28 29 Acta Mvsei Porolissensis XXVIII XXIX 2006 2007 Zalau PDF

www.muzeuzalau.ro / www.cimec.
ro
MUZEUL JUDEŢEAN DE ISTORIE ŞI ARTĂ ZALĂU
ACTA
MVSEI POROLISSENSIS
XXVIII - XXIX
ISTORIE - ETNOGRAFIE - ARTĂ
2006-2007
ZALĂU
2007
www.muzeuzalau.ro / www.cimec.ro
Colegiul de redacţie:
Nicolae Edroiu (membru corespondent al Academiei Române), dr. Cristian Găzdac, prof.
dr. Nicolae Gudea, prof. dr. Iacob Mârza, prof. dr. Ilie Moise, dr. Alexandru Porţeanu,
Marius Porumb (membru corespondent al Academiei Române), dr. T6th Endre, dr.
Cătălina Velculescu
Colectivul redacţional:
Elena MUSCA redactor responsabil

Ioan OROS secretar de redacţie
Camelia BURGHELE
Ioan MUSCA
Marin POP
Tehnoredactare computerizată: Ioan Oros

Tipar: S.C. MEGA PRINT S.R.L. CLUJ-NAPOCA
Responsabilitatea pentru conţinutul ştiinţific al articolelor, pentru formulări şi calitatea

rezumatelor în limbă străină revine în întregime autorilor.
ACTA MVSEI POROLISSENSIS

Anuarul Muzeului Judeţean de Istorie şi Artă Zalău
Orice corespondenţă referitoare la Toute correspondance sera envoyee a

publicaţieva fi trimisă pe adresa: l'adresse:
MUZEUL JUDEŢEAN DE ISTORIE MUZEUL JUDEŢEAN DE ISTORIE
ŞI ARTĂ ZALĂU ŞI ARTĂ ZALĂU
R0-450042 Zalău. Str. Unirii, nr. 9 R0-450042 Zalău. Str. Unirii, nr. 9
tel.: 004-0260-612223, tel.: 004-0260-612223,
fax:004-0260-661706 fax:004-0260-661706
e-mail: muzeul.zalau@gmail.com e-mail: muzeul.zalau@gmail.com
© EDITURA POROLISSUM A MUZEULUI JUDEŢEAN

ISSN 1016 - 2801
CUPRINS - SUMMARY - RESUME
ISTORIE MEDIE
Vasile MĂRCULEŢ
UNELE CONSIDERAŢII ASUPRA MOMENTULUI ŞI A ÎMPREJURĂRILOR ÎN
CARE ŞI-A ÎNCETAT EXISTENŢA STATALĂ DESPOTATUL DOBROGEAN •
QUELQUES CONSIDERA TIONS CONCERNANT LE MOMENT ET LES
CIRCONSTANCES DANS LESQUELLES A CESSE L'EXISTENCE DE L'ETAT DU
DESPOTAT DE DOBROUD]A . „ „ „ „ „ „ . „ „ „ „ „ „ „ . „ „ „ „ „ „ „ „ „ . „ . „ . „ . „ „ „ „ „ „ „ „ „ „ .... „ „ „ ... „ „ „ 9
Dorin-Ioan RUS
DIN VIAŢA CALFELOR DE CROITORI DIN TRANSILVANIA • ASPECTS
CONCERNING THE ]OURNEY-MAN AT A T AILOR'S LTFE IN TRANSYL VANIA .... 25
Claudia M. BONŢ A
ELIBERAREA STRIGONIULUI REFLECTATĂ ÎN PATRU MEDALII AFLATE ÎN
COLECŢIA MUZEULUI NAŢIONAL DE ISTORIE AL TRANSILVANIEI DIN CLUJ-
NAPOCA • THE CONQUEST OF STRIGONIUM TN FOUR MEDALS BELONGING
TO THE NUMISMATIC COLLECTION OF NA TIONAL HISTORY MUSEUM OF
TRANSYLVANIA ..................................................................................................................... 33
Florin Ioan CHIŞ

MĂSURILE LUATE DE AUSTRIECI ÎN TIMPUL EPIDEMIEI DE CIUMĂ DIN
1718-1720, ÎN COMITATUL CRASNA • LES MESURES PRISE D'AUTRICHES
PENDANT LA PEST DES ANNEES 1718-1720, DANS LE COMITAT CRASNA.„„„„.45
ISTORIE MODERNĂ
Ioan MUSCA
DOCUMENTE PRIVIND ACTIVITATEA DESPĂRŢĂMÂNTULUI SĂLĂJEAN AL
ASTREI (1912-1918) • DOCUMENTS REGARDING THE ACTIVITY OF THE SALA]
DISTRICT OF ASTRA (1912-1918) ...................... „ ... „ „ ....................................... „ ..... „ „ ..... 55
Claudia Septimia PETEANU

STATUT, EDUCAŢIE ŞI SPECIFIC ÎN MENTALUL COLECTIV AL ROMÂNILOR
DIN ŢINUTUL NĂSĂUDULUI ÎN A DOUA JUMĂTATE A SECOLULUI AL
XIX-LEA • STATUT, EDUCATION ET SPECIFIQUE DANS LA MENTALITE
COLLECTIVE DES ROUMAINS DE LA REGION DE NASA UD DANS LA DEUXIEME
MOITIE DU XIX-EME SIECLE ...................................................... „ .••........................•.... „ ... 89
Ronald HOCHHAUSER
CONTRIBUŢII DOCUMENT ARE LA ISTORIA ILUMINATULUI PUBLIC ÎN
ORAŞUL ORADEA• THE DOCUMENTARY CONTRIBUTTONS TO THE HISTORY
OF THE PUBLIC LIGHTTNG IN THE CITY OF ORADEA ......... „.... „ .... „............ „„ ..... 105
Mihai GEORGIŢ Ă
FRĂMÂNTĂRI CONFESIONALE ÎN BIHOR (SFÂRŞITUL SECOLULUI XVIII -
PRIMA JUMĂTATE A SECOLULUI AL XIX-LEA) • RELIGIOSE UNRUHE IN
BIHOR (ENDE DES XVlll JAHRHUNDERTS - ERSTE HĂLFTE DES XIX
JAHRHUNDERTS) „„„.„„„ ... „ ........ „„„„ ... „„„„ .......... „„„ .. „.„„„„„ .. „„„ .... „„„ .................. 113
Iulia-Maria POP
DINAMICA POPULAŢIEI ORAŞULUI JIBOU RELIEFATĂ ÎN IZVOARELE
DEMOGRAFICE (1850-1941) • THE DYNAMIC OF THE POPULATTON FROM
JIBOU FROM THE POINT OF VIEW OF THE DEMOGRAPHIC SOURCES (1850-
1941) „...... „................... „„ .. „.„„.„.„„.„ .. „„„ .... „.„ ... „„„„„ .. „„„„„.„„„„.„„ ..... „„„.„ .. „„ ..... „ 129
Ioan MUSCA
DOCUMENTE PRIVIND ACTIVITATEA „ASTREI" ÎN SĂLAJ. DESPĂRŢĂMÂNTUL
BĂSEŞTI (1908-1921) • DOCUMENTS REGARDING THE ACTIVITY OF „ASTRA"
IN SALA/. BASEŞTI DISTRICT (1908-1921) .. „„„.„„„„„„ .... „„.„.„.„„„„„„„„„„„„.„„139
ISTORIE CONTEMPORANĂ
Ion ZAINEA
ADMINISTRAŢIE ŞI POLITICĂ. ÎNCEPUTUL PROCESULUI DE EPURARE ÎN
JUDEŢELE DIN N-V ROMÂNIEI (1944-1945) • ADMINISTRA TJON AND
POLITTCS. THE BEGTNNTNG OF THE PURGING PROCESS IN THE
NORTHWESTERN COUNTIES OF ROMANTA (1944-1945) .„„„ .. „„ .. „„.„„ .. „„„„„„„163
Constantin I. STAN
ACTIVITATEA LUI CASSIAN R. MUNTEANU PENTRU REALIZAREA ŞI
CONSOLIDAREA MARII UNIRI• THE ACTIVITY OF CASSIAN R. MUNTEANU TO
MAKE AND CONSOLIDA TE THE GREAT UNJON .„ ............. „... „...... „ ........... „„.„„ .... 177
Marin POP
SOCIETATEA CULTURALĂ SALA/ANA (1918-1940) • THE CULTURAL SOCIETY
OF SALA/ (1918-1940) ................ „ ................... „........................ „................ „.... „...... „........ 213
Emil TRIF
STAREA ÎNVĂŢĂMÂNTULUI DIN JUDEŢUL TURDA DUPĂ MAREA UNIRE•
STATUS OF THE EDUCA TTON TN TURDA COUNTY AFTER THE GREAT UNION ... 261
ISTORIA CULTURII. CARTEA VECHE
Cătălina VELCULESCU
DIN NOU DESPRE DIMITRIE CANTEMIR ŞI DAMASCHIN STUDTTUL • AGAIN
ABOUT DIMITRIE CANTEMIR ANO DAMASCHIN STUDITUL.. ............ „.„„ .. „„277
Olga ŞERBĂNESCU
CRONICARUL TATROSY GYORGY 1645 • THE CHRONICLER TATROSY
GYORGY. 1645 ............. „... „... „...... „............................... „................................ „............ „..... 285
Constantin ITTU
O BIBLIE ÎN LIMBA SIRIACĂ (SIRIANA VECHE) EDITATĂ ÎN OLANDA ANULUI
1717 • A BIBLE IN THE SYRIAC (OLD SYRIAN) LANGUAGE PUBLISHED IN
HOLLANDIN 1717„„„„„„„„„„.„„„„„„„ .. „„.„ .... „.„„ .. „.„„„„„ .. „„„„„„ .... „.„„„„„.„„„.„293
Doina DREGHICIU, Gabriela MIRCEA

ÎNSEMNE DE PROPRIETATE ALE CĂRŢILOR VECHI DIN COLECŢIA
MUZEULUI ALBAIULIAN: TIPOLOGII ŞI COMENTARII ISTORICE• LES NOTES
DE PROPRIETB DES ANCIENS LIVRES ROUMATNS DE LA COLLECTION DU
MUSBE D'ALBA TULIA: TYPOLOGTE ET COMMENTAIRES HISTORIQUES„„ ... „„ 301
Ioan OROS
CARTEA ROMÂNEASCĂ VECHE ÎN PREOCUPĂRILE ASTREI ŞI A ACADEMIEI
ROMÂNE, PÂNĂ LA 1918 • LE LIVRE ANCTEN ROUMATN DANS LES
PREOCUPATIONS DE L'ASTRA ET DE L'ACADEMTE ROUMAINE, JUSQU'A 1918 „. 349
Angela REPANOVICI, Liliana ROGOZEA, Cristina BORZAN

VALORIFICAREA ŞI PROTEJAREA RESURSELOR INFORMAŢIONALE
MEDICALE DE PATRIMONIU PRIN DIGITIZARE • ENHANCEMENT AND
PROTECTION OF THE MEDICAL INFORMATION RESOURCES OF PATRIMONY
THROUGH DIGITIZA TION .„„„.„„„„„.„„„„„„„.„„„„„.„ .... „„„ ... „.„„ .... „„„.„„„ ... „„„„ 357
Liliana ROGOZEA, Angela REPANOVICI, Cristina BORZAN, Florin LEAŞU, Ion

MOLEA VIN, Codruţa NEMET
DOCUMENTE DESPRE ŞI DE IOAN BORDEA LA ARHIVELE STATULUI DIN
BRAŞOV • DOCUMENTS ABOUT AND BY IOAN BORDEA FROM THE PUBLIC
RECORD OFFICE OF BRAŞOV„„„„.„„„.„„„.„ ... „„.„ .. „„ ... „„„.„„„„ .. „„„.„„„„„„„„.„„„ 371
ETNOGRAFIE. ARTĂ
Agata CHIFOR
PICTURA PLAFONANTĂ ÎN STIL BAROC DIN ORADEA • LA PEINTURE DE
PLAFOND DANS LE STYLE BAROQUE D'ORADEA .„„„.„„„.„ .. „„„.„„.„„„.„„„„„„„. 385
Camelia CÂZU
ASPECTE LEGA TE DE ARHITECTURA BISERICII „CUVIOASA PARASCHIV A"
DIN MESENTEA (JUD. ALBA) • ARCHITECTURAL ASTECTS OF „CUVIOASA
PARASCHIVA" CHURCH PROM MESENTEA (ALBA COUNTY) .............................. .401
Doina IONESCU
BISERICA „BUNA VESTIRE" DIN TRESTIA (JUD. HUNEDOARA) - REPERE
ARTISTICE • L'EGLISE „L'ANNONCIA TION" DE TRESTIA. REPERES
ARTISTIQUES ............................................................................................................ 409
Marcela BĂBĂNAŞ
REGIMUL POLITIC ŞI ARTA• THE POLITICAL REGIME ANO ART .... „ .............. 421
Alexandra TĂT ĂRAN

ETNOLOGIE EUROPEANĂ: PROIECTUL UNEI DISCIPLINE • EUROPEAN
ETHNOLOGY: A DISCIPLINE ............................................ „ ......................................... 439
Corina BEJINARIU
PROFILUL IDENTITAR RURAL ROMÂNESC SUB PRESIUNEA GLOBALULUI•
THE ROMANIAN RURAL IDENTITY PROFILE UNDER THE PRESSURE OF THE
GLOBAL ............................................................................................................ „ .....•............. 475
Camelia BURGHELE
ARTĂ CONTEMPORANĂ ŞI ANTROPOLOGIE VIZUALĂ - PROIECT
EXPOZIŢIONAL PENTRU EXPOZIŢIA PERMANENTĂ DE LA GALERIA DE
ARTĂ IOAN SIMA • CONTEMPORARY ART AND VISUAL ANTHROPOLOGY -
EXHIBITION PROJECT FOR THE STANDING EXHIBITION OF THE ART GALLERY
„IOAN SIMA" ......................................................................................................................... 487
VARIA
Cătălina VELCULESCU, Ileana STĂNCULESCU

CHEMARE LA COLABORARE PENTRU ENCICLOPEDIA LITERATURII ROMÂNE
VECHI ..................................................................................................................................... 503
Daniela MĂNĂRĂZAN: Dorin-Ioan Rus, Breasla pălărierilor din Reghinul Săsesc,

Târgu-Mureş,
2005, 145 p ......................................................... „ . „ ... „ ............... „ ............... 527
Petre DIN: Vasile Mărculeţ, Justinianus T Caesar Roman şi suveran creştin, Mediaş,
2007' 185p ......... „ „ .. „ .................................... „ ..... „ „ ......... „ ... „ ........................ „ ............ „ .... „. 529
LISTA AUTORILOR ..... „ .... „ ............................... „ .. „ „ ...... „ ...... „ „ ..... „ ....... „ .... „ . „ „ .... „ ..... 533
•!• I s tor i e m e di e
UNELE CONSIDERA ŢII ASUPRA MOMENTULUI ŞI
A ÎMPREJURĂRILOR ÎN CARE ŞI-A ÎNCETAT
EXISTENT A ST AT ALĂ DESPOT ATUL DOBROGEAN
'
VASILE MĂRCULEŢ
La mijlocul secolului al XIV-iea, pe fondul unui context internaţional

favorabil, în teritoriile dintre Dunăre şi Marea Neagră se constituia cel de-al
treilea stat românesc medieval de sine stătător, Despotatul Dobrogean 1• Prin
politica externă energică promovată de întemeietorul său, despotul Dobrotici
( 1348-1385/1386), statul dobrogean avea să se afirme în deceniile 6-9 ale
secolului al XIV-iea ca arbitrul scenei politice din Balcanii Orientali. Totodată,
despotul Dobrotici va angaja statul dobrogean într-o amplă politică pontică, la
concurenţă cu Imperiul Bizantin şi, mai ales, cu thalassokraţiile italiene, Genova
şi Veneţia. Spre exemplu, disputa dobrogeano-genoveză pentru controlul
gurilor Dunării şi a debuşeelor comerciale de pe litoralul vest-pontic avea să
degenereze într-un îndelungat şi epuizant conflict între cei doi competitori,
întins pe durata a aproape trei decenii (1360-1387) 2 •
Fatalmente, dispariţia lui Dobrotici ( 1385/ 1386) a coincis cu o puternică
ofensivă otomană în nordul Peninsului Balcanice ( 1386-1389), care a lovit
' Pentru diferitele aspecte legate de istoria Despotatului Dobrogean, vezi: C. Moisil, Despotatul lui
Dobrotici, în CL, XL, 1906, 6-8, p. 680-692; N. Iorga, Veneţia în Marea Neagră. I. Dobrotici, în
AARMSI, s. II, t. XXXVI, 1913-1914 (1914), p. 1043-1057; O. S. Mărculescu, Balica şi Dobrotici
(doi dinaşti pontici), în AD, XVIII, 1937, p. 184-214, cu o amplă bibliografie a problemei;
M.M. Alexandrescu-Dresca Bulgaru, Formarea Despotatului lui Dobrotici, în Peuce, IV, 1973-1975,
p. 233-247; Idem, La seigneurie de Dobrotici. Fief de Byzance, în Actes du XIV" CIEB, II, p. 13-20;
Şt. Ştefanescu, Despotatul Dobrogean de la Dobrotici la Mircea cel Bătrân, în MI, I, 1967, 9, p. 46-
48, 53. La data redactării prezentului material se afla sub tipar la AMMR, Constanţa, studiul nostru,
Consideraţii asupra începuturi/or statului dobrogean.
2
Pentru discuţiile asupra desfăşurării conflictului dobrogeano-genovez între 1360-1387, vezi:
V. Mărculeţ, Relaţiile Imperiului Bizantin şi ale republicilor maritime italiene cu Ţările Române până
în secolul al XV-iea, Sibiu, 2002, p. 202-206 (în continuare: Relaţiile cu Ţările Române); Idem, Ţările
Române, Genova şi Veneţia în secolele XIV-XV. Legături politice şi comerciale, Mediaş, 2004, p. 48-54.
10 VASILE MĂRCULEŢ
violent şi Despotatul Dobrogean (1388). Survenită într-un moment dificil

pentru statul dobrogean, epuizat încă în urma îndelungatului conflict cu
genovezii, lovitura otomană nu a putut primi o ripostă pe măsură. Incapacitatea
despotului Ivanco (1385/1386-?), fiul şi succesorul lui Dobrotici, de a stăvili
ofensiva otomană şi de a anihila pericolul transformării Dobrogei în paşalâc
turcesc a determinat intervenţia în dispută a lui Mircea cel Bătrân (1386-1418),
domnul Ţării Româneşti, care a alipit cea mai mare parte a teritoriilor
Despotatului Dobrogean, statului muntean (1389-1390).
Între evenimentele consumate la Dunărea de Jos în anii 1388-1389 şi
momentul încetării existenţei statale a Despotatului Dobrogean, majoritatea
istoricilor români, care au studiat acest aspect, au identificat un raport de
determinare directă. Principala problemă pe care o ridică însă această concluzie
este legată, în primul rând, de gradul ei de veridicitate.
În ceea ce ne priveşte, pe baza puţinelor informaţii pe care le deţinem în
prezent cu privire la etapa de sfârşit a existenţei Despotatului Dobrogean,
considerăm că veridicitatea datării acestui moment în anii 1388-1389 rămâne
discutabilă. La fel de discutabilă rămâne, în opinia noastră, şi punerea în raport
de condiţionare directă a evenimentelor de la Dunărea de Jos şi din spaţiul
danubiano-pontic, produse în anii menţionaţi, şi sfârşitul existenţei statale a
Despotatului Dobrogean. Fără pretenţia de a da un răspuns irefutabil acestor
probleme, considerăm totuşi că formularea unei concluzii cât mai apropiate de
realitate, impune reanalizarea evenimentelor consumate în nord-estul Peninsulei
Balcanice în ultimul deceniu şi jumătate al secolului al XIV-iea prin prisma
informaţiilor pe care le deţinem.
Cunoaştem în prezent că primul act important de politică externă a
despotului Ivanco a fost reglementarea relaţiilor cu Genova şi coloniile sale
pontice. În acest scop, cele două părţi au semnat la Pera, la 27 mai 1387, un
tratat de „pace perpetuă" care a pus capăt îndelungatului conflict dintre comuna
ligură şi coloniile sale din Pont şi Despotatul Dobrogean 3 • Aşa cum aflăm din
cuprinsul tratatului, într-o scrisoare adresată la 13 mai 1387 autorităţilor
genoveze, despotul dobrogean se intitula „din mila lui Dumnezeu, domnul
Ivancho" 4 • Titlul despotului dobrogean, identic cu cel al domnilor neatârnaţi ai
Ţarii Româneşti şi Moldovei, este cel al unui stăpânitor de sine stătător şi,
îndrăznim să afirmăm, posesorul moştenirii neştirbite lăsate de părintele său,
„strălucitul domn Dobrotici, de bună amintire" 5• Excepţia o reprezintă cetatea
Silistra, pe care mai mulţi cronicari turci din secolele XV-XVII - Mehmed
3
DIR, B, p. 34-40, 296-301, doc. 24.
4
Ibidem, p. 34, 296.
5
Ibidem.
Unele consideraţii asupra ... despotatul dobrogean 11
Ndri, Idris Bitlisi, Sa'adeddin Mehmed, Mustafa Ali, Mehmed bin Mehmed,
Kodja Hussein, Kara-Celebi-Zade - o arată în anul 1388 ca fiind sub stăpânirea
ţarului bulgar de la Târnava, Ivan SiSman (1365/1371-1393) 6 •
Când a fost ocupată cetatea Silistra de către ţarul de la Târnava nu
putem preciza cu exactitate în absenţa unor informaţii certe referitoare la
această problemă. În mai multe lucrări de-ale noastre, am formulat ipoteza, pe
care o susţinem şi în prezent, că, foarte probabil, acest lucru s-a produs prin
septembrie 1386 în urma unui conflict ce i-a opus pe Dan I (c.1383-1386),
domnul Ţării Româneşti şi despotul Dobrotici, pe de-o parte, despotului
uzurpator de la Dristra, Terter (c.1376-1386), susţinut de ţarul Ivan SiSman, pe
de altă parte7. Cu acest prilej, cunoaştem din cronica bulgară, că „pre acea vreme
ucise şi Şuşman, domnul şcheilor (bulgarilor, n.n.), pre Dan voevod, domnul
rumânesc" 8 • La rândul său, manualul de diplomaţie bizantin, Ekthesis Nea, ni-l
arată, tot în septembrie 1386, şi pe despotul Dobrotici ca fiind mort9. Pe baza
acestor informaţii, nu am exclus posibilitatea ca şi despotul Dobrotici să-şi fi
pierdut viaţa în aceleaşi împrejurări tragice ca şi Dan I şi ca cetatea Silistra să fi
intrat acum sub stăpânirea ţarului bulgar de la Târnovo 10 •
În scurt timp însă, asistăm la o modificare radicală a statutului politico-
juridic a Despotatului Dobrogean. În vara anului 1387, pregătind campania
împotriva sârbilor şi bosniacilor, relatează cronicarul turc Mehmed Nesri,
sultanul Murâd I (1359/1362-1389) „a poruncit ghiaurilor care plăteau tribut să
se pregătească cu arme {împotriva sârbilor] [. .. ]. Dar doi dintre ghiauri,
răzvrătindu-se, nu au venit. Unul era Sisman (Susmanos), fiul lui Alexandros
[. .. ]. Celălalt era Ivanco, fiul lui Dobrotici (Dobrudja-oglu Iuvaki). Aceşti doi
afurisiţi, răzvrătindu-se împotriva sultanului, n-au venit la oaste" 11 •
6
Cronici turceşti privind Ţările Române. Extrase, voi. I: Sec. XV - mijlocul sec. XVII (ed. M.
Guboglu şi M. Mehmet), Bucureşti, 1966, p. 111, 154, 301, 338, 400-401, 440, 542-543 (în
continuare: Cronici turceşti, I).
7
V. Mărculeţ, Relaţiile cu Ţările Române, p. 105; Idem, Imperiul Bizantin şi Ţările Române în
secolele XIV-XV (Relaţii politice, religioase şi comerciale), Sibiu, 2003, p. 70-71 (în continuare:
Imperiul Bizantin şi Ţările Române); Idem, The international context of the transformation of
Wallachia and Moldavia into pontic states (1358-1392), în SIB, XXVI-XXVII, 2002-2003, p. 44
(în continuare: The transformation of Wallachia and Moldavia into pontic states). Pentru
uzurparea lui Terler de la Dristra şi constituirea Despotatului Dristrei, vezi şi P. Diaconu, în
SCIV A, 29, 1978, 2, p. 185-201.
• M. Moxa, Cronica universală (ed. G. Mihăilă), Bucureşti, 1989, p. 210.
9
Ekthesis Nea, 43, în FHDR, IV, p. 314-315.
' V. Mărculeţ, Relaţiile cu Ţările Române, p. 105; Idem, Imperiul Bizantin şi Ţările Române, p.
0
70-71, cu prezentarea diverselor opinii formulate de specialişti; Idem, The transformation of

Wallachia and Moldavia into pontic states, p. 44.
11
Cronici turceşti, I, p. 11 O.
Principala problemă pe care o ridică informaţiile cronicarului otoman

este legată de identificarea şi datarea momentului când Despotatul Dobrogean a
acceptat suzeranitatea Imperiului Otoman şi plata unui tribut. În absenţa unor
informaţii certe, specialiştii au dat răspunsuri diferite acestei probleme. Spre
exemplu, istoricul turc Halil Inalcik consideră că vasalizarea Dobrogei de către
Imperiul Otoman s-a produs în anul 1372, ca o consecinţă directă a victoriei
otomane de la ~irmen sau Chermanon (1371). Ca urmare, conchide el, „în 1372
despotul Dobrogei şi regele Bulgariei au devenit vasali ai otomanilor" 12 , datând
astfel momentul vasalizării Despotatului Dobrogean de către turci, încă în
timpul domniei lui Dobrotici. Istoricul român B.T. Câmpina consideră că
vasalizarea Despotatului Dobrogean de către turci s-a produs în urma unui
violent atac otoman în cursul căruia despotul Dobrotici şi-ar fi pierdut viaţa,
avansând ca dată a consumării acestor evenimente, anul 1385. „Constatăm
anume că pe la 1385 - susţine el - feudalii dobrogeni au fost supuşi unei lovituri
pe cât de neaşteptate, pe atât de violente din partea lui Murâd; sub presiunea
acestuia, ei au trebuit să se recunoască vasali ai sultanului, făgăduindu-i de
asemenea un ajutor militar în condiţii dintre cele mai umilitoare. Era un tratat
formal de supunere ce nu putea fi decât consecinţa acelui asalt turcesc pe care-l
evocă o discretă aluzie a cronicii osmane. Dobrotici va fi pierit dealtminteri în
cursul luptei, căci în fruntea statului său îl înlocuieşte îndată fiul lui, Ivanco" 13 •
Cei mai mulţi dintre specialiştii români datează vasalizarea Dobrogei de către
turci în anul 1386. Astfel, orientalistul Aurel Decei consideră că despotul
Ivanco a fost cel care, „încă în anul 1386, a acceptat pacea cu turcii, desigur în
condiţii de vasalitate cu plata haraciului" 14 • Opinii apropiate au exprimat
Ştefan Pascu, Ştefan Ştefănescu sau Nicolae Constantinescu 15 . Independent de
ceilalţi, Nicolae Constantinescu formulează şi o opinie mai nuanţată
susţinând că odată cu încheierea tratatului de pace cu Genova (27 mai 1387),
lvanco „a devenit totodată şi vasal (tributar) al turcilor care se aflau deja în
«coasta» stăpânirii sale" 16 •
În opoziţie cu opiniile exprimate, alţi specialişti resping vasalizarea
Dobrogei de către Imperiul Otoman. Spre exemplu, într-o amplă sinteză
consacrată istoriei Dobrogei, Adrian Rădulescu şi Ion Bitoleanu, susţin că
12
Halii Inalcik, Imperiul Otoman. Epoca clasică. 1300-1600, Bucureşti, 1996, p. 53.
1.,B. Câmpina, Lupta Ţării Româneşti împotriva expansiunii otomane (1335-1415), în Idem,
Scrieri istorice, voi. I, Bucureşti, 1973, p. 230.
14
A. Decei, Istoria Imperiului Otoman până la 1656, Bucureşti, 1978, p. 53.
Şt. Pascu, N. Constantinescu, Şt. Ştefănescu, în Istoria românilor, voi. III: Genezele româneşti,
15
Bucureşti, 2001, p. 589; Şt. Ştefănescu, în I. Barnea, Şt. Ştefănescu, Din istoria Dobrogei, voi. III:
Bizantini, români şi bulgari la Dunărea de Jos, Bucureşti, 1971, p. 354.
16
N. Constantinescu, Mircea cel Bătrân, Bucureşti, 1981, p. 83.
„ostilităţile dintre Dobrotici şi turci, continuă până la moartea despotului, în

1386. La cârma ţării îi urmează Ivanco, fiul său, care continuă politica
antiotomană a tatălui" 17 • Pe ce informaţii îşi bazează aceşti istorici concluzia nu
ştim. La fel de enigmatic rămâne şi momentul debutului luptelor dintre
Despotatul Dobrogean şi turci la care fac ei trimitere, mai ales că nici una din
sursele de care dispunem în prezent nu înregistrează vreo confruntare
dobrogeano-otomană în timpul lui Dobrotici.
În ceea ce ne priveşte, considerăm şi noi că vasalizarea Despotatului
Dobrogean de către turci s-a consumat probabil la sfârşitul anului 1386 sau la
începutul anului 1387. Condiţiile exacte care au dus la acest act al despotului
dobrogean nu le cunoaştem, dar le putem deduce din analiza evenimentelor din
zonă. Foarte probabil, în contextul reluării ofensivei otomane spre nordul
Peninsulei Balcanice, epuizarea statului său în urma îndelungatului conflict cu
genovezii, nu i-a permis lui Ivanco abordarea relaţiilor cu Imperiul Otoman de
pe poziţii de forţă. Ca urmare, despotul dobrogean a evitat să rişte angajarea
statului său într-un conflict greu cu turcii optând, cel puţin temporar, pentru
soluţia diplomatică, respectiv acceptarea suzeranităţii otomane. Că actul său
politic a fost unul conjunctural o demonstrează faptul că în acelaşi an, pe fondul
declanşării conflictului otomano-sârbo-bosniac, mizând probabil pe un succes
aliaţilor slavi, aşa cum s-a şi întâmplat de altfel (la Plocnik, aliaţii balcanici au
obţinut victoria), el a refuzat să mai accepte suzeranitatea otomană.
Intrarea sub suzeranitatea otomană nu a însemnat însă şi acceptarea
unor cesiuni teritoriale către imperiu. Puţinele informaţii de care dispunem ne
permit concluzia că Ivanco a continuat să stăpânească şi după realizarea acestui
act politic întregul teritoriu al Despotatului Dobrogean. Astfel, o relatare
tardivă a umanistului german Johannes Leunclavius (Hans Loewenklau), din
secolul al XVI-lea, făcută după cronicile turceşti, îndeosebi după cea a lui
Mehmed Ndri, ne spune că „vecin al lui Sisman bulgarul era regişorul
Dobrogei", şi că acesta, Ivanco, ,Jiul lui Dobrotici, era regişorul Varnei şi al
regiunii vecine zisă Dobrogea" 18 •
Calitatea de „regişor al Varnei şi Dobrogei", atribuită de umanistul
german lui Ivanco nu trebuie pusă, în opinia noastră, în relaţie de determinare
directă cu dimensiunile statului condus de acesta, aşa cum au făcut unii
specialişti care au dedus din aceasta că Ivanco, ca şi Dobrotici de altfel, ar fi
stăpânit doar „un stătuleţ pontic'', situat în extremitatea sud-estică a spaţiului
17
A. Rădulescu, I. Bitoleanu, Istoria românilor dintre Dunăre şi Mare - Dobrogea, Bucureşti,
1979, p. 180.
" J. Leunclavius, Historiae Musulmanae Turcorum de monumentis ipsorum excriptae /ibri XVIII,
1
Francoforti, 1591, col. 272: „ vi cin erat Sasmenos bulgaro Dobritzensis regulus"; „Dobritzae filius,
qui Varnae cum regione finitima Dobritzae vocata regulus erat''.
danubiano-pontic 19 • După părerea noastră, calitatea „regişor al Varnei şi

Dobrogei" trebuie raportată la poziţiile despotului dobrogean în raport cu
sultanul, respectiv la dimensiunile Despotatului Dobrogean în comparaţie cu
cele ale Imperiului Otoman.
La scurt timp după acceptarea suzeranităţii otomane, asistăm totodată şi
la o diminuare sensibilă a teritoriilor Despotatului Dobrogean. Când şi în ce
condiţii s-au produs cesiunile teritoriale care au determinat restrângerea
stăpânirilor lui Ivanco este greu de precizat. În opinia noastră, un răspuns
aproximativ s-ar putea afla în câteva informaţii furnizate de cronicarul Mehmed
Nesri şi preluate apoi de Leunclavius în prezentarea campaniei otomane din
1388 împotriva lui SiSman şi Ivanco.
Defecţiunea celor doi vasali, care, chiar dacă nu participaseră direct la
coaliţia balcanică iniţiată de Serbia şi Bosnia, dar îşi manifestaseră totuşi, prin
actul lor, ostilitatea faţă de imperiu, reprezenta un pericol real la adresa forţelor
otomane care se confruntau cu sârbii, bosniacii şi aliaţii lor, care îşi vedeau
astfel flancul drept ameninţat. Ca urmare, în perspectiva apropiatei contralovi-
turi împotriva coaliţiei balcanice, sultanul Murâd I a considerat necesar să
elimine imediat ameninţarea reprezentată de defecţiunea lui Sisman şi Ivanco şi
să degajeze astfel flancul drept a forţelor sale care operau în Balcani 20 • În acest
scop, relatează Mehmed Ndri, sultanul i-ar fi poruncit marelui vizir, <;:andarlî
Ali-paşa, ca „trecând marea cu 30.000 de ostaşi, să dai foc şi să distrugi şi să
devastezi vilaietul lui Susmanos" 21 • Aşa cum se ştie, campania otomană din 1388
a lovit în egală măsură, nu numai Ţaratul Bulgar de Târnava, ci şi Despotatul
Dobrogean.
Relatând campania otomană condusă de marele vizir împotriva lui
SiSman şi Ivanco, cronicarul Mehmed Nesri afirmă că după luarea Şiştavului,
comandantul otoman, „pornind de acolo, a cucerit de pe malurile Dunării,
fortăreţele pe care, trecând, le luase valahul (Mircea cel Bătrân, n.n.)" 22 • La rândul
său, Johannes Leunclavius preia informaţia lui Mehmed Nesri şi relatează că
plecând de la Şiştav, Ali-paşa a cucerit „unele cetăţi şi castele pe care mai înainte,
valahii transalpini (muntenii, n.n.) le ocupaseră trecând Dunărea în Bulgaria" 23 •
Cronicile otomane, prin informaţiile lor, ne pun în faţa primei interven-
ţii militare a domnului Ţării Româneşti, Mircea cel Bătrân, în Dobrogea.
Totodată, ele ne relevă indirect rolul jucat de politica transdanubiană a domnului
19
Anca Gheaţă, în Rdl, 34, 1981, 10, p. 1881, nota, 45.
20
A. Decei, op. cit„ p. 53.
21
Cronici turceşti, I, p. 110; Cf. J. Leunclavius, op. cit„ col. 266.
22
Ibidem, p. 111.
23
J. Leunclavius, op. cit„ col. 276: „arces et caste/la quae o/im transalpini valachi Danubium
traiicientes ocupaverant in Bulgaria".
muntean în procesul de disoluţie teritorială a Despotatului Dobrogean. În

acelaşi timp însă, actul său se înscria în politica consecvent promovată de
domnii munteni care l-au precedat, aceea de a asigura ieşirea la mare a Ţării
Româneşti, transformând-o într-un stat pontic 24 •
Care au fost aceste cetăţi ocupate de munteni nu putem preciza. Dacă
avem însă în vedere faptul că toate fortăreţele de pe malul drept al Dunării
dintre Nicopole şi Silistra, inclusiv, sunt arătate deferiţi cronicari ca aparţinând
ţarului bulgar de la Tâmovo 25 , considerăm că cetăţile cucerite de Mircea la care
fac referire Mehmed Nesri şi Johannes Leunclavius, trebuie căutate la nord de
Silistra, pe malul dobrogean al Dunării.
Când s-a întâmplat acest lucru rămâne iarăşi dificil de precizat. Cu titlu
de ipoteză, considerăm că două momente ar putea fi luate, totuşi, în discuţie cu
privire la această primă intervenţie militară transdanubiană a domnului
muntean: fie în anul 1387, înaintea campaniei otomane împotriva coaliţiei
balcanice iniţiate de sârbi şi bosniaci, la care Ivanco a aderat tacit, înlăturând
suzeranitatea otomană şi refuzând să-i pună la dispoziţie sultanului contingen-
tele militare cerute, act ce putea atrage o acţiune imediată de pedepsire a sa, fie,
cel mai probabil, în prima parte a anului 1388, înaintea campaniei turceşti de
pedepsire, condusă de <;:andarlî Ali-paşa, împotriva ţarului de la Ţâmovo şi a
despotului dobrogean.
Campania marelui vizir împotriva Ţaratului Bulgar de Tâmovo şi a
Despotatului Dobrogean din anul 1388 s-a încheiat însă doar cu un succes
parţial. Ţarul bulgar a fost înfrânt şi silit să cedeze turcilor cele mai importante
cetăţi ale sale, între care Silistra. Aceeaşi soartă au avut-o şi cea mai mare parte a
teritoriilor Despotatului Dobrogean, care au fost ocupate de turci. Forţele
turceşti au eşuat însă în încercarea lor de a ocupa Vama. Eşecul înregistrat de
marele vizir în tentativa sa de a cuceri Vama îşi găseşte prezentarea în cronica
folosită de Leunclavius, care înregistrează faptul că „Ali-paşa a fost silit să lase
nerăzbunată necuviinţa" locuitorilor Vamei, care au refuzat să i se supună,
opunându-i cu succes rezistenţă 26 • Se pare însă că şi alte centre dobrogene de pe
litoralul vest-pontic au evitat cucerirea otomană, lucru datorat, după părerea
noastră, fie faptului că nu au fost atacate, fie nu au putut fi cucerite.
Nemenţionarea lor de către cronicarii otomani între cetăţile cucerite de oştile
marelui vizir, confirmă şi conferă, în opinia noastră, consistenţă concluziei la
care am ajuns.
24
Pentru acţiunea domnilor munteni de transformare a Ţării Româneşti în stat pontic, vezi:
V. Mărculeţ, The transformation of Wal/achia and Moldavia into pontic states, p. 31-54.
"Cronici turceşti, I, p. 111, 154, 301, 338, 400-401, 440, 542-543; Cf. J. Leunclavius, op. cit.,
col. 268-271.
26
J. Leunclavius, op. cit., col. 270-272.
Datorită
faptului că după 1388 documentele de care dispunem nu mai
fac referiri directe şi explicite la despotul lvanco, numeroşi specialişti au afirmat
că acesta şi-ar fi încheiat acum domnia, probabil şi viaţa, dispărând în condiţii
necunoscute în luptele cu turcii. Totodată, întemeiaţi pe această concluzie,
precum şi pe faptul că o serie de informaţii menţionează, aşa cum am văzut,
cucerirea mai multor cetăţi dobrogene de către turci, istoricii menţionaţi
identifică în aceste fapte şi momentul încetării existenţei statului dobrogean. A
cântărit de asemenea mult în acceptarea acestei concluzii şi faptul că după
septembrie 1389, titlul domnesc al lui Mircea cel Bătrân face, aşa cum vom
vedea în continuare, referiri explicite cu privire la extinderea stăpânirilor
domnului muntean în Dobrogea.
În circumstanţele arătate şi în absenţa unor informaţii certe cu privire la
aspectele arătate, considerăm o asemenea concluzie, potrivit căreia Despotatul
Dobrogean şi-ar fi încetat existenţa după campania otomană din 1388, ca având
puţine temeiuri solide de a se dovedi fondată. De altfel, o serie de ştiri indirecte,
asupra cărora ne vom opri pe parcursul studiului nostru, o contrazic. În opinia
noastră, păstrarea stăpânirii asupra Varnei şi a unei fâşii de teritoriu de pe
litoralul vest-pontic cu importantele sale centre urbane care, aşa cum am văzut,
nu apar între cuceririle otomane, de către despotul lvanco a însemnat, în ciuda
pierderilor teritoriale masive suferite, perpetuarea existenţei statului dobrogean.
Nu este însă mai puţin adevărat că amputările teritoriale l-au făcut să-şi piardă
puterea, însemnătatea şi rolul jucat până atunci în relaţiile internaţionale
regionale şi să devină într-adevăr doar „un stătuleţ pontic", aşa cum au sesizat
unii specialişti • Chiar şi aşa, acest „stătuleţ pontic" a reprezentat, în ultimă
27
instanţă tot Despotatul Dobrogean.

În altă ordine de idei, credem că, în acest punct al cercetării noastre, se
cuvine să ne oprim asupra celei de a doua intervenţii militare a lui Mircea cel
Bătrân în Dobrogea împotriva turcilor. A fost ea una menită să salveze statul
dobrogean? A urmărit domnul muntean să-i acorde sprijin omologului său
dobrogean sau a vizat doar interese proprii? Acestor întrebări vom încerca în
continuarea demersului nostru, să le oferim răspunsuri cât mai pertinente şi
mai veridice.
După părerea noastră, a doua intervenţie militară a domnului muntean
în Dobrogea trebuie pusă în raport de determinare directă cu consecinţele
loviturii otomane aplicate Despotatului Dobrogean. În condiţiile în care
loviturile turcilor au făcut statul dobrogean incapabil de o ripostă care să-i
permită redresarea situaţiei, se producea cea de-a doua intervenţie transdanu-
biană a domnului Ţării Româneşti, care a acţionat militar pentru a scoate
teritoriile dobrogene ocupate de <.;:andarlî Ali-paşa de sub stăpânire otomană.
27
Anca Gheaţă, în Rdl, 34, 1981, 10, p. 1881, nota 45.
În opina noastră, noua acţiune dobrogeană a domnului muntean s-a

consumat în două etape (1388-iarna 1389/ianuarie 1390). Într-o primă etapă,
anterioară lunii septembrie 1389, Mircea a reocupat cetăţile de pe malul
dobrogean al Dunării. Titlul domnesc reflectă, de altfel, noile achiziţii teritoriale
ale domnului Ţării Româneşti. Pentru prima dată, într-un act din 4 septembrie
1389, emis la Râmnicu Vâlcea, Mircea se intitulează „domn a toată Ungrovlahia
şi a părţilor Podunaviei" 28 • Formula „părţile Podunaviei" din titlul domnesc -
forma slavă a vechii denumiri bizantine Paradunavon, cum era numită thema
de la Dunărea de Jos din secolele XI-XII - face, considerăm noi, referire directă
la stăpânirile sale dobrogene. În concluzie, data de 4 septembrie 1389 poate fi
considerată, după părerea noastră, ca termenus ante quaem al încheierii primei
etape de alungare a turcilor din Dobrogea ocupată.
Într-o a doua etapă, cuprinsă între septembrie 1389 şi ianuarie 1390, cel
mai probabil în ultimele luni ale anului 1389, Mircea şi-a extins stăpânirea
asupra Silistrei şi a restului fostelor teritorii ale Despotatului Dobrogean
ocupate de turci. Şi de această dată, extinderea teritorială a Ţării Româneşti îşi
află reflectarea în titlul domnesc. În tratatele cu Polonia din 20 ianuarie 1390 şi
6 iulie 1391, Mircea se intitulează „despot al pământurilor lui Dobrotici şi domn
al Dârstorului", respectiv, „domn al Dârstorului şi despot al ţării lui Dobrotici"29 •
Pe baza informaţiilor prezentate mai sus, credem că nu greşim propunând ca
data de 4 septembrie 1389 să fie considerată ca termenus post quaem al
declanşării acestei a doua etape, iar data de 20 ianuarie 1390 ca termenus ante
quaem al încheierii sale.
În acest punct considerăm că putem oferi un răspuns şi celor două pro-
bleme ridicate de intervenţia lui Mircea cel Bătrân în Dobrogea în 1388-
1389/ 1390. În primul rând, constatăm, pe baza informaţiilor pe care le deţinem,
că intervenţia lui Mircea împotriva turcilor nu a vizat nici un moment acorda-
rea de sprijin Despotatului Dobrogean, dimpotrivă, domnul muntean a substi-
tuit stăpânirii otomane propria-i stăpânire. Am putea spune chiar că Mircea a
speculat situaţia favorizantă apărută ca urmare a luptelor dobrogeana-otomane
pentru a desăvârşi procesul de transformare a Ţării Româneşti în stat pontic30 •
Luptele cu turcii dintre 1391 şi 1395 nu au afectat, se pare, prea mult
stăpânirile lui Mircea din Dobrogea.' Dacă în vara anului 1393, după cucerirea
Ţaratului Bulgar de Târnava, turcii au ocupat Silistra31 , nu acelaşi lucru s-a
întâmplat însă şi cu restul Dobrogei, „care - conchide P.P. Panaitescu - măcar
28
DIR, B, p. 44, doc. 28.
29
Hurmuzaki, 1/2, p. 322, 334, doc. CCLXII; CCLXXV; DRH, D, I, p. 122, 125-126, doc. 75, 78:
„ terra rum Dobrodicii despotus et Tristri dominus"; „ Trestri dominus ac terrarum Dobrodicii despotus".
30
V. Mărculeţ, The transformation of Wa/lachia and Moldavia into pontic states, p. 48.
31
J. Leunclavius, op. cit., col. 319-320.
în parte continua să rămâie în stăpânirea lui Mircea" 32 • Conservarea stăpânirii

lui Mircea asupra teritoriilor dobrogene este clar exprimată în tratatul
munteana-maghiar din 7 martie 1395, prin domnul Ţării Româneşti se angaja
să susţină cu trupe şi să aprovizioneze eventualele forţe trimise de Sigismund de
Luxemburg să lupte împotriva turcilor „în părţile lui Dobrotici sau în orice alte
pământuri, cetăţi, ţinuturi, trecători, porturi şi în orice alte locuri supuse
stăpânirii şi ascultării noastre" 33
•
Campania lui Bâyezîd I (1389-1402) împotriva Ţării Româneşti din

primăvara anului 1395, soldată cu îndepărtarea temporară a lui Mircea de pe
tronul muntean şi înlocuirea lui cu Vlad I Uzurpatorul (1395-1397), a avut însă
ca rezultat modificarea statutului politico-juridic al stăpânirilor dobrogene ale
domnului muntean. Acestea treceau acum, cu certitudine, sub stăpânire otomană.
În pofida acestui cadru internaţional ostil, minusculul stat dobrogean
de pe litoralul Mării Negre şi-a mai perpetuat un timp existenţa, el nefiind
afectat de confruntările munteano-otomane dintre 1391 şi 1395. Mai multe
informaţii converg spre această concluzie. Astfel, actele Massariei din Pera
înregistrează la 19 octombrie 1390, după unii autori 34 , sau 1395 după alţii 35 ,
cheltuielile făcute de comuna genoveză cu plata a doi „scribe curie" care „au
copiat pacea făcută cu Ivanco al lui Dobrotici", pe care i-a dus-o apoi despo-
tului dobrogean ambasadorul genovez, „ Todisco Pasteca (Todischus Pastecha),
sol trimis pentru oraşul Pera" 36 • Dacă la data respectivă, fie ea 19 octombrie
1390, fie 1395, statul dobrogean nu ar mai fi existat, iar despotul Ivanco ar fi
fost mort, atât definitivarea şi ratificarea tratatului de către autorităţile ligure,
cât şi trimiterea lui prin solul perot ar fi fost două acte complet lipsite de sens
ale diplomaţiei genoveze.
Faptul că în 1395-1396 pe litoralul Mării Negre continua să fiinţeze o
formaţiune politică locală, o rămăşiţă minusculă a Despotatului Dobrogean este
relevată direct sau indirect şi de alte surse. Astfel, din relatarea cavalerului
german Johann Schiltberger, participant la cruciada din 1396, care a cunoscut la
faţa locului situaţia politică din bazinul vest-pontic, aflăm că „cea de-a treia
12
P.P. Panaitescu, Mircea cel Bătrân, Bucureşti, 2000, p. 297.
33
Hurmuza.ki, 1/2, p. 359-360, doc. CCCII; DRH, D, I, p. 139-140, doc. 87; Cf. R. Theodorescu,
în SCIA, XVI, 1969, 2, p. 204; Cf. Idem, în Actes du XIV' CIEB, II, p. 632, unde consideră că între
1394 şi 1396, „regele Ungariei a reuşit să controleze nu numai linia Dunării[. .. ], ci şi «părţile lui
Dobrotici» asupra cărora - probabil sub presiunea lui Sigismund conjugată cu cea aforţelor
otomane din sud - Mircea îşi încetase stăpânirea".
34
M. Balard, Les genois et Ies regions bulgares au XIV' siecles, în Byzantino-bulgarica, VII, 1981,
p. 92; S. Iosipescu, Balica, Dobrotiţă, Ioancu, Bucureşti, 1985, p. 158.
35
N. Iorga, Studii istorice asupra Chiliei şi Cetăţii Albe, Bucureşti, 1899, p. 55.
36
Ibidem.
Bulgarie se află acolo unde se varsă Dunărea în mare şi capitala {ei] se numeşte
Caliacra (Kallacrea)" 37 • Informaţiile despre „cea de-a treia Bulgarie" pe care ni
le oferă autorul conduc spre o concluzie aflată în afara oricăror discuţii sau
dubii: prin această sintagmă, călătorul german denumeşte la statul dobrogean.
La rândul său, Sigismund de Luxemburg însuşi relatează că după înfrângerea de
la Nicopole s-a salvat pe o corabie care l-a transportat pe Dunăre până la
Lykostomo şi de aici pe mare pe la Caliacra şi Constantinopol până în Dalmaţia
pe unde a revenit în Ungaria 38 •
Atât relatarea lui Johann Schiltberger, cât şi cea a lui Sigismund de
Luxemburg confirmă faptul că la mijlocul ultimului deceniu al secolului al
XIV-lea, faţada litoralului vest-pontic, de la gurile Dunării, în nord, până la
Varna, în sud, a continuat să rămână în componenţa unui stat creştin cu
reşedinţa la Caliacra, care nu putea fi altul decât Despotatul Dobrogean sau, mai
exact, ultima rămăşiţă din ceea ce fusese acesta.
Minusculul stat dobrogean de pe litoralul vest-pontic va primi însă lovi-
tura de graţie în ultimul an al secolului al XIV-lea, căzând victimă a convulsiilor
politico-militare din aria de dominaţie mongolo-tătară din regiunile nord-pon-
tice, care s-au repercutat negativ şi asupra unor părţi a spaţiului carpato-danu-
bian şi a litoralului vest-pontic. Concret, dispariţia sa este consecinţa directă a
dislocărilor tătare provocate de loviturile aplicate de emirul Tamerlan (Timur
Lenk) Hoardei de Aur.
Înfrângerile suferite de marele han al Hoardei de Aur, Toqthamîş, în faţa
lui Tamerlan în anii 1395-1396, au determinat un masiv exod al tătarilor. Circa
10.000 dintre aceştia, conduşi de emirul Aqtaw, au solicitat şi au obţinut din
partea sultanului Bâyezîd I dreptul de a se stabili în provinciile europene ale
Imperiului Otoman. Exodul tătarilor este consemnat, direct sau indirect, de mai
multe cronici bizantine sau otomane. Spre exemplu, cronicarul bizantin Laonikos
Chalkokondylas (secolul XV), inspirat din surse mai vechi, consemnează: „Pe
timpul lui Bâyezîd, se mai spune că o parte nu mică de sciţi (tătari, n.n.), venind
peste Dacia (Ţara Românească, n.n.) au trimis soli la Bâyezîd; şi conducătorii lor
cereau bani şi ţară sub stăpânirea lor, cu condiţia să treacă peste Istru şi să-i poarte
împreună războaiele vrăjmaşe din Europa. Iar el cu plăcere le îndeplineşte cererea
şi le mai face meri făgăduieli. Aceştia trecând, Bâyezîd i-a colonizat prin Europa, ca
fiecare parte slujindu-şi conducătorii şi fiind astfel împrăştiaţi, să devină folositori la
expediţii de pradă şi la război. Totuşi, mai pe urmă, Bâyezid temându-se ca
unindu-se între ei să nu încerce vreo răzvrătire, i-a prins pe aceştia şi i-a ucis" 39 •
"Călători străini despre Ţările Române, voi. I (ed. M. Holban), Bucureşti, 1968, p. 30.
J• MSHSM, IV, p. 398-399; Hurmuzaki, I/2, p. 394-396, 415-416, doc. CCC:XXIX, CCCXLIV;
DRH, D, I, p. 155-158, 163-164, 167, doc. 99, 101.
JY L. Chalcocondil, Expuneri istorice, Bucureşti, 1958, II.
Se pare că această colonizare a tătarilor în Peninsula Balcanică de către

Bâyezîd a fost mult mai însemnată decât pare la prima vedere, probabil prin
faptu] că a afectat mu1t mai mult decât se cunoaşte organizările politice care mai
supravieţuiau în zonă. Numai aşa se explică, după părerea noastră faptul că
Laonikos Chalkokondylas revine asupra ei reluând, într-o altă parte a lucrării
sale, informaţiile transmise. „Şi se mai găseşte şi aiurea în Europa la Bospor (în
Crimeea, n.n.) - consemnează cronicarul bizantin - o parte din aceştia (tătari,
n.n.) nu puţină, răspândiţi prin această ţară, sub ascultarea unui împărat, din
casa împăraţilor, şi numele îi este Aţicheri. Aceştia punându-şi soarta în mâinile
acestui împărat şi, sosind în această ţară, au mers până la Istru şi trecând chiar
peste Istru, au năvălit prădând o bună parte din Thracia. Ei veneau dinspre
Sarmaţia, mergând spre Tanais (Don, n.n.); şi o bună parte din neamul acesta s-
a sălăşluit aici la Istru. Dintre aceştia partea mai mare trecând sub Bâyezîd peste
Istru, a fost colonizată,fiecare trib din acest neam rămânând despărţit" • 40
Informaţii privind stabilirea tătarilor în Imperiul Otoman ne oferă, în

lucrările lor, şi unii cronicari turci. Astfel, Orudj bin Adil (secolul XV) relatează
în lucrarea sa Tevarih-i al-i Osman (Cronicile dinastiei otomane) că „din
vilaietul Dest venise multă oaste tătărească. Beiul lor, căruia i se spunea Aqtaw, a
murit pe când stătea la Adrianopol (Edirne, n.n.), dar oastea rămăsese aici.
Bâyezîd luă cu el această oaste tătărească" 41 • La rândul său, autorul cronicii
anonime Tevarih-i al-i Osman (secolul XV), consemnează că în anul 1402,
plecând împotriva lui Tamerlan, Bâyezîd „a luat cu el şi oastea tătărească care
venise din vilaietul De5t[-i Kîpceak] trecând prin Moldoava (Kara Bogdan)" 42 •
Foarte probabil, între teritoriile din Rumelia, puse de Bâyezîd la
dispoziţia tătarilor refugiaţi în Imperiul Otoman, spre colonizare, s-au numărat
şi cele stăpânite de turci între Dunăre şi Marea Neagră, unde locuia încă din
secolul al XIII-lea o puternică comunitate turcică. Şocu1 stabilirii tătarilor în
aceste regiuni avea să fie grav resimţit de minuscu1ui stat dobrogean, conservat
pe litoralu] pontic, condus, se pare, încă de despotul Ivanco. Angajându-se ca
împreună cu turcii „să poarte războaiele vrăjmaşe din Europa", tătarii colonizaţi
între Dunăre şi mare şi-au concentrat loviturile împotriva acestuia. Consecin-
ţele au fost dramatice pentru minusculu] stat pontic, care va sucomba în scurt
timp sub loviturile lor. Ultimu] act al acestei tragedii s-a consumat, se pare, la
începutu] anu1ui 1399, când, consemnează Cronica Messembriei, „la veleat 6907
[1399] indiction 7, fevruar 2, în ziua de vineri, robitu-s-au Varna de tătarii cei
fără de Dumnezeu" 43 •
40
Ibidem, III.
41
Cronici turceşti, I, p. 50.
42
Ibidem, p. 180.
4
J Die byzantinischen Kleinekroniken (ed. P. Schreiner), voi. I, Wien, 1975, p. 215.
CădereaVarnei şi, foarte probabil, şi a celorlalte stăpâniri ale despotului

Ivanco sub loviturile tătarilor intraţi în serviciul Imperiului Otoman au
determinat dispariţia şi a acestei ultime rămăşiţe a statului dobrogean. În aceste
condiţii, considerăm noi, la cumpăna secolelor XIV-XV, Despotatul Dobrogean
îşi înceta complet şi definitiv existenţa, teritoriile sale fiind încorporate
Imperiului Otoman.
Care a fost soarta despotului Ivanco după căderea statului său nu ştim.
Două scrisori publicate de editorul francez Emile Legrand aparţinându-i
„înţeleptului şi învăţatului kir Ivanco'', adresate lui Isidoros Glavas, mitropolitul
Thessalonikului, respectiv lui Symeon, protosul Sfântului Munte Athos 44 , le-au
permis unor specialişti prezumtiva identificare a numitului „kir Ivanco" cu
fostul despot al Dobrogei45 • Identificarea propusă rămâne, cel puţin deocam-
dată, doar una ipotetică. Dacă Ivanco va fi supravieţuit statului său,
continuându-şi viaţa în mediul aulic-cărturăresc de la Constantinopol sau în cel
monahie de la Muntele Athos, are pentru istoria ulterioară a teritoriilor
dobrogene o importanţă la fel de puţină ca şi posibilitatea ca el să fi dispărut în
condiţiile prăbuşirii statului său.
Deşi depăşeşte oarecum cadrul lucrării noastre, considerăm că a
cunoaşte care a fost situaţia teritoriilor dobrogene la începutul secolului al
XV-lea are, după părerea noastră, o importanţă infinit mai mare decât soarta
fostului lor depot. Pe baza surselor de care dispunem în prezent, suntem în
măsură să afirmăm că profitând de perioada de interregnum din Imperiul
Otoman survenită după luarea în captivitate a lui Bâyazîd I de către Tamerlan
(1402), caracterizată prin lupte pentru tron între urmaşii sultanului
(1402/1403-1413), Mircea cel Bătrân şi-a reinstaurat stăpânirea asupra
teritoriilor fostului Despotat Dobrogean. Acum au fost incluse Ţării
Româneşti şi teritoriile ce pe faţada pontică, care rămăseseră sub stăpânire lui
Ivanco între 1388 şi 1399. Cel mai târziu, acţiunea domnului muntean de
extindere a stăpânirii sale asupra întregii Dobrogei era încheiată în anul 1406,
când în titlul domnesc apare pentru prima oară formula „şi pe amândouă
părţile peste toată Podunavia, încă şi până la Marea cea Mare şi singur
stăpânitor al cetăţii Dârstor" 46 •
Domnul Ţării Româneşti îşi va conserva stăpânirea asupra spaţiului
danubiano-pontic până în anul 1415, când aşa cum lasă să se înţeleagă mai
multe cronici turceşti, sultanul Mehmed I (1413-1421) încorporează teritoriile
Dobrogei Imperiului Otoman. Excepţie au Ia.cut, cu certitudine, regiunile de la
44
Lettres de /'emperur Manuel Paleologue (ed. E. Legrand), Paris-Amsterdam, 1962, p. 105-111.
45
S. Iosipescu, op. cit., p. 170.
46
DIR, B, p. 50-51, doc. 34-35.
gurile Dunării, care au rămas în continuare sub stăpânirea Ţării Româneşti 47 •

De altfel, însăşi formula „şi pe amândouă părţile peste toată Podunavia, încă şi
până la Marea cea Mare şi stăpânitor al cetăţii Dârstorului" apare pentru ultima
dată în titlul domnesc al lui Mircea cel Bătrân într-un act din 10 iunie 1415 48 •
Pe de altă parte, nu putem exclude complet nici posibilitatea ca după
1418, în condiţii pe care nu le cunoaştem, Mihail I (1418-1420), fiul şi urmaşul
lui Mircea, să fi readus sub stăpânirea sa întregul teritoriu al Dobrogei sau cea
mai mare parte a sa. Numai aşa s-ar putea explica reapariţia în titlul domensc a
formulei „şi pe amândouă părţile peste toată Podunavia, încă şi până la Marea
cea Mare şi stăpânitor al cetăţii Dârstorului", într-un act din 18 martie 141949 •
Pe de altă parte, în absenţa unor informaţii suplimentare este dificil să precizăm
în ce măsură, titlul domnesc al lui Mihail I reprezintă expresia unei realităţi
certe sau exprimă numai o intenţie politică 50 •
În concluzie, dispariţia de pe scena politică a sud-estului european a
Despotatului Dobrogean a fost un fenomen complex ce a durat peste un
deceniu (1387/1388-1399). Sub presiunea şi loviturile unui cadru extern ostil,
statul dobrogean a cunoscut un proces de disoluţie teritorială şi politică, derulat
în etape succesive. În 1387/1388, Mircea cel Bătrân ocupă temporar o serie de
cetăţi dobrogene de pe malul Dunării, situate la nord de Silistra. În urma
campaniei otomane din 1388, cea mai mare parte a teritoriilor Despotatului
Dobrogean, inclusiv cetăţile ocupate de munteni, au intrat sub stăpânire
otomană. În ultimul deceniu şi jumătate al secolului al XIV-iea şi în primul
deceniu al secolului următor, aceste teritorii, sau cea mai mare parte a lor au
cunoscut stăpâniri alternative, ele aflându-se când sub control otoman (1388-
1389; 1394/1395-1402/1406), când sub control muntean (1387/1388; 1389-
1394/ 1395). Acest lucru nu a însemnat însă dispariţia statului dobrogean,
deoarece sub jurisdicţia despotului lvanco a rămas o fâşie de teritoriu de pe
faţada maritimă a Dobrogei, cuprinsă, foarte probabil, între gurile Dunării, în
nord, şi Vama, în sud, organizată într-un minuscul stat pontic care, timp de
peste un deceniu, între 1388 şi 1399, a reprezentat, în ultimă instanţă, tot
Despotatul Dobrogean. Într-o ultimă etapă a existenţei sale (1395/1396-1399),
47
Cronici turceşti, I, p. 32, 51, 85, 116, 163-164, 181, 238, 291, 307-308, 341-342, 402-403, 445,
544. Cronicile turceşti din secolele XV-XVII enumeră între cetăţile cucerite de Mehmed I,
Giurgiu (Ierkoku), Enisala (Jeni Sale), Isaccea (Isakci). Nu este însă menţionată nici o cucerire
otomană la nord, nord-est de aliniamentul Isaccea-Enisala, respectiv în zona Deltei Dunării,
unde fiinţau cetăţile Chilia şi Lykostomo.
48
DIR, B, p. 69, doc. 54.
49
Ibidem, p. 72, doc. 59.
Aceeaşi formulă se regăseşte şi în titlul domnesc al lui Radu II Praznaglava în hrisovul din 1
50
iunie 1421 (DIR, B, p. 75, doc. 62) sau face referire la ea Dan II în privilegiul dat braşovenilor la
30 ianuarie 1431 (DRH, D, I, p. 276-277, doc. 175).
minusculul stat dobrogean de pe litoralul pontic a avut de suportat loviturile

tătarilor, stabiliţi
în Rumelia ca supuşi ai turcilor, sfârşind prin a se prăbuşi
definitiv, odată cu cucerirea Varnei de către aceştia, în februarie 1399. După
această dată, până prin 1402-1406 teritoriile sale intrau sub stăpânire otomană,
când, pe fondul interregnum-ului din Imperiul Otoman, ele au fost ocupate de
Mircea cel Bătrân şi încorporate Ţării Româneşti.
Abrevieri
AARMSI =Analele Academiei Române. Memoriile Secţiunii Istorice.

Actes du XIV< CIEB, II = Actes du XIV' Congres International des Etudes Byzantines.
Bucarest 6-12 septembre 1971, voi. 11, Bucureşti, 1975.
AD =Analele Dobrogei. Reviasta Societăţii Culturale Dobrogene.
AMMR =Anuarul Muzeului Marinei Române.
CL = Convorbiri Literare.
DIR, B = Documente privind istoria României. Veacul Xlll, XIV şi XV. B. Ţara
Românească (1247-1500), Bucureşri, 1953.
DRH, D, I = Documenta Romaniae Historica. D. Relaţii între Ţările Române, voi. I
(1222-1456), Bucureşti, 1977.
FHDR, IV = Fontes Historiae Daco-Romanae (Izvoarele istoriei României), voi. IV,
Bucureşti, 1982.
Hurmuzaki, 1/2 = Documente privitoare la istoria românilor culese de Eudoxiu de
Hurmuzaki, voi. I: 1199-1450, partea 2: 1346-1450, Bucureşti, 1890.
MI= Magazin Istoric.
MSHSM, IV = Monurnenta Spectantia Historiam Slavorum Meridionalium, tom. IV,
1874.
Peuce = Peuce. Studii şi Comunicări de Istorie şi Arheologie.
Rdl = Revista de Istorie.
SIB = Studii de Istorie a Banatului.
SCIA =Studii şi Cercetări de Istoria Artei.
SCIV A= Studii şi Cercetări de Istorie Veche şi Arheologie.
QUELQUES CONSIDERA TIONS CONCERNANT LE MOMENT ET LES

CIRCONST ANCES DANS LESQUELLES A CESSE L'EXISTENCE DE L'ET AT
DU DESPOTAT DE DOBROUDJA
Re sume
La disparition de la scene politique du sud-est europeen du Despotat de

Dobroudja a ete un phenomene complex qui a dure plus d'une decennie (1387/1388-
1399), se deroulant en etapes successives sous la pression d'un cadre externe hostile. En
1387/1388, Mircea l'Ancien a occupe temporairement une serie de cites dobroudjainnes
de la rive du Danube, situees au nord de Silistrie. Apres la campagne ottomane de 1388,
la plupart des territories du Despotat de Dobroudja, y compris Ies cites occupees par Ies
Valaques, sont entrees sous la possession ottomane. Pendant la derniere decennie du
XIV" siecle et la premiere decennie du XV" siecle, ces territoires, ou la plus grande
partie d'entre eux, ont connu des dominations successives, se trouvant parfois sous le
contrâle ottomane ( 1388-1399; 1394/1395-1402/1406), parfois sous le contrâle des
Valaques (1387/1388; 1389-1394/1395). Mais ce fait n'a pas signifie la disparition de
l'Etat de Dobroudja, parce que sous la jurisdiction du despot lvanco ii est reste un lopin
de terre de la fa<;:ade maritime de Dobroudja, situee, tres probablement, entre
embouchures du Danube, au nord, et Varne, au sud, organisee dans un minuscule etat
pontique qui, plus d'une decennie ( 1388-1399), a represente, en derniere instance,
l'entier Despotat de Dobroudja. Dans une derniere etape de son existence (1395/1396-
1399), le minuscule etat dobroudjean va supporter Ies coups des Tartares, etablis en
Rumelie, finissant par a s'ecrouler definitivement en meme temps avec l'occupation de
Varne par ceux-ci, en fevrier 1399.
DIN VIAT, A CALFELOR DE CROITORI
DIN TRANSILVANIA
DORIN-IOAN RUS
Tăierea textilelor, inclusiv a postavului, ţinea de profesiile a două branşe

meşteşugăreşti, a croitorilor şi a tunzătorilor de postav. Ambele lucrau cu
foarfeca. Aceste meşteşuguri aveau ca scop de activitate confecţionarea de
îmbrăcăminte şi s-au întâlnit în evul mediu timpuriu mai mult în cadrul
activităţilor din cadrul mănăstirilor sau casnice; începând cu secolul al XII-iea,
ele s-au răspândit în întreaga Europă, breslaşii fiind atestaţi deja la 1138 pe
listele cetăţenilor din K6ln 1• Tăierea după măsură şi nu coaserea, ţineau de
munca specializată, iar maiştri nu aveau voie să taie postavul scump. Coaserea şi
tehnica cusutului au fost îmbunătăţite în secolul al XIV-lea, după începutul
folosirii în această muncă a acului de metal, fiind folosită în această activitate şi
munca femeilor, calfelor şi ucenicilor.
Munca croitorilor a fost supusă, încă din evul mediu, unei puternice
concurenţe nebreslaşe 2 •
Încă din secolul al XV-lea croitorii se diferenţiază nu doar în privinţa
specializării în produse finite - croitorie de damă şi de bărbaţi - ci şi în privinţa
veniturilor: în timp ce „coutourier" -ul parizian Colin du Lormoye avea câştiguri
însemnate, marea masă a croitorilor aparţinea păturilor celor mai sărace ale
populaţiei 3 •
În oraşele Transilvaniei meşterii croitori erau organizaţi în bresle încă
din secolul al XIV-lea, în cele mai importante, iar în cele mai mici şi în târguri
de prin secolul al XV-lea şi al XVI-lea. Începând cu secolul al XV-iea, croitorii
1
R. Holbach, Friihformen von Verlag und Grofibetrieb in der gewerblichen Produktion (13.-16.
Jahrhundert), Stuttgart, 1994, p. 49.
2
L. Bechstein, Die scharfe Schere, în B. Brandtl, G. Creutzburg, Die Zunftlade. Das Handwerk im
Spiegel der Literatur vom 15. bis 19. Jahrhundert, Berlin, 1973, p. 380-390; R. Rosler, Beitrag zur
Geschichte des Zunftwesens. Alteres Zunftwesen in Hermannstadt bis zum Jahre 1526, în Archiv des
Vereins fiir siebenbiirgische Landeskunde, N.F. Bd. 38, Hermannstadt, 1912, p. 129-130.
3
D. Waquet, M. Laporte, Moda, Bucureşti, 2003, p. 79-80.
26 DORIN-IOAN RUS
se împart în două branşe: cei care făceau haine la comandă, şi cei care făceau
haine gata4•
Organizarea acestor meşteşugari în bresle în principalele oraşe din
Transilvania are loc în decursul secolului al XV-lea.
Datorită situaţiei lor economice înfloritoare, ei ajung la conducerea
oraşelor, deţinând funcţia de juzi. Ei sunt întâlniţi în această calitate la Bistriţa
în 14035 , Cluj în 1458 6 şi Sibiu în 14877 •
Importanţa lor în viaţa social-economică a localităţii mai rezultă şi din
prezenţa turnurilor şi bastioanelor de apărare care le poartă numele, în diferite
oraşe, obiective care erau fie construite cu ajutorul lor financiar, fie întreţinute
de către aceşti breslaşi.
În decursul secolului al XVI-lea are loc şi constituirea în asociaţii a
calfelor de croitori, care încep să-şi redacteze statute proprii 8 • Tot în acelaşi
secol, mai ales la 15399, apar şi uniunile breslaşe interurbane, având de asemenea
statute proprii.
Apartenenţa la breaslă presupune, conform primelor statute ale breslei
din Braşov, naştere cinstită din părinţi germani 10 •
Prima obligaţie a calfelor, odată sosite în localitate, este prezentarea la
Părintele Calfelor, care le repartizează în ordinea sosirii lor 11 • Ele pot refuza de
două ori meşterii la care au fost repartizate, a treia oară fiind obligate să
părăsească oraşul1 2 •
Astfel, cel care vrea să lucreze, trebuie să se prezinte la Părintele Calfelor
şi să-l anunţe că vrea să lucreze după legea veche a breslei 13 • Nu este obligat să se
prezinte la el acea calfă care are părinţii sau alte rude în oraş 14 •
De îndată ce calfa călătoare soseşte în casa Părintelui Calfelor, trebuie
să-i predea de îndată cartea de călătorie şi după ce aceasta a fost cercetată, este
depusă în lada de breaslă, unde este păstrată atâta timp, până ce calfa pleacă din
Şt. Pascu, Meşteşugurile din Transilvania până în secolul al XVI-iea, Bucureşti, 1954, p. 153.
4
' F. Zimmermann, C. Werner, C. Muller, Urkundenbuch zur Geschichte der Deutschen in

Siebenburgen, voi 3, Hermannstadt, 1902, p. 192.
6
Ibidem, p. 242.
7
Ibidem, p. 255.
8
Şt. Pascu, op. cit., p. 162.
9
Ibidem.
10
Statutele cinstitei şi lăudabilei bresle a croitori/or din Braşov, 1558, în Que/len zur Geschichte
der Stadt Kronstadt, Voi. 9, Braşov, 1999, p. 241.
"A. E. Dorner, Un statut de la 1807 al croitorilor din Orăştie, în Acta Musei Napocensis, voi. 26-
30, II, 1989-1993, p. 182, art. 28.
12
Statutele cinstitei şi lăudabilei bresle a croitori/or din Braşov, 1558, p. 243.
13
Ibidem.
14
Ibidem.
Din viaţa calfelor de croitori din Transilvania 27
localitate 15 • Dacă se întâmplă ca cineva să nu aibă o astfel de carte, el este obligat

să şi-o procure în decursul a două din cel mult patru săptămâni acordate, şi s-o
predea conducerii breslei, în caz contrar „el este denunţat autorităţilor, care-l
vor trata drept vagabond şi om nesigur" 16 •
Obligaţia prezentării la autoritatea de breaslă - în majoritatea cazurilor,
cel care se ocupa de calfe era Părintele (Tatăl) Calfelor - este şi o caracteristică a
imaginii instituţiei. Astfel, calfele străine care călătoresc pentru învăţarea
meşteşugului trebuie, atunci când ajung în târg, să poposească nu la hanuri, ci la
Părintele Calfelor, care este obligat să-i ofere găzduire contra unei sume; acele
calfe însă, care merg la hanuri, ci la alte destinaţii, vor fi amendate 17 •
Repartiţia la ateliere se face în ordinea sosirii, dar, de cele mai multe ori,
şi în funcţie de cerere 18 • Aceasta este scrisă pe o tablă aflată în casa Părintelui
Calfelor, pe care sunt însemnate numele maiştrilor care au nevoie de calfe 19 •
Maistrului îi este permisă recrutarea unui număr nelimitat de calfe din
diferite localităţi, prin scrisori, şi aducerea lor pe propria sa cheltuială20 •
Angajarea de calfe se face doar cu înştiinţarea breslei, iar împrumutarea de calfe
între maiştri este la fel, interzisă, fără cunoştinţa acesteia21 •
Ucenicii, atât străini, cât şi fiii de maiştri, sunt obligaţi, în secolul al
XIX-lea, după ce sunt eliberaţi din breaslă, şi sunt recunoscuţi ca şi calfe, să
lucreze la aceeaşi breaslă un an întreg şi apoi să călătorească şi în alte oraşe şi
ţări timp de 3 ani, pentru a-şi face mai multe cunoştinţe în meserie. După ce s-a
întors acasă, el trebuie să lucreze la un maistru timp de o jumătate de an, pentru
un salariu stabilit în prealabil22 •
Dacă o calfa de croitor, în secolul al XVI-iea pleacă în călătorie şi-şi
părăseşte meşteşugul, meşterul are dreptul de a angaja alt ucenic 23 •
În cazul în care nu se găseşte nici un maistru liber şi nimic de lucru,
atunci calfa n-are voie să stea mai mult de 3 zile la adăpost şi în târg, şi după cei
s-a dat o anumită sumă de bani din caseria breslei şi din lada breslei ca şi bani
15
A. E. Domer, op. cit., p. 183, art. 29.
16
Artikel fur die Schneiderzunft in siebenburgischen k. Freyen Markt Agnetheln, document păstrat
Ia Muzeul Orăşenesc „Valea Hârtibaciului" Agnita, nr. inv. 7408, Art. 32.
17
Ibidem, Art. 31.
18
A. E. Domer, op. cit., p. 183, Art. 30.
19
Artike/ fur die Schneiderzunft in siebenburgischen k. Freyen Markt Agnetheln, Art. 33; A. E. Domer,
op. cit., p. 183, Art. 31.
20
Artike/ far die Schneiderzunft in siebenburgischen k. Freyen Markt Agnetheln, Art. 40; A. E. Domer,
op. cit., p. 185, art. 43.
21
Ibidem, Art.41.
22
A. E. Domer, op. cit., p. 182, Art. 28; Artike/ fur die Schneiderzunft in siebenburgischen k.
Freyen Markt Agnethe/n, Art. 30.
23
28 DORIN-IOAN RUS
de călătorie, trebuie să-şi continue drumeţia. În schimb, calfa care refuză lucrul,
nu primeşte banii. Cel care rămâne în oraş şi cârpăceşte pe cheltuiala lui, va fi
pedepsit 24 •
Calfele, care nu găsesc de lucru la un maistru de breaslă, sau doar
puţină, se pot prezenta la un maistru din afara breslei, căruia îi este permis de
către Gubernium să ţină calfe. Dar aceia care se prezintă la cârpacii care se află
în afara breslei şi cărora nu le este permis să ţină calfe, nu doar că le este dată o
pedeapsă pe măsură, ci nici nu le va fi socotit timpul petrecut la aceştia la anii
de călătorie 25 •
La croitori, durata lucrului se stabileşte în funcţie de durata zilei solare.
Începerea acestuia se face luni dimineaţa şi durează întreaga săptămână astfel:
iarna de la 6 dimineaţa până la 10 seara, iar vara de la 5 dimineaţa, întreaga zi.
Încetarea lucrului, fără înştiinţarea şi aprobarea maistrului este interzisă. De
altfel, este obligaţia fiecărei calfe, ca în momentul apariţiei situaţiilor de urgenţă,
cum ar fi decesele sau comenzile de la autoritatea centrală, să lucreze peste
program 26 •
Este prevăzută salarizarea calfelor şi în cazul că nu au de lucru în
decursul săptămânii , iar dacă o calfă părăseşte localitatea fără a plăti Părintele
27
Calfelor pentru hrană, nu va fi exclus din Frăţietate până la achitarea datoriei 28 •

Stabilirea salariului se face de către breaslă, nu în mod individual, în
funcţie de situaţia generală a economiei, dar şi de destoinicia calfelor, în
prezenţa şi cu aprobarea inspectorului de breaslă • 29
Calfele chemate la atelier sunt obligate să lucreze la acel maistru un sfert

de an la un anumit salariu; în cazul în care maistrul le eliberează înainte de
împlinirea unui trimestru, ele pot cere de la maistru cheltuielile necesare de
călătorie. Dacă nu vor să rămână mai mult, sunt liberi să plece fie la un alt
maistru, sau într-o altă localitate 30 •
O importantă caracteristică a breslelor este disciplina pe care au impus-
o membrilor ei. Aceasta era menită să asigure o buna imagine a instituţiei în
interior şi exterior.
Este interzis calfelor să frecventeze localurile „necuviincioase" în ziua
celor 12 apostoli (15 iulie) şi de Sf. Maria (8 septembrie), ei fiind amendaţi, atât
24
Artikel fur die Schneiderzunft in siebenburgischen k. Freyen Markt Agnetheln, Art. 34.
25
Ibidem, Art. 45; A. E. Di:irner, op. cit„ p. 183, Art. 32;
26
A. E. Di:irner, op. cit„ p. 184, Art. 39; Artikel fur die Schneiderzunft in siebenburgischen k.
Freyen Markt Agnetheln, Art. 37.
27
Statutul calfelor de croitori de la Braşov, 1476, în Quellen zur Geschichte der Stadt Kronstadt,
voi. 9, Braşov, 1999, p. 62.
28
Ibidem.
29
~ Ibidem, Art. 43.
0
cei care încalcă prevederea, cât şi cei care-i observă şi nu-i denunţă 31 • Nici o
calfă nu are voie să cinstească o femeie liberă pe banii altor calfe •
32
La fel, sunt amendaţi cei care se îmbată, ca şi cei care îi observă pe

aceştia şi nu-i denunţă 33 •
Tinerii care aduc jignire celor din jur sau din familie 34 , care necinstesc
casa meşterului 35 , vor fi amendaţi.
Este interzisă înnoptarea în afara casei maistrului, fără vreun motiv bine
întemeiat. Cine încalcă prevederea, va fi amendat; în cazul repetării faptei,
amenda se dublează de fiecare dată. Cei care nu se lasă de acest obicei nici după
multiplele amenzi, vor fi excluşi din breaslă 36 •
Calfele braşovene de la 1476 erau obligate să asculte pe Părintele ales al
calfelor, cei care nu se supuneau, erau amendaţi 37 • În acelaşi an, erau interzise
jocurile de noroc pe sume mai mari de un denar 38 •
Este interzisă calfelor detractarea confraţilor, contravenienţii fiind
amendaţi3 9 , la fel, prin amendă fiind pedepsite şi conflictele fizice 40 •
Calfei care solicită de mâncare de la Părintele Calfelor şi nu se prezintă
la masă, va fi amendat41 • Pentru a respecta rânduielile generale din oraş, este
stabilit un program de participare la baie. Astfel, calfele braşovene sunt obligate
să fie prezente la baie la oră fixă42 •
Nici o calfă n-are voie să-şi părăsească maistrul în zilele de lucru, până
duminica, în afară de cazurile presante, şi nici maistrul n-are voie să le alunge
fără vreun motiv întemeiat. La fel, cu trei săptămâni înainte de Paşti, Rusalii şi
Crăciun, nici o calfă n-are voie să-şi părăsească maistrul, şi nici maistrul
nicidecum n-are voie să le elibereze în acest timp, cu excepţia cazurilor bine
motivate şi întemeiate 43 •
Deoarece calfele au statutele Frăţietăţii lor confirmate de către autorită
ţile scăunale, breasla este obligată să se îngrijească de respectarea lor exactă şi
corectă44 •
31
Statutul calfelor de croitori de la Braşov, 14 76, p. 61.
32
Ibidem.
33
Ibidem.
34
Ibidem.
35
Statutele cinstitei şi lăudabilei bresle a croitorilor din Braşov, 1558, p. 243; A. E. Dărner, op. cit.,
p. 185, Art. 41.
36
37
Statutul calfelor de croitori de la Braşov, 1476, p. 61.
38
Ibidem.
39
Ibidem.
40
Ibidem.
41
Ibidem.
42
Ibidem, p. 62.
43
44
Ibidem, Art. 46.
30 DORIN-IOAN RUS
Este stabilit şi termenul de plată a amenzilor, deoarece nimeni nu putea

exercita presiuni asupra contravenienţilor, dar nici nu se acceptau amânări prea
mari. Astfel, plata lor se face în decurs de patru săptămâni 45 •
O altă caracteristică definitorie a spiritului de breaslă este într-ajutora-
rea. Astfel, cea mai des întâlnită ocazie este aceea provocată de decesul unui
confrate sau al unui membru al familiei acestuia. În caz de deces, calfele sunt
înmormântate cu bani din lada Frăţietăţii, dacă sunt din localitate, iar cei străini
vor fi înmormântaţi tot de către breaslă, iar hainele aceluia vor fi vândute, banii
rezultaţi fiind fie păstraţi în ladă, fie daţi rudelor46 •
Frăţietatea ajută şi calfele străine şi sărace • Banii adunaţi din amenzi
47
vor fi întrebuinţaţi în scopul achiziţionării de ceară pentru lumânări sau pentru

ajutorarea celor nevoiaşi din Frăţietate. Cei care refuză plata amenzilor vor fi
pedepsiţi după bunul plac al breslei 48 • Calfa care se îmbolnăveşte va fi luat acasă
la Părintele calfelor, dar va mânca pe cheltuiala lui49 •
Dacă o calfă se împrumută de la maistru, este obligată să lucreze la
maistrul respectiv, fie la săptămână, fie la bucată, până la achitarea datoriei 50 •
Calfa datornică nu poate fi luată în alt atelier până la achitarea datoriilor, în caz
contrar este pedepsită 51 •
La întâlnirile trimestriale ale calfelor trebuie să participe maistrul
stabilit de către breaslă pentru aceasta, împreună cu Părintele calfelor, a căror
obligaţie trebuie să fie testarea încasărilor şi cheltuielilor Frăţietăţii. Ei îşi
îndreaptă atenţia, conform ordinelor imperiale, spre ajutorarea bolnavilor şi a
acelora aflaţi într-o reală nevoie 52 •
Breasla oferea calfelor şi posibilităţi de distracţie şi de petrecere a
timpului liber. Însă, este interzis calfelor să-şi ia sărbători din propria iniţiativă,
în afara acelora prevăzute prin statut. Cei care o fac, nu-şi vor primi salarul pe o
saptămână53 • Meşterul care ştie de aceasta şi nu anunţă breasla, va plăti el amenda54 •
Lunea albastră este interzisă, maiştri care o permit calfelor vor fi
amendaţi, iar dacă fapta se repetă pedeapsa se dublează. Dacă calfa nu apare la
lucru la momentul stabilit, ci mult mai târziu, atunci i se va trage salariul de pe
ziua respectivă. Dar dacă calfa ţine lunea albastră întreaga zi şi ar veni numai
4
·'Statutul calfelor de croitori de la Braşov, 1476, p. 62.
46
Ibidem, p. 61.
47
Ibidem.
48
Ibidem.
49
Statutele cinstitei şi lăudabilei bresle a croitorilor din Braşov, 1558, p. 243.
so A. E. Di:irner, op. cit., p. 186, Art. 46.
51
52
Ibidem, Art. 47.
53
Statutele cinstitei şi lăudabilei bresle a croitorilor din Braşov, 1558, p. 243.
54
Ibidem.
marţea la lucru, i se va retrage întreg salariul; dacă nici maistrul nu se prezintă

la lucru, calfa îşi va primi întreg salarul şi masa 55 •
Calfele sunt obligate să participe la procesiunile religioase, fiecare având
la el câte o lumânare 56 • La liturghiile organizate trimestrial5 7 de către Frăţietate,
calfele sunt obligate să participe şi să facă milă 58 •
În folosul sufletului celui decedat, Frăţietatea organizează o liturghie
specială, la sărbătoarea cea mai apropiată decesului 59 •
O notă caracteristică a statutelor croitorilor braşoveni din secolul al
XVI-lea o face interzicerea căsătoriei înainte de depunerea lucrării de maistru.
„Calfele nu au voie să se căsătorească înainte de depunerea lucrării de meşter,
altfel va fi amendată" 60 ; ba chiar, „calfele necăsătorite nu au voie să practice
meşteşugul" 61 •
Mai târziu, în secolul al XIX-iea, pentru depunerea lucrării de măiestrie,
trebuie să-şi încheie călătoria, să lucreze „cu hărnicie" timp de un an într-un
anumit atelier, sub conducerea unor maiştri pricepuţi, să facă dovada că şi-a
obţinut dreptul de cetăţenie şi să-şi prezinte capodopera în ultimul trimestru 62 •
Pentru buna învăţare a statutelor şi regulilor privitoare la calfe, cuprinse
în acestea, se organizau periodic adunări ale Frăţietăţii calfelor. Absenţii sunt
amendaţi; cei care sunt ocupaţi, trebuie să trimită banii prin intermediari 63 •
Trimestrial, are loc alegerea a noi calfe bătrâne, care şi predau cheile lăzii şi
depun contabilitatea frăţietăţii 64 •
În secolul al XIX-lea, după ce majoritatea breslaşilor au deprins tainele
cititului, statutele breslei mai sunt citite doar de două ori pe an, pentru
completa lor învăţare 65 •
Calfele de croitori din Transilvania se supuneau aceloraşi reguli de
breaslă existente în spaţiul central european. Prevederile regulamenetare erau
citite periodic, pentru buna şi corecta lor învăţare. Conform acestora, după
eliberare, calfele trebuiau să călătorească prin alte oraşe din Transilvania şi
Europa pentru a-şi perfecţiona meşteşugul. Odată întorşi acasă, ei aduceau cu ei
55
A. E. Dorner, op. cit„ p. 185, art. 40; Artikel fur die Schneiderzunft in siebenburgischen k. Freyen
Markt Agnetheln, Art. 38.
56
57
Ibidem, p. 62.
58
Ibidem.
59
Ibidem.
60
61
Ibidem, p. 243.
62
61
64
Ibidem, p. 62.
65
32 DORIN-IOAN RUS
noile tehnici învăţate în decursul peregrinării. Relaţiile cu maiştri şi cu ceilalţi

membri I celelalte organisme componente ale breslei erau de respect reciproc,
în conformitate cu spiritul creştin. Acesta se observă şi în prevederile referitoare
la într-ajutorarea membrilor breslei şi ai Frăţietăţii, în acest caz.
Pe de altă parte, sub acelaşi aspect religios, se observă o înrăutăţire a
posibilităţilor de repaos cu ocazia sărbătorilor creştine. Aceasta se datorează
introducerii Reformei, care permite, în acest caz, odihna doar în cazul
Crăciunului, Paştilor şi Rusaliilor.
ASPECTS CONCERNING THE JOURNEY-MAN AT A TAILOR'S LIFE

IN TRANSYL VANIA
Summary
The writer of this article gives emphasis to aspects of the journey-men at a

tailor's life and activity in the medieval and modern Transylvania.
Relying the knowledge upon the manuscripts and published documents in the
archives, this writing introduces the readers into the times past of this trade.
Afterwards, one may find out information about the governmental provisions
concerning the journey-men from Braşov, Orăştie and Agnita.
The aspects pointed out and analysed here were the following: the journey-
men's trip, the acceptance, the discipline, the salary, the journey-men's mutual aid.
ELIBERAREA STRIGONIULUI REFLECTATĂ ÎN
PATRU MEDALII AFLATE ÎN COLECTIA
, MUZEULUI
NATIONAL
, DE ISTORIE A TRANSILVANIEI
DIN CLUJ-NAPOCA
CLAUDIA M. BONŢA
În 1681, prin tratatele de la Zurawna 1676 şi Bag<;:esaray 1681 (încheiate

în urma războaielor cu Polonia şi Rusia) Imperiul otoman, aflat în plină
decădere, atinge limita maximă a întinderii sale teritoriale. Activitatea de
reinstaurare a ordinii interne depusă de Kiipriihi Mehmed paşa (1656-1661) a
permis relansarea liniei politice fundamentale a Porţii în Europa, orientată pe
direcţia Viena - Roma 1• Se dorea refacerea puterii ofensive a Imperiului otoman
şi extinderea puterii semilunii în Ungaria de vest şi Austria iar noul mare vizir
Kara Mustafa paşa (1676-1683) şi-a fixat drept obiectiv suprem încercuirea
Vienei şi apoi a Romei. Eşecul tratativelor diplomatice turco-austriece vor duce
la proclamarea stării de război între cele două părţi şi în vara anului 1683
marele vizir Kara Mustafa paşa declanşează campania pentru cucerirea Vienei 2 •
Contraofensiva austriacă, sprijinită financiar şi de Savoia, Toscana,
Genova, Spania şi Portugalia, organizată cu sprijinul militar al Bavariei şi al
Saxoniei a fost pusă sub comanda capabilă a general-locotenentului ducele
Carol de Lotaringia. Planul tactic prevedea preîntâmpinarea turcilor prin
cucerirea cetăţilor Gran şi Neuhesl înaintea sosirii armatelor turceşti însă
trupele imperiale nu au reuşit această operaţie în timp util şi au fost obligate să
se retragă dincolo de răul Raab. Atacul tătarilor i-a silit să se retragă din nou 3 în
aşteptarea întăririlor care au sosit treptat - contingentele din Bavaria, Saxonia,
trupele suabo-francone şi la urmă, polonezii conduşi de regele Ioan Sobieski
care a preluat comanda asupra trupelor creştine. Frontul comun alcătuit din
Călin Felezeu, Statutul Principatului Transilvaniei în raporturile cu Poarta otomană, 1996,

1
p.110-113.
2
Jean Berenger, Istoria Imperiului Habsburgilor. 1273-1918, 2000, p. 257-265.
1
Erich Zăllner, Istoria Austriei de la începuturi până în prezent, voi. I, 1997, p. 310-312.
34 CLAUDIA M. BONŢA
Imperiul habsburgic, Polonia, Veneţia şi Sfântul Scaun, condus de regele

polonez Ioan Sobieski va reuşi să despresureze Viena la 12 septembrie 1683.
Înfrângerea turcilor a fost nimicitoare 4• Armata condusă de ducele de
Lotharingia a trecut la ofensivă cucerind la 21 octombrie Strigoniul iar la 26
octombrie oraşul Gran. Contraofensiva planificată a continuat şi în august 1685
a fost cucerit Neuhesl iar Buda va fi eliberată în toamna anului 1686; trupele
imperiale au cucerit majoritatea cetăţilor ungureşti şi după victoria de la
Harsciny lângă Mohacs din 12 august 1687 habsburgii pătrund şi în Ardeal5.
Victoriile militare au impus voinţa lui Leopold I în Europa centrală. Optând
pentru continuarea războiului după eliberarea Vienei, Leopold I a deplasat de
fapt centrul de greutate al monarhiei înspre răsărit.
Noile realităţi politico-militare au fost consfinţite prin pacea de la
Karlowitz din 1689 pe baza căreia Poarta a fost silită la defensivă marcând astfel
începutul declinului otoman într-o epocă în care Austria va contabiliza noi
teritorii în est prin „recuperarea" acestora de sub stăpânirea turcească în folosul
propriu. Bilanţul celor 4 ani de război, din 1683 până în 1687, este spectaculos:
contraofensiva, condusă de Carol de Lorena, i-a respins pe turci la 350 de
kilometri sud de Viena. Austria devine la sfârşitul secolului al XVII-lea o mare
putere militară iar teritoriile sale îşi dublează practic întinderea6 •
Ecoul victoriilor militare austriece se prelungeşte până în monetării iar
atelierele gravează medalii comemorative celebrând aceste evenimente şi
începutul unei noi epoci de prosperitatea economică şi reconstrucţie. Înflorirea
civilizaţiei baroce este strâns legată de succesele militare ale Casei de Austria şi
de progresele Contrareformei.
Eliberarea Strigoniului a fost parte din campania antiotomană a anului
1683, iar patru dintre medaliile aflate în posesia cabinetului numismatic al
Muzeului Naţional de Istorie al Transilvaniei Cluj-Napoca fac referire la acest
eveniment.
Prima dintre medalii, foarte bine conservată, celebrează eliberarea

Strigoniului7: medalia din argint cu diametrul D = 35,6 mm aparţine colecţiei
Esterhazy, inv. N57207.
Av.: K; semicircular: SERVIAT, QUISJE VIIT. [Să se supună cel care a fost
crud] 8 ; în câmp: personificarea zeiţei Victoria, prezentată într-o tunică lungă
'Ibidem, p. 311.
5
Ibidem, p. 312.
6
Andrew Wheatcroft, Habsburgii. Personificarea unui imperiu, 2003, p. 328.
7
J6zsef Weszerle, Hatrahogyott ermeszeti tab/ai, Budapesta, 1911, C, pl. XI/5.
8
Pentru traducerea legendelor am apelat la teza dr. Livia Călian, Heraldică medalistică centra/-
europeană, sec. XVII-XIX.
Eliberarea Strigoniului reflectată în patru medalii ... 35
învolburată, având în mâna dreaptă o cunună de laur iar în stânga o ramură de

palmier. Zeiţa calcă peste cadavrele duşmanilor privind înapoi spre trofeele de
război, arme înfipte în pământ: săbii cu garda încovoiată, arcuri, săgeţi steaguri.
Prezentarea este dinamică, vivace. Poziţia Victoriei este uşor nefirească, pare să
şi târască piciorul drept într-o fandare largă prea puţin graţioasă. Coiful cu
penaj acoperă capul răsucit din profil, cu ovalul feţei rotunjit încadrat de
şuviţele de păr. Victoria este nemiloasă, figura hotărâtă nu priveşte deloc spre
victime, pare că-şi face loc cu ramura de palmier deschizând calea părţii
învingătoare, dând impresia unei avangarde a învingătorilor spre care întinde
coroana de laur ca o promisiune menită să-i facă pe aceştia s-o urmeze. Corsajul
rochiei mulate lasă să se întrevadă generos formele feminine ale zeiţei, sânii şi
abdomenul rotunjit, iar de sub faldurile generoase ale tunicii se întrevede
genunchiul plin, rotund, flexat, pus în avântul ei nemilos pe pieptul unuia
dintre turcii căzuţi. Zeiţa este desculţă, poartă pe deasupra veşmintelor o mantie
care flutură arcuită în jurul corpului probabil pentru a crea senzaţia de elan, de
avânt războinic care a cuprins-o pe vijelioasa zeiţă. Nu lipsesc nici stângăciile:
chipul aspru, aproape viril al zeiţei; mâinile prea lungi, degetele de la picioare
ciudat creionate. Per ansamblu avem o Victorie glorioasă, bine meritată asupra
păgânilor. Gravura este atent executată, cu diferenţieri în execuţie pentru a
sublinia materialitatea: mantia diafană, gravată fin, rochia cu văluri elegante
prinse pe sub piept, corsajul strâmt, penajul învolburat.
Cu faţa implacabilă, Victoria calcă peste două trupuri dezgolite, doi
turci morţi care sunt căzuţi la pământ în faţa ei. Turbanele le-au căzut de pe cap
şi sunt aşezate alături de armele răsturnate lângă fiecare dintre ei: un arc, un
steag, trei săgeţi şi o sabie. Turcul din dreapta stă ghemuit, strâns tot, cu ambele
picioare sub el, este prezentat din profil, are chipul cu nasul puternic profilat,
ochii rotunzi, măriţi de groază, mustaţa răsucită, întoarsă. Turcului din stânga
Victoriei i se vede doar bustul, cu o mână încovoiată şi cealaltă întinsă în sus, cu
faţa rotundă dominată de mustaţa încovoiată, ochii îndureraţi. Figurile de turci
căzuţi apar ca nişte personaje pline de dramatism, reprezentate ca prototipuri
formale: nelipsita mustaţă semnalează privitorului contemporan cu evenimen-
tele faptul că aceste personaje aparţin comunităţii otomane. Expresia corporală
lipsită de viaţă a turcilor întinşi la pământ contrastează puternic cu imaginea
însufleţită a Victoriei, redată în plin avânt.
Mesajul acestei imagini este clar: a venit scadenţa, cruzimea se plăteşte,
eşti crud, ai parte de acelaşi tratament. Fără milă au fost turcii cu creştinii, fără
milă sunt trataţi de zeiţa care trece peste ei cu nepăsare, ca şi când ar fi nişte
simple obstacole şi nu fiinţe umane. Să se supună cel care a fost crud, să
plătească pentru suferinţa provocată. Imaginea emană dinamism, putere vitală,
forţă de acţiune,
de mişcare. Descoperim o schemă compoziţională reuşită ce
prezintă o diversitate de sensuri simbolice plecând de la experienţa clasică
romană, trecând printr-un baroc clasicizant pentru a obţine o imagine
însufleţită a triumfului asupra păgânilor simbolizaţi de cei doi soldaţi turci
căzuţi la picioarele Victoriei (fig. 1).
Rv.: semicircular: STRIGONIUM D.[ie] 2IOCTOB.[ris] TURCIS EXTOR/TUM
[Strigonium luat de la turci în ziua de 21 octombrie]; în câmp: pe o colină, pe o
înălţime se vede Strigoniul 9 cu catedrala episcopală cu două turnuri înconjurată
de alte clădiri între care probabil şi palatul episcopal; de-o parte şi de alta a
catedralei episcopale este gravat anul 16 83; aşezarea apare fortificată pe
înălţime ca o adevărată acropolă. Drumul care coboară de la această colină spre
poale este clar marcat de acoperişuri de diferite forme iar la poalele acropolei se
află oraşul propriu-zis, înconjurat şi el de o centură de fortificaţii cu turnuri şi
bastioane, între care se detaşează clar silueta turnului de poartă. În prim-plan
curge Dunărea, străpunsă de două mici insuliţe şi traversată de două poduri. În
centru, în dreapta cetăţii se vede o altă aşezare fortificată de tip Vauban iar în
faţă, în stânga, o altă aşezare cu turnuri şi case înconjurată de ziduri şi turnuri
semicirculare. Compoziţia piramidală, decorul cu elemente plastice pitoreşti,
totul aminteşte de o gravură de epocă, de o vedută executată cu maximă
minuţiozitate în încercarea de a reda Strigoniul şi împrejurimile sale cât se
poate de veridic (fig.la).
Ce-a de-a doua medalie celebrează eliberarea Strigoniului şi a cetăţii

Neuheusl1°, este tot din argint, foarte bine conservată, are D = 40,lmm; inv.
N41111.
Av.: în exergă: SCHLACHT BEY GRAN/ n AVG· [ust] [Lupta de la
1
Strigoniu, 6/ 16 august]. 6
În câmp: sintetizarea pe o singură faţă a medaliei a două bătălii. În prim-plan

avem bătălia pentru Strigoniu: Forţa imperială este prezentată ca o armată
ordonată, disciplinată, echipată cu uniforme elegante, căşti şi arme de foc, un
corp bine pregătit, eficient, care-şi face datoria pe deplin. Un steag uriaş fluturat
de stegar pare să însufleţească ostaşii în luptă. Sunt nori de fum datorită
canonadei artileriei şi se vede chiar şi un tun în tabăra otomană. În prim-plan,
doi combatanţi sunt surprinşi în timpul unui duel, cu armele îndreptate unul
spre celălalt, duel al cărui deznodământ poate fi uşor ghicit pentru că ostaşul
imperial a reuşit să tragă primul şi zărim fumul care iese de pe ţeavă. O
adevărată pădure de lănci se ridică din ambele tabere, însă dacă lăncile creştine
9
Esztergom.
0
' Nove Zamky.
ne apar ordonate, incisive, ameninţătoare, gata de atac, cele otomane reflectă

haosul din tabăra păgână: îndreptate în direcţii diferite, formând X-uri uriaşe
care acţionează ca o barieră; chiar şi cei care vor să lupte sunt împinşi înapoi de
trupele speriate care fug şi se retrag în dezordine. În tabăra otomană este haos,
aglomeraţie, debandadă, oamenii se calcă în picioare; angrenaţi în vâltoarea
retragerii unii întorc spatele bătăliei şi fug, alţii continuă să lupte; distingem un
cal în mijlocul încleştării - călăreţul părăseşte în grabă bătălia. În fundal, în
spatele taberei creştine se vede miza acestei bătălii, Strigoniul. Deasupra taberei
creştine, călcând peste semilună, deasupra curcubeului apariţia divină a
Fecioarei Maria ocroteşte tabăra creştina cu crucea în mână, înconjurată de raze
de lumină. Trupul longilin se conturează cu claritate pe fundalul cerului, cu
aureola strălucitoare în mandorlă, imagine emblematică de o imaterialitate
covârşitoare venită în sprijinul unei cauze juste. În stânga acestei imagini de
bun augur, o acvilă imperială purtând coroana şi crucea şi ţinând în gheare o
spadă şi o ramură de palmier încrucişate desfăşoară deasupra taberei turceşti o
hartă a oraşului Neuhausl şi a împrejurimilor acestuia, o reproducere grafică a
planului de tip Vauban al cetăţii Neuhasl pe malul fluviului Neutra, însoţit de
inscripţia explicativă cu data la care cetatea a fost eliberată de creştini:
NEUHEUSEL DEN 2_19 AVG·[us EROB·[ert] NEUTRA FLUS [Neuheusel
cucerit la 9119 august, râul Nitra].
Mentalitatea epocii este pe deplin oglindită în această „relatare".
Imaginea se conformează programului iconografic şi ideologic al epocii:
vizualizăm protecţia divină într-o reprezentare de o spiritualitate vibrantă,
avem simbolurile imperiale triumfătoare şi o imagine pozitivă a armatei, un
corp disciplinat, bine pregătit, eficient, care-şi face datoria. În sens emblematic
şi ideologic aceste victorii militare reprezintă simbolul renaşterii creştine prin
credinţă (fig. 2).
Rv.: LGL; în câmp: @ IN llJI/ MDCLXXXV. CUR[fiirstentum] BEYERN;
LOTHRINGEN; W ALDECK/ PFEILE DES HEILS/ WIEDER DIE SYRER/ 2.
KON.[ige] XIII. V.[ers] 17 [În 1685./ Electoratul Bavariei, Lorena, Waldeck/
Săgeţile cerului împotriva sirienilor. 2. Regi.XII. v.17]; în centrul medaliei trei
scuturi încărcate cu stemele electoratelor Bavariei, Lorenei, Waldeck-ului iar
dedesubt, în partea inferioară a medaliei, sunt redate trei săgeţi prinse cu o
panglică şi dispuse ca nişte axe perfect simetrice.
Pe cant: DAS THATEN DIE DREY HELDEN· 2. SAM[uel] 23.V.17. [Asta au
făcut cei trei eroi.2.Samuel, 23, v.17]. Reversul medaliei argumentează
predilecţia artiştilor din perioada barocului pentru episoadele mai dramatice ale
anecdoticii biblice. Paralelismul făcut între războaiele ocrotite de divinitate ale
evreilor şi conflictul creştinilor cu păgânii turci apar evidente:
„Săgeţile
Cerului împotriva Sirienilor"
« ... şi a zis: „Deschide fereastra dinspre răsărit." Şi a deschis-o. Elisei a zis:
„ Trage." Şi a tras. Elisei a zis: „Aceasta este o săgeată de izbăvire din partea
Domnului, o săgeată de izbăvire împotriva Sirienilor: vei bate pe Sirieni la Afec
până îi vei nimici."»
«„ .loas l-a bătut de trei ori, şi a luat înapoi cetăţile lui Israel.» 11
Aşa cum Ioas a luat înapoi cetăţile lui Israel, tot astfel şi imperialii au luat
„înapoi" cetăţile creştine cu sprijinul divinităţii; este bine ştiut că, în fapt, aceste
cetăţi au fost de fapt în situatia de a schimba un stăpân cu altul, de a trece din
stăpânirea Imperiului otoman în cea a Imperiului habsburgic însă abila
propagandă austriacă prezenta într-o lumină favorabilă această campanie de
„eliberare" a teritoriilor creştine. Abundenţa aluziilor mistica-religioase în o
realitate umană şi cotidiană era de altfel un element caracteristic epocii. Dincolo
de aspectele anecdotice, această imagine se pretează la diverse lecturi
interpretative, fapt ce confirmă că alegerea acestui pasaj din Biblie s-a dovedit a
fi extrem de inspirată (fig.2a).
Cea de-a treia medalie din argint celebrează eliberarea Strigoniului si a

cetăţii Neuhausel, se află în stare bună de conservare, are D = 60,9mm şi
aparţine colecţiei Esterhazy, inv. N57220.
Av.: circular AQVILA AVGVSTI MENSE AVGVSTO, OPPVGNA TI ONE
ET ACIE VICTRIX LVPOS TVRCICOS, GLORIOSA VENA TRIX,
VERTEBA T IN LEPORES 12 [Acvila imperială, în luna august, vânătoare
glorioasă, victorioasă în asediu şi în bătălie, îi schimba pe lupii turceşti în iepuri];
în câmp: călare pe un cal, un soldat în armură având pe braţul stâng scutul cu
acvila bicefală vânează doi lupi.
Metafora este cât se poate de sugestivă: prin intermediul unei alegorii este
înfăţişată victoria trupelor austriece asupra otomanilor. În sens metaforic
această confruntare între oameni şi lupi reprezintă simbolul luptei între creştini
şi păgâni; însemnul statal - vulturul imperial - identifică luptătorul cu statul
austriac. Purtând un coif cu penaj, îmbrăcat într-o cămaşă lungă, cu mantia
învolburată de galopul calului, faţa luptătorului este aproape ascunsă de scutul
pe care tronează acvila bicefală. Cavalerul ţine suliţa ridicată, gata să fie
aruncată înspre lupi. Atenţia acordată detaliilor în redarea calului cambrat cu
gura deschisă şi nările umflate conferă un realism extraordinar imaginii
acestuia şi dă o senzaţie ciudată, aproape acustică imaginii: aproape îi percepem
nechezatul. Călăreţul este ajutat de doi câini care urmăresc vânatul şi aleargă
11
Vechiul Testament, 2Regi XIII, 17.
12
Cronograma a fost descifrată de dr. L.Călian şi dă anul 1685.
lătrând fioros înspre pradă. Lupii fug speriaţi, fac salturi întinse pentru a mări
distanţa dintre ei şi urmăritori, iar elanul fugii este sugerat printr-o redare
plastică a cozilor întinse la maximum de viteza disperată a celor doi lupi. Blana
animalelor este tratată cu atenţie, grija pentru detalii fiind vizibilă în redarea
atentă a zgărzilor câinilor sau a echipamentului calului: zăbale, frâie, şa. Peisajul
nu este nici el neglijat: avem în fundal nişte dealuri la poalele cărora se
conturează o aşezare. În partea stângă a călăreţului imaginea este înviorată de
un copac înfrunzit, de o serie de tufişuri, este redată chiar şi iarba. 13
Scena surprinde însăşi chintesenţa mişcării, într-un realism grafic care
conferă senzaţia unei efective participări la vânătoare. Totul este foarte veridic,
pare o scenă dintr-o pictură flamandă în care minuţia descriptivă nu strică
coerenţa compoziţiei (fig3).
Rv.: în exergă A[nno]' 1685· ~16 AUG [usti] TURCA STRIGO=/ NIO
FRUSTRA OPPUNGATO·/ ACIE VINCINTUR· 219 AUG·[usti]/
NEOHEUSELIUM/VI CAPITVR· [În anul 1685, în 6/16 august, după ce
Strigoniul a fost zadarnic asediat de turci, au fost învinşi (turcii)în bătălie; la
9119 august Neuhesl a fost luat cu forţa]; în câmp: un personaj feminin drapat
după moda antică prezintă două tablouri asistat de doi cupidoni bucălaţi. O
Victorie înaripată miniaturală îi întinde şi cununa de laur în timp ce ramura de
palmier este deja în mâna stângă a personajului.
Personajul feminin, posibil personificarea Austriei, prezintă un
contrapost mai stângaci, are piciorul drept flexat în faţă şi umărul stâng mai
ridicat într-o postură deloc degajată. Drapajul rochiei este atent executat,
mantia atârnată corect pe braţul stâng şi adusă în faţă pe partea dreaptă. Figura
greoaie cu ochii parcă înfundaţi în orbite, nasul gros teşit, bărbia rotundă, mică,
turtită, obrajii plini, totul prezintă un chip inexpresiv pus în umbră de penajul
vivace de la cască. Atitudinea personajului care se sprijină pe cele două tablouri
patrulatere care-o încadrează este înţepenită, prea puţin firesc ne apare felul în
care ţine ramura de palmier, poza rigidă şi afectată nereuşind să convingă.
Deasupra tabloului din stânga domină cadrul ramura de palmier în timp ce
deasupra tabloului din dreapta Victoria aminteşte prin poziţionare, prin
dimensiuni şi prin atitudinea rigidă, formală, de îngerii din pictura bizantină.
Miniaturala zeiţă stă exact pe degetele personajului feminin: probabil s-a dorit
sugerarea ideii că Austria ţine în mâna ei Victoria dar efectul vizual este cu totul
altul şi zeiţa pare că o calcă pe degetele de la mâini. Victoria face o reverenţă
13
Întâmplător sau nu, chiar şi conservarea medaliei este sugestivă, o diagonală împarte imaginea
în două părţi, una mai strălucitoare şi mai bine păstrată în care evoluează cavalerul şi câinii săi şi
una întunecată, înnegrită care îi are pe lupi drept protagonişti.
stângace şi este surprinsă cu genunchii îndoiţi puţin prea mult, dând impresia
că este gata să cadă în genunchi, secerată de pe picioare.
Tabloul din dreapta personajului feminin este divizat în două planuri:
imaginea oraşului Strigoniu şi bătălia pentru acesta. Lăncile soldaţilor creează o
poartă care îndepărtează peisajul spre planul secund, evidenţiind astfel
profunzimea. În fundal, sunt creionate dealurile din jurul Strigoniului. Oraşul
este redat în planul secund prin biserica şi palatul episcopal de pe vârful
dealului, fortificaţiile şi clădirile de la poale; bătălia dintre armata otomană şi
cea imperială are loc dincolo de Dunăre. Pe o suprafaţă extrem de redusă se
desfăşoară o scenă de un dramatism extrem: imperialii atacă şi turcii sunt puşi
pe fugă. Dacă armata imperială arată disciplinat, cu lăncile aţintite spre turci, în
formaţii ordonate, cu soldaţi folosind armele de foc, îngenuncheaţi în poziţie de
tragere, turcii fug învălmăşit, e un haos generalizat, sunt scăpaţi de sub
controlul comandanţilor şi fug cu lăncile pe umăr. Într-o propagandă abilă,
toate victimele prezentate aparţin taberei otomane. Prima impresie: e o luptă
14
între lăncile afrontate, însă o privire mai atentă ne dezvăluie un adevărat
dezastru militar pentru forţele turceşti. Două steaguri mari creştine intră-n
cadru pregătindu-se să domine scena bătăliei abandonată-o grabă de flamurile
cu semilună şi de lăncile ai căror purtători fug. Compoziţia plastică este foarte
sugestivă, extrem de concentrată, de condensată, plină de informaţie.
Cel de-al doilea tablou, aflat în stânga personajului feminin este mult
mai simplu, o hartă ce pare o vedută aeriană asupra Neuhauseul-lui, cu râul
Nitra pe care este marcat cu o săgeată chiar şi sensul de curgere a apei, cu o
insulă în amonte şi cu ieşirea cetăţii la râu. Cetatea este o fortificaţie hexagonală
de tip Vauban, cu şase turnuri romboidale înconjurată de un şanţ în formă de
stea. Nu avem bătălii sau luptători care se înfruntă ci doar o descriere a „locului
faptei" şi menţionarea direct pe râu a denumirii: NEVTRA FLVS.
Tablourile sunt flancate pe margini de doi putti înaripaţi cu capetele
mari şi trupul grăsun brăzdat peste bust de o panglică înnodată pe şold.
Amândoi au ochii înfundaţi în orbite dar nu sunt identici şi au atitudini diferite:
cel de lângă tabloul care prezintă bătălia pentru Strigoniu pare că se ascunde
cuminte după tablou, surâzând încântat iar celălalt, mai poznaş, este surprins în
plin avânt, cu picioarele bine proptite şi capul întors datorită efortului depus
parcă pentru a încerca să doboare tabloul. Tipurile de cupidoni sunt tributare,
din punct de vedere formal, arhetipurilor vehiculate în pictura barocă a epocii.
Întreaga compoziţie prezintă o simetrie uşor forţată, o imagine destul de
încremenită salvată însă de tumultoasa scenă de luptă din primul tablou.
14
Derivat din pictura sec. XIV, motivul lăncilor va marca o serie largă de creaţii picturale,
remarcându-se mai ales cele aparţinând lui Paolo Uccello, Tizian sau Velazquez.
Medalia prezintă diferenţe mari între avers şi revers, nu pare să fie lucrată de
aceeaşi mână de artist: pe cât de reuşită este scena simbolică a vânătorii, pe atât
de greoaie este prezentarea celor două victorii militare (fig.3a).
Pe cant: STRIGONIO LIBERATO HOSTE PROFLIGATO
·NEVHEVSELIO EXPUGNA TO CJESAR TRIUMPHA T ·OTTOMANNUS
TREPIDAT [După ce Strigoniul a fost eliberat, duşmanul nimicit şi Neuhasl
luat, împăratul triumfă iar turcul tremură];
Cea de-a patra medalie, din argint, este dedicată campaniei antiotomane
din 1684 15 şi se află în stare de foarte bună conservare, cu D = 48,6mm.
Aparţine colecţiei Eszterhazy, inv. N57236.
Av.: .HIW.; semicircular: IMP.[erator] CJES.[ar] LEOPOLD9 [usl PIUS
FEL.[ix] AUG.[ustus] RESTITUT.[or] HUNG.[ariae] BARBAR.[orum]
TRIUMPHAT.[or] P.[ater] P.[atriae] [lmpăratul cezar Leopold cel pios, cel
fericit, cel august, restauratorul Ungariei, triumfător asupra barbarilor, părinte
al patriei]; în câmp: bust dreapta Leopold I. Sub bust este gravat anul 1684.
Ideea iconologică centrală este triumful Cezarului învingător în război,
medalia celebrând întreaga campanie antiotomană din anul 1684. Efigia
împăratului Leopold I omagiat ca şi restauratorul Ungariei, triumfător asupra
barbarilor îl prezintă pe acesta într-un costum militar de ceremonie, purtând
cununa de laur legată cu panglică la ceafă, peste peruca buclată la modă. Profilul
decis, cu maxilarul inferior ieşit în afară, mustaţa şi ciocul la modă, nasul drept,
sprâncenele arcuite, bărbia rotundă, privirea fermă alcătuiesc un portret
minuţios, în care se fac remarcate grija pentru detalii şi execuţia fină. Ne
confruntăm aici cu un portret maiestuos în tradiţia romană, o reprezentare
emblematică readaptată momentului politic (fig.4).
Rv.: semicircular: REUNIO IUSTISSIMA [Cea mai dreaptă reuniune]; în
câmp: doi putti ţin coroana sfântului Ştefan care emană raze de lumină asupra
unui ansamblu de 13 medalioane reprezentând vedute ale oraşelor eliberate.
Medalioanele sunt redate sub forma unor cartuşe decorative care au, pentru mai
multă claritate, inscripţionat şi numele aşezării în varianta germană: OFEN,
ZOLNOK, NEUHESL, CASCHAU, FUNFKIRCH, SEGEDIN, TOKAY,
VEROVITIZ, GRAN, EPERIES, NOVIGRAD, UNGW AR, SARAV AS 16 •
Medalioanele sunt legate între ele cu un şnur care se împleteşte deasupra
semilunii căzută cu faţa în jos, într-o redare plastică a înfrângerii otomane. Este
o scurtă rememorare, extrem de sugestivă a campaniilor de eliberare, a
" Ungarn - 1000 Jahre Geschichte in Miinzen und Medail/en, Berna, 1986, 59/701.
16
Buda, Szolnok, Nove Zamky, Kosice, Pecs, Szeged, Tokay, ?, Esytergom, Eperjes, N6grad,
Ujgorod, Szarvas, cf. L. Călian, op. cit., p. 173.
42 CLAUDIAM. BONŢA
succeselor militare imperiale care se bucură de sprijinul divinităţii. Încă o dată

Habsburgii se pun sub ocrotirea divină care îi sprijină în acest război sfânt
împotriva păgânilor (fig.4a).
Pe cant: NON ALIENA PETIT, REPETIT REX RAPTA CORONJE; AD
DOMINUM UT REDEANT, VIS TRAHIT, UNIT AMOR [Regele nu cere
lucruri străine, ci solicită lui Dumnezeu să se întoarcă cele răpite coroanei; forţa
le ia, dragostea le uneşte]. Justeţea luptei, a cauzei, drepturile uzurpate şi
restabilite sunt subliniate cu tărie încă o dată. Forţa le ia, dragostea le uneşte,
prezentarea antitetică, atât de dragă barocului este folosită pentru a conferi un
dramatism sporit luptei creştine: Dumnezeu alături de o cauză dreaptă.
Confruntarea decisivă între lumea europeană în plină ascensiune şi cea
otomană aflată în pragul declinului a pecetluit recesiunea imperiului semilunii.
Mesajul ideatic al conflictului a fost prezentat opiniei publice contemporane cu
evenimentele învăluit de legendă, prin intermediul alegoriilor şi al metaforelor
tipic baroce. Adevărat model propagandistic, evocatoare a înfrângerilor
otomane, medalistica foloseşte plastica decorativă laolaltă cu cele două
componente ideologice de bază, catolicismul şi slăvirea Casei de Austria, pentru
a descrie contraofensiva imperială în termeni cât mai elogioşi.
THE CONQUEST OF STRIGONIUM IN FOUR MEDALS BELONGING TO THE

NUMISMATIC COLLECTION OF NATIONAL HISTORY MUSEUM OF
TRANSYLVANIA
Abstract
The victories of the Christian armies over the Ottomans in the late l 71h century
opened a new era in the history of Central and Eastern Europe changing both military
and politica! realities. Consequently, an analysis of the events within this period
indicates that the new politica! status meant an increase of the Habsburg Empire. The
paper focuses on the ideologica! propaganda for the Christian war elaborated by the
Habsburgs through medals. Medals were always an important subject in historical,
archaeological and artistic research. Some of them are exceptional artistic creations
providing information about the events of past times.
•• 1a
• 2 2a
3 3a
4 4a
1a
2 2a
3 3a
4 4a
o--~=---3cm
MĂSURILE LUATE DE AUSTRIECI ÎN TIMPUL
EPIDEMIEI DE CIUMĂ DIN 1718-1720,
ÎN COMIT ATUL CRASNA
FLORIN IOAN CHIŞ
Ciuma, care agitase spiritele atâtea veacuri, începe cu secolul al XVIII-iea

să se manifeste din ce în ce mai puţin în Europa. Reculul bolii nu poate fi
explicat în mod cert, existând mai multe ipoteze.
Una dintre acestea este de natură ecologică şi pune dispariţia bolii pe
seama unor mutaţii în modul de transmitere. Forma rezultată a Pasteurellei
pestis a fost Pasteurella pseudotuberculosis, implantată ca o infecţie banală, o
contagiune directă în regiunile reci şi umede ale Europei prin vaporo-inhalaţie.
Simptomele sale semănau cu cele ale febrei tifoide, dar era o boală care conferea
imunitate parţială contra ciumei 1•
O altă ipoteză, de aceeaşi natură, explică dispariţia molimei prin
pătrunderea în Europa începând cu secolul al XVIII-iea a unei noi specii de
şobolan. Originar din Asia Centrală, de unde a fost alungat de un cutremur,
şobolanul brun este mai puternic decât cel negru, care populase până atunci
Europa, căutând să-l extermine. Diferenţa dintre cele două populaţii de
rozătoare este că, cea veche preferă tovărăşia omului urmărindu-l de aproape,
făcându-şi culcuş în podurile caselor, pe când cea imigrantă nu caută atât de
stăruitor „intimitatea" umană, preferând umezeala şi trăind departe de aşezări.
Depărtarea de habitatul uman îl face pe şobolanul brun mai puţin periculos
rupând lanţul epidemic 2 •
Sunt imposibil de reconstituit circumstanţele ecologice care au
determinat dispariţia ciumei în Europa, dar în mod sigur un rol important l-au
avut măsurile sanitare luate de autorităţi. Incizia bubonului, cauterizarea plăgii
' William H. McNeill, Le temps de la pest. Essai sur Ies epidemies dans / 'histoire, Paris, Hachette
Litteratures, 1978, p. 156.
2
Gheorghe Brătescu, Epidemiile de-a lungul timpului, Bucureşti, Editura Ştiinţifică, 1968, p. 48.
46 FLORIN IOAN CHIŞ
cu fier înroşit, luările de sânge, „vânătoarea" surselor de infecţie au fost doar

câteva dintre acţiunile contra bolii. Marea victorie a Europei a fost însă izolarea
molimei, controlarea ei prin restrângerea ariei de răspândire 3 .
Datorită acestor moduri de contracarare a manifestării morbide, în
Transilvania, secolul XVIII este ultimul în care ciuma se manifestă în proporţii
semnificative. Lupta împotriva epidemiilor este organizată de statul austriac
pentru care sănătatea populaţiei nu putea să însemne decât o prosperitate
economică crescută precum şi o sursă de impozitare mai numeroasă.
Dispariţia bolii cu 100 de ani mai devreme decât în celelalte provincii
româneşti, încadrează spaţiul transilvan părţii nord-occidentale a Europei, care
deşi infectată cam în aceeaşi perioadă de timp cu cea sud-orientală, prin măsuri
profilactice reuşeşte să îndepărteze acest spectru terifiant al morţii de ciumă4 •
Componentă finală a unui „ciclu infernal", epidemia de ciumă dintre
1718-1720 este favorizată de seceta cumplită ce domina Transilvania, care are
ca rezultat firesc apariţia foametei şi slăbirea imunităţii organismului uman 5•
Oamenii îşi tăceau pâine din muguri de alun şi coajă de frasin datorită lipsei
cerealelor şi a costului mare al acestora 6 • Factorul agravant al acestei
conjuncturi a fost războiul austro-turc, care prin mişcările trupelor determină
apariţia molimei şi înlesneşte răspândirea acesteia 7 •
Primele cazuri de ciumă apar încă din vara lui 1717 în sudul
Transilvaniei, epidemia provocând în 4 ani peste 100.000 de victime 8 . Deşi
există informaţia că morbul se manifesta încă din aprilie 1718, în satele din jurul
Oradiei9 , nord-vestul provinciei va fi infestat masiv abia spre sfârşitul anului.
Prezenţa ciumei în zona învecinată Comitatului Crasna este semnalată
într-un document emis de Carol al VI-lea, la 15 decembrie 1718, prin care le
cere autorităţilor să fie precaute şi să ia toate măsurile pentru evitarea infecţiei,
să organizeze carantine, limitând pe cât posibil circulaţia mărfurilor şi a
oamenilor 10 •
J Pierre Chaunu, Civilizaţia Europei Clasice, voi. I, Bucureşti, Editura Meridiane, 1986, p. 253.
4
Jean Noel Biraben, Les hommes et la pest en France et Ies pays europeens et mediterraneens, tom
I, Paris, Muton, 1975, p. 11 O.
5
Toader Nicoară, Variaţii climatice şi mentalităţi colective în secolul al XVIII-iea şi începutul
secolului al XIX-/ea(l700-1830), în Satu Mare, nr. 7-8, 1986-1987, p. 249.
6
I. Spielmann, K.S. Lazăr, Un precursor al medicinei în patria noastră, Istvan Matyus, în Din
istoria medicinii româneşti şi universale, Bucureşti, Editura Academiei, 1962, p. 186.
7
Barbu Ştefănescu, Tehnica agricolă şi ritm de muncă în gospodăria ţărănească din Crişana, voi.
I, Fundaţia Culturală „Cele Trei Crişuri", Oradea, 1995, p. 84.
•Paul Cernovodeanu, Paul Binder, Cavalerii Apocalipsului, Bucureşti, Editura Silex, 1993, p. 144.
9
Florian Dudaş, Catastrofe naturale în Transilvania, Oradea, Editura Lumina, 1999, p. 69.
" Arhivele Naţionale - Direcţia Judeţeană Sălaj, Seria Acte Juridice, dosar nr. 1248, 15 decembrie
1
1718 (în continuare: A.N.-D.J.Sj, Seria Acte„.), f. 1.

Măsurile luate. „ în timpul epidemiei de ciumă din 1718-1720, în comitatul Crasna 47
Contagiunea se produce, două săptămâni mai târziu fiind identificate

câteva case infectate în Şimleu. Autorităţile comitatense reacţionează, printre
primele măsuri luate fiind cele legate de arderea hainelor celor atinşi, instituirea
carantinei cu o durată de 40 de zile şi a locurilor de trecere 11 • În cazul unei
localităţi infectate, cordonul sanitar ce se organiza în jurul acesteia avea rolul de
a stopa extinderii epidemiei în afară şi îndepărtarea pericolul unor noi surse de
infecţie din exterior. Principalele cauze ale răspândirii ciumei sunt considerate a
fi „întrunirile şi discuţiile între poporul infectat şi. .. schimburile comerciale".
Din această cauză circulaţia persoanelor se putea face doar pe bază de păşuşuri.
Eliberate de autorităţi, acestea constituiau adevărate certificate de sănătate ce
dovedeau că posesorii erau sănătoşi şi deci pot să călătorească 12 •
Agravarea situaţiei în vara lui 1719 duce la apariţia unor noi dispoziţii
date de Curtea de la Viena prin generalii imperiali, prin care Comitatul Crasna
este izolat deschizându-se doar trei puncte de trecere la Zalău, Brădet şi Jibou.
Acestea erau singurele căi de acces pentru cei care voiau să intre în comitat,
izolarea fiind asigurată de trupe imperiale şi miliţii ţărăneşti. Controlul
persoanelor ajunse la aceste locuri de pasaj era strict, fiind executat de comisari
anume hotărâţi. Aceştia au fost numiţi dintre nobilii locului şi erau Gergely
Ferenc pentru Zalău, Veres Laszlo pentru Brădet şi Jeleg Peter pentru Jibou 13 •
Comisarii trebuiau să verifice dacă cei care călătoresc provin din aşezări
infectate sau au traversat astfel de zone şi dacă aceştia au păşuş original.
Falsificarea acestuia sau evitarea punctelor de control se pedepsea aspru, uneori
chiar prin sentinţă la moarte 14 •
La 28 iunie 1719, Guberniul Transilvaniei dă o dispoziţie în 5 puncte
privind modul în care autorităţile comitatului trebuie să acţioneze în timpul
epidemiei. Prima grijă era pentru cei ce erau izolaţi în carantine. Nevoile
acestora de hrană nu puteau fi asigurate în lipsa activităţilor comerciale,
existând pericolul apariţiei foametei, iar aceasta ducea la comiterea unor
sumedenii de infracţiuni. Din această cauză se dispune acordarea unor cantităţi
de grâu pentru cei din carantină, iar în locurile unde nu există mori se
instalează râşniţe.
În jurul localităţilor atinse de flagel trebuiau instituite străji şi paznici cu
rolul de a nu permite circulaţia din zonele infectate în cele curate, fiecare om
trebuind să rămână în teritoriul său pe durata stabilită 15 •
11
lbidem, dosar nr.1252, 30 decembrie 1718, f. I.
12
Ibidem, dosar nr. 1260, 19 ianuarie 1719, f. 1, 1'.
n Ibidem, dosar nr.1302, 17 iunie 1719, f. l, 1'".
14
Mihai Săsăujan, Habsburgii şi Biserica Ortodoxă în Imperiul austriac (1740-1761), Cluj-Napoca,
Presa Universitară Clujeană, 2003, p. 130.
15
A.N.-D.J.Sj, Seria Acte ... , dosar nr. 1307, 28 iunie 1719, f. I.
Comisarii numiţi cu această ocazie aveau datoria de a investiga numărul

morţilor din satele infectate, de a înregistra decesele şi a informa prin
intermediul superiorilor Guberniul despre extinderea sau restrângerea epidemiei.
Datorită numărului mare de cadavre autorităţile dispun ca acestea să nu
fie lăsate la suprafaţa pământului, constituind surse de infecţie, ci să fie înhumate 16 •
Deşi cu ocazia epidemiilor anterioare casele infectate erau incendiate
fiind considerate periculoase, de această dată Guberniul insistă ca acestea să nu
fie arse datorită faptului că erau construcţii scumpe. Excepţie fac casele de la
periferii sau locuinţele izolate, dacă acestea se dovedesc surse de infecţie, dar şi
acestea ar fi mai bine să fie izolate după cum se practica în cazul târgurilor. Este
vorba de închiderea caselor şi blocarea celor bolnavi şi a familiile lor în ele.
Deblocarea se făcea abia atunci când nimeni nu se mai zărea în dreptul
ferestrelor sau la uşă, semn că toţi cei ai casei sunt morţi.
Mai periculoase decât locuinţele celor ciumaţi erau percepute a fi
hainele acestora, deoarece şi până acum ele s-au dovedit mijloace de răspândire
a molimei. În îmbrăcăminte îşi găseau adăpostul purecii care transmiteau boala
de la şobolan la om, de aceea printre măsurile luate pentru stoparea epidemiei
se numără şi distrugere acesteia 17 •
Epidemia de ciumă perturbează şi ritmul muncilor agricole, autorităţile
interzicând folosirea forţei de muncă provenită din zonele infectate, pentru
seceriş şi strângerea fânului. Împinşi de nevoia de a-şi câştiga existenţa, oamenii
ignoră interdicţiile şi în secret migrează spre zonele cu necesar de forţă de
muncă. În acest caz, Guberniul insistă ca ei să nu fie lăsaţi să intre în localităţi şi
case, să locuiască pe câmp, unde li se vor aduce alimente şi băutură de către
gazdele lor, depărtarea având rolul de a micşora pericolul contagiunii 18 •
Ne putem lesne imagina drama unei localităţi atinse de ciumă, relaţiile
interumane fiind perturbate, boala acţionând ca un element de destructurare
comunitară 19 •
Erau interzise şedinţele, înmormântările pompoase, târgurile săptămâ
nale şi anuale, orice fel de întrunire 20 • Într-o astfel de situaţie oamenii se
îndepărtează unii de alţii temători să nu se contamineze, prezenţa celuilalt
nemaiaducând alinarea ci frica 21 • Carantina, spaţiul circumscris unde răul era
16
Ibidem.
17
Ibidem.
1
" Ibidem.
19
Barbu Ştefanescu, Sociabilitate rurală, Violenţă şi ritual, Oradea, Editura Universităţii din
Oradea, 2004, p. 210.
20
A.N.-D.J.Sj, Seria acte ... , dosar nr.1307, f.lv.
21
Jean Delumeau, Frica în Occident (secolele XIV-XVlll), voi I, Editura Meridiane, 1986, p. 192.
Măsurile luate ... în timpul epidemiei de ciumă din 171 B-1720, în comitatul Crasna 49
conţinut, a reprezentat de multe ori prin măsurile stricte luate de austrieci, o

calamitate în plus 22 •
Epidemia atinge apogeul în vara anului 1719, măsurile luate de
autorităţi fiind deosebit de dure. Este interzisă circulaţia spre Ungaria, chiar cu
păşuş de la mareşalul Steinville, fără ca persoanele în cauză să stea 40 de zile în
carantină. Considerată perioadă de curăţire, aceasta presupunea o dezinfecţie
mai mult formală contra cost a mărfurilor transportate 23 •
Pentru a lupta cu ciuma sunt angajaţi medici şi chirurgi. Aceştia
pătrundeau în zonele infectate dezinfectând locurile prin afumarea cu sulf şi
îngrijind bolnavii 24 • Cel care a condus activitatea medicilor şi chirurgilor a fost
doctorul U rmnak, care pentru serviciile sale a fost plătit de Comitat cu o sumă
de 100 florini 25 •
Datorită efortului autorităţilor austriece şi a reprezentanţilor din
comitat, începând cu primăvara lui 1720, epidemia se restrânge treptat, astfel
că, la 26 aprilie perioada de carantină este redusă în întreg Principatul de la 40
de zile la 21 de zile 26 •
Proximitatea Imperiului otoman, considerat sursă de infecţie cu ciumă,
duce începând cu 1728 la instituirea cordonului sanitar permanent de-a lungul
Munţilor Carpaţi 27 , ultima epidemie de amploare având loc în Transilvania
între anii 1755-1757.
Instituirea carantinei permanente în vremea lui Carol al VI-lea, reforma
sanitară făcută de Maria Tereza şi continuată de Iosif al Ii-lea, profesionalizarea
personalului sanitar, sunt numai câteva dintre cauzele pentru care cea mai temută
maladie a Evului Mediu dispare începând cu secolul XVIII din Transilvania.
LES MESURES PRISE D' AUTRICHES PENDANT LA PEST DES ANNEES 1718-
1720, DANS LE COMIT AT CRASNA
Resume
Le XVIII-eme siecle est le dernier ou la pest on plus manifeste en Transylvanie.

L' administration autriche organise la lutte contre I' epidemie on posant des
quarantaine, interdire Ies reunions quoique ce soit, le commerce et la circulation d'une
zone ar autre.
22
Jacques Ravel, Le corp. L 'homme malade et son histoire în Faire de / 'histoire, voi.III, Paris,
Editura Galimard, 1998, p. 238.
2
J A.N.-D.J.Sj, Seria acte.„, dosar nr. 1322, 13 august 1719, f. 1.
24
Ibidem, dosar nr. 1334, 31 august 1719, f. 3v.
25
Ibidem, dosar nr. 1427, 30 martie 1720, f. 1v.
26
Ibidem, dosar nr. 1437, 26 aprilie 1720, f.l.
27
Mihai Săsăujan, op. cit„ p. 128.
L'epidemie des annees 1718-1720 touche le comitat de Crasna, la reaction des

autoritaires etant rapide, on se pris toutes Ies mesures necessaires d' eradication d' une
maladie. Grâce a ces mesures, \'epidemie s' arrete au printemps de \' annee 1720
provoquant moins des victimes qu' on aurait pu.
ANEXĂ
Ilustre Excelenţă, Preastrălucite, Magnifice, Foarte Onorate şi Generos domn,

amici fraţi şi nobili vecini
Aţi binevoit să ne porunciţi, sub pedeapsă strictă şi aspră, atât mărita Curte, cât
şi onorabilii generali comandanţi, când în nobila ţară a Transilvaniei a început să se
extindă contagiunea de ciumă, ajungând tot mai aproape, ca s-o distrugem şi să o
înlăturăm prin toate mijloacele ce pot fi gândite de om, pe căi şi prin modalităţi corecte,
cu ajutorul şi îngăduinţa Sfântului Dumnezeu care se grijeşte de noi.
Pentru obţinerea unui mai bun rezultat, conform conţinutului milostivelor
dispoziţii ale măritei Curţi, precum şi ale onorabililor generali, am dispus deschiderea în
comitatul nostru a trei puncte de trecere şi anume la Zalău, Brădet şi Jibou.
Conform instrucţiunii am numit comisari care să controleze foarte strict toate
persoanele, inclusiv păşuşurile lor, care intră şi ies de acolo, adică faptul dacă sunt cu
bune intenţii, dacă nu stau în zone infectate şi ciumate; dacă sunt persoane care au
trecut prin asemenea zone şi dacă au păşuşuri originale şi întocmite cu dreptate să fie
lăsate să intre; de altfel cei care intră într-un mod îndrăzneţ toată răspunderea o vor
purta ei.
Privitor la aceastea am dorit cu mare onoare să o rugăm pe domnia voastră să
binevoiţi să faceţi cunoscută această dispoziţie strictă şi la nivelul adunărilor
onorabilelor comitate, potrivit căreia, cei care vor să iasă de acolo şi să vină afară, să
aibă păşuş original şi întocmit cu dreptate.
Păşuşurile să fie de la un oficial al comitatului şi de la juzii oraşelor, iar în ceea ce
priveşte persoanele private, preoţi şi învăţători, să nu se dorească ca acestea să fie
amestecate în aceste scrieri şi emiteri. Şi în această privinţă să porunciţi ca persoanele să
nu îndrăznească să intre în comitat decât prin cele trei puncte de trecere şi nici să se
roage de comisarul de investigaţie, ci să-şi prezinte păşuşul la control pentru o examinare
cu cea mai mare băgare de seamă.
Comisarul de la Zalău este nobilul Gergely Ferenc, de la Brădet nobilul Veres
Lâszl6, iar cel de la Jibou, nobilul Jeleg Peter, reprezentanţi merituoşi ai comitatului.
17iunie 1719.
Măsurile luate ... în timpul epidemiei de ciumă din 1718-1720, în comitatul Crasna 51
•!• I s t o r i e m o de r n ă
DOCUMENTE PRIVIND ACTIVITATEA
DESP ĂRŢĂMÂNTULUI SĂLĂJEAN AL ASTREI
{1912-1918)
IOAN MUSCA
Continuăm publicarea documentelor, privitoare la activitatea Despărţă

mântului Şimleu al Astrei din Sălaj, pentru perioada anilor 1912-1918.
Documentele provin din fondul „Astra" de la Direcţia Judeţeană Sibiu a
Arhivelor Naţionale.
În anul 1912 Adunarea Cercuală Anuală a Despărţământului Şimleu ia
hotărârea dezmembrării acestuia în patru despărţăminte: Şimleu, Jibou, Chioar,
Băseşti 1 • În anul 1914 se va înfiinţa şi Despărţământul Crasna 2 • Pe teritoriul
actual al judeţului Sălaj, în această perioadă, mai activau despărţămintele 3 :
Almaş, Gârbou („Ciachi-Gârbău"), Hida-Huedin, iar localităţile situate în valea
Someşului erau înglobate Despărţământului Dej.
Documentele au fost cuprinse în 18 anexe listate şi transcrise mai jos.
1912
Comitetul Central al Astrei din Sibiu, în şedinţa sa din 5 X 1912, ia act
de înaintarea procesului verbal al Adunării Cercuale a Despărţământului
Şimleu, ţinută la Badon în 23 septembrie 1912; adresele C. C. al Astrei către
Nicolae Nilvan, avocat în Şomcuta mare, Alimpiu Barboloviciu, Şimleu, Vasiliu
.„, Gabriel Cherebeţiu, protopop, Someş Odorhei, Vasiliu Pop, protopop;
procesul verbal al Adunării Cercuale anuale de la Badon; raportul de activitate
al despărţământului prezentat de secretarul Valentin Vicaş 4 (anexa 1).
' Direcţia Judeţeană Sibiu a Arhivelor Naţionale (prescurtat DJAN Sibiu), fond Astra, doc. nr
1514/1912, f. 21-35.
' DJAN Sibiu.fond Astra, doc. nr. 389/1914, f. 1-7.
J I. Musca, în Acta MP., XVIII, 1994, p. 199-504.
• DJAN Sibiu.fond Astra, doc. nr. 1514/1912, f. 21-35.
56 IOAN MUSCA
1913
C. C. al Astrei, în şedinţa din 8 II 1913, ia act de primirea proceselor
verbale ale şedinţelor comitetului cercual al Despărţământului Şimleu din 28
noiembrie şi 5 decembrie 1912; adresa C. C. al Astrei prin care Vasiliu Pop,
directorul despărţământului este încunoştinţat că s-a luat act de procesele
verbale din 28 noiembrie şi 5 decembrie, precum şi de procesul verbal al
adunării cercuale din 14 decembrie 1912; procesele verbale menţionate mai sus 5
(anexa 2).
1913
C. C. al Astrei, în şedinţa sa din 3 V 1913, ia act de primirea procesului
verbal al şedinţei comitetului cercual al Despărţământului Şimleu din 3 aprilie
1913; adresa Astrei din 9 mai 1913 către directorul Despărţământului Şimleu;
procesul verbal al comitetului Despărţământului Şimleu a Astrei din 3 aprilie
1913 6 (anexa 3).
1913, iunie 3. Şimleu Silvaniei.
Nicolae Munthiu, casierul Despărţământului Şimleu, trimite C. C. al
Astrei raportul cu membrii ordinari şi ajutători înscrişi7 (anexa 4).
1913
C. C. al Astrei, în şedinţa din 21 VI 1913, ia act de primirea proceselor
verbale ale comitetului cercual al Despărţământului Şimleu din 8 mai şi 5 iunie
1913; procesele verbale de mai sus8 (anexa 5).
1913
C.C. al Astrei, în şedinţa din 9 VIII 1913, ia act de primirea procesului
verbal al Adunării Cercuale a Despărţământului Şimleu, ţinută în 16 iunie la
Stârciu; oficiul de casă al Asociaţiunii trimite Despărţământului Şimeu un
album al Minervei Cosma; procesul verbal al Adunării Cercuale a
Despărţământului Şimleu din 16 iunie 9 (anexa 6).
1913, august 5. Şimleu
Nicolae Munthiu, casierul Despărţământuui Şimleu, trimite taxa de la
unii membri ai Aociaţiunii 10 (anexa 7).
1913
C. C. al Astrei, în şedinţa sa din 6 XII 1913, ia act de procesele verbale
ale şedinţelor comitetului cercual din 17 septembrie şi 30 octombrie;
corespondenţa Astrei (3 scrisori) cu Andrei Cosma, Matei Moldovan referitoare
5
Idem, doc. nr. 150/1913, f. 78-82v.
6
Idem, doc. nr. 759/1913, f. 74-77.
7
Idem, doc. nr. 1028/1913, f. 73.
B Idem, doc. nr. 104/1913, f. 68-72.
9
Idem, doc. nr. 1367/193, f. 63-67.
0
' Idem, doc. nr. 1418/1913, f. 62.
Documente privind activitatea despărţământului sălăjean al Astrei (1912-1918) 57
la obiectele trimise de Matei Moldovan la expoziţia de la Bucureşti din anul

1906; tabel cu consemnarea adresei expeditorului şi proprietarului obiectelor
trimise Astrei; procesele verbale din 17 septembrie şi 30 octombrie 1913 11
(anexa 8).
1913, Sibiu.
Astra informează că preotul gr. cath Paul Nodiş din Ballahaza (azi, Mal
- sat, corn. Sâg, jud. Sălaj. n. n.) a transpus suma de 50 coroane pentru
întregirea taxei de membru pe viaţă (anexa 9). 12
1913
C. C. a Astrei, în şedinţa sa din 3 I 1914, a luat act de procesele verbale
ale şedinţelor comitetului cercual din 6 noiembrie şi 4 decembrie 1913;
scrisoarea prin care i se aduce la cunoştinţă acest lucru directorului Andrei
Cosma; procesele verbale menţionate mai sus 13 (anexa 10).
1914
C. C. al Astrei, în şedinţa sa din 7 II 1914, ia act de primirea procesului
verbal al şedinţei comitetului cercual din 31 decembrie 1913 şi a informaţiei că
Vasile Pop, directorul despărţământului a încetat din viaţă şi cu substituirea lui
s-a încredinţat Andrei Cosma; procesul verbal al şedinţei comitetului
Despărţământului Şimleu din 31 decembrie 1913 14 (anexa 11).
1914
Consemnarea faptului că Despărţământul Şimleu a înaintat proceul
verbal al şedinţei comitetului cercual din 30 ianuarie 15 (anexa 12).
1914,februarie 11. Şimleu.
Tabel cu membri noului Despărţământ Crasna 16 (anexa 13).
1914.
C. C. al Astrei, în şedinţa
sa din 11 04 1914, ia act de primirea
procesului verbal al şedinţei comitetului despărţământului din 5 martie;
procesul verbal menţionat mai înainte 17 (anexa 14).
1914
C. C. al Astrei, în şedinţa sa din 16.V. 1914, ia act de procesele verbale al
şedinţei comitetului Despărţământului Şimleu din 6 aprilie şi 9 mai; procesele
verbale amintite mai sus 18 (anexa 15).
11
ldem, doc. nr. 1775/1913, f. 48-60v, 89-89v.
12
ldem, doc. nr. 2128/1913, f. 47.
13
Idem, doc. nr. 2146/1913, f. 42-46v.
14
Idem, doc. nr. 89/1914, f. 102-104v.
15
Idem, doc. nr. 335/1914, f. 99.
16
Idem, doc. nr. 389/1914, f. 98-98v.
17
Idem, doc. nr. 722/1914, f. 94-96v.
IR Idem, doc. nr. 1071/1914, f. 90-93v.
58 IOAN MUSCA
1914
C. C. al Astrei, în şedinţa sa din 4 VII 1914, ia act de primirea proceseor
verbale: şedinţei comitetului cercual din 11 iunie şi al adunării cercuale din 16
iunie 1914 ale Despărţământului Şimleu; procesul verbal al şedinţei comitetului
despărţământului din 11 iunie 19 (anexa 16).
1915
Confirmarea primirii taxei de membru ordinar pentru Laurenţiu Sima,
preot în Sâg20 (anexa 17).
1918
Ferparul morţii lui Andrei Cosma, avocat, fost director executiv al
Institutului de Credit şi Economii „Sivania" din Şimleu Silvaniei; scrisoarea de
condoleanţă trimisă văduei Maria Cosma, semnată de Andrei Bârseanu,
preşedintele „Asociaţiunii"; copia telegramei, trimise Insitutului „Silvania" din
Şimleu Silvaniei, la moartea directorului Andrei Cosma, semnată de A.
Bârseanu21 (anexa 18).
DOCUMENTS REGARDING THE ACTIVITY OF THE SALAJ DISTRICT OF

ASTRA (1912-1918)
Summary
In the year 1912 The Annual General Assembly of Simleu District of Astra
makes the decision to divide into the districts of: Şimleu, Jibou, Chioar, Băseşti. In the
year 1914 the Crasna District will be setup. On the current territory of Salaj County, in
the time mentioned in the title, there were also present the districts of: Almaş, Gârbou
("Ciachi-Gârbău@), Hida-Huedin, and the settlements on the Someş Valley were
contained in the District of Dej.
I have selected, in a chronological order, from the archives of "Astra", in the
County Department of National Archives Sibiu, the documents that refer to the activity
of the District of Simleu in 1912-1918.
19
Idem, doc. nr. 1318/1914, f. 85-87.
20
Idem, doc. nr 1162/1915, f. 118.
21
Idem, doc. nr. 1189/1918, f. 107-1 lSv.
ANEXE
1
Nr. 1514/1912
Desp. Şimleu. /f. 21/
Despărţămintele nouă în comit. Selagiu. Şed. 5/X 912 (Dec. 451)
Direcţiunea desp. Şimleu înaintează procesul verbal al adunării cercuale ţinute
în comuna Badon, la 22 Sept. a. c., cu care ocazie d-l Danii) Graur, învăţător, a ţinut o
prelegere poporală despre vierit; s-a decis dismembrarea despărţământului în
următoarele despărţăminte nouă:
1./ Şimleu, compus din comunele aparţinătoare cerc. administrative Şimleu şi Crasna;
2./ Jibou, din comunele aparţinătoare cerc. adm. al Zălaului şi Jiboului; prin urmare şi
teritoriul de peste Meseş;
3./ ChioruL cu comunele din cerc. adm. cu acelaş nume;
4.1 Băseşti. (Sub Codru), cu comunele din cerc. adm. cu. Se ia act Comitetul.
/f. 21 v/ 2./ Gabriel Cherebeţiu, protopop în Odorheiu (Szamosudvarhely), pentru
înfiinţarea desp. Jibou.
3./ Nic. Nilvan, adv. Şomcuta mare, p. înfiinţarea desp. Chioar.
4./ Vasiliu Pop, protopop în Oarţa de jos (Als6-V arca, „.p. Szilagycseh)
/s. s. indescifrabilă/
!f. 22/ 1514-1912 în 11 Oct. 2.
Mult stimate Domnule,
Avem onoare a Vă aduce la cunoştiinţă, că comitetul central, în şedinţa sa
ţinută la 5 crt. a aprobat hotărârea adusă în adunarea desp. Şimleu, ce a fost ţinută în
Badon la 22 Septembrie a. c., prin care vechiul despărţământ al Şimleului, se desface în
următoarele 4 despărţăminte: 1. Şimleu; 2. Jibou; 3. Chior; 4. Băsăşti.
Despărţământul Chior, se va compune din comunele aparţinăloare cercului
administrativ cu acelaşi nume. Cu organizarea acestui nou despărţământ, comitetul
central, va încredinţat pe DVoastră şi Vă roagă, să primiţi această însărcinare,
convocând încă în cursul acestei toamne adunarea de organizare a acestui
despărţământ.
Pentru orientare, vă trimitem în alăturare ./. câteva exemplare de statute
Dsale Dlui Nic. Nilvan, adv. Şomcuta mare
/f. 23/ şi regulamente, în înţelesul cărora, veţi organiza noul despărţământ.
După aceasta, Vă rugăm să primiţi asigurarea distinsei noastre stime. /s./ N.
Bârseanu, prezident /s. indescifrabilă/, secretar.
Exp. 12/X 912 cu statute şi regul. /s./ RS.
!f. 25/ 1514-912 în 11 Octobre 2.
Reverendissime Domnule,
Din încredinţarea comitetului central al Asociaţiunii avem onoare a vă aduce,
cu ocazia retragerii Dvoastre de la conducerea desp. Şimleu, cele mai sincere mulţumite
pentru dragostea ... cu care aţi condus acest despărţământ într-o serie îndelungată de ani.
60 IOAN MUSCA
Dorindu-vă sănătate şi viaţă lungă, ca să vă puteţi bucura /de roadele ?/

frumoasei Dvoastre activităţi, vă rugăm să primiţi asigurarea deplinei noastre stime.
N. Bârseanu, prezident. /s. indescifrabilă/, secretar.
Reverendissimului domn Alimpiu Barbolovici ... Exp. 12/X 912. RS
/f. 26/ 1514-1912 în 11 Octobre
Avem onoare a vă aduce la cunoştinţă, că comitetul central, în şedinţa sa ţinută
în 5 crt. a luat act de procesul verbal al adunării cercuale din Şimleu, ţinută la 22
Septembrie a. c. în comuna Badon. Îndeosebi a aprobat alegerea Dvoastră de director al
desp. Şimleu, cum şi alegerea noului comitet cercual. Mai departe comitetul central a
aprobat hotărârea adunării cercuale de a se desface desp. vechi al Şimleului în
următoarele 4 despărţăminte:
1. Şimleu, compus din comunele cercurilor dministrative Şimleu şi Crasna;
2. Jibou, din comunele aparţinătoare
Dsale, Dlui Vasile ...
/f. 27/ cercurilor administrative ale Zălaului şi Jiboului, prin urmare şi teritoriul de
peste Meseş.
3. Chiorul, cu comunele din cercul administrativ cu acelaş nume;
4. Băseşti (Sub Codru), cu comunele din cercul administrativ cu acelaş nume.
Pentru organizarea desp. Jibou, Chior şi Băseşti s-au numit delegaţi, cărora li s-
au dat toate îndrumările necesare în scopul organizării acelor despărţăminte.
Alăturat sub ./. vă trimitem câteva exemplare de statute şi regulament, cu
invitarea: să stăruiţi ca desp. Dvoastre, acum în cadre ... reduse, să desvolte o activitate
cât mai intensivă pentru cultura poporului nostru din aceste părţi.
Totodată vă rugăm să luaţi în primire de la vechiul comitet cercual arhiva şi
întreaga avere a despărţământului.
După aceste, vă rugăm ...
/s. s. indescifrabile/. Exp. cu statute şi regulamente. 12/X 912. RS.
/f. 28/ 1514-1912 în 11 Oct.
la 5 crt. a aprobat hotărârea adusă în adunarea desp. Şimleu, ce a fost ţinută la Badon la
22 Septembrie a. c., prin care vechiul despărţământ al Şimleului se desface în
următoarele 4 despărţăminte: 1. Şimleu; 2. Jibou; 3. Chior; 4. Băseşti.
Despărţământul Jibou se va compune din comunele aparţinătoare cercului
administrativ al Zălaului şi Jiboului, prin urmare şi teritoriul de peste Meseş.
Cu organizarea acestui nou despărţământ comitetul central va încredinţat pe
Dvoatră.
Dsale Domnului Gabriel Cherebeţiu ...
/f. 29/ ... însă în cursul acestei toamne adunarea de organizare a acestui despărţământ.
Pentru orientare vă trimitem în alăturare ./. câteva exemplare din statute şi
regulamente.
După aceste, vă rugăm, să primiţi asigurarea distinsei noastre stime.
/s. s. indescifrabile/. Ep. 12/X -912 cu statute şi regul. RS.

f. 30/ 1514-1912 în 11 oct. 2
Avem onoare a Vă aduce la cunoştinţă, că comitetul central, în şedinţa sa
ţinută la 5 oct., a aprobat hotărârea luată în adunarea desp. Şimleu, ce a fost ţinută în
Badon la 22 Sept. a. c., prin care, vechiul despărţământ al Şimleului se desface în
următoarele 4 despărţăminte: 1. Şimleu, 2. Jibou, 3. Chior, 4. Băseşti. Despărţământul
Băseşti (sub Codru) se va compune din comunele aparţinătore cercului administrativ
cu acelaşi nume.
Cu organizarea acestui nou despărţământ, comitetul central va încredintat pe
DVoastră şi Vă roagă să primiţi această însărcinare, convocând încă în cursul acestei
... adunarea de organizare a noului despărţământ.
Spre orientare, Vă trimitem în alăturare ./. câteva exemplare din statute şi
regulamente. /s. s. indescifrabile/ president. secretar.
Dsale Dlui Vasiliu Pop, protopop. Exp. 11/X 912 statute şi regul. RS.
/f. 31/ Nr. 1514 - 1912
Proces verbal.
Luat în adunarea cercuală a despărţământului Şimleu al Astrei, tinută la 22
Sept. 1912 în comuna Badon, prezenţi fiind, din partea comitetului dnii: dr. George
Pop, Nicolae Munthiu şi dr. Valer Vicaş, - din părţile mai îndepărtate al
despărţământului Laurenţiu Bran, Teofil Vama, Emil Pocola, Simeon Barboloviciu,
Simeon Filip, Alimp Filip, Danii Graur şi alţi intelectuali, - precum şi număros popor.
Dl. preşedinte substitut dr. George Pop, delegat din partea comitetului spre a
conduce adunarea, printr-un discurs premeditat şi avântat, deschide adunarea şi salută
cordial adunarea cercuală.
Pentru verificarea procesului verbal propune pe dnii: Danii Graur şi Simeon
Barboloviciu. -Se ia spre cunoştinţă.
Revenind la ordinea zilei, provoacă pe secretar a prezinta raportul comitetului
asupra activităţii sale pe anul 1911 - 1912. - secretarul îşi prezintă raportul de sub A. şi
roagă adunarea cercuală a da comitetului absolutoriu obicinuit. Raportul secretariului
să îndrumă la cenzurarea adunării.
Casarul comitetului, în cadrul raportului său, esplică poporului scopul
asociaţiunei şi raportează despre starea casei, având intrate total 415 cor. Restul casei e
acum 295 cor. 12 bani. Prezintă mai departe budgetul anului viitor şi deasemenea să
roagă de absolutor. - Se decide ca la punctul precedent.
La propunerea adunării să aleg comisiunile: pentru 1, cenzurarea raportului
secretarului dnii: Teofil Vama şi Laurenţiu Bran, 2, pentru cenzurarea raportului
casarului dnii: Danii Graur şi Emil Pocola, 3, pentru înscrierea membrilor noi şi
încasarea taxelor dnii: Simeon Barboloviciu şi Simeon Gozman.
Fixarea locului pentru adunarea cercuală a anului viitor - să concrede
comitetului despărţămân tu lui.
Urmând conform convocătorului punct 7„ alegerea comitetului nou al desp.lui
Şimleu al Astrei - preşedintele propune să se aleagă de director al despărţământului
62 IOAN MUSCA
Dnul Vasiliu Pop adv. în Şimleu, de secretar Dl. dr. Valer Vicaş, casar dl. Nicolae
Munthiu şi de bibliotecar dl. dr. Victor Deleu. -se aleg cu aclamaţiuni dnii de mai sus.
Comisia esmisă pentru cenzurarea raportului secretarului îşi prezintă raportul
prin dl. Laurenţiu Bran. Propune adunării, că aflând raportul în ordine să se deie
comitetului absolutoriu obicinuit. Raportu se primeşte.
Comisiunea pentru cenzurarea raportului casarului îşi prezintă raportul prin
dl Emil Pocola, raportând, că starea casei, precum şi actele casei sunt în deplină
consonanţă cu raportul casarului, deci propune a da absolutorul şi propune a se primi
budgetul anului viitor. - Adunarea primeşte propunerea şi dă casarului absolutorul.
Comisiunea esmisă pentru înscrierea membrilor noi şi încasarea taxelor îşi
prezintă raportul prin dl Simeon Barboloviciu, raportând că s-au înscris membri
ajutători - ţărani - 15 şi membri ordinari 4. Total s-a încasat 70 cor. Preşedintele îi
declară de membri ordinari şi ajutători pe membri în- /f. 32/ scrişi şi aduce mulţămită
membrilor.
I se dă loc în ordinea de zi conferinţei poporale a dlui Danii Graur, învăţător în
Ortelec - tractând despre vierit. Adunarea cercuală a ascultat cu viu interes expunerile
clare, ilustrate cu exemple practice al dlui conferenţiar şi a fost felicitat călduros din
partea publicului ascullător.
Preşedintele esprimă mulţămita din partea comitetului pentru conferenţa
ţinută, precum şi pentru generosul dar de IO cor. - taxa conferenţiară - care taxă
conferenţiarul o lasă neredicată în favorul casei despărţământului.
Urmează desbaterea la punctul 10 din convocător: propunerea directă a
comitetului pentru descentralizarea desp. Şimleu al Associaţiunei şi înfiinţarea
despărţămintelor 1. Chior, 2. Jibou, 3. De peste Meseş şi 4. Băseşti /sub Codru/,
tălmăcită prin preşedintele adunării dl dr. George Pop. Dl Nicolae Munthiu, pentru
ştudiarea propunerei din chestiune, propune că să se esmită 2 membri din adunare -
care apoi să prezinte atât pentru descentralizare cât şi pentru înfiinţarea
despărţămintelor amintite un proiect potrivit. Adunarea esmite pe dnii din părţile mai
îndepărtate al despărţământului nostru vast pe Laurenţiu Bran şi Teofil Varna, ca să
prezinte proiectul desmembrării despărţământului. Preşedintele, pentru acest scop,
suspinde adunarea pe IO minute. După redeschiderea adunării dl Laurenţiu Bran,
printr-o expunere bine motivată, că fiind teritoriul despărţământului Şimleu prea vast,
nu să lucrează îndestul pentru înaintarea culturei poporului român, /f. 32v/ şi fiind-că
părţile mărginaşe a desp.lui să substrag cu totul de la orice conlucrare interesul de
obşte: - propune desmembrarea despărţământului Şimleu, rămânând în cercul
activităţii acestuia numai teritoriul pretorial Şimleu şi Crasna, până când celelalte
teritoare pretoriale şi anume: a, a Zălaului să se alieze cu teritoriul pretorial Jibou
formând un desp. separat, b, de peste Meseş - un despărţământ asemenea separat, ori
deoarece acesta teritor - administrative să ţine de Zălau, să se alieze cătră Zălau, c,
Chiorul, cu teritoriul lui administrativ, să formeze un asemenea despărţământ separat,
d, şi în urmă Băseşti /sub Codru/ cu teritoriul lui pretorial - un alt despărţământ.
Propune şi accentuează, că teritoarele despărţămintelor să se formeze după cercurile
administrative pretoriale de mai sus. Propune, că comitetul central al Asociaţiunei şi
culturei poporului Român din Sibiu să recerce pe factorii hotărâtori din cercurile
administrative de mai sus şi să le impuie a-şi înfiinţa separat comitetele lor pentru
despărţămintele nouă. - Adunarea cercuală primeşte întru toate propunerea făcută şi
enunţă hotărârea, că desp. Şimleu al Astrei să descentralizează şi pentru înfiinţare
desp.lor noi, precum şi pentru luarea măsurilor de lipsă susterne procesul verbal
biroului central din Sibiu.
Referitor la punctul ultim al convocătorului: propuneri diverse: dl Nicolae
Munthiu propune, că fiind un op despre vierit al dlui conferenţiar al adunării cercuale
- sub tipar şi conziderând spesele mari ce le are cu tipărirea lui /5000 esemplare/, să se
îndrume comitetul despărţământului, că după apariţia opului de mai sus, să se trimită
un esemplar biroului central de la Sibiu cu rugămintea că autorul opului să fie
împărtăşit din partea comitetului central într-un oarecare ajutor material. -Adunarea
cercuală primeşte propunerea.
Prezentul proces verbal să decide a să verifica în proxima şedinţă a comitetului
despărţământului.
/f. 33/ Nefiind alte agende dl preşedinte încă odată mulţămind publicului pentru
interesul viu ce arată faţă de cultura şi înaintarea poporului român - adunarea cercuală
o închide. D. c. m. s. /s. s./ George Pop, direct al desp. Valer Vicaş, secretar al desp.
/f. 34/ Nr. 1514 - 1912

Onorată adunare generală !
În calitate de secretar al desp. Şimleu al Astrei, am onoare prin aceasta a vă
prezenta raportul meu despre activitatea desp. nostru pe intervalul de gestiune.
Comitetul nostru, de la adunarea cercuală a anului trecut ţinută la 12 julie
1911, în Şimleu, până acum s-a întrunit total în 4 şedinţe.
În şedinţa din 23 ianuar 1912 să alege secretarul nou al despărţământului, în
persoana dlui dr. Valer Vicaş, în locul fostului secretar dl dr. C. Meseşian, care şi-a dat
demisia din postul său, în decursul timpului.
Să dezbate apelul comitetului central referitor la acvirarea membrilor ajutători
ai asociaţiunei, precum şi circulara pentru cursurile analfabeţilor. În urma acestor
recercări comitetul despărţământului a şi luat măsurile de lipsă atât pentru înscrierea
ţăranilor ca membri ajutători, la primul aşezământ al nostru cultural Asociaţiunea, cât
şi referitor la cursurile analfabeţilor, trimiţând liste de subscripţii şi apeluri la
protopopii districtelor şi cerându-le raporturile asupra progresului cursurilor amintite
a analfabeţilor, însă, cu durere trebuie să raportez, că încercarea comitetului spre a
arăta cel mai puţin progres în direcţia asta, a rămas fără nici un rezultat. Factorii
recercaţi a ne da spriginul lor la recercările noastre, nici măcar cu răspuns negativ n-a
învrednicit comitetul despărţământului nostru.
S-au hotărât, tot în şedinţa asta, a cere biroului central completarea bibliotecii
poporale spre a se distribui exemplarele între membri ajutători-între ţărani; dar fiindcă
membri ajutători nu ni s-au înscris anul acesta, numerii bibliotecei poporale în mare
parte au rămas nedistribuiţi, cu care neactivitate, durere, nu ne putem mândri.
Răspândirea acestei biblioteci depinde numai de la cărturarii de la sate, mai ales de la
preoţi şi învăţători, care ar fi datori să esplice poporului scopurile Asociaţiunei şi să-i
64 IOAN MUSCA
îndemne să plătească taxa de membri ajutători în sumă de 2 coroane pe an, în schimbul

cărora fiecare membru primeşte 1O broşuri şi un calin dar pe an. Comitetul în urma
acestora a şi trimis lista de subscripţie cărturărimii de la sate /f. 34v/ prin protopopii
tractelor, dar nici o listă n-a sosit îndărăt la comitet, deci activitatea despărţământului
nostru vast ie egal cu zero. Să vede, că chear teritoriul acesta vast al despărţământului
nostru e cauza la indolenţa noastră fără margini, a tot ce tinde la înaintarea şi
propăşirea culturei poporului român. Asta e un lucru din calea afară trist, cum
înţelegem noi că trebue făcută deşteptarea şi luminarea poporului român.
Tot în şedinţa asta, ca într-alţi ani şi acum s-a cerut de la biroul central a pune
la dispoziţia comitetului despărţământului nostru una sută de coroane pentru ţinerea
prelegerilor poporali. S-a hotărât ţinerea alor zece prelegeri poporale în diferite puncte
geografice a despărţământului nostru vast. Din cele zece prelegeri poporale nu s-au
ţinut numai 3 şi anume în Şulumed, Husmezeu şi Giumelciş, cu delegaţi şi conferenţieri
din centrul desp.lui, celelalte prelegeri au rămas neţinute din indolenţa delegaţilor şi
conferenţierilor, cari s-au avizat din partea comitetului, ca să şi le ţâie în timp potrivit,
dar nici până acum nu s-au ţinut, respective aviz n-au sosit despre ţinerea lor,-
indolenţă pe toată linia!
Ar mai fi de amintit de şedinţele din 18 April şi 3 Mai, în carii abstrăgând de la
unele agende pur interne, s-a schimbat locul unor prelegeri poporale, înlocuindu-să cu
altele. Aşa s-a înlocuit comuna Halmăjd cu Husmezeu, unde delegatul desp.lui Nic.
Munthiu, cu conferenţiarul Nic. Gogan au înfiinţat un conzum cu frumosul obligament
a poporenilor, că toate trebuinţele să şi le câştige de la acest conzum.
În fine, în şedinţa din 30 August, bibliotecarul despărţământului raportează în
legătură cu starea bibliotecei, că cărţile sosite din biroul central s-au espedat
bibliotecilor poporale, ce le avem acuma în număr de 28.- în această şedinţă dl casar al
desp.lui prezintă raţioniul casei desp. raportând, că în decursul anului a intrat total 528
cor. 80 bani, iar restul casei este de 295 cor. 12 bani, prezintă mai departe budgetul
anului viitor, cu care precum şi cu socotelele şi actele casei a fost îndrumat spre
cenzurare la Dvoastră Onor. adunare cercuală.
În şedinţa de mai sus a comitetului s-a stabilit apoi şi programa adunării
cercuale.
/f. 35/ În programa aceasta, în puncul al 10-lea pre cum aţi binevoit a vă
informa din convocătoriul comitetului lansat, s-a luat spre desbatere o chestie f.
arzătoare, o propunere directă a comitetului: descentralizarea desp. Şimleu şi
înfiinţarea desp.lor: Chior, Jibou, de peste Meseş şi Băseşti. Asupra importanţei şi
necesitatei acestui lucru aşa cred, că nu trebuie să inzist mai pe larg.-idea nu e nouă. A
mai fost sulevată în adunările trecute ale despărţământului, dar o atitudine hotărâtă
până acum nu s-a luat în chestia asta. Acum vine comitetul însuşi cu propunerea asta
directă şi roagă adunarea generală a lua o hotărâre definitivă în privinţa asta.
Necesitatea e vădită. Părţile mai mărginaşe ale despărtământului, bazându-se pe aceia,
că în centrul desp.lui să lucrează destul pentru propăşirea culturei poporului, să
substrag cu totul de la orice manifestaţie culturală şi naţională şi nu arată nici un interes
faţă de despărţământul Şimleu, de teritoriul cărei să ţin şi ei- În aşa chip neconlucrând
Documente privind activitatea despărţământului sălăjean al Astrei (1912-191 B) 65
şi nedându-ne ei mâne de ajutor - nici centrul nu poate arăta nici o activitate. Am

ajuns acolo, că desp. nostru atât de vast în şirul activităţii despărţămintelor e numărat
între cele mai de pe urmă despărţăminte. Onorată adunare generală deci, conştie de
însămnătatea acestei propuneri a comitetului va lua hotărârele de lipsă în privinţa
descentralizării!
După acestea îmi ieu voia a vă ruga Onor. adunare generală: binevoiţi, în urma
unei reviziuni amănunţite, a da comitetului nostru absolutoriul obicinuit pe anul
1911/1912.
Badon, la 22 Sept. 1912. /s./ Valentin Vicaş, secretar.
D.J.A.N. Sihiu,fond Astra, doc. nr.1514/1912, f. 21-35.
2.
!f. 78/Nr.150-1913
Direcţiunea desp. Şimleu înaintează procesele verbale ale şedinţelor comit.
cerc. din 28 Nov. şi 5 Dec., în cari s-au luat dispoziţii pentru adunarea cercuală, ţinută
în Şimleu la 14 Dec. 1912, cu care ocazie s-a reconstituit comitetul cercual.
Se ia act. /s. indescifrabilă/. Şed. 8/II-913 (Dec. 65)
/f. 79/ 150-1913 în 5 Martie 3.
Domnule Director,
la 8 Februarie 1913, a luat act de procesele verbale ale şedinţelor comitetului Dvoastre
cercual din 28 Noemvrie şi 5 Decemvrie 1912, cum şi de procesul verbal al adunării
cercuale, ţinute în 14 Decemvrie a tr., aprobând constituirea comitetului Dvoastre
cercual.
Primiţi, vă rugăm, încredinţarea deosebitei noastre stime.
/s. s. indescifrabile/ prezident supl., secretar.
Dale Domnului Vasiliu Pop, directorul desp. Asociaţiunii în Şimleu.
Exp. 6/III 913. RS.
/f. 80/ Nr. 150-1913
Proces verbal
din şedinţa comitetului desp. Şimleu al Astrei, ţinută în edificiul „Silvaniei" la 28 Nov.
1912, prezenţa fiind dir. desp. Vasiliu Pap, Andreiu Cosma, Aug. Mărcuş, dr. Victor
Deleu.
1. Preşed. resp. dir. desp. deschide şedinţa.
2. Secretariul ceteşte scripta comitetului central, în sensul căreia se îndrumă
directorul desp.lui a prelua archiva comitetului vechi şi a casei. - Dir. desp.lui face
propunerea, că în 5 Dec. pe şedinţa următoare atât secretariul, cât şi casariul desp.lui
să-şi deie raportul, unul despre archiva, celălalt despre starea casei, tot asemenea şi
bibliotecariul să-şi facă raportul. -Se primeşte.
Tot dl dir. Vasiliu Pop predă, că membri comitetului din procesele verbale
anteriore nu să pot constata, deci în vederea acesteia deoarece şi cercul
despărţământului vechi s-a desfinţat, propune, că pentru organizarea nouă definitivă a
66 IOAN MUSCA
comitetului să se ţină o adunare cercuală estraordinară, cu a cărei convocare să se

concreadă prezidiul. Terminul adunării cercuale îl propune pe 14 ianuar /nou/ 1913. -
Comitetul primeşte propunerea, stabilind programa adunării în următoarele: 1.
Deschiderea şedinţei. 2. Raportul directorului desp.lui asupra desfiinţării desp. Şimleu
în despărţămintele: Şimleu, Chior, Jibou şi de sub Codru şi reducerea activităţii
comitetului asupra comunelor a cercurilor administrative Şimleu şi Crasna. 3.
Organizarea despărţământului redus şi alegerea comitetului nou. /f. 80v/ 4. Esmiterea
unei comisiuni pentru conscrierea membrilor. 5. Eventualele propuneri. 6. Închiderea
şedinţei. Hotărăşte comitetul a publica programa convocatorului în ziarul „Românul" şi
„Gazeta învăţătorilor".
Dl dr. Victor Deleu anunţă, că a ţinut o conferinţă poporală în 3 Novembrie în
comuna Pria tractând despre testamente. -Se ia la cunoştinţă.
Nefiind alte obiecte de dezbătut, şedinţa să ridică. D. m. s.
/s. s./ Vasiliu Pop, dir. desp. dr. V. Vicaş, secretar.
Proces verbal
luat în şedinţa comitetului desp. Şimleu al Astrei în 5 Dec. 1912, prezenţi fiind dl
Vasiliu Pop, prezid., Andreiu Cosma, Nicolae Munthiu şi dr. Victor Deleu.
După deschiderea şedinţei notar ad hoc să roagă dl dr. Victor Deleu. Primeşte.
Să ceteşte procesul verbal din şedinţa trecută. Să verifică.
Secretarul raportează, că toate actele şi protocoalele proceselor verbali de la
1894 începând, îi sunt la mână şi să păstrează în archivă. - Să ia spre cunoştinţă, să
observă că despărţământul s-a înfiinţat în 1867-68 şi actele de atunci până la 1894
lipsesc, să roagă dl director să cerce după acte la fostul director şi de nu să află, să facă
istoricul despărţământului până la 1894, după informaţiunile câştigate de la aceia cari
au avut rol în conducerea despărţământului.
Raportul casariului despre starea casei: ca la adunarea generală. Se ia la
cunoştinţă.
Bibliotecariul asemenea îşi prezintă raportul său. Se ia la cunoştinţă.
Nefiind alte obiecte - şedinţa se ridică. D. c. m.
/s. s./ Vasiliu Pop, dir. desp. dr. V. Vicaş, secretar.
/f.82/Nr.150-1913
Proces verbal
luat în adunarea cercuală extraordinară ţinută în casina romana m 14 Dec. 1913,
prezenţi fiind dnii: Vasiliu Pop, Simeon Pintea, dr. Victor Deleu, Nicolae Munthiu, dr.
Augustin Pintea, Ioan P. Lazăr, Domiţian Cupşa, Octavian Başti, Simeon Oros, Vasiliu
Câmpean, Petru Siriag, Leontin Filip, Nicolae Gogan şi dr. Valer Vicaş.
Dl prezident constatând, că conform recerinţelor statutelor sunt deja
coadunaţi 12 membri şi prin urmare pot aduce deciziuni valide, deschide adunarea,
salută cordial adunarea număroasă şi-i cere publicului coadunat şi comitetului nou ce
să va alege sprijinul său în conducerea grea a afacerilor despărţământului. -Vorbirea
prezidentului e primită cu vii aclamaţiuni.
Directorul despărţământului raportează, că hotărârile adunărei cercuale din
Badon referitor la desmembrarea desp. Şimleu şi înfiinţarea mai multor depărţăminte -
sunt primite din partea comitetului central din Sibiu şi că în urma desfiinţării despărţ.
vechiu Şimleu, membri vechi ai comitetului trecând în despărţămintele nouă, au sistat

de a mai fi membri în comitetul desp. nostru, deci este lipsă a întregi, resp. a alege un
comitet nou. Raportează mai departe că desp.lui Şimleu cu 35 comune şi a Crasnei cu
34 comune, total 69. - Raportul să ia la cunoştinţă.
Dir. desp. propune, că în comitet, conform statutelor să se aleagă 4 membri,
toţi din centrul desp. lui. Dnii Ioan P. Lazar şi dr. Victor Deleu propun, că dintre cei 4
membri să fie cel pufin 2 membri externi - din provincie. să propun de membri în
comitet Simeon Pintea, Graţian Flonta, preoţi, dr. Coriolan Meseşian şi dr. Victor
Deleu, de casar Nicolae Munthiu, de notar dr. Valer Vicaş. - Propunerea se primeşte cu
unanimitate şi dnii de mai sus enunţaţi de aleşi membri în comitetul desp. Şimleu, resp.
de casar şi notar, iar notariul să roagă de a aduce susnumiţilor, /f. 82v/ cari nu au fost
de faţă, această alegere a lor, la cunoştinţă.
Casariul Nicolae Munthiu raportează, că cu prilejul acestei adunări sau înscris
4 membri ordinari noi în persoana dnilor Simeon Pintea, Petru Şiriag, Vasiliu Cîmpan
şi Domiţian Cupşa, şi că de la aceşti membri a încasat 30 cor.
Propuneri eventuale nefiind, adunarea să închide. D. c. m.
/s. s/ Vasiliu Popp, dir. desp. d V. Vicaş, notar.
D.J.A.N. Sihiu,fond Astra, doc. nr. 150/1913, f. 78-82v.
3.
!f. 74/Nr. 759-1913
Direcţiunea desp. Şimleu înaintează procesul verbal al şed. comit. cercual din 3
April 1913, din care resuită că s-au ţinut 6 prelegeri poporale. Desp. cere cărfi pentru a
se distribui între popor cu ocazia prelegerilor poporale. - Se ia act. Şi se dăruiesc 100 de
broşuri dintre publicaţiunile poporale de cari dispune Asociaţiunea. /s. indescifrabilă/.
Şed. 3/V 913 (Dec. 207)
!f. 75/ 759- 1913 în 9 Maiu 3.
Domnule Director,
Avem onoare a vă aduce la cunoştinţă, că comitetul central în şedinţa sa ţinută
la 3 I. c., a luat act de procesul verbal al şedinţei comitetului Dvoastre cercual din 3
Aprilie a. c. şi vă dărueşte I 00 ex. diferite cărţi poporale pentru ca să le distribuiţi cu
ocazia prelegerilor ce le veţi ţinea în comunele de pe teri torul despărţământului. Cărţile
vi s-a expediat.
Primiţi, vă rugăm, espresia distinsei noastre stime.
/s. s. indescifrabile/ prezident supl. secretar.
Dlui ... Papp... Exp. 12/V 913
/f. 76/ 759-1913
Proces verbal
luat în şedinţa comitetului desp. Şimleu al Astrei la 3 April 1913, în localitatea
institutului „Silvania", prezenţi fiind: Dnii Vasiliu Pop, dir. desp., dl Andrei Cozma, dr.
Victor Deleu, Nicolae Munthiu şi dr. Valer Vicaş.
68 IOAN MUSCA
Directorul despărţământului deschide şedinţa. Notariul desp.lui ceteşte

procesul verbal luat în adunarea cercuală extraordinară ţinută la 14 Januar 1913. - Se ia
la cunoştinţă.
Notariul ceteşte circulara 2044/1912 a comitetului central şi în legătură cu asta
raportează, că de la şedinţa din urmă a comitetului s-au ţinut 4 prelegeri poporale
foarte reuşite; în 6 Jan. în comuna Bobota, prelegând dr. Romul Moldovan despre
beserică şi şcoală, arătând însămnătatea istorică acestor două instituţiuni pentru
neamul nostru, a arătat pe larg foloasele culturei, etc. Delegat a fost Valentin Copos.
În 23 Faur, în comunele Drighiu şi Halmăşd a ţinut 2 prelegeri pop. dr. Victor
Deleu despre înfiinţarea şi scopul Asociaţiunei şi despre testamentele verbale, ca cele
mai potrivite poporului nostru de la sate. Dl Nicolae Munthiu a îndemnat poporul a să
înscrie de membri ajutători, arătând avantagele ce provin din asta. Ca delegat în ambele
locuri a fost dr. Valer Vicaş. În 30 Martie s-a ţinut prelegere în comuna Siciu. Dr.
Victor Deleu şi Nicolae Munthiu în sensul de mai sus.
Notarul ceteşte mai departe scripta corn. central 150/1913 şi 259/1913. -Prima
se ia la cunoştinţă, referitor la a doua să constată că compunere unei consemnări a
membrilor trecuţi /f. 76v/ în desp. Jibou e superfluă, deoarece membri acestui
despărţământ reies din lista membrilor publicaţi în Transilvania.
Dl dr. Victor Deleu predă, că în legătură cu prelegerile poporale s-a simţit lipsa
cărţilor de cetit, ce cu aceste ocaziuni să distribuiesc poporului. Propune deci, că pentru
reuşita mai bună a prelegerilor poporale - ce se vor ţinea în număr posibil de multe în
primăvara asta - să cerem de la comitetul central cărţi pentru acest scop. -Comitetul
desp.lui primeşte propunerea cu rugarea, că comitetul central să ne Lrimită cărţi şi de
prelegători permanenţi să dezignează: dr. Victor Deleu, Nicolae Munthiu, dr. Valer
Vicaş şi dr. Augusti Pintea.
La propunerea fixării terminului adunării cercuale, precum şi a locului să
decide ziua de 17 iunie s. n. (ziua a 3-a de Rusalii) în comuna de sub Meseş - Stârciu.
Dl Andrei Cozma propune, că la adunarea cercuală, ce să va ţinea în Stârciu, să
se facă espoziţie de vite (viţei), pânză şi ţesături naţionale. Spre acest scop dl Andrei
Cozma pune la dispoziţie 2 premii câte de 20 cor., unul pentru cel mai frumos viţel,
altul pentru cea mai frumoasă grădină de legume. „Silvania" un premiu de 20 cor.
pentru cel mai frumos viţel şi dl Vasiliu Pop, dir. desp.lui un premiu de 10 cor. pentru
cea mai frumoasă pânză şi ţesătură naţională.
/f. 77I Dl Andrei Cozma propune, că cu comanda dulapurilor pentru
bibliotecile poporale să se concreadă dnii bibliotecari şi casar şi deocamdată numai
unul să se comande. -Se primeşte.
Propune mai departe, că pe adunarea cercuală, pentru a să distribui între
popor să se comande 100 bucăţi cărţi de rugăciuni. -Să primeşte.
Nefiind alte obiecte de desbătut, şedinţa să ridică. D. c. m. s.
/s. s./ Vasiliu Papp, direct.desp. Dr. Valer Vicaş, notar. .
D.J.A.N. Sibiu,fond Astra, doc. nr. 759/1913, f. 74-77.
4.
/f. 73/ Nr. 1028-1913
Onorat comitet central!
Am onoare a Vă raporta, că au intrat între membrii Astrei următorii membrii
ordinari noi solvind taxa de membru pe anul 1912/1913:
Domiţian Cupşa, preot gr. cal. Parez, p. Lezsmer.
Simion Pintea, preot gr. cat. Gyiimelceszcs, apoi a solvit taxa pe anul
1912/1913 membrul vechiu dr. Augustin Pintea.
În fine s-au înscris de membrii ajutători următorii 3 ţărani, rugându-să de
broşurile, ce să trimit la membrii ajutători.
Din suma totală încasată de la membrii ... K 36. detrăgând 20 % pentru
despărţământ „ „ „ „ „ „ „ . „ „ „ . „ „ „ . „ „ . „ „ „ „ „ „ „ . „ „ 7.20 restu de K 28. 80 îl trimit cu
asemnat poştal.
Şimleu în 3 Junie 1913. Cu deosebită stimă, /ss./ Nicolau Munthiu, casarul
desp. Şimleu.
Membrii ajutători sunt următorii: Boha Aurel, econom, Bagolyfalu u. p.
Krasznahorvath, Zahorte Toader junior, Bagolyfalu, u. p. Krasnahorvath, Carabă
Nicolae, Paliczka u. p. Krasznahorvath.
(Am estras membrii ajutători. 6/VI 1913. /ss. indescifrabil!).

D.J.A.N. Sibiu.fond Astra, doc. nr. 1028/1913, f. 73.
5.
/f. 68/ Nr. 1104-1913
Direcţiunea desp. Şimleu înaintează procesele verbale ale şedinţelor
comitetului cercual din 8 mai şi 5 iunie a. c. în cari s-au luat dispoziţii pentru ţinerea
adunării cercuale.
Din raportul bibliotecarului rezultă că desp. are 22 biblioteci poporale.
Comitetul cercual raportează că pe teritoriul desp., până acum, sunt 4 însoţiri şi anume
în Giurtelec, Agriş, Hidig şi Sig. Chestiunea cooperativelor se va discuta şi în adunarea
cercuală, fiind pusă la ordinea zilei. Se ia act. /ss. indescifrabilă/. Şed. 21/Vl-913.
(Dec. 271 ).
/f. 70/Nr.1104-1913
Proces verbal
luat în şedinţa comitetului desp. Şimleu al Aocia\iunei la 8 mai 1913, în localitatea
institutului Silvania, prezenţi fiind Dni: Vas. Pop, dir. desp.lui, Andrei Cozma, Florian
Cocian, dr. Victor Deleu, Nicolae Munthiu şi dr. Valer Vicaş.
Directorul desp.lui deschide şedinţa.
Secretariul ceteşte procesul verbal al şedinţei din 3 April 1913. Se verifică.
Ceteşte rescripta preotului din Stârciu, care din mai multe puncte de vedere
dificultează terminul adunărei cercuale stabilit din partea comitetului.
Referitor la fixarea terminului adunărei cercuale dl Andrei Cozma propune, că
comitetul însuşi prin 2-ri 3 membrii a sei să se pună în conţelegere directă cu preotul
70 IOAN MUSCA
Vasiliu Sabo şi alte persoane din Stîrciu şi să meargă la faţa locului, de a să informa
despre toate şi la urmă apoi să raporteze comitetului despre toate. - Propunerea se
primeşte şi este rugat dl Vas. Pop, director desp.lui şi dl dr. Victor Deleu, că în 11 Maiu
mărgând la Stîrciu, să se informeze despre toate şi să ieie măsurele de lipsă în ce
priveşte aranjarea expoziţiei, banchetul, încvartirarea, etc. şi mai ales să stabilească în
coînţelegere cu preotul local terminul adunărei cercuale.
Nefiind alte /puncte de/ obiecte de pertractat, şedinţa să ridică. D.c.m.s. /s.s./
Vasilie Pop, dir. desp. D. Valer Vicaş, secretar.
/f. 70 v./ 1104-913
Proces verbal,
luat în şedinţa comitetului desp. Şimleu la 5 Iunie, prezenţi fiind dl director al desp.lui
Vasiliu Pop, dni: Andrei Cozma, dr. Victor Deleu, Nicolae Munthiu şi dr. V. Vicaş.
Secretariul ceteşte procesul verbal al şedinţei din 8 Maiu. Se verifică.
Secretariul raportează, că conform hotărârei şedinţei anterioare s-au luat
dispoziţiile necesare în ce priveşte aranjarea expoziţiei, oferindu-să de a lua asupră-şi
inimosul preot local Vasiliu Sabou. Ziua adunărei cercuale s-a fixat în coînţelegere cu
preotul local pe 16 Iunie. Cu ocaziunea asta de conferenţiar s-a angajat dl Lazar Maior,
conferind despre creşterea vitelor. Să ia la cunoştinţă şi secretariul este îndrumat a
publica în ziare convocatorul adunărei cercuale, precum a anunţa adunarea şi oficiilor
administrative competente.
Casarul desp.lui îşi înaintează raportul său general în următoarele: Cu finea
anului a avut - a. în casă numărar ............................................................... 295 cor. 12 fiii.
b. cu întratele în decursul anului suma
s-a ridicat la ........................................................................... 437 " 70 "
c. eşitele au fost în decursul anului .................................... 329 " 08 "
d. rest de casă este deci ........................................................ 108 " 62 "
Îşi prezintă preliminariul budgetului anului viitor în următoarele:
a. casa ..................................................................................... 108 cor. 62 bani
b. de la comit. centr. pentru ţinerea preleg. poporale ..... 100 "
c. eventuale ajutoare ............................................................ 50
d. 20% din taxele membrilor care vor încurge ................ 3
Total 288 " 62 bani
Raportul casariului, precum şi preliminariul budgetului şi să îndrumă la
cenzurarea adunărei cercuală a des.lui
/f. 72/ 3. Raportul casariului şi bibliotecariului.
4. Esmiterea unei comisiuni pentru cenzurarea rapoartelor amintite p. 2.3.
5. Constituirea unui juriu pentru judecarea premiilor destinate pentru a. cel
mai bun viţel /2 premii/. b. cea mai bine cultivaată grădină şic. cea mai fină pânză.
6. Înfiinţarea agenturilor comunale.
7. Înfiinţarea însoţirilor săteşti.
8. Eventuale propuneri.
Notariul desp.lui raportează, că teologii români din Gherla în societatea lor

bis.-literară Alexi Şincai au adus deciziunea salutară, de a ţinea în timpul vacanţei de
vară prelegeri şi conferinţe poporale. S-au anunţat doi tineri: Aurel Ghilea şi Aurel
Coza cu subiectul a. ,,Însămnătatea învăţăturei", b. „Depre limbă", c. „Păziţi-vă legea",
d. „Limba, cartea, cântecele, datenele, şi portul", ca să-şi ţină conferinţele în comunele
Pria, Cizer, Şeredeiu, Căţălul românec, Pericei, Bănişor, Sig şi Mal în 6. 7. 12. 13. şi 15
Julie.s. n. Cu laudă protocolară să ia la cunoştinţă.
Notariul mai raportează, că în 11 Maiu în comuna Horez s-a ţinut o prelegere
poporală, fiind ca conferenţiar dl dr. Victor Deleu, ca delegaţi dni Nic. Munthiu şi Jr.
Valer Vi.caş.
Nefiind alte obiecte de dezbătut, şedinţa să ridică. D. c. m. s.
/s.s./ Vasilie Papp, dir. desp. D Valer Vicaş, notar desp.
D.J.A.N. Sibiu,fond Astra, doc. nr. 1104, f. 68-72
6.
/f.63/Nr.1367-1913
Direqiunea desp. Şimleu înaintează procesul verbal al adunării cercuale, ţinută
în 16 Iunie a. c. în comuna Stârciu, cu care ocazie s-a constatat că despărţământul a
desfăşurat o activitate frumoasă. Din prilejul adunării cercuale s-a aranjat o expoziţie de
viţei şi una de ţesături, împărţindu-se premii în suma de K. 50; s-au mai împărţit patru
premii în sumă de K. 14.60 pentru cele mai frumoase grădini de legume. Desp. cere
modele de cusături şi ţesături, ca să le răspândească printre ţărance.
Se ia act. Se dăruieşte un album de M. Cosma, invitându-se desp. să adune
modelele de ţesături şi cusături ce se găsec în acel ţinut şi să le trimită muzeului. /s.s.
indecifrabilă/. Şed. 9/VIII 913. (Dec. 356).
/f. 64/Nr. 1367-1913
Oficiului de cassă al Asociaţi unii, Loco.
Conform deciziunii comitetului nostru central din şedinţa de la 9 August a. c.
Nr. 356, oficiul de cassă este autorizat să trimită, în contul Asociaţi.unii, un album de d.
Minerva Cosma pe seama despărţământului Şimleu. /L. s. ss. indecifrabile/ prezident.
secretar. Exp. 28 VIII 913. Rs.
/f. 65/ 1367-1913
Domnule Director,
Avem onoare a vă aduce la cunoştinţă că comitetul nostru central, în şedinţa sa
ţinută la 8 crt., a lual act de procesul verbal al adunării. cercuale a despărţământului
Dvoastre, ţinută în comuna Stârciu la I O Iunie a. c.
Totodată comitetul central dăruieşte desp. „Şimleu" un album de M. Cosma,
cu invitarea ca despărţământul să adune modelele de ţesături şi cusături, ce se găsesc în
acel ţinut şi să le trimită muzeului „Asociaţi.unii". Albumul se trimite separat.
Primiţi, Vă rugăm, încredinţarea deosebitei nostre stime.
/s.s./ A. Bârseanu, prezident. Oct. Tăslăuanu, secretar.
DSale Dlui Vasile Pop, dir. desp. Şimleu.
72 IOAN MUSCA
/f. 66/Nr. 1367-1913

Proces verbal
luat în adunarea cercuală a desp. Şimleu, ţinută la 16 Iunie 1913 în comuna Stîrciu,
prezenţi fiind membrii din comitet, un număr imens (1000 - 1500) de popor din loc şi
jur şi public inteligent.
Dl dr. Victor Deleu ca prezident delegat în cuvântul său de deschidere arată
originea şi scopul Asociaţiunei, scoate în relief românismul, omul român cu obiceiurile
lui în păstrarea naţionalităţii noastre şi salută cu entuziasm adunarea.
Secretariul raportează despre activitatea comitetului. -Raportul se îndrumă
spre cenzurarea adunărei cercuale.
Casariul îşi înaintează raportul său despre starea casei şi îndeamnă poporul să
sprijinească acest aşezământ şi să se înscrie ca membrii ajutători. Se decide ca mai sus.
La propunerea dlui Nic. Munthiu adun. cerc. alege comisiile: pentru 1.
cenzurarea raportului secretariului: dnii Craţian Flonta, dr. Val. Dragoş, 2. cenzurarea
rap. casariului:dnii dr. Aug. Pintea şi Teodor Vaida, 3. înscrierea membrilor ordinari şi
ajutători: dnii Ion Oltean, Nic. Căprar, 4. În juriu pentru premierea viţeilor dnii: Lazar
Maior, Teodor Vaida, Teodor Torje, Alexa Cadar şi Petru Coca, b., ţesături: dnele
Regina Vaida, Olivia dr. Deleu, Cornelia Maior şi dnul Vasiliu Szabo, c. legumărit:
dnele: Sabina Munthiu, Eugenia dr. Pintea, dna Oltean, dnii Lazar Maior şi Vailiu
Szabo. Se primeşte.
Prezidentul adunărei, în vreme ce comisiile îşi fac cenzurarea, suspendează
adunarea cercuală pe un interval oarecare.
Redeschizându-se adunarea, dl dr. Valentin Dragoş raportează în numele
comisiunei cenzurătoaare a raportului secretariului, că despărţământul şi comitetul a
desfăşurat o activitate frumoasă şi propune a da comitetului absolutoriul şi mulţămită.
Se primeşte.
/f. 66 v./ Dl Teodor Vaida ca referentul comisiei pentru cenzurarea raportului
casariului raportează.că raportul casariului e în ordine şi în consonanţă cu cele predate,
propune absolutor. Se primeşte.
Comisia pentru înscrierea membrilor noi şi ajutători în persoana dlui Ioan
Oltean îşi prezintă raportul - relatând, că s-au înscris membrii ajutători 11, iar de
membrii ordinari 4. Să ia la cunoştinţă.
Dl Graţian Flonta propune, că cărţile membrior ajutători ce să vor primi de la
comitetul central să se trimită direct la adresa preotului şi nu pe adrese separate,
deoarece acestea de obicei să perd la poşlă ori pe drum şi membrii ajutători nu-şi
primesc cărţile lor. Se primeşte.
Dl Nic. Munthiu în numele juriului esmis pentru a. premiarea vişeilor propune
a face 4 premii şi anume I-ul premiu lui Peşteleu Vie. de 15 cor., II. Ilie Culcear, 5 cor.,
III. Pavel Farcaş, 5 cor. şi IV. Torje Vila a Mitrului, 5 cor. Să primeşte şi indivizilor sus
amintiţi să distribuie premiile.
b. pentru premiarea ţesăturilor propune a se face 5 premii, I-ul de 10 cor. la
Piscaş Veronică şi 4 premii de câte 5 cor. la Torje Magdalenă, Pintea Rafila, Zanga
Maria şi Colcer Veronica - carii premii s-au făcut prin colecta damelor de faşă în
decursul adunărei cercuale. Se primeşte şi premiile se distribuiesc momentan.
c. pentru premiarea grădinelor cu legume, propune a să face 4 premii, I de 6
cor. lui Costişor Floare, II. Fizeşan Mihaiu de 4 cor. 60 bani, Şerban Maria, 2 cor., Torja
Miron, 2 cor. Să primeşte şi să distribuiesc premiile.
Dl dr. Valentin Dragoş propune, că în loc de a emite prelegători din centre, să
ţină prelegeri poporale conducătorii locali şi taxa de I O cor. să se întrebuinţeze pentru
procurarea cărţilor poporali, carii să le împartă între popor prelegătoru. Să primeşte.
/f. 67/ Dna Olivia dr. Deleu propune, a cere de la centru modele de \esături
(albumul Cosma), ca trimiţându-le desp. nostru la Dnele preotese - să arete ţărencelor
modele necunoscute pe la noi. Să primeşte.
După aceste prezidentul, cu o vorbire scurtă, declară adunrea cercuală de
închisă. D. c. m. s. Dr. Victor Deleu m.s., prezident. Dr. Valer Vicaş, m.s., notar.
D.J.A.N. Sihiu,fond Astra, doc. nr. 1367/1913, f. 63-67.
7.
/f. 62/ Nr. 1418 - 1913 Şimleu
Asociaţiunea pentru Literatura Română şi Cultura Pop. Rom.
On. Comitet Central!
Am onoare a Vă trimite taxa de la următorii membrii ai Asociaţiunei şi anume
de la membrii ordinari:
Dr. Augustin Pintea, advocat, Crasna .......................................... K 10.--
Dr. Valentin Dragoş, preot, Pecsely u. p. Kraszna ..................... K. 10.--
Graţian Flonta, preot, Căţelul rom ............................................... " 10.--
Ilie Călăuz, preot, Krazna .............................................................. " I 0.--
Nicolau Munthiu, secret. de bancă, Şimleu ................................. 10.--
membrii ajutători:
Filep George, notar cercul, Bogdanhaza, Kraszna ..................... " 5.--
Paşca Zahorte, econom, Bagolyfalu, u. p. " ....................... " 2.--
Văsălică Lucaciu, econom, Paliczka, ....................... " 2.--
Teodor Chiba, econom, ........................ " 2.--
Petru Popuţa, Bogdan haza per" ....................... " 2.--
Mitru Colcer, .......................... " 2.--
Niculae Peşteleu, " .......................... " 2.--
Niculae Ilonţa, primar, Şereden, per Kr. Horvat. ........................ " 2.--
Petru Coca, econom, Perje u. p. Cizer ......................................... " 2.--
laolaltă deci ...................... K. 71.--
din care sustrăgând 20 % .............................................................................. " 14.20
cu mandat poştal ............................................................................................ " 56.80
Rugându-Vă să binevoiţi a trimite membrilor ajutători volumele din biblioteca
poporală, sămnez cu deosebită stimă /s.s/ Nicolau Munthiu, casarul desp. Şimleu 5/8
1913.
74 IOAN MUSCA
Am estras membrii ajut. 9/VIII 1913 /s. indescifrabilă/

Confirmarea prezidială şi biletele de legitimare au fost expediate în 12/IX 913
/s.s./ A. Bărseanu. RSimu.
D.J.A.N. Sibiu,fond Astra, doc. nr. 1418/1913, f. 62.
8.
/f.48/Nr.1775-1913
Direcţiunea desp. Şimleu înaintează: I procesul verbal al şed. comit. cerc. din
17 sept. a. c., în care a decis ca din cercul pretorial Crasna să înfiinţeze un nou
despărţământ. Pe teritoriul desp. s-au ţinut mai multe conferinţe şi prelegeri.
II. procesul verbal al şed. comit. cerc. din 30 octomvrie a. c. în care comitetul
central cere să se înapoieze părintelui Matei Moldovan din M. Szt-Gyorgy (comit.
Clujului) obiectele ce s-au trimis pe adresa dlui dr. C. Diaconovich în Sibiu, pentru
„expoziţia generală română din Bucureşti 1906"; în caz contrar proprietarul lor va face
proces de despăgubire Asociaţiunii.
ad. I. Se ia act cu aprobare despre înfiinţarea noului despărţământ Crasna şi cu
convocarea şi conducerea adunării de constituire se încredinţează directorul desp.
Şimleu.
ad. II. Se decide ca să i se comunice d-lui Moldovan lista obiectelor găsite în
Muzeu şi va fi rugat să le doneze, dacă nu doreşte să i se înapoieze. /s. s. indescifrabilă/.
Şed. 6/XIl-912. (Dec. 563). Desp. Şimleu. Obiectele trimise pentru Muzeu şi
(pierdute)?
/f.49/1775-1913 în91an. 4
Mult stimate Domnule Director,
Conform informaţiunilor date de DVoastră în şedinţa comitetului cercual al
despărţământului Şimleu din 30 Octomvrie 1913 ... adresat părintelui Mateiu
Moldovan ... M. Szt. Gyorgy (comitatul Clujului), ... desluşiri cu privire la obiectele
trimise de dânsul pentru expoziţia ... 1906 în Bucureşti. Epistola alăturată aici, ni s-a
returnat de la poştă. Vă o trimitem deci DVoastre cu rugarea să binevoiţi a o trimite la
destinaţie.
Primiţi, Vă rugăm, încredinţarea deosebitei noastre stime. /s. s./ A. Bârseanu,
prezident.
DSale Domnului Andreiu Cosma, dir. instit. „Silvania", membru în comitet.
desp. Şimleu.
Exp. 9/1-914. Cu ... Mateiu Moldovan.
/f. 51 I
/L. S./ ASOCIAŢIUNEA PENTRU LITERATURA ROMÂNĂ ŞI CULTURA
POPORULUI ROMÂN.
Nr.1775/19113 Sibiu,înSlan.1914
Conform informaţiunilor ce ni le-aţi fost dat în procesul verbal al şedinţei
comitetului Dvoastre cercual din 30 Octomvrie 1913, ne-am adresat părintelui Matei
Moldovan în M. Szt. Gyorgy (comitatul Clujului). Epistola, trimisă recomandat, ni s-a
returnat de la poştă. Vi-o trimitem deci DVoastre, cu rugarea să binevoiţi a o trimite la

destinaţie.
Primiţi, Vă rugăm, încredinţarea deosebitei noastre stime.
/L. Sf /s. s.! N. Bârseanu, prezident.
DSale, Domnului Vasiliu Pop, dir. desp. „Asociaţiunii" în Şimleu.
!f. 53/ 1775-1913 în 27 Dec. 3.
Domnule Director,
Avem onoare a Vă aduce la cunoştinţă, că comitetul nostru central, în şedinţa
sa ţinută la 6 1.c., a luat act de procesele verbale ale şedinţelor comitetului DVoastre
cercual din 17 Septemvrie şi 30 Octomvrie a. c.
Îndeosebi a aprobat hotărârea cu privire la înfiinţarea desp. „Crasna", care se
va compune din comunele aparţinătoare cercului pretorial Crasna.
Cu convocarea şi conducerea adunării de constituire a acestui despărţământ
comitetul central Vă încredinţează pe Dvoastră şi vă roagă, domnule director, să
binevoiţi a primi această încredin ...
DSale Domnului Vasiliu Pop, directorul desp ....
!f. 54/ ...
Alăturat sub ./. avem onoare a vă trimite câte un ex. din statutele şi
regulamentele „Asociaţiunii", din cari să luaţi informaţiunile necesare referitor la
constituirea despărţământului Crasna.
Cu privire la obiectele trimise de la dl preot Matei Moldovan pentru expoziţia
de Bucureşti, avem onoare a vă aduce la cunoştinţă, că comitetul central s-a adresat
proprietarului acelor obiecte, cu rugarea să le dăruiască pe seama Muzeului
„Asociaţiunii".
!s. s./ P. Cosma, prezident ...
/f.55/1775-1913 în27Dec. 3.
Sesizaţi, că, în urma multelor lucrări ce le reclamă aranjarea unei expoziţii şi
mai ales când trimiterea obiectelor are să se facă în altă ţară, cum a fost cazul şi cu
expoziţia din Bucureşti din anul 1906, ne-a scăpat din vedere să vă mulţumim pentru
lăudabilul interes dovedit de Dvoastră prin ... frumoasei colecţii de obiecte ... expoziţiei
susnumite.
Venim, deci acum, să reparăm greşala făcută şi să vă mulţumim pentru
trimiterea preţioasei colecţii ... expoziţiei din Bucureşti.
Totodată ne luăm voie a Vă ruga din încredinţarea comitetului nostru
DSale domnului Matei Moldovan, preot în ...
!f. 56/ central, să binevoiţi a dărui aceste obiecte Muzeului „Aociaţiunii", făcând prin
această donaţiune un preţios serviciu acestei instituţii naţionale, care se poate completa
prin astfel de acte generoase.
Sperând, că veţi satisface cererea comitetului central, Vă mulţumim încă o dată
şi vă rugăm să primiţi încredinţarea deosebitei noastre stime.
/s. s./ P. Cosma, prezident ... Oct. ...
76 IOAN MUSCA
!f. 57v/ 1775-1913 Consemnarea

Nr. Nr. Numele şi adresa Numele şi adresa
curent înregi trimiţătorului proprietarului
strării
1. Dr. Victor Deleu, Matei Moldovan, preot gr. cat., Agriş
advocat, Şimleu (Felegregy), cott. Sălagiu
2-17. „
" " " " "
18. Graţian Flonta, preot gr. cat. în Căţelul
" " "
Român, cott. Sălagiu, detto.
19.
" " "
20. „ Gavril
Trifu, secretari ul „Silvaniei în
" "
Şimleu. Sz. Somly6.
21. „ Victor Russu, profesor în Bpesta
" "
22. „ „ Vasile Pop, advocat în Şimleu. Sz. Somly6
"
23. Gavril Trifu, secretarul „Silvaniei" în
" " "
Şimleu (Sz. Somly6)
S-au spedat Ia 23 Aprilie
/f.60/Nr. 1775-1913
Proces verbal
din şedinţa comitetului desp.lui „Şimleu" al Astrei, luat la 17 Sept. 1913 în localitatea
casinei române, prezenţi fiind, Dl dir. desp. Vasiliu Pop, Dnii: Andrei Cosma, Dr.
Victor Deleu, Nic. Munthiu, Vas. Câmpan şi Dr. Valer Vicaş.
Dir. desp. deschide şedinţa.
Secretari ul desp.lui ceteşte rescriptele comitetului central nrii: 1367 /1912 şi
1448/913. Se iau la cunoştinţă.
Dl Dr. Victor Deleu ceteşte rescripta corn. central 1502/1913 şi ca delegat al
desp. nostru la adunarea generală ţinută la Orăştie, raportează asupra hotărârilor aduse
acolo referitor la propunerile din chestie. Se decide a ne conforma hotărârilor
comitetului centrai.
Dl Dr. Victor Deleu raportează şi asupra hotărârei de a se înfiinţa mai multe
despărţăminte din cele existente şi propune, ca conform acestei hotărâri, cercul
pretorial Crasna să se formeze un despărţământ separat şi dir. desp.lui Şimleu,
împreună cu 2-3 membri din comitet, în timpul cel mai scurt, să efeptuiască
desmembrarea desp. lui Şimleu şi să înfiinţeze desp.1 nou Crasna. Propunerea se
primeşte şi se decide, ca cu ocaziunea binevenită în timpul cel mai scurt comisiunea
propusă să ducă în îndeplinire înfiinţarea desp. lui nou.
Dl director al desp.lui Vas. Pop propune, ca din incidentul mortal al mult
regretatului aviator Aurel Vlaicu, să se declare un doliu de 6 săptămâni, în care timp să
nu se ţină nici o întrunire, solemnitate ori petrecere.
!f. 60v/ Tot Dl Vas. Pop propune ca la jubileul vicariului Alimpiu Barboloviciu,
ce va avea Ioc în 21 I. c. fiindcă jubilantul în timp îndelungat a fost director la desp.
nostru şi fiind şi desp.I rugat a participa la recepţii, având cont de decisiunea luată mai
sus,- să se felicite prin scrisoare, fără nici o solemnitate. Să primeşte în întregime.
Dl V. Deleu propune, că şedinţele desp.lui să se ţină în fieşte care lună cu

termin fix şi la caz de lipsă şi mai multe pentru consfătuiri şi agende curente. Terminul
îl propun pe Joia prima a Junei la orele 3 şi Vi. Se primeşte.
Secretariul raportează că s-au ţinut mai multe conferinţe şi prelegeri poporale,
însă raportul conferinţelor până acuma nu s-a înaintat comitetului. Se îndrumă
secretarul a-i soma pe conferenţiari A. Ghilea şi A. Coza de a-şi înainta rapoartele.
Nefiind alte obiecte de dezbătut, şedinţa se ridică. D. c. m. s.
/s.s.I Vasiliu Pop, dir. desp.lui. Valer Vicaş, secretar.
/f. 89/ Nr. 1775-913
Proces verbal
din şedinţa comitetului desp. „Şimleu" al Astrei, luat la 30 Oct. 1913 în localitatea
casinei române, prezenţi fiind dnii: Vasiliu Pop, dir. desp.-lui, Andrei Cosma, dr.
Victor Deleu, Nic. Munthiu şi dr. Valer Vicaş.
Secretariul ceteşte procesul vebal luat la 17 Sept. Se verifică.
Secretariul raportează că conferenţiarii A. Ghile şi A. Coza, până acum, nu şi
au înaintat rapoartele. Se decide ca în viitor, înainte de a da raportul despre reuşita
conferinţelor - taxele cărăuşiei nu se vor solvi.
Dl Andrei Cosma propune să se facă întrebare comitetului central despre
obiectele perdute şi destinate pentru „expoziţia generală română din Bucureşti 1906",
carii obiecte s-au trimis conform procesului verbal Şimleu al Astrei din 8 Mai 1906, pe
adresa dlui dr. C. Diaconovich în Sibiu şi carii obiecte conform procesului verbal luat în
şedinţa corn. desp. Şimleu al Astrei în 7 Junie 1909 s-au şi reclamat deja - dar fără
rezultat. Acum proprietariul obiectelor perdute, dl părinte Matei Moldovan din M. Szt.
Gyorgy (corn. Clujului) într-o epistolă recentă adresată dlui A. Cosma, pentru obiectele
perdute, ameninţă cu proces de despăgubire Asociaţiunea, - deci propune, ca comitetul
central să cerce după iele şi să deie asupra obiectelor desluşire atât susnumitului preot,
cât şi despărţământului nostru. Propunerea să primeşte cu rugarea, ca comitetul central
să ieie măsurele de lipsă în senzul de mai sus.
Dl Nic. Munthiu propune, că pentru învăţământul limbei române la gimn.
superior de stat din loc, să se comande manualul literaturei române de V. Oniţ din
Braşov şi să se predeie manualul spre folosinţa dlui catechet Vas. Cîmpan. Cu opul
acesta s-ar augumenta biblioteca pop. al desp.lui nostru. Se primeşte şi în conexitate cu
asta dl bibliotecar dr. V. Deleu se îndrumă a da pe şedinţa viitoare un catalog /f. 89v/
despre cărţile mai nou apărute - spre a se comanda pentru ... despre cărţile mai nou
apărute - spre a se comanda pentru augumentarea bibliotecei.
Dl director al desp. lui Vasiliu Pop face propunerea colportagiului cărţilor
folositoare şi calindare pentru popor - prin un individ corespunzător. Propune să se
facă rugare la centru de a ne pune la dispoziţie vreo câteva cărţi potrivite şi gratuite
pentru proba deocamdată, mai târziu în preţul curent. Se primeşte. Dl director este
rugat a să pune în coînţelegere cu un individ cunoscut din Şimleu- care practică această
meserie. Licenţa generală o va esopera desp. nostru.
Dl dr. Victor Deleu propune să se facă apel la preoţii, învăţătorii şi inteligenţii
cercului desp.-lui, carii din ei doresc a ţinea prelegeri poporale şi ai provoca pentru
78 IOAN MUSCA
ţinerea cursurilor analfabeţilor în timpul de iarnă. Propune a se pune instructorilor

(curs. analfabeţilor) premii în prospect şi se roagă, a fi autorizat însuşi cu construirea
apelului, care să se trimită şi despărţămintelor apropiate (vecinaşe). Propunerea se
primeşte şi în şedinţa viitoare să vor nota persoanele carii s-au angajat la ţinerea
prelegerilor şi a cursurilor analf„ când se vor esmite şi membri din comitet ca delegaţi.
Nefiind alte obiecte de desbătut, şedinţa să ridică. D. c. m. s.
Vasile Pop, direct. desp. Dr. Valer Vicaş, secretar.
D.J.A.N. Sibiu.fond Astra, doc. nr. 1775/1913, f. 48-60 v, 89-89v.
9.
/f. 47/Nr. 2128-1913
Paul Nodiş, preot gr. cat. Ballahaza, transpune conf. prez. 1255-1913 suma de
SO cor. cincizeci coroane, ca întregire la taxă de membru pe viaţă. /s. s. indescifrabilă/.
Biletul de legit. exp. 3/1 914. /s. s./ A. Bârseanu. RSimu. desp. Şimleu.
10.
/f. 42/ Nr. 2146
Direcţiunea desp. Şimleu înaintează proc. verb. ale şed. comit. cerc. din 6
Noiemvrie şi 4 Decemvrie 1913, din care rezultă că s-au ţinut 6 prelegeri poporale, s-a
augmentat cu cărţi nouă biblioteca din Şimleu şi s-au luat dispoziţii pentru ţinerea
prelegerilor poporale şi a şezătorilor literare. Se ia act.
Am scris şi la despărţământ şi la notarul G. Filip din comuna Stârciu. /s. s./ N.
Iosif. Şed. 3/1 914 (Dec. 26).
/f.43/2146 1913 în24Febr.4
Stimate Domnule Director,
Avem onoare a Vă aduce la cunoştinţă că comitetul nostru central în şedinţa sa
de la „. a luat act de procesele verbale ale şedinţelor comitetului DVoastre cercual din 6
„. şi 4 Dec. 1913 din care rezultă activitatea ce aţi desfăşurat-o spre binele poporului
nostru.
Totodată Vă aducem la cunoştinţă „. trimis regulat cărţie din biblioteca
poporală .„ comuna Stârci cât şi în celelalte „.
Primiţi, Vă rugăm, încredinţarea deosebitei noastre stime. /s. s./ .„ Oct. C.
Tăslăuanu, secretar.
Dsale Dlui Andreiu Cosma, directorul .„ Şimleu.
I f. 44/ Nr. 2146/913
Proces verbal
luat la 6 Nov. 1913 în şedinţa comitetului desp. Şimleu al Asociaţiunei, prezenţi fiind
Dnii Vasiliu Pop, dir. desp„ Andrei Cosma, dir. de bancă, dr. Victor Deleu, Nicolae
Munthiu, Vas. Cîmpan şi dr. V. Vicaş.
Directorul despărţământului deschide şedinţa.
Secretarul des. lui ceteşteprocesul verbal din 3 Oct. Se verifică.

Raportează că conferenţiarii Aurel Ghilea şi Aurel Coza şi-au înaintat
rapoartele, conform cărora se constată, că susnumiţii domni în decursul lunei Iulie au
ţinut prelegeri poporale în 6 comune: Pria, Cizer, Peceiu, Bănişor, Căţălul român şi
Şeredeiu. Se ia la cunoştinţă.
Tot secretarul raportează că referitor la obiectele perdute, carii au fost
destinate pentru expoziţia generală română din Bucureşti 1906, de la centru nu am
primit până acum nici un răspuns. Se decide a reveni asupra cauzei.
Dnii Nic. Munthiu şi Vas. Cîmpan raportează, că manualul limbei române de
V. Onoţ s-a comandat şi deja e în folosinţa dlui Cîmpan, propunând limba română în
gimnaziul superior din loc. Se ia la cunoştinţă.
Referitor la colportagiul cărţilor poporene dl dir. al desp.lui Vas. Pop
raportează, că individul amintit în proc. verb. al şedinţei trecute - s-a mutat din Şimleu.
Propune a reveni asupra cauzei îndată ce se va afla un altul corespunzător. Se primeşte.
Biblioteca desp.lui dl dr. V. Deleu raportează asupra opurilor nouă literare cu
carii să va augmenta biblioteca desp.lui. Ceteşte o seamă de opere literare de aulorii cei
mai aleşi şi propune a să comanda în cadrul budgetului operile: 1. J. Adam, Constanţa
pitorească cu ilustraţii, cor. 2. 2. J. Adam, Pe lângă vatră. Pilde şi glume ţărăneşti, cor.
1,50. 3.1. Agârbiceanu, În întunerec, novele ...
/f. 45/ Dr. V. Vicaş raportează, că unii membri ajutători ai desp.lui înscrişi cu
ocaziune adun. cercuale anuale în comuna Stârciu, i s-au plâns, că deşi au solvit taxa de
2 cor., cărţile promise nici acum nu le-a primit. Roagă comitetul a lua dispoziţiile de
lipsă şi a urgita comitetul central la trimiterea cărţilor.
Nefiind alte obiecte, şedinţa să ridică. D.c.m.s.
Vasiliu Pop, dir. desp.lui. Dr. Valer Vicaş, secretar.
Cărţile din bibliotecă s-au expedat pe adresa notarului din comuna Stârciu.
Voiu face întrebare. 25/XII 913. /s.s./ N. Iosif.
/f. 46/ Nr. 2146/9113
Proces verbal.
luat la 4 Dec. 1913 în şedinţa comitetului desp.lui Şimleu al Asociaţiunei,
prezenţi fiind dnii Vasiliu Pop, Andrei Cosma, dr. Victor Deleu, Nicolae Munthiu, Vas.
Cîmpan, D. Hurducaciu şi dr. V. Vicaş.
Directorul desp.lui deschide şedinţa. Secretarul ceteşte procesul verbal din 6
Nov. - Se verifică cu aceia întregire, ca să se atragă atenţiunea desp.lor vecinaşe la aceia
împrejurare că s-a înfiinţat în Şimleu librăria românească Avram şi Sigmirean în
localitatea „Silvaniei".
Dr. V. Deleu bibliotecariul desp.lui, să solicitează a face comanda operilor
literare conscrise în procesul verbal anterior.
dl A. Cosma propune a să lansa din nou un apel pentru ţinerea prelegerilor
poporale şi cursurile analfabeţilor. Să primeşte.
Secretariul ceteşte rescriptul 1829-1913 a comitetului central, în urma căruia
să decide a să trimite apelurile protopopilor şi fruntaşilor de pe teritoriul
despărţământului pentru conscrierea membrilor ajutători cât de mulţi.
80 IOAN MUSCA
Ceteşte circulara 1856-1913 a corn. central. Să ia la cunoştinţă cu notarea, că în

desp.I nostru deja avea înfiinţate câteva însoţiri, carii şi prosperează şi că înfiinţarea mai
multor însoţiri stagnează din motivul crizei financiare şi economice. Comunele cari ar
reclama înfiinţarea însoţirilor sunt: Cizer, Căţelul românesc, Giumelciş, Stîrciu şi
Valcăul românesc. /f. 46v/ Ocupaţiunea de căpetenie: Agricultura. Având cont însă de
aceia, că pentru înfiinţarea acestor însoţiri avem bărbaţii noştri experţi în persoana dlor
Nic. Munthiu şi Nic. Gogan, concursul dlui Nic. Iancu, numai între atâta îi cerem, dacă
dispune de timp mult liber, fără însă ca să-i pretindem neglijarea altor despărţăminte,
unde prezenţa-i poate să fie indispensabilă.
Dl Andrei Cosma propune, că pentru poporenii din Şimleu în duminicile
iernei lungi să se ţină conferinţe poporali şi şezători. Să primeşte. De conferenţiari ă
angajează dnii: dr. V. Deleu, Vas. Cîmpan şi D. Hurducaciu, cu începutul duminicii
proxime.
Neavând alte chestii de dezbătut, şedinţa să ridică. D.c.m.s.
Vasiliu Pop, director. Dr. Valer Vicaş, secretar.
D.J.A.N. Sibiu,fond Astra, doc. nr. 2146/1913, f. 42-46v.
11.
!f. 102/ Nr. 59-1914
Direcţiunea desp. Şimleu înaintează procesul verbal al şed. comit. cerc. ţinută
la 31 Dec. 1913, din care rezultă că s-au ţinut 3 conferinţe în Şimleu. Directorul desp.
Vasile Pop a încetat din viaţă, iar cu substituirea lui s-a încredinţat dl Andreiu Cosma.
Se ia act. Comitetul central îşi exprimă părerile de rău pentru încetarea din
viaţă a directorului V. Pop prin ridicare. /s. s.! Tăslăuanu. Şed. 7/II 914. (Dec. 71).
!f. 103/ 59-1914 în 27 Febr. 4.
Domnule Director,
Avem onoare a vă aduce la cunoştinţă, că comitetul nostru central, în şedinţa
sa ţinută la 7 Februarie a. c., a luat act de procesul verbal al şedinţei comitetului
DVoastre cercual din 31 Decemvrie 1913. Îndeosebi comitetul şi-a exprimat, prin
ridicare, părerile de rău pentru încetarea din viaţă a directorului desp. Vasile Pop.
Primiţi, Vă rugăm, încredinţarea deosebitei noastre stime. /s. s. indescifrabil/
prezident supl. /indescifrabil/ secretar.
DSale Domnului Andreiu Cosma, dir. desp. „Asociaţiunii" în Şimleu.
Exp. 27/II 914 /s. s. indescifrabil/.
!f. 104/ Nr. 59-1914
Proces verbal
luat la 31 Dec. 1913, în şedinţa comitetului despărţământului Şimleu, prezenţi
fiind dnii: Andrei Cosma, Alimpiu Barboloviciu, dr. V. Deleu, Nicolae Munthiu, Vas.
Cîmpan şi dr. V. Vicaş.
Prezidentul ad hoc al şedinţei se alege cu unanimitate dl Andrei Cosma.
Preşedintele cu regret aduce la cunoştinţă comitetului desp.lui, că meritosul
director al desp.lui Vasiliu Pop a repausat subit în 30 l.c. şi propune ca comitetul
desp.lui să participe în corpore /la/ înmormântarea ce va avea loc în 1 Ian. 1914 d. m. la

2 oare. Comitetul cu regret adânc ie act de cunoştinţă despre moartea valorosului dir. al
desp.lui nostru şi decide a participa în corpore la înmormântarea lui.
Nefiind alte obiecte şedinţa să ridică.
Andrei Cosma, dir. substitut. Dr. Valer Vicaş, secretar.
Proces verbal
luat la 3 Decembre 1913 în şedinţa comitetului desp.lui Şimleu, prezenţi fiind
dnii: A. Cosma, dir. substitut, dr. Victor Deleu, Nicolae Munthiu şi dr. Valer Vicaş.
Secretarul ceteşte procesele verbali din 4 şi 31 Dec. Să verifică.
Secretarul raportează, că s-a ţinut în Şimleu în 7, 14, 21 Dec. 3 conferinţe
poporale în Şimleu, fiind conferenţiar dl dr. V. Deleu, iar la Casina rom. s-a ţinut una
literară în 28 Dec. fiind conferenţiari dni: dr. Cassiu Maniu cu subiectul „bunul gust",
Emanoil Stoica „concurenţa", M. Hurducaciu, „declamări". Să ia la cunoştinţă.
În urma decedărei fostului dir. al desp.lui Vas. Pop să trece la /f. 104/ alegerea
dir. substitut al desp.lui. să proclamă cu unanimitate de director substitut al desp.lui
Şimleu dl Andrei Cosma şi este rugat comitetul central a să adresa cu recercările dlui
dir. substitut.
Secretarul ceteşte rescripta comitetului central 775-913. Se ia spre cunoştinţă şi
dl dir. substitut este rugat cu demersurile înfiinţării desp.lui Crasna şi cu pregătirile
anterioare necesare cu privire la înfiinţare.
Referitor la ţinerea cursurilor analfabeţilor, secretarul raportează, că pentru
ţinerea lor s-a angajat dnii: Vasiliu Cîmpan şi M. Hurducaciu pentru oraşul Şimleu. Să
ia la cunoştinţă.
Tot secretarul raportează că listele pentru înscrierea membrilor ajutători s-a
espedat fruntaşilor de pe teritoriul desp.lui. Să ia la cunoştinţă.
Dl director al desp.lui Andrei Cosma propune a să face conscrierea
meseriaşilor români din Şimleu şi ai convoca pe toţi la conferinţele poporali şi literari-
spre a deştepta în ei sentimentele româneşti. Să primeşte.
Nefiind alte obiecte de desbătut şedinţa să ridică. D. c. m. s.
Andrei Cosma, dir. desp. Dr. Valer Vicaş, secretar.
D.J.A.N. Sibiu.fond Astra, doc. nr. 59/1914, f. 102-104v.
12.
/f. 99/ Nr. 335-1914
Direcţiunea desp. Şimleu înaintează procesul verbal al şed. comit. cerc. din 30
Ianuarie, din care rezultă că s-a ţinut o şezătoare literară. Se ia act.
/s.s. indescifrabil/
Am luat act deosebit despre cererea ajutorului de K 100 - pentru prelegeri.
82 IOAN MUSCA
13.
/f. 98/ Nr. 389-1914
Membrii
noului Despărţământ Crasna al Astrei
Nr. Numele Caracte- Locuinţa Poşta pre ordinar- plătit obser-
ere. rul ultimă viaţă ajutător coroane vaţiuni
1. Pavel preot Mal
Nodiş (Ballahaza) Felsăzek vechiu
2. Graţian Căţelul român Magyar-
Flo nea (Olah-Kecel) Kecel 10 vechiu
3. Ilie Crasna Szilagy-
Călăuz (Sy. Crasna) Krasna 10
nou
4. dr. Augustin
Pincea advocat 10 vechiu
5. Aurel preot Csizer vechiu
Orian
6. Vasiliu Şeredei Krasna- vechiu
Gheţe (Sereden) Horvat
7. Ioan Pria Csizer 10 nou
Oltean (Perje)
8. Nicolau Marin nou
luhasz (Maron)
9. Petru Krazna- Felsăszek 10 nou
Codeus Fiises
10. dr. Valencin Pecei Szilagy- 10 vechiu
Dragoş (Pecsely) Krayna
11. Laurenţiu Sig vechiu
Sima (Felsăszek) Felsăszek
12. Teodor Bănişor Szilagy- nou
Vaida (Als6-Bfo) Krazna
13. Nicolau primar Şeredei Kraszna 2 nou
Ilonţe comunal Sereden Horvat
14. Mitru plugar Căţelul român Magyar- 2 nou
Galg6 (Olah-Kecel) Kecel
Total 10 2 64
Din C 60 taxe de la membri ordinari 20% = K 12 s-au făcut depunere pentru
noul Despărţământ, restul de C 48 taxe de la membri ordinari şi C 4 de la membri
ajutători dinpreună cu libelul de depuneri asupra C 12 se transpun la comitetul central
al „Astrei".
Şimleu, 11 Februarie 1914. /s. s./ A. Cosma
Am estras adresele memb. ajut. 13/II 1914. /s. s./ N. Iosif
/98v/ Biletele de legitimare şi confirmare a prot. s-au expedat în 12/III 1914.
/s. s./ N. Iosif.
D.J.A.N. Sibiu.fond Astra, doc. nr. 389/914, f. 98-98 v.
Documente privind activitatea despărţământului sălăjean al Astrei (1912-191 B) 83
14.
I f. 94/ Nr. 722 - 1914
Direcţiunea desp. Şimleu înaintează procesul verbal al şed. comit. cerc. din 5
Martie a. c„ în care s-au luat dispoziţii pentru ţinerea prelegerilor poporale şi pentru
înscrierea membrilor.
Se ia act. /s. indescifrabilă/. Şed. l l/IV-914. (Dec. 189)
/f.95/722-1914 în7Maiu 4.
Domnule Director,
sa ţinută la 11 Aprilie a. c„ a luat act de procesul verbal al şedinţei comitetului Dvoastră
cercual din 5 Martie a.c.
Primiţi, Vă rugăm, încredinţarea deosebitei nostre stime.
/s. s./ A. Bârseanu, prezident. /indescifrabil/ secretar.
DSale Domnului, Andrei Cosma, directorul desp. „.
Exp. 7/V 914. /s./ RS.
/96/Nr. 722-1914
Proces verbal.
Lual la 5 Martie în şedinţa comitetului desp. Şimleu, prezenţi fiind dnii: dir.
desp. Andrei Cosma, dr. Victor Deleu, Nic. Munthiu şi dr. V. Vicaş.
Dir. desp.-lui deschide şedinţa.
Notarul desp.lui ceteşte procesul verbal din 13 Faurar. Să verifică.
Tot notariul raportează, că în chestia conferinţelor poporale dintre
conferenţiarii cari s-au angajat, încă nici unul nu -au anunţat comitetului desp. lui. La
propunerea dlui Andrei Cosma să decide, că să se provoace conferenţiari, că în cursul
lunei curente să-şi înainteze conferenţele şi să-şi fixeze ziua conferenţei.
Să ceteşte rescripta comitetului central nr. 2146/1913. Să decide a face
întrebare la dnii preoţi din Stîrciu, Peceiu şi Căţălul rom. carii din membrii ajutători ai
Asociaţiunei nu au primit cărţile ce le compet şi carii numeri anume?
Să ceteşte rescripta comitetului central 59/914. Să ia la cunoştinţă.
Să ceteşte rescripta nr. 304/1914 a comitetului central. Să decide a să împărţi
declaraţiile dlor: dr. Al. Gheţe, dr. V. Deleu, N. Munthiu, „Silvania" şi dr. V. Vicaş
pentru conscrierea membrilor, totodată să se trimită tuturor cărturarilor de pe
teritoriul desp.lui, cu obligamentul de a-l subscrie şi a-l retura cel mult până-n 20 I. c.
/f. 96 v./ Dl Andrei Cosma propune a să face şcontarea bibliotecei desp. lui
deoarece s-a ivit un caz regretabil călătorind către Bpesta, că un op de-a lui Bariţiu din
biblioteca desp.lui, provăzut cu ştampila desp.lui l-a văzut în posesiunea unui individ
străin (advocat jidan), care la întrebarea de unde are cartea, a răspuns, că a cumpărat-o
din Bpesta dintr-un anticvar. Să primeşte şi cu contarea să concred dnii: dr. V. Deleu şi
dr. V. Vicaş.
Nefiind alte obiecte de pertractat, şedinţa să ridică. D. c. m. s.
Andrei Cosma, dir. desp. dr. Valer Vicaş, notar.
D.J.A.N. Sibiu.fond Astra, doc. nr. 722/1914, f. 94-95.
84 IOAN MUSCA
15.
!f. 90/ Nr. 1071-1914
Direcţiunea desp. Şimleu înaintează procesele verbale ale şedinţelor
comitetului cercual din 6 aprilie şi 9 mai a. c., în care s-au luat dispoziţii pentru ţinerea
prelegerilor poporale. Se ia act. /s. s./ Tăslăuanu
Şed. 16/V 914. (Dec. 267)
/90 v/ cele 4 declaraţii de membri au fost transpuse oficiului de casă. în 25/V
914.
/f. 91/ 1071-1914 în 29 Maiu 9
Domnule Director,
sa ţinută la 16 I. c., a luat act de procesele verbale ale şedinţelor comitetului Dvoastre
cercual din 6 Aprilie şi 9 Maiu a.c., în cari aţi luat dispoziţii pentru ţinerea prelegerilor
poporale.
/s. s./ N. Bârseanu, prezident. R. Simu, p. secretar.
DSale Domnului, Andrei Cosma, dir., desp. (Asociaţiunei) Şimleu.
/f. 92/Nr.1071-1914 15/V
Proces verbal
luat la 6 April 1914 în şedinţa comitetului desp.lui „Şimleu", prezenţi fiind Dnii: dir.
desp.lui Andrei Cosma, dr. V. Deleu, Nic. Munthiu şi dr. V. Vicaş.
Dir. desp.lui deschide şedinţa.
Notariul ceteşte procesul verbal din 5 Martie. Să verifică.
Tot notariul raportează, că dintre conferenţiarii carii s-au angajiat la ţinerea
preleg. poporale, numai dl Nic. Pop s-a anunţat şi şi-a trimis spre cenzurare conf.
fixându-şi terminul de conferenţă pe 21 I. c. Să decide a să provoca conferenţiarii din
nou, reamintindu-le promisiunea cu care s-au angajiat la ţinerea prelegerilor.
Totodată la conf. pop. din 21 I. c. ca delegat să esmite dr. V. Deleu şi în caz de lipsă dl
Octavian Başti, care să va aviza, că poporenilor din Doh să aducă la cunoştinţă
conferinţa de mai sus.
Referitor la scontrarea bibliotecei - dl dr. V. Deleu în numele comisiunei
esmise raportează, că scontrarea s-a făcut, însă nu să poate constata ce lipseşte din
bibliotecă, deoarece numerizarea e multiplă şi nu consună nrul cărţilor cu registru. Să
ia la cunoştin /f. 92 v/ ţă, cu acea observare, ca să se continue scontrarea.
Notariul desp.lui ceteşte rescriptele comitetului central nrii 335/914, 389/914 şi
632/1914. Să iau la cunoştinţă, cu observaţiunea, că taxa conferenţelor pop. de 50 cor.-
încă nu s-a asigurat, desp.lui nostru de cătră comitetul central.
Nefiind alte obiecte, şedinţa să ridică. D. c. m. s.
Andrei Cosma, m. p. dir. desp.lui. Dr. Valer Vicaş, m. p. not.
/f. 93/ Nr. 1071/1914
Proces verbal
luat la 9 Maiu 1914 în şedinţa comitetului desp.-lui Şimleu, prezenţi fiind Dnii:
Andrei Cosma, dr. Alesandru Gheţe, dr. V. Deleu şi dr. V. Vicaş.
Dir. desp.lui deschide şedinţa.

Se ceteşte procesul verbal din 6 april. Să verifică.
Notariul desp.lui raportează, că dl Nic. Pop a ţinut o conferinţă pop. despre
vierit în comuna Doh şi că alţi conferenţiari până acum nu s-au anunţat. Să ia la
cunoştinţă prelegerea ţinută şi să decide a să provoca din nou conferenţiarii în mod mai
strict la ţinerea prelegerilor la carii s-au angajat.
Tot notariul raportează, că s-au înscris membri pe viaţă la „Asociaţiune" dnii:
dr. Alesandru Gheţe, dr. Victor Deleu, Augustin Mărcuş şi dr. Valer Vicaş cu
obligaţiunile alăturate. Să ia la cunoştinţă şi notariul e rugat a suşterne obligaţiunile
comitetului central.
Dl Andrei Cosma propune a să comanda 2 dulapuri pentru bibliotecile
poporale, carii să vor trimite după lipsă la vreo bibliotecă. Să primeşte şi dnii: Nic.
Munthiu şi dr. V. Vicaş sunt rugaţi a să îngriji de pregătirea lor.
/f. 93 v/ Dl Andrei Cosma propune a să fixa locul şi termin ul adunării generale
anuale în comuna Halmăşd, cu terminul finei Iulie şi începutul lui August. Să primeşte
şi dl preot local A. Oltean să va recerea din partea comitetului, ca să decidă singur
timpul care va fi mai acomodat din cele espuse mai sus.
Nefiind alte obiecte şedinţa să ridică. D. c. m. s.
Andrei Cosma., m.p. dir. desp.lui. dr. Valer Vicaş, m. p. not.
16.
Jf. 85/ 1318/1914
Direcţiunea desp. Şimleu înaintează:
I. procesul verbal al şed. comit. cercual 11 Iunie, în care s-a hotărât ţinerea
adunării cercuale, s-a ţinut o prelegere în comuna Giurtelec de dl Aug. Vicaş; cere cărţi
pentru o bibliotecă poporală.
II. procesul verbal al adunării cercuale ţinute în comuna Stârciu, la 16 iunie a.
c., cu care ocazie s-a aranjat o espoziţie de viţei, împărţindu-se 4 premii în sumă totală
de 30 Cor., o espoziţie de ţesături împărţindu-se 5 premii în sumă totală de 25 Cor.
Cele mai bune patru grădini de legume s-au premiat în total cu suma de K 14.60. Se ia
act. I se dăruiesc cărţi poporale pentru înfiinţare unei biblioteci. /s. s./ Tăslăuanu.
Şed. 4/VII 1914. (Dec. 347)
/f.87v/Nr.1318-1914
Proces verbal
luat 11 Iuniu 1914 în şedinţa comitetului desp.lui Şimleu, presenţi fiind dnii:
Andrei Cosma, dir. desp.-lui, dr. Victor Deleu, Nic. Munthiu, Vs. Câmpan şi dr. V. Vicaş.
Dir. desp.-lui deschide şedinţa.
Notariul ceteşte procesul verbal din 3 Mai. Se verifică.
Notari ul desp.-lui raportează, că s-a ţinut o prelegere poporală de cătră dl Aug.
Vicaş, în comuna Giurtelec înaintea unui public număros să ia la cunoştinţă.
86 IOAN MUSCA
Dir. desp.-lui prezentează prelegerea poporală ce voieşte a o ţinea despre vierit

dl Danii Graur în comunele Bădăcin şi Halmăşd. Pentru aceste prelegeri să esmite ca
delegat dl N. Munthiu, azi anume la Bădăcin cu terminul de 141.c. şi la Halmăşd cu 21
1.c. Notariul are a se îngriji de avizurile de lipsă la cei competenţi.
Asemenea prezentează prelegerea dl V. Boţianu despre albinărit în comunele
Marca şi Cerişa şi totodată propune, că cu abaterea de la deciziunea şedinţei anterioare
adunarea generală să se ţină în comuna Marca cu terminul de 5 Iulie. Propunerea să
primeşte şi să decide, că o prelegere poporală de a dlui V. Boţian să se ţină cu ocaziunea
adun. cercuale, la 5 Iulie a. c. în Marca, iar ceialaltă la 7 Iulie în comuna Cerişa. La
esmiterea delegatului să va reveni în adun. cerc.
Să trece la stabilirea programei adunărei cercuale în următoarele:
1. Deschiderea adunarei cercuale.
2. Alegerea celor 2 membri pentru verificarea procesului verbal.
3. Raportul notariului asupra activităţii comitetului desp.lui Şimleu.
4. Raportul casariului.
5. Alegerea alor 2 comisiuni constătătoare din 3 membri pentru verificarea
rapoartelor notariului şi casieri ului.
6. Organizarea, respective completarea comitetului desp.lui, alegerea dir.
desp.lui şi 3 membri în comitet.
7. Alegerea alor 2 delegaţi la adunarea generală al Asociaţiune din Năsăud.
8. Statorirea budgetului anului viitor.
9. Conferenţa dlui Victor Boţan despre albinărit.
l O. Conscrierea membrilor noi şi membrilor ajutători.
l l. Eventuale propuneri.
/f. 87/ Casariul raportează că de la comitetul central ne-a sosit 50 cor. ajutor
pentru ţinerea prelegerilor poporale. Să ia la cunoştinţă şi să citează cu mulţumită,
totodată să roagă comitetul central a ne trimite cărţi pentru biblioteca poporală din
Marca, care să va înfiinţa cu prilejiul adunarei cercuale.
Notariul raportează că s-a înscris mai nou membru pe viaţă dl Vasiliu Câmpan
cu declaraţia alăturată. Să ia la cunoştinţă şi notariul să deobligă a trimite declaraţia
corn. central.
În chestia adun. cercuale notariul e îndrumat a aviza conducătorii poporului
din Marca despre adun. cercuală. Anumita adunarea forurilor administrative şi a
publica prin jurnale. Să decide, ca la 25 I. c. se va ţinea din nou şedinţa pentru
cenzurarea rapoartelor notariului şi casariului.
Nefiind alte obiecte de desbătut şedinţa să ridică. D. c. m. s.
Andrei Cosma, m. p. dir. desp.lui. dr. Valeriu Vicas, m. p., nota desp.lui.
primit 1 declaraţie/s. indescifrabilă/. Lista membrului pe viaţă Vasile Câmpan,
predată dlui Danu /s. indescifrabilă/.
17.
!f. 118/ Nr. 1162-915
Dl Andrei Cosma, advocat, di rec lor de bancă Şimleu, transpune 1Ozece cor. ca
taxă de membru ordinar de la dl Laurenţiu Sima, preot în Felsoszeg. /s. indescifrabilă/
Confirmarea prezidială şi biletul de legitimare expedate în 27/XII 1915. /s./ N.
Iosif.
18.
/f.107/Nr. 1189/1918 prez. 30/VII 918
Subscrişii şi în numele număroşilor consângeni, cu inima frântă de durere, dar
cu resemnare în voia Tatălui ceresc, aducem la cunoştinţă, că prea iubitul nostru soţ,
tată, bunic, frate şi consângean ANDREIU COSMA, advocat, directorul executiv în
retragere al institutului de credit şi economii „Silvania", în 26 Julie 1918, la ora 1 din
noapte, în anul 75 al vieţei şi în al 46 a fericitei sale căsătorii, provăzut fiind cu Sfintele
Sacramente ş-a dat nobilul său suflet Creatorului.
Osămintele scumpului defunct se vor aşeza spre odihnă vecinică în 28 Julie a.
c. la 3 oare după ameazi în cimiterul din Supurul de sus, după ritul gr. cath., iar Sfânta
liturghie pentru odihna sufletului său, se va celebra în 29 Julie a. c. în biserica din loc.
Fiei ţărâna uşoară şi memoria binecuvântată!
Supurul de sus, la 26 Julie 1918.
Văd. Maria Cosma n. Dragoş, ca soţie, Aurelia dr. C. Pap, ca fiică, dr. Coriolan
Pap, ca ginere, Coriolan Pap, Viorica Pap şi Romul Pap, ca nepoţi şi nepoate, Ileana
Cosma, ca soră.
/f.108/ Vă roagă să primiţi cea mai adâncă mulţumită pentru cuvintele de
mângâiare esprimate cu ocaziunea decedării neuitatului ei soţ.
Văd. ANDREIU COSMA
/f.109. plic îndoliat, timbrat, L. s./ prez. 13 /IX 918. 1189-918
On. Dsale, Dlui Andreiu Bârseanu, preş. Asociaţiunei, Nagysyeben.
!f. 111/ Nr. 1189/1918
Se aduce la cunoştinţă, că dl Andreiu Cosma, directorul instit. de credit şi
economii „Silvania" în Şimleu, directorul desp. Şimleu al Asociaţiunii, membru pe
vieaţă al inst. noastre şi în genere un cald sprijinitor al cauzelor culturale îmbrăcişate de
Asociaţiune, a decedat în 26 Iulie.
Din acest trist prilej s-a arborat flamura neagră pe edificiul Muzeului şi
prezidentul a adresat d-nei văduve Maria Cosma o adresă de condoleanţă în numele
comitetului, iar instit. „Silvania" o depeşă de condoleanţă.
Se ia act cu aprobare de paşii făcuţi de prezident şi comitetul îşi exprimă
adâncile sale păreri din acesl trist prilej, prin ridicare şi la procesul verbal.
Şimleu. Membri decedaţi. Şed. 3/VIII 918. (Dec. 219).
lf. 111/ Nr. 1189/1918 29 Iulie 8
88 IOAN MUSCA
Mult Stimată Doamnă,

Cu adâncă părere de rău am aflat din telegrama sosită ieri după amiază din
partea „Silvaniei", că mult iubitul D-Voastre soţ vrednicul director al despărţământului
„Şimleu" al Asociaţiunii nu mai este între cei vii. Vestea aceasta tristă, sosită locma în
timpul când, împreună cu îndoliata D-Voastre familie, însoţia la locul de vecinică
odihnă rămăşiţele pământeşti ale unui tovarăş de viaţă şi părinte atât de bun, ne-a atins
cu atât mai dureros cu cât ne dăm seama de valoarea bărbatului, ce a închis ochii pe
vecie după o vieaţă întreagă, plină de fapte frumoase, dintre care o parte însemnată
desfăşurate sub steagul însoţiri noaslre culturale.
Astfel durerea D-Voastre, mult stimală Doamnă, nu rămâne isolată ci este
însoţită de părerile de rău ale tuturor acelora, cari au avut fericirea a-l conoaşte pe cel
trecut acum în hotarele veciniciei şi îndeosebi de adânc simţitele regrete ale membrilor
„Asociaţi unii"
Mult Stimatei Doamne Maria Andreiu Cosma, Supurul de sus, prin Supurul de
jos (corn. Selagiu).
/f. 114/ Convingerea aceasta servească-Vă ca mângâiere în jalea grea, ce Va
cuprins!
Din inimă rugăm pe bunul Dumnezeu, să vă trimită, D-niei voastre şi familiei
D-Voastre, alinare în aceste clipe grele, celui trecut dintre noi să-i dăruiască odihnă
vecinică în laturea celor drepţi şi buni, iară poporului nostru încă mulţi bărbaţi ca
neuitatul Andreiu Cosma.
Al D-niei Voastre, prea devotat Andreiu Bârseanu, preşedintele „Asociaţiunii".
/f. lSv./
Telegrama trimisă instit. „Silvania'', Şimleu, a fost de următorul cuprins:
Silvania - Szilagysomlyo - vestea trecerii din vieaţă a vrednicului director Andreiu
Cosma ne-a umplut de adâncă durere. Condolăm din inimă familia şi institutul.
Bârseanu. (A. Bârseanu, Şaguna-n 6). Exp. 29 /VII-918 la orele 10 a. m. RSimu.
D.J.A.N. Sibiu.fond Astra, doc. nr.1189/1918, f. 107-115 v.
STATUT, EDUCAŢIE ŞI SPECIFIC GRĂNICERESC ÎN
MENTALUL COLECTIV AL ROMÂNILOR DIN
ŢINUTUL NĂSĂUDULUI ÎN A DOUA JUMĂTATE A
SECOLULUI AL XIX-LEA
CLAUDIA SEPTIMIA PETEANU
Existenţa de aproape 100 de ani a Regimentului II românesc de graniţă

(1762-1851) a indus formarea unei mentalităţi şi conştiinţe aparte, definită
drept mentalitate grănicerească 1 care va marca profund întreaga viaţă cotidiană
a populaţiei de aici din perspectiva „duratei lungi": „Mai un sedu a sustat
binefacătorea instituţiune de graniţă, care a adus mult bine şi multă lumină în
acest ţinut, aşa cât spiritul militar a prins rădăcini atât de adânci în totă viaţa
locuitorilor acestei vale, ceea ce şi azi se vede că s-a oltuit din părinţi în fii, ba şi
în nepoţi şi strănepoţi, încât în ţinuta lor, în regulile de trai, şi disciplina socială
să pate deduce că din vultur, vultur naşte" 2 •
Subiectul acestei cercetări, fără pretenţia de exhaustivitate, vizează
studiul comunităţilor năsăudene, foste grănicereşti, în a doua jumătate a
secolului al XIX-lea, după desfiinţarea Regimentului II românesc de graniţă,
atenţia noastră axându-se asupra investigării la nivelul microcosmosului
comunitar şi din perspectiva „reperelor durabile" a cadrelor mentale perene cu
scopul jalonării statutului, educaţiei şi specificului din mentalul colectiv al
foştilor grăniceri.
Foştii grăniceri care au luat contact cu marile civilizaţii europene cu
prilejul participării la războaiele în care a fost implicată monarhia austriacă la
începutul secolului al XIX-lea şi-au creat o viziune proprie asupra statutului lor
1
Ioan Lumperdean, „La Longue Duree" în mentalitatea şi limbajul grănicerilor năsăudeni. Repere
economico-sociale şi politico-naţionale, în „Revista Bistriţei", VIII, 1994, p. 137-147.
' Pamfiliu Grapini, Monografia comunei mari Rodna-nouă, din fostul district al Năsăudului (adi
comit. Bistriţa-Năsăud) împreună cu Note istorice despre Valea Rodnei, Bistriţa, 1903, p. 47.
90 CLAUDIA SEPTIMIA PETEAN
şiau dezvoltat o superioritate atitudinală faţă de alte zone ale Imperiului. Aceste
comunităţi rurale, restrânse spaţial şi conservate autarhic-mental, plasate într-
un spaţiu teritorial-geografic, relativ redus au dezvoltat un modus vivendi şi o
gândire aparte, ale cărei înţelesuri se află pe parcursul anilor de cătănie.
Demersul metodologic vizează abordarea acestei problematici sub
aspectul istoriei mentalităţilor, istoriei sociale, acţiunii autorităţilor şi
comportamentului comunitar. Modul de realizare presupune explorarea şi
exploatarea următoarelor tipuri de surse: fondurile autorităţilor bisericeşti
greco-catolice şi ortodoxe, fondurile autorităţilor politice, monografii.
Trebuie să precizăm că sub sintagma de „ţinut năsăudean" înţelegem
toate cele 44 de comune cuprinse în miliţia naţională grănicerească în cei
aproape o sută de ani de fiinţare. Acestea erau repartizate de-a lungul a patru
văi importante: Someşul şi afluenţii săi (Rodna-Nouă sau Şanţ; Rodna-Veche;
Maieru; Ilva-Mare; Sîngeorz; Sîniosif sau Poiana-Ilvei; Măgura-Ilvei; Leşu; Ilva-
Mică; Feldru; Rebrişoara; Rebra; Nepos; Parva; Năsăud; Salva; Hordou sau
Coşbuc; Telciu; Bichigiu; Romuli; Zagra; Poieni; Găureni; Suplai; Mocod; Runc;
Mititei), Bârgăul (Tiha-Bârgăului; Prundul-Bârgăului; Mureşenii-Bârgăului;
Bistriţa-Bârgăului; Josenii-Bârgăului; Susenii-Bârgăului; Rusu-Bârgăului;
Mijlocenii-Bârgăului), Şieu (Nuşfalău; Sîntioana; Budac; Gledin; Monor; Ragla;
Şieuţ) şi Mureş (Morăreni şi Ruşii-Munţi)3.
Existenţa Regimentului a adus covârşitoare schimbări şi mutaţii, în
felul de a fi, de a gândi, de a se comporta al grănicerilor năsăudeni, iar
misiunea noastră este să le percepem în timp, după desfiinţarea graniţei care a
provocat „... mare surprindere, ca să nu zicem decepţie în rândul
grănicerilor" 4 • În mentalitatea foştilor gramceri, decizia desfiinţării
regimentului va fi considerată drept o mare injusteţe care a provocat o
degradare a statutului lor. Resentimentele şi accentele nostalgice sunt uşor
sesizabile în deceniile următoare.
Într-o petiţie 5 a comunelor de pe Valea Bârgăului redactată în 6/24 iunie
1860 în scopul înaintării senatului imperial pentru arătarea unor „argumente
care apasă pre naţiunea noastră, cu rugămintea de a încuviinţa şi părtini la locul
său plânsoarea noastră", semnatarii declară: „Nu a fost adică de ajuns că
regimentele româneşti s-au desfiinţat numai în urmarea intrigei câtorva patricii
de ai saşilor transilvăneni, care totdeauna le pismuiseră cristenţia şi gloria lor
alăture şi de odată cu cele secuieşti s-a explicat ca o batjocură, ca o pedeapsă sau
3
Valeriu Şotropa, Districtul grăniceresc năsăudean, Cluj-Napoca, I 975, p. 104. Aceste comune
sunt citate conform ultimei reorganizări din 1816, rămasă neschimbată până în anul 1851.
4
Virgil Şotropa, După revoluţia din 1849, în „Arhiva Someşană", nr. 7, 1927, p. 19.
5
Arhivele Naţionale Direcţia Judeţeană Bistriţa-Năsăud (în continuare A.N.D.J.B.-N.), Fond
Protopopiatul ortodox român Bistriţa, dosar 337/1860, filele 23-25.
Statut, educaţie şi specific în mentalul colectiv al românilor din ţinutul Năsăudului 91
pentru laşitatea sau pentru necredinţă, batăr că poporul adunat în 10 iulie 1848
s-a fost dechiarat a rămânea în „statu quo" la ori şi ce schimbări a stării patrii,
nu au fost de ajuns că au suferit neclintită credinţa, nenumărate, nevindecătore
şi nevindecate rane din partea inamicilor, atât a românilor, pe cât şi a tronului,
nu a fost de ajuns că am servit ca militari de frontieră aprope la o sută de ani cu
tote ale lor cu credinţă şi loialitate [.. .]".
Răspunsurile comunităţilor năsăudene la ancheta toponimică lansată de
Guberniul Transilvaniei în anul 1864 ilustrează la nivelul sensibilităţii colective,
nostalgia faţă de perioada fiinţării graniţei. Trecerea timpului a şters din
memoria oamenilor îndatoririle şi greutăţile comportate de starea militară,
păstrând doar mândria faptelor de arme, regretul vechilor scutiri fiscale
grănicereşti, ataşamentul faţă de monarhia austriacă şi de reprezentantul
acesteia6 • Când notarul din Salva ajunge la descrierea toponimică a şesului
numit „Mocirla", el deviază de la scopul anchetei şi întorcându-se în timp,
spune că acela a fost locul pe care în timpul graniţei militare s-au desfăşurat
adunări şi exerciţii militare, locul „în care au jurat străbunii noştri cel dintâi
jurământ ca soldaţi sub strălucitele flamure împărăteşti austriece la anul 1762" 7 •
Obişnuiţi vreme de decenii bune cu un anumit mod de viaţă, cu rigorile
şi exigenţele regimului militar, de la începutul anului 1851 locuitorii celor 44 de
sate devin cetăţeni civili, supuşi la contribuţii ca şi ceilalţi provincialişti,
organizaţi în cercuri administrative conduse de funcţionari străini.
Perioada care a urmat va fi caracterizată de preocupările populaţiei din
comunele grănicereşti de a găsi modalităţile adecvate pentru a-şi apăra
autonomia, averile şi bunurile câştigate în timpul existenţei regimentului 8 •
Printre cele mai importante realizări din perioada instituţiei de graniţă se
situează înfiinţarea diversele fonduri 9 , create succesiv, care au contribuit la
dezvoltarea şi promovarea activităţilor în diferite ramuri: fondul de provente a
fost utilizat în administraţie; fondul de monture era destinat echipării
grănicerilor; fondurile şcolare au permis înfiinţarea şi întreţinerea şcolilor din
cuprinsul regimentului.
Dar, regimul represiv neoabsolutist impus de autorităţile austriece la
începutul deceniului şase în întregul Imperiu, deci şi în Transilvania, va limita
câmpul de acţiune al românilor năsăudeni doar la calea petiţionară: „În acele
timpuri însă în districtul fostului regiment de graniţă era o stare de asediu, care
•Simion Retegan, Satele năsăudene la mijlocul secolului al XIX-iea, Cluj-Napoca, 2002, p. 17.
7
Ibidem, p. 163.
8
Ioan Pop, Mişcarea petiţionară din ţinutul Năsăudului în perioada 1851-1861, în „Marisia", X,
Târgu-Mureş, 1980, p. 245-269.
9
Lazăr Ureche, Fondurile grănicereşti năsăudene (1851-1918), Cluj-Napoca, 2001, p. 15-33.
se menţinea cu rigurozitate şi
sub care orice pas de apărare se privea şi tracta de
renitenţă, conspiraţiune, răscoală şi mai ştie Dumnezeu ce fel de fărădelege" 10 •
Un prim pas a fost făcut în 31 martie 1851 prin organizarea la Năsăud,
cea mai importantă aşezare din arealul geografic grăniceresc, a unei adunări a
reprezentanţilor celor 44 de comune foste militarizate. Deşi mandatarii unor
comune au cerut ca fondurile băneşti să se împartă, decizia finală a fost ca şi în
viitor, munţii să rămână în folosinţa comunelor aşa cum au fost împărţiţi în
timpul graniţei, iar arenda munţilor neîmpărţiţi să revină fondului general
şcolar al comunelor. În acelaşi timp, fondul şcolar înfiinţat de vicarul Marian în
1836 rămânea în vigoare, iar fondul de monture urma să sprijine scopurile
culturale ale comunelor 11 • Pe baza acestei hotărâri, fondul de provente a devenit
mai târziu, fond central şcolar, iar fondul de monture va deveni fond de
stipendii (burse) care vor fi acordate în deceniile următoare fiilor grănicerilor.
Aceste fonduri erau sacre pentru urmaşii militarilor şi trebuiau
conservate şi protejate cu orice preţ. Teama că numărul străinilor, adică al
negrănicerilor, veniţi în Năsăud ar putea creşte de 2-3 ori mai mult decât fiii
grănicerilor şi aceştia ar putea emite pretenţii la „fondurile şi venitele create
prin strămoşii noştrii", determină adunarea generală a corpului reprezentativ al
comunităţii mari Năsăud în şedinţa din 3/15 ianuarie 1863 să ia următoarea
decizie: „S-a hotărât cu voturi unanime ca foştilor grăniceri să nu le fie iertat a-
şi vinde vetrile sale, - adică casele cu număr cu tot, de tot, şi mai cu seamă
străinilor, adică acelora ce n-au fost grăniţieri. Şi decumva careva locuitor fost
grăniţier va fi silit a-şi vinde vatra sa, aceea să o cumpere comuna şi decumva
vânzătorul va veni odată iarăşi la putere, să-i fie iertat până la un anumit timp
pe lângă rebonificarea speselor avute şi a preţului vânzării a-şi răscumpăra vatra
de la comună. La venitele comunale şi la fondurile întemeiate de strămoşii
noştri, numai foştii grăniţieri şi acei care au cumpărat o vatră întreagă
grăniţierească au parte [... ]". Pentru a avea evidenţa exactă a celor îndreptăţiţi,
urma să se facă un conspect după numărul caselor 12 •
Dispreţul faţă de „străin", de cel care vine din afara graniţei este o
constantă în mentalului colectiv al comunităţilor supuse atenţiei noastre, încă
din vremea fiinţării miliţiei grănicereşti. Când, în mai 1845, la urechile vicarului
I. Marian ajunge ştirea că preotul Cifor Cronca din Bistriţa-Bârgăului susţine
candidatura unui preot negrănicer, pentru postul vacant din Prundul-
Bârgăului, ia imediat atitudine şi îi scrie: „... au nu-i mai bine să fie preotul din
sat străin, numai militar, ca să să poată folosi şi cu sesia cea militară, că şti bine
10
Nestor Şimon, Vasile Naşcu. Viaţa şi faptele lui, Năsăud, 1911, p. 49.
11
Ibidem, p. 35-36.
12
A.N.D.J.B.-N„ Fond Primăria oraşului Năsăud, dosar 212.
cât de puţin preţuiesc militarii pe cei nemilitari - poreclindu-i creceni, selleri -

şi cât de greu e şi acelora de a să apleca Legilor noastre cele militare şi stilului
nemţesc" 13 •
Tocmai această dorinţă de conservare şi perpetuare a specificului
grăniceresc, de apărare a fondurilor grănicereşti preluate abuziv de noile
autorităţi, a dreptului de proprietate asupra munţilor, pădurilor, pământurilor,
de protejare faţă de ingerinţele străinilor, determină ampla luptă dusă de
intelectualitatea timpului pentru o organizare administrativă distinctă, demers
greu de atins în situaţia dificilă în care se aflau comunele grănicereşti, separate
din punct de vedere administrativ 14 : „Aşa deci se întâmplă ca comunele din
fostele regimente româneşti în loc se înainteze în cultură în 10 ani, se repasiră
cu alţi 20 ani înderept, şcolile lor parte mare desfiinţate s-au redus numai la
umbre de şcoli, comunele lor desmembrate, bisericile lor lipsite de tot ajutoriul
mai energios" 15 •
Soluţia este întrevăzută de liderul bisericii greco-catolice din ţinutul
năsăudean, vicarul G. Moisil, într-o scrisoare adresată protopopului ortodox
din Rusu-Bârgăului, Teodor Buzdug, la 1 ianuarie 1861: „Noi foşti graniţiari
avem încă şi mai multă cauza de-a ne îngriji de viitoarea soartă şi organizare, cu
cât noi nu putem fi organizaţi ca înainte de 1848, adică milităreşte, şi poate
aduce întâmplare cu sine de-a fi alipiţi lângă saşi şi maghiari, de la care nu mult
putem aştepta. Fiind noi după militarizare organizaţi pe un picior, având cu toţi
asemenea drepturi la fonduri, păduri, munţi, regale, prin urmare împrejurările
şi raporturile acestor 44 sate fiind toate acelea şi de una Inteligenţă de aici sunt
de acea ca grăniţarii foşti iar să formeze unu cerc sau district sub un căpitan
român, cu dregători români şi limba officială româna". Pe baza acestor
argumente, G. Moisil îi cere protopopului ca folosindu-se de influenţa preoţilor
şi a „bărbaţilor mai pricepători" să pregătescă poporul pentru adunarea care se
va desfăşura la Năsăud „după întoarcerea deputăţiilor de la Viena" pentru a se
constitui „grăniţiarii singuri de sine sub un căpitan districtual cu dregători
români şi limba româna" 16 •
Pe lângă demersurile făcute în plan local, deputaţii grănicerilor aflaţi la
Viena, în memoriul înaintat împăratului în 4 martie 1861 justificau necesitatea
instituirii acestui district prin faptul că în cei 88 de ani de existenţă a
regimentului, grănicerii şi-au format fonduri comune, munţii, pădurile, relaţiile
"Idem, Fond Protopopiatul ortodox român Bistriţa, dosar 222/1845, filele 1-2.
14
În deceniul neoabsolutist, la nivelul întregii provincii Transilvania au loc repetate modificări
administrativ-teritoriale. Vezi Ioan Bolovan, Transilvania între revoluţia de la 1848 şi unirea din
1918, Cluj-Napoca, 2000, p. 25-28.
' A.N.D.J.B.-N., Fond Protopopiatul ortodox român Bistriţa, dosar 337/1860, fila 23.
1
16
Ibidem, filele 21-22.
de familie şi de posesiune au o bază specifică, zona este compact românească şi

„prin formarea unui singur căpitanat nu ar fi îngrădite drepturile şi interesele
nimănui" 17 •
Dorinţa de a se constitui într-un district administrativ independent de
formaţiunile teritoriale aflate în vecinătate, care să reunească cele 44 de comune
ale fostului regiment, va mobiliza întreaga inteligenţă a spaţiului năsăudean,
preoţi, dascăli, funcţionari şi ofiţeri aflaţi la Viena, Buda şi Pesta, dar şi întreaga
populaţie fostă grănicerească. Crezul acestora se va exprima prin vocea şi peniţa
preotului, a dascălului, a omului „şcolit" din sat, intelectualii care „traduc"
poporului înţelesul diferitelor acţiuni.
Aceste eforturi se vor materializa la începutul deceniului şapte când
foştilor grăniceri li se vor restitui, parţial, vechile proprietăţi şi drepturi, iar prin
Patenta imperială din 24 martie 1861 18 s-a dispus organizarea teritoriului
fostului Regiment II românesc de graniţă într-un district autonom începând cu
data de 15 aprilie 1861.
Districtul Năsăud a funcţionat până în anul 1876, primii doi ani de
existenţă fiind ani de tranziţie, de intense căutări atât în privinţa funcţionarilor
celor mai capabili pentru a conduce destinele populaţiei foste grănicereşti (în
luna aprilie 1862 s-a finalizat alegerea acestora), cât şi a obiectivelor şi a
modalităţilor de acţiune pentru rezolvarea problemelor din district. Abia în
şedinţele desfăşurate între 25-29 septembrie 1862 19 când Alexandru Bohăţel,
căpitanul districtului, declara că „încă un an decursa în abisul eternităţii,
decând nu mai furăm fericiţi a ne saluta într-o adunare districtuală" s-au regle-
mentat o parte dintre probleme: asigurarea localurilor pentru instituţiile admi-
nistrative, starea învăţământului primar, organizarea notariatelor comunale etc.
La scurt timp după înfiinţarea districtului, un contemporan, Dimitrie
Moldovan, îi adresa o scrisoare de felicitare căpitanului suprem al districtului,
Alexandru Bohăţel din paginile căreia surprindem cel mai bine elementele care
oferă specificitate teritoriului năsăudean: „Districtul Năsăudului e totodată
districtul fostului II regiment românesc. Acesta de la militarizare e un corp
compact, un complex natural compus din comune curat româneşti, cu averile,
fondurile şi limba lor, este o individualitate istorică" 20 •
Conştienţi de unicitatea statutului lor, având şi memoria unui trecut
comun ale cărui urmări erau prezente mai ales sub forma fondurilor comune şi
a şcolilor, foştii grăniceri vor reacţiona cu putere în momentul în care acest
statut a fost ameninţat.
17
Idem, Fond Vicariatul Rodnei, dosar 157/1861, filele 92-93.
18
Nestor Şimon, op. cit., p. 306-307.
19
Simion Lupşan, Adrian Onofreiu, Districtul Năsăud. 1861-1876, Năsăud, 2003, p. 193-226.
20
Ibidem, p. 30.
Pentru a înţelege starea de spirit ce îi anima pe foştii grăniceri

ameninţaţi cu separarea de restul comunelor din district am ales ca exemplu o
scrisoare a comunei grănicereşti Morăreni, semnată de 15 săteni în frunte cu
judele şi adresată dietei în data de 29 iulie 1864. Plângerea sătenilor era
îndreptată contra unui nou proiect de împărţire administrativă, în urma căruia
comunitatea Morăreni urma să fie încorporată nou plănuitei jurisdicţii a
Reghinului. Nemulţumirea oamenilor era determinată de faptul că dacă
Morăreniu s-a administrat aproape un secol de la Năsăud, apoi 12 ani de la
Bistriţa şi din anul 1861, iarăşi de la Năsăud, „acuma fără nici una cauză
binecuvântată s-a rupt de către Năsăud şi s-a încorporat cu cel mai
necorespunzător municipiu a Reghinului [ ... ] unde nu sperăm că poate ne-ar
umbla mai bine, pentru că noi ca foşti grăniţieri, precum credem şi ne-am şi
cam convins, totdeauna am fost un spin în ochii celorlalte sorori naţiuni ale
patriei [... ]". În plus, sătenii spun că în cei aproape o sută de ani cât au fost
„legaţi" de Năsăud şi-au format împreună „fonduri scolastice" administrate de
la Năsăud, „ba în anii trecuţi am făcut legături nouă cu Năsăudul, spre a înfiinţa
acolo mai multe institute de învăţământ şi creştere, la cari cu toţii am
contribuit". Pe urmă, şcolile comunale au fonduri separate care, la fel, se
administrează din Năsăud; fondul de stipendii tot de acolo este coordonat;
administrarea munţilor, suprainspecţia şcolară şi „dascălii încă din Năsăud ni-i
căpătăm"; „apoi la adunările comitetului diferitelor fonduri grănicereşti,
comuna noastră cel puţin de două ori în tot anul, trebuie să-şi trimită
reprezentanţii ei".
Pentru toate aceste motive, reprezentanţii comunei se roagă ca
Morăreniu să rămână încorporat la municipiul Năsăud. Ei nu doreau să fie
anexaţi la Reghin şi pentru că acesta este „un municipiu care nu are nici un
viitor, ba nici loc central de doamne ajută" • 21
22
Aflaţi în aceeaşi situaţie, şi sătenii din Ruşi-Munţi în frunte cu parohul,
notarul şi învăţătorul, adresează dietei transilvănene de la Sibiu cererea de a fi
reîncorporaţi districtului Năsăud, nu comitatului Reghinului unguresc: „a ne
lăsa şi pe viitor graţios acolo unde noi, părinţii şi strămoşii noştri şi-au vărsat
sângele, a fi iar cu celelalte 44 de comune laolaltă în districtul Năsăud".
Aceste acte redactate de săteni, în frunte cu oamenii cei mai învăţaţi din
comunitatea lor, şi trimise dietei, reflectă conştiinţa naţională a sătenilor şi
faptul că solidaritatea şi moştenirea grănicerească erau înţelese ca bunul cel mai
de preţ al comunităţii, componenta cea mai valoroasă a moştenirii grănicereşti
fiind cea şcolară.
21
Simion Retegan, Conştiinţă şi acţiune naţională în satul românesc din Transilvania la mijlocul
secolului XIX.1860-1867, Cluj-Napoca, 1983, p. 178-181.
22
Ibidem, p. 177-178.
Într-o mare măsură, mentalitatea ţărănească din secolul al XIX-lea, a

neglijat necesitatea sau chiar utilitatea operei de instruire şcolară, deoarece
oamenii de la sate erau „contaminaţi" de secole de ideea că ceea ce a fost bun
pentru ei va fi şi pentru urmaşii lor. Bazându-se pe hărnicia propriilor mâini,
muncind pământul şi crescând animale, ţăranul român putea supravieţui şi
fără şcoală.
O situaţie
aparte este cea întâlnită pe teritoriul regimentelor grănicereşti
unde ţăraniiromâni cu statut de oameni liberi, au fost încurajaţi şi uneori chiar
obligaţi să urmeze anumite forme de învăţământ din motive practice - nevoia
funcţionarilor şi a cadrelor militare - şi în acelaşi timp, formarea de cetăţeni
disciplinaţi şi credincioşi.
În cuprinsul instituţiei confiniare năsăudene, de la sfârşitul secolului al
XVIII-lea şi pe parcursul primei jumătăţi a secolului al XIX-lea, cu mari eforturi
şi sacrificii materiale se va crea un sistem şcolar puternic care a rezistat în timp
şi s-a bucurat de un prestigiu remarcabil. Longevitatea şi vigoarea învăţămân
tului din zonă trebuie căutate în mentalitatea unei anumite categorii sociale din
rândul foştilor grăniceri: intelectualii locului (învăţători, preoţi, funcţionari). Pe
lângă simţul practic puternic, aceştia au găsit forţa şi căile de a mobiliza masele
ca prin eforturile lor materiale să contribuie la crearea unui suport financiar ce
s-a dovedit fundamental pentru dezvoltarea învăţământului local 23 •
Moştenind o importantă reţea de unităţi şcolare încă din perioada
instituţiei militare - şcolile naţionale comunale (din 1861 se vor transforma în
şcoli confesionale), şcolile triviale, preparandia, şcoala de fete - în a doua
jumătate a secolului al XIX-lea această reţea se va dezvolta şi perfecţiona 24 ,
punctul culminant fiind reprezentat de înfiinţarea în 4 octombrie 1863 a
liceului fundaţional grăniceresc.
Epoca guvernării liberale a semnificat pentru învăţământul năsăudean
punerea în practică a fondurilor şcolare din timpul regimentului. În 1861, la
Năsăud se vor pune bazele a două foarte importante fonduri băneşti şcolare:
Fondul central scolastic şi Fondul de stipendii, din venitul căruia au fost
acordate între 1861-1875 un număr de 525 burse 25 • Urmaşii grănicerilor erau
decişi astfel să acţioneze şi în viitor pentru perfecţionarea pregătirii şcolare,
confirmând o direcţie prefigurată imediat după desfiinţarea regimentului de
către vicarul năsăudean Macedon Pop care privind profetic spre viitorul incert
21
Mirela Andrei, lnceputurile învăţământului năsăudean. Şcolile triviale, în „Arhiva Someşană",
seria a III-a, II, Cluj-Napoca, 2003, p. 36.
Există o bogată bibliografie care tratează istoricul şcolilor năsăudene, lucrarea de referinţă fiind
24
V. Şotropa, N. Drăganu, Istoria şcoalelor năsăudene, Năsăud, 1913.

' Simion Retegan, Politică şi educaţie la românii din Transilvania în epoca liberalismului
2
austriac (1860-1867), în „Anuarul Institutului de Istorie Cluj", XXX, 1990-1991, p. 73.

Statut, educaţie şi specific în mentalul colectiv al românilor din ţinutul Năsiiudului 97
scria: „... noi cei ce ne-am înmulţit pe o moşioară de nu ne putem aproviziona

pe traiul vieţii de azi pe mâine, dacă nu vom avea şcoli mai înalte şi
industriale, ca să ne organizăm în alt mod de trai, o meserie, un serviţ la
jursdicţiunea civilă pentru care acum suntem complet nepregătiţi, vom fi
peste puţin timp cei mai săraci" 26 •
Unităţile şcolare de pe teritoriul fostului regiment în perioada studiată
sunt instituţii comunitare stabile care beneficiază de o „casă de şcoală", de cele
mai multe ori, o construcţie de lemn asemănătoare cu celelalte case ale satului.
Dispun şi de un dascăl cu pregătire şcolară bună, de o modestă înzestrare
didactică, de un fond bănesc şcolar (creat în anii 1836-1838 la iniţiativa
vicarului Ioan Marian şi format din venitul cârciumăritului lunilor de toamnă)
din care se asigura remuneraţia învăţătorului şi se acopereau celelalte necesităţi
ale şcolilor 27 • Dovada că şcolile năsăudene funcţionau optim o găsim în raportul
consilierului de şcoală, dr. Ioan Maior, care vizitând în 1863 şcolile greco-
catolice din unele părţi ale Transilvaniei, afirma că „în cea mai îmbucurătoare
stare am aflat şcoalele din căpitănatul Năsăudului". „Toţi învăţătorii de la aceste
şcoale sunt zeloşi, apţi şi activi şi-şi împlinesc datorinţele lor cu cea mai mare
acurateţă şi esaptitate [... ]2 8 •
Dincolo de aceste date ne interesează să creionăm ceea ce credeau foştii
grăniceri despre şcoală şi necesitatea acesteia şi ce frecvenţă înregistrează şcolile
năsăudene comunale în cea de-a doua jumătate a secolului al XIX-lea.
Pentru această perioadă, în diversele statistici înaintate de parohii
forurilor ecleziastice superioare, regăsim informaţii legate de numărul copiilor
din sat, vârsta lor, proporţia în care frecventează şcoala. De exemplu, din Tabela
Sumaria a parohiei Rebrişoara din Vicariatul Rodnei, în anul 188729 aflăm că la
o populaţie de 2593 de suflete, numărul copiilor obligaţi să meargă la şcoală este
de 104 cu vârsta între 6-12 ani şi 35 cu vârsta cuprinsă între 12 şi 15 ani. Dintre
aceştia, la şcoala elementară au fost 64 de băieţi şi 40 de fete, iar la cea
repetiţională, 23 de băieţi şi 12 fete. În plus, în 1887, din comuna Rebrişoara un
tânăr a mers la Universitate la Cluj, 2 la Preparandie, 4 la Gimnaziu în Năsăud
şi 14 „în norme".
Din vizitaţia parohiei Rodna-Nouă, în acelaşi an 1887, aflăm că în sat
există o casă şcolară, fără alte edificii, frecventată de un număr de 72 de băieţi şi
79 de fete curenţi şi 26 feciori şi 46 fete repetitori 30 •
26
Simion Lupşan, Adrian Onofreiu, Districtul Năsăud... , p. 20, apud, Helmut Klima, Guvernatorii
Transilvaniei. 1774-1867, 1943, p. 68.
27
Simion Retegan, Satele năsăudene ...• p. 36-37.
'" Idem, Politică şi educaţie ... , p. 83.
29
A.N.D.J.B.-N., Fond Vicariatul Rodnei, dosar 589/1887, fila 5.
111
Ibidem, fila 11.
În fostele sate grănicereşti de pe valea Bârgăului, învăţătorii comunali

trebuiau să întocmească rapoarte periodice despre situaţia şcolilor unde predau,
pentru a le trimite protopopului ortodox. Dintr-un astfel de raport aflăm că la
şcoala din comuna Bistriţa-Bârgăului (Borgo-Bistriţa) în anul 1869 la „şcoala
greco-orientală" au mers 50 de băieţi şi 54 de fete, la „şcoala greco-catolică" au
fost 15 băieţi şi 22 de fete. Separat este consemnat numărul copiilor de ambele
confesiuni „buni de umblat la şcoală, dar care din cauza sărăciei nu se duc":
sunt 30 de copii ortodocşi (9 băieţi şi 21 de fete) şi 10 greco-catolici (6 băieţi şi 4
fete) 31 • În Josenii-Bârgăului (Borgo-Joseni) în 1869 au mers la şcoală 46 de
băieţi şi 34 de fete. Mai sunt alţi 30 de copii (14 băieţi şi 16 fete) „buni de umblat
la şcoală", dar din cauza „îmbrăcămintei şi a altor lipse s-au eliberat în timpul
iernii". La cursurile repetiţionale sunt consemnaţi 16 băieţi şi 18 fete 32 •
Pe lângă aceste numere, care aparent nu ne spun mare lucru, observăm
că absenţa de la şcoală se datorează în mare măsură sărăciei oamenilor care nu
au posibilităţi materiale pentru a echipa corespunzător un copil şi a-l trimite
la şcoală.
Aceaşi situaţie o întâlnim şi în comunitatea Năsăud unde într-o
„poruncă" a primăriei din data de 15 martie 1863 se spune că acum că „a intrat
timpul călduros", fiecare îşi poate trimite copilul la şcoală, fără să se mai scuze
că nu are cu ce să îl încalţe. Părintele care nu va respecta porunca de a-şi trimite
pruncul la şcoala „de toate zilele sau duminicală" va plăti pentru fiecare zi de
absenţă cu o zi de lucru 33 • Astfel de ameninţări profesate de antistia comunei
Năsăud la adresa părinţilor ce au copii de vârste şcolare sunt frecvente între anii
1863-1867. Pedeapsa era stabilită fie în zile de lucru, fie în bani: pentru prima zi
de absenţă de la şcoală, părinţii plăteau 1 fl. v.a., pentru a doua zi, 2 fl., pentru a
treia, 3 fl. şi tot aşa, aceşti bani urmând a fi alocaţi casei comunale. Dacă copilul
era bolnav şi nu putea frecventa şcoala, trebuia să obţină o „întărire" de la
medic pentru a putea fi scutit de şcoală.
În 21 mai 1866 este publicată o „poruncă" 34 care spune că „Din listele de
lenevire pentru rămânerea de la şcoală se vede că au părăsit pruncii şcoala cu
totul"; erau provocaţi părinţii să îi dea la şcoală, deoarece, în caz contrar, vor fi
„pedepsiţi aspru".
Pe lângă sărăcie, un alt motiv pentru care părinţii nu îi lăsau pe copii să
meargă la cursuri era din motive practice, de ordin gospodăresc, deoarece, din
fragedă pruncie atribuţiile băiatului sau ale fetei erau clar trasate de părinţi. În
31
Idem, Fond Protopopiatul ortodox român Bistriţa, dosar 446/1870, fila 3.
32
Ibidem, fila 35.
n Simion Lupşan, Adrian Onofreiu (studiu introductiv, note şi text), Poruncile„., p. 78.
34
Ibidem, p. 185.
general, treaba copiilor era de supraveghere a animalelor pe câmp: „... tatăl meu,
Ilie Bosga, mi-a promis că mă va duce şi purta în şcoală la Năsăud, [... ] dar
mama, fiindcă îi trebuiam la vite, nu mă lăsa, să certa mereu cu tata şi pe mine
mă bătea" 35 •
În acest caz putem adăuga la motive şi teama părinţilor de a-şi vedea
copilul înstrăinat de casă, mai ales că în epocă circulau zvonuri conform cărora:
„Am auzit eu de la notarăşul că la Năsăud, dascălii nu grăesc deloc româneşte
cu copiii care nu ştiu o boabă nemţeşte; că-i bat cu virgaşe de le împroaşcă sus
sângele şi îi bagă la arişte, într-o pivniţă întunecoasă, unde au şi murit copii, de
spaimă" 36 •
Pentru a putea urma cursurile şcolii normale din Năsăud, un tânăr care
venea din afara localităţii, în anul 1859, avea nevoie de următoarele lucruri: 4
zloţi pentru taxa şcolară; la gazdă, plata pe jumătate de an - „3 zloţi buni şi o
mierţă de grâu aleasă pe masă"; 1 zlot bani de cărţi. Urmau hainele şi
„schimburile" necesare: 4 rânduri de albituri şi 2 rânduri de schimburi pentru
pat; o perină şi un ţol gros de lână curată; pe lângă suman, pieptar, cioareci,
şapcă, merindea necesară pentru o lună: o mierţă de grâu pentru pâine, 5-6
cupe de făină de mălai pentru mămăligă, o „berbincioară" de brânză de oi de 4-
5 fanţi, slănină, ouă, mere şi prune uscate; 2-3 cupe de fasole boabe 37 •
Nu putem să nu facem câteva referiri şi la modul în care este perceput
dascălul la nivelul mentalului colectiv în satele foste grănicereşti. Alături de
preot, acesta era a doua persoană ca importanţă în sânul colectivităţii, se
încadra în viaţa ţărănească, se amesteca printre oamenii din sat fiind părtaş la
bucuriile şi necazurile acestora, dar avea, în acelaşi timp şi preocupări
cărturăreşti. Prin munca şi ţinuta morală, învăţătorul era un exemplu de reuşită
socială pentru săteni, încurajându-i astfel să îşi susţină copiii la şcoli pentru a
deveni „domni".
Modul în care se prezintă dascălul în faţa comunităţii şi rezultatele
concrete obţinute prin munca cu şcolarii, influenţează decisiv mentalitatea
ţăranilor vizavi de şcoală, de binefacerile instrucţiei şi necesitatea ei.
În astfel de cazuri asistăm la gesturi precum cel făcut de Ioan Dâmbul
din Zagra, în 1863, care prin testament decide să-şi lase toate pământurile sale
pe seama şcolii săteşti pentru îmbunătăţirea remuneraţiei învăţătorului şi
acordării de premii pentru elevii merituoşi. Actul donaţiei este cu atât mai
percutant cu cât vine din partea unui „bătrân" al satului cu statut de veteran, în
35
Ilie Bosga, Monografia comunelor de pe Valea Bârgăului, mss., Cluj-Napoca, 1931, p. 4.
36
V. Gr. Borgovanu, Amintiri din copilărie. (Şcoala primară, românească şi nemţească, preparandia
şi gimnaziul). 1859-1873, Bucureşti - Braşov, 1907, p. 56.
37
Ibidem, p. 60-62.
vârstă de 92 de ani, martor viu al întregii istorii a grănicerilor. Motivaţia

gestului său este extraordinară şi vine să completeze fericit aceea specificitate a
ţinutului năsăudean în a doua jumătate a secolului al XIX-lea: „... tot venitul
folosindu-l numai şi numai pentru scopuri a înainta cultura poporului de ambe
secse acestei comune" 38 • În mod cert, atitudinea sa a creat un precedent, a oferit
un argument în plus sătenilor reticenţi în faţa şcolii, a impulsionat elevii prin
acordarea acelor premii pentru rezultate bune şi a ajutat dascălul pentru ca
acesta să nu fie mai preocupat de asigurarea traiul zilnic şi să se concentreze
asupra educaţiei şcolarilor.
Era important ca dascălul, asemenea preotului, să fie băştinaş. Această
cerinţă, esenţială în epocă, şi argumentele care o susţin le regăsim într-o
scrisoare trimisă în 1862 de reprezentanţii comunităţii Salva (parohul, notarul,
judele şi 3 bătrâni) episcopului din Gherla ca acesta să desemneze pe unul
dintre cei trei candidaţi ai comunităţii spre a fi angajat ca învăţător. Sătenii se
justifică în patru puncte pentru această solicitare. Mai întâi, aflăm că fondul
şcolii se bazează „pe propriile isvoară comunale" şi este de aşteptat ca „din acela
să guste pe viitor", unul din fii săi, demn de a ocupa postul de învăţător.
Al doilea raţionament era că un învăţător străin, „necunoscând părinţii
şi pruncii, apoi natura creşterii acestora" poate ajunge la conflicte cu aceştia
„precum s-au şi întâmplat", neglijând învăţătura, „ba cercarea bisericii pe
tempurile normale şi feriile cele multe despre partea şcolarilor se părăseşte cu
tot"; un dascăl născut în comună ar şti să preîntâmpine astfel de întâmplări.
Argumentul cel mai solid se baza pe nevoia ca dascălul să îi însoţească
mereu pe prunci la biserică şi să îi înveţe rânduielile specifice comunităţii, lucru
pe care un străin nu ar fi capabil să îl îndeplinească cu succes: „Fiind şcoala
maica bisericii, de unde crescând prunci buni şi aplecaţi cătră sînta biserică,
prin cîntări şi obiceiuri sînte şi neavînd noi aici în comună fără numai un
cantor bătrân, ne e necesar ca dascălul nostru să fie totdeauna cu pruncii în
biserică la ceremoniile sînte, cari apoi învăţând pracsa şi tepicul, l-am avea pe
viitor ca al nostru dascăl şi cantor, care toate acestea un strein neaşezat nu le
poate împlini cu toată vocea cea bună".
Ultimul motiv evocat era îngreunarea financiară la care ar fi supusă
comuna dacă dascălul venea din altă parte39 •
Constatăm astfel că la fel ca şi în cazul alegerii preotului sătesc şi la
alegerea dascălului, comunitatea avea un cuvânt greu de spus. Teama şi
reţinerea faţă de străini, de cei ce vin din afara comunei, necunoscători ai
38
Simion Retegan, Satul românesc din Transilvania, ctitor de şcoală (1850-1867), Cluj-Napoca,
1994, p. 129-131.
39
Ibidem, p. 120-121.
tradiţiilor locului, ai oamenilor, dar şi argumentele de ordin material, îi

motivează pe localnici să se adreseze forurilor superioare pentru a li se respecta
dorinţele şi propunerile.
Deoarece autorităţile militare austriece şi apoi cu timpul, chiar familiile
de grăniceri şi de urmaşi ai acestora, nu concepeau ca tânăra generaţie să fie
privată de educaţie şcolară, ştiinţa de carte a fost aici mai larg răspândită, iar
numărul oamenilor cu o pregătire medie, mai ridicat decât în oricare altă parte
a Transilvaniei: „mai cu samă de 30 de ani încoace abia afli o familie, în care să
nu scie din doi unul ceti". Aproape la fiecare familie se găseşte câte o carte de
rugăciuni şi poveţe economice folositoare, ba în „şirul generaţiunei mai mijlocii
afli şi foi românesci de conţinut practic" şi încă şi reviste precum „Foaia
poporului", „Gazeta de dumineca" şi „Revista Bistriţei" 40 •
Şi din punct de vedere demografic 41 , teritoriul fostului regiment de
graniţă, a avut o evoluţie distinctă faţă de restul Transilvaniei în a doua
jumătate a secolului al XIX-iea. Condiţia grănicerului de om liber, precum şi
contextul favorabil ameliorării nivelului de trai au avut consecinţe pozitive
asupra dezvoltării populaţiei din zonă, atât pe timpul existenţei instituţiei
confiniare, cât şi după desfiinţarea sa în 1851.
O primă observaţie este că între 1850-1910, populaţia zonei a fost în
continuă creştere, de la un număr de 39.092 la 74.820 locuitori, deci o creştere
cu 91,4%. Dacă până în 1851, dinamica populaţiei şi relaţiile matrimoniale au
fost marcate de obligaţiile specifice regimului militar, după această dată,
creşterea demografică a fost mereu ascendentă, ritmul creşterii fiind superior
altor zone ale Transilvaniei. Abia la sfârşitul secolului asistăm la uşoare
modificări în dinamica şi structura populaţiei, efect al eforturilor guvernanţilor
de a altera structura etnică a zonei, dar cu toate acestea, până la primul război
mondial, românii au rămas populaţia majoritară în cele 44 de comune foste
grănicereşti.
Specificitatea grănicerilor, diferenţa dintre grăniceri şi „ceilalţi" este
argumentată cu tărie pe parcursul unui conflict, desfăşurat în anii 1881-1882,
între vicarul Grigore Moisil şi preotul greco-catolic din Luşca, Nechita Suia42 •
Corespondenţa celor două personaje cu Consistoriul Episcopesc de la Gherla
oferă dimensiunile unui conflict care va depăşi motivul iniţial, prefigurând
valenţele unui conflict între foştii grăniceri şi „ţărani", înţeleşi ca persoanele ce
vin din afara teritoriului districtului. Este interesant că la ani buni după
40
Pamfiliu Grapini, op. cit, p. 129.
41
Ioan Bolovan, Realităţi demografice în Regimentul II românesc de graniţă (secolul al XIX-iea),
în volumul colectiv „D. Prodan - Puterea modelului", Cluj-Napoca, 1995, p. 143-164.
42
A.N.D.J.Cluj, Fond Episcopia de Gherla-Cluj, dosar 2789-1882.
desfiinţarea districtului năsăudean, în mentalitatea şi sensibilitatea contempo-

ranilor acesta continua să fiinţeze.
Conflictul este de lungă durată având o desraşurare complexă, dar ne
vom opri numai asupra răspunsului dat de vicarul G. Moisil, la acuzaţiile
preotului Suia, într-o scrisoare adresată Consistoriului episcopesc de la Gherla
cu data de 20 decembrie 1881 43 • Din rândurile acestei scrisori răzbate cu putere
specificitatea ţinutului năsăudean şi individualitatea sa faţă de alte teritorii. Din
cele spuse de vicar putem concluziona că la nivel mental „,ţăranii" nu vor reuşi
niciodată să fie consideraţi parte a lumii grănicereşti, dar ei sunt acceptaţi totuşi
pentru a urma şcolile din district, a munci aici, constituindu-se într-o categorie
aparte, cea a „negrăniţierilor". Pe tot parcursul perioadei studiate această
diferenţiere „grăniţier" - „negrăniţier" va fi o constantă ce va influenţa în mare
măsură relaţiile interumane din teritoriul ţinutului năsăudean.
La acuzaţia preotului Suia că în district nu se primesc preoţi ţărani,
vicarul replică spunând că de la înfiinţarea graniţei militare în acest ţinut, de la
1764 şi până în 1834 au fost 2 protopopi şi 3 vicari „ţărani, contra cărora nu au
reclamat preoţii şi grăniţiari". Şi în parohia Şieuţ până în 1834 au fost preoţi
„ţărani'', asemenea în Ruşii-Munţi, iar de douăzeci de ani, au fost şi sunt aplicaţi
în parohiile cele mai bune 11 preoţi negrăniceri. „Câţi parohi grăniţiari au
căpătat parohii în ţară? Numai doi în parohii forte mirene. Au concurat preoţi
neordinaţi grăniţari la parohii afară de district, dar nu au căpătat sub cuvânt că
grăniţierii nu primesc străini între sine. Dar în părţile Satu Marelui şi a
Marmaţiei au fost primiţi clerici ardeleni? Dar din Districtul Năsăudului? Nici
unul, şi totuşi se impută Năsăudenilor separatismul. Mai mare neadevăr şi
absurditate nu pote fi [... ]. Din cât a sustat ţinutul graniţei militare şi după
desfiinţarea dregătoriei şi amploiaţii au fost mai toţi străini. Chiar la înfiinţarea
districtului la anul 1861 căpitanul suprem şi mulţi amploiaţi districtuali
administrativi şi judiciari au fost negrăniţiari, dar aleşi de grăniţiari. Chiar şi
acum se mai află în oficiu negrăniţiari [... ].
Multe sute de tineri din ţară de un secol de ani au cercat şcolile
falnicului district şi s-au calificat parte de preoţi, parte la alte cariere
învăţătoresci, civile şi militare.
Ci nu numai preoţi, profesori şi amploiaţi negrăniţiari au fost şi sunt
aplicaţi aici în district, ci un mare număr de oameni de rând, lipsiţi de
mijloacele traiului acasă în ţară, află adăpost, lucru şi mijloace bogate de
subzistenţă în district, dacă sunt numai ceva tiligenţi păstrători, oameni de
treabă nu se mai duc din district. Pentru că aici află lucru şi ocupaţiune iarna şi
vara prin urmare şi câştiguri destule să-şi facă stare bună".
43
Ibidem, filele 24-28.
În concluzie, pe baza informaţiilor, în mare măsură inedite, am încercat

să surprindem ceea ce credeau foştii grăniceri despre statutul lor, cum a evoluat
în timp această mentalitate; cum era văzut procesul educativ, care erau
principalele resorturi mentale ale dezvoltării acestuia pe teritoriul fostului
regiment de graniţă, dar şi care au fost elementele care au oferit specificitate
ţinutului năsăudean şi au creionat aceea „individualitate istorică" „,fala
năsăudenilor" ce poate fi surprinsă în „durata lungă".
Din toate documentele studiate până în acest moment răzbate cu putere
o constatare: comportamentul cotidian al individului, schimbările pe care acesta
le-a cunoscut la nivelul sensibilităţii sale, pot oferi explicaţii plauzibile multor
evenimente istorice. Urmaşii grănicerilor au dezvoltat o mentalitate aparte,
ancorată în trecutul lor grăniceresc şi chiar în statutul lor de oameni liberi de
dinainte de militarizare. Pe fundalul unei Transilvanii marcată de incertitudini
şi de repetate schimbări politice, ei vor dovedi o solidaritate şi o libertate de
gândire şi de acţiune care în anumite momente pare uluitoare. În majoritatea
documentelor emise în cea de-a doua jumătate a secolului al XIX-iea, referindu-se
la ei şi vorbind în nume propriu, peste tot urmaşii grănicerilor se numesc
„grăniţieri", nu „foşti" sau „urmaşi" ai acestora. În plus, mentalitatea grănice
rească va căpăta noi valenţe în urma înfiinţării şi funcţionării unui district,
entitate administrativă cu largi valenţe de autonomie, cu funcţionari, în mare
majoritate, români şi limba oficială româna.
STATUT, EDUCATION ET SPECIFIQUE CONFINAIRE DANS LA MENT ALITE

COLLECTIVE DES ROUMAINS DE LA REGION DE NĂSĂUD DANS LA
DEUXIEME MOITIE DU XIX-IEME SIECLE
Resume
L'existence du Regiment II roumain de frontiere (1762-1851) a apporte de

nombreux changements et mutations dans la maniere d'etre, de penser, de se comporter
des gardes-frontieres de Năsăud, et le but de natre etude est la mise en evidence de ceux-
ci dans Ies futurs cinquants ans apres la disparition de l'institution confinaire.
Conformement aux informations, la plupart d'elles inedites, on a essaye de
surpendre ce que Ies anciens gardes-frontieres croyaient sur leur statut, comment cette
mentalite a evolue a travers le temps, quels ont ete Ies elements qui ont offert de la
specifici te a la region de Năsăud et ont ebauche cette individualite historique, <la fierte
de Năsăud> qui peut etre surprise de nos jours aussi.
La conclusion est que sur le fond d'une Transylvanie marquee dans la
deuxieme moitie du XIX-eme siecle d'incertitudes et de nombreux changements
politiques, Ies anciens gardes-frontieres prouveront une solidarite et une liberte de
penser et d'actionner qui, parfois, semblent etonnants. En plus, la mentalite des gardes-
frontieres a acquis de nouvelles valences ala suite de l'apparition et du fonctionnement
d'un district (I 861-1876), entite administrative avec d'importantes valences
d'autonomie, avec des employes, en grande majorite des Roumains et ayant le roumain
pour langue officielle.
CONTRIBUTII
, DOCUMENTARE LA ISTORIA
ILUMINATULUI PUBLIC ÎN ORAŞUL ORADEA
RONALD HOCHHAUSER
Primul iluminat public al străzilor din Oradea datează din 1803 când, la
iniţiativa contelui Rhedey Lajos, s-a dispus ca străzile să fie iluminate cu lămpi
amplasate în candelabre 1 şi pe braţe montate pe perete, alcătuite dintr-un
recipient în care ardea un fitil montat în corpul lămpii. Combustibilii utilizaţi
au fost: uleiul, lumânările şi ulterior petrolul (photoghenul). Deservirea
lămpilor a fost asigurată de personal plătit de oraş. Conducătorul personalului a
avut o misiune bine stabilită, anume aprinderea şi stingerea lămpilor,
procurarea combustibilului şi a lumânărilor necesare2.
În perioada 1848-1869, iluminatul stradal a fost asigurat de felinare
situate cu preponderenţă la intersecţia străzilor principale 3 .
Calea spre o urbanizare progresistă a fost anticipată de introducerea de
noi produse purtătoare de energie, destinate iluminatului public şi noilor
tehnici moderne. În anul 1870, Haldenby Keyworth John Robert, judecător de
pace al oraşului Lincoln din Anglia şi inginer agronom, a obţinut acordul
Consiliului orăşenesc pentru asigurarea iluminatului public şi casnic în Oradea,
prin înfiinţarea unei uzine de „spirt aerian şi gaz". Contractul a fost încheiat pe
o perioadă de 30 de ani, Fabrica de spirt aerian „CAMPBELLS şi SANDS" fiind
construită în zona străzii Avram Iancu de astăzi 4 • Pe o suprafaţă totală de
1,15 ha, au fost ridicate patru clădiri şi două rezervoare de gaz (foto 1).
Numărul muncitorilor a fost de 34-40 de persoane. Uzina a început să producă
I Fleisz Janos, Nagyvarad tdrtenete evszamokban, Ed. Literator, Oradea, 2000, p. 19.
' Victor Bolcaş, Monografia întreprinderii de reţele electrice Oradea - manuscris, Compania
Naţională de Electricitate, S.C. ELECTRICA S.A, Sucursala de distribuţie Oradea, p. 5.
J Liviu Borcea, Gheorghe Gorun - coordonatori, Istoria oraşului Oradea, Ed. Cogito, Oradea,
1995, p. 253.
4
Victor Bolcaş, op. cit., p. 6.
106 RONALD HOCHHAUSER
în noiembrie 1873 5 . Din obiectul ei de activitate a făcut parte, alături de

producerea gazului pentru iluminat (gaz aerian) pe bază de spirt şi cea a
cocsului şi a catranului 6 . Reţeaua de gaz aerian s-a desfăşurat pe străzile -
prezentăm denumirea actuală - Avram Iancu, P-ţa Unirii, P-ţa Regele
Ferdinand, Calea Republicii, până la Spitalul Clinic Judeţean, strada General
Magheru, P-ţa 1 Decembrie, strada Independenţei, strada Vasile Alecsandri.
Foto 1. Oradea. Fabrica de spirt aerian şi gaz „CAMPBELLS şi SANDS".

Sursa: Arhiva S.C. ELECTRICA S.A., Sucursala de distribuţie Oradea .
Corpurile de iluminat cu gaz au fost montate pe stâlpi din fontă sau pe

braţe fixate pe pereţii clădirilor (foto 2) . Câteva din aceste bunuri culturale
tehnice au fost utilizate ulterior şi pentru iluminatul electric (foto 3), dobândind
de-a lungul timpului valoare muzeală.
5
Fleisz Janos, op. cit., p. 25.
6
Borovszky Samu, Magyarorszâg vârmegyei es vârosai, Bihar vârmegye es Nagyvârad, Apollo
Irodalmi Tărsasăg, Budapest, 1901, p. 312.
Contribuţii documentare la istoria iluminatului public în oraşul Oradea 107
Foto 2. Oradea. Relicvă a

iluminatului cu gaz, în faţa
Teatrului de Stat.
Sursa: Arhiva
S.C. ELECTRICA S.A.,
Sucursala de distribuţie Oradea.
Foto 3. Oradea. Clădirea

Teatrului de Stat - intrarea
artiştilor. Corp de iluminat cu
gaz, ulterior modificat pentru
iluminatul electric, montat pe un
braţ fixat de perete.
Sursa: Fototeca Muzeului Ţării

Crişuri/or Oradea.
Deşi, tarifele legate de consumul de gaz au fost mari, partenerul englez

nu a respectat ad litteram contractul încheiat cu Consiliul orăşenesc, şi nu a
executat lucrările de extindere corespunzătoare necesităţilor unui oraş în plină
dezvoltare. Astfel, în 1886, în afară de reţeaua de iluminat public alimentată cu
gaz, conducerea oraşului a fost nevoită să menţină în funcţiune 203 lămpi
montate în candelabre7. Cu toate aceste neajunsuri, s-a constatat totuşi o
extindere modestă, dar benefică, a reţelei de gaz aerian. Prin urmare, în anul
1898, numărul lămpilor montate a crescut de la 420 la 558. Acelaşi progres l-a
înregistrat şi cel al arzătoarelor aflate în exploatare la persoane particulare: de la
400 în 1898, la 7500 în 1901 8 •
În perioada 1900-1903, la standardele ei de maximă dezvoltare, reţeaua
de gaz nu a depăşit o lungime de circa 22 k.m 9 •
Anul 1903 a adus schimbări importante în viaţa fabricii de spirt aerian.
Iluminatul pe bază de gaz aerian a pierdut teren, în favoarea celui pe bază de
energie electrică. Primul efect al începerii activităţii Uzinei Electrice a fost
reducerea de către Uzina de Gaz, cu circa 20%, a serviciilor facturate 10 •
Din dorinţa de a se redresa economic, în anul 1907 exploatarea
întreprinderii de gaz a fost preluată de Uniunea fabricilor de gaz aerian din
Augsburg S.A. Ea a asigurat iluminatul pentru persoane fizice, şi se părea că
această activitate va fi de durată. Afirmaţia rezulta din faptul că în anul 1910 în
toate imobilele nou construite (de exemplu: Palatul Moskovits, Palatul Berkes,
Palatul Rosenzweig, Palatul Teszler şi câteva cafenele) s-a introdus gazul aerian 11 •
În anul 1913, an până în care iluminatul cu gaz a coabitat cu cel electric,
fabrica a produs 3000 m 3 spirt aerian 12 •
Ritmul dezvoltării industriale a oraşului Oradea la finele secolului al
XIX-iea şi exemplul oraşelor care aveau introdusă deja energia electrică
(Timişoara - 1884 13 , Satu Mare - 1893, Arad - 1897 14 ) au asigurat premisele
electrificării urbei. Acestora li s-a adăugat, pe de o parte, Ordinul Ministerului
de Interne al Monarhiei Austro-Ungare din 1896 pentru studierea introducerii
energiei electrice, iar pe de alta, patriotismul local al cetăţenilor. În acest sens, în
anii 1896-1897, unul dintre cei mai însemnaţi oameni de ştiinţă din oraşul
Oradea, profesor de fizică şi consilier orăşenesc, canonic al Ordinului
7
" Liviu Borcea, Gheorghe Gorun, op. cit., p. 232.
9
Borovszky Samu, op. cit., p. 312.
10
Victor Bolcaş, op. cit.. , p. 12.
"Fleisz Janos, Varos kinek nem lcitni masat, Ed. Charta, Oradea,1997, p. 22.
12
Liviu Borcea, Gheorghe Gorun, op. cit., p. 232.
L' Csetri Elek, Jenei Dezso, Technikatdrteneti Krono/6gia, Ed. Studium, Cluj- Napoca, 1997, p. 338.
14
Fleisz Jânos, Varos .. ., p. 21.
Premonstratens, dr. Kâroly Irenaeus J6zsef (1854 - 1929) 15 , a conferenţiat, în

prezenţa unui auditoriu numeros, cursuri pe tema electricităţii şi a rezultatelor
obţinute în domeniu 16 •
La sfârşitul anului 1901 iluminatul public pe bază de electricitate s-a
impus din ce în ce mai mult. Speranţele rezolvării problemei s-au legat multă
vreme de capacităţile uzinei electrice a întreprinderii de tramvaie, ce urma a se
constitui. Dar cum înfiinţarea acesteia părea să se amâne la nesfârşit, oraşul a
hotărât construirea unei Uzine Electrice în regie publică comercială 1 7 (foto 4).
Soluţia adoptată s-ar putea să fi fost generată şi de memoriul înaintat de dr.
Kâroly Irenaeus J6zsef către colegii săi din Consiliul orăşenesc. Sesizarea a
exprimat cu tristeţe neimplicarea organelor de conducere în problemele de
aliniere la standarde superioare, demnitarii fiind acuzaţi de frânarea
progresului, de altfel, firesc.
Foto 4. Oradea. Uzina Electrică. (1906-1911)

Sursa Arhiva S.C. ELECTRICA S.A. , Sucursala de distribuţie Oradea.
15
Idem, Nagyvarad ... , p. 19.
16
17
Aurel Tripon, Monografia Almanah a Crişanei, Tipografia Diecezană Oradea, 1936, p. 189.
Se poate afirma, fără doar şi poate că introducerea curentului electric în

oraşul de pe Criş este strâns legată de numele lui dr. Karoly Irenaeus J6zsef. În
această direcţie, el a publicat un număr de 10 articole, în principal, în revista
Tiszantul. Majoritatea articolelor au fost intitulate Iluminatul oraşului Oradea,
fiind, de fapt, pledoarii pentru avantajele oferite de electricitate. Toate aceste arti-
cole au apărut şi în extras, în aprilie 1902 18 . Tot atunci, vestita firmă vieneză
Schuckert a venit cu o propunere îndrăzneaţă: societatea s-a angajat să asigure
curentul electric, folosind căderea apei de pe Valea Iadului, loc în care se prevă
zuse construirea unui baraj şi instalarea unor turbine generatoare de curent elec-
tric19. Numărul din 10 aprilie 1902 al cotidianului Nagyvaradi Napl6 a consem-
nat: „ ... nu e vis, e realitate, forţa uriaşă a Iadului va fi zăgăzuită". Oferta firmei
vieneze a fost respinsă însă, deoarece membrii Consiliului orăşenesc nu admiteau
ca uzina electrică să fie construită în alt loc decât la Oradea20 . Construirea fabricii
şi administrarea ei în regie proprie au fost aprobate de ministrul de interne al
Monarhiei Austro-Ungare, la 26 august 1902; contractul încheiat cu firma Ganz
es Tsa. Vasănto es Gepgyar Rt a fost aprobat în şedinţa Consiliului orăşenesc din
10 octombrie 190221 . Pentru amplasarea uzinei, Consiliul orăşenesc a acceptat
oferta din 15 octombrie 1902 a Căilor Ferate Publice, care a donat în scopul
construirii o parcelă din terenul ei. Spaţiul situat în apropierea Cetăţii Oradea, pe
care s-a ridicat şi se află şi azi Uzina Electrică (str. Şanţului, în prezent str. Griviţei
nr. 32), a fost utilizat înainte de acea dată, ca piaţă de porcine22 .
În luna iunie 1903, aleşii locali sceptici, care s-au îndoit de avantajele
introducerii energiei electrice, au început să se liniştească pentru că a existat un
interes deosebit faţă de iluminatul electric: au fost instalate deja 10.000 de
becuri. În aceeaşi lună, la Uzina Electrică în plină construcţie a fost numit
director, inginerul Belânyi Imre, director adjunct pe acea vreme al Uzinelor
Electrice din Innsbruck. Au început lucrările de amplasare a conductorilor
electrici subterani pe strada Principală (în prezent str. Republicii), iar numărul
celor care au solicitat noua formă de iluminat a fost în permanentă creştere.
Până la 1 iulie 1903, au fost înregistrate 814 cereri de racordare la consumul
electric. Solicitările totale la începutul lunii au fost: 12224 de becuri electrice, 53
de lămpi cu arc voltaic (foto 5) şi 32 de motoare electrice. La mijlocul lunii
august a anului 1903, după ce s-a stabilit ca pentru iluminatul stradal să se
folosească 1615 becuri, acest număr a fost suplimentat cu încă 135 23 .
18
Fleisz Janos, Vâros .„, p. 109.
19
Liviu Borcea, Gheorghe Gorun, op. cit., p. 253.
20
21
Fleisz Janos, Vâros ... , p. 109.
22
23
Liviu Borcea, Mihai Apan, Istoria tramvaiului din Oradea, Oradea, 1996, p. 31.
Iluminatul electric al străzilor oraşului Oradea a început la 16

decembrie 1903 24, cu alte cuvinte în urmă cu un secol. Pentru a întâmpina
momentul aniversar şi cel al înfiinţării Uzinei Electrice, conducerea Filialei de
Distribuţie a Energiei Electrice Oradea şi cea a S.C. Electrocentrale S.A Oradea, a
iniţiat realizarea unei monografii (foto 6). Pe baza informaţiilor obţinute de la
conducătorii de odinioară ai celor două unităţi energetice şi nu numai, sub
coordonarea domnului dr. Aurel Chiriac, directorul instituţiei muzeale
orădene, specialiştii Muzeului Ţării Crişurilor din Oradea în colaborare cu cei
ai Universităţii din Oradea au conceput şi realizat în colectiv lucrarea intitulată
Un veac de lumină. Lansarea monografiei s-a desfăşurat într-un cadru festiv, în
luna decembrie 2003.
Foto 5. Lampă cu arc voltaic. Foto 6. Monografia Uzinei Electrice Oradea

(aprox. 1900) şi a S.C. Electrocentrale S.A Oradea. Copertă.
Produs al Fabricii de maşini şi
turnătoria „Ganz şi Asociatul" S.A Lucrarea prezintă interes pentru istoria ştiinţei
Budapesta şi tehnicii româneşti, oferind specialiştilor şi
simpatizanţilor arheologiei industriale un
Sursa: Arhiva S.C. ELECTRICA S.A., îndrumător de folos, deloc exhaustiv. Din
Sucursala de distribuţie Oradea. păcate , cartea nu se comercializează, ea face
parte din baza de protocol a celor două uzine.
24
Fleisz Jânos, Nagyvârad .. . , p. 30.
THE DOCUMENTARY CONTRIBUTIONS TO THE HISTORY OF THE PUBLIC

LIGHTING IN THE CITY OF ORADEA
Summary
The first public lighting of Oradea goes back to 1803. At that time, the streets
were illu minated with lamps placed in chandeliers and consoles mounted on the wall.
The fuel used was oii, candles and afterwards kerosene (oii, lamp).
During 1848-1869, street lamps situated especially at the crossings of the main
streets ensured the public lighting.
In the year 1870, Haldenby Keyworth John Robert, justice of the peace and
agronomist in Lincoln, England, obtained the approval of the Town Council for the
ensurance of public and domestic lighting in Oradea by setting up the Factory of
illuminating alcohol "CAMPBELLS and SANDS". The factory began to function
starting with 1873. The illuminates of gas were mounted on cast iron pillars or fixed on
the walls of the buildings.
The year 1903 brought some important changes in the life of the factory. The
illumination based on illuminating gas became obsolete, in favour of those based on
electric energy. The new form of energy was produced and supplied by the recently
built Uzina Electrică (Power Station).
The electric illumination of Oradea has begun a century ago, on the l6 1h of
December 1903.
(Translated by Sebastian Săşianu)
FRĂMÂNTĂRI CONFESIONALE ÎN BIHOR
(SFÂRŞITUL SECOLULUI XVIII - PRIMA JUMĂTATE
A SECOLULUI AL XIX-LEA)
MIHAI GEORGIŢĂ
Conflicte între ortodocşi şi greco-catolici, pe de o parte pentru păstrarea

credincioşilor, iar pe de alta pentru atragerea de noi adepţi, s-au desfăşurat pe
2
parcursul secolului al XVIII-lea 1 şi în zona Crişanei • Ierarhia ortodoxă de aici,
beneficiară şi ea a „privilegiilor ilirice" 3, s-a opus cu fermitate de fiecare dată
când catolicismul, cu aportul făţiş al autorităţilor habsburgice, făcea acte de
prozelitism. Accentuarea politicii de catolicizare a Curţii de la Viena între
românii din aceste ţinuturi a început abia după înfiinţarea Episcopiei greco-
catolice de Oradea în 1777, a cărei titular a fost numit şi recomandat papei de
însuşi împăratul Austriei4. Însă în lupta de emancipare reprezentanţi celor două
biserici româneşti au fost nevoiţi să colaboreze pentru revendicările drepturilor
sociale şi politice, formulând petiţii în numele întregii naţiuni 5 • La nivelul
1
Pentru întreaga Transilvanie vezi: Silviu Dragomir, Istoria desrobirii religioase a românilor din
Ardeal în secolul al XVIII-iea, voi. I Sibiu, 1920, voi. II, Sibiu, 1930; Mihai Săsăujan, Dispoziţiile
consiliului aulic de război din Viena privitoare la românii ortodocşi şi greco-catolici din
Transilvania în prima jumătate a secolului al XVIII-iea, în „300 de ani de la unirea bisericii
româneşti din Transilvania cu Biserica Romei", Presa universitară Clujeană, Cluj, 2000, pp. 126-133.
' Nicolae Firu, Biserica ortodoxă din Bihor în luptă cu unirea (1700-1750), Caransebeş, 1913;
Ştefan Lupşa, Istoria bisericească a românilor bihoreni, Oradea, 1935, pp. 31-34; Arhivele
Naţionale - Direcţia Judeţeană Bihor, fond: Episcopia greco-catolică Oradea. Seria acte pe
probleme, rolele 1026 şi 1027 (în continuare: A.N. -D.J.Bh - EGC).
' Mircea Păcurariu, Istoria bisericii româneşti din Transilvania, Banat, Crişana şi Maramureş,
Cluj-Napoca, 1992, p. 244; Şerban Turcuş, Consideraţii privind începuturile episcopiei române
unite de Oradea, în „Studii de Istorie a Transilvaniei" (coord. Sorin Mitu, Florin Gogâltan), Cluj,
1994, p. 130-134.
4
Ibidem, p. 249.
5
David Prodan, Supplex Libel/us Valachorum, Din istoria formării naţiunii române. Ed.
Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1984; Idem, lncă un Supplex Libellus românesc. 1804,
Dacia, Cluj-Napoca, 1970; Emanuel Turczynski, De la Iluminism la Liberarismul Timpuriu.
Vocile politice şi revendicările lor în spaţiul românesc, Editura Fundaţiei culturale române;
Bucureşti, 2000, pp. 66-77, 191-209.
114 MIHAI GEORGIŢĂ
intelectualităţii româneşti ardelene s-a ajuns chiar la concepţia unui parteneriat

confesional care să ducă la realizarea unei biserici naţionale, purtătoare a
stindardul luptei naţionale 6 • În 1798, unii reprezentanţi ai bisericilor întocmesc
un proiect de unificare inspirat după modelele europene de atunci, însă a fost
respins de Împărat7. Dacă interesele politice comune apropiau cele două
confesiuni româneşti, la nivel eparhial şi parohial raporturile de tip eclesiologic
şi economic, între cele două biserici exista o permanentă competiţie, care
genera neînţelegeri şi conflicte.
Episcopul ortodox din Arad era conştient că înfiinţarea unei episcopii
greco-catolice la Oradea, dotată cu întinsul domeniu al Beiuşului 8 , punea în
pericol existenţa bisericii ortodoxe în zonă. De aceea trimite o circulară în 1777
către comunităţile de enoriaşi, în care ameninţă că cei ce vor trece la unire vor fi
alungaţi din sat, iar de la preoţii se va lua dreptul de preoţie. Au urmat şi
violenţe. Protopopii din Coşdeni şi Căbeşti l-au agresat pe preotul Gheorghe
din Vălani în timpul târgului la Beiuş, deoarece a trecut la unire. Pentru a
obţine noi prozeliţi, însuşi episcopul Moise Dragoş cutreiera satele, astfel încât a
reuşit să atragă la unire 6 sate. Episcopul de la Arad, datorită politici maleabile a
Vienei din aceea perioadă, îşi permitea să se opună, ignorând unele prescriţii
imperiale, ce favorizau catolicismul. Astfel, el vine la Oradea şi coordonează
rezistenţa la propaganda unirii. Tot aşa în 1781, a mers la Beiuş cu un alai de 40
de călăreţi să încurajeze şi să felicite pe cei care au rezistat. La rândul lor preoţii
şi enoriaşi ortodocşi s-au organizat împotriva propagandei. Erau manifestări
încurajate de edictul de toleranţă dat în 1781. Într-o adresă a lui Moise Dragoş
înaintată autorităţilor comitatense se arată că preotul din Nojorid a lansat
public ştirea că în curând vor veni ruşii şi toţi câţi au trecut la unire îşi vor
pierde capul, iar preoţii din Ciuhoi şi Bojei au făcut adunare la Ciuleşti pentru a
dezbate chestiunile politici bisericeşti agitând poporul. Bunăoară, enoriaşii din
Lugaş, bănuind că dascălul lor voieşte să treacă la unire, i-au dărâmat casa şi I-
au alungat din sat. Apoi, s-au lansat diferite ordine de genul că nimeni nu are
dreptul să treacă la unire, iar ritualul oficiat de preoţii uniţi era considerat o
blasfemie. Episcopul Aradului a adresat o plângere la curtea imperială pe
motivul că preoţii săi au fost batjocoriţi: tunşi, raşi, bătuţi şi aruncaţi în puşcării,
bisericile luate şi date uniţilor. Prin rezoluţia dată la 30 iulie 1781 episcopului
Moise Dragoş i s-a recomandat moderaţie şi blândeţe în propovăduirea unirii,
6
Vezi pentru acest aspect: Sorin Mitu, Geneza identităţii naţionale la românii ardeleni,
Humanitas, Bucureşti, 1997, p. 385-388.
7
Nicolae Bocşan, Ioan Lumperdean, Ioan-Aurel Pop, Etnie şi confesiune în Transilnania (sec.
XIII-XIX), Fundaţia „Cele trei Crişuri", Oradea, 1994, pp. 85-94.
R Iudita Căluşer, Episcopia greco-catolică de Oradea. Contribuţii monografice, Editura Logos 94,
Oradea, 2000, p. 54-55.

Frământări confesionale în Bihor 115
numirea unor preoţi instruiţii şi înfiinţarea de şcoli, elemente ce ar întări

unirea, iar episcopul Pahomie Cnejevici a fost mustrat pentru apostrofarea
clerului unit9. Pahomie avea un aliat de nădejde în vicarul său de la Oradea,
Ghenadie Totovici, care pentru zelul său ortodox a fost înlăturat din funcţie în
1783 de însuşi împăratul Iosif al II-lea 10 • O serie de conflicte sunt înregistrate şi
în anul 1786 când au trecut la unire locuitori din satele Rogoz, Prisaca, Meziad,
Nojorid, Abrămuţ, Sînlazăr şi Ciocaia şi s-a solicitat cedarea lăcaşurilor de cult
în favoarea celor care formau majoritatea unei confesiuni. Nemulţumire au
stârnit Episcopului greco-catolic locuitorii din Coroiu şi Sfârnaş, care au revenit
la insistenţele unor preoţii ortodocşi la vechea credinţă 11 •
Ortodocşi îşi consolidează poziţia după înfiinţarea Consistoriului
permanent la Oradea în 1793. La Consiliul naţional bisericesc, ţinut la
Timişoara în 1790, s-a cerut înfiinţarea la Oradea a unui Consistoriu în frunte
cu un vicar sub jurisdicţia episcopului arădan, dar plătit de erariu 12 • Această
solicitare a putut fi soluţionată favorabil după ce în 1790-1791, Dieta Ungariei,
întrunită la Pojon, a acordat tuturor ortodocşilor din Ungaria şi părţile anexate
(comitatele Arad, Bihor, Sătmar şi Maramureş) depline drepturi cetăţeneşti, iar
Biserica lor a fost recunoscută oficial, adică a devenit receptă 13 • Ca urmare a
acestor drepturi, împăratul Leopold al Ii-lea aprobă înfiinţarea Consistoriului,
în februarie 1792, în frunte cu un arhimandrit sau un protosincel plătit de stat,
având aceeaşi organizare şi atribuţii ca oricare Consiliu eparhial de la celelalte
eparhii, însă fără episcop. Decizia a fost realizată abia în 2 ianuarie 1793, iar din
cauza războiului cu francezii, dotarea Consistoriului se amână mult timp,
funcţia de preşedinte urmând să fie exercitată gratuit de protopopul Velenţei,
Teodor Arsici, împreună cu asesori din rândul clericilor locali 14 • Aşadar, nevoia
de a avea o instituţie bisericească de acest tip era mai mare decât aşteptarea
ajutorului din partea statului. Noua organizare şi recunoaşterea drepturilor
egale cu celelalte confesiuni a dat posibilitatea bisericii ortodoxe din Bihor să
combată mai bine propaganda unirii.
Sub oblăduirea episcopului greco-catolic Ignatie Darabant, numit în
1788, se reia acţiunea de prozelitism catolic. Într-un raport al episcopului de
9
Iacob Radu, Istoria Diecezei române-unite a Orăzii Mari.1777-1927, Oradea, 1930, p. 72-74.
10
Episcopia Aradului. Istorie, viaţă culturală, monumente de artă, Arad, 1989, p. 42-43.
"AN-D.J.Bh-EGC, rola 1028.
12
Gheorghe Liţiu, Biserica ortodoxă din eparhia Oradiei din sec. XVIII-până în zilele noastre, în
volumul „Trepte vechi şi noi de istorie, cultură şi viaţă bisericească în Eparhia Oradea-Mărturii
şi Evocări-Oradea", 1980, p. 171.
"Mircea Păcurariu, op. cit„ p. 250.
14
Gheorghe Liţiu, op. cit„ p. 171-172.
116 MIHAI GEORGIŢ A
Arad Pavel Avacumovici, din 1789, rezultă că au fost trecute forţat la unire
câteva sate bihorene, ca Rogoz, Prisaca, Feneriş, Meziad, Pocola şi altele 15 •
În vara anului 1794 Consistoriul ortodox recent înfiinţat ţine o adunare la
Marghita, prilej cu care sunt consemnate mărturii despre mişcările religioase
din zonă şi despre favorizarea confesiunii greco-catolice de către autorităţile
statului. S-a luat în discuţie acum situaţia administratorului protopopesc Ioan
Beoti, paroh în Lunca Bratului, probabil acuzat de instigare împotriva unirii în
satul Abramul de Jos. Mărturie despre acţiunile lui Beoti în acest sat depune
Vasile Popovici în vârstă de 60 de ani, localnic de confesiune ortodoxă din
Abramul de Jos. Din mărturisirile lui reiese că la întâlnit pe Beoti la intrare în
sat, când a fost întrebat dacă a auzit despre trecerea satului la unire. Bătrânul a
răspuns că el şi încă şase case nu s-au unit. Beoti a mers pe urmă în sat unde în
calitate de administrator protopopesc a solicitat de la preot documentele biseri-
cii. Preotul la trimis la diac, în custodia căruia s-ar afla documentele, de aici a
fost trimis la sfat (econom), şi aşa de la unul la altul n-au vrut să-i arate docu-
mentele. Când a ajuns din nou la preot şi la întrebat dacă a mărturisit unirea,
acesta s-a jurat în fel şi chip. Între timp a apărut un funcţionar cezaro-crăiesc,
care l-a apostrofat pe Beoti şi la alungat din sat pe motiv că el nu mai are ce
căuta acolo, iar preotului i-a zis că de acum o să asculte numai de episcopul unit
de la Oradea şi nu de cel de la Arad. Mărturii în apărarea lui Beoti au depus
birăii din Cinaloş, Sărsig şi Tăutelec. Tot cu ocazia acestei adunări s-au adus
plângeri împotriva preoţilor suspectaţi de partizanat cu greco-catolicii. Preotul
din Petreu a fost acuzat de curatorul bisericii şi alţi trei localnici că simpatizează
foarte mult pe uniţi, preotul însuşi trăgându-se dintr-o familie greco-catolică
din satul Tarcea. Pe lângă faptul că avea un comportament imoral: umbla beat
şi profera sudalme către credincioşi, aducea din Abramul de Jos prescuri de la
biserica unită şi slujea cu ele la Sfânta Liturghie. De asemenea, era deosebit de
interesat de prezenţa ierarhilor greco-catolici în compania cărora îi plăcea să
petreacă. Odată, împreună cu diacul, a mers la Sălacea, unde venise protopopul
uniţilor, şi a constatat cât de bine trăiesc şi ce bine sunt plătiţi preoţii greco-ca-
tolici. Când a venit episcopul unit la Abram, într-o duminică, s-a grăbit să ter-
mine liturghia pentru a merge în întâmpinarea lui. Aici s-a ospătat cu protopo-
pul unit din Cheţ în şaretă şi a venit beat acasă. Grecii din Marghita şi localnicii
din Petreu au cerut în consecinţă demisia acestui preot şi înlocuirea cu altul
„mai tare în credinţa neunită'', care să nu defăimeze onoarea lor. Suspectaţi că
simpatizează cu uniţi, datorită descendenţei lor greco-catolice, au fost şi preotul
Danil din Făncica şi diacul său, veniţi din localitatea greco-catolică Sanislău. La
fel preotul din Crestur 16 •
''Mircea Păcurariu, op. cit, p. p. 251.

16
AN-D.J.Bh, fond: Episcopia ortodoxă Oradea, dos. 3, fila. 191-192 (în continuare: EO).
Istoricul Ştefan Lupşa aduce amănunte din arhivele vieneze privitor la

alte acţiuniide propagandă în timpul episcopului Darabant. De pildă, cei din
Giriş şi N ojorid s-au plâns autorităţilor în 1794 că sesiile parohiale au fost luate
de la biserici şi de la preoţi şi trecute în posesia parohilor uniţi. La fel enoriaşii
din Bicaciu, în acelaşi an, au depus plângere că atunci când au cerut subsidii de
la stăpânul de pământ, capitlul romano-catolic, li s-a pus condiţia trecerii la
unire. O metodă eficientă de atragere a ortodocşilor la unire era fără îndoială
avantajele materiale. Pentru a reobţine o posesie luată de tincani, fiul preotului
din Cociuba, împreună cu alţi 16 enoriaşi, a trecut la unire. Preoţii erau mai
uşor de amăgit datorită salariului, dar se întâmpla să nu fie urmat de
credincioşi. Astfel, cei din Copăceni intervin la finele lui 1797 pentru a fi
reprimit la ortodoxie fostul lor paroh Blaga Popovici, care în urmă cu opt ani a
trecut la unire fără să fie urmat de vreun sătean. În 1798 preoţii din Agriş şi
Dumbrăviţa au făcut apostazie, şi în locul lor sătenii cer alţi preoţi. Dacă o parte
din credincioşi urmau pe preotul convertit, atunci la solicitarea lui Darabant li
se lua biserica celor rămaşi ortodocşi. Aşa s-a întâmplat în Sfârnaş, iar
propunerile ca pe viitor numai autorităţile civile să decidă asupra acestor
chestiuni rămân nesoluţionate • 17
În consecinţă, Episcopul Avacumovici împreună cu patriarhul de la

Carlovicz Ştefan Stratimirovici, deranjaţi de faptul că localităţile Rogoz şi
Prisaca au trecut la unire prin predica personală a lui Darabant, şi în urma
plângerilor de persecuţie adresate de ţărani ortodocşi de pe domeniul greco-
catolic, au cerut să intervină înaltele autorităţi de la Curtea vieneză. Darabant s-
a apărat mai întâi în faţa Consiliului Locutumnenţial, arătând că acuzele
referitore la persecuţii şi ademeniri nu sunt adevărate şi, dacă predică, nu face
altceva decât să-şi îndeplinească misiunea. Solicită, în schimb, să i se interzică
episcopului din Arad să mai viziteze satele din Bihor trecute la unire şi
protopopilor din Velenţa şi celui din Peştiş să mai agite spiritele şi să facă
prozelitism ortodox în rândul enoriaşilor greco-catolici. În faţa Primatului se
apără prin două scrisori, una foarte lungă, redactată în 16 noiembrie 1798, şi
cealaltă în 2 decembrie acelaşi an. Concluzia Consiliului a fost următoarea:
necesitatea întrunirii unei comisii mixte care să ancheteze situaţia disputelor
dintre ortodocşi şi uniţi; ea a fost numită prin decret în 24 decembrie. Comisia
şi-a desfăşurat lucrările în comuna Holod până în februarie 1799, timp în care
au fost audiaţi 35 de martori. Au fost audiate plângerile împotriva protopopilor
Klintok şi Poinar pentru tulburările de pe Crişul Repede şi mai ales din comuna
Auşeu, iar împotriva episcopului Darabant pentru trecerea la unire a
localităţilor Rogoz şi Prisaca 18 • În ce priveşte acuzele împotriva lui Darabant,
Ştefan Lupşa, op. cit, p. 98-103.

17
'" Iacob Radu, op. cit., p. 86-88

reprezentanţi acestor două sate au declarat că nu prin forţă, ci prin predici

frumoase i-a convins să îmbrăţişeze unirea. Schimbarea subită a declaraţiilor l-a
scârbit pe Nestor Ioanovici, membru în comisie din partea ortodocşilor, care i-a
apostrofat spunând: „dacă voi sunteţi creştini, atunci şi turcii sunt".
Comportamentul intransigent în cadrul comisiei a constituit un mare
dezavantaj la candidatura sa la scaunul episcopal al Aradului în 1810 19 •
Delegaţii ortodocşi au fost nevoiţi prin urmare să retracteze şi şi-au exprimat
dorinţa restabilirii bunei înţelegeri. De asemenea, Darabant a exprimat
imperativul concilierii atât de necesar în acel timp de război, uitând toate
neplăcerile cauzate de ortodocşi. Lucrările comisiei nu au fost tulburate de
certurile dintre ţărani, ceea ce a dovedit că nu exista perspectiva unei aplanării a
conflictelor dintre cele două confesiuni. În final, comisia a redactat un proiect
de procedură, format din 15 puncte, referitor la trecerile de la o confesiune la
alta, iar pe episcopi i-a somat să se abţină pe viitor de la mijloacele abuzive şi
nelegale în propovăduirea convingerilor confesionale. Însă, de facto, hotărârile
comisiei au rămas fără rezultat. Protopopul ortodox Klintok a continuat să agite
spiritele în protopopiatul Luncii 20 şi încă din 7 martie 1799 episcopul aduce la
cunoştinţă consistoriului că Darabant interzice preotului din Borz să le facă
slujbă celor din Uileac rămaşi ortodocşi, după ce în urmă cu patru ani unirea
religioasă a fost adoptată de o parte din enoriaşi. Tot cu acest prilej, Ciuhoienii
solicită schimbarea preotului şi a cantorului care-i îndeamnă să treacă la unire.
Cei din Cociuba în 1805 înaintează plângere la Consistoriul din Oradea,
întrucât sesia şi casa parohială este folosită de uniţi, deşi ei nu au trecut la unire
atunci când preotul lor a trecut, iar satul a fost declarat unit. Un urmaş al
preotului, un mirean cu purtare imorală, a zălogit sesia şi casa parohială şi apoi
le-a lăsat să se dărăpăneze. Controverse aprige între cele două confesiuni s-au
purtat în scopul acaparării credincioşilor din satul Mociar. Totul începe cu
plângerea episcopului ortodox, înaintată cancelariei ungare, împotriva
protopopului unit din Holod, care ar fi sedus să accepte unirea, mai ales prin
ajutoare în alimente, atât pe o mică parte din sătenii cât şi pe paroh. În replică
guvernul de la Pesta a făcut o anchetă şi a stabilit că unirea nu s-a făcut nelegal,
ci, dimpotrivă, notarul consistoriului ortodox ar fi de vină pentru născocirea
abuzurilor făcute de greco-catolici. Nu au luat drept probă anexa cu iscăliturile
mociorenilor fără sigiliul comunităţii, prin care arătau că episcopul i-a corupt la
unire cu promisiuni deşarte şi ca urmare se leapădă de ea. Apoi, a declarat
biserica din Mociar unită, deoarece 28 de familii împreună cu preotul s-au
declarat greco-catolice, interzicând stabilirea vreunui preot ortodox în sat, iar
cei rămaşi ortodocşi trebuiau să meargă la biserica din Valea Mare. Cancelaria
19
Ştefan Lupşa,op. cit., p. 103.
20
Iacob Radu, op. cit., p. 88-89; AN-D.J.Bh.-EGC., rola 1028.
totuşi mai propune constituirea unei comisii de anchetă, dar prin aranjamente
birocratice propunerea este respinsă. La probatoriu a mai fost adus un raport al
comitatului Bihor cu rezultatele celei mai recente conscripţii, unde în Mociar au
fost înregistraţi 302 uniţi şi 215 ortodocşi. Prin urmare, a început o anchetă
asupra notarului consistorial M. Arsici pentru că a pus oprelişti în înÎaptuirea
unirii în Mociar şi pentru că l-a îndemnat pe notarul din Miersig să folosească
sigiliul satului Mociar. În cele din urmă numai pentru cel de-al doilea cap de
acuzare a fost nevoit să plătească 2 florini. În februarie 1808 consistoriul
ortodox primeşte un denunţ faţă de parohul din Valea Mare, care ar fi comis
excese contra celui unit din Mociar cu prilejul umblatului cu crucea 21 • La 21 mai
1805 raportează cancelaria că în localitatea Negru, după hotărârile a două
comisii, s-au unit 122 de credincioşi şi au rămas numai 25 ortodocşi, prin
urmare satul a fost declarat unit şi biserica luată de la ortodocşi. Însă
prozelitismul în favoarea unirii nu s-a dus doar de biserică sau de oficialităţi, ci
şi de către stăpânii domeniali catolici. Este cazul satului Pişcolt, stăpânit de
familia Rhedei. În iunie 1808 administratorul protopopiatului Luncii raportează
că parohul din Pişcolt s-a declarat greco-catolic, Îară să fie urmat de săteni. În
locul său consistoriul ortodox trimite la hirotonisire pe Petru Chiş din Tria.
Pentru susţinerea greco-catolicismului în această localitate intervine acum prin
promisiuni ori abuzuri văduva lui Laszlo Rhedei. Dar n-a reuşit decât să
convertească o slujnică, care sub protecţia stăpânei, a fost îndemnată să
profereze hule şi să deÎaimeze ortodoxia. În ianuarie 1810 sătenii cer să fie
pedepsită aceasta, iar stăpânei săi se interzică orice abuz 22 • În 4 februarie 1810,
2 curatori şi 7 credincioşi fac un memoriu din nou la Episcopie înÎaţişând toate
abuzurile săvârşite de Rhedeine. Ea a apelat la toate mijloacele pentru a-i
determina pe supuşii săi să se convertească la unire. Cu toate că exista ordin
preaînalt de la împărăţie de interdicţie a oricărui fel de constrângere în vederea
racolării unor noi aderenţi la o credinţă, memoriul arată că pentru a-i converti
la greco-catolicism pe săteni văduva lui Rhedei îi bate, îi schingiuie, îi aruncă în
temniţă şi îi înrolează cu forţa în armată. Mai mult, ea instituie anumite reguli
în viaţa religioasă a comunităţii menite să avantajeze aderarea la unire. În
memoriu sunt înşirate câteva exemple. De pildă, un bărbat dacă a luat de soţie o
greco-catolică, ea îl obligă să treacă la unire, iar căsătoria să se celebreze în
biserica unită. Curatorul ortodox a fost împovărat cu dări, în timp ce curatorul
greco-catolic şi reformat erau scutiţi. O femeie a trecut la unire, iar copiii încă
nu s-au botezat, cei din Pişcolt au intervenit la autorităţii pentru a interzice
botezarea copiilor la greco-catolici. De asemenea, ei s-au opus să fie
înmormântată de către preotul unit o femeie, care în urmă cu doi ani s-a
21
Ştefan Lupşa, op. cit„ p. 104-106.
22
Ibidem, p. 107.
120 MIHAI GEORGIŢ Ă
căsătorit cu un bărbat ortodox şi s-a spovedit şi împărtăşit la preotul ortodox.

Când a murit aceasta, contesa Rhedei prin intermediul preotului unit a interzis
să fie înmormântată de către preotul ortodox. Ca ripostă, comunitatea ortodoxă
a hotărât să fie înmormântată de cantorul ortodox23 • În 15 martie 1811 îşi
reiterează plângerea împotriva stăpânei, care-i vexează pentru perseverenţa lor
în credinţa tradiţională. Consistoriul înaintează plângerea la prefect, care era
rudă cu Rhedei24 • Soluţionarea cazului este tergiversată, astfel că neînţelegerile
privind folosirea bisericii, a pământului parohial şi a cimitirului continuă încă
mult timp. În această perioadă au trecut la unire Borod, Delureni şi Girişul de
Criş. Ortodocşii din Nimăieşti şi Delani, sate din apropierea Beiuşului, comit o
serie de excese faţă de comunitatea greco-catolică 25 •
Urcarea în scaunul episcopal greco-catolic al lui Samuil Vulcan, o
personalitate atât de influentă, a marcat o etapă de afirmare fără precedent a
bisericii unite din părţile vestice, ceea ce a determinat fireşte noi raporturi între
cele două confesiuni. Samuil Vulcan a devenit un reprezentat de frunte în
cadrul elitei româneşti ce milita pentru emanciparea naţional-religioasă atât
datorită prestigiului său la curtea vieneză, obţinut prin calităţile sale intelectuale
şi umane 26 , cât şi datorită crizei prin care trecea biserica ortodoxă din
Transilvania, lipsită de reprezentanţi ai elitei româneşti. Deşi au luptat
împotriva unirii în Bihor şi Arad, episcopii sârbi ai Aradului sub tutela
mitropolitului de la Carlovicz la cumpăna veacului XIX au început o „acţiune
susţinută de înăbuşire a oricăror manifestări cu caracter românesc".
Promovarea numai dintre sârbi în funcţiile importante, perceperea unor sume
însemnate cu prilejul hirotonirii preoţilor români, îndeplinirea unor slujbe
umilitoare, sârbizarea numelor preoţilor, precum şi slujirea în slavonă în
catedralele din Arad, Banat şi Vârşeţ, au fost doar câteva cauze mai importante
care au generat între români un curent ostil faţă de ierarhii sârbi. Însă
mobilizarea în acţiunea de românizare a eparhiilor ortodoxe, mai ales a celei din
Arad, a fost produsă şi pe motive politice, deoarece din anul 1790 episcopi
ortodocşi din imperiu aveau dreptul de reprezentare în dietă, ceea ce ar fi
constituit un real avantaj politic 27 • Până la victoria finală împotriva abuzurilor
ierarhiei sârbe, extrem de bine consolidată în poziţiile deţinute, şi numirea unui
episcop ortodox la Arad în 1828 au durat desigur două decenii de luptă
23
A.N.-DJ.Bh-EO, dos. 5, fila 11-12.
Ştefan Lupşa, op. cit., p. 108.
24
25
A.N.-D.J.Bh-EGC, rola 1028-1029.
26
Iacob Radu, op. cit„ p. 92-93; Florian Dudaş, Românii din Oradea în epoca luminilor, Oradea,
1996, p. 90-104.
27
Mircea Păcurariu, op. cit„ p. 284-285.
susţinută, în care s-a remarcat tânărul intelectual român Moise Nicoară • 28
Episcopul Samuil Vulcan a sprijinit intens această mişcare de emancipare a

ortodocşilor de sub ocârmuirea sârbească, dar nu fără a vedea în aceasta un
moment favorabil pentru a-şi extinde supremaţia bisericii sale şi a atrage noi
credincioşi. Într-adevăr ca personalitate bine agreată de curtea vieneză el s-a
preocupat de ridicarea gradului de cultură a conaţionalilor, militând de la
început pentru întemeierea unor instituţii de învăţământ în limba naţională
pentru toţi românii, indiferent de confesiunea religioasă şi pentru o pregătire
teologică şi morală a preoţimii acestora. Însă, pentru realizarea acestor
deziderate era necesară, de asemenea, crearea de mijloace materiale şi fonduri
băneşti, aspecte pe care episcopul nu le-a neglijat din cuprinsul memoriilor
întocmite în acest scop în repetate rânduri chiar la solicitarea împăratului.
Propunerea de şcolire a preoţilor ortodocşi români la universităţile din Apus nu
a fost lipsită de intenţiile de prozelitism, crezând că astfel se vor apropia de
catolicism şi în cele din urmă vor adera la unire 29 •
În acest climat de ostilitate faţă de ierarhia ortodoxă sârbă şi datorită
exercitării de către episcopul Samuil Vulcan a unei puternice influenţe în
evoluţia instituţiilor religioase româneşti din imperiu habsburgic, precum şi a
relaţiilor cordiale pe care acesta le-a avut cu episcopul ortodox de la Sibiu, s-au
creat noi condiţii de atragere la unirea religioasă şi s-au produs alte frământări
confesionale în Crişana şi Arad. În culisele cancelariilor imperiale se pregătea
un plan de „unire" a tuturor românilor din părţile ungureşti, de care se pare că
nu era străin episcopul Vulcan. Un deziderat totuşi greu de atins. Însă un plan
mai modest de convertire a cât mai multor ortodocşi a fost încununat de
rezultate. În 30 septembrie 1814 cancelaria aulică face un raport cu următoarele
solicitări ale Episcopului Samuil Vulcan: interdicţia accesului preoţilor
ortodocşi din satele vecine în satul unde acţionau misionarii greco-catolici; cei
reticenţi la propaganda unirii şi care îndeamnă pe alţii la opoziţie să fie arestaţi
şi pedepsiţi de autorităţi; o dată ce biserica este cedată de către autorităţile
comitatense greco-catolicilor, ortodocşilor din aceeaşi localitate să nu li se
permită să-şi ridice biserică şi să-şi ţină preot, chiar de ar număra comunitatea
lor peste o sută de familii, căci dacă nu vor să se unească, să frecventeze
bisericile din satele vecine. Guvernul din Pesta consideră aceste cerinţe deosebit
de normale şi conforme cu legea cultelor din 1791. Cancelaria e de părere că
28
Vezi pentru amănunte: Cornelia C. Bodea, Moise Nicoară (1784-1861) şi rolul său în lupta
pentru emanciparea naţional-religioasă a românilor din Banat şi Crişana, Arad, 1943.
29
Blaga Mihoc, Valenţele emancipării. Etnie, confesiune şi civism, Editura Logos 94, Blaj, 2004,
p. 33-66.
solicitărilelui Vulcan trebuie aprobate, fără să se îngrijoreze de nemulţumirile

ortodocşilor. Ele sunt aprobate de împărat pe 29 octombrie 1819 30 •
Contele Fr. Rhedei, comitele Bihorului, în 1812 arată că în Fegernic
numai 18 familii au trecut la unire şi biserica a rămas ortodocşilor, care-i insultă
şi batjocoresc. La rândul său administratorul protopopiatului Luncii arată că,
dimpotrivă, uniţii îi defăimează şi îi ameninţă pe ortodocşi şi pe preoţii lor,
chiar şi el fiind ameninţat când merge în Fegernic 31 • Se poate observa cum
fiecare comunitate putea aduce mereu acuze şi scuze; satele erau învrăjbite şi
dezbinate, fapt ce probabil servea anumitei politici la nivel înalt. Ca de fiecare
dată se apelează la concilierea celor două tabere, care oricum nu era decât
temporară, fiindcă sămânţa discordiei avea acum rădăcini adânci. Iar atunci
când se ajunge la un consens, se descoperă sursa conflictelor în exterior, ceea ce
nu putea fi confirmat de autorităţi. În mai 1813 la contele Rhedei ajunge
raportul cu plângerea uniţilor din Fegernic şi Auşeu că ei ar fi fost uniţi cu forţa,
plângere pe care contele o respinge ca neîntemeiată. Între timp se reiau
abuzurile de ambele părţi. Boboteaza era ziua când preotul intra în casa fiecărui
credincios, iar acesta avea ocazia să-şi demonstreze apartenenţa confesională.
Dar era şi ocazia când se săvârşeau abuzuri din partea preoţilor, declarându-i pe
cei la care le călca pragul, ipso facto, enoriaşii săi. Astfel de abuzuri sunt
semnalate tot în anul 1813 în Fegernic, unde preotul ortodox din Sarcău a intrat
de Bobotează în casele greco-catolicilor pentru a le sfinţi şi pentru a-i readuce la
credinţa ortodoxă. La fel a procedat în altă localitate preotul greco-catolic 32 •
Ortodocşii din Ioşia se plâng protopopului că preotul greco-catolic de acolo îi
persecută, pune să fie bătuţi pentru că nu vor să devină uniţi şi nu vor să
accepte slujba lui în casele lor. Anul trecut de Bobotează a spart uşile caselor
acestora, iar acum l-a chemat pe căpitanul Nagy Ludovic să-i pedepsească. Prin
urmare, se solicită ajutorul protopopului 33 •
Pauperizarea excesivă a satelor în timpul marii foamete din 1813 -
181734 a fost un alt bun prilej pentru greco-catolici să ademenească pe ortodocşi
năpăstuiţi de acest flagel. Observând că locuitorii din Comăneşti nu aveau încă
preot, preotul greco-catolic din Uileac a venit în sat în timpul foametei,
făgăduindu-le că vor primi de la stăpânul domenial 200 de câble de grâu, pe
care numai jumătate să le plătească în timp de 2 sau 3 ani. Pentru a le fi preot, le
cere doar puţin pământ şi o zi de lucru pentru fiecare gazdă. În faţa acestor
promisiuni cei mai săraci erau gata să-şi părăsească credinţa, iar alte 12 case
Ştefan Lupşa, op. cit„ p. 11 O.

30
·" Ibidem, p. 111.

32
AN-D.J.Bh-EO, dos. 6, fila 53.
-'-' Ibidem, fila 56.
34
Barbu Ştefanescu, Lumea rurală din Crişana între Ev Mediu şi Modern, Editura Universităţii
din Oradea, Oradea, 1998, p. 72-73.
dintr-un sat vecin erau pregătiţi să primească unirea o dată cu cei din
Comăneşti 35 • Această situaţie ajunge la cunoştinţa administratorului protopo-
pesc din Beliu, care anunţă în mai 1814 consistoriul că preotul unit din Uileac
de trei ori a încercat să aducă la unire prin promisiuni materiale pe enoriaşii din
parohia vacantă din Comăneşti. De asemenea, administratorul protopopesc din
Beiuş în 1815 denunţă pe agentul fiscal al domeniului unit, Toma Costin, că
îndeamnă la unire pe ţărani cu promisiuni de gratuitate pentru bucate şi fâneaţă.
Totodată continuă şicanele între cele două confesiuni. În februarie 1814
locuitorii din Sânlazăr fac plângere că li s-a luat biserica de către uniţi şi nici nu
permit să vină alţi preoţi ortodocşi din satele vecine pentru a le ţine serviciul
divin, cu toate că ei sunt mai mulţi cu 12 familii decât greco-catolici şi biserica li
s-ar cuveni de drept, iar datorită faptului că erau 250 de suflete nu puteau
merge în altă parte. Ca urmare, solicită permisiunea să-şi edifice o biserică
proprie şi să aducă paroh. Până au început demersurile în acest sens, ei mai
aduc plângeri ce conţin abuzurile greco-catolicilor, cum ar fi persecuţiile vice-
arhidiaconului unit din Cheţ sau faptul că se interzicea preotului ortodox din
Chişlaz să-i păstorească pe coreligionari săi din Sânlazăr. O astfel de interdicţie
este pusă şi asupra preotului din Corniţe!, care venea să păstorească
comunitatea minoritară de ortodocşi din Borod compusă din 40 de familii,
după ce preotul Simion Tuş rămas ortodox a fost obligat prin ordin
guvernamental să părăsească satul, deşi consistoriul ortodox a intervenit,
arătând că cele peste 200 de suflete şi alte 17 familii din Borozel nu pot rămâne
fară păstor. Cazul acesta nu s-a soluţionat, de vreme ce 8 ani mai târziu
ortodocşi din Borod reiterează plângerea, precizând că preotul unit îl ameninţă
cu bătaia pe cel ortodox. Consistoriul intervine de data aceasta la subprefect36 •
Dar plângerile curg şi în sens invers. În 13 august 1814 consistoriul unit arată că
preotul şi judele din Ciuhoi îndeamnă pe oameni să nu treacă la unire.
Consistoriul ortodox promite pedepsirea preotului, însă cere în schimb ca cei
uniţi să nu-i seducă pe săteni prin promisiuni la unire. În ianuarie 1816,
consistoriul unit face plângere împotriva preotului ortodox din Gheghia pe
motiv că le-a ţinut slujbă uniţilor din Auşeu, şi prezintă ca dovadă patrafirul
luat de la el în casa unui unit. Preotul se dezvinovăţeşte afirmând că a intrat în
casa aceluia numai să se odihnească. Totuşi consistoriul ortodox îl condamnă la
2 luni de arest, iar dacă repetă fapta va fi destituit. De aceeaşi vină este acuzat în
1817 de către preotul greco-catolic din Şititelec şi preotul ortodox din acelaşi
sat. Caz similar se constată în localitatea Nojorid. La 13 septembrie 1817
episcopul Samuil Vulcan prezintă o listă cu uniţii din Şititelec, cărora le făcea
slujbă preotul ortodox. Consistoriul îi ordonă să nu mai facă slujbe. Acesta îi
'' A.N.-DJ.Bh-EO, dos. 7, fila 7.

16
· Ştefan Lupşa, op. cit„ p. 111-112.
răspunde consistoriului că s-a conformat, arătând că aceia toţi au venit la el la

biserică şi nu se declară uniţi, dar astfel s-a întâmplat că fiica unui sătean să fie
îngropată fără slujbă. Consistoriul cere lui Vulcan să revizuiască lista 37 • Lucrul
acesta se întâmpla datorită faptului că biserica greco-catolică declara uniţi şi pe
cei care nu se mărturiseau. Exemplul elocvent este satul Pişcolt, unde în 1818
sătenii se plâng că au fost declaraţi uniţi fără adeziunea lor. O comisie instituită
de Vulcan a venit şi a trecut la unire pe cei care s-au aşezat în sat din urmă cu 50
de ani şi proveneau din sate acum unite, deşi ei erau ortodocşi şi au plecat
dinainte de unirea satului sau din cauza unirii. Totuşi hotărârea comisiei lui
Vulcan a rămas valabilă. În 1826 protopopul Luncii raportează că cei din Piscolt
învinşi de loviturile, persecuţiile şi vexările suferite din partea stăpânului Rhedei
şi a bisericii greco-catolice au cedat şi s-au unit, biserica a trecut la uniţi, iar
preotul a fost alungat. Parohia din Parhida depune plângere în 1814 că parohul
unit din Poceiu a venit să conscrie toate femeile măritate în Parhida cu felele
lor, care proveneau din sate unite. Preotul din Parhida urma de fapt deciziile
unei legi, care prevedea ca fetele provenite din căsătorii mixte, unde tatăl era
ortodox, erau declarate unite.
Ceea ce atrăgea mai mult pe preoţii ortodocşi la unire nu erau neapărat
convingerile religioase, puţin diferite, cât erau salariile deosebit de mari pe care
le primeau cei catolici: 290 de florini anual, iar cantorul 96. La 15 august 1821
protopopul de Beiuş, T Balint, denunţă pe preotul greco-catolic şi pe
inspectorul domenial greco-catolic că au mers la Drăgoteni şi au slujit vecernia
de schimbare la faţă în biserica ortodoxă de acolo, iar a doua zi le-a ţinut o
predică sătenilor ortodocşi cu aprobarea preotului, care ar manifesta aderenţă la
unire împreună cu câţiva credincioşi. Chemat la audieri, preotul neagă că ar
accepta unirea, admiţând doar că preotul greco-catolic a ţinut slujba şi i-a
îndemnat alături de inspectorul domenial să treacă la unire. Consistoriul a
hotărât ca pe viitor să fie interzise astfel de fapte. Efectul a fost contrar, deoarece
judecătorul din Beiuş, Vasile Erdely, viitorul episcop, a interzis lui Balint şi altor
preoţi să meargă la Drăgoteni, pe motiv că acolo s-ar manifesta dorinţa de
trecere la unire. Subprefectul a trimis acolo o comisie care să-i treacă la unire.
Balint raportează la Arad că cei din Drăgoteni au fost îndemnaţi de
administratorul parohial unit şi de inspectorul domenial cu diverse promisiuni,
cu ameninţări de oprire de la beneficii ce le au ca iobagi ai domeniului, apoi i-a
conscris şi a luat în stăpânire biserica. În cele din urmă s-a cerut ca Balint să fie
pedepsit pentru neîntemeiatele lui rapoarte. În martie 1822 Balint mai face un
raport privind acţiunile similare ale lui Erdely în satele din domeniul unit al
Beiuşului. De asemenea, se înmulţesc plângerile preoţilor ortodocşi din cauza
abuzurilor autorităţilor statului. În 1828 ajunge jalbă la Vulcan cum că
17
Ibidem, p. 112-113.
protopopul greco-catolic din Spinuş cu preotul din Nădar au mers la Sărsig,

unde au distribuit bani celor care trec la unire, au făcut prozelitism şi l-au
ameninţat pe protopopul ortodox dacă interzice trecerea la unire. Vulcan îi
declară nevinovaţi, iar până să vină ajutor de la mitropolit, satul a fost declarat
unit, 42 de familii cu 146 de suflete, iar conform uzanţei casa parohială şi
biserica a fost dată uniţilor38 • Între 1826-1834 a fost trecută la unire şi
localitatea Tria, deşi au avut loc o serie de conflicte. În schimb, treptat pe
parcursul deceniului patru cei din Prisaca revin la veche credinţă. De asemenea,
o parte din locuitorii din Dumbrăviţa Mică, care pe timpul foametei au fost
ajutaţi de episcopia greco-catolică şi s-au declarat uniţi, după ce li s-au
îndeplinit cele promise au părăsit-0 39 •
Constatând înmulţirea plângerilor şi a înrăutăţirii situaţiei clerului şi a
enoriaşilor ortodocşi datorită abuzurilor din partea episcopiei greco-catolice,
consistoriul ortodox de la Oradea adresează în 2 martie 1833 un lung memoriu
congregaţiei comitatense în care îşi prezintă nemulţumirile şi solicită
soluţionarea lor urgentă. Primul punct prezentat este modul în care s-a făcut
unirea în Drăgoteni în 1822, ocazie cu care au avut loc conflicte sângeroase,
lucruri pe care episcopia greco-catolică le dezminte mereu, deşi o rezoluţie a
consiliului locumtunenţial din 1814 arată că enoriaşi de aici au fost privaţi de
preotul lor, în locul căruia a fost impus un preot unit din dispoziţii superioare.
Apoi, îşi prezintă nemulţumirea cu privire la procedura inechitabilă prin care în
localităţile unde numărul uniţilor depăşeşte cu un singur enoriaş pe cel al
ortodocşilor, biserica este confiscată de la aceştia din urmă. Un caz extrem de
grav este cel al ortodocşilor din N ojorid care au pierdut două biserici în acest
fel, chiar şi pe cea ridicată cu forţe proprii. Un alt abuz prezentat este mituirea
enoriaşilor cu bani pentru a se declara uniţi, enumerând cazul celor din Beznea,
Tapa de Criş şi Dumbrăviţa, care ar fi trecut după ce au încasat fiecare câte 25
de florini. În cele din urmă arată situatia clerului ortodox extrem de sărac,
nevoit să facă muncile obişnuite ale ţăranului şi aflat în imposibilitatea de a-şi
educa copiii 40 •
În timpul îndelungatei sedisvacanţe de la episcopia ortodoxă din Arad,
Vulcan, care a contribuit şi el la această situaţie, a putut desfăşura în voie
acţiunile de prozelitism în zona diecezei sale. Momentul de apogeu al acestor
acţiuni a avut loc în anul 1834 cu ajutorul organelor administrative maghiare şi
a proprietarilor de pământ, tot maghiari, susţinători ai propagării catolicis-
mului. Vulcan însuşi a cutreierat satele şi cu ameninţări, bătăi, promisiuni şi
alte mijloace persuasive au fost trecute la unire 19 sate din Arad. A mai reuşit să
'"Ibidem, p.113-114.
9
·' AN-D.J.Bh-EGR, rola 1030-1031.
0
' Ibidem, E.O„ dos 17 filele 99-113.
treacă 15 sate în Bihor şi 9 în Banat, confiscându-le totodată şcolile şi parohiile.

Maxim Mihailovici administrator episcopesc pe timpul sedisvacanţei a fost
şicanat mereu cu diferite neplăceri în justiţie, pentru a nu putea contraacţiona.
În 1835 ajunge episcop ortodox Gherasim Rat, care a început acţiunea de
împiedicare a prozelitismului uniat: în 1937 curtea instituie o comisie de
anchetă, care a constatat doar abuzurile, cu toate acestea celor mai mulţi
41
credincioşi nu li s-a permis revenirea la vechea credinţă • Era momentul când
episcopia greco-catolică de Oradea devenise foarte puternică. În 1834 după
lungi demersuri 72 de localităţi compact greco-catolice din Sătmar au revenit
episcopiei de Oradea, după desfiinţarea celei din Muncaciu42 • Astfel că Vulcan
avea sub jurisdicţia sa foarte multe parohii care se întindeau din Ucraina până
în Banat.
Căsătoriile mixte prilejuiau alte motive pentru trecere la unire şi în
consecinţă pentru alte conflicte. În 1819 un om din Ciutelec vrea să-şi despartă
fiul de noră pe motiv că era ortodoxă. Comunitatea ortodoxă rezolvă situaţia
găsind motivul neîntemeiat 43 • Legea din 1791 întărită de decretul
guvernamental din 1825 arată că în orice căsătorie mixtă se celebrează de
preotul catolic şi numai atunci urmează toţi copiii legea tatălui dacă este catolic,
iar dacă e ortodox doar băieţi. Se aduc o serie de plângeri împotriva cununiilor
mixte la preoţii ortodocşi, care nu aveau voie să le celebreze. În 1828 un alt
ordin guvernamental interzicea să se facă slujbă copiilor din familii mixte chiar
dacă tatăl e ortodox44 •
Tot în 1834 se înregistrează în sudul diecezei cel mai mare număr de
credincioşi ortodocşi care trec la unire, extinzându-se hotarele până la
Timisoara. În preajma anului 1848 în comunele din Arad împotrivirea la unire
devine acerbă, având sprijinul direct al episcopiei din Arad 45 •
Se constată din cele prezentate că motivele care au determinat apostaza
sau convertirea au fost de ordin economic; perioada de secetă, când existenţa
era ameninţată, un ajutor material imediat prin dobândirea produselor agricole
sau animale sau dreptul de păşunat putea determina schimbarea confesiunii.
Apoi limitarea taxelor, cei care doreau să elideze anumite percepte canonice
cum ar fi divorţul sau alte măsuri restrictive. Datorită existenţei celeilalte
obţiuni, în mod regretabil ierarhii ambelor biserici au făcut compromisuri
pentru a-şi menţine enoriaşii. Frământările religioase au avut loc mai mult în
parohiile mixte. Lucru constatat mai mult ales Bihor şi Banat.
41
Mircea Păcurariu, op. cit. p. 288-289.
42
Iacob Radu, op. cit,p. 95-87.
4
' AN-DJ.Bh.-EO, dos., 10, fila 3.
Ştefan Lupşa, op. cit., p. 115-116.

44
45
Iudita Căluşer, op. cit, p. 191 -192.
În anul 1846 se înregistrează în dieceză o situaţie deosebită care va

provoca alte convulsii confesionale. Perdantul a fost de data aceasta biserica
unită. Un număr însemnat de adepţi şi de parohii puternice au părăsit biserica
ortodoxă, aceasta fiind nevoită să depună eforturi considerabile pentru
recuperarea parţială a enoriaşilor şi a comunelor bisericeşti. Întreaga mişcare de
părăsire a unirii s-a declanşat în urma unei dispoziţii pe care mitropolitul de la
Carlovicz a interpretat-o eronat în favoarea cultului ortodox. În 21 februarie
1846 curtea imperială emite decretul prin care acorda şi credincioşilor ortodocşi
permisiunea de a trece la altă confesiune, precum li s-a permis celor catolici de a
trece la confesiunea evanghelică. Mai exact, trecerea de la unire la ortodoxie se
făcea pe baza unor percepte identice cu ale celorlalte culte recunoscute din
imperiu. Mitropolitul a răstălmăcit-o, arătând că împăratul nu mai sprijinea
confesiunea greco-catolică şi că cei care doresc să revină pot să o facă fără să
respecte alte dispoziţii, care totuşi prevedeau o procedură de durată şi
complexă. Deşi episcopul Erdely a contracarat imediat printr-o circulară,
efectul deja s-a produs, mai ales în comunele din jurul Aradului, cele din Banat
doar recent convertite şi unele din zona Beiuşului, unde funcţionau comunităţi
ortodoxe puternice, restul au făcut încercări de intimidare pentru a-şi satisface
doleanţele de moment 46 •
Incidentele s-au prelungit şi s-au acutizat în anii revoluţionari
paşoptişti. Kosuth fiind protestant a luptat pentru a dezavantaja pe catolici care
erau filohabsburgi. Adoptarea legilor de către dietă, începând din martie 1848,
proclamând libertatea socială şi implicit manifestarea libertăţii de conştiinţă,
inclusiv a celei spirituale l-a alarmat pe episcopul Erdely care era conştient de
asemenea pericol şi a emis mai multe pastorale pentru a clama pacea şi
înţelegerea între cele două confesiuni. Un sătean din Vintere Gheorghe Muţ a
declarat în faţa a doi consăteni ca vrea să treacă la ortodoxie, obţinând o
adeverinţa de la notarul comunal47 • Dintr-un raport al protopopiatului din
Oradea, înaintat episcopiei din Arad în 1852, cu privire la rezultatele anchetei
desfăşurate în Vintere şi Dumbraviţa Mică, pentru a cerceta modul în care
protopopul unit din Holod i-a trecut din nou pe credincioşii ortodocşi la
uniaţie, reiese că locuitorii din Vintere au început a face paşi către ortodoxie
încă din 1847, iar atestatele le-au primit în mai şi iunie 1848, când s-au declarat
neuniţi. Bătrânii din sat mărturisesc cu această ocazie că părinţii şi strămoşi lor
au fost ortodocşi şi de aceea s-au reîntors, deşi în urma cu 40 de ani au trecut la
unire fiindcă a trecut şi preotul lor. Apoi l-au înştiinţat pe preotul unit, care nu
ştia carte, de trei ori, că nu mai vor să fie uniţi. De aici delegaţia protopopiatului
46
Ibidem, p. 192-195
47
Viorel Faur, Românii din Crişana în anii revoluţionari 1848-1849. Studii şi documente. Voi. I
(1848) Studii, Edit. Univ. din Oradea, 2005, p. 158-159
a mers la Dumbrava Mică şi la Drăgoteni şi Feneriş, pentru a primi atestatele de

la cei care au revenit la ortodoxie48 • Un caz asemănător a fost acel al locuitorilor
din Prisaca, care în număr de 28 de familii au trecut la „religiunea ortodoxă".
În 1850 Erdely a făcut deja demersuri pentru cele 20 de parohii care au
aparţinut episcopiei greco-catolice. S-a adresat arhiepiscopului de Strigoniu.
Apoi a elaborat un memoriu pe care l-a înaintat împăratului în 1 sept 1852 de
unde reiese că trecerile nu s-au făcut din convingere personală faţă de ortodoxie
ci datorită altor împrejurări externe49 • Acest memoriu a fost trimis în urma
unor anchete. Se constata că aceste adeverinţe au fost confecţionate ilegal fără a
fi solicitate de enoriaşi. În anchete s-a constatat din partea episcopiei greco-
catolice că cei din Dumbrăviţa Mică au fost ademeniţi de învăţător, care a
redactat cele 116 adeverinţe, pentru a-şi vedea fiul preot ortodox în comună.
Biserica este luată de la uniţi, deşi majoritatea populaţiei nu a vrut să părăsească
unirea, neputând renunţa la biserică şi-au schimbat confesiunea. Nici în
Dumbraviţa nu s-a găsit cu acest prilej o persoană care să poată deosebi cele
două confesiuni. La fel în Feneriş şi Drăgoteni mişcarea a început din 1846 prin
redactarea unor adeverinţe, dar trecerea s-a făcut abia la revoluţie 50 • Se observă
oscilarea declaraţiilor de la o ancheta la alta, în funcţie de comisia care-i
ancheta. Dacă era ortodoxă se declarau ortodocşi, iar dacă era greco-catolică
uniţi. Asta se explică prin incapacitatea enoriaşilor de a putea deosebi cele două
confesiuni din punct de vedere teologic.
RELIGIOSE UNRUHE IN BIHOR (ENDE DES XVIII JAHRHUNDERTS - ERSTE

HĂLFTE DES XIX JAHRHUNDERTS)
Zusammenfassung
Die vorliegende Abhandlung stelll die Verhăltnisse zwischen rumănisch nicht-

unirte - und unirte Kirche im Gespanschaft Bihar vom Ende des 18ten Jhds. bis der
ersten Hălfte des 19ten Jhds. dar. Die Begriindung des unirten Bisstums an Oradea
(Grosswardein) in 1777 hat die Position der griechisch-catolischen Kirche befestiget. Sie
konnte dergleich erfolgerweise das Proselitismus zur Geltung bringen, um die neuen
Anhănger unter den nicht-unirten Rumănen zu erringen. Die materiellen Vorteilen
waren hauptsachlich die entscheidenden Faktoren zum Beitritt auf den religiosen Verein.
Die ortodoxen Pfarrer wurden von den grossen Gehalten und die gewohnlichen
Glaubiger wurden von der Hilfe in der Zeit einer Hungersnot angezogen. Keine
Dorfsbewohner konnte jedoch den Unterschied zwischen diesen Konfesionen machen.
48
AN-D.J.Bh-EO; dos. 37, filele, 320-321.
49
Viorel Faur, op. cit., p. 159-160.
so Iudita Caluser, op. cit., p. 201-205.
DINAMICA POPULAŢIEI ORAŞULUI JIBOU
RELIEFATĂ ÎN IZVOARELE DEMOGRAFICE
(1850-1941)
IULIA-MARIA POP
~urt istoric al localităţii
Oraşul Jibou face parte din categoria celor mai tinere centre urbane ale
ţării. În componenţa administrativă a oraşului intră şi satele: Cuceu, Husia,
Rona şi Var. Oraşul Jibou este aşezat în partea de nord-est a judeţului Sălaj, pe
malul stâng al Someşului la confluenţa acestuia cu Agrijul1. Este parte inte-
grantă din ţinutul Someşului, străvechi pământ românesc, documentele istorice
c_onţinând multiple dovezi ale existenţei acestei aşezări de-a lungul veacurilor2 •
Dacă urmărim pe un segment temporal extins atestarea documentară a
oraşului Jibou, pe baza informaţiilor transmise de către sursele documentare,
putem afirma cu certitudine că prima atestare documentară a oraşului Jibou
datează din anul 1205, perioadă în care localitatea era cunoscută cu numele de
Chybur. Această denumire este menţionată de către Petri Mor, în lucrarea
Szilagy V armegye Monographiaja. Aceeaşi sursă ne informează că în anul 1385,
localitatea se numea Zsbotheleke.
Acceptând veridicitatea informaţiilor transmise de către Petri Mor,
precizăm că la început localitatea Jibou era o cetate constituită pe baza unui
sistem de fortificaţii, cu sarcini de apărare împotriva incursiunilor mongole. În
anul 1385 etnia majoritară era reprezentată de români, comunitatea fiind
cunoscută şi sub numele de Olahfalu. Sursele documentare ne informează
totodată că în anul 1460, Jiboul de azi se numea Sybo, iar în anul 1582 Zisbo. Se
poate observa aşadar, că de-a lungul timpului această localitate a fost cunoscută
sub diverse nume: Chybur, Zsbotheleke, Olahfalu, Sybo şi Zisb6 3 •
' I. Dar6czi, Viorica Dar6czi, Gh. Coste, Daniela Coste, Jibou Monografie, Jibou, 2002, p. 2.
2
Ibidem, p. 10.
'I. Ivănescu, Jibou/ la 800 de ani, Zalău, Editura Silvania, 2005, p. 6.
130 IULIA-MARIA POP
Desigur, localitatea Jibou ca şi comunitate umană exista şi înainte de

anul 1205, dovezile arheologice fiind concludente în acest sens. Primele urme
de locuire umană datează din neoliticul timpuriu, perioadă în care au fost
datate obiectele arheologice găsite în zona oraşului şi anume topoare din piatră
şi fragmente ceramice. Pentru epoca bronzului, edificatoare sunt piesele de
bronz şi ceramică descoperite aici, mărturii incontestabile care atestă existenţa
unei comunităţi umane în acest areal 4 •
La începutul evului mediu localitatea Jibou a făcut parte din
Voievodatul lui Gelu Românul. În cadrul voievodatului Autonom al
Transilvaniei, localitatea a devenit un important centru comercial5.
Cucerirea maghiară a accentuat deposedarea românilor de pământ, ceea
ce conduce pe de o parte la constituirea marii proprietăţi funciare deţinute de
nobilimea maghiară, iar pe de altă parte la creşterea numerică a iobagilor
români. După anul 1437 când nobilimea maghiară, secuiască şi patriciatul
săsesc formează Alianţa „ Unio Trium Natiorum" procesul de maghiarizare se
intensifică şi atinge apogeul în perioada dualismului austro-ungar.
În anul 1584, principele Ardealului Bathory Istvan dăruieşte domeniul
Jiboului lui Wesselenyi Ferencz, pentru meritele acestuia de a fi înăbuşit
răscoala condusă de Bekesi Gaspar. De la această dată, familia nobiliară
Wesselenyi, prin reprezentanţii Istvan, Mikl6s -senior, Mikl6s-junior şi apoi
urmaşul său Teleki vor stăpâni domeniul Jiboului şi satele subordonate lui 6 •
Spre deosebire de tatăl său, Wesselenyi Mikl6s-junior avea viziuni
moderne în privinţa viitorului societăţii. Ideile liberale ale acestuia s-au
manifestat în politica de reforme sociale, acesta fiind primul nobil care a
desfiinţat iobăgia de pe domeniul său, o atitudine remarcabilă pentru acele
vremuri. Fire inovatoare, Wesselenyi Mikl6s-junior a dispus introducerea unor
metode moderne de lucru a pământului, facilitând astfel creşterea
productivităţii. Pe moşia acestei familii s-a început furajarea, s-au adus vite şi
cai de rasă, s-au organizat concursuri de cai pentru agrement, punându-se
totodată accent şi pe dresajul câinilor de vânătoare.
În urma unei bune organizări a activităţii de pe moşie, forţele de pro-
ducţie s-au dezvoltat şi s-a extins schimbul de produse cu alte regiuni. Refor-
mele economice iniţiate de baron au avut efecte pozitive şi asupra gospodăriilor
ţărăneşti din satele apropiate, deoarece oamenii au început să crească vite de
rasă, în special bovine şi cabaline, au început să folosească seminţe de înaltă
4
Elena Muscă, Domeniul şi reşedinţa nobiliară din Jibou, în Caiete Silvane, Seria nouă, Anul I,
Nr.6, iulie 2005, p.16.
5
I. lvănescu, op. cit., p. 12-13.
6
Ibidem, p.13
Dinamica populaţiei oraşului Jibou reliefată în izvoarele demografice (1850-1941) 131
productivitate şi să importe unelte agricole moderne. Toate aceste măsuri au

contribuit la creşterea productivităţii şi a calităţii produselor, la scăderea efor-
tului uman şi la ridicarea nivelului de trai. Astfel, politica reformatoare social-
economică iniţiată de Wesselenyi Mikl6s-junior, a accelerat procesul de mo-
dernizare şi a făcut din Jibou o localitate remarcabilă, mai ales în a doua jumă
tate a secolului XIX, când localitatea este considerată un adevărat centru de
exprimare a modernismului. Tot în această perioadă se dezvoltă puternic eco-
nomia oraşului prin industria alcoolului, a textilelor îndeosebi prin producţiile
de borangic, cânepă şi in, sau prin schimbul de produse cu alte regiuni.
Trebuie să remarcăm totodată politica de emancipare a copiilor din
Jibou care s-au bucurat de înfiinţarea primei grădiniţe din Transilvania. 7
Dinamica populaţiei oraşului Jibou în lumina izvoarelor demografice
Obiectul cercetării de faţă îl constituie dinamica populaţiei urbane, sur-

prinzând totodată aspecte legate de structura etnică, confesională, de mişcarea
naturală a populaţiei, de evoluţia natalităţii, RBN, evoluţia mortalităţii, RBM, de
creşterea medie anuală a populaţiei şi sporul ei natural. Toate aceste aspecte au
menirea de a furniza informaţii preţioase pentru tema supusă cercetării.
Segmentul temporal la care ne referim este riguros delimitat de anii
1850 şi 1941, perioadă în care surse demografice primare de o importantă
majoră au facilitat accesul cercetătorului la informaţie. Putem exemplifica, în
acest sens, recensămintele din anii: 1850, 1857, 1870, 1880, 1890, 1900 şi 19108 •
În ceea ce priveşte demografia Jiboului, aceasta se desprinde cu precădere din
însemnările efectuate de către autorităţile acreditate, cu ocazia operaţiilor
administrative de înregistrare statistică a populaţiei, desfăşurate între anii 1850
şi 1941.
În tabelul de mai jos este ilustrată dinamica populaţiei oraşului Jibou,
aşa cum a fost aceasta înregistrată cu prilejul recensămintelor care au avut loc în
anii: 18509 , 1857 10 , 1880 11 , 1900 12 , 1910 13 , 1930, 1941.
7
Ibidem, p. 16.
8
Vasile Tutuia, Recensământurile populaţiei din Transilvania în epoca modernă - sursă
importantă pentru cunoaşterea fenomenului militar, în: Populaţia României. Trecut, prezent,
viitor, Coordonatori: Traian Rotariu, Sorina Paula Bolovan, Ioan Bolovan, Editura Presa
Universitară Clujană, 2006, p. 300.
9
Recensământul din 1850. Transilvania, Cluj-Napoca, Presa Universitară Clujană, 2004, p. 410-411.
' Recensământul din 1857. Transilvania, Bucureşti, Editura Staff, 1887, p. 428-431.
0
11
Recensământul din 1880. Transilvania, Bucureşti, Editura Staff, 1887, p. 290-291.
12
Recensământul din 1900. Transilvania, Bucureşti, Editura Staff, 1999, p. 502-505.
13
Recensământul din 1910. Transilvania, Bucureşti, Editura Staff, 1999, I, p. 485-487; II, p. 504-
507.
132 IULIA-MARIA POP
Tabelul nr. l. Dinamica populaţiei oraşului Jibou între anii 1850-1941 14
Creşterea populaţiei faţă de

Anul Nr. Creştere medie
recensământul anterior
înregistrării populaţie anuală
Nr. %
1850 1029 - 100 -
1857 1145 116 11,27 16,57
1880 1660 515 44,97 22,39
1900 2544 884 53,25 44,2
1910 3047 503 19,77 50,3
1930 3490 443 14,53 22,15
1941 3518 28 0,80 2,54
După cum se poate observa, în intervalul de timp cuprins între anii 1850
-1941, dinamica populaţiei a înregistrat o traiectorie ascendentă. În anul 1900,
creştere medie anuală faţă de recensământul anterior înregistrat în anul 1880, se
dublează, atingând valoarea de 44,2 în timp ce sporul mediu anual era de 884.
Cele mai scăzute valori se înregistrează în anul 1941, când creştere medie anuală
faţă de recensământul anterior înregistrat în anul 1930, a fost de 2,54 în timp ce
sporul mediu anual a înregistrat valoarea de 28.
Cu toate acestea este evidentă creşterea numerică înregistrată de
populaţia urbană în această perioadă.
În ceea ce priveşte structura etnică a populaţiei oraşului Jibou, în anul
1880 populaţia maghiară deţinea ponderea cea mai mare, 1256 de locuitori ceea
ce reprezenta 78,06% din efectivul total al populaţiei de 1660 de locuitori. Erau
urmaţi de români care erau în număr de 260, adică 16,15%, o valoare redusă în
raport cu ponderea populaţiei maghiare. Pe locul al treilea de situau germanii
cu un procentaj de 1,42%.
În tabel nr. 2 se poate observa totodată că în această perioadă, nu apar
înregistrate decât trei etnii, restul fiind trecute la rubrica alte etnii care deţin o
pondere de 4,35%. Această realitate se poate explica pe baza documentelor
statistice oficiale maghiare, care au exclus din structura etnică a Ungariei evreii
şi ţiganii. Recensămintele organizate de autorităţile maghiare, începând cu cel
din 1869 îi includ pe evrei la rubrica vorbitorilor de limbă maghiară 15 •
În ceea ce priveşte ţiganii, deşi existenţa lor este semnalată în registrele
parohiale de stare civilă, aceştia sunt trecuţi la rubrica alţii 16 •
14
Valorile au fost calculate pe baza datelor furnizate de recensămintele datate în: 1850, 1857,
1880, 1900, 1910, 1930, 1941.
15
I. Bolovan, Transilvania între Revoluţia de la 1848 şi Unirea din 1918. Contribuţii demografice,
Cluj-Napoca, 2000, p. 207-213.
16
Ibidem, p.196.
În anii 1900 şi 1910 se păstrează aceeaşi ierarhie, maghiari 79,16%

respectiv 81,42%, români 18,94% respectiv 17,45%, germani 1,02%, respectiv
0,65%, urmaţi apoi de ruteni 0,07% şi alte etnii nedeclarate cu ocazia
înregistrărilor efectuate.
Spectaculoasă este apariţia evreilor, o altă categorie minoritară care îşi
face treptat simţită prezenţa şi care, în anul 1941 numără 37 de suflete, în timp
ce numărul total al ţiganilor este de 22 ceea ce reprezintă 0,62% din totalul
efectiv al populaţiei de 3518 de locuitori.
Relevant este faptul că evreii din Jibou erau bine organizaţi, aveau
sinagoga şi cimitirul lor. Copiii frecventau cu regularitate şcoala înfiinţată în
anul 1919, prima şcoală de stat românească cu o secţie maghiară, unde printre
învăţători s-au remarcat Dumitru Ilea şi Ion Cristureanu.
Mulţi dintre evreii cu o stare materială bună, au dovedit solidaritate
faţă de populaţia românească, donând sume modeste de bani pentru construcţia
primei biserici româneşti greco-catolică, a cărei construcţii a fost finalizată în
anul 1927.
Concluzionând, pe baza surselor cercetate, se poate afirma cu
certitudine că între anii 1850-1941, pe teritoriul Jiboului existau caracteristicile
demografice ale unei comunităţi multietnice, un mozaic etnic în care majoritari
erau maghiarii, urmaţi apoi de români, germani, slovaci, ruteni, sârbi, ucraineni,
evrei, ţigani şi alte etnii nedeclarate.
Într-o societate atât de eterogenă din punct de vedere etnic, este firesc să
regăsim un tablou confesional la fel de diversificat. 17
Tabelul nr. 2. Structura etnică a oraşului Jibou între anii 1880-1941 18
Anul recensământului
Etnia 1880 1900 1910 1941
Nr. % Nr. % Nr. % Nr. %
Români 260 16, 15 482 18,94 532 17,45 566 16,08
Maghiari 1256 78,06 2014 79,16 2481 81,42 2864 81,40
Germani 23 1,42 26 1,02 20 0,65 20 0,56
Slovaci - - - - 1 O,Q3 I O,Q2
Ruteni - - 2 0,07 - - - -
17
Ileana Cazan, Demografie şi urbanism în oraşul românesc, la sfârşitul secolului al XVIII-iea şi
începutul celui de al XIX-iea. Mărturii ale călători/or străini, în Populaţia României. Trecut,
prezent, viitor, Coordonatori: Traian Rotariu, Sorina Paula Bolovan, Ioan Bolovan, Editura Presa
Universitară Clujană, 2006, p. 105.
" Structura etnică o oraşului Jibou între anii 1880-1941, a fost stabilită pe baza informaţiilor
1
furnizate de recensămintele datate în anii: 1880, 1900, 1910, 1941.

134 IULIA-MARIA POP
Etnia 1880 1900 1910 1941
Nr. % Nr. % Nr. % Nr. %
Sârbi - - - - 1 O,D3 - -
Ucraineni - - - - - - 3 0,08
Ţigani - - - - - - 22 0,62
Evrei - - - - - - 37 1,05
Alte etnii 70 4,35 20 0,78 12 0,39 5 0,14
În ceea ce priveşte structura confesională a oraşului Jibou între anii

1857-1941, confesiunea majoritară a fost reprezentată de reformaţi, care în anul
1857 numără 869 de credincioşi, adică 75,89% din efectivul total al populaţiei de
1145 de locuitori.
A doua confesiune pe scara ierarhică, este reprezentată de greco-catolici
18,60%, respectiv 213 de credincioşi, iar apoi de romano-catolici 36 de
credincioşi reprezentând 3,14% din totalul populaţiei. Urmează izraeliţii 1,83%,
unitarienii 0,34% şi confesiunea luterană care cuprinde 2 credincioşi şi un
procent de 0,17%.
În anul 1857 şi în anul 1880, confesiunea ortodoxă nu are nici un
reprezentant. Abia în anul 1900 cuprinde 5 credincioşi, o valoare nesemnifica-
tivă în raport cu celelalte confesiuni.
În anul 1941, procentual confesiunea ortodoxă atinge valoare de 1,05%
respectiv un număr de 3 7 de credincioşi.
Uimitoare este evoluţia izraeliţilor, care înregistrează o creştere semnifi-
cativă atingând în anul 1941 procentul de 19,47%, depăşind astfel numeric
confesiunea greco-catolică care, cu un procent de 19,18%, ajunge pe locul a
treilea.
În tot acest timp confesiunea reformată a continuat să fie majoritară cu
49,11 %, respectiv 1728 credincioşi. Urmează romano-catolicii, ortodocşii,
evanghelicii, baptiştii, care reprezintă o religie nouă cu un procent de 0,25% şi
unitarienii, confesiune care cuprinde doar 7 membri şi înregistrează un procent
de 0,19%.
Trebuie subliniat faptul că, firesc, caracterul multietnic şi plurilingvistic
al populaţiei s-a corelat cu o structură multiconfesională 19 , informaţiile statistice
atestând pe teritoriul oraşului Jibou o populaţie de religie creştină în care
ponderea dominantă o are confesiunea reformată, urmată fiind apoi pe scara
ierarhică de confesiunea greco-catolică şi romano-catolică, trei confesiuni
nucleu în structura demografică.
19
Ioan Munteanu, Populaţia rurală din Banatul istoric la începutul secolului al XX-iea, In:
PopulaţiaRomâniei. Trecut, prezent, viitor, Coordonatori: Traian Rotariu, Sorina Paula Bolovan,
Ioan Bolovan, Cluj-Napoca, Presa Universitară Clujeană, 2006, p. 319.
Alături
de aceste confesiuni întâlnim şi confesiunea ortodoxă, izraelită,
unitariană, evanghelică, luterană, baptistă sau alte religii mai puţin practicate de
către locuitori la acea dată. În perioada de timp studiată relevantă pentru
subiectul tratat, se poate remarca aşadar, o largă toleranţă, atât religioasă cât şi
interetnică.
Indiferent de formula identitară din punct de vedere confesional,
comunitate românească a urmat o evoluţie care a subsumat tot mai mult, mai
ales după instaurarea dualismului austro-ungar, participării la evidenţierea mai
pregnantă a unei solidarităţi etnice. Oricum, s-a observat că aceasta este mai
puternică în zonele polietnice din Transilvania, în cazul nostru în localitatea
Jibou, unde o anumită stare de spirit se menţine între comunităţile vecine, dar
străine ca model etnic şi confesional. 20
Între 1899 şi 1916, românii de aici apar încadraţi într-o serie de clişee
etnice şi confesionale în care imaginea despre sine se realizează prin
intermediul unor proiecţii, având ca finalitate o imagine perfectibilă. Cele mai
dese referiri îi situează pe români într-un dialog permanent cu o serie de
profiluri etnice, componente ale spaţiului sălăjean.
Tabel nr. 3. Structura confesională a oraşului Jibou între anii 1857-1941
Confesiunea 1857 1880 1900 1910 1941
Nr. % Nr. % Nr. % Nr. % Nr. %
Ortodoxă - - - - 5 0,19 6 0,19 37 1,05
Greco-catolică 213 18,60 287 17,28 541 21,26 648 21,26 675 19, 18
Romano-catolică 36 3,14 103 6,20 169 6,64 231 7,58 340 0,66
Reformată 869 75,89 1124 67,71 1489 7,42 1656 54,34 1728 49, 11
Izraelită 21 1,83 142 8,55 326 12,81 485 15,91 685 19,47
Unitariană 4 0,34 3 O, 18 3 0, 11 6 0,19 7 0, 19
Evanghelică - - I 0,06 11 0,43 13 0,42 37 1,05
Luterană 2 0,17 - - - - - - - -
Baptistă - - - - - - - - 9 0,25
Alte religii - - - - - - 2 0,06 - -
Prin intermediul acestui dialog s-au conturat astfel o serie de

mecanisme, prin care s-a putut elabora, ulterior, o complexă imagine de sine
sintetizată inevitabil în clişee de natură confesională şi etnică • 21
Soroştineanu, clişeele
20
Valeria Identitatea românilor în etno-culturale din Transilvania perioadei
1899-1916, În: Populaţia României. Trecut, prezent, viitor, Coordonatori: Traian Rotariu, Sorina
Paula Bolovan, Ioan Bolovan, Cluj-Napoca, Presa Universitară Clujană, 2006, p.154.
21
Ibidem, p. 155.
136 IULIA-MARIA POP
Potrivit datelor furnizate de recensământul efectuat în anul 1900,

populaţia oraşului Jibou număra 2544 de locuitori. Dinamica populaţiei
înregistrează o creştere semnificativă, astfel la recensământul efectuat în anul
1910 sunt înregistraţi 3047 de locuitori.
Tabelul nr. 4 pune în evidenţă evoluţia pe care natalitatea a înregistrat-o
în acest interval de timp. După cum se poate observa, numărul născuţilor vii
atinge valoarea cea mai mare în anul 1902, respectiv 115 nou-născuţi vii. Cea
mai mică valoare este înregistrată în anul 1901 când numărul de nou-născuţi
vii, este 88.
Tabel nr. 4. Evoluţia natalităţii între anii 1901-191 O
An 1901 1902 1903 1904 1905 1906 1907 1908 1909 1910
Nr.
88 115 91 97 104 97 109 111 109 105
născuţi
Rata brută de natalitate (RBN%o), în anul 1910 a fost de 34,46%0.

Numărul total al deceselor care au avut loc în această perioadă este de
597. Cele mai multe decese au fost cauzate de pneumonie şi pleurezie care au
făcut 90 de victime. Tuberculoza a provocat 82 de decese. Slăbiciunea conge-
nitală a făcut 65 de victime, în timp ce 15 oameni au murit datorită atacului de
apoplexie. Difteria a înregistrat 14 decese, 9 scarlatina, 8 decese datorită bolilor
de apă. Convulsiile şi spasmele au provocat 7, febră tifoidă 4, pojar 4, omucideri
2, cauze nesigure 2, dezinteria a provocat moartea unei singure persoane. Au
fost înregistrate 6 sinucideri, iar alte boli au făcut 251 de morţi.
Conform datelor statistice înregistrate în tabelul nr.5, rata cea mai
ridicată a mortalităţii a este în anul 1907, când au fost înregistrate 68 de decese.
Tabel nr. 5. Evoluţia mortalităţii între anii 1901-1910
An 1901 1902 1903 1904 1905 1906 1907 1908 1909 1910
Nr. morţi 49 62 59 62 65 58 68 64 57 53
Rata brută a natalităţii (RBMo/oo), în anul 1910 a fost de 17, 39%0.

Rata brută a sporului natural este de 17,07%0.
Sporul natural între anii 1901-1910 este de 429, în timp ce sporul efectiv
înregistrează valoarea de 503. Sporul natural este mai mic decât sporul efectiv.
Concluzionând, putem afirma cu certitudine că, pentru segmentul
temporal supus cercetării de faţă, interval de timp cuprins între anii 1850-1941,
teritoriul oraşului Jibou a cunoscut caracteristicile demografice ale unei comuni-
tăţi multietnice, etnia majoritară fiind reprezentată de comunitatea maghiară,
urmată de români şi germani. În ceea ce priveşte tabloul confesional şi acesta era

la fel de diversificat. Ponderea cea mai mare o deţineau reformaţii, urmaţi de
greco-catolici şi romano-catolici, trei confesiuni nucleu în structura demografică.
Totodată, cu toate variaţiile înregistrate de evoluţia natalităţii şi a
mortalităţii, dinamica populaţiei oraşului Jibou, între anii 1850-1941 a cunoscut
o traiectorie ascendentă.
THE DYNAMIC OF THE POPULATION FROM JIBOU FROM THE POINT OF

VIEW OF THE DEMOGRAPHIC SOURCES (1850-1941)
Summary
The objective of the present research contains the dynamic of the population
from Jibou comprising aspects regarding the ethnical structure, de natural movement
of population, the evolution of natality and mortality, the average growing of
population and its natural progress. All these aspects are meant to provide precious
information for the theme submitted to the research. The temporal segment I'm
refering to is delimited between 1850-1941, period in which in compliance with the
demographic sources, the dynamic of population registered an ascending course.
Regarding the ethnical structure of the population from Jibou, in 1880 the
hungarian population detained the biggest statistica! weight 1256 inhabitants, being
followed by the romanian population with 260 inhabitants which represented 16,15%
and german pouplation which had 1,42%. Between 1900 and 1910 the values are
modified but the hierachy remains. 1,42%. The jewish population in 1941 counts 37
persons while the number of gipsy people is 22, representing 0,62% from the total of
the population.
Regarding the confessional structure, between 1857-194, the major confession
was represented by reformers 75,89%, folowed by the greek-chatolics 18,60%, and on
the third place the roman-chatolics with 36 believers representing 3,14%. The jewish
have 1,83%, the unitarians - 0,34% and the lutheran confession comprises 2 believers
and a procent of 0,17%. In 1857 and 1880, the orthodox confession has no
representative. Only in 1990 comprises 5 believers, an insignificant value in
comparison with the other confessions. In 1941 the orthodox confession reaches 1,05%
respectively 37 believers.
The evolution of natality registered in this period represents an important
constantcy the number of new born reaching the biggest value in 1902, respectively 115
new born alive while the lowest value is registered in 1901 when the number of new
born alive is 88.
The total number of deceases correspondent for this period is 597, the biggest
mortalitz rate was registered in 1907 when 68 deceases were notified.
The natural progress between 1901-1910 is of 429, while the effective progress
has the value of 503.
DOCUMENTE PRIVIND ACTIVITATEA ,,ASTREI„ ÎN
SĂLAJ. DESPĂRŢĂMÂNTUL BĂSEŞTI (1908-1921)
IOAN MUSCA
Despărţământul Băseşti se înfiinţează în urma hotărârii Comitetului

Central al Astrei din anul 1908 de reorganizare în teritoriu, prin diminuarea
ariei de cuprindere a despărţămintelor mari, cum spre exemplu era cel al
Şimleului.
El se va organiza de abia în anul 1913 în urma adunării de constituire ce
va avea loc la 2 martie în localitatea Oarţa de jos. Director al Despărţământului
Băseşti al Astrei va fi ales părintele protopop onorar Vasile Pop din localitate.
Documentele publicate de noi cuprind informaţii legate de: poziţia lui
George Pop de Băseşti, personalitatea naţională cu cea mai mare influenţă în
zonă, faţă de noua descentralizare propusă; procesul verbal de constituire a
despărţământului; liste cu membri fondatori, pe viaţă, ordinari, ajutători şi
taxele achitate de ei; rapoarte şi corespondenţă, între despărţământ şi
conducerea Astrei, precum şi validări ale activităţii şi indicaţii ale Astrei pentru
despărţământ; adresa cu condoleanţele Astrei la decesul lui George Pop de
Băseşti; reorganizarea despărţământului după Marea Unire din 1918 şi alegerea
noului director, etc.
Redăm mai jos lista principalelor documente reproduse în anexe.
1908, iunie 1O. Băseşti.

Scrisoarea lui George Pop de Băseşti, adresată Comitetului Central al
Astrei de la Sibiu, în care îşi exprimă poziţia în legătură cu organizarea unui
despărţământ cu sediul la Băseşti şi asupra micşorării ariei de cuprindere a
vechilor despărţăminte prin „diminuare-parcelare".
140 IOAN MUSCA
În scrisoarea din 27 iunie 1908, C. C. al Astrei revine, rugându-l să

accepte însărcinarea de a organiza „Despărţământul Băseşti" şi a convoca
adunarea de constituire (anexa 1) 1•
1913,februarie 12. Oarţa de jos.
Vasiliu Pop, preot, protopop onorar în Oarţa de jos, însărcinat de
preşedintele Astrei, convoacă, la Oarţa de jos, adunarea de constituire a noului
despărţământ, pe data de 2 martie 1913 (anexa 2) 2 •
1913.
Procesul verbal al adunării de constituire a Despărţământului Băseşti al
Astrei din 2 martie 1913; lista membrilor ordinari al noului despărţământ, „cari
au solvit taxăle de membri"; adresa protopopului Vasiliu Po către Astra, prin
care înştiinţează de trimiterea procesului verbal, lista membrilor şi taxele
încasate şi solicită pentru despărţământ cota parte din taxe; adresa C. C. al
Astrei către directorul despărţământului, prin care anunţă că este de acord cu ce
reiese din procesul verbal şi face recomandări pentru desfăşurarea activităţii
despărţământului în viitor (anexa 3) 3 •
1913, noiembrie 3. Sibiu.
Apelul Astrei, semnat de preşedintele Andrei Bârseanu prin care, după
ce enumeră principalele realizări ale asociaţiei, recomandă direcţii de moment
în activitatea despărţămintelor (text tipărit. n.n.) (anexa 4) 4•
1914.
Corespondenţă între directorul despărţământului cu sediul Astrei şi
răspunsul asociaţiei referitor la la prelungirea termenului de returnare a
declaraţiilor membrilor (anexa 5) 5 •
1914
Răspunsul directorului Despărţământului Băseşti la circulara C. C. al
Astrei, referitor la la taxele îcasate de la membri şi colecta „Vlaicu"; lista
membrilor ordinari ai „Asociaţiunii" de pe teritoriul Despărţământului Băseşti
pe an ul 1914; „lista membrilor fundatori şi pe viaţă ai Asciaţiunii de pe
teritoriul Despărţământului Băsesci" (anexa 6) 6 •
1914, iunie 6. Oarţa de jos.
Convocarea adunării generale anuale a Despărţământului Băseşti pe 5
iulie în sala şcolii din Asuajul de jos şi programul ei (anexa 7)7.
1
Direcţia Judeţeană Sibiu a Arhivelor Naţionale (în continuare cităm DJAN Sibiu),fond Astra,
doc. 541/ 1908, 4f.
2
idem, doc. nr. 462/1913, f.l.
3
idem, doc. 607/1913, f. 566-577.
4
idem, doc. nr. 1829/1913, 2 f.
5
idem, doc. nr. 646/1914, f. 585-586.
6
idem, doc. nr. 1046/1914, f. 581-583.
7
idem, doc. nr. 126511914,f 1.
Documente privind activitatea „Astrei" în Sălaj 141
1917, mai 1. Oarţa de jos.

Raportul Despărţământului Băseşti, solicitat de de C.C. al Astrei,
cuprinde activitatea desfăşurată în „grelele" împrejurări; lista corectată a
membrilor, încasarea taxelor de la membri, difuzarea yiarului „Transilvania",
difuzarea calendarelor „Asociaţiunii" etc. (anexa 8) 8 •
1917.
Vasile Gavriş, preot gr. cath. în Odeşti se înscrie membru pe viaţă şi
achită 200 cor. taxa (anexa 9) 9 •
1917.
Şedinţa
C. C. al Astrei din 28 XI 1917 ia act de taxele trimise de Vasile
Pop, directorul despărţământului; tabelul cu taxele şi membrii Despărţămân
tului Băseşti pe anul 1917 expediate C. C. al Astrei în 28 X 1917; conspectul
membrilor despărţământului pe anul 1917; prezidiul asociaţiei confirmă
primirea sumei de 484 coroane (anexa 10) 10 •
1919, martie 15. Sibiu.
"Adresa de condoleanţă" trimisă de „Asociaţiunea Transilvană pentru
literatura română şi cultura poporului român" doamnei Elena Hossu-Longin la
moartea tatălui său Georege Po de Băseşti (anexa 11) 11 •
1919.
Adunarea Despărţământului Băseşti informează Astra despre
reorganizarea despărţământului la 10 august; lista membrilor fondatori, pe
viaţă, ordinari, ajutători (anexa 12) 12 •
1919, decembrie 15. Odeşti.
Directorul Despărţământului Băseşti Vasile Gavriş, preot, argumentează
alegerea dr. Alexandru Pop, avocat în Cehu Silvaniei, ca membru fondator
(anexa 13) 13 •
1921, iunie 15. Odeşti.
Vasile Gavriş, directorul Despărţământului Băseşti informează C. C. al
Astrei în legătură cu numărul membrilor fondatori, pe viaţă, ordinari, ajutători
din despărţământ (anexa 14) 14 •
8
idem, doc. nr. 873/1917, f. 592-593.
9
idem, doc. nr. 990/1917, f. 594.
10
idem, doc. nr. 1479/1917, f. 584-591.
11
idem, doc. nr. 154/1919, f. 601-603v.
12
idem, doc. nr. 533/1919, f. 599-606.
13
idem, doc. nr. 801/1919, f. 598-598v.
14
idem, doc. nr. 739/1921, f. 1.
142 IOAN MUSCA
DOCUMENTS REGARDING THE ACTIVITY OF „ASTRA" IN SĂLAJ. BĂSEŞTI

DISTRICT (1908-1921)
Summary
The Băseşti district of Astra was founded on the 2nd of March 1913, once the
assembly of its setting up was held in the Oarţa de Jos school. Vasile Pop, archpriest of
the settlement was chosen as leader of the district.
The published documents were taken over from the County Department of
National Archives Sibiu from the archives of Astra. The documents gives us
information about: George Pop de Băseşti's position in 1908 towards the new
organization of Astra's districts; the registry of the setting up assembly of the Băseşti
district; lists with founder members, members for life, ordinary members, helpers from
the district and lists with all the taxes payed; the correspondence between the
administration of Astra and the district about its activity; a letter from Astra to Elena
Pop Hossu-Longin, expressing regets regarding the death of George Pop de Băseşti; the
reorganization of the Băseşti district after 1918.
On the whole, there are published 28 documents in 14 annexes.
ANEXE
1.
Nr. 541/908 Băseşti, IO Iunie 1908
Prea Onoratului Comitet Central al Asociaţiunei pentru Literatura Română şi
Cultura Poporului Român. Sibiu
Constat, primirea preţuitei recercări din 1 I. crte. în cauza organizărei unui

despărţământ în Băseşti.
Am fost şi sum din principiu contrar diminuarei - parcelarei -despărţământelor,
fiindcă ele în misiunea lor cele mai multe nu sunt capace a reprezenta forţa spirituală,
morală şi materială, cari sunt condiciunile sinaqua non să poate produce şi realiza
resultatele dorite şi legate de existinţia acelora.
În altă privinţă avem cu toţi, dar mai vârtos are triste dovezi Onor. Comitet
Central în rezultatele negative a multelor, dar unicelor despărţământe din Ardeal, peste tot
şi în special cu despărţământele din comitatul Hunedoarei, Clujului, etc. etc.
Recunosc, că în ţinuturi
cu centre mai mari d. e. Sibiu, Braşov, Blaj, în cari avem
inteliginţa numeroasă şi zeloasă, care făcându-şi dătorinţa este capace a reprezenta şi servi
interesele noastre culturali,- sunt practice şi despărţământe mai mici; dar în Ungaria şi mai
vârtos în ţinuturile de pe la periferii, cum sunt ale noastre, numai şi numai despărţăminte
mari, cari cu puteri unite pot să I f./ reprezinte în faţa streinilor cu demnitate interesele
noastre naţionali-culturali,- sunt în poziţie a produce şi rezultate necesare.
Din motivele aceste cu mult regret declar, că nu pot primi onorifica însărcinare a
Onoratului Comitet Central, ci din contră cer cu toată onoare reasonnarea afacerei cu
înfiinţarea noului despărţământ în Băseşti şi abandonând condusul din 21 Mai a. c.- să se
susţină în întegritatea sa despărţământul Sălăgian-Chioran.
La urmă băzându-mă pe motivele adresei prezinte fie-mi permis în scurte cuvinte
a indica părerea mea despre organizarea despărţământelor.
Eu aflu de bine, că despărţământele în general să fie mari, posibil într-un comitat -
excepta centrele noastre culturali - una mult, două despărţăminte, în conducerea cărora să
înghereze Comitetul central prin esmisul său special - posibil unul dintre secretari - în
interesul conducerei uniforme, a controlei necesare a activităţii şi prin urmare rezultatului
cultural încai una dată pe an eventual la adunările generale a despărţământelor.
Rog Onor. Comitet Central să binevoiască a primi încredin\area deosebitei mele
veneraţiuni şi sum
Cu deosebită stimă /s.s./ George Pop de Băseşti
/f. n./ 541/1908 27 Iunie 08

Ilustritatea Voastră,
Referindu-ne la scrisoarea II. Voastre din 1O Iunie a. c. avem onoarea a Vă aduce la
cunoştinţă că comitetul central, în şedinţa sa ţinută la 25 Iunie a. c., a decis să Vă rugăm din
nou cu insistenţă să binevoiţi a primi însărcinarea de a organiza despărţământul Băseşti şi a
convoca adunarea de constituire. Experienţa ne-a dovedit că despărţămintele cari cuprind
comune mai puţine desfăşoară o activitate cu mult mai mulţumitoare ca dspărţămintele „.
de comune. Bineînţeles se cere ca în fruntea despărţămintelor să fie oameni activi, energici
şi cu dragoste faţă de marile şi grelele probleme culturale ale neamului nostru. Suntem
convinşi că înfiinţând despărţământul Băseşti, /f. n. I punându-se II. Voastră în fruntea lui,
în „. ani ar ajunge ca în fiecare comună să fie o bibliotecă poporală, ca în fiecare an să se „.
în comunele de pe teritoriul despărţământului prelegeri economice sistematice şi cursuri
pentru analfabeţi. Asemenea activitate ar contribui mult la înaintarea culturală, morală şi
materială a poporului din acel ţinut. Posibilitatea acestei activităţi pretinde înainte de toate
un număr mai mic de comune, fiindcă având prea multe comune un depărţământ e cu
neputinţă o muncă sistematică şi conştientă.
În nădejdea că de astă dată rugămintea comitetului central va fi ascultată, Vă
rugăm să primiţi încredinţarea prea înaltei noastre stime.
/s. s./ Şuluţu, prezident. Oct. C. Tăslăuanu, secretar. Exp. 27/VI 908 R. S.
Ilustrităţii Sale Domnului George Pop de Băseşti, mare proprietar în Băseşti.
DJAN Sibiu, fond Astra, doc. nr. 541/1908, 4 f.
2.
Nr. 462 - 1913
Să se aştepte procesul verbal al adunării de constituire. I s. s. indscifrabilă/
Prea Stimate Domnule !
Ilustrul preşedinte al „Asociaţiunei pentru Literatura Română şi Cultura Poporului
Român" cu recercarea de sub numărul 1514-1912 subscrisului a încredinţat organizarea
144 IOAN MUSCA
„Despărţământului Săsăsci" ce să va compune din comunele aparţinătoare cercului

administrativ Cehul Silvaniei.
Spre a satisface !naltei însărcinări convoc la Oarţa de jos pe 2 Martie st. n. 1913 la
12 oare a. m. adunarea de constiruire a noului „Despărţământ''.
Când aceasta cu onoare Vi-o notific Vă rog să binevoiţi a lua parte la adunarea sus
amintită, aducând cu ci-Voastră 1-2 reprezentanţi şi din popor.
Cauza e mare căci e vorba de cultura poporului român de lumina ce ele chemat cel
mai înalt aşăzământ cultural al nostru a răspândi şi în acest colţ a Sălagiului.
În speranţa că nu va fi convocarea glasul celui ce strigă în zădar sum Al Prea Stimat
Domniei-Voastre venerator Vasiliu Pop, preot protopop onor.
Oarţa de jos, la 12 Februari 1913.
DJAN Sibiu, fond Astra, doc. nr. 462/1913, f.l.
3.
Nr. 607 - 1913
Dl Vasile Pop, preot, încredinţat din partea comitetului central cu înfiinţare desp.
Săseşti înaintează procesul verbal al adunării de contituire, ţinută în comuna Oarţa de jos,
la 2 Martie a. c„ în care noul desp. s-a declarat de înfiinţat, alegându-se membrii
comitetului cercual şi director al desp. în persoana Dlui Vasile Pop.
Se ia act cu aprobare şi comitetul cercual se invită să se constitue şi să-şi înceapă
activitatea. /s. s. indescifrabilă/.
/f. 574/ 607/1913
Proces verbal,
scris în Oarţa de jos în sala de învăţământ a şcoalei gr. catolice române la 2 Marţiu n. 1913
cu ocaziunea adunării de constituire a noului despărţământ numit Săseşti al asociaţiunei
pentru literatura română şi cultura poporului român fiind de faţă: părintele protopop
onorar Vasile Pop din Oarţa de jos, preoţii: Ioan Vaşvari, un venerabil bătrân de 80 de ani
din Sârsăul de sus, Ioan Ilieş din Stremţ, Demetriu Cionca din Sârsăul de jos, Trăian Nemeş
din Asuagiul de Jos, Ioan Coste din Uleac şi Antoniu Săliban din Săseşti; advocaţii: dr.
Mihai Pop, dr. Alesandru Pop şi dr. Ioan Ember toţi trei din Cehu Silvaniei, învăţătorii
Petru Rob şi Nicefor Osian din Oarţa de jos, George Hossu din Seliştea şi Aurel Sas din
Orţîţa, apoi vreo 80 de plugari din comunele Oarţa de jos, Săseşti, Orţîţa, Asuagiul de jos,
Oarţa de sus etc„ ear din partea administraţiei protopretorele L. Nikolajevits.
1. Părintele protopop Vasile Pop din Oarţa de Jos ocupând locul prezidial într-un
cuvânt, bine chibzuit, espune, cum din partea veneratului comitet central al aociaţiunei p. 1.
r. şi c. p. r. prin recercarea dedt. 11 Octob. n. 1912 nr. 1514 a fost încredinţat cu organizarea
unui nou despărţământ numit Săseşti, alcătuit din comunele cercului pretorial al Cehului
Silvaniei, adunarea /f. 574v/ de constituire însă durere - părintele protopop Vasile Pop, din
cauza ploilor îngrozitoare şi în acest chip a drumurilor de tot rele şi din cauza comunicării
aproape de tot imposibile nu s-a putut mai în grabă. -
Cuvântarea bine simţită a părintelui protopop Vasile Pop fiind în mai multe
rânduri subliniată de esclarnările de „să trăiască" ale celor adunaţi e ascultată cu luare
aminte şi constatând, că pe teritoriul noului despărţământ să află mai bine de 5 membri ai
asociaţiunei, după cum aceasta o pretind şi statutele, adunarea e capabilă de constituire.
Părintele protopop Vasile Pop declară adunarea de deschisă fiind încredinşat din partea
comitetului central cu prezidiarea, ear de notar ad hoc al adunării-! designează preidentul
pe preotul Băseştilor Ant. Bălibanu. De prezdent, părintele protopop Vasile Pop şi de
secretar ad hoc al conferinţei preotul Ant. Bălibanu sunt propuşi şi din partea părintelui
Dm. Cionca, /f. 575/ care salută pe părintele protopop Vasile Pop în numele adunării de
faţă ca pe delegatul comitetului central al asociaţiunei p. 1. r. şic. p. r.
2.) Protopopul Vasile Pop spune, că e să se aleagă comisia cu menirea să colecteze
iscălituri de membri ai asociaţiunei, în care comisie propune şi adunarea primeşte pe
preoţii: Ioan Ilieş şi de casar ad hoc, Demetriu Cionca şi Ant. Bălibanu şi advocaţii: Dr.
Mihai Pop şi Dr. Alesandru Pop pe durata căreia conscrieri prezidentul Vas. Pop suspinde
şedinţa.
3.) Redeschizând presidentul şedinţa preotul Dem. Cionca referează, că pe lângă
membrii vechi ai asociaţiunei, respective ai despărţământului dismembrat Şimleu, cum au
fost membrul fundator dl George Pop de Băseşti din Băseşti, membrii pe viaţă: dr.
Alesandru Pop din Ceu, Petru Pop din Babţa, Tit Trif tot din Babţa, apoi membrii ordinari:
Antoniu Bălibanu, Băseşti, Vasile Pop, Oarţa de jos, Laurenţ Avram, Corond, Ioan Lengyel,
/f. 575v/ Oarţa de sus, Vasile Schiop, Benefalău=Benederfalva (azi Benesat, sat, comună,
jud. Sălaj), s-au mai înscris de membri ordinari: Demetriu Cionca, preot în Bârsul de jos =
F. Bereksz6, posta în Bereksz6, Ioan Ilieş, preot, Stremţ = Biikkt6tfalu, posta, Hadad, dr.
Ioan Ember, advocat Ceul Silvaniei = Szilagycseh p. în loc, Ioan Coste, preot, Uleac =
Szamosujlac p. Szilagycseh, George Brancoş, proprietar, Sălsîg = Sze!szeg, poşta în loc,
Trăian Nemeş, preot, Asuagiul de jos= Als6szivagy, poşta Egerhat, Mihai Marchiş, econom,
jude comunal, Oarţa de jos, Als6 Varcza, posta Szylagy-cseg, Ioan Vaşvari, preot, Bârsăul de
sus = Felsobereksz6, p. în loc„ dr Mihai Pop, advocat, Ceul Silvaniei = Szilagycseh, p. în loc„
dintre cari au răspuns tacsele pe 1912: Vas. Pop, preot protopop Oarţa de jos şi Ioan
Lengyel, ear pe 1913: Dem. Cionca, Ioan Coste, Geor. Brancoş, dr. Ioan /f. 576/ Ember, Ioan
Ilieş, Mihai Marchiş, ear d membri ajutători: George Moldovan, maşinist, Petru Rob,
învăţător penzionat, Vasile Vlaica, neguţător, Vasile Rob a lui Mihai, econom, Ioan Pop a
lui Vasile, econom, Albert Pop, econom, Vasile Pop al Onuţului, econom, Ioan Popdan,
economi, toţi din Oarţa de jos = Als6 Varcza, apoi Vasile Dumuţa şi Vasile Marchiş,
economi Nicefor Osian, învăţător, toţi 3 tot din Oarţa de jos = Als6varcza, Toader
Horincar, econom, Orţîţa = Kozepvarca, Anton Pop a lui Mihai din Băsăşti şi Vasile Brelan
din Sălişte, adunarea cu plăcere ia la cunoştinţă aclamând pe noii membri.
Să purcede apoi la constituirea comitetului alegându-se de director al noului
despărţământ părintele protopop Vasile Pop din Oarţa d jos cu aclamaţiune unanimă, ear
membri în comitet pe lângă membri naturali ai /f. 576v/ comitetului, cari sunt, membru
fondator dl Geor. Pop de Băsăşti, membii pe iaţă: dr. Alesandru Pop, Petru Pop şi Tit Trif,
să mai aleg preoţii: Ioan Ilieş şi Antoniu Bălibanu, apoi advocatul dr. Mihai Pop şi Mihai
Bohăţiel, ceeace adunarea ie spre ştiinţă.
5.) Cassarul ad hoc Ioan lieş referează despre încassările făcute de la membrii din
nou înscrişi, ceeace să ie spre ştiinţă şi să decide a se alătura la acest proces verbal.
6.) Nou alesul director al despărţământului Băseşti al aociaţiunei mulţămind de
alegere, respective de încredere dice că numai în acea bună speranţă e aplecat să primească
şi primeşte alegerea, ca toţi cei chemaţi să conlucre la cultura poporului român şi propune
ca verifivatori şi adunarea primeşte pe: dnii dr.Alesandru Pop şi dr. Ioan Ember, advocaţi în
Ceul Silvaniei.
146 IOAN MUSCA
7.) După care directorul despărţământului Băseşti al asociaţiunei /f. 577/ pentru
literatura română şi cultura poporului român de constituit şi cerând de la adunarea de faţă
răspândirea cât mai intensivă ai ideilor asociaţiunei şi fiecare nou membru să-şi ţină de
dătorinţă a câştiga cât mai mulţi membri noi, care propunere e sprijinită şi de părintele Dm.
Cionca şi alţii. Nefiind alte obiecte de pertractat, dclară conferinţa, respective adunarea de
încheiată, ceeace adunarea de faţă, între vii urale ie la cunoştinţă. D.C.M.S. /s. s.J Vasiliu
Pop, prezident. Preotul Antoniu Băliban, notar ad hoc. Dr. Alesandru Pop. dr. Ioan Ember,
verificatori.
Jf. 566/ Nr. 607 - 1913
Lista
membrilor ordinari a noului Despărţământ „Băsăşti" cari au solvit taxăle de membru.
Numele Suma
Nr. Ocupa- Poşta ultimă Des. încasată Obsăr-
memhrului Comuna
crt. ţiu ne Asoc vă ţi uni
ordinar Cor. Fii.
preot Oarţa de jos. Als6 Pe anul
1 Vasiliu Pop Szilagy-Cseh Băseşti 10
protop. on Vârcza 1912
Oarţa de sus. Felso Pe anul
2 Ioan Lengyel preot Dtto " 10
Vârcza 1912
Demetriu Bârsăul de jos. Farcakassz6/ „ Pe anul
3 preot 10
Cionca Als6-horocs6 Fărcaşa. nn./ 1913
Bârsăul de sus. „
4 Ioan Vasvari preot Felsoherecsz6 10 "
Felsobereksz6
„
5 Ioan Coste preot Uleac Szamosujlac Szilâgy-Cseh " 10
Sălsig Siilelmed „ „
6 George Bancoş proprietar 10
Szel-szeg /Ulmeni n.n./
Cehul Silvaniei. „ „
7 Dr. Ioan F.mber advocat Sz. Cseh 10
SzilagyCseh
„ „ „ „
8 Dr. Mihai Pop advocat 10
Stremţ „ „
9 Ioan Ilie şi u preot Hadad 10
Biikkt6tfalu
Mihai Marchiş Oarţa de jos Als6- „ „
10 econom Sz. Cseh 10
lui Mihai Varcza
director Băsăsci „ „
11 Mihai Bohaţiel Szilâgyillefalva 10
de hancă Szilâgyillefalva
Suma totală: 11 O
Oarţa de jos la 1O martie 1913
/s.s./ Vasile Pop, preot, protopop, president. Ioan Ilieşiu, preot în Stremţ, cassar ad
hoc. Antoniu Bălibanu, preot în Băseşti, notar ad hoc.
/f. 567/ Nr. 607-1913
Prea Venerat Comitet Cntral !
Conform recercărei din 1 Octobre 1912 nr. 514 cu stimă am onoare alăturat a
susterne procesul verbal despre constituirea noului despărţământ „Băseşti", apoi lista
membrilor ajutători. Tacsele încasate s-au spedat cu asiguraţiune în suma de 142 cor.
Dacă Prea Ven. Comitet Central va afla de bine, mă rog spre scopul
despărţământului a remite în sensul statutelor 20 % la adresa: Ioan Ilieş, preot-
Stremţ=Biiktotfalu, poşta Băsesci=Szilâgy-illyesfalva, care va fi casarul despărţământului,

ori şi la subscrisul.
Cu adâncă stimă /s.s./Vasiliu Pop, preot-protopop onorar. Oarţa de jos la 12
Martie 1913. p. Silâgycseh. -Am primit lista mem. ajut. 15/III 1913. /s.s./ .. .Iosif.
/f. 570/ 607 - 1913 în 25 Martie 3.
Domnule Director,
Avem onoarea a vă aduce la cunoştinţă, că comitetul central, în şedinţa sa ţinută la
15 crt., a luat act cu aprobare de procesul verbal al adunării de constituire a desp. „Băseşti",
ţinută în comuna Oarţa de jos, la 2 Martie a. c. Îndeosebi a aprobat alegerea Dvoastre de
preşedinte al comitetului cercual şi de director al despărţământului cum şi alegerea
comitetului cercual în persoanele dlor Ioan Ilieş, Antoniu Băliban, dr. Mihai Pop şi Mihai
Bohăţiel, împreună cu membrii fondatori şi pe viaţă din comunele de pe teritorul
despărţământului.
Comitetul central vă invită acum să binevoiţi a lua dispoziţiile necesare
DSale dlui Vasile Pop, protopop, directorul ...
/f. 571/ ca comitetul cercual să se const... conform §-lui 43 din statute şi să înceapă
activitatea.
Mai ales Vă rugăm să stăruiţi pentru înscrierea de membri din toate categoriile şi
îndeosebi de membri ajutători, cari primesc cărţi din biblioteca poporală a „Asociaţiunii"
pentru suma de K 2 pe an răspândindu-se în chipul acesta cultura în masele poporului
nostru.
Vă rugăm mai departe să ... pregătiţi a ţinea cu concursul membrilor comitetului
cercual şi al altor oameni de bine, prelegeri poporale în comune, înfiinţând cu astfel de
ocazii biblioteci poporale, spre care scop, la cerere vă vom trimite cărţi. Pentru prelegeri şi
infiinţarea de însoţiri economice vă vom trimite şi conferenţiarii din centru.
Credem, în acelaş timp, că ve-ţi stărui şi pentru aranjarea de cursuri de analfabeţi,
atât de necesare pentru înaintarea poporului ...
(f.572) Sperând rezultate cât mai mulţumitoare de la activitatea ce ve-ţi desfăşura-o
în cadrele „Asociaţiunii"; vă aducem la cunoştinţă că am asemnat la cassă cele 20 % din
suma taxelor de K 142 ce a-ţi trimis-o cassei central; iar pe viitor vă rugăm să reţineţi
întotdeauna pentru despărţământ cele 20 % statutare din taxele de la membri ordinaari şi
ajutători.
Vă trimitem alăturat câteva exemplare de statute şi regulamente şi vă rugăm să
primiţi încredinţarea deosebitei noastre stime. /s.s. indescifrabilă/ prezident. /s.s./ RSimu ...
DJAN Sibiu,fondAstra, doc. nr. 607/1913, f. 566-577.
4.
Nr. 1829/1913 /text tipărit/
Asociatiunea ventru literatura română şi cultura vovorului român.
APEL
Cel dintâi aşezământ cultural al poporului romănesc din Ungaria, „Aociaţiunea
pentru literatura română şi cultura poporului român", în curs de o jumătate de veac a lucrat
din răsputeri pentru înaintarea culturală a poporuli nostru şi astăzi se poate mândri cu
frumoase fapte împlinite, dintre care amintim numai pe cele mai însemnate. De 43 de ani
148 IOAN MUSCA
publică revista „Transilvania", în care apar studii şi cecetări preţioase din domeniul ştiinţei
şi literaturii. I Această revistă se trimite gratuit tuturor membrilor fundatori (cu taxa de 400
cor), pe viaţă (cu taxa de 200 cor,) şi activi sau ordinari (cu taxa de 10 cor. pe an) ai
„Asociaţiunii". De 27 de ani susţine în Sibiu o şcoală civilă de fete cu internat, care,
cercetată în fiecare an cam de 100 de eleve din toate părţile locuite de Români. De 8 ani a
clădit „Muzeul istoric şi etnografic", în care se adună cu sârguinţă toate dovezile privitoare
la trecutul şi etnografia poporului nostru. Din fundaţiunile ce le administrează, împarte în
fiecare an mai multe burse (stipendii) tinerilor, cari urmeză la meserii, la şcoalele secundare
şi superioare. Pe lângă aceste, prin dspărţămintele sale, în număr de 77, cari cuprind
aproape întrg teritoriul locuit de Români din Ungaria, se îngrijeşte de educaţia economică şi
culturală a poporului, aranjând prelegeri, conferinţe, şezători literare, cursuri de analfabeţi
şi expoziţii şi înfiinţând tot felul de însoţiri, de reuniuni şi de biblioteci. În timpul din urmă
a început să se procupe intensiv de organizarea economică a ţărănimii, prin înfiinţarea de
tovărăşii.
Numai din această schiţare fugitivă se poate convinge oricine, Că „Aociaţiunea
desfaşoară o activvitate vrednică de luat în seamă şi de cea mai mare însemnătate pentru
înaintara culturală a poporlui românsc din Ungaria. Cu toat acestea numărul cărturarilor
cari o sprijinesc în străduinţei ei frumoase, e încă mic. După o existenţă de 52 de ani, ea abia
are cu totul 2600 de membri, ceea ce e un lucru din cale afară trist pentru felul cum
înţelegem să ne sprijinim cultura naţională!
Apelăm deci la toţi cărturarii noştri, să-şi ţină de o datorie şi de o mândrie
naţională a se înscrie membri ai „Asociaţiunii".
Cu cât se vor înscrie mai mulţi membri, cu atât se va putea lucra mai mult pentru
înaintarea şi întărirea culturală şi economică a poporului nostru.
„Asociaţiunea", în vremea din urmă, şi-a îndreptat atenţiunea mai ales asupra
educaţiei poporului de la sate, şi a încercat toate mijloacele pentru a face şi pe ţărani să se
înscrie membri. De aceea a hotărât, ca de la l Ianuarie 1911 să dea tuturor membrilor
ajutători, care plătesc înainte taxa de 2 cor. pe an, 10 broşuri şi un Calendar. Broşurile din
„Biblioteca poporală a Asociaţiunii" au apărut regulat în fiecare lună, afară de lunile de vară,
Iulie şi August şi s-au trimis, împreună cu „Calendarul" tuturor membrilor ajutători.
Cu ajutorul acestei „Biblioteci poporale" instituţiunea noastră a reuşit să aibă în
anl 1911 aproape 11,000, iar în 1912 aproape 12,000 de membri ajutători, dintre car cei mai
mulţi au fost ţărani. în 1913 numărul mrmbrilor ajutători a scăzut la 8 mii, din cauza
multelor necazuri economice ce au dat peste poporul nostru. Ţăranii au dovedit dci şi de
astă dată, că sunt gata d jertfă, de căte ori venim cu gânduri curate, ca să lesprijinim
înaintara culturală.
Comitetul central al „Asociaţiunii" văzând cu câtă dragoste au primit ţăranii
„Biblioteeca poporală", a hotărât continuarea ei şi în anii viitori, în nădejdea că numărul
abonaţilor la acastă Bibliotecă va creşte mereu, înmulţindu-se astfel şi numărul membrilor
ajutători ai Asociaţiunii. Răspândirea acstei Biblioteeci atârnă foarte mult de la cărturarii d
la sate, mai als de la preoţi şi învăţători, cari sunt datori să xplice poporului scopurile
„Asociaţiunii" şi sî-1 îndemn, să plătască taxa de membru ajutător în sumă de 2 cor. pe an,
în schimbul căreia fiecar membru primeşte zec broşuri şi un Calendar pe an. Experienţa
ailor trecuţi ne-a arătat, că expediţia broşrilor la adresa fiecărui mmbru ajutător nu
practică, deoarece din vina poştelor şi a primăriilor foarte multe dintre broşuri nu ajung la
destinaţie, aşa că ţăranii încep să-şi piardă încrederea şi să fie nemulţumiţi. De aceea
comitetul central a hotărât, ca în viitor toate broşurile, pentru membrii ajutători dintr-o
comună să le trimită la o singură adresă şi anume la preşedintele agenturii Asociaţiunii, sau,
unde nu sunt agenturi, la adresa preotului sau învăţătorului. De acea rugăm pe toţi ci ce se
vor înscrie d membri ajutători pe anul 1914, să arat, la ce adrsă să se trimită broşurile dintr-o
comună. Ca să poată trimite, însă, broşurile la o singură adrsă, într-o comună, trebuie să fie
cel puţin treizeci d abonaţi la Bibliotca poporală, altfel cheltuielile de poştă snt aşa de
scumpe, încât Asociaţiunea nu le poate suporta.
/f. 21 Acum, după ce am reuşit să înscriem atâţia ţărani ca membri ajutători ai
„Asociaţiunii", trebuie să mergem cu un pas mai departe, şi anume: să-i organizăm. Aceasta
o om putea face, înfiinţând în fiecare comună în care se află cel puţin 4 membri de orice
catgorie (fundatori, pe viaţă, ordinari sau ajutători) câte o agentură a „Asociaţiunii" şi cât o
bibliotecă poporală. Invităm deci pe toţi cărturarii din comun, să înceapă, îndată după
primirea acstui apel, înfiinţara de agnturi ale „Asociaţiunii". Statutele „Asociaţiunii" în §. 46
dispun următoarele: ,,În ficare comună în care se află patru membri cel puţin, de orice
categorie, ai „Asociaţiunii", se poate înfiinţa o agentură în scopul de a servi drept organ al
„Asociaţiunii" în nmijlocită atinger cu populaţiunea respectivei comune. Agentura se
constituie alegându-şi un preşedinte, un casier şi un notar pe timp nedeterminat". Înfiinţara
agenturii se aduce şi la cunoştinţa comitetului cercual al despărţământului din care face
parte comuna respectivă. Activitata unei agenturi are să fie următoara: 1. să aranjeze în
fiecare Duminică şi în sărbători şezători culturale în cari preoţii şi învăţătorii să ţină
prelegeri poporului, să le citească bucăţi potrivite; apoi să cânte cu corul şcolarilor sau
adulţilor, să se facă declamaţii şi reprezentaţii teatrale; 2. să se ţină în cursul iernii cursuri de
analfabeţi. Pe preoţii şi învă\ătorii cei mai harnici „Asociaţiunea" îi premiază. Tuturora le
trimite, la cerere, gratuit Abecedarul de I. Bota; 3. să înfiinţeze biblioteci săteşti, 4. să înscrie
membri la „Asociaţiune" şi să încaseze taxle, şi 5. despre întraga activitate să facă, în fiecare
an, un raport comitetuli cercual al dspărţământului, d car se ţine agentura. O deosebită
atenţie trebuie să se deie înfiiţării bibliotecilor săteşti. Îndată după înfiinşarea agenturii,
preşedintei să adrseze comitetului central o cerere, în urma căreia va primi gratuit cărţi
pentru înfiinţara unei biblioteci. Ca aceste biblioteci săteşti să poată primi gratuit şi în flecar
an cărţi nouă, comitetul central s-a gândit să să înfiinţeze un fond al bibliotecilor săteşti, din
venitul căruia să cumper cărţi şi să le împartă gratuit. La acest fond trebuie să contribuie şi
ţăranii, adcă mmbrii ajutători ai „Asociaţiunii", căci bibliotecile săteşti pentru ei se fac.
Invităm deci pe on. colectori, să atragă atnţiunea membrilor ajutători, ca, deodată
cu taxa de 2 cor„ să contribue cu cel puşin 1Ofileri pentru fondul bibliotecilor săteşti.
Invităm totodată şi despărţămintele, ca să cedez fondului bibliotecilor săteşti cele 20
% din taxele membrilor ajutători.
O năzuinţă de căpetenie a agenturii trebuie să fie înscrierea de membri ajutători la
„Asociaţiune".
Picare membru ajutător, care plăteşte înainte taxa de 2 cor. pe 1914, va primi
următoarele broşuri din Biblioteca poporală a „Asociaţiunii":
1n Ianuarie Nr. 34. Povstea unei coroane de oţel, d Gorge Coşbuc.
" Februarie Nr. 35. Popa Tanda, d Ioan Slavici.
" Martie Nr. 36. Emigrara în America, de Unul care a fost acolo.
"Aprilie Nr. 37. De la sate, d Ioan Agârbiceanu.
150 IOAN MUSCA
" Maiu Nr. 38. Sfaturi pentru popor, de Nicolae Iosif.

" Iunie Nr. 39. Pavel cătană, tălmăcire din limba cehă de I. U. Iarnik.
" Septemvrie Nr. 40. Poezii, de Ştefan O. Iosif.
" Octomvrie Nr. 41. Povestire din vieaţa ţăranilor, cartea a III-a, de Ioan Pop
Retganul.
" Noemvrie Nr. 42. Cheia de aur a raiului, tălmăcire din nemţeşte.
"Decemvrie Nr. 43. Din trecutul Românilor ardeleni, de Dr. Ioan Lupaş, şi
Nr. 44. Calendarul Asociaţi unii pe 1915, întocmit de Oct. C. Tăslăuanu.
Aceste sunt broşurile, pe cari le vvor primi membrii ajutători ai „Asociaşiunii" în
anul 1914 pentru taxa de 2 cor.
Alăturăm la acest apel o listă pentru înscrierea membrilor ajutători şi ruăm pe toţi
cărturarii şi pe toţi sprijinitorii culturei noastre, să-şi deie toată silinţa, ca să înscrie cât mai
mulţi membri ajutători ai „Asociaţiunii".
Listele pentru înscrierea membrilor, împreună cu sumele încasate, să se trimită la
adrsa: „Biroul Asociaţiunii", Sibiu (Nagyszeben), Str. Şaguna Nr. 6.
Sibiu, 3 Noemvrie 1913.
Andrei Bârseanu m. p., prezident. Oct. C. Tîslăuanu m. p. scretar.
DJAN Sibiu.fond Astra, doc. nr. 11129/1913, 2f.
5.
/f. 585/ Nr. 646-1914 (12/Ill 914)
Prea Venerat Comitet Central !
La cerculariul dat în 8 făurariu a. c. sub Nr. 304, vin cu onoare a Vă roga, ca
terminul de 15 Martie dat pentru iscălirea obigaţiunilor de membrii, spre a potea obţine
ceva rezultat, să se prolongească barem cu 30-40 <lile, fiind acela între împrejurările grave
de adi prea scurt.
Oarţa de jos, 1914, Martie 8. Cu deosebită stimă /ssl Vasiuliu Pop, directorul
despărţiamântului „Băseşti".
(Să i se răspundă că până la sfârşitul lui aprilie sunt primite obliaţiunile. /ss
indescifrabilă/.
/f. 586/ 1914 în 14 Aprilie 4. (Exp. 14/ IV 914. /ssl RS
Domnule Director,
Referindu-ne la scrisoara Dvoastră în chstia returnării declaraţiilor de membrii ai
„Asociaţiunii'', avem onoare a vă aduce la cunoştinţă, că terminul pentru trimiterea acelora
s-a prolongit până la sfârşitul lunii curente.
Primiţi, vă rugăm, încredinţara deosebitei noastre stime. /ss. indescifrabile/ p.
prezident. secretar.
DSale Domnului Vasile Pop, dir. desp. „Băseşti" al Asociaţiunii.
DJAN Sibiu,fond Astra, doc. nr. 646/1914, f. 585-586.
6.
/f. 581/ Nr. 1046 (Confirmarea prezidială şi biletele de legitimare au fost liberate în
2/VI 914. /ss./ A. Bârsanu. RSimu.)
Prea Venerat Comitet Central!

La cerculariul de dt. 8 Febr. n. 1914 abia acuma putem da răspuns, prin listele aci
alăturate şi declaraţiile. Rezultat şi după multe provocări neîndestulitor, ca să atribuie de o
parte indiferentismul, de alta împrejurărilor nefaste economice sub care geme lumea
întreagă.
Aci alăturăm lista cărturarilor de pe teritoriul despărţământului „Băseşti", cari nu
s-au înscris de membrii la Asociaţiune.
Banii să trimit, cu asiguraţiune, subtrăgânduse de la membrii ordinari pntru
despărţământ, 20 %, taxa membrilor ajutători să trimite întreagă.
a) Taxa de la 10 membrii ordinari - 20: 80 cor.
b) 9 ajutători : 18 c.
c) Colecta pentru monum Vlaicu: 17 c. 30
115 c. 30
să trimite cu asiguraţiun, ce mă rogăm să se cuieteze.
Oarţa de jos, 8 V n. 1914. /ssl Vasiliu Pop, prezid. Antoniu Bălibanu, secr.
Ioan Lengyel
(Am primit lista membrilor ajutători. l lN 1914 /s/ Nlosif. declaraţii de membri
le-am primit l l/V-914 şi o listă pentru monum. Vlaicu. /s./ Banciu.)
!f. 582/ N r.1046-1914

Lista
membrilor ordinari ai „Asociaţiunei" de pe teritoriul despărţământului
„Băseşti" pe anul 1914
Nr. Taxa Obs.

Numele Ocupaţiunea Domiciliul şi poşta uit.
crt. cor. f.
Vasiliu Pop, protopop on. Alsovârcza
I. 10
dir. desp. paroch p.u. Szilâgycseh
Antoniu Bălibanu, Băseşti p. u.
2. paroch 10 -
secr. Szilagyillesfala
Felsiivârcza.
3. Ioan Lengyel, cassar paroch 10 -
Szilâgycseh
4. Mihai Bohăţiel dir. de bancă Syilâgyillesfalva 10 -
5. Dr. Mihai Pop advocat Szilâgycseh 10 -
Szelszeg p. u.
6. George Bancoş proprietar 10 -
Siilelmed
Alsoberekszo p. u.
7. Dimitrie Cionca paroch 10 -
Felsoberekszo
Nagyszeg p. u.
8. Clemente Pop paroch 10 -
Szilâgyszeg
Mosobânya p. u.
9. GorgeMaior paroch 10 -
Szilâgyillesfalva
Alsoszivagy p. u.
10. Traian Nemeş paroch 10 -
Egerhât
Total 100
20 % pro dspărţământ 20
Rest Cor. 80
152 IOAN MUSCA
Adeca optzeci cor., care sumă se trimite cu asemnaţie poştală deodată cu taxa
membrilor ajutători şi cu colecta Vlaicu.
Oarţa de jos, la 8 Mai 1914. /ss./ Vasiliu Pop, preşedinte. Ant. Bălibanu, notar.
Ioan Lengyel, cassar.
!f. 583/ Nr. 1046-1914

Lista
membrilor fundatori şi pe viaţă ai „Asociaţiunei" de pe teritoriul
despărţământului „Băsesci"
Nr.
Numele, conumele şi ocupaţiunea Domiciliul şi poşta ultimă
crt.
George Pop de Băseşti, m. pro- Băseşti = Szilagyillesfalva
1.
priet., m. fundator p. u. "
Dr. Alesandru Pop, adv. m. p. Ceh = Szilâgycsech
2.
viaţă p. u.
"
Mineu = Menyo,
3. Tit Trif, preot
p. u. Szilâgyszeg
Petru Pop, paroch. Babţa = Bâbcza,
4.
t =mort, 27/II n. 914 p.u. Bogdand
D.J.A.N. Sibiu.fond Astra, doc. nr.1046/1914, f. 581-583.

7.
/f.?/ Nr. 1265-914 /Desp. Săseşti 15 VI 914/
Convocare.
Despărţământul „Băseşti" al Asociaţiunei pentru literatura română şi cultura
poporului român îşi va ţine adunara generală anuală în 5 Iuliu n. a. c. la 2 oare p. m. în sala
şcoalei gr. cat. din Asuajul de jos cu următorul program:
1. Deschiderea adunării.
2. Alegerea alor 2 membri pentru verificara procesului verbal.
3. Raportul comitetului cercual despre activitatea sa.
4. Esmiterea comisiilor pentru censurarea raportului, pentru încassarea taxelor şi
pentru înscrierea de membri.
5. Conferenţă şi prelegere poporală.
6. Raportul comisiunilor esmise sub p. 4.
7. Alegerea alor 2 membri delegaţi pentru adunarea generală a Asociaţiunei.
8. Alegerea cassarului desp.
9. Eventuale propuneri.
10. Închiderea adunării.
La această adunare sunt rugaţi a lua parte toţi cari se interesează de progresul în
bine şi de cultura poporului român.
Oarţa de jos la 6 Iunie 1914 n.
/s.s./ Vasiliu Pop, dir. desp. Antoniu Bălibanul, secretar
D.J.A.N. Sibiu.fond Astra, doc. nr. 1265/1914, 1 f.
8.
/f. 592/Nr. 873-1917
Prea Onorat Comitet Central !
La provocarea din 5 April 1917 nr. 671, am onoare a raporta următoarele:
Despărţământul Săseşti în anul 1916 pentru grelele împrejurări, printre care
trcem, n-au putut dezvolta activitate, decât că subscrisul procurând caleendariul
asociaţiunei pentru anul 1916 spre a susţine contactul cu poporul, acela l-au împărţit în
număr de 100 esemplare.
Cu acastă ocaziune mă rog ca lista membrilor despărţământului Săseşti să se
oreagă în modul următor:
Membrii fundatori:
George Pop de Săseşti, proprietar Săseşti.
Membrii pe viată:
1) Dr. Pop Alxandru, advocat Cehul-Silvaniei,
2) TrifTit, preot Mineu
Membrii ordinari·
Nr. Numele şi ocupaţiunea Locuinţa şi poşta Observaţiuni
crt. ultimă
1. Achim Alexandru, preot Băseşti Taxa de 10 cor. s-au
trimis azi împreună
cu acest raport
2. Bancoş George, proprietar Sălsâg, p.u. Silimeghiu
3. Bohaţiel Mihai, dirctor de hancă Băseşti
4. Cionca Dmetriu, preot Bârsăul de jos, p. Argihat

5. Gavriş Vasile, preot Odeşti p. Băseşti
6. lndrean Vasile, preot Motiş, p. Cehul-Silvaniei
7. Lengyel Ioan, preot Oarţa de sus, p. Oarţa de jos
8. Maior Gorge, preot Băiţa, p. Băseşti
9. Pop Clemente, preot Noţâ, p. Cehul-Silvaniei
10. Dr. Pop Mihai, advocat Cehul-Silvaniei
11. Pop Vasile, protopop onorar, dir. Oarţa de jos
desp. Băseşti
12. Şchiopu Vasile, prot Benefalău,p. Biuşa
13 Vama Alxiu, protopop Asuajul de sus, p. Argihat
Consemnarea acasta în modul mai sus indicat mă rog a să publica, cac1 aşa e
corectă, fiindcă Achim Alexandru, preotul Săseştilor s-au înscris de membru ordinar nou,
iară membrii pe viaţă, Lengyiel Teodor, preot în Strmţiu şi Pop Petru, preot în Sabţa au
repausat; tot astfel, dintr membrii ordinari în decursul anului 1916 au repausat: Marchiş
Mihai a lui Mihai, proprietar în Oarşa de jos, Nemeş Traian, preot în Asuajul de jos şi Ioan
Vasvari, preot în Sârsăul de sus.
Membrul ordinar Antoniu Săliban, fost preot în Săseşti, fiind denumit de paroch
şi protopop la Unimăt, s-au strămutat pe teritoriul despărţământului „Tăşnad".
Membrul pe viaţă Dr. Pop Alexandru s-au indus în lista despărţământului Săseşti
avnd sediul în Cehul-Silvaniei, deci e de şters din dspărţământul „Şimleu".
Incassări de la membrii până acuma nu s-au Îacut, însă subscrisul să va forţa în
scurt timp a aduna tacsele şi suma încassată să va transpune biroului „Asociaţiunei".
154 IOAN MUSCA
Dacă să poate pe baza listei aci mai sus arătate, mă rog a să comunica cu subscrisul
numele membrilor ordinari cari ar fi doară în restanţă de pe anii 1915-1916.
Revista „Transilvania" mă rog a să trimite singur numai membrilor mai sus /f. 593/
înşiraţi.
Cu adâncă stimă, fiind al Prea. Onor. Comitet Central stimător Vasile Pop,
protopop onorar, directorul desp. Băseşti.
Oarţa de jos, la 1 Maiu 1917.
Am îndreptat adresele 12/V 1917 /s. s./ N. Iosif.
Biletul de legitimare s-a xpedat în 15/IX 191 7. I s. s.! N. Iosif.
D.J.A.N. Sihiu,fond Astra, doc. nr. 873/1917, f. 592-593.

9.
/f. 594/ Nr. 990-1917
Vasile Gavriş, paroh gr. cat„ Odeşti (desp. Băseşti) se înscrie membru pe viaţă al
Asociaţiunii şi achită . 200-adecă întreagă taxa de membru.
Dl V. Gavriş se declară membru pe viaţă, şi i se va confirma primirea taxei şi i se va
libera diploma de membru.
Biletul de legitimare s-a xpedat în 15/IX 1917. /s. s./ N. Iosif
D.J.A.N. Sihiu,fond Astra, doc. nr. 990/1917, f. 594.

10.
/f.584/Nr.1479/1917 Şed.28/Xl917(Dec.414)
Dl. Vasile Pop, directorul desp. Băseşti al Asociaţiunii, în Oarţa de jos, trimite 484.
taxe încasate de la 2 membri pe viaţă noi, anume de la domnii Demetriu Cionca, paroch în
Bârsăul de jos, K 200 - şi de la dl Vasile Pop, protopop în Oarţa de jos, deasemenea K 200, -
apoi de la 8 membri ordinari, taxa de câte K 10 - pe an 1917, în total K 80 - şi K 4 de la 2
membri ajutători.
Se ia act şi membrilor pe viaţă, cari au achitat acum taxa, li se va libera diploma de
membri.
/f. 584v/ Biletele de legitimare şi consemnarea rectificată a membrilor s-a expediat în 16/XI
917. /s. s./ A. Bârseanu, prezident. RSimu
Diplomele de membri pe viaţă ale dlor Cionca şi Pop au fost exp. 5/XII 917. /s. s./
RSimu.
Taxele induse în 19/III 1918. /s. s./ Nlosif.
/f. 590/Nr. 1479/1917 6/Xl917
Prea Onorat Comitet Central !
În urma circularei nr. 1027-1917 am onoare prin poşta de azi a vă speda în
asignaţiuni taxele incurse pentru anul 1917, de la următorii membrii din despărţământul
Băseşti.
Membrii pe viaţă:
1) Cionca Demetriu, paroch, Băiţă „ „ „ „ „ „ „ „ „ „ „ „ „ „ „ „ „ „ „ „ „ „ „ „ „ „ „ 200 cor.
2) Pop Vasiliu, protopop onorar (dir. desp.), Oarţa de jos „ „ „ „ .. „ „ . 200 „
Membrii ordinari:
1917 1). Maior George, paroch, Băiţa „ „ „ „ „ „ „ „ „ „ „ „ „ „ „ „ „ „ „ „ „ „ „ „ . 10 cor.
1917 2). Coteşiu Vasile, paroch, Mânău (nou) „ „ „ „ „ „ „ „ „ „ „ „ „ . „ „ „ . 10 „
1917 3). Gavriş Augustin, învăţător, Chilinţa (nou) „„„„„„„„„„„„. 10 „

1917 4). Gavriş Aureliu, medicinist, Odeşti (nou) „„„„„„„„„„„„„„ 10 „
1917 5). Vaşvari Victor, paroch, Bârsăul de sus (nou) „„„„„„„„„„. 10 „
1917 6). Caba Petru, paroch, Stremţ (nou) „„„„„„„„„„„„„„„„„„„„ 1O „
191 7 7). Bohaţiel Mihai, dir. de bancă, Băseşti „„„„„„„„„„„„„„„„„ 1O „
191 7 8). Lengyel Ioan, paroch, Oarţa de sus „ „ „ „„ „ „„ „ „„ „ „ „ „ „„ „„ 1O „
Membrii ajutători:
1). văd. Vaşvari George, Bârsăul de sus,
Flsoberes6, Szilagymegye „„„„ „„„„„„„ „. „„„„„„„„„„„„ „„„„„ „„„„„. 2 cor.
2). Alexandru Vasvari „„„„„„„.dto „„„„„„„„„„„„„„„„„„„„„„„„„„„ 2 cor.
total 484 cor.
/Tacsle au sosit în 9/XI 917. s.s. RSimu./
/f. 590v/ Aci se alătură şi lişta membrilor din despărţământul Băseşti, fiind aşa corectă, mă
rog astfel a să publica.
Cari nu sunt induşi în acest conşpect, parte au repausat, parl s-au strămutat din
despărţământ.
Mă rog a se trimite la adrsa subscrisului biletetele de legitimare pentru membrii
cari au solvit tacsa, iar de la ceialalţi membri a să scoate cu rambursă poştală.
Fiind cu adâncă stimă al Prea Vn. Comitet Central, stimător /s. s./ Vasile Pop,
protopop onorar, direct, despărţ. Băseşti.
Oarţa de jos, la 28 October 191 7.
/f. 591/ Nr. 1479/1917
Conşpectul membrilor despărţământului Băseşti pe an. 1917.
Membru fundator
Pop George de Băseşti, proprietar, Băseşti.
Membrii pe viată:
1. Cionca Demetriu, preot, Bârsăul de jos, p. Farkasasz6 (membru nou).
2. Gavriş Vasile, preot, Odeşti, p. Szlagyllyesfalva) membru nou nr. 990-1917.
3. Dr. Pop Alexandru, advocat, Cehu Silvaaniei - Szilaycseh.
4. Pop Vasile, protopop onorar {dir. desp.), Oarţa d jos, p. Alsovarcza (m. nou).
5. Trifîit, preot, Menyo.
Membrii ordinari:
I. Achim Alexandru, preot, Băseşti {873 - 1917, solvit).
2. Bohatiel Mihai, dir. de bancă, Băseşti (solvit).
3. Caba Petru, preot, Stremţ, p. Hadad (membru nou, solvit).
4. Coteţ Vasile, preot, Mânău, p. Siilelmed (membru nou, solvit).
5. Gavriş Augustin, învăţător, Chilinţa p. Siilelmed (membru nou, solvit).
6. Gavriş Aurliu, medicinist, Odeşti, p. Szilagyillyesfalva (membru nou, solvit).
7. Indrean Vasile, preot, Asuajul de jos, p. Egerhat.
8. Lengyel Ioan, preot, Oarţa de sus, p. Alsovarcza (solvit).
9. Maior George, preot, Băiţa, p. Szilagyilliesfalva (solvit).
10. Pop Clemente, preot, Noţig, p. Szilagycseh.
11. Dr. Pop Mihai, advocat, Szilagycseh.
12. Şchiop Vasile, preot, Benefalău, p. Boshâza.
13. Bancoş George, propritar, Sălsâg, p. Szelszeg.
14. Varna Alexă, protopop, Asuajul de sus, p. Egerhât.
156 IOAN MUSCA
15. Vasvari Victor, preot, Bârsăul de sus, p. Farkasasz6 (solvit).

Oarţa de jos, la 28 Octobre 1917. /s. s./ Vasile Pop, protopop onorar, directorul
desp. Băseşti.
1479-1917 Sibiu în 16 Noiemvrie
Domnule Director,
Avem onoare a vă confirma cu mulţumiri suma de K 484-patrusute optzeci şi
patru coroane-încassată de Dvoastră de la 2 membrii pe viaţ, „. membrii ordinari şi 2
membrii ajutători, ale cărora bilete de legitimare vi le trimitem aci în alăturare sub ./„ iar
diploma de membri pe viaţă pentru domnii Vasiliu Pop şi Demetriu Cionca le vom trimite
după proxima şedinşă a comitetului.
ln dosul acestei scrisori vă transpunem consemnarea membrilor din desp. Băseşti
.//„ conf. evidenţei purtate de cassa noatră centrală şi în care se arată şi restanţele ce ar mai
fi de încassat.
Primiţi, vă rugăm, asigurarea deosebitei noastre stime.
Prezidiul Asociaţiunei /s. s./ A. Bârseanu
Dsale Domnului Vasiliu Pop, protopop, dir. desp. „. Asociaţiunei „.
D.J.A.N. Sibiu,fond Astra, doc. nr. 1479/1917, f. 584-591.
11.
/f. 601/Nr. 154- 1919 (Membrii decedaţi. Şed. 8/III-1919. Dec. 53)
Dl George Pop de Băseşti, prezidentul Marelui Sfat Naţional Român, membru
fundator al Asociaţiunii şi prezident al mai multor instituţiuni culturale şi financiare, fost
deputat în camera ungară şi fost proto pretor al cercului Hodod etc„ a decedat în 23
Februarie n./ a. c. în al 84-lea an al vieţii sale laborioase.
Din acest trist prilej pe edificiul Muzeului Asociaţiunii s-a arborat drapelul de
doliu.
Se ia act, prin ridicare şi la protocol, cu mare părere de rău de trecerea din vieaţă_a
acestui bărbat distins al neamului nostru. Totodată se va trimite familiei decedatului o
adresă de condoleanţă.
/f. 603/ Nr. 154- 1919 Sibiu în 15 Martie 1919
Mult stimată Doamnă,
Avem onoare a Vă aduce la cunoştiinţă, că îndată ce a străbătut pana am
dureroasa veste despre trecerea din vieaţă a Marelui Dvoastre părinte şi distinsul bărbat al
neamului nostru, care a fost George Pop de Băseşti, pe edificiul Muzeului Asociaţiunii s-a
arborat drapelul de doliu, iar comitetul nostru central, în şedinţa sa ţinută la 8 Martie a. c„ a
dat expresiune adâncei părere de rău la ptrocesul verbal din acest prea trist prilej.
"Asociaţiunea pentru literatura română şi cultura poporului român" jeleşte în
marele decedat pe membrul său fundator şi sprijinitorul mărinimos şi generos al tuturor
cauzelor culturale îmbrăţişate de dânsa, nu mai puţin pe bărbatul integru, care, în
conformitate cu gândurile şi sentimentele nobile ce l-au caracterizat, a şi lucrat în toată
vieaţa, cu cuvântul, cu exemplul şi cu fapta pentru progresul şi înălţarea neamului nostru,-
pe fruntaşul între fruntaşii neamului, care a ostenit, jertfit şi pătimit pentru întruparea
idealului nostru naţional şi a avut parte să-l vadă arătându-se ca un mândru soare pe
orizontul naţiunii noastre.
Fericim pe acest pre vrednic povăţuitor al neamului nostru, care a /f. 603v/ umblat
totdeauna, fără preget şi cu drag, în căile Domnului şi căruia bunul D-zeu i-a hărăzit
suprema bucurie de a-şi vedea realizată ţinta dorinţei sufletului său.
Fie-i somnul dulce, în veci, precum memoria sa eternă va trăi pe paginile istoriei
noastre naţionale!
Iar Dvoastre, Preastimată Doamnă, exprimându-vă profundele condolenţe ale
Comitetului nostru central, rugăm pe Creatorul, să vă aline marea durere a sufletului cu
balsamul îndurărilor Sale. Primiţi, mult stimată Doamnă, împreună cu soţul D-Vostre,
asigurarea prea distinsei noastre stime şi consideraţiuni.
/s. s./ A. Bârseanu. prezident. Romul Simu, secretar supl.
(S-a jurizat şi dat spre transmitere comandantului militar - 15/III - 919. vezi cartea
poştei. RSimu)
D.J.A.N. Sibiu.fond Astra, doc. nr. 154/1919, f. 601-603v.
12.
/f. 599/ Nr. 533 - 1919 (Desp. Băseşti. Şed. 30/VIII. 919. Dec. 253.)
Direcţiunea desp. Băseşti al Asociaţiunii, prin adresa sa de data 18 August a. c., ne
încunoştinţează că, după o pauză de 5 ani, cu inimile pline de bucurie, s-au adunat în 1O
August în comuna Băseşti, pentru ca să se constituiască şi să se pregătească pentru noua
viaţă românească şi să lumineze poporul.
Despre adunare raportează pe scurt, că în locul decedatului preşedinte - director al desp.
Vasile Pop, protopop onorar în Oarţa de jos, a fost ales dl Vasile Gavriş, paroh în comuna
Odeşti (plasa Ceul Silvaniei), vicepreşedinte a rămas cel vechi dl dr. Mihaiu Pop, advocat în
Ceul Silvaniei, secretar a fost ales dl Alexandru Achim, preot în Băseşti, cassar dl Demetriu
Pop al Ghiuriţii, cantor în Băseşti, controlor Ioan Lenghel, preot în Oarţa de sus.
/f.600/ Nr. 533/ 1919 25/VIII
Onorat Comitet Central !
După o pauză de 5 ani,cu inimile pline de bucurie, ne-am adunat în 10 August în
comuna Băseşti, pentru ca să ne constituim şi să ne pregătim pentru noua viaţă românească
şi să luminăm poporul.
Despre adunarea decursă, am onoare a raporta următoarele: În locul decedatului
preşedinte al „Despărţământului Băseşti" Vasile cândva Pop, protopop onorar în Oarţa de
jos, s-a ales Vasile Gavriş, paroch în comuna Odeşti (plasa Ceul Silvaniei), vicepreşedinte a
rămas cel vechiu dr. Mihai Pop, advocat în Ceul-Silvaniei, de secretar s-a ales Alexandru
Achim, preot în Băseşti, de cassar Demetriu Pop a Ghiuriţi, cantor în comuna Băseşti, de
controlor, Ioan Lenghel, paroch în comuna Oarţa de sus, toţi cu aclamaţiune.
S-au strâns pentru Asociaţiune suma de 2640 coroane de la următorii:
Membrii fundatori
I. Elena Pop de Băseşti - 400 cor.
2. Dr. Mihai Pop, advocat, Ceul-Silvaniei, 400 cor.
3. Dr. Alexandru Pop, primpretor, Ceul-Silvaniei, a solvit 200 cor. cătră suma de
200 cor. şi aşa a trecut dintre membrii pe viaţă, în numărul membrilor fundatori.
158 IOAN MUSCA
Membrii pe viaţă
1. Mihai Bohăţiel, director de bancă în Băseşti (210 cor. din cari l O cor. sânt
restanţa an. trecut, ca membru ordinar).
2. Vasile Sălăgian, primar, Sălişte, „.„„„.„.„„„.„„.„„„„.„„„„„„„.„„„„„ 200 cor.
3. Mihai Bota, plugar, Orţâţa „„„„„.„„„„„„„„„.„.„.„.„„„„.„„„.„„.„„„.200 „
4. Toader Horincar, „ „ „„„„.„„„„„.„„„.„„„„.„„„„„„„„„„„„„„„„„„.200 „
5. Gavril „ „ „„„„„„„„„„„„„.„„„.„„.„.„.„„„.„.„„„.„„„.„„. 200 „
6. Traian Marincaş, plugar, Sălişte, „.„„„.„.„„„.„„.„„„.„.„.„„„„„„„„„. 200 „
7. Gavril Mureşan, notar pensionat, Băseşti.„„.„„„.„„„„.„„.„„„„„„„„. 200 „
Membrii ordinari
1. Petru Caba, paroch, Stremţiu, „„„.„„.„„„„.„.„„.„.„„„.„.„„„.„„„„„„ 10 cor.
2. Alexandru Achim, preot, Băseşti, „„„„„„„.„„„.„.„„„„„„„„.„„„„„„. 20 „
3. Aurel Gavriş, medicinist, Odeşti, „„„„„„„„„„„„„„„„„„„„„„„„„„„. 20 „
4. Adrian Pop, plutonier major, Băseşti..„„„„„„„„„„„.„„„„„„„„.„„„„10 „
5. Simeon Pop, sublocotenent, Oarţa de jos „„„„„„„„„„„„„„„„„„„„„ 10 „
6. Nicefor Ossian, docinte, „„„„„.„„„„„„„„„„„„.„„„.„„„„„„10 „
7. Petru Tarţia, Stremţiu, „„„.„„„„„„„„.„„„„„„.„„„„„„„„„.„„.10 „
8. Teofil Lemenyi, agronom, Băseşti, „„„„„„„„„„„„„„.„.„„„„„„„„„„. IO „
9. Toader Rogoz, plugar, Băiţa, „„„„„„„„„„.„.„„.„„„„„„„„„„„.„„„.„„ IO „
IO. George Pop, plugar, Băseşti „„„„.„„„„„„„„„„„„„„„.„„„„„„„„„„„„ IO „
11. Ioan Ţi ţi, faur, Băseşti .„„.„„„.„.„„„.„„„„ .. „„„„.„„„„„ .. „„ .. „„ .... „.„ 1O „
12. Toader Pop a lui Ioan, plugar, Băseşti „„„„„„„„„„„„„„„„.„„„.„„„ IO „
13. Ambrozie Remeş, „ „„„„„„„„„„„„„„„„„„„„„„„„„„10 „
14. Demetriu „ „ .„.„„.„„.„.„„„„„„„„„„„„„„.„„„10 „
15. Traian Marieş „„„„„„„„„„„„„„„„„„„„„„„„„. l O „
16. Vasile Brelan, plugar, Sălişte „„„„„„„„„„„„„.„„„„„„„„„„„„„„„„„. l O „
17. Demetriu Pop, cantoe, Băseşti .„„„„„„„„„„.„„„„.„„„„„„„„„„„„ .. „ l O „
18. Gavril Pop 1. Ioachim, plugar, Băseşti „„„.„„„.„„„„„„.„„„„„„„.„„. 10 „
Membrii ajutători
1. Gavril Drăgoi, docinte, Odeşti „ „„„„„ „„„.„„„„„.„„.„ „„„„„„„.„„„„ 4 cor.
2. Andrei Pop, plugar, Oarţa de jos .„ .. „.. „„.„.„ .. „.„.„„„.„.„„„.„„.„„„. 2 „
3. Flore Marinca, plugar, Băseşti .„.„„„„„„„„„„„.„.„„„„„„„„„„„„„„„ 2 „
/f. 601/4. Petru Dragoş, plugar, Băseşti „„„„„„„„„„„„„„„„„„„„„„„„„„„„„„„„„„ 2 „
5. George Pop 1. Ioan, plugar, Băseşti „„„„„„„„„„„„„„„„„„„„„„„„„„„ 2 „
6. Grigore Pop a Vasilichi, „ „ „„„„„„„„„„„„„„„„„„„„ „„„.„„„„„„„ 2 „
7. Solomon Pop, plugar, Băseşti „.„„„.„„„„„„„„„.„„„„„„„„„„„„„„„„„ 2 „
8. Constante Pop, „ „ „„„„„„„„„„„„„„„„„„„„„„„„„„„„„„. 2 „
9. Vasile Blaga, plugar, Motiş .„„„„„„„„„„„„.„„.„„„„„„„„„„„.„„„„.„„2 „
l O. Traian Coaciu, „ „ „„„„„„„„„„„„„„„„„„„„„„„„„„„„„„„„„„„. 2 „
11. Iov Coaciu „ „„„„„„„„„„„„„„.„„„„„„„„„ .. „„.„„„ .„„„„„ 2 „
12. Antonie Pop, plugar, Băseşti „„„„„„„„„„„„.„„.„„.„„.„.„„.„„„„.„„. 2 „
13. Vasile Coaciu, plugar, Motiş, „.„.„„„„„„„„„„„„„„„„„„„„„„„„„ ... „ 2 cor.
14. Zaharie Bogdan, „ Băseşti „„„„ .. „.„„„„„„.„„„„.„„„„„„„„„„.„„„2 „
cu totul= 2640 coroane.
Deoarece nu ştiu cu siguranţă că cari sunt membrii vechi de toate categoriile şi nu

ştiu nici aceia, că cari membrii au solvit în anii trecuţi şi carii sunt în restanţă cu tacsele, mă
rog ca cu procsima ocaziune să mi se comunice toate, ca să fac paşii necesari.
Despre activitatea Despărţământului voi face raport amănunţit după fiecare
şedinţă. Acuma ne-am restrâns, numai la organizare, în şedinţa din luna viitoare vom
dezbate toate chestiile în merit şi vom ficsa ce avem de făcut.
Suma de mai sus cu poşta de azi am trimis-o „Comitetului Central" în Sibiu.
Despre primirea banilor rog un certificat.
cu stimă /s. s./ Vasiliu Gavriş, dir. desp. Băseşti.
Odeşti (Vadafalva), la 18 Aug. 1919, plasa Ceul-Silvaniei, judeţul Sălagiu.
/f. 605/ 533-1919 12 August 9 Exp. 16 IX 919
Domnule Director,
Avem onoare a Vă aduce la cunoştinţă, că comitetul nostru central, în şedinţa sa
ţinută la 30 August a. c„ a luat act cu plăcere despre raportul, ce ne-aţi prezentat cu data de
18 August a. c„ referitor la adunarea cercuală a desp. Băseşti, ţinută la 10 a Junei trecute, la
care s-a făcut reconstituirea despărţământului pe trieri ul 1919/20 - 1921 /22 - ţi s-au înscris
membri, încasându-se taxe în suma de 2640-, care a fost transpusă Casei noastre centrale.
Comitetul a declarat de membrii pe toţi domnii care şi-au achitat taxa. Membrilor fundatori
şi pe viaţă li se vor trimite diplome şi revista „Transilvania", iar membrilor ajutători li s-au
trimis deja câte un ex. din calendarul „Asociaţiunii" pe anul 1919 + 36 ex. pentru a fi
desfăcute către alţi membri ajutători, ce se vor
DSale Domnului Vasile Gavriş, paroh în Odeşti, Directorul desp. Băseşti al
„Asociaţiunii" în Odeşti.
/f. 606/ înscrie în viitor.
Aprobând alegerea DVoastră de director al despărţământului şi aceea a membrilor
comitetului cercual, comitetul ş-a exprimat totodată părerile sale de rău pentru trecerea din
viaţă a fostulzui director, dl Vasile Pop, protopop onorar în Oarţa de jos şi mulţumeşte dlor
foşti mrmbrii în comitetul cercual pentru interesul ce au arătat în scopul înaintării cauzelor
noastre culturale din acele părţi.
În nădejdea, că, prin munca devotată a DVoastră, domnule director şi prin
conlucrarea stăruitoare a dlor membri din comitetul cercual, din care fac parte-la şedinţe
toţi membri fundatori şi pe viaţă, despărţământul Băseşti se va număra întodeauna între
despărţămintele harnice ale „Asociaţiunii" - semnăm, Cu deosebită stimă: /s. s./ A
Bârseanu, prezident, Romul Simu, secretar .„
P.S. Ne permitem a vă reaminti şi a vă ruga să binevoiţi a clarifica afacerea achitării
taxei de membru fundator a dlui dr. Alexandru Pop, primpretor în Cehul-Silvaniei, care
după datele ce ne stau la dispoziţie a achitat K. 50-la adunarea generală.
D.J.A.N. Sibiu.fond Astra, doc. nr. 533/1919, f. 599-606.
13.
/f. 591/ Nr. 801 - 1919 Desp Băseşti. Şed. 5/1-1920. (Dec. 6)
Dir. desp. Băseşti al „Asociaţiunii" raportează că dl dr. Alexandru Pop din Cehul -
Silvaniei, susţine că, până la 1O aug. 1919 a fost membru pe viaţă, când s-a înscris membru
fundator mai plătind K 200, la cele K 200- cari susţine, că încă le-ar fi plătit mai înainte.
160 IOAN MUSCA
După ce din actele Asociaţiunii rezultă, că dl dr. A. Pop a achitat numai o singură
dată, la adunarea generală din Blaj, suma de K. 50 în contul taxei de membru pe viaţă, pe
care mulţi membrii o achită în rate, iar la adunarea care din 1919 K. 200 - urmează, că d-sa
ca să poată fi trecut în şirul membrilor fundatori are să mai achite restul de K 150.
Dlui Vasile Gavriş i se va trimite diploma de membru pe vieaţă, ce o reclamă.
/990/1917 şi 533/1919/
/f. 598/ Nr. 801/1919 Desp. Băseşti 22/XII
On. Comitet Central al Asociaţiunei în Sibiu
La scripta On. Comitet Central de dto 12/VIII a. c. Nr. 533 - 1919 am onoare a vă
relata spre clarificarea afacerei achitărei tacsei de membru fundator a dlui dr. Alexandru
Pop din Cehul - Silvaniei, că dsa până la adunarea despărţământului Băseşti, ţinută în 1O
aug. a .c. a fost membru pe viaţă, când s-a înscris ca membru fundator, mai plătind 200 cor.
către taxa de mai nainte şi aşa a plătit total 400 cor. tacsa recerută pentru membru fundator.
A mai plătit numitul domn la adunarea din Blaj în 1911 şi 50 cor. Aceasta sumă de 50 cor. o
lasă la dispoziţia On. Comitet Central să fie folosită în scopul Asociaţiunei.
Încât dl dr. Alexandru Pop, advocat în Cehul - Silvaniei a plătit întreaga tacsă de
membru fundator, rog On. Comitet Central ca să-i trimită diploma atât Dsale cât şi altor
membrii pe viaţă cărora nu li s-ar fi trimis diploma până aci, cum sum şi cu subscrisul
neprimind diploma /f. 598v/ de membru pe viaţă nici până azi.
Tot cu asta cale confirm primirea - spre distribuire - a lor 9 buc. diplome şi
anumit: 2 pentru membrii fundatori şi 7 pentru membrii pe viaţă.
În fine vă notific că acum e în curgere încassarea taxelor restante a membrilor
ordinari.
Odeşti, la 15 Decemvre 1919. Cu deosebită stimă, /s. s./ Vasile Gavriş, direct. desp.
Băseşti.
D.J.A.N. Sihiu,fond Astra, doc. nr. 801/1919, f. 598-598v.
14.
Nr. 739/1921 Odeşti, la 15 !uniu 1921
On. Comitet Central al Asociaţiunei în Sibiu
La recercarea On. comitet central de dto 19 Mai a. c. am onoare a vă relata că în
despărţământul nostru Băseşti al Asociaţiunei până la finea anului trecut au fost:
Membrii fundatori ....................................... 3
pe viaţă .......................................... 13
activi (ordinari) ............................ 26
ajutători ......................................... 14
Notez că la începutul anului curent în conferinţa preoţască tractuală sau mai
înscris unii din fraţii preoţi tractuali ca membrii pe viaţă, dintre cari însă până în prezent nu
şi-au solvit taxa.
Referitor la punctele 2, 3, 4, 5, 6, 7, 8, 9, 10 şi 11 încă nu s-a luat nici o disposăţiune
având să le desbatem la proxima adunare a despărţământului ţinândă în luna venitoare.
cu pr. stima /s. s./ Vasile Gavriş, direct. desp. Băseşti
D.J.A.N. Sihiu,fond Astra, doc. nr. 739/1921, f. 1.
•••• Istorie contemporană
ADMINISTRAŢIE ŞI POLITICĂ. ÎNCEPUTUL
PROCESULUIDEEPURAREÎNJUDEŢELE
DIN N-V ROMÂNIEI (1944-1945)
IONZAINEA
Stăpâni pe putere, după 6 martie, având în guvernul Groza un perfect

instrument pentru realizarea programului de comunizare a ţării, transmis prin
echipele de emisari sovietici sosiţi în furgoanele Armatei Roşii, comuniştii
români au instaurat în ţară un regim de teroare, sarcina lor imediată devenind
„lichidarea forţelor ostile". Cu primul prilej favorabil, premierul Groza a
anunţat intenţiile privind epurarea. În cadrul şedinţei festive de la Cluj a
Consiliului de Miniştri, din 13 martie 1945, prilejuită de revenirea Transilvaniei
de Nord sub administraţia guvernului român, Petru Groza, adresându-se
deopotrivă românilor şi maghiarilor, declara: „Tot ce este antidemocratic se va
elimina de la sine ... Să curăţăm fiecare casă a noastră proprie în ce mai este
rămăşiţă de mentalitate veche, şovină şi să eliminăm elementele care persistă pe
această linie, să le dăm afară din viaţa publică. Să dăm afară pe oricine în inima
căruia descoperim un sentiment de nazism, şovinism sau alte lucruri de acestea.
Să măturăm fiecare în faţa casei proprii" 1• La rândul său, Lucreţiu Pătrăşcanu,
invitând prefecţii din Ardealul de Nord la Bucureşti, pentru a pune la punct
problemele reintegrării, le cerea să vină cu liste nominale, cuprinzând
„elementele dezirabile şi indezirabile" din Justiţie, Poliţie, Siguranţă şi
Jandarmerie, sectoare care interesau în cel mai înalt grad pe noii guvernanţi.
În efortul său de purificare a tuturor administraţiilor publice, guvernul
Groza a lărgit programul de epurare şi a reînnoit cadrul legislativ, elaborând
legea 217 din 29 martie 1945 2 • Noua lege făcea, în art. l, o încadrare a celor ce
intrau în obiectivul puterii, anume „funcţionarii şi toţi cei care primesc sub
' România. Viaţa politică în documente. 1945, coordonator Ioan Scurtu, Arhivele Statului din
România, Bucureşti, 1994, p. 207.
2
Ion Zainea, Politică şi administraţie în România (6 martie 1945 - 1 martie 1946). Epurarea,
Editura Universităţii din Oradea, Oradea, 2004, p. 23 şi urm.
164 ION ZAINEA
orice formă o remuneraţie de la stat, judeţ, comună, regie publică, administraţie

comercială de orice fel, direcţiune specifică, institute ştiinţifice sau de cercetare,
camere profesionale, corpuri constituite, serviciile Adunărilor Legiuitoare şi, în
general, de la orice servicii publice sau instituţii al căror buget este supus
aprobării autorităţilor de stat". Articolul următor definea categoriile de
funcţionari şi salariaţi ce puteau fi îndepărtaţi din serviciu fără plata vreunei
indemnizaţii, anume cei care: a) au colaborat sub orice formă pentru realizarea
intereselor şi scopurilor hitleriste sau fasciste în România, precum şi cei care din
proprie iniţiativă au participat la manifestaţii de orice fel pentru determinarea
unei opinii publice, favorabile scopurilor fasciste sau hitleriste; b) au activat sub
orice formă în scopul instaurării sau menţinerii regimurilor dictatoriale în
România; c) au activat în mişcarea legionară sau în alte mişcări cu caracter
fascist, hitlerist sau rasial, precum şi cei care au făcut parte din organizaţii
politice sau paramilitare, hitleriste sau fasciste, ori urmând asemenea scopuri;
d) prin modul în care şi-au îndeplinit funcţiunea sau prin orice mijloc de
publicitate sau propagandă au luat atitudine antidemocratică; e) au comis
crime, delicte, acte de teroare, ori alte acte de violenţă fizică sau morală, fie din
proprie iniţiativă, fie pentru executarea misiunilor încredinţate. Prevederile legii
erau extinse şi asupra acelora care au întreprins asemenea acţiuni sau fapte
după 23 august 1944, sau care le vor întreprinde în viitor, precum şi a celor care
prin acţiunile lor politice „împiedică în orice mod buna funcţionare a
serviciului public sau tulbură relaţiile dintre România şi aliaţii săi" (art. 3).
Primele articole conturau, aşadar, atât sfera largă de aplicabilitate a legii,
noţiunea de „administraţii publice" incluzând practic toate sectoarele de
activitate, cât şi pe cea de „opozanţi ai regimului", la fel de largă şi direcţionată
cu precădere spre sectorul politic. Îndepărtarea din serviciu, fără plata
indemnizaţiei, se putea face şi pe timp limitat, de la o lună la 5 ani, dacă se
constatau circumstanţe atenuante în favoarea celui culpabil (art. 4).
Puteau fi îndepărtaţi din serviciu, cu plata unei indemnizaţii pe una,
două sau trei luni, funcţionarii numiţi sau angajaţi sub orice formă în perioada
6 septembrie 1940 - 23 august 1944 (art. 5). Îndepărtarea din serviciu,
temporară sau definitivă, va fi făcută de ministrul resortului, prin decret regal
sau decizie ministerială. Pentru a culege informaţii asupra funcţionarilor,
ministrul putea institui una sau mai multe comisii, ori va putea da delegaţie
specială unor funcţionari din departament. Informaţiile puteau fi culese pe
orice cale, chiar fără ascultarea funcţionarului cercetat, ministrul putând
dispune sau nu încunoştiinţarea acestuia, pentru a se putea apăra.
Cei îndepărtaţi din serviciu pentru acţiunile şi faptele prevăzute la art. 2
şi 3 urmau să fie internaţi în lagăre speciale şi întrebuinţaţi la muncă obligatorie
Administraţie şi politică. lnceputul procesului de epurare „. (1944-1945) 165
în folosul statului, cu excepţia celor vinovaţi de schingiuiri, maltratări şi arestări

ilegale, care trebuiau deferiţi instanţelor de judecată.
Prevederile legii 217 aveau ca termen de valabilitate 1 iunie 1945, dată
până la care erau suspendate dispoziţiile legale privind inamovibilitatea şi
stabilitatea funcţionarilor publici. Pentru „a garanta reala democratizare a ţării"
şi „a cimenta prietenia cu popoarele sovietice dela Răsărit'', o serie de decrete au
prelungit valabilitatea legii 3• După această dată, puterea n-a mai considerat
necesar să facă gestul formal de prelungire a legii, ceea ce n-a însemnat sfârşitul
procesului de epurare. Cum menţiona ministrul Justiţiei, Lucreţiu Pătrăşcanu,
„în elementul ei politic, legea epuraţiei nu cunoaşte termen" 4 • Socotind că
societatea românească se află într-o administraţie de tranziţie, într-o situaţie de
„dualitate a puterii", în care deşi deţineau fotoliile puterii nu le aveau încă pe
toate, mai ales pe cel suprem, comuniştii au decis că e necesar să continue
subminarea structurii oficiale a statului şi societăţii, ca să dobândească puterea
până la capăt, totală. Alegerile nu puteau fi evitate, dar până atunci trebuia
schimbată opţiunea politică a electoratului. Recrutarea de noi membri ori
simpatizanţi, folosindu-se de şantaj şi oportunism, şi epurarea celor ce refuzau
acest statut, se dovedeau cele mai eficiente căi.
Decretul-lege 260, din 4 aprilie 1945, extindea legislaţia României, de
orice natură, pe întreg teritoriul Transilvaniei eliberate de sub ocupaţia ungară,
impusă prin dictatul de la Viena, din 30 august 19405 . Ca urmare, legislaţia de
purificare a administraţiilor publice, cu prelungirile ei, şi-a extins aria de
competenţă în noul teritoriu. Aici, acţiunea de epurare s-a desfăşurat în cadrul a
ceea ce s-a numit „procesul de reîncadrare administrativă a Ardealului de
Nord". În calculul autorităţilor române, acest proces trebuia să însemne, şi în
bună parte a însemnat, chiar dacă nu dintr-o dată şi nu de la început, pe de o
parte, debarasarea de funcţionarii dispărutei autorităţi horthyste, în locul cărora
să fie încadraţi foştii funcţionari români îndepărtaţi din funcţii, expulzaţi sau
refugiaţi. Pe de altă parte, încadrările urmau să fie făcute numai cu elemente
verificate politic, deci cu condiţia apartenenţei la una din formaţiunile politice
democratice grupate în FND.
S-a întâmplat însă ca planul guvernului de la Bucureşti să fie dejucat o
bună bucată de vreme, cel puţin până la încheierea Conferinţei de Pace (10
februarie 1947), de vechile autorităţi. Protejate de sovietici, întrucât se
~Decretul-lege 418, din 30 mai 1945, prelungea valabilitatea legii până la 15 iulie, decretul-lege
584, din 23 iulie 1945, până la 1septembrie1945, iar decretul-lege 60, din 7 februarie 1946, până
la 1martie1946 (Monitorul Oficial, Partea I, nr. 121/1945, p. 12; nr. 165/1945, p. 13; nr. 33/1946,
p. 4 A).
Viaţa Nouă, Oradea, 1946, nr. 27, p. I.
4
5
Monitorul Oficial (Partea I), 1945, nr. 78, p. 3.
166 ION ZAINEA
metamorfozaseră peste noapte, devenind comunişti şi prosovietici, acestea, pe

de o parte au refuzat să plece, unii cu misiuni speciale din partea guvernului de
la Budapesta, sperând că Transilvania de Nord fie va rămâne în cadrul Ungariei,
fie va deveni autonomă, iar pe de altă parte au procedat la un schimb de ştafetă,
la un tranfer de autoritate, în sensul că au predat funcţiile toate unor etnici
maghiari de cetăţenie română, deghizaţi şi ei în partidele democrate ce gravitau
în jurul PCR. Recunoaşterea acestora de către guvernul Groza, n-a făcut decât
să sporească nemulţumirea românilor, care, în noul regim, se vedeau conduşi
de foştii lor călăi şi care, firesc, şi-au căutat adăpost în partidele ce întruchipau
Vechiul regim, PNŢ şi PNL., plasându-se în opoziţie cu puterea.
Foarte sceptici în privinţa realizărilor guvernului, ţăranii, funcţionarii,
notarii, aproape toţi preoţii, învăţătorii şi perceptorii români erau membri ori
simpatizanţi ai PNŢ. Această situaţie a făcut ca procesul de epurare din
Ardealul de Nord să lovească, întâi de toate, în „maoiştii reacţionari". De aceea,
pentru românii din Ardealul de Nord a fost mai mult decât o epurare, a fost un
adevărat genocid.
În acelaşi timp, simţindu-şi puterea ameninţată şi subminată de noile
autorităţi de etnie maghiară din Ardealul de Nord, guvernul a procedat treptat
la înlocuirea acestora cu elemente de încredere, indiferent de etnie. Cum
încrederea se putea dovedi şi era verificată doar prin calitatea de membru al
uneia din formaţiunile politice democratice, s-au putut cocoţa în posturi
importante toţi cei care aveau o conştiinţă de vândut, de spălat sau de
transformat. Ceilalţi, cei care şi-au păstrat verticalitatea, au fost îndepărtaţi din
servicii şi funcţii.
Alinierea forţată la valorile şi reperele impuse de noua dictatură a fost
cu greu suportată de marea majoritate a membrilor societăţii româneşti,
incluzând aici şi acea parte a etnicilor maghiari şi evrei care au privit
evenimentul cu obiectivitate, în rândul căreia a creat un mare clivaj moral.
În judeţele Bihor, Sălaj, Satu Mare şi Maramureş, foste sub ocupaţie
maghiară în perioada 1940-1944, procesul de epurare a fost început de
autorităţile sovietice imediat după preluarea sub administraţie a acestui
teritoriu. Opera de „purificare" iniţiată de sovietici viza exclusiv componenta
politică. Pe cont propriu, autorităţile de ocupaţie au început să pretindă de la o
serie de instituţii publice, acum aparţinând statului român, tabele cu toţi
funcţionarii şi opţiunea politică a acestora. Au făcut presiuni pentru a li se pune
la dispoziţie întregul material informativ referitor la funcţionarii din primării,
preturi, posturi de jandarmi şi şcoli 6 •
6
Antonio Faur, Comportamentul militarilor sovietici în judeţele din vestul României (1944-
1945), voi. I, Editura Universităţii din Oradea, Oradea, 2000, p. 77.
Administraţie şi politică.1nceputul procesului de epurare „. (1944-1945) 167
Încercând să scape de purificare, ba chiar să profite de noua conjunctură,

cunoscuţi iredentişti maghiari şi membri ai grupărilor de extremă dreaptă
maghiară s-au înscris în Partidul Comunist şi alte organizaţii satelit (MADOSZ,
devenită apoi Uniunea Populară Maghiară, PSD). Făcând o deşănţată politică
prosovietică, profitând de încetinirea, în perioada noiembrie 1944-martie 1945,
procesului de revenire a refugiaţilor români în Ardealul de Nord, maghiarii au
preluat controlul asupra administraţiei, poliţiei, justiţiei, economiei, partidelor
politice de stânga, dând impresia că s-au constituit într-un „stat în stat" 7•
Situaţia a rămas neschimbată şi după revenirea Ardealului de Nord în
graniţele României, vechile autorităţi bucurându-se de protecţia sovieticilor.
Prin intermediul lui Teofil Vescan, preşedintele FND din Ardealul de Nord,
acestea au transmis guvernului Groza, cu ocazia festivităţilor de la Cluj, din 13
martie 1945, o listă cu „deziderate şi sugestii". Cereau ca nici o hotărâre impor-
tantă, în ce priveşte Nordul Transilvaniei, să nu fie luată de guvern fără consul-
tarea prealabilă a Consiliului FND local, recunoaşterea şi confirmarea adminis-
traţiilor locale democratice instituite deja, precum şi a măsurilor, la fel de
democratice, luate de acestea, a poliţiilor populare şi jandarmeriilor judeţene.
Reîncadrarea administraţiei să însemne, pe de o parte, confirmarea individuală
a celor care au dovedit capacitate de muncă şi atitudine democratică, iar pe de
alta ocazia să poată îndepărta din administraţie acele elemente care s-au dovedit
inapte. Completarea acestei administraţii cu elemente democratice (medici,
învăţători, profesori, muncitori de specialitate etc.) se va face numai cu avizul
FND-ului local, noile cadre urmând a fi verificate de comisii de epurare, fie în
localităţile de unde provin, fie în cele unde vor funcţiona.
Preşedintele organizaţiei FND considera că încadrarea administraţiei cu
personal trebuie să fie „cel mai bun prilej pentru a simplifica aparatul de stat",
propunea ca actele eliberate de prefecţi în spirit democratic să fie încadrate în
legislaţia naţională, Transilvania de Nord să fie reprezentată în guvern prin cel
puţin un ministru subsecretar de stat, ataşat Preşedinţiei Consiliului de
Miniştri, iar FND-ul din acest teritoriu să aibă reprezentanţi în toate
departamentele care se ocupă de probleme privind reîncadrarea8 •
De cealaltă parte, exprimând punctul de vedere al populaţiei româneşti,
Episcopul Iuliu Hossu atenţiona autorităţile ca să nu pornească procesul
reîncadrării administraţiei Transilvaniei de Nord de la „poziţiile deja cucerite"
sub vechea stăpânire.
7
Mihai D. Drecin, Ideea „autonomiei Transilvaniei" în mediile politice maghiare şi germane din
provincie (primăvara 1944-toamna 1945 ), în Istoria ca experienţă intelectuală, Editura
Universităţii din Oradea, Oradea, 2001, p. 363.
8
România. Viaţa politică în documente 1945, p. 201.
168 ION ZAINEA
Administraţia judeţelor din N-V României încăpuse pe mâna unor

etnici maghiari, numiţi sau confirmaţi de către sovietici, iar un însemnat număr
de funcţionari din vechea administraţie horthystă rămăseseră pe loc, cu misiuni
speciale din partea guvernului maghiar în propaganda pentru autonomia
acestei regiuni, făcând tot ceea ce le stătea în putinţă pentru a atrage bunăvoinţa
şi încrederea Moscovei. La sate fuseseră instalaţi primari ad-hoc, iar pentru
asigurarea ordinii acţionau în oraşe şi sate gărzi civile, sub conducerea
primarilor. Legile şi ordonanţele în baza cărora funcţionaseră vechile autorităţi
şi instituţii publice au rămas, de asemenea, în vigoare. În bune legături cu
comandamentele sovietice, noile autorităţi administrative încep procesul de
epurare. O notă informativă din februarie 1945, menţiona că în Oradea au
început să lucreze comisii de epurare care vizează pe toţi intelectualii, în special
pe profesorii de liceu, care toţi se văd forţaţi a trece în FND. O serie de fruntaşi
PNŢ locali au fost arestaţi la îndemnul ungurilor, cu asistenţa poliţiei locale,
compusă din elemente din vechea Ungarie, iar cercetarea a făcut-o dr. Leer,
evreu ungur, judecător de instrucţie la Poliţie şi Boloy Emil, şeful Poliţiei, de
asemeni evreu9 • Cum aflăm din alte surse, personalul administrativ al poliţiei
orădene era alcătuit exclusiv din maghiari, iar gardienii, „oameni fără căpătâi în
cea mai mare parte, foşti hoţi sau vagabonzi, cărora nu le-a plăcut niciodată să
muncească" 10 • În Maramureş, în fruntea administraţiei locale se autoinstalase
un ucrainean, Ioan Odoviciuc, care decretase că pe întreg judeţul singurul
drapel care poate fi arborat este cel al Uni unii Sovietice şi că numai bancnotele
sovietice şi maghiare au putere de circulaţie. Era un prim episod din încercarea
de a instaura puterea sovietică în judeţ, unde alături de români trăia o
minoritate importantă de rusini şi maghiari, şi de a-l alipi Ucrainei, acţiune de
care nu erau străini conducătorii ucraineni, personal N.S.Hrusciov, secretar
general, şi un grup de militari cu funcţii înalte 11 • La Satu Mare, în fruntea
poliţiei judeţene fusese numit Jellinek Ede, tipograf, care nu cunoştea o boabă
româneşte şi umbla îmbrăcat în uniformă militară maghiară, având gradul de
colonel. Ca şi omologul său de la Oradea, se înconjurase de elemente dubioase:
comisarii erau toţi foşti chelneri sau birjari, iar gardienii fuseseră recrutaţi
dintre persoane fără ocupaţie. În postul de şef al Siguranţei se cocoţase Stanciu
Nil, evreu, fost calfă de croitor. Purta şi el uniformă maghiară, chiar dacă afirma
că a fost numit în funcţie de Bucureşti. Şi funcţiile politice fuseseră acaparate de
9
Arhivele Naţionale-Direcţia Judeţeană (în continuare A.N.-D.J.) Bihor, fond Inspectoratul de
Jandarmi Oradea, d. 43/1945, f. 184 verso.
10
Idem, fond Comitetul Judeţean Bihor al P.C.R„ d. 45/1945-1947, f. 10-11. Idem, fond Chestura
Poliţiei Oradea, d. 36/1945-47, f. 293.
11
T.V.Islamov, T.A.Pokivailova, Onufrie Vinţeler, Din culisele luptelor pentru Ardeal, Editura
Eikon, Cluj-Napoca, 2003, p. 48.
Administraţie şi politică. lnceputul procesului de epurare ... (1944-1945) 169
etnicii maghiaro-evrei. Preşedintele FND-ului din Bihor era Ioan Boros, iar
secretar Andrei Csillag, care deţinea şi funcţia de subprefect; Sindicatele Unite
erau conduse de Iosif Erdely, care era şi secretarul organizaţiei PCR, PSD de
evreul Iosif Hiibschenberger, UPM de către Petru Ambrus iar Apărarea
Patriotică de d-na Nagy12 .
Situaţia nu s-a modificat prea mult după retrocedare, cu tot efortul
autorităţilor de la Bucureşti de a schimba încadrarea administrativă a judeţelor
din Ardealul de Nord. Dimpotrivă, la 7 iunie 1945, Iuliu Maniu declara că are
informaţii privind trimiterea unor prefecţi numiţi de Budapesta şi că armata
ungară continuă să fie prezentă în această regiune, ca şi cum nimic nu s-ar fi
întâmplat. Câteva zile mai târziu, la 13 iunie 1945, în conferinţa ţinută la Cluj,
după un turneu în Ardealul de Nord, Lucreţiu Pătrăşcanu confirma că pe stră
zile Clujului şi ale Oradiei se plimbă nestingherite „acele elemente care -
instrumente ale regimului fascist maghiar - au pe conştiinţă crime şi fărăde
legi"; tricolorul românesc era ignorat de populaţia maghiară, care dovedea în
schimb „o expresie minunată" faţă de steagul roşu sovietic, arborat alături de cel
maghiar, iar limba română necunoscută şi neutilizată în aparatul administra-
tiv13. Raportul Comitetului Judeţean Bihor al Frontului Plugarilor pe luna
ianuarie 1946, menţiona faptul că organizaţia PSD de aici are „cadre formate în
special din foşti horthiyşti maghiari, şovinişti notorii", iar liderii săi, dr. Iosif
Bardosi şi avocatul dr. Iuliu Maar, nu erau cetăţeni români şi susţineau în
şedinţe autonomia Ardealului; Inspectoratul de poliţie era condus de Cziko
Laurenţiu, iar Siguranţa locală de Czeller Ludovic, ambii de origine maghiară.
În plus, menţiona raportul, „avem foarte multe ziare şi reviste maghiare de tot
felul, aduse de la Budapesta" 14 . Situaţia se prezenta asemănător şi în judeţele
Maramureş, Satu Mare şi Sălaj.
În aceste condiţii, ar fi fost firesc ca guvernul să înceapă procesul de
epurare cu elementele horthyste, deghizate în diferite partide democrate, care
continuau să conducă viaţa economică şi politică a acestor judeţe, să vorbească
şi să acţioneze în numele statului maghiar. Epurarea acestora guvernul ar fi
trebuit s-o facă prin trimiterea celor mai vinovaţi în instanţa Tribunalului
Poporului de la Cluj, apoi sub forma, firească de altfel, a reîncadrării
administrative a Ardealului de Nord. Cel puţin la nivel declarativ, intenţiile nu
au lipsit. Aflat la Oradea, la sfârşitul lui martie 1945, Vasile Luca, secretar
general al FND, afirma: „Prima fază a luptei (de reîncadrare-n.n.) este epurarea.
Viaţa Nouă,
11
1945, nr. 59, p. I.
u Lucreţiu Pătrăşcanu, cuvântări, 1944-1947, Bucureşti, Editura Politică, 1983,
Scrieri, articole,
pp. 131-149.
14
A.N.-D.J. Bihor, fond Comitetul Judeţean Bihor al Frontului Plugarilor, d. 7/1946, f. 76-77.
170 ION ZAINEA
Asigur pe fiecare funcţionar democrat că va rămâne pe loc. Dar aceasta nu

înseamnă că funcţionarii numiţi de regimul Horthy sunt cu toţii democraţi, căci
acest regim n-a fost mulţumit cu funcţionarii găsiţi; el a adus funcţionari din
Ungaria, care au fost fascişti şi şovinişti". A liniştit însă imediat pe cei care se
simţeau vizaţi, arătând că acei funcţionari unguri care vor deveni de prisos în
administraţia Ardealului de Nord, vor găsi posturi în Ardealul de Sud, „în acele
părţi unde fascismul român nu a luat în considerare drepturile populaţiei
maghiare" 15 • Nu vor fi deci epuraţi, fiindcă între timp deveniseră „democraţi";
vor fi doar dislocaţi din apropierea graniţei cu Ungaria.
Dacă acestea erau ori nu intenţiile puterii de la Bucureşti sau era doar o
declaraţie de conjunctură, contează astăzi mai puţin, dar în problema epuraţiei
alta a devenit ţinta guvernanţilor. Făceau vinovate guvernările anterioare de
faptul că Ardealul de Nord n-a putut fi încadrat imediat după eliberare în
hotarele României, deoarece acestea, „continuând politica trădătoare a
conducătorilor partidelor aşa zise istorice" (PNL şi PNŢ-n.n.), au trimis în acest
ţinut, în spatele armatelor sovietice, autorităţi neepurate de elemente fasciste şi
batalioane „Iuliu Maniu", care au provocat populaţia maghiară. În consecinţă,
cele dintâi măsuri ale puterii au vizat pe funcţionarii numiţi de precedentele
administraţii. La 10 martie 1945, sunt îndepărtaţi din funcţii primarii şi ajutorii
de primari din oraşele de reşedinţă şi municipiile judeţelor Bihor, Maramureş,
Satu Mare şi Sălaj: Valeriu Bota, primar şi Dezideriu Banc, ajutor de primar al
oraşului Satu Mare, Barca I. Teofil, primarul oraşului Sighet, avocatul dr. Cornel
Sima, primarul oraşului Zalău şi Augustin Cosma, primarul municipiului Oradea 16 •
Guvernul Groza păşea, aşadar, pe calea realizărilor democratice, trădând intere-
sele poporului român.
La 11 aprilie 1945, Ministerul de Interne numeşte în judeţele din N-V
României prefecţi fideli regimului: Virgil Ciaclan, fost la judeţul Someş, este
numit prefect al judeţului Bihor, în locul lt.-col. Andrei Mănăilă, Iulian Chitta la
judeţul Maramureş, Ştefan Anderco la Satu Mare, iar Virgil Câmpianu în
fruntea judeţului Sălaj 17 , în locul lui Augustin Pintea. O comisie de epurare în
fiecare judeţ, alcătuită din reprezentanţi ai partidelor şi organizaţiilor din FND,
va delibera şi decide, împreună cu prefectul, asupra încadrărilor personalului
administrativ. La 29 martie 1945, Prefectura Sălaj aducea la cunoştinţă publică
faptul că în judeţ s-a format comisia de epuraţie, cu misiunea de a curăţa
aparatul de stat, comerţul şi industria de elementele a căror atitudine în trecut
i; Viaţa Nouă,
1945, nr. 59, p. 3.
16
I. Zainea (coordonator), M. Drecin, C. Crăciun, A. Faur, G. Moisa, A. Ţărău, N. Mihu,
Democraţie occidentală şi democraţie populară: evoluţia spectrului politic în nord-vestul României
(1944-1950), Editura Universităţii din Oradea, Oradea, 2004, p 343.
17
Administraţie şi politică. lnceputul procesului de epurare „. (1944-1945) 171
sau în prezent a fost antidemocratică, antisocială, profascistă sau fascistă.

Pentru orientare, comisia, care-şi lua obligaţia de a nu divulga datele ce-i vor
parveni, detalia sensul noţiunilor: „sub antidemocratism se înţelege în general
orice atitudine sau faptă îndreptată contra intereselor politice sau economice ale
masselor mari muncitoare"; „sub fascism sau profascism se înţelege orice
atitudine sau faptă bazată pe diferenţe rasiale sau religioase a cărei comitere a
avut ca rezultat lezare de drepturi individuale, insultă personală etc."; purtare
antisocială au avut toţi acei comercianţi sau industriaşi, care şi-au însuşit din
materialul destinat a fi împărţit populaţiei, îmbogăţindu-se prin vinderea
acestuia 18 • Pentru a putea duce la bun sfârşit misiunea cerută de noua viaţă
democratică, comisia de epuraţie apelează la delatori din rândul populaţiei. Toţi
cei care cunosc date sigure şi reale referitoare la funcţionari, comercianţi,
meseriaşi etc„ sunt invitaţi să trimită denunţuri în scris şi sub semnătură
proprie, până la 20 aprilie, la preturile de plasă, prefectură ori biroul FND din
plasă sau judeţ.
Trei criterii au avut comisiile în vedere: cetăţenia, orientarea politică şi,
în fine, competenţa. Cercetând situaţia funcţionarilor, comisia din Bihor a luat
hotărârea, comunicată ministrului, de a menţine încă trei luni ca diurnişti pe
funcţionarii de cetăţenie maghiară care, din diverse motive, nu s-au putut
reîntoarce în ţara lor. Cei epuraţi îşi păstrau posturile sine die, până când
comisia va da o hotărâre definitivă, fiind trataţi ca personal peste necesar şi
păstrând toate drepturile bugetare 19 • Acelaşi lucru în judeţul Satu Mare, unde
până şi cei ce se pregăteau să plece din ţară erau împiedicaţi de primarul
oraşului, rămas în funcţie, Matolcsi Ludovic, care îi asigura că decretul emis de
guvern privitor la părăsirea ţării de către cetăţenii străini va fi schimbat.
Cedând presiunii grupurilor maghiare ce acţionau sub acoperirea parti-
delor de stânga, guvernul a ţinut să arate totodată că deciziile se iau la Bucureşti.
În consecinţă, a continuat infuzia de elemente noi, verificate politic. S-a ajuns
astfel la o supradimensionare cu personal a aparatului de stat, iar epuraţia a
lovit în „maoiştii reacţionari", cum s-a întâmplat în judeţul Sălaj, unde noul
prefect, Virgil Câmpianu, imediat după instalare, a dat dispoziţie să fie schim-
baţi toţi notarii şi pretorii români şi să fie înlocuiţi cu unguri, pe motiv că cei
destituiţi nu îmbrăţişează vederile politice ale guvernului de la Bucureşti • 20
Rând pe rând, cei ce gestionaseră treburile judeţelor începând din

toamna anului 1944, au fost eliminaţi. Bihorul de Sud, rămas în cadrele statului
român, a simţit mai devreme efectele legislaţiei referitoare la purificarea
18
Gazeta Oficială
a judeţului Sălaj, 1945, nr. 6, p. 32.
19
Viaţa Nouă,
1945, nr. 76, p. 3.
211
Nicolae Mihu, Particularităţi ale procesului de reinstalare a administraţiei şi structuri/or
militare româneşti în Transilvania de Nord (1944-1945), teză de doctorat, p. 26.
172 ION ZAINEA
aparatului administrativ. În cele şase plase ale acestui ţinut au loc primele
operaţiuni de schimbare a primarilor şi viceprimarilor. Totalul primarilor
înlocuiţi s-a ridicat la cifra de 102, alături de care se afla un număr egal de
viceprimari: Beliu 13, Beiuş 15, Cei ca 17, Holod 17, Tinca 26 şi Vaşcău 14. În
partea de nord a judeţului, unde s-au menţinut structurile administrative
constituite în toamna anului 1944, procesul de epurare începe în luna aprilie
1945, odată cu aplicarea legii 260/1945, care extindea legislaţia privind
purificarea în noile teritorii. În comunele aparţinând Bihorului de Nord, au fost
înlocuiţi un număr de 116 primari şi 114 viceprimari 21 • În plasa Aleşd, au fost
schimbaţi 42 de primari şi 40 de ajutori de primari, în plasa Centrală 18/ 18,
Salonta 10/10, Săcuieni 9/9, Sălard 21/21 iar în plasa Tileagd 16/16.
Pe listele celor epuraţi din administraţiile locale, publicate de către
Ministerul de Interne la finele lunii iulie 1945, se aflau şi câţiva funcţionari, toţi
români, din judeţul Bihor: Bod Iosif, şef de birou, Cozea Teodor, subşef de
birou şi Pereni Iuliu, pretor, de la prefectura judeţului; Guler Gheorghe, notar,
de la primăria corn. Căbeşti; Surlea Florian, notar, de la primăria corn. Vintere;
Cădariu Augustin, notar, de la primăria corn. Petroasa; Groza Constantin,
impiegat (funcţionar de rang inferior-n.n.), de la pretura plăşii Ceica; Chirvase
Florica, impiegat, de la primăria corn. Ceica; Bendrea Gheorghe, impiegat, de la
primăria corn. Petroasa; Tiutin Petru, impiegat, de la primăria corn. Ghiorac;
Blajiu Alexandru, mecanic şef, de la Uzina electrică Beiuş; Puşcaş Aurica,
impiegat, de la Curtea Administrativă Timişoara, fostă la Prefectura jud. Bihor
şi Banda Ion, de la Prefectura jud. Târnava Mică, fost la Prefectura jud. Bihor22 •
În cursul lunii iunie, guvernul numeşte noi primari şi viceprimari în
oraşele judeţelor: Carol Vânyai, primar, Mihai Balogh şi Dumitru Vanea,
pensionar C.F.R., ajutori de primar la Oradea23 , Iuliu Hodor primar, iar Tiberiu
Szolosi şi Vasile Codrea ajutori de primar la Sighet, la Baia Mare pe Orosz
Alexandru, primar şi Kazai Iosif ajutor de primar, la Carei pe Toth Augustin
primar, respectiv Kadar Nicolae ajutor de primar, iar la Şimleul Silvaniei primar
a devenit Barboloviciu Virgil, iar ajutor Kun Vasile 24 • Primarul oraşului Zalău,
Victor Pop, a rămas în funcţie până în decembrie 1945, când a fost înlocuit cu
Solymos Ioan 25 •
Dorind să arate guvernanţilor de la Bucureşti că nu s-au înşelat în
privinţa sa, noul primar al municipiului Oradea, Carol Vânyai, cu decizia nr. 14
834, din 31 iulie 1945, licenţiază din serviciul Primăriei nu mai puţin de 114
21
A.N.-D.J. Bihor, fond Prefectura judeţului Bihor, d. 161/1945, f. 1-8.
22
n Buletinul Comunal al Municipiului Oradea, 1945, nr. l, p. 1.
24
21
Buletinul Oficial al judeţului Sălaj, 1946, nr. l.
Administraţie şi politică. Tnceputul procesului de epurare „. (1944-1945) 173
funcţionari. Fără să avem certitudinea, credem că este vorba de acei funcţionari

declaraţi epuraţi în principiu, dar rămaşi în continuare în serviciul primăriei.
Lista acestora26 , publicată în Buletinul Comunal al Municipiului, era însoţită de
o a doua, conţinând alţi 55 de funcţionari, licenţiaţi prin decizia nr. 15
255/ 1945 27 •
Administraţia judeţului Satu Mare cunoaşte, în cursul anului 1945,
două valuri de epurări, diferite ca intensitate. Primul se petrece la sfârşitul lunii
mai, când sunt îndepărtate din posturi câteva persoane, iar cel de-al doilea în
lunile septembrie-noiembrie, când sunt îndepărtaţi din funcţii 22 de primari:
Fabian Mihai şi Talpoş Gheorghe, ajutor de primar (Negreşti), Csucs Iosif
(Lazuri), Maxim Alexandru (Doba), Hebe Ioan (Lipău), Nichita Gheorghe
(Cărăşeu), Spătaru Ioan (Amaţi), Karoly Mihai (Ambud), Pavel Ioan
(Sătmărel), Mare Alexandru (Boghiş), Chirilă Nicolae (Vetiş), Chiş Ioan
(Halmeu), Mândruţ Grigore (Batarci), Şimon Gavrilă (Porumbeşti), Francsiki
26
Szilagyi Magdalena, Szondi Emeric, soţia lui Vegh Gheza, Bayer Barbara, Weiszberger Rozalia,
Banyai Magdalena, Urbân Ioan, Simon Gavril, Urbân Margareta, Szabo Gheza, Nagy Bela, Varga
Iuliu, Sziics Eta, Papp Rozalia, dr. Tombory Bela, Hoscieszlavszky Cazimir, Bujdos6 Mihail,
Domokos Sarolta, Domokos Carol, Lakatos Ileana, Kaczian Carol, Bolgyika Laura, Lakatos Iuliu,
Forgâcs Iuliu, Szilâgyi Ştefan, Borbely Estera, Bajka Ştefan, Nagy Alexandru, Nichita Gheorghe,
dr. Pacz Alexandru, Borbely Isabela, Perecz Irina, Bartha Olga, Hermann Anna, Sebestyen Petru,
Patay Ştefan, Papp Mihail, Nagy Ludovic, Nagy Iuliu, Pongrâcz Aurelia, Szekely Francisc, Faltay
Olga, Tamassi Margareta, Bart6k Aurelia, Papp Mihail, Kulcsâr Alexandru, Bor Elisabeta, Gâl
Paraschiva, Wisfeld Rozalia, Rad6czi Francisc, Bujdoso Livia, Pal Ioan, văd. Szabo Augustin,
Bolcsik Iosif, Csâki Ladislau, Varga Iuliu, Biro Emeric, Piko Ioan, Gazdovits Coloman, Szabo
Adalbert, Bânyai Iosif, Kiss Adalbert, Fazekas Zoltan, Comşa Ladislau, Schapira Tiberiu, Berenyi
Ladislau, Maliţa Alexandru, Belâdy Magdalena, Mezo Clara, Chiş Vasile, Guttmann Carol,
Petrics Geza, Papp Alexandru, Varga Ştefan, Literati Ioan, Juhâsz Ludovic, Deak Adalbert,
Pâszlay Iuliu, Garai Ştefan, văd. Komjâthy Sigismund, Nagy Alexandru, Buza Maria, văd. Bâtky
Andrei, Kimpân Ecaterina, Kornyei Ioan, Reindl Sarolta, Zakâriâs Ioan, Martin Sigismund, Râcz
Iosif, Pâlmay Ioan, Petri Iosif, Zrinyi Alexandru, Bartha Irina, Peter Andrei, Pereg Alexandru,
Balogh Alexandru, Geier Iosif, Gyenge Gavril, Lim6czi Terezia, Papp Maria, Pelle Ştefan,
Szâtmari Alexandru, Lengyel Teodor, Papp Alexandru, Prodan Elisabeta, Bama Nicolae, Szarka
Ludovic, Papp Ileana, Steiner Toma, Saâr Ecaterina, Nagy Ştefan şi Adâmszky Francisc
(Buletinul Comunal al Municipiului Oradea, 1945, nr. I, p. 5-6).
27
Krasznay Gheorghe, Kovacs Pavel, văd. lui Potre Ioan, Magda Ioan, Raâb Elisabeta, Horvath
Carol, Antal Ileana, Haeger Ioan, Nândy Paul, Albert Iuliu, Horvath Carol, dr. Philippi Ernest,
Miele Gheorghe, Olâh Alexandru, Lucaciu Lucreţia, Omb6di Agneta, Mottl Roman, Erdos
Tiberiu, Mikl6si Gavril, Balogh Ştefan, Csiki Iuliu, Mâtho Nicolae, Radvânyi Carol, Ak6m Eva,
David Elisabeta, Lorinczi Rudolf, Olâh Alexandru, Erdelyi Elisabeta, Frater Elena, Bende
Victoria, Osztâs Ştefan, Orbân Ştefan, Szilasi Gavril, Kiss Francisc, Pete Alexandru, Kaller
Alexandru, Kocsis Ioan, Kiss Francisc, Uli Gheorghe, Szabo Coloman, Szekeres Emeric, Foldi
Ştefan, Kiss Iuliu, Ghilea Otilia, Fodor Alexandru, Fodor Gheorghe, Rosenberg Paul, Csik6s
Gheorghe, Gorog Arthur, Bervald Alexandru, Takâcs Ioan, Penzes Ludovic, D-na Groza Nicolae
şi D-na Vidican Ludovic (Ibidem).
174 ION ZAINEA
Coloman (Dabolţ), Polgar Eugen (Băbeşti), Glodan Tudor (Tarna Mare), Lucuţ
Bota (Turţ), Augustin Raţ (Remetea), Lochle Ştefan (Ardud), Pietraru Ioan
(Odoreu) şi Izvoran Ioan (Medieşu Aurit) 28 •
Motivat de „necesitatea revenirii la principiile democratice", prin
decretul-lege 605, din 10 iulie 1945, s-a dat noilor prefecţi, reprezentanţi politici
ai guvernului, puterea de a numi primari în localităţile rurale şi oraşele
nereşedinţă. Inspectorii generali administrativi, în sarcina cărora căzuse până
atunci acest lucru, erau consideraţi funcţionari „pur tehnici'', ce nu puteau fi
abilitaţi a exprima voinţa politică a guvernului 29 • S-a urmărit nu atât separarea
atribuţiilor politice de cele administrative, cât mai ales de a asigura politicului
posibilitatea ingerinţei în administraţie, ceea ce nu înseamnă că inspectorii
generali administrativi nu erau oamenii puterii, ci dimpotrivă. Din perspectiva
procesului de epurare, opinăm că ar fi vorba mai degrabă de o redistribuire a
atribuţiilor celor doi pioni de bază ai administraţiilor locale, prefectului
încredinţându-i-se sarcina verificărilor politice, iar inspectorului general
administrativ cele pe linie profesională. Pentru aceleaşi interese superioare de
stat, Consiliul de Miniştri a autorizat pe ministrul de Interne să poată numi - pe
cale de decizie - comisii interimare care să secondeze pe primari în
administrarea intereselor locale.
Legea 260/1945 conţinea şi prevederi în legătură cu modul de înlocuire
a vechilor administraţii locale cu „oameni de încredere" ai puterii. Candidaţii
pentru funcţia de primar vor fi numiţi prin decizie emisă de prefectul judeţului,
iar pentru funcţia de ajutor de primar prin decizia pretorului de plasă.
Confirmarea lor pe posturi se va face de către comunităţile locale, la care vor lua
parte, în mod obligatoriu, reprezentanţii locali ai partidelor şi organizaţiilor
politice reprezentate în guvern, cu deosebire ai Frontului Plugarilor, respectiv
Uniunii Populare Maghiare, în comunele cu populaţie mixtă. Întrucât
activitatea consiliilor politice in privinţa epurării n-a fost mulţumitoare, la 14
septembrie 1945, Ministerul Afacerilor Interne a transmis prefecturilor noi
instrucţiuni care să impulsioneze aceste organisme. Ele trebuiau să se ocupe
prioritar de numirea primarilor „dintre elementele cele mai democratice" şi
care „s-au încadrat în concepţia politică a guvernului". Erau indicate până şi
motivele ce puteau fi invocate în vederea înlăturării din funcţie a celor
incomozi: incapacitate, lipsă de activitate, incorectitudini săvârşite în
administrarea patrimoniului comunei, neîncadrarea în concepţia politică a
guvernului, acţiuni dăunătoare intereselor ţării, activitate profascistă sau
reacţionară ori izolarea de mase.
28
A.N.-D.J. Satu Mare, fond, Prefectura judeţului Satu Mare, d. 36/1945, passim.
29
Administraţie şi politică. Începutul procesului de epurare „. (1944-1945) 175
Ca urmare a unui nou ordin al Ministerului de Interne, din 11 decem-

brie 1945, ce solicita reluarea operaţiei de purificare a aparatului administrativ,
s-au constituit, în cele patru judeţe, noi comisii de epurare. Depistarea elemen-
telor fasciste şi antidemocratice s-a făcut tot prin intermediul obedienţilor do-
ritori de rapidă parvenire. Comisia de purificare a funcţionarilor şi angajaţilor
Primăriei Oradea, compusă din Horgos Gheorghe, Sebestyen Iosif, dr. Coevari
Iosif, Burik Gheorghe, Cseh Zoltan, Pavel Constantin, Szilagyi Zoltan, Fesiis
Nicolae, Vanea Dumitru, dr. Papp Tiberiu, Balogh Emeric, Bucher Sigismund şi
Ertsey Ghizela30 , solicita cetăţenilor să adreseze Sindicatului Angajaţilor
Primăriei, în termen de trei zile, plângeri întemeiate împotriva oricărui salariat.
La rândul său, Secţia medicală a Sindicatului Sanitar aducea la cunoştinţă
locuitorilor judeţului că „toţi cei care au ştire despre activitatea antidemocratică
a vreunui medic funcţionar public (stat, oraş, Casa Cercuală, PTT, CFR) ori
înainte de eliberare, ori de atunci, să anunţe în scris, în termen de trei zile, sub
semnătură proprie, indicând adresa şi datele martorilor 31 •
În judeţul Sălaj, la propunerea prefectului, sunt epuraţi 21 de
funcţionari din administraţiile locale. Unul, Dragoş Simion, de la primăria
comunei Oarţa de Jos, pe motiv că a activat în mişcarea legionară sau alte
mişcări cu caracter fascist, hitlerist sau rasial. Ceilalţi erau acuzaţi că, prin
modul în care şi-au îndeplinit misiunea, au luat atitudine antidemocratică:
Dragoş Aurel, notar la comuna Bobota, Erni Ştefan, notar la comuna Foeni,
Hago Francisc, notar la comuna Câpleni, Herman Emeric, notar la comuna
Cămin, Hegyesi Alexandru, notar la comuna Ciumeşti, Atnoder Paul, notar la
comuna Măerişte, Cerchez Victor, notar la comuna Biuşa, Szalanczi Gheorghe,
notar la comuna Bârsăul de Sus, Varga Emeric, subşef de birou, de la primăria
oraşului Carei, Bodola Ludovic, agent administrativ, de la primăria comunei
Boghiş, Hueber Iuliu, impiegat şi Lupu Dumitru, de asemenea impiegat, de la
primăria comunei Plopiş, Oszoczki Ştefan, secretar, de la primăria comunei
Căpleni, Vereş Carol, impiegat, de la primăria comunei Carastelec, Bodola
Adalbert, impiegat, de la primăria comunei Boghiş, Fodor Coloman, secretar,
de la primăria comunei Sălăţig şi Szabo Zoltan, impiegat, de la primăria
comunei Carastelec 32 •
Pentru a mai rări rândurile cetăţenilor maghiari ce refuzau să plece,
continuând să lanseze zvonuri privind o eventuală revizuire a graniţelor,
Ministerul de Interne a dispus evacuarea din oraşele Ardealului de Nord a
tuturor celor stabiliţi aici după data de 30 august 1940. Măsura n-a avut efect,
30
Buletinul Comunal al Municipiului Oradea, 1946, nr. 2, p. 2.
31
Viaţa Nouă, 1946, nr. 16, p. 3.
32
Monitoru/ Oficial (Partea I), 1946, nr. 33, p. 4B.
176 ION ZAINEA
întrucât excepta de la evacuare pe funcţionarii publici, proprietarii de locuinţe,

elevii şi studenţii, comercianţii, meseriaşii, proprietarii de firme şi ateliere cu
activitate, funcţionarii particulari, personalul de serviciu şi toţi muncitorii
organizaţi, care erau înscrişi în lista de salarizare cu data de 31 martie 1945. În
baza ei însă, au putut fi expediaţi peste graniţă o serie de indivizi periculoşi,
precum Iosif Bardosi şi Iuliu Maar, cunoscuţi iredentişti din Oradea. Mai mare
a fost surpriza pregătită de autorităţi românilor evacuaţi din Ardealul de Nord
cu prilejul operaţiunilor militare, care, reîntorcându-se acasă după sistarea
ostilităţilor, aflau că vor putea reintra în posesia bunurilor doar în urma unei
verificări pentru clarificarea atitudinii lor politice şi puteau dovedi că n-au avut
o atitudine ostilă faţă de Uniunea Sovietică.
Aceste măsuri, şi altele care vor urma, au stat la baza campaniei de
„purificare" a aparatului administrativ din cursul anului 1946.
ADMINISTRATION AND POLITICS. THE BEGINNING OF THE PURGING

PROCESS IN THE NORTHWESTERN COUNTIES OF ROMANIA (1944-1945)
Summary
Started by the Soviet authorities immediately after the administrative taking

over of this territory, the cleansing process in the northwestern counties took place in
what is so-called „the process of the administrative rejoining of northern
Transylvania". After the calculations of the Romanian authorities, this process should
have meant, and somewhat it did, even if not at once and not from the start, the
elimination of office workers of the gone horthyst authority, and the appointing in the
administrative apparatus politically checked elements, belonging to the one of the
politica) group joined in National Democrat Front. After it was extended Lhe
competence area of the cleansing legislation of the public administrations, the first
measures of the Groza government aimed the office workers who were named by the
previous administrations, which are accused because they brought in northern
Transylvania, behind the Soviet armies, authorities that wasn't cleansed by fascists
elements. Step by step, who managed the issues of the Bihor, Maramureş, Satu Mare
and Sălaj Counties, prefects, mayors, notaries, praetors, were eliminated, and in their
place was taken over by trustworthy people, no matter their ethnicity. As their loyalty
could be proved and verified only by membership to one of the politica) democratic
group, those who had a guilty conscious to sell, to clean of to transform were able to
move further to important functions. The others, who had kept their verticality, were
removed from their services and functions.
ACTIVITATEA LUI CASSIAN R. MUNTEANU
PENTRU REALIZAREA ŞI CONSOLIDAREA
MARII UNIRI
CONSTANTIN I. STAN
Cassian R. Munteanu s-a născut la 12 martie 1892 în comuna Vermeş

(azi judeţul Caraş Severin), fiind al noulea copil al învăţătorilor Paul şi
Brânduşa Munteanu.
Tatăl său scria articole filologice, care au văzut lumina tiparului în
revistele Familia din Oradea şi Luminatorul de la Timişoara. El le-a dat copiilor
o educaţie aleasă, fundamentată pe dragostea fierbinte pentru neamul
românesc. Probabil că de la tată a moştenit talentul de gazetar.
După ce a urmat cursurile primare în satul natal, Cassian R. Munteanu
s-a înscris în anul 1908 la liceul din Oradea, iar în anii 1910 - 1911 a frecventat
pe cel maghiar din Lugoj1. Tânărul din Vermeş, deşi era dornic să cunoască cât
mai multe lucruri, nu s-a putut însă adapta la rigorile liceului lugojean. Într-o
scrisoare expediată la 2 noiembrie 1910 din Lugoj, Victor Bârlea, administrator
al internatului relata lui Paul Munteanu că fiul său nu se încadrează în
programul stabilit „dorind să se culce mai târziu şi să se scoale mai devreme
pentru perfecţionarea lui proprie". Autorul mesajului atrăgea atenţia că
„Regulamentul opreşte astfel de dispensaţie şi numai în preajma examenelor o
permite." Victor Bârlea sesiza de asemenea, preocupările culturale ale
adolescentului Cassian care „doreşte mult să fie mai liber, să poată lua parte la
manifestaţiile de cultură românească spre care scop dânsul se află în convict nu
poate avea astfel de favor". În acelaşi timp, tânărul învăţăcel a găsit deja un post
în oraş la un notar pensionat „de la care pentru instruirea fiului acestuia capătă,
în schimb, toată prevederea şi încă 10 coroane lunar". Cassian Munteanu a avut
conflicte şi cu superiorul său. Totuşi V. Bârlea recunoaşte calităţile intelectuale
' Valerica Branişte, Un poet bănăţean uitat. Cassian R. Munteanu, în Convorbiri literare, an 57,
din 25 noiembrie 1925, p. 818-819; Petru Nemoianu, Cassian R. Munteanu. Viaţa şi activitatea
sa, Lugoj, 1927, p. 4-6.
178 CONSTANTIN I. STAN
şi morale ale tânărului, el fiind: „bun, serios, deştept şi va putea să fie odată
mângâiere ceea ce vă doresc din inimă. Are însă şi dânsul ideile lui premature
de care se ţine tare. Să-i fie spre fericire" 2•
Deci încă din anii de adolescenţei, Cassian Munteanu era un spirit
nonconformist, mereu nemulţumit, dar animat de dragostea de ţară. El nu s-a
putut adapta la regimul rigid existent în şcolile maghiare care nu admitea
manifestarea unor sentimente naţionale fireşti pentru orice bun român.
Atras de literatură, dar mai ales de poezie şi animat de dorinţa fierbinte
de a-şi aduce contribuţia efectivă la susţinerea luptei pentru emanciparea
românilor bănăţeni, proaspătul licean a început să colaboreze activ la ziarul
lugojean Drapelul. În paginile acestei publicaţii i-au fost tipărite poezii precum:
!n cimitir la Victor Vlad Delamarina, Sonet lui Moş Costa, Norii, Mi-e dor,
Primul flutur, Nocturnă şi altele, dar şi unele creaţii de proză de pildă: ln război,
Erou şi bandiţi, Focul. Aceste realizări de început dezvăluie profilul unui
nemulţumit, revoltat de starea grea a românilor bănăţeni determinată de
apăsătorul jug al asupririi maghiare. În ele apar, însă şi o serie de stângăcii
inerente vârstei, creaţiile amintite scot totuşi la iveală un real talent aflat în
căutarea identităţii.
Firea sa orgolioasă, nesupusă, persecutările şi nedreptăţile existente în
liceu l-au determinat pe Cassian R. Munteanu să intre într-un puternic şi
negociabil conflict cu această instituţie de învăţământ. El îşi motiva atitudinea
plină de demnitate şi curaj într-o scrisoare expediată din Lugoj la 2/15 martie
1911 tatălui, precizând că aici nu se poate cultiva „prin studieri serioase şi
citirea cărţilor bune" şi nu dorea să se subordoneze „capriciilor oricui şi oricărui
verdict şi edict, nu mă supun orbeşte şi nu mă umilesc prefectului" 3 .
Colaborarea şi munca asiduă desfăşurată în redacţia ziarului Drapelul au fost în
schimb foarte rodnice şi elogiate de însuşi directorul amintitei publicaţii. Într-o
scrisoare expediată tânărului scriitor la sfârşitul anului 1911, Valeriu Branişte
preciza că a dovedit în tot acest timp „o conduită exemplară şi deosebită
înclinare pentru literatură'', opinând că „merită pe deplin să fie sprijinit atât
pentru terminarea studiilor liceale cât şi pentru a-şi asigura condiţii cinstite de
existenţă" • Peste ani, V. Branişte consemna în amintirile sale din închisoare
4
referitoare la perioada menţionată următoarele: „Ca membrii stabili în redacţie

(Drapelul n.n.) am avut parte pe dr. D. Cioloca, pe Gheorghe Noagna, pe Mihail
Gazpar, pe un tânăr scriitor şi poet Cassian Munteanu din Vermeş" 55 .
2
Ion Stratan (editor), Dor de fraţi. Epistolar lugojean, Timişoara, 1977, p. 148-150.
'Ibidem, p. 151.
4
Ibidem, p. 161.
5
Valeriu Branişte, Amintiri din închisoare, Bucureşti, 1972, p. 419.
Activitatea lui Cassian R. Munteanu pentru realizarea Marii Uniri 179
Atmosfera ostilă din liceu, persecuţiile repetate la care a fost supus, ca

urmare a activităţii publicistice desfăşurate, dar mai ales datorită sentimentelor
sale naţionale, firea sa intransigentă, hotărâtă, nedispusă să facă compromisuri
au făcut ca vechiul conflict cu directorul şcolii să se acutizeze. La 13 februarie
1911, V. Bârlea îl informa, din nou, într-o scrisoare pe Paul Munteanu că fiul
său nu se încadrează în diciplina şcolară, nu participă la multe activităţi
organizate în liceu şi având caracter obligatoriu, a plecat fără ştirea prefectului
în oraş. Autorul mesajului îi cerea lui Paul Munteanu „ca cu autoritatea
părintească a Dumneavoastră să îndrumaţi la ordine pe Cassian de acuma, ca să
nu fie odată prea târziu". V. Bârlea preciza, de asemenea, că tânărul licean
refuza să consulte lecturi maghiare, întrucât a declarat cu fermitate: „cărţi
ungureşti nu mai cetesc, căci voind a mă perfecţiona în limba românească
cetesc numai româneşte" 6 • Atitudinea intransigentă a lui Cassian dovedeşte încă
odată patriotismul fierbinte de care era animat, puternica sa dragoste faţă de
cultura şi civilizaţia românească.
În cele din urmă, inadaptabil la condiţiile aspre din cămin, rezistent la
politica de deznaţionalizare promovată de autorităţile de la Budapesta, tânărul
scriitor pleacă din internat. Datorită acestui fapt socotit foarte grav de
conducerea şcolii, V. Bârlea expediază o scrisoare lui Paul Munteanu la 2 martie
1911, unde îi aduce la cunoştinţă cu promptitudine că începând cu data de 1
martie 1911, Cassian „a părăsit convictul diecezan greco-catolic şi s-a aşezat în
oraş, de unde ca esternist va continua frecventarea şcoalei". Datorită acestui
nou act de indisciplină, autorul depeşei avertizează familia că va cere „ca postul
lui Cassian, să fie declarat vacant". În aceeaşi zi, tânărul scriitor nonconformist
îşi informa părinţii printr-o scrisoare că a părăsit internatul. El îşi motiva
atitudinea prin faptul că „Nu mă pot ocupa serios cu studiatul în internat aşa
încât mult mi-au stricat aceste trei luni, petrecute aici" 7 • Autorul mesajului îşi
justifică punctul de vedere prin dorinţa de a învăţa în timpul programului de
somn, neavând timp suficient de a citi, căci „ Unuia trebuie să-i explic, altul se
cere afară, larmă, gălăgie etc. şi pentru toate acestea eu sunt responsabil. Când
apoi, în timpul liber mă retrag undeva să învăţ, iată că prefectul ne cheamă la
cântat, nu-i de mirare deci că într-un acces de necaz l-am refuzat" 8 • Cassian nu
dorea să se supună orbeşte, nu-i plăcea zarva, gălăgia. Era desigur şi vorba de
specificul pornirilor sale adolescentine, de teribilismul vârstei. Nu-i mai puţin
adevărat că programul şcolilor secundare maghiare era foarte încărcat. Potrivit
datelor deţinute de Onisifor Ghibu, inspector al învăţământului primar din
Arhidieceza Ortodoxă Română a Transilvaniei din clasa a V-a până într-a a
6
I. Stratan (editor), op. cit„ p. 156-157.
7
Ibidem, p. 158-160.
8
Ibidem, p. 160.
180 CONSTANTIN I. ST AN
VIII-a elevii aveau 30 ore săptămânal: (două de religie, trei de limba maghiară,
şase de limba latină, cinci de greacă, trei de istorie, trei de ştiinţe naturale, două
de gimnastică, trei de matematică etc)9. În aceste împrejurări tânărul gazetar
mândru, nesupus şi intransigent părăseşte Lugojul la sfârşitul lunii martie 1911,
trecând la scurt timp în România liberă. Aici a început o viaţă plină de lipsuri şi
privaţiuni, acceptând funcţii umile, prost plătite pentru a-şi putea asigura
existenţa de zi cu zi. Îl găsim, de pildă, împăturitor de ziare la organul de presă
al secţiei Partidului Naţional Liberal din Constanţa, numit Drapelul, apoi a fost
angajat corector la publicaţiile Foaia noastră şi Lumina nouă din Bucureşti,
publicaţii efemere având o slabă răspândire. În capitala Regatului român,
Cassian îşi continuă studiile liceale întrerupte în institutul de învăţământ al
rudei sale Virgil Popescu. Aici a locuit în căminul şcolii „în interes de studii" de
la 1 februarie 1912 până la 1 martie 1913. În primele zile ale lunii martie 1913 a
căzut bolnav şi a trebuit internat la Spitalul „Colţea" din Bucureşti. Într-o
adeverinţă emisă la 11 aprilie 1913 de Institutul condus de Virgil Popescu şi
înmânată lui Cassian R. Munteanu se arată că „în februarie 1913 a căzut bolnav
şi a fost internat în spitalul Colţea din Bucureşti, de unde s-ar putea scoate şi
certificat medical, astăzi este în convalescenţă. În timpul cât a stat în institutul
nostru, n-am avut decât să ne lăudăm de purtarea lui. La intrarea sa în ţară a
avut şi paşaport" • 10
Greutăţile, privaţiunile de tot felul şi lipsurile nu-l dezarmează ci îl

fortifică sporindu-i ambiţia. Intrat de câteva luni în „institutul" lui V. Popescu,
Cassian Munteanu scrie tatălui pe 11 aprilie 1912 informându-l că este deja
redactor la revista Foaia noastră, editată de o societate a românilor
transilvăneni refugiaţi în Regat, căci numai în cercul unor astfel de oameni se
mai poate zămisli un scop aşa de măreţ, în mijlocul meschinelor lupte politice
de aici". Autorul scrisorii aprecia bunăvoinţa rudei sale care i-a facilitat să facă
două clase până în toamnă: a VI-a în iunie şi a VII-a în septembrie, urmând
apoi regulat a VIII-a. Nici acum când împlinise deja 20 de ani nu se abătea de la
principiile sale, căci nota în continuare: „Cât sunt de tânăr, am urmărit şi eu un
ideal şi orice am facut, bine a fost, prin câte am trecut numai m-am oţelit şi
orice voi mai întâmpina nu-mi va slăbi credinţa într-un viitor mai bun (... ). Nu
am fost faţarnic, nu m-am putut umili şi mai presus de toate am avut şi eu
convingerile mele, izvorâte din cel mai curat sentiment şi la care ţin morţiş".
Fin observator al vieţii trepidante a Bucureştiului, Cassian Munteanu
era revoltat de „moravurile stricate ce domnesc chiar şi printre tovarăşii mei,
tinerimea de la licee (pe lângă jocul de cărţi, alcoolismul, vagabondarea noaptea
9
Cf. Dr. Onisifor Chibu, Viaţa şi organizaţia bisericească şi şcolară în Transilvania şi Ungaria,
Bucureşti, 1915, p. 146.
10
I. Stratan (editor), op. cit„ p. 174.
şi desfrâu peste tot) aduc numai cazul recent, că mi-au spart bagajul de curând
şi m-au furat, iar bănuiala se îndreaptă asupra unor studenţi universitari, care
sunt pedagogi (instructori) în pension (internat)" 11 •
La 16/29 decembrie 1912, Cassian Munteanu scrie din nou, tatălui său
interesându-se de situaţia de acasă de felul cum se descurcă fraţii şi surorile lui.
El precizează că este administrator la o mare tipografie, cu un salariu de 100 lei
lunar „,plus alte venituri mai mici din îngrijirea unor ziare care se tipăresc
acolo, şi dintre care cel mai bun e „Lumea nouă" pe care vi-l trimit acasă
regulat". Cassian Munteanu spera că în curând „va putea ocupa şi un alt post la
primăria capitalei, astfel încât nu numai că n-aş duce grija zilei de mâine, dar aş
mai putea pune ceva şi de o parte". Semnatarul scrisorii informa părinţii că este
nevoit să plătească „85 lei numai chirie şi viptul (direticatul camerei n.n.) şi
spălatul. Dar hainele şi încălţămintea, cele mai ieftine şi mai dure ghete costă 10
lei, iar un rând de haine de comandă nu-l scoţi mai jos de 80 lei". Cassian
Munteanu preciza, mai departe că „Foaia noastră nu v-am mai trimis-o, pentru
că apare prost de tot". El sublinia că şi-a continuat colaborarea la ziarele
Românul din Arad şi Drapelul din Lugoj asigurându-şi tatăl că le va trimite cărţi
şi reviste din Regat. Autorul scrisorii condamna comportamentul rudei sale V.
Popescu „căci m-a făcut să-mi cheltuiesc bietele părăluţe cu şcoala şi să abzic de
la postul meu şi când colo, nebunul de el, nu s-a interesat să-mi reguleze nici
actele, ori să mă înscrie şi m-a lăsat cu anul pierdut." 12 • El se angaja să le
expedieze părinţilor ziare şi reviste, care apăreau în România liberă. S-a ţinut de
cuvânt, căci la scurtă vreme după aceea, expediază tatălui său: cărţi, ziare,
reviste „ce au putut trece peste graniţă. Scrie-mi imediat dacă aţi primit
pachetul şi ce anume aţi aflat în el. Pachetul e bine legat şi pecetluit cu litera M.
Conţine printre altele „Foaia noastră" de pe anul 1911, „Românul", ,,Înstrăinaţii",
cinci ziare de anul nou, etc. 13 •
Legăturile cu fraţii din Banat erau destul de strânse. Un prieten, originar
din Bocşa Română, redactor la ziarul Drapelul, Mihai Gaspar îi scria lui C.
Munteanu pe data de 14/27 martie 1913 îndemnându-l să nu se contamineze de
relele moravuri din Bucureşti pe care i le-a relatat într-o scrisoare anterioară: „
şi-ţi zic ca un al doilea părinte; să fii cuminte. Uşurătatea moravurilor din ţară
să nu te întărâte. E numai lut, nimic preţios. Dumneata rămâi ţăranul de la noi,
chibzuit, sobru, cu moravuri bune cu mintea pururi trează, cu suflet de copil".
M. Gaspar îşi exprima nemulţumirea faţă de situaţia din Banat: „La noi
lucrurile merg anapoda. Se face încă tot politica de tarabă. Cei mai mari
"Ibidem, p. 161-163.
12
Ibidem, p. 164-165.
"Ibidem, p. 166-167.
naţionalişti sunt cei care strigă cu mai înalt glas marfa. Şi marfa tot cea veche:
cuvântări la ocazie şi toate de reciprocă înălţare. Ca element de disciplină însă,
ne căutăm de lucru. Îi lăsăm pe cei cu mâncărime să facă politică, iar noi ne
trudim să ducem lumină în bordeie, să înălţăm moralul ţăranului, să ţinem
pururea treaz focul iubirii de neam" 14 •
Tot acum în vara anului 1913 scriitorul şi gazetarul Camil Petrescu l-a
cunoscut pe Cassian R. Munteanu la Bucureşti, în camera din fund a locuinţei
gospodăreşti a unui prieten moldovean stabilit cu părinţii la Bucureşti, am
întâlnit într-o seară de august, prin 1913 îmi pare, un tânăr abia ceva mai în
vârstă ca mine, negricios, slab, cu ochii blânzi şi întunecaţi.
Vorbea puţin şi cu un glas atât de potolit, că toată tinereasca mea
exuberanţă se stingea în apropierea lui, aproape tristă.
În camera aceasta <<din fund>> pe lângă grădina încărcată de poame
coapte şi struguri pârguiţi era o masă încărcată de cărţi şi foi <<de peste
munţi>>, un fel de oază în capitala orientală luxuriantă şi clocotitoare.
Prietenul nostru era un <<iorghist>>, speţă rară pe vremea aceea, se
trudea ca să mai desluşească sub slovele greoaie, primite de la cei robiţi şi
altceva decât etalarea intrigilor politice de tot soiul ( .... ).
Am aflat că noul meu cunoscut era redactor la Neamul Românesc (o
foaie pe care o citeau pe atunci numai preoţi, învăţători, ardeleni refugiaţi şi
studenţi) şi că o duce cam greu 15 . C. Petrescu arată, mai departe, că noua sa
cunoştinţă era un om retras şi foarte timid. El afirma că l-a reîntâlnit pe Cassian
la o petrecere în casa unde era găzduit. Aici se afla „un roi de fete zglobii care
făceau să răsune de râsete tinereşti încăperile din faţă, ale locuinţei comode.
Tăvi încărcate cu dulceaţă, paharele cu vin rubiniu şi alte bunătăţi
treceau oferite cu graţie, pe dinaintea numeroşilor invitaţi. Şi era cu atât mai
plăcută această petrecere, cu cât afară era o <lupa amiază leşioasă şi nesfârşită de
zi ploioasă". Cassian nu participa însă la frumoasa şi tinereasca petrecere, căci
acelaşi martor ocular consemnează în continuare, că „Acolo aproape în
întuneric, slab, negricios, cu ochii blânzi şi întunecaţi l-am găsit pe Cassian
Munteanu. Însemna pe nu ştiu ce foaie diecezană alături de atâtea râsete şi de
atâtea drăgălăşii pline de tinereţe. Şi uimit mi-a venit atunci din negurile
sufletului întrebarea: - Oare omul acesta nu are tinereţe? Am înţeles atunci cât
de mult un refugiat înseamnă un martir. Căci nimeni nu la putut convinge să
vină la un loc cu ceilalţi" 16 •
Condiţiile mizere pe care le-a avut în Bucureşti inadaptabilitatea sa la
viaţa trepidantă de aici, au făcut ca tânărul Cassian să părăsească Capitala
14
Ibidem, p. 167-168.
i; C. Petrescu, Cassian Munteanu, în Banatul românesc, Timişoara, nr. 15, din 30 ianuarie 1921.
16
Ibidem; vezi şi C. Petrescu, Publicistică, voi I, ediţie de Florica Ichim, Bucureşti, 1984, p. 339-340.
României, deplasându-se la Craiova. În marele oraş oltean, el s-a angajat cu

sprijinul prietenului său, avocatul Mihai Lăzărescu, în redacţia revistei Ramuri.
În paginile renumitei publicaţii, tânărul scriitor bănăţean tipăreşte poezia
intitulată Dorinţa din urmă, unde are parcă o sumbră premoniţie: „Presimt că
voi muri în floare I Când frunza vestejită moare". Poetul îşi doreşte foarte mult
să fie înmormântat în satul său natal, conform vechiului obicei din bătrâni: „Cu
capul să mă duceţi tată I În sat la noi, la noi acasă I Şi să mă aşezaţi pe masă I Cu
faţa-n grinda afumată I Să-l vază satul vină voi I Pe cel înstrăinat de voi" 17 • La 22
mai 1913, Cassian Munteanu scrie părinţilor informându-i că se află de două
săptămâni în Craiova, „ocupând un post modest, dar bun în redacţia revistei
Ramuri". Autorul mesajului afirmă că „cu locuinţa sunt la Coriolan, care m-a
primit bine şi se interesează mult de mine „. El îşi linişteşte părinţii îngrijoraţi,
recunoscând că a fost grav bolnav în spital; dar „astăzi sunt întremat pe deplin,
am parte de linişte şi sunt mai mulţumit ca oricând". Cassian Munteanu
mărturiseşte că s-a văzut nevoit să părăsească Bucureştiul, căci acolo e prea greu
traiul şi mai ales pentru că mă văzusem după boală zdrobit şi materialiceşte şi
părăsit de toţi". El recunoaşte că nu şi-a rezolvat încă problemele cu şcoala, dar
este totuşi, mulţumit că „am câştigat multă experienţă şi practica în cariera de
ziarist; şi dacă nu voi avea diplome, cel puţin voi fi un bun ziarist şi aceasta încă
e o cinste, iar la noi în Ungaria e o carieră frumoasă deşi spinoasă". Semnatarul
documentului relata că prietenul său Coriolan „şi alţi profesori pe care îi
cunosc, stăruie mult ca să mai încerc şi în toamnă să dau examen în doua clase."
Cassian Munteanu era însă de altă părere. El era nemulţumit de starea de
provizorat în care se afla, însă dorul de meleagurile natale l-au făcut să se
gândească tot mai frecvent la reîntoarcerea în Banatul său iubit. Tânărul gazetar
şi poet afirma, în final, că „Peste vară rămân la Coriolan, căci dânşii pleacă la
băi, aşa că mi-ar părea bine dacă ar putea veni tata ori Traian pe aicea, să vadă şi
ei ţara românească" 18 •
În adevăr, pe plaiurile băneţene, Cassian R. Munteanu era aşteptat cu
încredere şi nerăbdare de prieteni. Unul dintre aceştia Şerban Făgeţel i-a
expediat pe 22 noiembrie 1913 o scrisoare pe adresa Tipografiei „Ramuri" în
care îşi exprima dorinţa de a-l vedea, din nou, în Lugoj reiterând: „Trebuie să
ştii că aici ai lăsat impresii admirabile şi lipsa dumitale e regretată de noi toţi
( ... ). Locul dumitale nu s-a găsit cine să-l ocupe şi am tras necazuri şi tragem
din cauza asta. Dacă mâine ai fi aici ne-ai aduce servicii imense. Dorim
reîntoarcerea dumitale cu toata căldura. În orice caz fă aşa cume bine" 19 • Un alt
17
Ramuri, VIII, nr. 10-11, mai-iunie 1913, p. 296-297.
18
I. Stratan (editor), op. cit., p. 171-172.
19
Ibidem, p. 172.
amic a cărui nume nu l-au putut identifica, datorită semnăturii indescifrabile îl

informa tot în toamna anului 1913 că „Lipsa dumitale se simte din ce in ce mai
mult. Îţi doresc izbândă şi te aştept cu drag" 20 •
Vasile Goldiş i-a propus, la rândul său, lui Casian R. Munteanu să
revină în Banat şi să intre în redacţia ziarului arădean „Românul". Pe 9
septembrie 1913 directorul amintitei publicaţii îi solicita lui Cassian Munteanu:
„Te rog a mă aviza urgent între ce condiţii ai veni de redactor intern la ziarul
„ Românul din Arad ?"21 • Tot Goldiş îi expedia o nouă scrisoare din Arad la
12/25 decembrie 1913 oferindu-i un post de redactor: „Te rog să mă avizezi care
ar fi condiţiunile dumitale, între care ai primi vreun angajament la <<Românul>>?
Ai fi dispus eventual a primi asupra dumitale redactarea organului nostru
poporal <<Poporul român>>. Avem ce e drept, acum personal suficient la foi,
dar totuş(i) eventual, am putea să-ţi facem loc" 22 • In ultima zi a anului 1913, V.
Goldiş i-a adresat un nou mesaj, facându-i o nouă invitaţie la ziarul Românul:
„Dacă nu eşti încă în altă parte angajat, atunci te rog şi te invit să vii la
<<Românul>> ca membru intern al redactiei. Poţi veni ori acum îndată, ori cu
începere din 1 februarie (stil nou). Deocamdată îţi ofer un salar de 160
cor(oane) pentru cazul că am fi absolut multumiţi unul cu altul" 23 •
Insistenţa conducătorului ziarului arădean, dezamăgirea profundă
provocată de situaţia din Regat, l-au determinat pe Casian R. Munteanu să
răspundă favorabil deselor oferte facute de V. Goldiş. In prima jumătate a
anului 1914 îl găsim deja redactor la organul de presă al Partidului Naţional
Român din Arad. Condiţiile pe care le avea la acest ziar nu erau însă dintre cele
mai bune căci scria tatălui la 9/22 1914 că „de mai bine de două luni am rămas
numai trei inşi în redacţie, trebuie să lucrăm cu puteri îndoite, astfel puţinul
timp care îmi rămâne profit să-l consacru odihnei" 24 • Această stare de lucruri se
datora în special mobilizării unui mare număr de români în armata austro-
ungară. În Corpul VII Armată Timişoara, care avea cinci cercuri de recrutare
româneşti au fost încorporaţi 30.000 de români, iar în Corpul XII Armata de la
Sibiu care deţinea şapte cercuri de recrutare româneşti au fost chemaţi sub arme
alţi 41.000 de militari. Totalul românilor plecaţi pe front la 1 august 1914 a fost
de 71.000 25 • De încorporare nu va scăpa nici Cassian Munteanu. Încă din 12
Octombrie 1913, el era deja „recrut baconcios cu două comisuri pe cinci zile şi
20
Ibidem, p. 173.
21
Vasile Goldiş, Corespondenţă (1888-1934). Scrisori trimise, vol. I, ediţie de Gheorghe Şora,
Cluj-Napoca, 1992, p. 216.
22
Ibidem, p. 217.
23
Ibidem; vezi şi I. Stratan (editor), op. cit., p. 173.
24
I. Stratan (editor), op. cit., p. 179.
25
Cf. Vasile Dudaş, Voluntarii Marii Uniri, Timişoara, 1996, p. 35-36.
opt creiţari leafă fixă pe zi". Tânărul poet şi ziarist descrie viaţa de militar de la
unitatea din Biserica Albă precizând într-o scrisoare expediată tatălui său
următoarele: „Ne muştruluesc amarnic din zori şi până-n noapte". Autorul
mesajului nu se temea de ordinea şi disciplina militară deoarece acestea „mi-au
plăcut întotdeauna. Mă supără numai trufia şi neghiobia unor caporali şi
camarazi ignoranţi, pe lângă care trăind trei ani în şir, puţin s-ar mai alege din
aspiraţiile mele înalte" 26 •
La declanşarea războiului mondial a fost chemat din nou sub arme şi
trimis pe frontul din Galiţia. Anii de zbucium, privaţiuni, neajunsuri, dar mai
ales fragilitatea construcţiei sale fizice încep să-şi spună cuvântul, căci sănătatea
s-a subrezit. Încă din August 1914 era internat în spitalul militar din Vârşeţ nu
ca rănit, ci „mi s-a rupt ceva în piept, din când în când îmi năvăleşte sângele pe
gură" - relatează el - într-o scrisoare adresată părinţilor la 18 August 1914.
Altcum boala nu e dintre cele mai grave, numai de m-ar lăsa să mă vindec cum
se cade" 27 • Aici îl întâlneşte pe comerciantul Ion Carabaşiu, din Vermeş „spre
nespusa mea bucurie şi mângâiere. - arată într-o scrisoare trimisă părinţilor la
22 august 1914 din spitalul militar Vârşeţ - Nu-i pot îndeajuns mulţumi pt
bunăvoinţa şi devotamentul sincer pentru familia noastră." Ştiind că părinţii
sunt îngrijoraţi de starea sănătăţii sale îi linişteşte spunându-le că speră în
acordarea „unui concediu pe câteva zile să mă întremez. În cazul acesta o să vin
şi pe acasă". De asemenea, Cassian Munteanu precizează că „soarta mea e ca şi a
tuturor ostaşilor. Din alte familii sunt plecaţi câte 4, 5 frati, poate că nu se va
mai întoarce nici unul - la noi totuşi mai rămân" 28 •
Deşi bolnav, Cassian Munteanu nu a fost inactiv pe patul de spital,
desfăşurând o susţinută activitate propagandistică în sprijinul cauzei naţionale
româneşti. În rândurile camarazilor săi, el răspândea presa românească din
Transilvania şi Banat, mai cu seamă ziarul Românul din Arad la care era abonat.
Tânărul scriitor patriot organiza, totodată, întâlniri cu soldaţii români în care îşi
exprima ura faţă de asupritorii neamului său în dorinţa sa fierbinte de a se
înfăptui idealul reîntregirii naţionale. Rememorând tristele evenimente,
Dumitru Brânzei, ţăran din Cidova Română, atunci înrolat în armata austro-
ungară scria peste ani următoarele: „Noaptea dormea într-o baracă cu noi, în
toată seara ţinea lecţii cu noi, ne vorbea mereu de asupritorii noştri( ... ), pe unii
îi îndemna să treacă munţii (... ), iar pe alţii îi învăţa ce să facă când mai ajung pe
front. Mă uitam prelung la dânsul şi mi se părea că văd înaintea mea un erou
care se zbate, se frânge, pentru un ideal, pentru libertatea poporului său." În
26
27
Ibidem, p. 177.
's Ibidem, p. 178.
felul acesta Cassian R. Munteanu întemeiase, înfruntând multe riscuri, o

adevărată şcoală de educaţie naţională, a patriotismului fierbinte, fapt care i-a
atras o deosebită simpatie în rândurile soldaţilor: „Pentru sentimentele lui curat
româneşti - arăta în continuare D. Brânzei - începusem cu toţii a-l iubi ca pe
un bun amic al nostru". La aceste calităţi se adăugau trăsăturile morale alese:
bunătatea sufletească, sensibilitatea sa deosebită, altruismul desăvârşit. Acelaşi
contemporan afirma în continuare: „era un bun băiat de îngerească bunătate,
cu ochii blânzi, visători, cam întunecaţi şi cu faţa palidă" • 29
De pe frontul galiţian tânărul scriitor aflat sub arme a trimis o serie

Chipuri de razboi redacţiei ziarului Românul, care au fost tipărite în paginile
acestei publicaţii între 17 decembrie 1914 şi 14 februarie 1915. Autorul descria
în schiţele sale emoţionante, care au la bază fapte reale, profilurile unor simpli
luptători români. Astfel, în articolul intitulat Tragedia unui cioban Onut
Cassian prezintă cu nedisimulată ironie modelul ostaşului român chipeş „în
haine albe, curate, ca de altfel toţi cei de un neam cu el", aşa cum apare el în
revistele ungureşti şi nemţeşti. El nu a înţeles însă de ce se duce la război „pe
câmpul de pieire galiţian". Aceasta era drama sutelor de mii de români care
luptau în armata austro-ungară pentru o cauză străină lor. Onut, în schimb a
avut ocazia să omoare chiar un frate român basarabean din armata ţaristă, fapt
care l-a scos din minţi 30 • Autorul ridiculizează astfel propaganda mincinoasă
austro-ungară, care încerca să prezinte în mod eronat faptul că românii
transilvăneni şi bănăţeni au primit cu entuziasm participarea la război
împotriva Puterilor Antantei.
Un alt articol al lui Cassian R. Munteanu înfăţişează acţiunea
Regimentului 43 infanterie din Corpul VII Armată bănăţean care lupta în
Serbia. Autorul descrie atacul asupra fortăreţei Semedria sârbească. Într-un
moment de acalmie, el a plecat să aducă apa împreună cu doi camarazi: badea
Gheorghe, veteranul companiei şi caporalul Vidu din comuna Laposnic,
student la tehnică. „Deodată au apărut trei călăreţi care se apropiau în galop de
apă. Ne-au observat ei mai întâi desigur, căci începură să-şi agite chipiile în
aer." Între badea Gheorghe şi sârbi a început o conversaţie, deşi se încălca
regulamentul 31 • În articolul purtând titlul Celui dispărut caporalul Vidu, autorul
ne înfăţişează chipul celui care i-a dat primul ajutor când a fost rănit, devenind
foarte buni camarazi. Moartea prietenului l-a îndurerat profund pe tânărul
Cassian. Singura lui alinare în aceste momente tragice o constituia doar
29
D. Brânzei, Câteva ştiri în amintirea lui Cassian R. Munteanu, în Progresul. Oraviţa, XI, nr. 5,
din 3 februarie 1923.
3
° Cassian R. Munteanu, Bătălia de la Mărăşeşti (Proza, versuri şi articole), ediţie de Nicolae A.
Roşu şi Nicolae Ţirioiu, Timişoara, 1977, p. 35-37.
31
Ibidem, p. 38-40.
pătrunderea armatei române în Transilvania, care să aducă eliberarea acestei

provincii şi unirea ei cu patria mama. „Aş fi fericit de moartea ta, numai atunci
când acolo la Oradea Mare ( ... ) vor ajunge graniţele româneşti să răscolească
oraşele din adâncimea mormântului tău ca să te răzbune 32 • Un alt foileton
înfăţişa trecerea în nefiinţă a gornistului Copăcianu, care în loc să sune
încetarea focului, deoarece se dădea o luptă aeriană între un avion rusesc şi
două germane a anunţat prin goarnă înteţirea tragerii. „El nu a căzut până nu a
văzut prăbuşindu-se şi celălalt aeroplan nemţesc. Atunci faţa i sa luminat. Apoi
s-a întors într-un călcâi şi a căzut grămadă mort" 33 •
Aceste foiletoane descriau luptele crâncene la care au participat românii.
Ele reflectă sinceritatea autorului, căci şi alţi martori oculari au descris eveni-
mente similare. Octavian C. Tăslăuanu mobilizat ca locotenent în armata austro-
ungară descrie în jurnalul său apriga confruntare cu ruşii de la Mukolajow
dincolo de Nistru în 11 septembrie 1914 astfel: „Ajungem în sat sub coastă şi ne
oprim. La stânga noastră sunt bucovinenii de la Regimentul 41 Infanterie.
Înaintează şi ei voiniceşte, dar muşcă mulţi din iarbă. Răniţii se vaită şi se târăsc
pe brânci, care, cum poate spre ambulanţe. În sat şuieră gloanţele ... soldaţii se
pitulă prin case, ofiţerii îi mână înainte cu săbiile şi revolverele, plecăm şi noi,
trecem coasta peste nişte arături ( ... ) moartea ne şuieră tot mai aproape de
urechi( ... ). Companiile se amestecă. În jurul meu rămân vreo 20 de inşi" 34 •
Creaţiile lui C. R. Munteanu reflectă în acelaşi timp talentul deosebit de
scriitor al tânărului autor. Dincolo de aspectul literar al celor relatate de C. R.
Munteanu deducem camaraderia, spiritul de omenie de care erau animaţi
soldaţii români. Desprinse din cruda realitate a războiului mondial, foiletoanele
tânărului scriitor bănăţean au fost apreciate în mod elogios de critica literară.
Relevând importanţa lor majoră, cunoscutul romancier şi jurnalist, Camil
Petrescu scria în paginile gazetei Banatul românesc că amintitele realizări
literare înfăţişau „povestea tragică a celor siliţi să lupte pentru o patrie care nu
era a lor. Descrierile erau simple şi sugestive. O caldă dragoste se răsfrângea
peste suferinţa celor mulţi şi umiliţi. Un frate bun suferea pentru toţi. Articolele
lui au făcut o mare impresie. Mai târziu a apărut un volum sub titlul Atacu/" 35 •
Ele au prezentat cititorului situaţia reală de pe câmpul de luptă. Descrierile
făcute de Cassian R. Munteanu contrastau izbitor cu acţiunea propagandistică
32
Ibidem, p. 46-48.
"Ibidem, p. 48.
34
Octavian C. Tăslăuanu, Trei luni pe câmpul de război. Ziarul unui român, ofiţer în armata
austro-ungară care a luat parte cu soldaţii români din Ardeal, la luptele din Galiţia, ed. a III-a,
revizuită şi întregită, Bucureşti, 1916, p. 111-112.
35
C. Petrescu, Un scriitor bănăţean. Cassian R. Munteanu, în Banatul românesc, I, nr. 76, din 17
octombrie 1919; Idem, Publicistică, p. 150.
desfaşurată de autorităţile austro-ungare care încercau să ascundă realitatea

crudă a frontului lansând ideea că românii, cehii, polonezii, slovacii luptă cu
entuziasm pentru cauza monarhiei dualiste. Din aceste motive, ele nu au tolerat
atitudinea sinceră, patriotică a tânărului scriitor român şi au intervenit imediat
trăgând la răspundere redacţia ziarului care le-a publicat. Deşi se afla la
Caransebeş, în convalescenţă, Cassian Munteanu a fost arestat în ziua de 14 iunie
1915, degradat şi trimis în faţa Curţii Marţiale din Timişoara. Fiind convins că
„e candidat la moarte sigură", cum avea să scrie câţiva ani mai târziu, a doua zi a
evadat şi a pornit spre România liberă împreună cu tânărul său prieten, studentul
Corneliu Ţeicu. Drumul spre ţara mamă a fost lung şi nu lipsit de peripeţii. Cei
doi mergeau noaptea pe la margini de sat pentru a nu fi descoperiţi de autorităţile
poliţieneşti. La un moment dat, colegul lui a dispărut, dar Cassian nu a renunţat,
ci a mers mai departe. El l-a întâlnit pe ciobanul Achim Turdeanu de pe Muntele
Mare, care avusese şapte sute de oi „patru sute i le-a luat cu sila stăpânirea ( ... ),
iar pe cele trei sute vrea să le dea gratis şi de bună voie armatei române, să facă un
praznic mare când vor coborâ dorobanţii din Vârful Ţarcului la stana lui ( ... )".
Pe muntele Ţarcu, tânărul fugar spre libertate întâlneşte un alt cioban român
animat de un fierbinte patriotism, căci „avea tabloul familiei domnitoare române,
chipurile lui V. Lucaciu, N. Iorga şi al altor fruntaşi din ţară şi de la noi. Era un
cărturar iscusit, în curent cu politica românească; mi-a spus că e abonat la Foaia
Poporului şi Libertatea lui popa Moţa36 •
După nouă zile de pribegie înfruntând foamea şi frigul, Cassian
Munteanu se afla în siguranţa pe muntele Murariu în vârful căruia era graniţa
nedreaptă cu dubla monarhie. Ajuns la frontiera cu Regatul român, satisfacţia
tânărului scriitor patriot era imensă căci nota cu multă bucurie: „Nu mai sim-
ţeam nici o durere, eram în România şi eram salvat. Am privit cu ochii umezi
de lacrimi tremurând de bucurie, la soarele ce răsărea răspândindu-şi bogatele
raze de aur asupra binecuvântatelor plaiuri româneşti. Am îngenunchiat, roi-
am facut cruce, m-am aplecat şi am sărutat cu evlavie pământul fagăduinţei,
pământul sfânt" 37 • La 25 iunie 1915, seara, după unsprezece zile de la plecare m-
aro predat autorităţilor româneşti din Baia de Aramă, care m-au dezarmat.'' De
aici, Cassian Munteanu s-a îndreptat spre Craiova, apoi a ajuns la Bucureşti.
Imediat, el a expediat o telegramă colonelului Herbert, cel mai sever ofiţer
habsburgic din Regimentul 43 infanterie, în care îi declara cu vădită ironie:
„Iche moldegehosamst dass iche deserte erthabe (Vă raportez cu respect că am
dezertat: Cassian Munteanu)" 38 • În Bucureşti şi-a continuat rodnica colaborare
cu N. Iorga, devenind secretar al „Ligii Culturale".
36
C. R. Munteanu, Bătălia de la Mărăşeşti„., p. 66-74.
37
Ibidem, p. 75-76.
38
Cf. P. Nemaianu, op. cit., p. 16.
Partizanii intrării României în război de partea Antantei şi-au intensificat

acţiunile lor. Liderii acestora Nicolae Filipescu şi Take Ionescu au fost primiţi la
începutul lunii septembrie 1915 de regele Ferdinand. Suveranul le-a atras
atenţia că dacă România îşi va mobiliza armata şi va trece Carpaţii urma să fie
invadată de inamic. Cei doi lideri ai opoziţiei au ripostat reamintindu-i
suveranului vechiul proverb românesc: „boală lungă, moarte sigură", cu scopul
de a-i demonstra că menţinerea neutralităţii este funestă pentru ţară şi neam 39 •
La 18 septembrie/l octombrie 1915 s-a creat sub prezidenţia lui Nicolae
Filipescu „Federaţia unionistă", organizaţie patriotică cuprinzând întreaga
opoziţie antantofilă. Scopul acestei formaţiuni la care au aderat gruparea lui
Nicu Filipescu şi Alexandru Lahovari din Partidul Conservator, Partidul
Conservator Democrat condus de Take Ionescu, „Liga Culturală" era acela al
înfăptuirii „Unirii celei Mari". Noua organizaţie patriotică declara că va sprijini
guvernul numai dacă el va trece neîntârziat la înfăptuirea aspiraţiilor legitime
ale ţării. ,,În caz contrar vom lua cu răspundere puterea". Din comitetul
„federaţiei" făceau parte personalităţi politice, culturale, şi ştiinţifice
binecunoscute precum: Take Ionescu, Ionaş Grădişteanu, Barbu Ştefănescu
Delavrancea, Vasile Lucaciu, Constantin Olănescu, dr. Constantin Istrate,
Octavian Goga şi Simion C. Mamurescu40 • După încheierea şedinţei de
constituire, cei prezenţi s-au deplasat, in corpore, la locuinţele lui Nicolae
Filipescu şi Take Ionescu cântând celebrul imn „La arme!" 41 •
A doua zi după înfiinţarea „Federaţiei Unioniste" au expediat adeziuni
şi alţi intelectuali precum profesorii universitari Ioan Ursu, Ion Cantacuzino,
George Murnu, publiciştii ardeleni, bănăţeni şi bucovineni: Sebastian
Bornemisa, Constantin Bucşan, Onisifor Chibu, Ion Grămada, Dimitrie
Marmeliuc, Cassian R. Munteanu, Ghiţă Popp, George Rotica, dr. Emil
Glusanschi, Octavian C. Tăslăuanu ş.a.42. Scriitorii, ziariştii, oamenii de cultură
transilvăneni şi bănăţeni, membrii ai Federatiei Unioniste au lansat o declaraţie
în care îşi exprimau convingerea că ei au văzut „de la început în izbucnirea
actualei conflagraţii a continentului prilejul de dezrobire a neamului nostru".
Autorii documentului considerau că „în aceste zile istorice condiţiile de
existenţă ale întregului românism cer cucerirea prin arme a pământului
w Apud Ion Bulei, Arcul aşteptării 1914-1915-1916, Bucureşti, 1981, p. 247-248.

40
Viitorul, VIII, nr. 2732, din 19 septembrie 1915.
41
Tribuna, I, nr. 28, din 27 septembrie 1915, p. 489-490.
42
Epoca, XII, nr. 259, din 20 septembrie 1915; Ioana Ursu, Cluj-Napoca, 1987, p. 151. I. G. Duca
indică ziua de 16/29 septembrie 1915 ca dată de întemeiere a Federaţiei Unioniste. El a
minimalizat rolul ei, subliniind în memoriile sale: „Această înjghebare politică nu avea o mare
însemnătate" (I. G. Duca, Memorii, voi. II. Neutralitatea, partea a II-a, ediţie de Stelian Neagoe,
Timişoara, 1993, p. 45).
strămoşesc de sub sceptrul dinastiei de Habsburg". Semnatarii declaraţiei între

care se aflau: O. Ghibu, I. Grămadă, D. Marmeliuc, C. R. Munteanu, Ghiţă
Popp, G. Rotica, O. C. Tăslăuanu îşi ofereau cu multă generozitate „sufletul şi
braţele pentru biruinţa ideii moştenite din părinţi". Autorii materialului
atrăgeau atenţia guvernanţilor ca „vreme de un an de zile de când se scurge
sângele românesc sub steaguri duşmane, ne-au strigat durerea având deplina
încredere în îndemnul frăţesc al României şi în înţelepciunea bărbaţilor meniţi
să hotărască destinele noastre". Ei evidenţiau faptul că „în timpul din urmă însă
evenimentele au dat o dezlegare definitivă raporturilor diplomatice ale
regatului, fixând locul României alături de grupul de puteri Quadruplei
Înţelegeri". De aceea, în opinia semnatarilor declaraţiei se impune grabnica
intrare a Regatului român în război alături de puterile Antantei, căci
„menţinerea neutralităţii din partea României încercuită de duşmani, este egală
cu renunţarea la înfăptuirea idealului naţional". Totodată este necesară unirea
într-un singur mănunchi pe baza unui program unic al tuturor oamenilor
politici care împărtăşesc această credinţă; căci „ceasul dezrobirii noastre a
sunat". Declaraţia cerea cu hotărâre „cucerirea prin arme" a pământului
strămoşesc de sub sceptrul dinastiei de Habsburg. Semnatarii documentului îşi
ofereau pentru îndeplinirea acestui sfânt deziderat în mod dezinteresat braţul şi
sufletul lor. Ei subliniau că în vremea din urmă, România s-a apropiat tot mai
mult de grupul puterilor Quadruplei Înţelegeri. Scriitorii, ziariştii, oamenii de
cultură transilvăneni, bănăţenii şi bucovinenii se pronunţau în favoarea ieşirii
României din neutralitate în condiţiile „noului război al Puterilor Centrale
împotriva Regatului sârb şi faţă de mobilizarea Bulgariei în alianţa cu Austria".
Ei îşi motivau atitudinea prin faptul că ţara noastră se afla înconjurată de
duşmani, iar menţinerea neutralităţii era „egală cu renunţarea la înfăptuirea
idealului naţional". Autorii declaraţiei apreciau că este necesară realizarea
solidarităţii partidelor politice ca o condiţie esenţială a înfăptuirii dezideratului
întregirii României. Aceste forţe politice trebuie să se grupeze în „Federatia
Unionistă". Semnatarii documentului aşteptau cu încordare, dar şi cu speranţă
„clipa mobilizării armatei române, sub al cărui steag vom cădea sau vom vedea
izbânda cauzei noastre" 43 •
Ziarul Epoca din 25 septembrie I 5 octombrie 1915 a publicat în paginile
sale Manifestul Federaţiei Unioniste unde se reitera că „De o mie de ani
aşteptăm ceasul mântuirii'', iar acesta a sosit. Documentul evidenţia faptul că
românii din dubla monarhie îşi varsă sângele pentru o cauză care nu este a lor.
43
Epoca, XXII, nr.259, din 20 septembrie 1915, Lui Dimitrie Marmeluc. 20 octombrie 1936,
Cernăuţi, 1936, p. 41-42; Constantin Căzămişteanu (coord), Documente ale Unirii 1600-1918,
Bucureşti, 1984, p. 333-335, doc. 223; vezi şi C. I. Stan, Activitatea lui Dimitrie Marmeluc pentru
realizarea desăvârşirii unităţii naţionale, în Glasul Bucovinei, VII nr. 3 (27), 2000, p. 46-47.
Eliberarea lor este imperios necesară „acum ori niciodată". Autorii manifestului
relevau că în aceste momente „conştiinţele noastre ne arată limpede drumul
peste Carpaţi alături de aliaţi care ţin în mâinile lor steagul dezrobirei celor
încătuşaţi. Ei făceau apel la opinia publică românească să fie susţinuţi în
demersul lor: unioniştii au nevoie de spijinul dumneavoastră al tuturor. Dati-1
pe deantregul. Faceţi să se simtă că spunem adevărul când zicem că aşa cere
voinţa ţării. Numai voinţa ţării are dreptul să hotărască".
Paralel cu activitatea politică, Cassian R. Munteanu a continuat munca
literară, definitivând notele orale referitoare la participarea sa în cadrul luptelor
de pe frontul galiţian. El a tipărit în noiembrie 1915 la Bucureşti, broşura
intitulată Atacul. lnsemnările de război ale unui soldat din armata austro-
ungară. Venitul net obţinut de pe urma editării şi difuzării lucrării a fost
destinat ajutorării refugiaţilor ardeleni, bănăţeni şi bucovineni din România
dovada elocventă a înaltului sprit de solidaritate umană de care era animat
tânărul literat bănăţean. Cu sprijinul lui Onisifor Ghibu, Cassian Munteanu a
fost primit în cercul ardelenilor care scotea revista politică şi culturală
Tribuna 44 • Amintindu-şi de aceste evenimente O. Ghibu scria peste ani despre
Cassian: „L-am văzut pentru întâia oară la Bucureşti, în toamna anului 1915 la o
întrunire a refugiaţilor ardeleni care se ţinea în localul Ligii Culturale din Calea
Victoriei. Un tinerel de vreo 21-22 de ani, de o modestie şi de-o cuviinţă puţin
obişnuite. Din faţa fecioralnică râdea sănătatea morală a satelor noastre şi
idealismul tineretului ardelean luptător pentru cauza naţională45 • La rândul său
cunoscutul romancier de mai târziu, Camil Petrescu îşi aminteşte în paginile
gazetei Banatul din Timişoara că „Pe cel dintâi scriitor bănăţean de azi l-am
cunoscut de mult, sunt ani de atunci, în Bucureşti. Un tânăr slăbuţ, oacheş,
palid, obosit. Venea de undeva de departe din Banat. Banatul era pe vremea
aceea o noţiune geografică <<ţinut locuit de români>>, care neprecis, dar cu
colorit sumbru şi cu privirea lui vagă, îndurerată, Cassian Munteanu simboliza
acest <<ţinut locuit de români>>. Aşa l-am înteles eu întâi. A colaborat pe la
diferite foi naţionaliste câtva timp şi pe urmă a dispărut 46 •
În paginile gazetei bucureştene Tribuna, Cassian Munteanu a publicat o
serie de articole unde descrie realităţile din Banat dar mai ales cele de pe front.
Într-unul din aceste articole, tipărit la mijlocul lunii aprilie 1916, tânărul scriitor
44
Reprodus şi de Neculai I. Staicu Buciumeni în Nicolae Filipescu. Marele român, Bucureşti,
2003, p. 181-182.
45
Gazeta la a cărei înfiinţare au contribuit alături de O. Ghibu, Ghiţă Popp şi Constantin Bucşan,
îşi propunea să acţioneze pentru înfăptuirea idealului naţional (vezi Octavian O. Ghibu, Tribuna
de la Bucureşti (1915-1916), cea de a treia Tribună, în Repere sibiene. Studii şi referate, voi. III,
Sibiu, 1980, p. 283 şi urm.).
46
O. Ghibu, Amintiri despre Cassian Munteanu, în Almanahul presei române, Cluj, 1926, p. 139.
dezvăluie hotărârea soldaţilor din regimentul unde fusese înrolat „să murim cu
toţii încă numai şi pentru izbânda cauzei noastre sfinte". Autorul exprimă
durerea pentru sutele de mii de fraţi care „fură lasaţi să moară, o moarte
nedemnă, jertfiţi pe altarul intereselor ungureşti" 47 • Această moarte nu au
meritat-o, că „ne doare atât de mult şi nu ştiu dacă ne vom putea consola
vreodată". Cassian Munteanu nu-şi pierdea, totuşi, speranţa realizării întregirii
naţionale, declarând plin de optimism în numele refugiaţilor ardeleni şi
bănăţeni: „Credem şi azi în înfăptuirea României Mari" 48 • Într-un alt articol,
publicat în paginile aceleiaşi gazete, la începutul lunii aprilie 1916, el îşi
reafirma dorinţa de a vedea înfăptuit statul român unitar. După opinia lui
singura soluţie o reprezenta intrarea grabnică a României în război de partea
puterilor Antantei. Patriotul bănăţean se pronunţa cu tărie în favoarea ruperii
oricăror legături, inclusiv economică cu Puterile Centrale. El condamna
contrabanda cu vite în favoare forţelor Triplei Alianţe „de la Dorohoi, de-a
lungul Carpaţilor până la Vârciorava, pe unde au fost trecute peste graniţă,
ilegal 120.000 de capete de animale" 49 •
C. R. Munteanu a urmărit în paginile Tribunei de la Bucureşti să creeze
o stare de spirit favorabilă intrării Regatului român în război de partea
Antantei. El readucea în actualitate o serie de personalităţi pe nedrept uitate.
Astfel la mijlocul lunii iunie 1916, el tipărea un articol în coloanele aceleaşi
gazete dedicat centenarului naşterii lui C. A. Rosetti. Autorul care semna
materialul cu pseudonimul Un român nu era de acord cu modul în care s-a
sărbătorit jubileul de 100 de ani de la naşterea cunoscutului revoluţionar şi om
politic paşoptist. C. R. Munteanu considera că acest eveniment trebuia să fie
pentru clasa politică din România „un fel de examen de conştiinţă" 50 • Era deci
un nou şi nimerit mijloc în opinia scriitorului patriot de a reafirma dorinţa de
libertate şi unitate a tuturor românilor.
Tot în capitală tânărul poet bănăţean a colaborat la ziarul „România
Mare", tribună a luptei pentru reîntregirea ţării. El a întreţinut, de asemenea,
strânse relaţii cu fraţii bănăţeni aflaţi prizonieri în Imperiul rus. Unul dintre ei,
Petru Nemoianu relata peste ani că primea de la Cassian ziare şi reviste apărute
în România liberă. Aceste publicaţii erau răspândite printre soldaţii români
dornici să le citească. El recunoştea că „după doi ani de zile acum citesc pentru
prima dată scrisoare românească". Acest fapt fără precedent le-a adus tinerilor
ostaşi români o imensă bucurie întrucât condiţiile de lagăr, potrivit unei scrisori
adresată lui C. R. Munteanu erau destul de grele. Autorul mesajului reliefa
47
C. Petrescu, Un scriitor bănăţean. Cassian R. Munteanu, în loc. cit.
4
C. R. Munteanu, Un vis ucis, în Tribuna, II, nr. 1516, din 10 aprilie 1916, p. 260-261.
'
49
Cronicar (C. R. Munteanu), Ideal şi contrabandă, în Ibidem, nr. 14, din 3 aprilie 1916, p. 250-251.
50
Un român (C. R. Munteanu), Centenarul lui C. A. Rosetti, în Ibidem, nr. 24-25, din 19 iunie
1916, p. 334.
necesitatea grăbirii intrăriiRomâniei în acţiune, căci după opinia sa „problema

românească e destul de coaptă pentru a se rezolva odată" 51 . Acelaşi martor
ocular sublinia că timp de doi ani de zile România nu a întreprins nimic pentru
fraţii români prizonieri în Rusia! „O singură dată am încercat să cer cu titlul de
împrumut un număr din <<Universul>>, dar am fost refuzat categoric. Noi
trebuia să ne mulţumim cu fragmente prost şi tendenţios traduse şi publicat în
monitorul unguresc al lagărului (.„). Abia pe la începutul lui 1916 - consemna
P. Nemoianu am simţit că Liga Culturală a reuşit să organizeze un serviciu de
asistenţă sufletească a prizonierilor români din Rusia şi de care ne-am
împărtăşit şi noi prin intermediul regretatului meu camarad de regiment
Cassian Munteanu" 52 •
La mijlocul lunii august 1916, după doi ani de neutralitate a sosit clipa
mult aşteptată a intrării României în război de partea Antantei după ce Ion I. C.
Brătianu a semnat cu Franta, Anglia, Rusia şi Italia tratatul politic şi convenţia
militară. În seara zilei de 14/27 august 1916, ministrul Regatului român la Viena
Edgard Mavrocordat a prezentat declaraţia de război. Regele Ferdinand a
decretat acum mobilizarea generală a armatei. Deşi bolnav şi fără a fi obligat
Cassian Munteanu s-a înrolat ca voluntar fiind repartizat ca secretar al comisiei
de recrutat a voluntarilor din Marele Cartier General Român. În această calitate
el a înscris în unităţile militare române peste 20000 de fraţi transilvăneni,
bănăţeni şi bucovineni 53 •
În noaptea de 14/27-15/28 august 1916, armata română a pătruns pe
pământul Transilvaniei reuşind să elibereze întinse teritorii cu oraşe importante
precum Topliţa, Deda, Braşov, Făgăraş. După succesul primelor săptămâni a
urmat retragerea în faţa unui inamic, superior, numeric şi în armament. Deşi au
luptat cu îndârjire, ostaşii noştri au fost nevoiţi să cedeze Oltenia, Muntenia şi
Dobrogea. Aliaţii nu au acordat sprijinul necesar; iar comandanţii români au
comis o serie de greşeli. A urmat calvarul retragerii în Moldova, zona rămasă
neocupată a guvernului, parlamentului, armatei, celorlalte instituţii publice, a
zecilor de mii de civili. Şi Cassian Munteanu s-a deplasat în colţul de ţară liber.
El era însă trist şi abătut, căci îşi pusese mari nădejdi în forţele militare române.
Cărturarul transilvănean Onisifor Ghibu care l-a întâlnit în aceste momente de
restrişte spunea următoarele: „Cassian era trist şi pesimist. << Ţara >> în care
îşi pusese el toată speranţa fusese înfrântă". Dezamăgirea profundă provocată
51
România Mare, Bucureşti I, nr. 30, din 7 august 1916.
·' P. Nemoianu, Prizonier la ruşi. Rob la ungari, Bucureşti, 1933, p. 135-136.
2
sl Idem, Cassian R. Munteanu„„ p. 17-20. După alte surse au pătruns în armata română circa 30
OOO de voluntari, vezi C. I. Stan, Pentru o cauză dreaptă. Intrarea României în război de partea
Antantei şi atitudinea românilor aflaţi în străinătate, în voi. Avram Iancu 1824-1872, Deva,
1997, p. 172.
de noua stare de lucruri alături de dorinţa fierbinte de a contribui efectiv la

înfrângerea Puterilor Centrale l-au determinat să se gândească l-a deplasarea pe
unul din fronturile de luptă ale Antantei. Comentând această temerară intenţie,
O. Ghibu scria în continuare: „Adeseori îmi vorbea că ar vrea să treacă cumva
pe vre un front al aliaţilor să lupte acolo şi să moară pentru a nu mai apuca
grozava zi de mâine în care Ardealul va fi încătuşat pe vecie" 54 •
Cassian R. Munteanu nu era sigurul care dorea să plece şi să lupte pe unul
din fronturile din Apusul Europei. Octavian Goga şi Onisifor Glibu nutreau
acelaşi lucru. Ghibu a călătorit în decembrie 1916 la Chişinău unde s-a întâlnit cu
Pantelimon Halippa căruia i-a dezvăluit intenţia sa. Patriotul basarabean l-a
sfătuit să renunţe la acest plan temerar şi să rămână în Basarabia. O. Ghibu a
contramandat voiajul şi s-a deplasat la bunul său prieten, boierul basarabean
Vasile Stroescu, căruia i-a precizat că este posibilă „o acţiune naţională de
proporţii largi". Marele mecenate i-a replicat ironic: „voi nu ştiţi ce este autocraţia
rusească. Şi să vă ferească Dumnezeu să faceţi vreodată cunoştinţă cu ea" 55 .
Exodul zecilor de mii de refugiaţi civili şi militari în Moldova au creat
aici o situaţie foarte grea, ducând la o suprapopulare a regiunii. Alimentele,
medicamentele, combustibilul erau în cantităţi insuficiente, iar condiţiile
sanitare lăsau mult de dorit. De aceea bântuiau epidemiile de variolă,
meningita, febra recurentă, dar mai ales tifos exantematic, care au secerat mii de
vieţi omeneşti. C. R. Munteanu a scăpat, din câte ştim n-a fost contaminat de
niciuna din aceste maladii.
Cu toate greutăţile întâmpinate, armata română s-a refăcut, iar în iunie
1917, 460.000 de militari, cu un moral ridicat, bine înarmaţi şi echipaţi erau
gata de luptă. Aflat în Iaşi, C. R. Munteanu dezvăluia starea de spirit a ostaşilor
români în cuvinte simple, dar expresive: „În mai erau gata nouă divizii refăcute,
prevăzute cu numeroasă artilerie grea şi trupele admirabil instruite şi echipate,
conduse de ofiţeri bătrâni experimentaţi şi tineri de şcoală franceză. Moralul
tuturor înălţător, toţi având gândul suferinţelor îndurate, dorul dezrobirii
patriei invadate". Acestor trupe li s-au alăturat cele două batalioane de voluntari
ardeleni şi bucovineni din Rusia la Iaşi în vara lui 1917, care continuă Cassian
„deşi nu constituiau imediat o rezervă considerabilă însemnau biruinţa ideii
noastre de unitate natională cu teritoriile revendicate" 56 •
Profitând de înfrângerile suferite de trupele ruse pe frontul galiţian,
armatele a III-a şi a VII-a austro-ungare au trecut în iunie 1917 la ofensivă pri-
mind ordin să atace Moldova, prin nord, iar grupul de armate sub comanda
54
O. Ghibu, Amintiri despre C. R. Munteanu, în loc. cit„ p. 139.
ss C. I. Stan, Minunata tăcere a unui boier basarabean Vasile Stroescu 1845-1926, Bucureşti,
1999, p. 61-62.
56
C. R. Munteanu, Bătălia de la Mărăşeşti„„ p. 78.
mareşalului Mackensen să facă acest lucru prin sud, spre a prinde ca într-un
cleşte teritoriul românesc liber. Nemţii au început atacul în zona Mărăşe.şti
printr-o scurtă pregătire de artilerie şi de aruncătoare de mine, patru divizii
germane au pornit lupta încercând să rupă frontul între Armata a IV-a rusă şi
Armata I română. Martor al evenimentelor Cassian R. Munteanu scrie în
amintirile sale următoarele: „Deja cu o zi mai înainte auzisem că Armata a IV-a
rusă, care trebuia să ocupe Măgura Odobeştilor (nord-vest de Focşani), cu greu
s-a urnit din loc, înaintând puţin şi numai pe locurile evacuate de inamic în
urma izbiturii dată de Armata a II-a. Apoi veniseră şi oarecari veşti nelinişti
toare din Galiţia, iar în ziua de 12 s-a confirmat că armatele ruse părăsesc
aproape fără luptă întreaga Bucovină, descoperind astfel Moldova dinspre
miază-noapte" 57 •
Neîntâlnind decât o rezistenţă neînsemnată „germanii încă din prima zi
şi-au putut atinge toate obiectivele trecând peste toate liniile ruse şi ocupând
Pădurea Neagră, până lângă comuna Străjescu şi Bizigheşti." Inamicul a luat aici
peste 2000 de prizonieri ruşi, 118 tunuri şi tot materialul ce se afla pe poziţie:
„Grupuri de soldaţi ruşi işi fluturau batistele şi cămăşile ca sa fie văzuţi şi luaţi
prizonieri. Ceilalţi au luat arma la umăr şi au plecat deschizând drumul
inamicului( ... ) Şi era aici un corp (al VII lea) de armată rus."
Profitând de slăbiciunile şi dezordinea din fosta armată ţaristă, nemţii
au acţionat mai ales în zonele unde se aflau în dispozitiv trupele ruseşti. De
aceea, unităţile romane trebuiau să intervină rapid. Sesizând acest lucru,
Cassian Munteanu scrie în continuare: „Acum atacurile se plasează mereu spre
dreapta şi pe măsură ce ruşii părăsesc poziţiile îi înlocuiesc trupele române
restabilind situaţia 58 •
Atitudinea laşă a unităţilor ruse este consemnată şi de o serie de generali
şi ofiţeri români. Generalul de divizie Ion Rascu, de pildă, descrie în amintirile
sale acţiunea forţelor germane la 24 iulie 1917: „Atacul de la sud de Mărăşeşti a
surprins armata a IV-a rusă tocmai când făcea preparativele de plecare. Divizia
rusă care ţinea această porţiune de front a fost sfărmată şi nevoită să se retragă
până la capul de pod de la Cosmeşti". Interventia unităţilor române a fost
promptă. Generalul Rascu scrie mai departe: „A doua zi, 25 iulie, a intevenit
divizia noastră a V-a şi apoi a IX-a, susţinute de 24 baterii grele, aşezate pe
malul înalt al Siretului" 59 • La rândul său colonelul Alexandru I. Lupaşcu-Stejar,
pe atunci locotenent colonel şi comandant al Regimentului 3 artilerie prezintă
7
' Ibidem, p. 79.
58
Ibidem, p. 81-82.
59
Dumitru Huţanu, O cronică a marilor bătălii din vara anului 1917 în însemnările de război ale
generalului Ion Roşu, în voi. 1917 pe frontul de est, Coord. Valeriu FI. Dobrinescu, Horia
Dumitrescu, Focşani, 1997, p. 146.
în amintirile sale poziţia unităţilor ruse din zona Moviliţa Diocheti: „În faţa
atacului, infanteria rusă părăseşte frontul şi fuge brusc înapoi în dezordine dând
peste Regimentul 10 vânători care este silit să intre imediat în acţiune şi astfel
lupta începe acum între infanteria inamică şi infanteria noastră" 60 •
În contrast, români au luptat exemplar. Acelaşi Cassian R. Munteanu
scrie în cartea sa de rememorări următoarele: „Cu furia răzbunării s-au aruncat
soldaţii noştri asupra inamicului, dându-l peste cap şi urmărindu-l până la
lăsarea serii mai bine de trei kilometri. Timp de două ore au decurs cele mai
crâncene lupte, aproape numai cu grenade de mână, cu cuţitul şi baioneta"6 1•
Tânărul scriitor bănăţean înfăţişează, totodată, drama numeroşilor refugiaţi
aflaţi în zona frontului precizând în amintirile sale: „Am întâlnit un moşneag
veteran, refugiat din Mărăşeşti, care puţin mai spre nord se aşezase cu căruţa
plină de boccele în marginea drumului privind calm bombardarea casei lui şi
evident împiedicând circulaţia" • 62
În primele zile ale lunii august, atacurile unităţilor germane continuă

disperate, toate se sfarmă însă de rezistenţa şi contra-atacurile trupelor române,
care potrivit aceluiaşi martor ocular „şi-au afirmat aici mai ales superioritatea la
baionetă, faţă de elita batalioanelor speciale de asalt germane". Cassian ne
prezintă, de asemenea, cu talent şi măiestrie ultimele sforţări ale inamicului în
zona localităţii Diocheţi: „Aici s-au petrecut cele mai înălţătoare scene de
eroism; fiind cald, unităţi de-ale noastre atacau în cămaşă, cu capul descoperit şi
cu mânecile sumese ca la seceriş" 63 • Cassian R. Munteanu a scris pe când se afla
la Tecuci în rândurile Armatei I române poezia Mărăşeşti prima creaţie literară
dedicată acestei crâncene bătălii. Concepută în metru popular, ea exprimă
bucuria prilejuită de renaşterea armatei române astfel: „Din cătun, din sat în sat
I Oaste meu î-n viat/( ... ) I În loc de scut de viţel, I Aveau căştile de oţel I În loc
de săgeţi în pungi I Puşti cu baionete lungi". Autorul înfaţisează mai departe cu
măiestrie tumutul luptelor în felul următor: „Şi puhoiul de păgâni I Zile două
săptămâni I Se tot izbi de români I Lupta grozavă s-a-ncins I De văzduhul s-a
aprins". Eroismul soldaţilor români în această teribilă confruntare este descris
astfel de tânărul poet: „Şi-n cronica neamului I Până-n veacul veacului I Cu
mândrie să citeşti I Acest nume Mărăşeşti" 64 • Comentând această frumoasă
6
° Colonel Alexandru Lupaşcu Ştefan, Din războiul României în lumina adevărului, Bucureşti,
1921, p.312; Şi unii generali ruşi au recunoscut acest lucru (vezi General Nicolas de Monkevity,
La deconposition de /'Arme ruse. Memoires d'un general russe, Paris, 1919, p. 87).
61
C.R. Munteanu, Bătălia de la Mărăşeşti .. „ p. 81.
62
Ibidem, p.83; vezi şi C. I. Stan, Cassian R. Munteanu pe frontul din Moldova în vara anului
1917, în RI.M„ nr. 4 (44), 1997, p. 28.
' Cf. C. Căzămişteanu, Dorina Rusu (editori), Pe aici nu se trece! Mărturii, amintiri, antologie,
6

64
C. R. Munteanu, Bătălia de la Mărăşeşti .. „ p. 115-117.
creaţie poetică, criticul literar Petre Călin preciza că ea „transcrie sentimente de

autentică vibraţie. Vitejia ostaşilor noştri este proiectată pe un fundal istoric
care conferă fior liric şi adâncime" 65 • Poezia „Mărăşeşti" se inscrie astfel printre
cele mai valoroase creaţii ale lui C. R. Munteanu.
Multe relatări ale eroicelor confruntări din vara anului 1917 le găsim în
paginile ziarului Banatul, apărut mai întâi la Bucureşti, apoi în Timişoara. Aici
C. R. Munteanu care era redactor, a prezentat câteva chipuri de eroi anonimi ai
grandioasei bătălii de la Mărăşeşti. Deosebit de emoţionantă este o creaţie care
dezvăluie fapta de arme a lui Ion al Oanei. Autorul înfaţisează cu sinceritate şi
talent momentul morţii acestui erou anonim căzut la datorie pentru libertatea
patriei: „Un obuz s-a spart lângă el i-a curmat glasul. Ion s-a prăvălit cu faţa în
jos parcă voia să sărute pământul ţării pentru care îşi jertfise viaţa. Mâna
dreapta a întins-o spre munţi, parcă voia să strângă dincolo de graniţă meşteşu
gită o mână bărbătească nevăzută" 66 •
Aceste pagini redactate cu vervă şi talent de un martor ocular al
evenimentelor au pe lângă o valoare documentară deosebită şi o importanţă
literară aparte, fiind scrise cu multă măiestrie. Autorul a surprins dramatismul
situaţiilor în care se aflau ostaşii ţărani români, hotărâţi să nu cedeze nici măcar
o palmă de pământ. Ei erau strâns legaţi de glia strămoşească unde înaintaşii lor
au apărat-o în decursul veacurilor. Omul simplu îşi dovedise, ca în atâtea alte
rânduri vitejia, curajul şi spiritul de sacrificiu. Aşa se face că „ziua de 15 august
1917 aniversarea împlinirii unui an de la intrarea României în război i-a aflat pe
austro-germani zdrobiţi sângeros de vitejia ţăranului român, care jertfindu-se
pentru patria sa şi pentru dezrobirea fraţilor săi subjugaţi suferind martiriu ( ... )
a dovedit lumii încă odată că are loc de cinste în istoria popoarelor şi este
vrednic de un viitor mai mare şi mai bun" 67 •
Bătălia de la Mărăşeşti din vara anului 1917 a rămas în amintirea lui
Cassian R Munteanu ca un moment memorabil în lupta pentru apărarea fiinţei
naţionale. Evidenţiind importanţa covârşitoare a amintitei confruntări,
patriotul bănăţean scria: „Prin prăbuşirea dezastruoasă a planului austro-
german care ţintea la desfiinţarea completă a României şi prin rezistenţa
victorioasă a soldatului român al căru-i suflet s-a dovedit mai puternic decât
maşinismul nemţesc, această luptă de apărare a Moldovei rămâne cea mai
glorioasă în istoria neamului nostru" 68 • C. R. Munteanu a prezentat deci cu o
6
Petre Călin, Insemnări despre scriitorul Cassian R. Munteanu, în Studii de limbă, literarură şi
;
folclor, Reşiţa, 1976, p. 28.

66
C. R. Munteanu, Celui uitat Ion al Oanei, în Banatul, F, nr. 16, din 16 mai 1919.
67
Idem, Bătălia de la Mărăşeşti„., p. 85.
68
Arhivele Naţionale istorice centrale (în continuare se va cita A.N.I.C.), fond Preşedinţia consi-
liului de Miniştri Miscelanee, dosar 1/1917, f. 1; C. I. Stan, lntreruperea operaţiunilor militare pe
frontul românesc. Armistiţiul cu Puterile Centrale, în Apulum, XXVI, 1989, p. 571-584.
obiectivitate şi talent luptele din Moldova în vara anului 1917. Relevând

măiestria autorului, Camil Petrescu scria în octombrie 1919 în paginile ziarului
Banatul că „A venit războiul şi Cassian Munteanu cu sufletul în tranşee ne-a dat
Mărăşeştii, clara povestire a giganticei bătălii" 69 •
Marile victorii de la Mărăşti, Mărăşeşti şi Oituz nu au putut fi
valorificate pe deplin ca urmare a loviturii de stat bolşevice din Rusia la 25
octombrie I 7 noiembrie 1917. Armata rusă a încheiat armistiţiul cu Puterile
Centrale la Brest-Litovsk, România fiind astfel izolată aproape complet. Fără
sprijinul material al Aliaţilor, care dădeau numai îndemnuri la luptă deşi
situaţia forţelor române era cât se poate de critică, ţara noastră a fost obligată să
semneze cu Tripla Alianţă la Focşani în data de 26 noiembrie I 9 decembrie
1917. Documentul avea un caracter pur militar şi nu prezenta nici o implicaţie
politică. El prevedea întreruperea operaţiunilor militare, interzicea deplasarea
de trupe pe alte fronturi. Suspendarea lui trebuia anunţată cu cel puţin 72 de
ore de una dintre părţi7°.
Sub presiunea Germaniei şi Austro-Ungariei, România a fost nevoită să
înceapă tratativele de pace cu Puterile Centrale. La 29 ianuarie/IO februarie
1918, guvernul condus de Ion. I. C. Brătianu şi-a prezentat demisia lăsând locul
unui cabinet având în frunte pe generalul Alexandru Averescu. Noul guvern a
semnat la Buftea, după mai multe runde de negocieri prin împuternicitul său
Constantin Argetoianu tratatul preliminar de pace cu Tripla Alianţă.
Documentul avea prevederi grele pentru Romania:
1) cedarea Dobrogei, ţării noastre asigurându-i-se o cale de ieşire la
mare;
2) acceptarea rectificărilor de frontieră pe crestele Carpaţilor;
3) demobilizarea a opt divizii;
4) licenţierea misiunilor militare străine care primeau dreptul de liberă
trecere prin Rusia;
5) cedarea tuturor teritoriilor pe care România le mai deţinea din
Austro-V ngaria;
6) concesii economice referitoare la grâne şi petroF 1•
La 24 aprilie/7 mai 1918 România a fost nevoită să semneze pacea de la
Buftea, Bucureşti, care conţinea prevederi foarte restrictive şi împovărătoare
pentru România.
69
C. Petrescu, Un scriitor bănăţean Cassian R. Munteanu, în loc. cit.
70
Glenn E. Torrey, Roumania leaves the war: the decision to siqhan arrnistice, decernber 1917, în
East European Quarterly, an XXIII, nr.3/1984, p.283-293.
A.N.I.C„ fond Casa Regală, dosar 10/1918, f.l.
71
În aceste condiţii, situaţia voluntarilor români era extrem de dificilă.

Mulţi dintre ei fuseseră condamnaţi la moarte în contumacie pentru dezertare
de către autorităţile maghiare. Cassian Munteanu trece în Basarabia. La Tighina
el a scos gazeta Nistrul72 • În teritoriul cuprins între Prut şi Nistru după
Revoluţia din februarie s-a produs o adevărată renaştere naţională. Au fost
organizate congrese ale studenţilor, învăţătorilor, ţăranilor, soldaţilor. S-a creat
Republica Democratică Moldovenească care şi-a proclamat mai întâi
autonomia apoi independenţa. Procesul de înfăptuire a Unirii cu Ţara era plin
de avânt sub conducerea Sfatului Ţării, organ reprezentativ al românilor
basarabeni. Cassian Munteanu s-a integrat în acest proces firesc.
La 18 martie 1918, el a publicat un articol intitulat semnicativ Să tăcem?
În paginile ziarului România Nouă care apărea la Chişinău, unde era redactor.
Autorul articolului îşi exprima profunda tristeţe că „România este îngenun-
cheată". El era convins că această stare de lucruri este doar trecătoare. Cassian
Munteanu arată că şi în regat populaţia este nemultumită datorită regimului de
ocupaţie germană, însă optimismul nu a părăsit-o niciodată. „Nimeni nu caută
să se împace cu umilinţa ce s-a abătut asupra ţării. Toată lumea are credinţa
nestrămutată, că situaţia grea impusă de duşman, este numai trecătoare." Auto-
rul salută independenţa Republicii Democratice Moldoveneşti, care s-a ridicat
prin forţa împrejurărilor şi mai ales prin ajutorul fraţilor de peste Prut. Astfel,
„sufletul Basarabiei este sufletul României, inimile lor bat la fel: una nu poate
rămânea nepăsătoare la durerile celeilalte." Semnatarul articolului sublinia că
datorită situaţie internaţionale nefavorabile teritoriul românesc dintre Prut şi
Nistru reprezenta un loc de refugiu pentru „o mână de intelectuali pribegi din
toate ţările locuite de români. Aici am aflat liman de mântuire şi ogor în care să
semănăm toate credinţele şi nădejdile noastre în viitor". Cassian Munteanu
preciza în continuare că patru milioane de fraţi mai gem încă sub robia austro-
ungară: „Gurile lor sunt închise, mâinile le sunt încătuşate".
Autorul articolului reafirmă dorinţa românilor de pretutindeni de a
înfăptui dezideratul întregirii naţionale afirmând: Credem nestrămutat în
idealul de unire a tuturor românilor vom lupta şi vom învinge, sau vom pieri".
Momentele sunt dificile, dar glasul românilor apăsaţi trebuie auzit.
Transformările au loc la tot pasul, iar românii au datoria să participe la aceste
schimbări afirmându-şi cu tărie pasurile: „Căci, dacă tăcem noi, tocmai în
aceste vremuri de mari prefaceri înseamnă să amuţească patru milioane de fraţi
ai noştri, poate pentru totdeauna. Şi dacă tăcem noi, stâncile însângerate ale
Carpaţilor vor grăi şi morţii războiului nostru vor striga din morminte" 73 •
72
Onisifor Ghibu, Pe baricadele vieţii. ln Basarabia revoluţionară 1917-1918. Amintiri, ediţie de
Octavian O. Ghibu, Chişinău, 1992, p. 432.
n C. R. Munteanu, Să tăcem?, în România Nouă, Chişinău, II, nr. 9, din 18 martie 1918.
Articolul a fost citit şi apreciat încă în stadiul de manuscris de O. Ghibu.

Marele cărturar ardelean avea să consemneze punctul său de vedere în
memoriile publicate postum: „Eram multumit că tânărul meu redactor a reuşit
să redea în mod autentic un moment din zbuciumul teribil al nostru, adică al
acelora care, cu toată <<evidenţa>> indiscutabilă a situaţiei pierdute ne
încăpăţânam să credem că încă nu e totul pierdut, că lupta noastră se impune să
fie dusă la capăt cu orice mijloc împotriva tuturor" 74 •
După înfăptuirea Unirii Basarabiei cu România situaţia militară a
românilor se înrăutăţeşte. La 11 martie 1918 prin ordinul Marelui Cartier
General Român voluntarii transilvăneni, bănăţeni şi bucovineni au fost
demobilizaţi7 5 . Profund dezamăgiţi ei s-au răspândit prin Moldova fiind ascunşi
pentru a nu putea fi arestaţi de autorităţile Triplei Alianţe. Cassian R.
Munteanu înfiinţase la Tighina gazeta Nistru!. Contemporan al tumultoaselor
evenimente, Onisifor Ghibu scria: „Este interesant de amintit că în timp ce la
Chişinău apărea Ardealul, transformat în România Nouă, sub conducerea unor
ardeleni, iar la Tighina apărea gazeta Nistru a bănăţeanului C. R. Munteanu" 76 •
Aflat în Basarabia, tânărul jurnalist din Banat a întreprins o călătorie pe aceste
meleaguri. Autorul şi-a publicat un an mai târziu impresiile din voiajul său. El a
precizat că a pornit la drum în dimineaţa zilei de 19 iunie 1918 „cu un
automobil sanitar rămas cam invalid din război". Primul popas l-a făcut în
oraşul Orbei. Aici se desfăşura un curs de învăţatori la care participau 209
învăţători şi învăţătoare (188 români, 10 ruşi,5 ucrainieni, 4 bulgari, 2 poloni).
Cursurile erau susţinute de doisprezece lectori.
C. R. Munteanu a observat şi salutat în aceasta parte a Basarabiei
existenţa armatei române, care apăra ordinea şi liniştea internă. Prezenţa
forţelor militare din regat i-a prilejuit tânărului scriitor şi ziarist o mare
satisfacţie deoarece nota plin de mândrie: „Mă bucur mai departe când văz pe
străzi uniforma infanteriei noastre, căci în oraş este sediul Diviziei a IX-a de
infanterie, încununată de glorie la Mărăşeşti" • De la Orhei, C. R. Munteanu s-a
77
îndreptat spre Bălţi, unde a constatat, din nou, că se desfăşurau cursuri de

pregatire pentru învăţători la care participau 305 slujitori ai şcolii. Tânărul
scriitor a constatat ca în localitate apărea gazeta Glas moldovenesc, redactată de
învăţătorul Constantin Petrescu, răspândită de Divizia 1 Cavalerie, care îşi avea
74
O. Ghibu, Pe baricadele vieţii„„ p. 553.
75
Arhivele Naţionale Iaşi, fond Primăria oraşului Iaşi, dosar 168/1918, f.107; C. I. Stan, Octavia
Tăslăuanu şi corpul voluntari/or români din Rusia, în Augustia, Sf. Gheorghe, I/1996, p. 228.
76
O. Ghibu, Pe baricadele vieţii„„ p. 432.
77
C. R. Munteanu, Prin Basarabia românească. lnsemnări de călătorie, Lugoj, 1919, p. 8-9. Cursuri
cu învăţătorii basarabeni s-au desfaşurat încă din vara anului 1917 (A.N.I.C„ fond O. Ghibu,
dosar 381/1917, f. 3).
comandamentul în oraş. De aici, Cassian s-a deplasat la Soroca, după aceea a

trecut Nistrul ajungând la Bender (Tighiar), iar în final poposeşte la Chişinău 78 •
Această călătorie întreprinsă în condiţii grele i-a permis lui Cassian R.
Munteanu să cunoască „pe viu" realităţile concrete din Basarabia să-şi facă o
imagine obiectivă asupra vieţii populaţiei româneşti basarabene.
La sfârşitul lunii iulie 1918, Cassian era corespondent de presă în
Bender „la poarta de răsărit a românismului", alături de alţi colegi de breaslă,
după cum aflam dintr-o scrisoare expediată de aici tatălui său Paul Munteanu la
31 iulie 1918. Cassian era îngrijorat că de doi ani nu mai ştie nimic de familie.
Totuşi, el nu-şi pierdea speranţa în victoria finală crezând „neclintit în
dreptatea noastră apropiată" • 79
Această speranţă era îndreptăţită căci în vara anului 1918, aliaţii

occidentali au organizat o puternică ofensivă pe frontul din vest. Rând pe rând
au capitulat: Bulgaria, Turcia, Austro-Ungaria şi în final Germania. România a
reintrat în război de partea puterilor Antantei. Pe 1 noiembrie (stil nou) 1917,
Cassian a răspuns la a doua mobilizare aflându-se în Serviciul de Informaţii al
Marelui Cartier General Român. La 11 noiembrie, el a primit autorizaţia să
intre în localul Ligii Culturale din Bucureşti. Autorizaţia este datată Iasi 11
noiembrie 1918, iscălită de Ştefan Pop şi poartă ştampila Ministerului Cultelor
şi Instrucţiunii 80 •
În timp ce, Cassian se afla la Marele Cartier General în 1 decembrie
1918 prin grandioasa adunare de la Alba Iulia Transilvania, Banatul, Crişana,
Maramureşul se uneau „pentru vecie" cu patria mamă. La această adunare
plebiscitară a neamului românesc au luat parte consătenii lui din Vermeşul
natal: Adrian Aldan, Nicolae Lighezan, Ioan Seplecan şi Iosif Pelean, ultimul
având calitatea de delegat votând actul unirii în Casina militară 81 •
Locuitorii din Vermeş au primit cu mare bucurie hotărârile istorice de
la Alba Iulia. T. Alecusanu îşi amintea peste ani următoarele: „Vestea că s-a
votat la Alba Iulia <<Unirea cu Ţara>> a ajuns ca un fulger în toate satele
bănăţene, deci şi la Vermeş, provocând o bucurie şi o fericire fără margini. La
aflarea acestei superbe veşti s-au tras clopotele bisericilor iar în Vermeş
preoteasa Cornelia Aldan (mama lui Avram Aldan) a scos de sub grâul din
podul casei drapelul tricolor, dinainte pregătit şi ieşind cu el în uliţa mare a
strigat din toată inima Trăiască România Mare" 82 •
78
Ibidem, p. 19; C. I.Stan, Învăţământul din Basarabia (1917-1918), în S.A.I., LXVIII, 2003, p. 165.
79
80
C.R.Munteanu, Bătălia de la Mărăşeşti„., p. 154.
81
Ioan Munteanu, Vasile Mircea Zaherea, Mariana Sârbu,( editori), Banatul şi Marea Unire 1918,
Timişoara, 1992, p. 157.
82
Ibidem, p. 403, doc. XX.
Cassian R. Munteanu a participat la bucuria locuitorilor Vermeşului

inclusiv a părinţilor săi. La 12/25 decembrie 1918, el le scria celor din urmă un
mesaj în care era îngrijorat că nu mai ştia nimic despre cei de acasă de doi ani
de zile. Tânărul scriitor îi asigura că în acest timp „am căutat să-mi fac datoria
către neam cu tot entuziasmul şi cu toată hotărârea, aşa după cum mă ştiţi şi
scriind şi luptând."
Împlinirea idealului national îi provoacă lui Cassian Muntean o imensă
bucurie: „iar acum, când se realizează visul nostru, vedeţi şi d-voastră că tot ce
am făcut în trecutul meu, bine a fost şi eu îmi văz împlinit supremul scop care
l-am avut în viaţă: Unirea noastră a tuturor într-un singur stat" 83 .
Marele acte plebiscitare de la Chişinău, Cernăuţi şi Alba Iulia trebuiau
însă confirmate de Conferinţa de Pace de la Paris, care şi-a deschis lucrările la
începutul anului 1919. Acum Cassian se putea întoarce astfel nestingherit în
Banatul său iubit, contribuind astfel la consolidarea României Mari. Comentând
acest lucru, renumitul compozitor bănăţean Ion Vidu scria în paginile
publicaţiei Timişoara din Lugoj, la 1921 cu vădită emoţie şi tristeţe: „Se întoarce
în Banat fără paşaport. Relua condeiul pentru consolidarea acestei mari şi
frumoase Românii, dar mâna îi tremura de pe urma calvarului parcurs şi corpul
fizic numai putea sta la dispoziţia sufletului".
O principală preocupare a tânărului scriitor patriot a fost rezolvarea
problemei Banatului. Şefului delegaţiei României la forumul de pace de la Paris,
primul ministru al ţării noastre Ion I. C. Brătianu susţinea încorporarea tuturor
plaiurilor bănăţene la patria mamă. C. R. Munteanu a publicat o serie de arti-
cole în ziarul Banatul pe care l-a scos mai întâi în Bucureşti, conducându-l din
Sanatoriul Filaret, unde este internat, apoi gazeta este mutată la Lugoj. Într-unul
dintre aceste articole, tânărul ziarist precizează că „drepturile noastre asupra
Banatului sunt indiscutabile şi sacrosante." Ele se justificau, mai întâi prin
argumente etnice, căci majoritatea populaţiei o formează românii. De
asemenea, din punct de vedere geografic „Banatul se prezintă ca o unitate
clasică ce nu poate fi mutilată pe criterii de sentimentalism faţă de vecinii
noştri" 84 • Într-un alt articol, tipărit în paginile aceleiaşi publicaţii, Cassian
Munteanu se ridica împotriva organizării unui plebiscit în Banat, motivându-şi
atitudinea prin faptul că „Plebiscit sunt munţii noştri, miile de ostateci şi
deportaţi, satele jefuite" 85 • Desfăşurarea unei asemenea consultări electorale
Hl I. Stratan (editor), op. cit„ p. 189.

H• C. R. Munteanu, Banatul nostru, în Banatul, I nr. 2, din 31 ianuarie 1918; C. I. Stan. Acţiuni în
sprijinul recunoaşterii Unirii Banatului cu România la Conferinţa de Pace de la Paris (1919-
1920), în Ziridava, XVIII/1993, p. 335.
Hs C. R. Munteanu, Plebiscit, în Banatul, I, nr. 3, din 7 februarie 1919.
punea sub semnul întrebării însăşi legitimitatea actului de la Alba Iulia din 1
decembrie 1918.
C. R. Munteanu cunoştea bine situaţia din Banat. Împreună cu un ofiţer
din această regiune au informat autorităţile române. N. Iorga a aflat de la cei
doi, că „Sârbii se poartă ca nişte primitivi. Au dus sute de oameni în Albania la
şosele, au decimat populaţia unui sat" 86 •
Anii de suferinţă şi lipsuri, participarea la luptele de pe frontul galiţian,
i-au agravat starea sănătaţii. Gripa infecţioasă, contactată în decembrie 1918,
netratată la timp, şi în mod corespunzător i-au provocat un început de
tuberculoză în plămânul stâng. Pentru vindecare, medicii i-au recomandat şase
luni cură de sanatoriu. În Bucureşti însă sanatoriile renumite pretindeau pentru
tratament şi îngrijire suma de 50 de lei pe zi care depăşea posibilităţile
financiare ale tânărului scriitor. De aceea, el era hotărât să plece în Ardeal, fapt
transmis într-o scrisoare adresată lui Nicolae Iorga la 28 februarie 1919. În acest
mesaj, Cassian Munteanu îi cerea sprijin solicitând ajutor financiar Ligii
Culturale pentru a-şi salva viaţa. Scrisoarea dezvăluie o formidabilă dragoste de
viaţă, dorinţa fierbinte de a-şi sluji în continuare, poporul cu acelaşi
devotament: „Domnule profesor sunt tânăr şi aş dori să mai fiu de folos
neamului meu, pentru care mi-am sacrificat toate puterile fizice şi inteligenţa
luptând cu arma şi cu scrisul şi ar fi păcat, cred să mă sting acum când m-aş
putea bucura şi eu de idealul nostru aproape împlinit". Autorul mesajului arată,
în continuare, plin de realism că în faţa sa stau moartea şi viaţa „ajutat voi fi
salvat", iar în caz contrar „mă voi duce şi eu cu cei mulţi" 87 •
În urma intervenţiei făcută de I. Banciu către directorul Spitalului
Filaret la 4 octombrie 1919, Cassian este recomandat ca „un luptător al cărui
fizic a fost mai slab decât sufletul, a cărui energie s-a zdrobit în lupta pentru
idealul naţional" 88 şi internat în această instituţie medicală. Din păcate,
tratamentul la care a fost supus în capitală nu era eficient. De aceea i se
recomandă deplasarea în Italia. Cu sprijinul financiar al prietenilor şi părinţilor,
Cassian pleacă la Palermo în Sicilia. Unul din prietenii săi compozitorul Ioan
Vidu scria în paginile revistei „Timişoara", la 19 ianuarie 1921 următoarele:
„Din banii primiţi de la librării pentru scrierile sale şi le mai primii de la tatăl
său, pe o pereche de viţei el pleacă în Sicilia, după sfatul medicilor". Cu toate
acestea Cassian nu poate să învingă o boala care se agrava. Era totuşi mândru că
a fost de folos patriei deoarece afirma cu bucurie printr-o scrisoare expediată
din Palermo părinţilor: „mi-am facut toată datoria pentru neamul meu".
Jertfirea sănătaţii pe altarul luptei în vederea realizării întregirii României o
86
N. Iorga, Memorii, voi. II, Bucureşti, f.a, p. 140.
" B.A.R„ Secţia Mss„ Coresp. N. Iorga, voi. 278/1919, f. 64-65.
7
88
I.Stratan (editor), op. cit„ p. 189.
considera firească, necesară căci „acesta-i bunul cel mai mic ce-l putem da, căci
viaţa o datoram pt mărirea ţării mele" 89 •
De la Palermo, Cassian Munteanu se îndreaptă spre Roma, ajungând în
localitatea Fransotti pe lângă cetatea eternă. De aici el trimitea la 26 martie 1920
o scrisoare tatălui exprimându-şi dorinţa de a reveni în satul natal de care îl
legau amintirile frumoase ale copilariei şi de a continua să conceapă creaţiile
sale literare: „Dacă banul nostru se va menţine tot aşa de scăzut pe aici, probabil
că după Paşti mă voi reîntoarce în ţară şi după ce voi aranja unele treburi cu
cărţile mele, aş dori să vin să stau acasă peste vară să-mi îngrijesc de sănătate şi
să scriu" 90 • În Italia, Cassian a realizat comedia „Rai şi Iad'', care a fost jucată în
anul 1921 şi a început un roman cu caracter autobiografic fără însă a-l termina.
Aici s-a confruntat cu o serie de greutăţi de ordin financiar. Fratele său
Octavian Munteanu, colaborator la periodicul „Banatul românesc" venit de la
Cluj bolnav, îi scrie din Timişoara la 8 aprilie 1920 că a expediat deja la sfârşitul
lunii martie 1920 prin inginerul Lupaşcu care a plecat la Roma suma de 1675
lei, iar în data de 3 aprilie acelasi an a depus lui Constantin Nedelcu, secretarul
Ministrului Vasile Goldiş suma de 6000 lei „să ţi-i trimită cu prima ocazie.
Zicea că-i va putea expedia deodată cu bursele studenţilor din Italia" 91 •
Talentul de gazetar, conştiinciozitatea şi hărnicia de care a dat dovadă,
au făcut ca tânărul scriitor să fie solicitat pentru colaborări la diferite publicaţii
şi chiar funcţii de conducere. La 8 mai 1919, Ştefan Ionaşcu din Lugoj îi face
oferta de a deveni prim-redactor la ziarul „Drapelul'', care fusese vândut de
Valeriu Branişte unui comitet în frunte cu episcopul greco-catolic Traian
Frenţiu: „Din însărcinarea prea Sfinţitului îţi scriu ca să te întreb de poţi să fii
prim-redactor la această foaie. Dacă răspunsul D-tale este afirmativ, vei spune şi
care ar fi condiţiile D-tale. Răspunsul îl vei da episcopului" 92 •
Cassian R. Munteanu era destul de activ în viaţa politică a Banatului,
deşi boala incurabilă îi limita mult activitatea. În noiembrie 1919 împreună cu
amicul său preotul Avram Imbroane şi alţi câţiva prieteni, el a părăsit Partidul
National Român. Împreună cu alţi 13 colegi de partid nemulţumiţi de poziţiile
ocupate de ardeleni în cadrul Consiliului Dirigent, în special de rolul determi-
nant al grupului Iuliu Maniu - AL Vaida Voievod, Cassian a înfiintat o organi-
zaţie politică proprie intitulată Uniunea Natională. Cu acest prilej ei au adoptat
o declaraţie în 10 puncte prin care justificau ruperea grupării lor de partid93 •
89
Ibidem, p. 186; C. I. Stan, Cassian R. Munteanu - luptător pentru unitate naţională, în Banatica,
VII/1985, p. 351.
90
I. Stratan (editor), op. cit., p. 187-188.
91
Ibidem, p. 190.
92
Ibidem, p. 188.
93
Patria, I, Nr. 209, din 8 noiembrie 1919.
Această desprindere a fost determinată şi de faptul că unii lideri ai Partidului

Naţional Român, tratau cu Ion I. C. Brătianu. Al. Vaida şi C. Brediceanu au
participat chiar în calitate de reprezentanţi ai Transilvaniei şi Banatului la
Conferinţa de Pace de la Paris 94 • Ea s-a făcut în mod neinspirat, în preajma
alegerilor parlamentare. De aceea, noua grupare condusă de A. Imbroane s-a
aliat cu facţiunea condusă de Octavian C. Tăslăuanu, Ioan Suciu şi dr. Petru
Groza95 • Deşi unite, aceste două grupuri aveau o forţă destul de redusă. De
aceea A. Imbroane, Octavian C. Tăslăuanu, Cassian R. Munteanu au început
negocierile cu Liga Poporului, care dorea să-şi extindă influenţa şi dincolo de
munţi. Al. Averescu urmărea să determine Partidul Naţional Român să se
abţină de la primul scrutin electoral organizat pe baza votului universal. În
acelaşi timp, el urmărea să atragă unii lideri ai acestei formaţiuni politice.
Conducătorul Ligii Poporului vroia o fuziune cu partidul condus de Iuliu
Maniu. Acesta din urmă nu dorea însă fuziunea cu formaţiunea condusă de Al.
Averescu, deoarece s-ar fi pus problema şefiei noului partid. Maniu abia fusese
desemnat preşedinte al Partidului Naţional Roman şi nu era dispus să renunţe
la această funcţie. În aceste condiţii, Al. Averescu a trebuit să se mulţumească cu
aducerea în partidul său a unor grupări dizidente din Partidul Naţional.
Constantin Argetoianu, supranumit „eminenţa cenuşie" a formaţiunii
averescene, mărturiseşte, în memoriile sale publicate postum, că el a amânat
înscrierea grupului condus de A. Imbroane, precizând, cu binecunoscuta sa
ironie, următoarele: „La discuţiile mele cu Goga lua parte foarte des şi
Octavian Taslăuanu şi câteodată Avram Imbroane. Popa răspopit, fără
cultură, cu un dar de vorbă ce-l pusese în fruntea oratorilor populari, cu
Avram Imbroane m-am înţeles din două cuvinte. ( ... ) Singura lui dorinţă era
să scoată Banatul de sub oblăduirea Consilului Dirigent şi să-l afilieze cât mai
grabnic Vechiului Regat. Fugea de liberali şi ademenit de panasul lui Averescu
a vrut să se înscrie numaidecat în Ligă fără condiţii. În Banat, în 1919, nu avea
nici o situaţie politică, dar începură să răscolească satele prin cuvinte
înflăcărate şi făcuse impresie la Bucureşti într-o întrunire, prin talentul său.
De acord cu Goga am amânat înscrierea sa ca să vină toţi deodată şi să dea,
astfel, mai multă amploare gestului său" 96 •
După ce au fost aduşi la putere în martie 1920 prin răsturnarea
guvernului „Blocului Parlamentar" prezidat de Al. Vaida Voevod, liderii
averescani s-au preocupat şi de lărgirea bazei lor politice şi electorale prin
94
Ion Rusu Abrudeanu, România şi războiul mondial, Bucureşti, 1921, p. 294.
9
Mircea Muşat, Ion Ardeleanu, România după Marea Unire, voi. II/I 1918-1933, Bucureşti,
s
1986, p. 132.
96
Constantin Argetoianu, Pentru cei de mâine. Amintiri din vremea celor de ieri, voi. VI/6 (1919-
1922), ediţie de Stelian Neagoe, Bucureşti, 1996, p. 224.
crearea unor organizaţii proprii în noile provincii alipite la patria mamă în

istoricul an 1918. În zilele de 16-17 aprilie 1920. AL Averescu a convocat la
Bucureşti Congresul Ligii Poporului. Cu acest prilej a fost anunţată de către
conducerea „Ligii" fuziunea cu gruparea lui Octavian Goga, cu facţiunea al cărei
şef era Octavian C. Taslăuanu, cât şi o fractiune din Partidul Tărănesc
Basarabean având în frunte pe Sergiu Nita, ori gruparea lui Doru Popovici care
a părăsit Partidul Democrat al Unirii din Bucovina. Tot cu acest prilej s-a
hotărat schimbarea numelui ligii în Partidul Poporului 97 •
A. Imbroane, C. R. Munteanu şi ceilalţi au ales intrarea în formaţiunea
politică condusă de generalul AL Averescu nu întâmplător, deoarece
popularitatea şefului Partidului Poporului, dobândită mai ales în tranşeele
primului război mondial, era ridicată. Se dorea crearea unui concurent serios
Partidului National Liberal, o adevărată alternativă de guvernare. Din păcate,
formaţiunea politică condusă de generalul Averescu nu a devenit acest lucru.
După tratamentul făcut în Italia, Cassian Munteanu se întoarce acasă în
Banatul natal fiind internat în sanatoriul din Bocşa Montană. Aici şi-a
continuat meseria de ziarist deoarece a scos Gazeta Bocşei prilejuită de
candidatura sa în alegerile parlamentare din mai-iunie 1920 de listele Partidului
Poporului aflat la guvernare.
Programul său electoral a fost sintetizat într-un articol intitulat Către
cititori, tipărit chiar în primul număr al gazetei. Autorul chema în jurul său pe
acei oameni „de orice culoare politică însă de bună credinţă şi cu dragoste
pentru întărirea ţării şi progresul neamului nostru" 98 • Romantic şi idealist,
Cassian Munteanu dorea schimbarea mentalităţii clasei politice româneşti,
unde trebuia să domnească: cinstea, corectitudinea şi patriotismul. În paginile
aceleaşi publicaţii, tânărul scriitor şi om politic a publicat numeroase articole cu
toate că sănătatea sa era foarte precară. El a dat astfel dovadă de o abnegaţie şi
un devotament pentru cauza unităţii şi democraţiei româneşti practic ieşite din
comun. Într-unul din aceste articole, semnat cu pseudonimul Vermeşanu,
Cassian R. Munteanu aducea un fierbinte omagiu sutelor de mii de luptători
anonimi căzuţi pe câmpul de onoare pentru întregirea neamului. Autorul le
dedica acestor eroi neştiuţi un adevărat imn de slavă, plin de sinceritate şi
pioasă recunoştinţă: „Dormiţi în pace, voi toţi camarazii mei iubiţi, că v-au
înghiţit câmpiile Galiţiei, valurile Piavei, mlaştinile Macedoniei şi pustiurile
Siberiei, dormiţi în pace" 99 • Articolul omagia, de fapt şi pe unul din fraţii săi
Traian, pierit în îndepărtata Siberie.
97
Al. Averescu, Uzurparea de la 4 iunie 1927, Bucureşti,1923, p. 170.
Către cititori, în Gazeta Bocşei, I, nr. l, din 16 mai 1920.
9
•
Vermeşeanu (C. R. Munteanu), Mucenicii Marii Uniri, în Ibidem.

99
Tot în numărul din 16 mai 1920 al Gazetei Bocşei, Cassian Munteanu

aducea un prisos de mulţumire miilor de voluntari ardeleni, bănăţeni şi
bucovineni care „au lăsat părinţi, casă, avere şi tot ce au avut şi s-au dus să
lupte, să sufere, să sângereze şi să moară acolo unde se făurea idealul românesc,
minunea realizată de azi. Zic, când întâlneşti un voluntar de aceştia fă bine şi
ridică-ţi pălăria înaintea lui" 100 •
În alegerile parlamentare din mai-iunie 1920 organizate de cabinetul
Al. Averescu, Cassian Munteanu a candidat pe listele Partidului Poporului în
cercul electoral Bocşa în care era inclusă şi comuna sa natală Vermeş. El a fost
ales cu o mare majoritate de voturi, devansând pe ceilalţi patru candidaţi în
special pe Iosif Jumanca, dar mai ales pe dr. Valeriu Branişte. Acesta din urma
era la vremea aceea o personalitate a Banatului, membru marcant al Partidului
Naţional Român, şeful resortului învăţământ din Consiliul Dirigent. Tânărul
scriitor a fost susţinut în special de ţăranii şi intelectualii din Vermeş şi
Ramna 101 • Încântat de această alegere, el ruga părinţii scriindu-le din sanatoriul
Bocşei Montane la 7 iunie 1920 „să comunice oamenilor mulţumirea şi
recunoştiinţa mea pentru cinstea ce mi-au făcut alegându-mă deputat" 102 • El a
promis că se va implica în rezolvarea multor probleme cu care se confruntau
concetăţenii săi. În scrisoarea menţionată din 7 iunie 1920 el promitea că:
„a) voi interveni ca să fie lăsaţi cu vitele în Pârţugeoasca; b) voi stărui să se facă
o cale ferată pe valea Pogăniciului; c) după seceriş voi fi acasă ca să asist la
împărţirea pământurilor; d) voi interveni ca să se facă cât mai curând poştă şi
telefon în Vermeş" 103 •
Cea mai acută problemă era aceea a împroprietăririi. Prietenii îl sfatuiau
ca reforma agrară să fie de substanţă. La 15 iulie 1920 unul dintre aceştia
Alexandru Liuba îi scria lui Cassian Munteanu din Roma sugerându-i ca
împroprietărirea „să fie numai cât mai largă! Iobagul din Ţară, sărmanul o
aşteaptă ca pe Mântuitorul. Daţi-i cât mai mult! Nu vă fie frică de ciocoi. („.)
Lucrează cât poţi în sânul majorităţii şi forţaţi chiar şi mâna guvernului ca să se
dea cât mai mult" 104 • Se cerea deci o reformă agrară radicală în folosul ţăranilor.
Bucuria desemnării sale ca deputat prin scrutin popular a fost
întunecată de moartea fratelui său Octav, în iulie 1920. Cassian R. Munteanu
scria în data de 31 iulie 1920 din sanatoriul Bocşei preotului Vicenţie Pirtea din
Simesig, judeţul Timiş, informându-l: „Vă anunţ cu durere pierderea fratelui
mic Octav, în urma unei leziuni interne căpătată în şcoala de artilerie din
100
C. R. Munteanu, Voluntarii României Mari, în Ibidem.
101
Gazeta Bocşei, I, nr. 3, din 13 iunie 1920.
102
I. Stratan (editor), op. cit„ p. 189.
1
"' Ibidem, p. 194.
104
Ibidem, p. 195.
Timişoara. Este al doilea frate pe care îl pierdem după Traian, a cărui moarte s-a
confirmat în Siberia. Vă închipuiţi desperarea părinţilor bătrâni" 105 •
Deşi bolnav, tânărul scriitor şi parlamentar a participat la lucrările
Adunării Deputaţilor. Boala nemiloasă l-a răpus în ziua de 12 ianuarie 1921 în
spitalul judeţean din Lugoj. La înmormântare au luat parte nobilităţile oraşului.
Cu acest prilej au vorbit Victor Bârlea, fostul său educator din liceu şi Avram
Imbroane. A cântat corul condus de I. Vidu.
Parlamentul României Mari a primit cu amărăciune ştirea morţii
timpurii a luptătorului naţional bănăţean. „Toţi deputaţii în picioare - relatează
un contemporan - scriitorul Camil Petrescu - au ascultat trista veste şi în
aplauzele unanime s-a propus trimiterea unei telegrame de condoleanţe
familiei." Era în fond o modestă recunoaştere a meritelor sale deosebite în lupta
pentru întregirea naţională „ca să se poată întruni laolaltă deputaţii din toate
colţurile românismului, căci continua martorul ocular - Cassian Munteanu a
fost înainte de toate o figură a vieţii naţionale şi un crâmpei din sufletul cel
mare al neamului românesc" 106 •
Desi a avut o existenţă scurtă, Cassian R. Munteanu a rămas adânc
întipărit în conştiinţa contemporanilor. Astfel, ţăranul D. Brânzei scria în anul
1923 într-un ziar din Oraviţa prezentând chipul tânărului scriitor bănăţean
cuvinte de aleasă simţire: ,,În veci nu voi uita figura lui, de aş fi zugrav, şi acum
după opt ani, l-aş zugrăvi din memorie, atât mi l-am întipărit în suflet. ( ... ).Mă
uitam prelung la dânsul şi mi se părea că văd înaintea mea un erou care se
zbate, se frânge pentru un ideal, pentru libertatea poporului său" 107 • La rândul
său, Onisifor Ghibu aducea în paginile Almanahului presei române din 1926 un
omagiu scriitorului patriot bănăţean subliniind că: ,,În Cassian R. Munteanu
presa românească, pe care a servit-o cu devotament a pierdut pe unul dintre cei
mai destoinici mânuitori ai condeiului şi prin el, îndrumători ai opiniei publice.
Cei care l-au cunoscut şi l-au iubit, îi vor păstra pentru totdeauna o duioasă
amintire, iar istoria presei naţionale din epoca formării României Mari va
trebui să-i înregistreze cu pietate şi recunoştinţă numele, ca pe un luptător
dintre cei mai inteligenţi, convinşi şi devotaţi.
Pe mormântul lui încă proaspăt, dar vai atât de mult uitat ca tovarăş de
luptă depun cu pietate aceste rânduri drept cunună" 108 •
Toţi contemporanii săi au evidenţiat în scrierile lor omagiale dragostea
de patrie şi popor, talentul literar, spiritul de sacrificiu, altruismul de care a fost
10
' Ibidem, p. 197.
106
Camil Petrescu, Cassian R. Munteanu, în Ţara, Timişoara, II, nr. 15, din 30 ianuarie 1921.
' D. Brânzei, op. cit., în loc. cit.
07
108
O. Ghibu, Amintiri despre Cassian Munteanu, în loc. cit„ p. 141.
animat Cassian Munteanu. Unul dintre aceştia, prozatorul Camil Petrescu scria
cu sinceritate în paginele ziarului Banatul Românesc că „ceea ce reiese din toate
aceste opere un suflu larg de bunătate, o dragoste nesfârşită pentru pământul şi
poporul românesc. Din marea mulţime de aspecte în care se prezintă viaţa, el
alege numai pe acelea care convin credinţei lui. Şi credinţa lui e una, neamul
românesc" 109 • La rândul ei, scriitoarea Valerica Branişte consemna cu tristete:
„Acela care putea să ajungă un cântăreţ al neamului său, a fost răpus în plină
tinereţe şi puţinele lui scrieri tac uitate în prăfuite colecţii de ziare ( ... ) şi cele
câteva lucrări care au văzut lumina zilei au apărut într-o modestă ediţie de
provincie, care n-a putut străbate niciodată vastele câmpii ale literaturii, pentru
ca să ceară pe seama lui Cassian R. Munteanu locul ce i se cuvine" 110 • Revista
Banatul care apărea la Lugoj evidenţia în numărul din iunie 1927 personalitatea
lui Cassian subliniind că acesta a fost în timpul războiului de întregire natională
„printre cei mai entuziaşti şi hotărâţi români bănăţeni, care au înţeles la timp
care le este datoria. El s-a dăruit întreg idealului nostru naţional. Nu s-a ocrotit.
Nu s-a crutat. Nu s-a ferit din calea primejdiilor" 111 •
Tot în anul 1927, fostul ofiţer voluntar bănătean Petru Nemoianu a
realizat o micromonografie dedicata lui Cassian R. Munteanu. Autorul
evidenţia faptul că, la tânărul poet bănăţean „prin scrisul său râvnea la trezirea
conştiinţei naţionale în vederea întregirii neamului". Semnatarul lucrării
scoatea în relief talentul remarcabil al lui Cassian şi în domeniul beletristicii
„proza lui fiind de o mare însemnătate istorică." Eforturile sale sunt cu atât mai
remarcabile cu cât la începutul sec. XX „societatea românească din Transilvania
se găsea într-o lâncezeală din ce în ce mai primejdioasă. Din apatia generală nu
răsare de nicăieri un gest sau o acţiune mai vie". În această atmosferă de
resemnare „singur Cassian Munteanu apucase drumul pentru desăvârşirea unei
opere întregi: cu cuvântul, cu scrisul şi cu fapta care au mers până la jertfa totală
de sine. A risipit talent, sănătate, viitor toate pe altarul idealului naţional. El nu
a cunoscut nici un moment plăcerile vieţii individuale, el a trăit numai viaţa
colectivă a neamului. Lupta lui n-a cunoscut nici o clipă de odihnă, ea n-a avut
nici o rezervă" • 112
La 4 iunie 1928, cu ocazia inaugurării unui monument de marmură la

mormântul scriitorului din cimitirul din Lugoj a fost organizată de prieteni o
emoţionantă comemorare. S-a oficiat şi un parastas, cu acel prilej a vorbit
profesorul Vasile Lohan, directorul liceiului „Coriolan Brediceanu" din Lugoj,
' C. Petrescu, Un scriitor bănăţean, Cassian R. Munteanu, în loc. cit.

09
110
Valerica Branişte, op. cit., p. 826.
"'Banatul, Lugoj, II, nr.6, din iunie 1927, p. 44.
112
P. Nemoianu, Cassian R. Munteanu ... , p. 18-21.
profesorul Aurel E. Peteanu, în numele corpului didactic al comunei Vermeş şi

al redacţiei revistei locale Semenicul precum şi primarul oraşului Ion Hambaşa.
Tot acum, Doina Peteanu (viitoarea scriitoare Anişoara Odeanu), elevă în clasa
a 6-a de liceu, a citit poezia sa intitulată „Lui Cassian R. Munteanu", publicată
în paginile revistei Semenicul pe luna iunie 1928. Doi elevi au recitat, la rândul
lor poeziile Semenicul şi In pribegie 113 •
Opt ani mai târziu în luna mai a anului 1936 se comemorează 15 ani de
la moartea scriitorului Cassian R. Munteanu. Cei care nu l-au uitat au fost, din
nou, prezenţi la tristul eveniment.
Profesorul Aurel E. Peteanu scria în coloanele ziarului Luceafărul din
Timişoara că tânărul scriitor poet bănăţean a fost legat prin toate firele sufleteşti
de poporul din care a ieşit „şi şi-a făcut datoria cu vârf şi îndesat, câştigându-si
un merit de netăgăduit" 114 • La rândul său, Nicolae A. Roşu consemna în paginile
aceleaşi publicaţii că „fapta, scrisul şi cuvântul sunt puse în slujba aceluiaşi ideal
şi toate exprimă aceeaşi dramă, drama unui pribeag rob al unui destin (... ).
Aceasta dă unitate perfectă personalităţii sale patriotice" 115 • A urmat o perioadă
mai bine de trei decenii când practic C. R. Munteanu a fost uitat. Abia în anul
1968 când s-au împlinit cinci decenii de la Marea Unire, criticul literar Virgil
Birou preciza în paginile cunoscutei reviste bănăţene Orizont că tânărul poet,
prozator, memorialist „scrie pentru poporul său pe care-l iubeşte mai presus de
toate şi pe care îl vrea eliberat şi unit cu Ţara Mamă" 116 • În adevăr, Cassian R.
Munteanu a fost un patriot înflăcărat, a înfruntat cu stoicism greutăţile şi
opreliştile de tot felul care i-au stat în cale, dovedind demnitate şi o verticalitate
deosebită. A fost un autodidact, care, deşi nu a reuşit să-şi încheie studiile
liceale, a avut un talent înnăscut în ale scrisului. S-a luptat cu răutatea unora, cu
indiferenţa altora, dar a fost întotdeauna gata să-şi ajute neamul şi ţara aflate în
nevoie. Nu a ezitat să se înroleze voluntar în armata română, deşi sănătatea îi
era şubrezită, contribuind nu numai cu pana, dar şi cu arma la înfăptuirea
României Întregite. Nu a putut însă să se bucure prea mult de realizarea visului
de unitate naţională. Deşi, conştient că, în lupta pentru Marea Unire şi-a
sacrificat sănătatea, nu regreta acest lucru, dimpotrivă, era bucuros că a pus
umărul la făurirea statului naţional unitar român. lată de ce ne facem o datorie
de onoare de a readuce în actualitate un scriitor patriot pe nedrept uitat.
113
Anuarul Liceului Caria/an Brediceanu pe anii 1925-1928, Lugoj, 1929, p. 31-36; vezi şi
Semenicu/, I, nr. 6, iunie 1928.
114
Aurel F. Peteanu, Patriotismul în opera lui C.R.Munteanu, în Luceafărul, Timişoara, ianuarie
1936, p. 35.
N.A.Roşu, 15 ani de la moartea lui C.R. Munteanu, în Ibidem, p. 37-40.
115
116
Virgil Birou, Cassian R. Munteanu sau crezul unei generaţii, în Orizont, Timişoara, XIX, nr.4
(168) din aprilie 1968.
THE ACTIVITY OF CASSIAN R. MUNTEANU TO MAKE AND CONSOLIDATE

THE GREAT UNION
Summary
The author displays the activity undertaken by Cassian R. Munteanu in order

to make possible the national un ion. He deals with the work of the young journalist of
Banat on his native lands, but also in the Old Kingdom in Bucharest, Craiova. It is not
left aside the participation of Cassian Munteanu to the First World War, especially to
the great epos of Mărăşti, Mărăşeşti and Oituz.
The author of the study tackles the period of time subsequent to 1918, with a
highlight on the publicistic activity of the young son of Banat. He underlines the talent
as a writer, but also the tenaciousness, the spirit of sacrifice that the young fighter from
Banat proved.
The author approaches the patriotic character of the activity of Cassian R.
Munteanu, who sacrificed his health and eventually his life for the cause of Romanian
un ion. He is named therefore in the gallery of the crea tors of Great Roman ia.
SOCIETATEA CULTURALĂ SĂLĂ]ANA {1918-1940)
MARIN POP
I. Stadiul actual al cercetării temei
Până în prezent s-a scris destul de puţin referitor la contribuţia

semnificativă pe care societatea culturală „Sălăjana" a avut-o la dezvoltarea
culturii sălăjene în perioada interbelică.
În anul 1983 apar primele informaţii legate de activitatea acestei
societăţi culturale. Este meritul istoricului sălăjean, Valentin Dărăban, care a
descoperit, la Cluj, un dosar cu documente privind activitatea acestei societăţi
studenţeşti. Din păcate în acest dosar, pe care l-a predat arhivelor din Zalău, se
găsesc informaţii referitoare doar la activitatea societăţii în perioada 1930-1931.
Anul 1930, când membrii societăţii reuşesc să-şi atingă unul dintre scopurile
propuse, şi anume acela de a ridica un bust marelui nostru înaintaş sălăjean,
Simion Bărnuţiu, şi anul 1931 când au fost sărbătoriţi 10 ani de activitate.
Valentin Dărăban a publicat în anuarul muzeului din Zalău, Acta Mvsei
Porolissensis, nr. VIII, 1984, p. 687-690, studiul intitulat „Contribuţii la
istoricul Societăţii Culturale Sălăgeana a studenţilor sălăjeni din centrul
universitar Cluj. Considerăm că este un studiu important, deoarece în el se
regăsesc primele informaţii ştiinţifice referitoare la existenţa acestei societăţi şi a
contribuţiei aduse de către aceasta la dezvoltarea culturii sălăjene. Este, de altfel,
singurul studiu până în anul 1989.
Motivul pentru care nu s-a scris despre activitatea acestei societăţi
culturale, până în anul 1989, credem că a fost unul de natură politică al fostului
regim comunist. Politica acestui regim era de a da elimina fosta elită interbelică
şi de a o condamna uitării. Ori societatea culturală a studenţilor sălăjeni a fost
sprijinită de către intelectualitatea sălăjeană interbelică. Dar mulţi dintre ei erau
înregimentaţi şi politic. Din anul 1922 preşedinte de onoare şi mentorul
propriu-zis al societăţii studenţeşti a fost marele om politic sălăjean, Iuliu
Maniu. Apoi, din anul 1931, Alexandru Aciu şi Ioan Ossian sunt aleşi ca
214 MARIN POP
membrii de onoare ai societăţii pentru spijinul deosebit pe care l-au acordat

studenţilor. Dar, Alexandru Aciu, pe lângă funcţiile de director al băncii
„Silvania" şi cea de director al despărţământului Şimleu al Astrei, era şi un lider
politic important. A fost deputat, senator, prefect al Sălajului şi preşedinte al
organizaţiei judeţene al P.N.Ţ. La fel şi Ioan Ossian, pe lângă funcţiile de
director al liceului „Simion Bărnuţiu" şi cea de vicepreşedinte al
despărţământului şimleuan al Astrei a fost şi prefect al Sălajului şi secretar
general al organizaţiei judeţene al P.N.L., apoi lider marcant al P.N.Ţ. din Sălaj.
De asemenea, mulţi dintre studenţii sălăjeni s-au înregimentat şi politic în cele
două mari partide interbelice. Amintim doar cazul foştilor preşedinţi ai
societăţii culturale, Mihail Gurzău, care a ajuns prefect liberal de Sălaj sau pe
Ionel Ciobanu, care după anul 1944 devine secretar al lui Iuliu Maniu. Aşadar,
exista tot interesul din partea vechiului regim ca activitatea acestei societăţi să
nu fie cunoscută, mai ales că şi sursele documentare erau puţine.
După anul 1989 doar un singur istoric sălăjean s-a aplecat asupra acestei
problematici. Este vorba de Dănuţ Pop. Acesta, în teza lui de doctorat, care se
referă la biserica şi societatea sălăjeană interbelică studiază şi o parte din
activitatea acestei societăţi culturale. Acest studiu îl găsim publicat în cartea
istoricului amintit intitulată „Cultură şi societate în judeţul Sălaj (1918-1940)
apărută la Editura Caiete Silvane, Zalău, 2000, p. 230-241.
Noi credem că nu a fost cercetată îndeajuns o sursă documentară
fundamentală pentru această temă. Este vorba de presa sălăjeană interbelică şi,
în special, despre ziarul şimleuan Gazeta de Duminecă.
Încă de la înfiinţarea societăţii culturale, membrii ei au făcut apel la
acest ziar să publice, în coloanele sale, activitatea pe care ei o desfăşurau, având
în vedere faptul că scopurile lor erau comune, acelea de a propaga cultura.
Proprietar al acestui ziar era tocmai Alexandru Aciu, despre care am amintit
mai sus că îndeplinea şi funcţia de director al despărţământului şimleuan al
Astrei. Era un mare spijinitor şi animator cultural. El a înţeles foarte bine rolul
şi importanţa acestei societăţi culturale. De aceea, în colecţia acestui ziar de
cultură şi politică, care apare la Şimleu, în perioada 1920-1937, găsim oglindită
activitatea societăţii culturale „Sălăgeana".
Articolele din acest ziar şi din alte ziare ale timpului, precum şi
documentele existente la arhivele din Zalău au constituit sursa noastră
documentară în elaborarea acestui studiu.
Societatea culturală „Sălăjana" (1918-1940) 215
II. Contextul cultural sălăjean în primii ani după Unire
Judeţul Sălaj,ca de altfel toate judeţele, s-a confruntat cu numeroase

probleme la sfârşitul primului război mondial. Cea mai acută a fost cea agrară.
Ea era mult mai veche, iar amânarea ei a generat numeroase conflicte sociale.
Acestea au culminat cu revoltele sociale, care au izbucnit, în întreaga
Transilvanie, la începutul lunii noiembrie 1918, pe fondul anarhiei care se
instaurase, în întreaga monarhie austro-ungară, în această perioadă • 1
La fel ca şi problemele de ordin socio-economic 2 acestea existau şi în

domeniul învăţământului şi culturii. Din păcate după război, pentru un timp,
cultura a trecut pe plan secundar. Membrii marcanţi ai asociaţiilor culturale au
primit alte însărcinări. Era urgent să se reconstruiască ţara, iar Consiliul
Dirigent avea nevoie de oameni, de funcţionari români.
Învăţământul se găsea într-o situaţie deosebită datorită faptului că
multe şcoli, din satele sălăjene, au fost distruse în timpul evenimentelor, din
noiembrie 1918, sau cu ocazia trecerii frontului şi trebuiau reparate. De
asemenea, numărul învăţătorilor era mic şi nu existau locuinţe pentru aceştia în
multe sate. Lipseau manualele şi rechizitele şcolare, care erau din ce în ce mai
scumpe, iar ţăranii nu-şi trimiteau copii regulat la şcoală, folosindu-i la muncile
agricole. De aceea, se prevedea „a se ridica din partea statului edificii şcolare şi
locuinţe învăţătoreşti în toate comunele unde azi lipsesc şi să se crească învăţători
în mod corespunzător". De asemenea, „învăţătorii să fie bine pregătiţi la şcoala
normală, care este a se completa la 8 ani şi să fie corespunzător salariaţi, ca
scutiţi de grijile existenţei să se poată dedica cu totul carierei". În privinţa
frecvenţei copiilor la şcoală, „sunt a se aplica mijloace mai eficiente" şi se
prevedea achiziţionarea de manuale şi rechizite şcolare 3 .
Destul de greu s-a realizat şi reorganizarea instituţiilor de cultură şi a
vechilor despărţăminte ale Astrei. În judeţul Sălaj existau 6 despărţăminte ale
Astrei, şi anume: despărţământul Şimleu, Băseşti, Jibou, Tăşnad, Buciumi şi
Crasna. Este de remarcat faptul că din cele 7 despărţăminte ale Astrei, care au
ţinut să voteze, prin delegaţi speciali, actul Unirii de la 1 Decembrie 1918, trei
despărţăminte au fost din Sălaj: Şimleu, Buciumi şi Crasna4 •
1
Vezi, mai pe larg, în acest sens, C. Grad, D. E.Goron, 1918-1919. Contribuţii sălăjene la Marea
Unire, Edit. Limes, Zalău, 2000, p. 17-34.
2
Vezi mai pe larg, în acest sens, Marin Pop, Evoluţia lucrărilor de reformă agrară şi arendările
forţate în judeţul Sălaj în perioada 1918-1921, în Acta Mvsei Porolissensis, XXIV, 2002, p. 395-452.
l Direcţia Judeţeană a Arhivelor Naţionale Sălaj (în continuare se va cita D.J.A.N.SJ.), fond
Prefectura jud. Sălaj-Subprefect, dos 127/1921.

4
Marea Unire dela 1decembrie1918, Buc., 1943, p. 55.
216 MARIN POP
Adunarea de reconstituire a despărţământului Şimleu a avut loc, pe data

de 26 decembrie 1920, la Şimleu. La ea a participat preoţimea de la sate, corpul
didactic precum şi „poporul de pe uliţa românească".
Adunarea s-a ţinut în sala Primăriei, la ea participând peste 70 de
persoane. Acum se iau decizii importante, privind reorganizarea despărţă
mântului şi programul asociaţiei pentru viitor. Se prevedea înfiinţarea de noi
agenturi, biblioteci şi cooperative săteşti, fiind aleşi în acest scop 31 de delegaţi,
printre ei numărându-se şi preotul Valentin Coposu din Bobota. Fiecare
delegat, ca şi preşedinte al agenturii, dispunea să fie aleşi, în comuna sa, 4
membri în comitesul agenturii, învăţătorii locali fiind secretari sau bibliotecari 5•
De acest despărţământ aparţineau 30 de comune, cu 15 agenturi şi 22 de
biblioteci. Director al despărţământului a fost ales Alexandru Aciu 6 •
Despărţământul Băseşti avea în subordine 48 de comune şi doar două
biblioteci, la Băseşti şi Oarţa de Jos. El a fost reorganizat pe data de 20 august
1919. Director al despărţământului a fost ales preotul Vasile Gavriş 7 •
Despărţământul Jibou avea 69 de comune, două agenturi şi două
biblioteci. Cu reorganizarea acestui despărţământ a fost rugat să se ocupe
directorul său, Teofil Dragomir, proprietar în Lupoaia8 • El se reorganizează abia
pe data de 18 septembrie 1921, când are loc adunarea sa cercuală. La ea au luat
parte generalul de brigadă, Daschievici, împreună cu familia sa, colonelul
Regimentului 14 Călăraşi, Sâmbăteanu, precum şi un număr mare de ofiţeri,
subofiţeri şi soldaţi. Director al despărţământului a fost ales preotul Laurenţiu
Bran şi un nou comitet de conducere. Fostului director, Teofil Dragomir, care
s-a retras din funcţie, şi se aduc mulţumiri pentru faptul că a fost un
organizator bun.
În anul 1922, pe data de 18 aprilie, are loc o nouă adunare extraordinară
în care s-a discutat problema împărţirii acestui despărţământ în două, despăr
ţământul Jibou şi despărţământul Zalăul. Oraşul Zalău, care era capitala jude-
ţului Sălaj, nu avea un despărţământ al Astrei, aşa că s-a luat decizia înfiinţării
unui despărţământ şi în acest oraş. Tot acum s-a discutat problema organizării
prelegerilor poporale şi a înfiinţării de cooperative şi bănci populare9 •
Adunarea de reconstituire a despărţământului Tăşnad a avut loc pe data
de 5 iunie 1921. Acest despărţământ avea 30 de comune şi 5 biblioteci. La
această adunare cercuală, care a avut loc la Tăşnad, au asistat generalul Marcel
Olteanu, comandant al Diviziei 17, corpul ofiţeresc de la Regimentul 85
5
Gazeta de Duminecă, nr. 1-2 din IO ian. 1921, p. 4-5.
6
Transilvania, an LII, nr. 7-8, iulie-august, 1921, p. 574-575.
7
Ibidem, p. 550.
8
Ibidem, p. 561.
9
Ibidem, an LIII, nr. 7-8, iulie-august 1922, p. 501.
Infanterie şi 34 Obuziere. Din Şimleu au participat la acest eveniment de

cultură, corul liceului „Simion Bărnuţiu" din Şimleu, în frunte cu directorul
acestuia şi corpul profesoral de la şcoala civilă de fete din Şimleu, în frunte cu
directoarea acestei şcoli, Elena Fabian, soţia lui Alexandru Aciu. De asemenea, a
participat şi un numeros public. Cu această ocazie s-au înscris 76 de membri şi
s-a încasat suma de 1896 lei. Printre alţii au luat cuvântul generalul Olteanu şi
directorul despărţământului Tăşnad, protopopul, Demetriu Coroianu. Pe
timpul desfăşurării acestor manifestări culturale ambienţa a fost întreţinută de
către corul amintit mai sus 10 •
Despărţământul Buciumi avea în componenţă doar 13 comune şi avea ca
director pe protopopul din Sângeorgiu de Meseş, Vasile L. Pop. Însă, până în anul
1922 el nu înaintase Comitetului de conducere din Sibiu raportul privind
reorganizarea acestui despărţământ. La fel şi despărţământul Crasna, care
cuprindea 33 de comune. Deşi directorul acestui despărţământ, protopopul,
Graţian Flonta s-a înscris ca membru pe viaţă al Asociaţiunii el nu trimisese, încă,
raportul privind reorganizarea şi activitatea depusă de acest despărţământ 11 •
În concluzie, putem afirma că problemele deosebite, cu care s-a
confruntat judeţul Sălaj, în această perioadă de grele încercări, datorită
consecinţelor dezastruoase pe care le-a avut războiul, asupra satelor sălăjene, au
fost depăşite cu bine. Prioritare, în această perioadă tulbure, au fost problemele
legate de lipsa personalului calificat în administraţia locală, aprovizionarea
populaţiei cu cereale şi articole de primă necesitate şi, în special, problema
agrară. Până în anul 1923 s-a reuşit şi reorganizarea vieţii culturale sălăjene şi o
mai bună împărţire a despărţămintelor Astrei. Se crează un nou despărţământ
central, la Zalău, care era capitala judeţului. Cu toate acestea cel mai important
despărţământ al Sălajului, credem noi, că rămâne, şi în perioada interbelică, cel
al Şimleului.
III. Repere organizatorice ale societăţii culturale „Sălăjana"
După anul 1918, în viaţa culturală şi socială a judeţului Sălaj un rol

deosebit l-au jucat studenţii. Mulţi dintre aceşti studenţi trecuseră proba de foc
a primului război mondial, unde s-au călit atât fizic, cât şi spiritual, deoarece li
s-a adâncit sentimentul apartenenţei la neamul românesc.
După terminarea războiului studenţii au înţeles că menirea lor în cadrul
României întregite va fi una dificilă, dar în acelaşi timp şi nobilă, şi anume aceea
„a propagării culturii şi înfrăţirii sociale" 12 •
10
Ibidem, nr. citat din anul 1921, p. 575.
11
Ibidem, nr. citat din anul 1922, p. 488 şi 491.
12
Gazeta de Duminecă nr. 16-17 din 27 aprilie 1924.
218 MARIN POP
Studenţimea sălăjeană vedea marea necesitate care se impunea în acel

moment, şi
anume acela „de a se coborî în mijlocul acelora de unde s-a smuls şi
să împrăştie acolo din modestul patrimoniu studenţesc, ce a achiziţionat în anii
lungi de şcoală". De asemenea, ei îşi dădeau seama de faptul că „poporul dela ţară
formează isvorul de regenerare a neamului" şi de aceea ei au crezut că au „o
datorie sfântă să-l ridice din toropeala în care au fost aruncaţi de către asupritori
în anii lungi de oprimare, şi să-l înalţe moraliceşte, culturaliceşte şi economiceşte" 13 •
În acest context, în care întreaga societate românească se găsea într-o
perioadă de tranziţie, studenţii sălăjeni au hotărât să-şi aducă şi ei aportul la
consolidarea societăţii româneşti, prin propagarea actului cultural în lumea
satului românesc, vitregit de acest lucru înainte de 1918.
În acest sens studenţii şi-au propus să înfiinţeze o societate culturală,
care să dezvolte activităţi socio-culturale pe teritoriul judeţului de origine, atât
de necesare, „în acest colţişor românesc" 14 • Fiecare student sălăjean s-a angajat
voluntar la această grea misiune.
Ideea a fost lansată în anul 1919, însă multiple cauze au împiedicat
constituirea societăţii studenţeşti. În acel an activitatea lor s-a rezumat la
„simple discuţii prieteneşti şi făurind planuri de viitor. 15
În anul 1920, un comitet studenţesc sălăjean, format ad-hoc, avându-l
în frunte pe Ioan Petruca, au organizat o petrecere la Zalău, s-a hotărât
înfiinţarea unei societăţi culturale, sub numele de „Societatea Studenţilor
Universitari Sălăjeni", care să contribuie la ridicarea nivelului cultural al
Sălajului. Crearea acestei societăţi contribuia, în opinia studenţilor, atât la
realizarea nobilului scop propus, dar şi la strângerea relaţiilor de prietenie
dintre membrii viitoarei societăţi.
Odată cu începerea noului an şcolar a avut loc, la Cluj, adunarea de
constituire a societăţii alegându-se primul său comitet de conducere, care era
compus din următorii studenţi: Ioan Petruca, preşedinte şi AL Vaida, Ioan
Filep, F. Codan, I. Cionca, AL Iuga, Ioan Gheţie, membri.
Principalele obiective care au fost cuprinse în statutele societăţii erau
următoarele:
Ridicarea culturală a poporului român cu deosebire a celui sălăjean
1.
prin înfiinţarea de case naţionale, biblioteci populare, ţinerea de conferinţe şi
şezători culturale la sate.
2. Aducerea cultului cuvenit oamenilor mari ai Sălajului, ridicându-le
monumente şi publicând studii asupra vieţii şi activităţii lor.
n Ibidem, nr. 1-2 din 15 ianuarie 1934, p. 11.

14
Ibidem, nr. 16-17 din 27 aprilie 1924.
''Ibidem, nr. 1-2 din 15 ianuarie 1934, p. 11.
3. Crearea şi păstrarea de strânse legături de prietenie între intelectualii

judeţului nostru şi studenţii membri ai societăţii prin aranjarea de serate de
cunoştinţe etc.
4. Ajutorarea reciprocă a membrilor societăţii, facilitându-le astfel
posibilitatea de studiu la Universitate.
Alte prevederi cuprinse în statute au fost cele referitoare la comitetul de
conducere, care urma să fie ales anual. Din el urma să facă parte un preşedinte,
un secretar general, un casier, un bibliotecar şi câţiva membri. De asemenea, se
crea o comisie de verificatori 16 • Mai târziu, din cauza mişcărilor studenţeşti
antisemite, fiecare societate culturală studenţească trebuia să fie sub tutela unui
profesor universitar. Sălăjenii l-au avut ca şi îndrumător pe renumitul profesor
universitar clujean, Ioan Cătuneanu.
Din punct de vedere organizatoric remarcăm în activitatea societăţii
câteva momente cheie.
Unul dintre acestea a fost congresul studenţesc din data de 20 august
1922, care a avut loc la Şimleu. Acum se pun, practic, bazele clare ale societăţii şi
se stabilesc priorităţile. Un fapt deosebit la dezbaterile acestui congres l-a
constituit faptul că la el a participat aproape toată intelectualitatea sălăjeană. De
asemenea, faptul că marele om politic sălăjean, Iuliu Maniu, acceptă să devină
preşedinte de onoare al societăţii, fiind, de fapt, mentorul studenţilor de-a
lungul întregii lor activităţi.
Alt moment cheie la constituit anul 1923 când, în urma mişcărilor
studenţeşti antisemite care au cuprins întreaga ţară, se adoptă un nou
regulament universitar. Astfel, şi societatea studenţească sălăjeană a trebuit să
redacteze alte statute şi îşi schimbă denumirea în „Societatea culturală
Sălăjana", cu sediul în Cluj. Până în anul 1930 o mai întâlnim şi sub titulatura
de „Societatea culturală Sălăgeana".
Activităţile şi manifestările culturale erau organizate, în general, în
vacanţe. În mare parte ei îşi petreceau vacanţele în mijlocul poporului unde
organizau şezători culturale şi susţineau conferinţe pe diferite teme: istorice,
culturale, medicină, igienă etc. De asemenea, cu aceste ocazii distribuiau cărţi şi
materiale didactice satelor sălăjene. Astfel, au înfiinţat numeroase biblioteci
poporale.
În ceea ce priveşte cultul pentru strămoşi, ei au reuşit, în anul 1930, pe
data de 7 septembrie, să ridice, la Şimleu, un bust, marelui nostru înaintaş
sălăjean, Simion Bărnuţiu, în faţa liceului care-i poartă numele. Aceasta a fost
cea mai mare realizare a societăţii studenţeşti în primul ei deceniu de activitate.
16
Ibidem.
220 MARIN POP
În deceniul 4 considerăm că societatea a avut cele mai mari realizări,

poate din întreaga sa activitate, în anul de excepţie, 1933. În acel an societatea a
reuşit, după intervenţile preşedintelui ei de onoare, Iuliu Maniu la ministrul
instrucţiunii publice, Dimitrie Gusti, să primească 135 de bibioteci, fiecare
constând din 80 de volume de cărţi, 40 de tablouri intuitive şi 10 hărţi. Acestea
au fost distribuite în 135 de sate sălăjene, în cadrul a 10 turnee de propagandă,
într-un timp foarte scurt, respectiv în vara anului 1933. Tot în acel an s-a reuşit
ridicarea unei Case naţionale la Bădăcin a cărui act fundaţional a fost sfinţit pe
data de 10 septembrie 1933 şi, tot aici, au organizat un Congres studenţesc
naţional, pe data de 1 decembrie 1933.
Nu în ultimul rând petrecerile care le organizau în fiecare vară în satele
sălăjene au contribuit, pe lângă strângerea de fonduri, la realizarea unei
coeziuni sociale, între studenţii sălăjeni, intelectualitatea şi ţărănimea satelor.
Această prodigioasă activitate încercăm să o scoatem în evidenţă, mai
detaliat, în cele ce urmează.
IV. Forme de activitate
I. Organizarea de şezători culturale şi înfiinţarea de biblioteci populare

Pentru a se afla cât mai mult în mjlocul oamenilor de la sate, care aveau
foarte multă nevoie de lumina ştiinţei, studenţii au declanşat o vastă activitate
de înfiinţare de biblioteci populare. Însă, pentru aceasta studenţii aveau nevoie
de cărţi, pe care le procurau, fie din donaţiile făcute de către unii intelectuali
sălăjeni şi de către membrii societăţii, fie prin Despărţământul central al Astrei
de la Sibiu. De asemenea, au apelat la bunăvoinţa Ministerului Instrucţiunii
Publice.
Ei se adresează Astrei cu rugămintea de a pune la dispoziţie, gratuit, cât
mai multe cărţi „cu conţinut moral, naţional (cultural) literar şi economic, pe
cari în numele Astrei să le împrăştiem printre plugari, înfiinţând mai multe
biblioteci săteşti" • 17
La început studenţii nu dispuneau de fonduri decât din cotizaţia

membrilor şi astfel procurarea de cărţi a fost destul de grea.
Deoarece, societatea a reuşit să-şi mărească fondurile a început să-şi
pună în aplicare unul din cele mai importante puncte ale programului său de
activitate şi anume: înfiinţarea şi înzestrarea bibliotecilor poporale din judeţul
Sălaj.
17
D.J.A.N.SJ, fond Societatea culturală "Sălăjana", actul 41 din 10 februarie 1931, apud Valentin
Dărăban, articolul citat, p. 688.
Înfiinţarea bibliotecilor nu însemna doar un simplu inventar de

predare-primire, ci un prilej nimerit pentru a face educaţie culturală,
economică, sanitară şi, în primul rând, patriotică.
Prima acţiune, în acest sens, a fost cea de la Crasna, unde s-au donat 15
volume de cărţi literare pentru înzestrarea bibliotecii poporale existente în
această localitate 18 •
De sărbătoarea sfinţilor Petru şi Pavel, în anul 1924, membrii societăţii
studenţeşti s-au deplasat în „comuna fruntaşă românească" Bobota. Aici s-au
pus bazele unei biblioteci poporale, prin donaţia de 130 de cărţi pe care a făcut
o societatea culturală Sălăgeana. Tot la Bobota, sub conducerea preotului local,
Valentin Coposu, şi cu participarea cadrelor didactice, reprezentanţii societăţii
studenţeşti au ţinut conferinţe poporale, în faţa unui public numeros.
Prin această acţiune, societatea culturală a arătat, încă o dată, „dragostea
deosebită ce păstrează Societatea faţă de ţăranul român, pentru a cărui luminare
şi deşteptare munceşte necontenit prin diferite mijloace, ce-i stau la dispoziţie şi
după cum îi permit împrejurările" 19 •
Tot în anul 1924, studenţii au înfiinţat biblioteca poporală din Buciumi.
Acest eveniment avut loc cu ocazia petrecerii de vară a societăţii studenţeşti,
care s-a ţinut la Buciumi, pe data de 28 august. Această zi corespundea, atunci,
cu sărbătoarea de Sfânta Maria. La data respectivă s-a sfinţit biserica greco-
catolică din localitate.
După ce s-a oficiat serviciul divin, care a început la orele 8, s-a sfinţit
apoi biserica, iar de la orele 2 societatea studenţească a organizat un matineu
artistic, care s-a ţinut în curtea şcolii.
La acest matineu au participat un număr mare de oaspeţi: preoţi,
protopopi, învăţători şi reprezentanţi ai administraţiei şi armatei.
Pentru început a avut loc predarea bibliotecii poporale, constând din
100 de volume de „cărticele bune şi de folos, alese anume pentru popor".
Cele 100 de volume au fost predate de către Mihail Gurzău preotului
Cornel Oţiel2°.
După introducerea noului regulament de către senatul universitar
societatea studenţeacă a adoptat noi statute şi şi-a schimbat denumirea în
„Societatea culturală Sălăgeana". De la vechea societate s-au primit 146 de
volume de cărţi. În anul 1924 au mai cumpărat sau au primit din donaţii 185.
Deci, în total aveau 331 de volume. Din acestea au donat 130 de volume la
Bobota şi 100 la Buciumi 21 •
18
Gazeta de Duminecă, nr. 20-21din25 mai 1924.
19
Ibidem, nr. 1-2 din 4 ianuarie 1924.
20
Ibidem, nr. 37 din 14 septembrie 1924.
21
Ibidem, nr. 1-2 din 4 ianuarie 1925.
222 MARIN POP
Cu toate greutăţile datorate lipsei de fonduri şi prea puţinul ecou de

care s-a bucurat această iniţiativă lăudabilă a studenţilor sălăjeni la forurile
centrale ei au reuşit, în primul deceniu de activitate, să ridice 14 astfel de
biblioteci. Printre acestea mai amitim aici, pe lângă cele de mai sus, pe cele din
Bocşa, Săcăşeni şi Someş-Odorhei 22 •
Un nou reviriment în îndeplinirea acestui obiectiv se observă după anul
1930. Astfel, în anul de gestiune 1931-1932 s-a reuşit înfiinţarea încă 4
biblioteci populare23 •
Un an de excepţie în această privinţă a fost, fără îndoială, anul 1933. La
dorinţa preşedintelui lor de onoare, Iuliu Maniu, tinerii studenţi au cutreierat
satele sălăjene, „împărţind lumina binefăcătoare". Prin intervenţia lui Maniu la
ministrul instrucţiunii, Dimitrie Gusti, societăţii culturale i s-au aprobat 250 de
bibioteci pentru popor. Fiecare bibliotecă conţinea câte 80 de volume de cărţi,
40 de tablouri intuitive şi istorice şi 10 hărţi.
În anul 1933 s-au primit 135 de biblioteci, care au fost distribuite, în tot
atâtea comune, în cadrul a 10 turnee de propagandă culturală în satele sălăjene.
În cadrul fiecărui turneu se organiza şi un program cu puncte care interesau
viaţa culturală a ţăranilor. S-au scos în evidenţă calităţile şi s-au descris defectele
care trebuiau să dispară din viaţa ţăranilor. În cadrul acestor programe s-au
desfăşurat şi momente artistice, recitări de poezii, doine, interpretări
instrumentale etc.
Scopul acestor turnee de propagandă culturală a fost „nu numai
împăştierea luminei care constă în carte, ci cunoaşterea tuturor colţurilor din
încântătorul nostru ţinut şi mai ales înţelegere pe deplin a sufletului săteanului
nostru" 24 •
Studenţii sălăjeni spuneau că „a sosit timpul, să coborîm la sate, în
mijlocul poporului, ca să sfâşiem şi să înlăturăm odată, vălul ignoranţei şi
curentelor anarhice, ce acoperă lumea satelor cari închid în smeritele lor căsuţe,
cheia de boltă, a echilibrului nostru sufletesc de azi şi mâine". În aceste turnee
spuneau că vor merge ,,flămânzi şi goi, dar cu sufletul plin de căldură" şi le vor
vorbi ţăranilor „despre icoana sfântă a Patriei de azi (... ) la care trebuie să ne
închinăm cu smerenie" 25 •
Era publicat şi programul de vară al societăţii cu localităţile, zilele şi
orele când urma să sosească membrii societăţii pentru a distribui bibliotecile
populare. Preoţii, învăţătorii şi notarii din respectivele comune erau rugaţi să-şi
de-a concursul la buna desfăşurare a acestor importante manifestări.
22
Valentin Dărăban, art. cit„ p. 688.
23
Gazeta de Duminecă, nr. 1-2 din 15 ianuarie 1934, p. 9.
24
Ibidem, p. 1O.
25
Ibidem, nr. 26-27-28 din 6 august 1933, p. 3.
În anul 1933 se împlineau 125 de ani de la naşterea lui Simion Bărnuţiu

şi de aceea s-a hotărât ca primul turneu cultural de distribuire a bibiotecilor să
înceapă pe data de 6 august, la Bocşa.
Membrii societăţii culturale „Sălăgeana au hotărât să comemoreze acest
eveniment aniversar, la Bocşa. Aici marele nostru înaintaş văzuse lumina zilei,
pe data de 2 august 1808, şi tot aici se găsea şi locul său de veci.
Studenţii sălăjeni făceau publică această intenţie în presa sălăjeană. În
ziarul şimleuan, Gazeta de Duminecă, ei publică articolul Simion Bărnuţiu -
Omagiul studenţimii la 125 de ani de la naşterea sa, în care prezintă o schiţă
biografică a înaintaşului nostru. În acelaşi număr al ziarului amintit se prezintă
programul manifestărilor ce urmau să aibă loc, pe data de 6 august 1933, la
Bocşa. Se preconiza şi inaugurarea unor biblioteci populare 26 •
Astfel, în dimineaţa zilei de 6 august, spre satul natal al celui care a fost
„promotorul tuturor mişcărilor româneşti din Ardeal", se îndreptau o mulţime
de intelectuali şi ţărani din întreg judeţul.
Serbările au avut o amploare deosebită prin participarea lui Iuliu
Maniu, strănepotul lui Simion Bărnuţiu şi preşedintele de onoare a societăţii
studenţeşti. De asemenea, au participat o serie de personalităţi în frunte cu
prefectul judeţului, Gheorghe Pop de Oarţa, precum şi d-nii col. V.
Protopopescu, comandantul garnizoanei Zalău, Rev. Vicar al Sălajului, Petru
Cupcea, Dr. Victor Deleu, care era primar al oraşului Cluj şi deputat P.N.Ţ. de
Sălaj, protopopul Aurel Ghilea şi Gh. Văleanu, senatori din partea P.N.Ţ Sălaj,
Dr. Iuliu Coroianu şi Ion V. Pop, deputaţi P.N.Ţ. de Sălaj, Ioan Deleu, secretar
general al Prefecturii sălăjene, Dr. Ioan Ossian, directorul liceului „Simion
Bărnuţiu" din Şimleu Silvaniei, Leontin Ghergariu, preşedintele „Astrei"
sălăjene şi director al gimnaziului din Zalău, Dumitru Mărgineanu, revizor
şcolar al judeţului, Ioan Mango, primarul oraşului Zalău, fost revizor şcolar, V.
Câmpeanu, primarul oraşului Carei, Dr. Simion Pop, avocat în Zalău şi mulţi
alţi intelectuali sălăjeni sau din alte judeţe.
În jurul orelor 10 a sosit Iuliu Maniu, care a fost aclamat cu entuziasm
de mulţimea prezentă. El a fost întâmpinat de către preşedintele societăţii
culturale studenţeşti, Ionel Ciobanu, după care d-şoarele Viruca Mărgineanu şi
Cornelia Ardelean i-au dăruit un buchet de flori, care era alcătuit din culorile
noastre naţionale.
Serviciul religios a fost celebrat de către vicarul Petru Cupcea, împreună
cu un sobor de 6 preoţi, el fiind cel care a rostit şi o frumoasă predică, închinată
memoriei lui Simion Bărnuţiu. Datorită faptului că bisericuţa din Bocşa s-a
dovedit a fi neîncăpătoare a fost improvizat un altar în curtea acesteia.
26
Gazeta de Duminecă, nr. 26-27-28 din 6 august 1933, p. l şi 5.
224 MARIN POP
Cel de al doilea orator a fost preşedintele societăţii culturale „Sălăjana",

Ionel Ciobanu. El face o radiografie a situaţiei ţăranului român în momentul
când, la Bocşa, se năştea Simion Bărnuţiu. Erau vremuri „când apele Someşului,
Almaşului, Agrijului şi ale Crasnei posomorâte, duceau dela noi, spre alte
meleaguri, numai valuri cernite de jale şi suspine. Arată apoi, situaţia grea a
ţăranilor iobagi „cu trupurile încârligate de trudă, cari trebuiau să se scoale
deodată cu ciocârlia, să răscolească pământul, ca să poată umple cu darurile lui,
hambarele altora, iar când cereau dreptate, să fie traşi pe roată şi arşi pe rug" 27 •
În acele vremuri de restrişte pentru poporul român, la început de secol
XIX, la Bocşa vedea lumina zilei „bărbatul ales de destin şi din fericire, tocmai
din acest loc istoric, care trebuia să rupă lanţul iobăgiei seculare şi mai târziu de
biruinţă naţională".
În continuarea discursului său, Ionel Ciobanu, subliniază faptul că se
impunea comemorarea naşterii marelui nostru înantaş, evenimentul fiind, în
concepţia lui, „un mic popas, spre a privi trecutul şi a vedea viitorul prin prisma
naţionalismului său". De asemenea, el arată şi scopul prezenţei lor la Bocşa: „De
aceia v-am chemat astăzi la acest mormânt sfânt, ca să deschidem iar cartea de
aur a vieţii sale; să trecem pe dinaintea ochilor noştri sufleteşti, amintirea figurei
sale gigantice, şi să-ne împărtăşim (cu) balsamul vindecător, al ideilor şi
simţămintelor sale, faţă de <patrie>, <naţiune> şi <românism>". Aceste din
urmă cuvinte ar trebui, în concepţia lui, să fie în inima şi cugetul fiecărui tânăr
care îşi iubeşte cu adevărat neamul.
Studenţii sălăjeni au venit la mormântul marelui înaintaş nu ca să-l
jelească, ci să pună o cunună de flori şi să ia „suflet din sufletul său mare". Ei se
închină cu toţii memoriei lui Simion Bărnuţiu care, în concepţia lui Ionel
Ciobanu, „o salvat dela moarte sigură românismul", fiind gata să-i îndeplinească
testamentul moral şi politic.
În continuare a luat cuvântul directorul liceului Simion Bărnuţiu din
Şimleu Silvaniei, Ioan Ossian. El aminteşte faptul că filozoful englez, Herbert
Spencer, într-un tratat de sociologie afirmă că începutul oricărei religii trebuie
căutat în cultul strămoşilor. Poporul român, afirma Ossian, care este creştin nu
admite în întregime aceste aserţiuni ale filozofului englez, „totuşi forţaţi de
realităţile istorice trebuie să recunoaştem, că cultul strămoşilor este un foarte
important factor de desvoltare socială". Un exemplu al faptului că românii
cinstesc memoria strămoşilor era, în concepţia lui Ioan Ossian, însăşi faptul că
s-au adunat în acea zi la Bocşa, „ca într-o pioasă reculegere" să se închine
„spiritului marelui bărbat". Aşadar, acest fapt denota faptul „că societatea
românească din Ardeal este încă guvernată de sufletul providenţialului
27
Ibidem, nr. 29-30-31 din 10 septembrie 1933, p. 3.
îndrumător din 1848". De aceea, el se întreabă dacă lupta titanică a românilor în

perioada dualismului austro-ungar (1867-1918), realizarea Unirii, la 1
Decembrie 1918 şi democratizarea societăţii româneşti nu sunt „decât
executarea testamentului moral şi politic al lui Simion Bărnuţiu r" 28 •
În ceea ce priveşte principiul naţionalităţilor, „acest minunat produs al
secolului XIX, în care şi prin care trăieşte şi se dezvoltă azi atât românismul, în
special cât şi întreaga omenire civilizată", el îl consideră pe Simion Bărnuţiu ca
precursor al marilor oameni de stat, Cavour, Bismark sau al preşedintelui
american, W. Wilson. El consideră că marele merit al lui Simion Bărnuţiu a fost
faptul că el „nu numai că a fixat un program politic, ci mai ales că a crezut cu
fanatismul ucenicilor în realizarea lui, arătând cu un veac înainte calea, pe care
poporul românesc trebuie să înainteze".
Despre cultul sentimentului de recunoştinţă pe care ar trebui să-l avem
faţă de înaintaşi a vorbit apoi, în numele corpului didactic primar sălăjean,
revizorul şcolar, Dumitru Mărgineanu. El subliniază faptul că lui şi întregului
corp profesoral al judeţului îi „este rezervat rolul de a cultiva şi intensifica'', în
rândul elevilor, „conştiinţa naţională, care a constituit baza ideologiei lui Simion
Bărnuţiu". De asemenea, el afirmă că marele înaintaş „a devenit un adevărat
pedagog naţional, croind calea pe care trebuia să-o străbată urmaşii" 29 •
După
aceste impresionante discursuri, care au avut loc la mormântul lui
Simion Bărnuţiu,
discursuri de recunoştinţă faţă de opera şi moştenirea lăsată
posterităţii de către marele nostru înaintaş, s-a trecut la programul cultural-
artistic preconizat de către organizatori. Acesta începe cu intonarea Imnului
Regal de către corul şcolii primare din Guruslău, după care a luat cuvântul
preotul din Bocşa, Simion Barboloviciu. El a mulţumit distinşilor oaspeţi, în
numele enoriaşilor săi, precum şi studenţilor sălăjeni, care s-au aflat la originea
acestei reuşite acţiuni comemorative. De asemenea, studenţii sălăjeni, grupaţi în
cadrul Societăţii Culturale Sălăjana au inaugurat cu această ocazie şi o serie de
biblioteci poporale. Preşedintele societăţii, Ionel Ciobanu, a vorbit apoi despre
eforturile depuse de către membrii acesteia în vederea obţinerii cărţilor şi a
materialului didactic (tablouri şi hărţi). El mulţumeşte, în acest sens,
preşedintelui de onoare al societăţii, Iuliu Maniu, precum şi ministrului
Instrucţiunii Publice, Dimitrie Gusti, „asigurându-i totodată de recunoştinţa
eternă" a studenţilor sălăjeni.
A urmat, în program, corul elevilor de la şcoala din Bocşa, după care a
luat cuvântul protopopul Aurel Ghilea, senator de Sălaj. În cuvântul său el se
adresează ţărănimii căreia îi explică legătura dintre ideile progresiste ale lui
28
Ibidem, p. 4.
29
Ibidem, p. 5.
226 MARIN POP
Simion Bărnuţiu şi acţiunea de culturalizare intreprinsă de către membrii

societăţii studenţeşti.
A luat apoi cuvântul Leontin Ghergariu, preşedintele Astrei sălăjene,
care a arătat importanţa pe care o are cultura, în general, şi bibliotecile pentru
popor, cuvântare „ascultată de către popor cu viu interes, cuvintele D-sale fiind
sorbite cu nesaţ de către ascultători, cari l-au răsplătit cu urale şi aplauze
îndelungate".
Eleva Cornelia Ardelean, cu prestanţa şi drăgălăşenia-i cunoscută" a
recitat apoi o poezie, după care a luat cuvântul Felician Fathi, secretarul general
al societăţii studenţeşti. El subliniază situaţia precară în care se găsea cultura în
satele româneşti, „datorită vitregiei vremurilor şi împrejurărilor de traiu". Este
de părere că se impunea cu necesitate o intensă acţiune de culturalizare a
satelor, singurul mijloc eficace pentru reuşita acestei propagande culturale fiind,
în concepţia lui, cartea.
A urmat apoi un program artistic realizat de către şcolile primare din
Guruslău, Hereclean, Bocşa şi Sighetu} Silvaniei 30 •
După încheierea acestuia s-a trecut la distribuirea de biblioteci, din
fondul de cărţi strânse de către membrii societăţii studenţeşti, pentru
următoarele comune: Bocşa, Hereclean, Sighetu Silvaniei, Câmpia, Moiad,
Badon, Chieşd, Lompirt, Guruslău şi Şamşud. Fiecare a primit un număr de 80
de volume, iar şcolile primare din aceste comune au primit câte 40 de tablouri
istorice, intuitive sau religioase, precum şi patru hărţi geografice.
Aceasta era doar una din numeroasele acţiuni ale Societăţii Culturale
Sălăjana dedicate nobilului scop de culturalizare a satelor româneşti din judeţul
lor de origine.
Manifestările cultural-comemorative de la Bocşa s-au încheiat cu
„momente frumoase, de trainică solidaritate românească", prilejuite de
„impunătorul banchet", organizat de către societatea studenţească, la care a
participat întreaga intelectualitate din judeţ, precum şi preşedintele de onoare al
Societăţii Culturale Sălăjana, marele om politic, Iuliu Maniu.
La banchet s-au ţinut o serie de toasturi. Prefectul judeţului, Gheorghe
Pop, a ridicat paharul în sănătatea M.S. Regelui Carol al Ii-lea, cuvintele sale
fiind ascultate de întreaga asistenţă în picioare, aceasta intonând, apoi, „într-un
entuziasm de nedescris Imnul Regal". Deputatul de Sălaj şi totodată primar de
Cluj, Victor Deleu, a închinat în sănătatea lui Iuliu Maniu, care a fost „şi cu
această ocazie viu aclamat". În cuvântul său, Victor Deleu a făcut o paralelă
între Simion Bărnuţiu şi urmaşul său, Iuliu Maniu. Acesta din urmă răspunde
cu modestie-i cunoscută aprecierilor lui Victor Deleu, afirmând faptul că în
30
Ibidem, p. 6.
acea zi, în care se comemora naşterea lui Simion Bărnuţiu, „nu e bine să vorbim
de cei prezenţi". De asemenea, el afirmă faptul că „discursurile rostite la
mormânt fac superfiu să vorbesc despre ideile şi faptele mari ale lui Simion
Bărnuţiu". În acea zi se sărbătoreau, în concepţia lui, două mari evenimente.
Primul era cel al comemorării a 125 de ani de la naşterea lui Simion Bărnuţiu,
iar celălalt era o sărbătoare a culturii neamului românesc din Sălaj. Iuliu Maniu
subliniază faptul că o naţiune nu este formată numai din cei aflaţi în viaţă, ci şi
prin cei care au trecut la cele veşnice. Generaţia prezentului ar trebui să fie, în
concepţia lui, o punte de legătură între trecut şi viitor. Această dificilă sarcină ar
reveni generaţiei tinere care „are datoria să cimenteze această punte de trecere
dintre trecut şi viitor". Mulţumeşte studenţilor sălăjeni, care i-au „făcut
onoarea" să-l aleagă în funcţia de preşedinte de onoare al societăţii culturale.
Aceşti studenţi, spune el, nu se mulţumeau doar cu vorbe ci au trecut la fapte. El
este de părere că de astfel de societăţi bine organizate ar depinde însăşi viitorul
unui neam. Iuliu Maniu face, apoi, legătura cu epoca marelui său înaintaş şi îşi
pune întrebarea ce s-ar fi întâmplat dacă Simion Bărnuţiu, care „a fost un geniu
dăruit de D-zeu, cu o minte excepţională", nu ar fi susţinut de către „milioanele
de luptători", încrezători în ideile mentorului lor. Din aceste constatări ne dăm
seama că şi Iuliu Maniu, la fel ca o bună parte a istoriografiei româneşti
interbelice, era adeptul relaţiei de complementaritate dintre marile personalităţi
şi societatea din care acestea proveneau.
În continuarea discursului său, Iuliu Maniu susţine ideea ridicării unui
monument al eroului necunoscut din Ardeal şi Banat, care să adăpostească „cel
puţin un pumn de cenuşe din normanul oaselor eroilor din aceste părţi, căzuţi
pentru ideia unităţii naţionale a poporului Românesc".
Se mai ţin câteva toasturi, după care, „într-o atmosferă de caldă
prietenie", manifestările se încheie, la orele 5, după amiaza 31 •
În acţiunea lor de culturalizare a populaţiei satelor studenţii sălăjeni au
fost însoţiţi de către următoarele oficialităţi judeţene: Gheorghe Pop, prefectul
judeţului Sălaj; Dumitru Mărgineanu, revizorul şcolar al judeţului; Leontin
Ghergariu, preşedintele Astrei sălăjene şi de către protopopul Aurel Ghilea,
senator P.N.Ţ. de Sălaj.
După inaugurarea bibliotecilor care a avut loc la Bocşa a urmat,
conform programului stabilit, un turneu în comunele de la poalele Meseşului şi
de pe Valea Agrijului, unde au fost distribuite alte 20 de biblioteci.
Pe data de 10 august, la orele 9, a început şezătoarea culturală de la
Buciumi, unde au participat şi localităţile înconjurătoare, Bogdana, Răstolţ,
Răstolţ-Deşert, Agrij, Bozna, Bodia şi Sângeorgiul de Meseş. Ea a fost prezidată
-" Ibidem, p. 7_
228 MARIN POP
de către prefectul judeţului, Gheorghe Pop. Deşi munca câmpului era în toi,
ţăranii „au lăsat secerile şi coasele şi setoşi de cultură au alergat la şcoală, unde se
ţinea şezătoarea".
Dupăce elevii şcolii primare au intonat Imnul Regal, împreună cu toată
asistenţa, prefectul judeţului a deschis şezătoarea mulţumind, în cuvântarea sa,
societăţii culturale studenţeşti pentru opera lor culturală pe care o desfăşurau în
mijlocul poporului sălăjean. A luat cuvântul, apoi, preşedintele societăţii
culturale, Ionel Ciobanu, care descrie situaţia culturală precară a satelor şi
subliniază importanţa pe care o are cartea şi bibiotecile populare, îndemnându-i
pe ţărani să citească aceste cărţi.
Urmează un program artistic susţinut de către elevii şcolii primare din
Buciumi, în cadrul căruia se intonează cântece naţionale şi se recită diferite
poezii.
Au mai luat cuvântul senatorul Aurel Ghilea, Leontin Ghergariu,
Dumitru Mărgineanu şi studenţii Alexandru Aluaşiu şi Felician Fathi, secretarul
general a societăţii culturale, care vorbesc despre rolul culturii în viaţa noastră
naţională.
Din partea gazdelor a luat cuvântul protopopul Cornel Oţiel şi
învăţătorul G. Moldovanu, care mulţumesc, în numele locuitorilor, studenţilor
sălăjeni pentru nobila lor operă culturală.
La finalul acestei şezători culturale, „la care ţăranii s-au împărtăşit de
adevărata lumină a culturii, într-o atmosferă cu adevărat naţională'', s-au
distribuit bibliotecile comunelor stabilite în program 32 •
În aceeaşi zi, după-amiaza, la orele 6, s-a ţinut o altă şezătoare culturală,
în localitatea Unguraş (azi Românaşi), la care au participat şi locuitorii din
satele Treznea, Păuşa, Vaşcapău, Ciumărna, Chichişa, Jac, Brusturi, Romita şi
Gălpâia.
Şezătoarea
a fost deschisă de către preşedintele societăţii studenţeşti,
Ionel Ciobanu, care arată intenţiile studenţilor de a spijini ridicarea culturală a
ţăranilor prin donarea acestor biblioteci. Despre importanţa bibliotecilor şi
rolul Astrei în opera de culturalizare a maselor a vorbit Leontin Ghergariu, iar
Dumitru Mărgineanu despre rolul invăţătorimii în ridicarea culturală a
ţăranilor. Studenţii Felician Fathi şi Alexandru Aluaşiu vorbesc despre iubirea
de patrie şi despre importanţa cărţii.
În numele clerului a luat cuvântul protopopul Ioil Ghiuruţan, care
mulţumeşte studenţiimii sălăjene pentru faptul că, în plină vacanţă de vară, ei
nu cunosc odihna, ci iau parte la această mare operă de culturalizare a satelor,
împrăştiind „lumina pe cari ei au primit-o la şcoalele noastre mari". În numele
32
Gazeta de Duminecă, nr. 29-30-31 din 1O septembrie 1933, p. 8.
învăţătorilor locali au luat cuvântul Lazăr Cosma şi Olar, care au adresat elogii
studenţilor, promiţând că îi vor face pe ţărani să înţeleagă necesitatea actului de
cultură, „care ridică pe om la un nivel mai înalt de viaţă". După aceste cuvântări
a urmat distribuirea bibliotecilor pentru localităţile care erau prezente. Şi la
această şezătoare culturală „mulţumirea sufletească a studenţimii a fost perfectă,
când a văzut poporul în straie de sărbătoare, sorbind cuvintele frumoase ce li s-
au spus, iar pe feţele lor se citea voinţa de a-se educa pentru a înţelege rostul lor
în viaţă, instruindu-se întru toate spre o muncă mai productivă şi raţională şi în
acelaşi timp cultivându-şi sufletul" 33 •
Pe data de 13 august se desfăşoară, la Surduc, a treia şezătoare culturală.
Ea a început dimineaţa, la orele 9. În localul şcolii primare din această localitate
s-au distribuit biblioteci populare următoarelor localităţi: Surduc, Băbeni,
Ciocmani, Cristolţul-Mare şi Tihău.
Şezătoarea culturală a fost prezidată de către protopopul Ambroziu
Plăianu, care adresează mulţumiri societăţii studenţeşti pentru opera lor de
culturalizare a maselor, afirmând, printre altele, şi pe înţelesul tuturor, faptul că
„omul precum are nevoie de unelte pentru munca sa de toate zilele, aşa are
nevoie de cărţi pentru cunoaşterea vieţii". Despre importanţa semnificativă a
culturii a vorbit, apoi, preşedintele societăţii studenţeşti, subliniind faptul că
studenţii au venit „cu sufletul deschis în mijlocul Dvs, pentru ca să vă
împărtăşim cultura, pe care noi am primit-o la Şcoala românească". El îi roagă
pe cei prezenţi să citească aceste cărţi, „cari le vor descoperi adevărata
înţelepciune a vieţii".
Revizorul şcolar al judeţului, Dumitru Mărgineanu a vorbit despre
datoria tinerei generaţii de a-şi pune în valoarea toate energiile şi puterea sa de
muncă, fiindcă aceasta o fac spre binele generaţiilor viitoare. El îndeamnă
poporul la şcoală şi îi roagă să-i sprjine pe învăţători. Au mai luat cuvântul,
Leontin Ghergariu, preşedintele Astrei sălăjene, care a vorbit despre importanţa
cărţii şi studentul Alexandru Aluaşiu, care a vorbit despre rolul culturii în viaţa
noastră naţională.
În după-amiaza acelei zile, începând cu orele 3, s-a desfăşurat o altă
şezătoare în localitatea Chechiş, conform programului de vară stabilit de către
studenţi. Cu această ocazie s-au distribuit biblioteci populare următoarelor
comune: Chechiş, Gâlgău, Bălan, Chendrea şi Racâş.
Sala şcolii primare s-a dovedit a fi neîncăpătoare din cauza numărului
foarte mare de participanţi şi de aceea şezătoarea s-a ţinut în curtea şcolii. Ea a
fost prezidată de către protopopul Demetriu Mureşanu, care „în cuvinte bine
simţite" mulţumeşte studenţilor pentru faptul că „împrăştie lumina" şi printre
"Ibidem.
230 MARIN POP
ţăranii de pe Valea Almaşului. Dovedindu-se a fi un bun vizionar el afirmă,

printre altele, faptul că, „cu cât un popor este mai înaintat în cultură, cu atât
respectul său în faţa altor popoare este mai mare şi cu atât este mai respectat". În
cuvântul său, preşedintele societăţii culturale studenţeşti, Ionel Ciobanu,
reafirmă faptul că studenţimea a hotărât să înceapă această operă de
culturalizare, tocmai datorită faptului că era conştientă de situaţia dificilă în
care se găseau ţăranii şi din punct de vedere cultural. Au mai luat cuvântul,
Dumitru Mărgineanu, care vorbeşte despre rolul învăţătorimii în opera de
culturalizare, Leontin Ghergariu şi studentul Alexandru Aluaşiu, care afirmă,
printre altele, faptul că cel mai puternic sentiment este iubirea faţă de patrie,
„pentru care au murit de alungul veacurilor acei, cari ne-au lăsat patrimoniul
sfânt al patriei unite 34 •
După acest adevărat tur de forţă în satele de la poalele Meseşului şi de
pe Văile Agrijului şi Almaşului, următoarea şezătoare culturală s-a ţinut în
capitala judeţului, la Zalău, pe data de 19 august.
În localul şcolii primare din localitate au fost distribuite bibioteci
comunelor apropiate de Zalău şi anume: Fetindia, Agrij, Dobrin, Crişeni şi una,
bineînţeles, Zalăului.
La acest eveniment au participat un număr mare de învăţători din oraş
şi din jur, precum şi intelectuli din Zalău. A fost mai mult o şedinţă între
participanţi, neavând amploarea celor organizate la sate. Ea a fost deschisă de
către revizorul şcolar, Dumitru Mărgineanu, care, în discursul său, îşi exprimă
admiraţia faţă de Societatea culturală „Sălăjana", apreciind eforturile depuse de
către membrii acesteia de a merge în toate satele „să împrăştie lumina
binefăcătoare a culturii". Se adresează, apoi, învăţătorilor pe care îi roagă să fie
constanţi în desăvârşirea operei culturale.
Preşedintele societăţii studenţeşti, Ionel Ciobanu, mulţumeşte
revizorului şcolar pentru buna colaborare şi concursul pe care acesta îl dă
societăţii culturale în desfăşurarea propagandei culturale în satele sălăjene.
A doua zi, pe data de 20 august, despărţământul Băseşti al Astrei, la
iniţiativa venerabilei doamne, Elena Pop m. Hossu-Longin, a ţinut o şezătoare
culturală în comuna Benesat. La acest eveniment au participat şi studenţii
sălăjeni şi au împărţit 3 biblioteci populare comunelor Benesat, Aluniş şi
Arduzel. După ce s-a desfăşurat programul Astrei a urmat programul Societăţii
culturale „Sălăjana" în cadrul căruia au luat cuvântul preşedintele Ionel
Ciobanu, Felician Fathi, secretar general şi Alexandru Aluaşiu, membru în
comitetul de conducere.
14
Ibidem, p. 9.
Un punct important al acestor discuţii a fost propunerea lui Victor

Cherecheş cu privire la înfiinţarea de cooperative, el dând ţăranilor sfaturi în
acest sens. Tot acum, protopopul Laurenţiu Bran aduce la cunoştinţa
participanţilor faptul că Elena Hossu-Longin a donat o bibliotecă populară
comunei Horoat.
În după-amiaza aceleiaşi zile, s-a ţinut o şezătoare culturală şi la Jibou,
Aceasta a început la orele 4 şi la ea a luat parte un public numeros, printre care
s-au numărat şi elevii şcolii primare din localitate. Şezătorea a fost prezidată de
către protopopul Laurenţiu Sima, care, în cuvântul său, a mulţumit studenţilor
pentru că au venit în mijlocul poporului ca să „împrăştie lumina culturii".
Preşedintele studenţilor sălăjeni a dat unele date privind administrarea
bibliotecilor populare. Au mai luat cuvântul Alexandru Aluaşiu, care a vorbit
despre importanţa cărţii şi directorul Dumitru Ilea, în numele corpului didactic,
care mulţumeşte studenţimii sălăjene, „care auzind glasul vremii" era alături de
învăţătorime în opera de culturalizare. În cadrul programului şezătoarei, elevii
şcolii primare au executat câteva dansuri au cântat şi au recitat poezii. De
asemenea, s-au împărţit biblioteci următoarelor comune: Jibou, Bulgari, Inău,
Someş-Guruslău, Cheud, Vădurele, Traniş şi Rona 35 •
Cu această şezătoare se încheia un nou traseu şi anume cel de pe Valea
Someşului. Ultima parte a acestor turnee urma să se efectueze în plasa Tăşnad.
Acest turneu începe pe data de 25 august cu şezătoarea culturală din
oraşul Tăşnad. Aceasta are loc în sala cinematografului din localitate, care se
dovedeşte a fi neîncăpătoare, începând cu orele 4, după-amiaza. Elevii şcolii
primare, împreună cu întrega asistenţă intonează Imnul Regal. Şedinţa este
deschisă de către protopopul Victor Cupcea. Acesta mulţumeşte studenţilor
pentru atenţia pe care ei o dau românilor din părţile Tăşnadului. În numele
cetăţenilor din Tăşnad, dr. Sever Oros aduce şi el mulţumiri studenţilor pentru
iniţiativa lor. A luat, apoi cuvântul, preşedintele societăţii culturale studenţeşti,
Ionel Ciobanu, care subliniază faptul că studenţimea sălăjeană, încă de la
înfinţarea societăţii, „şi-a propus ca un jurământ sfânt, de-a nu rămâne ca o
umbră care se pierde odată cu apusul soarelui, ci de-a proceda la culturalizarea
massei populare'', înţelegând astfel mersul vremii şi nevoile ţăranului român.
Revizorul şcolar Dumitru Mărgineanu, prezent şi el l-a acest eveniment a rostit
un impresionant discurs. Pentru început el face o mărturie de simpatie faţă de
tinerii studenţi, care au plecat din lumea satului românesc „cu merindea
sufletească ce i-au dat-o părinţii şi dascălii lor în şcoala liberă românească". El
consideră că „toate elementele de vivacitate ale poporului se găsesc la sate" şi că
acţiunea studenţilor trebuie să aibă răsunet în lumea satului. Face un apel la
3
' Ibidem.
232 MARIN POP
învăţători pentru a administra cât mai bine aceste biblioteci. Aminteşte şi faptul
că ministrul Dimitrie Gusti a pus pe primul loc în programul său acţiunea de
culturalizare a satelor. După acest discurs el donează pentru fiecare comună
câte două exemplare ale cărţii sale, intitulată: O pagină din evoluţia culturală
dela graniţa de Nord-Vest a ţării.
În numele Astrei sălăjene a luat cuvântul Leontin Ghergariu, care
numeşte această zi, Ziua Cărţii. El vorbeşte celor prezenţi despre importanţa
societăţilor de cultură în ridicarea culturală a românilor şi despre cea a cărţii.
Despre carte el spune că aceasta „este o picătură din sufletul omului, iar mintea,
o scânteie din Dumnezeu. Neamurile cari au iubit cartea au înaintat şi sunt într-
a plină vigoare sufletească. El nu înţelege de ce exista la vremea respectivă un
profund egoism şi face o paralelă cu vremurile dinainte de 1918: „ln trecut,
aveam un ideal: unitatea noatră naţională. Această unitate s-a realizat. Acum,
însă am început să ne asigurăm numai binele nostru fără considerare la alţii.
Toate organizaţiile şi-au făcut bisericuţele lor, predominând egoismul. El aduce
mulţumiri societăţii studenţeşti, care „alături de sora mai mare Astra caută
ridicarea nivelului cultural al ţăranului nostru". A mai luat cuvântul studentul
Felician Fathi, după care s-a trecut la distribuirea bibliotecilor populare la
următoarele comune: Tăşnad, Orbău, Cehal, Cehăluţ, Blaja, Cean, Păgaia,
Boianul-Mare, Păţăl, Păţăluşa, Santău, Silvaş, Săuca, Sărvăzel, Pir, Chereuşa,
Căuaş, Sudurău, Hotoan, Mecenţiu şi Girolt 36 •
Pe data de 29 august are loc ultima mare şezătoare culturală la Săcăşeni.
Aceasta era o comună majoritar ungurească. A fost o mare manifestare
culturală a populaţiei româneşti din această zonă. La acest eveniment important
au participat peste 3000 de ţărani din comunele din jur, care au venit cu prapori
ca la procesiuni şi cu steaguri tricolore. Şi din partea autorităţilor sălăjene s-a
înregistrat o prezenţă deosebită. Au participat prefectul judeţului, Gheorghe
Pop, subprefectul Cornel Sima, senatorul Vasile Oros şi Sever Oros. De
asemenea, protopopii Paul Nodiş şi Ioan Trufaşiu din Acâş, Teodor Vaida din
Sărăuad, I. Iuhas din Satul Mic, I. Muth din Chegea şi toţi notarii şi învăţătorii
din cele 17 comune chemate.
La orele 11 ţăranii din comunele din jur, împreună cu învăţătorii şi
preoţii îl primesc pe prefectul Gheorghe Pop, în faţa unei porţi de triumf, pe
care scria cu litere de flori: „Bine aţi venit!". Este întâmpinat de către
preşedintele societăţii culturale studenţeşti, Ionel Ciobanu, care-i urează bun
venit. O fetiţă de la şcoala primară îi oferă un frumos buchet de flori. Adânc
emoţionat de această primire el le mulţumeşte tuturor. De la intrarea în
comună, toţi cei adunaţi s-au încolonat pe 4 rânduri, în frunte cu elevii şcolilor
16
Ibidem, p. 10.
primare din Săcăşeni, Sărăuad şi Chegea şi s-au deplasat până la locuinţa

ţăranului Ioan Pop, unde s-a desfăşurat această manifestare culturală
românească.
Preşedintele societăţii studenţeşti,
Ionel Ciobanu, a deschis şezătoarea şi
a mulţumit tuturor participanţilor care luau parte la acest eveniment. Dr. Sever
Oros aduce elogii studenţilor, care au înţeles „glasul vremii" şi au coborât în
mijlocul poporului din această zonă, „să ridice vălul neştiinţei, aducând cu ei
lumina binefăcătoare".
A luat cuvântul studenta în medicină, Viruca Mărgineanu, care a
susţinut o conferinţă medicală având ca temă igiena copilului şi bolile la care
este predispus. De asemenea, ea face şi câteva observaţii legate de natalitatea şi
mortalitatea infantilă, dând o serie de sfaturi mamelor despre modul cum
trebuie să-şi îngrijească copiii.
În continuarea acestor manifestări au luat cuvântul Leontin Ghergariu,
Dumitru Mărgineanu şi studentul Alexandru Aluaşiu. Acesta din urmă a rostit
un discurs impresionant despre sentimentul naţional şi impresiile sale despre
aceste turnee de propagandă culturală. Iată ce spune el despre acestea: „Am
mers în mijlocul poporului cu un vis frumos, voind să vedem o ţară mândră şi
bogată făurită de idealismul nostru tineresc, şi am putut să găsim că din capitolul
cultural de care dispune poporul nostru, trebue să se dezvolte o cultură, care va fi
flacără de-alungul istoriei viitoare, la Răsăritul Europei". A mai vorbit Dr. Vasile
Condor, prefectul judeţului, Gheorghe Pop şi gazda acestor manifestări,
agricultorul Ioan Pop. În numele învăţătorilor au luat cuvântul Iosif
Varhaniovschy din Satul Mic şi Vasile Radu din Săcăşeni, care au vorbit despre
lipsa culturii în rândurile ţăranilor. La sfârşitul acestui program au fost
distribuite biblioteci populare următoarelor comune: Săcăşeni, Cig, Unimăt,
Chejea, Sărăuad, Acâş, Teghea, Satu Mic, Eriu-Sâncraiu, Supurul de Jos, Bobota,
Derşida, Supurul de sus, Giorocuta, Hurezul Mare şi Racova.
Începând cu orele 1,30, în sala şcolii primare din localitate a avut loc un
banchet la care au luat parte 64 de persoane. S-au rostit numeroase toasturi,
banchetul încheindu-se la orele 6, după-amiază 37 •
O altă şezătoare culturală importantă are loc, la Băseşti, pe data de 24
septembrie 1933. Această şezătoare a fost patronată de către venerabila doamnă
Elena Hossu-Longin. Ea este deschisă la orele 11,30 de către Alexandru Pop,
elev în clasa a VII-a primară din Băseşti. El spune că a învăţat la şcoală că cele
mai înalte şcoli din ţară sunt universităţile. De asemenea, că îi auzea deseori pe
părinţii săi citind în gazete despre apostolatul cultural-naţional pe care îl
îndeplineau studenţii. Protopopul Alexandru Achim a ţinut să mulţumească şi
17
Ibidem,p.10-11.
234 MARIN POP
el studenţilor pentru faptul că „au găsit de bine să împrăştie lumina binefăcă

toare a culturei" 38 •
În continuare a urmat la cuvânt Elena Hossu-Longin care se adresează,
în primul rând poporului adunat cu următoarele cuvinte: „Ministrul Gusti,
preocupat de bunurile noastre, a lăsat ca aceste cărţi cuprinzând sfaturi bune, să
fie împrăştiate sătenilor. Miniştri au aflat nişte apostoli, cari au abzis de odihna
vacanţei de vară şi aceşti distinşi tineri să ducă în fiecare sat bunătate şi lumină.
Vremurile sunt foarte grele şi credem că aceste jertfe ale acestor distinşi
universitari, vor fi bine primite în sufletele D-Voastre". Se adresează, apoi,
copiilor, cărora le spune, printre altele, că „a trecut vremea când se putea trăi şi
fără carte. Azi nu se mai poate. Dacă nu vom iubi cartea, suntem sortiţi pieirii.
Mă voi îngriji să ştiţi nominal pe aceşti apostoli ai neamului, pe cari voi trebuie
să-i închideţi în sufletele voastre. Ei vor fi mulţumiţi atunci, când vă veţi şti folosi
de aceste cărţi". În încheiere, ea aduce vii mulţumiri studenţilor „pentrucă într-
adevăr păşesc pe urma marilor bărbaţi ai Sălajului.
Au luat, apoi, cuvântul reprezentanţii studenţilor. Preşedintele societăţii
studenţeşti arată „chemarea studenţimei române, de-a se îngriji de comoara
sufletească a poporului". Felician Fathi a vorbit despre importanţa cărţii şi arată
necesitatea ridicării culturale a poporului prin învăţătură. Al. Aluaşiu vorbeşte
despre rolul tineretului în viaţa unui popor, după care se adresează poporului
adunat cu următoarele cuvinte: „Pe aceste plaiuri, unde a văzut lumina zilei
titanicul luptător naţionalist şi memorandist Gheorghe Pop de Băseşti, care în
testamentul său cu limbă de moarte a lăsat ca poporul român să se ridice
deasupra tuturor celorlalte popoare, noi studenţii Universităţii din Cluj, avem
marea fericire a îndeplini un punct din marele testament, contribuind la
ridicarea culturală a poporului, care va fi mâine singura armă de luptă, în viaţa
oricărui popor. Dvoatră fraţi Români, cari v-aţi născut pe plaiurile de unde
răsărea odinioară soarele românesc, aveţi datoria să duceţi a îndeplinire întreg
testamentul naţional al marelui Gheorghe Pop, să vă pregătiţi o astfel de viaţă
culturală, care să fie pildă vie pentru toţi. Datori suntem să urmăm înaintaşii
noştrii, cari au fost conduşi de un ideal şi au aprins o făclie, pe care nu trebuie să
o lăsăm să se stingă". A urmat la cuvânt directorul şcolii din Băseşti, Petre Rob,
după care au fost distribuite biblioteci următoarelor comune: Băseşti, Babţa,
Bicaz, Oarţa de jos, Ciuta, Tămăşeşti, Băiţa, Sălăţig, Orţiţa şi Sălişte.
După acest program, întreaga asistenţă, în frunte cu studenţii sălăjeni s-
au deplasat la mormântul marelui nostru înaintaş, Gheorghe Pop de Băseşti,
unde mai rosteşte un scurt discurs preşedintele societăţii, Ionel Ciobanu, după
care toţi studenţii au sărutat crucea de pe mormânt.
3
KGazeta de Duminecă, nr. 32-33 din 15 noiembrie 1933, p. 9.
De la mormânt, studenţii au mers la castelul Elenei Pop şi al soţului său,

Francisc Hossu Longin, care-i roagă „să fie constanţi în opera culturală şi
naţională pe care au început-o". Plecând de la casa acestor adevăraţi mecenaţi ai
culturii româneşti, a căror ochi „au fost udaţi în lacrimi", studenţii
concluzionează următoarele: „Am mers la Ei ca să căutăm leac sufletului nostru,
şi am găsit pe adevăraţii mucenici, cari ară ogorul neamului, dându-ne nouă
sămânţa rodnică să o sămănăm în inima poporului nostru" 39 •
Cu această şezătoare culturală se încheia vasta propagandă culturală pe
care societatea culturală a studenţilor sălăjeni a desfăşurat-o în anul 1933. Este
de remarcat faptul că deşi ţara se găsea, încă, în plină recesiune economică, iar
cultura era neglijată de către mulţi, s-a reuşit desfăşurarea acestor turnee de
propagandă şi înfinţarea a nu mai puţin de 135 de biblioteci populare.
În anii care au urmat studenţii sălăjeni au reuşit să mai înfinţeze şi alte
biblioteci. Conferenţiarii societăţii au cutreierat satele sălăjene, iar în preajma
anului 1940, alături de toţi românii sălăjeni, au luptat împotriva revizionismului
maghiar, manifestându-şi patriotismul lor sincer, fiind astfel la înălţimea
programului naţional pe care ei şi l-au formulat încă de la înfiinţare.
2. Organizarea de serbări şi alte aspecte organizatorice

O altă modalitate prin care se urmărea strângerea de fonduri, dar şi o
mai strânsă coeziune socială a fost organizarea, din iniţiativa studenţilor
sălăjeni, a unor mari serbări. Aceste serbări, urmate de serate dansante, nu erau
doar simple baluri, ci ocazii de a populariza cunoştinţele pe care ei le-au
dobândit, în diverse domenii. Ele se organizau în vacanţele studenţeşti şi erau
găzduite de către localităţile sălăjene, în special cele mari. La ele participau
intelectualii, notabilităţile, foşti membrii ai societăţii studenţeşti, precum şi
poporul de rând din localitatea respectivă sau din apropiere. Programul
cultural-artistic, conferinţele bine pregătite, atmosfera sărbătorească şi seratele
dansante, atrăgeau un număr mare de participanţi.
Încă din primul an de existenţă al societăţii s-a reuşit organizarea unor
astfel de activităţi, cum a fost petrecerea dansantă de la Zalău şi cea de la
Şimleu. Aceasta din urmă a avut loc în ziua de Sfântul Petru, iar fondurile
strânse cu această ocazie au fost donate în scopuri de binefacere, ceea ce a creat
şi un bun renume al studenţilor sălăjeni.
În anul universitar 1921/1922 s-a ales un nou comitet de conducere,
conform statutelor, compus din: Vasile Şuta, preşedinte; Pop V. Ioan, Victor
Petran, Victor Supureanu, Ignate Terţan, Gavril Filep şi Ioan Dobocan, membri
ai acestui comitet.
~9 Ibidem, p. 1O.
236 MARIN POP
La data de 20 august 1922, a avut loc la Şimleu, „Congresul general al

studenţilor universitari sălăjeni". Cu această ocazie, Iuliu Maniu, „marele fiu al
Sălajului şi al neamului românesc", a fost ales preşedinte de onoare al acestei
societăţi.
La acest congres distinşii fruntaşi ai Sălajului şi ai altor judeţe au
acceptat să devină membri fondatori ai societăţii. Îi amintim aici pe Victor
Deleu, deputat, Alexandru Aciu, senator, Sever Dan, deputat de Cluj, Ioan
Coltor, deputat, Blaj, Ioan Deleu, primar al oraşului Şimleu, Valer Vicaş, notar
public în Şimleu, Augustin Pintea, avocat în Zalău şi Gavril Filep, fost notar
cercual din Craidorolţ.
Comitetul nou format şi-a propus să revizuiască statutele, care au fost
aprobate cu ocazia congresului de la Şimleu.
La congres s-au discutat problemele sociale şi culturale care existau în
judeţul Sălaj la data respectivă, de care societatea avea în intenţie să se ocupe pe
viitor. Aici, la acest congres se poate afirma faptul că s-au pus bazele solide a
acestei societăţi culturale.
În anul 1922 societatea a mai organizat şi o serie de petreceri dansante
pentru a-şi mări fondul financiar.
Prima petrecere s-a ţinut a treia zi de Paşte, la Tăşnad, obţinându-se un
venit considerabil.
În data de 12 iulie 1922 şi în oraşul Cehul Silvaniei s-a organizat o serată
artistică şi dansantă, care a avut un bogat program artistic şi s-a bucurat de un
succes deplin.
La data de 28 august 1922 studenţii sălăjeni au participat la sfinţirea
bisericii greco-catolice din Santău. Ei au organizat serata dansantă şi un
program artistic, iar „rezultatul în toate privinţele a fost foarte mulţumitor".
La Şimleul Silvaniei, pe data de 3 septembrie 1922, studenţii au
organizat o nouă petrecere, cu un bogat program artistic, oferit de către membri
societăţii, obţinându-se un succes remarcabil pe toate planurile.
La această petrecere au participat majoritatea intelectualităţii din Şimleu
şi din satele apropiate, manifestându-şi „din nou cu prisos simpatia pe care o
nutreşte faţă de societatea zeloşilor şi entuziaştilor fii ai Sălajului" 40 •
Pentru anul universitar, 1922/1923, s-a ales noul comitet de conducere,
format din următoarele persoane: Victor Petran, preşedinte; Aug. Ungur, Aug.
Corbu, Gavril Filep, Gh. Cosmuţa şi Iuliu Toduţiu, în calitate de membri ai
acestui comitet41 •
40
Ibidem, nr. 16-17 din 27 aprilie 1924.
41
Ibidem, nr. 20-21 din 25 mai 1924.
Totodată, s-a hotărât ca societatea să

se aboneze la ziarul Gazeta de
Duminecă, care apărea la Şimleu, trimiţând, pe cale poştală, cei 52 de lei, cât
costa abonamentul pe un an, cerând ca ziarul să le fie trimis la adresa lor din
Cluj. Studenţii aduceau mulţumiri pentru serviciile dezinteresate pe care ziarul
le-a făcut societăţii şi cereau ca şi pe viitor acest ziar să reflecte cât mai bine
activitatea acestei societăţi şi să-i sprijine în demersurile lor „căci şi noi urmărim
aceleaşi scopuri în interesul obştesc şi în binele populaţi unei din acest judeţ, ca şi
Domnia Voastră" • 42
Însă, din iarna anului 1923 au început puternice mişcări studenţeşti în

toată ţara, afectând într-o oarecare măsură activitatea societăţii.
În anul universitar 1922/1923, atât la Cluj, cât şi în celelalte centre
universitare din ţară au avut loc puternice mişcări antisemite. Astfel de mişcări
s-au înregistrat şi la Universităţile din Praga, Budapesta, Viena şi Berlin, de
unde probabil acest focar a trecut în România.
În centrele studenţeşti occidentale aceste mişcări au fost mult mai
violente decât cele înregistrate la noi în ţară.
Însă, s-au înregistrat şi la Cluj perturbări care au dus la întreruperea
cursurilor, dar s-au luat măsuri disciplinare severe, ceea ce a dus la restabilirea
ordinii şi a disciplinei.
Senatul universitar, întrunit pe data de 8 iunie 1923, după terminarea
mişcărilor studenţeşti, a luat hotărâri importante cu privire la examene şi la
validarea anului şcolar.
Astfel, s-a luat următoarea hotărâre: „Se recunoaşte frecvenţa tuturor
acelor studenţi care au urmat cursurile. Studenţii care nu au urmat vor fi obligaţi
să asculte cursurile de completare care urmează a fi instituite. Se admite o sesiune
extraordinară de examene în luna iulie 1923"43 •
Relevant pentru starea de spirit care exista în rândul studenţilor şi
pentru modul cum ar trebui înţeles patriotismul este raportul Comisiei
disciplinare universitare, care sublinia, printre altele, faptul că ea „înţelege să
aprecieze orice mişcare patriotică, pornită din cel mai curat idealism, dar nu
înţelege ca aceste mişcări să degenereze până la compromiterea demniţăţii de om,
şi la tulburări, insubordonări sau lipsă de respect către autorităţi etc.
Patriotismul luminat totdeauna trebuie să fie în serviciul aspiraţiunilor
umanitare, evitând apelul la violenţă şi ilegalităţi" 44 •
42
lbidem, nr. 1 din 7 ianuarie 1923.
43
Stelian Neagoe, Viaţa universitară clujeană interbelică, Edit. Dacia, Cluj-Napoca, 1980, voi. I,
p. 207.
44
Ibidem, p. 214.
238 MARIN POP
În ceea ce priveşte motivul acestor mişcări studenţeşti ele se refereau în

principal la „numerus clausus" adică la o reprezentare a studenţilor în
universităţi în funcţie de proporţia pe care o aveau ca etnie.
Studenţii considerau că centrele universitare erau invadate de către
etnia evreiască, iar acest „numerus clausus" era considerat ca o măsură dreaptă
„căci nu se cade ca o naţionalitate să ocupe locuri prea numeroase împiedecând
astfel pe celelalte naţionalităţi de a se cultiva".
Graţian Mărcuş, unul dintre membrii fondatori ai societăţii culturale a
studenţilor sălăjeni sublinia, într-un articol din ziarul Gazeta de Duminecă,
referitor la această problemă, faptul că „nu putem admite că în România Mare,
care a fost făcută de către Români prin munca şi sângele lor, luptând în contra
diferitelor naţionalităţi care azi conlocuiesc cu noi şi în special contra jidanilor,
care fie că erau cetăţeni unguri, ori austrieci, ori supuşi ruşi sau români au lucrat
pe capete, fie în mod direct, sau în mod indirect să împiedice îndeplinirea
idealului naţional românesc". Din această cauză, el afirma că „nu putem admite
ca elementul românesc să fie dominat de jidani", subliniind faptul că evreii
„invadează în mod sistematic universităţile noastre, care să le permită în urma
obţinerii unui titlu academic să pună mâna pe barou, pe medicină şi într-un
cuvânt pe toate carierele liberale, după cum au pus mâna pe comerţ, pe industrie
şi pe presă". De aceea, el afirma că „numerus clausus este o măsură de apărare
luată din partea românilor şi a creştinilor în contra rasei parazitare jidoveşti".
Graţian Mărcuş considera „numerus clausus" ca fiind „o lozincă
naţională" şi cerea ca el să fie aplicat la întreaga societate românească, deci nu
numai în universităţi, „dacă vrem ca să menţinem acestei ţări caracterul ei
românesc" 45 •
În capitală, în februarie 1923, la sosirea profesorului A.C. Cuza au avut
loc manifestaţii studenţeşti, însă ele au fost oprite de poliţie şi cordoanele
armatei. La conferinţa pe care Nicolae Iorga a ţinut-o la Ateneul Român acesta
a fost huiduit motiv pentru acesta a demisionat din învăţământ.
Măsura luată atunci de către guvern de a-i trimite pe studenţi acasă, în
judeţele lor, era considerată ineficientă, deoarece ei puteau să formeze şi aici un
curent de opinie favorabil mişcării lor.
Aceste mişcări studenţeşti au afectat într-o oarecare măsură şi
activitatea societăţii culturale a studenţilor sălăjeni, dar ea, conform statutelor
sale, îşi desfăşura activitatea doar pe plan cultural, neimplicându-se în aceste
mişcări studenţeşti. Acest fapt i-a atras o şi mai mare simpatie din partea
intelectualităţii româneşti din judeţul Sălaj, şi nu numai, fapt dovedit la serata
dansantă organizată în primăvara anului 1923, pe data de 9 aprilie, a treia zi de
•-' Gazeta de Duminecă nr. 7 din 17 februarie 1923.

Paşti, la Jibou, unde s-a bucurat de un real succes. Aici „rezultatul moral şi
material a întrecut orice prevederi".
Serata dansantă s-a ţinut în sala hotelului Unio din Jibou, cu începere
de la orele 9 seara, taxa de intrare fiind de 30 de lei.
Banii care s-au strâns la această serată urma să fie folosiţi pentru
înfiinţarea de biblioteci poporale 46 •
Pe data de 6 mai 1923, la Băseşti a fost comemorat marele om politic
sălăjean, Gheorghe Pop. Fiica sa, Elena Pop, măritată Hossu Longin, a reuşit cu
forţe proprii să ridice, pe mormântul marelui dispărut, un monument închinat
memoriei tatălui ei. Aceasta şi datorită faptului că Gheorghe Pop de Băseşti nu
avuse parte de funeraliile pe care le merita un om politic de talia lui, deoarece o
parte a judeţului Sălaj se găsea, la data trecerii sale în nefiinţă, sub linia
demarcaţională provizorie.
Ultima lui dorinţă a fost acea de a fi înmormântat la Băseşti, spunând
următoarele: „Să mă îngropaţi lângă ai mei şi în mijlocul poporului, cu care am
trăit, am muncit şi m-a ascultat".
Monumentul de la Băseşti este un obelisc de marmură neagră, în formă
de cruce. Sub semnul sfintei cruci au fost inscripţionate următoarele cuvinte
memorabile: „Aici îşi doarme somnul de veci George Pop de Băseşti, preşedinte al
Partidului Naţional Român şi al istoricei adunări dela Alba Iulia, unde a
proclamat unirea tuturor Românilor. Născut la 1 August 1835, trecut la veşnicie
în 23 februarie 1919, sub şuerul gloanţelor secueşti, apărat de Armata Română
liberatoare. Domnul a chemat pe robul său, căruia i s-a dat să vază desrobirea
neamului"47•
Această linie demarcaţională, care a despărţit Sălajul de restul ţării, a
durat aproape 5 luni, administraţia românească instalându-se, în Sălaj, abia în
luna aprilie 1919.
Astfel, la mormântul lui, unde trebuia să participe cei mai aleşi fii ai
neamului şi întreg poporul, care îi era recunoscător, nu au putut să participe
decât rudele apropiate şi sătenii, care au fost supuşi unui tir de gloanţe din
partea tupelor secuieşti. Aceştia din urmă „ca o ultimă şi neputincioasă
răzbunare, trăgeau salve asupra cortegiului ce se îndrepta spre cimitir, neştiind
că salvele se trag întotdeauna la pogorârea la cele veşnice a Marilor Eroi şi dacă
românii n-au putut-o face au făcut-o ei".
La grandioasele manifestări de la Băseşti au participat şi membrii
societăţii culturale a studenţilor sălăjeni. Prin această participare ei au ţinut „să-şi
exprime prinosul de recunoştinţă în memoria acestui mare român".
46
lbidem, nr. 13 din 10 aprilie 1923.
47
Ioan Georgescu, George Pop de Băseşti, Oradea, 1935, p. 363.
240 MARIN POP
Studenţii sălăjeni au depus o coroană de flori în memoria marelui

bărbat al Sălajului, ei „păstrând ca model naţionalismul înflăcărat a aceluia, care
până la moartea de adânci bătrâneţe a avut un singur ideal: progresul naţiunei
româneşti" 48 •
Din motive personale mai mulţi membri ai comitetului de conducere al
societăţii au părăsit Clujul, motiv pentru care s-a ales un nou comitet, spre a nu
afecta activitatea societăţii.
În noul comitet de conducere, preşedinte a fost ales Florian Codan, iar
ca membri au fost aleşi următorii studenţi: Victor Supuranu, Mihai Cadar,
Gheorghe Chişiu, Eugen Filip, Aug. Ungur şi Sabin Coste49 •
În vara anului 1923 episcopul diecezei Gherla, Iuliu Hossu, căruia i se
mai spunea şi episcopul vizitaţiunilor, deoarece nu lăsa nici un cătun din
dieceza sa nevizitat, a intreprins o vizită canonică în judeţul Sălaj.
Punctul de maxim interes la reprezentat vizita episcopului, pe data de 8
iulie, în oraşul Şimleu.
Cu această ocazie s-au organizat o suită de manifestări. În cadrul acestor
manifestări, studenţii sălăjeni au organizat o serată dansantă, care a fost
programată să înceapă la orele 8, Vi, seara 50 •
Petrecerea de vară a studenţilor, organizată cu această ocazie, s-a ţinut
în sala festivă a liceului Simion Bărnuţiu, care s-a dovedit a fi neîncăpătoare.
Corul studenţior, condus de către A. Istrate, a interpretat magistral, în
special compoziţia dirijorului său, Oglinda şi Imnul studenţilor creştini.
În presă se sublinia faptul că „tineretul vesel şi-a petrecut dansând până
când soarele de mult răsărit de la spatele bătrânei Măgure, î-şi revărsa razele
asupra oraşului care se trezea".
Din fondurile strânse cu această ocazie s-a donat 500 de lei Comitetului
şcolar al liceului Simion Bărnuţiu, pentru mărirea fondului destinat ridicării
unui bust al patronului spiritual al acestui liceu, marele nostru înaintaş, Simion
Bărnuţiu.
Printre cei care au suprasolvit la această petrecere s-a aflat şi
preşedintele de onoare al societăţii studenţeşti, Iuliu Maniu, care şi-a
răscumpărat biletul cu suma de 100 de lei 51 •
Această petrecere a studenţilor sălăjeni a fost, în opinia lui Graţian
Mărcuş, „cea mai strălucită dintre toate câte a aranjat Societatea Universitarilor
Sălăgeni" de până atunci, la care „a contribuit mult preţiosul concurs efectiv al
societăţii româneşti din Şimleu" • 52
48
Gazeta de Duminecd nr. 19 din 13 mai 1923 şi nr. 20-21din25 mai 1924.
49
50
Ibidem, nr. 26 din 1iulie1923.
51
Ibidem, nr. 28 din 15 iulie 1923.
52
În programul de activitate al societăţii studenţilor sălăjeni un punct

important îl constituia ţinerea de prelegeri poporale în toate localităţile
judeţului Sălaj.
Astfel, în vara anului 1923 o serie de membri ai societăţii au susţinut
conferinţe în următoarele localităţi: Ignatie Terţan, student medicinist şi Vasile
Şuta din Carei au susţinut prelegeri în comunele Cheja, Săuca, Chişfalău şi
Metenţi, din plasa Tăşnad şi au avut ca subiect istoria românilor şi probleme de
igienă; Mihai Cadar, student la drept, a organizat şi el o serbare poporală, cu
program artistic, în localitatea Săuca, care s-a bucurat de succes 53 •
În şedinţa din data de 14 decembrie 1923, Senatul universitar din Cluj a
luat o serie de hotărâri, printre care şi unele referitoare la societăţile studenţeşti.
Astfel, în urma acestor decizii, societăţile studenţeşti aveau obligaţia să
şi revizuiască statutele. De asemenea, se mai hotărăşte ca societăţile studenţeşti
care erau organizate pe regiuni, cum era şi cazul societăţii studenţilor sălăjeni,
să fie extrauniversitare. Ele nu mai aveau voie să se intituleze universitare sau
studenţeşti, ci numai culturale sau academice. Societăţile studenţeşti intrau, din
acel moment, în sfera de acţiune a organelor administrative de stat, nemaiavând
nevoie de recunoaşterea Senatului universitar 54 •
În urma acestor dispoziţii ale Senatului universitar, Societatea Studenţilor
Universitari Sălăjeni a convocat, tot în luna decembrie 1923, adunarea generală
a societăţii, unde s-a hotărât desfiinţarea acestei societăţi şi crearea uneia noi,
care să corespundă noului regulament universitar. Membrii comitetului de
conducere ai societăţii au fost însărcinaţi să pună bazele unei noi societăţi
culturale, care să fie în conformitate cu legile nou apărute. Totodată, comitetul
de conducere a redactat statute noi şi a propus un nou nume pe care societatea
urma să-l aibă şi anume: Sălăgeana, societate culturală, Cluj.
Acest lucru este făcut public prin intermediul ziarului Gazeta de
Duminecă, pe data de 25 februarie 1924, societatea obţinând, până la acea dată,
personalitate juridică 55 •
Membrii societăţii studenţeşti erau convinşi de faptul că astfel
constituită ea îşi va mări cercul de activitate şi totodată şi numărul de membri.
În noile condiţii care le fuseseră impuse ei erau convinşi de faptul că
societatea studenţească ar „putea progresa în direcţia unei coheziuni din ce în ce
mai strânsă a poporului şi a desvoltării sentimentului naţional român", ea
devenind „din ce în ce mai aptă să realizeze, să rezolve problemele cele mai
ardente ca: ridicarea nivelului cultural, stabilirea unei legături mai strânse între
diferitele clase sociale ale judeţului nostru Sălaj".
53
Ibidem.
4
·' Stelian Neagoe, op. cit., p. 212.
ss Gazeta de Duminecă, nr. 20-21din25 mai 1924.
242 MARIN POP
Noul comitet de conducere al societăţii îl avea ca şi preşedinte pe

studentul Mihail Gurzău, viitor prefect liberal al judeţului Sălaj, iar ca secretar
general pe Augustin Cerban 56 •
Continuând programul Societăţii Studenţilor Sălăjeni, a cărei moşteni
toare era, Societatea culturală Sălăgeana a dezvoltat şi în anul 1924 o prodi-
gioasă activitate.
Sub noua titulatură, societatea studenţilor sălăjeni începe şi organizarea
unor programe artistice, care erau urmate de serate dansante, în scopul de a-şi
mări fondurile financiare.
Prin aceste genuri de manifestări se spera să se strângă mai puternic
rândurile societăţii româneşti din judeţ, şi membri ei să fie sensibilizaţi în
privinţa scopurilor nobile pe care le urmăreau studenţii sălăjeni.
În anul 1924, o primă astfel de manifestare are loc, la Zalău, a treia zi de
Paşti. Matineul artistic s-a ţinut la Teatrul orăşenesc din Zalău şi el s-a bucurat
de o deplină reuşită.
Deschiderea acestor manifestări le-a făcut noul preşedinte al societăţii
culturale, Mihail Gurzău, care a subliniat în cuvântul său faptul că scopul
acestei societăţi era acela „de a creia legături strânse între tineretul studios şi
între compatrioţi" şi că în judeţul Sălaj „este mai multă nevoie de o forţă reală
românească".
În continuarea programului acestor manifestări, corul studenţilor,
condus de către Artene Istrate, a intonat marşul Iată ziua triumfală.
Ionel Căpâlnăşiu a recitat apoi Scrisoarea a III-a, a luceafărului poeziei
româneşti, Mihai Eminescu, iar d-l Romescu a interpretat, la pian, piesa
„Poutpouriu" a lui Ciprian Porumbescu.
Au urmat apoi corul bărbătesc, care a interpretat piesele Bobocele şi
inelele şi Vraja, C. Vlaicu, care a interpretat un monolog hazliu şi Florica
Crişan, elevă a Conservatorului din Cluj, care a interpretat două arii din Al.
Dima şi anume: De ce nu-mi vii şi Mândruliţă de demult.
În încheierea primei părţi a acestui spectacol, corul studenţilor a
interpretat piesa compusă de dirijorul acestui cor, Arsene Istrate, intitulată La
oglindă.
În partea a doua a spectacolului s-a jucat comedia, într-un singur act,
intitulatăNevasta lui Cerceluş, de Locusteanu.
Aceste ample manifestări s-au încheiat printr-o petrecere dansantă,
organizată în sala mare a hotelului Ridvald, la care a participat „o societate
aleasă românească" şi a ţinut până dimineaţa, la orele 857 •
56
Ibidem, nr. 1O din 9 martie 1924.
57
Petrecerea de vară a societăţii studenţeşti s-a ţinut, în anul 1924, la

Buciumi, pe data de 28 august, care atunci corespundea cu sărbătoarea de
Sfânta Maria. La data respectivă s-a sfinţit biserica greco-catolică din localitate.
După ce s-a oficiat serviciul divin, care a început la orele 8, s-a sfinţit
apoi biserica, iar de la orele 2 societatea studenţească a organizat un matineu
artistic, care s-a ţinut în curtea şcolii, care era aproape de biserică.
La acest matineu au participat un număr mare de oaspeţi: preoţi,
protopopi, învăţători şi reprezentanţi ai administraţiei şi armatei.
După ce s-au interpretat câteva marşuri naţionale, a luat cuvântul
preotul local, Cornel Oţiel, care a vorbit despre scopul acelei adunări.
Graţian Mărcuş, care era proaspăt absolvent al Academiei de înalte
studii comerciale din Cluj, a ţinut o prelegere despre viaţa şi faptele marelui
erou naţional, Avram Iancu, de la naşterea căruia se împlineau 100 de ani. În
continuarea programului, corul studenţesc a interpretat marşul lată ziua
triumfală, Mihai Cadar a prezentat anecdota ţiganul şi pudelul, iar Ignatie
Terţan, care era student medicinist a vorbit despre efectele nocive ale alcoolului
asupra organismului uman. În încheierea programului, corul studenţesc a
interpretat câteva cântece, după care s-a dansat hora naţională, la care au luat
parte, atât intelectualii, cât şi poporul de rând.
Manifestările culturale au continuat seara, în localul şcolii din localitate
a cărui săli s-au dovedit a fi neâncăpătoare pentru mulţimea de participanţi.
Petrecerea dansantă a fost deschisă de către Mihail Gurzău, preşedintele
societăţii culturale a studenţilor sălăjeni. El a fost urmat de corul studenţesc,
care a interpretat piesa Marşul naţional, compoziţie a dirijorului acestui cor, A.
Istrate, apoi de Florica Crişan, care a încântat asistenţa, interpretând cântecele
Tu juri şi Turturea din Valea Seacă. Graţian Mărcuş a prezentat apoi, cu mult
haz, anecdota Evreul şi câinele, de George Topârceanu. În încheiere, protopopul
Vasile Pop din Sângeorzul de Meseş a luat cuvântul, arătându-şi „bucuria de a
vedea atâta lume aleasă românească în această comună'', după care a urmat
dansul şi după cum relata un paticipant la aceste evenimente, la orele 7, în
dimineaţa zilei următoare, mai erau încă perechi care dansau.
Şi această petrecere, organizată de către studenţii sălăjeni, s-a bucurat de
un mare succes, atât pe plan spiritual, cât şi pe plan material.
Tot în luna august, pe data de 7, a avut loc un eveniment fericit în viaţa
membrilor societăţii, deoarece dirijorul corului studenţesc, compozitorul
Arsene Istrate, care îndeplinea funcţia de secretar al Conservatorului din Cluj,
se căsătorise cu Florica Crişan, din Şimleu, care era elevă la acelaşi conservator.
La nuntă, care a avut loc la Şimleu, au participat şi membrii societăţii culturale.
Preşedintele lor, Mihai Gurzău şi delegatul studenţilor someşeni au arătat, în
244 MARIN POP
cuvinte frumoase, dragostea colegilor faţă de Arsene Istrate, colegul lor şi

compozitorul Imnului studenţesc5 8 •
În vederea dezvoltării sentimentului de colegialitate între toţi studenţii
sălăjeni, pe data de 15 noiembrie 1924, la restaurantul Central din Cluj,
societatea culturală Sălăgeana a organizat un banchet.
La acest banchet s-a înregistrat o numeroasă participare, de peste 60 de
persoane, printre ele numărându-se şi distinsele familii din Cluj: Victor Deleu,
deputat, Cărpinişan, primnotarul oraşului Cluj, familia Peptea, consilier financiar,
familia Mureşan, avocat etc.
Cu această ocazie, Mihail Gurzău a afirmat, într-o cuvântare, că
menirea societăţii culturale era să propage cultura românească la sate, dar şi de
a strânge rândurile societăţii şi a dezvolta sentimentul de colegialitate între
membrii societăţii 59 •
Tot în acest scop de realizare a unor cât mai strânse legături de
colegialitate între studenţii sălăjeni care se aflau la studii în Cluj, s-au mai ţinut
12 şedinţe ale societăţii şi 11 ale Comitetului, toate având subiecte diferite de
discuţie şi care au adus hotărâri benefice pentru bunul mers al societăţii.
În ceea ce priveşte situaţia financiară la finele anului 1924 se constată
faptul că de la vechea societate se primise suma de 6139 lei şi 25 bani, iar fondul
inalienabil era de 2680 ei mărindu-se, în acel an, cu 540 de lei.
Importante venituri s-au obţinut la petrecerea din Zalău, şi anume 7468
lei, iar la cea din Buciumi, 8725 ei. S-au mai primit donaţii de la Primăria din
Şimleu, 1000 de lei în anul 1923 şi 400 lei în anul 1924 şi de la vicepreşedintele
societăţii, Augustin Corbu, suma de 500 lei pentru bibliotecă.
Aşadar, la sfârşitul anului 1924, scăzându-se cheltuielile a rămas un
venit de 6812 lei şi 75 de bani din care 1000 lei o reprezenta evaluarea celor 101
cărţi rămase în patrimoniul societăţii.
La sfârşitul anului 1924, secretarul general al societăţii A. Chişu îşi
încheia raportul cu următoarele cuvinte: „Astăzi când actualul Comitet îşi
depune mandatul, ce aş putea să doresc mai mult noului comitet, decât ca bunul
D-zeu să-i ajute la dezvoltarea unei activităţi şi mai rodnice, spre binele
neamului şi pentru menţinerea prestigiului Societăţii" 60 •
Societatea anunţă faptul că s-a ţinut adunarea generală extraordinară pe
data de 10 decembrie 1924. Comitetul de conducere îşi încheiase mandatul şi, în
conformitate cu statutul societăţii, s-a ales o comisie pentru verificarea
58
Ibidem, nr. 37 din 14 septembrie 1924.
59
Ibidem, nr. 49-50 din 14 decembrie 1924.
60
Ibidem, nr 1-2 din 4 ianuarie 1925, p. 3-4.
gestiunii, care era compusă din Graţian C. Mărcuş, preşedinte, Al. Zeno Gheţie
şi Ioan Fedorca, membrii 61 •
Noul comitet de conducere a fost ales în luna ianuarie 1925. El era
compus din următoarele persoane: dr. Traian Gherman, advocat, preşedinte; dr.
Ignatie Terţan, vicepreşedinte; George Costea, secretar general; Victor
Dobocan, secretar de şedinţe; Gheorghe Murăşan, casier; dr. Ionel Dobocan,
controlor; Augustin Ungur, bibliotecar, iar Artene Istrate rămânea în
continuare dirijor al corului societăţii 62 •
Câţiva membrii ai societăţii care au participat la petrecerea organizată
de către Reuniunea Femeilor Române Sălăjene, pe data de 21 aprilie 1925 au
fost atacaţi de către un grup de aproximativ 30 de evrei înarmaţi cu bâte,
ciocane, cleşte şi cuţite, însă se pare că ei au fost puşi pe fugă de către cei 5
studenţi. Semnatarul acestui articol din ziarul Gazeta de Duminecă, intitulat
„Îndrăzneala unor evrei din Şimleu" se întreba dacă atacatorii „nu s-au gândit
că acei 5 băieţi au părinţi, rudenii şi o naţiune alcătuitoare de stat, cari nu se vor
lăsa batjocoriţi în ţara lor" 63 •
Ca urmare a acestor incidente, la data de 17 iulie 1925, prefectul
judeţului Sălaj, Iulian Andrei Domşa, se adresează comandantului Poliţiei din
Şimleu. Îl informează de faptul că pe data de 26 iulie, la Şimleu, urma să aibă loc
petrecerea de vară a societăţii studenţilor sălăjeni, „precedată de un matineu
artistic literar". Pentru a se evita unele evenimente ca cele din luna aprilie el îi
cere să ia toate măsurile preventive, aducând la cunoştinţa preşedintelui
societăţii studenţeşti „să se abată de la orişice manifestaţiuni" care să degenereze
în incidente cu alte naţionalităţi. În caz contrar „vom fi siliţi - spune el - pentru
viitor a refuza orice autorizaţie şi de altcum ar fi foarte regretabil dacă o societate
culturală românească compusă din membri serioşi, care prin aranjarea acestei
petreceri, urmăreşte înafară de propaganda culturii româneşti şi realizării unui
profit material s-ar dimite la acte înjositoare şi dăunătoare renumelui societăţii şi
naţiunei româneşti". Îl invită, totodată, să ajute societatea studenţească în
operaţiunile de transport a participanţilor, membri sau oaspeţi, în cazul când ar
primi această solicitare din partea studenţilor „şi fără a folosi nici o presiune
asupra lor" 64 •
Pe data de 25 iulie, prefectul se adresează din nou comandantului de
poliţie din Şimleu, informându-l că pentru această petrecere s-a obţinut
„învoirea comandantului militar". El deţinea unele informaţii că „tinerimea
61
Ibidem, p. 6.
62
Ibidem, nr. 8-9 din 1 martie 1925.
63
Ibidem, nr. 17-18 din 26 aprilie si 3 mai 1925.
64
D.J .A.N.SJ, fond Prefectura judeţului Sălaj, Prefect- confidenţiale, dos 108- 1925, f. 2.
246 MARIN POP
universitară condusă de un idealism rău interpretat ţinteşte şi acolo ca

manifestaţiunea culturală să degenereze în manifestaţiuni de stradă antisemite".
Îl informează că pe data de 26 iulie comandantul companiei de jandarmi se va
afla la Şimleu şi că se vor lua măsuri preventive. Îi cere să-l contacteze pe
profesorul universitar sub a cărui „răspundere tutelară" erau studenţii şi pe
preşedintele în exerciţiu al societăţii culturale studenţeşti „despre a cărui
înţelepciune şi calmitate am avut ocaziunea să mă conving cunoscându-l
personal'', iar declaraţiile scrise al acestora „vor servi ca o garanţă a ordinei"65 •
Aşadar, pe data de 26 iulie 1925 s-a organizat la Şimleu petrecerea de
vară a societăţii culturale „Sălăgeana".
Senatorul Alexandru Aciu publică un articol referitor la importanţa
acestui eveniment pentru viaţa culturală a şimleuanilor. El afirma, printre altele,
că erau „veseli de-a saluta în mijlocul nostru echipa aleasă viitorului: studenţi
mea univeritară română". Subliniază faptul că cei de o vârstă cu el reprezentau
mai mult trecutul, dar care nu s-a scurs în zadar pentru ei, deoarece, spune el
„am pus şi noi fiecare un fuştel la scara pe care voi urcaţi spre culme". În con-
cepţia lui, generaţia tânără reprezenta cu siguranţă viitorul, ea fiind „puterea,
forţa, încrederea, inima curată, creerul neatins de boale al neamului (.. .) căci
sunteţi fiii noştri, nădejdea copiilor noştri, cari vor fi sprijiniţi de voi (... ) căci pe
voi vă aşteaptă oficiul, catedra, averea şi munca noastră, să le conduceţi, să le
păstraţi, să le sporiţi, prin voi vom învia cei stinşi ca pasărea Phoenix ...". Dar el
le aminteşte, totodată, faptul că în viaţă sunt multe obstacole, decepţii şi dezilu-
zii şi îi sfătuieşte să se păzească de lăcomie, nedreptate, de îngâmfare şi de lene,
deoarece „ele sunt otrava inimii şi sufletului", îndemnându-i să treacă râzând
peste obstacole, păstrându-şi inima curată.
Având probabil informaţii despre măsurile de ordine ce se vor lua el
sprijină, necondiţionat, societatea studenţească, afirmând faptul că aceasta
„îndeplineşte o misiune culturală şi prin atitudinea sa naţională, paşnică şi prin
respectul muncii intelectuale şi a drepturilor omeneşti, prin zăl de purificare şi
prin avântul său tineresc ne inspiră încredere în viitorul intelectualilor români
din Sălaj". Încheie prin a spune că „ar însemna lipsă de conştiinţă şi lipsă de
respect faţă de noi înşine, dacă nu le-am da tot sprijinul" 66 •
Serata societăţii studenţilor sălăjeni s-a ţinut în sala teatrului orăşenesc
din Şimleu, ea fiind precedată de un matineu artistic-muzical. S-a înregistrat o
prezenţă numeroasă a publicului din Şimleu, din jur, din Tăşnad şi din Zalău.
Deschiderea manifestărilor culturale o face preşedintele în exerciţiu al
societăţii culturale „Sălăgeana'', Ignatie Terţan. Acesta a vorbit despre rolul şi
65
Ibidem, f. 3.
66
Gazeta de Duminecă, nr. 30-31 din 26 iulie 1925, p. 1.
scopul societăţiiculturale. Apoi a ţinut o conferinţă pe teme medicale, despre

tuberculoză, despre moartea infantilă şi despre alcolism, considerat o adevărată
plagă socială. El a mai susţinut astfel de conferinţe în mai multe sate sălăjene,
beneficiind şi de faptul că era absolvent al facultăţii de medicină.
În continuare, Ionel Căpâlnaşiu student la drept recită poezia dramatică
„Dasacratos" din antologia sanscrită, iar Florica Crişan măr. Istrate încântă
publicul cu mai multe cântece, fiind aplaudată la scenă deschisă. Vertan Vasile,
absolvent a artei dramatice, la Conservatorul din Cluj, a oferit clipe de neuitat,
atât din arta comică, cât şi din cea dramatică, iar corul condus de către Artene
Istrate, secretarul Conservatorului din Cluj a cântat câte o piesă muzicală la
terminarea fiecărui moment artistic.
Seara, începând cu orele 10, în sala festivă a liceului „Simion Bărnuţiu",
a avut loc o petrecere dansantă. La ea au participat, pe lângă tineret şi preoţi,
ofiţeri, parlamentari, din Şimleu şi din jur. Aceştia au contribuit şi financiar la
reuşita deplină a acestor manifestări 67 •
Printre „suprasolviri", şi amintim pe prinţul Gh. Ghica Bale, senatorul
Alexandru Aciu, deputatul Emil Lobonţiu şi pe prefectul judeţului I. A. Domşa.
În total au suprasolvit 55 de persoane, adunându-se frumoasa sumă de 4760
de lei 68 •
A doua zi după aceste manifestări cultural artistice, pe 27 iulie,
comandantul Poliţiei oraşului Şimleu prezintă prefectului judeţului un raport
asupra celor petrecute la Şimleu. Îl informează că petrecerea a fost precedată de
un matineu „artistic literar" care a avut loc în sala teatrului orăşenesc între orele
5-7, după amiază, iar în cadrul programului de manifestări „s-au produs de
către studenţii creştini diferite bucăţi cu caracter artistic literar-naţional".
Subliniază faptul că a fost prezent tutorele studenţilor sălăjeni,
prof. univ. I.C.
Cătuneanu şi „public din oraş şi împrejurimi în special intelectuali". Îl
informează, apoi, că la orele 10, seara, a început petrecerea dansantă, „care a
durat în perfectă linişte până dimineaţă". Pe lângă studenţii sălăjeni el spune că
a mai participat o delegaţie de la Universitatea din Cluj de circa 30-40 de
studenţi. Asupra atmosferei acestei petreceri, el afirmă faptul că „totul a decurs
în perfectă linişte fără manifestaţiuni antisemite". Banii strânşi la această
petrecere era destinat, după cum spune şi el, ,,pentru ridicarea unei pietre
comemorative Marelui bărbat de stat al Sălajului Simion Bărnuţiu".
În urma prezentării acestui raport prefectul judeţului Sălaj, Iulian A.
Domşa îi cere să efectueze o anchetă asupra zvonurilor care circulaseră şi
67
lbidem, nr. 32 -33 din 9 august 1925, p. 2.
68
Ibidem, p. 6.
248 MARIN POP
anume că studenţii ramam ar avea unele manifestări antisemite, „anchetă

pentru a constata de la cine pornesc aceste svonuri" 69 •
Ca în fiecare vară, de Sfântă Mărie, pe data de 15 august, avea loc o
petrecere de vară în localitatea Buciumi, judeţul Sălaj. Pentru petrecerea din
anul 1925 se cerea ca ţinuta participanţilor să fie, pe cât posibil, în costum
naţional. În această zi a avut loc un important eveniment pentru localitatea
Buciumi. La acest eveniment a participat însăşi mitropolitul de la Blaj, dr. Vasile
Suciu 70 •
Venitul strâns de către studenţi a fost destinat o parte bisericii greco-
catolice din Buciumi, iar cealaltă parte a fost depusă în fondul prevăzut ridicării
unei plăci comemorative în memoria marelui înantaş sălăjean, Simion
Bărnuţiu 71 •
În şedinţa ordinară din 12 decembrie 1925 a societăţii culturale
„Sălăgeana" s-a ales noul comitet de conducere pentru anul 1926. Astfel noul
comitet avea următoarea componenţă: dr.Ionel Dobocan, preşedinte; Eugen
Filip, vicepreşedinte; Ionel Căpâlnaşiu, secretar general; Virgil Comşa, secretar
de şedinţă; Dumitru Cionca, casier; Gheorghe Tăutu, controlor; Iuliu Tătar,
bibliotecar, iar Artene Istrate a rămas în continuare conducătorul corului
societăţii. Tot acum se anunţa faptul că în luna decembrie, fostul preşedinte al
societăţii, Ignatie Terţan, a fost promovat doctor în medicină şi chirurgie,
fiindu-i urate felicitări 72 •
Au urmat alte serbări la care s-au strâns importante fonduri materiale.
Din aceste fonduri şi din alte ajutoare materiale s-a reuşit, în anul 1930, împlini-
rea unui vis al studenţilor, acela de a ridica un bust marelui nostru înaintaş
sălăjean, Simion Bărnuţiu, la Şimleu, în faţa liceului care-i poartă numele 73 •
Această manifestare culturală a fost una dintre cele mai reuşite din
Sălajul interbelic, la fel ca şi cele dedicate lui Iuliu Maniu din anul 1933 74 •
Iniţiativa acestor manifestări de excepţie în viaţa culturală a Sălajului
interbelic a aparţinut Societăţii culturale „Sălăjana".
Ele au fost urmate de organizarea, tot în anul 1933, pe data de 1
decembrie a unui mare congres studenţesc, la Bădăcin, cu ocazia inaugurării
Casei naţionale ridicate, în acel an de către studenţii sălăjeni.
69
D.J.A.N.SJ., fond cit., dos 108, f. 1.
70
Gazeta de Duminecd, nr. 34-35 din 23 august 1925, p. 2.
71
Ibidem, nr. 32-33 din 9 august 1925, p. 5.
72
Ibidem, nr. 51-52 din 20-27 decembrie 1925.
73
Despre ridicarea bustului lui Simion Bărnuţiu vezi mai pe larg, Valentin Dărăban, art. cit. p.
689 şi Dănuţ Pop, Cultură şi societate în judeţul Sălaj (1918-1940), Zalău, 2000, p. 230-241.
74
Vezi mai pe larg, în acest sens, Marin Pop, Iuliu Maniu omagiat de către sălăjeni la împlinirea
vârstei de 60 de ani (1933), în AMP, nr. XXVII, Zalău, 2005, p. 323-333.
3. Congrese studenţeşti
3.a. Congresul studenţesc de la Baia Mare
În zilele de 1 şi 2 august 1925, la Baia Mare a avut loc un congres al
studenţilor din judeţele Satu-Mare, Sălaj şi Maramureş. Era primul congres
studenţesc din această parte a ţării.
La acest congres au luat parte peste 500 de studenţi, scopul acestuia
fiind discutarea unor probleme profesionale fundamentale pentru studenţi. În
urma acestor discuţii, desfăşurate în faţa unui numeros public din aceste judeţe,
se spera la o îmbunătăţire a situaţiei studenţilor. De asemenea, se spera să fie
convinşi cât mai mulţi absolvenţi de licee, care au fost special invitaţi la congres,
să frecventeze cursurile unei facultăţi „ca prin aceasta să formeze o masă
intelectuală puternică, care va fi chemată de a conduce în viitor viaţa socială a
ţării noastre". La congres au fost invitaţi şi intelectualii care au absolvit diferite
facultăţi, pentru a-i ajuta la reuşita acestei iniţiative, participând la dezbaterile
care erau prevăzute în program.
Cele mai importante probleme care au fost trecute pe ordinea de zi şi au
fost discutate au fost următoarele: necesitatea înfiinţării unui cămin cultural
studenţesc în Cluj; adunarea unui fond cultural pentru premierea studenţilor
săraci; rolul studenţimii în mişcările social-culturale şi, în special, a fost
dezbătută problema adunării unui fond pentru ridicarea busturilor şi plăcilor
comemorative în memoria marilor înaintaşi ale acestor judeţe. Raportor la
această ultimă problemă dezbătută a fost preşedintele societăţii culturale
„Sălăgeana", Ignatie Terţan. În cadrul manifestărilor acestui congres, Ignatie
Terţan a susţinut şi o conferinţă medicală referitoare a tuberculoză şi alcolism.
Seara au fost organizate petreceri dansante 75 •
3.b. Congresul studenţesc de la Bădăcin din data de 1 decembrie 1933

La data de 10 noiembrie 1933 conducerea societăţii culturale „Sălăjana"
anunţa faptul că de 1 decembrie, la orele 10, în sala festivă a Casei culturale
„Dr. Ion şi Clara Maniu" din Bădăcin urma să se desfăşoare sedinţa plenară
festivă a societăţii. Erau invitaţi să participe membrii societăţii, precum şi
prietenii şi colaboratorii acestei societăţi. La această sedinţă s-a sărbătorit un
triplu eveniment: 15 ani de la Unirea Ardealului cu România; 60 de ani de viaţă
ai lui Iuliu Maniu, preşedintele de onoare al societăţii culturale „Sălăjana" şi 14
ani de activitate ai societăţii.
Acest eveniment se preconiza a fi unul de anvergură, deoarece erau
invitaţi să participe studenţii şi societăţile studenţeşti din întreaga ţară. Astfel, se
sublinia faptul că s-au trimis invitaţii Uniunii Naţionale a Studenţilor Creştini,
75
Gazeta de Duminecă, nr. 30-31 din 26 iulie 1925, p. 2.
250 MARIN POP
centrelor universitare din Cluj, Bucureşti, Iaşi, Timişoara, Cernăuţi, Chişinău şi

tuturor societăţilor studenţeşti aparţinătoare acestor centre.
Având în vedere amploarea şi importanţa deosebită a acestui eveniment
membrii societăţii „Sălăjana" erau rugaţi să nu absenteze nici unul. De
asemenea, se anunţa faptul că de organizarea deplasării la Bădăcin şi a
mijloacelor de transport urma să se îngrijească un Comitet al Societăţii, special
înfiinţat pentru acest eveniment. În finalul anunţului publicat în presă se afişa şi
ordinea de zi a acestui important eveniment76 •
În dimineaţa zilei de 1 decembrie 1933, în faţa Universităţii „Regele
Ferdinand" din Cluj, 9 autobuze, încărcate cu câteva sute de studenţi, aşteptau
semnalul de pornire spre Bădăcin. După ce s-au întocmit formalităţile de
rigoare şi s-a cedat „prin complezenţa studenţilor" cel mai bun autobus
domnişoarelor, convoiul a pornit la drum. Însă, pe drum încep să apară unele
probleme neprevăzute. Convoiul este oprit de către trei jandarmi, în faţa unui
pod. Ei pretextează faptul că trebuie să sune la Ministerul de Interne ca să-i lase
să circule mai departe 77 • Un automobil pleacă spre Gilău pentru a suna şi
rezolva acest incident. În acest răstimp, fiind întrebaţi de către studenţi din
ordinul cui au fost opriţi în plin câmp şi ţinuţi în frig, unul dintre jandarmi a
răspuns: „Sunteţi opriţi aici în câmp, ca din cauza gerului să vă întoarceţi de
bună voe la Cluj, fără să mai puteţi trage la răspundere Guvernul". La
intervenţia telefonică personală a lui Iuliu Maniu la ministrul de interne
studenţii sunt lăsaţi să plece mai departe spre Bădăcin 78 •
Acest incident este explicabil, deoarece, ţara se afla în plină campanie
electorală. Pe data de 9 noiembrie 1933 guvernul Vaida Voevod şi-a prezentat
suveranului demisia, pe care acesta a acceptat-o. Regele l-a însărcinat pe I.G.
Duca să formeze un nou guvern P.N.L. Corpurile legiuitoare au fost desfiinţate
de către suveran prin decret regal, conform obiceiului şi au fost anunţate noi
alegeri parlamentare pe data de 20 decembrie pentru Adunarea Deputaţilor şi
22-29 decembrie pentru Senat. De asemenea, incidentul mai poate fi explicat
prin faptul că noul guvern a fost primit cu ostilitate de către toate partidele
politice, în special de către Garda de Fier. Aceasta din urmă a început o
campanie electorală foarte dură în timpul căreia s-au înregistrat morţi şi răniţi.
Faţă de aceste incidente guvernul a luat unele măsuri severe cum a fost şi acea a
unui anumit control al deplasărilor unor grupuri în ţară 79 • Aşadar, studenţilor,
care se deplasau spre Bădăcin, li se putea invoca şi faptul că sunt legionari
pentru ai împiedeca să participe la acest eveniment.
76
Gazeta de Duminecă, nr. 32-33 din 15 noiembrie 1933.
77
Ibidem, nr. 1-2 din 15 ianuarie 1934, p. 2 şi 14; Foaia Noastră, nr. 410 din 24 decembrie 1933.
78
Gazeta de Duminecă, nr. 1-2 din 15 ianuarie 1934, p. 2.
79
Academia Română, Istoria Românilor, voi. VIII, Edit. Enciclopedică, Bucureşti, 2003, p. 320-322.
Convoiul studenţesc se deplasează mai departe spre Bădăcin, trecând

prin Ciucea, Crasna şi Şimleu „cel mai de seamă oraş din Sălaj" 80 • Ajunşi în
Dealul Bădăcinului studenţii observă casa lui Iuliu Maniu, deasupra căreia
flutura steagul tricolor şi izbucnesc în urale nefârşite. De la casa lui Iuliu Maniu
şi până la Casa culturală studenţii merg pe jos, încolonaţi, cu un steag tricolor în
frunte, cântând imnul „Pe al nostru steag".
În scurt timp, sălile Casei de cultură se dovedesc a fi neîncăpătoare
pentru mulţimea de studenţi care aşteptau sosirea lui Iuliu Maniu, preşedintele
de onoare al societăţii culturale a studenţilor sălăjeni. Acesta îşi face apariţia
însoţit de către doi fruntaşi ai studenţimii. La intrare primeşte un buchet de
flori din partea tinerelor studente, fiind mişcat emoţional de acest gest. Intră
apoi în sală unde este prelung ovaţionat. Soseşte şi sora sa, Cornelia Maniu,
călugărită sub numele de sora Cecilia.
Conform ordinii de zi anunţată se începe programul cu o slujbă
religioasă, care este oficiată de către vicarul Sălajului, Petre Cupcea, ajutat de
către un sobor de preoţi.
După serviciul divin, întreaga asistenţă, secondată de către corul
societăţii cultural „Sălăjana" şi de corul şcolii primare, a cântat imnul „Trăiască
Regele". Preşedintele în exerciţiu al societăţii invită apoi pe Iuliu Maniu, la
prezidiu, în calitatea sa de preşedinte de onoare al societăţii. În ovaţiile
„interminabile" şi aplauzele furtunoase ale întregii asistenţe, care îi cântă „Mulţi
ani trăiască", Iuliu Maniu ocupă loc la masa prezidiului. Acest moment e
considerat a fi „unul din emoţionantele momente de neuitat ale serbării".
Urmează cuvântările reprezentanţilor studenţimii din toate
provinciile istorice ale României Mari şi a centrelor universitare aparţinând
tuturor facultăţilor. În impresionante discursuri „vorbitorii elogiază marea
operă naţională şi culturală" a lui Iuliu Maniu 81 , care a avut o contribuţie
însemnată la realizarea Unirii Transilvaniei cu România, dar şi activitatea
prodigioasă a societăţii culturale „Sălăjana".
Primul care ia cuvântul este chiar preşedintele în exerciţiu al societăţii
culturale a studenţilor sălăjeni, Ionel Ciobanu. În preambulul discursului său el
ţine să salute prezenţa în mijlocul studenţilor a lui Iuliu Maniu, care „a binevoit
- spune el - să ne onoreze şi încurajeze această manifestaţie studenţească cu
Înalta sa prezenţă". De asemenea, el salută prezenţa studenţimii din întrega
ţară, care a răspuns invitaţiei studenţilor sălăjeni şi participau, prin
reprezentanţii lor, pe centre studenţeşti, facultăţi, academii şi societăţi regale.
Ho Gazeta de Duminecă, nr. 1-2 din 15 ianurie 1934, p. 14; Foaia Noastră, nr. 410 din 24
decembrie 1933.
H• Gazeta de Duminecă, nr. 1-2 din 15 ianuarie 1934, p. 2.
252 MARIN POP
Aceştia,spune el, „au venit din depărtare, ca să ne onoreze cu prezenţa şi

concursul lor preţios, această primă şedinţă festivă". Subliniază, apoi, faptui că s-
a dorit a se ţine şedinţa festivă chiar în ziua de 1 Decembrie, în Casa naţională
nou ridicată de către studenţii sălăjeni, ,,făcând din acest prilej, pelerinaj şi un
adevărat praznic naţional, ca să se afirme ţara marelui nostru Bărnuţiu şi-a
nemuritorilor săi nepoţi şi strănepoţi vrednici de cinstea noastră, căci aici
regăsim urmele neşterse ale marelui Simion Bărnuţiu şi ale nepoţilor săi Ion
Maniu şi Clara născ. Coroianu cari prin ideile, faptele şi demnitatea lor
naţională au reprezentat în mod demn cauza mare a întregului românism din
Ardeal". Cu această introducere, Ionel Ciobanu declară deschisă şedinţa festivă,
amintind faptul că, în acea zi, se prăznuiau trei evenimente, care au fost
amintite şi în invitaţii. Faţă de aceste evenimente importante el spune că nu
exista, deocamdată, distanţa necesară, în timp, pentru a se putea „privi şi judeca
în măreţia şi splendoarea lor biblică. Vor urma însă - spune el - veacuri fără
sfârşit ... şi generaţii
noui cu istoriografii lor, cari vor vorbi despre generaţia Unirii
ca în poveşti ... a fost odată ca niciodată". În continuarea discursului său, Ionel
Ciobanu vorbeşte despre „trecutele generaţii de tineri luminaţi şi încălziţi la
focul sacru al ideei naţionale. Aminteşte de generaţia tinerilor de la 1848 care
plecând în Apus, la studii, „spre a se adăpa la isvoarele unei culturi mai înalte şi
mai sănătoase", nu s-au înstrăinat de poporul din care proveneau, ci ei s-au
întors în ţară şi au contribuit decisiv la evenimentele din anii 1848 şi 1859.
Acestor evenimente le-a urmat câştigarea independenţei, proclamarea
României ca Regat, în anul 1881 şi încununarea acestor eforturi de lupte
naţionale, la 1 Decembrie 1918, la Alba Iulia, „cetatea eternă a idealului nostru
naţional, care a devenit simbolul suferinţelor şi bucuriilor acestui popor". Pe
tinerii studenţi, Ionel Ciobanu îi consideră ca „precursorii şi cruciaţii" ideilor
noi „de redeşteptare şi de unitate naţională în toate timpurile" 82 •
În ultima parte a discursului său, Ionel Ciobanu aduce un omagiu
preşedintelui de onoare al societăţii şi totodată mentorului lor spiritual, Iuliu
Maniu. Acesta, la fel ca şi ei, a pornit lupta naţională încă din perioada
studenţiei, iar prin faptele şi credinţele lui „cari au luminat calea acestui neam"
el a „croit drumul spiritual şi moral pe care are să păşească generaţia noastră
tânără". El încheie prin a spune că admiraţia pe care o nutrea tânăra generaţie
faţă de Iuliu Maniu, „şi faţă de oamenii cari se ridică deasupra noastră", nu
putea fi înăbuşită de modestia care îl caracteriza pe Maniu şi de aceea
„studenţimea sălăgeană, împreună cu colegii lor din toate provinciile ţării,
întruniţi
la această serbare naţională simte necesitatea sufletească de a-şi
exprima unanim, astăzi în această zi măreaţă, sentimentul profund de
82
Ibidem, p. 3.
admiraţie, şi recunoştinţă pentru tot ce a-ţi putut face în interesul ei şi al

neamului, până a vârsta respectabilă de 60 de ani, dar mai ales pentru sacrificiul
pe care a-ţi ştiut să-l puneţi în serviciul împlinirei idealului nostru naţional".
A luat apoi cuvântul, Alexandru Dumitrescu, preşedintele Cercului
Studenţesc Munteana-Dobrogean. El spune că studenţimea românească de pe
întreg cuprinsul ţării „prin reprezentanţii ei autorizaţi", s-au adunat, „în acest
sătuc românesc", să sărbătorească cele 3 mari evenimente, la importanţa cărora
se referă apoi, pe scurt. În ceea ce priveşte sărbătorirea a 15 ani de la Unire, el
subliniază faptul că pentru tineret „este o Unire veşnică" şi la caz de nevoie îşi
luau „angajamentul sfânt, faţă de cei care s-au jertfit pentru a o aduce la
îndepinire", că vor şti şi ei la rândul lor să se jertfească la fel ca înaintaşii lor şi să
nu dea „nici o palmă din ceea ce luăm drept moştenire".
Referindu-se, în continuarea discursului său, la împlinirea celor 14 ani
de existenţă al Societăţii culturale „Sălăjana", vorbitorul consideră activitatea
acesteia ca un model luându-şi, totodată, „angajamentul astăzi, aici", că vor
urma exemplul studenţilor sălăjeni, „acolo unde se întinde raza de activitate a
societăţilor pe care le conducem".
Faţă de Iuliu Maniu, care împlinise vârsta de 60 de ani de viaţă
„sbuciumată pusă în interesul mare al românismului" el îşi exprimă admiraţia
prin următoarea frază: „Maestre, Mărire şi Închinare Ţie".
Din partea studenţilor moldoveni a luat cuvântul drd. Teodor Nandriş,
preşedintele societăţii „Moldova lntregită". El afirmă faptul că este „oarecum
gelos" pe societatea studenţilor sălăjeni, deoarece aceasta „într-un timp relativ
scurt a putut înfăptui opere atât de valoroase, cum, poate nici o altă societate n-a
putut să facă într-un timp mult mai lung'. Evocă, apoi, personalitatea lui Iuliu
Maniu şi rolul acestuia la înfăptuirea actului de la 1 Decembrie 1918, subliniind
faptul că „în această zi trebuie să ne aducem aminte cu smerenie şi de acei pe ale
căror oase s-a zidit România Mare şi cu al căror sânge s-au tras noile hotare". La
fel ca şi
antevorbitorul său afirmă faptul că „generaţia tânără care a trăit mitul
Unirei" va şti să apere noile hotare şi să le lase „neştirbite urmaşilor" lor.
Din partea studenţilor olteni a luat cuvântul preşedintele lor, Mircea I.
Popescu. El afirmă faptul că evenimentul la care luau parte era „o dovadă în
plus că existenţa societăţilor studenţeşti era necesară azi mai mult ca oricând", că
„timpul vorbelor a trecut" şi că „tinerei generaţii de azi îi revine sarcina să treacă
la fapte!". Vorbeşte apoi despre edificiul „măreţ" construit de către studenţi, la
Bădăcin, acesta constituind „o dovadă că prin muncă şi perseverenţă" ei pot
ajuta „cât de cât pe cei din mijlocul cărora ne-am ridicat". În încheiere urează
„încă mulţi ani" lui Iuliu Maniu 83 •
8
~ lbidem, p. 4.
254 MARIN POP
A luat apoi cuvântul drd Teodor Trifu, în numele studenţilor din

judeţul Alba, aducând salutul lor la această serbare. După cum era şi normal, el
face un scurt istoric al oraşului Alba Iulia, amintind de intrarea triumfală a lui
Mihai Viteazul, de faptul că aici au fost traşi pe roată, Horia şi Cloşca, iar la
!Decembrie 1918 „s-a înfăptuit pentru vecie marele ideal naţional, de unire a
tuturor Românilor", act istoric la care un important rol l-a avut, spune el,
„neobositul luptător naţionalist Iuliu Maniu". Îşi încheie cuvântarea,
felicitându-i pe vrednicii studenţi sălăjeni, cu un angajament al tinerei generaţii:
„A vând ca pildă vie, faptele înaintaşilor noştri, Noi tânăra generaţie de azi,
scrutând trecutul, având în faţă prezentul, vom şti să fim chezăşia viitorului".
În numele studenţilor sibieni a luat cuvântul preşedintele Alexe Banciu.
El îşi începe discursul printr-un elogiu adus prodigioasei activităţi, pe tărâm
naţional, a lui Iuliu Maniu, căruia „studenţimea română de pe întreg cuprinsul
ţării" îi aducea „omagiul sincer". Astfel, „în evenimentul care se întâmplă o
singură dată în viaţa unui popor: Unirea", în vreme ce alţi lideri mai tratau la
Arad, „cu reprezentanţii stăpânitorilor de ieri, dvoastră a-ţi venit ca un uragan şi
a-ţi dispus să se facă ceiace aşteptă întregul popor: Unirea imediată a Ardealului
cu Patria Mamă, fără de condiţii şi pentru vecie!". El aminteşte că în primul
guvern românesc al Ardealului, Consiliul Dirigent, Iuliu Maniu a îndeplinit
funcţia de prim ministru. Dar odată unirea înfăptuită rolul lui Iuliu Maniu nu
s-a terminat, spune el, amintind lupta pentru libertate şi democraţie pe care
marele nostru înaintaş a dus-o în perioada interbelică. Îşi încheie discursul prin
a-i ura lui Iuliu Maniu „ viaţă lungă, spre binele şi fericirea Ţării".
A urmat la cuvânt preşedintele studenţilor din Ţara Bârsei, drd. Viorel
Gligore. El vorbeşte despre importanţa Casei naţionale ridicate la Bădăcin, care
reprezenta „o instituţie de o reală şi incontestabilă valoare". În concepţia lui
Casa naţională este „auxiliarul bisericei şi şcoalei: toate trei trebuie să lucreze
mână în mână şi complectându-se, să ducă la luminarea poporului, la progresul
neamului". Asemenea case de cultură „cari constituiesc faruri care luminează
dealungul vremurilor, menţin vie şi arzândă conştiinţa naţională în sufletul po-
porului". El spune că dacă înaintaşii noştri, cu mari jertfe, au reuşit să realizeze
idealul naţional de unitate al tuturor românilor, generaţia lor, ,formaţi din
aluatul plămădit în sânge şi fum'', depune jurământul să apere hotarele ţării. De
asemenea, ei sunt datori să înfăptuiască „unitatea sufletească a tuturor români-
lor", iar casele naţionale aveau, în acest sens, un mare rol. El îşi încheie discursul
prin a spune că îi consideră pe studenţii sălăjeni un model demn de urmat 84 •
În numele studenţilor hunedoreni a luat cuvântul preşedintele lor,
Constantin Raţiu. El se referă la „această complexitate de evenimente", aducând,
4
• Ibidem, p. 5.
din partea societăţii Studenţilor Universitari Hunedoreni, „salutul ei cald şi

prorociri adânc simţite, pentru un viitor apropiat şi cât mai bun".
Din partea studenţilor regiunii Mureşul-superior, preşedintele societăţii,
Emil Grecu, spune că a venit să aducă „prinos de recunoştinţă bărbatului, care
prin sufletu-i pătruns de naţionalism şi mintea-i luminată, a ştiut să ţină vie, să
alimenteze şi să pregătească poporul", pentru măreaţa zi de 1 Decembrie 1918.
El face referire la zona din care provenea, zonă în care, înainte de 1918,
„cuvântul românesc era boicotat şi tot ceea ce era românesc era primit cu vorbe
de ocară ca: biidăs bocskoros olah şi dat afară cu cisma husarului ungur, urmată
de o înjurătură cazonă". Lui Maniu, spune el, i se datorează libertatea de a se
exprima în româneşte şi ,,libertatea de-a ne putea vedea stăpâni la noi acasă". El
încheie prin a-şi exprima admiraţia faţă de munca depusă de către studenţii
sălăjeni pe tărâm cultural.
Reprezentantul asociaţiei universitare a Invalizilor Orfanilor şi
Văduvelor de Război (I.O.V) spune că el vorbeşte în numele fiilor „acelor eroi
cari s-au jertfit şi cari s-au întors neputincioşi de pe câmpul de luptă" urează
„celui mai mare bărbat de stat al României", Iuliu Maniu, „viaţă nouă pentru
binele şi propăşirea neamului românesc. Studenţilor sălăjeni le urează ca şi pe
viitor „să activeze în domeniul realizărilor fericite".
Din partea studenţilor în drept din Cluj a luat cuvântul, Iosif Ianota. El
vorbeşte despre importanţa zilei de 1 Decembrie 1918, citând din „marele
discurs" pe care Iuliu Maniu la rostit la Alba Iulia. Totodată el aminteşte datoria
„sfântă faţă de România de azi" a tinerei generaţii de a o apăra şi păstra ceea ce
au înfăptuit înaintaşii noştri. Referitor la activitatea societăţii culturale a
studenţilor sălăjeni, spune că el, personal, va fi „printre primii cari vor urma
exemplul înălţător" al sălăjenilor.
În numele studenţilor în litere şi filosofie a luat cuvântul Nicolae Gheţie.
Vorbitorul subliniază importanţa zilei de Decembrie, zi pe care nu o putem
sărbători, spune el, ,Jără a ne aduce aminte de înaintaşii noştri, de făuritorii
acestei uniri, între cari aici în faţa noastră avem pe cel mai mare bărbat de stat,
care a apărat interesele Ardealului", Iuliu Maniu. El aminteşte apoi de datoria
studenţimii româneşti de a se uni „cu toţii, atât sufeteşte cât şi culturaliceşte", în
scopul nobil de a face „operă de apostolat" pentru a „ţine trează conştiinţa
naţională" şi a „demonstra lumii întregi şi mai ales Occidentului, că patrimoniul
nostru naţional câştigat de părinţii şi înaintaşii noştri cu jertfe de sânge, nu-l
poate atinge nimeni". În încheiere se referă la sărbătorirea celor 60 de ani pe
care îi împlinea Iuliu Maniu şi a celor 14 de activitate „pe ogorul naţional şi
cultural" al Societăţii culturale „Sălăjana" 85 •
85
Ibidem, p. 6.
256 MARIN POP
Din partea studenţilor farmacişti din Cluj a luat cuvântul Bica Vicenţiu,
iar din partea celor de la Academia de Comerţ din Cluj, Ioan Mărie. Acesta din
urmă afirmă faptul că Bădăcinul era „locul cel mai potrivit pentru sărbătorirea
unei decade şi jumătate dela împlinirea visului nostru milenar. Îşi exprimă
admiraţia pentru opera naţional-culturală a studenţilor sălăjeni, spunând că la
aceste realizări a contribuit „într-o largă măsură spiritul marilor înaintaşi" şi de
asemenea sprijinul „moral şi material al diferitelor societăţi împreună cu
oamenii de inimă ai acestei regiuni". El aduce omagiile de recunoştinţă pentru
întregul arbore genealogic al familiei Maniu, „pentru tot ce a făcut spre ridicarea
acestui popor ornpsit". El încheie prin a spune că cere „de la puternicii zilei", „să
respecte oamenii cari au lucrat şi lucrează la consolidarea Ţării, iar pe noi să ne
înţeleagă atunci când facem operă constructivă".
În numele studenţilor români din Banatul iugoslav, care studiau la noi
în ţară, Adam Bulic a rostit un impresionant şi totodată emoţionant discurs
despre „poporul românesc încă nedesrobit". El subliniază faptul că 1 Decembrie
reprezintă pentru toţi românii încununarea idealului naţional şi „ceasul
desrobirii noastre naţionale". Însă, el se întreabă dacă „acest ceas a bătut pentru
toţi românii de pretutindeni" şi continuă spunând că realitatea contrazice acest
lucru, deoarece „La această dată n-a încetat freamătul durerilor milenare. N-
auziţi Dvoatră un vuiet, care scapă câte odată în ţară dinspre sud-vest, un
freamăt de jale care mocneşte în adâncuri şi care nu poate să-şi elibereze glasul
închis în temniţa propriilor sale dureri? Acesta este glasul sutelor de mii de
români de peste hotare, care împreună cu milioanele de români din propriul
Ardeal aşteptau ca ziua de 1 Decembrie să fie o dreaptă sărbătoare". Însă, din
păcate, românii dinafara graniţelor „continuă să mai urce calvarul mult
încercatelor vremi de odinioară". Ca reprezentant al studenţilor din Banatul
iugoslav care studiau la universităţile şi academiile din România el consideră că
are „datoria sfântă de a reaminti la această sărbătoare faptul că „visurile cari
legănau suflletul Ardealului de eri, continuă şi azi să mângăie durerile românilor
din Banat".
După ce aduce un elogiu activităţii depuse de către Iuliu Maniu, atât
înainte de 1918, cât şi a luptelor politice din perioada de după Unire. El spune
că suferinţele s-au ţinut lanţ, la fel ca şi înainte de 1918, pentru românii
transilvăneni, „dar fiindcă ele veneau dela fraţi au fost mai crunte şi au reuşit să
oprească puţin din drum'', pe Iuliu Maniu. Dar el a pornit din nou la drum, în
lupta politică, de această dată „înconjurat de forţe tinere, singurele elemente cari
pot să reîmprospăteze viaţa zbuciumată a ţării româneşti, vândute târgoveţilor
politici". Încheie prin a spune că pentru părinţii şi fraţii lor, care „nu se bucură
nici azi de soarele libertăţii şi al desrobirii, care a răsărit la 1 Decembrie 1918", în
sufletul acestora ,Jăcllia nădejdii nu s-a stins, deşi azi nu mai au nici şcoli, nici
biserici recunoscute cari să conserve şi să cultive sentimentul dragostei de neam".
El îi cere lui Iuliu Maniu să fie „pavăză bună acestui popor desmoştenit de ţară" 86 •
Au mai luat cuvântul drd. Emil Popa din partea Centrului Studenţesc
Petru Maior şi al U.N.S.C.R, Emil Roşu, preşedintele studenţilor în ştiinţe, Dr.
Ştefan Gârbea, în numele studenţilor de la medicină, dr. Ioan Oancea,
preşedintele studenţilor din Târnava, drd. Paul Silaghi, în numele studenţilor
din Satu-Mare, Ioan Paica, în numele studenţilor bănăţeni şi Teodor Moldovan,
în numele studenţilor de la facultăţile de teologie 87 •
După ce s-au încheiat cuvântările, preşedintele societăţii culturale
„Sălăjana", Ionel Ciobanu înmânează lui Iuliu Maniu, din partea studenţilor
sălăjeni, două cadouri omagiale. Primul era un tablou în ulei pictat de către
pictorul sălăjean, stabilit în Cluj, Nacu (Ioan Sima-n.n). Pe acest tablou
studenţii au fixat o plachetă cu următoarea inscripţie: „Inţelepciunea, virtuţile şi
faptele Voastre mari, întemeiate pe principiul moralităţii creştine, al
naţionalismului integral şi al adevăratei democraţii, ne vor servi totdeauna pildă
vie de urmat". Al doilea cadou era o broderie artistică pe fond de mătase, lucrat
de către profesoara Dunca şi eleva Olga Sasu de la şcoala profesională din Cluj.
Pe această broderie era gravat un mănunchi cu 60 de spice de grâu, care
simboliza vârsta împlinită de către Iuliu Maniu, iar cu litere aurite a fost gravată
următoarea inscripţie: „!NCHINARE, Societăţii Culturale „Sălăjana" din Cluj
către preşedintele ei de onoare D(r). Iuliu Maniu la 60 de ani 8 ianuarie 1933.
Studenţimea universitară sălăjană în semn de omagiu şi respect, faţă de faptele
Voastre mari şi luminoase Vi se închină! Suflet din sufletul neamului nostru
fiind, aţi desprins din glasul vijelios al vremurilor de eri, porunca ceasului de azi,
iar din chemarea zilelor de azi singur Voi aţi prins tâlcul istoriei de mâine. Aţi
slujit ţării, nevoilor şi necazurilor ei. V-aţi bucurat în hora bucuriilor şi aţi plâns
în temniţa durerilor. Din întunerecul ce apăsa sufletele noastre aţi năzuit să
făuriţi altare noui, spre ridicarea şi cinstirea acestui popor. La popasul acesta de
aniversare, porţile sufletului Vostru vi se deschide larg, spre a îmbrăţişa icoana
sfântă a Patriei de azi, pe care cu a Voastră generaţie eroică, ne-aţi dăruit-o. Cu
glas cucernic Vă salută stăpâna vremurilor istoria. Ca un prinos umil de
recunoştinţă, tinerele vlăstare crescute în datina strămoşească, sădită pe acest colţ
de ţară, trimit pentru Voi, urări de viaţă lungă, spre binele şi fericirea ţării.
Pentru truda Voastră de eri, închinarea noastră de azi să fie chezăşie trainică,
pentru România de mâine!" 88 •
Ro Ibidem, p. 7.
7
R Ibidem, p. 11.
RR Ibidem, p. 8
258 MARIN POP
După acest moment emoţionant, corul studenţilor a intonat „Mulţi ani

trăiască", pentru Iuliu Maniu, a luat apoi cuvântul, „în aplauzele fără sfârşit ale
asistenţei".
Într-un impresionant discurs, Iuliu Maniu a arătat „calea pe care trebue
să urmeze tineretul" şi „poziţia românismului faţă de uneltirile revizioniste". În
preambulul discursului său el afirmă că este adânc impresionat de manifestările
de simpatie ce i-au fost adresate de către studenţi şi că este recunoscător pentru
aceasta, însă, spune el, „daţi-mi voie să o consider ca o manifestaţie de simpatie
pentru faptele la cari am fost un modest părtaş". Îşi exprimă, apoi, recunoştinţa
pentru studenţimea sălăjeană care a realizat casa naţională, „pentru şcoală,
pentru cultură şi cooperaţie, cele trei baze fundamentale ale fericirii şi propăşirii
poporului românesc" şi pentru toţi cei care participau la eveniment. Însă, spune
el, „să ne ocupăm puţin de trecut. De aceia care au dispărut dintre noi pentru a
vedea cum s-a ajuns pe alvia istoriei la ziua de azi". România Mare se datora,
spune Maniu, „unei evoluţii de gândire politică", iar „suferinţele de veacuri au
dat naştere ideei de libertate care s-a înfăţişat în diferite forme în cursul istoriei".
El spune că suferinţa sufletească a fost mult mai grea decât cea fizică, deoarece
românii erau privaţi de dreptul de liberă exprimare, în limba lor maternă, de a-
şi pune cuvântul „în treburile statului", dar mai ales „de a se închina limbei şi
culturii sale". Românii nu-şi puteau construi nici şcoli şi nici biserici, iar
drepturile şi le-au câştigat prin revoluţii. Îi aminteşte pe Horia, Cloşca şi Crişan,
pe Inochentie Micu Klein, „care pentru prima dată a propovăduit lumii
drepturile naţiunii române", pe înaintaşul său, Simion Bărnuţiu, ideologul
revoluţiei de la 1848 din Transilvania şi s-a ajuns la anul 1918, „ca o urmare
firească a evoluţiei ideei de libertate personală şi libertate naţională". Ideea
unirii, în concepţia lui Iuliu Maniu, „nu a fost un joc al momentului, ci urmarea
logică a unei gândiri politice". Dar toate aceste lupte politice au pretins jertfe şi
el aminteşte sfârşitul tragic al lui Horea şi Cloşca, a lui Avram Iancu, s-au exilul
lui Inochentie Micu Klein şi pe cel al lui Simion Bărnuţiu, refugiat în Moldova.
De asemenea, el aminteşte faptul că în anul 1918, 387 de români „cu moarte de
martir au adus jertfa lor pentru Unire parte îngropaţi de vii, parte arşi pe rug şi
chinuiţi în atâtea forme crude".
La fel ca şi în celebrul său discurs de la Alba Iulia din 1Decembrie1918,
Iuliu Maniu aduce un omagiu ,,fraţilor noştri din Vechiul Regat". Aceştia şi-au
„pus în joc independenţilor, au sacrificat buna stare materială, şi chiar viaţa lor,
ca să ne salveze pe noi". El subliniază faptul că fraţii noştri de peste Carpaţi „au
sacrificat nu numai 800 de mii de oameni, ci şi-au pus în joc întreaga lor
existenţă de stat, de tărie sufletească, de iubire de frate, de care au fost capabili,
ca lăsând la o parte buna stare materială, să răspundă chemării sângelui".
În continuarea discursului său, Iuliu Maniu apreciază jurămintele pe

care studenţii le-au făcut pentru păstrarea şi apărarea României Mari, ţara
noastră fiind, în concepţia lui, ca „un arbore mare înfipt în sufletul nostru".
Răspunde apoi tezei revizioniste maghiare, spunând că „însuşi contele Bethlen
nu a avut îndrăsneala de a cere mai mult decât autonomia Ardealului căci chiar
şi lor li se pare absurdă ideia ca Ardealul şi Banatul să mai poată fi alipit vre-
odată Ungariei". Aminteşte apoi de proiectul paneuropean, de unificare a
Europei din care reiese faptul că marele nostru înaintaş era întradevăr un mare
vizionar şi prevedea o Europă, cel puţin partea ei centrală, ca o mare
confederaţie de state. Iată ce spune el: „Când azi toată lumea tinde spre mari
unităţi culturale şi economice, contele Bethlen în loc de a se gândi la o mare
confederaţie a statelor din Europa Centrală fiecare păstrându-şi suveranitatea şi
hotarele lor cu drept stabilite, pentru a salva statele dunărene din situaţia lor
economică atât de grea, cere reintegrarea Ungariei, dovedind că ungurii nu au
învăţat nimic din trecut, căci a cere autonomia Ardealului, este atât de
imposibilă, întrucât chiar lumea serioasă din Apus, trebuie să se mire de felul lor
de gândire rămas de lume". Atacurile revizioniste trebuiau respinse imediat,
spune el, „pentru ca o întârziere să nu fie interpretată în detrimentul nostru".
Maniu arată care este datoria tinerei generaţii, pe care destinul i-a pus „acolo
unde trebuiesc ridicate sufletele, acolo unde trebuie lucrat pentru marile reforme
sociale şi pentru marile transformări ale omenirii, pe care le pretinde spiritul
vremii noui" şi de aceea tinerii sunt „datori a face o operă de apostoli, de a ţine
trează conştiinţa naţională, de a arăta că patrimoniul nostru naţional nu se
poate stinge". El cere studenţilor ca ei, care reprezentau viitorul, deoarece din
rândul lor urmau să se ridice conducători fireşti ai ţării, să organizeze acţiuni
propagandistice pentru cauza naţională şi în străinătate, iar prin acestea să arate
Occidentului că „pe aceste plaiuri cari sunt ale noastre şi numai ale noastre,
România are chemarea de a duce înainte o operă de cultură şi civilizaţie".
Marele nostru înaintaş încheie impresionantul său discurs cu un apel
pentru organizarea unui mare congres naţional al tineretului universitar prin care
să se protesteze „împotriva acelora care voesc să atingă hotarele ţării noastre".
Discursul lui Iuliu Maniu a fost îndelung aplaudat „cu ovaţiuni
nesfrâşite" de către cei peste 200 de studenţi şi de către ţăranii prezenţi în sala
Casei naţionale din Bădăcin 89 •
Seara, târziu, participanţii la acest congres s-au îndreptat către casele
lor. Şi acest congres a fost o reuşită deosebită a Societăţii culturale „Sălăjana'',
prin numărul mare de participanţi şi prin problemele care s-au pus în discuţie
cu această ocazie.
89
Ibidem, p. 8-9.
260 MARIN POP
Concluzii
Societatea culturală „Sălăjana" a fiinţat până în anul 1940, când, prin

Dictatul de la Viena, o parte a Transilvaniei a fost cedată Ungariei. În aceste
condiţii foarte mulţi dintre membrii societăţii s-au refugiat în România rămasă
neocupată.
După război societatea nu a mai activat, iar odată cu instaurarea
regimului comunist ea a fost interzisă, deoarece avea legături cu elita
interbelică.
În concluzie, se poate afirma faptul că studenţimea sălăjeană din
perioada intebelică şi-a adus aportul la ridicarea nivelului cultural al satelor din
acest judeţ. Studenţii sălăjeni au reprezentat liantul necesar coeziunii societăţii
din perioada interbelică. Munca lor a fost una dezinteresată fără profituri
băneşti, ei fiind străbătuţi doar de un patriotism luminat pe care astăzi, după 50
de ani de comunism, timp în care acest termen s-a perimat, cu greu îl
înţelegem. Activitatea acestei societăţi studenţeşti poate constitui un model
pentru noi, pentru generaţia tânără. Este şi motivul pentru care am dorit să
evidenţiem prodigioasa activitate a acestei societăţi culturale din Sălajul
interbelic.
SÂLÂJANA CULTURAL SOCIETY (1918-1940)
Summary
The students played a special role in the cultural and social life of Sălaj county
after 1918. Many of the students passed the great challenge of the First World War,
where they hardened both physically and spiritually, because they have a stronger
feeling of belonging to the Roman ian nation.
There can he stated that the students of Salaj in the interwar period had an
input to the raising of the cultural levei of the villages in this county. The students of
Salaj were the binder required for the social cohesion in the interwar time. Their work
was unselfish, with no financial gains, as they were pervaded by an enlightened
patriotism, that today is hard to understand, as now, after 50 years of communism, is
obsolete. The activity of this student society can he a model to us, the young generation.
This is the reason why we wanted to highlight the prolific activity of this cultural
society in Salaj in the interwar time.
STAREAÎNVĂŢĂMÂNTULUIDINJUDEŢULTURDA
DUPĂ MAREA UNIRE
EMIL TRIF
Baza didactico-materială a învăţământului din Ardeal, după Marea

Unire, nu corespundea cerinţelor sociale concrete. Nu se putea asigura
şcolarizarea tuturor copiilor, indiferent de naţionalitate. Moştenirea lăsată de
către regimul de ocupaţie era tristă. Se simţea nevoia de a se interveni în
probleme de conţinut şi de organizare.
Ministerul Învăţământului Public, Resortul Cultelor şi Instrucţiunii
Publice, Decretele regale, din perioada 1918-1925, stabilesc măsurile de
organizare în noile condiţii istorice ale învăţământului din Ardeal. Prin ordinele
date se stabilesc criterii precise pentru organizarea învăţământului. Astfel, în 29
decembrie 1918, se iau măsuri pentru predarea în limba română; limba
maghiară se „elimină" din şcolile româneşti, precum şi istoria, geografia şi
constituţia Ungariei, introducându-se „materiile predate în celelalte ţări locuite
de români". Se urmărea cuprinderea în şcoli a tuturor copiilor „obligaţi" s-o
frecventeze, indiferent de naţionalitate. În judeţul Sălaj, ca şi în alte judeţe,
probleme deosebite punea asigurarea cu personal didactic, care să posede limba
şi pregătirea necesară. Spaţiul de şcolarizare nu asigura posibilitatea cuprinderii
în şcoală a tuturor copiilor de vârstă şcolară, conform ptrvederilor Legii
învăţământului 1•
Învăţământul primar era organizat „sub două aspecte": 1. Învăţământul
confesional, cu localuri proprii, pe lângă cele două biserici româneşti. 2. Învă
ţământul de stat cu localuri proprii, dar „dezorganizat şi necorespunzător noilor
situaţii". Se mai specifică faptul că prin decizie ministerială, localurile: „şcoalelor
1
Legislaţie: Decret regal nr. 2.613, din 11dec.1918, Nr. 13.869/1918-reorganizarea înv. primar,
R.C.I.P. dă, printre altele, următiarele ordine/instrucţiuni: nr. 7, din 29 dec. 1918, instrucţiunile
nr. 65 şi 71/1919, 1.386/1919. Prin ord. Nr. 19.422/1920, M.I.P. se urmărea organizarea şcolilor
minoritare şi Legea învăţământului din 1924, prin care se stabilesc măsurile de reorganizarea
învăţământului primar.
262 EMIL TRIF
confesionale sunt rechiziţionate, iar localurile şcoalelor primare de stat din era
maghiară sunt predate pentru noul învăţământ românesc".
Inspectorul şcolar Laurean Şuşman şi subrevizorul şcolar Virgil Rancea
sintetizează în lucrarea Şaptesprăzece ani de construcţii şcolare în judeţul Turda,
din anul 1936, preocupările Ministerului Instrucţiunii Publice, a Prefecturii
Judeţului Turda şi a Revizoratului Şcolar judeţean Turda, privitoare la
„campania de construcţii şcolare 1924-1936" 2•
Necesitatea construcţiilor şcolare survenea după o amplă analiză făcută
la nivelul ministerului, şi a revizoratului şcolar judeţean, în urma recensă
mântului copiilor de vârstă şcolară. Dintr-un studiu, în comunele unde era
nevoie de construcţii şcolare, realizat de Revizoratul Şcolar Turda, rezultă faptul
că numărul copiilor „obligaţi" a frecventa şcoala era mare faţă de spaţiile
existente. Erau puţine localităţile care depăşeau cuprinderea de 50 % a copiilor
în şcoli: Pruniş 70 %, Câmpia Turzii 60 %, Botez 54 %, Valea Lupşei 50 %,
Aţintiş 50 %, Crăeşti 50 %, Lupşa 45 %. În cele mai multe localităţi cuprinderea
era sub 45 %. În Albac-Ciomeşti 15 %, Muntele Pilii 20 %, Câmpeni -Dealu
Capsei 25 % şi Albac 25 % (Anex 1).
Obligativitatea învăţământului, prevăzută de Legea din 1924, nu se
putea realiza fără asigurarea spaţiului de şcolarizare. Construcţiile şcolar
existente erau insuficiente. Chiar din cele existente multe nu erau
corespunzătoare, fie din cauza distrugerilor din timpul războiului, fie că erau în
spaţii închiriate şi nu răspundeau cerinţelor specifice învăţământului. Printre
altele, două erau cerinţele urgente pentru buna desfăşurare a procesului de
învăţământ: spaţiul de şcolarizare şi asigurarea cu personal didactic calificat,
pentru şcoala în limba română. Anul 1924, după apariţia legii, era „anul
ofensivei culturale pentru sporirea numărului învăţătorilor şi a construcţiilor
şcolare". În lucrarea semnalată mai sus se amintesc cei ce şi-au adus aportul la
edificarea şcolilor din perioada 1924-1936 (anexa nr. 2). În acest sens, la judeţ
funcţionau: Casa Şcoalelor; Comitetul Central pentru Construcţii Şcolare, la
comune-Comitetul Şcolar Comunal, condus de director.
Au contribuit la acţiunea de construcţii şcolare în judeţ: miniştrii,
Gheorghe Cipăianu, deputat de Turda, fost ministru înainte de 1933, Dr.
Constantin Angelescu din 1933, prefecţii, senatorii, deputaţii de Turda,
revizorii şi subrevizorii şcolari. Cei care au dus greul au fost învăţătorii din
localităţile respective (anexa 2).
Trebuiau construite noi localuri şi adaptate, reparate cele existente. În
acest scop s-au înfiinţat în fiecare judeţ Comitete Centrale de Construcţii
Şuşman, şcolar şi Virgil Rancea, subrevizor şcolar, Şaptesprezece ani de

2
Laurean inspector
construcţii şcolare în judeţul Turda, 1936 - broşură, de la familia Nap, din Pruniş.
Starea învăţământului din judeţul Turda după Marea Unire 263
Şcolare, care se ocupau cu organizarea activităţii şi strângerea fondurilor. În

judeţul Turda s-a constituit Comitetul Central pentru Construcţii Şcolare în
următoarea componenţă: Dr. Alexandru Moldovan, fost subprefect-preşedinte;
Toma Roşu, fost revizor şcolar-secretar şi membrii: d-nii Gheorghe Cipăianu -
deputat; Ştefan Pop - deputat; Ion Boeriu - senator; Vasile Candrea - deputat,
fost prefect; Ioan Murgău, fost prefect; Vasile Meşter, senator, fost prefect;
Iovian Mureşianu, „protoereu", fost senator; primpretorii plaselor, protopopii,
subrevizorii şcolari de control. Comitetul, cu unele modificări, „ abvenite cu
ocazia schimbărilor de regime politice", a funcţionat în perioada 1924-1928.
Aşa cum rezultă din documente, cu privire la construcţiile şcolare din
judeţul Turda, se desprind două etape: prima cuprinde perioada 1923-1928,
(ministrul învăţământului era d-nul Gheorghe Cipăianu, deputat de Turda)
condusă „cu mult suflet" de prefectul Vasile Cândea, ajutat de parlamentarii
judeţului, împreună cu revizorii şcolari: Toma Rusu, Nicolae Nistor - 1923-
1928 şi Pavel Cismaşiu - 1933-1936. A doua etapă se desfăşoară în perioada
1933-1936 (Ministru-Constantin Angelescu) condusă „cu mare suflet şi
frumoase realizări" de domnul Ioan Modrigan - prefect, ajutat de parlamentarii
judeţului, de Pavel Cismaşiu - revizor şcolar, de subrevizori, organele de
control subordonate, împreună cu învăţătorii din localităţile unde se executau
construcţiile. Aceştia au meritul iniţierii fiecărei construcţii şcolare, precum şi
urmărirea desfăşurării lucrărilor până la terminare, folosindu-le, apoi, în
procesul de învăţământ.
Cu sprijinul ministerului şi pe plan local s-au adunat până în 1929-
2.881.988 lei. Din aceştea s-au construit, în prima perioadă: 41 localuri de şcoli,
cu 31 locuinţe şi 88 săli de clasă. Locuinţele aveau ca scop asigurarea condiţiilor
de viaţă ale directorilor, permanentizarea acestora în localităţi. Aproape că nu
se construia şcoală fără lucuinţă, cu 2, 3,4 camere, chiar dacă şcoala avea o
singură sală.
Multe comune nu au avut local propriu, funcţionau în case închiriate.
În altele nu se ţineau cursuri deşi aveau posturi „sistematizate": la Arada-
Giurgiuţ se specifică vrednicia localnicilor (p. 21, 22) la Câmpia „Turzei",
aproape peste tot se arată entuziasmul acestora, care făceau prestaţie în natură,
lucru „cu palmele" şi transportau diferite materiale. (p. 32, 33) La Ceanul Mare-
Bolduţ, se arată că „este o şcoală frumoasă şi simpatică" (p. 34, 35) la Avram
Iancu-Târsa, au ajutat şi Batalionul 12 Vânători de Munte (p. 24, 25).
În alte localităţi s-a construit fără nici un ajutor: Botez-Luduş (p. 27, 28)
în localitatea Unirea II - toate „cheltuielile abvenite cu clădirea au fost suportate
de comună" (p. 69, 70, 71) Localitatea Zau, plasa Luduş, era considerată „fruntaşă
264 EMIL TRIF
pe Câmpie", aici trăiau: români, unguri şi evrei (p. 70, 71). Şi localitatea Luduş
II-Gheja-pl. Luduş, era considerată comună fruntaşă.
Învăţătorul Nicolae Costea, din Albac-Costeşti, a donat suma de 35.000
de lei (locuitorii - 34.827 lei). Preotul ortodox Nestor Manciu, din Ocoliş, a
donat 65.000 lei. Majoritatea construcţiilor s-au executat cu sprijinul
Ministerului Educaţiei Naţionale, a prefecturilor, revizoratelor, a primăriilor.
Au fost construite din piatră-temelia; din piatră sau cărămidă-zidăria, acoperite
cu ţiglă sau olane; în părţile muntoase pereţii erau construiţi din lemn, fundaţia
din piatră, acoperite cu şindrilă.
În toate cazurile locuitorii satelor au dat dovadă de mare înţelegere şi au
depus muncă „până la jertfă'', pentru a avea în comună local corespunzător de
şcoală. Localnicii participau cu sume de bani sau cu braţele la: „Munca ce a
trebuit la noile construcţii şcolare sau cu mâna sau căratul materialului, în toate
cazurile, a fost prestate cu mult elan de către locuitorii satelor" (anexa 3).
Interesante, pline de conţinut şi de emoţie sunt constatările făcute cu ocazia
deplasării la faţa locului a Comisiei judeţene de recepţie, pentru verificarea
calităţii lucrărilor. În localitatea Nandra au aflat femeile şi copii pe şantier: la
căratul cărămizilor şi ,,facerea tencuielii, iar bărbaţii la căratul nisipului şi
pietrişului de-la o distanţă de 16 km. Materialul adus pe şantier era măsurat cu
litra şi predat pentru construcţie, întrecându-se care să aducă mai mult". La
Petrilaca, comună mare, românească, tot satul: copii, femei, bărbaţi, învăţători,
din „noapte în noapte erau pe şantierul construcţiei şcolare. Citeai pe faţa
locuitorilor dragostea de muncă şi mândrie pe măsură ce şcoala se ridica din
moloz". În comuna Podeni de mai mulţi ani se afla: „în părăsire un local, în care
înainte a fost crişmă comunală". La intervenţia primpretorului de plasă, dl. Ilie
Sabău, locuitorii comunei, în timp „de două luni de zile, au refăcut acest local în
şcoală.fără nici un ajutor bănesc de la autorităţi" (p. 50, 55, 57).
În perioada 1927-1933, din cauze obiective, activitatea de construcţii
şcolare se sistează. Începând cu anul 1929, problema construcţiilor şcolare „este
total neglijată,din cauza crizei financiare şi din cauza dezinteresului". Din
iniţiative locale s-a construit un singur local de şcoală până în 1933. Acesta a
fost localul de la Filea de Sus, în 1930-32 care s-a edificat „prin expluatarea unei
porţiuni de pădure" (p. 9). În 1933, ministru Dr. Constantin Angelescu, reia
această muncă.
Ministrul dr. Constantin Angelescu a vizitat des judeţul Turda (1933) a
pus un accent deosebit pe problema construcţiilor şcolare. Cu toate economiile
impuse de criza economică, ministrul „şcoalelor" obţine de la guvernul din care
făcea parte, 100.000.000 lei pentru construcţii şcolare în întreaga ţară. Din
această sumă, judeţul Turda a obţinut o subvenţie de 1.250.000 lei. Comitetul
Şcoalelor Turda contribuie cu 500.000. În total, în anii 1933-1936 s-au cheltuit

1750.000 le, construindu-se 22 localuri de şcoli, cu 45 săli de clasă şi 18 locuinţe
pentru directori. Din datele de mai sus, rezultă că, în perioada „campaniei" de
construcţii şcolare s-au construit: 63 localuri de şcoli, cu 133 de săli de clasă şi
50 de locuinţe pentru directori (p. 9, 10). În anexa nr. 3 sunt cuprinse numai
localităţile întâlnite în lucrare, pentru a fi de folos celor interesaţi acuma. Din
această cauză este o diferfenţă între cifrele date. Au condus lucrările pe întreaga
perioadă peste 100 de învăţători din localităţile respective.
Cu ocazia Congresului Regional al Învăţătorilor din Ardeal, care a avut
loc la Turda, (1934) a fost prezent ministru dr. Constantin Angelescu. Acesta, a
asistat la „punerea pietrei de fundaţie", în localitatea Gheja. Ministerul a ajutat
cu bani şi a donat mobilierul necesar. Astfel s-a reuşit să se construiască una din
cele mai frumoase şcoli din judeţ, compuse din: 3 săli de învăţământ, antreu,
cancelarie şi locuinţă pentru director. În 1936 s-a dat în folosinţă sub denumi-
rea de Şcoala Primară de Stat nr. 2 Luduş (p. 75-78). La Turda, construcţiile
şcolare s-au impus chiear de la „preluarea imperiului ca o necesitate de prim
ordin". Localităţile (cătunele) erau la distanţă de 5-10 km de la centru.
În şedinţa din 20 aug. 1925, Comitetul Şcoalelor comunal elaborează un
vast plan pentru construcţii şcolare, atât în oraş cât, mai ales, în cătunele
aparţinătoare. Comitetul şcolar comunal, în 14 februari 1928, decide renunţarea
la construcţia din piaţa Şaguna din Turda, pentru a se realiza „amplificarea"
(adăugire) la Şcoala nr. 1 Turda (p. 79-88).
Localitatea Lupşa, plasa Baia, era considerată „poarta hotarelor
etnografice a moţilor", prefectul Vasile Candrea, fiu al acestei localităţi, a
sprijinit mult construcţia. (p. 44-46) La Nandra, s-a construit o clădire „foarte
simpatică'', clădită după cele mai „severe prescripţiuni" de igienă şcolară. Este
una dintre construcţiile şcolare care ,jac fală judeţului nostru". (p. 50-51). La
Runc-Lunca Largă-plasa Baia, la parter au amenajat Casă culturală. (p. 59-60)
Valea Lupşei era considerată comună fruntaşă în munţii Apuseni, iar Valea
Largă - plasa Luduş, comună fruntaşă în regiunea deluroasă, una din „cele mai
mari şi mai frumoase din judeţ". A fost apreciată de ministrul învăţământului
Dr. Constantin Angelescu. A primit denumirea de „şcoală fală" a construcţiilor
şcolare. (p. 65-67). La Urca - plasa Câmpia Turzii, deputat Ştefan Pop,
directorul Colegiului „Sfântu Sava", ai cărui părinţi erau originari din localitate,
a sprijinit construcţia localului. Domnul deputat Ştefan Pop a donat şcolii: „o
vie de un iugăr şi o bibliotecă de I .OOO de volume, cu dulap cu tot". Localul face
,jală operei judeţene de construcţii şcolare". Unitatea poartă denumirea Şcoala
Primară „prof. Ştefan Pop" (p. 67-68).
Întreaga conducere administrativă a judeţului a fost antrenată în
efectuarea construcţiilor şcolare. Personalul revizoratului, conducerile de şcoli,
266 EMIL TRIF
locuitorii satelor şi-au adus aportul la crearea condiţiilor de şcolarizare a

tuturor copiilor, indiferent de naţionalitate (anexele nr. 2, 3 şi 4).
Autorii, în încheiere, aduc mulţumiri parlamentarilor, lui Gheorghe
Cipăianu, fost ministru înaintea dlui Dr. Constantin Angelescu. Se mai mulţu
meşte foştilor prefecţi Vasile Candrea şi Ion Madrigan (ultimul intre anii 1934-
1936). Se apreciază eforturile celor trei conducători ai destinelor şcolare, ale re-
vizorilor şcolari Toma Roşu, Nicolaie Nistor şi Pavel Cismaşiu, care „ajutaţi de
organele de control subalterne, au meritul iniţierii fiecărei construcţii şcolare".
Aşa s-a ajuns ca după anul 1936, cu sprijinul ministerului, a autorităţii
administrative locale, învăţământul să se desfăşoare în condiţii mai bune din
punct de vedere al spaţiilor de şcolarizare. Menţionăm unle localităţi care au
construit numai cu forţele proprii: Arada -Trifeşti, Câmpeni-Dealu Capsei,
Cuci, Podeni, Unirea II, Turda-Ploscaş, Grădiniţă de copii, str M. Eminescu,
Şcoala nr. l, cătunul Piatra Hărcani (pag. 13-87).
În concluzie, iată ce spuneau autorii: „lnvăţătorilor şi locuitorilor din
comunele, unde s-au construit şcolile, toată recunoştiinţa acestui neam, pentru că
au înţeles porunca vremii şi au contribuit cu toată căldura sufletului lor la
înzestrarea satelor cu şcoli" (p. 12). O situaţie asemănătoare are loc şi după cel
de al Ii-lea război mondial, când se trece la generalizarea învăţământului de 4, 7,
8 şi 10 ani, atitudinea celor menţionaţi mai sus pentru asigurarea condiţiilor
materiale a fost similară.
STATUS OF THE EDUCATION IN TURDA COUNTY

AFTER THE GREAT UNION
Summary
The didactic and material basis of the education in Ardeal, after the Great
Union, does not comply with the concrete social requirements. lt could not ensure the
schooling of all the children, no matter their nationality. It was a sad heritage that was
left by the occupation regime. lt was felt the need to intervene in content and
organization problems.
The interwar period meant a time of great reforms and changes in the field of
education in the whole country, therefore also in Turda county, that we try to highlight
in the present study. So it got to the situation that, after 1936, with the support of the
Ministry, of the local administrative authorities, education ran in better conditions
regarding the spaces for schooling. We mention severa! settlements that used to build
only on their own: Arada-Trifeşti, Câmpeni-Dealu Capsei, Cuci, Podeni, Unirea II,
Turda-Ploscoş, The Kindergarden, M. Eminescu Str., School no. l, Piatra Hărcani village.
Anexa I
Numărul copiilor obligaţi a frecventa şcoala
Frec-
Nr. Denumirea Nr. Denumirea
Obligaţi venţi, din Obligaţi Frecvenţi
crt. localităţii crt. localităţii
înscrişi
I. Alb ac 425 25% 221. Lupşa 274
2. Albac-Costeşti 175 30% 222. Muncel 93
3. Albac-Cioneşti 271 15% 2 Muntele Băişorii 264 45%
4. Aţintiş 210 50% 224. Muntele Filii 36 20 %
5. Arada- Giurgiuţ 158 225. Nandea 103 35 %
6. Arada-Trifeşti 150 35 % 226. Neagra 42 20%!
7. Avram Iancu- 277 40% 227. Ocoliş 182 113/45%
Târsa
8. Boereşti 101 35 % 228. Pruniş 68 70 %
9. Botez 108 54% 329. Podeni 374 264/
10. Buru 97 34% 330. Petrilaca 391 154/35%
I 1. Crăeşti 110 50% 331. Runc-Lunca Largă 71 41/
12. Câmpia Turzii 888 conf. 332. Săcătura 370 137/35%
(337) şc.
de stat.
13. Câmpeni-Dealu 60 333. Surduc 134 33/25%
Capsei
14. Ceanu Mare- 55 334. Sălişte 94 50%
Bolduţ
15. Cecălaca 335. Sâniacob 165 65 !!
16. Câmpeni 89 30 % 336. Valea Lupşei 259 122/50%
I 7. Filea de Jos 230 30% 337. Valea Largă 373 208/
18. Câmpia Turzii- 60% 438. Zau 452 108/
Gligoreşti
19. Hăreni 439. Sălciua d Sus-Valea 214 90/
Largă
20. Luduş II-Gheja 336 253/45%
268 EMIL TRIF
Anexa2
Au contribuit la realizarea construcţiilor
Nr. Numele şi prenumele Funcţia Au făcut parte din

crt. Comitetul Central
de Construcţii ...
1. Dr. Alexandru Moldovan Preşedinte, fost subprefect Da
2. Toma Roşu Secretar, fost revizor şcolar. Da
3. Gheorghe Cipăianu Membru, deputat Da
4. Ştefan Pop ------ ------ Da
"
5. Ioan Boieriu Membru, senator Da
6. Vasile Candrea Membru Deputat,fost prefect Da
7. Ioan Murgău Membru, fost prefect Da
8. Vasile Meşte Membru, fost prefect Da
Au contribuit la
bunul mers ...
l.. Ştefan Pop Deputat de Turda, dir ------ " ------
Colegiului „Sfântu Sava"
2. Laurean Şuşman Inspector şcolar ------- ------
"
3 Nicolae Nistor Inspector şcolar, fost revizor ------- " ------
şcolar al jud. Turda
4. Paul Cismaşiu Revizor şcolar ------- ------
"
5. Vasile Roşca Subrevizor şcolar ------- " ------
Activitate deosebită au depus directorii de şcoli, care erau şi preşedinţii
Comitetelor pentru construcţii şcolare în localitate.
Anexa 3
Construcţii şcolare în Judeţul Turda 1919-1936

Denumirea Nr. Locu-
Antreu
Nr. localităţii săli Nr. elevi inţă
/cance- Observaţii
crt. (comune politice)/ de obligaţi dir./Nr.
Iarie
plasa clasă camere
1. Albac- Câmpeni 3 425 - 1 Constr. 1924-1928; Înv.
Romulus Todea
2. Al bac-Costeşti 1 175 1/- - Nu a avut şc. lnainte de
(cătun) 1928, construit 1928-
1930, lnv.Nicodim
Coste.
3. Albac-Cioneşti 1 271 - I 1928, din lemn, local
(cătun) închiriat. Preot Iuliu
Todea
4. Aţintiş- Luduş 2 -/1 1 1936-1937.

5. Câmpeni-Arada- 1 l /- - Construită-1927-28.
Giurgiuţ( cătun) Înainte de 1927 nu aveau
dascăl. Un consătean a
cumpărat o clădire, la sf.
săi se restituie suma.-
criza.
6. Arada-Trifeşti 1 - 1 Până în 1927 a func-
(cătun) ţionat într-un local
închiriat. S-a construit în
1928, fără ajutor.
7. Avram Iancu- 1 - - I Înv. T. Costea.
Târsa-cătun
8. Boereşti-Baia I 1/- 1 Terminat în 1927.
Protoereu înv. Aurel
Boeriu.
9. Botez-Luduş I Înainte de 1930 nu aveau

local decât închiriat.
Termi-natl935. Necores-
punzător, fară aprobare.
IO. Buru-lara 1 - 1 Local. Săracă, local
închiriat, cumpără local
1926.
11. Crăieşti- Mihai 1 - 1 Până în 1928 nu au avut
Viteazu local de şcoală. Începe în
aprilie 1928, termi-nată
în 3 luni. Nu s-a făcut
prestaţie în natură. Au o
biserică nou construită.
Religia ortodoxă.
12. Câmpia Turzii 1 -11 O sală s-a terminat în
1936, mai sunt 2, cu 1O
„puteri" did. Preoţii
Bordan şi Savu, înv. Dir.
Alexandru Suciu
13. Câmpeni-Dealu- l - l
Capsei
14. Ceanul Mare- I - I Terminată 1927, „ şcoa-
Bolduţ lă frumoasă şi simpati-
că". Înv. Pavel Cocoară
din Cean.
15. Cecălaca-Luduş I 1 Terminat 1927. Prin
amenajare.
270 EMIL TRIF
16. Cuci-Luduş 2 gră- - - Frumoasă grădină,

din. potrivită experienţelor
pomicole şi horticole.
17. Copăceni-Turda 2 -/1 - Terminat-1935.
Dezinteres. Nu au nici
biserică.
18. Filea de Jos-lara 2 -/1 - Terminată- 1930-1932.
Aşezată la poalele mun-
ţilor. Cheltuiala local-
nicilor, din exploatarea
unei păduri. Preotul.
19. Geamăna- Baia 2 - - Terminată - 1934-1935;
construcţie cu etaj. La
poalele muntelui
Detunata. Şc. veche a ars.
înv. Ioan Proţa, Preot
Ioan Ursu.
20. Gligoreşti-Câmpia 1 - - Terminată 1935.
Turzii Revizorul şc. Torna Roşu
era din localitate.
21. Hădăreni-Luduş 1 - - Adăugire 1924, mai este
necesară o sală.
22. lara-Masca 1 - 1/3 Terminat 1934. Exista un
post de înv. sistematizat,
nu aveau local. Preot-înv.
Alexandru Şendrea.
23. Lupşa-Baia 2 -/1 - Construit-1927-
1935Prefectul vasile
CONDREA,fiu al
comunei. S- a schimbat
guvernul-criza. Părintele
ort. Vasile Şpan.
24. Muncel-Baia 1 - I /3 Terminată 1934-1935.
Înv. Corneliu
Dumitrescu, ajutat de
Gheorghe Savu, ţăran
fruntaş.
25. Muntele Băişorii 3 - I
26. Muntele Filii I - I Terminată 1927. S-a
cumpărat o clădire
veche, cu etaj-amenajate.
27. Mărtineşti 1 -/1 - Terminat-1925.S-acum-
părat o clădire-
amenajare.
28. Nandra 1 - 1/4 Terminată-1935-36. O

clădire foarte simpatică,
igienică.
29. Neagra 1 - 1/1 Terminată 1935. In
creierul Mtilor Apuseni.
Nu aveau nici şcoală, nici
biserică.
30. Ocoliş- Baia 1 -/1 1/3 Construită 1933-36.
PărinteleNestor Manciu,
secondat de înv. Avram
Mucea.
31. Pruniş- lara 1 1/- 1/1 Construită 1927-28.
Corn. mică, din zona
deluroasă - Dealurile
Feleacului, Valea
Hăşdăţii.
32. Podeni 2 -/1 -
33. Petrilaca-Luduş 4 -/1 1/3 Terminată 1934. Inv.
Gheorghe M. Gliga
34. Runc-LuncaLar-gă 1 - - Construită 1930-34.
(cât un) /Baia Parter Casă culturală.
35. Săcătura-Câmpeni 1 - - Construită 1935-36.
37. Surduc-lara 1 - 1/2 Construită 1932-1935.
Nu au avut şc., copii
mergeau la lara.
38. Sălişte- lara 1 1/1 - Terminată 1927. Reg.
Dealurile Feleacului, au
avut casă închiriată.
39. Sâniacob- Luduş 1 - 1 Construită 1928-1933.
Aveau local închiriat
40. Şchiopi- lara 2 - 1 Construit-1929-33.
Regiune submuntoasă.
Înv. Victor Bugner.
41. Valea Lupşei-Baia 1 -/1 - Construită 1934-1935.
Adăugire.
42. Valea Largă-Luduş 4 - 1 Construită 1924-1934.
Localul vechiu, impro-
priu.Una din cele mai
mari şi mai numeroase
şcoli, apreciată de
ministrul C.
Angelescu:„fală a
construcţiilor şcolare",
drept omagiu sa numit
Şcoala Primară
„Constantin Angelescu".
272 EMIL TRIF
43. Urca-Câmpia 2 - I Construită I 924-1928.

Turzii Necorespunzător.
Deputatul Ştefan Pop,
dir. Colegiului„Sf. Sava",
donează I iug. de vie,
I .OOO volume,un dulap.
44. Unirea II 4 şi -/I - Construită-1924-1925, o
(V ereşmart) Că- sală-1935. Părintele Iuliu
min Căpâlneanu, fost senator,
cult. înv. Dir. Gh. Metea, fost
primar.
45. Zau-Luduş I - - Construită -I934-l 935.
Adăugire. Fruntaşă pe
Câmpie.
46. Lupşa-Lupşa I - I Construită - 1936-37.
Mănăstire Episcopul Hossu al
Clujului ...
47. Vălcele-Vălcele 2 - I Construită - I936-37.
Părău-Turda Nu au avut local.
48. Sălciua de Sus- 2 - I Terminată-1936. Înv.
Valea Largă-Baia Vasile Drăguş şi pri-
mami Vasile Baciu.
49 .. Luduş 11-Gheja- 3 I/I 1/4 Construită - 1934-1936.
Luduş Vizitată de dl. ministru
C. Angelescu. Congresul
înv. din Ardeal-Turda -
1934, una din cele mai
frumoase şcoli din judeţ.
50. Turda Turda 20.000 locuitori.
Erau 2 şcoli. Comitetul
şcolar „comunal" -plan
de construcţii şcolare-
1925.
51. Turda-Şc. Primară În 1930-1934, s-a
3-Piaţa Şaguna „amplificat" Şc. I.
52. Turda-Ploscoş- I - - Construită-1924-1936.
53. Turda-Piatra 2 - I ----,,-----
Hârcani
54. Turda str. Mihai I - I 1924- I 936. Pentru
Eminescu grădiniţă.
55. Turda- Grairât I - I Construită - I 924-1936.
N.V.
56. Turda, Şc. Nr.I - - - - I928.
Total: 8I 6/1 I 36
Anexa4
Provenienţa fondurilor pentru construcţiile şcolare
Primăria
M.Î.P./ Prefectura/ Locuitorii I
Nr. Denumirea /Subscri- Costul
Casa Comitetul Lista de
crt. localităţii pţii total
Şcoalelor Şcolar Jud. subscripţie
şcolare
o I 2 3 4 5 6
1. Alb ac l 7S.000/- 442.000
2. Albac-Costeşti - 24.000 /- 44.000 /- 34.827 I 3S.OOO 148.000/m.
înv. N. Costea Lemnos
gratis
3. Albac-Ciomeşti - ISO.OOO/- 2S.OOO /- 6.000 46.Sl3-
IO.OOO
4. Aţintiş 44.000/- -/ IS.000 - 6.000 400.000
s Arada-Giurgiuţ litigiu - - - 30.000
6. Arada-Trifeşti - - - 80 .. 000 80.000
7. Avram Iancu 2S.OOO - /IO.OOO - I 1.300 6.000 /8.000 - S0.940
/221 -Bat.12
Vânători de
Munte Câmpeni
8. Boereşti 90.000/ - - - 170.000
80.000
9. Botez IO.OOO I - lS.000 I - - - 2S.OOO
IO. Buru - S.000/ - 20S.OOO
11. Crăieşti - -/ 2S.OOO So.OOO I - 90.000 I - 16S.OOO
12. Câmpia -Turzii 40.000 I - 144.2SS/ - - 184.22S
13. Câmpeni- - 90.000 I şi - 90.000
Dealu Capsei cătunul
14. Ceanu Mare- 3S.OOO I - 379.000/ - - 404.000
Bolduţ
IS. Cecălaca - -/40.000 - 22.000 I - 62.000-
82.000
16. Cuci 82.000
17. Copăceni 3S.OOO I - -/ 10.000 - - SO.OOO-
S.000
18. Filea de Jos - - - - 180.000
19. Geamăna lS.000 I - -/ 20.000 - 20.000/ - SS.000
20. Gligoreşti 20.000 I - -/ 20.000 - - SO.OOO
21. Hdăreni 30.000 I - - - - 220.000
22. lara Masca - - 3S.OOO I - - 66.000
I 2S.OOO
23. Lupşa - /16S.OOO 100.000 - - 300.000
/3S.OOO
24. Muncel - I IO.OOO - - - -30.000
2S. Muntel Băişorii 20.000 I - - - S.000 I 00.000 - 12S.OOO
274 EMIL TRIF
26. Muntele Filii - -/ IS.000 6S.OOO I - - 80.000

27. Mărtineşti - -/ 2S.OOO SS.000 I - - 80.000
28. Nandra 80.000 I - I SO.OOO - - I30.000
m. -30.000
29. Neagra 4S.OOO I - - - - 4S.OOO
30. Ocoliş - IO.OOO/ - - - I89.000
I I I4.8I4- /6S.OOO-preot
biserica ...
31. Pruniş - 3S.OOO I - - 4S.OOO I - 80.000
32. Podeni - - - - 30.000
33. Petrilaca - I2S.OOO/ - - 130.000 260000
/- -200.000
34. Runc-Lunca IO.OOO I - S.000 I - - I 61.000- 7S.OOO
Largă Biserica O
3S. Săcătura IO.OOO I - - IS.000 I - - 76.SOO
36. Surduc - S.000 38.000 I - - 22,800
I 14.000
37. Sălişte - s.ooo I - 81.000 I - - 86.000
38. Sâniacob 40.000 I - - I IO.OOO/- - ISO.OOO
39. Şchiopi - 3S.OOO I - - - 8S.OOO
-SO.OOO
40. Valea Lupşei - IO.OOO - - 20.000
I IO.OOO
41. Valea Largă - 800.000 200.000 200.000 1.400.000
/200.000 /- /-
42. Urca SO.OOO I - SO.OOO I ISO.OOO I - - 600.000
3S0.000
43. Unirea II - - 600.000 - 600.000
/-
44. Lupşa- - 3S.OOO I - - - I00.000 -
Mănăstire 6S.OOO
4S. Vălcele-Părău - - I 40.000 - 20.000 I - 60.000 -
60.000
46. Sălciua de Sus - - I 40.000 30.000 I - - 70.000 -
90.000
47. Luduş II-Gheja - I 40.000 100.000/ - 32320.000 - 460.000
-
48. Turda
49. Turda-Crairât - - 1.100.000 - 1.100.000
SO. Turda -Ploscoş - - 946.897 - 946.897
SI. Turda-Şc. Nr. I
S2. Turda-Piaţa - - 200.000/- 200.000
Hârcani
S3. Turda- - - I.I I 6. I29 - l.II6.I29
grădiniţă,
str.
M. Eminescu
•!• Istoria culturii. Carte veche
DIN NOU DESPRE DIMITRIE CANTEMIR
ŞI DAMASCHIN STUDITUL
CĂTĂLINA VELCULESCU
Impulsuri care să-i deschidă drumul spre alcătuirea Istoriei ieroglifice a

primit Dimitrie Cantemir 1 din lecturi al căror conţinut este astăzi dificil să-l
reconstruim. Am scris mai de mult 2 despre evidenta înrudire dintre schema de
bază a Istoriei şi gravura care însoţeşte textul fabulei De quadrupedibus et
avibus 3 din ediţiile fabulelor esopice în latină sau germană de la Strasbourg şi
Anvers la sfârşit de secol XV4•
În gravură, tabăra patrupedelor este condusă de un inorog (animal
despre care textul fabulei nu vorbeşte), iar între cele două categorii de
vieţuitoare, patrupede şi zburătoare, stă nehotărât un liliac.
Faţă de o altă naraţiune, Contra superbientes ex robore. De rinoceronte
et corvo, din cartea Speculum sapientiae din secolul al XIV-iea a lui Cyrillus din
Boemia (copiată şi chiar tipărită în traducerea germană de secol XV a lui Ulrich
von Pottenstein, însoţită de miniaturi, respectiv de gravuri), Istoria ieroglifică se
situează în raporturi pe care le-am putea denumi polemice sau de inversare 5 •
Inorogul apare şi în imaginea ce însoţeşte dialogul 49 (De aquila et
avibus et leone et aliis bestiis), din cartea Dialogus creaturarum a lui Magnus
de Magneriis, tipărită şi retipărită la sfârşitul secolului al XV-iea. În dialogul 88
(De leopardo et unicorni qui pugnabat cum dracone) al aceleiaşi cărţi, aliatul
inorogului în lupta cu un balaur este leopardul (Constantin Cantemir poartă în
Istoria ieroglifică numele de „Monocheroleopardal") 6 •
1
Bibliografie şi prezentare generală: Algeria Simota, Cantemir Dimitrie, în Dicţionarul literaturii
române de la origini până la 1900, Bucureşti, 1979, p. 149-154.
2
C. Velculescu, Cărţi populare şi cultură românească, Bucureşti, 1984, p. 44.
' Această fabulă, a patra din Cartea a III-a, a fost preluată din fabulele denumite Romulus şi
inserată între fabulele esopice.
4
Jiirgen Werinhard Einhorn, Spiritalis unicornis. Das Einhorn in Literatur und Kunst des
Mittelalters, Ediţia a II-a, Miinchen, 1998, p. 734, 411.
5
J. W. Einhorn, op. cit., p. 330-331, 408-409; C. Velculescu, op. cit. p. 45-46.
6
J. W. Einhorn, op. cit., p. 331-332, 409-410; C. Velculescu, op. cit. p. 44-45.
278 CĂT ALINA VELCULESCU
Nu se poate afirma cu certitudine dacă Dimitrie Cantemir a cunoscut

direct miniaturile, gravurile şi textele amintite sau dacă a văzut pagini doar
înrudite tematic cu ele.
Tot astfel, când ne referim la animalele hibride sau la convingerea că
prin atingerea cu un corn de inorog se anihilează otrava, ne putem gândi la o
sursă oarecare sau, dimpotrivă, la una precis delimitată: aşa-numitul Fiziolog al
lui Damaschin StudituF. Referirile se fac de obicei la textul publicat de C. N.
Mateescu în revista Ion Creangă 8 • În realitate textul publicat de C. N. Mateescu
reyrezintă o combinaţie între traducerea cărţii lui Damaschin Studitul, Meriki
diagnosis „., aşa cum o ştim din ediţiile de la Veneţia, plus naraţiuni comune cu
diferite forme ale Fiziologului românesc, la care se adaugă naraţiuni luate dintr-
o sursă necunoscută 9 •
Întrucât manuscrisului reprodus de C. N. Mateescu i s-a pierdut urma,
nu se poate preciza dacă această combinaţie exista deja în manuscrisul de la
1774 al lui Nicolae Duma din Braşov sau dacă îi aparţine lui C. N. Mateescu. În
cazul în care ediţia C. N. Mateescu ar reflecta textul manuscrisului, se pune
întrebarea: cine şi când a intervenit în textul lui Damaschin: Nicolae Duma sau
izvorul său?
Despre Fiziologul românesc s-a afirmat că s-ar apropia întrucâtva de
Bestiarii 10 • Oricum, traducerile româneşti ale Fiziologului reprezintă forme
compozite, cu pilde luate din redacţii diferite, plus din alte surse 11 •
Cartea lui Damaschin Studitul, deşi într-o ediţie de la Veneţia poartă
chiar în titlu denumirea de Physiologus, se diferenţiază total de acesta. În
primul rând, Damaschin Studitul nu dă decodificări ale naraţiunilor culese de
el, ci lasă cititorului libertatea să găsească (sau nu) valoarea simbolică. Apoi
naraţiunile nu sunt (cu câteva excepţii) cele din redacţiile Fiziologului.
Comparaţia cu Bestiariile apusene nu s-a făcut încă, tot aşa cum lipseşte un
studiu asupra posibilelor surse ale lui Damaschin Studitul, surse care ar putea
proveni tot atât de bine din Europa, dar şi din Asia Mică sau din lumea arabă 12 •
Cartea Meriki diagnosis .„ a circulat la început în manuscris, apoi a fost
tipărită la Veneţia, începând cu anul 1643, în mai multe ediţii, legată în unele
dintre ele împreună cu un Eirmologhion (carte de cântări bisericeşti).
7
Mihai Moraru, Alegoria animalieră şi fantasticu/ animalier în Istoria ieroglifică. (Contribuţia
Fiziologului), „Revista de Istorie şi Teorie Literară", XXI, 1972, nr. 3, p. 489.
"Vezi Mihai Moraru, C. V elculescu, Bibliografia cărţilor populare, Bucureşti, 1976-1978, p. 262.
9
C. Velculescu, Ein Tierbuch aus den Jahrhunderten 16.-20. (Zwischen Damaskenos Studites und
C. N. Mateescu), „Revue des Etudes Sud-Est Europennes", XXXIX; 2000, p. 133 - 141.
in N. Henkel, Chr. Hiinemi:irder, W. Seibt etc. Bestiarium-ius, Bestiarien, în Lexikon des
Mitte/alters, voi. 1, Miinchen - Ziirich, 1980, col. 2072-2080.

11
Luiza Valmarin, Studii de literatură română modernă şi comparată, Bucureşti, 1987, p. 99-177.
12
C. Velculescu, Ein Tierbuch .. „ (supra n. 7), p. 135, n. 7.
Din nou despre Dimitrie Cantemir şi Damaschin Studitul 279
Renumele lui Damaschin Studitul l-a adus culegerea de predici

Thisauros (Comoara), din ale cărei traduceri în limbile slave s-a născut o specie
literară aparte: damaschinele 13 • Pentru români Comoara a devenit cunoscută
mai ales prin faptul că Mitropolitul Varlaam a folosit-o în Carte românească de
învăţătură (Iaşi, 1643) 14, carte răspândită în mai toate ţinuturile unde se
vorbeşte româneşte.
Damaschin aparţine tradiţiei cărturăreşti a mănăstirii Studion. Între
anii 1565-1572 a fost exarh al Patriarhului de Constantinopol la Kiev, unde de
altfel a scris şi Meriki diagnosis „„ închinată lui Mihai Cantacuzino, cel
cunoscut nouă mai ales prin istoria conflictului cu familia Chiajnei, soţia
răposatului Mircea Ciobanul (conflict izbucnit din pricina zădărnicirii
proiectatei căsătorii cu Maria, fiica Chiajnei, ea însăşi fiică a lui Petru Rareş).
Nu cunoaştem nici un amănunt despre drumul lui Damaschin de la
Constantinopol la Kiev, dar este posibil ca el să fi călătorit pe uscat, trecând prin
Ţările Române. Aşa cum am spus, în timp ce se afla la Kiev şi-a alcătuit cartea
despre animale. S-ar putea ca unele izvoare să le fi găsit chiar printre cărturarii
din mânăstirile româneşti 15 •
Pe vremea aceea trebuie să fi stârnit mare vâlvă picturile exterioare ale
unora dintre bisericile mănăstirilor Moldovei, picturi a căror executare tocmai
se încheiase 16 • În unele dintre aceste biserici, în scena Judecăţii din urmă, stau
zugrăviţi pe mare, unul lângă altul, uniţi parcă, doi chiţi uriaşi ce poartă pe
spinare o femeie, simbolul mării - se spune -, ducând în mână, parcă salvată
dintre valuri, o corabie. Monstrul marin, cu formă nedefinită, aproximând
balena, pare călăuzit, la Voroneţ şi la Humor, de un peşte nu prea mare care
înoată în faţă, aproape lipit de botul uriaşului.
Deşi atât Fiziologul alexandrin, cât şi unele Bestiarii, vorbesc despre
peştii mărunţi atraşi şi înghiţiţi de balenă (ce ar scoate din gură, ca şi pantera,
un aer bine mirositor), în imaginea de la Voroneţ şi de la Humor peştele din
faţa balenelor nu pare o victimă, ci mai degrabă o călăuză, acel musculus despre
care vorbesc unele Bestiarii apusene, pe care îl întâlnim deopotrivă, pe larg
13
Ph. Meyer, Die theologishe Literatur der griechischen Kirche, Leipzig, 1899, p. 128-132; Borje
Knos, L'histoire de la litterature neo-grecque, Stockholm, 1969, p. 397-398; R. Ugrinova-
Skalovska, Damaskini, Skopje, 1975; Donka Petkanova, Damaskini, în Reenik na bulgarskata
literatura, Sofia, 1976, p. 305-306.
14
Pandele Olteanu, Sintaxa şi stilul paleoslavei şi slavonei, Bucureşti, 1974, p. 268 ş. u.
15
C. Velculescu, Introducere, în: C. Velculescu, V. Guruianu, Fiziolog. Bestiar (cu un Excurs de
Manuela Anton), Bucureşti, 2001, p. 10-11, 20.
16
Ileana Stănculescu, II Giudizzio universale ne/la pittura murale esterna de/ Nord de/la
Moldavia, Bologna, 2001.
280 CĂTĂLINA VELCULESCU
descris, şi în Meriki diagnosis ... a lui Damaschin Studitul 17 : „Chiţi să zic peştii
cei mari ce să află
în mare ... Sânt chiţi mari, şi pre care corabie o va urgisî
Dumnezău să întâlnescă acest fel de chiţi, căci nu înghit mici carabii numai, ci şi
însăşi cambiile cele mari ... le răstoarnă şi le îneacă şi mănâncă pre oameni ... Şi
cu toate că este atâta de mare, [n.n.: chitul] nu poate să umble sângur. Căci mulţi
sânt dintr-înşii de nu au ochi. Pentu aceasta este un peşte foarte mic şi acela
povăţuieşte pre chit unde să umble, să nu să ducă unde este apă puţintică şi să-l
prindă oamenii. Pentru aceasta şi vânătorii carii gonesc acest fel de chiţi, pentru
carnea şi pentru untura lor, întâi să meşteşugeşte să prinză pre acel peşte mic şi
atunce cu puţână osteneală prind chitul. Căci după ce prind pe acel mic, să duc la
un loc unde este puţină apă şi fac strigare mare, iar el vrând să meargă spre
strigare, iasă la uscat şi să prinde. De multe ori să întâmplă şi moare peştele cel
mic care îl povăţuieşte şi atuncea, nevăzând, chitul să duce de iasă la uscat şi nu
să mai poate întoarce înapoi." 18
Cartea despre animale a lui Damaschin Studitul, redactată cândva între
1566-1570, a fost tipărită de mai multe ori, cum am mai spus, la Veneţia, înce-
pând cu anul 1643. Poate o copie manuscrisă sau poate chiar ediţia din 1643 a
ajuns în mâinile Patriarhului de Antiohia, Macarie Zairo (fost arhiepiscop de
Alep), care în anii 1652 - 1659 a făcut, întovărăşit de fiul său Paul de Alep, un
drum până la Moscova, trecând şi prin Ţările Române 19 • Jurnalul de călătorie al
lui Paul de Alep a devenit una din sursele cele mai des citate în legătură cu
starea românilor din Muntenia şi Moldova în secolul al XVII-lea 20 • S-ar putea ca
o investigare mai atentă a acestui jurnal să ne ajute a înţelege unde şi sub ce
formă au găsit cei doi călători cartea Meriki diagnosis ... ,pe care Macarie a tra-
17
C. Velculescu, Ileana Stănculescu, Animaux et parab/es dans Ies monasteres mo/daves au XVI'
siec/es, „Etudes et documents balcaniques et mediteranneens", XII, 2000, p. 51-62.
18
Damaschin Studitul, Adunare de la filosofii cei vechi pentru firea osebirilor a oarecărora vietăţi,
(edit. C. Velculescu) în C. Velculescu, V. Guruianu, op. cit„ p. 90-91; vezi şip. 13.
19
G. Graf, Geschichte der christlichen arabischen Literatur, Vatican, 1940, p. 94-112.
20
Maria Matilda Alexandrescu - Dersca Bulgaru, Paul de Alep, în Călători străini despre Ţările
Române, vol. VI, Bucureşti, 1976, p. 1-20; ediţie p. 21-307. Folosind o afirmaţie luată din
G. Graf, op. cit„ p. 95, am spus în Fiziolog Bestiar (p. 11) că în 1657 cei doi călători ar fi făcut şi o
„escapadă" până în Georgia. Afirmaţia lui G. Graf nu concordă însă cu însemnările de călătorie
ale lui Paul de Alep (vezi M. M. Alexandrescu - Dersca Bulgaru, op. cit. p. 4-5, p. 161-247).
Pentru eforturile „diplomatice" şi materiale pe care le fac pentru a reuşi să copieze manuscrise
rare, vezi p. 184-187, din ediţia citată. Ne punem întrebarea dacă nu cumva au găsit la Preda
Brâncoveanu, pe care îl numesc „iubitor înfocat al istoriei" (p. 256), manuscrisul cu cronicile
Ţării Româneşti pe care Macarie Zaim le-a tradus în arabă. (Vezi Virgil Cândea, Letopiseţul Ţării
Româneşti (1292-1664) în versiunea arabă a lui Macarie Zaim, „Studii", XXIII, 1970, nr. 4.
p. 673-692).
dus-o în arabă la întoarcerea în Siria21 • Din ceeea ce s-a scris până acum despre
această traducere, rezultă că nu are capitolul despre viperă (echidna), în schimb
i-a fost adăugat capitolul despre fenix. Între traducerile altor opere, făcute de
Macarie, acesta a mai inserat naraţiuni despre animale inexistente la Damaschin
(sirenă, pelican), dar şi despre inorog, prezent în Meriki diagnosis2 2•
La aproximativ patru decenii după traducerea lui Macarie Zaim, prinţul
Dimitrie Cantemir, aflat departe de ţară, la Istanbul (cetatea Pleonaxiei), redacta
Istoria ieroglifică. Spre deosebire de Divanul „„ pe care îl impusese tiparniţei
din Iaşi, autorul a lăsat Istoria doar într-un singur manuscris, pe care ne
întrebăm dacă l-a mai făcut cunoscut cuiva. Cât de numeroase şi din ce zone
culturale au fost lecturile lui Dimitrie Cantemir despre simbolica animalieră nu
vom mai putea vreodată afla. Biblioteca lui s-a risipit între atâtea (uneori
triumfale, alteori tragice) schimbări de reşedinţă.
Ca una dintre posibilele surse, Mihai Moraru identifică (aşa cum am
spus şi mai sus) naraţiunea despre curăţirea apei de otravă, din aşa-numitul
„Fiziolog'' al lui Damaschin Studitul23 • Reproducem în continuare, după un alt
manuscris românesc, această naraţiune, preluând şi fragmentul care o precedă:
„Iar cornul lui care îl găsesc oamenii de îl iau pentru tămăduirea otrăvii, îl găsesc
cu acest chip: hiara aceasta nu are fierbinţala stomahului precum au celelalte
vietăţi, ci capul lui este fierbinte cu totul. Şi pentru aceasta căldura aceea a
bucatelor răsare cornul lui şi în tot anul să face nou. Şi când va ieşi cel nou de
desupt, pică cel deasupra, adecă cel mare, şi rămâne cel mic. Şi iarăşi în celalalt
an să face altul şi cade acela; şi întru toată viaţa lui aşa să face. Deci cornul acela
ce cade îl găsesc oamenii şi îl iau pentru lucru scump, fiindcă opreşte vătămarea
otrăvii. lnsă cu anevoie este ca să-l găsească cineva, căci inorogul să află de-a
pururea întru adâncimea pustiei. Şi hrană nu găsesc oamenii până ce vor trece
pustia; şi apă nu este şi calea este plină de alte hiară şi pentru aceasta este cu
anevoii să să găsască multe.
Are încă şi alt obicei inorogul, că înlăuntrul în adâncimea pustiei nu să
află râuri sau izvoară, ci numai din ploaie să adună câte puţină apă prin gropile
pământului şi aceeaşi de soare să face amară. Deci să adună toate hiarăle ca să
bea şi nu pot, că este amară. Pentru aceasta aşteaptă până va veni inorogul să
bea şi după ce vine, când să pleacă să bea, îşi moaie cornul său în apă şi să
îndulceşte apa şi bea întâi el, apoi celelalte hiară." 24
21
G. Graf, op. cit.; A. van Lantschoot, Fragments syriaques du Physio/ogus, „Le Museon", LXXII,
1959, 37-51.
22
G. Graf, op. cit.
23
Mihai Moraru, Alegoria animalieră ... (vezi sup i n. 6).
24
Damaschin Studitul, Adunare de la filosofii cei vechi pentru firea osebirilor a oarecărora vietăţi,
(edit. C. Ve!culescu), în C. Velculescu, V. Guruianu, op. cit„ p.95-96.
282 CĂT ALINA VELCULESCU
În Istoria ieroglifică, Dimitrie Cantemir scrie: „Ce mai târdziu, de mare

şi minunată puterea cornului Inorogului asupra a toată otrava, [n.n.:
Hameleonul] aminte îşi adusă (căci şi de altă dată de otrăvită a văzduhului
putregiune mântuindu-l, cu sănătatea vieţii îl dăruisă)". „Şi iarăşi, din toată
inima: «Agiutoriu, agiutoriu! » striga <<Şi cornul plecându-ţi, din otrava ce mă
putredeşte, mântuieşte-măf» să ruga. Inorogul răspunsă: «Leacul şi puterea
leacului cornului mieu spre otrava carea dinafară vine slujeşte, iară nu spre
veninul carile dinluntru să naşte (că răutatea boalii doftorii o tămăduiesc, iară
boala sufletului leacurile apotecarilor nu ştie).» "25
Naraţiunile preluate şi profund prelucrate de Cantemir au avut o
circulaţie pan-europeană, aşa încât putea să le cunoască şi dintr-o altă sursă,
poate chiar mai îndepărtată, siriacă, persană sau arabă • Totuşi, pentru un om
26
cu orizontul său cultural, preocupat de simbolica animalieră, pare aproape de la

sine înţeles că a văzut cel puţin una dintre ediţiile ce apăruseră din Meriki
diagnosis (1643, 1666, 1671), dacă nu cumva chiar un manuscris 27 •
Edificatoare pentru apropierea de Meriki diagnosis se dovedeşte
istorisirea - mai puţin cunoscută - a modului cum este prins elefantul.
Reproducem întâi fragmentul din Damaschin Studitul: „Iar alţii îl prind făcând
groapă largă câtu-i încape trupul să aibă loc să să întoarcă. Şi groapa cât merge
în gios o fac mai strâmtă. Apoi pun pe gura gropii doi-trei harbuji mari, fiindcă
ştiu că-i plac, iar el să duce să-i mănânce; şi aceia prăvălindu-să, să duc în
groapă. Şi fildişul să pogoară în groapă jos să-i mănânce. Şi fildeşul, când să duce
jos la strâmtoare şi <nu> mai poate ca să să învârtească, atunce aleargă
vâno' 'i cu drugi şi îl bat de agiuns. Şi el neputând să să mai întoarcă într-altă
parte, ni.. mai are ce să facă. Iar în mijlocul acelor vânători este un om îmbrăcat
în haine albe; şi când îl bat ceilalţi vine acela de-i roagă de îl lasă. Şi aşa fac
multe zile. Atunce fildeşul văzând pe acel cu haine albe că îl scoate de la bătaie şi
că-i aduce şi puţână iarbă, îl deprinde şi îi socoteşte mare facere de bine. Şi acela
cu îndrăzneală să suie pre spatele sale de şade.
După acestea dacă văd că s-au smerit şi s-a obicinuit cu omul acela, sapă de
departe groapa aceea de iasă fildeşul şi îl trage acel cu haine albe, care s-au obicinuit
cu dânsul. Iar ceilalţi stau de departe până să să obicinuiască şi cu aceia." 28
Dimitrie Cantemir, descriind scenele turnate în metal care împodobesc
templul Pleonaxiei, amplifică pasajul despre ademenirea elefantului şi dă alte
2
' Dimitrie Cantemir, Istoria ieroglifică, Bucureşti, 1977, p. 122, 124.
26
J. W. Einhorn, op. cit„ p.72, 338-345, 414-417; 474, 533.
27
Mihai Moraru, op. cit„ p. 482.
28
Damaschin Studitul, op. cit„ (edit. C. Velculescu), în C. Velculescu, V. Guruianu, op. cit„
p. 85-86. Vezi C. Velculescu, Ein Tierbuch .. „ (supra n. 7), p. 139 - 140.
amănunte despre îmblânzitor (schimbări necesare pentru a obţine o anumită

decodificare): „Iară într-un loc lucru foarte frumos la privală să arăta, unde
vânătorii măiestrii spre vânarea fililor punea: întâi o groapă adâncă şi largă
săpa, apoi din fundul groapei un gârlici strâmpt, până în faţa pământului, costiş
scotea, în gura a căruia gârlici un harbuz punea. După aceia,fietecare vânătoriu,
câte o dobă în spate luând, în pădurea cea mare întra, unde filii îmblând să
videa. După ce pre furiş în pădure întra şi fietecarile într-un copaciu înalt să
urca, apoi, din toate părţile în dobe lovind, pădurea să răzsuna. Pilii, de sunetul
dobelor spăimântându-să, la marginile pădurii spre câmp ieşiia, unde la gura
gârliciului peste harbuz nemeriia. Vânătorii din copaci, vădzind precum filul la
harbuz au nemerit, dobele a bate părăsiia, filul cu botul harbuzul clătind,
harbuzul pre gârlici în gios a să prăvăli purcedea. Filul după harbuz, pentru ca
să-l prindză urmând, în groapa cea largă, carea în fundul gârliciului era săpată
intră, şi altă grijă nepurtând, harbuzul să mănânce să nevoieşte. Vânătorii
îndată din pădure ieşind, cum mai curând, cu pari şi cu alte zăvoară, carile
acolea mai denainte gătate au, gura gârliciului astupă. După aceia, prin câteva
dzile pre fil cu foamea domolind, cu lanţul de grumadzi îl scoate şi unde voia
ethiopului ieste, acolo îl duce (că mai tare şi mai vrăjmaşă jiganie decât foamea
alta nu ieste)." 29
Istoria ieroglifică, rămasă multă vreme (chiar după ce, începând cu
secolul al XIX-iea, a fost editată şi reeditată) în umbra unei receptări firave, a
cunoscut o adevărată glorie abia între cititorii universitari din ultimele decenii.
Rămâne deschisă întrebarea: ce legătură există în realitate între intenţiile
atribuite de contemporanii noştri lui Dimitrie Cantemir şi cele care i-au
aparţinut cu adevărat voievodului Moldovei?
Cartea lui Damaschin Studitul despre animale a fost de cel puţin două
ori tradusă în limba română. S-au păstrat două manuscrise târzii, din Moldova
anului 1832, cu una şi aceeaşi traducere 30 • Prezenţa lor dovedeşte încă o dată cât
de complicat este aşa-numitul drum spre modernizare al culturii române. În
anii când Gheorghe Asachi îşi desfăşura activitatea înnoitoare, erau cititori
dornici să cunoască povestirile dintr-o carte scrisă cu aproape 300 de ani în
urmă, dar oglindind în cuprinsul ei materiale cu mult mai vechi, dintre care
unele depăşeau mileniul.
Cealaltă traducere după Meriki diagnosis ... a fost publicată, după cum
am spus la începutul acestui articol, de C. N. Mateescu în revista Ion Creangă şi
în Calendarul ei (apărute la Bârlad).
29
Dimitrie Cantemir, Istoria ieroglifică, Bucureşti, 1977, p. 40 - 41.
30
Damaschin Studitul, op. cit„ (edit. C. Velculescu), în C. Velculescu, V. Guruianu, op. cit.,
p. 79-103.
284 CĂTĂLINA VELCULESCU
Cum nu mai avem manuscrisul din 1774 al lui Nicolae Duma 31 , textele
apărute în revista şi calendarul „Ion Creangă" capătă o valoare deosebită, cu
atât mai mult cu cât unele numere lipsesc chiar şi la Biblioteca Academiei
Române, iar celelalte au ajuns într-o stare de fragilitate avansată. Suntem
aproape de stadiul final cu pregătirea reeditării acestor texte, pentru că în ele se
găsesc naraţiuni comune, dar nu identice, cu diferitele forme ale Fiziologului
românesc. Mai mult încă, se găsesc naraţiuni necunoscute nouă din vreo altă
sursă. Prezenţa decodificărilor la sfârşitul unora dintre naraţiunile introduse,
schimbă profilul scrierii lui Damaschin Studitul, pentru că o transformă dintr-o
carte deschisă spre multiple utilizări, într-o carte în care tradiţia Fiziologului
iniţial, centrată pe decodificarea spirituală, reînvie, deşi ne aflăm la sfârşitul
secolului al XVIII-lea (dacă modificările apăreau în manuscrisul lui Nicolae
Duma) sau la începutul secolului al XX-lea (dacă intervenţiile le-a făcut -
folosind alt manuscris? - chiar C. N. Mateescu).
AGAIN ABOUT DIMITRIE CANTEMIR ANO DAMASCHIN STUDITUL
Summary
In The hieroglyphic History of Dimitrie Cantemir there can he unraveled

suggestions that come from the likeliness of knowledge of certain books with animal
symbols, books with European circulation: editions with engravings of the Aesopic
fables in Latin or German, from Strasbourg and Anvers in the late l Sth century; the
book from the 14111 century Speculum sapientiae of Cyrillus of Bohemia (copied and
even printed in the German translation of 15 111 century of Ulrich von Pottenstein,
having miniatures, respectively engravings); Dialogus creaturarum of Magnus de
Magneriis, printed and reprinted at the end of the l Sth century.
But most of the comparisons can he set lo the work of Damaschin Studitul
entitled in manuscripts Synathroisis apo ta vivila ton palaion philosophon„. or
Physiologia nea, and in the editions of Venice (1643, 1666, 1671, etc.) - Meriki
diagnosis ek ton palaion philosophon„.
~1Este oare posibil ca acesta să se mai afle în vreo bibliotecă cu manuscrise încă necatalogate?
Din păcate nu ştim dacă şi unde se păstreză hârtiile rămase de la: C. N. Mateescu, Tudor Pamfile,
revista „Ion Creangă".
CRONICARUL TATROSY GYORGY 1645
OLGA ŞERBĂNESCU
Biblioteca Muzeului Brukenthal din Sibiu păstrează, în colecţia ei de

carte veche din secolul al XVI-lea, o cronică întitulată „Cronica az Vilagnac
Yeles dolgair61" (Cronica întâmplărilor însemnate petrecute în lume), tipărită la
Cracovia în anul 1559, autorul ei fiind predicatorul transilvănean Szekely
Istvan. Este o cronică a lumii, Chronologicon, tratând evenimentele care au avut
loc în lume, de la facerea ei până în anul 1558.
Inspirându-se din această cronică, proprietarul ei din secolul al XVII-
lea, Tatrosy Gyărgy continuă relatarea evenimentelor pe câteva foi legate la
sfârşitul cărţii, începând cu anul 1560 până în anul 1645. Pe alte câteva foi,
legate la începutul cărţii,Tatrosy îşi povesteşte propria viaţă.
Cine a fost Gheorghe Tatrosy?
Ludovic Dezsi, în lucrarea sa întitulată Etnographia, apărută în 1914,
consideră că a fost copist în slujba familiei nobiliare Apor din Transilvania şi, în
anul 1618, a copiat trei istorii romantice: Istoria lui Gabriel Bathori, Istoria lui
Apollonius şi Istoria lui Arghir 1•
La sfârşitul Istoriei lui Gabriel Bathori se află o notă a copistului: „Finis
huius Historiae, per me Georgium Tatrosy scripta, anno 1618 incepta die 9
Junii, finita die 12 Junii. Laus Deo semper" 2•
Dezsi crede că familia Tatrosy şi-a luat numele după oraşul Trotuş din
Moldova3 • De aceeaşi părere este şi Ladislau Mikecs 4 •
Matyas Pcil spune următoarele: „Tatrosy - după cum arată şi numele de
familie - este originar din Târgu Trotuş, fiind bine ştiut faptul că, în cursul
secolelor XVI-XVII, pe teritoriul Moldovei a existat o populaţie de limbă
maghiară destul de numeroasă 5 •
'Dezsi Lajos, Etnographia, 1914, p. 299-313.

'Szazadok, 1899,p.211-225;310-341.
1
Dezsi, op. cit„ p. 299.
4
Domokos Pal Peter, Tatrosy Gyărgy ăne/etirâsa es tărteneti feljegyzesei, în „Irodalomtorteneti
kozlemenyek", 1957, p. 238.
5
Matyas Pal, Adatok Tatrosy Gyărgy kr6nikair6r6/ es Coronaeus Vaska Lărinczrăl, în
„Collectanae Tiburtiana", Szeged, 1990, p. 305-315.
286 OLGA ŞERBĂÂESCU
Autobiografia lui Tatrosy arată că el nu a fost niciodată copistul familiei

Apor, dar putea să fi fost copistul celor trei istorii enumerate de Dezsi,
copiindu-le în 1618 când se afla la Cluj, în slujba familiei Ştefan Kassai 6 •
Âu s-a efectuat încă o comparaţie între scrisul celor trei copii de istorie
romantică şi cel al cronicilor manuscrise aflate la Biblioteca Muzeului
Brukenthal, cu toate că o asemenea comparaţie ar fi foarte binevenită pentru
elucidarea situaţiei.
Autobiografia lui Tatrosy este interesantă, în primul rând din punctul de
vedere al istoriei sociale, căci scrierile asemănătoare, cunoscute până acum,
provin din pana unor nobili sau patricieni înstăriţi, iar Tatrosy făcea parte
dintr-o pătură cu mult mai joasă a societăţii de atunci. Se pare că, el este
singurul cronicar maghiar din Transilvania secolului al XVII-lea care provine
din mediul sărac şi simplu al periferiei unui oraş mare. Cronica lui de familie
prezintă cultura, nivelul de trai, precum şi relaţiile sociale ale acestei pături • 7
Ioachim Crăciun îl enumeră pe Tatrosy în rândul cronicarilor

transilvăneni, moldoveni şi munteni 8 .
Dar să-l lăsăm pe cronicar să vorbească:
„Laus, Honor et Gloria Dea O (mnipotenti) Max (imo)
Toate acestea să folosească la mărirea Domnului, la slava numelui său
sfânt, iar în ce ne priveşte pe noi, la mântuirea sufletului.
Această carte mi-a fost dăruită de către cinstitul protector al meu,
domnul Ştefan Rosas din Cluj, atunci când am slujit-o la Buia pe mama domniei
sale, pe doamna Ioan Rosas, la ciuma cea mare. 1622.
Iară eu, în noiembrie 1645, o am ameliorat-o, deoarece a fost tare
zdrenţuită şi în stare foarte proastă şi după cum se vede, am adunat şi am scris,
la sfârşitul acestei cărţi, lucrurile care s-au petrecut după tipărirea ei şi de urma
cărora am putut da, doar pentru delectarea minţii mele, slabe şi nevoiaşe, şi
pentru ca să fie exemplu bun şi de urmat mărunţilor mei copii şi cât timp
Dumnezeul cel milostiv îmi va amâna sfârşitul nu voi înceta să scriu. Tu, cel care
ai să o citeşti, să nu mă vorbeşti de rău pentru ea, iar dacă tu te pricepi mai bine,
mulţumeşte-i lui Dumnezeu pentru darul pe care ţi l-a dat şi foloseşte-l pentru
tine, iar aceasta lasă-mi-o mie.
Cum zice versul:
« Si cui hic liber non bene compacta videtur
Sic sinat hac nostram, corrigat ipse suam ».
6
Tatrosy Gyi:irgy, Az magam eletemnek rendi es folyasa, ms. 1645.
7
Domokos Pâl Peter, op. cit., p. 238.
8
I. Crăciun, A. Ilieş, Repertoriul manuscrise/or de cronici interne. Sec. XV-XVIII privind istoria
României, Bucureşti, 1963, p. 267.
Cronicarul Tatrosy Gyărgy 1645 287
Acestea le-am scris doar pentru mine, vrând să-mi las urmaşilor exemplul
pe care să-l cinstească în cele vrednice şi să se ţină departe de cele nevrednice.
Numele marelui Dumnezeu să fie slăvit, cinstit şi binecuvântat în vecii vecilor.
Am scris în anul după naşterea Mântuitorului nostru 1643, die 10, aetatis
meae 46, la Braşov, la Bolonia. In alterius causa facilius cogitant homines, quam
in sua, heu dum tempus adest errorem agnoscite vestrum quas Jesus omnipotens
solis sapientibus aufer (... ) vive ut post vivas fide Dea divina beant promissio fallis
spes hominum quamvis splendida fide Dea.
Ordinea şi cursul vieţii mele, aşa cum cu mare osteneală am putut să o
urmăresc, aşezată şi călăuzită de Dumnezeul cel milostiv, începând cu ziua
naşterii mele, până în anul 1645. Viaţa mea:
Iubitul meu tată, acum decedat, a fost fiul lui Luca Tatrossy, iar mama
mea, Sara, fiica lui Nicolae Vaska, fiind 9 fraţi. Tatăl meu, Gheorghe Tatrosy,
plecând în pribegie, a stat în ţări străine îndepărtate, ajungând şi în Italia,
învăţând bine şi limba de acolo.
1596. Marele tiran păgân, sultanul Mahomed al III-lea, a pornit împotriva
Ungariei cu forţe foarte mari. Principele de atunci al Transilvaniei,
Sigismund Bâthori, cu ajutorul împăratului Rudolf, împreună cu
generalul Christophor Tiffenbach s-au bătut vitejeşte cu turcii, sub
cetatea Eger, pe Câmpia Crucii, pe apa Saarului negru. Dumnezeu l-
a ocrotit în aceste lupte pe tatăl meu, care s-a întors acasă, la Braşov,
viu şi nevătămat, împreună cu oştile germane şi baloneze.
1597. Judele de atunci al Braşovului, Valentin Hersely, împreună cu
consilierii săi, l-au ales pe tatăl meu tunar la apărarea oraşului. Şi
astfel, în anul acesta, după legea şi porunca lui Dumnezeu, a luat-o
în căsătorie pe mama mea, Ecaterina, fiica lui Iacob Hangos din
Bolonia, care a mai avut trei fraţi:Mihai, Ioan şi Sara.
1598. La 25 aprilie s-a născut primul fiu al mamei mele Luca, dar care a
murit la vârsta de 3 ani de ciumă, la 26 septembrie. Principele
Sigismund Bâthori l-a mutat pe tatăl meu la Alba Iulia, la tunuri.
1599. La 26 aprilie, într-o zi de vineri, seara la ora 4, Dumnezeu cel sfânt
m-a dat pe mine mamei mele ca cel de-al doilea născut, la Alba Iulia,
în Cetate şi fiind şi ziua, şi având şi tatăl meu acest nume, am fost
botezat Gheorghe, după orânduirea bunului Dumnezeu. ln toamna
acestui an, principele Sigismund Bâthori părăsind Transilvania şi
tatăl meu s-a întors acasă, la Braşov.
1600. Sărmanul meu tată, aflându-se în tabără, lângă satul Nien, în Ţara
Bârsei, la trecătoare, pentru a-l opri pe Petraşcu, fiul voievodului
Mihai, să vină în ajutorul tatălui său, a fost rănit mortal lângă
tunuri şi a fost adus acasă la Braşov, la Bolonia, în strada Magyar,

unde s-a stins în linişte şi cu conştiinţa împăcată, încredinţându-şi
sufletul Domnului, în cel de al 38-lea an al vieţii sale, la 18 decembrie
1600. A fost înmormântat în grădina aflată la poarta de sus (poarta
Ecaterina) şi mama mea i-a pus o piatră cu următoarea inscripţie:
« ex Job: Homo brevi vivens tempore repletum multis miserys et cito
quasi flos conteritur». Şi astfel, iubita mea mamă, cu cei doi copilaşi
ai ei, a rămas la văduvie şi la mare părăsire. Fiul cel mare al mamei
mele,fratele meu Luca, a murit în ciuma cea mare, am rămas singur.
1600.
1603. Mama mea, povăţuită din toate părţile, după legea şi porunca lui
Dumnezeu cel Sfânt s-a căsătorit a doua oară, luându-se cu domnul
Ştefan Csukas, fecior la vamă, în slujba oraşului şi a feudei Bran.
!mpreună cu el, mama a avut două fete, pe Ecaterina şi pe Sara, care
sunt în viaţă şi în momentul acesta.
1607. Iubita mea mamă, Ecaterina Hangos, a murit la naşterea ultimului
copil, Sara, liniştită şi cu frica lui Dumnezeu, la cel de al 32-lea an al
vieţii sale şi, cum şi tatăl meu fiind mort (căruia bunul Dumnezeu
să-i dea înviere fericită), eu, într-adevăr, am rămas orfan de tot.
Mama, odihnindu-se în cimitirul Sfânta Elisabeta din Şchei, în faţa
porţii bisericii, după 25 de ani, eu i-am pus piatră de mormânt.
Astfel, fiind orfan şi de tată şi de mamă, domnii divizori de atunci,
domnii Ioan Christof şi Paul Bengner mi l-au desemnat tutore pe
domnul Mihail Ijgyarto din Şchei (soţia lui, Ecaterina Tatrosy fiind
soră cu tatăl meu), dându-i pentru întreţinerea mea 24 R[. .. ] pe an.
M-a ţinut doi ani, am avut parte de multe neajunsuri.
1609 Tatăl meu vitreg, domnul Ştefan Csukas, vrând să facă o faptă bună
cu mine în amintirea mamei mele moarte, m-a luat de la Mihail
Ijgyart6 şi m-a ţinut doi ani. A primit pentru mine de la oraş 20
R[. .. ], am mers şi la şcoală, dar şi aici am crescut în nevoi, între patru
orfani, numai eu fiind şi vitreg.
1611. Sărmana mea mătuşă, doamna Laurenţiu Zilahi (care a fost soră cu
mama Tatălui meu, doamna Luca Tatrosy), văzând cum se duc şi
puţinele lucruri care mi-au rămas de la părinţi, s-a îndurat de soarta
mea şi cu toate că îşi câştiga pâinea numai cu fusul şi cu furca de
tors, m-a luat la casa ei şi m-a ţinut doi ani, primind pentru mine 12
R[. .. ], am mers şi la şcoală la magistrul Ştefan Safar.
1612. Sfântul Dumnezeu, dirijându-mi toate treburile, am părăsit
Braşovul pentru a umbla, a pribegi şi a învăţa, punându-mi toată
nădejdea în Dumnezeul cel milostiv. Atunci, când domnia sa

Nicolae Thăkăly a venit de la Sibiu la Braşov, pentru chezăşie din
partea lui Gabriel Bathori, iar Andrei Gheczi a plecat la Sibiu pentru
tratative de pace, am plecat şi eu la Cluj şi bunul Dumnezeu m-a
călăuzit la casa domnului Ştefan Kassai, care, în vremea aceea,era
vătaf la curtea principelui. Am mers, din când în când, şi la şcoală,
împreună cu fiul domniei sale, în rest am fost în serviciul domniei
sale. L-am slujit patru ani.
Nb. Pe vremea aceea, biserica creştină ortodoxă din cetate era pustie.
Noi am mers în strada de mijloc, la poartă, atât şcoala cât şi biserica
fiind în casa doamnei Paul Borbely şi foarte puţini adevăraţi creştini
erau atunci la Cluj. Preot era părintele Luca.
1616. Atunci când principele Gabriel Bethlen a plecat în Moldova pentru a
face pace între sultan şi poloni,am plecat şi eu de la Cluj la Braşov şi
tatăl meu vitreg, domnul Ştefan Csukas (care în vremea aceea era
deja locotenentul drabanţilor), m-a angajat la judele de atunci al
oraşului, domnul Ioan Cristof, l-am slujit doi ani.
1618. Anul în care a apărut pe cer o cometă mare. L-am servit timp de doi
ani pe domnul Ioan Hersely,fiind trimis, din când în când, şi la ţară,
am mers călare.
1619. ln anul în care principele Gabriel Bethlen a pornit cu oaste
împotriva împăratului roman Ferdinand al II-Zea, iară mi s-a făcut
dor şi am plecat iarăşi la Cluj, şi m-am pus, din nou, în slujba
domniei sale Ştefan Kassai (care pe vremea aceea era deja mare
vornic al Transilvaniei) şi l-am slujit 4 ani. lnsoţindu-l în călătoriile
sale diplomatice, până la Viena şi Praga, am avut parte de destulă
pribegie şi cu toate că era zgârcit la plată, nu-mi pare rău că l-am
slujit timp de opt ani, în două rânduri.
1622. Principele Gabriel Bethlen a făcut pace cu împăratul Ferdinand II.
A fost înapoiată şi coroana maghiară la Kassa (am văzut-o şi eu
atunci). După ce ne-am înapoiat la Cluj, dorind să învăţ
neguţătoria, l-am părăsit pe domnul Ştefan Kassai şi m-am învoit
la doamna Ioan Rosas, slujind-o în prăvălia ei, timp de doi ani.
Domnia sa, murind în ciuma cea mare, m-am angajat în serviciul
domnului Nicolae Varady (socrul lui Nicolae Bethlen). Am lucrat
pentru el timp de doi ani, până în anul 1624, îngrijindu-mă de
negoţul în cortul său cu postavuri,făcându-i cu cinste şi socotelile.
1625 ln ziua de 25 Ianuarie m-am întors din nou la Braşov şi am pornit o
mică afacere proprie,făcând negoţ cu vite din Braşov în Ungaria. ln
anul acesta, la 29 iunie, în ziua de Sfinţii Petru şi Pavel, după legea

şi porunca lui Dumnezeu m-am căsătorit şi am făcut nuntă. Am
luat-o de soţie pe Ana, fiica predicatorului de atunci al eclesiei
maghiare din Braşov, preotul Ioan Elekes, originar din Simeria, de
lângă Sf Gheorghe. Tot în casa preoţească de pe Târgul de cai a avut
loc şi nunta.
1626. Ne-am mutat din casa socrului meu la Bolonia, în casa zidarului
Ioan, în faţa fântânii, plătind chirie 12 R[. .. ] pe an.
1627. Cu binecuvântarea şi milostivenia bunului Dumnezeu, am început
un mic negoţ propriu, în urma căruia am reuşit să cumpăr, la 20
septembrie, casa lui Iacob Gires, tot acolo în Bolonia, în strada
Balogh, cu 312 forinţi, adică trei parale ale lui Gabriel Bathori, la
trei ani după ce paraua a ieşit din folosinţă. ln această casă care
înainte a fost a doamnei Ioan Enyedi, am locuit, cu ajutorul
bunului Dumnezeu, 15 ani.
1631. Un fost preot sas, pe numele de foannes Rheter, m-a învăţat
meşteşugul de săpunar, dar nici consiliul oraşului, nici ceilalţi
meşteri săpunari nu mi-au dat voie să-mi practic meşteşugul.
Aşadar, am plecat la Oradea, unde vechiul meu stăpân, domnul
Ştefan Kassai a intervenit pe lângă principe să-mi acorde comision
protecţional, cu care am putut să-mi duc traiul. Nu a fost uşor.
1632. La trei săptămâni după ciuma cea mare am îngropat opt morţi,
copiii mei, mi-am pierdut puterile, mi-am neglijat treburile, nu mai
am chef de nimic. Am îndurat multă duşmănie şi nenumărate
molestări atât din partea consiliului orăşenesc, cât şi din partea
meşterilor săpunari, interzicându-mi-se vânzarea săpunului în
piaţă, astfel, suferind multă pagubă, am renunţat la săpunărit.
1635. L-am însoţit în solie, la Poartă, pe domnia sa Mihail Toldalagi, şi,
mulţumită lui Dumnezeu, m-am întors viu şi nevătămat, ba şi cu
câteva bunuri de preţ. Am ajuns şi în atenţia unor oameni de vază
în curtea principelui.
1636. Judele Braşovului, Christophor Hersely, m-a luat în serviciul său şi
mi-a dat în grijă două dintre satele sale, Ormeniş şi Poiana
Mărului. Dar, către sfârşitul anului, mi s-a întâmplat o mare
nenorocire, în urma unor vorbe mincinoase ale unei persoane
răuvoitoare, Dumnezeul cel drept îmi este martor că nu am avut
nici o vină. !nălţimea sa, principele, m-a graţiat.
1639. Cu ajutorul Dumnezeului cel sfânt am plecat din nou la Poartă,
însoţind solia principelui condusă de domnia sa Mihail Daniel,
Bunul Dumnezeu a dat ca această călătorie să fie şi mai bună şi mai

norocoasă decât prima, la Adrianopol am văzut elefanţi vii şi peste
tot am văzut lucruri frumoase şi memorabile.
1641. Domnul Christophor Hersely m-a luat din nou în serviciul său, dar
murind către finele anului, în septembrie, am fost nevoit să mă
întorc, din nou, la negoţul meu.
1642. !nălţimea sa, domnul nostru, adunând de la domnii din Braşov
vama de la Bran, a 30-a parte, slujba de adunător al vămii i-a dat-o
domnului Nicolae Sebesi, iar domnia sa m-a luat pe mine, lângă
dumnealui, ca ajutor.
1643. Tot !nălţimea sa, domnul nostru, schimbând slujbaşul vamal,
punându-l pe domnul Toma Vayna din Pava şef al vămii, pe mine,
dând crezare unor vorbe rele şi de defăimare aduse la adresa mea,
m-a trimis vătaf la Gilău, slujbă pe care eu nu am vrut-o, dar
milostivul Dumnezeu m-a vizitat acolo cu o boală grea, astfel încât,
la intervenţia unor domni de bună credinţă, principele m-a eliberat
din această slujbă şi m-a lăsat acasă."
Cu aceasta descrierea vieţii lui Gheorghe Tatrosy se întrerupe. Urmează

câteva note în limba latină despre naşterea şi moartea copiilor săi. A avut zece
copiii din care au rămas în viaţă doi.
La sfârşitul cărţii, de altă mână, sunt scrise următoarele: „Anna 1653 die
30 dec. am luat-o în căsătorie pe Ana, fiica orfană a răposatului în Dumnezeu
Gheorghe Tatrosy" - deci, la această dată, nu mai era în viaţă.
THE CHRONICLER TATROSY GYORGY. 1645
Summary
In the Brukenthal Library in Sibiu, in the collection of old books from the 16lh
century there is a chronicle Chronica az Viltignac Yeles dolgair6l (The Chronicle of
Important Events in the World), printed in Cracovia in 1559, its author being the
Transylvanian preacher Szekely Istvan. It is a chronicle „of the world",
CHRONOLOGICON, showing the events that took place in the world from its
beginning till 1558. Inspiring himself from this chronicle, its owner from the 17lh
century continued reporting the events beginning in 1560 till 1645. This was done on
some sheets of pa per attached at the end of the book.
Some other notes in hand writing, 10 pages attached in front of the Chronicle
by Szekely, describes the life of Tatrosy Gyorgy, being a real saga, a family chronicle
and also describing some Transylvanian towns, burgs, like Braşov, Sibiu, Cluj, as well as
giving a general image about the Transilvanian society in the l 7lh century.
O BIBLIE ÎN LIMBA SIRIACĂ (SIRIANĂ VECHE)
EDITATĂ ÎN OLANDA ANULUI 1717
CONSTANTIN ITTU
În Biblioteca Brukenthal se găseşte o Biblie în limba siriană veche

(siriacă), editată la Leyden în anul 1717 şi a cărei foaie de titlu este următoarea:
Novum Domini nostri Jesu Christi Testamentum Syriacum, cum versione latina;
cura et studio Johannis Leusden et Caroli Schaaf Editum Ad omnes Editiones
diligenter recensitum; & Variis Lectionibus, magno labore collectis, adornatum.
Secunda Editio, a mendis purgata, Lugduni Batavorum, apud {Typis /oh:
Mulleri, Joh: Fil: Vid: & Fil: Corn: Boutesteyn, Samuelem Luchtmans} 1717 1
Pe foia de titlu întâlnim - în treimea inferioară a acesteia spre marginea
către exterior - o ştampilă rotundă cu legenda Br. Brukenthalisches Museum in
Hermannstadt [„Muzeul Baronial Brukenthal din Sibiu"], ştampilă folosită
înainte de naţionalizarea muzeului.
Biblia are o Praefatio ad lectorem, de opt pagini nenumerotate, prefaţă a
cărei text (latin) „curge" pe pagini în sens invers direcţiei obişnuite nouă, mai
precis în direcţia de lectură semitico-siriacă. Urmează pe rând cele patru
Evanghelii, cu textul bilingv latin-siriac pe două coloane, paginile urmând
acelaşi sens (invers) de scriere şi de lectură. Astfel, Evanghelia după Matei este
cuprinsă între paginile 1-79; cea după Marcu între paginile 80-129, Evanghelia
după Luca între 130-215, iar Evanghelia iubirii, adică cea după Ioan între
paginile 216-281. Între paginile 282-370 se află Faptele Apostolilor, după care
începe seria Epistolelor. Primele sunt cele ale apostolului Pavel: cea către
Romani între paginile 371-405, I Corinteni între 406-439, II Corinteni între
440-462, Galateni 463-474, Efeseni cuprinsă în limita paginilor 475-486,
Filipeni, paginile 487-495, Coloseni, paginile 496-503, I Tesaloniceni, paginile
504-511, II Tesaloniceni, paginile 511-515; I Timotei între516-525, II Timotei,
între 526-532, Tit între 533-537, Filimon între 538-539, Evrei între 540-564.
discuţie
1
Biblia în are cota V II 3203.
294 CONSTANTIN ITTU
Urmează Epistola lui Iacob, între paginile 565-573, succedată de aşa

numitele Epistole petrine (ale lui Petru): I Petru între paginile 574-583, II Petru
între 584-589 şi, respectiv de cele ale lui Ioan. I Ioan între 591-598, II Ioan între
599-600, III Ioan între 601-602. Ultima Epistolă este cea a lui Iuda între
paginile 603-605, urmată fiind de Apocalipsa între paginile 606-647. Ultima
parte cuprinde Variae Novi Testamenti versionis syriacae/ Lectiones/ Ex
omnibus Editionibus multo sudare collecttae a Carolo Schaafîntre paginile 649 şi
749. În fine, legătura cărţii este din pergament cu ornamentică neaurită de
medalion din Olanda secolului al XVIII-lea.
Din Praefatio aflăm că Moses Meredinaeus, preot din Mesopotamia,
mesager al patriarhului Antiochiei, Ignatius, a fost trimis de acesta să ducă
manuscrisul Noului Testament în siriacă din Asia în Europa spre a fi tipărit.
Dar, din cauza faptului că nici Roma, nici Veneţia nu au fost interesate de
proiect, solul patriarhal a găsit sprijin în persoana lui Johannes Albertus
Widmanstadius - Johann Albrecht Widmanstetter sau Widmanstadt, (1506-
59), jurist consul şi cancelar imperial -, care s-a implicat în publicarea primei
ediţii a Noului Testament siriac - cunoscut sub denumirea de Peshitta. De
precizat că sponsorul a fost împăratul Ferdinad von Habsburg, această primă
ediţie apărută în Viena anului 1562, fiind una „somptuoasă" cu elegante
caractere siriace, special pregătite în acest scop 2 •
Ediţia vieneză a fost sursa celei de a doua ediţii - Heidelberg, 1568 - la
care s-au folosit elegante litere siriace şi s-a adăugat punctuaţia, ea fiind opera lui
I. Immanuel Tremellius (1510-1580), evreu trecut la creştinismul de expresie
protestantă. De altfel, el a devenit, la un moment dat, titularul Catedrei de Studii
Ebraice de la Universitatea din Heidelberg. De menţionat faptul că ediţia
Tremellius a fost prima în care întâlnim textele paralele, în siriacă şi latină.
Cea de a treia ediţie a apărut la Anvers în 1571, ediţie în care contribuţia
tremelliană n-a fost neglijată, urmată de ediţiile patru şi cinci, ambele văzând
lumina tiparului tot în acelaşi oraş, dar în anul 1575. Cea de a şasea ediţie a
cărţii sacre în discuţie a fost editată de Guido Fabricius Boderianus (Guido
Fabritius de la Boderie) la Paris în 1584. Anii 1599 şi 1600 sunt anii în care apar
cele două volume a celei de a şaptea ediţii la Niirnberg, editorul fiind Elias
Hutter. Cea de a opta ediţie a apărut sub îngrijirea lui Martinus Trostius, la
Cathenis Anhaltinorum (Kăthen) şi s-a bazat în principal pe ediţia Tremellius.
Este adevărat că al doilea tiraj al acestei a şaptea ediţii are înscris anul 1622 atât
pe foaia de titlu, cât şi la sfârşit, dar dacă luăm ca reper Faptele Apostolilor, care
au înserat un an, acela este 1621. Ediţia purtând numărul nouă a fost realizată
2
http://www.prbm.com/in terest/i.htm/ dictionaries-a-e .sh tml-main.
O Biblie în limba siriacă (veche) editată în Olanda anului 1717 295
de Michael de Jay şi a apărut „în splendida sa operă Heptaglotto Parisiensi din

anul 1645", cum citim în Praefatio, în timp ce Londra anului 1653 a fost locul
apariţiei ediţiei a zecea.
Ediţia cu numărul unsprezece - de care ne-am ocupat şi cu un alt prilej 3
- a apărut, după cum se spune şi în Praefatio, la Hamburg, în anul 1664, în
editura proprie a profesorului de limbi orientale din acel oraş, Aegiduis Gutbier
(Gutbir) - latinizat Aegidio Gutbirio 4• De fapt, prima foaie de titlu - Novum
Testamentum Syriacum. Punctis Vocabulis animatum ... - are înscris anul 1663,
în timp ce pe a doua - Novum Domini Nostri fesu Christi Testamentul Syriace,
Cum punctis Vocabulis & Versione Latina ... - este trecut anul 1664.
Ediţia a douăsprezecea a Noului Testament în siriaca veche a apărut la
Sulzbach în anul 1684, în timp ce în anul 1708 apare cea de a treisprezecea
ediţie, la Leiden, sub îngrijirea lui Johann Leusdem şi Carolus Schaaf. Un an
mai târziu apare un al doilea tiraj al acestei ediţii din 1708, în vreme ce în anul
1717 este martorul unei secunde ediţii (după cum citim pe foaia de titlu)
Leusden-Schaaf - de fapt un nou tiraj -, apărut(ă) tot în acelaşi oraş, iar
Biblioteca Brukenthal este posesoarea unui astfel de exemplar din 1717.
În concordanţă cu opiniile specialiştilor, Biblia siriacă din 1708 are o
importanţă aparte. În primul rând, se întâlnesc două feluri de vocalizare în
cadrul textului sacru. Până la Luca 18: 27 - Iisus a răspuns: ce este cu neputinţă
la oameni este cu putinţă la Dumnezeu - s-a folosit sistemul de marcare vocalică
numit caldaizant, preferat de Leusden. După moartea acestuia, munca a fost
continuată de Schaaf, iar acesta a preferat să lucreze după metoda folosită la
Paris şi Londra. Atât apariţiile din 1709, cât şi cele din 1717 păstrează
neschimbate realizările Leusden - Schaaf din 1708.
Ultimele o sută de pagini, de Variae lectionis, cuprind liste întregi cu
variantele de lectură întâlnite în precedentele douăsprezece ediţii - această
lucrare fiind realizată cu multo sudare, după cum afirmă autorul acesteia, Schaaf.
Limba siriacă sau veche siriană face parte din familia afro-asiatică,
ramura semitică, folosită azi numai ca limbă liturgică de maroniţii catolici, de
J Constantin lttu, Tainele Bibliotecii Brukenthal, Sibiu, Editura Universităţii „Lucian Blaga",
2005, cap. „Cărţi în limba siriacă (siriană veche) editate la Hamburg în secolul al XVII-iea",
pp. 88-100.
4
Aegidio Gutbirio s-a născut la 1 septembrie 1617 la Weissensee, în Thuringia, a urmat şcolile
din localitatea natală, Rossleben şi Quedlinburg, după care a fost timp de trei ani profesor
particular în Riga, înainte de a pleca pentru studii la Rostock. Cercetările sale - în principal de
orientalistică - i-au purtat paşii prin Konigsberg şi Leiden, apoi spre Oxford şi Paris. În anul
1652 Gutbier devine profesor de limbi orientale la Gimnaziul din Hamburg. Opera de căpătâi a
întregii sale cariere ştiinţifice şi pedagogice o constituie Novum Testamentul Syriacum din 1663
(Ibidem, p. 88).
296 CONSTANTIN ITTU
catolicii sirieni, de iacobiţii sirieni, de nestorieni, precum şi de alte Biserici.

Numele siriacei este împrumutat din greacă şi continuă vechiul nume al
Assiriei. Vechea siriană are la bază dialectul arameic din Edessa, centru
intelectual al Orientului creştin din secolul al Ii-lea d. Hr. Desigur, cel mai
important monument literar este Biblia tradusă. Bogăţiei de lucrări istorice şi
teologice i s-au adăugat traduceri filosofice, astfel că, prin intermediul acestora
au luat cunoştinţă arabii de filosofia greacă. Deşi din secolul al VIII-lea nu mai
este vorbită în mod curent de creştinii din Orient, fiind înlocuită de arabă, unii
scriitori scriu bilingv, în siriacă şi arabă până la limita secolelor X-XIII. După
acest din urmă secol, vechea limbă orientală nu mai dă opere literare, păstrându
se doar în cult la nestorieni şi iacobiţi. De menţionat, în context, că nestorienii,
stabiliţi după secolul al V-lea la Nissibis, au ajuns până în China secolului al
VIII-lea, fapt dovedit arheologic prin inscripţiile bilingve de la Si Ngan Fu 5•
În ce priveşte scrierea, aceasta derivă din alfabetul arameic, având însă
caractere de scriere cursivă, în care cea mai mare parte a literelor sunt legate
în interiorul cuvintelor. Scrierea, numită cu începere din secolul al VIII-lea
estrang(h)elo, şi care se citeşte de la dreapta la stânga, foloseşte anumite semne
pentru a distinge diferite categorii de cuvinte. Din acelaşi secol, nestorienii au
folosit o formă modificată de estrang(h)elo, cu un sistem de notare a vocalei
deasupra şi dedesubtul rândului, în vreme ce iacobiţii secolelor VII-VIII au
adăugat vocale greceşti. În zilele noastre circulă toate cele trei variante de
scriere siriacă, estrang(h)elo, iacobită şi nestoriană cu precizarea că scrierea
karsuni a fost utilizată - este adevărat, cu unele adăugiri - la notarea arabei în
ţinutul arameean 6 •
Deşi creştinismul îşi are originile într-un mediu vorbitor de limbă
aramaică, faptul că, în interiorul creştinismului a existat dintotdeauna o tradiţie
aramaică este în mod normal uitat. Astfel, potrivit percepţiei moderne generale
a istoriei tradiţiei creştine, există doar două mari filoane în această tradiţie:
filonul 'grec răsăritean' (reprezentat de Bisericile Ortodoxe greacă, rusă, română
etc.) şi cel 'latin occidental' (reprezentat de Biserica Romano-Catolică şi de
diferitele Biserici ieşite din Reformă). Existenţa unui al treilea filon, cel al
'Răsăritului siriac', e cu totul lăsată în afara oricărei consideraţii7.
5
Marius Sala, Ioana Vintilă-Rădulescu, Limbile lumii. Mică enciclopedie, Bucureşti, Editura
Ştiinţifică şi Enciclopedică,1981, p. 224.
6
Idem.
7
Sebastian Brock, Efrem Sirul, I. Ochiul luminos. Viziunea spirituală a lumii la Sfântul Efrem
Sirul, trad. pr. Mircea Ielciu, studiu introductiv: diac. Ioan I. Ică jr„ II. Imne/e despre Paradis,
trad. diac. Ioan I. Ică jr„ Sibiu, Deisis, 1998, p. 5; cf. Idem, The Importance and Potential of
SEERI [= St. Ephrem Ecumenica/ Research Institute] in an lnternational Context, „The Harp"
(Kottayam) 10:1-2 (1997), p. 47.
CreştiniiBisericii siriace vor prelua, adaptând-o minimal, versiunea

aramaică a Vechiului Testament făcută probabil pentru convertiţii din
Adiabene, care a stat la baza aşa-numitei Peshitta (Vechiul Testament siriac). În
plus, ei vor adopta metodele de exegeză tipice Sinagogii, dominate de targum,
midrash şi haggada. În cadrul cultului sinagogal, rabinii traduceau sub formă de
parafrază arameică dezvoltată (targum), textul Legii sau al Profeţilor, citit ca
pericopă, pe care îl explicau apoi mai liber sub formă de omilie (midrash),
comentariu în care introduceau elemente narative păstrate în tradiţia orală
(haggada). Din acest motiv, personalităţi de marcă ai Bisericii siriace, de talia lui
Afra(h)at Persanul (270-345) ori Efrem Sirul (307-373) apar ca autentici
midraşişti creştini. Şcoala creştină siriacă din Nisibis, pe care o va ilustra în
special Sf. Efrem Sirul, va avea o organizare similară academiilor iudaice
mesopotamiene. În privinţa Noului Testament, creştinismul siriac a cunoscut şi
utilizat o formă proprie, mai precis o versiune armonizată a celor patru
Evanghelii, la care se adăugau Faptele Apostolilor împreună cu Apostolos
(corpus-ul Epistolelor pauline, inclusiv cea către Evrei şi apocrifa III Corinteni),
versiune cunoscută ca Diatessaron. Iniţial, din canonul siriac lipseau Epistolele
soborniceşti8 şi Apocalipsa9 •
Literatura siriacă a dat, înainte de a se fixa canonul Bisericii creştine, în
general, cel al Bisericii cu acelaşi nume, în special, o serie de scrieri apocrife,
precum Faptele lui Toma ori Cartea lui Toma „Atletul" şi, nu în ultimul rând,
Evanghelia după Toma. Atribuirea unor scrieri cu caracter sacru Apostolului
Toma a fost ceva obişnuit în Syria Antichităţii clasice şi târzii, deoarece acest
sfânt se bucura de un prestigiu deosebit. Epoca de maximă înflorire a literaturii
siro-aramaice debutează în secolul al Iii-lea d. Hr. şi se menţine până în secolul
al Vii-lea. Dintre cei mai importanţi scriitori creştini ai Răsăritului siriac îi
menţionăm, selectiv, pe Meliton de Sardes, Afraat (Afrahat) Persanul, Efrem
Sirul, Simion Stâlpnicul, Balai şi Rabula de Edessa.
Memoria tradiţiei spirituale a creştinismului siriac s-a păstrat în cursul
Evului Mediu şi în Bisericile latină şi bizantine sub forma traducerilor care au
H Corpus-ul Epistolelor soborniceşti (sau catolice = universale) cuprinde şapte scrisori apostolice:
una atribuită lui Iacob, două lui Petru, trei lui Ioan şi una lui Iuda. Numite aşa încă de la
jumătatea secolului al II-iea d. Hr„ ele îşi justifică denumirea deoarece, spre deosebire de
Epistolele pauline, se adresează unor cercuri largi, nu atât unor comunităţi locale. Ordinea
Epstolelorr soborniceşti este dată de enumerarea apostolilor in Noul Testament, mai precis în
Galateni 2, 9 ca „stâlpi ai Biserici": Iacob, Petru şi Ioan. Iată citatul menţionat: Şi cunoscând
harul ce mi-a fost dat, Iacob şi Chefa [Petru] şi Ioan, cei socotiţi a fi stâlpi, mi-au dat mie şi lui
Haraba mâna dreaptă în semn de părtăşie, pentru ca noi să binevestim la neamuri [la străini, la
ne-evrei - n. n. C. I], iar ei la cei tăiaţi împrejur.
9
I. Ică jr„ Studiu introductiv la Sebastian Brock, op. cit„ pp. 7-8.
298 CONSTANTIN ITTU
circulat în două corpusuri de scrieri duhovniceşti legate de numele Sf. Efrem

Sirul şi Sf. Isaac Sirul. Însă, o imagine veridică a creştinismului siriac al primelor
secole - până la scindarea din secolul al V-lea în trei comunităţi rivale,
cunoscute drept comunităţile melkită, monofizită şi nestoriană - a început să fie
clarificată doar din ultimele decenii ale secolului al XX-lea, printre altele şi
datorită descoperirilor de la Qumran şi Nag Hammadi 10 •
Specialiştii în domeniul creştinismului siriac au remarcat echilibrul
remarcabil, rezolvat deopotrivă în/prin formule simbolice şi poetice, între
polarităţile fundamentale de tip paradoxal ale credinţei creştine, care în lumea
greacă ori în cea latină riscă sau (numai) frizează derapaje conflictuale.
Simbolul, prin caracteristicile sale, permite asocieri surprinzătoare între Rai,
Biserică şi Eshaton, precum şi între Adam şi Hristos ori între Eva şi Maria.
În situaţia în care spiritualitatea creştină siriacă operează cu simboluri, nu
cu concepte, acestea (simbolurile) lasă misterul intact şi păstrează pacea pe
pământ. Este şi motivul pentru care Sf. Efrem Sirul face apel la cei care operau
cu argumente conceptuale şi care, în acest mod, sfâşiau Biserica, să înceteze
speculaţiile şi să accepte calea unificării interioare prin tăcere, rugăciune şi
contemplaţie.
O Biblie - indiferent de locul ediţiei, alfabetul ori limba scrierii - este un
reper moral, deopotrivă pentru credinciosul laic şi pentru preot. Iată motivul
pentru care, în locul unei (presupus) savante încheieri, am crezut de cuviinţă să
aducem o anumită savoare de epocă, o savoare personalizată prin intermediul
gândurilor unui preot a cărui parohie - spaţiu geografic, temporal şi spiritual -
o trecem, deliberat, sub tăcere:
„ Toate dorinţele lui se îndreptau spre fericirea de a fi preot; se
străduia fără încetare să dobândească talentele şi virtuţile necesare acestui
post. ((Nu cred să existe pe pământ funcţie mai demnă de om - spunea el
adesea plin de avânt - decât cea de paroh. A-şi îndruma fraţii, a le uşura
chinurile, a-i alina la necaz; a le încuraja virtuţile; a le indica adevărata
folosinţă a bunurilor lor, a le netezi drumul vieţii, a ţine departe de ei
grozăviile mormântului şi a le da blânda nădejde drept însoţitoare atunci
când vor coborî în el; acestea sunt îndatoririle unui bun paroh.» ... Legea
nu poate decât să le pună frâu celor răi din fire şi să menţină ordinea
exterioară dar numai păstorilor duhovniceşti le este încredinţată ordinea
interioară ale cărei detalii scapă întotdeauna legilor" 11 •
10
C. Ittu, op. cit„ pp. 94-96.
11
Dominique Julia, Preotul, în Michel Vovelle (ed.), Omul Luminilor, Iaşi, Polirom, 2000, pp.
259-286, la p. 259.
A BIBLE IN THE SYRIAC (OLD SYRIAN) LANGUAGE PUBLISHED IN

HOLLAND IN 1717
Summary
The author is dealing with the thirteenth edition of a Syriac Bible edited in
Holland in the year 1717, a Bible which belongs to the Brukenthal Library. The
Holy Script has a bilingual text, in Syriac and in Latin, and thanks to this
particularity, the author is dealing with some aspects of the Syriac language, as well
as with different issues of the Syriac spirituality. The role of this Bible is less
important for an active religious life or for the cult itself, it is important from the
academic point of view, in other words, for those scholars involved inthe study of
Syriac language of the sacred texts.
ÎNSEMNE DE PROPRIETATE ALE CĂRTILOR
, VECHI
DIN COLECTIA
, MUZEULUI ALBAIULIAN: TIPOLOGII
ŞI COMENTARII ISTORICE
DOINA DREGHICIU, GABRIELA MIRCEA
Organizarea, în 2004, a unei expoziţii temporare având ca temă ex

libris-urile şi însemnările de proprietate ale cărţilor româneşti vechi sau străine
aflate în fondul bibliotecii muzeului „Unirii" din Alba Iulia 1 ne-a determinat să
alcătuim studiul de faţă, ca o primă încercare de publicare a rezultatelor
cercetărilor întreprinse în vederea realizării expoziţiei amintite, prin
intermediul său încercând să reluăm, să recitim şi să interpretăm, dintr-o optică
şi o manieră sensibil înnoitoare 2 , o serie de însemnări marginale de pe cărţi
aflate în colecţia menţionată. Nu ne oprim, cu ocazia actuală, decât asupra unor
exemplare de carte veche românească, depăşind limita anului 1830, impusă
arbitrar pentru conceptul de carte veche românească cu valoare patrimonială,
precum şi la câteva transilvanice, mai puţin cercetate.
Pentru a începe investigaţiile propuse este necesar să rediscutăm ce se
înţelege, nu cu exactitate mai mare, ci conform sensibilităţii şi necesităţilor
noastre actuale 3 , prin ex libris.
Deschisă spre vizitare în cursul lunii mai 2004, expoziţia a avut genericul Ex librisul oglinda
1
profilului intelectual al posesorului de carte (sec. XVI-XX). Ea a fost o încercare de a demonstra că

adnotările de proprietate, coroborate cu alte genuri de însemnări de pe cărţi, ale diferiţilor
deţinători sau lectori, oglindesc profilul intelectual şi sufletesc complex, nu numai „forma mentis",
ci şi aspecte ale subiectivităţii sau sensibilităţii posesorilor de carte, anumite gusturi literare,
culturale, o anume sensibilitate estetică, gradul de letrizare şi culturalizare etc., toate aceste aspecte
fiind evidenţiate prin intermediul exemplarelor şi însemnărilor etalate (multe din însemnări fiind
întregite sub formă de planşe ilustrative, veritabile facsimile ale scriiturilor respective).
2
Nu dorim să fim originale neapărat, ci încercăm să regândim dintr-o perspectivă mai degajată,
mai eliberată de restricţii perceptive şi interpretative, problematica abordată.
Considerăm că orice concept poate (şi se impune a) fi redefinit, la un moment dat, când reale
1
necesităţi cognitive, culturale o cer. Contribuţia noastră este doar una incipientă, prin interme-
diul ei îndrăznind să amplasăm numai câteva jaloane ale înnoirilor de interpretare viitoare, care
302 DOINA DREGHICIU, GABRIELA MIRCEA
Formula consacrată de ex libris, care derivă textual de la înscrisul

frecvent „Ex libris meis" I („Dintre cărţile mele"), urmat de semnătura
posesorului, este specifică îndeosebi cărţii central şi vest europene, respectiv
zonelor de maximă afirmare şi înflorire a culturii în haină expresivă latină, atât
în evul mediu cât şi în epoca modernă, până aproape de zilele noastre, unde şi
când latinei i s-a conferit statutul unei veritabile limbi culturale şi ştiinţifice
internaţionale. Dar formula ex libris meis poate avea şi a avut corespondent în
alte limbi, în limba română corespunzându-i traducerea cuvânt de cuvânt
dintre cărţile mele, formulă care poate fi regăsită relativ frecvent în însemnările
de pe cărţi, îndeosebi contemporane, nu însă şi în cazul celor de faţă.
Astfel, o anume tipologie primară a ex libris-ului a fost statornicită şi a
înflorit în zona menţionată, încă din secolul al XVI-lea, odată cu începutul
proliferării spectaculoase a tiparului4 • Ex libris-urile primare ale secolului al
XVI-lea reuneau adeseori o reprezentare artistică, gravată, nu arareori însoţită
sau chiar copleşită de elemente heraldice, deci de o componentă grafică
însemnată şi, uneori, de un mic text însoţitor, care conţinea sau, cel mai des, nu
conţinea formula consacrată, respectiv cea de ex libris, existând un paralelism
aproape permanent între ex libris-urile etichetă şi cele textuale manuscrise
propriu-zise. Ex libris-urile fastuoase ale începuturilor, multe dintre ele
veritabile capodopere ale gravurii miniaturale şi ale tiparului, pentru că şi ele au
fost de timpuriu imprimate, se încadrau cel mai mult tipului de ex libris-uri
etichete, deoarece, având independenţă absolută, se aplicau pe cărţi prin lipire,
după voia bibliofilului comanditar (şi este evident că ex-librisul se corelează
intim cu bibliofilia, fiind una din formele esenţiale de manifestare a sa). O
colecţie impresionanată de ex libris-uri etichetă, inclusiv de secol al XVI-lea, cea
mai veche piesă datând, se pare, din 15405 se află la Biblioteca Batthyaneum din
Alba Iulia6 •
Carte străină veche, aflată pe teritoriul României, prezentând ex libris-
uri tot atât de vechi, sau supralibros-uri, a fost publicată de către diverşi autori
credem că se vor dovedi necesare şi vor fi realmente substanţiale, după citirea şi recitirea atentă,
cu accent pus pe detalii, etapizată şi cumulativă, a multitudinii de însemnări manuscrise
existente pe filele vechilor cărţi din spaţiul nostru cultural, edite şi inedite.
4
Vezi şi un interesant studiu despre valenţele heraldice ale vechilor ex libris-uri europene, rapor-
tat la un spaţiu oarecum marginal al zonei delimitate de cercetarea noastră, respective Lubomir
Jankovic, Z hist6rie heraldickeexlibrisu a supralibrosu în Pamiatky Muzea, 1I 1997, p. 19-23.
5
Vezi Alexandru Rădulescu, Iacob Mârza, Interioare de bibliotecă în două ex libris-uri din secolul
al XVIII-iea din colecţia Bibliotecii Batthyaneum în Revista muzeelor şi monumentelor. Muzee,
1985, 4, p. 75.
6
Alexandru Rădulescu, Iacob Mârza, Ex libris-ul unui bibliofil vienez din a doua jumătate a
secolului al XVIII-iea în patrimoniul cultural al Bibliotecii Batthyaneum în Revista muzeelor şi
monumentelor. Muzee, 1985, 45, p 61-64.
lnsemne de proprietate ale cărţilor vechi din colecţia muzeului albaiulian 303
romam, prezenţa exemplarelor respective în colecţii de carte constituite pe

acelaşi teritoriu încă din vechime denotând faptul că influenţele europene în
materie de ex libris-uri propriu-zise nu au fost, de-a lungul timpului, de loc
neglijabile, nici la noi.
Problema este desigur aceea că însemnele de proprietate asupra cărţilor,
fie că ea a fost exercitată de către o persoană sau persoane, mai mult sau mai
puţin proeminente, grupuri restrânse, sau comunităţi umane mai largi, cum au
fost cele săteşti, de exemplu, realizate cu chirilice în slavonă(?)7, uneori în limbi
slave, sau în română, în al căror conţinut textual nu sunt incluse explicit
termenii ex libris, nu pot fi ignorate sau excluse din categoria largă a ex libris-
urilor, pentru că şi aceste însemnări denotă o evidentă proprietate exercitată
asupra cărţii şi specifice preocupări bibliofile, iar nota definitorie a ex libris-ului
este cea referitoare la ideea de proprietate exercitată asupra cărţii, pentru
care a fost nutrit de-a lungul secolelor un veritabil cult şi faptul că ea a făcut
parte dintr-o bibliotecă, mai mare sau mai mică, respectiv dintr-o colecţie, de
orice gen va fi fost ea, nu numai strict şi elitar bibliofilă, noi neputându-ne
raporta restrictiv doar la formula ex libris, în accepţiunea sa apuseană, care este
o singură formă de prezentare (e drept, precumpănitoare) 8 a unei noţiuni mai
ample (mai greu de delimitat, decât pare la prima vedere), fără a acoperi în
întregime esenţa şi, mal ales, implicaţiile, sau deschiderile sale.
Dar, pentru a opera tipologizarea ex libris-urilor avute în vedere, să
rememorăm, obsesiv, definiţia noţiunii respective, conform căreia ex libris-ul
constituie o formulă, traductibilă prin expresia „din cărţile„. ", ea însoţind
numele proprietarului cărţii, sau al cărţilor şi fiind „consacrată ca marcă de
proprietate" 9 • Deci se poate concluziona că ex libris-urile sunt, prin definiţie,
primordial, însemne de proprietate 10 , putându-se extrapola noţiunea
respectivă asupra oricăror adnotări cu un astfel de conţinut, indiferent de faptul
că ele conţin, sau nu,formula consacrată în spaţiul cărţii europene elitare (chiar
aristocratice), de tradiţie latină, menţionată, nemenţionarea ei tale quale
constituind un fenomen absolut normal, în spaţiul cultural al slavonei, sau al
7
Nu apelăm momentan la nici o bibliografie referitoare la anumite insemne de proprietate
redactate în limba slavonă, de la noi, pentru că nu ne-am ocupat în mod special de asemenea
exemplare (pe teritoriul judeţului Alba nu am identificat nici unul de acest gen, respectiv nici o
carte autohtonă slavonă!) dar considerăm, nu doar teoretic, ci şi din cunoştinţele bibliografice
generale de specialitate, că asemenea însemnări au existat, fiind necesară examinarea şi
cunoaşterea lor amănunţită.
8
Desigur precumpănitoare.
9
Vezi, de exemplu, utilele încă Instrucţiuni de completare a fişei analitice de evidenţă pentru
bunuri culturale mobile-carte şi manuscrise, <Bucureşti>, 1985, p. 139.
0
' Textuale sau grafice.
diferitelor limbi naţionale şi al utilizării alfabetului chirilic, respectiv altor medii

culturale decât cele strict elitare, centrale şi vestice europene! Astfel, putem
considera că însemnele de proprietate cu chirilice sunt şi ele, prin extensiune ex
libris-uri, chiar dacă nu conţin formula textuală consacrată, menţionată
anterior. Cu aceste consideraţii formulate ca o diversificare conceptuală
necesară, nu doar sub aspect teoretic ci şi practic, aplicate conţinutului textual
al însemnelor de proprietate, putem să ne apropiem de tipologizarea aspectuală
a ex libris-urilor, care conform aceleiaşi definiţii avute în vedere, pot fi sub
formă de „manuscris, ştampilă sau etichetă" 11 şi este de observat că formula
textuală de ex libris poate apărea mai mult în legătură cu însemnele de
proprietate manuscrise, în cazul ştampilelor sau etichetelor, admise categoric ca
ex libris-uri, ea neapărând întotdeauna, cu necesitate şi, în acest din urmă caz,
poate fi luat în considerare, de exemplu, ex libris-ul aşa zis ştampilă (de fapt
inelar) al lui Nicolae Văcărescu, semnalat în literatura de specialitate de la noi,
care nu conţinea decât iniţialele proprietarului 12 , fără formula explicită ex libris
meis! Ca atare, dacă însemnele preponderent nemanuscrise de proprietate
asupra unei cărţi, respectiv ştampilele sau etichetele, care au mai ales
reprezentări figurate şi, nu întotdeauna, mici însemnări textuale, de obicei
iniţiale, adesori cursive şi în ligatură, nu conţin, cel mai ades, formula
consacrată de ex libris meis, atunci putem admite, cu reală îndreptăţire, că şi
însemnările textuale făcute manual pe filele vechilor cărţi, cu chirilice sau litere
latine, care nu conţin explicit formula mult invocată anterior, în virtutea
conţinutului lor evident, care denotă incontestabil proprietatea asupra unei
cărţi, să fie considerate ex libris-uri indirecte, prin luarea în considerare a
tuturor implicaţiilor logice şi practice pe care definiţia amintită le include şi
sugerează. Din motivele creionate anterior, poate nu cu o mare capacitate de
convingere, dar cu îndreptăţire teoretică evidentă, suntem adeptele unei
categorizări largi a ex libris-urilor, desigur toate consideraţiilor noastre
anterioare putând fi aplicate şi supralibrosurilor, care nu diferă, cum se ştie, de
ex libris-uri decât prin faptul că sunt, de obicei etichete, cu reprezentări grafice
Instrucţiunile ... , p.
11
139.
12
G. Hâncu, Ex libris-ul lui Nicolae Văcărescu în Revista biblioteci/or, 21 1969, p. 102-103. Tot
astfel ni se înfaţişează şi un ex libris ştampilă, aplicat pe o carte didactică, respectiv pe foaia de
titlu a unui exemplar din Metodica calculaţiune în cap, Viena, 1860, cota CVR 280, aflat în
componenţa Bibliotecii Muzeului din Alba Iulia constând pe lângă o însemnare manuscrisă
resemnalată acum şi, în plus, dintr-un sigiliu inelar, particular, care avea şi funcţia de ex libris
suplimentar, conţinând iniţialele posesorului, care sigiliu putea fi aplicat pe oricare act oficial
care-l implica pe posesor, el având putere de autentificare în orice situaţie (vezi în privinţa
exemplarului respectiv, cu specificarea prezenţei ex libris-ului ştampilă amintit, Iacob Mârza,
Lucia Haţegan, Cărţi didactice româneşti din secolul al XIX-iea în Biblioteca Muzeului de istorie
Alba Iulia, în Apulum, XI, 1973, p. 410).
lnsemne de proprietate ale cărţilor vechi din colecţia muzeului a/baiu/ian 305
adeseori mult elaborate şi text mai puţin, sau de loc, care se aplică pe legătura
cărţilor, respectiv pe coperţi, fie în interiorul, fie în exteriorul lor. Putem
exemplifica un supralibros, deosebit de vechi şi valoros din colecţia muzeului
albaiulian, care conţine şi un mic text, respectiv numele prescurtat al
posesorului din secolul al XVI-lea al cărţii, LAZA. SCHUR.13, însă fără formula
consacrată, textuală a ex libris-ului, ci relevă, îndeosebi, o deosebit de elaborată
reprezentare heraldică, artistică, aşa cum numeroase cărţi europene de colecţir,
de secol al XVI-iea, prezintă astfel de semne de proprietate 14 •
Dar să exemplificăm, urmărind mostre concrete, modul în care pot fi
categorisite ex libris-urile manuscrise, sau însemnări de proprietate, identificate
în cuprinsul unor exemplare din colecţia muzeului albaiulian. Există astfel ex
libris-uri simple de proprietate, respectiv cele care relevă proprietatea unei
persoane sau a unei comunităţi umane asupra unui exemplar de carte 15, pentru
că şi proprietatea colectivă, asupra unei cărţi, sau a unei colecţii de cărţi intră
sub incidenţa de conţinut a definiţiei amintite, cu specificarea sau
nespecificarea datei când a fost realizată însemnarea. Acest gen de însemnări
pot fi exemplificate în cazul de faţă prin însemnările aşternute pe un exemplar
al Cazaniei lui Varlaam, Iaşi, 1643 16 , din care reiese apartenenţa volumului la
muzeul bisericesc din Cib (pe fila 98 r: Proprietatea muzeului bisericesc din Cib-
sat- 1934, pentru ca pe fila 100 să apară acelaşi text, uşor schimbat: Proprietatea
Muzeului Bisericii române-unite Cib-sat 1934, ambele însemnări de proprietate
fiind redactate simultan, cu litere latine şi cerneală obişnuită ). Pe acelaşi 17
exemplar şi-a lăsat o însemnare de proprietate nedatată, un posesor, cu

siguranţă anterior, pentru că însemnarea sa a fost redactată cu litere chirilice,
respectiv popa Ion.
O însemnare de proprietate, mai complexă este cea aşternută pe
coperta I în interior a Evangheliei învăţătoare, Dealu, 1644, din care reiese
faptul că exemplarul s-a aflat în proprietatea lui Gheorghe Chirilă (şi este
deosebit de interesantă posibilitatea ca un atare exemplar vechi să fi avut un
posesor particular, pe la sfârşitul secolului al XVIII-iea), care însă a lăsat
13
Exemplar aflat în bibliotecă, sub cota CVS 20, având titlul Cathehesis puerilis. Recognita a
Philippo Melanchtone, Lipsia, 1547. Gravorul negativului în cupru al interesantului supralibros a
putut fi acelaşi meşter care a sculptat şi poansoanele celor două tipărituri colligate, Michael
Blum, aceasta fiind o presupunere care se înfiripă la prima examinare a interesantului volum,
sau, o cu totul altă persoană.
14
Acelaşi exemplar, pe coperta I, în interior.
15
Ele, aceste ex libris-uri simple, pot avea formula ex libris, sau nu, putând fi constituite,
adeseori, doar din numele posesorului, însoţit sau nu de semnătura sa autografă şi de specificaţia
cu reale virtuţi de autentificare manu propria.
16
Cota CVR 414.
17
Vezi Anexa, la titlul şi anul menţionat.
volumul bisericii greco-catolice din Ghirbom, judeţul Alba, pentru pomenirea

lui şi a soţiei sale, Maria, remarcându-se momentul în care se făcea transferul de
proprietate asupra cărţii respective, dinspre un proprietar particular înspre
membrii unei comunităţi religioase şi în acest microcontext se remarcă aspectul
de donaţie al însemnării de proprietate menţionate. Cu aspectul respectiv
ajungem la cel mai frecvent melanj care se realizează în cazul însemnărilor
de pe cărţile vechi, respectiv între însemnarea de proprietate propriu-zisă şi
cea de donaţie, respectiv cea prin care se instituie un nou proprietar al bunului
cultural avut în vedere, identică de fapt, prin conţinutul ei bivalent şi cu cele
prin care se specifica cumpărarea exemplarelor, fie de la tipografie, fie de la
anumiţi distribuitori, fie de la alţi posesori particulari (mai mult sau mai puţin
vremelnici ai unor exemplare). Este desigur de observat şi de admis că orice
însemnare de donaţie, sau de cumpărare, prin termenul secund (sau prim
uneori) conţinut este şi un act prin intermediul căruia se instituie legal, de la
sine, o nouă proprietate asupra cărţii, astfel încât orice însemnare de danie este
şi un veritabil nou ex libris, prin conţinutul său, al cărţii, chiar dacă unii nu
admit de loc ideea, la ora actuală şi chiar dacă el le pare unora, foarte puţini
desigur, doar ca un inacceptabil ex libris indirect, nespecificat expressis verbis! Pe
marginea aceleiaşi însemnări se poate releva şi faptul că donatorul era, putem
considera, tatăl beneficiarului direct, de moment, al donaţiei, pentru că în mod
necesar trebuie să fi existat o relaţie de rudenie strânsă între donatorul
Gheorghe Chirilă şi preotul greco-catolic al Ghirbomului din 1810 18 , al cărui
nume de familie era tot Chirilă, probabil de la tată la fiu. Dar înaintea
posesorului particular de la sfârşitul secolului al XVIII-lea, amintit deja, vor fi
deţinut volumul alţi preoţi, respectiv, cel mai timpuriu consemnat prin
însemnări marginale fiind popa Ştefan din Hăpria, care, ca posesor individual,
de secol al XVIII-lea a lăsat-o moştenire nepotului său Antonie, dar feciorii
celui dintâi, popa Matei şi popa Nicolae au revendicat, putem considera,
exemplarul şi l-au şi obţinut, de fapt popa Matei, care semnează mai insistent pe
foile sale, pentru ca de la cel din urmă el să ajungă la popa Nechifor, asupra sa
emiţând pretenţii, se poate accepta, la un moment dat, cu puţin timp înainte ca
volumul să intre în posesia popii Gheorghe Chirilă, un anume Ion, fiu de preot
şi el, probabil, dar cel din urmă amintit n-a mai devenit posesor al său, cum se
poate constata din însemnări. Mai apoi, după 1810, deşi cartea părea a fi
devenit, prin donaţie, proprietatea comunităţii greco-catolice din Ghirbom,
observăm că ea redevine proprietate particulară, prin intermediul unei donaţii
datorate aceluiaşi popă Chirilă, urmaş al lui Gheorghe Chirilă, care semnase şi
în anul menţionat anterior, dar, între timp, preotul amintit îşi însuşise scrisul cu
18
Ibidem.
!nsemne de proprietate ale cărţilor vechi din colecţia muzeului albaiulian 307
litere latine, pentru că în 1834 el scria în noua manieră, pe acelaşi exemplar şi

semna sub un nume latinizat şi maghiarizat „Cyrillus Papp" 19 , când îi lăsa fiului
său Ioan, al cărui nume apărea din nou cu o grafie neromânească, evident
latină, Ioannes, care la rândul său va fi fost preot, de aceeaşi confesiune şi va fi
profesat în aceeaşi localitate, pentru că altfel nu s-ar explica uşor faptul că în
1886, finalmente, volumul reintra, aşa cum se consfinţea pe carte, în
proprietatea comunităţii de credincioşi greco-catolici din Ghirbom. Observăm,
pe marginea aceloraşi însemnări care învederează direct sau indirect o serie
aproape neîntreruptă de posesori individuali ai cărţii şi care acoperă cel puţin
două secole de istorie, că uneori preoţii parohi donau o carte comunităţii
păstorite, pentru a-şi retrage ulterior donaţia, sau chiar faptul că erau capabili
uneori să-şi însuşească unele volume care aparţineau comunităţii şi să le
considere exemplare personale 20 • Câtă vreme nu se ştie exact cu ce bani vor fi
19
Ibidem.
20
Am încercat să ne lămurim în diverse moduri felul în care diferitele serii de însemnări pot fi
interpretate. Astfel, am sintetizat şi altfel cazuistica exemplarului amintit. Cazul Evangheliei
învăţătoare de la mănăstirea Dealu, din 1644, ni s-a părut, de asemenea, deosebit de interesant,
din punctul de vedere al unor posibile noi interpretări referitoare la proprietarii săi din trecut şi
însemnele lor de proprietate, pe care ni le-au lăsat în mod explicit, sau implicit. Primul posesor
al cărţii poate fi considerat popa Ştefan din Hăpria, care a lăsat volumul moştenire fiilor săi popa
Matei şi popa Nicolae, conform însemnării aşternute pe foile 550-570, prin care îşi făceau
cunoscută proprietatea comună asupra cărţii, textul respectiv având evident, în mod parţial şi
funcţia unui ex /ibris manuscris. Atât popa Nicolae cât şi popa Matei, care pare a fi supravieţuit
fratelui său, pomenit primul, pentru că, la un moment dat, cel de-al doilea a donat cartea, singur,
nepotului său Antonie, au ţinut să îşi specifice şi separat proprietatea asupra volumului, prin
însemnări, care au fiecare în parte şi împreună anumite valori de ex libris, ceea ce însemna că
fraţii au folosit şi independent volumul, exercitându-şi în mod real dreptul de proprietate asupra
cărţii, în relativ bună înţelegere, ca pe o moştenire de familie. Succesorul popilor Matei şi
Nicolae a fost cu certitudine popa Nechifor, care a aşternut şi el o însemnare cu valoare de ex
libris pe exemplar, deşi popa Matei testase volumul nepotului său Antonie. Se observă că, mai
apoi, volumul a ajuns, în condiţii necunoscute, în posesia popii Gheorghe Chirilă din Ghirbom,
care, în 10 mai 1810, o lăsa atât fiului său, parohul local greco-catolic, popa Chirilă junior, cât şi
bisericii la care păstorea cel din urmă şi păstorise şi cel dintâi, ca pomană, ceea ce constituia o
intersantă danie dublă, realizată însă cu un singur scop, cel al iertării păcatelor şi al dobândirii
păcii veşnice pentru amintitul popa Gheorghe, soţia sa Maria şi tot neamul lor. Se instituia astfel,
în 1810 o interesantă coproprietate asupra cărţii, respectiv cea a preotului şi cea a comunităţii
bisericeşti amintite, nici una dintre părţi neputându-şi-o exercita decât prin intermediul
celeilalte şi cu concursul celeilalte. Dar, dania popii Gheorghe n-a fost respectată în litera sa,
decât, probabil, un anume timp după decesul său, pentru că fiul său pare a omite, încetul cu
încetul, coproprietatea comunităţii bisericeşti amintite asupra volumului, comportându-se ca un
unic stăpân al său, în 1834, el lăsând cartea, care era evident o moştenire de familie, fiului său
Ioan, cu drept deplin de posesiune supra ei. Deşi, preoţii din familia Chirilă, la un moment dat,
au folosit cartea ca şi cum le-ar fi aparţinut pe deplin, ei nu au înstrăinat volumul, care a rămas,
până la urmă, în zestrea spirituală a bisericii meţionate, pe parcursul secolelor al XIX-iea - al XX-iea.
fost cumpărate unele exemplare de carte bisericească nu se poate şti nici cine
era de fapt posesorul de drept al său.
Intersant este faptul că, proprietara unui Nou Testament de Bălgrad din
1648 devenise, în 1731, preoteasa popii Nicolae din Pătrânjeni, judeţul Alba,
care mai achiziţiona în acelaşi an şi un Ceaslov, împreună cu o Cazanie, proba-
bil un Chiriacodromion tot de Bălgrad, cu scopul a le dona bisericii din aceeaşi
localitate pentru pomenirea sa şi a tatălui său, care, se poate presupune, fusese şi
el preot. Efemera proprietate a preotesei din Pătrânjeni asupra a 3 exemplare
importante de carte veche românească ne îndreptăţeşte să considerăm că
însemnarea prin care se consfinţea public faptul că ea deţinea cu titlu de
proprietate exemplarele respective conţinea conotaţii de adevărat ex libris de
moment, în partea sa iniţială, chiar dacă proprietara respectivă n-a deţinut mult
timp cărţile cu pricina şi chiar dacă nu îşi aşternuse pe filele lor un însemn de
proprietate care să corespundă formal unui ex libris clasic, ci probabil doar
însemnări asemănătoare celei pe care o analizăm acum. Gestul ei însă este din-
tre cele mai interesante, mai ales că dania, care devenea şi un document de întă
rire a proprietăţii comunităţii religioase respective asupra volumului, în partea
sa secundă, era întărită prin mărturia scrisă a protopopului locului, respectiv a
protopopului „de Karlova", din păcate nenumit, care era cu siguranţă protopo-
pul de Alba Iulia şi, din nou, nu ştim dacă el era unit sau neunit, seria
protopopilor ortodocşi sau greco-catolici de Bălgrad, fiind încă incompletă • 21
Din aceste câteva exemple se observă cât de interesante şi de complexe

sunt totuşi însemnările de proprietate de pe cărţile vechi româneşti, chiar dacă
21
Am încercat reinterpretarea sensibilă a însemnării respective. Redăm textul în paralel tocmai
pentru a ilustra modul în care însemnările de pe cărţi pot fi interpretate global, corelativ, pentru
a se putea ajunge la explicaţii posibile, admisibile, inclusiv în privinţa identificări unor posibili
posesori ai lor. Singura însemnare cu valoare parţială, indirectă de ex libris de pe Noul Testament
de la Pătrânjeni este cea referitoare la preoteasa popii Nicolae din Pătrânjeni, însemnare care, în
lectura noastră, pare a denota destul de ferm faptul că femeia respectivă a cumpărat nu numai un
Nou Testament, ci şi alte două volume, probabil tot bălgrădene(?) („de acelaşi fel"), Ceaslovul
corespunzând, probabil, Ceasloveţului din 1685, ea şi nu tatăl său, sau cele două din urmă doar tatăl
său, cum s-ar fi putut deduce dintr-o altă transcriere a însemnării, pentru a le fi pomană
amândurora. Cazania la care se referea însemnarea putuse fi un exemplar al Chiriacodromionului
de Bălgrad din 1699, dar exemplarul cunoscut, provenit de la Pătrânjeni (vezi Eva Mârza, Doina
Dreghiciu, op. cit„ p. 203-204) nu conţine nici o referire la preoteasa amintită, iar dacă tatăl său
singur ar fi cumpărat exemplarul, el ar putea fi identificat ipotetic cu Toader Toma din Feneş,
sau, mai puţin probabil, cu Duma Pătru din Pătrânjeni! Revenind însă la preoteasa amintită este
evident că ea a devenit proprietara unui Nou Testament, în 1731, putem considera, pe care l-a
donat apoi bisericii, probabil unite, din localitate, act prin care se instituia o nouă proprietate
asupra volumului, cea a instituţiei bisericeşti amintite. Dubla conotaţie de ex libris, a actului de
danie amintit, întărită şi de către protopopul locului, putem crede, deşi doar implicită, este destul
de clară. Alţi posesori volumul pare a nu mai fi avut, de-a lungul timpului, cei care şi-au scris
numele pe filele sale nefiind decât lectori ai săi!
ele par la prima vedere, adeseori, prea succinte, cât de pernicios ar fi pentru
cercetarea istorică, dacă în noţiunea de ex libris n-am include tot ceea ce concordă
cu esenţa definiţiei respective şi tot ceea ce a fost specific zonei de manifestare a
unor culturi tradiţionale, cum poate fi considerată cea veche românească.
Există un gen de însemnări de donaţie care devin ex libris-uri indirecte,
de vreme ce ele denotă faptul că unele volume s-au aflat la anumiţi deţinători de
carte, de-a lungul secolelor, tocmai ca urmare a unui act de donaţie, care are şi
veritabile inflexiuni de ex libris, respectiv într-un act de vestire publică, oficială
a unei atare proprietăţi, ceea ce echivala cu o consfinţire a sa legală, mai ales
dacă este vorba de donaţiile făcute pe seama unor biserici, sau comunităţi
religioase, de către Iacob Aaron, specificate deja în bibliografia de specialitate şi
care aveau la bază repartizarea unor subsidii însemnate în vederea dotării
parohiilor greco-catolice de către curtea imperială de la Viena. Astfel, pe un
exemplar al Evangheliei de Blaj din 1765, păstrat în colecţia muzeului din Alba
Iulia apărea înscrisul de donaţie oficială, cu valenţe de veritabil ex libris al fostei
parohii greco-catolice din Ciugud, judeţul Alba: ,,Aceast Evanghelie s-au dat din
crăiască milă prin Cinstitul părinte Iacov Aaron Vicarăşu episcopieiFăgăraşului
pe seama bisearicii ce li ounite din Csugud", urmând data de 5 august 1771 22 ,
pentru că trebuie să recunoaştem că însemnarea are o conotaţie bivalentă, atât
de consfinţire a unei donaţii imperiale cât şi de consfinţire a unei proprietăţi
comunitare instituită prin intermediul unui împuternicit bisericesc legal asupra
unui exemplar de carte. Din implicaţiile complexe ale însemnării respective noi
nu trebuie desigur să ignorăm partea de ex libris propriu-zis, care are şi ea două
accepţiuni, cel puţin, respectiv, cea de exemplar care a făcut parte din stocul de
tipărituri pe care Iacov Aaron le-a răspândit pe spesele imperiale unui număr
anume de parohii greco-catolice, amănunt care conferă exemplarului un plus de
individualitate şi cea prin care el devenea proprietatea comunităţii religioase
greco-catolice din Ciugud, în condiţiile menţionate!
Ex libris-uri etichete nu se cunosc în cazul cărţilor vechi româneşti, deşi
s-a putut constata în cazul unor tipărituri realizate în Transilvania, aşa-numitele
transsilvanicae, că unele dintre ele aveau, cel puţin din a doua jumătate a
secolului al XVIII-lea, lipite pe coperta I în interior, ca nişte veritabile
supralibrosuri, pe care le copiau, ca model, etichete tipărite, cu chenare festive,
în care numele beneficiarilor unor astfel de volume apăreau specificate prin
înscriere manuală ca urmare a obţinerii lor ca premii literare, sau, cum se
specifica textual, premia literaria. Urmele unei atare etichete, fără a mai putea fi
restituit beneficiarul premiului literar respectiv, probabil unul dintre elevii
colegiului reformat din Aiud, apar şi pe un exemplar al lucrării Breviarium
22
Cota CVR 2.
Historiae Romanae a lui Eutropius, apărută la Aiud în 183023 , tipăritură care ar

merita cu prisosinţă să fie inclusă în BR\!24 •
Tot în categoria lărgită a unor posibile ex libris-uri româneşti trebuie
incluse şi unele forme mai ciudate de însemne de proprietate, care nu sunt nici,
însemnări, nici etichete, nici ştampile. Astfel sunt cele care apar pe un exemplar
al Liturghiei de Sibiu din 1798 (Exemplarul B, din Anexă). Este vorba despre ex
libris-urile realizate cu şabloane mai mici sau mai mari care se aplicau pe
suportul de hârtie înainte de frecarea parţială a suprafeţei lor şi a hârtiei de
desupt cu negru de fum, sau uneori se înnegrea suportul material, respectiv
hârtia, motivul şablonului fiind evidenţiat prin ştergerea cu o radieră a
modelului respectiv de pe şablon, care era pur ornamental. Din aranjamentul
şabloanelor a rezultat o cruce, putând fi, desigur, obţinute diferite alte motive
decorative. Interesant este, desigur, faptul că acelaşi volum fusese cumpărat de
la protopopul Bălgradului Nicolae Raţiu de „dumnealui" Teodor Vereş, în 30
octombrie 1801, pentru a fi dăruit satului Decea, de fapt comunităţii şi bisericii
ortodoxe din localitate, aşa cum reieşea din actul de adeverire şi consfinţire a
donaţiei redactat de însuşi bine cunoscutul protopop al Bălgradului 25 • Să fi
realizat unul din cei doi slujitori ai bisericii implicaţi originalul aşa-zis ex libris
decorativ, din şabloane, în momentul dăruirii volumului amintit, sau doar unul
dintre ei? Probabil! Sau poate el a fost gândit şi realizat de unul dintre preoţii
care au utilizat volumul ulterior! Este interesant că acest gen de însemne de
proprietate, cu motive strict ornamentale, fără reprezentări heraldice şi însemne
textuale, sau doar conţinând litere (care corespundeau probabil unor iniţiale),
aplicate pe cărţi, tot cu negru de fum şi cu ajutorul unor şabloane, anunţă, în
spaţiul spiritual românesc, o disponibilitate a gustului, care actualmente este
satisfăcută de ex libris-urile eminamente grafice, cu sau fără înscrisuri, veritabile
opere plastice contemporane! Pe un exemplar al Apostolului de Bucureşti din
1683 apar iarăşi două ex libris-uri particulare, aplicate cu ştampile, sau şabloane,
motivul fiind reliefat tot cu ajutorul negrului de fum 26 • Care dintre posesorii
succesivi ai volumului va fi aplicat şi însemnul particular de proprietate pe care
îl evidenţiem este mai greu de stabilit! Posibilitatea ca aceste ornamente
decorative aplicate pe cărţile vechi să fi fost doar manifestări estetice ale
posesorilor, simple exerciţii plastice, fără conataţii de proprietate, este desigur
n Cota BV 838.
24
Vezi Doina Dreghiciu, Gabriela Mircea, Miscelaneu bibliografic: ediţii didactice latine şi trei
cărţulii interbelice din „Biblioteca veche" a muzeului a/baiu/ian în Apulum, XLI, 2004, p. 462-467.
' Vezi Doina Dreghiciu, Gabriela Mircea, O schiţă de biografie a protopopului a/baiu/ian Nicolae
2
Raţiu, în Apulum, XLII, 2005, p. 291-310.

26
Cota CVR 6, pe foaia de gardă Ir (vezi şi Anexa).
mai mică decât cea conform căreia ele constituiau şi semne opriginale,
particulare de proprietate, efectiv distinctive ale specimenelor amintite.
Desigur, şi în cazul cărţilor româneşti, pot fi identificate relativ
numeroase cazuri când s-au utilizat ex libris-uri ştampilă. Poate fi exemplificată
practica respectivă, cu mai multe cazuri, ca: pe Cazania lui Varlaam, amintită
deja, apărea un ex libris de colecţie bisericească, imprimat cu cerneală mov, al
Muzeului bisericesc „Sabin Olea" din Cib, utilizat după 194727 ; o ştampilă
aproape identică apărea şi pe filele de început ale unui Octoih de Târgovişte din
171228 , pe prima foaie nenumerotată fiind prezent şi un ex libris-ştampilă, al
aceleiaşi colecţii, conţinând următorul text: Oficiul Parohial Gr. Cat. Cib.; pe un
exemplar al Liturghiei de Bucureşti din 1728 apărea un ex libris- ştampilă,
imprimat cu cerneală mov, al mănăstiri Nicula, prezent pe paginile 58,59, 118 şi
145, cu o frumoasă reprezentare centrală a Maicii Domnului cu pruncul, având
trimitere evidentă spre icoana facătoare de minuni şi cu un text în exergă, din
care reieşea că ştampila respectivă era de fapt sigiliul mănăstirii 29 •
Sigur, este necesar să se facă diferenţiere între ex libris-urile ştampilă
propriu-zise şi cele sigilare, cum vedem că era considerat cel al mănăstirii
Nicula, amintit anterior, deşi el poate fi tipologizat, dat fiind faptul că era destul
de mare, ca ex libris ştampilă propriu-zis, câtă vreme cele sigilare propriu-zise,
mai vechi, pot fi considerate cele care corespund îndesebi unor sigilii inelare
personale, diferenţierile facându-se, desigur, în funcţie de dimensiuni sau de
materialul folosit la confecţionarea negativului. Ca atare, ex libris-urile sigilare
(care nici n-au mai fost teoretizate ca ex libris-uri, fiind confundate adeseori,
cum s-a relevat deja aspectul în cazul celui al lui Nicolae Văcărescu, cu ex libris-
urile ştampilă) pot fi considerate cele mai vechi şi de dimensiuni mai mici,
diferenţele dintre cele sigilare şi cele de tip ştampilă fiind date de natura
negativului, fiind folosit un material mai dur în cazul celor sigilare, decât în
cazul celor ştampilare, respectiv de dimensiunile sau modul de concepere şi
realizare, inclusiv de maniera de degajare a părţilor de prisos ale negativului,
recurgându-se fie la incizie, fie la excizie, precum şi de modul în care urmau a fi
folosite, fie pentru a fi imprimate în ceară, fie pentru a fi unse cu cerneală şi
imprimate direct pe hârtie, prin presare manuală. În urma examinării
aspectului lor, este evident că ex libris-ul de colecţie al mănăstirii Nicula este de
tip ştampilar, deşi şi el este considerat un sigiliu, chiar dacă negativul va fi fost
realizat în metal, ceea ce nu pare a fi (!), apropiindu-se totuşi sensibil de cele
propriu- zis sigilare, câtă vreme unul dintre cele mai valoroase ex libris-uri ale
27
Cota CVR 414, f 126 r (vezi şi Anexa).
28
Cota CVR 397.
29
Cota CVR 125.
colecţiei de carte veche românească a muzeului din Alba Iulia este unul propriu-
zis sigilar. Pe o valoroasă tipăritură de Bucureşti, un Molitvenic din 1729 apare
un ex libris manuscris deosebit de important, redactat în 1778 de pomenitul
deja protopop ortodox al Bălgradului Nicolae Raţiu, confesorul lui Horea: „Să
să ştie că acest Molitvenic este a lui Nicolae neounitul din Bălgrad ... ", în
contextul căruia a fost integrat, prin imprimare cu negru de fum, sigiliul inelar
al protopopului, care la vremea respectivă era, fără dubii, protopop, cum reiese
din descoperirea inedită făcută recent, deoarece semnalarea pe care o operăm
constituie o noutate deosebit de interesantă în bibliografia referitoare la o
perioadă puţin cunoscută din istoria oraşului Alba Iulia, respectiv din viaţa
confesională locală, mai ales că, până la ora actuală, nu s-au mai făcut nici
referiri la vreun sigiliul personal al protopopului amintit! Aplicarea sigiliului
personal pentru autentificare unei formule manuscrise de ex libris este deosebit
de interesantă în sine, practica respectivă relevând faptul că prin înscrierea
textuală pe filele unei cărţi a proprietăţii asupra ei se urmărea publicarea,
adeverirea şi chiar autentificarea unai atare proprietăţi, chiar şi cu de la sine
putere, prin aplicarea propriului sigiliu inelar. De unde şi fermitatea formulării:
Să să ştie că ... Este, de asemenea, evident că protopopul şi-a pus semnătura şi
şi-a aplicat sigiliul pe volumul în cauză pentru că el se afla efectiv în proprietatea
sa personală, era un volum numai al său, nefăcând acelaşi lucru cu cărţile de
care beneficia la sediul bisericii în care îşi desfăşura în principal activitatea
ecleziastică, respectiv la biserica din Maieri I, moştenitoare şi ea, nu numai cea
din Maieri II, a Mitropoliei ortodoxe a Bălgradului, din secolul trecut!
Un interesant ex-libris greu de acceptat ca atare, sau însemnare de
proprietate indirectă asupra unui volum, cu esenţiale implicaţii colaterale, este
cel realizat la sfârşitul secolului al XVIII-lea sau începutul secolului al XIX-lea
pe un exemplar al Liturghierului slavon al lui Bojidar Vukovici, apărut la
Veneţia, cu probabilitate, chiar în 1519, sau în cele două decenii ulterioare.
Semnătura protopopului greco-catolic al Alba Iuliei, Gheorghe (cum îşi spunea)
sau George (cum este consemnat în biliografia influenţată de şcoala latinistă
blăjeană) Demeter, pe valorosul exemplar, semnalat pentru prima dată acum,
denotă faptul că el se afla în acel moment, respectiv pe la începutul secolului al
XIX-lea, în dotaţia unei biserici greco-catolice, de care protopopul răspundea, la
vremea respectivă. Se poate presupune chiar că, în timpul păstoririi
protopopului George Demeter, el se afla în dotaţia unui lăcaş de cult greco-
catolic din Alba Iulia, aflat aşadar în reşedinţa protopopiatului amintit,
respectiv în cea a bisericii din Maieri li, sau în cea a bisericii din Lipoveni, ceea
ce conferă însemnării valoarea unui aşa-zis ex libris indirect, prin intermediul
căreia ni se configurează o anume proprietate asupra piesei, pentru că textul
1nsemne de proprietate ale cărţilor vechi din colecţia muzeului albaiulian 313
respectiv ne determină să atribuim volumul uneia dintre aşezămintele amintite.

Aceeaşi ipoteză este susţinută şi de cea de-a doua însemnare, greu de
interpretat, care leagă şi ea, putem crede, provenienţa mai îndepărtată în timp a
exemplarului tot de Alba Iulia, chiar de vechea bibliotecă mitropolitană,
existentă acolo înaintea unirii din timpul lui Atanasie, deşi tipăritura a fost
achiziţionată la muzeul din Alba Iulia, după 1989, de la Gaida de Jos, unde a
ajuns, putem crede, doar mai pe urmă, în mod întâmplător!
Interesantă, sub aspectul aparteneţei la anumiţi posesori şi al circulaţiei
sale, este şi cazuistica exemplarului Pravilei de la Govora, de la 1640, din com-
ponenţa colecţiei de carte a Bibliotecii documentare a muzeului din Alba Iulia.
Astfel, în legătură cu el se pot concluziona următoarele: primul posesor cert al
volumului a fost Gheorghe din Sălciua, în 1707, pentru că partea a doua a
însemnării sale, respectiv semnătura sa fermă din final, datată cu exactitate, îi
conferă un atare statut, dincolo de faptul că prin însemnarea respectivă se spe-
cifica şi preţul de achiziţie al cărţii, considerat deosebit de important de către
noul său posesor. Semnătura respectivă, prin care se proclamă posesiunea asu-
pra volumului joacă rolul unul veritabil ex libris manuscris, deşi nu s-a folosit
expresia consacrată! Mai apoi, în 1720 volumul a intrat, împreună cu alte trei
cărţi, în zestrea bisericii din Sălciua de Jos, printr-un act de danie. Diecii care s-au
semnat ulterior pe carte, Ignat şi Simion, n-au fost, putem crede, posesori ai săi,
ci doar cititori vremelnici, preţuitori însă ai valorii sale, numele lor, specificate
prin însemnare manuscrisă, neavând, probabil, valoarea unor ex libris-uri.
Exemplarul Cazaniei lui Varlaam, Iaşi, 1643, prezentat şi el în Anexă,
prin intermediul unora dintre însemnările sale marginale manuscrise, ne-a
prilejuit şi el câteva observaţii sintetice, după cum urmează. Proprietatea popii
Ion din Sărăcsău asupra cărţii, exercitată probabil în a doua jumătate a secolului
al XVIII-iea este oarecum îndoielnică, pentru că semnăturile sale pot fi
considerate primordial exerciţii de scriere, pe care le-a efectuat pe foile unei
cărţi aflate în dotaţia bisericii unite, din localitatea menţionată, deşi n-ar fi
exclus ca odată cu dobândirea deprinderii scrisului, sau chiar în vederea
perfecţionării sale culturale, inclusiv a perfecţionării scris-cititului, preotul să fi
dobândit şi dragoste pentru cititul cărţilor şi, ca atare, să-şi fi cumpărat volumul
menţionat, în acest caz numele său specificat pe foile amintite putând avea
valoare de ex libris incomplet, indirect!
Este evident că toate consideraţiile schiţate anterior referitoare la
tipologia ex libris-urilor de pe vechile cărţi româneşti nu constituie decât schiţe
ale unor noi posibile interpretări, pe care dorim, în primul rând, să le supunem
unei discuţii publice, înainte de-a încerca sintetizarea posibilelor lor tipologii,
pentru a verifica ce anume din ele poate fi menţinut şi ce anume nu poate fi
acceptat sub nici o formă. Intenţionăm, desigur, să ne aprofundăm cercetarea,

bazându-ne pe examinarea atentă, chiar grafologică 30 , a însemnărilor
manuscrise, pentru a decela şi exemplifica valenţele lor de ex-libris-uri. Ca atare
este evident că încercăm să definim o sensibil nouă metodologie de abordare a
problematicii ex libris-urilor, chiar dacă în spaţiul cultural românesc nu vom
găsi speciile pure ale conceptului respectiv, decât arareori. Pot fi adâncite, în
continuare, inclusiv exemplificările cu diferite cazuri concrete, aşa cum reies ele
din consistenta Anexă a studiului de faţă, se pot nuanţa şi releva alte faţete,
neteoretizate încă ale realităţii utilizării unor interesante şi bogate în conţinut ex
libris-uri evidente sau doar însemne de proprietate, noi pledând însă pentru
ideea de-a se pune, cu mai mult curaj decât până acum, semnul egalităţii între
cei doi termeni, care, în fond, au acelaşi înţeles, pentru că, altfel, putem şi să ne
învârtim prea mult în jurul uneia şi aceleiaşi noţiuni.
ANEXA
1. LITURGHIER, VENEŢIA, SEC. XVI

Cota CVR 576
- pe fila 1 a celui de-a doilea caiet v: Fiind protupopul locului/ Gheorghe
Demeter, cu litere chirilice şi cerneală maro închis;
- pe fila 8 a celui de-al doilea caiet v: tipografie Belgradţk<i(?)>, cu litere
chirilice şi cerneală maro.
Referinţe bibliografice: Sofia Ştirban, Restaurarea unei tipărituri nedatate.
Identificarea, datarea şi localizarea mărcilor de hârtie în Apulum, XXXVI, p. 619-625;
Doina Dreghiciu, Gabriela Mircea, Un liturghier slavon de la începutul secolului al XVT-
lea păstrat la Alba Julia, în Revista română de istoria cărţii, II, nr. 2, p. 33-38„
2. PRA VILA, GOVORA, 1640

BRV, I, 39, p. 108-114.
CotaCVR477
- pe filele 16 v-19 v, greşit numerotate:
Să să ştie că am cumpărat! această carte
pravila de la! G<heorghe?> d<in> <heiul?> Dmtra/ „. [textul este integral
acoperit, prin mâzgălire cu cerneală maron închis, de către un alt posesor, ulterior, ca
de altfel şi restul fragmentelor de pe toate paginile specificate n. n.] „./ zloţi şase. Eu
<Gheor/ ghie?> din Sălcioa de Sus/ l<ea>t 1707 mesiţ<a>: ap<rilie>:23 dn/, cu litere
chirilice;
- pe filele 35 v-46 r: 17201 ace<a>stă sfânta pravilă/ molitvenicul şi
catavas<ierul>! l-au o<a> cumpărat Tonici Gavril! şi Ionici Dumitru/ şi Tonici Ton şi iar
JoSau, cel puţin, comparând trăsăturile individuale ale înscrisurilor manuscrise, pentru a încerca
tratarea sistemică a celor realizate de o mână, sau alta!
Ionici Ioni şi ficiori lur/ Dăm ian şi Sănion/ şi iară Sămion Toaderu/ Iancu[/ şi să grijască
de aces<te> 41 cărţi căruznicul/ cu ficiori lor, Mihailu şi Dămian/ că-i t<o>ată moşie la
Sălciua/ de Gios şi cine o va furai să fie afurisit de 318 de părinţi/ sfinţi şi să fie anatema
amin; cu litere chirilice şi cerneală maro de epocă;
- pe fila 58 v, de aceeaşi mână, care a realizat şi însemnarea de pe paginile 35 v-
46 r: 1760 mv, sau m<ai> 2, dacă se atribuie ultimelor slove anterioare valoarea de
iniţială a lunii şi de slovă cifră denotând ziua lunii; însemnare realizată cu litere
chirilice;
- pe fila 105 v: 1760 m<ai> 2 scris-amu Ignat diaculu; acelaşi posesor, sau doar
lector al cărţii nota pe filele 18 v- 19 r: şi ferice de cela ce păzeşte/ pravila precumu ne
învaţă/, cu litere chirilice;
- coperta II: Sănătate Du/ misale/ scris-am/ eu Simi/an diacul din ... ani
1779 .. ./,cu litere chirilice.
Referinţe bibliografice: Doina Lupan, Lucia Haţegan, Cartea veche
românească în biblioteca Muzeului de Istorie Alba Iulia(!) în Apulum, XII, p 393; Eva
Mârza, Doina Dreghiciu, Cartea românească veche în judeţul Alba. Secolele XVI-XVII.
Catalog, Alba Iulia, 1989, p. 59-60.
3. CAZANIA LUI VARLAAM, IAŞI, 1643

BRV, I, 45, P 137-143; IV, 45, p. 190
Cota CVR 414
- pe fila 98 r: Proprietatea muzeului bis<eri>cesc/ din Cib -sat-1934, cu litere
latine şi cerneală neagră;
- pe fila 100 v: Proprietatea Muzeului Bisericii române-unite Cib-sat 1934/ cu
litere latine şi cerneală neagră;
- pe fila 126 r: stampilă cu cerneală mov Republica Populară Română/ [urma
stema]/ Ministerul <Artelor şi Informa>ţiilor/ Muzeul bis. „Sabin Olea"/ Corn. Cib-sat,
jud. Alba/ Nr. 249/ 19 ... luna ... ziua .. ./;
- pe fila 327 v: Eu popa Ion am scris că aceasta cal rte iaste a lui popa Ion din
Sărăcsău oul ounitu dipe(sic!) nu ştie scri<e> bine căi acuma să învaţă/ de cân<d> am
fostu în Blaj ... /;
- pe fila 5, a doua numerotare: ... din Sărăcsău/ Ion din Sărăcsău!.
Referinţe bibliografice: Daniela Poenaru, Contribuţii la Bibliografia
Românească Veche, Târgovişte, 1973, 45, p 169; Doina Lupan, Lucia Haţegan, op. cit., în
Apulum XIII, 1975, p. 356-357; Eva Mârza, Doina Dreghiciu, op. cit„ p. 63.
4. EVANGHELIE !NVAŢATOARE, DEALU, 1644

BRV, I, 46, p. 144-147
Cota CVR 344
- pe coperta I în interior: Aceasta Carte .. ./ alui Gheorghie Chirilă/ După
mortea lui Gheorghie/ Chirilă au lăsat-o popii/ Chirilă la beseareca sal ca să-i fie
pomenire/ lui Gheorghie şi Mărie şi tot neamul Scris-am eu popa Chirilăl
P<a>r<o>hu<l> Unit al! Ghirbomului/ Sig. 14 mai 18 IO, cu chirilice şi cerneală maro:
în acelaşi loc, cu litere latine şi creion chimic: Vasilie Godiciu;
- pe pagina 9: Această carte iaste a popii Chirilă, cu litere chirilice şi cerneală
maro, pe aceeaşi pagină pe marginea laterală dreapta un desen al aceluiaşi posesor
constând din mai multe iniţiale înflorite!
- pe pagina 22: Vezi ficiorul cel tănăr cum paşte/ porcii dacă şi-au risipit aul
vuţia sal 1834 28 ianu<arie>, cu litere chirilice şi cerneală maro şi de aceeaşi mână, pe
paginile 22 v şi 23 r: Skris-am eu Cyrillus Papp m. p. An<n>o 1834 29 lanu<arie> [cu
litere latine şi cerneală maro]/ La fitsorul Meu Joan<n>es Pop las atsaste Carte. Nimene
se nu indresneasca a o streina/ de la densul!, cu litere latine şi cerneală maro;
- pe pagina 137: Această sfântă carte ieste ... a Popi Mathei/ din Hăpria;[cu
litere chirilice] Ego Demetrius Papp [cu litere latine], însemnare cu cerneală de epocă
maro;
- pe pagina 302: Această sfântă cazanie iestei a Popi Niculae/ din Hăpria, cu
litere chirilice şi cerneală maro;
- pe pagina 424- 423 [în loc de 425!], 428-429: Această Căzanie iaste a lui
Nechifor/ popa rămasă de popa Matei{şi]! popa Niculae şi numai Jon are treabă/ nice am
altă Căzanie/, cu chirilice şi cerneală neagră de epocă;
- pe pagina 480, 481, 482, 484, 485, 486, 487: Să să ştie că această/ sfântă/ carte
iaste/ a răpăusatului popiI Ştefanu întru/ Domnului, cu litere chirilice şi cerneală
maro;
- pe pagina 143: Această Carte ce să cheamă Poucenie iaşte a popii Mathei de la
Hăpria [adăugat, de aceeaşi mână, dar cu cerneală diferită] şi o dat-o de păomană la ne/
potu-so Antonie/, cu chirilice şi cerneală maro;
- pe paginile 550, 552, 553, 554, 555, 557, 559, 562, 565, 566, 567, 568, 569 şi
570: Aceasta cartel ce să chemă/ Păoucenie/ este/ a nostă/ a feciorilor/ răpăusatului/
popa Ştefan/ din Hăpria/ după ducerea/ din lumea aceasta/ o lăsat-o popi Matei/ şi
popi Niculae/ Dumnezu să-l odihnească;
- pe paginile 612, 613: Aceasta carte este a besereci[cu litere chirilice]/ Olah
Girbomului <18>86[cu litere latine] însemnare realizată cu cerneală maro de epocă;
- pe pagina 676: Josifu Cosma, de două ori, cu creneală albastră şi litere latine, o
semnătură elaborată, frumoasă;
- pe pagina 766: Să ştie că această carte iaste a popi Mateiu/, cu litere
chirilice şi cerneală maro;
- pe fila 67 a doua numerotare: Părinte popa Mărine de la Dumitra cu barbă
neagră care nu stă în cui văntu cu<m> trăbă. Scris/am eul popa Matei din Hăpria cu
barbă nu pre mare, în cuvănt cum trăbă, cu litere chirilice şi cerneală maro;
- pe coperta II, în interior: Mă recomandI lu Godiciu Vasile/ cantor la
biserica greco/ catolic<ă> Ghirbom/ scrisoarea va moştenii iară mâna va putrezi/, cu
creion negru şi litere latine.
Referinţe bibliografice: Doina Lupan, Lucia Haţegan, op. cit., II, în Apulum,
XIII, 1975, p 358-360; Eva Mârza, Dopina Dreghiciu, op. cit., p. 84-87.
5. NOUL TESTAMENT, BĂLGRAD, 1648

BRV, I, 54, p. 165-170
EXEMPLARA
Cota CVR 347
- pe filele 41 v, 42 r, 44 r-v, 45 r-52 r: Această Tistamentă/ l-au luat preuteasa
popi Nicolae/ di<n> Potrănjeni bisereci şi/ şi un Ceaslov din ceaşi feal şi/ o
Cazanie trei cărţii să-i fie pomeană ei şi tătuni<-său>I că le-au fost cu<m>părat
su< ... >I ca să fie nemişcate/ de la sfânta beserecă der cinel tinde să o eia să fie afurisit/
de 318 ogteţi şi să fie/ pglobit cu 24 florinţi/ ca un furu de beserecă/ [textul pare a
continua firesc, sensul fiind logic, dar grafiile celor două secvenţe manuscrise diferă
categoric!] Scris-am eu protupopul/ din Karloval în anul 1731, cu litere chirilice şi
cerneală de epocă maro;
- pe fila 64 v: Acest Tistament iasste/ tipărit di cel maii întii/ în Ardial
mitropolit/ Stefan/ Simon la anul Domnul<ui> 1648/ 1648/, cu litere chirilice şi cerneală
maro de epocă;
- pe fila 128 r: Tomotaş Gyărgy m. p. găr. kath. Kantor, cu litere latine şi creion
negru;
- pe fila 226 r: 1843/ agust/ 10 zilei Scris-am/ Ioan Pono/ ran?/ născut la/ anul
Dom/ nul lui/ 18/ 14/ cu litere chirilice şi cerneală de epocă maro.
Referinţe bibliografice: Doina Lupan, Lucia Haţegan, op. cit., I, în Apulum,
XII, p 361-363 (sub cota respectivă a fost tratat însă un alt exemplar al aceleiaşi
tipărituri, cel aflat tot în colecţia muzeului din Alba Iulia dar având cota S.U. nr. inv.
3476 şi, ca atare, autoarele amintite au editat alte însemnări de carte); Eva Mârza, Doina
Dreghiciu, op. cit., p. 103-104.
EXEMPLARE
Cota CVR 479
- pe fila 3: Această Sf<â>n<t>ă <E>v<anghe>lie am cumpărat eu pop
Armega/. .. pomeană popa Armega, cu chirilice şi cerneală maro;
- pe fila 187 v: Joldoş Gavril, cu chirilice şi cerneală maro, remarcându-se
frumuseţea semnăturii, cu un duct caligrafic deosebit.
Referinţe bibliografice: Doina Lupan, Lucia Haţegan, op. cit., l, în Apulum,
XII, p 363; Eva Mârza, Doina Dreghiciu, op. cit., p. 109.
EXEMPLARC
Cota CVR485
- pe fila V nenumerotată: un pomelnic în slavonă, foarte interesant, a unuia
din preoţii, rămas anonim, care a folosit cartea;
- pe fila 2 v: să ştiţi fraţilor că aceaste carte nu-i a satului ce-i <a> lui popa/ .. ./,
cu litere chirilice şi cerneală maro;
- pe fila 2 v, 3- 8 r-v, 9 r: ln numele tatălui a hiului şi a Sfântului Duh amin
Această sfântă Ev<an>ghelie/ mărturisind tot satu Der/ ţe cea Mare cum că cine o au
cu<m>păra<t>/ o au cumpărat să hie pe sama besericei şi cinel a hi popă să hie

Dmnezău/ pintru cine o au cunpărat/ şi pintru tot rodul lor/ celor vii şi celor morţi
dară cine să va afla să o ee/ din besereca Derţei cei Marii să o ascu<n>dă sau să o ducă/
acela să hie afurisit/ anatema ca Sodoma şi Gomora/ şi ca Arie cărue s-au/ vărsat
maţele/, cu litere chirilice şi cerneală maro.
XII, p 363; Eva Mârza, Doina Dreghiciu, op. cit., p. 98-99.
6. APOSTOL, BUCUREŞTI, 1683

BRV, I, p. 258-262
EXEMPLARA
Cota CVR 6
- pe foaia de gardă I r: Maxim Angelu, cu creion negru şi litere latine; Angel
Augustin/ din Csugudiu Daskal/ . .. , cu cerneală maro şi litere latine; pe aceeaşi foaie,
mai jos au fost aplicate 2 stampile în negru de fum, care constituie 2 ex libris-uri
particulare de secol al XVIII-iea, cu probabilitate, deosebit de interesante, pentru că ele
prefigurează ex libris-ul modern, prin care se punea în evidenţă o reprezentare
figurafivă, grafică şi mai puţin dintr-un text însoţitor;
- pe foaia de gardă I v: Agostinu! Angel ul dein/ Ciugudiu/ < 1>864/5, cu litere
latine şi cerneală maro; pe aceeaşi foaie, sus în dreapta, Anghel Ioan/ el ll/ 1933/34/, cu
litere latine şi cerneală neagră;
- pe fila III nenumerotată r: Acest Sfânt Apostol l-am cumpărat cu 12
flo<rinţi>/ de la Anghel Petru din Ciugud! şi l-am dăruit Sfente besereci/ <d>e la
Ciugud a neuniţilor/ şi de pomenă în anul 1787 [cu cifre arabe ]I avgust 9[ cu cifră
arabă]/ Eu smeritul şi mult păcătosul robul! lui Dmnezeu eu Ni<c>o<l>ae Ciul
Dascăli ot Belgrad/, cu litere chirilice şi cerneală maro, însemnarea fiind redactată cu o
dexteritate deosebită în cele ale scrisului, nelipsindu-i nici câteva înflorituri grafice,
constând din linii ornamentale îngroşate caligrafic şi uşor unduite, ale condeiului, ea
fiind mai apoi anulată cu linii relativ subţiri, de culoare mai închisă, de către un posesor
ulterior al volumului;
- pe fila 1 r, pe o fâşie de hârtie de la tranşă, cu care s-a restaurat, la un moment
dat, cartea: die 16 ta 9 br. < 1>814 per Dragosy Pantelimon Szelling cum .. ./ ... tentibus
Ioan ne Sipos cum .. ./, cu litere latine şi cerneală maro, dar însemnarea respectivă a
aparţinut hârtiei cu care a fost restaurat volumul, la tranşa interioară, cu ocazia unei
recondiţionări radicale, săvârşită în vechime;
- pe filele 2-5 r: Să ştiţi/ ace<st> sfânt/ Apostoli estşte[sic!]I, însemnare
încercată de unul dintre posesorii volumului, rămasă neterminată, cu litere chirilice şi
cerneală maro;
- pe filele 10 v, 11-13 r, 14 r, 15 v [însemnarea a fost răzuită], 16 r: Acest sfânt
Apostol este/ a lu Petru Anghel diiac din Ciugud! Martie în 7 zile 1768/<ş>i l-am dat
eu popa <... >or/.. ./ .. ./ ... Petru diiac ... din Ciugud!, cu litere chirilice şi cerneală neagră;
- pe filele 17 v, I 8r-v: Să <să> şti<e> <că>acest sfânt Apostoli este a lui Petru
popa Anghel din/ ... 13 zilei, cu litere chirilice şi cerneală maro;
- pe fila 35 v: Eu Petru Anghel Cantori cu litere chirilice şi cerneală maro;
- pe fila 85: Scris-am/ eu mai sus/ însemnat! [cu chirilice] Csugud Pe/ trus
canto<r>/ unitus Ia<uarie>I 18 anno 17.„/ [cu latine], însemnare cu cerneală maro;
- pe fila 90 r- 89 v-r: Să şti <că> acestă sfântă carte este a lui Petru Diiac!
din Ciugud 1780 mai în 21 zlie scris-am/ eu Petru/ ... ./, însemnare aşternută pe
orizontală cu cerneală maro, anulată de către un posesor ulterior al cărţii;
- pe fila 139 r: „. Avram 1760 aprilie în 8 zile„ „ cu chirilice şi cerneală maro;
- pe fila 144 v: „ .s-au botezat Ion pruncul mieu!„. <apr>ilie în 8 zile scris-am eu
Petru/ „ .pament sau Anghel Di iac din Ciugud!„. ca cine . „1780 inie în 21 zilei
„ .anul.„/;
- pe fila 145: Să ştie de cănd s-a botezat pruncul Mieu Avram în/ „.şi s-au
botezat îm Ciu<gud>I la sfânta beserecă non<unită?>I 1781 Gen<arie> 25 zile, cu litere
- pe fila 147 r: Să şti <că> acest Apostol! este al a popii/ Avram şi al
preutisi Stană/ din Ciugud l-au dat! 1765/ Scris/ am eu popa/ Avram 176<5>/
martie în 8 zile, cu litere latine şi cerneală maro; mai jos, pe aceeaşi pagină Scris-am în
anul 1765/ martie 8 zilei Petru Diiac/; mai jos Eu popa Avrami l-am dat/ juneri mieu
Petru/ şi fetei mele Sanflora/ şi l-am dat lui Anghel Petru din <Ciugud> să-i fie moşie I
lui/ Petru Diiac/ Anghel Ciugud/, cu litere chirilice şi cerneală maro, de epocă;
- pe paginile 161 v, 162 r-v, 163 r-v, 164 r: se repetă însemnarea din 1765 a lui
popa Avram;
- pe paginile 165 r şi 166 r: .„a popi Petru Anghel din/ Ciugud„.ano 1777
martie 8/, cu chirilice şi cerneală maro;
- pe ultima foaie de gardă: Maxim Angelu! parocu din Ciugudiu! cu creion
negru şi litere latine; mai jos, Pre acesta cruce se restinestel /susu Hristosu păzii toriu
lumei 1862131 Benedicu Angelu.! cu creion negru şi litere latine; mai jos Maxim Angelu;
pe aceeaşi foaie, în zona ei centrală se mai află şi 2 stampile ex libris, costând dintr-o
pecete, probabil inelară, ovală, care conţine, cu probabilitate iniţialele unuia dintre
posesorii cărţii, constând din literele A şi Th [chirilic].
Referinţe bibliografice: Doina Lupan, Lucia Haţegan„ op. cit„ Apulum, XII,
p. 375; Eva Mârza, Doina Dreghiciu, op. cit„ p. 131.
EXEMPLARE
Cota CVR 319
- pe coperta I interior: Această sfântă şi dumnezeiască/ cartea este a lui popa
Ştefan/ din Gaida de Jos/ Ca să să ştie că această sfântă şi dumnezeiască cartel ce să zice
Apostol este anume a popii/ Ştefan din Gaida de Jos ca să nu ol poată nime înstreina di
la fii mieii eară care ar îndrăzni unea ca acest/ să fie afurisit/ Scris-am eu popa Ştefan de
la Gaida!; de aceeaşi mână, mai jos: Această sfântă şi dumnezeiască cartel estea a
popi Ştefan din Gaida de Jos/ să fie de moşie fiiloru miei pe neam! pe sămânţă după
moartea mea!; de aceeaşi mână, mai jos: Această carte iaste a popii Ştefan de la .. ./; de
aceeaşi mână mai jos: Această sfântă carte anume Apostol iaste/ a popii Ştefan de la
Gaida: de Jos/ Eu popa: Ştefan logofăt; toate cu chirilice;
- pe foaia manuscrisă Ir: Această Carte s-au dat ... lui Iosif diacul Nicolţă şi
s-au dat în tri florinţi vonaşi să fie .. ./ maiu în 10 zile anul Domnului 1783/; cu chirilice;
- pe foaia manuscrisă II r: Scris-am eu mlt păcătosul Popa Ştefan de la
Gaida de Jos/ ficiorul popei Preda Cântăreţul.! Anii Domnului 1719, luna lui Aprilie 7
zilej când s-au vândut grăul în Carlova,feardela cu 2 florinţi/ iară în Zagna [Zlatna], s-
au vândut grăul fear<dela> cu 7 horgoşi./; cu litere chirilice;
- pe foaia manuscrisă II v: Ţirlea Trif; cu chirilice;
- pe foile nenumerotate, tipărite, de la început (1-4 r ); I 791 I luna aprilie/ 14
z<ile>/ amu scrisul eu popa Irimie/< cu litere chirilice;
- pe filele 1-8 r numerotate: Această Sfântă şi Dumnezăiască/ carte, ce să zice
Ap<o>s<to>l iastea mea/ anume a lui Popa Ştefan de la Gaida! de Jos, din Varmeghia
Carloviij ficior Popei Preda Peaveţul, o am/ cumpărat de la Popa Gherman,
munteanu<l>I să-m fie moşie, mie, şi fiilor mieij scris Popa Ştefan rojd. 1719
ghen<arie> 6; cu litere chirilice şi cerneală maro;
- pe filele 9-23 r: Această Sfântă/ şi Dumnezeiască/ carte Apostol! o am
cumpărat! eu Barb/ Iacob cu soţia sal Sava şi o <a>u/ închinat/ SfintiiBiserici/ la Valea
Uzi/ să fie pomenire/ vecinică şi cinel s-ar aflai să-l fure/ sau se-I înstreineze/ de la
Sânta/ să fie afurisit/ de sfintele/ Bis<e>reci/ şi o <a>ml eu Barăb! Iacob/ de la Popa
Ruca [sau Luca]/ Sabăo de la Geagiu de Sus/.
Referinţe bibliografice: Apulum, XII, p 374-375 şi Eva Mârza, Doina
Dreghiciu, op. cit., p. 120-130.
7. BIBLIA, BUCUREŞTI, 1688

BRV, I, 86, p. 281-291; IV, p. 206-207
Cota S. U. nr. inv. 519 (fost 3517)
- pe pagina 152: Această Biblie este a lui Mihai vornicul/ Zado< ... >ane
Dobrosloveanul/, cu cerneală neagră şi litere chirilice;
- pe pagina 268: Aceasta Biblie este a lui Nicolaie vornecu şi aceasta este, cu
litere chirilice şi cerneală maro, reluată pe pagina 270;
- pe pagina 308: Aceasta bibliei mi s-a dăruitu miel de la părinţi;Dumitrache
Hiiţa/ Anulu 1869 lanuarie 11 B. Dumitrace/;
- pe pagina 424: Am scris eu robul lui Dumnezeu Gligoraşcu, cu litere chirilice
şi cerneală maro;
- pe pagina 428: Aceasta Biblie iaste a lui Mihai vornicul Zado< ... >ne
Dobrosloveanul/, cu litere chirilice şi cerneală maro;
- pe pagina 505: Acesta Scriptură este a lui/ Gligoraşco ot Le< ... >, cu litere
- pe pagina 523: Această Biblie este a lui/ Nicolae Vornicu <... >I însemnare
relizată d acelaşi posesor, care a scris şi p pagina 505, cu cerneală maro şi litere chirilice;
- pe pagina 553: Această biblie iaste a dumnealui vornicul Mihai Zado<n?>ne/
cu cerneală neagră şi litere chirilice;
- pe pagina 576: Această Biblie este a lui Nicolae Vornicu şi acuşa este a lui
Corniţă şi am cumoprat-o eu la luna/ lu fevruar 1700 şi 9 este de atunci de când au
cumpărat la leat 1700 şi 9/ Gligoraşco .. ./, cu litere chirilice şi cerneală maro;
- pe pagina 663: Această Biblie iaste a dumnealui răposatului/ Mihai
Dobrosloveanul, ce au fost vornici de domnie, şi am scris eu cel mai jos numit/ Log.
<... >rupceanu av<gust> 16 dni 1759/, cu cerneală neagră şi litere chirilice;
- pe pagina 698: Această Biblie a lui Dobroslovenului s-au iscălit Gligoraşco .. ./,
cu litere chirilice şi cerneală maro;
- pe pagina 812: Această sfântă Bibliei iastea lui Nicolae Dobroslo! slobeanul
ficior Stanco(?)! ... în zilele prea luminatului .. ./şi nălţatului Domnu Ţărăi/ Rumăneşti
To Mihai Racuviţă Vad Vad, let 7250 [1742]/ cu litere chirilice şi cerneală maro; de
aceeaşi mână, mai spre stângă: Andronache Vei Ban Craova; în parte stânga se mai
află o însemnare, de aceeaşi mână şi cu aceeaşi cerneală, din care merită transcris
numele din epocă al Moldovei: ... Ţărei Moldovei/ ... To Costandin/ Nicolae Vad Vad!;
- pe pagina 816: Gheorghe log. ot Caracal, cu litere chirilice şi cerneală neagră;
- pe pagina 832-833: fn zilele luminatului Domn Io Nicolaie Petre Mavrogheni
Vo<evo>d Vo<evo>d mai 1 1786 am slujit sfânta leturghie în sfânta biserică ce să
... Nicolae în satu Stoboreşti ... pop Gheorghe .. ./în zilele luminatului domn .. ./ cu litere
- pe ultima foaie manuscrisă a volumului: Romania/ De şi am ântâmpinatu
multe dificultaţi/ în timpulu de cându nu am mai scrisu pe acesta/ însâ acum cu
adjutorului creatorului cerescu avundu I ocasie tocmai la intervalu de patru ani a ua/
mai citi şi cum ci stându fara nici ua treaba! ma dedui la linevire ci ca un adevaratu/
creştin trebui a uâ citi cunoscandu binele şi reului adică întamplarile ce au petrecutu
sfinţii/ parinţi în tempurile antice.I 1784 Noembrie 14/ Bucureşti; cu cerneală maro şi
litere latine; mai jos de aceeaşi mână Rappetu eraţiunea scrierei de susuşi cu destual!
plăcere mă ocupai seriosu de proorocia Proorocului Eremia/ în privinţa luarei cetatei
Ierusalimului de câtre .. .fost Nobohodonosoru, acu am scisu cui piană de gâscă,
neposedându în pressenţă condei de ferul 1876 Maiu 18/ Bucuresci/ D. Bureţean m. p.
XII, 1974, p 376- 377; Eva Mârza, Doina Dreghiciu, op. cit., p. 142-144.
8. EVANGHELIE GRECO-ROMÂNA, BUCUREŞTI, 1693

BRV, I, p. 328-335
Cota CVR 558
- pe filele 2r, 3 r: Această sfântă Evanghelie ne au trimis-o noâ dar mărit
BlagocistivulDomnu<l> Io Co<s>tandin voevod! Domnul Ţăr<ii> Rumăneşti şi noi am
dăruit-o dumisale lui Sauli/ bv vei cămănariu le<a>t 7202 [1694] martie 1 d<ni>
<Mihai?> Cantacuzeno spătar, cu litere chirilice şi cerneală maro de epocă, scriitura şi
mai ales semnătura celui care a realizat notiţa sunt remarcabile
Referinţe bibliografice: Eva Mârza, Doina Dreghiciu, op. cit., p. 157-158
9. PSALTIRE, BUCUREŞTI, 1694

BRV, I, 96, p. 335-337
Cota CVR17
- pe foaia de gardă I v: Colectat de la! Pop Nechifor/ el I Al din Bucerdea
vinoasă(sic!), cu creion negru şi litere latine; pe aceeaşi foaie un ex libis cu chirilice,
acoperit de o etichetă, datând, cu probabilitate, din anul 1783, dar îndepărtarea totală a
etichetei nu va fi posibilă decât la restaurarea volumului;
- pe foaia de titlu: un posesor de la 1849 a făcut o complicată socoteală pentru a
constata că trecuseră 755 de ani de la tipărirea exemplarului, în 1694;
- pe foaia II nenumerotată r: Pop Nechifor el I A comuna Bucerdea vinoasă, cu
litere latine;
- pe pagina 9: .. .frebruar 16 zilei 1848, cu chirilice şi cerneală neagră;
- pe pagina 53: l<isus> H<risto>s/ Nika! Toader Ioan, cu chirlice îngrijite şi
cerneală maro;
- pe pagina 78, de aceeaşi mână, a lui Toader Ioan: Sfărşit şi lui Dumnezeu/
laudă!;
- pe pagina 227: Să citeşti acest Soroac/ Această carte iastea lui popa Iacob din
Bucearde, cu litere chirilice şi cerneală maro;
- pe pagina 239: Pop Iabob! din Boroş Boceardel Iulie 9 zilei annu 1844; tot cu
litere chirilice şi de aceeaşi mână ca şi însemnarea de pe pagina 227, dar cu cerneală mai
închisă la culoare;
- pe ultima copertă în interior: <... >a Sfântă Carte al Pop Toni ce să fiia
afurisit/ de toţi o<a>meni.
XII, 1974, p 381-382; Eva Mârza, Doina Dreghiciu, op. cit., p. 159.
10. CHIRIACODROMION, BĂLGRAD, 1699

BRV, I, 115, p. 372-377
EXEMPLARA
Cota CVR487
- pe filele 1 r şi 2- 5 r-v: Această sfântă Cazaniei iastea Sfintei Bisericii neunite
din Cechea, care s-ar/ ispiti a o înstreina de la! sf<â>nta Biserică a Cechii/ unul ca acela
să fie afuri/ sit de 318 sfinţii s-au scris prin mine Nicolae Raţ/ Protopop Neunit al
Belgradului în anu 1794 Iulie JO zilei; cu litere chirilice şi cerneală maro;
- pe filele 39 v, 40r-v, 41 r: Această sfântă/ cazanie iaste a Sfintei/ Bisericii din
Ceachea/ Scris-am eu Ioan Raica m.p./, cu litere chirilice şi cerneală maro;
- pe filele 333v, 334 r: Lăudat iaste Dum<nezeu> Dumne/ zeul lui Israil! Scris-
am eu Petru Baldea/ An<n>o 1834/, cu litere chirilice şi cerneală maro;
- pe fila 413 v: Eu Gheorghie;
- pe fila 415 v: Intru tine maică cu osirdie s-au mântuit/ cel după chip luand
crucea lui H<risro>s ari Scris-am eu Ton din Cechea/ anul de-i H<risto>s 1778/, cu litere
chirilice şi cerneală maro.
1nsemne de proprietate ale cărţilor vechi din colecţia muzeului albaiulian 323

XII, 1974, p. 368-369; Eva Mârza, Doina Dreghiciu, op. cit., p. 180-181.
EXEMPLARE
Cota CVR 536
- pe coperta I în interior: Candin Mann Cantor şi docente în/ Aiud anu 1868
februarie 17 dile! finis/, cu litere latine şi cerneală fero-galică, remarcându-se scrisul
mărunt şi îngrijit; pe aceeaşi copertă, mai jos, cu creion negru, Sztancsel Aron, de două
ori, urmat de Nagy Enyed 1879/;
- pe foaia liminară Ir: Ieronimu Pascu/ Cantoru şi docente in/ Aiudu an. 1885
febr. 23 iule/, cu cerneală mov şi litere latine, însemnare realizată în mod deosebit,
sub aspect grafic; dedesubt, pe aceeaşi foaie, Gregorie B. Nestoru m.p.I cantoru şi
docente in/ Aiudu an 1885-6./; tot acolo, mai jos: Sztincsel Aron/ Nagy! Enyeden 1881
Marcius 5, cu creion negru şi litere latine;
- pe fila 266 v: Aceasta carte este a bisericii române greco catolice din Aiud! Iosif
Marian/ învăţător! Am scris în ziua a 5-a din luna lui/ Septembrie 1915, fiind!
Dumineca a XV-a după Rusalii/ cu creion chimic şi o grafie impecabilă, utilizându-se
litere latine, cu un interesant adaus, scris tot cu creion chimic şi deosebit de îngrijit:
văzută de mine Samson Furda! la 16 August 1923 când s'a vopsit st. Biserică;
- pe ultima filă a tipăriturii v: Ieronim Pascu/ stud absolutu/, semnătură cu
creion negru şi chirilice;
- pe ultima foaie de gardă r: Fostu Stud: absolutu! Ieronim Pascu/ Kantoru şi
Docente/ in Aiudu 1855 22/ 21 nascutu in Gârbova inferiore/, cu creion negru şi litere
latine; mai jos: Aureliu Popul cantor şi docente/ in Aiudu 1886/ nascutu in Teiusiu/, cu
creion negru şi litere latine;
- pe foaia de gardă de la sfârşit v: Aureliu Popul cantor şi Docentel cu creion
negru; mai jos Candin Mann/ Docente şi Kanntor în comunal Aiud ana < 1>865 october
29, cu creion negru şi litere latine; Candin Mann docente/ si Canntor/ Aiud 18 Martie/
< 1>867; mai jos finis rei, gloria Dei/ Candin Mann/;
- pe ultima copertă în interior: Kandin Mann! K. Dl [se remarcă frumuseţea
grafică a monogramei]; mai jos Sztâncsel Stefan/ din Aiud 1881/ Decsenber 10-ik!
Kantor la Beserică, cu creion albastru şi litere latine.
Referinţe bibliografice: Lucia Haţegan, Doina Lupan, op. cit., V, în Apulum,
XVII, 1979, p 391; Eva Mârza, Doina Dreghiciu, op. cit., p. 173-174.
11. PSALTIRE, TÂRGOVIŞTE, 1710 (?)

BRV, IV, 46, p. 37-38
Cota CVR 422
- pe foaia de gardă de la început v: Ace<a>sta C<a>rte este a lui/ Popa Aron
din Brădet/ cunpărată cu bani bunii nu cu alt miciuni .. ./ cu şasă mutânci răii Ianuarie
în 21 scrii s-am eu Popa Aron .. ./ din şi o cupă de! .. .! m.p.[indescifrabil];
- pe filele nenumerotate 1 r-v şi 2 r: ... <po>pa Ianc din Pol iană şi o au dat!
beserecii Brădetului de pomănă/;
- pe filele intercalate nenumerotate 47 şi 48, la sfârşitul lor: Scris-am eu cutare

care mail jos mă voi iscăli de vor/ veadea şi alţii 1781 [cu cifre arabe şi origina-
litatea de-a scrie 1780, plus l] 7289/ eu Dimitrie Pop<o>vici: 1781/ februarie 26/;
- pe prima foaie liminară de la sfârşit: Această Sfântă şi Dumneză/ iască
Psaltire/ iaste a lui Şărban/ fecior: a lui popa: Ioni au cumpărat: pă bani săi/ cei
bunii Scris-am eu: popa Oprea/ din Mi<n>tia ... / Iunie în 7 zilei văl<e>at 1768/.. ./, cu
- pe a doua foaie liminară de la sfârşit r: .. ./ această carte sfântă/ amu datu pe
ea optu hori goşi şi oun petacu, cu litere chirilice şi cerneală maronie, destul de ştearsă;
pe verso se mai poate citi: Scris-am eu Crăcin/ sănătate Dumitale frate/.
XVII, p. 432-434.
12. OCTOIH, TÂRGOVIŞTE, 1712

BRV, I, 162, p. 485-487
Cota: CVR 397
- pe coperta I interior: numeroase însemnări de epocă, cu cerneală maronie,
suprapuse, parţial lizibile, realizate de cel puţin două persoane, cu cerneală mai ştearsă,
sau cu cerneală mai închisă la culoare, în cazul scriiturii mai apropiate de zilele noastre;
se distinge şi un an 179[ ... ], scris cu cerneala mai închisă la culoare; realizate cu
chirilice, toate însemnările respective pot fi considerate anterioare anului 1877, când
exemplarul era achizţionat de Ioan Triffu;
- pe foaia de titlu şi prima filă nenumerotată: ex libris stampilă al Muzeului
sătesc „Sabin Olea", cu inscripţia: Minist. Artelor şi Informaţiilor. Muzeul „Sabin
Olea".I Corn. Cib-sat/ Jud. Alba!;
- pe foaia I nenumerotată r: ex libris-ul stampilă vechi al colecţiei, respectiv cel
al parohiei greco-catolice Cib, cu următoarea inscripţie: Oficiul Parohial Gr. Cat. Cib/;
pe aceeaşi pagină apare şi semnătura lui Joanu Triffu;
- pe foaia 2 nemumerotată r: Acesta Octoihu fosta (sic!)! a lui loanu Triffu/
dinu Petroşanu/ cumparat la 1877/, ex libris redactat cu litere latine, cu o grafie
admirabilă, care relevă gradul de culturalizare al posesorului volumului;
- pe foaia 3 nenumerotată r: un lector, sau un posibil posesor anonim al
volumului, nota următoarele, cu chirilice şi cerneală maronie: 1759 aprilie: IO zilei
Sfântulu Ion Damaschin/ au făcut otoihulu/. . ./;
- pe paginile 48 v şi 49 r, cu chirilice: Anul 1795 martie 9 zile, probabil de aceea
şi mână care a făcut adnotări şi pe coperta I interior;
- pe paginile 314-321, cu chirilice şi latine: Aceasta carte iaste (cu chirilice) a
lui/ Trifu loanu canto<r> (cu latine) Petroşani/ cumpăratu (cu chirilice) dila Vincza
Ionul Din Penisu A nulu 1877 (cu latine)! în 13 faur (cu chirilice şi cifra cu arabe)/;
- pe pagina 360-361, cu chirilice şi latine: Trif Ion Cantor (cu chirilice)/ Biserici
Greco (cu latine) Orental (o, a, l cu latine şi r,e, n, t cu chirilice!);
- pe paginile 416-417, cu chirilice: Acest Octoih iaste a lui Trif Ioan din
Petroşani cump/ părat în anul 1877(anul cu arabe) Faor în 13 zile;
- pe pagina 436, cu litere latine: Acesta Octaiu! iaste alui Trifu loanu! din
Petroşani/;
- pe pagina 450, cu chirilice: Aceasta carte iaste alui/ Trif Ioanu din Petroşani.
Referinţe bibliografice: Doina Lupan, Lucia Haţeganu, op. cit., în Apulum,
XIII, p. 370.
13. MOLITVENIC, TÂRGOVIŞTE, 1713

BRV, I, 164, p. 551
EXEMPLARA
Cota CVR 176
- pe coperta I, interior: Ex libris constând din literele majuscule, de mână ale
alfabetului chirilic, A, V, B, G, D, E şi un mic desen terminal, precum şi dintr-un desen,
foarte reuşit, de aceeaşi mână, orientat pe orizontală şi spre interior, care o reprezintă,
se poate crede pe „Sfânta Paraschiva", insemne continuate, de aceeaşi mănă cu
următorul text, scris cu chirilice şi cerneală maro, uşor mai deschisă la culoare:
Ace<a>stă sfântă carte e/[text reluat mai jos] Această sfântă carte este/ a mea a lui
Dimitrie Beligăr/ din Sat Ciugud m.p. scris/ ianuarie 23 de zile 1828 (?);intercalată, în
însemnarea anterioară, tot cu chirilice, de o altă mână, care a folosit o cerneală maro
sensibil mai închisă, se poate citi o altă însemnare, Această carte Matei Soioşi [din nou]
Matei m. p.[ca o frumoasă semnătură!];
- pe pagina 154, 155 157, 159, 161, 163, 165, 170 [greşit numerotat, în loc 166),
17l[în loc de 167], 169, 167 [în loc de 170], 179, 181, 183, 185: Să să ştiia că aul luot
l<a>cobu! Cibu de la Georgiu/ Stănea Moine(?)! la D(?)oşore lăngă/ Ton Istrate/ trăi
florinţi/ şi iia/ ... nime din/ nemul lor! să nu au ei/ să să ştia că aul fost Simion/ Negre
Măria/ Sirba! cănd eu dat/ banii; cu chirilice şi cerneală maro, cu o exprimare greoaie şi
cu o capacitate redusă de a reda în scris ideile, sau formularile pe care le are;
- pe coperta II, în interior: mai multe însemnări greu lizibile.probabil două
iniţiale cu ornamente de scriitură, cu rol de ex libris.
Referinţe bibliografice: Lucia Haţegan, Doina Lupan, op cit., V, în Apulum,
XVII, 1979, p. 434.
EXEMPLARE
Cota CVR 187
- pe coperta I în interior: Au luot Ţelegra<d>! turcii/ au fosf [= fost] de la!
<naşt>erea lui H<risto>s 1453 [cu cifre arabe]/; mai jos, e aceaşi mână, dar cu cerneală
mai deschisă: ... Florinţiia 1438, an pe care autorul înesmnării îl scădea din 1453, pentru
a releva faptul că asediul Constantinopolului şi cucerirea sa de către necredincioşi a
avut loc la exact 15 ani de la conciliul de reconciliere creştină dela Florenţa; mai jos, de
aceeaşi mână: ... zidirea lumi 7332 [cu cifre arabe]: de la H<risto>s 1824 [cu cifre arabe);
mai jos de aceeaşi mână: ... apuseni 6805 [cu cifre arabe]; mai jos: De la Hristos până la
Co<nstan?>stin 440;
- pe coperta posterioară, în interior: Martie in 1- <1>8771 T. Daramusiu/

parochu gr. or.I in Mesentea/, cu litere latine şi cerneală mov; mai jos de altă mănă şi cu
litere chirilice şi cerneală maro ştearsă, un pomelnic, în care la vii este amintit primul
preotul Nicolae, iar dedesubt, Mattei [cu litere m, a şi t latine!] şi dedesubt, Ană= Ană,
iar la morţi, în partea dreaptă, foşti membri probabili ai aceleiaşi familii preoţeşti Ion,
Ană, Simonu, Ană, toate de aceeaşi mână; mai jos, cu altă cerneală şi grafie, dar tot cu
litere chirilice: Această S: Liteurghie jaste al S: Bisereci MisănţiI Vasile/ paroh
Misăntea/ 1829 feb: 17/; pe aceeaşi copertă, însă invers, de aceeaşi mână care a făcut
însemnările de pe prima copertă, o scădere de ani, puşi unul sub altul, respectiv 1823/
1692, din care rezultau 131 de ani, scurşi probabil dela unirea cu biserica Romei,
respectiv de când comunitatea creştină românească ardeleană fusese scindată în două!
XVII, 1979, p. 434.
14. TRIODUL SÂPTÂMÂNII MART, BUCUREŞTI, 1726

BRV, II, 195, p. 33
Cota CVR 348
- pe foaia liminară Ir, cu creion negru şi litere latine: Nicolae Plăcintă/ canttor
(sic!) gr- cat./; apoi, în acelaşi loc, mai jos: Macaveiu Campean/ Diac cantor; tot acolo,
mai jos: Stanila Ioachim;
- pe filele 1-8 r, 9r-v, 10- 21 r: Aceast sfântă Cartel ce să cheamă Strasnic/ au
fost a mea a Lascului din Sad/ şi o am dăruit Sfintei biserici/ de la Lipovean aicea în
Belgrad/ ca să fie pentru pomenirea mea/ şi a părinţilor meii şi o am dat în mănile/
Părintelui popa Ion Adam/ din Lipoveani/ ca să fie Purtător de grijă cărţii/ şi pentru
aceaste suflete/ ce să vor însămna aici la sfă<rşitul>/ foilor a le Pomenii şi cine s-ar ispiti
a o furai sau a o înstreina de la această/ biserică a Lipovean ilar/ să fie afurisit de cei 3 I 8
părinţi sfinţii de la Nichieia şi o am dăruit/ cănd au fost cursul anilor de la zidirea lumii/
Leat 7238 [1730] Pisah ot Coman (?) ot Sad/;
- pe filele 13 v, 14 r- v se află o însemnare cu aceeaşi cerneală cu care s-a
încercar anularea însemnăriide dinainte, cu următorul conţinut: Aiciia sănt/ minciuni
denia (sic!) popa.lpopa Ion din Lipoviani/;
- pe filele 21-26 r-v, 27 şi 28 r: Să să ştie că această/ sfântă carte o a luatul de
pomene pe/ sama beseareciI şi cine o a cu<m>pă/ ratu să le fie/ pomeană pe feru pe
fiu(?)[probabil, pe viu!]/ nu şi au dat Blaga/ Ionu 3 florinţi/ ca să-iu fiie pomeană/ şi cine
aru înstrei/ na de la besereca/ ... [însemnarea continua încă pe recto-ul a trei foi
următoare, dar ea a fost răzuită de un posesor ulterior, care în locul ei a aşternut o altă
însemnare cu chirilice, din cea veche nemaiputându-se distinge decât un an pe pagina
31 r] 1766; cu caractere chirilice şi cerneală maro;
- pe paginile 28 v, 29 r-v, 30 r-v, 31 r, 32 r, 33 r-v, 34 r: o însemnare tot cu
chirilice, dar categoric de altă mână, pare să continue sensul însemnării anterioare, care
a fost cu certitudine răzuită, pentru a se aşterne noua însemnare (!): ... <beseareca>I
Cea Ounită, din Valea/ Mică, sau din Valea Bulzi din (?)! Bisearica ouniţilor ce e
făcută cu ajutoriul lui/Dumnezeu de Groza Moisii Collini [ultimul nume scris cu litere
latin!]/ 1766(?)! feciorul lui Groza Aaron [numele scrise cu latine!] a popi Todor
Petru a Grozi: şi am căpătat-o/ de pomană pentru ceva lucru al mieu, şi ceva cinstire
şi s-au dat pe sama BiseareciI ounite din Valea Bulzi la anul 1832 die 27-a
MartiiJ şi s-au cinstit de acestă/ carte Cărăban Ioan Parohul neounit la ... m. p.I;
- pe prima foaie adăugată la sfârşitul tipăriturii r, cu creion negru şi litere
latine: Resbelu austro-sărb! austroungar-ruso-germano/ franţuzo, germano-englezo) s-
au început în anul 1914 iulie 26 st. n./ .. ./Ioachim Stănilă! Ioan Stanciu; pe verso-ul
aceleiaşi foi: Acsente Stanciu/ cantor greco catolicu/ Pătrânjeni 1923 VII 12;
- pe foaia de gardă II v: cu cerneală maro şi litere latine:Groza Iacob; mai jos,
cu creion negru şi litere latine: Groza Iacob! fost cantor gr. cat./.
Referinţe bibliografice: Doina Lupan, Lucia Haţegan, op. cit„ I, în Apulum,
XII, 1974, p. 383-384.
15. LITURGHIE, BUCUREŞTI, 1728

BRV, II, 196, p. 35; BRV, IV, 196, p. 233
Cota CVR 125
- pe foaia de titlu: apare parţial un ex libris stampilă, imprimat cu cerneală se
stampilă, mov, al mănăstirii Nicula, reluat pe paginile 58, 59, 118 v şi 145, cu o
frumoasă reprezentare centrală a Maicii domnului cu pruncul, având evidentă trimitere
la icoana făcătoare de minuni şi în exergă următorul text: Mănăstirea Preacuratei V.
Maria+ Sigilulu s. monastiri de la Nicula;
- unul dintre posesorii cărţii, un preot din perioada interbelică, probabil, a
făcut numeroase semne şi mici însemnări marginale, cu creion chimic, pe paginile
volumului, dar nu şi-a specificat numele şi nici parohia în care a oficiat.
XII, 1974, p. 384.
16. MOLITVENIC, BUCUREŞTI, 1729

BRV, II, 199, p. 36.
EXEMPLARA
Cota CVR I 79-180
- pe fila <3 nenumerotată r>: Această carte anume Molitevnic eşte/ <a popii>
din Oarda de .. ./ „.şi„.Oarda de .. .!.„şi . ..!. .. Ani Domnului 1781.../. .. Vasilie .. ./, ex-
libris, cu litere chirilice, greu lizibil, care va fi probabil transliterat ulterior cu tehnici
speciale de citire;
- pe pagina 31: 1778/ Să să ştie că acesta molit<e>vnic! este a <lui> Nicolae:
neountu/ din Bălgradu: a popi(?) .. .! [urmează, ca ex-libris suplimentar, intercalată
după realizarea însemnării, pecetea inelară, cu un motiv heraldic greu identificabil, în
centru, frumos stilizat şi însoţit de patru iniţiale, respectiv de monograma
protopopului, constând din literele majuscule „N", în stânga şi „R" în dreapta, sus, iar
în colţurile de jos ale peceţii, iniţialele „P" şi „P'', corespunzătoare funcţiei sale
ecleziastice, respectiv celei protopopeşti] ... şi s-o cumpărat cu bani 14 (?) .. .!aprilie în 29
(?) zilei. .. [urmează semnătura manu propria a protopopului, care din păcate a fost
tăiată la o relegare de epocă a exemplarului], cu litere chirilice;
- pe pagina 553: Să ştie că acest m<o>litvenic este a lui Ion (?)log.Iot (?) k. .. >
H<ure>z (?) Oltenu log:/, cu litere chirilice;
- pe pagina 545: Co<n>standin .. ./ s-au născut s<âmbătă>tă noaptea, în 2
(?), ... / măriei sale, Co<n>st<antin>I Vo<evo>d: Mavrocordat! la anul 1757 [urmează
probabil anul de la zidirea lumii ?]/ Das<căl> Ci<instit ?> Log<ofăt> .. ./;în continuare
de aceeaşi mână: şi .. ./... lasu pă .. .!l-au bote<zat>I Iordache ... dat numele/ june (?)
său ... <Constan>!din/, cu litere chirilice;
- pe pagina 654: <Ni>cula Calina!. .. <mes>iţa Noe<mvrie> Rodih(?)!. . ./... [cu
cerneală mai închisă, de aceeaşi mână] leat 1729... ; cu litere chirilice.
Referinţa bibliografice: Lucia Haţegan, Doina Lupan, op. cit., V, în Apulum,
XVII, 1979, p. 407.
EXEMPLARB
Cota CVR 15
- pe copeta I interior: cu o frumoasă grafie Rusan Remus, VII, elev al Liceului
„Mihai Viteazu" din Alba Iulia, căruia volumul i-a aparţinut în perioada interbelică,
rudă probabilă a scriitorului Romulus Rusan (!);
- pe forzaţ I r: Această sfântă carte cu numele! Slujealnic iaste a preotului/ şi
parohului Sfintei Biserici/ de supt Hramul Sfintei Troiţă/ din Maierii Bălgradului./
Nicolae Munteanovici m.p.I Bălgrad. 20. Mail< 1>850, cu litere chirilice;
- pe pagina 58: 1n anul 1829 în 14 e Noemvrie noaptea/ la 4: ceasuri dii mineaţa
s-au cutrămu/ rat pământul foarte/ tare aşa cât patu cu noii să legăna şi coastenile să
miş/ cau de cutrămuratul ce au fost/ Nicolae, Comea<n> m.p./ Dascăl ouni<t>
Li<povenii>/ Bălgradului/, cu litere chirilice;
- pe pagina 92: Ioan Stoica Parohi M<aierii> Belgradului 1836/;
- pe pagina 397: Popa Simion Feisa, cu litere latine.
Referinţe bibliografice: Doina Lupan, Lucia Haţegan, op. cit., în Apulum, XII,
1974, p. 384-385.
17. MARGARTTARE, BUCUREŞTI, 1746

BR V, II, 248, p 93
Cota 494
- pe foaia liminară I r: Acestul Margaritariu! se-au cumparatu de Cintitu/
Preotu;- Popa Marcu/ Preotulu Subcetaţi şi admi/ nistratorulu Balomirului/ la
annn 1808 luniu 24/ 25, cu litere latineşti: cu creion negru, mai jos, pe aceeaşi foaie
şi cu grafie latinizantă: Spre aciestia m-am subscrisu! Dionysius Dobrianusfi! gr<eco>
catolicus sacerdos;
- pe fila 103 v: Acestu sfânt Zlatoust este al popei Marcu Munteanul!; cu
chirilice, iar pe fila 191 v, de aceeaşi mână: Acest Zlatoust este al popei/ Marcu de
Suptcetat<e>a, tot cu chirilice şi un scris mărunt, foarte îngrijit;
- pe a doua filă nenumerotată r, tipărită, de la sfârşit: S-au cumperatu de

Poppa/ Marcu din ţiara şi venitul pe tempulu turciloru in/ Ardealu la satulu Subce/ tate
lenga Hatiegu; cu creion negru şi litere latine, probabil tot decătre Dionisiu
Dobrianus(?);
- pe forzaţ II v: Această carte iaste a lui popa Marcul; cu litere chirilice şi
cerneală maro; tot pe aceeaşi filă, pe orizontal: Iubitului/ Meu frate Ioan Cetatian/
Parochulu Subcetate; cu litere latine şi cerneală maro; iar dedesupt, tot pe orizintală, cu
creion negru: Ioane Bratescu/ preot g.- cathl.
1979, XVII, p. 411.
18. TRIOD, BUCUREŞTI, 1746

BRV, IV, 93, p. 59-61
Cota 371
- pe fila I liminară v: După cum eram scâ/ rbit Dar acum iar/ mă bucur auzind
vei ste bună; cu chirilice şi cerneală neagră; de aceeaşi mănă, pe fila II liminară recto: ln
ştinţă să fie că acest Strajnic/ este a satului Cib neunit a Bel serici sfântului Nicolae/
Anu<l> 1798 în IO [cu arabe, ca şi anul anterior] Martie/ De Aron Popovici din Cib; cu
chirilice şi cerneală neagră, de epocă; se remarcă scrisul îngrijit, cu încercarea de a
desena iniţiale împodobite;
- pe fila 14 r: Carte această ce o che<a>mă/ Strasnic este a lui popa Aron/ din
Cib cumpărată cu banii buni 7 florinţi drept/ eu Ion s<â>n popa Aron; cu litere chirilice,
cu o grafie plină de personalitate şi cerneală maro;
- pe filele 14 r-v, 15 r-v şi 16 r: Această sfântă carte ce să chiamă Strajnic o au
cumpărat/ pă sama Sfintei biserici a Cibului unde-i hramul/ Sf Nicolae, şi au dat
Dm<nea>lor C<instiţi> florinţi 51 ad<ică> 5 [arabe] şi o au cumpărat de mine Ioan
Popovici m. p./ Anul 1784 [mai întâi cu cifre arabe şi apoi cu cifre chirilice]
octom<brie> IO [cu arabe şi chirilice]; cu litere chirilice şi o grafie impecabilă;
- pe penultima filă liminară r: trei mici desene cu cerneală neagră, cu rolul
evident de ex libris, dedesubtul cărora a fost aşternut textul: ln ştiinţă să fie;
Referinţe bilbiografice: Lucia Haţegan, Doina Lupan, op. cit., V, în Apulum,
XVII, p. 411.
19. CATAVASIER, RÂMNIC, 1750

BRV, II, 273, p. 112; IV, 273, p. 244
Cota CVR 39
- pe prima copertă în interior: Cacovean Ioan/ VIII 1923/ 4, cu creion negru şi
litere latine;
- pe fila 70 r: o interesantă semnătură, cu înflorituri, ca ex libris, de posibil
posesor, sau doar de lector al cărţii, P [R?]otor Mihaiu;
- pe filele 174 v, 175 r, 176 r, 177 r: Acest Catavasiar iaste/ a sfintei beseareci din
Maerii/ Belgradulu a Clerului Neounit/ de supt Hramul Sfintei Troiţe< 17>61 Aprilie
18 [cu arabe]/; cu chirilice şi cerneală e epocă, maro;
- volumul conţine interesante notaţii cu chirilice, realizate de către cel puţin

doi posesori ai săi, pe o pagină adăugată după fila 110, sau chiar pe ultima pagină,la
încheierea textului tipărit al Catavasierului, cel din urmă datorându-se preotului, sau
chiar, probabil, protopopului de Alba Iulia care a realizat însemnarea din 1761.
Referinţe bibliografice: Doina Lupan, Lucia Haţegan, op. cit„ II, în Apulum,
XIII, 1975, p. 363-365.
20. CEASLOV, IAŞI, 1750

BRV, II, 274, p. 112-113.
Cota CVR 12
- pe coperta I interior: Irimie Ştefan; mai jos Această carte iaste/ a mea/
Gheorghii;
- pe pagina 1: Teodorescu Adrian/ I Al <1>925;
- pe o pagină nenumerotată, posibil 119,înainte de pagina pagina 116, care
apare cu numerotaţia rspectivă a doua oară: 1760 [cu chirilice şi arabe]/ atuncea s-au
burzuluit/ Unaţia pe supt Marjinile! Bălgradului/, cu chirilice;
- pe o pagină nenumerotată r înainte de 142: Anii Domnului/ au fost 1766/
când s-au născut coco/ nul Ioni mesiţa noemvrie zile 12/, de aceeaşi mână care a realizat
însemnarea referitoare la răscoala condusă de Sofronie din Cioara; pe aceeaşi pagină şi
de aceeaşi mână Chind s-au năs/ cut cocoana/ Măriuţă au fost/ anii Domnului 1762/
mesiţa martie zile 20, cu chirilice şi cerneală de epocă; pe aceeaşi foaie, cu cerneală
neagră şi caractere latine, semnează de cinci ori Petraş Gligor;
- pe o pagină nenumerotată, după 191: La anii Domnului au venit vlădica!
Ghedeon la popor 1786 [cu cifre chirilice şi arabe] m<e>sţa oct<o>mvrie 12 zilei, de
aceeaşi mână care a realizat însemnarea despre răscoala condusă de Sofronie din
Cioara;
- pe o pagină nenumerotată şi netipărită, după pagina 431: Petraş Gligor 1867
[sau 1869 ?], de patru ori, semnătura sa repetându-se şi pe pagina 468, cu creion negru
şi litere latine;
- pe o pagină nenumerotată şi netipărită, care totuşi ar fi putut corespunde
paginii 470: Să să ştie că această cartel iaste a lui Popa Gheo<r>g<he> din Meteaş şi o
am cum/ <pă>ra<t> cu 5, flo<ri>nţi von<aşi>/ şi oun măriiaş/ 1762; cu chirilice,
însemnare realizată de acelaşi posesor care a redactat însemnările referitoare la răscoala
condusă de Sofronie din Cioara şi despre naşterea coconilor, Ion şi Măriuţă, precum şi
glosele religioase de pe pagina 469 nenumerotată, cu o grafie admirabilă.
XIII, 1975, p. 357-358.
21. GESTA/ S. NICETAE/ VETERIS DACIAEI EPISCOPI ET APOSTOLI,

<CLUJ>, 1750
Cota CVS 156
- pe foaia de gardă r: Hunc Librum fecit, et contextuit/ mihique obtulit:/ R: P:
Josephus Fekete e Soc. fesu.I Meus quondam Magister in/ Syntaxi/ Anna 1740„ ./Nune
vero Anna 1753, Logices <... >/ Patri loanni Baptistae Friderico/ de Thinell.! V. C:
Cathedralis Ecclesiae Carolino/ Albensis Capellano. Sub! Reverendissimo Domino
Principali/ Joanne Csurăs./ V. V. Cathedralis Ecclesiae Carolino/ Albensis canonico
Custode, Locique/ Parocho mentis finis/, cu litere latine şi cerneală maro;
- pe foaia de gardă I v: Semin. Inc. Sap.I 1815/ B, Th. n. 5, cu litere latine şi
cerneală maro.
Referinţe bibliografice: Exemplarul nu a fost evaluat în bibliografia de
specialitate.
22. STRASTNIC, BLAJ, 1753

BRV, IV, 290, p. 245.
Cota: CVR 3
- pe coperta I, în interior: Magda Dumitru, el. II, 1933/ 4, cu litere latine şi
cerneală neagră; tot acolo, cu creion negru şi litere latine Sebişan;
- pe foaia de titlu: Acest Strasnic .. ./. . ./. .. / [însemnare de proprietate anulată de
un posesor ulterior al cărţii] Pop<a> Gheorghe o dat(!) 1I măriaşi on f<lorin>/
- pe paginile 1,3, 5, 7, 9, 11: „Să să ştie că această carte o cumpărat-o
Gheor<gh>e/ Hăbeanu di la Dae şi o dat-o de pomenire/ văru-so popa Dumitru să fie a
lui şi a copiilor/ şi cine s-ar afla să o Jure să fiia afurisit de 318 părinţii şi să n-<a>ibă
hodină nici ziao nici noapte pănă n-o aduce-o/ iară la popa ce-i Mitru, florinţi patru
vonaşii/, cu litere chirilice şi cerneală maro, textul însemnării a fost şi el anulat, cu
câteva linii suprapuse, de către un posesor ulterior;
- pe paginile 13, 15, 17, 19, 21, 24, 26, 28, 30, 32: „Cade-să a şti că acest
Strajnic/ l-au cumpărat trii oameni buni cu 9 măriiaşi/, Todor Cozma şi Cozma Todor şi
Todor la<n>cu.I Şi l-o dat de pomană la bisearica/ Drămbarilui să le fie moşiei iară
cine s-ar tămpla să-l fure/ să fie afurisit de 318 Sfinţii părinţi de la Nichiia./ Scris-am eu
popa Dimitrie. Drâmbariu/, Paroho neunit 1788 [cu cifre arabe], martie 31[ cu cifre
arabe] de zile m. p ..
XII, 1974, p. 369-370.
23. PSALTIRE, RÂMNIC, 1764

BRV, II, 340, p. 163
Cota CVR 31
- pe foaia de gardă, sau forzaţ I r: Mihalţean luonu/ IV A 1923/4/; cu litere
latine; pe aceeaşi filă, datând din 1861 o însemnare în care sunt pomeniţi Stoica Isidor şi
Beliger Antonie, cu litere latine şi grafie maghiarizantă;
- pe ultima foaie verso: Această sfântă Psaltire iastea robului <lui> Dumnezeu
Dii mitrie feciorul lui popa Rusan din Belgrad! cumpărată cu bani buni; mai jos, cu o
altă grafie chirilică, foarte frumoasă: Acestă sfântă Psaltire iaste a rol bului <lui>
Dumnezeu Dimitrie feciorul lui/ popa Rusan din Belgrad cumpăl rat cu bani turceşti din
Ţar<a> Moldove agonisiţi cu muncă dreaptă de la uni boer anume Păun din Ţara
Moldovei din laşu.
XIII, 1975, p. 366-368.
24. EVANGHELIE, BLAJ, 1765

BRV, II, 342, p. 164
Cota: CVR
- pe paginile 1,3, 5, 7, 9: „Această Evanghelie s-au dat din crăiasca/ milă prin
Ci: p: Iacov Aaron Vc<a>r<ă>şu epi<scop>iei/ Făgăraşului pe seama beasearicii celi
oul nite din Csugud[cu litere latine]/, Ciugudiu, Blaj, 1771 Avgust die 5(?)/, cu litere
- pe pagina 46: In anulu 1852[corectat, în mod greşit, de altă mână în 1802,
cum au şi preluat anul primele editoare ale textului!], Iulie 22/ 10 de dile au venitu
Imperatulu nostru/ Franti< ... > Iosif! in I- a in Cetatatea Belgradului tagma la 6 ci as uri
dupe al miadedie au sositu. Scris-am eu Angel Maxin m. p. Paroch G. Cath al! M:
Ciugudiului/, cu litere latine şi cerneală maro;
- pe pagina 47: In anulu 1852 [corectat, în mod greşit, de altă mână în 1802!]
die 23/ 11 Iulie la 12 Casuri au sositu in Sassebe;/ Imparatulu nostru Franţiscu Iosiv
in I- leal Scris prin Maxin Angelescu m. p. Paroch uniti in comunitatea M. Ciugudiu/
Anna 1852 [corectat 1802!] Die 26/ 14 lulie/, cu litere latine şi cerneală maro;
- pe pagina 355: Maxin Angyel/ parok G. C./, cu litere latine şi cerneală maro.
Referinţe bibliografice: Doina Lupan, Lucia Haţegan, op. cit. I, în Apulum,
XII, p. 370.
25. PENTICOSTAR, RÂMNIC, 1767

BRV, II, 350, p. 173
Cota CVR 416
- pe foaia liminară r: Această sfântă carte este/ a Sfintei biserici din Cib, în
creion, cu caractere latine;
- pe foile numerotate 1-14 r: Să să ştie că această carte au cumpărat! ... <po>pa
Vasalie (?) .. ./ chiemaţi-i bunii creştini sătenii .. ./ mai mult cine mai puţin că .. ./. .. şi o
au .. ./... preoţii: care vor ţineai satului .. ./ pejănia ca să le fie întru pomenire/ vecinică
celor ce au cumpăratu şi ce<lor ce ar>/ fura-o şi o ar strina-o de la bisărica satului/
Cibului acela să fie blestemat şi afurisit/ [pe aceeaşi foaie] de Domnul H<risto>s .. ./
Scris-am eu Ioanu Popovici protopop Cibului![pe aceeaşi foaie] şi asăsoriiu
consistoriumului/ [pe aceeaşi foaie] episcopesc neunit din Ardealu m. p./ Maiu 29 .. ./ la
anii de la întruparea Domnului Domnului şi! Măntuitorului nostru l<su>s H<risto>s
1768 [cu arabe şi chirilice]/ [pe aceeaşi foaie] maiu 29 [cu arabe şi chirilice] de zile/, cu
chirilice; însemnare greu lizibilă şi în bună parte inedită;
- pe forzaţul II r: Acest Strajnic este a beserici/ cei neounite din Cib şi s-au legat/
a dooă oară cu 3 [cu arabe] zloţi, şi 20 [cu arabe] zeci de criţa<ri>I în arjint în anul 1837
Aprilie 17 zilei Prin Teodor Olea m. p.! paroh la Cib! ; cu chirilice şi o grafie deosebită;
pe aceeaşi foaie, mai jos, cu litere latine: Acestu strajnicu este a Biserici/ cei neunite din
Cibu ce s-au/ legatu a doua oră cu 3 zloţi şi/ 20 de criţari în Arjintu/ în Anul 1837 Aprile
în 17 zilei Prin Todor Olea Paroh la/ Cibu. Skris de Nicolae Olea/ din Cibu.
XVII, 1979, p. 424.
26. PENTICOSTAR, BUCUREŞTI, 1768

BRV, II, 359, p. 183-184
Cota CVR 423
- pe fila 50 r: Aceasta carte iaste a mănă/ stiri dat(?)ă de pomană în 1778
[anul cu arabe]/ Ghedeon Nichi<ti>ci(?), cu chirilice;
- pe fila 75 r: Anii de la Mân<tuirea>I lumii 1782/; cu chirilice şi cerneală
neagră; apoi, pe aceeaşi pagină, mai jos, de aceea;i mână: Anul ace<sta>/ 1796
în continuare, de aceeaşi mână: Scris-am Petru şi din nou: Scris-am/ Petru;
- pe forzaţul II v: ex libris stampilă al muzeului „Sabin Olea", în centru,
probabil cu stema R.P.R(?), cu inscripţia: Minist. Artelor şi Informaţiilor/ Muzeul
„Sabin Olea"/ Corn. Cib-Sat, Jud. Alba.
XVII, 1979, p. 413.
27. CATAVASIER, BLAJ, 1769

BRV, II, 364, p. 191; IV, 364, p. 251
Cota 33
- pe foaia de gardă I r: Dreghici Ioan el VII Comuna Ciugud/, cu reion negru şi
litere latine;
- pe foaia de titlu r-v şi prima foaie nenumerotată, pe care începe cuprinsul: Eu
Ilie Marton schim/ bând aceasta cartel cu Petru Anghel din Ciugud! i-am dat alt Cata/
vasiiariu nou şi 6/ duce ada<o>s lăngă el! am scris cu adeverinţa sufletului meu
mărturie popa Petru mărturie eu Ilie Mar< ton>, cu litere chirilice şi cerneală maro;
- pe filele 1 nenumerotată v şi 2 nenumerotată r, de altă mănă, cea a popii
Petru: Acest sfânt Catavasiiariu l-au dat Ilie Marton/ la Sfântă Biseri/ cei ounită de
pomeană/;
- pe fila 2 nenumerotată v: Să să ştie că acest sfânt Catavasiiariu, iaste a lui Ilie
Marton cantor ounit Anul 1818 Iulie 20 de zile; scrisul pare diferit de cel de la
început(!), cu litere chirilice şi cerneală maro.
XII, 1974, p. 373.
28. OCTOIH, BLAJ, 1770

BRV, II, 371, p. 194; IV, 371, p. 252-253
Cota CVR 324
- pe partea interioară a primei coperţi, cu creion chimic: Toan Todoran/ din
Buzd! Plasa Mediaşi Judeţul Tarnava mare (sic!); tot acolo o etichetă din care reiese
faptul că exemplarul a făcut parte din colecţia protopopului Iosif Pop din Aiud;
- pe foaia de titlu: Johan Todoran/ Buzd Bojtor/, cu creion negru şi jos de tot,
tăiată la relegare, fusese redactată o însemnare de proprietate, cu litere chirilice foarte
frumoase: Acest Octoih iastea Biseareci .. ./.. ./;
- pe filele 113 r-v, 114 r-v, 115 r-v, prima numerotare: Această carte ce să
cheamă Ohtoih/ au cumpărat-o pe seama sfinti/ Besereci a M<oroş> Vaşorheiului
dumnulu (sic!)! Kadar Ianoş lăcuitoriu tot din/ acest oraş în anul 178 I Aprilie în 1Ozilei
pentru veşnica pomenire, cu chirilice şi cerneală maro;
- pe fila 209 r, de aceeaşi mână care a realizat însemnarea anterioară: faste al
Besereci cei ounite A M<oroş> Vaşarheiului, cu litere chirilice şi cerneală maro;
- pe fila 62 r, a doua numerotare: Georgius Torvăsian (?), cu litere latine şi
cerneală maro;
- pe fila 89 v: Acest Octoih iaste a biserecii/ Murăş Vaşarheiului cei rumăneşti/
s-au însămnat în anul I 782, cu litere chirilice şi cerneală fero-galică, însemnarea fiind
realizată tot de către cel care a scris şi pe foaia de titlu.
Referinţe bibliografice: Doina Lupan, Lucia Haţegan, op. cit„ I, în Apulum,
XII, 1974, p. 373-374.
29. MINEIUL LUNII NOIEMBRIE, RÂMNIC, 1778

BRV, II, 414, p. 226
Cota CVR 425
- pe foaia de titlu, două ex libris-uri stampilă, care denotă apartenenţa, la un
moment dat, a volumului, la cunoscuta colecţie de valori patrimoniale „Sabin Olea" din
Cib;
- pe filele 1-3 r şi v: Această Sfântă Carte ce să chiamă/ Mineiu v-am cumpărat
o de la Popa/ Onaca fiu lui Popa Avram din Almaşu/ Mare josănar (sic!). Eu Anghel
Costea parohi cu bani buni şi drepţi JO iunie 1826/, cu litere chirilice şi cerneală maro;
- pe filele 7- l 7r: Această carte: iaste: a lui Ioan I Popovici din Nogalmaş/
cumpărată de părinţii săi/ cu ban buni şi drepţii cu 6 [cu arabe] zloţi arţi<n>t/ cine o
va înstrina-o să fie afurisit/ de 300 [cu arabe] şi I8 [cu arabe] de părinţii Sfinţi. Scris-am
eu Ioan Popovici/ find cantor beasericii Almaşului/ Jusani luna november în 1Ozilei anii
Domnului< 1>825(?).
Referinţe bibliografice: Doina Lupan, Lucia Haţegan, op. cit„ II, în Apulum,
XIII, 1975, p. 369.
30. MOLITVENIC, RÂMNIC, 1782

BRV, II, 453, P 274
Cota 398
- pe partea interioară a primei coperţi: Acest Molivteanic/ iaste a besericii şi s-
au legat/ cu bani a lui Şandra/ Alisandru şi au dat/ pentru că l-au legat 4 [cu arabe]/ şi
„.jumătate, la anul 1843 [cu arabe]./ Scris-am eu Pasa Mateiu„./;
- pe prima foaie liminară r: Aceasta a„.94/ Darie Marian; mai jos şi mai şters:
„./ Antonie „.m. p.I paroh Băcăi<nţi?>I;
lnsemne de proprietate ale cărţilor vechi din colecţia muzeului a/baiu/ian 335
- pe foaia liminară II r, de la început: Acesta molitveanic/ <este a> lui Popa

Marian! din Valea Marei 1856 Deţemvrie în 51 zilei Antonie lepak (?) m.p./ Paroh
Băcăinţi/;
- pe foile 2 nenumerotată- 2 numerotată r- v: Să să ştiia că această/ carte o au
cumpărat! Bucur: Avram: pentru! sufletul: lui Bucur:/ Niculaia pomineşte pe robul! şi o
au dat la biserecă/ în Vale Mare de pomană/ şi cine s-ar afla să ol vănză să fiia de cei
318/, cu litere şi slove chirilice;
- pe foaia liminară de la sfârşit, cu creion negru şi litere latine: Ma legu ca sentu
datoriu! pentru Canonu mueriil mele la Popa Marianu/ JO fi. V.a. pe 22 Septe./ 1869/
+Szota Zaharia/ datori Ilie Pasa/ parochu! +Stoica Abontie (?);
- pe foaia liminară de la sfarşit v: Aurel Maniu, semnătură care se regăseşte de
trei ori şi de aceeaşi mână, se pare, Aurel Neamţu; mai jos, tot cu creion negru, Ioan
Flore şi Flore Timofte;
- pe coperta posterioară în interior: Acest Molitvenic <es>te! a lui Ma< ... >ia
[cu chirilice] Aurel[ cu latine]/, cu creion negru; mai jos, cu chirilice şi cerneală maro:
Aceasta carte este a lui/ Marian Oaria(?) din Valea/ Marei Scris-am eu Pasa Mathei/ din
Băcăinţi, la anul 1849/.
Referinţe bibliografice: Lucia Haţeganu, op. cit., în Apulum, XV, p. 378-379.
31. ANLEITUNG/ ZURI ERKENNTNIS/ DER/ GRUNDE UND DES

VERFAHRENS/ BEI DER/ LANDWIRTHSCHAFT/ ZUM GEBRAUCHE/ DER
LANDSCHULEN/ SIBIU (TIP. LUI MARTIN HOCHMEISTER), 1784
Volumul este o „transsilvanică" pe care o considerăm demnă de a filuată în
consideraţie pentru a fi introdusă în BRV
Cota CVS 183
- pe foaia de titlu: un interesant ex libris de colecţie didactică, tipărit, ca o
stampilă circulară, cu inscripţia din interior: K.K./ Normali Schule, realizată cu litere
latine şi nu cu litere gotice.
Referinţe bibliografice: exemplarul nu a mai fost catalogat.
32. SAMUIL MICU, PROPOVEDANIE, BLAJ, 1784

BRV, II, 472, p. 287.
Cota: CVR 378
- pe fila liminară I r, cu chirilice: Aceasta Propovedanie/ s-au luatu prin mine
paro/hui Poieni în anu 847/ cân<d> am venit dela Sibi/ iu datu Poiana mail 28
847 Ioanu Aniani(!) I paroh Poienii; pe aceeaşi pagină, cu creionul şi litere latine,
scris desigur mult mai târziu: din Poiană au cumpărai tuo (sic!) Ioanu Onia/ la Brăde:,
ca o completare a însemnării din urmă, s-a notat pe copereta I interior, tot cu creion şi
litere latine, de aceeaşi mână, respectiv cea a preotului din Brădet (?): dela (sic!) loanu
Gentru/ <pentru care> iamu (sic!) dat 16 x (=creiţari?) v a(=valută austriacă?);
- pe fila liminară I v, cu latine: două ex libris-uri stampilă, unul cu cerneală
mov, având în medalionul central imaginea unei biserici şi în exergă textul: Sigilul bis.
rom. gr. ort. din Almaşul- mare- Brădet, care se repetă şi la sfârşitul „Scării'', iar celălalt
cu cerneală albastră,cu o reprezentare centrală ştearsă, dar care înfăţişa o bufniţă şi cu

următorul text în exergă: Sigilul bibliotecii s. bis. naţ. rom. gr. or. Din Almaşul- mare-
Brădet/ Societate de lectură(se repetă pe una din foile cu însemnări manuscrise
adăugate la sfârşitul tipăriturii şi pe coperta II interior);
- pe foaia de titlu: ex libris stampilă al colecţiei muzeale „Sabin Olea" din Cib,
care se repetă şi pe p 139;
- pe verso-ul foii de titlu, un foarte frumos ex libris al popii Ioan din Poiana, cu
chirilice şi cerneală neagră: Această carte iaste alui/ popa Ion din Poiană m.p„ dovadă a
faptului că a achiziţionat cartea, care la începuturi a fost proprietate personală;
- pe foaia liminară 2 v, adăugată la sfârşitul tipăriturii, cu litere latine şi cu
creion negru: Atsasta propovedanie/ sau (sic!) cumparatu cu 3 x [cruciferi sau creiţari]
val prin părintele Ionul Onia;
- pe foaia liminară 4 r, de la sfârşit, cu chirilice şi o grafie remarcabilă, cu
cerneală fero-galică, următorul text nedatat: Termoasăle maslului scrisă de minei Aaron
Popovici m.p. Paroh: ounit/, dar foaia respectivă neataşată corpului cărţii, pare a fi
aparţinut altui exemplar;
- pe coperta II interior, cu chirilice şi creion negru: Aceasta predică/ iaste a
besearici Poieni ...
Referinţe bibliografice: Lucia Haţegan, op. cit„ III, în Apulum, XIV, 1976, p.
229-230.
33. PROBAI MELLYET/ ANATNYELVE' TANULASARA TETT/ A' NAGY

ENYDEN TANULO TFJAK/ KăZăTT FEL-ALLOTT/ MAGYAR TÂRSASÂG./, CLUJ,
1792
Nu ar fi exagerat ca şi tipăritura această transilvanică să figureze în BRV.
Cota CVS 123
- pe foaia de gardă I r: Bibi. Szasz Pall 195 I, cu caractere latineşi cerneală
albastră;
- pe foaia de gardă Iv: Balthasar Csehi de ead„ cu litere latine şi cerneală maro.
Referinţe bibliografice: exemplarul nu a mai fost semnalat bibliografic, până
acum.

BRV, II, 559, p 351; IV, 559, p. 267-268; D. Poenaru, op. cit„ p. 244
Cota CVR 169
- pe pagina 35: Bobeşan Octavian/ Oarda de Sus el VTT/, cu creion negru şi
litere latine;
- pe mai uite pagini, semnează cu chirilice şi în diferite variante Simion Pop,
remarcându-se îndeosebi semnătura sa de pe paginile 44 şi 45, cu cerneală roşie, de
gală, însoţită şi de mici desene, trasate cu siguranţă remarcabilă, care, toate împreună,
alcătuiesc un original ex libris grafic, avant la lettre, al posesorului respectiv!; pe pagina
88 semna Simion [cu latine] Popovici Oarda de satul(?);
- pe pagina 100: Ton Buiacu, cu chirilice şi cerneală maro de epocă, iar pe

pagina următoare, 101, sus, tăiat de tranşa superioră, la relegarea volumului, apare un
an 1814, probabil tot de mâna lui Ion Buiacu, dar cu altă cerneală, mai maronie, decât
cea folosită anterior;
- pe pagina 107: Simion Părin ... , tot de mâna lui Simion Popovici, menţionat
anterior;
- pe pagina 108, din nou o semnătură a lui Simion Popovici, dar de data
aceasta scriindu-şi numele în întregime cu litere latine, foarte frumoase, Simion Popp,
pentru a continua cu chirilice, deşi, în virtutea inerţiei a început cu D latin, Din
O<a>rda;
- pe pagina 113, invers, în josul paginii, Simion Poppl O<a>rda de Sus, cu litere
chirilice şi cerneală maronie, de epocă;
- pe paginile 164-165: Aceasta Sfântă Cartel este a lui Simion Pop şi cine o va
fura ... /, cu chirilie şi cerneală maronie;
- pe paginile 174-175: Scris-am eu Simion/ Popovici ot O<a>rda .. .! cu litere
chirilie şi cerneală roşie;
- pe paginile 183-183: Scris-am eu Simion/ Popovi .. ./; cu chirilice şi cerneală
roşie;
- pe pagina 191, 193 şi 195: Costa (?)! Vasi<lie> .. ./este a Or<zii>, cu chirilice
şi cerneală
maro închis;
pe paginile 254, 255 şi pe pagina 257: Scris-am eu Gheorghe! Cutean. Cantor la
Oarda de Jos neunit < 1>841/ februarie 10, cu chirilice, cerneală ferogalică şi grafie
îngrijită.
XVII, 1979, p. 400-401.
35. FRIEDERICUS GEDIKUS, LECTIONES/ LA TTNAE/, SIBIU (TIP. LUI

MARTIN HOCHMEISTER), 1796
Tipăritură transilvanică, admisibilă în BRV.
Cota CVS 130
- pe foaia de titlu r, un frumos ex libris manuscris: Stephani Arkosi m. p.
Referinţe bibliografice: Exemplarul nu a fost evaluat bibliografic, până acum.
36. LITURGHIE, SIBIU, 1798

BRV, II, 615, p. 403
EXEMPLARA
Cota CVR 10
- pe foaia de titlu: Avram Pavel el IV Al Ciugudiu/ 21l1927; mai jos, de aceeaşi
mână, Avram Pavel/ Ciugud! 1927, tot cu creion chimic şi litere latine, însemnare
reluată pe fila I nenumerotată r şi pe pagina I; pe aceeaşi foaie Mihai Hermani şi Ana,
cu creion negru şi litere latine;
- pe paginile 60-65: ln anul I 799 Acest Sfânt Leturghie au cu<m>părat Gavril!

Tăpărăce<a>nu cu făme<a> ş-or fost/ ci<n>ci zoloţi/ şi au dăruitu la/ Sfânta beserecă a
Ciugudului a celarul neuniţi pentru pomenire/ părinţilor săi/, cu chirilice şi cerneală
maro;
- pe ultima copertă în interior şi invers: Aceasta carte iaste a lui/ popi
Costandin din/ Săbişeni, cu litere chirilice şi cerneală maro.
Referinţe bibliografice: Lucia Haţegan, op. cit., IV, în Apulum, XV, 1977, p. 382.
EXEMPLARE
Cota CVR 320
- pe coperta I interior: un original ex libris realizat cu mici şabloane-stampile în
formă de pătrate, zece în total şi mici motive florale, puse în evidenţă prin înnegrirea
fundalului cu negru de fum şi dispuse în formă de cruce; identitatea posesorului ex
librisului nu poate fi încă realizată, fără alte elemente ajutătoare; din păcate, deasupra ex
libris-ului de epocă, probabil chiar de sfârşitul secolului al XVIII-iea, s-a lipit o etichetă,
într-un mod totalmente greşit, în care se specifică faptul că exemplarul a făcut parte din
colecţia protopopului aiudean Iosif Pop;
- pe paginile 79, 81, 83, 85, 97, 98, 91, 93 95, 97, 99, 101, 103, 105, 107, 109, 11,
113 115, 117, 119, 121, 123, 125, 127: Această Sfântă şi Dumne<zeiască>/ Leturghie s-au
cumpărat cu 6/ cu şasă zloţi de la P<rea> Ci<nstitul> Protopop/ Nicolae Reiţi
Belgradului/ Protopop în anul 1801/ Octovrie 30 de zilei şi Dumnealui Vereş/ Teodor şi o
au dăruit Bi/ sereci din Satul Deci în partea/ cea neunită ca să-i fie de pol menire
lui ... [ruptură] .. ./şi într-acesta chip s-au lăsatul la sfânta biserecă a neouni/ ţilor din
Decea .. ./ acestă rânduială sau legătură/ ca cine o ar strămuta sau/ ar fura-o de la
această numită/ biserecă ... acela să fie/ afurisit de trei sutei şi opsprezece sfinţi părinţi/ de
la săborul N<echia>.I Scris de mine păcătosul şi/ lui Dumnezeu netrebnicu/ robu Nicolae
Reiţim. p.I Protopop al Belgradului/, cu chirilice;
- pe foaia de gardă II r-v şi pe coperta posterioară în interior: se semnează
parohul ortodox al Decii, Vasilie Crişan, în 1905, 191 O, 1914 şi 1922, notând
evenimente înesemnate din viaţa parohială, inclusiv despre evenimentul încoronării
suveranilor României Mari la Alba Iulia în 2-15 octombrie 1922.
Referinţe bibliografice: Lucia Haţegan, op. cit., IV, în Apulum, XV, p. 382-384.
37. MARTINUS BOLA, HISTORIA UNIVERSALIS, VOL. I, CLUJ (TIP. LUI

Cota CVS 121
- pe foaia de gardă I r: Olah Janosk 869, urmat de o frumoasă semnătură,
Olah lanossk m. p., cu cereneală maro şi litere latine, semnătură reluată cu creion
negru, mai jos;
- pe foaia de titlu r: Liber Seminarii/ lncarnatae Sapientiae Bib.I No. 2 I 815/, cu
litere latine şi cerneală maro; mai jos, de altă mână Gregoriu Novak.!l·am phylosophus/
cu litere latine şi cerneală maro.
Referinţe bibliografice: Exemplarul nu a fost încă semnalat din punct de

vedere bibliografic.
38. MARTINUS BOLA, HISTORIA UNIVERSALIS, VOL. II., CLUJ (TIP. LUI
Cota CVS 122
- pe prima copertă, în interior: Laus deo, Pax vivis, Sanitas infirmis Reginae
defunctis/ huius libri Fundatoribus. N, N. Josephus/ Phisicus m.p./, cu litere latine şi
cerneală maro; mai jos, de altă mână: Nr. 10/ Seminarii Incarnatae Sapientiae/, cu litere
latine şi cerneală maro, mai închisă la culoare;
- pe foaia de gardă I r: Ludovicus Jakob/ 1866 Septemb. 2/, cu creion negru şi
litere latine.
Referinţe bibliografice: Exemplarul nu a mai fost semnalat în bibliografia de
specialitate.
39. THEOLOGIE/ DOGMATICĂ ŞI MORALICEASCĂ, BLAJ 1801

BRV, II, 635, p. 429
Cota CVR 108
- pe coperta I, în interior: o etichetă cu însemnarea, Cartel donată de! Dr.
Cornel Frâncul din Sebeş Alba/ în a. 1952/, cu cerneală albastră şi litere latine;
- pe foaia de gardă I r: în colţul din drepta sus, un interesant ex libris, constând
din iniţiale legate cu măiestrie caligrafică, probabil ale lui Sereny Theodorus, al cărui
nume este regăsit într-o însemnare realizată pe aceeaşi pagină, mai jos; dedesubt: In
usum Clemetis Tamas II -di Ann ii Teologi. 1817 10-a Die 7 -bris/ cu litere latine şi
cerneală maro; mai jos, cu litere latine şi cerneală maro: Anno autem 1823/ 4 devenit in
usum Sereny! Theodori Primum in Annum Theologiae auditoris/ miserice ]oannis nosori
Dominus/; mai jos, cu litere latine şi cerneală maro: usui Constantin Theodori/ concessus
hic Liber m. p.I;
- pe foaia de gardă I v: Usui Serenny Theodri concessus hic! liber m. p.;
- pe foaia de titlu r: un ex libris, constând din trei iniţiale, scrise cu cerneală
maro şi caractere latine de mână S (?) D B (?) I 851/;
- pe pagina 1, nenumerotată: o foarte frumoasă semnătură ex libris, realizată cu
litere latine şi cerneală de epocă maro, Sereny Theodori m. p.I;
- pe pagina 96 de la sfarşitul volumul (de fapt a Tainei preoţiei): o interesantă
însemnare, a aceluiaş Teodor Sereny, semnalat deja, dar de data aceasta realizată cu
litere chirilice, Dintru aceasta şi pe lăngă ia alta pe/ Crăciun am dat [cu litere chirilice]
Examen [cu litere latine] în Anul 1823/4/ cu Măria sa D<om>nul Kajan Demetrie.
Referinţe bibliografice: Lucia Haţeganu, op. cit., III, în Apulum, 1974, XIV,
p. 233-234.
40. CEASLOV, SIBIU, 1809

BR V, III, 759, p. 4
Cota CVR 372
- coperta I, în interior: Amos David, cu cerneală albastră şi litere latine, reluat
pe pagina 158, ca o semnătură de posesor, manu propria, posesor care, scria sub o
xilogravură reuşită a Maicii domnului cu pruncul: Chipul Sfintei/ Maicei Domnului
nostru/ Isus Hristos, tot cu cerneală albastră; în acelaşi loc, mai jos: Muzeul Bis<ericesc>
R<omân> u<nit> Cib, un ex libris nemeţionat în formula întregită, până acum şi ca o
variantă a ex librisu-urilor mai bine cunoscute ale colecţiei bisericeşti de la Cib;
- pe fila I nenumerotată r: stampila ex libris, cu inscrpţia cunoscută: Minist.
Artelor şi informaţiilor. Muzeul „Sabin Olea"/ Corn. Cib-sat, Jud. Alba/;
- pe pagina 303: apare semnătura unui posesor al cărţii de la 1853 ale cărui
iniţiale au fost M şi V, numele lui întreg fiind tăiat la relegarea volumului;
- pe foaia liminară r de la sfârşitul volumului: Acest sfănt/ Ceaslov ea lui/ Amos
David din Cib/ Primit şi adus de la/ Popa Tanasie (Ajtanasie) cu Gligor din comuna
Ampoiţa Plasa Ighiu/Judeţul Alba inferioară/ adus de Nicolae David locuitor în comuna
Cib/ 16/ lll/ 1926, text urmat de semnătura Am<os> m. p.; peste textul redactat de
Amos David, şi-a aşternut, de 6 ori semnătura, popa Gligor, cu cerneală roşie;
- pe foaia liminară v, de la sfârşitul volumului apare un posibil ex libris
anterior, redaclat cu gotice şi cerneală maron, de epocă, indescifrabil în faza actuală de
cercetare.
XVII, p. 429.
41. FORMA CLERULUI ŞI A PĂSTORULUI BUN, BLAJ, 1809

BRV, III, 756, p 1-3
Cota CVR 238
- pe pagina 41, prima numerotare: Preja Dumitru; cerneală albastră, litere
latine;
- pe pagina 206, a doua numerotare: Această carte iaste a lui/ Nicolae Pop
Anghel Paroh ounit/ a Cricăului scris-am în/; însemnarea se opreşte subit, fără a fi
datată; cu chirilice şi cerneală maronie, veche.
XVII, p. 403-404.
42. PETRU MAIOR, ISTORIA PENTRU 1NCEPUTUL ROMÂNILOR IN

DACHIA, BUDA, 1812
BRV, III, 809, p 57-61
Cota CVR469
- pe pagina 1: Ex libris [cu litere latineşti]/ Moisis Foule m. p. Dir<ector>[cu
litere chirilice];
- pe pagina 103: cu creion chimic Elev Anghel Traian el IV L. M. V.I Corn Şard;
- pe paginile 238 şi 239, cu creion chimic: 9 I a 1940/ Şard Alba/ Anghel traian
el. IV-a/ Liceul „Mihai Viteazul" Alba iulia/ Predată muzeului în 9 l-a 1941; cu
caractere latine.
Referinţe bibliografice: Lucia Haţegan, Doina Lupan, op. cit., Z, în Apulum,
XVII, p. 416.
43. NICHIFOR CALLIST XANTOPULUL, TÂLCUIRE PRE SCURT... LA

ANTIFOANELE CELOR OPT GLASURI, NEAMŢ, 1817
BRV, III, 950, p. 190
Cota CVR 32
- pe coperta I interior: Aceasta cartel eşte a lui Oprea/ Hânsa din Săi lişte/ 5 [cu
arabe] febru/ arie 1830/ Nicolae/ Hânsa/ din Sălii şte 1830 şi urmează un mic desen în
peniţă, ca o vignetă, veritabil ex libris al posesorului, reluat, la sfărşitul volumului, de
mai multe ori, ca veritabile insemne de proprietate; pe fila nenumerotată II v; cu
chirilice şi cifre arabe, în creion creţari 26, probabil costul tipăriturii;
- pe fila 96 v- 97r: Aceasta carte iaşte a lui Oprea H<â>/ nsa din Sălişte fevruari
1831/;
- pe fila 191 v: Posessor Libri Servetur Sorte bonorum/ Ablator Libri Moriatur
Morte Malorum/ Nicolaus Muntyanovits/m.p. Theologus.
Referinţe bibliografice: Lucia Haţegan, op. cit., IV, în Apulum, XV, 1977,
p. 375-376.
44. EFREM SIRUL, CUVINTE ŞI INVAŢATURI, I, NEAMŢ, 1818

BRV, III, p 137-238
Cota CVR 595
- pe coperta I, în interior: Să se ştie/ la 3 ceai suri de! noapte/ s-au cui tramurat/
pă<mân>tu/ < 1>823/ o<ctomvri>e 6 z<ile>, cu litere chirilice şi cerneală maro;
- pe pagina 1: a amea/zi okton/ vrie 14 ... anul 18< ... >I ... s/au cu .. ./
... SanduUrsakie/, cu litere chirilice şi creion mov;
- pe pagina 3: ln acest an 1806 noemvrie în 14 zilei au intrat în Eşi oştire
rusască. Sandu Ursachie, cu litere chirilice şi cerneală mov;
- pe pagina 9: ln acest 1813 au născut ciumă vaşnică Kare nu s-au mai aflatu.
Sandu Uraski, cu litere chirilice şi cerneală mov;
- pe paginile 19.25, numerotate cu cifre arabe şi 11, 143, 235, 414, numerotate
cu slove chirilice: un ex libris stampilă, cu următorul înscris, Daniel Ciubotariu, M-re
Neamţ, cu litere latină şi cerneală de stampilă;
- pe paginile 25-41, numerotate cu cifre arabe: Această carte proprietate
dreaptă a mea, o am de la D-na Efrosina Pivniceanu din Huşi (actualmente Maica
Epracsia) din M-rea Varatec. Mi-adat-o pe timpul când urmam Şcoala de Căntăreţi
bisericeşti din Huşi şi eram cu gazda la D-sa. Pentru care semnez Protos<inghel> Danii/
Ciubotariu 1919 Iulie 30- Chişinău, cu litere latine şi cu cerneală mov;
- pe pagina 59, numerotată cu cifre arabe v: Vasilie Kasul(?) lcon<om>u(?)

Blagocin Ocolu lui(?) Miihail(?) din Nemţulu, cu litere chirilice, intercalate şi
supraînălţate şi cu cerneală neagră.
Referinţe bibliografice: Doina Dreghiciu, Gabriela Mircea, Cărţi vechi
româneşti provenite dintr-o colecţie aiudeană în Apulum, XXXIX, p. 416.
45. OMU DE LUME, VIENA, 1819 (trad. de Vasile Gergely de Csokotis)

BRV, III, 1043, p. 309-312
Cota CVR 24
- pe prima copertă, în interior: Ac<ea>sta carte este a lui/ Joan Maxim din
Igiul/ mare[ sic!] o am cumpărat/ cu 50 x [=creiţari] 1849 martie 25/; cu litere latine şi o
grafie remarcabilă, care pune în evidenţă ţinuta intelectuală de bună calitate a
posesorului; mai jos, de aceeaşi mână, dar de data aceasta cu litere latine: 1850/ Joan
Maximovits; din nou, mai jos, tot cu litere latine: Joan Maxim; mai jos, pe aceeaşi
pagină, cu creion negru şi litere latineşti: Popa Ce<?>anovics if. [însemnare care s-ar
putea interpreta în sensul că însemna fiul popii Ceanovici, dacă if. corespunde
termenului if<iu>!]; dedesubt, cu creion chimic, Bariţiu;
- pe foaia de titlu: Gh. Bariţ/ V, cu creion negru; apoi, din nou: Joan
Maximovits/ Cantor Igiului/, cu litere latine şi cerneală maronie, numele deţinătorului
fiind anulat cu o linie, trasă cu cerneală mai închisă la culoare, de către un alt posibil
posesor al cărţii, care se şi semna puţin mai jos, cu o grafie remarcabilă, care trădează
cunoaşterea scrisului cu gotice şi implicit o relativă iniţiere în limba germană: I. Popp
m. p.; jos de tot, cu creion chimic şi litere latine, din nou, George Bariţiu/ el. V Zic.I, prin
care ni se relevă ultimul posesor particular al volumului, fost elev al Liceului Mihai
Viteazul din Alba Iulia, în perioada interbelică;
- pe verso-ul foii de titlu, din nou cu creion chimic: George Bariţiu/ el. VI Alba
Iulia 18-IV-1921/;
- pe pagina III, nenumerotată propriu-zis: Joan Maximovits/ Kantor Igiului/,
cu litere latine;
- pe pagina 15, din nou, cu litere latine: Joan Maxim, însemn de proprietate
care se repetă şi la sfârşitul textului tipărit, sub forma: Joan Maximi Kantor/ 1850,
reluat ca o foarte frumoasă semnătură de apartenenţă, pe coperta II interioară: Ioan
Maximi Cantor m.p.;
- pe verso-ul ultimei foi a tipăriturii, rămasă goală, o serie de stampile cu text
în limba maghiară, imprimate cu cerneală de stampilă, mov şi două încercări de-a
imprima cu aceeaşi cerneală, probabil o monedă măruntă, avers şi revers, particularităţi
ale piesei care se datorează cu siguranţă unui dintre deţinătorii volumului dinainte de
1928; pe aceeaşi pagină, aşezată invers, o semnăîtură de apartenenţă, cu litere gotice.
Referinţe bibliografice: Lucia Haţegan, op. cit., IV, în Apulum, XV, p. 389-390.
46. fNVĂŢĂTURĂ TEOLOGHICEASCĂ DESPRE NĂRAVURILE ŞI

DATORIILE OAMENILOR CREŞTINI, PARTEA I-III, SIBIU, 1820
BRV, III, 1075, p. 332
Cota CVR 28
- foaia liminară I: Acest Moral iaste a-! lui Nicolae Munteanovici/ din Belgrad:
cumpărat/ cu IO zloţi v. v.[= valută veche, probabil] dela D./ Episcop Vasilie Moga/ când
am întrat în cursul Preo/ ţiei la 1 a Noemvrie < 1>834/ Nicolae Munteanovici m.p.I
candidat de preoţie, cu litere chirilice, cu cerneală de epocă, cu o grafie impecabilă, dar
cu particularitatea de-a folosi literele latineşti i şi a, precum şi litera k, în loc de c-ul
chirilic, ca şi semnătura manu propria a deţinătorului, veritabilă oglindă a profilului
intelectual al tânărului Nicolae Munteanovici; pe aceeaşi foaie, mai jos, cu creion negru,
Rusan f.I II D;
- pe foaia de titlu, un excelent însemn de proprietate: Ex libris/ Nicolai
Muntyanovits m. pr.;
- pe fila VI nenumerotată r, de la început: Ex libris/ Nicolai Muntycinovits m.
p.I A. Carolino 18- a Juli <1>846/;
- pe pagina 31, partea a III-a: Bojarus Andrei/ el. VIII/.
Referinţe bibliografice: Lucia Haţegan, op. cit„ IV, în Apulum, XV, 1977, p. 387.
47. EFREM SYRUL, CUVINTE ŞI fNVĂŢĂTURI, NEAMŢ, 1823

BRV, III, 991, p 243-246
Cota CVR 117
- pe paginile 1 şi 3: Această carte este/ a obştii Stariţului Paisie/.
Referinţe bibliografice: Lucia Haţegan, op. cit„ IV, în Apulum, XV, 1977,
p. 376-377.
48. DEUTSCH-WALLACHISCHE/ SPRACHLEHRE./, SIBIU (TIP. LUI

BRV, II, 1186, p. 427.
Cota CVS 105
- pe coperta I, în interior: Nr. II Ex munificentia Ex<ce>ll<enti>ssimi
Praesulis/ Ignatii e L. B. Szepesy/ Seminarii lnc<arnatae> Sapientae;
- pe ultima foaie de gardă r: Petrus Benedek/ Seminarii lncarnatae/ Sapietiae
Collectionis/ Librorum Distributor/ et curator 1844, cu litere latine şi cerneală maro;
dedesubt, de altă mână, cu cerneală mai închisă la culoare: Pr. Mathiae m.p„ semnătura
aceluiaşi regăsindu-se şi pe ultima foaie tipărită a volumului v, unde scria Matheo, cu
cerneală maro, sau Mathias cu creion negru, sau Mathiae, tot cu creion negru;
- pe ultima foaie de gardă v: Albae Carolinae/ die 18 decembris/ 1838, cu litere
latine şi cereală maro.
Referinţe bibliografice: Exemplarul nu a fost semnalat, până acum, în
bibliografia de specialitate.

BRV, III, 1205, p 434
Cota CVR 38
- pe foaia de gardă I r: Ex libris-1 K. Polyan/ < 1>837/ Ezen Kănyvel a Poli lyani
gărăg egesUlt! Ecclesiana<k> es szamo!va vette 1837 octo<berben>/ 7 napjan/ Arpadi
Sandor m.p.I Ex partis/< pe aeeaşi foaie, mai jos: Coman Ioan/ Cl. I BI l 92314/, semn că
volumul i-a aparţinut elevului menţionat al Liceului „Mihai Viteazu" din Alba Iulia;
Referinţe bibliografice: Lucia Haţegan, op, cit., IV, în Apulum, XIV, 1976, p. 240.
50. CALENDAR, BUDA, 1825

Contribuţie la BRV semnalată de Lucia Haţegan şi Doina Lupan, în 1979.
Cota CVR 298
- pe pagina 3 nenumerotată: Calendariu din anul! 1825 dila/[cu litere chirilice]
Wen/ Popovits Janos/ ex A. Carolina [cu litere latine]/;
- pe pagina 21 nenumerotată: Nicolae Munteanovici m. p.I Professor/ [cu
chirilice] ;
- pe pagina 30 nenumerotată: Franţiscuş lnpărat! Austriei din Beci, de aceeaşi
mână care a realizat prima însemnare, respectiv a lui Popovits Janos, iar pe pagina
următoare, 31, în continuare: Carolina Avgusta al 4: muere a înpăratului/, însemnări
care reflectă admiraţia posesorului cărţii faţă de casa imperială vieneză, deci cultul imperial;
- pe pagina 36, de mâna aceluiaşi posesor Ioan Popovici: Excellentissinmo,
lllustrissimo/ ac Reverendissimo D<omi>no D<omi>no/ Stephano Stancovits (sic!)(mai
puţin probabil Staucovits, deşi u În loc de n este evident!], Archiepiscopo, et Metropo/
litano Carloviciensi/, cu litere latine;
- pe pagina 37, acelaşi Ioan Popovici din Bălgrad continuă, cu aceeaşi cerneală
şi litere latine: Prea Luminatului/ Şi Prea Sfintzetului/, mai jos, Cinstit Mădulariu/, mai
jos, Dionisius Popovits/ [nume continuat cu titulatura tipărită a personajului invocat,
respectiv cu Episcopul Budei], mai jos: Budae Budae!.
XVII, 1979, p. 416-417.
51. EUTROPIUS, BREVIARIUM/ HISTORIAE/ ROMANAE, AIUD, 1830

Tipăritură de interes cultural şi istoric major, care ar merita, cu prisosinţă,
includerea în BRV.
Cota BV 838
- pe coperta I, în interior: a existat o etichetă ex libris, tipărită, probabil un
praemium literarum, pe care un fost elev al colegiului din Aiud l-a primit la un moment
dat, dar eticheta respectivă a fost sfâşiată, la un moment dat, pentru a nu se mai
recunoaşte fosta posesiune
Referinţe bibliografice: Doina Dreghiciu, Gabriela Mircea, Cărţi româneşti
vechi provenite dintr-o colecţie aiudeană, în Apulum, XXXIX, 2002, p. 462-467.
Tnsemne de proprietate ale cărţilor vechi din colecţia muzeului albaiulian 345
52. VAJDA LASZLO, AZI ERDELY POLGÂRII MAGÂNOS/ TORVENYEKKEL/

VALO/ ESMERETSEGEK'/.. ./, CLUJ, 1830
- pe foaia de gardă Ir: Sz. Jo. <... >ulajdl 1842, cu litere latine şi cerneală maro.
Referinţe bibliografice: Exemplarul nu a fost semnalat bibliografic, până în
momentul de faţă.
Observaţii referitoare la posesori: Volumul a avut cu certitudine un posesor
particular în 1842, al cărui nume nu poate fi încă restituit decât fragmentar.
53. SELECTAI LATINI SERMONES/ EXEMPLA, CLUJ, 1837

Cota BV 881
- pe tranşele inferioară şi superioară un interesant posibil ex libris, insemn de
colecţie, stampilat cu tuş negru, constând din iniţialele SIH, sau doar un reper al
poziţionării exemplarului într-o altă bibliotecă şi atunci lectura ar fi 8 I H;
- pe coperta I în interior: Dieses Buch gehort/ dem Karl Meszâros aus/ Morosch-
Waschârhelyl S: Udvarhely den 25- ten October/ 1853/4, cu litere gotice şi cerneală maro.
Referinţe bibliografice: Doina Dreghiciu, Gabriela Mircea, op. cit., în Apulum,
XXXIX, 2002, p. 467.
53. HRONOGRAF, NEAMŢ, 1837

Cota CVR 596
- pe pagina 9: un foarte interesant insemn de proprietate, Această Carte iastea
sfi<n>tei Monastiri Cocoş, cu litere chirilice şi cerneală maro.
XXXIX, 2002, p. 399-401.
54. DATORllLE PREOŢILOR DE POPOR, IAŞI, 1838

Tipăritura nu figurează în BMR.
Cota BV 6670
- pe prima foaie manuscrisă, de la începutul volumului, pe care este transcrisă
şoi foaia de titlu originară a tipăriturii, dispărută: Această carte fiind din Biblioteca
protosinghelului/ Narcis Creţulescu (Costescu) profesoru de la Scala/ Militară din lassi şi
ne avend titlul necesar eul am complectata spre ştiinţa cui va voi să ştie/ ceiu mai positiv
despre ea.I Narcis Creţulescu 1876= noem. 22 Iun. In Iassi cand am/ scris aici pentru
distracţie./, cu litere latine şi grafie latinizantă şi cu cerneală maro închis; în continuare,
pe aceeaşi pagină, de acelaşi posesor al cărţii: Costantin Mavrula(?) au tradus .„acesta/
carte sa tipărit la 1852- ea s-a tipărit şi la 1817/ şi al 2-lea la 1838- acesta +Narcis, cu
litere latine şi cerneală maro închis;
- pe a doua filă adăugată la începutul volumului de către Narcis Creţulescu:
Din cărţile melei Monah Filaret Buligal 1914 Maiul cu cerneală neagră şi litere latine;
pe aceeaşi pagină, mai jos, Această carte o am de la I Păr. Filaret Buliga.I Arhim.
Daniil/, cu cerneală albastră şi litere latine;
- pe pagina I r, pe care începe lnainte cuvântarea: Bradu Ioan m. p., cu litere
- pe foaia nenumerotată III v, jos: Am copiet cu măna lipsa din acestă cartel
spre ştiinţa celor iubitori de datoriile/ lor.+ Eu Arhiereul Narcis Creţulescu/ stareţul
Sfintei M<ănăsti>ri Nemţu şi Secu.I de la 24 Oct, 1902 inc6ce;
- pe fila VI r adăugată la începutul volumului: Această carte am oferit Sfinţiei/
Sale lerom. Daniil Ciubotariu/ Cassierul Sf M< ănăsti>ri Neamţul Astăzi 1914 Mai 19/
Cassierul M< ănăsti>rei Secul Monahul! Filaret Buliga m. p.;
- pe pagina 1 numerotată, a tipăriturii propriu-zise un foarte frumos ex libris
stampilă al lui Narcis Creţulescu, care are în centru iniţialele N şi C cu înflorituri, iar în
exergă următorul text: Narcis ... 1881 Aug. 16/, cu litere latine şi imprimată cu cerneală
albăstruie;
- pe pagina 9: Această carte am oferit Sf Sale lerom. Daniil/ Ciubotariu
Cassierul Mrei Neamţu; 1914 Mai 29/ Casierul Mrei Secul Monah Filaret Buliga m. p.I;
- pe pagina 66: Bradu [cu chirilice] Joan [cu latine] 18<5 ... >I;
- pe pagina 79: Pe această carte au înveţat mulţi elevi de la seminariu/ între
care=Climent Nicolau-Arhimandrit- Eronim/ Nuţurenu (!) Arhimandrit- Ioan Bradul
profesor la Tărgul Nemţu- Nicolaie Bobulescu de la Dorohoiu- O(?)arrul Tit- la Bolgrat-
George Erbicenu- Socola- şi alţii mulţi- dar şi eu cetind6 de mai multe ori am scris spre
ştiinţa amil cilor mei 1876 Noem. 22/ iassi/ Protosing. Narcis creţulescu m. p.I profesor la
Colegiul militar din lassi de l. Romănă/ şi catihet= după ce am fost - 1O ani confesor la!
Reg. N. 3 de linie şi la N. 5.- şi profesor de mai multei ştiinţe la sc6la def şi ll grad în
Bucureşti/, cu litere latine şi cerneală neagră;
- pe pagina 80: Lepin Jean m.p. şi, din nou: Lepin Jean m. p.I J. A.I, cu litere
latine şi evident ca autograf, ca ex libris temporar;
- pe pagina 133: Narcis Creţulescu este fiul preotului Ioan Creţu/eseu/ satul
Costeştii (de unde şi Costescu) Distr. Botoşani/ născut la 1835 la 3 Dechem./ Am fost la
Govora în anul 185 I-la Cotnar în 1853- la M. Nemţu 1856- la Socola în I 860- la
Universi/ tate în 1866- la Brala în 1867- la Ismail în 1870./ ln Bucureşti în 1871- în
lassi I 872 Sept. 6/, cu litere latine şi cerneală neagră;
- pe ultima foaie de gardă r: Filaret Buliga, cu cerneală mov.
Referinţe bibliografice: Volumul nu a fost catalogat anterior.
55. INSTTTUTIONES/ GRAMMA TICAE, CLUJ, 1843

Cota BV 436
- pe coperta I, în interior: Krekana fiigt die! ses Buch der Kar<l>sbiir/ ger
Bibliothek beii 1867/ 68 ll-er Phylosophl Jahrgange in/ Lyceo/, cu litere gotice şi cerneală
neagră; mai jos, de altă mănă, Alexander Simon/ Il-i philosophus/ cu litere latine şi
cerneală neagră; în acelaşi loc Ez azi Kiinnyvl K. Liirintz/ Berczie/, cu litere latine şi
cerneală maro;
- pe foaia de titlu r: Ex libris Laurenth Krekana m. p.I Sextaner/, cu litere latine
şi cerneală maro;
- pe coperta a II-a: Liirintz/ Berczie! 1848/, cu litere latine şi cerneală maro.
XXXIX, 2002, p. 467.
56. MĂRGĂRITARE, BUCUREŞTI, 1872

BRM, III, p. 268
Cota CVR 598
- pe coperta I, în exterior: ştanţat în piele, în tehnica gold-pressung, deci la cald
şi cu auritură, într-un triunghi delimitat de o linie şerpuită, un original ex libris de
copertă, constând din următorul text Teodor! Popescul Mah. Sf/Vinerii;
- pe pagina 13: Suptt semnatul am dăruit/ această carte la Beserica din
comun<a>I Dichiseni ca să să citească în bis<e>/ rică Duminica şi în zile mal ri şi cine
să va ispiti ca săi o depărteze de la Sf<â>nta bise/ rică să fie blestemat de cei trei! sute
sfinţi părinţi şi de hramu<l>I biserici căci eu am dat-o de buna/ voia me<a> ca să fie
a biserici de pa/menire în veci:/ Teodor Popescu boia<n>giu! mahalaoa Sf<ă>nta
Vineri, cu litere chirilice şi cerneală maro.
Referinţe bibliografice: Doina Dreghiciu, Gabriela Mircea, op. cit„ în Apulum,
XXXIX, 2002, p. 405-41 O.
LES NOTES DE PROPRIETE DES ANCIENS LIVRES ROUMAINS DE LA

COLLECTION DU MUSEE D'ALBA IULIA: TYPOLOGIES ET COMMENTAIRES
HISTORIQUES
Re sume
Les auteurs de I'etude ont essaye evaluer systematiquement Ies notes

manuscrites de propriete redigees sur Ies pages des quelques livres roumains anciens et
modernes collectes au musee d'Alba Iulia. On a souligner la typologie specifique des
notes de propriete caracteristiques a l'espace culturel roumain comparativement a la
situation instituee dans l'espace europeen domine par l'utilisation soutenue de la langue
latine et la preference pour Ies« ex-libris » manuscrits ou imprimes (de type etiquette),
pendant Ies XVI"- XIXe siecles.
CARTEA ROMÂNEASCĂ VECHE ÎN PREOCUPĂRILE
ASTREI ŞI A ACADEMIEI ROMÂNE, PÂNĂ LA 1918
IOANOROS
După înfrângerea Revoluţiei de la 1848-1849, în toate provinciile

române au loc importante schimbări social-politice: instaurarea neoabsolu-
tismului (1849-1859), a liberalismului habsburgic (1860-1867), apoi, a
dualismului austro-ungar, după 1867, în Transilvania; Unirea Principatelor şi
constituirea statului naţional modern al României (1859), domnia septenală a
lui Al. I. Cuza cu reformele ei; au loc războiul pentru independenţă (1877),
proclamarea regatului României (1881) şi primul război mondial (1914-1916),
culminând cu Marea Unire din 1918 şi, drept consecinţă imediată, făurirea
statului naţional unitar România. Chiar şi o simplă rememorare aici a
principalelor evenimente istorice petrecute de la mijlocul secolului al XIX-iea,
până spre sfârşitul celei de-a doua decade a secolului al XX-iea, ne sugerează ca
fiind perioada cu cele mai complexe transformări din istoria noastră, una în
care mutaţiile istoriografice sunt semnificative pentru cultura unui stat modern,
racordat la valorile ştiinţifice şi culturale europene.
Cartea veche românească în preocupările ASTREI. Încă din timpul
regimului neoabsolutist, în istoriografia ardeleană se produc mutaţii semnifica-
tive în ceea ce priveşte procesul de instituţionalizare, acestea constând, între
altele, în întemeierea Asociaţiei pentru Literatura şi Cultura Poporului Român
(1861), apariţia unor publicaţii specializate cu apariţie regulată ca „Transilvania"
(1868), organ al Astrei, şi „Archivu pentru filologie şi istorie" (1867-1870) 1•
Deşi, ca scop iniţial al Astrei s-a pus „cultura şi dezvoltarea limbei şi
publicarea de cărţi folositoare" 2 , ideea strângerii cărţilor vechi nu a fost
1
Pentru detalii asupra perioadei sub unghi instituţional şi istoriografic, vezi: I. Lupaş, Din istoria
Transilvaniei. Ediţie îngrijită, note şi comentarii de Marina Vasiliu. Cuvânt înainte de Florin
Constantiniu, Bucureşti, Editura Eminescu, 1988, p. 189; AL Zub, A scrie şi a face istorie, Iaşi,
Editura Junimea, 1981, p. 185-186; P. Teodor, Istoriografia romantică postrevoluţionară din
Transilvania, în Crisia, p. 195-196.
2
I. Lupaş. op. cit„ p. 189.
350 IOANOROS
abandonată. Ilustrative sunt frecventele apeluri în acest sens publicate în

„Transilvania'', dar şi cele reieşite din discursurile ţinute de T. Cipariu în cadrul
adunărilor Astrei. Astfel, încă de la a doua adunare a Astrei, ţinută la Braşov, pe
29 iulie 1862, în cuvântarea sa, acesta îndeamnă la: „căutarea după cărţi
bătrâne" şi a manuscriselor „tot dein aceli secii (XVI si XVII) seau si mai vechi,
si publicarea loru", enumerând, în continuare, pe cele tipărite în secolul XVI şi
XVII, care i-au rămas necunoscute; specificând, de asemenea, că „unele din
cărţile celelalte încă sunt o raritate extremă, ale cărora catalog l-am consemnat
în Analecte[ ... ] şi în Principii de limbă", iar dintre acestea „unele anevoie se pot
afla complete" 3 • O primă concluzie trasă în legătură cu ieşirea din această
situaţie este amplu prezentată în discursul său de către T. Cipariu:
"Deci interesul nostru public al românilor şi obiect demn de scopul
societăţii, ar fi adunarea acestor monumente preţioase, pănă ce nu se prăpădesc
cu totul şi încă în exemplare complete, nu numai. Ci şi publicarea lor sau cel
puţin a unora mai interesante dintr-însele, în adevăr nu numai ca să ne folosim
din argumentul lor, carele mai în toate e demn de cunoştinţă, ci şi mai vârtos din
respectul limbei, ca întâile monumente ale literaturii româneşti, aşa precum fac şi
toate naţiunile care-şi preţuiesc naţionalitatea şi limba" 4 •
Or, pentru o asemenea misiune este nevoie de:
„I. O bibliotecă de cărţile vechi româneşti tipărite şi manuscrise, din
timpurile mai vechi pănă cătră 1700, pre cât se poate mai complete, cu spesele
societăţii şi în depozitul ei: la care faptă ar fi de a se ruga să concure toată
naţiunea română,fiindcă e interesul general al nostru al tuturor.
II. O comisiune de bărbaţi de lângă acea bibliotecă, carea anume să se
ocupe cu exploatarea acelei biblioteci şi altor monumente, spre a aduna material
la un Dicţionar român, bazat pre testimonii de scriitori români, şi pre cât se va
putea mai complet"5 •
Redactat de către A. T. Laurian şi I. C. Massim, Dicţionarul limbii
române (voi. I-II, 1871-1876) va apărea puţin mai târziu, sub auspiciile
Societăţii Academice; cea mai de seamă lucrare datorată Astrei va fi, de fapt,
Enciclopedia română (3 voi.), Sibiu, 1898-1904, realizată de către peste 170 de
colaboratori sub coordonarea lui C. Diaconovici, secretarul de atunci al asocia-
ţiei6,
cuprinzând unele informaţii legate de istoria tiparului şi a cărţii vechi.
3
{A]- IJ-{a] Adunare generale a Asociatiunei transilvane pentru literatura romana si cultura
poporului romanu tienuta in Brasiovu De la 28/16 - 30/18 Iuliu 1862, Sibiu, Tipografia
diecesana, 1862, p. 119-121.
4
T. Cipariu, Discursuri. Ediţie îngrijită, antologie şi glosar de Ştefan Manciulea şi Ion Buzaşi.
Prefaţă şi bibliografie de Ion Buzaşi, Cluj-Napoca, Editura Dacia, 1984, p. 81.
5
Ibidem, p. 82-83.
6
D. Berindei, Cultura naţională română modernă, Bucureşti, Editura Eminescu, 1986, p. 379.
Cartea veche românească în preocupările ASTREI şi Academiei 351
Alături de ASTRA, înfiinţarea Societăţii Academice Române (1867-

1878)7, prin contribuţia masivă adusă aici de românii din Transilvania, a
reprezentat un nou destin istoriografic8, epocă în istoriografia naţională
inaugurată de revista „Analele Societăţii Academice Române" (1867), care
exprimă prin conţinutul ei relaţia politică-istorie 9 • La promovarea noului curs
istoriografic un rol de seamă le-a revenit, de asemenea, celor două universităţi
de la Iaşi (1860) şi Bucureşti (1864), în organizarea cărora au fost adânc
implicaţi importanţi intelectuali ardeleni 10 şi care, prin calitatea învăţământului
tllologic şi istoric, au asigurat „formarea unei noi generaţii de cercetători" şi, la
fel, „pregătirea climatului în care se va desfăşura investigarea trecutului" 11 •
Noul statut de independenţă câştigat de România a creat condiţiile
pentru transformarea Societăţii Academice Române, la 1879, într-un „Institut
Naţional cu denumirea Academia Română" 12 , care a avut un prestigiu ştiinţific
în continuă ascensiune, inclusiv în plan european, reunind sub cupola sa
intelectuali de frunte din toate teritoriile româneşti iredente.
Dacă, în plan strict istoriografic, curentul romantic mai persistă până în
anii 1860-1870, concomitent încep să pătrundă şi la noi ideile ştiinţifice şi
filosofice pozitiviste (Auguste Comte şi H. T. Buckle) 13 , exercitând o anumită
influenţă, îndeosebi în afirmarea spiritului critic asupra istoriografiei
româneşti 14 ; un rol deosebit jucând, în acest sens, societatea culturală şi politică
„Junimea" de la Iaşi, cu revista ei „Convorbiri literare'', generaţia junimistă
contribuind substanţial la „ridicarea culturii româneşti la scară continentală" 15 •
Aşa, după cum observă acad. Camil Mureşan, „pozitivismul şcolii
istorice româneşti între 1880-1914 se manifestă cu precădere la nivelul metodei
de cercetare, al dezvoltării masive a demersului la izvoare, de astă dată la cele
documentare, din care se iniţiază publicarea unor colecţii'', după unele modele
7
O prezentare sintetică a activităţii acesteia vezi la D. Berindei, op. cit., p.251-279.
8
Asupra procesului de instituţionalizare culturală amănunte vezi la: Al. Zub, op. cit., p.178-187.
9
P. Teodor, op. cit., în Crisia, p. 197.
10
Ibidem, p. 195-196; V. Curticăpeanu, Mişcarea culturală românească pentru Unirea din 1918,
Bucureşti, Editura Ştiinţifică, 1968, p. 233.
11
P. Teodor, op. cit., în Crisia, p. 198.
12
D. Berindei, op. cit., p. 280-316; Şt. Pascu, Istoricul Academiei Române. 125 de ani de la
înfiinţare, Bucureşti, Editura Academiei Române, 1991, p. 17-198.
n L. Boia, Cinci secole de istoriografie românească, în Theorie et methode dans l'historiographie
roumaine (1965-1979): Bibliographie selective annotee, Doina E. Făget (ed.), Bucureşti, BCU,
1980, p. XXIII-XXIV.
14
Vezi monografia consacrată acestui curent istoriografic de către Al. Zub, De la istoria critică la
criticism. Istoriografia română sub semnul modernităţii, Bucureşti, Editura Enciclopedică, 2000;
idem, Istoriografia română la vârsta sintezei: A. D. Xenopol, Iaşi, Institutul European, 2004.
15
I. Mârza, op. cit., Alba Iulia, 2002, p. 56. Pentru scrisul istoric la "Junimea" vezi Al. Zub,
Junimea: implicaţii istoriografice, Iaşi, Editura Junimea, 1976.
352 IOANOROS
seriale europene 16 • Sub acest raport se acordă o atenţie deosebită ştiinţelor

istorice auxiliare, printre care şi bibliografiei.
Bibliografia Românească Veche (1508-1830) - operă de colaborare
naţională. După cum au demonstrat deja istoriografii 17 şi după cum s-a putut
observa şi în lucrarea de faţă 18 , ideea alcătuirii unei bibliografii retrospective
româneşti este cu a mult mai veche, fiind susţinută, ba chiar avansată, printre
alţii, de către savantul francez Emile Picot 19 şi belgianul Emile Legrand20 • Din consi-
derente patriotice, iniţiativa acestora a fost respinsă de către Hasdeu, Odobescu şi
D. A. Sturdza, recomandându-se din partea Academiei şi hotărându-se, în
sesiunea generală din 21 martie 1894, „ca singur redactor" pe Ioan Bianu.
Astfel că, deşi, deocamdată, dispunea de foarte puţine „imprimate la noi
şi de români - în alte ţări", nou înfiinţata bibliotecă a Academiei, ca „organ de
21
ştiinţă şi de cultură" putea servi ideal pentru o asemenea întreprindere; mai
ales că la conducerea acesteia se afla, nu întâmplător, însuşi „iniţiatorul
bibliografiei retrospective româneşti Ion Bianu" 22 , fostul elev al Cipariu şi
Moldovănuţ, cei care, în mediul cărturăresc al Blajului, i-au insuflat „pasiunea
adunării şi lecturii cărţilor şi manuscriselor vechi" 23 •
În şedinţa Academiei din 28 februarie 1895, Ioan Bianu a prezentat un
raport, cuprinzând planul „bibliografiei generale a culturii româneşti" cu 24
„principalele elemente ale facerii bibliografiei româneşti'', după cum urmează:

„Bibliografia românească, din punctul de vedere al dezvoltării istorice a
culturii şi literaturii noastre, se împarte în 3 clase de cărţi:
16
C. Mureşan, Istoriografia românească pe coordonatele gândirii moderne, în idem, Vieţi, fapte,
gânduri, Craiova, Editura Omniscop, 1996.
17
Vezi, de exemplu: Eva Mârza, op. cit., în AUA, 2000-2001, 4-5, p. 115-118.
18
Articolul face parte dintr-o lucrare mai amplă, intitulată Istoriografia asupra cărţii româneşti
din Transilvania (sec. XVII-XIX), până la 1948, aflată în manuscris.
• Despre personalitatea şi activitatea de românist a lui Emile Picot, vezi: B. Theodorescu, Istoria
1
bibliografiei române, Bucureşti, Biblioteca documentară, Fundaţia Regele Mihai I, 1945, p. 55-61;
Monica Breazu, La bibliotheque d'un europeen, Emile Picot ( 1844-1918), în „Bulletin du bibliophile",
Paris, nr. 2/2004, p. 313-338.
20
Asupra orientărilor franceze în bibliografia română vezi B. Theodorescu, op. cit., p. 55-61.
21
I. Bianu, Academia Română şi biblioteca ei, în Boabe de Grâu, I, nr. 1, martie 1930, p. 1-11.
Apud G. Corbu şi C-tin Mătuşoiu, Pagini despre bibliotecă. Antologie literară, Bucureşti, BCP
„I. C. Petrescu", 2002, p. 231.
22
Eva Mârza, op. cit., în AUA, 2000-2001, 4-5, p. 115. Despre Academia Română şi preocupările
bibliografice vezi B. Theodorescu, op. cit., p. 49-55.
23
D. Simonescu, Ioan Bianu -bibliograf. apud Centenar Dan Simonescu. Cartea şi biblioteca -
contribuţii la istoria culturii româneşti, Antologie, prefaţă, tabel cronologic, bibliografie selectivă
şi note de Gh. Buluţă şi V. Petrescu, Târgovişte, Editura „Bibliotheca", 2002, p. 112.
24
Raportul este reprodus de catre I. Bianu în prefaţa la primul volum din BRV, p. VII-VIII, fiind
„redat'', de asemenea, „pentru marea sa valoare" şi de către B. Theodorescu, în op. cit., p. 79-83.
Cărţile vechi de la 1507 până la 1830,

I.
II. Cărţile moderne de la 1831 până astăzi,
III. Cărţile străine privitoare la Români"25 •
În imediata continuare a raportului, I. Bianu face următoarea
importantă specificare: „A). Cărţile din clasa !formează bibliografia românească
veche; ele sunt relativ puţine şi rare şi tocmai de aceea ele au o foarte mare
însemnătate pentru istoria culturii, literaturii şi a artei tipografice la Români",
conchizând în acest sens ca fiind „de grabnică trebuinţă ca această parte a
bibliografiei române să fie mai întâi publicată" • 26
Această limită cronologică (1830) pentru „cărţile din clasa I", adoptată
de I. Bianu şi respectată până astăzi, a fost stabilită prima dată de către T.
Cipariu în Crestomaţia sa; de unde se poate deduce nu atât un gest oarecare,
„epigonic", din partea discipolului său, cât mai degrabă perenitatea şi soliditatea
ideii cipariene.
Privitor la chestiunile strict tehnice de descriere bibliografică de urmat
în cazul cărţilor din „clasa I", asupra cărora nu putem insista aici, dar pe care,
de altfel, I. Bianu le enumeră în raport27 , menţionăm doar că metodologia
adoptată în realizarea Bibliografiei româneşti vechi este întrucâtva similară cu
aceea utilizată de E. Legrand în Bibliographie Hellenique 28 , operă care este -
după însăşi marturisirea autorului - o bibliographie raisonnee2 9• Pe lângă lucrări
în limba franceză, având la îndemână şi unele bibliografii maghiare (Szinnyei
Iosef, Petrik Geza şi Szabo Karoly), în realizarea Bibliografiei româneşti vechi,
Ioan Bianu şi colaboratorii săi au fructificat deopotrivă atât experienţa
autohtonă, cât şi pe cea europeană în materie.
Concepută în mai multe volume, Bibliografia românească veche 1508-
1830 va apare mai întâi în fascicole, începând din anul 1898, în „Ediţiunea
Academiei Române"; primele două tomuri (1903, 1910), împreună cu
fascicole 1-11 din tomul al treilea vor vedea lumina tiparului înainte de Marea
Unire de la 1918 30 •
25
I. Bianu şi N. Hodoş, op. cit., p. VII.
26
Ibidem.
27
Ibidem, p. VII-VIII. „Principialitatea şi tehnica" Bibliografiei româneşti vechi sunt prezentate
pe larg şi la D. Simonescu, Principii şi propuneri de reeditare a „Bibliografiei româneşti vechi'',
concepută monumental de Ioan Bianu, în Tîrgovişte, cetate a culturii româneşti. Partea I. Studii şi
cercetări de bibliofilie, Bucureşti, 1974, p. 41-42.
28
E. Legrand, Bibliographie hellenique ou description raisonnee des ouvrages publies en grec par
des grec au XV et XVI siecle, I-X, Paris, 1885-1918. Despre principiile bibliografice urmate de
autor vezi B. Theodorescu, op. cit., p. 59-60.
29
Adică: "une bibliografie specialisee avec notices critiques".
~ 0 Amănunte la B. Theodorescu, op. cit., p. 89-91; D. Teodorescu, Schiţă privind istoriografia
cărţii româneşti vechi, Editura Fundaţiei „Universitatea pentru toţi", Slatina, 2004, p. 18-20.
354 IOAN OROS
Deoarece, la momentul când trec la redactarea Bibliografiei româneşti

vechi, Ioan Bianu şi Nerva Hodoş nu dispuneau de totalitatea tipăriturilor care
urmau să fie descrise şi pentru a respecta un principiu ştiinţific cunoscut de la
E. Legrand, cel aşa-numit al „autopsiei directe", pe cât posibil, a tipăriturii
descrise, ei au făcut deplasări personale la diferite biblioteci, colecţii şi fonduri
din ţară şi au purtat corespondenţă cu bibliografi, anticariate şi biblioteci din
străinătate, pentru obţinerea unor fotocopii sau descrieri bibliografice etc.
Tot în acest scop, s-a făcut faimosul „Apel pentru cărţi vechi", care a
fost lansat de Ioan Bianu, la 30 iunie 1898, şi comunicat în mai multe publicaţii
centrale, dar şi în cele provinciale, de peste munţi. Respectivul apel era adresat
către „toţi învăţătorii, profesorii şi către toate persoanele, cari, sau prin meserie
sau prin tragere de inimă, posed sau cunosc asemenea cărţi vechi tipărite între
anii 1508 şi 1830'', fiind rugaţi să le semnaleze Bibliotecii Academiei Române, în
special a celor care nu sunt trecute pe Lista de cărţi vechi, anexată apelului, listă
ce cuprindea 621 de titluri ale cărţilor pe care Biblioteca Academiei le poseda
atunci în exemplare complete sau ale celor din alte fonduri din ţară a căror
descriere o aveau deja făcută • 31
Din acest punct de vedere s-a spus, pe bună dreptate, că Bibliografia

românească veche este o „operă de colaborare naţională": nu numai pe
orizontala spaţiului românesc, ci şi pe verticala timpului -cum am mai afirmat
aici 32 ; adică, nu doar ca efort în plan naţional de colectare a datelor bibliografice
ale cărţilor, ci şi ca efort de finalizare a operei - rod al osârdiei câtorva generaţii
de cărturari.
Bibliografia Românească Veche şi cartea transilvană. Vom încerca să
tratăm această problemă sub două aspecte, şi anume: a) ponderea cărţii
româneşti transilvane în economia lucrării şi b) contribuţia intelectualilor
ardeleni la realizarea Bibliografiei româneşti vechi.
Mai întâi, dintr-o analiză cantitativă, întreprinsă de Barbu Theodorescu
asupra titlurilor descrise în cele patru volume ale monumentalei lucrări, apărute
în intervalul 1903-1944, reiese că aceasta cuprinde un număr de 2022 opere,
care, după criteriul geografic, comportă următoarea distribuţie teritorială: 817
(s.n.) în Transilvania, 571 în Ţara Românească, 335 în Moldova, 321 opere
apărute în afara hotarelor ţării şi 69 cărţi cu localitate neidentificată 33 • Din
" Dosarul cu cele 87 de răspunsuri primite la acest apel este prezentat în A. Z. N. Pop,
Bibliografia românească veche, operă de colaborare naţională, în SCB, III, 1960, p. 205-251.
32
Vezi nota nr. 18.
u Vezi: B. Theodorescu, Cartea românească de-a lungul secolelor, în Studii şi cercetări de
documentare şi bibliologie, Buc., 1965, nr. 1, p. 45-58. Apud D. Poenaru, Contribuţii la
„Bibliografia româneacă veche" în perioada 1944-1972, în Târgovişte, cetate a culturii româneşti.
[Partea I. Studii şi cercetări de bibliofilie], Bucureşti, 1974, p. 61.
aceeaşi sursă, citată de Daniela Poenaru, rezultă că, grupate pe centrele

tipografice în care au apărut, avem următoarea distribuţie a cărţilor româneşti
vechi descrise în B.R. V.: Bucureşti (318 cărţi), Iaşi (272), Buda (200), Sibiu
(187), Blaj (164), Râmnic (146), Viena (94), Braşov (68), Neamţ (54) etc. 34 •
Credem că din datele de mai sus rezultă cu prisosinţă rolul cultural
deosebit jucat de Transilvania în viaţa poporului românesc 35 •
În al doilea rând, chiar în contextul sintagmei de „operă de colaborare
naţională", putem spune că, orice apreciere asupra Bibliografiei româneşti vechi
este, în mod evident, şi una adusă implicit autorilor principali ai acesteia,
ardelenilor Ioan Bianu şi Nerva Hodoş 36 • Chiar de la apariţie a avut parte de un
„succes desăvârşit", N. Iorga fiind de părere că această operă „se înfăţişează ca o
lucrare pe cât de monumentală, pe atât de trainică, pe cât de frumoasă ca
execuţie materială, pe atât de sârguincios şi cinstit alcătuită" • Aprecieri legate
37
de valoarea incontestabilă a BRV vin şi din partea unor mari personalităţi străine,
dacă n-am aminti decât pe E. Legrand, A. I. Iaţimirski, W. Meyer-Lubke ş.a. 38 •
La fel, orice apreciere făcută asupra personalităţii lui Ioan Bianu este
legată implicit de Bibliografia românească veche. O aceeaşi apreciere pozitivă, în
acest sens, avem şi din partea lui Tudor Vianu, unul dintre urmaşii la
direcţiunea Bibliotecii Academiei, exprimată mai cuprinzător în medalionul
conceput cu ocazia comemorării a 25 de ani de la moartea bibliografului: „Se
poate spune, fără nici o exagerare, că întreaga temelie de organizare a Bibliotecii
Academiei, îmbogăţirea ei într-o lungă perioadă, începuturile ştiinţei
bibliologice şi bibliografice româneşti, formarea unui grup valoros de specialişti
se datoresc lui Ioan Bianu" 39 • Deci, activitatea de o jumătate de veac a filologului
şi cărturarului din fruntea Bibliotecii Academiei s-a manifestat deopotrivă pe
tărâmul celor trei ramuri ale bibliologiei (bibliologia propriu-zisă, bibliografia şi
biblioteconomia), iar ca bibliolog „a predicat iubirea de carte de la înălţimea
catedrei sale universitare şi a umplut multe goluri în istoria literaturii româneşti
vechi şi, deci, în istoria cărţii româneşti în general" şi prin „publicaţiile de texte
14
D. Poenaru, op. cit., p. 65-66. Sublinierile ne aparţin.
15
Cf. C. C. Giurescu, Transilvania în istoria poporului român, Bucureşti, Editura Ştiinţifică, 1968,
p. 102-120.
16
Tom. I. (1508-1716), Tom. II. (1716-1808), Tom. III. Pasc. I-II. (1809-1817). Bucureşti,
Academia Română, 1903-1912) - semnate de I. Bianu şi N. Hodoş; Tom III. Pasc. III-VIII,
1817-1830, Bucureşti, 1936 - semnat I. Bianu şi D. Simonescu; Tom IV. Adăugiri şi îndreptări,
Bucureşti, 1944 - semnat Dan Simonescu.
17
N. Iorga, în Revista bibliografică, 1903, p. 59-60. Apud B. Theodorescu, op. cit., p. 90.
18
Vezi D. Simonescu, op. cit., p. 43.
19
T. Vianu, Ioan Bianu, în Biblioteca Academiei Republicii Socialiste România 1867-1967. Cartea
centenarului, Bucureşti, Editura Academiei RSR, 1968, p. 271.
356 IOANOROS
vechi şi preocupările sale în legătură cu literatura veche" 40 - cum precizează un

alt mare bibliograf român, Ioachim Crăciun.
Pe linia ideilor lui N. Iorga exprimate relativ la opera discutată, acelaşi
autor susţine că, în calitatea sa de bibliograf, „I. Bianu este autorul celei mai
frumoase, ca execuţie, şi a celei mai bogat descrise bibliografii din câte s-au
publicat până acum la noi. Monumentala sa Bibliografie românească veche,
pregătită în colaborare cu Nerva Hodoş, este o lucrare ce poate constitui un titlu
de mândrie pentru neamul nostru şi o carte de temelie pentru bibliografia
noastră de până acum şi din timpurile viitoare" 41 •
LE LIVRE ANCIEN ROUMAIN DANS LES PREOCUPATIONS DE L'ASTRA ET

DE L'ACADEMIE ROUMAINE, JUSQU'A 1918
Resume
Dans son article, l'auteur essaie de surprendre Ies contributions historiographiques

sur l'ancien livre roumain de Transylvanie, realisees par Ies representants de I' ASTRA
(specialement T. Cipariu) et de I'Academie Roumaine (specialement I. Bianu, N. Hodoş),
contributions concernant, d'abord, la redaction des premieres tomes de l'oeuvre
monumentale Bibliografia românească veche (la« Bibliographie roumaine ancienne »).
40
I. Crăciun, Doi bibliologi români, Ioan Bianu (1856-1935) şi Al. Sadi-Ionescu (1873-1926),
Cluj, Tipografia „Cartea Românească", 1937, p. 7.
41
Ibidem, p. 8.
VALORIFICAREA ŞI PROTEJAREA RESURSELOR
INFORMATIONALE
, MEDICALE DE PATRIMONIU
PRIN DIGITIZARE
ANGELA REPANOVICI, LILIANA ROGOZEA,

CRISTINA BORZAN
Stadiul actual al cercetării în domeniu
Pe plan mondial, proiectele de digitizare atrag tot mai mulţi

cercetători, ingineri, specialişti în calculatoare sau în ştiinţa informării şi
comunicării. Interesul mare în această direcţie se explică prin fondurile
substanţiale care au început să fie investite în acest tip de cercetare de ultimă
oră. Prezentăm câteva exemple:
• Colorado Digitization Project 1, a fost iniţiat în 1998 şi a reunit
eforturile bibliotecilor, muzeelor, societăţilor istorice şi arhivelor din Colorado
pentru a creşte accesul utilizatorilor la colecţiile speciale şi resursele unice
deţinute de aceste instituţii. Proiectul presupune un catalog comun de metadate şi
a dezvoltat instrumente speciale pentru creatorii de baze de metadate. Acest
proiect investighează în acelaşi timp folosirea Clasificării Zecimale Dewey prin
WebDeweypentru a permite accesul pe subiecte cheie la catalogul comun.
• Un alt exemplu este cel al conferinţelor IFLA care au iniţiat
secţiuni speciale şi seminarii dedicate digitizării. Conferinţa IFLA din anul
2003, ţinută la lsik Universitesi Library din Turcia2 a avut ca temă de dezbatere
subiectul digitizării: „Introducing Digitization into Turkish Libraries: Current
Attitudes and the Way Forward".
• Un alt proiect important şi complex de digitizare a fost lansat în
Spania. AGID - Archivo General de Indias - a iniţiat un proiect deosebit de
1
William A. Garrison, Retrieval Jssues for the Colorado Digitization Project's Heritage Database.
In: D-Lib Magazine, October 2001, Volume 7 Number 10, ISSN 1082-9873,
http:llwww .dii b.orgidii bioctoberO 1Igarriso ni 1Ogarrison.h tml.
2
www.ifla.orgNII/sl9/news/issl4.pdf.
358 A. REPANOVICI, L. ROGOZEA, CR. BORZAN
ambiţios pentru digitizarea colecţiilor sale. Mai mult de un milion de pagini de

documente privind istoria Spaniei au fost digitizate. Pe lângă complexitatea
proiectului de digitizare, a accesului la documente digitale, s-au dezvoltat şi
soluţii de hardware şi software. Ideea pe termen lung a proiectului nu este doar
accesibilizarea documentelor ci şi prezervarea lor.
• Noile tehnici de digitizare, recent dezvoltate, combină în mod
optim robotica, electronica digitală şi tehnica de calcul prin crearea liniei de
digitizare care oferă în premieră o soluţie complet integrată. Cele două
avantaje majore ale liniei de digitizare sunt productivitatea foarte ridicată şi
menţinerea integrităţii fizice a cărţii supuse procesului de digitizare.
Manipularea documentelor, transferul şi digitizarea lor sunt automate,
asigurându-se prezervarea fidelă a conţinutului informaţiei, precum şi a
formei originale a documentului, indiferent de tipul acestuia (cărţi, reviste,
colecţii de ziare).
• În octombrie 2002, firma elveţiană 4DigitalbooksASSY, cea care
a conceput DIGITIZING LINE 3 a instalat un prim echipament de acest tip la
Green Library, una din bibliotecile Universităţii Stanford, California. Rezultat
direct al unui prototip pentru formatul maxim A4, prima versiune industrială
a lui DIGITIZING LINE, permite scanarea complet automată a volumelor sau
a ziarelor până la formatul A2. Echipamentul realizează, în premieră mondială,
întoarcerea automată a paginii pentru întreaga gamă de formate de pagină.
Bibliotecile Universităţii Stanford au în total aproximativ opt milioane
de cărţi digitizate printre care toate titlurile publicate de Stanford University
Press, inclusiv conservarea lucrărilor, începând cu 1923.
În prezent, sistemul DIGITIZING LINE instalat la Stanford funcţionează
la capacitate maximă pentru a scana câteva mii de cărţi anual. Michael Keller,
director al Bibliotecii Universităţii din Stanford, explică:
„Un avantaj: cărţile nu părăsesc niciodată mâinile noastre. Nu trebuie
să le retragem din circuit şase sau chiar 1O săptămâni. Dacă pentru procesarea
unei cărţi de 300 pagini sunt necesare 20 de minute, atunci un raft pe zi e o
nimica toată. Produsul finale sub controlul nostru" (DigiBook, no. 4, June, 2004).
• Proiectul prin care s-a dezvoltat linia de digitizare la Biblioteca
Universităţii din Southampton se numeşte BOPCRIS. Una din principalele lui
activităţi este scanarea documentelor parlamentare şi istorice rare folosind
DIGITIZING LINE, un echipament de înaltă precizie, folosit pentru prima dată
în iunie 2004 în Marea Britanie într-o bibliotecă de cercetare, şi a doua oară în
acest domeniu. Simon Brackenbury, director de proiecte de digitizare la
Southampton - afirmă: „Într-un anume fel, acest proiect este un studiu de caz în
3
i2S-DIGIBOOK - http://www.i2s-bookscanner.com/pdf/digibook_mag_no6_en.pdf
Valorificarea resurselor informaţionale medicale de patrimoniu prin digitizare 359
automatizare. Linia de digitizare are o productivitate ridicată (scanează 600 de

pagini/oră, propunându-ne să scanăm I.OOO.OOO într-un an), permiţându-ne
scanarea unui număr mare de documente, ceea ce va face posibil accesul la
documentele istorice". (inaccesibile utilizatorilor până în acel moment).
„Facilităţile de care dispune această linie de digitizare permite ca
milioanele de pagini ale documentelor istorice tipărite să devină accesibile ca
informaţii full-text pe Internet în decursul a câtorva ani" 4 •
• O altă unitate a DIGITIZING LINE 5 este instalată lângă Strasbourg,
în La Walck, în cadrul uneia din secţiile de producţie ale companiei Infotechnique.
Instalaţia, împreună cu alte trei, constituie un ansamblu menit să digitizeze mii de
registre similare formatului A2.
În parteneriat cu IBM, compania Infotechnique este implicată în
digitizarea cărţii funciare (aplicaţia AMALFI). Ea asigură o logistică sigură pentru
colecţia de 4000 de volume, în 46 de birouri, compusă din circa 2.500.000 de foi
scrise de mână începând cu anul 1900, toată informaţia referindu-se la 1.800.000
de districte, 2.000.000 de proprietari şi 4.500.000 terenuri şi loturi în co-
proprietate. Aceste cifre dau o idee asupra dimensiunii sarcinii de a prelua aceste
date. Acest proiect mobilizează în jur 150 de persoane. David Gray, director al
companiei Infotechnique, detaliază: „Investiţia noastră de aproximativ 4 milioane
Euro în La W alck prevede instalarea la începutul verii 2004 a patru scannere de
acest tip capabile să digitizeze şi proceseze 125 cărţi pe zi. Cu un astfel de proiect,
ne vor trebui patru ani pentru a computeriza 46 de birouri în Alsacia Moselle"
(DigiBook, June 2004, no. 8).
În România, guvernul a început să acorde interes tot mai mare
acţiunilor de digitizare, în special al materialelor vechi, pentru a oferi acces
mai mare şi pentru a prezerva documentele în acelaşi timp. Însă paşii sunt
deocamdată mărunţi şi nu putem vorbi de nivelul atins de alte ţări în acest
domeniu.
Cele câteva exemple prezentate în cele ce urmează arată stadiul actual
al digitizării în ţara noastră:
• ANBPR [Asociaţia Naţională a Bibliotecilor Publice] - Comisia
pentru Digitizarea Documentelor: propune un proiect de digitizare 6 ca o
metodă de păstrare şi conservare a documentelor în original;
• CIMEC [Centrul Institutului de Memorie Culturală] - lansează
ideea digitizării7 de fotografii şi crearea unei baze de date;
4
DigiBook, nr. 9, December 2004.
'www.i2s-bookscanner.com/upload/digibook_mag_no8_en.pdf
6
www.anbpr.org.ro/asociatie/ comisii/ digi tizare/ <ligi tizare.htm
7
prolibro. wordpress.com/2007 /03/09 I digi tizare-pen tru -prezervare/
• Biblioteca Centrală Universitară din Bucureşti: propune soluţii

moderne de conservare şi acces pentru manuscrise şi carte veche; printr-o
firmă au digitizat colecţia de carte veche. Preţul plătit pentru o pagina A4
scanată este de 0,4 euro.
• Biblioteca Universităţii Transilvania din Braşov: realizează o
bază de date cu carte veche digitizată pe bază unui proiect european de
formare a specialiştilor în digitizare.
Obiectivul cercetării a fost realizarea şi furnizarea resurselor
informaţionale în formă electronică şi dezvoltarea serviciilor online de
difuzare a documentelor digitale în învăţământul superior:
Dezvoltarea şi implementarea modelului educaţional formativ şi de
cercetare - linie automatizată de generare bibliografii online este un sistem
modern de informare şi depozitare a cunoştinţelor, o modalitate de distribuţie
a informaţiilor. Bibliografiile online şi colecţiile de documente digitizate sunt
resurse informaţionale electronice produse de bibliotecă, utilizate în
învăţământul superior.
Organizarea liniei de digitizare
Digitizarea documentelor la Biblioteca Universităţii din Braşo~ a

urmărit cu precădere structurarea documentelor pe bază de hârtie, înregistra-
rea, „formatarea" prin capturare, indexarea, arhivarea, refacerea şi distribuţia
lor pe cale electronică. Ca rezultat al cercetării putem afirma că, Imaginile
documentelor sunt replica exactă, digitizată a documentelor iniţiale, originale,
sunt superioare calitativ, se stochează uşor, se accesează în mod eficient, se pot
copia şi transmite fără a se pierde din calitatea informaţiei vizuale.
46Ma Operaţia de digitizare, la biblioteca
Universităţii Transilvania din Braşov este
eficientă folosind tehnologiile actuale
1..JMB 1.J "'4B
(figura 1).
S-a pus în funcţiune scanner-ul şi s-a
instalat soft-ul livrat cu el. Au fost făcute
teste de scanare pe diferite formate, la
TIH Jl'f(i l'DF OJYIJ diferite rezoluţi şi s-au stabilit procedurile
de prelucrare a documentelor. S-au
400dpi Maga:rine Page
determinat parametri optimi de scanare
Figura 1.
8
DEAN, John F. - Digital Imaging and Conservation: Model Guidelines, Library Trends 52(1).
9
DE STEFANO, Paula - Moving Image Preservation in Libraries, Library Trends 52(1), Summer
2003.
pentru diferitele tipuri de documente 10 şi s-a testat compatibilitatea formatelor

cu soft-ul de bibliotecă existent. S-au făcut evaluările şi s-au stabilit măsuri de
adaptare şi îmbunătăţire a dotării liniei, ce urmează a se implementa în faza a
doua a proiectului.
Arhiva
pe hâr"tie
scanner
SERVER pentru
documente în imagini Arhivă de
documen-te
în imagini
Procesul de digitizare 11
Calitatea imaginii
Ca o concluzie, calitatea imaginii la capturare este definită ca şi rezultat
cumulativ al rezoluţiei de scanare, lărgirea proceselor şi compresiei aplicate,
tehnica sau dispozitivele de scanare folosite şi abilitatea operatorului de scanare.
Formate
La Biblioteca Universităţii Transilvania din Braşov s-a făcut un studiu
în ceea ce priveşte mărimea imaginii scanate a documentului în diferitele
formate de digitizare.
Informaţia poate fi citită şi înţeleasă numai dacă programul recunoaşte
formatul respectiv. Imaginile pot fi salvate în diverse formate. Formatele
utilizate au fost:
o JPEG (.jpg) - /oint Photographic Expcrts Group
o TIFF (.tif) Tagged Image File Format
o Joint Photographic Experts Group (.pdf) Portable document format
o DJvu
Ca şi consecinţă a studiului efectuat putem afirma că, în format Djvu,
oricât de mare ar fi imaginea, este decodată şi ţinută în memorie doar partea
0
' HAIN, Jennifer E. - A Brief Look at Recent Development in the Preservation and Conservation
of Special Collections, Library Trends 52(1), Summer 2003.
11
SHECHTMAN, Nicole; CHUNG, Mark; ROSCHELLE, Jeremy - Supporting Member
Col/aboration in the Math Tools Digital Library: A Formative User Study, D-Lib Magazine,
February 2004.
afişată pe ecran necesitând deci mai puţină memorie decât un JPG/PNG viewer
sau un PDF reader, lucru care este evident mai ales la hărţi. Concluzia studiului
este prezentată în figură.
Îmbunătăţirea imaginilor 12 a constat în evidenţierea unor caracteristici
ale imaginii (contururi, contrast etc.), pentru a o face mai elocventă pentru
accesarea ei în bibliografia on-line pusă la dispoziţia utilizatorilor.
Comparaţii grafice între DjVu şi alte softuri de stocare a informaţiei

electronice
Pentru a avea o viziune a compresiunii aplicaţiei dintre DjVu şi LDF se

foloseşte o componentă apropiată a MRC:
Mai mult, reduce adâncimea culorii
Adâncimea culorii din imaginea textului se reduce la 256 culori, în afara

celor 16 culori.
12
M. Galer, Les Horvath - Imaginea digitală: Aplicaţii, Bucureşti, Editura Ad Libri, 2004.
4-bt irrage· 16oolo.n
Imagini alb-negru pe I bit
Se reduce numă
rul culorilor negru şi alb
numai ca compresare a
imaginii, având mai
multă pierdere şi în-
curcarea metodei.
1-bit vs. MRC lmage
DjVu DjVu DjVu DjVuSolo

LDF
lossless lossy aggressiv 3
- 1 -bit image 117 105 86 61 56
- M RCimage 123 81 68 68 61
Comparaţia grafică dinte 1-bit şi imaginea MRC
Nuanţa gri a conţinutul textului

Tnl:lnstudtsdG!l y
În acest caz, se
observă că, o parte a
stratului textului se
mişcă de la schema
MRC în învălurelul
fundalului segmentu-
lui compresat. În
DjVu, o pagină de un
1-bit are 87 KB,
numai că, un strat de
1-bit, în soluţia MRC,
are numai 80 KB.
1486886
Comparaţii între softul
DjVu şi celelalte softuri pentru
stocarea informaţiei :
Comparaţii între DjVu şi

alte softuri din punctul de vedere al
dimensiunii memoriei ocupate.
EPS Bt.fP TF RTF .PG PCX GIF PDF DOC O.NU
25MB
461K
11'/!i!I
TIFF
JPG
.- --
117K
P!F
51K
OjV u Dintre aceste softuri de
•>,l - l[U4 . 300 d o Hl<JllJl! lll ~ <TIFF) )'<iff , stocare după cum se vede şi în
1t111m<::P111lili>ta'l.rm.
figură softul DjVu ocupă un spaţiu
foarte mic comparativ cu celelalte
softuri de stocare a imaginilor.
Fişierele listate în DjVu vor avea forma următoare:
Aplicaţie practică
În continuare ca studiu aplicativ am scanat două cărţi de medicină:
1. Anatomie et physiologie animales: redigees conformement aux

programmes officiels du 22 janvier 1885 pour l'enseignement de la zoologie
dans la classe de philosophie et a l'usage des candidates au baccalaureate s
letters et au baccalaureate s sciences restraint. - Paris: Librairie Hachette et
C•, 1888. - VIII, 606 p.: fig.;
2. BIOLOGIE und Pathologie des Weibes: Ein Handbuchder
Frauenheilkunde Geburtshilfe I unter Mitarbeit hervorragender Fachmanner,
366 A. REP ANO VI CI, L. ROGOZEA, CR. BORZAN
hrsg. Von Josef Halban und Ludwig Seitz. - Berlin, Wien: Urban &
Schwarzenberg.
Band 7: Teii II, 1928. - X, 823 p., [24] pi. fig. color: fig., tab.
Band 8: Teii II, 1927. - VIII, 814 p., [30] pi. fig. color: fig., tab.
Band 8: Teii III, 1929. - X, p. 815 - 2072, [17] pi. fig. color: fig., tab.
PERRIER, Edmond
Anatomie et physiologie animales: redigees conformement aux

programmes officiels du 22 janvier 1885 pour l'enseignement de la zoologie dans
la classe de philosophie et a l'usage des candidates au baccalaureate s letters et au
baccalaureate s sciences restraint. - Paris: Librairie Hachette et ce, 1888. - VIII,
606 p.: fig.
THU . . . . . m ... • ~ 101
~ · ....~„...~~·~.';-~
BIOLOGIE und Pathologie des Weibes: Ein Handbuchder Frauenheilkunde

Geburtshilfe I unter Mitarbeit hervorragender Fachmanner hrsg. Von
Josef
Halban und Ludwig Seitz. - Berlin, Wien: Urban & Schwarzenberg.

Band 7: Teii II, 1928. - X, 823 p., [24) pl. fig. color: fig., tab.
Band 8: Teii II, 1927. - VIII, 814 p., [30) pl. fig. color: fig., tab.
Band 8: Teii III, 1929. -X, p. 815 - 2072, [17) pl. fig. color: fig., tab.
Biologie und Pathologie

des Weibes
. .---.. - ... .
·- ·· ... e " "" ••- • <\ __ _ „ ~ I••·-•
,_,..„. ·-
._.. „ .. - ........
~-:,"7,..w..: .:.,:;.~
~
·:~.:::=.::....:=.:-::,„'. :::;:_; ,.-:,~!' ~~~~~{;s~~:$.

: ?:.„
·-·-„-.. .... . .- .„
- - - ··• ... '1• L - • - "' " - '
II!~
~n)f Dr . j<>'t f I bll:-on -• P,,,f, (l.. h,Jw11( !'<ir.
··:=:::.~ : ~·- ··- ·~ ...-.:;:;.:;. -=----
VII. S..nd, 2. Teil
- .- _ ,..... .....
- .....
„ _ c;_.....,
__ ,_._ ___.., _ ...
~
Biologie und Pathologie

des Weibes
hul. l lr. J•"'<fllall••~ _. l'Nl. l>..1 .....-;,.S.iu

··:;;:;;-..:-.-:.-...... • ",::.;·.~ -: --·-
\.11.Rand, l . Tcol
Concluzionând:
Folosirea acestui procedeu este o modalitate deosebit de eficientă de a
prezerva informaţiile, dar şi de a creşte accesibilitatea cercetătorilor la aceste
informaţii.
Considerăm că această metodă este deosebit de importantă, nu numai
pentru instituţiile de învăţământ superior, dar şi pentru muzee, care pot astfel
să-şi asigure dubla misiune: de păstrători ai unor documente de valoare, dar şi
de sursă de informare atât pentru cercetătorii din domeniu, cât şi pentru
publicul doritor de cunoaştere.
Bibliografie selectivă
1. ALGER, Jeff - Effective DA TABASES for Text & Document Management, Issues in
Science and Technology Librarianship, Winter 2004.
2. AYRE, Catherine; MUIR, Adrienne - The Right to Preserve: The Rights Tssues of
Digital Preservation, D-Lib Magazine, March 2004.
3. BAKELLI, Yahia; BENRAHMOUN, Sabrina - Long-Term Preservation of
Electronic Theses and Dissertations in Algeria, LIBRI: international journal of
libraries and information services 53(4) December 2003.
4. CALVERT, Philip - Cana Computer Be Sincere When Tt Says „Have a nice day''?,
Library Link Newsletter, September 2003, Collection Management Viewpoint -
September 2003
5. http://www.emeraldinsight.com/librarylink/management
6. CALVERT, Philip - Collection for the Information Have-Nots, Library Link
Newsletter, September 2003, Collection Management Viewpoint - September 2003
http://www.emeraldinsight.com/librarylink/collection
7. CUNNINGHAM, Sally Jo - Report on the 6th International Conference on Asian
Digital Libraries (ICADL 2003): 8 - 11 December 2003, Kuala Lumpur, Malaysia,
D-Lib Magazine, January 2004.
8. DE STEFANO, Paula - Moving Tmage Preservation in Libraries, Library Trends
52(1), Summer 2003.
9. DEAN, John F. - Digital Tmaging and Conservation: Model Guidelines, Library
Trends 52(1), Summer 2003.
10. Digitization, Conservation and Quality Control* XML as a Preservation Strategy *
The Long-term Preservation of Databases, ERPANET Newsletter, 28 October 2003.
11. EASON, Ken - Towards a User-Centred Approach to Digital Libraries, Ariadne,
Issue 38, 30 January 2004.
12. GURSTEIN, Michael - Effective use: A community informatics strategy beyond the
Digital Divide, First Monday, Volume 8, Number 12 - December 1' 1 2003.
13. HAIN, Jennifer E. - A Brief Look at Recent Development in the Preservation and
Conservation of Special Collections, Library Trends 52( I), Summer 2003.
14. i2S-DI GIBOOK-http://www.i2s-bookscanner.com/pdf/ digibook_mag__no6_en.pdf
15. JOINT, N. - Staff Development and Training in the Digital Library Environment,
Library Review, 52, 8/9: 417-421, March, 2004.
16. www.emeraldinsight.com/libraryli nk/managemen t/index.htm#article
17. KROWNE, Aaron - Building a Digital Library the Commons-based Peer Production
Way, D-Lib Magazine, October 2003.
18. Library Hi Tech Journal - www.teriin.org/events/icdl/supporter.htm, Library Link
Newsletter, Collection Management Viewpoint February 2004.
19. LIGHTLE, Kimberly S.; RIDGW AY, Judy - Generation of XML Records across
Multiple Metadata Standards, D-Lib Magazine, September 2003.
20. MARIEKE, Guy; POWELL, Andy; DAY, Michael - lmproving the Quality of
Metadata in Eprint Archives, Ariadne, Issue 38, 30 January 2004.
21. MAXWELL A., Terrence - Mapping Information Policy Frames: The Politics ofThe
Digital Millennium, Journal of The American Society for Information Science and
Technology, Volume 55, Number l; January 1,2004.
22. MAY, Christopher - Digital Rights management and the breakdown of social
norms, First Monday, November 2004 (volume 8, number 11).
23. PAPATHEODOROU, Christos; KAPIDAKIS, Sarantos; SFAKAKIS, Michalis;
VASSILIOU, Alexandra - Mining User Communities in Digital Libraries,
Information Technology and Libraries, December 2003 (Volume 22, Number 4).
24. RAUBER, Andreas - Report an the 7th European Conference on Digital Libraries,
ECDL 2003: 17 - 22 August 2003, Trondheim, Norway, D-Lib Magazine,
September 2003.
25. REILLY Jr, Bernard F. - Preserving America's Printed Resources: The Roles of
Repositories, Depositories, and Collections of Record, Library Link News, March,
2004 www.emeraldinsight.com/lm.htm
26. SAUPERL, Alenka - Cataloger's Common Ground and Shared Knowledge, Journal
of The American Society for Information Science and Technology, Volume 55,
Number l; January l, 2004.
27. SHECHTMAN, Nicole; CHUNG, Mark; ROSCHELLE, Jeremy - Supporting
Member Collaboration in the Math Tools Digital Library: A Formative User Study,
D-Lib Magazine, February 2004.
28. SILIPIGNI CONNA W AY, Lynn; LAWRENCE R„ Stephen - Comparing Library
Resource Allocations for the Paper and the Digital Library: An Exploratory Study,
D-Lib Magazine, December 2003.
29. TITEL, Volker - The Digital Book: A Medial Revolution without a New Medium,
D-Lib Magazine, October 2003.
30. WILLIAMS, Mark - What the Resource Discovery Network is doing for Further
Education, Ariadne, Issue 38, 30 January 2004.
ENHANCEMENT AND PROTECTION OF THE MEDICAL INFORMATION

RESOURCES OF PATRIMONY THROUGH DIGITIZATION
Summary
Digitization means selection, conversion and dissemination of the information

in electronic format which is standardized, organized and available at request from a
common system. The protection of the collections of medical old book existent at the
library of TRANSILVANIA U niversi ty of Braşov has lead to a common project of
research and experimentation between the researchers of the Faculty of Medicine and
the librarians. Through the digital revolution, there became possible bringing together
medical old documents, there increasing their visibility and the access to them. The
paper submits the technical research with respect to the scanning format and to the
selection of the medical documents undergoing the scanning process, the method of
compression and storage of the information in a variety of images and files.
The paper integrates itself in the priorily field of the automation technologies
and of the communications.
The team sets out to generate and to optimize an automated system of
acquisition, storage, processing, accessing and cataloguing of all types of documents
existent in the collections of the university libraries, with a view to generating on-line
bibliographies upon different fields of specialization.
The digitization of traditional documents, having as purpose the conservation,
the preservation of the collections and the user's easy access to the information stands
for a procedure already used in all libraries throughout the world.
The very beginning in the digitized conversion of the book content involved
the dismembering of the volume through the detachment of the pages, followed by
their transfer in a scanner with automated feeder. The major disadvantage was
represented by the inevitable degradation of the volume.
The only alternative which allowed the preservation of the volume integrity
was the digitization through capturing the images or the text by manually turning the
pages, a procedure generally time-taking and costly.
The digitization method resorted to implies that the information might be read
and understood only if the software recognizes the respective format. The images may
be saved in different formats. The formats used were:
• JPEG (.jpg) - Joint Photographic Experts Group
• TIFF (.tif) - Tagged lmage File Format
• PDF (.pdf) - Portable document format
• DJvu
KEY WORDS: digitization, dissemination of the information, medical old

book, patrimony, digital images.
DOCUMENTE DESPRE ŞI DE IOAN BORDEA LA
ARHIVELE STATULUI DIN BRAŞOV
LILIANA ROGOZEA, CRISTINA BORZAN, FLORIN LEAŞU,

ION MOLEA VIN, CODRUŢA NEMET
Există personalităţi care, dezvoltându-se într-un mediu social bine

definit, reuşesc nu numai să-şi impună propria personalitate asupra acestuia,
dar, emancipându-se de prejudecăţile şi de evaluările standard, sunt capabile să
asigure progresul în domeniul în care activează. Nivelul de civilizaţie şi cultură a
mediului de viaţă cotidiană a personalităţii respective, perseverenţa şi
consecvenţa cu care aceasta îşi urmăreşte scopul rămân însă elemente care vor
determina modul în care personalitatea respectivă este percepută la nivelul
comunităţii locale, naţionale sau internaţionale.
Ioan Bordea este una din personalităţile care au reprezentat, prin
modelele sale de gândire, prin sistemele de reprezentări şi de valori pe care le-a
folosit, prin acţiunile pe care le-a efectuat un model de urmat, pentru generaţii
de medici şi oameni politici preocupaţi de organizarea sistemului sanitar.
Şi pentru Ioan Bordea, ca şi pentru mulţi alţi medici, meseria pe care o
practică nu înseamnă doar veghea la căpătâiul pacientului, ci şi implicarea în
organizarea şi eficientizarea serviciului sanitar, pentru că, aşa cum arăta V.
Gomoiu: „Dintre toate comorile cunoştinţelor omeneşti, medicina are cea mai
largă şi mai umană aplicaţie, ea este cea mai frumoasă dintre profesiuni şi ceea
ce o înnobilează, este independenţa de orice poziţiune socială... " 1•
Aflat la interferenţa între cultura şi civilizaţia celor 3 ţări româneşti,
Braşovul a reuşit să reprezinte un loc în care s-au format şi educat, sau au
activat o serie de personalităţi ale medicinii româneşti, printre acestea
numărându-se şi Ioan Bordea, născut în Tărlungeni la 5.08.1871.
Absolvent al liceului A. Şaguna în 1892, Bordea va deveni directorul
Serviciului Sanitar al ţării şi autorul câtorva lucrări de referinţă pentru
înţelegerea şi organizarea sistemului sanitar din România.
1
B. Duţescu, Victor Gomoiu 1882-1960, Bucureşti, Ed. Medicală, 1970.
372 L. ROGOZEA, CR. BORZAN, FL. LEAŞU, I. MOLEAVIN, C. NEMET
Astfel, între 1905-1922 va

tipări valoroasa lucrare docu-
mentară: „Serviciul sanitar al
României şi igiena publică între
anii 1905-1922", publicată în
1924, în calitate de Director Gene-
ral al Serviciului Sanitar, carte
care ne dă imaginea clară a orga-
nizării sistemului sanitar, dar şi
imaginea fidelă a nivelul de civili-
zaţie şi igienă din epocă.
Lucrarea are 885 de
pagini, 5 capitole (Organizarea
Ser-viciului Sanitar, Boalele Epide-
mice, Boalele Medico-Sociale, A-
sistenţa medicală, Igiena publi-că),
o prefaţă şi o introducere. Bazată
pe o bogată bibliografie ( 1O1
titluri), făcând referiri la cărţi sau
articole semnate de personalităţi
de seamă ale vieţii culturale şi ştiinţifice: V. Babeş, I. Cantacuzino, I. Felix,
Al. Obregia, V. A. Urechia sau A. D. Xenopol, lucrarea este ilustrată cu ajutorul
a 50 de imagini reprezentând atât imaginea unor clădiri (spitale, dispensare,
infirmerii, şcoli, depozite), cât şi imaginile unor bolnavi suferinzi.
Aşa după cum mărturiseşte încă din prefaţă lucrarea se justifică prin
faptul că: „din studiul, din coordonarea şi din interpretarea lor, nu numai că se
evidenţiază roadele muncii, dar uneori să pot trage conclusiuni ştiinţifice şi mai
totdeauna să semnalează lacunele din organizaţie şi în marginile
disponibilităţilor ne dau posibilitatea să complectăm acele lacune, să
armonizăm şi să distribuim munca" 2 •
Cartea conţine de asemenea hărţi semnificative pentru cunoaşterea şi
înţelegerea sistemului de sănătate românesc din epocă, hărţi ce ilustrează
repartizarea cazurilor de îmbolnăvire (86), planuri ale unor spitale (14), precum
cele de la Strehaia, Chişinău, Cluj, Cernăuţi sau Constanţa, precum şi planul
bolniţei de la Horezu; există de asemenea 11 planşe, peste 45 de diagrame ale
morbidităţii şi mortalităţii prin boli, precum difteria, scarlatina, dizenteria şi
aproximativ 200 de tabele.
2
I . Bordea, Serviciul Sanitar al României şi Igiena Publică între anii 1905-1922, Braşov,
Tipografia Cultura, 1924.
Documente despre şi de Ioan Bordea la Arhivele Statului din Braşov 373
Impresionantă prin dimensiuni, având o lungime de 29 cm, o lăţime de

23 cm şi o grosime de 5 cm, exemplarul existent la Arhivele Statului din Braşov
are un ex-libris semnat A.Huttmann, iar cel de la biblioteca judeţeană a făcut
parte din Fondul ASTRA.
Lucrarea se dovedeşte a fi o declaraţie la fel de pragmatică privind
eficientizarea organizării sanitare ca şi cea enunţată de un alt medic braşovean,
Pompiliu Nistor, care în raportul de activitate sanitară a judeţului Braşov pe
perioada 1938-1939 afirma că: „La începutul fiecărui an se cuvine a face un
bilanţ al mişcării demografice, care el singur, fără speculaţii şi fără răstălmăciri
interesante, ne dă oglinda fidelă a forţei vitale a unei populaţii şi care singur face
dovada dacă acţiunile, campaniile şi toate măsurile şi realizările de ordin
sanitar, edilitar, economic şi cultural au fost de un real folos populaţiei" 3 .
Conştient fiind că, aşa cum afirma Valeriu Bologa: „Istoria medicinei
este o disciplină de sinteză care învaţă pe student să gândească /„./ îi arată
legătura dintre dezvoltarea medicinii şi societate"4, Bordea va realiza o analiză
extinsă a istoriei sănătăţii publice, prin subiecte precum: credinţele populare,
preocupări igienice, codul lui Zoroastru, evoluţia modului de organizare
sanitară, atât la nivel naţional, cât şi la nivel internaţional, ştiind că: „acele
popoare au prosperat, s-au ridicat şi au devenit puternice, ai căror conducători
s-au ocupat de condiţiunile, care asigură individului şi grupului de indivizi o
viaţă bună şi sănătoasă, prezervându-i de toate primejdiile, care pot să le
ameninţe o firească dezvoltare" 5 •
Bazându-se pe o serie de informaţii statistice, dr. I. Bordea reuşeşte să ne
facă nu numai o imagine asupra istoriei din această perioadă, dar şi asupra
acţiunilor întreprinse în alte ţări europene precum Franţa sau Estonia.
Relevând experienţa altor ţări care au introdus cursuri de educaţie
sanitară (cursuri de puericultură în Suedia) sau au elaborat legi în domeniu
(Infant Life Protection Act din 1872 din Anglia), autorul revine în România,
ocupându-se atât de analizarea datelor statistice privind mortalitatea, cât şi de
prezentarea măsurilor ce trebuie luate în diferite etape ale vieţii.
Una din concluziile reieşite din analizarea stării de sănătate a populaţiei
este valabilă şi astăzi, căci şi azi, ca şi ieri: „principiul igienei de a nu face
economie cu apa, ar trebui să constituie un învăţământ de mare însemnătate, în
special pentru o bună parte din administraţia noastră."
'I. F. Georgescu-Vîşte, Doctorul Pompiliu Nistor un adevărat patriot, în Din Tradiţiile medicinii
şiale educaţiei sanitare, sub redacţia G. Brătescu, Ed. Medicală, Bucureşti, 1978.
4
Marin Florea, Vieţi dedicate omului, Personalităţi medicale clujene - V. L. Bologa, Cluj-Napoca,
Dacia, 1995.
5
I. Bordea, Serviciul Sanitar al României şi Igiena Publică între anii 1905-1922, Braşov,
Tipografia Cultura, 1924.
Capitolul Organizarea serviciului sanitar cuprinde „date istorice asupra

evoluţiunii sale din timpurile cele mai îndepărtate până în zilele noastre, date
privind serviciul farmaceutic, bugetul sanitar al României în perioada 1898-
1917, respectiv în 1923".
Un alt moment pe care dr. I. Bordea îl consideră demn de prezentat este
cel din anul 1874, când a fost promulgată legea asupra Serviciului Sanitar, lege
care consfinţeşte primele începuturi făcute de doctorii Davila şi Felix pentru
asistenţa efectivă a „populaţiunei rurale, fixând atribuţiunile medicilor de plasă,
din acest punct de vedere, şi anume, obligaţiunea de a vizita comunele rurale, de
a aplica măsuri pentru prevenirea şi combaterea boalelor epidemice şi a da
bolnavilor rurali ajutorul medical"; legea stipula, de asemenea, faptul că
„Consiliile judeţene sunt obligate să angajeze moaşe pentru comunele rurale. Se
instituie şi consiliile de igienă şi salubritate publică pe lângă Prefecturi şi
Comitetele permanente".
Aşa cum sublinia şi Monod: ,,În nici o direcţie solidaritatea socială nu
trebuie să se exercite în mod mai vădit, ca în materia sanitară"6 şi am sublinia
noi, în nici o altă direcţie, rolul şi locul experienţei, a cunoaşterii structurilor şi
evoluţiei lor nu sunt atât de relevante pentru însuşirea unei experienţe pozitive
şi pentru evitarea greşelilor izvorâte din necunoaştere, de aceea consideră
Bordea că e absolut necesară prezentarea Serviciului central ce include
Direcţiunea generală a Serviciului Sanitar şi un serviciu periferic în cadrul
subcapitolului Organizaţia Sanitară actuală a României.
De altfel, factorii de decizie din România interbelică au recunoscut
importanţa sistemului sanitar, lucru ce reiese foarte clar prin aprobarea legii
care înfiinţează Ministerul Sănătăţii Publice, Muncii şi Ocrotirii Sociale,
instituţie menită să supravegheze asistenţa sanitară pe teritoriul României şi
care includea, alături de Serviciul central, şi serviciile aferente celor 11 regiuni
sanitare.
Având în componenţa sa 7 Direcţii şi un Serviciu tehnic, Administraţia
centrală a Direcţiunii generale a Serviciului Sanitar era condusă de un medic cu
titlul de doctor în medicină şi având, în anul 1923, 111 angajaţi (inspectori,
funcţionari), iar numărul celor cooptaţi în comisii (administrativă, medicală,
chimico-farmaceutică, de igienă industrială şi medico-legală), precum şi în
Consiliul Sanitar Superior, era de 48 de membri.
Un alt subcapitol se referă la Buletinul Oficial al Direcţiunii generale a
Serviciului Sanitar în care se publică: „toată mişcarea personalului medical şi
6
Ibidem.
sanitar, diverse dispoziţiuni, buletinul general statistic din fiecare lună, diferite
articole cu subiecte de igienă şi medicină generală".
Direcţiunea Serviciului Sanitar avea şi o bibliotecă cu 2284 de volume;
în această bibliotecă existau: „publicaţiunile Direcţiunei până în prezent,
Buletinul Oficial, cărţi şi reviste medicale şi alte publicaţiuni specifice".
Serviciul Sanitar exterior are 2 mari ramuri: Asistenţa Sanitară şi
Asistenţa spitalicească.
Prezentând principalele regiuni sanitare (7 înainte de Marea Unire,
respectiv 11 după 1918) aflăm şi organizarea Serviciului Sanitar al acestora
(birou administrativ, birou de epidemii şi statistică, birou de salubritate şi
medical, biroul asistenţei, biroul de contabilitate, biroul tehnic şi al atelierului
mecanic, depozitul de economat); de asemenea este prezentat rolul celor 71 de
medici primari de judeţe, titlul apărut prin legea din 1885.
Unele din neajunsurile sistemului sanitar din perioada analizată erau:
„insuficienţa numeric" şi „modul defectuos de distribuţie a cadrelor medicale" 7 •
Aşa cum arăta Bordea personalul sanitar până la legea din 1910 era
reprezentat, după cum precizează autorul din: medici primari de judeţe, medici
de oraşe, medici de spitale (ce ocupau postul prin concurs), din medici de plasă,
farmacişti intendenţi la spitale, personalul sanitar „inferior" reprezentat de
subchirurgi, agenţi sanitari, moaşe.
Dacă, iniţial, personalul medical inferior provenea dintre foştii sanitari
din armată sau dintre cei care au obţinut din partea comisiilor de igienă un
certificat, odată cu înfiinţarea în 1904 în Bucureşti a unei şcoli de subchirurgi şi
apoi a şcolilor de agenţi Sanitari din Bucureşti, Galaţi, Iaşi recrutarea
personalului sanitar inferior se făcea din aceste şcoli, respectiv pentru moaşe
din Şcolile de pe lângă Maternitatea din Bucureşti sau de la Şcoala din Iaşi,
respectiv Craiova.
Sunt prezentate apoi statele personale, pedepsele, salariile şi gradaţiu
nile, atelierul.
Cartea conţine de asemenea date privind: Originea şi Istoricul Farmaciilor
în Ţările Româneşti, situaţia generală a farmaciilor, Farmaciile în Vechiul Regat,
Farmaciile din Transilvania şi Banat, Farmaciile din Bucovina, Farmaciile din
Basarabia, situaţia Drogueriilor, O convenţiune internaţională cu privire la traficul
medicamentelor, controlul asupra vânzărei medicamentelor, asupra debitarei
substanţelor toxice şi pentru reprimarea speculei8 •
7
D. Şandru, Despre unele instituţii sanitare ale României interbelice, în Retrospective medicale,
sub redacţia lui G. Brătescu, Bucureşti, Editura Medicală, 1985.
8
L. Rogozea, Dr.I.Bordea şi importanţa sa în istoria farmaciei româneşti, în Acta medica Transilvanica,
nr. 1, anul X, 2004, p.122-124.
Alocând acestui capitol 18 pagini din cele 885 ale cărţii, dr. I. Bordea
elaborează un interesant subcapitol de istoria farmaciei.
Conform dr. I. Bordea, „Spiţăria la început se confunda întru totul cu
băcănia, de unde se puteau cumpăra medicamentele simple, în majoritate de
origine vegetală, precum şi mărfurile celelalte de coloniale. În aceste spiţării -
băcănii se găsea de vânzare şi unele substanţe otrăvitoare ca: săruri de mercur,
sărăcică şi şoricică, care s-au vândut multă vreme fără nici o restricţiune."
Printre spiţerii moldoveni menţionaţi sunt: Vasile Spătarul de la Iaşi
(1757), Lochman (1762), Toma şi Antohie (1763), Alexandru Vernier (1795),
Iosef Laiter (1823), Iacov Virajănschi (1826), Ion Pădure (1826), Veniamin
Şlaider (1846) sau Albert Naiman (1838).
Dintre fondatorii de spiţerii din Ţara Românească sunt amintiţi: Iohan
Zinnern (1859), Hagi Chiriac Arbut (1776), Andreas Schnell (1800), Iosif
Raimonty (1800), Greff (1803), A. Thies (1805), W.Thuringer (1808), Mihail
Gardo (1811), Iohan Honterus (1812) sau Laurenţiu Dampner (1813).
Nu numai că ne sunt readuşi în minte o serie de farmacişti, dar
descoperim în aceste pagini şi numele din această perioadă a unor farmacii:
„Providenţe", „La Apolo", „La Vulturul de Aur", „La Esculap", „La Leul de
Aur", „La Speranaţa", „La Foişorul de foc", „La cerb'', „La Coroana de Aur'', „La
Pelican" sau la „Biserica cu Sfinţi".
Dr. Bordea pune în valoare documente precum: Regulamentul organic
din 1831 sau un raport din 1832 al comisiei medicale adresat Departamentului
Ministerului Pricinilor din Lăuntru, semnat de Dr. Zotta, Dr. Illasczuck, Dr.
Sachelari şi găsit de autor în Arhivele statului din Iaşi- 1764, dos 344, fila 33.
Secolul XIX este, de asemenea, secolul în care breasla farmaciştilor
începe să se organizeze; astfel, apar în Ţara Românească şi Moldova corporaţia
farmaciştilor denumită Starosha (1836), devenită, apoi, Colegiul Farmaceutic
(1856).
În Moldova apare Gremiul Farmaceutic (1854), preocupat de apărarea
farmaciştilor, a profesiei acestora, aşa cum reiese dintr-un alt document, pus la
dispoziţie de autorul cărţii „Serviciul Sanitar", din care reies greutăţile date de
preocuparea pentru respectarea standardelor impuse legislativ.
Cele 1140 de farmacii publice existente în perioada în care dr. Bordea
era directorul Serviciului Sanitar (430 în regat, 516 în Banat şi Transilvania, 59
în Bucovina şi 135 în Basarabia) nu au apărut din neant; astfel, pe teritoriul
Regatului României dinainte de Marea Unire numărul farmaciilor a crescut în
permanenţă de la 35 înfiinţate prin hrisoave domneşti la 104 după intrarea în
vigoare a Regulamentului Organic.
Documente despre şi de Toan Bordea la Arhivele Statului din Braşov 377
Odată cu îmbunătăţirea legislaţiei sanitare, prin Decretul Domnesc 1300

din 1868 se vor mai înfiinţa 12 farmacii, iar după intrarea în vigoare a legii
sanitare din 1874 se înfiinţează alte 26 de farmacii, pentru ca până în 1913 să
mai apară 127 farmacii.
În 1879, în Dobrogea existau 10 farmacii, iar unirea cu Cadrilaterul va
mai aduce 13 farmacii.
Legea din 1921 va duce la apariţia altor 131 de farmacii.
O evoluţie asemănătoare, ascendentă au avut şi farmaciile din
Transilvania şi Banat, înaintea Marii Uniri erau 106 farmacii publice şi 346
private, iar în 1921 se deschid alte 15 farmacii.
Bucovina va adăuga, la cele 46 de farmacii existente înainte de unire, 1
în 1920, 3 în 1921.
În Basarabia, în 1918 erau 102 farmacii, înfiinţându-se în 1921 - 17. În
1918, când s-a realizat revenirea Moldovei de peste Prut la România mai existau
şi farmacii ale Zemstvelor. Despre acestea Bordea precizează că: „au fost
înfiinţate prin legea rusă dela 12.02.1912, în scop nu de a fi farmacii de comerţ,
ci de a face serviciul de dispensare comunale, pentru ca să deservească spitalele
de oraşe şi de sate, precum şi populaţia săracă cu medicamente gratuite sau
plăţile cu preţ redus. Autorizaţiile de deschidere s-au dat prin „Upravele"
(Direcţiunile) „Zemstvelor" (Consiliile comunale şi judeţene) „pentru întreţine
rea cărora se prevedea sumele necesare în buget".
În perioada analizată de autor, pe baza datelor pe care le avea la
dispoziţie, ţinând cont de calitatea sa oficială, mai existau, în România, 414
drogherii şi 28 de depozite de medicamente, din care 22 în Bucureşti.
Interesant este faptul că, deşi ne-am obişnuit să considerăm drogurile ca
fiind o problemă a ultimei jumătăţi a secolului XX, constatăm că dr. Bordea
abordează acest subiect într-un subcapitol intitulat O convenţiune internaţio
nală cu privire la traficul medicamentelor.
Încercând să se integreze în activitatea concertată a Ligii Naţiunilor de
combatere a traficului cu opiu în România va fi promulgat Decretul regal
Nr.2543. „Prin acest regulament s-a prohibit cu desăvârşire importul opiului
preparat (art.7), adică opiul pregătit printr-o serie de operaţiuni speciale, pentru
ca să devie mai accesibil şi agreabil în consumaţie".
Plecând de la experienţa autorităţilor române şi de la schimbul de infor-
maţii realizat cu alte ţări, dr. Bordea va propune înfiinţarea monopolului opiului,
cocainei şi derivatelor, pe baza unei legi care să reglementeze o serie de măsuri.
Dar nu numai drogurile au fost supuse reglementărilor ci, şi alte medica-
mente, aşa cum aflăm din subcapitolul „Controlul asupra vânzărei medicamen-
telor, asupra debitărei substanţelor toxice şi pentru reprimarea speculei."
Dacă art. 114, 118 din Legea sanitară, art. 20 din Regulamentul Comisiei
farmaceutice şi art. 45, 46 din Regulamentul pentru consiliul de igienă şi
salubritate publică sunt amintite pentru că reglementează activitatea
farmaciştilor şi precizează modul în care este verificată competenţa acestora, dr.
Bordea nu uită să amintească şi referatul Direcţiei Serviciului farmaceutic din
19.08.1923 care precizează: „Suntem de părere, că în conformitate cu legea
sanitară şi cu regulamentul, comisia de speculă nu are căderea de a inspecta
farmaciile şi de a deferi justiţiei contravenţiile constate, ce ar fi comise de către
farmacişti."
Fără a epuiza toate subiectele legate de această valoros document,
trebuie să remarcăm faptul că demersul publicistic şi istoric al doctorului
Bordea nu este singular.
Cu 26 de ani înainte, profesorul Felix scrisese o altă lucrarea despre
igiena publică şi Serviciul Sanitar; iar în 1907 profesorul Obregia a făcut un
studiu de aceeaşi natură şi care a fost parţial publicat. Studii parţiale au fost
realizate de dr. Popescu Azuga, Zaharia Petrescu, Nica Leon.
Doctorul I. Bordea a înfiinţat la Braşov prima asociaţie de salvare.
Conştient de faptul că „iubirea de aproapelui de mulţi nu este înţeleasă şi la
mulţi le este eclipsată de alte instincte, care inferiorizează fiinţa omenească", dar
şi de faptul că faptele bune, valoroase trebuie cunoscute de cât mai mulţi, ca şi
greutăţile inerente pe care oamenii ce vor să realizeze ceva trebuie să le înfrunte,
va scrie „Salvarea - Braşov după zece ani de activitate", în calitate de Preşedinte
al „Eforiei Serviciului de Salvare", tipărită la Institutul de Arte Grafice „Astra",
Braşov, 1939, având 128 de pagini, 21 de anexe şi 7 imagini şi un motto mai
mult decât semnficativ: „Salvarea vieţii altora este Mântuirea sufletului tău."
Societatea Salvarea a
luat fiinţă în 1926, ca o
necesitate, aşa după cum reiese
şi din apelul comitetului de
iniţiativă al Societăţii Salvarea
„condiţiunile extrem de rudi-
mentare şi neumane, în care se
face transportarea bolnavilor"
ce determină de multe ori dece-
sul acestora, fac ca această aso-
ciaţie să fie o necesitate pentru
Vehicul pentrn transportul bolnavilor
ca „nu numai că va umple o înainte de înfiinţarea Societăţii Salvarea.
mare şi prea simţită lacună în
viaţa socială a Braşovului", dar „prin temeinica ei organizaţie va alina şi multe dureri
şi va scăpa de la moarte şi multe vieţi"9 •
În 20 mai 1926, 22 de persoane iau iniţiativa înfiinţării Salvării pentru ca
în 2 decembrie 1926 să se aprobe statutele societăţii, iar o săptămână mai târziu
să se aleagă organele de con -
ducere şi control. Societatea
Salvarea va avea personalitate
juridică conform sentinţei
no. 6.240/ 1928.
Statutele societăţii îşi
propun: „Să dea grabnice
ajutoare în orice fel de acci-
dente", să efectueze
't-·
-: :::-···
....--· „transportul tuturor acci-
dentaţilor din oraş şi judeţ la
Prima ambulanţă braşoveană.
spitale şi sanatoriu.", să spri-
jine „în caz de catastrofă activitatea din alte judeţe". Este stabilită, de asemenea,
emblema societăţii, conţinând ca semne heraldice emblema oraşului şi o cruce
albă la mijloc.
Aşa cum ne-a obişnuit deja, prima parte a lucrării este un scurt istoric al
instituţiilor de „Salvare", în care sunt descrise parabola Samariteanului (din
Biblie), Bordea constatând că Principiul Samariteanului s-a încadrat destul de
greu în structura sufletească a oamenilor şi nu a tuturora, „căci credinţa mea
este, că nici astăzi, după aproape două mii de ani, iubirea de-aproapelui de
mulţi nu este înţeleasă şi la mulţi
le este eclipsată de alte instincte,
care inferiorizează fiinţa ome-
nească"10.
Sunt descrise, de aseme-
nea, şi alte date istorice despre
salvare precum: pedepsirea celor
care dădeau ajutor sinucigaşilor
şi înecaţilor, apariţia primei
societăţi de salvare care „să dea
ajutor răniţilor şi accidentaţilor şi
9
L. Rogoz.ea, Aspecte ale medicinii braşovene în perioada interbelică, în Acta medica Transilvanica, m. 1,
2003, p. SfHiO.
'
0
L. Bordea, Salvarea - Braşov după zece ani de activitate, Braşov, Institutul de Arte Grafice
„Astra", 1939,
sa-1 transporte la instituţiile de asistenţă medicală, în secolul XVII la

Amsterdam. Sunt descrise de asemenea şi alte iniţiative la nivel european
precum cea a lui Ringtheater în Viena, ceea ce va cristaliza apariţia Asociaţiei
V ol un tarilor de salvare din Viena 1881.
Dacă la Bucureşti Salvarea a fost înfiinţată de profesorul N. Minovici, la
Braşov au fost implicaţi o serie de membrii fondatori, printre care s-au
numărat: I. Bordea, Th. Sbârcea, I. Gancevici, I. Popp, V. Negrilă, T. Prişcu, Al.
Tălăsescu, I. Lupu, Iosif Puscaru, Constantin Oancea, col. Oprescu.
Bordea descrie atât eforturile făcute pentru dotarea Salvării, aşa cum a
fost în februarie 1927 când a fost organizată prima serată în beneficiul salvării,
cât şi rezultatele activităţilor membrilor fondatori şi a celorlalţi cetăţeni ai
Braşovului.
Ca urmare a eforturilor depuse în 1928 au fost comandate 2 ambulanţe
Chevrolet la casa Leonida et CO din Bucureşti. Ambulanţele erau garate la
spitalul Gh. Mărzescu, telefonul spitalului fiind şi al salvării.
Salvarea va trece împreună cu spitalul Mărzescu în subordinea
primăriei, urmând o perioadă destul de dificilă, marcată prin restructurări şi
lipsuri materiale.
În 1934, încep tratativele cu „administraţia comunală a Municipiului
Braşov" pentru a prelua în anumite condiţii serviciul de salvare care, în 1938,
avea în dotare 4 ambulanţe; nu avea medic.
Evoluţia salvării a continuat însă şi, în anul 1941, devine societate, iar în
fruntea ei este ales conducător doctorul I. Bordea.
I. Bordea poate fi considerat un model prin tot ceea ce a făcut, o
personalitate complexă a medicinii româneşti, care s-a remarcat în special în
domeniul managementului sanitar şi o personalitate care a contribuit la
progresul civilizaţiei noastre, pentru că, aşa cum spunea Valeriu Stinghe:
„Opera civilizatoare a unui stat rezultă din realizările lui pe teren cultural,
economic, politic, ştiinţific, social, etc. realizări de ale căror roade beneficiază
electiv cei cuprinşi în interiorul graniţelor statului respectiv" 11 •
11
V. Stinghe, Realizări medicale la Braşov dela unire încoace, în Gazeta Transilvaniei, nr. 24,
1944, p. 4.
Bibliografie selectivă
1. BORDEA, I„ Salvarea - Braşov după zece ani de activitate, Institutul de Arte

Grafice „Astra'', Braşov, 1939.
2. BORDEA, I., Serviciul Sanitar al României şi Igiena Publică între anii 1905-1922,
Bucureşti, Tipografia Cultura, 1924.
3. DUŢESCU, B., Victor Gomoiu 1882-1960, Bucureşti, Editura Medicală, 1970.
4. FLOREA, Marin, Vieţi dedicate omului. Personalităţi medicale clujene - V.L.Bologa,
Cluj Napoca, Dacia, 1995.
5. Georgescu-Vîşte, I. F., Doctorul Pompiliu Nistor un adevărat patriot, în Din
Tradiţiile medicinii şi ale educaţiei sanitare, sub redacţia G. Brătescu, Bucureşti,
Editura Medicală, 1978.
6. ROGOZEA, L., Aspecte ale medicinii braşovene în perioada interbelică, în Acta medica
Transilvanica, nr. 1, 2003, p. 56-60.
7. ROGOZEA, L., Dr. I. Bordea şi importanţa sa în istoria farmaciei româneşti, în Acta
medica Transilvanica, nr. l, anul X, 2004, p. 122-124.
8. STINGHE, V., Realizări medicale la Braşov dela unire încoace, în Gazeta
Transilvaniei, nr. 24, 1944, p. 4.
9. ŞANDRU, D., Despre unele instituţii sanitare ale României interbelice, în
Retrospective medicale, sub redacţia lui G. Brătescu, Bucureşti, Editura Medicală,
1985.
DOCUMENTS ABOUT AND BY IOAN BORD EA FROM THE PUBLIC RECORD

OFFICE OF BRAŞOV
Summary
Braşov is one of the main cultural cradles of Transylvanian civilization, a town

where many books and specialty medical articles were created and published, some of
them representing national priorities or even worldwide ones.
The Public Record Office of Braşov is an important source for iatro-historical
documents, which can help the medical researchers to obtain a panorama over
Transylvanian medicine, and to get to know better the role of the Transylvanian
doctors for the Romanian medicine.
Our study's aim is to analyze documents about doctor Ioan Bordea's activity,
as well as his studies, hosted at The Public record Office and The County Library of Braşov.
Doctor Ioan Bordea, who was managing director of the Sanitary Service, was
horn in Tarlungeni on August the 5ih 1871. He graduated „A. Şaguna" High school,
distinguishing by publishing, between 1905 and 1922, a study of a great value: „ The
Sanitary Service in Romania and Public Hygiene between 1905-1922". The book of
Bordea represents a valuable document about primary medical assistance in Romania,
at the beginning of the XX century.
He established the first ambulance association în Brasov, and he îs the author

of the book: „Advices and Guidance for Health Protection", which îs organized în
chapters like: Foreword, About Countryman's Hygiene, The Germs World, About
Disease and Transmitted Diseases, About Food, Water, Clothes.
Doctor Bordea was educated în the city which represents, not only an
interference zone between Transylvania, Moldavia and Walachia, but a favourable zone
to educate personalities deeply involved in Romanians live wherever they live.
Bordea <lied on the May the gih 1947. He remained în the medical history as
one of the medical strategist, a complex personality, deeply influenced by „Corona", the
city which is a like a crown among the cities that contributed to developing medical
books, both by the doctors who worked in this area, but the ones who were horn and
educated here.
•!• Etnografie„ Artă
PICTURA PLAFONANTĂ ÎN STIL BAROC
DIN ORADEA
AGATA CHIFOR
În planul artei religioase barocul a reflectat coordonatele doctrinare ale

catolicismului, reafirmate în contextul confruntărilor cu protestanţii în
perioada Conciliului de la Trento. Răspunsul autorităţilor papale la contestaţiile
Reformei s-a concretizat în reabilitarea tradiţiei, a sacramentelor, afirmarea
cultului şi intercesiunii sfinţilor, venerarea relicvelor şi importanţa deosebită a
cultului marial 1• Împotriva spiritului iconoclast şi raţionalist al Reformei adepţii
catolicismului au promovat o artă care se adresa prioritar sensibilităţii
credincioşilor, care legitima funcţia liturgică a imaginii, importanţa revelaţiei şi
realitatea miracolului. Conferind artei un conţinut mistic, Contrareforma a dus
la îmbogăţirea repertoriului iconografic al catolicismului cu scene de extaz,
devoţiune, implorare, martirii menite să creeze o atmosferă de mister şi să
provoace reacţia emoţională a privitorului.
Întregul imaginar al omului este o căutare de sens. Comunicarea
profan-sacru trebuie să fie mediată printr-o bogată recuzită de reprezentări.
Referindu-se la acest aspect, Umberto Galimberti observa pe drept cuvânt că
religia, spre deosebire de filozofie şi de ştiinţă, care sunt edificii conceptuale,
este regatul metaforelor şi simbolurilor care permit angoasei omului să se simtă
ascultată dincolo de existenţa prezentă2 • În acest sens şi în arta religioasă barocă
se poate spune că există o deschidere spre posibilitatea ei spirituală extremă,
invitându-ne dincolo de limite. Stil al metaforei, simbolului şi alegoriei, barocul
s-a dezvoltat îndeosebi în pictură pe coordonatele acestora, în încercarea de a
oferi o imagine cât mai veridică a lumii supranaturale.
Un aspect particular al reprezentărilor religioase îl constituie
compoziţiile plafonante care decorează cupolele sau tavanele bisericilor şi
'V. L. Tapie, Barocul, Bucureşti, Edit. Ştiinţifică, 1969, p. 47.

2
U. Galimberti, Religione. Quella zona di mistero al di qua delia ragione, în La Repubblica, 22
dec. 2001.
386 AGATA CHIFOR
capelelor. În conformitate cu programul Contrareformei ele conţin glorificări

ale lui Isus, ale Mariei, scene de apoteoză, alegorii ale misionarismului catolic.
Marea invenţie a barocului în domeniul picturii monumentale o
constituie tehnicile în trompe l'oeil care au produs compoziţii iluzioniste ce
sugerează o desprindere de cadrul arhitectural. Folosit frecvent în cadrul
picturii plafonante baroce, trompe l' oeil-ul a fost definit ca „o pictură care vrea
să se uite calitatea ei de pictură şi pretinde că este un fragment al realităţii ,,3. În
acest scop ea instituie o relaţie de continuitate între spaţiul real în care se
găseşte privitorul şi spaţiul figurat în pictură, prin sugestia picturală a unor
elemente de arhitectură, sculptură sau decoraţie barocă. Avându-i ca precursori
pe Michelangelo (frescele din Capela Sixtină) şi Correggio (cupola Catedralei
din Parma), iluzionismul pictural baroc s-a bazat pe exploatarea la maximum a
resurselor trompe l'oeil-ului. Amplificând racursiurile, dinamismul şi asimetria,
pictorii baroci (Giovanni Battista Gaulli, Giovanni Lanfranco, Domenichino,
Pietro da Cortonna) au creat compoziţii în care personajele desfiinţează
barierele cadrului arhitectural pentru a-şi trăi existenţa în lumea iluzorie a
spaţiului celest. Procedeele picturale, dominate de imagistica bolţii cereşti se
integrează în compoziţiile deschise, având drept scop integrarea privitorului în
sfera spaţială psihologică creată de opera de artă4 • Tematica utilizată (pictarea
de îngeri plutind printre nori, scene de apoteoză) reflectă opţiunea artiştilor
pentru sugerarea unui spaţiu fictiv care exprimă o deschidere spre
transcendent. Deci, prezenţa inexprimabilului poate fi evocată şi prin ideea de
forţare a spaţiului într-o boltă celestă care se deschide spre infinit.
Frescele care decorează capela Palatului episcopal din Oradea alături de
reprezentările de pe cupola Catedralei romano-catolice şi cea a Capelei
mizericordienilor se înscriu în categoria compoziţiilor plafonante tipic baroce,
dominate de tema spaţiului celest.
Frescele capelei sunt atribuite artistului bavarez Johann Nepomuk
Schopf (1735-1785). Născut la Praga în 1735 el este fiul pictorului bavarez
Johann Adam Schopf care a lucrat aici în perioada 1724-1742. S-a format ca
pictor pe lângă tatăl său la Praga, iar ulterior şi-a completat studiile în Bavaria,
la Miinchen. Între 1761-1763 a efectuat cu sprijinul Curţii bavareze o călătorie
de studii în Italia, decisivă pentru formaţia sa artistică. În 1765 este numit pictor
al curţii princiare bavareze, iar din 1770 este membru al Academiei de pictură
din Miinchen. A realizat picturi de altar pentru Biserica din Fiirsterfellbruck,
precum şi decoraţii în frescă pentru castelul Fiirstenried, Biserica „Sfântul
1
C. Sterling, Natura moartă, Bucureşti, Edit. Meridiane, 1970, p. 167.
4
J. R. Martin, Barocul, Bucureşti, Edit. Meridiane, 1982, p. 109.
Pictura plafonantă în stil baroc din Oradea 387
Gheorghe" din Amberg, Biserica mfoăstirii „Sfântul Ioan" din Regensburg

(1768), Biblioteca mănăstirii din Reicherberg (1771) 5•
În Transilvania este menţionat în 1772 în legătură cu pictarea unor
altare laterale la Catedrala romano-catolică din Timişoara („Maria în vizită la
Elisabeta", „Sf. Sebastian, Rozalia şi Rocus în faţa Împăratului cerurilor",
„Răstignirea", „Sf. Iosif pe patul de moarte", „Sf. Nepomuk") 6 • Conform
informaţiilor oferite de canonicul orădean Salamon, Schoph s-ar fi refugiat la
Oradea din cauza datoriilor pe care le avea. Arestat şi închis în închisoarea
comitatului, pictorul a fost eliberat la insistenţele episcopului Patachich care
avea nevoie de un pictor pentru decorarea palatului şi a noii catedrale. Încă din
1773 a avut loc înţelegerea dintre cei doi pentru pictarea cupolei Catedralei7.
Din memoriile canonicului Salamon amintite de Bir6 J6zsef se ştie că Schopf a
părăsit Oradea în 1779, plecând la Viena. Cercetătoarea Garas Klâra consideră
pe baza unor documente mai vechi că Schopf a pictat între 1774-1776 atât
capela palatului episcopal, cât şi cupola Catedralei romano-catolice unde şi-a
lăsat semnătura pe pandantivul cu reprezentarea Evanghelistului Luca: „J. DE/
SCHOPF/ INV: ET PINX-/IT/ 8 • La însărcinarea Mariei Tereza din 3 iulie 1778
Schopf a realizat prima variantă a picturii altarului principal cu reprezentarea
Înălţării la cer a Mariei 9 • Lucrarea a determinat nemulţumirea canonicului
Salamon care a invocat îndrăzneala artistului de a fi folosit ca model portretul
soţiei în reprezentarea Mariei, iar pentru pictarea unuia din heruvimi, chipul
fiicei sale. Într-un document din 30 septembrie 1778 Schopf cere cu insistenţă
să fie plătit pentru realizarea altarului principal1°. În urma demersurilor iniţiate
la curtea vieneză de canonicul Salamon s-a decis înlocuirea lucrării lui Schopf
cu „Înălţarea Mariei" realizată de Vincenz Fischer. Cu toate acestea, la
insistenţele Mariei Tereza lui Schopf i s-a achitat suma de 900 de florini pentru
pictura de altar.
Ambianţa sud-germană în care s-a format autorul este tributară iluzio-
nismului în domeniul picturilor plafonante preluate prin filieră italiană. În acest
sens este semnificativ contactul direct al artiştilor cu mediul italian şi îndeosebi
chemarea la Viena a pictorului Andrea Pozzo (1642-1709). Membru al „Socie-
tăţii lui Isus", acesta a avut un rol important în decorarea bisericilor ordinului în
spiritul militantismului iezuit. Lucrarea sa Perspectiva pictorum et architectorum,
s Bir6 J„ Nagyvarad barok es neoklasszikus miiveszeti emlekei, Budapest, 1932.

6
R. Vârtaciu, Artele figurative, în Barocul în Banat. Catalog de expoziţie, Timişoara, 1992, p. 19.
7
Bunyitay V., A varadi piispokseg tortenete. A varadi piispokok (1566-1780), Debrecen, 1935,
p. 353.
B Garas K., Magyarorszagi festeszet a XVIII szazadban, II, 1955, p. 250.
Y Bunyitay V., op. cit., p. 354.
"'Bir6 J., op. cit., p. 145.

388 AGATA CHIFOR
tradusă în germană în 1706 a servit drept manual pentru realizarea picturilor

iluzioniste din spaţiul austriac şi german, deschizând direcţia de dezvoltare a
picturii monumentale baroce 11 • Creaţia lui Johann Nepomuk Schopf a fost
influenţată atât de lucrările realizate la Viena de Andrea Pozzo (Biserica
Universităţii, Palatul Lichtenstein), cât şi de şcoala muncheneză de pictură
reprezentată de Mathias Giinther şi Cosmas Damian Asam 12 • Aşa cum afirma
istoricul de artă Nicolae Sabău, atât în lucrările acestora cât şi în frescele
realizate de Schopf pentru biserica mănăstirii Sfântul Ioan din Regensburg sau
la Oradea, regăsim acelaşi „ermetism tematico-iconografic" ce se adresa priori-
tar clerului instruit şi într-o mult mai mică măsură masei credincioşilor 13 •
Un element definitoriu al lumii baroce îl constituie gustul pentru
spectacol, dorinţa de a şoca vizual privitorul, pasiunea deghizării care se
regăseşte pretutindeni de la spectacolele de operă, reprezentările teatrale până la
fastuozitatea veşmintelor de curte şi a interioarelor de biserici. Influenţa
decorurilor preluate din operă merge până la proliferarea unor elemente de
scenografie în sfera artelor plastice. Dacă în cazul grisaille-ului pictura preia
funcţia sculpturii în cazul compoziţiilor în trompe l'oeil ea se travesteşte în altă
identitate, aceea a arhitecturii 14 • Considerată cea mai bună dintre lucrările
realizate de artist la Oradea, fresca din capela palatului episcopal se remarcă
prin varietatea procedeelor decorative baroce, cum ar fi pictarea în grisaille a
pereţilor laterali, trompe l'oeil-ul compoziţiei plafonante, conlucrarea
mijloacelor picturale cu cele arhitecturale şi decorative în vederea obţinerii unui
efect de ansamblu. În acest sens este semnificativ rolul unificator al elementelor
de arhitectură pictată care contribuie la efectul de lărgire a spaţiului, respectiv la
realizarea trecerii de la spaţiul real la cel iluzoriu al bolţii cereşti. Pictura
pereţilor are un caracter predominant decorativ, cuprinzând reprezentări ale
evangheliştilor cu simbolurile lor specifice. În nişe false, aşezaţi pe socluri
pictate sunt reprezentaţi în dreapta altarului evanghelistul Matei, evanghelistul
Luca, profetul Ezechiel, iar în partea stângă evanghelistul Marcu, evanghelistul
Ioan şi profetul Isaia. Acesta din urmă e reprezentat în semiprofil, cu fierăstrăul,
simbolul martiriului său şi ţinând în stânga un rotul cu inscripţia:
EV ANGELI/ZABUNT DEUM/ISRAEL.ISAJCXIX/XXIII. Evangheliştii sunt
reprezentaţi împreună cu simbolurile inspiraţiei divine, iar profeţii ţinând în
mâini suluri cu versete biblice. Personajele drapate sunt plasate în interiorul
"Keleny G„ op. cit., p. 142.

12
I. Godea, Al. Avram, Monumente istorice din Ţara Crişuri/or, Sibiu, Edit. Meridiane, 1975,
p. 37.
u N. Sabău, Johann Nepomuk Schopf, promotor al barocului din Transilvania, în Ars Transi/vaniae,
VIII-IX, 1998-1999, p. 206.
14
E. Papu, Barocul ca tip de existenţă, I, Edit. Minerva, Bucureşti, 1977, p. 63.
unor nişe false, stând în picioare pe postamente pictate alcătuite din baze de
coloane decorate cu ghirlande şi volute. Funcţia decorativă a acestui registru
este relevată de folosirea unei tonalităţi cromatice uniforme bazate pe alternanţa
tonurilor de galben-verzui, alb şi gri. Personajele sunt surmontate de benzi
decorative alcătuite din ghirlande, cartuşe şi console pictate care se continuă pe
plafonul capelei unde decoraţia se transformă într-un cadru arhitectonic din
care se întrevede bolta cerească. Pictura capelei sugerează în manieră barocă
conlucrarea artelor realizată sub semnul iluzionismului şi al decorativismului
baroc. Realizate în manieră grisaille, elementele scenografice iluzioniste trimit
deopotrivă la arhitectură (antablamente, coloane, arcade, bolţi), sculptură
(personajele alegorice, evangheliştii şi profeţii plasaţi pe socluri), precum şi la
ornamentaţiile tipic baroce realizate din stuc: ghirlande, frunze de acant, rozete,
panglici, cartuşe, scoici, draperii, baldachin, urne funerare. Interferenţa artelor
este sugerată şi la modul concret prin repetiţia unor motive. Astfel, nişele
pictate de pe pereţii laterali reeditează motivul arcadelor reale care încadrează
ferestrele rectangulare ale sălii ; coronamentul altarului realizat din stuc poleit
flancat de îngeri în atitudine de devoţiune este transpus pictural în partea opusă
a capelei prin îngerii redaţi într-un ton galben-verzui care susţin emblema
episcopului Patachich. Tot în acest sens, ferestrelor reale de pe peretele din
stânga altarului le corespund ferestre iluzorii realizate în trompe l 'oeil în nişele
practicate în pereţii din dreapta altarului. Motivul baldachinului care
marchează intrarea în capelă, elementele decorative ale coronamentului
(ghirlande, putti, urne, nori, îngeri), placajul în marmură al altarului şi al
mensei se regăsesc şi în pictura care îmbracă pereţii şi tavanul capelei. La baza
întregii compoziţii se află benzi pictate imitând marmura, realizând o unitate
perfectă cu soclul din marmură roz al altarului. Pictura tavanului oferă printr-
un colorit rafinat o perspectivă a spaţiului celest. Cu toate că spaţiile de formă
dreptunghiulară sunt mai improprii decât cupolele, autorul foloseşte întregul
repertoriu al procedeelor baroce de creare a iluziei spaţiale. În capela palatului
la crearea iluziei de adâncime spaţială contribuie pictarea de elemente
arhitecturale care prin golurile create sugerează o prelungire a spaţiului (arcade,
coloane, bolţi). Aceste procedee tipic iluzioniste care contribuie la impresia de
elansare a bolţii cereşti confirmă însuşirea tehnicilor picturale iluzioniste care
au dominat pictura bavareză, avându-i ca precursori pe Hans Georg Asam şi
Johann Anton Gumpp 15 •
Compoziţia centrală, dominată de o mişcare învolburată oferă o
imagine tipic barocă a lumii supranaturale, fiind o ilustrare a temei
Ierusalimului celest din Apocalipsa lui Ioan (Fig.nr.I). Astfel, la marginea de
15
A. Gotz, Pictura germană în secolul al XVII, Bucureşti, Edit. Meridiane, 1982, p. 150.
390 AGATA CHIFOR
vest a compoziţiei plafonante, în corespondenţă cu altarul este reprezentat un

cadru arhitectural sugerând un templu. În faţa deschiderilor arcate dintre
coloanele acestuia sunt plasaţi doisprezece îngeri, în conformitate cu descrierea
biblică a Ierusalimului celest: „ ... Şi mi-a arătat cetatea sfântă, Ierusalimul, care
se pogora din cer de la Dumnezeu... Avea douăsprezece porţi, şi la porţi
doisprezece îngeri ... Spre răsărit erau trei porţi; spre miazănoapte, trei porţi;
spre miazăzi, trei porţi şi spre apus trei porţi" 16 • Baldachinul aurit plasat în
centru este o aluzie la cortul în care va locui Dumnezeu împreună cu aleşii săi.
Spre centrul compoziţiei sunt reprezentaţi îngeri plutind printre nori într-o
atitudine de adoraţie faţă de Providenţă. Se poate remarca micşorarea treptată a
personajelor, estomparea tonurilor şi a contururilor pe măsura apropierii de
centrul compoziţiei, unde formele evanescente ale norilor şi îngerilor sugerează
intensitatea comuniunii cu divinitatea. Prezenţa acesteia este sugerată alegoric
prin intermediul unui cerc de lumină, simbol al slavei şi strălucirii divine în
textul biblic: „Cetatea n-are trebuinţă nici de soare, nici de lună, ca s-o
lumineze; căci o luminează slava lui Dumnezeu, şi făclia ei este Mielul". Isus
este reprezentat alegoric sub forma Bunului păstor ţinând pe umeri oaia
rătăcită, într-un cartuş susţinut de îngeri la baza cetăţii. În ansamblul picturii
pot fi identificaţi o parte din îngerii menţionaţi în Apocalipsă. Astfel, îngerul cu
o sabie în mână reprezentat coborând pe pământ la porunca divină
simbolizează calamităţile descrise în Apocalipsă în legătură cu sfârşitul lumii. La
celălalt capăt al compoziţiei apare un înger care conform textului biblic va
măsura zidurile cetăţii cu ajutorul unei trestii, precum şi cel care a primit
misiunea de a-l închide pe diavol pe durata a o mie de ani. Acesta din urmă este
reprezentat blocând deasupra diavolului invizibil un nor proeminent cu
ajutorul unor lanţuri: ,,Îngerul, care vorbea cu mine, avea ca măsurătoare o
trestie de aur, ca să măsoare cetatea, porţile şi zidul ei ... Apoi am văzut
pogorându-se din cer un înger, care ţinea în mână cheia Adâncului şi un lanţ
mare. El a pus mâna pe balaur, pe şarpele cel vechi, care este diavolul şi satana,
şi l-a legat pentru o mie de ani. L-a aruncat în Adânc, l-a închis acolo, şi a
pecetluit intrarea deasupra lui. .. " 17 • Compoziţia este dominată de o mişcare
multiaxială, redarea personajelor văzute în racursi, ţinând seama de schimbarea
unghiului de vedere al privitorului. Dispunerea aleatorie a personajelor,
drapajul avântat al faldurilor şi plasarea norilor sunt subordonate creării
senzaţiei de plutire spaţială. În manieră barocă pictura tavanului imaginează
bolta cerească populată de îngeri şi nori într-o mişcare ritmică adecvată
sugestiei de imponderabilitate. Considerată o capodoperă în creaţia lui Schopf,
16
Apocalipsa lui Ioan XXI, vs. 10-12,în Noul Testament, 1945, p. 472.
17
Ibidem, p. 470.
pictura tavanului se remarcă printr-un desen precis, un colorit armonios

adecvat sugestiei de irealitate şi imponderabilitate a sferei celeste, folosirea
echilibrată a racursiurilor şi alegoriei. La baza compoziţiei plafonante sunt
pictate în tonalităţi de roşu patru mici scene. Deasupra altarului doi îngeri
surprinşi într-o mişcare avântată flanchează un cartuş în interiorul căruia apare
Bunul păstor ţinând pe umeri oaia rătăcită; la capătul opus, corespunzător
intrării în capelă, e reprezentat Isus umblând pe mare, susţinându-l pe Petru, iar
deasupra ferestrelor Înmulţirea miraculoasă a pâinilor, respectiv Bunul păstor
în mijlocul oilor. Legătura dintre Vechiul şi Noul Testament este sugerată de
pasajul biblic redat în latină indicat de Ezechiel. Acesta din urmă este o reluare
a temei Bunului păstor: „Vos greces/ mei I greges/ pascuae meae/ Dicit Dnus/."
Aceeaşi conlucrare a procedeelor arhitectonice, decorative şi cromatice
se realizează pentru a evidenţia pictura centrală a altarului. Trecerea de la
pereţii laterali la altarul principal se realizează printr-o impresionantă
arhitectură iluzionistă în manieră grisaille, aflată într-o deplină unitate cu
cadrul arhitectonic al altarului. Alcătuit din pilaştri canelaţi, cu baza din
marmură policromă, acesta este prevăzut cu un antablament puternic profilat în
retrageri treptate. Părţile inferioare ale pilaştrilor, capitelurile compozite şi
coronamentul sunt poleite. Coronamentul central încheiat în arc semicircular
este alcătuit din îngeri şi ghirlande care încadrează o compoziţie alcătuită din
raze, nori şi capete de îngeri, dominată de ochiul divin înscris într-un triunghi.
Elementele picturale care fac trecerea spre pictura altarului creează iluzia de
adâncire a spaţiului, fiind o reluare a motivelor care decorează ancadramentul
altarului (capiteluri compozite şi baze de coloane poleite, îngeri, ghirlande).
De o parte şi cealaltă a altarului dedicat Sfântului Carlo Borromeo sunt
reprezentate fiinţe alegorice. Istoricul de artă Nicolae Sabău a demonstrat că aici
artistul a reprodus pictural ansamblul sculptural omonim din flancul altarului
Sf. Ignaţiu de Loyola din biserica Il Gesu realizat de Pierre II Le Gros (1666-
1719)18. Aici statuia Sf. Ignaţiu e flancată de două grupuri sculpturale alegorice:
la stânga o femeie, la picioarele căreia stă un bărbat încoronat, ridică spre cer un
potir cu ostie, în timp ce la dreapta Sf. Elena susţine o cruce într-o mână, în
timp ce cu cealată aruncă un fulger deasupra păcătoşilor căzuţi la picioarele
sale 19 • Şi la Oradea, în stânga altarului o femeie ţinând în mâini un potir cu
ostie, Biblia şi nişte chei este o alegorie a Euharistiei (Fig. nr. 2). Lângă ea
îngenunchează un bărbat încoronat, înveşmântat în costum de legionar roman
adaptat la moda barocă, care i se adresează cu un gest de implorare. De la altar
18
N. Sabău, Maeştri italieni în arhitectura religioasă barocă din Transilvania, Bucureşti., Edit.
Ararat, 2001, p. 103.
19
Altar des hi. Ignatius im Gesu zu Rom nach Pozws Entwurf ausgefuhrt, în W. Lil.bke, M. Semrau,
Die Kunst der barokzeit und des rokoko, 1907.
392 AGAT A CHIFOR
spre dreapta e reprezentată Sfânta Elena, alegorie a Ecclesiei ce ţine în stânga o

cruce mare de procesiune, iar în dreapta fulgerul îndreptat spre ereticii
prăbuşiţi la picioarele sale (Fig. nr. 3). Cei doi bărbaţi seminuzi reprezentaţi în
cădere la baza colonadei pictate au fost consideraţi fie simboluri ale păcatului şi
iadului, fie o reprezentare alegorică a ereziei, temă consacrată în arta
Contrareformei2°. Ca şi tema barocă a Immaculatei, care striveşte cu piciorul
capul şarpelui, reprezentarea sugerează „Triumful Bisericii asupra ereziei".
Credinţa profundă a episcopului, devoţiunea, mila şi întrajutorarea
aproapelui care constituie mesajul picturii de altar sunt reluate iconografic prin
alegoriile care flanchează intrarea în capelă. Pictate în manieră grisaille, imitând
sculpturi aşezate pe socluri, două femei simbolizează Evlavia, respectiv Mila
creştină. Prima ţine în mână o lumânare aprinsă asemănătoare celei situate
lângă Isus în pictura altarului. Asigurând ascensiunea rugăciunii la cer,
lumânarea simbolizează dubla natură, umană şi divină a lui Isus, dar şi credinţa
în viaţa de dincolo de moarte. Într-un medalion elipsoidal este reprezentată o
femeie cu o cădelniţă la picioarele căreia e scris cuvântul „zelus". Cealaltă
femeie, din stânga intrării ţine lângă ea un copil orfan şi dezbrăcat, simbolizând
sentimentul milei (Fig. nr. 4), comandamentul creştin al ajutorării aproapelui,
înscris de asemenea într-un medalion elipsoidal („pietas"). În extremitatea
opusă altarului doi îngeri pictaţi în grisaille aşezaţi deasupra unei ample
draperii purpurii susţin un cartuş baroc, reprezentând blazonul episcopului
Adam Patachich.
Mensa altarului situată în partea vestică a capelei are forma unui
sarcofag placat cu marmură roz. Un mic baldachin din marmură constituia un
postament pe care se afla o statuie din stuc reprezentându-l pe Isus răstignit.
Forma de sarcofag a mensei este o aluzie la mormântul Mântuitorului al cărui
trup este oferit credincioşilor prin taina euharistiei.
În concluzie, suma semnificaţiilor teologice se concretizează într-un
limbaj baroc variat, într-o viziune integratoare, organică. Din punct de vedere
stilistic capela ilustrează procedee compoziţionale create sau utilizate cu predi-
lecţie în epoca de afirmare a barocului: compoziţia plafonantă în trompe l'oeil,
folosirea luminii supranaturale-cadru al apariţiilor miraculoase, dinamismul
compoziţional şi scenografia picturală. Se poate constata conlucrarea proce-
deelor arhitecturale, cromatice şi decorative pentru a asigura unitatea compozi-
ţiei sub semnul iluzionismului baroc.
Pictura capelei ilustrează un repertoriu iconografic propriu spiritualită
ţii Contrareformei: tema penitenţei, mila şi devoţiunea creştină ca modalităţi
20
N. Sabău, Johann Nepomuk Schopf, promotor al barocului din Transilvania„„ p. 223.
privilegiate de a experimenta graţia divină, credinţa în miracol şi intercesiunea

sfinţilor, tema spaţiului celest ca epifanie a sacrului, recursul la alegorie, motivul
baroc „memento mori". Atât tematica cât şi procedeele picturale transpun
privitorul într-o existenţă spirituală şi creează o atmosferă de mister proprie
trăirii religioase din perioada de reînnoire a catolicismului.
Lui Johann Nepomuk Schopf i se datorează şi fresca cupolei din
Catedrala romano-catolică realizată între 1774-1776 21 , având ca subiect
„Triumful ceresc al lui Hristos" (Fig. nr. 5). Intradosul cupolei oferă privitorului
o spectaculoasă viziune barocă a Raiului populat de îngeri, sfinţi şi profeţi care
au prevestit venirea lui Isus. La baza cupolei, deasupra unui tambur iluzionist,
într-un cadru scenografic alcătuit dintr-o succesiune de arcade pictate în
grisaille, sunt redate în racursi o mulţime de personaje. În dreapta transeptului
pot fi văzuţi părinţii omenirii, Adam şi Eva. Corpurile lor seminude sunt redate
în racursi, în cazul lui Adam recurgându-se la deformări expresioniste ale
anatomiei. Între ei se află un înger, cu bustul gol în atitudine de rugăciune.
Deasupra lor în plan secund se zăresc patriarhii, în frunte cu Melchisedec,
reprezentat ca mare preot ţinând în mâini o pâine, simbol al sacrificiului de
mulţumire pentru victorie, dar şi anticipare a euharistiei. Patriarhul Moise e
reprezentat în mijlocul scenei de prezentare a Tablelor Legii, flancat de fratele
său Aron, primul sacerdot al noului cult. În stânga transeptului, în mijlocul
unui grup dinamic alcătuit din profeţi şi îngeri, e reprezentat regele-profet
David, cântând la harfa înveşmântat cu o pelerină roşie cu capă de hermină. Un
înger ţine în faţa ochilor săi versetele Psalmilor, iar altul, cu mâna adusă la
piept, ţine o cădelniţă, simbolizând credinţa.
Deasupra absidei altarului reţine atenţia o ceată dinamică de îngeri
surprinşi într-un elan al corpului preluat de jocul învolburat al faldurilor. Doi
dintre aceştia susţin o cruce masivă, simbol al jertfei şi al răscumpărării
păcatului, iar altul cu privirea ridicată spre cer arată năframa Veronicăi.
Deasupra lor, printre nori şi personaje eterice, pe fundalul unei lumini aurii
învăluitore e reprezentat Hristos în slavă înconjurat de îngeri în atitudine de
devoţiune. Unul dintre ei ţine în mâini plăcuţa cu inscripţia I.N.R.I., iar celălalt
se prosternează la picioarele Mântuitorului care-l binecuvântează. În dreapta lui
Isus în tonuri transparente şi diafane de ocru se întrevede chipul lui Dumnezeu
- Tatăl aureolat de triunghiul slavei divine. Mâna stângă în care ţine sceptrul
împărăţiei celeste o sprijină deasupra globului pământesc, sugerând că prin
Patimile lui Isus omenirii întregi i s-au deschis porţile mântuirii şi iertării
divine. Deasupra scenei e reprezentat în zbor porumbelul Duhului Sfânt.
21
Garas K„ op. cit, p. 45.
394 AGAT A CHIFOR
Alăturarea îngerilor care arată simbolurile Patimilor cu scena ilustrând

apoteoza Sfintei Treimi are analogii cu fresca fostei biserici iezuite din
Szekesfehervar, operă a lui Franz Christian Sambach. Un grup impetuos de
îngeri plutind redaţi în racursi se înghesuie la baza lanternei, spărgând cadrul
compoziţiei. Dispuse circular la baza cupolei, personajele exprimă simbolic
relaţia de continuitate între Vechiul şi Noul Testament. În acest sens se poate
remarca o succesiune a scenelor începând cu Adam şi Eva datorită cărora
omenirea întreagă a căzut în păcat, încheindu-se cu scena răscumpărării
acesteia prin sacrificiul Mântuitorului. Sensul reprezentării picturale este
triumful creştinismului şi al lui Isus, a cărui misiune salvatoare a fost anticipată
de profeţii Vechiului Testament. În conformitate cu relatarea din Apocalipsa lui
Ioan, în mijlocul lanternei e reprezentat Hristos binecuvântând, aureolat de
razele Soarelui. La fel ca şi în cazul capelei Palatului baroc, Schopf a recurs la
elemente arhitecturale iluzioniste. În tonuri de ocru şi oliv sunt realizate o
succesiune de arcade dispuse radial, care amplifică spaţialitatea cupolei şi
teatralitatea compoziţiei. În interiorul acestora, în medalioane ovale, dar şi la
baza unor socluri false sunt dispuse o mulţime de personaje alegorice pictate în
manieră grisaille simbolizând o parte dintre Virtuţi: Speranţa (ancora),
Credinţa Creştină (crucea), Iubirea (inima), Dreptatea (balanţa şi sabia),
Euharistia (potirul şi ostia), Înţelepciunea (oglinda şi şarpele), Răbdarea, Pacea
(ramura de măslin) • 22
Compoziţia se remarcă prin conlucrarea unor procedee scenografice

tipic baroce cum ar fi drapajul emoţional al faldurilor, sugestia plutirii spaţiale,
a mişcării ascensionale, racursiuri accentuate, spargerea cadrului compoziţi ei.
Trompe t oeil-ul frescei se bazează şi pe folosirea echilibrată a elementelor de
arhitectură iluzionistă redate în manieră grisaille: cartuşe cu personaje alegorice,
busturi figurative, socluri, arcade, pervazuri, volute, scoici, ghirlande care
asigură unitatea compoziţiei şi realizează o tranziţie imperceptibilă de la
arhitectura reală la cea iluzorie a bolţii cereşti. Luminozitatea şi transparenţa
tonurilor se accentuează spre centrul compoziţiei, unde îngeri evanescenţi şi o
lumină difuză, aurie, sugerează proximitatea Providenţei. Ca şi în cazul capelei
Palatului episcopal Schopf a realizat o ilustrare veridică a lumii supranaturale,
extrasenzoriale care se afla în centrul meditaţiei iezuiţilor. Pe suprafaţa
pandantivilor au fost reprezentaţi cei patru evanghelişti însoţiţi de simbolurile
specifice, într-o redare formală ce aminteşte de evangheliştii realizaţi de
Domenichino pentru Biserica San Andrea della Valle.
22
N. Sabău, Johann Nepomuk SchOpf Begrunder des Barocks in der monumentalen ma/erei aus
Siebenburgen, în vol. Artă românească. Artă europeană, Edit. Muzeului Ţării Crişurilor, Oradea,
2002, p. 239.
Un alt arhetip al frescei baroce este ilustrat de cupola eliptică a Capelei

mizericordienilor. Intradosul acesteia este pictat cu o frescă iluzionistă în
trompe l'oeil, sugerând nervurile, casetoanele şi lanterna unei cupole 23 •
Dispunerea radială a nervurilor în jurul deschiderii lanternei, ferestrele prin
care se întrevede cerul contribuie la amplificarea iluzorie a spaţiului. În centrul
lanternei, printre raze şi nori se întrevăd crucea, inima şi ancora, alegorii ale
Credinţei, Iubirii şi Speranţei. Aluzie la cele trei virtuţi teologale menţionate în
Epistola lui Pavel către corinteni, ele constituie în acelaşi timp principalul mesaj
al picturii. Deşi de dimensiuni modeste, decoraţia arhitecturală iluzionistă a
Capelei misericordienilor se încadrează în aceeaşi tipologie cu frescele realizate
de Antonio Galii Bibiena pentru cupola Bisericii „Sfânta Treime" din Bratislava
sau de Christian Tausch pentru fosta biserică iezuită din TrenCin. La baza
compoziţiei este redată monumental tema iconografică de inspiraţie occidentală
„Fecioara Îndurării" (Fig. nr. 6). Ca şi în reprezentările lui Enguerrand
Quarton, Simone Martini (1308-1310), Jacobello Alberegno (1394), Pierro della
Francesca (Politicul Confreriei Misericordienilor din Borgo, 1445-1462) şi
Tintoretto, Maria este reprezentată cu braţele larg deschise pentru a susţine o
amplă mantie protectoare cu care îi ocroteşte pe credincioşi. În fresca orădeană,
sub faldurile larg desfăşurate lateral ale acesteia sunt adăpostiţi reprezentanţii
lumii clericale (cardinali, episcopi, preoţi, călugăriţe), respectiv grupul
mirenilor de diferite condiţii sociale. Calităţile apotropaice ale reprezentării,
frecvente în instituţiile patronate de misericordieni sunt exprimate şi prin textul
scris pe o ftlacteră la baza compoziţiei: „Sub Tuum Praesidium Confugimus.
Sancta. Dei. Genitrix". Inscripţia „Sub tuum praesidium confugimus", în
asociere cu ilustrarea temei Fecioara Îndurării apare şi la Tintoretto, unde
Maria stă în picioare pe un soclu.
Reprezentarea iconografică a Mariei reuneşte motivul acoperământului,
aluzie la calităţile de protectoare şi mijlocitoare pentru neamul omenesc, cu
reprezentarea Fecioarei ca o nouă Evă, răscumpărătoare a păcatului originar.
Astfel, ca şi în reprezentarea lui Tintoretto, Maria este reprezentată tronând
deasupra globului pământesc, călcând peste şarpe, simbol al triumfului asupra
păcatului şi a diavolului. Concomitent doi putti în zbor susţin o coroană
deasupra capului său, aluzie la calitatea Mariei de împărăteasă a cerurilor.
Aşa cum afirma Pierre Chaunu, în perioada catolicismului baroc artele
plastice au fost puse în slujba unei religii care priveşte cu hotărâre spre lumea de
dincolo 24 • Plafoanele şi cupolele iluzioniste ale epocii ilustrează o estetică a
n Idem, Contribuţii la cunoaşterea arhitecturii baroce din Oradea, în Crisia, XIV, 1984, p. 487.
24
P. Chaunu, Civilizaţia Europei în secolul Luminilor, Voi. II, Edit. Meridiane, Bucureşti, 1986,
p. 320.
396 AGATA CHIFOR
transcendentului, cu accent pe apoteoza persoanelor sfinte, imaginarea Raiului

populat de îngeri şi sfinţi, exprimând convergenţa sufletului spre lumina divină.
În aceste lucrări se manifestă indirect aspiraţia omului baroc spre o identificare
totală, mentală, vizuală şi emoţională cu sacrul.
LA PEINTURE DE PLAFOND DANS LE STYLE BAROQUE O ORADEA
Resume
L' etude se propose d' interpreter Ies peintures de plafond d' Oradea realisees
dans le style baroque. I'., auteur analyse le language baroque des fresques du Palais
episcopale, de la Basilique catholique et de la Chapelle de la Misericorde. On y met en
evidence la contribution specifique du peintre Johann Nepomuk Schopf qui a peint Le
Jerusaleme celeste dans la Chapelle du Palais episcopale catholique et Le triomphe celeste
du Christ dans la Basilique catholique d' Oradea. En ce qui concerne la morphologie du
baroque on y constate la presence des elements typiques commes: trompe I' oeil, le
raccourci, la suggestion de l'espace infini et de la lumiere surnaturelle, le decorativisme,
la theâtralite.
Fig. nr. 1.
Fig. nr. 2.
398 AGATA CHIFOR
Fig. nr. 3.
Pictura plajonantă în stil baroc din Oradea 399
Fig. nr. 4.
400 AGATA CHIFOR
Fig. nr. 5.
Fig. nr. 6.
ASPECTE LEGATE DE ARHITECTURA BISERICII
„CUVIOASA PARASCHIVA" DIN MESENTEA
(JUDEŢUL ALBA)
CAMELIA CÂZU
Biserica monument istoric „Cuvioasa Paraschiva" din Mesentea, se

găseşte într-o zonă de platou amenajat în vecinătatea cimitirului, cu pante
domoale, fără urme sau forme de degradare prin alunecare. Satul Mesentea face
parte din comuna Gaida de Jos, comună situată în partea centrală a judeţului Alba.
Conform inscripţiilor, biserica de zid „Cuvioasa Paraschiva" a fost
construită în anul 1778, după cum apare scris lângă vechea intrare a bisericii
situată pe latura sudică a acesteia (Fig. 1), iar decorarea ei s-a terminat în anul
1782. Înfăţişarea acuală a bisericii se datorează unei refaceri din anul 1928.
Lucrările arbitrare au schimbat în mod nepermis aspectul construcţiei, fiind
executate o serie de modificări: acoperişul în două ape, înalt, învelit cu şindrilă a
fost înlocuit cu unul scund, învelit cu eternit; a fost demontat pinionul care se
ridica deasupra tâmplei şi închidea, respectiv despărţea podul bisericii de cel al
altarului; coiful iniţial, mai înalt, a fost înlocuit cu o structură mai scundă. După
1966, foişorul turnului clopotniţă a fost închis cu scânduri iar bolta de la
parterul turnului a fost stricată. O nouă etapă în schimbarea aspectului iniţial al
bisericii a avut loc recent, când pictura pronaosului a fost „curăţată" în aşa fel
încât au dispărut inscripţiile şi toate celelalte detalii realizate în tehnica „al secco".
Prin turla sa înaltă, terminată cu un coif ascuţit, biserica creează
impresia unei construcţii impunătoare. Biserica „Cuvioasa Paraschiva" este de
tip sală, cu turnul clopotniţă, vestic, parţial înglobat în pronaos, cu naos şi altar
poligonal decroşat (Fig. 2). Dimensiunile ei, 16,30 x 6,45, sunt numai cu 2 m
mai mici decât ale bisericii din Gaida de Jos. Aranjamentul interior este
deosebit prin faptul că toate încăperile sunt boltite, iar pronaosul este foarte
mic, de nici 3m faţă de naos (5,20 m) şi altar (3,25 m).
402 AGAT A CHIFOR
Fundaţia bisericii este din piatră şi bolovani de râu cu mortar de var şi

nisip. Adâncimile medii de fundare sunt cuprinse între 0,70m şi l,20m, insufi-
ciente pentru caracteristicile construcţiei şi terenului. Existenţa fisurilor lângă
diafragmele longitudinale de zidărie exterioare, respectiv cele interioare
transversale, precum între zidăria propriu-zisă şi stâlpii cu arcele de susţinere
ale bolţilor, face posibilă prezumţia că aceste elemente au fost executate în
perioade diferite. Zidurile pot fi ale unei construcţii mai vechi, bolţile şi cu ele-
mentele de susţinere ale lor fiind executate ulterior. De asemenea, din forma şi
orientarea fisurilor existente pe zidurile transversale, se poate trage concluzia că
acestea ori nu au fundaţie deloc, ori fundaţiile lor sunt la o adâncime mai mică
faţă de fundaţiile zidurilor exteriore. Paramentul a fost acoperit de o tencuială
din var şi ciment. Elevaţia este alcătuită din zidărie de piatră şi cărămidă legată
cu mortar de var. Grosimea pereţilor este diferită la interior şi exterior, pereţii
exteriori sunt de 80cm grosime, respectiv 90-95 cm la absida altarului.
Cu ocazia intervenţiilor din deceniul patru al secolului XX, zidurile
clădirii au fost supraînălţate, moment în care au fost suprabetonate şi zidurile
transversale. Este posibil ca această supraîncărcare să fi cauzat în prima etapă o
tasare suplimentară a zidurilor transversale şi crăparea bolţilor. După crăparea
bolţilor, suprabetonarea a început să lucreze independent, ca un arc pleoştit
descărcat pe zidurile exterioare longitudinale. Planşeul peste parter este realizat
din bolţi de zidărie sub formă de calote, care se descarcă pe arce pandantive
perimetrale, care la rândul lor preiau încărcările verticale. Încărcările orizontale
sunt preluate de zidurile exterioare. Lipsa unei centuri la partea superioară a
zidurilor, respectiv lipsa unor tiranţi transversali capabili să preia eforturile de
întindere au permis cedarea laterală a zidurilor, dând naştere la apariţia fisurilor
în bolţi.
Ferestrele relativ înguste, în ancadramente din piatră cu deschiderea
încheiată la partea superioară în arc semicircular, luminează altarul (două pe
laturile de sud şi de est) şi naosul (una pe latura nordică şi două pe latura
sudică). Aceste ferestre au şi un cadru exterior, simplu, fară decor, tencuit (Fig. 3).
Între portal şi prima fereastră dinspre est se află o firidă dreptunghiulară
adăpostind o reprezentare pictată a Sfintei Paraschiva, hramul bisericii (Fig. 4).
Faţada vestică este dominată de turnul clopotniţă şi de asemenea de construcţii
improvizate din lemn care asigură accesul în pod, respectiv într-un mic depozit
(Fig. 5). Turnul de formă pătrată, înglobat parţial în pronaos, este format din
pereţi de zidărie mixtă - piatră, cărămidă, bolovani - până la cota +9,064.
Turnul clopotniţă este un subansamblu cu o rigiditate sporită înglobată în
frontonul vestic al clădirii, fiind legat de diafragma frontonului în partea
dinspre nord cu zidărie plină pe toată înălţimea. În partea de sud, frontonul este
străpuns de un gol de uşă prin care se asigură accesul în podul clădirii, respectiv
în turn. Este continuat de un foişor - închis în momentul de faţă - realizat din

lemn, ce adăposteşte cele două clopote. Pe acesta se sprijină coiful din lemn de
esenţă tare. Învelitoarea este din tablă zincată. La nivelul din mijloc este
străpuns pe trei laturi de câte o fereastră circulară.
În interiorul bisericii, nivelul de călcare este cu aproximativ 20 de cm
sub nivelul de călcare din exterior. Diferenţa de nivel este marcată de trepte
aşezate atât la uşa vestică, cât şi la uşa pronaosului. Spaţiul de sub turnul
clopotniţă este acoperit acum de un planşeu improvizat din scânduri; din
această cauză urmele bolţii vor putea fi identificate abia după îndepărtarea
stratului gros de tencuială care acoperă pereţii de deasupra picturilor. Nivelului
de călcare iniţial, mai înalt, îi corespunde şi ancadramentul din piatră cu
deschiderea încheiată în arc semicircular la partea superioară, lipsit de prag,
dintre naos şi pronaos. Singurul decor al acestui ancadrament îl constituie torul
adâncit în muchia montanţiilor laterali. Peretele din zid dintre pronaos şi naos
este străpuns de două ferestre mici de formă circulară.
Acoperişul actual al bisericii este de construcţie recentă, realizat în
cadrul lucrărilor de restaurare executate în anii 1930, ocazie cu care pereţii
exteriori ai clădirii au fost supraînălţaţi. Peste zidăria mixtă care se termină la
nivelul frizei de ocniţe modernă, s-a realizat un coronament din zidărie de
cărămidă presată, arsă, format vechi (290 x 140 x 70 mm). Peste planşeu,
deasupra zidurilor transversale de la parter, s-au realizat trei legături, grinzi de
beton armat. Noua structură a şarpantei se descarcă pe zidăria supraînălţată. Pe
paramentul estic al turnului nu poate fi observată nici o emprentă a
acoperişului iniţial. Stuctura şarpantei bisericii este realizată din lemn de
răşinoase, iar la turnul clopotniţă lemn de esenţă tare. Din partea originală a
şarpantei, se păstrează două grinzi longitudinale care leagă consolele pe laturile
de nord şi sud şi un pop. Aceste elemente sunt confecţionate din lemn de stejar,
prezentând urme de îmbinări prin cuie de lemn.
La nivelul zidăriei de piatră din pod se păstrează urmele unor grinzi
dezafectate de lemn răşinos. Cei patru stâlpi de susţinere ai turnului sunt
confecţionaţi din lemn de stejar Trei dintre ei sunt fasonaţi, iar cel de pe latura
de nord-est prezintă o crăpătură adâncă în partea superioară.
Pentru a asigura durabilitatea structurii de rezistenţă a clădirii şi a
intervenţiilor structurale realizate cu ocazia consolidării clădirii, este necesar să
fie asigurată o calitate superioară a intervenţiilor viitoare, utilizându-se în acest
scop materiale compatibile şi tehnologii de execuţie corespunzătoare.
404 AGATA CHIFOR
Bibliografie
1. BRĂTULESCU, Victor, Biserici din Transilvania, în Buletinul Comisiunii

Monumentelor Tstorice, XXX, 1937.
2. Expertiza tehnică preliminară a structurii de rezistenţă, Biserica „Cuvioasa
Paraschiva", sec. XVTII, Mesentea, Jud. Alba, elaborat de SC Utilitas SRL, Cluj
Napoca, decembrie, 1998.
3. GRECEANU, Eugenia, CRISTACHE-PANAIT, Ioana, Biserici româneşti din
raionul Alba Iulia, în Mitropolia Ardealului, XI, nr. 4-6, 1966.
4. HULEA, Eugen, Biserica din Mesentea, în Repertoruil monumentelor şi al
locurilor istorice din fostul judeţ Alba, manuscris, Alba Iulia, 1962.
5. Intervenţii urgente, Consolidarea structurii de rezistenţă. Fundaţii. Biserica
„Cuvioasa Paraschiva", sec. XVTIT, Mesentea, Jud. Alba, elaborat de SC General
Game SRL, Alba Iulia, august, 2000.
ARCHITECTURAL ASTECTS OF "CUVIOASA PARASCHIVA" CHURCH FROM

MESENTEA (ALBA COUNTY)
Summary
The historic monument "Cuvioasa Paraschiva" church from Mesentea, Alba

county, was build in 1778, on a plateau, near the graveyard. The church received a new
face in 1928. The subsequent maded executions unlawful changed the building face.
Beside all changes made to the walls, the mural painting from narthex has been "clean"
so that the inscriptions and all the others painted detailes made in "al secco"technique
were vanished. To provide the durability of the building structure and the structural
intervention which were made for consolidation, is necessary to provide a higher
quality of interventions, using apropriate materials and good constructions technologies.
List of figures
Fig. 1- The old entrance, on the south side

Fig. 2- The "Cuvioasa Paraschiva" church - south side
Fig. 3- Window frame
Fig. 4- The niche with the patron of church
Fig. 5- The south-west corner - Lhe tower entrance
Fig. 1 - Vechea intrare

a bisericii.
Fig. 2 - Biserica „Cuvioasa Paraschiva"- faţada sudică.
406 AGATA CHIFOR
Fig. 3 - Ancadrament de fereastră.
Fig. 4 - Firidă cu hramul bisericii.

Fig. 5 - Colţul de sud-vest - intrarea în turn
BISERICA „BUNAVESTIRE" DIN TRESTIA
(JUDEŢUL HUNEDOARA) - REPERE ARTISTICE
DOINA IONESCU
Biserica monument istoric din Trestia cu hramul „Bunavestire" a fost

construită în anul 1674. Date scrise despre existenţa acestui monument încă nu
deţinem. Ştim doar că această construcţie din piatră cu acoperiş de ţiglă a fost
ridicată de o comunitate mai înstărită, la ea contribuind financiar şi groful
Gyulay, mare proprietar de mine de aur şi pământ în satul Trestia. În acel secol
XVII, activitatea de construcţie în domeniul arhitecturii religioase româneşti
transilvănene, de care implicit se leagă pictura murală şi de icoane, este supusă
îngrădirilor. Confesiunile protestante manifestau aceeaşi intoleranţă faţă de
biserica românească din Transilvania, ca şi în secolele anterioare catolicismul,
iar prozelitismul calvin încerca pe toate căile, dar fără şanse de reuşită,
convertirea românilor.
Toate măsurile de îngrădire şi intoleranţă nu au putut însă împiedica
ridicarea a numeroase lăcaşuri de cult româneşti, răspândite pe întregul cuprins
al principatului transilvan, cele mai multe din ele fiind cioplite din lemnul
pădurilor şi nu puţine erau cele durate din piatră. În acest context a fost ridicată
şi biserica cu hramul „Bunavestire" din Trestia.
Din datele pe care le deţinem pictarea bisericii s-a făcut între anii 1750-
1775. În istoricul existent la biserică se menţionează patru autori Stan, Simion,
Filip şi Iacov. Zugravii Stan şi Iacov din Răşinari şi Simion Silaghi din Abrud
sunt realizatorii icoanelor păstrate aici. Pictura murală rămâne deocamdată sub
semnul anonimatului.
Din pictura interioară ce acoperea în întregime pereţii bisericii se mai
păstrează într-o stare de conservare relativ bună, un frumos ansamblu de frescă
în exonartex şi pronaos şi într-o stare de conservare bună, iconostasul cu patru
icoane împărăteşti şi de asemenea patru icoane expuse în pronaos.
Privită în ansamblu pictura atât cât se mai păstrează, ilustrează unele
tendinţe de rupere din formulele picturii tradiţionale, prin înnoirea tematicii,
410 DOINA IONESCU
printr-o nouă concepţie a compoziţiei şi prin caracterul ei mai mult decorativ.

Am putea vorbi de asemenea de o sinteză dintre tendinţele artistice principale,
tradiţia locală, brâncovenească şi barocă apuseană. Această sinteză o putem
urmări în redarea personajelor, a vestimentaţiei şi a ansamblurilor compoziţio
nale. Picturalitatea a înlocuit treptat grafismul tradiţional, liniile nu mai sunt
rigide, ductul lor este clar, liber. Veşmintele personajelor în special a celor din
icoane sunt decorate cu motive ornamentale culese din recuzita barocă (flori,
vrejuri, frunze de acant), faldurile veşmintelor cad libere, fără a se supune
stilizării geometrizante. Liniile faldurilor devin unduitoare, trasate uşor,
urmărind formele anatomice şi mişcarea personajelor. Chipurile pierd acea
expresie hieratică, devin mai umane şi deosebit de expresive.
În cele ce urmează facem o scurtă prezentare a interiorului bisericii:
Planul bisericii prezintă împărţirea caracteristică din bisericile ortodoxe:
navă şi absida semicirculară a altarului.
În distribuţia spaţiului interior, partea cea mai mare îi revine naosului.
Pronaosul, mărginit spre vest de zidurile exonartexului, se deschide spre naos,
printr-un arc în plin centru sprijinit pe pilaştrii dispuşi perpendicular la
perete pentru a marca separarea celor două compartimente. Pe acest arc
despărţitor se păstrează pictură. De asemenea sunt pictaţi pereţii dinspre nord
şi sud şi peretele dinspre vest. Spaţiul de sub turnul clopotniţă, în secţiunea
centrală, asigură accesul în pronaos şi este de formă dreptunghiulară, acoperit
cu o boltă semicilindrică joasă. Pe pereţii laterali şi pe boltă se păstrează de
asemenea pictură.
Între pronaos şi naos este situat cafasul care a fost construit din lemn şi
adăugat ulterior, probabil în secolul al XIX-lea, din nevoile specifice unei
biserici parohiale.
Peretele despărţitor între altar şi naos este construit din lemn,
iconostasul fiind o piesă de o reală valoare artistică (fig.I). Iconostasul se
desfăşoară pe 4 registre despărţite între ele de cornişe bogat ornamentate cu
elemente vegetale şi florale de influenţă brâncovenească şi de factură
renascentist barocă care se integrează compoziţiilor ortodoxe. Pictorul va
realiza o sinteză a elementelor tradiţionale şi novatoare, preluate din arta
apuseană începând cu tratarea şi redarea personajelor şi continuând cu
realizarea şi modelarea ancadramentelor icoanelor şi a tuturor elementelor
arhitecturale ale iconostasului. Aici apusul şi răsăritul s-au contopit într-o
formulă picturală care poartă amprenta personalităţii celui care le-a realizat.
Cele patru registre ale iconostasului cuprind:
- Primul registru compus din patru icoane împărăteşti reprezentând pe
Sfântul Nicolae, Maica Domnului cu Pruncul, Deisis şi icoana de hram
Bunavestire. Scena Bunavestire (fig. 2) am atribuit-o pictorului Iacov din
Biserica „Bunavestire" din Trestia (judeţul Hunedoara) - repere artistice 411
Răşinari iar scenele Maica Domnului cu Pruncul, Deisis (fig. 5) şi Sfântul

Nicolae, sunt realizările pictorului Simion Silaghi, confirmând calităţile sale de
iscusit meşter iconar.
- Registrul al doilea cuprinde sărbătorile cele mai importante, adică
prăznicarele domneşti.
- Următorul registru înfăţişează pe Sfinţii Apostoli.
- În ultimul registru, în centru, este amplasată crucea cu scena
Răstignirii, flancată de o parte şi de alta de Maica Domnului şi Sf. Apostol Ioan,
iar pe cele două laturi, în medalioane, apar proorocii mesianici.
Piesele de o frumoasă realizare artistică o constituie uşile împărăteşti de
inspiraţie rococo, cu o ornamentică alcătuită din vrejuri şi flori executate în
tehnica trafor şi care înfăţişează scena Bunavestire (fig.4), pictură realizată cu
multă minuţiozitate de un pictor de tradiţie brâncovenească din prima jumătate
a secolului XVIII. Întreaga ornamentaţie a lemnului este aurită şi policromată.
Vrejurile şi ghirlandele de flori, folosite la ancadramente, sunt în relief, pus în
evidenţă de culorile de pe suport: albastru ceruleum şi roşu cinabru. Această
paletă coloristică dă întregului ansamblu o notă de somptuozitate. Iconostasul
este nedatat şi nesemnat. Pe una din icoanele împărăteşti din registrul I, pe
spatele ei, am găsit literele chirilice Zg şi separat I şi V. De aici, presupunem că
ar putea fi vorba de zugravul Iacov, fratele lui Stan, cu care de altfel a colaborat
de-a lungul activităţii de zugravi. Cercetările ce vor urma, vor veni să confirme
sau nu identificarea corectă. Prezentăm în continuare ansamblul de pictură
murală ce se păstrează în pronaos şi exconartex.
Pe pereţii exonartexului au fost redate 4 scene:
Pe cel sudic, scene din Geneză: scena „Căderii în păcat" (fig. 5) şi scena
„Izgonirea din Rai".
Pe peretele nordic sunt redaţi Sf. Zosima şi Maria Egipteanca. Aceste
personaje sunt deosebit de expresiv redate, au o mişcare firească, frumos
gândită şi exprimată plastic. În acest spaţiu al exonartexului avem senzaţia unei
trăiri aievea. Cadrul de desfăşurare al acţiunii este natural, ne aflăm într-un
peisaj cu multă vegetaţie în care personajele îşi duc la bun sfârşit misiunea.
În pronaos, pe peretele vestic, pictura se desfăşoară pe trei registre repre-
zentând Judecata de apoi, redată într-o formă mai deosebită de cea tradiţională.
În partea superioară este redată scena ,,Înălţării Domnului". Central este
reprezentat Iisus Hristos (fig. 6), care se înalţă la ceruri, înconjurat de nori. De o
parte şi de alta sunt redaţi Sfinţii Apostoli care iau parte la acţiune. Corpul lui
Iisus este într-o mişcare dinamică, dinamism accentuat şi de giulgiul ce-l
învăluie, fiind puternic drapat.
412 DOINA IONESCU
În registrul al doilea, personajul principal este Sf.Arhanghel Mihail cu

sabia de foc şi cu o balanţă (fig. 7). Este reprezentat uşor supradimensionat în
comparaţie cu cele două grupuri de personaje care reprezintă aşa cum şi scrie
deasupra capetelor lor: „ceata tuturor păcătoşilor" şi „ceata drepţilor" care,
dezbrăcaţi, aşteaptă judecata de apoi, redată în registrul următor printr-o gură
uriaşă a balaurului cu chip de om şi a diavolilor care plutesc printre limbile de
foc (fig. 8). Ceata drepţilor se îndreaptă spre Împărăţia lui Dumnezeu. Raiul
este reprezentat sub forma unei cetăţi dreptunghiulare cu bastioane în care se
află „mielul mistic" (fig. 9).
Pe suprafaţa pereţilor laterali ai pronaosului, ciclul de picturi cuprinde
mai multe frize. Peretele nordic cuprinde 4 frize: în registrul inferior apare
decorul de falduri cu care se împodobeşte de obicei soclul; urmează apoi trei
registre în care sunt redate personaje feminine reprezentând sfinte muceniţe
(fig. 10). Dacă în registrul 1 şi 2 ele sunt înveşmântate cu maforion şi hiton, în
registrul 3 vestimentaţia este compusă din himation şi hiton iar chipurile sunt
învăluite într-un văl de culoare închisă.
Peretele sudic cuprinde 3 registre, cel inferior decorat de falduri, cel
superior reprezentând Sfinte muceniţe, apoi de o parte şi de alta a ferestrei sunt
redate două personaje feminine de dimensiuni mai mari reprezentându-le pe
cuvioasa Sifolora şi pe Sf.mucenică Marina martelând diavolul. Pe arcul estic,
cel ce desparte pronaosul de naos, sunt reprezentate în medalioane circulare
busturile Sfintelor muceniţe, înveşmântate în himation, hiton şi tunică scurtă.
Toate personajele au capetele descoperite, părul fiindu-le lung, revărsându-li-se
pe umeri. În mâini ţin câte o pană, cruci şi săbii. Spaţiul dintre medalioane este
decorat cu vrejuri de viţă-de-vie (Fig. 11).
Pe stâlpii ce susţin arcul, sunt reprezentate cuvioasa Luciana şi Sf.
mucenică Fabiana, într-o vestimentaţie de epocă ţinând în mâna stângă o pungă
cu galbeni.
Pe bolta semicilindrică a pronaosului, central, se conturează puternic
Maica Domnului Împărăteasă celestă (fig. 12). Înfăţişarea ei este departe de cea
din iconografia răsăriteană, pictorul inspirându-se mai degrabă din iconografia
catolică a Imaculatei. Maica Domnului este redată în picioare cu tălpile strivind
un şarpe uriaş. Personajul feminin este aşezat pe un pâlc de nori. Personajul
feminin poartă maforion roşu desfăşurat amplu, hiton verde tivit la gât,
manşete şi la poale cu galon de aur, la fel este tivit şi maforionul. În mâna
dreaptă ţine un sceptru, iar în mâna stângă floare de crin. Pe cap are coroana
imperială înconjurată de nimb. Chipul sever imperial reflectă conştiinţa de sine
a personajului. Personajul feminin este înconjurat de o aureolă străbătută de
raze. Întreaga reprezentare a fost introdusă prin intermediul bisericii ortodoxe
din Banat care a fost receptivă la unele inovaţii iconografice apusene.
Pictura nu este lipsită de monumentalitate. Scenele compoziţionale sunt

simple. Din punct de vedere stilistic ea se încadrează în mare într-o arie de
cultură bizantină, dar cu o notă proprie, specifică pe de o parte datorată unui
mediu provincial, iar pe de altă parte purtând amprenta unei uşoare
interferenţe cu stilul gotic, la rândul său provincializat, fenomen propriu
ambianţei transilvănene a epocii. În cadrul scenelor, personajele sunt puţine şi
de dimensiuni mari, ocupând aproape tot spaţiul disponibil şi conturându-se cu
claritate pe fundaluri neutre, gri-alburiu, gri-albastru, siena arsă şi ocru.
Problemele de compoziţie spaţială sunt minime, neconstituind o
preocupare din partea autorului. Uneori se recurge la supradimensionarea unor
personaje pentru a marca diferenţele de situare compoziţională în plan, cât şi
diferenţele de ordin ierarhic. Schemele compoziţionale nu dovedesc în toate
cazurile o anume gândire plastică.
Personajele au proporţii alungite, dar această deformare voită le conferă
eleganţă şi monumentalitate. Figurile personajelor sunt desenate cu un duct
ferm, după câteva modele, căutându-se o oarecare diversificare: cu un oval
prelung ce dă un oarecare aer de nobleţe figurilor, sau cu un oval rotunjit
aplecat cu graţie. Personajele feminine au chipurile încadrate în nimburi şi sunt
înveşmântate în maforioane, fiind proiectate pe un fundal deschis la culoare,
gri, ocru, siena, împreună cu inscripţia cu litere chirilice. Vestimentaţia nu este
pretenţioasă, este mai simplă şi mai apropiată de costumele din epoca respectivă.
Gama cromatică este restrânsă, dar nu săracă şi bine echilibrată: siena
arsă, ocru, alb şi negru, nuanţele fiind însă numeroase, dând astfel, la prima
vedere impresia unei game mai largi. Diferitele nuanţe de roşu sunt obţinute
din pigment ocru roşu (argilă pigmentată cu oxid de fier) amestecat în diferite
proporţii cu negru (cărbune de lemn) sau cu alb (var carbonatat) obţinându-se
efecte de roz, roşu (nuanţa de roşu englez), brun şi roşu violet. La fel şi în cazul
griurilor, diversitatea nuanţelor gri-albăstrui, gri spre negru, tonuri deschise de
gri, s-au obţinut prin combinarea negrului (cărbune de lemn cu alb) în diferite
proporţii. Culoarea este aplicată plat. Desenul faldurilor este în general redus la
câteva cute.
Meşterul zugrav de la Trestia, indiferent de locul de formare, este un
exponent al mediului românesc transilvănean al epocii sale, pictura sa
încercând să răspundă tematic în primul rând programului de cult ortodox, dar
fiind totodată şi o mărturie a realităţilor istorice din perioada respectivă.
Pe lângă frumosul ansamblu mural existent, biserica „Bunavestire" din
Trestia păstrează şi câteva icoane de o execuţie şi expresivitate artistică deosebită.
În pronaos, pe arcul despărţitor înspre naos, sunt amplasate patru icoane
împărăteşti ce poartă semnătura lui Stan Zugravul. În ordinea în care figurează
ele reprezintă: Sfntul Nicolae, Deisis, Maica Domnului cu Pruncul şi Bunavestire.
414 DOINA IONESCU
Icoana reprezentându-l pe Sfântul Nicolae „făcătorul de minuni'', aşa

cum ne indică textul ce o însoţeşte, este reprezentat în postura unui arhiereu
bătrân cu barbă şi părul în bucle. Personajul poartă stihar verde-smarald, feton
de culoare deschisă ocru-siena arsă şi omofor alb ornamentat cu motive florale.
Sf. Nicolae poartă mitră arhierească. Faţa personajului este de formă ovală, cu
ochii marcaţi şi uşor accentuaţi de contururi deschise şi cu reliefarea arcadelor.
Faţa este încadrată de părul alb, de barbă şi mustăţi, ce dau chipului o notă de
nobleţe spirituală. Chipul este înconjurat de un nimb auriu, uşor incizat pe
margini. Personajul ţine cu mâna stângă Evanghelia sprijinită pe piept, iar cu
dreapta binecuvântează. Expresia feţei sugerează un povăţuitor cu privire
atentă, blândă şi binevoitoare, plină de bunătate. Trăsăturile feţei caută să
redea vârsta avansată a celui portretizat. Personajul este amplasat pe un fond
verde turcoaz închis. Icoana este semnată pe verso cu litere chirilice Stan
Zugrav şi datată 1775. Dimensiunile sunt de 76 x 63 cm şi se prezintă într-o
stare bună de conservare.
Următoarea icoană cu titlul „Deisis" îl reprezintă pe Iisus Christos, bust,
redat frontal, poartă mantie albastră cu inflexiuni verzui, tratată pictural printr-un
modelaj simplu. Mantia apare uşor învolburată şi este tivită cu galon auriu redat
într-o mişcare liberă. Hitonul roşu bordat la mâneci şi la baza gâtului cu un
galon auriu, este presărat cu motive ornamentale baroce. Personajul ţine în
mâna stângă Evanghelia deschisă, cu dreapta binecuvântează. Capul este de
formă triunghiulară tratat a plat necitindu-se forma volumetrică. Părul, cu
cărare la mijloc, cade în plete pe umeri. Iisus poartă nimbul crucifer trasat cu
roşu peste fondul de aur al icoanei. Pe fondul albastru Prusia cu reflexe verzui
sunt redate două personaje în miniatură. În partea stângă sus, Maica Domnului
bust, care se înalţă din nori. Poartă maforion roşu şi hiton albastru Prusia
închis. Contururile trupului şi ale mâinilor, precum şi detaliile chipului sunt
desenate în maniera miniaturilor. În dreapta, sus, se înalţă din nori, poartă
mantie verde şi hiton roşu. Conturul chipului şi drapajul tratat de asemenea în
maniera miniaturilor. Nimburile sunt de asemenea aurii. Pe spatele icoanei, cu
litere chirilice, cu negru, este semnată Stan Zugravul şi datată 1775 şi cu adausul
„Dumnezeu să-l erte''. Dimensiunile sunt de 76 x 63 cm şi se prezintă într-o
stare bună de conservare.
Icoana Maica Domnului cu Pruncul reprezintă figura de o nobilă
frumuseţe a Mariei ţinând în braţe pe Iisus. Personajele sunt redate frontal.
Iisus binecuvântează cu mâna dreaptă iar în stânga ţine globul pământesc.
Fecioara este înveşmântată cu maforion roşu presărat cu motive ornamentale
baroce şi bordat cu un bogat galon brodat şi un hiton albastru, de asemenea
ornamentat cu motive florale de factură barocă. Iisus este reprezentat aproape
ca un adolescent (cu proporţii mărite), este înveşmântat în hiton albăstrui

deschis, drapajul fiind executat cu albastru verzui. Feţele personajelor exprimă o
atitudine calmă, mai contemplativă şi umbrită de o uşoară tristeţe la Maria, în
timp ce Iisus priveşte cu seninătate. Chipul Mariei este modelat cu un degrade
foarte fin de la umbră naturală la ocru deschis, cu o uşoară marcare a ovalului
feţei. Buzele frumos modelate, nasul drept, ochii mari, trăsăturile uşor
subliniate. Mâna dreaptă este frumos redată, încearcă să ocrotească sau indică
pruncul. Nimburile ce înconjoară capetele sunt aurite. Pe fondul albastru Prusia
cu reflexe verzui sunt redate două personaje care se înalţă din nori. Sus, în
stânga, arhanghelul Mihail cu aripi aurii, mantie roşie şi hiton albastru, iar în
dreapta este înfăţişat arhanghelul Gavril, cu aripi aurii, cu mantie roşie şi hiton
albastru. În ambele cazuri penajul este marcat cu linii subţiri negre, dând un
aspect grafic. Contururile, precum şi detaliile trupurilor şi a vestimentaţiei, sunt
desenate în manieră miniaturală. Icoana are dimensiunile de 70 x 55 cm este
semnată atât pe faţă jos, central, cât şi pe verso. Starea de conservare este bună.
Ce-a de-a patra icoană aparţinând lui Stan Zugravul reprezintă scena
„Bunavestire". Scena compoziţională este formată din trei personaje, două
amplasate pe un fond arhitectural convenţional, nelipsit din vechea pictură
bizantină. Deşi zugravul respectă stilizarea cadrului arhitectonic, în redarea
personajelor putem distinge uşoare tendinţe realiste. În stânga, arhanghelul, în
uşoară mişcare, cu mâna stângă arată Fecioarei spre Duhul Sfânt. Fecioara
Maria cu mâinile uşor ridicate ascultă vestirea arhanghelului. Chipul feciorelnic
iradiază nevinovăţie şi puritate. Poartă un maforion roşu şi hiton albastru,
amândouă piesele sunt presărate cu motive decorative baroce. Arhanghelul
poartă un himation roşu peste o tunică scurtă albastră şi una bogată ocru auriu,
piesele vestimentare fiind bogat decorate. Între cele două personaje este redată
o masă circulară pe care se află o carte. Chipurile personajelor sunt modelate
prin treceri subtile de la umbre uşoare transparente aşternute cu umbră
naturală, spre ocru şi alb. Chipul arhanghelului este delicat subliniat şi conturat
de culoarea închisă a părului cu cărare la mijloc căzând în plete pe umeri.
Duhul Sfânt care-şi trimite raza spre creştetul Fecioarei, ia chipul unui personaj
cu păr şi barbă albă, înveşmântat în straie albe şi înconjurat de nori. Întreaga
compoziţie este lucrată cu multă meticulozitate. Paleta cromatică este redusă la
4 culori, roşu, ocru şi albastru Prusia în combinaţie cu alb şi alb curat folosit la
detalii şi accente. Icoana este semnată cu litere chirilice pe spate, Stan Zugrav,
cu menţiunea „D-zeu să-l erte". Dimensiunile sunt 76 x 63 cm, iar starea de
conservare este bună.
Privite în ansamblu, icoanele aflate în biserica „Bunavestire" din Trestia,
reprezintă o interferenţă între tradiţie şi noile tendinţe realiste care se fac
416 DOINA IONESCU
simţite în pictura religioasă a acelei epoci. Zugravul dovedeşte a fi un bun

desenator prin măiestria cu care a redat portretele şi gestica, personajele având
o expresivitate deosebită. Paleta cromatică este restrânsă, fără a fi însă săracă,
dar în acelaşi timp echilibrată, culorile reci fiind mereu în alternanţă cu cele
calde. Siguranţa în mânuirea pensulei, în modelarea figurilor, în redarea
luminilor şi umbrelor, dovedesc o mână sigură, nu a unui zugrav oarecare, ci al
unui păstrător al tradiţiei.
Biserica „Bunavestire", important monument istoric prin tezaurul
artistic existent şi conservat aici a suferit unele intervenţii de restaurare şi
consolidare în anii: 1879, 1919, 1931 şi în exterior în 1968.
Bibliografie
I. CRIST ACHE-P ANAIT, Ioana, Rolul zugravilor de la sud de Carpaţi la

dezvoltarea picturii româneşti din Transilvania, în SCTA, Tom 31, 1984, p. 76-78.
2. PORUMB, Marius, Contribuţii la cunoaşterea unor zugravi din veacul al XVlll-lea
din Transilvania, în AMN, XIII, 1971, p. 72.
3. PORUMB, Marius, Dicţionar de pictură veche românească din Transilvania, sec.
Xlll-XVlll, Bucureşti, 1998, p. 428.
4. RONDOLEANU, Lucia, Consideraţii privind icoanele de lemn din Ţara Zarandului,
în Sargetia, XVI-XVII, 1982-1983, p. 729.
L'EGLISE « L'ANNONCIATION »DE TRESTIA. REPERES ARTISTIQUES
Resume
L'eglise, monument historique de Trestia avec le nom patronal« L'Annonciation »

a ete edifie dans l'annee 1674. La peinture de l'eglise a ete realise pendant la pfriode
1750-1775, mais on ne connait pas encore l'auteur (Ies auteurs) de la peinture. On sait,
certainemment, le foit que le peintre Stan de Răşinari a realise quelques icones qu'il
signe et Ies date. Nous supposons que son frere Iacov a ete present dans ces lieux, ii
etant l'auteur de quelques icones d'iconostase. La peinture murale on conserve
seulement dans le pronaos et aussi dans la piece qui se trouve sous le docher. Celui qui
l'a realise, n'importe pas de lieu, de son formation, est un representant du moyen
roumain de Transylvanie, a l'epoque. Sa peinture a essaye de repondre tematiquement,
premierement, au programme de culte orthodoxe.
L'iconostas a ete realise de bois et represente une piece d'une valeur artistique
reele d'une facture «brâncovenească». Les icones de l'eglise de Trestia, egalement ont
une realisation et une catactere expressif artistique particuliere. Les peintres ont
traverse une route normale en commencement avec !'art « brâncovenească » et
« postbrâncovenească »vers une peinture d'une facture baroque qui est presente dans
toutes Ies provinces roumaines a la fin du XVIII-eme siecle.
La liste des images:
Fig. I. L'iconostas (fragment)

Fig. 2. L'icone imperiale« L'Annonciation » - Le peintre Iacov
Fig. 3. L'icone imperiale« Deisis » - Le peintre Simion Silaghi
Fig. 4. Les portes imperiales
Fig. 5. La Genese (fragment)
Fig. 6. Le Jugement dernier (fragment)
Fig. 10. Les martyres (fragment)
Fig. 11. Les martyres (medaillons, fragment)
Fig. 12. La Vierge Imperatrice.
418 DOINA IONESCU
Fig. 1. Iconostas (fragment).
Fig. 2. Icoană împărătescă „Bunavestire",

pictor Iacov din Răşinari.
Fig. 3. Icoană împărătească „Deisis

pictor Simion Silaghi. Fig. 4. Uşi împărăteşti.
Fig. 5. Geneza (fragment). Fig. 6. Judecata de apoi (fragment).
Fig. 7. Judecata de apoi (fragment). Fig. 8. Judecata de apoi (fragment).
Fig. 10. Sfintele Muceniţe (fragment).
Fig. 9. Judecata de apoi (fragment).
Fig. 11. Sfintele Muceniţe

(medalioane, fragment). Fig. 12. Fecioara Maria !mpărăteasă.
REGIMUL POLITIC ŞI ARTA
MARCELA BĂBĂNAŞ
Pentru a putea scrie despre evoluţia şi dezvoltarea artei într-o anumită

perioadă, este necesar să cunoştem realităţile vremii. Drept urmare, în această
lucrare se vor urmări: evidenţierea piedicilor şi a impulsului adus artei într-o
Românie comunistă; aspectele definitorii ale artei sovietice ce le întâlnim şi în
arta românească. Dacă în perioada comunismului s-a încercat mobilizarea
artiştilor spre o artă utilă propagandei de partid, au fost şi artişti care„nu au
făcut nici măcar frondă vreunui regim, cu atât mai puţin regimului comunist. Nu
au ocupat niciodată rubrica de senzaţii a vreunei publicaţii ... Au trăit sub
vremuri" 1• În această perioadă s-a încercat evidenţierea în artă a grandiosului
trecut al poporului român, dar au fost şi artişti care au reuşit să evite canoanele
socialismului, înfăţişând prin flori, portrete şi peisaje, lucrul cel mai de preţ al
unui popor - sensibilitatea sufletească.
Acest control survenit în arta românescă a pornit de la principala
problemă a vieţii politice româneşti din perioada interbelică, confruntarea
dintre democraţie şi autoritarism. Sistemul politic al României interbelice a fost
o democraţie parlamentară în formă, dar a funţionat într-un mod ce reflectă
condiţiile sociale şi economice existente. Viaţa politică de după primul război
mondial promitea în multe privinţe că va fi diferită de cea pe care politicienii şi
populaţia o cunoscuseră înainte de 1914. Cu toate acestea, s-au înregistrat
semnificative limitări ale participării la viaţa politică. Pentru a rezolva această
incertitudine politică survenită după 1918, datorată numeroaselor partide,
liberalii vor introduce în anul 1926 o nouă lege electorală. Liberalii vor încerca
să obţină un control asupra vieţii politice, să aibă o dominare a legislativului
precum o aveau asupra administraţiei. Odată cu formarea Internaţionalei
Comuniste, în martie 1919, se va schimba decisiv cursul socialismului în
România. Congresele comuniştilor erau ţinute în secret sau în afara României:
1
Zoe Iustina Martin, Infăţişarea Afroditei, Amintiri despre Ioan Sirna, Bucureşti, Editura
Saeculum I.O., 2004, p. 7.
422 MARCELA BĂBĂNAŞ
cel de-al Iii-lea la Viena (1924), al IV-leala Harkov (1928), al V-lea şi ultimul
congres de dinainte de război la Moscova (1931) - iar participarea era limitată,
doar la câţiva conducători şi activişti bine selectaţi. Partidul Comunist va deveni
o forţă importantă în viaţa politică românească, începând din 1944, când
Armata Sovietică a ocupat România 2 •
În dinamica partidelor politice din perioada interbelică, se pot des-
prinde câteva caracteristici: între anii 1918-1921 s-a înregistrat o maximă pro-
liferare a partidelor politice; între anii 1922-1926 a avut loc o tendinţă de
fuziune cu o finalitate bipolară (ex.: Partidul Naţional - Liberal şi Partidul
Naţional Ţărănesc); anii 1927 - 1932 au fost caracterizaţi de sciziuni înregistrate
în aproape toate partidele şi în primul rând în cele de guvernământ (Partidul
Naţional Liberal, Partidul Popular, Partidul Naţional Ţărănesc); dar, între anii
193 7-1938 se înregistrează o criză a partidelor politice rezolvată prin dizolvarea
lor în urma decretul regal din 30 martie 1938. Pe lângă alternanţa la putere a
numeroaselor partide (spre exemplu între 1933-1937 au existat 14 guverne), o
altă caracteristică a perioadei interbelice o constituie creşterea puterii executive
în defavoarea celei legislative, fapt care a avut consecinţe negative asupra evolu-
ţiei regimului democratic. Regimul democratic, stabilit prin Constituţia din
1923 3 , a început să funcţioneze tot mai defectuos şi a eşuat în decembrie 1937.
Viaţa politică românească în deceniul IV, a fost umbrită de declinul
instituţiilor democratice; liberalii şi naţional-ţărăniştii şi-au pierdut supremaţia
din deceniul trei, iar demisiei lui Iuliu Maniu4 de la conducerea guvernului, i-a
urmat o perioadă de instabilitate guvernamentală.
Odată cu guvernul Gheorghe Tătărăscu 5 se va promova un program
care a dat un puternic impuls economiei naţionale şi mai ales industriei, prin
practicarea unui protecţionism vamal ridicat şi acordarea de credite
intreprinderilor nou înfiinţate. În timpul guvernului Tătărăscu, s-a înregistrat o
puternică dezvoltare a economiei. Tot în această perioadă, rolul monarhiei a
sporit foarte mult. Depăşind-şi prerogativele acordate de Constituţie, Carol al
Ii-lea a dominat guvernul, care la rându-i a luat o serie de măsuri legislative
prin care îşi permitea să deţină controlul complet asupra situaţiei din ţară. Dar,
după asasinarea lui I. G. Duca, cenzura a fost reintrodusă pentru prima dată
după 1862, iar guvernul a primit dreptul de a guverna prin decrete legi.
Liberalii, divizaţi între partizanii lui Dinu Brătianu, între cei ai lui
Gheorghe Brătianu şi între cei ai lui Gheorghe Tătărăscu, au devenit tot mai
nepopulari, în pofida succeselor guvernului Tătărăscu şi, deşi aflaţi la putere, au
2
I. Scurtu, Gh. Buzatu, Istoria românilor în sec XX, Bucureşti, Editura Paideia, p. 383-385.
J Ibidem, p. 101-106.
4
Ibidem, p. 194-205.
1
Ibidem, p. 284-300.
Regimul politic şi arta 423
pierdut alegerile desfăşurate la sfârşitul anului 19376 • Alegerile care s-au

desfăşurat într-o stare de confuzie şi tensiune, dar fără violenţe notabile, s-au
încheiat cu o mare surpriză: pentru prima dată în istoria României, un partid
aflat la guvernare (Partidul Naţional Liberal) a pierdut alegerile; Partidul
Naţional Liberal a câştigat majoritatea doar cu 35,9%, neobţinând prima
electorală şi prin aceasta supremaţia în Parlament. Cu ocazia acestor alegeri,
PNŢ a încheiat o alianţă electorală cu extrema dreaptă, pentru a răsturna PNL
de la putere. Rezultatele acestor alegeri au determinat demisia lui Gh. Tătărăscu
din fruntea guvernului (28 decembrie 1937). Noua configuraţie politică i-a
permis lui Carol al Ii-lea să încredinţeze conducerea guvernului lui Octavian
Goga, şeful Partidului Naţional Creştin. În spatele acestui guvern slab, Carol II
şi-a pregătit practic instaurarea propriei guvernări, 10 februarie 1938. De acum
se va decreta stare de asediu, se va înăspri cenzura, se vor numi noi prefecţi din
rândurile militarilor, se va interzice organizarea de noi alegeri. După acestea,
Carol al Ii-lea a abrogat Constituţia din 1923 prin promulgarea la 20 februarie
1938 a unei noi Constituţii7. Totuşi, în cele din urmă regimul carlist nu a fost un
regim de tip fascist sau nazist, naţionalismul şi antisemitismul său fiind
moderate, iar parte din vechile libertăţi cetăţeneşti au rămas în vigoare şi după
emiterea Constituţiei din 1938.
După pierderile teritoriale din 19408 , resentimentele populaţiei se vor
îndrepta spre rege, astfel că, la 4 septembrie 1940, Carol al Ii-lea se vede nevoit
să încredinţeze formarea guvernului lui Ion Antonescu. Acesta va suspenda
Constituţia din 1938, va dizolva Camerele legiuitoare şi sub presiunea ce a
exercitat-o asupra monarhului a primit puteri depline din partea acestuia. Ion
Antonescu, cu sprijin german, îl va sili pe Carol al Ii-lea să abdice. Pe data de 6
septembrie 1940, Carol al Ii-lea va renunţa la tron, iar Mihai, care avea 19 ani,
devine regele ţării, dar Antonescu 9 îşi ia cele mai importante prerogative,
autointitulându-se conducător al statului.
Despre preluarea imediată a puterii de către PCR după 23 august 1944
nici nu a putut fi vorba. Pentru a-şi consolida rândurile, conducerea Partidului
Comunist Român va adopta o tactică binecunoscută: a folosit grupări oficiale
(Frontul Plugarilor condus de Petru Groza) pentru a recruta noi membri.
Strategia partidului comunist 10 a parcurs trei etape: lărgirea nelimitată a
6
C. C. Giurescu, D. C. Giurescu, Istoria românilor din cele mai vechi timpuri până azi, Bucureşti,
Ed Albatros, p. 738.
7
I. Bulei, Scurtă istorie a românilor, Bucureşti, Editura Meronia, 1996, p. 119.
8
Ibidem, p. 122-123.
9
I. Scurtu, Gh. Buzatu, op. cit„ p. 401-430
10
I. Bulei, op. cit, p. 132-135.
rândurilor, cucerirea puterii, epurarea şi purificarea ideologică. O perioadă

dramatică se înregistrează între 6 decembrie 1944 - 9 martie 1945, deoarece
campaniile comuniste s-au intensificat: presa şi radioul, ministerul de interne şi
cel al justiţiei vor fi controlate de comunişti.
Procesele politice din anii 1946-1947 au constituit o etapă decisivă a
prigoanei comuniste. Binecunoscutele„Tribunale ale Poporului" au judecat şi
condamnat drept „criminali de război" în primul rând funcţionarii superiori şi
membrii guvernului Antonescu. Între anii 1945-1947, în România a început şi
apoi s-a intensificat procesul de sovietizare, mai ales la nivel economic dar şi
cultural. După eliminarea fizică a celor mai importanţi opozanţi politici, un
singur om a rămas în calea unei preluări totale a puterii de comunişti: regele
Mihai. Supus presiunilor şi neavând nici o soluţie şi nici sprijin, regele Mihai 11
va semna cererea de abdicare în data de 30 decembrie. În seara aceleiaşi zile,
România a fost proclamată Republică şi s-a format un prezidiu al RPR, care a
jucat doar un rol figurativ. Proclamarea Republicii Populare România a repre-
zentat un moment important în procesul de transformare socialistă a României.
Din anul 1948, viaţa politică, socială şi culturală a României a urmat
modelul şi directivele sovietice. În conformitate cu declaraţiile liderilor
comunişti, era necesară o transformare radicală a bazei sociale, economice şi
culturale a societăţii. Viaţa culturală a României în perioada interbelică a fost
bogată, dar n-a scăpat de influenţa stalinistă. În perioada iunie-august 1948,
noul regim a reuşit să desfiinţeze toate institutele istoriografice vechi. În acelaşi
timp, Partidul Muncitoresc Român a pornit o campanie puternică de rusificare,
în urma căreia va apărea Editura şi Librăria „Cartea Rusă", Institutul „Maxim
Gorki" de limbă rusă. Această campanie avea rolul de a populariza realizările
ştiinţei sovietice, de a dovedi vechimea „bunelor relaţii româno-ruse". Limba
rusă va deveni obligatorie în şcoli, se va introduce o ortografie ce va înlătura o
serie de cuvinte latine din dicţionar ş.a. Venirea Partidului Comunist Român la
putere a dus la lichidarea libertăţilor cetăţeneşti, drepturilor politice şi opoziţiei.
Regimul lui Nicolae Ceauşescu a debutat cu o serie de măsuri de natură
să redreseze orgoliul naţional. De remarcat este şi faptul că, în încercarea lui
Nicolae Ceauşescu de a creşte popularitatea regimului său, se va folosi intens de
unele ramuri ale artei, după cum vom vedea în paginile care urmează. Spre
exemplu, după anul 1974, cultul personalităţii va ajunge la cote rar întâlnite,
Ceauşescu dorind să fie aşezat alături de cei mai de seamă domnitori şi voievozi.
La crearea acestei imagini vor participa şi o seamă de scriitori, muzicieni, artişti
"I. Scurtu, op. cit., p. 516-519, 550-564.
plastici, o parte obligaţi, o altă parte de bunăvoie. După 1974, orice spirit de
iniţiativă a fost anihilat, ajungându-se la numeroase revolte populare.
Unul dintre fenomenele cele mai izbitoare ale perioadei 1974-1981, a
fost minirevoluţia culturală, prin care ideologia de partid s-a regăsit şi în
cultură. Numeroşi activişti de partid, cu funcţii dintre cele mai importante au
fost declaraţi oameni de ştiinţă; s-au luat măsuri de cenzurare a fiecărei
publicaţii, au fost restrânse contactele cu străinătatea, au fost neutralizate multe
din instituţiile care au adus faimă culturii româneşti la sfârşitul anilor '60. După
1988 s-a înregistrat amestecul tot mai grosolan al autorităţilor în cultură.
Condiţiile de publicare a cărţilor erau tot mai grele, iar cenzura încerca să
anihileze orice urmă de independenţă artistică.
În perioada de destindere a epocii ceauşiste s-a înregistrat o slăbire a
controlului birocratic, ceea ce face posibilă realizarea unor opere de prestigiu; se
înregistrează o perioadă de modernizare şi deschidere în învăţământ, ceea ce
duce la un schimb de publicaţii şi profesori. Atâta timp cât Nicolae Ceauşescu
nu a manifestat un interes special pentru cultură, ea s-a putut dezvolta liber.
Intelectualii îşi puteau alege propriile cercetări, după propriile înclinaţii, fără a fi
nevoiţi să ţină cont de partid şi astfel apar studii cu subiecte în acord cu
proiectele vremii.
După cum se poate observa, în istoria românilor, după 23 august 1944,
s-a înregistrat, atât pentru artă, cât şi pentru întreaga viaţă a poporului român, o
epocă nouă. De fapt, a însemnat înfăptuirea unei revoluţii culturale ale cărei
dimensiuni sunt date de milioanele de oameni ce participă la viaţa culturală, o
revoluţie ce se poate defini prin cuvintele leniniste: ,,Arta aparţine poporului.
Prin rădăcinile ei cele mai adânci, ea trebuie să pătrundă în adâncurile maselor
largi ale oamenilor muncii. Ea trebuie să fie pe înţelesul acestor mase şi apreciată
de ele, să unească sentimentele, gândirea şi voinţa acestor mase, să le ridice" 12 •
Adesea, interesul pentru oamenii simpli capătă o notă protestatară, în operele
artiştilor precum: Ştefan Luchian (fig. nr. 1), Octav Băncilă (fig. nr. 2), Camil
Ressu (fig. nr. 3), Iosif Iser (fig. nr. 4), Nicolae Tonitza (fig. nr. 5). Această
orientare devine mai fermă în perioada dintre cele două războaie mondiale, mai
ales în rândul artiştilor aflaţi sub îndrumarea şi influenţa Partidului Comunist
Român 13 • Marcel Breazu afirmă că:„receptarea artei nu poate fi străină de ceea
ce el (Michel Foucault - n.n) numeşte episteme-ul unei anumite epoci istorice,
înţelegând prin acest termen viziunea de ansamblu asupra lumii existente într-o
anumită fază a culturii umane. Cercetarea orizontului estetic al acestei epoci
12
G. Oprescu, Artele plastice în România după 23 august 1944, Bucureşti, Editura Academiei
R.P.R„ 1959,p.9.
n Ibidem, p. 1O.
înseamnă, în primul rând, a analiza starea simţurilor umane subiective din

14
această perioadă" • Această idee va fi preluată şi transmisă mai departe, după
cum se poate observa din raportul Comitetului Central al Congresului al X-lea
al P.C.R., când, de la înalta tribună a Congresului, Nicolae Ceauşescu afirma:
„ vreau să exprim chemarea pe care partidul nostru, masele largi ale iubitorilor de
cultură o adresează românilor, dramaturgilor, muzicienilor, artiştilor plastici,
interpreţilor, tuturor creatorilor de artă; ceea ce ni se cere, tovarăşi, este să
pătrundeţi în adâncul existenţei poporului înţelegând năzuinţele sale, eforturile şi
lupta sa eroică, să înfăţisaţi grandioasa frescă a României socialiste" 15 •
În încercarea de a defini principalele trăsături ale artei româneşti din
perioada interbelică, se cuvine să facem o descriere a artei sovietice din această
perioadă. Fenomenele petrecute în arta românească se pot desprinde şi din arta
sovietică. După cum afirma unul din criticii de specialitate ai perioadei: „arta
este unul din fenomenele conştiinţei sociale, una dintre ramurile specifice ale
vieţii spirituale. Realitatea care există în afara conştiinţei şi independent de ea,
serveşte artei ca izvor al imaginilor ei, ca material fără de care arta nu poate să
existe" 16 • Problema realismului socialist este problema centrală a esteticii
marxist-leniniste. Principalele probleme pe care le evidenţiază estetica sovietică,
sunt de fapt chiar problemele pe care le ridică fenomenul dezvoltării artei
sovietice 17 • Acest drum parcurs de artele plastice din RSFSR este de fapt drumul
luptei pentru statornicirea caracterului partinic al artei realist socialiste. Această
artă s-a dezvoltat împreună cu toate celelalte arte naţionale ale popoarelor din
Uni unea Sovietică. Arta rusă îşi are rădăcinile în adâncul vieţii poporului,
exprimând ideile societăţii contemporane ei. Astfel, rolul artistului plastic în
educarea comunistă a societăţii va creşte considerabil 18 •
M. Mihailovici considera că, artiştii sovietici trebuie să recunoască doar
arta care este necesară poporului, de altfel este necesară însuşirea moştenirii
artistice sovietice, folosirea moştenirii artei universale 19 • Această artă, cu rol
educativ, trebuia să se regăsească în activitatea omului de rând, pentru a putea fi
înţeleasă de acesta, nu trebuia să fie ca arta descrisă de P.Lebedev, care vedea
arta contemporană din SUA, astfel:„Alături de colecţiile de artă din epocile
trecute, care se află în pinacotecile din Washington, în sălile de expoziţie pot fi
14
M. Breazu, Realism şi modernitate în artă, Bucureşti, Ed Politică, 1973, p. 12.
15
Apud M. Breazu, op. cit., p. 17.
16
G. Nedosivin, Studii de teoria artei, Bucureşti, Editura „Cartea Rusă", 1953, p. 13-15.
17
Ibidem, p. 307.
1
" Academia Republici Populare România, Institutul de Studii Româno-Sovietic, Probleme de
artă plastică, Bucureşti, octombrie- decembrie 1960, p. 3-4.

19
Consiliul General ARLUS şi UAP din RPR, Probleme de artă plastică, Bucureşti, no-iembrie-
decembrie 1957, p. 4-5.
văzute tablouri moderne care nu au nimic comun cu arta adevărată. De altfel,

poate fi numită artă o pânză care înfăţişează o apă şi este pictată în loc de
pensulă cu o mătură, iar în loc de culori cu noroi? O asemenea ,«inovaţie» este
profund străină artei sovietice' 720 • În arta sovietică se poate uşor desprinde
interesul faţă de om şi mediul său de viaţă. Orice era străin viziunii artistice
socialiste, era considerat o anomalie artistică. G.S.Whittet remarca:„aspectele
picturi engleze contemporane, arată că tendinţele picturii engleze contemporane
prin variaţia estetică, au subdiviziuni foarte evidente în: realişti, abstracţionişti şi
expresionişti romantici" 21 • Astfel că, în timp ce arta sovietică era folosită ca o
formă a propagandei de partid, este firesc ca o înţelegere şi apreciere a artei
engleze să fie dificil de înfăptuit, căci o artă abstractă greu înţeleasă de poporul
fără educaţie plastică, era neeficientă Partidului.
Din cauza principiului că arta trebuie să fie înţeleasă de fiecare om din
popor, au apărut şi câteva repere de coordonare a artei, precum: cultul persona-
lităţii care a adus un mare prejudiciu artei - fapt evidenţiat de E. Belaseva;
trebuia organizată Editura Academiei şi organizarea unei reviste - remarca
A. Lebedev; încercări de substituire a conducerii creatoare - afirma S. Tavasiev;
V. M. Molotov sublinia necesitatea unei dirijări zilnice de către Partid în
domeniul creaţiei artistice.
S-a încercat, de altfel, evidenţierea rolului conducător şi îndrumător al
Partidului Comunist în toate domeniile vieţii poporului sovietic. Realismul-
socialist a reprezentat reflectarea vieţii şi a năzuinţelor ideologice ale clasei
muncitoare în artă, clasă care se afla în fruntea luptei pentru trecerea de la
socialism la comunism 22 • Dar, pentru a putea educa oamenii în spirit comunist,
Partidul Comunist va duce o luptă constantă împotriva tuturor manifestărilor
formalismului, deoarece arta sovietică avea nevoie de adevăr. Artistul sovietic
trebuia să înfăţişeze citeţ sensul celor ce se întâmlpă, trebuia să participe, să-şi
aducă contribuţia la cunoaşterea societăţii. În concepţia Partidului Comunist,
arta are rolul de a observa viaţa, de a crea imagini care să dezvăluie realitatea în
profunzimea ei, să redea veridicitatea vieţii, iar patriotismul sovietic trebuia să
fie baza dătătoare de viaţă a artei. Putem considera că arta sovietică are un
caracter popular, deoarece: se adresează unui număr extrem de mare de
oameni; nevoia de pictură, grafică şi sculptură devine cu adevărat o nevoie a
întregului popor; arta devine în capitalism un obiect de vânzare - cumpărare;
arta devine o sursă pentru stocarea de profituri; este legată de popor, exprimând
20
Ibidem, p. 43-52.
" Academia Republici Populare România, Institutul de studii Româno-Sovietic, Probleme de
arta plastică, Bucureşti, octombrie-decembrie 1960, p. 109.
22
G. Nedosivin, op. cit., p. 322.
simţămintele şi ideile lui. Partidul Comunist a apreciat însemnătatea educativă

a artei, capacitatea artei de a fi un instrument de îmbogăţire politică, ideologică,
morală şi estetică a omului muncitor. Toate acestea, fiind înfăţişate de ideea lui
V. I. Lenin despre necesitatea de a folosi propaganda prin monumente: „de a
dezvolta arta ca mijloc de agitaţie", deoarece„ arta aparţine poporului, ea trebuie
să pătrundă în însuşi grosul maselor largi muncitoare". Arta a devenit un bun al
poporului, pentru a-l ajuta în luptă şi construcţie; simţămintele artistului devin
în mod nemijlocit ideile şi simţămintele omului de rând. În epoca socialismului,
suntem martorii lichidării treptate a opoziţiei dintre arta cultă şi creaţia populară.
Se poate observa că, după 1944, arta românească a avut un program
declarat răspicat sau cu subînţelesuri, dar a slujit idealurilor umanismului
socialist 23 • În această perioadă, artiştii s-au văzut nevoiţi să realizeze o artă
mobilizatoare cu un conţinut revoluţionar care să adere la politica Partidului
Comunist. Artiştilor „li s-a recomandat" abordarea temelor care exprimă
munca liberă, faptele de eroism, toate având plasate în centru „omului nou".
Arta trebuia să aibă un exprimare simplă, pe înţelesul tuturor categoriilor
sociale24 • Transformări lente în domeniul picturii au fost înregistrate odată cu
crearea noilor condiţii de după 23 august 1944. Ele au afectat, mai întâi, planul
tematicii. Eforturile depuse până la 1948, de o seamă de pictori, s-au evidenţiat
în direcţia unei reumanizări a artei, omul devenind treptat centrul preocupării
tematice. Prin presa de partid şi cea progresistă s-a militat pentru o apropiere
mai directă de realitate, pentru un limbaj plastic mai accesibil maselor populare,
„înregistrându-se o etapă de căutări" • 25
Printr-o analiză atentă a operelor marilor pictori din perioada regimului

comunist, putem desluşi aspecte ale vieţii sociale din această perioadă, putem
realiza portretul socialist al societăţii româneşti. Subiecte precum: reconstruirea
ţării distrusă de război, activităţi în ilegalitate a Partidului, insurecţia germană,
lupta de partizani ş.a. au fost teme abordate de: Albert Nagy, Octav Angheluţă,
Paul Atanasiu, Spiru Chintilă, Gheorghe Labin, Eugen Popa ş.a. Dar, mulţi
dintre artiştii perioadei nu au putut adera organic şi structural la comenzile
sociale de atunci, cultivând cu precădere portretul, natura moartă, peisajul. În
această situaţie, s-a creat o incompatibilitate între comanda socială şi pregătirea
pictorilor care dau naştere unor producţii anecdotice, naturalist-fotografice 26 , ce
nu folosea propagandei de partid. Munca depusă, începând cu 1944, a însemnat
21
· V. Florea, Arta românească modernă şi contemporană, Bucureşti, Editura Meridiane, 1982,
p. 226.
24
Ibidem, p. 226.
2
' G. Oprescu, op. cit, p. 28-30.
26
V.Florea, op. cit, p. 277.
instituirea unui ţel permanent al artei contemporane, acela de a servi intereselor

oamenilor, a Partidului în principal. 27
Unul din elementele constitutive în făurirea artei realist socialiste, l-a
reprezentat portretul. În arta portretului se verifică posibilităţile pe care le are
imaginea, de a comunica sentimente şi idei, de a surprinde gândirea modelului
în desfăşurarea ei interioară şi de a transmite privitorului aprecierea făcută de
artist asupra valorii morale şi sociale a modelului. Aici se verifică întreaga capa-
citate de a reconstitui viaţa, ca şi de a conferi reprezentării artistice o valoare
educativă , prin aceasta este verificată capacitatea artistului de a se plia la
28
comenzile Partidului. Creaţia plastică a oglindit momente din viaţa poporului,

în cele mai diverse moduri, astfel, putem afirma că arta contemporană româ-
nească s-a înălţat şi dezvoltat pe fondul unor bogate tradiţii. Astfel, tradiţia este
atât o sursă de viaţă cât şi una de creaţie 29 • Artistii români au ocupat un loc
important, în efortul de a defini în cultura românească trăsăturile spirituale şi
morale ale omului societăţii socialiste, ca şi locul său în lume. Astfel că este
firesc să se înregistreze o tendinţă spre epic, spre compoziţie, spre monument,
îndreptându-se atenţia spre chipurile oamenilor din popor, spre trăsăturile
fruntaşilor culturii, ştiinţei, ale personalităţilor de seamă din prezentul şi
trecutul istoric 30 • De remarcat este calitatea cu precădere nouă a imaginilor
realizate de artişti, o autenticitate pe care doar contactul cu realitatea vie o poate
oferi operelor. După cum se poate observa, pictorii care au ajuns la maturitate
în anii anteriori războiului au reprezentat puntea de legătură dintre valorile
tradiţionale şi aspiraţiile generaţiei tinere 31 • Deci, se poate afirma că s-a realizat
o sinteză între aceste noutăţi şi zestrea spirituală. Unul din fenomenele
caracteristice evoluţiei artei româneşti este faptul că numeroşi pictori de şevalet
au practicat, în acelaşi timp, mai multe genuri. Compoziţia inspirată din istorie
şi cea din actualitate are acelaşi suflu epic; tabloul de gen şi portretul, mai puţin
întâlnite în trecut, acum cunosc o puternică revitalizare 32 • Numeroşi au fost şi
cei care au rămas la orientarea tradiţională, realistă, continuând să pună pe
primul plan omul şi problemele sale permanente, acel farmec al naturii
determinat de peisajul românesc 33 • Spre exemplu, artişti precum: Aurel Ciupe
(fig. nr. 6), Ioan Sima, Th. Harşia (fig. nr. 7) ş.a., au rămas fideli vechilor tehnici
şi interesului pentru calitatea decorativă.
27
I. Frunzetti, Pictura contemporană românească, Bucureşti, Editura Meridiane, 1974, p. 5.
2
R G. Oprescu, op. cit., p. 32.
29
D. Matei, Tradiţie şi inovaţie în artă, Bucureşti, Editura Meridiane, 1981, p. 13.
10
I. Frunzetti, op. cit., p. 7.
11
V. Florea, op. cit., p. 272.
V.Drăguţ, V.Florea, Pictura românească în imagini, ediţia a II-a, Bucureşti, Editura Meridiane,
12
1976, p. 335.
n Ibidem, p. 336.
De subliniat ar fi faptul că, indiferent de modul de realizare, creaţia

artiştilor români abordează universul uman - omul ca fiinţă umană în portret şi
compoziţii, mediul său cotidian în peisaj, îndeletnicirile sale, lupta pentru pace,
progres şi socialism. Aceste subiecte ale muncii paşnice, împreună cu subiecte
inspirate din trecutul istoric, reprezintă tematica ce beneficiază de o mare
importanţă şi abordare, fiind prezentă la cele mai semnificative manifestări
artistice. Ţinând cont că o operă de artă trebuie să fie semnificativă în epoca sa,
pictura pentru că este vizuală, este în mod necesar reflexul condiţiilor
exterioare. Orice operă picturală trebuie să conţină această valoare momentană
şi eternă care face ca ea să dureze în afara epocii de creaţie. O altă dimensiune a
picturii apare pentru a răspunde unei noi stări 34 •
Influenţa generală cunoscută de toate ramurile artei, aceea a canoanelor
realismului socialist, a fost bine surprinsă în arta statuară 35 • În preajma anului
1848, sculptura românească începe să se afirme. Alexandru Golescu Arapilă,
încă din 1846, vedea în artă un mijloc de evidenţiere a aspiraţiilor româneşti,
când scria că: „o statua naţională este ca o pietrificare a unei mari gândiri
naţionale; poporul o prinde pentru că ea are o formă care trece din generaţie în
generaţie" 36 •
Putem observa că, în a doua jumătate a secolului XX, sculptura, fiind o
artă a generalizărilor şi imaginilor reprezentative, a cunoscut o mare dezvoltare.
Evenimentele revoluţionare şi eroismul propagat în societate de către Partidul
Comunist Român, au fost foarte bine surprinse în arta statuară • 37
Cu o mare claritate s-au putut vedea progresele artei statuare, capabile

să exprime în imagini vii şi sugestive viaţa poporului, lucru realizat cu prilejul
expoziţiei anuale de stat din 1950. Este expoziţia care marchează primele
succese importante în domeniul compoziţiei sculpturale, inspirate din
actualitate sau din lupta revoluţionară a poporului. De remarcat este efortul
vizibil al artiştilor de a concretiza clar conţinutul, renunţând la stilizarea
excesivă, la formele anatomice care primitivizau imaginea38 •
Condiţiile materiale şi de lucru create artiştilor şi largul câmp de
activitate ce li se oferă în cadrul „construcţiei culturii noi", socialiste, au
determinat, în următorii ani, un avânt fără precedent al sculpturii, însoţit, în
mod firesc, de creşterea continuă a prestigiului ei în viaţa artistică şi culturală a
ţării, ca şi în manifestările de peste hotare. Dezvoltarea sculpturii s-a datorat în
mare măsură comenzilor de stat, ce capătă tot mai mult caracterul unui plan
34
F. Leger, Funcţii ale picturii, Bucureşti, Editura Meridiane, 1976, p. 23-24.
35
B. Brezianu, Karl Storck, Bucureşti, Editura de stat pentru literatură şi artă, 1960, p. 6.
36
Ibidem, p. 7.
37
G.Oprescu, op. cit., p. 77.
38
Ibidem, p. 81.
sistematic, menit să dea oraşelor „podoabe" cu semnificaţie artistică, de care

sunt lipsite în mare parte. Arta statuară a îndeplinit, prin creatorii săi, toate
condiţiile impuse de regim, ea fiind o artă văzută de toată lumea şi impozabilă
prin dimensiuni, a putut cu uşurinţă să îndeplinească cea mai importantă
funcţie atribuită artei de către Partid, aceea de a educa societatea. Prin temele
abordate de aceasta a reuşit împrospătarea continuă a memoriei românilor şi a
servit totodată propagandei Partidului, dar tot acuma apar şi cele mai
semnificative şi măreţe opere.
În comparaţie cu sculptura, tradiţiile gravurii româneşti sunt mai vechi
şi bogate. Arta „săpătorilor în lemn" a împodobit timp de secole tipăriturile cu
ilustraţii, în care nu o dată răzbate suflul vieţii reale, iar de la o vreme, s-a
desprins din paginile cărţilor, circulând sub forma gravurilor populare, care,
create de meşteri ţărani pentru un public de ţărani, s-au bucurat de o largă
răspândire 39 •
Datorită unor artişti ca: Theodor Aman, Gabriel Popescu, Jean Al.
Steriadi, Nicolae Vermont, Horaţiu Dimitriu, Iosif Iser, a luat naştere o şcoală
naţională de gravură, cu fizionomie proprie, aspiraţii şi probleme proprii. În
ciuda realizărilor întru totul remarcabile ale acestor artişti, ca şi ale altora care
au mers pe urmele lor, gravura a rămas, decenii de-a rândul, un gen practicat de
puţini, pentru un număr restrâns de cunoscători. Gravura a fost unul dintre
genurile în care şi-a găsit expresie „spiritul nou", în care s-au afirmat idealurile
democratice. O seamă de artişti devotaţi gravurii, au continuat să lucreze,
asigurând continuitatea unei rodnice tradiţii: ardelenii Szabo Bela şi Hans
Herman, apoi brăileanul Gh. Naum ş.a. 40 •
La fel, ca şi gravura sau sculptura, artă a evenimentului contemporan şi
grafica şi-a demonstrat funcţia de comentator lucid al lumii contemporane, al
faptelor oamenilor, al împlinirilor societăţii. Mulţi dintre artişti abordează
universul real dintr-o perspectivă filosofică precisă, dezvăluind o atitudine
angajată, un civism care refuză să fie doar martor, ci aspiră să formuleze
răspunsuri şi să participe la viaţa contemporană.
Înainte de 23 august 1944, unele ramuri ale graficii, precum afişul şi
ilustraţia de carte, fuseseră dispreţuite şi neglijate de oficialităţi, lăsate chiar în
afara graniţei artelor. Însă, prin grafică, artiştii au reuşit să răspundă direct la
mobilizările lansate de viaţa politică a ţării, atât în desenul pentru presă, cât şi în
caricatură şi afiş. Eroismul luptei şi munca zilnică a clasei muncitoare a oferit
artei teme din belşug 41 •
39
Ibidem, p. 136.
0
' Ibidem, p. 137.
" Ibidem, p. 113.
De remarcat ar fi reuşitele afişului, a cărei prezenţă pe străzile oraşului

completează peisajul contemporan şi ajută din plin propaganda de Partid. Se
poate observa o mare atenţie acordată genului, de acele instituţii care
beneficiază de însuşirile şi capacitatea afişului de a comunica direct cu
publicul 42 • Afişul a fost unul din mijloacele cele mai eficiente în mobilizarea
conştiinţelor publice în lupta politică. De la început s-a putut observa că grafica
este o importantă armă în educarea ideologică şi civică, fiind un mijloc
agitatoric de prim rang, în sprijinirea luptei Partidului Comunist. De altfel,
afişul îndeplineşte şi un rol important în educaţia artistică a maselor. Văzut
peste tot, afişul poate să-şi îndeplinească uşor acest rol educator al conştiinţei
publice şi gustului politic43 •
Creându-se condiţii noi de afirmare, într-o epocă în care au loc mari
transformări economice şi sociale, grafica, va cunoaşte o înfloritoare afirmare.
Graficienii vor aborda o tematică mult mai bogată, reflectând în creaţii valo-
roase lupta şi realizările poporului condus de Partidul Comunist Român.
Perioada cuprinsă între anii 1944-1948 s-a caracterizat prin fenomenul de
angajare deschisă a artiştilor pe linia unei arte partinice, începând cu afişele şi
desenele pentru susţinerea frontului antihitlerist şi terminând cu lucrările
închinate campaniilor electorale, Congresului şi acţiuni de unificare a Partidului
Comunist, luptei pentru o construcţie democratică44 • Sub permanenta îndru-
mare a Partidului Comunist Roman, artiştii graficieni vor înregistra numeroase
succese în afirmarea unei arte realiste, cu un bogat conţinut ideologic 45 •
Arta reflecta epoca luptei întregului popor pentru comunism. Prin
conţinut, arta socialistă dispune de o bogată varietate de forme naţionale.
Înainte de toate, lupta pentru tradiţiile artistice naţionale este o luptă pentm
libertatea politică şi ideologică a poporului împotriva„robiei" culturale. În
diferite ţări, tocmai comunişti sunt apărătorii cei mai curajoşi şi consecvenţi ai
metodelor tradiţiei culturale ale naţiunilor lor. La baza dezvoltării formelor
naţionale în artă se află dezvoltarea şi valorificarea tuturor tradiţiilor vii din
cultura artistică a poporului.
În 1974, Ion Frunzetti afirma:„arta nu este doar realitatea lumii
obiective cifrată, ci şi ecoul dialogului dintre conştiinţă şi univers, este
confesiunea înfiorată de actul comunicării, a unui om viu către alţi oameni, pe
42
D. Grigorescu, Salonul anual de grafică Bucureşti, Bucureşti, Editura Oficiul de expoziţii,
octombrie 1975, Sala Dalles.
·~ G. Oprescu, op. cit„ p. 114.
44
I. Frunzeti, Expoziţia de grafică militantă organizată cu prilejul aniversării în România a
centenarului naşterii lui V.I.Lenin, aprilie-mai 1970, Sala Dal/es, Bucureşti, Oficiul pentru
organizarea expoziţiilor de artă, 1970.
•s G. Oprescu, op. cit, p. 132.
care doreşte să-i facă la fel de vii". Dacă ar fi să analizăm ideile lui Ion Frunzetti,
am putea considera că actul creator îşi are începuturile încă din perioada
formării statelor feudale, aflându-se în strânsă legătură cu dezvoltarea
economică, social-plitică şi culturală a acestora. Pictura a reprezentat arta în
care şi-au găsit expresie multe din idealurile şi speranţele poporului român 46 •
Dacă ar fi să aruncăm o privire asupra temelor abordate în sculptură,
gravură sau arta plastică, vom observa cu stupoare că, aceleaşi teme le întâlnim
în toate genurile artelor, dar redate în tehnicile specifice fiecărei ramuri, însă
indiferent de tehnică, dacă folosea propagandei de partid şi la educarea
socialistă a societăţii, cunoştea o înfloritoare dezvoltare.
THE POLITICAL REGIME AND ART
Summary
The poli tical system of the Romanian in the interwar time was a Parliamentary
democracy in form, but it functioned in a way that reflects the social and economic
conditions at the time. The control in the Romanian art, started from the main issue of
the Romanian politica! life in the interwar time, which is the confrontation between
democracy and authoritarism.
From 1948, the politica!, social and cultural life of Romania, followed the
Russian model and directives. According to the statements of the communist leaders
there was needed a radical change of the social, economica! and cultural basis of
society. Thus, although the cultural life of Roman ia in the interwar time was not rich, it
did not escape the Stalinist influence.
There can be noticed that the regime of Nicolae Ceauşescu will start with a
series of measures that were meant to reestablish the national pride. It is noticeable
that, as Nicolae Ceausescu's trying to grow the popularity of his regime, he will use
greatly certain fields of art. It was intended to establish a new cultural revolution whose
dimensions are given by the millions of people that take part to the cultural life, a
revolution that can be defined by the Lenin's words: "The art belongs to the people.
Through its deepest roots, it has to get into the masses of the workmen. It has tobe
understood by the masses, and appreciated by them, to unite the feelings, the thoughts
and the will of the masses, to lift them up.
In order to educate the people in the communist spirit, the Communist Party
led a constant fight against all the manifestations of formalism, because art needed the
truth. After 1944 the Romanian art served the ideals of the socialist humanism. In this
time the artists were determined to make a mobilizing art with a revolutionary content
that would eventually adhere to the policy of the Communist Party. Regardless the
40
V. Drăguţ, V. Florea, op. cit, p. 336.
434 MARCELA BĂBĂN AŞ
modus operandi, the creation of the Romanian artists approach the human universe, its
daily environment, the fight for peace, progress and socialism.
The art through its educative role reflects the age of the fight of the entire
population for communism. First of all, the fight for the national artistic traditions is a
fight for the politica) and ideologica] freedom of the people against the "cultural slavery".
If it were to take a look on the themes approached in sculpture, engraving,
plastic art, we will notice surprisingly thal the same theme are encountered in all the art
genres, but rendered in the techniques specific for each branch, but regardless the
technique, if it could he used for the party propaganda and the socialist education, it
would know an important development.
Fig. 1. Ştefan Luchian - Schiţă pentru panou decorativ.
Fig. 2. Octav Băncilă - Întoarcerea de la câmp.
Fig. 3. Camil Ressu - Ţărănci în curte
Fig. 4. Iosif Iser - Peisaj la Dunăre
Fig. 5. Tonitza - Flori.
Fig. 6. Aurel Ciupe - Peisaj din Zlatna.

438 MARCELA BĂBĂN AŞ
Fig. 7. Theodor Harşia - Peisaj urban.
Fig. 8. Eugen Popa - Blocuri noi în Floreasca.
ETNOLOGIE EUROPEANĂ:
PROIECTUL UNEI DISCIPLINE
ALEXANDRA TĂTĂRAN
Sintagma „etnologie europeană" a fost pusă în circulaţie ca nume de

proiect încă din anul 1937, atunci când suedezul Sigurd Erixon a încercat să
demareze, prin această denominaţie comună, un proces de coordonare
internaţională a tuturor etnografiilor naţionale de pe teritoriul european. Idee
de succes, dar care s-a dovedit iniţial insuficient susţinută de rezultate practice.
Tocmai de aceea, liniile generale ale proiectului se reiau în anul 1971, prin
Congresul de Etnologie Europeană de la Paris, moment asumat ca reperul
temporal de instituţionalizare oficială a disciplinei 1 •
De atunci şi până acum, eforturile de sincronizare a tradiţiilor de
cercetare folclorică din ţările europene cu cercetarea antropologică, în vederea
constituirii unui câmp disciplinar unitar denumit „etnologia europeană", au
urmat atât calea instituţională (înfiinţarea de departamente, institute de
cercetare, reviste de specialitate, conferinţe şi, în general, tot ceea ce asigură
vizibilitatea academică), cât şi pe cea epistemologică (circumscrierea unui
obiect specific, metodele de cercetare, modalităţi de analiză, principii şi teorii).
Pentru a putea da seamă de succesele şi eşecurile tuturor acestor eforturi, mai
ales de legitimitatea şi de coerenţa internă actuală a etnologiei europene ca
disciplină unitară şi distinctă, trebuie urmărit în primul rând contextul ei istoric
de constituire. Aceasta presupune pe de-o parte schiţarea relaţiilor pe care le
întreţine etnologia europeană cu procesul de „întoarcere acasă" al 2
antropologiei şi cu unul dintre efectele acestei întoarceri, antropologia Estului

Europei. Pe de altă parte, contextul istoric al disciplinei este indisociabil de
1
Marianne MESNIL, Etnologul, între şarpe şi balaur I Marianne Mesnil şi Assia Popova, Eseuri
de mitologie balcanică, cuvânt înainte de Paul H. Stahl, trad. de Ioana Bot şi Ana Mihăilescu,
colecţia de Antropologie culturală, Editura Paideia, Bucureşti, 1997, p. 33.
2
John Cole, „Anthropology comes Part-Way Home: Comunity Studies in Europe", în Annual
Review of Anthropology, voi. 6, 1977, pp. 349-378.
440 ALEXANDRA TĂTĂRAN
sursele identităţii şi preocupărilor sale, anume folcloristica naţională şi

antropologia terenurilor exotice. Toate aceste relaţii de influenţe reciproce sau,
din contră, de ignorări, de lecturi critice şi asumări pozitive, sunt totuşi
insuficiente în a descrie şi evalua o disciplină. Până la urmă, legitimitatea
oricărei discipline stă în programul său coerent, obiectul specific, tehnicile de
investigaţie şi analiză. De aceea, analiza principiilor şi teoriilor specifice
etnologiei europene, cât şi a ecourilor şi efectelor acestora, vor fi în măsură să
evidenţieze care este justa proporţie a succeselor şi insucceselor în cadrul
eforturilor de instituţionalizare a disciplinei.
Antropologia anglofonă a Europei
Antropologia Europei e un domeniu întemeiat iniţial de antropologii

anglo-americani 3 în urma procesului de „universalizare" a disciplinei 4 , care îşi
direcţionează începând din anii '50 atenţia asupra a chiar teritoriului care a
produs acest tip de cunoaştere. Dar cauzele unei asemenea reorientări sunt, pe
alocuri, mai prozaice. Din punctul de vedere al lui Stanley Barret 5, spre
exemplu, cauzele acestei „întoarceri acasă" a antropologiei stau aproape
exclusiv în pierderea accesului în fostele colonii. Într-adevăr, din anii '50-'60,
accesul antropologilor în fostele terenuri „exotice" devenea tot mai problematic,
ceea ce a determinat o reorientare masivă spre societăţile terenului european.
Nu a fost o coincidenţă că atenţia antropologilor, antrenaţi în observarea
singularităţilor, a fost întâi atrasă de exotismul unei zadruga, sau de
supravieţuirile unei „gândiri mediteraneene" delimitată mai mult sau mai puţin
arbitrar. În plus, grija antropologiei era să îşi circumscrie specificul faţă de
disciplinele - surori, consacrate în studiul realităţilor sociale europene,
menţinând aşadar cu scrupulozitate „diviziunea intelectuală a muncii" 6 • În anii
'50-'60 antropologii îşi defineau obiectul de studiu prin delimitare de sociologie,
istorie, economie, politică, etc., astfel încât ei se preocupau de comunităţile
rurale, iar ştiinţele surori de centrele urbane.
Odată cu anii '70 însă, antropologia ca disciplină trece prin mari
reajustări. Acesta determină şi pentru antropologia Europei o resituare faţă de
câmpul său de investigaţii. Ea nu se mai dedică exclusiv „supravieţuirilor" şi
l John Cole o numeşte „antropologie anglofonă" - id., ibid., p. 351.

4
„Antropologia universalizându-se, face posibilă studierea propriei societăţi", în Jean Copans -
Introducere în etnologie şi antropologie, trad. de Elisabeta Stănciulescu şi Ionela Ciobănaşu, seria
Sociologie, Antropologie, Editura Polirom, Iaşi, 1999, p. 72.
s Stanley Barret, Anthropology: A Student's Guide to Theory and Method, University of Toronto
Press, 1996, p. 200-203.
6
John Cole, op. cit., p. 354.
Etnologie europeană: proiectul unei discipline 441
comunităţilor ţărăneşti, ci începe să se adapteze realităţilor dinamice ale

societăţilor complexe.
La început, „antropologia acasă" era apanajul diverşilor dezavantajaţi
(cei lipsiţi de fonduri, mame, etc.). Atitudinea dispreţuitoare faţă de practicarea
unei antropologii acasă, europene sau nu, s-a menţinut şi pe temeiul
ascendentului moral al practicii în terenuri exotice (mitul cercetării ca rit de
iniţiere). Şi totuşi, antropologia europeană s-a instituţionalizat şi normalizat
într-o singură generaţie intelectuală: '60-'70. Fenomenul acesta este parţial
coincident cu primenirea internă a antropologiei şi cu valenţele de critică
culturală pe care le dezvoltă disciplina în acea perioadă.
În ce măsură este antropologia anglofonă a Europei „antropologie
acasă"? În măsura în care antropologia s-a născut în Europa, în Occident.
Întoarcerea spre Europa semnifică întoarcerea spre cultura/culturile care au
produs, între alte forme de cunoaştere, şi antropologia. Ca tip de experienţă,
„antropologia acasă" nu desfiinţează „antropologia departe", la fel cum antro-
pologia Europei nu a mutat definitiv centrul de interes al antropologiei dinspre
terenurile exotice înspre cel european. E vorba, din contră, de o relaţie de
intercondiţionare şi reciprocitate: e nevoie de exerciţiul alterităţii, propriu
antropologiei, pentru a deprinde distanţa necesară şi critică faţă de lucrurile
care reprezentau înainte familiarul, gratuităţile, obişnuinţele. Dacă antropologia
a fost definită ca studiu al alterităţii, aparenta contradicţie în termeni, între
alteritate şi acasă, nu mai e demult privită ca o confuzie de planuri, ci ca un
paradox extrem de fertil. E un tip de cunoaştere critică cu cel puţin o consecinţă
notabilă: deconstrucţia şi analiza critică a categoriilor consacrate de conceptua-
lizare, dihotomiile operatorii de genul natură/cultură, domestic/public,
arhaic/modern, ş.a.m.d., care s-au dovedit nu numai extrapolări arbitrare
asupra terenurilor exotice ci, mai mult decît atât, insuficiente pentru a explica
realităţile complexe ale teritoriului european. Aşadar, tipul de confruntare
rezultat din experienţa întoarcerii cercetării antropologice spre terenurile euro-
pene a pus disciplinei în ansamblu nişte probleme ce au determinat o masivă
reorientare metodologică şi epistemologică.
Nimic din ce oferă Europa ca teren pentru antropologie nu susţine o
explicare univocă sau un model generalizat. Aici intră şi problema Estului
Europei, acea „altă Europă" care a intrat în antropologia anglofonă sub forma
unei arii culturale definită ca „natură ţărănească, poziţie politico-economică
periferică, diversitate etnică conflictuală, iar după al doilea război mondial, ca
socialism" 7 • Există o distanţă între antropologia unui Est comunist şi întunecat,
7
Joel M. Halpern, David A. Kideckel, „Anthropology of Eastern Europe", în Annual Review of
Anthropology, no. 12, 1983, pp. 377-402, p. 381.
442 ALEXANDRA T ĂT ĂRAN
abordat iniţial în lipsa accesului facil la fostele colonii, şi antropologia unui Est
al Europei care poate fi încă descris ca „antropologie acasă".
Până la începutul anilor '70 interesul antropologilor anglofoni se
concentra aproape exclusiv pe Sud-Estul Europei (zona Balcanilor) din două
mari motive: fenomene precum zadruga răspundeau nevoii de exotism şi
singularitate a antropologiei; în plus, din raţiuni metodologice, Sud-Estul
Europei putea fi tratat „ca o extensie a studiilor mediterane" 8 • Restul teritoriului
Est-European, cuprinzând state aflate sub dictatură comunistă, era vizualizat în
Vest într-o manieră 9 care, ne asigură Jakubowska, încuraja cu greu ideea de cer-
cetare. Acesta era Estul ca alteritate conotată negativ, Estul comunist acoperit
de întuneric. Există totuşi şi o situare opusă acesteia, pe care o evidenţiază
Halpern şi Kideckel1°: Estul reprezenta încă „Europa", pentru o antropologie
focalizată pe un „Celălalt" ca non-european. Cu alte cuvinte, Estul comunist nu
reprezenta „diferenţa absolută" care mobiliza reflex atenţia antropologiei, era cu
un grad prea Europa, şi cu un grad prea puţin Europa (prea barbar şi periculos).
Cu toate acestea, începe să se manifeste un interes crescut pentru Estul
Europei în anii '70. Statele comuniste şi realităţile lor interne devin interesante
pentru cercetarea antropologică, odată cu normalizarea antropologiei „acasă" şi
odată cu rafinarea metodelor ce permit antropologiei să se dedice la fel de bine
studiului societăţilor complexe, schimbărilor şi proceselor dinamice.
Dar motivele acestui interes nu ţin numai de o reconfigurare internă a
antropologiei şi de instituţionalizarea antropologiei europene. Nici această
întoarcere spre Europa de Est nu a fost, la fel ca în cazul antropologiei din
timpul colonialismului, o mişcare complet străină de interesele de putere.
Începând cu anii '60, evenimentele politice arată că statele încep să se comporte
mult mai independent pe scena mondială, în ciuda diviziunii axiale între lumea
occidentală şi cea comunistă. Era, aşadar, nevoie de studii pentru a putea
supraveghea şi eventual prevedea mişcările ulterioare. Obţinerea de acces în
„lagărul comunist" devine mai facilă la începutul anilor 70, din motive politice
în primul rând, astfel că mulţi antropologi profită de moment pentru a
confrunta în sfârşit realităţile terenului din spatele cortinei de fier. Cu acestă
ocazie, abordările antropologiei pe teren european şi est-european devin mult
mai contextualizate: ruralul nu mai e centrul prin excelenţă al preocupărilor,
• Longina Jakubowska, „Writing About Eastern Europe: Perspectives from Ethnography and
Anthropology", în Henk Driessen (ed.): The Politics of Ethnographic Reading and Writing:
Confrontations of Western and Indigenous Views, Saarbrucken, Germany: Breitenbach, 1993,
pp. 143-159,p. 154.
9
„Imaginea Estului European cuprindea întuneric, opresiune, sărăcie, suprimare a libertăţii de
gândire, şi un „gri" general al vieţii (. .. )" - id„ ibid„ p. 153.
111
Joel M. Halpern, David A. Kideckel, op. cit„ p. 380.
atenţia se mutăîn egală măsură pe urban; de asemenea, sunt urmărite relaţile

comunităţilor rurale cu devenirea lor istorică, situarea regională şi naţională, şi
mai ales schimbările provocate de socialism.
Dar acest interes şi aceste studii se plasează într-o situaţie lipsită de
precedent: la debutul cercetărilor sale în Est, antropologia teritoriului european
s-a desfăşurat într-o zonă care avea ea însăşi o tradiţie îndelungată de cercetare
a comunităţilor rurale, prin etnologiile naţionale şi ştiinţa folclorului. Niciodată
până atunci antropologia nu a avut ocazia să se desfăşoare în teritorii care să fi
fost anterior studiate printr-o ştiinţă a lor proprie.
Este destul de adevărat să arătăm că la început antropologii anglofoni,
antrenaţi în studiul unor culturi restrânse şi neliterate, au descins în Estul
Europei la fel ca în colonii, fără să îşi pună problema luării în calcul a existenţei
unei tradiţii instituţionalizate de cunoaştere - cu alte cuvinte, au ignorat existenţa
textelor etnografice. Nu e de mirare că abordările lor, decontextualizate şi lipsite
de o bună cunoaştere a realităţilor est-europene (pe care textele etnografice,
între altele, ar fi putut-o da) au contrariat profund pe mulţi etnografi. La fel i-a
nedumerit pe aceştia şi preferinţa pentru marginalităţi şi ignorarea normei. Dar
trebuie evidenţiat că textele etnografiilor naţionale au fost multă vreme cu totul
inaccesibile, din pricina faptului că nu erau traduse în limbi de circulaţie. De
asemenea, se reproşa etnografiei şi folclorului naţionalist lipsa perspectivei
comparative, mai precis o cantonare într-un discurs descriptiv destul de sec,
care în general nu oferă nici un termen de relaţie exterior lui. Au fost dezavuate,
direct sau indirect, tehnicile de cercetare prin intermediul cărora îşi colectau
aceste discipline autohtone materialul, incluzând aici uzul chestionarului în
detrimentul observaţiei participative sau asumarea unui punct de vedere etic
(categorii academice super-impuse faptelor) în detrimentul punctului de vedere
emic în analiza faptelor (categorii pertinente informantului). Din fericire pentru
etnografiile din Estul Europei, nu sunt uitate întotdeauna amănuntele
semnificative ale istoricului acestor discipline, precum faptul că după instalarea
comunismului anumite subiecte au fost interzise cercetării (fenomenul magic
de exemplu), sau faptul că simpla descriere a devenit tot de atunci mult mai
sigură decât interpretarea faptelor.
Aşadar, relaţia între antropologia anglofonă a Estului Europei şi
etnografiile naţionale s-a desfăşurat, cu puţine excepţii, fie într-o evoluţie
paralelă şi ignorare reciprocă, fie în critici şi contestări reciproce. Abia în anii
'80 încep o serie de dialoguri care stabilesc un contact real între antropologie şi
etnografie. Texte etnografice sunt traduse, etnografii publică în reviste
occidentale de antropologie, antropologii occidentali au acces la documentaţie.
Este important de subliniat că întâlnirea etnografie/antropologie a însemnat şi
întâlnirea a două încărcături politice profund divergente: cea a construirii
naţiunii (discursul auto-centrat al etnografiei) şi cea a expansiunii colonialiste

(discursul universalist, obiectivist, mai ales al antropologiei pozitiviste). Cele
două extreme de situare au fost criticate începând cu interpretativismul, şi e
interesant de văzut că antropologia astăzi scrie în plină conştiinţă a puterii
(politice) inerente textului.
Etnologia europeană şi „întoarcerea acasă" a antropologiei
Cum se situează etnologia europeană în tot acest context?

Luând în considerare data oficială a instituţionalizării sale (1971), este şi
ea o formă probabilă de întoarcere acasă a antropologiei, deci face parte din
marea mişcare de reabilitare a Europei ca teren antropologic. Dar formula
specială a acestei întoarceri implică mai multe aspecte, dintre care cel mai vizibil
este acela că îşi dispută acelaşi teritoriu atât cu o antropologie anglofonă
orientată predominant social, cât şi cu tradiţiile de cercetare etnologică ale
fiecărei ţări europene. Vom examina în cele ce urmează relaţiile pe care le
întreţine etnologia europeană cu cercetările etno-folclorice de pe teritoriul
statelor naţionale europene (de la care se reclamă) şi cu antropologia anglofonă
de orientare socială a Europei (faţă de care a evoluat practic independent, cel
puţin până în anii '90). Este un demers care se justifică, din punct de vedere
exterior, prin faptul că toate trei disciplinele-surori menţionate reclamă acelaşi
teritoriu pentru cercetare şi analiză, conturându-şi aşadar, din acest punct de
vedere, acelaşi specific. Dar mai există un temei al unui examen comparativ
între discipline ce ţine de data aceasta de un punct de vedere interior etnologiei
europene. Este vorba de faptul că relaţia cu antropologia şi cea cu etnologiile
naţionale a fost aşezată la baza eforturilor de construire a unui specific pentru
etnologia europeană, iar examenul şi definirea specificului acestei relaţii
reprezintă nici mai mult nici mai puţin decât modalitatea de atribuire a locului
disciplinei. Prin delimitări şi aproprieri, la fel ca şi prin decelări, rupturi şi
continuităţi proclamate, teoreticieni ai etnologiei europene s-au străduit să dea
coerenţă unui proiect de legitimare epistemologică, un efort de construcţie ale
cărui puncte esenţiale le vom relua în cele ce urmează.
Relaţia etnologiei europene cu ştiinţa folclorului şi cu antropologia
Într-o formulă aproape matematică, inerent simplificatoare şi reducţio

nistă, specificul etnologiei europene se întemeiază pe o sinteză între contribu-
ţiile etnologiilor naţionale de pe teritoriul european (mai precis, uzul
informaţiilor acumulate de acestea în mai mult de un secol de existenţă) şi
teoriile, metodele şi tehnicile de investigare antropologice. Această formulare
succintă implică de fapt două aspecte. Într-o primă mişcare, este vorba de un
proces interior de critică internă şi depăşire a încărcăturilor ideologice proprii
acestei moşteniri comune, adică a etnocentrismului antropologiei colonialiste şi
a naţionalismului folcloristicii. Ambele discipline au o îndelungată istorie de
încărcătură ideologică, servind, fiecare cu specificul ei, interesele politice de
expansiune sau pe cele de producere şi reproducere a naţiunii omogene şi
exemplare. Celălalt aspect al relaţiei etnologiei europene cu antropologia şi
ştiinţa folclorului priveşte o finalitate dorită, ulterioară procesului de primenire
ideologică, anume ambiţia fertilă de a integra şi de a folosi integrativ tot ceea ce
tradiţia antropologică şi cea etnografică poate oferi la momentul actual: metode,
teorii, concepte, rezultate de anchetă, monografii, fonduri de arhivă, ş.a.m.d.
11
Este vorba aşadar de o depăşire prim asimilare pozitivă , nu de una prin
ruptură decisivă, după cum a fost practica şi moda în ştiinţele sociale până nu
de mult, când fiecare nou curent sau fiecare disciplină nouă se întemeia prin
ruptura explicită cu tradiţiile anterioare de cercetare. Etnologia europeană işi
doreşte să se situeze pe o poziţie de continuitate, iar delimitările ideologice
iniţiale reprezintă un demers pozitiv de responsabilizare faţă de tradiţiile de
cercetare de la care se reclamă.
Unde îşi situează mai precis etnologia europeană specificul faţă de
ştiinţa folclorului, şi în general faţă de contribuţiile etnologiilor naţionale?
Etnologia europeană se consideră continuatoarea directă a acestora, atât dato-
rită teritoriului specific pe care se concentrează, cât şi datorită faptului că
perspectiva sa diacronică comparativistă se construieşte pornind de la materia-
lele folclorico-etnografice de arhivă sau publicate în ultimii 150 de ani în majo-
ritatea ţărilor europene. Dar această asumare pozitivă se realizează, aşa cum
arătam anterior, doar în urma unei critici interne menite să evidenţieze ponde-
rea încărcăturilor ideologice naţionaliste din cadrul contribuţiilor folclorice.
Devenirea istorică a termenului „folclor" coincide cu un proces de
limitări semantice succesive, iar priza lui la public în secolele de construcţie
naţională (unul dintre rarele cazuri în care un discurs de factură antropologică
nu a rămas cantonat în lumea academiei) a avut ca efect ceea ce etnologii
numesc procesul de „folclorizare", adică instrumentalizarea şi esenţializarea
multor categorii ce ţin de cultura populară prin „manifestarea estetică a unei
voinţe de esenţă politică" • Termenul de „folclor" ca obiect de studiu al unei
12
11
„I think that anthropology can be cumulative, that we can use the work of our predecessors to
raise new questions", în E. R. Wolf, „Distinguished Lecture: Facing Power - Old Insights, New
Questions", în American Anthropologist, voi. 92, 1990, pp. 586-596, p. 588.
12
Claude Karnooth, „Despre adevărata semnificaţie a folclorului'', în !ntâlniri multiple.
Antropologi occidentali în Europa de Est, Eniko Magyari-Vincze, Collin Quiglei, Gabriel Troc
(eds.), Ed. Efes, Cluj-Napoca, 2000, pp. 398-399.
discipline devine coincident cu însăşi numele respectivei discipline. În acelaşi

timp, termenul se despecializează şi e preluat în vocabularul şi conştiinţa
publică, pentru a denumi un ansamblu de texte, cântece, obiceiuri şi costume
privite ca zestrea comună proprie fiecărei naţiuni şi marca sa distinctivă în faţa
celorlalte. Cu alte cuvinte, ştiinţa folclorului e succedată şi prelungită de
„folclorism" 13 , adică de succesul popular al unui proces de punere în scenă,
difuzare, reificare şi esenţializare a categoriilor folclorice. Atât în cazul ştiinţei
folclorului, cât şi în cel al folclorismului (folclorul popularizat, liant al naţiunii
şi fundament al procesului său de constituire) mişcarea esenţială era cea de
recuperare a unui „etnos primitiv" 14, garant atât al arhaicităţii şi unicităţii
naţiunii (continuitate pe verticală şi diferenţiere pe orizontală), cât şi al
posibilităţilor de regenerare ale respectivei naţiuni.
Suficient poate de paradoxal, construcţia statului naţional bazată pe
argumentele oferite de ştiinţa folclorului şi pe coeziunea publică determinată de
folclorul de consum e o modalitate de a întemeia naţiunea pe cultura orală,
populară, aparţinând unei clase sociale în mod tradiţional marginalizate şi
dominate 15 • Această demnitate acordată public şi academic ţărănimii şi culturii
sale orale mai are o valenţă, în afara rolului de legitimare a arhaicităţii,
durabilităţii şi unicităţii naţiunii. Este vorba de dimensiunea considerării
acestui „primitiv din interior" 16 ca martor al stadiilor depăşite prin progresul
umanităţii moderne. Până la urmă, la nivel politic, „tradiţie" şi „tradiţional"
sunt doar culori şi etichete identitare, în nici un caz realităţi care sunt de dorit
să se perpetueze. Valorile politice ale oricărui stat naţional promovează, din
contră, termeni precum progres, modernitate, depăşirea logicilor tradiţionale
învechite şi a ruralului prin urban.
Dubla conotaţie a termenului de „tradiţie" apare la fel figurată (poate
chiar mai explicit) în studiile mediteraneene ale antropologiei anglofone din
anii '50 şi '60: unele lucrări accentuează acele încremeniri ale tradiţiei
mediteraneene ce obstrucţionează procesul integrării zonei în modernitatea
europeană, referindu-se la elementele care se opun progresului (aşadar, o
conotaţie negativă), în timp ce alte studii vorbesc din perspectiva arhaismului
obiceiurilor păstrate aici, ca garant al vechimii culturii europene însăşi. Aici,
„tradiţia mediteraneană" e văzută ca reprezentând modelul european şi cultura
sa ancestrală (conotaţie pozitivă).
n id„ ibid., p. 398.

14
Marianne Mesnil, op. cit., p. 24.
Li „Permiţând ţăranului să iasă din anonimatul istoric în care îl lăsase modul lui de a fi în ritual şi
tradiţie orală, estetica şi ştiinţa arhaismului i-au atribuit un statut prestigios, acela de strămoş
naţional eponim, dar cu condiţia să rămână tăcut.", în Claude Karnooth, op. cit., p. 389.
16
Este important de precizat faptul că sensul unui demers de analiză

critică a încărcărurii ideologice naţionaliste proprie ştiinţei folclorului nu
reprezintă, pentru etnologia europeană, o modalitate de recuzare, ci o
primenire necesară a unuia dintre polii pe care se sprijină în demersurile sale.
Încărcătura ideologică trebuie privită şi în contextul istoric mai cuprinzător,
acela al emergenţei statelor-naţiuni prin mişcarea generală de definire identitară
şi situare pe scena politică europeană. Acestui context istoric nu i-a lipsit până
la urmă entuziasmul autentic şi dorinţa legitimă de emancipare de sub
dominaţia marilor puteri, nuanţă la care teoreticienii etnologiei europene se
dovedesc atenţi • Delimitarea de abuzurile comise în numele diferenţierii şi de
17
servituţile ideologice ale ştiinţei folclorului rămân însă necesare.

De altfel, elementul care face specificitatea etnologiei europene,
explicitat uneori, alteori nu, este o idee care a pornit tocmai ca mişcare de recul
în faţa ideologiei „spiritului naţional", a obsesiei pentru căutarea particularită
ţilor şi diferenţelor între popoare. Este vorba despre considerarea teritoriului
european ca spaţiu unitar de cultură. De fapt, pornind de la comparativismul
şcolii istorico-geografice finlandeze, s-a ajuns destul de repede să se constate că
tradiţia orală proprie ţărănămii manifestă reale similitudini de-a lungul întregii
Europe. Studiile de etnologie europeană comparată au de obicei această calitate
de a evidenţia manifestări de cultură ţărănească (materială sau spirituală) simi-
lare, omologii 18 ce contrazic graniţele naţionale sau chiar pe cele lingvistice şi
fac nenecesare ierarhizările. Interesul unei probleme precum cultura populară
poate depăşi ca relevanţă frontierele naţionale şi regionale doar prin deschidere
comparativistă, deschidere pe care studiile folclorice de obicei nu o au.
Un alt punct în care etnologia europeană se delimitează de studiile
folclorice este relaţia acestora cu textele supuse analizei. Majoritatea cercetărilor
din cadrul etnologiilor naţionale pe folclor se concentrează pe textul-obiect
(concepţie articulată pe „reificarea textelor" 19 ), perspectivă motivată în general
prin primatul criteriului estetic în alegerea textelor şi analiza lor. Această abor-
dare conturează un efect de ruptură (destul de curios din punctul de vedere al
antropologiei) între producţiile literare, muzicale, materiale şi oamenii din a căror
viaţă fac toate acestea parte. Etnologia europeană propune în acest punct două
concepte-cheie interrelaţionate: cel de „context", definit ca „mediul natural,
17
„(„ .) disciplina şi cuvântul «folclor» apăreau în momentul când izbucnea primăvara
popoarelor, când se formulau revendicările naţionaliste de către vocile oprimate sub jugul
marilor puteri." - id., ibid„ p. 43.
18
„Omologia, departe de a fi identitate, nu este decât corespondenţă parţială („.).", în Maria
Carpov, Introducere la semiologia literaturii, Ed. Univers, Bucureşti, 1978, p. 151-152.
19
Cristina Alexandra Pop, Trup @ privire. ritm/magie/. Elemente pentru o antropologie a
descântecului. Ed. Casa Cărţii de ştiinţă, Cluj, 2002, p. 33.
448 ALEXANDRATĂTĂRAN
cultura materială, organizarea socială şi religioasă" şi cel de „vmune despre

lume", adică „interpretarea pe care grupul uman o dă realităţilor înconjură
toare"20 şi contextului în care se situează. Nici unul dintre aceste două concepte
nu a fost neapărat străin studiilor din cadrul folclorului naţionalist şi
etnologiilor/etnografiilor naţionale, dar „contextul" şi eventual „viziunea despre
lume" jucau pentru acestea mai degrabă un rol conjunctural, de referinţă
extrinsecă textului, folositoare în măsura în care puteau explicita particularităţi
estetice sau caracteristicile unor specii folclorice. Or, pentru etnologia europeană,
contextul reprezintă însuşi cadrul analizei, iar viziunea despre lume este, nici mai
mult, nici mai puţin, decât una dintre mizele majore ale analizelor comparative.
Dacă faţă de contribuţiile etnologiilor naţionale şi ale ştiinţei folclo-
rului etnologia europeană se situează pe o poziţie de continuitate, de
valorificare a contribuţiilor acestora mai ales în ceea ce priveşte informaţiile
acumulate, faţă de antropologia generală şi antropologia (anglofonă) a
Europei situarea sa e mai complexă.
Poziţia sa faţă de antropologia generală nu e una de continuitate ci una
de echivalenţă, în sensul că etnologia europeană face parte din câmpul
disciplinar mai larg acoperit de acest termen 21 • În principiu, etnologia
europeană asumă tehnicile şi metodele antropologice de cercetare, împreună cu
cele mai noi demersuri de critică internă şi reaşezare conceptuală, având
ambiţia de a contribui la procesul de redefinire al disciplinei generale. De
asemenea, reclamă exerciţiul alterităţii, privirea îndepărtată exersată în fostele
colonii, aceeaşi cu care antropologia se întoarce acasă şi care lipsea cu
desăvârşire etnologiilor naţionale auto-centrate. Antropologia ca proiecţie în
spaţii vaste se defineşte prin atracţia exercitată de exotisme, studiul alterităţii în
societăţi lipsite de istorie scrisă (numite mult timp în antropologia clasică
„primitive"), proiecţie eurocentrică în spaţiul global. Din acest ultim punct
provine încărcătura ideologică a antropologiei terenurilor exotice, anume
asumpţia tacită a superiorităţii modelului european în faţa tuturor celorlalte şi,
corelativ, o aliniere a proiectului antropologiei din colonii la necesitatea
„civilizării" acestor teritorii de către administraţia colonială. Etnologia
europeană asumă aceeaşi mişcare de distanţare faţă de abuzurile comise prin
intermediul antropologiei colonialiste, ca şi în cazul ideologiei naţionaliste din
ştiinţa folclorului. Dar trebuie menţionat ca ponderea criticii antropologiei
20
Genevieve Calame-Griaule, „La recherche du sens en litterature orale'', Terrain - L'incroyable
et ses preuves, Numero 14, mars 1990, pp. 119-125, URL: http://terrain.revues.org/
document2975.html, postat pe 21 iulie 2005, p. 2.
21
„Ceea ce ne frapează din primul moment în problema "etnologiei europene" este, pe de o
parte, caracterul extrem de recent al expresiei şi, pe de altă parte, inserţia sa, evidentă astăzi, în
câmpul disciplinar acoperit de antropologie.", în Marianne Mesnil, op. cit., p. 21.
colonialiste e mult diminuată faţă de atenţia acordată de etnologia europeană

criticii folclorului şi, în general, faţă de reflecţiile suscitate de acestă încărcătură
ideologică în cadrul antropologiei anglofone a Europei. Se poate concluziona că,
mai mult decât eşecurile, etnologia europeană asumă (cel puţin) unul dintre
succesele antropologiei terenurilor exotice, anume mişcarea de recuperare a
sinelui prin diferenţă, sensibilitatea faţă de insolitul din cadrul propriei
societăţi, imposibil de sesizat fără exerciţiul distanţei.
Etnologia europeană francofonă şi antropologia anglofonă
E momentul unor precizări. Aşa după cum antropologia Europei era,

cel puţin la începuturile sale, anglofonă (anglo-saxonă), tot la fel eforturile
iniţiale de instituire a etnologiei europene aparţin tradiţiei de cercetare franco-
belgiene. În context francez spre exemplu, „întoarcerea acasă" echivala cu
întoarcerea etnologiei exotice din coloniile franceze înspre terenul rural francez,
fără nici o trimitere şi fără nici o legătură cu o antropologie a Europei ce se
constituia în aceeaşi perioadă.
Sensul unor termeni pot clarifica mai bine problema. Pentru tradiţia de
cercetare franco-belgiană, „antropologie" este mai degrabă numele proiectului
generic al „ştiinţei despre om", aşadar are un sens foarte apropiat de înţelesul
etimologic al termenului. În acelaşi context, etnografia reprezintă o primă fază a
documentării şi cercetării, anume activitatea de descriere pură a obiectului
investigat. Etnologia se traduce etimologic ca „ştiinţa cunoaşterii etniilor" 22 şi
reprezintă un nivel superior etnografiei, acela al comparării şi sistematizării
datelor furnizate de nivelul descriptiv, în vederea explicării, interpretării sau
stabilirii diferenţelor/asemănărilor între etnii. De menţionat că acest termen
lipseşte cu desăvârşire din antropologia anglofonă, în schimb cel de „etnografie"
are acelaşi sens, de proces descriptiv în cadrul cercetării.
Etnologia europeană foloseşte în definirile şi situările sale toţi aceşti
termeni, cu exact acelaşi înţeles ca în tradiţia de cercetare franco-belgiană, ceea
ce îi precizează încă o dată orientarea francofonă. De altfel, sursa modului în
care sunt aceşti termeni percepuţi, atât în tradiţia de cercetare franco-belgiană,
cât şi în etnologia europeană, este Claude Levi-Strauss. El a definit etnografia ca
„observarea şi analiza grupurilor umane, considerate în particularitatea lor („.),
urmărind restituirea, cât mai fidelă cu putinţă, a vieţii fiecăruia dintre ele;" 23
aşadar, ca prim nivel descriptiv şi particularist. Cât despre etnologie, aceasta
22
Jean Cuisenier, Etnologia Europei, trad. de Marinela Blaj, prefaţă de Dumitru Stan, colecţia
ABC, Ed. Institutul European, Iaşi, 1999, p. 14.
21
Claude Levi-Strauss, Antropologia structurală, trad. de I. Pecher, prefaţă de Ion Aluaş, colecţia
Idei Contemporane, Ed. Politică, Bucureşti, 1978, p. 5.
„foloseşte în mod comparativ (şi în scopuri care vor trebui determinate

ulterior) documentele prezentate de etnograf." 24 , într-un nivel al sintezei şi
comparaţiei. În ceea ce priveşte antropologia, ea „vizează o cunoaştere globală a
omului, cuprinzând subiectul în toată extinderea lui istorică şi geografică,
aspirând la o cunoaştere aplicabilă ansamblului dezvoltării umane (... ) şi
căutând să ajungă la concluzii, pozitive sau negative, valabile însă pentru toate
societăţile umane, de la marele oraş modern până la cel mai mic trib
melanezian." 25 • În această accepţiune, antropologia este un proiect universalist,
de exhaustare a cunoaşterii despre om şi umanitate.
În bună tradiţie franceză, acesta e sensul în care etnologia europeană
înţelege termenul de „antropologie", fapt vizibil şi prin aceea că, mai mult decât
de la metodele de cercetare care fac specificitatea acestei discipline (observaţia
participativă de exemplu), etnologia europeană se reclamă de la teoriile
antropologice 26 , adică modalităţi de analiză şi interpretare.
Putem observa că înţelesul celor trei termeni e unul profund ierarhic,
un raport ce lipseşte ca atare în antropologia anglo-saxonă. În cazul acesteia,
antropologia e înţeleasă ca descripţia unei singure societăţi/comunităţi, bazată
pe munca de teren 27 • Identitatea disciplinei e dată aici mult mai puţin de definiri
şi conceptualizări decât e dată prin conceptul de field-work, adică de metoda de
cercetare specifică ce o distinge în câmpul ştiinţelor umane.
În tradiţia franco-belgiană şi în etnologia europeană, „antropologia"
pare mai degrabă un nume de proiect, al unei viziuni universaliste sau scop al
eforturilor etnografice şi etnologice, nu neapărat numele unei discipline
propriu-zise.
Date fiind toate aceste situări şi modalităţi de folosire a termenilor-
nume pentru discipline, putem concluziona că, în ceea ce priveşte raporturile
sale cu antropologia anglofonă a Europei, alegerea denumirii de „etnologie
europeană" echivalează cu o modalitate de disociere. „Etnologie" e un termen
ce are un raport direct cu teritoriul european, câtă vreme a fost în mare parte
numele disciplinelor ce se ocupau cu studiul propriei culturi din statele
naţionale ale Europei. Preferinţa pentru acest termen în detrimentul celui de
„antropologie" situează etnologia europeană într-o poziţie de legitimitate vis-a-
vis de teritoriul supus studiului. De asemenea, această preferinţă atrage atenţia
asupra tradiţiei de cercetare franco-belgiene la care se raportează etnologia
24
Id., ibid., p. 5.
2
Id., ibid, p. 429-430.
'
26
"Antropologia actuală, marcată în chip decisiv de ceea ce nu este poate excesiv să numim
"revoluţia levi-straussiană", oferă o metodă, îndeosebi în cercetarea mecanismelor unei gândiri
mitice active („.)", în Marianne Mesnil, op. cit., p. 41.
27
Longina Jakubowska,op. cit., p. 144.
europeană. Dacă am urma terminologia lui John Cole, unei antropologii

„anglofone" 28
a Europei i se opune o etnologie europeană francofonă. Astfel
fiind puşi în relaţie termenii, transpare mai clar divergenţa acestor direcţii de
cercetare, cu toate că ambele se instituţionalizează practic simultan (anii '70).
În ciuda interesului pentru acelaşi teritoriu, există diferenţe semnifica-
tive între abordările, intenţiile şi finalităţile urmărite de fiecare dintre cele două
discipline. Pe acestea le sintetizează extrem de bine John Cole: ,,În antropologie,
se dedică un an sau chiar mai mult observării unui anumit fenomen, pe când în
etnologie perioadele de observare sunt scurte, au loc la anumite intervale de
timp şi se întind pe o perioadă mai lungă. Antropologia se concentrează pe
studiul relaţiilor sociale, înţelese în sens larg, iar etnologii se axează pe cultura
materială şi pe modalităţile de expresie culturală; antropologii se ocupă cu
fenomenele recente, pe când etnologii, cu structurile arhaice. Poate cea mai
relevantă diferenţă este aceea că, în timp ce antropologii se concentrează asupra
studiului comparativ în străinătate, etnologii îşi desfăşoară cercetările acasă." 29
Lipsa dialogului şi contactului menţionate pentru a descrie relaţia dintre
antropologia Europei şi etnologiile/etnografiile naţionale din Estul Europei este
aşadar o caracteristică şi în ceea ce priveşte raportul etnologiei europene cu o
antropologie anglofonă, aflată în plin proces de „întoarcere acasă". Până cel
puţin în anii '90 (iar în unele cazuri, până în prezent) aceste două discipline,
definite în egală măsură prin interesul pentru terenul european şi prin ambiţiile
de deschidere comparativistă, au evoluat independent, ignorându-şi reciproc
contribuţiile. A fost nevoie de apariţia unei noi generaţii de cercetători, care,
începând cu anii '90, aduc în atenţia etnologiei europene o serie de clarificări
conceptuale, determinând un proces de critică internă, datorat cel puţin în
parte lecturii textelor antropologiei anglofone a Europei.
Principii, teorii, metode
Vom examina în cele ce urmează câteva dintre principiile, metodele,

teoriile, obiectivele şi instrumentele conceptuale de analiză ce caracterizează
etnologia europeană. Unele dintre ele au fost explicitate şi expuse teoretic, altele
mai puţin, însă este vorba de elemente care s-au dorit a reprezenta specificitatea
acestei orientări şi punctul ei de coagulare. Succesul acestui efort, ecourile sale şi
măsura respectării anumitor obiective, prescripţii şi delimitări, vor fi analizate
ulterior, prin evaluarea contribuţiilor interne ale disciplinei (mai ales începînd
2
John Cole, op. cit„ p. 351.
•
29
John W. Cole, „Etnologie europeană: opt teze", în Cercetarea antropologică în România.
Perspective istorice şi etnografice, Cristina Papa, Giovanni Pizza, Filippo M. Zerilli (coord.), Ed.
Clusium, Cluj-Napoca, 2004, p. 25-26.
cu anii '90), dar şi prin urmărirea impactului exterior care poate fi recunoscut
etnologiei europene, împreună cu criticile explicite pe care le-a suscitat.
Pentru a evita capcanele ideologice inerente uzurii istorice a termenului
de „folclor", etnologia europeană îşi întemeiază specificitatea pe cultura orală a
ţărănimii şi pe cadrul rural care i-a dat naştere 30 • Doar că o limitare la cultura
populară tradiţională, tocmai într-o epocă istorică în care lumea rurală fie
dispare treptat, fie trece prin diverse modificări şi adaptări la urbanizare,
industrializare şi globalizare, ar fi transformat etnologia europeană într-o
disciplină istorică, mai degrabă decât într-una antropologică. De aceea,
deschiderea disciplinei către prezent, absolut obligatorie pentru antropologie, se
face prin conceptul de cultură „orală".
Această „oralitate" are un îndelungat istoric în ştiinţa folclorului şi
etnologiile naţionale, unde a fost definită în special prin opoziţia pe care o
implică cu scrisul şi cultura „înaltă", urmând dihotomia pe clase sociale, cea
între ţărănime şi elitele sociale sau intelectuale.
Din punctul de vedere al etnologiei europene însă, opoziţia între cultura
orală şi cultura scrisă nu e un criteriu funcţional nicăieri pe teritoriul european.
Cultura orală populară a ţărănimii s-a aflat timp de secole într-un neîntrerupt
proces de schimburi şi influenţe cu textele scrise, religioase sau laice, astfel încât
nu este în nici un caz „pură" sau „autentică", ci este fundamental sincretică.
Deşi fundamentată în ţărănime, cultura orală rămâne, din punctul de vedere al
etnologiei europene, o constantă a vieţii cotidiene, indiferent de clasă socială, de
loc şi de timp. Aceasta deoarece cultura orală populară se caracterizează prin
dimensiunea sa trăită, prin faptul că este actualizată în viaţa zilnică. De altfel, în
momentul în care această cultură nu va mai fi expresie a vieţii cotidiene şi nu va
mai face parte din experienţa trăitului, abia atunci etnologii nu vor mai avea
obiect de studiu. De observat că cel puţin o parte a etnologilor europeni îşi iau o
precauţie în tratarea culturii populare ca parte a vieţii cotidiene, în sensul în
care optează pentru delimitarea de producţiile calificate drept „kitsch" 31 •
Caracterizarea culturii orale ca făcând parte din viaţa trăită aduce în
discuţie o altă dimensiune a sa, anume „implicitul". 32 Expresia verbală a acestei
culturi, adică partea sa discursivă, e depăşită ca pondere de caracterul său non-
discursiv, neexplicitat şi neteoretizat în cuvinte. De aspectul că e cotidiană şi
30
„Cadrul rural a dat naştere culturii orale", în Jocelyne Bonnet, „De l 'implicite a I' explicite.
Metaphore, symbole et langaje populaire", Premier atelier europeen sur la cu/ture orale
europeene, Strasbuorg, 18 au 21juillet1989, edite 1990, Strasbourg, Conseil de !'Europe, p. 75.
31
" Etnologia europeană trebuie să îşi reafirme mai mult ca oricând distanţa faţă de folclor în
sensul actual de vastă producţie de "kjtsch colectiv" (Greimas), bun demagogic al unei categorii
sociale incapabile să îşi creeze propriile valori.", Marianne Mesnil, op. cit„ p. 41.
n Jocelyne Bonnet, op. cit., p. 83.
trăită se leagă faptul că e sub-înţeleasă, deprinsă practic odată cu ritmurile vieţii.

De aici Mihai Pop încearcă o definire a culturii orale populare ca opusă
limbajelor teoretice şi codurilor gramaticale de explicitare: „Obiectul disciplinei
noastre e format de acea parte a culturii europene despre care „insiderii"
grupelor sociale care o practică nu se pot explicita, adică de acea parte a culturii
societăţii pre-industriale şi a societăţii industriale care nu a atins conştiinţa
teoretică a codurilor uzitate în cadrul diferitelor limbaje prin care ea se exprimă
şi care nu a elaborat gramatica acestor limbaje." 33 Rezultatul acestei
circumscrieri de obiect este o definiţie negativă: cultura europeană ca „non-
explicitată şi non-gramaticalizată". 34 Este de remarcat faptul că, cu aproximativ
un secol înaintea lui Mihai Pop, Andre Varagnac dădea o definire extrem de
similară pentru folclor, în aceeaşi manieră negativă: „Folclorul, sunt credinţele
colective fără doctrină, practicile colective fără teorie" 35 • Despre actualitatea
acestei definiri mărturiseşte această alăturare. Despre aplicabilitatea sa mai
degrabă etnologică decât folclorică, observă chiar autorul care o citează, Arnold
Van Gennep, deşi pentru el acest aspect este un motiv de nemulţumire,
nicidecum unul de apreciere. 36 Aşadar, din punctul de vedere al etnologiei
europene, cultura populară pe care o studiază este orală în sens de expresie a
vieţii cotidiene, e trăită, sincretică, implicită, negramaticalizată şi neteoretizată
de către grupurile sociale care o practică.
Întrebarea care se pune în acest punct este: prin ce anume este această
cultură populară una europeană? Ce anume o face reprezentativă pentru
ansamblul continentului european, de aşa natură încât să poată semnifica însăşi
coerenţa specifică acestui continent?
Unul dintre principiile esenţiale ale etnologiei europene este
comparativismul, mai precis ambiţia de a oferi un cadru sistematic şi verificabil
de analiză pentru orice act cultural. Dacă Europa poate fi definită ca un cadru
unitar de cultură, demersul implicit din orice analiză comparativă a etnologiei
europene caută să evidenţieze similarităţile, persistenţa unor scheme de gândire,
atât din punct de vedere istoric, cât şi teritorial. Diferenţele sunt privite ca
forme particulare de adaptare a unor modalităţi general-europene de raportare
a comunităţilor la lume, aşadar documentează până la urmă tot coerenţa unui
ansamblu european de credinţe. Modul acesta de fundamentare a unui
H Mihai Pop, „Problemes generaux de I' ethnologie europeene", în Folclor românesc, Ed. Grai şi
suflet - Cultura Naţională, Bucureşti, 1998, p. 267.

34
Id., ibid, p. 273.
35
Andre Varagnac, citat de Arnold Van Gennep, Manuel de folklore Franfais contemporain,
tome premier, ed. A. & J. Picard, Paris, 1972, p. 41.
36
"Andre Varagnac reasimilează folclorul etnografiei sau etnologiei, tocmai ceea ce am încercat
în mod precis, şi încă mai încercăm, să evităm." - id., ibid., p. 42.
„patrimoniu cultural comun" 37 se bazează pe o categorie socială anume, societa-

tea tradiţională ţărănească - adică acea categorie socială anonimă, evacuată din
istoria scrisă, dominată mai ales în Occident şi dispărută acolo odată cu impu-
nerea societăţii industrialo-consumeriste, sau menţinându-se încă în forme
adaptate tranziţiei în Estul Europei. Cum anume tematizează exact etnologia
europeană această societate tradiţională ţărănească, vom analiza ulterior, în
contextul criticilor suscitate de concept în chiar interiorul disciplinei. Deocam -
dată, rămâne de precizat sensul acestui demers, prin comparaţie cu demersul
şcolilor de folcloristică naţionale. Nu este vorba de paseism, de obsesia
„salvării" ultimelor urme de gândire populară, deoarece pentru ştiinţa folclo-
rului acest demers însemna fundamentarea „fiinţei naţiunii" - deci a naţiona
lismului - în cultura unei pături sociale, marginalizată de fapt din punct de
vedere politic. Nu este vorba de paseism, deoarece etnologia Europei se preo-
cupă de persistenţe, de categorii de fapte culturale ce se dovedesc atât de nece-
sare încât sunt reinterpretate şi readaptate în viaţa zilnică a europeanului de azi.
Aşa este, spre exemplu, ziua de Duminică, invenţie europeană exportată în toată
lumea, al cărei sens cultural (mersul la biserică, masa opulentă în familie,
îmbrăcatul frumos) este unul respectat şi astăzi. Cât despre fundamentarea
ideologică a unicităţii naţiunii în ţărănime, comparativismul etnologiei
europene evidenţiază tocmai existenţa unui model unitar de viziune culturală
pan-european, deci contrazice particularismele naţionale. Cercetările etnologice
comparate au scos în evidenţă similarităţi de cultură ţărănească, spirituală sau
materială, care contrazic de cele mai multe ori graniţele naţionale sau chiar
graniţele lingvistice, etnice.
De fapt, pentru etnologia europeană „nu se pune problema de a pleca
în căutarea formelor mai mult sau mai puţin pure ale unui model tradiţional de
cultură" , câtă vreme cultura orală proprie ţărănimii şi unui gen de viaţă agro-
38
pastoral este, după cum arătam şi înainte, fundamental sincretică.

Dacă nu există pentru etnologia europeană „forme pure" de cultură
tradiţională, nu există nici „arhaicitate", „autenticitate" sau „supravieţuiri",
termeni al căror uz are calitatea de a institui în discurs viziunea unei rupturi
temporale între un trecut cultural imemorial (ce s-ar vrea recuperat) şi un
prezent decadent, corupt. Dimpotrivă, demersul analitic şi comparativ al
etnologiei europene se orientează, sincronic şi diacronic, pe un principiu al
continuităţii, văzut dinamic ca interpretări, repoziţionări, adaptări ale celor mai
diverse elemente culturale la contexte social-economice diferite. Dacă un ritual
7
' Marianne Mesnil, „Aspecte metodologice ale etnologiei europene", extras din Anuarul de
Folclor, XII-XIV (1991-1993), Ed. Academiei Române, 1993, p. 20.
18
Marianne Mesnil, Etnologul, între şarpe şi balaur I Marianne Mesnil şi Assia Popova, Eseuri de
mitologie balcanică - op. cit., p. 35.
contemporan are un sens mai degrabă instrumentalizat (turistic sau

consumerist), aceasta nu echivalează cu o „degenerare" (apreciere valorică) ci
cu o mutaţie funcţională de sens, o adaptare normală la condiţiile oferite de
contextul socio-economic consumerist şi globalizant39 •
Fundamentarea aceasta a culturii populare orale în ţărănime nu este,
pentru etnologia europeană, o formulă de echivalare a termenilor, după cum
era cazul în folcloristica naţională. Aceasta se datorează atât dorinţei de evitare
a anacronismelor, cât şi deschiderii antropologice (sincronice) a disciplinei.
Există o serioasă tendinţă în interiorul etnologiei europene de dezesenţializare a
„societăţii tradiţionale" ca şi categorie, datorită polarităţilor şi dihotomiilor pe
care le implică aceasta. Dar refuzul echivalării cu titlu de exclusivitate între o
clasă socială şi un tip anume de cultură are raţiuni istorice: dacă această cultură
a fost, pînă la un moment dat, apanajul unei singure clase sociale, fie ca o formă
de opoziţie la cultura dominantă în Vestul Europei, fie ca o formă de consfinţire
şi reafirmare a societăţii ţărăneşti din Estul Europei 40 , de multă vreme nu mai
este. Sensul „sincretismului" acestei culturi orale europene nu se reduce la
relaţiile de influenţă reciprocă avute cu scrisul şi „cultura înaltă" ci se referă în
egală măsură la o evoluţie istorică de ansamblu, în cadrul căreia cultura orală a
societăţii ţărăneşti e doar unul dintre straturi 41 • Dar, din punctul de vedere al
etnologiei europene, e tocmai cel care a determinat cea mai mare coeziune
internă ce poate fi recunoscută, azi ca şi ieri, unei culturi europene comune,
deoarece este vorba de un ansamblu coerent de credinţe, cunoştinţe şi valori
reluate şi readaptate continuu. Aceasta dovedeşte necesitatea şi vitalitatea unui
ritm european general.
39
„Mulţiautori preferă să se concentreze pe vestigiile unei civilizaţii agro-pastorale tradiţionale
mai degrabă decât caută să caracterizeze procesele actuale care afectează riturile şi le modifică
funcţiile. Altfel spus, contextul revitalizării moderne a riturilor tradiţionale nu este întotdeauna
luat în considerare în complexitatea sa dialectică'', Laurent Sebastien Fournier,,,Preface", în Fetes
et rites agraires en Europe. Metamorphoses?, sous la direction de Jocelyne Bonnet Carbonell et
Laurent Sebastien Fournier, collection Etimologie de l' Europe, ed. L' Harmattan, Paris, 2004, p. 13.
40
Marianne Mesnil discută diferenţa de viziune între sărbătorile populare ale Evului Mediu
occidental şi cele din cadrul societăţilor rurale din Estul Europei. Primele s-ar caracteriza prin
„caracterul opoziţional" la cultura umanistă a mediului urban, iar ultimele prin întărirea
„coeziunii sistemului instituţional" al comunităţii rurale tradiţionale; în Marianne Mesnil - Trois
essais sur la Fete. Dufolklore a /'ethno-semiotique, Cahiers d'etude de sociologie culturelle 3,
Editions de l' Universitf de Bruxelles, 1974, p. 15.
41
„(„.) există o civilizaţie europeană unică, formată dintr-o serie de straturi comune. Lumea
agrară constituie unul dintre aceste straturi: cea al cărei imobilism („.) ar putea purta, chiar şi
azi, în ciuda unor evoluţii incontestabile, cea mai bună mărturie a unicităţii civilizaţiei
europene.", Jocelyne Bonnet, „Conclusion", în Fetes et rites agraires en Europe. Metamorphoses?
- op. cit„ p. 267.
Societatea europeană e una „heteroculturală" , plurivocă şi fluidă,

42
după cum şi categoriile care o pot descrie şi clasifica (tradiţie, modernitate,

post-modernitate; arie culturală mediteraniană, aria slavă, lumea germană,
lumea latină; rural şi urban; Nord şi Sud; Vest şi Est ş.a.m.d.) sunt multiple şi
suferă întrepătrunderi complexe. Dar cultura orală este una dintre constantele
vieţii cotidiene, trăite, cea care îi vehiculează şi îi transmite cunoştinţele şi
reprezentările indiferent de toate aceste axialităţi.
Cum anume îşi propune etnologia europeană să surprindă constantele
culturale europene, precum ritmurile timpului cosmic, fie ele naturale sau
culturale, sau ritmurile sărbătorilor (creştine, păgâne, sacre sau profane)?
Demersul urmărit este unul fundamental comparativ şi se construieşte pornind
de la un concept de bază: cel al ariilor culturale. La originea sa, acesta e unul
dintre conceptele de bază ale difuzionismului, potrivit căruia fiecare dintre
faptele culturale puteau fi explicate (cel puţin într-o oarecare măsură) prin
originarea lor într-un teritoriu anume, de unde ulterior s-ar fi propagat prin
împrumuturi succesive. Un concept discutabil în forma sa iniţială, deoarece
între efectele sale s-a numărat, spre exemplu, o stăruitoare preocupare a
etnologiilor/etnografiilor naţionale de a ierarhiza, în sensul în care fiecare
căutare a originii unui fapt folcloric putea să devină o pretenţie a deţinerii, de
către naţiunea respectivă, a faptului folcloric originar şi prim. Aşadar, crea
prilejul poziţionării naţiunii ca centru privilegiat al originii şi difuziunii
ulterioare a faptului folcloric investigat.
Din punctul de vedere al etnologiei europene însă, aria culturală e un
prim pas de depăşire a esenţialismelor puse în joc de statele naţionale prin
intermediul ştiinţei folclorului. Una dintre observaţiile recurente pe această
temă este aceea că graniţele statelor-naţiune sunt contrazise frecvent de
distribuţia faptelor de cultură (spirituală sau materială) ce se dovedesc unitare la
nivel regional. Această unitate sau similaritate culturală e posibil să fie
investigată tocmai prin conceptul de „arie culturală", ca modalitate de a nega,
sau de a depăşi, graniţele statelor-naţiune.
Întrebarea care se pune în acest punct este dacă nu cumva „aria
culturală" e o idee pasibilă de a vehicula un mod de a esenţializa aproape egal cu
cel promovat de statele naţionale, prin această împărţire pe care o face între
specificităţi culturale de nivel regional. Pentru a răspunde, vom analiza
împărţirile teritoriale ale Europei, conforme cu acest concept.
42
„Cultura orală care ne interesează aici este cea a unei societăţi heteroculturale: care scrie şi
citeşte puţin,care se teme de efectele negative pe care le-ar putea avea piaţa comună, mai ales
prin mercantilismul şi depersonalizarea pe care tinde să le creeze.", Jocelyne Bonnet, „Les
allocutions des presidents", în Premier atelier europeen sur la cu/ture orale europeene,- op. cit.,
p. 35.
Etnologie europeană; proiectul unei discipline 457
Omogenitatea teritoriilor se datorează, în mare măsură, evoluţiilor lor

politice, istorice şi economice. De aici rezultă că omogenitatea culturală a unei
regiuni nu e un dat, nici nu e o cauză, ci este un efect al acestor evoluţii de ordin
politico-economic.
O împărţire a Europei pe arii culturale trimite în mod necesar la câteva
dintre axialităţile consacrate, de tipul Est/Vest, Orientul/Ocidentul Europei,
Europa mediteraneană/Europa septentrională.
Formulată ca Est/Vest, expresia trimite la cortina de fier, la împărţirea
lumii din punct de vedere politic 43 între un Est comunist şi un Vest democrat,
capitalist. Cu alte cuvinte, formulată ca atare, e o împărţire de dată relativ
recentă. Acesta este tipul de împărţire care a interesat în cea mai mare măsură
antropologia anglofonă a Europei începând cu anii '70. Iniţiat întîi ca studiu în
sincronie al tradiţionalismelor vii (societatea rurală tradiţională), studiul Estului
de către antropologii anglofoni a devenit apoi studiu social al comunismului, al
relaţiilor de putere între periferie (Estul rural, comunist) şi centru (Vestul
urbanizat, capitalist), iar în final studiu al post-comunismului şi tranziţiei.
Formulată ca Occidentul/Orientul Europei, diferenţierea regională
trimite mai explicit la ariile culturale, deoarece conotaţia acestei axialităţi nu
mai este pur politică, ci şi istorică. Unul dintre sensurile sale istorice este
împărţirea teritorială dintre Imperiul Habsburgic şi Imperiul Otoman. Din
acest punct de vedere, suprapunerea cu axa Est/Vest nu este una perfectă. Ariile
culturale ce rezultă de aici sunt: „aria apuseană" şi „aria sud-europeană" sau
Balcanii, cu extensia acesteia din urmă spre „aria mediteraneană". Interesant de
observat că, în momentul în care aria balcanică este privită ca parte a ariei
mediteraneene, ajungem la cealaltă modalitate de a împărţi teritoriul european,
anume între Nord şi Sud. Aria sudică mediteraneană se opune regiunii
septentrionale a Europei. De altfel, din punctul de vedere al etnologiei
europene, singura şi adevărata diferenţiere culturală (în ceea ce priveşte
moravurile, mentalităţile şi stilul de viaţă) este cea între Nord şi Sud.
Orientul Europei înseamnă pentru etnologia europeană nu atât o
diferenţiere reală faţă de Apus (precum implică axa politică Est-Vest sau
diferenţierea culturală între Nord şi Sud), cât rezultatul unui proces de evoluţie
comună, politică, istorică şi economică. Relevanţa unei arii balcanice unitare
din punct de vedere cultural se datorează evoluţiilor istorice complexe
(Imperiul Habsburgic şi Imperiul Otoman) şi relaţiilor de tip periferie- centru
pe care le-a întreţinut cu Occidentul Europei. De aceea, regimul politic
43
„( ... ) ariile culturale, al căror portret a fost desenat pe măsură, pentru a justifica frontierele
politice.", în Marianne Mesnil, Etnologul, între şarpe şi balaur I Marianne Mesnil şi Assia Popova,
Eseuri de mitologie balcanică - op. cit., p. 47.
comunist nu îşi dovedeşte relevanţa altfel decât ca o formă de accident politic.

În timp ce antropologii anglofoni ai Europei se concentrau tocmai pe acest tip
de regim politic şi influenţele pe care le avea, atît la nivel macro, cât mai ales
micro, etnologii europeni erau interesaţi de realităţile din spatele şi de dinafara
comunismului, de tot ceea ce reprezenta o mărturie a unui stil de viaţă neatins
de comunism. Raportule întocmai acelaşi cu cel dintre „istoria caldă" şi „istoria
rece" 44 : comunismul şi efectele lui („istoria caldă") trebuie eludat sau penetrat,
pentru a ajunge la esenţele unui mod de viaţă secular şi reprezentativ pentru
întreg continentul European („istoria rece"). Sub dictatură comunistă sau nu,
statele orientale ale Europei au oferit etnologiei europene posibilitatea de a
studia pe viu tradiţii, practici şi obiceiuri dispărute din viaţa trăită a
Occidentului (cel puţin sub aspectul lor de ansambluri coerente). Aşadar,
Orientul Europei (Balcanii) au reprezentat sursa esenţială de material empiric
pe baza căruia au fost afirmate şi confirmate temeiurile ideii de cultură
europeană unitară.
Dacă etnologia europeană recunoaşte, prin conceptul de arii culturale, o
deosebire între Occidentul şi Orientul Europei 45 , o pune în termeni de
specificităţi culturale, nu în termeni de dihotomii sau opoziţii.
Există într-adevăr manipulări ideologice ale discursurilor despre
diferenţa între Europa Orientală şi Europa Occidentală, văzută în acest context
ca iremediabilă, radicală şi ireconciliabilă. Acesta este unul dintre modurile în
care echivalarea unei regiuni cu un set de termeni-etichetă poate să dovedească
conceptul de „arie culturală" ca fiind inoperabil, din pricina esenţializărilor la
care se poate expune, încă o dată în istoria sa. Dar ceea ce propune etnologia
europeană prin „aria culturală" nu este o împărţire regională stricta-sensu, ci
ideea unor spaţii definite prin medierea şi vehicularea unor concepţii despre
lume. Din această perspectivă, Balcanii nu se definesc prin zadruga, ortodoxie şi
relaţia cu islamul (trasături-etichetă, perspectivă statică) ci prin „vocaţia sa de
regiune intermediară" (perspectiva dinamică), spaţiu al unui neîntrerupt
46
dialog, schimburi şi influenţe culturale. Dacă una dintre necesităţile cercetării

antropologice de azi rămâne deconstruirea statelor-naţiuni, în egală măsură se
cere redefinit conceptul de arie culturală ca spaţiu de mediere între identităţi.
4
• Claude Levi-Strauss, citat de Marianne Mesnil - "Aspecte metodologice ale etnologiei
europene" - op. cit., p. 20.
45
„( ... ) linia de demarcaţie între «două Europe» a existat, aşadar", în Marianne Mesnil,
„Maladia identitară sau miza unei cartografii culturale a Europei", Cercetarea antropologică în
România. Perspective istorice şi etnografice, coordonatori: Cristina Papa, Giovanni Pizza, Filippo
M. Zerilli, traducere: Mira Mocanu, Mihai Zdrenghea, Anca Greere, Ed. Clusium, Cluj-Napoca,
2004, p. 39.
46
Id., ibid., p. 43.
„Aria culturală" reprezintă aşadar pentru etnologia europeană cadrul în

care îşi situează analiza. Esenţa acestui demers este însă comparativismul, un alt
punct-cheie pe care se bazează specificitatea disciplinei.
Comparativismul e o modalitate de a confrunta materiale etnografice ce
evidenţiază, la o primă privire, disparităţi (adică variaţii culturale) iar la nivelul
analizei dau seamă de modul în care regiunile europene împart acelaşi patrimo-
niu cultural. Din punct de vedere tematic, revistele, conferinţele sau volumele
etnologiei europene oferă tocmai un astfel de spaţiu de confruntare compara-
tivă a materialelor provenind din toate regiunile Europei. Se formulează o temă
(ritualurile agrare; timpul; ziua de Duminică etc.) iar contribuţiile cercetătorilor
reprezintă modalitatea în care este ilustrată, trăită şi gândită tema respectivă
într-o regiune anume. Comparaţia este tocmai ceea ce rezultă în mod necesar
din această punere în comun, atât în ceea ce priveşte jocul variaţiilor şi adaptă
rilor particulare ale temei în chestiune, în funcţie de contextul istoric, politic sau
economic, cât mai ales în privinţa fundamentului său comun pan-european.
În afara comparativismului tematic, există un comparativism ce
funcţionează în interiorul textelor etnologice, ca modalitate de analiză şi gru-
pare a datelor. În principiu, este vorba de confruntarea, din aproape în aproape,
a unor informaţii similare ce provin din regiuni învecinate geografic. Specificul
acestui demers este unul teritorial, dar nu neapărat sincronic în sensul timpului
istorico-matematic de „acum". Datorită existenţei unei Europe „cu mai multe
viteze" 47 , materialele etnologice comparate pot fi unele surprinse în strictă
sincronie, dar să reprezinte de fapt momente istorice diferite. Aşadar, din punct
de vedere al unui comparativism sincronico-teritorial, orientarea acestuia după
ariile culturale poate să documenteze o devenire istorică aflată la momente
diferite în cadrul Europei.
Demersul comparativ diacronic este unul dintre marile avantaje ale
etnologiei europene faţă de celelalte etnologii regionale, deoarece aceasta are
posibilitatea de a apela la surse scrise şi poate confrunta detalii preţioase nu
numai din sursele de specialitate, ci şi din literatură, istoriografie, jurnale de
călătorie, etc. Evident, nu se poate limita la acestea, deoarece ar fi atunci doar o
altă ramură a istoriei. În ceea ce priveşte perspectiva diacronică strict
etnografică, aceasta se bazează pe sursele de arhivă şi pe amintirile
informanţilor, astfel încât nu are cum să cuprindă mai mult de trei generaţii
(aproximativ 150 de ani) din două motive: primul ar fi acela că atât durează o
memorizare colectivă48 iar al doilea acela că rar există documente de arhivă mai
vechi de jumătatea secolului XIX, atunci când au debutat cercetările de folclor.
47
Marianne Mesnil ,,,Aspecte metodologice ale etnologiei europene" - op. cit., p. 20.
48
Arnold Van Gennep - Formarea legendelor, trad. de Lucia Berdan si Crina Ioana Berdan,
studiu introductiv: Petru Ursache, colecţia Plural, Editura Polirom, Iaşi, 1997, p. 123.
460 ALEXANDRA TATARAN
Analiza comparativă propriu-zisă, pe orice axă se situează (sincronică sau

diacronică) are o mişcare din aproape în aproape, de decelare a sensului prin
înglobări succesive de secvenţe de analiză. Referinţa la contextul faptului cultural
analizat e esenţială în orice demers etnologic. Contextul poate fi definit ca „gru-
pul tuturor factorilor relevanţi ai procesului comunicării (sau ai actului vorbirii)
care nu sunt proprietăţi ale textului (discursului) însuşi"49 • În mod necesar,
contextul sau cadrul unui fapt culturale dependent de timp, loc şi de comporta-
mentul de rol. Din punct de vedere antropologic, orice fenomen investigat face
parte integrantă din viaţa socială, de aceea nu poate fi tratat înafara acesteia şi fără
a urmări contextul la care trimite. Etnologia europeană asumă în acest punct o
abordare semiotic-antropologică, astfel încât nu mai operează cu distincţia
lingvistică între referent (subiectul vorbirii) şi situaţia (cadrul vorbirii) 50 ; din
contră, contextul însuşi joacă rolul de referent al faptului investigat.
Locul şi timpul devin, din această perspectivă, nu aspecte exterioare ce
încadrează fenomenul analizat, ci chiar unul dintre subiectele comunicate de
acesta, susceptibile de a fi deduse în urma decelărilor analitice. Dar aceste
elemente constituente ale contextului nu reprezintă numai factori de situare
propriu-zis fizică, spaţialo-temporală. Termenii pot fi abordaţi ca „locul social"
şi „timpul cultural" 51 • „Locul social" al fenomenului investigat reprezintă tipul
de comunitate sau de societate care-l promovează (rural-tradiţională, urban-
comunitară, populară, supra-urbană, etc.) şi relaţia acesteia cu sistemul social-
instituţional în care se încadrează (de confirmare a acestuia, de contestare, sau
de participare informală). Este unul dintre conceptele ce permit ancorarea
analizei culturale în realitatea socială. „Timpul cultural" pe de altă parte e un
concept ce se opune atât timpului matematic linear, cât şi timpului subiectiv
individual, deoarece se referă la o concepţie colectivă 52 asupra timpului. Este
vorba de modul în care o colectivitate dată îşi reprezintă timpul şi îşi comunică,
prin această reprezentare, propria sa viziune despre lume.
De altfel, felul în care e trăit şi tematizat timpul în societate, prin ciclul
cosmic şi cel al vârstelor, reprezintă pentru etnologia europeană două axe
teoretice suficiente analizei. Dintre acestea, ciclul cosmic e construit social prin
alternalţe între perioade faste şi perioade nefaste, şi corespunde atât unui
49
Van Dijk, citat de Carmen Vlad, Semiotica criticii literare, Ed. Ştiinţifică şi enciclopedică,
"' „(„.) s-a demonstrat convingător (credem) utilitatea distingerii referentului (subiectului
vorbirii) de situaţie (sau cadru)" - id., ibid., p. 61.
51
Marianne Mesnil, Trois essais sur la Fete. Du folk/ore a/ 'ethno-semiotique - op. cit„ p. 29.
12
Jocelyne Bonnet-Carbonell, „Preface'', în Inventions Europeenes du Temps. Temps des mythes,
temps de /'histoire, sous la direction de Jocelyne Bonnet-Carbonell, avec la colaboration de Efi
Karpodini-Dimitriadi, collection Ethnologie de I' Europe, Ed. L' Harmattan, Paris, 2004, p. 9.
„context cultural, cel al calendarului, cât şi unui context natural, cel al muncilor
agricole" 53 • Dacă timpul acesta „cultural" nu mai poate fi gândit ca simplă
funcţie a unui timp cronologic, se conturează ipoteza unei reconsiderări a
conceptului de „sincronie" 54 . Se dovedesc atunci sincronice fapte culturale ce nu
împart stricta contemporaneitate, s-au manifestat într-o formă şi cu o substanţă
similară în epoci istorice diferite, însă comunică o aceeaşi viziune despre lume,
un acelaşi scenariu-cadru - precume tema „naştere-moarte-resurecţie" în cazul
societăţilor rurale tradiţionale.
Analiza semiotică
Dacă atenţia pentru contexte un element esenţial al demersului analitic,

să urmărim ce presupune investigarea unui fenomen cultural pentru etnologia
europeană. Cel puţin în modelele de analiză furnizate (lucrarea Trois essais sur
la Fete. Du folklore a l 'ethno-semiotique a Mariannei Mesnil îşi propune să
reprezinte tocmai un asemenea exemplu de analiză pentru etnologia europeană)
abordarea este una inspirată de semiotică. Faptul cultural sau social investigat,
indiferent de natura lui propriu-zisă, e considerat în această perspectivă ca
„text", ca „specie de discurs" 55 înzestrată cu un sens unitar. Urmându-l pe
Algirdas Julien Greimas, se consideră că diferitele planuri de discurs ce pot
acţiona concomitent în cadrul unui fenomen cultural sau social (gestual, verbal,
plastic) sunt toate „limbaje" 56 • Într-adevăr, dacă limba poate fi definită ca un
„sistem de semne ce comunică idei" 57 , la fel pot fi definite şi alte sisteme,
precum riturile, formulele de politeţe sau semnalele militare, deoarece toate
acestea comunică idei.
O teorie a textului orientată semiotic interpretează „textul" ca „semn al
unei anumite „decupări" a universului, cât şi semn al „universului interior",
intelectual şi afectiv, al producătorilor, în calitatea lor de reprezentanţi ai unor
grupuri sociale" 58 • Este tocmai ceea ce propune etnologia europeană prin
conceptul de „viziune despre lume": surprinderea, în urma decelărilor analitice,
a modului în care grupa umană investigată îşi reprezintă lumea şi locul său în
cadrul acesteia, prin intermediul faptului ales spre investigare. O condiţie
esenţială este aceea ca fenomenul respectiv să reprezinte o unitate, un domeniu
omogen pentru gândirea indigenă. Acesta este de altfel un punct în care
53
Laurent Sebastien Fournier, „Preface", op. cit„ p. 18.
54
Bouissac, citat de Marianne Mesnil, op. cit„ p. 29.
55
Id„ ibid„ p. 27.
56
Algirdas Julien Greimas, citat de Marianne Mesnil, op. cit„ p. 27.
57
Ferdinand de Saussure, citat de Maria Carpov, op. cit„ p. 111.
58
Carmen Vlad, op. cit„ p. 43.
462 ALEXANDRA TĂ T ĂRAN
etnologia europeană asumă o perspectivă emică în abordarea şi tratarea datelor.

De altfel, nu numai că fenomenul ales spre investigare trebuie să reprezinte o
unitate identificabilă ca atare de către „insideri", ci el trebuie inclusiv descris
prin intermediul categoriilor de gândire indigene 59 , deoarece orice obiect
etnografic e investit cu sens, iar discursul despre această sursă de sens nu
aparţine etnologului.
Din punct de vedere antropologic, există o identitate între cultură şi
comunicare. Orice fenomen cultural devine o modalitate de a vehicula
semnificaţii în cadrul unui grup uman. În perspectivă semiotică, interpretarea
acestor semnificaţii reclamă cu necesitate „introducerea subiectului
(=interpretul) ca un component fundamental al actului de semnificaţie" 60 •
Astfel, valoarea sau caracterul unui fenomen social sau cultural nu ţine de
proprietăţi intrinseci lui, neschimbate şi durabile, ci de semnificaţiile pe care
actorii sociali le investesc în acestea, care în mod cert variază de-a lungul
timpului în funcţie de contextul social. Această perspectivă justifică aşadar
orientarea emic-centrică în analiză şi totodată permite evitarea unui proces de
reificare a „textului" (discursiv sau non-discursiv) abordat.
Analiza propriu-zisă porneşte de la identificarea unităţilor minimale
înzestrate cu sens (aşa-numitele „trăsături pertinente"6 1), pentru ca apoi să
încerce degajarea opoziţiilor din planul expresiei şi mai ales din cel al
conţinutului. Este unul dintre momentele orientate după Claude Levy-Strauss,
care consideră capacitatea inconştientului de a simboliza un apriori al oricărui
fenomen social sau cultural, iar logica şi codul binar devin „instrumentul
original de investigare" 62 al faptelor simbolice. Astfel încât, pentru etnologii
europeni, sensul trebuie urmărit în modul specific în care o comunitate
construieşte categoriile prin care distinge. „Nu există alt sens decît al
diferenţei" 63 este unul dintre pricipiile lingvisticii structurale, adoptat aşadar şi
de către etnologia europeană.
Distanţarea faţă de perspectiva lui Levy-Strauss se face în ceea ce
priveşte raportul între o abordare emică sau una etică a faptelor investigate. De
exemplu, pentru Algirdas Julien Greimas mitologia nu mai reprezintă, ca
5
~ „Categoriile de descriere trebuie atunci să fie chiar acelea ale gândirii indigene", Jean Cusenier,
„Methodes avancees de traitement des donnees ethnographiques europeenes et applications de
I' informatique'', în Actes du premier congres international d 'ethnologie europeene, Paris, 1971,
Ed. G. P. Maisonneuve et Larose, Paris, 1973, pp. 73-97, p. 78.
6
°Carmen Vlad, op. cit„ p. 13.
61
62
Daniel Dubuisson, Mitologii ale secolului XX. Dumezil, Levy-Strauss, Eliade, trad. de Lucian
Dinescu, colecţia Plural M, ed. Polirom, Iaşi, 2003, p. 112.
63
Marianne Mesnil, Etnologul, între şarpe şi balaur I Marianne Mesnil şi Assia Popova, Eseuri de
mitologie balcanică - op. cit., p. 62.
pentru Levy-Strauss, numele unei analize finale a textelor mitice prin

intermediul unor categorii apriori impuse din exterior, de către savantul-
cercetător, ci ea devine însuşi codul semantic de descifrare, „ea este cultura
comunităţii identificabilă în timp şi spaţiu" 64 . E o exigenţă care, aşa precum am
văzut, nu se limitează doar la domeniul mitologiei, e aplicată practic de către
etnologii europeni atunci când se cere explicarea faptelor de cultură atât prin
categoriile insiderilor, cât şi prin lectura pe care o oferă faptele prin ele însele,
datorită trăsăturilor lor „interne" şi „observabile" 65 .
Analiza aspectelor formale devine, din această perspectivă, o preocupare
pe care etnologul o cedează, în cazul textului-obiect, lingvistului. Preocuparea
esenţială o constituie conţinutul, iar elementele formale devin relevante nu în
sine ci doar în măsura în care semnifică. Datatul, stabilirea originilor sau
caracterizările de structură (narativă, tipologică) rămân de competenţa folclo-
ristului şi a specialistului lingvist. Etnologul se concentrează pe un fenomen
anume (sărbătoare, ritual, figura protectorilor etc.) şi analizează, pornind de la
simbolurile întâlnite cel mai des în cadrul faptului investigat, „formele impli-
cite"66 ale acestuia. Foloseşte în acest demers metaforele, similarităţile, denota-
ţiile şi conotaţiile, adică tot ansamblul semnificativ (de nivel paradigmatic)
existent în jurul fenomenului investigat. Într-o singură mişcare, etnologul
porneşte de la etimologie şi denominaţii, ajungînd la texte narative, proverbe,
ritualuri, credinţe, reguli, comentarii şi obiecte - cel mai heteroclit câmp de
investigaţie din punct de vedere formal, dar care îşi dovedeşte unitatea la nivelul
sensului. Această preeminenţă a conţinutului în etnologia europeană se dato-
rează şi dezechilibrului existent, cel puţin la un anumit moment, între ponderea
analizelor de expresie în defavoarea celor de conţinut. În acest context, situarea
hotărâtă a analizelor lui Algirdas Julien Greimas de partea conţinutului se
dovedeşte oportună . De altfel, expresia poate să varieze în timp şi e conside-
67
rată secundară în cazul în care identităţile semantice din planul profund se

dovedesc aceleaşi. Exemplul furnizat de Greimas68 privind moda feminină (a
cărei variaţie exterioară se modifică mereu, dar care poate să conserve aceeaşi
funcţie a veşmântului, anume posibilitatea de a recunoaşte clasa de vârstă şi
statutul social) este grăitor în acest sens.
În alte cazuri însă, variaţiile formale dau seamă şi corespund unor
variaţii reale, majore, din planul conţinutului. De asemenea, în numeroase
64
Algirdas Julien Greimas, Despre zei şi despre oameni. Studii de mitologie lituaniană, trad. de
Rodica Paliga, col. „Artă şi religie", Editura Meridiane, Bucureşti, 1997, p. 17.
6
az·
.1 Marianne Mesnil, Trois essais sur la Fete. Du folk/ore ethno-semiotique - op. cit., p. 8.
66
Jocelyne Bonnet, „De 1 'implicite a I' explicite. Metaphore, symbole et tangaje populaire", op.
cit., p. 83.
67
Maria Carpov, op. cit., p. 176.
68
Algirdas Julien Greimas, op. cit., p. 22.
cazuri, aspectele formale sunt reţinute şi perpetuate identic în ciuda unor

mutaţii complete din planul conţinutului, datorită unor adaptări funcţionale
diferite. Aceasta e o altă dimensiune a sincretismului fenomenelor de cultură
europene, ca marcă a adaptabilităţii lor la contexte sociale şi economice variate
din punct de vedere istoric. Există un raport de „asincronie" 69 între limbă şi
societate, datorită faptului că societatea se transformă mai repede decât limba.
Acelaşi termen descrie foarte exact tipul de raport ce se poate institui între
contextul social şi fenomene culturale de tipul ritualurilor, obiceiurilor sau
credinţelor. Sărbătorile agrare spre exemplu, ritmate iniţial de timpul cosmic
calendaristic şi construite pe scenariul „naştere - moarte - resurecţie" au
devenit în secolul XIX şi XX sărbători axate pe imperativul comercial şi turistic,
cu finalităţi consumeriste sau destinate valorizărilor identitare. Dar, întrucât
majoritatea dintre aceste sărbători împrumută din trecut câteva simboluri sau
rituri ca garanţi ai succesului, ajung să se prezinte etnologului sub forma unor
adevărate depozite de „sisteme semiotice" 70 diferite, deoarece fiecare dintre
aceste nivele decelabile analitic trimit la contexte socio-economice diferite,
ilustrând tocmai evoluţia istorică a respectivului fapt cultural, în funcţie de
necesităţile la care a răspuns. Atunci când sărbătoarea, ritualul sau oricare alt
fenomen investigat nu mai corespunde, prin nici una dintre semnificaţiile sale
interne, contextului actual, se instalează ceea ce etnologii europeni denumesc
„procesul de folclorizare", adică „această distorsiune care apare între sistemul
semiotic exprimat în personaj (sau oricare alt element studiat) şi contextul de
referinţă, în măsura în care ecartul care se produce nu mai poate fi absorbit de
dinamica socială" 71 . O sărbătoare e una „folclorizată" în măsura în care poate fi
considerată ca desemantizată, adică nu mai corespunde contextului socio-
economic actual, prelungind doar în mod mimetic aspecte formale al căror
conţinut nu mai este unul de actualitate.
O altă direcţie în care etnologia europeană îi urmează pe lingvişti şi
semiologi este aceea că majoritatea acestora din urmă (Ferdinand de Saussure,
Roman Jak.obson, Levy-Strauss, Algirdas Julien Greimas72 ) consideră limbajul
natural ca preeminent faţă de toate celelalte sisteme de semne, deoarece
comunicarea verbală rămâne modelul prin excelenţă al oricărui alt tip de
comunicare cultural-socială, şi mai ales deoarece este singurul sistem de semne
care poate primi traducerea oricărui alt sistem de semne.
Dacă Mihai Pop defineşte cultura populară ca „non-explicitată şi non-
gramaticalizată"73, el vede practic etnologia europeană în exact aceeaşi termeni
9
• Maria Carpov, op. cit., p. 145.
70
71
Id., ibid., p. 42.
Citaţi de Maria Carpov, op. cit., pp.112, 131, 135 şi 154.
72
7
·' Mihai Pop - op. cit., p. 273.
precum raportul între limbajul natural şi celelalte limbaje, anume ca traducere. O

aceeaşi perspectivă are Algirdas Julien Greimas în privinţa mitologiei atunci când
atrage atenţia asupra necesităţii alcătuirii unui „dicţionar mitic adecvat" 74 care să
permită lectura miturilor la un nivel profund, în urma unui proces de traducere a
termenilor şi imaginilor mitice în limbaj gramaticalizat, convenţional şi conceptual.
Aşadar, demersul etnologiei europene devine unul de traducere, de convertire a
unor limbaje de altă natură, în două sensuri: converteşte lingvistic expresii şi
semnificaţii vehiculate şi înţelese non-lingvistic, non-discursiv; iar efectul acestei
convertiri este acela că teoretizează şi sistematizează femonene culturale care, în
contextul lor de origine, se prezintă tocmai ca neteoretizate şi implicite.
Critici şi lămuriri conceptuale interne
La sfirşitul anilor '80, încep să se afirme o seamă de autori care aduc în

spaţiul etnologiei europene noi perspective, clarificări conceptuale şi, la nevoie,
deconstrucţii de perspective sau critici interne, mai ales sub influenţa lecturilor
din antropologia anglofonă a Europei. Este prima perioadă a unui contact mai
serios între cele două discipline, care are ca efect o orientare mai pronunţat
socială a unora dintre aceşti noi autori ai etnologiei europene. Graniţele între
disciplinele ca atare nu mai sunt considerate relevante decât de cei care ţin
neapărat să se revendice de la o tradiţie disciplinară sau de la alta.
Sunt supuse unui examen conceptual mulţi dintre termenii-emblemă ai
etnologiei europene, tocmai pentru a fi redaţi circuitului intelectual în urma
unor clarificări necesare. Spre exemplu, conceptul de „tradiţie" şi sintagma de
„societate tradiţională" sunt doi termeni emblematici, care practic nu lipsesc
din nici un studiu de etnologie europeană. Ca orice alt concept îndelung folosit,
au acumulat fiecare o adevărată istorie internă de prezumpţii şi chiar
prejudecăţi. Sunt folosiţi în studii, dar arareori explicitaţi, astfel încât, fără nişte
decantări semantice necesare, vehiculează pe mai departe un acelaşi set de
semnificaţii (dintre care unele pot să nu se mai dovedească conforme cu
realităţile sociale ale momentului şi nici cu revizuirea epistemologică generală
din cadrul antropologiei).
O critică a „tradiţiei" şi a „societătii tradiţionale" porneşte de la faptul că
cele două concepte operează o ruptură între trecut şi prezent care nu se
dovedeşte întotdeauna neutră, ci implică o axă valorică adiacentă folosirii lor.
Etnologii europeni propun o asumare mai dinamică a termenului, mult mai în
spiritul „tradiţiilor inventate" 75 a lui Eric Hobsbawn. În epoca modernă, se
74
Algirdas Julien Greimas, op. cit., p. 16.
75
E. Hobsbawn - T. Ranger, „Introduction: Inventing Traditions", în Eric Hobsbawn - T.
Ranger (eds.), The Invention ofTradition, Cambridge, 1983, p. 267-268.
466 ALEX.ANDRA TĂTĂRAN
poate observa foarte clar că „tradiţiile" sunt folosite ca ideologie, ca legitimări

(construiri) de direcţii politice, în scopuri politice. Dar distincţia pe care se
bazează Hobsbawn în privinţa „tradiţiilor inventate" nu e cea între autentic/fals;
perspectiva lui priveşte finalitatea şi instrumentalitatea acestor „tradiţii".
Accentul preponderent pus de autor este pe creaţie-construcţie, adică pe
modalităţile de a răspunde la conjuncturi istorice noi. Tradiţiile acestea
„inventate" nu pot fi judecate exclusiv din punctul de vedere al relaţiei între
real, adevărat - şi fals, neadevărat, câtă vreme, din perspectiva antropologică,
oamenii sunt cei care le-au creat şi au răspuns la ele. O tradiţie e „reală" pentru
că oamenii cred în ea şi se folosesc de ea în viaţa lor.
Din această perspectivă, se consideră aşadar în etnologia europeană că
„nu trecutul produce prezentul, şi prezentul modelează trecutul" 76 • „Tradiţia" e o
chestiune de proiecţie retrospectivă. Atunci, studiul ei dă seama nu de supravie-
ţuirea trecutului în prezent şi nici de conservarea lui pasivă în minţile oamenilor,
ci de maniera în care societăţile îşi construiesc continuu puncte de vedere asupra
trecutului lor şi de felul în care utilizează acest scenariu în viaţa zilnică.
O altă problemă este conceptul de „timp", această axa teoretică
suficientă analizei în etnologia europeană. Merită amintit aici că o întreagă
tradiţie teoretică, de la Marcel Mauss şi Henri Hubert, până la Emil Durkheim,
Claude Levy-Strauss şi Mircea Eliade, a instituit o dihotomie (iniţial analitică,
devenită apoi prin uz propriu-zisă) între timpul neomogen, discontinuu, ciclic
şi timpul linear, omogen şi cumulativ. Primul caracterizează aproape ca un logo
o cultură tradiţională ţărănească, iar cel de-al doilea caracterizează civilizaţia
modernă, industrială. „Timpul eternei reîntoarceri" ca scenariu temporal neagă
în subsidiar universalitatea experimentării individuale a timpului ca degradare
şi scurgere inexorabilă, sau o face irelevantă. Etnologia europeană studiază într-
adevăr acest scenariu temporal, modul în care a fost el instituit ritualic şi reglat
calendaristic pe teritoriul european, dar prin sintagma „le temps ve<;:u" 77 se
poate încerca integrarea în discurs şi a unei experimentări mai personale a
curgerii timpului. Într-adevăr, e vorba pe de o parte de un scenariu sacral
instituit ritualic iar pe de altă parte, de experienţa cotidiană, comună,
individuală, a timpului. A absolutiza doar una dintre aceste perspective asupra
timpului, a lua în considerare doar raportarea mitico-religioasă în detrimentul
experienţei vieţii zilnice echivalează, fară îndoială, cu o perspectivă parţială. De
asemenea, se consideră că limbajul ritual exprimă nu numai o concepţie asupra
'" Gerard Lenclud, „La tradition n'est plus ce qu'elle etait...", Terrain, Numero 9 - Habiter la
Maison (octobre 1987), mis en ligne le 21 juillet 2005. URL: http://terrain.revues.org/
document3195.html, p. 8.
77
Alban Bensa, „ Images et usages du temps", Terrain, Numero 29 - Vivre le temps (septembre
1997), mis en ligne le 21juillet2005. URL: http://terrain.revues.org/document3190.html, p. 6.
timpului (concepţie ce reprezintă nu puţine dintre mizele unei analize

comparative de etnologie europeană) ci poate fi considerat şi din perspectiva
ideii că reprezintă „o formă de rezistenţă la uzura pe care acesta îl impune
oamenilor" 78 şi comunităţilor.
Se poate observa că efectul unor astfel de clarificări conceptuale ar fi,
între altele, introducerea individului în discursul etnologic. Pentru a reveni
puţin la perspectiva emic-centrică asumată de etnologia europeană, putem
observa că nu este de aceaşi natură cu perspectiva actor-centrică a antropologiei
anglofone. Aceasta din urmă se referă la atenţia către particular, către varitţiile
individuale sau abaterile de la normă judecate pornind de la dilemele
individului. Or, pentru etnologia europeană, perspectiva emic-centrică e una
exclusiv colectivă. Elementele analizate sunt relevante doar în măsura în care
reprezintă o gândire socială, nu una individuală, iar accentul e pus pe normă,
întocmai ca în cadrul etnologiilor naţionale, nu pe abateri de la normă sau
particularităţi. De altfel, există un punct în care principiile emic-centrice
asumate sunt mai puţin aplicate: este vorba de distanţa între discursul livresc al
analizei etnologice şi experienţa de teren, implicit oamenii din a căror viaţă fac
parte elementele studiate. Fireşte că nu e vorba de o manieră generală de a trata
datele, însă e destul de răspândită pentru a o semnala. Atunci când se consideră
că „există elemente în sărbători şi rituri care depăşesc analiza sociologică în
termeni de intenţionalitate a actorilor: ei recurg la figuri ale imaginarului care
79
pot fi studiate în sine, într-o perspectivă comparativistă şi diacronică" ,
discursul analitic livresc nu se mai ancorează în viaţa trăită şi se prezintă mai
degrabă ca semiologie aplicată decât ca antropologie (cel puţin în sensul
anglofon al termenului). Un astfel de text abordează surse dintre cele mai
heteroclite, nu numai din punctul de vedere al speciilor, genurilor, tipurilor
ş.a.m.d., ci şi din punctul de vedere al provenienţei lor. Înafara trimiterilor
livreşti, e de obicei greu de hotărât ce anume revine terenului personal, ce
anume revine arhivelor consultate, sau oricărui alt tip de surse.
Fragmentări, ecouri şi critici externe
Vizibilitatea unei discipline e dată, din punct de vedere academic, de

afirmarea sa sub o denumire unitară prin înfiinţarea de departamente universi-
tare, institute de cercetare, reţele de cooperare, conferinţe, congrese, reviste de
specialitate, volume etc. Din acest punct de vedere, etnologia europeană e rela-
tiv bine reprezentată pe piaţa academică. Numeroase departamente universitare
78
Id., ibid., p. 4.
79
Laurent Sebastien Fournier, „Preface", op. cit., p. 16-17.
468 ALEXANDRA TĂT ĂRAN
şi institute de cercetare din Ungaria, Cehia, Austria, Germania, Suedia,

Finlanda, Belgia, Franţa sau Danemarca poartă exact denumirea de „departa-
ment" sau „institut" de „etnologie europeană". De asemenea, există reviste de
specialitate (precum e revista Terrain, publicată la Paris, sau Ethnologia
Europaea, publicată la Copenhaga), bibliografii internaţionale (precum cea
publicată de SIEF) sau colecţii editoriale speciale de etnologie europeană
(colecţia Ethnologie de I' Europe a editurii L' Harmattan, spre exemplu).
Cu toate acestea, la o privire mai aplicată, sciziunile interne se dovedesc
mai profunde decât aparentul cadru instituţional creat de denominaţia comună.
Spre exemplu, majoritatea acestor catedre sau departamente sunt aceleaşi cu o
îndelungată tradiţie de studii folclorice, iar sub denumirea modernă de
„etnologie europeană" se preocupă în continuare de etnologia lor naţională. De
asemenea, mare parte dintre etnologii francezi, spanioli, portughezi sau italieni
care activează în cadrul reţelelor internaţionale de cooperare de etnologie
europeană (precum e EURETHNO) nu provin din cadre instituţionale de
etnologie europeană, ci din departamente precum Litere, Istorie, Studii sau
Ştiinţe Sociale, eventual Antropologie. Cei care sunt instituţionalizaţi în
Etnologie şi Etnologie Europeană sunt mult mai puţin vizibili în cadrele
comune de dialog, cu excepţia câtorva cercetători din Estul Europei. De fapt,
disocierea pe care am urmărit-o între antropologia anglofonă a Europei şi
etnologia europeană se repetă în interiorul etnologiei europene, reluând axa
Nord-Sud. Catedrele de etnologie europeană din ţările de limbă germană şi cele
nordice sunt cele mai numeroase, dar nu participă decât arareori la un dialog
comun cu etnologii europeni francofoni (grupaţi după filiera ligvistică latină şi
cea zonală mediteraneană). Aceştia din urmă au de reproşat, spre exemplu, că
bibliografia SIEF „nu poate fi calficată ca internaţională şi nici nu se pretinde; ea
e esenţialmente germană" 80 şi prin aceasta instituie un dezechilibru lingvistico-
geografic între Nord şi Sud, ţările de limbă latină sau cele mediteraneene
nefiind reprezentate. Reproşuri similare există şi la adresa revistei Ethnologia
Europaea, publicată la Copenhaga.
În ceea ce priveşte Estul Europei, aici fostele catedre de folclor au fost
rebotezate, după căderea comunismului, fie ca etnologie (europeană sau nu), fie
ca Antropologie (culturală sau socială), fără să fie prea clară vreo afiliere reală în
majoritatea cazurilor. Deşi etnologii est-europeni participă mai mult decât
confraţii lor nordici la cadrele comune deschise de etnologia europeană, acesta
crează mai degrabă ocazia de o observa că „nu se practică aceeaşi cercetare
etnologică în ţările Europei" 81 , deoarece contribuţiile lor se orientează după
so Renaud Zeebroek, „Pour une bibliographie internationale d' ethnologie europeenne", Premier
atelier europeen sur la cu/ture orale europeene - op. cit„ p. 317.
RI Laurent Sebastien Fournier, „Preface", op. cit., p. 12.
tradiţia de cercetare din ţara de origine. Aceasta este de altfel cazul majorităţii
contribuţiilor. Arătam anterior că o conferinţă, volum sau revistă, orientată
tematic unitar, are virtutea de a pune într-un ansamblu comparativ de nivel
european fapte şi femonene ce ilustrează respectiva temă şi provin din variate
regiuni ale Europei. Dar ceea ce mai evidenţiază de asemenea un astfel de cadru
comparativ sunt disparităţile de metodă, teorie, analiză şi tratare a datelor.
Practic, cu puţine excepţii, fiecare cercetător se raportează la tradiţia de
cercetare din ţara de origine. Principiile expuse privind asumarea perspectivei
emice, analiza semiotică, deschiderea comparativistă, ş.a.m.d. (care au fost
teoretizate tocmai în ideea de a da coerenţă internă etnologiei europene) sunt
de obicei respectate (doar) de cercetători provenind din spaţiul belgian sau
francez. Dacă, spre exemplu, aceştia din urmă nu includ în analizele lor
trimiteri la cercetarea de teren, majoritatea studiilor furnizate de cercetători
italieni cuprind minuţioase trimiteri empirice şi citate din interviuri. La nivelul
dialogului etnologic, cadrul tematic pare să rămână, aşadar, sigurul factor cu
adevărat unitar.
Un alt factor care poate da seama de caracterul unitar al unei discipline
este efectul şi ecoul pe care îl are înafara cadrului pe care îl controlează. Din
acest punct de vedere, se vorbeşte mult mai des de „etnologiile europene", în
sensul lor de „naţionale", decât de „etnologie europeană" ca domeniu unitar şi
distinct. În rarele cazuri în care se vorbeşte de etnologie europeană sau
etnologia Europei, de obicei este chestionată legitimitatea unui proiect al cărui
prim specific s-ar baza pe un teritoriu geografic, iar nu pe o autonomie
epistemologică reală. Martine Segalen consideră că „pentru a se constitui ca
domeniu ştiinţific, etnologia Europei a trebuit, adesea cu mare dificultate, să
importe concepte făurite pentru societăţi foarte diferite" 82 . John Cole constată
că „nu există nici un corp de texte care să se constituie într-un canon al tradiţiei
etnologice europene, valabil pentru întregul continent. În schimb, există tradiţii
naţionale separate (... )" 83 . Uneori, criticile devin vehemente, negînd etnologiei
europene orice specificitate sau legitimitate intelectuală, considerându-se că,
prin atenţia acordată culturii orale tradiţionale, „oferă o imagine a continen -
tului prea puţin fidelă profilului Europei reale" 84 • De asemenea, respectarea
inevitabilă a frontierelor naţionale şi a sciziunilor politice din punct de vedere
instituţional frânează considerabil formularea unui obiect de cercetare într-o
82
Martine Segalen, Etnologie. Concepte şi arii culturale, traducere de Margareta Gyurcsik, Ed.
Amarcord, Timişoara, 2002, p. 241.
83
John W. Cole, „Etnologie europeană: opt teze", în Cercetarea antropologică în România.
Perspective istorice şi etnografice, coordonatori: Cristina Papa, Giovanni Pizza, Filippo M. Zerilli,
traducere: Mira Mocanu, Mihai Zdrenghea, Anca Greere, Ed. Clusium, Cluj-Napoca, 2004, p. 29.
S4 Dicţionar de Etnologie şi Antropologie, coord.: Pierre Bonte şi Michel Izard, trad. coord. de
Smaranda Vultur si Radu Rautu, Ed. Polirom, Iaşi, 1999, p. 228.

manieră globală. Pentru autorii care doar chestionează, fără să desfiinţeze, ideea
unei etnologii europene unitare, aceasta rămâne în continuare un proiect în
curs de desfăşurare (John Cole: „va fi un proiect palpitant [... ]"8 5 ), în nici un caz
o disciplină clar constituită sub această denominaţie comună.
Concluzii
S-ar părea că etnologia europeană gândită ca disciplină unitară şi

autonomă e tipul de perspectivă ce aparţine unui discurs din interiorul ei, al
celor ce se revendică de la această tradiţie sau acţionează în cadrele ei. Au
existat, începând cu anii '70, eforturi serioase de instituţionalizare şi ordonare,
mai ales în ceea ce priveşte conturarea unei anume specificităţi şi legitimităţi
(conceptul de arii culturale, cultura populară implicită ca obiect de studiu,
analiza de inspiraţie semiotică, demersul comparativ, perspectiva diacronică
ş.a.m.d.). Dar în final toate aceste delimitări specifice se reflectă prea puţin în
exteriorul etnologiei europene, acolo unde în cel mai bun caz se vorbeşte de un
proiect încă în formare sub acest nume, nu de un domeniu unitar.
De asemenea, eforturile de a institui o unitate epistemologică par să se fi
diminuat în ultimii ani. Atenţia se îndreaptă momentan spre reţele de
cooperare, conferinţe, dezbateri tematice, cu alte cuvinte spre diverse forme de
puneri în comun a tradiţiilor de cercetare ale etnologiilor naţionale de pe
teritoriul european. Astfel încât aspectul etnologiei europene la ora actuală este
mai degrabă cel al unui spaţiu de dialog deschis şi cel al unui proiect în
desfăşurare, decât cel al unei discipline constituite. Cu siguranţă că aceasta se
datorează şi unei slabe asumări comune, de către toţi cei ce participă în spaţiul
etnologiei europene, a principiilor de metodă şi teorie formulate iniţial. Dar
poate că, mai mult decât aici, cauza fragmentării etnologiei europene stă în
imposibilitatea instituţională de a depăşi frontierele naţionale şi pe cele
regionale, interesele politice sau economice. Demarase iniţial ca proiect cu
ambiţii universaliste, de viziune comparativistă transnaţională, dar revenirea la
regionalisme pare să dovedească graniţele statale mai puternice decât bunele
dispoziţii intelectuale.
"'John W. Cole - op. cit., p. 33.

Bibliografie orientativă
BARRET, Stanley - Anthropology: A Student's Guide to Theory and Method, University

of Toronto Press, 1996.
BENSA, Alban - „Images et usages du temps", Terrain - Vivre le temps, Numero 29,
septembre 1997, mis en ligne le 21 juillet 2005, URL:
http://terrain.revues.org/ documen t3 l 90.h tml.
BÎRLEA, Ovidiu - Metoda de cercetare a folclorului, Editura pentru Literatură,
Bucureşti, 1969.
CALAME-GRIAULE, Genevieve - „La recherche du sens en litterature orale ,„ Terrain
- L 'incroyable et ses preuves, Numero 14, mars 1990, p. 119-125, URL:
http://terrain.revues.org/ documen t2975. html.
CARPOV, Maria - Introducere la semiologia literaturii, Ed. Univers, Bucureşti, 1978.
Cercetarea antropologică în România. Perspective istorice şi etnografice, Cristina Papa,
Giovanni Pizza, Filippo M. Zerilli (coord.), Ed. Clusium, Cluj-Napoca, 2004.
COLE, John - „Anthropology comes Part-Way Home: Comunity Studies in Europe",
în Annual Review of Anthropology, voi. 6, 1977, p. 349-378.
COPANS, Jean - Introducere în etnologie şi antropologie, trad. de Elisabeta Stănciulescu
şi Ionela Ciobănaşu, seria Sociologie, Antropologie, Editura Polirom, Iaşi, 1999.
CUISENIER, Jean - Etnologia Europei, trad. de Marinela Blaj, prefaţă de Dumitru Stan,
colecţia ABC, Ed. Institutul European, Iaşi, 1999.
CUISENIER, Jean - Memoria Carpaţilor. România milenară: o privire interioară, trad.
de Ioan Curşeu şi Ştefana Pop, Ed. Echinox, Cluj, 2002.
CUISENIER, Jean - „Methodes avancees de traitement des donnees ethnographiques
europeenes et applications de I' informatique", în Actes du premir congres
international d 'ethnologie europeene, Paris, 1971, Ed. G. P. Maisonneuve et
Larose, Paris, 1973, p. 73-97.
Dicţionar de Etnologie şi Antropologie, coord.: Pierre Bonte şi Michel Izard, trad. coord.
de Smaranda Vultur şi Radu Răutu, Ed. Polirom, Iaşi, 1999.
DUBUISSON, Daniel - Mitologii ale secolului XX. Dumezil, Levy-Strauss, Eliade, trad.
de Lucian Dinescu, colecţia Plural M, ed. Polirom, Iaşi, 2003.
Fetes et rites agraires en Europe. Metamorphoses?, sous la direction de Jocelyne Bonnet
Carbonell et Laurent Sebastien Fournier, collection Ethnologie de I' Europe, Ed.
L' Harmattan, Paris, 2004.
GREIMAS, Algirdas Julien - Despre zei şi despre oameni. Studii de mitologie lituaniană,
trad. de Rodica Paliga, col. „Artă şi religie", Editura Meridiane, Bucureşti, 1997.
HALPERN, Joel, KIDEKEL, David - „Anthropology of Eastern Europe", în Annual
Review of Anthropology, no. 12, 1983, p. 377-402.
HOBSBA WN, Eric, RANGER, T. - „Introduction: Inventing Traditions", în Eric
Hobsbawn - T. Ranger (eds.): The Invention of Tradition, Cambridge, 1983.
Inventions Europeenes du Temps. Temps des mythes, temps de l 'histoire, sous la
direction de Jocelyne Bonnet-Carbonell, avec la colaboration de Efi Karpodini-
Dimitriadi, collection Ethnologie de I' Europe, Ed. L' Harmattan, Paris, 2004.
1ntâlniri multiple. Antropologi occidentali în Europa de Est - Eniko Magyari-Vincze,

Collin Quiglei, Gabriel Troc (eds.), Ed. Efes, Cluj-Napoca, 2000.
JAKUBOWSKA, Longina - „Writing About Eastern Europe: Perspectives from
Ethnography and Anthropology", în Henk Driessen (ed.): The Politics of
Ethnographic Reading and Writing: Confrontations of Western and Indigenous
Views, Saarbrucken, Germany: Breitenbach, 1993, p. 143-159.
LAPLA TINE, Fram;:ois - Descrierea etnografică, trad. de Elisabeta Stănciulescu şi Gina
Grosu, colecţia Collegium-sociologie, antropologie, Ed. Polirom, Iaşi, 2000.
LENCLUD, Gerard- „La tradition n'est plus ce qu'elle etait...", Terrain - Habiter la
Maison, Numero 9, octobre 1987, mis en ligne le 21 juillet 2005, URL:
http://terrain.revues.org/document3 l 95.html.
LEVI-STRAUSS, Claude - Antropologia structurală, trad, de J. Pecher, prefaţă de Ion
Aluaş, colecţia Idei Contemporane, Editura Politică, Bucureşti, 1978.
MESNIL, Marianne - „Aspecte metodologice ale etnologiei europene'', extras din
Anuarul de Folclor, XII-XIV (1991-1993), Ed. Academiei Române, 1993.
MESNIL, Marianne - Etnologul, între şarpe şi balaur I Marianne Mesnil şi Assia
Popova - Eseuri de mitologie balcanică, cuvânt înainte de Paul H. Stahl, trad. de
Ioana Bot şi Ana Mihăilescu, colecţia de Antropologie culturală, Editura Paideia,
Bucureşti, 1997.
MESNIL, Marianne - „Maladia identitară sau miza unei cartografii culturale a
Europei", Cercetarea antropologică în România. Perspective istorice şi
etnografice, coordonatori: Cristina Papa, Giovanni Pizza, Filippo M. Zerilli,
traducere: Mira Mocanu, Mihai Zdrenghea, Anca Greere, Ed. Clusium, Cluj-
Napoca, 2004.
MESNIL, Marianne - Trois essais sur la Fete. Du folklore al 'ethno-semiotique, Cahiers
d' etude de sociologie culturelle 3, Editions de I' Universite de Bruxelles, 1974.
Noţiunile-cheie ale etnologiei. Analize şi texte, Marie-Odile Geraud, Olivier Leservoiser,
Richard Pottier (coord.), trad. de Dana Ligia Ilin, colecţia Collegium, Ed.
Polirom, laşi, 2001.
POP, Cristina Alexandra - Trup@privire.ritm!magie/ Elemente pentru o antropologie a
descântecului, Casa Cărţii de Ştiinţă, Cluj, 2002.
POP, Mihai - Folclor românesc. Teorie şi metodă, ediţie îngrijită de Nicolae
Constantinescu şi Alexandru Dobre, Ed. Grai şi suflet - Cultura Naţională,
Bucureşti, 1998.
Premier atelier europeen sur la culture orale europeene, Strasbuorg, 18 au 21 juillet 1989,
edite 1990, Strasbourg, Conseil de l' Europe.
PROPP, V. I. - Morfologia basmului, trad. de Radu Nicolau, Editura Univers, Bucureşti,
1970.
SEGALEN, Martine - Etnologie. Concepte şi arii culturale, traducere de Margareta
Gyurcsik, Ed. Amarcord, Timişoara, 2002.
SPERBER, Don - „lnterpretive ethnography and theoretical anthropology", în Don
Sperber: On Anthropological knowledge, London, 1982, p. 9-35.
VAN GENNEP, Arnold - Formarea legendelor, trad.: Lucia Berdan si Crina Ioana
Berdan, studiu introductiv: Petru Ursache, colecţia Plural, Editura Polirom, laşi,
1997.
VAN GENNEP, Arnold- Manuel de folklore Franfais contemporain, tome premier, ed.
A. & J. Picard, Paris, 1972.
VAN GENNEP, Arnold- Riturile de trecere, trad. de Lucia Berdan si Nora
Vasilescu, prefaţă de Nicolae Constantinescu, Ed. Polirom, Iaşi, 1996.
VLAD, Carmen - Semiotica criticii literare, Ed. Ştiinţifică şi enciclopedică, Bucureşti,
1982.
WOLF, Eric R. - „Distinguished Lecture: Facing Power - Old Insights, New
Questions", în American Anthropologist, voi. 92, 1990, p. 586-596.
EUROPEAN ETHNOLOGY: THE PROJECT OF A DISCIPLINE
Summary
"European Ethnology'', also known as "Ethnology of Europe", is the name for

the project of institutionalizing a discipline specialized with the study of the European
continent as a cultural aria. The efforts of creating a coherent epistemology, in order to
insure the legitimacy of the field, began in the early '70s. From the very beginning,
European Ethnology, based on a French-oriented tradition, evolved independently
from another discipline focused on the European territory, the Anthropology of
Europe, defined by its anglo-american perspective. At the same time, the sources of its
identity lied, for the European Ethnology, with both the national traditions ofFollklore
and the classical, colonial Anthropology. All this network of influencing or ignoring
one another represents the very modalities of constituting the discipline as an
independent entity. But the final outcomes of the process of building a specific
anthropological field under the name "European Ethnology" can be infered from the
existence of a specific object, a coherent program and the legitimacy of its field of
investigation. The intended purpose of this article is to analize the extent to which
European Ethnology succeded or failed in creating itself as a legitimate, distinct
discipline in the field of Anthropology.
PROFILUL IDENTITAR RURAL ROMÂNESC SUB
PRESIUNEA GLOBALULUI
CORINA BEJINARIU
Studiile consacrate delimitărilor şi definirilor identitare acreditează

ideea unei veritabile structurări tipologice a acestei problematici, centrul de
greutate al noţiunii fiind supus unei dinamici determinate de contextul utilizării
şi targetul fixat pentru demersul respectiv. Astfel, referindu-ne, de pildă, la
problematica identităţii sociale în literatura de specialitate ea este definită ca
fiind „conştiinţa apartenenţei la un grup social, întărită de semnificaţia
emoţională şi cea a valorii statutului de membru al grupului" 1• Multitudinea
categorială în care se poate structura această identitate socială (etnică,
religioasă, profesională, comunitară) arată complexitatea derivată din formele
de interacţiune umană, precum şi dificultatea unei aproximări teoretice a ceea
ce ar putea presupune identitatea ruralului în spaţiul românesc. Evident că
vechea manieră de definire a satului ca o comunitate restânsă, omogenă, ai cărei
membri interacţionează direct, fiind preponderent ocupaţi cu agricultura şi
purtători ai unei tradiţii folclorice specifice, trebuie redimensionată în acord cu
realităţile actuale ce definesc satul românesc. Din nefericire, şi aici facem apel la
experienţa de etnograf acumulată în 10 ani de cercetare a satului, asemenea
stereotipii persistă încă în demersurile de investigare a mediului rural,
determinând alinierea la aceeaşi viziune paseistă, orientată doar spre valorizarea
acelor aspecte ce amintesc de satul tradiţional de la începutul secolului XX.
Considerăm că este necesară, în acest punct, o privire sintetică asupra
fenomenelor care au avut un impact considerabil asupra restructurării şi
reconfigurării majore a profilului satului românesc în a doua jumătate a
secolului XX. De altfel, dincolo de acest demers al nostru doar de punctare a
unor aspecte, ar fi extrem de necesară o conjugare a eforturilor de cercetare sub
semnul interdisciplinarităţii care să aibă în vedere cristalizarea unei imagini
1
Dominic Abrams, Processes of social identification, apud Z.Salanki, Spaţiul rural românesc
între identitate şi globalizare, www.history-cluj.ro/SU/cercet/Salanki/SpatiuRural.htm.
476 CORINA BEJINARIU
reale a satului românesc atât nivelul situaţiei de facto precum şi la cel al nevoilor
şi expectanţelor locuitorilor, determinate de perspectiva integrării europene.
Este evident că putem vorbi despre o disoluţie reală a resorturilor
tradiţionale ale satului românesc în perioada regimului comunist, care, prin
măsurile de desfiinţare a proprietăţii private asupra pământului şi prin politica
sa agrară, a generat fenomene sociale cu un impact major la nivelul ruralului.
Indubitabil că procesele de navetare şi migrarea masivă spre urban, determinate
de o politică de industrializare forţată, au avut repercursiuni importante asupra
profilului identitar al satului românesc. Dincolo de consecinţa majoră privind
depopularea accentuată a satelor prin stabilirea rezidenţei în mediul urban, cele
două fenomene au determinat procese de „urbanizare" a ruralului, sau, într-un
sens generic, de modernizare evidentă. Nu trebuie omis, bineînţeles, impactul
major al pătrunderii mass-mediei, ca parte componentă a unui amplu proces de
globalizare, şi care, va avea un rol similar, generând mutaţii profunde la nivelul
identităţii culturale specifice satului.
Un posibil exemplu, în acest context, îl constituie ciclul de mutaţii
intervenite în maniera de structurare a spaţiului intim, odată tradiţional tocmai
pentru că era în perfectă acordare cu posibilităţile şi competenţele
civilizaţionale ale momentului. Facem precizarea că în abordarea acestor
exemple nu ne situăm pe o poziţie patetic-lacrimogenă, care să deplângă
efectele devastatoare ale modernizării asupra „moştenirii noastre milenare" (un
stereotip pentru tradiţia culturală). Dimpotrivă, considerăm că o privire, pe cât
posibil obiectivă, este necesară şi binevenită tocmai pentru că permite o
evaluare reală a problemei. Revenind deci, spuneam că dinamica spaţiului locuit
poate constitui un indicator important în ceea ce priveşte procesul de
modernizare a ruralului. Sigur, ni se poate reproşa că am optat, în acest demers,
pentru un exemplu nu tocmai potrivit având în vedere faptul că maniera de
structurare a spaţiului locuit este unul dintre aspectele cele mai receptive la nou,
la importarea unor elemente novatoare ce ţin de avatarurile unei societăţi de tip
consumerist, schimbările fiind considerate exterioare, fără consecinţe majore la
nivelul mentalului colectiv. Ar fi însă unilaterală o analiză care îşi propune ca
obiect doar elementele considerate de maximă rezistenţă la factori externi, cum
de regulă, este apreciată viaţa spirituală şi formele ei de manifestare (calificate,
în genere, prin termenul de „folclor"). De asemenea, ne propunem să ne oprim
şi asupra unor elemente derivate din obiceiurile, tradiţiile şi ritualurile specifice
ruralului, în paginile ce urmează.
Deşi am luat ca exemplu locuirea tradiţională dintr-o zonă etnografică
aparţinând judeţului Sălaj, putem aprecia că ea are şi valoare paradigmatică la
Profilul identitar rural românesc sub presiunea globalului 477
2
nivelul ruralului românesc. Astfel, în zona etnografică Meseş , la începutul
secolului al XX-iea se construiau frecvent case cu tindă mare şi două camere,
materialul preponderent folosit fiind cărămida nearsă, pământul bătut sau
cărămida arsă. Potrivit autorului citat începând cu deceniul şase al secolului XX
se optează tot mai mult pentru modele orăşeneşti complexe, cu suprafaţă
locuibilă mare şi chiar cu mai multe nivele. Evident că navetarea, ca strategie
economică de viaţă, a permis contactul şi importul formelor ce cunoşteau deja
generalizarea în lumea urbană. În mod similar se produce şi restructurarea
interiorului locuit, unele elemente fiind repoziţionate sau chiar abandonate
treptat. Puternic influenţată de dezideratul afişării sociale, aşa-numita cameră
de oaspeţi este cea care dă tonul schimbărilor, aici apărând mobila achiziţionată
de la oraş, covoarele „persane", soba de teracotă, etc, multe din însemnele
locuirii tradiţionale fiind abandonate: vatra ca piesă fundamentală în coagularea
activităţilor diurne (înlocuită cu sobe de gătit moderne), lada de zestre,
„rudarul" de deasupra patului pe care erau expuse ţesăturile de interior,
„blidarul" cu ceramica decorativă şi „podişorul" (un raft deschis destinat
depozitării mărunţişurilor). Toate aceste schimbări sunt deja încetăţenite la
nivelul anilor '70-'80; evident că, urmărind diacronic fenomenul evoluţiei
structurării spaţiului locuit, actualmente înregistrăm mutaţii care se grefează pe
aceste elemente devenite ele însele tradiţionale, deşi, dată fiind calitatea lor de
importuri şi nu de produse ale mediului respectiv, au fost considerate
exponente ale unui proces de propagare al kitsch-ului, satul fiind acreditat, în
genere, ca spaţiu al originalităţii româneşti. Doar că, referindu-ne la schimbările
actuale, trebuie să avem în vedere un fenomen similar celor generate de
navetare şi migrare spre urban, dar a cărui consecinţe nu se limitează doar la
reconfigurări ale identităţii rurale, introducând în ecuaţie o miză mult mai
mare, cea a identităţii naţionale.
Căderea regimului totalitarist după decembrie 1989 a avut ca şi
consecinţă majoră deschiderea României spre exterior, materializată nu numai
la nivel politic, ci şi economic şi social. Fără a ne propune o radiografie
amănunţită a perioadei post-decembriste trebuie să ne oprim asupra
fenomenului care a pus în contact, în mod hotărâtor ruralul românesc cu
valorile civilizaţiei Europei Occidentale: procesele de mobilitate teritorială, în
speţă migraţia circulatorie, devenită în ultima perioadă veritabilă strategie
economică de viaţă. Am putea chiar aprecia că navetismul caracteristic
' Am folosit ca referinţă, dincolo de cercetările noastre de teren, lucrarea, extrem de

documentată şi, implicit, valoroasă, a d-lui Ioan A. Goia, Zona etnografică Meseş, Bucureşti,
1982. Asupra problematicii privind mutaţiile ce au intervenit în structura elementelor de habitat
a se vedea şi Gh. Şişeştean, Formes de vie paysanne dans le Nord-Ouest de la Transylvanie,
Bucureşti, 2005.
regimului comunist are drept corespondent, actualmente, acest amplu fenomen

al evenimentelor migratorii dincolo de graniţele ţării 3 • Sigur, este greu de
apreciat care vor fi în ansamblu consecinţele acestor contacte periodice cu ţările
Europei Occidentale, întrucât suntem contemporani cu fenomenul luat în
discuţie, dar dacă anumite repercursiuni sunt deja vizibile, predicţia asupra
altora poate fi hazardată, mai ales în domeniul ştiinţelor sociale4•
Evident, aceste repercursiuni sunt în primul rând vizibile la nivelul
realizării materiale, acesta fiind scopul intenţiei migraţionale în majoritatea
cazurilor, în speţă a celor care nu vizează rămânerea definitivă în ţara de
adopţie. Reluând în discuţie problema spaţiului locuit putem aprecia că şi de
această dată el este un indicator al importurilor din mediile străine. De la
materialele din care sunt realizate, respectiv la amenajările interioare efectuate
după modelul văzut, sau efectiv lucrat, în Spania, Italia sau Franţa (acestea fiind
principalele ţări vizate) casele dobândesc o alură fundamental diferită de
profilul satului românesc, nu de la început de secol XX, ci chiar faţă de anii 70-
80. „Europenizarea" văzută în această formulă a împrumuturilor din mediile de
rezidenţă periodică este încă într-o fază incipientă, şi pare a fi doar o chestiune
ce ţine de acumularea materială, respectiv de asigurarea unei securităţi
economice imposibil de realizat în ţară. Dar nu putem să nu admitem că aceste
schimbări aparent exterioare produc mutaţii mentalitare; nu este banal faptul că
noile case din mediul rural, construite după un tipar mai mult sau mai puţin
„european", suferă o modificare fundamentală: WC-urile nu mai sunt
amplasate lângă casă sau în grădină, ci sunt parte componentă a unui spaţiu
destinat igienei zilnice, aceasta însemnând chiar că la nivelul comunităţii apare
nevoia amenajării utilităţilor. Studii sociologice, efectuate în primii ani de după
'90 5, asupra tranziţiei în satele româneşti, arată că în ierarhia necesităţilor
1
· Subiectul migraţiei circulatorii ca strategie de viaţă ar merita o analiză separată tocmai datorită
importanţei covârşitoare pe care o are la nivelul redefinirii valorilor şi mentalităţilor specifice
ruralului. Pentru că acest subiect a stat în atenţia noastră (preocupare materializată în studiul
Migraţia circulatorie-aspecte teoretice şi perspective de abordare, în Anuarul Institutului de Istorie
Orală, V/2004, pp.341-359) vom indica o bibliografie orientativă asupra temei.
4
Ne gândim aici că analizele din perioada regimului comunist asupra proceselor de migrare
consistentă spre urban prognozau, marea majoritate, şi fenomenul invers, alimentând puternic
mitul remigraţiei masive cu evidente raţiuni ideologice. Este poale suficient să ne amintim că
după anii 80, când marile aglomerări urbane nu mai puteau absorbi fluxul de populaţie venit de
la sate, propaganda comunistă folosea inclusiv textele melodiilor de muzică uşoară pentru a
inocula ideea nostalgiei după mediul natal sătesc, privit ca loc al autenticului, al valorilor morale
superioare.
' A se vedea excelentul studiu efectuat de Vintilă Mihăilescu împreună cu o echipă de specialişti
şi studenţi în perioada 1992-1995 intitulat Două sate în tranziţie. Tipuri strategice dominante în
lumea rurală, în Revista de Cercetări Sociale, 3/1996.
imediate (la acel moment) din structura gospodăriei, amenajarea WC-ului în

interiorul casei este printre cele mai puţin dezirabile. Indubitabil că ponderea
persoanelor de vârsta a treia a determinat această orientare a răspunsurilor, iar
agenţii schimbării prin mobilitatea teritorială sunt tinerii, prin excelenţă. Faptul
însă că aceste case nu se mai construiesc necesarmente doar în oraşe, ci tind să
devină prezenţe, deocamdată modeste, la nivelul ruralului poate avea şi raţiuni
economice (teren de construcţie foarte scump în oraş), dar poate fi şi expresia
unei revalorizări a satului, aflată în fază incipientă.
Structurarea evenimentelor de migraţie este şi un indicator al modului
în care, în faţa acestor tendinţe globalizante în esenţă (mobilitatea teritorială
fiind una dintre componentele fundamentale ale globalizării), indivizii
angrenaţi în plecări succesive înţeleg să păstreze nealterate anumite forme de
expresie, considerate a fi definitorii pentru identitatea conferită de mediul de
baştină. În acest caz cele mai pregnante valori sunt cele religioase şi familiale,
fapt evident în imperativul prezenţei şi celebrării acestor momente în mediul de
origine. Chiar şi în cazurile de migraţie definitvă, marile momente ale vieţii de
familie sau din ciclul sărbătorilor religioase reclamă prezenţa individului în
mijlocul grupului domestic din care a plecat. Pe lângă faptul că în această
atitudine este decelabilă o valorizare încă destul de tradiţională a relaţiilor de
rudenie, importanţa acordată nucleului familial extins fiind iarăşi o formă de
expresie a rezistenţei în faţa alienării induse de mediile străine, ataşamentul faţă
de valorile religioase native este un factor activ în prezervarea identităţii
culturale. Mai mult, aşa cum arată studiile dedicate migraţiei externe,
construirea reţelelor migraţionale în special pe criterii de rudenie, dar şi formele
de asociere locativă din zonele în care lucrează, sunt elemente care descriu
nevoia păstrării unei identităţi de grup.
Poate părea paradoxal faptul că, în contextul actual al unor procese de
globalizare manifestate în diverse forme şi pe căi diferite, se constată, în spaţiul
românesc, şi în genere în ţările Europei Centrale şi de Est, un reviriment notabil
al vieţii şi valorilor religioase. Sigur, fenomenul a primit explicaţii bazate pe
teorii diverse; astfel, teoria clasică a secularizării, inspirată după modelul ţărilor
europene cu o economie puternică, stabileşte o proporţionalitate inversă între
nivelul de dezvoltare economică şi gradul de religiozitate. Teoria este însă
contrazisă de adepţii teoriei cererii şi ofertei, inspirată din economie, şi care se
bazează pe exemplul Statelor Unite, unde pe fondul unei oferte religioase
consistente şi diversificate se constată şi un nivel al religiozităţii mai mare decât
ar prezice teza secularizării 6 • În România nesiguranţa economică generată de o

tranziţie interminabilă, marcată de fenemene precum şomajul, asistenţă
sanitară scăzută, lipsa de resurse, au determinat o insecuritate existenţială care
poate motiva refugiul şi apelul la protecţia divină. Dincolo de maniera de
explicare, fenomenul constatat al revirimentului vieţii religioase poate fi
perceput inclusiv ca un factor de răspuns la tendinţele globalizante cu care se
confruntă societatea românească.
Este de remarcat faptul că unul dintre cei mai fini analişti ai fenome-
nelor generate de procesele de schimbare socială caracteristice modernităţii, l-am
numit aici pe Anthony Giddens, acordă o atenţie majoră importanţei informa-
ţiei totalizate pentru extinderea globală a instituţiilor modernităţii, fără a lua
însă semnificativ în discuţie şi faptul că dimensiunea culturală e „fundamen -
tală" pentru globalizare7. Giddens abordează conceptul de „globalizare"
introducându-l în teoria socială a modernităţii şi îl defineşte ca „intensificarea
relaţiilor sociale la nivel mondial, intensificare ce leagă localităţi îndepărtate în
asemenea mod încât evenimentele locale sunt modelate de evenimente care se
petrec la mare distanţă şi invers" 8 . Ulterior, sociologul dezvoltă sfera
conceptuală a globalizării considerând că acest fenomen se referă fundamental
la intersecţia prezenţei cu absenţa şi, în speţă, la interferenţa evenimentelor şi
relaţiilor sociale „la distanţă" cu contextele locale. Potrivit acestor teorii putem
deduce că structurile tradiţionale ale ruralului românesc vor fi afectate şi
resemantizate nu numai prin evenimente de migraţie circulatorie, ci inclusiv
prin această tendinţă expansionistă a globalizării, sau, în termenii lui Giddens, a
„modernităţii târzii". Este importantă, pentru demersul nostru, teza autorului
potrivit căreia modernitatea rupe „spaţiul de loc", favorizând prin excelenţă
relaţiile de la distanţă, eliminând astfel condiţionarea situării subiecţilor sociali
faţă-în-faţă în cadrul aceluiaşi local. Acest proces, denumit de sociolog
„deîncapsulare'', şi care presupune „de-condiţionarea" relaţiilor sociale de
contexte privind interacţiuni locale fundamentate spaţio-temporal, este esenţial
în înţelegerea experienţei culturale a globalizării. Indubitabil că, din această
perspectivă, globalizarea poate fi măsurată în funcţie de gradul în care depăşirea
distanţei fizice e însoţită de depăşirea distanţei culturale9 •
În contextul actual al procesului de extindere a Uniunii Europene către
ţările Europei de Est, la nivelul multiplelor dezbateri se pune cu acuitate
6
Pentru o bună înţelegere a acestui fenomen a se vedea Raportul de cercetare pe anul 2005
elaborat de cercetătorii lnsitutului de Cercetare a Calităţii Vieţii, intitulat Capital uman şi
simbolic în dezvoltarea socială, vezi site-ul www.iccv.ro.
7
A. Giddens, Consecinţele modernităţii, Bucureşti, 2000.
8
Ibidem, p. 64.
9
John Tomlinson, Globalizare şi cultură, Timişoara, 2002, p. 15.
problema pericolului disoluţiei identităţilor statelor-naţiune prin propagarea

unei aşa-numite „identităţi europene". Referindu-ne la acest proces cu o miză
extrem de importantă pentru spaţiul românesc, trebuie remarcat faptul că
edificarea unei Europe unite, care să depăşească doar criteriile economice ale
„pieţei", trebuie privită în sensul unei acţiuni bilaterale: astfel, vorbim despre
mişcarea Vestului european către Estul continentului - procesualitate calificată
prin sintagma de „extindere a UE" - dar şi despre mişcarea complexă şi adeseori
conflictuală a Europei Centrale şi Orientale către Occident - desemnată de
specialişti prin formula „expansiunea dezordinii orientale". În primul caz ne
confruntăm cu un proces ce are un caracter pseudo sau cvasi-globalizator,
întrucât Uniunea concepe integrarea europeană exclusiv ca pe un transfer al
modelului său - aquisul comunitar- către ţările Europei Centrale şi Orientale.
Astfel, dacă din perspectivă vestică procesul este limitat la o extindere, ceea ce
pune accentul pe aspectul cantitativ al problemei, dinspre est procesul vizează
realizarea unei sinteze identitare între modelul occidental şi tradiţiile,
experienţele şi valorile afirmate în afara Uni unii Europene. Este evident că
procesul european este o chestiune de putere şi de cultură întrucât presupune
construirea unei identităţi comune a „Marii Europe" bazată pe un set unic de
valori şi pe instituţii compatibile, integrate unui sistem de gestiune unitar
conceput la nivel continental. În aceşti termeni ai ecuaţiei se poate afirma că
cine are puterea de a-şi transfera propria paradigmă cultural-identitară îşi
măreşte capacitatea privind consolidarea securităţii proprii. Pentru a evita însă
pericolul convulsiilor, al anarhiei şi instabilităţii, procesul european ar trebui să
fie nu unul de transfer identitar ci unul de sinteză identitară.
Este evident faptul că ternele identitare esenţialmente culturale precum
limba, tradiţiile istorice, mentalităţile de viaţă nu sunt supuse unui control în
cadrul instituţional european. Imperativele integrării europene implică, în
subsidiar, şi problematica schimbărilor rnentalitare, întrucât ataşamentul faţă
de valorile europene nu poate funcţiona doar la nivel declarativ, ci trebuiesc
asimilate inclusiv din punct de vedere motivaţional.
Credem că în acest punct al lucrării noastre ar fi interesant să abordăm
câteva aspecte legate procesele de globalizare (procesul extinderii europene
manifestând tendinţe similare), în jurul acestora coagulându-se numeroase
discuţii mai ales vis-a-vis de consecinţele sale la nivelul prezervării modelelor
culturale specifice unor grupuri sau comunităţi. Sintetic vorbind, există două
mari curente în abordarea globalizării, primul avertizând asupra pericolelor
privind omogenizarea şi uniformizarea culturală prin pătrunderea masivă a
companiilor multinaţionale şi a rnass-rnediei occidentale. Legat de ideea
impunerii unei hegemonii occidentale, în speţă nord-americane, procesul de
omogenizare este perceput ca o formă de imperialism cultural, iar

recrudescenţa actuală a fundamentalismului şi naţionalismului ar fi o formă de
rezistenţă la caracterul agresiv al globalului. În contextul acestor poziţii de
respingere a tendinţelor globalizării, dar într-o manieră temperată, S. Cordellier
vorbeşte despre „riscul real de a vedea cum un model geocultural specific se
impune ca referinţă universală, ca singură modalitate de a organiza memoria
colectivă" 10 • Autorul insistă, şi împărtăşim această opinie, asupra faptului că în
problematica reconfigurărilor cultural-identitare generate prin proceselor de
globalizare este dezirabilă evitarea unei atitudini apocaliptice, dar, în acelaşi
timp, şi „profesiunile de credinţă care fac apologia mondialismului/
globalismului" 11 •
Al doilea curent respinge teza omogenizării, considerând că fiecare
receptor cultural are competenţe fundamental active şi creative, astfel încât
tendinţei de omogenizare a globalului i se opune rezistenţa culturală a localului.
Ca atare, în urma unor negocieri culturale se produc forme hibride, în contextul
cărora globalul este resemnificat din perspectiva localului. Revenind la opiniile
exprimate de Cordellier, acesta arată că interpenetrarea culturală este un
fenomen ce comportă şi riscuri şi avantaje, ceea ce denotă o dialectică extrem de
complexă. Riscurile vizează aducerea la un numitor comun transnaţional a
identităţilor şi comunităţilor de sens ancorate în teritoriile lor naţionale şi
locale, pe când avantajele se referă la extraordinara deschidere, respectiv
depăşirea barierelor fizice, intelectuale şi mentale prin forme tot mai elaborate
de integrare a societăţilor în ansambluri mai vaste.
Dacă ar fi să încercăm o exemplificare a modului în care mass-media a
reuşit să impună, ca formă de consum cultural, mai degrabă, decât ca
eveniment cu o simbolică profund interiorizată, un produs al globalului în
spaţiul românesc cel mai la îndemână exemplu ar fi Valentine's Day,
12
sărbătoarea îndrăgostiţilor • Adoptarea acestei forme de manifestare este
apreciată ca un element ce descrie tendinţa manifestă de apropiere de modelele
occidentale grefată pe ideea recuperării, în maniera imitaţiei, a handicapului
civilizaţional al României în raport cu aceste modele. Valorificând potenţialul
festiv al unor vechi sărbători romane (Lupercalis şi funo), creştinismul apusean
a suprapus acestora legenda Sfântului Valentin, cel mai renumit dintre cei opt
recunoscuţi de Biserica romano-catolică, dându-i astfel dimensiunea etică a
unei sărbători dedicate iubirii aproapelui.
Bucureşti,
10
Serge Cordellier, Mondializarea dincolo de mituri, 2001, p. 80.
11
Ibidem.
aplicată consultată
12
O cercetare a subiectului poate fi în excelentul studiu al Ozanei Oancea,
Sărbătoarea dragostei - între modă şi necesitate, în Revista Română de Sociologie, nr. 5-6/1999,
p. 515-527.
Indubitabil că debutul celebrării acestei sărbători în spaţiul românesc

după '90 a stârnit numeroase reacţii de condamnare ce au mers până la a avansa
viziuni apocaliptice asupra pericolului disoluţiei identităţii naţionale în faţa
imperialismului occidental. La nivelul dezbaterilor s-a produs un fenomen
extrem de interesant pentru cercetătorul tradiţiilor, cutumelor şi comporta-
mentelor rituale; astfel, penetrarea sărbătorii Zilei îndrăgostiţilor în varianta sa
nord-americană a determinat practic reactivarea şi repunerea pe tapet a unei
sărbători româneşti, adică „naţionale", compatibilă şi derivată din nevoia unei
moment festiv dedicat dragostei. Aceasta chiar dacă acea sărbătoare „naţională"
a dragostei, identificată cu Dragobetele, trecuse deja în sectorul pasiv al
memoriei colective, nemaifiind în „uz" şi funcţionând doar la nivel diegetic.
Probabil că nimeni n-ar fi adus în discuţie această sărbătoare tradiţională, şi cu
atât mai puţin ar fi devenit subiect de prezentat în mass-media, dacă nu ar fi
apărut pericolul „agresiunii" modelelor străine. S-a apreciat chiar că în faţa
acestui pericol tradiţiile noastre ar trebui să intre într-un proces de revitalizare,
deşi realitatea ultimilor ani arată că Dragobetele nu a devenit un moment festiv
realmente celebrat la nivelul ruralului românesc.
De altfel, din punctul nostru de vedere acest concept al „revitalizării"
tradiţiilor are o dimensiune utopică, întrucât ar trebui, fie să se producă de la sine,
ceea ce este puţin probabil având în vedere că erau deja intrate în disoluţie chiar
în mediul lor nativ, fie să acţioneze pe linie instituţionalizată, ceea ce subminează
însă caracterul lor spontan şi autentic (se ajunge la „muzealizarea" 13 lor).
Fenomenul acestei pseudo-revitalizări poate fi detectat şi la nivelul produselor
mass-mediei menite să „comercializeze" imaginea României în exterior:
indiferent că sunt pliante, cataloage turistice sau produse realizate pe suport
magnetic în scop publicitar, întâlnim frecvent aceleaşi imagini ale unor tineri
fericiţi, îmbrăcaţi în port popular (fostele „costume naţionale") sugerând
imaginea edulcorată a unui veritabil „paradis folcloric". Aceasta în pofida faptului
că este tot mai puţin probabil să întâlneşti la sate, sigur nu în programele
pensiunilor ce practică turismul rural, acest instantaneu vehiculat ca brand de
ţară. De asemenea, ne confruntăm cu un fenomen similar şi în acest ultim caz
menţionat de noi, respectiv cel al proliferării turismului rural care presupune,
aproape în manieră standardizată, includerea momentelor folclorice prestate în
faţa turiştilor şi care completează oferta de meniuri tradiţionale. Sigur, el poate fi
un fenomen benefic, mai ales sub aspectul creşterii potenţialului economic al
zonei, dar elementele pe care le vehiculează nu trebuie considerate drept
indicatori ai unei revitalizări in situ a practicilor şi cutumelor tradiţionale.
" Acest concept este folosit frecvent în dezbateriale derulate la nivel internaţional cu privire la
modalităţile de prezervare a elementelor patrimoniului imaterial, subliniind pericolul transfor-
mării formelor de expresie culturală în exponate de muzeu lipsite de vitalitate şi golite de conţinut.
Revenind la discuţia generală, trebuie să acceptăm totuşi faptul că

încercarea de a construi o cultură şi, respectiv, o identitate globală se loveşte de
rezistenţa comunităţilor (etnice, religioase, profesionale, etc); opoziţia mutuală,
în genere modul de reacţie, demonstrează faptul că procesul globalizării nu
echivalează strict cu omogenizarea prin asimilarea unor modele străine
mediului de a adopţie. Se poate aprecia însă că există două modalităţi de reacţie
la tendinţele globalizante manifestate la nivel cultural: afirmarea tradiţiei,
uneori chiar în forme virulente ca răspuns la presiunile exterioare cu pretenţii
uniformizante, respectiv crearea unor forme de expresie sincretice, chiar fără
legătură cu originile comunităţilor. Este de domeniul evidenţei faptul că
abandonarea unor tradiţii culturale reprezentative şi substituirea acestora cu
forme împrumutate poate genera incoerenţă şi deconcertare. Pesimiştii
globalizării vorbesc despre pericolul ca forme de viaţă şi cultură autentice să fie
înlocuite cu produse prefabricate, lipsite de valoare, proliferate prin intermediul
bunurilor de consum ce aparţin unor companii transnaţionale, lipsite de
legături esenţiale cu zonele unde aceste bunuri sunt consumate. Cele mai
cunoscute fenomene în acest sens sunt „macdonaldizarea" şi „coca-colizarea";
deşi sunt asimilate ca valori ale unui american life style, pătrunderea lor în spaţii
culturale diverse arată şi disponibilitatea de adaptare la caracteristicile spaţiului
cultural în care intervin. Model al culturii consumeriste, „macdonaldizarea"
este silită să se adapteze, prin forme de inovaţie condiţionate local, la profilul
identitar al spaţiului în care doreşte să se impună. Ca atare, dincolo de o
anumită omogenitate şi standardizare, globalizarea culturală este condiţionată
şi de respectul diferenţei, ceea ce de fapt aduce nou conceptul de
„multiculturalitate". Inclusiv cele două valori americane luate în discuţie şi
fenomenul difuzării lor descriu principiile aceluiaşi joc al multiculturalităţii. În
cele din urmă, acceptarea sinceră a multiculturalităţii trebuie să se bazeze pe
armonizarea diferitelor modele culturale prin fertilizarea reciprocă a acestora,
prin respectul total faţă de valorile altora, dar şi prin acceptarea unui număr
minim de valori universale.
Am încercat să punctăm câteva din fenomenele care au generat şi sunt
susceptibile să genereze mutaţii la nivelul profilului identitar al ruralului şi a
societăţii româneşti, în genere. Sigur că un asemenea subiect necesită o
abordare mai amplă, fiecare dintre fenomenele semnalate constituind obiectul
unor ample dezbateri în literatura de specialitate. Interesante vor fi şi evoluţiile
ulterioare, cu atât mai mult cu cât, aşa cum ne-a demonstrat-o experienţa de
teren, ruralul românesc este totalmente nepregătit pentru asimilarea şi
implementarea imperativelor integrării europene, în special sub aspect
insituţional şi economic.
THE ROMANIAN RURAL IDENTITY PROFILE UNDER THE PRESSURE

OF THE GLOBAL
Summary
The work is intended to look synthetically into the main phenomena that
will affect the Romanian rural profile in the context of globalization, respective the
"Europeanization''. We referred to the events of circulatory migration, determined by
a speeded dynamics of work force, favored by the integration in the European
Community. We had in mind the fact that these events mark the modernization of
the rural even from the time of the communist regime, when the phenomena of
commuting and migrations towards the urban affected deeply the traditional
structures of the Roman ian village. From a comparative perspective we can state that
the current circulatory migration as being the "great migration" in relationship to the
"small" migration in the communist era, a difference not of impact, but of its spatia!
dimensions. The "Europeanization" seen as borrowings from the cyclical residential
environments is still in an initial stage, and it seems tobe just a matter that is related
to the material gain, respectively to the insurance of an economic security impossible
to set in the country. We brought in discussion severa] aspects that support the
reconfiguration of the Romanian rural picture under the impact of globalization,
with references mainly to the mutations in the aspects related to habitat, but also to
the ones that are in the structure of the traditions, of the specific traditions in the
Romanian village.
ARTĂ CONTEMPORANĂ ŞI ANTROPOLOGIE
VIZUALĂ - PROIECT EXPOZITIONAL
, PENTRU
EXPOZITIA
, PERMANENTĂ DE LA GALERIA DE ARTĂ
IOANSIMA
CAMELIA BURGHELE
În demersurile noastre de valorificare prin expunere şi cercetare a

operei maestrului Ioan Sima, centrată pe donaţia de lucrări artistice, mobilier,
obiecte de artă tradiţională, bibliotecă şi obiecte personale, realizată de artist în
momentul fondării Galeriei de Artă ce-i poartă numele, pornim de la premisa
potrivit căreia expunerea patrimoniului sectorului de artă al secţiei Istorie -
Artă - Etnografie a Muzeului Judeţean de Istorie şi Artă Zalău trebuie să
confere prestigiu instituţiei muzeale în întregime şi să contribuie la conturarea
unei imagini favorabile artei româneşti contemporane.
În opinia noastră, trebuie exploatată ideea de muzeu deschis, şi nu doar
„întredeschis", cu poarta deschisă spre înăuntru, primind vizitatori, dar
nearătând coerent ce are înuntru. O barieră pe care trebuie să o depăşim este
mentalitatea statică, ce trebuie schimbată tactic, astfel încât activităţile de muzeo-
grafie să fie tot mai dinamice, mai deschise către public, centrându-se pe funcţia
primordială a muzeului, aceea de educare a publicului, mai ales a celui tânăr.
Este imperios necesar ca muzeul nostru, prin noua sa expoziţie
permanentă de artă, să fie inclus în circuitele turistice naţionale şi internaţio
nale, să fie apreciat în lumea ştiinţifică pentru patrimoniul mobil şi cel imobil
pe care le deţine, precum şi pentru potenţialul uman; chiar dacă există o
concurenţă mare, totul s-ar putea individualiza şi susţine prin diferenţe
structurate pe programe, ca şi prin poziţie (amplasare, configuraţie, identitate).
În plus, prin această expoziţie, Muzeul Judeţean de Istorie şi Artă din
Zalău trebuie să se adapteze la mediul intern şi extern (politic, economic, social,
tehnologic), mai ales în perspectiva globalizării inerente după recenta aderare a
României la Uni unea Europeană.
488 CAMELIA BURGHELE
Tocmai de aceea, opinăm că marketingul cultural şi managementul

imaginii trebuie să ţină seama de factori importanţi cum ar fi: prefacerea
expoziţională în contextul actual, oferta pieţii culturale şi comandamentele
socio-economice, comportamentul consumatorilor, sistemele actuale de
finanţare, concurenţa.
Considerăm că mediul cultural este cel care reclamă mutaţii substanţiale
în discursul muzeal, repercutat înainte de toate în viziunea de ansamblu,
antropologică, a expoziţiei de artă permanente şi a celor temporare, tematice, şi
în realizarea unui muzeu viu.
În ceea ce priveşte piaţa, vizitatorii vin la muzeu datorită prestigiului,
dar trebuie să fie şi atraşi (prin diverse pârghii: expoziţie, activităţi conexe,
muzică, proiecţii de filme, proiecte interactive, conferinţe). Înafara ofertelor de
până acum, anticipăm direcţii noi de dezvoltare a pieţei serviciilor culturale, de
exemplu:
• o diversificare de domenii de cunoaştere, în care arta să fie repusă la
locul său în sistemul cultural şi muzeal, în contextul în care
divertismentul înafara muzeului pare a fi tot mai tentant pentru tineri;
• un interes al specialiştilor şi, cu o ofertă potrivită, a tinerilor în formare,
iar aici vor avea un rol important materialele de publicitate şi
promovare electronice;
• o cerere sporită a serviciilor educaţionale (în plus faţă de târguri şi
tabere), cărora le putem răspunde prin programe de reînvăţare a
respectului pentru arta contemporană (inclusiv cele ce ţin de
patrimoniul imaterial), proiecţii de filme biografice sau prezentări de
cd-uri sau a altor materiale pe suport electronic, materiale de
popularizare a informaţiei (care să slujească şi drept materiale didactice
auxiliare în desfăşurarea unor proiecte);
• încercarea de centrare a atenţiei pe personalităţi artistice locale şi
contextualizarea lor în peisajul mai larg al artei contemporane româneşti;
• necesitatea unor programe speciale pentru cei defavorizaţi, întâlniri ale
copiilor în incinta muzeului, proiecte de învăţare pe grupuri de vârstă
diferite pentru asigurarea apropierii faţă de arta veritabilă;
• dorinţa de a cunoaşte procesul de creaţie artistică şi valorificarea artei,
căreia i-am putea răspunde prin programe speciale şi prin expoziţii-dialog;
Comportamentul consumatorului trebuie orientat şi educat avându-se în
vedere o serie de aprecieri de ordin sociologic şi antropologic:
• ar fi de dorit să aplicăm metode şi tehnici de sondare a opţiunilor, a
nevoii de cunoaştere şi de implicare ale publicului (chestionare şi
sondaje);
Artă contemporană şi antropologie vizuală - proiect .„ Galeria de artă „Ioan Sima" 489
• este foarte important ca publicul să fie adaptat treptat la noutate

(informaţiile despre organizarea noii expoziţii şi a mesajului său trebuie
să fie furnizate publicului mai întâi prin evenimente corelate, iar
noutatea trebuie anticipată prin diverse semnale pentru crearea stării de
curiozitate şi de nerăbdare);
• ar fi potrivit ca accentul în discursul muzeal să cadă pe evoluţie,
ingeniozitate, dinamism, ca să dispară complexele şi frustrările tinerilor
vizitatori care ar putea opina că muzeul este o expoziţie statică de
obiecte, în cazul nostru obiecte de artă;
• pentru turiştii străini, ar fi ideal să avem publicaţii în limbi străine sau
ghidaj scris şi proiectat care să le sugereze comparaţii şi paralele (la fel şi
obiectele de artă dintr-un viitor stand);
• trebuie să dispară ideea de casă memorială învechită şi să fie înlocuită -
în percepţia vizitatorilor - cu cea de muzeu viu şi actual în modernitate
(vizionar, estetic, funcţional).
• o idee despre care am mai vorbit şi cu alte ocazii este aceea a
programului „Personalităţi sălăjene", generic sub care s-ar putea pune
în valoare patrimoniul muzeal artistic al galeriei, dar şi cel furnizat de
artişti plastici sau colecţionari locali;
• este foarte important, de asemenea, să existe un eşantion de muzeografi
specialişti şi cercetători capabili să păstreze permanent contactul cu
comunitatea ştiinţifică (academică şi universitară) prin participare
directă, corespondenţă şi schimb de experienţă;
La fel de important este să ne centrăm atenţia pe concurenţă, şi
considerăm că trebuie să avem în vedere următoarele scopuri:
• fundamentarea unui calendar mai amplu al manifestărilor organizate de
galerie sau sub egida acesteia;
• atragerea publicului în mod ritmic şi constant, mai ales la vernisajele
expoziţiilor temporare;
• determinarea publicului de a participa activ la manifestările din galerie;
• deschiderea activităţii muzeale spre orizonturi ştiinţifice care să
contribuie la punerea contextuală în valoare a artei contemporane;
• atragerea concurenţei prin proiecte comune cu alte instituţii;
Instituţia muzeului trebuie să se deschidă către public, iar acest lucru se
poate realiza mai ales la nivelul prim al expoziţiei sale permanente. Obiectul
expus trebuie să fie astfel contextualizat în ansamblul expoziţional general încât
să îşi poată spune singur povestea şi, în acelaţi timp, să lase o cale deschisă
vizitatorului pentru ca acesta să îşi imagineze singur povestea obiectului, aşa
cum doreşte el să o facă, prin prisma perspectivei proprii. Acest lucru, trebuie să
recunoaştem, nu este greu de obţinut, în cazul unei expoziţii de artă, dacă se

uzează de o tematică adevactă şi de modalităţi dinamice de expunere. Fiecare
vizitator trebuie să vadă ceea ce imaginaţia sa îl îndeamnă, în fiecare obiect de
artă expus. În acest fel, expoziţia nu va fi niciodată învechită, ci va lăsa mereu
loc unor coduri de accesare potrivite personalităţii vizitatorului.
Mai mult decât atât, ideea de muzeu viu, de muzeu al vizitatorilor, ne
îndeamnă să îl ducem pe acesta până în culisele actului de creaţie artistică, prin
participarea activă la procesul realizării artistice. Este important ca vizitatorul să
vadă laboratorul de creaţie care activează în atelierul pictorului, să înţeleagă
contextul creaţiei acestuia, să poată face legătura artistului cu omul care îl
dublează, sau, altfel spus, să intre în universul interior al acestuia.
Într-un astfel de context, prima unitate care are de câştigat este secţia
muzeului în care este integrată Galeria de Artă Ioan Sima. Încercăm să
apropiem şi să familiarizăm publicul cu ideea de galerie de artă ca spaţiu deschis
fanteziei, dar şi cunoaşterii, relaxării, dar şi educaţiei.
Derularea coerentă a procesului de expunere artistică trebuie să îmbine
perfect pârghia educaţională cu cea a conservării patrimoniului, pentru a
acoperi în întregime ceea ce se doreşte a fi un numzeu în contextul comunităţii
locale. Este important ca publicul să fie familiarizat cu această idee, a instituţiei
salvatoare şi depozitară a patrimoniului cultural local, care poate conferi
individualitate zonei şi nota de disticţie necesară.
În atingerea acestui deziderat pornim de la câteva obiective tactice, pe
care le corelăm cu principiile muzeografiei moderne:
• contextualizarea obiectului prin regăsirea principiului valorii;
• recunoaşterea, valorizarea şi respectarea funcţiilor fundamentale ale
unui muzeu, regăsibile la nivelul secţiei (inventarierea, conservarea
şi restaurarea patrimoniului muzeal; evidenţa, protejarea, cercetarea
şi dezvoltarea patrimoniului muzeal; punerea acestuia în valoare
pentru cunoaştere, educare şi recreaţie, integrarea acestuia în
circuite muzeale mai ample);
Atingerea acestor obiective tactice ar însemna alinierea la normele UE
în vigoare, stipulate la toate conferinţele pe teme culturale din ultimii ani, fapt
care ar duce şi la recunoaşterea valorii muzeului nostru, prin secţia sa de artă.
Aşadar, propun, pentru spaţiul expoziţional oferit de Galeria de Artă

Ioan Sima, câteva activităţi de promovare a demersurilor muzeografice locale şi
a celor culturale cu reflex zonal, prin realizarea unei expoziţii de artă contempo-
rane, dinamice şi moderne.
Artă contemporană şi antropologie vizuală - proiect ... Galeria de artă „Ioan Sima" 491
Refacerea expoziţiei de bază de la Galeria de Artă Ioan Sima trebuie

iniţiată printr-o atentă selecţie a tablourilor maestrului Ioan Sima, care să fie
expuse după principii muzeografice moderne şi prin sporirea şi diversificarea
numărului de piese de pe simeze şi din săli, astfel încât publicul să aibă contact
cu un număr cât mai mare de lucrări. De asemenea, propun ca într-o sală să fie
refăcut atelierul artistului, încercându-se redarea unei atmosfere corespunză
toare şi sugerarea procesului de creaţie artistică. Menţionez că piesele necesare
sunt deja identificate şi că avem, în acest sens, sprijinul familiei Botezatu, urma-
şii familiei şi a doamnei Pia Badiu, care a realizat prima expoziţie permanentă
din galerie.
Observaţie: desigur, există un testament al maestrului Ioan Sima care nu
poate fi încălcat; dincolo de acesta, însă, expoziţia „clasică" de artă este una care
poate risca să plictisească, de aceea trebuie regândită, astfel încât ea să fie doar
un pretext, nu o finalitate; în plus, trebuie gândită o variantă de expunere care să
ofere posibilitatea mai multor tablouri şi mai multor piese de a fi văzute de public.
Mergând mai departe cu strategia muzeografică, propun realizarea unei

expoziţii antropologice centrată pe personalitatea artistică a maestrului Ioan
Sima, pe care să o intitulăm generic Ioan Sima, artistul si omul. Proiectul
expoziţional ţine seama de piesele pe care galeria le deţine în patrimoniu,
precum şi de configuraţia spaţiului clădirii, încercând să valorifice ambele
coordonate la maximum.
Detaliem acest proiect expoziţional astfel:
Sala I
Considerăm că, înainte de toate, trebuie să încadrăm profilul artistic al
maestrului Ioan Sima în epocă. Acest lucru se va realiza prin expunerea unor
lucrări care să certifice apartenenţa sa la o anumită mişcare culturală şi artistică
românească şi europeană, precum şi integrarea sa în curentul postimpresionist
din care, potrivit exegezei artistice româneşti, face parte.
Expunerea va fi organizată pe mai multe secţiuni:
1. autoportretul cel mai bine realizat al artistului, de dimensiuni mari,
piesa cu nr. de inv. 77 (Autoportret)
2. portetul profesorului său, Acs Ferencz, piesa cu nr. de inv. 96
3. o serie de lucrări reprezentative ale maestrului, realizate în urma
călătoriilor sale de studii, după cum urmează:
piesa cu nr. de inv. 213, Puntea suspinelor
piesa cu nr. de inv. 223, Casă la ţară
piesa cu nr. de inv. 189, Parcul din Miskolc
piesa cu nr. de inv. 61, Primăvară la Şimleu
4. bustul maestrului Ioan Sima, realizat în bronz de Ion Irimescu, nr

inv. 354
5. text explicativ, semnat de Ion Irimescu, cu fotografia sculptorului de
la vernisajul primei expoziţii Sima din galerie, din 1981, referitor la
realizarea artistică a pictorului Ioan Sima (care va fi plasată
deasupra bustului)
6. pe peretele mic dintre această sală şi sala VI va exista un panou cu
explicaţii referitoare la donaţia maestrului Ioan Sima şi la donaţia
realizată de nepoata acestuia, Maria Margareta Botezatu
Sala II
Această sală va mai face încă un pas în biografia maestrului Ioan Sima,
oferind detalii despre satul natal, casa părintească sau casa pictorului, şi familie.
Vor fi expuse, într-o singură friză, lucrările:
piesa cu nr. de inv. 5, Recoltă la Pericei
piesa cu nr. de inv. 11, Curtea artistului iarna
piesa cu nr. de inv. 45, Şcoala din Pericei
piesa cu nr. de inv. 54, Lelea Nişcă
piesa cu nr. de inv. 63, Podul de la Pericei
piesa cu nr. de inv. 69, Peisaj din Pericei
piesa cu nr. de inv. 82, Grădina de la Pericei
piesa cu nr. de inv. 119, Fântâna de la Pericei
piesa cu nr. de inv. 136, Casă din Pericei
piesa cu nr. de inv. 141, Toamnă târzie la Pericei
piesa cu nr. de inv. 216, Curtea artistului
piesa cu nr. de inv. 219, Pridvorul casei
piesa cu nr. de inv. 254, Sora artistului
piesa cu nr. de inv.284, Fratele pictorului, Virgil
piesa cu nr. de inv.288, Soţia artistului, Margareta
piesa cu nr. de inv.303, Tatăl artistului
Sala III
Considerăm că această sală va fi sala de rezistenţă a galeriei, dat fiind
faptul că este sala cu suprafaţa cea mai mare şi tot aici se găseşte şi pianul, astfel
încât aici se pot organiza concerte, vernisaje, întruniri, conferinţe etc. Această
sală va trebui să dea măsura talentului artistic şi a puterii creatoare a maestrului
Ioan Sima. În această sală vor fi expuse lucrări de dimensiuni mari, care să
ilustreze toate etapele de creaţie ale artistului, astfel încât vizitatorul să îşi poată
forma o impresie generală şi cuprinzătoare, coerentă şi integratoare, asupra

fondului creaţiei sale artistice.
Astfel, pe peretele fără geamuri vor fi expuse lucrări ample, de mari
dimensiuni, profunde în compoziţia lor artistică, cu o cromatică sobră, care dau
impresia de preţiozitate dar şi de forţă interioară:
piesa cu nr. de inv. 46, Măgura Şimleului
piesa cu nr. de inv. 237, Garoafe
piesa cu nr. de inv. 203, Floarea Soarelui
piesa cu nr. de inv. 217, Lalele roşii şi galbene
piesa cu nr. de inv. 204, Cârciumărese
piesa cu nr. de inv. 228, Gura leului
piesa cu nr. de inv. 94, Muşcate
Pe peretele fără geamuri vor fi expuse lucrări luminoase, din ultima
etapă de creaţie, care nu au nevoie de lumina directă reflectată prin geam,
lumină ce va cădea pe peretele opus, unde vor fi expuse, aşa cum menţionam
anterior, lucrările ample, grele şi cu cromatica mai sobră. Pe acest perete vor fi
expuse lucrări de dimensiuni mai mici, care sunt lucrate într-un stil mai
sintetic, la nivel de idee, într-o cromatică veselă şi incitantă şi care beneficiază şi
de luminozitatea ramei aurii, simple şi elegante. Este vorba de piesele:
piesa cu nr. de inv. 52, Peisaj de iarnă
piesa cu nr. de inv. 71, Vas cu flori pe covor ţărănesc
piesa cu nr. de inv. 24, Ploaie de aur
piesa cu nr. de inv. 65, Portet compoziţional
piesa cu nr. de inv. 23, Primăvară
piesa cu nr. de inv. 87, Flori de primăvară
Sala IV
Această sală este gândită ca un omagiu adus în mod direct forţei de
creaţiea artistului Ioan Sima şi va încerca o reconstituire a spaţiului de lucru al
maestrului, în fapt, a atelierului său. Găsim că această sală va întregi firul logic
al „legendei personale", cum ar spune Paulo Coelho, a artistului, şi că se va
dezvălui firesc vizitatorului, care, după încadrarea în epocă a pictorului, după o
incursiune în satul natal şi familia acestuia, după vizionarea celor mai
reprezentative lucrări semnate de maestru, va intra în miezul creaţiei artistice,
prin incursiunea în atelierul său de lucru. Pentru reconstituirea atmosferei de
lucru din atelier, vom expune următoarele piese:
1. biroul de scris, cu scaunul aferent
2. diferite obiecte personale de birou ale pictorului, care vor fi aşezate

pe birou: ochelarii, carneţelul cu însemnări, sfeşnicul de aramă,
bomboniera, câteva cărţi primite cu autograf
3. sofaua, fotoliile şi măsuţa unde pictorul îşi primea prietenii
4. şevaletul original şi cele două cutii de vopsele
5. ultimul portret al Margaretei, soţia pictorului, neterminat, care va fi
expus pe şevalet, sugerând că este încă în lucru
6. halatul pictorului, aşezat în cuier
7. ceasul cu cuc, de perete
8. câteva fotografii de familie, înrămate
9. pe pereţi vor fi expuse piese de atelier, neterminate sau neînrămate,
sau înrămate dar care sugerează o atmosferă mai intimă, legată de
viaţa personală a pictorului, după cum urmează:
piesa cu nr. de inv. 67, Portretul sculptoriţei B. L.
piesa cu nr. de inv. 83, Zi de sărbătoare
piesa cu nr. de inv. 105, Portretul Margaretei
piesa cu nr. de inv. 131, Coridorul artistului
piesa cu nr. de inv. 135, Joc de copii, schiţă
piesa cu nr. de inv. 166, Cânepă la Pericei
piesa cu nr. de inv. 178, Autoportret, grafică
piesa cu nr. de inv. 195, Pârjolitul porcului la Pericei
piesa cu nr. de inv. 231, Zoe, portret de studentă
piesa cu nr. de inv. 240, Colţ de atelier
piesa cu nr. de inv. 256, Ţiţiruşul
piesa cu nr. de inv. 257, Nud
piesa cu nr. de inv. 311, Studiu de portret
piesa cu nr. de inv. 318, Ion Irimescu
piesa cu nr. de inv. 326, Autoportret
piesa cu nr. de inv. 327, Autoportret cu vestă
piesa cu nr. de inv. 328, Autoportret
piesa cu nr. de inv. 329, Autoportret cu haină galbenă
piesa cu nr. de inv. 330, Autoportret, studiu
piesa cu nr. de inv. 337, Autoportret, schiţă
Sala V
Unul dintre palierele artistice cele mai bine realizate de către maestrul
Ioan Sima este sectorul portretului, astfel încât gândim această sală ca pe o
galerie a portretelor. Vor fi expuse portrete ale oamenilor din satul natal şi ale
unor persoane întâlnite în călătoriile sale sau care au jucat un rol important în
viaţa sa, dar mai ales portrete de copil, în care Ioan Sima excelează. Din
multitudinea de portrete, ne-am oprit asupra următoarelor tablouri:
piesa cu nr. de inv. 38, Portret în bluză galbenă
piesa cu nr. de inv. 42, Fetiţă
piesa cu nr. de inv. 49, Portret de studentă
piesa cu nr. de inv.53, Portertul Maricicăi
piesa cu nr. de inv. 84, Copil cu vestă roşie
piesa cu nr. de inv. 91, Tânără în bluză verde
piesa cu nr. de inv. 112, Ileana
piesa cu nr. de inv. 113, Fetiţă din Pericei
piesa cu nr. de inv. 115, Portret de băiat
piesa cu nr. de inv. 118, Portret de studentă
piesa cu nr. de inv. 134, Lelea Mărie
piesa cu nr. de inv. 143, Copil cu şapcă
piesa cu nr. de inv. 151, Portret de femeie
piesa cu nr. de inv. 155, Băieţaş cu pălărie verde
piesa cu nr. de inv. 157, Ţărăncuţă din Pericei
piesa cu nr. de inv. 168, Portret de fetiţă
piesa cu nr. de inv. 173, Portretul Corinei
piesa cu nr. de inv. 182, Margareta
piesa cu nr. de inv. 183, Portretul Piei Badiu
piesa cu nr. de inv. 187, Fetiţă cu panglici
piesa cu nr. de inv. 196, Tânără ţărpăncuţă
piesa cu nr. de inv. 197, Portert de periceneancă
piesa cu nr. de inv. 201, Ibi de la Pericei
piesa cu nr. de inv. 220, Ţărăncuţă cu basma
piesa cu nr. de inv. 266, Fetiţă cu broboadă
Sala VI
Este sala care se numeşte în mod generic „salonaşul pictorului" şi care
va avea în centru mobilierul de secol XIX donat de pictor galeriei, compus din
sofa, măsuţă cu două fotolii şi două scaune şi vitrină.
Pe pereţi vor fi expuse tablouri care au în centru flori, dat find faptul că
maestrul Ioan Sima este recunoscut şi receptat în arta contemporană
românească mai ales ca un pictor floral. Aşadar, pereţii vor fi ocupaţi exclusiv
cu flori, pictate în diferite modalităţi artistice şi tipuri de realizare. Am selectat
pentru această sală următoarele tablouri:
piesa cu nr. de inv. 88, Flori de măr în cană de lut
piesa cu nr. de inv. 12, Crizanteme galbene
piesa cu nr. de inv. 244, Margarete

piesa cu nr. de inv. 229, Verbine
piesa cu nr. de inv. 87, Albăstrele
piesa cu nr. de inv. 102, Gălbenele
piesa cu nr. de inv. 164, Flori de măr
piesa cu nr. de inv. 47, Crizanteme
Sala VII
Nu este vorba propriu-zis de o sală, ci de holul care leagă sălile între ele.
Dat fiind faptul că spaţiul despre care vorbim este îngust şi lung şi nu
beneficiază de lumină proprie ci doar de lumina provenită din sălile pe care le
deserveşte, propunem ca în acest spaţiu să expunem lucrări de mici dimensiuni
şi cu o cromatică luminoasă, uşor de perceput de vizitator, dată fiind
perspectiva vizuală mai redusă decât în celelalte spaţii. Pentru a întregi viziunea
trifaţetată a creaţiei artistice a maestrului Ioan Sima, perceput ca fiind un artist
prin excelenţă al florilor, portretelor şi peisajelor, propunem o selecţie de peisaje
pentru acest spaţiu, dat fiind faptul că acest tip de demers artistic va fi, cu
siguranţă, mai uşor de perceput şi vizual şi ideatic de către vizitator. Propunem
pentru expunere următoarele piese:
piesa cu nr. de inv. 132, Peisaj din Valea Drăganului
piesa cu nr. de inv. 133, Scara cu flori
piesa cu nr. de inv. 132, Melişatul cânepii la Pericei
piesa cu nr. de inv. 141, Bulevardul Bertier
piesa cu nr. de inv. 140, Primăvară
piesa cu nr. de inv. 149, Vedere spre parc
piesa cu nr. de inv. 153, Baia Mare
piesa cu nr. de inv. 128, Strada Eminescu
piesa cu nr. de inv. 145, Tăiatul porcului la Pericei
piesa cu nr. de inv. 149, Portret de copil
piesa cu nr. de inv. 151, Peisaj de primăvară.
Observaţie: menţionăm că în realizarea expoziţiei permanente trebuie să

ne adaptăm cât mai bine spaţiului de care beneficiem, astfel încât deşi
bibliografia de specialitate recomandă orientarea sălilor pe o axă ce să urmeze
axa acelor de ceasornic, ca traseu logic de vizitare, am fost obligaţi la inversarea
circuitului, din motive de succesiune spaţială a sălilor. Tocmai de aceea, am
încercat să suplinim acest artificiu muzeografic printr-o logică internă a expozi-
ţiei: de la general la particular, de la ansamblu la detaliu, de la întreg la parte.
Ghidajul în expoziţia permanentăva fi asigurat, în prima etapă, în mod

convenţional, adică va fi realizat de către muzeograful de specialitate iar
supravegherea pieselor se va face de către supraveghetoare şi custode, urmând
ca starea de conservare a pieselor să fie urmărită de conservatoarea secţiei.
Ulterior, vom demara şi realizarea unui autoghidaj, prin derularea unui
comentariu audio în căşti, în limba română şi în două limbi de circulaţie
internaţională. De asemenea, avem în vedere şi postarea unor monitoare în
sălile de expoziţie, unde să ruleze imagini reprezentative pentru ceea ce
înseamnă Ioan Sima, artistul şi omul, precum şi explicaţii ale lucrărilor din
expoziţie.
Toate lucrările din expoziţie vor avea etichete ataşate, cu traducere în
limba engleză.
Galeria de Artă Ioan Sima beneficiază deja de existenţa a două pliante,
unul care prezintă activitatea de ansamblu a Galeriei de Artă Ioan Sima şi unul
care este centrat pe opera artistică a pictorului Ioan Sima. Ne propunem, în
perspetivă, să realizăm un cd de prezentare a lucrărilor semnate de Ioan Sima,
care este deja în lucru, un cd de prezentare a noii galerii de artă, renovate şi care
va găzdui noua expoziţia permanentă şi un album Ioan Sima, bilingv.
Mai menţionez că în mod analog trebuie regândită şi expoziţia de

fluturi şi gândaci de la galerie, ca o expoziţie de artă a naturii, prin refacerea
interiorului şi a sistemului de explicaţii pentru public. Deşi la prima vedere
locul acestei expoziţii nu este într-o galerie de artă, considerăm că clădirea o
poate găzdui, dat fiind faptul că nu există la ora actuală un spaţiu mai adecvat
expunerii acestei colecţii de coleoptere şi lepidoptere, dar şi pentru faptul că ea
se îmbină armonios cu lucrările florale sau peisagistice ale maestrului Ioan Sima.
Observaţie: locaţia acestei expoziţii contravine testamentului Sima (de
altfel, am purtat numeroase discuţii pe această temă cu familia Botezatu), dar,
din punct de vedere al promovării muzeografice, ea convine, pentru că publicul
tânăr se simte mai atras de fluturi şi gândaci decât de picturile maestrului Sima.
Insă odată intraţi în muzeu, vizitatorii le văd şi pe acestea şi le apreciază la reala
lor valoare.
Consider că, în actuala conjunctură, în expunerea muzeografică trebuie

pornit de la ideea conform căreia cultura este cel mai bun produs românesc pe
piaţa Uniunii Europene şi că trebuie acţionat pentru păstrarea şi exploatarea
acestui avantaj. Realizarea unor expoziţii permanente şi a unor expoziţii
temporare competitive şi atractive este primul pas către o deschidere a
muzeului către public, prin oferte culturale susţinute, ce să antreneze întreaga
comunitate locală.Muzeul trebuie să acţioneze în aşa fel încât societatea civilă

să înţeleagă că această instituţie, cu ofertele sale culturale, este o instituţie în
slujba comunităţii, care poate reliefa cel mai bune identitatea locală.
În concluzie, opinăm că o expunere muzeografică, performantă,
modernă şi coerentă trebuie să aibă în vedere următoarele trei deziderate
consistente:
A. Valorificarea patrimoniului muzeal pentru publicul local, fapt care
ar trebui să se realizeze prin acţionarea a două pârghii: o ofertă culturală bogată,
diversificată şi atractivă pentru şcolile din municipiu şi judeţ şi atragerea
publicului vizitator prin intermediul unor expoziţii incitante, fie permanente,
fie temporare;
B. Valorificarea patrimoniului expoziţional pentru turiştii aflaţi în
tranzit prin oraş şi includerea obiectivelor muzeale într-un circuit turistic mai
larg, judeţean şi naţional;
C. Relevarea identităţii culturale în contextul general al globalizării şi
mai ales în contextul particular al integrării în Uniunea Europeană.
Bibliografie orientativă
1. FLORESCU, Radu - Bazele muzeologiei, Editura Centrului pentru formare,

educaţie permanentă şi management în domeniul culturii, Bucureşti, 1993.
2. OPRIŞ, Ioan - Managementul muzeal, Editura Centrului pentru formare,
educaţie permanentă şi management în domeniul culturii, Bucureşti, 1992.
3. OPRIŞ, Ioan - Transmuzoegraphia, Editura Apeiron, Bucureşti, 2005
4. Legea muzeelor şi colecţiilor, nr 311 I 2003, reactualizată.
5. Regulamentul de Organizare şi Funcţionare al Muzeului Judeţean de Istorie şi Artă
Zalău.
CONTEMPORARY ART AND VISUAL ANTHROPOLOGY - EXHIBITION

PROJECT FOR THE STANDING EXHIBITION OF THE ART GALLERY IOAN
SIMA
Summary
I strongly believe that our museum, through its new standing exhibition that
we propose for the Art Gallery of Ioan Sima, is needed to be included in the national
and international tourist routes, tobe valued in the scientific world for the movable and
unmovable patrimony that it holds and as well as for Lhe human potential. Moreover,
through this exhibition, The History and Art County Museum Salaj must acclimatize to
the internai and externai environment (politica), economica), social, technological),
especially in the perspective of the resident globalization after the recent adhesion of
Romania to the European Un ion.
Therefore, I suggest, for the exhibition space in the Art Gallery of Ioan Sima,
certain activities meant to promote the efforts of the local museum and of the cultural
ones in the areas, by establishing a contemporary, dynamic and modern art exhibition.
The restoration of the main exhibition in the Art Gallery of Ioan Sima has to
be started with particular care in the selection of the paintings of the master Ioan Sima,
that are to be exhibited according to modern museological standards and by the
increasing and variation of the number of exhibits on the panels and rooms, so that the
public to get in contact to a greater number of works. I also suggest to restore the
artist's workshop in a room, trying so the render a proper background and to suggest
the process of artistic creation.
Certainly, there is a will of the master Ioan Sima that cannot be disregarded;
but beyond this, the "classical" art exhibition is one that can become dull, that is why it
has tobe planned again, so that it would be just an occasion, not finality.
•!• Varia
CHEMARE LA COLABORARE PENTRU
ENCICLOPEDIA LITERATURU ROMÂNE VECHI
CĂTĂLINA VELCULESCU, ILEANA STĂNCULESCU
Începând cu anul 2004, în Institutul „G. Călinescu" colectivul specializat

în cercetarea literaturii române vechi lucrează la elaborarea unei Enciclopedii a
literaturii noastre anterioare scrierilor elaborate de reprezentanţii Şcolii
Ardelene, incluzând şi scrieri «târzii» care au continuat să reflecte o mentali-
tate preiluministă.
Coordonator al acestei lucrări a fost numit acad. prof. univ. Dan Horia
Mazilu.
Colectivul cuprinde în primul rând specialişti din Institut: prof. univ.
Cătălina Velculescu, dr. Ileana Stănculescu, dr. Manuela Anton, dr. Silvia Marin
Barutchief, cercet. pr. Andrei Nestorescu, dr. Cristina Bîrsan, drd. Lucia
Toader. La aceştia s-au adăugat, cu un număr mic de contribuţii, tinere colege
din alte colective ale Institutului (dr. Oana Soare, drd. Magda Dragu, drd.
Cristina Balinte), precum şi cunoscuţi specialişti din afara Institutului (prof.
univ. Zamfira Mihail, cercet. şt. pr. I, dr. Alexandru Mareş, prof. univ. Mihai
Moraru, prof. univ. Gheorghe Chivu, dr. Cristina Dobre Bogdan, dr. Laura Jiga,
conf. univ. Luiza Marinescu, drd. Ovidiu Olar) sau tineri în formare (drd.
Cristina Dima - autoarea listei de periodice -, drd. Ioana Constandiş, drd.
Raluca Levonian, dr. Laurenţiu Avram).
Am hotărât să ne oprim la acele scrieri care aparţin literaturii (desigur
în sensurile pe care le atribuim acestui cuvânt pentru secolele anterioare
iluminismului), evitând să ne confundăm atât cu cercetările de filologie, cât şi
cu cele de istorie sau de istoria artelor.
Sugestiile de sumar primite de la cei enumeraţi anteriori au fost
sistematizate şi completate de secretariatul ştiinţific pe care ni l-am asumat de
bunăvoie noi, semnatarele acestor rânduri. Doar cineva care a trecut printr-o
asemenea experienţă poate măsura complexitatea şi durata unei asemenea
sistematizări.
504 CĂTĂLINA VELCULESCU, ILEANA STĂNCULESCU
Am ajuns la următoarele concluzii:

1. Enciclopedia va avea două părţi:
A. Autori, opere anonime, termeni, prezentări tematice.
B. Cercetători ai literaturii române vechi (minimum o carte; dar şi
unele excepţii), scurtă semnalare a periodicelor în care au apărut
studii de specialitate, serii de volume.
2. Articolele dedicate autorilor şi operelor vor cuprinde nu doar
prezentări şi bibliografie, ci şi scurte texte antologice.
3. Unitatea de măsură o vor constitui două puncte de referinţă: 6 pagini
standard pentru Dimitrie Cantemir şi 3 pagini standard pentru Nicolae
Cartojan. În raport cu acestea, autorii vor stabili dimensiunile articolelor în
acord cu secretariatul ştiinţific al Enciclopediei.
După numeroase dezbateri în secretariatul ştiinţific şi discuţii între

colaboratori am ajuns la un sumar care are peste 1030 de intrări (573 articole
generale şi 457 vechişti şi reviste), deja repartizate colaboratorilor noştri. La
acestea se adaugă un număr de ilustraţii selectate şi prelucrate de Ileana
Stănculescu.
Enciclopedia va apărea într-o variantă prescurtată (cu un număr restrâns
de intrări) sub formă tipărită, iar în formă integrală va apărea pe internet (cu
ajutorul unui proiect sprijinit generos de CNCSIS).
Suntem conştienţi că, oricât ne-am străduit, se mai pot aduce
numeroase completări sumarului propus de noi. Supunem deci acest sumar
discuţiei specialiştilor, rugându-i pe toţi cei care au ceva de adăugat să ne şi
trimită articolele propuse, după o prealabilă discuţie tehnică atât cu
secretariatul ştiinţific cât şi cu coordonatorul lucrării.
Ne găsiţi pe adresa de mail: catalinavekulescu@yahoo.com
Subiect: ENCICLOPEDIE
A. Autori, opere anonime, termeni, prezentări tematice
1. AARON PETRU PAVEL (MA) 7. ACATIST I ACATISTIER vezi

2. AARON VASILE (MA) LIT. LITURGICĂ (IS)
3. ABECEDAR (MA) 8. ACROSTIH (IS)
4. ABECEDAR, BUCOAVNĂ, 9. ALBINUŞA (FI ORE DI VIRTU)
MANUAL DE CITIRE (MA) (LDM)
5. ACADEMIILE DOMNEŞTI I 10. ALEXANDRIA (FZ)
COLEGII (MA) 11. ALFABET (CHIVU)
6. ACATIST (CMB)
Chemare la colaborare pentru „Enciclopedia literaturii române vechi" 505
12. ALFABETELE LITERATURII 37. AZARIE CRONICAR (SMB)

ROMÂNE (CHIVU) 38. BARBOVSCHI (ZM)
13. AMFILOHIE HOTINIUL V. 39. BAROC (DHM)
HOTINIUL (MA) 40. BELDIMAN ALEXANDRU
14. AMIRAS ALEXANDRU (CB) (AN)
15. ANAFORĂ (IS) 41. BELETRISTICĂ, VECHE
16. ANALELE DE LA BISTRIŢA ROMÂNEASCĂ (DHM)
(SMB) 42. BERTOLDO (CMB)
17. ANALELE DE LA PUTNA 43. BESTIAR (CV)
(SMB) 44. BIBLIA ŞI CĂRŢILE EI, BIBLIE
18. ANA TEMĂ (IS) 1688, BIBLIA DE LA BLAJ
19. ANATOLIE (ZM) (MA)
20. ANDREAN DANIL 45. BIBLIE (MA)
(P ANONEANUL) (ZM) 46. BIZANTIN - BIZANTINISM
21. ANDRONESCU GRIGORE (DHM)
(MA) 47. BOB IOAN (ZM)
22. ANDRONESCU ŞERBAN 48. BOLNIŢĂ (SMB)
(MA) 49. BRANCOVICI GHEORGHE
23. ANONIMUL (LA)
BRÂNCOVENESC (IP) 50. BUCOAVNĂ (MA)
24. ANTIFON (IS) 51. CALENDAR (RL)
25. ANTOLOGHION LIT. 52. CALLIMACHI GA VRIIL (ZM)
LITURG. (IS) 53. CANON (MAD)
26. ANTONIE (ZM) 54. CANT A ION (MA)
27. APOCALIPS (IS) vezi BIBLIE 55. CANTACUZINO
(MA) CONSTANTIN (DHM)
28. APOCALIPSUL MAICII 56. CANTACUZINO MIHAI (CB)
DOMNULUI (CDIM) 57. CÂNTECE CÂMPENEŞTI CU
29. APOCRIF (IS) GLASURI ROMÂNEŞTI (AN)
30. APOCRIFE, LIT. APOCR. 58. CANTEMIR ANTI OH (PB)
(SMB, IS) 59. CANTEMIR DIMITRIE
31. APOSTOL, APOSTOLUL 1683 (VIRGIL CÂNDEA)
(MA) 60. CARTE CU ÎNVĂŢĂTURĂ
32. ARCHIRIE ŞI ANADAN (CB) (MA)
33. ARHONDOLOGIE (CMB) 61. CARTE CU MUL TE
34. ARITMOLOGHION (V. ÎNTREBĂRI (CV)
MILESCU) (ZM) 62. CARTE DE CÂNTECE (1570-
35. ASACHI LAZĂR (ZM) 1573) (CV)
36. AXINTE URICARUL (SK) 63. CARTE DE CITIRE (MA)
64. CARTE DE ÎNVĂŢĂTURĂ 87. CODICE - PRIMELE ÎN

(MA) LIMBA ROMÂNĂ (CDIM)
65. CĂRŢI POPULARE (CDB) 88. CODICELE VORONEŢEAN
66. CĂRŢI ŞI GRAVURI (IS) (IP)
67. CATAGRAFIE (RL) 89. COLOŞI VASILE (ZM)
68. CATAVASIER (IS) 90. CONDAC vezi LIT. IMNOGR.
69. CATAVASIER, vezi LIT. (MAD)
LITURG. (IS) 91. CONDICA vezi LIT. DOC.
70. CATEHISM (MA) (CDB, IS)
71. CATEHISM, CATEHISMUL 92. COPIST - COPII (ZM)
CALVINESC 1640 (MA) vezi 93. CORBEA TEODOR (AN)
LIT. DOGM. DIDACTICĂ 94. CORESI DIACONUL (LM)
72. CATENĂ (CV) 95. CORNEL! IOAN (ZM)
73. CA V ALIOTI TEODOR (ZM) 96. COSMOGRAFII (CV)
74. CAZANIE-DIDAHIE, OMILIE 97. COSTACHI VENIAMIN (RV)
(MA) 98. COSTIN MIRON (PB)
75. vezi LIT. OMILETICĂ 99. COSTIN NICOLAE (SK)
76. CEASLOV (IS) vezi LIT. 100. COTORE GHERONTIE (MA)
LITURGICA 101. CRIMCA ANASTASIE (IS)
77. CELE 12 VISE ALE LUI 102. CRIPTOGRAMĂ (ZM) vezi
MAMER(LA) COPIŞTI
78. CENOBITIC - IDIORITMIC 103. CRITEANUL (CRETANUL)
(LT) NEOFIT (ZM)
79. CHEIA ÎNŢELESULUI 1678 104. CRONICĂ (SMB)
vezi LIT. EXEGETICĂ (MA) 105. CRONICA ANONIMĂ A
80. CHESARIE RÂMNICEANU MOLDOVEI, GHICULEASCĂ,
(MA) vezi RÂMNICEANU PSEUDOAMIRAS 1661-1729
81. CHILIE (SMB) SK)
82. CHIRIAC DE LA MÂN. SECU 106. CRONICA ANONIMĂ
IEROMONAH (ZM) RACOVIŢEANĂ V.
83. CLIMENT (ZM) PSEUDOMUSTE 1661-1729
84. CODEX NEAGOEANUS (SK)
CODICE vezi ALEXANDRIA 107. CRONICA BUHUŞEASCĂ V.
(FZ) CRONICA ANONIMĂ
85. CODEX STURDZANUS RACOVIŢEANĂ (SK)
CODICE (CHIVU) 108. CRONICA BUZEŞTILOR (CV)
86. CODICE - CODEX - 109. CRONICA DOMNIEI LUI
MISCELANEU (ZM) MIHAI VITEAZUL (CV)
110. CRONICA LUI MACARIE 127. CUVÂNT DE ÎMBLARE PRE

ZAIM (IOANA FEODOROV) LA MUNCI vezi LIT. ESH. (IS)
111. CRONICA LUI MATEI 128. CUVÂNT DE ÎNGROP ARE
BASARAB (CV) LIT. OMIL. (CDB)
112. CRONICA LUI ŞTEFAN CEL 129. DAMASCHIN DE RÂMNIC
MARE (SMB) (ZM)
113. CRONICA MOLDO- 130. DANIIL (SEC. 18)
GERMANĂ (SMB) MITROPOLIT (ZM)
114. CRONICA MOLDO-POLONĂ 131. DANIIL PANONIANUL (LA)
(SMB) 132. DĂRMĂNESCU IORDACHE
115. CRONICA MOLDO-RUSĂ DARIE (MA)
(SMB) 133. DECALOG BIBLIE (MA)
116. CRONICA PARALELĂ (CV) 134. DEDICA ŢIE - ÎNCHINARE
117. CRONICĂ RIMATĂ (AN) CĂTRE ... (MAD)
118. CRONICĂ RITMATĂ vezi LIT. 135. DEL CHIARO ANTONIO
VERSIF. (AN) MARIA (CB)
119. CRONICA SPUSĂ PE SCURT 136. DESCRIERI DE CĂLĂTORII
A LUI ŞTEFAN DIN MILA LUI (IS)
DUMNEZEU VOIEVOD AL 137. DESIDERIE (ZM)
ŢĂRILOR MOLDOVEI ŞI 138. DIATĂ (CDB) vezi LIT.
V ALAHIEI (SMB) DOCUMENTELOR
120. CRONICĂ, CRONICAR, 139. DIDAHIE (MA)
LETOPISEŢ (SMB) 140. DIONISIE ECLESIARHUL
121. CRONICI ŞI POVESTIRI (GM)
ROMÂNEŞTI VERSIFICA TE 141. DOBRESCU IOAN DE LA
(AN) BATIŞTE (IS)
122. CRONOGRAF (CV) 142. DOSOFTEI MITROPOLITUL
123. CTITOR (SMB) (CDB)
124. CTITORI DOMNI BOIERI 143. DRĂGHICI MANOLACHI (IC)
ŢĂRANI ORĂŞENI OBŞTII 144. DRAGOŞ COMAN (IS)
MÂNĂSTIRI ... CULTURĂ 145. DUMNEZEIASCA
(CMB) LITURGHIE 1679 (IS) vezi LIT.
125. CULTURĂ ORALĂ, SPECII LITURGICĂ
ATESTATE ÎN CULT VECHE 146. ECTENIE (LT SAU MAD)
ROMÂNEASCĂ (LAURA 147. EFREM EPISCOP (SEC. 17)
JIGA) (ZM)
126. CURTEA DOMNEASCĂ 148. EFTIMIE (CRONICA) (SMB)
(CMB)
149. ENCHIRIDION (RL) 172. FILARET DE RÂMNIC (MA)

150. ENCOMIASTIC (CDB) vezi 173. FILARET II MITROP. (ZM)
LIT. ORAT. 174. FILDEŞ (IS)
151. EPITAF (CDB) vezi LIT. 175. FILEROT ŞI ANTHUSA (CB)
INSCRIPŢII (CDB) 176. FILIGRAN (IS)
152. ERMINIE (CV) 177. FILIP MALER (IS)
153. EROTOCRITUL (CV) 178. PILOTEI LOGOFĂT ŞI APOI
154. ESCATOLOGIE (IS) MONAH (SMB)
155. ESOPIA (CDB) 179. FILSTICH JOHANN (RL)
156. ETIOPICA (CB) 180. FIZIOLOG (CV)
157. EUSTATIE (ZM) 181. FIZIOLOG (CV)
158. EUSTATIEVICI DIMITRIE 182. FLOAREA DARURILOR
(MA) (LDM)
159. EUSTRATIE LOGOFĂTUL 183. FLOR COPIŞTI, MANUSCRISE
(SMB) MINIATE (ZM)
160. EVANGHELIAR- 184. FOLETUL NOVEL (MA)
TETRAEV ANGHEL (MA) 185. FOLIUM vezi MANUSCRISE
161. EVANGHELIE (ZM)
ÎNVĂŢĂTOARE (MA) vezi 186. FRANCK VON
CARTE CU ÎNVĂŢĂTURĂ FRANCKENSTEIN (LR)
162. EVANGHELIE, 187. FRONTISPICIU (IS)
EVANGHELIAR, 188. FULEA MOISE (ZM)
EVANGHELIA 1682, 189. GAVRIL IEROMONAHUL
EVANGHELIA (PICTOR) (IS)
ÎNVĂŢĂTOARE 1642, 190. GAVRIL PROTUL VIAŢA
EVANGHELIE PATRIARHULUI NIFON (CV,
ÎNVĂŢĂTOARE 1644, 00)
TETRAEVANGHEL (MA) 191. GA VRIL TROTUŞAN (MARE
163. EVANGHELISTAR (IS) LOGOFĂT) (IS)
164. EVUL MEDIU (DHM) 192. GAVRIL URIC
165. EX - LIBRIS (IS) (MINIA TURIST) (IS)
166. EX - VOTO (IS) 193. GEORG KRAUS (LA)
167. EXEGEZĂ (CV) vezi LIT. 194. GERGELY DE CSOKOTIŞ
DOGM. EXEGETICĂ VASILE (MA)
168. EX-LIBRIS (IS) 195. GHENADIE COZIANUL (LA)
169. FAPTELE APOSTOLILOR 196. GHEORGACHI LOGOFĂTUL
(MA) (AN)
170. FERECĂTURĂ (IS) 197. GHERASIM (ZM)
171. FILACTER (SMB) 198. GHERONTIE (ZM)
199. GHERVASE (MINIATURIST) 228. HRONOLOGIE (TEODOSIE

(IS) BARBOVSCHI) (ZM)
200. GHEUCA LEON (MA) 229. IACOV PUTNEANUL (MA)
201. GLIGORIE (PICTOR) LIT. ŞI 230. ICOS IMN PARACLIS (MAD)
ICONOGR. (IS) vezi LIT. IMNOGRAFICĂ
202. GOTIC- ROMANIC (IS) 231. IDIORITMIC (ZM)
203. GOTIC STIL. ARHITECT (IS) 232. IGNAŢIE (ZM)
204. GRAVURĂ (IS) 233. ILARION (ZM)
205. GRECEANU RADU (IP) 234. IMAGINAR - IMAGINE
206. GRECEANU ŞERBAN (IP) (LDM)
207. GRECIANU NICODIM (ZM) 235. IMAGINAR MEDIEVAL
208. GRIGORE DASCĂLU (ZM) (LDM)
209. GRIGORE DESIDIS (ZM) 236. IMBERIE ŞI MARGARONA
210. GRIGORE DIN MĂHACI (ZM) (LA)
211. GRIGORE II (ZM) 237. IMN DE LAUDĂ (MAD) vezi
212. GRIGORE RÂMNICEANU LIT. IMN.
(MA) 238. ÎNCEPUTUL SCRISULUI ÎN
213. GRIGORE ROŞCA LIMBA ROMÂNĂ (MAREŞ)
(MITROPOLIT) (IS) 239. INCUNABUL (IS)
214. GROMOVNIC (LA) 240. INDEX (CĂRŢILE INTERZISE
215. HAGIOGRAFIE - VIEŢI - N. CARTOJAN) (RL)
(SMB) 241. ÎNDREPTAREA LEGII 1652
216. HALICI MIHAIL (IC) (CV)
217. HALIMA (CB) 242. INIŢIALĂ (IS)
218. HÂRTIE (RL) 243. INOCHENTIE (ZM)
219. HERB, STEMĂ, VERSURI 244. ÎNTREBĂRI ŞI RĂSPUNSURI
(AN) (MA)
220. HORGA-POPOVICI N. (MA) 245. ÎNTREBĂRILE LUI PANAIOT
221. HRAM (SMB) (CV)
222. HRISMOLOGHION - 246. ÎNVĂŢĂTURILE LUl
CARTEA PROFEŢILOR (ZM) NEAGOE BASARAB (CV)
223. HRISMOLOGHION - 247. IOAN (PICTOR) vezi LIT. ŞI
CARTEA PROFEŢILOR ICONOGR. (IS)
MILESCU (ZM) 248. IOAN DE LA BATIŞTE
224. HRISOV (CDB) DOBRESCU (IS)
225. HRISOV LIT. DOC. (CDB) 249. IOAN TĂUTU (MARE
226. HRISTACHE PITARUL (AN) LOGOFĂT) (IS)
227. HRISTOITIA LIT. EDIFICARE 250. IOAN ZOBA DIN VINŢ (CDB)
(MA) 251. ION ROMÂNUL (ZM)
252. IOREST ILIE (SEC. 17) (LA) 270. ISTORIA TROADEI (CDIM)
253. IOSIF EPISC. (ZM) 271. ISTORIA VOIEVODULUI
254. ISAC (ZM) HANGERU (AN)
255. ISAIA (ZM) 272. ISTORIE CE AU SCOS
256. ISAIA, EPISCOP (SEC. 16) DOMNILOR ŞI BOIERILOR
(ZM) (AN)
257. ISPISOC (RL) 273. ISTORIE DI PATIMA
258. ISPISOC MANUSCRISE vezi GĂLA ŢILOR (AN)
LIT. DOC. (RL) 274. ISTORIIA ŢĂRÂI
259. ISTORIA CNEAZULUI RUMÂNEŞTI DE CÂND AU
POTEMKIN CELUI CE-AU DESCĂLECAT
RĂPĂUSAT ÎN ŢARA PRAVOSLAVNICII LET.
MOLDOVII (AN) CANT. (CV)
260. ISTORIA LUI CONSTANTIN 275. ISTORIOGRAFIE CRONICĂ,
VODĂ BRÂNCOVEANUL LETOPISEŢ (SMB)
(CB) 276. IVIREANU ANTIM
261. ISTORIA LUI HERODOT (ŞTREMPEL)
(CDIM) 277. IZVOD (RL)
262. ISTORIA LUI IORDACHE 278. JIVCOVICI SINESIE (ZM)
STAVARACHE BIV VEL 279. KOGĂLNICEANU ENACHE
SPĂTAR ŞI BAŞI (SK)
CAPICHIHAIA AL ŢĂRII 280. LATIN - LATINIT A TE (DHM)
MUNTENEŞTI (AN) 281. LAURENTIE IEROMONAH
263. ISTORIA LUI IRODOT (ZM)
(CDIM) 282. LAVSAICON (CV) LIT.
264. ISTORIA LUI POLIŢION (CV) ASCET.
265. ISTORIA LUI SKINDER 283. LEGENDĂ (V. CUVÂNT) (LJ)
ÎMPĂRAT (CDIM) 284. LEGENDE (LJ)
266. ISTORIA POAMELOR (LA) 285. LEMNUL CRUCII (CDB)
267. ISTORIA ŢĂRÂI RUMÂNEŞTI 286. LETOPISEŢ (SMB)
DE LA LEATU 1769 ŞI A 287. LETOPISEŢUL ANONIM AL
BUCUREŞTILOR SĂRACII MOLDOVEI 1733-1774
(AN) V.PSEUDO ENACHE
268. ISTORIA ŢĂRÂI RUMÂNEŞTI KOGĂLNICEANU (SK)
DE LA OCTOMBRIE 1688 = 288. LETOPISEŢUL ANONIM AL
ANONIMUL ŢĂRII MOLDOVEI 1661-1709
BRÂNCOVENESC (IP) V. PSEUDONICOLAE COSTIN
269. ISTORIA ŢĂRII RUMÂNEŞTI (SK)
DĂ LA LEAT 1769 (AN)
Chemare la colaborare pentru „Enciclopedia literaturii române vechi" 51 I
289. LETOPISEŢUL (SLAVONĂ BISERICEASCĂ,

CANTACUZINESC (CV) SLAVĂ VECHE)
290. LETOPISEŢUL DE CÂND S-A 306. LITERA TURA
ÎNCEPUT CU VOIA LUI INSCRIPŢIILOR (CDB, IS)
DUMNEZEU ŢARA 307. LITERA TURA
MOLDOVEI (SMB) ÎNSEMNĂRILOR (MA)
291. LETOPISEŢUL DE LA 308. LITERA TURĂ JURIDICĂ (IS)
BISTRIŢA (SMB) 309. LITERATURA LITURGICĂ
292. LETOPISEŢUL DE LA PUTNA (IS)
(SMB) 310. LITERATURĂ LITURGICĂ,
293. LIT. ŞI HERALDICĂ (IS) LITURGHII 1863, LITURGHIE
294. LITERA TURA APOCRIFĂ 1680, LITURGHIER,
(SMB, IS) LITURGHIER AROMÂNESC
295. LITERA TURĂ ASCETICĂ (LT) (IS)
296. LITERA TURĂ 311. LITERATURĂ OMILETCĂ
ASTROLOGICĂ, DE (CDB)
PREVESTIRE (LA) 312. LITERATURA ORATORICA
297. LITERATURĂ BIZANTINĂ (CDB)
(DHM) 313. LITERATURA PARENETICĂ
298. LITERA TURĂ DE EDIFICARE (MA)
OGLINZI, HRISTOITII (MA) 314. LITERATURA ROMÂNĂ LA
299. LITERATURĂ DIDACTICĂ MUNTELE ATHOS (LA)
(MA) 315. LITERATURĂ ŞI FOLCLOR
300. LITERATURA (LAURA JIGA)
DOCUMENTELOR DIATE ... 316. LITERA TURĂ ŞI
(CDB) ICONOGRAFIE (IS)
301. LITERATURĂ DOGMATICĂ 317. LITERATURĂ ŞI MUZICĂ
ŞI EXEGETICĂ (MA) (MAD)
302. LITERA TURĂ EPISTOLARĂ 318. LITERATURĂ ŞI TEATRU
(CMB) (MAD)
303. LITERA TURĂ 319. LITERATURĂ VERSIFICATĂ
ESHATOLOGICĂ (IS) (AN)
304. LITERA TURĂ 320. LITOGRAFIE, CARTE ŞI
IMNOGRAFICĂ RELIGIOASĂ GRAVURĂ (IS)
(MAD) 321. LITURGHIER (IS)
305. LITERA TURĂ ÎN SLAVONĂ 322. LIUBA VICI DIMITRIE
(GH. MIHĂILĂ) VEZI (GH. TIPOGRAF (LM)
MIHĂILĂ) SLAVONĂ 323. LUCA ARBORE, CTITORI (IS)
324. LUCA DIN CIPRU, MITROP. 348. MAZILIREA LUI

(SEC. 16-17) (IS) ALEXANDRU MORUZI DIN
325. LUDESCU STOICA (CV) DOMNIA ŢĂRII ROMÂNEŞTI
326. LUNIC (LA) (AN)
327. LUNIC LIT. ASTR. (LA) 349. MICLE VENIAMIN (ZM)
328. MACARIE (CRONICAR) 350. MICU-KLEIN IOAN
(SMB) INOCENŢIU (MA)
329. MACARIE (TIPOGRAF) (IS) 351. MILESCU NICOLAE
330. MACARIE 1, 2, 3 (ZM) SPĂTARU (ZM)
331. MACEDONEANUL MELETIE 352. MINEI (SMB SI IS)
(ZM) VEZI MELETIE 353. MINIATURĂ (IS)
332. MÂNĂSTIRE (V. 354. MISAIL CĂLUGĂRUL (SMB)
SCRIPTORIU) (CDB) 355. MISCELANEU CODEX,
333. MĂNĂSTIRE, SCHIT, MANUSCRIS (ZM)
BOLNIŢĂ, TRAPEZĂ, 356. MISSALE (LITURGHIER
SCRIPTORII (CDB, SMB) CATOLIC) (IS)
334. MÂNTUIREA PĂCĂTOŞILOR 357. MISTR JAN (SCULPTOR) (IS)
(CV) 358. MITROF AN (ZM)
335. MANUSCRIS ... URIC, 359. MOAŞTE (SMB)
SURET, IZVOD ... (ZM) 360. MOLITVELNIC (IS) vezi LI.
336. MANUSCRISE CU TEXTE LITURG.
MUZICALE (MAD) 361. MONAHISM (ASCETISM)
337. MANUSCRISE MINIA TE (IS) (LITERA TURĂ ASCETICĂ -
338. MANUSCRISE ROMÂNE ÎN SCARA LUI IOAN
STRĂINĂTATE (ZM) SCĂRARUL, DE PILDĂ) (LT)
339. MANUSCRISUL DE LA IEUD 362. MONORAI IOAN (ZM)
CODEX PRIMELE (IP) 363. MOVILĂ GRIGORE
340. MARDARIE COZIANUL (LA) MITROPOLIT (IS)
341. MĂRIŞESCU TEODOR (IS) 364. MOVILĂ PETRU (MA)
342. MARTIR - MUCENIC (SMB) 365. MOXA MIHAI (IS)
343. MĂRTURISIREA DE 366. MUSTE NICOLAE DIACUL
CREDINŢĂ vezi PETRU (RV)
MOVILĂ) (MA) 367. MUZICĂ MEDIEVALĂ
344. MARTYRION (SMB) (MAD)
345. MATEI AL MIRELOR (OO) 368. MYSTIRIO SAU SACRAMENT
346. MATEIAŞ (PICTOR) (IS) 1651 vezi LIT. LITURG. (IS)
347. MĂZĂREANU V ARTOLOMEI 369. NAUM RÂMNICEANU (MA)
(SK) 370. NEACŞU DIN CÂMPULUNG
SCRISOAREA (MA)
371. NECULCE IOAN (CMB) 394. PALAMED (LA)

372. NEOFIT CRETANUL (RV) 395. PALIA DE LA ORĂŞTIE (CC)
373. NICETA DE REMESIANA, 396. PALIA ISTORICĂ (MM)
SFÂNTUL VEZI SCRIITORI 397. PALIE (MA)
STRĂROMÂNI (DHM) 398. PALIMPSEST (RL)
374. NICHIFOR (ZM) 399. PALIMPSEST MANUSCR. (RL)
375. NI CHIT A (PICTOR) (IS) 400. PANDECTE (RL)
376. NICODIM (MINIATURIST) 401. PANEGIRIC (RL)
(IS) 402. PANEGIRIC, LIT. ORAT.
377. NICODIM (ZM) (CDB)
378. NICODIM DE LA PUTNA 403. PARABOLĂ (RL)
(SEC. 15) (ZM) 404. PARACLIS (CMB)
379. NICODIM DE LA TISMANA 405. PARACLIS (SMB)
(SEC. 13-14) (ZM) 406. PARAFRAZĂ (CV)
380. NICOLAE STOICA DE 407. PARENETIC (MA)
HAŢEG (MM) 408. PARENETIC (MA) vezi LIT.
381. NOMOCANON LIT. PAREN.
JURIDICĂ (IS) 409. PARIMIAR (RL)
382. NOUL TESTAMENT VEZI 410. PARIMIE (RL)
BIBLIA (MA) 411. PATERIC (CV)
383. OCCISIO GREGORII IN 412. PATERIC (CV)
MOLDAVIA VODAE 413. PATRIARHUL PARTENIE
TRAGEDICE EXPRESSA (AN) (ZM)
384. OCTOIH (IS) 414. PENTATEUCH (MA)
385. OCTOIH LIT. LITURG. (IS) 415. PENTATEUH BIBLIE (MA)
386. OLAHUS NICOLAE (CDB) 416. PENTICOSTAR (IS) vezi LIT.
387. OMILIE - OMILETIC (CDB) LITURG.
vezi LIT. OMILETICĂ OPIZ 417. PERICOPĂ (MA)
MARTIN 418. PETROV AY NICOLAE (MAD)
388. ORAŢIE (CDB) 419. PETROVICI NAUM (MA)
389. ORAŢIE FUNEBRĂ (CUVÂNT 420. PETRU CERCEL (CMB)
DE ÎNGROPĂCIUNE, 421. PICU PĂTRUŢ (CV)
PROPOVEDANIE) (CDB) 422. PILDĂ (RL)
390. ORA ŢIE LIT. ORA T. (CDB) 423. PILDE FILOSOFEŞTI (CV)
391. ORATORIE vezi LIT. ORAT. 424. PISANIE vezi LIT. INSCR. (IS
(CDB) ŞI CDB)
392. ORDIN CĂLUGĂRESC (RL) 425. PLÂNGERE (AN)
393. PAHOMIE (MINIATURIST) 426. PLÂNGEREA SFINTEI
(IS) MÂNĂSTIRI A SILV AŞULUI
DIN EPARHIA HAŢĂGULUI 447. PRA VILA RITORULUI

DIN PRISLOP (AN) LUCACI (IS) vezi LIT.
427. POEM CRONOLOGIC (CDB) JURIDICĂ
428. POEZIE, VECHE 448. PRA VILELE ÎMPĂRĂTEŞTI
ROMÂNEASCĂ (AN) 1644 (IS), LIT. JURIDICĂ
429. POGOR VASILE COMISUL 449. PRAVOSLAVNIC (RL)
(AN) 450. PREDOSLOVIE (CMB)
430. POGRIBANIA PREOŢILOR 451. PREOT MIHAI (SEC. 16 - INC.
1650 vezi LIT. LITURGICĂ (IS) 17) (RV)
431. POLIELEU (MAD) 452. PROLOG (CV)
432. POLITIPAJ (IS) 453. PROLOG PREFAŢĂ
433. POMELNIC (IS) PREDOSLOVIE (CMB)
434. POP ŞTEF AN (ZM) 454. PROPOVEDANIE -
435. POPA FLOR (SEC. 18) CUVÂNTARE FUNEBRĂ (V.
MANSCR. MINIA TE (IS) OMILIE) (CDB) (MA)
436. POPA IANE (RV) 455. PROSCHINITAR (CV)
437. POPESCU RADU (DHM) 456. PROZA ORATORICĂ (CDB)
438. POPOVICI EUSTA TIE (ZM) 457. PSALM - PSALTIRE (MA)
439. POPOVICI SAVA (ZM) 458. PSALTICHIE (MAD)
440. POVESTEA DE JALE ŞI PRE 459. PSALTIRE PSALM-
SCURT ASUPRA PSALTIRE 1651„ PSALTIREA
NEDEREPTĂŢII MORŢII A DENŢĂLES 1980, ETC. BIBLIE
PREACINSTITULUI (MA)
CONSTANDIN 460. PSALTIREA HURMUZACHI,
CANTACUZINO, MARELUI PSALTIREA SCHEIANĂ,
POSTELNIC AL ŢĂRII PSALTIREA VORONEŢEANĂ
RUMÂNEŞTI (AN) (MAREŞ)
441. POVESTIRE DESPRE 461. PSEUDO AMIRAS V
LEMNUL CRUCII (CDB) CRONICA ANONIMĂ A
442. POVESTIRI ISTORICE ÎN MOLDOVEI 1661-1721 (SK)
VERSURI (AN) 462. PSEUDO ENACHE
443. POVESTIRILE DESPRE KOGĂLNICEANU V.
DRACULA VOIEVOD (CB) LETOPISEŢUL ANONIM AL
444. PRALE IOAN (AN) MOLDOVEI 1733-1774 (SK)
445. PRA VILĂ (IS) 463. PSEUDO NICOLAE COSTIN
446. PRA VILA DE LA GOVORA V. LETOPISEŢUL ANONIM
(IS) vezi LIT. JURIDICĂ AL ŢĂRII MOLDOVEI 1661-
1709 (SK)
464. PSEUDOMUSTE V. CRONICA 486. SCRIPTORII (CDB, SMB)

ANONIMĂ RACOVIŢEANĂ 487. SCRIS I LECTURĂ (ORAL) (LJ)
1661-1729 (SK) 488. SCRISOARE - EPISTOLĂ LIT.
465. PSIHOMAHIE EPISTOLARĂ (CMB)
PSYCHOMAHIA (CDB) 489. SIMION DASCĂLU (SMB)
466. PSYCHOMACHIA (CDB) 490. SIMION ŞTEF AN (IP)
467. RAFAIL (ZM) 491. SINAXAR (SMB)
468. RÂMNICEANU CHEZARIE 492. SINDIPA (CB)
(MA) 493. SION ... (AN)
469. RÂMNICEANU GRIGORE 494. SLAVONĂ (SLAVONĂ
(MA) BISERICEASCĂ, SLAVĂ
470. RANGURI BOIEREŞTI VECHE) (GH. MIHĂILĂ)
(COSTIN, CANTEMIR) (SMB) 495. SLAVONĂ (SLAVONĂ
471. RANGURI BOIEREŞTI BISERICEASCĂ, SLAVONĂ
(COSTIN, CANTEMIR) vezi VECHE) (GH. MIHĂILĂ)
CURTEA DOMNEASCA VEZI LIT. ÎN SLAVONĂ
(CMB) (SLAVONĂ BISERICEASCĂ,
472. RENAŞTERE (DHM) SLAVĂ VECHE)
473. ROJDANIC LIT. ASTR. (LA) 496. ŞOANUL PETCU (ZM)
474. ROMANIC STILURI ARHIT 497. SOCOTEANU GRIGORE (ZM)
(IS) 498. SOFRONIE (PICTOR) LIT. ŞI
475. RUDEANU TEODOSIE (GM) ICONOGR. (IS)
476. RUGĂCIUNE (MAD) 499. SOMMER JOHANNES (LR)
477. SACOS vezi VEŞMINTE 500. SPIRIDON DE LA PUTNA
PREOŢEŞTI (IS) (ZM)
478. ŞAPTE TAINE 1644, 501. STAICU GRĂMĂTICUL
LITERA TURĂ DOGMA TICĂ (CDIM)
(MA) 502. ST AMATELOS KOTRONAS
479. SARCOSI (CARNAŢIA DIN (PICTOR) LIT. ŞI ICONOGR.
ICOANĂ) vezi LIT. ŞI (IS)
ICONOGRAFIE (IS) 503. STAMATI IACOB (MA)
480. SCHIT (CDB) 504. ST AN CIUL (ZM)
481. SCLIVISIRE (IS) 505. STA VRINOS (CV)
482. ŞCOALĂ (MA) 506. STIHURI LA STEMĂ (AN)
483. ŞCOALĂ LIT. DIDACTICĂ 507. STIHURILE
(MA) PREAÎNĂLŢATULUI DOMN
484. SCRIITORI STRĂROMÂNI ALEXANDRU CONSTANTIN
(DHM) MORZI VOIEVOD (AN)
485. SCRIITURĂ (IS)
508. STILURI ARHITECTONICE 537. URIC - URICAR (ZM)

GOTIC - ROMANIC (IS) 538. URIC GAVRIL (IS)
509. STOICA NICOLAE DE 539. URICARIUL AXINTE (SK)
HAŢEG (MM) 540. VĂCĂRESCU IANACHE (LT)
510. STRASTNIC (RL) vezi LIT. 541. VARLAAM MITROPOLITUL
LITURG. (MA)
511. STRELBITCHI MIHAIL (MA) 542. VARLAAM ŞI IOASAF (DHM)
512. SURET (RL) 543. VÂRNAVVASILE (MAD)
513. TÂLCUL EVANGHELIILOR 544. VASILE DE LA POIANA
(IS) vezi LIT. LITURG. MĂRULUI (ZM)
514. TÂRNOSANIE 1652 vezi LIT. 545. VASILE DIN BRAŞOV (ZM)
LITURG. (IS) 546. VASILE PROTOPOPUL (IS)
515. TEATRU MEDIEVAL (MAD) 547. VASILIOLOGHION (ZM)
516. TEMPEA RADU (ZM) 548. V ASILIOLOGHION vezi
517. TEODORIVANOVICI CORBE MILESCU (ZM)
(AN) 549. VELICICOVSKI PAISIE (LT)
518. TEODOROVICI IOAN (ZM) 550. VENIAMIN COSTACHI (RV)
519. TEODOSIE (ZM) 551. VERSIFICAŢIE- LIT.
520. TEOFIL (ZM) VERSIFICATĂ (AN)
521. TETRAEVANGHEL I 552. VERSIFICA ŢIE (AN)
EVANGHELIAR SL. ROM. LIT. 553. VERSURI LA MORŢI (CDB)
LITURG. (MA) 554. VERSURI PENTRU
522. TEXTURĂ (IS) MOARTEA DOMNULUI
523. TINCOVICI IOAN (MA) GRIGORIE GHICA,
524. TIP AR, TIP ARITURI ETC. ÎNTÂMPLATĂ LA ANUL
(LM) 1777, OCTOMBRIE 1 (AN)
525. TIPARNITA (LM) 555. VEŞMÂNTUL LUI HRISTOS
526. TIPOGRAF - TIPOGRAFIE (SMB)
(LM) 556. VEŞMINTE PREOŢEŞTI (IS)
527. TIRAJ (IS) 557. VIAŢA LUI ALEXIE, OMUL
528. TOADER DIN FELDRU (CDB) LUI DUMNEZEU
529. TOMA (PICTOR) (IS) HAGIOGRAFII (SMB)
530. TRAPEZĂ (CDB) 558. VIAŢA LUI HRISTOFOR
531. TREPETNIC LIT. ASTR. (LA) (SMB)
532. TROPAR (MAD) 559. VIAŢA SF. ECATERINA
533. TYPOS, TYPOLOGIE (CV) (CDIM)
534. UDRIŞTE NĂSTUREL (DHM) 560. VIAŢA SFÂNTULUI
535. UMANISM (DHM) GHEORGHE (SMB)
536. URECHE GHEORGHE (SMB)
561. VIAŢA SFÂNTULUI VASILE 567. VOILEANU MATEI (ZM)

CEL NOU (SMB) 568. XILOGRAVURĂ (IS)
562. VIEŢI - HAGIOGR. (SMB) 569. ZAPIS LIT. DOC. (CDB)
563. VIEŢI DE SFINŢI SALO! (CV) 570. ZILOT ROMÂNUL (AN)
564. VIGNIETĂ (IS) 571. ZOBA IOAN DIN VINŢ (CDB)
565. VIRTUŢILE CARDINALE 572. ZODIAC (LA)
(MA) 573. ZUGRAV - ZUGRĂVEALĂ
566. VIRTUŢILE TEOLOGALE (IS)
(MA)
B. Cercetători ai literaturii române vechi
15. ARAMĂ DALILA (BAR)

1. ADAMESCU GHEORGHE 16. ARHIVA PENTRU
(IC) REFORMĂ ŞI ŞTIINŢĂ
2. ALEXIANU AL. (LT) SOCIALĂ (1919-1943)
3. ALMANAHUL LITERAR AL 17. ARHIVA ROMÂNEASCĂ
PRESEI DIN ROMANIA SI (RL)
AL CELEI ROMÂNEŞTI DE 18. ARHIVA SOCIETĂŢII
PRETUTINDENI, ŞTIINŢIFICE ŞI LITERARE
BUCUREŞTI 1926 DIN IAŞI
4. ALMAŞ D. (SMB) 19. ARHIVELE OLTENIEI (SMB)
5. AMZULESCU ALEXANDRU 20. ATENEUL ROMÂN.
I. REVISTĂ MENSUALĂ.
6. ANALELE ACADEMIEI ŞIINŢE,LITERE, ARTE (RL)
ROMÂNE (LT) 21. ATHANASESCU MANUELA
7. ANDREESCU ANA (IS) (MANUELA TĂNĂSESCU)
8. ANDREESCU ŞT. (SIMONA (CV)
IRIMIESCU) 22. AURORA ROMÂNĂ ORGAN
9. ANDRIESCU AL. (LT) BELETRISTIC-LITERAR AL
10. ANGHELESCU MIRCEA „SOCIET ĂŢII PENTRU
(MA) CULTURA ŞI LITERA TURA
11. ANINEANU MARTA (BAR) ROMÂNĂ DIN BUCOVINA"
12. ANTON MANUELA (MP) 23. AVRAM MIRCEA (MP)
13. ANUAR DE ETNOLOGIE, 24. BABEŢI ADRIANA (LT)
ARTĂ, LINGVISTICĂ 25. BACÂRU LIVIA (BAR)
14. ANUARUL INSTITUTULUI 26. BALCANI A
XEN O POL
27. BALMUŞ PAVEL (SK) 57. BODOGAE TEODOR (OO)

28. BARAC IOAN (AN) 58. BOGACI GHEORGHE (PB)
29. BARBOVSKI (ZM) 59. BOGDAN IOAN (BAR)
30. BARBU VIOLETA (OS) 60. BOGDAN DAMIAN P. (PB)
31. BÂRSAN CRISTINA (LT) 61. BOGREA VASILE (IS)
32. BÂRSĂNESCU ŞTEF AN (MA) 62. BRĂTULESCU VICTOR (CV)
33. BĂDĂRĂ DORU (IS) 63. BRV (BAR)
34. BĂLAŞA DUMITRU (ZM) 64. BUCUR SEBASTIAN BARBU
35. BĂLCESCU NICOLAE (AN) (MAD)
36. BĂNULESCU - BODONI G. 65. BUCUŢ A EMANOIL (SI)
(ZM) 66. BUHOCIU OCTAVIAN (SI)
37. BĂRBULESCU 67. BULAT IOANA (CMB)
CORNELIU(LT) 68. BULAT TOMA (ZM)
38. BĂRBULESCU ILIE (LA) 69. BULETINUL CARTII,
39. BEJU IOAN (ZM) BULETIN EDITORIAL
40. BELDIMAN ALEXANDRU 70. BULETINUL COMISIUNII
(AN) MONUMENTELOR
41. BELOBROVA OLGA (SK) ISTORICE (SMB)
42. BERI CHTE (CV) 71. BULETINUL EDITURILOR
43. BERZA MIHAI (CV) SOCEC ALCALAY (MAD)
44. BEŞLEAGĂ VLADIMIR (SK) 72. BULETINUL FUNDA TIILOR
45. BEZA MARCU (CV) REGALE (NU CONTINE
46. BEZDECHI ŞTEFAN (LT) MATERIAL DE LIT. VECHE)
47. BEZVICONI GHEORGHE MA
(MA) 73. BULETINUL INSTITUTULUI
48. BIANU IOAN (BAR) DE FILOLOGIE ROMANA
49. BIBLIOGRAFIA ROMÂNĂ ALEXANDRU PHILIPPIDE
(BAR) 74. BULETINUL INSTITUTULUI
50. BIBLIOTECA OMULUI DE DE LITERATURA
GUST (RL) 75. BULETINUL INSTITUTULUI
51. BINDER ŞTEFAN (LT) DE STIINTE FILOLOGICE
52. BISERICA ORTODOXA DINROMANIA
ROMANA (LT) 76. BULETINUL INSTITUTULUI
53. BISTRIŢIANU ALEXANDRU DE STUDII LATINE (MAD)
(OS) 77. BULETINUL SOCIETATII
54. BOABE DE GRAU (SMB) SCRIITORILOR ROMANI
55. BOBÂNĂ GHEORGHE (PB) (MAD)
56. BOBULESCU CONSTANTIN 78. BULETINUL SOCIETĂŢII DE
(ZM) ŞTIINŢE FILOLOGICE DIN
RSR (1976-CONTINUĂ?) 98. CĂRŢI POPULARE (SERIA

RED. ŞEF HANGIU INSTIT. DE LINGVISTICĂ)
79. BULETINUL SOCIETĂŢII (IS)
FILOLOGICE (1905-1907) 99. CELAC TATIANA (PB)
RED. OVID DENSUSIANU, 100. CER (MAD)
COLAB. I. A. CANDREA 101. CERCETARI LITERARE
80. BULETINUL TRIMESTRIAL CARTOJAN (MAD)
AL PUBLICAŢIILOR DIN 102. CERCETĂRI LITERARE
ROMÂNIA (1927-1928) ED. (MAD)
DE INST. DE LITERA TURĂ 103. CERCETĂRI DE LIMBĂ ŞI
ŞI BIBLIOGRAFIE DIN LITERA TURĂ. SOCIETATEA
ROMÂNIA, RED. GH. DE ŞTIINŢE FILOLOGICE
ADAMESCU DIN RSR. FILIALA ORADEA
81. BULUŢĂ GH. (IS) (1968-1971)
82. BURAC IOAN (LT) 104. CERCETĂRI DE LIMBĂ ŞI
83. BUS Ul OCEANU LITERA TURĂ. SOCIETATEA
ALEXANDRU (LT) DE ŞTIINŢE FILOLOGICE
84. BYCK J. (CB) DIN RSR. FILIALA SIBIU
85. CAMARIANO - CIORAN (1981-CONTINUĂ?)
ARIADNA (OO) 105. CERNOVODEANU PAUL
86. CAMARIANO NESTOR (00) (CV)
87. CÂNDEA VIRGIL (SMB) 106. CHELTUIALĂ VASILE (PB)
88. CÂNDEA ROMULUS PROF. 107. CHIHAIA PAVEL (LT)
UNIV. TEOLOGIE SIBIU (L T) 108. CHIPER MARIETA (CMB)
89. CANDREA I.A. (ZM) 109. CHIRIAC VLAD (SK))
90. CARACAŞ R. (OS) 110. CHIŢIMIA I. C. (CV)
91. CARACOSTEA DUMITRU 111. CHIVU GH. (SMB)
(OS) 112. CIOBANU ŞTEFAN (SK)
92. CARAGIU - MARIOŢEANU 113. CIOBANU LAZĂR (SK)
MATILDA (LT) 114. CIOCULESCU ŞERBAN
93. CARDAŞ GHEORGHE (LT) (CMB)
94. CARTOJAN NICOLAE 115. CIOPRAGA CONSTANTIN
(DHM) (LT)
95. CAZACU B. (L T) 116. CIORĂNESCU A. (MAD)
96. CĂLINESCU G. (OS) 117. CIPARIU TIMOTEI (AN)
97. CĂRŢI POPULARE (CDB, 118. CIRIMPEI VICTOR (PB)
CV) 119. CIUBOTARU SILVIA (LT)
120. CIUBOTARU ION H. (IM)
121. CIUBOTARU IULIU (LT)
122. CIUCHINDEL 146. DENSUSIANU ARON (CB)

CONSTANTIN (CMB) 147. DENSUSIANU NICOLAE
123. CIZEK ALEX (CV) (00)
124. COCORA GABRIEL (ZM) 148. DENSUSIANU OVID (00)
125. COLUMNA LUI TRAIAN 149. DIMA ELENA (MA)
(LT) 150. DIMA-DRĂGAN CORNELIU
126. COMAN IOAN (ZM) (IC)
127. CORPUS ILIE (IS) 151. DIMITRESCU FLORICA
128. CORNEL! IOAN (LT) (LA)
129. COROBAN VASILE (PB) 152. DIMITRIE DAN (ZM)
130. CRĂCIUN I. (IS) 153. DIMITRIU TOMA (MA)
131. CRĂCIUNAŞ IRINEU (ZM) 154. DIN MOLDOVA (RL)
132. CRESTOMATIE DE 155. DINULESCU ŞTEFAN (OS)
LITERA TURE ROMANA 156. DIPLOMATARUM ITALIAN
VECHE (CB) 157. DOBRE-BOGDAN CRISTINA
133. CREŢEANU RADU (CDB) (SMB)
134. CRISTACHE PANAIT 158. DOBRESCU NICOLAE (ZM)
IOANA (IS) 159. DODIŢĂ GH. (PB)
135. CRISTEA VALERIU (LT) 160. DRĂGANU N. (LR)
136. CRONICARUL 1931-1932 SI 161. DRIMBA VLADIMIR (IS)
1918 162. DROUHET CHARLES (OS)
137. CRONŢ G. H. (IS) 163. DUDAŞ FLORIAN (CV)
138. CURTICĂPEANU DOINA 164. DURĂ IOAN (ZM)
(00) 165. DUŢU ALEXANDRU (ZM)
139. DABIJA NICOLAE (SK) 166. DVOICENCO-MARKOV A
140. DACIA LITERARA (AN) EUFROSINA (SK)
141. DACOROMANIA. 167. ELIADE MIRCEA (IC)
BULETINUL MUZEULUI 168. ELIAN ALEXANDRU (IC)
LIMBII ROMÂNE (MP) 169. EMINESCU MIHAI (AN)
142. DANIELOPOL CORNELIA 170. ENĂCEANU GHENADIE
(CV) (ZM)
143. DAS LITERARISCHE 171. ERBICEANU CONST. (IC)
RUMANIEN. ORGAN FUR 172. ERMURATSKII VASILE (PB)
VERBREITUNG DER 173. EŞANU ANDREI (PB)
RUMANISCHEN 174. FILTSICH SAMUEL (LR)
LITERA TUR, GESCHICHTE 175. FLOAREA DARURILOR (RL)
UND VOLKSKUND (RL) 176. FLORESCU VASILE (L T)
144. DEMENY LUDOVIC (CB)
145. DEMENY LIDIA (IS)
177. FLORESCU NICOLAE (LT) 200. GLOBUL. FOAIE

178. FOAIA SOCIETĂŢII ILUSTRATĂ PENTRU
„ROMÂNISMUL" (RL) FAMILII (F.A)
179. FOAIE DE STORIE ROMÂNĂ 201. GLORIA ROMÂNIEI.
(CD) REVISTĂ LITERARĂ,
180. FOIŢA DE ISTORIE ŞI ILUSTRATĂ, LUNARĂ (RL)
LITERATURĂ 202. GOLESCU DINICU (AN)
181. FURTUNĂ DUMITRU (ZM) 203. GOLESCU IORDACHE (MM)
182. GÂDE! A. I. (CMB) 204. GOLESCU MARIA (SMB)
183. GAFTON M. (OS) 205. GOROVEI ŞTEFAN S. (ZM)
184. GALDI LAZLO (AN) 206. GRAI ŞI SUFLET. REVISTA
185. GASTER MOZES (AN) INSTITUTULUI DE
186. GA VRA ALEXANDRU (RL) FILOLOGIE ŞI FOLCLOR (LJ)
187. GAZETA CĂRŢILOR (F.A) 207. GRAIUL ROMÂNESC.
188. GAZETA DE ORGAN AL SOC. „GRAIUL"
TRANSILVANIA (F.A) (IAN. 1927-DEC. 1934)
189. GĂZDARU DUMITRU COLAB. TH. CAPIDAN, P. P.
(CMB) PANAITESCU (LJ)
190. GEORGESCU - TISTU N. 208. GRAMA PETRE (PB)
(OO) 209. GRECESCU CONSTANT
191. GEORGESCU MAGDALENA (CV)
(MP) 210. GRECIANU ŞT. D. (LT)
192. GHERMAN MIHAI ALIN 211. GRECU VASILE (IS)
(MM) 212. GREGORIAN M. (GG)
193. GHEŢIE ION (LT) 213. GRIGORE DESIDIS (ZM)
194. GHINKULOV IACOB (PB) 214. GRIGOROVICI VICTOR (PB)
195. GHIUŞ BENEDICT (LT) 215. GURUIANU V. (SMB)
196. GIURESCU C. (MP) 216. HÂJDEU ALEX. (PB)
197. GIURESCU C. C. (SI) 217. HANEŞ PETRE (OS)
198. GLASUL BISERICII (LT) 218. HAŞDEU BOGDAN
199. GLASUL PATRIEI. ORGAN PETRICEICU (PB)
AL COMITETULU ROMÂN 219. HODOŞ NERVA (BAR)
PENTRU REPATRIERE 220. HODOŞ ENEA SILVIU (BAR)
(BERLIN 10 DEC. 1955. MAI 221. IAŢIMIRSKII A. (PB)
1972) COLAB. VIRGIL 222. IBRAILEANU GARABET
CÂNDEA,DAN (CV)
ZAMFIRESCU (?) 223. ILIEŞ AURORA (CV)
224. ION CREANGĂ. REVISTĂ 252. MAGAZIN ISTORIC (CD)

DE LIMBĂ, LITERATURĂ ŞI 253. MAGAZIN ISTORIC
ARTĂ POPULARĂ (CD) PENTRU DACIA (RL)
225. IONESCU IOAN (ZM) 254. MANOLESCU NICOLAE
226. IORDAN IORGU (OS) (LT)
227. IORGA NICOLAE (OO) 255. MANUSCRIPTUM (IS)
228. ISPAS SABINA (LJ) 256. MAREŞ AL. (CDIM)
229. ISTRATE ION I. (LT) 257. MARIAN S. F. (IS)
230. IUFU IOAN (ZM) 258. MARIN BARUTCIEFF
231. IV AN IOAN (ZM) SILVIA (LT)
232. IV ĂNESCU GH. (ZM) 259. MARINESCU MARINA (CV)
233. JARNIK JAN URBAN (LJ) 260. MARINO ADRIAN (LT)
234. JIVCOVICI SINESIE (ZM) 261. MATCOVSCHI
235. KARLINGER FELIX (CV) ALEXANDRINA (SK)
236. KIRILEANU, G.T. (GG) 262. MATEESCU C. N. (CV)
237. KOGĂLNICEANU MIHAIL 263. MATEEVICI ALEX (PB)
(AN) 264. MAZILU D. R. (LT)
238. LAURIAN AUGUST 265. MAZILU DAN HORIA (SMB)
TREBONIU (AN) 266. MEHEDINŢI SIMION (OS)
239. LĂUDAT IOAN D. (LT) 267. MELCHISEDEC EPISCOPUL
240. LEMNY ŞT. (OS) (ZM)
241. LEVIT EFRIM (SK) 268. MEMORIILE DE STIINTE
242. LIGOR A. (IS) FILOLOGICE IN
243. LIMBA ROMANA LITERATURA SI ARTE (LT)
(MANUELA ANTON) 269. MEŞTERUL MANOLE(?)
244. LIMBĂ ŞI LITERA TURĂ. 270. METEŞ B. (L T)
CULEGERE DE ARTICOLE ŞI 271. METEŞ ŞTEFAN (LR)
STUDII (MM) 272. MICLE (ZM)
245. LITERA TORUL ROMÂN 273. MICLESCU (ZM)
1930 (F.A) 274. MICU SAMUIL (AN)
246. LITERATURĂ ŞI ARTĂ 275. MIHAIL PAUL (CV)
ROMÂNĂ. IDEI, SIMŢIRE, 276. MIHAIL ZAMFIRA (CV)
FORMĂ (RL) 277. MIHĂESCU DORU (CV)
247. LUCEAFĂRUL DE ZIUĂ 278. MIHĂILĂ GHEORGHE (IM)
(F.A) 279. MIHĂILESCU GABRIEL (IS)
248. LUMINĂTORUL 280. MILCOVIA. REVISTĂ
249. LUPAŞ IOAN (ZM) REGIONALĂ DE STUDII
250. LUPŞA ŞTEFAN (ZM) (F.A)
251. LUPU DIONISIE (ZM) 281. MINEA ION (MA)
282. MIRCEA ION RADU (ZM) 312. PALEOLOG ANDREI (CDB)

283. MITRIC OLIMPIA (IS) 313. PALEOLOGU ALEXANDRU
284. MITROPOLIA (LT)
ARDEALULUI, BANATULUI, 314. PAMFIL VIORICA (MM)
MOLDOVEI, OLTENIEI 315. PAMFILIE TUDOR (CMB)
(CDIM) 316. PANAITESCU P. P. (00)
285. MITU ADRIANA (CV) 317. PANŢIRU GRIGORE (MAD)
286. MITU MIHAI (CV) 318. PAPACOSTEA VICTOR (CV)
287. MOCIORNIŢĂ 319. PAPADIMA OVIDIU (LT)
MARGARETA (SMB) 320. PAPU EDGAR (OS)
288. MOISESCU GH. (ZM) 321. PÂRVAN VASILE (MP)
289. MOISIL FL. (LT) 322. PASCU GIORGIO (SI)
290. MORARIU LECA (OS) 323. P ĂCURARIU MIRCEA (ZM)
291. MORARU MIHAI (CDB) 324. PĂTRUŢ PICU (CV)
292. MORĂRESCU DRAGOŞ (LT) 325. PELIN VALENTINA (SK)
293. MUGURI. REVISTĂ DE 326. PETRE IOAN ŞT. (OO)
CULTURĂ (SMB) 327. PETRESCU IOAN D. (MAD)
294. MUNTEANU BAZIL (L T) 328. PETRESCU IOANA EM. (L T)
295. MUREŞIANU IOAN (ZM) 329. PHILIPPIDE ALEXANDRU
296. MUŞLEA CANDID (ZM) (LR)
297. MUTHU MIRCEA (LT) 330. PIPPIDI ANDREI (CV)
298. NANDRIŞ GR. (CMB) 331. PIRUAL.(LT)
299. NĂSTASE DUMITRU (OO) 332. PISCUPESCU ECATERINA
300. NĂSTUREL PETRE (SMB) (MA)
301. NEAMUL ROMÂNESC 333. PISTRUI CHIRIL (ZM)
LITERAR 334. PIUARIU MOLNAR IOAN
302. NEGRICI EUGEN (LT) (AN)
303. NESTORESCU ANDREI (LT) 335. PLĂMĂDEALĂ ANTONIE
304. NICOLAIASA G. (BAR) (MA)
305. ODOBESCU AL. (AN) 336. POENARU DANIELA (MA)
306. OIŞTEANU ANDREI (IS) 337. POP ŞTEFAN (ZM)
307. OLINESCU MARCEL (CMB) 338. POPA ATANASIE (ZM)
308. OLTEANU P ANDELE (L T) 339. POPESCU NAE (DM)
309. ONU LIVIU (ZM) 340. POPESCU PAULIN (ZM)
310. ORGANUL LUMINĂRII. 341. POPESCU - VÂLCEA GH.
GAZETĂ BISERICEASCĂ, (IS)
POLITICĂ ŞI LITERARĂ 342. POPESCU M. NICOLAE
(F.A) PROF. (ZM)
311. ORPHEUS (RL) 343. POPESCU RODICA (AN)
344. POPOVICI DIMITRIE (LT) 366. REVISTA FILOLOGICĂ.

345. POPOVICI ANDRONIC (ZM) ORGAN AL CERCULUI DE
346. POPOVICI SAV A (ZM) STUDII FILOLOGICE DE PE
347. POPP VASILIE (LA) LÂNGĂ FACULTATEA DE
348. PORCESCU SCARLA T (ZM) FILOZOFIE ŞI LITERE DIN
349. PRIETENII ISTORIEI CERNĂUŢI (CD)
LITERARE (RL) 367. REVISTA FUNDAŢIILOR
350. PROCOPESCU (GG) REGALE (L. T)
351. PROCOPOVICI A. (OS) 368. REVISTA ISTORICA (O.O)
352. PROPĂŞIREA. FOAIE 369. REVISTA ISTORICA
ŞTIINŢIFICĂ ŞI LITERARĂ ROMANA (O.O)
(RL) 370. REVISTA LITERARĂ (F.A)
353. PUIU E. (GG) 371. REVISTA LITERARĂ ŞI
354. PUŞCARIU SEXTIL (OO) ŞTIINŢIFICĂ (RL)
355. RADU IACOB (ZM) 372. REVISTA MOLDOVEI (F.A)
356. RADU VASILE (ZM) 373. REVISTA NOUĂ (F.A)
357. RĂDULESCU MARIA (SMB) 374. REVISTA ROMÂNĂ.
358. RESE (MANUELA ANTON) PENTRU ŞTIINŢE, LITERE ŞI
359. REVISTA ALECSANDRI. ARTE (RL)
ŞTIINŢE, LITERE ŞI ARTE 375. REVISTA ROMÂNĂ.
(F.A) POLITICĂ ŞI LITERARĂ
360. REVISTA CRITICĂ. 376. REVISTA ROMÂNĂ.
PUBLICA ŢIE DE POLITICĂ ŞI LITERARĂ
CERCETĂRI FILOLOGICE, 377. REVISTA SOCIETĂŢII
LINGVISTICE ŞI LITERARE „TINERIMEA ROMÂNĂ"
(CD) (F.A)
361. REVISTA CRITICĂ 378. REVISTA UNIVERSITARĂ
LITERARĂ (F.A) PENTRU CURSURI ŞI
362. REVISTA DE ETNOGRAFIE CONFERINŢE DE
ŞI FOLCLOR. PUBLICAŢIE A PSIHOLOGIE, ESTETICĂ,
INSTITUTULUI DE PEDAGOGIE, ISTORIE,
ETNOGRAFIE ŞI FOLCLOR ISTORIA LITERATURII
(LJ) 379. REVUE ROUMAINE
363. REVISTA DE ISTORIE (OO) D'HISTOIRE (CRISTINA
364. REVISTA DE ISTORIE ŞI DIMA)
TEORIE LITERARĂ (O.S) 380. RIZESCU I. (LA)
365. REVISTA DE LINGVISTICA 381. ROMAN MORARU
SI STIINTA LITERARA ALEXANDRA (AN)
(SVETLANA KOROLEVSKI)
382. ROMÂNIA LITERARĂ. LECTURĂ A TEOLOGILOR

FOAIE PERIODICĂ SUB DIN ARAD (F.A)
DIRECŢIA D-LUI V. 402. SPTĂMÂNA CULTURALĂ A
ALECSANDRI (F.A) CAPITALEI (F.A)
383. ROMÂNIA LITERARĂ. 403. STĂNCULESCU ILEANA
SĂPTĂMÂNAL DE (CV)
LITERATURĂ ŞI ARTĂ 404. STĂVĂRUŞ ION (CB)
EDITAT DE UNIUNEA 405. STOICESCU NICOLAE (00)
SCRIITORILOR (1968- 406. STRELBITCHI M. (ZM)
CONTINUĂ) (F.A) 407. STUDIA UNIVERSITA TIS
384. ROMANO DIONISIE (AN) BABEŞ-BOLYAI. SERIA
385. ROMANOSLA VICA. PHILOLOGIA (MA)
PUBLICAŢIE EDIT AT Ă DE 408. STUDII CLASICE (1959-
ASOCIAŢIA SLAVIŞTILOR CONTINUĂ?) ARTICOLE
SIN RSROMÂNIA DESPRE RAPORTURILE
(MANUELA ANTON DINTRE CULTURA
386. ROSETTI AL. (GG) NOASTRĂ CU VECHEA
387. ROTARU ION (LT) CULTURĂ A POPOARELOR
388. RUFFINI MARIO (IS) VECINE (F.A)
389. RUSSEV EUGENIU (SK) 409. STUDII DE LIMBĂ,
390. RUSSO DEM. (IC) LITERA TURĂ ŞI FOLCLOR.
391. SÂNZIANA NOV. 1912-SEPT. SOCIETATEA DE ŞTIINŢE
1913 (12 NR) PENTRU FILOLOGICE DIN RSR.
ARTICOLE DE ISTORIE FILIALA REŞIŢA. SERIA
LITERARĂ (F.A) FILOLOGIE (1969-1976-
392. SÂRCU POLIHRONIE (PB) 1978)
393. SCARLA T MIRCEA (LT) 410. STUDII DE LITERATURĂ
394. SCIA (ILEANA UNIVERSALĂ (F.A)
STANCULESCU) 411. STUDII SI CERCETARI
395. SECĂRESCU VIORICA (IS) LITERARE
396. SIMEDREA TIT (ZM) 412. STUDII ŞI ARTICOLE.
397. SIMONESCU DAN (MA) SOCIETATEA DE ŞTIINŢE
398. SION GH. (AN) FILOLOGICE DIN RSR.
399. SLUŞANSCHI DAN (CV) FILIALA BAIA MARE ( 1970-
400. SORO HAN EL VIRA (L T) CONTINU Ă?)
401. SPERANŢA. FOAIE 413. STUDII ŞI CERCETĂRI
LITERARĂ-BISERICEASCĂ. ŞTIINŢIFICE. ACADEMIA
ORGANUL SOCIETĂŢII DE RSR. FILIALA IAŞI (1950-
1964) COLAB. G. ISTRATI, CULTURA, LITERATURA LA

N.A.URSU BUCUREŞTI,
414. STUDII TEOLOGICE (LT) SĂPTĂMÂNAL, 8 IUL. 1845-
415. SYNTHESIS (SMB) 2 MAI 1848 PENTRU
416. ŞĂINEANU LAZĂR (AN) ARTICOLELE DE
417. ŞCHIAU O. (SMB) FILOLOGIE (F.A)
418. ŞERBĂNESCU NICOLAE 437. URECHIA V. A (AN)
(ZM) 438. URICARIU DOINA (LT)
419. ŞEZĂTOAREA.REVISTĂ 439. URICARIU EUGEN (LT)
PENTRU LITERA TURĂ ŞI 440. URSU G. C. (OO)
TRADIŢIUNI POPULARE 441. URSU N. A. (AN)
(LJ) 442. USCĂTESCU GEORGE (L T)
420. ŞIADBEI I. (MA) 443. V ALMARIN LUIZA (MM)
421. ŞTEFĂNESCU 444. V ALOR! BIBLIOFILE
MELCHISEDEC (ZM) COLOCVIILE VOLUMELE
422. ŞTEF ĂNESCU I. (IS) (LT)
423. ŞTEF ĂNESCU I. D. (IS) 445. VÂRTOSU EMIL (MA)
424. ŞTREMPEL GABRIEL (AN) 446. VEDINAS TRAIAN (MA)
425. TĂNĂSESCU MANUELA 447. VELCIU DUMITRU (L T)
(CV) 448. VELCULESCU CĂTĂLINA
426. TEODORESCU MIRELA (IS) (AN)
427. TEXTE UIT ATE (IS) 449. VENELIN IURIE (PB)
428. THEODORESCU RĂZVAN 450. VERESS A. (MA)
(GG) 451. VORNICESCU NESTOR (OS)
429. THEODORESCU G. D. (LT) 452. XENOPOL ALEXANDRU
430. TOCILESCU GRIGORE (IS) (PB)
431. TOMA STELLA (LT) 453. ZACIU MIRCEA (LT)
432. TOMESCU MIRCEA (MAD) 454. ZAMFIRESCU DAN (LA)
433. TRAIAN. ZIAR POLITIC, 455. ZAMFORA DANA (LA)
LITERAR, ŞTIINŢIFIC ŞI 456. ZAMOLXIS (OS)
INDUSTRIAL (RL) 457. ZGRAON FLORENTINA
434. TURDEANU E. (IS) (CV)
435. ŢEPELEA G. (IS)
436. UNIVERSU. NOUTĂŢI DIN
TOATĂ NATURA,
, NOTE DE LECTURĂ
RECENZII SI
Dorin-Ioan Rus, Breasla pălărierilor din Reghinul Săsesc, Târgu-Mureş,

2005, 145 p.
Cartea de faţă se înscrie într-un demers istoriografic mai special, fiind

rodul unor studii „interdisciplinare". Subiectul abordat este societatea urbană
transilvăneană văzută din perspectivă economică, accentul fiind pus pe una din
breslele cele mai active în multe din oraşele transilvănene, în secolele XVII-XIX,
şi anume breasla pălărierilor din Reghin ul Săsesc.
Volumul este structurat în 8 capitole - Organismele breslei, Structura
Asociaţiei Pălărierilor din Reghinul Săsesc, Evoluţia breslei pălărierilor din
Reghinul Săsesc, Funcţiile economice ale breslei, Funcţii neeconomice ale breslei,
Obiceiuri de breaslă şi petrecerea timpului liber, Concluzii, Anexe, cărora li se
adaugă capitolul Introducere.
Pentru mai buna înţelegere a fenomenului legat de activitatea, meca-
nismele de funcţionare, evoluţia, şi, mai ales, influenţa asupra mentalului socie-
tăţii, autorul debutează, în capitolul Introducere, cu un scurt istoric al pălăriei,
materialele necesare pentru confecţionarea pălăriilor. În fapt, capitolul include
mai multe subcapitole care prezintă într-o succesiune cronologică importanţa
pălăriei în diferitele epoci şi curente artistice caracteristice epocilor - Preistorie,
Perioada migraţiilor, Evul Mediu matur, Renaştere, Reformă, Rococo,
Biedermaier, Revoluţia franceză, perioada de la mijlocul secolului XIX până la
începutul secolului XX, debutul şi activitatea meşteşugului pălărierilor în
Transilvania (părerea noastră - prezentată într-un mod prea succint), totul
pornind de la primele menţiuni documentare până la simbolurile breslelor de
pălărieri din Transilvania. În acest subcapitol am sugera autorului folosirea
corectă a notelor referitoare la prescurtarea numelui oricărei filiale judeţene a
Arhivelor Naţionale. (vezi: Direcţia Judeţeană Mureş a Arhivelor Naţionale sau
Direcţia Judeţeană Sibiu a Arhivelor Naţionale, p. 46 şip. 47), precum şi păstra
rea aceleiaşi modalităţi de citare a instituţiilor în cauză, în toate paginile cărţii.
Este salutară repartiţia pe secole a simbolurilor breslelor şi meşterilor
de pălărieri din Transilvania sub formă tabelară, dar am sugera chiar o repre-
528 Recenzii şi note de lectură
zentare grafică a acestor informaţii, pentru ca apoi acestea să fie exemple de bune
practici în studii viitoare care abordează subiecte legate de economia oraşelor.
Capitolul introductiv se încheie cu prezentarea izvoarelor privitoare la
Asociaţia pălărierilor din Reghinul Săsesc, precum şi o diferenţiere a surselor în
izvoare directe şi indirecte. Aici autorul subliniază dificultatea studiului din
perspectiva lacunelor documentare pe acest palier de cercetare, în special al
statutelor de bresle, dar şi posibilitatea uzitării informaţiilor folosite în sursele
documentare străine, dat fiind cunoscut faptul că multe din bresle, în
momentul statuării lor, recurg la a folosi modele ale statutelor aparţinând
breslelor din alte oraşe, care funcţionau deja dintr-o perioadă anterioară.
Prezentarea în primul capitol - Organismele breslei - a structurii
breslelor, dar şi a drumului parcurs până la desăvârşirea statutului de maistru,
conferă cititorului o înţelegere graduală a fenomenului economic al evului
mediu şi cu precădere a fenomenului breslelor şi asociaţiilor economice din
perioada respectivă, meritul autorului remarcându-se în acest sens pentru
elaborarea textului într-o manieră uşor de perceput chiar şi de cei care nu sunt
specialişti în acest domeniu.
Cel de-al doilea capitolul introduce cititorul în subiectul propriu-zis al
cărţii - breasla pălărierilor din Reghinul Săsesc, urmând aceeaşi formulă
consacrată deja în capitolul anterior - structura internă a Asociaţiei Pălărierilor,
drumul parcurs de calfe către statutul de maistru (cu drepturile şi obligaţiile
lor), drumul ucenicilor în interiorul breslei, dar şi structura de conducere a
breslei şi averea estimată a întregii asociaţii economice.
În elaborarea unui subiect de economie şi societatea a evului mediu,
luând în consideraţie importanţa simbolului în epoca respectivă, este necesară
analizarea elementelor de sigilografie, chiar dacă informaţia documentară este
uneori lacunară. În acest sens, autorul recurge la prezentarea şi descrierea în
detaliu a celor două sigilii ale breslei pălărierilor din Reghinul Săsesc, datând
din 1828.
Următorul capitol surprinde o evoluţie a breslei pălărierilor din
Reghinul Săsesc, de la momentul apariţiei sale până la ultima menţionare în
documente a asociaţiei pălărierilor. În acest capitol este interesantă prezentarea
unei relaţii între evoluţia breslei pălărierilor din Reghinul Săsesc şi dezvoltarea
oraşului medieval. Menţionarea numelor membrilor fondatori ai breslei oferă o
imagine de ansamblu asupra provenienţei acestora şi totodată mobilitatea
existentă în epoca respectivă pentru cei care desfăşurau acest meşteşug,
cercetarea fiind finalizată într-o reprezentare grafică a provenienţei acestora.
În următoarele două capitolele sunt enumerate funcţiile economice şi
neeconomice (aici sugerăm autorului a se găsi o altă expresie) ale breslei
Recenzii şi note de lectură 529
pălărierilor din Reghinul Săsesc într-o concordanţă cu mentalitatea şi regulile

scrise sau nescrise ale evului mediu.
Cartea se încheie cu două anexe, respectiv transliterarea a două din
cele mai importante documente folosite în cercetarea subiectului de faţă: lista
maiştrilor pălărieri din Reghinul Săsesc între anii 1809-1909 şi o carte de
pelerinare a calfei Kesmarki Alexander din Reghin-sat. Transliterarea celor
două documente întregeşte informaţia referitoare la una din cele mai târzii
bresle apărute în spaţiul urban transilvănean, şi care respectă în linii generale
modul de organizare şi evoluţie al breslelor de acelaşi gen din spaţiul apusean.
În concluzie, cartea lui Dorin-Ioan Rus - Breasla pălărierilor din
Reghinul Săsesc poate fi considerată un element important în lungul demers
istoriografic care se vrea a descifra evoluţia societăţii medievale din spaţiul transil-
vănean, putând fi totodată un îndemn pentru ceilalţi cercetători spre o abordare
istorică şi a altor fenomene legate de economia evului mediu transilvănean.
MIHAELA MĂN ĂRĂZAN
Vasile Mărculeţ, Justinianus I Caesar Roman şi suveran creştin, Mediaş,

Editura Samuel, 2007, 185 p.
Volumul Justinianus I Caesar Roman şi suveran creştin, elaborat de

istoricul Vasile Mărculeţ, reprezintă un demers sistematic de abordare a unei
problematici circumscrisă istoriei pozitiviste, domeniu al istoriei, care se
validează cu mult succes în istoriografia românească din sudul Transilvaniei.
Cei care urmăresc producţia istorigrafică constată că în ultimii 15 ani,
scrisul istoric a cunoscut experinţe dintre cele mai interesante, fiind marcat
evident de noile paradigme ale cunoşterii în domeniu: istorie mentalităţilor şi
imaginarul social. Însă, aşa cum remarca şi academicianul Alexandru Zub există
riscul unei istorii a mentalităţilor în exces şi lipsite de reperele certe ale
pozitivismului. Pe acest fundal, lucrarea lui Vasile Mărculeţ este cu atât mai
reprezentativă cu cât utilizează şi instrumentele istoricului mentalităţilor, dar
bine dozată şi într-un discurs coerent, centrat pe tematica asumată.
Volumul este structurat în patru capitole, este prevăzut cu consideraţii
finale, abrevieri, rezumate în franceză, engleză, germană, şi bineînţeles cu o listă
bibliografică, denumită de autor, ca fiind selectivă, cuprinzând 99 lucrări,
practic întreaga bibliografie savantă despre epoca lui Justinianus.
Aşa cum menţionează autorul, în introducere, împăratul Justinianus I
este o personalitate dominantă a secolului al VI-lea, căci sub domnia sa (527-
565) Imperiul Romano-Bizantin va cunoaşte maxima sa afirmare politică şi

militară. Evoluând însă în cadre creştine, universalismul Noii Rome a înregistrat
deplina sa afirmare şi materializare în secolul al VI-lea, graţie politicii
promovate de împărat, ca Cezar roman şi suveran creştin. Un aspect interesant
al lucrării, corect formulat de istoricul Mărculeţ, îl reprezintă ideologia politică
bizantină. Este aproape un truism să menţionezi că mai toate imperiile şi-au
instrumentalizat ideologic supuşii. În acest sens, sociologul şi politologul Karl
Mannheim conchidea că ideologia face parte în mod indisolubil din societatea
umană. El se îndoieşte că cineva poate rămâne în afara reţelei ideologice care
este ţesută prin economie, interese sociale sau politice. Astfel, teza lui este că
universul uman este eminamente ideologic. În spaţiul românesc, „homo
bucovinensis", ce trăia într-un climat multilingv, de bunăstare şi toleranţă,
acoperire faptică reală a „mitului hasburgic", a făcut carieră însemnată în
mentalul Bucovinei până în anii '30 ai secolului trecut. Emmanuel Turczynski
arată că Austria a practicat în Bucovina o politică de modernizare, fapt ce
argumentează existenţa în această provincie a celebrului homo bucovinensis.
Circumscris tematicii noastre, ideologia romano-bizantină, fundamentată
pe ideea creştină, menţiona Stelian Brezeanu, se concretizează într-un program
de acţiune politică pentru suveranii romano-bizantini, având o dublă
componentă: internă şi externă. La nivel intern, imperiul avea misiunea de a
converti la creştinism toate popoarele din interiorul frontierelor sale, iar
componenta externă este aceea de a extinde graniţele spiritului crestin,
identificate cu cele ale Imperiului Romano-Bizantin. Sursa bibliografică este
selectată în mod fericit de Vasile Mărculeţ, căci este un izvor istoric ce arată
claritate si forţă de de sugestie. Ce surprinde plăcut este faptul că încă din
introducere, autorul face trimitere la voci cu mare autoritate în domeniul
bizantinologiei: Helen Ahrweiler, Charles Diehl, Edouard Gibbon, Nicolae
Iorga, ceea ce creează premisele unui trend pozitiv în capitolele următoare.
Pe acelaşi palier al discuţiei remarcăm faptul că volumul se află la
momentul de bilanţ al unor preocupări ştiinţifice de mai lungă durată ale
autorului. Planul de structurare a volumului este unul fericit ales, logic şi firesc.
În primele două capitole, este evidentă acomodarea autorului cu problematica
internă a ideii imperiale şi ideii creştine, importantă în glorificarea puterii
imperiale şi constituirea unei administraţii flexibile, o bună organizare a
provinciilor, şi deci, consolidarea statului în perspectiva materializării ideii
imperiului universal prin expansiunea externă. Într-un climat propice
deschiderii spre orizonturile noi ale istoriografiei Annalelor, Vasile Mărculeţ se
remarcă printre istoricii atraşi de abordarea explicită a socialului. Paradigma
propusă de istoricii de la Annales, Frarn;:ois Simiand şi Jean Frarn;:ois Revel, la
Recenzii şi note de lectură 531
care aderă şi istoricul sibian reprezintă o perspectivă coerentă, dinamică; toate

elementele vieţii bizantine fiind conexate unele de altele. Spre exemplu: reforma
administrativă în scopul asanării venalităţii şi lichidarea indolenţei funcţiona
rilor şi a magistraţilor, intensificarea centralizării statale este indisolubil legată
de codificarea dreptului roman impusă de realităţile politice, codificare realizată
de o comisie alcătuită din 10 jurişti, coordonată de Trebonianus, cel mai
important jurist romano-bizantin al perioadei. La acest segment din volum se
remarcă cele 13 pagini dedicate codificării dreptului roman, care pun în
evidenţă o elaborare minuţioasă, o investigaţie insistentă si completă prin
parcurgerea unei bibliografii consistente la nivel naţional şi internaţional.
Sub lupa istoricului se află alt profil al activităţii lui Justinian: „iubitorul
de construcţii" aşa cum este prezentat în volum. Inclusiv, Procopius din
Cezareea, unul dintre exponenţii aristocraţiei senatoriale, lezate de reformismul
imperial, este copleşit de admiraţie pentru activitatea constructivă a lui
Justinian: „Este peste putinţă să descrii tot ce a înfăptuit acesta cu suflet mare şi
îndeosebi construcţiile sale". Grav deteriorat în timpul răscoalei Nika (11
ianuarie- 18 ianuarie 532) Constantinopolul a fost reconstruit de Justinianus,
având concursul celor mai străluciţi arhitecţi ai momentului. Palatul Sacru,
Biserica Sfânta Sofia sunt doar câteva repere ale activităţii constructive din
capitala imperiului. Această activitate febrilă se constată din Mesopotamia,
Siria, Constantinopol, până în Italia şi Spania, din Africa de Nord până în
Grecia, şi până la Dunăre. Istoricul Vasile Mărculeţ surprinde cu deosebită
acurateţe întreaga disponibilitate a lui Justinian pentru marea operă
constructivă. El precizează că a fost, probabil, ultimul împărat romano-bizantin
care a acordat o atenţie sporită refacerii fortificaţiilor şi a oraşelor sudice din
fosta Dacie Traiană. Un exemplu, în acest sens, este oferit de localităţile
Sucidava şi Dierna.
Odată cu ultimele două capitole ale lucrării, al Iii-lea şi al IV-lea,
autorul îşi continuă trendul ascendent, prin ţinuta ştiinţifică elevată, prin
facinaţia expunerii, prin cunoaşterea exactă a spaţiului geografic în care se
derulează evenimentele. Capacitatea de a penetra în mentalul colectiv este atât
de evidentă, încât în momentul prezentării conflictelor militare ai în faţa ta un
câmp de batălie şi-ţi poţi imagina tumultul încleştărilor. La graniţa orientală,
principalul adversar, corect identificat de istoricul Vasile Mărculeţ, împotriva
căruia se impunea să fie canalizat efortul diplomatic şi militar era Persia
Sassanidă. Investit cu atribuţiile de magister militum per Orientem, generalul
Belisarios obţine o nouă victorie împotriva armatei persane sub zidurile cetăţii
Dara, însă urmează dezastrul de la Sura şi regele persan, Chosroes I, şi
autorităţile imperiale încheie, în anul 532, o „pace eternă". Conflictul este reluat
în anul 540, dar după repunerea lui Belisarios în fruntea trupelor din Orient,
urmează un nou armistiţiu în 545. În anul 557, între Imperiul Romano-Bizantin

şi Persia Sassanidă survine un nou armistiţiu, ce va fi prelungit până în anul
562, când între cele două puteri se încheie o pace pe 50 de ani. Cu inteligenţa
nativă ce-l caracterizează, Vasile Mărculeţ constată că înfrângerile suferite de
Imperiul Romano-Bizantin pe teatrele de operaţiuni militare din Orient au fost
expresia slabei importanţe acordată de Justinianus I frontierei răsăritene, în
contextul angajării masive a resurselor militare, materiale şi financiare ale
statului în Apus, în acţiunea de recucerire a fostelor provincii romane vest-
mediteraneene. Prin această concluzie, istoricul sibian îşi valorifică calităţile de
istoric şi deosebita forţă de persuasiune.
Primul obiectiv al politicii de recucerire a lui Justinianus în bazinul
mediteraneean, l-a reprezentat desfiinţarea regatului vandal din Africa de Nord
şi încorporarea fostei Africi romane în graniţele imperiului. Acest succes militar
a fost obţinut datorită profesionalismului generalului Belisarios, învingătorul de
la Tricamarium. Este bine rezolvată, după opinia noastră, şi derularea celui de-
al doilea obiectiv major, principalul ca importanţă însă, al politicii de recucerire
întreprinsă de Justinianus I, recucerirea Italiei şi desfiinţarea Regatului Ostrogot
între anii 535-555. Şi acest succes s-a datorat abilităţilor şi capacităţilor militare
ale generalilor Belisarios şi Narses. Ultimul mare obiectiv al politicii externe
imperiale este recucerirea Sud-Estului Spaniei vizigote, realizate între anii 554-555.
Capitolul IV intitulat Consecinţele politicii universaliste a lui
Justinianus I se înscrie pe aceeaşi linie ascendentă, cu o problematică pe care, în
calitate de lector, o simţi mai aproape de autor, cu atenţia sa de a surprinde
nuanţele, subtilităţile demersului asumat de istoric. Sunt reuşite paginile acestui
capitol care conchid la ideea că acest efort militar pentru recucerirea Daciei
Sudice, a Africii de Nord a Peninsulei Italice şi a Sud Estului Peninsulei Iberice
au solicitat un mare efort uman şi material pentru Imperiul Romano-Bizantin,
soldându-se şi cu mari pierderi umane şi distrugeri materiale. Ultima frază a
capitolului surprinde cu precizie şi acurateţe întreaga chintesenţă a consecin-
ţelor politicii universaliste realizate de Justinianus I: „La moartea sa, Justinianus
lăsa urmaşilor săi un imperiu întins, cum nu mai fusese de la Constantin cel
Mare, dar epuizat în interior din punct de vedere militar, economic şi financiar,
şi măcinat de contradicţii ireconciliabile, politice şi sociale, care se confruntă pe
plan extern şi pe care nu mai avea resurse militare şi mijloace financiare să le
anihileze".
În concluzie, suntem în măsură să afirmăm că stilul captivant, dar şi
tematica propusă fac din volumul Justinianus I Caesar roman şi suveran creştin
o contribuţie importantă la istoriografia problemei la nivel european.
Prof. dr. PETRE DIN

Lista autorilor
1. Marcela BĂBĂNAŞ, Muzeul Judeţean de Istorie şi Artă Zalău

2. Corina BEJINARIU, Muzeul Judeţean de Istorie şi Artă Zalău
3. Claudia M. BONŢ A, Muzeul de Istorie a Transilvaniei, Cluj-Napoca
4. Cristina BORZAN, Universitatea „Babeş-Bolyai" Cluj-Napoca
5. Camelia BURGHELE, Muzeul Judeţean de Istorie şi Artă Zalău
6. Camelia CÂZU, Muzeul Civilizaţiei Dacice şi Romane - Deva
7. Agata CHIFOR, Muzeul Ţării Crişurilor, Oradea
8. Florin Ioan CHIŞ, Şcoala Generală Cizer (SJ)
9. Petre DIN, Colegiul Tehnic Turda
10. Doina DREGHICIU, Muzeul Naţional al Unirii, Alba Iulia
11. Mihai GEORGIŢĂ, Arhivele Naţionale - Direcţia Judeţeană Bihor,
Oradea
12. Ronald HOCHHAUSER, Muzeul Ţării Crişurilor - Oradea
13. Constantin ITTU, Muzeul Brukenthal, Sibiu
14. Doina IONESCU, Muzeul Civilizaţiei Dacice şi Romane - Deva
15. Florin LEAŞU, Universitatea „Transilvania" Braşov
16. Mihaela MĂNĂRĂZAN, Centrul de Pregătire în Cultură al MCC, Filiala
Baia Mare
17. Vasile MĂRCULEŢ, Grupul Şcolar de Industrie Uşoară, Mediaş
18. Gabriela MIRCEA, Muzeul Naţional al Unirii, Alba Iulia
19. Ion MOLEAVIN, Universitatea „Transilvania" Braşov
20. Ioan MUSCA, Muzeul Judeţean de Istorie şi Artă Zalău
21. Codruţa NEMET, Universitatea „Transilvania" Braşov
22. Ioan OROS, Muzeul Judeţean de Istorie şi Artă Zalău
23. Claudia Septimia PETEANU, Muzeul Grăniceresc, Năsăud
24. Iulia-Maria POP, Muzeul Judeţean de Istorie şi Artă Zalău
25. Marin POP, Muzeul Judeţean de Istorie şi Artă Zalău
26. Angela REPANOVICI, Universitatea „Transilvania" Braşov
27. Liliana ROGOZEA, Universitatea „Transilvania" Braşov
28. Dorin-Ioan RUS, Muzeul Judeţean Mureş
29. Constantin I. STAN, Universitatea „Dunărea de Jos" Galaţi
30. Ileana STĂNCULESCU, Institutul de Istorie şi Teorie Literară
„G. Călinescu", Bucureşti
534 Lista autorilor
31. Olga ŞERBĂNESCU, Muzeul Brukenthal, Sibiu

32. Alexandra TĂTĂRAN, Universitatea „Babeş-Bolyai" Cluj-Napoca
33. Emil TRIF, profesor pensionar, Cluj-Napoca
34. Cătălina VELCULESCU, Institutul de Istorie şi Teorie Literară
„G. Călinescu", Bucureşti
35. Ioan ZAINEA, Universitatea din Oradea, Oradea
ISSN 1016-2801
EDITURA POROLISSUM
A MUZEULUI JUDEŢEAN DE ISTORIE ŞI ARTĂ ZALĂU

28 29 Acta Mvsei Porolissensis XXVIII XXIX 2006 2007 Zalau PDF

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

28 29 Acta Mvsei Porolissensis XXVIII XXIX 2006 2007 Zalau PDF

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

www.muzeuzalau.ro / www.cimec.

Elena MUSCA redactor responsabil

Tehnoredactare computerizată: Ioan Oros

Responsabilitatea pentru conţinutul ştiinţific al articolelor, pentru formulări şi calitatea

ACTA MVSEI POROLISSENSIS

Orice corespondenţă referitoare la Toute correspondance sera envoyee a

© EDITURA POROLISSUM A MUZEULUI JUDEŢEAN

Florin Ioan CHIŞ

Claudia Septimia PETEANU

Doina DREGHICIU, Gabriela MIRCEA

Angela REPANOVICI, Liliana ROGOZEA, Cristina BORZAN

Liliana ROGOZEA, Angela REPANOVICI, Cristina BORZAN, Florin LEAŞU, Ion

Alexandra TĂT ĂRAN

Cătălina VELCULESCU, Ileana STĂNCULESCU

Daniela MĂNĂRĂZAN: Dorin-Ioan Rus, Breasla pălărierilor din Reghinul Săsesc,

La mijlocul secolului al XIV-iea, pe fondul unui context internaţional

violent şi Despotatul Dobrogean (1388). Survenită într-un moment dificil

70-71, cu prezentarea diverselor opinii formulate de specialişti; Idem, The transformation of

Principala problemă pe care o ridică informaţiile cronicarului otoman

„ostilităţile dintre Dobrotici şi turci, continuă până la moartea despotului, în

danubiano-pontic 19 • După părerea noastră, calitatea „regişor al Varnei şi

muntean în procesul de disoluţie teritorială a Despotatului Dobrogean. În

instanţă tot Despotatul Dobrogean.

În opina noastră, noua acţiune dobrogeană a domnului muntean s-a

în parte continua să rămâie în stăpânirea lui Mircea" 32 • Conservarea stăpânirii

Campania lui Bâyezîd I (1389-1402) împotriva Ţării Româneşti din

Se pare că această colonizare a tătarilor în Peninsula Balcanică de către

Informaţii privind stabilirea tătarilor în Imperiul Otoman ne oferă, în

CădereaVarnei şi, foarte probabil, şi a celorlalte stăpâniri ale despotului

gurile Dunării, care au rămas în continuare sub stăpânirea Ţării Româneşti 47 •

minusculul stat dobrogean de pe litoralul pontic a avut de suportat loviturile

AARMSI =Analele Academiei Române. Memoriile Secţiunii Istorice.

QUELQUES CONSIDERA TIONS CONCERNANT LE MOMENT ET LES

La disparition de la scene politique du sud-est europeen du Despotat de

Tăierea textilelor, inclusiv a postavului, ţinea de profesiile a două branşe

' F. Zimmermann, C. Werner, C. Muller, Urkundenbuch zur Geschichte der Deutschen in

localitate 15 • Dacă se întâmplă ca cineva să nu aibă o astfel de carte, el este obligat

Calfelor pentru hrană, nu va fi exclus din Frăţietate până la achitarea datoriei 28 •

Calfele chemate la atelier sunt obligate să lucreze la acel maistru un sfert

La fel, sunt amendaţi cei care se îmbată, ca şi cei care îi observă pe

Este stabilit şi termenul de plată a amenzilor, deoarece nimeni nu putea

vor fi întrebuinţaţi în scopul achiziţionării de ceară pentru lumânări sau pentru

marţea la lucru, i se va retrage întreg salariul; dacă nici maistrul nu se prezintă

noile tehnici învăţate în decursul peregrinării. Relaţiile cu maiştri şi cu ceilalţi

ASPECTS CONCERNING THE JOURNEY-MAN AT A TAILOR'S LIFE

The writer of this article gives emphasis to aspects of the journey-men at a

În 1681, prin tratatele de la Zurawna 1676 şi Bag<;:esaray 1681 (încheiate

Călin Felezeu, Statutul Principatului Transilvaniei în raporturile cu Poarta otomană, 1996,

Imperiul habsburgic, Polonia, Veneţia şi Sfântul Scaun, condus de regele

Prima dintre medalii, foarte bine conservată, celebrează eliberarea

învolburată, având în mâna dreaptă o cunună de laur iar în stânga o ramură de

Ce-a de-a doua medalie celebrează eliberarea Strigoniului şi a cetăţii

În câmp: sintetizarea pe o singură faţă a medaliei a două bătălii. În prim-plan

ne apar ordonate, incisive, ameninţătoare, gata de atac, cele otomane reflectă

Cea de-a treia medalie din argint celebrează eliberarea Strigoniului si a

succeselor militare imperiale care se bucură de sprijinul divinităţii. Încă o dată

THE CONQUEST OF STRIGONIUM IN FOUR MEDALS BELONGING TO THE

FLORIN IOAN CHIŞ

Ciuma, care agitase spiritele atâtea veacuri, începe cu secolul al XVIII-iea

cu fier înroşit, luările de sânge, „vânătoarea" surselor de infecţie au fost doar

1718 (în continuare: A.N.-D.J.Sj, Seria Acte„.), f. 1.

Contagiunea se produce, două săptămâni mai târziu fiind identificate

Comisarii numiţi cu această ocazie aveau datoria de a investiga numărul

Continuăm publicarea documentelor, privitoare la activitatea Despărţă