Horia Ciugudean Sabin Adrian Luca Adrian Georgescu - Depozite de Bronzuri Preistorice Din Colectia Brukenthal II

Bibliotheca Brukenthal
XLVII
Horia Ciugudean,
Sabin Adrian Luca, Adrian Georgescu
DEPOZITE DE BRONZURI PREISTORICE DIN COLECŢIA BRUKENTHAL (II)
In memoriam Kurt Horedt

MINISTERUL CULTURII ŞI PATRIMONIULUI NAŢIONAL
MUZEUL NAŢIONAL BRUKENTHAL
BIBLIOTHECA BRVKENTHAL
XLVII
HORIA CIUGUDEAN
SABIN ADRIAN LUCA, ADRIAN GEORGESCU
DEPOZITE DE BRONZURI PREISTORICE

DIN COLECŢIA BRUKENTHAL (II)
- PREHISTORIC BRONZE HOARDS IN THE
BRUKENTHAL COLLECTION (II) –
Sibiu 2010
BIBLIOTHECA BRVKENTHAL
XLVII
Serie îngrijită de prof. univ. dr. SABIN ADRIAN LUCA
Tehnoredactare text: Horia Ciugudean

Fotografii: Horia Ciugudean
Desene: Apai Emese, Călin Adam
Traducere: Brînduşa Ciugudean
Descrierea CIP a Bibliotecii Naţionale a României

CIUGUDEAN, HORIA
Depozite de bronzuri preistorice din colecţia Brukenthal =
Prehistoric bronze hoards in the Brukenthal collection / Horia
Ciugudean, Sabin Adrian Luca, Adrian Georgescu. - Alba-Iulia : Altip, 2009-
2 vol.
ISBN 978-973-117-195-1
Vol. 2. - 2010. - Bibliogr.. - ISBN 978-973-117-263-7
I. Luca, Sabin Adrian

II. Georgescu, Adrian
903(498)
ISBN 978-973-117-263-7
Editura ALTIP
Alba Iulia
© 2010 Horia Ciugudean, Sabin A. Luca, Adrian Georgescu

Cuprins
Cuvânt înainte ………………………….………………………………………....... 7

1. Depozitul de la Dacia…………………………………………………..………….... 9
2. Depozitul de la Doştat………………………………………………………………… 13
3. Depozitul de la Ocna Mureş ….……………………………………………………… 16
4. Depozitul de la Vărd…………………………………………………………………. 20
5. Depozitul de la Vurpăr ………………………………………………………………. 26
6. Depozitul de la Zărneşti ……………………………………………………………… 28
7. Despre “depozitele” Transilvania I – IV ……………………………………………. 31
8. Consideraţii privind piesele fragmentare din depozitele bronzului târziu şi posibila
lor relaţie cu un sistem metrologic.........................................………………………. 39
9. Depozitele de bronzuri şi exploatarea sării în perioada Bronzului târziu din
Transilvania …….......................................................................................................... 45
10. Prehistoric bronze hoards in the Brukenthal museum collection (II) (summary) ….. 50
List of figures ……………………………………………………………………...... 52
List of plates…………………………………………………………………………... 53
Abrevieri şi lista bibliografică ……………………………………………………… 54
Planşe ……………………………………………………………………………...... 58
5
6
Din partea autorilor
Prin cel de-al doilea volum al seriei “Depozite de bronzuri preistorice din colecţia
Brukenthal ”, autorii continuă demersul publicării exhaustive a depozitelor şi pieselor izolate
aflate în colecţia Muzeului Naţional Brukenthal din Sibiu, prelucrând depozite din perioada
târzie a epocii bronzului (Hallstatt A – B), provenind de pe teritoriul actual al judeţelor Alba,
Sibiu şi Braşov. Lucrarea de faţă cuprinde deopotrivă depozite care nu au fost integral
analizate şi ilustrate până în prezent, aşa cum este cazul celui de la Vărd, cât şi depozite
inedite, cum este depozitul de celturi de la Ocna Mureş. Depozite construite artificial, prin
interpretarea eronată a informaţiilor păstrate în vechile inventare ale colecţiei, au format
obiectul unei analize critice şi acolo unde am considerat necesar, am propus eliminarea lor din
literatura de specialitate, un exemplu fiind depozitul Vărd II. Au fost supuse totodată
reevaluării depozite considerate incerte, precum Transilvania I – IV, constatându-se caracterul
lor neunitar, ele reunind piese intrate în colecţie la date diferite şi fără a avea un loc de
descoperire cunoscut.
O piedică pe care am întâlnit-o din păcate şi în realizarea volumului de faţă, o
reprezintă faptul că numeroase piese se află încă în custodia Muzeului Naţional de Istorie din
Bucureşti, acestea nefiindu-ne accesibile pentru studiu. Dincolo de inerente lacune sau
posibile erori de interpretare, sperăm că prezentul volum va contribui la mai buna
documentare a produselor atelierelor transilvănene din perioada târzie a epocii bronzului.
Alba Iulia/Karlsburg - Sibiu/Hermannstadt, martie 2010
Horia Ciugudean, Sabin Adrian Luca, Adrian Georgescu
7
8
1. DEPOZITUL DE LA DACIA
Depozitul de la Dacia (fostă Stenea/Stena, mag. Garád, germ. Stein), com. Jibert, jud.
Braşov (pl. I, nr. 1) este unul dintre depozitele transilvănene intrate de timpuriu în literatura
ştiinţifică, acest fapt datorându-se achiziţionării unor piese din componenţa sa de către
cunoscutul colecţionar J. M. Ackner1. Din datele şi ilustraţiile publicate de acesta, la care se
adaugă şi informaţiile lui Fr. Müller2, rezultă că depozitul a conţinut cel puţin trei celturi
întregi şi altele fragmentare, două lame fragmentare de sabie, un vârf de suliţă şi un topor cu
aripioare. Lor li se adaugă probabil şi un cuţit, pe care Ackner îl datase eronat în perioada
romană3, dar pe care Müller îl atribuie unei perioade mai vechi, datorită asocierii sale cu
celturile de bronz4. Informaţii privind bronzurile descoperite la Dacia mai apar şi la alţi
autori5, care le reiau în general pe cele iniţiale, uneori cu aumite erori6.
M. Petrescu-Dîmboviţa include un număr de zece piese în componenţa depozitului,
dintre care şase ar fi certe, respectiv două celturi, toporul cu aripioare, cuţitul (toate ilustrate)
şi cele două fragmente de sabie, la acestea mai adăugând alte două celturi şi câte un vârf de
lance şi de săgeată, pe baza informaţiilor din literatură7. T. Bader indică aceeiaşi componenţă
a depozitului, dar completează bibliografia şi publică cele două fragmente de sabie8, preluând
ilustraţia după V. Wollmann9.
În vechiul inventar al colecţiei Brukenthal piesele de la Dacia (Stein în registru) nu
sunt înregistrate compact, două celturi şi toporul cu aripioare având ca menţiune intrarea sub
numărul comun 108 din anul 1876 (fig. 2), ceea ce indică posibila lor aparteneţa la fosta
colecţie Ackner, în vreme ce cuţitul de bronz apare ca fiind descoperit în anul 1835 tot la
Stein (Dacia) lângă Rupea (fig. 1).
Fig. 1. Pagină din vechiul inventar al colecţiei Brukenthal cu înregistrarea cuţitului de bronz
de la Dacia (Stein b/Reps)
Prezentăm în continuare o descriere detaliată a pieselor care se păstrează actualmente

în colecţia Muzeului Brukenthal.
1. Celt cu secţiunea rectangulară, şi lama uşor lăţită spre tăişul rotunjit, despărţită de
corp printr-un prag slab reliefat. Bordura găurii de înmănuşare este dreaptă şi îngroşată,
prezentând un aspect faţetat. Sub ea se află trei nervuri orizontale paralele, de sub care pleacă
trei nervuri unghiulare, continuate cu o nervură centrală orizontală . Nu are toartă, lipsind
1
Ackner 1834, 275-277, pl. I/4-5, II/3.
2
Müller 1858, 336-337 (tabelul).
3
Ackner 1834, 284, pl. VIII/6.
4
Müller 1858, 351.
5
Goos 1876, 55; Hampel 1892, 43, pl. XVI/7;Marţian 1920, nr. 635.
6
Téglás 1887, 187 (aminteşte existenţa unor seceri, probabil în locul lamelor de sabie ?).
7
Petrescu-Dîmboviţa 1977, 122, pl. 288/7-10; 1978, 137, nr. 197.
8
Bader 1991, 168, nr. 417-418, pl. 56/417-418.
9
Wollmann 1982, 58, fig. 45, pl. 1/4 -5.
9
două porţiuni din buză şi din laterala duliei, care este în plus şi fisurată iar lama prezintă mai
multe ştirbituri. Patină verde închis, relativ uniformă pe toată suprafaţa.
Lungime: 14,9 cm.; greutate: 434,31 gr.; Nr. inv. A 1145/1625; (Pl. II/1).
Bibliografie : Petrescu-Dîmboviţa 1977, 122, pl. 288/7; 1978, 137.
2. Celt cu secţiunea rectangulară şi lama uşor lăţită spre tăişul rotunjit, despărţită de
corp printr-un prag slab reliefat. Bordura îngroşată a găurii de înmănuşare este dreaptă, sub ea
se află patru nervuri orizontale paralele, de sub care pleacă trei nervuri unghiulare uşor
arcuite, încadrate de altele verticale. Toarta este ruptă sau nu a putut fi turnată complet,
datorită unui viciu tehnologic. Un colţ al tăişului este rupt şi mai există câteva mici ştirbituri
pe lamă. Patină verde închis.
Lungime:13,8 cm.; greutate: 397,87 gr.; Nr. inv. A 1144/1624; (Pl. II/2).
Bibliografie : Petrescu-Dîmboviţa 1977,122, pl. 288/8; 1978, 137.
Fig. 2. Pagină din vechiul inventar al colecţiei Brukenthal cu înregistrarea celor două celturi
din depozitul de la Dacia (Stein b. Reps)
3. Topor cu aripioare plasate median, având lama lăţită şi tăişul arcuit. Ceafa este
decupată semicircular în partea centrală. Una dintre aripioare are o porţiune ruptă şi există o
mică fisură în apropierea tăişului.
Lungime: 16,2 cm.; greutate: 470 gr.; Nr. inv. A 711/711; (Pl. III/2).
Bibliografie: Vulpe 1975, 80 (neilustrat !); Petrescu-Dîmboviţa 1977, 122, pl. 288/9;
1978, 137.
10
4. Cuţit cu mânerul plin, având secţiunea circulară şi capătul lăţit, de formă
semicirculară, cu o perforaţie rotundă. Lama este curbată, are muchia îngroşată şi în prezent
este ruptă, lipsindu-i vârful.
Lungime: 17 cm.; greutate: 67,63 gr.; Nr. inv. A 4703/12010; (Pl. III/1).
Bibliografie: Petrescu-Dîmboviţa 1977, 122, pl. 288/10; 1978, 137.
Ambele celturi de la Dacia aparţin, din punct de vedere ornamental, categoriei cu
decor triunghiular, după clasificarea făcută de B. Wanzek10, acelaşi tip de ornament fiind însă
catalogat de E. F. Mayer drept decor unghiular (“Winkelverzierung“)11, în vreme ce Z.
Žeravica îl denumeşte ornament în forma de V12. Ele au bune analogii începând cu depozitele
seriei Jupalnic – Turia (Ha A2) de la Cenad13, Turia14 şi Zlatna (II)15 şi continuând cu cele din
seria Moigrad – Tăuteu (Ha B1) de la Arad (II)16, Suatu17 şi Zagon (I)18.
Toporul cu aripioare aparţine variantei comune cu aripioarele plasate median, putând
fi încadrat în tipul Sighet, conform clasificării elaborate de Al. Vulpe19. Acest tip este
considerat ca fiind specific spaţiului transilvănean, majoritatea exemplarelor cu context clar
de descoperire provenind din depozite aparţinând seriei Cincu – Suseni (Ha A1)20.
Cuţitul din depozitul de la Dacia se înscrie tipologic în seria cuţitelor cu mânerul plin
“Vollgriffmessern”, diferenţiate de categoria aşa-numitelor “Griffdornmessern”. O piesă
identică mai există în cadrul ipoteticului depozit “Transilvania IV”21, a cărui unitate şi
provenienţă sunt însă nesigure. O analogie destul de apropiată o oferă şi un exemplar cu
mânerul lung şi plin, cu secţiunea circulară , dar terminat cu patru protuberanţe, provenind
dintr-o descoperire izolată de la Valea lui Mihai22, în aceeaşi categorie putând fi încadrat
probabil şi exemplarul fragmentar din depozitul Predeal II23, ambelor exemplare lipsindu-le
însă orificiul terminal. Un cuţit cu mânerul sub forma unei bare circulare cu secţiunea rotundă
există şi în cadrul depozitului Şpălnaca II, el având un pseudo-inel terminal, realizat dintr-o
protomă puternic curbată în formă de pasăre, unită printr-o bară de mâner24. Tot din Bazinul
Carpatic mai poate fi amintit un cuţit fragmentar din depozitul de la Tata, având mânerul plin,
cu secţiunea rotundă, având un inel terminal cu peduncul25. Pe baza informaţiilor disponibile,
suntem înclinaţi a considera exemplarul de la Dacia, împreună cu cel atribuit “depozitului
Transilvania IV” drept probabila creaţie a unui atelier local transilvănean. Din punct de vedere
tipologic, acest tip de piese pot fi considerate drept o formă hibridă, între cuţitele cu spin
(“Griffdornmessern”) şi cele cu inel terminal (“Ringknaufmessern”). Cât priveşte încadrarea
cronologică, ea pare a se situa în intervalul Ha A (mai degrabă Ha A2, dacă avem în vedere
poziţia depozitului Predeal II) - Ha B1 (cum ar indica piesa din depozitul Şpălnaca II).
Depozitul de la Dacia a fost atribuit de M. Rusu seriei Jupalnic – Turia (Ha A2)26,
încadrare menţinută şi de M. Petrescu-Dîmboviţa27. Aşa cum o demonstreză şi analogiile
10
Wanzek 1989, 115-118, 209, fig. 9.
11
Mayer 1977, 192-198.
12
Žeravica 1993, 86.
13
Petrescu-Dîmboviţa 1977, 121-122, pl. 286/23-24.
14
Petrescu-Dîmboviţa 1977, 124, pl. 293/3.
15
16
Petrescu-Dîmboviţa 1977, 125, pl. 296/5-6, 12.
17
18
19
Vulpe 1975, 76-77, pl. 42/415-422, 43.
20
Vulpe 1975, 77.
21
Petrescu-Dîmboviţa 1977, 159, pl.379/3.
22
Bader 1978, 88, pl. 85/8.
23
24
25
Kemenczei 1996, 234, fig. 11/12.
26
Rusu 1963, 208.
11
citate mai sus pentru principalele categorii de piese, nu există deocamdată motive de a
schimba această încadrare, cel puţin nu atâta timp cât seria respectivă de bronzuri mai este
acceptată.
Fig. 3. Piese din depozitul de la Dacia (rândul de sus, nr. 1 şi 6) reproduse de Fr. Müller în
1858.
27
Petrescu-Dîmboviţa 1977, 122.
12
2. DEPOZITUL DE LA DOŞTAT
Depozitul de la Doştat este menţionat pentru prima dată în literatura de specialitate în

1963 de către M. Rusu, care-l include în repertoriul depozitelor din Bronz D, fără a-l ilustra
însă28. Al. Vulpe menţionează în 1970 toate piesele componente, dar publică doar toporul-
ciocan, punând sub semnul întrebării în mod nejustificat localizarea depozitului29. M.
Petrescu- Dîmboviţa este primul care ilustrează toate piesele, adăugând în plus şi rezultatele
analizei metalografice efectuate la Stuttgart30.
Depozitul s-a aflat iniţial în colecţia Astra din Sibiu, împreună cu care a fost transferat
în anul 1947 în colecţia muzeului Brukenthal. Aşa cum rezultă din datele menţionate în
registrul de inventar (fig. 4)., cele trei piese de bronz au fost donate de Ioan Grozav din
comuna Doştat, la o dată necunoscută, alte informaţii privind condiţiile de descoperire nefiind
cunoscute. Faptul că toate piesele au acelaşi donator indică în mod clar faptul că au făcut parte
dintr-un depozit, a cărui mărime este însă greu de estimat.
Localitatea Doştat (germ. Dirstet, Thorstadt, Langendorf, mag. Hosszútelke), jud.
Alba este amplasată în podişul Secaşelor (pl. I, nr. 2), ea aparţinând în perioada interbelică de
plasa Miercurea Sibiului, fapt ce explică în bună parte intrarea depozitului în colecţia Astrei.
Fig. 4. Pagina de inventar cu datele pieselor din depozitul de la Doştat, aparţinând fostei
colecţii Astra.
Prezentăm în continuare o descriere detaliată a celor trei piese, păstrate actualmente în

colecţia Muzeului Brukenthal şi care aparţin depozitului de la Doştat.
1. Celt de tip transilvănean, cu corpul masiv şi lama uşor lăţită spre tăişul drept. Feţele
laterale sunt ornamentate cu câte două triunghiuri adâncite, care au laturile lungi uşor
reliefate. Gura este dreaptă şi are marginea îngroşată, sub ea existând pe una din feţe un mic
orificiu care perforează dulia. Pe toarta de dimensiuni reduse se mai păstrează urmele unui
ciot de turnare. Patina a fost decapată prin tratamentul chimic de curătare a piesei, care are în
prezent o culoare auriu închisă.
Lungime: 12,8 cm.; greutate: 373,10 gr.; Nr. inv. A 6626 (23/1947); (Pl. III/1 ).
Bibliografie: Petrescu-Dîmboviţa 1977, p. 59, pl. 46/24 .
28
Rusu 1963, 205, nr. 24.
29
Vulpe 1970, 63, pl. 18/276.
30
Petrescu-Dimboviţa 1977, 59, pl. 46/24-26.
13
2. Topor-ciocan, având lama faţetată cu secţiunea octogonală, lăţită moderat spre zona
tăişului, care este rotunjit. Ceafa se prelungeşte cu o porţiune ovală în secţiune, având
marginile aplatizate. Gaura de înmănuşare este înconjurată pe ambele feţe de un manşon puţin
reliefat.
Lungime: 15,6 cm.; greutate: 608,72 gr; Nr. inv. A 6622 (22/1947); (Pl. IV).
Bibliografie: Vulpe 1970, 63, nr. 276, pl. 18/276; Petrescu-Dîmboviţa 1977, p. 59, pl.
46/25 .
3. Daltă de bronz, cu secţiunea circulară, având zona mediană a corpului răsucită într-o
buclă. Capul este uşor aplatizat, de sub el pornind un decor format din grupe de câte 4-7
incizii oblice, dispuse alternativ.
Lungime (desfăşurată): 16,3 cm.; greutate: 29,61 gr.; Nr. inv. A 6636 (24/1947); (Pl.
III/2 ).
Bibliografie: Petrescu-Dîmboviţa 1977, p. 59, pl. 46/26.
Celtul de la Doştat se încadrează tipologic în categoria aşa-numitelor celturi de tip
transilvănean, repertoriate pentru prima dată de M. Roska31. Celturile de tip transilvănean
apar răspândite cu precădere în Bazinul Carpatic, dovadă numeroasele exemplare descoperite
pe teritoriul României32, Ungariei33, Slovaciei34 şi Ucrainei35, dar şi mai departe, până în
Croaţia36, Dalmaţia37 şi chiar Austria38.
Tipologia şi cronologia propuse cu ocazia publicării depozitului de la Balşa de către
M. Rusu pentru acest tip de celturi au rămas în continuare valabile39, chiar dacă au mai fost
completate prin studii ulterioare40, cea mai recentă şi substanţială contribuţie aparţinându-i lui
C. Kacsó41. Conform clasificări propuse de M. Rusu, exemplarul de la Doştat poate fi atribuit
variantei A5, datorită redării prin linii reliefate a triunghiurilor, această variantă fiind datată cu
precădere în perioada Ha A142.
Dalta de la Doştat aparţine categoriei dălţilor pline, lucrate dintr-o bară cu secţiunea
rotundă sau rectangulară, acest tip fiind atestat în Transilvania începând cu perioada Bronzului
mijlociu43. În depozite, cele mai timpurii apariţii sunt la nivel de Bronz D, în cadrul seriei
Uriu-Domăneşti, un exemplar cu capul aplatizat, dar lucrat din bară cu secţiune rectangulară
fiind prezent în depozitul de la Fedora44, la fel fiind şi cele aflate în depozitele de la
Miercurea-Ciuc45 şi Băleni46. Dălţi cu secţiune ovală sau rotundă, dar mai scurte (unele putând
fi utilizate şi ca dornuri.), apar în depozitele orizontului Kurd la Regőly47, Pécs48, Lengyeltóti
II49, Püspökhatvan50, cel mai apropiat exemplar de piesa noastră fiind însă cel din depozitul de
31
Roska 1938, 154.
32
Rusu 1966, 28-30 şi fig. 5.
33
Mozsolics 1973, 39-41; 1985, 32-35.
34
Novotná 1970, 71-72; Salaš 1997, 19.
35
Kobal’ 2000, pl. 38C.
36
Vinski-Gasparini 1973, pl. 27/16.19; 61/7.12
37
Žeravica 1993, 106.
38
Mayer 1977, 187.
39
Rusu 1966, 23-31.
40
v. Brunn 1968, 36-37; Wanzek 1989, 96-97, 138; Hansen 1994, 180-182.
41
Kacsó 2006, 60-63.
42
Rusu 1966, 8-9, fig. 1.
43
Bader 1978, 87.
44
45
Petrescu-Dîmboviţa 1977, 63-64, pl. 54/5.
46
Petrescu-Dîmboviţa 1977, 73-74, pl. 73/26.
47
Mozsolics 1985, pl. 29/11
48
Mozsolics 1985, pl. 47/7.
49
Mozsolics 1985, pl. 107, 23.
50
14
la Kék51. În Transilvania o piesă din depozitul Zlatna III, fragmentară din păcate şi
interpretată eronat drept ac52, ar putea reprezenta cea mai bună analogie din cadrul seriei
Cincu-Suseni, în care predomină de altfel dălţile cu secţiune rectangulară sau cele cu dulie de
înmănuşare. Nu cunoaştem deocamdată vreo piesă cu decor incizat asemenea celei de la
Doştat, care ar putea indica fie faptul că aceasta avea o funcţiune mai specială.
Toporul-ciocan reprezintă o categorie de piese rar atestată în cadrul depozitelor de
bronzuri din Transilvania, ca de altfel şi din restul Bazinului Carpatic. Cu ocazia publicării
sale, Al. Vulpe l-a încadrat într-o grupă aparte, alături de o piesă provenind din depozitul de la
Uioara53, care însă este mult diferită, atât prin forma şi secţiunea lamei, cât şi prin lipsa unei
prelungiri a cefei. Mai apropiat pare un fragment de topor din depozitul de la Guşteriţa54, care
este prevăzut cu acelaşi gen de manşon cilindric în jurul orificiului de înmănuşare sau un alt
fragment provenind de la Izvoarele55. O bună analogie este oferită şi de un topor-ciocan
descoperit în zona nord-pontică, într-un tumul de la Parcani, împreună cu o brăţară masivă, cu
capetele desfăcute56. Ambele piese sunt considerate de V. Dergacev ca având origine
caucaziană57, tumulul fiind încadrat în orizontul Chişinău – Belozerka. De altfel şi Al. Vulpe
atrăsese atenţia asupra apartenenţei toporului-ciocan de la Uioara la o grupă de descoperiri
extinsă din nordul Caucazului până în vestul Ucrainei şi înrudită cu topoarele de tip Koban58.
Legat de utilizarea acestor piese, trebuie spus că denumirea de topoare-ciocan este
total împroprie, ea fiind strict descriptivă, fără semnificaţie funcţională, tot Al. Vulpe
avansând rolul probabil de sceptre deţinut de exemplarele cu ceafa decorată de la Drajna de
Jos şi Târgu Lăpuş59. Este posibil ca şi alte piese din această categorie să fi fost utilizate mai
ales ca arme ceremoniale sau însemne de prestigiu, aşa cum sunt interpretate de unii
cercetători şi topoarele de tip Drajna60.
Depozitul de la Doştat a fost atribuit de M. Rusu seriei Uriu - Domăneşti61, încadrare
păstrată şi de M. Petrescu-Dîmboviţa62 şi pe care nu avem motive serioase s-o contestăm, deşi
celtul de tip transilvănean aparţine tipologic unei variante mai evoluate.
51
52
53
Vulpe 1970, 63.
54
Vulpe 1970, 65, pl. 18/284.
55
Vulpe 1970, 65, 18/285.
56
Dergačev 2002, 45, nr. 168, pl. 47/A1.
57
Dergačev 2002, 52.
58
Vulpe 1970, 63.
59
Vulpe 1970, 65.
60
Kacsó 1977, 62 ; idem 2003, 273; Hansen 2005, 301; László 2007, 43.
61
Rusu 1963, 205.
62
15
3. DEPOZITUL OCNA MUREŞ I
Vechea colecţie arheologică a Muzeului Brukenthal cuprinde şi două celturi de bronz

provenind din zona localităţii Ocna Mureş (mag. Marosújvár, Újvár, germ. Miereschhall), jud.
Alba (pl. I, nr. 3). Actualul oraş Ocna Mureş cuprinde în limitele sale administrative şi
localităţile suburbane Uioara de Jos (fostă Ciunga, mag. Csongva, germ. Sungen) şi Uioara de
Sus (mag. Felsőmarosújvár, germ. Oberdorf), ultima cunoscută în literatura de specialitate în
special prin descoperirea din anul 1909 a marelui depozit de bronzuri, cântărind peste 1.100
kg63.
Din vechiul registru de inventar al muzeului Brukenthal (fig. 5), reiese că cele două
piese de bronz provenind de la Ocna Mureş au făcut parte iniţial din colecţia Muzeului
Asociaţiei Transilvane pentru Ştiinţele Naturii (Museum des Siebenbürgischen Vereins für
Naturwiesenschaften), conform numărului sub care au fost înregistrate (108/1876). Piesele
intraseră în colecţia respectivă graţie donaţiei făcute de un anume S (sau G ?) Jickeli în anul
1862. În registru se mai consemnează şi faptul că informaţiile au fost preluate din bileţelul
ataşat pieselor.
Prezentăm în continuare o descriere detaliată a celor două celturi de la Ocna Mureş,
păstrate în colecţia Muzeului Brukenthal.
1. Celt cu gura concavă, secţiunea ovală şi lama uşor lăţită în zona tăişului. Urmele de
turnare au fost atent îndepărtate, dar se mai păstrează un ciot de turnare în zona torţii. Patină
verde închis, uniformă.
Lungime: 12,40 cm.; greutate: 305,94 gr.; Nr. inv. A 1124/1604; (Pl. V/1 ).
Bibliografie: inedit.
2. Celt cu gura concavă, secţiunea ovală şi lama puternic lăţită spre tăişul uşor rotunjit.
Sub gura de înmănuşare se află trei nervuri circulare paralele, decorate cu crestături fine,
decor care se repetă şi pe cele două nervuri arcuite care coboară de sub toartă spre
extremităţile lamei. Patină verde închis, relativ uniformă pe toată suprafaţa.
Lungime: 10,70 cm cm.; greutate:117,69 gr. Nr. inv. A 1123/16031603; (Pl. V/2).
Bibliografie: inedit.
Ambele celturi de la Ocna Mureş aparţin categoriei celturilor cu gura concavă,
cunoscute în literatura de specialitate românească şi sub numele de celturi cu plisc. Această
categorie de celturi cunoaşte o remarcabilă extindere geografică, acoperind teritoriile actuale
ale României, Ungariei, Slovaciei, Cehiei, Austriei şi parte din Ucraina, ceea ce justifică o
discuţie mai amplă asupra tipologiei şi conologiei diferitelor sale variante.
Una dintre primele clasificări tipologice ale celturilor cu gura concavă îi aparţine lui
M. Petrescu-Dîmboviţa, care, pornind de la secţiunea duliei de înmănuşare, a propus două
variante principale: cu secţiune ovală, respectiv cu secţiune rectangulară64. Prima categorie o
consideră mai timpurie (subfaza Uriu-Domăneşti) şi cu o extindere geografică mai limitată, pe
când cea de-a doua ar fi ceva mai târzie (subfaza Tăuteu-Guruslău, continuănd şi în faza
Moigrad) şi ar acoperi o arie mai extinsă în spaţiu65. Tipologia propusă de Petrescu-Dîmboviţa
continuă să fie valabilă şi acum, în schimb consideraţiile sale cronologice au suferit
consistente modificări, determinate nu doar de evoluţia sistemelor de periodizare a Bronzului
târziu dar şi de apariţia unor piese noi, în contexte cronologice mai semnificative.
63
Petrescu-Dîmboviţa 1977, 114-117, cu bibliografia mai veche.
64
65
Petrescu-Dîmboviţa 1949, 273-275.
16
Fig. 5. Pagină din vechiul inventar al muzeului Brukenthal cu înregistrarea celturilor de la
Ocna Mureş
Rând pe rând, von Brunn66 şi A. Mozsolics67 vor aduce nuanţări tipologice, care vor
avea în vedere şi alte elemente, cum ar fi prezenţa muchiilor sau dimensiunile corpului,
menţinând însă în linii generale succesiunea evolutivă propusă de Petrescu-Dîmboviţa.
66
v. Brunn 1968, 32.
17
O schemă tipologică mai complexă propune şi M. Novotná, care are în vedere ca
element nou de clasificare şi dimensiunea pliscului, exemplarele cu corp şi plisc mic fiind
considerate cele mai arhaice68.
Rezerve serioase cu privire la semnificaţia cronologică propusă pentru celturile cu
secţiune ovală va manifesta atât Al. Vulpe69 cât şi T. Kemenczei, care remarcă apariţia
respectivei variante încă din perioada Ópályi şi generalizarea sa în perioada ulterioară70.
Un sistem diferit de clasificare a fost propus de B. Wanzek, care are în vedere doar
forma gurii de înmănuşare, el distingând exemplarele cu marginea ridicată simetric de cele cu
plisc asimetric71.
Scheme tipologice mult mai complexe pentru celturile cu gura concavă vor propune J.
Říhovský (cinci tipuri, fiecare cu variantele sale)72, J. Kobal (doar trei tipuri)73 şi foarte recent,
C. Kacsó74. Acesta din urmă diferenţiază nu mai puţin de şapte tipuri (A – G) în cadrul
depozitelor de tip Uriu – Ópályi, majoritatea având mai multe variante.
Conform clasificării avansate de Kacsó, primul celt de la Ocna Mureş (pl. VI/1)
aparţine tipului F, cu secţiunea aproximativ rectangulară şi feţele late uşor rotunjite, canturile
fiind profilate, mai exact variantei F1, cu pliscul înalt75. Cel de-al doilea celt poate fi încadrat
în tipul D, cu secţiunea ovală şi decor reliefat, dar prezintă în plus particularitatea decorului
crestat pe nervuri şi pe cantul tortiţei. Acest tip de oramentaţie apare extrem de rar pe
nervurile celturilor, un exemplar oarecum asemănător fiind cel de la Belin76. Un alt celt cu
decor incizat este cel din depozitul de la Josani77, aparţinând aceleiaşi serii Moigrad – Tăuteu.
De altfel şi dimensiunile relativ reduse ale piesei, împreună cu forma lamei, mult arcuită,
permit încadrarea celtului de la Ocna Mureş la nivel de Ha B1.
Din punct de vedere structural, depozitul de la Ocna Mureş face parte probabil din
categoria aşa-numitelor depozite de celturi (“Tüllenbeiledepotfund”), asupra căreia s-a aplecat
T. Soroceanu, cu ocazia publicării unui mic depozit cu trei celturi descoperit la Dragu (jud.
Sălaj)78. În lista publicată cu acest prilej au fost adunate un număr de 39 de descoperiri,
documentate până în momentul apariţiei studiului, respectiv anul 199579. Analiza cantitativă a
depozitelor a relevat faptul că acestea numără relativ puţine piese, în medie 6-9 bucăţi, urcând
cel mult până la 18 piese80. Continuând această analiză, putem constata că depozitele foarte
mici, de 2-3 piese, totalizează 19 descoperiri, adică peste 50% din totalul depozitelor, din care
am preferat să eliminăm însă cele două depuneri de tipare (Logreşti-Moşteni şi Pleniţa) şi unul
din depozitele nesigure (Transilvania I). Din punct de vedere cronologic, depozitele de celturi
apar la nivel de Bronz D şi continuă până la finalul perioadei Ha B, acestă ultimă etapă
reunind de altfel un numar dublu de depozite, raportat la intervalul Bronz D – Ha A81.
67
Mozsolics 1973, 38.
68
Novotná 1970, 73.
69
Vulpe 1974, 13.
70
Kemenczei 1974, 58.
71
Wanzek 1989, 78.
72
Říhovský 1992, 184.
73
Kobal 2000, 39 – 41.
74
Kacsó 2007, 56 – 59.
75
Kacsó 2007, 59.
76
Petrescu – Dîmboviţa 1977, 126, pl. 301/5; idem 1978, pl. 226/C1.
77
Petrescu – Dîmboviţa 1977, 131, pl. 308/9.
78
Soroceanu – Lakó 1995.
79
Soroceanu – Lakó 1995, 192; lista mai poate fi completată cu depozitele de la Groşii Ţibleşului II
(Kacsó 1994, 5, fig. 1/1-3), Henig (Ciugudean 1999, 97, fig.1); Anieş (Marinescu 2005, 266, fig. 2-3,
pl. I/2-3).
80
Soroceanu – Lakó 1995, 191.
81
Soroceanu – Lakó 1995, 191 şi tab. 1.
18
O ultimă problemă pe care dorim s-o discutăm legată de cele două celturi de la Ocna
Mureş aflate în colecţia Muzeului Brukenthal este faptul că acestea reprezintă în mod cert un
depozit nou, diferit de cel cunoscut până acum în literatura de specialitate. Singurul depozit
consemnat şi publicat de M. Petrescu-Dîmboviţa este cel descoperit în anul 1957 în zona
fostului castel Teleky şi format din trei celturi de bronz, doar unul păstrându-se însă
actualmente în colecţia muzeului din Sebeş82.
La Ocna Mureş sunt însă amintite în literatura mai veche şi alte descoperiri de piese
din bronz. Într-un studiu publicat în 1867, F. Pošepný menţionează descoperirea unor obiecte
de bronz şi a unei râşniţe de piatră în zona salinelor de pe teritoriul oraşului 83, în vreme ce M.
Roska semnalează un topor (celt?) de bronz găsit în ocna veche şi intrat în anul 1871 în
colecţia Muzeului Naţional din Budapesta84. Fără precizări topografice, mai sunt semnalate ca
provenind din zona Ocna Mureşului vârfuri de lance şi o turtă de bronz85, piese care ar putea
însă aparţine, în opinia lui M. Petrescu-Dîmboviţa şi depozitului Şpălnaca II86. Toate aceste
menţiuni nu sunt însă suficiente pentru a putea face o corelaţie clară cu celturile intrate în
colecţia Brukenthal, deşi anul de donare al acestora (1862) pare destul de apropiat de cel al
descoperirii menţionate de Pošepný. Oricum, orientându-ne în funcţie de data probabilă a
descoperirii, propunem denumirea de Ocna Mureş I pentru depozitul intrat în colecţia
Brukenthal, respectiv Ocna Mureş II pentru depozitul descoperit în anul 1957 şi deja publicat.
82
83
Pošepný 1867, 183-184.
84
Roska 1942, 166, nr. 120.
85
Téglás 1887, 83; Herepey 1901, 87, pl. 9/86; Roska 1942, 166, nr. 120.
86
19
4. DEPOZITUL DE LA VǍRD
Depozitul de la Vărd (mag. Vérd, germ.Werd), localitate înglobată actualmente în

cadrul oraşului Agnita, jud. Sibiu (pl. I, nr. 4), a fost descoperit în anul 1865, pe locul de hotar
numit “Ueshet”87. În acelaşi an, intră în colecţia muzeului 25 de piese de bronz, care sunt
inventariate sub numerele 10995-10996 (A 3959- 3960). Patru fragmente de turte înregistrate
sub acelaşi număr (A 5728/13041),sunt achiziţionate în anul 1878, fără alte precizări. În anul
1883 sunt achiziţionate de la preotul din sat alte patru obiecte din bronz, între care un ac cu
cap discoidal (A 3962/10998) şi alte cinci obiecte, între care un ac de fibulă romană, un
fragment dintr-un picior de fibulă si alte fragmente de piese neidentificabile (A 3961/10997).
În colecţia veche mai sunt înregistrate ca provenind de la Vărd un număr de patru celturi (A
1148/1628 - A 1151/1631), iar la observaţii se notează că pe etichetă era menţionat doar locul
descoperirii, momentul intrării în muzeu nefiind precizat (fig. 6).
M. Petrescu-Dîmboviţa a lansat în literatură ideea existenţei a două depozite diferite
(Vărd I şi Vărd II), un indiciu în acest sens fiind piesele intrate în 188388. Dacă examinăm
aceste piese, este lesne de observat că ele nu aparţin toate aceleiaşi epoci, unele fiind în mod
cert de perioadă romană, cum este acul de fibulă cu resort (pl. XI/17), în localitate fiind de
altfel menţionată descoperirea de ceramică romană în punctul Towern89. Pe de altă parte,
Petrescu-Dîmboviţa face afirmaţia că turtele de bronz ar fi fost achiziţionate de la preot în
1883, ori ele au intrat în realitate în anul 1878, fiind înregistrate sub numărul A 5728/13041 şi
nu A 5728/14041, cum indică în mod eronat cercetătorul respectiv90.
Având în vedere constatările de mai sus, considerăm că nu se mai justifică teza
existenţei a două depozite la Vărd şi de aceea ne raliem poziţiei lui M. Rusu, care nu
repertoriase decât un singur depozit la Vărd91.
Fig. 6. Pagină din vechiul inventar al colecţiei Brukenthal cu înregistrarea primului celt
provenind de la Vard
Vom prezenta în continuare unitar toate piesele intrate în anii 1865, respectiv 1878 şi
1883.
87
Goos 1876, 62; Hampel 59-60; 169-170; Marţian 1920, nr. 730; Roska 1942, 304, nr. 70.
88
89
Luca – Pinter – Georgescu 2003, 241.
90
91
Rusu 1963, 209, nr. 37.
20
1. Celt fragmentar, cu corpul zvelt şi lama ruptă. Feţele laterale sunt ornamentate cu
câte două triunghiuri late şi puternic adâncite, cu capetele uşor rotunjite. Gura este dreaptă şi
are bordură îngroşată, din ea plecând tortiţa de fixare laterală, care mai păstrează urmele bine
finisate ale ciotului de turnare. Patină verde închis, bine păstrată pe toată suprafaţa.
Lungime: 10,3 cm.; greutate: 202,65 gr.; Nr. inv. A 1148/1628; (Pl.VII/1).
Bibliografie : Petrescu-Dîmboviţa 1977, 137, pl. 332/10.
2. Celt cu gura concavă, având secţiunea rectangulară şi lama arcuită, cu tăişul aproape
drept. Gura are o bordură îngroşată, toarta este accentuat proiectată spre exterior, în partea sa
superioară păstrându-se o parte a ciotului de turnare. Pliscul din partea diametral opusă torţii
este rupt. Patină uniformă, de culoare verde închis.
Lungime: 11,7 cm.; greutate: 188,61gr.; Nr. inv. A 1149/1629; (Pl.VII/2).
Bibliografie: Petrescu-Dîmboviţa 1977, 137, pl. 332/12.
3. Celt cu gura concavă, având secţiunea rectangulară şi lama scurtă, arcuită moderat,
tăişul având colţurile rotunjite. Toarta este ruptă, lipsind şi pliscul din partea diametral opusă a
gurii de înmănuşare. Patină uniformă, de culoare verde închis.
Lungime: 8,6 cm.; greutate: 138,42 gr.; Nr. inv. A 1150/1630; (Pl.VIII/1).
4. Celt cu corp zvelt, cu secţiunea ovală, având lama puternic lăţită spre tăiş, care este
aproape drept, avnd unul din colţuri ciobit. Gura este dreaptă, dar cu neregularităţi, nefiind
finisată şi are o bordură îngroşată sub care este plasată o toartă de mici dimensiuni. Dulia
prezintă pe una din laturi un orificiu de mari dimensiuni, rezultat dintr-un viciu de turnare.
Patină uniformă, de culoare verde închis.
Lungime: 9,3 cm.; greutate: 128,50 gr.; Nr. inv. A 1151/1631; (Pl.VIII/2).
5. Ciocan cu toc de înmănuşare, decorat pe una din feţe cu două nervuri unghiulare.
Partea superioară este distrusă, patină uniformă, verde inchis.
Lungime: 4,1 cm cm.; greutate: 77,31 gr.; Nr. inv. A 3959/10995; (Pl. IX/1).
Bibliografie: Petrescu-Dîmboviţa 1977, 137; Gogâltan 2000, 30, pl. XII/65; idem
2005, 365, pl. XII/65.
6. Fragment din lama unui celt
Lungime: 2,2 cm.; greutate: 9,04 gr.; Nr. inv. A 3959/10995; (Pl. XI/1).
Bibliografie: Petrescu-Dîmboviţa 1977, 137.
7. Fragment din buza unui celt cu plisc.
8. Fragment din gura unui celt, având marginea îngroşată.
Lungime: 1,8 cm.; greutate: 4,93 gr.; Nr. inv. A 3959/10995; (Pl.XI/3).
9. Fragment din gura unui celt, prevăzut cu o bordură îngroşată sub margine.
Lungime: 2,4 cm.; greutate: 11,27 gr.; Nr. inv. A 3959/10995; (Pl.XI/4).
10. Fragment din peretele găurii de înmănuşare a unui celt.
Lungime: 2 cm. ; greutate: gr.; Nr. inv. A 3959/10995; (Pl. XI/5).
11. Fragment de celt, cu o porţiune din buza şi peretele găurii de înmănuşare.
Lungime: 5,5 cm.; greutate: 50,11 gr.; Nr. Inv A 3959/10995; (Pl. XI/7).
12. Fragment din peretele găurii de înmănuşare a unui celt.
21
13. Buton de formă discoidală
Diametru: 2,1 cm. ; greutate: 3,73 gr.; Nr. inv. A 3959/10995; (Pl. IX/2).
14. Ac fragmentar cu cap discoidal, prevăzut cu un peduncul. Corpul acului are
secţiune rectangulară şi este prevăzut cu un nodul.
Lungime: 6 cm.; greutate: 38,04 gr.; Nr. inv. A 3962/10998; (Pl. IX/3).
15. Lamă de cuţit fragmentară, din care se păstrează porţiunea dinspre vârf. Una dintre
suprafeţe este decorată cu o linie punctată paralelă cu muchia, sub care sunt incizate mici
arcade.
Lungime: 7,5 cm.; lăţime: 2 cm.: greutate: 13,30 gr.; Nr. inv. A 3960/10996; (Pl.
IX/4).
16. Seceră cu limbă la mâner fragmentară, din care se păstrează o parte a lamei, cu
începutul unei nervuri transversale. Pe muchie se mai observă o parte din ciotul de turnare.
Lungime: 6,2 cm.; lăţime: 3 cm.; greutate: 33,92 gr.; Nr. inv. A 3960/10996; (Pl.
X/1).
17. Seceră fragmentară, din care se păstrează doar vârful lamei, cu muchia îngroşată.
Lungime: 5,2 cm.; lătime: 2 cm.; greutate: 16,67 gr. Nr. inv. A 3959/10995; (Pl. X/2).
18. Seceră cu buton fragmentară, din care se păstrează partea inferioară a lamei, vârful
fiind rupt.
Lungime: 10.2 cm.; lăţime: 2,5 cm.; greutate: 41,90 gr.; Nr. inv. A 3959/10995; (Pl.
X/4).
19. Fragment dintr-o lamă de seceră (?) cu muchia îngroşată.
Lungime: 3,8 cm.; lăţime: 1,4 cm,; greutate: 3,50 gr.; Nr. inv. A 3959/10995; (Pl.X/3).
20. Daltă cu secţiunea rectangulară şi tăişul uşor lăţit.
Lungime: 6,9 cm.; greutate: 6,78 gr. Nr.; Inv. A 3960/10996; (Pl. X/5).
21. Mâner de cuţit, cu ambele muchii profilate şi orificiu pentru nit.
Lungime: 3,8 cm.; lăţime: 1,3 cm.; greutate: 7,10 gr.; Nr. inv. A 3959/10995; (Pl.
X/6).
22. Lingou (?) fragmentar în formă de bară, cu secţiunea ovală, având un capăt ascuţit
şi celălalt rupt, fragmentat în 2 bucăţi.
Lungime: 10,2 cm.; greutate: 22,65 gr. Nr. inv. A 3960/10996; (Pl.X/7).
Bibliografie: inedită.
23. Lamă de ferestrău fragmentară.
Lungime: 3 cm.; greutate: 1,54 gr.; Nr. inv. A 3959/10995; (Pl. XI/9).
Bibliografie: Petrescu-Dîmboviţa 1977, 137, pl. 332/21a
Lungime: 4,1 cm.; greutate: 4,33 gr.; Nr. inv. A3959/10995; (Pl. XI/10).
22
26. Fragment dintr-o ramă circulară, aparţinând probabil unui pandantiv, decorată cu o
nervură concentrică.
27. Sulă cu secţiunea rotundă şi porţiunea dinspre vârf lăţită.
Lungime: 4,7 cm.; greutate: 2,74 gr. Nr. inv. A 3959/10995; (Pl. XI/15).
28. Fragment de tablă curbată, care ar putea proveni dintr-un vas de bronz
Lungime: 3,4 cm.; greutate: 4,83 gr. Nr. inv. A 3959/10995; (Pl. XI/12).
29. Turtă fragmentară.
Greutate: 614,50 gr.; Nr. inv. A 5728/13041; (Pl. XII/1).
32. Ciot de turnare.
33. Fragment dintr-o placă de formă triunghiulară (?), provenind de la un obiect
neprecizat.
34. Fragment de ac (?), cu secţiune rectangulară, actualmente rupt în două bucăţi.
Lungime: 3,5 cm., respectiv 2,8 cm; greutate: 1,17 gr.; Nr. inv. A 5718/13031;(Pl.
XI/18-19).
Alte trei piese, respectiv acul de fibulă cu resort (pl. XI/17), un alt probabil picior de
fibulă, cu secţiunea rectangulară (pl. XI/14) şi un fragment neprecizat (pl. XI/13) nu le
considerăm ca aparţinând depozitului, ele fiind probabil de perioadă romană şi aparţinând
toate lotului achiziţionat în 1883 (A 3961/10997).
Depozitul de la Vărd numără în prezent 34 de piese, având o greutate totală de 2887,50
gr. În cadrul depozitului sunt reprezentate categorii diferite de obiecte, din punctul de vedere
al funcţionalităţii lor: unelte, podoabe, deşeuri de turnare, lingouri, etc. Armele lipsesc
complet din inventar, ceea ce constituie un element distinctiv, desigur doar în măsura în care
nu luăm în considerare piesele inevitabil pierdute din acest depozit şi care ar fi putut include şi
acestă categorie. Analiză cantitativă ne arată că, din punct de vedere al greutăţii, turtele
(împreună cu ciotul de turnare) reprezintă categoria cea mai importantă, cu un total de
1845,86 gr., restul pieselor totalizând împreună 1041,63 gr.
Din punct de vedere cantitativ, celturile constituie prima categorie de unelte din cadrul
depozitului, fiind reprezentate prin 11 de piese, din care trei întregi (nr. 2 - 4, pl. VII/2, VIII/1-
2), un exemplar căruia îi lipseşte lama (nr. 1, pl. VII/1), la care se adaugă un număr de 7
fragmente de mici dimensiuni din diverse zone ale pieselor (nr. 6 – 12, pl. XI/1- 5, 7 – 8). Din
punct de vedere tipologic, cele mai multe exemplare din depozitul de la Vărd aparţin
categoriei celturilor cu gura concavă, cunoscute şi sub numele de celturi cu plisc. Deoarece
am discutat deja această categorie în paginile anterioare92, remarcăm doar faptul că primul
exemplar (nr. 2 în catalog, pl. VII/2) se înscrie în tipul A, după clasificarea propusă de C.
92
Vezi supra, paginile 17 şi 19.
23
Kacsó93, în vreme ce al doilea exemplar poate fi încadrat în tipul F94, ruperea extremităţii
pliscului la ambele exemplare împiedecându-ne să le putem atribui vreunei variante din cadrul
celor două tipuri. Celtul cu tăişul rupt (nr. 1, pl. VII/1) aparţine categoriei celturilor de tip
transilvănean, respectiv variantei A3 după clasificarea lui M. Rusu95, datorită capetelor
rotunjite ale celor două spaţii triunghiulare şi formei mai zvelte.
O problemă aparte ridică celtul nr. 4, care prin lama puternic lăţită, în contrast cu
corpul zvelt, face notă oarecum discordantă faţă de celelalte piese. Tipologic, el se regăseşte
mai ales începând cu depozitele seriei Turia – Jupalnic (Ha A2), un exemplar foarte apropiat
existând chiar în depozitul de la Jupalnic96, forma continuând apoi în seria Moigrad – Tăuteu,
dar cu exemplare bogat decorate cu combinaţii de nervuri, la care lama este de obicei
despărţită printr-un prag de restul corpului iar tăişul este puternic rotunjit97. În Ungaria celturi
apropiate tipologic de piesa de la Vărd sunt cunoscute chiar din depozite atribuite orizontului
Kurd, cum este cel de la Szentes-Terehalom98, continuând apoi în orizontul Gyermely, un
exemplar nefinisat identic cu piesa noastră fiind prezent în depozitul de la Beremend99, un
altul decorat mai bogat aflându-se chiar în depozitul de la Gyermely 100.
Dintre cele trei fragmente de lame de seceră, unul aparţine cu siguranţă unui exemplar
cu limbă la mâner (nr. 16, pl. X/1) şi un altul provine de la o seceră cu buton (nr.18, pl. X/4),
starea fragmentară nepermiţând însă atribuirea lor unui variante anume. Piesele care apar
ilustrate în plus la M. Petrescu-Dîmboviţa nu au putut fi identificate între cele inventariate la
ora actuală în cadrul depozitului de la Vărd101.
Cuţitele sunt reprezentate prin două piese fragmentare, o lamă (nr. 15, pl. IX/4) şi un
mâner (nr. 21, pl. X/6). Lama de cuţit fragmentară este greu de atribuit unui anume tip de
cuţite, mai ales datorită lipsei mânerului, decorul prezent pe ea fiind frecvent întâlnit pe
cuţitele din depozitele orizontului Gyermely, cum este cel de la Buj102, dar şi mai târziu, în
seria Moigrad – Tăuteu, cum este cazul piesei din depozitul de la Tăuteu103.Mânerul
fragmentar, cu muchiile profilate, aparţine categoriei cuţitelor cu limbă la mâner
(“Griffzungenmesser”), larg atestată atât în depozitele seriei Cincu-Suseni, cum sunt cele de la
Dipşa104, Şpălnaca II105 sau Uioara de Sus106, ori dintr-o descoperire izolată de la Şoimuş107,
ele menţinându-se în uz până în Ha B108.
Ciocanul fragmentar de la Vărd (nr. 5, pl. IX/1), inclus de Fl. Gogâltan în studiul său
consacrat acestei categorii de piese, nu a putut fi atribuit unui anume tip categorial, datorită
93
Kacsó 2006, 56.
94
Kacsó 2006, 59.
95
Rusu 1966, 8, fig. 1.
96
Petrescu-Dîmboviţa 1977, pl. 291/10.
97
Petrescu-Dîmboviţa 1977, pl. 296/9; 299/13; 302/2; 303/3; 304/3; 307/17-18 etc.
98
Mozsolics 1985, 193-194, pl. 224/17.
99
Mozsolics 1985, 95-96, pl. 253/1.
100
Mozsolics 1985, pl. 240/2 (exemplar fragmentar, din care se pastrează doar lama puternic evazată,
cu tăişul drept)
101
Petrescu-Dîmboviţa 1977, pl. 332/18, 20. Faptul că piesele sunt inventariate sub acelaşi număr în
cadrul unor loturi mai mari, neexistând descrierea individuală a fiecărei piese, face dificilă, dacă nu
chiar imposibilă identificarea unor piese, mai ales după ce ele au trecut şi prin procedee de restaurare
cu decapare chimică.
102
Mozsolics 1985, 106-107, pl. 260/2
103
Petrescu-Dîmboviţa 1978, pl. 248/A38.
104
Ciugudean – Luca – Georgescu 2006, pl. 31/24.
105
106
Petrescu-Dîmboviţa 1978, pl. 192/773, 776-782.
107
Ciugudean 2004, fig. 2/4.
108
Mozsolics 2000, pl. 58/1, 4; 75/7.
24
stării sale fragmentare, dar a fost inclus între exemplarele cele mai târzii din perioada Ha
B1109.
O piesă interesantă o reprezintă acul cu cap discoidal, pentru care nu sunt cunoscute
deocamdată analogii de pe teritoriul Transilvaniei, el aparţinând unui tip răspândit mai ales în
zona Europei centrale. Un exemplar aproape identic apare în inventarul unui mormânt plan de
incineraţie din cimitirul de la Hanau (Hessen)110, datat în “etapa mijlocie a câmpurilor de
urne” (mittlere Urnenfelderzeit), adică în perioada Ha A2111. O piesă fără décor pe capul
discoidal, dar cu acelaşi nodul pe tija cu secţiunea rectangulară apare în depozitul de la Buj,
aparţinând orizonzontului Gyermely112. Un alt exemplar, fără nodul pe tijă, dar cu acelaşi
decor cu caneluri concentrice pe capul discoidal lipsit de peduncul, există în depozitul de la
Loštice din Moravia113, aparţinând orizontului Křenůvky din perioada Ha B1114.
Dintre piesele cu utilizare nesigură, reţine totuşi atenţia fragmentul de ramă circulară,
care ar putea aparţine unei piese de harnaşament, aşa cum este interpretată o piesă identică din
depozitul de la Kemecse I115. Un pandantiv cu ramă circulară şi décor identic piesei de la Vărd
face parte din inventarul depozitului de la Kék116, ambele analogii aparţinând orizontului
Kurd. Fragmente de rame circulare decorate cu şănţuleţe concentrice apar şi în depozitele de
la Guşteriţa II117, Şpălnaca II118 şi Uioara de Sus119, toate aparţinând seriei Cincu-Suseni.
M. Rusu120 şi apoi M. Petrescu-Dîmboviţa121 au atribuit depozitul de la Vărd seriei
Moigrad –Tăuteu, respectiv perioadei Ha B1. Recent, Ch. Pare a pus sub semnul întrebării
această încadrare, el neincluzând depozitul în lista fazei sale IV122. Poziţia depozitului de la
Vărd nu este menţionată de C. Metzner-Nebelsick în recenta sa reinterpretare a depozitelor
transilvănene din fazele IV-VI123, ceea ce lasă de înţeles că şi autoarea respectivă are anumite
îndoieli privind datarea sa. Aşa cum ne indică analogiile principalelor categorii de piese din
componenţa depozitului, acestea apar deja în orizontul Turia – Jupalnic şi se încheie la nivelul
seriei Moigrad – Tăuteu, neexistând tipuri care să poată fi atribuite exclusive celei din urmă.
Totodată, trebuie avută în vedere prezenţa în cadrul depozitului a numeroase piese
fragmentare, la care se mai adaugă şi turtele şi cioturile de turnare, care sunt mult mai frecvent
întâlnite în depozitele anterioare perioadei Ha B, la fel ca şi prezenţa ciocanelor sau celturilor-
ciocan. Iată de ce propunem redatarea mai timpurie a depozitului de la Vărd şi anume la nivel
de Ha A, în ceea ce este încă definit drept seria Turia – Jupalnic.
109
Gogâltan 2000, 46.
110
Kubach 1977, 523, pl. 81/1329.
111
Kubach 1977, 524.
112
Mozsolics 1985, 106-107, pl. 260/11.
113
Salaš 2005, I, 441; II, pl. 394/2.
114
Salaš 2005, I, 138, fig. 24.
115
Mozsolics 1985, 132, pl. 188/15.
116
Mozsolics 1985, pl. 192, 5.
117
Petrescu-Dîmboviţa 1978, pl. 117/348
118
Petrescu-Dîmboviţa 1978, pl. 157/588, 593.
119
120
Rusu 1963, 209, nr. 37.
121
122
Pare 1998, 361, 382, nota 223.
123
Metzner-Nebelsick 2002, 62-67; idem 2005.
25
5. DEPOZITUL DE LA VURPĂR
Primele menţiuni privind o parte a obiectelor de bronz provenind de la Vurpăr (germ.

Vurpod, Burgberg) le face K. Horedt, care atribuie brăţările şi bucşele de car perioadei
celtice124, fiind însă contrazis de I. Nestor125. Depozitul de la Vurpăr este încadrat de M. Rusu
în seria Moigrad-Tăuteu, el localizeazând descoperirea la Vurpăr în fostul raion Sibiu (pl. I,
nr. 5)126. M. Petrescu-Dîmboviţa menţine în compoziţia depozitului cele două bucşe de roţi şi
trei seceri, una dintre acestea ajunsă în 1914 la Braşov şi ulterior la muzeul din Săcele 127. Cu
privire la locul descoperirii depozitului el menţionează însă localitatea Vurpăr, com. Vinţu de
Jos, jud. Sibiu, apreciere de natură a genera confuzie. Fie că Petrescu-Dîmboviţa a considerat
că depozitul provine din localitatea Vurpăr, care aparţine administrativ comunei Vinţu de Jos
din jud. Alba şi nu din jud. Sibiu, cum greşit menţionează, fie că cercetătorul suspomenit nu a
ştiut despre existenţa a două localităţi cu acelaşi nume, având cunoştinţă doar despre cea
arondată comunei Vinţu de Jos, motiv pentru care a menţionat corect localitatea şi judeţul, dar
a greşit comuna. În ceea ce ne priveşte considerăm mai probabilă a doua variantă, reţinută de
altfel şi de M. Rusu. Chiar dacă ambele localităţi şi cea din judeţul Alba şi cea din judeţul
Sibiu, au aceiaşi denumire în limba germană, respectiv Burgberg, mai probabil este vorba
despre Vurpărul de Sibiu, deoarece aici apare firescă existenţa unui toponim Rodeburg,
menţionat pentru cele două seceri inventariate sub nr. 11993/A 4686 şi 11994/A 4686 (fig. 7).
Să mai reţinem că cele două bucşe de roţi, inventariate sub numărul 13060 (A 5747) au fost
cumpărate în acelaşi an cu secerile, actul menţionat purtând acelaşi număr (77/1877), pe când
cele trei brăţări, inventariate sub numărul 13181 (A 5361), au fost cumpărate în anul 1895,
ceea ce contrazice afirmaţia lui M. Petrescu-Dîmboviţa că toate piesele ar fi fost găsite şi
vândute împreună şi exclude definitiv posibilitatea unei asocieri a brăţărilor cu cele două
bucşe de roată.
Descrierea pieselor:
1. Seceră cu cârlig, având muchia puternic îngroşată. Patina a fost îndepărtată,
culoarea metalului fiind în prezent galben deschis..
Lungime: 26 cm; lăţime lamă: 4,8 cm.; greutate: 280,08 gr.; Nr. inv. A 4686/11993;
(Pl. XIII/2).
Bibliografie: Petrescu-Dîmboviţa 1977, 138, pl. 336/1; idem 1978, 63, nr. 1754, pl.
249 C1.
Fig. 7. Pagină din inventarul colecţiei Brukenthal cu înregistrarea celor două seceri din
depozitul de la Vurpăr
124
Horedt 1944, 189.
125
Nestor 1944, 548.
126
Rusu 1963, 209, nr. 39.
127
Petrescu-Dîmboviţa 1977, 138, pl. 336/1-5.
26
2. Seceră fragmentară cu limbă la mâner, prevăzută cu trei nervuri, cea mediană având
terminaţia în forma literei V. Baza mânerului este dreaptă iar una din nervurile laterale ale
mânerului continuă de-a lungul muchiei, până aproape de vârful lamei. Patina a fost decapată
chimic, culoarea metalului fiind în prezent galben-întunecată.
Lungime: 14,5 cm.; lăţimea lamei: 3,2 cm; lăţimea mânerului: 2,6 cm; greutate: 100,96
gr.; Nr. inv. A 4687/11994; (Pl. XIII/1).
Bibliografie: Petrescu-Dîmboviţa 1977, 138; idem 1978, pl. 249 C.
3. Bucşă de roată de car, prevăzută cu cinci orificii ovale şi manşon exterior.
Diametru: 7,7 cm.; lăţimea manşonului: 2,2 cm.; greutate: 123,55 gr.; Nr. inv. A
5747/13060; (Pl. XIV/2).
Bibliografie: Petrescu-Dîmboviţa 1977, 138, pl. 336/3; Rusu 1994, 169, pl. V/4.
4. Bucşă de roată de car, prevăzută cu trei orificii decupate şi manşon exterior.
Diametru: 7,3 cm.; lăţimea manşonului: 1,9 cm.; greutate: 96,23 gr.; Nr. inv. A
5747/13060; (Pl. XIV/1).
Bibliografie : Petrescu-Dîmboviţa 1977, 138, pl. 336/4; Rusu 1994, 169, pl. V/3.
Secera întreagă din depozitul de la Vurpăr aparţine categoriei secerilor cu cârlig
(Hackensicheln). Ea poate fi atribuită tipului Mociu, conform tipologiei propuse de M.
Petrescu-Dîmboviţa128. Acest tip de seceri este caracteristic cu precădere Europei răsăritene,
fiind considerat de H. Schmidt drept “südosteuropäschen Typus”129, în vreme ce V. Pârvan îl
denumeşte “tip geto-cimerian”130 iar pentru T. Sulimirski el este “tipul transilvano-pontic”131.
Pe teritoriul României, ele apar începând cu orizontul depozitelor de tip Uriu-Domăneşti şi
continuă până la orizontul Turia-Jupalnic, dar sunt caracteristice îndeosebi depozitelor de tip
Ruginoasa-Cara, putând fi puse în legătură, în anumite cazuri, cu mediul Noua, o bună
exemplificare fiind descoperirile din bazinul Nistrului132. Cea de-a doua seceră aparţine
tipului cu limbă la mâner, dar nu vom face alte consideraţii asupra ei, deorece la M. Petrescu-
Dîmboviţa apare ilustrat un fragment diferit de seceră133, cea ce înseamnă că fie respectivul
cercetător a desenat greşit o altă piesă, fie piesa purtând actualmente nr. de inventar A 4687
nu este cea originală.
Cele două bucşe de roţi au fost privite cu rezerve de către unii cercetători, fiind
considerate mult mai târzii ca epocă şi deci nefacând parte din depozit. Cum înregistrările din
registrul de inventar sunt cât se poate de clare, este cert că M. Rusu a fost îndreptăţit să le
includă în studiul său privind carele de luptă din perioada hallstattiană134. În clasificarea sa
tipologică, exemplarele de la Vurpăr, împreună cu piesele de la Tiszaszentimre, Archiud,
Fizeşul Gherlei şi Sălard, formează grupa bucşelor de formă cilindrică. Ultimele două
descoperiri marchează, împreună cu Vurpărul şi orizontul cel mai târziu de asemenea
descoperiri (Ha B1), în opinia lui M. Rusu135. Din punctul nostru de vedere, prezenţa secerilor
cu cârlig în depozitul de la Vurpăr împiedecă însă datarea acestuia mai târziu de finalul
perioadei Ha A. De altfel, nici Ch. Pare, nici C. Metzner-Nebelsick nu au inclus Vurpărul în
seria lor VI de depozite136.
128
Petrescu-Dîmboviţa 1978, 62-63, 68.
129
Schmidt 1904, 431.
130
Pârvan 1926, 410.
131
Sulimirski 1938, 136.
132
Petrescu-Dîmboviţa 1978, 69-72; Kacsó 2007, 73.
133
Petrescu-Dîmboviţa 1977, pl. 336/3; idem 1978, 61, pl. 249/C3.
134
Rusu 1994, 169, pl. V/3-4.
135
Rusu 1994, 169.
136
Pare 1998, 361; Metzner-Nebwelsick 2002, 62-67.
27
6. DEPOZITUL DE LA ZĂRNEŞTI
Depozitul de la Zărneşti (germ. Zernescht, Zernen, sax. Särnescht, mag. Zernest), jud.
Braşov, a fost inclus în categoria celor nesigure de M. Petrescu-Dîmboviţa137, care a preluat
informaţiile de la M. Rusu138. Piesele nu fac parte din vechea colecţie, ci au intrat în muzeul
Brukenthal odată cu colecţia Astra, în anul 1950. În vechiul registru al colecţiei Astra, piesele
figurează sub numerele de inventar 39, 40 şi 41 din vechiul inventar al Astrei (fig. 8). Doar în
cazul vârfului de lance înregistrat la poziţia 39 este menţionat ca loc de descoperire Zărneşti,
jud. Făgăraş, precum şi numele donatorului, un anume Bratu Mihai, la cele două celturi
înregistrate pe poziţiile următoare nemaifiind trecută nici o precizare. În actualul registru de
inventar al Muzeului Brukenthal cele trei piese sunt înregistrate disparat, sub numerele A
6618, A 6642 şi A 6768, doar piesa cu nr. de inventar A 6642 (= Astra 39) având menţionat
Zărneşti ca loc de provenienţă. Mai mult decât atât, piesa cu nr. inv. A 6618 (= Astra 41)
apare ca fiind descoperită la Ocna Sibiului, fiind vorba în mod cert de o transcriere greşită,
situaţie întâlnită şi în cazul altor piese provenind din colecţia Astra139.
Fig. 8. Pagină din vechiul inventar al colecţiei ASTRA cu înregistrarea depozitului de la

Zărneşti
137
138
Rusu 1963, 206, nr. 83.
139
Aşa s-a întâmplat de exemplu în cazul depozitului de la Doştat, unde în actualul registru de
inventar, două din cele trei piese (A 6622 şi A 6626) aveau trecute ca loc de descoperire tot Ocna
Sibiului, doar piesa cu nr. A 6636 având indicat Doştat. În acest caz, confruntarea cu registrul inventar
al Astrei a demonstrat că transcrierea a fost greşită, locul de descoperire al celor trei piese fiind Doştat.
28
Depozitul de la Zărneşti ar avea aşadar în componenţă cel puţin trei piese, după M.
Rusu numărul acestora fiind probabil mai mare, deşi chiar apartenenţa celor deja menţionate
trebuie privită cu serioase rezerve. În plus, vârful de suliţă (inv. nr. A 6642), descoperit cu
certitudine la Zărneşti, nu mai poate fi actualmente identificat în colecţie, deoarece numărul
de inventar s-a şters după restaurare, iar în lucrarea lui M. Petrescu-Dâmboviţa, piesa nu este
din păcate ilustrată. Vom descrie şi discuta de aceea doar cele două celturi:
1. Celt cu secţiunea ovală şi lama uşor lăţită spre tăiş, care este drept. Bordura găurii
de înmănuşare este dreaptă şi puternic îngroşată, sub ea se află trei nervuri orizontale paralele,
de sub care coboară alte trei nervuri dispuse unghiular. Patina este neuniformă, culoarea fiind
verde închis.
Lungime: 10,8 cm.; greutate: 252,32 gr.; Nr. inv. A. 6618; (Pl. XV/1).
Bibliografie : Rusu 1963, 206; Petrescu-Dîmboviţa 1977, 161.
2. Celt fragmentar cu gura concavă, având lama ruptă. Secţiunea este ovală, gaura de
înmănuşare are o bordură uşor îngroşată, sub ea se află o nervură orizontală. Patina cu aspect
neuniform, de culoare verde închis.
Lungime: 6,5 cm.; greutate: 141,36 gr.; Nr. inv. A.6768; (Pl. XV/2).
Bibliografie: Rusu 1963, 206; Petrescu-Dîmboviţa 1977, 161.
Primul celt de la Zărneşti aparţine, din punct de vedere ornamental, categoriei cu decor
triunghiular, el putând fi inclus în varianta 3.f. după clasificarea făcută de B. Wanzek 140. Cele
mai timpurii analogii pentru acest gen de decor le găsim în depozitele seriei Cincu-Suseni, la
Aiud141, Păltiniş142, Şpălnaca II143 şi Uioara de Sus144. Analogiile cele mai apropiate, atât din
punctul de vedere al formei cât şi al decorului, se întâlnesc însă în seria Turia-Jupalnic, la
Cenad145, Jupalnic146 sau Zlatna II147, continuând până în depozitele de tip Moigrad-Tăuteu de
la Arad II148, Josani149, Şoarş150 şi Şpălnaca I151. Combinaţiile de nervuri multiple, dispuse
orizontal şi unghiular, sunt un gen de decor întâlnit cu precădere pe celturile din Transilvania,
după cum o demonstrează hărţile de răspândire realizate de B. Wanzek152. Exemplarele
extracarpatice, cum sunt cele din depozitul de la Boldeşti153, pot fi rezultatul “exportului” de
piese transilvănene, dar şi o preluare a motivisticii respective.
Cel de-al doilea celt se înscrie în categoria celturilor cu plisc şi chiar dacă este în stare
fragmentară, având în vedere prezenţa decorului reliefat şi a pragurilor laterale, el poate fi
încadrat în tipul D2 după clasificarea lui C. Kacsó154.
Asocierea vârfului de lance cu cele două celturi nu este suficientă pentru a putea
înscrie depozitul de la Zărnesti în categoria aşa-numitelor “depozite de arme”155, pe de-o parte
140
Wanzek 1989, 115, 209, fig. 9.
141
142
Petrescu-Dîmboviţa 1977, pl. 169/1 (exemplarul are însă o formă mai zveltă, lama fiind arcuită).
143
Petrescu-Dîmboviţa 1977, pl. 194/19 (cu observaţii similare celor din nota precedentă!).
144
145
146
Petrescu-Dîmboviţa 1977, pl. 291/5 (chiar dacă exemplarul respectiv are doar două motive
unghiulare, el se apropie cel mai mult din punctual de vedere al formei corpului şi lamei de piesa de la
Zărneşti).
147
148
149
150
Ciugudean – Luca – Georgescu 2008, pl. VII/2.
151
152
Wanzek 1989, pl. 65, 68.
153
Petrescu-Dîmboviţa 1977, pl. 340/1-2.
154
Kacsó 2007, 58.
155
Harding 2007, 133-135.
29
datorită faptului că nu putem cunoaşte întreaga sa componenţă, iar pe de altă parte datorită
funcţionalităţii bivalente a celturilor.
Cât priveşte încadrarea depozitului de la Zărneşti, doar M. Rusu a propus plasarea în
seria Uriu-Domăneşti, în vreme ce M. Petrescu-Dîmboviţa s-a mulţumit doar cu înscrierea sa
între depozitele nesigure din perioada Bronzului târziu şi Hallstattului timpuriu156. Având în
vedere perioada de circulaţie a combinaţiei decorative de pe celtul nr. 1, considerăm că
datarea propusă de M. Rusu trebuie modificată, depozitul neputând fi mai timpuriu decât seria
Cincu-Suseni. Un indiciu în acelaşi sens îl oferă şi celtul nr. 2, exemplarele cu plisc din
depozitele seriei Uriu-Domăneşti nefiind decorate cu nervuri. În concluzie, luând în
considerare analogiile cele mai apropiate pentru celtul păstrat întreg, propunem încadrarea
ipoteticului depozit de la Zărneşti într-un orizont circumscris seriilor Turia-Jupalnic şi
Moigrad-Tăuteu (Ha A2 – Ha B1).
156
Vezi supra notele 137-138.
30
7. DESPRE “DEPOZITELE” TRANSILVANIA I – IV
Cu ocazia publicării studiului său din 1963 M. Rusu introducea pe lista depozitelor de
bronzuri şi două “depozite” aflate în colecţia muzeului Brukenthal şi desemnate cu termenul
generic de “Transilvania”, unul fiind atribuit seriei Fizeşu Gherlei – Sângiorgiu de Pădure157,
iar celălalt seriei Şomartin - Vetiş158. M. Petrescu-Dîmboviţa le va menţine şi chiar le va spori
numărul la patru (!), distingându-le prin cifre romane (I-IV)159. Ele vor fi considerate pe bună
dreptate de alţi autori ca nesigure, dar nu vor fi eliminate complet din literatură160. Tocmai de
aceea, dincolo de o prezentare strict descriptivă, considerăm obligatorie analizarea critică a
modului în care a fost propusă componenţa lor.
7. a. TRANSILVANIA I
Depozitul este constituit dintr-un număr de 15 celturi, întregi şi fragmentare, despre

care M. Petrescu-Dîmboviţa, citând informaţia primită de la M. Rusu, afirmă că ar fi fost toate
achiziţionate de muzeu în anul 1876, ceea ce ar face “pluzibilă unitatea depozitului”161.
Fig. 9. Pagină din vechiul inventar al colecţiei Brukenthal cu descrierea unui celt atribuit
depozitului Transilvania IV, intrat în muzeu sub numărul 108/1876
Examinarea atentă a vechiului registru de inventar al colecţiei Brukenthal dovedeşte că

informaţia respectivă nu este din păcate corectă, o parte dintre celturi intrând la date diferite în
157
Rusu 1963, 209, nr. 17.
158
Rusu 1963, 210, nr. 14.
159
Petrescu-Dîmboviţa 1977, 159, pl. 377/4-18, 378 – 379/1-3 ; idem 1978, 158, nr. 359, pl. 276, B.
160
Vezi de exemplu Soroceanu – Lakó 1995, 192, nr. 37, unde depozitul Transilvania I este inclus în
lista depozitelor de celturi.
161
Petrescu-Dîmboviţa 1977, 159; idem 1978, 158.
31
muzeu. Astfel un prim celt (A 1164/1644) a intrat în colecţie în anul 1835, un altul (A
1163/1643) a intrat în anul 1851, fiind donat de un anume Karl Reschner, urmat apoi de un lot
de nouă celturi intrate în anul 1876 (fig. 9). Ultimul celt (A 1109/1588) a fost cumpărat în
anul 1907, împreună cu alte piese, datând din epoci diferite. În cazul altor trei celturi (A
1160/1640, A 1162/1642 , A 1170/1650) anul intrării nu este specificat, singura menţiune
fiind cea indicând Transilvania drept loc de descoperire, ca şi în cazul celorlalte piese de
altfel. Mai trebuie remarcat şi faptul că cele nouă piese intrate cu nr. 108/1876 provin din
fosta colecţie a Muzeului Asociaţiei Transilvane pentru Ştiinţele Naturii, unele dintre ele
putând aparţine şi colecţiei Ackner.162
Descrierea pieselor:
1. Celt cu secţiune ovală, gura de înmănuşare dreaptă, cu bordura îngroşată. Sub ea se
află patru nervuri verticale, dispuse în două grupuri simetrice, cu capetele superioare arcuite.
Toarta este ruptă şi deasemenea lipseşte o bună parte din circumferinţa găurii de înmănuşare,
existând şi câteva mici ştirbituri pe lamă. Patină verde închis, neuniformă.
Dimensiuni: 8,7 cm; greutate: 175,45 gr.; Nr.inv. A 1160/1640; (Pl. XVI/1)
Bibliografie: Petrescu-Dîmboviţa 1977, 159, pl. 377/8; idem 1978, 158.
2. Celt cu secţiunea ovală, gura de înmănuşare dreaptă, decorat cu patru nervuri
dispuse vertical. Dulia este separată de lamă printr-un prag accentuat. Toarta lipseşte,
observându-se urme de decupare cu o lamă ascuţită. Patină verde închis, uniformă.
Dimensiuni: 11 cm; greutate: 323,13 gr.; Nr.inv. A 1109/1588; (Pl. XVI/2)
3. Celt cu plisc asimetric, având secţiunea ovală şi lama arcuită spre capete. Toarta
este ruptă şi tăişul ştirbit pe câteva porţiuni. Patină verde închis, uniformă.
Dimensiuni: 10,7 cm; greutate: 190,17 gr.; Nr.inv. A 1162/1642; (Pl. XVII/1)
4. Celt cu gura dreaptă, secţiunea ovală şi lama arcuită spre tăiş, care este puternic
ştirbit. Este decorat cu trei nervuri orizontale, de sub care coboară două nervuri unghiulare.
Patină verde închis, uniformă.
Dimensiuni: 10 cm; greutate: 213,78 gr.; Nr.inv. A 1163/1643; (Pl. XVII/2)
5. Celt cu corpul zvelt şi lama puternic arcuită, având gura dreaptă. Este decorat cu trei
nervuri verticale sub buză şi cu câte două nervuri arcuite pe ambele laturi. Are o porţiune
mare din gură lipsă, de aceea nu se poate spune dacă avea toartă. Patină verde închis,
uniformă.
Lungime: 7,6 cm; greutate: 69,51 gr.; Nr.inv. A 1167/1647; (Pl. XVIII/1)
6. Celt cu gura dreaptă, secţiunea ovală şi lama trapezoidală, cu tăişul rotunjit, separată
de corp printr-un prag slab reliefat. Este decorat cu patru nervuri orizontale sub bordura
îngroşată, de sub ele coborând alte trei nervuri unghiulare, uşor arcuite, vârful ultimei fiind
prelungit cu o nervură centrală verticală. Patină verde închis, uniformă.
Lungime: 11,8 cm; greutate: 344,25 gr.; Nr.inv. A 1164/1644; (Pl. XVIII/2)
7. Celt cu secţiune ovală, având bordura găurii de înmănuşare îngroşată. Sub ea se află
două nervuri orizontale, de sub care coboară lateral câte două nervuri verticale, cu capetele
superioare arcuite. Toarta este ruptă şi lama este puternic ştirbită. Patină verde închis,
neuniformă.
Lungime: 9,7 cm; greutate: 138,45 gr.; Nr.inv. A 1165/1645; (Pl. XIX/1)
162
Vezi în acest sens Ciugudean – Luca – Georgescu 2008, 10 şi Wollmann 1982, 54-55.
32
8. Celt cu secţiunea ovală, având bordura găurii de înmănuşare îngroşată. Sub ea se
află două nervuri orizontale, de sub care coboară patru nervuri verticale, cu capetele
superioare frânte în unghi drept. Toarta este ruptă. Patină verde deschis, uniformă.
Lungime: 9,5 cm; greutate: 178,91 gr.; Nr.inv. A 1159/1639; (Pl.XIX/2 )
9. Celt de mici dimensiuni, cu dulia îngustată spre lamă, de care este separată printr-un
prag bine delimitat. Urechea mai păstrează un ciot de turnare, tăişul este drept şi are ambele
colţuri rupte. Patină verde închis, neuniformă.
Lungime: 6 cm; greutate: 81,83 gr.; Nr.inv. A 1170/1650; (Pl. XIX/3)
10. Celt fragmentar, din care se mai păstrează doar lama puternic arcuită şi partea
inferioară a duliei, care prezintă o perforaţie laterală pentru cui de fixare. Patină verde închis,
neuniformă.
Lungime: 7,5 cm; greutate: 65,31 gr.; Nr.inv. A 1172/1652; (Pl. XX/1)
11. Celt fragmentar, din care se mai păstrează doar lama şi partea inferioară a duliei.
Patină verde închis, neuniformă.
12. Celt fragmentar, din care se păstrează partea inferioară a duliei, care este
demarcată printr-un prag de lama puternic aplatizată, de formă trapezoidală. Patină verde
închis, neuniformă.
13. Celt fragmentar, din care se mai păstrează doar lama şi partea inferioară a duliei,
decorată cu trei nervuri verticale. Patină verde închis, uniformă.
Lungime: 7,5 cm; greutate: 195,96 gr.; Nr.inv. A 1175/1655; (Pl. XXI/1)
14. Celt fragmentar, din care se mai păstrează doar lama şi partea inferioară a duliei,
decorată cu o nervură centrală verticală, încadrată de alte două nervuri frânte. Patină verde
închis, uniformă.
15. Celt fragmentar, din care se mai păstrează doar lama masivă, de formă
trapezoidală. Patină verde deschis, uniformă.
Corelarea datelor de intrare a celturilor în colecţia Brukenthal cu tipologia acestora
permite eliminarea de la bun început din presupusul depozit Transilvania I a pieselor nr. 1-3 şi
9, la care ar trebui probabil adăugate şi piesele nr. 4 şi 6, despre care se cunoaşte că sunt
achiziţionate până la mijlocul sec. XIX. Ar mai putea rămâne deci în componenţa
presupusului depozit Transilvania I doar cele nouă celturi intrate în anul 1876 şi despre care se
ştie că provin din fosta colecţie a Muzeului Asociaţiei Transilvane pentru Ştiinţele Naturii,
fără ca acesta să le garanteze însă un statut comun de descoperire. Tipologic, ele se înscriu în
cadrul seriei de depozite din intervalul Ha B1 – B2, propus de M. Petrescu-Dîmboviţa163 şi ar
putea fi menţinute drept depozit cu statut nesigur.
163
Petrescu-Dîmboviţa 1977, 159; idem 1978, 158.
33
7. b. TRANSILVANIA II
Depozitul este constituit dintr-un număr de cinci seceri cu cârlig, despre care M.
Petrescu-Dîmboviţa, citând informaţii primite de la M. Rusu, afirmă că ar putea aparţine unui
depozit din Ha B1164.
1. Seceră cu cârlig cu lama îngustă, bordură rotunjită şi muchia lamei şi a mânerului
puternic îngroşată. Patină uniformă, verde închis.
Lungime: 24,2 cm; lăţime lamă: 3 cm; greutate: 243,35 gr.; Nr.inv. A 4675/11982; (Pl.
XXIII/1).
276,C.
2. Seceră cu cârlig cu lama lată, bordură rotunjită şi muchia lamei şi a mânerului
puternic îngroşată, deteriorată în locul de unde a fost îndepărtat ciotul de turnare. Pe muchia
mânerului se observă mai multe crestături (pl. XXX/5). Patină uniformă, verde-cenuşie.
Lungime: 25,2 cm; lăţime lamă: 4,8 cm; greutate: 282,40 gr.; Nr.inv. A 4676/11983;
(Pl. XXII/2)
276,C.
3. Seceră cu cârlig cu lama lată, bordură rotunjită şi muchia lamei şi a mânerului
puternic îngroşată. Pe muchia lamei, spre vârf, se observă numeroase crestături fine (pl.
XXX/2). Patină uniformă, verde închis.
Lungime: 25,5 cm; lăţime lamă: 4 cm; greutate: 267,25 gr.; Nr.inv. A 4677/11984;
(Pl.XXIII/1)
Bibliografie: Petrescu-Dîmboviţa 1977, pl. 159, 378/3; idem 1978, 158, nr. 360, pl.
276,C.
4. Seceră cu cârlig, având bordură rotunjită şi muchia lamei şi a mânerului puternic
îngroşată. Lama prezintă o porţiune mai lată spre vârf, după care se îngustează accentuat, atât
tăişul cât şi muchia fiind zimţuite (pl. XXX/4). Patină uniformă, verde închis.
(Pl.XXIII/2)
276,C.
5. Seceră cu cârlig cu lama îngustă, bordură rotunjită şi muchia lamei şi a mânerului
puternic îngroşată. Patină uniformă, verde închis.
(Pl.XXIV/1)
276,C.
Fig. 10. Pagină din vechiul inventar al colecţiei Brukenthal cu înregistrarea primelor seceri
atribuite depozitului Transilvania II
164
Petrescu-Dîmboviţa 1977, 159; idem 1978, 158, nr. 360.
34
Cele cinci piese atribuite depozitului Transilvania II se înscriu tipologic în categoria
secerilor cu cârlig (“Hakensicheln”), patru dintre ele (nr. 1-3, 5) putând fi încadrate în tipul
Micăsasa-Drajna 1165, cea de-a patra (nr. 4) aparţinând tipului Ghermăneşti-Ruginoasa166. Este
dificil de precizat dacă simpla inventariere succesivă a celor cinci seceri poate să indice
apartenenţa lor la un posibil depozit, aşa cum a presupus M. Petrescu-Dîmboviţa. Ipoteza în
sine nu poate fi respinsă, deşi în acest caz ar fi fost logic ca toate piesele să aibă acelaşi an de
intrare în colecţie, ori numai exemplarele nr. 3 şi 5 au menţionat anul 1876.
7. c. TRANSILVANIA III
Depozitul ar fi constituit dintr-un celt întreg şi alte două fragmentare (un fragment de
lamă este greşit atribuit de M. Petrescu-Dîmboviţa unui topor cu aripioare !), la care se adaugă
un topor cu aripioare întreg167.
1. Celt fără ureche, cu secţiunea rectangulară, având gura dreaptă şi bordura acesteia
îngroşată, lama fiind puternic arcuită. Este decorat cu o nervură orizontală, de sub care pleacă
alte două nervuri unghiulare. Pe fiecare latură este prevăzut cu câte un orificiu pentru cuiul de
fixare al cozii. Patină neuniformă, verde deschis.
Lungime: 14,4 cm; greutate: 430,94gr.; Nr.inv. A 6298/13963; (Pl. XXV/1)
277, A.
Fig. 11. Pagină din vechiul inventar al colecţiei Brukenthal cu descrierea unui celt atribuit
depozitului Transilvania III
2. Celt fragmentar, din care se păstrează jumătatea superioară, cu secţiunea hexagonală

şi ciot de turnare pe partea superioară a urechii. Este decorat cu nervuri verticale pe muchii.
Patină neuniformă, verde deschis.
165
Petrescu-Dîmboviţa 1978, 59, nr. 1617-1620, pl. 276, C5.
166
Petrescu-Dîmboviţa 1978, 64, nr. 1795, pl. 276, C5.
167
Petrescu-Dîmboviţa 1977, 159; idem 1978, 158, nr. 361.
35
Lungime: 6,2 cm; greutate: 87,83 gr.; Nr.inv. A 6299/13964; (Pl.XXIV/2 )
277, A.
3. Celt fragmentar, cu secţiunea hexagonală, din care se mai păstrează jumătatea
inferioară a lamei, care este ciobită. Patină uniformă, verde închis.
Lungime: 6,4 cm; greutate: 204,63 gr.; Nr.inv. A 6300/13965; (Pl. XXV/2)
277, A (este interpretat greşit ca topor cu aripioare !).
4. Toporul cu aripioare (Nr.inv. A 6301) nu a mai putut fi identificat cu certitudine în
colecţie, datorită ştergerii numărului de inventar în timpul restaurărilor prin care au trecut o
serie de piese de bronz.
277, A.
Primul celt aparţine unui tip specific seriei Cincu-Suseni (Ha A1), având analogii
perfecte în depozitele de la Aiud168, Guşteriţa II169, Sighetu Marmaţiei I170, Şpălnaca II171 sau
Uioara de Sus172. Cel de-al doilea celt se înscrie din punct de vedere tipologic în categoria
celor de tip transilvănean, foarte probabil în varianta A4 sau A5 din clasificarea lui M.
Rusu173, având în vedere nervurile reliefate care coboară de sub buză. Tot unui celt de tip
transilvănean aparţine şi fragmentul de lamă. Având în vedere unitatea cronologică a celor trei
celturi, acordăm o probabilitate considerabilă ca ele să aparţină într-adevăr unui depozit din
seria Cincu-Suseni, singura dificultate majoră fiind lipsa din registrul vechi de inventar a
oricărei indicaţii privind locul de descoperire (fig.11), ceea ce face oarecum improprie
denumirea de “Transilvania III” pentru acest depozit.
7. d. TRANSILVANIA IV
Depozitul este constituit, după M. Petrescu-Dîmboviţa, din patru seceri şi un cuţit cu

mâner plin, terminat cu o placă perforată174. După cum se poate observa din vechiul registru
de inventar, toate cele patru seceri au indicat drept loc de descoperire Transilvania (fig.12),
doar una dintre ele (A 4694/12001) având însă menţionat şi anul intrării în muzeu, respectiv
1876. În acest caz se poate presupune că respectiva seceră aparţinea colecţiei Muzeului
Asociaţiei Transilvane pentru Ştiinţele Naturii, intrată în acel an în patrimoniul muzeului
Brukenthal.
Cuţitul (A 4701/12008) nu se mai află actualmente în colecţia Muzeului Naţional
Brukenthal, fiind transferat în anul 1974 la Muzeul Naţional de Istorie a României din
Bucureşti175. Tipologic, el este identic cu piesa facând parte din depozitul de la Dacia 176 (pl.
III/1) şi nu vedem nici un motiv logic pentru a fi asociat cu restul pieselor din acest ipotetic
depozit.
1. Seceră cu limbă la mâner, care are o perforaţie. Este decorată cu două nervuri pe
mâner, dintre care una continuă pe cca.. 2/3 din lungimea lamei. Pe cantul lamei se păstrează
o parte a ciotulului de turnare, care este atent fasonat. Patină uniformă, verde închis.
168
169
170
171
172
173
Rusu 1966, 24, fig. 1.
174
Petrescu-Dîmboviţa 1977,159; idem 1978, 158, nr. 362.
175
Nota contabilă nr. 301/1974.
176
Vezi supra, pagina 11.
36
Lungime: 13,7 cm; lăţime lamă: 3 cm; greutate: 78,01 gr.; Nr.inv. A 4691/11998; (Pl.
XXVI)
277, B.
2. Seceră cu limbă la mâner, care este decorat cu două nervuri, dintre care una
continuă până aproape de vârful lamei. Pe cant se păstrează o parte a ciotulului de turnare,
care este parţial fasonat. Patină uniformă, verde închis.
Lungime: 16 cm; lăţime lamă: 2,6 cm; greutate: 99,94 gr.; Nr.inv. A 4692/11999; (Pl.
XXVII)
277, B.
Fig. 12. Pagină din vechiul inventar al colecţiei Brukenthal cu descrierea unei seceri atribuite
depozitului Transilvania IV
3. Seceră cu limbă la mâner, având lama de formă semilunară foarte lată. Este decorată
cu două nervuri pe mâner, dintre care una continuă pe o mare parte din lungimea lamei. La
mijlocul cantului se mai păstrează baza ciotului de turnare. Patină uniformă, verde închis.
Lungime: 12,2 cm; lăţime lamă: 4,8 cm; greutate: 146, 65 gr.; Nr.inv. A 4694/12001;
(Pl. XXVIII)
277, B.
4. Seceră cu limbă la mâner, care este decorat cu două nervuri cu alveole, decor care se
pierde spre mijlocul lamei, una dintre nervuri continuând până aproape la vârf. Patină
uniformă, verde închis.
(Pl. XXIX)
277, B.
37
Tipologic, toate secerile aparţin categoriei cu limbă la mâner, trei dintre ele (nr. 1-2, 4)
putând fi încadrate în tipul Uioara 9 (- Sălard 2)177, cea de-a patra aparţinând tipului Josani 1
(nr. 3)178. Este dificil de precizat dacă simpla inventariere succesivă a celor patru seceri poate
să indice apartenenţa lor la un lot unitar de piese, respectiv la un posibil depozit, aşa cum a
presupus M. Petrescu-Dîmboviţa. Ipoteza în sine nu poate fi respinsă, deşi în acest caz ar fi
fost logic ca toate piesele să aibă menţionat şi acelaşi an de descoperire.
177
Petrescu-Dîmboviţa 1978, 43, nr. 1102-1104.
178
Petrescu-Dîmboviţa 1978, 45, nr. 1152.
38
8. CONSIDERAŢII PRIVIND PIESELE FRAGMENTARE DIN DEPOZITELE
BRONZULUI TÂRZIU ŞI POSIBILA LOR RELAŢIE CU UN SISTEM
METROLOGIC
Marea majoritate a depozitelor analizate în prezentul volum aparţin categoriei în care

obiectele deteriorate sau aflate sub formă de fragmente nu deţin o pondere semnificativă.
Singurul depozit care conţine un număr notabil de piese fragmentare, cărora li se adaugă şi
câteva turte – lingouri, este cel de la Vărd. Din acest punct de vedere, el poate fi încadrat între
aşa-numitele “depozite cu piese rupte/fragmentate” (“Brucherzhorte”), prezenţa unui
procentaj minoritar de piese relativ întregi nefiind semnificativă, cel puţin din punctul nostru
de vedere179. Acest tip de depozite este răspândit în Bronzul târziu pe o vastă arie a
continentului european180, dar procentajul de fragmentare a diverselor categorii nu este
uniform, existând particularităţi de la o zonă la alta181. Numeroase depozite transilvănene pot
fi incluse în această categorie, dar puţine dintre acestea au fost integral publicate pâna la ora
actuală, datele de care dispunem privind, cu rare excepţii, mai ales depozite mici şi medii ca
mărime182.
Examinarea obiectelor fragmentare din depozitul de la Vărd şi cu precădere, a
bucăţilor de celturi şi seceri, permite sesizarea unor elemente specifice fiecărei categorii, în
ceea ce priveşte modul de fragmentare. Dacă pentru anumite piese se poate presupune o
rupere accidentală, în cazul altora este foarte probabil vorba despre o acţiune deliberată.
În cazul celturilor, ruperea vizează frecvent zona găurii de înmănuşare, în depozitul de
la Vărd existând patru fragmente care includ cel puţin o parte din buză (pl.XI/2-4, 7), alte
două reprezentând porţiuni din tubul de înmănuşare (pl. XI/5, 8). Fenomenul fracţionării pe
sfert a părţii superioare a celturilor a fost deja remarcat de B. Wanzek, care a şi întocmit liste
cu asemenea fragmente („Viertelbruchstücke”) sau cu securi din care asemenea zone
lipsesc183. Listele respective pot fi completate cu piese din cadrul depozitelor de la Vâlcele184,
Galoşpetreu185, Cugir I186 sau Brâglez187.
În depozitul de la Vărd există doar o singură bucată provenind din lama unui celt, mai
exact o porţiune din tăişul acesteia (pl. XI/1), dar asemenea fragmente sunt apariţii destul de
comune în cadrul depozitelor cu piese fragmentate188. Ele trebuie însă diferenţiate de
fragmentele mai mari de lamă, care păstrează deseori şi capătul tubului de înmănuşare şi care
179
Un punct de vedere diferit exprimă I. Bejenariu, referindu-se la compoziţia depozitului de la
Brâglez (Bejinariu 2007, 70).
180
Pentru problematica acestui tip de depozite vezi Rittersfoher 1983; Hansen 1994, 360-363.
181
Hansen 1994, 77-78.
182
Există câteva depozite transilvănene de bronzuri prelucrate şi publicate exhaustiv, cum ar fi cele de
la Vâlcele (Soroceanu 1981), Galoşpetreu (Chidioşan - Soroceanu 1995), Cincu (Soroceanu 1996),
Bogdan Vodă (Motzoi-Chicideanu - Iuga 1995). Publicarea recentă a depozitelor Cugir I (Ciugudean -
Aldea 2005), Brâglez (Bejinariu 2007) şi mai ales Dipşa (Ciugudean – Luca – Georgescu 2006) a
sporit considerabil volumul de date disponibile pentru analize comparative mult mai consistente.
183
Wanzek 1989, 230-231, listele 11-12.
184
Soroceanu 1981, fig. 3/12.
185
Chidioşan – Soroceanu 1995, fig. 2/6.
186
Ciugudean – Aldea 2005, fig. 3/2, 6, 8, 11.
187
Bejinariu 2007, pl. XIII/55-56, 60.
188
Este suficient să exemplificăm pentru Transilvania cu piesele de la Domăneşti I (Petrescu-
Dîmboviţa 1978, pl. 28/13, 15), Şpălnaca II (Petrescu-Dîmboviţa 1978, pl. 142/77; 144/140) sau Dipşa
(Ciugudean – Luca – Georgescu 2006, pl. XXI/2), pentru Ungaria cu cele de la Bonyhad (Mozsolics
1985, pl. 41/17), Berkesz (Mozsolics 1985, pl.175/12), Piricse II (Mozsolics 1985, pl.200/9) sau
Biatorbágy (Mozsolics 1985, pl. 237/13), pentru Cehia cu cele de la Polešovice (Salaš 1997, pl. 3/33,
45) sau pentru Austria cu Peggau (Weihs 2004, pl. 16/136).
39
sunt rezultatul fracturării celtului aproximativ în zona mediană. Fragmentele înguste de tăiş
sunt probabil rezultatul unei acţiuni asemănătoare celei de rupere deliberată a colţurilor, care
trebuie şi ea diferenţiată de ştirbirea intenţionată. Am avut ocazia să exemplificam recent
ambele cazuri prin publicarea micului depozit din zona Oradiei189, în vreme ce A. Hänsel a
presupus în cazul unui celt din ţinutul Sucevei că deteriorarea lamei ar fi fost făcută pentru a
aduce piesa la valoarea dorită dintr-un ipotetic sistem ponderal190. În privinţa uneltelor
utilizate pentru fragmentarea şi/sau deteriorarea celturilor, dorim să atragem aici atenţia şi
asupra urmelor de lovituri cu o lamă îngustă (probabil daltă) prezente pe buza şi suprafaţa
laterală a gurii de înmănuşare a unui celt fragmentar din depozitul de la Zărneşti (pl. XXXII),
care nu pot fi în nici un caz interpretate drept deteriorări survenite în decursul utilizării piesei
respective. Urme de lovire cu dalta sunt amintite şi în cazul unor piese din depozitul de la
Brâglez191, ele apărând extrem de clare pe tăişul unuui celt de la Oradea192.
O altă categorie de piese fragmentate din cadrul depozitului de la Vărd o constituie
lamele de seceri, reprezentate printr-un fragment din vârf (pl. X/2), un altul din zona mediană
(pl. X/4) şi ultimul din proximitatea mânerului (pl. X/4). Ele ilustrează zonele predilecte de
fragmentare a lamelor, operaţie care se realiza fie prin aplicarea unor lovituri cu o lamă
tăioasă, fie prin îndoirea lamei, acest procedeu fiind utilizat mai ales în porţiunile mai subţiri.
Observaţii similare au fost făcute cu ocazia publicării altor depozite din Transilvania, cum
sunt cele de la Bogdan Vodă193, Dipşa194 sau Brâglez195.
Prezenţa pieselor de bronz fragmentate în depozite a fost larg discutată în literatura de
specialitate, primind explicaţii dintre cele mai diferite, pornind de la cea de „metal vechi“,
destinat reciclării, caz în care depozitele respective erau asociate unor ateliere şi/sau meşteri
metalurgi196, continuând cu trecerea rituală a obiectelor într-o stare nefuncţională, în cadrul
unor ceremonii implicând forme de violenţă mistică197 şi terminând cu posibila
funcţie „monetară“ a fragmentelor de metal, acestea fiind asociate unui anumit sistem de
greutăţi198.
Cu precădere prezenţa masivă a secerilor în cadrul unor depozite a fost interpretată de
unii cercetători prin posibila lor apartenenţă la un sistem premonetar, mergându-se până la
supoziţia că secerile de bronz nu ar fi avut (doar) o funcţie utilitară, ci ar fi reprezentat în
principal elemente ale unui sistem premonetar199. Fragmentarea intenţionată a secerilor a fost
convingător susţinută de M. Primas, un sugestiv exemplu fiind analiza depozitelor de la
Sigmaringen sau Penkhoff, pentru care s-a demonstrat ruperea secerilor în mai multe
fragmente, acestea reprezentând, în opinia cercetătoarei amintite, veritabile unităţi
„monetare“200. Recenta publicare a depozitului de la Pustakovec din Croatia, care conţine,
între alte piese şi un insolit pandantiv cu bucăţi de obiecte (inclusiv un sfert din gura unui
celt!)201, aduce încă un argument serios în favoarea unei asemenea interpretări a pieselor
fragmentate. Dar pentru ca un atare sistem premonetar să poată funcţiona, este evident că el
trebuia să se bazeze pe un anumit sistem de greutăţi, pentru identificarea căruia s-au făcut
189
Ciugudean – Ciută 2008, 345, 353, fig. 1-2.
190
Hänsel A 2005, 294-295, fig. 11.
191
Bejinariu 2007, 71 (din păcate fără vreo ilustraţie exemplificatoare).
192
Ciugudean – Ciută 2008, fig. 6.
193
Motzoi- Chicideanu – Iuga 1995, 157.
194
Ciugudean – Luca – Georgescu 2006, 46, fig. 6/2.
195
Bejinariu 2007, 71.
196
Eogan 1983 (cu întreaga bibliografie a problemei); vezi şi Rusu 1963, 184, nota 23; idem 1981,
378-381; Petrescu-Dîmboviţa 1977, 23-24;
197
O demonstraţie amplă în acest sens la Nebelsick 2000; a se vedea şi Sommerfeld 2005.
198
Primas 1986, 38; Sommerfeld 1994, 39; Hänsel A 2005, 294-296.
199
Sommerfeld 1994, 37-60.
200
Primas 1986, 37-40.
201
Hänsel A 1999.
40
demersuri repetate în ultimele decenii. Încercările de a defini însă un sistem ponderal pe baza
greutăţilor individuale ale fragmentelor de obiecte din depozitele de bronzuri nu au înregistrat
decât un succes parţial până în prezent.
În literatura de specialitate românească studiile care au extins analiza depozitelor şi
asupra aspectelor ponderale ale diverselor categorii de piese şi în mod special asupra celor
fragmentate, sunt relativ puţine, atenţia cercetătorilor fiind orientată cu precădere asupra
aspectelor tipologice şi cronologice. Tocmai de aceea merită amintit studiul depozitului de
seceri de la Străoşti, în care sunt incluse observaţii privind gruparea în funcţie de greutate a
pieselor întregi sau fragmentare, ultimele fiind probabil adăugate treptat, până la atingerea
greutăţii totale dorite202. Alte două depozite în care problematica greutăţii pieselor a fost
urmărită cu minuţuiozitate sunt cele de la Brâglez203 şi Dipşa204.
Având în vedere numărul redus de piese din depozitul de la Vărd, am considerat mai
util să eliminăm piesele întregi, limitând analiza greutăţii la fragmentele de celturi şi seceri,
pentru care s-a obţinut o histogramă ce evidenţiază anumite grupe ponderale, dintre care multe
se regăsesc şi în cadrul altor depozite transilvănene din seria Cincu-Suseni, cum este cazul
celui de la Cugir (fig. 13). Chiar dacă pot fi evidenţiate tendinţe de grupare ponderală a
fragmentelor, ele nu sunt totuşi suficiente pentru a identifica cu certitudine standarde de
greutate care să fi fost avute în vedere în procesul de îmbucătăţire al obiectelor.
gra
me
60
50
40
30
20
10
0 Vard
1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15 16 17 18 19 20 21 22 23 24 25 26 27 28 29 30 31 32 33 34 35 36
Vard 0 0 0 4.6 4.9 0 0 9 9.4 0 0 11 0 0 0 0 0 0 0 17 0 0 0 0 0 0 0 0 0 34 0 0 42 0 0 50
Cugir (<50) 2.7 3 3.5 5.1 5.6 7.8 8 9 9.5 10 10 11 12 13 13 14 14 15 16 17 20 21 21 23 24 26 26 28 30 33 38 41 42 43 45 48
Fig. 13. Histograma fragmentelor de celturi şi seceri din depozitele Vărd şi Cugir I (50 gr.<).
Mai curând acesta era menit să furnizeze o gamă cât mai largă de fragmente cu greutăţi
diferite, care să poată apoi fi grupate sau eventual adăugate altor ansambluri de piese până la
atingerea unor standarde de greutate şi valorice. Este însă probabil ca existenţa unor
“canoane” de segmentare a diferitelor categorii de piese şi în special a secerilor şi celturilor,
să fi dus în timp la obţinerea unor fragmente cu greutăţi apropiate. Gradul ridicat de
fragmentare a pieselor din unele depozite transilvănene l-a determinat de altfel pe Chr. Pare să
presupună existenţa unui sistem extrem de precis de măsurare a greutăţii metalului în cadrul
tranzacţiilor de schimb205.
Dintre piesele publicate până în prezent de pe teritoriul României, singurele
interpretate ca reprezentând unităţi de greutate propriu-zise sunt cele două bare-lingouri din
depozitul de la Crăciuneşti, dintre care una este perforată şi are ataşată o brăţară206. Ea
202
Motzoi-Chicideanu – Lichiardopol 1995.
203
Bejinariu 2007, 72-75.
204
Ciugudean – Luca – Georgescu 2006, 45-49.
205
Pare 1999, 506.
206
Nistor – Vulpe 1974, 10, 14, fig. 4/29-30.
41
cântăreşte 432 gr., în vreme ce lingoul simplu are doar 407 gr., dar a suferit intervenţii
moderne care i-au afectat integritatea. Chr. Pare semnalează un lingou asemănător celor din
Maramureş în depozitul de la Hočko Pohorje din Slovenia, greutatea sa fiind însă de 260
gr.207. O combinaţie de trei piese din cadrul depozitului de la Crasna Vişeului ar putea avea şi
ea o semnificaţie ponderală nemijlocită. Este vorba despre un celt având petrecută prin ureche
o brăţară, care la rândul ei este ataşată unui corn perforat, cele trei piese cântărind împreună
306 gr., însă C. Kacsó preferă să avanseze ipoteza destinaţiei cultice, respingând categoric
orice interpretare ponderală208. Deocamdată nu sunt cunoscute sau mai corect spus, publicate
de pe teritoriul României lingouri rectangulare (denumite uneori şi lingouri Keftiu
miniaturale), similare celor existente în depozitele din perioada Bronzului târziu de pe
teritoriul Ungariei şi care au fost interpretate drept greutăţi209. Este posibil însă ca asemenea
piese să existe în marile depozite din Transilvania, care n-au fost încă publicate integral.
Rezultate surprinzătoare oferă însă analizarea greutăţii inelelor-lingouri de aur din
depozitul bimetalic Cugir I210, care prezintă şi ele fenomenul fragmentării intenţionate. Din
cele 24 de piese, cu o greutate totală de 287,23 gr., doar opt, adică o treime, sunt întregi, restul
fiind secţionate la unul sau la ambele capete, fiind prezente inclusiv segmente de bară de mici
dimensiuni. Simpla examinare vizuală a pieselor permite sesizarea urmelor de tăiere cu o daltă
cu lama îngustă, în anumite cazuri acelaşi fragment purtând urmele unor secţionări
nefinalizate, ele fiind reluate la mică distanţă pentru obţinerea fragmentului de dimensiunea
sau mai bine spus, de greutatea dorită211.
Distribuţia în funcţie de greutate a pieselor de aur de la Cugir (fig. 14) evidenţiază
existenţa clară a două standarde metrologice. Primul şi cel mai pregnant, este platoul situat
între 12,77-13,47 gr. unde, dacă luăm în considerare o eroare de cca. + / - 0,5 gr., obţinem un
standard de greutate de cca. 13,0 +/- 0,5 gr. Cel de-al doilea este evidenţiat de platoul situat
între 5,19 - 6,8 gr., unde standardul de greutate ar putea fi de cca. 6,14 +/- 0,8 gr., adică
aproximativ jumătatea primei unităţi. Ar mai putea exista şi o unitate mai mică, evidenţiată de
cele două piese cu greutatea cuprinsă între 3,15 – 3,43 gr., care ar reprezenta jumătatea celui
de-al doilea standard.
Studiile consacrate stabilirii unor sisteme de măsurare a greutăţilor pentru bronzul
târziu european au formulat concluzii destul de apropiate, în ceea ce priveşte valoarea unităţii
de bază. Astfel B. Wiegel a avansat o unitate de bază de 23,5 g pentru Hugelgräberzeit”212,
pentru ca R. Peroni să propună ulteriror două sisteme diferite de măsurat, cu unităţi de bază de
26 g (sistemul A), respectiv 63 g (sistemul B)213. C. F. Pare a manifestat serioase rezerve faţă
de analiza fragmentelor de bronzuri de tipul celei întreprinse de Sommerfeld, preferând să
încerce identificarea pieselor cu funcţie de greutăţi propriu-zise sau să caute standarde în
obiectele întregi, precum lingourile214. El diferenţiază perioada bronzului mijlociu şi târziu, în
care se operează cu o unitate de bază de cca. 24-25 g, faţă de “Urnenfelderzeit”, când valoarea
unităţii de bază se situează între 26-28 g215.
Inelele-lingouri cu secţiune rombică de la Cugir se înscriu într-o categorie tipologică
de obiecte din aur larg reprezentată prin depozite sau descoperiri izolate pe un teritoriu bine
207
Pare 1999, 486, nota 226.
208
Kacsó 1996, 250, 252, fig. 2.
209
Mozsolics 1984, 33; Primas - Pernicka 1998, 54; Pare 1999, 493-495.
210
Ciugudean – Aldea 2005, 96-97, 106, fig. 2-3.
211
Ciugudean – Aldea 2005, fig. 15.
212
Wiegel 1994, 154.
213
Peroni 1998.
214
Pare 1999, 486.
215
Pare 1999, 493-505.
42
delimitat, care cuprinde zona centrală şi vestică a Transilvaniei, Banatul şi nord-estul
Ungariei216.
35
30
25
20
15
10
0
1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15 16 17 18 19 20 21 22 23 24
Series1 3.15 3.43 5.19 5.7 5.81 5.87 6.46 6.53 6.78 6.8 9.13 11.9 12.8 12.8 12.9 12.9 12.9 13.2 13.5 19.5 20.5 22.8 23.9 30.9
Fig. 14. Histograma inelelor-lingouri de aur din depozitul Cugir I.
O comparaţie cu alte tezaure din Transilvania şi Banat (fig. 15), indică prezenţa
standardului de cca. 13 gr. printr-un fragment tăiat de inel de la Căuaş (13,85 gr.), prin trei
piese de la Hinova (12,56 ; 13,09 ; 13,18 gr.) şi prin alte trei de la Sacoşu Mare (12,76 ;
12,88 ; 13,35 gr.). Standardul de cca. 13 gr. ar putea fi uşor interpretat ca jumătatea unităţii de
bază din sistemul A propus de Peroni sau ca aproximativ ½ din unitatea de bază a perioadei
“Urnenfelderzeit” propusă de Pare. O problemă o constituie însă faptul că respectiva unitate
de cca 26 gr. nu este reprezentată în tezaurul Cugir I, ea fiind însă atestată printr-o bucată de
inel din tezaurul de la Căuaş (25,70 gr.) şi prin altele două de la Hinova (25,22 ; 25,33 gr.). Pe
de altă parte, dacă raportăm standardul de cca. 13 gr. la unitatea de sorginte miceniană de 65,5
gr., identificată de J. Eiwanger într-o serie de depozite de aur din Europa centrală217,
constatăm că raportul este exact de 1 : 5. Poate cea mai surprinzătoare analogie este însă cea
cu unitatea egipteană pentru aur dbn, care are greutatea de 13,5 gr218. Cel de-al doilea standard
de greutate prezent în cadrul tezaurului de la Cugir corespunde aproape perfect unui shekel
egeean cu valoarea de cca. 6,5-6,8 gr., care pare a fi ajuns pe “drumul chihlimbarului”până în
nordul Europei, dacă acceptăm rezultatele analizei întreprinse de Malmer asupra unor obiecte
de aur şi bronz din Scandinavia219.
Analiza greutăţii pieselor de la Cugir nu face decât să confirme şi să completeze
rezultatele deja obţinute prin câteva studii de referinţă consacrate pieselor de aur din
depozitele Bronzului târziu central şi sud-est european220, în opinia noastră unitatea de bază
utilizată în fragmentarea inelelor-lingouri de la Cugir fiind în directă corelare cu shekel-ul
egeean, fapt deloc surprinzător dacă avem în vedere contactele evidenţiate cu această zonă pe
filiera Drajna de Jos-Lozova-Pobit Kamăk-Uluburun221.
216
Rusu 1972, 34-35; Mozsolics 1966, 15, 26, 28; idem 1973, 92-95; Popescu 1975, 46-64.
217
Eiwanger 1989, 445.
218
Ruiz-Gálvez 2000, 267.
219
Malmer 1992, apud Ruiz-Gálvez 2000, 268, fig. 18.1.
220
Mozsolics 1966; idem 1973, 86-89; Eiwanger 1989.
221
László 2007.
43
grame
80
70
60
50
40
30
20
10
44
Sacosu Mare
0 Firiteaz
1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15 16 17 18 19 20 21 22 23 24 25 26 27 28 29 30 31 32 33 34 35 36 37 38 39 40 41 42 43 44 45
Firiteaz 0 0 0 0 0 0 6 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 17 0 0 0 0 0 0 30 34 36 39 0 50 51 54 54 55 55 55 0 0 0 0 0 0 0 0
Cugir I 3 3 5 6 6 6 6 7 7 7 9 12 13 13 13 13 13 13 13 19 20 23 24 0 0 31
Hinova 3 4 5 6 0 0 0 0 7 8 11 12 12 12 13 0 13 13 14 14 16 19 19 19 21 25 25 28 28 28 31 39 0 49 52
Sacosu Mare 3 4 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 13 13 0 0 0 0 13 0 20 0 0 0 0 0 39 42 42 45 45 63 66 67 70 73 74 74 75 75 75 75 76 76 77
Fig. 15. Histograma pieselor de aur din tezaurele de la Firiteaz, Cugir, Hinova şi Sacoşu Mare.
9. DEPOZITELE DE BRONZURI ŞI EXPLOATAREA SĂRII ÎN PERIOADA
BRONZULUI TÂRZIU DIN TRANSILVANIA
Cu ocazia publicării marelui depozit de la Dipşa (jud. Bistriţa-Năsăud), făcusem o

trecere în revistă a problematicii potenţialei legături dintre marile depozite de bronzuri
transilvănene şi resursele de sare222, ipoteză lansată în urma cu aproape o jumătate de secol de
M. Rusu223 şi reluată apoi şi de alţi cercetători224. Identificarea depozitului de la Ocna Mureş
în cadrul colecţiei muzeului Brukenthal225, la care se adaugă recenta descoperire a altor două
depozite, la Pănade226 şi la Noşlac227, îmbogăţeşte şi nuanţează semnificativ imaginea
distribuţiei depunerilor de bronzuri în zona importantelor zăcăminte salinifere din Podişul
Transilvaniei. Iată de ce considerăm necesar să revenim asupra acestui subiect, cu atât mai
mult cu cât el n-a fost analizat şi sub raportul contextului cultural în care se desfăşoară
“revoluţia sării” din perioda Bronzului târziu în Transilvania.
Pentru perioada Bronzului târziu se pot delimita la ora actuală cel puţin patru zone
principale de exploatare a resurselor salinifere în spaţiul intracarpatic al României, ele fiind
documentate prin descoperiri suficient de concludente. Este vorba în primul rând de zona
centrală a Transilvaniei, cu bogatele depozite de sare gemă din zona Ocna Mureş – Valea
Florilor - Turda, apoi de zona Podişului Târnavelor, cu depozitele din zona Ocnişoara –
Mănărade – Cetatea de Baltă, urmată de cele din Carpaţii Răsăriteni din zona Bistriţa –
Beclean şi în fine, cele din Maramureş din zona Coştiui – Ocna Şugatag.
Pentru zona central-transilvăneană, cele mai consistente descoperiri provin
deocamdată de la Valea Florilor, unde în anul 1938, cu ocazia unor lucrări de lărgire a
terasamentului, au fost găsite mai multe puţuri colmatate în masivul de sare, din ele fiind
recuperate o serie de unelte de lemn, printre care şi o troacă cu perforaţii pe fund. Aceasta din
urmă a oferit o dată radiocarbon plasată în intervalul 1130 – 970 BC (calibrată cu 2σ)228.
Un alt zăcământ de sare din zona Podişului Transilvaniei exploatat foarte probabil din
perioada epocii bronzului a fost şi cel de la Ocna Mureş (jud. Alba). M. Roska semnalează
descoperirea în ocna veche a unui topor (celt ?) de bronz, intrat în anul 1871 în colecţia
Muzeului Naţional din Budapesta 229. Tot de la Ocna Mureş provine un extrem de interesant lot
de unelte din lemn, descoperite în împrejurări neclare în perioada interbelică şi ajuns în
colecţia muzeului din Alba Iulia. Este vorba despre o lopată cu mâner scurt (fig. 16/3), mai
multe de lopeţi plate de tip „vâslă” (fig. 16/1), un soi de „satâr” cu mâner pentru zdrobirea
sării (fig. 16/2), două bucăţi de lemn cu capetele încovoiate, probabil tălpi de sanie pentru
transportarea blocurilor de sare, icuri de tip pană şi un târnăcop primitiv, având vârful dintr-un
corn retezat de bovină, în care intra un mâner din lemn. Alte obiecte sunt din păcate prea
fragmentare pentru a li se mai putea stabili funcţionalitatea. Piesele au fost considerate până
de curând ca aparţinând perioadei romane, fiind expuse în expoziţia de bază a muzeului, dar
consultarea inventarului ne-a permis să stabilim că nu există de fapt nici o menţiune privind
222
Ciugudean – Luca – Georgescu 2006, 49-52.
223
Rusu 1963, 184; Rusu - Chiţu 1982, 42-43 şi nota 15.
224
Petrescu-Dîmboviţa 1977, 23; Cavruc – Ciugudean – Harding 2006; Boroffka 2006, 76-77; pentru
zona Maramureşului vezi Kacsó 2006 ; idem 2009.
225
Vezi pag. 16-19 în prezentul volum.
226
Ciugudean – Ciută – Kadar 2006; Ciugudean et al. 2009.
227
Cercetări inedite Z.K. Pinter, A. Dragotă şi T.G. Rustoiu. Depozitul, care numără 131 de piese
întregi şi fragmentare, se află în colecţia Muzeului Naţional al Unirii din Alba Iulia, fiind în curs de
prelucrare şi publicare.
228
Wollman – Ciugudean 2005, 100-101, fig. 100.
229
Roska 1942, 166, nr. 120.
45
contextul descoperirii, care să justifice datarea lor în această perioadă230. Din punct de vedere
tipologic, uneltele de lemn de la Ocna Mureş se încadrează în seria uneltelor deja cunoscute
din descoperirile de la Valea Florilor sau din zona Maramureşului. O lopată asemănătoare
exemplarului din fig. 18/3 este de asemenea cunoscută de la Turda, ea fiind recuperată de
Téglás Istvan cu prilejul îndepărtării depunerilor de la o veche exploatare în anul 1902,
împreună cu alte unelte din lemn şi atribuită epocii romane, fără a se cunoaşte însă vreo
asociere cu piese aparţinând respectivei epoci231.
Sunt cunoscute la ora actuală nu mai puţin de şase depozite descoperite în imediata
vecinătate a zăcămintelor de sare de la Ocna Mureş: Noşlac232, Uioara de Sus233 şi Şpălnaca
II234, aparţinând grupei ”depozitelor-turnătorii”, completate de Şpălnaca II235, Ocna Mureş I236
şi Ocna Mureş II237 care sunt specifice perioadei Ha B1-B2. Această remarcabilă concentrare de
depozite, care acoperă un interval de câteva secole (sec. XII – IX î. Chr.), corelată cu
descoperirea de piese de bronz şi în interiorul vechii saline, este greu de explicat fără o raportare
la exploatarea resurselor salinifere în perioada Bronzului târziu. Prezenţa unor tipuri de piese de
factură central-europeană în cadrul depozitului de la Noşlac, ar putea indica contacte directe cu
reprezentanţi ai unor comunităţi din regiunea respectivă.
Fig. 16. 1-3. Unelte din lemn descoperite într-o salină veche de la Ocna Mureş.
230
Pe baza Tabulei Peutingeriene la Ocna Mureş a fost localizată antica localitate Salinae, aceasta
fiind probabil singura explicaţie pentru datarea obiectelor de lemn în epoca romană.
231
Wollmann 1996, 242, pl. 106/2.
232
Vezi nota 224.
233
234
235
236
Vezi nota 222.
237
46
Zona saliniferă din Podişul Târnavelor este deocamdată ilustrată prin descoperirile de
la Pănade şi Ocnişoara. Dorim să aducem aici în discuţie recenta descoperire a depozitului de
bronzuri de la Pănade, cercetările demonstrând că acesta fusesese depus la confluenţa pîrîului
Pănăzii, care izvorăşte din preajma localităţii Ocnişoara, unde se află un izvor sărat extrem de
concentrat (fig. 17)238. Nu este lipsit de interes faptul că distanţa dintre Aiud, localitatea unde
s-a descoperit marele depozit-turnătorie şi izvorul sărat de la Ocnişoara este de doar 12 km.
Fig. 17. Imagini cu zona izvorului sărat de la Ocnişoara , jud. Alba (stânga) şi amenajări din
lemn preistorice în zona izvorului sărat de la Beclean – Figa, jud. Bistriţa Năsăud (dreapta)
Depozitul de la Pănade nu este însă singurul descoperit în zona saliniferă din Podişul
Târnavelor. Lui i s-ar putea adăuga şi depozitele de la Micăsasa (seria Uriu – Domăneşti)239,
Cetatea de Baltă240şi Aiud (seria Cincu-Suseni)241 şi probabil Corneşti (seria Moigrad -
Tăuteu)242, deşi aria lor de răspândire nu este atât de concentrată precum în cazul depozitelor
din zona Ocna Mureş.
Bogatele depozite de sare din zona Dej – Beclean - Bistriţa formează în ultimii ani
obiectul unui proiect de cercetare anglo-român. În anul 2005, urmând informaţiile din
literatura de specialitate şi mai ales descoperirea unei troace de lemn pe Pârâul Sărat, în
apropierea Băilor Figa (oraş Beclean)243, cercetătorii englezi şi români au identificat în zona
respectivă numeroase amenajări din lemn (fig. 17)244. Tot pe albia Pârâului Sărat au mai fost
descoperite ciocane-târnăcop din andezit şi alte trei troace cu perforaţii245, asemănătoare celei
descoperite la Valea Florilor. Date radiocarbon obţinute pe cinci probe prelevate din
amenajările de lemn se plaseză toate în perioada Ha A246. O probă prelevată anterior din prima
troacă descoperită la Figa a fost datată calibrat în intervalul 1130 – 970 BC247. Rezultă deci că
238
Ciugudean – Ciută – Kadar 2006, fig. 1-2; evaporarea unui litru de apă sărată duce la obţinerea a
cca. 300 gr. de sare. Izvorul este folosit şi în prezent de păstori pentru producerea sării prin evaporare
iar de localnici pentru conservarea murăturilor sau a cărnii de porc.
239
240
241
Petrescu-Dîmboviţa 1977, 80-81. Necunoscând alte ocurenţe salinifere mai apropiate, M. Rusu a
pus în legătură depozitul de la Aiud cu zăcămintele de la Ocna Mureş (Rusu –Chiţu 1982, 42, nota 15).
242
243
Primele descoperiri din zona izvoarelor sărate de la Figa se datoresc lui I. Chintăuan, care a
semnalat prezenţa unei instalaţii din lemn (vezi Wollmann – Ciugudean 2005, 101-102), pe care a şi
recuperat-o din teren în 2005.
244
Cavruc – Ciugudean - Harding 2006, 44-45.
245
Harding – Cavruc 2006, 57-58 şi fig. 91-104.
246
Cavruc – Ciugudean – Harding 2006, 45.
247
Ciugudean – Luca – Georgescu 2006, 49-50, fig. 10.
47
perioada exploatărilor de sare de la Beclean - Figa coincide cu cea a îngropării depozitului de
la Dipşa, ceea ce pune într-o lumină nouă contextul economic zonal al depozitului.
Zona saliniferă Dej – Bistriţa este şi ea extrem de bogată în depuneri de bronzuri, celui
deja menţionat adăugându-i-se alte 12 depozite: Cireşoaia II248, Rebrişoara II249, Uriu250 (seria
Uriu – Domăneşti), Domneşti251, Ghinda252 (seria Cincu-Suseni), Fânaţe253 (seria Turia -
Jupalnic), Archiud254 (seria Moigrad – Tăuteu), Ciceu-Corabia (Ha B1-B2)255, Blăjenii de
Jos256, Cireşoaia I257 (seria Sângiorgiu de Pădure – Fizeşu Gherlii), Arcalia258 şi Coldău II259
(seria Vinţu de Jos – Vaidei).
Primele semnalări ale unor posibile exploatări preistorice în zona saliniferă a
Maramureşului datează din sec. XIX şi se referă la descoperirea unui depozit de bronzuri în
anul 1843 într-o salină de lângă localitatea Nereşniţa din Maramureş260. Un alt depozit
descoperit probabil tot într-o salină (informaţiile din epocă sunt contradictorii !) este cel de la
Coştiui, găsit în anul 1863 într-o mină la adâncimea de 16 m. în apropierea dealului
“Calvaria” şi compus din patru (eventual cinci ?) celturi, o seceră cu butoni şi patru (sau cinci
?) brăţări (depozitul Coştiui I)261. Din raza aceleiaşi localităţi mai provine un al doilea depozit
(Coştiui II) precum şi alte descoperiri izolate de obiecte din bronz262, databile în general în
perioda Bronz D-Ha A.
De la Slatina (actualmente Solotvino, Ucraina) provin deasemenea două depozite de
bronzuri, la care se mai adaugă o spadă cu limbă la mâner, ca descoperire izolată263.
Semnificativă este şi descoperirea depozitului de la Ieud264, care era depus într-un vas de lut,
lângă un izvor cu hydrotion, având în imediata apropiere urmele unor ocne vechi prăbuşite265.
Acestor informaţii li se adaugă cele privind descoperirile făcute în anii 1817 la Valea
Regelui/Königstal, unde au fost descoperite exploatări subterane, de forme neregulate, în care
se aflau unelte din lemn, între care un jgheab şi frânghii de iută, utilizate probabil la ridicarea
blocurilor la suprafaţă266. Ele au fost transportate la Budapesta, împreună cu o porţiune a
masivului de sare cu adânciturile rezultate în urma acţiunii apei dulci. În singura imagine
păstrată, se pot distinge cu uşurinţă jgheabul/troacă prevăzut cu cepuri, scări şi odgoane de
coborât în puţ, lemne de armătură, lopeţi de tip “vâslă” şi un ciocan din lemn.267
Într-un studiu recent consacrat resurselor minerale şi depunerilor de metal din epoca
bronzului în zona Maramureşului, C. Kacsó trece în revistă toate depozitele din această
248
249
250
251
252
253
254
255
Marinescu 1979.
256
257
258
259
260
Kacsó 2006, 101; idem 2009, 348.
261
Kacsó 2009, 346, fig. 4-6.
262
Kacsó 2006, 101; idem 2009, 346-347
263
Kacsó 2006, 101.
264
Kacsó 2009, 348.
265
I. Mihályi, A történet ellöti Máramoros (mss., 1883 ?), 16, (apud Kacsó 2006, 111, notele 75-76).
266
Preissig 1877, 301-302, pl. 12, fig. 1-2.
267
Wollmann - Ciugudean 2005, 99, 114, pl. 4; Cavruc – Ciugudean – Harding 2006, 49.
48
importantă zonă saliniferă, celor deja amintite mai adăugându-li-se şi cele de la Vadu Izei şi
Crasna Vişeului268.
Prin cele expuse mai sus nu am dorit desigur să susţinem că toate depozitele din
zonele cu zăcăminte de sare ar trebui explicate doar prin prezenţa acestor resurse naturale, dar
nu putem să nu subliniem că, în lumina cercetărilor recente, relaţia dintre intensificarea
exploatării sării în perioada Bronzului târziu şi concentrarea depozitelor în acele zone ale
Transilvaniei care dispuneau de asemenea resurse pare evidentă.
Un ultim aspect pe care dorim să-l discutăm aici priveşte contextul cultural în care are
loc amplificarea exploatării resurselor salinifere din Transilvania. Aşa cum o indică datele
radiocarbon obţinute până în prezent pe obiectele din lemn de la Valea Florilor şi Beclean –
Figa, intervalul maxim de timp care ar corespunde fenomenului respectiv acoperă sec. XIV –
X î. Chr, adică perioada Bz D – Ha B1, mai probabil însă intervalul poate fi limitat la sec. XIII
(poate chiar XII) – X î. Chr. Acest interval corespunde, în opinia unor cercetători, în principal
cu manifestările proto-Gáva şi apoi cu evoluţia culturii Gáva propriu-zise (pl. XXXIII), el
reprezentând totodată şi etapa de maximă înflorire a metalurgiei bronzului269. Cu alte cuvinte,
comunităţile care au dat o amploare fără precedent extragerii sării, introducând probabil şi noi
tehnologii în acest scop270, sunt cele care au participat la geneza şi apoi la întreaga evoluţie a
culturii Gáva în spaţiul transilvănean. Multitudinea de situri în care se practica extragerea sării
lasă să se întrevadă o producţie excedentară, care era destinată fără îndoială schimbului cu
teritoriile în care acest produs, vital deopotrivă oamenilor şi animalelor, lipsea cu desăvârşire.
Dacă comunităţile riverane Mării Mediterane, Mării Baltice sau Mării Nordului, puteau să
obţină sarea şi prin procedeul evaporării apei marine, folosind tehnica brichetajului271, cele
aflate spre interiorul continentului erau obligate s-o importe, contravaloarea sării achiziţionate
generând bunăstarea celor care controlau această resursă. Această bunăstare poate fi reflectată
inclusiv în mărimea depozitelor seriei Cincu-Suseni, uriaşe acumulări de metal, fără
echivalent în restul Europei continentale. Se poate, credem, vorbi despre apariţia în
Transilvania a unei veritabile “aristocraţii a sării” în perioada Bronzului târziu, care
controlează producţia şi comerţul cu sare, adoptând un sistem premonetar, în care verigile-
lingouri din aur joacă un rol bine definit. Reprezentanţii acestei elite îşi au reşedinţele în
fortificaţiile care împânzesc teritoriul intracarpatic, fenomenul în sine fiind unul general
european la epoca respectivă, dar dobândind şi anumite conotaţii regionale, unele fortificaţii
din Transilvania având şi rolul de a controla principalele căi de acces spre zonele cu resurse
salinifere. Acesta pare să fie cazul cetăţilor de pământ de la Dej, Ciceu-Corabia sau Şona272,
dar nu trebuie excluse nici aşezări fortificate aparent mai depărtate, precum Teleac273 sau
Mediaş274, a căror vizibilă prosperitate şi intensivă utilizare, alături de prezenţa unor piese ce
reflectă legături cu arii culturale din zona pontică sau danubiană, sunt semnele indirecte ale
participării la beneficiile exploatării “aurului alb” al Transilvaniei.
268
Kacsó 2009, 348.
269
Kacsó 1990; Ciugudean 1994; Ciugudean – Aldea 2005, 107-111.
270
Prezenţa trocilor sau jgheaburilor din lemn prevăzute cu cepuri perforate în cel puţin trei dintre
siturile salinifere din perioada Bronzului târziu (Valea Florilor, Beclean – Figa şi Valea Regilor,
posibil şi Ocna Dejului) constituie un argument serios, acest gen de instalaţie nemaifiind atestat până
în prezent în alte zone miniere ale Europei preistorice.
271
Harding 2007a.
272
Pentru rezultatele investigaţiilor arheologice în siturile respective vezi Vasiliev 1995, care însă nu
are în vedere şi raportarea lor la zonele salinifere învecinate.
273
Vasiliev Aldea – Ciugudean 1991.
274
Pankau 2004.
49
10. PREHISTORIC BRONZE HOARDS IN THE BRUKENTHAL COLLECTION (II)
(SUMMARY)
Foreword
The publication of the bronze hoards from the collection of the Brukenthal National Museum in Sibiu
started two years ago with the first volume of “Prehistoric Bronze Hoards in the Brukenthal collection”,
published as the 31st number of Bibliotheca Brukenthal. In the present volume, the authors wish to continue this
project by publishing several Hallstatt A and B hoards. Most of them have already been briefly referenced in
other volumes, but they usually lacked a full description or illustration.
1. The Dacia Hoard
According to inventory records, the bronze artifacts were added to the collection at different moments in
time and under different circumstances. Three of the items ─ two socketed axes and a winged-axe ─ probably
belonged to the Ackner collection and were acquired by the Brukenthal Museum in 1876. The bronze knife was
found in 1835 and entered the Brukenthal Museum collection the same year. The hoard was probably larger
however, as it also contained at least one more socketed axe, a spearhead and two fragments of sword blades,
according to the information published by J. M. Ackner and Fr. Müller in the first half of the 19 th century.
According to their ornamentation and to the classification made by B. Wanzek, the two socketed axes
belong to the triangular decoration category. Celts similar to the ones from the Dacia hoard are to be encountered
towards the end of the Ha A period in the Turia–Jupalnic series, as well as in the Moigrad-Tăuteu series during
the Ha B1 period.
The bronze knife belongs to the so-called "Vollgriffmessern" group, but it is quite difficult to find a
close parallel in the Late Bronze Age finds of the Carpathian Basin. There are however a few knives in the
Transylvanian hoards (Predeal II, Şpălnaca II), as well as in the Hungarian ones (Tata) and a stray find (Valea lui
Mihai), which could be connected with the Dacia knife.
After carefully considering all artifacts and their parallels, the Dacia hoard probably dates from the Ha
A2 - Ha B1 period.
2. The Doştat Hoard
The first reference to the Doştat hoard was made by M. Rusu in 1963, followed by Al. Vulpe in 1970,
who also published the hammer-axe, though questioning its origin. M. Petrescu-Dîmboviţa subsequently
illustrated all the finds and included the Doştat hoard in the Uriu-Domăneşti series.
The most interesting item is the hammer-axe, which is rarely present in the bronze hoards of the
Transylvanian region, as well as in the rest of the Carpathian Basin. Al. Vulpe placed it in a different group,
together with another piece from the Uioara hoard. In our opinion, it could be linked rather to the hammer-axes
from the Guşteriţa and Izvoarele, another good parallel being the find from the Parcani mound (Republic of
Moldova). V. Dergacev connected the last discovery to the Caucasian region, and it must not be forgotten that
Al. Vulpe also linked some of the Transylvanian hammer-axes with the Koban-type axes.
The socketed-axe belongs to the A5 type of the so-called Transylvanian socketed-axes, according to the
classification made by M. Rusu. The chisel belongs to a widely spread type during the Middle and Late Bronze
Age in the Carpathian Basin, but its decoration is less common. The item’s primary use could be therefore that of
an armring.
M. Rusu and M. Petrescu-Dîmboviţa subsequently attributed the Doştat hoard to the Uriu-Domăneşti
series, although the socketed-axe may also support a later date, and thus be included in the Cincu-Suseni series.
3. The Ocna Mureş I Hoard
The two socketed-axes from Ocna Mureş first belonged to the “Museum des Siebenbürgischen Vereins
für Naturwiesenschaften” collection and were acquired by the Brukenthal Museum in 1876. The bronze artifacts
were donated by S. (or G ?) Jickeli in 1862, according to a hand-written note attached to them.
Both socketed-axes belong to the large group of celts with concave mouth, distributed primarily in the
Carpathian Basin. According to the most recent classification made by C. Kacsó, the former may be included in
his F1 type, while the latter belongs to the D type. The finely incised decoration is not very common on celts, but
there are a few parallels within the bronze hoards from Belin and Josani, both belonging to the Moigrad-Tăuteu
series (Ha B1).
The two socketed-axes from the Brukenthal Museum could be in fact considered to be the first hoard
(Ocna Mureş I) unearthed in the Ocna Mureş area. A second hoard entered the Sebeş Museum collection in 1957
(Ocna Mureş II).
4. The Vărd Hoard
The hoard was discovered close to the Vărd Village (nowadays part of the Agnita town) in the place
called "Ueshet”, probably in 1865. 25 bronze items were acquired by the Brukenthal Museum in the same year.
Four more bronze ingots were purchased in 1878, but their connection to the hoard is only hypothetical, as no
clear information is to be found in the old registry. The same applies to four other socketed-axes, registered in
the old collection as originating from Vărd, but with the precise time and place of discovery unknown. The last
50
bronze objects were bought from the priest of Vărd in 1883, but only a bronze pin could be dated to the Late
Bronze Age, the rest being Roman items, including part of a brooch. Given the different moments in time when
the bronze objects found in Vărd were included in the Brukenthal collection, M. Petrescu-Dîmboviţa
hypothesized the existence of two different hoards (Vărd I and II). Upon a closer analysis of the old registry
records, we found no basis for his argument and therefore support the existence of only one hoard, just as M.
Rusu did from the very beginning.
Today, the Vărd hoard consists of 34 objects with a total weight of 2,887.50 gr. There are four
complete socketed-axes and seven fragmentary ones, a socketed hammer, three different parts from sickle blades,
two fragments of knives and three more of saw blades. The upper part of a pin, a chisel, an awl, a button,
together with four ingots and some other unidentified fragments, form the rest of the hoard.
The Vărd hoard belongs to the so-called “Brucherzhorte”, a widely spread category of hoards all over
Europe. M. Rusu and M. Petrescu-Dîmboviţa subsequently attributed the Vărd hoard to the Moigrad-Tăuteu
series. However, the hoard is not listed in the IV phase either by Chr. Pare, or by C. Metzner-Nebelsick. We
found good reasons to propose an earlier date, probably in the second part of Ha A period or what it is
considered still to be Turia-Jupalnic series.
5. The Vurpăr hoard
This hoard, consisting of two sickles and two wheel boxes, was purchased by the Brukenthal museum
in 1877. The place of discovery was recorded in the old registry as Rodeburg. Three more bronze armrings were
bought from Vurpăr in 1895, but there were some debates regarding their possible connection to the hoard,
which is difficult to accept, as their typology seems to date from a much later period (probably Celtic, according
to K. Horedt).
6. The Zărneşti hoard
The small hoard consists of three objects, a spearhead and two socketed-axes, all of them part of the old
Astra collection, reunited with the Brukenthal collection in 1950. Today, the spearhead is no more identifiable,
many inventory numbers being accidentally erased during restoration. M. Petrescu-Dîmboviţa put this hoard in
the so-called “unsafe hoards”, in spite of M. Rusu opinion, who included it in the Uriu-Domăneşti series.
7. About the so-called “Transilvania I-IV” hoards
According to inventory records, the artefacts were added to the collection at different moments in time
and under different circumstances, so most of them cannot be regarded as connected. However, there are at least
8 celts in the “Transilvania I” hoard which have the same year of acquisition, so they could be part of a hoard,
while the rest should be excluded.
8. An analysis of the fragments from the Late Bronze hoards and their possible connection to a
weighing system
Most of the hoards covered by this study do not contain a significant number of deteriorated or
fragmented artifacts. The only one that does include a considerable quantity of fragments, as well as ingots, is the
one from Vărd. It can therefore be counted among the so-called “hoards with broken/fragmentary items”
(“Brucherzhorte”). Moreover, we consider the small number of relatively intact artifacts to be irrelevant in this
case.
A close study of the Vărd fragments, and especially of the celt and sickle pieces, has underlined
breaking techniques specific to each category of items. Whereas some objects were accidentally torn apart,
others may very well have been deliberately destroyed.
The celts were most often broken in the socket area. There are four fragments in the Vărd Hoard that
still contain parts of the rim (pl. XI/2-4, 7), while two other pieces come from sockets (pl. XI/5, 8). B. Wanzek
has already documented a pattern of breaking the upper section of celts into four pieces, and he has compiled
lists of such remnants (Viertelbruchstücke).
There is only one blade fragment in the Vărd hoard, more specifically an edge portion (pl. XI/1).
Although such items are quite common in the fragmentary hoards, they should be set apart from the larger blade
fragments that often include also the end of the socket tubului de înmănuşare and which resulted from
segmentation in the mid portion of the celt. The narrower edges probably resulted from an action similar to the
deliberate chipping of the tips, which in its turn differed from an intentional dulling.
Another category of fragments that make up the Vărd Hoard includes sickle blades, represented by a tip
(pl. X/2), a mid section (pl. X/4) and a portion closer to the handle (pl. X/4). They clearly mark the preferred
breaking points of the edges, where the metal was either cut with another blade or was bent, in the thinner
sections. Similar observations have been made for other published Transylvanian hoards, such as the ones from
Bogdan Vodă, Dipşa or Brâglez.
The presence of bronze fragments in hoards has been widely debated and analyzed. Several
explanations have been provided, ranging from “scrap metal”, meant to be recycled and therefore kept close to
workshops, to ritual decommissioning during ceremonies of mystical violence. Last but not least, they were also
assigned a possible “monetary” value, in that they may have formed a weighing system. The impressive quantity
of sickles omnipresent in hoards has mainly determined researchers to connect them to a pre-monetary system. It
was even put forward that the bronze sickles had not only a practical use, but were actually also part of a
currency network. But in order for such a pre-monetary system to work, it had to build upon a common weight
51
base. Considerable efforts have been made to identify such a weight system over the past few decades. However,
such attempts that started from weighing each individual fragment from bronze hoards have been only partly
successful so far.
There are relatively few Romanian hoard studies of this kind, which have extended their consideration
to the weight of artifacts, according to their category, and have focused mainly on fragments. Local researchers
have mostly concentrated on typology and chronology.
Given the reduced size of the Vărd Hoard, we have considered it to be more relevant to eliminate intact
items from our analysis and focus on weighing the celt and sickle fragments. We have consequently derived a
histogram that outlines several weight categories, which are common to Cincu-Suseni hoards from Transylvania,
such as the one from Cugir (fig. 13). Although there are several weight groups, we cannot clearly identify some
consensual standards on their basis. The fragmenting process was rather meant to generate pieces of different
weights, which could be subsequently grouped with items, so that they could reach together any weight or value
standards. It is however likely that some “canons” of segmentation did exist, especially as regarded celts and
sickles, which created over time a series of fragments of related weights.
The weight analysis of the gold ingot rings from the bi-metallic Cugir I Hoard, which were also
intentionally fragmented, has provided us with surprising results. Of the 24 items, weighing a total of 287.23
grams, only eight (i.e. a third) are intact. The rest of them are cut at one or both ends, or even fashioned into
small bars. Upon a simple visual analysis, the cutting marks made by a narrow blade chisel become obvious. In
some cases, the same fragment was partially cut, only to be re-severed a few millimeters away, in order to obtain
a piece of a specific size, or a desired weight rather.
According to their weight, the gold pieces from Cugir (fig. 14) fall into two clear categories. The
strongest group is that of items weighing between 12.77 and 13.47 grams, in whose case (taking into account an
error margin of approx. +/- 0.5 gr.) the standard weight is circa 13.0 +/- 0.5 grams. In a second category, the
fragments have a weight between 5.19 and 6.8 gr., for which an average weight would be approx. 6.14 +/- 0,5 gr.
(i.e. almost half of that of the first group). We could even point out a third class, which includes two smaller
pieces weighing between 3.15 and 3.43 grams, half the weight of the second category. A parallel could be drawn
between this hoard and others from Transylvania and Banat (fig. 15), which have the same 13-gram standard,
just like in the case of the hoards from Sacoşu Mare, Căuaş and Hinova. Moreover, the hypothetical 3-gram
standard is also present in the Hinova and Sacoşu Mare hoards.
The rhombic section ring ingots from Cugir are part of a widely spread group of gold artifacts that have
been found either in hoards or isolated throughout the Central and Western Transylvania, as well as Banat and
North-Eastern Hungary, within a clearly delimited area. The weight analysis of the ring ingots from Cugir
confirms and consolidates the results previously obtained in several reference studies of gold artifacts from Late
Bronze hoards from Central and South-Eastern Europe.
9. Bronze hoards and salt production in the Late Bronze Age of Transylvania
The last aspect to be tackled is the connection between the Transylvanian salt deposits and the bronze
hoards from their vicinity. Recent research has proven that there are at least four areas in Transylvania, where
Late Bronze Age salt production could be accepted. Five radiocarbon dates from wooden structures in the
Beclean-Figa point to the period of ca 1300 – 970 BC. The 14C results were confirmed by the findings from an
abandoned salt well at Valea Florilor, where a wooden tool was dated to the Late Bronze, like the similar tool
from Figa. The recent excavation from Pănade have underlined the link between the hoard recently found there
and a nearby salt spring in Ocnişoara. The Uioara de Sus and Şpălnaca I and II hoards had been previously
connected to the salt deposits from Ocna Mureş, but now the Noşlac, Ocna Mures I and II have to be added to
this list . Given these findings, the wooden tools from Ocna Mureş area, which are now part of the collection of
the Alba Iulia museum (fig. 16), should be therefore reinterpreted and redated probably to the Late Bronze Age
too. The development of salt production in the Transylvanian Late Bronze could be linked mainly with the proto-
Gáva and Gáva communities.
List of figures
Fig. 1. Page of the Brukenthal collection old inventory with the informations about the bronze knife from Dacia
(former Stein b. Reps).
Fig. 2. Page of the Brukenthal collection old inventory with the informations about the two bronze soketed-axes
from Dacia (former Stein b. Reps).
Fig. 3. Objects belonging to the Dacia hoard (upper line, nr. 1 and 6) published by Fr. Müller in 1858.
Fig. 4. Page of the Astra collection old inventory with informations about the bronze hoard from Doştat.
Fig. 5. Page of the Brukenthal collection old inventory with the informations about the Ocna Mureş socketed-
axes.
Fig. 6. Page of the Brukenthal collection old inventory with the registration of the first socketed axe from the
Vărd hoard.
Fig. 7. Page of the Brukenthal collection old inventory with the registration of the two bronze sickles from the
Vurpăr hoard.
52
Fig. 8. Page of the Astra collection old inventory with the registration of the Zărneşti bronze finds.
Fig 9. Page of the Brukenthal collection old inventory with the description of a socketed-axe from the so-called
“Transilvania I” hoard.
Fig. 10. Page of the Brukenthal collection old inventory with the registration of the first sickles from the so-
called “Transilvania II” hoard.
Fig. 11. Page of the Brukenthal collection old inventory with the registration of a soketed-axe from the so-called
“Transilvania III” hoard.
Fig. 12. Page of the Brukenthal collection old inventory with the registration of a bronze sickle from the so-
called “Transilvania IV” hoard.
Fig. 13. Histogram of fragmentary sickles and socketed-axes from the Vărd and Cugir I hoards (50 gr <).
Fig. 14. Histogram of gold ring-ingots from the Cugir I hoard.
Fig. 15. Histogram of gold items from the Firiteaz, Cugir I, Hinova and Sacoşu Mare hoards.
Fig. 16. 1-3. Wooden tools discovered in the old salt mine from Ocna Mureş.
Fig. 17. View of the salted spring from Ocnişoara, Alba county (left) and prehistoric wooden structures in the
area of the salted spring from Beclean – Figa, Bistriţa Năsăud county (right).
Explenation of plates
Pl. I. Map with the location of the bronze hoards: 1.Dacia; 2. Doştat; 3. Ocna Mureş; 4. Vărd; 5. Vurpăr; 6.
Zărneşti.
Pl. II. Bronze socketed axes from the Dacia hoard.
Pl. III. Knife (1) and winged-axe (2) from the Dacia hoard.
Pl. IV. Socketed axe (1) and bronze chisel (2) from the Doştat hoard.
Pl. V. Hammer-axe from the Doştat hoard.
Pl. VI. The bronze hoard Ocna Mureş I.
Pl. VII. Bronze socketed axes from the Vărd hoard.
Pl. VIII. Bronze socketed axes from the Vărd hoard.
Pl. IX. Hammer (1), button (2), pin (3) and knife blade (4) from the Vărd hoard.
Pl. X. Sickle fragments (1-2, 4), part of a pendant (3), chisel (5), knife handle (6) and part of an ingot (7) from
the Vărd hoard.
Pl. XI. Different objects from the Vărd hoard (1-12, 15-16) or wrongly included into this hoard (13-14, 18-20).
Pl. XII. Fragments of bronze ingots (1-3) and melting rest (4) ) from the Vărd hoard.
Pl. XIII. Bronze sickles from the Vurpăr hoard.
Pl. XIV. Bucşe de roată from the Vurpăr hoard.
Pl. XV. Bronze socketed axes from the Zărneşti hoard.
Pl. XVI. Bronze socketed axes from the so-called “Transilvania I” hoard.
Pl. XVII. Bronze socketed axes from the so-called “Transilvania I” hoard.
Pl. XVIII. Bronze socketed axes from the so-called “Transilvania I” hoard.
Pl. XIX. Bronze socketed axes from the so-called “Transilvania I” hoard.
Pl. XX. Bronze socketed axes from the so-called “Transilvania I” hoard.
Pl. XXI. Fragments of socketed axes from the so-called “Transilvania I” hoard.
XXII. Sickles from the so-called “Transilvania II” hoard.
Pl. XXIII. Sickles from the so-called “Transilvania II” hoard.
Pl. XXIV. Sickle from the so-called “Transilvania II” hoard (1) and fragment of socketed axe from the so-called
“Transilvania III” hoard.
Pl. XXV. Bronze socketed axes from the so-called “Transilvania III” hoard.
Pl. XXVI. Sickle from the so-called “Transilvania IV” hoard.
Pl. XXVII. Sickle from the so-called “Transilvania IV” hoard.
Pl. XXVIII. Seceră atribuită depozitului Transilvania IV
Pl. XXIX. Sickle from the so-called “Transilvania IV” hoard.
Pl. XXX. Closer views of sickle blades belonging to the Vărd hoard (1-2) and from “Transilvania II” hoard (3-
5).
Pl. XXXI. Broken parts of socketed axes from the Vărd hoard (1-4, 6) and closer view of the broken mouth of a
socketed axe belonging to the so-called “Transilvania I” hoard (5).
Pl. XXXII. Closer views of chisel cuts on a socketed axe from Zărneşti.
Pl. XXXIII. Chronological table with the bronze hoards series in the Carpathian Basin and the correlations to the
phases and sites of the Gáva culture.
53
ABREVIERI BIBLIOGRAFICE
Periodice şi volume
ActaArch Hung Acta Archaeologica Academiae Scientiarum Hungaricae

Bronzefunde I T. Soroceanu (Hrsg.), Bronzefunde aus Rumänien (I). Prähistorische
Archäologie in Südösteuropa 10, Berlin 1995
Bronzefunde II T. Soroceanu (Hrsg), Bronzefunde aus Rumänien/Descoperiri de bronzuri din
România II, Bistriţa 2005
Dacia N.S. Dacia. Revue d' archéologie et d' histoire ancienne. Nouvelle série
JahrRGZM Jahrbuch der Römisch-Germanischen Zentralmuseums zu Mainz
OTTÉ Orvos-természettudományi Értesitő
PBF Prähistorische Bronzefunde
PZ Prähistorische Zeitschrift
SCIV(A) Studii şi Cercetări de Istorie Veche (şi Arheologie)
BIBLIOGRAFIE
Ackner 1834 J. M. Ackner, Reise nach Várhely in antiquarischer Hinsicht im Jahre 1832.
Beitrag zur Altertumskunde von Siebenbürgen (II.Teil) Benignis Transsilvania
II/2, 1833 (1834), 222-285.
Bader 1978 T. Bader, Epoca bronzului în nord-vestul Transilvaniei, Bucureşti.
1991 T. Bader, Die Schwerter in Rumänien, PBF IV, 8, Stuttgart.
Bejinariu 2007 I. Bejinariu, Depozitul de bronzuri de la Brâglez (comuna Surduc, judeţul Sălaj),
Cluj-Napoca 2007
Boroffka 2006 N. Boroffka, Resursele minerale din România şi stadiul actual al cercetărilor
privind mineritul preistoric, Apulum 43/1, 2006, 71-94.
v. Brunn 1968 W. A. V. Brunn, Mitteldeutsche Hortfunde der jüngeren Bronzezeit. Römisch-
Germanische Forschungen 29, Berlin.
Cavruc – 2006 V. Cavruc, H. Ciugudean, A. Harding, Vestigiile arheologiceprivind exploatarea
Ciugudean - sării pe teritoriul României in epoca bronzului. V. Cavruc, A. Chiricescu (ed.),
Harding Sarea, timpul şi omul, Sfântu Gheorghe, 2006, 41-49.
Chidioşan – 1995 N. Chidioşan, T. Soroceanu, Der Bronzefund von Galoşpetreu, Kr. Bihor.
Soroceanu Bronzefunde II, 169-186.
Ciugudean 1994 H. Ciugudean, The Hallstatt A period in central Transylvania, în: H. Ciugudean,
N. Boroffka (Ed.), The Early Hallstatt Period (1200-700 B.C.) in South-Eastern
Europe. Proceedings of the International Symposium from Alba Iulia, 10-12 June,
1993. Bibliotheca Musei Apulensis 1, Alba Iulia 1994, 25-40.
1999 H. Ciugudean, Depozite şi obiecte isolate de bronz descoperite pe teritoriul
judeţului Alba, Apulum 36, 1999, 97-106.
2004 H. Ciugudean, Descoperiri aparţinând bronzului târziu pe cursul mijlociu al
Mureşului, Apulum 41, 2004, 179-185.
Ciugudean – 2005 H. Ciugudean, I. Al. Aldea, Der erste Depotfunde von Cugir, Kr. Alba und seine
Aldea Beziehungen zu den spätbronzezeitlichen Kulturphänomenen Siebenbürgens, în:
Bronzefunde II, 95-132.
Ciugudean – 2006 H. Ciugudean, M. Ciută, M. Kadar, Consideraţii privind câteva piese din depozitul
Ciută - Kadar de bronzuri de la Pănade (com. Sâncel, jud. Alba), Apulum 43/1, 2006, 95-110.
Ciugudean – Luca 2006 H. Ciugudean, S. A. Luca, A. Georgescu, Depozitul de bronzuri de la Dipşa,
– Georgescu Bibliotheca Brukenthal V, Sibiu 2006.
2008 H. Ciugudean, S. A. Luca, A. Georgescu, Depozite de bronzuri preistorice din
colecţia Brukenthal. I, Bibliotheca Brukenthal XXXI, Sibiu 2008.
Ciugudean – 2008 H. Ciugudean, M. Ciută, Piese de bronz preistorice din colecţia muzeului din
Ciută Alba Iulia, Apulum 45, 2008, 345-356.
Ciugudean et al. 2009 H. Ciugudean, N. Boroffka, S. Hansen, C. Fântâneanu, C. Inel, Pănade, com.
Sâncel, jud. Alba, Cronica Cercetărilor Arheologice din România. Campania
2008, Valachica 21-22, 2009, nr. 62.
Dergačev 2002 V. Dergačev, Die äneolitischen und bronzezeitlichen Metallfunde aus Moldavien,
PBF XX/9, Stuttgart 2002.
Eiwanger 1989 J. Eiwanger, Talanton. Ein bronzezeitlicher Goldstandard zwischen Ägäis und
Mitteleuropa, Germania 67, 2, 1989, 443-462.
Eogan 1983 G. Eogan, Hoards of the Irish Later Bronze Age, Dublin.
54
Gogâltan 2000 F. Gogâltan, Aspecte privind metalurgia bronzului în Bazinul Carpatic. Ciocanele
şi nicovalele cu toc de înmănuşare din România, Ephemeris Napocensis 9-10,
1999-2000, 5-59.
2005 F. Gogâltan, Zur Bronzeverarbeitung im Karpatenbecken. Die Tüllenhämmer und
Tüllenambosse aus Rumänien, în: Bronzefunde II, 343-386.
Goos 1876 C. Goos, Chronik des Archäologischen Funde Siebenbürgens, Hermannstadt 1876.
Hampel 1886 J. Hampel, A bronzkor emlékei magyarhonban I rész. : Képes Atlasz, Budapest 1886.
1892 J. Hampel, A bronzkor emlékei magyarhonban II rész.: A leletek statisztikája.
Budapest 1892.
Hansen 1994 S. Hansen, Studien zu den Metalldeponierungen während der älteren
Urnenfelderzeit zwischen Rhônetal und Karpatenbecken.
Universitätsforschungen zur Prähistorischen Archäologie 21, Bonn.
2005 S. Hansen, Über bronzezeitliche Hortfunde in Ungarn – Horte als soziale Praxis.
In : B. Horejs, R. Jung, E. Kaiser, B. Teržan, Interpretationsraum Bronzezeit.
Bernhard Hänsel von seinem Schülern gewidmet, Bonn, 211-230.
Hänsel A 1999 A. Hänsel, Ein älterurnenfelderzeitliches Depot aus Pustakovec, Kot. Čakovec,
Kroatien. Acta Praehistorica et Archaeologica 31, 76-92.
2005 A. Hänsel, Un depozit de bronzuri din ţinutul Sucevei, Bronzefunde II, 285-300.
Harding 2007 A. Harding, Warriors and Weapons in Bronze Age Europe, Budapest 2007.
2007a A. Harding, Salt in Late Bronze Age Europe, D. Monah, Gh. Dumitroaia, O.
Weller, J. Chapmann (ed.), L’exploatation du sel à travers le temps, Piatra Neamţ
2007, 191-198.
Harding - Cavruc 2006 A. Harding, V. Cavruc, Băile Figa. V. Cavruc, A. Chiricescu (ed.), Sarea, timpul
şi omul, Sfântu Gheorghe 2006, 56-59.
Herepey 1901 K. Herepey, Alsófehér Vármegye Monografiája II. Kötet. Alsófehér vármegye
Történelme. I. Károly Herepey, Alsófehér vármegye őskora, 3-103, Nagy-Enyed 1901.
Horedt 1944 K. Horedt, Die vorgeschichtliche und römische Abteilung des Baron
Brukenthalischen Museums. Mitteilungen aus dem Baron Brukenthalischen
Museum 9-10, 94-113.
Kacsó 1977 C. Kacsó, Toporul de bronz de la Oarţa de Sus, Acta MN 14, 1977, 57-62.
1990 C. Kacsó, Bronzul târziu în nord-vestul României, Sympozia Thracologica 8,
1990, 41-50.
1994 C. Kacsó, Frühhallstattzeitliche Bronzefunde in Transsilvanien, Ephemeris
Napocensis 4, 1994, 5-15.
1996 C. Kacsó, Der Bronzefund von Crasna Vişeului, T. Kovács (hrg.), Studien zur
Metallindustrie im Karpatenbecken und den benachbarten Regionen. Festschrift
für Amália Mozsolics zum 85. Geburstag, Budapest 1996, 249-263.
2003 C. Kacsó, Der zweite Depotfund von Ungureni, C. Kacsó (Hrsg.), Bronzezeitliche
Kulturerscheinungen im karpatischen Raum. Die Beziehungen zu den
benachbarten Gebieten. Ehrensymposium für Alexandru Vulpe zum 70.
Geburtstag. Baia Mare 10.-13. Oktober 2001. Bibliotheca Marmatia 2, Baia Mare
2003, 267-300.
2006 C. Kacsó, Date cu privire la exploatările timpurii de sare din Maramureş, în: Sarea,
timpul şi omul (ed. V. Cavruc, A. Chiricescu), Sfântu Gheorghe 2006, 97-121.
2007 C. Kacsó, Descoperiri de bronzuri din nordul Transilvaniei (I). Colecţia Ferenc
Floth. Studii şi cercetări maramureşene 2, Baia Mare 2007.
2009 C. Kacsó, Die Salz- und Erzvorkommen und die Verbreitungder bronzezeitlichen
Metalldeponierungenin der Maramuresch, J. Gancarski (red.), Surowce naturalne
w Karpatach oraz ich wykorzystanie w pradziejach i wczesnym średniowieczu.
Materialy z konferencji, Krosno 25/26 listopada 2008 r., Krosno 2009, 341-372.
Kemenczei 1974 T. Kemenczei, Zur Deutung der Depotfunde von Aranyos, Folia Archaeologica
25, 1974, 49-70.
1996 T. Kemenczei, Unpublished finds in the prehistoric collection of the Hungarian
National Museum. T. Kovács, Studien zur Metallindustrie im Karpatenbecken
und den benachbarten Regionen. Festschrift für Amália Mozsolics zum 85.
Geburstag, Budapest 1996, 231-247.
Kobaľ 2000 J. V. Kobal’, Bronzezeitliche Depotfunde aus Transkarpatien (Ukraine). PBF XX.
4, Stuttgart 2000.
Kubach 1977 W. Kubach, Die Nadeln in Hessen und Rheinhessen, PBF XIII. 3, München 1977.
László 2007 A. László, Drajna de Jos-Lozova-Pobit Kamăk-Uluburun. Sur les relations à long
distance dans l’âge Tardif du bronze, Studia Antiqua et Archaeologica Iaşi, 12,
2006 (2007), 43-55.
55
Luca – Pinter - S. A. Luca, Z. Pinter, A. Georgescu, Repertoriul arheologic al judeţului Sibiu,
Georgescu Sibiu 2003.
Marinescu 1979 G. Marinescu, Depozitul de bronzuri de la Ciceu-Corabia, Acta MP 3, 1979, 51-57.
2005 G. Marinescu, Urnenfeldezeitliche Bronzefunde aus dem Norosten
Siebenbürgens, Bronzefunde II, 265-283.
Marţian 1920 I. Marţian, Repertoriu arheologic pentru Ardeal, Bistriţa 1920.
Mayer 1977 E. F. Meyer, Die Äxte und Beile in Österreich, PBF IX.9, München.
Metzner- 2002 C. Metzner-Nebelsick, Der „Thrako-Kimmerische” Formenkreis aus der
Nebelsick Urnenfelder- und Hallstattzeit im südöstlichen Pannonien, 1-2,
Vorgeschichtliche Forschungen 23, Verlag Marie Leidorf Gmbh,
Rahden/Westf. 2002
2005 C. Metzner-Nebelsick, Despre importanţa cronologică şi cultural-istorică a depozitelor
din România în epoca târzie a bronzului în epoca timpurie a fierului, în: Bronzefunde
II, 317-342.
Motzoi- 1995 I. Motzoi-Chicideanu, G. Iuga, Der Bronzefund von Bogdan Vodă, Kr.
Chicideanu – Iuga Maramureş, Bronzefunde I, 141-168.
Motzoi-Chicideanu 1995 I. Motzoi-Chicideanu, D. Lichiardopol, Der Bronzefund von Străoşti, Kr.
– Lichiardopol Prahova, Bronzefunde I, 261-278.
Mozsolics 1966 A. Mozsolics, Die Goldfunde von Nyíregyháza und Szarvaszó, ActaArchHung
18, 1966, 15-33.
1973 A. Mozsolics, Bronze- und Goldfunde des Karpatenbeckens. Depotfundhorizonte
von Forró und Ópályi, Budapest 1973.
1984 A. Mozsolics, Ein Beitrag zum Metallhandwerk der ungarischen Bronzezeit.
Bericht der RGK 65, 1984, 19-72.
1985 A. Mozsolics, Bronzefunde aus Ungarn. Depotfundhorizonte von Aranyos, Kurd
und Gyermely, Budapest.
2000 A. Mozsolics, Bronzefunde aus Ungarn. Depotfundhorizonte von
Hajdúböszörmény, Románd und Bükkszentlászló, Kiel 2000.
Müller 1858 Fr. Müller, Die Bronzealterthümer, eine Quelle der älteren siebenbürgischen
Geschichte. Archiv des Vereins für Siebenbürgische Landeskunde, Neue Folge,
Bd. 3, 1858 (1859), 333-382, Taf. 1-2.
Nebelsick 2000 L. Nebelsick, Rent asunder: ritual violence in Late Bronze Age hoards. C.F. E
Pare (ed), Metals make the World go round. The Supply and Circulation of Metals
in Bronze Age Europe. Proceedings of a conference held at the University of
Birmingham in June 1997, Oxbow Books 2000, 160-175.
Nistor – Vulpe 1974 Fr. Nistor, A. Vulpe, Depozitul de bronzuri de la Crăciuneşti (Maramureş),
SCIVA 25, 1, 1974, 5-18.
Novotná 1970 M. Novotná, Die Äxte und Beile in der Slowakei, PBF IX.3, München.
Pankau 2004 C. Pankau, Die älterhallstattzeitliche Keramik aus Mediaş/Siebenbürgen, UPA
109, Bonn 2004.
Pare 1999 C.F.Pare, Weights and Weighting in Bronze Age Central Europe. P. Schauer
(Hrgs.), Eliten in der Bronzezeit. Monog. RGZM 12, Mainz 1999, 421-514.
Pârvan 1926 V. Pârvan, Getica. O protoistorie a Daciei. Bucureşti 1926.
Peroni 1998 R. Peroni, Bronzezeitliche Gewichtssysteme in Metallhandel zwischen
Mittelmeer und Ostsee. B. Hänsel, (Hrgs.), Mensch und Umwelt in der Bronzezeit
Europas, Kiel 1998, 217-224.
Petrescu- 1948 Mircea Petrescu-Dîmboviţa, Depozitul de bronzuri de la Bîrsana Maramureş.
Dâmboviţa Anuarul Institutului de Studii Clasice 5, 1944-1948, 264-281.
1977 M. Petrescu-Dâmboviţa, Depozitele de bronzuri din România, Bucureşti.
1978 M. Petrescu-Dâmboviţa, Die Sicheln in Rumänien, PBF XVIII.1, München.
Popescu 1975 D. Popescu, Tezaurele de aur de la Sacoşu Mare şi Căuaş, Tibiscus 4, 1975, 41-74.
Pošepný 1867 F. Pošepný, Alter der karpatischen Salinen. Verhandlungen der Geologischen
Reichsanstalt, Wien 1867, 183-184.
Preissig 1877 E. Preissig, Geschichte des Maramorescher Bergbaues, Österreichische
Zeitschrift für Berg- und Hüttenwesen, nr. 28, 301-303; nr. 29, 1877, 311-313.
Primas 1986 M. Primas, Die Sicheln in Mitteleuropa I (Österreich, Schweiz, Süddeutschland).
PBF XVIII. 2 , München.
Primas - Pernicka 1998 M. Primas, E. Pernicka, Der Depotfund von Oberwilflingen. Neue Ergebnisse zur
Zirkulation von Metallbarren. Germania 76, 1998, 25-65.
Říhovský 1992 J. Říhovský, Die Äxte, Beile, Meißel und Hämmer in Mähren. PBF IX.17 Stuttgart.
Rittershofer 1983 K.-F. Rittershofer, Der Hortfund von Bühl und seine Beziehungen, Bericht der
Römisch-Germanischen Kommission 64, 1983, 139-415.
56
Roska 1938 M. Roska, Über die Herkunft der sog. Hakensicheln, Eurasia Septentrionalis
Antiqua 12, 1938, 153-166.
1942 M. Roska, Erdély régészeti repertóriuma I. Őskor/ Thesaurus Antiquitatum
Transsilvanicarum I. Praehistorica, Kolozsvár 1942.
Ruiz-Gálvez 2000 M. Ruiz-Gálvez, Weight systems and exchange networks in Bronze Age Europe.
C.F. E Pare (ed), Metals make the World go round. The Supply and Circulation of
Metals in Bronze Age Europe. Proceedings of a conference held at the University
of Birmingham in June 1997, Oxbow Books 2000, 267-279.
Rusu 1963 M. Rusu, Die Verbreitung der Bronzehorte in Transsilvanien vom Ende der
Bronzezeit bis in die mittlere Hallstattzeit. Dacia N.S. 7, 177-210.
1966 M. Rusu, Depozitul de bronzuri de la Balşa, Sargetia 4, 17-40.
1972 M. Rusu, Consideraţii asupra metalurgiei aurului din Transilvania în bronz D şi
Hallstatt A, Acta MN 9, 1972, 29-63.
1981 M. Rusu, Bemerkungen zu den grossen Werkstätten- und Giessereifunden aus
Siebenbürgen. In: Herbert Lorenz (Hrsg.), Studien zur Bronzezeit. Festschrift für
Wilhelm Albert v. Brunn, Mainz am Rhein, 375-402.
1994 M. Rusu, Chars de combat hallstattiens chez les thraces nord-danubiènne. H.
Ciugudean, N. Boroffka (edit), The Early Hallstatt period (1200 – 700 B.C.) in
South-Eastern Europe. Proceedings of the International Symposium from Alba
Iulia, 10-12 June , 1993, Bibliotheca Mvsei Apvlensisi I, Alba Iulia 1994, 167-184.
Rusu - Chiţu 1982 M. Rusu , L. Chiţu, Depozitul de la Aiud şi problema marilor ateliere de
prelucrarea bronzului din Transilvania, Apulum 20, 1982, 33-51.
Salaš 1997 M. Salaš, Der urnenfelderzeitliche Hortfund von Polešovice, Brno.
2005 M. Salaš, Bronzové depoty střední až pozdní doby bronzové na Moravé a ve
Slezsku, I-II, Brno 2005.
Schmidt 1904 H. Schmidt, Bronzesichelfund von Oberthau, Kr. Merseburg, Zeitschrift für
Ethnologie 36, 1904, 416-452.
Sommerfeld 1994 C. Sommerfeld, Gerätegeld Sichel. Studien zur monetären Struktur
bronzezeitlicher Horte im nördlichen Mitteleuropa. Vorgeschichtlichen
Forschungen 19, Berlin 1994.
2005 C. Sommerfeld, Mondsymbol „Sichel” – Sicheln mit Marken. În: H. Meller
(hrgs), Der geschmiedete Himmel. Die weite Welt im Herzen Europas vor 3500
Jahren, Halle, 118-123.
Soroceanu 1981 T. Soroceanu, Der zweite Depotfund von Vîlcele, Rumänien. PZ 56, 2, 249-261.
1996 T. Soroceanu, Der Bronzedepotfund von Cincu/Gross-Schenk, Siebenbürgen,
Eurasia Antiqua 2, 241-286.
Soroceanu - Lakó 1995 T. Soroceanu, É. Lakó, Der zweite Depotfund von Dragu, Kr. Sălaj. Zu den
Tüllenbeildepotfunden in Rumänien, Bronzefunde I, 187-195
Sulimirski 1938 T. Sulimirski, Die thrako-kimmerische Periode in Südostpolen. Wiener
Prähistorische Zeitschrift 25, 1938, 129-151.
Téglás 1887 G. Téglás, Az erdélyi medence őstörténelméhez. OTTÉ 12, 1887, 55-87, 118-204,
299-312, 349-352
Vasiliev 1995 V. Vasiliev, Fortifications de refuge et établissements fortifiés du Premier Âge du
Fer en Transylvanie. Bibliotheca Thracologica 12, Bucureşti 1995.
Vasiliev – Aldea 1991 V. Vasiliev, I. Al. Aldea, H. Ciugudean, Civilizaţia dacică timpurie în aria
– Ciugudean intracarpatică a României. Contribuţii arheologice: aşezarea fortificată de la
Teleac. Cluj-Napoca 1991.
Vinski-Gasparini 1973 K. Vinski-Gasparini, Kultura polja sa žarama u sjevernoj Hrvatskoj. Sveučilište u
Zagrebu Filozofski Fakultet, Zadar. Monografije 1, Zadar 1973.
Vulpe 1970 Al. Vulpe, Die Äxte und Beile in Rumänien I, PBF IX.2, München.
1975 Al. Vulpe, Die Äxte und Beile in Rumänien II, PBF IX.2, München.
Wanzek 1989 B. Wanzek, Die Gußmodel für Tüllenbeile im südöstlichen Europa.UPA, 2, Bonn.
Weihs 2004 A. Weihs, Der urnenfelderzeitliche Depotfund von Peggau, Bonn 2004.
Wiegel 1994 B. Wiegel, Trachtkreise im südlichen Hügelgräberbereich. Studien zur
Beigabensitte der Mittelbronzezeit unter besonderer Berücksichtigung
forschungsgeschichtlicher Aspekte. Band 1. Auswertung, Espelkamp 1994.
Wollmann 1982 V. Wollmann, Johann Michael Ackner (1782 – 1862). Leben und Werk, Cluj-
Napoca 1982.
Wollmann – 2005 V. Wollmann, H. Ciugudean, Noi cercetări privind mineritul antic în Transilvania
Ciugudean (I), Apulum 42, 2005, 95-116.
Žeravica 1993 Z. Žeravica, Äxte und Beile aus Dalmatien und anderen Teilen Kroatiens,
Montenegro, Bosnien und Herzegowina, PBF IX.18, Sttutgart 1993.
57
PLANŞE
58
Pl. I. Harta cu localizarea depozitelor: 1.Dacia; 2. Doştat; 3. Ocna Mureş; 4. Vărd; 5. Vurpăr;
6. Zărneşti.
59
Pl. II. Celturi din depozitul de la Dacia
60
Pl. III. Cuţit (1) şi topor cu aripioare (2) din depozitul de la Dacia
61
Pl. IV. Celt (1) şi daltă din bronz (2) din depozitul de la Doştat
62
Pl. V. Topor-ciocan din depozitul de la Doştat
63
Pl. VI. Depozitul de celturi Ocna Mureş I.
64
Pl. VII. Celturi din depozitul de la Vărd.
65
Pl. VIII. Celturi din depozitul de la Vărd.
66
Pl. IX. Ciocan (1), buton (2), ac (3) şi lamă de cuţit (4) din depozitul de la Vărd.
67
Pl. X. Fragmente de seceri (1-2, 4), pandantiv fragmentar (3), daltă (5), mâner de cuţit (6) şi
lingou (7) din depozitul de la Vărd.
68
Pl. XI. Diverse obiecte din bronz aparţinând depozitului de la Vărd (1-12, 15-16) sau atribuite
eronat acestuia (13-14, 18-20)
69
Pl. XII. Turte de broz fragmentare (1-3) şi ciot de turnare (4) din depozitul de la Vărd
70
Pl. XIII. Seceri din depozitul de la Vurpăr
71
Pl. XIV. Bucşe de roată din depozitul de la Vurpăr
72
Pl. XV. Celturi din depozitul de la Zărneşti
73
Pl. XVI. Celturi atribuite depozitului Transilvania I
74
Pl. XVII. Celturi atribuite depozitului Transilvania I
75
Pl. XVIII. Celturi atribuite depozitului Transilvania I
76
Pl. XIX. Celturi atribuite depozitului Transilvania I
77
Pl. XX. Celturi atribuite depozitului Transilvania I
78
Pl. XXI. Fragmente de celturi atribuite depozitului Transilvania I
79
Pl. XXII. Seceri atribuite depozitului Transilvania II
80
Pl. XXIII. Seceri atribuite depozitului Transilvania II
81
Pl. XXIV. Seceră atribuită depozitului Transilvania II (1) şi celt fragmentar atribuit
depozitului Transilvania III (2)
82
Pl. XXV. Celturi atribuite depozitului Transilvania III
83
Pl. XXVI. Seceră atribuită depozitului Transilvania IV
84
Pl. XXVII. Seceră atribuită depozitului Transilvania IV
85
Pl. XXVIII. Seceră atribuită depozitului Transilvania IV
86
Pl. XXIX. Seceră atribuită depozitului Transilvania IV
87
Pl. XXX. Detalii ale unor lame de seceri din depozitul de la Vărd (1-2) şi din depozitul
Transilvania II (3-5)
88
Pl. XXXI. Fragmente de celturi din depozitul de la Vărd (1-4, 6) şi celt din depozitul
Transilvania I (5)
89
Pl. XXXII. Detalii cu urmele unor lovituri de daltă pe un celt de la Zărneşti.
90
Pl. XXXIII. Tabel chronologic cu orizonturile de depozite din Bazinul Carpatic şi coralaţia
acestora cu fazele evolutive şi siturile representative ale culturii Gáva.
91

Horia Ciugudean Sabin Adrian Luca Adrian Georgescu - Depozite de Bronzuri Preistorice Din Colectia Brukenthal II

Încărcat de

Informații document

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Horia Ciugudean Sabin Adrian Luca Adrian Georgescu - Depozite de Bronzuri Preistorice Din Colectia Brukenthal II

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Bibliotheca Brukenthal

DEPOZITE DE BRONZURI PREISTORICE DIN COLECŢIA BRUKENTHAL (II)

In memoriam Kurt Horedt

DEPOZITE DE BRONZURI PREISTORICE

Serie îngrijită de prof. univ. dr. SABIN ADRIAN LUCA

Tehnoredactare text: Horia Ciugudean

Descrierea CIP a Bibliotecii Naţionale a României

I. Luca, Sabin Adrian

© 2010 Horia Ciugudean, Sabin A. Luca, Adrian Georgescu

Cuvânt înainte ………………………….………………………………………....... 7

Alba Iulia/Karlsburg - Sibiu/Hermannstadt, martie 2010

Horia Ciugudean, Sabin Adrian Luca, Adrian Georgescu

Prezentăm în continuare o descriere detaliată a pieselor care se păstrează actualmente

Depozitul de la Doştat este menţionat pentru prima dată în literatura de specialitate în

Prezentăm în continuare o descriere detaliată a celor trei piese, păstrate actualmente în

Vechea colecţie arheologică a Muzeului Brukenthal cuprinde şi două celturi de bronz

Depozitul de la Vărd (mag. Vérd, germ.Werd), localitate înglobată actualmente în

Primele menţiuni privind o parte a obiectelor de bronz provenind de la Vurpăr (germ.

Fig. 8. Pagină din vechiul inventar al colecţiei ASTRA cu înregistrarea depozitului de la

Depozitul este constituit dintr-un număr de 15 celturi, întregi şi fragmentare, despre

Examinarea atentă a vechiului registru de inventar al colecţiei Brukenthal dovedeşte că

2. Celt fragmentar, din care se păstrează jumătatea superioară, cu secţiunea hexagonală

Depozitul este constituit, după M. Petrescu-Dîmboviţa, din patru seceri şi un cuţit cu

Marea majoritate a depozitelor analizate în prezentul volum aparţin categoriei în care

Fig. 14. Histograma inelelor-lingouri de aur din depozitul Cugir I.

Cu ocazia publicării marelui depozit de la Dipşa (jud. Bistriţa-Năsăud), făcusem o

ActaArch Hung Acta Archaeologica Academiae Scientiarum Hungaricae

S-ar putea să vă placă și