UNIVERSITATEA DIN CRAIOVA

FACULTATEA DE TEOLOGIE DIN CRAIOVA

LUCRARE DE SEMINAR

Coordonator: Student:
Voicilă Andrei

Craiova
2020

1
MÂNĂSTIREA VODIȚA CA VATRĂ
MONAHALĂ ISIHASTĂ

2
 CUPRINS

MÂNĂSTIREA VODIȚA CA VATRĂ MONAHALĂ ISIHASTĂ ..................................................... 2

INTRODUCERE .................................................................................................................................... 4
SFÂNTUL NICODI CEL SFINȚIT – ORGANIZATORUL VIEȚII MÂNĂSTIREȘTI LA ROMÂNI,
OCRTITORUL VODIȚEI ...................................................................................................................... 5
MÂNĂSTIREA VODIȚA – PRIMA VATRĂ ISIHASTĂ LA ROMÂNI ............................................ 8
CONCLUZII ......................................................................................................................................... 10
BIBLIOGRAFIE ................................................................................................................................... 11

3
 INTRODUCERE

În prima jumătate a secolului al XIV-lea a avut loc procesul de unificare statală a

formațiunilor politice existente atunci la sud și est de Carpați, sub un singur conducător. Dar
o dată cu unificarea cnezatelor și voievodatelor românești de la sud de Carpați într-un singur
stat independent - Țara Românească, precum și după formarea celui de al doilea stat -
Moldova, la răsărit de Carpați, a avut loc și unificarea bisericească din cele două state
românești independente. Deci, în locul mai multor ierarhi, existenți pe lângă fiecare voievod,
a fost ales unul singur, purtând titlul de mitropolit. Cu alte cuvinte, procesul de unificare
politică a fost urmat, în chip firesc, de unificarea bisericească, așa cum s-a întâmplat și în
cazul statelor slave învecinate și cum era în tradiția ortodoxă, ca organizarea bisericească să
se adapteze celei politice.
La scurt timp după aceasta, domnii celor două țări au cerut Patriarhiei Ecumenice din
Constantinopol - cea mai înaltă autoritate bisericească în Răsăritul ortodox - să recunoască
oficial sau canonic cele două Mitropolii românești, care urmau să stea sub dependenta
aceleia. În 1359, Patriarhia a recunoscut oficial Mitropolia Ungrovlahiei sau a Țării
Românești, cu scaunul la Argeș și pe unicul ei titular Iachint , până atunci mitropolit la
Vicina, în nordul Dobrogei. În 1517, scaunul mitropolitan a fost mutat la Târgoviște, iar în
1668 la București, unde a rămas până astăzi. Între anii 1370 - cca. 1401, în Țara Românească
a funcționat o nouă Mitropolie, a Severinului, pentru ținuturile din dreapta Oltului. La
începutul secolului al XVI-lea s-au creat Episcopiile Râmnicului și Buzăului , care
funcționează până azi. Între anii 1793-1949 a funcționat o Episcopie la Argeș, reactivată în
1990.
Mânăstirea Vodița este cea mai veche ctitorie voievodală atestată documentar și, totodată,
primul așezământ monahal din țara noastră administrat autonom, după regulile specifice
Bisericii Ortodoxe, stabilite ân canoane de Sfântul Vasile cel Mare.

4
 SFÂNTUL NICODI CEL SFINȚIT – ORGANIZATORUL VIEȚII
MÂNĂSTIREȘTI LA ROMÂNI, OCRTITORUL VODIȚEI

Sfântul preacuviosul Părintele nostru Nicodim cel sfinţit era de neam macedo-român,
născut din părinţi binecredincioşi la Prilep, în sudul Serbiei, în anul 1320, fiind înrudit cu
familia despotului Lazăr şi a domnului Ţării Româneşti, Nicolae Alexandru Basarab. După ce
învaţă carte în patria sa, este chemat de Hristos la nevoinţa vieţii monahale în Mănăstirea
Hilandar din Muntele Athos, unde primeşte îngerescul chip, ajungând mai târziu egumen al
acestei lavre şi chiar proto-epistat în conducerea Sfântului Munte.
Ajungând la Athos, în muntele Maicii Domnului, Cuviosul Nicodim s-a nevoit mai întâi în
obşte, apoi singur într-o peşteră în preajma Mănăstirii Hilandar, răbdând grele ispite de la
diavol. Însă, fiind umbrit de darul lui Hristos, în puţină vreme s-a curăţit de patimi, a deprins
lucrarea cea dumnezeiască a sfintei rugăciuni şi s-a învrednicit de darul mai înainte-vederii şi
al facerii de minuni, ajungând vestit în tot Muntele1.
Ca egumen al Mănăstirii Hilandar, Cuviosul Nicodim a adunat în obştea sa până la o sută
de călugări atoniţi, greci, sârbi, macedoneni, români şi bulgari, deprinzându-i pe toţi frica de
Dumnezeu şi hrănindu-i cu învăţăturile Sfintei Scripturi. Căci era dascăl iscusit al rugăciunii
lui Iisus, adânc teolog şi părinte duhovnicesc pentru mulţi. Pentru aceea nu puţini sihaştri,
călugări de chinovii şi egumeni veneau la el pentru sfat şi cuvânt de folos2.
Pentru cinstea de care se bucura peste tot, la rugămintea cneazului Lazăr, Cuviosul Nicodim
a mijlocit la Constantinopol, împreună cu ucenicii săi Isaia şi Partenie, împăcarea Bisericii
Ortodoxe Sârbe cu Patriarhia ecumenică. Deci, văzând patriarhul şi împăratul smerenia şi
înţelepciunea cuviosului şi cucerindu-se de sfinţenia vieţii sale, îndată a ridicat anatema dată
asupra Bisericii Sârbe, spre lauda lui Hristos şi bucuria creştinilor. Aşa înţelegea el să
împlinească Evanghelia şi să ajute la mântuirea semenilor săi.
În urma unei descoperiri dumnezeieşti, Sfântul Nicodim vine din Muntele Athos cu mai
mulţi ucenici în sudul Dunării, aproape de Vidin, unde întemeiază două mici aşezări
monahale: Vratna şi Mănăstiriţa3.

1
Nicolae Dobrescu, Întemeierea Mitropoliilor și a celor dintâi mănăstiri din țară, Bucuești, 1906, p 128.
2
Tit Simedra, „Viața mănăstirească din Țara Românească înainte de 1370”, în rev. Biserica Ortodoxă Română,
LXXX (1962), nr. 7-8, pp. 673-674.
3
Tit Simedra, „Viața mănăstirească . . ., p. 129.

5
 Iar în anul 1364 trece în Ţara Românească şi se aşează pe valea râului Vodiţa, unde exista o
mică sihăstrie întemeiată de călugări vlahi. Aici, Cuviosul Nicodim, cu ajutorul domnitorilor
Vlaicu Vodă (1364-1377) şi Radu (1377-1384) şi a sihaştrilor din partea locului, zideşte chilii
şi biserică de piatră cu hramul Sfântul Antonie cel Mare, pe care o sfinţeşte în anul 1369.
Mănăstirea Vodiţa a fost înzestrată apoi cu danii şi întărită prin hrisov domnesc ca "după
moartea lui chir Nicodim să nu fie volnic a pune în locul acela stareţ nici domnul, nici
arhiereul, nici alt careva; ci cum va zice chir Nicodim şi cum va aşeza, aşa să ţină călugării
care sunt acolo şi ei singuri să-şi pună stareţ"4.
Pe valea pârâului Tismana, unde se nevoiau încă de la începutul secolului XIV mai mulţi
sihaştri în jurul unei mici biserici de lemn cu hramul Adormirea Maicii Domnului, Cuviosul
Nicodim a înălţat, de asemenea, la locul numit "Cascade", Mănăstirea voievodală Tismana,
cu acelaşi hram, cu ajutorul domnitorului Ţării Româneşti Radu I şi Dan I, între anii 1377-
1378. Aici, marele stareţ formează o obşte renumită de zeci de călugări, ajută la menţinerea în
continuare a vieţii isihaste pe valea Tismanei şi pune rânduiala călugărească de chinovie,
după tradiţia Muntelui Athos. Apoi, adunând în jurul său câţiva călugări minuaţi, a întemeiat
la Mănăstirea Tismana o vestită şcoală de caligrafi şi copişti de cărţi bisericeşti, renumită în
toată peninsula Balcanică. De aici Cuviosul Nicodim conducea toate mănăstirile organizate
de el şi întreţinea corespondenţă cu egumeni şi ucenici din Athos, din Serbia şi din Ţara
Românească, precum şi cu patriarhul Eftimie al Tîrnovei, dovedindu-se un mare teolog şi
părinte duhovnicesc.
Sfântul Nicodim, luând de la Dumnezeu darul facerii de minuni şi putere asupra duhurilor
necurate, a făcut multe şi nenumărate minuni, cât a trăit în viaţă, izgonind diavolii din oameni
şi tămăduind toată boala şi toată neputinţa. Se zice că a intrat şi în foc şi a ieşit nevătămat,
încât nici chiar de haine şi nici de părul capului nu s-a atins focul. Apoi a făcut alte minuni şi
nespuse lucruri cu puterea lui Hristos5.
La bătrâneţe, Sfântul Nicodim încredinţează grija celor două mănăstiri, Vodiţa şi Tismana,
ucenicului său, ieromonahul Agaton, iar el se retrage la mai aspră nevoinţă în peştera de
deasupra mănăstirii, ce se păstrează până astăzi. Acolo se nevoia cuviosul toată săptămâna în
post, în priveghere de toată noaptea şi în neîncetată rugăciune. Numai Duminica şi la praznice
cobora din peşteră în Mănăstirea Tismana şi săvârşea Sfânta Liturghie. Apoi vindeca pe cei

4
https://doxologia.ro/viata-sfant/viata-sfantului-cuvios-nicodim-de-la-tismana, accesat la data de 25. 01.
2020.
5
https://doxologia.ro/viata-sfant/viata-sfantului-cuvios-nicodim-de-la-tismana, accesat la data de 25. 01.
2020.

6
bolnavi care veneau la dânsul, mânca la trapeză cu părinţii, sfătuia şi mângâia pe toţi cu
cuvinte de folos şi se urca din nou la peşteră6.
Numele Sfântului Nicodim de la Tismana se făcuse cunoscut până dincolo de hotarele Ţării
Româneşti, pentru sfinţenia vieţii sale şi darul vindecării a tot felul de boli. În tradiţia
mănăstirii se spune că unii bolnavi se vindecau numai cât ajungeau la Tismana. Alţii se
tămăduiau cu rugăciunea şi binecuvântarea Cuviosului, sau numai cât se atingeau de rasa lui.
Printre cei vindecaţi de Sfântul Nicodim se numără şi fiica regelui Sigismund, care era
bolnavă de epilepsie.
La sfârşitul secolului al XIV-lea, Sfântul Nicodim, împreună cu câţiva ucenici, întemeiază
pe valea Jiului Mănăstirea Vişina, cu hramul Sfânta Treime, în locul unei sihăstrii mai vechi.
Iar în anul 1400 întemeiază Mănăstirea Prislop, numită şi Silvaşul de Sus, în ţinutul
Hunedoarei, cu acelaşi hram, fiind ajutat de domnitorul Mircea cel Bătrân. În această
mănăstire s-a nevoit Cuviosul câţiva ani, unde a şi scris cu mâna sa un Evangheliar slavon
(1404-1405), care se păstrează până astăzi7.
Ajungând la adânci bătrâneţi cu sfinţenie, Sfântul Nicodim de la Tismana s-a mutat din
această viaţă vremelnică, la viaţa cerească şi nepieritoare, în ziua de douăzeci şi şase
decembrie, anul mînturii 1406, fiind plâns de toţi ucenicii săi. Sfintele sale moaşte s-au
îngropat cu multă plângere în biserica Mănăstirii Tismana, în mormântul dinainte pregătit,
cum se vede până astăzi, unde se face în tot anul prăznuirea lui. După ce Dumnezeu i-a
proslăvit moaştele cu mireasmă dumnezeiască de bun miros şi cu dar izvorâtor de mir şi cu
facere de minuni, au fost scoase şi puse în raclă, fiind aşezate cu cinste în biserica zidită de el,
ca şi moaştele Sfântului Grigorie Decapolitul, în Sfânta Mănăstire Bistriţa8.

6
https://doxologia.ro/viata-sfant/viata-sfantului-cuvios-nicodim-de-la-tismana, accesat la data de 25. 01.
2020.
7
https://doxologia.ro/viata-sfant/viata-sfantului-cuvios-nicodim-de-la-tismana, accesat la data de 25. 01.
2020.
8
https://doxologia.ro/viata-sfant/viata-sfantului-cuvios-nicodim-de-la-tismana, accesat la data de 25. 01.
2020.

7
 MÂNĂSTIREA VODIȚA – PRIMA VATRĂ ISIHASTĂ LA ROMÂNI

Mânăstirea Vodița este cea mai veche ctitorie voievodală atestată documentar și, totodată,
primul așezământ monahal din țara noastră administrat autonom, după regulile specifice
Bisericii Ortodoxe, stabilite în canoane de Sfantul Vasile cel Mare.
Închinată Nașterii Maicii Domnului și Sfântului Antonie cel Mare, mânăstirea așezată la
numai un kilometru distanță de apele Dunării, în județul Mehedinți, este situată la o distanța
de 17 kilometri vest de orașul Drobeta Turnu Severin și la aproximativ opt kilometri est de
Orșova; în dreptul mânăstirii, pe drumul principal, se află așezată o troițâ de lemn.
Mânăstirea Vodița a fost întemeiată în secolul al XIV-lea, pe teritoriul comunei Vârciorova,
în apropierea graniței dintre Imperiul Austro-Ungar și Țara Românească. Mânăstirea a fost
ridicată între anii 1370-1372, de către Sfântul Cuvios Nicodim cel Sfințit de la Tismana, pe
cheltuiala domnitorului Vladislav I - Vlaicu Vodă9.
Încă de la înființare, mânăstirea a fost înzestrată cu toate odoarele bisericești necesare, cu
bani și cu alte venituri. Toate daniile făcute mânăstirii de voievodul Vladislav au fost întărite
ulterior, de către urmașii acestuia: Dan I, Mircea cel Bătrân, Dan al II-lea, Vlad Dracul și
Radu cel Frumos. Sigismund de Luxemburg, regele Ungariei (1387-1437), recunoaște și
confirmă avutul Mânăstirii Vodița, iar Ștefan Lazarovici, despotul Serbiei, îi dăruiește
acesteia, în anul 1406, zece sate sârbești10.
Mânăstirea Vodița, recunoscută drept autonomă, a devenit cel mai puternic centru
duhovnicesc, cultural și misionar al zonei. Desele atacuri ale turcilor asupra cetăților de la
Dunăre au determinat însă mutarea centrului monahal într-o zonă mai sigură. Sfântul Cuvios
Nicodim, caăugărul originar din Serbia, ajuns în Țara Românească pe la anul 1359, a zidit
astfel, între anii 1377-1378, cinstita Mânăstire Tismana, cu sprjinul voievozilor Radu I si Dan
I ai Țării Românești11.
Pentru o bucata de vreme, Mânăstirea Vodița a funcționat ca metoc al Mânăstirii Tismana.
Odata cu ocuparea cetății Severin, de către armatele turcești conduse de Baliberg, în anul
1524, toate moșiile Mânăstirii Tismana, aflate in jurul Mânaătirii Vodița, au fost confiscate.
Fiind refacută de domnitorul Radu cel Mare, în anul 1500, cinstita Mânăstire Vodița va fi
devastată complet de turci, pe la sfârșitul secolului al XVII-lea12.
Urmăoarea apariție în istorie a Mânăstirii Vodița va avea loc în data de 14 octombrie 1662,
când un hrisov aminteșe primirea unei danii de 350 de ruble, din partea țarului Alexei
Mihailovici, de către arhimandritul Nicodim, starețul de la Vodița. Mai apoi, un document

9
Documenta Romaniae Historica, Țara Românească, vol. 1, 1247-1500, doc. 6, p. 18.
10
Documenta Romaniae Historica . . ., p. 18.
11
Documenta Romaniae Historica . . ., p. 19.
12
Vasile Drăguț, Dicționar enciclopedic de artă medievală românească, Ed. Meridiene, București, 2000, p. 448.

8
din data de 15 iunie 1689 amintește că Mânăstirea Vodița a fost rezidită de Cornea Brăiloiu,
care deținea funcția de "mare agă". În anul 1700, cinstita Mânăstire Vodița apare iarăși, de
această dată, pe harta mânăstirilor din Oltenia, întocmită de stolnicul Constantin Cantacuzno.
În data de 10 martie 1705, un hrisov emis de Sfântul voievod Constantin Brancoveanu acorda
Mânăstirii Vodița scutiri de taxe13.
După anul 1718, în urma războiului austro-turc, încheiat cu pacea de la Passarovitz,
mânăstirea decade iarăși, ea mai apărând doar pe o hartă întocmită în anul 1720. În data de 5
septembrie 1891, când episcopul Ghenadie al Râmnicului efectuează o vizită canonică la
Mânăstirea Vodița, el constata starea avansată de degradare: biserica mai avea decât câteva
ziduri, iar chiliile erau dărâmate până la temelie14.
În vederea reconstruirii străvechii mânăstiri, în primăvara anului 1990, în municipiul
Drobeta Turnu Severin, s-a înființat "Societatea Vodița", cu binecuvantarea Înalt
Preasfințitului Nestor Vornicescu, Mitropolitul Olteniei. În luna ianuarie a anului următor,
Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a aprobat reînființarea Mânăstirii Vodița, ca
mânăstire de călugari cu viață de obște.

13
Vasile Drăguț, Dicționar enciclopedic . . ., p. 449.
14
Pr. Prof. Dr. Mircea Păcurariu, Istoria Bisericii Ortodoxe Române, E. I. M. B. O ., București, 2006, p. 90.

9
 CONCLUZII

Mănăstirea Vodița este cea mai veche ctitorie voievodală atestată documentar și prima
așezare monahală din țara noastră. Mănăstirea a fost ridicată în secolul XIV-lea de Sfântul
Nicodim, la ordinal voievodului Vladislav I și este situată în apropierea satului Vârciorova
din județul Mehedinți, pe drumul ce duce spre Orșova.
În urma războiului austro turc din secolul al XVIII-lea, mănăstirea a suferit distrugeri mari,
ajungând o ruină.
Mănăstirea s-a reînființat între anii 1991 și 1995, devenind mănăstire de călugări, cu viață
de obște. În cadrul mănăstirii s-au construit chilii, aici fiind totodată incluse și stăreția și
trapeza mănăstirii precum și biserica a cărei execuție a început în anul 1995.

10
 BIBLIOGRAFIE

I. Izvoare (edite):
1. Documenta Romaniae Historica, Țara Românească, vol. 1, 1247-1500, doc. 6.

II. Cărți și manuale:

1. DOBRESCU, Nicolae, Întemeierea Mitropoliilor și a celor dintâi mănăstiri din țară,
Bucuești, 1906;
2. DRĂGUȚ, Vasile, Dicționar enciclopedic de artă medievală românească, Ed.
Meridiene, București, 2000;
3. PĂCURARIU, Pr. Prof. Dr. Mircea, Istoria Bisericii Ortodoxe Române, E. I. M. B. O
., București.

III. Articole și studii:

1. SIMEDRA Tit, „Viața mănăstirească din Țara Românească înainte de 1370”, în rev.
Biserica Ortodoxă Română, LXXX (1962), nr. 7-8, pp. 673-687.

IV. SITE-URI WEB CONSULTATE:

1. https://doxologia.ro/viata-sfant/viata-sfantului-cuvios-nicodim-de-la-tismana, accesat
la data de 25. 01. 2020.

11