Monografia 

istorică a comunei  

GIRIŞU DE CRIŞ 
(jude ul Bihor) 
Sorin Şipoş ● Aurel Chiriac ● Gabriel Moisa 

Monografia istorică a comunei  

GIRIŞU DE CRIŞ 
(jude ul Bihor) 

EDITURA MUZEULUI  ĂRII CRIŞURILOR 
ORADEA, 2016 

3
Descrierea CIP a Bibliotecii Naţionale a României
ŞIPOŞ, SORIN
Monografia istorică a comunei Girişu de Criş (judeţul
Bihor) / Sorin Şipoş, Aurel Chiriac, Gabriel Moisa. -
Oradea : Editura Muzeului Ţării Crişurilor, 2016
Conţine bibliografie
ISBN 978-973-7621-88-7
I. Chiriac, Aurel
II. Moisa, Gabriel
908(498 Girişu de Criş)(091)

Lector de carte
Amalia Moldovan

Fotografii
Ovidiu Pascu

Tehnoredactare și copertă
Adrian Buzaș
 CUPRINS 
I. Un gând pentru Girişu de Criş (Ioan Paşca) ........................................................................... 7

II. Cuvânt înainte (Sorin Şipoş, Aurel Chiriac, Gabriel Moisa)................................................. 9

III. Cadrul natural (Gruia Fazecaş) ......................................................................................... 11

IV. Teritoriul comunei Girişu de Criş între preistorie şi „intrarea în istorie” (Gruia Fazecaş)... 13
IV.1. Istoricul cercetărilor arheologice din comuna Girişu de Criş ...................................... 13
IV.2. Câteva noţiuni de topografie arheologică .................................................................. 15
IV.3. Epoca cuprului ....................................................................................................... 18
IV.4. Epoca bronzului ..................................................................................................... 19
IV.5. Prima vârstă a fierului ........................................................................................... 26
IV. 6. A doua vârstă a fierului (Laura Ardelean) ............................................................. 26
IV.7. Perioada clasică dacică (sec. I. î. Hr. – I. d.Hr.) ...................................................... 28
IV.8. Secolele II-IV ......................................................................................................... 29

V. Situaţia istorico-arheologică de la sfârşitul secolului al IV-lea până în secolul al VIII-lea

(Florin Sfrengeu) ....................................................................................................................... 31

VI. Situaţia istorico-arheologică din perioada secolelor VIII-XI (Florin Sfrengeu) ..................... 39

VII. Realităţi medievale din arealul comunei Girişu de Criş (Doru Marta, Cosmin Patca) ...... 55
VII. 1. Așezările Girișu de Criș și Tărian în secolele XII-XIV (Cosmin Patca) ................... 55
VII.1.1. Așezările Girișu de Criș și Tărian reflectate în documentele oficiale ........... 57
VII.2. Descoperiri arheologice de perioadă medievală (Doru Marta).................................. 62
VII.3. Donjonul de la Cheresig (Doru Marta) ................................................................. 64

VIII. Girişu de Criş în secolele XVI-XVIII (Mihai Georgiţă) .................................................... 71

IX. Epoca modernă (Radu Romînaşu) ....................................................................................... 85

IX.1. Şcoala .................................................................................................................... 85
IX.2. Viaţa culturală ....................................................................................................... 95
IX.3. Evenimente politice majore ..................................................................................... 99

X. Perioada interbelică. Aspecte economice şi culturale (Cornelia Romînaşu) ......................... 109

XI. Perioada celui de-Al Doilea Război Mondial (Gabriel Moisa) .......................................... 119
XII. Comuna Girişu de Criş în perioada postbelică (Gabriel Moisa) ...................................... 123

XIII. Biserica şi viaţa bisericească (Cristian Apati, Mihai Georgiţă, Gabriel Moisa) .............. 149
XIII.1. Biserica ortodoxă (Cristian Apati) .................................................................. 149
XIII.1.1. Preoţi şi slujitori ai bisericii ................................................................ 149
XIII.1.2. Cazul numirii preotului Ioan Tifor în parohia Giriş, 1862-1866 ......... 162
XIII.1.3. Cazul alegerii parohului Gheorghe Drimbea în parohia Toboliu,
1869-1870 ............................................................................................. 168
XIII.1.4. Absolvenţi ai Institutului Teologic din Arad originari din comuna Girişu
de Criş .............................................................................................................. 173
XIII.1.5. Lista preoţilor din registrele de stare civilă ........................................... 173
XIII.1.6. Bunurile bisericii şi beneficiile preoţilor ................................................ 175
XIII.1.7. Registru de venituri şi cheltuieli al parohiei Toboliu, 1834-1860........... 192
XIII.1.8. Registrele de venituri şi cheltuieli al parohiei Cheresig, 1864-1915 ........ 193
XIII.2. Biserica greco-catolică (Cristian Apati) ........................................................... 202
XIII.2.1. Parohia greco-catolică Girişu de Criş. Preoţi şi alţi slujitori ai bisericii ... 202
XIII.2.2. Bunurile bisericii şi beneficiile preoţilor ................................................ 208
XIII.2.3. Registrele de venituri şi cheltuieli .......................................................... 217
XIII.2.4. Date statistice privind credincioşii. Populaţia. Date din conscrierile
confesionale ....................................................................................................... 221
XIII.2.5. Date din registrele de stare civilă .......................................................... 235
XIII.2.6. Numărul credincioşilor după Schematismele catolice ............................. 242
XIII.2.7. Recensămitele realizate de către stat ..................................................... 245
XIII.3. Biserica romano-catolică (Mihai Georgiţă, Gabriel Moisa) ............................ 249
XIII.3.1. Biserica romano-catolică din Tărian şi colonizarea şvabilor (sfârşitul
secolului al XVIII-lea – prima jumătate a secolului al XIX-lea) ........................... 249
XIII.4. Alte confesiuni (Gabriel Moisa) ...................................................................... 254

XIV. Patrimoniul ecleziastic (Aurel Chiriac) ........................................................................... 257

XV. Lista autorilor .................................................................................................................. 263

XVI. Album foto ...................................................................................................................... 267

 I. 
UN GÂND PENTRU GIRIŞU DE CRIŞ 
Încă din primii ani ai mei în fruntea comunei am socotit
importantă realizarea unei monografii a comunităţii în fruntea
căreia mă aflu astăzi, iată, de mai bine de un deceniu. Aflasem
informaţii dintre cele mai diverse despre trecutul comunei Girişu de
Criş, povestite de alţii sau citite de mine, din mai multe surse şi
lucrări.
Tocmai de aceea, am considerat că este absolut necesară
realizarea unui demers mai larg care să aşeze într-o înlănţuire
cronologică principalele etape devenirii locuitorilor din acest spaţiu.
Arealul comunei noastre este unul în care a fost locuit din
vechime, iar dovezile arheologice demonstrează acest lucru. Trecutul
a fost uneori vitreg alteori bun cu locuitorii ei, însă ceea ce trebuie
reliefat aici este faptul că putem urmări un fir roşu neîntrerupt al unei istorii în care românii
alături de maghiari şi de şvabi au trăit de cele mai multe ori împreună şi în bună înţelegere. Este,
putem spune fără teama de a greşi foarte mult, un model de convieţuire care astăzi este
demonstrat de bunele relaţii existente între locuitori pe de o parte şi autorităţi şi locuitori pe de
altă parte.
Nu este o cinste şi o onoare mai mare decât aceea de a te pune în slujba cetăţenilor şi de a
face tot ceea ce depinde de tine pentru ca lucrurile pe care le realizezi în folosul comunităţii pe
care o păstoreşti să contribuie la bunăstarea acesteia.
Suntem în faţa unei realizări istoriografice importante pentru noi. Acest volum,
Monografia comunei Girişu de Criş, este una dintre cărţile de căpătâi ale comunei noastre.
Avem aici descrise cele mai importante repere ale destinului oamenilor care au trăit aceste
meleaguri începând cu preistoria până în contemporaneitate. Este o lucrare care sintetizează
faptele înaintaşilor noştri şi care va rămâne incontestabil un reper cultural semnificativ pentru noi.
Demersul nu a fost uşor. Aici sunt însumate multe luni de muncă ale unui colectiv de
specialişti care a contribuit astfel la înnobilarea locurilor noastre natale.

Ioan Paşca,
Primarul comunei Girişu de Criş

7
 III.  
CADRUL NATURAL  
Comuna Girişu de Criş are în componenţă, alături de localitatea eponimă care este şi
reşedinţa unităţii administrative şi localitatea Tărian. Ea este situată la 15 km. vest de centrul
oraşului Oradea. Are o suprafaţă de 4482 ha şi o populaţie de 3588 locuitori1. La nord se
învecinează cu Ungaria, la E cu comuna Borş şi Sântandrei, la sud cu comuna Nojorid iar la vest
cu comuna Toboliu.

Intrarea în comună 

În privinţa comunicaţiilor şi transporturilor, comuna, prin drumul judeţean DJ 797 este

legată de E 671 care face legătură cu Oradea şi toate celelalte drumuri rutiere ce pornesc de acolo.
De asemenea o altă cale de comunicaţie este calea ferată Oradea – Cheresig.
Din punct de vedere geografic, comuna Girişu de Criş se situează în nordul Câmpiei
Miersigului, în zona unde aceasta se învecinează cu Câmpia Diosigului, ambele fiind subunităţi
ale Câmpiei Crişurilor, parte a Câmpiei de Vest. Relieful este caracterizat de altitudini cuprinse
între 100 de metri în punctul La Râturi şi 110 metri La Roşia.
Climatic, zona avută în vedere este temperat – continentală moderată, fiind condiţionată
de influenţele climatice oceanice şi mediteraneene pe de-o parte şi de adăpostul orografic al

1
Recensământul populaţiei şi al locuinţelor 2011, Tab. 8 – Populaţia stabilă după etnie – judeţe, municipii, oraşe, comune;
http://www.recensamantromania.ro/rezultate-2/ accesat la data de 09.05.2016.

11
Sorin Şipoş ● Aurel Chiriac ● Gabriel Moisa 

Munţilor Apuseni pe de altă parte. Temperatura medie anuală se situează în jurul valorii de
+10,50C cu minime medii în ianuarie de –2,20 C şi maxime medii în iulie de +210C. Cantitatea
medie anuala de precipitaţii înregistrează valori cuprinse între 600 şi 700 mm/an. Vânturile cele
mai frecvente sunt cele de sud, urmate cele vestice şi cele din sector nordic.

Crișul Repede la Girișu de Criș 

Hidrografic, cel mai important curs de apă este Crişul Repede, care străbate comuna
pe o lungime de aproximativ 8 km. De asemenea o importanţă deosebită o are Canalul Colector
ce uneşte Crişul Repede (la Tărian) cu Crişul Negru (la Batăr) şi care are un rol în regularizarea
pânzei freatice din zona Câmpiei Miersigului şi Câmpiei Salontei.

12
 IV. 
TERITORIUL COMUNEI GIRIȘU DE CRIȘ 
ÎN CONTEXTUL CERCETĂRILOR 
ARHEOLOGICE PRIVIND PERIOADA 
PREISTORICĂ 
IV. 1. Istoricul cercetărilor arheologice din comuna Girișu de Criș
Girişu de Criş este o localitate cunoscută în literatura de specialitate ca o zonă de pionierat
în ceea ce priveşte cercetarea arheologică în zona judeţului Bihor şi de nord-vest a României.
Primele materiale arheologice cunoscute de la Girişu de Criş au fost descoperite în 1904.
Ele aparţin epocii bronzului, provenind din zona tell-ului de la Alceu (numit de localnici şi
Dâmbul Zănăcanului) şi constau în 7 fragmente ceramice şi o ceaşcă1.
La mijlocul secolului trecut, profesorul local E. Potoran a realizat numeroase cercetări de
suprafaţă în raza localităţii Girişu de Criş, ocazie cu care sunt reperate mai multe situri
arheologice2. Pe baza informaţiilor primite de la acesta, în toamna anului 1960 cercetătorul
orădean N. Chidioşan întreprinde un prim sondaj arheologic în tell-ul de la Alceu (mai recent
cunoscut sub denumirea Toboliu-Dâmbu Zănăcanului)3. În 1964 este achiziţionată colecţia
profesorului E. Potoran de la văduva acestuia, de către catedra de istorie a Institutului Pedagogic
de 3 ani de la Oradea4. În 1965 şi 1966 cercetările arheologice în punctul Alceu/ Dâmbul
Zănăcanului sunt reluate de Sever Dumitraşcu (în calitate de profesor al catedrei de istorie a
Institutului Pedagogic de 3 ani de la Oradea)5, pentru ca în 1968 şi 1972 săpăturile să fie conduse
din nou de către N. Chidioşan alături de Doina Ignat (cercetători ai muzeului din Oradea)6.

1
Nr. inv. Muzeul Ţării Crișurilor, Oradea: 2459, 8374, 8379; N. Chidioşan, Sincronismele apusene ale culturii Wietenberg stabilite
pe baza importurilor ceramice, în Crisia IV, 1974, p. 155; G. Fazecaș, Girișu de Criș “Alceu”, Bihor County, în Fl. Gogâltan, Elena
Cordoș, Ana Ignat (eds.), Bronze Age tell, tell-like and mound-like settlements on the eastern frontier of Carpathian Basin. History of
research, Ed. Mega, Cluj-Napoca p. 111.
2
S. Dumitraşcu, Colecţia arheologică „Eugen Potoran” (Notiţă asupra istoriei vechi a hotarului unui sat), în Lucrări Ştiinţifice 1,
Oradea, 1967, p. 73-78.
3
N. Chidioşan, Jurnalul sondajului de la Girişu de Criş 1960, Muzeul Ţării Crişurilor, Oradea, fond N. Chidioşan, (mss.), fila 1.
O discuție dedicată toponimului și plasări în teren a tell-ului și așezării secundare din jurul acestuia va fi purtată în capitolul
dedicat topografiei arheologice.
4
S. Dumitraşcu, Colecţia arheologică „Eugen Potoran” (Notiţă asupra istoriei vechi a hotarului unui sat), în Lucrări Ştiinţifice 1,
Oradea, 1967, p. 73. Odată cu desfinţarea Institutului Pedagogic de 3 ani din Oradea în 1983, materialele din colecţia E. Potoran
intră în custodia Muzeului Ţării Crişurilor.
5
S. Dumitraşcu, Contribuţii la cunoaşterea tehnologiei metalurgiei din epoca bronzului în judeţul Bihor, în Crisia XIX, 1989, p. 119, nota 1.
6
Cf. reg. inv. Muzeul Țării Crișurilor, Oradea, vol. III, VII şi VIII; N. Chidioşan, Sincronismele apusene ale culturii Wietenberg
stabilite pe baza importurilor ceramice, în Crisia IV, 1974, p. 156, nota 14.

13
Sorin Şipoş ● Aurel Chiriac ● Gabriel Moisa 

Tot în 1966, un colectiv compus din S. Dumitraşcu de la catedra de istorie a Institutului

Pedagogic de 3 ani din Oradea în colaborare cu Doina Ignat şi N. Chidioşan de la Muzeul
Regional Crişana, vor intreprinde cercetări arheologice în punctul Girişu de Criş – Râturi care v-a
avea ca rezultat descoperirea unei locuiri de la sfârşitul eneoliticului (faza a II-a a culturii
Coţofeni) şi o aşezare de la mijlocul primei epoci a fierului (Hallstatt C)7.
În 1966 S. Dumitraşcu întreprinde câteva sondaje punctul Girişu de Criş – peste Criş,
pentru ca în anul următor să realizeze acelaşi lucru în punctul Girişu de Criş – Fântâna lui Ivani8.
În 1967 inginerul agronom Petru Albuţiu de la C.A.P. Tărian a anunţat Muzeul din
Oradea că pe terenul cunoscut de localnici ca fiind Dâmbul lui Ciordaş din raza localităţii Tărian,
cu ocazia exploatării nisipului s-au descoperit oseminte umane şi artefacte arheologice. Săpăturile
de salvare demarate ulterior au scos la iveală un număr de 41 de morminte aparţinând celţilor
sarmaţilor şi perioadei medievale9.
O ultimă cercetare de amploare este demarată în anii 1978 – 1980 când sunt făcute
ridicări topografice (clasice) ale siturilor arheologice de la Girişu de Criş (puncteleAlceu /Dâmbul
Zănăcanului, La Roşia – Fântâna lui Ivani, Gherand, Râturi, Pietroasa, Romon, Între poduri) şi
Tărian – La Pădurice10. Ulterior cu ocazia unei periegheze făcute în 1984, ocazie cu care a fost
identificat în teren situl de la Girişu de Criş-fosta grădină C.A.P11. Începând din a doua jumătate a
deceniului trecut, în contextul reluării preocupărilor legate de habitatul epocii bronzului în nord-
vestul României a fost reluată cercetarea arheologică a zonei comunei Girișu de Criș, astfel că în
primăverile anilor 2007 și 2014 au fost realizate cercetări de suprafață12, pentru caulterior, pe
parcursul anilor 2014 și 2015 să fie demarcate cercetări de diagnostic arheologic intruziv, dorind
în același timp continuare lor în perioada imediat următoare13.
Dacă cercetarea arheologică a fost mai sporadică, în schimb referințele la siturile
arheologice și artefactele scoase la iveală de pe teritoriul comunei Girișu de Criș au fost frecvent
amintite în literatura științifică atât din țară cât și din străinătate, cunoscundu-se peste 50 de
titluri de volume și articole științifice ce fac referire la acest spațiu.
Fără a încerca să epuizăm întreaga bibliografie și fără să ne referim la aceasta într-o ordine strict
cronologică, printer cei care au acordat o atenție asupra perioadei eneolitice se numără S. Dumitrașcu14,

7
S. Dumitraşcu, Aşezarea Coţofeni de la Giriş - „Rîturi”, în Lucrări Ştiinţifice 2, 1968, p. 257-258.
8
S. Dumitraşcu, Aşezărişidescoperiridacice din vestulşinord-vestulRomânieiînsecolele II-IV e.n. (I), înLucrăriŞtiinţifice 2, 1968, p. 247-248.
9
N. Chidioşan, Doina Ignat, Cimitirul celtic de la Tărian, în Studii şi Cercetări de Istorie Veche, 23 (4), p. 553, nota 1; Lakatos A.,
10-11. Századi temető Köröstarján – Csordásdombon (Tărian, Románia) [Cemetery of the 10-11th centuries at Köröstarján –
Csordásdomb (Tărian, Romania)], în Archaeologiai Értesítő 128 (1-2), 2003, p. 226.
10
S. Dumitraşcu, Hadnagy A., Cercetări de topografie în Crişana, în Crisia XII, 1982, p. 359; Reg. inv (documente) Muzeul Țării
Crișurilor, Oradea, nr. 4692-4698.
11
Cercetarea de teren a fost făcută de către S. Dumitraşcu (S. Dumitraşcu, Descoperiri arheologice din valea Crişului Repede şi
semnificaţia lor istorică, în Crisia XVI, 1986, p. 697, nota 124).
12
Cercetarea de teren din 2007 a fost făcută de către G. Fazecaş, Fl. Gogâltan, Apai Emese în contextul repertorierii şi identificării
tell-urilor din vestul României. Cercetarea de teren ce a fost făcută în primăvara anului 2014 de către G. Fazecaş şi M. Lie s-a
petrecut cu ocazia identificării în teren a siturilor arheologice, în vederea întocmirii Studiului Arheologic pentru realizarea P.U.G. al
comunei Girișu de Criș
13
G. Fazecaș, M.A. Lie, Cristina E. Cordoș, Fl. Gogâltan, Mihaela Savu, Raluca Burlacu, Claudia Radu, Mátyási S., D. Ștefan,
Ch. Voight, Alice Hernández Tórtoles, María Ruiz Vega, Th. Desauny, V. Roman, Iulia C. Halbac, C. Popa, Toboliu, com.
Toboliu, jud. Bihor. Punct: Dâmbu Zănăcanului, în Cronica cercetărilor arheologice. Campania 2014. A XLIX-a sesiune națională de
rapoarte arheologice. Pitești, 28-30 mai 2015, București 2015:251-252, 575-576; M. Lie, Claudia Radu, G. Fazecaș, Cimitirul de
secol XIX de la Toboliu-Dâmbu Zănăcanului, în Terra Sebus 7, 2015, p. 261-282. G. Fazecaș, M. Lie, O încercare de determinare a
suprafeței unei așezări arheologice. Studiu de caz tell-ul de epoca bronzului de la Toboliu “Dâmbul Zănăcanului”, 2016, sub tipar.
14
S. Dumitraşcu, Colecţiaarheologică „Eugen Potoran” (Notiţă asupra istoriei vechi a hotarului unui sat), în Lucrări Ştiinţifice 1,
Oradea, 1967, p. 73-78; idem, Note asupra culturii Coţofeni, înLucrăriŞtiinţifice 1, 1967, p. 79-98; idem, AşezareaCoţofeni de la
Giriş - „Rîturi”, în Lucrări Ştiinţifice 2, 1968, p. 257-264, Idem, Morminte Coţofeni de incineraţie descoperite la Medieşul Aurit, în
Satu Mare Studiiși Comunicări II, 1972, p. 53-62.

14
 Monografia istorică a comunei Girişu de Criş (jude ul Bihor) 

P. Roman și I. Németi15, H. Ciugudean16, C.I. Popa17, C. Ghemiș și G. Fazecaș18. De departe cel

mai dezbătut aspect arheologic s-a legat de descoperirile aparținând epocii bronzului prin
specialiști precum precum S. Dumitrașcu19, T. Bader20, N. Chidioșan21, I. Ordentlich22, P.
Romani și I. Németi23și mai nou C. Ghemiș24, G. Fazecaș25, Alexandra Găvan26. Din păcate
materialele arheologice apartinând primei vârste a fierului au fost printre cel mai puțin cercetate și
cercetate, ele find doar mentionate27. Ele se află în colecțiile Muzeului Țării Crișurilordin Oradea
în așteptarea unei cercetări aprofundate care să le pună în valoare.
 
IV.2. Câteva noțiuni de topografie arheologică 
Cercetările arheologice desfășurate de-a lungul timpului în aria comunei Girișu de Criș au
lăsat în literatura de specialitate două probleme legate de identificarea siturilor cercetate în
corelație cu toponimele folosite de locuitorii comunei dar și din neînțelegerea cadrului geografic
din trecutul mai îndepărtat sau mai recent al zonei. Chiar dacă anostă și greoaie, plasarea în spațiu

15
P. Roman, Cultura Coţofeni, Ed. Academiei R.S.R., Bucureşti, 1976; P. I. Roman, I. Németi, Cultura Baden înRomânia, Ed.
Academiei R.S.R., Bucureşti, 1978.
16
H. Ciugudean, Eneoliticul final înTransilvaniaşi Banat: culturaCoţofeni, Timişoara, 2000.
17
C.I. Popa, Repertoriul descoperirilor culturii Coţofeni, Teza de doctorat (mss.), Alba Iulia 2009.
18
C. Ghemiş, G. Fazecaş, Piese de aramă recent descoperite în judeţul Bihor, în Crisia XXXI, 2001, p.23-33.
19
S. Dumitraşcu, Colecţia arheologică „Eugen Potoran” (Notiţă asupra istoriei vechi a hotarului unui sat), în Lucrări Ştiinţifice 1,
Oradea, 1967, p. 73-78; idem, Contribuţii la cunoaşterea tehnologiei metalurgiei din epoca bronzului în judeţul Bihor, în Crisia XIX,
1989, p. 119-168; S. Dumitraşcu, Emődi J., Materiale arheologice de la sfârşitul epocii bronzului şi de la începutul epocii fierului
descoperite la Biharea, în Acta Musei Porolissensis IV, 1980, p. 47-67; S. Dumitraşcu, Hadnagy A., Cercetări de topografie în
Crişana, în Crisia XII, 1982: 353-360.
20
T. Bader, Cultura Suciu de Sus în nord-vestul României, în Studii şi Cercetări de Istorie Veche, 23 (4), 1972, p. 509-535;
21
N. Chidioşan, Contribuţii la cunoaşterea grupei Suciu de Sus în contextul epocii bronzului din Crişana, în SCIV 21 (2), 1970, p. 287-293;
idem, Sincronismele apusene ale culturii Wietenberg stabilite pe baza importurilor ceramice, în Crisia, IV, 1974, p. 153-176; Idem, Tărian, în
S. Dumitrașcu (coord.), Repertoriul monumentelor naturii, arheologice, istorice, etnografice de arhitectură şi artă din judeţul Bihor, Oradea,
1974, p.76-77; Idem, Contribuţii la istoria tracilor din nord-vestul României. Aşezarea Wietenberg de la Derşida, Oradea 1980; Idem,
Prelucrarea osului în aşezările culturii Otomani din nord-vestul României, în Crisia XIV, 1984, p. 27-53.
22
I. Ordentlich, Die innereperiodeneintelung der Otomanikultur in Rumänien, în J. Filip (red.), Actes du VIIeCongres International
de Sciences Pre et Protohistoriques, Prague 21-27 août 1966, Prague, 1970, p. 619-622; idem, Aria de răspândire a culturiiOtomani,
de peteritoriul României, în Marmatia II, 1971, p. 19-35; idem, Cercetările de la Otomani şi Sălacea şi locul lor în contextul culturii
Otomani, Teza de doctorat (mss.), Iaşi, 1973; idem, Aspecte privind cultura Otomani, în Crisia IV, 1974: 135-151.
23
I. Németi, P. Roman, Epoca bronzului timpuriu din nord-vestul României (grupul cultural Sanislău), în Satu Mare Studii și
Comunicări XI-XII, 1994-1995, p. 25-32.
24
C. Ghemiş, Toporul de piatră de la Girişu de Criş jud. Bihor, în Lucia Cornea, M. Drecin, B. Ştefănescu, A. Chiriac, I. Crişan
(coord.), Adevărul omeneşte posibil pentru rânduirea binelui, Oradea 2001, p. 663-670.
25
G. Fazecaş, Aspecte privind aşezările culturii Otomani de pe teritoriul României, în Crisia XXVI – XXVII, 1996–1997 (1997), p.
51-65; idem, Girișu de Criș ”Alceu”, Bihor County, în Fl. Gogâltan, C. Cordoș, A. Ignat (eds.), Bronze Age tell, tell-like and mound-
like settlements at the eastern frontier of the Carpathian Basin. History of research, Cluj-Napoca, 2014, p. 111-116; G. Fazecaș, M.A.
Lie, Cristina E. Cordoș, Fl. Gogâltan, Mihaela Savu, Raluca Burlacu, Claudia Radu, Mátyási S., D. Ștefan, Ch. Voight, Alice
Hernández Tórtoles, María Ruiz Vega, Th. Desauny, V. Roman, Iulia C. Halbac, C. Popa, Toboliu, com. Toboliu, jud. Bihor.
Punct: Dâmbu Zănăcanului, în Cronica cercetărilor arheologice. Campania 2014. A XLIX-a sesiune națională de rapoarte arheologice.
Pitești, 28-30 mai 2015, București 2015, p. 251-252, 575-57; G. Fazecaș, M. Lie, O încercare de determinare a suprafeței unei
așezări arheologice. Studiu de caz tell-ul de epoca bronzului de la Toboliu “Dâmbul Zănăcanului”, 2016, sub tipar..
26
Alexandra Găvan, Metallurgy and Bronze Age Tell-Settlements from Western Romania (I), în Ephemeris Napocensis XXII, 2012, p.
57-90; idem, Metalurgia tell-urilor epocii bronzului din vestul României (II), în Terra Sebus 5, 2013:141-192.
27
S. Dumitraşcu, Colecţiaarheologică „EugenPotoran” (Notiţă asupra istoriei vechi a hotarului unui sat) în Lucrări Ştiinţifice 1,
Oradea, 1967, p. 73, 75, 77, Pl. IV/5, pl. VI/3-5; D. Popescu, Les fouilles archéologiques dans la République Socialiste de Roumanie
en 1966, în Dacia N.S. XI, 1967, 360-361; DoinaIgnat-Sava 1974 - Girişu de Criş (voce), în S. Dumitrașcu (coord.), Repertoriul
monumentelor naturii, arheologice, istorice, etnografice de arhitectură şi artă din judeţul Bihor, Oradea, 1974, p 36; S. Dumitraşcu,
Descoperiri arheologice din valea Crişului Repede şi semnificaţia lor istorică, în Crisia XVI, 1986, p. 697, S. Dumitraşcu, Biharea. I.
Săpăturile arheologice din anii 1973-1980, Oradea, 1994, p. 117-119.

15
Sorin Şipoş ● Aurel Chiriac ● Gabriel Moisa 

a siturilor arheologice are o importanță deosebită, mai ales în cazul în care se are în vedere o
microzonă, precum în cazul de față.
O primă problemă este legată de situl (sau așa cum s-a crezut siturile) de la Girișu de Criș-
Râturi,Girișu de Criș-Peste Criș,Girișu de Criș-Între Poduri, și Girișu de Criș-Terenul fostei grădini
C.A.P..Primele două toponime sunt menționate pentru prima dată de către S. Dumitrașcu în
legătură cu descrierea unor materiale achiziționate de la soția colecționarului local E. Potoran, fost
profesor în localitate. El menționează la Râturi o așezare Coțofeni, suprapusă de o alta datată în
Hallstatt C “situată în dreapta Crișului Repede”, iar în zona dePeste Criș“situată în partea de nord
a satului”plasează o așezare aparținând secolelor II-IV p.Chr.28. La un an distanță de acest articol,
același cercetător reluând problema așezării aparținând culturii Coțofeni de la Girișu de Criș-
Râturi plasează acest sit “în stânga Crișului Repede, la vest de podul de beton, peste care trece
drumul de la Giriș spre partea de hotar «Peste Criș»”. În Campania din 1966 au fost deschise trei
secțiuni “două pe malul drept al Crișului Repede și una pe malul stâng”. Prima secțiune a fost
trasată la 130 m vest de pod, cea de-a doua în prelungirea primeia, între malul Crișului Repede și
dig “constatîndu-se că atît așezarea Basarabi cît și cea Coțofeni continuă să se întindă în partea de
hotar «Peste Criș»”, ”Cea de-a treia secțiune (30x2 m) a fost deschisă pe malul stîng, al Crișului,
la vest de podul de beton, în terenul grădinăriei C.A.P. (s.n.)”. Totodată, deși realizează că aceeași
situație stratigrafică se întâlnește pe ambele maluri, el consideră că sunt două situri distincte29.Cu
ocazia întocmirii repertoriului arheologic al județului Bihor, cercetătoarea Doina Ignat (ea însăși
fiind o fiică a satului Girișu de Criș) menționează că la Râturi au fost descoperite la suprafață
fragmente ceramice aparținând secolelor IX-XII. Tot ea este cea care pune semnul egal între
siturile de la Peste Criș și Între Poduri, unde alături de materiale specifice primei vârste a fierului
amintește și de ceramică aparținând secolelor II-IV p.Chr.30. ridicările topografice ale siturilor
arheologice din comuna Girișu de Criș, făcute în 1978 de către Hadnagy A., plasează stațiunea
Girișu de Criș-Între Poduri pe partea stăngă a Crișului Repede, în amonte de pod31.Ca situația să
fie și mai complicată, în urma unei periegheze desfăşurate în 1984, S. Dumitraşcu identifică la
Girişu de Criş-fosta grădină C.A.P. o aşezare aparţinând primei vârste a fierului (Hallstatt B - C)32.
Deoarece toate cele patru toponime sunt plasate în aproximativ aceeași zonă și conțin
aceași matrice stratigrafică ne face să credem că avem de-a face cu un singur sit, plasat atât în aval
cât și amonte de zona podului de peste Crișul Repede. Din punct de vedere geografic putem avea
în vedere că în diferite perioade de timp (sfârșitul epociicuprului, faza D a primei vârste a fierului,
sec. II-IV și IX-XII) aceeași comunitate locuiasc de-o parte și de alta a râului33.
În lipsa unor studii de paleogeografie (în special a paleovăilor) nu putem exclude ipoteza
ca în trecut cursul Crișului Repede să fi traversat un alt traseu și respectivele așezări să nu fi fost
despărțite de râu. Regularizările cursurilor de apă prin îndiguire, creearea de baraje și canale
începute la sfârșitul secolului al XIX-lea au fixat cursuri de apă care altădată în urma unor

28
S. Dumitrașcu, Colecţia arheologică „Eugen Potoran” (Notiţă asupra istoriei vechi a hotarului unui sat), în Lucrări Ştiinţifice 1,
Oradea, 1967, p. 74-76. Atragem atenția că la data redactării articolului cercetarea arheologică de la Girișu de Criș-Râturi era deja
făcută – ibidem, p. 74, nota 4.
29
S. Dumitraşcu – Aşezarea Coţofeni de la Giriş - „Rîturi”, în Lucrări Ştiinţifice 2, 1968, p. 257-258.
30
Doina Ignat-Sava 1974 - Girişu de Criş (voce), în S. Dumitrașcu (coord.), Repertoriul monumentelor naturii, arheologice, istorice,
etnografice de arhitectură şi artă din judeţul Bihor, Oradea, 1974, p 36-37.
31
S. Dumitraşcu, Hadnagy A., Cercetări de topografie în Crişana, în Crisia XII, 1982, p. 359; Reg. inv (documente) Muzeul Țării
Crișurilor, Oradea, nr. 4692-4698
32
S. Dumitraşcu, Descoperiri arheologice din valea Crişului Repede şi semnificaţia lor istorică, în Crisia XVI, 1986, p. 697, nota 124.
33
O discuție privind cursurile de apă ca factor de apropiere a comunităților vezi la J.M. O'Shea, A River Runs Through It:
Landscape and Evolution of Bronze Age Networks in the Carpathian Basin, în Journal of World Prehistory 24 (2), 2011, p. 171-174.

16
 Monografia istorică a comunei Girişu de Criş (jude ul Bihor) 

inundații își realizau albii noi (uneori la mari distanțe de cea originală) și îngropau cu aluviuni
vechi cursuri34.
Faptul ca un singur sit să fie cunoscut sub patru toponime, considerăm că este rezultatul
unui cumul de factori: putem presupune că cei trei cercetători care au desfășurat săpături
arheologice în perimetrul respectiv să fi avut ca sursă de informație diferiți localnici sau chiar
același arheolog a fost informat cu privire la toponime de diferiți localnici la perioade diferite de
timp. Nu este un fapt neobișnuit ca diferiți săteni să denumescă aceleași locuri sub diferite
toponime.
Având în vedere dimensiunea redusă a cercetării arheologice desfășurate aici în anii ’60 ai
secolului trecut35, în lipsa unor prospecțiuni geofizice (electrorezistivitate, magnetometrie,
gradiometrie cu cesiu, etc.) care să precizeze limitele sitului precum și a cercetări arheologice de
amploare sau măcar a unei perigheze sistematice care să ne ofere informații privind atât stratigrafia
verticală cât și cea verticală. Fără a intenționa să propunem folosirea unui singur toponim sau o
eventuală redenumire a sitului credem că ar fi mult mai corect menționarea tuturor siturilor,
precum de exemplu unui alt sit din județul Bihor, cel de la Vășad “Cartierul țiganilor = Cigány
tanya = Cigánynegyed = Groapa cu lut = La nord de sat”36.
Cea de-a doua situație confuză, o întâlnim în cazul sitului de epoca bronzului de la
Girișu de Criș-Alceu = Toboliu-Dâmbu Zănăcanului. Fără a reveni asupra istoricului cercetărilor,
amintim că pentru prima data este menționat tell-ul de la Alceu37. În următorul an acelaşi
cercetător aminteşte de sondajul executat în 1966 însitul aparţinând secolului V p.Chr.de la
Alceu-“Fântânalui Ivani” și la Livada de Bihor, în “partea de hotar Alceu la punctul numit
Poligonul Turcilor”38.
Deoarece valea Alceului este situat la mai mult de 3 km. sud de tell, ne-am pus întrebarea
originii acestui toponim. În fapt acest nume apare în legătură cu o gospodărie, Álcsi Tanya, care a
dat numele la o imensă suprafață (aproximativ 3711 ha), Álcsi Puszta aşa cum este marcată pe cea
de-a doua ridicare topografică militară austriacă, făcută în prima jumătate a secolului al XIX.
Această Álcsi Puszta acoperă suprafețe din raza localităților Livada de Bihor, Palota, Tărian, Girișu
de Criș, Toboliu și Cheresig.
Având în vedere imensă suprafață ce este cunoscută sub toponimul Alceu, și ținând cont
că în interiorul acesteia sunt folosite de către localnici o seamă de alte toponime care indică
suprafețe mai mici și mai precise am considerat că este nevoie de o redenumire a sitului. La acest
lucru se mai adaugă faptul că din punct de vedere administrativ tell-ul se încadrează în granițele
comunei Toboliu (înfințată în 2007 împreună cu localitatea Cheresig, ambele foste sate
compenente ale comunei Girişu de Criş). Localnici cunosc locul sub toponimul de Dâmbu
Zănăcanului (după numele unei familii ce și în prezent posedă teren în apropiere). Pornind de la

34
Referitor la istoria regularizărilor și desecărilor de apei în Bihor, precum și situația de dinainte de aceasta, vezi Al. Maghiar,
Anca Maria Maghiar, Moara de apă în comitatul Bihor, Ed. Universității din Oradea, Oradea, 2012, p. 76-79 și Szabó J.,
Contribuţii privind istoria regularizării apelor pe Valea Ierului în secolul XIX, în Crisia, 2012, p. 64-65
35
Au fost deschise trei secțiuni cu o suprafață ce însumează doar 135 mp într-un sit pe care îl aproximăm ca având o suprafață de
peste 20 ha. S. Dumitraşcu,Aşezarea Coţofeni de la Giriş - „Rîturi”, în Lucrări Ştiinţifice 2, 1968, p. 257-258.
36
Fl. Gogâltan, G. Fazecaș, Vășad “Cartierul țiganilor = Cigány tanya = Cigánynegyed = Groapa cu lut = La nord de sat” Bihor
County, în Fl. Gogâltan, C. Cordoș, A. Ignat (eds.), Bronze Age tell, tell-like and mound-like settlements at the eastern frontier of the
Carpathian Basin. History of research, Cluj-Napoca, 2014, p. 286-288.
37
S. Dumitraşcu, Colecţia arheologică „Eugen Potoran” (Notiţă asupra istoriei vechi a hotarului unui sat), în LucrăriŞtiinţifice 1,
Oradea, 1967, p. 73-78.
38
S. Dumitraşcu – Aşezări şi descoperiri dacice din vestul şi nord-vestul României în secolele II-IV e.n. (I)[Dakische siedlungen und
funde im western und nordwestern Rumäniens im II-IV jahrhundert u.z.], în Lucrări Ştiinţifice 2, 1968, p. 247-248.

17
Sorin Şipoş ● Aurel Chiriac ● Gabriel Moisa 

cele expuse mai sus credem că este mult mai corect ca în viitor să ne referim la acest loc sub
denumirea de Toboliu-Dâmbu Zănăcanului (vezi fig a.).

Fig. a 

IV. 3. Epoca cuprului39
Din punct de vedere cronologic, cea mai veche descoperire arheologică este reprezentată
de un topor- ciocan de cupru cu brațele în cruce, de tip Holič, descoperit în raza localității Girișu
de Criș. Ea a fost donată în 1982 Muzeului ȚăriiCrișurilor din Oradea40, fără a fi precizat exact
locul de proveniență. Piesa are o lungime de 21 cm., o lățime de 6,5 cm și o greutate de 1,412 kg.
Pe fața interioară a piesei sunt patru alveolări circulare dispuse echidistant în jurul manșonului în
care era introdus mânerul piesei (fig 1). Aceste alveolări sunt considerate în general de specialiști
ca un ornament cu rol decorativ, chiar dacă la origine a fost un sens cultic. În orice caz nu
reprezentau semne de meșter sau de proprietar cum au crezut unii arheologi41. Din punct de
vedere cronologic și cultural, astfel de piese se datează în perioada mijlocie a epocii cuprului, fiind

39
Există în literatura de specialitate o întreagă discuție privind denumirea perioadei cuprinse între sfârșitul neoliticului și începutul epocii
bronzului. De-a lungul timpului au fost folosiți termeni precum Eneolitic, Chalcolithic, Epoca Cuprului, Perioadă de tranziție la epoca
bronzului. Fără a mai enumera principalele opinii și argumente, în prezentul articol vom folosi terminologia folosită de Școala Maghiară și
cea Germană de Arheologie, cea de Epocă a Cuprului având în vedere nu în ultimul rând că spațiul Crișanei este mai puternic ancorat la
realitățile din centrul și vestul Bazinului Carpatic decât de cel transilvan sau carpato-dunărean. Pentru unele din ultimele opinii asupra
problemei în literatura de specialitate românească vezi V. Sava, Situri ale finalului epocii cuprului din Câmpia de Vest, în Analele Banatului
S.N. XVI, 2008, p. 45 și Fl. Gogâltan, The Early and Middle Bronze Age Chronology on the eastern frontier of Carpathian Basin. Revisited
after 15, în Rita E. Németh, Botond R. (eds.), Bronze Age Chronology in the Carpathian Basin. Proceedings of the International Colloquium
from Târgu Mureş 2-4 October 2014, Cluj-Napoca, 2015, p. 57-58, nota 7.
40
Nr. inv. 12297.C. Ghemiş, G. Fazecaş, Piese de aramă recent descoperite în judeţul Bihor, în Crisia XXXI, 2001, p. 25, fig 3. Deși
la data publicării, autorii articolului au catalogat piesa ca fiind un topor cu brațele în cruce de tip Crestur, o analiză mai atentă ne-
a condus la această nouă apreciere. Topoarele- ciocan de tip Holič au partea opusă muchiei toporului mai lungă decât a celor de
tip Crestur iar gaura de înmănușare este mai spre mijlocul piesei. De asemenea conturul este mai accentuat, cu un început de
manșon în jurul găurii de înmănușare.
41
Emődi J., Topoare de cupru din nordul Bihorului, în Crisia XXX, 2000, Emődi J., Topoare de cupru din nordul Bihorului, în Crisia
XXX, 2000, p. 443-444, nota 8, 446/Fig 1.

18
 Monografia istorică a comunei Girişu de Criş (jude ul Bihor) 

atribuite manifestărilor populației Tiszapolgár, eventual

începutului manifestărilor culturii Bodrogkeresztúr42.
Astfel de piese sau mai descoperit în apropiere la
Oradea și Sânicolau Român.
O altă descoperire, de data aceasta de la
sfârșitul Epocii Cuprului, este cea de la Girișu de Criș-
Râturi (vezi discuția de mai sus). În 1966, cercetătorii
orădeni S. Dumitraşcu (din partea Institutului
Pedagogic de 3 ani din Oradea) în colaborare cu
Doina Ignat şi N. Chidioşan (de la Muzeul Regional
Crişana) au scos la iveală o aşezare relativ întinsă
aparţinând culturii Coţofeni (faza a II-a) cu puternice
influenţe din mediul culturii Baden43.
Situl arheologic de la Girișu de Criș-Râturi=
Peste Criș = Între Poduri = Terenul fostei grădini
C.A.P.este unul deosebit de consistent. În cele trei
secțiuni deschise în așezare nivelul aparținând culturii
Coțofeni avea o adâncime cuprinsă între 20 și 40 de
cm. În secțiunea S1 a fost descoperit un bordei și a
unei gropi (probabil menajere). Ceramica este decorată
cu incizii dispuse în benzi haşurate şi flancate de  

impresiuni circulare, incizii sub forma scheletului de Fig. 1 

peşte sau triunghiuri haşurate, iar într-un caz sub formă de caneluri. Dintr-o descoperire întâmplătoare
provine şi o ceaşcă cu corpul globular decorată cu şnurul şi fragmente decorate cu impresiuni realizate cu
degetul. Deși S. Dumitrașcu atribuie locuirea din acest punct primei faze de dezvoltare a culturii
Coțofeni, ținând cont de tehnica şi motivistica folosită alături de influențele venite din mediul culturii
Baden, credem că așezarea de aici s-a dezvoltat pe parcursul fazei Coțofeni II.
 
IV. 4. Epoca bronzului 
În colecţia Muzeului Banatului din Timişoara se află un topor din bronz de luptă de tip
cu disc la ceafă (varianta Mezöberény) bogat ornamentat cu incizii dispuse în motive geometrice,

42
Al. Vulpe, Începuturile metalurgiei aramei în spațiul carpatico-dunărean, în SCIV 24 (2), 1973, p. 217-237; idem, Die Äxte und
Beile in Rumänien II, PBF IX, 5, 1975, p. 25, Taf. 3/33-35 șiTaf. 4/36;
43
S. Dumitraşcu, Colecţia arheologică „Eugen Potoran” (Notiţă asupra istoriei vechi a hotarului unui sat), în Lucrări Ştiinţifice 1, Oradea,
1967, 73-75, 77, Pl. I/1-3; S. Dumitraşcu, Note asupra culturii Coţofeni în Lucrări Ştiinţifice 1, Oradea, 1967, 91, 94-95; D. Popescu, Les
fouilles archéologiques dans la République Socialiste de Roumanie en 1966, în Dacia N.S. XI, 1967, 360-361; S. Dumitraşcu, Aşezarea
Coţofeni de la Giriş - „Rîturi”, în Lucrări Ştiinţifice 2, 1968: 257-258, fig. 1, pl. I-II; S. Dumitraşcu, Morminte Coţofeni de incineraţie
descoperite la Medieşul Aurit, în Satu Mare StCom II, 1972, nota 19; Doina Ignat-Sava 1974 - Girişu de Criş (voce), în S. Dumitrașcu
(coord.), Repertoriul monumentelor naturii, arheologice, istorice, etnografice de arhitectură şi artă din judeţul Bihor, Oradea, 1974, p 36-37; P.
I. Roman, Cultura Coţofeni, Bucureşti, 1976, 51-52, 82, Pl. 1, nr. 91; P. I. Roman, I. Németi, Cultura Baden în România, Bucureşti,
1978, 9-10, 35, pl. 59/2, 4-6, 10-12, 15-16, 1; 69/4-12; 70/3, 6, 9; 71/12, 14; S. Dumitraşcu – Ceramică românească descoperită în
Crişana (sec. VIII - XI), în Crisia VIII, 1978, 63, fig 4; T. Bader, Epoca bronzului în nord-vestul Transilvaniei. Cultura pretracică şi tracică,
Bucureşti, 1978, 20, nota 45; S. Dumitraşcu, Descoperiri arheologice din valea Crişului Repede şi semnificaţia lor istorică, în Crisia XVI,
1986, p. 697, nota 124 S. Dumitraşcu, Biharea. I. Săpăturile arheologice din anii 1973-1980, Oradea, 1994, p. 98; H. Ciugudean,
Eneoliticul final în Transilvania şi Banat: cultura Coţofeni, Timişoara, 2000, p. 10, 72, nr. 288;V. Sava, Situri ale finalului epocii cuprului
din Câmpia de Vest, în Analele Banatului S.N. XVI, 2008, p. 48, 49,50, 51; C.I. Popa, Repertoriul descoperirilor culturii Coţofeni, Teza de
doctorat (mss.), Alba Iulia 2009, p. 219.

19
Sorin Şipoş ● Aurel Chiriac ● Gabriel Moisa 

aparţinând perioadei mijlocii a epocii

bronzului ce a fost descoperit în raza localităţii
Tărian (fără a avea locul descoperiri
cunoscut)44 (vezi fig. 2).Tot fără a fi indicat
locul descoperiri, din raza localității Tărian mai
sunt semnalate descoperiri aparţinând
sfârşitului epocii bronzului45.
Un fragment ceramic izolat decorat
cu măturicea pare să provină din situl de la
Girișu de Criș-Râturi= Peste Criș = Între
Poduri = Terenul fostei grădini C.A.P.46.
De departe cel mai important sit
arheologic din zonă credem că este cel de la
Toboliu-Dâmbu Zănăcanului. Am enumerat
în paginile anterioare istoricul cercetării
acestui sit. În cele ce urmează vom prezenta
principalele descoperiri.
În situl situat la cca. 3 km sud-vest
de gara C.F.R. din Girişu de Criş și la cca.
1700 sud-est de drumul judeţean DJ 797 ce
face legătura între Oradea şi Toboliu se află o
așezare de tip tellcu 6 nivele de locuire din
care primele trei aparţin sfârşitului bronzului
timpuriu iar ultimele 3 bronzului mijlociu
(vezi fig 3). Fig. 2
Majoritatea covârşitoare a descoperirilor o constituie fragmentele ceramice ce sunt
specifice grupurilor culturale Sanislău şi Andrid precum şi culturii Otomani (fazele II-III) se
remarcă îndeosebi vasele de tip tipsie (vezi fig. 4) şi un vas în formă de cizmă. De asemenea a fost
descoperită o cantitate apreciabilă de material ceramic atribuit culturii Wietenberg ce ocupa zona
Transilvaniei la acea vreme (vezi fig. 5) dar au fost sesizate importuri ceramice aparţinând şi altor
culturilor contemporane învecinate (vezi fig. 6). O altă categorie de materiale ceramice
descoperite la Alceu o reprezintă roţile de car realizate din lut şi care au un caracter cultic.
Artefacte din os au fost descoperite într-o cantitate impresionantă. Exceptând resturile
menajere, au fost recuperate numeroase unelte (topoare, ciocane, săpăligi, sule, lustruitoare, etc.)
majoritatea realizate din corn de cerb dar şi pandantivi realizaţi din colţi de animale (cu precădere
mistreţ) şi mărgele realizate din scoică de Dentalium elephantinum.

44
Al. Vulpe, Die Äxte und Beile in Rumäniein I, PBF IX.2, München 1970, p. 71, nr. 303a, taf. 55; N. Chidioşan, Tărian, în S.
Dumitrașcu (coord.), Repertoriul monumentelor naturii, arheologice, istorice, etnografice de arhitectură şi artă din judeţul Bihor, Oradea,
1974, p. 76; S. Dumitraşcu, Descoperiri arheologice din valea Crişului Repede şi semnificaţia lor istorică, în Crisia, XVI, 1986, p. 694.
45
S. Dumitraşcu, Emődi J., Materiale arheologice de la sfârşitul epocii bronzului şi de la începutul epocii fierului descoperite la Biharea,
în Acta Musei Porollisensis, IV, 1980, p. 53, fig. 12/4; S. Dumitraşcu, Descoperiri arheologice din valea Crişului Repede şi semnificaţia
lor istorică, în Crisia XVI, 1986, p. 695, nota 103. Trimiterile făcute de autorul semnalării la nota ce însoţeşte menţionarea
descoperirilor este din păcate greşită, la bibliografia indicată găsindu-se o altă lucrare. În realitate este vorba de lucrarea menționată
anterior.
46
S. Dumitraşcu, Colecţia arheologică „Eugen Potoran” (Notiţă asupra istoriei vechi a hotarului unui sat) în Lucrări Ştiinţifice 1,
Oradea, 1967, pl. I/4. Fragmentul ceramic deși este atribuit culturii Coţofeni, prinmodul de decorareel pare să aparțină epocii
bronzului. C.I. Popa, Repertoriul descoperirilor culturii Coţofeni, Teza de doctorat (mss.), Alba Iulia 2009, p. 219.

20
 Monografia istorică a comunei Girişu de Criş (jude ul Bihor) 

Fig. 3 
 

Fig. 4 Fig. 5

21
Sorin Şipoş ● Aurel Chiriac ● Gabriel Moisa 

Fig. 5 Fig. 6

Fig. 7b

Deşi sunt într-un număr redus piesele litice sunt de o valoare excepţională. Se remarcă un
topor din grano-diorit descoperit întâmplător în 1977, care a fost donat Muzeului Țării
Crișurilor și care probabil a funcţionat ca simbol al statutului celui care-l deţinea (vezi fig. 7) şi un
sceptru fragmentar din alabastru (vezi fig 8).
Au fost descoperite şi două piese din bronz, prima – provenind din colecţia E. Potoran –
este o placă de bronz pe care S. Dumitraşcu o atribuie unei centuri, iar a doua (din săpătură)
reprezentând un o fragment spiralat din bronz ce ar putea proveni de la o brăţară cu capete
spiralice (vezi fig. 9). Tot legat de activitatea metalurgică, în situl de la Alceu au mai fost
descoperite două duze (vezi fig. 10).

22
 Monografia istorică a comunei Girişu de Criş (jude ul Bihor) 

Fig. 8 Fig. 9

Fig. 10

Reluarea cercetărilor la tell-ul de la Toboliu-Dâmbu Zănăcanului din ultimii ani au mai

multe obiective: recoltarea de probe în vederea realizării de analize radiocarbon pentru
cunoașterea cu o precizie mai ridicate a perioadei în care acest sit a fost locuit de oamenii epocii
bronzului prin analize radiocarbon; verificarea stratigrafiei; determinarea suprafeței a așa-numite
așezări secundare a tell-ului care înconjura zona centrală; măsurători geofizice, etc.
Într-o primă fază prin cercetări de suprafață și măsurători cu GPS-ul am investigat o
suprafață de peste 210 ha (vezi fig. 11) în jurul movilei. Fragmentele ceramice au fost descoperite
pe o suprafață de158 ha în jurul tell-ului (vezi fig. 12), însă în urma analizei densității în care a
fost surprins materialul arheologic considerăm că locuirea aparținând epocii bronzului s-a întins
pe o suprafață de puțin peste 87 ha, o imagine mult mai apropiată de realitățile epocii respective
(vezi fig. 13). Această ipoteză de lucru urmează să o verificăm prim mijloace geo-fizice.
Alături de manifestările culturale specifice zonei Crișanei: grupurile culturale Sanislău,
Andrid și a culturii Otomani, au mai fost descoperite artefacte aparținând culturilor Wietenberg,
Suciu de Sus, Hatvan, Mureş, Vatina, Suciu de Sus şi Nord Panonică, fapt ce a venit să confirme
cercetarea anterioară47.Pornind de la cele enumerate mai sus, credem că se pot trage câteva
concluzii. Cercetarea de teren a identificat în jurul tell-ului așezarea așa-zis civilă sau secundară
care se întinde pe o suprafață de aproximativ 57 ha. Menționăm că tell-ul și valul ce îl înconjoară
are o suprafață de cca. 2,5 ha.

47
N. Chidioşan,Contribuţii la cunoaşterea grupei Suciu de Sus în contextul epocii bronzului din Crişana, în SCIV 21 (2), 1970, 289,
fig. 1/2; N. Chidioşan,Sincronismele apusene ale culturii Wietenberg stabilite pe baza importurilor ceramice, în Crisia IV, 1974, 155,
pl. IV/1-3, 5,6; I. Ordentlich – Aspecte privind cultura Otomani, în Crisia IV, 1974, 143, 145-146; N. Chidioşan, Contribuţii la
istoria tracilor din nord-vestul României. Aşezarea Wietenberg de la Derşida, Oradea 1980, 88-95; T. Bader, Cultura Suciu de Sus în
nord-vestul României, în Studii şi Cercetări de Istorie Veche, (în continuare SCIV), 23 (4), 1972, 512.

23
Sorin Şipoş ● Aurel Chiriac ● Gabriel Moisa 

Fig. 11

Fig. 12

24
Monografia istorică a comunei Girişu de Criş (jude ul Bihor) 

Fig. 13 
 

Fig. 14

25
Sorin Şipoş ● Aurel Chiriac ● Gabriel Moisa 

Pe lângă artefacte aparținând epocii bronzului au mai fost identificate în jurul telului și
descoperiri aparținând neoliticului, secolelor II-IV p. Chr. (ceramică de factură sarmatică) și
ceramică aparținând secolelor XI-XIII.
Un alt rezultat al reluării cercetărilor este aflarea prin metoda radiocarbon a datei la care se
încheie locuirea în tell-ul de la Dâmbu Zănăcanului. Recoltarea unei probe din nivelul superior al
sitului și analizarea ei în laboratorul de la Debrecen a indicat data de 1600-1500 î.Chr. pentru
încetarea manifestărilor epocii bronzului în acest sit (vezi fig. 14)48.
Atât în raza localității Girișu de Criș cât și a Tărianului mai sunt semnalate descoperiri
arheologice ce au fost datate la sfârșitul epocii bronzului, fără a avea mai multe informații49.

IV. 5. Prima vârstă a fierului

Fără a mai reveni la cele menționate

anterior atât la capitolul de istoricul cercetării,
cât și la cel privind noțiunile de topografie
arheologică, știm că locuirea aparținând
culturii este suprapusă de o locuire aparţinând
primei vârste a fierului (Hallstatt C)50. Din
păcate materialul nu a fost publicat niciodată
iar condițiile în care Muzeul Țării Crișurilor
care este custodele materialului se află în plin
proces de relocare face imposibil accesul la
material și eventual la documentație.Totuși cu
ocazia unei expoziții a fost pozat un celt de
Fig. 15
bronz aparținând acestei perioade și care
provine din colecția E. Potoran (vezi fig. 15).

IV. 6. A doua vârstă a fierului
Trecerea la a doua epocă a fierului (La Tène) pentru arealul cercetat coincide cu perioada
pătrunderii mai mult sau mai puțin pașnice a celților în zona de vest a țării în secolul al IV-lea
(400-350) î.Hr. În această perioadă se poate constata o tendință de unificare a formelor de
manifestare a culturii materiale51, iar din punctul de vedere al prelucrării ceramicii, cu toate că

48
DeA-5092, 3323±26, 1667 (93,1%)-1528 calBC. Fl. Gogâltan, The Early and Middle Bronze Age Chronology on the eastern
frontier of Carpathian Basin. Revisited after 15 years, în Rita E. Németh, Botond R. (eds.), Bronze Age Chronology in the Carpathian
Basin. Proceedings of the International Colloquium from Târgu Mureş 2-4 October 2014, Cluj-Napoca, 2015, p. 73.
49
Dumitraşcu, Emődi J., Materiale arheologice de la sfârşitul epocii bronzului şi de la începutul epocii fierului descoperite la Biharea, în
Acta Musei Porollisensis, IV, 1980, p. 53, fig. 12/3, 4.
50
S. Dumitraşcu, Colecţia arheologică „Eugen Potoran” (Notiţă asupra istoriei vechi a hotarului unui sat) în Lucrări Ştiinţifice 1,
Oradea, 1967, p. 73, 75, 77, Pl. IV/5, pl. VI/3-5; D. Popescu, Les fouilles archéologiques dans la République Socialiste de Roumanie
en 1966, în Dacia N.S. XI, 1967, 360-361; Doina Ignat-Sava 1974 - Girişu de Criş (voce), în S. Dumitrașcu (coord.), Repertoriul
monumentelor naturii, arheologice, istorice, etnografice de arhitectură şi artă din judeţul Bihor, Oradea, 1974, p 36; S. Dumitraşcu,
Descoperiri arheologice din valea Crişului Repede şi semnificaţia lor istorică, în Crisia XVI, 1986, p. 697; S. Dumitraşcu, Biharea. I.
Săpăturile arheologice din anii 1973-1980, Oradea, 1994, p. 117-119.
51
Istoria românilor, vol. I, București, 2001, p. 484-485

26
 XV. 
LISTA AUTORILOR 
Cristian Apati, este consilier în cadrul Arhivelor Naţionale – Serviciul Judeţean Bihor, doctor în
istoriei, cu teza: Statul austriac şi Biserica Ortodoxă din Transilvania şi Ungaria în efortul de
modernizare a lumii româneşti (a doua jumătate a secolului al XVIII-lea – primele decenii ale
secolului al XIX-lea); autor a mai multor studii privind: istoria Bisericii Ortodoxe din Bihor,
modernizarea lumii româneşti bihorene, populaţia comitatului în perioada secolelor XVIII-XIX;
coautor al Monografiei Judeţului Bihor (Oradea, 2010, vol. I; cap.: Din istoria Bisericii Ortodoxe),
precum şi al unor monografii comunale sau săteşti.

Laura Ardelean, este absolventă a Facultăţii de Istorie-Geografie, Universitatea din Oradea,

specializarea Istorie, promoţia 2002. În prezent este asistent universitar la Departamentul de
Istorie a Facultăţii de Istorie, Relaţii Internaţionale, Ştiinţe Politice şi Şiinţele Comunicării,
Universitatea din Oradea. În 2010 a obţinut titlul de doctor. Este coautor al volumului O istorie
vie a Muzeului Ţării Crişurilor de azi, Oradea, 2009. A participat în calitate de coordonator la
publicarea volumelor Sever Dumitraşcu, Scrieri arheologice privind istoria Daciei Apusene, Oradea,
2007 şi Local Development in the Central European Perspective, Institute of Sociology, University
of Rzeszow, Polonia, 2015. A publicat peste 30 de studii şi a participat la aproximativ 40 de
Conferinţe ştiinţifice naţionale şi internaţionale. A făcut parte din echipa de cercetare pe şantierele
arheologice de la Biharea, Tămaşda, Autostrada Borş-Braşov, Tăşad.

Aurel Chiriac, s-a născut la Oradea în anul 1951. Este absolvent al Facultăţii de Istorie-Filozofie
din cadrul Universităţii „Babeş-Bolyai”din Cluj-Napoca în anul 1974, specializarea Istoria artei.
În prezent este director general-manager al Muzeului Ţării Crişurilor din Oradea şi profesor
universitar doctor în cadrul Facultăţii de Arte, Universitatea Oradea. Predă, de asemenea, cursuri
de istoria artei universale şi româneşti, de muzeografie şi metodica cercetării în istoria artei. Este
coordonator doctorate, IOD-ul Facultăţii de Arte Vizuale, Universitatea de Vest Timişoara
Preocupări în domeniile: Pictura de cult din nord-vestul României (sec. XIV – XIX); Obiecte de
cult din colecţia secţiei de etnografie a Muzeului Ţării Crişurilor (icoane pe lemn şi sticlă, ouă
încondeiate etc.); Meşteşugurile ţărăneşti din Bihor şi fenomenul apariţiei satelor specializate în
olărit, fierărit, lemnărit, împletit papură, sumănărit (sec.XVIII-XX); Arhitectura din nord-vestul
României între secolele XII-XIX: de cult – medievală şi modernă, ţărănească şi civilă - din epoca
modernă; Fenomenul artistic contemporan. A publicat mai multe cărţi ca unic autor între care
amintim: Feronerie populară din Bihor, Editura Muzeului Țării Crișurilor, Oradea, 1978, 42 p.;
David Zugravu, Editura Fundaţiei Culturale Române, Bucureşti 1996, 91 p.; Pictura bisericilor de
lemn româneşti din Bihor în secolele al XVIII-lea şi al XIX-lea, Editura Muzeul Ţării Crişurilor
Oradea, 1999, 219 p.; Oradea (album), Editura Muzeului Ţării Crişurilor, Oradea, 2002, 145 p.;
Bucuroaia, străveche vatră de vieţuire la frontierele de vest ale românităţii, Editura Muzeului Ţării

263
Sorin Şipoş ● Aurel Chiriac ● Gabriel Moisa 

Crişurilor, Oradea, 2008, 55 p., precum şi un număr de 23 de volume în calitate de coautor. Este
autorul a peste 100 de studii şi articole în reviste de specialitate.

Gruia Fazecaș, s-a născut la Oradea în 1974, este absolvent al Universității "1 Decembrie
1918" din Alba Iulia. A terminat studiile de master la aceeași universitate cu specializare în pre-
și protoistoria României. A participat la publicarea a şase volume de specialitate din care două
în calitate de coordonator (Studii de arheologie. In honorem Doina Ignat, 2014; Monografia
comunei Olcea, 2014) şi a publicat peste 50 de studii de arheologie și rapoarte de cercetare. A
coordonat și a participat ca membru al colectivului de cercetare în peste 50 de şantiere
arheologice (Oradea-Salca, Oradea-Cetate, Suplacu de Barcău-Corău, Toboliu-Dâmbu
Zănăcanului) Este angajat ca arheolog-muzeograf al Muzeului Țării Crișurilor unde conduce în
prezent secția de Arheologie.

Mihai Georgiţă, inspector la Serviciul județean Bihor al Arhivelor Naționale. Doctor în istorie.
Aria de cercetare: istoria premodernă a Transilvaniei. A publicat peste 80 de studii în reviste de
specialitate din țară și străinătate. Doctor în istorie din 2011 cu o teză de doctorat intitulată:
Reforma şi românii din Principatul Transilvaniei în secolul al XVIII – lea, coordonator Acad. prof.
univ. dr. Ioan Aurel-Pop.

Doru Marta, s-a născut în 4 ianuarie 1967 la Oradea. Este absolvent al Facultăţii de Istorie –
Filosofie a Universitaţii Babeş – Bolyai din Cluj – Napoca, specializarea Istorie. După terminarea
facultăţii, în anul 1991, este angajat ca arheolog medievist la Muzeul Ţării Crişurilor din Oradea.
Participă la numeroase şantiere arheologice: cetăţile Oradea şi Sălard, bisericile de la Beiuş,
Seghişte, Remetea şi Vaida, tronsonul bihorean al Autostrăzii Transilvania, centura Oradiei. În
anul 2002 şi-a susţinut teza de doctorat la universitatea clujeană cu un subiect legat de cercetările
arheologice din cetatea de la Oradea, lucrare publicată ulterior la editura muzeului orădean. Este
autor a peste 50 de studii şi articole ştiinţifice legate îndeosebi de realităţile medievale din nord –
vestul României.

Gabriel Moisa, născut la 13 ianuarie 1970 la Popeşti (sat Varviz), judeţul Bihor. Este absolvent al
Universităţii „Babeş-Bolyai” din Cluj-Napoca, Facultatea de Istorie şi Filosofie, în anul 1995,
doctor în istorie din anul 2002. Titlul tezei de doctorat: Istoria Transilvaniei în istoriografia
româneasacă 1965-1989. În prezent este profesor univ. dr. la Facultatea de Istorie, Relaţii
Internaţionale, Ştiinţe Politice şi Ştiinţele Comunicării din cadrul Universităţii din Oradea.
Specialist în istoria istoriografiei şi istoria contemporană a României. A publicat mai multe
volume, între care amintim: Colectivizare, rezistenţă şi represiune în vestul României (1948-1951),
Editura Muzeului Ţării Crişurilor, Oradea, 1999, 176 p; Istorie şi propagandă istorică în România
1945-1989, Editura Muzeului Ţării Crişurilor, Oradea, 2002, 232 p.; Istoria Transilvaniei în
istoriografia românească 1965-1989, Editura Presa Universitară Clujeană, Cluj-Napoca, 2003,
373 p.; Direcţii şi tendinţe în istoriografia româneasacă 1989-2007, Editura Universităţii din
Oradea, Oradea, 2007, 218 p.; Istoriografia românilor din Ungaria 1920-2010 Între deziderat şi
realitate, Editura NOI, Giula, 2010, 311 p.: History, Ideology and Politics in Communist Romania
1948-1989, Eötvös Lorand University, Budapesta, 2012; 488 p; Cultura şi istoria românilor din
Ungaria, Academia Română, Centrul de Studii Transilvane, Cluj-Napoca, 2014, 520 p. Autor a
peste 80 de articole şi studii publicate în reviste de specialitate.

264
 Monografia istorică a comunei Girişu de Criş (jude ul Bihor) 

Cosmin Patca, s-a născut în 1981, în satul Cuzap, comuna Popeşti, judeţul Bihor. A absolvit
Facultatea de Istorie-Geografie la Oradea, specializarea istorie-geografie, în anul 2006. A activat
ca profesor de istorie şi geografie la G.R.I. Popeşti, Şcoala cu clasele I-VIII Marghita şi Colegiul
Naţional „O. Goga” Marghita. În prezent este profesor titular la C.N. „O. Goga” Marghita şi
student doctorand la Istorie, în cadrul Universităţii din Oradea.

Radu-Dorin Romînaşu, născut în 14.12.1977, municipiul Oneşti (judeţul Bacău). Este absolvent
al Facultăţii de Ştiinţe Socio-Umane, Specializarea Istorie-Geografie, Universitatea din Oradea, în
anul 2001. În prezent este lector univ. dr. la Universitatea din Oradea, Facultatea de Istorie,
Relaţii Internaţionale, Ştiinţe Politice şi Ştiinţele Comunicării Departamentul de Istorie. Teza de
doctorat: Cultură şi societate la românii din Bihor (1919-1940); domeniul de cercetare: istoria
modernă a României, viaţa culturală în epoca modernă şi contemporană. Cărţi publicate: Viorel
Faur, Radu Romînaşu, Statutele asociaţiilor culturale româneşti din Oradea şi Bihor (1849-1933),
Editura Universităţii din Oradea, 2007; Radu Romînaşu, Asociaţiile culturale româneşti din
Oradea şi judeţul Bihor în perioada interbelică, Editura Universităţii din Oradea, 2008; Radu
Romînaşu, Manifestări cultural-artistice româneşti din Oradea şi judeţul Bihor în perioada
interbelică, Editura Universităţii din Oradea, 2009; Radu Romînaşu, Consideraţii despre
învăţământul şi şcoala românească din Ungaria (1920-2008), Editura Universităţii din Oradea,
2009. Radu Romînaşu, Florin N. Ardelean, Casina română din Beiuş (1871-1920). Contribuţii
documentare, Editura Universităţii din Oradea, 2010, 297 p. Autor a 50 de studii şi articole
publicate în reviste de specialitate.

Cornelia-Sorina Romînaşu, născută în 14.07.1977, comuna Şomcuta Mare (judeţul

Maramureş). Este absolventă a Facultăţii de Ştiinţe Socio-Umane, Specializarea Istorie-Geografie,
Universitatea din Oradea, în anul 2001. În prezent este muzeograf la Muzeul memorial „Aurel
Lazăr” din Oradea. Doctorandă în domeniul Istorie cu tema Revista de cultură „Cele Trei Crişuri”
din Oradea (1920-1944). Studiu monografic; domeniul de cercetare: viaţa culturală românească în
perioada interbelică, istoria modernă a României. Autoare a 10 studii şi articole publicate în
reviste de specialitate.

Florin Sfrengeu, este absolvent al specializării Istorie-Geografie a Universităţii din Oradea în anul
1996, doctor în istorie la aceiaşi universitate din 2007. În prezent este lector dr. în cadrul
Departamentului de Istorie a Universităţii din Oradea, director al departamentului din 2012.
Domeniul de cercetare: istoria şi arheologia secolelor VII-XII din nord-vestul României şi a
regiunile învecinate. A participat la cercetările arheologice efectuate în mai multe situri precum:
Biharea, Tășad, Medieșul Aurit, Tămașda, Căuaș, Oradea-Piața Unirii. Coautor, alături de prof.
Sever Dumitraşcu a cărţii Constantin Daicoviciu – o biografie, editor şi coautor a mai multor cărți
și volume de studii şi articole şi autor a peste 50 de studii şi articole dintre care amintim:
Settlements from 8th – 9th centuryes discovered within the soil fortress at Biharea, în Analele
Universităţii din Oradea, Seria Istorie-Arheologie, XVIII, 2008, p.7-12; Consideraţii istorico-
arheologice privind perioada secolelor VIII-IX în nord-vestul României, în Svetlana Suveică, I.
Eremia, S. Matveev, S. Şipoş (coord.), Istoriografie şi politică în estul şi vestul spaţiului românesc,
Chişinău/Oradea, 2009, p.93-106; Hungarians migration to Pannonian field in the light of the
researches in the southern Poland în Analele Universităţii din Oradea, Seria Istorie-Arheologie, XIX,
2009, p.13-20; Views on the Khazar Population in North-Western Romania (9th - 12 th Centuries), in

265
Sorin Şipoş ● Aurel Chiriac ● Gabriel Moisa 

Florin Sfrengeu, Éva Gyulai, Sorin Şipoş, Delia Radu (coordinators), History and Archaeology in
Central Europe. New Historiographical Interpretations, Oradea, 2011, p.64-72; Opinioni
storigrafiche sulle fortificazioni nel nord-ovest della Romania e le informazioni presenti nella cronaca
anonima Gesta Hungarorum, în Transylvanian Review, vol. XXIII, Supplement No.1, 2014,
Categorie europee: Rappresentazioni Storiche e Letterarie del 'Politico', p.63-76; An Image of the
Society in North-Western Romania during the 10th-11th Centuries AD, în vol. From Periphery to
Centre: the Image of Europe at the Eastern Border of Europe, Romanian Academy. Centre for
Trasnsylvanian Studies, Cluj-Napoca, 2014, p.121-132; Aspeti riguardanti l'evoluzione politica
degli ungheresi: Dala fine del IX secolo fino al XII secolo, în Transylvanian Review, vol. XXIV,
Supplement No.2, 2015, Potere e immaginario politico in Europa: Radici storiche, modelli
antropologici, rappresentazioni letterarie, edited by Sorin Șipoș, Dan Octavian Cepraga, Giulia
Ambrosi, Romanian Academy Center for Transylvanian Studies, p.11-23.

Sorin Şipoş, s-a născut la 14 iunie 1969 în satul Cuzap, comuna Popeşti, judeţul Bihor. A absolvit
Facultatea de Istorie-Filozofie din Cluj-Napoca, specializarea istorie medievală, în anul 1993. Şi-a
susţinut teza de doctorat intitulată Silviu Dragomir – istoric, avându-l conducător de doctorat pe
prof.univ.dr. Ioan-Aurel Pop, membru al Academiei Române, la Facultatea de Istorie-Filozofie din
Cluj-Napoca, în anul 2001. Actualmente este profesor la Facultatea de Istorie, Relaţii internaţionale,
Științe politice și Științele comunicării de la Universitatea din Oradea, unde predă istoria medie a
României, istoria Transilvaniei, imaginea societăţii româneşti în relatările călătorilor străini,
antropologie regională. A efecutat stagii de cercetare şi documentare şi a susţinut cursuri şi conferinţe
în Ungaria, Republica Moldova, Franţa, Spania, Italia. A publicat, ca unic autor sau în colaborare, 35
cărţi, dintre care amintim următoarele: Silviu Dragomir – istoric, Cluj-Napoca, 2002; Antoine-
Françoise Le Clerc, Memoriu topografic şi statistic asupra Basarabiei, Valahiei şi Moldovei, provincii ale
Turciei Europene, 2004; De la „Mica la Marea Europă“. Mărturii franceze de la sfârşitul secolului al
XVIII-lea şi începutul secolului al XIX-lea despre frontiera răsăriteană a Europei. Studii şi documente,
Oradea, 2006, Sorin Şipoş, Silviu Dragomir et le dossier du Diplôme des Chevaliers de St. Jean,
Academia Română, Centrul de Studii Transilvane, Cluj-Napoca, 2012; Colinde din Bihor adunate
din Voivozi şi Cuzap de George Navrea, Ediţie şi studiu introductiv de Sorin Şipoş şi Dan
Octavian Cepraga, Ediția a II-a, Cluj-Napoca, 2014; From Periphery to Centre. The Image of
Europe at the Eastern Border of Europe, coordonatori Sorin Șipoș, Gabriel Moisa, Dan Octavian
Cepraga, Mircea Brie, Teodor Mateoc, Cluj-Napoca, 2014 şi peste 100 de studii şi articole în
reviste din ţară şi din străinătate. A prezentat comunicări la peste 90 de manifestări ştiinţifice în ţară şi
în străinătate.

266
 XVI. 
ALBUM FOTO 
 Monografia istorică a comunei Girişu de Criş (jude ul Bihor) 

 
Descoperiri arheologice preistorice din arealul comunei Girişu de Criş 
 
 

 
Descoperiri Wietenberger din areal comunei Girişu de Criş 
 

269
Sorin Şipoş ● Aurel Chiriac ● Gabriel Moisa 

Aşezarea de epoca bronzului de la Toboliu “Dâmbu Zănăcanului” = Girişu de Criş “Alceu” 

Vas tipsie de tip Oto a i descoperit în arealul comunei Girişu de Criş 

270
 Monografia istorică a comunei Girişu de Criş (jude ul Bihor) 

 
Topor din epoca bronzului descoperit la Tărian 
 
 

 
Donjonul medieval de la Cheresig 

271
Sorin Şipoş ● Aurel Chiriac ● Gabriel Moisa 

Dispensarul medical din Tărian 

Şcoala din Tărian 

272
 Monografia istorică a comunei Girişu de Criş (jude ul Bihor) 

 
Casa de cultură din Tărian 
 
 

 
Grădini a din Tărian 

273
Sorin Şipoş ● Aurel Chiriac ● Gabriel Moisa 

Biserica ortodoxă din Tărian 

274
 Monografia istorică a comunei Girişu de Criş (jude ul Bihor) 

Interior din Biserica ortodoxă din Tărian 

275
Sorin Şipoş ● Aurel Chiriac ● Gabriel Moisa 

Monumentul eroilor din Tărian ridicat pentru cinstirea românilor ucişi de armatele horthiste 
în septembrie‐octombrie 1944 

Ei au murit la 1 octombrie 1944… 

276
 Monografia istorică a comunei Girişu de Criş (jude ul Bihor) 

Biserica romano‐catolică din Tărian 

Interior din biserica romano‐catolică din Tărian 

277
Sorin Şipoş ● Aurel Chiriac ● Gabriel Moisa 

Biserica reformată din Tărian 

278
 Monografia istorică a comunei Girişu de Criş (jude ul Bihor) 

 
Căminul cultural din Girişu de Criş 
 
 

 
Şcoala din Girişu de Criş 

279
Sorin Şipoş ● Aurel Chiriac ● Gabriel Moisa 

Monumental eroilor din Girişu de Criş 

280
 Monografia istorică a comunei Girişu de Criş (jude ul Bihor) 

Biserica greco‐catolică din Girişu de Criş 

281
Sorin Şipoş ● Aurel Chiriac ● Gabriel Moisa 

Biserica ortodoxă din Girişu de Criş 

282
 Monografia istorică a comunei Girişu de Criş (jude ul Bihor) 

Biserica penticostală din Girişu de Criş 

Biserica baptistă „Car el” din Girişu de Criş 

283
Sorin Şipoş ● Aurel Chiriac ● Gabriel Moisa 

Primăria din Grisu de Criş 

284