I. 1.

Poziționarea geografică a comunei

Comuna Teslui se află în partea de nord a județului Olt, la o distanţă de 10 km de
Municipiul Slatina şi la 15 km de Drăgăşani, fiind străbătuta de drumurile DJ 546 si DJ 546E.
Comuna Teslui se limitează la nord cu comuna Verguleasa; la est cu comuna Oporelu și
comuna Priseaca; la sud cu comuna Curtișoara; iar la vest cu lacul de acumulare Strejești.
La nivel național, comuna Teslui este amplasat în sudul țării, în proximitatea
municipiului Slatina, la o distanță de aproximativ 4 km de cel mai apropiat drum naţional
(DN 64).

I. 2. Relieful comunei
Valea Oltului reprezintă spaţial o reală axă structurantă a teritoriului judeţului Olt pe
care îl străbate pe o lungime de circa 100 km pe direcţia nord-sud. Terasele Oltului se
remarcă prin întinderi mai mari pe partea dreaptă a văii, începând din nordul judeţului până la
Dunăre și pe partea stângă până la Drăgănești, unde sunt bine dezvoltate terasele înalte:
Cotmeana - 80-90 m şi Slatina – 50-601.
Așa cum am amintit, comuna Teslui este poziţionată in partea central-nordică a
județului Olt, pe Platforma Cotmeana, poziționându-se pe malul drept al Oltului.

Piemontul Getic este o formațiune geomorfologica complexă și are doua subunități: Platforma
Cotmeana și Platforma Oltețului. O caracteristică a sa este fragmentarea deluroasă, cu vai uneori
strâmte, alteori largi, cu terase și povârnișuri repezi2.

Platforma Cotmeana formează sectorul nordic din stânga Oltului. Este mai întinsă și mai înaltă
decât Platforma Oltețului. Se desfășoară sub forma de platouri largi, care coboară de la aproximativ
400 m. Este limitata la vest de terasa Argeșului (cu cea mai mare extindere în județul Olt), la sud de
aliniamentul Valea Mare - Potcoava - Corbu, unde intră în contact cu câmpia, și la nord, nord-est de
Drumul National Pitești - Râmnicu Vâlcea.

Din punct de vedere geomorfologic3, comuna Teslui este aşezată într-o zonă de dealuri şi
coline străbătute de văi şi vâlcele. În subteranul zonei sunt prezente, pe adâncimi de zeci de metri,
formațiuni aluvionare grosiere (reprezentate prin nisipuri, pietrișuri si bolovănișuri), acoperite cu
pământuri fineargile sau argile prăfoase si nisipoase, prafuri argiloase cu grosimi variabile, de vârsta
cuaternara (Pleistocen superior-holocen). În continuare, către adâncime, e prezent un pachet relativ
gros, de 50,00m, de pământuri argiloase, de vârstă Pleistocen mediu, sub care se găsesc pietrișuri și
nisipuri Pleistocen inferior.

Un element foarte important, privitor la relieful acestui comunei este dat de frunțile
teraselor, cunoscute în graiul popular drept coastele dealurilor, acestea jucând un rol foarte
important pentru economia așezării.
Aceste elemente de relief sunt specifice celor trei sate vecine: Comănița, Deleni și
Schitu-Deleni, fiind foarte puțin întâlnite în celelalte sate ale comunei.
Aceste forme de relief au diferite aspecte precum: panta mai dreaptă (În Dealul Viilor,

1
Valea Oltului între Drăgășani și Slatina. Studiu fizico-geografic, București, 2007, p. 17
2
Ibidem
3
Ibidem
Sub Obreja sau La Imaș)4 etc. Tot aceste forme de relief sunt parcele pe care se află viță-de-
vie, ogoare ale satului sau pășuni naturale și păduri.
O spectaculoasă pantă ce face legătura între cele trei sate și lunca Oltului, prezentă ca
un meandru imens în satul Schitu-Deleni, este o sursă imensă de pășunat pentru păsări și
animale, fruntea acestei terase având aproximativ 160 m.
Această pantă, numită de localnici Jarica, a fost pentru oamenii din aceste locuri o zonă
importantă din punct de vedere economic deoarece aici s-a dezvoltat pășunea comună a
satului Schitu-Deleni5.

Alte forme de relief întâlnite în cele trei sate de pe lunca Oltului, specifice mai cu seamă
satului Comănița și puțin întâlnite în restul satelor, sunt versanții văilor afluente Oltului și lunca
Oltului.

I. 3. Potențialul climatic

Clima întâlnită în comună aparține climatului temperat-continental. Caracterul continental

este exprimat de valorile anuale ale temperaturii aerului (izoterma de 10º C trece prin nordul
comunei). În luna iulie caracteristica pentru această zonă este izoterma de 22º C.

Prin poziția pe care o are la contactul dintre sectorul vestic mai arid si cel estic mai umed din
Valea Oltului, comuna prezintă o perturbare de la mersul normal al precipitațiilor medii anuale, cu
scăderi de la nord la sud cu precipitații sub 500 mm și condiționata de precipitațiile medii din
perioada de vara6.

Potențialul termic al acestei regiuni (exprimat prin suma temperaturilor anuale mai mari de 0º
C) este caracterizat prin valori care cresc de la nord la sud (de la 3900 la Comănița, la 4000 la
Teslui). Această schimbare gradată în același sens iese în evidență și din analiza altor elemente
climatice, cum sunt: diferența dintre evaptranspiratie (EVT) și precipitațiile anuale, care prezintă
valori de 300 mm, iar la Teslui aproape 350 mm, sau indicele hidrotermic Seleaninov (care
reprezintă raportul dintre suma precipitațiilor și suma temperaturilor înmulțit cu 10) care în zona
Comănița are valoarea de 0,96, iar zona Teslui sud de 0,90.

Temperatura maximă absolută s-a înregistrat în luna august cu valoarea de 40,5º C (mai precis
pe data de 4.VIII.1952), iar temperatura minimă absolută în luna ianuarie cu valoarea de -31º
C (între 24-25.I.1942 ). Aceste valori indică, pe de o parte, influența maselor de aer tropical din
sud, iar pe de altă parte, influența maselor de aer arctic, din nord.

În strânsă corelație cu scăderea temperaturii sub 0º C, în semestrul rece se află data

înregistrării primei zile cu îngheț toamna, ca și cea a ultimei zile cu îngheț primăvara. Durata
intervalului anual fără îngheț este de 199 de zile, fapt care influențează durata perioadei de vegetație
și a lucrărilor agricole. Regimul continental al climei este totuși moderat datorită Oltului7.

4
Ana Mihăilescu, Trei sate de pe Olt, p. 10
5
Ibidem
6
Valea Oltului . . ., p. 47
7
Ibidem
 Precipitațiile atmosferice prezintă aceeași influență continentală ca și temperatura aerului și ele
cad mai mult sub formă de ploi. Cantitatea anuala de precipitații depășește 500 mm, iar în anii mai
bogați în precipitații, acestea cresc chiar la 600 mm.

Analizate lunar, se poate observa că precipitațiile se caracterizează printr-o creștere

substanțiala în luna iunie, care depășește cu 20-30 mm luna august, și printr-o scădere accentuată la
începutul toamnei, sumele lunare reducându-se sub 40 mm. Privite pe cele două intervale
termovegetale (X-III și IV-IX ), rezultă că precipitațiile din perioada caldă le depășesc cu 70-100 mm
pe cele din perioada rece.

În general se știe că perioadei de vegetație (aprilie-septembrie) îi revine circa 60-70% din

sumele medii multianuale, iar precipitațiile solide numai 18-20% din cantitatea anuală8.

Cantitatea maximă absolută depășește cu 40-80% suma medie multianuală ( aproximativ 879,1
mm), iar cea minimă absolută se reduce la jumătate sau chiar mai mult.

În ceea ce privește umezeala relativă a aerului, aceasta este mai mare în timpul iernii cu 30-
40% decât cea din timpul verii.

Nebulozitatea prezintă și ea unele particularități, în sensul că aproape de satul Teslui, numărul

mediu anual al zilelor cu cerul acoperit este mai mic (100-120 de zile) în raport cu partea de nord a
comunei unde se înregistrează peste 120 de zile. În partea de nord numărul mediu al zilelor cu cerul
acoperit depășește cifra 4 numai în luna iulie în timp ce în luna ianuarie numărul depășește 14 zile.

Vânturile scot în evidenta prezența unei zone de interferență între partea estică a Câmpiei
Române (cu vânturi dominante din sectorul estic) și partea vestica a aceleiași regiuni (cu vânturi
dominante din sectorul vestic), în primul caz fiind vorba de Crivăț, iar în al doilea de Austru. Acestă
caracteristică este evidențiată clar la stația Strihareț din Slatina (18-20%). Vitezele medii anuale
variază între 2 și 5 m/s, valorile cele mai mari înregistrându-se pe direcțiile dominante.

Prezența celor patru anotimpuri ale anului este un fapt de necontestat, ca una din
caracteristicile cele mai principale ale climatului temperat-continental. Vara și iarna, ca anotimpuri
de mare contrast termic și pluviometric, sunt separate prin toamnă și primăvara, ca anotimpuri de
tranziție9.

Vara se caracterizează prin timp senin, uscat și călduros, în care perioadele de secetă sunt
destul de numeroase, cu temperaturi extreme ce depășesc 40º C, ca urmare directă a valurilor ridicate
ale bilanțului radiativ (120 kcal/cm2), a influenței maselor de aer continental uscat-fierbinte din est și
a maselor de aer tropical din sud. Caracterul continental excesiv al verilor se accentuează de la nord
la sud, iar în timp, prin creșterea treptată a temperaturilor, începând din luna iulie spre luna august,
dar și prin descreșterea precipitațiilor tot în același sens, dar cu un accentuat caracter torențial
variabil în timp si spațiu.

Iarna se caracterizează prin frecvențe de valori sub 0ºC ale temperaturii aerului și prin prezența
stratului de zăpadă, variabil în timp și spațiu, ce se depune în general în timpul advecției maselor de
aer rece continental din est sau arctic din nord.

8
Ibidem
9
Ibidem
 Numărul mediu al zilelor cu strat de zăpadă nu depășește 50 de zile/an. Grosimea medie de
cădere variază între 0 și 15 cm, valorile cele mai mari înregistrându-se la sfârșitul lunii ianuarie și
începutul lunii
februarie. Fenomenul
caracteristic iernilor din
această regiune este
viscolul, care are loc de
obicei sub influența
Crivățului și se produce
în timpul invaziilor
puternice ale maselor de
aer rece dinspre est și
nord. Minimele anuale
depășesc -30ºC și ele
indică geruri uscate10.

Primăvara se
evidențiază mai ales
prin ridicarea
temperaturilor la peste Fig. - Zonarea după adâncimea maximă de îngheț
4-5ºC în luna martie și
crește treptat, ajungând
în luna mai la 16-20º C,
ca și prin cantitățile de precipitații care depășesc în această lună 50 sau chiar 60 mm. Durata mai
lungă sau mai uscată a acestui anotimp, ca și caracterele termice și pluviometrice depind de dinamica
maselor de aer dinspre nord, sud, vest și est. Predominarea celor dinspre nord și vest determină
precipitații mai bogate și valori mai scăzute ale temperaturii aerului, în timp ce masele de aer dinspre
est și sud condiționează valori mai ridicate ale temperaturii aerului și uscăciune mai mare a
acestuia11.

Toamna se caracterizează în general prin scăderea temperaturii cu 3-4º C în luna septembrie (în
raport cu luna august), iar pluvial, ea se impune fie prin scăderi sub valoarea lunii august, când sunt
secete, fie prin ridicări cu 5-6 mm, când ploile de toamnă încep mai devreme. Uneori, luna
septembrie prezintă la început temperaturi destul de ridicate, ca și luna august. Toamna devine
evidentă în luna octombrie când temperatura scade cu 6-7º C în raport cu luna septembrie, iar
precipitațiile sunt cantitativ mai bogate. Luna noiembrie face trecerea spre anotimpul de iarnă prin
temperaturi scăzute, în jur de 5º C, și prin cantități de precipitații care depășesc în general 40 mm și
care se produc în unii ani sub formă de zăpadă.

I. 4. Hidrografia

Principala sursă de apă la care comuna Teslui are ieșire este râul Olt, râu care are în
total o suprafață de 24300 km2, lungime de 699 km și debitul de 165 m3/s12.

10
Ibidem
11
Ibidem
12
http://www.anpm.ro/documents/25229/2670655/memoriu+PUG+Teslui.pdf/ca3e5927-6a5f-4b00-86a1-
d9a1238b0adf, accesat la data de 22. 08. 2018
 Oltul, frate cu Mureșul, după locul de baștină, îl egalează ca debite, deși suprafața sa
bazinală și lungimea lui sunt mai mici decât ale Mureșului. Dintre sistemele mari din țara
noastră, în bazinul său se observă, în ansamblu, scurgerea medie cea mai bogată (stratul
mediu al scurgerii y0=215 mm). Culegându-și izvoarele din Carpații Orientali, Oltul străbate
în drumul său spre vărsare forme variate de relief, drenând o serie de depresiuni și masive
muntoase dintre cele mai înalte din țara noastră. Datorită varietății mari a surselor de
alimentare, respectiv a suprapunerii favorabile a lor în timp, Oltul are un regim hidrologic
compensat, bine echilibrat.

Profilul longitudinal al Oltului se distinge printr-o serie de trepte, defilee, praguri, cu

multiple posibilități de amenajări hidroenergetice.

În funcție de elementele caracteristice cursului său, de morfologia văii care se lărgește

în multiple depresiuni pe care le drenează râul, se pot distinge trei sectoare caracteristice:
Oltul superior (până la Racoș), Oltul mijlociu (Racoș-Râmnicu Vâlcea) și Oltul inferior
(Râmnicu Vâlcea-vărsare) în ultimul încadrându-se si subsectorul care este prezent în
comuna Teslui.

Alte elemente ale hidrografiei comunei Teslui sunt apele afluente Oltului adică simplele
pâraie (cel mai important fiind Tesluiul care are o suprafață de 81 km2 și o lungime 28 km),
torenți de violență neobișnuită în timpul zăpezilor și a ploilor, iar vara, seci și fără vreo
semnificație economico-socială prea mare; și
apele freatice care datorită nivelelor teraselor
sunt mai puțin adânci13. Fig. - Harta hidrogeologică a județului Olt

Sub raport hidrogeologic, comuna

Teslui dispune de importante rezerve de apă
ce apar sub forma de izvoare la baza
versanților de pe fruntea câmpurilor înalte, a
teraselor sau se găsesc la adâncimi mai mari
în depozitele fluvio-lacustre (orizonturi de
adâncime).

Din datele hidrogeologice existente se

poate vedea că apele freatice au adâncimi
variabile și o influență destul de mare în
anumite zone ale comunei, prin provocarea
excesului de umiditate în anii ploioși și mai
ales prin formarea unor orizonturi
suprafreatice. Poziția orizonturilor freatice
este strâns legată de litologia și de morfologia
reliefului. Orizonturile cu adâncimi între 0-2 m și 2-3 m se întâlnesc în lunca Oltului, dar și
pe unele porțiuni din terasele inferioare ale aceluiași râu, unde contribuie la generarea
excesului de umiditate. Orizonturi cu adâncimi mai mari (5-10 m și 10-15 m) se întâlnesc în
unele sectoare de pe terasele Oltului, specifice satelor Comănița - Deleni - Schitu-Deleni, iar
adâncimile de peste 20 m sunt caracteristice satelor Teslui, Cherleștii din Deal, Cherleștii
Moșteni și Corbu.14

13
Ibidem
14
Ibidem
 I. 5. Solurile

Majoritate solurilor întâlnite în această comună sunt situate pe loessuri și pe depozite

loessoide, ca în cazul cernoziomurilor și a solurilor brun roșcate, sau pe argile și marne cu
concrețiuni calcaroase, ca în cazul solurilor argilo-iluviale brune și brune podzolite. Relieful nu este
accidentat, pantele sunt reduse ceea ce favorizează formarea solurilor, la acest lucru contribuie și
climatul temperat continental cu temperaturi medii anuale de 10-11º C.

Principalele soluri întâlnite pe raza comunei Teslui sunt: cernoziomurile, cernoziomurile

levigate, solurile brun-roșcate, solurile argilo-iluviale brune și brune podzolite.

Cernoziomurile sunt specifice părții sudice a comunei (în special în partea estică și nordică a
satului Corbu). Acestea reprezintă cele mai fertile soluri ale regiunii, mai ales că sunt formate pe
loess și pe depozite loesside, care le mărește și mai mult fertilitatea. Orizonturile componente sunt
bine diferențiate, în care orizontul A este bogat în humus (3-5%) și azot, iar orizontul C conține
mulți carbonați. Mai precis în cadrul comunei se întâlnesc cernoziomurile levigate (slab, mediu și
puternic), cernoziomul ciocolatiu se întâlnește doar în sudul județului Olt. Local, cernoziomurile
levigate au caracter nisipos sau argilos15.

Solurile brun-roșcate reprezintă solurile dominante din cadrul comunei, deși în cadrul
județului sunt solurile cu cea mai mică răspândire deoarece se întâlnesc de o parte și de alta a
luncilor Oltului și Oltețului. Ca o fâșie îngusta, apare totuși, dar numai pe terasele înalte ale Oltului.
Dezvoltate pe loessuri și pe depozite loessoide, ele se disting prin culoarea ruginie-roșcată, datorită
hidroxizilor de fier, și prezintă trei orizonturi (A - cu humus în proporție de 2,5-3%; B - argilos cu
textură prismatică, colorit roșcat; C - cu acumulare de carbonați sub formă de pete, vine și
concrețiuni, dar cu textura apropiată de roca-mamă); apare la peste 170 cm. Local aceste soluri
prezintă procese de podzolire. Ca și cernoziomurile, solurile brun-roșcate sunt prielnice tuturor
culturilor, dar cantitatea mai mare de precipitații (550-580 mm) nu impune în aceeași măsură lucrări
de irigație în lunile de vara16.

Solurile argilo-iluviale brune și brune podzolite (local pseudogleizate) cu un orizont B închis,

unde umiditatea este mai bogata. Ele se caracterizează printr-o diferențiere texturală, având
următoarea succesiune de orizonturi: A1-A1A2-Bt-C. Local apar soluri brun închise, reprezentând de
fapt stadiul de evoluție al smolitelor dezvoltate pe argile și marne cu concrețiuni calcaroase, spre
stadiul de sol brun sau brun podzolit cu un suborizont B închis. Conținutul în argila variază între 30
și 60%, iar cel de humus este de 2-5%.

Alte soluri întâlnite sunt: litomorfe, slab dezvoltate și de luncă, etc.

Solurile litomorfe sunt reprezentate prin soluri de culoare închisă (neagră) argiloase, compacte
(smolnite). La baza lor apar argile și marne lacustre. Aceste soluri sunt sărace în CO2 Ca și prezintă
albe intercalații de pietrișuri, fiind formate în condiții litoralo-mlastinoase și de umiditate bogată.

Orizonturile componente (A, A/B, B și C ) sunt distincte ca structura, culoare și grosime, dar
mai ales ca humus, care scade în adâncime. Datorită cantității mari de argilă, în anii ploioși ele rețin
apa din precipitații, generând un exces temporar de umiditate, iar în timpul verilor uscate crapă.

15
Valea Oltului . . ., p. 60
16
Ibidem
Cantitatea redusă de humus (2,6-4,5%) și de azot le clasifică în categoria solurilor care impun
fertilizarea lor prin îngrășăminte.

Solurile slab dezvoltate și de luncă cuprind regosolurile și solurile aluviale.

Regosolurile nisipoase (psamoregosolurile) se găsesc pe versanți unde sunt dominate de

procese gravitaționale, sufozionale și deluviale, în raport cu forma și evoluția versanților,
suprapunându-se în cele mai multe cazuri cu solurile erodate. În lunci întâlnim aluviuni și soluri
aluviale, la care se adaugă pe mici porțiuni solurile hidromorfe și halomorfe17.

Aluviunile și solurile aluviale au o fertilitate ridicată datorită conținutului ridicat în substanțe

nutritive, regimului hidric, texturii depozitelor și drenajului natural. Folosirea lor în condiții optime
impune efectuarea unor lucrări de îmbunătățiri funciare (îndiguirea sectoarelor inundabile,
desecarea celor cexces de umiditate, irigarea, îngrășăminte etc. Satele comunei situate în lunca
Oltului au cea mai mare extindere, tot aici mai apar și solurile aluviale brune, dar și cernoziomurile
de lunca. Nu lipsesc și unele
sectoare reduse ca întindere
cu soluri hidromorfe
(lacustro-mlăștinoase) și
halomorfe. Solurile aluviale
nu se întâlnesc numai în lunca
Oltului, ci și în cele ale
afluenților acestui important
râu, cum ar fi în zona satelor
Cherleștii Moșteni, Corbu și
Teslui.

Nu trebuie neglijată nici

influența negativă pe care o
au unele animale asupra
degradării solurilor, cum ar fi
popândăul, hârciogul, Fig. - Sol în zona satelor Teslui - Corbu
mistrețul, dar mai ales omul,
prin tăierea în trecut a
pădurilor și extinderea terenurilor agricole18.

I. 6. Vegetația
Vegetația naturală, spontană a comunei Teslui se încadrează în cele doua mari unități
vegetale: zona forestiera (pădurile Recea, Racovăț, Balta-Neagră, etc.), și zona de stepa.
Prima fâșie este reprezentată prin subzona pădurilor de stejar și mixte de tip sud-european, iar
a doua prin pajiști de silvostepă cu graminee și diverse ierburi xeromezofile, care alternează
cu păduri de stejar19.

17
Ibidem, p. 61
18
Ibidem, 70
19
https://primariateslui.ro/, accesat la data de 22. 08. 2018
 Subzona pădurilor de stejar și mixte de tip sud-european iese în evidență prin diverse pâlcuri
de păduri, cu răspândire în aproape toată comuna. Aici se întâlnesc fie păduri constituite numai din
cer (Quercus cerris) sau gârniță (Quercus frainetto) sau în amestec cu diferite specii: stejar brumăriu
(Quercus pedunculiflora), stejarul pufos (Quercus pubescens), carpenul (Carpinus betulus ), teiul
(Tilia tomentosa), alunul (Corylus avellana).

Aceste păduri sunt însoțite atât de un arboret, reprezentat prin corn (Cornus mas), porumbar
(Prunus spinosa), gheorghinar (Crataegus monogyna sau Crataegus pentagyna), lemn câinesc
(Ligustrum vulgare), măceș (Rosa canina), lemn râios (Euonymus verrucosa), etc.. cât și prin pajiști
cu asociații de păiuș (Festuca valesiaca, Festuca pseudovina).

Subzona silvostepei reprezintă trecerea de la subzona pădurilor la zona de stepă. Răspândirea

acestor păduri este mai redusa decât a celor precedente, locul lor fiind luat în cea mai mare parte de
vegetație erbacee de stepa. Aceasta din urma este reprezentată prin grupări de peliniță de stepă
(Artemisia austriaca), pir gros ( Cynodon dactilon), firuțe cu bulbi (Poa bulbosa), bărboasa
(Bothriochloa isohaemum), obsiga (Bromus scuatrosus), etc., la care se adaugă unele specii ca pirul
crestat (Agropyron cristatum), păiuș (Festuca valesiaca) și altele.

Vegetația azonală de luncă și acvatică apare pe fundul văilor mari și este adaptată la inundații
și la exces de umiditate și cuprinde fie specii lemnoase, care formează păduri întinse în lungul
Tesluiului constituite din sălcii, răchite (Salix alba, Salix fragilis, Salix triandra) și plopi (Populus
alba, Populus nigra, Populus canescens), fie din specii ierboase, cum sunt rogozul (Carex gracilis),
stânjenelul de baltă (Iris pseudacorus), limbarița (Alisma plantago) etc. Vegetația acvatică este
prezentă în cuprinsul lacurilor naturale (care sunt puțin extinse în această regiune) și a iazurilor cu
un regim hidrologic constant, în care se întâlnesc specii de mal (în special stuf), specii plutitoare
(nufăr), iar în porțiunile mai adăpostite și în cozile heleșteielor apare în special broscărița, trestia și
papura. Marea majoritate din vegetația naturală a fost înlocuită de culturile agricole încă din cele
mai vechi timpuri20.

I. 7. Fauna
Se încadrează în fauna caracteristică zonelor joase, de câmpie și podișuri, cu biotipurile
de pădure, de pajiști și acvatice. Ea nu se distinge prin nimic specific în raport cu fauna
zonelor vecine.

Fauna de pădure este reprezentată prin mamifere, reptile și mai ales prin păsări, care se
întâlnesc atât în pădurile de stejar, cât și în cele de silvostepa sau de luncă.

Mamiferele au o arie de răspândire mai largă; unele din ele, cum sunt vulpea, iepurele și
veverița, apar și în zone mai înalte, iar altele sunt legate mai mult de câmpie și podiș (mistrețul,
bursucul etc.)21.

Reptilele prezintă aceleași caractere de adaptare ca și cele din regiuni asemănătoare. Între
acestea se pot cita: șerpii, șopârlele, gușterii. Dintre batracieni aici trăiesc broaștele din genurile
Rana, Pelobates, Hyla, etc.

Păsările sunt destul de numeroase și mai legate de anumite biotipuri: ciocârlia de pădure
(Lullul arborea pallida ), mierla (Turdus merula), potârnichea (Perdix perdix), gaița (Garrulus

20
Valea Oltului . . ., p. 76
21
Ibidem, p. 77
glandarius), sturzul cântător (Turdus philomelos), porumbelul de scorbură (Columba oenas), cucul
(Cuculus canorus), gaia roșie (Milvus milvus), turturica (Strptopelia turtur), scatiul (Carduelis
spinus), ciocănitoarea de stejar, pițigoiul, privighetoarea mica, pitulicea și altele.

Fauna de luncă și fauna acvatică este destul de variată, predominante fiind păsările sedentare
și cele migratoare sau de trecere. Mai numeroase sunt păsările de baltă reprezentate prin rațe, gâște,
stârci, etc. Rațele sunt reprezentate prin mai multe specii: rața mare (Anas platyrhynchos), rața
cârâitoare (Anas querquedula), apoi lișița (Fulica atra), corcodelul (Podiceps cristalus), diferite
specii de gâște, gâsca de vară (Anser anser), gârlița (Anser albifrons), de stârci, stârcul roșu (Ardea
purpurea), stârcul cenușiu (Ardea cinerea), stârcul galben (Ardea ralloides)22.

Dintre păsările migratoare amintim: fluierarul (Tringa totanus), nagâtul (Vanellus vanellus) și
altele. Tot din cadrul faunei de luncă nu lipsesc de pe malul Oltului: vidra ( Lutra lutra) și nurca
(Lutreola lutreola), iar prin zăvoaie caracteristice sunt mistrețul (Sus scrofa attila), vulpea (Vulpes
vulpes), viezurele (Meles meles).

Fauna acvatică propriu-zisă este reprezentată mai ales prin fauna piscicolă care se dezvoltă
spontan în lacuri și râuri. Valoarea faunei piscicole sub raport economic este bine cunoscuta, de ea
fiind legat și pescuitul sportiv, care este foarte dezvoltat în zilele noastre.

Specii mai des întâlnite în lacuri sunt următoarele: crapul (Cyprinus caprio), somnul (Silurus
glanis), plătică (Abramis bramo), știucă (Esox lucius), etc. În râuri, unde predomina crapul, pe lângă
plătică, știucă, băbușcă se mai adaugă avatul (Aspius aspius), sabița (Pelecus cultratus)23, etc.

Fauna de interes cinegetic prezintă o valoare deosebită sub raport economic-vânătoresc.

Dintre păsări se pot cita sitarul (Scolopax scolopax), fazanul (Phasianus colehicus), cu o răspândire
mai mare în câteva păduri din nordul comunei, apoi dropia (Otis tarda), care apare destul de rar pe
câmpurile întinse și liniștite ale pajiștilor din satele Teslui și Cherleștii din Deal, fiind ocrotită prin
lege și colonizată în diferite păduri ale județului.

Ca specii autohtone apar căpriorul, răspândit în pădurile din cuprinsul zonei, mistrețul întâlnit
în toate pădurile comunei, dar și iepurele, predominant în zona de câmpie, care se găsește în număr
destul de mare la margini de păduri și zăvoaie, el reprezentând vânatul comun de toamnă.

La nivelul comunei Teslui s-a identificat un sit de importanţă comunitară şi de protecţie

specială avifaunistic NATURA 2000.
Situl Natura 2000 ROSPA0106 Valea Oltului Inferior este localizat pe raza a 52 de unităţi
administrativ teritoriale (UAT) situate pe raza a trei judeţe diferite: Olt, Teleorman şi Vâlcea.
Suprafaţa totală a ariei de protecţie specială avifaunistică Valea Oltului Inferior, actualizată în
20 octombrie 2011, însumează aproximativ 52785 ha, având o lungime de 547 km.
În conformitate cu analizele întreprinse în anul 2012 la elaborarea Planului de Management al
Sitului Natura 2000 ROSPA0106 Valea Oltului Inferior, riscul impactului antropic la nivelul
comunei Teslui este minim.

22
Ibidem, p. 78
23
Ibidem
 I. 8. Barajul și hidrocentrala din zona satului Moșteni

Amenajarea râului Olt în aval de Drăgășani este determinată în general de necesitatea obținerii
de energie electrică pentru acoperirea cerințelor economiei naționale în perioada 1975-1985. Este
strâns legată de dezvoltarea economico-socială, urmărind, în paralel cu folosirea integrală a
potențialului energetic și crearea de volume de apa disponibile pentru irigații, în limitele economice
și tehnice acceptabile, protejarea terenurilor limitrofe și a celorlalte obiective economice de viituri și
eroziunea râului, asigurarea unor căi rutiere peste baraje și sistematizarea zonei protejate de
îndiguiri, crearea de debite corespunzătoare pentru alimentări cu apă industrială și potabilă. Într-o
primă etapă, începând cu primăvara anului 1974, s-a trecut la amenajarea sectorului râului Olt,
Drăgășani-Slatina24.

Astfel, în acest caz s-au construit următoarele baraje: Drăgășani, Strejești (Moșteni), Arcești și
Slatina.

Moșteni (Strejești) este o acumulare realizată în scop hidroenergetic (1975-1978)25; apele

lacului de acumulare pun în mișcare turbinele hidrocentralei Strejești din arealul comunei omonime,
având o suprafață de 2203,5 ha, iar volumul de 225 mil. m3.

24
Ibidem, p. 82
25
Ibidem