Acta Musei Porolissensis 26

www.muzeuzalau.ro / www.cimec.
ro
MUZEUL JUDEŢEAN DE ISTORIE ŞI ARTĂ ZALĂU
ACTA
MVSEI POROLISSENSIS
XXVI
ARHEOLOGIE-RESTAURARE- CONSERVARE
ZALĂU
2004
www.muzeuzalau.ro / www.cimec.ro
Colegiul de redacţie:
NICOLAE EDROIU, IACOB MÂRZA, ILIE MOISE, ALEXANDRU

PORŢEANU, MARIUS PORUMB, CĂTĂLINA VELCULESCU
Colectivul redacţional:
Dumitru Gheorghe T AMBA redactor responsabil

Ioan OROS secretar de redacţie
Camelia BURGHELE
Elisabeta MARIANCIUC
Elena MUSCA
Ioan MUSCA
Marin POP
Tehnoredactare computerizată şi tipar:

S. C. EDITURA NAPOCA STAR SRL Cluj-Napoca
Responsabilitatea pentru conţinutul ştiinţific al articolelor, pentru formulări

şicalitatea rezumatelor în limbă străină revine în întregime autorilor.
ACTA MVSEI POROLISSENSIS

Anuarul Muzeului Judeţean de Istorie şi Artă Zalău
Orice corespondenţă referitoare la publicaţie Toute correspondance sera envoyee a

va fi trimisă pe adresa: l'adresse:
Muzeul Judeţean de Istorie şi Artă Zalău, Muzeul Judeţean de Istorie şi Artă Zalău,
R0-450042 Zalău. Str. Uninii, nr. 9 R0-450042 Zalău. Str. Uninii, nr. 9
Tel.: 004-0260-612223, Tel.: 004-0260-612223,
fax: 004-0260-661706 fax: 004-0260-661706
e-mail: muzeu@zalau.astral.ro e-mail: muzeu@zalau.astral.ro
© EDITURA POROLISSUM A MUZEULUI JUDEŢEAN

ISSN 1016- 2801
CUPRINS
ARHEOLOGIE PREISTORICĂ
Sanda BĂCUEŢ-CRIŞAN, Anamaria CÂRSTEA,

PLASTICĂ ANTROPOMORFĂ NEOLITICĂ DE LA PORŢ „CORĂU" (JUD. SĂLAJ)•
A FEW HUMAN FIGURINES (FEMALE) DISCOVERED IN THE NEOLITHIC
SETTLEMENT FROM PORŢ „CORĂU" (SĂLAJ COUNTY) ......................................... 11
Mihai GLIGOR
CONTRIBUŢII LA REPERTORIUL DESCOPERIRILOR APARŢINÂND
CULTURU PETREŞTI DIN BAZINUL MUREŞULUI MIJLOCIU •
CONTRIBUTIONS TO THE DISCOVERIES BELONGING TO PETREŞTI
CULTURE FROM THE MIDDLE BASIN OF THE MUREŞ RIVER „„„„„„„„„„„„„„ .. 17
Cristian VIRAG
CERCETĂRI ARHEOLOGICE LA URZICENI- VAMĂ• ARCHAEOLOGICAL
FINDINGS IN THE SITE OF URZICENI - VAMĂ ........ „ ............. „ .......................... „„ „ „ 41
CarolKACSO
CONTRIBUŢII LA TOPOGRAFIA ARHEOLOGICĂ A JUDEŢULUI SĂLAJ •
BEITRĂGE ZUR ARCHĂOLOGISCHEN TOPOGRAPHIE DES BEZIRKS SĂLAJ „ ... 77
Ioan BEJINARIU
SĂPĂTURILE ARHEOLOGICE DE LA GIURTELECU ŞIMLEULUI „COASTA LUI
DAMIAN'' (I). CÂTEVA CONSIDERA ŢII REFERITOARE LA STAŢIUNILE FORTI-
FICATE DIN ARIA CULTURII WIETENBERG • ARCHAEOLOGICAL DIGGING
FROM GIURTELECU ŞIMLEULUI „DAMIAN'S RIB" (I). ABOUT THE FORTIFIED
SETTLEMENTS WITHIN THE AREA OF THE WIETENBERG CULTURE .. „„„„„„„. 89
Ioan BEJINARIU, LAKO Eva, Daniel V. SANA

MATERIALE ARHEOLOGICE DIN EPOCA BRONZULUI DE LA DOH (COM.
MĂIERIŞTE), JUD. SĂLAJ• BRONZE AGE ARCHAEOLOGIC MATERIALS
FROM DOH (THE MĂIERIŞTE COMMUNE, SĂLAJ COUNTY) „„ .. „„„„„ „„„„„„„„ 111
Valentin VASILIEV
DESPRE GRUPUL CULTURAL IGRIŢA • SUR LE GROUPE CULTIJREL IGRIŢA„„„. 133
Ioan ANDRIŢOIU, Cristian Ioan POPA, !Nicolae Marcel SIMINAJ

RAPORT DE SĂPĂTURĂ. ŞANTIERUL ARHEOLOGIC VINŢU DE JOS-,,DEASUPRA
SATULUI" (JUD. ALBA) (1994 - 1998) • EXCAVATION REPORT. ARCHAEOLOGICAL
SITE VINŢU DE JOS-,,DEASUPRA SATULUI'', ALBA COUNTY (1994- 1998) ......... „„141
Horea POP, Gheorghe BANCEA

ELEMENTE DE SPIRITUALITATE DACICĂ ÎN NORD-VESTUL ROMÂNIEI•
ELEMENTS OF DACIAN SPIRITUALITY IN NORTH-WESTERN ROMANIA .... „ .. 193
Aurel RUSTOIU
O ZĂBAL'Ă IRLANDEZĂ ÎN MUZEUL DE ISTORIE A TRANSILVANIEI DIN CLUJ-
NAPOCA (OBSERVAŢII PRIVIND ARTEFACTELE METALICE VEHICULATE DE
TRUPELE DIN BRITANNIA STAŢIONATE ÎN DACIA ROMANĂ)• EINE IRISCHE
TRENSE AUS DEM MUSEUM FUR DIE GESCHICHTE SIEBENBURGENS VON
CLUJ-NAPOCA (KLAUSENBURG). BEMERKUNGEN BETREFFEND DIE VON IM
ROMISCHEN DAKIEN STATIONIERTEN MILIT ĂREINHEITEN AUS BRITANNIEN
MITGEBRACHTEN METALLARTEFAKTE) „ . „ „ .. „ „ „ „ .. „ .... „ ... „ „ ... „ ... „ „ „ „ ... „ .. „ ..... 215
ARHEOLOGIE CLASICĂ ŞI MEDIEVALĂ
Doina BENEA, Simona REGEP-VLAŞCICI

ORGANIZAREA INTERNĂ A AŞEZĂRILOR VICANE DIN DACIA (III)
THERMAE • THE INTERN AL ORGANISATION OF THE ROMAN VICI IN
DACIA (III) THERMAE „ ....... „ . „ ... „ „ „ „ . „ ..... „ . „ ........ „ .... „ „ „ „ .......•.......•........................ 235
Mariana CRÎNGUŞ
CU PRIVIRE LA ACTIVITATEA LAPIDARILOR DIN DACIA •
ABOUT THE ACTIVITY OF THE LAPIDARII IN DACIA ...................... „ . „ ................. 245
Călin TIMOC
RESTITUIRI EPIGRAFICE (I) • EPIGRAPHISCHEN RUCKERSTATTUNGEN (I) ... 253
Atalia ŞTEF ĂNESCU

RELIGIA MILITARILOR DIN TRUPELE AUXILIARE DIN DACIA POROLISSENSIS
(I). STUDIU EPIGRAFIC • THE RELIGION OF THE SOLDIERS FROM THE
AUXILIARY UNITS IN DACIA POROLISSENSIS ....................................................... 259
Coriolan OPREANU, Sorin COCIŞ

VILLA ROMANĂ DE LA VIŞTEA (JUD. CLUJ) •
THE ROMAN VILLA AT VIŞTEA (CLUJ COUNTY) ..................... „ ............................ 275
Alexandru V. MATEI, Robert GINDELE

FORTIFICAŢIA ROMANĂ DE PĂMÂNT DE TIP BURGUS, ATAŞATĂ VALULUI ŞI
ŞANŢULUI ROMAN DESCOPERIT LA SUPURUL DE SUS, JUD. SATU MARE • THE
EARTH BURGUS-TYPE FORTRESS, ATT ACHED TO THE ROMAN DITCH AND
VALLUM, DESCOVERED AT SUPURU DE SUS „DEALUL ŞOARECELUI/MOUSE
HILL" (SA TU MARE COUNTY) „ .... „ „ „ ..... „ „ .. „ .................... „ .. „ ............. „ „ ................ 283
Dumitru T AMBA
O STATUETĂ DE BRONZ A LUI MERCURIUS DIN PATRIMONIUL MUZEULUI
JUDEŢEAN DE ISTORIE ŞI ARTĂ- ZALĂU• BRONZE STATUE OF MERCURIUS
IN THE PATRIMONY OF THE HISTORY AND ART MUSEUM- ZALĂU ............... 309
BAJUSZ Istvan
ASPECTE PRIVIND CUNOAŞTEREA ŞI FOLOSIREA SCRISULUI LA POROLISSUM
• ASPECTS CONCERNING THE AW ARENESS AND USE OF WRITING IN
POROLISSUM ..... „ ........................................................................................................... 315
Robert GINDELE
SĂPĂTURI ARHEOLOGICE ÎN AŞEZAREA DIN EPOCA ROMANĂ DE LA SUPURU
DE JOS-TOGUL COSMI • ARCHAEOLOGICAL DIGGINS IN THE ROMAN EPOCH
SITE FROM SUPURU DE JOS - TOGUL COS MI ........... „ .......... „ „ . „ .... „ .. „ .. „ „ „ ..... „ „. 327
Alexandru GUDEA
CONTRIBUŢII LA CUNOAŞTEREA SPECIILOR DE ANIMALE DOMESTICE DE LA
POROLISSUM. STUDIU PRELIMINAR ASUPRA URMELOR DE ANIMALE
IMPREGNATE PE ŢIGLE ŞI CĂRĂMIZI, CU PRIVIRE SPECIALĂ ASUPRA CELOR DE
CÂINE• DOMESTIC ANIMALS AT POROLISSUM. A PRELIMINARY STUDY ON THE
BASIS OF ANIMAL FOOTPRINTS ON BRICKS AND TILES ............................................. 339
Dan BĂCUEŢ-CRIŞAN, Marinel CIORBA

VASE MEDIEVALE TIMPURII (SEC. VII-XI) CU SEMNE/MĂRCI DE OLAR
DESCOPERITE ÎN n.JDEŢUL SĂLAJ• POTS WITH POTTER STAMPS (7 TH - 11-TH
CENTURIES AD.) DISCOVERED IN SĂLAJ COUNTY ...................................................... 355
RESTAURARE, CONSERVARE
Viorica LA VRIC
TIPURI MORFOLOGICE DE FIRE METALICE IDENTIFICATE ÎN COMPONENTE
TEXTILE RESTAURATE • MORPHOLOGICAL TYPES OF METAL FIBRES
IDENTIFIED IN THE RESTORED TEXTILE COMPONENTS ............................................. 369
Doina BOROŞ, Cătălina VAIDA

RESTAURAREA UNUI V ALTRAP DIN COLECŢIA MUZEULUI NAŢIONAL DE
ISTORIE A TRANSILVANIEI• LA RESTAURATION D'UN TAPIS DE SELLE DE LA
COLECTION DU MUSEE NATIONAL D'HISTOIRE DE TRANSYLVANIE ................... 375
Adriana BULBUC
RESTAURAREA UNOR EV ANTAIE DIN SECOLUL AL XIX-LEA PE SUPORT
PAPETAR • RESTORING OF FOUR FANS FROM THE 19TH CENTURY
ON PAPER SUPPORT .................................................................................................................. 381
Adela DOBRESCU
RESTAURAREA UNEI TEXTILE RELIGIOASE •
THE RESTORATION OF A RELIGIOUS TEXTILE ............................................................... 395
EmeseVARGA
RESTAURAREA UNUI CHIPIU MILITAR DE HUSAR•
THE RESTORATION OF A MILITARY PEAKED CAP .... „ .................................................. 399
Elisabeta MARINCIUC, Marius MICU

RESTAURAREA ŞI CONSERVAREA UNOR PIESE METALICE DINTR-UN MORMÂNT
DE INCINERA ŢIE SEC.II E. N. • RESTAURATION AND CONSERVATION OF METHAL
PIECES IN AN INCINERATION TOMB 2"d CENTURY AD ................................................ 405
Vasilica-Daniela POP
RESTAURAREA ŞI CONSERVAREA UNOR ACCESORII VESTIMENTARE DIN
METAL COMBINAT CU ALTE MATERIALE • RESTORATION AND
CONSERVATION OF SOME OBJECT MADE FROM METAL COMBINED WITH
OTHER MATERIALS ................................................................................................................... 413
Radu TUNARU
RESTAURAREA BUTUCULUI BRESLELOR ARĂDENE •
THE RESTAURATION ARAD GUILD STUMP ...................................................................... 419
Elisabeta MARIANCIUC, Romolica DEJEU
CONSERVAREA COLECŢIEI DE LĂZI DE ZESTRE A MUZEULUI ruDEŢEAN DE
ISTORIE ŞI ARTĂ ZALĂU• CONSERVATION OF THE COLLECTION OF DAWRY
CHEST OF THE COUNTY HISTORY AND ART MUSEUM ZALĂU ......................... 503
Doina BOROŞ
INVESTIGA ŢII CHIMICE ALE UNOR FRAGMENTE DE TEXTILE ARHEOLOGICE •
CHEMI CAL INVESTIGATIONS OF SOME ARCHEOLOGICAL TEXTILES
FRAGMENTS .................................................................................................................. 515
Adela DOBRESCU
RESTAURAREA UNEI ICOANE MUZICALE •
THE RESTORA TION OF A MUSICAL ICON ..................................................................... 523
Cristina BUSUIOC
RESTAURAREA ICOANEI „IISUS ÎNVĂŢĂTOR" DIN COLECŢIA MUZEULUI
JUDEŢEAN SATU MARE • THE „OUR SA VIOUR" ISA END OF XVIII C.
TRANSILVANIAN ICON ...................................................................................................... 531
Cristina BUSUIOC
RESTAURAREA ICOANEI PE LEMN ,,MAICA DOMNULUI CU PRUNCUL"·
THE RESTAURATION OF THE ICON ON WOOD „VIRGIN MARY
WITH THE CHILD" ................................................................................................................ 539
Radu Ovidiu ARDELEAN

RESTAURAREA UNUI BIROU• THE RESTORATION OF AN OFFICE DESK ............ 543
Gabriela PAUL, Gheorghina OLARIU

CONSERVAREA BIBLIOTECII KALLA Y - UNGARIA •
KALLAY LIBRARY CONSERVATION, HUNGARY ........................................................ 547
Vasile IONIŢĂ, Gelu TICULEANU

CONSERVAREA STRUCTURILOR CONSTRUCŢIEI DE LEMN DESCOPERITE ÎN
CENTRUL BIZANTIN DE LA NUFĂRU, TULCEA • THE PRESERVATION OF THE
WOODEN STRUCTURES DISCOVERED IN THE BYZANTINE CENTER OF
NUFĂRU -TULCEA .............................................................................................................. 553
MORGOS Andrâs, HUTAI Gâbor

RONTGENEZES ES REGESZETI KARDLELETEK RESTAUR.ALASA VALAMINT
KARDMASOLATOK KESZITESE •RADIOGRAFIEREA, RESTAURAREA ŞI
EFECTUAREA REPLICILOR UNOR SĂBII• RADIOGRAPHY, RESTORATION AND
REPLICATION OF SOME SWORDS ................................................................................... 567
Radu CORDOŞ
RESTAURAREA UNUI CUŢIT DIN FIER DIN SECOLUL AL II-LEA E.N •
THE RESTORING OF AN IRON KNIFE DATED IN THE Il-nd CENTURY A.D ...... .425
Roxana COBUSCEANU
RESTA URAREA UNEI „CASE DE MARCAT" •
RESTAURIERUNG UND KONSERVIERUNG EINE MARKIERUNGKASSE ........... 429
Ioan PETEAN, Gheorghe ARGHIR

MATERIALELE - O PROBLEMĂ PENTRU DENARII IMPERIALI SUBERAŢI •
MATERIALS - A MA TTER FOR ROMAN IMPERIAL SUBERATES ........................ 435
Gil Jean TURCULEŢ

RESTAURAREA ŞI CONSERVAREA UNEI PAFTALE DE BRONZ·
THE RESTORATION ANO CONSERV ATION OF A BRONZE BUCKLE .................. 441
IoanBALTOŞ
REST AURAREA UNEI CARCASE DE LEMN CU CEAS DE PERETE, CU PENDULĂ •
THE RESTORATION OF A WOODEN CASE WITH CLOCK„„„„ .. „„„„„„„„„„„„„„ 445
Dan FĂRTĂIŞ, Bogdan NICULICĂ

DATE INEDITE REFERITOARE LA CERAMICA DIN NECROPOLA TUMULARĂ DE
TIP COSTIŞA-KOMAROW (SEC. XVIII - XV Î. CHR. ), DE LA ADÂNCATA,
JUDEŢUL SUCEAVA• INFORMATIONS INEDITES CONCERNANT LA CERAMIQUE
DANS LA NECROPOLE TUMULAIRE DE TYPE COSTIŞA-KOMAROW (XVIII-XV" 111•
SIECLE A.Ch.), DE L'ADÂNCATA, DEPARTEMENT DE SUCEAVA.„„„.„„„„„„„„.449
Cornelia ROTARIU
RESTAURAREAREA UNEI STICLUŢE DE PARFUM DIN SEC. XIX-LEA•
RESTAURATION OF A PERFUME GLASS BOTTLE FROM XIX CENTURY„„„„„459
Simona Violeta GHEORGHE

VASE ANTICE GRECEŞTI DIN COLECŢIA MUZEULUI OLTENIEI - RESTAU-
RARE-CONSERV ARE • GREEK ANCIENT BOWLS IN THE COLLECTIONS OF THE
HISTORY MUSEUM OF OLTENIA - RESTAURA TION-CONSERV ATION .. „„ .... „. 463
Eva PUSKAS
RESTAURAREA UNUI „V AS MARE PÂNTECOS" •DES CONSIDERATIONS
COCERNANT LA RESTAURATION D'UN VASE ARCHEOLOGIQUES ..... „„„ .... „. 475
Emanoil PRIPON
CONSIDERA ŢII PRIVIND RESTAURAREA UNOR PIESE CERAMICE CU PIERDERI
MARI ALE INTEGRITĂŢII • CONSIDERATIONS REGARDING THE RESTORA TION
OF SOME POTTERY PIECES WITH GREAT LOSS OF INTEGRITY ... „„„ ... „„„„„„.479
Roxana COBUSCEANU
RESTAURAREA UNUI V AS ETNOGRAFIC, TIP „ULCIOR CU ŢÂŢĂ" • THE
RESTORATION OF AN ETHNOGRAPHIC VASE, TYPE „JAR WITH HANDLE"„„487
Mihaela GROPEANU
CONSERVAREA PREVENTIVĂ A COLECŢIILOR MUZEULUI ETNOGRAFIC AL
TRANSILVANIEI • LA CONSERVATION PREVENTIVE DES COLLECTIONS ETHNO-
GRAPHIQUES DU MUSEE ETHNOGRAPHIQUE DE TRANSYLVANIE„ .. „„„„„„„.„ ... 489
ARHEOLOGIE PREISTORICĂ
PLASTICĂ ANTROPOMORFĂ NEOLITICĂ DE LA
PORŢ „ CORĂU" (JUD. SĂLAJ)
SANDA BĂCUEŢ-CRIŞAN, ANAMARIA CÂRSTEA
Reluarea cercetărilor în situl de la Suplacu de Barcău, atât în partea sălăjeană

(satul Porţ, comuna Marca) 1 cât şi în cea bihoreană, s-au datorat lucrărilor de
investiţie pentru realizarea unui baraj de acumulare. În noile condiţii cea mai mare
parte a sitului va fi acoperită de apă, impunându-se salvarea vestigiilor arheologice.
Cercetarea ne-a oferit prilejul unor descoperiri remarcabile, dându-ne
certitudinea că situl de la Suplacu de Barcău/Porţ „ Corău " este probabil cel mai
important din această zonă de nord vest a României. La numeroasele date privind
habitatul, structura aşezărilor, viaţă economică s-au adăugat informaţii preţioase
privind viaţa spirituală a comunităţilor de aici. Pentru prima dată în neoliticul
românesc a putut fi documentată existenţa unei necropole sau grup de morminte de
incineraţie (Bejinariu şi colab. 2004, p. 245-246). La acestea se adaugă un număr
de 8 piese întregi sau fragmentare aparţinând unor statuete antropomorfe feminine,
un braţ mobil şi o piesă cu caracter zoomorf. Aceste piese fac obiectul demersului
nostru cu precizarea că numai o parte dintre ele, cele mai reprezentative, vor fi
prezentate mai jos. Deşi numărul pieselor nu este impresionant, acestea au apărut în
toate nivelurile de cultură identificate la Porţ „ Corău ".
Prima statuetă descoperită (CC 1591/ 2003) a apărut în Sl/ 2003, la
adâncimea de 1,25m şi ţine de nivelul corespunzător culturii Starcevo Criş (pl.
11/la-b). În această zonă, la nivelul sterilului, s-au conturat mai multe aliniamente
de gropi de stâlp care au indicat existenţa unei locuinţe de suprafaţă.
Piesa este fragmentară având păstrat capul şi o parte din bust. Faţa
triunghiulară avea marcaţi ochii prin două incizii orizontale, gura printr-o
impresiune rotundă, nasul uşor tras în relief. Statueta prezenta un braţ scurt,
orizontal, cel de-al doilea fiind rupt din vechime. Sânii au fost indicaţi de două
proeminenţe conice.
Acest tip de statuete sunt des întâlnite în mediul cultural de care am amintit
în special în fazele târzii IIIB, N A (Lazarovici 1984, p. 77), după contactul cu
purtătorii culturii Vinca. Bune analogii pentru figurina de la Porţ avem printre
piesele descoperite la Homorodu de Sus (Bader 1968, p. 38) dar şi în mediul
1
Colectivul de cercetare a fost format din dr. Alexandru V. Matei, dr Ioan Bejinariu, drd. Sanda
Băcueţ, drd. Dan Băcueţ, dr. Horea Pop, drd. Dan Sana.
12 SANDA BĂCUEŢ-CRIŞAN, ANAMARIA CÂRSTEA
Pişcolt, descoperirea de la Pişcolt „ Lutărie" (Nemeti 1986-1987, fig. 114).

Materialul ceramic asociat acestei statuete atribuie nivelul unei faze târzii IIIB-IVA
a complexului Starcevo Criş.
A doua piesă (CC 1592/2003) a fost descoperită în secţiunea IV la o
adâncime de 1, 1O m. Statuetă fragmentară de tip coloană (pl. II/2a-b). Se păstrează
partea superioară, în zona rupturii statueta este îngroşată de unde iniţial porneau
probabil fesele. Faţa este reprezentată sumar. Pe bust sunt redaţi sânii mici
cilindrici. Analogii pentru această piesă sunt cunoscute tot în mediu Stracevo Criş
târziu.
Următoarea piesă (CC 1594/2003) luată în discuţie a fost identificată în
secţiunea N-2003 la o adâncime de 0,75m (pl. II/4a-b). Piesa este fragmentară,
face parte din tipul idolilor cilindrici (Lazarovici 1979, p. 91). S-a păstrat partea
superioară, corpul şi o parte din bust. Statueta este extrem de expresivă fiind redate
toate detaliile anatomice ale feţei. Ochii sunt marcaţi prin două incizii orizontale,
nasul acvilin având redate nările, gura rotundă, privirea în sus. Pe bust se mai
păstrează un sân conic, celălalt fiind rupt din vechime.
Pentru această piesă se cunosc analogii în cultura Virn;:a, reprezentarea feţei
cu privirea în sus, în special figurinele descoperite la Zorlenţu Mare, atribuite fazei
Virn;:a Bl (Lazarovici 1979, p. 91-92, pl. XX-D/2,3; H ).
Cea mai interesantă statuetă feminină descoperită la Porţ „ Corău " provine
tot din secţiunea SN/ 2003 la - 0,56 (pl. Il/3a-d). În apropierea piesei au fost
identificate 2 vase întregi, dintre care unul de tip „covată" (Ignat 1998, p.139) şi
oase arse. Este deci posibil ca această figurină să provină dintr-un mormânt de
incineraţie, complexul fiind considerat ca M15. Până la realizarea unor analize
osteologice atribuirea complexului rămâne cu semnul întrebării.
Piesa este întreagă şi datorită imaginii pe care o sugerează, am numit-o
„femeia bufuiţă". Se prezintă sub forma unui cilindru, uşor subţiat în partea
superioară, marcând gâtul. Faţa expresivă, ochii fiind reproduşi prin două
impresiuni mici circulare, nasul acvilin. Spre deosebire de restul statuetelor
descoperite la Porţ, această piesă are marcat părul pieptănat cu cărare pe mijloc
lăsat pe spate. Partea inferioară a corpului este decorată prin împunsături mici
întrerupte din loc în loc de incizii. Nu prezintă braţe sau sâni. Baza statuetei a fost
lăţită având o concavitate şi lăsând impresia că a fost prinsă de ceva.
Acest tip de figurină este până în prezent caracteristic nivelelor atribuite
grupului Suplac faza a II-a şi a III-a aşa cum a fost caracterizat până în prezent
(Ignat 1998, p. 54-56). Singura statuetă feminină de acest gen descoperită până în
prezent într-un alt sit decât cel de la Suplacu de Barcău-Porţ „ Corău" este
descoperirea recentă (noiembrie 2004) de la Pericei „Keller Tag", jud Sălaj.
Materialul arheologic, tipul de habitat, identitatea tipului de economie indică o
contemporaneitate între descoperirile celor două situri - nivelul superior de la
Pericei - cu nivelul corespunzător fazei a II-a a grupului Suplacu de Barcău.
Plastică antropomorfă neolitică de la Porţ „ Co rău" (jud. Sălaj) ]3
Pentru moment am încercat o prezentare pozitivistă a celor mai frumoase

piese descoperite în cercetările noastre la Porţ „ Corău ". O prezentare exhaustivă a
plasticii neolitice apărută până în prezent pe teritoriul judeţului Sălaj va face
obiectul unui studiu aparte.
BIBLIOGRAFIE
Bader 1968 T. Bader, Despre figurinele antropomoife în cadrul culturii

Criş, înAMN, V,1968, p. 383-388
Bejinariu şi colab. I. Bejinariu şi colab, Şantierul arheologic Porţ „ Corău ", în
2004 Cronica cercetărilor arheologice din România, campania
2003, Cluj-Napoca 2004, p. 245-247
Ignat 1998 Doina Ignat, Grupul cultural neolitic Suplacu de Barcău,
Timişoara, 1998
Lazarovici 1979 Gh. Lazarovici, Neoliticul Banatului, Cluj-Napoca, 1979
Lazarovici 1984 Gh. Lazarovici, Neoliticul timpuriu în România, în AMP,
VIII, 1984, p. 48-104
Nemeti I. Nemeti, Descoperi din neoliticul târziu în valea Crasnei,
1986-1987 în Studii şi Comunicări Satu Mare, VII-VIII, 1986-1987, p.
15-30
A FEW HUMAN FIGURINES (FEMALE) DISCOVERED IN THE

NEOLITHIC SETTLEMENT FROM PORŢ „CORĂU" (SĂLAJ COUNTY)
(Summary)
In 2002-2003 we had to do some rescue excavation in the neolithic

settlement from Porţ „ Corău" (Sălaj County). There we discovered a lot of
figurines, here we present just a few of them (human figurines - female ). The
artefacts belongs to the Starcevo Criş Culture and Suplacu de Barcău Group.
14 SANDA BĂCUEŢ-CRIŞAN, ANAMARIA CÂRSTEA
\
\
~ Ba.r1ljulinunstnac:fle Oramuri de au:ccs
Ba'. i\lbla 11ctwilJ 14 81ucilului .- · - · -· Cr.nifRJcjude'
~ CUDuri vtthl ale .Bnciu.lul Lini~ de irutUi ten1iuttc:

'"'---<--
Planşa I. Amplasarea sitului de la Porţ „ Corău" (jud. Sălaj).
Plasticii antropomorfii neolitică de la Porţ „ Co râu" (jud. StUaj) 15
a b
2
1
a b c d
3
o 5
...__....__..._---:_...:..___J cm
Planşa II. Statuete antropomorfe feminine de la Porţ „ Corău" Uud. Sălaj) .
CONTRIBUTII LA REPERTORIUL
' A
DESCOPERIRILOR APARŢINAND
CULTURII PETREŞTI DIN
BAZINUL MUREŞULUI MIJLOCIU
MIHAI GLIGOR
Studiul de faţă însumează mai multe cercetări arheologice efectuate în zone

apropiate geografic, dar realizate la intervale diferite de timp. Suportul tehnic de
care au beneficiat cercetările ce urmează a fi prezentate în rândurile de faţă este
legat în mod direct de tipul şi natura cercetării (periegheză, sondaj de control
stratigrafic, săpătură preventivă). De asemenea, concluziile ce se pot trage după
prelucrarea materialelor rezultate sunt în directă legătură cu informaţiile
arheologice de care am dispus.
Deoarece sunt luate în discuţie artefacte aparţinând culturii Petreşti, pentru
început prezentăm o serie de consideraţii privitoare la tehnologia de manufacturare,
la categoriile şi speciile ceramice asociate, modul de ornamentare şi tipurile de
decor.
Autorul monografiei culturii Petreşti, prof. Iuliu Paul a operat o clasificare a
vaselor ceramice manufacturate de comunităţile purtătoare ale culturii - luând în
discuţie compoziţia şi tehnica de confecţionare a pastei, procedeele de ardere
(coacere) a vaselor - în trei specii principale: grosolană (grosieră), intermediară
(semifină) şi fină.
Ceramica fină este lucrată dintr-o pastă omogenă, utilizând ca degresant
nisipul cu bobul fin. Arderea oxidantă, realizată în cuptoare cu cameră de ardere a
dat o pastă de culoare portocalie sau cărămizie, rezonantă şi de foarte bună calitate.
Unele fragmente ceramice prezintă miezul cenuşiu în secţiune, datorită arderii
incomplete (Paul 1992, 48-49, 67).
Formele de vase caracteristice culturii Petreşti sunt considerate cu precădere
castroanele carenate şi suporturile, străchinile, vasele de tip fructieră, oalele, cu
variante de manufacturare; pe aceste tipuri de vase vom întâlni cu predilecţie şi
decorul pictat. Comunităţile culturii Petreşti au utilizat în manufacturarea ceramicii
ornamentate prin pictură tehnica superioară a aplicării stratului pictural înainte de
ardere (Paul 1992, 52-66).
Fondul decorului pictat se realiza prin aplicarea unui strat fin şi uniform -
angoba - de diferite culori pe parcursul evoluţiei culturii Petreşti; nuanţele de
18 MIHAI GLIGOR
caram1zm sunt specifice pentru faza finală. În majoritatea cazurilor, slipul era
uniform şi bine lustruit.
Elementele decorative de bază - caracterisitice şi definitorii pentru cultura
Petreşti - sunt în exclusivitate de esenţă liniar-geometrică: motivul spiralei şi
pandantul său unghiular, meandrul, motivele în reţea, tabla de şah, benzile liniare,
romburile. De multe ori motivele picturale se asociază, se combină între ele, creând
ansambluri ornamentale cu aspect compozit; observăm dese situaţii când este
pictată şi suprafaţa interioară a vasului sau buza, cu motive complementare. Am
întâlnit realizarea decorului în baza unei concepţii tectonice, suprafaţa vasului fiind
împărţită în zone decorative; elementul horror vacui este constatat de asemenea în
ornamentarea ceramicii pictate Petreşti. De remarcat că asocierea motivelor de
bază cu motive preluate de la alte grupe stilistice, devenite în acest fel motive
complementare, este determinată de necesităţile impuse de forma vasului.
Pictura monocromă, bicromia şi tricromia sunt întâlnite în toate fazele de
dezvoltare a culturii; pentru fiecare dintre acestea, sunt predominante anumite
motive ornamentale, dar este tipică şi perpetuarea şi dezvoltarea unor derivate a
motivelor picturale de la o grupă la alta. Culorile de bază din paleta cromatică
întâlnită pe ceramica pictată Petreşti sunt alb, roşu şi negru, aşternute în diverse
nuanţe, creându-se în acest fel un evantai de culori, între care amintim albul-gălbui,
cremul, portocaliul, roşu-sângeriu (teracotta), roşu-maroniu (siena arsă), maron
(umbra arsă), ciocolatiu, brun închis (Paul 1977, 17-22; PI.I-III; 1992, 66-97).
Oarda de Jos (localitate suburbană aparţinătoare de municipiul Alba Iulia)

Prima semnalare a unor artefacte aparţinând culturii Petreşti, descoperite pe
teritorul localităţii Oarda de Jos datează din anul 1996 1• Este vorba în primul rând
de câteva fragmente ceramice pictate, de cea mai bună tradiţie Petreşti, descoperite
la ieşirea din localitate, pe prima terasă din imediata apropiere a Mureşului, în
partea dreaptă a şoselei ce leagă Oarda de Jos de Limba. Artefactele la care facem
referire se includ în categoria ceramicii fine, bicrome, cu o pastă pură şi densă, de
culoare portocalie sau cărămizie, rezonantă, rezultată în urma arderii oxidante şi
prezintă un lustru puternic.
Menţionăm fragmente de castroane, cu buza triunghiulară, obţinută prin
frângerea profilului spre interior, ce prezintă pe un fond de culoare cărămizie
deschisă, decorul pictat de culoare brun închis, sub forma motivelor în reţea,
înscrise la rândul lor în benzi unghiulare meandrice; specific ceramicii pictate
1
În urma unei cercetări de suprafaţă (periegheză) efectuate de către semnatarul acestor rânduri, au
fost recoltate resturi de chirpici, fragmente ceramice pictate şi ceramică neornamentată, care după
pastă, formă şi decor permiteau o datare în cadrul culturii Petreşti. O parte a acestor materiale au
fost prezentate în lucrarea de diplomă intitulată "Aspecte ale culturii Petreşti din valea Mureşului
mijlociu", Alba Iulia, 1996.
Contribuţii la repertoriul descoperirilor aparţinând culturii Petreşti ... 19
petreştene, pe buzele recipientelor sunt aplicate motive picturale complementare,

de forma benzilor de linii ce formează spirale (Pl.IX/1-2). La un alt fragment de
castron situaţia se inversează, corpul vasului prezintă decor în formă de benzi
spiralice de aceeaşi culoare închisă şi pe buză sunt aplicate benzi unghiulare cu
motive în reţea înscrise (Pl.IX/3). Acest decor este specific grupei stilistice A-Bllf
şi am identificat analogii numeroase, dintre care amintim la Noşlac (Paul 1992,
Pl.XL/1), Mihalţ (Paul 1992, Pl.XL/3-6), Turdaş-La Guşata (Blăjan 1975, fig.5/1-
2), Oarda-Dublihan (Rustoiu 2001, Pl.111/9, Pl.IV/7-8).
În cazul altor piese - datorită stării fragmentare nu se poate menţiona forma
vasului din care făceau parte - putem spune că aparţin aceleiaşi grupe stilistice
căreia îi este specific motivul în reţea (Pl.IX/4,8) sau au caracteristic decorul
realizat din benzi de linii paralele ori unghiulare, simple dar şi compuse, cu linie de
bordură (Pl.IX/5-7).
O locuire Petreşti - documentată prin ceramică neornamentată şi
ornamentată prin pictură, material litic şi elemente de plastică antropomorfă - a
fost identificată tot pe teritoriul administrativ al localităţii Oarda de Jos, în punctul
Dublihan, în partea vestică, având ca reper mai apropiat confluenţa Mureşului cu
râul Sebeş (Rustoiu 2001, 55-57; fig.I, PI.I-V).
Pe baza acestor informaţii, în anul 2000 - în cadrul practicii studenţeşti şi în
contextul mai larg al cercetărilor arheologice din zona Limba - s-a decis executarea
unei secţiuni de control şi informare stratigrafică. Secţiunea a fost numerotată S
1/2000, are dimensiunile de 6x2 m, orientată N-S (Pl.Xl/8). Poziţionarea unităţii de
cercetare s-a realizat în funcţie de stâlpii metalici de înaltă tensiune, amplasaţi în
imediata apropiere. Distanţa de la secţiune la Mureş, spre N, este de aproximativ
300m.
Locul în care s-au efectuat săpăturile se află în hotarul localităţii Oarda de
Jos, pe prima terasă a Mureşului, pe partea stângă a râului, la aproximativ 50 m de
ieşirea din Oarda de Jos şi la 150 m spre S de şoseaua ce leagă localitatea de satul
următor, Limba.
Stratigrafia rezultată în urma efectuării sondajului se prezintă după cum
urmează: 0/-0,25 (0,30) m - nivel vegetal, cu sol negru, cu puţine materiale
aparţinând epocii romane; -0,3/-1, 1 m - strat de cultură, aparţinând culturii Petreşti;
-1, 1 m - strat steril de culoare alb-gălbuie, loessoid.
În caroul 3 s-a profilat la adâncimea de -0,6 m, o aglomerare de chirpici ars şi
materiale ceramice, pietre de râu, materiale litice şi osteologice, ce aparţin
resturilor unei locuinţe de suprafaţă, numerotată L 1 (Pl.Xl/7). Imediat sub această
locuinţă a apărut sterilul alb-gălbui, loessoid, caracteristic întregii terase a
Mureşului (Paul şi colab 2001, 134).
Ceramica fină este reprezentată de două fragmente ceramice pictate (Pl.V/4-
5). Decorul este realizat din linii paralele, dispuse oblic pe corpul vasului, de
culoare maro închis.
20 MIHAI GLIGOR
Ceramica intermediară (semifină) este predominantă. În categoria

neornamentată se includ vasele confecţionate dintr-o pastă arsă uniform, rezultând
o culoare cărămizie (Pl.VI/1,6). Avem fragmente de străchini cu fundul drept,
probabil de formă aproape bitronconică (Pl.V/2-3). Acest tip avea buza rotunjită şi
uşor evazată (PI.Vil). În categoria ornamentată se înscriu fragmente de străchini
sau castroane, manufacturate dintr-o pastă cărămizie, cu o ardere bună, decorate cu
şiruri de tăieturi (incizii), scurte şi adânci, dispuse sub buza rotunjită şi puţin
evazată a vasului (Pl.V/6; Pl.VI/2) sau pe corpul vasului (Pl.IV/6). Chiar dacă acest
mod de ornamentare nu este specific pentru ceramica Petreşti, astfel de materiale
au mai fost descoperite in aria de dezvoltare a culturii şi se leagă de influenţele
turdăşene (Paul 1992, 52-53; Luca 2001, 75-76).
Mai amintim o toartă rotunjită, cu perforaţie orizontală (Pl.VI/8), un
fragment de fructieră (Pl.VI/5), precum şi fragmente de castroane: cu carenă, cu
buton ornamental dispus pe corpul carenei (Pl.IV/5); cu buza rotunjită şi evazată în
exterior (Pl.IV/7).
Specia ceramicii grosiere este lucrată dintr-o pastă cu nisip cu bobul mare şi
pietricele în compoziţie. Din această pastă se confecţionează vase de provizii, iar în
funcţie de tehnica de ardere, vasele dobândesc o culoare cărămiziu-cenuşiu
(Pl.VI/7) sau nuanţe de cenuşiu (Pl.VI/3-4).
Coroborând datele obţinute în urma cercetărilor de suprafaţă cu cele
stratigrafiate, putem conchide că locuirea de la Oarda de Jos - Şesu Orzii se
încadrează în faza A-B de evoluţie a culturii Petreşti.
O extindere a locuirii petreştene pe terasa largă din stânga Mureşului, spre
Limba, nu s-a documentat până în momentul de faţă, fapt rezultat şi din cercetarea
foarte recentă2 , efectuată la aproximativ 300 m de sondajul efectuat în anul 2000
(Pl.XII) 3 .
Alba Iulia - str. Clujului, f.n.

Semnalarea unei noi descoperiri aparţinând culturii Petreşti pe teritoriul
oraşului Alba Iulia a fost posibilă în urma efectuării unei cercetări arheologice
preventive4 . Menţionăm că din arealul înconjurător provin materiale arheologice
1
Este vorba de un proiect mai amplu de cercetare arheologică, realizat în comun de către Birkbeck
Col/ege, Londra, Marea Britanie şi Institutul de Arheologie Sistemică din cadrul Universităţii "I
Decembrie 1918" Alba Iulia, iniţiat în 2004 şi aflat în derulare. Sunt vizate cu precădere descoperiri
aparţinând epocii romane, semnalate anterior prin periegheze şi cercetări arheogeofizece.Întregul set
de operaţiuni topografice a fost executat de personalul de specialitate al Institutului de Arheologie
Sistemică.
3
Georeferenţierea a fost realizată de M. Breazu, căruia îi mulţumesc.
4
Au fost executate săpături în vederea obţinerii certificatului de descărcare de sarcină arheologică
pentru o suprafaţă de aprox. l 500mp, teren construibil, în intravilanul oraşului Alba Iulia, situat pe
str. Clujului, f.n„ pe partea dreaptă a DNI Alba Iulia - Cluj-Napoca, unde SC Giro-Trans SRL avea
în proiect construirea obiectivului „Hală depozit şi sediu firmă Giro-Trans". Zona cercetată se află
pe prima terasă, pe partea dreaptă a râului Mureş, în extremitatea nordică a oraşului Alba Iulia.
neolitice descoperite cu ocazia construirii căii ferate Alba Iulia - Zlatna, precum şi
a şoselei de centură. În imediata apropiere au mai fost efectuate cercetări
arheologice în anul 2003 (Paul şi colab 2004, 38-39), precum şi în primăvara
anului 2004 5.
Proiectul de cercetare întocmit6 a vizat astfel detectarea rapidă a eventualelor
depuneri de interes arheologic şi cercetarea lor integrală; în acest proces, s-au
succedat mai multe operaţiuni, fiecare cu specificul său.
S-a realizat mai întâi ridicarea topografică7 şi s-a asigurarea suportului
topografic necesar prospecţiunilor arheogeofizice şi lucrărilor arheologice
(PI.VIII).
Au fost efectuate prospecţiuni magnetometrice8 pentru obţinerea unei
diagnoze; după descărcarea datelor şi prelucrarea lor prin utilizarea de soft-uri
specializate, a rezultat în final o hartă magnetometrică (PI.X). În ambele suprafeţe,
cercetările magnetometrice au relevat existenţa unor conducte pentru utilităţi (apă,
gaz), fapt ce a permis reducerea substanţială a zonei ce necesita investigarea. De
asemenea, au fost detectate o serie de anomalii magnetice, care puteau fi
interpretate ca fiind de interes arheologic.
Au fost trasate mai multe sondaje de verificare stratigrafică, amplasarea lor
ţinând seama de informaţiile oferite de prospecţiile magnetometrice. Au fost
executate 5 sondaje cu dimensiunile de 2x2 m în prima suprafaţă şi un sondaj cu
dimensiunile de 1,5x5 m în cea de-a doua (Pl.Xl/1-5). Stratigrafia, stabilită în urma
săpăturilor, este următoarea: O - 0,20 (0,25) m - nivel vegetal, negru-cenuşiu; -
0,20 (0,25) m - O, 45 (0,50) m - nivel cu pământ negru-cenuşiu, argilos, extrem de
tare; - O, 45 (0,50) m - sterilul arheologic - de culoare gălbuie, nisipos. Pentru
Parcela are o formă regulată, dreptunghiulară şi este situată între clădirea de depozite ICRA şi secţia
de confectionat ambalaje din carton LANTIC.
5
Între 15-20 martie 2004, au avut loc cercetări arheologice la ieşirea din oraş, pe partea stângă a
şoselei Alba Iulia - Cluj-Napoca, în imediata apropiere a caii ferate Alba Iulia - Zlatna. în vederea
obţinerii certificatului de descărcare de sarcină arheologică, pe o suprafaţă de aprox. 2200 mp,
pentru firma Impuls Oii. S-a realizat suportul topografic pentru unităţile de prospectare
arheomagnetică şi unităţile de cercetare arheologică; au fost trasate cu ajutorul staţiei totale 11
sondaje de control stratigrafic, dispuse astfel încât să acopere întreaga suprafaţă afectată de proiect.
După efectuarea prospecţiilor magnetometrice - care nu au scos în evidenţă posibile structuri de
locuire - au fost executate 7 sondaje cu dimensiunile de 2x2m. Rezultatele cercetărilor, realizate
prin prospecţii arheogeofizice şi sondaje de control, au relevat clar absenţa unui strat de depuneri
antropice antice.
6
Fiind vorba de o săpătura de salvare, dată fiind şi suprafaţa mare de cercetat, s-a impus o abordare
interdisciplinară, prin acţionarea cu mijloace şi tehnici moderne, care să ducă la eficientizarea
demersurilor arheologice. Mulţumesc pe această cale colegilor pentru sprijinul acordat.
7
Operaţiunile de culegere a datelor şi prelucrarea lor, precum şi întocmirea planului de situaţie cu
dispunerea unităţilor de cercetare, au fost efectuate de către Borşan Tudor, Maican Ionuţ şi Breazu
Marius de la Serviciul Topografic al Institutului de Arheologie Sistemică.
8
Cercetarea arheogeofizică prin metoda magnetometriei a fost realizată de către Şuteu Călin, de la
Laboratorul de Arheometrie al Institutului de Arheologie Sistemică.
22 MIHAI GLIGOR
fiecare sondaj s-a mai efectuat un nivel de săpare, pentru siguranţă, până la aprox.
0,70m adâncime.
Au fost descoperite foarte puţine materiale arheologice -ceramică
petreşteană - cel mai probabil antrenate de la suprafaţă în urma activităţilor
agricole.
În sondajul cu nr. 4 s-a conturat un complex de tip adâncit, cel mai probabil o
groapă izolată, cu o utilitate dificil de precizat în acest stadiu al cercetărilor. Urmele
de arsură sunt foarte sporadice şi nu s-au putut delimita faze de amenajare sau
locuire. A fost necesară o extindere a suprafeţei cercetate, rezultând în final o sondă
de 3x3 m (Pl.Xl/6). Complexul se adânceşte până la aprox. 1 m, unde pe fund s-au
constatat concreţiuni calcaroase. Din golirea gropii a rezultat o cantitate apreciabilă
de fragmente ceramice, resturi osteologice şi chirpici.
După compoziţia pastei, ardere, forme şi decor, ceramica aparţine
purtătorilor culturii Petreşti.
Castroanele carenate - formă tipică pentru cultura Petreşti, cunosc o
dezvoltare remarcabilă de-a lungul fazelor de evoluţie a culturii şi sunt specifice
atât ceramicii nepictate cât şi ceramicii ornamentate prin pictură. Au fost
descoperite două fragmente ceramice pictate ce se includ în acestă formă, aparţin
categoriei bicrome, cu decor alcătuit din benzi de linii groase, pictate cu o culoare
maron-închis (umbra arsă), dispuse oblic; fragmentele sunt apropiate şi ca
tonalitate coloristică a fondului-angobă, cărămiziu deschis, foarte asemănător cu
culoarea pastei şi sunt puternic lustruite atât în exterior, cât şi în interior (Pl.l/3a-
3b,4a-4b). Putem afirma că se încadrează în formele târzii de castroane carenate
specifice fazei A-B, cu gâtul scurt, înclinarea uşoară spre interior, buza rotunjită şi
carena arcuită, semicilindrică, cu tendinţe spre unghiularizare; motive picturale
complementare pornind dinspre buză sunt aplicate şi în interiorul fragmentelor.
Acelaşi decor alcătuit din linii groase, obţinute prin pensulare, pictate cu o
nuanţă de maro pe fondul bine lustruit atât în exterior cât şi în interior, îl întâlnim şi
în cazul altor fragmente ceramice de mai mici dimensiuni (Pl.l/5a-5b, 6a-6b).
Alte fragmente de castroane carenate găsite sunt neornamentate (PI.IV/2),
slipul de culoare cărămiziu închis, corpul vasului este foarte bine lustruit, atât in
exterior cât si în interior.
Suporturile sunt de asemenea considerate forme caracteristice şi definitorii
pentru cultura Petreşti. Au fost descoperite două fragmente de vase-suport pictate,
din categoria suporturilor înalte, cvasi-cilindrice, goale în interior.
Un fragment de suport, realizat dintr-o pastă fină, ardere foarte bună, slip
gălbui-cărămiziu, bine lustruit, decorul este obţinut prin pictare cu o culoare de
nuanţă cafeniu deschis, sub forma benzilor de linii interioare - paralele, înguste şi
dese - încadrate de linii de bordură mai late, rezultând ansambluri ornamentale de
aspect compozit (Pl.111 ). I. Paul include acest tip de motive ornamentale în grupa
stilistică A-Blid (Paul 1992, 83-84). Piese asemănătoare întâlnim în locuirile
Petreşti de la Bogatu Român (Schroller 1933, Taf.23/9), Şeica Mică (Schroller
1933, Taf.22/4), Alba Iulia-Lumea Nouă (Berciu, Berciu 1949, Fig.8/2), Răhău
Dealul Şipotelor (Horedt şi colab 1966-1967, fig.4/8), Turdaş-La biserică (Blăjan
1975, fig.7), Tărtăria (Vlassa 1976, Fig.5/4), Daia Română (Paul 1977, Pl.1116;
1992, Pl.XXXV/11), Noşlac (Paul 1992, Pl.XXXVll5, 8), Ciumbrud (Gligor şi
colab 1996, Pl.IX/4,6), Zau de Câmpie (Maxim 1999, Pl. XXII/7).
Al doilea fragment de suport (Pl.112) a fost realizat dintr-o pastă fină,
cărămizie, ardere oxidantă. În urma lustruirii puternice a slipului, a rezultat o
adevărată crustă, care cel mai probabil în urma exfolierii, a antrenat în parte şi
motivele decorative aplicate; aşa se explică faptul că benzile de linii de culoare
brun închisă sunt slab vizibile pe corpul vasului. Dintre cele mai bune analogii -
tipologic şi stilistic - amintim fragmentul de suport descoperit la Oarda-Dublihan
(Rustoiu 2001, Pl.IV/16).
Specia ceramicii intermediare (semifine) este de asemenea reprezentată în
cadrul descoperirii de la Alba Iulia, str. Clujului. Ceramica intermediară este
confecţionată dintr-o pastă omogenă, degresată cu nisip cu bobul mărunt, arderea
este bună şi relativ uniformă, rezultând o culoare cărămizie, cu diferite nuanţe.
Formele şi dimensiunile vaselor care se includ în această specie sunt variate, de la
castroane până la oale de diferite mărimi. Utilitatea vaselor care aparţin acestei
categorii este cel mai probabil de vase de provizii sau este legată de activitătile
cotidiene ale purtătorilor acestei culturi.
Partea inferioară a unui suport neornamentat, confecţionat dintr-o pastă de
culoare cărămizie, ce se încadrează în grupa suporturilor cu buza groasă, rotundă şi
evazată, răsfrântă în afară (Pl.11115), completează repertoriul de forme pentru
această categorie de vase.
Se remarcă diverse tipuri de oale, chiar dacă au fost descoperite în stare
fragmentară. Vase cu buza rotunjită şi gâtul cilindric sau uşor tronconic, scurt şi
demarcat de corpul vasului printr-un mic prag sau o uşoară şănţuire. Putem
presupune că erau plasaţi simetric în zona diametrului maxim butoni-apucători sau
toarte perforate vertical şi că diametrele gurii şi ale fundului sunt relativ egale.
Dacă într-un caz corpul vasului este bine lustruit (Pl.11/5), un alt vas este nelustruit
şi prezintă o serie de striuri, rezultate din manufacturare (Pl.1116). Fiind vorba de
piese ceramice de format mare, nu este exclus ca formele de oală prezentate mai
sus să corespundă vaselor de tip amforă, întâlnite cu precădere în cadrul gropilor de
cult (Paul 1992, 65-66; Pl.XXVll3; Pl.XXVII/1, 5-7).
O oală de formă aparte prezintă gâtul foarte scurt cu buza rotunjită şi trasă
mult în exterior, iar corpul este puternic bombat; toarta perforată vertical nu este
dispusă în zona diametrului maxim al vasului, ci mai aproape de şăntuirea ce face
separarea între gât şi corpul vasului (Pl.1113). În această situaţie, ~proape sigur
diametrul gurii este mai mare decât cel al fundului, după cum ne sugereaza şi
analogiile cele mai apropiate găsite la Păuca (Paul 1992, Pl.XXIV/26) sau la
Caşolţ-Poiana în Pisc (Paul 1992, Pl.XX:Vla/5).
24 MIHAI GLIGOR
Amintim străchinile cu pereţi arcuiţi, cu buza simplă şi uşor rotunjită, cu

fundul drept (Pl.111/1), străchinile tronconice cu fundul drept (Pl.111/3,6) şi oalele de
formă tronconică, manufacturate dintr-o pastă de culoare cărămiziu deschisă, bine
arsă, cu buza rotunjită, toartele perforate orizontal şi plasate în zona superioară a
vasului (Pl.II/1-2).
Au mai fost găsite fragmente de vase cu butoni de prindere (Pl.11/7), precum
şi cu toarte perforate vertical (Pl.11/4, 8) sau cu perforaţia orizontală (Pl.11/8). De
asemenea fragmente de castroane carenate (Pl.IV/1,4). Reţine atenţia un castron
ornamentat monocrom, în care stratul de culoare roşu-sângerie (terracotta) este
aşternut pe suprafaţa vasului în mod unitar şi compact, apoi bine lustruit (Pl.111/2);
vasul are pereţi semisferici şi fundul drept. Acest tip de decor este specific pentru
prima fază a culturii Petreşti, însă este răspândit şi în fazele următoare, chiar dacă
tot mai rar, pe măsură ce bicromia şi tricromia se generalizează.
O discuţie aparte necesită prezenţa a două piese ceramice, ce nu se regăsesc
ca forme şi decor în tipologia şi stilistica vaselor aparţinând culturii Petreşti.
Picior de vas, stare fragmentară (Pl.111/4), se înscrie în varianta piciorului
masiv, cu arcuire a postamentului în interior. Este confecţionat dintr-o pastă
degresată cu nisip cu bobul mare, de culoare cărămiziu-cenuşie, miezul cenuşiu în
secţiune, datorită arderii incomplete. Cele mai apropiate analogii le găsim la
Orăştie-Dealul Pemilor (Luca 1997, Pl.XLIV/5) şi Turdaş-Luncă (Luca 2001,
fig.23/2).
Vas miniatural cu picior, buza rotunjită, cu toartă de formă circulară,
perforată orizontal, aplicată sub buză, cu un buton ornamental pe corpul vasului
(PI.IV/3). O formă apropiată cu acest tip de vas găsim în mediu turdăşean (Luca
1997, Pl.XXVII/4; 2001, Fig.5/2, Fig.32/4).
Este cunoscut că din punct de vedere stratigrafic, locuirile turdăşene sunt
anterioare celor petreştene, fapt întâlnit în toate aşezările din bazinul Mureşului
mijlociu, unde cele două culturi sunt documentate. Din convieţuirea Turdaş
Petreşti, împrumuturile şi adaptările reflectate în ceramică au făcut ca materialele
turdăşene să îşi piardă treptat identitatea culturală (Vlassa 1976, 29-30; Paul 1992,
18-20; Luca 1997, 70-71).
Putem concluziona - în ceea ce priveşte materialele arheologice descoperite
la Alba Iulia, str. Clujului - că se încadrează în faza A-B de dezvoltare a culturii
Petreşti.
Din punct de vedere al motivisticii, dacă ne gândim la liniile de bordură ce
mărginesc benzile liniare înguste şi egale (Pl.I/1-2), putem lua în discuţie şi grupe
stilistice aparţinând fazei finale, ce se dezvoltă din grupele fazei A-B şi se prezintă
ca o sinteză perfecţionată a acestora (Paul 1992, 92; PI.XLVllI/3,5-6). Informaţia
se poate lega şi de faptul că în mod asemănător, la începutul fazei B variante de
oale apărute şi dezvoltate ca forme în faza precedentă (Pl.II/5-6), sunt bine ilustrate
în cadrul complexelor de cult, cum este cazul celui de la Caşolţ-Poiana în Pisc
(Paul 1992, 65-66).
Dacă socotim că este firesc să se fi încercat adăpostirea ceramicii celei mai

preţioase, cea pictată şi coroborăm acest fapt cu aspectele deja cunoscute că în faza
mijlocie şi finală a culturii Petreşti, pictura se aplică cu precădere pe vasele cu
caracter ritual, utilizate în practicile magico-religioase (Paul 1992, 93-95), nu
putem exclude în totalitate o atare ipoteză de lucru în încercarea de a găsi o
explicaţie pentru utilitatea complexului adâncit. Dată fiind însă natura cercetării şi
caracterul izolat al acestei descoperiri, datele culese din teren şi aflate la dispoziţia
noastră obligă la precauţie. Mai probabil, o comunitate petreşteană, după o locuire
sezonieră în apropiere, din motive necunoscute, a depozitat în groapă artefactele, în
marea lor majoritate aflate în stare fragmentară.
Descoperirile prezentate întăresc convingerea că în cadrul culturii Petreşti,
ceramica cu decor pictat îndeplinea funcţiuni ce depăşeau aspectul utilitar, cotidian.
Prin aplicarea decorului pictat - devenit un mijloc de a transmite idei sau mesaje
prin intermediul unor simboluri - ceramica capătă valenţe noi, ce foarte probabil,
în afara aspectului artistic, reprezenta în mentalitatea comunităţilor purtătoare ale
culturii un important element de suprastructură.
Semnalarea unor noi puncte arheologice cu descoperiri aparţinând culturii
Petreşti (PI.VII) vine în completarea datelor cunoscute până în prezent (Gligor
2000, 133-149). Dacă luăm în discuţie şi cercetările recente întreprinse în situl de la
Alba Iulia - Lumea Nouă (Paul şi colab 2003, 114-117), înformaţiile legate de
elementele de viaţă materială şi spirituală contribuie la formarea unei imagini mai
complete în privinţa civilizaţiei create de purtătorii acestei culturi în bazinul
Mureşului mijlociu.
LISTA PRESCURTĂRILOR BIBLIOGRAFICE
Berciu, Berciu 1949 D. Berciu, I. Berciu, Cercetări şi săpături arheologice în

anii 1944-1947, în Apulum, III, 1949, 1-43.
Blăjan 1975 M. Blăjan, Aşezarea de tip Petreşti de la Turdaş ljud.
Alba), în AMN, XII, 1975, 35-43.
Horedt şi colab K. Horedt, I. Berciu, I. Paul, I. Raica, Săpăturile
1966-1967 arheologice de la Răhău şi Sebeş, în Apulum, VI, 11-17,
1966-1967.
Gligor şi colab M. Gligor, A. Badea, M. Căstăian, M. Coza, V. Istrate, D.
1996 Petriş, Sondaje stratigrafice la Ciumbrud, în BCŞS, 2,
1996, 27-46.
Gligor 2000 M. Gligor, Relaţia cadru geografic - habitat. Aşezările
aparţinând culturii Petreşti din bazinul Mureşului mijlociu,
în Apulum, XXXVII/I, 2000, 133-149.
Luca 1997 S. A. Luca, Aşezări neolitice pe Valea Mureşului (!).
Habitatul turdăşean de la Orăştie-Dealul Pemilor (punct
26 MIHAI GLIGOR
X2), înBMA, 1997.

Luca 2001 S. A. Luca, Aşezări neolitice pe Valea Mureşului (II). Noi
cercetări arheologice la Turdaş - Luncă. l Campaniile
anilor 1992-1995, în BMA, XVII, 2001.
Maxim 1999 Z. Maxim, Neo-Eneoliticul din Transilvania, în BMN, XIX,
1999.
Paul 1977 I. Paul, Periodizarea internă a culturii Petreşti în lumina
evoluţiei ceramicii pictate, în SCMBI, 20, 1977, 15-26.
Paul 1992 I. Paul, Cultura Petreşti, Bucureşti, 1992.
Paul şi' colab 2001 I. Paul, M. Ciută, M. Gligor, Raport asupra săpăturilor
· arheologice de la Limba-Oarda Şesu Orzii, campania
2000, în CCA, 2001, 134.
Paul şi colab 2003 I. Paul, M. Gligor, C. Florescu, Raport asupra săpurilor de
eliberare de sarcină istorică efectuate în situl arheologic de
la Alba Iulia-Lumea Nouă, în PA, III, 2003, 114-117.
Paul şi colab 2004 I. Paul, C. Florescu, P. Mazăre, T. Borşan, C. Şuteu, G. T.
Rustoiu, Raport asupra săpurilor de eliberare de sarcină
istorică efectuate la Alba Iulia-Lukoil, în CCA, 2004,
38-39.
RepAlba 1995 Repertoriul arheologic a/judeţului Alba, în BMA, II, 1995.
G. T. Rustoiu, Aşezarea de la Oarda-Dublihan (mun. Alba
Iulia), în PA, I, 2001, 55-70.
Rustoiu 2001 Repertoriul arheologic aljudeţului Alba, în BMA, II, 1995.
H. Schroller, Die Stein-und Kupferzeit Siebenbii.rgens,
Schroller 1933 Berlin, 1933.
Vlassa 1976 N. Vlassa, Probleme ale cronologiei neoliticului mijlociu în
lumina stratigrafiei aşezării de la Tartăria, în Neoliticul
Transilvaniei, BMN, III, 1976, 28-43.
LISTA ABREVIERILOR
Apulum Apulum. Arheologie-istorie-etnografie. (Acta Musei Apulensis).

Alba Iulia, I (1939-1943), sqq.
AMN Acta Musei Napocensis, Cluj-Napoca, I (1964), sqq.
BCŞS Buletinul Cercurilor Ştiinţifice Studenţeşti, Alba Iulia, I (1995), sqq.
BMA Bibliotheca Musei Apulensis, Alba Iulia.
BMN Bibliotheca Musei Napocensis, Cluj-Napoca.
CCA Cronica Cercetărilor Arheologice. Comisia Naţională de Arheologie.
PA Patrimonium Apulense, Alba Iulia, I (2001), sqq.
SC MB I Studii şi comunicări. Muzeul Brukental. Arheologie-istorie. Sibiu,
12 (1965) -21 (1978).
CONTRIBUTIONS TO THE DISCOVERIES BELONGING TO

PETREŞTI CULTURE FROM THE MIDDLE BASIN OF
THE MUREŞ RIVER
(Summary)
The aim of the present study is to include in the special literature new
archaeological sites where artefacts belonging to Petreşti culture were found.
Surface research (in 1996) and a stratigraphic survey (in 2000) were
carried out at the site called Oarda - Şesu Orzii (administratively, Oarda belongs
to the municipal town of Alba Iulia). Painted pottery sherds, specific to Petreşti
culture phase A-B, were found there, as well as the remains of a surface dwelling.
Following the archaeological rescue excavation carried out in the summer
of 2004, an isolated hole containing adobe, bone remains and pottery was
discovered in Alba Iulia, Clujului Street, without number. According to the
composition of the paste, the shape and decoration of the pottery, we can ascribe
it to Petreşti culture. We have found fragments of keel-shaped bowls, as well as
fragments of pots and tureens. The painted pottery fragments are specific to
Petreşti culture phase A-B, thus allowing us to definitely ascribe this complex to
the above-mentioned culture.
The recording of new discoveries belonging to Petreşti culture in the
researched geographical area comes to complete the already known data
conceming the civilization created by the bearers of this culture, along with the
latest research undertaken at representative sites, such as the one from Alba Iulia
- Lumea Nouă.
28 MIHAI GLIGOR
-
O 3cm
-
O
2
3cm
3a 3b
4a-4b
Sa-Sb
6a-6b
Planşa I. Ceramică ornamentată (pictură) Alba Iulia, str. Clujului.
l 2
!
3 4
6
5
7 8
Planşa II. Ceramică neornamentată Alba Iulia, str. Clujului.
30 MIHAI GLIGOR
O 3an
-==-
2 3
4
5
Planşa III. Ceramică neornamentată Alba Iulia, str. Clujului.
o 3
-==-
2
4
-
O 3cm
O
-=-Jcm
-'==='-
3cm
6 7
Planşa IV. 1-4 ceramică neornamentată Alba Iulia, str. Clujului; 5-7 ceramică neornamentată
Oarda de Jos-Şesu Orzii.
32 MIHAI GLIGOR
--~
)
-==---Jtrn
O
.....-===--3un
2 3
o 3tm
4 5
\ I
o
1 -=-
l u.
Planşa V. 1-3 - ceramică neornamentată; 4-6 ceramică ornamentată Oarda de Jos -

Şesu Orzii.
. :;< :- ~ .. . . ..
·' ~~~i~:~~~t~UY'
3
s 6
8
o_""""_„3cm
Planşa VI. 1, 3-8 - ceramică neornamentată ; 2 - ceramică ornamentată Oarda de Jos -

Şesu Orzii.
34 MIHAI GLIGOR
Harta loca l ităţilor cu descoperiri sau aşezări aparţinând culturii Petl·eşti din bazinul
Mureşului mijlociu
1. Aiudul de Sus; 2. Alba Iulia "Lumea Nouă"; 3. Asinip; 4. Bărăbanţ; 5. Berghin; 6. Cetea; 7. Ciuguzel; 8. Ciumbrud;
9. Daia Română; 10. Ghirbom ; 11. Limba; 12. Lopadea Veche; 13. Mihalţ; 14. Mintia; 15. Noşlac; 16. Oarda
Dublihan/ Şesu Orzii; 17. Oriiştic ; 18. Petrcşti; 19. Peţelca; 20. Pianu de Jos; 21. R.ăhău; 22. Războieni; 23. Sebeş;
24. Silivaş; 25. Sântimbru; 26. Şibot; 27. Şpălnaca; 28. Tărtăria; 29. Tăualaş; 30. Teiuş; 31. Turdaş (Hunedoara);
32. Turdaş (Alba); 33. Vinerea; 34. Vioara de Jos; 35. Vioara de Sus; 36. Alba Iulia - str. Clujului
Planşa VII. Harta localităţilor cu descoperiri/sau aşezări aparţinând culturii Petreşti din
bazinul Mureşului mijlociu.
+
u nu: ~1 bt:zii- 1 Oe..:zml:llle 1918 • Al t1::1 U l:t lr.rv:1d:ir:
hs I IJU llr. JVt'e ?' CQlr. Sl:S t:rnlCZI 60 O\N> Tl'.AMS .BIU, U . ChJUU
hne :Sl tH'trur.e:

IU:S a'\TUfCf
G1!1T1N1 k.nl ••„
""""''
C d ~a t J.~~ knJI
~ m.?DJ•
„,02\dr. :Sl l..mlr.
$ c::r.!I l:QD
h~ll 10!'11:1'!1\.llOJ
~
Vtll1C!ll I OO:l!l"I Tldor a :u ::m llr. prctr. c: tr. : S t~ oîD
/l.llrotl:tl ln! lSIU lb1 US
""" eb ~m llr. rttltn b : um::a llr.~ra ?S
Planşa VIII. Plan de situaţie cu dispunerea unităţilor de cercetare Alba Iulia, str. Clujului.
36 MIHAI GLIGOR
3 4
5 6
7 8
Planşa IX. Ceramică ornamentată (pictură) Oarda de Jos-Şesu Orzii.
.....?f.
iii!'
'
sil
l
I;
·~~.,„...,
•
.,
· 11
.
. .....„
gradient
(oT)
+ + + + +
+ + + + +
+ + + + +
+ + + + + 1~ =:r:;b1:°8 B
i.! r~=~~~=
inclioatie 15 grade]
+ + + + + L
+ +
l- + +
.,
o OOOH00-0000-~ -;- ----1---~---;ţ------~ AA ••••••lt'• ••••o •o••><•O''''''''''''''i ·········jo·· ........... „„~-···- T···-.J o
+
'·'
Alba Iulia
harta magnetometrica (gradient)
BCUM · Arheologie sistemica
Planşa X. Alba Iulia, str. Clujului - hărţi magnetometrice; redarea 3D a gradientului magnetic.
38 MIHAI GLIGOR
3
4
5 6
7
8
Planşa XI. 1-6 sondaje stratigrafice Alba Iulia, str. Clujului; 7 - resturile locuinţei de suprafaţă
- Ll/2000 Oarda-Şesu Orzii; 8 - Sl/2000 Oarda-Şesu Orzii.
·;.1'11.!>
OARDA DE JOS-LIJHBA
- P UN CT- SESU-ORZH
. 230/t
-- _.
-.a~
_. - - •J2SJ)
,_. '"'-'
• 229.•
<f;$.~
A
....„
Planşa XII. Oarda de Jos-Şesu Orzii - plan topografic cu amplasarea secţiunii Sl/2000.
CERCETĂRI ARHEOLOGICE LA
URZICENI - VAMĂ
CRISTIAN VIRA G
Aşezarea a fost descoperită în anul 2003 cu ocazia constrmm vămii

româno-maghiare. în zona liberă a frontierei româno-maghiară de la Urziceni-
Vallaj, pe un grind din valea mlăştinoasă a Pârâului Negru.
Zona Vămii Urziceni

Săpătura a fost efectuată cu ocazia lucrărilor de construire a Vămii. fiind
decopertată o suprafaţă de aproximativ 600 m2 • Au descoperite 16 complexe
preistorice şi de epocă romană târzie.
CI - complex de epocă neolitică, de formă alungită (17 x 1,5 m.) cu
ceramică pictată. În complex a fost descoperit şi un mormânt (Ml) deranjat,
oasele scheletului nefiind în poziţie anatomică. Complexul se încadrează în
Grupul cultural Pişcolt, faza II, cu un numeros material ceramic pictat cu
substanţă neagră bituminoasă care în cele mai multe cazuri se cojeşte, lăsând
doar amprenta, alteori pictura este subţire, fiind bine aplicată.
Motivele ornamentale constau din umplerea unor spaţii cu linii
curboliniare largi, formând spirale, motive din linii subţiri paralele, benzile de
linii paralele, mărginite sau nu de o linie mai groasă, care formează meandre
sau arcade. Vasele ornamentate prin incizare, alveolare, barbotinare sunt puţine
iar ornamentarea prin ciupire este întâlnită la un singur vas.
Formele vaselor sunt: strachinile tronconice sau semisferică cu buza
lobată; castroane, cu corpul tronconic şi cu buza marcată de o incizie de tip
Lippenrand; globulare; vase cu zona mediană împinsă din interior în patru
locuri; amfora; vase cu peretele împins din interior în patru zone pentru a
sugera un vas patrulater; cupa cu picior scund sau înalt, cu sau fără buză lobată;
vasele cu profil „S", mai scunde sau mai alungite; oale cu gâtul cilindric, cu
corpul globular; tipsia este scundă, uneori cu buza crestată; vase de provizii.
Numărul pieselor litice este mic, în majoritate din obsidian. Au mai fost
descoperite si două piese de os, respectiv un ac de cusut şi un ac de păr.
Procentajul ceramicii pictate este de aproximativ 70%.
C2 - complex neolitic de formă ovală (2,5 x 1,5 m.) cu puţin material
ceramic.
42 CRISTIAN VIRAG
C3 - au fost surprinse două complexe care se suprapun, denumite C3A şi

C3B.
C3A - locuinţă de epocă romană târzie (sec. IV), care suprapune parţial
complexul C3B. De remarcat un piaptăn de os dublu, ornamentat. Locuinţa este
de formă patrulateră, cu gropi de stâlpi pe laturi precum şi un şir de stâlpi pe
mijlocul locuinţei, pentru susţinerea acoperişului, foarte probabil în două ape.
C3B - complex de epoca hallstattiană, cultura Gavă. Acest complex este
tăiat de C3A şi suprapune parţial Cl.
C4 - complex de epocă neolitică cu puţin material ceramic, surprins
parţial în profilul vestic
CS - complex de epocă romană târzie, de formă patrulateră, cu gardină
arsă şi cu bârne carbonizate. Astfel de gropi sunt frecvente pentru sec IV-V,
fiind vorba despre o groapă rituală.
C6 - complex neolitic cu foarte puţin material ceramic, de formă
neregulată.
C7 - complex de formă circulară, cu două gropi de stâlp pe o parte şi de
alta a gropii. Este foarte probabil o groapă de provizii.
C8 - complex de epoca hallstattiană, cultura Gavă
C9 - mormânt fără inventar, fără partea inferioară care a fost deranzată
de un complex modem (M2).
C 1O - complex de forma unui şanţ, surprins parţial, cea mai mare parte a
acestui complex fiind deja distrusă de lucrările de taluzare a zonei.
Cl 1 - o vatră de foc, probabil aparţine de complexul C3A
C 12 - un complex hallstattian, tăiat parţial de un complex modem
C 13 - complex de epoca hallstattiană, cultura Gavă
C14- complex de epoca hallstattiană, cultura Gavă
C 15 - complex de epoca hallstattiană, cultura Gavă. Este foarte probabil
o groapă de provizii
C16 - complex de epoca hallstattiană, cultura Gavă
Urziceni - zona Duty Free Shop
Zona Duty Free Shop I
În zona vizată pentru construirea unui Duty Free Shop Urziceni au fost
realizate două secţiuni, respectiv SII/2003 (17 x 3,30m) şi SIII (38 x 3m). fiind
descoperită o necropolă cu morminte de inhumaţie de epocă eneolitică, cultura
Bodrogkeresztur.
SII a fost realizată pe margine drumului dintre cele două vămii, zona
fiind puternic deranjată de vechiul şanţ de drenare a apei, care a fost ulterior
dezafectat, fiind realizat actualul canal.
M3 - mormânt neolitic de inhumaţie, în poziţie chircită, deranjat parţial
de vechiul canal. Lângă pieptul defunctului a fost descoperit un vârf de săgeată
din obsidian. În groapa mormântului, la nivelul defunctului şi sub defunct, a
fost descoperit material ceramic neolitic, parţial întregibil, ornamentat prin
Cercetări arheologice la Urziceni-Vamă 43
pictare cu substanţă neagră bituminoasă. A fost descoperite si un lustruitor din

os. Complexul se încadrează în Grupul cultural Pişcolt, faza II-a.
G 1 - complex surprins pe o mică suprafaţă, care se extinde sub actualul
drum, fără material ceramic.
SIII a fost realizată pe partea opusă a canalului, stratul de cultură fiind
deranjat parţial de lucrările agricole.
M4 - mormânt de inhumaţie, în poziţie chircită pe partea stângă.
Mormântul este orientat E-V, din faza finală a eneoliticului, cultura
Bodrogkeresztur. Mormântul este puternic deranjat de lucrările agricole şi de
lucrările de drenare a zonei. În inventarul defunctului au fost descoperite 5 vase
ceramice, plasate în zona membrelor inferioare, iar în zona bazinului au fost
descoperite mărgele din scoică şi fragmente de spirale de cupru.
M5 - mormânt de inhumaţie, în poziţie chircită pe partea stângă.
Mormântul este orientat E-V, din din faza finală a eneoliticului, cultura
Bodrogkeresztur. Mormântul este puternic deranjat de lucrările agricole şi de
lucrările de drenare a zonei. Alături de defunct au fost descoperite materiale
ceramice, parţial întregibile.
M6 - mormânt de inhumaţie, în poziţie chircită pe partea dreaptă.
Mormântul este orientat E-V, din faza finală a eneoliticului, cultura
Bodrogkeresztur. Mormântul este puternic deranjat de lucrările agricole. Alături
de defunct au fost descoperite o ceaşcă cu toarta, precum şi câteva piese litice.
M7 - mormânt de inhumaţie, în poziţie chircită pe partea stângă, fiind
orientat E-V, de epocă eneolitică, cultura Bodrogkereszrur. În zona capilară a
defunctului au fost descoperite mărgele de marmură de diferite dimensiuni,
fiind plasate în jurul calotei craniene. A fost descoperit un singur fragment
ceramic, provenind dintr-o cupă cu picior, de epocă neolitică, Grupul Pişcolt.
Fragmentul ceramic pare să indice apartenenţa mormântului neoliticului
mijlociu, dar mărgelele de marmură prezintă analogii cu cele de la Hotoan,
aparţinând, potrivit autorului, culturii Gheja-Bodrogkeresztur (Nemeti 1988,
p.126, 129).
M8 - mormânt de inhumaţie, descoperit în umplutura unui şanţ de
drenare a apei. Scheletul a fost depus în şanţ în momentul dezafectării şi
astupării acestuia.
M9 - mormânt de inhumaţie dublu, în poziţie chircită, din faza finală a
eneoliticului, cultura Bodrogkeresztur. Mormântul cuprinde scheletul unui adult
şi al unui copil. Lângă capul copilului au fost descoperite trei vase, dintre care
unul se remarcă printr-un frumos ornament incizat şi încrustat cu alb.
C2 - reprezintă vechiul şanţ de drenare a apei de pe marginea drumului,
actualmente dezafectat.
C3 - complex de formă ovală (2 x 1 m) de epocă neolitică cu material
ceramic ornamentat prin pictură. Predomină ceramica de factură semifină şi
grosieră. Complexul se încadrează în Grupul cultural Pişcolt, faza II-a.
44 CRISTIAN VIRAG
C4 - complex de epocă neolitică, de formă dreptungiulară (2,3 x 1,2 m.)

cu material ceramic ornamentat prin pictură. Predomină ceramica de factură
semifină şi grosieră. Complexul se încadrează în Grupul cultural Pişcolt, faza
II-a.
C5 - complex de epocă neolitică descoperit parţial, (nu intră în zona
afectată de construcţii) cu material ceramic ornamentat prin pictură. Predomină
ceramica de factură semifină şi grosieră. Complexul se încadrează în Grupul
cultural Pişcolt, faza II-a.
C6 - reprezintă şanţul modem de drenare a apei în umplutura căruia a
fost descoperit M6
C7 - complex neolitic de formă neregulată, suprapus parţial de M7. Au
fost descoperite puţine materiale ceramice.
G2 - complex neolitic suprapus parţial de M2. Complexul a fost tăiat în
proporţie de 50 % de actualul canal de pe marginea drumului. Predomină
ceramica de factură semifină şi grosieră, cu material ceramic ornamentat prin
pictură. Complexul se încadrează în Grupul cultural Pişcolt, faza II-a.
G3 - groapă de mici dimensiuni, fără material ceramic
G4 - groapă de mici dimensiuni, fără material ceramic
Zona Duty Free Shop II

În zona vizată pentru construirea unui Duty Free Shop II Urziceni au fost
realizate două suprafeţe, respectiv SIVa/2003 (5 x 8 m) şi SIVb (6 x 8m). fiind
plasate pe o parte şi pe alta a digului.
SIVa a fost realizată pe margine drumului dintre cele două vămii, zona
fiind puternic deranjată de vechiul şanţ de drenare a apei, care a fost ulterior
dezafectat, fiind realizat actualul canal.
În zona cercetată nu au fost descoperite complexe preistorice sau de altă
factură, materialele descoperite fiind sporadice. Demn de remarcat este un corn
de cerb descoperit în SIVb, pe steril, la 0,55m. fără a putea fi pus însă în
legătură cu un complex sau alte materiale care să indice repere cronologice.
Zona Duty Free Shop III

În zona vizată pentru construirea unui Duty Free Shop III Urziceni a fost
realizată o secţiune-SV (50x 3 m.), fiind descoperite 10 morminte de epocă
eneolitică precum şi 8 complexe preistorice.
M 1O - mormânt de epocă eneolitică, în poziţie chircită pe partea stângă,
cultura Bodrogkeresztur, având în inventar 5 vase, mărgele de scoică,
descoperite în zona bazinului, două piese litice şi un străpungător din os.
Mormântul este orientat E-V. Mormântul este parţial deranjat de canalul de pe
marginea drumului.
M 11 - mormânt de epocă eneolitică, în poziţie chircită pe partea dreaptă,

cultura Bodrogkeresztur, având în inventar 3 vase, ofrandă de came.
Mormântul este orientat E-V.
M12 - mormânt de epocă eneolitică, în poziţie chircită pe partea dreaptă,
cultura Bodrogkeresztur, având în inventar 2 vase, un cuţit de cupru.
Mormântul este orientat E-V
M 13 - mormânt de epocă eneolitică, în poziţie chircită pe partea stângă,
cultura Bodrogkeresztur, având în inventar 7 vase, mărgele de scoică.
Mormântul este orientat E-V.
cultura Bodrogkeresztur, având în inventar 7 vase şi un capac. Mormântul este
orientat E-V.
M 15 - mormânt de epocă eneolitică, în poziţie chircită pe partea dreaptă
cultura Bodrogkeresztur, deranjat puternic de un complex de epoca bronzului,
fără inventar. Mormântul este orientat E-V.
cultura Bodrogkereszrur, având în inventar 6 vase. Mormântul este orientat E-
V.
Ml 7 - mormânt de epocă eneolitică, în poziţie chircită pe partea dreaptă,
cultura Bodrogkeresztur, având în inventar 2 vase, mărgele de scoică, deranjat
de lucrările de amenajare a canalului. Mormântul este orientat E-V ?.
cultura Bodrogkeresztur, având în inventar 5 vase, mărgele de scoică.
Mormântul este orientat E-V. Acesta a fost parţial deranjat de C13.
M19 - mormânt de epocă eneolitică, cultura Bodrogkeresztur, descoperit
în umplutura C 13, fără inventar
C8 - complex de epoca bronzului, de formă ovală, cu puţin material
ceramic.
C9 - complex circular de epocă neolitică, Grupul Pişcolt, cu diametrul de
cca. 2,20 m., cu material ceramic parţial întregibil, un văscior întreg, materiale
osteologice.
C 1O - aglomerare de materiale ceramice întregibile de epocă eneolitică,
cultura Bodrogkeresztur
C 11 - complex preistoric de formă ovală, cu puţin material ceramic
C 12 - groapă de provizii de epoca bronzului, de formă circulară, cu
diametrul de cca. 0,80 m., cu numeroase materiale ceramice întregibile,
provenind de la vase de provizii, materiale osteologice.
C 13 - complex de epoca bronzului, cu numeros material ceramic şi un ac
de os, în umplutura căruia a fost descoperit, în poziţie secundară un mormânt de
inhumaţie.
C14 - vatră de epoca bomzului, cu putin material ceratnic.
46 CRISTIAN VIRAG
G5 - groapă de formă rectangulară, descoperită sub M 16, cu urme de

bârne carbonizate şi puţine fragmente ceramice.
Ceramica neolitică din zona Vămii Urziceni
Au fost descoperite complexe neolitice (CI; C3; C6) ale Grupului
cultural Pişcolt, cu un bogat material ceramic precum şi două morminte de
inhumaţie care pot fi atribuite cu certitudine acestui grup cultural.
Degresarea. Privind pe ansamblu materialul de la Urziceni, tehnica de
degresare se prezintă astfel: 91 % pleavă şi nisip, 5% nisip, cioburi şi pleavă,
2% pleavă şi cioburi, 1% pleavă, nisip şi cioburi. Abordând materialul şi pe
categorii ceramice, după cum reiese şi din tabelul de mai jos, situaţia se
prezintă astfel:
C. Uzuală - 68% pleavă şi nisip, 17% nisip, cioburi şi pleavă, 8% pleavă
şi cioburi, 2% cioburi şi mâl, 1% cioburi pisate; nisip şi cioburi; pleavă; mâl,
pleavă şi cioburi; pleavă şi mâl
C. Semifină - 97% pleavă şi nisip; 1% nisip şi cioburi; pleavă; pleavă şi
cioburi
C. Fină - 79% pleavă şi nisip; 11 % nisip şi mâl; 5% nisip; nisip şi pleavă
În general, formele de degresare pentru cele trei categorii ceramice se
prezintă unitar: predomină degresarea cu pleavă şi nisip, putând fi observate
diferenţe la ceramica uzuală unde, se observă o preferinţă, exprimată şi prin
procenatje mai ridicate, şi pentru degresarea cu nisip, cioburi şi pleavă
respective pleavă şi cioburi. Pentru ceramica fină se observă o preferinţă pentru
degresarea cu pleavă, nisip şi mâl.
Amestec C. Uzuală C. Semifină C. Fină Total

cioburi pisate 1 o o 1
cioburi şi mâl 2 o o 2
nisip, cioburi şi pleavă 20 2 o 22
pleavă şi cioburi 9 6 o 15
pleavă şi mâl 1 1 o 2
mâl, pleavă şi cioburi 1 2 o 3
nisip şi cioburi 1 3 o 4
pleavă 1 3 o 4
pleavă şi nisip 79 472 15 566
nisip o 1 1 2
nisip şi pleavă o 1 1 2
nisip şi mâl o 1 2 3
Netezirea. În ce priveşte tehnica de netezire, predomină aplicarea

slipului, de cele mai multe ori lustruit, la toate cele trei categorii ceramice,
căzut pe alocuri datorită degresării cu pleavă şi mâl. De remarcat procentul mic
de vase cu barbotină aplicată, tehnică folosită mai frecvent în primele etape

evolutive ale acestui grup cultural.
C. Fină - slip 36%; slip lustruit 32%; lustruit 16% netezit 16%
C. Uzuală - slip 75%; netezit 19%; slip lustruit 3%; barbotină aplicată
2%
C. Semifină - slip 80%; slip lustruit 15%; netezit 3%; lustruit 1%;
barbotină aplicată 1%
Tehnica netezire Ceramică fină Ceramică Uzuală Ceramică semifină

lustruit 3 1 4
netezit 3 22 15
barbotină aplicată o 2 3
slip 7 86 393
slip lustruit 6 4 76
angoba roşie o o 1
slip netezit o o 1
Arderea. Este predominant reductantă, de cele mai multe ori bună, doar
pentru categoria uzuală predomină ceramica slab reductantă. Ceramica arsă
oxidant este relative puţină, aspectul de ceramică roşie-cărămizie şi alte nuanţe
fiind dat de slipul aplicat pe vas. Procentual, situaţia arată astfel:
C. Fină - bună reductanţă 58%; slabă reductanţă 16%; ardere bună 11%;
bună oxidantă 5%; slabă oxidantă 5%; ardere bună 5%
C. Semifină - bună reductantă 52%; slabă reductantă 40%; slabă
oxidantă 5%; bună oxidantă 3%;
C. Uzuală - slabă reductantă 45%; bună reductantă 36%; slabă oxidantă
15%; bună oxidantă 3%; ardere bună 1%
Tehnica de ardere Ceramică Semifină Ceramică Uzuală Ceramică Fină

slabă reductantă 199 53 3
slabă oxidantă 23 17 1
bună reductantă 258 41 11
bună oxidantă 13 3 1
ardere bună o 1 2
ardere slabă o o 1
Ornamentele. Privind pe ansamblu pentru tehnicile de ornamentare de la

Urziceni, ceramica pictată reprezintă 93% din ceramica ornamentată (44% din
totalul de înregistrări), ceramica ornamentată prin tăiere 3%, ceramica
ornamentată prin barbotinare, incizare, împungere, ciupire câte 1%.
Abordând problematica pe categorii ceramice, situaţia arată astfel:
C. Semifină - picture 54%; fără ornament 45%; tăiere 1%
48 CRISTIAN VIRAG
C. Fină -picture 47%; fără ornament 53%

C. Uzuală - 84% fără ornament; 6% tăiere; 3% picture; 2% ciupire şi
barbotinare; 1% împungere, incizare, aplicare
Tăieturi scurte pe corpul vaselor apar şi la Halmeu (Virag 2004, fig. 4/2;
417; 8/6;) la Pişcolt (Lazarovici-Nemeti 1983, p. 30, fig. 13/3; 14/2; pi.
VIII/11), la Ciumeşti (Lazarovici-Nemeti 1983, p. 30, pi. XXIV/14). Elemente
din faza veche, cum ar fi impresiuni cu unghia şi ciupituri apar la Halmeu
(Virag 2004, fig.8/7; 8/9), la Moftinu Mic -Pescărie B (Nemeti 1981-1982, fig.
3/5). Inciziile meandrice cu caracter liniar sunt întâlnite la Halmeu (Virag 2004,
fig. 711; 7/3) la Pişcolt (Lazarovici-Nemeti 1983, p. 30, pi. VIII/3,5,8; fig. 13/5;
16/3, pi. XVIV4,5) sau cele în zig-zag, care prezintă bune analogi la Pişcolt
(Lazarovici-Nemeti 1983, p. 30, pi. VIII/7), Căpleni - Aşezarea neolitică, la
Halmeu (Virag 2004, fig. 8/4) la Kisvarsfmy-Hideri (Korek 1983, fig. 7/6, 8/1),
la Sonkad (Korek 1983, fig. 24/5,7,.9,11). Incizii meandrice sub buza vasului se
întâlnesc şi la Halmeu (Virag 2004, fig. 6/5), Sonkăd (Korek 1983, fig. 24/1, 2,
3, 4; fig. 22/1 ). De asemenea, apar o serie de butoni, întâlniţi sub diferite
variante: conici sau dublii, plaţi şi perforaţi; cilindrici şi perforaţi. Deseori apar
pe burta vasului umflături împinse din interior, cu analogii la Pişcolt
(Lazarovici-Nemeti 1983, p. 30, pi. X/11; XIII/11; fig. 12/1; fig. 16/7), Halmeu
(Virag 2004, fig. 5/1, 3).
Se observă că pentru primele două categorii ceramice, respectiv fină şi
semifină, procentajul de ceramică pictată este relative mare în timp ce pentru
ceramica uzuală procentajul este foarte scăzut. Acest lucru este determinat de
funcţionalitatea vaselor de categorie uzuală.
Ornamentele pictate cunosc o mare varietate motivistică. Pictura, este
bituminoasă şi se cojeşte, lăsând doar amprenta, alteori pictura este subţire,
fiind bine aplicată. Pictura cu substanţă bituminoasă lucioasă, de culoare
neagră, este preferată în etapele târzii ale fazei mijlocii şi este caracteristică
pentru faza târzie.
Tehnica de ornamentare C. Semifină C. Fină C. Uzuală Total

pictare 262 9 4 278
fără ornament 224 10 97 331
mc1zare 1 o 1 2
împungere 1 o 1 2
barbotinare 1 o 2 3
ciupire 1 o 2 3
tăiere 3 o 7 10
aplicare o o 1 1
Motivistica ornamentelor pictate constau din umplerea unor spaţii cu linii

curboliniare largi formând spirale îmbucate sau ogive, triunghiuri, etc, cu
analogii la Pişcolt-Lutărie
(Lazarovici-Nemeti 1983, pi. XI/8,9; fig. 12/1,5), la
Săcuieni-Horo (Lazarovici-Nemeti 1983, fig.17/1,4,6) la Halmeu (Virag 2004,
fig. 5/3; 6/3, 8/1-3, 5) motive din linii subţiri paralele cu similitudini la
Săcuieni-Horo (Lazarovici-Nemeti 1983, p. 58, fig 17/8; Luca, Iercoşan 1997,
fig. 4/5), la Halmeu (Virag 2004, fig 8/7).Un motiv caracteristic îl reprezintă
spaţiile haşurate cu linii vălurite, motive din benzi late dispuse în cruce sau în
meandre. Pictura în reţea apare pe un număr redus de fragmente. Apar şi
fragmente cu pictură pe buze de tip Lippenrand; linii din puncte dispuse paralel
sau linii, linii din triunghiuri cruţate prin pictarea câmpului învecinat cu vopsea
închisă.
Abordând cele mai frecvente motive ornamentale întâlnite la Urziceni, pe
baza materialelor care au fost introduce în baza de date, am obţinut unele
analogii cu staţiuni ale Grupului cultural Pişcolt. Astfel, materialele de la
Urziceni prezintă cele mai bune analogii cu materialele de la Pişcolt, Săcuieni,
Tiream, Velke Rascovce, Mukachevo, în timp ce, materialele de la Căpleni,
Ciumeşti, Carei şi Sanislău sunt mai târzii, lipsind materialele ornamentate prin
motive meandrice, cum ar fi cel de tip RA, SB (vezi catalogul tipologic),
predominând benzile de linii paralele, mărginite sau nu de o linie mai groasă şi
care se vor dezvolta şi vor devenii preponderente în fazele târzii.
Statiune RA SB QB VF KB
Hal meu 4 - - - -
Mukachevo 17 1 - - -
Piscolt 1 1 - - 1
Sacuieni 7 5 1 5 3
Tiream 3 2 1 - -
Urziceni 89 10 14 21 10
Velke Rascovce 14 2 2 5 -
Zavtavne 4 - - - -
Căpleni (A) - - 1 3 -
Ciume şti - - - - 1
Carei - - - 1 -
Sanislău - - - 1 -
Formele întâlnite la Urziceni sunt cele obişnuite la acest nivel cronologic

şi cultural, fiind frecvente pe întreg parcursul neoliticului mijlociu, întâlnite în
majoritatea aşezărilor acestui grup: Andrid-Păşune, Ciumeşti - Berea, Carei,
Căpleni, Ciumeşti, Dindeşti, Halmeu, Moftinu Mic-Pescărie B, Pişcolt,
Resighea, Sanislău, Săcuieni-Horo, Tiream, Unimăt, Vărzari, Văşad.
Menţionăm următoarele forme:
a) strachinile tronconice cu analogii la Săcuieni (Lazarovici-Nemeti
1983, p. 31, fig. 1711), Halmeu (Viarg 2004, fig. 6/3) sau semisferice cu buza
50 CRISTIAN VIRAG
lobată cu analogii la Pişcolt-Lutărie (Lazarovici-Nemeti 1983, fig. 16/5),

Halmeu (Virag 2004, fig 4/6);
b) castroane, cu corpul tronconic şi cu buza marcată de o incizie de tip
Lippenrand cu analogii la Pişcolt (Lazarovici-Nemeti 1983, p. 31, fig. 13/1,4-
5), Halmeu (Virag 2004, fig. 4/7); globular, cu analogii la la Sonkad (Korek
1983, fig. 2111-2), Halmeu (Virag 2004, fig 6/5, 7/2);
c) vase cu zona mediană împinsă din interior în patru locuri care
reprezintă o formă specifică cercului transilvănean, fiind întâlnită şi în Grupul
Szakalhat (Maxim 1999, p. 80), cu analogii la Halmeu (Virag 2004, fig. 4/4-5,
511, 9/1), Pişcolt, Tiream;
d) amfora, cu peretele împins din interior în patru zone pentru a sugera
un vas patrulater, cu două torţi mici pe umăr cu analogii la Pişcolt-Cărămidărie
(Nemeti 1981-1982, fig 5/1), Moftinul Mic-Pescărie B (Nemeti 1981-1982, fig
8/1) Halmeu (Virag 2004, fig. 5/3), în Ucraina la Zastovne/Zapszony-
Kovadomb I (Potushniak 1997, pi. VIl/8), în Ungaria la Sonkad (Korek 1983,
fig. 29/12;
e) cupa cu picior scund sau înalt-analogii la Halmeu (Virag 2004, fig.
111-8; fig. 2/2-5), cu buza lobată - Halmeu (Virag 2004, fig. 2/1);
f) vasele cu profil „S", mai scunde sau mai alungite, cu analogii la
Pişcolt-Lutărie (Lazarovici-Nemeti 1983, p. 31, fig. 13/6), Halmeu (Virag
2004, fig. 4/1, 5) şi Săcuieni-Horo (Lazarovici-Nemeti 1983, p. 31, fig. 17/2).
g) oale cu gâtul cilindric, cu corpul globular-Halmeu (Virag 2004, fig.
614, 7/3-4);
h) tipsia este scundă, uneori cu buza crestată, cu analogii la Halmeu
(Virag 2004, fig. 3/3-4, 6), Sonkad (Korek 1983, fig. 19/13, 16, 17);
i) vase de provizii-Halmeu (Virag 2004, fig. 9/2), Pişcolt, Tiream,
Căpleni, cu forme obişnuite şi în alte faze.
Exceptând fragmentele ceramice nedeterminabile ca formă (65% din
totalitatea materialului), cele mai frecvente forme sunt străchinile (32%), vasele
de tip oală (29%), cupele cu picior (19%), strecurătoare (7%), amforele (5%).
Abordând materialul pe categorii ceramice, situaţia arată astfel:
C. Uzuală - 68% forme nedeterminabile; 15% strachini; 10%
strecurătoare; 6% oala
C. Fină - 90% forme nedeterminabile; 5% cupe cu picior; 5% oala
C. Semifină - 64% forme nedeterminabile; 11 % oala; 10% strachini; 8%
cupe cu picior; 2% amfore; 1% strecurătoare; 1% pahar; 3% fusaiole
Situaţia se deosebeşte întrucâtva de Halmeu unde predomină cupele cu
picior (56%) iar diversele forme de strachină şi oalele sunt într-un procentaj
relativ mic.
Aşezarea neolitică de la Halmeu - Vamă, prin factura ceramici
descoperite, aceasta prezintă bune analogii cu aşezările de la Pişcolt - Lutărie
(Lazarovici-Nemeti 1983, p. 17-60), Săcuieni - Horo (Lazarovici-Nemeti
1983, p. 17-60), Halmeu - Vamă (Virag 2004, p. 25-45), dar şi cu aşezările din
imediata apropiere, din Ucraina, de la Mukachevo - Mala Hora (Potushniak
1999, p.9-36), Zastavne, Bratovo, Velzka Palad, Diakovo, Diakovo -
Svznoferma, Divychne, Novo Klinovo, Petrovo (Potushniak 1997, p.35-50),
Sonkad (Korek 1983), la Kisvarsany-Hideri (Korek 1983).
Tip forme C. Uzuală C. Fină C. Semifină

Strecurătoare 12 o 3
HB 1 o 1
DJ 3 o 5
DG 1 o 2
strachină 9 o 23
DI 1 o 3
Vas nederminabil 79 17 314
DQ 2 o 15
oală 6 1 48
Cupă cu picior 1 1 40
BH o o 1
DL o o 1
Vas cu aspect patrulater o o 1
FL o o 1
FZ o o 2
GA o o 1
GF o o 1
amforă o o 9
KB o o 1
KL o o 1
pahar o o 1
QB o o 2
QC o o 1
QM o o 1
fusaiolă o o 14
BIBLIOGRAFIA
Astaloş-Marta 2001 C. Astaloş, L. Marta; Halmeu-Vamă, jud. Satu Mare,

CCAR 2001, p. 97
Ciarnău - Lazarovici I. Ciarnău, G. Lazarovici, Descoperiri neolitice pe valea
1985 Ierolui, în Crisia, XV, 1985, 15 - 25
Iercoşan 1992-1993a N. Iercoşan, Săpături în aşezarea neolitică de la Căpleni
(jud. Satu Mare), în StComSM, IX-X, 7-22.
52 CRISTIAN VIRAG
Iercoşan, Luca 1997 N. Iercoşan, S. A. Luca, Contribuţii la cunoaşterea

neoliticului din nord - vestul României, în StComSM,
XIV, 1997, 11-22
Ignat 1981 D.Ignat, Ceramica neolitică pictată din nord - vestul
României, în Crisia, XI, 1981, 361-370
Korek 1983 J. Korek, Adatok a Tiszahat neolitikumahoz, în A
Nyiregyhazi J6sa Andras Muzeum Evkonyve XVIII-XX,
1983, p. 8-60,
Lazarovici - Nemeti Gh. Lazarovici, J. Nemeti, Neoliticul dezvoltat din nord-
1983 vestul Romaniei (Sălajul, Sătmarul şi Clujul), în ActaMP,
VII, 17-60.
Lazarovici 1991 Gh. Lazarovici, Grupul şi staţiunea Jclod, Cluj - Napoca
1991
Luca, Iercoşan 1997 S. A. Luca, N. Iercoşan, Contribuţii la cunoaşterea
neoliticului din nord - vestul României (III). Materialele
descoperite la Săcuieni -Horo Oud. Bihor) în anul 1996,
în St ComSM, 1997, 11 -22
Maxim 1999 Zoia Maxim, Neo-Eneoliticul din Transilvania, Cluj
Napoca, 1999
Marta, Virag, Astaloş L. Marta, C. Virag, C. Astaloş, Halmeu-Kiraly-Domb,
jud.
2002 Satu Mare, CCAR 2002, p. 151
Nemeti 1981-1982 I. Nemeti, Descoperiri arheologice din hotarul oraşului
Carei Oud. Satu Mare), în StComSM, V-VI, 167-182.
Nemeti 1986-1987 I. Nemeti, Descoperiri din neoliticul târziu în Valea
Crasnei, în StComSM, VII-VIII, 15-61.
Nemeti 1986-1987a I. Nemeti, Descoperiri arheologice din teritoriul
localităţii Moftinu Mic Oud. Satu Mare), în StComSM,
VII-VIII, 101-137.
Nemeti 1999 I. Nemeti, Repertoriul arheologic al Zonei Carei,
Bucureşti 1999, Institutul Român de Thracologie
Potushneak 1997 M. Potushneak, Some results of research on the Middle
Neolithic layer from a multilevel settlement near the
village of Zastavne/Zapszony - Kovadomb in the
Carpathian Ucraine, în JAM '95 - '96, Nyiregyhâza
1997,p.35-51
Potushneak 1999 M. Potushneak, A multilevel settlement an Mola Hora at
Mukachevo/Munkacs - Kishegy, în JAME, Nyregyhâza
1999, p. 9-37
ARCHAEOLOGICAL FINDINGS IN THE SITE OF URZICENI - VAMĂ

(Summary)
The settlement Urziceni-Vamă is situated in North of Urziceni Village, in

the free area between romanian and hungarian border.
The presentation of materials:
The pottery. a) The invoice: on the whole, the clay of the pots with trick
walls contains organic ingredients, sand. In general, the pottery was well fired,
their color is different: from dark brawn to red-grey.
The ornaments. The majority of the pottery are represented by painted
vessels. The surface was covered by engobe and, in general, the painted
segments are relative good preserved. The painted pottery has very good
analogy with Piscolt Collection (Piscolt-Lutarie; Sacuieni-Horo ), and Diakovo
Grup (Mukachevo - Mala Hora). The painted ornament was made exclusively
with black paint and the basic elements of the ornamental pattem are bands of
various widths used in the composition of an unfinished pseudo spiral,
meandres. Some pieces were decorated by an impressed by fingers, or one
fragments there is a pattem deeply incised zig-zag lines, or a linear ornament
consisting of incized meandric.
The forms: cilindrica}, spherical sides large and medium pots; large and
medium size pots with a high, narrowed neck; conica} and frequently deep
bowls, small, spherical cups with a narrowed throat; tulip shaped vasel on tall
cylindrical and bell shaped pedestral; amphora like pots with high, cylindrical
neck.
The Middle Neolithic Complex of the Urziceni-Vamă settlements is
directly analogous with the settlements of Piscolt-Lutărie and Săcuieni-Horo.
We place these sites to the final midlle stage of Piscolt Group of the Painted
Pottery Culture (PPC).
We found in this years 19 graves, which of 16 belong to Bodrogkerestur
culture. Some of these pits reade down in the soled, light-yellow virgin soil
below the humic layer. Some of them were sunk just a few centimeters in the
virgin soil, athers were blurred in the humus. Hire only the finds indicadet that
a grave had once been there.
The orientation of the skeletons is E-W. The position of skeletons is
slighty or partially contracted, laying an the right or an the lefi side.
54 CRISTIAN VIRAG
C J4
r~'>
Plan General Shop III
DN lf"
GI Ml
C2
Canal Plan General Shop I
~1
Fig . l; Plan general de săpătură Urziceni-Vamă 2003
spre Vallay
C6
QSJ
Fig. 2; Plan de săpătură-incinta Vămii
Cercetări arheologice la Urziceni-Vamii 55
56 CRISTIAN VIRAG
Fig . 5; Urziceni- Vamă. Material ceramic din C 1
-==• :::::•
Fig . 6 ; Ur z iceni-Vamă. Material ceramic din C 1
7J
'•
Fig. 7; Urziceni- Vamă. Material ceramic din C3
;·'S;·;;p-·~•c ~'\.
) 40~.::o. :. }
~ (
\_--...._,,,...__~~„...:.J
-=-~~
Fig. 8; Urziceni-Vamă . A-Material ceramic din M3 ;
B- Material ceramic din C6
58 CRISTIAN VIRAG
\
\
\
r-- .
\
I\
-
\ . '~
\
~
~-~
\
>
_,___ .
. -
o~·
·-·
.\ '
} ;
I
i
--;,
Ii
!
!;
II
i I
/,_/
!
--=--„.=-
Fig. 1 O; Urziceni- Vamă. Material ceramic din CI
~
Jo
J
~,,
.
'
\\I
)f)
/J, ;(
~/-!'
C .......J
F i g. 9; Urziceni-Vamă. Material ceramic din CI
Cercetări arheologice la vn rzicem-Vamă
. . 59
·····--···-- r)
\ \
·. \
''
\I,
-,.
ii
i;
/1
..,,
,ii
ii
ii
LI
Fig . 11 ·, U rz1cen1-
· -=-=-
· Vamă . M a t ena
. I ceramic
. din CI
I
; __.::::-.::.::.•
ii
\\
\J.
r-l!!!!!!!!!!!!!! 1V"''"""' TI
- ~ , :v-· ---1 I
··-······n
;:!i
Ş J \"--I ;J
-=-=- .
Fig . 12; Urziceni- Vamă · Mat ena
. I ceramic din cI
n··- -· -· -· ·-., ·- ·-
60 CRJSTIAN VIRAG
----···- -·-v' ,---·---·----·· --- --··- ,

1'
I'
ţ I •
'
.
I I
I
( .
·_ '. -·
·.•••. ~
I
11 /
/'c<J
~ m---- -~- ---._______ \
I 1/ \ _· r
„
j
i.I r - --
I
I ~.\
;LJ
\_ ·.
; __/jj
!' __.-„/
-~~
'. . .
·' -
I ._ . . . , ,.
,---·-····-„.„....J.···--··r--····----······--····--···y--·····---·--"'-··"
lf
\ /.. \\\\\ j //
\ , ~L .. .. -~:. ./ J .
~~
/\~;,.~~
'·c;/
\\U
--/1/
:c___ \
/ ,...._W ·-"~\
"Ţ)
I'
I/
//
I/
," '
-==-=---
Fig. 13 ; Urziceni - Vamă. Material ceramic din C 1
-=-=-
Fig . 14 ; Urziceni-Vamă . Material ceramic din CI
Cercettiri arheologice la Urziceni-Vamă 61
- -···· 7.l
fi
!/
I·
!/
I;
/1
1/
" .....
~.
Fig. 15; Urziceni-Vamă . Material ceramic din CI
Fig. 16; Urziceni - Vamă . Material ceramic din M3
62 CRISTIAN VIRAG
: r -- ----···n
\ ~ · r;
' -~ ·-'!
··········-·-·-·-· ~
//"
/I
/I ----·r -· -------·--- „~
.l,./ ! I
I ·····--····-·-·····T············„···-····-···""'•"'""""""""""". ) ........•."')
/:
'~"-, ~~~~~J/
i
// !
i.
.{ /
/
I ,.....,, f
. . . . . . .········· 1
....... n l
I~~,
i
i .
•.1
·~
ii
!Ii !
'·
T\
,'
\ ~ u - ::.::.-::.:::-
'I
\J
Fig . 17; Urziceni- Vamă . Material ceramic din M3
I'!( . ,I ---1···-·--·---·--····
\\, '
i l.,~,.,,...J I
····T--\ ~\1.r l · · 1 - · · · · · · 1)
f ~~ I 11
\\J ţ/
/ \
~~";;."!X'-:::3;.s._../~
r ~
\"~
//"'\'" \'!
;
'--._„,,,,/
Fig. 18; Urziceni- Vamă . Material ceramic din CI
Cercetliri ar/teologice la Urziceni-Vamli 63
„,
rr · . ·······s··· · ···--\\
\
"
J! /
,l
( \.
'J-f.''),_~/
: .·· / ) i \~ \I
/
I
!/
l,r'
-·\\ '' I·-
II
\!_ i .l_ /I . . \I
\\...\ ~') I! „\ /I
..... .
:~
.I//
\'\ /~/ /
\ \ ~;./ /
\~_J_L: __ /
f ··~
\ I
\.J·/
7;j() \\..
rr--~/\T~~~\
;
I i ' }; .' - , / \'

I\ ,.f, '\..·--'li ' '
\ \ {.f "<:_I Jf
/,)ii
\ \ ~ ii
\ 1.,,,_,:::::,„tt>J\), I!
\tI
1
· ;;
1:
\ ·r
\\ i !/ \ .,,,/
\\, ='\ //
\\ .,~ / / .... \
' '
'-. \. . ~ y· .• / /
·if'
"-·~---\...__/
-=-:::;;,m
Fig . I 9; Urziceni-Vamă. Mater i al ceramic din CI
:--\ n
! \ \\
L--~\ !\
/: ? iJ
ţ-\
~
f\
1
' ii
''-J .!) \ /
\:
,,
) '4 ~
r-·-~--„_. _ _,.„„„„~
'n; ,,
J ·,
'./0
;;;-<:-.?::::
A.
. , '>')/,
~
"'\
\ ')
,\ ; I '
I I
\
\ --..:........ ' , / /
/-... ,
li{' I; I
.J, I
'-....___ / '-~/· /I //
Fig. 20; Urziceni- Vamă. Material ceramic din CI
64 CRISTIAN VIRAG
.I- - --1
"~.... .:.;'-;;!\)
n ir ---;I n (;----~; /i ·'/
u' I
~.,ţ)
I ;i i \
r l
I
l__!
\
· · · ·.· . Tl
"/
· //
. _iJ: '
.rr···· .
( _)
rJ I ~
1, . / \ :
·.
(
· v'
I
-
i/n
I•
,\} a ~ J..!li
n
'
~\ \\i \ j
l.__ . .J Li
("\
i \
n
i \
\ \
\\
1-Ţ; o- ~ !~ . . . „ ••.••.
:I
l. -1
L~ \\.-..._,..r-- r !I
• ...J
~.11
§ !J
ţ~ i/
-=-=::•
F i g. 21 ; Urziceni- Vamă. Material ceramic din C 1
/.:'
/ '/
... · /
\ /
-~
~' ~ ;1
I
\~~ /)
Fig . 22 ; Urzice n i-Vamă .
»---
V
Material ceramic din CI
-~:::_~::.:!
i·
Cercett'iri arheologice la Urziceni-Vamă 65
\~ //'
L/1 ___1_,1
.:"'\IT) .--;? "·,
~ '._,'
. //
~,,..._..,„,,,._M_., ' /
/-:'
/~---? //
<.__)t_:.~ . "„-·-„·--~. ~·;· ·~~--~S,
<::1 „//
-. I .
\ ' /7
. . . L.J
Fig. 23; Urziceni- Vamă. Material ceramic din C 1
Fig . 24; Urziceni-Vamă. Material ceramic din CI
66 CRISTIAN VIRAG
Fig . 25 ; Urziceni- Vamă . Material ceramic din C 1
/ '
/
~
\Y\
!j\ !
; J/ /
Fig . 26 ; Urziceni-Vamă . Material ceramic din CI
Pl. I; Amplasamentul geografic al aşezării de la Urziceni-Vamă
68 CRISTIAN VIRAG
LR1lli w~ 1R ?IT w
BA BB BC BD BE BF BG
t[f
BH
w '78
Al BJ
21{
BK
(D (l)d)
KA KB KL
(D rL
':::I/
00
"\:-1:7
DE
~
OF
~ QG
\17
OH
CD CD
OPm
t'6-j1D 'CJJ
01
CIJ {El C
EX GK
EZ
D@w
GX GZ
UJ QB
QA
CD CTJ
QC
CD
QL
ra CD
QM QN
CD
t'A
c__::::u
HB
~
iA
PI. II; Catalogul Tipologic al formelor de vase

ale grupului neolitic Piscolt
Cercettlri ar/teologice la Urziceni-Vamii 69
J u
Pl. III; Catalogul tipologic al buzelor ; Grupul Piscolt
70 CRISTIAN VIRAG
M 0
i//Î
v
/
(f
PI. IV; Catalogul tipologic al fundurilor; Grupul Piscolt
Cercetări arheologice la Urziceni-Vamti 71
PI. V; Catalogul tipologic al picioarelor de cupa (1);

Grupul Piscolt
72 CRISTIAN VIRAG
Pl. VI; Catalogul tipologic al picioarelor de cupa (2);

Grupul Piscolt
tg~6~[J[J5J
FA FB FC FD FE FF FG
Li[LlEaB~ll~
GA GB GC GO GE GF GG
D~~~~~D
HA HB HC HD HE HF HG
~DODO~~
IA 18 IC ID IE IF IG
DD~EJBElB PI. VII ; Catalogul tipologic al ornamentelor nepictate; Grupul Piscolt
AA AB AC AD AE AF AG
[3 D ~R
OIoo I OO
• oo '6
•• Q 17
0 o • o o o~
0100110
BA
1, o„
BC
~~Oo o OOI
BD BE
~LJ
BF BG
R
~
PI. VIII; Catalogul tipologic al ornamentelor nepictate; Grupul Piscolt
74 CRISTIAN VIRAG
m~ [Il]] 11
NA NB NC ND NE NF NG
~ ~IHI~
OA OB oe OD OE OF OG
NF3 ~ r-;i~nn
Ll2SJ
PA
LiJ LJ LninJ EYJ Lm ~
PB PC PD PE PF PG
1111116~--
Iii IJ ~(
RA RB RC RD RE RF RG
-
SA
~ //~·;.
SB
//1"'i1
I
SC
•//11 , j
~
SD SE SF SG
i!B DrlBll
PI. lX; Catalogul tipologic al ornamentelor pictate (I); Grupul Piscolt
JA JB JC JD JE JF JG
B~-~-~~
KA KB KC KD KE KF KG
[Ja~Y~E ll
m11amnm11
LA LB LC LD LE LF LG
MA MB MC MD ME MF MG
1111m m~1111
PI. X; Catalogul tipologic al ornamente lor pictate (2); Grupul Piscolt
TA TB TC TO TE TF TG
~-~~~--1iii
UA UB UC UD UE UF UG
~[ii@]~~~·
~~fiJ5iJE1B~
WA WB WC WD WE WF WG
~~~~m•u PI. XI; Catalogul tipologic al ornamentelor pictate (3); Grupul Piscolt
PI. XII; Catalogul tipologic al ornamentelor pictate (4); Grupul Piscoii
76 CRISTIAN VIRAG
PI. XIII; Catalogul tipologic al ornamentelor pictate (5); Grupul Piscoi!
CONTRIBUTII LA TOPOGRAFIA
'
ARHEOLOGICĂ A JUDEŢULUI SĂLAJ
CAROLKACSO
În colecţiile muzeului din Baia Mare se află mai multe piese arheologice ce
provin de pe teritoriul actualului judeţ Sălaj. Unele dintre acestea au fost deja
publicate 1 sau au fost cel puţin amintite2• În cele ce urmează, prezint şi alte
descoperiri din Sălaj ajunse la muzeul băimărean, respectiv public unele dintre
materialele deja menţionate, contribuind în acest fel la cunoaşterea cât mai detaliată
a topografiei arheologice a acestei regiuni.
Benesat. Topor perforat de piatră cu ceafa rotunjită, fragmentar (fig. 2, 2).
Lipseşte partea inferioară. Confecţionat dintr-o rocă silicioasă cu granulaţie foarte
fină 3 . Lung. păstrată 9,8 cm, lăţ. 5,1 cm. Nr. inv. 4912 4 . A fost descoperit, în anul
1979, în curtea Şcolii generale m. 4 din Baia Mare de către eleva Liliana Gheţie.
Toporul se afla în nisipul excavat din albia râului Someş, într-un loc din raza
localităţii Benesat.
Cehu Silvaniei. Cu prilejul unei cercetări de suprafaţă efectuate împreună cu
M. Rotea şi D. Pop, în martie 2000, în zona colinară din partea nord-estică a
localităţii, în apropiere de Halta de cale ferată, pe pantele unui deal nu prea înalt din
dreapta drumului Cehu Silvaniei - Ariniş, în locul numit Mogyoros, am găsit mai
multe fragmente ceramice cenuşii, lucrate la roată, databile în secolele II-IV e.n.
Chechiş (corn. Bălan). a. Topor de piatră în formă de calapod (fig. 2, 4).
Deteriorat la ceafă, lipseşte o parte din tăiş. Confecţionat din andezit microcristalin,
probabil piroxenic. Lung. 16,6 cm, lăţ. 5 cm. Nr. inv. 193475 . A fost găsit la
suprafaţă, în anul 1980, de către localnicul Aurel Maghiar, în punctul Homorâci. b.
Topor de piatră în formă de calapod (fig. 3, 1). Uşor deteriorat la tăiş şi la ceafă.
Confecţionat din andezit cu cristale fine de magnetit în masa rocii. Lung. 17 ,3 cm,
1
C. Kacs6, Apulum 15, 1977, 147, nr. 4 (celtul de la Aluniş); idem, Mărturii arheologice, Baia Mare,
2004, pi. 96 (inventarul unor morminte de inhumaţie din secolele XI-XII e.n. de la Nadiş).
2
Idem, Acta MP 4, 1980, 38, nr. 3a (fragmente ceramice Wietenberg de la Nadiş); idem, Marmatia
711, 2003, 114, nr. 16 (materiale din Bronzul târziu din aceeaşi localitate).
Determinările de roci pentru toate topoarele aici prezentate au fost realizate de geologii D. Istvan şi
3
O. Edelstein, cărora le mulţumesc şi pe această cale pentru sprijinul acordat.

Donaţia descoperitorului.
4
5
Donaţie Isaia Maghiar.
78 CAROL KACSO
lăţ. 5,7 cm. Nr. inv. 193486 . Descoperit de aceeaşi persoană tot la suprafaţă, în anul
1986, în punctul Poduri.
Nadiş (oraş Cehu Silvaniei). Cu prilejul săpăturilor efectuate, în anii
1966-1967, într-o necropolă din secolele XI-XII e.n. şi într-o aşezare din secolele
XIII-XIV e.n., aflate în punctul de hotar Buia Mitrului, M. Zdroba şi I. Iuga au
descoperit şi urmele unei aşezări din epoca bronzului. La muzeul din Baia Mare se
păstrează mai multe fragmente ceramice ce provin din această aşezare, numărul
celor tipice fiind totuşi foarte mic. Este vorba de câteva fragmente de oale cu
marginea răsfrântă în exterior şi corpul mai mult sau mai puţin bombat (fig. 5, 3-6),
dintre care unul este decorat cu striuri dispuse neordonat, iar un altul cu un brâu
alveolat plasat imediat sub margine, precum şi de un fragment prevăzut cu o incizie
adâncă orizontală, sub care este plasat un registru de caneluri înguste oblice (fig. 5,
2). Fragmentul de fund de vas (fig. 5, 7) aparţine, probabil, de asemenea unei oale.
Nu se mai poate preciza dacă fragmentele ceramice Wietenberg, menţionate
ca descoperite la Nadiş, provin sau nu din acest punct7. Oricum, ele sunt mai
timpurii decât fragmentele acum ilustrate.
Împreună cu materialele din epoca bronzului ne-au parvenit şi câteva
fragmente ceramice medievale timpurii (fig. 5, 8-10). Ele au fost descoperite, aşa
cum indică inscripţia de pe ambalajul în care au fost păstrate, tot în punctul Buia
Mitrului, semnalând existenţa şi a unei aşezări din mileniul I e.n. în acest loc.
Poiana Blenchii. Topor perforat de piatră cu ceafa aproape dreaptă (fig. 2,
3). Deteriorat în mai multe locuri, mai accentuat în partea inferioară. Confecţionat
dintr-o rocă silicioasă cu granulaţie foarte fină, probabil intercalaţii silicioase din
roci sedimentare. Culoarea sa maroniu închis se datorează probabil substanţelor
organice din rocă. Lung. 9,4 cm, lăţ. 4,4 cm. Nr. inv. 326348 . Nu avem nici un fel
de date în privinţa punctului de hotar în care a apărut piesa şi a anului de
descoperire.
Racâş (corn. Hida). În anul 1990, au fost donate muzeului din Baia Mare
fragmente ceramice aparţinând mai multor epoci, despre care s-a afirmat că provin
din punctul Valea Jernăului din raza localităţii Racâş9. Recent, din aceeaşi
localitate au fost menţionate materiale pre- şi protoistorice, care au fost descoperite
6
Acelaşi donator. Potrivit relatărilor sale, în locul numit Răurele din hotarul localităţii Chechiş se află
o cetate de pământ, fiind vizibile aici urmele unui şanţ şi ale unui val. În raza aceleiaşi localităt.i se
află, potrivit informaţiilor primite tot de la I. Maghiar, şi punctele de hotar Cetăţuia şi Valea
caselor, posibile locuri cu urme arheologice.
7
Materialul Wietenberg de la Nadiş nu mai poate fi identificat în colecţiile muzeului din Baia Mare.
Este cert că cel puţin un fragment ce mi-a fost arătat de către M. Zdroba purta specificul decor
meandric, deci aparţinea fazei Wietenberg III.
8
Donaţie elevul Ciprian Kulcsăr din Baia Mare, care a primit piesa de la bunica lui, localnică în
Poiana Blenchii, probabila descoperitoare.
9
Donaţie Florin Gogâltan.
Contribuţii la topografia arheologică a judeţului Sălaj 79
în punctul Gura Jemăului, aflat la confluenţa pâraielor Gălpâia şi După Hotară 10

Pare destul de probabil că cele două denumiri se referă la acelaşi punct de hotar.
Cele mai multe dintre fragmentele ceramice recuperate de la Racâş şi ajunse
la muzeul din Baia Mare 11 aparţin epocii bronzului. În lipsa unei stratigrafii a
staţiunii de la Valea Jemăului (Gura Jernăului), nu ştim dacă aceste fragmente
aparţin unei singure locuiri, eventual cu mai multe niveluri, sau mai multora, poate
chiar distanţate în timp. Se constată prezenţa unui fragment de vas cu decor incizat,
probabil spiralic (fig. 3, 3), a unor fragmente de oale cu marginea dreaptă sau uşor
răsfrântă în exterior şi cu pereţii puţin înclinaţi, câteva având marginea crestată sau
alveolată, ori sub margine nervură sau proeminenţă alveolată (fig. 3, 5-12 şi fig. 4,
1-5), a unui fragment de oală bombată cu marginea faţetată (fig. 4, 6), a unui
fragment de vas cu marginea uşor răsfrântă în exterior şi tăiată oblic, gâtul scurt,
corpul, probabil, bombat (fig. 4, 7), a unui fragment de vas vatră (fig. 4, 8), precum
şi a numeroase fragmente cu decor striat (fig. 4, 9-11). Tot de aici provin fragmente
cu decor canelat, probabil spiralic, de la vase de culoare neagră în exterior, roşie în
interior (fig. 4, 13-16). S-ar putea ca tot din epoca bronzului să dateze şi fragmentul
de obsidian cu urme de prelucrare (fig. 3, 2).
Aşezării din epoca romană de la Racâş îi aparţin fragmentele de vase cenuşii
lucrate la roată: o margine de la un castron (fig, 4, 18) şi o parte din fundul unui vas
de mari dimensiuni (fig. 5, 1), iar aşezării prefeudale fragmentul de vas cu decor de
incizii în val (fig. 4, 17).
Şimleu Silvaniei. Topor masiv perforat de piatră cu ceafa dreaptă (fig. 2, 1).
Deteriorat la ceafă, tăiş şi în jurul perforaţiei. Confecţionat dintr-o rocă eruptivă
sticloasă cu proprietăţi magnetice. Lung. 19, 5 cm, lăţ. 7,7 cm. Nr. inv. 30?1 2 . Nu
există nici un fel de date cu privire la condiţiile sale de descoperire şi la data
achiziţionării.
Văleni (corn. Criştolţ). Topor plat de piatră (fig. 3, 13), deteriorat în mai
multe locuri. Confecţionat dintr-o rocă silicioasă. Lung. 10,5 cm, lăţ. 4,7 cm. Nr.
inv. 19587 13 • Descoperit în punctul Măgura.
Zalha. Câteva fragmente ceramice provenite de la vase cenuşii lucrate la
roată, printre care şi un fund inelar, precum şi un fragment de culoare roşiatică de
la un vas de mari dimensiuni lucrat la roată, toate aparţinând epocii romane,
descoperite în punctul Groapa Uriaşului, au ajuns în 1988 la muzeul din Baia
Mare 14 •
Materialele prezentate sau menţionate, deşi nu prea numeroase, acoperă un
spectru cronologic larg, din neolitic până în a doua jumătate a mileniului I e.n.
10
I. Bejinariu, Mannatia 711, 2003, 68, nr. 9.
11
Nr. inv. 19999-20053.
12
Provine din fondul vechi al muzeului.
13
Nu există informaţii cu privire la donator şi data donaţiei.
14
Donaţie elevul Dorin Bale la 24 iunie 1988.
80 CAROL KACSO
Piesele de la Benesat, Chechiş şi Văleni semnalează prezenţa urmelor

neolitice în localităţi sălăjene neatestate până în prezent cu astfel de descoperiri 15 ,
în timp ce cele de la Poiana Blenchii şi Şimleu Silvaniei se adaugă celor cunoscute
deja din aceste localităţi 16 • Topoare similare celor aici publicate se întâlnesc în mod
obişnuit în aşezările neolitice, încadrarea lor culturală şi cronologică fiind
dependentă de contextele în care ele apar. Din păcate, chiar aceste contexte nu sunt
cunoscute în cazul celor şase topoare. În ceea ce priveşte toporul fragmentar de la
Benesat, chiar locul său de recuperare se găseşte la o distanţă apreciabilă de punctul
de unde a fost mutat, albia râului Someş, piesa aflându-se şi aici, foarte probabil, în
poziţie secundară. A vându-se în vedere faptul că sunt consemnate punctele de
hotar în care au fost descoperite cele două topoare de la Chechiş, respectiv toporul
de la Văleni, o cercetare de teren la faţa locului va lămuri cu siguranţă problema
apartenenţei culturale şi a datării lor mai exacte.
Aşezarea din epoca bronzului de la Nadiş-Buia Mitrului se află într-o zonă
extrem de bogată în descoperiri ale acestei epoci. Chiar în hotarul acestei localităţi,
în punctul Dealul Bal, se mai cunoaşte o aşezare similară, din care au fost publicate
doar două fragmente ceramice, dar se menţionează şi prezenţa unui număr mare de
fragmente de vase, în special de castroane, cu decor striat 17.
Pentru atribuirea culturală a celor două aşezări din epoca bronzului de la
Nadiş pot fi luate în consideraţie fie cultura Suciu de Sus, fie grupul Lăpuş, ambele
bine reprezentate în Depresiunea Sălajului. În lipsa unor cercetări sistematice în
cazul aşezării din punctul Dealul Bal, respectiv a datelor cu privire la condiţiile de
descoperire a materialelor din epoca bronzului provenite din punctul Buia
Mitrului 18 , având în vedere şi cantitatea mică a pieselor prelevate sau publicate din
cele două aşezări, nu este posibilă deocamdată precizarea mai nuanţată a încadrării
lor culturale. Cele două aspecte culturale menţionate sunt în conexiune directă,
15
Z. Maxim, Neo-Eneoliticul din Transilvania, BiblMusNapocensis XIX, Cluj-Napoca, 1999, 149, nr.
239 susţine că la Chechiş, corn. Bălan, jud. Sălaj ar fi fost descoperite unelte neo-eneolitice, sursa
bibliografică citată fiind repertoriul arheologic al lui M. Roska, Erdely regeszeti Repert6riuma I.
Oskor, Kolozsvăr, 1942, 121. Localitatea Chechiş, Sălaj (ungureşte Kett6smez6) apare într-adevăr
pe această pagină (nr. 95), însă fără menţionarea vreunei descoperiri neolitice. Se precizează doar
denumirea unor puncte de hotar: Balta Relii, Dâmbul Miclii, Dâmbul docaşilor, Cetăţea, Mănăstire,
în ultimul dintre aceste puncte existând pe vremea invaziei tătarilor o capelă. Este amintită şi
prezenţa unor movile funerare. Pe aceeaşi pagină din repertoriu (nr. 97) sunt inserate descoperirile
neolitice aflate în muzeul din Cluj şi în colecţia gimnaziului din Gherla, ce provin de la Chiochiş
(ungureşte Kekes), jud. Bistriţa-Năsăud. Aceste descoperiri sunt de asemenea inserate în catalogul
întocmit de aceeaşi autoare (vezi Z. Maxim, op. cit„ 150, nr. 255).
16
E. Lak6, Acta MP 5, 1981, 62, nr. 62 (Poiana Blenchii), 69 sq. (Şimleu Silvaniei); Z. Maxim, op.
cit., 176, nr. 765 (Poiana Blenchii), 186 , nr. 982 (Şimleu Silvaniei).
17
I. Bejinariu, în C. Cosma, D. Tamba, A. Rustoiu (ed.), Studia Archaeologica et Historica Nicolao
Gudea Dicata, BiblMusPorolisenssis IV, 2001, 99; idem, Marmatia 7/1, 2003, 68, nr. 7, pi. 3, 3 şi
pi. 5, 7.
18
Din păcate, lipseşte documentaţia de săpătură şi în legătură cu descoperirile din prima jumătate a
mileniului II de la Nadiş, astfel că în prezent nu se mai pot reconstitui inventarele mormintelor şi
preciza conţinutul locuinţelor surprinse.
Contribuţii la topografia arheologică a judeţului Sălaj 81
grupul Lăpuş reprezentând etapa finală a unei îndelungate evoluţii culturale, ce a

început încă în Bronzul mijlociu cu prima fază a culturii Suciu de Sus. Este deci
firesc ca ambele să conţină materiale cu trăsături apropiate sau chiar identice.
Desigur, există şi suficiente elemente care permit departajarea lor netă, însă tocmai
acestea nu ne stau la dispoziţie în momentul de faţă 19 •
Din aşezarea de pe Dealul Bal a fost publicat un fragment de vas cu decor
incizat. Acesta ar putea reprezenta un indiciu pentru încadrarea aşezării printre cele
ce aparţin culturii Suciu de Sus, aşa cum crede şi cel care a pus în circuitul ştiinţific
descoperirea20 , totuşi în acest sens mai sunt necesare şi alte confirmări.
Dintre fragmentele ceramice provenite din staţiunea epocii bronzului de la
Racâş, unele sunt de certă factură Suciu de Sus. Mă refer în special la fragmentele
de oale cu decor în relief, combinat de cele mai multe ori cu decor striat.
Elementele decorului în relief se întâlnesc şi în alte culturi ale epocii bronzului,
combinaţia marginilor alveolate sau crestate cu striurile fiind însă specifică fie
culturilor Bronzului timpuriu, fie culturii Suciu de Sus. Prezenţa la Racâş şi a unor
fragmente cu decor incizat exclude alternativa apartenenţei staţiunii la Bronzul
timpuriu, iar existenţa unor fragmente de vase vatră asigură includerea sa printre
cele ale culturii Suciu de Sus.
Fragmentele de vase canelate negre-roşii aparţin unei etape mai recente.
Încadrarea lor culturală, în lipsa cunoaşterii contextului din care provin, nu este
încă posibilă, fiind necesare date mai multe fie în privinţa staţiunii de la Racâş, fie
în legătură cu evoluţia generală a zonei în perioada ulterioară prezenţei aici a
culturii Suciu de Sus.
Descoperirile de epocă romană aici semnalate (Cehu Silvaniei, Racâş, Zalha)
se adaugă celor extrem de numeroase deja cunoscute în aria extra- şi
intraprovincială a regiunii21 • Cercetări de teren mai recente în partea sud-vestică a
judeţului Maramureş, într-o zonă apropiată de localităţile aici discutate, au
evidenţiat, de asemenea, noi puncte cu descoperiri ale acestei perioade. Mă refer la
staţiunile identificate la Oarţa de Sus, punctul Bicazău (Sub heghiuri), Comi,
punctul Valea lui Puiu II şi Ciuta, punctul Branişte II.
Tot de o locuire intensă a teritoriilor sălăjene, cel puţin în anumite etape, se
poate vorbi şi pentru perioada post-romană. Fragmentele ceramice de la Nadiş şi
Racâş, provenite desigur din aşezări, reprezintă mărturii în acest sens.
19
O situaţie identică prezintă şi alte staţiuni, în special cele din care nu a fost publicată decât ceramică
striată.
Din acest motiv schiţarea separată a ariei de răspândire a culturii Suciu de Sus, respectiv a
grupului Lăpuş în Transilvania de Nord nu este posibilă deocamdată. Stabilirea mai precisă a
apartenenţei culturale a staţiunilor deja evidenţiate în regiunea menţionată (C. Kacs6, Marmatia 7/1,
2003, 134 sqq., pi. 38; idem, în J. Bătora, V. Furmănek, L. Velia~ik (ed.), Einfliisse und Kontakte
alteuropăischer Kulturen. Festschrift far Jozef Vladar zum 70. Geburtstag, Nitra, 2004, fig. I),
precum şi depistarea altor staţiuni similare este sarcina cercetării viitoare.
20
Vezi nota 16.
21
A. V. Matei, I. Stanciu, Vestigii din epoca romană (sec. II-IV p.Chr.) în spaţiul nord-vestic al
României, Zalău - Cluj-Napoca, 2000.
82 CAROL KACSO
BEITRĂGE ZUR ARCHĂOLOGISCHEN TOPOGRAPIDE

DES BEZIRKS SĂLAJ
(Zusammenfassung)
Es werden manche vor- und fiiihgeschichtliche Funde veroffentlicht, die aus

dem Bezirk Sălaj stammen und ins Museum von Baia Bare gelangten. Die
Mehrzahl der Funde wurden zuffaligerweise oder wăhrend em1ger
Gelăndebegehungen entdeckt. Nur die Stiicke von Nadiş-Buia Mitrului erschienen
im Rahmen einer systematischen Grabung, deren Ziel aber die Freilegung eines
fiiihmittelalterlichen Friedhoffs war.
Die Funde gehOren dem Neolithikum (Benesat, Chechiş, Poiana Blenchii,
Şimleu Silvaniei, Văleni), der Bronze- (Nadiş, Racâş), der Romer- (Cehu Silvaniei,
Racâş) und der Volkerwanderungszeit (Nadiş, Racâş) an.
Es gibt noch keine Daten betr. der exakteren kulturellen und
chronologischen Einordnung der neolithischen Funde. Besonders sind die Ax.te
von Benesat, Chechiş und Văleni wichtig, da sie Spuren einer Epoche darstellen,
die in den angefiihrten Orschaften bis jetzt unbekannt war. Die Scherben von Nadiş
und Racâş zeigen das Vorhandensein der spătbronzezezitlichen Suciu de Sus- oder
Lăpuş-Siedlungen an. Diese kulturelle Erscheinungen sind im Bezirk Sălaj gut
vertreten. Ebenfalls hăufig sind in diesem Gebiet die romer- und die
volkerwanderungszeitlichen Objekten anwesend.
ABBILDUNGSERKLĂRUNG
Abb. 1. Der Bezirk Sălaj mit den angefiihrten Fundorten.

Abb. 2. 1. Şimleu Silvaniei. 2. Benesat. 3. Poiana Blenchii. 4. Chechiş
(neolithische Ăxte ).
Abb. 3. 1. Chechiş. 13. Văleni (neolithische Ăxte). 2-12. Racâş
(2. Obsidianfragment; 3-12. bronzezeitliche Scherben).
Abb. 4. (1-16. bronzezeitliche Scherben; 17. volkerwanderungszeitliche
Scherbe; 18. romerzeitliche Scherbe).
Abb. 5. 1. Racâş (romerzeitliche Scherbe). 2-10. Nadiş (2-7. bronzezeitliche
Scherben; 8-1 O. volkerwanderungszeitliche Scherben).
J \J O E T U L
MARE M A R A
t11 (J I?
E" _s
---. : --·
Vale~~ .: .• '·-~-·-·
········ .........„
,-.
\
·,·~·-""(
g
:::
:;-
c.... , 5:
.....„.:::::
c: ~:.~200. 7
o ; \_„..· i S'
-·
oiana s1tnchii(
rn j ~
\ ~
·~.~-·· l'·,J ~ ~
DEPRESI ~
~
) ~
S'
~
r:;·
~(
-0 ~
.......
:::::
-~
~
'v
0 -~
~(
..::.
{/
O 4 8 12 16 20 km
\)
E T Oo
V,,
Fig. 1. Judeţul Sălaj cu localităţile menţionate în text.

84 CAROL KACSO
<, .. ...........• \1
\\
\\
CJ
..... ·•·····
c J
/\
/ \
3
.„ 4
Fig. 2. 1. Şimleu Silvaniei. 2. Benesat. 3. Poiana Blenchii. 4. Chechiş (topoare neolitice).
Contribuţii la topografia arheologicii a judeţului Sălaj 85
13
i 1s
Fig. 3. 1. Chechiş . 13. Văleni (topoare neolitice). 2-12. Racâş (2. fragment de obsidian;
3-12. fragmente ceramice din epoca bronzului).
86 CAROL KACSO
~u \ \ 1
\'
~ I I 17
16
__.,...., __ ••""'"'. ~
,;,11m ps>,ţ~~
.. . '"", .• „ „ •· ' „ „ . •. . .) '
„ - ,„ ,„
. .
. . ,,;,
\ - //,8
Fig. 4. Racâş
(1-16. fragmente ceramice din epoca bronzului; 17. fragment ceramic
medieval timpuriu; 18. fragment ceramic de epocă romană).
Contribuţii la topog rafia arh eologică a judeţului Sălaj 87
-,
[)\ .
· •.
I I 8
Fig. 5. 1. Racâş (fragment ceramic de epocă romană) . 2-10. Nadiş (2-7. fragmente ceramice
din epoca bronzului; 8-10. fragmente ceramice medievale timpurii).
SĂPĂTURILE ARHEOLOGICE DE LA
GIURTELECU ŞIMLEULUI „COASTA LUI
DAMIAN'' (I). CÂTEVA CONSIDERAŢII
REFERITOARE LA STATIUNILE FORTIFICATE
'
DIN ARIA CULTURII WIETENBERG
IOAN BEJINARIU
Materiale arheologice descoperite la Giurtelecu Şimleului (corn.

Măierişte, Sălaj), punctul „Coasta lui Damian" sunt menţionate pentru prima
dată la începutul sec. XX de către J. F. Fetzer, colecţionar de antichităţi din
oraşul Şimleu Silvaniei . După instalarea „puterii populare" în România, echipa
1
coordonată de către M. Moga realizează o serie de cercetări în zona ,,Măgurii

Şimleului", fiind executate sondaje într-o serie de situri, printre care şi pe
„ Coasta luz. D amzan
. „2 .
Localitatea Giurtelecu Şimleului se află pe cursul mijlociu la Crasnei,
imediat după ce râul traversează masivul ,,Măgura Şimleului prin trecătoarea
dintre Şimleu Silvaniei şi Cehei. Staţiunea arheologică din punctul „Coasta lui
Damian" este amplasată la extremitatea unui promontoriu prelung, legat
organic de versantul nord-vestic al ,,Măgurii Şimleului". Este vorba despre un
platou de cca. 1800-2000 m2 aflat la capătul nord-vestic al promontoriului (pl.
11111). Pe latura vestică şi cea estică a platoului pantele sunt foarte abrupte şi
accesul este practic imposibil. Se poate ajunge sus pe platou, fie dinspre lunca
Crasnei, pe un traseu lung, cu o pantă accentuată, ori traversând o îngustă şa de
legătură cu restul promontoriului, spre sud-est. Cu ocazia perieghezelor
efectuate în repetate rânduri am constatat că materiale arheologice apar la
suprafaţă atât pe platou, dar şi la limita superioară a căii de acces dinspre
Crasna.
Secţiunile trasate în 1998 şi 1999 au vizat în primul rând stabilirea
stratigrafiei sitului, dar şi cercetarea elementelor de fortificaţie încă vizibile pe
şaua de legătură (pl. I). Cele mai vechi urme de locuire umană pe platou aparţin
perioadei neoliticului târziu 3 . Nivelul de locuire din neoliticul târziu este
1
Fetzer, 1901, p. 55-57.
2
Moga, 1950, p. 131-135.
3
S. Băcueţ-Crişan, 2001, p. 51-53.
90 IOAN BEJINARJU
suprapus de un consistent nivel ce aparţine culturii Tiszapolgâr, cu locuinţe de

suprafaţă şi un mormânt de înhumaţie4 . Deasupra nivelului Tiszapolgâr apare
un nivel de locuire al culturii Coţofeni. În fine, nivelul superior, ce-l suprapune
pe cel Coţofeni aparţine culturii Wietenberg, faza a II -a.
În acest studiu dorim să prezentăm concluziile desprinse în urma
cercetării sistemului de fortificaţie de pe şaua de legătură. Pentru studierea
elementelor defensive din acest sector a fost trasată secţiunea S3 începută în
anul 1998 şi finalizată în campania anului următor. Pe şaua de legătură,
secţiunea S3 a intersectat două linii de amenajări defensive 5 (pi. II ). Între m
40,5 - 48 a fost surprins un şanţ cu deschiderea la gură de aproximativ 4 m, cu
fundul albiat, cu o umplutură de culoare gălbui amestecată cu stâncă sfărâmată.
Acest nivel este suprapus de un nivel negru, tasat cu o grosime de cca. 0,70 m
care porneşte chiar din locul amenajării palisadei aferente şanţului. Stratul
respectiv are aspectul unei nivelări peste zona palisadei şi peste şanţ. Pentru
amenajarea palisadei stânca a fost îndreptată pe o lăţime de circa 2 m. Chiar la
marginea acestei porţiuni, spre şanţ, secţiunea a surprins urma unei gropi de
stâlp, foarte puţin adâncă (aproximativ 0,25 m). Se pare că această linie
defensivă a fost abandonată şi nu distrusă în urma unui atac. Mai precis pare să
fi fost demontată, deoarece în umplutura şanţului nu apar resturi care să provină
de la incendierea palisadei şi piatră din emplectonul acesteia. Diferenţa de nivel
între fundul şanţului şi baza palisadei este de cca. 1 m. În umplutura şanţului au
apărut puţine materiale ceramice Wietenberg şi câteva oase de animale. La cca.
20 m de la această amenajare defensivă, spre platou, secţiunea S3 a intersectat
un alt şanţ cu deschiderea la gură de aproximativ 7 m, cu fundul albiat şi
adâncimea maximă de 1, 7 m. Resturile palisadei, ce amplifica rolul defensiv al
şanţului au apărut la aproximativ 5 m în spatele acestuia. 6 Pentru amplasarea
palisadei s-a săpat un şanţ cu o lăţime de 2,6 m şi adâncimea de cca. O, 4 m în
roca destul de moale a dealului. Stratigrafic am putut constata existenţa unei
faze de incendiere a palisadei a doua (nivelul gri-cenuşos) urmată de o refacere
(nivelul galben-lutos cu piatră) când însă grosimea palisadei este mai redusă,
doar 1,4 m, dar s-au utilizat pentru emplecton bucăţi mari de rocă. În umplutura
şanţului aferent palisadei nu au fost surprinse două faze, ci doar bucăţi de rocă
provenite probabil din emplectonul palisadei. Atât în umplutura şanţului, cât şi
în zona palisadei, secţionate de secţiunea S3 au apărut doar materiale ceramice
Tiszapolgâr, Coţofeni şi Wietenberg. Între cele două linii defensive, secţiunea a
4
Idem, 2000, p.9-11.
5
Secţiunea S3 a avut iniţial lăţimea de 2 m, dar pe ultimii 20 m datorită îngustimii şeii de legătură am
redus-o la 1,5 m.
6
Distanţa relativ mare între cele două componente ale acestei linii defensive pare să ridice semne de
întrebare în legătură cu eficienţa acesteia. Respectiva problemă ne-a fost semnalată de către dl.
prof V. Vasiliev căruia îi mulţumim şi pe această cale. Acest neajuns ar fi putut fi eventual corectat
printr-o înălţime corespunzătoare a palisadei.
Săpăturile arheologice de la Giurtelecu Şimleului „ Coasta lui Damian" (I) 91
intersectat o locuinţă, L2 ce aparţine culturii Wietenberg, ceea ce sugerează că

cel puţin a doua linie defensivă ar trebui să fie mai recentă decât respectiva
locuinţă. Pentru obţinerea unor date suplimentare despre cea de-a doua palisadă
am deschis o casetă Cl/ 1999 (4 x 3 m) paralelă cu secţiunea S3. Am constatat
că datorită înclinării terenului, emplectonul palisadei compus din bucăţi de
stâncă alunecase la vale, dar s-a reconfirmat amenajarea stâncii pentru
amplasarea palisadei. În această casetă printre resturile emplectonului au fost
descoperite nu doar fragmente ceramice eneolitice, Coţofeni şi Wietenberg ci şi
câteva fragmente dacice: o buză de fructieră lucrată cu mâna şi un fragment
dintr-un kantharos lucrat la roată din pastă cenuşie (pl. III /2-3 ). Noua situaţie
ne-a determinat să privim cu circumspecţie ipoteza atribuirii sistemului
defensiv surprins pe şaua de legătură (sau cel puţin a celei de-a doua linii
defensive) purtătorilor culturii Wietenberg. Palisada a doua şi şanţul aferent au
fost realizate cel mai devreme în perioada Latene, dacă nu ulterior. 7 Dealul
„Coasta lui Damian" a reprezentat un punct strategic important pentru
controlul accesului dinspre nord spre zona centrală a ,,Măgurii Şimleului", unde
săpăturile arheologice demarate în 1994 au dus la descoperirea unei fortificaţii
dacice 8 , respectiv a uneia atribuite sfărşitului sec. IX - sec X. 9 Relaţia dintre
cele două linii defensive surprinse pe şaua de legătură este dificil de rezolvat.
Se pare că primul sistem defensiv este mai vechi. Este greu de precizat cu
siguranţă perioada căreia îi aparţine. Aşa cum spuneam cele mai recente
materiale apărute în umplutura şanţului aparţin culturii Wietenberg. Impresia
noastră este că acest sistem a fost abandonat, probabil din cauza unei deficienţe
în strategia amplasării. Mai precis imediat după ce şanţul se termină, terenul
începe să urce, iar luptătorii adăpostiţi în spatele palisadei deveneau vulnerabili.
La poalele dealului „Coasta lui Damian'', în punctul „Tărbăcii" au fost
descoperite materiale arheologice Wietenberg similare celor aflate în
complexele de pe deal 10 . Din păcate, staţiunea din acest punct nu a fost
cercetată pentru a stabili exact relaţia sa cu cea de pe „Coasta lui Damian".
Putem presupune că cele două staţiuni au funcţionat concomitent şi în acest caz
cea de pe dealul „Coasta lui Damian" ar fi avut mai mult un rol defensiv, de
refugiu în caz de primejdie. Cu ocazia cercetărilor de pe deal au fost
descoperite două locuinţe, un atelier pentru prelucrarea osului şi câteva gropi,
toate aparţinând culturii Wietenberg. Contextul arheologic surprins nu ne
permite să afirmăm categoric că poziţia dominantă a dealului a fost amplificată
în perioada locuirii Wietenberg prin amenajări defensive. Totuşi, lipsa acestora
Avem în vedere în acest context un vârf de săgeată din fier, de formă romboidală, descoperit pe şaua
7
de legătură în zona celui de-al doilea şanţ. Pentru această piesă a fost propusă datarea în secolele X
- XI - cf. D. Băcueţ-Crişan, 2000, p. 579-580, pi. III.
8
Pop, 1995,p. 109.
9
Stanciu, Pop, 1995,p.395-402.
10
Materiale inedite aflate în colecţia MJIA Zalău, nr. inv. C.C. 12/1974; 190-191/1976.
92 IOAN BEJINARill
nu putea fi suplinită în totalitate de pantele abrupte ale dealului, de aşa numita

,fortificare naturală", termen cu care nici nu suntem de acord, întrucât nu
putem vorbi despre fortificare în lipsa unei acţiuni umane. Aşa cum spuneam, a
doua linie defensivă a fost realizată în perioada Latene sau chiar mai târziu.
Prima linie defensivă poate să fi fost realizată în aceiaşi epocă cu prima, ulterior
să fi fost abandonată, dar nu putem exclude nici atribuirea ei pe baza
materialului ceramic descoperit în şanţ perioadei contemporane cu locuirea
Wietenberg.
Pornind de la situaţia descoperită cu ocazia amintitelor cercetări de la
Giurtelecu Şimleului „Coasta lui Damian" am dorit să extindem discuţia în
acest domeniu, la scara întregului spaţiu locuit de purtătorii culturii
Wietenberg.
Cultura Wietenberg este una dintre cele mai cunoscute culturi ale epocii
bronzului din Bazinul Carpatic. Evoluţia sa, împărţită în patru etape, acoperă
întreaga perioadă a Bronzului mijlociu şi începutul Bronzului târziu.
Descoperirile Wietenberg acoperă un vast spaţiu, care în perioada de maximă
înflorire a culturii, a inclus teritoriul cuprins între bazinul mijlociu al Crasnei,
Barcăului şi Someşului spre nord şi nord-vest, Carpaţii Meridionali la sud,
Carpaţii Orientali la est, respectiv Munţii Apuseni la vest. 11 Actualmente se
cunosc peste 600 de punte cu descoperiri arheologice (aşezări, necropole,
morminte izolate, descoperiri cu caracter neprecizat ) atribuite acestei culturi.
Staţiunile culturii Wietenberg au fost descoperite pe toate componentele
reliefului transilvănean, din zona primei terase a cursurilor de apă până în zona
montană. În general este vorba despre aşezări cu un singur nivel de locuire,
relativ subţire, ceea ce denotă o locuire de scurtă durată. 12 Atenţia noastră, în
acest studiu se îndreaptă asupra staţiunilor Wietenberg amplasate pe locuri
dominante, greu accesibile, care oferă o bună protecţie naturală. În mod logic,
apare întrebarea: aceste staţiuni au fost fortificate sau comunităţile Wietenberg
s-au mulţumit doar cu avantajele oferite de teren? Răspunsul la această
întrebare poate fi fumizat doar de datele obţinute prin săpăturile arheologice.
În analiza noastră am pornit de la propriile cercetări efectuate începând
din 1992 în zona Depresiunii Şimleului. Sub aspect geografic, Depresiunea
Şimleului amplasată în sud-vestul judeţului Sălaj, apare ca o unitate de legătură
între zona Tisei Superioare şi Podişul Transilvaniei. Acest caracter este
accentuat de direcţia de scurgere a celor două principale cursuri de apă, Crasna,
11
Actualmente există două principale propuneri de periodizare a evoluţiei culturii Wietenberg: cea
propusă de către N. Chidioşan (Wietenberg I - IV) pe baza cercetărilor proprii de la Derşida,
respectiv cea mai recentă, propusă de N. Boroffka (Wietenberg A - D, unde prima faza are două
subfaze A 1 şi A2; cf. Chidioşan, 1980, p.68-84. ; Boroffka, 1994, p. 286.
12
Al. Vulpe consideră că marele număr de staţiuni atribuite acestei culturi, cu o depunere relativ
subţire sugerează o populaţie cu un mod de viaţă uşor mobil, cu o economie bazată mai mult pe
creşterea vitelor: cf, Vulpe, 2001, p. 257-258.
respectiv Barcăul, orientate către Câmpia Tisei. Dinspre vest, accesul în

Depresiunea Şimleului se putea realiza doar pe văile celor două râuri, prin două
trecători: cea de la Marca, pe valea Barcăului şi cea de la Cehei - Şimleu, pe
Crasna. În schimb, spre răsărit, legătura cu zona Transilvaniei propriu-zise era
posibilă fie prin intermediul unor trecători secundare, înguste ce traversau
Munţii Meseş ( trecătoarea de pe Valea Ragului ), dar mai ales prin traseul mai
lung, pe ruta Vârşolţ - Hereclean - Zalău, iar de aici prin trecătoarea Poarta
Meseşană, din zona anticului Porolissum 13 • În perioada mijlocie a epocii
bronzului întreaga Depresiune a Şimleului a fost locuită de către comunităţile
culturii Wietenberg 14 • Unele descoperiri par să evidenţieze supravieţuiri izolate,
de scurtă durată, ale unor comunităţi Wietenberg, la începutul primei etape a
Bronzului târziu, după care în întreaga zonă sunt documentate doar
descoperirile grupului Cehăluţ 15 . Actualmente, cunoaştem în Depresiunea
Şimleului 25 de puncte cu descoperiri Wietenberg (aşezări şi o necropolă),
precum şi două depozite de piese de bronz ce aparţin Bronzului mijlociu. Şase
(24 %) dintre staţiunile Wietenberg cunoscute în Depresiunea Şimleului sunt
amplasate în locuri dominante, greu accesibile. Este vorba în principal despre
promontorii, forme de relief cu trei laturi abrupte, cu o singură cale de acces
natural, şaua de legătură cu restul masivului deluros sau montan. În această
categorie intră staţiunile Wietenberg de la Plopiş „Cucleu" 16 , Giurtelecu
Şimleului „Coasta lui Damian" 17 , Meseşenii de Sus „Osoiu Măcăului" 18 ,
Şimleu Silvaniei „Dealul Cetăţii" 19 şi Porţ ,,Dealul Pleşa" 20 • Cea de-a şasea
staţiune este amplasată pe platoul superior al Măgurii Şimleului, care domină
prin altitudinea sa (597 m) nord-vestul Depresiunii Şimleului 21 .
La Plopiş „Cuc/eu" a fost efectuat doar un sondaj arheologic de mică
amploare. La suprafaţă nu sunt vizibile urme de fortificare pe şaua de legătură
cu dealul din care porneşte promontoriul. Staţiunea arheologică de la Şimleu
Silvaniei „Dealul Cetăţii" a fost cercetată între 1992-1997 (pl. IV, punctul 1).
Au fost descoperite doar două complexe Wietenberg intacte. Amenajările
defensive de pe şaua de legătură cu versantul sudic al Măgurii Şimleului aparţin
13
***, Geografia României, voi. IV, p. 41-44; ***, Sălaj. Monografie, 1980, p. 11-35; Morariu,
Sorocovschi, 1972, p. 13-71.
14
Bejinariu, 200 I, p. 95-117.
15
Bejinariu, Lak6, 2000, p. 163-219.
16
Bejinariu, 2002, p. 239.
17
idem, 2000, p. 40-41.
18
Rezultatele sondajului din anul 1957 realizat în acest punct de către V. Lucăcel şi E. Lak6 au rămas
inedite. În 1997 cu ocazia unei cercetări de teren în acest punct au fost realizate şi o serie de
observaţii despre amplasarea acestui sit arheologic.
19
Bejinariu, 1998, p. 243-254.
20
Staţiunea arheologică a fost descoperită în vara anului 2003 de către H. Pop de la Muzeul din
Zalău.
21
Materiale inedite provenite din cercetările iniţiate în anul 1994 de către subsemnatul împreună cu
H. Pop, se află în colecţia Muzeului din Zalău.
94 IOAN BEJINARIU
perioadei dacice „clasice". În această epocă, precum şi în perioada medievală

,,Dealul Cetăţii" a suferit numeroase amenajări şi nivelări cu scopul de a mări
spaţiul apărat de sistemul defensiv de pe şaua de legătură. La Şimleu Silvaniei
„Observator", elementele de fortificaţie descoperite aparţin primei epoci a
fierului, perioadei Latene D şi Evului Mediu timpuriu. Staţiunea Wietenberg de
la Meseşenii de Sus „Osoiu Măcăului" se află la capătul unui pinten de pe
versantul vestic al Munţilor Meseş, ce domină o trecătoare secundară care
traversează muntele (pi. V/1). Scurtele menţiuni apărute în urma sondajului din
1957 nu fac referire la descoperirea unor elemente de fortificaţie. În 1997 am
sesizat existenţa pe şaua de legătură, foarte îngustă, a unui val, aplatizat, cu
înălţimea actuală de 1,5-2 m şi a unui şanţ, adânc actualmente de 0,5 m şi lat de
cca. 5 m. Cu acel prilej am adunat din acest punct, nu doar materiale ceramice
de factură Wietenberg III, ci şi Coţofeni, precum şi un fragment ceramic lucrat
cu roata olarului, ce aparţine probabil perioadei Latene. În lipsa săpăturilor
arheologice apartenenţa sistemului defensiv de pe şaua de legătură este incertă.
Situaţia este oarecum similară şi în cazul staţiunii Wietenberg de la Porţ
,,Dealul Pleşa"(pl. V/2). Este vorba despre o incintă cu suprafaţa de cca. 0,5 ha
înconjurată de un val şi un şanţ, perfect vizibile şi astăzi. Nu au fost realizate
săpături arheologice. Cercetările de teren efectuate în mai multe rânduri au
fumizat doar materiale ceramice de factură Wietenberg III.
Pornind de la situaţia concretă din zona anterior menţionată, dorim să
extindem investigaţia la scara întregului spaţiu locuit de comunităţile
Wietenberg. Intenţionăm să analizăm doar cazul staţiunilor considerate
fortificate. Din start, precizăm că există o serie de cercetători care s-au
pronunţat pentru existenţa fortificaţiilor în cadrul culturii Wietenberg22 , în timp
ce alţii consideră că dispunem doar de date lacunare în acest sens23 . În ultima
monografie dedicată monumentelor culturii Wietenberg, N. Boroffka prezintă o
listă cu 14 staţiuni fortificate („befestigte Anlagen"), ceea ce însemna cca. 3 %
din totalul staţiunilor Wietenberg cunoscute în acel moment. Este vorba despre
staţiunile de la Bemadea ,,Dâmbău" (j. Mureş), Cluj Napoca „str. Cireşelor",
Coldău „Varbă"(j. Bistriţa-Năsăud), Dealu „Cetatea Macului" (j. Harghita),
Filiaşi ,.Pământul Pădurii Mari" (j. Harghita), Laslea „Cariera de pietriş" (j.
Sibiu), Liteni „Cetatea Lita" (j. Cluj), Lutoasa „Cetatea Ciuchiar" (j. Covasna),
Oarţa de Sus „Ghiile Bolii" (j. Maramureş), Porumbenii Mici „Galath" (j.
Harghita), Racu ,,Dealul Bogat I Câmpul Cetăţii" (j. Harghita), Sighişoara
,,Dealul Turcului ( j. Mureş), Turea „ăkortilalmas" (j. Cluj) şi Turia (j.
Covasna) 24 . Se menţionează că elementele de fortificaţie descoperite în cazul
2
~ Horedt, 1960, p. 127; Ferenczi, 1964, p.117; Chidioşan, op. cit, p. 81; Vlassa, 1973, p. 16-21; Z.
Szekely, 1984, p. 18; Boroffka, op. cit., p.100-101; Zs. Szekely, 1999, p. 109-126.
23
I. Nestor şi M. Petrescu-Dîmboviţa susţineau că în aria culturii Wietenberg „nu se cunosc aşezări
întărite" -cf. Ist. Rom., 1960, p. 112; Rotea, 1993, p. 36; Ciugudean, 1997, p. 10-11.
24
Boroffka, op. cit., p. I 00.
Săpăturile arheologice de la Giurtelecu Şimleului „Coasta lui Damian" (I) 95
acestor staţiuni, au fost atribuite perioadei culturii Wietenberg, dacă în acel loc
nu a fost documentată prezenţa altor culturi, ori dacă stratigrafic, fortificaţia
poate fi legată de nivelul de cultură Wietenberg. 25 Ca şi în cazul descoperirilor
menţionate din zona Depresiunii Şimleului, la o analiză atentă, situaţia se
dovedeşte a fi mai complexă. Unele fortificaţii (Cluj, Racu şi Turea) au fost
atribuite perioadei culturii Wietenberg exclusiv pe baza cercetărilor de teren,
care în general conduc la concluzii cu o anumită doză de relativitate. Însă,
majoritatea staţiunilor menţionate au fost cercetate prin săpături arheologice. În
multe cazuri, atribuirea elementelor defensive culturii Wietenberg este incertă,
mai ales acolo unde există dovezi de locuire din epocile ulterioare: prima şi a
doua epocă a fierului sau din evul mediu timpuriu 26 . Săpăturile efectuate la
Laslea „Cariera de Pietriş" de către I. Mitrofan au rămas nepublicate, iar datele
despre această staţiune sunt foarte sumare27 . În cazul staţiunilor de la Dealu,
Lutoasa28 , Oarţa de Sus şi Turia a fost documentată arheologic doar locuirea
Wietenberg. În acest caz şi elementele defensive ar trebui atribuite culturii
Wietenberg. Amenajările defensive de la Dealu şi Oarţa de Sus sunt
reprezentate de val (pe coama căruia era amplasată probabil o palisadă) şi şanţ I
şanţuri 29 . În schimb, la Lutoasa30 şi Turia31 se vorbeşte despre ziduri realizate
din piatră legată cu lut şi în ambele cazuri acompaniate de şanţuri. Utilizarea
pietrei, ca material pentru construirea elementelor defensive la staţiunile
fortificate ale epocii bronzului de pe teritoriul României este privită cu rezerve
de către unii autori, care de aceea şi ezită să pună în corespondenţă această
tehnică cu „prototipurile" existente în lumea egeeană. 32 În schimb în sud-estul
25
Ibidem.
26
Exemple: la Bernadea şi Sighişoara este exclusă atribuirea fortificaţiei purtătorilor culturii
Wietenberg - cf. Rotea, op. cit., p.36, nt. 57. Şi la Filiaşi datarea fortificaţiei este incertă - Crişan,
2000, p.41, nr. 66. La Liteni apar şi urme de locuire post - Wietenberg: Basarabi şi Latene -
Lazarovici et al., 1993, p. 178; Boroffka, op. cit., p. 53, nr. 250. La Porumbenii Mici „Galath" a
fost descoperit şi un denar imperial de la Vespasian precum şi materiale mai târzii - Crişan,op. cit.,
p.64, nr. 122; Boroffka, op. cit., p. 67, nr. 342. Multe semne de întrebare ridică datorită tehnicii de
realizare, şi atribuirea fortificaţiei de la Coldău de unde provin şi materiale mai recente decât
perioada culturii Wietenberg (un depozit de piese de metal din prima epocă a fierului şi fragmente
ceramice din sec. XIV-XV)- Vlassa, op. cit., p. 11-37; idem, 1982, p. 65-73; Boroffka, op. cit., p.
32,nr. 129.
27
Boroffka, op. cit.,p. 52, nr. 243.
28
La Lutoasa „Cetatea Ciuchiar" şaua de legătură cu restul masivului a fost barată printr-un zid din
piatră şi două şanţuri. La baza zidului şi în interiorul său au fost găsite materiale ceramice
Wietenberg. Se menţionează însă că a fost descoperit „un fragment de râşniţă cu gaură pentru ax".
Atribuirea acestei ultime piese tot epocii bronzului este mai greu de susţinut şi ar trebui legată de o
perioadă mai recentă, eventual perioada Latene - Z. Szekely, 1981,p.2 I-22.
29
Dealu - G. Ferenczi, I. Ferenczi, 1995, p. 729-739; Oarţa de Sus - Boroffka, op. cit., p.60-61, nr.
301; Kacs6, 2004, p. 58-59.
30
Z. Szekely, op. cit., p. 21-22.
31
Zs. Szekely, op. cit., p.11 O- se specifică faptul că lutul şi pietrele zidului erau puternic arse, ceea
ce ne duce cu gândul la o suprastructură din lemn a zidului (palisadă).
32
Bader, 1990, p. 182.
96 IOAN BEJINARIU
Transilvaniei zidurile realizate din piatră legată cu lut sunt frecvent întâlnite în
perioada dacică. 33
Pe baza celor prezentate este evidentă complexitatea problemei
staţiunilor fortificate în aria culturii Wietenberg, dar şi dificultatea abordării
sale doar pe baza datelor lacunare de care dispunem. Există atât argumente pro
cât şi contra existenţei acestui tip de staţiuni. În primul sens, am putea invoca
într-adevăr acele staţiuni fortificate unde au fost documentate doar urme de
locuire din perioada culturii Wietenberg. În zona Depresiunii Şimleului, de la
care am pornit în acest demers, putem aduce în discuţie doar staţiunea de la
Porţ. Aici au fost descoperite, cu ocazia cercetărilor de suprafaţă, exclusiv
materiale ceramice Wietenberg, însă rezervele sunt impuse de lipsa săpăturilor
arheologice. Astfel ajungem la argumentele contra, dintre care menţionăm nu
doar atribuirea unor staţiuni fortificate culturii Wietenberg, numai pe baza
cercetărilor de suprafaţă, cît şi faptul că în unele cazuri elementele defensive au
fost eronat atribuite culturii Wietenberg, fiind vorba în fapt despre realizări din
perioade mai recente.
Se pare, că atunci când se vorbeşte despre staţiunile fortificate ale
culturii Wietenberg sunt avute în vedere, cu precădere acele staţiuni amplasate
în poziţii privilegiate din punct de vedere topografic: înălţimi izolate, margini
de platou, promontorii, etc. Credem însă, că atunci când dovezile nu sunt
suficient de concludente, pentru a proba atribuirea elementelor de fortificare
perioadei culturii Wietenberg, mai nimerit ar fi termenul de aşezări de înălţime,
în locul celui de aşezări fortificate. Locurile greu accesibile, dar uşor de apărat
(ceea ce a impus probabil şi termenul de ,fortificate natural ") cât şi cele
strategice, care domină puncte obligatorii de trecere, au atras întotdeauna
comunităţile umane în căutarea siguranţei sau din necesitatea de a controla
accesul într-o zonă, respectiv comerţul de tranzit. Utilizarea în aceste scopuri a
locurilor respective, pe parcursul mai multor epoci istorice, a dus la dispariţia
amenajărilor defensive anterioare, în multe cazuri datorită amplificării lor prin
alte lucrări similare sau ca urmare a extinderii incintei fortificate prin lucrări de
nivelare şi terasare. Nu dispunem de dovezi foarte clare pentru a proba cu
siguranţă existenţa staţiunilor fortificate în aria culturii Wietenberg34 . Cert este
însă, că există foarte multe staţiuni Wietenberg amplasate în locuri greu
accesibile şi/sau strategice. Referindu-ne doar la cele din urmă dorim să
revenim la situaţia constatată în Depresiunea Şimleului, unde trei dintre cele
Crişan, op. cit., p. 107-110. Doar în sud-estul Transilvaniei există foarte multe asemenea „cetăţi"
33
dacice, amplasate pe locuri avantajoase din punct de vedere topografic unde există şi dovezi de
locuire din perioada culturii Wietenberg: Bădeni (j. Harghita), Bixad (j. Covasna), Covasna
„Cetatea Zânelor", Jigodin III (j. Harghita), Valea Seacă (j. Covasna), etc.
34
Singura certitudine ar fi staţiunea de la Oarţa de Sus „Ghiile Bolii" însă aici este vorba despre un sit
cu un caracter aparte, considerat loc de cult de către autorul săpăturilor - cf. Kacs6, 1998, p.255,
258; idem, 2004, p.62.
şase staţiuni Wietenberg amplasate pe locuri dominante, ocupă chiar poziţii

strategice pe principalele căi de acces. Aşezările Wietenberg de la Şimleu
Silvaniei ,,Dealul Cetăţii" şi Porţ ,,Dealul Pleşa" controlează accesul în
Depresiunea Şimleului dinspre nord-vest şi vest pe văile Crasnei, respectiv
Barcăului. Prin poziţia lor, cele două aşezări străjuie trecătorile de la Şimleu
Silvaniei - Cehei (pl. VI, punctul 2) şi Marca (pl. VI, punctul 1), puncte
obligatorii de acces în această microregiune. Cea de-a treia staţiune, cea de fa
Meseşenii de Sus „Osoiu Măcăului" (pl. VI, punctul 4) domină o trecătoare
secundară ce traversează Meseşul spre Podişul Transilvaniei. Toate cele trei
aşezări pot fi atribuite pe baza ceramicii descoperite etapei Wietenberg III
(sistemul N. Chidioşan), 35 etapă de care se leagă jumătate dintre staţiunile
Wietenberg cunoscute în Depresiunea Şimleului.
Poziţia celor trei aşezări ne sugerează în primul rând atribuţii de
control, de supraveghere a rutelor de acces menţionate. Acest lucru presupune
existenţa m:ior structuri organizatorice locale sau chiar zonale, interesate în
controlul accesului, care dispuneau de posibilităţi pentru îndeplinirea acestei
funcţii. Situaţia concretă, determinată arheologic în zona oraşului Şimleu
Silvaniei ne oferă indicii în acest sens. Poate fi semnalată în primul rând marea
densitate de locuire din perioada corespunzătoare etapei Wietenberg III. Este
vorba despre 8 puncte cu dovezi de locuire din această perioadă36 şi o necropolă
de incineraţie în ume. 37 Semnificative sunt în acest context cele două depozite
cu piese de bronz datate în perioada mijlocie a epocii bronzului 38 , ce trebuie
legate de prezenţa purtătorilor culturii Wietenberg. Situl central trebuie să fi
fost cel amplasat pe ,,Dealul Cetăţii", care prin poziţia sa oferea foarte bune
posibilităţi de supraveghere, dar şi de retragere în caz de primejdie. Două pâraie
ce curg la est şi vest de ,,Dealul Cetăţii" pot să asigure necesarul de apă.
Staţiunea este relativ apărată şi în faţa vânturilor. Măgura Şimleului, deşi foarte
abruptă pe versantul sudic unde se află „Dealul Cetăţii'', este compusă din
micaşist, o rocă moale, ce permitea terasarea versantului pentru amplasarea
gospodăriilor şi practicarea agriculturii. Dintre materialele Wietenberg
descoperite cu ocazia cercetărilor arheologice din acest punct, trebuie
menţionată o valvă de tipar pentru turnat topoare cu gaură de înmănuşare
transversală 39 , care constituie un indiciu al existenţei unui atelier metalurgic în
acest punct. Tot pe ,,Dealul Cetăţii" a fost descoperit la sfârşitul sec. XIX
35
Fazei Wietenberg IIII îi aparţine şi majoritatea staţiunilor Wietenberg considerate fortificate de
către N. Boroffka: Bemadea, Coldău, Laslea, Lutoasa, Porumbenii Mici, Sighişoara, Turea, Turia:
cf. Borofka, op. cit„ p. 11-98.
36
Bejinariu, 2003, p. 39-40,
Menţionată la sf. sec. XIX - cf. Fetzer, 1898, p. 422-423.
37
38
Mozsolics, 1967,p. 167, pi. 2011-3, 68/2-3. Pentru semnificaţiile descoperirilor de piese de bronz
din trecători: Bader, 2001, p.26-28.
39
Bejinariu, op. cit„ p. 68, pi. XX I 2.
98 IOAN BEJINARIU
depozitul de bronzuri Şimleu Silvaniei I compus din două topoare de tip

°
Pădureni şi unul de tip Hajdusamson. 4 Celelalte puncte cu descoperiri
Wietenberg III din zona oraşului Şimleu Silvaniei sunt amplasate la mică
distanţă de situl central, cel mult 2 km în linie dreaptă41 , iar necropola
menţionată se află la poalele „Dealului Cetăţii", spre sud. Interesantă este în
contextul discuţiei, compoziţia celor două depozite menţionate, care împreună
conţin cinci piese de metal. Este vorba atât despre piese frecvent întâlnite în
mediul culturii Wietenberg din Transilvania (cele două topoare de tip Pădureni)
dar şi de piese străine, de factură vestică, cum este toporul de tip Hajdusamson,
sabia scurtă de tip Au şi brăţara cu secţiunea corpului în forma literei D şi
terminaţiile lăţite, ultimele două piese asociate în depozitul Şimleu Silvaniei II.
Dintre aceste piese, topoarele cu gaură de înmănuşare transversală, sunt
considerate principala formă de reprezentare a prestigiului social la
comunităţile epocii bronzului din sud-estul Europei. 42
Se consideră că în epocile preistorice, topografia specifică a mediului
înconjurător poate fi determinantă pentru dezvoltarea unei comunităţi. 43
Importanţa văii Crasnei, ca arteră de comunicaţie 44 , posibilitatea de a controla
accesul prin trecătoarea de la Şimleu Silvaniei - Cehei au constituit fără
îndoială factori favorizanţi pentru dezvoltarea, în zona actualului oraş Şimleu
Silvaniei, a unui centru de putere în perioada corespunzătoare etapei
Wietenberg III. Asemenea centre au existat cu siguranţă în epoca bronzului. 45
Fortificate, sau doar amplasate în poziţii privilegiate din punct de vedere
topografic, aceste centre nu trebuie interpretate doar prin prisma funcţiei de
apărare46 , ci probabil au reprezentat şi centre economice, de producţie şi
schimb.
În perioada următoare, a bronzului târziu, constatăm modificări
importante în structura habitatului din Depresiunea Şimleului. Staţiunile
amplasate pe înălţimi constituie excepţii: doar două cazuri dintre cele 45 de
situri cunoscute. Şi pentru această perioadă cercetările arheologice au evidenţiat
40
*"'*, Muzeumi, 1889, p. 375.
41
Excepţie face situl de pe „Observator" aflat la cca. 4 km de cel de pe „Dealul Cetăţii".
42
Vulpe,200 I A, p. 353-366. Un alt topor de tip Pădureni a fost descoperit în zona Depresiunii
Şimleului la Meseşenii de Sus - Bejinariu, op. cit„ p.68, pi. 3a-b.
43
Artelius, 1999, p. 21-23.
44
De pe cursul superior al Barcăului Uumătatea sudică a Depresiunii Şimleului) legătura cu
Transilvania nu se putea realiza decât tot prin intermediul văii Crasnei.
45
Gediga, 1985, p. 13-26; Stuchlich, 1985, p. 129-142; Bader, op. cit, p. 182; Vulpe, op. cit„ p.
365-366; Artelius, op. cit, p. 23-28.
Aşa cum spuneam, cele trei situri amplasate în aceste puncte „strategice" aparţin etapei Wietenberg
46
III care corespunde celei de-a doua jumătăţi a bronzului mijlociu. Nu putem exclude raporturile de
cauzalitate posibile între dorinţa manifestă de a controla prin staţiunile de la Port şi Şimleu
Silvaniei, accesul pe valea celor două râuri şi evenimentele care în zona dintre Dunăre şi Tisa, se
reflectă în instabilitatea habitatului culturii Otomani - Kovacs, 1988, p. 119-126; Kemenczei, 1989,
p. 73-96; Bona, 1992, p. 32-35; Roman, Nemeii, 1990,p. 39; Kacs6, 1997, p. 85.
o mare densitate de locuire în zona actualului oraş Şimleu Silvaniei. 47

Importanţa acestei zone este evidentă şi în prima epocă a fierului, perioadă
căreia îi aparţine marea aşezare fortificată de pe platourile superioare ale
48
Măgurii Şimleului.
BIBLIOGRAFIE:
Artelius 1999 T. Artelius, ldentifying the Bronze Age Landscape -

ideology and settlement organisation in a
south-western Swedish river valley in: Arch.
Polona, 37, 1999, p. 13-29.
D.Băcueţ-Crişan 2000 D. Băcueţ-Crişan, Câteva piese medievale (arme)
din Muzeul de Istorie şi Artă din Zalău, în Acta M.
P., XXIII I I, 2000, p. 577-588.
S.Băcueţ-Crişan 2000 S. Băcueţ-Crişan, Noi descoperiri preistorice în
judeţul Sălaj, în Acta M.P., XXIII I I, 2000, p. 9-28.
S.Băcueţ-Crişan 2001 S. Băcueţ-Crişan, Complexe neolitice cu ceramică
pictată din judeţul Sălaj, în C. Cosma, D. Tamba, A.
Rustoiu (ed.) Studia Archaeologica et Historica
Nicolao Gudea dicata. Omagiu profesorului
Nicolae Gudea la 60 de ani, B.M.P. IV, Zalău,
2001, p. 49-65.
Bader 1990 T. Bader, Bemerkungen iiber die iigiiischen
Einfliisse auf die alt-und mittelbronzezeitliche
Entwicklung in Donau-Karpatenraum, m:
Orientalisch-Âgăische Einjliisse in der
Europăischen Bronzezeit. Monographien RGZM,
15, 1990, p. 181-205.
Bader 2001 T. Bader, Passfunde aus der Bronzezeit in der
Karpaten, in: Comm. Arch. Hung., 2001, p. 15-39.
Bejinariu 1998 I. Bejinariu, The Settlements of Wietenberg cu/ture
in Şimleu Silvaniei area (Sălaj county), in: H.
Ciugudean, F. Gogâltan (Ed.) The Early and
Middle Bronze Age in the Carpathian Basin, B. M.
A. VIII, 1998, p. 243-254.
Bejinariu 2000 I. Bejinariu, Şantierul arheologic Giurtelecul
Şimleului, punctul „ Coasta lui Damian" in: Cronica
Cerc. Arheologice din România. Campania 1999,
47
Bejinariu, 200 I 8, p. 157-174 (7 puncte cu descoperiri de factură Cehălut).
48
Bejinariu, 2002 A.
100 IOAN BEJINARJU
Deva, 2000, p. 40-41.

Bejinariu 2001 I. Bejinariu, Consideraţii privind descoperirile
culturii Wietenberg din judeţul Sălaj, in: C. Cosma,
D. Tamba, A. Rustoiu (Ed.) Studia Archaeologica
et Historica Nicolao Gudea dicata. Omagiu
profesorului Nicolae Gudea la 60 de ani, B. M. P.
IV, 2001, p. 95-117.
Bejinariu 2001 A I. Bejinariu, Late Bronze Age in the Depression of
Şimleu in: C. Kacso (Hrsg.) Der Nordkarpatische
Raum in der Bronzezeit (symposium Baia Mare
7-10 Oktober 2001), p.157-174.
Bejinariu 2002 I. Bejinariu, Şantierul arheologic Plopiş, punctul
„ Cucleu ", in: Cronica Cerc. Arheologice din
România. Campania 2001, Buziaş, 2002, p. 239.
Bejinariu 2002 A I. Bejinariu, Stadiul cercetării epocii bronzului şi
primei epoci a fierului pe teritoriul Sălajului, în curs
de apariţie în Studii şi Comunicări Satu Mare.
Bejinariu 2003 I. Bejinariu, Opinions of the Wietenberg type finds
from the Sălaj county in: C. Kacso (Hrsg.)
Bronzezeitliche Kulturerscheinungen im
Karpatischen Raum. Die Beziehungen zu den
Benachbarten Gebieten (Ehrensymposium fur
Alexandru Vulpe zum 70. Geburtstag, Baia Mare
10.-13. Oktober 2001), Baia Mare, 2003, p.25-68.
Bejinariu, Lako 2000 I. Bejinariu, E. Lako, Contribuţii la cunoaşterea
Bronzului Târziu din nord-vestul României.
Aşezarea de la Crasna, in: Acta M.P., 23/1, 2000,
p.163-219.
Bona 1992 I. Bona, Die Koszider Epoche in: W. Meier-Arendt
(Hrsg.), Bronzezeit in Ungarn. Forschungen in
Tell-Siedlungen am Donau und Theiss. Frankfurt
am Main, 1992, p. 32-39.
Boroffka 1994 N. Boroffka, Die Wietenberg-kultur. Ein Beitrag
zur Erforschung der Bronzezeit in Siidosteuropa.
U.P.A., 19, Bonn, 1994.
Chidioşan 1980 N. Chidioşan, Contribuţii la istoria tracilor din
nord-vestul României. Aşezarea Wietenberg de la
Derşida,Oradea, 1980.
Ciugudean 1997 H. Ciugudean, The Wietenberg cu/ture. In: The
Bronze Age Civilisation in Transilvania, Exhibition
Catalogue, Alba Iulia, 1997, p.10-11.
Crişan 2000 V. Crişan, Dacii din estul Transilvaniei, Sf.
Săpăturile arheologice de la Giurtelecu Şimleului „ Coasta lui Damian" (/) j Oj
Gheorghe, 2000.
Ferenczi 1964 St. Ferenczi, Câteva consideraţii
asupra problemei
cetăţilor de pământ din Transilvania şi din părţile
mărginaşe, in: Apulum, V, 1964, p. 115-126.
Ferenczi G., Ferenczi G. Ferenczi, I. Ferenczi, Aşezarea întărită din epoca
I., 1995 bronzului de la Dealu (jud. Harghita), in: Acta
M.N., 35/1. 1995, p. 729-739.
Fetzer 1898 J.F. Fetzer, Szil<igysagi leletekrol, in: Arch.Ert, 18,
1898, p. 416-423.
Fetzer 1901 J. F. Fetzer, Szilagysagi leletekrol, in: Arch.Ert, 21,
1901, p. 55-57.
Gediga 1985 B. Gediga, Forschungprobleme frohbronzezeitlicher
Wehrsiedlungen auf dem polnischer Gebiet, in:
Friihbronzezezitliche Befestigte Siedlungen in
Mitteleuropa (Materialen der Intemationalen
Arbeitstagung vom. 20. bis 22. September in
Krakov), Arcaeologia Interregionalis, 1985, p.
22-26.
Horedt 1960 K. Horedt, Die Wietenbergkultur, in: Dacia N.S., 4,
1960, p. 107-137.
Kacs6 1997 C. Kacs6, Faza Finală a culturii Otomani şi
evoluţia culturală ulterioară acesteia în nord-estul
României, in: Stud. Com. Satu Mare, XIV, 1997, p.
85-110.
Kacs6 1998 C.Kacs6, Ein Sonderform der Wietenberg-keramik:
die geschlitze Tonrohre, in: H. Ciugudean, F.
Gogâltan (Ed.) The Early and Middle Bronze Age
in the Carpathian Basin, B. M. A. VIII, Alba Iulia,
1998, p. 255-266.
Kacs6 2004 C. Kacs6, Mărturii arheologice. Muzeul Judeţean
Baia Mare, seria „Colecţii muzeale", I, Baia Mare,
2004.
Kemenczei 1989 T. Kemenczei, Bemerkungen zur Chronologie der
Spiitbronzezeitlichen Grabfunde im Donau - Theiss
zwischenstromgebiet, in: Communicationes
Archaeologicae Hungariae, 1989, p. 73-96.
Kovacs 1988 T. Kovacs, Die Bronzezeitliche Siedlung von Sutto -
Ein kurze Ubersicht, in Slov. Arch., XXXVI I 1,
1988, p. 119-132.
Lazarovici et al. 1993 G. Lazarovici, Z. Maxim, P. Gyulai, Descoperiri
arheologice în comuna Săvădisla (jud. Cluj) şi
câteva probleme privind epocile neolitică şi
102 IOAN BEJINARIU
bronzului, in: Acta M.N., 26-30, I /1, 1989-1993, p.

171-186.
Moga 1950 M. Moga, Traiul populaţiei daco-romane şi barbare
la graniţa de vest a Daciei, în S.C.I. V., 1, 1950, p.
131-135.
Morariu, Sorocovschi · T. Morariu, V. Sorocovschi, Judeţul Sălaj,
1972 Bucureşti, 1972.
Moszolics 1967 A. Moszolics, Bronzefunde des Karpatenbeckens.
Depotfundhorizonte von Hajdusamson und
Kosziderpadlas, Budapest, 1967.
Pop 1995 H. Pop, Civil architecture and habitat during Latene
D in the Depression of Şimleu, în Acta M.N., 32, I,
1995, p.105-118.
Rotea 1993 M. Rotea, Aşezările culturii Wietenberg, in: Eph.
Nap., III, 1993, p. 25-41.
Roman, Nemeti 1990 P. I. Roman, I. Nemeti, Date preliminare asupra
cercetărilor arheologice de la Carei- „Bobald'', in:
T.D., 11, 1990, p. 39-47.
Stanciu, Pop 2000 I. Stanciu, H. Pop, O brăţară medievală timpurie
descoperită la Şimleu Silvaniei, judeţul Sălaj, în
Acta M.P., XXIII I I, 2000, p. 395-402.
Szekely Z. 1981 Z. Szekely, Cetăţi din epoca bronzului în judeţul
Covasna, in: Aluta, XII - XIII, 1980 - 1981 (1981),
p. 21-30.
Szekely Z. 1984 Z. Szekely, Cercetări arheologice la Porumbenii
Mici ljudeţul Harghita). Partea I. Aşezarea de
cultură Wietenberg, in: Aluta, XVI, 1984, p. 15-28.
Szekely Zs. 1999 Zs. Szekely, The Wietenberg cu/ture fortress from
Turia (Covasna district), in: T. D., XX, 1999, p.
109-126.
Stuchlik 1985 S. Stuchlik, Hohensiedlungen der Uneticer Kultur in
Mahren, in: Friihbronzezeitliche Befestigte ... ,
Archaeologia Interregionalis, 1985, p.141-142.
Vlassa 1973 N. Vlassa, Săpăturile arheologice de la Coldău
ljudeţul Bistriţa Năsăud), in: Acta M.N., 10, 1973,
p. 11-37.
Vlassa 1982 N. Vlassa, O rectificare necesară. Despre poziţia
cronologică a două piese de fier de la Coldău, in:
Apulum, XX, 1982, p. 65-73.
Vulpe 2001 Al. Vulpe, Epoca metalelor a) Introducere, in:
Istoria Românilor, voi. I. Moştenirea timpurilor
îndepărtate, Bucureşti, 2001.
Săpăturile arheologice de la Giurtelecu Şimleului „Coasta lui Damian" (I) ] 03
Vulpe 2001 A Al. Vulpe, Structuri sociale şi credinţe religioase în

epoca bronzului şi în prima epocă a fierului, in:
Istoria Românilor, voi. I, Bucureşti, 2001, p.
353-377.
Geografia României ***, Geografia României, voi. IV, Bucureşti, 1992.
1992
Muzeumi 1889 ***, A.N Muzeumi Regisegosztaly, in: Arch. Ert..
IX, 1889, p. 375-376.
Sălaj 1980 ***,Sălaj. Monografie, Bucureşti.
ARCHAEOLOGICAL DIGGING FROM GIURTELECU ŞIMLEULUI

,,DAMIAN'S RIB" (I). ABOUT THE FORTIFIED SETTLEMENTS
WITHIN THE AREA OF THE WIETENBERG CULTURE
(Summary)
An english version of the present study was published in Actes of the

IX-1h Intemational Congres ofThracology, Chişinău, Rep. Moldova, 2004.
104 IOAN BEJINARIU
..,
u:;.
'i:
"
;;
....<!.
eo
~
s .§
..l "'....
;:i ":ii
~ :: o
o
- ·-~
..I
~ "'...
.c
( / } -:::
-
;:i ~ "
u „ ·;:
~ =
..l
U:J ~ ·~ ·
t .... -;"'
5 c:
() = .E
ci: ~
Pl. I. Giurtelecu Şimleului „Coasta lui Damian". Planul săpăturilor.
Săpăturile arheologice de la Giurtelecu Şimleului „ Coasta lui Damian" (I) I 05
·W
·~
·~
"'''
w
--...
w
·oo
-h:
-o
·b
.!::
.;;:;
t-
·w
,,.
. r-
Pl. II. Giurtelecu Şimleului „Coasta lui Damian". Secţiunea S3, profil nord-est, prin
sistemul de fortificaţie de pe şaua de legătură.
106 IOAN BEJINARIU
~]
o
PI. III. 1.Giurtelecu Şimleului „Coasta lui Damian" (X). Poziţia geografică. 2-3.
Fragmente ceramice dacice descoperite în emplectonul palisadei II (m 3-6)
Stlpăturile arheologice de la Giurtelecu Şimleului „ Coasta lui Damian" (I) ] 07
1. Dealul Cetitţii; 2. Observator; 3. str. A. Mureşanu; 4. str. Argeşului

S. str. Dunitrii (fosta J>.ţa A. Iancu); 6. Nagy-Pista; 7. str. Mureşului; 8. Piersec::ări:e;
9. str. Bariţiu .
PI. IV. Şimleu Silvaniei. Staţiunile Wietenberg din zona oraşului.
108 IOAN BEJINARIU
PI. V. 1. Poziţia geografică a staţiunii Wietenberg de la Meseşenii de Sus „Osoiu Măcăulut' (X).
2. Poziţia geografică a staţiunii Wietenberg de la Porţ ,,Dealul Pleşa" (X) .
Săpăturile arheologice de la Giurtelecu Şimleului „ Coasta lui Damian" (I) ] 09
o
PI. VI. Harta estului zonei Tisei Superioare cu poziţia staţiunilor Wietenberg de la
Giurtelecu Şimleului (3), Porţ (1), Şimleu Silvaniei (2) şi Meseşenii de Sus (4).
MATERIALE ARHEOLOGICE DIN EPOCA
BRONZULUI DE LA DOH (COM. MĂIERIŞTE),
JUD. SĂLAJ
IOAN BEJINARIU, LAKO EVA, DANIEL V. SANA
Localitatea Doh se află în partea vestică a Sălajului, în bazinul Crasnei.

Până în 1979 localitatea nu era cunoscută prin descoperiri arheologice 1• În
primăvara acelui an, în punctul ,,La izvoare" amplasat în sud-vestul localităţii, 2
la capătul grădinilor de pe „str. Strenţului" au fost executate lucrări agricole
pentru amenajarea unei plantaţii viticole. Arăturile adânci au scos la iveală un
bogat material arheologic, din care o parte a ajuns la Muzeul din Zalău, ceea ce
a condus la executarea unor săpături de salvare în vara acelui an 3 . Au fost
trasate cinci secţiuni dintre care primele două au fost plasate în zona afectată de
lucrările agricole, iar secţiunile S3 respectiv S4 au fost trasate la marginea
sudică a zonei arate, la cca. 50 m de pârâul „Fundul Dohului ". Ultima secţiune,
S5 a fost trasată la marginea nordică a terenului. În zona afectată de arături,
stratul de cultură a fost distrus în întregime. Secţiunea S5 a fost amplasată în
afara sitului arheologic (nu apar decât materiale sporadice). În schimb spre
pârâul menţionat unde au fost amplasate S3-4 a fost surprins un strat de cultură
gros de peste 1,00 m. Din păcate nu au fost executate observaţii stratigrafice,
utile cu atât mai mult cu cât materialele adunate în urma lucrărilor agricole
aparţin mai multor perioade istorice. Dealtfel, cel mai interesant şi complex
material arheologic este cel ce provine din stratul de cultură şi complexele (?)
distruse de lucrările agricole.
Neoliticului îi aparţine un mic vas pictat cu bitum şi probabil
numeroasele topoare, dălţi din piatră şi microlite din obsidian recuperate de pe
urma lucrărilor agricole 4 . Foarte frecvente sunt fragmentele ceramice de culoare
1
Petri 1902, III, 327-329 prezintă doar date documentare, de arhivă, despre localitatea Doh. În
colecţia MJIA Zalău mai apare de la Doh doar o daltă de piatră descoperită în punctul „Somoşa" la
cca. 1,5 km nord de biserica satului - cf. Lak6 1981, 52,nr.29.
2
În apropiere curge pârâul ,,Fundul Dohului", iar locul îşi datorează denumirea de la faptul că pânza
freatică apare la foarte mică adâncime. Chiar E. Lak6 semnala cu ocazia săpăturilor de salvare că
din cauza apei freatice nu a reuşit să efectueze cercetările de salvare în bune condiţii.
3
Săpăturile au durat două săptămâni în luna august anul 1979 şi au fost conduse de către E. Lak6,
muzeograf la Muzeul din Zalău, care ne-a cedat cu amabilitate materialul spre publicare.
4
Inedite în colecţia MJIA Zalău, nr. inv. C.C. 138/1979, 157 - 160/1979, etc.
112 IOAN BEJINARIU, LAKO EV A, DANIEL V. SANA
cenuşie lucrate la roată, cu sau fără decor ştampilat, atribuite secolelor III - IV
d. Hrs 5 .
Majoritatea materialului ceramic ce provine de la Doh, punctul ,,La
izvoare" aflat în depozitul Muzeului din Zalău aparţine epocii bronzului.
Câteva dintre materialele de la Doh au fost publicate. Este vorba despre
ceramică şi un ac de bronz de tip Wetzleinsdorf, toate atribuite culturii
Wietenberg. 6 Şi acest ac provine însă din cercetările de suprafaţă. Atribuirea
lui, unui ipotetic nivel de locuire Wietenberg s-a făcut pe baza cronologiei
acestui tip de ace ce se numără printre ,fosilele" directoare ale metalurgiei de
tip Koszider. 7 B. Hansei datează acele de tip Wetzleinsdorf în etapa MD II,
echivalentă etapei B BI 8
În acest articol intenţionăm să introducem în circuitul ştiinţific materialul
ceramic din perioada târzie a epocii bronzului descoperit la Doh. Acestei
perioade îi pot fi atribuite, pe baza inventarului ceramic şi puţinele complexe
descoperite. Inventarul acestora era însă modest, iar fragmentele ceramice
recuperate nu sunt semnificative pentru demersul propus în această lucrare. De
aceea ne vom referi preponderent la ceramica recuperată din zona aşezării,
distrusă de lucrările de îmbunătăţiri funciare.
Tipuri ceramice
Foarte numeroase sunt fragmentele ce provin de la vase - vatră portabile,
cu pereţii groşi, lucrate dintr-o pastă insuficient omogenizată, în amestec cu
cioburi pisate, mai rar cu nisip. Au fost adunate mai ales fragmente ce provin
de la partea inferioară a acestor recipiente (pi. IV/I).
O serie de fragmente provin de la vase lucrate dintr-o pastă asemănătoare
cu cea din care au fost confecţionate vasele mai sus descrise. Sunt vase cu
profilul pereţilor uşor curbat (pl.VIIl/2) sau cu pereţii înclinaţi (pi. VI/I),
pântecoase, probabil de dimensiuni medii, judecând după pereţii nu foarte
groşi. Majoritatea sunt decorate cu un brâu în relief, alveolat sau nu, dispus
imediat sub buză (pi. VI/I).
Unele fragmente aparţin unor vase cu buza lobată, cu pereţii înclinaţi, nu
prea înalte, cu diametrul maxim în zona gurii (pi. 111/3; VIIl/3). Exemplarele
descoperite la Doh au o creastă modelată pe interiorul lobului. Sunt lucrate din
pastă fină, omogenă, bine arsă, amestecată cu nisip fin, mai rar cu cioburi
pisate. Aceste vase au suprafaţa cel mai adesea lustruită. Majoritatea sunt de
culoare neagră sau maroniu-închis. Cel mai adesea sunt decorate cu
proeminenţe înconjurate de caneluri semicirculare (pi. 111/3), iar la un exemplar
5
Matei I Stanciu 2000, 45-46.
6
Bejinariu 2001, 98, pl.VJ/1-4, X/2.
7
Bona 1958, pi. 5.
M Hansei 1968, 85-88, lista 78, harta 17.
Materiale arheologice din epoca bronzului de la Doh (com. Măierişte),jud. Sălaj 113
se remarcă ornamentarea interiorului buzei cu grupuri de trei linii incizate

dispuse în zig-zag (pi. VIIV3).
Asemănătoare cu vasele mai sus descrise, prin profilul înclinat al
pereţilor, dar deosebite de acestea, deoarece nu au marginea modelată cu lobi,
sunt o serie de recipiente aflate în mare număr în staţiunea de la Doh. Unele
sunt de dimensiuni mari, cu deschiderea la gură de 35-40 cm, înalte de 15-20
cm (pi. IX4/5; X/1-2) altele de dimensiuni medii, de 12-20 cm diametrul
maxim şi înălţimea de până la 10 cm (pi. III4; VIIl/1). Cele mai multe vase de
acest tip sunt prevăzute cu patru proeminenţe conice înconjurate de caneluri
semicirculare (pi. 111/4; IV/2, VIIVl; IX/5, etc.), însoţite uneori de grupuri de
trei alveole (pl. X/1). Un exemplar se individualizează prin îngroşarea marginii
la interior (pi. IX/1). Acest fragment este decorat cu arcade haşurate, ornament
ce apare şi pe alte recipiente (pl. IX/2-3). Apar şi câteva străchini care se
remarcă prin profilul curb al pereţilor, asemănător literei „S" (pi. VIV2-3). Un
fragment provine de la o strachină cu corpul semisferic şi buza subţire, uşor
răsfrântă spre exterior (pl. VIVl). Pe acest fragment apare un decor realizat în
tehnica exciziei, tehnică în care este ornamentat şi fragmentul ceramic de pe
planşa V/4. Din staţiunea de la Doh provin şi câteva fragmente de căni şi chiar
un exemplar aproape întreg. Este vorba despre vase cu corpul rotund, gâtul
cilindric, cu o toartă adusă de obicei la înălţimea buzei vasului (pi. IV2,IIV2,
V/5). Apar şi exemplare mai mici (sub 10 cm înălţime) cu un profil al corpului
similar (pi. V2, 7). Preponderent, decorul acestui tip este realizat din linii
incizate, grupate câte 2-3 sau 4, în registru vertical sau în zig-zag (pi. IIV2,
V/5). Câteva fragmente aparţin unor ceşti cu gâtul scurt şi partea inferioară
foarte înclinată (pi. V6; IIVl; V/1-2; VV4-5; VIV4; VIIV4-5). Şi acestea sunt
decorate fie cu grupuri de linii, vertical sau oblic dispuse pe pântece (pi.
V/l;VIV4) ori cu mici proeminenţe conice (pl. Vl;Ill/1). Pe un fragment de la
un vas greu de determinat apare un decor realizat din împunsături succesive
fine prin care sunt realizate două linii orizontale (pl. V/3).
Ceramica descrisă mai sus aparţine grupului Cehăluţ, grup cultural care
în primele două etape ale Bronzului Târziu este reprezentat prin descoperiri în
zona dintre Crasna şi Barcău 9 • Unele tipuri ceramice, precum şi unele elemente
ale decorului sunt preluate din fondul anterior, cel al culturii Otomani, fond pe
care se formează grupul Cehăluţ. În perioada evoluţiei grupului Cehăluţ aceste
forme şi componente ale decorului devin definitorii pentru producţia ceramică a
acestuia. Aşa este cazul cănilor, ce apar încă din perioada Koszider în complexe
funerare din Câmpia Tisei, 10 sau ca suport al unor depuneri de piese de bronz. 11
9
Kacs6 1987, 72; idem 1990, 43-44; idem 1995, 111-113; idem 1997, 85-110; Nemeti 1978,
120-121; idem 1981-1982, 46; idem 1990, 43-46; Bejinariu I Lak6 1996, 11-33; idem 2000,
153-219. Uneori apare şi termenul de Cehăluţ - Hajdubagos sau Pişcolt - Cehăluţ - cf, Nemeti
1999, 105, 125-126.
10
Kovacs 1977, 53, pi. 3/6.
Acest tip este considerat o creaţie a culturii Fiizesabony 12 şi apare frecvent şi în

descoperiri atribuite fazei finale a culturii Otomani, din România şi Slovacia. 13
În staţiunile cercetate ale grupului Cehăluţ din zona vestică a Sălajului acest tip
ceramic este nelipsit: Şimleu Silvaniei ,fosta str. Dunării", şi „Observator",
Zăuan ,,Dâlma Cimitirului", Cehei ,,Mesig", Crasna „Csereoldal" etc. Atât
străchinile cu buza lobată cât şi varianta cu buza dreaptă, prevăzute pe corp cu
4 proeminenţe conice înconjurate de caneluri semicirculare sunt de asemenea
apariţii frecvente în staţiunile grupului Cehăluţ 14 sau în cele din Ungaria ale
grupului Hajdubagos. Aceste recipiente desemnate adesea drept „străchini in
formă de coif suedez" apar, probabil sub influenţă tumulară, încă din perioada
Bronzului Mijlociu în unele aşezări ale culturii Otomani din Ungaria, de pe
Valea Barcăului 15 precum şi în nivelurile superioare ale unor aşezări
Fiizesabony. 16 Ceşti similare celor descoperite la Doh au fost descoperite în
numeroase staţiuni atribuite grupului Cehăluţ (Cehăluţ, Pişcolt, Curtuişeni,
Valea lui Mihai, etc) 17 dar sunt frecvente şi în descoperirile atribuite culturii
Suciu de Sus. 18 Tot în mediul culturii Suciu de Sus îşi află analogii fragmentele
ceramice decorate în tehnica exciziei (pi. V/4, VII/1). Străchinile cu buza
îngroşată la interior,,cu pereţii înclinaţi, tip căruia îi poate fi atribuit fragmentul
de pe planşa IX/1 sunt forme caracteristice culturii Wietenberg. La Derşida apar
începând cu nivelul 3 de locuire, 19 dar devin mai frecvente pe parcursul
°
etapelor tîrzii ale culturii Wietenberg. 2 Câteva exemplare au apărut şi în
nivelul Cehăluţ de la Crasna „Csereoldal".21 Acest tip nu apare şi în staţiunile
aflate pe cursul mijlociu şi superior al Crasnei şi Barcăului, ci doar în cele de la
Crasna şi Doh, ambele aflate într-o zonă anterior locuită de comunităţi
Wietenberg.
Alături de materialul ceramic prezentat mai sus, dorim să prezentăm un
alt lot de ceramică descoperit cu aceeaşi ocazie la Doh ,,La izvoare". Este vorba
despre o serie de fragmente ce provin de la vase de dimensiuni mai mari, cu
pereţii groşi (1,5-2 cm). Toate se individualizează prin coloritul dublu al
suprafeţelor: negru la exterior, cărămiziu la interior, prin lustrul cu aspect
metalic al pereţilor şi prezenţa cioburilor pisate în amestecul pastei. Cantitativ
acest lot este inferior celui atribuit grupului Cehăluţ. Majoritatea fragmentelor
11
Ko6s 1989, 31-43, fig. 5.
12
Kovacs 1988, 126.
IJ Valea lui Mihai: Ordentlich 1965, pi. II. Nizna Misl'a: Olexa 1992, pi. 1/9; Gasaj I Olexa 1996, 19.
14
Nemeti 1978, fig. 4/1; Kacs6 1997, pi. 1/9, Il/5,8; Bejinariu I Lak6 1996, pi. VIl/8.
15
Mathe 1988, pi. 25/3, 2613.
16
Kovacs 1988, pi. 3/1, 4/5.
17
Nemeti 1978, fig.2/4; Kacs6 1997, pl.IV/6, Xl/4-6.
IH Bader 1978, pl.XLV/4,9-10, L/10.
19
Chidioşan 1980, 36-37, pi. XVI/5 - varianta 03.
20
Andriţoiu 1992, pi. 31/2-3; Ciugudean 1997, fig 7/2, 8/2.
21
Bejinariu I Lak6 2000, 165.
adunate de către E. Lak6 în 1979 sunt atipice. Se remarcă un fragment din

partea inferioară a unui vas, probabil bitronconic, decorat cu striuri verticale
trase cu pieptenele (pl. 11/4). Este vorba despre striuri realizate şi dispuse în
mod diferit de maniera în care apar striurile pe ceamica Suciu de Sus şi Lăpuş.
Analogii apropiate provin din aşezarea de la Zăuan ,,Banffy-tag" sondată în
1981 de către E. Lak6. În locuinţa L 1 a fost descoperit şi un fragment de la un
vas cu colorit dublu, decorat cu striuri verticale în maniera vasului de la Doh22 .
Din centrul Transilvaniei, de la Band (jud. Mureş) şi de la Cugir (jud. Alba)
provin vase decorate într-o manieră asemănătoare celui de la Doh. 23
Exemplarele de la Cugir au servit la depunerea depozitului de piese de bronz şi
aur atribuit seriei Cincu - Suseni de către M. Petrescu-Dîmboviţa. 24 Vase
decorate cu striuri verticale apar şi în aşezarea de la Nagykall6 din faza
timpurie a culturii Gava25 Tot de la Doh provine un fragment de la un vas
pântecos, cu gât cilindric înalt, decorat în zona diametrului maxim al pântecelui
cu caneluri (sau mai degrabă faţete) oblice late (2,5 cm), scurte şi cu marginile
reliefate (pl. IV/4). La Zăuan „Banffy-tag'', dar dintr-un complex salvat în 1976
a intrat în colecţia muzeului din Zalău un fragment de la un vas identic ca
profil, decor şi colorit cu cel de la Doh. 26 Forme asemănătoare apar şi în grupul
lgriţa, 27 iar canelurile (sau faţetele) late cu marginile reliefate sunt întâlnite pe
vase ale fazei secunde a grupului Lăpuş. 28 Alte fragmente descoperite la Doh
aparţin unor vase de mari dimensiuni, cu corpul rotund şi cu gâtul arcuit spre
exterior. Prezintă acelaşi colorit dublu şi sunt decorate cu un grup de caneluri
orizontale dispuse la partea superioară a corpului, sub care apar caneluri
semicirculare (pl. 11/3) într-o manieră întâlnită şi pe vase descoperite în
complexul de la Susani (jud. Timiş). 29
Existenţa celor două loturi de material ceramic de la Doh ,,La izvoare" ne
determină să lărgim cadrul discuţiei referitoare la evoluţia cultural -
cronologică a Bronzului Târziu din nord-vestul României. Ceramica din cel
de-al doilea lot de la Doh prezintă trăsături prin care se diferenţiază clar de cea
atribuită grupului Cehăluţ şi se apropie mai mult de caracteristicile ceramicii
din prima epocă a fierului. Deşi nu există date stratigrafice pentru staţiunea de
la Doh, se poate afirma că materialele din cel de-al doilea lot au apărut într-un
nivel superior faţă de nivelul în care au apărut materialele Cehăluţ. Afirmaţia
noastră are la bază extrapolarea situaţiei stratigrafice constatate în staţiunile
22
Materiale inedite în colectia Muzeului din Zalău. Nr. Jnv. C.C.358-379/1981.
23
Ciugudean 1994, 62-70, fig.517, 8/1,3.
2
~ Petrescu-Dîmboviţa 1977, 91.
25
Kemenczei 1982, pi. 5/2.
26
Bejinariu 2001A 161, pi. V/5.
Chidioşan I Em6di 1982, fig. 1/6.;Em6di 2003, pi. VI
27
2
H Kacs6 1981, 60, pi. 28/1-3; Kacs6 2001, pl.15
29
Stratan I Vulpe 1977, taf. 18 /147.
arheologice de la Cehei ,,Mesig" ,30 şi mai nou Pericei ,,Ke/ler-tag". 31 În ambele

staţiuni, în partea superioară a nivelului de cultură din Bronzul Târziu au apărut
o serie de complexe cu ceramică, care prin caracteristicile sale indică clar o
evoluţie în sensul primei epoci a fierului, în timp ce complexele din partea
inferioară a acestui nivel conţineau ceramică Cehăluţ.
Evoluţia Bronzului Târziu din Transilvania centrală şi nordică a fost
împărţită de către C. Kacs6 în patru etape32 , care acoperă o perioadă de timp
cuprinsă între secolele XIV - IX î. Hrs. 33 F. Gogâltan împarte perioada
Bronzului Târziu din aceste zone în trei etape (Bronz Târziu I - III). Limita
inferioară (începutul Bronzului Târziu I) este marcată de debutul fazei
Wietenberg IV, iar cea superioară (sfârşitul Bronzului Târziu III) de
răspândirea culturii Gava - Holihrady, care în opinia sa nu se petrece mai
devreme de sfârşitul perioadei Hallstatt A. 34
Înterpretarea situaţiei determinate arheologic în zona vestică a Sălajului
(zona cursului superior al râurilor Crasna şi Barcău) ne permite, în actualul
stadiu al cunoaşterii, să creionăm următoarea imagine a evoluţiei Bronzului
târziu. Această perioadă începe, în mare, după sfârşitul aşezării Wietenberg de
la Derşida. Situaţia, singulară actualmente, de la Crasna „CsereoldaI'', nivelul
inferior, ne impune să luăm în considerare o evoluţie post-Derşida a unor
comunităţi Wietenberg, la sfârşitul Bronzului mijlociu - începutul Bronzului
Târziu I, 35 după care în zona întreagă sunt documentate doar staţiunile
arheologice ale grupului Cehăluţ. 36 Acestui grup îi pot fi atribuite până acum
peste 50 de puncte cu descoperiri arheologice cunoscute doar în zona de la vest
de Meseş a Sălajului. Răspăndirea ceramicii caracteristice culturii Gava este
doar unul dintre elementele ce marchează sfârşitul Bronzului Târziu şi
începutul primei epoci a fierului în această zonă. Modificarea habitatului în
prima epocă a fierului este evidentă, prin apariţia aşezărilor fortificate sau a
fortificaţiilor de refugiu nedocumentate în perioada Bronzului Târziu. Datele
Jn Bejinariu I Pop 1998, 93.

J 1 Cercetări preventive efectuate în 2004, august - noiembrie. Materiale în curs de publicare. Colecţia
MJJA Zalău nr. inv. C.C. 4186 - 4404 I 2004
J Kacs6 1990, 41-50; idem 1999, 59.C. Kacs6 precizează în 1990 că în nord - vestul României:"
2
între aşa-numitele faze Bronz C-D şi Hallstatt A şi chiar începuturile fazei Hallstatt B nu pot fi
stabilite linii de cezură clare, ele aparţinând de fapt aceleiaşi etape de evoluţie, pe care o numim
Bronzul târziu." Conform opiniei dl. Kacs6 prima epocă a fierului ar începe odată cu aşa-numitul
„orizont prescitic". Teoria d-sale este apropiată, cel puţin din punctul de vedere al prelungirii
evoluţiei Bronzului târziu şi pe parcursul începutului fazei Ha B, celei exprimate anterior de către
T. Kemenczei (Kemenczei 1984, 86-88).
J] Kacs6 2000, 31- 41.
1-1 Gogâltan 1999 - 2000, 44,; idem 200 I, 196-199.
J; Bejinariu I Lak6 2000, 176-177. Opinii contrare la Kacs6 2003, 83-86.

] F. Gogâltan consideră că ocuparea acestei zone de către grupul Cehăluţ se petrece doar la sfărşitul
6
etapei Bronz Târziu I (Gogâltan 200 I, 196-197) ceea ce presupune, indirect, acceptarea existenta
unei evoluţii Wietenberg post-Derşida în zona menţionată: cf. Gogâltan I Tamba 1992, 63-64.
fumizate de cercetarea aşezării fortificate din prima epocă a fierului de la

Şimleu Silvaniei „Observator" nu ne permit o datare a începutului acestei
aşezări anterior etapei Ha B 1. Ca atare şi începutul culturii Gava în zona
noastră ar trebui plasat tot în jurul acestei date, eventual urcat spre sfârşitul
etapei Ha A2 37 .
Aşa cum spuneam evoluţia grupului Cehăluţ acoperă primele două faze
ale Bronzului Târziu din nord-vestul României. Până la începutul primei epoci
a fierului ar mai rămâne încă o etapă. În această etapă (Bronz Târziu III) ar
trebui plasate materiale de genul celor din al doilea lot de la Doh (pl. IV3-4,
IV/4) care sugerează clar, cel puţin în privinţa ceramicii, sensul evoluţiei. Tot în
această etapă pot fi plasate o serie de complexe dintre cele apărute în partea
superioară a nivelului de cultură din Bronzul Târziu de la Cehei ,,Mesig" şi
Pericei ,,Keller-tag", precum şi locuirea de la Zăuan ,,Banffy-tag" şi Zalău
„ Valea Miţii", poate şi Nuşfalău „str. Mare, nr. 527''. Situaţia stratigrafică de la
Cehei, Pericei şi poate Doh unde materialele atribuite Bronzului Târziu III apar
în complexe ce le suprapun pe cele cu ceramică tipică Cehăluţ, dar nu într-un
nivel distinct de acestea, pare să sugereze o evoluţie a fondului local care ·
asimilează noi tehnici de confecţionare a ceramicii, noi forme şi ornamente care
se vor impune definitiv odată cu prima epocă a fierului. Toate aceste staţiuni
atribuite etapei finale a Bronzului Târziu sunt dispuse pe terase în apropierea
Crasnei, Barcăului sau ale altor cursuri de apă mai mici, poziţii exploatate de
altfel şi de către aşezările grupului Cehăluţ. În schimb aşezările nefortificate ale
primei epoci a fierului din Depresiunea Şimleului nu le suprapun niciodată pe
cele ale grupului Cehăluţ. Această etapă, Bronzul Târziu III corespunde, în
mare, etapei central-europene Ha A. Perioada este puţin cunoscută în întreaga
Transilvanie38 . Unele date au fost fumizate şi pentru zona nord-vestică a
României, mai precis zona Careiului, de asemenea locuită de purtătorii grupului
Cehăluţ. Din păcate nu toate provin din cercetări arheologice. Descoperiri
precum cele de la Berveni, Carei, Căpleni, Ciumeşti, Berea, Moftinu Mic au
fost legate de perioada de formare a culturii Gava (Gava I). Conform autorului,
I. Nemeti, aceste descoperiri formează un orizont cultural bine conturat, ce
urmează, cronologic, după grupul Cehăluţ. 39 Ceramica ce provine din aceste
descoperiri se caracterizează prin prezenţa elementelor tradiţionale ale grupului
Cehăluţ, dar şi prin apariţia altor forme de vase şi motive ornamentale specifice
culturii Gava. Aceste trăsături sunt evidente şi în cazul descoperirilor din
37
Debutul culturii Gava într-o perioadă şi mai timpurie (sfărşitul etapei Reinecke BD - prima
jumătatea etapei Ha A) cum a presupus anterior T. Kemenczei ( Kemenczei 1982, 91-93) este pus,
mai nou sub semnul îndoielii de către unii arheologi maghiari, care pentru perioada BD - Ha Al
utilizează termenul de Pro to Gava, considerând că perioada Gava acoperă etapele Ha A2 - HB I:
Szabo 2004, 169.
JK Ciugudean 1994, 59-73.
39
Nemeti I 990, p. 47.
118 IOAN BEJINARIU, LAKO EVA, DANIEL V. SANA
Depresiunea Şimleului atribuite de noi etapei Bronz Târziu III. Tradiţia Cehăluţ
este bine reprezentată mai ales în cazul descoperirilor de la Zăuan „Banffe-tag'',
Zalău „ Valea Miţii" şi mai atenuată în cazul celorlate descoperiri. Explicaţia
rezidă probabil în faptul că este vorba despre etape diferite ale procesului de
evoluţie spre prima epocă a fierului.
BIBLIOGRAFIE
Andriţoiu 1992 I. Andriţoiu, Civilizaţia tracilor din sud-vestul

Transilvaniei în epoca bronzului, Bibl.Thrac. II,
Bucureşti, 1992.
Bader 1978 T. Bader, Epoca bronzului în nord-vestul Transilvaniei.
Cultura pretracică şi tracică, Bucureşti, 1978.
Bejinariu 2001 I. Bejinariu, Consideraţii privind descoperirile culturii
Wietenberg din judeţul Sălaj în C. Cosma, D. Tamba, A.
Rustoiu (ed.) Studia Archaeologica et Historica Nicolao
Gudea dicata. Omagiu profesorului Nicolae Gudea la
60 de ani, B.M.P. IV, Zalău, 2001, p.95-117.
Bejinariu 2001 A I. Bejinariu, Late Bronze Age in the Depression of Şimleu
în C. Kacso (Hrsg.) Der Nordkarpatische Raum in der
Bronzezeit, Bibi. Marmatia, 1, Baia Mare, 2001, p.
157-174.
Bejinariu I Lako I. Bejinariu IE. Lako, Despre sondajul arheologic de la
1996 Cehei „Misig"(l987), în Acta MP, XX, 1996, p. 11-33.
Bejinariu I Lako I. Bejinariu I E. Lako, Contribuţii la cunoaşterea
2000 Bronzului Târziu din nord-vestul României. Aşezarea de
la Crasna, în Acta MP, XXIII,1, 2000, p. 163-219.
Bejinariu I Pop I. Bejinariu I H. Pop Săpătura arheologică de la Cehei,
1998 (judeţul Sălaj), în Carpatica, 5, Uzgorod 1998, p.90-96.
Bona 1958 I. Bona, Chronologie der Hortfund vom Koszider-typus,
în AAH, 9, 1958, p. 90-96.
Chidioşan 1980 N. Chidioşan, Contribuţii la istoria tracilor din
nord-vestul României. Aşezarea Wietenberg de la
Derşida, Oradea, 1980.
ChidioşanI N. Chidioşan I I. Emodi, Grupul cultural Jgriţa de la
Emodi 1982 sfârşitul epocii bronzului, în Crisia, XII, p.61-86.
Ciugudean 1994 H. Ciugudean, Perioada Hallstatt A în centrul
Transilvaniei, în Apulum, XXXI, 1994, p. 59-73.
Ciugudean 1997 H. Ciugudean, Consideraţii privind sfârşitul culturii
Wietenberg în Transilvania în Cercetări privind epoca
bronzului şi prima vârstă a fierului în Transilvania,
BMA, VII, 1997, p. 65-97.

Emodi 2003 I. EmOdi, Descoperiri de la sfârşitul epocii bronzului din
Bihor, în In memoriam Nicolae Chidioşan, Muzeul Ţării
Crişurilor, Oradea, 2003, p.115-127.
Ga8aj I Olexa D. Ga8aj I L.Olexa, Nizna Mis/'a in der Bronzezeit,
1996 Kosice, 1996.
Gogâltan F. Gogâltan, Aspecte privind metalurgia bronzului în
1999-2000 bazinul carpatic. Ciocanele şi nicovalele cu toc de
înmănuşare din România, în Eph. Nap.,IX-X,
1999-2000, p. 5-59.
Gogâltan 2001 F. Gogâltan, The settlement ofCăşeiu and some problems
concerning the Late Bronze Age in the Center and
Northern Transylvania, în C. Kacs6 (Hrsg.) Der
Nordkarpatische Raum ... Bibi. Marmaţia, 1, Baia Mare,
2001, p. 191-214.
Gogâltan I Tamba F. Gogâltan, D. Tamba, Materiale arheologice aparţi
1992 nând culturii Wietenberg descoperite la Şimleu Silvaniei,
înActaMP, XVI, 1992, p. 61-78.
Hănsel 1968 B. Hansei, Beitrăge zur Chronologie der mittleren
Bronzezeit im Karpatenbecken, Bonn, 1968.
Kacs6 1981 C. Kacs6, Necropola tumulară de la Lăpuş (teză de
doctorat), Cluj Napoca, 1981.
Kacs6 1987 C. Kacs6, Beitriige zur kenntnis der Verbreitungsgebietes
und der Chronologie der Suciu de Sus - Kultur, în Dacia,
N.S., XXXI, 1-2, 1987, p. 51-75.
Kacs6 1990 C. Kacs6, Bronzul târziu în nord-vestul României, în
Symp. Thrac., 8, Satu Mare, 1990, p. 41-50.
Kacs6 1995 C. Kacs6, Der Hortfund von Arpăşel, Kreis Bihor, în T.
Soroceanu (Bearb. u. Red.) Bronzefunde aus Rumanien,
PAS, IO, Berlin, 1995, p. 81-130.
Kacs6 1997 C. Kacs6, Faza finală a culturii Otomani şi evoluţia
culturală ulterioară acesteia în nord-vestul României, în
StudComSatu Mare, XIV, 1997, p. 85-110.
Kacs6 1999 C. Kacs6, Date noi cu privire la preistoria Maramu-
reşului, înAngustia, 4, 1999, p. 155-170.
Kacs6 2000 C. Kacs6, Die spate Bronzezeit in Karpaten-Donau-
Raum (14-9 Jhr.v.Chr.), în Traker und Kelten beidseits
der Karpaten (Sonderausstellung, Eberdingen, 2000), p.
31-41.
Kacs6 2001 C. Kacs6, Zur Chronologischen und Kulturellen Stellung
der Hiigelgriibeifeldes von Lăpuş, în C. Kacs6 (Hrsg.)
Der Nordkarpatische Raum„., p. 231-278.
Kacs6 2003 C. Kacs6, Descoperiri Wietenberg la Lăpuş, în In

memoriam Nicolae Chidioşan, p. 77-99.
Kemenczei 1982 T. Kemenczei, Die Siedlungsfunde der Gava-kultur aus
Nagykallo, în FA, XXXIII, 1982, p. 73-95.
Kemenczei 1984 T. Kemenczei, Die Spiitbronzezeit in Nordostungarn,
Budapest, 1984.
Ko6s 1989 J. Ko6s, Der li. Bronzefund von Tiszaladany, în
ComArhHung, 1989, p. 31-43.
Kovacs 1977 T. Kovacs, Funde der Metallkunst der Koszider-Periode
aus Siedlungen und Graberfelder, în FA, XXVIII, 1977,
p. 39-65.
Kovacs 1988 T. Kovacs, Die Bronzezeitliche Siedlung von Suto - ein
kurze uberschicht, în SlovArch., XXXVI,1, 1988, p.
119-132.
Lak6 1981 E. Lak6, Repertoriul topografic al epocii pietrei şi a
perioadei de tranziţie spre epoca bronzului în judeţul
Sălaj, în Acta MP, V, 1981, p. 37-119.
Matei I Stanciu A.V. Matei, I. Stanciu, Vestigii din epoca romană (sec.
2000 II-IV p. Chr. în spaţiul nord-vestic al României, BMP
li, Zalău-Cluj Napoca, 2000.
Mathe 1988 M. Sz. Mathe, Bronze Age Tells in the Berettyovalley, în
Bronze Age teii settlements of the Great Hungarian
Plain, I, IPH, Budapest, 1988, p. 27-123.
Nemeti 1978 I. Nemeti, Descoperiri de la sfârşitul epocii bronzului in
zona Careiului, în SC/VA, 29,1, 1978, p. 99-122.
Nemeti I. Nemeti, Descoperiri arheologice din hotarul oraşului
1981-1982 Carei, în StudComSatu Mare, V-VI, 1981-1982, p.
167-182.
Nemeti 1990 I. Nemeti, Contribuţii
la cunoaşterea sfârşitului epocii
bronzului din nord-vestul României, în SC/VA, 41,1,
1990, p. 19-54.
Nemeti 1999 I. Nemeti, Repertoriul arheologic al zonei Carei,
Bucureşti, 1999.
Olexa 1992 L. Olexa, Nalezinska z doby bronzovej v Niinej Misii, în
SlovArch, XL, 2, 1992, p. 189-204.
Ordentlich 1965 I. Ordentlich, Un depozit de avse de tip Otomani de la
Valea lui Mihai (reg. Crişana), în StudComMuz
Bruckenthal Sibiu, 12,1965, p. 181-197.
Petrescu- M. Petrescu-Dîmboviţa, Depozitele de bronzuri din Ro-
Dîmboviţa 1977 mânia, Bibl. de Arh. XXX, Bucureşti, 1977.
Petri 1902 M. Petri, Szitagyvarmegye monographiaja, II, Zilah,
1902.
Materiale arheologice din epoca bronzului de la Doh (com. Măierişte), jud. Sălaj 121
Stratan I Vulpe I. Stratan, A. Vulpe, Die Hiigel von Susani, în PZ,

1977 52,1,1977, p. 28-61.
Szabo 2004 V. Szabo Gabor, Haz, telepiiles es telepiilessszerkezet a
kes6 Bronzkori (BD, HA, HB peri6dus)Tisza-videken, în
Momos II. Oskoros Kutatok II. Osszejăvetelenek
konferenciakătete. Debrecen, 2000. november 6-8,
Debrecen, 2004, p.137-170.
BRONZE AGE ARCHAEOLOGIC MATERIALS FROM DOH

(THE MĂIERIŞTE COMMUNE, SĂLAJ COUNTY)
(Summary)
The archaeological site from Doh - La izvoare had been summarily

investigated in 1979, as previously it had been affected by deep plowing.
Surface collections have also identified Late Bronze Age ceramics, severa!
bronze artifacts, mostly fragmentary. In 2001 had been published Middle
Bronze Age ceramics and a bronze pin by Wetzleinsdorf type.
The majority of the Late Bronze Age ceramics founded to Doh belong to
Cehăluţ group, but also had been founded pottery fragments black and smooth
at exterior and reddish in the interior, decorated with vertical broom-brushed
ornament (pi. IV4) and wide oblique channelling (pl.IV/ 4). That ceramics had
been attributed to the Illrd Late Bronze Age stage from central and northem
Transylvania.
„.
,• ·, o 9
7. ::1 f:
Pl. I: 1 Amplasarea localităţii Doh în nord-vestul României.

2-7 Ceramică din Bronzul Târziu de la Doh „La izvoare".
Materiale arheologice din epoca bronzului de la Doh (com. Măierişte),jud. Sălaj ] 23
o 5
3.
.. o 5
··"d· (3-4)
Pl. II 1-4 Ceramică din Bronzul Târziu de la Doh ,,La izvoare".
I I
~,,,.
~"',
,,,.
,---
- -- -,""':---~~~~~~~~~---..
... ·-"'!'<;." .„ ..... _._ ~-·· -·. :„ .... ,.„ •.„............. „ .... „_. ··~ :~..,
I I
I ,'
I I
I
,.
I I
.,. \. \ ·.': \
.·. , .... ··.·.
I \
,•
I \
I
\: \ . \·. \ ~_,.
.
Hl
\
rI
''
2.
o 5
PI. III 1-4 Ceramică din Bronzul Târziu de la Doh ,,La izvoare".
o 5
( 1-3)
PI. IV 1-4 Ceramică din Bronzul Târziu de la Doh „la izvoare".
o 5
. ·.
D~
. . .
. .
... · .. · .
.... . . .
. . .. ·. . ' .. .. ·~.
3. . : .·.:.~;-..,;„„·
4.
PI. V 1-5 Ceramică din Bronzul Târziu de la Doh ,J,a izvoare".
Pl. VI 1-5 Ceramică din Bronzul Târziu de la Doh ,,La izvoare".
128 IOAN BEJINARill, LAKO EVA, DANIEL V. SANA
~
I ]
~·:
41::. : . l ,_....._ "_/
~---
Pl. VII 1-4 Ceramică din Bronzul Târziu de la Doh ,,la izvoare".
' „.„. . .
·. ·.,
PI. VIII 1-5 Ceramică din Bronzul Târziu de la Doh ,,La izvoare".
PL. IX 1-5 Ceramică din Bronzul Târziu de la Doh „La izvoare".
PI. X 1-2 Ceramică din Bronzul Târziu de la Doh ,,La izvoare".
DESPRE GRUPUL CULTURAL IGRITA
'
VALENTIN VASILJEV
Comunicarea de faţă are ca obiectiv prezentarea principalelor opinii enunţate

în legătură
cu poziţia cronologică şi semnificaţia culturală a grupului lgriţa.
Am considerat utilă o astfel de reunire a punctelor de vedere emise în primul
rând pentru a reliefa faptul că, în răstimpul a cca 25 de ani, de când noţiunea de
grup cultural lgriţa a intrat în literatura de specialitate, au fost formulate (adesea de
aceiaşi autori) mai multe păreri care nu concordă unele cu altele şi nici cu indiciile
cronologice pe care le oferă o serie de materiale pentru datarea acestui grup.
Desigur, abordările repetate cu privire la grupul lgriţa arată, în primul rând,
importanţa ce i se acordă. De altfel interesul este justificat şi a fost mereu stimulat
de faptul că o mai bună cunoaştere a acestui grup, în special stabilirea cât mai
exactă a limitelor sale cronologice, poate contribui substanţial la înţelegerea
evoluţiei complexe ce a urmat culturii Otomani, precum şi etapei ulterioare, de
răspândire şi generalizare a culturii cu ceramică neagră canelată de tip Gava,
generalizare ce va marca începutul efectiv al primei epoci a fierului în Transilvania
(inclusiv intracarpatică).
Precizez de la început că în raport cu scopul enunţat, vor fi expuse doar
contribuţiile şi opiniile care exprimă puncte de vedere relativ conturate şi nu
simplele referiri sau trimiteri la acest grup.
După cum se ştie, grupul a primit numele lgriţa după peştera situată pe malul
sudic al Crişului Repede (pe teritoriul satului Peştera, corn. Aştileu, jud. Bihor).
Primele investigaţii au început în 1963, dar cercetarea în condiţii dificile a întregii
peşteri (lungă de 116 m şi având numeroase galerii şi nişe laterale) a durat mai bine
de un deceniu, descoperirile atribuite acestui grup devenind efectiv cunoscute
majorităţii arheologilor interesaţi în 1980 1•
Meritele descoperirii şi definirii grupului lgriţa îi revin lui I. Emodi, care cu
tenacitate exemplară a căutat, descoperit, salvat şi valorificat materialele
arheologice in peştera lgriţa dar şi din altele din zonă (Izbândiş, Mişid,
Ungurului) 2 .
Fireşte, conform celor enunţate mai sus, interesează aici concluziile
formulate de I. Emodi pe baza cercetărilor de la lgriţa, dar în prealabil este necesară
o prezentare succintă a descoperirilor.
1
I. EmOdi, în SC/VA, 31, 1980, 2, p. 229-273.
2
N Chidioşan, I. Emiidi, în Crisia, 12, 1982, p. 61-86; I. EmOdi, în Crisia, 25, 1995, p. 9-21.
134 VALENTIN VASILIEV
Deşi (mai ales datorită căutătorilor de comori) „aproape toate galeriile au

fost parţial deranjate" 3 (mai ales cele principale), cercetarea a constatat că
materialele descoperite prezentau imaginea unor depuneri sub formă de grămezi.
Aceste depuneri, ocupând de regulă suprafeţe de până la 0,5 mp4 , erau constituite
din cenuşă, cărbune, dar conţineau şi alte categorii: fragmente ceramice, adesea
obiecte din bronz, os, silex, colţi de animale, mărgele de chihlimbar şi sticlă, scoici
perforate.
Deoarece pe lângă cenuşă şi cărbune, unele fragmente ceramice şi piese de
bronz aflate în depuneri purtau urme de ardere, până la vitrifiere, I. Emodi
apreciază că depunerile reprezintă morminte, deşi nu s-au aflat oase umane 5• În
sprijinul acestei interpretări se menţionează situaţii similare de la sfârşitul epocii
bronzului sau din Hallsttat6 (respectiv Lăpuş şi Ferigile), unde şi tumulii fără
oseminte umane sunt consideraţi morminte.
Trebuie de asemenea menţionat aici că într-un studiu publicat doi ani mai
târziu (împreună cu N. Chidioşan), se apreciază că aceste complexe (depuneri) „ ...
pot fi morminte votive sau cenotafuri, fie mai probabil, sunt depuneri cultice legate
de anumite ritualuri ... " 7 . Se are deci în vedere o nouă posibilitate de interpretare a
descoperirilor, anume drept depuneri votive. Ulterior, la publicarea descoperirilor
din Peştera Mişidului, I. Emodi revine la prima interpretare, apreciind că
depunerile de tip lgriţa din peşterile de pe Crişul Repede reprezintă morminte 8 .
Desigur, datorită deranjamentelor şi condiţiilor de descoperire, interpretarea
depunerilor din peştera lgriţa este dificilă şi rămâne incertă. Tocmai din acest motiv
caracterul votiv, cultic al acestor complexe nu este deloc de exclus9 .
În privinţa interpretării grupului Igriţa (origine, influenţe şi conexiuni
culturale), menţionăm doar faptul că I. Emodi relevă atât elementele moştenite şi
evoluate din fondul anterior Otomani, cât şi cele receptate din diferite medii
culturale din nord, vest şi sud, vizibile în ceramică.
Referitor la cronologie, care interesează aici în mod special, I. Emodi
apreciază că atât „pe baza analogiilor ceramicii", cât şi prin „prezenţa obiectelor
(din bronz) mai vechi „ descoperirile din peştera lgriţa se datează în „prima parte
sau cel mult spre mijlocul perioadei Br.D" 10 • Ulterior acceptă totuşi, pentru
întreaga evoluţie a grupului, o datare în a doua parte sau spre sfârşitul perioadei
Br.D 11 şi chiar „spre sfârşitul bronzului târziu -pragul Hallstattului" 12 (când se are
în vedere brâul de bronz din Peştera Mişidului).
3
I. Emooi, în SC/VA, 31, 1980, 2, p. 230.
4
Idem, op.cit., p. 267.
5
Idem, op.cit., p. 266.
6
Idem, op.cit., p. 266 şi n. 83; vezi şi N. Chidioşan, I. Emooi, în Thraco-Dacica, 2, 1981, p. 166.
7
N Chidioşan, I. Emooi, în Crisia, 12, 1982, p. 62.
8
I. Emooi, în Crisia, 25, 1995, p. 12.
9
Vezi şi C. Kacs6, în SC/VA, 50, 1999, 3-4, p. 123.
10
I. Emiidi, în SC/VA, 31, 1980, 2, p. 270.
11
I. Emooi, în Crisia, 25, 1995, p. 12.
Despre grupul cultural Igriţa 135
Aproape concomitent sunt puse în circuitul ştiinţific descoperirile de la

Biharea, datate la sfărşitul epocii bronzului şi începutul Hallstattului
(Br.D-Ha.A 1) 13 • Asemănătoare celor aflate în peşterile de pe valea Crişului Repede,
aceste descoperiri (ca şi altele aduse în discuţie) 14 schiţează atât aria posibilă a
acestui grup cultural, cât şi eventualele „faciesuri" (?) în raport de zona de evoluţie
şi influenţele receptate. De asemenea unele „detaşări" dinspre aria de evoluţie
(primară) a acestui grup cultural sunt indicate de materialele descoperite în
sud-vestul ariei intracarpatice, la Deva (cartierul Viile Noi şi Cimitirul ceangăilor),
Hunedoara (Cimitirul reformat şi grădina castelului), Haţeg (Grădişte) şi mai ales
Simeria (În Coastă) unde, ca şi la Deva-Viile Noi, peste locuirile lgriţa, atestate
prin depuneri groase de 0,30-0,35 m se află câte o locuire hallstattiană 15 . Situaţia
stratigrafică atestată la Deva-Viile noi şi Simeria-În coastă (ca şi prezenţa ceramicii
bicrome, roşu-negru) justifică afirmaţia lui I. Andriţoiu, anume că descoperirile de
acest tip "se înscriu în timp între culturile clasice ale epocii bronzului ... şi orizontul
canelat hallstattian adică în perioadele Br.D- Ha.A" 16 • Prezenţa descoperirilor de
tip lgriţa în sud-vestul ariei intracarpatice, ca şi a materialelor atestate la vest de
Carpaţii Apuseni 17 , de asemenea descoperirea unor materiale de tip lgriţa (alături
de elemente de tip Balta Sărată şi tumulare târzii) în peştera de la Româneşti,
situată la sud de Mureş 18 , indică fie expandări lgriţa în aceste zone, fie replieri ceva
mai târzii ale unor comunităţi de acest tip, în momentul în care începe, treptat,
presiunea datorată extinderii culturii cu ceramică neagră canelată (de tip Gava) spre
sud şi sud-est, inclusiv în aria intracarpatică.
Deşi am prezentat opţiunile cronologice ale cercetătorilor care au publicat
materiale de tip Igriţa, este necesar totuşi a fi remarcate două aspecte. În primul
rând trebuie reţinut faptul că datarea materialelor descoperite în peştera Igriţa „ ...
cel mult spre mijlocul perioadei Br.D" s-a făcut „A vând în vedere prezenţa
obiectelor mai vechi ... " , iar în al doilea rând că descoperirile situate mai la est, în
zona defileului Vad-Ciucea „se pot data într-un moment cronologic ceva mai
avansat, adică în a doua parte sau la sfărşitul perioadei Br.D. .. până în pragul
perioadei Ha.A" (vezi trimiterile în notele 10-12). Menţionăm aici şi faptul că doar
pentru descoperirile de la Biharea se are în vedere şi Ha.A 1 (vezi nota 13).
Ori, aşa cum de altfel o arată chiar cei ce publică descoperirile din peşterile
de pe valea Crişului Repede, anumite categorii de piese de bronz - inclusiv la lgriţa
12
N Chidioşan, I. Emodi, în Crisia, 12, 1982, p. 80, 85.
13
S. Dumitraşcu, I. Emodi, în ActaMP, 4, 1980, p. 47-67 (pentru datare p. 54); vezi şi S. Dumitraşcu, în
Materiale, 13, 1979, p. 297; idem, în Materiale, 15, 1983, p. 367; idem, în Carpica, 15, 1983, p. 108.
14
Vezi S. Dumitraşcu, I. Emodi, op.cit., p. 54; N Chidioşan, I. Emodi, în Crisia, 12, 1982, p. 85.
15
I. Andriţoiu, Civilizaţia tracilor din sud-vestul Transilvaniei în epoca bronzului, Bucureşti, 1992 (în
continuare Civilizaţia tracilor), p. 69-72, pi. 58-64; idem, în Sargetia, 6, 1969, p. 37-46; vezi şi N.
Chidioşan, I. Emodi, op.cit., p. 75.
16
I. Andriţoiu, Civilizaţia tracilor, p. 72.
17
Idem, op.cit„ p. 69.
18
M. Gumă, Civilizaţia primei epoci a fierului în sud-vestul României, Bucureşti, 1993, p. 166-168.
- au o evoluţie ce depăşeşte - uneori sensibil - perioada Bronz D, aspect de care,

oricum, nu se poate face abstracţie la aprecierea perioadei de evoluţie a grupului.
Spre exemplu, celtul (cu nr. 113) de la lgriţa este considerat că aparţine unui tip ce
evoluează şi în Ha.Ai. Pentru colierele torsionate (nr. 107, 140) se apreciază că
sunt un tip utilizat până în Ha.B. Cât priveşte brâul ornamentat, descoperit în
Peştera Mişidului, marea majoritate a analogiilor se plasează (cum o afirmă chiar I.
Emădi) cu precădere în perioada Ha.Ai 9. Referitor la datarea brâurilor din bronz,
amintim aici doar faptul că 22 de astfel de piese întregi ornamentate şi alte 44
fragmente au fost aflate în marele depozit de la Aiud, ţinând de seria Cincu-Suseni,
din Ha.Ai, fapt ce arată că utilizarea, respectiv răspândirea masivă a acestei
categorii are loc la începutul epocii hallstattiene, cum afirmă M. Rusu 20 . Cât
priveşte tipul de ac ornamental din bronz cu cap bitronconic (Nadei mit
doppelkonischen Kopf), cât şi cel cu cap îngroşat şi ornamentat (Keulenkopfnadel),
datate în bronz C-D (vezi lucrarea citată în nota 12, p. 80-82, fig. 8/3-4),
menţionăm că ambele tipuri au o evoluţie lungă, ele fiind atestate (stratigrafic) până
în fazele evoluate ale Ha.B, spre ex. la Teleac2 i. Tocmai pe aceste considerente
(încă în 1983) apreciam descoperirile de tip lgriţa ca fiind foarte importante,
inclusiv pentru mai buna cunoaştere a evoluţiei culturale ce a urmat acestui grup22 .
Ulterior am menţionat şi faptul că în unele studii (ce valorifică descoperiri lgriţa),
deşi sunt amintite categoriile de bronzuri care au analogii în Ha.Ai şi chiar mai
târziu, totuşi la datarea grupului nu s-a ţinut cont de această situaţie, datarea fiind
făcută numai pe baza pieselor timpurii, ceea ce constituie un viciu de metodă23 . Cu
alte cuvinte, pentru a reflecta obiectiv situaţia indicată de unele categorii de piese
din bronz, grupul lgriţa trebuie datat în aria lui primară, cândva în Reinecke
Br.D-Ha.Ai, aşa cum de altfel au fost datate descoperirile de la Biharea (vezi nota
13).
Pentru prelungirea grupului lgriţa şi la începutul Hallstattului trebuie avută
în vedere şi prezenţa ornamentului „stelar" pe unele vase descoperite în mediul
lgriţa. Acest ornament stelar (în stadiul actual al cunoştinţelor) este mult mai
frecvent întâlnit şi pe acest motiv a fost considerat caracteristic mai ales grupului
Susani din Banat, grup datat de unii cercetători în a doua parte a Ha.Ai şi mai ales
în Ha.A 224 . Legat de acest aspect vom reveni mai jos.
De grupul lgriţa s-a ocupat în mai multe rânduri şi C. Kacs6. Astfel, într-o
lucrare în care tratează mai pe larg acest grup se apreciază că la formarea lui, pe
lângă elemente moştenite din cultura Otomani se pot decela elemente sudice
19
I. Emi.idi, în SC/VA, 31, 1980, 2, p. 260-266; vezi şi N. Chidioşan, I. Emi.idi, în Crisia, 12, 1982, p. 80-82.
Vezi M. Rusu, L. Chitu, în Apulum, 20,1982, p. 33 şi urm.
20
21
V. Vasiliev, I. Al. Aldea, H. Ciugudean, Civilizaţia dacică timpurie în aria intracarpatică a României,
Cluj-Napoca, 1991, p. 64-65, fig. 18/1-4, 11-12.
22
V. Vasiliev, în ActaMN, 20, 1983, p. 39.
23
V. Vasiliev, I. Al. Aldea, H. Ciugudean, op.cit., p.113, nota 585.
24
FI. Medele\, I. Buligan, în Banatica, 9, 1987, p. 169; M. Gumă, op.cit., p. 169 şi urm.
(Cruceni-Belegis, eventual din aria Gârla Mare), precum şi influenţe tumulare,

Piliny şi Suciu de Sus. În ceea ce priveşte ornamentele sunt relevate elemente ce
apar şi în cultura Gava, iar ornamentul stelar este considerat de origine sudică25 .
Cât priveşte datarea, pe baza pieselor din bronz şi a depozitelor (de tip Arpăşel)
descoperite în aria respectivă, grupul lgriţa este apreciat că evoluează în Br.D „şi
pe un anumit parcurs" în Ha.A 26 . IBterior, cu privire la cronologie, cercetătorul
amintit îşi precizează (nuanţează) opţiunile cronologice menţionând că
„Numeroasele piese din bronz apărute mai ales în peşteri datează parcursul
evolutiv al grupului lgriţa în principal în cea de-a doua fază a Bronzului târziu
transilvănean. Este însă probabil ca acest parcurs a început încă în faza precedentă
şi s-a terminat la începuturile fazei a treia a Bronzului târziu". Dovezile aduse sunt
aceleaşi: depozitele de tip Arpăşel „care au în compoziţie piese cu o îndelungată
perioadă de confecţionare şi folosinţă", subliniindu-se totodată că „Prin mijlocirea
comunităţilor Igriţa au ajuns în zona Tisei superioare unele elemente sudice, ce
caracterizează şi ceramica ulterioarei etape cronologice, cea a culturii Gava27 .
Comentând descoperirile din peştera de la Româneşti, M.Gumă constată că
pe lângă alte materiale (Balta Sărată, tumulare târzii) aici apar şi elemente
„aparţinând grupului cultural lgriţa", apreciat că datează „în faza Br.D (dacă nu şi
la începutul fazei Ha.A") 28 . Cât priveşte prezenţa materialelor lgriţa la Româneşti,
explicabile fie printr-o prezenţă efectivă a unei comunităţi de acest tip, fie prin
influenţă culturală, M. Gumă optează pentru a doua ipoteză, adică influenţă
culturală. Cu toate acestea, el se pronunţă pentru o participare a elementelor lgriţa
la geneza descoperirilor de tip Susani 29 .
Grupul lgriţa este amintit şi în Istoria Românilor (2001 ). Astfel, într-o
formulare (din subcapitolul privind perioada târzie a epocii bronzului) se afirmă că
unele vase ale presupusei faze Otomani IV au analogii, printre altele şi în grupul
lgriţa. Lipsa (sau evitarea?) oricărei precizări, ca şi exprimarea ambiguă a îndoielii
că presupusa fază Otomani IV ar aparţine „şi ultimei perioade a epocii bronzului",
lasă deschisă atât problema raportului Otomani-lgriţa, cât şi aspectele de ordin
cronologic 30 . În acelaşi volum, dar de data aceasta la subcapitolul Perioada
timpurie a primei epoci a fierului, într-un tabel sinoptic (întocmit de A. Laszlo şi A.
Vulpe), grupul lgriţa este plasat (fără alte indicii) chiar la sfârşitul perioadei Br.D -
începutul perioadei Ha.A 31 • Fără să intrăm în amănunte, menţionăm şi ideile
25
C. Kacs6, în Symposia Thracologica, 8, 1990, p. 43.
26
Idem, op.cil„ p. 43-44.
27
Idem, în StComSatu Mare, 14, 1997, p. 89.
28
M. Gumă, op.cit„ p. 164-168.
29
Idem, op.cit„ p. 170.
30
M. Petrescu-Dîmbovita, în Istoria Românilor, I, Ed. Enciclopedică, Bucureşti, 2001, p. 280.
A. Lâszl6, în Istoria Românilor, I, 2001, p.300, fig. 50. În legătură cu acest tabel sinoptic menţionăm mai
31
întâi faptul că denumirea grupului Gomea-Kalaka~a din Banat (datat în Ha. B 1-B 2) apare scris greşit
Gomea-Kalafa De asemenea, textul explicativ este inadecvat conţinutului tabelului, pentru simplul motiv
că tabelul nu redă doar secvenţa menţionată în text. În acelaşi tabel sinoptic, a doua coloană prezintă
conform cărora grupul lgriţa ar reprezenta una din sursele indirecte care a
contribuit la formarea culturii Găva, dar în acelaşi timp şi a grupului Susani32
(ultima idee fiind avansată anterior de M. Gumă; vezi n. 29).
Din păcate, stadiul descoperirilor din Banat, unde în afara materialelor din
peştera de la Româneşti nu a fost atestată sau cercetată încă vreo aşezare Igriţa, nu
permite decât presupuneri. Dar, având în vedere situaţia din sud-vestul ariei
intracarpatice, unde apar locuiri considerate de tip lgriţa, o pătrundere (în Banat) a
unor comunităţi ţinând de acest grup nu este de exclus.
Apare însă o problemă, anume aceea a „conexiunilor" culturale considerate
că au contribuit la formarea grupului lgriţa. Şi referitor la acest aspect, cercetătorii
care au publicat (sau discutat mai pe larg) descoperiri lgriţa au relevat o serie de
elemente din nord, vest şi sud, adică din arealul larg şi compozit al zonei, care ar fi
contribuit la formarea acestui grup. În aceste condiţii, dincolo de aspectul
enunţiativ, rămâne totuşi, încă, greu de dovedit cum acest grup (el însuşi considerat
ca rezultat al unor multiple confluenţe culturale) a contribuit - în acelaşi timp - fie
şi indirect, la formarea culturii Găva, cât şi a grupului Susani, cu atât mai mult cu
cât (pentru a respecta realitatea arheologică) însăşi cronologia grupului lgriţa
trebuie adusă la cote reale.
În acest context, indicii demne de luat în considerare oferă situaţia din
sud-vestul Transilvaniei intracarpatice unde, cum s-a văzut, descoperirile de la
Deva-Viile noi şi mai ales Simeria-În coastă au atestat locuiri considerate de tip
lgriţa, suprapuse de locuiri hallstattiene, care în ambele cazuri nu sunt mai timpurii
de Ha.B (vezi nota 15). Straturile lgriţa din ambele puncte, groase de 0,30-0,35 m,
arată că respectivele comunităţi au vieţuit câteva bune decenii.
În legătură cu situaţia stratigrafică de la Deva şi Simeria se poate presupune
că încetarea locuirilor de tip Igriţa a fost determinată de ocuparea aceloraşi puncte
de către comunităţi Găva. Totuşi, suprapunerea nemijlocită a nivelurilor lgriţa de
situaţia culturală din Maramureş şi N. Transilvaniei, iar a treia, situaţia din Transilvania. Deşi (pentru
coloana a treia) nu se precizează teritoriul, este evident că se are în vedere Transilvania intracarpatică
unde, pentru etapele Ha.BrC, autorii marchează doar prezenţa culturii Basarabi. Descoperirile
arheologice indică însă clar faptul că zona nordică a Transilvaniei intracarpatice se situează în afara
arealului penetrat de cultura Basarabi. De altfel, această situaţie, perfect vizibilă pentru oricine (numai
pentru autori nu !) rezultă chiar din harta de răspândire a culturii Basarabi (vezi fig. 62, p. 330; în treacăt
menţionăm şi faptul că Teleacul, situat pe cursul mijlociu al Mureşului, la est de Alba Iulia, este amplasat
greşit, la peste 150 km spre NE, către izvoarele Mureşului). Se încearcă astfel (şi prin Istoria Românilor)
să se acrediteze ideea că pătrunderea culturii Basarabi a determinat încetarea culturii locale în întreaga
Transilvanie intracarpatică, fapt ce denaturează realitatea arheologică. Şi pentru că tot am atins problema
ilustraţiei, trebuie neapărat menţionată şi „Fig. 51 Harta descoperirilor HaA-HaB" (p.302-303), unde
amplasarea localităţilor este în mare suferinţă. Pe baza acestei hărţi (şi a explicaţiei) cititorul află (şi dăm
doar câteva exemple) că Sighetu Marmaţiei (nr. 48) se află pe Olt (lângă Sf. Gheorghe), că Stoicani (nr.
50) se află pe Tisa, Hârşova (27) pe Olt, Tg. Mureş (55) pe Târnava Mică, Trifeşti (58) pe Mureş (în locul
Teleacului), Iaşi (29) pe Dunăre ş.am.d. În plus, pe hartă sunt 68 puncte, dar în explicaţie apar 66. Alte
inadvertenţe şi interpretări din subcapitolul referitor la prima epocă a fierului, ca şi din capitolele IV şi V,
necesită o abordare detaliată.
32
Idem, op.cit., p. 308, 313-314.
către cele hallstattiene nu înseanmă automat că încetarea locuirilor anterioare a fost

provocată de noii veniţi. Mai probabilă apare deci aprecierea că locuirile
hallstattiene datând din Ha.B au apărut după încetarea locuirilor lgriţa, cu atât mai
mult cu cât la Simeria este menţionată şi o locuire de tip Susani, datată în Ha.
33
A1-A2 .
Fireşte, situaţiile de la Deva şi Simeria nu oferă repere cronologice exacte
pentru stabilirea momentului încetării aşezărilor de tip lgriţa din zonă, dar ele
reprezintă totuşi indicii stratigrafice cu privire la succesiunea lgriţa-Găva.
Cât priveşte prezenţa comunităţilor de tip lgriţa în sud-vestul Transilvaniei
intracarpatice (adică în afara ariei de origine a acestui grup), ea trebuie pusă mai
ales pe seama presiunilor exercitate de cultura Găva, a cărei expansiune treptată
dinspre nord va duce la generalizarea acestei culturi în aria intracarpatică, cândva
spre sfârşitul Ha.A - începutul Ha.B.
Ţinând cont de faptul că o serie de piese din bronz descoperite în aria
primară a grupului lgriţa indică totuşi evoluţia acestui grup şi la începutul
Hallstattului (Ha.A 1), locuirile de tip lgriţa din sud-vestul Transilvaniei
intracarpatice trebuie apreciate că aparţin mai curând acestei secvenţe. Desigur,
rămâne în seama cercetărilor arheologice viitoare clarificarea problemelor
controversate. Dar, aşa cum am afirmat mai sus, rezolvarea obiectivă a aparentelor
contradicţii stă în aducerea cronologiei (nu numai a) grupului lgriţa la parametrii
indicaţi de ansamblul artefactelor şi nu mizând doar pe piesele timpurii 34 .
33
I. Andriţoiu, în Tize Thracian World al the Crossroads of Civilisations (Reports and Summaries),
Bucharest, 1996, p. 224-225.
34
Într-o notă dintr-un articol recent apărut (vezi Marmatia, 711, Baia Mare, 2003, p. 127, n. 154) dl. C.
Kacs6, prin ceea ce numeşte „o provocare voit jignitoare" îmi aduce o serie de acuzaţii, pe cât de grave,
pe atât de nefondate (inventate). ln cele ce urmează ofer un prim răspuns lui C.K., încercând aici (doar) să
intuiesc cum şi pe ce s-au acumulat supărările sale, exteriorizate acum printr-o tonalitate mai mult decât
isterică. lată deci (în ordine cronologică) câteva din supărările sale. Într-un studiu publicat acum 21 de ani
(vezi ActaMN, 20, 1983, p. 40-41 ), îmi exprimam opinia (chiar pe baza datelor lui C.K.) că faza Lăpuş li
trebuie extinsă cel puţin în prima parte a Ha.A2, încadrare pe care - iată - o găsim adoptată şi în Istoria
Românilor (voi. I, 200 I, p. 300, fig. 50, tabelul sinoptic). În acelaşi studiu atrăgeam atenţia asupra faptului
că, datorită numeroaselor gropi (în unele cazuri peste 20), care străpung mantaua unor tumuli de la Lăpuş,
nu este exclus ca „... celtul de fier (din T.1) să ţină, totuşi, de o intervenţie ulterioară ... " (vezi ActaMN, 20,
1983, p. 40, n.35). Desigur, C.K. n-a savurat nici această opinie. Dar cum adevărul iese, până la urmă, la
suprafaţă (spre disperarea unora), întâmplarea a făcut ca opinia mea să fie confirmată (12 ani mai târziu)
chiar de C.K., care în urma cercetărilor la T.21 afirmă că „Apartenenţa (obiectelor de fier) la inventarul
iniţial al tumulului nu este certă (vezi C.K., în Cronica cercetărilor arheologice. Campania 1995, Brăila,
1996, nr. 81, p.73). Intuind deci nişte aspecte care deranjau scenariile cronologice ale lui C.K., am devenit
(pentru dsa.) persona non grata. Mai departe, furia necontrolată a lui C.K. se dezlănţuie şi atinge cota
maximă vis-a-vis de constatarea că şi-a schimbat mereu opţiunile cronologice referitoare la cultura Suciu
de Sus şi că ideea „terminării" culturii Wietenberg în secolul al XV-lea î.Chr., coincide cu cea exprimată
în Erdely tărtenete kezdetektăl I 606 ig, Budapest, 1986, p. 23-25. Precizez că (în ciuda insinuării murdare
a lui C.K.) părerile mele, referitoare la un capitol din lucrarea citată, le-am exprimat (ca să folosesc o
propoziţie cunoscută) „de bună voie şi nesilit de nimeni". Se vede însă că, după C.K., oricine (inclusiv din
afară) este liber să emită orice opinie. În schimb, exprimarea unei păreri referitoare la astfel de opinii
poate fi taxată, fără jenă, oricând şi de oricine, drept extremism ! lată un punct de vedere „curat
democratic". În treacăt mă întreb: oare C.K. să nu-şi fi numărat până acum isprăvile cronologice, din
ABREVIERI
ActaMN Acta Musei Napocensis, Cluj-Napoca.

ActaMP Acta Musei Porolissensis, Zalău.
Apulum Apulum, Alba Iulia.
Banatica Banatica, Reşiţa.
Carpica Carpica, Bacău.
Crisia Crisia, Oradea.
Materiale Materiale şi cercetări arheologice, Bucureşti.
Sargetia Sargetia, Deva.
SCIVA Studii şi cercetări de istorie veche şi arheologie, Bucureşti.
StComSatuMare Satu Mare Studii şi comunicări, Satu Mare.
SUR LE GROUPE CULTUREL IGRIŢA

(Resume)
Le present travail traite (specialement) le probleme de la chronologie du

groupe culturel lgriţa. Conformement aux opinions exprimees, le groupe lgriţa a
ete date dans la periode du Bronze tardif (Reinecke Br.D), parfois seulement dans
la premiere moitie de cette periode. Dans le contexte des decouvertes du type lgriţa
on peut observer aussi des pieces en bronze characteristiques a la phase Hallstatt A 1
(par ex. une ceinture ornementee), des autres meme avec une evolution prolongee
(par ex. des aiguilles ornementales, des colliers). La presence deces pieces montre
que le groupe Igriţa s' encadre dans la deuxieme moitie du Br.D et le debut de
l' epoque Hallstatt.
moment ce relevarea lor l-a făcut să-şi piardă controlul? În altă ordine de idei, oricine poate constata că
referirile mele la contribuţiile ştiinţifice ale lui C.K. au fost principiale. În schimb, resimţind o acută
penurie de argumente ştiinţifice, el a încălcat grosolan limitele discursului ştiinţific. Dl. C.K. promite un
răspuns la ceea ce numeşte „o provocare voit jignitoare''. Aştept răspunsul promis, pentru a da, la
rându-mi, unul pe care-l merită. Şi dacă tot este pus pe dezvăluiri de senzaţie, ele vor trebui să fie şi foarte
bine şi foarte exact dovedite (probate)! Altminteri devin calomnii. Iar calomnia atrage neplăceri.
RAPORT DE SĂPĂTURĂ. ŞANTIERUL
ARHEOLOGIC VINŢU DE JOS-„DEASUPRA
SATULUI" (JUD. ALBA) (1994 - 1998) 1
IOAN ANDRIŢOIU, CRISTIAN IOAN POPA, fNICOLAE MARCEL SIMINA!
Aşezarea se află plasată pe o terasă întinsă, denumită de localnici

„Deasupra satului" 2, care mărgineşte spre est localitatea Sibişeni (azi încorpo-
rată în comuna Vinţu de Jos). Sub aspect geografic, ea reprezintă a doua terasă
de pe malul stâng al Mureşului, fiind flancată spre sud de a treia terasă a acestui
curs de apă. Treimea dinspre Mureş a acestei terase este traversată de către
şoseaua naţională Sebeş-Deva şi de linia ferată Vinţu de Jos-Simeria (Pl. I).
1. Istoricul cercetărilor
De pe cuprinsul terasei au fost semnalate în timp, pnn descoperiri
fortuite, unele materiale preistorice3 . Importanţa ştiinţifică a acestui sit
arheologic a fost evidenţiată încă în anul 1962 când Iuliu Paul a întreprins
primele cercetări în porţiunea sudică a terasei, dezvelind cea mai mare
necropolă birituală (43 morminte) a culturii Wietenberg (Paul 1983, 10-11;
1
Prezentul raport a fost redactat pentru a fi publicat, cu principalele descoperiri, în anul 1998, într-o
preconizată revistă a Centrului de Pre- şi Protoistorie Alba Iulia, sub coordonarea prof. univ. Iuliu
Paul. Întrucât de atunci şi până acum revista a rămas la stadiul de proiect, am considerat utilă
publicarea raportului, aşa cum a fost conceput atunci. Nuanţări legate de săpătura propriu-zisă,
complexe, succesiunea locuirilor şi încadrarea materialelor se vor putea regăsi în cadrul viitoarei
monografii a sitului.
2
Din colectivul de cercetare au făcut parte: Iuliu Paul, Ioan Andriţoiu, Cristian Ioan Popa
(Universitatea „ 1 Decembrie 1918" Alba Iulia), Nicolae Marcel Simina (Muzeul Sebeş) şi Gabriel
Tiberiu Rustoiu.
3
Cu prilejul lucrărilor de construcţie a căii ferate, în anul 1865 s-au descoperit un colţ de Elephans
primigenius şi un topor de piatră (Gooss 1876, 414). Alte lucrări efectuate în perimetrul staţiei
CFR, în apropierea cimitirului, au prilejuit descoperirea unor fragmente ceramice de factură Noua
(Andriţoiu 1992, 126, nr.118, pi. 5215, 8).
Prin cercetări perieghetice, la începutul anilor '90, Nicolae Marcel Simina, atunci student, a strâns
de pe terasa numită „Deasupra satului" numeroase materiale arheologice (în special ceramică) ce
pot fi atribuite unei largi perioade istorice (eneolitic-ev mediu).
Spre marginea nordică a terasei, flancată de şoseaua naţională Sebeş-Deva, cu ocazia amenajării
unei derivaţii a drumului, lângă pod, în 1995, a fost investigat parţial de către Muzeul Naţional al
Unirii din Alba Iulia un bordei şi o groapă de epocă Latene, din care provin fragmente ceramice de
factură dacică şi celtică, un călcâi de lance din fier, două mărgele, una din lut ars şi alta din sticlă
(RepArhAlba 1995, 207).
142 I. ANDRIŢOIU, C. I. POPĂ:JN'.; M SIMINAJ
1985, II-II; 1995, 164-197). De asemenea, prii:itt-o secţiune (S A/1962 de 10 x

1 m), a fost sondată şi o zonă a aşezării Wi:itertberg din apropierea necropolei.
Redeschiderea în anul 1994 a şantierului de la Vinţu de Jos-„Deasupra
satului"4 se impunea şi era justificată de nevoia cercetării aşezării căreia îi
aparţinea această necropolă şi de a corela apoi vestigiile celor două situri în
vederea aprofundării cunoaşterii unei comunităţi a culturii Wietenberg, din
epoca mijlocie a bronzului, de pe cursul mijlociu al Mureşului.
2. Descrierea săpăturilor
În campania din anul 1994 au fost deschise 6 secţiuni (Pl. I), în vederea
sondării întinsei suprafeţe a terasei şi pentru cunoaşterea intensităţii de locuire
în diferite zone din cuprinsul acesteia: S I, cu dimensiunile de 10 x 1,5 m; S II
de 14 x 1,5 m, cu casetele Cl (8 x 4 m) şi C2 (6 x 2,50 m); S III de 10 x 1,5 m;
S IV de 1O x 1,5 m; S V de 5 x 1 m şi S VI de 1O x 1 m. Orientarea secţiunilor
de sondaj a fost făcută pe punctele cardinale nord-sud (S I-II) şi est-vest (S III-
VI).
'·~·
so 1C() 150 200 2SOtn
PI. I. Vinţu de Jos-"Deasupra Satului". Plan de situaţie
4
În literatura de specialitate şantierul este cunoscut prin denumirea veche a localităţii, în hotarul
căreia se afla, nume Vinţu de Jos (corn. Vinţu de Jos, jud. Alba). Întrucât, actualmente satul Vinţu
de Jos a fost încorporat comunei Vinţu de Jos, vom folosi atât în text, cât şi pe viitor locaţia Vinţu
de Jos-„Deasupra r.atului" cu toate că planurile din anii 1994-1998 poartă antetul cu vechea
denumire a localităpi. Şantierul a fost redeschis în cadrul grantului „Pre- şi protoistoria cursului
mijlociu al Mureşului" coordonat de prof. dr. Iuliu Paul. Parte din rezultatele primei campanii de
cercetare (1994) srint cuprinse în volumul Vorgeschichtliche Untersuchungen in Siebenbiirgen, sub
semnătura coord9natorului de grant. · ·
Şantierul arheologic Vinţu de Jos - „Deasupra Satului" 143
Deoarece în secţiunea 11/1994, orientată nord-sud, dispusă la aproximativ

80 m de marginea vestică a terasei şi aproximativ paralelă cu aceasta, a fost
dezvelită o locuinţă Wietenberg, aceasta a fost considerată secţiunea directoare.
În anul 1995 au fost practicate, spre vest de aceasta, pe acelaşi ax, patru secţiuni
(S 11/1-4), cu dimensiuni de 20 x 1,50 fiecare şi cu interspaţii între ele de 20 m.
În anul 1996 au fost trasate, în partea de nord a terasei secţiunile VII şi
VIII, ambele având orientarea nord-sud. Secţiunea VII, plasată la 40 m sud de
şoseaua naţională avea dimensiunile de 20 x 1,50 m. Secţiunea VIII (50 x 1,50
m) a fost trasată pe botul nordic al terasei, între linia ferată şi cimitirul din
Vinţu de Jos.
În anii 1997-1998, pentru stabilirea intensităţii de locuire a zonei vestice,
de margine, a terasei în porţiunea ei centrală, au fost deschise două secţiuni: S
IVA (20 x 1,5 m), plasată în prelungirea spre est a secţiunii S IV/1994 şi S IVB
(35 x 1,5 m), în continuarea acesteia spre marginea vestică a terasei. Spre sud,
la 0,50m distanţă şi paralele cu secţiunile, au fost marcate şapte casete (Cl-7,
de 4 x 4 m, cu martori despărţitori între ele de 0,50 m), dispuse în linie.
Ulterior, pentru dezvelirea integrală a unui complex eneolitic, s-a trasat a opta
casetă (C8), cu aceleaşi dimensiuni, plasată la 0,50 m sud de caseta numerotată
cu sigla C5.
Efectuarea unor lucrări de îndreptare a pantei terasei dinspre sat, în
primăvara anului 1993, a scos la iveală, în ruptura malului, conturul unei
locuinţe medievale. Reluarea cercetărilor în anul următor, a oferit prilejul
efectuării unei săpături de salvare a vestigiilor semnalate, prin deschiderea unei
secţiuni (SA de 5xl m) la locul unde a fost semnalat complexul. În anul 1995,
au fost trasate încă trei casete: I (3 x 2 m) şi II (3 x 2 m), plasate perpendicular
pe S A şi despărţite de aceasta şi între ele prin martori stratigrafici de 1 m
lăţime, CIII (2,40 X 1 m), situată la 6,20 m sud de locuinţa medievală, În dreptul
unui cuptor care a ieşit în ruptura malului (Simina 1995, 473-488). Ulterior,
martorul păstrat între SA şi casetele I-II a fost demontat.
3. Stratigrafia
Pe suprafeţa mare a platoului „Deasupra satului" (1.200 x 600 m),
locuirile în diferite perioade istorice au ocupat, în principal, partea sa vestică,
pe marginea terasei, cu o concentrare în zona centrală şi cu pătrunderi spre
interior (est) de aproximativ 150 m. Suprafaţa extinsă ce se oferea locuirii a
condus la identificarea, cu puţine excepţii, aunor succesiuni de locuire a tuturor
etapelor istorice identificate. Ca o constantă, pentru majoritatea secţiunilor
trasate, este prezenţa stratului de cultură Wietenberg, cu două niveluri
aparţinând fazelor II şi III. Depunerile respective, surprinse în partea nordică şi
centrală a platoului, însumează o grosime cuprinsă între 0,40-0,50 m.
Locuiri şi straturi de cultură aparţinând altor epoci istorice apar, disparat,
în zonele cercetate (eneolitic în S IVA, Coţofeni în S X, bronz târziu în S VIII,
144 I. ANDRIŢOIU, c. I. POPA, IN. M. SIMINA!
Basarabi în S VIII, Latene în S VIII şi X, roman în S II, IV, în suprapuneri

aleatorii. O altă trăsătură a sitului de la Sibişeni este aceea că a oferit, datorită
dezvelirii pe suprafeţe, numeroase complexe arheologice, deosebit de
importante datorită materialului ce-l conţineau.
În secţiuni s-a coborât până la adâncimi cuprinse între -0,75 şi -0,90 m,
unde apare stratul steril. Sub această limită se adâncesc doar unele din
complexele (gropile) descoperite. Spre exemplificare prezentăm stratigrafia din
secţiunea IV A: 0-0,25 m strat de pământ de culoare neagră cenuşie, deranjat de
lucrările agricole; 0,25-0,50 m strat de pământ de culoare negricioasă,
pigmentat cu chirpici şi material de construcţie (mortar, ţigle), nivel de epocă
romană. În partea inferioară a acestui nivel, disparat, apar şi materiale ceramice
atribuite Hallstatt-ului mijlociu (cultura Basarabi), precum şi epocii Latene;
între 0,50-0,80/0,90 m, pământ negricios-cenuşiu reprezentând nivelul de epoca
bronzului (cultura Wietenberg). La baza stratului de cultură din epoca mijlocie
a bronzului apar, în poziţie secundară, materiale ceramice eneolitice. S-a
constatat o nuanţă mai deschisă a pământului, de culoare gălbuie şi de
consistenţă lutoasă, cu o grosime de 0,08-0, 1O m care aparţine stratului
eneolitic.
Situaţia stratigrafică în zona locuinţei medievale, plasată pe marginea
terasei, se prezintă astfel: 0-0,20 sol vegetal, 0,20-0,30 nivelul medieval
timpuriu a cărui parte superioară pătrunde în solul vegetal, fiind deranjat de
lucrările agricole; 0,30-0,50 al doilea nivel Wietenberg; 0,50-0,65 primul nivel
de locuire Wietenberg, sub care adâncime urmează solul viu, argilos de culoare
gălbui-maronie. De la baza stratului de cultură medieval timpuriu (-0,30 m),
spre vest, porneşte o alveolare ce pătrunde în solul viu până la -o,90 m, care
corespunde unei locuinţe de tip adâncit cu două faze de locuire.
4. Descrierea complexelor şi a materialelor

4.1. Eneolitic
4.1.1. ORIZONTUL cu TORŢI PASTILATE. Cele mai timpurii veshgn
arheologice surprinse în situl de la Vinţu de Jos-„Deasupra satului" aparţin
perioadei finale a eneoliticului dezvoltat5 .
Materiale ce datează din această perioadă au apărut încă din prima
campanie de săpături, în anul 1994.
Două fragmente ceramice, unul descoperit întâmplător la suprafaţa
aşezării (PI. XXVIV3), altul, în poziţie secundară, într-o locuinţă Coţofeni,
aparţin culturii Bodrogkereszrur.
În anul 1997 a fost descoperit primul complex (complexul 2/1997),
reprezentat de o groapă, apărută în S IV A, între m 6-8. Pentru dezvelirea
acesteia, sesizată doar parţial în zona peretelui de sud al secţiunii, a fost
Datorită importanţei, materialele eneolitice vor fi analizate într-un studiu special.

5
necesară deschiderea unui casete, cu dimensiunile de 2 x 2 m. S-a putut

constata că acel complex, de formă circulară, se adâncea până la 1,36 m. Din
inventarul lui făceau parte: o strachină scundă de formă tronconică (PI. XI/4), o
cupă cu picior, având umărul uşor carenat pe care se aflau patru (?)
proeminenţe ascuţite, la baza aflată deasupra piciorului fiind prezente acelaşi
număr(?) de proeminenţe, de formă alungită dispuse vertical (PI. XVIO); partea
inferioară a unui vas, cu baza bombată, prevăzută cu două grupe de câte două
nervuri verticale (PI. Xl/7); partea superioară a unui vas cu torţi, decorat pe
buză cu un şir de alveole (PI. XI/I4). Remarcăm de asemenea gura unui
recipient, în formă de pâlnie, prevăzută cu o toartă uşor supraînălţată ce are
partea inferioară „pastilată" (PI. XVI), precum şi un fragment decorat cu mici
impresiuni circulare, dispuse orizontal şi vertical (PI. XI/I3). Din inventarul
gropii mai făceau parte o unealtă de os (spatulă ?) (PI. XI/2), precum şi două
piese litice: una lucrată din silex (PI. XV8), iar celalaltă din obsidian (PI. XVI I)
şi un fragment dintr-o râşniţă, din piatră (PI. XI/15).
În caseta 3/I 998, la adâncimea de 0,40-0,50 ma fost sesizată o groapă de
formă circulară, cu diametrul de I m (complexul 111998). Aceasta se prezenta
sub forma unei aglomerări de oase animaliere şi ceramică fragmentară specifică
orizontului torţilor pastilate. Alături de acestea s-a găsit şi o săpăligă din corn
de cerb, prevăzută cu o perforaţie transversală.
O altă groapă (complexul 7/1998), de formă ovală, care se adânceşte cu
O, I 5 m de la nivelul surprinderii sale (-0,60 m), s-a conturat spre malul vestic al
casetei 4/I998. Din cuprinsul ei au fost recuperate câteva fragmente ceramice
caracteristice pentru acelaşi orizont cronologic-cultural şi coame de Bos
primigenius.
În apropierea complexului 7/I 998, în casetele 5 şi 8/1998, la mică
adâncime faţă de nivelul actual de călcare (O,I0-0,25 m) a apărut o aglomerare
de materiale arheologice care proveneau dintr-o locuinţă de suprafaţă
(complexul 8/1998). Aglomerarea acoperea o suprafaţă ce corespundea
jumătăţii sudice a casetei 5, motiv pentru care, pentru cercetarea sa a fost
deschisă, pe acea latură, o casetă (4 x 4 m), notată cu C8, păstrându-se un
martor de 0,50 m grosime între ele. Locuinţa avea, după dezvelirea sa integrală,
o formă patrulateră, cu dimensiunile de 3,90 x 4,80 m, cu latura lungă pe axul
nord-sud. Materialul recuperat constă îndeosebi din ceramică, dar şi din piese
litice şi osteologice. În cadrul ceramicii se remarcă vasele de capacitate mare,
cu pereţii groşi, vase de dimesiuni mici, între care amintim o strachină
tronconică, păstrată fragmentar. Ca elemente decorative sunt de semnalat
îndeosebi alveolele executate pe buza recipientelor, butonii de prindere şi
torţile. Ca o apariţie aparte, consemnăm o piesă de forma unui mamelon, cu
diametrul de circa 10 cm ce a făcut parte fie dintr-un vas antropomorf, de mari
dimensiuni, fie dintr-o statuetă (?).
După demontarea locuinţei de suprafaţă s-au conturat alte două

complexe, bine delimitate (complexele 14 si 15). Primul (Complexul 14/1988),
apărut în partea sudică a casetei 5 şi nordică a casetei 8, reprezintă o groapă de
mari dimensiuni, de formă oval-rotundă (2, 11 x 2,55 m) care se adânceşte până
la -2, 1O m în solul virgin. Pereţii gropii sunt uşor înclinaţi, sub formă de pâlnie,
iar fundul este plat. Din complex a fost recoltată o mare cantitate de oase
aparţinând, în special, bovideelor.
Al doilea complex (15/1988), surprins parţial în peretele estic al casetelor
respective, evidenţia mai multe etape de evoluţie. În partea sa inferioară, acesta
conţinea numeroase fragmente ceramice aflate într-un pământ de culoare
galbenă, cu slabe nuanţe de cenuşiu. În zona de mijloc, a fost surprinsă o lentilă
de lut galben (grosimea O, 10-0, 15 m) care ar putea indica dezafectarea
amenajării din prima etapă şi refacerea lui. Deasupra lentilei de lut, la
aproximativ 0,30 m, peste un strat subţire (3 cm), de culoare cenuşie,
constituită, după consistenţă, din arderea unor materii vegetale, se contura o
vatră de foc. Sub vatra respectivă a fost găsit fragmentul unei torţi pastilate.
Refacerile observate în cadrul acestui complex, probabil o locuinţă adâncită de
tip bordei, au fost, cel mai probabil, de scurtă durată, întrucât fragmente
ceramice apărute în zona vetrei se întregesc cu altele găsite deasupra lentilei de
lut galben. Complexul continuă în profilul de est al casetei 8, necesitând, pe
viitor, o dezvelire integrală.
În colţul de nord-estic al casetei 5 şi cel nord-vestic al casetei 6 s-au
conturat urmele unui gropi (complexul 12/1998) ce pătrundea în peretele
nordic al respectivelor casete. După dezvelirea gropii, ce se adânceşte până la
1,30 m, au fost recoltate fragmente ceramice din două vase şi oase animaliere.
Ceramica descoperită aparţine orizontului cultural al torţilor pastilate.
Din punct de vedere cronologic, complexele eneolitice de la Vinţu de
Jos, primele de acest gen cunoscute pe cursul mijlociu al Mureşului, se plasează
cu siguranţă într-un orizont post-Petreşti, unele forme ceramice (PI. Xl/10) mai
păstrând moşteniri anterioare, petreştene. Însă din punct de vedere cultural,
încadrarea lor, datorită sesizării unor etape evolutive, este dificilă. Pentru
moment descoperirile pot fi asimilate, mai larg, complexului cultural Sălcuţa
IV-Herculane-Cheile Turzii-Huniadyhalom6 , mai precis unui aspect local,
transilvănean, insuficient analizat şi doar aproximativ definit în prezent.
4.1.2. CULTURA COŢOFENI. Purtătorii culturii Coţofeni se pare că au locuit
doar sporadic în zona terasei numită „Deasupra Satului", idee susţinută de
descoperirea izolată, prin cercetări de suprafaţă şi în unele secţiuni (S A/1995,
IVB/1997, VIIl/1996), a unor fragmente ceramice specifice, în principal, fazei a
III-a din evoluţia culturii (PI. XIV/1).
6
Pentru materialul ceramic analogii întâlnim în descoperirile de la Băile Herculane-„Peştera Hoţilor"
sau Cheile Turzii (Berciu 1961, 320; Paul 1969, 79-80; Roman 1971, 114-115; Vlassa 1976, 320).
În secţiunea X/1998, trasată spre marginea sudică a terasei, într-o zonă în

care locuirea Wietenberg nu mai era evidenţiată, a fost surprins un strat de
cultură, cu grosimea de O, 15 m, în care au apărut slabe urme materiale de tip
Coţofeni. În acest strat s-a conturat, la adâncimea de 0,50-0,60 m, spre capătul
vestic al secţiunii, un complex. După dezvelirea lui integrală, a fost pusă în
evidenţă o locuinţă de tip bordei care prezintă cea mai elevată planimetrie pe
care o cunoaştem din mediul Coţofeni timpuriu.
Locuinţa (complexul 10/1998), de formă circulară, cu diametrul de 4,20
m, este împărţită în trei compartimente, bine delimitate (PI. VIII). Cel mai mare
dintre compartimente se află în zona sudică. Urmele de pari sesizate pe
marginile încăperii ne sugerează un acoperiş de formă aproximativ circulară, cu
panta mai accentuată spre nord. Absenţa urmelor de pari pe o anumită porţiune,
în zona nord-estică, precum şi existenţa unui pământ cruţat în genul unei
„rampe", ne face să presupunem existenţa, în această zonă, a intrării în
respectiva locuinţă. Un al doilea compartiment se prezintă sub forma unei
abside, fiind despărţit de primul compartiment printr-un „perete" din lut galben,
cruţat (lăţimea acestuia variază între 0,30 şi 0,80 m, iar înălţimea este de O, 10-
0, 15 m faţă de nivelul de călcare al primului compartiment). A doua încăpere se
adânceşte, pătrunzând de la nivelul surprinderii complexului, până la -1,50 m.
Particularitatea acestui compartiment constă în multitudinea parilor sesizaţi pe
conturul peretelui exterior. O observaţie care o consemnăm este faptul că în
acest perete s-au găsit o serie de coaste animaliere înfipte orizontal. Pe lângă
fragmente ceramice, de aici au fost recuperate şi părţi dintr-o vatră făţuită. Cel
de-al treilea compartiment, situat pe direcţia „peretelui", între cele două
încăperi, este de dimensiuni reduse (1,30 x 0,36 m), având aspectul unei abside
alungite, ce prezintă o albiere ( 1, 15 adâncimea maximă). Pe marginile acestuia
au fost sesizate gropi de pari, plasate la distanţe mici una de alta.
Marea majoritatea a materialului arheologic recuperat din locuinţă îl
reprezintă inventarul ceramic, cu numeroase vase întregibile (vase de provizii,
străchini, castroane etc.) (PI. XIIl/1). Elementele decorative constau din incizii
dispuse în căpriori sau în schelet de peşte (PI. XIl/9), boabe de linte, impresiuni
realizate cu unghia, fascicole de incizii trasate vertical pe pereţii recipientelor.
Este de reţinut numărul ridicat al fragmentelor ceramice decorate prin canelare
(PI. XIl/1, 3-4; XIIV2-4), în unele cazuri pe vase de formă globulară, cu buza
lobată şi perforată vertical (PI. XIIV2-4). Din locuinţă provin şi alte categorii de
obiecte: piese din silex şi cuarţit, obiecte din os (PI. XIl/5-8) şi o fusaiolă
fragmentară.
Pe baza formelor ceramice şi a ornamenticii aplicate pe acestea, locuinţa
descoperită în S X/1998 poate fi încadrată în faza I din evoluţia culturii
Coţofeni. Etapei de început a acestei culturi îi poate fi atribuit şi stratul de
cultură surprins în S X/1998. Unele fragmente ceramice decorate în tehnica
148 I. ANDRIŢOIU, C. I. POPA, IN. M. SIMINA!
împunsăturilor succesive, descoperite în poziţie secundară în zona centrală a
aşezării, atestă o locuire sporadică şi în faza finală a culturii Coţofeni.
4.2. Epoca bronzului

4.2.1. BRONZ TIMPURIU. Epoca timpurie a bronzului este documentată prin
mai multe fragmente ceramice descoperite în S VIII/1996, în extrema nordică a
terasei. Cele mai timpurii descoperiri aparţin unor vase cu buza evazată şi
îngroşată sub forma unei „manşete" (PI. XN 15, 11, 15-16), alături de recipiente
prevăzute cu torţi plasate sub buză ori proeminenţe de sub care pornesc grupuri
de brâie scurte, dispuse vertical (PI. XIV/3-4, 8). Doar într-un caz întâlnim un
castron cu buza lăţită spre exterior, din care se desprinde organic o toartă de
mici dimensiuni. Prin factură, forme şi decoraţie, descoperirile se pot încadra în
BT II.
În etapa finală a bronzului timpuriu (BT III) terasa a fost locuită, de
asemenea, sporadic, dovadă în acest sens fiind prezenţa unor materiale
ceramice decorate în maniera caracteristică grupului Gomea-Orleşti. Amintim
câteva fragmente ceramice ornamentate cu măturicea (PI. XN/2, 7, 12) sau un
perete de vas pe care se disting impresiuni textile arhaice (PI. XIV/6).
4.2.2. BRONZ MIJLOCIU (CULTURA WIETENBERG). Cea mai consistentă
locuire din situl de la Vinţu de Jos-„Deasupra satului" aparţine culturii
Wietenberg. Încă de la reluarea cercetărilor, în anul 1994, au fost sesizate două
niveluri de cultură Wietenberg aparţinând fazelor II-III.
Cercetările întreprinse în zona centrală a terasei în anul 1994 au condus
la surprinderea, în S 11/1994 a urmelor unei locuinţe de suprafaţă (complexul
111994). Pentru a putea fi dezvelită integral a fost necesară deschiderea a două
casete, una pe latura estică, cu dimensiunile de 6 x 2 m şi o alta pe latura de
vest, cu dimensiunile de 5,61 x 4,56 m (PI. II).
PI. II. Locuinţa 1/1994 Wietenberg.
---~-o
!:Q
CD
.......
(./'I
m
- .... z
- "'
(./'I
.§
c
- -.I z
~
o
<
o
- ... u
a
- '° VI
n
:......
N
C>
'----~-o
....
PI. III. Secţiunea IVI 1994. Grundriss şi profilul de sud.
150 I. ANDRIŢOIU, C. I. POPA, [N. M . SIMINAJ
.o
"'s
<;.
"'~
c
~
;j
~
"'
;,.
~
c
";
!"
';;
.... - o C:
'
§ ~
- „
..,
:o
"' o
·~
::i
r
- ~
~
~... - w
"::i!:!
(')
~
tr.
g
.:., - :;:
"
0"' - L.n
~_, - o:
~ - ::I
- ;;;
- ~
o
Pl. IV . Secţiunea IVA/1997. Grundriss şi profilul de sud
Locuinţa, de mari dimensiuni (5,70 x 4,60 m), orientată nord-vest-sud-est, avea

o fo1mă patrulateră, cu podina lucrată din lut ars, bine conservată pe mai bine de ju-
mătate din suprafaţa sa. În colţul sud-estic era prevăzută cu o vatră de foc interioară,
de formă aproximativ circulară. Pe latura de sud-est s-au găsit urmele peretelui
prăbuşit în exterior, format din bucăţi mari de chirpici, cu urme de pari şi împletitură
de nuiele. Pe marginea estică a platformei locuinţei a fost găsită o greutate de lut ars u-
tilizată, cel mai probabil, ca auxiliar la susţinerea acoperişului din paie al construcţiei.
Atât de pe platforma locuinţei cât şi din zona învecinată acesteia s-au recoltat
fragmente ceramice specifice fazei Wietenberg III.
În secţiunea IV A a fost cercetată o groapă (complexul 1/1997) având profilul
unei pungi, cu pereţii uşor oblici şi fundul arcuit. Ea porneşte din stratul de cultură şi
coboară în pământul steril, argilos, până la -1,30 m. Groapa conţinea un bogat
material arheologic constând din ceramică, în cadrul căreia predomină cea de factură
fină, bogat ornamentată (PI. XV), greutăţi de lut, unelte din piatră şi os. Semnalăm
descoperirea poziţionată cu gura în jos a unei ceşti, care păstra în interior un bulgăre
mare de ocru (PI. XV/19), utilizat probabil ca şi colorant7. Ca piese deosebite sunt de
consemnat un obiect din lut, cu perforaţie longitudinală, rupt la ambele capete şi
decorat de jur-împrejur cu benzi de incizii haşurate (PI. XVI/1) şi o plăsea de cuţit, cu
perforaţiile pentru nituri, lucrată din os şi ornamentată în zona de mijloc cu un decor
format din triunghiuri haşurate, încadrate într-un registru (PI. XVI/2). Aceste
descoperiri reprezintă, din câte cunoaştem, unicate pentru mediul Wietenberg.
În partea inferioară a gropii a fost observată o pigmentaţie de cărbune şi
fragmente de chirpic (PI. IV, profil). Materialul acestui complex, pe baza analogiilor
ce se pot stabili, aparţine fazei a III.
În zona sudică a casetei 2/1998 s-a cercetat o groapă (complexul 4/1998) de
formă oval-circulară (diametrul 2,20 x 1,90 m) şi fundul albiat, ce se adâncea de la
nivelul surprinderii sale (-0,55 m) cu 0,20 m. Complexul a fost segmentat de o altă
groapă aparţinând culturii Basarabi. Inventarul recoltat consta din bucăţi de chirpic şi
ceramică specifică culturii Wietenberg, faza a III-a.
În partea estică a casetei 3/1998 s-a profilat conturul circular al unei gropi
(complexul 11/1998), cu diametrul de 1,60 m, ce se prezenta ca o albiere, care se
adâncea, de la nivelul surpinderii sale (-0,50 m), cu 0,15 m în solul viu. Din
materialul arheologic recoltat reţine atenţia un sceptru fragmentar lucrat din os,
purtând un decor incizat, redat prin triunghiuri haşurate şi ornamente în zig-zag.
Alături au apărut fragmente ceramice, urme de arsură, fragmente de ocru roşu şi un
vârf de săgeată din silex cu denticulaţia intactă.
După inventarul conţinut, putem trage concluzia că ne aflăm în faţa unui
complex cu caracter ritual. Ideea este susţinută şi de faptul că, după depunerea
inventarului, a avut loc o căpăcuire a gropii cu un strat curat de lut galben cu
Utilizat în ritualul funerar, în special la populaţiile stepice nord-pontice, bulgărele de ocru descoperit
7
la Vinţu de Jos constituie o aparitie singulară în aria culturii Wietenberg.
grosimea de 8 cm. Pe baza decorului ceramic, groapa rituală aparţine fazei a II-a a
culturii Wietenberg.
Alte materiale arheologice aparţinând Wietenberg II şi III s-au găsit în cursul
săpăturilor întreprinse în aşezare (Pl. XXVII/1-2, 6-9).
4.2.3. BRONZ TÂRZIU. Documentată prin apariţia, întâmplătoare, în anii '50 a
unor vase ceramice de tip Noua, în zona gării C. F. R. Vinţu de Jos (Andriţoiu 1992,
126, pl. 52/5, 8), locuirea aparţinând bronzului târziu de la Sibişeni a fost reliefată pe
calea cercetărilor sistematice prin apariţia unor complexe sau materiale apărute în
stratul de cultură.
În S VIII/1996, trasată pe botul nordic al terasei, au fost surprinse, între m
3,80-5,00 urmele unei locuinţe de suprafaţă (complexul 1/1996), ce intra în profilul
estic al secţiunii. Pe această latură s-a deschis o casetă, între m 3-5, cu dimensiunile
de 4 x 4 m. Locuinţa avea, în urma dezvelirii aproape în întregime, o formă
patrulateră, cu dimensiunile de 3,71 x 2, 17, orientată pe direcţia sud-vest-nord-est,
delimitarea făcându-se pe baza concentrării materialelor arheologice.
Inventarul locuinţei cuprindea materiale de tip Noua (două vase cu două torţi,
cu secţiunea triunghiulară, prevăzute cu creastă - Pl. XVII/4, 6; vase-sac - Pl. XVII/1-
2; un omoplat crestat), cât şi unele piese ceramice de tradiţie Wietenberg (două vase
de provizii de mari dimensiuni, prevăzute pe pântec în zona mediană cu două torţi
puternice. Buza acestor recipiente neornamentate era teşită în unghi spre interior - Pl.
XVIII/4).
Din stratul de cultură provin numeroase fragmente ceramice specifice
descoperirilor de tip Noua din Transilvania: vase bitronconice prevăzute cu două torţi
(Pl. XVII/13), vase-sac (Pl. XVII/5, 9-12, 15; XIX/10), străchini (Pl. XVII/8, 16),
precum şi caracteristicii omoplaţi crestaţi din os. În acelaşi context a fost găsită şi
ceramică decorată cu măturicea (Pl. XVII/3, 14), asemănătoare celei din bronzul
timpuriu, însă diferită ca factură8 .
Alte vestigii databile în bronzul târziu au apărut şi în S IV B/1997 în
conţinutul a două complexe.
_ .................- ..... „„ ......___"""""···-
..
•• .
• .•I "' .
• '' .f .
• " •
. .
1t 11
' .
n
.
•
.
li 11
' .
11 •
' .
" • 11
.
• 11
.
,... ,
PI. V. Secţiunea IVB/1997. Grundriss şi profilul stratigrafic de sud.
8
Pentru ceramica decorată într-o manieră similară în descoperirile Noua din Transilvania, a se vedea
materialele de la Buza, jud. Cluj (Bădău-Wittenberger 1994, 152, pi. IX/2-3, 5-6; XII/I; XVl/1-2).
PI. VI. Planul casetelor Cl-C8/1998.
SIBIŞENI - " DEASUPRA SATUWI "

Planul şi profilul nordic
al secţi u nii Sv1• Im 0-101
,EZ2:J -0-..-:..
,IIJJ l!2J -.~-,,..„
.• „
PI. VII. Grundrissul şi profilul nordic al S VIII/ 1996, cu locuinţa Noua.
Spre capătul vestic al secţiunii s-a conturat o groapă de formă circulară

(complexul 3/1997), cu diametrul de 1,50 m, ce conţinea un bogat inventar
arheologic. Situaţia surprinsă ne permite să avansăm ipoteză că artefactele găsite în
acest complex au fost depuse, în mod ritual (?), întrucât s-a putut constata o
anumită ordonare a lor. Astfel, în mijlocul „depunerii", în partea superioară, se afla
un mic văscior, întreg, de formă bitronconică, prevăzut pe diametrul maxim cu
două tortiţe perforate dublu, vertical şi două aplicaţii sub forma unor proeminenţe
dispuse cu vârful în jos, respectiv în sus (PI. XXI/12). Recipientul respectiv se
găsea deasupra unui vas de dimensiuni mai mari şi de formă bitronconică
aplatizată, prevăzut cu două torţi supraînălţate, în prezent rupte, decorat pe
diametrul maxim cu două proeminenţe (PI. XXI/17). Sub acest vas s-a aflat lama
unui cuţit lucrat din bronz (PI. XXI/15). Ceramica semifină şi fină se mai compune
dintr-o strachină de mici dimensiuni cu marginea evazată (PI. XXI/11), un vas
(cană ?) decorat pe umăr cu o alveolă de formă circulară (Pl. XXI/16), două
fragmente de căni (PI. XXI/18-19), un castron tronconic (PI. XX/5), un recipient cu
deschiderea largă, având buza dreaptă (PI. XX/6) şi un fragment ceramic decorat
cu un şir de incizii oblice încadrate, se pare, într-o bandă incizată (PI. XXI/2).
În acelaşi complex s-au mai aflat fragmente din vase de uz comun, de provizii
(PI. XXI/10), străchini cu marginea dreaptă (PI. XXI/9) şi vase de tip sac, orna-
mentate la o oarecare distanţă de buză, sau imediat sub aceasta, cu impresiuni rea-
lizate cu degetul (PI. XX/1,4) sau cu un instrument de formă triughiulară, în ultimul
caz asociate cu butoni de prindere alveolaţi (Pl. XXI 3), precum şi aplicaţii plastice
01izontale alveolate, sub forma unor brâie (Pl. XXI/8) şi aplicaţii simple (Pl. XX/2).
Pl. VIII. Planul secţiunii S X/1998 şi profilul peretelui nordic
156 I. ANDRIŢOIU, C. I. POPA, IN. M . SIMINA!
CI c11
-0,6$ - 1,00
·O, 6S
I
I
I
I
i
I
- - - - - --- - --t - - ... - - - - - - - - - - - - - - - - -+ - -
I I
I I
I I
I I
I
I I -tOO
I
I
I
•
- - - - - - - __ .J. __ „ - - - - .......
. I
________; __ -------- --
~
I
I 1
I
I - 0,70
- 0,60
-\20
(iID 1-m
--..,.___.,___-c:_~_.'---e1 -e' 1 flZZl 2rrn 3Dlll 4 rmi s.Cl
6&!\W o;>l!l!l!I 8mi!J gE.:.J 10~

115) 12~ 13~ v.0 !@
PI. IX. Planul locuinţei medievale din S A/1994 şi C I-11/1995.
Aceleiaşi categorii îi aparţine şi fragmentul din partea inferioară a unui

vas, perforat, utilizat, cel mai probabil, ca strecurătoare, deşi caracterul gropii
nu exclude şi alte posibile utilităţi, în procese legate de un anumit ritual (PI.

XXV13).
Modul de preparare a gropii şi conţinutul acesteia ne sugerează o
depunere cu caracter cultic, a cărei semnificaţie exactă nu poate fi însă
desluşită. Caracteristicile ceramice ne permit o datare a complexului la un
orizont cronologico-cultural posterior manifestărilor de tip Noua din
Transilvania, cel mai probabil unul imediat următor (Ha Al). Definirea, din
punct de vedere cultural este însă prematur a fi stabilită.
În aceeaşi secţiune (S IV B/1997), au fost cercetate, parţial, urmele unui
alt complex datând din bronzul evoluat (complexul 5/1997). Este vorba despre
o locuinţă de tip bordei, surprinsă între m 11-14, ce se adâncea de la nivelul
conturării până la - 1,44 m. Complexul avea profilul piriform, cuptorit, din el
nefiind cercetată decât partea din acesta surprinsă în secţiune.
Inventarul locuinţei este sărăcăcios, constând din fragmente ceramice şi
rare resturi osteologice. În cadrul ceramicii fine se distinge o strachină invazată,
de culoare brună, cu suprafaţa lustruită, decorată sub buză cu caneluri în gen
„turban" (PI. XXIV9) şi o toartă (PI. XXIV4). Alte fragmente aparţin unor vase-
sac, decorate cu impresiuni şi brâie cu proeminenţe-apucători (PI. XXIV6-8).
Omametele incizate sunt prezente doar pe două fragmente, sub formă de linii
dispuse în arcade (?) (Pl. XXIV2) şi incizii scurte, neregulate (Pl. XXIVl). O
uneltă de os, fragmentar~a fost folosită probabil ca spatulă (PI. XXIV3). Cu
toate că descoperirile prezentate nu conţin elemente care să permită o atribuire
cultural-cronologică exactă, poate fi remarcată prezenţa străchinii de tip
„turban" (PI. XXXIV9), ce apare în perioada Ha A, devenind apoi
specificµ. o D Qmultor grupe şi culturi ale Hallstattului din România. Factura
acesteia ca şi a celorlalte materiale găsite împreună cu ea ne indică o datare în
Ha A, la un orizont pre-Gava. Dacă locuinţa este contemporană cu groapa
cultică (complexul 3/1997) sau este imediat posterioară acesteia este greu
deocamdată de precizat. Totuşi, credem că prima ipoteză pare mai aproape de
realitate, dat fiind şi faptul că cele două complexe sunt situate destul de aproape
unul de celălalt.
4.3. Prima vârstă a fierului (Hallstatt)

4.3.1. CULTURA GAVA. Hallstattul timpuriu este reprezenat prin câteva
descoperiri ceramice apărute în secţiunea VIIV1996. Materialele au apărut în
stratul de cultură (grosimea O, 15 m, sesizat între metrii 23-26), nefiind surprinse
complexe care să dateze din această perioadă. Se remarcă ceramica neagră,
lustruită, fragmentele aparţinând, în general, unor vase de mari dimensiuni (PI.
XXIIV4-5, 11), dar şi unor străchini tronconice (Pl. XXIIV3) sau cu buza uşor
invazată (PI. XXIIV8). Deosebit de interesant este peretele unui vas care, în
zona unei rupturi, prezintă două perforaţii, fapt ce sugerează repararea acestuia
158 I. ANDRJŢOIU, C. I. POPA, IN. M. SIMINA!
(Pl. XXIII/ 11 ). Ornamentaţia ceramicii constă din caneluri în ghirlandă (Pl.
XXIII/4) şi din incizii în formă de „brăduţ" (Pl. XXIIl/5).
Ceramică similară ca factură a apărut şi în S IV Al 1997, în stratul de
cultură (fragmente provenite de la străchini invazate - Pl. XXVIl/10, 13 şi de la
vase de tip sac - Pl. XXVIl/11-12, 14).
Pe baza trasăturilor specifice, materiale discutate se pot încadra în
orizontul Gâva din Transilvania şi pot fi datate, mai larg, în etapa Ha B.
4.3.2. CULTURA BASARABI. Vestigiile purtătorilor acestei culturi apar,
disparat, sub forma unor complexe sau ca apariţii izolate în stratul de cultură, în
întreaga zonă cercetată. Excepţie face situaţia evidenţiată în S VIIl/1996, unde,
pentru o mică porţiune de teren, putem susţine existenţa unui strat de cultură ce-
l atribuim culturii Basarabi. În această secţiune s-a conturat (m 48-49), spre
peretele estic, urmele unei vetre slab conservate, în resturile căreia s-au găsit un
fragment de os, fragmente ceramice atipice, precum şi un perete de vas decorat
în tehnica şnurului fals (Pl. XXIll/1). Din această secţiune provine un alt
fragment ceramic de tip Basarabi (Pl. XXIll/2).
Cercetările efectuate spre capătul vestic al secţiunii IV /1997 au permis
conturarea, între m 24-28, a unui „şanţ" ce pornea imediat de sub stratul arabil,
partea superioară fiindu-i distrusă, ce se adâncea cu 0,40 m adâncime, până la -
0,60 m (Pl. V). Din respectiva adâncire provin două fragmente ceramice
aparţinând culturii Basarabi decorate prin incizare (PI. XXVIl/15) şi canelare
pe interior (Pl. XXVIl/19). Alte fragmente Basarabi au fost găsite şi în S IV
B/1998 (Pl. XXVIl/17-18).
Cele mai reprezentative descoperiri de tip Basarabi provin din două
complexe dezvelite în casetele 2 şi 3/1998. Primul complex reprezintă o groapă
(diametrul gurii 1,90 m), surprinsă în C2/1998, la - 0,55 m, de formă circulară,
având pereţii uşor cuptoriţi, care se adâncea până până la -1,60 m. Inventarul
acesteia constă din rare fragmente ceramice specifice culturii Basarabi.
În vecinătatea acesteia, în C3/1998, a fost cercetată o altă groapă de
formă circulară. În profil, groapa cuptoreşte, iar fundul, săpat adânc în steril
până la - 1, 70 m, era plat. Inventarul ceramic constă din străchini cu buza
invazată (PI. XXV/5-13; XXVl/9), castroane cu buza puternic răsfrântă (PI.
XXIV/1-11), ceşti scunde cu toarta supraînălţată (Pl. XXV/2, 4; XXVl/12-13)
şi vase borcan (Pl. XXVl/1, 6-8, 17-18, 21-23) sau de provizii (Pl. XXVl/15).
În cadrul elementelor decorative, predominante sunt canelurile. Străchinile
sunt, în general, ornamentate cu caneluri late, plasate sub buză (Pl. XXV/5-6, 8-
11, 13; XXVl/9). Decorul canelat pe interiorul recipientelor este mai bine
reprezentat în cazul castroanelor (PI. XXIV/1-3, 5-10, 13). Se remarcă, într-un
singur caz, prezenţa canelurii sub forma unui cârlig spiralic (Pl. XXIV/2). Rar,
se întâlnesc triunghiuri haşurate oblic (Pl. XXVl/10), ghirlande realizate în
tehnica şnurului fals (Pl. XXVI/11) şi impresiuni în genul „goabelor de grâu'',
pe fundul unui vas (Pl. XXVl/16). Din acest complex mai provin o râşniţă
fragmentară, precum şi un fragment din lut ars ce poartă pe una din laturi un
decor canelat (PI. XXVl/19), al cărui rost nu-l putem preciza.
Atât elementele decorative, cât şi formele ceramice impun datarea
complexelor investigate în etapa târzie din evoluţia culturii Basarabi, mai precis
la începutul fazei III, când mai persistă încă elemente caracteristice etapei
clasice. Complexele de la Sibişeni se alătură descoperirilor Basarabi târzii din
Transilvania, sesizate la aşezările de la Chendu şi Ghirbom (Ciugudean 1997,
159-161, fig. 3114-20; 32-34 ).
Pe baza materialelor descoperite, se poate afirma existenţa în situl de la
Sibişeni-"Deasupra satului" a unei locuiri Basarabi, încă slab reprezentată, dar
caracteristică pentru faza târzie a acestei culturi. În acelaşi timp însă, unele
materiale apărute izolat în diferite puncte ale staţiunii permit aserţiunea
existenţei unei locuiri şi în faza clasică, fapt ce trebuie întărit însă prin noi
descoperiri.
4. 4. A doua vârstă a fierului (Late ne)

O nouă etapă în locuirea terasei „Deasupra satului" se înregistrează în
epoca Latene. Acestei epoci îi aparţine un complex sesizat spre capătul nordic
al secţiunii VIIl/1996, între m 35-38. El se prezintă sub forma unei gropi care
se adâncea până la - O, 70 m. Conţinutul său consta din ceramică grosieră,
lucrată cu mâna, în rândul căreia sunt de amintit, cu excepţia unui mic văscior
(PI. XX.111/9), doar vasele borcan decorate cu butoni circulari, dublii sau
dreptunghiulari, uniţi uneori prin şiruri de alveole (PI. XXIIl/12-13, 15-18).
Absenţa ceramicii fine, precum şi a altor forme ceramice care ar putea susţine
datarea complexului, îngreunează acest demers. Nu trebuie pierdut din vedere
caracterul arhaic al ceramicii care, eventual poate fi contemporană cu
materialul existent într-un alt complex cercetat la 100 m distanţa spre sud
(RepArhA/ba 1995, 207), unde ceramică asemănătoare apare asociată cu
ceramică de factură celtică, alături de alte categorii de inventar. Pe de altă parte,
trebuie semnalată prezenţa în S VIII/1996, între m 18-20, a două buze de
fructieră lucrate la roată, ce pot fi datate în faza „clasică" a culturii geto-dace
(PI. XXIll/14).
Un alt complex din epoca dacică a fost cercetat în partea estică a secţiunii
X/1998. Aici a fost surprinsă o locuinţă ce porneşte din partea superioară a
stratului de cultură (-0,21 m) şi se adânceşte cu 0,35 m, pe o lungime de 2,20
m. Materialul arheologic, sărăcăcios, constă din fragmente ceramice de culoare
cenuşie şi cărămizie, lucrate la roată, care se pot data în sec. I î.Chr.-1 d.Chr.
160 I. ANDRIŢOIU, C. I. POPA, jN. M . SIMINAj
o 1 2 3
1 [}3]
2 -
A -0,97
I B
-1,60
I
s'
A
-'C__~-]-A
o 1m
1~2~3~4~5~5~7~a~gm1om
11~ 12.rlll'&l 13Wl?J 14~ 15!IlillID 16llll 170

Pl. X. Planul de situaţie al cuptorului şi locuinţei medievale; grundrissul şi stratigrafia din S
B/ 1995 (1 - galben steril; 2 - pietriş natural; 3 - galben steril; 4 - pietriş natural; 5 - galben
steril; 6 - nivel galben-cărămiziu ; 7 - nivel negru; 8 - nivel negru sfărămicios; 9 - pământ
negru amestecat cu argilă; 1O - strat arsură; 11 - strat cenuşă; 12 - strat nisipos amestecat;
13 - strat nisipos gălbui; 14 - strat cenuşă; 15 - pământ negru măzăros; 16 - lut ars roşu
(cuptor) ; 17 - strat negru sfărămicios (nivel vegetal) .
~ :'\ /
fJ (jJJp ·_.. ',-, "" I .~ •
W1 11 "'. ·•·. -·. 12
fj,iijj6iâ0fl~
I I
14
PI. XL Complexul 2/1997 eneolitic: ceramică (I, 3-7, 9-10, 12-14, 16-18), unealtă de os
(2), unelte de silex (8, 11), fragment de râşniţă (15).
) \ 2
5 ~: :
\ ________
PI. XII. Locuinţa Coţofeni: ceramică (1-4, 9), unelte de os (5-8).
'\
'\',,, ,
',,____________________./ 1
1(
''
-~
II o I 3
\:- - ----- -- - --------- --- -- --- ---- ·- -}

'' '
'
'' :'
) (
/
' ...... ,
',
',, --~~/
'-,~---------------------" 4
O 5 cm
PI. XIII. Locuinţa Coţofeni: ceramică (1-4),
w A
8
I o ' 10
Al1 ~ fi3
~,12
o , 2 ) ~ 5
PI. XIV. Materiale arheologice din S VIIl/1996 aparţinând culturii Coţofeni (1), bronzului
timpuriu (2-13, 15-16, 18) şi evului mediu timpuriu (14, 17, 19).
Şantieru/ arheologic Vinţu de Jos - „Deasupra Satului" 165
Es-7
~,
~
"'7116
~
'@~--".··
,.,
23
l
26
27
PI. XV. Groapa Wietenberg (complexul 1/1997): ceramică (1-22; 24-17), fusaiolă (23).
o
·~ . ... .:
1, I •'·,
' .•• „;
:.... : ~>
o Sem
PI. XVI. Groapa Wietenberg (complexul 111997):

piesă ceramică ( l) şi plăsea de cuţit din os (2).
-A
I
10
,„
012345
PI. XVII. S VIIl/l 996. Locuinţa din bronzul târziu: ceramică (1-16).
168 I. ANDRIŢOIU, C. I. POP A, tN. M. SIMINA!
# ~ ~.
I G,
I F~3- \
'-"~a..„
c: s
=
I g~ 6
-~ ~ t
-~ „·<:-..-·"/··:.;··:
·:;·•· .. ·„· ·····
···:·
· .-;- :_: ·~- .r·;.:~ i1
8
I C\.
Wl„ ) a ... -.
)., ~15
--
""'
Pl. XVIII. S VIII/1996. Material arheologic: ceramică aparţinând bronzului târziu (1-14)
şi culturii Basarabi (15).
13
17
J Q t ~1
o
PI. XIX. S VIII/1996. Materiale arheologice din stratul de cultură: ceramică epoca
bronzului (1-7, 9-13, 15-21) şi Hallstatt B (8) şi unealtă de silex (14).
I \, 2
, I"~. pPP p. „ ~ „ "' „
,/ . -~--
·1 ••
,o
6
PI. XX.SIV B/1997. Groapă (complexul 3/1997) bronz târziu: ceramică (1-6).
fJl
-·~
18
V,):;;(
5
PI. XXI.SIV B/1997. Groapii(complexul 3/1997) bronz târziu: ceramică (1-14, 16-19) şi
cuţit de bronz (15).
I. ANDRIŢOIU, c. I. POPA, IN. M. SIMINA]
172
~2
Pl. XXII. S IV B/1997. Locuinţa (complexul 5/1997) bronz târziu: ceramică ( 1-9).
Şa11tierul arheologic Vinţu de Jos - „Deasupra Satului" 173
c
11 12
_.,~
V!.1.
16
17 18
012345
PI. XXIII S VIII/1996. Material arheologic: cultura Basarabi (1-2), Hallstatt B (3-5, 8, 11,
13), Latene mijlociu(?) (9, 12, -13, 15-18) şi epoca dacică (14).
....__,~_.5... - ------ --- --

--- ~- -
Cl-2)
- - - - - - - „ ______ ........
„ .......
( I\
- i~tr;•;q
~~'~ ~~,~
B!!JL • ' 11
tll
o'--'--'--'--J..........J5cm
I
PI. XXIV. Groapa Basarabi (complexul 3/1998): ceramică (1-15).
---::--:::.-...,
I ') l
z:.·.:.
"//
,
,.„""'
! I
: I
---------:::...
---„„ ____ _______-_-_-_:___ „ __ _
o
.
5
I 9 ' .............
.......... „...........
....... _--------------- ____ ...,. ............
/~/
,„
...„„ ...
,„,...'1o
-;.„r:·r.-w~~y·„r:r·~'-~:t.~~
.. -:'·":"'"':"----··-t-.-
o 5cm
PI. XXV. Groapa Basarabi (complexul 3/1998): ceramică (1-13).
176 I. ANDRIŢOIU, C. I. POPA, IN. M. SIMINA]
~ .
' '1
~
~,f2
LJl 1/!!!17 vi. m I
';
• ~
.
I
..
,.. '•'
..
1• ·~ ~• •o •
. ..
'• r ,
~
•
·1:.
.
--
PI. XXVI. Groapa Basarabi (complexul 3/1998): ceramică (1-18, 20-24) şi obiect de lut
ornamentat ( 19).
'
(
-fil)
. . -,.·
.:·-~
~.···
·-::- .. ~ ..... !-_
_- . .":~:._.
.- ~
. .. ' ·. :· .. . . "'· : .:
.. '
'
5 ' , 7
\ CJ{
14
Ol
PI. XXVII.SIV A/1997. Materiale arheologice din stratul de cultură: ceramică aparţinând
culturii Bodrogkereszrur (3), Wietenberg (1-2, 6-9), Hallstatt B (10-14, 16, 20) şi
Basarabi (15, 17-19).
4.5. Epoca romană.

Cercetările întreprinse pe terasa „Deasupra Satului" de la Vinţu de Jos au
surprins, constant, materiale din perioada romană, plasate în special în zona
centrală a platoului. Au putut fi identificate şi unele complexe, atât urmele unor
construcţii, cât şi gropi menajere.
În treimea sudică a secţiunii IVl 994, la -0,25 m adâncime, a fost surprins
un strat compact, gros de aproximativ O, 15 m, constituit din materiale de
construcţie (ţigle, olane etc.) care proveneau de la o construcţie romană
dezafectată aflată în apropiere. De aici provine şi fragmentul unui vas de tip
terra sigillata, precum şi un nit (?) lucrat din bronz.
Secţiunea IV /1994 a scos la iveală substrucţia unei construcţii romane,
formată din ziduri de piatră de râu, legate cu mortar (PI. III). De asemenea, în S
11/3 a apărut talpa de piatră de râu a unui alt edificiu care avea suprastructura
din lemn. În perimetrul acestor construcţii au apărut sporadice urme romane,
reprezentate prin material de construcţie (ţigle) şi ceramică.
În jumătatea nordică a casetei 2/1998, sub solul vegetal, s-a delimitat
conturul, de formă patrulateră, al unei locuinţe puţin adâncite (O, 15-0,20 m).
Din interiorul acesteia provine un mare număr de fragmente ceramice, unele cu
urme de pictură de culoare sângerie, precum şi bucăţi mici de fier, puternic
oxidate. Merită amintite partea superioară a unei amfore şi fragmente dintr-un
altar din a cărui inscripţie s-au păstrat doar mici porţiuni, greu lizibile.
În S IV A/1998 au fost sesizate urmele unei aglomerări de material
tegular şi ceramic roman care pot fi interpretate drept resturile unei locuinţe (?).
Inventarul arheologic constă îndeosebi din ceramică: oale, unele prevăzute cu
două torţi (PI. XXVIIV22), castroane (PI. XXVIIVl, 4), precum şi recipiente de
mici dimensiuni (PI. XXVIIV2). Decorul este reprezentat de incizii orizontale
fine, plasate sub buza vasului (PI. XXVIIl/2), caneluri orizontale (PI. XXVIIV6,
22), realizate pe ceramica cenuşie, alături de şiruri orizontale de impresiuni
realizate cu rotiţa (PI. XXVIIl/8-9). O categorie aparte a ceramicii o reprezintă
specia pictată, pentru care s-a folosit o culoare sângerie cu ajutorul căreia s-au
redat diferie motive curbo-liniare pe exteriorul (PI. XXVIIV7, 10-13) sau
interiorul recipientelor (PI. XXVIIV14). Din aceeaşi aglomerare provine şi un
cuţit din fier (PI. XXIIl/21 ), precum şi materiale de construcţie, între care
semnalăm un fragment de cărămidă purtând o adâncitură trasă cu degetul (PI.
XXVIIV20).
Probabil că această construcţie poate fi pusă în legătură cu groapa
(complexul 2/1998) surprinsă în caseta 2/1998, care are gura de formă
circulară, ce se adânceşte, sub formă de pâlnie, până la -1,85 m. Alături de
fragmente ceramice, în complex s-a descoperit şi un fragment dintr-o brăţară
lucrată din sticlă transparentă.
O altă groapă a fost cercetată în S 11111994, din care au fost recoltate

fragmente ceramice romane şi preistorice, ultimele aflate în poziţie secundară. Pe
fundul gropii se afla o cărămidă romană.
În caseta 6/1998, la adâncimea de -0,25 m, s-a conturat o vatră de formă
aproximativ ovală (0,70x0,70 m) (complexul 6/1998) de pe care a fost recuperat
un fragment ceramic roman, de culoare gălbuie, lucrat la roata rapidă.
Pe baza puţinelor materiale de epocă romană descoperite şi a absenţei, cu
puţine excepţii, a unor substrucţii din piatră, este dificil să precizăm caracterul
locuirii de la Vinţu de Jos-„Deasupra Satului". Având în vedere facilităţile zonei,
ele ar putea aparţine unei probabile vil/a rustica.
4.6. Epoca postromană.

O posibilă locuire a zonei după retragerea aureliană ar putea fi susţinută prin
câteva descoperiri izolate, făcute în zona centrală a aşezării, în timpul cercetărilor.
Astfel, în S 11/1994 au apărut mai multe fragmente ceramice, de culoare
cenuşie, aparţinând unor chiupuri, decorate cu benzi de incizii orizontale şi în val,
care pot fi datate în sec. III-IV d.Chr. De asemenea, în caseta 2/1998, la adâncimea
de 0,20 m, a fost descoperit un fragment ceramic de culoare cenuşie ce poartă un
decor ştampilat. Fiind o descoperire izolată, este greu de apreciat dacă se leagă de
locuirea din perioada amintită mai sus ori, mai probabil, aparţine unui orizont
cronologic ulterior, databil în sec. V-VI d.Chr., întrucât are bune afinităţi cu
ceramica de tip gepidic.
4.7. Vestigii din secolele VI-VII.

În cadrul secţiunii IV B/1997 a fost surprinsă şi cercetată sistematic o
locuinţtide tip adâncit. Locuinţa, care avea o formă circular-ovală cu dimensiunile
de 2,45 x 2,00 m. Nu au fost identificate urme de pari sau alte amenajări auxiliare.
Întregul material arheologic aflat în interiorul acestui complex se rezumă la
ceramică, care este din categoria uzuală. Reţine atenţia o piesă fragmentară, de
formă circulară şi plată, cu un diametrul de 21 cm, prevăzut în apropierea zonei
centrale cu un orificiu (diametru = 1Omm), care nu străpunge în întregime peretele.
Nu ne putem pronunţa asupra utilităţii acesteia (PI. :XXIX/10).
Ceramica este confecţionată dintr-o pastă bine frământată, de culoare
negricioasă, având ca degresanţi nisip, cioburi pisate şi pietricele. Fragmentele
ceramice descoperite aparţin, în cea mai mare parte, tipului de oală-borcan, lucrate
cu mâna. Acestea au o gură largă, gâtul scurt, corpul arcuit şi fundul plat (PI.
:XXIX/2-9). Excepţie face doar fragmentul dintr-un vas care are gâtul îngust şi înalt
(PI. XXIX/1). Singurul element decorativ prezent constă într-o serie de impresiuni
realizate imediat sub buză şi care apar pe un singur fragment ceramic (PI. XXIX/3).
Pe baza analogiilor oferite de materialul ceramic în aşezări contemporane
(Şopteriu - Gaiu 1979, 265-271, Şieu-Odorhei - Rădulescu 1995, 165-171, ambele
în jud. Bistriţa-Năsăud), locuinţa se datează în secolele VI-VII.
180 I. ANDRIŢOIU, C. I. POPA, IN. M. SIMINA]
~l J \J I S2 l
J
7~
~
,
~~·1
10 ~"
PI. XXVIII.SIV A/1997. Locuinţa romană: ceramică (1-19), fragment de cărămidă cu

urme digitale (20) şi cuţit de fier (21 ).
/
/
_..., ,,,
/
---
10
PI. XXIX.SIV B/1997. Locuinţa din secolele VI-VII: ceramică (1-9),

obiect din lut (10).
4.8. Vestigii medievale timpurii (sec. XII-XIII).
Cele mai importante vestigii medievale timpurii au apărut pe buza terasei, în
zona centrală a aşezării, unde au fost practicate două secţiuni (SA şi SB) şi două
casete (I-II). De la baza stratului de cultură feudal timpuriu porneşte o alveolare ce
pătrunde în solul viu până la -0,90 m, care corespunde unei locuinţe de tip adâncit
cu două faze de locuire (PI. IX).
În prima etapă locuinţa, care era adâncită cu 0,60 m faţă de nivelul medieval
de călcare. În colţul nord-estic al locuinţei s-a amenajat iniţial o vatră, de formă
ovală (0,70 x 0,40 m), uşor adâncită în solul viu. Vatra, prevăzută cu gura de
alimentare spre latura de sud a locuinţei, trebuie să fi funcţionat un interval de timp
restrâns. Într-o a doua etapă, care ţine tot de primul nivel surprins stratigrafic, în
colţul sud-vestic al locuinţei s-a amenajat, îmtr-o alveolare, o nouă instalaţie de
încălzit din care provine o mare cantitate de cenuşă, bucăţi de chirpic şi urme
puternice de arsură. Contemporană cu aceasta este şi amenajarea surprinsă în colţul
nord-estic al locuinţei, care acoperea vatra iniţială a încăperii. Această amenajare,
de formă dreptunghiulară (1,00 x 0,80 x 0,30 m), confecţionată din pietre şi
fragmente de cărămizi romane refolosite, prinse între ele cu lut, pare a constitui
treapta de acces în locuinţă9 .
În faza a doua de utilizare a locuinţei s-a înfipt un stâlp de lemn (sesizat prin
groapa ce avea diametrul de O, 18 m şi pătrundea în sol până la - 0,95 m), care
susţinea acoperişul, probabil şi uşa prin care se făcea accesul în interiorul acesteia.
Ca o anexă a locuinţei este groapa surprinsă în colţul nord-estic (G 1) al
casetei II şi care a fost sesizată la - 0,45 m, fundul său fiind la -1, 15 m. Marginile
gropii sunt arcuite, în grundriss având o formă ovală. Chiar dacă nu ne putem
pronunţa asupra destinaţiei iniţiale a gropii, în momentul abandonării ea servea ca
groapă menajeră. Datarea acesteia în evul mediu timpuriu este asigurată, pe lângă
observaţiile stratigrafice şi de materialul ceramic descoperit în interior (PI. IX).
O a doua groapă apărută în caseta II, săpată în formă de clopot (G2),
alungită (1,50 x 0,60 m), avea gura de 0,15 m ce a putut fi sesizată la - 0,45. Pe
fundul gropii au fost surprinse bucăţi de pământ ars la roşu, căzute de pe pereţii.
Prin forma sa, dar şi datorită tratamentului la care au fost supuşi pereţii, se poate
afirma că aceasta a servit la păstrarea produselor agricole (PI. IX).
La aproximativ 6,20 m vest de locuinţa medievală, în ruptura malului, s-au
observat resturile unui cuptor. Săpat în solul viu, acesta prezenta două niveluri
succesive de folosire. Datarea cuptorului este asigurată pe baza materialului
ceramic (inclusiv căldări de lut). Păstrată parţial, această amenajare nu ne oferă
date necesare privitoare la modul ei de funcţionare (PI. X).
9
Descoperiri de amenajări similare, din pământ, numite şi „laviţe de lut", sunt cunoscute la Olteneşti
(Spinei 1972, 134, fig. I), Davideni (Mitrea 1980, 68), Bucov-"Tioaca" (Comşa 1978, 19, fig.
I Oli, 11 /I, pi. 4/4 ), Văd astra (Mateescu 1961, 61, pl.2) etc. O treaptă de acces amenajată din pietre
este întâlnită la Dinogeţia (Comşa 1959, 102, fig. 2).
\ l
c: .
·~ I
' 2 • 3
. . . . : ·........ ,. ·~
. ···'···"!""' . . . • .
···: ~
@-=
-~
@ ..,6 .
.
I
I
I
I
-.
.
.
PI. XXX. S A/1994. Locuinţa medievală timpurie; groapa (G 2/1995) medievală timpurie:
recipient din sticlă (1), obiect din fier (2), unealtă din os (3), cute din piatră (4), fragment de
marmură (romană?) (5), fusaiole din lut ars (6-7), fragment ceramic smălţuit (8) şi aplică
de os pentru arc (9).
o 5
Pl. XXXI. Locuinţa medievală timpurie (1-7); groapa 2/1995 (8).
~
'l::~ ~
PI. XXXII. Locuinţa medievală timpurie: ceramică (1-4).
186 I. ANDRIŢOIU, C. I. POPA, IN, M. SIMINAl
Pe nivelul de călcare al locuinţei din faza a doua, se aflau concentrări de

materiale ceramice, obiecte din piatră (cute de gresie - Pl. XXX/4, fragment
profilat din marmură - Pl. XXX/5, provenit probabil de la un monument roman)
sau os (străpungător -Pl. XXX/3) şi sticlă (două fragmente din buza unui vas
mic de sticlă opacă, de culoare negricioasă - Pl. XXX/1), precum şi chirpic.
Materialul ceramic, numeros, în mare majoritate de uz comun, lucrat la roată cu
învârtire medie, fiind confecţionată dintr-o pastă compactă, având ca degresant
nisip cu bob mic şi mijlociu, uneori şi mici pietricele, aparţine unor forme
ceramice comune: oala-borcan, căldarea de lut, castronul şi plosca.
Tipul de oală-borcan (Pl. XXXI) este caracterizat de o buză puternic
răsfrântă în exterior. Gâtul scurt, bine arcuit, este succedat de un umăr
proeminent. Peretele se îngroaşă treptat în apropierea fundului. Pe unele dintre
fundurile vaselor-borcan se observă urma discului de la roata olarului pe care s-
a confecţionat vasul. Motivele ornamentale constau din incizii. Lipseşte
decoraţia realizată cu ajutorul rotiţei dinţate.
Al doilea tip ceramic este călderea de lut (Pl. XXXII). Gura recipientului,
larg deschisă, are buza îngroşată, trasă spre exterior dar şi spre interior, fiind
prevăzută cu patru perforaţii verticale, grupate câte două, dispuse simetric.
Peretele vasului coboară uşor oblic spre umărul aflat în apropierea fundului
care este puternic bombat.
Dacă din groapa 1 (G 1) provin câteva resturi de oase şi unele fragmente
ceramice, în schimb, în groapa 2 (G2) s-a descoperit şi o piatră de râu, şlefuită,
precum şi o piesă fragmentară din os, uşor arcuită, ornamentată (trei orificii, în
linie, plasate la un capăt al piesei şi patru linii incizate, paralele, dispuse
longitudinal pe exterior), confecţionată dintr-o coastă de animal (Pl. XXX/9).
Piesa de os împodobea, probabil, un arc, servind ca aplică 10 , ea având un rol
preponderent estetic.
Materiale ceramice de aceeaşi factură au apărut şi în secţiunea 11111994,
carourile 1-2, la adâncimea de 0,20-0,30 m, precum şi, în poziţie secundară, în
S VIII/1997.
Pe baza inventarului arheologic descoperit în complexele medievale
prezentate, datarea acestora corespunde celei de a doua jumătăţi a secolului XII,
eventual prima jumătate a secolului XIII.
10
Descoperiri similare sunt cunoscute la Holboca (jud. laşi) (Nestorşi colab. 1952, 96, I 08), Cristuru
Secuiesc-„Piaţa Libertăţii, nr. 44" (Benko şi colab. 1997, 100, fig. 1111, 13) dar şi în teritoriul de la
est de Prut (Postică, Sava 1996, 66, 69, fig. 4/2-5; 12/1-8; Spinei 1999, fig. 39/37-38; 57/21-28).
Şa11tierul arheologic Vinţu de Jos - „Deasupra Satului" 187
ABREVIERI BIBLIOGRAFICE
1. Periodice
ActaMN Acta Musei Napocensis, Cluj-Napoca.
Apulum Apulum, Alba Iulia.
BCŞS Buletinul Cercurilor Ştiinţifice Studenţeşti, Alba Iulia.
Carpica Carpica. Muzeul judeţean Bacău.
Dacia Dacia. Recherches et decouvertes archeologiques en
Roumanie, I-XII (1924-1948), Bucureşti; Nouvelle serie (N.S.).
Materiale Materiale şi cercetări arheologice, Bucureşti.
Revista Bistriţei Revista Bistriţei. Muzeul judeţean Bistriţa.
SCIV(A) Studii şi cercetări de istorie veche (şi arheologie), Bucureşti.
StComSibiu Studii şi comunicări, Muzeul Brukenthal Sibiu.
SympThrac Symposia Thracologica, 1 (1983), Bucureşti.
Zi rida va Ziridava. Muzeul judeţean Arad.
2. Literatură
Andriţoiu 1992 I. Andriţoiu, Civilizaţia tracilor din sud-vestul Transilva-
niei, Bibliotheca Thracologica, II, Bucureşti, 1992
Bădău M. Bădău-Wittenberger, Consideraţii despre cultura
Wittenberger 1994 Noua, în ActaMN, 3111, 1994, 151-172.
Benko şi colab. E. Benko, I. Demeter, A. Szekely, Kozepkori mezovaros a
1997 Szekelyfoldon, Koloszvar, 1997
Berciu 1961 D. Berciu, Contribuţii la problemele neoliticului în Româ-
nia în lumina noilor cercetări arheologice, Bucureşti,
1961.
Ciugudean 1997 H. Ciugudean, Prima vârstă a fierului. I. Cultura
Basarabi în Transilvania, în voi. Cercetări privind epoca
bronzului şi prima vârstă a fierului în Transilvania,
Bibliotheca Musei Apulensis, VII, Alba Iulia, 1997, p.
135-161.
Comşa M. 1978 M. Comşa, Cultura materială veche românească. Aşeză
rile de la Bucov-Ploieşti, Bucureşti, 1978.
Comşa E. 1959 E. Comşa, Despre tipurile de locuinţe din cuprinsul aşe
zării din secolele IX-XII de la Gărvan, în SCIV, X, 1959,
1, 101-116.
Gaiu 1979 C. Gaiu, Aşezarea prefeudală de la Şopteriu (com. Urme-
niş), în Apulum, XVII, 1979, 265-271
Gooss 1876 C. Gooss, Chronik der archaeologische Funde Sieben-
biirgens, Hermanstadt, 1876.
Mateescu 1961 C. N. Mateescu, Săpături arheologice la Vădastra, în
Materiale, VII, 1961, 57-62
Mitrea 1980 I. Mitrea, Regiunea centrală Moldovei dintre Carpaţi şi
Siret În secolele VI-IX e.n., în Carpica, XII, 1980, 55-190
Nestorşi colab. I.Nestorşi colab., Şantierul Valea Jijiei, în SCIV, 3,
1952 1952, 19-119.
Paul 1969 I. Paul, Aşezarea neo- eneolitică de la Pianu de Jos
(Podei),jud. Alba, în StComSibiu, XIV, 1969, p. 33-88.
Paul 1983 I. Paul, Necropola tracică de la Virzţu de Jos-Sibişeni, în
SympThrac, 1, Craiova, 1983, 10-11.
Paul 1985 I. Paul, Contribuţii la istoria tracilor timpurii din zona
carpato-dunărerană, în Transilvania, 1985, 11, 11-111.
Paul 1995 I. Paul, Die Wietenberg Nekropole und Siedlung von Sibi-
şeni (Kreis Alba), în vol. Vorgeschichtliche Forschungen
in Siebenbiirgen, Alba Iulia, 1995, 164-197.
Pastică, Sava 1996 Gh. Pastică, E. Sava, Complexe funerare ale nomazilor
medievali de lângă satul Balabani, raionul Taraclia, Rep.
Moldova, în SCIVA, 47, 1996, 1, 63-89.
Rădulescu 1995 G. Rădulescu, Sondajele din aşezarea prefeudală de la
Şieu-Odorhei, jud. Bistriţa-Năsăud, în Revista Bistriţei,
IX, 1995, 165-175.
RepArhAlba 1995 Repertoriul arheologic al judeţului Alba, Alba Iulia,
1995.
Simina 1995 N. M. Simina, Contribuţii la cunoaşterea feudalismului
timpuriu pe teritoriul comunei Vinţu de Jos (jud.Alba), în
ActaMN, 32/1, 1995, 473-488.
Spinei 1972 V. Spinei, Săpăturile de salvare de la Olteneşti, în
Carpica, 5, 1972, 133-141.
Spinei 1999 V. Spinei, Marile migraţii din estul şi sud-estul Europei în
secolele IX-XIII, laşi, 1999.
Vlassa 1976 N. Vlassa, Neoliticul Transilvaniei, Bibliotheca Musei
Napocensis, Cluj-Napoca, 1976.
EXCAVATION REPORT. ARCHAEOLOGICAL SITE VINŢU DE

JOS-„DEASUPRA SATULUI", ALBA COUNTY (1994 -1998)
(Summary)
The settlement is placed on a terrace named „Deasupra satului" on the lefi

shore of Mureş river, which borders Vinţu de Jos village on the eastem side.
The scientific importance of this archaeological site has been established in
1962 when Prof. Iuliu Paul made the first prospect ion in the southem part of the
terrace, discovering tbe biggest biritual cemetery (43 graves) belonging to

Wietenberg culture (Paul 1995, 164-197).
The site from Vinţu de Jos-„Deasupra Satului" bas been re-opened in 1994,
in order to investigate tbe settlement to wbicb tbe cemetery was belonging.
In tbe campaigns from1994-1998, 12 trencbes and many squares bave been
opened (PI. I). Due to tbe large size oftbe plateau (1,200 x 600 m), tbe settlements
from different bistorical periods (Eneolitbic to Early Middle Age) bave been placed
mainly in tbe western part from tbe margins of tbe terrace. A bigber concentration
in tbe central part and some penetration in tbe inner area (east) on a distance of 150
m bave been noticed. Tbus, in tbe trencbes it was not possible to identify
successive inhabitances of all bistorical periods, wbicb bave been identified in tbe
area. As a constant feature, it is tbe presence of Wietenberg culture layer with two
levels belonging to pbase II and III. Those layers bave a deptb of 0.40-0.50 m.
Settlements and culture layers belonging to otber periods (Eneolitbic in S IV A,
Coţofeni in S X, Late Bronze and Basarabi in S VIII, Latene in S VIII and X,
Roman in S II, IV) bave been discovered in separate areas of tbe investigated
region, in aleatory overlapping. Anotber feature of Vinţu de Jos site is tbe fact tbat
it bas offered many arcbaeological complexes by tbe uncovering of surfaces.
The earliest arcbaeological finds belonging to the late period of tbe
developed Eneolitbic, bave been discovered in pits (complex 2/1997, 1, 7, 12, 14, -
15/1998) or in surface settlements (complex 8/1998). The main inventory is
consisted of pottery (PI. XI), some of tbe vessel bandles bave „lentils" applied in
the lower part. Besides pottery, bone tools, horn objects (spatula, weed hook) or
stone (grinder) as many horned cattle bones bave been noticed. The discoveries can
be assigned to Sălcuţa IV-Herculane-Cheile Turzii-Hunyadibalom cultural
complex, more precisely to a local Transylvanian aspect.
Coţofeni culture is represented by a deepened dwelling (hut) having a
circular form (4,2 m diameter). Discovered in S X/1988, this represents the most
elevated planimetry in the area of this culture so far (PI. VIII). The ceramic
material from the dwelling (storing vessels, bowls, and cups) is decorated with
incisions (deer, fish skeleton - PI. XIV9, vertical incised fascicles ), impressions
made by nail, small knobs. The ceramic fragments is decorated by channeling (PI.
XII/1, 3-4; XIIV2-4). Other artifacts, which belong to tbe dwelling: flint and stone
objects, bone piercing piece (PI. XII/5-8) and a spindle-whorl. This dwelling can be
dated to the phase I of Coţofeni culture.
Finds belonging to the Early Bronze Age have been discovered in S
VIIV1996 in the northern part of the terrace (vessels witb out-turned rim and
thickened with manchettes - fig. XIV/5, 11, 15-16, vessels with bandles placed
under the rim or proeminecies from which short vertical bands start - PI. XIV/3-4,
8) are considered as evidence of the EBA II. To the late period of the (EBA III)
belongs the pottery decorated in the manner of „ besenstricb" and „textilmuster"
specific to Gornea-Orleşti group (PI. XIV/2, 7, 12) and (PI. XIV/6).
190 I. ANDRIŢOIU, C. l. POPA, IN. M. SIMINA!
The richest dwelling from the Vinţu de Jos-„Deasupra Satului" site is the
dwelling belonging to Wietenberg culture. Two levels of culture have been noticed
corresponding to phase II-III. The following finds belonging to Wietenberg culture
were discovered: a). a surface dwelling (5,61 x 4,56 m, PI. II) with rectangular
form with bumt clay floor and an inner fireplace. From the dwelling platform
pottery fragments belonging to phase Wietenberg III have been recovered; b ). a pit
having bag profile (S N A) full with archaeological material: pottery richly
omamented (PI. XV), clay weights, stone, bone and clay tools (lmife blade - PI.
XVl/2; tubular piece - PI. XVl/1 ). A cup with tumed down rim has been
discovered storing a big piece of ocher (PI. XV/19), used maybe as dye. This
complex belongs to Phase III of Wietenberg culture with a possible beginning at
the end of phase II; c). a pit (square 3/1998, diameter 1.60 m) which contained:
fragment of a bone scepter with incised decoration (hatched triangles and zigzag
omamentation - PI. XVl/1), fragments of pottery, bum prints, red ocher pieces and
a flint arrowhead. This may have been a ritual complex as one can see from the
deposition of the inventory. After the inventory was put into the pit this was
covered with yellowish clay layer (8-cm thiclmess). According to the decoration of
the pottery, the ritual pit belongs to phase II of Wietenberg culture.
In S VIIl/1996 were discovered prints of a surface dwelling of rectangular
form (3. 71 x 2.17 m) assigned on the basis of the ceramic materials to Noua cultu re
(vessels with two handles with triangular section, with lmobs - PI. XVll/4, 6: sack-
vessels - PI. XVll/1-2; crested shoulder blade - PI. XIX/2) and some traditional
Wietenberg vessels- PI. XVll/4).
To the Late Bronze belong two complexes from SIV B/1997: a). circular pit
(diameter 1.50 m) in which the artifacts have been deposed in ritual manner. In the
middle of the „deposition" was discovered a small bitruncated conica! vessel
placed on a bigger bitruncated flattened vessel (PI. XXl/17) and besides this a
bronze lmife blade (PI. XXl/5). In the complex were also found other ceramic
fragments (PI. XXl/1-6, 9-11, 13-14, 16, 18-19). This complex is dated as a later
cultural - chronological horizon then Noua culture (Map A 1); b ). a hovel having
pyriform profile described on the bases of the pottery (PI. XXll/1-9) was assigned
to pre-Gava horizon.
Also to Gava culture belongs the ceramic material (PI. XXIll/3-5, 8,11;
XXVll/10-14) discovered in the culture layer (S VIII, NA).
Vestiges of Basarabi culture appear in some complexes (in cases 2-3- pits, PI.
XXN/1-11; XXV/2,4-13; XVI/I, 5-13, 17-18, 21, 24, 25) or isolated in the culture
layer (S N B, VIII, PI. XXlll/1, 2; XXVll/15, 7-19). Considering the ceramic
forms (retracted rim bowls, cups) and the omamentation (channeling, hatched
triangles, garlands made by „false adoming" pottery), these complexes belong to
the late phase of Basarabi culture.
To Latene period belongs a pit (S VIII) with rough handmade ceramic (jug
vessels decorated with circular lmobs united by alveolar strings - PI. XXIIl/12-13,
15-18) assigned to middle period (?) and fragmentary fruit dish made by wheel
dated to the „classical" phase of the Dacian culture (PI. XXIII/14). In trench S X a
dwelling has been sectioned. The archaeological material (gray and brick-colored
fragmentary pottery made by wheel) is dated as first century B.Ch.- first century
AD
To Roman period belong: a). a compact layer (depth 0.15 m) consisted of
construction materials (tiles, shingles etc.) from a Roman construction (S 11); b).
remains of a river stone wall linked with mortar as part of a Roman construction (S
IV, PI. III); c). river-stone base of a construction with wooden upper-structure (S
11/3). In the perimeter of this constructions occasionally Roman finds were
discovered, represented by construction materials (tiles) and pottery; d).
fragmentary tegulae and Roman pottery (cups, bowls some of them with bloody
prints - PI. XXVII/1-2, 4, 6, 7-14, 20-22) which can be interpreted as remains of a
dwelling (?); d). pits (in trench S III, C2). These arrangements belong probably to a
vil/a rustica.
' Post-Roman period is represented in trench S II by some fragmentary jugs of
gray color, omamented with horizontal and wavy incised bands dated to the third -
fourth century. A deepened dwelling (S IV B) of circular form having as inventory
pottery dated to the 6th-7th century (PI. XIX/1-1 O).
The Early Middle Age is represented by several complexes placed on the
margins of the terrace (S, A, B): a). deepened dwelling with two phases of
inhabitance (PI. IX); b). two domestic pits and c). remains of a fumace with two
using levels (PI. X). The discovered materials in these complexes: pottery, mainly
of every day use decorated with incised motives (jar-vessels, clay bucket, bowl- PI.
XXX/3-5, XXXI-XXXII) stone pieces (sandstone hones PI. XXX/4), bone
(piercing tool - PI. XXX/3) and glass (PI. XXX/1) is dated to the second half ofthe
l2 1h century maybe the first half of the 13th century.
EXPLANATION OF FIGURES
PI. I. Vinţu de Jos-„Deasupra satului". Plan of situation.
PI. II. Dwelling 111994 Wietenberg
PI. III. Section IV/1994. Grundriss and the southern profile.
PI. IV. Section IVA/1997. Grundriss and southern profile.
PI.V. Section IVB/1997. Grundriss an Vinţu de Jos-„Deasupra satului" and
Southern stratigraphical profile.
PI. VI. Plans of dwellings C l-C8/1998.
PI.VII. Grundriss and northern profile of S VIII/1996 with „Noua" dwelling.
PI.VIII. Plan of section S X/1998 and northern wall profile (1-; 2-; 3-; 4-; 5-; 6-;
7-).
PI. IX. Plan of medieval dwelling in S A/1994andC1-11/1995.
PI. X. Situation plan of the medieval dwelling and furnace; grundriss and
stratigraphy of S B/1995 (1-yelow sterile; 2- natural gravei; 3-yelow
192 I. ANDRIŢOIU, c. I. POPA, IN. M. SIMINAj
sterile; 4- natural gravei; 5-yelow sterile; 6- yellow-brick colored layer; 7-

black layer; 8- black brittle layer; 9- black soii mixed with clay; 1O- bumed
layer; 11- ash layer; 12-mixed sandy layer; 13- yellow sandy layer; 14- ash
layer; 15- coarse- grained back soii; 16- red bumt clay (fumace); 17-brittle
black layer (vegetal levei).
PI. XI. Eneolithic complex 2/1997: pottery (1, 3-7, 9-10, 12-14, 16-18), bone tools
(2), silex tools (8, 11 ), fragment of grinder (15).
PI. XII. Coţofeni dwelling: pottery (1-4, 9), bone tools (5-8).
PI. XIII. Coţofeni dwelling: pottery (1-4).
PI. XN. Archaeological materials from S VIIl/1996 belonging to Coţofeni (1),
EarlyBronze Age (2-13, 15-16, 18) and Early Middle Age (14, 17, 19).
PI. XV. Wietenberg pit (complex 1/1997): pottery (1-22; 24- 27), axle (23).
PI. XVI. Wietenberg pit (complex 111997): ceramic piece (1) bone knife blade (2).
PI. XVII. S VIIl/1996. „Noua"dwelling: pottery (1-16).
PI. XVIII. S VIIl/1996. Archaeological materials: pottery belonging to Noua
culture (1-14) and Basarabi culture (15).
PI. XIX. S VIIl/1996. Archaeological materials from the cultural layer: Bronze
Age pottery (1-7, 9-13, 15-21) and Hallstatt B (8) and silex tool (14).
PI. XX.SIV B/1997. Pit (complex 3/1997) late bronze: pottery (1-6).
PI. XXI. S N B/1997. Pit (complex 3/1997) late bronze: pottery (1-14, 16-19) and
bronze knife ( 15).
PI. XXII. S N B/1997. Dwelling (complex 5/1997) late bronze: pottery (1-9).
PI. XXIII. S VIll/1996. Archaeological materials: Basarabi culture (1-2), Hallstatt
B (3-5, 8, 11, 13), Middle Latene (9, 12, 13, 15-18) and dacian period (14).
PI. XXIV. Basarabi pit (complex 3/1998) pottery: (1-15).
PI. XXV. Basarabi pit (complex 3/1998): Pottery (1-13).
PI. XXVI. Basarabi pit (complex 3/1998): pottery (1-18, 20-24) and a clay
omamented object (19).
PI. XXVII. S N A/1997. Archaeological materials from the culture layer: Bronze
Age pottery (3), Wietenberg (1-2, 6-9), Hallstatt B (10-14, 16, 20) and
Basarabi (15, 17-19).
PI. XXVIII. S N A/1997. Roman dwelling: pottery (1-19), piece of brick with
finger prints (20) and an iron knife (21 ).
PI. XXIX.SIV B/1997. Dwelling belonging to the 6th-7th centuries: pottery (1-9),
clay object (10).
PI. XXX. S A/1994. Early medieval dwelling; pit (g 2/1995) early medieval: glass
vessel (1), iron object (2), bone tool (3), whet stone (4), piece of marble
(roman?) (5), axles of bumt clay (7), piece of enameled ceramic (8) and a
bone bracket for bow (9).
PI. XXXI. Early medieval dwelling ( 1-7); pit 2/1995 (8).
PI. XXXII. Early medieval dwelling: pottery ( 1-4).
ELEMENTE DE SPIRITUALITATE DACICĂ
ÎN NORD-VESTUL ROMÂNIEI
HOREA POP, GHEORGHE BANCEA
Demersul de faţă îşi propune să abordeze probleme de spiritualitate dacică

dintr-un spaţiu geografic bine delimitat într-un interval cronologic cuprins între
începutul secolului II î.Hr. şi începutul secolului II d.Hr. 1
S-a optat pentru acest spaţiu deoarece reprezintă o unitate geografică
delimitată de elemente geomorfologice locale şi anume: Munţii Plopiş la sud-vest
şi Munţii Meseş la sud-est. Din punct de vedere hidrografic acest spaţiu se
suprapune bazinelor cursurilor ale râurilor Crasna şi Barcău 2 .
Din punct de vedere cronologic, intervalul ales constituie perioada de
maximă dezvoltare a civilizaţiei dacice, în etapa sa clasică, de la dispariţia celţilor
din Transilvania3 până la cucerirea Daciei de către romani 4 .
I.Introducere În spiritualitatea geto-dacilor

Spiritualitatea popoarelor antice constituie unul dintre cele mai mcitante
domenii de cercetare a trecutului, atât prin misterele care persistă încă asupra
acestora, cât şi prin fascinaţia şi spectaculozitatea creaţiilor din acest domeniu.
Religia popoarelor reprezintă doar un segment din spectrul spiritualităţii acestora.
Asupra religiei daco-geţilor istoriografia românească, dar nu numai, a reuşit
să facă achiziţii importante. Cu toate acestea se află încă departe de a ne oferi o
imagine clară şi unanim acceptată asupra acestui fenomen.
De-a lungul timpului între specialişti s-au iscat dispute asupra caracterului
religiei daco-geţilor5 , unii susţineau caracterul monoteist6 , alţii pe cel dualist de tip
iranian7 sau, în cele din urmă, caracterul politeist8 • În prezent, majoritatea
1
Mai precis între 150 î.Hr-106 d.Hr.
2
I. Mac, P.D. ldu, Geografia României, IV,1992, 41-44
.1 M. Babeş, Istoria românilor, voi. I, Bucureşti, 2001, 520; A. Bejan, L. Măruia, Istoria şi civilizaţia
geto-dacilor, Volumul/. Istoria, Timişoara, 2003, 38-39.
4
M. Petrescu-Dâmboviţa, H.Daicoviciu, D. Gh. Teodor, L.Bârzu, F.Preda, Istoria României de la
începuturi până în secolul al V/11-lea, Ed.Didactică şi Pedagogică , Bucureşti, 1995, 133
5
I.H. Crişan, Burebista şi epoca sa, Ed. Ştiinlifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1977, 448
6
V. Pârvan, Getica, Editura Meridiane, Bucureşti, 1982, 92 (nr. 156-157)
7
Ibidem, p. 92, nr. 155; Despre susţinătorii dualismului tratează şi I.H.Crişan, Spiritualitatea geto-
dacilor, Ed. Albatros, Bucureşti, 1986, 432.
8
Ibidem, 433-434: H.Daicoviciu, Dacii, Ed.Enciclopedică Română, Bucureşti, 1972, 270-271.
194 HOREA POP, GHEORGHE BANCEA
specialiştilor sunt de acord că religia daco-geţilor ar fi o religie politeistă9 , asemeni

majorităţii popoarelor antice.
Probleme dificile s-au ridicat în momentul în care s-a pus în discuţie natura
divinităţilor adorate de daco-geţi, atributele şi ierarhizarea lor într-un „panteon" 10 •
În izvoarele literare antice, zeul cel mai frecvent amintit este Zalmoxis-
Salmoxis-Zamolxis 11 , prima formă a numelui pare să se impună în momentul de
faţă la majoritatea specialiştilor 12 • Asupra naturii şi atributelor sale apar tezele
conform cărora, Zalmoxis ar fi o divinitate chtoniană sau dimpotrivă uraniană 13 •
În vremea lui Burebista şi Decebal, Zalmoxis îşi pierde din importanţă,
probabil chiar dispare ca divinitate din panteonul daco-geţilor. Pentru această
ipoteză poate fi invocat faptul că, la unii autori greci de după Herodot, Zalmoxis
este amintit ca o divinitate veche, iar unii autori latini (Vergilius şi Ovidius)
precum şi grecul Dion Chrysostomos ne arată că daco-geţii adorau o divinitate a
războiului asemănătoare cu Ares la greci sau cu Martela romani 14 .
Despre alte divinităţi adorate de daco-geţi, izvoarele literare, dar şi cele
arheologice vorbesc despre o zeiţă a vetrei şi a focului identificată cu Hestia-Vesta,
despre Bendis-zeiţă a pădurilor, a lunii şi a farmecelor 15 • Gebeleizis apare
menţionat o singură dată la Herodot, în legătură cu Zalmoxis, ca fiind una şi aceiaşi
persoană, fapt pentru care, ideea existenţei a două divinităţi distincte este încă
discutabilă 16 •
Din analiza izvoarelor literare şi arheologice rezultă că aceste divinităţi nu
erau adorate numai de un singur trib, ci de către toţi daco-geţii. Dovada acestei
afirmaţii ar putea fi sanctuarele de la Sarmizegetus Regia sau a altora asemănătoare
descoperite în întreg spaţiul locuit de daco-geţi 17 .
„Nemurirea" poate fi considerată un alt element specific al religiei daco-
geţilor. Aceasta a fost considerată adeseori ca un element propriu daco-geţilor, fapt
pentru care, i-ar fi deosebit între toate popoarele lumii antice. S-a considerat a fi
" D. Berciu, De la Burebista la Decebal, Ed. Politică, Bucureşti, 1976, 61; l.H. Crişan, Op. cil, 1986,
399-400
10
l.H.Crişan, Civilizaţia geto-dacilor, Ed. Meridiane, Bucureşti 1993, 171-172; D. Oltean, Religia
dacilor, Ed. Saeculum, Bucureşti, 2002, 88-90
11
Al. Vulpe, Dacia înainte de romani, în Istoria Românilor, Voi. I, Ed. Enciclopedică, Bucureşti,
2001, 431
12
Al. Vulpe,op. cit , 431; N.Gostar, V.Lica, Societatea geto-dacică de la Burebisla la Decebal, Ed.
Junimea, laşi, 1984, 71
13
l.H. Crişan, op. cit., 1986, 370-372; M. Eliade, Istoria credinţelor şi ideilor religioase, Voi. II, Ed.
Chişinău Univcrsitas, 1992, 172-175
1
~ l.H. Crişan, op. cil., 1986, 348; Al. Vulpe, op. cit., 435-437
15
ibidem, 435-437
16
Ibidem, 431-432; M. Eliade, op. cit., 173; Idem, De la Zalmoxis la Genghis-han, Ed.Stiinţifică şi
Enciclopedică, Bucureşti , 1980, 64-68
17
V. Sîrbu, G. Florea, Les geto-daces. Jconographie et imaginaire, Centre D'Etudes Transylvaines.
Fundation Culturelle Roumaine, Cluj-Napoca, 2000, 79-84
Elemente de spiritualitate dacică în nord-vestul României 195
chiar o doctrină promovată de Zalmoxis a cărei esenţă ar fi credinţa în nemurirea

sufletului 18 •
Pe lângă aspectele legate de divinităţi, în viaţa religioasă a geto-dacilor un rol
important l-a jucat sacerdoţiul. Este posibil ca în timpul lui Burebista, marele preot
Deceneu să fi jucat un rol important şi să fi realizat o reformă religioasă 19 , bazată
pe rolul preoţimii în opera de unificare politică a triburilor dacice. Se pare că
reforma, dacă a existat, nu s-a realizat în mod violent, aceasta probabil pentru că
daco-geţii îl adorau pe acel zeu al războiului (Ares-Marte) nu numai ca divinitate
războinică, ci şi ca o divinitate care îndeplinea şi atribuţiile altor divinităţi 20 .
O altă problemă legată de sacerdoţiu se referă la faptul că, după moartea
regelui Burebista, rolul preoţimii în viaţa politică creşte. Deceneu este menţionat de
izvoare ca urmaş al marelui rege, iar Comosicus, pe lângă demnitatea de rege, era
mare preot şi judecător2 1 • Se poate afirma că, în momentele dificile prezenţa
preoţimii în fruntea statului a contribuit la consolidarea unităţii etnica-politice a
daco-geţilor2 2 .
În legătură cu riturile şi practicile funerare ale geto-dacilor pot fi avansate
câteva idei. Astfel, ritul de înmormântare între secolele II î.Hr.-1 d.Hr., practicat de
geto-daci era incineraţia23 .
De cele mai multe ori resturile funerare sunt pur şi simplu aşezate într-o
groapă, în puţine cazuri fiind depuse, în prealabil în urne. Cu prilejul
înmormântărilor erau aduse anumite jertfe, în groapă fiind aşezate obiectele de care
defunctul ar fi putut avea nevoie în viaţa de dincolo sau care au apai1inut acestuia.
La moartea unor reprezentanţi ai aristrocarţiei erau organizate, se pare aşa-zisele
banchete funerare, cu spargerea rituală a vaselor utilizate, deasupra mormântului 24 .
La daco-geţi, ca şi la alte popoare antice, sunt întâlnite sacrificiile umane,
cele de animale şi depunerile de ofrande. Se pare că ultimele două manifestări
concrete erau practicate încă din perioade anterioare 25 .
2. Descoperirile arheologice dacice din nord-vestul României şi semnifi-

caţia acestora
Până în momentul de faţă, manifestările spirituale ale dacilor din judeţul
nord-vestul ţării, între sec.II î.Hr.-II.d.Hr. nu pot fi explicate, în lipsa izvoarelor
literare, decât cu ajutorul descoperirilor arheologice. Acestea, la rândul lor, nu pot
18
1.H. Crişan, op. cit., 1986, 377-378
19
Ibidem, 396-397
20
N. Gostar, V. Lica, op. cit„ 93.
21
Ibidem, 98-101
22
Ibidem, 1O1
V. Sîrbu, Credinţe şi practici funerare, religioase şi magice în lumea geto-dacilor, Ed. Porto-
23
f ranco, Galaţi, 1993, 22-29

24
V. Sîrbu, G. Florea, op. cit., 83-86; Al. Vulpe, op. cit„ 441-444; I. Glodariu, Religia geto-dacilor,
în Istoria Românilor, Voi. I, Ed. Enciclopedică, Bucureşti, 2001, 784-788
25
V. Sîrbu, G. rlorea, op. cit„ 86-87; V. Sîrbu, op. cit. , 1993, 37, 46, 57; O.Oltean, op. cit., 107-128.
196 HOREAPOP,GHEORGHEBANCEA
elucida complet fenomenul, fiind nevoiţi să apelăm la analogii din alte zone sau să
aşteptăm alte noi descoperiri.
Pentru o prezentare mai obiectivă a descoperirilor cu caracter ritual-cultic
vom încerca ordonarea lor în funcţie de rolul presupus pe care le-au jucat acestea:
morminte, sacrificii umane, gropi rituale, construcţii de cult şi locuri de cult.
2.1.Morminte
În legătură cu religia dacilor se află şi ritul de înmormântare care, încă
înainte de Burebista, era practicat sub forma incineraţiei. Astfel, mormintele de
incineraţie dacice pot fi grupate în două categorii: morminte în cazul cărora arderea
s-a făcut pe loc (tumulare) şi morminte în cazul cărora arderea s-a făcut în altă
parte, într-un loc amenajat special-ustrinum sau nu (plane)2 6 .
Mormintele tumulare au fost cercetate în număr de 25 din circa 60
identificate, îndeosebi în Muntenia şi Moldova, iar în 20 dintre ele au fost
descoperite oase incinerate umane. Forma acestor morminte este rotundă sau ovală
cu diametre de până la 3m şi înălţimea maximă de l ,60m. Inventarul constă din
echipament militar (coifuri, scuturi, cuţite curbe de luptă, vârfuri de lance şi săgeţi,
armuri, săbii, pinteni şi zăbale), podoabe (fibule, mărgele din sticlă, inele,
pandantive, brăţări, nasturi, butoni, catarame etc.), ofrande ceramice fragmentate
(fructiere, boluri cu decoruri în relief sau nu, căni, ceşti şi amfore greceşti).
Mormintele tumulare pot fi datate în intervalul cuprins între secolele I î.Hr.- I
d.Hr. 27 .
Până în prezent numărul mormintelor plane de incineraţie este extrem de
redus (13 morminte sigure în 6 localităţi). Aria de răspândire este foarte largă cu
excepţia spaţiului dintre Prut şi Nistru, nord-vestul Transilvaniei şi la vest de
Munţii Apuseni, unde lipsesc aproape cu desăvârşire în momentul de faţă28 . Gropile
sunt de formă circulară sau ovală, cu adâncimi mici şi nearse. Oasele incinerate
erau depuse direct în groapă şi mai rar în urne. Inventarul acestora este extrem de
modest, cuprinzând piese de armament şi harnaşament (sica, vârfuri de lance,
zăbale etc.), podoabe (fibule, coliere, inele, brăţări, mărgele etc.) şi ofrande
ceramice (cană, ulcică, ceaşcă-opaiţ, fructieră, borcane etc.). Datarea poate fi
stabilită în intervalul cuprins între secolele II î.Hr.-11 d.Hr. 29
În partea de nord-vest a României urme ale practicării riturilor funerare la
daci au fost descoperite doar la Şimleu Silvaniei şi la Medieşul Aurit 30 . Între anii
1945-1946 pe unul dintre vârfurile Măgurii Şimleului (Uliul cel Mic) cu ocazia
plantării viei au fost descoperite patru brăţări din argint, una fragmentară, un
torques din argint, trei fibule şi o brăţară din bronz, fragmente de obiecte de argint
26
H. Daicoviciu, op. cit. , 282-285
27
V. Sîrbu, op. cit. , 1993, 22-23
M. Babeş, Descoperirile funerare şi semnificaţia lor în contextul culturii geto-dace clasice, SC/VA,
28
39, 1, 1988, 3-32

29
V. Sîrbu, op. cil., 1993, 23-24
30
S. Dumitraşcu, T. Bader, Aşezarea dacilor liberi de la Medieşul Aurii, Satu Mare, 1967, 43-48
şi bronz, cca. 50 de denari republicani databili între 99-î.Hr.-11 d.Hr, precum şi alte
obiecte care au fost achiziţionate de Muzeul din Sfântul Gheorghe31 .
Sondajul de verificare realizat în anul 1949 de către o echipă de cercetători ai
Academiei Române a stabilit că „ne aflăm în faţa unei locuinţe dacice izolate,
înconjurată de două morminte şi două gropi" 32 .
Cercetările efectuate şi de Muzeul Judeţean de Istorie şi Artă din Zalău în
1978 au demonstrat că nu este vorba de tumuli, ci de complexe (gropi, locuinţe)
amenajate pe o pantă de deal cu înclinaţia de 30-33%. În această campanie au fost
descoperite patru gropi cu diametrul de 0,40-0,60m şi adânci de 0,60-0,80m din
care au fost recoltate fragmente ceramice şi oase arse şi nearse. La momentul
respectiv descoperirile au fost interpretate parţial ca monumente funerare 33 , dar
analiza osteologică ulterioară34 a demonstrat că oasele recoltate sunt de animale.
La Medieşul Aurit în punctul La Leşu au fost cercetate 74 morminte, dintre
care 61 caracterizate prin depunerea resturilor funerare în urnă, iar 13 prin
depunerea acestora direct în groapă 35 . Deşi datate în sec. III d.Hr. unele dintre
urnele lucrate cu mâna, de factură dacică, aparţin, mai degrabă, perioadei
preromane, mai precis sfârşitului sec. I, eventual primei jumătăţi a sec. II d.Hr. Şi
alte materiale ceramice descoperite în zonă par a se data în acelaşi interval
cronologic 36 . Avem probabil de-a face cu o necropolă dacică de incineraţie al cărui
început poate fi plasat în perioada preromană37 , manifestările funerare continuând
în epoca romană.
În anul 1997 Muzeul Judeţean de Istorie şi Artă din Zalău a achiziţionat o
serie de piese (o drahmă de Apollonia din argint, un mic vârf de lance de fier şi un
tub de înmănuşare de la un altul, o pafta din fier placată cu tablă din bronz
neornamentată de tipul cu za, ruptă ritual la mijloc în antichitate, fragmente de la o
altă pafta din fier de tipul cu nit, cu urme de placare din bronz, o fibulă prost
conservată din fier, două fragmente de cuţite din fier, o verigă de zăbală din fier, un
fragment de aplică din bronz şi cinci fragmente ceramice dacice atipice, lustruite,
lucrate cu mâna şi fragmente de la o cană cenuşie lucrată la roată) care au
31
Z.Szekely, Materiale din campania de săpături arheologice din 1949, Bucureşti 1951, 43-74
32
M. Moga, Traiul populaţiei daco-romane şi barbare la graniţa de vest a Daciei, SC/V, 1, 1950,
131-135; I. H. Crişan, Civilitaţia geto-dacilor, voi.I, Ed. Meridiane, Bucureşti, 1993, 255-257
33
Al. V. Matei, Repertoriul de aşezări şi descoperiri dacice pe teritoriul judeţului Sălaj, ActaMP, 3,
1979, 18.
Analiza paleofaunistică a fost efectuată de către dr. Georgeta El Susi căreia îi mulţumim pe această
34
cale.
Al. V. Matei, I. Stanciu, Vestigii din epoca romană (sec. li-IV p.Chr.) în spaţiul nord-vestic al
35
României, Zalău-Cluj, 2000, 65-66

36
Ibidem, pi. 32/4
Cel puţin fibula din mormântul nr. 1 pare mai degrabă de tipul Rustoiu 1Oe (A. Rustoiu, Fibulele
37
din Dacia preromană. Sec. li î.e.n.-1 e.n., Bucureşti, 1997, 43-44, fig. 40/9-11) databil între al
treilea sfert al sec. I e.n. şi pe parcursul sec. II e.n., fiind un artefact întâlnit mai ales la răsărit de
Carpaţi pentru perioada preromană.
determinat deschiderea unui şantier de salvare în anul 1998 la Şimleu Silvaniei pe

strada Mihai Eminescu nr.12 (Orhegy) 38 •
Piesele amintite mai sus, cu vizibile urme de ardere secundară, au fost
descoperite pe o limbă de deal avansat, cu altitudine mică a Măgurii Şimleului, dar
în sectorul sudic al acesteia. În timpul săpăturilor de salvare au fost trasate două
secţiuni în urma cărora s-a constatat că solul a fost întors în vederea practicării
viticulturii şi pomiculturii încă de la începutul secolului al XX-iea. Secţiunea S 1 a
surprins locul în care au fost descoperite obiectele, iar în dreptul metrului 5,50-6,50
s-a conturat o groapă circulară cu un plan neregulat având diametre de l-1,30m.
Inventarul cuprindea un fragment ceramic dacic lucrat cu mâna, mici oase arse, o
mărgică topită din sticlă şi fragmente de obiecte de fier foarte corodate.
Analizând în ansamblu piesele din inventarul de mai sus (cele două paftale-
una ruptă ritual?, vârful de lance, fragmentele de cuţite sau săbii, fibula, veriga de
zăbală, aplica, mărgica din sticlă topită etc.) ne fac să credem că ne aflăm în faţa
resturilor a două morminte de incineraţie dacice deranjate ulterior, unice în
momentul de faţă în nord-vestul României.
2.2 Sacrificii umane
Până în prezent în nord-vestul României au fost descoperite astfel de
manifestări la Moigrad, unde în patru gropi (trei datate în orizontul I î.Hr. şi una în
orizontul I d.Hr.), pe lângă alte obiecte, au fost descoperite fragmente, părţi sau
schelete umane întregi 39 , iar la Şimleu Silvaniei o groapă care conţinea scheletul
unui copi140 .
Umplutura acestor gropi are caracteristici variate: în timp ce în unele
depunerea are trăsăturile unor acte rituale, în altele ea pare a fi rezultatul unor
aruncări aleatorii, fapt care ne determină să descriem în mare aceste complexe.
La Moigrad groapa G 5b/1984, databilă în sec. I î.Hr., conţinea jumătatea
superioară a unei femei, podoabe din bronz şi argint, alături de ceramică întregibilă
şi fragmentară41 • Groapa G4/1993 (sec. I î.Hr.) avea ca inventar trei schelete umane
de adulţi (două femei şi un bărbat) şi o cantitate mare de ofrandă animală incinerată
şi înhumată (părţi din coastele şi probabil maxilarul unei oi - incinerate şi maxilare
de bovine şi un radius distal de cal - înhumate)42 . Groapa G.5/1993 (sec.I î.Hr.)
conţine fragmente înhumate din scheletul unui bărbat (tibiile şi peroneele). Cum
38
H. Pop, Şantiend arheologic Şimleu Silvaniei-Orhegy, în Cronica Cercetărilor Arheologice,
Vaslui, 1999, 116
39
Al.V. Matei, H. Pop, Măgura Moigradului-zona sacră (sec.I î.Hr.) şi aşezarea dacică fortificată
(sec.I d.Hr.), în Studii de istorie antică. Omagiu profesorului Ioan Glodariuu, Cluj-Napoca, 2001,
260
40
H. Pop, Sa11tierul arheologic Şimleu Silvaniei, str. Andrei Mureşanu Nr.32, în Cronica Cercetărilor
Arheologice, Vaslui, 1999, 117
41
Al. V. Matei,AşezareadacicăfortificatădepeMăguraMoigradului, înActaMP, 10, 1986, 126-
128, fig.9
42
AI. V. Matei, H. Pop, Aşezarea dacică fortificată de pe Măgura Moigradului, în ActaMP, 18, 1994,
114
G5 este aşezată lângă G4 oasele pot proveni de la unul din cele trei schelete,
deoarece acestea păreau pe alocuri disparate43 . Ofranda animală consta în
fragmente incinerate provenind de la ovicaprine şi un purcel.
Pentru groapa 016/1989 datată pentru secolul I d.Hr. avem un singur os
uman incinerat (o falangă), iar oasele de animale lipsesc. Groapa a fost incomplet
cercetată de aceea în momentul de faţă nu pot fi avansate idei cu privire la natura
acestei gropi 44 .
La Şimleu Silvaniei, în urma unei săpături de salvare, realizată în spatele
casei cu numărul 32 de pe strada Andrei Mureşanu, a fost surprinsă o groapă
dacică, deranjată de construcţiile edilitare modeme. În umplutura gropii au rezultat
resturi menajere, ceramică fragmentară dacică lucrată cu mâna, multă cenuşă, lemn
ars şi pietre relativ mari, toate aruncate peste un schelet de copil. Scheletul a fost
aruncat în groapă peste resturi menajere antice, craniul fiindu-i zdrobit de pietrele
menţionate, conservându-se însă incomplet din cauza intervenţiilor modeme 45 .
În legătură cu aceste descoperiri, de la Moigrad şi de la Şimleu Silvaniei,
care nu sunt izolate în spaţiul locuit de daci, se pot emite o serie de ipoteze46 . Ar
putea fi morminte de înhumaţie sau mormintele unor indivizi ce nu trebuiau şi nu
puteau fi incineraţi datorită unor restricţii religioase şi nu numai. Pot fi rezultatul
unor practici rituale de expunere/descompunere îndelungată a cadavrelor unor
sacrificii umane. În urma analizei atente a izvoarelor literare se pare că cea mai
plauzibilă ipoteză ar fi cea a sacrificiilor umane.
La daci, ca şi la alte popoare antice, existau practici de sacrificare umană47 în
beneficiul zeilor ori la fondarea unor construcţii. Acest fapt poate fi dovedit de
numărul mare de descoperiri arheologice de acest tip din întreg spaţiul locuit de
daco-geţi 48 .
2.3. Gropi rituale
Pe teritoriul judeţului Sălaj sunt cunoscute până în prezent în jur de 320 de
gropi dacice cu diferite caractere. 193 provin de la Moigrad 49 , diferenţa o deţine
Halmăşd cu 4 gropi, Pericei cu 6 gropi, Şimleu Silvaniei cu punctele sale de
descoperiri (Uliul cel Mic circa 10 gropi 50 , Observator cu aproximativ 54 de
43
Determinare Georgeta El Susi, căreia îi mulţumim pe această cale.
44
Ibidem
45
H. Pop, Şantieru/ arheologic Şimleu Silvaniei, str. Andrei Mureşanu Nr.32, în Cronica Cercetări/or
Arheologice, Vaslui, 1999, 117
46
V. Sîrbu, op. cit. , 1993, 33-36
47
I.H. Crişan, op. cit. , 1986, 417-418; Al. Vulpe, op. cit. , 440-441
48
V. Sîrbu, op. cit. , 1993, 86-95
Al. V. Matei, Repertoriu/ de aşezări şi descoperiri dacice pe teritoriu/ judeţului Sălaj, în ActaM.P.,
49
3, 1979, 17-19
H. Pop, Civil arhitecture a11d habitat duri11g Latene D in the Depression of Şimleu, în ActaM.N.,
50
XXXII, 1995, 103-118
gropi 51 , Cetate cu 39 de gropi 52 şi centrul oraşului cu 5 gropi 53 , str. Soarelui şi str.

A Mureşanu nr. 32 cu câte o groapă).
Dimensiunile gropilor sunt variabile neputându-se stabili o regulă pentru un
anumit sit sau pentru un anumit tip de complex.
Frecvent, diametrele (pentru că au fost descoperite numai gropi circulare:
ovale sau rotunde) sunt cuprinse între 0,8-1,2 m, dar există şi gropi cu diametre mai
mici (0,4-0,7 m) sau mai mari (1,5-chiar 2 m). Adâncimile lor frecvente nu
depăşesc intervalul 0,8-1,2 m, dar întâlnim şi gropi mai puţin adânci (0,4 m) sau
foarte adânci (1,6-3 m).
În secţiune, gropile sunt fie cilindrice (majoritatea atât la Moigrad cât şi la
Şimleu Silvaniei) fie tronconice . Mai rar întâlnim gropi conice cu vârful în jos
54
sau gropi cu forme neregulate pentru scos lutul. ·

Este greu de crezut că funcţionalitatea a determinat forma gropilor. Acestea
sunt săpate frecvent în sterilul locului cu multă grijă dovedind şi o dibăcie în ceea
ce priveşte planul şi pereţii uniform realizaţi indiferent de caracterul complexului,
care nu întotdeauna poate fi corect desluşit.
Din punct de vedere funcţional pot fi întâlnite gropi de provizii, gropi
menajere şi gropi rituale cu mai multe variante. În problema de faţă ne interesează
numai gropile care ar putea prezenta caracter ritual şi care pot conţine în inventar
ofrande animale, depozite de vase, fragmente de vetre de foc sau de râşniţe. Despre
gropile care conţin oase umane am vorbit ceva mai înainte, de aceea nu le vom mai
aborda şi aici.
2.3.J. GROPI CU OFRANDĂ ANIMALĂ
Înhumările şi sacrificiile rituale de animale sunt fenomene frecvent întâlnite
în lumea tracică pe tot parcursul epocii fierului-Hallstatt şi La Tene55 .
Putem demonstra astfel de ritualuri de sacrificii de animale şi incinerare
ulterioară a rămăşiţelor acestora în urma selectării părţilor destinate divinităţilor
pentru complexul de gropi rituale de pe Măgura Moigradului, unde numeroase
gropi deţin astfel de rămăşiţe, mai mult sau mai puţin calcinate, de animale
destinate zeilor56 .
51
M. Rusu, H. Pop, I. Bejinariu, Şantierul arheologic Şimleu Silvaniei, în Cronica Cercetărilor
Arheologice, Cluj-Napoca, 1995, 89-90
52
H. Pop, I. Bejinariu, Tize Dacian and Prehistoric fortresses and dwelling from the knoll of Şimleu
(Şimleu Silvaniei, Sălaj County ), în The Tracian World al the crossroads of civilisation, Bucureşti,
1996, 323-324
53
H. Pop, Contribiţii metodologice privind cercetarea spiritualităţii dacice, reflectată în
descoperirile arheologice, în ActaM.P., 17, 1993, 91-105
54
I. H. Crişan, op. cit. , 1986, 419-422
55
V. Sîrbu, Sacrificii rituale de animale la traco-geto-daci, daci liberi şi daco-romani (sec.XI fHr.-
fll d.Hr.), în Arheologia Moldovei, XVI, 1993, 87-120
56
Al.V. Matei, Aşezarea dacică.fortificată de pe Măgura Moigradului, în ActaM.P. ,10, 1986, 126-
128; Al.V. Matei, H. Pop, Şantierul arheologic Porolissum-Moigrad, în Cronica Cercetărilor
Arheologice, Satu Mare, 1994, 50-51; Idem, Raport preliminar în legătură cu săpăturile
Astfel de gropi au apărut şi la Şimleu Silvaniei prezentând caracteristici

similare57 .
Animale predominante de la care provin aceste oase sunt caii, ovicaprinele,
câinii şi porcii. Se pare că ponderea cea mai mare o au caii.
Se poate avansa ideea că sacrificarea acestor animale putea fi făcută pentru
zei, eroi şi morţi, onorarea acestora reprezentând trei forme de manifestare
religioasă: supunerea înaintea puterii divine, recunoştinţă, comunicarea cu zeul
însuşi atunci când fidelii consumau partea din hrana destinată zeilor58 .
2.3.2. GROPI DEPOZITE DE VASE
Aceste tipuri de gropi sunt destul de numeroase şi sunt prezente în siturile
arheologice de la Moigrad şi Şimleu Silvaniei, Cetate, Observator, Uliul cel Mic şi
în centrul oraşului şi sunt nelipsite din aproape toate aşezările dacice. În spaţiul
investigat astfel de gropi au mai apărut la Tăşad (jud. Bihor) în aşezarea dacică
fortificată 59 , fiind vorba de o depunere de ceaşcă opaiţ într-unul din complexe şi de
două vase mari într-o cistă din piatră (pi. ).
Recipientele ceramice au fost depuse întregi sau au fost depuse in situ.
Numărul vaselor este variabil, de la unu la zeci de exemplare. Tipurile de vase sunt
şi ele variabile. Pe lângă vasele depuse întregi sau sparte pe loc mai există în gropi
şi numeroase alte vase fragmentare sau fragmente de vase 60 .
În unele cazuri e posibil ca în aceste recipiente să fi fost depuse ofrande
alimentare, dar în altele acest lucru nu era posibil datorită umpluturii din ele
(cenuşă, cărbune, arsură, vetre fragmentare), a faptului că erau sparte in situ, că
erau întoarse cu gura în jos sau că tipul de vase existent (ceşti opaiţe, strecurători
etc.) nu permiteau acest lucru.
Materialul ceramic rezultat din aceste gropi ne duc la concluzia că geto-dacii
au practicat anumite ritualuri religioase care implicau depunerea de vase ceramice
întregi, într-o anumită poziţie, sau spargerea intenţionată a acestora la locul oficierii
ritualului 61 .
Pe lângă aceste materiale, în umplutura gropilor au mai fost descoperite
resturi de vetre şi de foc, care ne poate conduce la ideea existenţei unui cult al
focului şi al vetrei. Asemenea gropi au fost descoperite pe Măgura Moigraduluz-6 2 .
Unele gropi de la Moigrad conţin în umplutură, pe lângă oase, cenuşă,
ceramică fragmentară sau întregibilă, :fragmente de vatră sau chirpici şi râşniţe
arheologice şi lucrările de conservare şi restaurare executate la Porolissum în anul 1993, în

ActaM.P., 18, 1994, 111-134
57
H. Pop, op. cit. ,1993, 93-95
58
V. Sîrbu, op. cit. , 1993, 51-52
N. Chidioşan, Despre unele prectici rituale la dacii din epoca preromană, în Studii şi Comunicări
59
Satu Mare, V-VI, 1981-1982, 83-92

60
H. Pop, op. cit. ,1993, 91-105
61
J.H. Crişan, op. cit. ,1986, 423
62
Al. V. Matei, op. cit. , 1986, 126-128
întregi sau fragmentare care ne-ar putea sugera existenţa la dacii din nord-vest a
unor rituri cu caracter agrar63 .
2.4. Construcţii de cult
Asemenea tipuri de construcţii sunt foarte rare şi este greu de stabilit şi
susţinut caracterul pe care îl aveau. Totuşi, la Şimleu Silvaniei, săpăturile
arheologice efectuate în punctul Observator au scos la lumină, pe lângă cele 54
gropi, urmele unor construcţii civile dacice, din care una ar putea, probabil, să aibă
caracter de cult. Construcţia ar putea fi considerată un posibil sanctuar, forma
acesteia fiind absidată 64 . Prezenţa în interiorul absidei a unei gropi cu un craniu
uman în inventar poate constitui un argument în favoarea ipotezei enunţate.
Locuirea dacică din acest punct se datează în general în sec. I î.Hr.
Se poate totuşi afirma că existenţa unor asemenea edificii în zona Şimleu ar
fi justificată în condiţiile în care pe Măgura Şimleului s-ar afla vechea Dacidava
menţionată de Ptolemeu65 .
2.5. Locuri de cult
Se poate atribui termenul de loc de cult numai ţinându-se seama de contextul
arheologic al descoperirilor respective, de prezenţa, în apropiere, a unor complexe
cu certe elemente de ritual 66 : vetre, altare, sanctuare, gropi rituale indiscutabile,
piese cu semnificaţie cultică etc. În judeţul Sălaj, cinci puncte pot beneficia de acest
atribut.
Cel mai cunoscut, dar şi cel mai controversat este Măgura Moigradului
care a intrat în literatura de specialitate prin descoperirile cu caracter ritual-cultic,
interpretate iniţial ca monumente funerare 67 • Astăzi zona ni se conturează tot mai
mult ca o aşezare dacică fortificată de mari dimensiuni (sec. I d. Hr.)68 ocupând
întreg platoul superior de şapte hectare suprafaţă, precedată însă de o zonă de
depuneri rituale pe întreg dealul (sec. I î.Hr.). Numărul mare de gropi databile în
acest secol (I î.Hr.) - cca. 100 la munăr, raportate la numai 4 locuinţe adâncite şi
sezoniere (nici una nu are vatră de foc) având şi un inventar sărac, sprijină această
afirmaţie. Mai mult, pentru acest orizont cronologic, gropile rituale sunt prezente şi
63
Al.V. Matei, C. Stoica, Cercetări arheologice pe Măgura Moigradu/ui. Campania 1987, în Acta
M.P. ,12, 1988, 158-160
64
H. Pop, Descoperiri arheologice de epocă dacică la Şimleu Silvaniei-Observator, în Cronica
CercetărilorArheologice,Vaslui, 1999, 117-118
65
Idem, Cercetări Arheologice la Şimleu Silvaniei, în Silvania, anul I, Nr.3, sept. 2002, Zalău, 106
66
Al.V. Matei, H. Pop, Măgura Moigradului-Zona sacră (sec. I ÎHr.) şi aşezarea dacică fortificată
(sec. l d.Hr.), în Studii de Istorie Antică. Omagiu Profesour/ui Ioan Glodariu, Cluj-Napoca, 2001,
255
67
M. Macrea, M. Rusu, Der Dakische Friedhof von Porolissum und das problem der Dakischen
Bestatt ungsbrăuche in der spătlatenezeit, în Dacia, N.S., IV, 1960, 201-229; M. Macrea, D.
Protase, M. Rusu, Şantieru/ arheologic Porolissum, în Materia/eşi Cercetări Arheologice, 1960,
VII, 361-391; M. Macrea, M. Rusu, I. Mitrofan, Şantieru/ arheologic Poro/issum, în Materiale şi
Cercetări Arheologice, 1962, VIIJ, 485-504
68
Al.V. Matei, H.Pop, op. cit. , 2001, 252
pe pantele abrupte ale dealului cum este cazul uneia cercetată în anul 1991 69 . Pe
lângă inventarul specific (ceramică întregibilă sau fragmentară, pietre arse sau nu,
oase incinerate sau nearse, cenuşă, arsură, ustensile întregi sau fragmentare,
chirpici, lipitură de vatră, podoabe, piese de port, fragmente de râşniţă etc.) unele
gropi au avut în inventar schelete sau părţi de schelete umane, aşa cum am amintit
la sacrificiile umane.
Fără a se concentra cu predilecţie într-o zonă sau alta a platoului, gropile
dacice din secolul I î.Hr. de la Moigrad au frecvent diametre de până la lm şi
adâncimea obişnuită 1,2 -1,5 m. Nu lipsesc însă nici gropile de mari dimensiuni cu
diametre de 2,2-2,5 m. fără să se adâncească prea mult de cele obişnuite. Situaţia
este similară şi în cazul gropilor databile în secolul I d.Hr., cu precizarea că acestea
sunt mai puţine la număr (31) şi doar unele au caracter cultic.
Şimleu Silvaniei deţine celelalte patru puncte cărora li se poate atribui
expresia de locuri de cult. Unul ar putea fi dealul Cetate. Pe versantul estic al
acestuia, la o altitudine inferioară circumvalaţiei ce închide platoul superior, a fost
săpată o terasă lată de 10-15 m., semilunară, lungă de circa 150 m. Aceasta ar putea
constitui locul de ridicare a unui sanctuar, indispensabil unei acropole 70 . Această
terasă nu este singura care ar putea conţine astfel de construcţii.
O terasă asemănătoare a fost amenajată în punctul Observator pe un tronson
al unei terase din vechea fortificaţie hallstattiană şi a fost investigată parţial în anul
1996 şi apoi în anul 1999 şi 2000. În spaţiul cercetat au fost surprinse, după cum
am mai amintit, urmele unei construcţii absidate care poate fi chiar un posibil
sanctuar71 .
Un alt posibil loc de cult, situat tot pe Măgura Şimleului este cel din punctul
Uliul cel Mic unde cercetările arheologice 72 nu au reuşit să ofere o imagine
completă a sitului investigat. Vârful Uliul cel Mic face legătura cu platourile de la
Observator printr-o şa împădurită, cu lăţimea de 2-3m, restul pantelor fiind foarte
accentuate. Zona este bine apărată natural, iar expunerea în tot timpul zilei la soare
a versantului de sud-est, pe care au fost efectuate descoperirile73 , au făcut ca
această zonă să fie preferată de daci pentru depuneri rituale în gropi.
Cel de-al patrulea punct de la Şimleu Silvaniei se află amplasat în centrul
oraşului pe conul de dejecţie creat de valea Ciorgăului care izvorăşte din zona
Observator vărsându-se în râul Crasna. Muzeul Judeţean de Istorie din Zalău a
efectuat săpături de salvare în această zonă afectată încă din anul 1990 de lucrări
edilitare74 . În anul 1991 au fost afectate trei gropi dacice cu inventar constând din
69
H.Pop, op. cit., 1993, 91-105
70
Al. V. Matei, op. cit., 1979, 11-40
H. Pop, Descoperiri arheologice de epocă dacică la Şimleu Silvaniei-Observator, în Cronica
71
Cercetărilor Arheologice ,Vaslui, 1999, 117-118

Z. Szekely, Materiale din campania de săpături arheologice din 1949, Bucureşti, 1951, 43-77
72
73
H.Pop, op. cit., 1993, 91-105
74
Cercetări efectuate de către D. Tamba şi H. Pop
vase întregibile sau sparte intenţionat, arsură, chirpici, lipitură de vatră, oase de
animale arse sau nearse 75 .
Situarea în apropiere a unor pâraie repezi cu debit constant pe atunci (valea
Ciorgăului) şi vecinătatea râului Crasna pot sugera practicarea unor culte a apelor
ori a fertilităţii, dacă ţinem cont de valea Crasnei cu pământul roditor. Amplasarea
locuirii dacice cu faţa la sud, expunerea tot timpul zilei la soare, pot presupune şi
practicarea unor culte solare, care probabil au frământat minţile preoţimii dace.
Individualizarea conului de dejecţie în microclimatul geografic locuit în antichitate
de daci, poate constitui un motiv deosebit pentru transformarea locului respectiv
într-unul care să servească preocupărilor spirituale ale comunităţii dacice din
aşezarea civilă amplasată la poalele dealului Cetate, la baza căruia se află şi
pomenitul loc de cult.
3. Concluzii
Descoperirile arheologice dacice cu caracter spiritual pe teritoriul nord-vestic
românesc sunt concentrate îndeosebi în zona Măgurii Moigradului şi Şimleu
Silvaniei cu punctele Observator, Cetate, Uliul cel Mic şi centrul oraşului.
Analiza de ansamblu a descoperirilor din aceste puncte indică existenţa unor
manifestări cu caracter ritual-cultic la dacii din această zonă.
În acest teritoriu urme ale practicării riturilor funerare la daci au fost
descoperite doar la Şimleu Silvaniei şi la Medieşul Aurit.
În anul 1997 M.J.I.A. din Zalău a achiziţionat o serie de piese care au
determinat deschiderea unui şantier de salvare în anul 1998 la Şimleu Silvaniei pe
stada Mihai Eminescu nr.12 (Orhegy). Analizând în ansamblu piesele (cele două
paftale-una ruptă ritual?, vârful de lance, fragmentele de cuţite sau săbii, fibula,
veriga de zăbală, aplica, sticla topită etc.) ne fac să credem că ne aflăm în faţa a
două morminte de incineraţie dacice, unice în momentul de faţă în nord-vestul
României pentru sec. I î.Hr.
Sacrificiile umane erau practicate şi ele, dovadă fiind cele patru gropi de pe
Măgura Moigradului datate în sec. I î.Hr. şi o groapă descoperită la Şimleu
Silvaniei care conţinea părţi din scheletul unui copil. Aici mai poate fi menţionată
şi groapa cu craniu uman de la Şimleu-Observator, amplasată în interiorul absidei
cercetate în acest punct.
Gropile rituale sunt şi ele în număr foarte mare, cele mai multe fiind
descoperite la Moigrad şi la Şimleu Silvaniei. Cele mai frecvente gropi rituale sunt
cele care conţin în inventar ofrande animale şi depozite de vase care probabil
conineau ofrande alimentare. Pe lângă acestea, în umplutura unor gropi au fost
descoperite o serie de piese care ne îndeamnă să credem că dacii din nord-vest
adorau cultul focului şi al vetrei şi practicau anumite rituri agrare.
75
H.Pop, op. cit., 93-96
Construcţiile de cult sunt foarte rare şi este greu de stabilit şi susţinut

caracterul pe care îl aveau. Săpăturile arheologice efectuate la Şimleu Silvaniei în
punctul Observator au scos la iveală urmele unor construcţii civile dacice din care
una ar putea, probabil, să aibă caracter de cult. Construcţia ar putea fi considerată
un posibil sanctuar, forma fiind absidată. Prezenţa în interiorul absidei a unei gropi
cu un craniu uman în inventar poate constitui un argument în favoarea acestei
ipoteze.
Ţinând cont de prezenţa unor complexe cu certe elemente de ritual, termenul
de loc de cult poate fi atribuit cu certitudine Măgu,rii Moigradului, care a intrat de
timpuriu în literatura de specialitate prin descoperirile cu caracter ritual-cultic,
interpretate iniţial ca monumente funerare. Şimleu Silvaniei, cu cele patru puncte
cu descoperiri (Cetate, Observator, Uliul cel Mic şi centrul oraşului) reprezintă o a
doua zonă căreia i se poate atribui termenul de loc de cult. Concentrarea mare de
complexe cu elemente de ritual din zona Măgu,rii Şimleului poate fi pusă pe seama
existenţei centrului unei mari uniuni de triburi, probabil vechea Dacidava
menţionată de Ptolemeu.
Analizând şi comparând descoperirile arheologice din nord-vestul României
cu alte descoperiri din ţară, rezultă faptul că manifestările cu caracter ritual-cultic
sunt similare în întreg spaţiul locuit de aceştia.
Descoperirile viitoare şi publicarea celor vechi vor aduce, cu siguranţă, mai
multe lămuriri în acest domeniu sensibil şi controversat precum spiritualitatea
dacilor.
ELEMENTS OF DACIAN SPIRITUALITY IN NORTH-WESTERN

RO MANIA
(Summary)
The Dacian period discoveries with a spiritual character are mostly

concentrated to the region of Măgu,ra Moigradului and the city of Simleu Silvaniei,
with its sites called Observator, Cetate, Uliul cel Mic and downtown.
The assembly of discoveries concering these points prove ritual-cultic
manifestatios at the dacians whom have Iived here.
On the territory of Salaj County there were found traces of funeral ritualic
practices in the city of Simleu Silvaniei. In 1997 the County Art and History
Museum from Zalau provided artifacts that made the museum to open a rescue
excavation at Simleu Silvaniei, M. Eminescu Street, no. 12 (Orhegy). Analyzing
the found pieces (two belt buckles, the spearhead, knife or sword fragments, fibula,
bit ring, applique, melted glass, etc.) made us believe that we are dealing with two
dacian incineration graves, unique at this moment in the north-westem part of
Ro mania.
Human sacrifice rituals were practiced as well, proved by two pits found on
Măgu.ra Moigradului hill dating from the 15 century BC, and another pit found at
1
Şimleu Silvaniei which contained the skeleton of a child.

The ritualic pits can be found in large numbers, the most of them were
discovered at Moigrad and Şimleu Silvaniei. The most frequent ones are the pits
that contain animal sacrifices or pots with different kinds of spiritual deposits.
Besides these, in the bund of the pits were foud pieces that make us believe that the
dacians in these regions were practiceing the ritual of fire and fumace, or some sort
of agricultural rituals.
The cultic dwellings are very rare and difficult to establish and sustain their
character. The archeological axcavations made at Şimleu Silvaniei - Observator
have revealed the traces of a building which may have a cultica! character. This
building can be considered to be a sanctuary, because of its possible altar. The
presence of a ritualic pit with a human skull insede it, can form an argument in the
favour of this hypothesis.
What concems the complexes with certain ritualic elements, the term of
cultic place can be attributed to Măgura Moigradului, place that enetered in the
speciality literature due to the ritual-cultic discoveries, and obtained also an initial
interpretation that here lies a funerary monument. The points called Cetate,
Observator, Uliul cel Mic and the centre of Simleu Silvaniei also gained such a
prestige due to the ritualic element discovery. The grat conentration of ritualic
elements here can be explained by the existence of traces of a great dacian tribe
union, possibily the ancient Dacidava mentioned by Ptolemeus.
Analyzing and compareing the discoveries of Salaj Couty with other found
in this country, results the fact that the manifesttions with ritual characteristics are
similar in all areas they inhabited.
Future discoveries will certanly bring severa! clearences in this domain, too
controversed at the present.
,~,
-
,1
:;
'f '·I__... . .,vi
.. C1 .o
~
.I
Planşa
~)
1. Distribuţia mormintelor dacice (a), zonelor sacre (b) şi a construcţiilor sacre ( c) dacice
în nord-vestul României. 1-Medieşul Aurit, 2-Tăşad, 3-Şimleu Silvaniei, 4-Moigrad
10 m
•105 cm
- ~-~~
;~ · ·„~
„-„~~
„·:.-. o •
• •• t:J ••
. ·: " ..
-~
·· .,
d: ·:·:··:· .:._. o
D~
:..:_. :.-;/>. :
.-... --. „ ..·. i
~
! .
~· .
„. „
.
N .· ·
-. -:
. . -·
Oe:j ~------ '
't: , '• • -1'.9 G f'I
„I
b
Planşa 2. Descoperiri rituale dacice la Tăşad (după N . Chidioşan). a-groapa cu depunere de

ceaşcă-opaiţ. b-cista din piatră cu vase dacice.
Eleme11te de spiritualitate dacică Îl1 11ord-vestul Româ11iei 209
Planşa3. Şimleu Silvaniei. Cercul plin reprezintă punctul Cetate. Triunghiul plin reprezintă zona
de depuneri rituale din centrul oraşului. Linia semicirculară îngroşată reprezintă aşezarea civilă
dacică de pe străzile A. Mureşanu, Cetăţii, Argeşului.
'(/1
z
r-
m
c
Planşa 4. Planul complexului arheologic de la Şimleu Silvaniei-Observator punctele dacice de

fortificare (a-e) şi amplasarea absidei (triunghiul plin)
~
! \ ·' ''\'\ :~,
i
'' .1. ·· ,'__
I .
t • • \'
1
'
I
I
I
. l·
I' I
- \."
.I
Planşa 6. Şimleu Silvaniei-Observator. Propunere de reconstituire a construcţiei dacice absidate.
'.I I
Planşa 7. Moigrad-Măgura Moigradului. Planul deneral al săpăturilor de pe platoul superior

(1958-1995) cu punctele de sondare a elementelor defensive (1-7).
O ZĂBALĂ IRLANDEZĂ ÎN MUZEUL DE
ISTORIE A TRANSILVANIEI DIN CLUJ-NAPOCA
(OBSERVAŢII PRIVIND ARTEFACTELE
METALICE VEHICULATE DE TRUPELE DIN
BRITANNIA STAŢIONATE ÎN DACIA ROMANĂ)
AUREL RUSTOIU
În Muzeul Naţional de Istorie a Transilvaniei se află de mai bine de un

secol o zăbală de bronz (inv. nr. 1620 - P 7831), care constituie un unicat în
întreaga Europă continentală. Ea a ridicat - de-a lungul timpului - o serie de
probleme de interpretare.
Descrierea piesei
Zăbală de bronz (patină verde-închis), păstrată în condiţii excelente de
conservare, realizată din cinci elemente: două verigi la capete; două elemente
arcuite mediane; un segment central de legătură de formă cvasi-biconică. Toate
aceste elemente au fost turnate separat şi apoi asamblate cu ajutorul unor nituri.
Acestea din urmă au fost atât de bine finisate, încât capetele lor nu mai pot fi
observate pe suprafaţa exterioară.
Dimensiuni: lungimea totală - 23,5 cm; lungimea elementelor centrale -
19,2 cm; lungimea elementului cvasi-biconic de legătură - 4 cm; diametrul
inelelor - 6,4 cm (fig. 1).
Provenienţa
Zăbala
în discuţie a fost descoperită în sec. al XIX-iea, într-o localitate
din Transilvania. Nu se cunosc data, locul şi nici condiţiile de descoperire, dar
în 1886 ea făcea parte din inventarul Muzeului Ardelean, fiind publicată în acel
an pentru prima dată de către J. Hampei 1. Ulterior, în 1944, piesa a fost
republicată de M. Roska2 , fără a aduce însă precizări noi.
Analogii, răspândire şi datare
Zăbala pe care o prezint în rândurile de faţă, a fost inclusă de toţi
cercetătorii care s-au referit la ea (cu excepţia lui J. Hampei, care o data în
epoca bronzului) printre piesele celei de a doua vârste a fierului din
Transilvania. Singurele analogii apropiate se găsesc în Irlanda. Este vorba de
1
Hampei 1886, pi. 9/8.
2
Roska 1944, p. 56-57, 77, nr. 28, fig. 12.
216 AUREL RUSTOIU
zăbale având aceleaşi caracteristici tehnice şi morfologice. Ele au fost împărţite

de R. Haworth în 5 tipuri, potrivit modificărilor survenite în forma elementelor
mediane3 (fig. 2). Conform acestei tipologii, exemplarul din muzeul clujean
poate fi încadrat în tipul E al schemei propuse de R. Haworth.
Zăbalele în discuţie sunt răspândite în special în Irlanda (fig. 3). Se
cunosc însă şi câteva exemplare provenite din Ţara Galilor şi din Anglia. Ele au
fost descoperite la Llyn Cerrig Bach (Anglesey), Tenbury Wells (Worcester) şi
într-o localitate din Devon, ultima piesă fiind de tip E4 . În Europa continentală
acest tip de zăbale este absent aproape în totalitate, singura excepţie fiind
constituită, din câte cunosc, de exemplarul transilvănean (fig. 3).
În ceea ce priveşte cronologia, zăbalele irlandeze au fost datate în sec. I
a.Chr. - I p.Chr. 5
Interpretare
Dacă problemele legate de încadrarea tipologică şi cronologică generală
sunt relativ clare, nu se poate spune acelaşi lucru în legătură cu interpretarea
prezenţei acestei zăbale în spaţiul intra-carpatic al României.
Încă din 1971, R. Haworth (care cunoştea lucrarea veche a lui J. Hampel
şi obţinuse un desen al zăbalei de la regretatul cercetător clujean Mircea Rusu)
considera că este vorba de un exemplar evoluat din tipul E al artefactelor
irlandeze. Deoarece erau vizibile anumite particularităţi morfologice,
cercetătorul irlandez era de părere că zăbala din Transilvania constituie o copie
balcanică a unei piese importate din vest6 . Această ipoteză este însă greu de
admis. Copierea unui astfel de artefact presupune, în primul rând, o circulaţie
suficent de intensă a zăbalelor de acest tip în zona central-estică europeană
pentru ca ele să intre în „moda" spaţiului respectiv şi să fie apoi multiplicate
conform unor cerinţe regionale, iar deocamdată nu se cunosc şi alte exemplare.
În al doilea rând, activitatea unui atelier în care s-au produs astfel de replici ar fi
lăsat mai mulţi „martori" ai acestui proces de producţie. Cum zăbala aflată
astăzi în muzeul din Cluj rămâne după mai bine de un secol de cercetări şi
descoperiri fortuite (iar perioada secolelor I a.Chr. - I p. Chr. a fost investigată
prin săpături de amploare) un unicat, trebuie să ne întrebăm dacă nu cumva
această variantă a zăbalelor de tip E constituie totuşi un produs al unui atelier
irlandez. După cum voi arăta ceva mai jos, există suficiente argumente conform
cărora astfel de piese constituiau produse realizate la comanda concretă a unor
„beneficiari" din rândul aristocraţiei celtice.
Vl. Zirra încadra zăbala în intervalul cuprins între domniile lui Burebista
şi Decebal, perioadă marcată de puternice contacte politico-militare şi culturale
3
Haworth 1971, p. 27-29, fig. 2; cf. Raftery 1994, p. 108-109, fig. 58-59.
4
Haworth 1971, p. 29, 45-46.
5
Haworth 1971; Raftery 1994, p. 107.
6
Haworth 1971, p. 29, 46.
O zăbală irlandeză în Muzeul de istorie a Transilvaniei din Cluj-Napoca 217
cu civilizaţiile vestice. Însă, cercetătorul bucureştean nu avea nici o soluţie

pentru modul în care piesa respectivă a putut ajunge în Transilvania7 .
Aceeaşi datare şi prezentare generală au fost oferite, fără modificări
majore, şi de W. M. Werner în lucrarea sa consacrată zăbalelor din epoca
fierului din bazinul Dunării Mijlocii şi lnferioare8 .
În sfârşit, mai trebuie menţionată şi datarea propusă în catalogul
expoziţiei „Thraker und Kelten beidseits der Karpaten", din 2001-2002 de la
Keltenmuseum Hochdorf, unde se consideră că este vorba de o zăbală celtică
inedită din sec. IV-III a.Chr9 .
Revenind la datarea zăbalei în discuţie, se poate admite că ea a ajuns în
Dacia preromană cândva pe parcursul sec. I a.Chr. - I p.Chr. Dar în repertoriul
artefactelor ceramice şi metalice, descoperite în numeroasele aşezări şi cetăţi
dacice cercetate până acum, nu există piese provenite în mod cert din Insulele
Britanice. Analiza importurilor străine din Dacia preromană indică faptul că
acestea provin în special din bazinul mediteraneean, din zona Dunării mijlocii
şi din regiunile alpine şi est-alpine 10 • De aceea, este greu de acceptat ipoteza
„importului" unei zăbale din Insulele Britannice în perioada anterioară cuceririi
Daciei de către romani.
O altă cale de abordare a problemei este sugerată de situaţia din Dacia în
timpul războaielor lui Traian şi în deceniile imediat următoare constituirii
provinciei. Astfel, printre trupele auxiliare care au participat la războaiele daco-
romane şi care au staţionat apoi în provincia traiană se numără o serie de alae şi
cohorte avându-şi originea în Britannia.
Ala I Brittonum (Britannica) c. R. a participat la războaiele dacice ale lui
Traian şi a rămas apoi în noua provincie cel puţin două decenii. Această unitate
militară este atestată de două diplome militare de la Porolissum (anul 110) 11 şi
Gherla (anul 123) 12 , însă nu se cunoaşte încă locul ei de staţionare 13 •
Cohors I Britannica milliaria c. R. equitata a participat la războaiele
daco-romane de la începutul sec. II şi a rămas în provincia nord-dunăreană
vreme îndelungată, fiind atestată într-o serie de diplome militare şi monumente
epigrafice din piatră. A staţionat la Căşei imediat după constituirea Daciei
Porolissensis 14, înlocuind în castrul respectiv o altă trupă de britanni: cohors II
Britannica miliaria c. R. equitata. Aceasta din urmă a participat, de asemenea,
la războaiele care au dus la cucerirea Daciei, fiind integrată apoi în armata
7
Zirra 1981, p. 143, fig. I 0/2.
8
Werner 1988, p. 71, nr. 246, pi. 33/246.
9
Thraker und Kelten, cat. nr. 131.
10
Glodariu 1974; Rustoiu 1997; idem 1999 etc.
11
IDR, I, nr. 3.
12
IDR, I, nr. 7.
13
Husar 1999, p. 113-114; Petolescu 2002, p. 68.
14
Husar 1999, p. 123-125; Petolescu 2002, p. 86-87; lsac 1999, p. 156; Jsac, Marcu 1999, p. 587-590.
218 AUREL RUSTOIU
auxiliară a provinciei • Soldaţii acestei trupe au edificat castrele de la Ilişua şi

15
Căşei, în primele lor faze din epoca lui Traian. Iniţial, unitatea de britanni a
staţionat la Căşei (unde este atestată de stampile tegulare descoperite în
nivelurile cele mai timpurii ale sitului respectiv) 16 , fiind mutată apoi la
Romita 17 , tot în Dacia Porolissensis.
Cohors I Ulpia Brittonum miliaria c. R. s-a remarcat prin bravură în
timpul războaielor traianice, soldaţii acestei trupe fiind investiţi cu cetăţenia
romană şi cu o serie de distincţii militare. Unitatea a staţionat apoi permanent în
nordul Daciei, după reorganizarea politico-administrativă din vremea lui
Hadrian făcând parte din armata Daciei Porolissensis. Potrivit unei inscripţii
votive de la Porolissum, cohorta avea şi efective de călăreţi 18 • Trupa în discuţie
a staţionat în castrul de la Bologa (cu un detaşament dislocat probabil şi la
Buciumi). A fost mutată apoi la Porolissum unde a rămas până la sfârşitul
provinciei 19 •
Cohors II Augusta Nerviana Pacensis Brittonum milliaria este atestată în
Pannonia Inferior în anul 114. După această dată a fost transferată în nordul
Daciei, fiind cantonată la Buciumi 20 .
În afară de trupele menţionate, în diverse zone ale Daciei mai sunt
atestate o serie de unităţi originare din Britannia. Amintesc în acest sens pedites
singulares Britannici, devenită apoi numerus singularium Britannicianorum
(staţionată în castrul de la Cigrnău) 21 , cohors I Augusta Nerviana Pacensis
Brittonum miliaria (integrată în armata Daciei Inferior şi cantonată probabil la
Stolniceni) 22 şi cohors I Aurelia Brittonum miliaria care a reconstruit castrul de
la Bumbeşti pe Jiu în anul 201 23 .
În ceea ce priveşte efectivele militare înrolate în aceste unităţi, se pare că
până în epoca lui Traian baza lor de recrutare s-a modificat în funcţie de
provinciile în care au staţionat înainte de a fi transferate în Dacia. Astfel, în
cadrul unora dintre aceste trupe auxiliare sunt documentaţi o serie de soldaţi de
15
Husar 1999, p. 125-127; Petolescu 2002, p. 88-89.
16
lsac 1987, p. 175-180; lsac 1999, p. 156; [sac, Marcu 1999, p. 585-587; Marcu 2004, p. 574-576.
17
Isac 1987, p. 178-179; Matei, Bajusz 1997, p. 81-85;
18
Russu 1968, p. 453-454, nr. 2.
19
Husar 1999, p. 127-129; Petolescu 2002, p. 87-88; Marcu 2004, p. 573-574 consideră că nu există
suficiente argumente pentru a considera că această trupă a fost cantonată la Bologa. Totuşi,
opinează că un detaşament a fost dislocat acolo pentru construirea sau repararea castrului respectiv,
garnizoana permanentă fiind la Porolissum-Pomet. Acelaşi autor este de părere că unitatea în
discuţie este aceeaşi cu coh. I Aurelia Brittonum miliaria Antoniniana, care a reconstruit castrul de
la Bumbeşti, la Porolissum fiind înlocuită de coh. III Campestris.
20
Gudea 1995, p. 76; Husar 1999, p. 130-132; Petolescu 2002, p. 90-91; cf. Nemeth 2004, p. 642.
21
Husar 1999, p. 148-149; Petolescu 2002, p. 129-130.
22
Husar 1999, p. 130; Petolescu 2002, p. 90.
23
Husar 1999, p. 129-130; Petolescu 2002, p. 91-92 care aduce argumente pentru sosirea trupei la
Bumbeşti înainte de anul 201. De asemenea, în ciuda opiniei lui Marcu 2004 (vezi supra nota 19),
este vorba, foarte probabil, de altă trupă decât coh. I Ulpia Brittonum miliaria c. R.
O zăballi irlandeză în Muzeul de istorie a Transilvaniei din Cluj-Napoca 219
origine celto-iliră, în special în cazul unităţilor care staţionaseră înainte în

Pannonia sau Noricum 24 . Cu toate acestea însă, o serie de epigrafe atestă recruţi
din Britannia care au fost lăsaţi la vatră în primii ani de existenţă ai provinciei.
Aşa este cazul unor auxiliari care au făcut parte din cohors I Ulpia Brittonum
miliaria de la Porolissum. Este vorba de M. Ulpius Adcobrovati f. Novantico
din Ratae Coritanorum25 şi de M. Ulpius Sacci f. Longinus 26 . Este posibil ca
recrutările din Britannia să fi continuat şi mai târziu, dacă diploma din 27
septembrie 159 (?), unde este pomenit Ivonercus Molaci f. (Brittoni ?) a fost
citită corect .
27
Având în vedere prezenţa în Dacia a auxiliarilor din Britannia se poate

presupune că o serie de artefacte specifice regiunii respective au putut fi
vehiculate de aceştia (fig. 5). În aceste condiţii, zăbala irlandeză la care m-am
referit a putut ajunge în Dacia în primele decenii ale provinciei.
În ceea ce priveşte „destinul" piesei transilvănene, sunt necesare câteva
precizări suplimentare. Unele dintre exemplarele irlandeze au fost bogat
ornamentate prin motive incizate sau prin emailare. B. Raftery observa că
aceste ornamente, ca şi repararea obsesivă şi repetată a unora dintre zăbale,
indică faptul că piesele în discuţie au constituit şi însemne de prestigiu indicând
rangul social al aristocraţiei celtice28 . Dar zăbala era legată în mod necesar de
calul cu care era folosită şi de aceea caii constituiau la rândul lor simboluri ale
statutului de aristocrat. Astfel de cai, cu întregul lor harnaşament, au putut
ajunge în Anglia pe cale comercială. Legăturile comerciale dintre provincia
Britannia şi triburile celtice din Irlanda, precum şi prezenţa romană în regiune,
sunt bine documentate 29 . O altă modalitate prin care zăbalele irlandeze au putut
ajunge în Britannia o constituie negocierile diplomatice sau ambasadele. În aria
mediteraneeană, dar şi în alte zone, există numeroase exemple de contacte
diplomatice între diverse comunităţi care se încheiau prin schimbul reciproc al
unor daruri constând în vestminte, podoabe şi cai harnaşaţi, adică „însemnele
de prestigiu" al participanţilor la actul de negociere. Titus Livius (XLIII, 5),
spre exemplu, relatează cum senatul roman a oferit unei solii a celţilor nord-
alpini, printre altele, „doi cai cu phalere, împreună cu slujitorii lor". Tacitus
(Germania, XV, 2), la rândul său, preciza că „ ei (germanii) se bucură mai ales
de darurile popoarelor vecine, care li se trimit nu numai de unul sau de altul ci
şi de obşte: cai buni, arme minunate, alămuri şi colane".
În concluzie, zăbala aflată acum în muzeul clujean, a putut ajunge pe una
din căile menţionate în mediul provincial din Britannia, de unde, în urma
24
Husar 1999, p. 125.
25
IDR, I, nr. I.
26
!DR, I, nr. 3.
27
IDR, I, nr. 17.
28
Raftery 1994, p. 108.
29
Raftery 1994, p. 200-219.
220 AUREL RUSTOIU
înrolării posesorului ei într-una din trupele de auxiliari, a ajuns mai ap01 m

Dacia. Unii dintre membrii trupelor proveniţi din Britannia erau romanizaţi de
curând, după cum o dovedeşte păstrarea numelor celtice, iar perpetuarea unor
piese care păstrau încă o valoare simbolică, chiar şi după ce ele nu mai erau în
uz în zonele de origine, apare firească.
Zăbala la care m-am referit nu este singurul exemplu de utilizare
îndelungată a unor piese de harnaşament. În castrul de la Buciumi a fost
descoperită o cataramă de bronz rectangulară cu butoni proeminenţi la colţuri şi
cu spin de prindere a curelei 30 (fig. 4114). Cataramele de acest fel, aşa cum a
demonstrat-o foarte recent D. Bozie, se datează în La Tene Dl (sfărşitul sec. II
- prima jumătate a sec. I a.Chr.), fiind răspândite în nordul Peninsulei
Balcanice, în bazinul Dunării mijlocii şi, mai rar, în Transilvania (singurul
exemplar pe care îl cunosc, încă inedit31 , provine din cetatea dacică de la Piatra
Craivii) 32 .
În sfărşit, mai trebuie remarcat faptul că în ciuda unei anumite
standardizări a echipamentului soldaţilor romani, există destule excepţii în care
se constată utilizarea unor componente străine domeniului roman. Este suficient
să amintesc faptul că în castrul de la Augsburg - Oberhausen, din Bavaria, a
fost descoperită o psalie aparţinând unei zăbale dacice. Ea a fost descoperită
într-un nivel datat între anii 15 a.Chr. - 14/17 p.Chr. şi prezenţa ei în inventarul
castrului pare insolită33 .
Dar zăbala din Muzeul din Cluj nu este singurul exemplu de artefact
metalic vehiculat de soldaţii proveniţi din Britannia. Astfel, în castrul de la
Căşei, într-un nivel din prima jumătate a sec. II p.Chr., a fost descoperită o
fibulă cu balama în formă de T (fig. 4/1). Ea îşi găseşte bune analogii în
Britannia şi a fost pierdută foarte probabil de un soldat al cohortei de britanni
staţionată la Căşei 34 .
O altă fibulă a cărei zonă de origine se află în Britannia provine din
castrul de la Bumbeşti pe Jiu. Este vorba de o fibulă cu capete în formă de
dragon şi ornamentată pe corp cu email 35 (fig. 4/2). Potrivit tipologiei realizate
cu mai bine de o jumătate de veac în urmă de F. Feachem, exemplarul de la
Bumbeşti aparţine celei de a doua grupe a fibulelor respective 36 (fig. 4/3-6).
Piesele de acest tip au fost datate în zona de origine între mijlocul sec. I p. Chr.
30
Gudea, Pop 1972, p. 70, nr. 18, pi. LXXl/49.
31
Rustoiu 1996, p. I 18 şi nota 364.
32
Bozi~ 2004. D. Bozi~ mi-a pus la dispoziţie, cu multă amabilitate, manuscrisul lucrării sale, înainte
de a fi publicat, fapt pentru care îi mulţumesc şi pe această cale.
33
Werner 1984.
34
!sac, Cociş 1995, p. 115-116, 118-119, 125, nr. 54, pi. X/54.
35
Cociş, Marinoiu 2004, p. 99, pi. 111. Doresc să mulţumesc şi pe această cale colegului Sorin Cociş
pentru desenele fibulelor la care m-am referit în acest articol, ca şi pentru o serie de semnalări
bibliografice.
36
Feachem 1951, p. 32-33, fig. 3.
şi mijlocul sau a doua jumătate a sec. II p. Chr. 37 Aria de răspândire a fibulelor

cu capete de dragon cuprinde aproape exclusiv Britannia, artefactele similare
descoperite izolat pe continent (în Belgia, Germania, Franţa şi Ungaria) fiind
puţine. Acest fapt i-a determinat pe Ruth şi Vincent Megaw să aprecieze că
piesele în discuţie constituie o expresie a producţiei atelierelor insulare celtice
târzii, iar exemplarele de pe continent ilustrează mobilitatea personalului civil
şi militar în cadrul Imperiului Roman 38 . Fibula descoperită la Bumbeşti poate fi
pusă în legătură cu reconstrucţia castrului respectiv de soldaţii din cohors I
Aurelia Brittonum miliaria în anul 201. Pe de altă parte, se poate remarca o
utilizare mai îndelungată a fibulei respective faţă de perioada în care ea s-a aflat
în modă.
Fibulele modelate în formă de dragon au constituit şi prototipul unor
piese apărute în mediul militar din Dacia Porolissensis, după cum a argumentat
recent S. Cociş. Ele au fost descoperite aproape exclusiv la Porolissum39 (fig.
4/7-13 ). Este vorba foarte probabil de un tip de fibule care copiau, într-o
manieră mai stilizată, originalele din Britannia, într-o perioadă în care accesul
la produsele atelierelor din insulă era limitat.
Cu siguranţă că studierea detaliată a artefactelor provenite din castrele în
care au staţionat trupe provenite din Britannia va fumiza şi alte exemple de
artefacte vehiculate de aceştia şi care au fost produse în atelierele insulare.
Dacă „scenariul" prezentat aici este corect, atunci se mai pot face câteva
precizări în legătură cu locul de descoperire al zăbalei din Muzeul Naţional de
Istorie a Transilvaniei din Cluj. Având în vedere faptul că piesa respectivă a
fost descoperită în sec. al XIX-iea, provenienţa ei trebuie căutată în
Transilvania. Este foarte posibil ca ea să fi fost găsită într-unul din fostele
castre ale Daciei Porolissensis în care altădată au staţionat soldaţi proveniţi din
Britannia. Din ruinele siturilor respective, pasionaţii de antichităţi din sec. al
XIX-iea au adunat numeroase artefacte care au intrat în colecţii particulare,
ajunse la rândul lor în patrimoniul Muzeului Ardelean înfiinţat după 1859.
Aceasta pare să fi fost şi soarta zăbalei prezentate cu acest prilej.
BIBLIOGRAFIE
BoZic 2004 D. Bozie, The function of the bronze D-shaped ring from
Late Republican horse huria! in Kobarid, Soca valley
(Sl), Instrumentum 20, 2004, sub tipar.
Cociş, Marinoiu 2004 S. Cociş, V. Marinoiu, Dragonesque brooches, Studia
Historica et Archaeologica In Honorem Magistrae Doina
37
Feachem 1951, p. 34; Hattatt 1985, p. 171; Snape 1993, p. 26.
38
Megaw, Megaw 1989, p. 229, p. XXII.
Cociş, Marinoiu 2004, p. 99-100, pi. 1/2-9.
39
222 AUREL RUSTOIU
Benea, timişoara, 2004, p. 99-102.

Feachem 1951 F. Feachem, Dragonesque fibulae, Antiquaries Journal,
31, 1951, p. 32-44.
Glodariu 1974 I. Glodariu, Relaţii comerciale ale Daciei cu lumea
elenistică şi romană, Cluj, 1974.
Gudea 1995 N. Gudea, Despre fragmente de diplome militare
„ revăzute " sau mai nou descoperite la Porolissum,
ActaMP, 19, 1995, p. 73-88.
Gudea, Pop 1972 N. Gudea, C. Pop, Arme şi piese de echipament, E.
Chirilă et al„ Castrul roman de la Buciumi, Cluj, 1972, p.
60-77.
Hampel 1886 J. Hampei, A bronzkor em/ekei Magyarhonban, Budapest,
1886.
Hattatt 1985 R. Hattatt, Iran Age and Roman Brooches. A second
selection of brooches /rom the author 's collection,
Oxbow Books, 1985.
Haworth 1971 R. Haworth, The horse harness of the Irish Early Iran
Age, lflster Journal of Archaeology, 3rd ser., 34, 1971, p.
26-49.
Husar 1999 A. Husar, Celţi şi germani în Dacia Romană, Cluj-
Napoca, 1999.
IDRI Inscriptiones Daciae Romanae, I, 1975.
lsac 1987 D. Isac, Date noi cu privire la Cohors II Britannica
(Miliaria), ActaMP, 11, 1987,p.175-180.
Isac 1999 D. Isac, Die Entwiklung der Eiforschung des Limes nach
1983 im nărdlichen Dakien (Porolissensis), N. Gudea
(ed.), Roman Frontier Studies. Proceedings of the XVIIth
International Congress of Roman Frontier Studies, Zalău,
1999, p. 151-170.
Isac, Cociş 1995 D. Isac, S. Cociş, Fibule din castrele romane de la Gilău
şi Căşeiu. O analiză în context stratigrafic, Ephemeris
Napocensis, 5, 1995, p. 103-138.
Isac, Marcu 1999 D. Isac, F. Marcu, Die Truppen im Kastell von Căşeiu:
cohors II Britannorum miliaria und cohors I Britannica
miliaria C.R. equitata Antoniniana, N. Gudea (ed.),
Roman Frontier Studies. Proceedings of the XVIIth
Intemational Congress of Roman Frontier Studies, Zalău,
1999, p. 585-597.
Marcu 2004 F. Marcu, Military tile-stamps as a gu,ide for the
garrisons of severa/ forts in Dacia, Orbis Antiqus. Studia
in honorem Ioannis Pisonis, Cluj-Napoca, 2004, p. 570-
594.
O ztibalii irlandeui în Muzeul de istorie a Transilvaniei din Cluj-Napoca 223
Matei, Bajusz 1997 Al. Matei, I. Bajusz, Das Romerlagerkastell von Romita -
Certiae, Zalău, 1997.
Megaw, Megaw 1989 R. Megaw, V. Megaw, Celtic Art. From its beginnings to
the Book ofKells, London, 1989.
Nemeth 2004 E. Nemeth, Cohors I Aurelia Gesatorum Milliaria. Die
Identitiit einer romischen Hi/fstruppe, Orbis Antiqus.
Studia in honorem Ioannis Pisonis, Cluj-Napoca, 2004, p.
639-642.
Petolescu 2002 C. C. Petolescu, Auxi/ia Daciae. Contribuţie la istoria
militară a Daciei Romane, Bucureşti, 2002.
Raftery 1994 B. Raftery, Pagan Celtic Ireland. The Enigma of the Irish
Iran Age, London, 1994.
Roska 1944 M. Roska, A Keltak Erdelyben, Kozlemenyek, N, 1-2,
1944, p. 53-80.
Russu 1968 I. I. Russu, Note epigrafice. Inscripţii din Dacia
Porolissensis, ActaMN, 5, 1968, p. 451-470.
Rustoiu 1996 A. Rustoiu, Metalurgia bronzului la daci (sec. II î. Chr. -
sec. I d. Chr.). Tehnici, ateliere şi produse de bronz,
Bucureşti, 1996.
Rustoiu 1997 A. Rustoiu, Fibulele din Dacia preormană (sec. II î.e.n. -
I e.n.), Bucureşti, 1997.
Rustoiu 1999 A. Rustoiu, Importations celtiques central-europeenes au
sud-ouest de la Transylvanie (Ile-Ier siec/e av. J-C.),
Thraco-Dacica, 20, 1999, p. 189-203.
Snape 1993 M. E. Snape, Roman Brooches from North Britain. A
c/assification and a catalogue of brooches from sites an
the Stanegate, BAR British Series 235, 1993.
Thraker und Kelten Thraker und Kelten beidseits der Karpaten, Eberdingen,
2000-2001.
Werner 1984 W. M. Werner, O psalie dacică în Bavaria, SCNA, 35,
4, 1984, p. 353-360.
Werner 1988 W. M. Werner, Eisenzeitlichen Trensen an der unteren
und mittleren Donau, PBF XVl/4, Mtinchen, 1988.
Zirra 1981 V. Zirra, Latenezeitliche Trensen in Rumanien,
Hamburger Beitrăge zur Archăologie, 8, 1981, p. 115-
171.
224 AUREL RUSTOIU
EINE IRISCHE TRENSE AUS DEM MUSEUM FUR DIE

GESCHICHTE SIEBENBURGENS VON CLUJ-NAPOCA
(KLAUSENBURG). BEMERKUNGEN BETREFFEND DIE VON IM
ROMISCHEN DAKIEN STATIONIERTEN MILITĂREINHEITEN AUS
BRITANNIEN MITGEBRACHTEN METALLARTEFAKTE)
(Zusammenfassung)
Im Nationalmuseum fiir die Geschichte Siebenbiirgens befindet sich seit

mehr als einem Jahrhundert eine bronzene Trense (lnv.-Nr. 1620-P 7831), die
im ganzen Kontinentaleuropa ein Unikum darstellt. Sie erhob wăhrend der Zeit
einige Deutungsprobleme (Abb. 1).
Die Trense wurde im 19. Jh. in einer Ortschaft aus Siebenbiirgen
gefunden. Man kennt weder die genauen Zeit und Ort noch die Fundumstănde.
Im Jahr 1886 war der Gegenstand im Inventarbuch des Siebenbiirgischen
Museums aufgelistet und wurde in jenem Jahr zum ersten Mal von J. Hampei
publiziert (Hampei 1886, Taf. 9/8). Im Jahr 1944 wurde das Stiick von M.
Roska (1944, S. 56/57, 77, Abb. 12) ohne neue Interpretation wieder
veroffentlicht.
Die hier besprochene Trense wurde von beinahe allen Fachleuten als ein
Fund aus der jilngeren Eisenzeit aus Siebenbiirgen behandelt. Die einzigen
năheren Analogien finden sich in Irland. Das Stiick aus dem Klausenburger
Museum gehort dem Typ E- Haworth an (Haworth 1971, S. 27-29, Abb. 2;
Raftery 1994, S. 108-109, Abb. 58-59) (Abb. 2).
Die betreffenden Trensen sind vor allem in Irland verbreitet (Abb. 3).
Man kennt jedoch einige Funde aus Wales und England. In Kontinentaleuropa
fehlt dieser Trensetyp fast vollig; die einzige Ausnahme ist meines Wissens
eben der siebenbilrgische Fund.
Die irischen Trensen wurden ins 1. Jh. v. Chr.-1.Jh. n. Chr. datiert.
Wenn die typologischen und chronologischen Aspekte relativ klar sind,
nicht dasselbe kann man bezilglich der Deutung des Vorhandenseins dieser
Trense im innenkarpatischen Raum des heutigen Rumanien sagen.
R. Haworth meinte schon 1971, dass es sich hier um ein aus dem Typ E
der irischen Artefakte ausgehendes Exemplar handelt. Da nur manche
morphologischen Merkmale sichtbar waren, glaubte der irische Fachmann, dass
die Trense aus Siebenbiirgen eine balkanische Kopie eines aus dem Westen
importierten Stiicks sei (Haworth 1971, S. 29, 46).
VI. Zirra datierte die Trense in die Zeitspanne zwischen den
Herrschaftszeiten von Burebista und Dekebal, eine Zeit die von politisch-
militărischen und kulturellen Kontakten mit den westlichen Zivilisationen
gekennzeichnet war (Zirra 1981, S. 143, Abb. 10/2).
Die selbe Datierung und allgemeine Einstufung schlug - ohne grol3e
Ănderungen - auch W. M. Werner in seiner Abhandlung iiber die
eisenzeitlichen Trensen vom Mittleren und Unteren Donau vor (Werner 1988,
S. 71, nr. 246, Taf. 33/246).
SchlieBlich sei hier auch die im Katalog der Ausstellung „Thraker und
Kelten beidseits der Karpaten" ( 2001-2002, Keltenmuseum Hochdorf)
angegebenen Datierung und Einstufung wiedergeben, nămlich die als eine
einzigartige keltische Trense aus dem 4.-3. Th. v. Chr. (Thraker und Kelten, nr.
131).
Man konnte akzeptieren, dass die Trense im vorromischen Dakien
irgendwann in der Zeitspanne 1. Jh. v. Chr.-1. Jh. n. Chr. gelangte. Das
Repertorium der in zahlreichen bisher untersuchten dakischen Siedlungen und
Befestigungen gefundenen Ton- und Metallartefakte beinhaltet jedoch keine
nachgewiesene Funde aus den Britischen Inseln (Glodariu 1974; Rustoiu 1997;
Rustoiu 1999 etc).
Eine andere Losung kann in der Situation Dakiens wăhrend der
Dakerkriege Trajans und in den gleich nachfolgenden Jahrzehnten gefunden
werden. Unter den an diesen Kriegen teilnehmenden - und danach in der
Provinz Dakien stationierten - Auxiliartruppen befanden sich auch Alen und
Kohorten aus Britannien. Unter diesen Truppen waren die folgenden: Ala I
Brittonum (Britannica) c. R. (die an den Kriegen teilnahm und in der
neugeschaffenen Provinz mindestens 2 Jahrzehnte in einem unbekannten
Stationierungsort blieb - IDR, I, nr. 3, 7; Husar 1999, S. 113-114; Petolescu
2002, S. 68); cohors I Britannica milliaria c. R. equitata (nahm an den
Eroberungskriegen teii und war in dieser Provinz lange Zeit stationiert - Husar
1999, S. 123-125; Petolescu 2002, S. 86-87; Isac 1999, S. 156; lsac, Marcu
1999, S. 587-590) hielt sich in Căşei auf, wo sie eine andere Britannenkohorte
ersetzte, nămlich die cohors II Britannica miliaria c. R. equitata (eine ins
Kastell von Romita abkommandierte Einheit - Isac 1987; Husar 1999, S. 125-
127; Isac 1999, S. 156; Isac, Marcu 1999, S. 585-587; Matei, Bajusz 1997, S.
81-85; Petolescu 2002, S. 88-89; Marcu 2004, S. 574-576); cohors I Ulpia
Brittonum miliaria c. R. (eine zuerst in Bologa, danach in Porolissum
stationierte, berittene Kohorte - Husar 1999, S. 127-129; Petolescu 2002, S. 87-
88)); cohors II Augusta Nerviana Pacensis Brittonum milliaria (nach Dakien
nach dem Jahr 114 n. Chr. versetzt, wo sie in Buciumi stationiert wurde -
Gudea 1995, S. 76; Husar 19999, S. 130-132; Petolescu 2002, S. 90-91; cf.
Nemeth 2004, S. 642).
AuBer den erwăhnten Truppen sind in verschiedenen Teilen Dakiens
auch andere Einheiten aus Britannien belegt, wie pedites singulares Britannici
(spăter numerus peditum singularium Britannicianorum im Kastell von Cigmău
- Husar 1999, S. 148-149; Petolescu 2002, S. 129-130), cohors I Augusta
Nerviana Pacensis Brittonum miliaria (wahrscheinlich in Stolniceni,
Unterdakien - Husar 1999, S. 130; Petolescu 2002, S. 129-130) und cohors I
Aurelia Brittonum miliaria, die im Jahr 201 das Kastell von Bumbeşti am FluB
226 AUREL RUSTOIU
Jiu (Schil) wiederaufgebaut hat (Husar 1999, S. 129-130; Petolescu 2002, S.

91-92).
Die Erganzungen der Mannschaften dieser Truppen scheinen aus den
Provinzen, wo sie der Reihe nach stationiert waren, gemacht worden zu sein.
So werden in einigen dieser Einheiten Soldaten keltisch-illyrischer Herkunft
belegt, v. a. im Fall derjenigen, die vor Dakien in Noricum ader Pannonien
stationiert waren. Trotzdem erwahnen einige Inschriften Soldaten aus
Britannien, v. a. am Anfang des 2. Jh. n. Chr. ( IDR, I, nr. 1, 3). Da diese
Brittonen in der Provinz Dakien dokumentiert sind, kann man annehmen, dass
einige Gegenstănde jenes Gebietes von diesen mitgebracht werden konnten
(Abb. 5). So konnte die irische Trense in Dakien in den ersten Jahrzehnten der
Provinz gelangen.
Was das "Schicksal" des siebenbtirgischen Fundes anbelangt, sind einige
zusatzliche Prazisierungen notwendig. Einige irische Stticke weisen reiche
eingeritzte ader emaillierte Verzierungen auf. B. Raftery merkte an, dass diese
Gegenstande auch Prestigezeichen waren, indem sie auf den sozialen Rang der
Inhaber hindeuteten (Raftery 1994, S. 108). Die Trense war notwendigerweise
mit dem betreffenden Pferd verbunden, so dass die Pferde ihrerseits Zeichen
des aristokratischen Status darstellten. Solche Pferde mit dem ganzen
Pferdegeschirr konnten tiber den Handel in England gelangen. Ein anderer
Weg, auf dem die irischen Trensen nach Britannien kommen konnten, waren
die Diplomatie und die Botschaften. Im Mittelmeerbereich und in anderen
Gebieten kennt man zahlreiche Beispiele von diplomatischen Kontakten
zwischen verschiedenen Gemeinschaften, die durch die gegenseitige
Beschenkung mit Kleidung, Schmuck und Pferde mitsamt Geschirr
gekennzeichnet waren; diese waren die "Prestigesyrnbole" der Teilnehmer an
den Verhandlungen (Titus Livius, XLIII, 5; Tacitus Germania, XV, 2).
Schluf3folgemd kann man sagen, dass die Trense aus dem Klausenburger
Museum konnte auf einem der erwahnten Wege ins Provinzialumfeld
Britanniens gelangen; infolge der Rekrutierung des Inhabers fur eine der
Auxiliartruppen, kam der Gegenstand spater nach Dakien. Manche Soldaten
dieser Truppen aus Britannien waren noch nicht vollstandig romanisiert, was
von der Beibehaltung der keltischen Namen bezeugt wird; unter diesen
Umstanden erscheint die Benutzung von Gegenstanden mit einem noch
lebendigen syrnbolischen Wert, auch nachdem sie im Ursprungsgebiet nicht
mehr im Gebrauch waren, als erklărlich.
Die hier besprochene Trense ist nicht das einzige Beispiel von
dauerhafter Verwendung von Zaumzeug in Dakien. Im Auxiliarkastell von
Buciumi fand man z. B. eine fur die La Tene-Dl-Zeit typische Bronzeschnalle
(Gudea, Pop 1972, S. 70, nr. 18, Taf. LXXI/49; Bozie 2004).
Im romischen Dakien kennt man auch andere von den aus Britannien
stammenden Soldaten mitgebrachten Metallartefakte. So fand man im
Auxiliarkastell von Căşei, in einer Schicht aus der ersten Hălfte des 2. Jh. n.
Chr. eine T-formige Schamierfibel (Abb. 4/1). Sie hat gute Analogien in
Britannien und wurde hochstwahrscheinlich von einem Soldat der hiesigen
Britannenkohorte verloren (lsac, Cocis 1993, S. 115-116, 118-119, 125, nr. 54,
Taf. X/54).
Eine andere Fibel aus Britannien tauchte im Kastell von Bumbeşti am Jiu
auf. Es handelt sich um eine Fibel mit Drachenformigen Kopfen und
emailierten Korper (Cocis, Marinoiu 2004, S. 99, Taf. 1/1) (Abb. 4/2). Sie ist
ein spătes Produkt der inselkeltischen Kunst (Feachem 1951, S. 32-34, Abb. 3;
Hattatt 1985, S. 171; Snape 1993, S. 26; Megaw, Megaw 1989, S. 229, Taf.
XXII). Die Fibel kann man mit dem Wiederautbau des Kastells durch die
cohors I Aurelia Brittonum miliaria im Jahr 201 in Verbindung bringen. Man
kann andererseits eine langjăhrige Verwendung dieser Fibel feststellen, auch
nach der Zeitspanne als sie in der Mode war.
Die "Drachenfibeln" waren auch das Vorbild fur einige Stilcke aus dem
militărischen Umfeld aus Dacia Porolissensis, wie dies neulich von S. Cociş
nachgewiesen wurde (Abb. 4/7-13). Sie wurden fast ausschlieBlich in
Porolissum gefunden (Cocis, Marinoiu S. 99-100, Taf. I/2-9). Es handelt sich
sehr wahrscheinlich um einen Fibeltyp, der eine stilisierte Nachahmung der
Originalstilcke aus Britannien waren, in einer Zeit als der Zugang zu den
britannischen Produkten begrenzt war.
Die detaillierte Untersuchung der Artefakte von Auxiliarkastellen der aus
Britannien stammenden Einheiten von Dakien wird sicherlich auch andere
Beispiele von aus Britannien mitgebrachten Gegenstănden liefem.
Wenn das hier dargestellte "Szenarium" richtig ist, dann ist es sehr wohl
moglich, dass die Trense aus dem Klausenburger Museum im 19. Jh. in den
Ruinen eines Auxiliarkastells aus Dacia Porolissensis gefunden wurde.
ABBILDUNGSLISTE
Abb. 1 - Die Trense aus dem Klausenburger Museum.

Abb. 2 - Die Typologie der irischen Trensen: 1 - nach R. Haworth; 2 - nach B.
Raftery.
Abb. 3 - Die Verbreitungskarte der irischen Trensen vom Typ E (die Funde aus
Irland nach R. Haworth).
Abb. 4 - 1 - Căşei (nach Isac, Cociş); 2 - Bumbeşti (nach Cociş, Marinoiu); 3
- Wroxeter, Shropshire; 4 - Corbridge, Northumberland; 5 - York
(?); 6 - „UK" (nach Feachem); 7-13 - Porolissum (nach Cociş,
Marinoiu); 14- Buciumi (nach Gudea, Pop).
Abb. 5 - Die Kastelle aus Dakien wo Truppen aus Britannien stationiert waren.
228 AUREL RUSTOIU
I~ ,.,
3
Fig. 1 - Zăbala din Muzeul din Cluj.
O ziibalii irlandezii î11 Muzeul de istorie a Transilvaniei din Cluj-Napoca 229
A c~
B ~,:.~
~
D .~
~
Fig. 2 - Tipologia zăbalelor irlandeze: 1 - după R. Haworth; 2 - după B. Raftery.
230 AUREL RUSTOill
Fig. 3 - Harta de răspândire a zăbalelor irlandeze de tip E

(exemplarele irlandeze după R. Haworth).
O zii.bală irlandez<i în Muzeul de istorie a Tra11silva11iei din Cluj-Napoca 231
- , .
L'• ~-
' .
r
„. O'.
' . .
. . '· 1 Jill '
7 ' ' ~ 8 ·~'_:: 6)" "'1' . g
r .
\ ~}')
13 \:;;Jb:J
O 2 3 cm
Fig. 4 - 1 - Căşei (după Isac, Cociş); 2 - Bumbeşti (după Cociş , Marinoiu); 3 - Wroxeter,
Shropshire; 4- Corbridge, Northumberland; 5 - York(?); 6- „UK" (după Feachem); 7-13
- Porolissum (după Cociş , Marinoiu); 14 - Buciumi (după Gudea, Pop).
232 AUREL RUSTOIU
······-·-·····----- - -- --
ml
~I
.,.,1
N ·
O·
!~
\
Fig. 5 - Castrele din Dacia în care au staţionat trupe din Britannia.
ARHEOLOGIE CLASICĂ ŞI MEDIEVALĂ
ORGANIZAREA INTERNĂ A AŞEZĂRILOR
VICANE DIN DACIA (III) THERMAE
DOINA BENEA, SIMONA REGEP-VLAŞCICI
Un element specific în organizarea militară a provinciei-nord-dunărene

Dacia îl reprezintă numărul mare de trupe auxiliare, unele din acestea sunt
concentrate uneori în număr mare de câte două-trei staţionate în aceeaşi
localitate. Acest lucru a fost observat recent de Felix Marcu şi Ovidiu Ţentea
într-o comunicare prezentată la ultimul Congres de Studiere a Frontierelor de la
Pecs (Ungaria) (2003). De regulă, în aceste localităţi existau fie fortificaţii de
mari dimensiuni, precum sunt cele cunoscute de la Porolissum, Micia, Tibiscum
sau dimpotrivă mai multe fortificaţii erau dispuse grupat două sau chiar trei în
jurul unui punct central (vezi în acest sens castrele de la Arcidava (Vărădia),
Romu/a, Porolissum, Bumbeşti etc.
Cum se reflectă această organizare militară în organizarea civilă a
teritoriului din apropierea acestor fortificaţii ? 1
În anul 2003 a fost avansată ipoteza, că în cazul unor fortificaţii cu mai
multe trupe în componenţă, vicus-ul militar corespunzător ar fi trebui de fapt, să
fie format din comunităţile civile ale unităţilor respective. Cum ar trebui să
apară pe teren o astfel aşezare, ca o aglomerare unitară compactă sau
dimpotrivă, prin aşezări distincte reprezentând comunităţile civile ale fiecărei
trupe?
Desigur, discuţia este mult îngreunată de puţinele cercetări efectuate până
acum în viei militaris, care să permită realizarea unor delimitări pe teren, a
arealului aşezărilor2.
Primul argument în susţinerea existenţei mai multor aşezări în asemenea
centre militare l-ar putea oferi numărul complexelor thermale cunoscute. Adică,
fiecare unitate militară să deţină propriul său complex de băi. Desigur la prima
vedere acest lucru apare greu de presupus. Nu întâlnim în alte provincii un
astfel de sistem, dar se cuvine a menţiona faptul, că nici unde nu apare o
concentrare de trupe auxiliare regulate în acelaşi loc, ca şi în Dacia. Cauza
acestui element specific pentru Dacia trebuie căutat în dificultăţile avute în
1
Nu vom analiza în lucrarea de faţă o serie de elemente privind modul de amplasare a băilor în
teritoriu, respectiv poziţia lor faţă de castru, sau dacă sunt în interiorul castrului sau în afara lui etc.
Aceste observaţii se regăsesc în lucrarea lui Dan Tamba 200 I, 249-284.
2
Benea 2003, 255sq.
236 DOINA BENEA, SIMONA REGEP-VLAŞCICI
cucenrea teritoriului nord-dunărean. Măsurile fiind iniţiate de Traian, au

continuat în deceniile viitoare după formarea provinciei.
Astfel, la Micia, numărul thermae-lor se ridică la 3. Ele erau dispuse de-a
lungul râului Mureş în trei construcţii distincte (denumite Thermae I, II, III) 3•
Primele construcţii: Thermae I şi III formează un ansamblu urbanistic unitar,
cel de al treilea este amplasat la sud-vest de primele două. La toate edificiile
s-au constatat mai multe faze de refaceri constructive. Materialul tegular
descoperit în aceste complexe de băi este militar având ştampilele legiunii a
XIII-a Gemina (în diferite variante) şi ale lui Cohors II Commagenorum4 .
Evoluţia cronologică a celor trei complexe nu este prea clar precizată până
acum. Prima etapă de locuire în Thermae I a fost atribuită epocii lui Hadrian,
deşi descoperirile monetare indică o perioadă mai târzie din timpul lui
Antoninus Pius 5, iar pentru Thermae II, prima etapă de folosire a fost atribuită
epocii lui Commodus6 .
Recent, D. Alicu a atribuit cele trei complexe de băi populaţiei civile de
la Micia deşi ele au fost construite de către armată, indiciu ferm al caracterului
lor7 .
Două inscripţii menţionează refacerea thermae-lor de la Micia. Prima
datând din anul 193 atestă refacerea băilor în anul 193, de către Cohors II
Commagenorum8 .
O a doua inscripţie a fost descoperită în ruinele Miciei pe o placă de
construcţie din calcar fragmentară menţionează o refacere efectuată de o unitate
având epitetul de Severiana 9. Completarea textului făcută editorii IDR, III, 3 a
sugerat refacerea băilor de la Micia tot lui cohors II Commagenorum. Dar, dacă
observăm cu atenţie, textul fiind fragmentar, oricare din cele două trupe
auxiliare, atât Cohors II Commagenorum, cât şi Ala I Campagonum
Hispanorum ar putea fi unitatea militară, care a refăcut thermele. Aproape ca
apare mai plauzibil, că cea de a doua unitate să fi făcut aceste lucrări, chiar dacă
nu avem alte argumente de susţinere a supoziţiei noastre. În orice caz, ambele
trupe sunt unităţi de 500 de soldaţi comandate de un praefectus. Locul de
3
Se presupune existenia şi a unui al patrulea complex de băi existent în preajma castrului încă inedit.
4
Petolescu, Mărghitan 1974, 247-258.
5
Marinescu, Sion, 1979, I 08.
6
Eidem; Alicu, 2004, 9-1 O
7
Alicu 2004, 9-1 O.
8
!DR, III, 3, 45: Imp(erator). Caes(ar) .L(ucius) .Septimius .Severus./.Pertinax .aug(ustus) .co(n)s(ul)
.balne-/as .coh(ortis) .II .Fl(aviae) .Commag(enorum). ve-/tustate- dilabsas -resti-/tuit -sub -Polo -
Terentia- 15 no. co(n)s)ulari). III. Daciar(um). curante /. Sex(to). Boebio. Scribonio. Casto./.
praef( ecto) . coh( ortis).
9
!DR, III, 3, 46: Imp(erator) .. Cae/(sa)M(arcus) Aur(elius. Severus//Alexan(der Pius Felix augustus///
balnea/a coh(ortis) II. FI(aviae) Commagenor(um)/ Severia/nae vetust)ae) delapsas? Res-/ tituit s
/(ub) ...... co(n)s(ulari) //Dac(iarum) .111.c/urante ..... I diano. P/raef(ecto) coh. II. Fl(aviae)
Com(magenorum) Severi-/anae /Alexandrianae. (s.n).
Organizarea internă a aşezărilor vicane din Dacia (III) Thermae 237
descoperire a ambelor monumente nu permite observaţii asupra contextului în

care au fost găsite.
Mai puţin probabilă, dar totuşi posibilă, apare întregirea textului
monumentului cu numele celei de a treia trupe staţionate în castru de la Micia
numerus Maurorum Miciensium.
Cele două monumente epigrafice menţionează refacerea unor băi de la
Micia. Descoperirea a trei complexe de thermae sugerează faptul că fiecare
unitate militară staţionată la Micia avea băile proprii. Amplasarea lor în
imediata apropiere a râului Mureş cu instalaţii comune de deversare pentru
Thermae I şi II sugerează ridicarea lor pentru două trupe auxiliare regulate şi
posibil celălalt complex să fi fost adăugat ulterior, când a venit şi a treia trupă,
care în acest caz nu putea fi alta decât numeros Maurorum.
Dacă raţionamentul nostru este corect ar rezulta că fiecare trupă avea
băile proprii pe de o parte, dar şi o aşezarea vicană, în care se stabileau
aparţinătorii acestei trupe, care avea dreptul al utilizarea complexelor de băi. În
fond, în acest caz ele reprezintă un cartier într-o aşezarea mai întinsă. Prezenţa
pe vatra unui castru a mai multor aşezări vicane reprezintă un aspect
caracteristic pentru provincia Dacia!
La Bumbeşti-Jiu sunt cunoscute două castre unul în punctul Vârtop, iar
cel al doilea in punctul Gară.
Castrul de pământ de la Vârtop amplasat pe un platou înalt în faţa Jiului
(deci la est de acesta). La est şi sud de castru au fost identificate urmele aşezării
vicane, între care se evidenţiază o construcţie identificată de autorul cerctărilor
cu un complex de băi. Edificiul a fost dezvelit parţial. Interesant rămâne
descoperirea aici a unei ştampile aparţinând legiunii a 1111 F(lavia)! Inventarul
numismatic cuprinde monede de la Vespasian, Domitian, Nerva, Traian,
Hadrian, Antoninus Pius, Faustina Senior, Marcus Aurelius pentru Commodus
(anul 177) 10 •
Castrul de la Bumbeşti-Jiu, punctul Gară este o fortificaţie de pământ
refăcută în piatră. La sud-vest de castru la cca. 45 m a fost dezvelită încă de P.
Polonic, clădirea thermelor cu dimensiunile de 12,40 x 14,20 m 11 • Monedele
descoperite în vicus-ul militar cuprind o paletă diversă de la împăraţii
Vespasianus şi până la Phillippus Arabs 12 . Complexul de thermae descoperit
apare modest ca dimensiuni prezentând trei încăperi încălzite şi două de formă
dreptunghiulară 13 • Situaţia apare mai complicată în privinţa identificării unităţii
militare, care a construit edificiile termale din ambele asezări cea de la Vârtop
şi cea din punctul Gară.
10
Marinoiu 2004, 65-66.
11
Ibidem, 93-96.
12
Ibidem, 130-131.
Nu analizăm în această lucrare elementele componente ale edificiului.
13
În primul rând, se cuvine a menţiona prezenţa aici a unor a ştampilelor de

tipul C. IV.C în mai multe variante aparţinând lui cohors IV Cypria
(descoperite doar în punctul Gară), unitate militară, care a fost ulterior
transferată în Moesia Inferior, în nordul Mării Negre. Locul acestei trupe a fost
luat de cohors I Aurelia Brittonum unitate înfiinţată de Marcus Aurelius 14 •
Trupa nu este documentată prin ştampile tegulare, doar printr-o singură
inscripţie de construcţie databilă în anul 201 15 •
Greu de explicat sunt prezenţa ştampilelor legiunilor a VII Claudia şi a
IIII Flavia descoperite: prima unitate în thermele castrului din punctul Gară, iar
cea de a doua în thermele din punctele Vârtop şi Gară. Ştampilele neavând
epitetele imperiale de pia fidelis ale legiunii a V-a Claudia până în timpul lui
Hadrian şi felix aparţinând legiunii a IIII-a Flavia (databil în epoca
Traian-Hadrian) sugerează prezenţa unei vexillaţi ale celor două legiuni în
răstimpul cuprins între mijlocul secolul II-secolul III (până în 271). O
posibilitate ar putea fi în timpul lui M. Claudius Fronto, când cele două
provincii (Dacia şi Moesia Superior) se află sub o comandă comună, respectiv
între anii 168/169. Nu poate şi exclus nici secolul al Iii-lea, când de pildă, în
timpul lui Phillipus I cu ocazia războiului cu carpii au fost prezente în Dacia şi
trupe din legiunile provinciei vecine.
Castrul de la Bumbeşti-Vârtop abandonat cândva după epoca războaielor
marcomanice sau puţin înainte de aceste evenimente avea o aşezare vicană
prezentă în imediata apropiere cu un complex de băi (din păcate dezvelit
incomplet până acum!), iar cel de al doilea castru din punctul Gară cu o aşezare
vicană impunătoare, a funcţionat până la sfârşitul stăpânirii romane în Dacia.
În faţa porţii praetoria a castrului de la Tibiscum (spre est) la circa 60 m
de clădirea muzeului a fost identificat prin cerctări sistematice (între anii
1993-1998) un complex de thermae ale cărui limite au fost precizate doar pe
latura de nord şi parţial pe cea de est (motiv pentru care planul general nu este
încă prezentat şi publicat). Aici au fost descoperite numeroase ştampile din
tipul CIV aparţinând lui cohors I Vindelicorum. Dificultatea cercetărilor a
încetinit săpăturile.
În anul 2003 a fost iniţiată cercetarea unei suprafeţe de pe latura de est
pentru dezvelirea integrală a porţiunii în discuţie. Cercetările au continuat şi în
2004 şi au condus la dezvelirea unui alt complex de thermae distinct de primul.
Din păcate, din întreaga construcţie a băilor sunt conservate încă două abside şi
parţial o a treia şi o sala pătrată adiacentă. Noul complex denumit Thermae II a
fost construit pe un nivel de locuire romană mai vechi. O monedă emisă de
Marcus Aurelius pentru Divus Antoninus ar putea constitui un element de
datare al începutului edificiului. Podeaua suspensurii apare la 1,75 m de la
Corectă ideea lui C. C. Petolescu, 2002, nr.27.

14
15
Petolescu 2002, nr. 27.
nivelul solului actual. Cărămizile care formau stâlpii suspensurii au două tipuri
de ştampile NPT în ligatură şi CIS aparţinând lui numerus Palmyrenorum
Tibiscensium şi respectiv cohors I Sagittariorum.
Noul complex de băi se află la 71,50 m de clădirea Muzeului Rezervaţiei.
Trebuie să precizăm, că laturile de sud şi est sunt complet distruse de anumite
lucrări modeme de escavare a pietrişului pentru o hidrocentrală de la Poiana
Mărului. Noul complex de thermae este redus ca suprafaţă faţă de precedentul
aflat la nord. În existenţa edificiului sunt documentate mai multe faze de
refacere. Ambele abside, atât cea de pe latura de nord, cât şi cea de pe latura de
vest aveau centrul perforat pentru întroducerea unui praefurnium. O a doua
absidă se păstrează pe latura de est, doar în stare fragmentară fiind distrusă de
intervenţii modeme. Spaţiul încălzit se extinde într-o încăpere pătrată. Lucrările
nu sunt fnalizate la acest edificiu. Din păcate ele nu pot fi extinse spre sud şi est
decât cu încă cel mult 1,00 m.
Noul complex de băi dovedeşte faptul că la Tibiscum numerus
Palmyrenorum a avut acest complex de Thermae, iar în clădirea XII au
funcţionat băile lui cohors I Vindelicorum.
Încă din timpul primelor cercetări arheologice efectuate la Tibiscum de
către prof. G. Mateescu de la Universitatea din Cluj au fost dezvelite la sud de
castrul mic din piatră (II) un alt complex de băi, care a funcţionat probabil
concomitent cu acesta (?). Întrucât în castru a staţionat cohors I Sagittariorum
posibil ca băile să fi aparţinut acestei unităţi. Alte cercetări nu au mai fost
întreprinse în acest sector.
Nu avem indicii în acest moment pentru numerus Maurorum
Tibiscensium. Posibil ca pentru această unitate să fi avut un alt castru cu băile
aferente. Trebuie să presupunem că la Tibiscum fiecare unitate avea o
construcţie proprie de băi, care probabil era pusă şi la dispoziţia aşezării vicane.
Amplasamentul celor două construcţii de băi pe latura de est, şi o a treia
pe cea de sud a fost făcută în apropierea cursului râului antic Tibiscus, aidoma
complexelor de la Micia. Cercetările efectuate în zona de colţului de sud-vest a
castrului au identificat un chei construit de romani pentru apărarea laturii de sud
a castrului. Cercetările au demonstrat faptul că cota de inundaţie a digului a fost
de două ori în pericol de a depăşi digul, ultima dată l-a şi depăşit şi distrus.
Privind locurile în care ar fi putut fi amplasate aşezarile vicane de la
Tibiscum deocamdată acest lucru nu îl putem preciza din lipsă de date
arheologice. Vicus-ul militar sau chiar pagus-ul de la Tibiscum, cum a presupus
M. Moga mai de mult- cunoscut în acest moment este compact ca
amplasamanet cu o structură internă determinată, care reprezintă faza sa ultimă
de existenţă.
În concluzie, prezenţa în unele centre a 2-3 unităţi militare auxiliare a
contribuit prin comunităţile fiecărei unităţi în parte la formarea unor aşezări
complexe, care prefigurează viitoarele centre urbane din secolul III.
Complexele de băi militare prezente deocamdată doar la Micia, Bumbeşti şi

Tibiscum confirmă această ipoteză. Unificarea aşezărilor vicane din asemenea
centre militare a contribuit la formarea unor puternice centre meşteşugăreşti ale
Daciei, care vor polariza o parte importantă a economiei provinciale.
Semnificative în acest sens fiind noile descoperiri publicate din aşezările de la
Bumbeşti-Jiu.
BIBLIOGRAFIE
Alicu 2004 D. Alicu, Monumente de piatră de la Micia în colecţiile

Muzeului Naţional de Istorie a Transilvaniei, Studia
Historics et Archaeologica.In honorem Magistrae Doina
Ben ea, Timişoara 2004, 9-19.
Benea 2003 D. Benea, Locul şi importanţa aşezărilor vicane în istoria
provinciei Dacia , în Eadem, Istoria aşezărilor de tip viei
militares din Dacia Romană, Timişoara, 255-272.
Marinescu, Sion L. Marinescu, A. Sion, Şantierul arheologic (Veţel), în
1979 Cercetări arheologice. MNIR, Bucureşti, 105-108.
Marinoiu 2004 V. Marinoiu, Romanitatea în nordul Olteniei, Editura
Rhabon, Tg. Jiu.
Petolescu, C.C. Petolescu, L. Mărghitan, Ţigle şi cărămizi
Mărghitan 1974 ştampilate din thermele de la Micia, Muzeul Naţional, I,
247-258.
Petolescu 2002 C. C. Petolescu, Auxilia Daciae, Bucureşti.
IDR, lll, 3 1.1.Russu, O. Floca, V. Wollmann, Inscripţiile Daciei
Superior, Bucuresti, 1984.
Tamba 2001 D. Tamba, Tipuri de aşezări civile de castre pentru trupe
auxiliare în provinciile dacice, Studia Archaeologica et
Historica Nicolao Gudea Dicata (Omagiu profesorului
Nicolae Gudea la 60 de ani), 2001, 249-284
THE INTERNAL ORGANISATION OF THE ROMAN

VICI IN DACIA (III). THERMAE
(Summary)
A characteristic element in the organisation of the defensive system of

the Roman Dacia is the concentration of a larger number of auxiliary troops in
the same place, in one or more camps. We should notice especially the
fortifications on the western line of the province (Micia, Porolissum,
Tibiscum). Recently, F. Marcu and O. Tentea, in a communication at the last
Roman Frontiers Congress in Pecs (Hungary) presented more double

fortifications from Roman Dacia, situated in the same place (as
Arcidava-Varadia, Romula, Porolissum, Bumbesti).
How is this military organisation, situated in the most strategic points,
reflected in the civil organisation ofthe territory of the Roman viei?
In 2003 D. Benea advanced the theory that for a large fortification with
more garrison troops we should assume that the military vicus consisted of the
communities related to those troops. How does this situation appears on the
field? As a unitary, compact agglomeration, or, on the contrary, as distinct
settlements representing the civil communities of each troops?
A certain analysis is more difficult due to the lack of large researches in
the viei. The first argument in sustaining the existence of more settlements in
some military ssystems could be offered by the number of the military bathing
complexes known in a site. Which means that each troop had its own bathing
house. This thing looks rather difficult to believe. Such a system is not to be
found in other provinces, but we should mention that in no province appears
such a concentration of regular troops in the same place as in Dacia.
Micia represents the first military center with three bathing
establishments, unfortunately little known so far. They are all situated along the
river Mures. As at Micia there were three auxiliary troops (ala I Hispanorom
Campagonum, Cohors II Commagenorom, numeros Maurorom), we should
assume that each troop had its personal bathing house, which suggests the
possibility of three viei.
The second discovery comes from Tibiscum, where east of the thermae
complex (symbolically named XII) of the cohors I Vindelicorom there was
uncovered during 2003-2004 a second one, belonging to numeros
Palmyrenorom, partially preserved due to the modern working that affected
both the eastern and the southern side of the structure.
A third bathing house was investigated during the interwar period by
professor G.G. Mateescu from the University in Cluj and it remained unknown
so far. lt is situated inside the camp, in the southeast area. We do not know
which military unit it belonged to, maybe to cohors I Sagittariorom.
Recent researches were made at Bumbesti, where there are known two
camps with an afferent bathing complex. Here too there are two distinct
military viei. This is the most significant discovery till present.
The discoveries in the three military centers show the fact that each unit
had its own organization system. The civil communities formed distinct units
named viei. Their reunion in a pagus was the result in time of these settlements,
a precursory moment in their municipalization.
WJi4d lf li~~~;. .,., ·. l i• : -
"··~···
• .„• .•.„_ . Utl· --·-
-„
u;-„ ... ·-··
al-'··- ·
1&}-4 -
w "-·· • -
»·-·--·-
(!!!I·•·
· ---
·Planul genera l al cercetărilor arheologice

din Vicus· lll militar (thermae)
de la Bumbeşti-Jiu „Vârtop~
(campaniile 1997 • 2001).
Fig. 1. Complexul de Thermae I, II, III de la Micia.
Organizarea internii a aşezărilor vicane din Dacia (III) Thermae 243
Fig. 2. Planul thermelor de la Bumbeşti-Jiu, punctul Gară (după Marinoiu 2004).
Fig. 3. Planul thermelor propuse la Bumbeşti-Jiu punctul Vârtop (după Marinoiu).
Fig. 4. Planul Thermae II de la Tibiscum aparţinând lui Numerus Palmyrenorum.
CU PRIVIRE LA ACTIVITATEA
LAPIDARILOR DIN DACIA
MARIANA CRÎNGUŞ
Lapidarii sunt o categorie de meşteşugari atestată în Dacia. Cu termenul

de lapidarius era desemnat cel care se ocupa de blocul de piatră după ce acesta
era exploatat din carieră 1• De asemenea mai există un termen înrudit cu cel
exprimat anterior, anume cel de lapicida. Acesta din urmă se pare că era utilizat
pentru a-l numi pe cel care scria pe piatră2 . De aici reiese clar că la realizarea
unui monument, în special funerar care putea fi comandat înainte de a fi
utilizat, puteau contribui mai multe persoane. De aceea putem întâlni doi
termeni care au aceeaşi rădăcină pentru a face distincţie între cel care preia
piatra din carieră pentru a-i da o formă şi cel care inciza textul. Cu siguranţă au
mai existat şi alţi termeni pentru cei care erau implicaţi în prelucrarea pietrei. În
Imperiul Roman, din analiza inscripţiilor şi nu numai, sunt cunoscute mai multe
categorii de lapidarii sau marmorarii. De exemplu îl cunoaştem pe cel care tăia
piatra în unghiuri drepte (lapidarius quadratarius/, pe cel care conduce o
lucrare în marmură (a marmoribus magister)4, pe simplul lucrător în piatră
(faber lapidarius/.
Izvoarele literare antice fac referire la o serie de categorii sociale. Ceea ce
este şi mai interesant este faptul că ne prezintă modul în care este văzută o
anumită clasă socială de către celelalte. Bineînţeles uneori astfel de informaţii
se referă la imagine ape care o are un segment îngust de oameni cu privire la
meşteşugari. Nu întotdeauna o astfel de informaţie trebuie generalizată. De
pildă, o serie de scriitori antici privesc pe meşteşugari ca fiind persoane
nefericite şi care trăiesc în sărăcie 6 . Această concepţie pare a fi vehiculată de
către unii antici cunoscători ai ideilor platoniciene după care cel care munceşte,
adică meşteşugarul nu poate avea o viaţă fericită, iar sărăcia poate fi
considerată un neajuns.
1
Darenberg, Saglio, Pottier, Dictionnaire des antiquites greques el romaines, tome II, Paris, 1886,
s.v. lapidaries.
2
Ibidem, s.v. lapicida.
3
CIL, VI, 9502.
4
CIL, X,! 3199.
5
CIL, XI, 683.
6
Cicero, De ofjiciis, I, 42; Cicero, Pro Flacco, 18; Seneca, Scrisori. Lucilius, XI, 88.
246 MARIANA CRÂNGUŞ
În ansamblu însă, meşteşugarul nu este respins decât de o parte infimă

elitistă. Cei mai mulţi îl consideră pe artizan ca un om valoros pentru
comunitate, acest lucru rezultând şi din inscripţiile funerare (unii îşi semnează
lucrările fiind mândri de roadele muncii lor) 7 . În societatea romană
meşteşugarul face parte din rândul plebei 8 .
Activitatea lapidarilor poate fi atestată arheologic prin descoperirea de
unelte necesare pentru prelucrarea pietrei, dau şi prin descoperirea de ateliere.
Pentru o imagine cât mai clară asupra acestui meşteşug trebuie să utilizăm şi
informaţiile din scrierile antice, dar şi informaţiile epigrafice sau reprezentarea
de unelte pe diferite monumente9
Ei nu erau întotdeauna simpli muncitori ce exploatau sau tăiau piatra, ci îi
putem considera, cel mai adesea, ca fiind artizanii care dădeau o formă pietrei
utilizată pentru construcţii ca element de arhitectură sau pentru monumente.
Este greu de stabilit în ce consta exact munca unui lapidar. În Dacia pe unele
inscripţii sau statui apar menţionate numele câtorva artizani ai pietrei, fiecare
adăugându-şi după numele său şi activitatea pe care o desfăşura legată de
prelucrarea pietrei.
Pe un fus de coloană de la Aquae apare incizat numele lui Diogenes
[l]apidarius 10 • Se pare că acesta lucra pentru staţiunea balneară de la Aquae şi
poate chiar pentru Ulpia Traiana Sarmizegetusa. Pe un alt monument care
provine de la Cristeştii de Mureş avem menţionarea lui Hermeros lapidarius
f(ecit) 11 • Un al treilea lapidar provine de la Micia. El ridică un altar Victoriae
Augustae et Genio Colegi eiius. Numele său este Marcus Cocceius Lucius,
lapidarius 12 • Lista monumentelor semnate de lapidari este completată de Titus
Iulius lapidarius care ridică şi el un monument 13 .
Pe chenarul unei inscripţii din Napoca ni s-a păstrat textul Zoilianus
scripsit 14 • Şi acesta poate fi inclus în rândul celor care se ocupau cu prelucrarea
pietrei. De la Ulpia Traiana Sarmizegetusa provine o statuie feminină care îşi
sprijină braţul stâng pe un altar. Pe acesta avem inscripţia celui ce a realizat
monumentul şi care se semnează astfel Claudius Saturninus sculpsit 15 •
7
A. Ferdiere, La distance critique: artisans el artisanal dans l 'Antiquite romaine e ten particulier en
Gaule, în Les petits cahiers d' Anatole, nr. I, 200 I, passim.
8
Codex Theodosianus, 9, 45, 5.
M. Bărbulescu, Reprezentarea obiectelor de pietrar pe un capitel din Napoca, în ln memoriam
9
Constantin Daicoviciu, 1974, p. 29-34; W. Gaitzsch, Rămische Werkzeuge, Kleine Schriften zur
Kenntnis der romischen Besatzungsgeschichte Siidwestdeutschlands Nr.19, passim; J. Kolendo, J.
Zelazowski, Teksty I pomniki.Zarys epigrajik lacinskiej okresu Cesarstwa Rzymskiego, Warszawa,
2003, p. 242, pi. 16
10
IDR, 111/3, 6.
11
IDR, 11114, 133.
12
IDR, 111/3, 141.
13
M. Bărbulescu, Interferenţe spirituale în Dacia romană, Cluj-Napoca, 1984, p. 39.
14
Ibidem.
15
IDR, 111/2, 16.
Cu privire la activitatea lapidarilor din Dacia 247
Iată deci că artizanii pietrei îşi spuneau fie simplu lapidarius, fie
menţionau exact care a fost contribuţia lor legătură cu monumentul pus: au scris
textul (atunci avem termenul lapicida) sau l-au sculptat. Toate acestea definesc
mai clar de fapt activitatea lapidarilor. Credem că este clar acum faptul că
există o anume specializare a celor care se preocupă cu realizarea
monumentelor din piatră, că în unele astfel de ateliere fiecare are de efectuat o
operaţie anume, după pregătirea şi îndemânarea pe care o are.
În Imperiul Roman s-au descoperit mai multe inscripţii unde, ca şi în
cazul celor din Dacia, poate fi cunoscută care este specializarea celui care a
contribuit la realizarea monumentului. De asemenea sunt cunoscute în Imperiu
persoane care se ocupă cu comercializarea monumentelor lapidarilor 16 •
Mai multe despre lapidari în Imperiul Roman cunoaştem şi din analiza
unei stele funerare care provine de la Bordeaux 17 • Pe aceasta într-o nişă adâncă
apare realizat un bărbat care stă pe un fel de bancă. El ţine în mâna dreaptă un
ciocan, iar în cea stângă are o daltă. Acest bărbat poartă o haină lungă, iar capul
îi este acoperit. Importantă este pentru noi maniera în care este realizat acest
personaj. El pare concentrat asupra meseriei sale, adică sculptează capitelul
unui pilastru care susţine lintoul propriei stele funerare, lintou pe care apare
sculptat numele său. Iată deci că avem de a face cu un personaj care lucrează în
piatră, mai mult el este reprezentat ca lucrând la propriul său monument
funerar. Imaginea care în acest caz este sugestivă este completată de textul care
apare incizat pe această stelă. Astfel aflăm că este monumentul pus pentru M.
Se( ....... ) Amabilis sculptori 18 • Informaţia în acest caz credem că este cât se
poate de completă. Astfel această stelă funerară de la Bordeaux ne menţionează
numele unui sculptor. De asemenea vedem maniera de realizare a unui
monument. Credem că stela lui M. Se( ... ) Amabili completează informaţiile pe
care le avem despre faptul că putem vorbi de o specializare a celor care se
ocupau cu prelucrarea pietrei.
Acest meşteşug de a prelucra blocul de piatră nu este deloc uşor. Dacă
metalul poate fi topit şi turnat în tipar, dacă lutul poate fi modelat cu uşurinţă,
blocul de piatră dacă se fisura în procesul de lucru nu mai putea fi refolosit.
Credem că responsabilitatea lapidarului este destul de mare, căci piatra putea fi
importată sau adusă de la o oarecare distanţă şi acest lucru necesita nişte
costuri.
Pornind de la aceste aspecte, viitorul lapidar lucra la început ca şi ucenic
pentru a efectua operaţii care nu sunt tocmai pretenţioase. Apoi el începea să
lucreze alături de maestru la realizarea monumentelor, ucenicului revenindu-i
să realizeze părţi mai uşoare din lucrare. Colaborarea dintre ucenic şi artizan se
16
Carmen Ciongradi, Anikonische Stelen aus Sarmizegetusa, în AMN, 36/1, 1999, p. 155, nota I.
17
a
F. Braemer, Les steles funeraires personnages de Bordeaux, Paris, 1959, p. 56, nr. 34.
18
Ibidem, textul păstrat este: D(is) M(anibus)/ M. Se( ... ) Amabili Scu(lptori)/Amandus
fr( ater)/curav( it).
observă pe un relief ce prezintă isprăvile lui Hercules de la Ulpia Traiana

Sarmizegetusa 19 •
Încă din timpul uceniciei, viitorul lapidar învăţa să scrie şi să citească, să
şi însuşească cunoştinţe din domenii precum geometria, anatomia, mitologia,
iconografia, trebuind să cunoască foarte bine tipurile de roci şi duritatea lor2°.
Atunci când monumentul se realiza la comandă, beneficiarul era cel ce îşi
alegea tipul de monument, elementele decorative şi textul ce urma a fi
inscripţionat. Pentru a-i fi mai uşor celui ce comanda monumentul, îi erau puse
la dispoziţie "caietele de modele" 21 care erau realizate pe tăbliţe cerate sau pe
pergament.
Meşterii lapidari se foloseau pentru realizarea motivelor ornamentale sau
chiar a scenelor mai complexe de o mulţime de şabloane, tipare sau modele22 .
Pe o serie de monumente epigrafice se observă o diferenţă de stil privitoare la
modul îngrijit în care este realizat relieful şi maniera de scriere a literelor
incizate. Acest lucru ne conduce la următoarele concluzii: fie monumentul a
fost realizat în serie şi cel care l-a cumpărat a incizat ulterior textul dorit, fie
textul a fost incizat în acelaşi atelier, în acelaşi timp cu realizarea întregului
monument, însă vorbim de două persoane distincte, una care a sculptat
elementele ornamentale (artizanul) şi alta care a scris textul (ucenicul care
primea părţi mai puţin pretenţioase). Credem că trebuie să avem în vedere şi
tipul de monument, căci prezenţa a două persoane care au contribuit la
realizarea şi scrierea monumentului este frecventă în cazul monumentelor
funerare, în timp ce despre implicarea unei singure persoane în realizarea unei
comenzi vorbim mai ales atunci când ne referim la monumentele votive.
O altă direcţie care trebuie discutată se leagă de tipurile de ateliere de
pietrărie care funcţionau în provincii. Cercetările arheologice aduc unele
lămuriri în acest sens. Cele mai importante ateliere erau cele ce funcţionau în
oraşe sau chiar în unele vicP 3 şi care deserveau cererile populaţiei din
localitatea respectivă cât şi cerinţele populaţiei în împrejurimi. În cazul
inscripţiei din vicus Trullensis (este vorba de un altar votiv dedicat lui I O M)
ne sunt menţionate numele a trei persoane care se ocupă cu prelucrarea
pietrei24 . Prezenţa a trei persoane care sunt lapidari ne îndeamnă să credem că
19
M. Bărbulescu, op.cit, p. 42.
20
Ibidem, passim.
21
Ibidem, p. 52; V. Wollmann, Mineritu/ metalifer, extracţia sării şi carierele de piatră în Dacia
romană, Cluj Napoca, 1996, p. 281.
22
M. Bărbulescu, op.cit., p. 52.
23
8. Gerov, !nscriptiones /atinae in Bulgaria Repertae, Serdica, 1989, nr. 180, inscripţie pusă de mai
mulţi lapidari din vicus Trul/ensium.
24
Ibidem, textul inscripţiei este: I(ovi) O(ptimo) M(aximo) S(acrum)/pro sal(ute) Imp(eratorum)
(duorum) Fimms/Antigoni et Nikostra/tus Demosteni et Zo/ilus Gorgi lapidar[i]/per mag(istros)
Bellicio(nem) Val(erium) et Mnasea(m) polio(nem)/vic(ani) Trullenses/d(onum) d(ederunt)
d(edicaverunt) p( osuerunt).
era necesară prezenţa lor acolo, adică comunitatea acestui vicus avea nevoie de
prezenţa a trei persoane care să se ocupe de realizarea monumentelor de care
aveau nevoie. Dacă într-un vicus îşi desfăşoară activitatea în acelaşi timp trei
lapidari trebuie să presupunem că într-un municipium sau colonia numărul lor
putea să fie mai mare. Bineînţeles trebuie să ne gândim şi la faptul că nu lucrau
toţi în acealaşi atelier, ci în mai multe astfel de ateliere şi unii dintre lapidari sau
sculptori aveau pe lângă ei o serie de ucenici care încercau să deprindă această
mesene.
Aceste ateliere dispuneau credem de o construcţie acoperită. O astfel de
incintă în interiorul căreia a funcţionat un atelier de pietrărie a fost descoperit la
Potaissa25 . Alte ateliere funcţionau pe lângă necropole. Un asemenea atelier
pare să fi fost officina de la Napoca26 .
Pe lângă atelierele de dimensiuni modeste care existau în apropierea
necropolelor trebuie să specificăm faptul că ateliere de pietrari funcţionau şi în
preajma unor edificii. În acest sens putem aminti atelierul de pietrărie
descoperit în incinta sanctuarelor dedicate zeităţilor Aesculap şi Hygia de la
Ulpia Traiana Sarmizegetusa27 . Autorii care s-au ocupat de cercetarea acestui
atelier susţin ideea că fie acesta a fost un atelier în aer liber, fie pereţii săi erau
ridicaţi din lemn. Probabil aceste ateliere de dimensiuni modeste asigurau doar
nevoile legate de întreţinerea templelor, realizând şi unele comenzi pentru cei
care doreau să ridice un monument în cinstea divinităţilor respective. Tot la
Ulpia Traiana Sarmizegetusa a fost identificat un atelier care funcţiona
temporar2 8 .
Alta este credem situaţia monumentelor epigrafice onorifice. Nu orice
meşter realiza astfel de monumente şi nici incizarea textului nu era lăsată pe
mâna unui ucenic. Suntem de părere că acestea erau realizate doar în anumite
ateliere care funcţionau în oraşe şi care realizau astfel de monumente sau care
ţineau de castre. Ca dovadă în acest sens aducem majoritatea covârşitoare a
monumentelor epigrafice onorifice din Dacia pe care se observă scrierea
elegantă care este bine încadrată în registrul destinat inscripţiei. Cele mai multe
astfel de monumente pot fi încadrate în două categorii, anume în cea a altarelor,
pe de o parte, dar şi în categoria lespezilor onorifice, pe cealaltă parte.
Indiferent de tipul de monument (altar, bază de statuie, tituli), cele onorifice se
remarcă prin sobrietatea formei lor, dar şi prin numărul redus de elemente
ornamentale care pot fi remarcate.
25
M. Macrea, op.cit. p. 312; M. Bărbulescu, Potaissa. Studiu monografic, Turda, 1994, p. 71.
26
M. Bărbulescu, Interferenţe spirituale în Dacia romană, 1984, p. 59.
27
D. Alicu, C. Pop, V. Căţănaş, Ateliere de pietrărie la Vipia Traiana Sarmizegetusa, în „AMN",
Xlll, 1976, p. 125-126.
28
C. Daicoviciu, O. Floca, Mausoleul Aureliilor de la Sarmizegetusa. Raport preliminar, în
„Sargetia", I, 1937, p. 5.
Mai mult ca sigur că existau şi ateliere unde lucrau meşteri de diferite

etnii şi care deserveau anumite comunităţi etnice. În acest sens putem aminti
monumentele funerare de la Tibiscum ale palmyrenilor (dispun de câteva
cuvinte în limba palmyreană) şi cele ale maurilor(?). Aceste ateliere satisfăceau
probabil cererile acelor grupuri etnice stabilite acolo.
În ceea ce priveşte modul de organizare al lapidarilor în colegii, acesta
trebuie să fi fost asemănător cu cel al celorlalte categorii de meşteşugari. La
Micia, Marcus Cocceius Lucius dedică zeiţei Victoria Augusta et Genio co/legi
eiius un altar votiv2 9 . Se presupune că ar fi fost vorba de colegiul lapidarilor,
căci M. Cocceius Lucius este lapidar. Un alt col/egium lapidarium se presupune
că ar fi existat la Ulpia Traiana Sarmizegetusa unde au funcţionat mai multe
ateliere de pietrărie 30 , ori şi M. Cocceius Lucius ţinea de colegiul de la Ulpia
Traiana Sarmizegetusa şi nu neapărat de un astfel de colegiu care să fi avut
sediul la Micia.
Divinităţile protectoare ale acestor lapidari sunt consideraţi Silvanus şi
Hercules. Aceştia îi protejau atât pe cei care extrăgeau piatra, cât şi pe cei care
dădeau o anume destinaţie pietrei în ateliere. Hercules este atestat mai ales în
apropierea carierelor de piatră. Din carierele de la Dealul Bejan, de la
Cernavodă, de la Cheile Baciului, provin o serie de reprezentări sculpturale ale
lui Hercules. De asemenea, la cariera de la Creaca (lângă Porolissum), la
jumătatea secolului al XIX-lea se putea vedea realizat în piatră un personaj
feminin care are deasupra capului un coş 31 • Probabil această reprezentare se
leagă tot de credinţele religioase ale celor care lucrau în acea carieră de piatră.
Tot în legătură cu divinităţile protectoare ale lapidarilor trebuie să ne
referim la un altar votiv descoperit la Singidunum. Acesta este pus de Aurelius
Crescentius pentru Iupiter Patemus pentru sănătatea sa şi alor săi 32 . Acest
monument este interesant atât pentru faptul că Aurelius Crescentius este unul
din puţinii lapidari cunoscuţi în Moesia Superior, dar şi pentru epitetul pe care
îl are Iupiter aici, epitet nu tocmai întâlnit în Dacia. În Singidunum au fost
descoperite cinci altare votive închinate lui Iupiter Patemus33 de către indivizi
care au legătură cu Legiune 1111 Flavia, însă în comun aceştia mai au şi faptul că
poartă acela şi gentiliciu imperial, anume Aurelius.
Iupiter Patemus mai este cunoscut şi din altarele votive ridicate la
Naissus 34 sau la Ravna35 . Se pare că ridicarea unor monumente votive lui
29
!DR, III/3, 141.
Jo D. Alicu,. Pop. V. Cătănaş, op.cit., p. 135.
31
V. Wollmann, Mineritul metalifer, extracţia sării şi carierele de piatră în Dacia romană, Cluj
Napoca, 1996, p. 283.
32
!MS, I, 11: l(ovi) O(ptimo) M(aximo) P(aterno)/ AUR(elius) CRE/SCENTIO/ LAP[l]DARIU(?)/5.
S PRO SALUT/E SUA /ET SUORUM.
JJ IMS, I, 9, 10, 11, 12, 13, 80.
34
!MS, IV, 19, 20, 21, 22, 23.
35
IMS, IJJ/2, 5.
Iupiter Patronus este pusă în legătură cu dedicarea de fapt a altarelor pentru

divinităţi din ţara natală într-un teritoriu trecut acum sub controlul roman 36 .
Prezenţa lapidarilor pe monumente votive se cunoaşte şi din altarul votiv
din vicus Trullensium. Acest altar este dedicat lui Jupiter Optimus Maximus
Sacrum de către mai mulţi lapidari 37 pentru magiştrii aşezării, cei trei lapidari
apărând astfel ca persoane active implicate în viaţa administrativă şi civilă a
vicus-ului.
Majoritatea monumentelor din piatră sunt realizate de meşteri anonimi,
căci puţine sunt numele pe care le cunoaştem ale acelora care au ridicat
monumente epigrafice sau sculpturale. Aceeaşi situaţie se observă şi în
provinciile limitrofe Daciei. Aspectele legate de lapidari, de modul lor de
organizare şi de exploatare a pietrei sunt aspecte importante pentru viaţa
culturală, dar şi pentru cea economică a unei provincii.
Modul lor de organizare al lapidarilor respectă modul de organizare şi de
funcţionare a celorlalte colegii din Imperiu. Menţionarea operaţiilor pe care le-
au efectuat unii dintre cei ce cunoşteau meşteşugul lucrării în piatră ne ajută să
ne creem o imagine mai clară asupra modului în care erau organizaţi într-un
atelier sau într-o comunitate. De asemenea trebuie să remarcăm cunoştinţele
multiple pe care trebuiau să le stăpânească lapidarii, cunoştinţe pentru care
credem că aveau nevoie de o perioadă destul de lungă pentru a ajunge a
marmoribus magister.
ABOUT THE ACTIVITY OF THE LAPIDARII lN DACIA

(Summary)
The lapidarii are a category of handicraftsmen well known in Dacia. The

term lapidarius is used for the person who processed the stone after it was
exploited from the quarry. Another related term is lapicida, used for the person
who wrote on the stone. In the Roman Empire there are known more categories
of lapidarii or marmorarii. We know the one who cut the stone in right angles
(lapidarius quadratarius), the one who conducts aa work in marble (a
marmoribus magister), or the simple stone worker (faber lapidarius).
Most of the stone monuments are made by anonimous artisans, as there
are few those who made epigraphical or sculptural monuments whose names
are known. We find the same situation in the provinces limitrophe to Dacia.
The aspects related to the lapidarii, their organisation and way of working are
important aspects for the cultural and economica] life of a province.
36
Conform comentariului din !MS, IV, p. 76.
37
8. Gerov, op.cit„ nr. 180.
RESTITUIRI EPIGRAFICE (I)
CĂLINTIMOC
Porolissum din punct de vedere epigrafie a oferit în repetate rânduri

informaţii preţioase pentru istoria Daciei romane. Nu este însă mai puţin adevărat
că majoritatea inscripţiilor din acest important sit arheologic s-au păstrat până
astăzi într-o stare de conservare fragmentară, iar calcarul din care sunt fabricate,
fiind o rocă moale, friabilă, a făcut ca literele inscripţionate cu timpul să se
estompeze, datorită eroziunii, îngreunând astfel lectura.
Asupra unui asemenea lot de inscripţii dorim să ne oprim în cele ce urmează.
Aceste materiale epigrafice au fost descoperite în 1943 de A. Radnoti 1 şi
redescoperite în 1949 de M. Moga la Porolissum. Cele mai importante inscripţii au
fost publicate de M. Macrea în 19562 , de N. Gudea în 1975 3 şi mai apoi în 1989, cu
un amplu comentariu arheologic şi istoric4 . Dintre epigrafele inventariate de
cercetătorul Marius Moga, până în momentul publicării o mare parte dintre ele s-au
fragmentat şi mai mult, ori pur şi simplu s-a pierdut informaţia privind contextul
arheologic în care s-au descoperit.
Trebuie specificat faptul că M. Moga nu a publicat niciodată un raport
complet a activităţii sale ştiinţifice de cercetare de la Porolissum din 1949, iar
informaţia publicată în 1950 a fost - din câte se pare - drastic cenzurată5 !
Fondul arhivistic M. Moga de la Muzeul Banatului Timişoara oferă astăzi
lămuriri preţioase legate de descoperirile arheologice de la Porolissum. Din lista de
piese inventariate în anul 1949 la Moigrad, dealul Pomet, fac parte şi un lot de 16
piese epigrafice, majoritatea fragmentare, însoţite şi de un desen schiţat, la care
dorim să le reevaluăm textul.
M.Moga, „Inventarul obiectelor arheologice de la Porolissum":
1
N. Gudea, în ActaMP, XIII, 1989, p. 15.
2
N. Gudea, V. Lucăcel, Inscripţii şi monumente sculpturale în Muzeul de Istorie şi Artă Zalău, Zalău,
1975, p. 19-21.
3
Ibidem.
4
N. Gudea, op.cit., p. 769-775.
M. Moga, Traiul populaţiei daco-romane şi barbare la graniţa de Vest a Daciei (Activitatea
5
şantierului arheologic Porolissum), în SCJV, I, 1950, p. 131-135.
254 CĂLINTIMOC
Nr. Nr. Descrierea Mate- Locul de

Dimensiuni
crt. inv. obiectului rialul descoperire
1 46 Fragment de lnălţ. 21 Piatră Aflată în
inscripţie (pi. 111) Lăţimea 14 de nisip compartimentul de
Grosimea 7 ,5 Sud al porţii în drept
Litere cu stîlpul de apărare
Înălţ. 5,6 al bastionului de
Spatii2 Sud-Est.
2 47 Fragmentde Inălţ. 42 Piatră Acelaşi
inscripţie (pi. 112) Lăţim. 22 de nisip
Grosimea 6,5
Litere
Înălţ. 1=4
2=5
3=5
Spatiu 1-1,5
3 48 Fragmentde Inălţ. 55 Piatră Acelaşi
inscipţie (pi. 113) Lăţim.max. 42 de nisip
Grosimea 8
Litere
Înălţ. 5,5
Spatiu 2 cm
4 49 Fragment de ţiglă Litere Argilă Aflată în
(pi. 117) Înălţ. 3 cm compartimentul de
nord al porţii în
dărămături.
5 50 Fragment de ţiglă Litere -„ - -„ -
(pi. 118) Înălt. 3 cm
6 51 Fragmentde Litere -„ - In dărămătura din
cărămidă (pi. 119) Înălţ. 1,8 faţa bastionului de
Nord
7 52 Fragmentde Litere -„ - Lîngă laturea de
cărămidă (pi. 1110) Înălţ. LE 1,5 Nord a bastionului
Gx 1,9 nordic
8 53 Fragment de Lietre -„ - Acelaşi
cărămidă (pi. 1111) Înălţ. LE, 1,5
G VIII 1,9
9 54 Fragmentde Litere -„ - Acelaşi
cărămidă (pi. 1112) Înălt. 1,8
10 55 Fragment de ţiglă -„ - - - Acelaşi
"
(pi. 1113)
11 56 Fragment de ţiglă Litere - - Acelaşi
"
(pi. 1114) Înălt. 2,5
Restituiri epigrajice (I) 255
12 57 Fragment de ţiglă -" - - -

"
Acelaşi
(pi. 1/15)
13 58 Fragment de ţiglă Litere - - Acelaşi
"
(pi. 1/16) Înălţ. 2,5
14 59 Fragmentde Înălţ. 18 Aflată în
inscripţie (pi. 1/5) Lăţim.16 dărâmăturile de pe
Grosime 13 laturea nordică a
Litere hotarului de Nord.
Înălţ. 6,2
Spatiu 1,7
15 60 Fragment de Înălţ. 19
inscripţie (pi. 1/6) Lăţimemax.
12,5
Grosime 13
Litere
Înălţ. 6,8
Spatiu2 cm
16 61 Fragment de Înălţ. 21
inscripţie (pi. 1/4) Lăţ.28
Grosime 20
Litere
Înălţ. 5,5
Spaţiu 1,5
Din raportul de şantier publicat de Marius Moga în 1950 ne dăm seama că

piese mai sus prezentate au fost descoperite cu ocazia săpăturilor la porta
principalis dextra. Aceasta a fost parţial blocată în antichitate - după cum reiese
din descriere - cu monumente epigrafice şi sculpturale refolosite6 .
Din punct de vedere epigrafie se pot face următoarele precizări 7 :
Inscripţie onorifică (?):
1. Frag. piatră calcaroasă (Moga inv. 60, pl. 1/6; Gudea & Lucăcel 29), dim.
24 x 14 x 13 cm, litere h = 6,8 cm; pe suprafaţa mică a câmpului inscripţiei se pot
observa fragmente de litere, din 2 rânduri ale textului, marcate prin linii subţiri,
paralele; MIAZ 1832.
Vechea lectură: ........ C ..... . Noua lectură: ........... .
... R .. „ „ . . .... [P]IO? „ ..
6
Doina Benea, Joana Hica, Damnatio Memoriae În arhitectura romană târzie de la Dunărea de Jos,
Timişoara, 2004 (cu întreaga problematică şi bibliografie).
7
Pentru a uşura discutia epigrafelor am efectuat următoarele prescurtări: Moga inv. = Marius Moga,
Lista de inventar a obiectelor de pe şantierul arheologic Porolissm (mai sus întabelată); Gudea &
Lucăcel = N. Gudea, V. Lucăcel, Inscripţii şi monumente sculpturale În Muzeul de Istorie şi Artă
Zalău, Zalău, 1975; Gudea = N. Gudea, Porolissum. Un complex arheologic daco-roman la
marginea de nord a Imperiului Roman, în ActaMP, XIII, 1989, Zalău.
256 CĂLINTIMOC
..... P* ...... .
Există şi posibilitatea ca fragmentul de inscripţie să facă parte dintr-o piatră

funerară.
Inscripţii fonerare:
1. Frag. piatră calcaroasă (Moga inv. 47, pl. 112; Gudea & Lucăcel 21; Gudea
51); dim. 42 x 22 x 21 cm; litere h = 4 cm (r. 1) şi 5 cm (r. 2 şi 3); câmpul
inscripţiei încadrat de un chenar cu o mulură simplă (lată de 2 cm), în partea
superioară apare un fronton triunghiular (h = 11, 5 cm), în colţ cu o rozetă,
deasupra alt decor (h = 5 cm), neclar, dar care îl îndreptăţeşte pe N. Gudea să
identifice piatra cu o stelă funerară cu inscripţie în lb. greacă; MIAZ 243.
Vechea lectură: XA[ tpE] Noua lectură: XA[IPE]
H~Y[A.oi;] H~Y A[Oi;]
8Ai;[ toi;] 8AC[ toi;]
............ [OI'-1' ?] ...
Formula de început: XatpE la inscripţiile greceşti funerare se află la finalul

textului, schimbarea poziţiei poate fi pusă în seama lapicidului, care fiind obişnuit
la Porolissum mai mult cu realizarea de monumente cu inscripţii latine preferă
această ordine inversă. Desenul oferit de Marius Moga dă posibilitatea adăugirii
încă unui rând lecturii epigrafei greceşti.
2. Frag. de piatră calcaroasă (Moga inv. 46, pl. 111; Gudea & Lucăcel 22;
Gudea 44); dim. 23 x 14 x 7,5 cm; litere h = 5,6 cm; câmpul inscripţiei este destul
de ros, dar şi aşa pot fi citite fragmente de litere de pe 4 rânduri; N. Gudea
presupune că inscripţia ar putea fi una funerară, MIAZ 254.
Noua lectură: ............ .
Vechea lectură: ...... AEL(ius)? .. . . .... [OV] ...... .
.... T* IA .... ..... AEL(ius) .. .
. . . . . . M]VN[(icipii)] . .... ET* IA .. .
....... [V]N ....
Informaţia rămasă de la M. Moga ne ajută să lecturăm şi rândul inferior
numelui Aelius, unde ET ne face să credem că urmează un alt nume; nu putem
preciza dacă este unul feminin IA[NVAR(ia)?] sau masculin IA[NV AR(ius)?].
IBtimul rând păstrat, din acest fragment de inscripţie, rămâne prea lacunar pentru a
putea propune o lectură de genul M]VN(icipii).
3. Frag. de piatră calcaroasă (Moga inv. 61, pl. 114; Gudea & Lucăcel 24;
Gudea 67); dim. 29 x 27 x 11 cm; litere h = 5,5 cm; literele lizibile fac parte din
partea finală, probabil, a unei inscripţii funerare; MIAZ 256.
Veche lectură: .......... OR Noua lectură: .............. .
. . . . . . PIE]NTI ............. OR
[SSIMO ...... ] ... [BENEMERE]NTI
Restituiri epigrafice (I) 257
Fiind o inscripţie funerară formula de încheiere tradiţională este

B(ene)M(erenti)P(osuit), dar s-au întâlnit şi epigrafe sepulcrale, la care finalul se
rezuma la B( ene)M( erenti).
4. Frag. de piatră calcaroasă (Moga inv. 59, pi. V5; Gudea & Lucăcel 30;
Gudea 69); dim. 18 x 16 x 13 cm; litere h = 6,2 cm; fragmentul de inscripţie pare să
aparţină unei pietre funerare; MIAZ 255.
Vechea lectură: ........ HE ........ Noua lectură: .................... .
. . . . . . . . . . PEN . . . . . . . . . . .... HE[RES] ..... .
. . . . [BENEME]REN[TI] ...
Desenul lui M. Moga indică în partea superioară un fragment de literă, cu un
capăt inferior de hastă oblică, ce ar putea fi un R sau A, ori un M deschis.
5. Frag. de piatră calcaroasă (Moga inv. 48, pi. V3; Gudea 42); dim. 55 x 42
x 8 cm; litere h = 5,5 cm; fragmentul de inscripţie funerară - azi pierdut - a fost şi
în momentul lecturii efectuate de M. Moga foarte tocită, câmpul inscripţiei era
afectat literele fiind puţin clare, în propunerea unei lecturi cât de cât acceptabile; în
acest caz am urmărit şi alte informaţii mai vechi, ale lui A. Radnoti, publicate mai
târziu de I. Toth.
Vechea lectură: AELIA IA[NV ARIA VIX(it) AN(nis)]. ..
XIII M(ensibus) IIII [ ET AELIA]
THE .... VIX(it) [AN(nis) ........ .
Noua lectură: ............................................. .

AELIA IA[NVARIA VIX(it) AN(nis) X(?)]
XIII M(ensibus) IIII [ET AEL(ius)]
THE[IMES(?) C]ONIV[X(?) ...... ]
[ P]O(s)V[IT]
Foarte probabil, din punct de vedere artistic, inscripţionarea pe care a suferit-
a această piatră funerară, a fost una modestă, fapt ce - credem noi - l-a făcut pe M.
Moga să nu poată desluşi clar textul epigrafei. Am putea bănui că acest lucru a
ridicat chiar dubii asupra autenticităţii inscripţiei şi probabil ea a fost din acest
motiv, ulterior aruncată.
*
* *
Ultimul lot de materiale epigrafice sunt tegule ştampilate descoperite la
Porolissum de M. Moga cu ocazia cercetării castrului.
Cele mai multe sunt fragmentare şi conţin ştampila CH III, tipul 8-11 după
N. Gudea8 , apoi LEG XIII G, tipul 10-12 după N. Gudea9 şi [CO]H I AVG
(retrograd), tipul 5-6 după N. Gudea 10 •
8
N. Gudea, op.cit„ p. 979.
258 CĂLINTIMOC
EPIGRAPHISCHEN RUCKERSTATTUNGEN (I)

(Zusammenfassung)
So wie die Leute auch die Steine werden mit der Laufe der Jahrzehnten
immer stărker abgeniitzt.
Ober eine Gruppe von solche epigraphischen Materialien haben wir im
unseren Arbeit beschăftigt. Auch wenn die Ergebnissen nicht wichtig sind, die
Bestimmung des archăologischen Kontextes hilft eine bessere Verstehung des
antiken Porolissums.
I CHlliJ~1
: 8t.JM. :
6 7
3,~\ ~V/\ i ~
: 9~ 19
[Q!uD
13
4,1-_\ ( HW}
I g.,... I 16
Planşa I
9
ibidem, p. 975.
10
ibidem, p. 978.
RELIGIA MILITARILOR DIN TRUPELE
AUXILIARE DIN DACIA POROLISSENSIS (I).
STUDIU EPIGRAFIC
ATALIA ŞTEFĂNESCU
Studiul de faţă se bazează în exclusivitate pe analiza inscripţiilor cu caracter

votiv provenind din castrele auxiliare ale provinciei Dacia Porolissensis sau care
pot fi atribuite militarilor (în exerciţiu sau veterani) din trupele auxiliare ale acestei
provincii 1•
Exercitus Daciae Porolissensis prezenta în alcătuirea sa în jur de 20 unităţi
auxiliare 2 cu o componenţă etnică diversă3 , care, în numeroase cazuri, nu se
reflectă în credinţele religioase ale militarilor. La aceasta a contribuit procesul de
romanizare desfăşurat în cadrul armatei romane, precum şi structura aparte a
religiei militarilor, aşa cum au prezentat-o A von Domaszewski, E. Birley, J.
Helgeland, I.P. Haynes, M. Speidel, H. Ankersdorfer şi alţii.
1
Referitor la veterani este discutabil dacă şi în ce măsură aceştia mai reprezintă „l'esprit des corps".
Noi am luat în considerare toate inscripţiile care au ca dedicanţi veterani, deşi poate ar fi necesară
efectuarea unor distincţii şi particularizarea, pentru fiecare caz în parte. Mulţi veterani păstrează
legătura cu mediul militar, o dovadă în acest sens fiind nu neapărat divinităţile pe care le invocă, ci
mai ales locul unde sunt aşezate aceste inscripţii (în vecinătatea castrelor). Există însă soldaţi care
după lăsarea la vatră ajung să deţină funcţii în aparatul administrativ. Dedicaţiile pe care le fac
aceştia este probabil să nu mai aibă legătură cu armata, ci cu noile îndatoriri conferite de poziţia
socială. Am inclus în discuţie şi beneficiarii consulari, deşi este cunoscut faptul că aceştia sunt
subordonaţi legatului legiunii şi uneori chiar precizează apartenenţa lor la una dintre legiunile
Daciei. Beneficiarii sunt detaşaţi cu diverse misiuni în castrele auxiliare şi au legături cu unităţile
auxiliare cantonate aici. Nu credem că prezenţa lor ar fi putut influenţa în vreun fel opţiunile
religioase ale soldaţilor. În opinia noastră, inscripţiile pe care le ridică aceştia au o valoare oficială,
eventual recompensatorie, ca urmare a sprijinului primit în situaţii limită. Ele nu sunt consecinţa
unei opţiuni personale, ci respectarea cu stricteţe a unor obligaţii „contractuale".
2
5 alae: ala Siliana (Gilău), II Pannoniorum (Gherla), I Tungrorum Frontoniana (llişua), miliaria
(Sutor), I Illyricorum (Brâncoveneşti); 5 cohorte quingenariae: II Hispanorum Scutata Cyrenaica
(Bologa), I Hispanorum (Românaşi), V Lingonum (Moigrad), VI Thracum (Romita), I
Cannanefatium (Tihău); 7 cohorte miliariae: I Aelia Gaesatorum (Bologa), II Nervia Brittonum
(Buciumi), II Britannica (Romita), I Ulpia Brittonum, I Jturaeorum (Moigrad), I Britannica (Căşei),
I Flavia Ulpia Hispanorum (Orheiul Bistriţei); 3 numeri: ituraei, palmyreni (Moigrad), mauri
(Sutor) (Gudea 2000 357).
Dacă ne raportăm la situaţia lor din momentul recrutării aceste unităţi cuprindeau pannoni, traci,
3
hispani, germanici, mauri, palmyreni, britanici etc.
260 ATALIA ŞTEF ĂNESCU
Din numărul total al inscripţiilor luate de noi în considerare (59), 14 sunt

închinate lui Jupiter Optimus Maximus, divinitate supremă a panteonului roman.
Astfel, au fost ridicate altare la Ilişua de către Aurelius Vitellianus,
sesquiplicarius4, Gilău, de Sextus Valerius Satuminus, decurio alae Silianae5,
respectiv de către M. Iunius Iunianus, praefectus al aceleiaşi alae 6 ; nu în ultimul
rând, trebuie menţionaţi printre dedicanţi beneficiarii consulari de la Căşei (M.
Aurelius Moenenus, Valerius Vibius Valerianus care adresează altarul lui Jupiter et
Dis Deabusque omnibus, P. Aelius Marcellinus şi P. Aelius Sextilianus)7. Chiar şi
după lăsarea la vatră militarii ridică inscripţii lui Jupiter. Astfel sunt cele puse de C.
Valerius Avitus la Ilişua 8 , P. Ael. Maximus, veteran devenit Ilvir quinquenal,
flamen al coloniei Napoca şi sacerdos arae Augusti, coronatus III Daciarum9, C.
Antonius Crispinus, veteranus ex decurione alae li Pannoniorum, ulterior magister
al pagus-ului de la Micia 10, şi Septimius Pisu[ ... ], veteranus ex decurione alae li
Pannoniorum 11 . Lista inscripţiilor pentru Jupiter mai cuprinde un altar de la
Optatiana 12 şi unul de la Porolissum, ridicat de P. Ael. Malachus, flamen
quinquennalis şi sacerdos Dei pentru Numerus Palmyrenorum Porolissensium 13 .
Într-un singur caz Jupiter a fost asociat cu Juno Regina 14, iar doi din
beneficiarii de la Căşei îl asociază cu „zeii şi zeiţele". Singurele epitete care i se
atribuie sunt Conservator şi Fulgurator pe o inscripţie ridicată de cohors I
Brittonum pentru doi împăraţi ale căror nume au fost martelate 15 .
În ceea ce priveşte celelalte divinităţi care compun triada, acestea sunt
prezenţe singulare în inscripţii. Juna Regina, Dis et Deae, Mercur şi Minerva apar
o singură dată, dedicantul în toate cazurile fiind Aelius Iulius, veteran, proprietar al
villei rustica de la Ciumăfaia 16 • Aceeaşi situaţie o regăsim şi pentru Marte
(dedicantul este un prefect de la Ilişua) 17 •
4
Rusu-Pescaru, Alicu 2000: 160.
5
Există o discuţie referitoare Ia acest personaj, întrucât M. Macrea citea referitor la calitatea acestuia
decurio alae et collegae, în acest caz Saturninus fiind membru al unui colegiu al decurionilor, în
timp ce N. Gostar şi, ulterior, D. !sac, susţineau că Satuminus ar fi fost decurio alae et coloniae,
posibil la Napoca. În sprijinul acestei ipoteze ar veni şi inscripţia CIL III 865 (apud Macrea 1969:
204), care atestă că un ofiţer poate deţine şi calitatea de decurion al unui oraş (!sac 1979: 66).
6
!sac 1992: 156, fig. 2; Petolescu 1995: 47.
7
Daicoviciu 1966: 164-166; Isac 2001: 36-37, nr. 2, 4, 8, 9.
8
Branga 1986: 100.
9
CIL III 855 apud Bărbulescu 2003: 213.
10
IDR III/3, 80.
11
Dana2004: 435.
12
Inscripţia a fost martelată, astfel dispărând şi numele dedicantului, posibil un militar (Rusu 1968:
459).
13
Heidenreich 2000: 302; Pi so 200 I: 229.
14
Inscripţia lui C. Valerius Avitus.
15
CIL III 821, apud lsac 2003: 47.
16
Mitrofan 1973: 133.
17
CIL III 793 apud Petolescu 1995: 49; A.Rusu-Pescaru şi D. Alicu presupuneau existenta aici a unui
edificiu de cult (Rusu-Pescaru, Alicu 2000 : 160.
Religia militarilor din trupele auxiliare din Dacia Porolissensis (I) 261
O divinitate fervent adorată de militari a fost Nemesis. La Porolissum zeiţa a

avut un edificiu de cult 18 , în interiorul căruia a fost descoperită o inscripţie pusă
pentru Nemesis Sancta de Nepos, centurion în Numerus Palmyrenorum 19 .
Cele mai numeroase dedicaţii provin din castrul de la Căşei şi au fost făcute
de beneficiarii consulari din legiunea XIII Gemina sau V Macedonica, aflaţi aici
agens curam I in munere stationis2°. Una dintre acestea menţionează refacerea unui
edificiu de cult al zeiţei, distrus de vechime, de către Cassius Erotianus21 . M.
Bărbulescu aprecia că gestul lui Erotianus se datorează unor obligaţii militare, în
timp ce D. Alicu consideră că era normal ca zelul soldaţilor să se îndrepte spre
acest edificiu de cult, atâta timp cât era singurul din zonă22 .
Rămânând în sfera divinităţilor greco-romane, Fortuna are două altare, la
Ciumăfaia (ridicat de către veteranul Aelius lulius) 23 , respectiv la Ilişua (pus de
prefectul Aelius Celer, ob restitutionem balinei) 24 .
Apoi/o este prezent la Ciumăfaia, unde Ael. Iulius i-a ridicat un altar2 5 • Un
alt veteran a pus o inscripţie la Ilişua26 şi tot aici a fost descoperită şi inscripţia lui
Sola Mucatri, eques2 7. Cohors I Brittonum a închinat în castrul de pe Pomăt un
altar prin grija lui Cludius (Claudius ?)28 .
Silvanus a fost adorat ca Domesticus de Aelius Iulius la Ciumăfaia29 , de
Valerius Themes (o), veteran, decurion al municipiului Porolissum30 şi de
Mucianus, optio în Numerus Palmyrenorum Porolissensium31 . Zeul este asociat cu
Diana pe un altar de la Negrileşti ridicat de P. Ael. Atilianus, decurio ex
singularibus consularis32 . O inscripţie mult discutată a fost ridicată pentru Diana de
Aurelius Marcellus, praefectus equitum în castrul de la Gilău. Diana are epitetele
Virgo (frecvent apelativ al acesteia), Stabilis, Venatrix, Examinatrix. Stabilis şi
Examinatrix sunt pentru prima dată atestate în Imperiu. Examinatrix este un termen
care apare din a doua jumătate a sec. N p.Chr în textele părinţilor bisericii,
însemnând „cea care pune la încercare". Sensul primar al verbului „examino"
înseamnă „a roi", D. Isac găsind aici posibile apropieri cu calitatea Dianei de
18
Descoperit într-o carceră a amfiteatrului aflat la sud-vest de poarta nord-vestică a castrului
(Rusu-Pescaru, Alicu 2000: 58).
19
Gudea et ali 1992: 149, fig. 17; Alicu 2004: 328.
20
Daicoviciu 1966: 164-166; !sac 2003: 22, PI. IV, I.
21
Rusu-Pescaru, Alicu 2000, nr. 22.
22
Rusu-Pescaru, Alicu 2000: 130-13 I; Alicu 2004: 328.
23
M itrofan 1973: I 33.
24
CIL III 789 apud Petolescu 1995: 49.
25
Mitrofan 1973: 133.
26
CIL III 787, apud Petolescu I 995: 49.
27
Dana 2004: 443.
~Gudea 1977: 131,fi~ 5;Gudea 1986:97.
29
Mitrofan 1973: 135, fig. 6.
30
Russu I 968: 453; Ardevan I 988: 487.
31
Russu 1959: 872.
32
Daicoviciu I 966: I 69.
mellifica. Acelaşi autor consideră că inscripţia a fost pusă pentru Diana triformis,
adică luna Lucina (Stabilis), Diana (zeiţă a vânătorii) şi Proserpina
(Examinatrix) 33 . M. Bărbulescu identifică aici o divinitate sincretică, care reuneşte
atribute ale Dianei, Fortunei (stabilis) şi ale lui Nemesis (examintarix) 34 .
Dintre divinităţile greco-romane mai regăsim pe Ceres 35 ; Vulcanus 36 ,
Aesculap şi Hygia (inscripţia a fost ridicată la Ilişua de C. Iulius Atianus, prefect al
alei I Tungrorum Frontoniana) 37 . Pe terasa sanctuarelor de la Porolissum a existat
un templu pentru Liber Pater3 8. Dintre cei care i-au închinat altare îl cunoaştem pe
T. Fl. Valentianus, beneficiar consular39 .
Hercules este invocat pe o inscripţie de la Gherla ridicată de M. Veracilius
Verus, legatus augusti propraetore prin grija lui Pannonius Maximus, prefect al
alei II Pannoniorum40 . Ca divinitate celto-germanică, în ipostaza Hercules
Magusanus, zeul este adorat în villa rustica de la Ciumăfaia de către veteranul P.
Ael. Maximus41 . A. Husar consideră că la Ciumăfaia ne aflăm în faţa unui rar
sincretism, între Hercule Magusanus şi Mithras, prin asocierea epitetului Deus
lnvictus divinităţii celtice. Este posibil ca această situaţie să se justifice, după cum
arătase M. Macrea şi apoi M. Bărbulescu, prin faptul că acesta a făcut miliţia
ecvestră undeva pe Rinul Inferior şi astfel s-a apropiat de divinităţile germanice42 .
Hercules Magusanus mai are un altar la Gherla, ridicat de Aurelius Tato, stator
alae II Pannoniorum 43 . O altă divinitate celto-germanică, Epona, are două
inscripţii la Ilişua, una ridicată de ala I Tungrorum Frontoniana, prin prefectul C.
Iulius Apigianus, cealaltă de Libella,frumentarius44 . Matrones Gesahenae primesc
o dedicaţie la Napoca, ridicată de P. Ael. Maximus45 .
Jupiter Optimus Maximus Dolichenus, devenit divinitate supremă a
pantheonului militarilor în cursul secolului III, a beneficiat de un templu la
Porolissum şi de numeroase dedicaţii (7). Din templu provine o inscripţie ridicată
în cinstea împăratului Gordian III şi pentru cohorta III Campestris. N. Gudea şi D.
33
lsac 1992, p. 152-155.
34
Bărbulescu 2003: 201-202.
35
În horreum 2 din castrul de la C~ei a fost descoperit un altar pe care nu se mai păstrează decât
numele divinităţii; descoperirea în acelaşi loc a dou statui de piatră ale zeiţei a determinat pe Dac
lsac să să emită ipoteza existentei aici a unui lăcaş de cult (lsac 2003: 172, PI. Vil, 3-4).
36
numele dedicantului de pe altarul din castrul de pe Pomăt a fost şters (Gudea et ali 1992: 145, fig.
12).
37
CIL III 786 apud Petolescu 1995: 49.
38
M. Macrea menţiona aici şi un al doilea sacellum pentru Liber Pater, neidentificat pe teren (apud
Rusu-Pescaru, Alicu 2000: 50, 52).
39
Gudea 1986: 98, fig. XXX.
4
° CIL III 832 apud Bărbulescu 1977: 177.
41
Mitrofan 1973: 133; Bărbulescu 1977: 179, nr. 51.
42
Husar 1995: 140; Husar 1995a: 90; Bărbulescu 2003: 214.
43
Husar I 995a: 90.
Lăbuscher 2001: 208.
44
45
Bărbulescu 2003: 213.
Tamba, care au publicat inscripţia pentru prima dată, apreciau că inscripţia, care
menţionează ridicarea unui templu şi a unei taberna, a fost ridicată de M. Aurelius
Italus, IIIIvir al municipiului, Antonius Mavius, veteran şi decurion, Illlvir al
coloniei, Acius Flavus şi Caius Marcius Vegesius, sacerdotes ai lui Iupiter
Dolichenus şi ai coloniei46 . I. Pisa a reluat inscripţia şi a propus o altă reconstituire
a textului. În accepţiunea sa, în textul inscripţiei sunt trei dedicanţi, nu patru: M.
Aurelius Flavus (nu ltalus), M. Antonius Maximus (nu Mavius), IIIIvir al
municipiului (şi nu al coloniei, care în mod normal are în frunte Ilviri) şi Aurelius
Flavus, decurion al municipiului şi vegesimarius. I. Pisa considera că cele trei
personaje ar putea fi sacerdotes ai lui Dolichenus şi ai cohortei III Campestrorum,
situaţie similară cu o altă inscripţie de la Porolissum47 , în care P. Ael. Malachus
apare ca flamen al municipiului şi sacerdos al numerus-ului de palmyreni, fără a
face parte propriu-zis din unitatea militară (nu ar trebui exclusă posibilitatea ca
acesta să fie un veteran încetăţenit). I. Pisa crede că cei trei sunt preoţi oficiali ai
cohortei, care serveau cultul lui Dolichenus în vicus (în comunităţile importante
serveau 3 sacerdotes), ceea ce îi apropie de situaţia lui Flavius Barhadadi. M.
Antonius Maximus este posibil să fi fost veteran din cohors III Campestrorum.
Ceilalţi doi dedicanţi poartă acelaşi nume, prin urmare I. Pisa susţine posibilitatea
ca cei doi să fie tată şi fiu, încetăţeniţi după Constitutio Antoniniana48 . O altă
întregire pentru rândurile 8-10 a fost propusă de către C. Petolescu: m(unicipii)
s(upra) s(cripti) et [Acius ?] Flaus et C M(arcius) Vegesius I sacerdotes dei et
coh(ortes) s(upra) s(criptae) temp[lum cum] I tabemis (a)ere suo feceru[nt] 49 .
Un alt centru al cultului dolichenian este şi castrul de la Căşei, de unde
provin trei inscripţii ridicate de beneficiari consulari (două dintre acestea au fost
ridicate de Scantius Lucius 50 , cea de-a treia de către P. Ael. Proculinus,
beneficiarius consularis legionis V Macedonicae Gordianae, care pune inscripţia
pro salute sua et suorum omnium 51 ).
Inscripţii pentru Dolichenus se mai cunosc la Romita, ridicată pentru
sănătatea împăratului Gordian III şi a împărătesei Sabina Tranquillina52 şi la
Buciumi, pentru sănătatea împăraţilor Caracalla şi Geta pusă de către P. Iulius
Firminus, beneficiarius consularis 53 . Nu trebuie uitată nici inscripţia lui Gaius,
46
Gudea, Tam ba 2001: 25.
47
Heidenreich 2000: 302; Piso 2001: 229.
48
Piso 2001: 229.
49
Petolescu 200 I: 229.
50
Sanie I 981: I 2; Schallmayer 1990, nr. 529; !sac 1994: 212, nr. 14 apud Isac 2003, PI. VIII; I; vezi
pentru problema dubletelor şi Ştefănescu 2004: 271-278.
51
Popa, Berciu 1978, nr. 17.
Numele dedicantului, probabil un militar, nu a fost descifrat (Russu 1968: 457 şi urni.).
52
Sanie 1981: 52; A. Popa şi I. Berciu afirmau că iniţial inscripţia afost pusă pentru Geta şi Caracalla,
53
dar că după moartea lui Geta cei doi DO şi NN au fost şterşi, astfel încât Caracalla a rămas singur
(Popa, Berciu 1978: 16).
optio în cohorta I Hispanorum de la Orheiul Bistriţei, descoperită pe mâna

54
dolicheniană de bronz de la Myszkow .
Dintre divinităţile orientale, militarii din trupele auxiliare din Dacia
Porolissensis s-au închinat lui Cybele (inscripţie de la Apulum pusă de T. FI.
Longinus, veteranus ex decurione alae II Pannoniorum, devenit decurion al
coloniei Ulpia Traiana, al municipiului Napoca şi al canabaelor legiunii XIII
Gemina55 ), Bel (divinitate a trupelor de palmyreni care are un templu la Porolissum
ce beneficiază de refaceri prin grija şi pe cheltuiala lui Caius Iulius Septimius
Castinus, consular III Daciarum, Ulpius Victorius, procurator al provinciei şi Titus
Flavius Satuminus centurion în legiunea V Macedonica Pia Constans56) şi Mithras
(adorat de militarii din ala II Gallorum et Pannoniorum57 ).
O ultimă categorie de divinităţi la care ne vom referi sunt geniile. La Căşei
doi principales (Caecilius Aelianus şi Aurelius Iulianus) 58 pun o inscripţie Genio
scholae ordinatorum. Apariţia termenului ordinati, desemnând centurionii în
cursul secolului III oferă şi un element de datare 59 . Colegii militare au fost atestate
şi la Ilişua (colegiul decurionilor, aici P. Aelius Paulinus ridicând un templu pentru
genio sancta scholae decurionum/ 0.
O inscripţie aparte provine din castrul de la Căşei şi a fost ridicată de P. Ael.
Sextilianus In Honorem Domus Divinae et Imperatoris (?). Altarul votiv (şi nu
onorific) ridică Domus imperatoria în rândul divinităţilor. Raţiunea ridicării unui
astfel de altar nu ne este cunoscută, prin urmare nu ştim dacă este vorba despre o
obligaţie a beneficiarului consular sau despre ataşament faţă de casa imperială. În
orice caz, ne aflăm la singura atestare epigrafică directă a cultului imperial în Dacia
Porolissensis.
În concluzie, divinităţile cărora le-au fost închinate altare votive de către
militarii din trupele auxiliare sunt în majoritate divinităţi greco-romane (Jupiter
Optimus Maximus - 14 inscripţii; Nemesis - 7; Apollo - 4, Silvanus - 3, Fortuna,
Diana - 2, luno Regina, Mercurius, Marte, Minerva, Ceres, Vulcanus, Aesculap şi
Hygia, Liber Pater, Hercules - câte 1). Alături de acestea regăsim divinităţi
orientale (Jupiter Dolichenus - 7 inscripţii, Cybele, Bel, Mithras - câte 1 inscripţie)
sau celto-germanice (Hercules Magusanus, Epona - 2, Matronae Gesahenae - 1).
La acestea se adaugă cele două inscripţii pentru genii şi una pentru Domus Divina.
Comparativ cu situaţia din Dacia Superior, spre exemplu, panteonul nu este
foarte divers şi nici foarte larg ca structură. Dedicaţiile pentru divinitatea supremă (
54
Sanie 1981: 18.
55
CIL III 1100 apud Husar 1999: 117.
56
Sanie 1981: 103; Rusu-Pescaru, Alicu 2000: 28.
57
CIL III 12540 apud Petolescu.
58
CIL III 830 apud Isac 2003: 45.
59
Macrea 1969: 204.
60
La Ilişua ar exista în interiorul castrului o încăpere absidală, care ar putea avea legătură cu această
inscripţie (Rusu-Pescaru, Alicu 2000: 147).
Iupiter Optimus Maximus şi, în sec. III Iupiter Dolichenus, sunt, de departe, cele
mai numeroase. Urmează cele pentru Nemesis, cu o singură excepţie provenind de
la Căşei, ridicate de beneficiari consulari, foarte probabil datorită misiunilor pe care
aceştia le aveau de îndeplinit. Unul dintre aceştia, Scantius Lucius, menţionează de
altfel motivul ridicării unei inscripţii pentru Nemesis - multis insidiis numinibus
liberatus. Dedicaţiile tăcute divinităţilor celto-germanice se justifică prin legăturile
militarilor cu aceste regiuni (este vorba despre soldaţi din ala II Gallorum et
Pannoniorum şi I Tungrorum Frontoniana, respectiv un veteran care a tăcut miliţia
ecvestră pe Rinul Inferior. Suprinde numărul mic de inscripţii pentru divinităţile
orientale, în special singura inscripţie pentru Mithras, atât de răspândit de altfel
printre militarii din armata romană.
Raportat la numărul unităţilor auxiliare din Dacia Porolissensis, inscripţiile
votive sunt extrem de reduse, iar imaginea pe care ne-o oferă este a unui pantheon
dominat de divinităţi greco-romane (culte oficiale după cum au fost numite de A.
von Domaszewski).
La nivel provincial, inscripţiile luate de noi în discuţie provin de la Căşei
(14), Porolissum şi Ilişua (11), Gherla (4), Gilău (3), Ciumăfaia (8), Napoca (2),
Optatiana, Romita, Buciumi (1 ). Alte trei epigrafe au fost descoperite în afara
Daciei Porolissensis, la Apulum, Micia şi Myskow.
Referitor la cei care ridică aceste inscripţii, de departe cele mai numeroase se
datorează beneficiarilor consulari (mai ales de la Căşei), care au invocat pe Iupiter
(4 inscripţii), Dolichenus (4 inscripţii), Nemesis (6), Liber Pater (1) şi Domus
Divina (1). Urmează veteranii (4 inscripţii pentru lupiter, câte 2 pentru Apollo şi
Silvanus şi 1 pentru Fortuna et Dis Deabusque, luno Regina, Mercur, Minerva,
Hercules Magusanus, Matronae Gesahenae, Cybele); prefecţii alae-lor (Iupiter,
Fortuna, Diana, Aesculap şi Hygia, Marte, Hercules câte 1); decurionii alae-lor
(lupiter, genius scholae decurionum, Diana şi Silvanus - câte 1); centurionii
(Nemesis, genius scholae ordinatorum) şi optiones (lupiter Dolichenus şi Silvanus
Domesticus). Patru inscripţii (pentru Iupiter, Apollo, Epona şi Mithras) au fost
ridicate de o întreagă unitate militară.
Dintre toţi aceşti dedicanţi, patru pot fi întâlniţi pe mai multe inscripţii.
Astfel, nu mai puţin de 6 ţiltare se datorează veteranului Aelius Iulius (pentru
Fortuna Conservatrix et Dis Deabusque, Iuno Regina, Apollo, Mercurius, Minerva
şi Silvanus Domesticus; alegerea divinităţilor trebuie probabil pusă în legătură cu
faptul că acesta devine proprietar al villei rusticae de la Ciumăfaia). Scantius
Lucius, beneficiar consular de la Căşei a ridicat două altare lui Dolichenus şi unul
pentru Nemesis. P. Ael. Maximus, veteran, Ilvir quinquenal, flamen al coloniei
Napoca şi sacerdos arae Augusti, coronatus III Daciarum a pus altare lui Iupiter,
Hercules Magusanus şi Matronae Gesahenae, iar P. Ael. Sextilianus lui Iupiter şi
Casei imperiale.
Din punct de vedere etnic, majoritatea dedicanţilor au nume romane, iar
originea lor nu poate fi stabilită. Regăsim o serie de P. Aelius sau M. Aurelius, care
este posibil să fi fost provinciali încetăţeniţi. Mucianus are un nwne traco-roman,

foarte răspândit. P. Ael. Malachus are un nume oriental, în timp ce Sola Mucatri are
un nume traco-getic. Scantius Lucius este, în concepţia lui S. Sanie, un „roman de
factură recentă" 61 (deşi inscripţiile ridicate de el se datează aproximativ în anul 224;
de altfel, majoritatea inscripţiilor luate de noi în discuţie se datează în secolul III; ceea
ce suprinde este absenţa în acest context a inscripţiilor pentru divinităţile orientale, cu
excepţia, bineînţeles, a lui Dolichenus, care devinde acum zeu suprem al armatei).
Religia militarilor din unităţile auxiliare ale Daciei Porolissensis, aşa cum
este ea reflectată de inscripţiile votive, este dominată de divinităţi greco-romane
(aprox. 69%). Epigrafele au fost puse de ofiţeri şi veterani; nu regăsim inscripţii
ridicate de miles gregarii. Se remarcă activitatea religioasă a alae-lor şi cohortelor,
mai puţin a numerilor. Divinităţile pentru care sunt puse monumentele epigra:fice
precum şi calitatea dedicanţilor se circumscriu, în majoritatea cazurilor,
caracterului oficial şi nu personal al cultului.
SUPLIMENT EPIGRAFIC
Buciumi
l(ovi) O(ptimo) M(aximo) I DOLI I CHENO I PRO SA I UITE
DD(ominorum) NN(ostrorum) M(arci) AUR(eli) I ANTONINI PIII AUG(usti)
N(ostri) P(ublius) IUL(ius) FIR I MINUS B(ene)F(iciarius) I CO(n)S(ularis)
V(otum) S(olvit) L(ibens) M(erito)
(altar; piatră calcaroasă; 85x23 cm; ligat. R3 H+E, r7 N+T, r8 V+L, r9 M+I;
Popa, Berciu 1978: nr. 13; Sanie 1981: 15)
Căşei
DEAE NEMESI I SACRARIUM I VETUSTATE I DILAPSUM A I SOLO
RESTITUIT I CASS(ius) EROTI I ANUS B(ene)F(iciarius) CO(n)S(ularis) I
AGENS IN MUNERE STA[TIONIS]
(altar; 63x37x25 cm; MNIT; apud Rusu-Pescaru, Alicu 2000: nr. 22; Isac
2001: 36, nr. 6)
DEAE [NE]MESI REG(inae) M(arcus) VAL(erius) VALENTINUS

B(ene)F(iciarius) CO(n)S(ularis [MI]L(es) LE[G(ionis)] XIII G(eminae)
GORD(ianae) AED[IL(is)] COL(oniae) NAP(ocae) AGENS SUB SIG(nis)
SAMUM CUM REG(ione) ANS(amensium) V(otum) S(olvit) L(ibens) M(erito)
IMP(eratore) D(omino) N(ostro) M(arco) ANT(onino) GORDI(ano) AUGUSTO
ET AVIOLA CO(n)S(ulibus)
(altar; 105x36 cm; pierdut; Isac 2001: 36, nr. 1)
61
Sanie 1981: 50.
l(ovi) O(ptimo) M(aximo) M(arcus) AUREL(ius) MOENENUS

[B(ene)F(iciarius)] CO(n)S(ularis) LEG(ionis) V [M(acedonicae) PI(a)E AGENS
SUB SIGNIS REG(ione)] ANS(amensium) PRO SAL(ute) SUA ET
SUORUMQ(ue) OMNIUM V(otum) L(ibens) M(erito) [S(olvit)]
DEAE NEMESI C(aius) IUL(ius) MAXIM[US] B(ene)F(iciarius)

CO(n)S(ularis) LEG(ione) V MAC(edonicae) F(ecit)
I(ovi) O(ptimo) M(aximo) ET DIS DEABUS(que) OMNIB(us) VAL(erius)

VIB(ius) VALERIANUS B(ene)F(iciarius) CO(n)S(ularis) LEG(ionis) XIII
G(eminae) V(otum) S(olvit) L(ibens) M(erito)
(altar; 70x36; azi pierdut; Isac 2001: 36, nr. 4)
DEAE NEMESI SACRUM AUR(elius) RU[F]INUS B(ene)F(iciarius)

CO(n)S(ularis) LEG(ionis) XIII GEM(inae) SEVER(ianae) V(otum) L(ibens)
P(osuit) MAXIMO ET AELI[ANO] CO(n)S(ulibus)
(altar; Isac 2001: 36, nr. 5)
DEAE NEMES[I] SCANTIUS L[U]CIUS B(ene)F(iciarius) CO(n)S(ularis)

AGEN[S] CURAM S[T]AT(ionis) MU[L]TIS INSIDIIS N[U]MINIBUS
LIB[E]RATUS V(otum) P(osuit) CL(audio) IULIANO E[T] [BR(uttio)
C]RISPINO CO(n)S(ulibus)
(altar; 106x35x30 cm; fragmentar; Muzeul Dej; Isac 2001: 36, nr. 7)
I(ovi) O(ptimo) M(aximo) P(ublius) AEL(ius) MARCELLINUS

B(ene)F(iciarius) CO(n)S(ularis) LEG(ionis) V M(acedonicae) GORD(ianae)
AGENS SAMO CUM R(e)G(ione) ANS(amensium) SUB SIG(nis) PRO SA(lute)
SUA ET SUORUM V(otum) L(ibens) P(osuit) [AR]IANO ET P[APO
C]O(n)S(ulibus)
(altar; 70x40x30 cm; Muzeul Dej; Isac 2001: 36, nr. 8)
l(ovi) O(ptimo) M(aximo) CETERISQ(ue) DIS P(ublius) [AELIUS

SEXTILIANUS] [B(ene)F(iciarius) CO(n)S(ularis) LEG(ionis) V
MAC(edonicae)] PRO SALUTE SUA [SUORUMQUE V(otum) L(ibens)
M(erito) P(osuit)]
(altar; 92x41x34 cm; Muzeul Dej; Isac 2001: 37, nr. 9)
[IN HON(orem)] D(omus) D(ivinae) [ET IMPE]RAT(oris) P A(EL]

SEXTILI[ANUS] B(ene)F(iciarius) CO(n)S(ularis) LEG(ionis) V [M(acedonicae)]
(altar; fragmentar; azi pierdut; Isac 2001: 37, nr. 10)
DEAE NEMESI REG(inae) OCL[ATnJS] FLOR[ENTI]NUS]

B(ene)F(iciarius) CO(n)S(ularis) L(ibens) V(otum) M(erito) S(olvit) ITERATO
AGENS STATIONE AGRI(cola) ET CLEM(ente) CO(n)S(ulibus)
(altar; fragmentar; Muzeul Dej; Isac 2001: 37, nr. 11)
l(ovi) O(ptimo) M(aximo) D(olicheno) I SCANTnJS I LUCnJS

B(ene)F(iciarius) CO(n)S(ularis) I AGENS CURAM I STATIONIS EX I VOT(o)
POSUIT
(altar; piatră calcaroasă; 81x36x21 cm; litere de 4-5 cm; Muzeul Dej; Popa,
Berciu 1978: nr. 16, PI. V, 3; Sanie 1981: 12; Schallmayer 1990, nr. 529).
l(ovi) O(ptimo) M(aximo) D(olicheno) I SCANTnJS I LUCnJS

B(ene)F(iciarius) I CO(n)S(ularis) LEG(ionis) V I MAC(edonicae) SEVERl(anae)
I ................ ./ ................ II ET
(altar; pierdut; Isac 2003 PL VIII, 1 apud Isac 1994: 212, nr. 14)
l(ovi) O(ptimo) M(aximo) D(olicheno) I P(ublius) AELnJS PROCU I

LINUS B(ene)F(iciarius) CO(n)S(ularis) LEG(ionis) I V M(acedonicae)
GO[RD(ianae)] I ..... I ..... I PRO SALUTE SUA ET SUORUM OMNIUM I
V(otum) L(ibens) M(erito) [S(olvit) ?] I [A]RRIANO ET PAPO COS
(altar; fragmentar; Muzeul Dej; anul 243; Popa, Berciu 1978: nr. 17)
Ciumă/aia:
DEO INVICTO I HERCULI MAGU I SANO PRO SALU I TE SUA ET
SUORUM I P(ublius) AEL(ius) MAXIMUS I A MIL(itiis) I VS L M
(altar; Bărbulescu 1977: 179, nr. 51)
SILVANO I DOMESTICO I AEL(ius) nJLIUS VET(eranus) I EX 7

(centurione) V(otum) S(olvit) L(ibens) M(erito)
(altar; Mitrofan 1973: 135, fig. 6)
Gherla
HERCULI MAGUSANO I AUR(elius) TATO ST I ATOR AL(a)E II I
PANN(oniorum) V(otum) S(olvit) L(ibens) M(erito)
(altar; Husar 1995a: 90)
HERCULI SANCTO I MARC(us) VERACILnJS I VERUS LEG(atus)

AUG(usti) I PRO P(raetore) CURANT(e) I PANNON(io) MAXI[MO] I
PR(a)E[F](ectus) EQ[UITUM]
(altar; CIL III 832 apud Bărbulescu 1977: 177)
Religia militari/or din trupele auxiliare din Dacia Porolissensis (1) 269
Gilău
[DEA]E I VI[R]GINI DI- I AN[AE] STABILI I VENATRICI I 5
EXAMINA- I TRICI AVR(elius) I MARCELLUS I PRA[EF(ectus)] EQ(uitum)
(altar; spart în mai multe fragmente dintre care au fost recuperate 23;
descoperit în 1983 în stratul de dărâmătură postromană din praetorium-ul castrului;
spargere intenţionată; litere de 4 cm; Isac 1992: 152-153)
l(ovi) O(ptimo) M(aximo) I CONSER(vatori) I M(arcus) IUNIUS I

IUNIANUS I PRAEF(ectus) EQ(uitum) I V(otum) S(olvit)
(altar; gresie; 105x35x32 cm; litere de 7-8,5 cm; ligaturi r2 E+R, r3 N+I+U,
r4 N+I, A+N, r5 A+E; descoperit în 1980 la porta principalis dextra a castrului, în
strat de dărâmătură postromană; reutilizat în epoca romană târzie la refacerea
porţii; Isac 1992: 156, fig. 2)
I(ovi) O(ptimo) M(aximo) I SEX(tus) VALE I RIUS SATUR I NINUS

DEC(urio) AL(ae) I 5 SIL(ianae) ET COL(oniae) I V(otum) S(olvit) L(ibens)
M(erito)
(altar; calcar; 114x48x37,5 cm; litere de 6-8 cm; provine de la Gilău sau de
la Napoca; MIT, nr. Inv. I, 603; Isac 1979: 59, fig. 5)
Rişua
EPON(a)E SANCT(a)E I PRO SALUTE I C(ai) IULI SEPTIMI CASTINI
LEG(ati) AUG(usti) I PR(o) PR(aetore) III DACIAR(um) I LIBELLA SUPERI
(filius) [FRU]MENTARIUS EIUS VS
(altar; Lobiischer 2001: 208)
EPO[NAE] I ALA I [TUN] I GR(orum) FRO(ntoniana) I CUI [PRAEEST] I

C(aius) IUL(ius) APIGI I ANUS PRAEF(ectus) I EQ(uitum) I [V(otum) S(olvit)]
L(ibens) M(erito)
(altar; Lobiischer 2001: 208)
P(ublius) AEL(ius) PAUL! I NUS TEMPL(um) I INSTITUIT I PRO SE

SUORUMQUE I SALUTE I GENIO SANC I TO SCHOLAE DE I CURIONUM
(altar; Rusu-Pescaru, Alicu 2000: nr. 15)
Myszkow
l(ovi) O(ptimo) M(aximo) I DOLICENO I GAIUS OPTIO I C(o)H(ortis) I
HISP(anorum) oo I V(otum) S(olvit) L(ibens) M(erito)
(mână votivă; bronz; h = 11 cm; descoperită în 1862; Muzeul Lvov; Merlat
1951: 41, fig. 8; Sanie 1981: 18)
Negri/eşti
DIAN(a)E ET SILVANO SACRUM P(ublius) AEL(ius) ATILIANUS
DEC(urio) EX SING(ularibus) CONSULARIS FECIT
(altar; provine de la Negrileşti, la 5 km de castrul de la Ilişua; Daicoviciu
1966: 169)
Optatiana
[I(ovi)] O(ptimo) M(aximo) I PRO SAL(ute) D(ominorum) N(ostrorum) I
----AUG
(altar; piatră calcaroasă; fragmentar; 50x45x45 cm; litere de 5 cm; descoperit
în 1959 în zona castrului; dispărut; Russu 1968: 459)
Romita
l(ovi) O(ptimo) M(aximo) D(olicheno) I PRO S(alute) D(ominorum)
N(ostrorum) I M(arci) ANT(onini) GOR I DIANI P(ii) F(elici) AUG(usti) I ET
SAB(iniae) TRAN<T> I QUILLIN(a)E AUG(ustae) I SOL-SCR[---] INUS I
TER [... ] SUIS I [VS L M]
(altar; piatră calcaroasă; baza pare ruptă; 83x55x35 cm; lectură imposibilă în
r. 7-8; ligat. R3 A+N+T, r4 A+U, r5 A+N+T, r6 A+U; zidit în vechea biserică de
lemn din Romita; Russu 1968: 457)
Porolissum
SILVANO I DOMESTICO I SACRVM I VAL(erius) THEM(es? o) I 5
VET(eranus) DEC(urio) I MVNICIP(ii) I [V(otum)] S(olvit) L(ibens) M(erito)
(altar; gresie calcaroasă; 74 x 35 x 30 cm; litere de 4 cm, corodate în r.3-4;
r.2 posibilă ligatură T+I; cunoscut în copie; Russu 1968: 453; Ardevan 1998, 487)
SIL(vano) DO[M(estico)] I MVCIANV- I S OPTIO PAL (?) I V(otum)

P(osuit) L(ibens) M(erito)
(altar votiv; conglomerat calcaros-silicios; foarte fragil; h=40 cm, 1=26,5 cm,
gros.=22 cm; litere de 3,5 cm în r.1 şi 2 cm în r.4; Russu 1959: 872)
I(ovi) O(ptimo) M(aximo) I P(ublius) AEL(ius) M I ALACHU(s) I

FLAMEN I 5 Q(uin)Q(uennalis) MUN(icipii) S(eptimii) P(orolissensis) ET SA I
CERDOS DEI N(umeri) P(almyrenorum) P(orolissensium) I V(otum) S(olvit)
L(ibens) M(erito)
(Heidenreich 2000: 302; Piso 2001: 229)
PRO SALUTE [I]MP(eratoris) M(arci) AUR(eli) I ANTONINI AUG(usti)

PII FEL(icis) DEO I PATRIO BELO N(merus) PAL(myrenorum)
SAGIT(tariorum) TEM I PLUM VI IGNIS CONSUMPTUM I 5 PECUNIA SUA
RESTITUER(unt) DEDI I CANTE [C](aio) I[UL(io) SEPT(imio) CASTI]NO I
CO(n)S(ulari) III DACI[ARUM] ULPIO VICTORE I PROC(uratore) AUG(usti)
Religia militarilor din trupele auxiliare din Dacia Porolissensis (/) 2 71
PROVI[NC(iae) POR]OL(issensis) CURA AGEN I TE T(ito) FL(avio)

SATURN[INO 7 LE]G(ionis) V MAC(edonicae) I 10 P(iae) C(onstantis)
(placă de calcar; 45x60x 16 cm; litere de 2-4 cm cu urme de vopsea roşie;
Muzeul de Istorie şi Artă Zalău; Sanie 1981: 103; Rusu-Pescaru, Alicu 2000: 28)
I(ovi) O(ptimo) M(aximo) [D(olicheno)] I PRO SALUTE ET [INCOLU] I

MITATE IMP(eratoris) C(aesaris) M(arci) [ANT(oni)] I GORDIAN! Pll FEL(ici)
AUG(usti) I 5 ET COH(ortis) III CAMP(estrorum) M(arcus) AUR(elius) FLA I
(v)US (sau ITALUS) 1111 VIR M(unicipii) S(eptimii) P(orolissensis) M(arcus)
ANT(onius) MAXIMU[S] (sau MAVIUS) VET(eranus) ET DEC(urio)
O[RNAT]US ORNAM(entis) IIIIVIR(alibus) I M(unicipii) (sau C(oloniae))
S(upra) S(criptae) ET AURE(lius) (sau ACIUS) FLA(v)US DEC(urio) M(unicipii)
(sau C(aius) M(arcius) VEGESI[M]A[R(ius)] (sau VEGESIUS) I SACERDOTES
DEI ET COH(ortis) (sau SACERDOTES DEI l(ovi) ET COL(oniae)) S(upra)
S(criptae) [T]EMP[L(um) CUM] (sau TEMPLUM ET) I TABERNIS (a)ERE
SUO FECERU[NT]
(altar (reutilizat apoi ca bază de statuie); tuf vulcanic; fragmentar; 104x61
cm; lăţimea nu se poate stabili; litere de 3-3,8 cm; ligaturi r2 E+T, r3 E+T, N+T, r5
E+T, R+E, A+L, r6 E+T, r7 V+E+T, D+E, r8 E+T, E+T, V+E, r9 R+D, E+T,
E+T, rlO B+E, R+E; templul zeului Dolichenus, încăperea b; MIAZ inv. CC
216/2000; Gudea, Tamba 2001, nr. 1, p. 25, fig. 16-17; Piso 2001: 225, fig. 2a)
APOLLINI I EX VISO I COH(ors) I BRITTO I NUM EQ(uitata) I 5 P(ia)

F(idelis) c(ivium) R(omanorum) I CUI PRAEEST I [CL]VDIUS
(altar; piatră calcaroasă; fragmentar, lipseşte partea inferioară; 4 7x45x31 cm;
descoperit în castrul de pe Pomăt în pavajul de lângă principia; Muzeul Zalău, nr.
Inv. 227; Gudea 1977: 131, fig. 5; Gudea 1986: 97)
DEO LIBERO I PATRI TITUS I FLAVIUS I V ALENTINIANUS I 5

B(ene)F(iciarius) CO(n)S(ularis)
(altar; piatră calcaroasă; stare bună de conservare; 132x74x54 cm; litere de 8
cm; ligat. r4 N+T; descoperit în 1939 în templul lui Liber Pater de pe terasa
sanctuarelor; Gudea 1986: 98, fig. XXX; Gudea 1989: 767, nr. 32)
[DE]O VOL[CA]NO I [P]RO SALU[T]E N I ------------------- C I

------------------ AM
(altar; descoperit în castrul de pe Pomăt, între dărâmăturile din zona via
decumana; Gudea et ali 1992: 145, fig. 12)
NEMEI Sl SA(n)C(tae) I NEPOS I CE(nturio) N(umeri) PAL(myrenorum)
(altar; gresie; 56x33x20 cm; litere stângace de 5 cm; ligat. R4 N+P; căzut pe
nivelul de călcare cu faţa în sus în zona absidei sanctuarului lui Nemesis; Gudea et
ali 1992: 149, fig. 17)
BIBLIOGRAFIE
Alicu 2004 a
Alicu, Dorin, Edifices de culte dedies des divinites
a
greco-romaines sur Ies sites caractere militaire de la
Dacie Romaine, în Orbis antiquus. Studia in honorem
Ioannis Pisonis, Ed. Nereamia Napocae, Cluj-Napoca, p.
327-329
Ankersdorfer Ankersdorfer, H., Studien zur Religfon des romischen Heeres
1973 von Augustus bis Diokletian, Konstanz
Ardevan 1998 Ardevan, Radu, Viaţa municipală în Dacia Romană, Ed.
Mirton, Timişoara
Bărbulescu 1977 Bărbulescu, M., Cultul lui Hercules în Dacia romană (I),
AMN XIV, p. 173-194
Bărbulescu 2003 Bărbulescu, M., Inteiferenţe spirituale în Dacia romană, Ed.
Tribuna, Cluj-Napoca
Birley 1978 Birley, Eric, The Religion ofthe Roman Army, în ANRW II,
16, 2, p. 1506-1541
Branga 1986 Branga, Nicolae, Italicii şi veteranii din Dacia, Ed. Facla,
Timişoara
Daicoviciu 1966 Daicoviciu, C., Severus Alexander şi provincia Dacia, în
AMN III, p. 153-171
Dana2004 Dana, Dan, Onomastique est-balkanique en Dacie Romaine
(nos thraces et daces), în Orbis antiquus. Studia in honorem
Ioannis Pisonis, Ed. Nereamia Napocae, Cluj-Napoca,
p.430-448
Domaszewski, A. Domaszewski, A. von, Die Religion des Romischen Heeres,
von 1895 Trier
Fishwick 1992 Fishwick, Duncan, Soldier and Emperor, în The Ancient
History Bulletin 6.2, p. 63-72
Gudea 1986 Gudea, Nicolae, Porolissum. Res Publica Municipii Septimii
Porolissensis, Ed. Sport-Turism, Bucureşti
Gudea 1989 Gudea, Nicolae, Porolissum. Un complex arheologic
daco-roman la marginea de nord a Imperiului Roman, AMP
XIII
Gudea2000 Gudea, N., Dacia Porolissensis. I Contribuţii la o
bibliografie a istoriei militare şi la un scurt istoric al
cercetărilor, Revista Bistriţei XIV, p. 355-376
Gudea et al 1992 Gudea, N., Chirilă, E., Matei, Al., Bajusz, I., Tamba, D.,
Raport preliminar privind săpăturile arheologice şi lucrările
Religia militarilor din trupele auxiliare din Dacia Porolissensis (I) 2 73
de conservare şi restaurare executate la Porolissum în anii

1988-1991, în AMP 16, p. 143-185
Gudea, Tamba Gudea, N., Tamba, D., Porolissum. Un complex daco-roman
2001 la marginea de nord a Imperiului Roman. III Despre
templul zeului Jupiter Dolichenus din municipium
Septimium, Zalău
Haynes 1993 Haynes, I.P., The Romanisation ofReligi.on in the Au.xi/ia of
the Roman Imperial Army from Augustus to Septimius
Severns, Britannia XXIV, p. 141-157
Heidenreich 2000 Heidenreich, Christophe, Schmidt, Hierarchie et structure
des unites palmyreniennes, în Army and Urban Development
in the Danubian Provinces ofthe Roman Empire, Alba-Iulia,
p. 293-307
Helgeland 1978 Helgeland, J., Roman Army Religi.on, în ANRW II, 16, 2, p.
1470-1505
Husar 1995 Husar, A., Celts and Germans in Dacia. Celto-germanic
ethno-cultural elements in the trajanic province, în La
politique edilitaire dans Ies provinces de l 'Empire romain
11-eme-IV siecle apres J.C, Berna, p. 131-143
Husar 1995a Husar, Adrian, The Celtic Gods in Roman Dacia, în AMN
32, p. 85-94
Husar 1999 Husar, Adrian, Celţi şi germani în Dacia Romană, Presa
Universitară Clujeană, Cluj
Isac 1979 Isac, D., Ala Siliana cR torquata et armillata în Dacia, în
AMN XVI, p. 39-67
lsac 1992 Isac, Dan, Praefecti alae Silianae, în EN II, p. 151-159
lsac 1994 Isac, Dan, Vicus Samum - eine statio der Beneficiarier an
der nordlichen Grenze Dakiens, în Der Romische
Weihebezirk von Osterburken II. Beneficiarii Kolloquium
i.iber eine romische Heerescharge vom 3 bis 5 Dezember
1990 in Osterburken, Stuttgart, p. 205-215
Isac 2001 Isac, Dan, Vicus Samum - eine statio der Beneficiarer an der
nordlichen Grenze Dakiens, în Viaţa cotidiană în castrele
Daciei Porolissensis, Ed. Napoca-Star, Cluj-Napoca
Isac 2003 Isac, Dan, Castru.I roman de la Samum-Căşei, Cluj-Napoca,
2003
Lobi.ischer 2001 Lobi.ischer, Thomas, Epona - eine Gallo-Romische Gottin in
Dakien, în Omagiu prof N. Gudea la 60 ani, Zalău, p.
205-211
Macrea 1969 Macrea, M., Viaţa în Dacia romană, Ed. Ştiinţifică,
Bucureşti
Merlat 1951 Merlat, Pierre, Repertoire des inscriptions et monuments
_figures du culte de Jupiter Dolichenus, Paris-Rennes
Mitrofan 1973 Mitrofan, I., Villae rnsticae în Dacia Superioară (!), în AMN
X, p. 127-149
Petolescu 1995 Petolescu, C.C., Unităţile auxiliare din Dacia Romană(/), în
SCIVA 46, 1, p. 35-49; (li) în SCIVA 46, 3-4, p. 237-275
Petolescu 1996 Petolescu, C.C., Unităţile auxiliare din Dacia Romană (III),
în SCIVA 47, 1, p. 21-38
Petolescu 2000 Petolescu, C.C., Dacia şi Imperiul Roman, Ed. Teora,
Bucureşti
Petolescti 2001 Petolescu, C.C., Epigrafia latină, Bucureşti
Piso 2001 Piso, Ioan, Studia Porolissensia (/). Le temple dolichenien, în
AMN 38/1, p. 221-237
Popa, Berciu 1978 Popa, Al., Berciu, I., Le culte de Jupiter Dolichenus dans la
Dacie Romaine, Leiden (EPRO 69)
Russu 1959 Russu, I.I., Inscripţii din Dacia, în Materiale VI, p. 871-895
Russu 1967 Russu, I.I., Tracii în Dacia romană, în AMN IV, p. 85-106
Russu 1968 Russu, I.I., Note epigrafice. Inscripţii din Dacia
Porolissensis, în AMN V, p. 451-471
Rusu-Pescaru, Rusu-Pescaru, Adriana, Alicu, Dorin, Templele romane în
Alicu 2000 Dacia (/), Deva
Sanie 1981 Sanie, Silviu, Cultele orientale în Dacia romană, Ed.
Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti
Schallmayer 1990 Schallmayer, Egon (coord.), Der romische Weihbezirk von
Osterburken I. Corpus der griechischen und lateinischen
Beneficiarier-lnschriflen des Romischen Reiches,
Forschungen und Berichte zur vor- und Fliigeschichte in
Baden Wilrttemberg, 40
Ştefănescu 2004 Ştefănescu, Atalia, Note epigrafice. Despre semnificaţia
unor dublete din Dacia romană, în Apulum XLI, p. 271-278
THE RELIGION OF THE SOLDIERS FROM THE AUXILIARY UNITS

IN DACIA POROLISSENSIS
(Summary)
The inscriptions raised by the soldiers from the auxiliary units in Dacia
Porolissensis (on duty or veterans) present a pantheon that includes mostly
Greek-Roman („official") gods, in a sort of contradiction with the ethnical diversity
of these troops. Most of the altars were raised by officers (beneficiares consulares,
decuriones and praefecti alae, centuriones, optiones) and veterans, and are dated in
the Illrd century. Thus, it is very surprising, once more, the small number of
inscriptions for oriental gods. The cult has more an official, rather than a personal
character.
VILLA ROMANĂ DE LA VIŞTEA (JUD. CLUJ)
CORIOLAN OPREANU, SORIN COCIŞ
Zona satului Viştea (comuna Gârbău, jud. Cluj) este de multă vreme
cunoscută pentru urmele romane care au fost identificate, în special prin
descoperiri accidentale. Astfel, de exemplu, la poalele Dealului Ciuha (cota 653) 1,
de unde se vede castrul de la Gilău, s-au descoperit în anii '30 ziduri cu mortar,
cărămizi, ţigle şi urme ale unei instalaţii de hypocaust. Ţiglele au stampile ca: P
AEL QVI; A(l.a) S(iliana), (probabil A+L în ligatură, S)2; CIB (probabil C(ohors) I
B(ritannica), unitate atestată în castrul de la Căşei 3 . Încă de la începutul secolului,
la nord-nord-est de sat, pe terasa inferioară de pe malul drept al Nadăşului,
cunoscută sub denumirea de „Pălută" (derivat, probabil, din maghiarul „Palota", cu
sensul de „încăpere'', cum apare în inventarele castelelor şi conacelor din secolul
XVII în Transilvania)4 au fost semnalate urme romane. De aici sunt cunoscute
substrucţii de clădiri de piatră, urme de instalaţii de hypocaustum. Ruinele au fost
în mod repetat utilizate pentru materiale de construcţie de către ţăranii din satul
Viştea 5 , din spusele acestora rezultând că, până acum câteva zeci de ani, zidurile de
piatră erau vizibile la suprafaţa solului. Ambele puncte au fost considerate urme ale
unor villae romane. Această atribuire a fost justificată nu doar de natura
descoperirilor, ci şi de faptul că în imediata lor vecinătate, pe valea Nadăşului
trecea drumul imperial roman Napoca-Porolissum.
Primele săpături arheologice în punctul „Păluta" au avut caracter de salvare
şi au fost executate în 1991 cu ocazia lucrărilor de modernizare la drumul naţional
1 F şi a construirii pasajului peste calea ferată, în dreptul Haltei Nădăşelu. Atunci
au fost săpate trei secţiuni de 8 x 1,60 m în partea de nord-est a terasei, zonă situată
în imediata apropiere a şoselei 6 . Concluziile acestei cercetări n-au adus prea multe
elemente noi, faţă de ce se cunoştea din trecut, mai ales datorită tehnicii
defectuoase de săpătură, lucru constatat de către subsemnaţii cu ocazia vizitării
săpăturii. Nu a fost identificată nici o structură constructivă clară, iar materialul
1
Repertoriul arheologic al judeţului Cluj, Cluj-Napoca, 1992, p. 428. nr. 14
1
D. !sac, Castrele de cohortă şi ală de la Gilău, Zalău, I 997, p. 85, pi. IV/4.
3
C. C. Petolescu, Auxilia Daciae, Bucureşti, 2002, p. 86-87, nr. 22; D. [sac, Castrul roman de la
Samum- Căşeiu, Cluj-Napoca, 2003.
Informaţie Prof. univ. Nicolae Sabău.
4
5
Repertoriul Cluj, p. 427, nr. 1O.
6
V. Crişan, Săpăturile arheologice de salvare de la Viştea -„ Păluta", în ActaMN, 3 I, 1994, p. 359,
fig. 1.
276 CORIOLAN OPREANU, SORIN COCIŞ
arheologic constă doar din câteva fragmente ceramice. S-a constatat că pe terasă a
existat o locuire din prima vârstă a fierului şi una din epoca romană, iar ulterior,
probabil şi una din secolul XVI7 .
În anul 1998, s-au făcut noi lucrări de lărgire a drumului DN Fl. Un colectiv
alcătuit din dr. Coriolan Oprean (responsabil şantier), dr. Sorin Cociş de la
Institutul de Arheologie şi Istoria Artei Cluj-Napoca şi Monica Bodea de la Muzeul
Naţional de Istorie a Transilvaniei Cluj-Napoca a efectuat săpături de salvare în
dreptul km 16 (fig. 1), în stânga drumului (din direcţia Cluj-Napoca), între profilele
nr. 1472-1476 din proiectul pus la dispoziţie de către Administraţia Naţională a
Drumurilor8 .
În imediata apropiere a drumului, la circa 8 m de axul şoselei, a fost
identificat un canal cu pereţi de piatră şi un zid de piatră masiv, lat de 1, 1O m,
dispuse uşor oblic faţă de traiectul drumului. Pe baza tehnicii de construcţie am
ajuns la concluzia că structurile identificate aparţin epocii romane. Pentru a putea
elucida rolul acestui zid am prelungit secţiunea spre interiorul terasei cu încă 24 m.
Rezultatul a constat în identificarea, pentru prima oară în acest punct a unei clădiri
mari din piatră (posibil chiar două), compartimentată în mai multe încăperi (fig. 2).
În secţiune, la dâncimea de 0,40 m, au fost surprinse mai multe ziduri de piatră
dispuse paralel cu primul zid identificat. Primul zid era situat între metrii 5,20-5,90,
iar cel de-al doilea între metrii 9,70-10,40. În dreptul acestei porţiuni din secţiune
am deschis o casetă pentru a dezveli un zid perpendicular pe cele din secţiune, ce
compartimenta clădirea în mai multe încăperi. Acesta era de aceeaşi factură, avea
aceeaşi grosime de 0,70 m şi extremităţile sale erau „ţesute" cu celelalte două
ziduri, fiind ridicate simultan. Între m 15,80-16,40, secţiunea a intersectat un alt
zid, de dimensiuni puţin mai reduse, iar între metrii 19,30-20,20 un alt zid masiv,
uşor căzut pe una dintre laturi. Distanţa de aproape 6 m dintre zidul exterior al
încăperii identificate şi următorul zid este prea mare pentru a fi vorba despre
aceeaşi clădire. Ultimele două ziduri amintite reprezintă, probabil, o a doua clădire.
Rezultă, de asemenea, că, foarte probabil, canalul cu pereţi de piatră identificat în
capătul secţiunii dinspre drumul actual era situat în exteriorul unei clădiri. Mai
puţin clar este ce destinaţie avea zidul masiv din apropierea sa, dacă făcea, sau nu
parte din clădirea identificată, sau aparţinea unei alte structuri.
Zidurile au fost demolate în măsură considerabilă, păstrându-se, în general,
doar primul rând al elevaţiei. În privinţa tehnicii de construcţie, am constatat că
elevaţia a fost ridicată din piatră locală de calcar de dimensiuni medii, tăiată mai
ales sub formă de lespezi, legate cu mortar. Temelia era alcătuită din aceeaşi
categorie de piatră, legată cu pământ, lespezile fiind dispuse oblic, în maniera
„spinare de peşte". Nu este vorba despre baze de piatră pentru pereţi de lemn, ci de
7
Eadem, op. cit., p. 359-360, fig. 2 a-b ;4/8-1 I.
8
C. Opreanu, S. Cociş, M. Bodea, Viştea-Halta Nădăşelu, km 16 + 000 (DN FI), jud. Cluj, în
Cronica cercetărilor arheologice din România. 1998, Bucureşti, 1999, nr. 62, p. 129.
Villa romană de la Viştea (jud. Cluj) 277
ziduri de piatră legată

cu mortar, masive. Au fost descoperite puţine fragmente de
cărămizi şi ţigle. Numeroasele piroane de fier (fig. 5/15-16), ar putea proveni de la
structura de lemn a acoperişului, peste care era aşezată, probabil, ţiglă. Câteva
fragmente de tegulae mammatae demonstrează existenţa unei instalaţii de încălzire
în una dintre încăperile din apropierea zonei cercetate.
Încăperea delimitată avea dimensiuni considerabile, aşa cum indică lăţimea
ei de aproape 4 m (fig. 2). Ea a avut, după toate probabilităţile, destinaţia de
locuinţă. Alte spaţii, mai puţin cercetate cu acest prilej, puteau servi şi ca locuri de
depozitare sau ca spaţii pentru activităţi meşteşugăreşti. Nu s-au păstrat urme
consistente de podele, fiind, probabil, distruse de arăturile repetate. Doar în capătul
dinspre interiorul platoului, au apărut câteva lentile de lut galben, groase de circa
O, 10-0, 15 m, care reprezintă amenajări, fără a avea certitudinea că au aparţinut unui
paviment interior. Materialul arheologic este numeros. El constă, în special, din
ceramică romană comună (fig. 3; 5/11-12), dar şi vase stampilate de culoare
roşie-portocalie (fig. 4), utilizate în special ca şi veselă. Se remarcă prezenţa,
oarecum insolită în acest context, a unui vârf de săgeată de fier (fără a avea
certitudinea că aparţine epocii romane), dar şi a unei unelte agricole (fig. 5/17), ce
nu şi-a modificat forma până astăzi, un otic de fier.
Cronologia clădirii a fost stabilită doar în linii generale. Stratigrafia surprinsă
în secţiune arată că această clădire a avut două etape de locuire, fără a putea să
facem, deocamdată, aprecieri de fineţe cu privire la durata acestora. Singura piesă
expresivitate cronologică este o fibulă de fier în formă de „omega" (fig. 5/14),
databilă în secolul II p. Ch., ceea ce ar putea însemna că proprietatea a început să
funcţioneze, foarte probabil, încă din perioada de început a provinciei.
În concluzie, putem afirma, că săpăturile de salvare, deşi limitate ca
extindere, au identificat, pentru prima oară în mod concret, la Viştea - „Păluta", un
complex de clădiri de piatră monumentale din epoca romană, care, aparţineau,
după toate aparenţele, unei proprietăţi rurale de tip vil/a. Amploarea locuirii din
jurul acesteia nu poate fi estimată în stadiul actual al cunoaşterii zonei. Vil/a de la
Viştea avea o poziţie economică de excepţie, fiind amplasată pe un platou
dominant (cota 390-392 m), dar excelent pentru agricultură, în imediata apropiere a
drumului imperial Napoca-Porolissum de pe Valea Nadăşului şi în apropierea unei
cariere de piatră de calcar9, ce era exploatată şi în epoca romană. Distanţa de circa
20 km pâna la Napoca justifică presupunerea că proprietatea era situată în teritoriul
agrar al municipiului roman Napoca.
Cariera de la Viştea-„Golombud'', pe versantul drept al Nadăşului, era utilizată în antichitate, ea

9
oferind, ca şi astăzi, un calcar alb-gălbui cu aspect grezos, cf. V. Wollmann, Mineritul metalifer,
extragerea sării şi carierele de piatră în Dacia romană, Cluj-Napoca, 1996, p. 261.
THE ROMAN VILLA AT VIŞTEA (CLUJ COUNTY)

(Summary)
The authors describe their own rescue excavation at Viştea -"Păluta", 16

km North-West from Cluj-Napoca (fig. 1). The site is situated on a terrace on
one side of the ancient main imperial Roman road of Dacia,
Napoca-Porolissum. The point is well-known in the old literature for Roman
traces found accidentaly, being supposed there a Roman villa. But only in 1998
were identified the first Roman buildings, in the excavation described by the
two authors. There were trenched, probably, two big Roman buildings, having
stone walls (fig. 2). The walls are made of local limestone and they were 0,70
m wide. One room was, partially excavated. Inside there was a lot of pottery
(fig. 3), even the stampped category(fig. 4), an iron Roman brooch (fig. 5/14),
an iron tool used in agriculture (fig. 5/17) and many iron nails (fig. 5/15-16),
coming, probably, from the wooden structure of the roof. A few tiles and some
fragments of tegulae mammatae demonstrated that some rooms had also a
heating system. That· means the building was used for living, even some parts
could have been places for stocking farming products , or connected with some
manufacture workshops.
In conclusion, the monumental buildings from „Păluta" belonged to a
Roman villa, situated in the territory ofthe Roman municipium of Napoca.
Vil/a romană de la Viştea (jud. Cluj) 279
Cl
z
-"
-n
::><:
n
'TI
n
-....
3
....,
"'
o
.-
c:
~
I
C>
~
1\1
o
D
>
C)
m
>
::i:
-
o
D
z
o•
a.
O•
l/l
11>
c
Fig. 1 - Schiţă cu poziţia topografică a terasei „Păluta" şi a zonei cercetate în 1998.
Fig. 2 - Planul clădirilor identificate în anul 1998.
) VI
Fig. 3 - Ceramică romană provincială.
Villa romană de la Viştea (jud. Cluj) 281
-is 6
O 1 2 3cm
Fig. 4 - Ceramică romană stampilată.
11 12
17
O 1 2 3cm
Fig. 5 - 11-12 fragmente de pereţi de chiup; 13 fragment piesă de fier, posibil opaiţ; 14
fibulă de fier; 15-16 piroane de fier; 17 otic de fier.
FORTIFICATIA ROMANĂ DE PĂMÂNT DE TIP
BURGUS, ATAŞATĂ VALULUI ŞI ŞANTULUI
ROMAN DESCOPERIT LA SUPURUL DE SUS,
JUD. SATU MARE
ALEXANDRU V. MATEI. ROBERT GINDELE
La ieşirea dintre Dealurile Sălajului, spre Câmpia de Vest, a văii Crasnei

(reunită cu valea Zalăului la cca 5 km în aval de acest punct), în zona satului
Supurul de Sus în hotarul numit „Dealul Şoarecelui" (jud. Satu Mare) la sud,
sud-est de sat, a fost descoperit (periegheze Alexandru V. Matei 1994-1996 si
Gh.Lazin) un val de pământ cu şanţ în faţă, care bloca accesul pe valea Crasnei
(Zalăului) spre est, către Transilvania, spre Munţii Apuseni (Meseşului), în direcţia
oraşului roman Porolissum şi a Porţii Meseşene. Valul este amplasat în barbaricum
la cca 45 km vest-nord-vest de linia de apărare a oraşului roman Porolissum
(Poarta Meseşană). Descoperirea valului şi şanţului roman din zona Supurul de Sus
- Săldubiţa - Giorocuta jud.Satu Mare (cercetat, secţionat până în prezent pe cca 5
km), reprezintă un element deosebit de important în înţelegerea complexităţii
sistemului de apărare a Imperiului Roman a limes-ului din această zonă (poate
avem aici o primă frontieră a Daciei?) şi de apărare directă a Porţii Meseşene şi a
oraşului roman Porolissum (Matei 2004, p. 253-261).
Blocajele (clausurae, valurile de pământ şi zidurile de apărare) succesive
ale Porţii Meseşene, au fost realizate de către romani în diverse etape;
I. valuri pe o lungime de cca 6 km. pe aliniamentul dealurilor; Druia,
Porcarului, Comorii, Ferice, Groapa Pipaşului, Citera de la Moigrad jud. Sălaj
(Gudea 1997, p.67-80);
II. valul şi şanţul cu lungimea de cca 2 km. cu fortificaţiile de tip burgus
ataşate acestui val de la Brebi jud. Sălaj (Macrea 1962, p.493 sqq);
III. zidul provinciei Dacia Porolissenssis identificat pînă acum pe o
lungime de cca 4 km. pe aliniamentul Comiştea, Măguriţa, Fîntîna Suşigului,
Poguior, Făjişte, (Matei 1996, p.63-73) din zona Moigrad, Ortelec, Mirşid,
Popeni (jud Sălaj).
Întreg acest puternic şi complex sistem defensiv realizat de strategii
armatei romane, avea în fapt rolul de a opri şi controla accesul ce se realiza prin
micul defileu „La Strâmtură" al văii Ortelecului, spre Imperiul Roman spre
provincia Dacia Porolissensis, adică spre complexul militar şi civil Porolissum.
284 ALEXANDRU V. MATEI, ROBERT GINDELE
Această zonă de trecătoare este cunoscută în literatura de specialitate sub

accepţiunea mai largă cu numele de „Poarta Meseşană". Trecătoarea „Poarta
Meseşană" face legătura între larga vale a Zalăului, ce se uneşte cu valea
Crasnei în zona Sărmăşag (în barbaricum), cu zona văii Agrijului, spre Podişul
Someşan, în fapt cu Dacia romană.
Valul de pământ (Matei, Stanciu, 2000, p. 246) descoperit la Supurul de Sus
a fost secţionat în mai multe locuri, pe o distanţă de cca 5 km. În urma sondajelor
arheologice realizate (sondaje în anul 1998 şi 1999 realizate de Al. V. Matei. O
primă prezentare a descoperirii a fost făcută în anul 1998 de către Al. V. Matei
în comunicarea „Valul de la Supuru de Sus'', susţinută la Sesiunea de
Comunicări Ştiinţifice organizată de Muzeul de Istorie al Transilvaniei, mai,
1998 precum şi într-o altă comunicare, în Ungaria, la Pecs: Simpozion
româno-maghiar - Limes-ul Daciei) s-a constatat că valul are şanţul pe latura sa
nord-vestică, apărând teritoriul ce se afla în spatele valului spre est, adică văile
Crasnei şi Zalăului, blocînd culoarul văii ·Zalăului spre Meseş spre Poarta
Meseşană - Porolissum. Şanţul are cca 2-2,5 m adâncime, valul a fost foarte
aplatizat de lucrările agricole repetate an de an, el având o lăţime la bază de cca de
4-5 m în zonele unde se poate sesiza pe teren. Practic lucrările agricole au aplatizat
în totalitate valul iar şantul nu mai poate fi observat pe teren decît foarte greu, în
anumite zone restrînse. Întreagă această zonă este cunoscută cu toponimicul „La
Şanţ". Cu ocazia sondajului realizat în anul 1999 pe platoul drept al Dealului
Şoarecelui s-a constatat că în vechiul val a fost amenajată o locuinţă feudală
(anexe?), o altă locuinţă fiind identificată în şanţul valului. După materialul
arheologic descoperit aceste locuinţe se datează în epoca feudală, în sec. al
XIV-XV-lea.
Punctul sondat în 1999 se află în hotarul satului Supurul de Sus jud.
Satu-Mare pe platoul „Dealului Şoarecelui". Acest deal este amplasat în partea de
sud a satului Supurul de Sus, spre pădurea Zalnocului, aproape de hotarul localităţii
Bobota jud. Sălaj şi la limita spre vest (cca 700 m) a judeţului Sălaj. Spre sud-vest
de la marginea şoselei Zalău - Bobota - Carei care taie perpendicular sanţul,
traseul valului şi şanţului a fost identificat pe teren pe o lungime de cca 3 km. De la
marginea de nord-est a aceleaşi şosea, valul, identificat pe o lungime de încă cca 3
Km, este tăiat de şoseaua principală Zalău-Bobota-Satu Mare şi îşi are traseul
aproximativ perpendicular pe cursul Văii Crasnei (Gindele, Matei 2002, p.144)
spre est nord-est. Acest val şi şanţ apără practic Dacia şi blochează valea Crasnei şi
a Zalăului la ieşirea acesteia spre câmpie, blocând astfel şi celelalte văi care ies
dintre dealurile Sălajului (Maja, Valea Cernii, Valea Măriei) şi care în această zonă
se varsă în râul Crasna. Pentru un posibil traseu al valului şi şanţului spre nord până
la râul Somesş vezi planşa nr. 3. Pe aceste văi care reprezintă adevărate culuare de
acces spre est spre provincia Dacia, se face uşor trecerea spre limes-ul roman al
Daciei Porolissensis organizat pe munţii Meseşului şi în Poarta Meseşană.
Fortificaţia romană de pământ de tip burgus... 285
De la locul „La Bontauă", unde valul se intersectează cu şoseaua Zalău -

Bobota - Carei, spre sud-vest valul are un traseu oblic pe pantele domoale ale
„Dealului Şoarecelui" şi pe platoul acestuia avîndu-şi direcţia spre cel mai accesibil
loc de trecere peste Valea Şoarecelui, care flanchează la sud-est „Dealul
Şoarecelui", zonă în care apar şi în prezent izvoare puternice cu apă potabilă .. În
această zonă pe platoul dealului au fost realizate mai multe secţiuni de control care
au urmărit traseul valului şi şanţului care deja în această zonă nu se mai pot
distinge pe teren.
În campania de cercetări arheologice a anului 2002, au fost efectuate un
număr de 16 secţiuni de verificare şi o casetă. Aceste secţiuni cu lungimi variabile
au încercat să stabilească traseul valului şi al şanţului surprins şi identificat pe
platoul Dealului Şoarecelui. Secţiunile au fost realizate în jurul secţiunii S.IV.1999,
într-o suprafaţă de teren de cca 1,5 hectare aflată la cca 100 m sud sud-vest de
secţiunea S.III a anului 1999. Urmărind traseul valului şi al şanţului aflat la vest
spre Panonnia în raport cu valul, la 102 m sud de S.III 1999 a fost realizată
secţiunea S.I. 2002 care are 11 m lungime şi 1,50 m lăţime fiind trasată
aproximativ perpendicular pe traseul valului şi şanţului. În S.I a fost surprins şanţul
antic ce avea icul în dreptul m: 5, adâncimea de 2,60 m, iar lăţimea calculată iniţial
era de cca 3,60-4,00m. În acest şanţ apare la cca 0,60 m-0,90 m adâncime un strat
care reprezintă un nivel feudal de locuire cu o amenajare (locuinţă?) surprinsă în
şanţ pe o lungime de cca 4,20 m. Terminat în formă de ic ascuţit, şanţul după
dimensiuni şi mod de execuţie aparţine tipurilor de şanţuri realizate în epoca
romană.
Deşi trasată, la 25m sud sud-vest de S.I 2002, pe acelaşi traseu al valului,
secţiunea S.11. 2002 nu a mai surprins valul în zona în care acesta ar fi trebuit în
mod normal să continue. Trasată aproximativ oblic pe presupusul traseu al şanţului
şi valului care ar fi trebuit să continue, secţiunea S.11.2002 a fost prelungită atât
spre vest cât şi spre est avînd în final lungimea de 41 m. şi lăţimea de 1,50m. În
capătul ei estic, prelungit cu 20m. de la locul unde trebuia să surprindă continuarea
şanţului şi valului iniţial, în S.I. 2002 în zona m: 4-8 au fost surprinse urmele
şanţului şi a valului aproape total aplatizat. Traseul şanţului stabilit acum în
secţiunea S.11. 2002, este perpendicular pe traseul şanţului iniţial identificat în S.I.
2002 cu care face joncţiunea în unghi drept la cca 18m mai la nord-vest de acest
loc. Astfel s-a stabilit că şanţul şi valul care pe o lungime de mai bine de cca 2,5
km a avut un trasu rectiliniu, brusc îşi schimbă direcţia cu aproape 90 grade spre
est şi spre vest. Urmărind spre vest acest nou traseu al valului şi şanţului au fost
efectuate secţiunile: S.III; S.IV; S.V; S.VI; ce au lungimile de 17; 6; 15 şi respectiv
5m. una de alta. În urma realizării acestor secţiuni s-a constatat că de fapt noul şanţ
identificat în acestea are un traseu perpendicular pe şanţul identificat în S.I. 2002 şi
care şanţ până în acest loc a avut un traseu rectiliniu pe o distanţă de mai bine de
2,5 km. Cele două şanţuri şi valuri se intersectează în unghi drept la o distanţă de
cca 40 m vest de locul unde valul şi şanţul îşi schimbă traseul spre sud într-un
unghi ascuţit de cca 45-50 grade, formând aici un colţ bine rotunjit de fortificaţie
de pământ (vezi planşa nr I şi nr IV a) şi b). În S.IV şi S.V s-a surprins această
cotitură rotunjită pe care valul şi şanţul o face spre sud sud-vest. În S.IV au putut fi
observate urmele ultimului strat din vechiului val care era lucrat din caespites.
Zona, întregul teren pe care este amplasată fortificaţia de pământ, are o înclinaţie
spre sud sud-est, valul nu se mai observă pe teren,iar şanţul nu mai este tot atît de
adânc şi de lat. Erodarea continuă a terenului a distrus în totalitate valul şi a erodat
foarte mult (în totalitate?) nivelul antic de locuire şi chiar humusul antic, şanţul
apare astfel cu o lăţime şi adâncime mult mai mică.
Urmărind traseul laturii de vest sud-vest a fortificaţiei de la colţul identificat
în S.IV şi S.VI-2002, spre sud au fost efectuate alte 5 secţiuni; S.VII; S.VIII; S.IX;
S.X; S.XI - 2002 şi caseta C.1-2002, care au surprins latura de sud vest a acestei
fortificaţii romane de pământ pe o lungime de 100 m, măsurată până la secţiunea
S.XI. Pe aceeaşi lungime de cca 100 m a fost identificată şi latura de est a
fortificaţiei, latură verificată cu ultima secţiune S.XVI. Ambele aceste laturi ale
fortificaţiei continuă spre sud-est şi spre sud-vest, fiind necesară cercetarea acestora
prin noi secţiuni trasate la sud-est de S.XVI şi la sud-vest de S.XI. În caseta
C.1.2002, cu dimensiunile de 1O m x3 m situată la ca 20 m sud de S.IV, în şanţul
fortificaţiei a fost identificată o locuinţă feudală datată în sec. al XIV-XV-lea, iar în
icul şanţului a fost descoperit un fragment ceramic cenuşiu lucrat la roată de epocă
romană. Acelaşi tip de locuinţă feudală de suprafaţă a fost identificată şi în şanţul
surprins în S. VII, acesteia surprinzându-i-se urmele tălpilor de la grinzile masive de
lemn cu grosimea de 0,30m, pe care se sprijineau pereţi de lemn ai locuinţei ce
avea lăţimea(?) de 3,60m.
În secţiunile S.IX şi S.X 2002 au apărut amenajate tot în şanţul şi parţial în
valul fortificaţiei locuinţe rectangulare de suprafaţă puţin adâncite care după
materialul ceramic lucrat la roată şi cu mâna aparţin epocii romane sec.III-IV d.Chr
(vezi planşa nr. X). În S.XI, în icul şanţului au apărut fragmente ceramice de la un
vas roman lucrat cu roata rapidă (vezi planşa nr. XI. 3.) Descoperirea unor locuinţe
de epocă romană amenajate în şanţul fortificaţiei asigură datarea acesteia în epoca
romană probabil la începutul sec II d.Chr. sau pe parcursul sec.II d.Chr. Nu credem
că fortificaţia îşi prelungeşte existenţa funcţională şi pe parcursul sec.III d. Chr.
Secţiunile S.XII; S.XIII; S.XIV şi XV. cu lungimile de 6,7,12, respectiv 42m
iar lăţimea de 1,50 m şi lm, au verificat zona situată la vest în exteriorul laturii
sud-vestice a fortificaţiei. Pe lungimea de lOOm a acestei laturi se pare că şantul şi
valul, iniţial rectiliniu ce are lungimea iniţială de 2,5 km surprins pe latura de est a
fortificaţiei, nu continuă spre vest, aici pe această latură de vest încă nu a fost
identificată joncţiunea celor două valuri, cel al fortificaţiei cu presupusul val şi şanţ
care ar trebui să continue spre vest sau spre sud să treacă pârâul Şoarecelui.
În campania de cercetări arheologice a anului 2003 (Matei,Gindele 2004
p.326-328) au fost efectuate un număr de 18 secţiuni de verificare şi o casetă
(secţiunile care continuă numerotarea vechilor secţiuni din anii precedenţi) de
la secţiunea S. XVII la secţiunea S.XXXIV, caseta având numărul XXXIII.

Aceste secţiuni cu lungimi variabile au încercat să stabilească traseul valului şi
al şanţului surprins şi identificat pe platoul Dealului Şoarecelui, urmărind să
surprindă forma acestei fortificaţii de pământ care este ataşată valului rectiliniu
surprins spre nord pe cca 4,5 km lungime. Fortificaţia de pământ apare exact în
locul unde valul coteşte brusc spre sud-est spre „Pârâul Şoarecelui". Terminat
în formă de ic ascuţit, şanţul după dimensiuni şi mod de execuţie aparţine
tipurilor de şanţuri realizate în sec. II d.Chr., în epoca romană.
Astfel s-a stabilit că şanţul şi valul care pe o lungime de mai bine de cca
2,5 km a avut un traseu rectiliniu şi ajuns apoi pe platoul „Dealului Şoarecelui",
brusc îşi schimbă direcţia cu aproape 90 grade spre est. În urma realizării
acestor 18 secţiuni din anul 2003, s-a constatat că de fapt noul şanţ identificat în
acestea are un traseu perpendicular pe şanţul identificat în S.I. 2002, şanţ care
până în acest loc a avut un traseu rectiliniu pe o distanţă de mai bine de 2,5 km.
Cele două şanţuri şi valuri se intersectează în unghi drept la o distanţă de cca 40
m vest de locul unde valul şi şanţul îşi schimbă traseul spre sud într-un unghi
ascuţit de cca 45-50 grade, formând aici un colţ bine rotunjit de fortificaţie de
pământ. În S.IV şi S.V (2002) s-a surprins această cotitură rotunjită adică colţul
unde valul şi şanţul îşi începe traseul spre sud sud-vest şi est sud est. În S.IV
(2002) au putut fi observate urmele ultimului strat al vechiului val care era
lucrat din caespites. Zona, întregul teren pe care este amplasată fortificaţia de
pământ, de la cca 60-70 m sud de colţ are o înclinaţie (o pantă relativ bine
accentuată) spre sud sud-est. Valul nu se mai observă pe teren, iar şanţul nu mai
este tot atît de adânc şi de lat. Erodarea continuă a pantei terenului a distrus în
totalitate valul şi a erodat foarte mult (în totalitate?) nivelul antic de locuire şi
chiar humusul antic, şanţul apare astfel cu o lăţime şi adâncime mult mai mică.
Tot nivelul „antic de locuire" şi chiar humusul antic a fost erodat şi depus pe
malul „Pârâului Şoarecelui", unde a format o mică luncă cu lăţimea de
30-50 m.
În anul 2003 au fost deschise 18 secţiuni care au urmărit traseul şanţului
şi valului pe toate laturile fortificaţiei surprinse încă din anul precedent. Pe
latura de sud, sud-est a fortificaţiei continuând un ipotetic traseu rectiliniu al
acestei laturi, la cca 96 m est, sud-est de secţiunea S.XVI /2002, paralelă cu
aceasta a fost trasată secţiunea S.XVII/2003, cu lungimea de 8 m şi 1,5 m
lăţime. La această distanţă de 96 m, la est de S.XVI/2002, S.XVII/2003 a fost
trasată pe lunca „Văii Şoarecelui", aproape de firul apei (vezi panşa nr I.). În
S.XVII nu a fost identificat şanţul sau valul fortificaţiei, deşi s-a verificat
arheologic până la -1,20 m adâncime zona cercetată. Rezultă că pe această
latură estică, sud-estică a fortificaţiei, în traseul său, valul şi şanţul nu au o
direcţie rectilinie.
Contiuând cercetarea laturii de sud, sud-vest din 1O în 1O m, la sud de
S.XI/2002, au fost trasate paralel cu aceasta secţiunile: S.XVIII, S.XIX, S.XX,
S.XXI, S.XXII ale anului 2003 acestea având dimensiunile de 6 m x 1,50 m;

6 m x 1,50 m; 9,50 m x 1,50 m; 6,50 m x 1,50 m şi respectiv 6 m x 1,50 m. A
fost surprins şanţul fortificaţiei în toate cele cinci secţiuni, dovedind că latura
lungă a fortificaţiei de pe partea de sud-vest continuă rectiliniu cu încă 57 m,
măsuraţi de la secţiunea S.Xl/2002. Până la S.XI/2002, măsurată din colţul
fortificaţiei, şanţul are 100 m. lungime. Adăugând şi cei 57 m sondaţi acum,
rezultă o lungime totală de (până la S.XXII/2003) de 157 m a unui şaţ care are
un traseu cu un duct relativ rectiliniu. Cu secţiunea SXXII/2003 s-a depăşit
zona de pantă relativ accentuată a tereului, aceasta aflându-se practic pe locul
mai eted de la piciorul pantei unde începe lunca „Văii Şoarecelui".
Urmărind traseul rectiliniu al şanţului de pe această latură de vest,
sud-vest a fortificaţiei, a fost îndreptat malul „Văii Şoarecelui" la cca 50 m sud
de secţiuea S.XXII/2003, formând aici secţiunea S.XXIII/2003 cu lungimea de
19 m. La capătul ei estic,în zona m 19, malul văii făcea un meandru. Şi această
zonă a fost îndreptată, extinzându-se suprafaţa cercetată (perpendicular pe
traseul lui S.XXIll) cu încă 6, 50 m, rezultând astfel o secţiune în formă de L.
Calculând lungimea surprisă a valului şi şanţului, de la colţul fortificaţiei
până la secţiunea S.XXIII/2003, rezultă o lungime totală surprisă şi
cercetată arheologic, de 207 m a laturii de vest, sud-vest a acestei
fortificaţii de pământ. Traseul rectiliniu al şanţului se pare că ar cotinua spre
firul apei pârâului „Valea Şoarecelui", faţă de care secţiunea S.XXIII/2003 se
află la o distanţă de cca 15-20 m. În această zonă, apa văii a distrus malul prin
formarea unui meandru, afectând astfel total fortificaţia (stratul de locuire a fost
spălat). Stratigrafic, în S.XXIII/2003 au fost surprinse toate elementele
sistemului de apărare caracteristice unei fortificaţii romane (vezi planşele nr VI
şi VII). Şanţul apare cu o deschidere de cca 3 m şi adâncimea (de la nivelul
hermei) de 1,50 m. Berma are cca 0,50 m lăţime, baza valului lucrat din
caespites are lăţimea de 4,60 m, via sagularis are cca 1,70-2 m lăţime. În profil,
dar şi pe fundul secţiunii, apare urma unui murus caespiticius cu lăţimea de cca
0,80 m de la o baracă (?) sau turn de colţ (vezi planşa nr. VIII). Construcţia
identificată prin acest perete de 0,80 m lăţime (lucrat din caespites) şi foarte
bine surprins pe profilul secţiunii, se află la cca 6 m în spatele valului lucrat din
caespites, iar în interiorul acesteia au fost identificate trei nivelări succesive de
podele de lut, care ar aparţine unei prime faze de costrucţie (locuire în această
încăpere, baracă (?) sau turn). Urmează o nivelare masivă cu urme de _raespites,
iar peste această nivelare a fost identificată o nouă fază de locuire (a doua).
Aceleaşi două faze principale de construcţie au fost surprinse şi la amenajarea
valului lucrat din caespites precum şi la amenajarea via-ei sagularis.
Observaţiile foarte clare de natură stratigrafică făcute (vezi planşa nr. VIII), ne
dau posibilitatea să admitem fără dubii existenţa cel puţin a două faze de
amenajare (reparare) locuire a acestei fortificaţii de pământ a cărei latură
de vest are cca 210-220 m lungime.
Verificarea laturii de est, sud-est a fortificaţiei s-a realizat prin urmărirea

şanţului, secţionându-l, pornind de la secţiunea S.XVI/2002 spre sud, sud-est,
pe panta terenului şi spre lunca şi firul apei „Văii Şoarecelui". Astfel au fost
trasate secţiunile S.XXIV, S.XXV şi S.XXIX/2003 la est de S.XXllI/2003,
aproape de firul apei, pe lunca văii. Dimensiunile secţiunilor: 17 m x 1,50 m;
10 m x 1,50 m şi 15 m x 1,50 m. A fost surprins şanţul numai în S.XXIV, chiar
pe malul actual al apei, practic şanţul vechii fortificaţii a devenit albia actuală a
pârâului „Valea Şoarecelui". Traseul şanţului nu continuă pe malul apei (nu
apare în S.XXV) ci are apoi un duct spre nord, fiind identificat în S.XXVI,
S.XXVII, S.XXVIII şi S.XXIX (dimensiuni: 7 m x 1,50 m; 9 m x 1 m; 10 m x
1 m; 17 m 1,50 m). Aceste secţiuni au surprins traseul curb al şanţului de pe
acestă latură de est sud est a fortificaţiei. Practic începând de la cca 140 m sud
distanţă de la vârful fortificaţiei, acestă latură de est se rotunjeşte şi se închide
la cca 6-8 m sud de secţiunea S.XXIII în şanţul rectiliniu al laturii de vest, care
se pare că ajunge până la firul văii. Practic latura sud-estică a fortificaţiei apare
mult rotunjită după un traseu (de cca 30 m) relativ paralel cu firul văii
Şoarecelui, având o formă bine rotunjită după o parte ascuţită spre nord spre
colţ, fortificaţia are cca 2/3 din suprafaţă pe platoul neted al dealului, iar restul
se întinde pe panta accentuată a dealului şi pe lunca dreaptă a văii Şoarecelui
(vezi planşa nr.V a. şi b.). Cu dimensiunile de cca 220 m lungime şi cu un
diametru maxim de cca 110-120 m, această fortificaţie romană de pământ
cu valul lucrat din caespites, închide în interior o suprafaţă de cca 2
hectare de teren din care 2/3 perfect netede.
În zona secţiunilor S.XIX, S.XX, S.XXI şi S.XII, în traseul rectiliniu al
şanţului fortificaţiei, pe această latură vestică, care este latura spre barbaricum,
se observă o oarecare nealiniere a ductului şanţului. Prin secţiunile
S.XXX/2003 şi S.XXXI/2003, trasate între S.XIX, respectiv S.XX şi S.XXI, au
fost făcute observaţii clare privind existenţa în acest loc al laturii de vest
(orientată spre barbaricum) a unei intrări de tip a la chicane. Practic
intrarea ar fi amplasată pe latura dinspre barbaricum, în zona de mijloc a
pantei, greu accesibile în cazul unui atac (vezi planşa nr. IX). Cercetările
viitoare - în această zonă - vor clarifica tipul şi modul de construcţie al acestei
intrări. Locul intrării dinspre provincie încă nu a fost identificat.
Urmărind traseul rectiliniu al şanţului de pe latura de vest a fortificaţiei,
acesta atinge firul apei şi urcă perpendicular pe versantul sudic al văii, pe o
pantă relativ abruptă, ajungând pe platoul acestui versant sudic al „Văii
Şoarecelui'', la cca 150-160 m sud-est de la firul apei şi la cca 370-380 m de
colţul fortificaţiei de unde începe acest traseu rectiliniu (vezi planşa nr IV). În
acest loc, spre platoul versantului sudic al văii, adică pe „Dealul Soldubiţii" la
170 m în afara fortificaţiei, a fost trasată secţiunea S.XXXIV/2003, cu
dimensiunile de 12 m x 1,50 m, în care a fost identificat şanţul care ajunge până
aici cu acelaşi traseu rectiliniu. În această fază a cercetărilor, din acest punct
este dificil de sesizat ce traseu v-a avea şanţul şi valul. Este posibil ca valul şi
şanţul să continuie spre vest pe zeci sau sute de kilometri, până la Criş sau chiar
până la Tisa, sau se v-a opri la câţiva kilometri în vârful dealului spre Zalnoc,
blocând astfel doar valea Crasnei. Sperăm ca cercetările viitoare să clarifice
acest aspect.
În secţiunile S.IX şi S.X 2002 au apărut amenajate, tot în şanţul şi parţial
în valul fortificaţiei, locuinţe rectangulare de suprafaţă puţin adâncite care după
materialul ceramic lucrat la roată şi cu mâna aparţin epocii romane sec.III-IV
d.Chr. În S.XI, în icul şanţului au apărut fragmente ceramice de la un vas roman
lucrat cu roata rapidă (vezi planşa nr XI). Aceste descoperiri de locuinţe de
epocă romană amenajate în şanţul fortificaţiei asigură datarea acesteia în epoca
romană, probabil la începutul sec II d.Chr. sau pe parcursul sec.II d.Chr. Nu
credem că fortificaţia îşi prelungeşte existenţa funcţională şi pe parcursul sec.III
d. Chr.(?). Caseta (XXXIII din 2004 cu dimensiunile de 6 x 3 m) deschisă la est
de latura estică a S.X:2002., a surprins latura estică a locuinţei de epocă romană
identificată în această secţiune S.X. încă din anul 2002. Au apărut materiale
ceramice ce aparţin epocii romane (vezi planşa nr.X) dar şi „vase barbare"
lucrate cu mâna (planşa nr.XII). Materialul ceramic lucrat la roată este foarte
corodat de aciditatea solului.
Amplasată într-un loc de trecere uşoară, chiar pentru un drum de căruţe,
peste „ Valea Şoarecelui", pe care îl apără, îl controlează, prin forma sa regulat
unghiulară cu şanţul îndreptat împotriva unui duşman ce venea dinspre vest,
fortificaţia romană de pământ de tip burgus reprezintă credem o poartă de acces
dinspre barbaricum spre est spre provincia Dacia. Cercetările anului 2003 au
stabilit că latura de vest este rectilinie pe toată lungimea cercetată (220 m a
fortificaţiei) şi pe alţi 160-170 m cât au fost cercetaţi spre sud pe versantul opus
fortificaţiei. Închiderea rotunjită a laturi estice şi sud estice au stabilit această
formă finală a unei fortificaţii unghiulare romane de pământ amenajată la locul
unde un şanţ şi val de apărare roman îşi schimbă traseul (vezi planşele nr.I şi IV
a. şi b.), fortificaţie care închide în interiorul ei cca 2 hectare de teren.
Continuând tot rectiliniu din colţul sudic al fortificaţiei, traversând „Valea
Şoarecelui" şi ajungând pe platoul dealului vecin „Soldubiţa", cercetările
viitoare vor trebui să verifice dacă valul şi şanţul continuă spre vest şi care va fi
lungimea lui finală.
Dimensiunile şanţului, modul de construcţie a valului şi şanţului, îşi
găsesc analogii în sistemul de fortificaţii romane. Prezenţa şanţului la nord-vest
de val în faţa spre vest a valului, apărând practic Dacia de un duşman ce vine
din această direcţie, deosebeşte net acestă construcţie şi sistem de fortificaţie de
acelaşi tip de fortificaţie - val şi şanţ - cunoscute în Panonnia ca aparţinând
sarmaţilor (Garam, Patay, Soproni 1983, p.19 sqq) şi care au şanţul spre est,
îndreptat împotriva unui duşman care ar veni dinspre est dinspre Dacia. Valul
şi şanţul identificat la Supur, este îndreptat împotriva sarmaţilor iazygi
sau a altor barbari (daci, dacringi, victoali, asdingi, costoboci sau sarmaţi),
care ar dori să ajungă în Dacia, la Porolissum, sau poate acest sistem
defensiv a reprezentat o primă frontieră a Daciei din timpul împăratului
Traian. Datorită importanţei deosebite a concluziilor istorice ce vor rezulta la
finalul cerectărilor, săpăturile arheologice viitoare sunt obligatorii să fie
realizate în continuare până la finlizarea cercetărilor la acest important sistem
defensiv roman identificat în barbaricum.
Amplasată într-un loc de trecere uşoară, chiar pentru un drum de căruţe,
peste „Valea Şoarecelui", pe care îl apără, îl controlează, prin forma sa regulat
unghiulară cu şanţul îndreptat împotriva uni duşman ce venea dinspre vest,
fortificaţia romană de pământ de tip burgus ataşată unui val liniar cu lungimea
identificată până în prezent de peste 5 km, fortificaţia reprezintă credem o poartă de
acces dinspre barbaricum spre spre est spre provincia Dacia. Cercetările au stabilit
că închiderea laturilor s-a făcut cu un val şi sanţ relativ circular pe latura estică şi
rectangular pe latura vestică, stabilind astfel forma finală a acestei fortificaţii
unghiulare romane de pământ (vezi planşele nr. I şi IV a. şi b.). Au fost identificate
urmele unor amenajări interioare (vezi planşele nr. VII şi VIII). Important de
verificat dacă valul şi şanţul continuă spre vest şi care va fi lungimea lui finală.
Sigur odată ajuns pe platoul de vis-a-vis pe dealul Soldubiţii valul şi şanţul va
continua spre vest, nord-vest probabil spre Valea Barcăului şi apoi probabil spre
Criş, spre Tisa?
Dimensiunile şanţului, modul de construcţie a valului şi şanţului şi
modul de ataşare a fortificaţiei la val în punctul în care acest val îşi
schimbă direcţia, îşi găsesc analogii în sistemul de fortificaţii romane. Este
tipic modul cum la Porolissum, burgus-ul de pământ este ataşat valului de
la Brebi (Macrea 1962, p 490-497) în locul în care valul îşi schimbă
direcţia, la fel ca şi la fortificaţia de la Supur care este ataşată valului în
acelaşi loc unde valul este obigat să-ţi schimbe direcţia. În lumea romană
mai sunt fortificaţii romane de pământ care sunt ataşate valului lucrat din
caespites. Sunt cunoscute fortificaţiile romane lineare ale Alesiei
(Redde,Schnurbein, 1993, p.281-320; Redde 1994, p.246-260), cele din
Spania de la Numantia (Garcia 1969, p.80; Luik 2001 p.268-271) sau
Masada (Netzer 1991,p. 665; Foerster 1995, p.238). Analogii mai
apropiate în timp par să fie fortificaţiile romane de pământ - faza „cu glii"
a celebrelor „Hadrian Wall" şi „Antonine Wall" (Robertson 1973, 164;
Hanson,Maxwell,Mills 1983; Breeze 1983; 1993; 1996 p. 64 harta cu toate
fortificaţiile romane ataşate valului lui Antoninus; Dunwell,Keppie 1995
p. 51-62). La Supurul de Sus în zona valului din punctul „La Bontauă"
situat la cca 2,5 Km de fortificaţia identificată pe „Dealul Şoarecelui", în
punctul unde valul pare sa cotească spre est să-şi schimbe traseul său
rectiliniu, în acest punct, după indiciile pe care le arată terenul, se pare că
mai există o fortificaţie ataşată direct aceluiaşi val. În acest punct şoseaua
Zalău-Carei taie perpendicular atât valul cât şi posibila fortificaţie ataşată

valului. Cecetările arheologice viitoare vor aduce sperăm argumente în
susţinerea acestei ipoteze.
Prezenţa şanţului la nord-vest de val în faţa dinspre vest a valului, şi
a fortificaţiei dovedeşte ca acest sistem de fortificaţii lucrat din pământ
apără practic Dacia de un duşman ce vine dinspre vest. Datorită
importanţei deosebite a concluziilor istorice ce vor rezulta la finalul
cercetărilor, săpăturile arheologice viitoare sunt obligatorii să fie realizate
în continuare până la finalizarea cercetărilor la acest important sistem
defensiv roman identificat în barbaricum.
BIBLIOGRAFIE
Breeze, Dobson 1977 D. J. Breeze, B. Dobson, Hadrian 's Wali, London,

1977.
Breeze 1983 D. J. Breeze, Roman forts in Britain (Shire
Archaeology, 37), 1983.
Breeze 1993 D. J. Breeze, The northern frontiers of Roman
Britain, London, Batsford, 1993.
Breeze 1996 D. J. Breeze, Roman Scotland, London, 1996.
Dunwell, Keppie A. J. Dunwell, L. J. F. Keppie, The Roman
1995 temporary camp at Dunning, Perthshire: evidence
from two recent excavations, în Britannia, 26,
1995, p. 51-62.
Foerster 1995 G. Foerster, Masada. The Yigael Yadin
excavations 1963-1965. Final reports. 5. Art and
architecture. (Jerusalem, 1995), p. 238.
Garam, Patay, E. Garam, P Patay, S. Soproni, Sarmatisches
Soproni 1983 Wallsystem im Karpatenbecken, în Regeszeti
Fuzetek ser. II no. 23, 1983
Garcia y Bellido 1969 A. Garcia y Bellido, Numantia, Zaragoza, 1969.
Gudea 1997 N. Gudea, Der Meseşlimes/ Limes-ul de pe
Meseş, Zalău, 1997
Hanson, Maxwell W. S. Hanson, G. S. Maxwell, Rome's north west
1983 frontier. The Antoine Wali, Edinburgh, 1983.
Luik 2001 M. Luik, Die Funde aus den romischen Lagern um
Numantia, în Arch. Nachrbl, 613, 2001, p.
268-271.
Macrea 1962 M. Macrea, Şantierul arheologic Porolissum,
în Materiale, VIII, 1962, p. 480-497
Matei 1996 Al. V. Matei, Limes Porolissensis. O nouă

linie de apărare-zid-şanţuri ..... , în AMP, XX,
1996, p. 63-73
Matei, Stanciu 2000 Al. V. Matei, I. Stanciu, Vestigii din epoca ro-
mană (sec. II-IV p.Chr) în spaţiul nord-vestic
al României, Zalău-Cluj Napoca, 2000.
Al. V. Matei, R. Gindele, Şantierul arheologic
Matei, Gindele 2002 Supur-Giorocuta, în Cronica cercetărilor
arheologice, campania 2001, Buziaş, 2002, p.
144
Matei, Gindele 2004 Al. V. Matei, R. Gindele, Şantierul arheologic
Supurul de Sus „ Dealul Şoarecelui " în
Cronica cercetărilor arheologice, campania
2003, Cluj-Napoca, 2004, p.326-328.
Matei 2004 Al. V. Matei, Elemente de fortificaţie romane - val
şi şanţ de apărare - descoperite înBarbaricum la
Supurul de Sus ljud.Satu-Mare). O posibilă
frontieră a provincieiDacia din timpul împăratului
Traian?, în Studia Historica et Arheologica in
Honorem Magistrae Doina Benea, Timişoara,
2004, p. 253-261.
Netzer 1991 E. Netzer, , Masada. 3. The Yigael Yadin
excavations 1963-1965. Final reports. 3. The
buildings. Stratigraphy and architecture.
(Jerusalem, Israel Exploration Society 1991),
XXVIII, p. 655.
Redde, Schnurbein M. Redde, S. Schnurbein, Fouilles et recherches
1993 nuvelles sur Ies travaux du siege d'A!esia, în
Comptes Rendus Seances A cad. Inscript, 1993,
p.28-320.
Redde 1994 M. Redde, Les recherches actuelles: Cesar devant
Alesia, în Vercingetorix et Alesia, Paris. Reunion
des Musees Nationaux, 1994, p. 246-260.
Robertson 1973 A. S. Robertson, The Antonine Wali. A Handbook
to the Roman Wali between Forth and Clyde and a
Guide to its Surviving Remains, Glasgow, 1973.
Robertson 1964 A. S. Robertson, The Roman Fort at Castledykes,
Edinburgh, 1964.
THE EARTH BURGUS-TYPE FORTRESS, ATTACHED TO THE

ROMAN DITCH ANO VALLUM, DESCOVERED AT SUPURU DE SUS
,,DEALUL ŞOARECELUI/MOUSE HILL" (SATU MARE COUNTY)
(Summary)
In Barbaricum, 50 km West from the well known limes porolissensis, at

the exit of the Crasna river valley, towards the Western Hills in the area ofthe
Supuru de Sus village (Satu Mare County), there has been descovered a vallum,
which has its ditch oriented to West, against the enemy who came from the
pannonian fields.
Made by the romans on the Meses Mountains, the limes marked the
North-Western limit of the roman province Dacia Porolissensis. The vallum
and the ditch, blocked and controlled the access to the valleys of Crasna and
Zalau rivers, the way towards the Roman province Dacia, the limes
porolissensis and the roman city from Porolissum. Until now this earth vallum
das been identified on a distance of 6 km, but the reseach is still continuing.
The vallum has been searched by 8 trenches. The ditch is approximately 2-2, 5
m deep, and 3, 5-4 m wide, but the vallum is very flatened because of the early
agricultural activities. So, the vallum is 4-5 m wide at the base. The
archaeological research identified on the fields near the village Supuru de Sus,
by the point Dealul Soarecelui (Mouse Hill), at the Western part of the vallum a
rectangular fortress attached, making common body with it (the vallum).
The fortress ditch and the earth vallum belongs to the constructoin type
murus caespiticius, on the long side of the fortress being 210 m long and 140 m
width.
The ditch and the vallum crossing the small valley (Mouse Valley) are
continuing on the next hill, named Soldubita.
Until now we don't know were the vallum and the ditch will stop. In fact
this part, the vallum is the elongation of the Western side of the fortress (Plate I
and IV). Practically, where the vallum is changing his direction, attached to the
vallum, was build this fortress. Also, on the Western side of the fortress was
identified an entrance „a la chicane"-type. We suppose that this earth fortress
was a checking point, to monitor the circulation to/from Porolissum (Dacia
Porolissensis), through the valley of Crasna and Zalau rivers, being surely a
tresspasing point on Porolissum-Aqvincum road, mentioned in the antique
sources.
The fortress, the vallum and the ditch (unknown til now), identified at
Supuru de Sus, had been built against the yasiges sarmats, germanic
populatuions, free dacians or others barbarians who wanted to attack Dacia or
Porolissum. Maybe we have descovered here the border of the province Dacia,
organised by the roman emperor Traianus, immediately after the end of the
second dacian-roman war in 106 A. D.
LIST OF PLATES
PI. I. Supuru de Sus ,,Dealul Şoarecelui" (Satu Mare County). The plan of the
earth fortress, attached to the ditch and the vallum.
PI. II. The map of the north-west part of province Dacia and the trases of the
vallum, ditch and earth fortress descovered at Supuru de Sus „Dealul
Şoarecelui" (Satu Mare County).
PI. III. The map with the area placed outside of the province Dacia. The most
important barbarian populations (apud Matei, Stanciu 2000), the earth
fortress from Supuru de Sus and the possible route of the vallum, to
river Someş-area Satu Mare and to river Criş (area Oradea).
PI. IV. Supuru de Sus „Dealul Şoarecelui" (Satu Mare County). (a) The
vallum, the ditch and the earth fortress; (b) The vallum and the ditch,
who cross the valley of the Şoarecelui/Mouse river and climb to the
Soldubiţa Hill.
PI. V. Supuru de Sus „Dealul Şoarecelui" (Satu Mare County). (a) The ditch
identified in trench S XX./2003; (b) The ditch identified in the trench S
XXXl/2003.
PI. VI. Supuru de Sus ,,Dealul Şoarecelui" (Satu Mare County). Trench S
XXIIl/2003. Image ofthe ditch, agger and via sagularis.
PI. VII. Supuru de Sus ,,Dealul Şoarecelui" (Satu Mare County). Trench S
XXIIl/2003. Image of the via sagularis and one corner of a barrack.
PI. VIII. Supuru de Sus „Dealul Şoarecelui" (Satu Mare County). Western
profile of the trench S XXIII/2003. Image of the ditch, agger and via
sagularis and possible an corner of a barrack (?).
PI. IX. Supuru de Sus „Dealul Şoarecelui" (Satu Mare County). Image of the
south-west area of the earth fortress with the entrance a la chicane and
the route of the ditch who cross the Şoarecelui/Mouse river valley and
climb the Soldubiţa Hill.
PI. X. Supuru de Sus „Dealul Şoarecelui" (Satu Mare County). Pottery
fragments descovered in a „barbarian" dwelling who cover the ditch of
the earth fortress. Trench S XXXIII/2003.
PI. XL Supuru de Sus „Dealul Şoarecelui" (Satu Mare County). Pottery
fragments descovered in a „barbarian" dwelling (1, 2) who cover the the
ditch of the earth fortress. Trench S XXXIIl/2003; Roman pot
descovered in the ditch of the earth fortress (deep 1, 20 m). Trench S
Xl/2002.
PI. XII. Supuru de Sus ,,Dealul Şoarecelui" (Satu Mare County). Hand made
„barbarian" pot. The pot was descovered in the dwelling who was made
on the earth fortress ditch. Trench S XXXIll/2003.
I .,.':/
:::·.','
„rs1111 \\ 5"
:,"
5lOV //
".'.
~ Svm
.'', „„
~S1x \\
Sxximr
'•
: ' \~\,
c=:J Sx
:
·... ....
• ,S;o„IV
=f
5,wi.11 ' ' !!
1
~S)CVIJI ';
·: ~~
::,.
~s.„ ' ~
z:;;„ ::
\.,
~
~
:
~ Sx" i: Sxxv11
,' ,' SIC)(')(/ ~
~ Sx;x 1 „.
/,/
:' : '
1 ,
/:
,': ''
':
'•
'•
.1: S xx:vm
~
, ,
''
''
Pl. I. Supuru de Sus „Dealul Şoarecelui" (jud. Satu Mare). Planul fortificaţiei de pământ,
ataşată valului şi şanţului de apărare.
Fortificaţia romană de pământ de tip burgus„. 297
PI. II. Harta zonei de nord-vest a provinciei Dacia, cu marcarea valului, şanţului şi
fortificaţiei de pământ, descoperită la Supuru de Sus „Dealul Şoarecelui" Uud. Satu Mare).
b
PI. IV. Supuru de Sus „Dealul Şoarecelui" (jud. Satu Mare). (a) Valul, şanţul şi fortificaţia
de pământ; (b) Valul şi şanţul care traversează pârâul Şoarecelui şi urcă pe dealul Soldubiţa.
b
PI. V. Supuru de Sus „Dealul Şoarecelui" Uud. Satu Mare). (a) Şanţul identificat în
secţiunea S XX./2003; (b) Şanţul identificat în secţiunea S XXXI/2003.
PI. VI. Supuru de Sus „Dealul Şoarecelui " (jud. Satu Mare). Secţiunea S :XXIIl/2003, prin
şanţ, agger şi via sagularis.
Pl. VII. Supuru de Sus „Dealul Şoarecelui " (jud. Satu Mare). Secţiunea S XXIII/2003, prin
via sagularis şi colţul unei barăci unde se observă mai multe nivelări ale podelei.
PI. VIII. Supuru de Sus ,,Dealul Şoarecelui" (jud. Satu Mare). Profilul peretelui vestic al
secţiunii S XXIII/2003, prin şanţ, agger şi via sagularis şi probabil prin capătul unei
construcţii interioare (baracă?) , în profilul căreia se observă mai multe nivelări peste podea
(3 nivelări principale).
PI. IX. Supuru de Sus ,,Dealul Şoarecelui " (jud. Satu Mare). Fotografie a laturii de sud-vest
a fortificaţiei, cu intrarea a la chicane şi marcarea şanţului care traversează pârâul
Şoarecelui şi urcă pe dealul Soldubiţa.
5
.__......._...__.:.___:,_....1 Cili
PI. X. Supuru de Sus „Dealul Şoarecelui" (jud. Satu Mare). Fragmente ceramice romane şi
„barbare" descoperite în locuinţa amenajată în şanţul fortificaţiei şi identificată în secţiunea
S XXXIIV2003.
Pl. XL Supuru de Sus „Dealul Şoarecelui " Uud. Satu Mare). Fragmente ceramice „barbare"
(1, 2) descoperite în locuinţa amenajată în şanţul fortificaţiei şi identificată în secţiunea S
XXXIIl/2003 . Vas roman descoperit la adâncimea de 1, 20 m în şanţul fortificaţiei,
identificat în secţiunea S Xl/2002 .
Fortificaţia romană de pământ de tip burgus„. 307
/ I \
I \ \
I I '
I \ I
PI. XII. Supuru de Sus ,,Dealul Şoarecelui" (jud. Satu Mare). Vas „barbar" lucrat cu mâna,
descoperit în locuinţa amenajată în şanţul fortificaţiei şi identificată în secţiunea S
XXXIII/2003.
O STATUETĂ DE BRONZ A LUI MERCURIUS DIN
PATRIMONIUL MUZEULUI JUDETEAN DE
ISTORIE ŞI ARTĂ - ZALĂU ,
DUMITRU TAMBA
Subiectul articolului de faţă este o statuetă de bronz, de epocă romană, ce-l

reprezintă pe zeul Mercurius. Piesa provine din patrimoniul Muzeului Judeţean de
Istorie şi Artă - Zalău şi este înregistrată sub numărul de inventar, creşterea
colecţiilor, 2256/1988. Statueta a fost descoperită în anul 1988 cu ocazia unor
săpături de salvare efectuate în municipiul Zalău, str. Republicii (actuală Corneliu
Coposu), nr. 21, în secţiunea S.3, metri m. 910,6; la adâncimea de l,5o m.
(Cercetările arheologice au fost coordonate de muzeograf Eva Lako şi Dan
Tamba).
Statueta are înălţimea de 10,6 cm. şi se încadrează sub aspectul realizării sale
tehnice în categoria bronzurilor figurate turnate plin, des întâlnite atât în provinciile
dacice (Bărbulescu, 1985, p. 72-76; Cociş, 1994, p. 129-131) cât şi în Imperiu
(Fleischer, 1967; Zadoks, 1984, pl.1/1,2; Boube, 1969, p.197, nr. 205, pl. 140;
Faider, 1952, p. 166, fig.6). Starea de conservare este bună, cu toate că piesa este în
stare fragmentară, laba piciorului drept, precum şi gamba şi laba piciorului stâng
lipsesc. Fracturarea se pare că a avut loc încă în antichitate. Piesa păstrează pe
întreaga sa suprafaţă patina verzuie specifică bronzurilor antice, ea a trecut prin
procedurile şi tehnicile de curăţire şi conservare în laboratorul de restaurare şi
conservare a Muzeului Judeţean de Istorie şi Artă - Zalău.
Zeul este reprezentat seminud (fig.1 şi 2), pe umărul drept are prinsă hlamida
ce-i acoperă parţial, în faldurile sale, jumătatea stângă a bustului şi a spatelui,
precum şi braţul stâng, până în zona cotului, care este învelită, prin răsucire de
două ori, de colţul hlamidei. Braţul drept este uşor ridicat lateral şi este puţin flectat
din cot. În mâna dreaptă se găseşte masupium-ul. Musculatura braţului drept, care
este în întregime dezvelit este evidenţiată prin redarea mai accentuată a grupelor de
muşchi contractaţi ai bicepsului, în poziţia surprinsă de ţinerea marsupium-ului. În
mâna stângă, uşor rezemat pe antebraţ, care este şi el puţin flectat, se găseşte
caduceul. Datorită poziţiei în care divinitatea a fost surprinsă centrul de greutate a
statuetei cade pe piciorul drept, care este întins. Poziţia duce la o arcuire a şoldului
drept şi la sugerarea artistică a unei poziţii de relaxare a piciorului stâng, care se
310 DUMITRU TAMBA
pare era flectat din genunchi, gamba fiindu-i astfel trasă puţin în spate. Bănuim
doar acest lucru, datorită stării fragmentare a piesei.
Capul este uşor întors şi înclinat spre dreapta. Detaliile feţei şi a capului sunt
deosebit de fin şi îngrijit redate, artistul acordând acestui aspect o atenţie deosebită.
Înălţimea feţei este de 1,3 cm. Nasul este drept, destul de proeminent, gura mică şi
delicată, s-a acordat atenţie redării arcadelor şi a ochilor. Părul este tăiat scurt,
artistul a insistat în redarea în detaliu a şuviţelor de păr buclat. Pe cap zeul are o
cunună vegetală, lipsindu-i specifica pălărioară - petasus. Cununa vegetală
realizată, se pare, din frunze de lotus se încheie strâns în zona cefei producând
astfel o şenţuire în coafura buclată.
Datorită stării fragmentare, extremităţile inferioare ale piesei lipsind, nu
putem susţine prezenţa tradiţionalelor botine cu aripi, pe care în mod frecvent
reprezentările divinităţii le cunosc.
Cultul zeului Mercurius este atestat în Dacia de 16 inscripţii (Bărbulescu,
1985, p. 72-76). Reprezentările figurate ale zeităţii în provinciile dacice până în
prezent au fost de 29 (Bărbulescu, 1985, p. 72-76; Cociş, 1989, p.347-349; Cociş,
1994, p. 129-133; Ferencz, 1995, p. 145-148). Numărul dovezilor în legătură cu
practicarea cultului lui Mercurius evidenţiază „popularitatea" de care acesta se
bucura în spaţiul provinciilor dacice. După tipologia reprezentărilor figurate a lui
Mercurius, piesa descoperită la Zalău face parte din categoria celor ce se
încadrează în tipul II, respectiv a tipului în care zeul este reprezentat seminud
(Cociş, 1994, p. 129-131). În cadrul tipului II piesa intră în categoria variantei a
II-a (ibidem), cu analogie în piesa descoperită la Sucidava unde coafura divinităţii
este împodobită cu coroană vegetală (frunze de lotus) divinitatea fiind seminudă, în
mâna dreapta are marsupium-ul şi în stânga caduceul (Petolescu, 1974, p. 65, 1.).
Execuţia reuşită a statuetei, proporţionalitatea formelor redate, grija avută în
realizarea detaliilor, aerul elegant, conferă piesei atributele, calităţile unei mici
opere de artă şi sugerează în acelaşi timp provenienţa sa. Cu siguranţă aceasta nu
este creaţia unui atelier provincial.
Contextul în care a fost descoperită reprezintă aspectul interesant a
problemelor pe care le ridică descoperirea făcută. Politica edilitară dusă înainte de
anul 1989 în municipiul Zalău a făcut ca în gvartalul cuprins între străzile Tompa
Mihai şi 6 Martie, respectiv Str. Republicii şi Kossuth (acestea sunt vechile
denumiri, în prezent doar str. Kossuth îşi mai păstrează denumirea) au fost
construite câteva blocuri de locuinţe. Cu prilejul săpării şanţului destinat realizării
canalului termic pentru respectivele construcţii, care a secţionat proprietatea
familiei Revencu, str. Republicii, nr. 21 a fost deranjat un nivel de locuire antic
existent în zonă. Cu acel prilej au fost recuperate câteva fragmente ceramice din
pastă fină cenuşie ştampilată (dorim şi cu acest prilej să aducem mulţumiri
domnului Lak6 Peter care ne-a semnalat descoperirea şi prin intermediul căruia
ne-au parvenit primele piese). Şanţul săpat, după ce a penetrat nivelele de locuire
contemporan, modem şi medieval al Zalăului de azi, începând cu adâncimea de
O statuetă de bronz a lui Mercurius... 311
1,20 - 1,30 m., atinge, în zonă, un nivel de locuire datat sec. I-III p.Chr. Datarea
făcută şi atribuirea locuirii surprinse populaţiei de daci liberi ce vieţuiau aici, în
imediata vecinătate a graniţei Imperiului, marcată de culmea Meseşului şi atât de
aproape de Porolissum, s-a făcut în baza materialului arheologic recuperat cu
prilejul celor două campanii de săpături de salvare din anii 1987-1988. Pe lângă
piesa ce reprezintă subiectul articolului nostru au mai fost descoperite şi alte piese,
care toate împreună vor fi publicate monografic într-un viitor apropiat. Ca piese
metalice din bronz amintim o cheie a cărei mâner reprezenta un leu în poziţie de
repaus întins pe burtă. Partea ce acţiona sistemul de închidere a fost realizat din
fier. O altă piesă de bronz descoperită este, se pare, un fragment de opaiţ, partea
păstrată reprezintă un deget uman, respectiv degetul mare de la laba piciorului
drept. Tot ca piese din bronz menţionăm multe fragmente aparţinând, de data
aceasta, unor statui din bronz de mari dimensiuni. Pe câteva dintre acestea, în urma
procesului de curăţare, se mai păstrează încă urmele de poleială din aur. Marea
majoritate a materialului arheologic recuperat este, însă, reprezentat de fragmente
ceramice. În majoritatea lor aparţin categoriei realizate din pastă fină cenuşie fără
decor şi categoriei ceramicii fine cenuşii ştampilate. Ca forme şi ca decor acestea se
identifică cu produsele ceramice de la Porolissum, de unde este posibil să provină.
Nu excludem, însă, posibilitatea ca acestea să fie produse locale ce imită vasele
ceramice şi decorul centrului de producţie ceramic de la Porolissum. Au fost
descoperite şi fragmente ceramice din categoria celor de uz comun realizate din
pastă cărămizie maronie, grosieră, în compoziţia căreia a fost folosit ca degresant
mica şi nisipul. În marea lor majoritatea acestea sunt realizate la mână. În cazul
unora sunt vizibile urme de ardere secundară.
Descoperirile făcute în situl identificat în Zalău, str. C. Coposu, nr. 21
evidenţiază prezenţa unei aşezări de autohtoni daci în afara graniţelor Imperiului, în
imediata vecinătate a sa, în zona aşa-numitului „spaţiu tampon" din faţa limes-ului
meseşan. Descoperirile făcute scot în evidenţă influenţa asupra elementului
autohton dac, sub aspectul culturii materiale, pe care Imperiul Roman a exercitat-o.
Puternicul centru de iradiere a culturii şi civilizaţiei romane de la Porolissum şi-a
exercitat influenţa şi asupra spaţiilor şi asupra a celor ce le populau din afara
frontariilor provinciei. Aflându-se în imediata vecinătate a Porolissum-ului,
capitală a unei provincii romane şi care se găsea în zona de graniţă a provinciei şi
Imperiului, cu o importanţă comercială deosebită, conferită în primul rând de
locaţia avută, explică „popularitatea" de care trebuia să se fi bucurat aici Mercurius.
Inexplicabil este faptul că până în prezent nu avem multe reprezentări figurate a
zeităţii la Porolissum. Mercurius, protector al comerţului şi al drumurilor, trebuia să
se regăsească în contextul unei comunităţi de graniţă cu ample şi diverse
preocupări în domeniul comerţului care reprezenta o activitate principală a sa.
Existenţa Porţii Messesina, ca unică trecătoare în zonă, ce făcea posibilă legătura
între spaţiul transilvan şi cel pannonic, precum şi prezenţa importantului drum al
sării, ce permitea tranzitarea trecătorii între cele două spaţii, justifică şi
312 DUMITRU T AMBA
argumentează prezenţa reprezentărilor figurate a zeului Mercur în "sectorul

Porolissum". Putem denumi astfel întreaga zonă din jurul Porolissum-ului atât din
interiorul provinciei cât şi din afara sa. Prezenţa lui Mercurius prin reprezentarea sa
figurată în afara graniţelor Imperiului scoate în evidenţă influenţa exercitată de
romani şi rezultatele acesteia concretizate în fenomenul romanizării prin impunerea
unor elemente nu numai aparţinând culturii materiale, ci şi de ce nu şi a celei
spirituale. Statueta descoperită la Zalău poate evidenţia acest aspect ce nu trebuie
ignorat.
PRESCURTĂRI BIBLIOGRAFICE
Bărbulescu, M. Bărbulescu, Cultele greco-romane în Dacia,

1985 Cluj-Napoca, 1985.
Boube, 1969 C. Boube - Picot, Les bronzes antiques du Maroc, Rabat,
1969, p. 197, nr. 205, pi. 140.
Cociş, 1989 S. Cociş, în A.I.I.A, Cluj-Napoca, 29, 1989, p. 347-349.
Cociş, 1994 S.Cociş, Akten der 10 Intemationalen Tagung uber Antiken
Bronzen, Stuttgard, 1994, 129-133.
Faider, 1952 G. Faider, Feitrnans Antiquites Gallo - Romains, in Les
antiquites du Musee de Marimont, Bruxelles, 1952, p. 166,
fig. 6.
Ferencz, 1995 Iosif Vasile Ferencz, Mercurius de la Grădiştea Muncelului,
în Apulum, XXXII, 1995, p. 145-148.
Fischer, 1967 R. Fischer, Die romischen bronzen aus Ostereich, Mainz,
1967.
Petolescu, 1974 C.C.Petolescu şi Gheorghe Popa, în Apulum, 12, 1974, p.
615.1.
Zadoks, 1984 A.N. Zadoks şi J. Jitta, Bronzes romains figures et
appliques et leurs problemes technicues, Szekesfehervar,
1984, pi. 1-1,2.
BRONZE STATUE OF MERCURIUS IN THE PATRIMONY OF THE

HISTORY AND ART MUSEUM- ZALĂU
(Summary)
In the 1988 at Zalău town, Sălaj county, has been discovered a little roman
statue in bronze. lt has a length 10.6 cm and it's relatively well preserved, even if it
has marks of coordation. The statue is not a provincial made object dating from 1-2
century A.D.
O statuetă de bronz a lui Mercurius... 313
''
\
,•' I
1__ _ ... „ J
ASPECTE PRIVIND CUNOAŞTEREA ŞI
FOLOSIREA SCRISULUI LA POROLISSUM
BAJUSZ ISTVÂN
Recent ne-a atras atenţia o stelă funerară din colecţia Muzeului de Istorie şi
Artă Zalău, stelă provenită din marele centru roman Porolissum •
1
Pe stelă este reprezentat un cuplu, unde bărbatul ţine în mâna stângă mult
obişnuitul sul. Probabil pe degetul inelar al acestei mâini se afla un inel sigilar,
acum deteriorat, şters. Prins de brâu, pe partea dreaptă, poartă theca calamaria.
Asemănarea stelei de la Porolissum cu o stelă descoperită la Zam (jud. Cluj) 2 este
frapantă. Reprezentarea bărbaţilor defuncţi de pe aceste două stele depăşesc
reprezentările funerare relativ frecvente şi obişnuite, unde bărbatul are în mână
sulul, ce simbolizează cetăţenia. Aici, în afară de simbolurile cetăţeneşti (sul, inel
sigiliu), reprezentarea de theca calamaria credem că sugerează şi sfera de activitate
al defunctului, greu de definit, dar trebuia să fie un ştiutor de carte, poate scrib sau
funcţionar public, în orice caz o funcţie de care defunctul a fost mândru, funcţie
care probabil i-a conferit un statut social-politic mai însemnat în cadrul comunităţii
în care trăia.
Această stelă ne-a îndemnat să încercăm o trecere sumară în revistă a
descoperirilor de la Porolissum, care atestă, respectiv sugerează măsura cunoaşterii
şi folosirii scrisului de populaţia acestei aşezări de graniţă şi bază militară. Desigur
nu ne gândim acum la inscripţiile pe piatră, ci la categoria numită scripta minora,
precum şi la alte descoperiri arheologice, cum ar fi instrumentele de scris sau orice
legat de domeniul scrisului.
Deşi nu mai este un semn de întrebare măsura de cultură şi civilizaţie de
factură romană din provinciile Imperiului Roman, ea totuşi nu este uniformă,
existând aspecte care diferenţiază, creând particularităţi locale. Credem că este
interesant să urmărim acest fenomen într-o provincie care s-a aflat, faţă de alte
provincii, „relativ" puţin (106--271 d. Cr.) sub stăpânire romană. Una din
elementele care reflectă măsura extinderii culturii romane în provincii este folosirea
limbii latine şi, implicit, măsura folosirii scrisului în diverse medii. Pentru moment
dorim să urmărim foarte sumar, doar ultimul aspect privind Porolissum: folosirea
1
I. Bajusz, Schreibinstrumente aus Dacia Porolissensis. Tintenfasser. ln: Cr. Roman, Cr. Găzdac
(ed.), Orbis antiquus. Studia in honorem loannis Pisonis, Cluj-Napoca, 2004, p. 368-374.
2
L. David, V. Pintea, în ActaMN, 3, 1966, p. 459-463.
316 BAJUSZ ISTVAN
scrisului. Legat direct de Porolissum, pentru analiz.a acestui aspect, nu ne putem

haz.a decât pe informaţiile oferite de materialul arheologic din descoperirile
întâmplătore şi săpături arheologice.
Potrivit temei propuse au intrat în atenţia noastră următoarele aspecte şi
categorii de piese:
I. Instrumente de scris
a. stilusuri;
b. călimări;
g. Condeie, pensule;
d. ştanţe (signaculum);
e. Marcaje sau însemne de meşter.
II. Suportul de scris
a. Material organic;
b. Material anorganic:
b.1. tegule inscripţionate cu scriere cursivă;
b.2. vase ceramice inscripţionate cu scriere cursivă;
b.3. piese metalice purtând inscripţionare;
b.4 Altele (tencuială zgâriată, pictată)
III. Alte obiecte
a. Capsule de sigiliu;
b. Spatulă pentru ceară.
I. Instrumente de scris
a. Stilusuri
Cel mai cunoscut instrument de scris din mediul roman este stilusul.
Prezenţa lor în materialul arheologic este foarte :frecvent. Sunt instrumentele tipice
folosite la notarea textelor pe tăbliţe cerate. Ele, aproape fără excepţie, sunt
confecţionate din fier. Instrumentele de formă asemănătoare din bronz sau os,
puţine la număr, puteau să fie eventual instrumente medicale, nu ne apărat de
scris3 . Stilusul se compune din capătul ascuţit pentru scris, mânerul, şi capătul opus
celui ascuţit, care este aplatiz.at, folosit pentru ştergerea textului ne dorit (spatulă).
Diferenţa dintre stilusuri se poate constata doar în simplitatea sau ornamentarea
mânerului, trecerea mai lină sau mai bruscă spre cele două elemente principale din
capăt. În cazul primei categorii partea aplatiz.ată şi cea ascuţită este legată de un
mâner care, pornind cu o grosime oarecare, se subţiază constant spre capătul
ascuţit. La cea de a doua categorie acest mâner, pe parcurs ce se subţiază, dar
înainte de vârful pentru scris, primeşte diferite ornamente, compuse din caneluri,
3
N. Gudea, I. Bajusz, în ActaMP 16, 1992, p. 249-291.
Aspecte privind cunoaşterea şi folosirea scrisului la Porolissum 317
discuri, fusuri, iar uneori capătul de scris este marcant despărţit de mâner, iar mai
rar şi spatula4 .
Constatăm, că nu odată acest instrument simplu din banalul material fier,
primea prin ornamentarea mânerului, prin forma spatulei o eleganţă şi frumuseţe
deosebită. Aceste piese puteau să aparţină unor persoane, pentru care poate scrisul
însemna câştigarea pâinii sau o plăcere. Dintre stilusurile de la Porolissum se
remarcă în mod o piesă. Este confecţionată din fier, dar mânerul are ornamente
realizate prin intarsie de metal galben (aur?), constând din trei inele mai late pe
partea superioară a mânerului şi o bandă îngustă, care coboară pe mâner în formă
de spirală aproape până la spatulă. Piesa provine din săpăturile de la amfiteatru şi
este inedită. De altfel şi de la Bucium există o piesă ornamentată cu intarsie. Poate
proprietarii acestor piese aveau o funcţie, un rang social mai deosebit.
Putem considera că prezenţa stilusurilor în siturile romane atestă scrierea pe
tăbliţe cerate, prezenţa unor texte cu caracter juridic, economic, sau chiar numai de
interes personal. Desigur cu stilus se putea scrie şi pe alt material (ceramică), dar în
cazul acestora pentru acest act era bun orice piesă ascuţită (beţişor, cui etc.). Se
pare că stilusul făcea parte şi din instrumentarul atelierelor de olărit5 . La
Porolissum stilusuri s-au descoperit la toate obiectivele cercetate: în castru, în
municipiu, la amfiteatru, la vamă, numărul lor este mare, dar s-a publicat puţin din
ele (13 buc. din descoperiri vechi; 6 13 buc. din clădirea vămii 7 ).
b. Călimări
Călimara (atramentarium). este recipientul pentru păstrarea cernelii
(atramentum). Cu cerneală se scria pe materiale organice (papirus, pergament,
lemn) cu instrumente speciale: condeie (calamus) sau pensule subţiri. Călimările
puteau fi confecţionate din metal (în special bronz) sticlă, ceramică. Pentru Dacia
nu s-a publicat până recent nici o piesă identificată ca şi călimară. Între primele
călimări publicate trei provin de la Porolissum, unul de la Bucium, unul de la
Romita şi două de la Potaissa. Dintre călimările de la Porolissum două sunt capace
circulare frumos ornamentate cu intarsie de argint (ambele descoperite în castru, în
latus sinistrum a principiei) 8 , iar una este un capac cu ornamentaţie plastică9 . Din
punct de vedere al scrisului prezenţa acestor mici recipiente este foarte importantă:
dovedesc folosirea cernelii în diferite medii din Dacia romană, deci indirect texte
scrise pe material organic. Până acum singurele dovezi ale folosirii cernelii au fost
oferite de tăbliţele cerate de la Alburnus Maior, între care pe trei există însemnări
D. Alicu, S. Cociş, A. Soroceanu, Small Find /rom Vipia Traiana Sarmizegetusa. I., Cluj-Napoca,
4
1994, p. 28-29.
5
I. M irtofan, în Apulum 32, 1995, p. 176-188.
6
N. Gudea, în ActaMP 13, 1989, p. 554.
7
N. Gudea, Un complex arheologic daco-roman la marginea de nord a Imperiului Roman. II. Vama
Romană, Cluj-Napoca, 1996, p. 242-243.
8
I. Bajusz, op. cit, p. 369-370, nr. 1-2.
9
Ibidem, p. 370, nr. 5.
318 BAJUSZ ISTVĂN
făcute cu cerneală neagră 10 • Trebuie să remarcăm că piesele de la Porolissum sunt

în acelaşi timp şi piese de o valoare artistică însemnată (deci şi cu o valoare
materială mai ridicată), proprietarii lor probabil erau oameni mult ataşaţi de scris,
poate scribi sau funcţionari publici, cetăţeni pentru care instrumentul de lucru putea
fi şi un simbol al prestigiului social.
c. Condeiul
Condeiul (calamus) era folosit pentru scrierea cu cerneală. Era realiz.at din
trestie sau (mai rar) din metal, ascuţit şi eventual crăpat la una din capete, pentru ca
să se poată obţine o scriere subţire. Condeiele din material organic se ascuţeau cu
un cuţit (scalprum ), iar cele din metal prin şlefuire. Pentru o scriere mai groasă se
folosea o pensulă subţire. Deşi material convingător de acest gen nu deţinem din
descoperirile de la Porolissum, dar nu este exclus că unele tubuleţe din bronz
(fragmentare de altfel, şi în general inedite), care au un diametru de câţiva
milimetrii, puteau să fie condeie.
Persoanele care aveau o legătură strânsă cu scrisul (scribi, funcţionari
publici, chiar persoane particulare) dispuneau de tot instrumentarul necesar pentru
a putea scrie pe orice suport şi cu orice ocazie. Aceste persoane păstrau
instrumentele de scris într-un toc cilindric din metal sau os, care putea să aibă ataşat
şi călimara (theca calamaria ). Theea calamaria sau elemente care să poată fi
considerate componente ale acesteia n-au fost încă identificate la Porolissum, dar
credem că stela funerară mai sus menţionată vorbeşte de la sine. Poate unele
fragmente de tuburi din bronz cu un diametru de 1-2 centimetri, purtând chiar
ornamentaţie de inele inciz.ate, să fi fost tocuri pentru păstrarea instrumentelor de
sens.
d. Ştanţe (signaculum)
Signaculum este un instrument indirect de scris, este un instrument de
marcare. Majoritatea celor cunoscute în Dacia sunt realiz.ate din fier prin forjare,
dar cunoaştem şi din bronz 11 • Signaculum este format dintr-un mâner şi capătul de
marcare, ce poartă câteva litere, prescurtarea unui termen, nume. Literele sunt
inversate, fiindcă ele trebuie să fie lizibile după marcarea obiectului. Subiectul
marcării poate să fie foarte divers: animale, tegule, alte produse manufacturiere. De
la Porolissum, până în prezent sunt cunoscute 3 asemenea piese: 12 Din păcate,
datorită stării deteriorate a pieselor, în nici unul din cazuri nu se poate reconstitui
inscripţia originală. În orice caz aceste instrumente din fier au fost executate în
ateliere locale de fierar, dar nu neapărat reflectă şi ştiinţa de carte a executantului:
ele puteau fi confecţionate după un model dat sau schiţă, desen.
10
IDR I TabCerD III, XXIII, XXIV.
11
D. !sac, Signacula aus Dakien. In idem, Viaţa cotidiană în castrele Daciei Porolissensis,
Cluj-Napoca, 2001, p. 70-78.
12
N. Gudea, în ActaMP, 13, p. 553, pi. CXLI/3.= D. !sac, op. cit., p. 74, nr. 6.; N. Gudea, Un complex
arheologic daco-roman la marginea de nord a Imperiului Roman. li. Vama Romană, Cluj-Napoca,
1996, p. 244, nr. 5, pi. LXll/5.; o piesă de la amfiteatru, inedită.
e. Marcaje sau însemne de meşter

Marcaje sau însemne de meşter în negativ, pregătite pentru a fi imprimate
în produsul terminat, nu cunoaştem. Este adevărat că pe câteva fragmente de
ceramică se află asemenea imprimări, care, datorită faptului că piesele fac parte
din ceramica uzuală şi obişnuită la Porolissum, ar putea proveni de la meşteri
locali 13 •
II. Suportul de scris

Suportul de scris putea să fie orice material. Pentru Porolissum avem
atestate, în mod direct sau indirect, suport din:
a. material organic;
b. material anorganic.
a. Suportul de scris din material organic.
Principalele suporturi din materiale organice au fost tăbliţele de lemn
(cerate), papirusul şi pergamentul.
Folosirea la Porolissum a tăbliţelor cerate (tabulae ceratae) este atestată
în mod indirect prin cantitatea mare de stilusuri descoperite. Pentru prezenţa
papirusului sau pergamentului pledează călimările. După cum dovedeşte una
din tăbliţele de la Alburnus Maior 14 - pe suprafaţa de obicei cerată se află 5
rânduri scrise cu cerneală), şi pe asemenea piese se scria în anumite cazuri cu
cerneală. Capsulele de sigiliu (vezi mai jos) atestă de asemeni existenţa unor
acte importante, scrise pe tăbliţe sau suluri, acte care datorită conţinutului
trebuiau autentificate, respectiv închise, sigilate.
Pentru Porolissum din categoria suportului de scris din material organic
se mai poate aminti osul, care însă este un suport ocazional. Asemenea piese
sunt rare: deocamdată au fost identificate doar trei jetoane de joc din os, care
poartă pe dos câteva semne, respectiv litere zgâriate 15 .
b. Suportul de scris anorganic
Suportul de scris anorganic, asemănător osului, este un suport ocazional.
Acesta era ceramica, piatra, metalul, tencuiala. Textele scrise pe asemenea
materiale nu au nu sunt texte cu valoare juridică, economică oficială. Aceste
texte de obicei se referă la proprietar, sau sunt texte ocazionale, provocate de
situaţia dată (stare sufletească, distracţie, exersare, etc.). La Porolissum ne-am
întâlnit cu texte scrise pe ceramică şi metal.
Ceramica inscripţionată întâlnită de noi este de două categorii:
1. tegule;
2. vase ceramice.
b. I. Tegule purtând inscripţii realizate prin scriere cursivă
Inscripţiile au fost realizate prin două modalităţi:
13
N. Gudea, în ActaMP, p. 517, pl.CXV/l-2.
14
!DR I TabCerD XXIII.
15
N. Gudea, op. cit„ p. 829-830, nr. 7-9, pi. CCLXVll/7-9.
320 BAJUSZ ISTV.ĂN
- scrierea s-a făcut în pasta moale înainte de ardere,

- textul este zgâriat în materialul ars.
Purtătoare de inscripţii sunt atât diversele tipuri de cărămizi, cât şi ţigle,
olane. La Porolissum au fost identificate până în prezent peste 50 de tegule,
respectiv fragmente ale acestora care sunt purtătoare de inscripţii. Dintre
acestea o parte au fost publicate 21 buc. 16 , restul sunt în fază de prelucrare.
Aproape toate textele au fost incizate înainte de ardere în pasta moale, excepţie
făcând doar 4, care au fost zgâriate în materialul ars. Scrisul deci s-a executat în
cadrul cărămidăriei, foarte probabil de personalul de acolo. Până acum nu
cunoaştem existenţa vreunei cărămidării particulare la Porolissum, nu a fost
identificată nici o ştampilă pe tegule care să ateste acest lucru. Toate ştampilele
tegulare provin de la diverse unităţi militare care au staţionat aici. Am putea
considera deci, că necesitatea acestui material de construcţie a fost satisfăcută,
cel puţin în mare parte, de cărămidăriile armatei. În acest caz textele incizate pe
tegule în pasta încă moale provin de la persoane din mediul militar.
Din păcate textele sunt foarte fragmentare, în puţine cazuri se pot
reconstitui chiar şi parţial, dar unele se pare că erau mai lungi. Cele câteva texte
mai integral rămase sunt legate de viaţa particulară a scriitorului. Pe una din
fragmentele păstrate se pare că realizatorul textului îşi exprimă bucuria,
satisfacţia pentru posibilitatea oferită de material de a scrie 17 . Un alt text 18 este
interesant prin faptul că pare a fi „ciorna" unei inscripţii funerare 19 • Despre
două fragmente se poate presupune că ar înşira alfabetul 20 , fie ca exerciţiu de
scriere sau model, fie cu un rol magic. Pe puţine tegule se pot reconstitui nume,
dar fragmentaritatea pieselor nu ne permite să putem stabili, dacă acestea
făceau parte dintr-un text mai lung, sau erau de câteva cuvinte. O piesă, pe
lângă un fragment de text, conţine şi caricatura unui bărbar 1.
O categorie aparte sunt semnele de unităţi militare scrise cu mâna, semne
care înlocuiesc mult obişnuita ştampilă: iniţialele unităţii au fost scrise în toate
cazurile cu mâna (de la aceste unităţi nu cunoaştem ştampile): C(ohors) V
L(ingonum), ITV(raei) şi N(umerus) P(almyrenorum)22 .
Între timp din această categorie (text incizat în pasta moale) au apărut noi
piese scrise, ne publicate încă, ele sunt în fază de prelucrare. Se pare însă că ele
nu schimbă cu nimic cele constatate da N. Gudea23 :
- Toate textele cunoscute până acuma de pe tegulele de la Porolissum
sunt în limba latină.
16
N. Gudea, în ActaMP, 11, 1987, p. 98-101.
17
Ibidem, p. 98-99, nr. 10, fig. 10.
18
Ibidem, p. 99, nr. 11, fig. 11.
19
CIL III 6429=7640.
20
N. Gudea, op. cit., p. 99, nr. 13, fig. 13 şi una inedită.
21
Ibidem, p. I OI, nr. 29, fig. 29.
22
Ibidem, p. 99, nr. 15-17.
23
Ibidem, 92-97.
- Au conţinut divers.
- Majoritatea textelor sunt scrise cu litere capitale sau capitale amestecate
cu scriere cursivă propriu-zisă. Scrisul este în general uşor, dovedind o mână
exersată.
b.2. Vase ceramice inscripţionate cu scriere cursivă.
Ceramica inscripţionată de la Porolissum, în afară de câteva excepţii,
înseamnă vase de uz casnic de diferite forme şi destinaţii, cele de lux aproape
lipsesc (de ex. terra sigillata). Numărul lor este în creştere. Ca şi în cazul
tegulelor, an de an, cu fiecare campanie de săpătură se descoperă noi piese
purtând inscripţie sau fragmente ale acesteia. Până în prezent au fost publicate
29 de asemenea piese găsite la Porolissum24 , la care se adaugă încă o cantitate
asemănătoare în curs de prelucrare.
Scrierea este realizată, ca şi în cazul tegulelor, în două feluri:
- incizată înainte de ardere în pasta moale;
- zgâriată în pasta arsă.
Ca importanţă informaţională valoarea lor este diferită. Inscripţiile
incizate în pasta moale au fost realizate în atelierul de olărit, de cineva din
personalul acestuia. Când aceste texte conţin doar nume, ele ar putea însemna
numele producătorului, dar şi a comanditarului. În acest ultim caz incizarea
numelui ar putea reflecta o relaţie între cumpărător şi meşterul producător: ne
putem gândi la faptul că vasul a fost comandat în atelier, eventual prăvălia
producătorului şi atelierul se aflau în acelaşi loc. Cele zgâriate în pasta arsă
puteau fi scrise de oricine, cel mai probabil de proprietarul vasului sau cineva
din această gospodărie. Numărul acestor persoane este mult mai mare, ca
acelora care lucrează în ateliere de olărit, prezenţa acestui tip de inscripţionare
ar reflecta deci măsura cunoaşteri scrisului în masa mare de oameni.
Comparând cele două moduri de realizare a scrisului, putem constata că
inscripţiile zgâriate după ardere sunt de cel puţin de 2,5 ori mai multe decât cele
incizate în pasta moale înainte de ardere.
Inscripţiile de pe vase, ca şi cele de pe tegule, sunt foarte fragmentare. Se
pare că o bună parte dintre inscripţii conţineau nume de persoane, iniţiale sau
doar însemne de proprietar. Unele fragmente ar putea fi cifre - poate se
refereau la capacitatea vasului. În comerţ preţul vaselor era în funcţie şi de
capacitate. În acelaşi timp multe produse se vindeau măsurându-se cu
capacitatea unui vas (lichide, cereale etc.).
Şi în cazul inscripţiilor de pe vase putem constata prezenţa majoritară a
textelor scrise cu litere capitale, iar cele cursive arată o mână exersată. În mai
multe cazuri şi textele cu litere capitale sunt executate cu mare grijă, cu litere
24
N. Gudea, C. Cosma, în ActaMP, 16, 1992, p. 201-24 7.
322 BAJUSZ ISTVAN
frumos formate. Cu excepţia unei singure inscripţii care este în limba greacă25 ,
toate sunt scrise în latină.
b.3. Piese metalice purtând inscripţionare
Texte poate să apară pe orice piesă din metal. Atât producătorul, cât şi
proprietarul putea să-şi marcheze numele pe ele. Producătorii de obicei
foloseau ştanţe. Această categorie, pentru moment, ne interesează mai puţin, ne
având dovezi că piesele provin din ateliere de la Porolissum. Proprietarii
pieselor de metal îşi marcau numele prin două metode: fie poansonat cu un
obiect cu vârf ascuţit, fie cu o dăltiţă. În primul caz inscripţia se compune din
litere realizate prin punctare, în celălalt caz literele sunt create prin mici linii
adâncite. Inscripţiile pe metal cunoscute din romane din Dacia romană, cu
câteva excepţii (foiţe de aur, plumb), se află pe elemente de metal aplicate pe
obiectul deţinut: ţinte, plăcuţe (donaria). În aceste cazuri obiectul astfel marcat
era dintr-un material organic, probabil lemn sau piele. De la Porolissum astfel
de piese, deocamdată, sunt cunoscute numai din mediul militar, din castrul de
pe Pomet. Acestea sunt 6 ţinte din bronz cu cap mare, rotund, dintre care 2 au
fost publicate26 , celelalte sunt inedite. De subliniat este faptul, că toate sunt din
bronz, inscripţia a fost realizată prin poansonare, inscripţie ce conţine numele
unei unităţi militare şi a centurionului, dar nu şi numele soldatului. Până în
prezent plăcuţa metalică cu formă caracteristică şi cu inscripţie, numită
donarium, lipseşte dintre descoperirile de la Porolissum, deşi piese de această
formă sunt cunoscute, dar nu se vede inscripţie pe ele. Dacă aruncăm o privire
asupra ţintelor şi plăcuţelor inscripţionate, putem constata că cele cunoscute
sunt în marea majoritate din bronz27 . Noi considerăm că acest aspect este fals:
puteau fi inscripţionate şi piese, elemente din fier, dar datorită coroziunii aceste
texte nu se mai pot recunoaşte pe suprafaţa obiectului.
De alte tipuri de obiecte din metal purtând inscripţii (plumb, argint, aur),
care pot fi considerate că au fost inscripţionate la Porolissum, deocamdată nu
avem cunoştinţă, deşi în colecţia Muzeului de Istorie şi Artă din Zalău există
piese din metal purtând inscripţii (inel, opaiţ din bronz). Atât în cazul inelului
(inedit), cât şi în cazul unui opaiţ de bronz cu reprezentare plastică nu avem nici
o certitudine că ar fi fost confecţionate la Porolissum, dar în acest ultim caz
putem presupune că inscripţia punctată de pe toartă putea fi executată şi aici.
b. 4. Alte materiale
Pentru moment, privind folosirea altor materiale ca suport de scris, nu
dispunem de date pentru Porolissum. De exemplu deocamdată lipsesc
inscripţiile parietale. S-au găsit multe fragmente mici de tencuială, unele chiar
cu urme de pictură, dar nu s-a identificat până acum nici un fragment care să
poarte urma unei inscripţii, fie zgâriată, fie pictată. Nu avem de ce să credem,
25
Ibidem, p. 219, nr. 116, fig. 116.
26
N. Gudea, în ActaMP, 6, 1982, p. 56, nr. 1-2.
27
Ibidem.
că tocmai la Porolissum să nu se fi folosit acest mod de „comunicare" (reclame,

„mesaje" particulare). Din Dacia, după cunoştinţele noastre, s-a publicat doar
un singur fragment de tencuială ce poartă fragmente dintr-un text zgâriat
(provine de la Berzobis)2 8 .
III. Alte obiecte

a. Capsule de sigiliu
Capsulele de sigiliu sunt nişte cutiuţe de dimensiuni mici cu un capac
mobil. Ele au fost în general confecţionate din bronz, iar capacul de multe ori
ornamentat cu diverse registre umplute cu smalţ colorat. Capsulele ocroteau
sigiliul ataşat de un act. Prin acest sigiliu se făcea fie închiderea, plombarea
actului, fie adeverirea autenticităţii conţinutului sau, după caz, chiar
provenienţa unor mărfuri etc. Ele puteau sigila, închide tăbliţe cerate, suluri, dar
puteau fi ataşate chiar de unele produse meşteşugăreşti, tranzacţii monetare.
Prezenţa lor în siturile din Dacia romană atestă existenţa unor acte personale
sau oficiale, care necesitau un însemn aparte: autentificare sau închidere mai
sigură. De la Porolissum au fost publicate 13 asemenea capsule de sigiliu29 ,
care faţă de descoperirile publicate de acest gen din Dacia (cca. 30) este un
număr foarte ridicat30 .
b. Spatulă pentru ceară
Aceste spatule sunt unelte cu un mâner cu o lamă lată, care serveau la
întinderea cerii pe suprafaţa tăbliţei de scris. Din această categorie momentan
dispunem de o singură piesă din fier, frumos executată (inedită), care poate fi
considerată a fi un instrument de acest fel.
Concluzii
Nu am avut intenţia de a analiza foarte amănunţit toate sursele care ne-au
stat la dispoziţie. Intenţia noastră a fost un inventar sumar al acelor piese care
sunt legate de acest aspect cultural privind doar Porolissumul. Datele care
ne-am folosit acum sunt şi ele relativ restrânse: ne-am folosit de piesele
publicate, respectiv de cele cunoscute de noi, inedite, aflate în depozitele
Muzeului de Istorie şi Artă din Zalău. Un cazul ultimei categorii n-am insistat,
fiindcă ele vor fi prezentate şi analizate într-o lucrare în pregătire, în colaborare
cu N. Gudea, lucrare ce depăşeşte limitele teritoriale impuse de noi, şi care,
sperăm că, privind tema scrisului, va da o imagine mult mai complexă pentru
provinciile Dacice.
În ciuda faptului, că materialul pe care ne-am bazat nu este exhaustivă,
credem că imaginea creată este mult mai plastică, decât a fost până acuma.
28
IDR 111/1 112.
29
I. Bajusz, în ActaMP, 19, 1995, p. 66-67.
30
Ibidem; D. Ciugudean, Capsulele de sigilii romane de la Apulum. ln Mihai Bărbulescu (coord.),
Civilizaţia roma11ă di11 Dacia, Cluj-Napoca, 1997, p. 130-137.
324 BAJUSZ ISTVAN
Cantitatea relativ mare de piese prezintă posibilităţi şi variante de modalitate

pentru scriere. În mod direct acest aspect este redat de piesele inscripţionate,
unde domină ceramica. Piesele ceramice provin atât din mediul militar, cât şi
din aşezare. S-ar putea face şi o comparaţie statistică, dar fiindcă la Porolissum
cercetarea mediului civil a primit o pondere mai mare doar în ultimii ani, iar
descoperiri de acest gen apar aici an de an, o statistică făcută pentru moment
poate fi răsturnată în orice clipă, mai ales că o bună parte din noile descoperiri
materiale încă n-au fost prelucrate. Privind ceramica cu inscripţii este totuşi de
observat ponderea mare a scrisului realizat după ardere, făcută deci de
populaţie, iar privind caracterele folosite o dominanţă a literelor capitale, în
detrimentul celor cursive. De subliniat este că literele cursive sunt scrise în
general în pasta moale. Acesta se poate datora pur şi simplu posibilităţilor mai
facile, oferite de lutul moale, care permite o mişcare uşoară în orice direcţie a
mâinii. În pasta arsă, care opune o rezistenţă mai mare, este mai uşor de a forma
litere capitale. Literele cursive în fiecare caz arată o mână exersată, poate că
doar numai cei ce aveau o dexteritate deja formată o foloseau, alţii rămâneau la
litere capitale, mult mai uşor de executat. Este însă important cantitate mare de
vase care purtau inscripţii scrise în pasta arsă: ele sunt făcute în gospodăria
proprietarului.
Cantitatea mare de instrumente de scris, precum şi varietate acestora, este
un alt element, care arată răspândirea acestui fenomen, precum şi posibila
varietate de acte existente, întocmite. Dintre instrumente domină stilusurile,
care se găsesc pe raza întregii aşezări. Faptul, că în castru sau la vamă ele apar
în număr mare, nu este de loc surprinzător, căci mediul militar a fost
întotdeauna un propagator al cunoaşterii de carte. Ele însă apar şi în locuinţele
populaţiei din aşezare, şi în număr mare şi la amfiteatru. In acest ultim caz
ne-am putea gândi, că această clădire ocazional putea oferi posibilităţi de
întocmire a unor acte cu caracter juridic, economic: manifestările din amfiteatru
atrăgeau mulţi oameni, veniţi chiar de la o distanţă mai mare, care cu această
ocazie îşi rezolvau problemele de acest gen.
Aparenta dominaţie a literelor capitale nu este surprinzătoare. Acestea
sunt mai uşor de însuşit, iar în acelaşi timp majoritatea textelor cu care se
întâlnea cetăţeanul (inscripţii onorifice, funerare, sacre, de firmă, reclamă sau
anunţuri oficiale etc.) erau scrise cu asemenea caractere. Prin cunoaşterea lor,
cel puţin la nivelul citirii, cetăţeanul nu era izolat de lumea care îl înconjura.
Analiza elementelor legate de scris ne poate duce mai aproape şi de sistemul de
învăţământ existent în aşezările romane din Dacia, la acele straturi sociale care
într-o măsură oarecare cunoşteau alfabetul.
Exemplul de la Porolissum nu este un unicat. Suntem convinşi, că o
analiză similară pentru multe centre romane din Dacia vor aduce rezultate
asemănătore. Acestea puse cap la cap vor da într-adevăr o imagine mult mai
apropiată de realitatea vieţii romane în Dacia, pe care o simţim, dar n-am reuşit
s-o prezentăm destul de nuanţată pentru această provincie, datorită faptului că

multe din dovezile arheologice n-au fost adunate la un loc.
ASPECTS CONCERNING THE AWARENESS AND USE OF

WRITING IN POROLISSUM
(Summary)
Even though it is not doubtful the amount of the Roman culture and
civilisation from the provinces of the Roman Empire, it is not homogeneous,
having certain aspects which are different, creating local peculiarities. We believe
that is interesting to pursue this phenomenon in a province which was, unlike other
provinces, a "relatively" short period of time under Roman reign. One of the
elements which reflect the amount of the expansion of the Roman culture in the
provinces is the use ofthe Latin language and, implicitly, the amount ofwriting use
in various social environments. For the moment, we want to pursue, very shortly,
just the last aspect regarding Porolissum: the use of writing. Directly connected to
Porolissum, for the analysis of this aspect, we can only rely on the inforrnation
given by the archaeological material found on accidental discoveries and
archaeological diggings.
According to the proposed theme, there were under our attention the
following aspects and piece categories:
I. Writing intruments
a. Stilus
b. Ink pots
c. Pens, brushes
d. Punchers (signaculum)
e. Craftsman markings
II. Writing holders
a. Organic material
b. Inorganic material
b.1 Teguls marked in italic writing
b.2 Pottery marked in italic writing
b.3 Metal pieces having inscriptions
b.4 Others
III. Other objects
Seal capsules
Taken one by one, and briefly analysed it is created a very suggestive picture
regarding the porposed theme, proving that the use of writing in Porolissum was a
ordinary fenomenon, spread throughout the population.
SĂPĂTURI ARHEOLOGICE ÎN AŞEZAREA DIN
EPOCA ROMANĂ DE LA SUPURU DE
JOS-TOGUL COSMI
ROBERT GINDELE
În cadrul unui proiect de o amploare mai mare, privind cartarea vestigiilor

arheologice din Valea Crasnei (jud. Satu Mare), au fost executate mai multe
sondaje în punctul Supmu de Jos - Tagul Cosmi. Zona se situează la nord de
satul Supuru de Sus, la vest de drumul naţional 19 A, pe terasa stânga a râului
Crasna.
Terasa este puternic corodată, pe pantă după un strat de arătură de
0,25-stratul superior este mai gros, datorită scurgerii pământului de pe pantă.
Complexul 2 s-a conturat în secţiunea S, sub forma unei pete negricioase.

A fost deschisă câte o casetă pe latura nordică şi sudică a secţiunii. În caseta
sudică s-a conturat şi o groapă (C3) care conţinea fragmente ceramice şi greutăţi
de lut din epocă medievală. Umplutura complexului 2 constă în pământ de nuanţă
negricioasă, afănată. În profil (pi. II) s-a observat o lentilă consistentă de lut
328 ROBERT GINDELE
galben, la fund se pot observa lentile de cenuşă. Forma complexului este ovală
(pi.I.), pe o parte se poate observa un antreu, pereţii coboară în pantă şi fundul
este plat cu uşoare denivelări. Cele două gropi de pe perimetru pot fi interpretate
ca gropi de stâlpi. În zona centrală a fost descoperită o râşniţă.
Ceramica modelată la roată este prezent într-un număr redus. Este foarte
probabil că amforeta este de provenienţă romană. Fragmentul de chiup are o
pastă extrem de fină, poate să fie şi el de provenienţă provincială, dar nu putem
exclude provenienţa locală, asemenea chiupuri erau produse pe scară largă şi în
Barbaricum 1• Ceramica modelată cu mâna domină net, întâlnim atât ceramică cu
pastă mai fină ,cât şi cu pastă mai rudimentară. Formele sunt destul de variate,
apar opaiţul, castronul, oala şi vasul borcan. Vasul borcan şi opaiţele au analogii
bune în cultura materială dacică, 2 producţia opaiţelor este atestată la Medieşul
Aurit-Şuculeu 3 .Castronul este caracteristic culturii Przeworsk, este cel mai des
întâlnită în faza B2 al epocii romane imperiale .
4
Caracterul complexului este greu de precizat, în mediul dacic Latene D

există tipuri de locuinţe identice , dar locuinţele din secolele II-III, publicate până
5
în prezent în regiunea Tisei Superioare au forme diferite. Asemenea complexe au

fost cercetate de Kotigorosko la Malaja Kopanja şi au fost considerate bordeie6.
Având în vedere descoperirea râşniţei putem presupune doar că în această
construcţie au avut loc activităţi gospodăreşti. Datarea complexului în lipsa unor
piese bine databile este dificilă. Pe baza amforetei teoretic am putea să încadrăm
în secolele II-III, în timpul existenţei provinciei Dacia. Având în vedere lipsa
materialului ceramic de influenţă romană: ceramică zgrunţuroasă 7 , ceramică
ştampilată 8 putem să presupunem chiar o datare mai restrânsă, spre sec. II. O
încadrare culturală este şi mai dificilă. Majoritatea fragmentelor au analogii
foarte bune în cultura materială Latene D, fragmentele de castron însă sunt
caracteristice culturii Przeworsk. În regiunea Tisei Superioare sunt întâlnite
asemenea situaţii in mai multe aşezări, atât din secolul II, cât şi din secolul 1119.
De asemenea, şi în necropolele de la Zemplin 10, sau Medieşul-Aurit 11 putem să
urmărim aceleaşi amestec cultural.
1
Dumitraşcu-Bader 1967, p.34.
2
Crişan 1969, p.155.
3
Dumitraşcu-Bader 1967, p.
4
Godlowski 1981,p.65
5
Glodariu 1983, p.9
6
Kotigoroşco 1995, fig.27
7
Ceramica zgrunţuroasă este produsă în mediul barbar la mijlocul secolului III (Godlowski 1981,
p.70)
8
Producpia ceramicii .ştampilate în mediu barbar începe numai la mijlocul secolului III (Istănovits
1997,p.723, 731)
9
Beregsurăny-( lstvănovits 1997, p.), Csengersima-Petea ,Lazuri( Stansiu 1995),Panic (Matei
l 997,p.372,384)
10
Budinski Kricka-Schrniedlova 1990
Săpături arheologice în aşezarea din epoca romană... 329
CATALOGUL DE ARTEFACTE
Ceramică modelată la roată, cu pastă fină:

1.9 frg. de buze şi pereţi de amforetă, cărămizii, cu 2 nervuri pe umăr (pi. I,
fig. 1)
2.14 frg. de buze şi pereţi de chiup, cărămizii, cu linii în val pe umăr (pi. I,
fig. 2)
Ceramică modelată cu mâna, cu pastă compactă, cu pietricele
3.11 frg. de fund şi pereţi de oală, cenuşii.(pl. V, fig. 3)
4.1 frg. de buză de oală, cenuşie.(pl. IV, fig. 2)
5.2 frg. de buză de oală, cenuşie(pl. V, fig. 2)
6.5 frg. de fund şi pereţi oală, brun-cenuşiu (pi. VI, fig. 3)
7.7 frg. de buze şi pereţi vas borcan, cenuşiu-negricioase, cu alveole pe
buză (pi. V, fig. 1)
8.1 frg. de fund oală, cenuşie
9.3 frg. de pereţi oală, cenuşie
10.1 frg. de buton, brună (pi. VI, fig. 2)
11.1 frg. de opaiţ, brun-cărămizie, cu ardere secundară (pi. IV, fig. 3)
12.1 frg.de opaiţ, brun-cenuşie, cu ardere secundară (pi. IV, fig. 4)
13. 1 frg. de buză ,cărămiziu-brună (pi. IV, fig. 1)
Ceramică modelată cu mâna, cu pastă fină:
14.2 frg. de buză şi fund, negricioasă (pi. VI, fig. 1)
BIBLIOGRAFIE
Crişan 1969 l.H.Crişan: Ceramica daco-geticii. cu speciala privire la

Transilvania.Die dako-getische Keramik mit besonderer
Beriicksichtig1mg Siebenbiirgens.1969.
Budinski-Kricka- V. Budinski Kricka-M.Lamiova Schmiedlova: A late I st
Lamiova- century B.C.-2nd century A.D. cemetery at
Schmiedlova 1990 Zemp/in.SlovArch.37.1990.p.245-344
Dumitraşcu-Bader S.Dumitraşcu-T.Bader:Aşezarea dacilor liberi de la
1967 Medieşul Aurit.DieSiedlung der freien Daker von Medieşul
Aurit.1967.
Godlowski 1981 K.Godlowski:Pozny okres Latenski I okres
rzymski.Praehist. ziem Polsk.V.1981.p.57-
Glodariu 1983 l.Glodariu:Arhitectura dacilor.Die Arhitektur der
Daker.1983
11
Dumitraşcu-Bader 1967 ,fig. 22-23.
330 ROBERT GINDELE
Istvanovits 1997 E.Istvanovits:Some data on the ethnical and chronological

determination of the Roman age populetion of the Upper
Tisa Region.Noi siipiituri arheologice în hotarul localităţii
Beregsurăny (Comitatul Szabolcs-Szatmiir-Bereg).
AMP.21.p.717-742
Kotigorosko V.Kotigorosko:Ţinuturile Tisei Superioare în veacurile III
î.e.n.-IV e.n.
Matei 1997 Die Topferofen far graue stempelverzierte Keramik aus
Zalău. Cuptoarele pentru ars ceramică cenuşie ştampilată
descoperite la Zalău.AMP.2 l. l 997.p.367-455
Stanciu 1995 Contribuţii la cunoaşterea epocii romane în bazinul
mijlociu şi inferior al râului Someş.Contribution to the
Knowlege ofthe Roman Imperial Period in the middle and
Lower Basin ofthe Someş River.EphNap.5.1995.p.139-227
ARCHAEOLOGICAL DIGGINS IN THE ROMAN EPOCH SITE

FROM SUPURU DE JOS - TOGUL COSMI
(Summary)
Being a part of an ample project regarding the map drawing of the

archaeological vestiges from Crasna Valley (Satu Mare county), there were made
a lot of tests in the point named Supuru de Jos-Tagul Cosmi. The area is situated
in the North of Supuru de Sus village and to the West of the national road 19A,
on the lefi: terrace of Crasna river.
The terrace is strongly eroded, on the slope under the vegetal stratum
(0,25-0,30 m) one can already find sterile soii. The situation is different on the
basement of the terrace, where the superior stratum is thicker, because of earth
leaking from the slope.
The 2"d complex was outlined in section S. as a black spot. It was opened a
square on the Northem part of the section as well in the Southem one. In the
Southem surface it was outlined, alsa, a pit (C3) with mediaeval pottery
fragments and clay weights. The filling of the 2"d complex was made of dark and
spongy soii. In profile (pi. II) it was noticed a substantial yellow clay lens and in
the bottom a number of gray lenses. The complex is oval, with an entrance in one
side, with sloping walls and flat bottom with slight levei variations. The two pits
could be considered as pillar pits. In the central area it was discovered a grinder.
The wheel made pottery was found in a small percentage. It is mast likely
that the amphora is a Roman one. The fragment of the big jugs has an extremly
fine paste, this one too may have provincial source, but we can not exclu,de a
local origin. Such big jugs were made on large scale in Barbaricum. The hand
Săpături arheologice în aşezarea din epoca romană... 331
made pottery is prevailing, it was found fine paste pottery, as well as rough one.
The forms are extremly diverse, one can find earthen lamp, bowl and pot. The pot
and the lamp have good analogies in the Dacian material culture, the production
oflamps is certified in Mediesul Aurit-Suculeu. The bowl is typical to Przeworsk
culture and is most frequent in B2 phase of Roman imperial age.
The character of the complex is hard to define, in the context of dacic
Latene D are many dwellings of the same type, but the dwellings from the II-III
centuries in the Upper Tisa Region have different shapes. Such complexes were
investigated by Kotigorosko in Malaja Kopanja and they were considered as
being hovels. Considering the discovery of the grinder we may asume only that
our construction had household purposes.
The dating of complex is difficult in lack of well dated pieces. Considering
the amphore, we could frame it in the II-III centuries, the age of Dacia province.
The lack of Roman influence pottery: rough pottery, stamped pottery, we may
suppose even a most precisely dating at the end of II century. A cultural framing
is even more difficult to do. The majority of the fragments have very good
analogies in Latene D, but the bowl fragments are typical to Przeworsk culture. In
Upper Tisa Region we are confronted with such situations in lot of settlements,
both in II and III centuries. Also in Zemplen and Mediesul Aurit necropoles we
may notice the same cultural mixture.
332 ROBERT GINDELE
Supurul de Sus 1998
•••.• „ ••••••••.••••• • • . . . •
c c·
'------""""
Section 5X 1m ·
Planşa I. Planul construcţiei.
Supurul de Sus 1998
t;,:i
~'
~'
1··~-~~l~l~l~ijll~IJl~~ijlijll~~ijlffiilUIDlll~lllllllllllllllllUIDlllllllllllllllllllllQB ...
„.
Q
"O
~
~ ~
~ s-
l)Q
""......
!"""' ~-
"O S'
o
::n .a
o 1m
[
('")
~
o
~
~
•
!::
::
('")
·::t.
cenuşă I ash ~
~- ~
2
fZZa pământ afănat, negricios I loose, black soii ~
:!
Q
::
D lut galben I yellow clay
F'
mm arător I ploughing
{?::!
t:.:..:..:3 piatră de râşniţă I stone for hand mill
w
w
w
334 ROBERT GINDELE
--- 1.
---
---
2.
Planşa III. Fig. 1: nr. cat. 1; Fig. 2: nr. cat. 2.
Săpături arheologice în aşezarea din epoca romană.„ 335
1.
--- \ 2.
- 4.
Planşa IV. Fig. 1: nr. cat. 13; Fig. 2: nr. cat. 4; Fig. 3: nr. cat. 11; Fig. 4: nr. cat. 12.
336 ROBERT GINDELE
~'
--- 1.
I !
- -
Planşa
-
V. Fig. 1: nr. cat. 7; Fig. 2: nr. cat. 5; Fig. 3: nr. cat. 3.
Săpături arheologice in aşezarea din epoca romană... 337
I
1.
---
3.
Planşa VI. Fig. 1: m. cat. 14; Fig. 2: m. cat. 10; Fig. 3: m. cat. 6.
CONTRIBUŢII LA CUNOAŞTEREA SPECIILOR
DE ANIMALE DOMESTICE DE LA POROLISSUM.
STUDIU PRELIMINAR ASUPRA URMELOR DE
ANIMALE IMPREGNATE PE ŢIGLE ŞI
CĂRĂMIZI, CU PRIVIRE SPECIALĂ ASUPRA
A
CELOR DE CAINE
ALEXANDRU GUDEA
Introducere
Datele despre animale din perioade istorice trecute se pot obţine pe mai multe
căi. Modul cel mai evident al dovedirii existenţei animalelor este cel al studierii
surselor scrise. Din acest punct de vedere există surse scrise, destul de complete în
cazul epocii romane. Astfel de surse sunt scrierile lui Varo (De Re Rustica), Cato cel
Bătrân (De Agri Cultura), Vegetius (Ars Mulomedicinae ), Columella (De Re
Rustica), Pelagonius (Ars Veterinaria) etc. (Dixon-Southern 1992; Hynland 1996).
O altă dovadă a existenţei animalelor o constituie sursele iconografice care
arată speciile întâlnite în epocă. Totuşi, în cazul surselor iconografice trebuie ţinut
cont de faptul că artistul care a ilustrat animalele respective (indiferent de specie) şi-a
adus nota personală în opera sa, făcând ca uneori o apreciere a morfologiei
animalului să nu poată fi exactă.
Pentru o mai mare acurateţe a aprecierii morfologiei unui animal se utilizează
estimările făcute pe baza studiilor arheozoologice. Aceste studii nu au ca primă
consecinţa aprecieri ale exteriorului animalelor ci mai ales acea a ilustrării
importanţei în alimentaţie sau în viaţa cotidiană. Pe baza datelor osteometrice există
formule care pot determina aprecierea unor conformaţii destul de exact. Mai mult,
datele metrice pot permite, în unele cazuri, estimări ale indicelui de robusteţe sau
chiar a sexului pentru unele specii de rentă, intens exploatate de populaţia romană.
Ca un element de noutate absolută pentru literatura de specialitate din ţara
noastră (dar nu şi pentru cea străină (Cram 2000; Cram-Fulford 1979) apare analiza
urmelor de animale lăsate pe obiecte a căror consistenţă şi locaţie au făcut ca
animalele să vină în contact nemijlocit cu ele.
Acesta este şi cazul ţiglelor şi cărămizilor care în timpul procesului de turnare
şi uscare au fost supuse „atacului" animalelor din preajma atelierului unde acestea
erau pregătite.
340 ALEXANDRU GUDEA
Interpretarea urmelor lăsate de diferitele specii de animale şi-a găsit

aplicabilitatea într-o ştiinţă a cărui obiect principal de studiu este studiul fosilelor-
ihnologia. Ca definiţie, ihnologia este o ramură a paleontologiei care se ocupă cu
studiul animalelor fosilizate sau a urmelor lăsate de acestea. Ca subdiviziuni ale
ihnologiei se pot enumera paleoihnologia a cărui obiect de studiu îl constituie speciile
dispărute (dinozauri etc.) şi neoihnologia, care studiază urmele lăsate de animale a
căror existenţă este cunoscută şi în ziua de azi.(Emory University web page) Tocmai
în această ultimă diviziune îşi are locul şi interpretarea acestor urme impregnate pe
ţigle, interpretare făcută de cele mai multe ori de către arheolog, utilizând elemente
de „cultură generală" cât şi analogii cu studii publicate.
Un element în plus faţă de acest mod de apreciere poate fi adus prin studierea
acestui tip de urme de pe suprafeţe iniţial moi de către un specialist a cărui contacte
cu lumea animală să fie permanente. Un astfel de specialist este întruchipat într-un
mod destul de fericit în arheozoolog a cărui formaţie de biolog sau veterinar îl face să
fie apropiat de elementele regnului animal sau chiar de către un specialist silvic sau
în ştiinţe cinegetice (a căror cunoştinţe în interpretarea urmelor de animale sunt de
netăgăduit).
În cazul urmelor impregnate pe ţigle sau cărămizi trebuie ţinut cont de mai
multe elemente care concură la formarea urmei (existenţa unui atelier ceramic,
existenţa cărămizilor şi prezenţa şi circulaţia animalelor în zonă). În primul rând,
urmele impregnate sunt o dovadă clară a prezenţei unei specii în mediul foarte
apropiat al atelierului în care omul le confecţionează. Trebuie ţinut cont de faptul că
aceste ateliere şi zonele de uscare SWlt plasate de cele mai multe ori în zonele
populate, în imediata apropierea a caselor sau fermelor. Este normal ca urmele
impregnate să fie a animalelor care sunt ţinute în imediata apropiere şi nu cele a căror
habitat nu este cel creat de om (animale sălbatice).
Modul în care aceste urme rămân imprimate pe lutul în curs de uscare depinde
şi de starea de uscare a acestuia. Este evident că lutul proaspăt pus în forme pentru
uscare la soare era moale şi trecerea animalului peste formele puse la uscat a putut
compromite total ţigla sau cărămida şi în consecinţă daca a fost observată, forma să fi
fost refăcută (netezită). Pentru un stadiu mediu de uscare urmele se impregnează,
însă calitatea lor este dependentă de fineţea pastei cât şi de greutatea cu care animalul
a ajuns să calce. Este evident că se poate presupune că pentru impregnarea urmelor
unui căţel sau a unei pisici sau a unei păsări pasta trebuie să fi fost destul de moale.
La fel de evident este faptul că pasta deja uscată, înainte de a fi introdusă în cuptor
are o consistenţă destul de mare şi nu permite impregnarea unor urme clare.
După impregnarea urmei pe suprafaţa cărămizii sau a ţiglei şi ajungerea la
stare uscată, aceasta este introdusă în cuptor. Literatura de specialitate indică faptul
că este normală o constricţie a plăcii cu până la 10% (Cram-Fulford 1979).
Identificarea speciilor care au produs aceste urme nu este un element de
spectaculozitate. Ceea ce poate fi dus mai departe ca element interesant este corelaţia
ce se poate face între dimensiunea urmelor (cel mai frecvent cele de câine) şi
Contribuţii la cunoaşterea speciilor de animale domestice de la Porolissum 341
posibilele caracteristicile morfologice ale animalului. Pentru aceste aprecieri trebuie

avute în vedere mai multe elemente.
După cum este cunoscut, frecvenţa cea mai mare o au urmele produse de
canide (câine) aşa cum este şi cazul ţiglelor interpretate de noi. Este necesară o
identificare exactă a membrului care a produs urme - este vitală identificarea
membrului anterior de cel posterior, aşadar o cunoaştere a morfologiei torusurilor
palmare sau plantare. Acest lucru este important deoarece există o diferenţă
dimensională între lăţimea amprentei membrului anterior ·şi a celui posterior
(măsurătoarea folosită în literatură). Literatura de specialitate citează o diferenţă de
lăţime a urmei membrului posterior de până la 1/3 din cea a membrului anterior
(Cram 2000). Un microexperiment personal arată o diferenţă de 86% între
dimensiunea urmei posterioare faţă de cea anterioară în cazul canidelor. Calculul
simplu efectuat pentru datele extrase din standardele de rasă confirmă valorile mai
înainte obţinute pentru rase a căror conformaţie este cea normală. Daca se observă
însă datele pentru rasa pitică şi cele pentru rasa de talie foarte mare se poate constata
că rapoartele dintre măsurători sunt mult diferite, exprimând un procent de peste
95%.(a se vedea datele din tabelul de mai jos).
Aşadar este absolut necesar să ţinem cont de faptul că mărimea urmelor nu
este întotdeauna direct proporţională cu talia animalului- în speţă talia câinelui.
Trebuie ţinut cont de faptul că specia canină manifestă mari diferenţe morfologice
atât în privinţa taliei cât şi a conformaţiei. Avem în vedere aici diferenţele imense de
conformaţie- existenţa câinilor brahimeli, a căror talie este mică, însă conformaţia
este robustă. Dimensiunile urmelor unui asemenea câine (a cărui existenţă a fost
dovedită în epocă) ar arăta, conform raţionamentului de mai sus, existenţa unui câine
cu talie mult mai mare. Asemănătoare este şi situaţia câinilor de talie mare sau foarte
mare de conformaţie gracilă (spre exemplu ogarii) a căror lăţime a urmei ar indică un
individ de talie mai mică.
De asemenea există încă un factor de care trebuie ţinut cont - urma produsă de
un pui este mult mai mare comparată cu talia sa reală, aşadar şi vârsta animalului
poate fi un factor de care trebuie ţinut cont în interpretarea urmelor.
Ţigle şi cărămizi din clădirea Lm 1S a oraşului roman Porolissum

Au fost analizate schiţele executate după fragmentele de tegule sau cărămizi
pe suprafaţa cărora au fost observate urme impregnate. Schiţele au fost executate de
către personal calificat, putem spune specializat în desenare de ceramică sau alte
artefacte descoperite în săpăturile arheologice. Desenele sunt fidele, fără a fi
reproduceri la scară, ci sunt preluate prin metoda cărbunelui întins pe hărtia foarte
subţire suprapusă peste fragmentul ceramic.
Un număr total de 105 schiţe ale fragmentelor de ţiglă au fost analizate, dintre
acestea 9 fiind descoperite în clădiri vecine a clădirii LM 1S- clădirile LM 1,LM2.
Toate datele culese în urma analizei se regăsesc în tabelul-anexă ataşat. Datele
obţinute sunt organizate pe mai multe nivele. Astfel, nu în cazul tuturor fragmentelor
342 ALEXANDRU GUDEA
analizate au putut fi făcute identificări certe. Din totalul desenelor studiate, un număr
de 31 nu au putut fi identificate fiind urme multiple, suprapuse sau foarte neclare.
Restul de 74 de fragmente sunt împărţite astfel: un număr de 44 de fragmente
ceramice poartă urme identificate cert ca provenind de la câine, 13 fragmente conţin,
cel mai probabil tot urme de câine, însă identificarea acestora nu este foarte sigură, 7
poartă urme umane (degete sau labe ale piciorului), 3 de pasăre (cel mai probabil
galinacee), 2 de ovicaprine, 1 de pisică şi posibil 1 cu urme de porc (Boucher 2002).
Situaţia poate fi reztunată pe scurt sub formă tabelară astfel:
Specia identificată Număr de elemente Procent

ceramice cu urme
Câine 45 60.8
Posibil câine 14 18.9
Om 8 10.8
Pasăre 3 4.1
Ovicaprine 2 2.7
Pisică 1 1.4
Porc 1 1.4
Total identificate 74
Neidentificate 31
Număr total 105
În privinţa urmelor de câine identificate, în virtutea elementelor înfăţişate în

partea introductivă, vom încerca să facem un inventar al posibilelor caracteristici ce
s-ar putea desprinde din analiza datelor metrice culese prin măsurarea lăţimii urmelor
de membru anterior.
Reprezentarea lăţlmll amprentei membrulul anterior
25-30 30-35 35-40 40-45 45-50 50-55 55-60 60-65 65- 70
intervalul de lăţime (mm)
Un total de 7 urme ale membrului anterior au putut fi identificate.

Dimensiunile lor sunt situate în intervalul 40-60 mm, cu o valoare medie de 49,5
mm. Pentru comparaţie vom folosi din puţinele date culese în cazul a 3 situri
romane din provincia Britannia (Anglia)- Castelford, Colchester şi Silchester
(Cram 2000; Fulford-Cram 1979). Datele de la Silchester arată valori ale lăţimii
amprentei membrului anterior cuprinse între 28-69 mm, cu o valoare medie de 48,9
mm (Fulford-Cram 1979) iar datele mai noi arată valori cuprinse între 25 şi 69 mm,
cu o medie de 47,8 mm (Cram 2000). Prin urmare se poate conchide, chiar dacă
numărul de date metrice este redus, faptul că valorile surprinse sunt comparabile, în
special în ceea ce priveşte valorile medii. De notat este intervalul ceva mai îngust al
dimensiunilor surprinse la Porolissum, însă în rest datele sunt comparabile.
O altă concluzie care se poate desprinde este cea care ne arată numărul mic
de elemente metrice surprinse. Este imperios necesară culegerea a mai multor date
metrice pentru a putea avea o situaţie cel puţin comparabilă în această privinţă.
Mergând mai departe cu raţionamentul încercăm o comparaţie a datelor
metrice ale lăţimii amprentei membrului anterior cu datele referitoare la talia
animalelor. Din nou reamintim că aceste comparaţii nu vor reflecta talia posibilă a
animalului, aceasta fiind doar o asociere faţă de a cărei exactitate trebuie
manifestată o oarecare rezervă, date fiind elementele de modificare menţionate în
partea introductivă.
Astfel încercăm alăturarea datelor cunoscute în standardele unor rase actuale
(Cram 2000), datele surprinse în cazul a unor indivizi măsuraţi în clinicile
veterinare din Facultatea de Medicină Veterinară Cluj Napoca cu talii cunoscute cu
cele surprinse în cazul tegulelor şi a cărămizilor de la Porolissum.
Rasa Talia lăţimea lăţimea raport

(mm) amprentei amprentei ant-post
anterior osterior
Ciuhauha 130 23 22 95.7
Jack Russel Terrier 290-310 45 40 88.9
Ciobănesc german 575-620 65 56 86.2
Ogar 680-760 49 47 95.9
Trissy (Spaniei Cocker) 420-430 60 52 86.7
Ricky (rasa comună 650 74 65 87.8
robustă)
Lup 700-800 100 80 80.0
Pentru o încercare de comparare a datelor culese de noi de pe ţiglele de la

Porolissum trebuie făcută corecţia pentru măsurătorile citite cu un factor de 10%
(conform datelor din sursele consultate).
344 ALEXANDRU GUDEA
Măsurătoare e te ula Corectie 10%

60 66.0
45 49.5
42 46.2
60 66.0
50 55.0
40 44.0
50 55.0
Valoarea medie 49.57 54.53
Prin comparare se poate conchide că valoarea medie a măsurătorilor ar putea

corespunde indivizilor de talie medie care sunt în mod obişnuit identificaţi în situri
de acest gen chiar cei identificaţi prin analiza arheofaunală în oraşul Porolissum
(Gudea 2002, Gudea 2003) pe eşantionul recoltat din clădirea LMl (Gudea et al
1998, Gudea-1998) sau alte obiective din acelaşi oraş.
Concluzii
Este încă devreme pentru a trage concluzii foarte ferme în privinţa
interpretării urmelor de animale identificate pe ţigle şi cărămizi.
Este evident însă că şi aceste urme sunt un indiciu clar al existenţei speciilor
identificate în imediata apropiere a siturilor şi, chiar mai mult, a dovedirii faptului
că aceste animale erau crescute şi îngrijite. Acest lucru vine în completarea datelor
oferite de arheozoologie, care reflectă mai mult ponderea speciilor în alimentaţie
(dar nu numai acest lucru).
În plus faţă de simpla interpretare oferită până acum, analiza urmelor de
animale impregnate pe ţigle şi cărămizi arată faptul că există perspectiva unei
interpretări care ar putea fi un element de reper în estimarea morfologiei unor
specii (mai precis a câinelui).
Creşterea numărului de studii pe această temă- atât în ţara noastră cât şi în
alte ţări - nu va face altceva decât să deschidă perspectivele unei noi categorii de
cercetări - ce a „citirii şi interpretării urmelor de animale" cu aplicabilitate în
arheologie
BIBLIOGRAFIE
Boucher 2002 M.Boucher, Le trace degli animali, DeAgostini 2002.
Cram2000 L.Cram, Varieties of Dog in Roman Britain in
S.J.Crocket (ed) Dogs Through Time.An
Archaeological Perspective-Procedings of the 1-st
ICAZ Symposium on the History of the Domestic
Dog-ICAZ98, BAR I S 889,2000, p. 171-179.
Cram-Fulford 1979 L.Cram-M.Fulford, Silchester Tile making-The

Fauna} Environment,in A.McWhirr, Roman Brick and
Tile Studies in Manufacture, Distribution and Use in
the Western Empire, Bar Int Series 68, 1979,p.
201-209.
Dixon-Southern 1992 K.R.Dixon-P.Southern, The Roman Cavalry form the
First to the Third Century AD, BT Batsford Ltd
London 1992.
Emory University web www.emory.edu/ichnology, accesat în septembrie
page 2004- aprox 5 pagini.
Gudea (1998) Al.Gudea, Anali:z.a oaselor din clădirea LMl din
oraşul roman Porolissum. Studiu paleofaunistic.
Lucrare de diplomă. Universitatea de Ştiinţe Agricole
şi Medicină Veterinară Cluj-Napoca, 1998.
Gudea2003 Al.Gudea, Oase de mamifere din templul lui Jupiter
Dolochenus de la Porolissum. Studiu arheozoologic,
in Acta Mvsei Porolissensis XXV, 2003 ,p.263-272.
Gudea et al 1998 Al.Gudea, C.Lisovschi, I.Papuc, A.Damian, Analiza
oaselor de cabaline şi bovine descoperite în clădirea
LM 1 a oraşului roman Porolissum, în Actualităţi în
patologia animalelor domestice, Cluj-Napoca 1998, p.
83-92.
Gudea-Gudea 2000 Al. Gudea-N. Gudea, Despre creşterea animalelor,
cunoştinţe de zootehnie şi medicină veterinară în
provinciile dacice (106-275). O încercare
metodologică pentru stadiul actual al cercetărilor, în
Apulum, XXXVII, 2000, p. 241-278.
Hynland 1996 A.Hynland, Equus: The Horse in the Roman World,
BT Batsford Ltd London 1996.
w
~
°'
ANEXE
Tabel cuprinzând datele surprinse prin analizarea desenului urmelor imprimate pe fragmentele ceramice descoperite la Porolissum
""'E ""'e ·~
·;;
~ ~
·ci
~ ~ e""
"' .S!
~ e e""
~ .Şj... ·;:
~ "!l .~„ ":I 'E
„ 1l "
"„
„" E
~
„=
.e..: -~ e= ...e E
·e
e ·c
„ c:
·.c..~
E „
".Q..-=
·s.
c: E >
z CI.
··•:I ""
...l ...l „ :3 8. .5 e ~
3 ? nu se poate detennina
6 ? I amprenta digitala probabil câine ~
14
17
?
?
nu e clar, poate ca e una de câine mic suprapusa cu una de pasare
nu e clar, probabil 2 de cainc- se vad doar calc 2 amprente pentru fiecare urma având frnma
circulara
s~
18 ? neclar, probabil câine mai mare
19
20
?
?
neclar
nu se poate vedea §
tTl
20 ? probabil ovicaprina
27 ? doar câteva amprente relativ aliniate- >
33 ? nu se vede nimic
37 ? nuc clar
39 ? nu se poate spune ce e-pasare?
42 ?
~::
50 ? doar dungile in diagonala :;-
57 ? neclar 5:
58 ? doar liniile curbe JX ~§:
59 ? neclar S'
61 ? amprente nedeterminabile §
62 ? amprente nedeterminabile ~
64 '! amprente nedeterminabile .a

69 ? amprente multiple, neidentificabile ~
71 ? multiple amprente, suprapuse, neclar cărei specii pot fi atribuite. ~
72 ? nu se poate identifica ~
~
74 ? nu se pot identifica ;:;
76 ? ~
76 ? nu se pot distinge clar. ~
79 ? nu se vad decât liniile digitale. §
81 ? nu se vede nimic ii'
82 ? nu se vede nimic ~
43 aves probabil de la I galinaceu
~
68 aves 70 70 urma clar-.i a piciorului stâng, probabil galinaceu :!!
31 aves neclara, se pot imagina 3 degete ~
80 catus? Multitudine sunt zeci de urme, cu evidentierea clara a torusurilor digitale, in.<;a elementul cen (torusul ~·
metacarpian sau metatarsian trilobat) nu e clar imprimat. Dimensiuni foane mici! (Cărămida
de hipocaust)
~
4 canis 2 60 in registrul inferior se vad torusuri Ic digitale şi unghie tărll cel metacarpian-metatarsian iar în S'
cel superior un torus metacarpian sau metatarsian şi I digital ~
7 canis se vad doar amprentele a 2 pcnniţc digitale cu unghie ~
~
;
c...,
.::...
'...)
w
~
Oo
8 lcanis 2s3 50 una e destul de bine vizibila, alcătuita din perniţele degetelor, Iliră amprenta perniţei cenlrnle.
(',elalta sau celelalte sunt de dimell~iuni mai mici
9 ls2 suprapuse, nu se poate det
ranis
10 canis e unul mai mic, posibil catel cu urme ale 3 degete fara cea post
12 canis 3s4 50 aprox 50 se poate spm1e despre I la care se vede şi parte din cca post, cel mai probabil suni cele
anterioare şi cele post aproape suprapuse. Cele din planul superior nedei clar
13 canis l Digitale- 2 centrale. l excentric
15 canis 2s3 doar fragmente de perniţe de degete
21 canis 2 mic 1 cu pemita metacarpiană sau metatarsiană, cel mai probabil membrul anterior >
t-'
22 canis multiple cu directii sunt minim 4 urme. din care 2 sau 3 de la un individ mic, a cărui trecere s-a facut de mai multe tI1
zo~
diferite de trecere ori in directii diferite. Probabil mai sunt urme de la un individ mai mare.
2J lcan~s I clara 60 60 se vede foarte clar, atat umia torusurilor digitale cal şi a celui metacarpian
25 ca ms 2? prob 60 urme suprapuse (cel putin 2) cu ton1Suri digitale vizibile şi urme de unghie. Nu e clar vizibil
26 canis I
cel mcmtSubiectiv, par a prnvemi de la un animal mare
doar urma a 2 torus digitale şi partial a celul posterior. Subiectiv-ceva mic 2l
28 canis l 2 torus digital relativ mici Cl
c:::
29 canis I 48 se vad torusurilc digitale doar, ~răa li vizibile cele postcriorc. otI1
JO canis 2 aprox45 se vad clar cele ale dcgetelor-3 şi se poate bănui pemita metacarpiană sau metatarsiană iar la
cealaltă tare şterse
>
J4 lcanis 3s4 foarte slab vizibile
J5 canis I clara şi posibil inca una 45 51 torus digitale-3 clare şi ton1S metacarpian clare in registrul inforior. ln registml inferior o alta
unna?
J5 lcanis multiple,suprapusc sunt multe, suprapuse, apreciate subiectiv ca fiind peste 6, probabi I de la un individ destul de
mare
J7 I cu parţial 3 degete şi parte din cea centrala, cu unghii2
lcan'.s
41 cams I 60 ton1Sul posterior nu e vizibil, însa este foarte clara amprenta torusurilor digitale. Membml
drept
g
:::....
47 kanis I aprox 50 membrul stâng, aproape completa unna, cu pemitele digitale şi urma a celei centrale, însă
destul de neclarJ. ~
I::
·=-.
48
51
lcanis
lcanis
2
Multiple
42
60
38
60
tipic mersului. cu urma picior anterior iar la mica distanta cel al piciorului posterior- mers la
pas. Urmele provin. cel mai probabil de la membrul stâng
cel puţin I provine de la I individ destul de mare (registrul interior), dar toate par a fi
-·S'
asemănătoare
~
:::
52 lcanis 3 49, 39 50, 40 probabil de la 2 indivizi diferiţi cu direc\ii distincte de mers. Cel mai mare (registrul superior <::>
dreapta) are dimensiunile trecute, cel mai probabil anterior, cu pereche puţin vizibila in .a~
registrul interior. Cel mai mic, cu dimensiuni mici cu direcţie diferita, in porţiunea centrala.
canis
~
56 I destul de clara 46 53 torus digital 4 cu torus metatarsian indeterminabil i:::t
60 canis I torus digital-3 buc ~
66 canis I neclar, în registrul stâng inferior ~
~
67 canis I 49 50 destul de neclar „
<::>
67 canis I aprox 50 se vad 3 pemite de deget
~
67 canis 1 62 destul de pu\in clara. urma torusuri digitale centrale cat şi parte a celui posterior.
§
73 canis 2 40 aprox 36 35 vizibile 2 urme, cel mai probabil una a membrului anterior şi alta a celui posterior, cel mai §'
(posterioară) probabil de partea stânga.
cea ~
anterioar.l ~
nu se poate ::
măsură ~
datorită
suprapunerii
~·
74 lcanis I 40 sunt vizibile doar 3 amprente ale torusurilor digitale, cel de-al patrulea slab evidenţiat- registrul ~
stâng, superior. S'
75
lcan~s 2 50 52 se poate observa doar I urma peste care mai sunt suprapuse. E piciorul drept, cel mai probabil.
~
75 cams I 52 52 se vad destul de bine toru~urile digitale, dar cel posterior este mai mult imaginat! ci
76 canis I bine evidenţiate 3 torusuri digitale. Restul nu se vede.(registrul superior) ~
;
Vw
.i::..
'O
"""
V,
c
Ll-L canis Suprapuse

21
Ll-L canis 1 mai clara, 1 suprapusa 49 50 torusuri digitale şi torus poste1ior, apoi peste ele se mai pot vedea I s 2 torusuri digitale.Cel
22 mare- posibil membrul drcpL dar nu e sigur datorita suprapunerilor.
Ll-L canis 1 aprox 60 torusuri digitale 4 şi parte din cel posterior cu unghii clare
23
Ll-L canis 1 amprenta torusuri digitale centrale şi unghii clar imprimate
24
Ll-L canis I peste 60 amprenta torusuri digitale centrale şi unghii clar imprimate, par a fi de la un individ mare.
25
Ll-L canis 2 suprapuse
Vizibil in registrul inferior stâng.
torusuri digitale şi unghii.
>
t'"""
trJ
26 ~
Ll-L canis
27
I completa 50 56 clara, urma torusului metacarpian este destul de clara, triunghiulara >
z
Ll-L canis I 36 torusuri digitale clare şi unghii. Membrul drept. ln partea dreapta posibil alte urme. o
::i::i
28 c::::
Ll-L canis 1 49 torusuri digitale destul de clare, cele posterioare nu se vad. Membrul stâng. cu unghii.
Cl
29 c::::
11 canis? I în registrul inferior se vad torusurile digitale-2 o
canis? J? nu e clar deloc, cel mai probabil se vad urmele de 1mghii. dar mai mult nu. trJ
24
33 canis? nu e clar in registrul inferior
>
36 canis? ls2 urma a 2 torus digital destul de mari în reglstrul superior
36 canis? I se vad 2 torus digitlle, însa locul celui posterior nu e clar
44 canis? 2 Neclare
49 canis? 1 peste60 se vad doar amprentele a 3 permite digitale cu unghie, probabil de la un individ mare (registrul
inferior dreapta)
53 lcanis? 2 nu sunt relevante, probabil talie mica
63 canis?
g
:::
i
.§,
„:
S'
65 lcanis? neclar, defrmnat cu posibila urma a torusurilor digitale-3
70 canis? Multiple 45 doar pe una se poate măsur.i, nu se poate distinge torul posteiior. Celelalte urme probabil tot de §
~
câine.
76 canis? 2 neclare- posibil datorita amprencti din lut foarte moale- urma de unghie a general o forma
foane a.scu1ita a extremitălii anterioare a amprentei ~
76 canis? neclar, posibil W1 individ mai marc ca talie- doar 2 torusuri digitale. Q
78 canis'! 45 47 3 amprente insuficient imprimate ~

~
5 human? Calcai
a:
16 human? posibil şi I urma de câine ~
32 human? 5 amprente aliniate - cel mai probabil unne de degete copil ~
54 human? amprenta a piciorului stâng cu eviden1ierea deget mare şi a 3 degete în registrul inferior posibil
de adult
~
55 human? 3 sau 4 amprente aliniate
§'
70 human? cel mai probabil umm celor 3 degete umane ce trdg liniile ~
70 human? cel mai probabil urma celor 3 degete umane ce trdg liniile §-
72 human? cel mai probabil unna celor 3 degete wnane ce trag liniile ::
~
38
~·
ovicaprid Neclar
42 ovicaprid 2 52 mare 35 mic peste 55 uncie mai mari, altele mai mici
3911 sus? 48 52 nu este foarte clar, dare posibil ca urma sa fie de porc ~
S'
~
~
~
~
w
V,
.......
352 ALEXANDRU GUDEA
Imagini ale unor fragmente ceramice având imprimate urme de animale

~- :I ,
'
i
Tegula LMlS-Tu 42 Tegula LM1S-Tu51-
Tegula LMlS-Tu 68 Tegula LMlS-Tu 67
Tegula LMlS-Tu 56
DOMESTIC ANIMALS AT POROLISSUM. A PRELIMINARY

STUDY ON THE BASIS OF ANIMAL FOOTPRINTS ON BRICKS
ANDTILES
(Summary)
The analysis of animal footprints lefi on various objects constitutes a new

way of study the species of domestic animals from the Roman world.
Such an approach constitutes an alternative to the classical way of study
based on literary sources, representations on various monuments and
archaeozoological analyses.
The interpretation of such footprints, usually lefi by the hind limbs gave the
name to a new auxiliary science called ichnology.
The author of the present paper has analyzed a large number of such
footprints lefi on bricks and tiles and on the basis of this analyses he is trying to
establish the species of domestic animals which had lived at Porolissum (Dacia
Porolissensis, today a monument on the territory of Moigrad village, Mirşid
commune, Sălaj county).
An inventory of the then existing species in this archaeological site hat
already been made on the basis of archaeozoological analyses (Gudea 2002, 2003).
The present paper confirms the obtained results. In addition to the identification of
various species, the author is trying to make a morphological characterization of
the most frequently represented species- the dog.
For analogies the author used similar dates from three sites, studied from this
point of view, from British provinces (Cram 2000, Cram-Fulford 1979) to which
he added his own experiments.
lt can be concluded that especially the dog footprints identified on bricks and
tiles confirm partially, on a smaller scale of course, the situation from British
provmces.
VASE MEDIEVALE TIMPURII (SEC. VII-XI)
CU SEMNE/MĂRCI DE OLAR DESCOPERITE
ÎN JUDETUL SĂLAJ
'
DAN BĂCUEŢ-CRJŞAN, MARINEL CIORBA
Cercetările arheologice desfăşurate în aşezările medievale timpurii de pe

teritoriul judeţului Sălaj s-au soldat cu identificarea mai multor tipuri de complexe
(locuinţe, construcţii anexe, gropi), inventarul acestora fiind constituit în mare parte
din ceramică. ,
Printre vasele ceramice descoperite există şi câteva exemplare prevăzute pe
fund cu semne/mărci de olar. Până în prezent, în judeţul Sălaj astfel de vase au fost
identificate în opt situri aflate pe teritoriul a şase localităţi, ele fiind descoperite în
urma unor cercetări de suprafaţă sau a unor sondaje arheologice.
Din păcate, nu dispunem decât de două vase întregibile, restul descoperirilor
constând în funduri (fragmentare) de vase.
CATALOGUL DESCOPERIRILOR
Numerotarea siturilor din catalog corespunde celei de pe harta descoperirilor
(pi. I).
1. CEHEI ,,Nove" (oraş Şimleu Silvaniei)
Situl este amplasat pe teritoriul actual al localităţii Cehei, pe partea stângă a
râului Crasna, spre localitatea Cehei-Pustă. Materialul arheologic provine din
cercetările de suprafaţă efectuate de către H. Pop, I. Bejinariu, Sanda
Băcueţ-Crişan, D. Băcueţ-Crişan în anul 1998 (Băcueţ-Crişan 2000, p. 523).
Ceramica descoperită (Băcueţ-Crişan 2000, fig. V/1-9) este lucrată la roata
rapidă sau înceată, de culoare cărămizie având în pastă nisip şi pietricele mărunte la
care se adaugă şi mică. Ornamente: linii drepte orizontale şi linii în val orizontale.
Datare: sec. XI.
Pe un fragment din fundul unei oale fără toarte, lucrată la roata înceată, se
află un pătrat împărţit în patru (pl. IV/2).
2. COSNICIU DE JOS „Ciuntă" (corn. Ip)

Situl este amplasat pe o terasă înaltă aflată pe partea stângă al râului Barcău.
Din acest loc provin mai multe vase ceramice întregibile şi părţi ale unor vase de
culoare cărămizie sau brun-cărămizie cu pete negricioase.
356 DAN BĂCUEŢ-CRIŞAN, MARINEL CIORBA
Vasele au fost lucrate la roata rapidă, înceată sau cu mâna. Ornamente: şiruri
paralele de incizii practicate cu un instrument ascuţit asociate cu linii drepte în val,
benzi de linii în val asociate cu benzi de linii drepte. Datare: sec. X-XI
Pe fundul unei oale fără toarte lucrată la roata înceată se află o cruce cu
braţele egale (pi. 11/1). Tot o cruce este prezentă pe un fragment din fundul unui alt
vas (oală fără toarte) lucrat -de asemenea- la roata înceată (pi. 11/2).
3. BĂDĂCIN „Ogrăzi"(com. Pericei)

Situl este plasat pe teritoriul localităţii Bădăcin, pe o terasă înaltă aflată la
poalele Măgurii Şimleului. Materialul arheologic a fost descoperit în urma unor
cercetări de suprafaţă efectuate de către H. Pop, în anii 1994, 1996, 1997, 1998
(Băcueţ-Crişan 2000, p. 521 ).
Au fost descoperite fragmente ceramice (Băcueţ-Crişan 2000, fig. II) de
culoare brun cărămizie arse incomplet din buza, pereţii şi fundul unor oale fără
toarte lucrate la roata înceată dintr-o pastă degresată cu nisip şi pietricele.
Ornamente: linii drepte orizontale ce acoperă tot corpul vasului. Datare: sec.
VIII-IX.
Pe un fragment din fundul unei oale fără toarte lucrată la roata înceată este
prezentă o marcă de olar ce reprezintă probabil o cruce cu mai multe braţe, patru
mai lungi şi patru mai scurte (pi. 11111 ).
4. ŞIMLEU SILVANIEI „Cetate/Varhegy"

Punct situat pe un deal de formă tronconică, legat printr-o şa de dealurile
Măgurii Şimleului, deal dispus pe malul drept al râului Crasna Cercetările din anul
1993 au vizat cetatea medievală, fiind surprinse mai multe faze de construcţie (Pop
1988-1991, p. 707-713; Rusu, Pop, Bejinariu 1994, p. 64).
Pe câteva funduri de oale fără toarte lucrate la roata înceată sunt prezente
diferite semne/mărci de olar (Băcueţ-Crişan 1999-2000, p. 307, pi. V/12-14): două
segmente oblice paralele (pi. 11118), patru segmente (două câte două paralele)
dispuse în cruce (pi. 11117), un cerc plasat în centru din care pornesc zece raze (pi.
11116). Datare: sec. XI
5.ZALĂU
a. "B-dul. Mihai Viteazul, nr. 104-106"
Sit amplasat pe partea sudică a văii Zalăului, la aproximativ 7 lan N-V de
centrul oraşului Zalău. Aici au fost efectuate săpături sistematice realizate în
perioadele: 1974-198 - Al. V. Matei; 1996-1997 - Al. V. Matei, I. Stanciu, S.
Băcueţ-Crişan, D. Băcueţ-Crişan.
În cadrul campaniilor de cercetări la acest obiectiv, au fost trasate mai multe
secţiuni şi casete în vederea stabilirii stratigrafiei şi a cronologiei, fiind cercetată o
mare parte din suprafaţa ocupată de vestigiile arheologice (Băcueţ-Crişan,
Băcueţ.-Crişan 2003, p. 32).
Vase medievale timpurii (sec. Vil-XI) cu semne/mărci de olar... 357
Vestigiile medievale timpurii descoperite aici se datează în a doua jumătate a

sec. VII-prima jumătate a sec. VIII (Băcueţ-Crişan, Băcueţ-Crişan 2003, p. 55).
Din acest sit există un singur vas prevăzut cu semn/marcă de olar (Băcueţ-Crişan,
Băcueţ-Crişan 2003, pi. 26/3). În stratul de cultură a fost descoperit un fund de oală
fără toarte, lucrată la roata înceată dintr-o pastă degresată cu nisip amestecat cu
pietricele şi mică. Semnul/marca de olar constă în două linii, una mai lungă şi una
mai scurtă. Linia scurtă este dispusă perpendicular pe cea mai lungă (pi. IV/3).
b. „ Valea Mâţii
Situl este amplasat pe teritoriul oraşului Zalău, în zona platformei
industriale. Cercetările din acest punct iniţiate în vara anului 1977, au avut un
caracter de salvare. Lucrările de amenajare a platformei industriale au dus la
distrugerea unui strat antic de locuire, după îndepărtarea humusului şi parţial a
stratului antic de către buldozere, au putut fi sesizate în lutul galben, urmele mai
multor complexe arheologice. Prin săpătura arheologică realizată au putut fi salvate
artefacte şi complexe aparţinând mai multor epoci istorice: neolitic, epoca
bronzului, sec. VI-VII.
În zona bazei de producţie TCi, în spatele magaziilor, la cca 15 m de acestea,
au fost îndreptaţi pereţii canalului de scurgere (protector), fiind astfel sesizate două
coplexe arheologice (locuinţele B 1/1977 şi B2/1977) medievale timpurii, databile
în sec. X-XI (Băcueţ-Crişan, Băcueţ-Crişan 2003, p. 57).
Din locuinţa Bl/1977 provin două funduri de oale lucrate la roata înceată
prevăzute cu semne/mărci de olar (Băcueţ-Crişan, Băcueţ-Crişan 2003, p. 37, pi.
6013, pi. 6114). Deoarece s-au păstrat fragmentar, nu dispunem de imaginea
completă a semnelor/mărcilor de olar utilizate. Pe primul fragment ceramic este
prezentă o porţiune dintr-o cruce cu braţele îndoite (pi. IIl/3), iar pe al doilea o linie
uşor curbată cu vârf lăţit şi ascuţit care provine probabil de la ocruce cu patru sau
mai multe braţe (pi. IIl/2).
În locuinţa B2/1977 au fost descoperite două fragmente din fundul a două
oale fără toarte lucrate Ia roata înceată, prevăzute cu semne/mărci de
olar(Băcueţ-Crişan, Băcueţ-Crişan 2003, pl. 67/3-4). Pe primul se află o o porţiune
dintr-o cruce cu braţele egale (pi. IIl/4) iar pe al doilea o cruce cu braţele îndoite
care suprapune un pătrat (pi. IIl/5).
c. Ortelec „Cetate" (aparţine de oraşul Zalău)
Situl (fortificaţia) este amplasat pe un mamelon situat în stânga şoselei
Zalău-Jibou, mamelon de formă trapezoidală ce are pantele de vest, nord şi est
foarte abrupte (pi. 267). Incinta fortificată are dimensiunile de 170 x 80 m (Cosma
2000, p. 472). Primele cercetări au fost efectuate în anul 1980, atunci fiind
descoperit şi un fragment dintr-un vas lucrat Ia roata înceată, prevăzut cu un
semn/marcă de olar (pi. IV/4) ce reprezintă un pătrat în patru(?) (Cosma 2002, pi.
182/3). Artefactele descoperite precum şi caracteristicile elementelor defensive
încadrează fortificaţia în primele decenii ale sec. XI (Băcueţ-Crişan, Băcueţ-Crişan
2003, p. 69).
6. MOIGRAD ,,Măgură" (corn. Mirşid)

Situl de la Moigrad, punctul "Măgură" este dispus pe un deal de origine
vulcanică, un impresoinant trunchi de con cu altitudinea maximă de 514 m şi o
diferenţă de nivel de 224 m faţă de Valea Ortelecului care a creat trecătoarea Poarta
Meseşană. Acest sit este cunoscut în literatura de specialitate în principal datorită
aşezării dacice fortificate descoperite pe platoul superior al conului vulcanic
(Matei, Pop 2001, p. 253). În perioada dacică platoul a fost înconjurat cu un val cu
palisadă. În cadrul săpăturilor realizate au fost descoperite mai multe :fragmente
ceramice medievale timpurii, concentrate imediat în spatele valului dacic. De
asemenea a fost sesizată arheologic refolosirea parţială a valului dacic într-o etapă
ulterioară celei antice. Alături de fortificaţia dacică, săpăturile au pus în evidenţă şi
existenţa unui sistem defensiv din perioada evului mediu timpuriu (Matei, Pop
1995, p. 55).
În campania de cercetări din anul 1992 a fost identificat un nivel de locuire
medievală timpurie, gros de O, 15-0,30 m, imediat sub humus. A fost cercetat un
singur complex aparţinând acestei perioade şi anume un cuptor prost păstrat,
amenajat din piatră locală şi plasat în spatele valului medieval timpuriu ( Gudea şi
colectiv 1994, p. 113).
Din acest cuptor au fost recoltate :fragmente ceramice ce provin de la două
oale fără toarte lucrate la roata înceată.
Unul dintre vase (întregibil) are pe fund o marcă de olar reprezentând un
pătrat împărţit în patru. Din centrul pătratului porneşte o diagonală care împreună
cu o altă linie mai scurtă formează un T răsturnat (pl. IV/1). Vasul este de culoare
brun-cărămizie cu pete negricioase. A fost lucrat dintr-o pastă degresată cu nisip
amestecat cu pietricele şi paiete de mică. Este ornamentat prin incizare în pasta
moale cu linii în val trasate orizontal şi paralel, într-o manieră neglijentă. Datare :
sec. XI.
CONSIDERAŢII
Pe baza rezultatelor cercetărilor arheologice se poate constata că marca de
olar reprezentând crucea este cea mai des utilizată. Un alt tip de marcă de olar
destul de des întâlnit este pătratul împărţit în patru, amintim aici câteva analogii :
Sînnicolau de Beiuş (Popa, Chidioşan 1986, fig. 6/g), Satu Nou (Fiedler 1992, pl.
416) sau Biharea (Dumitraşcu 1994, pl. CXIV/11). Pentru cea de la Zalău „Valea
Mâţii" (cruce cu braţele îndoite/zvastica) o bună analogie o poate constitui
exemplarul de la Alba Iulia publicat de I. Berciu (Berciu 1957, pl.111).
Aceste semne sau mărci de olar sunt caracteristice vaselor de uz comun
aparţinând secolelor VIII-XII, din zonele populate de slavi (Diaconu 1992, p. 355),
dar sunt prezente şi în zone locuite de alte popoare. Descoperirile arheologice de pe
teritoriul României atestă faptul că mărcile de olar sunt utilizate în perioada
cuprinsă între secolul VIII - avem în vedere aici vasul cu marcă descoperit în
necropola nr. 2 de la Bratei (Zaharia 1977, fig. 14/2a) - şi secolul XIV. Limita
Vase medievale timpurii (sec. Vil-XI) cu semne/mărci de olar... 359
cronologică superioară este marcată de descoperirea la Dărmăneşti jud. Neamţ, a

unui vas cu marcă de olar, datat în această perioadă (Mătase, Zamoşteanu,
Zamoşteanu 1960, p. 348, fig. 8/2).
Deşi aceste mărci de olar sunt prezente în general, numai pe fundul oalelor
fără toarte, sunt şi cazuri în care acestea au fost utilizate şi pe alte forme ceramice.
La Castelu, în necropola de incineraţie, a fost descoperită o căldare de lut de formă
globulară, prevăzută pe fund cu o marcă de olar în formă de cruce (Comşa,
Rădulescu, Harţuchi 1962, p. 655, fig. 5). În Dobrogea, la Istria (Fiedler 1992, pl.
1817) şi Sultana (Fiedler 1992, pl. 39/12, pl. 40/2, pl. 41/3) şi în Muntenia la
Şaringa (Fiedler 1992, pl. 4115), Craiova (Comşa 1960, fig. 1/3) şi Bucov (Comşa
1978, fig. 82/3), mărcile de olar sunt prezente şi pe fundul urcioarelor din pastă
fină, prevăzute cu o toartă sau două. La Capidava, formele ceramice ştampilate
sunt: vasele borcan, străchinile şi opaiţele (Florescu, Florescu, Diaconu 1958, p.
215). De la Blandiana, K. Horedt publică un urcior amforoidal cu marcă de olar pe
fund (Horedt 1966, pl. 6/4) iar de la Alba Iulia, I.Berciu publică o ploscă cu marcă
de olar constând într-o zvastică înscrisă într-un cerc (Berciu 1957, pi. VI). Din
incinta fortificată de la Cluj-Mănăştur, cunoaştem un castron cu marcă de olar pe
fund, vas datat în sec. IX-X (Jambor, Matei 1979, pl. IIV18). În Ungaria, în
necropola maghiară timpurie de la Szob-Kiserdo, în mormântul nr. 41, a fost
descoperit un castron pe fundul căruia se afla o marcă de olar (Bakay 1978, p. 28,
pi. XIV), iar la Esztergom-Szentkiraly, o marcă de olar apare pe fundul unei căldări
de lut (Tahics 1986, pi. 5/1). În necropola de la Halimba, mărcile de olar sunt
prezente şi pe fundul unor străchini (TOrok 1962, pi. LXVIIV345, 577) sau vase cu
gât canelat (TOrok 1962, pl. LXIX/149).
Constatăm aceeaşi situaţie şi în spatiul slavilor vestici, mărcile de olar apar
în principal pe oalele fără toarte, dar şi pe alte forme ceramice: urciorul (Bubenik,
Meduna 1994, fig. 2/A) şi castronul (Kouril 1994, pi. 18/5).
Până în prezent, pe teritoriul judeţului Sălaj se cunosc puţine descoperiri de
acest tip. Chiar şi în cazul unor situri cercetate mai intens, ele nu apar foarte des pe
fundul vaselor.
Analizând descoperirile prezentate mai sus, putem constata în primul rând
diversitatea tipurilor de semne/mărci de olar şi în al doilea rând faptul că acestea nu
sunt prezente pe vase lucrate la roata rapidă sau cu mâna, ci numai pe cele
modelate la roata înceată.
Studierea semnelor/mărcilor de olar poate oferi informaţii utile despre
meşteşugul olăritului, centrele de olari şi relaţiile dintre acestea, schimburile
comerciale, influenţele culturale, trasee/rute comerciale. Însă, concluzii pertinente
nu vor putea fi stipulate fără cartarea şi catalogarea tuturor tipurilor de semne/mărci
de olar prezente pe ceramica medievală timpurie de pe teritoriul României.
BIBLIOGRAFIE
Bakay K. Bakay, Honfoglalas-es allamalapitaskori temetok az

1978 Jpoly menten, Szentendre, 1978.
Băcueţ-Crişan D. Băcueţ Crişan, Descoperiri arheologice la Şimleu
1999-2000 Silvaniei, în Eph. Nap., IX-X, 1999-2000, p. 316-324.
Băcueţ- Crişan D. Băcueţ-Crişan, Contribuţii la repertoriul arheologic
2000 al judeţului Sălaj. Descoperiri de suprafaţă din secolele
VII-XIII d.Chr., în AMP, XXIII, 2000, vol. I, p.
521-574.
Băcueţ-Crişan, S. Băcueţ-Crişan, D. Băcueţ-Crişan, Cercetări
Băcueţ-Crişan arheologice pe teritoriul oraşului Zalău. Descoperirile
2003 neo-eneolitice şi medievale timpurii (sec. VII-XI),
Zalău, 2003.
Berciu I. Berciu, Descoperiri din epoca feudală timpurie în
1957 raionul Alba-Julia, 'n Materiale, IV, 1957, p.335-360.
Bubenik, Meduna J. Bubenik, P. Meduna, Zur friihmittelalterlichen
1994 Keramik in Nord-West-Bohmen, în Slawische Keramik
in Mitteleuropa vom 8. bis zum 11. Jahrhundert, I,
Bmo, 1994, p. 183-192.
Comşa M. Comşa, Câteva date arheologice în legătură cu
1960 stăpânirea bulgară în nordul Dunării în secolele IX-X,
în Omagiu lui C. Daicoviciu, Bucureşti, 1960, p. 69-81.
Comşa M. Comşa, Cultura materială veche românească
1978 (aşezările din secolele VIII-X de la Bucov-Ploieşti),
Bucureşti, 1978.
Comşa, Rădulescu, M. Comşa, A. Rădulescu, N. Harţuchi, Necropola de
Harţuchi incineraţie de la Castelu, în Materiale, 1962, p.
1962 649-660.
Cosma C. Cosma, Fortificaţii din secolele X-XI din vestul şi
2000 nord-vestul Romăniei. Consideraţii privind stadiul
actual al cercetărilor, în AMP, XXIII, 2000, vol. I, p.
472-475.
Cosma C. Cosma, Vestul şi nord-vestul României în secolele
2002 VIII-X d. H., Cluj-Napoca, 2002.
Diaconu P. Diaconu, Din nou despre originea practicării
1992 mărcilor de olar, înPontica, XXV, 1992, p. 355-358.
Dumitraşcu S. Dumitraşcu, Biharea. Săpături arheologice
1994 (1973-1980), val.I, Oradea, 1994.
Fiedler U. Fiedler, Studien zu Grabeifeldem des 6. bis 9.
1992 Jahrhunderts an der unteren Donau, vol.2, Bonn, 1992.
Florescu, Florescu, Gr. Florescu, R. Florescu, P. Diaconu, Capidava, I,
Vase medievale timpurii (sec. VII-XI) cu semne/mărci de olar... 361
Diaconu 1958 Bucureşti, 1958.

Gudea şi colectiv N. Gudea şi colectiv, Raport preliminar în legătură cu
1994 săpăturile arheologice şi lucrările de conservare şi
restaurare executate de
Horedt K. Horedt, Die Ansiedlung von Blandiana, Rayon
1966 Orăştie, am Ausgang des ersten Jahrtausends u. Z., în
Dacia (NS), X, 1966, p. 261-289.
Iambor, Matei P. Iambor, Şt. Matei, Incinta fortificată de la
1979 Cluj-Mănăştur (sec. IX-XIV), în AMN, XVI, 1979, p.
599-620.
Kouril P. Kouril, Slovanske osidleni Ceskeho Slezska,
1994 Bmo-Cesky Tesin, 1994.
Matei, Pop Al. V. Matei, H. Pop, Moigrad "Măgura", în Cronica
1995 Cercetărilor Arheologice din România. Campania
1994, Cluj-Napoca 1995, p. 55.
Matei, Pop Al. V. Matei, H. Pop, Măgura Moigradului-zonă sacră
2001 (sec. I î. Hr.) şi aşezare dacică fortificată (sec. Id. Hr.),
în Studii de istorie antică. Omagiu profesorului Ioan
Glodariu, Cluj-Napoca, 2001, p. 253-277.
Mătase, Zamoşteanu, C. Mătase, I. Zamoşteanu, M. Zamoşteanu, Săpăturile
Zamoşteanu de la Piatra-Neamţ, în Materiale, VII, 1960, p.
1960 339-349.
Pop H. Pop, Observaţii de topografie arheologică la Şimleu
1988-1991 Silvaniei. Cetatea feudal timpurie, în Sargetia,
XXI-XXN, 1988-1991, p. 707-713.
Popa, Chidioşan R. Popa, N. Chidioşan, O reşedinţă feudală din sec.
1986 XI-XII la Sănnicolau de Beiuş, pe Crişul Negru Oud.
Bihor), în Materiale, XVI, 1986, p. 225-234.
Rusu, Pop, Bejinariu M. Rusu, H.Pop, I.Bejinaru, Şantierul arheologic
1994 Şimleu Silvaniei, în Cronica cercetărilor arheologice
din România. Campania 1993, Satu-Mare, 1994, p. 64.
Takacs M. Takacs, Die arpadenzeitlichen Tonkessel in
1986 Karpatenbecken, Budapest, 1986.
Tărăk Gy. Tărăk, Die Bewohner von Halimba im JO. und 11.
1962 Jahrhundert, Budapest, 1962.
Zaharia E. Zaharia, Populaţia romănească 'n Transilvania în
1977 secolele VII-VIII (Cimitirul nr. 2 de la Bratei),
Bucureşti, 1977.
POTS WITH POTTER STAMPS (7 th-11-th centuries A.D.)

DISCOVERED IN SĂLAJ COUNTY
(Summary)
The author presents some early mediaeval pots with porter signs/stamps
discovered in Sălaj County. We have just 14 pots, discovered in eith different
settlements (PI. I).
1. One pot discovered in the settlement from Cehei ,,Nove", dated in 11-th
century A. D (PI.IV/2).
2. Two pots discovered in the settlement from Cosniciu de Jos „Ciuntă",
dated in 10-th - 11 th centuries A. D (PI. II).
3. One pot discovered in the settlement from Bădăcin „Ogrăzi", dated in 8-th
- 9 th centuries A. D (PI. 11111 ).
4.Three pots discovered in the fortress from Şimleu Silvaniei
„Cetate"/"Viirhegy", dated in 11-th century A. D (PI. 11116-8).
5. Four pots discovered in the settlement from Zalău „Valea Mâţii", dated in
10 th- 11-th centuries A. D. (PI. 11112-5). One pot discovered in the settlement from
Zalău ,,B-dul Mihai Viteazul, nr. 104-106", dated in the second half of the 7-th -
first half of the 8-th centuries AD (pi. IV/3). One pot discovered in the fortress
from Zalău - Ortelec „Cetate", dated in 11-th century A. D. (PI. IV/4)
6. One pot discovered in the fortress from Moigrad ,,Măgură", dated in 11-th
century A. D. (PI. IV/1).
Vase medievale timpurii (sec. VII-XI) cu senrnelnuirci de olar... 363
„ .. _ -~ -,
I ;
r·
.'
I
I
I
'_ ...
•
'I
,'
I
{
t
I
\
_J'
~
\
•I I
I
.-,- -
„~
I
' I
I
\
t-
I I•'
--'
.''
I
....
' \
}
„„, •.,,.r
,_ ,.,
. _. ,„ ~ r' I'r'
-' ....'
''
Pl. I. Harta judeţului Sălaj. Situri în care au fost descoperite vase cu semne/mărci de olar (sec.
VII-XI).
,,,,,,,,
''"''''''''"
,
~
I
I
I
I
I
I
''' /
î
' „/
I
--- - I
PI. II. Cosniciu de Jos „Ciuntă".
Vase medievale timpurii (sec. VII-XI) cu semne/mărci de olar... 365
- • - J, ·-··:: ~·-··._.
---------- .... :.
_,.·_:>; (:::-~.----·---- -·
,'
:•• _„
,•'
•
•
. I I
•
\
.·.\ ' „„
'•
' .
1' I ',
·„.·
\
' .
\E-31 ......
3
7
.___.___.__....___.____. (6- 8)
PI. III. Bădăcin „Ogrăzi" (1), Zalău „Valea Mâţii" (2-5), Şimleu Silvaniei „Cetate"!"Varhegy"
(6-8).
"~::
1
CB
:;:-~----:-;::~·::.::;
... „.::
·........ „.::·.·::·:.·
'
'' \
- 2
' I
'\
\ '
I
"( I
I
I
I
/
/
/
------- 3
PI. IV. Moigrad „Măgură" (1), Cehei ,,Nove" (2), Zalău ,,B-dul Mihai Viteazul, nr. 104-106"
(3), Zalău-Ortelec „Cetate" (după Cosma 2002) (4).
RESTAURARE, CONSERVARE
TIPURI MORFOLOGICE DE FIRE METALICE
IDENTIFICATE ÎN COMPONENTE TEXTILE
RESTAURATE
VIORICA LAVRIC
Lucrarea îşi propune să prezinte un studiu al firelor metalice identificate în

inventarele arheologice textile provenite din săpătura Probota 1995 şi în probele
prelevate din piesa „Epitaf' aparţinând mănăstirii Dragomirna.
Având în vedere numărul mare de inventare arheologice, de componente
materiale, din care doar în câteva cazuri s-a reuşit identificarea unor piese
vestimentare bine definite (exemplu piesele: pălărie, anteriu, corsaj de rochie), în
comisia de restaurare s-a stabilit ca acestea să constituie „fragmente cu valoare
documentară". În acest caz, investigaţiile chimice şi stereomicroscopice (realizate
în colaborare cu d-ra ing. Todaşcă Elena) au fost orientate spre identificarea
tipurilor morfologice de fire metalice prezente în componentele textile ale
inventarelor arheologice.
Studiul probelor prelevate de la piesa „Epitaf' s-a desfăşurat în cadrul
activităţii curente de investigare a pieselor intrate în procesul de restaurare în
Laboratorul Suceava.
În efectuarea acestor studii am evitat diagnosticarea pe baza unui singur tip
de analize, acestea fiind, după cum este cunoscut, aproape întotdeauna insuficiente
pentru a determina compoziţia, structura, natura produşilor de degradare etc.
Examinarea a însemnat:
- un examen general al componentelor cu ochiul liber şi cu instrumente
optice (lupă, microscop), piesele fiind de dimensiuni mici;
- investigarea stereomicroscopică, esenţială în descifrnrea structurii firelor
metalice şi în fotografierea lor;
- un examen de laborator prin reacţii chimice şi microcristaloscopice, în
vederea cunoaşterii compoziţiei chimice a firelor metalice.
În continuare voi prezenta câteva inventare arheologice şi tipurile de fire
metalice identificate.
1.- Inventarul „22" - Probota - intrat în laborator ca o aglomerare de resturi
textile, fire metalice, resturi humice şi particole de sol (foto. 1) conţine:
370 VIORICA LA VRIC
- mici fragmente de ţesătură tip brocart cu fir metalic; firul este realizat
dintr-o bandă de argint simplu spiralat, distanţat, pe mănunchi de fire din mătase
naturală (foto. 2);
- mici fragmente de ţesătură în care s-a identificat prezenţa firelor de sârmă
din argint, a firelor alcătuite din bandă de argint spiralată, spiră lângă spiră, pe miez
textil, din mătase naturală (foto. 3 şi foto. 4); comparativ prezint un alt tip de fir de
sârmă identificat în inventarul „19" -Probata (foto. 5 şi foto. 6);
- fire de mătase naturală.
În imaginile 3 şi 4 se poate remarca tehnica deosebită de ţesere a
fragmentelor de ţesătură dar şi prezenţa produşilor de degradare ai argintului, în
condiţiile de zacere. Se poate vorbi de o mineralizare totală a benzii metalice (foto.
3)
2. Inventarul „21" - Probata, intrat în laborator ca o aglomerare de fire
metalice şi fragmente de pasmanterie (foto. 7). În realizarea pasmanteriei din foto.
8 s-a folosit o bandă metalică din argint aurit spiralată, spiră lângă spiră, pe
mănunchi de fire din mătase naturală. În pasmanteria din foto. 9 s-au folosit trei
benzi cu lăţimea de aproximativ 2 mm, incluse într-o împletitură de fire metalice
realizate din bandă de argint aurit simplu spiralată, spiră lângă spiră, pe mănunchi
de fire, din mătase naturală. Se poate sesiza în imagine prezenţa depunerilor din
condiţiile de zacere şi a produşilor de degradare ai metalului.
Investigarea probelor prelevate din broderia piesei „Epitaf' (epitaful
mitropolitului Varlaam al Rostovului, datat 1598) aparţinând Mănăstirii
Dragomirna, a dus la identificarea mai multor tipuri de fire metalice:
- fire din argint realizate din bandă simplu spiralată pe mănunchi de fire din
mătase naturală;
- fire din argint aurit simplu, dublu şi triplu spiralate pe suport de fire din
mătase naturală.
Dacă literatura de specialitate indică numeroase tipuri de fire metalice
identificate de noi în probele amintite, firele metalice triplu spiralate (foto. 10) nu
sunt menţionate. Investigarea lor în realizarea broderiei religioase a constituit o
surpriză pentru investigatori şi restauratori.
Mulţumesc pe această cale d-rei ing. Todaşcă Elena şi d-nei ing. Sidoriuc
Eugenia pentru colaborare în definitivarea investigaţiilor.
MORPHOLOGICAL TYPES OF METAL FIBRES IDENTIFIED IN

THE RESTORED TEXTILE COMPONENTS
(Summary)
This work presents a study of metal threads found in few textile

inventaries from Probata archeological site (1995) and the religions embroidery
„EPIT AF" of Dragomirna Monastery.
Tipuri morfologice de fire metalice identificate î11 componente textile restaurate 3 71
BIBLIOGRAFIE
I. Alexianu, Alexandru - Mode şi veşminte din trecut, Ed. Meridiane,

Bucureşti, 1978.
2. Musicescu, Ana-Maria - Broderia medievală românească, Ed.
Meridiane, Bucureşti, 1969.
3. Nicolescu, Corina - Istoria costumului de curte în Ţările Române, Ed.
Ştiinţifică, Bucureşti, 1970.
4. Tomida, E. - Dantele din puncte şi lasetă, Ed. Tehnică, Bucureşti , 1964.
5. Savencu, S. , Bordea, A., Linde, I., Luca, A. - Chimie analitică calitativă,
Ed. Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1963.
372 VIORICA LA VRIC
Tipuri morfologice de fire metalice identificate în componente textile restaurate 373
374 VIORICA LAVRIC
RESTAURAREA UNUI VALTRAP
DIN COLECTIA MUZEULUI NATIONAL DE
' '
ISTORIE A TRANSILVANIEI
DOINA BOROŞ, CĂTĂLINA VAJDA
Cavalerii medievali aveau pe spinarea calului o cuvertură frumos

decorată care se numea valtrap 1• În prezenta lucrare ne-am ocupat de
restaurarea unui valtrap, piesă cu numărul
de inventar F 5769, o broderie
transilvăneană deosebită, datată la mijlocul secolului al XVII-lea 2 .
Dimensiunile ei sunt de 127x146 cm. Piesa este alcătuită din 2 dreptunghiuri de
material textil verde egale ca mărime, şi anume 63x146 cm; unul este o catifea
brodată, celălalt este o brocatelă neornamentată, având doar rol funcţional.
Catifeaua este decorată pe 3 laturi. Decorul este realizat prin brodare pe două
registre. „Bordura este realizată dintr-un vrej meandric purtând rodii
dinamizate, flori de acant, garoafe, lalele orientale însoţite de semipalmete,
frunzuliţe şi cârcei; şi 3 medalioane lobate conţinând aceleaşi ornamente
decorative 3". Pe cele 3 laturi brodate ale catifelei au fost cusuţi franjuri. Orice
valtrap este prevăzut cu un orificiu pentru fixarea de şa, aici el este de 8 cm. şi
este întărit cu o bucată de piele. Toată piesa este căptuşită cu o pânză albastră.
În urma analizelor de specialitate am constatat următoarele:
1. Componenta decorată are ca material suport catifeaua4 din mătase
naturală. Franjurii ornamentali sunt de lungime de 20 cm. grosime 2 mm;
realizaţi prin răsucirea din stânga spre dreapta (S), a 2 fire de lmm. grosime, de
mătase naturală şi fir metalic din argint aurit. Decoraţia este o broderie de
mână, în relief, care prezintă următoarele pasuri: pas în urma acului (fig. 1 a),
pas plat (fig. I b ), pas plat fals (fig. I c), pas plat decorat (fig. 1 d). Firele
folosite sunt fire metalice aurii şi argintii, realizate dintr-o bandă metalică de
argint, respectiv de argint aurit înfăşurată pe un miez textil de mătase naturală.
Dicţionar explicativ al limbii române, Ed. Academiei, Bucureşti, 1984, p. 1007; Le Petit Larousse,
1
Paris, 1995, p.202.

Szăke Ana Maria, Meşteri broderi şi operele lor, în ActaMN, 35-36 (II), 1999, p. 331; Peter Katalin,
2
lorantjfy Zsuzsanna, în lorantjfy Zsuzsanna Album, Sarospatak, 2000, p. I 00.

3
Ibidem, p. 331.
Catifeaua este o ţesătură pufoasă care are pe faţă fire dese, sau bucle, mai scurte de I mm;
4
perpendiculare pe firele de urzeală, băteală, iar dosul este neted. Vezi: Le petit larousse, p. I 057;
Felix Guicherd, Notes techniques, Lyon, 1957, p. 34.
376 DOINA BOROŞ, CĂTĂLINA V AIDA
Sub broderia metalică s-a aplicat un strat de fire groase din in pentru a o scoate
în relief. Catifeaua suport este întărită cu o pânză de sac din in aplicată în 2
straturi. Întăritura şi catifeaua sunt cusute între ele cu paşi rari în 4 rânduri, cu
cusătură invizibilă pe faţă. Contextura întăriturii este pânză (fig. 2). Orificiul
este consolidat cu o bucată de piele de porc. Pe faţă ea este cusută de catifea, pe
verso de căptuşeală.
2. Componenta nedecorată este o brocatelă 6 din mătase naturală.
Contextura ţesăturii este atlas 7 (fig. 3), cu efect de bătătură (din cauza
condensării firelor de bătătură nu se mai văd cele de urzeală).
3. Căptuşeala este o pânză din in, formată din 2 bucăţi. Este înseilată de
feţe cu paşi mari, cu fire de in, în 9 rânduri, cusătura este invizibilă pe faţă, este
o ţesătură mecanică în contextură pânză (fig. 4).
Starea de conservare:
Piesa este plină de praf şi prezintă o uzură funcţională. Catifeaua suport
este în stare bună de conservare, firele metalice cu care s-a brodat şi cele din
franjuri sunt oxidate. Brocatela prezintă fragilizări, deşirări ale urzelii, lipsuri
ale bătăturii, pete. Căptuşeala este pătată, are 8 lipsuri de 1-3 cm2 . Pielea este
îmbătrânită şi cusătura desfăcută. Franjurii prezintă lipsuri.
Piesa este alcătuită din 7 materiale diferite, fiecare cu degradări specifice,
de aceea tratamentele de conservare-restaurare vor fi diferite pentru fiecare în
parte.
Conservarea-restaurarea:
Curăţireaa început prin descoaserea piesei în părţile componente urmată
fiind de tratamentele adecvate.
1. Pentru componenta decorată am tăcut teste de curăţire la broderia din
fire metalice. Tehnica de brodare nu permite folosirea apei, de aceea am recurs
la curăţire uscată cu solvenţi organici, alternând cu curăţirea mecanică, prin
uşoară frecare cu abraziv. Ca solvenţi am încercat etanolul şi tricloretilena, iar
ca abraziv talcul. Am ales varianta etanol şi talc care a dat cele mai bune
rezultate (fig.5). Am umectat broderia cu un torşon de vată îmbibat în etanol
98%, iar apoi cu talc am frecat uşor firele metalice. Unde a fost necesar am
insistat şi cu o perie de dinţi din plastic moale. Am neutralizat cu torşoane
îmbibate în etanol. Am uscat prin tamponare cu torşoane de vată. Catifeaua
nebrodată am curăţat-o prin tamponare cu etanol. Franjurii au fost curăţaţi la fel
ca şi broderia. Întăritura nu s-a desprins de pe faţa brodată, ea a fost doar
desprăfuită cu o perie moale.
5
V.Ember Măria, Urihimzes,Budapesta, 1981, p.54-60.
6
Brocatela este denumirea satenului în acea epocă. Este vorba despre o ţesătură plină, pe faţă
lucioasă, iar pe dos mată. Vezi: Felix Guicherd, op. cit. p. 30-31 .
Restaurarea unui valtrap din colecţia Muzeului Naţional de istorie a Transilvaniei 3 77
2. Componenta nedecorată, brocatela, a fost partea cea mai deteriorată a

piesei (fig.6). S-a aplicat o curăţire uscată prin imersare în tricloretilenă şi
uşoară periere cu perii moi de păr, insistând asupra zonelor pătate. A urmat
uscarea pe orizontală la temperatura camerei. Brocatela fiind degradată, am
consolidat ţesătura (fig. 7) pe o pânză de bumbac vopsită în nuanţa potrivită, cu
fir de mătase naturală.
3. Căptuşeala întregii piese era pătată şi murdară. Ea a fost curăţată prin
imersare în tricloretilenă şi uşoară frecare în zonele pătate. Am consolidat
părţile rupte, lipsurile au fost complectate cu pânză de bumbac vopsită în
nuanţa potrivită.
4. Pielea a fost curăţită prin tamponare şi uşoară frecare cu o soluţie de
curăţat piele. A fost cusută de căptuşeală şi de catifea cu un fir de mătase
naturală.
Piesa a fost reasamblată, prin coasere cu fir de mătase naturală.
După restaurare valtrapul (fig.8) este o piesă susceptibilă de a fi clasată în
categoria tezaur, îmbogăţind astfel patrimoniul cultural al muzeului nostru. Ea a
fost prezentată la expoziţia din anul 2000 la Sărospatak intitulată „Lorăntffy
Zsuzsanna-Principesa Transilvaniei".
LA RESTAURATION D'UN TAPIS DE SELLE DE LA COLECTION

DU MUSEE NATIONAL D'HISTOIRE DE TRANSYLVANIE
(Resume)
Les auteurs presentent la restauration d'une piece istorique du XVII-eme,

un tapis de selle, une broderie avec une structure composite. Sur un support de
soie naturelle se trouve une broderie realisee en fil d'argent dore.
(;l
\ Fig. 1
378 DOINA BOROŞ, CĂTĂLINA VAIDA
Fig.2 lăţimea ţesăturii 60 cm

urzeala: fir tors în Z, desime 7 fire/cm
bătătură: fir tors în Z, desime 6 fire/cm
Fig.3 1
6 • lăţimea ţesăturii
urzeala:
66 cm
mătase netoarsă, culoare verde
5
••• bătătură: fir tors în Z, culoare ocru
•
4
•
3
'.l
•
l 2 3 4 5 6 1
Fig.4 lăţimea ţesăturii 64,5 cm

urzeala: fir tors în Z, desime 12 fire/cm
bătătură : fir tors în Z, desime 8 fire/cm
Fig. 5 Valtrap (nr.inv. F 5769) test de curăţire

a) zonă necurăţată
b) zonă curăţată
Restaurarea unui valtrap din colecţia Muzeului Naţional de istorie a Transilvaniei 3 79
Fig.6 detaliu cu deteriorări
Fig.7 detaliu - consolidare
380 DOINA BOROŞ, CĂTĂLINA V AIDA
Fig.8 Valtrap după restaurare (m.inv.F 5769)
RESTAURAREA UNOR EVANTAIE DIN SECOLUL
AL XIX-LEA PE SUPORT PAPETAR
ADRIANA BULBUC
Primele urme de civilizaţie datează de la stărşitul neoliticului în China şi

Japonia, iar printre meşteşugurile care au cunoscut o mare dezvoltare, mai ales în
ce priveşte o latură artistică a acestora se numără şi cel a ţesutului mătăsii, al
broderiei, al confecţionării evantaielor, a prelucrării obiectelor din bambus şi a
fabricării hârtiei.
Evantaiul este cunoscut din antichitate şi provine din Extremul Orient ca
accesoriu al vestimentaţiei în garderoba femeilor şi este confecţionat din cele mai
diverse materiale: hârtie, lemn, pene, os, corn, textile, trestie, celuloid şi este
decorat cu broderie, paiete, imprimeu, pictură, folie de aur şi argint.
Hârtia a fost inventată în anul 105 în China, de către Tai-Lung şi s-a
răspândit în Japonia şi Coreea prin secolele VI - VII, apoi în Bagdad, Damasc şi
Cairo în secolul XII. În Europa pătrunde prin Spania unde a fost adusă de arabi, iar
la începutul secolului al Xiii-lea în Italia şi Anglia, ca apoi în secolul al XV-iea
aceasta să pătrundă în Rusia şi în Ţarile de jos. În Ţările Române hârtia a pătruns
cu greu în secolul al XVI-lea, iar de-a lungul timpului a fost de diverse
provenienţe: italiană, germană, austriacă, poloneză şi autohtonă produsă de morile
de hârtie din Transilvania: Braşov, Cluj, Sibiu şi Lancrăm.
Evantaiele provenite din colecţiile vechiului Muzeu Ardelean, care fac
obiectul lucrării de faţă sunt confecţionate din diferite tipuri de hârtie cu suporturi
(spiţe) din lemn, bambus şi fildeş şi aparţin secolului al XIX-lea.
Primul evantai cu numărul de inventar M.5030 este confecţionat din fildeş şi
hârtie. Spiţele din fildeş sunt sculptate şi intarsiate cu foiţă de aur. Hârtia este
pictată cu scene de salon orientale pe avers iar pe verso cu o scenă de luptă.
Marginea superioară a hârtiei are două rânduri de ornamente, un ornament vegetal
de culoare neagră şi o bandă de foiţă de aur. Ornamentul vegetal se continuă şi pe
marginile laterale ale evantaiului.
Al doilea evantai cu numărul de inventer M.5032 este confecţionat din bam-
bus şi carton. Spiţele de bambus sunt fără ornamente şi lăcuite, iar hârtia este de cu-
loare roşie pe avers, pictată cu ornamente florale şi două personaje orientale. Re-
versul evantaiului este din hârtie de culoare albastră şi este decorat cu flori pictate.
Evantaiul al treilea cu numărul de inventar M.5033 este confecţionat din
bambus şi hârtie japoneză. Spiţa de bambus este de culoare neagră iar hârtia este de
382 ADRIANA BULBUC
culoare bej în două straturi. Pe aversul evantaiului este imprimată o vedere de pe

Dunăre a cetăţii Buda iar pe versoul evantaiului este imprimat un text în limba
maghiară„ amintire de la cetatea Buda străveche, director Friedman A."
Al patrulea evantai cu numărul de inventar M.5034 are spiţele confecţionate
din lemn vopsite în alb, sculptate în bazorelief. Una din spiţele exterioare la
închidere (pe aversul evantaiului) are o inscripţie aurită în limba germană, fiind
imprimată firma Frăţiei Deutsch Timişoara; iar cealaltă spiţă (versoul evantaiului)
are ornamente vegetale diferite decât cele de pe spiţe. Hârtia este velină în două
straturi, pictată cu scene Bidermayer pe aversul evantaiului iar pe versoul
evantaiului este simplă fără decoraţii.
La intrarea în laboratorul de restaurare obiectele descrise mai sus se aflau
într-o stare de conservarre precară, prezentând deteriorări fizico-mecanice; de
aceea voi descrie starea lor de conservare pentru fiecare obiect în parte.
Starea de conservare a evantaiului cu Nr.inv.5030:
- depuneri masive de impurităţi; fisuri; rupturi; lipsă de material suport
papetar; o spiţă de fildeş ruptă.
- depuneri masive de impurităţi; rupturi; sfâşieri; fisuri.
- depuneri de impurităţi; fisuri; rupturi; lipsă de material support papetar; cu
o spiţă de bambus lipsă; slăbirea rezistenţei şi îmbrunirea hârtiei support, ca urmare
a acţiunii luminii şi a acidităţii uşor crescute.
- depuneri de impurităţi; fisuri; rupturi; sfâşieri.
Consecinţă a stării de conservare a obiectelor descrisă mai sus au fost
necesare următoarele tratamente:
Primul evantai cu Nr.inv.M.5030 a necesitat tratamentul următor:
- dezinfecţia preventivă a obiectului în etuvă, cu paraformaldehidă în punct
de sublimare; curăţirea uscată, cu praf de gumă; curăţirea spiţelor de fildeş;
consolidarea prin operaţii de palisare şi de îndepărtare a surplusului de adeziv;
deplierea hârtiei suport acolo unde a fost cazul; consolidarea cu văl japonez pe
ambele feţe a fisurilor şi a rupturilor;
Evantaiul al doilea cu nr.inv.M.5032 a necesitat următorul tratament:
de sublimare; curăţirea uscată cu praf de gumă; deplierea hârtiei suport, acolo unde
a fost cazul; consolidarea cu văl japonez a fisurilor şi a rupturilor, pe ambele feţe;
Al treilea evantai cu nr.inv.M.5033 a necesitat următoarele tratamente:
de sublimare; analiza pH-lui înainte de spălare; stabilirea gradului de încleiere
înainte de spălare; desprinderea hârtiei suport, de pe spiţe, pe suport de sticlă prin
tamponări uşoare; spălarea hârtiei japoneze, pe support de sticlă; uscarea liberă pe
foi de filtru; analiza pH-lui după spălare; stabilirea concentraţiei de carboximetilce-
Restaurarea unor evantaie din secolul al XIX-iea pe suport papetar 383
luloză pentru reîncleiere; reîncleierea cu soluţie de carboximetil celuloză pe ambele

feţe; uscarea pe foi de filtru; consolidarea fisurilor şi a rupturilor cu văl japonez;
completarea cu hârtie japoneză prin metoda „la dublu"; degajarea surplusului de
hârtie japoneză; recompunerea evantaiului;
Evantaiul al patrulea cu nr.inv.M.5034, a necesitat următorul tratament:
- dezinfecţia preventivă a evantaiului în etuvă, cu paraformaldehidă în punct
sublimare; deplierea hârtiei suport unde a fost cazul; curăţirea uscată cu praf de
gumă; consolidarea cu văl japonez a fisurilor şi a rupturilor;
Scopul lucrării de faţă nu este numai acela de a prezenta metodele de
restaurare aplicate pe evantaiele cu suporţi de hârtie, fildeş, lemn şi bambus, ci şi
acela de a trage un semnal de alarmă cu privire la modul de depozitare, păstrare şi
manipulare defectuoasă a obiectelor de patrimoniu care duce la agravarea „stării de
sănătate" a obiectelor.
BIBLIOGRAFIE
1. Registrul de inventar al Muzeului Naţional de Istorie al Transilvaniei.

2. Probleme de patologie a cărţii, Bucureşti, 1975; p. 129-13 3 şi 167-168.
3. M. Mihalcu - Conservarea obiectelor de artă şi a monumentelor istorice,
Editura Ştiinţifică, Bucureşti, 1970; p. 201-202.
RESTORING OF FOUR FANS FROM THE 19TH CENTURY

ON P APER SUPPORT
(Summary)
The present article refers to the procedures of restoring and preserving of

four fans dated in the 191h century A.D„ proceedind from the old collections ofthe
Transylvanian Museum.
The pieces, made from diverse tipes of paper with wooden, ivory and
bamboo supports were in precarious conditions, presenting mechanical
deteriorations.
The objects supported disinfections, cleanings, consolidations with Japanese
vei] and completing with Japanese paper.
384 ADRIANA BULBUC
EVANTAI, FILDEŞ ŞI HÂRTIE, SEC. XIX, M5030
ÎNAINTE DE RESTAURARE
EVANTAI, FILDEŞ ŞI HÂRTIE, SEC. XIX, M5030
DUPĂ RESTAURARE
386 ADRIANA BULBUC
EVANTAI, BAMBUS ŞI HÂRTIE, SEC. XIX, M5032
388 ADRIANA BULBUC
DUPĂ RESTAURARE
390 ADRIANA BULBUC
ÎN TIMPUL RESTAURĂRII
DUPĂ RESTAURARE
392 ADRIANA BULBUC
EVANTAI, LEMN ŞI HÂRTIE, SEC. XIX, M5034
Restaurarea unor eva11taie din secolul al XIX-iea pe suport papetar 393
EVANTAI, LEMN ŞI HÂRTIE, SEC. XIX, M5034
DUPĂ RESTAURARE
RESTAURAREA UNEI TEXTILE RELIGIOASE
ADELA DOBRESCU
Biserica a fost întotdeauna un puternic promotor al artei, al culturii, dar şi

un loc sigur de păstrare ale tuturor creaţiilor de acest gen. Secole de-a rândul
biserica nu numai că a fost un comanditar constant în domeniul artei, dar a
protejat artiştii şi operele lor. Datorăm astăzi acestor preocupări constante
existenţa în colecţiile multor muzee a unor obiecte de artă nepreţuite.
Colecţia de textile a Muzeului Judeţean Satu Mare este fără îndoială una
deosebită atât prin varietatea cât şi prin valoarea ei. Textilele religioase sunt o
categorie importantă în aceasta colecţie. Faptul că Satu Mare este o zonă în care
au co-existat în bună înţelegere atâtea secole mai multe naţionalităţi şi implicit
mai multe rituri se reflectă şi în colecţia de textile a muzeului. Alături de
epitrahile şi feloane, colecţia cuprinde acoperitoare pentru Masa Domnului,
costume preoţeşti aparţinând ritului catolic.
Piesa prezentată astăzi face parte din această colecţie şi este deosebită nu
numai prin materialele din care a fost creată ci şi prin tehnică şi abordare. În
general textilele religioase au ca suport material mătăsurile (de la mătasea
naturală la brocardurile grele) sau pânzele fine de in sau bumbac. Obiectul pe
care vi-l prezint astăzi are ca suport o ţesătură de bumbac mai groasă dar foarte
fină. Ţesătura este realizată în legătură pânza cu aspect de bătătură şi conţine
fire metalice, mai exact lame. Ornamentica este şi ea deosebită faţă de cea a
textilelor religioase familiare nouă. Textilele religioase erau ornamentate cel
mai des prin brodare şi pictare, de data aceasta avem de-a face cu un colaj.
Materialul din care s-a realizat colajul este catifeaua şi el este „susţinut" de fire
metalice şi mărgeleluţe. Cromatica este sobră, suportul având culoarea bej pe
care sunt prinse bucăţi de catifea de culoare verde, mov, albastru. Piesa are
formă dreptunghiulară şi ornamentele urmăresc cele patru laturi ale
dreptunghiului. În centru se află o floare ale cărei petale, în număr de patru,
sunt prinse sub forma de cruce. Motivistica este în întregime vegetală. Motivul
principal este tulpina, care se arcuieşte sub forma literi „S", florile fiind dispuse
de-o parte şi alta a acesteia. Corpul principal al motivelor este realizat din firele
metalice, iar florile şi frunzele sunt realizate din catifea pe care mai vin înserate
mărgeluţe şi alte fire metalice. Fiecare frunză şi fiecare floare este conturată de
un fir metalic, fir care formează întregul desen al piesei. Piesa era dublată de un
material a cărui textură şi rezistenţă era identică cu cea a tifonului.
396 ADELA DOBRESCU
Deteriorările şi degradările cu care piesa a sosit în laboratorul de

restaurare nu numai că erau multe dar unele erau grave. Cele mai vizibile, erau
petele care erau multe, pe zone extinse şi de origine necunoscută. Investigarea
mai atentă a piesei a relevat faptul ca unele dintre pete erau de la lumânările
folosite în biserică. Petele erau vechi, de o grosime considerabilă şi grăsimea
din compoziţia cerii pătase ireversibil catifeaua. Materialul cu care era dublată
piesa era rupt, destrămat şi pătat, ceea ce însemna că el nu mai putea îndeplini
rolul pe care îl avea. Colajele realizate din catifea erau desprinse, destrămate,
decolorate, firele metalice erau murdare, desprinse de pe suportul piesei şi de pe
miezul textile. Multe din mărgeluţele cu care era ornamentată piesa lipseau sau
erau desprinse. Concluzia: piesa necesita o intervenţie imediată şi de amploare
pentru a o readuce cât mai aproape de starea iniţială.
Curăţirea mecanică, ca primă fază, a fost un proces delicat realizat cu
mare grijă din cauza tuturor elementelor care erau descusute şi desprinse. S-a
pensulat piesa cu pensule moi şi de mărimi medii, pensule care au permis o
curăţire destul de corectă pe întreaga suprafaţă a piesei şi mai ales în zonele
colajului. După terminarea acestei faze am dezasamblat piesa, am îndepărtat
dublura şi am pregătit curăţirea chimică a acesteia. Am testat mai mulţi
solvenţi, dar din nefericire petele nu au putut fi îndepărtate într-un procent prea
mare. Sperăm, totuşi, că spălarea piesei să mai atenueze din pete.
Tratamentul umed s-a realizat în mai multe etape. Era vizibil faptul că
piesa era deshidratată şi necesita o rehidratare urgentă. Totuşi am suspus-o mai
întâi unei băi de emoliere, sperând că alcool etilic din soluţie să mai atenueze
din tăria petelor. După baia de emoliere a urmat baia de spălare cu decoct de
Radix Saponaria. Al treilea pas al tratamentului umed a fost cel al rehidratării.
Baia s-a făcut în soluţie de glicerină şi am repetat-o de trei ori, până am obţinut
o rehidratare corespunzătoare. Toate fazele tratamentului umed s-au executat
având piesa prinsă între două foi de tul care au împiedicat pierderea de
materiale şi mă refer la firul metalic şi la mărgeluţele care erau desprinse. Am
clătit piesa de mai multe ori şi am lăsat-o să se usuce liber.
Au urmat, în mod logic, fazele restaurării. Prima dată am restaurat
suportul piesei, care în două locuri avea lipsuri ale bătăturii şi urzelii, prin
reţeserea acestor zone într-un mod care să semene cu ţesătura iniţială. După
aceea am trecut la prinderea colajelor de catifea. Au fost prinse toate motivele
vegetale indiferent de starea de conservare. A urmat consolidarea firelor
metalice şi a mărgeluţelor. Întreaga piesă a fost consolidată pe suport de
bumbac natural, în gherghef. După terminarea acestei faze am trecut la dublarea
piesei. Am ales ca dublură o pânză de bumbac, aceiaşi pe care am consolidat
piesa. Am vopsit-o într-o culoare cât mai apropiată de cea a suportului piesei şi
am ataşat-o prin coasere.
Franjurii piesei au fost şi ei supuşi tratamentelor uscate şi umede de
curăţire. Tratamentul umed de curăţire s-a realizat în baie de Complexon şi
Restaurarea unei textile religioase 397
după aceea s-a trecut la baia e rehidratare. Miezul firelor metalice fiind textil a
fost nevoie de această fază pentru a reda fibrelor textile o parte din elasticitate
şi higroscopicitate.
După dublarea piesei a urmat ataşarea franjurilor. Această fază s-a
realizat, la fel ca toate celelalte faze, manual.
THE.RESTORATION OF A RELIGIOUS TEXTILE

(Summary)
The article is about a beautiful religious textile that was realy dameged during
the years. The object is not just beautiful but technicaly speak:ing, interesting.
Beautiful vegetal motives were drawn with metal therads on a cotton support.
Colored beads were added on the velvet motives. All this needed to be restored. The
velvet motives need to be stiched, wax stain needed to be removed from the cotton
support. The proces was delicat, but in the end the object recovered its original form.
1. Ansamblu faţa înainte de restaurare 2. Ansamblu spate înainte de restaurare
3. Detaliu înainte de restaurare 4. Detaliu în timpul restaurării
398 ADELA DOBRESCU
5. Ansamblu în timpul restaurării 6. Ansamblu faţă după restaurare
7. Ansamblu spate după restaurare
RESTAURAREA UNUI
CHIPIU MILITAR DE HUSAR
EMESEVARGA
Chipiul (csako) militar de husar aparţine Muzeului Judeţean şi face parte din
vechea colecţie Kolcsey. Denumirea de husar (cavalerist) este specifică limbii
maghiare. Husarii erau cavalerişti de tipul cavaleriei uşoare. Apar în corpuri izolate
încă în jurul anilor 1600. Au purtat întotdeauna costumul lor naţional deosebindu-se
regimentele unele de altele, doar prin culoarea dolmanului şi a pantalonilor, datorită
şnururilor.
În timpul Războiului de 30 de ani nu se ştia încă de uniforma husarilor. Aceasta
apare în secolul al XVIIl-lea şi se compune din următoarele piese: jacheta cu
brandenburigi bogaţi, dolman împodobit la fel, în general pantaloni albaştri şi kalpag
(cusma) în diferite culori, în funcţie de regimente, cizme lungi, galbene, mai târziu
negre şi pelerina lungă şi croită rotund. În 1767 kalpag a fost înlocuit cu csako
(chipiu).
Chipiul se compune din mai multe părţi:
Cilindrul - este croit din pânz.ă care la exterior este de culoare bej (pe anumite
porţiuni pătată cu roşu), iar în interior este de culoare verde. Atât pânz.a bej cât şi
pânza verde au fost tratate astfel încât să fie impermeabile. Cilindrul are între cele
două bucăţi de pânz.ă, bucăţi dreptunghiulare de lemn late de 1,2 cm dispuse pe
lungimea cilindrului şi fixate prin cusături. Cele două bucăţi de pânză sunt îmbinate de
asemenea prin cusătură manuală. Peste pânza exterioară a existat original o bucată de
postav roşu din care astăzi se păstrează cca. 15%. Este posibil că pe partea frontală a
cilindrului să fi existat un element decorativ, din piele, din care astăzi se păstrează
doar o mică parte. Datorită fragilizării bucăţilor de lemn, au fost adăugate pe interiorul
cilindrului (ulterior) cercuri din sârmă, care la momentul restaurării erau ruginite.
Restaurarea cilindrului - după dezasamblare şi pensulare s-a realizat trata-
mentul umed de curăţire, tot prin pensulare, dar rapidă datorită bucăţilor de lemn din
interiorul cilindrului. Toate operaţiunile s-au realizat rapid, iar uscarea a trebuit să fie
dirijată. Tratamentele s-au realizat cu soluţii de înmuiere, soluţie de Radix Saponaria.
Pe interiorul cilindrului a fost consolidată o pânz.ă vopsită în verde, iar pe exte-
riorul cilindrului a fost consolidată o stofă vopsită în roşu. Fixarea lor s-a făcut
manual.
Sârmele de la interior au fost schimbate cu cercuri din material plastic
îmbrăcate în pânz.ă de culoare verde.
400 EMESEVARGA
Capacul - este cusut manual de cilindru şi are diametru de 17,5 cm. Este
realizat dintr-o pânză tratată pe partea interioară pentru a o face impermeabilă. Pentru
ai da ţinută, capacul avea ataşat un cerc din lemn. Peste această pânză, presupunem, că
a existat o bucată de postav roşu identică cu cea de pe cilindru.
Restaurarea capacului - datorită stării de fragilizare în care se află, pânza
capacului nu a mai fost prinsă înapoi. Am optat pentru înlocuirea ei, tăcându-se doar o
conservare: curăţire prin tamponare cu soluţie din apă distilată şi alcool etilic. Capacul
cilindrului s-a realizat dintr-un carton care a fost fixat între două bucăţi de stofă.
Cozorocul - este realizat din carton gudronat, iar marginile sunt tivite cu o
bucată de piele neagră. La interior, cozorocul e vopsit în culoare verde.
Conservarea cozorocului - el a fost curăţit prin tamponare cu soluţie de apă
distilată şi alcool etilic.
Pielea - a fost folosită pentru a căptuşi interiorul cilindrului. Ea e tăiată în 8
triunghiuri egale. Pe exterior pielea a fost folosită la spatele cilindrului (ceafa).
Conservarea pieleii - s-a realizat pe o perioadă lungă cu o soluţie
vitaminizantă.
Şnurul - este un accesoriu care însoţeşte chipiul, ornându-l atât la îmbinarea cu
cozorocul, cât şi la îmbinarea cilindrului cu capacul. Este realizat dintr-o bază (fire de
bumbac) peste care veneau îmbinate fire de culoare verde, alb, roşu. Modul în care ele
erau îmbinate tăcea ca şnurul să aibă patru feţe. Motivul de pe şnur este motivul
brăduţului. Şnurul se îmbină frontal pe partea dreaptă şi în spate formează două găici.
Pe gaica de pe partea dreapta erau prinse rozetele cu ciucurii, iar în gaica din spate era
prins întreg ansamblul care este format dintr-un nod, rozete şi ciucuri. Cele două
şnururi (de la îmbinarea cu cozorocul şi de la îmbinarea cu capacul) sunt prinse cu
sfoară. Nodul, care este destul de complex, prinde în el o bună bucată din şnur, care
apoi este unită cu o altă bucată de şnur ca un inel şi de unde pornesc în jos rozetele şi
cmcum.
Restaurarea şnurului - s-a realizat prin brodare pe pânză de bumbac folosind
pasul plat de broderie, urmând motivul brăduţului, cu fire de bumbac alb, roşu şi
verde. Şnurul original, ca şi şnurul reconstituit au fost îmbrăcate într-un tul de culoare
marome.
Piesa a fost asamblată prin cusături manuale.
THE RESTORATION OF A MILITARY PEAKED CAP

(Summary)
The restoration of a military peaked cap the object was in a very bad
conservation state, formlessless and short of materials. the restoration was made by
replacing some of the missing materilas, reconstruction of the dameged parts and
reconstruction of the decorative cord. the restoration was a difficult process becouse
ofthe form ofthe object.
Restaurarea unui chipiu militar de husar 401
402 EMESEVARGA
Restaurarea unui chipiu militar de husar 403
404 EMESEVARGA
RESTAURAREA ŞI CONSERVAREA UNOR
PIESE METALICE DINTR-UN MORMÂNT DE
INCINERATIE SEC.II E. N.
'
ELISABETA MARINCIUC, MARIUS MICU
În toamna anului 2003, în urma unor săpături de salvare ocazionate de

investiţia firmei Michelin în Zalău, au fost descoperite mai multe morminte de
incineraţie germanice (vandalice), datând din mijlocul secolului al Ii-lea e.n.
Pe lângă piesele ceramice, au fost găsite şi piese din fier (dălţi, lance,
cuţite, cataramă, foarfeci, săgeţi, cuie, umbo ).
Toate piesele metalice au fost defonnate şi rupte iar în urma arderii
rugului funerar, ele au su;erit un puternic proces de ardere, ceea ce ~;-a putut
observa pe suprafaţa lor.
Există două variante pentru explicarea distrugerii, a deformării sau a
ruperii pieselor din morminte. O primă variantă în opinia arheologilor, ar fi
aceea de a distruge funcţionalitatea aimelor pentru ca spiritul defunctului să nu
se mai întoarcă cu ele printre cei vii. A doua variantă ar fi aceea de a distruge
armele pentru a nu fi refolosite de eventualii jefuitori.
Piesele au fost restaurate în laborator, iar replicile lor vor fi expuse în
holul fabricii Michelin din Zalău.
În lucrare ne vom referi doar la două dintre piesele din fier găsite în două
morminte diferite: o spadă şi o foarfecă.
Spadă are o lungime de 60 centimetri, lăţimea este de 5 centimetri, este
tip roman cu două tăişuri (sabie scurtă).
Foarfeca are o lungime de 18 centimetl;, lungimea lamei de 8,5
c·~ntimetri şi lăţimea lamei Ia bază de 2 centimetri.
În momentul întrării în laborator (foto nr. 1 ~i nr. 2), piesele au fost
încărcate cu pământ.
După degajarea lor <lin stratul de sol (foto Pr. 3 şi foto nr. 4), piesele au
fost supuse unor analize macroscopice şi microscopice.
S-a constatat prezenţa straturilor de coroziune, cu tendinţe mari de
exfoliere mai ales pe suprafaţa foarfecii, tipic produşilor de coroziune ai fierului
şi care au înglobat o marc cantitate de sol din mediul de zacerc.
406 ELISABETA MARIN CIUC, MARIUS MICU
Fierul este metalul cel mai dispus la acţiuni de coroziune. În stare ionică
poate fi reprezentat prin compuşi fero (II), feri (III) şi ferat (IV). Feraţii sunt
combinaţii în stabile care cedează oxigen şi trec în combinaţii ferice Fe (III).
Combinaţiile Fe (II) sunt de culoare verde deschis, instabile dar aceştia
primesc oxigen cu uşurinţă şi trec în ioni Fe (III) de culoare gălbuie.
Suprafaţa pieselor din fier se acoperă cu un strat de oxid, care nu este un
strat protector. La cea mai mică urmă de umiditate stratul de oxid se hidratează
şi devine strat de coroziune. Cercetările au demonstrat că pe lângă hidroxidul
de fier sunt prezenţi şi combinaţiile fierului în stare alfa şi gama FeO(OH), ca
oxizi de Fe(II) şi Fe(III).Hidroxidul de fier Fe(III) la încălzire trece în FeO(OH)
insolubil, apoi în oxid de fier Fe(III) sub formă de Fe203 (hematit).
Acest compus poate fi redus în Fe304(Fe0.Fe203) care poate fi redus
apoi la oxid de fier Fe(II) de culoare neagră.
Pe lângă combinaţiile fierului cu oxigenul, mai pot fi prezenţi în stratul
de coroziune carbonaţi de fier FeC03, fosfaţi de fier Fe3P04.8H20, sulfuri de
fier FeS2. Aceşti compuşi rezultă din combinaţiile chimice la care participă
fierul prin acţiunea factorilor din mediul înconjurător şi din mediul de zacere.
Procesul de coroziune în cazul pieselor care au avut un contact mai
îndelungat cu solul, depinde de compoziţia solului. Solurile cu un pH bazic au o
acţiune mai lentă asupra pieselor din fier. Solurile nisipoase, mai permeabile,
dezvoltă o acţiune de coroziune puternică. Pământurile compacte unde aerul
pătrunde greu, ridică altfel de probleme.
Suprafaţa pieselor care sunt scoase din săpături arheologice prezintă
hidraţi de carbon care sub acţiunea unor bacterii din sol, activează procese de
fermentaţie din care rezultă bioxid de carbon şi hidrogen. Hidrogenul intră în
reacţie cu stratul de oxid de fier prezent pe suprafaţa piesei iar bioxidul de
carbon determină un mediu anaerob în care se dezvoltă bacterii care ajută la
reducerea sulfaţilor.
Aceste două tipuri de bacterii pot activa procese complicate de coroziune.
Dintre produşii de coroziune ai fierului, deosebit de periculoşi sunt
compuşii care conţin clorul. Ionii de clor au rol de catalizator în procesele de
oxidare iar reacţiile în lanţ dezvoltate nu pot fi oprite decât în lipsa umidităţii şi
a oxigenului, lucru greu de realizat.
Deci, pe suprafaţa pieselor în toată perioada în care au zăcut în pământ
s-au desfăşurat procese chimice complicate, de aceea, pe tot parcursul
procesului am încercat sa eliminăm reacţiile chimice sau electrochimice
agresive prin care, datorită coroziunii intercristaline, piesa sa sufere şi mai mult,
să i se desprindă părţile puternic corodate.
În alegerea metodelor de tratare am analizat minuţios starea lor în
momentul în care au intrat în laborator.
Restaurarea şi conservarea unor piese metalice dintr-un mormânt... 407
Experienţa ne-a demonstrat că cele mai bune rezultate au fost atinse

atunci când am combinat procesele mecanice de curăţare cu tratamentele
chimice şi electrochimice.
În bibliografia de specialitate există o mare varietate de metode de tratare
chimică. Am încercat să aplicăm acele metode care s-au potrivit cel mai bine cu
starea de conservare a pieselor descoperite în morminte.
Piesele s-au putut clasifică în trei categorii în funcţie de starea iniţială în
care au fost aduse în laborator.
Piesele aflate într-o stare avansată de degradare, au avut prioritate la
restaurare ele fiind într-un procent mai ridicat.
Piesele aflate într-o stare bună şi foarte bună de conservare au fost supuse
continuu unui proces de menţinere a umidităţii în limitele existente în pământul
în care au zăcut până la primele intervenţii de restaurare.
Trebuie să menţionăm faptul ca piesele au ajuns în laborator cam la o
săptămână după ce ele au fost scoase din săpătură. În toată perioada până să
ajungă la laborator, ele au suferit un uşor proces de deshidratare, anotimpul
umed şi răcoros în care au fost descoperite (toamna) ajutând la menţinerea
umidităţii lor.
Din punct de vedere fizico-mecanic degradările mai importante pe care
le-au suferit piesele sunt deformarea mecanică a braţelor faţă de planul iniţial
cu aproximativ 5 centimetri în cazul foarfecii şi îndoirea spadei începând la 18
centimetri de vârf în două bucle de 10 centimetri în cazul spadei.
Deformările s-au făcut intenţionat cu scopul distrugerii funcţionalităţii
lor.
Investigaţiile efectuate asupra obiectelor şi asupra unor eşantione de
produşi de coroziune prelevate de crustele care le acoperă au dus la concluzia
ca aceste obiecte au suferit un proces de degradare tipic pentru coroziunea în
sol.
Testele au pus în evidenţă existenţa unui proces de coroziune activ
determinat de acţiunea factorilor agresivi din mediul de zicere asupra suprafeţei
metalice a obiectului.
Dintre produşii de coroziune existenţi pe suprafaţa metalului amintim:
lepidocrocitul [rugina-FeO(OH)],magnetita-Fe304 şi illitul (oxid complex-K-
Na-Ca-Mg-Al-Fe-Si-Ti-0-) din solul de zacere.
Piesele descoperite au fost extrem de expuse pericolului degradării
progresive datorită probabilităţii mari de activare a coroziunii în absenţa unui
tratament de restaurare şi conservare adecvat şi urgent.
Prima intervenţie asupra obiectelor a fost degajarea suprafeţei lor de
depunerile mari de pământ. Aceasta s-a făcut cu instrumentar adecvat, cu
atenţie pentru a nu accidenta suprafeţele lor.
În continuare pentru eliminarea depunerilor de sol, ele au fost tratate cu
soluţie de hexametafosfat de sodiu 15% în apă, urmate de o spălare şi o periere
408 ELISABETA MARINCIUC, MARIUS MICU
sub jet de apă. Am intervenit mecanic pentru a îndepărta crustele produşilor de

coroziune dislocate.
Datorită faptului ca ambele piese au avut un miez metalic consistent
pentru reducerea chimică a oxizilor de fier am folosit soluţie 20% acid fosforic
în apa distilată cu 1% inhibitor în băi de câte o oră.
Am neutralizat piesele prin menţinerea lor sub jet de apă periindu-le cu
perie de oţel, apoi am trecut la curăţarea lor mecanică.
Spada s-a curăţat mai repede, pentru că aglomerările produşilor de
coroziune s-au evidenţiat doar la partea îndoită a lamei, având un strat uniform
şi subţire de produşi uşor aderenţi la suprafaţa metalului, care s-au desprins la
primele intervenţii.
Spada a urmat un proces de pasivare prin imersare timp de 3 minute în
soluţie 20% de acid fosforic în apa distilată, urmată de suspendare în aer timp
de 5 minute, îndepărtarea excesului de soluţie de pe suprafaţa obiectului prin
tamponare şi uscare în aer liber pe hârtie de filtru.
Toate aceste intervenţii s-au făcut în scopul obţinerii unui film protector
de fosfaţi pe suprafaţa obiectului.
Foarfeca, după tratamentele mecanice nu s-a curăţat, de aceea am trecut
la repetarea tratamentului chimic.
În urma acestui tratament suprafaţa metalică a fost degajată prin
intervenţii mecanice repetate cu instrumentar adecvat (freze, perii etc.),am
continuat restaurarea cu pasivarea piesei la fel ca în cazul spadei, uscarea
făcându-se în aer liber.
În timpul intervenţiilor am avut mare grijă ca în zonele în care piesele au
suferit deformări mecanice, ele să nu se rupă. Observând că una din braţele
foarfecii în zona de deformare riscă să se rupă, am întărit zona critică cu răşină
epoxidică şi am continuat intervenţiile după uscarea răşinii.
O intervenţie similară am făcut şi în cazul spadei, după operaţia de
pasivare.
După ultimele intervenţii mecanice piesele au fost stabilizate pentru
eliminarea clorurilor cu soluţie de hidroxid de amoniu cu carbonat de amoniu,
când hidroxidul de fier Fe(OH)3 trece în oxid stabil Fe203 prin încălzire.
A urmat taninarea pieselor care s-a făcut la temperatura de 70 grade
Celsius.
În final piesele au fost conservate cu Paraloid B72 în toluen în vederea
. protejării suprafeţei metalice împotriva acţiunii nocive a factorilor agresivi din
mediu.
Replicile ştiinţifice ale tuturor pieselor descoperite în aceste morminte
vor fi expuse în holul Fabricii de corduri metalice Michelin Zalău iar piesele
restaurate şi conservate intră în patrimoniul Muzeului Judeţean de Istorie şi
Artă-Zalău.
BIBLIOGRAFIE
Plenderleith 1956 The conservation of antiouities and Works of arts, London,

1956
Mihalcu 1970 Conservarea obiectelor de artă şi a obiectelor istorice,
Bucureşti, 1970
*** Conservation ofmetals, Veszprem, Hungary, 1990.
RESTAURATION AND CONSERVATION OF METHAL PIECES IN

AN INCINERATION TOMB 2°d CENTURY A.D.
(Summary)
In the Autumn of 2003, following some salvation diggings by Michelin

Company in Zalău, there were found severa! German incineration graves from
the 2"d century A.D.
The two pieces extracted from the graves were of this type.
The pieces have been restored according to their initial state of
degradation. There were used hexametaphosphate solutions, phosphoric acid
and reiterated mechanical cleanings.
In the end, the pieces were tanninated with Paraloid B72 in toluene.
The replications of the pieces will be exhibited in the hall of Michelin
and the originals will enter the patrimony of History and Art County Museum -
Zalău.
410 ELISABETA MARIN CIUC, MARIUS MICU
412 ELISABETA MARINCTIJC, MARIUS MICU
RESTAURAREA ŞI CONSERVAREA UNOR
ACCESORII VESTIMENTARE DIN METAL
COMBINAT CU ALTE MATERIALE
VASILICA-DANIELA POP
Eleganţa portului de sărbătoare a fost dintotdeauna „înnobilată" de

accesoriile vestimentare. O poşetă elegantă asortată cu încălţămintea,
mărgelele, broşele, inelele şi nasturii confecţionate din aceleaşi materiale aduc
un plus de farmec costumului atât femeiesc cât şi bărbătesc în orice epocă. Din
nefericire, combinarea materialelor organice cum sunt: pielea, materialele
textile; cu materiale anorganice ca: sticla, metalul, duc la deteriorarea diferită şi
uneori mai rapidă a acestor obiecte în timp.
Aceste asocieri de materiale, obligă restauratorul la abordarea
problematicii de restaurare-conservare prin prisma asocierii celor două tipuri de
materiale [1]. In consecinţă, alegerea tipului de tratament se va face
particularizat în funcţie de combinaţia existentă.
Restaurarea şi conservarea unei poşete din piele placată cu bronz (fig. I)
şi o salbă de mărgele din sticlă pictată prinsă cu inele din bronz de o bentiţa de
catifea (fig.2) aflate în colecţia Muzeului Etnografic al Transilvaniei din
Cluj-Napoca, fac obiectul acestui articol.
Poşeta din piele placată cu bronz are dimesiunile de 18 x 9 cm, este
prevazută cu un compartiment interior, cusută cu fir de bumbac inpregnat în
ceară. Placa metalică din bronz este gravată cu motive geometrice şi are butoni
aplicaţi pe margini şi sub formă de grilaj rombic pe suprafaţă; fiind prinsă pe
poşetă la una din laturi cu inele de bronz şi pe restul suprafeţei prin ştanţare
(fig. I a şi c). Analiza vizuală şi microscopică relevă produşi de coroziune bruni
ai cuprului (carbonaţi, oxizi şi sulfuri) existenţi pe suprafaţa plăcii( fig. la).
Aceştia au fost îndepărtaţi prin perierea suprafeţei cu un baton de fibră de sticlă
umezit în soluţie de complexon III după degresarea cu acetonă a suprafeţei. A
urmat etapa conservării pielii, material organic, foarte uscată şi prezentând
multiple crahluri de dimensiuni variabile, mai ales în partea din spate (fig. la).
Pielea este un material dificil de conservat, deoarece nu poate fi
considerat ca un material singular [2-3]. In primul rând aceasta este
confecţionată din diferite mamifere sau reptile şi prelucrată în diferite moduri.
Conservarea pielii este abordată în general atât prin metode active, atunci când
414 V ASILICA-DOMNICA POP
se încearcă stoparea proceselor de deteriorare, cât şi prin metode pasive, când

se acordă importanţă modului şi condiţiilor de păstrare a obiectelor din piele
[4]. Primul semn al degradării chimice a pielii sunt crahlurile în zonele care se
îndoaie sau pliază în timpul folosirii. Pe măsură ce deteriorarea avansează
crahlurile se întind şi se lărgesc iar ţesutul animal de sub crahluri îşi pierde
rezistenţa şi uneori se dezintegrează formând o pudră brun-roşcată [5].
Din multiplele metode de conservare activă ale pielii conbinate cu alte
materiale existente în literatură [ 1- 7] am selectat o metodă compatibilă cu
asocierea conservării atât a pielii cât şi a bronzului. In prima etapă, s-a efectuat
îndepartarea particulelor de praf şi murdărie existente pe piele cu ajutorul unei
perii fine şi aspirare. Manipularea obiectului s-a făcut cu mănuşi din cauciuc
degresate cu alcool tehnic înainte de fiecare utilizare, pentru a nu lăsa amprente
de grăsime. Poşeta a fost apoi introdusă într-un amestec de gli~erol, alcool
etilic, formaldehidă şi apă distilată timp de o săptamână [9]. Aceasta
combinaţie duce la umectare, redând şi flexibilitatea pielii. Singurul risc este
acela că glicerolul fiind higroscopic, în timp şi în condiţii de mediu propice va
putea duce la dezvoltarea mucegaiului. Prin urmare condiţiile de depozitare ale
obiectului vor trebui monitorizate permanent. Ultima operaţie a constat în
uscarea obiectului timp de mai multe zile pe hârtie de filtru la temperatura
ambiantă. Placa metalică, neafectată de tratamentul umed al pielii a fost
degresată cu alcool şi acetonă şi impregnată cu soluţie de Paraloid B72 5% (fig.
1 b şi d).
De importanţa majoră sunt condiţiile de depozitare a materialelor
organice, în special a pielii [4] care este afectată de umiditate, temperatură
oscilantă, lumină, praf, fungi, poluare atmosferica si manipulare defectuoasă.
Institutul Canadian de Conservare [8] recomandă pentru obiectele ce au în
componenţă piele menţinerea nivelului umidităţii în intervalul de 45-55% şi a
temperaturii între l 8-20°C. Reglarea nivelului umidităţii este extrem de
importantă, pielea fiind receptivă la cea mai mică schimbare a umidităţii. In
acest sens, în vederea depozitării obiectului, acesta a fost învelit cu netex alb şi
depozitat într-o cutie de carton. Umiditatea şi temperatura depozitului este
monitorizată săptămânal cu ajutorul unui termo-higrometru electronic.
Salba de mărgele din sticlă pictată are o lungime a bentiţei de catifea de
23 cm. Mărgelele sunt prinse pe inele de fir de bronz pe două rânduri
longitudinale şi 30 şiruri perpendiculare cu câte trei mărgele colorate diferit şi
de mărimi diferite (fig. 2a). Datorită complexităţii şi materialelor variate
folosite la confecţionarea salbei, primul pas în restaurarea obiectului a constat
în demontarea părţilor care permiteau acest lucru. In acest sens a fost
îndepărtată bentiţa de catifea neagră, şi aspirată în vederea îndepărtării
depunerilor de praf.
Sticla este un material anorganic, solid, amorf şi cea mai mare problemă
o ridică faptul că în timp devine casantă. Deoarece şi cuprul este tot un material
Restaurarea şi conservarea unor accesorii vestimentare din metal... 415
anorganic, tratamentul metalului şi al sticlei s-a făcut împreună fără demontarea

acestora.
In prima etapă a fost tratată sticla prin spălări repetate cu soluţie apoasă
de hidroxid de sodiu 20%, [ 1O] urmate de neutralizare prin spălări repetate în
apă distilată şi uscare pe hârtie de filtru.
Produşii de coroziune bruni ai cuprului (carbonaţi, oxizi şi sulfuri) au fost
îndepărtaţi în a doua etapă prin perierea inelelor de legătură şi de montare a
mărgelelor salbei, cu un baton de fibră de sticlă imersat în prealabil într-o
soluţie de praf de cretă şi acid citric 10%. Au urmat spălări repetate în apă
distilată şi uscări pe hârtie de filtru ale piesei. După uscarea completă, salba a
fost introdusă 15 minute în alcool etilic concentrat şi uscată pe hârtie de filtru
înainte de impregnarea acesteia în totalitate prin imersie în soluţie caldă (35°C)
de Paraloid B72 3%. Soluţia de impregnare a fost încălzită pentru a penetra mai
bine în margelele de sticlă fragilizate şi cu aspect poros.
In final, a fost recusută bentiţa de catifea (fig. 2b) iar piesa învelită în
netex şi depozitată într-o cutie de carton.
Cele două piese au ridicat probleme mai ales privind alegerea metodei de
conservare activă a acestora, motiv pentru care am considerat interesantă
expunerea metodelor de restaurare şi conservare a acestora.
RESTORATION AND CONSERVATION OF SOME OBJECT

MADE FROM METAL COMBINED WITH OTHER MATERIALS
(Summary)
A handbag made from leather in combination with copper alloy and a

neckless made from glass, copper wire and balck velvet made de subject of this
paper. Methods used for restauration and conservation were selected in
appropiate manner to stop the deterioration process, ensure the stability, and
time resistence of the objects, taking account of multi component material.
BIBLIOGRAFIE
1. Plenderleith, H. J. The Preservation of Leather Bookbindings. Great Britain:

The Trustees of the British Museum, 1970.
2. Waterer, J. W. A Guide to the Conservation and Restoration of Objects
Made Wholly or in Part ofLeather. New York: Drake Publishers, Inc., 1971.
3. Thomson, R. S. „A history of leather processing from the medieval to the
present time". In: Calnan, C. and Haines, B. (eds.) Leather: lts Composition
and Changes with Time. Northampton: The Leather Conservation Center,
12-15, 1991.
416 V ASILICA-DOMNICA POP
4. Dirksen, V. Journal ofConservation & Museum Studies, 3, 1997.

5. Graham-Bell, M. „Leather." In: Graham-Bell, M. (ed.) Preventive
Conservation: A Manual. 2nd Edition. British Columbia: British Columbia
Museums Association, 28-30, 1986.
6. Guldbeck, P. E. Leather: Its Understanding and Care. Nashville: American
Association for State and Local History, 1969.
7. Canadian Conservation Institute. „The cleaning, polishing and protective
waxing ofbrass and copper." CC! Notes, 9(3), 1-2, 1988.
8. Canadian Conservation Institute „Care of alum, vegetable, and mineral
tanned leather." CC! Notes, 8(2), 1-4, 1992.
9. Hamilton, D. L. Abbey Newsletter, 7 (2), 1983.
10. Sease C., Selwyn L., Zubiate S., Bam D. F., Atkins D., Studies in Conser-
vation, 42 (1), 1-11, 1997.
Figura 1. Poşetă de piele cu platcă din bronz; a) înainte de restaurare;

b) după restaurare; c) detaliu spate înainte de restaurare; d) spate după restaurare
Restaurarea şi conservarea unor accesorii vestimentare din metal... 417
Figura 2. Salbă din mărgele pictate, bronz şi catifea; a) înainte de restaurare;

b) după restaurare
RESTAURAREA BUTUCULUI BRESLELOR
ARĂDENE
RADU TUNARU
Confecţionarea obiectelor noi necesită o perioadă relativ scurtă, în funcţie

de complexitatea acestora. Durata lor de „viaţă" este influenţată de condiţiile
utilizării, păstrării sau manipulării. Timpul îşi spune cuvântul asupra a oricărui
obiect, şi tot TIMPUL este acela care îl ajută pe restaurator să înţeleagă modul
în care acesta a fost confecţionat, utilizat sau manipulat în decursul anilor.
Un amănunt deosebit de important este faptul că vorbim despre obiecte
confecţionate cu zeci sau sute de ani în urmă, când acestea erau create pentru a
fi utile mai multor generaţii, atunci când oamenii nu depindeau de această
societate de consum de care beneficiem în ziua de azi.
Dorind să lăsăm şi noi generaţiilor viitoare acel trecut deosebit de
frumos, ne străduim să învingem trecerea timpului şi să prelungim „viaţa"
obiectelor care vorbesc despre istoria noastră a tuturor.
Ştiind că lemnul este un material care „lucrează" în timp, restauratorul
are nevoie de luni sau chiar ani pentru restaurare, folosind aceleaşi tehnici şi
materiale utilizate la fabricarea lor.
Restaurarea butucului breslelor arădene a constituit o extraordinară
experienţă deoarece am putut urmări evoluţia acestuia în cei aproape nouă ani
în care acesta s-a aflat în laboratoarele restaurare-conservare ale muzeului
arădean.
La 1815, în Arad, este construită clădirea din strada Tribunul Dobra nr. 7,
colţ cu piaţa Plevnei. Ea a aparţinut unui comerciant arădean şi a avut iniţial un
etaj, unde a avut locuinţe, şi parterul, care era destinat spaţiilor comerciale.
Comerciantul îl comandă meşteşugarului Moritz Heim confecţionarea unui
butuc al breslelor văzut de acesta la Viena. În anul 1927 într-un colţ al acestei
clădiri este amplasat butucul realizat de către Moritz Heim. Nişa în care butucul
a fost amplasat era „asigurată" cu o bară metalică arcuită, încuiată cu un lacăt
masiv, confecţionat de către un lăcătuş arădean. De atunci această casă a
devenit cunoscută de arădeni sub denumirea de „casa cu lacăt". Una dintre
legende spune că acel om care reuşeşte să deschidă lacătul va primi casa.
Aceasta este cea mai cunoscută legendă de către arădeni şi nu numai. Pe lângă
legenda casei mai circulă şi altele legate de acest butuc realizat dintr-un trunchi
de stejar învelit în tablă şi în care sunt bătute câteva sute de cuie şi ţinte,
420 RADU TUNARU
realizate manual, de diferite dimensiuni şi forme. Calfele care învăţau tainele

meseriilor băteau câte un cui în acest butuc atunci când îşi te1minau ucenicia
pentru a le aduce noroc în domeniul profesional. Se spune că oricine bate un cui
în acesta devine un foarte bun meseriaş.
O altă legendă spune că butucul din Viena, realizat la 1533, a fost realizat
în amintirea unei calfe de lăcătuş care a făcut pact cu diavolul. Prin acest pact,
diavolul l-a ajutat să confecţioneze lacăte ce nu puteau fi deschise cu nici un fel
de şperaclu. Meseriaşul a ajuns astfel să acumuleze o avere impresionantă, la
ceasul achitării datoriei acesta a luat drumul spre iad. Calfele băteau câte un cui
în acest butuc în amintirea colegului lor.
Clădirea a fost renovată în mai multe rânduri suferind mai multe
modificări: i s-a mai adăugat un etaj, iar spaţiile comerciale de la parter au fost
transformate în locuinţe.
Arădenii obişnuiţi cu prezenţa butucului de la „casa cu lacăt" au rămas
stupefiaţi când, în 1995, acesta a dispărut. Câţiva indivizi l-au furat de la locul
lui însă în scurt timp, poliţiştii au reuşit să-i prindă pe hoţi. Butucul recuperat a
ajuns în laboratorul de conservare al Complexului Muzeal Arad, unde şi-a
început o nouă „viaţă".
Cei peste 150 de ani şi-au spus cuvântul afectând grav sănătatea
butucului: lemnul era foarte putrezit, prezenta un atac masiv al ciupercilor şi
insectelor xilofage, iar tabla a suferit şi ea în urma coroziunii. Stoparea atacului
xilofag, al ciupercilor şi mucegaiului s-a dovedit a fi foarte dificilă. Timp de un
an de zile butucul a stat în camera de carantină al laboratorului de conservare,
unde domnul Gheorghe Petrişor, conservator general a tratat lemnul cu
pentaclorfenolat de sodiu 5% în apă împotriva mucegaiului şi ciupercilor şi
lindan 3% în petrosin împotriva insectelor xilofage. Tratamentul s-a repetat la
diferite intervale de timp cu aceleaşi soluţii, dar în concentraţii diferite (mai tari
sau mai slabe 1-2%).
După stabilizarea obiectului din punct de vedere al atacurilor biologice,
acosta ajuns în laboratorul restaurare-lemn, unde problema majoră, de această
dată, a fost umiditatea excesivă a lemnului. Uscarea lemnului s-a efectuat doar
în mod natural, neavând o etuvă de dimensiuni atât de mari. S-a urmărit
permanent evoluţia lemnului continuând tratamentul împotriva agenţilor
biologici cu PCF Na şi lindan în diferite concentraţii, iar mai târziu cu
Xylamon. Treptat lemnul „bolnav" a fost înlăturat prin scobiri succesive în
straturi mici permiţând uscarea şi tratarea acestuia.
Datorită altor lucrări de restaurare din cadrul muzeului, butucul a mai
avut de aşteptat, dar s-a urmărit permanent starea sa. Lipsa unor substanţe au
întârziat restaurarea butucului, dar s-a încercat înlocuirea acestora cu altele de o
calitate necorespunzătoare situaţiei date. Încercările de consolidare a lemnului
au dovedit faptul că datorită umidităţii excesive materialele pe care le aveam la
dispoziţie erau ineficiente. Această umiditate a creat condiţii, în prezenţa unor
Restaurarea butucului breslelor arădene 421
substanţe, de reapariţiea mucegaiului. S-a continuat tratamentul cu PCF Na şi

Xylamon, înlăturându-se încă câteva straturi de lemn şi s-a hotărât efectuarea
consolidării lemnului cu răşină Paraloid B-72 importată din Anglia printr-o
firmă din Bucureşti.
Deşi lemnul a ajuns la o umiditate optimă, m-am împiedicat de lipsa
solventului pentru răşină. Timpul în care am aşteptat să găsim acetonă a dovedit
că lemnul era sănătos, iar încheierea restaurării se putea face în condiţii foarte
bune. După atâţia ani de restaurare şi aşteptare am folosit alcoolul tehnic ca
solvent pentru Paraloid B-72. Cu 24 de ore înainte de utilizare pregăteam
cantităţile necesare de soluţie în concentraţii de 15-20% pentru impregnare şi
de până la 25% când foloseam răşina ca adeziv. Completările cu lemn nou
(uscat şi tratat) s-au efectuat în mod treptat respectând unghiurile şi direcţia
fibrei lemnului. S-au folosit aproximativ 80 de bucăţi lemn de stejar încleiate
între ele cu clei animal sau cu Paraloid B-72, în funcţie de necesităţi. După
toate completările cu lemn nou, micile spaţii rămase între lemne (care arătau ca
un puzzle) au fost chituite cu un chit realizat din praf de lemn şi clei de oase şi
cu răşină. S-a redat forma iniţială a butucului cu ajutorul dălţilor de sculptură şi
a raşpilelor pentru lemn.
Tabla care învelea butucul a fost curăţată mecanic cu ajutorul periilor şi
cu complexon de către domnul Mihai Martin, restaurator metal. Completarea
tablei s-a făcut cu tablă zincată de 0,5 mm grosime, tratată anticoroziv şi
grunduită. Finisajul s-a efectuat cu ulei siliconic.
Astăzi butucul se află în expoziţia de bază a muzeului alături de obiecte
legate de meşteşuguri:
însemne de breaslă, lăzi de breaslă, unelte. Pe vechiul amplasament al
„casei cu lacăt" s-a propus executarea unei replici.
THE RESTAURATION ARAD GUILD STUMP

(Summary)
The story of the restauration of the wooden stump in the „house with a
lock" in Arad.
422 RADU TUNARU
Restaurarea butucului breslelor arăde11e 423
424 RADU TUNARU
I
_I
RESTAURAREA UNUI CUTIT DIN FIER DIN
'
SECOLUL AL II-LEA E.N.
RADU CORDOŞ
Piesa provine din săpăturile de salvare efectuate în anii 2003-2004 in cadrul

şantierului de la Roşia Montană.
Obiectul, un cuţit confecţionat din fier are dimensiunile aproximative de 35
de centimetri lungime şi are o lăţime a lamei care variază de la 5 la 3 centimetri.
Starea generală de conservare a obiectului este precară fiind fragmentat în 4
fragmente distincte acoperite în totalitate de produşi de coroziune ai fierului.
Radiografiile efectuate asupra obiectului relevă această stare precară, scoţând
însă în evidenţă curbura lamei şi o parte din mâner şi din apărătoare. Aceste
radiografii atestă după cum am mai spus gradul mare de oxidare al piesei dar şi o
prezenţă „discretă„ a unui miez metalic.
Opţiunea alegerii tratamentului este clară,o curăţire mecanică fină efectuata
cu motorul tehnic folosind pietre abrazive dintre cele mai fine.
Într-o primă etapă s-au îndepărtat produşii grosieri de pământ şi pietriş
folosind nişte anse fine, trecându-se mai apoi la curăţirea mecanică cu M.T.S.-ul.
În ciuda atenţiei şi a fineţii curăţirii, datorită marii fragilităţi a obiectului,
acesta s-a mai fragmentat impunându-se oprirea curăţirii mecanice.
Am hotărât lipirea fragmentelor şi consolidarea cuţitului cu răşină epoxidică
pe o parte şi continuarea curăţirii mecanice pe partea opusă până la îndepărtarea
produşilor de coroziune. S-a consolidat apoi această parte,executând acelaşi
procedeu părţii opuse.
După îndepărtarea produşilor grosieri şi a pământului din zona mânerului am
constatat existenţa unei porţiuni a mânerului din lemnul original, curăţirea din
această zonă efectuându-se în scopul păstrării acestei porţiuni lemnoase. Din păcate
nu s-a păstrat lemnul decât pe o parte a mânerului.
Datorită porozităţii şi fragilităţii fragmentului lemnos a fost nevoie de o
protejare şi o conservare ulterioară făcută cu un strat subţire şi transparent de
raşină.
După curăţirea cuţitului şi îndepărtarea produşilor
de coroziune s-a trecut la
completarea lamei şi a mânerului, completare efectuată cu răşină epoxidică
bicomponentă integrată cromatic, îndepărtându-se apoi surplusul după întărire cu
m.t.s.-ul.
Completarea a fost posibilă datorită radiografiilor şi a analogiilor existente.
426 RADU CORDOŞ
Conservarea s-a făcut prin taninarea obiectului-soluţie hidroalcoolică de

tanin-urmată apoi de o uscare în etuvă.
Impregnarea finală s-a efectuat cu soluţie de paraloid-B-72, dizolvat în
toluen pentru o mai bună fluidizare a peliculei protectoare.
BIBLIOGRAFIE
1. Mourey,W., Conservarea antichităţilor metalice de la săpătură la muzeu, Ed.

Tehnică, Bucureşti, 1998.
2. Mihalcu,M., Conservarea obiectelor de artă şi a monumentelor istorice, Ed.
3. France-Lanord, A., La conservation des antiquites metalliques, Nancy, 1962.
4. Horie, C.V., Materials for conservation, organic consolidants, adhesives and
coatings, Bodmin, 1987.
THE RESTORING OF AN IRON KNIFE DATED IN THE 11-nd

CENTURY A.D.
(Summary)
This article refers to the procedures of restoring and preserving of an iron

knife dated in the II century a.d., discovered in 2004 at Roşia Montana (Romania).
The object was found damaged (4 fragile and oxidated fragments) and
required a consolidation with epoxidic resin before mechanical cleaning.
The existence of a genuine wooden handle raised the problem of
preservation.
Completing the entire form of the knife was possible due to x-ray analize
and other analogies.
Restaurarea unui cuţit din fier din secolul al II-iea e.n. 427
Foto 1: Cuţitul înainte de restaurare
RESTAURAREA UNEI „CASE DE MARCAT"
ROXANA COBUSCEANU
Anul 1867 marchează apariţia pe harta Europei a unui nou imperiu, Imperiul
austro-ungar, rezultat al compromisului încheiat între austrieci şi unguri. Noua
putere, care includea şi aceste ţinuturi, apare în literatura de specialitate şi sub
denumirea de Monarhia austro-ungară, sau pur şi simplu, Austro-Ungaria.
Tânărul imperiu creat la 1867 prin încoronarea împăratului Austriei şi ca
rege al Ungariei, reprezentat o reala forţa militară a spaţiului european, dar, în
acelaşi timp asistam şi la o considerabila ascensiune economica a ţinuturilor pe
care le încorpora. Astfel daca ar fi să ne raportam numai la sectorul bancar, am
putea aprecia abundenta băncilor nou înfiinţate, de serviciile cărora a beneficiat
marea majoritate a populaţiei imperiului. În acest context putem încadra şi evoluţia
ascendenta a aşa-numitelor „case de marcat" (Penztar) prezente pe întreg cuprinsul
monarhiei, adevărate capodopere ale perioadei respective.
„Casa de marcat" ce constituie subiectul acestei lucrări are dimensiuni
impresionante: înălţime 60,5 cm, în timp ce baza măsoară 87,5 cm I 46,5 cm
Materialul de baza este fierul, iar plăcile ce constituie carcasa sunt realizate din
bronz cu o tenta mai albicioasă. Impresionanta rămâne însă tehnica ornamentală
folosită în aceea perioada, abundând la acest exemplar figurile florale şi cele
geometrice, conferind o frumuseţe deosebită.
Piesa este montata pe un suport de lemn, iar ca elemente de prindere s-au
folosit şuruburile. La baza piesa are un sertar confecţionat din lemn care este
împărţit în zece compartimente mai mici având rol de păstrare a banilor. Sertarul se
deschide acţionând cu o maneta montata lateral dreapta. Butoanele piesei în număr
de 36 sunt aşezate în rânduri paralele (cate 9 bucăţi pe 4 rânduri) pe nişte lamele
din fier despărţite între ele de placi din bronz frumos ornamentate. Inscripţia
„Penztar" este de asemenea realizată într-o manieră deosebită.
Condiţiile improprii în care a fost păstrată piesa a făcut ca suprafeţele
plăcilor de bronz să sufere un proces de degradare sub forma unui strat subţire,
discontinuu neuniform de produşi de culoare verde deschis cu aspect prăfos şi
totodată inestetic. De asemenea, porţiunile confecţionate din fier (butoanele
tastaturii) sunt acoperite cu un strat superficial discontinuu de produşi de culoare
roşiatică de oxizi ai :fierului cu aspect poros. Suportul de lemn nu prezintă atac
activ.
430 ROXANA COBUSCEANU
Piesa a fost demontată în părţi componente, după ce s-au efectuat analize

fizice, chimice, biologice am aplicat următorul tratament:
. - la plăcile din bronz am recurs la un tratament de curăţare mecanică
deoarece procesul de degradare a fost numai la suprafaţă;
- elementele de prindere (şuruburi, lamele etc.) au fost curăţare mecanic cu
ajutorul lânii de otel şi apoi au fost protejate cu ulei siliconic;
- la butoanele de la tastatura, deoarece au prezentat un grad mai avansat de
coroziune am recurs la o curăţare mecanica combinat cu o curăţare chimica locala
(folosind metoda clasica de curăţare a fierului) prin tamponare, iar conservarea am
realizat-o prin taninare;
- suportul şi sertarul confecţionate din lemn au fost curăţate mecanic şi apoi
au fost protejate;
Pentru a conferi piesei o notă distinctă şi pentru a pune mai bine în evidenţă
omamentistică minunat realizata am recurs la patinare artificiala a plăcilor din
bronz.
RESTAURIERUNG UND KONSERVIERUNG EINE

MARKIERUNGKASSE
(Zusammenfassung)
In diese Arbeit prasentieren wir Thnen die restaurierung von eine

Markierungkasse. Unser Objekt ist aus Metall (Eise und Bronze) konfekzioniert.
Nach den Studium der Herstellungswerkstoffe und Korosionspuren, entschied ich
den Ausbau aller Zusammensetzungen durchzufuhren. Nach der Beendigung aller
restaurierungsarbeiten unser Objekt wurde konserviert.
Casa de marcat înainte de restaurare
Restaurarea unei „case de marcat" 431
432 ROXANA COBUSCEANU
Casa de marcat în timpul restaurării
Restaurarea unei „case de marcat" 433
Casa de marcat după restaurare
MATERIALELE - O PROBLEMĂ PENTRU
DENARII IMPERIALI SUBERATI
,
IOAN PETEAN, GHEORGHE ARGHIR
1. Introducere
Ca numismaţi am văzut multe monede de cupru care arătau ca denarii atât din
punct de vedere al aspectului general cat şi al dimensiunilor. Ca să fie denari ar fi
trebuit să fie din argint nu din cupru; efigia era redată cu acurateţe şi o linie precisă a
desenului tipică pentru denari foarte diferită de cea specifică monedelor de bronz.
Acestea erau sesterţii diferiţi ca dimensiune precum şi la inscripţii pe revers apărând
simbolul S C (SENATUS CONSULTI). Aceste monede de cupru cu dimensiunea
unui denar nu prezintă in legenda lor acest simbol. Figura 1 arată o comparaţie între
sesterţ denar şi moneda adusă în discuţie.
2. Contextul istoric
Metalele şi aliajele constituie principalul element al evoluţiei umane deoarece
acestea au oferit arme şi unelte pentru a asigura o viaţă mai bună. Acest fapt a
determinat dezvoltarea metalurgiei în perioada antică. Apogeul metalurgic al lumii
antice a fost sub Imperiul Roman unde metalul era prelucrat pentru asigurarea
necesarului de arme, unelte precum şi manete. Acestea fie că erau confecţionate din
aur, argint sau cupru serveau tranzacţiilor economice precum şi tezaurizării. Prin
urmare valoarea era intrinsecă dată de materialul din care era realizată maneta .. Pe de
altă parte puterea societăţii era dată tot de către metale şi prelucrarea acestora. La
vremea respectivă metalul primea utilizări speciale cum ar fi armele sau obiectele de
podoabă fiind pe cât posibil înlocuit cu alte materiale cum ar fi lemn, ceramică, sticlă
etc. pentru alte obiecte.
În aceste condiţii particulare cum putem defini noţiunea de fals? De fapt
aceasta este foarte simplă: baterea de monetă din cupru placată cu argint sau aur.
Teoretic pentru apariţia acestor falsuri trebuie sa fi fost o intenţie a unor persoane de
a scoate un profit ilegal. Prin urmare premisele şi posibilităţile de realizare există.
Pentru a concretiza falsurile sunt necesare următoarele: cuptor metalurgic
pentru topire, atelier de turnătorie pentru a realiza semifabricatele circulare pentru
manete, matriţe metalice pentru batere. Acestea constituie un atelier metalurgic care
nu poate fi ascuns intr-o pivniţă şi chiar dacă locaţia exactă este ascunsă, bătător la
ochi este fluxul de materiale: cărbuni, argilă, nisip şi nu în ultimul rând materialul
metalic.
436 IOAN PETEAN, GHEORGHE ARGHIR
c
Fig.1. a) Sesterţ Septimius Severus avers şi revers [1 ],
b) Denar Hadrian av.şi rv.[2] and c) Denar suberat Caracalla av. şi rv. [2].
A realiza un astfel de atelier este problematic şi în zilele noastre dar atunci

când multă lume trăia în colibe acoperite cu paie. Totuşi dacă unii au reuşit, câte
asemenea monede false ar fi putut face, nu mai mult de câteva milioane. Totuşi
frecvenţa suberaţilor este mult mai mare.
În perioada republicană suberaţii sunt rari şi de bună calitate ceea ce poate
susţine teoria falsificatorilor. În perioada imperiala economia Imperiului Roman este
în declin iar ca şi consecinţă a inflaţiei scade titlul argintului din denari. Acesta scade
până la limita de sensibilitate tehnică astfel că se preferă miezul de cupru placat cu
argint. Prin urmare suberaţii imperiali nu constituie un act de falsificare ci un act de
politică monetară. În sprijinul acestei idei pledează argumentele de material după
cum urmează.
3. Contextul materialelor
Pentru început este important a analiza sistemul argint cupru din punct de
vedere metalurgic. Figura 2 prezintă diagrama binară de faze a sistemului argint
cupru. Aceasta arată tipurile de aliaje care pot să apară.
Materialele - o problemt'i pentru denarii imperiali suberaţi 43 7
B
1000
800
~
C'IS
~
600
-
4J
S" 400
~
200
O-+-~~-.-~~-,....~~--...~~--..~~--t-
0 20 40 60 80 100
Ag %masaCu Cu
Fig.2. Diagrama de faze a sistemului binar Ag - Cu [3].
CFC - cub cu feţe centrate.
Sistemul Ag - Cu este caracterizat de solubilitate completă în stare lichidă şi

de insolubilitate completă în stare solidă la temperatura mediului ambiant. La
°
temperatura de 783 C există soluţii solide marginale dar care dispar la răcire. La 70
% argint 30% cupru apare un eutectic, punctul E în diagrama din Figura 2. Acesta
reprezintă un amestec mecanic foarte fin dispers între argint şi cupru. Acest eutectic
prezintă o mare importanţă datorită proprietăţilor sale de a avea temperatura cea mai
scăzută de topire din acest sistem [4):783 °c. Temperatura de topire a argintului fiind
de 961 °c, punctul A în Figura 2 iar cea a cuprului de 1083 °c, punctul B.
Tipul aliajului determină proprietăţile de prelucrare ale acestuia. Prin urmare
eutecticul prezintă punct de topire la 783 °c aceasta îl apropie de comportarea
metalelor pure fiind propice prelucrării prin turnare. Restul domeniilor sunt un
amestec de metal pur, cupru sau argint cu eutecticul prezentând interval de
solidificare. Acestea sunt propice matriţării în special la temperaturi ridicate sau chiar
în fază semilichidă.
Domeniul hipoeutectic cuprins între O - 30 % Cu reprezintă argintul cu titlu
ridicat respectiv 90 % şi 80 %. Culoarea acestor aliaje este albă identică cu cea a
argintului pur. La compoziţia eutectică argintul are o culoare :fiumoasă albă dar care
în timp devine gri - mat. Sub această valoare sunt aliajele de argint de titlu scăzut care
păstrează o culoare alb - argintie până la circa 35 % argint. Sub această valoare
aliajele au o culoare roşcată de cupru.
Au fost descoperiţi mulţi denari confecţionaţi prin turnare sau matriţare din
argint de 70 % care în timp au devenit gri la culoare chiar şi în straturile de adâncime.
Problema turnării argintului cu titlu ridicat este improbabilă deoarece aceste aliaje
absorb circa 20 % gaze din atmosferă care le elimină la solidificare ceea ce produce o
suprafaţă zgrunţuroasă, în estetică [5].
4. Metodele de suberare
Prin suberare se înţelege placarea cuprului sau aliajelor de cupru cu un strat de
argint sau de aur. În cazul monedelor romane imperiale este vorba de placarea cu
argint.
Fig. 3. Denar Nero suberatprin metoda imersiei în argint topit [6].
O primă metodă, folosită de altfel şi în perioada republicană pentru falsuri este

cea de imersie a semifabricatului din cupru lustruit în argint topit. În felul acesta se
obţine la suprafţă un strat destul de gros de argint cu titlu ridicat, foarte aderent la
miezul de cupru prin formarea unui strat de eutectic între argint şi cupru. După.
placare urmează matriţarea monetei prin ştanţare cu matriţe metalice. Procedeul
poate fi la temperatura mediului ambiant sau la cald. În Figura 3 este prezentat un
denar suberat prin această metodă. Se observă rezistenţa în timp a stratului de argint.
O altă metodă accesibilă perioadei este cea de placare a miezului de cupru
lustruit cu o folie subţire de argint urmată de încălzirea lor şi de matriţare la cald.
Încălzirea ansamblului miez de cupru - folie de argint urmată imediat de baterea
monedei asigură formarea unui strat eutectic subţire obţinut prin difuzie care asigură
o rezistenţă suficientă pentru circulaţia monedei.
Figura 4 prezintă câţiva denari suberaţi prin această metodă. Se observă stadiul
avansat de degradare al acestora precum patina zonelor degradate formată din CuO,
negru; Cu20 , maro închis [7]. Aceşti oxizi au pătruns pe sub folia de argint
determinând în timp chiar îndepărtarea definitivă a acesteia.
Ar putea exista şi două metode chimice de suberare. Prima utilizează un aliaj
din sistemul binar Ag - Cu care conţine 1 - 1O % Ag din care sunt făcute
semifabricatele pentru monete. Acestea se introduc într-o soluţie acidă (posibil urină
la început) care determină o sărăcire în Cu a straturilor superficiale rezultând un strat
de argint poros [8]. După aceasta urmează baterea aplatizând stratul de argint poros.
Dezavantajul major al metodei este faptul că argintul depus astfel se şterge repede în
timpul circulaţiei monetei.
Materialele- o problemă pentru denarii imperiali suberaţi 439
Fig. 4. Exemple de denari suberaţi cu folie [6]
Cealaltă metodă chimică presupune utilizarea unui amalgam de argint în care

se introduce semifabricatul sau chiar moneta bătută iar prin evaporarea mercurului
rămâne doar argintul. Pe lângă faptul că stratul depus este foarte puţin rezistent la
circulaţia manetei procedeul este scump şi toxic.
Toate aceste metode au fost prezentate şi de alţi autori [8], [9] şi [10] dar nu au
fost analizate din perspectiva materialelor şi ale posibilităţilor de prelucrare.
5. Concluzii
Comparând metodele de suberare între ele rezultă că metoda de imersie a
semifabricatului în argint topit dă rezultatul cel mai bun. Moneta produsă astfel este
rezistentă în timp fără ca să reiasă miezul de cupru. Aceasta a fost folosită de către
falsificatorii veritabili. Pentru Imperiul Roman aflat în criză având o inflaţie mare
această metodă era prea scumpă.
La vremea respectivă producerea foliei subţiri de argint era cunoscută şi
aplicată pentru diferite lucruri. Placarea manetelor cu aceasta reprezenta soluţia
optimă deoarece prezenta consum scăzut de argint şi rezistenţă bună la circulaţie. În
felul acesta problema scăderii titlului argintului din monede era rezolvată.
Metodele chimice presupun un aliaj slab care să conţină argint prin urmare
miezul nu era din cupru pur. Aceste metode au fost folosite probabil doar în
monetării regionale sau doar ocazional fiind mult mai simple decât placarea cu folie,
dar oferind un produs de calitate scăzută.
Combinaţia dintre miezul de cupru şi stratul superficial de argint constituie
varianta optimă în situaţia dată. Punerea în practică a acestei metode arată o decizie
tehnică unitară adoptată la nivelul întregului imperiu. Acest lucru este atestat de
mulţimea suberaţilor descoperiţi în tot imperiul.
Prin urmare suberaţii constituie manete oficiale emise de către autorităţile în
drept şi care erau în circulaţie în paralel cu manetele vechi din argint cu titlu ridicat.
Trebuie ţinut cont de faptul că moneta de calitate proastă scoate din circulaţie moneta
de calitate bună prin faptul că cea menţionată la urmă face obiectul tezaurizării.
Astfel au rămas pentru circulaţie doar suberaţii. Mai ales că după argint următorul
metal preţios este cuprul.
Este foarte improbabilă varianta potrivit căreia suberaţii ar constitui rezultatul
unei activităţi de falsificare a monetelor. De asemenea este improbabilă varianta că
suberaţii constituiau monetă cu care romanii cumpărau animale sau produse de la
barbari. Dacă ar fi fost acesta scopul de ce se găsesc aşa mulţi suberaţi pe teritoriul
Imperiului Roman„ Nu intră în categoria suberaţilor monetele din plumb, staniu sau
cositor placate cu argint. Acestea sunt rare şi reprezintă cu adevărat falsuri.
BIBLIOGRAFIE
1. Petean I., Arghir G., Analiza unui sesterţ Sever Alexander prin metode
nedistructive, In press, Cluj-Napoca, 2004.
2. ***, www.wildwinds.com, Roman coins catalog, 2004.
3. ***, SGTE phase diagram collection, web.met.kth.se/dct/pd/ ,2004.
4. Colan,H.,et. al., Studiul metalelor, Editura Didactică ş1 Pedagogică,
Bucureşti, 1983.
5. Ienciu M., Elaborarea şi turnarea metalelor şi aliajelor neferoase, Ed. Didactică
şi Pedagogică, Bucureşti, 1982.
6. Smith D., F ourees - plated coins, dougsmith.ancients, info/ fourre.htrnl/, 1997.
7. Arghir G., Cristalografie, Lito. I.P.C.N., Cluj-Napoca, 1989.
8. ***, Old roman plated coins, www.corosion-doctors.org/deposition/ roman.html.
9. Barry K., Countrefaits and countrefaiters: The ancient world,
www.ancient-times.com 2002.
10.Marotta M., Genuine countrefait ancients, Plated coins in Greek and Roman
limes, www.coin-newbies.com 1998.
MATERIALS-A MATTER FOR ROMAN IMPERIAL SUBERATES

(Summary)
Suberates are an uncertain problem of the ancient world. Some of scientists

consider them as fake coins and others consider suberates as an official fake for
buying animals and goods from barbarians at lower price. lt is well known, that
depreciation of denarius determines decrease of silver content in coin alloy. We can
affirmed that the value decrease of denarius determines appearance of csilver platted
copper coins called suberates. In this paper we want to give tehnica} arguments for
this theory.
Analising materials matter we can affirme that suberates are official coins
which were in use at that time and silver plated copper was optimum solution.
RESTAURAREA ŞI CONSERVAREA UNEI
PAFTALE DE BRONZ
GIL JEAN TURCULEŢ
În vara anului 2001, în localitatea Balşa din judeţul Hunedoara, a fost

descoperită această piesă din bronz de către arheologul Ferencz Iosif Vasile, în
cadrul unor săpături arheologice în zonă.
Piesa este de epocă romană şi reprezintă un accesoriu de îmbrăcăminte,
respectiv o pafta din bronz. Paftaua este confecţionată din tablă de bronz prin
tehnica martelării având elemente decorative în reliefînalt. Dimensiunile obiectului
sunt de 17 cm lungime şi 4,5 cm lăţime.
La sosirea în laboratorul de restaurare, piesa prezenta o suprafaţă acoperită
cu un strat gros de oxid de cupru, cu exfolieri pe alocuri şi zone degradate,
observându-se cratere de eroziune. Era ruptă în mai multe bucăţi, având şi unele
zone care ulterior au trebuit completate, ele lipsind.
După degresare şi dezinfecţie, am făcut o curăţare mecanică, folosind
motorul tehnic suspendat cu pietre biax de diferite mărimi şi durităţi, după care am
periat obiectul cu o perie de bronz. Totul s-a făcut cu multă atenţie datorită
fragilităţii piesei.
După operaţia mecanică, au urmat băi succesive de apă distilată, până s-a
ajuns la un PH normal de 7,5. Uscarea obiectului am făcut-o în etuva vidată, la o
temperatură de 75° C timp de 72 de ore.
După testul camerei umede, într-o incintă cu umiditate peste valorile
normale, timp de mai multe zile, piesa a fost din nou uscată în etuva vidată.
Asamblarea fragmentelor rupte s-a făcut după conturul rupturilor şi după
traseul desenului decorativ de pe pafta.
Atât lipirea fragmentelor, cât şi reîntregirea parţilor lipsă, le-am realizat cu
ajutorul răşinii tip Araldit A W 106 şi cu întăritor HV 953 V, în care am introdus
pigment colorat pe bază de ulei (verde) pentru reintegrare cromatică.
La final, pentru a proteja piesa şi a o menţine într-o bună stare de conservare,
am peliculizat-o cu o soluţie de paraloid B 72 cu o concentraţie de 3 %.
Gil-Jean Turculeţ
BIBLIOGRAFIE:
William Mourey - Conservarea antichităţi/or metalice, de la săpătură la muzeu,
Ed. Tehnică, Bucureşti, 1998.
442 GIL JEAN TURCULEŢ
H.J. Plenderleith - La conservations des antiquites etdes ceuvres d'art, Paris, 1966.
J.Riederer - Restaurieren + restaurer & bewahren preserver, Goethe-institut, 1990
M.V.Farmakovski- Conservarea şi restaurarea colecţiilor de muzeu
THE RESTORATION AND CONSERVATION OF A

BRONZE BUCKLE
(Summary)
0n the summer of 2001 year, on the village Balşa, from Hunedoara district,
the archeolog Ferencz Iosif Vasile, descovered an object made from bronze
The specimen belong to roman period, having 17 cm lenght and 4,5 cm
width.
Te restoration ofthe founded piece began with its cleaning.
The piece suported a mechanical cleaning, with the help of the technical
hang engine. Everithing was performed uith much care, because of the fragility
ofthe object.
After the mechanical cleaning, the piece was sink into distilled water
successively, untill it get a normal PH of7,5. The drying ofthe object was done at a
temperature of 75° C for 75 ho urs.
Either the sticking of the fragments or the completion of missing parts was
done with Araldit AW 106 and fortifying HV 953 V.
Finally to protect the piece, 1 covered it with a thin coating of Paraloid B72
in proportion of 3%.
Fig. 1 - Paftaua înainte de restaurare
Restaurarea şi conservarea unei paftale de bronz 443
Fig. 2 - (în curs de restaurare)
Fig. 3 - (după restaurare)
RESTAURAREA UNEI CARCASE DE LEMN CU
CEASDEPERETE,CUPENDULĂ
IOANBALTOŞ
Obiectul, datat sec.19, a fost confecţionat din lemn de tei, ornamentat

prin sculptare cu motive vegetale (frunze de viţă de vie şi ciorchini) şi animale
reprezentând cultul vânătorii şi aparţine muzeului din Satu Mare. Obiectul este
compus din cutie cu cadran pentru ceas, mecanismul ceasului care a fost
demontat de către restauratorul de metal şi ornamentele frontale sculptate.
La primele observaţii a ieşit în evidenta starea de degradare accentuată
cauzată de atac masiv de insecte xilofage, păstrarea pentru timp îndelungat în
mediu cu umiditate ridicată şi a acţiunii umane. Astfel obiectul a intrat în
laboratorul de restaurare dezintegrat într-un număr de 16 fragmente care s-au
desprins prin rupere şi care aveau aspect buretos, erau foarte uşoare (din cauza
uscării excesive) şi aveau urme clare de atacuri ale cariilor şi după rupere.
Am pregătit obiectul pentru restaurare urmărind să refac integritatea
piesei (căutând să vedem dacă exista toate elementele componente). Constatând
că deţin majoritatea elementelor am trecut la curăţirea mecanică a pieselor
demontate. Am curăţat folosind penseta cu vată îmbibată în soluţie de alcool
etilic tehnic şi ulei de parafină, îndepărtând cu grijă (din cauza fragilităţii mari)
depunerile de impurităţi şi urmele de politură învechită. În faza următoare am
luat fiecare bucată şi am tratat prin impregnări succesive cu clei de oase diluat
până când obiectul a ajuns la greutatea specifică anterioară. După uscare am
refăcut compoziţia sculpturală prin lipire cu clei de oase fierbinte iar lipsurile
le-am refăcut prin adăugare de lemn lichid (toluen, polistiren expandat şi praf
de lemn de tei) După această încleiere am chituit partea posterioară cu soluţie
de polistiren expandat diluat în toluen. Pe suprafaţa sculpturii unde în urma
reintegrării au rămas totuşi lipsuri de material am chituit cu ipsos de modelaj
amestecat cu clei animal.
Carcasa şi cutia de rezonanţă a ceasului au fost tratate prin injectare cu
Sadolin iar porţiunile deteriorate au fost înlocuite cu material lemnos (tei) .
Pentru finisare am folosit o soluţie de selac 10% în alcool în care am
diluat colorant negru pe care am aplicat-o prin pensulări succesive până am
obţinut pelicula asemănătoare cu originalul. Pe porţiunile posterioare, nelăcuite,
am aplicat un strat protector de ceară de albine diluată cu solvent.
446 IOANBALTOŞ
THE RESTORATION OF A WOODEN CASE WITH CLOCK

(Summary)
The object from the 19th century, made of lime wood, carved with and
animal motifs underwent a decay because of the xilophagous insects, was in 16
fragments.
The piece was mechanically and chemically cleaned, the missing parts
were manufactured, then integrated chromatically and set.
In the end the piece was preserved.
Restaurarea unei carcase de lemn cu ceas de perete, cu pendulă 447
DATE INEDITE REFERITOARE LA CERAMICA
DIN NECROPOLA TUMULARĂ DE TIP
COSTIŞA-KOMAROW (SEC. XVIII - XV Î. CHR.),
A
DE LA ADANCATA, JUDEŢUL SUCEAVA
DAN FĂRTĂIŞ, BOGDAN NICULICĂ
Aşezare. Necropola tumulară de la Adâncata, la care ne referim în

continuare, este amplasată la 3 km NE, în linie dreaptă, de limita nordică a oraşului
Suceava (sau la 6 km pe DN 29 A - Suceava-Dorohoi), fiind poziţionată între
pâraiele Porcului (E) şi Boului (SV) şi DN 29 A (V). Suprafaţa pe care se
desfăşoară, mai mult sau mai puţin grupaţi, tumulii, este mărginită, în partea
sudică, de pârâul Meşcăi, iar spre nord de pădurea Hănţeşti şi primele case ale
zonei sudice a satului Adâncata. Arealul aproximativ pe care se întind movilele
vizibile, este de 4 kmp, şi se află la o altitudine de 400/405 m, terenul, fragmentat
de pâraie cu caracter permanent sau temporar având o energie de relief relativ
redusă. În preistorie, această zonă se afla sub influenţa directă a uneia dintre cele
mai importante căi de comunicaţie, respectiv culoarul Siretului, într-o zonă de
trecere spre valea Sucevei.
Caracteristici geologice. Regiunea studiată face parte din Platforma
Moldovenească şi are o structură geologică monoclinală, cu stratele de roci mai
dure (gresii) alternând cu strate de roci fiiabile (nisipuri, argile), înclinate uşor
dinspre NNV către SSE. Din punct de vedere petrografic, regiunea este
caracterizată de prezenţa aproape de suprafaţă a unui orizont de gresii calcaroase
volhiniene peste care se află un depozit lutos cuaternar.
Relieful are un caracter tipic de podiş ce poartă amprenta structurii
geologice monoclinale. Pe fondul acestei structuri s-a dezvoltat un relief de cueste
orientate către NV şi NNV. Acestea au o înclinare mare şi sunt afectate foarte
intens de procese geomorfologice de versant (alunecări de teren). Din acest punct
de vedere, regiunea Adâncata - „Imaş" este situată între două cueste bine
conturate: cuesta Meşcăi (la SE) şi cuesta Hănţeşti la N.
Tumulii sunt situataţi pe reversul cuestei care se prezintă sub forma unui
platou foarte slab înclinat (panta este sub 3°) susţinut de aceste gresii calcaroase.
Clima (în prezent) este temperat-continentală, caracterizată prin frecvente
secete de vară. Temperatura medie anuală este de 7,9 °C, cu un maxim în iunie şi
450 DAN FĂRTĂIŞ, BOGDAN NICULICĂ
un minim în ianuarie. Precipitaţiile anuale însumează mai puţin de 600 nun, cea
mai mare parte căzând la sfărşitul primăverii şi începutul verii.
Regiunea se caracterizează printr-o reţea hidrografică care a evoluat în
funcţie de structura geologică. Astfel, se remarcă văile subsecvente ale pârâurilor
Meşcăi şi Hănţeşti ce retează stratele de roci. Acestea au afluenţi reconsecvenţi (ex.
p. Boului, p. Porcului, v. Pleşei etc.).
Vegetaţia spontană din trecut a fost pădurea de stejar (Quercus robur). În
prezent în zona Tl şi T2/2001 este vegetaţie ierboasă. Până la despăduririle parţiale
ale zonei Adâncata, de la începutul anilor '20 ai sec. XX, necropola era acoperită de
păduri de carpen şi stejar.
Solurile tipice acestui platou sunt solurile cenuşii formate pe luturi grele şi
luturi nisipoase. Textura acestor soluri este Iuto-argiloasă până la argilo-lutoasă. În
morfologia lor este prezent un orizont eluvial (Ame) sub care apare orizontul B
argiloiluvial (Bt), uşor pseudogleizat. Reacţia este moderat acidă până în Bt de
unde încep să apară carbonaţii şi reacţia devine neutră-slab alcalină.
Necropola a fost identificată în primăvara anului 2000, cu prilejul unor
cercetări de suprafaţă care vizau repertorierea arheologică a comunei Adâncata,
fiind reperaţi, atunci, 16 tumuli în zona imaşului şi pe o suprafaţă recent
despădurită. Numărul movilelor este însă mai mare, întrucât necropola se continuă
într-o zonă împădurită, unele dintre acestea fiind aplatizate, sau acoperite de litiera
pădurii. În total, numărul movilelor se ridică la peste 20.
Movilele sunt, în majoritatea lor, foarte bine păstrate, având, în medie,
dimensiuni cuprinse între 0,50-1,5 m înălţime şi 10-17 m diametru, doar una dintre
cele observate până în prezent având 25 m în diametru şi înălţimea de 0,50 m.
În acelaşi timp, amintim faptul că necropola se află în apropierea unor
aşezări pluristratificate cum sunt cele de la Feteşti - „Schit" (săpături sistematice
2000 - 2004) şi Adâncata - „Dealul Lipovanului", care conţin şi materiale din
bronzul timpuriu şi mijlociu (ceramică şi topoare de piatră). Unele fragmente
ceramice descoperite în toamna anului 2001, chiar în vecinătatea nordică a
necropolei (1 km), în apropierea pădurii Hănţeşti şi a satului Adâncata, aparţin
bronzului mijlociu, fiind în legătură cu aşezarea contemporană necropolei.
Este important de precizat faptul că necropola de la Adâncata este singura
din ţara noastră, aflată, în acest moment, în curs de cercetare. Arheologii urmăresc
pe lângă recuperarea materialelor arheologice şi detaliile constructive ale
monumentelor funerare, precum şi analizarea detaliilor de rit şi ritual funerar.
Până în acest moment (anul 2004), au fost exploatate integral nouă movile,
de diferite dimensiuni, având drept inventar funerar ceramică (vase tipice culturii
Costişa-Komarow), arme şi unelte din piatră şi silex (topoare, vârfuri de săgeată,
lame pentru prelucrarea pieilor de animale şi tranşarea cărnii etc.) dar şi din bronz
(un cercel). Inventarul funerar, dar şi mărimea movilelor vorbesc de la sine despre
stratificarea socială existentă în acea vreme, atât în cadrul comunităţii respective,
cât şi în cadrul cimitirului de la Adâncata. Astfel, s-au descoperit tumuli de mari
Date inedite referitoare la ceramica din necropola tumulară de tip Costişa-Komarow 451
dimensiuni, cu inventar bogat în timp cei movilele de mici dimensiuni au inventar

sărăcăcios sau inexistent.
Deosebit de relevantă în atribuirea şi încadrarea cronologică justă a
necropolei, într-una din cele trei faze ale culturii Costişa-Komarow, este ceramica.
În ceea ce priveşte condiţiile de descoperire a ceramicii din necropolă, precizăm
că cel mai adesea aceasta a fost depusă ca ofrandă în apropierea defunctului (ex.
Tl, T2, T3, T8) sau în manta (ex. T6, care a fost un turnul cenotaf, fără prezenţa
osemintelor defunctului). Una dintre problemele cu care arheologii şi restauratorii
s-au confruntat a fost ridicată de calitatea ceramicii din necropolă. În cei patru ani
de campanii de săpături arheologice, specialiştii au constatat faptul că ceramica a
fost, în majoritatea cazurilor, fragmentară şi realizată în anumite condiţii, care
conduc spre ipoteza realizării ei doar în scop funerar, adică a fost concepută cu
scopul de a deservi exclusiv ritualul funerar (depunerea de ofrande însoţitoare
defuncţilor).
Relevantă este prezenţa diverselor tipuri de degresanţi, cum sunt nisipul
grosier, ceramica pisată, silexul/silicolitul pisate şi microprundişurile în compoziţia
pastei din care au fost realizate vasele. În majoritatea cazurilor s-a constatat că
arderea a fost incompletă, dar sunt şi situaţii în care putem presupune doar uscarea
temporară a vaselor sau arderea secundară a acestora. În această ultimă situaţie,
este de presupus că vasul, după elaborarea sa iniţială, a suferit o a doua ardere, în
apropierea rugului funerar. Aici trebuie precizat faptul că în necropola de la
Adâncata există morminte de inhumaţie (ex. T2, T7, T8, T9 - M2) dar şi de
incineraţie (ex. T4, T5, T9-Ml).
Analizarea întregului material ceramic, provenit din această săpătură, ne
determină să îl clasificăm în trei categorii:
~ o primă categorie, din păcate majoritară, se distinge cu ochiul liber, ca

fiind o ceramică de calitate inferioară, neamestecată bine; în pastă se observă foarte
bine degresanţii utilizaţi. Primele analize au confirmat folosirea silexului ars pisat,
a silicolitului, a cioabelor pisate şi a nisipului grosier. Legăturile fizico-mecanice
sunt aproape inexistente, deoarece pasta a fost doar uscată şi nu arsă, probabil din
lipsă de timp. Majoritatea pieselor au fost sparte în fragmente de mici dimensiuni,
iar în timpul prelevării lor din teren, au fost aduse împreună cu depunerile masive
de sol, pe ambele feţe, aceasta, în scopul de a le proteja integritatea. Restaurarea
pieselor din această categorie va fi extrem de dificilă, întrucât cele mai multe dintre
fragmente şi-au rotunjit muchiile de-a lungul timpului. Înlăturarea depunerilor a
fost efectuată mecanic, deoarece fragmentele în cauză nu suportă intervenţii cu
substanţe lichide.
~ a doua categorie ceramică este aceea în care am inclus, de asemenea,
fragmente de mici dimensiuni, lucrate în aceeaşi manieră, dar care au suferit o
ardere secundară (posibil în legătură cu procesul de incineraţie a defunctului, pe
452 DAN FĂRTĂIŞ, BOGDAN NICULICĂ
rugul funerar). Acest tip de ardere a fost benefic, în mod indirect, îmbunătăţindu-se
legăturile fizico-mecanice.
~ a treia categorie ceramică, din ansamblul materialului prelevat din
necropola de la Adâncata, cuprinde fragmente şi vase ceramice fragmentare, de o
calitate relativ bună, dar, din păcate, redusă cantitativ. Pasta este de această dată
mai bine omogenizată, degresanţii utilizaţi sunt de o fineţe mai mare, iar în partea
interioară a pieselor se observă foarte bine arderea oxidantă. Exteriorul pieselor a
fost atent finisat, realizându-se un slip subţire (de culoare cenuşie,
cenuşie-negricioasă sau roşi etică, în funcţie de ardere), pe care se pot observa
diverse tipuri de decor (în relief, adâncit şi cel realizat prin străpungere).
Materialul ceramic a fost curăţat mecanic, impregnat şi s-a trecut la
asamblarea fragmentelor. Până la finalizarea operaţiunilor de restaurare, dosarele
pieselor vor fi completate şi cu rezultatele analizelor fizico-chimice, efectuate în
cadrul Laboratorului Zonal de Restaurare Suceava.
BIBLIOGRAFIE
1. Bogdan Niculică,Ion Mareş, Dumitru Boghian, Sorin Ignătescu, Vasile Budui,

Cătălina Buzdugan, Necropola din epoca bronzului de la Adâncata - ,Jmaş",
în Ţara Fagilor, SN, anul X, nr. 1 (3 8), ianuarie-martie 2002, p. 11.
2. Bogdan Niculică, Ion Mareş, Dumitru Boghian, Sorin lgnătescu, Necropola
tumulară de la Adâncata- ,Jmaş", movila 2, în Ţara Fagilor, SN, anul XI, nr.
2 (43), aprilie-iunie 2003, p. 25-26.
3. Ion Mareş, Bogdan Niculică, Dumitru Boghian, Sorin lgnătescu, Vasile Budui,
Cătălina Buzdugan, Adâncata, com. Adâncata, jud. Suceava, ,,Imaş", în
Cronica Cercetărilor Arheologice din România, campania 2001, a XXXVI-a
sesiune naţională de rapoarte arheologice, Buziaş, 28 mai-I iunie 2002, p.
23-27 şi pi. 3-5.
Cronica Cercetărilor Arheologice din România, campania 2002, a XXXVII-a
sesiune naţională de rapoarte arheologice, Sf Gheorghe, 2-6 iunie 2003, p.
27-30.
Cronica Cercetărilor Arheologice din România, campania 2003, a XXXVIII-a
sesiune naţională de rapoarte arheologice, Cluj-Napoca, 26-29 mai 2004, p.
21-24.
INFORMATIONS INEDITES CONCERNANT LA CERAMIQUE DANS

LA NECROPOLE TUMULAIRE DE TYPE COSTIŞA-KOMAROW
(XVIII-XVeme SIECLE A.Ch.), DE L'ADÂNCATA, DEPARTEMENT DE
SUCEAVA
(Resume)
Dans le present article, Ies auteurs analysent la ceramique decouverte dans la

necropole tumulaire de I' Adâncata (departement de Suceava), en appartenant a la
culture Komar6w, du Bronze Moyen (le XVill-xVme siecle av.Chr.).
Les decouvertes recentes ont permit 1'identification du trois groupes
ceramiques, en fonction de degraissant et de type de brulure.
Les conclusions des auteurs sont Ies suivantes:
- la ceramique fut specialement realisee pour le rituel funeraire.
- dans Ies nombreuses cas la ceramique fut incomplete brulee, mais,
quelquefois elle presente des brulure secondaires a cause de sa sediment dans la
zone de bilcher funeraire.
1. V as din T 1, în timpul restaurării. 2. Acelaşi vas, restaurat.
3. Complexul funerar cu vas din T2. 4. Acelaşi vas, detaliu.
454 DAN F ĂRTĂIŞ, BOGDAN NICULICĂ
5. Vasul, după prelevarea din teren şi 6. Vasul în timpul restaurării.

după curăţirea primară.
7. Vasul, restaurat. 8. Vasul, restaurat.
9. Vas miniatural, din T3. 10. Roţi de car miniaturale, înaintea

restaurării.
11. Roată de car miniaturală după curăţire. 12. Roată de car miniaturală, după restaurare.
13. T6-vas după prelevarea din teren. 14. Acelaşi vas, în timpul recuperării
fragmentelor ceramice.
15. T6- fragmentele ceramice după 16. T6-vas în timpul restaurării.

curăţirea primară.
456 DANFĂRTĂIŞ, BOGDANNICULICĂ
17. Acelaşi vas, restaurat. 18. T6-vas în timpul restaurării.
19. Acelaşi vas, restaurat. 20. T6 - fragmente ceramice din manta.
21. T6 - Fragment de vas decorat cu caneluri 22. Vas din T8, depus cu gura în jos.
şi incizii.
Date inedite referitoare la ceramica di11 necropola tumulară de tip Costişa-Komarow 45 7
23. Complexul de vase din T8.
24. Fragmente ceramice după îndepărtarea impurităţior unui vas din T8.
RESTAURAREAREA UNEI STICLUTE
, DE
PARFUM DIN SEC. XIX-LEA
CORNELIA ROTARIU
Sticluţa este cunoscută şi utilizată de oameni din cele mai vechi timpuri.
Încă înainte de a învăţa s-o producă singuri, oameni au utilizat sticla vulcanică
naturală, din care confecţionau diferite unelte tăioase, vârfuri de suliţe etc.
Asupra momentului când au apărut primele obiecte din sticlă artificială
nu exista date certe. Este de presupus că prima dată sticla a fost obţinută
întâmplător în procesele metalurgice singurele care necesitau, în acele timpuri,
temperaturi înalte.
În sec. XIV-XVII, meşteşugul sticlăriei a cunoscut o înflorire deosebită la
Constantinopole şi apoi la Venezia.
Literatura de specialitate existentă în România face referire la
funcţionarea unor ateliere de sticlă în Transilvania [2] jud. Braşov Sibiu, Cluj.
Sticluţa de parfum care face obiectul acestui articol provine din circuitul
de săpături arheologice din 1994 descoperită în Parcul I. L.Caragiale din
Cluj-Napoca la 40-50 cm adâncime. Piesa are o culoare verzuie srecifică sticlei
potasice prezentând bule de aer şi impurităţi denumită sticlă „obişnuită"[2].Are
forma unui flacon cu gâtul strâmt şi buza răsfrântă spre exterior cu o înâlţime
de 15 cm 020 cm, pereţii având o grosime de 1 mm.
Obiectul intră în laborator într-o stare precară de conservare prezmtând
urme de exfoliere, este compus din 12 fragmente foto[l] având lipsă porţiuni
din buză, corp, iar fundul flaconului lipsea în totalitate.[foto 2]
O problemă importantă este compoziţia chimică a sticlei vechi [2],este
diferită faţă de cea actuală din punct de vedere cantitativ şi calitativ „O primă
analiză constă în raportul dintre oxidulde sodiu şi oxidul de potasiu care poate
să stabilească specia materiei prime alcaline utilizată.
Aceste raporturi variază între 1.4 în favoarea oxidului de potasiu."
Datorită stării de conservare, fragilizare maximă o primă operaţie a fost
îndepărtarea urmelor de pământ prin tamponare cu toşoane de vată îmbibate în
apă distilată urmând uscarea pe hârtie de filtru. Cea mai delicată operaţie este
asamblarea fragmentelor. S-a făcut o bună fixare prin lipirea pe interiorul
peretelui sticluţei a unor făşii de bandă adezivă transparentă care să menţină
fragmentele imobile.
460 CORNELIA ROTARIU
Lipirea fragmentelor s-a făcut cu o răşină transparentă de tip cianoacrilat

(Loctite) după ce fragmentele au fost degresate cu alcool etilic pe faţa
extericară. S-a întins cu un vărf de ansă pe conturul îmbinării fragmentelor .
Această operaţie s-a făcut sub lampa cu infraroşu pentru fluidizarea adezivului
şi pătrunderea lui în toate crahlurile. Orice surplus de adeziv care a rămas s-a
îndepărtat imediat înainte de întărire cu un tampon de bumbac.
A urmat reconstituirea părţilor lipsă care s-a făcut tot cu bandă
transparentă peste care s-a turnat adezivul în compoziţia căreia am adăugat o
picătură de verde de china pentru a integra cromatic părţile completate.
Adezivul s-a lăsat timp de 2 minute pentru a căpăta o anumită văscozitate astfel
încăt adezivul să poată fi modelat după conturul de bază, la îmbinarea fundului
cu corpul vasului precum şi în zona buzei [foto 3].
În acest fel după uscarea răşinei nu a mai fost necesară intervenţia de
îndepărtare a surplusului; piesa fiind astfel scutită de un stres suplimentar.
S-a efectuat o ultimă operaţie de peliculizare finală interioară cu un strat
fin de răşină care să ramforseze piesa extrem de fragilizată.
Scopul final al restaurării a fost acela de a păstra, cât mai mult timp
mărturiile trecutului concretizate în bunuri culturale şi transmiterea pe mai
departe a mesajului spiritual ce-l conţin.
BIBLIOGRAFIE
1. V . Velcea - Sticla plană, Ed. Tehnică, Bucureşti, 1986.

2. L. Fulga - Sticlă transilvăneană din sec. XVIJ-XVIII-lea meşteşug şi artă.
3. M. V.Farmacovschi - Conservarea şi restaurarea colecţilor de muzeu,
Ministerul Culturii, Bucureşti, 1954.
RESTAURATION OF A PERFUME GLASS BOTTLE FROM

XIXCENTURY
(Summary)
This article presents a perfume bottle from the l 91h century which was
found buried in soil in Parcul Caragiale Cluj- Napoca in a poor state of
conservation, with bottom and parts ofthe top missing.
This object was assembled and completed with specific resin and green
pigments, compatible to the original.
In the end the perfume bottle was completed and now it's ready to be
exhibited.
Restaurarearea unei sticluţe de parfum din sec. XIX-iea 461
Fotol. Înainte de restaurare
Foto 2. Sticluţa de parfum

văzută de sus
462 CORNELIA ROTARIU
<' ~k
Foto 3. După completare (fundul sticluţei)
Foto 4. După restaurare
VASE ANTICE GRECEŞTI DIN COLECŢIA
MUZEULUI OLTENIEI-
REST A URARE-CONSERVARE
SIMONA VIOLETA GHEORGHE
Pentru Dacia vecinătatea cu lumea greco-romană şi influenţele exercitate

de aceasta din urmă sunt dintre cele mai importante. Schimbul de valori
materiale şi spirituale între civilizaţia daco-getă, pe de o parte şi civilizaţia
greco-romană, pe de altă parte, profitabil în mai mare măsură pentru cea dintâi
şi concretizat în numeroase împrumuturi de ordin tehnic şi cultural, a contribuit
în ultimă instanţă, la accelerarea ritmului dezvoltării economico-sociale şi,
implicit, politice a populaţiei din Carpaţi şi de la Dunărea de Jos.
Studiul ceramicii de import are implicaţii deosebite în stabilirea
cronologiei diferitelor aşezări şi necropole daco-gete, a influenţelor exercitate
de ea asupra olăriei autohtone, precum şi a legăturilor comerciale ale Daciei.
În aşezările daco-gete din sec. II î.e.n. - I e.n. au apărut tot mai frecvent
materiale ceramice de import. Ele constau din vase de diferite forme şi
dimensiuni, cu sau fără ornamente, dar totdeauna de tehnică superioară celei
autohtone.
Imitaţiile de produse indigene după formele ceramice greceşti sunt mai
numeroase şi mai variate decât originalele de import, ceea ce înseamnă că
varietatea formelor de import a fost mai mare decât cea pe care o cunoaştem noi
astăzi. Posibilitatea de a prelua forme şi tehnici pretenţioase în producţia de
ceramică dovedeşte, pe de o parte, stadiul înaintat de dezvoltare al societăţii
daco-gete, existenţa condiţiilor materiale indispensabile unor asemenea
împrumuturi în domeniul culturii materiale şi, pe de altă parte, faptul că aceeaşi
societate daco-getă nu s-a arătat a fi refractară, ci, din contră, larg deschisă spre
preluarea influenţelor civilizaţiei superioare, a lumii greco-romane, şi tot mai
capabilă de a le asimila.
Obiectul acestei lucrări îl constituie prezentarea restaurării unor piese din
colecţia de vase greceşti şi imitaţii de vase greceşti a Muzeului Olteniei,
colecţie ce a fost restaurată în totalitate - 20 piese.
Piesele prezentate în continuare sunt cinci văscioare greceşti - aryballos
corintic, bolsal attic, lekythos aribalic, lagynos şi un lagynos corintic - şi două
imitaţii - guttus geto-dacic şi imitaţie după kantharos-, reprezentative pentru
464 SIMONA VIOLETA GHEORGHE
întreaga colecţie, atât în ceea ce priveşte tipologia cât şi problemele de

restaurare de rezolvat.
Aryballosul corintic (sec. VI a. Chr.) este executat la roată din pastă fină,
galbuie, bine arsă şi prezintă următoarele dimensiuni: H = 6,6 cm; H toartă = 2
cm; Dmax = 7 cm; Dbază = 4,5 cm. Corpul piesei este de formă globulară, cu
gât scurt şi gură îngustă cu buza lăţită orizontal. Principalul decor al piesei îl
constituie cercurile concentrice de culoare neagră pe fond bej. În jurul gâtului
prezintă un şirag de motive vegetale, iar la jumătatea corpului globular, un
registru decorativ cu motive lanceolate.
Bolsalul attic (sec. IV a.Chr.) este executat la roată din pastă fină
cărămizie, bine arsă. Dimensiuni: H = 4,2 cm; D bază= 6,3 cm; D gură= 9,3
cm. Este de formă emisferică, cu buza dreaptă şi piciorul scund, inelar. Torţile
sunt arcuite trapezoidal. A fost glazurat pe întreaga suprafaţă cu firnis negru, cu
excepţia exteriorului bazei care a fost decorată în roşu, cu patru cercuri
concentrice negre. În interior, la baza vasului a fost imprimat un decor
constituit din patru palmete dispuse în cruce în jurul unui cerc central.
Lekythosul aribalic (2/2 sec. IV a. Chr.) este executat la roată din pastă
fină de culoare roz-cărămizie. Dimensiuni: H = 6,9 cm; H toartă = 2 cm; D gură
= 2, 7 cm; D bază = 3 cm. Piesa prezintă o gură tronconică, cu gâtul subţire şi
lung, toartă mică şi arcuită, corp bombat şi baza inelară. A fost decorat cu firnis
brun. Pe corp, în partea opusă torţii, într-un spaţiu semi-elipsoidal a fost pictată
o palmetă cu un punct central.
Lagynosul (sec. IV -III a. Chr.) realizat la roată din pastă fină, de culoare
gălbuie are următoarele dimensiuni: H = 15,5cm; H toartă= 7 cm; D gură= 5,9
cm; D bază= 7 cm.Vasul are baza plată, corp sferoidal, gât scurt, buza profilată
şi toarta supraânălţată. Decorul este pe fond negru, pe alocuri fiind trasate benzi
roşii. În partea opusă torţii umărul vasului prezintă un motiv vegetal.
Lagynosul corintic este lucrat la roată din pastă fină de culoare
alb-gălbuie. Dimensiuni: H = 12,5 cm; H toartă= 3,5 cm; D gură= 4,9 cm; d
bază = 6,8 cm. Baza vasului este plată, corpul bombat şi canelat vertical, gâtul
scurt, iar gura tronconică. Cu excepţia părţii inferioare vasul a fost decorat
brun.
Văscioarele greceşti enumerate mai sus, ca de altfel şi celelalte din
colecţie, prezentau porţiuni lipsă, iar pe suprafaţa lor existau în diverse zone
(toartă, gât, pântece, etc.) un strat aderent de praf şi murdărie, precum şi
depuneri de carbonaţi ce au determinat deteriorarea parţială a decorului.
Principalele probleme de rezolvat în restaurarea majorităţii văscioarelor
l-au constituit operaţiile de curăţire chimică pentru îndepărtarea stratului de
carbonaţi, completarea părţilor lipsă şi refacerea registrului decorativ.
În tratamentul de curăţire chimică s-a folosit Complexonul (37,2g
EDTA-Na2 I I apă distilată); alegerea acestuia fiind determinată de existenţa
decorului pieselor, de necesitatea ca acesta să nu fie afectat în nici un fel, dar şi
Vase antice greceşti din colecţia Muzeului Olteniei - restaurare-conservare 465
de faptul că decorul nu a avut la bază componente metalice (divalente). Chiar şi

în aceste condiţii curăţirea chimică s-a făcut cu mare atenţie. Astfel, la obiectele
acoperite în întregime cu carbonaţi, acestea au fost imersate în băi succesive şi
menţinute în soluţie un timp relativ scurt (aproximativ 10 min). Zonele în care
carbonaţii nu au fost îndepărtaţi au fost apoi supuse aceluiaşi tratament,
folosind însă comprese până la îndepărtarea completă a depunerilor.
La obiectele la care carbonaţii acopereau doar anumite zone s-au folosit
doar compresele cu Complexon, evitând astfel expunerea întregii suprafeţe a
vaselor. Fiecare etapă a tratamentului chimic a fost urmată de curăţire
mecanică, mai ales în zonele puternic acoperite.
Completarea părţilor lipsă cu gips dentar, spre deosebire de cazul
ceramicii arheologice obişnuite, nu a avut probleme deosebite decât prin faptul
că se realiza la piese de dimensiuni relativ mici, cu forme deosebite, foarte
precise şi pe suprafeţe diverse.
Pentru a nu fi nevoie, după completare, de finisare cu materiale abrazive
ce ar fi putut afecta suprafeţele învecinate, am ales metoda turnării gipsului pe
amprentă de ceară dentară; astfel intervenţiile după turnare au fost minime şi au
asigurat consistenţa şi forma ideală a completărilor.
Refacerea registrului decorativ a creat şi el probleme deosebite legate de
forma acestuia, de nuanţele culorilor şi de faptul că zonele de colorat erau
diferite ca suport (pastă originală sau gips). Pentru aceasta s-au folosit culori
pentru ceramică Maimeri, ce au fost combinate pentru a se ajunge la nuanţele
originale. Tenta de lucios sau mat a culorilor a fost dată de folosirea finală a
unui strat de verni Maimeri.
Aproape toate exemplarele de imitaţii de vase greceşti, indiferent de
forma lor, sunt lucrate la roată, de obicei din pastă fină, bine arsă; produsele
lucrate cu mâna, cu totul incidentale, redau, în general, forme rare.
Guttusul geto-dacic (sec.I a. Chr.) este executat la roată, din pastă fină de
culoare cenuşie. Dimensiuni: Dbază = 3,5 cm; Dmax = 5,5 cm; H păstrată= 6,5
cm. Corpul este bitronconic, având baza inelară. Toarta prezintă o şănţuire
longitudinală, iar pe corp a fost ataşat un mamelon lateral folosit ca biberon.
Imitaţia getică după un kantharos (sec. I a. Chr.) este lucrată la roată din
pastă fină de culoare cenuşie. Dimensiuni: H = 7,6 cm;D gură= 8 cm; D bază=
4,3 cm. Vasul are buza dreaptă, corpul cilindric şi baza inelară. Torţile au fost
executate în bandă, iar sub buză sunt incizate trei caneluri orizontale.
Cele două imitaţii suferiseră intervenţii neavenite. Asamblarea s-a
realizat incorect, folosindu-se ca adeziv pelicula de film care a depăşit cu mult
zona de îmbinare. Plombele de gips, grosier realizate, prezentau devieri, fisuri
şi străpungeri. Reîntregirea formei pieselor nu fusese precedată de curăţirea
fragmentelor ceramice, acestea prezentând depuneri de carbonaţi, praf şi
murdărie.
Imitaţiile getice au impus rezolvarea unor probleme de restaurare diferite

faţă de cele prezentate anterior. Starea lor fragmentară şi intervenţiile anterioare
au determinat desfacerea acestora şi reconstituirea formei.
S-a procedat la îndepărtarea (folosindu-se ca solvent acetona) cu atenţie a
stratului de film folosit ca adeziv, pentru a nu rupe din marginile de lipire şi s-a
reconstituit forma printr-o asamblare atentă (adezivul folosit fiind aracetul fără
plastifiant).
Curăţirea chimică a carbonaţilor s-a făcut cu soluţie de Complexon,
înainte de refacerea formei, prin imersie în cazul fragmentelor acoperite în
întregime şi prin comprese la celelalte.
Completarea părţilor lipsă s-a făcut, ca şi în cazul primei categorii
prezentate, cu gips dentar turnat în mulaj de ceară dentară.
Având în vedere că acest grup de piese este mai puţin preţios din punct
de vedere al realizării (pastă, formă, fără registru decorativ) nu s-a considerat
obligatorie integrarea cromatică finală.
Toate celelalte operaţii specifice procesului tehnologic de restaurare
(neutralizare, uscare) au fost efectuate la ambele grupuri de piese, dar nu au fost
amintite deoarece nu constituiau particularităţi.
Calitatea indiscutabilă a produselor de factură grecească, aspectul lor
deosebit, precum şi raritatea acestor piese pe teritoriul Olteniei, sunt doar
câteva din motivele ce au determinat acest demers.
BIBLIOGRAFIE
1. Ioan Glodariu - Relaţiile comerciale ale Daciei cu lumea elenistică şi

romană, Editura Dacia, Cluj, 1974.
2. Dorei Bondoc - Vase antice greceşti - Muzeul Olteniei, Editura „M.
Duţescu", Craiova, 2004.
GREEK ANCIENT BOWLS IN THE COLLECTIONS OF THE

HISTORY MUSEUM OF OLTENIA -
RESTAURATION-CONSERVATION
(Summary)
The topic of this paper is represented by the process of

restoration-conservation of a collection of Greek and imitation pots from the
Oltenia Museum Craiova.
There are presented four Greek pots and two imitations.
More difficult were - in the case of Greek pots - the operation of

chemical cleaning and those of chromatic reintegration (it was used colors Idea-
Maimeri).
The imitations of Greek pots had suffered an inadequate treatment.
That' s why the next operations presented a higher degree of difficulty:
• the process ofbreaking off into pieces
• the operation of cleaning (it was used EDTA Na2)
• reintegration of original shape
• sticking of fragments with glue
• completion of missing parts with dental gyps
ARYBALLOS CORINTIC
Inainte de restaurare
In timpul restaurării
După restaurare
BOLSAL ATTIC
,{'·.·,„
În timpul restaurării
După r.estaurare
GUTTUS GETO-DACIC
După restaurare
IMITATIE KHANTHAROS
Vase antice greceşti din colecţia Muzeului Olteniei- restaurare-conservare 471
După restaurare
LAGYNOS CORINTIC
După restaurare
Vase antice greceşti dill colecţia Muzeului Olteniei - restaurare-conservare 4 73
LAGYNOS
După restaurare
LEKYTHOS ARIBALIC
În timpul restaurării
După restaurare
"
RESTAURAREA UNUI „VAS MARE PANTECOS"
EVA PUSKAS
Ceramica de faţă face parte din categoria vaselor ce aparţin epocii

bronzului, culturii Suciu de Sus. S-a descoperit cu ocazia săpăturii de salvare de
la vama Petea în anul 1999. Este confecţionat din pastă fină, este lucrată cu grijă
dintr-o pastă de bună calitate, având culoare neuniformă ce variază de la gălbui
până la maro închis, negru. S-au descoperit 96 de fragmente ceramice ce păreau
a fi din acelaşi vas. Acest număr de fragmente constituie aproximativ 70% din
forma iniţială a vasului, existând parţi ale buzei şi corpului vasului, dar lipseşte
în întregime baza vasului.
Are forma bitronconică, cu gât scurt, corpul bombat, pereţi arcuiţi, buza
evazată spre exterior, având patru proeminenţe conice realizate prin împingerea
peretelui vasului din interior spre exterior, formând astfel nişte umeri rotunjiţi.
Proeminenţele sunt înconjurate de caneluri circulare. Umărul vasului este
marcat de patru pseudotortiţe. Gâtul scurt se termina printr-o gură larg evazată,
ceea ce împreună cu corpul mult îngustat spre bază accentuează forma zveltă şi
delicată a vasului.
Tehnica realizării ornamentaţiei este incizia adâncă şi tehnica exciziei de
o complexitate rar întâlnită, având rolul, de a accentua părţile componente ale
vasului: gât, umăr, proeminenţele de pe corp. Forma zveltă este subliniată de
compoziţia dinamină, fluidă. Motivele decorative prin care este realizată sunt
teme „clasice" ale culturii Suciu de Sus: spirele înlănţuite, volutele, benzile
văluite şi cercurile concentrice. Modul realizării ornamentaţiei este incizia şi
redarea motivului geometric în relief, suprafaţa înconjurătoare fiind excizată,
prezentându-se zgrunţuros. Motivul spiralic este folosit în decorarea vasului,
fiind dispus în patru grupuri, dispunerea lor fiind simetrică. Între cele patru
grupări de spirale se găsesc grupuri spiralate mai mici ale căror linii formează
prin excizie triunghiuri de mărimi diferite.
Triunghiuri incizate găsim şi pe gâtul vasului împreună cu linii spiralate
alungite care formează cercuri mai mici şi mai concentrice.
Decorul ca şi felul redării motivului geometric în relief având suprafaţa
înconjurătoare excizată este specific culturii Suciu de Sus. Forma şi decorul
sunt tipice fazei clasice ale culturii Suciu de Sus. Fiind vorba de un vas specific
acestei culturi şi cu decor atât de frumos s-a hotărât restaurarea formei şi
completarea decorului.
476 EVAPUSKAS
În prima fază toate fragmentele care s-au selectat şi s-au adunat din
materialul ceramic descoperit în secţiunea 127 s-au spălat prin imersie în apă cu
Romopal 1%, şi sub jet de apă curentă. După o neutralizare abundentă,
fragmentele ceramice au fost întinse pe coli de hârtie de filtru şi s-au uscat
natural la temperatura mediului ambiant. Tratamentul de curăţire umedă a fost
posibil fiind vorba de o ceramică bine arsă, rezistentă. După spălare şi uscare
s-a trecut la asamblarea fragmentelor existente şi lipirea lor cu adezivul sintetic
acetat de polivinil. Golurile s-au plombat cu ipsos de modelaj. Părţile mai mari
lipsă din corpul vasului, inclusiv fundul care-i lipseşte în întregime s-au
completat prin modelare folosind amprenta semielastică din plastilină de
modelaj. La completarea buzei vasului am folosit metoda negativului de ceară
dentară. După restaurarea formei vasului şi finisarea părţilor completate, am
trecut la desenarea decorului pe ipsos şi trasarea lui cu ajutorul instrumentelor
de tartraj, daltite confecţionate special.
În final completările au fost integrate cromatic folosind culori tempera:
sienna naturală, negru şi umbra arsă, după care a urmat o conservare finală.
Vasul s-a impregnat prin pulverizare folosind lacul nitrioceluluozic tip incolor,
diluat în acetonă. Aceasta tehnică este o peliculizare superficială, dar suficientă
în cazul de faţă ca să protejeze piesa de praf şi să fixeze culorile aplicate pe
părţile completate şi integrate cromatic.
Vasul se găseşte în expoziţia de bază a secţiei de arheologie, în sala a -
III-a, unde s-a reconstituit o locuinţă de epoca bronzului.
DES CONSIDERATIONS COCERNANT LA RESTAURA TION D'UN

VASE ARCHEOLOGIQUES
(Resume)
L'ouvrage presente la restauration d'un vase de ceramicque decouvert en

1999 a Petea, le departament de Satu Mare du l'age de bronze, culture Suciu de
Sus. En suite l'oeuvre presente Ies methodes de traitment appliquees pour la
restauration et conservation.
Restaurarea unui „ vas mare pântecos" 477
478 EVAPUSKAS
CONSIDERATII
•
PRIVIND RESTAURAREA
UNOR PIESE CERAMICE CU PIERDERI MARI
ALE INTEGRITĂTII
•
EMANOIL PRIPON
Paleta bunurilor de patrimoniu cultural mobil cunoaşte o mare

diversitate, atât din punct de vedere al materialului de constituţie, cât şi în ceea
ce priveşte proprietăţile, formele şi dimensiunile. Însă comparativ cu acestea
diversitatea formelor de degradare este şi mai mare.
Diversitatea formelor de degradare, presupune o aproape tot atât de
mare diversitate a modalităţilor de abordare practică a restaurării, fiecare obiect
având propriile probleme şi deci intervenţiile specifice. În acest adevărat
„hatis" al tipurilor de degradare şi modalităţi particulare de abordare practică,
restauratorul dispune de o „călăuză": principiile restaurării - un set de jaloane
care-i ghidează activitatea, ajutându-l sa abordeze şi apoi să soluţioneze
problemele ridicate de starea de conservare a obiectului de partrimoniu. 1
Desigur, principiile restaurării nu constituie un panaceu şi nici un set de
reţete, ci acestea sunt entităţi ideatice cu valoare orientativă a căror utilizare
depinde de capacitatea de discernământ a restauratorului. 2
Actul de restaurare nu-şi propune să creeze un obiect nou de aceea,
reîntregirea şi completarea zonelor lacunare se vor aplica diferenţiat de la un tip
de restaurare la altul. Spre exemplu, pentru restaurarea sculpturilor s-a creat
regula nonintervenţiei pentru completarea lacunelor, pe când în cazul restaurării
ceramicii se practică reîntregirea formelor, dispunând de multe ori doar de
câteva fragmente.
Şi în cazul restaurării obiectelor ceramice - în special ceramica
arheologică unul din binecunoscutele principii ale restaurării impune
completarea zonelor lacunare numai în cazul în care piesa nu prezintă pierderi
ale integrităţii mai mari de 50 de procente şi există un profil complet. În plus
acelaşi principiu cere impetuos necesară existenţa unor analogii sigure.
În cele ce urmeaza vom prezenta trei cazuri de restaurare a unor obiecte
ceramice şi motivele care au stat la baza completării zonelor lacunare.
A. Moldoveanu - Conservarea preventivă a bunurilor culturale, Ediţia a doua, Bucureşti, 2003, p.

1
372-375; Normele de conservare şi restaurare a bunurilor culturale mobile clasate, 2004.

2
Ibidem, p. 374.
480 EMANOIL PRIPON
Caracteristica generala a pieselor în discuţie este aceea că toată prezintă

pierderi ale integrităţii în ceea ce priveşte materialul de constituţie în proporţie
de 60 până la 80 de procente.
Cazul nr.1: Vas patrulater decorat cu incizii şi impresiuni

. Cercetările arheologice efectuate la Giurtelecu Şimleului, punctul
„Coasta lui Damian", judeţul Sălaj , au scos la lumina zilei artefacte aparţinând
şi neoliticului târziu, concentrate într-un complex denumit ulterior groapa G4 .
Reprezentative pentru subiectul în discuţie (şi nu numai) sunt trei fragmente
ceramice care împreună alcătuiesc profilul complet al unui vas patrulater
decorat cu incizii şi impresiuni. 3
Urmele de zacere în sol mai puţin aderente pe suprafaţa fragmentelor
ceramice au fost îndepartate prin simpla spălare în apă, operaţiune efectuată pe
şantierul arheologic, la puţin timp după scoaterea lor din săpătură. Astfel pe
lângă depunerile humice au fost îndepărtate şi sărurile solubile. De fapt acesta
este unul dintre puţinele tratamente posibile şi permise pe un şantier arheologic.
La intrarea în laboratorul de restaurare fragmentele ceramice prezentau
pe suprafaţa interioară şi exterioară evidente depuneri de săruri insolubile, sub
forma unor concreţiuni solide. Observaţiile macroscopice şi cele microscopice,
coroborate cu testul depunerilor au pus în evidenţă prezenţa carbonaţilor şi a
silicaţilor (foto nr.1). Chiar dacă nu obturau decorul sau percepţia unor
elemente componente ale acestuia, am considerat inestetică prezenţa sărurilor
insolubile pe suprafaţa fragmentelor ceramice şi în consecinţă am propus
îndepărtarea depunerilor printr-un tratament uşor acid. În acest sens
fragmentele ceramice au fost imersate într-o soluţie diluată de acid oxalic. 4
Tratamentul chimic a fost urmat de perieri repetate sub jet de apă pentru
îndepărtarea depunerilor şi neutralizare. Uscarea fragmentelor ceramice s-a
efectuat pe hârtie de filtru la temperatura camerei. Rezultatul acestui tratament
s-a concretizat prin obţinerea unei suprafeţe perfect curate, evidenţierea mai
clară a decorului şi înlaturarea depunerilor de pe suprafaţa de îmbinare a
fragmentelor ceramice (foto nr. 2).
În urma asamblării şi lipirii fragmentelor ceramice a rezultat un profil
complet, dar pierderea integrităţii vasului se situează undeva în jurul a 75 de
procente. Datorită importanţei descoperirii şi unicităţii acestui tip de vas, de
comun acord cu arheologul am procedat la continuarea operaţiunilor de
conservare- restaurare.
Pentru refacerea integrităţii vasului am folosit ipsos de modelaj colorat
în masa cu oxid roşu de fier aplicat pe un suport din plastilină de modelaj, dintr-
3
S. Bacueţ- Crişan - Complexe neolitice cu ceramică pictată din judeţul Sălaj, în volumul Omagiu
profesorului Nicolae Gudea la 60 de ani, 8.M.P. IV, Zalău, 2001, p.51-52.
4
H.J. Plenderleith - Conservarea antichităţilor şi a operelor de artă, volumul III, Siliciul şi
materialele legate de acesta, Bucureşti 1980, p. 507-508.
Consideraţii privind restaurarea unor piese ceramice cu pierderi mari ale integrităţii 48]
o singură turnare. Următoarea operaţiune a constat în refacerea decorului în

porţiunea completată5 (foto nr.3). Restaurarea piesei s-a încheiat cu integrarea
cromatică a interiorului vasului care prezenta evidente urme de ardere
secundară şi conservarea finală prin pensulare cu lac celulozic diluat în acetonă
(foto nr.4).
Cazul nr.2: Ceaşca, epoca bronzului.

La intrarea în laboratorul de restaurare piesa se prezenta sub folll)a a
trei fragmente alcătuind un profil complet. În urma observaţiilor macroscopice
s-a constatat ca fragmentele ceramice se afla într-o foarte bună stare de
conservare, arse oxidant şi cu pronunţate urme de ardere secundare.
Operaţiunea de restaurare a debutat cu impregnarea fragmentelor ceramice cu
lac nitrocelulozic incolor, diluat în acetonă. Profilul existent a fost amprentat pe
suprafaţa exterioară cu ceară de modelaj prelucrată la cald. Pe mulajul de ceară
s-a turnat ipsos de modelaj, din aproape în aproape, obţinându-se astfel vasul
complet întregit. Studiind analogiile existente6 şi de comun acord cu
proprietarul ştiinţific al descoperirii s-a refăcut şi toarta lipsă. Conform
analogiilor existente, toarta avea aproximativ 20 mm laţime şi aproximativ 1,5
mm grosime, fiind supraînălţată în raport cu buza vasului (foto nr. 6 - 7).
După efectuarea operaţiunilor de rafistolare, finisare şi uscare liberă la
temperatura camerei, piesa a fost conservată prin pensulare cu lac celulozic.
Cazul nr.3: Bol terra sigillata

Piesa în discuţie face parte din categoria ceramicii de import fiind
realizată într-un atelier din Galia Centrală (Lezoux) în prima jumătate a
secolului II p.Chr. şi este încadrată în tipul Dragendorf 37. 7
Corpul vasului este puternic arcuit, buza răsfrântă iar fundul inelar.
Decorul este grupat în două panouri. Primul panou înfăţişează o felină mare
stând pe spinarea unui animal pe care-l devorează, iar jos, în miniatură, un
gladiator. Al doilea panou cuprinde un motiv vegetal (vrej circular care
înconjoară o frunză de viţă-de-vie) şi păsări aflate în zbor şi în repaus, orientate
spre dreapta.
La intrarea în laborator, piesa se prezenta sub formă a 14 fragmente de
diferite dimensiuni, acoperite cu un verni de culoare roşu închis, lucios, prezent
atât pe partea exterioară (foto nr.8) cât şi pe partea interioară (foto nr.9), aflat
într-o foarte bună stare de conservare.
La o examinare atentă a fragmentelor ceramice s-a putut observa
repetitivitatea elementelor de decor. Acest aspect se datorează tehnicii speciale
5
Ibidem, p. 514 -515.
T. Bader, Epoca bronzului în nord-vestul Transilvaniei, Bucureşti, 1978, p. 96; p. 181, pi. XXX, 1.
6
N. Gudea-Porolissum li, Vama romană (monografie arheologică), Cluj Napoca 1996, p. 199-201;
7
p. 285, planşa I; p. 306, planşa XXII.
482 EMANOIL PRIPON
de fabricare a vaselor de acest tip, aspect asupra căruia nu insistăm în lucrarea

de faţă. După asamblarea şi lipirea fragmentelor ceramice s-a remarcat faptul că
ni s-a păstrat un procent de aproximativ 40 la sută din întregul corp al vasului.
Datorită rarităţii descoperirilor de vase terra sigillata întregi sau
intregibile, am considerat benefică atât din punct de vedere al valorificării
ştiinţifice cât şi din punct de vedere muzeografic (pentru expunere) restaurarea
formei vasului. Pentru aceasta am executat într-o primă fază un bol din
plastilină de modelaj ce copia exact dimensiunile interioare ale vasului. Mulajul
a fost aşezat cu buza în jos, pe suprafaţa lui fiind fixată porţiunea de vas lipită,
după ce în prealabil suprafaţa mulajului a fost împarţită în patru zone simetrice.
Pentru completarea zonei lipsă în porţiunea păstrată a vasului, s-a folosit ipsos
de modelaj colorat în masă, iar cu ajutorul unor dăltiţe special confecţionate,
am refăcut porţiunea inferioară a decorului.
Porţiunea de vas cu decorul refăcut în întregime a fost amprentată cu
ajutorul Dentaflex-lui , un cauciuc siliconic în sistem de doua componente,
folosit în practica stomatologică. Mulajul astfel obţinut a fost fixat într-un pat
de stabilizare din ipsos. Zona lipsă a vasului a fost turnată din aproape în
aproape, în grup de câte două panouri.
Şi în acest caz operaţiunea de restaurare a continuat cu finisarea
interioară a vasului şi conservarea finală8 (foto nr. I O).
*
Revenind la problematica expusă la începutul prezentării noastre,
suntem în asentimentul principiului conform căruia „restaurarea se opreşte
acolo unde începe ipoteza". În cazul în care obiectele de patrimoniu incluse în
procesul de restaurare au pierderi ale materialului de constituţie mai mare de 50
de procente acestea vor fi tratate , stabilizate, conservate şi expuse, urmând ca
funcţia lor să fie comunicată prin desene sau propuneri de reconstituire pe baza
informaţiilor date de fragmentele originale.
Insă în cele trei cazuri prezentate, s-a optat pentru completarea zonelor
lacunare, în ciuda pierderilor majore a materialului de constituţie pe
urmatoarele considerente :
• În fiecare caz au existat analogii .
• În cazul vasului patrulater decorat cu incizii şi impresiuni şi a bolului de tip
terra sigillata ne aflăm în faţa unor descoperiri cu caracter de unicat în arealul
nord-vestic al României.
• Fragmentele ceramice aparţinând ceştii de epoca bronzului, au fost
descoperite întâmplător de către un membru al cercului de arheologie „Clio"
din Şimleu Silvaniei şi face obiectul prezentării împreună cu alte descoperiri de
8
E. Pripon, Bol „ terra sigillata ", în „Catalogul Salonului naţional de restaurare-conservare'',
Craiova, 1995, p. 34; planşa 31.
Consideraţii privind restaurarea unor piese ceramice cu pierderi mari ale integrităţii 483
acest fel într-o expoziţie cu caracter permanent, care poate fi numită, pe bună
dreptate, ca fiind nucleul unui viitor muzeu în acest oraş. 9
CONSIDERATIONS REGARDING THE RESTORATION OF SOME

POTTERY PIECES WITH GREAT LOSS OF INTEGRITY
(Summary)
The work presents the restoration action of some archaeological pottery

pieces and the causes that were the bases ofthe completion of the missing parts,
even if the pieces had losses of integrity greater than 50%.
The completion of the missing parts was made upon the following
considerations: the present analogies, the singleness of the discoveries in a
certain area, and in one case due to the function which the piece was to fulfil.
H. Pop, Cercul de Arheologie CLIO din Şimleu Silvaniei în Silvania, serie nouă, anul II, nr. 1-2 (5-
9
6), Zalău, 203, p. 134.
484 EMANOIL PRIPON
Consideraţii privind restaurarea unor piese ceramice cu pierderi mari ale integrităţii 485
Foto nr. 5
Foto nr. 7
486
-=--=--=:..:..______ _
- - - - - - - - - EEMANOIL PRIPON
REST A URAREA UNUI V AS ETNOGRAFIC,
" ...,
TIP „ULCIOR CU ŢAŢA"
ROXANA COBUSCEANU
Piesa în cauză este un vas etnografic tip „ulcior cu ţâţă" şi buză bilobată,
modelat din lut la roata olarului. Acest gen de ulcioare erau folosite în
gospodăriile ţărăneşti, pentru apă.
Ulciorul are culoarea maronie a lutului ars, angoba aplicată fiind de
culoare albă. Ca urmare a trecerii timpului şi a folosirii îndelungate, angoba a
căpătat culoare crem.
Partea bombată a corpului vasului are un motiv decorativ în valuri,
cuprins între două cercuri concentrice de culoare mar01{ie. Acelaşi ornament
apare şi la baza gâtului.
Pe gât se observa o decoraţie alternată a motivului cu pete ovoidale,
deasupra apărând linii verticale cuprinse între două cercuri concentrice.
Exteriorul torţii este ornamentat cu 12 linii paralele îngroşate. Smalţul de
culoare verde crom se află doar pe porţiunile funcţionale ale vasului, respectiv
ţâţă şi buză. Pe porţiunea opusă torţii apare motivul floral în formă de fundă.
Corpul vasului este legat cu sârmă de plasă, aceasta având rol de protejare şi
consolidare.
În interiorul ulciorului se găsesc 11 biluţe de lut ars cu rol de curăţire a
sedimentelor şi impurităţilor din interiorul vasului, iar la baza gâtului în interior
există un grătar din lut ars.
Ca urmare a unei manipulări sau păstrări necorespunzătoare piesa
prezintă crăpături, fisuri, lipsă din materialul de bază în zona corpului vasului,
lipseşte 75% din buză, iar din tâţă 50%. De asemenea, ca urmare a trecerii
timpului, decorul din zona corpului vasului nu s-a păstrat în întregime.
Analiza vizuală şi cea chimică au pus în evidenţă faptul că pasta
ceramicii este de bună calitate, cu pereţi subţiri, degresantul folosit fiind nisipul
fin. Pe întreaga suprafaţă a vasului se observa depuneri de murdărie şi urme de
sol.
Plasa de sarma prezintă produşi de coroziune specifici materialului de
bază, fier, sub formă de rugină care s-a imprimat şi pe suprafaţa de contact cu
vasul. Forma vasului s-a păstrat datorită existenţei plasei de sârmă.
Prima faza a fluxului de restaurare a fost cea de îndepărtare a depunerilor
de pe suprafaţa vasului prin imersie în soluţie Romopal 1% folosind perii cu păr
488 ·ROXANA COBUSCEANU
moale, urmată de clătiri repetate cu apă şi uscare la temperatura mediului

ambiant şi lipirea fragmentelor existente folosind adeziv tip ARACET E-50.
Plasa de sârmă ce dă autenticitate vasului şi totodată păstrează forma sa, a
fost curăţată mecanic cu foarte mare atenţie, în vederea îndepărtării ruginei.
Completarea porţiunilor care lipsesc s-a realizat cu gips de modelaj, iar
finisarea plombelor s-a făcut în tehnica manuală cu instrumentar adecvat, după
care s-a integrat cromatic folosind.culori tempera.
Conservarea plasei de sârmă s-a făcut prin pensulare cu tanin, cu atenţie
deosebită.
THE RESTORATION OF AN ETHNOGRAPHIC VASE, TYPE

„JAR WITH HANDLE"
(Summary)
The description of the restauration of a jar, having an oriffice on the

handle used to drink water (,jar with handle").
CONSERVAREA PREVENTIVĂ A COLECTIILOR
'
MUZEULUI ETNOGRAFIC AL TRANSILVANIEI
MIHAELA GROPEANU
Colec?ile Muzeului Etnografic al Transilvaniei cuprind o vastă şi diversificată

categorie de materiale componente ale pieselor de patrimoniu. Organice sau
anorganice deopotrivă suforă ac?unea complexă a factorilor de mediu - temperatura,
umiditatea relativă, lumina, poluarea, agen?i biologici, factorul social.
Deoarece întotdeauna va fi mai uşor să prevenim decât să combatem,
prioritară în muzee este conservarea preventivă cu tot ceea ce implică aceasta:
- monitorizarea corectă a parametrilor microclimatici,
- crearea condi?ilor corespunzătoare de depozitare,
- men?nerea controlului asupra poluării,
- efectuarea corectă a activită?lor de ambalare, mânuire şi transport.
Pentru aplicarea corectă a tratamentelor este foarte importantă cunoaşterea
structurii fizico-chimice a materialelor din constitu?a pieselor de patrimoniu, a
tehnicilor utilizate pentru realizarea obiectelor.
În conservarea preventivă se va acorda o aten?e deosebită materialelor
organice (bumbac, lână, piele, hârtie, mătase) ştiut fiind faptul că sunt mult mai
susceptibile deteriorărilor şi degradărilor decât cele anorganice (metal, ceramică etc.).
În fibrele proteice (cazul lânii, pielii şi mătăsii) unităţile de aminoacizi sunt legate
prin legături peptidice -NH-CO- iar în celuloză, unită?le D-glucopiranozice sunt
legate prin legături 1,4 glicozidice. Fiecare component al obiectului, introdus prin
anumite tehnici în structura acestuia reac?oneaz~ diferit faţă de condi?ile de mediu.
Textilele etnografice, în special piesele de port din această categorie - iile, că
măşile, fotele, catrinţele, cepsele, cununile, pieptarele, buicile, cojoacele, pumnişorii
şi altele, pe lângă materialul de bază (fibre proteice sau celulozice) sub forma de
pânză de borangic, bumbac, in, cânepă, blana sau ţesătura din lână au la (modul
general) decorul realizat cu fir metalic (bronz pe suport textil, bandă argintie de Sn),
paiete din diferite aliaje, mărgele din sticlă, pietre semipre?oase, fire de mătase,
lânică sau arnici, aplicaţii din piele etc„. Cromatica este foarte diversificată, adecvată
fiecărui motiv decorativ - geometric, floral, zoomorf, antropomorf. Din punct de
vedere al tehnicilor abordate de autorii pieselor textile acestea sunt fie ţeserea
materialului suport în război orizontal sau vertical, în 2 iţe, cu alesătură ori în 4 iţe
apoi aplicarea ornamentelor prin broderie policromă, coaserea paietelor, mărgelelor,
ciucurilor, pompoanelor - la cămăşi, ii, catrinţe, covoare şi altele. Tehnologia
490 MIHAELA GROPEANU
obţinerii pieselor de port din blană, cuprinde 3 etape: prelucrarea pieilor, confecţio
narea piesei (executarea croiului) şi realizarea decorului. Şi în acest caz ornamentaţia
este la fel de bogată, realizată din materiale asemănătoare cu cele sus menţionate.
În muzeul nostru, atât în secţia pavilionară cât şi în Parcul Etnografic
Romulus Vuia numărul pieselor din expunere şi depozitare este mare, aceasta
însemnând- aproximativ 7.200 ceramică, 3.000 piese la ocupaţii şi mobilier, 16.000
textile, 8.000 piese de toate categoriile depozitate în Hoia. Bunurile provin în marea
lor majoritate din Transilvania din judeţele Cluj, Sălaj, Bistriţa-Năsăud, Mureş,
Hunedoara, dar şi din alte zone ale ţării. Dacă într-o secţie pavilionară activităţile de
conservare ridică probleme, în secţia Hoia unde monumentele etnografice sunt
exponate şi spaţii de depozitare situaţia se complică. Succesiunea anotimpurilor,
prezenţa poluării (datorată gazelor provenite din combustia carburanţilor, emisiilor
de noxe din activităţile industriale), trepidaţiile produse de lucrările de construcţie din
Parcul Industrial din partea nordică a M.E.T sunt greu controlabile în secţia din aer
liber astfel încât acestea constituie adevăraţi catalizatori ai fenomenelor de deteriorare
şi degradare a monumentelor. Ne vom referi în continuare doar la colecţiile secţiei
pavilionare, secţia în aer liber implicând mai mult tratamente de conservare activă.
Noile tendinţe în conservare impun reducerea drastică a valorilor parametrilor
microclimatici la l-3°C temperatura şi 30-40% umiditatea relativă de la valori de l-
180C pentru temperatură şi 50-65% Ur. Prin urmare spaţiile de depozitare ar trebui să
fie imense camere frigorifice pentru conservarea colecţiilor.
În 1999 secţia pavilionară „Reduta" dispunea de cinci depozite, care au fost
distribuite şi organizate pe criteriul tipodimensionii pe o perioadă de 16 ani (1983-
1999), revenindu-se cu reorganizarea lor acum patru ani datorită reparaţiilor capitale
care se execută în muzeu. Cele cinci depozite, din care patru au rămas aceleaşi până
acum, cu excepţia celui de cămăşi, erau următoarele: depozitul de textile (102 m 2,
orientare nordică spre DNl E80) şi depozitul de ceramică (aproximativ 40 m2,
orientare nordică) situate la parterul clădirii, depozitul de ocupaţii şi meşteşuguri
(aproximativ 50 m2, orientare sudică) situat la etaj, depozitul de ii şi cămăşi (60 m2,
orientare nordică) situat la mansardă şi depozitul de mobilier de la Baba-Novac (125
m2). Spaţiile de depozitare sunt salubre, neigrasioase, fără infiltraţii de apă iar sursele
de iluminat sunt atât incandescente (depozitul de textile şi ceramică), cât şi
fluorescente (mobilier, ocupaţii şi meşteşuguri), impunându-se înlocuirea tuburilor
fluorescente cu surse incandescente sau dubla lor ecranare astfel încât temperatura de
culoare să se apropie de 2800 - 3000 K. Pentru reducerea iluminatului natural s-au
obturat ferestrele cu perdele albe din bumbac.
În acest an, 2004, au fost demarate lucrările în vederea reorganizării
depozitului pentru colecţia de cămăşi (salubrizarea spaţiului de aproximativ 40 m2),
monitorizarea parametrilor microclimatici, confecţionarea modulilor şi dispunerea
pieselor în moduli conform criteriului tipodimensionării), vechiul spaţiu de la
mansardă aparţinând expoziţiei de bază.
Conservarea preventivă a colecţiilor Muzeului Etnografic al Transilvaniei 491
Începând cq anul 1983 s-a reorganizat depozitul de ceramică, apoi cel de

ocupaţii şi meşteşuguri. Modulii de depozitare confecţionaţi în regie proprie, sunt
verticali, foarte înalţi (peste 3,6 m), compartimentaţi în funcţie de specificul colecţiei,
numărul pieselor. Unităţile modulare sunt sertarele, pentru căuce, linguri, cornuri
pentru praf de puşcă, cremene, icoane, rafturile pentru celelalte piese de dimensiuni
mai mari (sucale, vârtelniţe, forme de turtă dulce, ciubere, şei pentru cai etc.) şi
rasteluri pentru buciume. Lipsa spaţiului ne obligă la o creştere a densităţii
pieselor/unitatea modulară controalele periodice se efectuează mai dificil,
desprăfuirile la fel iar creşterea numărului de piese prin achiziţii sau donaţii creează
reale probleme în vederea depozitării.
În 1997 s-a mutat întreaga colecţie de textile din vechiul depozit - insalubru,
cu igrasie, Ur peste 70%, în actualul depozit care cuprinde piese de port popular
românesc, săsesc, unguresc, bunuri decorative şi uzuale.
Modulii de depozitare sunt confecţionaţi din lemn de brad, prevăzuţi cu orificii
de aerisire peste care s-a aplicat tifon foarte fin preîntâmpinându-se astfel pătrunderea
diferitelor specii de molii (chiar dacă au fost dispuse plase fine şi la ferestre). Pentru o
parte a colecţiilor aceştia sunt prevăzuţi cu sertare (7/modul) pe care piesele sunt
rulate (feţe de masă, ştergare, căpătâie de pernă, catrinţe, fote, glugi, fragmente de
covoare, etc ... ) câte 10-15 bucăţi/sertar sau chiar mai multe, de dimensiunile 0.80m x
0.60m, iar în alţi moduli, din lipsa spaţiului (au fost prevăzuţi iniţial moduli cu sertare
orizontale, corespunzătoare tipodimensiunilor obiectelor), piesele sunt dispuse în
poziţie funcţională, pe umeraşe învelite în netex. Inconvenientul la acest ultim mod
de depozitare (în special în privinţa cojoacelor şi sumanelor care sunt piese grele)
este inegala distribuţie a masei obiectului pe unitatea de suprafaţă. Acest lucru a
condus în timp, luând în calcul perioada păstrării şi utilizării de către proprietar, la
slăbirea rezistenţei mecanice în zona umerilor şi mânecilor în cazul cămăşilor,
pieptarelor, cojoacelor, sumanelor. S-a constatat fragilizarea materialelor suport a
bunurilor ca urmare a realizării ornamentaţiei prin multitudinea de orificii practicate
pentru realizarea broderiei, aplicarea paietelor, mărgelelor, nasturilor etc. Fenomenul
de îmbătrânire, prezent la tot ceea ce înseamnă materie organică, contribuie odată cu
trecerea timpului la accentuarea deteriorărilor menţionate. Firele de mătase, lânică
sau aplicaţiile din piele care constituie ornamentaţia sunt degradate cromatic,
deshidratate, pe anumite porţiuni există discontinuităţi ale decorului.
Spre deosebire de piesele de port, colecţia de covoare a M.E.T este dispusă în
moduli verticali, pe ru1ouri, de dimensiuni corespunzătoare scoarţelor, cergilor,
covoarelor astfel depozitate. Sunt asigurate condiţii optime de protecţie, acces,
manipulare iar bariera împotriva prafului era creată de netexul în care erau înfăşurate
şi perdelele care acopereau modulii. În momentul de faţă piesele sunt protejate doar
de pânza de bumbac. Datorită deteriorărilor şi degradărilor produse de-a lungul
timpului prin cumularea acţiunii factorilor de mediu, fizici, chimici, biologici
aproximativ 20% din colecţia de covoare necesită restaurare. Starea de conservare a
colecţiei: degradări cromatice, scămoşarea şi fragilizarea firelor de băteală şi urzeală
(subţierea acestora), lipsa materialului suport pe suprafeţe mai mici sau mai mari
(există piese cu 65-70% pierderi de material), marginile unora dintre piese sunt
destrămate. Pentru prevenire;:i atacurilqr biologice, în special a celor de molii a căror
eradicare în acest an, a fost deosebit de dificilă atât din punct de vedere financiar cât
şi din cel al volumului de muncă , se impun următoarele: achiziţionarea aparatelor de
condiţionare a aerului (luând în conşiderare volumul de 300 m 3 al depozitului,
grosimea de 80 cm a pereţilor, orientarea spre strada Memorandumului), astfel încât
acestea să fie eficiente (51.800 B.T.U) pentru optimizarea valorilor parametrilor
microclimatici, închiderea caloriferelor pe perioada iernii, crearea pe cât posibil a
unui spaţiu tampon între secretariatul instituţiei şi depozit, efectuarea riguroasă a
controalelor privind starea de conservare a bunurilor, desprăfuirea şi aerisirea lor cel
puţin la un an sau doi odată cu dezinfecţia şi dezinsecţia modulilor şi spaţiului,
monitorizarea corectă a parametrilor microclimatici (se are în vedere achiziţionarea
sistemului de monitorizare cu senzori cu preluarea şi prelucrarea datelor pe
calculator, atât pentru expoziţia de bază cât şi pentru depozite), renunţarea la
acoperirea pardoselii din secretariat cu mochetă - o considerabilă sursă de praf şi
bineînţeles de ouă de molii. Se are în permanenţă în vedere efectuarea şi întreţinerea
curăţeniei atât a depozitelor cât şi a căilor de acces, cu toate că în sediul muzeului se
execută lucrări de reparaţii capitale, generatoare de praf şi trepidaţii.
Acesta este modul real de desfăşurare a activităţilor de conservare în M.E.T -
secţia pavilionară, insistându-se pe conservarea preventivă care implică toţi factorii
de decizie şi cei de execuţie deopotrivă, astfel încât fondul documentar etnografic să
fie perpetuat cât mai puţin posibil deteriorat.
BIBLIOGRAFIE
1. Mihail Mihalcu, Conservarea obiectelor de arlă şi a monumentelor istorice, Ed.

2. Aurel Moldoveanu, Conservarea preventivă a bunurilor culturale, Bucureşti,
1999 (Vol.1 ), 2004 (Vol. 2).
LA CONSERVATION PREVENTIVE DES COLLECTIONS ETHNOGRA-

PIDQUES DU MUSEE ETHNOGRAPHIQUE DE TRANSYLVANIE
(Resume)
L'ouvrage presente Ies directions prioritaires dans la conservation preventive

des biens patrimoniaux et quelques aspects importants concemant Ies collections du
natre musee. Il s'agit des facteurs de milieu dans Ies depots (l'humidite et la
temperature ), Ies types de deposer des collections, Ies mesures preventives pour
l'elimination des agents biologiques. La conservation preventive reduit Ies risques et
ralentit la deterioration des collections entieres.
CONSERVAREA COLECTIEI DE LĂZI DE
'
ZESTRE A MUZEULUI JUDEŢEAN DE ISTORIE
ŞI ARTĂ ZALĂU
ELISABETA MARIANCJUC, ROMOLICA DEJEU
Valoarea şi trăsăturile specifice civilizaţiei şi artei lemnului

Obiectele realizate în lemn formează unul din cele mai importante
capitole ale patrimoniului de civilizaţie, cultură şi artă populară tradiţională la
români.
Lucrările în lemn sunt cele care înmagazinează cel mai bine posibilităţile
de exprimare artistică şi relevare a frumosului a ţăranului român. Henri Focillon
spunea că în nici un domeniu nu se simte mai bine decât în arta populară poezia
mâinii, care nu lucrează contra naturii, ci pătrunde şi dă la iveală profunzimile
vieţii, esenţialul, cu mijloace pline de farmec, izvorâte parcă dintr-un geniu
secret 1•
Aflându-şi izvorul în natura înconjurătoare, reflectând prin forma
obiectelor şi simbolistica motivelor, arta populară în lemn se păstrează mereu
vie şi actuală. Arta lemnului, prezentând o serie de forme şi motive, dezvăluie
în aceste structuri stilistice o adevărată gândire şi concepţie de viaţă.
Locul lăzilor de zestre În ansamblul mobilierului ţărănesc

Unul din cele mai interesante capitole ale mobilierului ţărănesc îl
constituie cel al lăzilor de zestre, care ocupă un loc de cinste în cadrul
interiorului locuinţei, la capătul patului sau al laviţei.
Lada este una dintre cele mai vechi piese de mobilier, apare atât ca o
necesitate practică cât şi ca una artistică: era folosită pentru satisfacerea unor
necesităţi având în acest caz funcţia de „hambar" pentru cereale şi făină sau
ladă de haine, în ea păstrându-se la început hainele miresei, iar după nuntă a
întregii familii. Unele sunt folosite pentru păstrarea produselor alimentare,
altele pentru actele de familie sau podoabe. Nevoile cotidiene le transformă în
„bănci de odihnă" suplinind scaunele, iar în cazul familiilor mai numeroase au
servit drept pat.
Dar pe lângă rolul ei funcţional, ca orice piesă de interior ţărănesc fie prin
ornament, fie numai prin forma ei, ea răspunde şi unui rafinat simţ estetic.
C. Irimie, M. Necula, Arta ţărănească a lemnului, Ed. Meridiane, Bucureşti, 1983, p. 4.

1
504 ELISABETA MARIAN CIUC, }lOMOLICA DEJEU
Centrele de lădărit
Zona etnografică acoperită actualmente dee judeţul Sălaj se remarcă
printr-o mare frecvenţă de foioase, cele mai întâlnite esenţe fiind fagul, gorunul,
carpenul, ulmul, frasinul, cerul, mesteacănul, salcâmul, răchita şi plopul.
O accentuată specializare impunea lădăritul, meşteşug transmis din tată în
fiu, exercitat în zonă, în principal doar în câteva sate vestite în acest domeniu:
Sângeorgiu ded Meseş, Brebi, Trestia, Preoteasa şi Derşida. Meşteri izolaţi
executau lăzi şi în alte sate, copiind însă stilul unuia sau altuia dintre centrele
deja amintite şi mărginindu-se la vânzarea lor în sat, nu la târguri. Lădoaie sau
hambare (lăzi mari, neornamentate, pentru cereale) se confecţionau însă în mai
multe sate de către dulgheri.
Nelipsită din interioarele ţărăneşti trdiţionale, lada de zestre adăpostea
cele mai de preţ ţasături şi veşminte aparţinând familiei. Larga răspândire
determinată de uzul cotidian, vechimea şi importanţa acestei piese care ste
atestată documentar pe teritoriul zonei Meseş în anul 1356, când se
menţionează jefuirea lăzilor iobagelor din Hida .
2
Până la sfârşitul secolului al XVII-iea, lăzile ţărăneşti din zonă erau mai
mici, scunde, ornamentate simplu, preponderent liniar, fiind efectuate, probabil,
de către proprietari. Abia ulterior se constituie centre de lădari care lucrează
pentru mai multe sate, vânzându-şi produsele în târguri. În fiecare din centrele
menţionate activau la începutul secolului în jur de 20 de meşteri lădari care, pe
lângă lăzi de mireasă executau la comandă şi mese cu ladă, podişoare, lădiţe
etc. 3
Materia primă
Ca materie primă, meşterii lădari foloseau în exclusivitate fagul, fiind un
lemn de o duritate mijlocie, permitea o ornamentare relativ uşoară. Destul de
rezistent, el asigură o trăinicie îndelungată piesei.
Fasonarea lemnului se făcea de obicei în lunile de iarnă, când trunchiul
nu mai conţinea sevă, lemnul tăiat în alt anotimp, în plină perioadă de vegetaţie,
putrezind mai repede şi fiind atacat mai uşor de carii. Se alegeau fagii cu
diametru mare, cu crengile din vârf curbate spre pământ, cu „solzii" de sub
coajă mici, indicând un trunchi fără noduri, cu fibră dreaptă. Uneori „se
scăunea" (se decupa) o mică bucată din trunchi, verificându-se dacă se crapă
drept şi fără „smucituri'', garanţie a obţinerii unor scânduri de calitate. Sub
coajă, culoarea lemnului trebuia să fie albă, culoarea roşie trădând un lemn
puţin rezistent la atacul cariilor. 4
I. A. Goia, Zona etnografică Meseş, Ed. Sport-Turism, Bucureşti, 1982, p. 69.

2
3
Ibidem.
lng. Mircea Sorin Axinte, Chimia în gospodărie, voi. li, Editura Ceres, Bucureşti, 1984.
4
Conservarea colecţiei de lăzi de zestre a Muzeului Judeţean de Istorie şi Artă Zalău 505
Prelucrare lăzilor
Copacii doborâţi se transportau acasă cu tileaga, se tăiau cu joagărul sau
firezul în butuci de lungimea dorită, iar aceştia se crăpau în patru cu securea,
maiul şi icurile, obţinându-se draniţele. Fiecare draniţă era crăpată la rândul său
în mai multe bucăţi, din care, imediat sau după o perioadă de uscare de
două-trei luni, se ciopleau cu securea lată sândurile, picioarele lăzii şi
„căpătâiele" ei (lateralele capacului). Cu ajutorul jorjului din cele 4 bucăţi de
lemn ce urmează a fi picioarele lăzii, pe câte două feţe alăturate ale fiecăruia, se
elimină din materialul lemnos o parte, obţinându-se canale în care se vor fixa
„feţele". La fel se procedează şi la „spinare". Scândurile subţiate la capete sau
pe lungimea uneia din margini se introduc în aceste şănţuleţe şi se fixează cu
cuie de lemn. Picioarele şi căpătâiele alcătuiau scheletul viitoarei lăzi, deoarece
în jgheaburile tăiate în ele cu horjul se prindeau capetele scândurilor care
formau pereţii şi capacul lăzii, fixându-se acolo cu cuie de lemn. Cu horjul se
jghebuia şi cantul superior al fiecărei scânduri, în jgheab îmbucându-se
marginea inferioară a scândurii următoare. Forma capacului lăzii depindea de
cea a căpătâielor, fiind bombată dacă acestea erau curbate sau plană dacă
acestea erau drepte. După forma capacului se disting trei tipuri de lăzi:
lăzi cu capacul plat
lăzi cu capacul circular sau ascuţit
lăzi având capacul cu coamă (în două ape)
După asamblare, lada se acoperea în exterior cu vopsea brun-roşcată,
preparată de lădari după retete proprii, trecându-se apoi la „împistrirea"
(ornamentarea) suprafeţelor prin incizii executate cu horjul îngust (linii drepte)
şi „ţârcălamul" sau „pârcamul" (un compas cu gheară ded fier, cu care se trasau
rozetele sau semicercurile). În ultima perioadă de activitate a centrelor se
practica şi sublinierea prin culoare (albastru, negru, roşu, verde) a ornamentelor
incizate. Ornamentarea se făcea astfel prin două tehnici:
crestarea
vopsirea
Crestarea este comună tuturor centrelor româneşti.
Pe lăzile maghiare nu întâlnim decât vopsirea, crestarea este comună
tuturor centrelor româneşti. Ornamentarea se desfăşoară pe toate suprafeţele
vizibile, fără partea din spate, care fiind lipită de pereţi în cadrul interiorului
ţărănesc, nu se ornamentează.
Uneltele bază care se folosesc la crestare erau: horjul, „ţârcălamul"
(compasul), briceagul cu tăişul curbat, dalta, pensula sau pana de gâscă pentru
vopsire.
Simetria, alternanţa, repetiţia sunt prezente în cadrul ornamenticii.
Întâlnim o mare diversitate dee motive, unele comune pentru mai multe centre.
Caracteristică este unitatea compoziţională a ornamentaţiei fiecărei piese.
Fiecare câmp ornamental are caracterul său bine definit, o anume gradare a
506 ELISABETA MARIAN CIUC, ROMO LI CA DEJEU
motivelor în raport cu unghiul sub care va fi privită piesa. La capete şi la

căpătâie lada are un singur motiv - compoziţia în partea frontală sau pe capacul
lăzii. În Valea Crasnei se întâlnesc lăzi cu un ornament deosebit. Este vorba de
un triunghi în relief plasat întotdeauna pe scândura de sus a părţii frontale şi pe
scândura din margine a capacului, astfel încât cele două triunghiuri să se alăture
prin închiderea capacului. După cât se pare ornamentul a fost dictat de rosturi
funcţionale; în interiorul lăzii (în locurile ridicate la exterior de triunghiuri
asigurând o mai mare rezistenţă atât a capacului cât şi a peretelui frontal). Nu
este exclus ca ornamentul acesta să se fi răspândit până aici din părţile
Maramureşului, unde este specific centrului ded lădari de la Băiţa.
La lăzile de Preoteasa întâlnim o ornamentaţie bogată - colorată însă
numai în negru pentru unele motive, creând impresia unei minunate dantele
realizată cu horjul.
Lăzile maghiare au invariabil o formă paralelipipedică. Confecţionate din
scânduri de brad, au pe feţela laterale câte un buchet de lalele într-o tratare
naturalistă. În partea centrală apar câte două buchete dispuse simetric faţă de un
ax central pe verticală. Compoziţia aceasta se repetă în mod identic pe capacul
lăzii.
Concluzii
În ornamentaţia lăzilor de zestre din colecţia Muzeului Judeţean de
Istorie şi Artă Zalău, colecţie care cuprinde un număr de 53 de lăzi de zestre,
sunt cunoscute tehnicile crestării, a vopsirii şi o tehnică combinată care le
îmbină pe cele două de bază: crestarea şi vopsirea ultimă subordonată celei
dintâi. Culoarea vine să întregească unitatea compoziţională de ansamblu pe de
o parte, iar pe de alta să individualizeze fiecare câmp sau motiv ornamental prin
efecte proprii subordonate motivisticii generale a obiectului. S-au utilizat culori
minerale (din pământ) sau extrase din plante, iar apoi procurate din coloranţi
orgamc1.
Trăsăturile distinctive ale fiecărui centru sunt accentuate prin utilizarea
preferenţială a anumitor motive ornamentale, definite „mărci" ale centrului
respectiv. Astfel, pentru Sângeorgiu de Meseş sunt specifice reprezentările
antropomorfe stilizate, rozetele bifulcate, acroterele pronunţate şi triunghiurile
înfipte în cerc; pentru Brebi, „cocârla" (linii şerpuite paralele), rozetele
multiple, căpătâiele drepte şi capacul plat; pentru Trestia, brăduţul şi cercurile
mici; pentru Preoteasa, rozetele simple, crucile şi un motiv mai rar întâlnit:
„tabla de şah"; iar la Derşida în loc de brăduţ apare spicul. La faţadă sunt
trasate simetric faţă de un motiv central - crenguţa de brad, câte două cercuri
concentrice cu lobi interiori înscriind câte o rozetă. În Valea Crasnei apare un
ornament constituit dintr-un triunghi în relief plasat întotdeauna pe scândura de
sus a părţii frontale şi pe scândura din marginea capacului astfel încât cele două
triunghiuri să se alăture prin închiderea capacului. Diferenţele între centre
există şi în organizarea de ansamblu a decorului incizazt, ornamentaţia peretelui

frontal al lăzii ded Trestia şi Brebi alcătuind întotdeauna un registru unic, în
timp ce decorul frontal al celor dee Sângeogie de Meseş şi Preoteasa este
repartizat pe două registre.
Comune acestor centre sunt concepţia decorativă şi procedeele
ornamentale dee bază utilizate. Astfel, indiferent de centru, decorul incizat este
organizat în frize în interiorul cărora acelaşi motiv ornamental se repetă pe
întregul traseu sau un motiv alternează cu altul. Decorul incizat este executat cu
dezinvoltură, fără acea pedantă exactitate a distanţelor şi dimensiunilor care
ucide căldura şi spontaneitatea actului artistic. Lădarul improvizează deseori, în
favoarea efectului decorativ de ansamblu şi în detrimentul exactităţii
amănuntului, obţinând un decor spontan, aerat, dinamic şi logic.
Lăzile de zestre se executau la comandă sau pentru vânzarea în târguri.
Pentru zona Sălajului cunoaştem că centrul de la Sângeorgiu de Meseş
aproviziona satele de pe cursul superior al Văii Agrijului, centrul Brebi pe cele
de pe cursul ei inferior şi o bună parte a satelor de pe Valea Almaşului, centrul
Trestia, majoritatea satelor de pe Valea Almaşului, centrul Preoteasa, satele din
Sub Meseş. Centrele mai puternice erau Brebi şi Preoteasa, aria de răspândire a
lăzilor lucrate în aceste sate depăşind graniţele zonei Meseş.
Starea de conservare
Piesele erau într-o stare de conservare sub influenţa factorilor biologici -
ceea ce a dus la un atac de carii, putrezirea picioarelor, mucegai, combinate cu
un strat gros de praf, datorită depozitării într-un spaţiu neadecvat. Conservarea
s-a efectuat în mai multe etape:
depozitarea pieselor într-un spaţiu izolat
desprăfuirea
localizarea şi scoaterea petelor de mucegai cu ajutorul unui
tampon îmbibat cu esenţă de terebentină
Pentru a stopa procesul de putrezire al picioarelor acestea au fost tratate
cu o soluţie de sulfat de cupru. Cariile a căror extindere a fost în proporţie de
80% au fost tratate cu o soluţie saturată de naftalină în benzină. Această
intervenţie s-a făcut prin injectare cu o seringă (orificii mici) sau cu o pipetă în
cazul unui atac masiv. Tratamentul a fost reluat după o perioadă de trei
săptămâni. După un repaus de două săptămâni, timp în care piesele au fost
supravegheate şi verificate, am trecut la umplerea orificiilor provocate de carii
cu ceară de albină. Conservarea finală a lăzilor s-a făcut cu ulei de in.
Lăzile sunt depozitate într-un spaţiu salubru unde variaţia parametrilor
mediului se înscrie în limitele normale prevăzute de normele de conservare.
508 ELISABETA MARIANCIUC, ROMOLICA DEJEU
CONSERVATION OF THE COLLECTION OF DAWRY CHEST OF

THE COUNTY HISTORYAND ART MUSEUM ZALĂU
(Summary)
The wooden works are those which take in best the possibilities of artistic
expression and the discovery of the Romanian peasant beauty.
The trousseau box is one of the oldest pieces of fumiture, and appears
both as a practicai and artistic necessity. Beside its functional role, as any other
piece from the bucolic interior it responds to a refined aesthetic sense either
through its ornament or only through its form.
The collection of the History and Art Museum of Zalău contains a
number of 53 trousseau boxes which belong to the following centers
Sângeorgiu de Meseş, Brebi, Preoteasa, Trestia and Derşida. Each trousseau
box, according to the center they belong, have a distinct personality, its own
style and an impressive stylistic consistency.
The boxes were preserved and stocked in a clean space.
LĂZI DE ZESTRE
Brebi
Dersida
Preoteasa
Preoteasa
Conservarea colecţiei de lăzi de zestre a Muzeului Judeţean de Istorie şi Artt'i Zalău 511
Sângeorgiu
Sângeorgiu
Sângeorgiu
"
Sângeorgiu
Trestia
INVESTIGATII CHIMICE ALE UNOR
'
FRAGMENTE DE TEXTILE ARHEOLOGICE
DOJNABOROŞ
Lucrarea îşi propune să prezinte rezultatele investigaţiilor chimice

efectuate asupra fragmentelor de vestimentaţie găsite în anul 1968, de către
arheologul Ştefan Matei, în mormântul nr. 42, al bisericii catolice în ruină de la
Dăbâca, jud. Cluj, din punctul Boldâga. Mormântul aparţine unei femei,
Mătulai Judit 1, numele fiindu-i gravat pe acul de păr din argint şi a fost datat în
perioada evului mediu târziu, secolele XVII-XVIII. Fragmentele textile au fost
conservate în laboratorul de restaurare la acea dată prin impregnare cu nylon
solubil şi se păstreză între plăci de sticlă sau lipite pe un suport textil. Pe lăngă
acestea s-au mai păstrat ornamente vestimentare ca mărgele, paiete, împletituri
decorative.
Au fost analizate:
1. Fragmente de dantelă, în mare parte destrămată, (fig. I) din fire textile
de mătase naturală, fir metalic pe suport textil din argint aurit sub formă de
bandă răsucită pe fir de mătase naturală şi fir metalic sub formă cilindrică.
Firele cilindrice apar în literatura de specialitate sub denumirea de sârmuliţă, iar
celelalte din bandă metalică pe miez textil, fir metalic pe suport textil 2 şi aşa le
vom denumi în continuare.
2. Fragmente de fileu brodat (fig.2 şi fig.3) din fire textile de mătase
naturală şi fire metalice de argint aurit pe suport textil de mătase naturală. Fileul
brodat3 s-a folosit pentru prima dată în Italia ca decor pentru îmbrăcăminte,
obiecte de cult şi laice, în secolul XVI, răspândindu-se apoi în Europa de nord
şi centrală. Se obţine după caz prin împletire sau croşetare din fire textile sau
metalice.
3. Fragmente de 2 tipuri de galon (fig.4) din fire textile şi metalice. Firele
textile sunt din in, iar cele metalice sunt: sârmuliţă de cupru de grosime 0,2 mm
Informaţii extrase din registrul de inventar al Muzeului Naţional de Istorie al Transilvaniei şi caietul
1
de şantier al arheologului. '

2
M. Heiden, Handworterbuch der Textilkunde aller Zeiten und Volker far Studierende, Fabrikanten,
Kaufleute, Sammler und Zeichner der Gewebe, Stickereien, Spitzen, Teppiche und dergl. Sowwie far
Schule und Haus, Berlin, 1904, p. 31, 1O1, 314.
E.Lăszl6, Netzarbein aus de 16.-18. Jahrhuhdert in Ungarn, în Ars decorativa ,Budapesta, 1984,
3
nr.8, p.71-100.
516 DOINA BOROŞ
şi fir metalic de cupru pe suport textil de in de grosime 0,2 mm .. Galoanele

diferă atât prin lăţime, fiind de 1O mm respectiv de 15 mm, cât şi prin
4
contextură .
4. Fragmente de galon, altele decât la punctul 3, de lăţime 10 mm, din
fire textile şi metalice. Firele textile sunt din in, iar cele metalice sunt: din cupru
argintat sub formă de bandă de lăţime 1,2 mm şi fir de cupru pe suport de in, de
grosime 0,2 mm5 .
5. Fragmente de 2 tipuri de ţesătură una mai groasă şi alta mai subţire din
fire de mătase naturală în contextura pânză.
6. Mărgele negre (fig.5) din gagat de formă piramidală. Gagatul 6 sau jetul
este o piatră semipreţioasă neagră lucioasă, o varietate de cărbune bituminos,
folosită mai ales la confecţionarea bijuteriilor de doliu.
7. Paiete aurii. Au fost confecţionate dintr-o tablă din aliaj de cupru cu
foarte puţin argint aurită şi au diametrul de 3,5mm.
8. Floricele aurii (fig.6) cu diametrul de 15 mm. Au fost confecţionate din
sârmuliţă de cupru aurită, grosimea firului fiind de 0,2 mm ..
9. Fragmente de împletitură decorativă (fig.7) cu motive vegetale, ca o
bandă de lăţime 3,5 mm. Împletitura a fost confecţionată din sârmuliţă de cupru
aurită de grosime 0,2 mm.
10. Ornamente de forma unui coşuleţ (fig.8), forma este nedefinită şi nici
radiografierea la raze X nu ne-a ajutat prea mult, cert este că sunt mai multe fire
metalice sub formă de sârmuliţă de cupru, argint şi argint aurit şi un fir de in
complect mineralizat, identificat prin structura sa microscopică.
Ca şi în cazul celorlalte textile din mătase naturală găsite în cripte sau
morminte, aflate în colecţia muzeului nostru şi aceste fragmente sunt brune.
Culoarea brună7 se datoreşte fenomenelor de oxidare, îmbătrânire, a
materialului proteic din fibra textilă şi degradării colorantului.
Gradul avansat de degradare a materialului arheologic textil se explică
prin fenomenele ce au loc în sol şi la decopertarea lor8. Cel mai important
factor de degradare este activitatea microbiologică în condiţiile de umiditate din
sol la care se adaugă mineralizarea materialului organic de către sărurile
4
C. Vajda, Fragmente de textile arheologice din secolele XV-XVIII. Investigaţii şi tratamente de
specialitate, înActaMN, 2000-2001, 37-38 (II), p. 380-381, fig. 24 şi fig. 25.
5
ibidem, fig 26.
6
C. Ionescu, Pietre preţioase, semipreţioase şi decorative (dicţionar enciclopedic ilustrat), Ed.
Diactică, Bucureşti, 1995, p. 44; Cally Hali, Dragakăvek„ Egyetemi Nyomda, Budapest, 1997, p.
140.
7
L. Romaşcu, Giulgiu.în Sesiunea Internaţională de Restaurare-Conservare, Ed. Muz. Sătmărean,
Satu-Mare, 1997, p. 262.
8
H. J. Plenderleith, La Conservation des Antiquites et des <Euvres d'Art, Ed. Eyrolles, Paris, 1966,
P.15-16 şi 109-126; A. Moldoveanu, Conservarea preventivă a bunurilor culturale, Bucureşti,
1999, p. 299-307; C. Marian, Repere ale restaurării textilelor arheologice din mătase naturală, Ed.
Tehnopress, laşi, 2001, p. 49-65; C. Vajda, op. cit. p. 377-379.
Investigaţii chimice ale unor fragmente de textile arheologice 517
solubile. În acest caz a fost salvat parţial materialul organic de către sărurile de
cupru şi argint provenite din degradarea ornamentelor metalice, săruri care au o
acţiune fungicidă şi bactericidă acţionând ca nişte otrăvuri pentru
microorganisme şi ca un conservant pentru materialul textil. Îngropate sute de
ani într-un microclimat aproximativ constant: anaerob, cu temperatură,
umiditate şi pH puţin variabile, se realizează o stare de echilibru obiect-mediu
care se rupe brusc la decopertare. Şi puţinul material arheologic păstrat se poate
pierde în noile condiţii: aer şi curenţi de aer, uscăciune, temperatură fluctuantă
de la zi la noapte şi mai ridicată ca cea din sol, raze de soare directe, agenţi
patogeni.
Metodele de analiză folosite au fost: analiza microscopică, folosind un
stereomicroscop Zeiss şi un microscop optic în lumină transmisă şi
microanaliza chimică calitativă cu reacţii specifice de identificare a firelor
textile şi a ionilor metalici9 . Investigarea materialelor de fond şi a ornamentelor
folosite în vestimentaţie alături de o minuţioasă analiză a caracteristicilor
stilistice permite atribuirea cronologică corectă a obiectelor textile.
Această lucrare face parte dintr-o amplă colaborare a autoarei cu d-na
Ana Maria Szoke 10 istoric de· artă şi d-na Catalina Vajda restaurator textile,
privind cercetarea şi valorificarea colecţiei de textile 11 a Muzeului Naţional de
Istorie al Transilvaniei.
9
M. Rusanovschi, A. Dragnea, Analiza chimică textilă, Ed.tehnică, Bucureşti,1980; I.
Ionescu-Muscel, Structura şi proprietăţile fibrelor textile, Ed. Tehnică, Bucureşti, 1970; N. A.
Tananaev, Analiza în picături, Bucureşti, 1956; R. Ripan, E. Popper, C. Liteanu, Chimie analitică
calitativă, Bucureşti, 1954; Gr. Popa, A. Paralescu, Chimie analitică, Bucureşti, 1977.
10
Aducem pe această cale un ultim omagiu colegei noastre director adjunct Ana Maria Szilke,
dispărută prematur dintre noi, renumit specialist în istoria textilelor medievale.
11
A. M. Cipăianu, Materiale şi tehnici utilizate la broderiile transilvănene din sec. XVII-XVIII, în
ActaMN, 21, 1984, p. 735-745; A. M. Szoke, Broderii baroce din colecţia de textile a Muzeului
Naţional de Istorie a Transilvaniei, în ActaMN, 26-30, II, 1994, p. 151-167; A. M Szoke, D. Boroş,
Broderii de epocă-investigarea firelor metalice, în ActaMN, 26-30, II, 1994, p. 535-544; A. M.
Szoke, Ţesături de artă în colecţia de textile a Muzeului Naţional de Istorie al Transilvaniei (I), în
ActaMN, 31 (II), p. 357-362 şi (II), în ActaMN, 32(11), 1996, p. 501-515; D. Boroş, C. Vajda,
Probleme legate de curăţirea pieselor textile cu ornamente metalice, în ActaMN, 33 (II), 1997, p.
347-355; D. Boroş, C. Vajda, O piesă inedită din patrimoniul Muzeului Naţional de Istorie al
Transilvaniei (investigaţii şi restaurare), în ActaMN, 35-36 (II), 1999, p. 369-372; A. M. Szoke,
Meşteri broderi şi operele lor, în ActaMN, 35-36 (II), 1999, p. 323-342; A. M. Szoke, Broderii de
cult în Muzeul de Istorie din Gherla, în ActaMN, 37-38 (II), 2000-2001, p.353-365; D. Boroş, C.
Vajda, Reconstituirea unei bonete din secolul al XVI-iea aparţinând Muzeului Naţional de Istorie al
Transilvaniei, în ActaMN, 37-38 (II), 2000-2001, p. 375-376.
518 DOINA BOROŞ
CHEMICAL INVESTIGATIONS OF SOME ARCHEOLOGICAL

TEXTILES FRAGMENTS
(Summary)
The restored textiles are some natural silks with omaments as laces and
braids made of textiles threads of natural silk and flax, metallic threads of silver
as a ribbon, silver gilded or copper gilded as a filigree and as a ribbon wrapped
on a textile core of natural silk if it is silver or flax if it is copper. Other
omaments are: copper gilded flowers, copper gilded spangles, gagate pearls.
' -
Fig. 1 Fragmente de textile arheologice de la Dăbâca, jud. Cluj. Fragmente de dantelă
Fig. 2 Fragmente de textile arheologice de la Dăbâca , jud. Cluj . Fragment de fileu brodat
Fig. 3 Fragmente de textile arheologice de la Dăbâca, jud. Cluj. Fragment de fileu brodat
0-
Fig. 4 Fragmente de textile arheologice de la Dăbâca, jud. Cluj. Fragmente de galon
520 DOINA BOROŞ
Fig. 5. Ornamente vestimentare din fragmentele de textile arheologice de la Dăbâca, jud.

Cluj. Mărgele negre de gagat
Fig. 6 Ornamente vestimentare din fragmentele de textile arheologice de la Dăbâca , jud.

Cluj. Floricele aurii
Fig. 7 Ornamente vestimentare din fragmentele de textile arheologice de la Dăbâca, jud.

Cluj. Împletitură decorativă
Fig. 8 Ornamente vestimentare din fragmentele de textile arheologice de la Dăbâca, jud.

Cluj. Ornament sub formă de coşuleţ.
REST AURAREA UNEI ICOANE MUZICALE
ADELA DOBRESCU
Piesa pe care o propun în acest articol este una mai puţin cunoscută. Despre
icoanele muzicale se ştie prea puţin. Ele sunt caracteristice ţărilor germanice şi fără
îndoială unele din cele mai frumoase obiecte de acest gen sunt cele elveţiene.
Icoana cu nr. inv. 30, care aparţine Secţiei de Etnografie a Muzeului Judeţean
Satu Mare, aparţine etniei şvabilor, ei fiind cei care au adus pe meleagurile noastre
acest gen de obiecte.
Icoana este realizată dintr-o cutie de lemn, cutie îmbrăcată cu un material
textile de culoare vişinie. Cutia, care reprezintă o casă, are trei registre. Registrul
superior este cel în care găsim ceasul al cărui mecanism încă funcţionează. Ele este
plasată într-o prismă, care reprezintă acoperişul casei. Nu de puţine ori casele
şvăbeşti aveau pe frontispiciu pictat un ceas. Registrul mijlociu este creat dintr-o
cutie de carton (caşerată cu o folie de culoare roz). Acest registru simbolizează casa,
mai exact Casa Domnului. Interiorul cutiei conţine o scenă religioasă: Isus răstignit
pe cruce. Isus este creat dintr-o ceramică fină, albă iar crucea din catifea neagră, la
picioarele lui Isus stau, în genunchi, doi îngeraşi (ei sunt creaţi din acelaşi material
ca şi Isus). Registrul inferior simbolizează fundaţia casei şi conţine mecanismul
(acesta funcţionează cu cheie) muzical al icoanei.
Când a ajuns în laborator, icoana prezenta numeroase degradări şi deteriorări:
depuneri de praf şi murdărie, pete de origine necunoscută, pete de la cleiul cu care a
fost asamblată piesa, rupturi ale materialului textil, scămoşeri, îmbătrânirea firului
textil, decolorări.
S-au realizat fotografii alb-negru şi s-au făcut relevee, piesa fiind deosebit de
complexă. Ea conţine: lemn, materiale textile, porţelan şi metal.
Înainte de toate, piesa a fost desprăfuită cu perii şi cu pensule moi, cu multă
grijă acolo unde piesa prezenta deteriorări şi desprinderi ale materialului textil..
Al doilea pas a fost cel al dezasamblării, care s-a realizat cu ajutorul
restauratorului metal şi lemn. Odată dezasamblată piesa am putut începe restaurarea
şi conservarea materialelor textile.
Tratament de rehidratare: s-a realizat cu soluţie de glicerină 2% prin
pulverizare şi pensulare, pe toate bucăţile textile din componenţa icoanei.
Tratamentul chimic pentru îndepărtarea petelor s-a realizat prin tamponare
cu soluţie de alcool etilic, apă distilată. Din nefericire, majoritatea petelor, datorate
524 ADELA DOBRESCU
adezivului folosit la asamblare, nu au putut fii îndepărtate. Totuşi, cele mai

superficiale au putut fi estompate.
Pânza de pe soclul icoanei: era foarte deteriorată. Cele mai multe rupturi erau
la colţurile şi pe muchiile soclului. Dacă încercăm o restaurare prin reintegrare
aceasta nu ar fi rezistat în timp. De aceea, am recurs la înlocuirea textilei. Pânza
folosită pentru înlocuire este pânza de bumbac 100%, care a fost vopsită în culoarea
pânzei originale.
În urma dezasamblării am constatat că pânzele de pe laterale puteau fi
păstrate, la fel şi bucata cu cele patru simboluri. Această bucată a fost tratată separat
în baie de emoliere cu soluţie de glicerina, baie de spălare cu Romopal 1%, clătiri
repetate, uscare liberă.
Capacul-acoperişul casei - a fost conservată şi s-a păstrat pânza originală.
Perdeluţele - scena religioasă din interiorul cutiei avea pe laterale două
perdeluţe din fibre plastice, care erau pătate şi a căror culoare se schimbase în timp
(s-au îngălbenit). Am hotărât înlocuirea lor cu un material din fibre naturale
(borangic vopsit în culoarea textilei care îmbracă icoana - vişiniu). S-au desprins
franjurii de pe vechea perdeluţă şi s-au prins pe noul material.
Franjurii - au fost dezasamblaţi de pe perdeluţa originală şi au fost curăţiţi în
baie de Complexon 3%, urmată de baia de neutralizare.
Curăţirea crucii de catifea - primul pas a fost desprăfuirea. A urmat o
curăţire cu soluţie de spălare Romopal 1%, realizată prin pensulare, clătirile repetate
şi apoi uscare liberă.
Şnururile din fire metalice - ele prezentau la suprafaţă vopsea (bronz) care
începuse să se exfolieze. Această vopsea a fost îndepărtată mecanic, apoi au fost
curăţite în baie de Complexon.
Următorul pas a fost cel al asamblării. Ea s-a realizat cu ajutorul
restauratorului metal, care a restaurat partea metalică a piesei.
THE RESTORATION OF A MUSICAL ICON

(Summary)
The object was a complex one and needed the work of a team: textile, metal
and wood restorers. First off all, the object was unbinded so the team colud restare
each part ofit. The textile support was very dameged so I had to change some part
of it. The new material was 100% cotton and I dyed it at the same colour as the
original. After the chemical and weat treatment the textile support (the original
parts) were stable so the object was put togheder in the original way.
Restuararea unei icoane muzicale 525
526 ADELA DOBRESCU
528 ADELA DOBRESCU
" .... ....
REST A URAREA ICOANEI „IISUS INVA ŢATOR"
DIN COLECTIA MUZEULUI JUDETEAN
' '
SATU MARE
CRISTINA BUSUIOC
Icoana „Iisus Învăţător" (N.1 480) este achiziţionată de Muzeul Judeţean

Satu Mare în 1970 de la colecţionarul Emil Matei fiind o icoană de sfârşit de
secol XVIII.
Ea este executată în tehnica « tempera grasă cu ou », este o icoană mare
(76 x 55 x 3,5 cm.) ceea ce duce la ipoteza că ar putea să fie o icoană
împărătească şi făcea parte dintr-un iconostas. Figura lui Iisus este prezentată
frontal, iconograful încercând astfel să redea comuniunea chipului divin cu cel
al privitorului. Iisus are ochii măriţi, privirea fixă, văzând astfel cele de dincolo,
culoarea închisă a ochilor înlătura orice notă carnală şi naturalistă. Buzele fine
sunt lipsite de orice senzualitate iar nasul nu este decât o curbă foarte fină.
Icoana domină astfel cu faţa lui Iisus care dă dimensiunea şi poziţia trupului şi
impune restul compoziţiei. Icoana este transilvăneană şi se observă o influenţă
clară, vestică, în modul de executare al carnaţiei şi al tratării veşmintelor.
Suportul icoanei este compus din două fragmente de lemn, se observă o lipsă de
acurateţe faţă de tehnica de execuţie, pentru că lemnul nu este ales destul de
bine, având noduri mari care în timp au favorizat degradarea stratului pictural.
Cele două blaturi iniţial încleiate, în timp s-au desprins rezultând de asemenea
un efect negativ asupra picturii.
Depozitarea icoanei (înainte de achiziţionarea ei de către Muzeu) într-un
mediu umed a dus în timp la degradarea părţii inferioare a icoanei, astfel că
rama a putrezit, s-a desprins şi s-a pierdut. Lemnul devine astfel fragilizat,
biodegradat de atacul xilofag. Stratul pictural avea lipsuri cu pierdere integrală
- cca 20%, aderenţa lui la suport era scăzută, prezenta cracluri şi desprinderi,
erodări ale foiţei de argint şi aur, al bolusului, verniul subţire, erodat şi cu
acumulări de murdărie.
În restaurarea şi conservarea icoanei primul lucru care s-a impus a fost
consolidarea profilactică a stratului de culoare cu foiţă japonez şi soluţie de clei
de peste 3%, pe zonele unde existau desprinderi, ridicături, în concluzie în toate
zonele unde exista pericolul de desprindere a stratului pictural.
532 CRISTINA BUSUIOC
S-a făcut dezinsecţia suportului de lemn cu Sadolin prin pensulare apoi o

curăţare mecanică cu ajutorul bisturiului şi cu tampoane îmbibate în White-
spirit, s-a făcut o consolidare a suportului de lemn cu fâşii de lemn uscat şi din
aceeaşi esenţă (brad) şi clei de oase, completări cu clei de oase şi praf de lemn.
Consolidarea stratului pictural s-a făcut prin injectare cu soluţie de clei de
peste. 12% după ce în prealabil locul a fost încălzit cu un tampon de vata
fierbinte. Injectarea s-a repetat acolo unde era cazul până la obţinerea efectului
dorit. S-au făcut călcări succesive cu fierul încălzit (55 grade C) alternând presa
rece (bucăţi de marmură) pentru obţinerea evaporării apei din stratul pictural;
călcările s-au făcut prin hârtie de filtru.
Se asigura apoi o saturare a lemnului cu clei de peşte 6%
(+pentaclorfenolat de sodiu) şi pregătirea lui pentru următorul strat-grundul
aplicat în mai multe straturi. Lacunele de pe suprafaţa pictată se completează de
asemenea în aceeaşi formulă cu grund. .1
S-au făcut mai multe teste de curăţare cu diferite soluţii. S-a dovedit ca
soluţia de curăţare care cuprindea 20% alcool etilic absolut, terebentină 79%,
ulei de in crud 1% şi 1O picături de amoniac să fie potrivită iar în zonele unde
era necesară o curăţare mai agresivă şi unde stratul de verni proteja pictura s-a
întărit soluţia cu ajutorul alcoolului etilic absolut.
După curăţare stratul pictural a fost îngroşat cu emulsie de ou (3 : 1 ) şi s-
a făcut integrarea cromatică cu emulsie de ou şi culori de apă în tehnica
trattegio.
Vernisarea finală a fost făcută cu un verni format din răşină naturală
(dammar) dizolvat în esenţa de terebentină (10-12%) în straturi succesive.
THE « OUR SAVIOUR » ISA END OF XVIII C.

TRANSILV ANIAN ICON
(Summary)
The « Our Saviour » is a end of XVIII c. transilvanian icon. The painted

support is queit well preserved but the painted surface is dammaged on 20% .
The icon was restored and the cromatic reconstruction was made in watercolors
included the places were the gold leaf was dammaged. The back of the icon
was cleaned and preserved. The icon was proteged with dammar vernice.
Restaurarea icoanei „Iisus învăţător" din colecţia Muzeului Judeţean Satu Mare 533
l. Înainte de restaurare.
2. Strat pictural desprins din cauza nodului

prezent pe suportul de lemn
3. Linia de descleiere a celor două

blaturi de lemn.
4. Culoare solzită şi exfolieri.
5. Culoare expulzată din cauza nodului.
6. Desprinderi ale stratului pictural.
8. Consolidare la cald.
9. Completare cu lemn(rama).
10. Detaliu la chituire şi martor la

curăţare .
11. Final-după restaurare.
RESTAURAREA ICOANEI PE LEMN
„MAICA DOMNULUI CU PRUNCUL"
CRISTINA BUSUIOC
Icoana cu nr. de inventar 1196 aparţine Muzeului Judeţean Satu Mare ea

fiind o icoană transilvăneană cu influenţe date de şcoala grecească (detaliile
execuţiei lui sf. Nicolae confirmă aceasta).
Maica Domnului care ţine în braţe pe pruncul Iisus este încadrată de Sf.
Nicolae care binecuvântează în îmbrăcăminte de preot şi Sf. Ioan Botezatorul
cu un filacter în mână pe care apare inscripţia specifică tuturor reprezentărilor
acestuia (Pocăiţi-vă ... )
Starea de conservare a icoanei este relativ bună, dar, pelicula de culoare
este desprinsă în proporţie de cca. 30%, degrădările sunt sub formă de
„ridicătura în două ape", foiţa de aur este în unele zone erodată, stratul de
preparaţie fiind destul de subţire.
Pe verso-ul icoanei există un lăcaş pe diagonala care servea unei traverse
semiîngropate, în partea superioară găsim o inscripţie scrisă cu caractere
chirilice şi prezintă donaţia unui anumit „Davida Grigorie" în anul 1820.
Pe faţa pictată a icoanei în partea de jos la picioarele Sf. Ioan Botezatorul
apare din nou un an de data aceasta 1825.
După ce am făcut fotografii de detaliu, de ansamblu, după ce am făcut
teste de consolidare, de curăţare am consolidat pelicula de culoare cu clei de
peşte 12% atât prin metoda „la rece" cât şi prin cea „la cald".
S-a confecţionat o traversă potrivită lăcaşului existent, lemnul a fost
tratat, şi traversa s-a crestat.
Verso-ul a fost curăţat cu soluţie de alcool 50%, cu bisturiul, ocolindu-se
zona cu inscripţia care a şi fost vernisată pentru a fi protejată. S-au chituit
lacunele de pe faţa icoanei apoi s-a făcut curăţare cu sol. Pe bază de alcool etilic
absolut, terebentină, ulei de in crud, amoniac şi apă distilată. S-a făcut apoi o
îngrăşare a chiturilor cu emulsie de gălbenuş de ou şi apoi integrare cromatică
cu culori de apă şi emulsie de ou în tehnica „tratteggio".
Icoana a fost în cele din urmă vernisată în straturi succesive cu verni
dammar dizolvat în esenţă de terebentină 10%.
THE RESTAURA TION OF THE ICON ON WOOD „VIRGIN MARY

WITH THE CHILD"
(Summary)
The icon „Mother of God with St.Nicholas and St. John the Baptist" is a
transilvanian icon with greecs influences. The painted support is queit well
preserved but the painted surface is dammaged on 30% an the gold leaf is
dammaged as well. The icon has an inscription dated in 1825. The icon was
restored and the cromatic reconstruction was made in watercolors included the
places were the gold leafwas dammaged. The back ofthe icon was cleaned and
preserved. The icon was proteged with dammar vemice.
1. Icoană înainte de restaurare
Restaurarea icoanei pe lemn „Maica Domnului cu Pruncul" 541
2. Icoană după restaurare
1i' "' ·-··--· ~

3. Inscripţia de pe verso conservată
RESTAURAREA UNUI BIROU
RADU OVIDIU ARDELEAN
Obiectul este cuprins în inventarul secţiei de istorie a Muzeului Judeţean

Satu Mare.
Descriere
Biroul, din lemn de fag şi brad, este prevăzut cu un blat (cu trei sertare) şi
cu două corpuri de susţinere, masive, fiecare dotat cu cate trei sertare. Blatul
din scândură groasă de brad şi cu legături de lemn de brad prezintă pe margini
şi pe suprafaţă motive ornamentale sculptate (motive vegetale-frunze) în plint
de stejar aplicate (lipite) pe suprafaţa. Marginile sunt sculptate în lemn masiv.
Faţa celor nouă sertare este de asemenea ornamentata prin sculptare. Picioarele,
opt la număr, au fost ornamentate prin strunjire, iar blatul şi sertarele mai
posedă elemente decorative frezate. Obiectul are dimensiuni mari (L-200 cm/1-
97 cm/1-80 cm ) impresia este de obiect masiv care a fost folosit probabil într-o
încăpere mare (un birou important). În fişa analitică de evidenţă este datat -
sec. 19.
Din observaţiile reiese ca nu au avut loc, în decursul timpului, restaurări
profesioniste, ci numai intervenţii grosolane-cuie de tot felul bătute în
elementele care s-au mai desprins, încleieri cu adezivi nereversibili ş.a.
Observaţii, Diagnostic
Din cauza depozitării de-a lungul timpului în spaţii inadecvate, pe
suprafaţa, dar şi în interiorul obiectului s-au depus straturi masive de impurităţi
şi au apărut straturi superficiale de fungi care nu au afectat totuşi integritatea şi
nici infrastructura materialului lemnos decât într-o mică măsură. Problemele
mai grave au avut la baza modul în care a acţionat factorul uman - depozitare,
manipulare defectuoase care au condus la apariţia loviturilor şi a crăpăturilor,
precum şi la desprinderea unor elemente din întreg.
Stratul de finisare arată semne clare de decolorare, din cauza bătrâneţii şi
a expunerii îndelungată la lumină.
Stratul de selac s-a depreciat, pe alocuri este complet înlocuit de
impurităţi.
Porţiunile de scândură masivă, dintr-o bucata, au suferit fenomenul de
contragere (de uscare inevitabila în timp) şi au crăpat. Crăpăturile au
544 RADU OVIDIU ARDELEAN
dimensiuni diferite, cele mai mari întinzându-se pe o lungime de 1 m (blatul) şi

având o distanta de ruptura de 2,5 cm.
Este vizibil atac de insecte xilofage (carii). Lipsesc noua elemente
decorative de pe sertare (elemente frezate aplicate prin lipire) şi alte şase sunt
dezlipite şi au rupturi.
Pe unele porţiuni sculptura este ruptă, lovită sau lipseşte complet.
Bucata de material care acoperă suprafaţa blatului - mijlocul dintre
aplicele sculptate - era în proporţie mare distrusă sau nefolosibilă.
Restaurarea
Am început restaurarea prin curăţarea stratului de impurităţi folosind o
soluţie de alcool etilic industrial, ulei de parafină şi acid acetic, iar unde a fost
cazul (nu a fost suficient alcoolul) am folosit o soluţie cromofagă din comerţ
(soluţie testata anterior). În afara de soluţii am folosit răzuitoare metalice, perii
dure şi lână de otel.
Am curăţat cu pânză abrazivă porţiunile de pe care s-au desprins
elemente (resturile de clei vegetal) pentru a putea să obţin o integrare bună (o
reîncleiere) a elementelor confecţionate ulterior. După ce am confecţionat
elementele ornamentale care lipseau le-am lipit la loc cu clei de oase
(reversibil) şi am presat cu strapzig-uri.
Pentru a rezolva problema crăpăturii blatului am confecţionat două pene
în coadă de rândunică din lemn şi săpat cu dalta două locaşuri. Am apropiat
forţat porţiunile şi le-am strâns cu cele doua pene pe care prealabil le-am dat cu
clei de oase.
Am refăcut porţiunile de bâtă sculptată de pe blat şi le-am lipit la loc.
Celelalte bucăţi desprinse de bâtă le-am potrivit cu atenţie şi le-am relipit în aşa
fel încât să nu rămână spaţii între ele.
Am făcut un tratament antixilofage prin injectare de insecticid (Sadolin)
şi am astupat orificiile cu ceara de albine cu întăritor.
Pentru a astupa găurile lăsate de tot felul de acţiuni umane (cuie, lovituri)
am folosit un chit consolidant obţinut prin dizolvarea în toluen a câtorva bucăţi
de polistiren expandat şi amestecarea în această soluţie de praf fin de lemn.
După uscarea şi întărirea chituirilor am şlefuit cu pânză abrazivă şi cu lână de
oţel pentru finisare. .
Am înlocuit complet materialul de pe suprafaţa blatului (la propunerea
comisiei de restaurare) cu un material din comerţ.
Am integrat cromatic prin băiţuire cu baiţ pentru lemn de o nuanţă
apropiată de nuanţa originală.
Pentru finisare am folosit soluţie de alcool etilic cu 15% şelac şi l-am
aplicat prin polisare cu tampon de lână (french polish) în straturi succesive.
Între straturile de şelac am adăugat mici picături de ulei de parafină pentru a
obţine un luciu mai puternic.
Restaurarea unui birou 545
Pe suprafeţele nelăcuite (interiorul sertarelor, părţile inferioare şi

interioare) am pensulat un strat de ceară de albine cu solvent (din comerţ)
pentru o bună protecţie.
THE RESTORATION OF AN OFFICE DESK

(Summary)
The piece, which underwent severa} chemical, physical and human

factors, raises problems as absence of some elements, cracks, massive deposits
of dust, impurities and the emergence of fungi layers which affect the integrity
ofthe wood.
The desk was chemically cleaned, there were manufactured the absent
elements, which were afterwards set on the piece, there was made
antixylophagous treatment, and preserved.
546 RADU OVIDIU ARDELEAN
CONSERVAREA BIBLIOTECII KALLAY -
UNGARIA
GABRIELA PA UL, GHEORGHINA OLARIU
Conservarea îşi propune să asigure colecţiilor o viaţă cât mai lungă.

Materialele din care sunt alcătuite acestea sunt supuse transformărilor care au
loc fără a putea fi sesizate. Procesul de transformare este lung, nu se vede,
vizibile sunt doar urmările, efectele.
Ca urmare a acţiunii factorilor de degradare bunurile culturale, mai ales
cele de natură organică se deformează, se închid la culoare, se fisurează, se
dezlipesc, mucegăiesc sau sunt atacate de insecte. Cărţile îşi modifică astfel
starea de conservare, structura, compoziţia, forma, rezistenţa lor fizico-
mecanică se diminuează, devin din ce în ce mai fragile şi mai vulnerabile şi în
cele din urmă dispar.
Toate acestea pot fi evitate dacă se face periodic o conservare
preventivă a colecţiilor de carte.
Colecţia „Kallay" cuprinde aproximativ IO.OOO volume şi reviste. Dintre
acestea 56 sunt cărţi vechi-rare. Cărţile sunt aşezate în două săli de expoziţie, în
dulapuri cu vitrine închise şi într-un depozit în rafturi.
Constatări
• Atac biologic la o parte dintre volume, unele selectate înainte, altele se
găseau între cele sănătoase din vitrine şi rafturi. O parte dintre aceste cărţi
înainte de a ajunge în rafturile bibliotecii au fost ţinute în condiţii de umezeală
mare, deoarece prezentau halouri de apă, ondulări, provocate de umezeală
În urma atacului biologic, structura hârtiei a suferit modificări. La început
problema infestării depozitelor reprezintă doar o mică neplăcere, mai târziu însă
urmează al doilea stadiu al deteriorării soldat cu pătarea sau putrezirea
materialelor constitutive ale colecţiilor.
• Umiditatea relativă în sălile de expoziţii este sub 40%. O primă
consecinţă a UR scăzute este deshidratarea materialelor şi scăderea rezistenţei
lor mecanice. O altă consecinţă a acestui deficit o reprezintă uscarea adezivilor
folosiţi. Prin uscare aceştia devin casanţi, sfărâmicioşi şi nu-şi mai pot îndeplini
funcţia, coperţile desprinzându-se de corpul cărţii.
• Colecţia de carte veche se găsea într-o stare bună de conservare, mai
puţin trei cărţi care necesită o restaurare urgentă. Deteriorările provocate
548 GABRIELA PAUL, GHEORGHINA OLARIU
acestor cărţi din cauza păstrării în condiţii necorespunzătoare de microclimat şi

manipulării incorecte sunt: fragilizarea hârtiei (unele file tinzând să se
desprindă Ia o simplă atingere), franj urări ale filelor, marginilor, provocate de
rozătoare; găuri produse de anobidae; pierderea colţurilor de răsfoire; fisuri;
rupturi; îmbrunirea şi îngălbenirea hârtiei.
Tratamentul aplicat
• În cazul volumelor care prezentau atac biologic, acestea au fost supuse
unui tratament special de dezinfecţie în scopul stopării atacului şi prevenirea
infestării cărţilor sănătoase.
• În cazul cărţilor sănătoase s-a aplicat un tratament de conservare
preventivă.
• Ştergerea interiorului dulapurilor şi poliţelor cu o soluţie dezinfectantă
• Cărţile astfel tratate au fost reaşezate Ia locurile lor în sălile de expoziţie
şi depozit
Recomandări privind condiţiile de păstrare

• Temperatura şi umiditatea optimă trebuie păstrate în limitele T= 1-18°C
si UR=50-65% cu condiţia să se evite variaţiile acestora
•Ferestrele trebuie prevăzute cu perdele de protecţie care să asigure pe
lângă o protecţie împotriva particulelor de praf şi o protecţie împotriva luminii
naturale. Nici întunericul complet nu este recomandat deoarece favorizează
dezvoltarea ciupercilor de carte, în consecinţă reducerea iluminatului natural pe
cât este posibil şi înlocuirea acestuia cu becuri de 40-60W.
• Aerisirea periodică a încăperilor şi vitrinelor.
• Pentru a evita variaţii ale umidităţii trebuie să se menţină o temperatură
mai mult sau mai puţin constantă. În cazul creşterii umidităţii, aerisirea trebuie
să se facă pe vreme uscată, însorită. Când aerul din încăperi este mai uscat se
pun tăviţe cu apă pentru evaporare.
•Verificarea periodică (de două ori pe an) pentru a urmări în timp
evoluţia tratamentului aplicat.
KALLAY LIBRARY CONSERVATION, HUNGARY

(Summary)
Kallay library conservation, Hungary, Nyiregyhaza the Iibrary has 10000
volumes and there conservation state was bad. the objective of our work was to
preserve all the volumes. some of them had realy big problems Iike biologica!
attak and of course a thik levei of dust. we preserved all the volumes and the
rooms.
Conservarea Bibliotecii Kallay - Ungaria 549
550 GABRIELA PAUL, GHEORGHINA OLARIU
Conservarea Bibliotecii Kallay - Ungaria 551
CONSERVAREA STRUCTURILOR CONSTRUC-
TIEI DE LEMN DESCOPERITE ÎN CENTRUL
BIZANTIN DE LA NUFĂRU, TULCEA
VASILE !ONIŢĂ, GELU TICULEANU
Investigaţiile arheologice desfăşurate de peste două decenii pe linia

Dunării, pe malul drept al braţului Sf. Gheorghe, la circa 12 km aval de Tulcea,
în intravilan-ul localităţii Nufăru, au pus în evidenţă o cetate construită a
fundamentis de către bizantini, la sfârşitul secolului X, după revenirea
dominaţiei imperiului în zona Dunării de Jos în timpul domniei împăratului
Ioan I Tzimiskes, aşezare ce va evolua sub forma unui important centru de tip
urban.
A fost stabilit traseul zidului de incintă bizantin şi au fost identificate o
serie de elemente de fortificaţie, turnuri şi instalaţia portuară a cetăţii.
Descoperirile făcute cu prilejul cercetărilor din interiorul cetăţii, ca şi din afara
spaţiului fortificat, au condus la apariţia unor complexe (de locuire,
meşteşugăreşti) şi materiale arheologice, care documentează în forme bogate şi
variate, pe o suprafaţă mare, o locuire din secolele X-XIII, oferind posibilitatea
studierii culturii materiale din Dobrogea pe durata acestor veacuri, fără
întrerupere, cu necropolele aferente, ce confirmă încă o dată importanţa aşezării
de la Nufăru în cadrul limes-ului danubian bizantin.
Colectivul de cercetare şi conservare: arheologie: Oana Damian

(responsabil şantier, Institutul de Arheologie „Vasile Pârvan"), Corneliu
Andonie (Muzeul Militar Naţional), Mihai Vasile (Muzeul Naţional de Istorie a
României), Aurel Stănică (Institutul de Cercetări Eco-Muzeale Tulcea),
numismatică: Gh. Mănucu-Adameşteanu (Muzeul Municipal Bucureşti);
arhitectură: Virgil Apostol (MNIR), sedimentologie: Constantin Haită (MNIR);
prelevări probe de lemn - Nona Palincaş (IAB); conservarea structurilor
lemnoase: Vasile Ioniţă, Gelu Ţiculeanu (conservatori lemn, Laboratorul de
conservare şi restaurare a lemnului din cadrul Complexului Muzeal Bucovina -
Suceava), Lucian Mândroiu (ICEM Tulcea), Cristina Georgescu (IAB).
554 VASILE IONIŢĂ, GELU TICULEANU
Descrierea situaţiei arheologice - proprietatea Petre

Săpăturile arheologice desfăşurate în campaniile 2000-2003 (vezi
Cronica cercetărilor arheologice din România. Campania 2000, Suceava,
2001; Cronica cercetărilor arheologice din România. Campania 200 I, Buziaş,
2002; Cronica cercetărilor arheologice din România. Campania 2002,
Covasna, 2003; Cronica cercetărilor arheologice din România. Campania
2003, Cluj, 2004) pe o proprietate particulară situată în intravilanul localităţii
Nufăru, în interiorul perimetrului fortificat al aşezării bizantine, nu departe atât
de zidul de incintă vestic, cât şi de zidul de incintă Nordic, în vederea
descărcării terenului de sarcină arheologică în spaţiul construibil al unei viitoare
locuinţe familiale, prin intermediul unei suprafeţe, cu dimensiunile de 15 x 8,50
m, în care s-a coborât până la o adâncime medie de 5 m, au permis descoperirea
unui nivel de vieţuire cu două faze de funcţionare, datând cu toată
probabilitatea din sec. X, reprezentat de un ansamblu pe care, în actualul stadiu
al cercetării, îl putem considera ca având destinaţie de locuire şi gospodărească,
conţinând elemente constructive şi amenajări din lemn, bine păstrate.
Complexele constau din: o amenajare din scânduri având lungimea vizibilă de
5,7 m, lată de 1,2 m, orientată E-V, ce pare a fi îndeplinit rolul unui nivel de
călcare - „stradă", un complex tricompartimentat, cu dimensiunile surprinse în
suprafaţa cercetată de 8 x 3,5 m, păstrat la nivelul fundaţiei, încăperea centrală
având podea de lemn; două hambare, unul de formă rectangulară, cu
dimensiunile de 2,6 x 2,4 m, cu pereţii susţinuţi de un schelet din împletitură de
nuiele, celălalt, marcat de o împletitură de nuiele de formă elipsoidală, cu
diametrul de 2,3 m, conţinând piese de lemn şi o mare cantitate de seminţe,
probabil de grâu şi mei. Sub acest nivel ocupaţional, numit convenţional faza I,
au fost identificate o serie de alte structuri de locuire, faza li, conţinând de
asemenea mult material lemnos, constând din: un complex cu trei, eventual
patru încăperi, pe tălpi de lemn, cu dimensiunile surprinse în suprafaţa cercetată
de 12 x 3 m, cea centrală conţinând o amenajare de bârne solide, cu
dimensiunile de 3 x 2,2 m, aflată chiar sub nivelul podelei de lemn din
încăperea B a complexului de lemn tricompartimentat din faza anterioară, cu
latura nordică dublată de un aliniament de trunchiuri, complex a cărui jumătate
estică a fost dezafectată de locuitorii nivelului ocupaţional ulterior, probabil
prin refolosirea lemnului ca material de construcţie, şi un alt complex, cu două
încăperi, reprezentând o suprafaţă cercetată de 8,3 x 4,6 m, delimitată prin
împletituri de nuiele marcând scheletul pereţilor, ambele compartimente fiind
prevăzute cu instalaţii de încălzit-gătit şi podele de lemn. Complexele amintite
conţineau şi obiecte de lemn (piese cu căuş pentru măcinat seminţe, linguri, un
vas, cepuri, un zdrobitor, o unealtă tip furculiţă utilizată probabil la războiul de
ţesut, un făcăleţ, o cruce).
Conservarea structurilor construcţiei din lemn descoperite la Nufăru, Tulcea 555
Conservarea materialului lemnos

Prezenţa unor complexe cu amenajări din lemn, foarte bine păstrate, care
se pretau atât la cercetarea şi degajarea completă, cât şi la reconstituirea lor într-
un spaţiu alternativ, în condiţiile în care lemnul descoperit în mediu arheologic
nu poate fi conservat in situ pe termen lung, spaţiu alternativ care va fi
reprezentat de Muzeul de Istorie şi Arheologie din cadrul Institutului de
Cercetări Eco-Muzeale Tulcea, a impus luarea unui ansamblu de măsuri, extins
pe perioada mai multor ani, începând cu toamna anului 2001, pentru prelevarea
şi conservarea acestui material lemnos.
Descoperirile arheologice s-au făcut în etape, ca atare şi procesul de
conservare a materialului lemnos a cunoscut mai multe etape:
o hidratarea continuă pe durata campaniilor arheologice, de la
descoperire până la demontarea complexelor în octombrie 2002 şi respectiv
septembrie 2003;
o efectuarea de tratamente preventive in situ cu soluţie de sulfat de cupru
pentru stoparea şi prevenirea dezvoltării microorganismelor şi fungilor de pe
suprafaţa materialului în cauză;
o protejarea in situ a vestigiilor prin acoperire, cu stuf şi lemn, în
perioadele reci dintre campaniile arheologice;
o extragerea din mediul originar în două etape - octombrie 2002 pentru
faza I şi septembrie 2003 pentru faza II
o includerea în procesul de conservare propriu-zisă - octombrie 2002
pentru faza I şi august 2004 pentru faza II.
Este vorba în total de circa 220 de piese de lemn de diferite dimensiuni,
constituind elementele constitutive ale complexelor şi obiecte descoperite,
aparţinând fazelor I şi II, dintre care numai circa 150 au fost incluse în procesul
de conservare.
Procesul de conservare, început, din cauza dificultăţilor legate de
perioada anului în care s-a desfăşurat (octombrie 2002) într-un laborator
improvizat în baza arheologică de la Nufăru, de specialiştii Complexului
Muzeal Bucovina Suceava, a continuat din iunie 2003, în laboratorul amenajat
în cadrul ICEM Tulcea (cu sprijinul lui Lucian Mândroiu), înregistrându-se
cinci etape de intervenţie - 4 pentru lemnele aparţinând fazei I (octombrie
2002, iunie şi noiembrie 2003, iulie 2004) şi una pentru lemnele aparţinând
fazei II (august 2004).
Etapele procesului de conservare propriu-zisă a materialului lemnos:

o curăţarea primară mecanică pentru îndepărtarea excesului de pământ şi a
altor depuneri şi cu apă distilată pentru îndepărtarea ultimelor impurităţi;
o aplicarea prin pensulare şi pulverizare de tratamente cu alcool etilic
absolut, în vederea înlocuirii apei din lemn, şi cu insectofungicide, în vederea
stopării şi prevenirii atacului de fungi şi insecte xylofage;
o aplicarea de tratamente umede pentru asigurarea conservam

materialului lemnos prin stabilizarea lui în condiţii de laborator prin imersia
materialului lemnos din faza I de locuire în 6 cuve de lemn, conţinând soluţie
de polietilenglicol (PEG 1OOO), în apă distilată, în concentraţii crescânde de la
1O la 30 %, la temperatura de 50-60°C, obţinută cu ajutorul unor rezistenţe
electrice termostatate; în soluţia de PEG 1OOO s-a adăugat thimol pentru
prevenirea dezvoltării unor microorganisme pe suprafaţa lemnului;
o tratamentul s-a continuat cu soluţie de PEG 4000 în concentraţie
crescândă de 20 - 30 - 40%, la o temperatură de 60°C, una din condiţiile
esenţiale pentru derularea în bune condiţii a procesului de impregnare cu
polietilen glicol fiind tocmai această temperatura constantă de 60°C a soluţiei
respective.
Durata estimativă a procesului este de circa ? luni (circa 8 ore/zi). Pentru
îndepărtarea excesului de PEG 4000 rămas pe suprafaţa lemnului se va folosi
toluen încălzit.
Precizăm că se impune derularea aceluiaşi proces, cu treptele mai sus
amintite, pentru materialul lemnos descoperit în 2003.
La acestea se adaugă o serie de proceduri speciale, constând în tratamente
uscate cu paraloid pentru cele trei împletituri de nuiele extrase în toamna anului
2003, la care a contribuit şi va contribui Cristina Georgescu (IAB).
THE PRESERVATION OF THE WOODEN STRUCTURES

DISCOVERED IN THE BYZANTINE CENTER OF NUFĂRU -
TULCEA
(Summary)
The work presents the stages of the preservation process for all the
wooden pieces discovered in Nufăru (Tulcea County) in an archaeological sit,
dated back to the lOth century A.O.
From a number of about 220 wooden pieces (living structures, household
goods ), were inserted in the preservation process a number of about 150 pieces,
according to the following technological process: primary mechanical cleaning,
treatment with ethylic alcohol and insectofungicide, stabilization by immerging
the wooden piece in PEG 1000 and PEG 4000 solution (various concentrations
and invariable temperature of 60 degrees Celsius). Besides these, there were a
series of special procedures, consisting of dry treatments with Paraloid.
Conservarea structurilor construcţiei din lemn descoperite la Nufăru, Tulcea 55 7
Imaginea satului Nufăru cu situl arheologic
Amplasarea proprietăţii Petre în intravilanul localităţii Nufăru, spaţiul de desfăşurare a unor

ample săpături de salvare în campaniile 2000-2003
Suprafaţa Petre - complexe de locuire şi gospodăreşti cu elemente constitutive şi amenajări

din lemn, secolul X, „faza I"
Suprafaţa Petre - complexe de locuire şi gospodăreşti cu elemente constitutive şi amenajări

din lemn, secolul X, „faza I", detalii
Suprafaţa Petre - complexe de locuire şi gospodăreşti de lemn din „faza II"
Suprafaţa Petre - hambare
Modalităţi de protecţie a descoperirilor în timpul desfăşurării campaniilor arheologice
·' ..... ~: }t~ ~'" .,:. ..

Conservarea in situ a elementelor şi amenajărilor constructive între campaniile arheologice
Demontarea şi transportul pieselor de lemn (elemente constructive, amenajări şi obiecte)

la baza arheologică
Elemente de construcţie
Piese
Piese
Imaginea bazei arheologice Nufăru
Tratamente în cadrul conservării primare
Derularea procesului de conservare a materialului lemnos în „laboratorul" amenajat în

baza arheologică de la Nufăru
Derularea procesului de conservare a materialului lemnos în laboratorul

din cadrul ICEM Tulcea
RONTGENEZES ES REGESZETI
KARDLELETEK RESTAURĂLĂSA VALAMINT
KARDMĂSOLATOK KESZÎTESE
MORGOS ANDRÂS, RUTAI GÂBOR
Wilhelm Conrad Rontgen nemet fizikus 1895-ben fedezte fel a kes6bb

rola elnevezett X-sugarakat. Rontgen mar 1895-ben felismerte az 6lomfehernek
a Rontgensugarakat abszorbeal6 hatasat, amikor egy 6lomfeherrel befestett
fadarabot vizsgalt es megallapitotta, hogy maskepp viselkedik att61 fiigg6en,
hogy a festett oldalaval parhuzamosan vagy mer6legesen allitotta a sugarak
utjaba (1). 1896-ban Rontgen baratja A. Toepler Drezdaban megallapitotta,
hogy egy zart fadobozban elhelyezett „rem pigment" alapu festekkel (pl.
cin6ber, kr6msarga, berlini kek) befestett lapocskak megkiilonboztethet6k a
nem „fem pigment" alapu festekkel (pl. karmin, gamboge) befestettekt61. A
fempigmentes lapok arnyek-kepet adtak, mig a masikak nem (2). Ugyanebben
az evben Prof. Dr. W. Konig olajfestmenyeket rontgenezett (3). 1897-ben
Londonban egy Diirer kepet vizsgaltak rontgennel, hogy a szignaturat
kimutassak (4 ). Ezt kovet6en sorra hasznaltak a roncsolasmentes rontgenezest
festmenyek vizsgalatara es hamisitvanyok felismeresere. 1914-ben mar
olajfestmenyek atfesteseinek rontgensugarakkal torten6 kimutatasara nemet
szabadalmat kapott a weimari Dr. Alexander Faber (5.6,7). A muzeumi
kutatasok soran az 1930-as evekben kezdtek altalanosan hasznalni, tObbek
kozott femtargyak vizsgalatara is. F6kent a targyak es leletek felismeresere,
allapotuk dokumentalasara, keszitestechnikai kerdesek tanulmănyozasara,
hamisitvanyok, korabbi p6tlasok-kiegeszitesek felismeresere es restauratori
beavatkozasok kimutatasara hasznaltak.
Ismereteink szerint Magyarorszagon Hegyi Zoltan vegyesz tanar,
restaurator volt az els6, aki muzeumi teriileten mutargyak vizsgalatara Rontgen
berendezessel rendelkezett es el6szor foglalkozott muzeumi targyak Rontgen es
infravoros vizsgalataval. 1
1
Hegyi Zoltan (Fehertemplom (Temes vm., ma Bela Crkva, Jugoszlăvia), 1911. januăr 15. - ?)
vegyesz-tanăr, restaurator. A debrecem Deri Muzeum vegyesz-restaurătora volt, a muzeum
konzervăl6 es preparăl6 laborat6riumanak a megtervezojc es kialakft6ja es az elso iisszefoglal6
magyar nyelvii restaurălăsi kezikănyv szerzoje. Negy eves muzeumi tevekenysege (ket evig
killsoskent ellenszolgăltatăs nelkill es măsik ket evig szerzodessel) alatt maradand6t alkotott a
magyar restaurălăs tiirtenetehen.
568 MORGOS ANDRĂS, HUT AI G.ĂBOR
A debreceni muzeum igazgatojanak Soregi Janosnak Hegyi

alkalmaztatasa irant a polgarmestemek irt leveleb61 megtudhatjuk, hogy Hegyi
rendelkezett „egy Rontgen geppel, melyet a preparalas ala vett kilkinfele
muzeumi anyagok elozetes megvizsgalasahoz szoktak alkalmazni; tovabbă egy
ultravoros atvilagito berendezessel, festmenyek megvizsgalasahoz s 6
mindezeket a keszillekeket es hasonlo felszerelesi targyait alkalmaztatasa
eseten a muzeum rendelkezesere bocsatana"(8).
Meg kell jegyezni, hogy eddig a koztudatban a muzeumi rontgenezes
magyarorszagi elinditojakent a Szepmt'..iveszeti Muzeum szerepelt, ahol Kakay
Szab6 Gyorgy restaurator 1952-ben kapott egy hordozhato Siemens Portix
rontgenkeszilleket! Îgy Debrecenben Hegyi mar 14 evvel korabban rendelkezett
rontgenkesziilekkel.
Hegyi 1938-ban sajat felszereleset beszallitotta a muzeumba(9),
feltehetoleg kozottilk a rontgent es az infravoros vizsgalo berendezest is.
Hegyi a Rontgen es az infravoros (nala ultravoros) vizsgalatokrol a
kovetkezoket irta:
„Amikor a Rontgen belepett a muzeumgyakorlatba, a regeszeti kutatasok
uj iranyt vettek fel, mert a regeszek az idegenek altal beszolgaltatott leleteket
nem vetik ala a konzervalasi eljarasoknak, mig e16z61eg Rontgennel at nem
vilagitottak azokat. Mert igy elofordulna az, hogy a tobbszazevesnek latszo
targyat draga penzen megvasaroljak, holott az atvilagitas azt mutatja, hogy a
millimetemyi patinareteg alig par h6nappal ezelott kerillt ra valamelyik
hamisito ceg kitt'..inoen felszerelt laboratoriumab61(10).
Kakay Szabo Gyorgy, a Szepmt'..iveszeti Muzeum restauratora, az 1930-as
evek elejen allami oszt6ndijat kapott Berlinbe, ahol t6bbek kozott festmenyek
rontgenezeset is tanulta a Kaiser Friedrich Muzeum vilaghirt'..i
festmenyrestauratoratol Helmut Ruhemanntol. Mint korabban szo volt rola a
muzeumban 1952-ben kapott rontgenkesziileket. Ett61 kezdve tobb fontos
felfedezest tett pl. F. Goya: Koszort'..is es kors6s lany kepe alatt viragcsendeletet
fedezett fel, Giorgone: Ferfikepmas kepen kimutatta, hogy a hatter bal oldalan
ablak es azon keresztiil felhos taj rejtozik, es a ferfialak tekintete els6
megfogalmazasban felfele iranyult, id. Lucas Cranach: Golgota c. kepe alatt
felfedezte a kep als6 reszen az atfestes alatt a donatorokat (az alakokat azert
festhettek le, mert korabban a tablakepb61 left'..ireszeltek es a donatorok alakjat
kettevagtak).
A muzeumban a rontgenezest a hatvanas es hetvenes evekben More
Miklos folytatta, aki szinten erdekes felfedezeseket tett, pl. id. Palma Vecchio:
Fiatal no kepmasa alatt egy fiatal ferfi portrejat es a kep aljan fejjel lefele egy
szakallas ferfi arckepet talalta.
Az 1990-es evek elejen a muzeum uj rontgenkeszilleket kapott.
A Kozponti Muzeologia Technologiai Csoport (kesobb a neve Kozponti
Muzeumi Igazgatosag Technologiai Osztalya rendelkezett egy „levetett" orvosi
Radiografierea, restaurarea şi efectuarea replicilor unor săbii 569
rontgen berendezessel a hatvanas evekben. KiilOn rontgen szobât is

kialakitottak a berendezes szămăra. A rontgen măr a 70-es evek elejen nem
mukodott, a rontgenszobăb61 nOi oltozo lett. A berendezes szetszedett
ăllapotban meg sokăig megvolt az intezmeny jogut6djănak a Muzeumi
Restaurator es M6dszertani Kozpontnak a Konyves Kălmăn koruti epiileteben.
ltt a hetvenes evek vegeig vărta, hogy osszeăllitsăk, majd a vegen a berendezest
leselejteztek es megsemmisitettek.
Kor6di J6zsef (Dicsoszentmărton, 1914. junius 22.- Kolozsvăr, 2000.
januăr.22.) a kolozsvări Torteneti Muzeum restaurator muhelyenek a vezetoje
nyugdijba menetele ( 1977) elott a kolozsvări laborba szerzett egy ipari
rontgenberendezest, valamint egy Zeiss spektrogrăfot. A nyolcvanas evekben a
muzeumban dolgoz6 Imecs Mărton fizikus mukodtette a berendezeseket. Egy
egyiptomi mumia rontgenvizsgălatăr61 publikăci6ja is jelent meg( 11 ).
1977-ben Kriston Laszlo a Kepzomuveszeti Foiskola restaurator hallgat6i
szămăra muzeumi tărgyak rontgenvizsgălatăr61 tankonyvet irt(12).
Szekesfehervări muzeum szămăra Koppăn Zsolt szerzett a fehervări
k6rhăzt61 egy NDK-ban gyărtott asztali orvosi rontgen berendezest (TUR D36)
1981-ben. A muzeumban a restaurator muhely mellett speciălis vedofallal es
61omajt6val ellătott rontgenkamra epiilt. 1981-1986 kozott szămos vizsgălatot
vegzett. Ebbol jelentosebbek: a fehervărcsurg6i Hallstatt-kori hamvasztăsos
halomsirok vedohabbal felvett, megegett, szetmăll6 femtărgyainak a
restaurălăshoz sziikseges vizsgălatai, a păpai reformătus kollegium egyiptomi
mumiăjănak a vizsgălata, a belsejeben meteoritgoly6t tartalmaz6 r6mai
Gorsiumban talălt bika alaku csorgo rontgenezese, az eremrontgenezes
tovăbbfejlesztese (13,14). Szămos iparmuveszeti tărgyat is vizsgălt es tăbb
festmenyen szign6kat fedezett fel.
Az 1980-as evek elejen Bruder Katalin reszere nepvăndorlăskori eziisttel
berakott vastărgyak restaurălăshoz sziikseges radiografiai vizsgălatokat a
Kozponti Fizikai Kutat6 Intezetben vegeztek(l 5).
A Magyar Nemzeti Muzeum Restaurator Osztălya 1990-ben văsărolt egy
200 kV teljesitmenyu hordozhat6 ipari rontgenberendezest. A berendezest a
budapesti TRAKIS Kisszovetkezet gyărtotta, amelyik korăbban az egesz
szocialista tăbor orszăgai szămăra gyărtott rontgenberendezeseket. A kesziilek
jelenleg is mukodik. A jelen cikkben bemutatott felvetelek ezzel a
berendezessel kesziiltek. A berendezessel Rutai Găbor vegzett es vegez ma is
vizsgâlatokat.
1. Regeszeti kardleletek restauralasa es a rontgenezes

A modem restaurălăs szerint minden ăsatăsb61 muzeumba keriilo
femtărgyat meg kellene rontgenezni, hogy az esetleges diszitesek lăthat6vă
vâljanak a korr6zi6-halmaz alatt meg bărmilyen restauratori beavatkozăs
570 MORGOS ANDMS, HUTAI GĂBOR
megkezdese elOtt. Az esetleg elofordul6 diszitesek kibontâsa a restaurâlâs sorân

a korr6zi6-retegek al6l rontgenfelvetelek nelkiil ma mar elkepzelhetetlen.
A Magyar Nemzeti Muzeumban Honfoglalâsunk 1100 eves evfordul6jâra
1996-ban rendezett kiâllitâs anyagânak elokeszitese sorân meriilt fel az igeny a
Honfoglal6 Gyiijtemeny teljes kard es szablya anyagânak kovetkezetes
rontgenezesi programjâra, egybekotve a sziikseges restaurâlâssal, a
rekonstrukci6k elkeszitesevel.
A kovetkezokben szeretnenk nehâny peldâval bemutatni, hogy regeszeti
kardok restaurâlâsa sorân mire hasznâltuk a rontgenezest.
Sok evtizeden keresztiil a raktârban megbuj6 honfoglalâs kori toron csak
helyenkent lehetett lâtni a gazdag arany granulâtum diszitest. A
rontgenfelvetelen (1. Felvetel) lâthat6vâ vâlt a fa tok belso szerkezete es a teljes
feliileten a granulâtum- valamint a vekony arany lemez-diszites a vastag
szennyezodes alatt. A felvetel erdekessege, hogy meg a borboritâs maradvânyai
is lâthat6vâ vâltak, val6szinUleg azert, mert a bOrt a korr6zi6stermekek âtitattâk
valamint az is hozzâjârulhatott, hogy a bor cserzeset fems6kkal (va16szinUleg a
szakirodalomban magyar cserzeskent ismert tims6val) t6rtent.
Rontgenfelvetel segitsegevel lâthat6vâ tehetok a kard-pengek markolatba
szerelesi vâltozatai. A 2. Felvetelen egy bronzkori kard peldâjân mutatjuk ezt
be.
A 3. Felvetelen lâthat6 Magyarorszâgon feltârt, honfoglal6 szablyât
Japânban restaurâltâk az 1990-es evek elejen. Ennek sorân a kard markolatânak
letort felso felet forditva helyeztek vissza. A rontgenfelvetelen lâthat6, hogy a
pengeveg a markolatban meddig tart es hol tortent a ragasztâsa. Ennek ismerete
elengedhetetlen volt a forditva felragasztott markolatveg levâlasztâsâhoz es
helyes irânyba forditâsâhoz.
Ăltalâban a kardok t6bb reszbol âllnak, az egyes reszek anyaga valamint
azonos anyagok eseten ezek vastagsâga kiilonbozik. Az eltero rontgensugâr
gyengites miatt a kiil6nbozo reszek csak tobb rontgen felvetel segitsegevel
tehetok lâthat6vâ a kiilonbozo elnyeleshez megvâlasztva az âtvilâgitâsi
ertekeket (ido, fesziiltseg, âramerosseg). Ilyen problema jelentkezett a
tiszavasvâri, honfoglalâs korabeli szablya toredekeinek âtvilâgitâsakor.
A tiszavasvâri szablya restaurâlâsa es rekonstrukcioja

Tiszavasvâriban, az egykori Biidszentmihâlyon keriilt elo 1971-ben egy
X. szâzadi honfoglal6 szablya, amelynek rekonstrukci6jât elvegeztiik.
Kiil6nosen ertekesse teszi a leletet a ritka diszitese. A rontgenfelvetelek
elkesziilteig nem volt biztonsâggal kibonthat6 a szablya megmaradt
ftiggesztofiilenek sajâtos vorosrez oldalboritâsa es berakâsa, valamint a
szigonyszeruen irdalt eziistpâlcâcskâkb61 âll6, palmettaâgakat idezo diszitese.
Ugyancsak igy vâlt teljesen lâthat6vâ a ftiggesztofiilek pântjainak es a
Radiografierea, restaurarea şi efectuarea replicilor unor săbii 5 71
keresztvasnak a tausirozăsa eziist es vărăsrez szălak kett6s sodratănak

szembefordităsăval (4. Felvetel).
A tărgy igen rossz ăllapotban keriilt a keziinkbe. Vastag vas korr6zi6
boritotta, pengeje sok darabra volt tărve. Hiănyzott a markolatborităsa,
keresztvasănak mindket szăra, ket fuggeszt6fulenek fols6 darabja, es azok
păntjaib61 egy teljesen, a megmaradt hăromnak hăts6 fele, a hiively es a penge
vege. 5%-os Paraloid B-72 (toluol-aceton keverekben oldva) oldatăval val6
ătitatăssal megkătăttiik a korr6zi6s retegeket, kibontottuk a berakăsos
disziteseket(5. Felvetel), majd a lehetseges tisztităsok elvegzese utăn a szablya
alkot6 reszeit kiilăn-kiilăn megragasztottuk es kiegeszitettiik epox1
mugyantăval (Araldit Rapid es Eporezit FM 20). Ezutăn tărtent a teljes
„ăsszeszereles" (6. Felvetel).
A bemutatott kardokhoz kăt6d6 peldăkon kiviil meg szămos tărgy
răntgenezese kesziilt a Magyar Nemzeti Muzeumban. A muzeumban nemcsak a
sajăt tărgyaink răntgenezeset vegezziik el, hanem mas kăzgyi.ijtemenyek
szămăra is keszitiink vizsgălatokat. Az elmult evek folyamăn jelent6s
răntgenezesi feladatok voltak: nepvăndorlăskori es r6mai berakăsos vastărgyak
(Szeged, Pecs, Văc, Szekesfehervăr), kavicsreteggel fedett, a Dunăb61
szărmaz6 kardleletek (Visegrăd), avar păncelok (Szentendre), r6mai
femeszkăzăk (Aquincum), kăzepkori vertezet (Budai Văr), textilborităsu
femveretes falădika maradvănyai (Budai Văr). Az emlitetteken kiviil felvetelek
kesziiltek ătfestett neprajzi fatărgyakr61, hangszerekr61, festmenyekr61 es
femmel kombinălt textilekr61. A Szepmi.iveszeti Muzeumnak vizsgăltunk antik
bronzkancs6t es mărvăny szobrot. Lătvănyos eredmenyt kaptunk a muzeumunk
gyujtemenyebe tartoz6 betlehemes textilfigurăk szerkezetenek, merevitesenek,
ruhăik femszălas himzesenek răntgenezesekor.
2. Kardmasolatok keszitese
Gyakran sziikseges măsolatok keszitese kiăllităshoz, vagy
tanulmănyozăshoz. A kardok ăllapota, a bemutatăs igenyei, a biztonsăgi
szempontok, az elhelyezes klimatikus kăriilmenyei szerint tăbbfele măsolat
keszitesere van lehet6seg. Azt, hogy milyen măsolăsi megoldăst vălasztunk, azt
a măsolattal szemben tămasztott igenyek es az anyagi- valamint a muhely-
lehet6segek szabjăk meg.
A kardmăsolatoknăl ket fO măsolatcsoportot kiilănbăztethetilnk meg:
2.1. Az elkesziteskori allapotot bemutato, az eredetivel

megegyezo anyagokbol es technikakkal kesziilt kardmasolat, vagyis a
keszitesi technika es a forma egyiittes măsolăsa. Termeszetesen a forma
ilyenkor tăbbe- kevesbe megegyezik a kard keszitesek idejen lev6 ăllapotăval,
megjelenesevel es nem az ăsatăson elokeriilt ill. abb61 az ăllapotb61 restaurălt
tărgy megjeleneset kepviseli. Az eredetivel megegyez6 anyagokb6l es
572 MORGOSANDRÂS,HUTAIGĂBOR
technikakkal kesztilt kardmasolat a kardkeszites bonyolult technikai ismereteit

feltetelezi. Hasznaljak Eur6paban is (7. Felvetel), de fokent keleten, elsosorban
japan kardok masolasanal. Szerencsere ott meg fennmaradtak a hagyomanyos,
evszazadok 6ta hasznalt kardkeszitesi technikak, igy nem okoz gondot egy pl.
1OOO ewel ezelotti kard technikai rekonstrukci6ja. Peldakent szeretnenk
bemutatni a hires Fujinoki tumulus-ban a szamos kiemelkedo lelet mellett
1988-ban feltart aranyozott eztist diszitesu, 1.3-1.4 m hosszu kardokr6l keszitett
masolatokat. A tumulus a vilag legregebbi, meg ma is a116 faszerkezeterol
meltan hires Horyuji templomt61 (Nara mellett) 300 m-re talalhat6. Ket kardr61
kesztilt rekonstrukci6 minden reszleteben az eredeti, hagyomanyos technikât
felhasznalva kesztilt (8. Felvetel). Az apr6lekos munkanak az ara 10 milli6 Yen
volt (ami kb. 20 milli6 forintnak felelt meg). Termeszetesen az ilyen tipusu
masolatok elkeszitesi ara a legmagasabb. Val6szinlileg meg sokaig kell
varnunk, hogy nalunk ekkora osszeg kardmasolatra rendelkezesre alljon.
2.2. A restaurălăs utăni ăllapotot bemutato măsolat. A masolat

megjelenese magan hordozza a kard elkeszitese utan eltelt „evszazadok",
behatasok, karosodasok nyomait. Ezt a masolatot kontakt măsolatnak is
nevezik. Kontakt masolatok olyan esetben kesztilnek, ha tOrteneti koru targyat a
mai allapotaban kivanjuk megjeleniteni, a sorsa folyaman bekovetkezett
minden valtozasaval (karosodasaval) egytitt.
Az ilyen masolatok elkeszitesenek elso lepese a pontos forma levetele, a
negativvetel. Ezt legtObbszor szilikongumi negativ segitsegevel vegezztik el (9.
Felvetel). A szilikongumi pontosan leveszi az eredeti format akar
alametszesekkel is, eleg rugalmas ahhoz, hogy konnyen eltavolithat6 legyen a
targyr61. Tobbnyire a negativvetelkor formalevalaszt6t is hasznalnak.
A negativvetelt koveti a masolat elkeszitese. Erre ktilonbozo technikak
alkalmasak az igenyeknek megfeleloen kesztilhet:
- Muanyagmasolat
- Femmasolat.
A fembol kesztilt masolatok kesztilhetnek:
- Femontessel - Homokformazasos eljarâssal
- Viaszveszejteses eljarassal
- Galvanoplasztikai eljarassal.
2.2.1. Miianyagbol kesziilt măsolatok: Epoxi mugyantab61,

toltoanyagokkal es foldfestekekkel anyagaban szinezve, tivegszallal erositve,
patinazva kesztilnek. A masolat -szilikon negativ segitsegevel /melyet gipsz
agy erosit/ kesztil. Hasznalhat6 meg polieszter mugyanta is a masolathoz, de
ennek zsugorodasa lenyegesen nagyobb az epoxi mugyantakenal.
2.2.2. Fembol kesziilt masolatok:

Femontessel homokformazassal keszitett masolatok: kevesse tagolt es
diszes targyak esteben keszithetok. A homokforma „durva" felilleti diszitesek
masolasara alkalmas.
Amennyiben az eredeti targy nem allhat az onto rendelkezesere, erre a
celra is j61 hasznalhat6 a gipszhejjal erositett szilikon negativ segitsegevel
keszitett miianyagmasolat.
Femontessel viaszveszejteses eljarassal keszitett masolatok: erosen
tagolt, finoman diszitett es reszletgazdag targyak hii masanak ontesere
alkalmas( 1O, 11. Felvetel).
Amennyiben a muzeumi targy nem viheto ki a muzeumb61 az ontohOz az
ontoforma elkeszitesenek idejere, akkor itt is megfelelo egy gipszerositesii
szilikon negativ segitsegevel a targyr61 keszitett miianyagmasolat.
Mindket elobbi esetben a szilikon negativ elkesziteset altalaban a
restaurator, a femontest pedig ontoszakember vegzi.
A femontok altal keszitett nyersontvenyek kidolgozasa, cizellalasa
patinazasa pedig mar restauratori feladat.
Galvan masolatok keszithetok finoman megmunkalt miitargyakr61. A
masolat keszitesehez a targyr61 vett szilikon negativ feliiletet grafitporos
bedorzsolessel tesszilk vezetove. A szilikonnegativot az aramforras negativ
sarkara (a kat6dra) kotjtik es a begrafitozott feliiletre egyenaram hatasara
vorosrezet csapatunk ki kensavas rezszulfat elektrolit flirdoben (an6dkent
vastag rezlemezt hasznalunk). Ezilstozes es aranyozas is hasonl6 m6don
elvegezheto cianid-flirdokben elektrolizissel.
Nagy elonye ennek a masolatkeszitesi eljarasnak, hogy minden fazisat
maga vegezheti a restaurator.
Tobbfele technikaval, kill6nbozo anyagokb61 keszitett miitargyak
masolasanal gyakran szilkseges az ontessel keszillo es a galvan technikaval
masolt elemek egyilttes alkalmazasa.
SZAKIRODALOM
1. BRUDER, Katalin (TEMESVĂRYNE): Nepvandorlas kori ezilsttel

berakott vastargyak radiografias vizsgalata es restauralasa, Muzeumi
Miitargyvedelem 1984.13. (szerk.: Kissne Bendefy Marta) Kozponti
Muzeumi Igazgat6sag, Budapest 1986. 167-172.
2. DIENES, Istvan: Honfoglalas kori kovacsaink egyik mesterfogasar61
(Jegyzetekkel ellatta Fodor Istvan), Magyar Nemzeti Muzeum, Budapest,
1996. Folia Archaeologica XLV. 181-198.
3. FABER, A.: Eine neue Anwendung der Rontgenstrahlen, Umschau 18 (21
Mărz 1914) 246-253.
574 MORGOSANDRAS,HUTAIGĂBOR
4. FABER, A.: Olgemălde im Rontgenlicht, Museumskunde 10 No.3

(September, 1914) 153-170.
5. FABER, A.: Verfahren zur Feststellung von Obermalungen bei
Olgemălden o. dgl„ Kaiserliches Patentamt, Patentschrift Nr. 289935
Klasse 75c. Gruppe 1.
6. GLASSER, O.: Wilhelm Conrad Rontgen, Charles C. Thomas, Springfield,
Illinois, Baltimore, Maryland, 1934, 348.
7. HEGYI, Z.: A muzeumvegyeszet kezikonyve, 1938, kiadatlan gepelt
kezirat, 89-90.
8. IMECS, Marton: Examinarea cu metoda RX a unor mumii Egiptene (Egy
egyiptomi mumia rontgen vizsgalata), Revista Muzeelor şi Monumentelor
(1988) 10. 45.
9. KOPP.Ă.N, Zsolt: Kopott ermek olvashat6va tetele rontgenezessel,
Muzeumi Mutargyvedelem 1986.15. (szerk.: Eri Istvan es Sarkozi
Gabriella) Kozponti Muzeumi lgazgat6sag, Budapest 1985. 183-186.
10. KOPPAN, Zsolt: Making wom medals and coins legible through X-raying,
Fifth Intemational Restorer Seminar, Veszprem, Hungary 29 June-9 July
1985, (Editors: I. Eri and G. Sarkozy) National Centre of Museums,
Budapest 1985. Voi. II. 149-151.
11. KRISTON, Laszlo: Muzeumi targyak rontgenvizsgalata, A
Kepzomuveszeti Foiskola Restaurator es Konzervatorkepzo Intezet
jegyzetei 6„ Budapest, 1978. 1-63.
12. ROENTGEN, W.C.: Eine neue Art von Strahlen, Sitzgsber. Physik.- Med.
Ges„ Wtirtzburg, 13 7 (Dec„ 1895).
13. SOREGI Janosnak Hegyi alkalmaztatasa irant a polgarmestemek irt levele,
Hajdu-Bihar megyei Leveltar VIII. 700 26. doboz 1711938
14. SOREGI, J.: Jelentes a Deri Muzeum 1938. evi mukodeserol es
allapotar61, A Debreceni Deri Muzeum Evkonyve 1938, Debrecen, 1939. 6-
7.
15. TAVAS, Imre: Kora avarkori ketelU kard restauralasa es rekonstrualasa -
Restoration and Reconstruction of an Early Avarian Double-Edged Sword-
Restaurierung und Rekonstruktion eines zweischneidigen Schwertes aus
der fiiihen Awarenzeit, Muzeumi Mutârgyvedelem 1978. 5. (szerk.:
Levardy Ferenc) Muzeumi Restaurator- es M6dszertani Kozpont, Budapest
1978. 175-200.
16. Testing Pictures by the Rontgen Rays, The Electrical Review 40. No.
1014 (April 30, 1897) 607.
17. TOEPLER, A.: Bemerkungen zu den Lenard-Rontgen'schen
Entdeckungen, Iris 19 (Mărz, 1896) 88-143.
RADIOGRAFIEREA, RESTAURAREA ŞI EFECTUAREA

REPLICILOR UNOR SĂBII
(Rezumat)
Wilhelm Conrad Rontgen a descoperit în 1895 razele X, raze care îi

poartă şi numele. Informaţiile despre folosirea razelor X în investigaţiile
muzeale ne conduc la anul 1930.
În Ungaria, după cercetările noastre primul care a folosit această tehnică
a fost profesorul Hegyi Zoltan din Debrecen în jurul anului 1938. Această
tehnică a fost îmbunătăţită astfel în 1952, restauratorul Kakay Szabo Gyongy
din cadrul Muzeului de Artă din Budapesta a primit un aparat rontgen şi s-a
specializat în analiza picturilor fiind studentul renumitului restaurator de pictură
Helmut Ruhenman de la Muzeul Kaiser Friedrich din Berlin.
Sunt date exacte despre preocupările lui Kor6di J6zsef din Cluj, care cu
ajutorul unui aparat rontgen şi un spectofotograf Zeiss, pe care le-a procurat în
1977 a făcut investigaţii serioase asupra pieselor provenite din săpături
arheologice. Munca lui a fost continuată de Imecs Marton care în 1988 în
Revista Muzeelor şi Monumentelor publică articolul „Examinarea cu metoda
RX a unor mumii egiptene".
O restaurare, după concepţii modeme, a unor piese din săpături
arheologice, nu poate fi desfăşurată fără o analiză radiografică. Aceasta, poate
reda în totalitate decoraţiunile, defectele, forma piesei, tot ce se poate ascunde
sub straturile de coroziune ce s-au depus pe piesa supusă intervenţiilor de
restaurare.
În cadrul Muzeului Naţional de Istorie a Ungariei din Budapesta în anul
1996, s-a început un program de radiografiere, restaurare şi executare de replici
a tuturor săbiilor existente în patrimoniul muzeului.
Importanţa analizelor cu raze X în procesul de restaurare este
argumentată prin prezentarea şi analiza unor radiografii cum ar fi: sabia din sec.
X descoperită la Budszentmihaly în 1971, sabia din turnului Fujinoki din
Japonia.
Efectuarea replicilor şi folosirea lor în expoziţii pentru protejarea piesei
originale este larg dezbătută în lucrare şi sunt arătate exemple din care se
desprind avantajele şi dezavantajele folosirii diferitelor tipuri de materiale din
care s-a efectuat replica.
576 MORGOSANDRAS,HUTAIGABOR
RADIOGRAPHY, RESTORATION AND REPLICATION OF

SOMESWORDS
(Summary)
Wilhelm Conrad Răntgen discovered in 1895 the X-rays, rays which bear
his name. The information about the usage of X-rays in the museums'
investigations leads us to the year 1930.
In Hungary, according to our research, the first to use this technique was
the teacher Hegyi Zoltan from Debrecen, around 1938. This technique was
improved in 1952, the restorer Kakay Szabo Gyăngy from the Art Museum of
Budapest received a roentgen device and specialised in the analyses of the
paintings, being the student of the famous art restorer Helmut Ruhenman from
Kaiser Friedrich Museum of Berlin.
There are precise data regarding the concems of Kor6di J6zsef from Cluj,
who, with the help of a roentgen device and a Zeiss spectophotograph, which
he got in 1977 had serious investigations on the pieces resulted from
archaeological diggings. His work was continued by Imecs Mârtan who, in
1988, in 'Museums and Monuments' Magazine' published the article "The
examination of some Egyptian mummies using RX technique".
A restoration, in modem concepts, of some pieces from archaeological
diggings can not be made without a radiographic analysis. This can render
entirely the decorations, the flaws, and the shape of the piece, everything that is
hidden under the corrosion layers which deposited on the piece under
restoration.
In the National History Museum of Hungary in Budapest, in 1996, it was
started a programme of radiography, restoration and replication of all the
swords from the museum's patrimony.
The importance of the X-Ray analysis in the restoration process is
motivated through the displaying and analysis of some radiographies as: the
sword of the 101h century discovered at Budszentmihâly in 1971, the sword
from Fujinoki tumulus in Japan.
The replication and its usage in exhibitions for protecting the original
piece is minutely debated in this work and there are shown instances of
advantages and disadvantages of the usage of different types of materials from
which the replicate was made.
1. Felvetel Honfoglalăskori tor rontgenkepe a granulătum- es aranylemez-diszitessel, a

fatok lăthat6vă vălt b6rborităsăval es a borităs levălt, cementăl6dott darabjaival (a kepen
alui es fciliil lev6 foltok)
2. Felvetel A rontgenfelvetelen lăthat6 egy bronzkori kard pengejenek a csatlakozăsa a

markolatba
578 MORGOS ANDRAS, HUTAl GABOR
3. Felvetel Honfoglalaskori szablya a korabbi restaura!as soran forditva behelyezett

markolattal
4. Fclvetel A tiszavasvari szablya fiiggesztofiilenek es a fiii pantjainak diszitesei
5. Felvetel A fiiggesztofiil-szar eziist es vorosrez sodrat-berakasănak mikroszkopos kepe 2 a

kibontas utăn
2
A felvetelt Torok Klăra munkatărsunk keszitette. Ezuton is szeretnenk koszonetiinket kifejezni.
Radiografierea, resta11rl1rea şi efectuarea replicilor 1111or siibii 5 79
6. Felvetel A szablya megtisztitott reszei (a kepen foii.ii) es a rekonstruălt

mutărgy reszletc (alui)
7. Felvetel Kardkovăcsolăssal, az eredetivel azonos anyagokbol es technikăval keszitett

kardmăsolatok
580 MORGOSANDRĂS,HUTAIGĂBOR
8. Felvetel A Fujinoki tumulus egyik kardleletenek eredeti technikakkal es anyagokb61

keszitett masolata
9. Felvetel Egy bronzkori kardrol keszitett szilikonnegativ szetnyitva
10. Felvetel Viaszveszejteses eljanissal keszillt kardmasolat (foliil a masolat, alui az eredeti)
11. Felvetel A I O. Felvetelen lathato viaszveszejteses eljarassal keszillt kardmasolat reszlete

az aprolekos diszitessel
Tehnoredactare şi tipar executat: Editura NAPOCA STAR
Piaţa
Mihai Viteazul, m. 34-35, ap. 19, 400151 Cluj-Napoca
Tel./fax: 0264 I 432547, 0744 I 794809, 0740 I 167461
E-mail: contact@napocastar.ro
www .napocastar.ro
ISSN 1016-2801
EDITURA POROLISSUM
A MUZEULUI JUDEŢEAN DE ISTORIE ŞI ARTĂ ZALĂU

Acta Musei Porolissensis 26

Încărcat de

Informații document

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Acta Musei Porolissensis 26

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

www.muzeuzalau.ro / www.cimec.

NICOLAE EDROIU, IACOB MÂRZA, ILIE MOISE, ALEXANDRU

Dumitru Gheorghe T AMBA redactor responsabil

Tehnoredactare computerizată şi tipar:

Responsabilitatea pentru conţinutul ştiinţific al articolelor, pentru formulări

ACTA MVSEI POROLISSENSIS

Orice corespondenţă referitoare la publicaţie Toute correspondance sera envoyee a

© EDITURA POROLISSUM A MUZEULUI JUDEŢEAN

Sanda BĂCUEŢ-CRIŞAN, Anamaria CÂRSTEA,

Ioan BEJINARIU, LAKO Eva, Daniel V. SANA

Ioan ANDRIŢOIU, Cristian Ioan POPA, !Nicolae Marcel SIMINAJ

Horea POP, Gheorghe BANCEA

ARHEOLOGIE CLASICĂ ŞI MEDIEVALĂ

Doina BENEA, Simona REGEP-VLAŞCICI

Atalia ŞTEF ĂNESCU

Coriolan OPREANU, Sorin COCIŞ

Alexandru V. MATEI, Robert GINDELE

Dan BĂCUEŢ-CRIŞAN, Marinel CIORBA

Doina BOROŞ, Cătălina VAIDA

Elisabeta MARINCIUC, Marius MICU

Radu Ovidiu ARDELEAN

Gabriela PAUL, Gheorghina OLARIU

Vasile IONIŢĂ, Gelu TICULEANU

MORGOS Andrâs, HUTAI Gâbor

Ioan PETEAN, Gheorghe ARGHIR

Gil Jean TURCULEŢ

Dan FĂRTĂIŞ, Bogdan NICULICĂ

Simona Violeta GHEORGHE

SANDA BĂCUEŢ-CRIŞAN, ANAMARIA CÂRSTEA

Reluarea cercetărilor în situl de la Suplacu de Barcău, atât în partea sălăjeană

Pişcolt, descoperirea de la Pişcolt „ Lutărie" (Nemeti 1986-1987, fig. 114).

Pentru moment am încercat o prezentare pozitivistă a celor mai frumoase

Bader 1968 T. Bader, Despre figurinele antropomoife în cadrul culturii

A FEW HUMAN FIGURINES (FEMALE) DISCOVERED IN THE

In 2002-2003 we had to do some rescue excavation in the neolithic

~ Ba.r1ljulinunstnac:fle Oramuri de au:ccs

Ba'. i\lbla 11ctwilJ 14 81ucilului .- · - · -· Cr.nifRJcjude'

~ CUDuri vtthl ale .Bnciu.lul Lini~ de irutUi ten1iuttc:

Planşa I. Amplasarea sitului de la Porţ „ Corău" (jud. Sălaj).

Planşa II. Statuete antropomorfe feminine de la Porţ „ Corău" Uud. Sălaj) .

Studiul de faţă însumează mai multe cercetări arheologice efectuate în zone

Oarda de Jos (localitate suburbană aparţinătoare de municipiul Alba Iulia)

petreştene, pe buzele recipientelor sunt aplicate motive picturale complementare,

Ceramica intermediară (semifină) este predominantă. În categoria

Alba Iulia - str. Clujului, f.n.

Amintim străchinile cu pereţi arcuiţi, cu buza simplă şi uşor rotunjită, cu

Dacă socotim că este firesc să se fi încercat adăpostirea ceramicii celei mai

LISTA PRESCURTĂRILOR BIBLIOGRAFICE

Berciu, Berciu 1949 D. Berciu, I. Berciu, Cercetări şi săpături arheologice în

X2), înBMA, 1997.

Apulum Apulum. Arheologie-istorie-etnografie. (Acta Musei Apulensis).

CONTRIBUTIONS TO THE DISCOVERIES BELONGING TO

Planşa I. Ceramică ornamentată (pictură) Alba Iulia, str. Clujului.

Planşa III. Ceramică neornamentată Alba Iulia, str. Clujului.

Planşa V. 1-3 - ceramică neornamentată; 4-6 ceramică ornamentată Oarda de Jos -

Planşa VI. 1, 3-8 - ceramică neornamentată ; 2 - ceramică ornamentată Oarda de Jos -

hne :Sl tH'trur.e:

Aşezarea a fost descoperită în anul 2003 cu ocazia constrmm vămii

Zona Vămii Urziceni

C3 - au fost surprinse două complexe care se suprapun, denumite C3A şi

pictare cu substanţă neagră bituminoasă. A fost descoperite si un lustruitor din

C4 - complex de epocă neolitică, de formă dreptungiulară (2,3 x 1,2 m.)

Zona Duty Free Shop II

Zona Duty Free Shop III