Florentina-Claudia BALAŞ

MONUMENTE
istorice şi de artă
din Municipiul SLATINA
Florentina-Claudia BALAŞ

Monumente istorice şi de artă

din municipiul Slatina
pagină albă
Florentina-Claudia BALAŞ

Monumentele istorice

şi de artă

din municipiul Slatina

Muzeul judeţean Olt

Slatina
2007
Referent ştiinţific: Lect. dr. Lucian-Dan AMON,
Facultatea de Istorie-Filosofie-Geografie a
Universităţii din Craiova.

©: Florentina-Claudia BALAŞ, 2007

Coperta 1
Statuia lui Mihai Viteazul de la Slatina.
Autor: Vasile Blendea

Coperta 4
Bust necunoscut din Parcul Piteşti din Slatina

Descriere bibliografică
Monumente istorice şi de artă din municipiul Slatina [de] Florentina-
Clauida BALAŞ. Slatina: Muzeul judeţean Olt, 2007. XII + 163 pp. +
116 pl. A 5 (21 x 14,8 cm.).

Ediţie digitală.
 CUPRINS

Cuprins ……………………………………………………………... V
Abrevieri ……………………………………………....................... VII
Abrevieri bibliografice …………………………………………….. VIII
Lista planşelor ……………………………………………………... IX
Introducere …………………………………………………………. 1
I. Pe treptele istoriei ………………………………………………. 3
II. Monumente de arhitectură medievală ……………………….. 15
II.1.1. Mănăstirea Clocociov ……………………………………… 16
II.1.2. Schitul Strehareţ …………………………………………… 28
II.2. Biserici ………………………………………………………… 33
II.2.1. „Sfânta Treime” …………………………………………….. 33
II.2.2. „Adormirea Maicii Domnului” ……………………………... 40
II.2.3. Ionaşcu ……………………………………………………… 46
II.2.4. „Sfinţii Împăraţi” …………………………………………….. 49
II.2.5. „Sfântul Ioan Botezătorul” ………………………………… 51
II.2.6. „Sfinţii Voievozi” ……………………………………………. 52
II.2.7. Sfântul Nicolae, Clocociov ………………………………... 54
II.2.8. Sfântul Nicolae, Obrocari …………………………………. 55
II.2.9. Sfântul Nicolae Coastă ……………………………………. 55
III. Arhitectura urbană …………………………………………….. 57
III.1. Procesul de urbanizare a municipiului Slatina …………… 57
III.2. Construcţii civile ……………………………………………... 68
III.2.1. Casa Kitzulescu …………………………………………… 70
III.2.2. Casa Fântâneanu …………………………………………. 75
III.2.3. Casa Caracostea ………………………………………….. 76
III.2.4. Casa Mihai Deleanu ………………………………………. 77
III.2.5. Vila Lapomeraye ………………………………………….. 78
III.2.6. Podul de peste râul Olt …………………………………… 78
III.3. Construcţii administrative …………………………………... 84
III.3.1. Palatul administrativ ………………………………………. 84
III.3.2. Banca Naţională, filiala Slatina ………………………….. 86
III.3.3. Primăria …………………………………………………….. 87
III.3.4. Liceul „Radu Greceanu” ………………………………….. 87
III.3.5. Şcoala de băieţi nr. 1 „Ionaşcu” …………………………. 93

V
III.3.6. Şcoala „Ştefan Protopopescu” …………………………... 95
III.3.7. Şcoala de Agricultură Strehareţ …………………………. 97
IV. Monumente de for public ……………………………………... 100
IV.1. Monumentul Ecaterinei Teodoroiu ………………………… 100
IV.2. Statuia lui *Tudor Vladimirescu ……………………………. 104
IV.3. Bustul generalului Eremia Grigorescu ……………………. 104
IV.4. Bustul lui Alexe Marin ………………………………………. 105
IV.5. Bustul lui Corneliu Coposu ………………………………… 105
IV.6. Statuia lui Alexandru Ioan Cuza …………………………… 106
IV.7. Bustul lui Radu Greceanu ………………………………….. 107
IV.8. Monumentul „Slatina 600” ………………………………….. 108
IV.9. Bustul lui Dinu Lipatti ……………………………………….. 108
IV.10. Bustul lui Constantin Brâncuşi …………………………… 108
IV.11. Bustul lui George Enescu ………………………………… 109
IV.12. Bustul lui Mihai Eminescu ………………………………… 109
IV.13. Statuia lui Eugen Ionescu ………………………………… 110
IV.14. Statuia lui Mihai Viteazul ………………………………….. 110
IV.15. Bustul lui Petre S. Aurelian ……………………………….. 111
V. Concluzii ………………………………………………………… 113
Bibliografie …………………………………………………………. 117
– Izvoare ……………………………………………………………. 117
– Izvoare inedite …………………………………………………… 117
– Izvoare edite …………………………………………………….. 117
– Periodice …………………………………………………………. 118
– Lucrări ……………………………………………………………. 118
– Studii şi articole ………………………………………………….. 120
Anexa 1: Lista monumentelor din municipiul Slatina ………….. 122
Anexa 2: Bunuri imobiliare ale Statului la Slatina [1939] ……… 127
Indice general .…………………………………………………….. 150
Indice onomastic …………………………………………………... 151
Indice toponimic ………………………………………………….... 159
Planşe ……………………………………………………………… 163

VI
 ABREVIERI

* – sic km – kilometru, kilometri

0
C – grade Celsius lect. – lector
& – et (şi) m – metru, metri
a. – an mart. – martie
AA VV – auctores varii (mai mm – milimetri
mulţi autori) mp – metru pătrat, metri
a. Chr. – ante Christum pătraţi
C.F.R. – Căile Ferate Române nepag. – (dosar de arhivă)
doc. – document(e) nepaginat
dr. – doctor nr. – număr(ul)
ds. – dosar p. – pagina
ed. – ediţie îngrijită de pl. – planşa, planşele
edit. – editura pp. – paginile
f. – fila prof. – profesor
ff. – filele ref. – refăcută
ha – hectar(e) sec. – secolul (secolele)
ian. – ianuarie sf. – sfânt(ă), sfinţi, sfinte
ibid. – ibidem t. – tom(uri)
id. – idem vol. – volum(e)
kg – kilogram(e)

VII
 ABREVIERI BIBLIOGRAFICE

Călători, V-VI = Călători străini despre ţările române, vol. V-VI.

Bucureşti, 1973-1976.
DIR (B) = Documente privind istoria Romîniei. Seria B: Ţara
Romînească. Veac XIII-XV (1247-1500). Bucureşti, 1953.
DIR (B, XVI) = Documente privind istoria Romîniei. Seria B: Ţara
Românească. Veac XVI. Bucureşti, 5 vol., 1951-1952.
DIR (B, XVII) = Documente privind istoria Romîniei. Seria B: Ţara
Romînească. Veac XVII. Bucureşti, 4 vol., 1951-1954.
DJO = Direcţia judeţeană Olt a Arhivelor Naţionale, Slatina.
DRH (B) = Documenta Romaniae Historica. Seria B: Ţara
Românească. Bucureşti.
DRH (D) = Documenta Romaniae Historica. Seria D: Relaţii între
ţările române. Bucureşti.
Hurmuzaki, XI = Documente privind istoria românilor culese de
Eudoxiu de Hurmuzaki, vol. XI: 1517-1652, ed. N. Iorga,
Bucureşti, 1900.
IOSD = Gheorghe MIHAI & Badea GEAUCĂ (ed.): Istoricul oraşului
Slatina în documente. Slatina, 1998, vol. I: 1368-1918.
LMI = „Lista monumentelor istorice din judeţul Olt”, Ordinul
Ministerului Culturii şi Cultelor nr. 2314 din 2004 privind
aprobarea Listei monumentelor istorice actualizată şi a listei
monumentelor istorice dispărute.
PJO = DJO. Fond Prefectura judeţului Olt.
POS = DJO. Fond Primăria oraşului Slatina.

VIII
 LISTA PLANŞELOR

1. Mănăstirea Clocociov în 1906

2. Mănăstirea Clocociov în 2006
3. Biserica mănăstirii Clocociov în 1906
4. Biserica mănăstirii Clocociov în 2006
5. Schitul Strehareţ în 1906
6. Schitul schitului Strehareţ în 2006
7. Biserica Sfânta Treime în 1906
8. Biserica Sfânta Treime în 2006
9. Biserica Adormirea Maicii Domnului în 1906
10. Biserica Adormirea Maicii Domnului în 2006
11. Catedrala Ionaşcu în 1906
12. Catedrala Ionaşcu cu grădina (în stânga: Casa Deleanu) în
1906
13. Catedrala oraşului în 2006
14. Catedrala oraşului în 2006
15. Biserica Sfinţii Împăraţi în 1906
16. Biserica Sfinţii Împăraţi în 2006
17. Monumentul Varipati
18. Biserica Sfântul Ioan Botezătorul în 1906
19. Biserica Sfântul Ioan Botezătorul în 2006
20. Biserica Sfântul Nicolae (Obrocari) în 1906
21. Biserica Sfântul Nicolae (Coastă) în 1906
22. Biserica Sfântul Nicolae (Coastă) în 2006
23. Planul oraşului Slatina
24. Planul oraşului Slatina în 1929
25. Planul oraşului Slatina
26. Coperta Albumului oraşului Slatina din 1906
27. Vedere de pe Grădişte din 1906
28. Vedere din Palatul Administrativ în 1906
29. Oraşul văzut de pe Dealul Viilor în 1906
30. Strada Lipscani cu cafeneaua „Minerva” în 1906
31. Strada Bucureşti în 1906
32. Intersecţia străzilor Ionaşcu şi Primăriei în 1906
33. Vedere din Palatul Comunal (Primărie) în 1906
34. Piaţa oraşului Slatina în 1906
35. Bâlciul de Sfântul Gheorghe în 1906

IX
36. Fabrica de cherestea Roux în 1906
37. Moara „Olteanca” în 1906
38. Spitalul judeţean Olt în 1906
39. Cazarma Regimentului 3 Olt în 1906
40. Hotelul „Regal” în 1906
41. Casa Eugeniu Castan în 1906
42. Vila Taşcu Stavrescu în 1906
43. Vila Mateescu-Pârlog în 1906
44. Casa Vineş în 1906
45. Panorama oraşului Slatina în 1937: Liceul „Radu Greceanu”,
moara „Olteanca”, cimitirul Strehareţ
46. Panorama oraşului Slatina în 1937: Str. I. Duca; casele
Invalidului şi M. Oanţă, casa şi via Dumitrescu
47. Panorama oraşului Slatina în 1937: Biserica Ionaşcu, Casa
Dr. Şerbănescu; Casa Dr. Gheorghe Kitzulescu
48. Panorama oraşului Slatina în 1937: Liceul de fete, Şcoala de
menaj şi Şcoala comercială
49. Panorama oraşului Slatina în 1937: Şcoala Ionaşcu, biserica
Sf. Nicolae (Coastă), Fabrica de bere
50. Panorama oraşului Slatina în 1937: Cazarma Regimentului 3
Dorobanţi Olt şi Casa avocatului Tomescu
51. Panorama oraşului Slatina în 1937: Casele Zahalca,
monumentul Ecaterinei Teodoroiu, Abatorul, Fabrica de
pielărie Petrică Taşcu
52. Panorama oraşului Slatina în 1937: Casa Cepănaru; Sălaş
Ţigănesc
53. Casa Kitzulescu în 1988
54. Casa Fântâneanu în 1906
55. Azilul de femei „Elena Fântâneanu”
56. Casa Fântâneanu în 2006
57. Casa Caracostea în 1906
58. Casa Caracostea în 2006
59. Casa Caracostea ca sediu de protoierie în 2006
60. Casa Deleanu în 1906
61. Casa Deleanu în 2006
62. Vila Lapommeraye în 1906
63. Podul peste Olt de la Slatina în 1906
64. Podul peste Olt de la Slatina în 1906

X
65. Podul peste Olt de la Slatina în 2006
66. Podul peste Olt de la Slatina în 2006
67. Palatul Administrativ în 1906
68. Muzeul judeţean Olt în 2006
69. Intrarea în Muzeul judeţean Olt în 2006
70. Faţada Muzeului judeţean Olt în 2006
71. Fronton de la Muzeul judeţean Olt în 2006
72. Placa memorială de pe clădirea Muzeului judeţean Olt în
2006
73. Sediul filialei Olt al Băncii Naţionale în 2006
74. Vechiul sediu al Primăriei Slatina
75. Sediul (nou) al Primăriei Slatina în 1906
76. Primăria Slatina în 2006
77. Gimnaziul „Radu Greceanu” în 1906
78. Colegiul Naţional „Radu Greceanu” în 2006
79. Schiţa localului Şcolii Ionaşcu
80. Şcoala nr. 1 de băieţi (Ionaşcu) în 1906
81. Casa Corpului Didactic Olt în 2006
82. Frontonul Casei Corpului Didactic Olt în 2006
83. Detaliu arhitectural la Casa Corpului Didactic Olt în 2006
84. Şcoala nr. 2 de băieţi (Ştefan Protopopescu) în 1906
85. Magaziile Şcolii de agricultură şi schitul Strehareţ în 1906
86. Magaziile Şcolii de agricultură în 1906
87. Colegiul Naţional Agricol „Carol I” în 2006
88. Regina pe treptele Prefecturii în 1925 mai 31
89. Cortegiul reginei pe strada Lipscani în 1925 mai 31
90. Inaugurarea monumentului Ecaterinei Teodoroiu în 1925 mai
31
91. Serviciul religios cu ocazia inaugurării monumentului
Ecaterinei Teodoroiu în 1925 mai 31
92. Regina alături de mama Ecaterinei Teodoroiu în 1925 mai 31
93. Monumentul Ecaterinei Teodoroiu la inaugurare în 1925 mai
31
94. Monumentul Ecaterinei Teodoroiu în 1925 mai 31
95. Monumentul Ecaterinei Teodoroiu în 2006
96. Monumentul Ecaterinei Teodoroiu în 2006
97. Statuia lui *Tudor Vladimirescu
98. Bustul generalului Eremia Grigorescu

XI
 99. Bustul lui Alexe Marin
100. Bustul lui Corneliu Coposu
101. Statuia lui Alexandru Ioan Cuza
102. Bustul lui Radu Greceanu
103. Detaliu al bustului lui Radu Greceanu
104. Monumentul Slatina 600
105. Bustul lui Dinu Lipatti
106. Bustul lui Constantin Brâncuşi
107. Bustul lui George Enescu
108. Bustul lui Mihai Eminescu
109. Statuia lui Eugen Ionescu
110. Statuia lui Mihai Viteazul
111. Detaliu de pe statuia lui Mihai Viteazul
112. Bustul lui Petre S[ebeşanu] Aurelian
113. Intersecţia străzii Lipscani cu strada Mihai Eminescu în 2006
114. Intersecţia străzii Lipscani cu strada Fraţii Buzeşti în 2006
115. Strada Lipscani în 2006
116. Vedere de pe Grădişte în 2006

XII
 INTRODUCERE

Gradul de civilizaţie al unui popor se judecă şi în funcţie de

contribuţia sa la dezvoltarea culturii universale. În acest sens, putem
afirma fără rezerve că poporul nostru, prin ceea ce a creat de-a
lungul secolelor şi mileniilor, se numără printre acele popoare care
au participat major la patrimoniul cultural universal.
Un document de arhivă sau un obiect de muzeu reprezintă un
argument în cunoaşterea sau înţelegerea unei epoci. Tot aşa un
monument, fie el arheologic, istoric, artistic sau arhitectonic exprimă
– mai complet şi mai complex – caracteristicile epocii în care a fost
creat, exprimă gradul de dezvoltare al societăţii, situaţia politică a
vremii.
Un izvor de mare însemnătate, cu valenţe informative şi
educative, cu o incontestabilă valoare îl constituie monumentele şi
însemnele memoriale foarte puţin puse în valoare ca izvor istoric.
Municipiul Slatina este o oglindă a istoriei patriei ale cărei
principale etape de evoluţie şi de dezvoltare le-a parcurs neabătut.
Pe teritoriul municipiului reşedinţă de judeţ, se păstrează valoroase
vestigii care, prin importanţa lor se cer a fi cunoscute. Ele dau
imaginea fidelă şi cuprinzătoare a bogăţiei patrimoniului
monumental de care dispune Slatina.
Spiritul creator şi inventiv al oamenilor acestor locuri este
evidenţiat prin construcţiile realizate în epoca medievală care, pe
lângă semnificaţia lor istorică au şi o valoare de excepţie pentru
studiul evoluţiei arhitecturii româneşti.
Monumentele din Slatina, oraş cu o istorie milenară, au darul
să ateste vechimea şi continuitatea vieţii omului pe aceste
meleaguri. Jertfele locuitorilor Slatinei în atâtea şi atâtea înfruntări
sunt evocate şi cinstite în multiple forme şi modalităţi, printre care şi
un număr de monumente istorice, autentice documente în piatră sau
metal.
M-am oprit la acest subiect pe care l-am ales ca temă pentru
lucrarea mea de licenţă întrucât nu mai există o altă lucrare care să
abordeze aceeaşi temă despre monumentele din Slatina.

1
 În anul 1984 apărea lucrarea semnată de Aurelia Mincă şi
Mihail Butoi <intitulată> Monumentele istorice şi de artă din judeţul
Olt. În lucrarea respectivă autorii au făcut o prezentare succintă a
câtorva monumente din Slatina.
În prezent, municipiul Slatina are un număr de 109
monumente istorice de arhitectură, 20 de monumente de for public,
un parc şi o grădină publică.

2
 Capitolul I
PE TREPELE ISTORIEI

Municipiul Slatina, reşedinţă a judeţului Olt, este aşezat pe

malul stâng al Oltului, în punctul de contact dintre Câmpia Boianului,
parte a Câmpiei Române cu Podişul Spineni din cadrul Piemontului
Getic1.
Din punct de vedere altimetric, oraşul este dispus între 160-
175 m şi 110-112 m. Văile care străbat Municipiul Slatina de la
nord-est la sud-est sunt: Strehareţ, Sopot, Clocociov, Milcov
(Urlătoarea). Ele au caracter permanent, fiind alimentate din izvoare
situate la baza teraselor şi din precipitaţii.
Muncipiul Slatina este situat în partea de sud-vest a ţării, la
44 26’ latitudine nordică şi 24021’ longitudine estică, având o
0

altitudine ce variază între 134 m în partea de sud a oraşului şi 172

m în partea de nord, zona cea mai înaltă.
Clima zonei aparţine tipului temperat continental, exprimat de
valorile anuale ale temperaturii anului (10,60 C) şi prin precipitaţiile
medii anuale cu valori sub 515,7 mm. Temperatura medie anuală la
Slatina este 10,60 C.
Slatina se întinde pe o suprafaţă de 5.393 ha, din care 2.090
ha în intravilan.
Ocupaţia de bază a locuitorilor oraşului a fost agricultura,
Slatina formându-se şi dezvoltându-se ca un centru agricol, cu
caracter semirural pregnant.
Vatra iniţială a oraşului are forma unui amfitreatru deschis
către lunca Oltului, în faţa căruia străjuieşte dealul Grădiştea.
Apariţia şi dezvoltarea aşezărilor omaneşti este strâns legată
de mediul geografic care influenţează ritmul dezvoltării societăţii
omeneşti mai ales pe treptele sale inferioare.
Aşezarea omenească de la Slatina a apărut la contactul dintre
colinele joase ale Vezii (care se prezintă ca nişte câmpuri înalte de
peste 200 metri) şi Câmpia Boianului. Această aşezare s-a format
încă din preistorie, iniţial pe malul stâng al Sopotului, mai prelung,
favorabil locuirii umane2.
1 Petre V. COTEŢ & Veselina URUCU: Judeţul Olt, Bucureşti, 1975, p. 82.
2 Mihail BUTOI: Descoperiri arheologice din judeţul Olt, Slatina, 1999, p. 20.

3
 Uneltele de cremene cioplită de tip abbevellian, acheulean,
clactonian, mousterian, aurignacian încadrate tipologic în „cultura de
prund” care au fost descoperite pe văile Oltului, Muierii, Tesluiului,
Dârjovului, la Clocociov şi la Curtişoara, dovedesc prezenţa omului
în zona municipiului Slatina încă din epoca veche a pietrei.
Pe văile Sopotului şi ale Muierii, la Strehareţ şi Cireaşov au
fost descoperite aşezări ale unor comunităţi gentilice din epoca
nouă a pietrei, în care s-au găsit unelte de cremene, piatră şlefuită,
os şi corn de cerb, vase de lut ars, figurine cu ornamente specifice
culturilor Criş, Dudeşti-Cernica, Vădastra şi Sălcuţa.
Cercetările efectuate în zona străzii Piteşti, pe malul stâng al
Văii Sopotului, au demonstrat că în zonă locuia în perioada
neoliticului mijlociu o comunitate purtătoare a culturii Vădastra,
caracterizată printr-o frumoasă ceramică şi plastică ornamentate cu
motive spiralo-meandrice realizate în tehnica inciziei, exciziei şi
încrustaţiei. Aceşti oameni, aşa cum dovedesc mărturiile
arheologice descoperite încă din anii 1958-1959, se ocupau cu
agricultura primitivă, creşterea animalelor domestice, dar şi cu
vânătoarea şi pescuitul. Idolii feminini din lut ars descoperiţi în
aşezare dovedesc existenţa cultului fecundităţii şi fertilităţii cunoscut
la toţi neoliticii3.
În 1959 sub conducerea Prof. Dumitru Berciu se fac noi
săpături în aşezarea din aleea Sopotului, dar şi în apropierea
podului de la „Botul Calului”, pe partea dreaptă a şoselei Slatina-
Proaspeţi, unde fusese descoperit un tell. S-a dovedit că tellul
aparţinea purtătorilor culturii neolitice târzii Sălcuţa veniţi în Oltenia
care, în această zonă, în urma contactului direct cu comunităţile
contemporane Gumelniţa din Muntenia dădeau naştere unui aspect
cultural mixt, Sălcuţa-Gumelniţa propriu acestei zone din vestul
Munteniei. Era primul tell Sălcuţa din vestul Munteniei. În aşezare s-
a descoperit un bogat inventar de unelte din silex, piatră şlefuită, os
şi corn de cerb, dar şi din cupru nativ, care dovedesc că aceşti
neolitici din aşezarea de la Strehareţ se ocupau cu agricultura
primitivă, creşterea vitelor, vânătoarea şi pescuitul, ca şi
comunitatea mai timpurie din valea Sopotului. Boabele de grâu

3 Ibid., p. 22.

4
carbonizate în aşezare dovedesc că una din cerealele cultivate era
grâul4.
În anul 1961 s-au făcut noi săpături în valea Sopotului
coordonator fiind Prof. Gheorghe Matache.
În perioada de tranziţie de la neoliticul târziu la epoca
bronzului în zonă s-au aşezat comunităţile arheologice Coţofeni,
care erau rezultatul primei sinteze etnice şi lingvistice dintre
autohtonii neolitici şi comunităţile de indoeuropeni venite din stepele
de la nordul Mării Negre în perioada de sfârşit a neoliticului.
Mărturiile descoperite în aşezarea din valea Sopotului, mai
ales ceramica cu ornamente caracteristice culturii Coţofeni, au
dovedit că acest punct de pe raza oraşului a fost locuit şi de o
comunitate Coţofeni. Aceşti oameni foloseau ca arme topoare de
luptă şlefuită şi topoare de cupru cu „braţele în cruce”.
Cercetarea acestei aşezări a dus la descoperirea urmelor de
locuire ale unei comunităţi aparţinând culturii Glina, care modela o
ceramică mult inferioară ceramicii neolitice.
Din perioada mijlocie a epocii bronzului pe aceste meleaguri s-
au aşezat triburile prototracice ale culturii Verbicioara venite de
peste Olt, din vestul Olteniei, ale căror urme dovedesc că aşezarea
de pe valea Sopotului a fost locuită şi de aceste comunităţi umane.
Aici s-a găsit o bogată ceramică de culoare neagră, fină, ca de
exemplu o ceaşcă întreagă cu două torţi supraînălţate specifică
acestor oameni. Alte vase erau ornamentate cu motive solare
(cercuri, cercuri cu cruce, cruci) care dovedesc existenţa la aceste
comunităţi tracice a unui cult al soarelui care înlocuieşte cultul
neolitic al fertilităţii şi fecundităţii.
Alte aşezări ale purtătorilor culturii Verbicioara s-au mai găsit
în Slatina la Clocociov, în punctul „pădurea Iliescu”, la întretăierea
fostelor străzi Oituz cu Dealul Viilor. În aşezarea de pe partea
dreaptă a şoselei spre Proaspeţi s-a descoperit un topor prototracic
turnat în bronz, de provenienţă transilvăneană, de tipul celor cu
muchia prelungită, arcuită şi cu tăişul rotunjit, lăţit în ambele direcţii,
cu analogii în depozitele de bronzuri de tip Uriu-Domăneşti, atribuite
purtătorilor culturii prototracice Wietenberg târzie. Existenţa acestei

4Dumitru BERCIU & Mihail BUTOI: „Cercetări arheologice în oraşul Slatina şi împrejurimi”, Bucureşti:
Materiale şi cercetări arheologice, vol. VII, 1961, pp. 139-142.

5
piese la Slatina, care este o raritate, dovedeşte legăturile timpurii de
schimb, de-a lungul Oltului, dintre triburile de la nord şi sud de
Carpaţi5.
În acest punct al oraşului, valea Sopotului, s-a dezvoltat în
epoca fierului o aşezare traco-daco-getică care va evolua continuu
până în sec. I a.Chr.
Teritoriul municipiului Slatina a fost intens populat de triburile
geto-dacice care-şi aveau reşedinţa la Acidava, peste Olt. Aici a fost
descoperit un vas mare tip sac, întreg, care a fost atribuit grupului
cultural Ferigile.
Aşezarea a continuat să fie locuită şi în epoca geto-dacică,
dovada fiind ceramica modelată cu mâna sau la roată, precum
vasele borcan decorate cu brâuri alveolare şi cu butoni cilindrici
ornamentaţi cu cruce, care dovedesc continuitatea existenţei cultului
soarelui la aceşti traci din epoca fierului. S-a descoperit şi un
mormânt de incineraţie cu inventar (arme) care a fost datat în sec.
II-I a.Chr.6
Dezvoltarea economică a societăţii geto-dacice a locale a dus
de timpuriu la apariţia şi dezvoltarea schimbului cu macedonenii şi
cu grecii din sudul Dunării. Cea mai veche monedă descoperită la
Slatina este o mică monedă de bronz emisă de Filip al II-lea, regele
Macedoniei (359-336 a.Chr.) S-a descoperit şi un tezaur de monede
geto-dacice compus din circa 500-600 de piese publicate în anul
1869 de către Cezar Bolliac.
În urma războiului din 105-106, după cucerirea Daciei de către
Traian, romanii au stăpânit cu intermitenţe şi estul Olteniei, deci şi
zona Slatina, stăpânire atestată de unele descoperiri arheologice şi
numismatice făcute pe raza Slatinei. Astfel, în aşezarea din valea
Sopotului a fost găsită o fundaţie din cărămizi romane şi un foarte
vechi vârf de lance roman, unicat în România, una din primele arme
cu care romanii au venit în Dacia, când au anexat iniţial vestul
Munteniei.
În anul 1874 în împrejurimile Slatinei a fost descoperit unul din
cele mai mari tezaure monetare romane găsite în Dacia, compus

5 Mihail BUTOI: „Vechimea oraşului Slatina în lumina cercetărilor arheologice”: comunicare la cea
de-a IV-a Sesiune de comunicări ştiinţifice a muzeelor. Bucureşti, 1968.
6 Id.: „Un mormînt Latène cu inventar descoperit la Slatina”, Craiova: Oltenia, 1974, pp. 29-32.

6
din 2.250 de denari, emisiuni de la împăraţii Galba (68-69) la
Commodus (180-192). Monedele de bronz emise de către Aurelian
(270-275) şi de Constantin cel Mare (306-337), găsite izolat pe
teritoriul Slatinei, dovedesc continuitatea populaţiei daco-romane la
sfârşitul sec. III şi în sec. IV.
Convieţuirea daco-romană este puternic dovedită în zona
oraşului, aici fiind descoperite unelte agricole de fier şi mai multe
tezaure monetare. Două aşezări romane au fost identificate la
Strehareţ şi la Cireaşov, în punctele „Leasă” şi „Sălişte”7.
Pentru perioada cuprinsă între sec. IV-VII, prezenţa populaţiei
autohtone este dovedită de aşezările descoperite la Slatina, în
strada Piteşti şi la Strehareţ. La sfârşitul sec. VI în zonă au pătruns
slavii, a căror influenţă se regăseşte în câteva urme toponimice:
Slatina, Clocociov, Strehareţ, Grădişte etc.
În sec. VI-VII, după destrămarea puterii hunilor, în zona Slatina
locuia o populaţie protoromânească de tip Ipoteşti - Ciurelu -
Cândeşti, a cărei aşezare a continuat să fie în valea Sopotului. Aici
au fost descoperite bordeie ale acestor agricultori şi crescători de
vite. În bordeie se găseau cuptoarele lor tipice scobite într-un bloc
de lut păstrat cu ocazia săpării bordeiului. A fost descoperit şi un
interesant opaiţ de formă bizantină. Continuitatea locuirii aşezărilor
de pe teritoriul Slatinei este demonstrată de ceramica descoperită
aici şi care, în urma datării, a fost încadrată în perioada sec. IX-X.
Aşezarea *romană din valea Sopotului a fost locuită în continuare în
sec. IX-XI de către protoromânii purtători ai culturii arheologice
româneşti Dridu8.
Toate aceste descoperiri arheologice, urme de locuire din sec.
VI-X şi toponimia slavă din zonă (chiar numele Slatinei: Slamtina =
pământ sărat, sărătură) demonstrează că aşezarea de la Slatina a
apărut a aşezare rurală cu mult înainte de sec. X, teritoriul fiind
locuit din cele mai vechi timpuri.
În perioada formării şi afirmării cnezatelor şi voievodatelor
româneşti în spaţiul carpato-danubiano-pontic, în luncile favorabile
vieţii, adăpostite de dealurile Grădişte, Caloianca şi Strehareţ, cu

7 File din cartea Oltului, Slatina, 1969, p. 30.

8 D. Berciu & M. Butoi, 1961, pp. 139-142.

7
certitudine exista o localitate care în documentele de mai târziu se
va numi Slatina.
Nicolae Iorga menţiona că
„pe la anul 1360 voievozii de Argeş aveau în stăpânirea lor şi
Brăila şi Câmpulungul, şi Argeşul şi Slatina.”9
În perioada evului mediu Slatina s-a dezvoltat din punct de
vedere economic, fiind un centru comercial, loc de vamă internă dar
păstrând un pronunţat caracter agricol. Prima atestare documentară
a Slatinei datează din 20 ianuarie 1368, când este menţionată ca
vamă în privilegiul comercial acordat de către Vladislav Vlaicu
negustorilor saşi din Braşov. După această dată s-au păstrat foarte
puţine izvoare referitoare la Slatina. Acest lucru poate fi explicat şi
prin faptul că în oraş nu au fost mănăstiri care să fi păstrat în
arhivele lor actele privitoare la diferitele tranzacţii care aveau loc iar
catastifele orăşeneşti în care erau înregistrate aceste tranzacţii s-au
pierdut10.
În documentul emis în 1368 este indicată prezenţa la Slatina a
unei vămi deja existentă la acea dată, din moment ce braşovenii
erau scutiţi de plata taxelor vamale în acest loc:
„În afară de acestea, scutim pe toţi negustorii din Braşov şi din
acel district de toată vama de la Slatina.”
Menţionarea vămii de la Slatina ca tributum denotă existenţa
în acest loc a unui târg, tributum fiind vama internă care se plătea în
târguri11. Taxele de aici au fost eliminate, probabil la cererea
expresă a braşovenilor, ei reuşind să înlăture un obstacol în calea
raporturilor comerciale dintre Braşov şi Vidin12.
Privilegiul acordat de Vladislav Vlaicu a fost reînnoit de Mircea
cel Bătrân şi de urmaşii săi13, dar Slatina nu mai este menţionată.

9 N. IORGA: Istoria românilor în chipuri şi icoane, Craiova, 1921, p. 201.

10 Laurenţiu RĂDVAN: Oraşele din Ţara Românească până la sfârşitul secolului al XVII-lea, Iaşi,
2004, p. 479.
11 „Începuturile politicii comerciale a Ţării Româneşti şi Moldovei (sec. XIV-XVI). Drum şi stat”, în:

Şerban PAPACOSTEA: Geneza statului în evul mediu românesc, ed. II-a, Bucureşti, 1999, pp. 173-
175.
12 Ibid., p. 175.
13 DRH (D), I, pp. 197-199 (doc. 120-121).

8
Toate vămile din acest loc se aplică acum numai pentru negustorii
autohtoni.
Într-un hrisov domnesc din 1407 localitatea este calificată
drept târg.
La 19 iunie 1421 voievodul Radu Prasnaglava întăreşte
mănăstirilor Cozia şi Cotmeana toate daniile făcute de tatăl său,
Mircea, acelor mănăstiri: sate, bălţi, mori, vămi, ţigani şi metohurile
cu vii de la Slatina14. Mircea cel Bătrân dăruise la 8 ianuarie 1392
mănăstirii Cozia mai multe sate printre care şi Cireaşov:
„Dau şi două sate, unul numit *Cereaşov, mai sus de Slatina.”15
Daniile lui Mircea cel Bătrân nu puteau fi făcute decât dintr-o
moşie domnească.
Privilegiul din 1368 şi toate aceste informaţii dovedesc că în
timpul domniei lui Vladislav Vlaicu statutul Slatinei era de stăpânire
domnească. Nu putem şti dacă Slatina fusese recunoscută ca *oraş
domnesc16.
Într-un document emis de Vlad Dracul se vorbeşte despre
„drumul Slatinei” şi „poiana târgului”, fiind considerate repere pentru
hotarul satului Coteana, aflat lângă Slatina17. Drumul pomenit era
de fapt calea care mergea de-a lungul Oltului spre vadul Dunării, de
la Râmnicu Vâlcii la Turnu şi Nicopole. Dezvoltarea Slatinei a fost
impulsionată în acea vreme de încrucişarea drumului care cobora
de-a lungul Oltului de la Sibiu mergând până peste Dunăre la
Nicopole, cu drumul care venea de la Braşov prin Câmpulung
îndreptându-se spre Calafat, de unde se trecea peste Dunăre la
Vidin. De-a lungul acestor căi comerciale aveau loc intense
schimburi comerciale care au influenţat evoluţia localităţii.
În afară de vechile şi importantele cări ale comerţului extern şi
de tranzit care făceau legătura dintre Transilvania şi Peninsula
Balcanică, prin Slatina mai treceau şi alte „drumuri” de-a lungul

14 DRH (B), I, p. 148 (doc. 84).

15 Ibid., p. 42 (doc. 17).
16 O luptă dusă de Radu de la Afumaţi în preajma Slatinei este trecută în inscripţia pusă pe piatra

de mormânt a acestui domn de la Argeş fiind dată în „oraşul Slatina” = C. BĂLAN (ed.): Inscripţii
medievale şi din epoca modernă a României: Judeţul istoric Argeş (sec. XIV - 1848), Bucureşti,
1994, p. 224 (doc. 241).
17 DRH (B), I, p. 148 (doc. 84).

9
cărora circulau bogăţiile naturale ale ţării. Astfel, pe valea Oltului
cobora de la Ocnele Mari un „drum al sării”, care trecea prin Slatina,
Caracal, Bechet, ajungând peste Dunăre, în Balcani. Drumul sării
era şi un „drum al peştelui” pe care urcau carele cu peşte de la gura
Oltului spre Sibiu. Un drum mai nou, paralel cu cel al sării, având în
mare parte traseu comun cu el, era „drumul buţilor”, care venea de
la Drăgăşani şi, trecând prin Slatina, ajungea la Turnu. Tot un „drum
al buţilor” era şi cel practicat de *ţuicarii din Vâlcea, Argeş şi nordul
judeţului Olt, care veneau la Slatina, Caracal, Roşiorii de Vede şi
Turnu. „Drumul cerii şi al mierii” cobora din judeţul Olt, pe la Slatina,
către Zimnicea, ajungând la Constantinopol sau Veneţia. Pe Valea
Oltului, pe la Slatina, trecea şi „drumul oii” pe care coborau din cele
mai vechi timpuri oierii de la munte în lunca Dunării pentru iernat şi
se întorceau la munte primăvara.
Din „*oraşul de scaun Slatina” a emis în 1535 Vlad Vintilă două
documente, iar Radu Paisie, în timp ce se afla în „scaunul” de la
Slatina dădea la 26 ianuarie 1541 un act de întărire18. Menţiunea ca
„scaun” ne determină să credem că aici se afla o mică reşedinţă
domnească, pomenirea ca „oraş” într-un act original demonstrând
că cel puţin de la acea dată Slatina deţinea instituţiile specifice
orăşeneşti19.
Prima menţiune a judeţului oraşului este mai târzie, datând din
21 decembrie 161820. Într-un document din mai 162…, când
conducător al oraşului era Oancea judeţ, apare ca martor Jipa,
probabil fost judeţ21. Printre alţi reprezentanţi ai comunităţii Slatinei
pe care-i menţionează izvoarele se află şi Filip judeţ, care la 6 iulie
1636 semna ca martor la o vânzare de ocină22. Aceeaşi calitate o
are şi Vasile, pârcălabul oraşului, care este menţionat într-un act din
164523.
Fiind loc de vamă, unitate cu funcţii economice şi
administrative, oraşul avea şi slujbaşi adecvaţi funcţiei respective.
Într-o astfel de funcţie este menţionat de documentele vremii vel
18 DRH (B), III, p. 334 (doc. 199); IV, p. 133 (doc. 104).
19 L. Rădvan, 2004, p. 480.
20 DIR (B, XVII), III, p. 282 (doc. 249).
21 Ibid., p. 527 (doc. 457).
22 DRH (B), XXV, p. 109 (doc. 92).
23 Ibid., p. 204 (doc. 158).

10
căpitan de Slatina. Acesta avea funcţii şi atribuţii *civile şi-i
conducea pe slujbaşii *administrativi ai oraşului. Un document din 1
decembrie 1721 îl menţionează pe Gavriil Drugănescu care
desfăşura o activitate rodnică în slujba domniei. În 1710 a format
împreună cu fiul său Preda şi cu spătarul Toma Cantacuzino
delegaţia care s-a prezentat în faţa domnitorului moldovean Dimitrie
Cantemir pentru realizarea unei înţelegeri hotărâtă între acesta şi
domnul Ţării Româneşti, Constantin Brâncoveanu24.
Alături de reprezentanţii domniei, în oraş se mai aflau şi slugi
domneşti, precum Crăciun, căruia Basarab cel Tânăr îi confirmă
stăpânirea unei ocini pe care o cumpărase „în *Străhăreţ, lângă
Slatina”25.
S-au păstrat puţine informaţii despre orăşeni şi ocupaţiile lor.
Negustorii din Slatina se aprovizionau cu mărfuri de pe pieţele din
Transilvania sau de la sud de Dunăre. Legăturile comerciale cu
Braşovul şi Sibiul au început pe la 1300 şi au culminat în a doua
jumătate a sec. XVI. În 1500 registrele vamale sibiene menţionau pe
Bole, Boda, Turia, Marin, Ioan, Stanciul şi Albul, toţi din Slatina,
dintre care unii apar de mai multe ori pe an26. Potrivit datelor din
acelaşi registru vamal, în anul respectiv au participat la schimbul de
mărfuri cu Sibiul 31 de târguri şi sate din Ţara Românească, Slatina
ocupând locul 5. Din registrele comerciale ale Braşovului rezultă că
în prima jumătate a sec. XVI au fost antrenaţi în comerţul cu
Braşovul 47 de negustori slătineni care au desfăşurat o activitate
comercială în valoare de 113.540 de aspri.
În sec. XVI unii orăşeni se ocupau cu negoţul de vite, după
cum reiese dintr-un document din 1585 care aminteşte de o pricină
la care participă ca martor Andrei, gelepul din Slatina27.
Din a doua jumătate a sec. XVI încep să precumpănească
relaţiile economice cu Imperiul Otoman. Pe piaţa Slatinei îşi fac
apariţia negustori sau comisionari turci, numiţi gelepi. Prin stabilirea

24 Th. RĂDULESCU: „Sfatul domnesc şi alţi dregători ai Ţării Româneşti din sec. XVII-XVIII”,
Bucureşti: Revista arhivelor, a. XLIX, vol. XXXIV, 1972, nr. 4, p. 668.
25 DRH (B), I, p. 261 (doc. 158).
26 L. Rădvan, 2004, p. 481.
27 DIR (B, XVI), V, p. 204 (doc. 216).

11
monopolului turcesc asupra produselor româneşti, relaţiile
comerciale directe cu vecinii s-au redus.
Un oarecare reviriment comercial s-a produs în timpul
stăpânirii austriece a Olteniei (1718-1739), la care a fost înglobată şi
Slatina, vama de aici redevenind ceea ce a fost iniţial: vamă de
hotar. De fapt, acesta a fost şi considerentul pentru care austriecii
au anexat şi Slatina care, din punct de vedere geografic, făcea
parte din Muntenia.
În locul vechiului drum, greu de străbătut prin munţi, austriecii
au construit de-a lungul Oltului „Via Carolina”, o şosea largă care i-a
scutit pe negustorii cu carele de a mai face un ocol prin Curtea de
Argeş şi Piteşti. Tot în această perioadă, pentru fluidizarea şi
activarea comerţului, s-au făcut încercări de navigaţie pe Olt.
Prin poziţia sa geografică, Slatina a beneficiat de condiţii
favorabile pescuitului şi creşterii albinelor şi vitelor. În evul mediu
caracteristica oraşului a fost predominarea agriculturii. Între
ocupaţiile slătinenilor un loc important îl ocupa şi cultura viţei de vie.
În sec. XV multe din viile şi locurile pentru vii aflate în perimetrul
oraşului au fost întărite diferiţilor proprietari de peceţi domneşti.
Chiar domnitorii aveau vii în oraş. Toponimicele din oraş sunt şi ele
o dovadă că aici se practica intens această ramură a agriculturii. Şi
în prezent se păstrează în raza oraşului denumiri precum: Dealul
Viilor şi strada Viilor28.
Aşezată pe o importantă arteră de circulaţie, loc de întâlnire a
unor drumuri comerciale şi de schimb de mărfuri, Slatina a fost
gazda multor emisari străini. Pietro Deodato Baksić scria în 1640 că
la Slatina se ţinea duminica un mare târg săptămânal la care
veneau negustori de departe. Schimbul de mărfuri era facilitat şi de
bâlciul anual care se ţinea în ziua de Sfântul Gheorghe. Călătorul
oriental Evlia Celebi subliniază în însemnările sale importanţa şi
amploarea bâlciului de la Slatina unde venea un mare număr de
negustori de pretutindeni şi menţionează zecile de prăvălii
improvizate la marginea Slatinei pe perioada desfăşurării bâlciului.
Deosebit de importante sunt informaţiile despre oraşul Slatina pe
care le găsim în însemnările de călătorie ale lui Paul din Alep,

28 Slatina: pagini de monografie, Slatina, 1972, p. 30.

12
secretarul însoţitor al patriarhului Macarie. Aceştia, în drum spre
mănăstirile din partea Oltului la
„27 august 1653 au trecut printr-un oraş de târg numit Slatina, şi
peste Olt, ce curge pe aproape, şi care e trecut cu corăbii”29.
În sec. XVII-XVIII Slatina îşi păstrează aspectul de mic târg
deşi Bartolomeu Localdello îl aşază în rândul oraşelor mari ale ţării
alături de Bucureşti, Buzău, Râmnic şi Focşani30.
Despre moşia oraşului nu s-a păstrat nici un document din
sec. XIV-XVI. Lângă Slatina se afla o branişte domnească dăruită
de Vlad Călugărul mănăstirii Clocociov printr-un act emis la 4
septembrie 1495. Până la acea dată, slătinenii au putut folosi
braniştea dar prin actul de danie, Tatul din Hinţeşti, vătaful braniştei,
trebuia să păzească braniştea. Egumenul mănăstirii Clocociov era
cel care putea permite sau nu orăşenilor şi ţăranilor să intre în
branişte31. „Hotarul” Slatinei apare într-un act la marginea moşiei
Zorleşti care se învecina cu moşia oraşului la răsărit32. Oraşul apare
ca punct de reper şi pentru moşiile din jur Curtişoara şi Cireaşov. În
sec. XVII satele domneşti din jurul Slatinei erau alăturate celor de la
Piteşti, fiind puse probabil sub autoritatea pârcălabului de aici, după
cum reiese din condica de porunci a lui Constantin Brâncoveanu33.
Puţine sunt informaţiile cu privire la dezvoltarea edilitară şi
întinderea oraşului în evul mediu. În anul 1641 oraşul număra 100
de case conform informaţiilor lui Pietro Deodato Baksić:
„la 26 august 1641 am fost în oraşul Slatina, aşezat între dealuri,
pe malul râului Olt şi care se trece cu luntrea; are 100 de case de
români”.
Potrivit acestui autor în Slatina se aflau numai biserici din lemn şi
nici un catolic34.

29 Călători, V, p. 225.
30 Ibid., p. 34.
31 IOSD, p. 26 (doc. 6).
32 DRH (B), XXIII, p. 348 (doc. 173).
33 Dinu C. GIURESCU (ed.): Anatefterul. Condica de porunci a visteriei lui Constantin Brîncoveanu.

Bucureşti, 1962, p. 377 (doc. 17).

34 Călători, V, pp. 207-208.

13
 Epoca modernă a reprezentat pentru Slatina o perioadă de
afirmare. Masele populare din oraşul Slatina, oamenii politici şi de
cultură au participat activ la pregătirea şi desfăşurarea
evenimentelor care marchează istoria naţională în sec. XIX-XX.
Locuitorii Slatinei au aderat cu mare însufleţire la cauza
revoluţiei de la 1821 condusă de *Tudor Vladimirescu. La Slatina
conducătorul revoluţionarilor s-a întâlnit cu căpetenia de haiduci
Iancu Jianu şi tot aici s-a ţinut un consiliu de război în care s-a
stabilit planul de acţiune pentru noua etapă a deplasării trupelor
sale de panduri şi arnăuţi35.
În timpul revoluţiei de la 1848 slătinenii au fost activi şi devotaţi
susţinători ai cauzei revoluţiei şi idealurilor proclamate de aceasta.
Reprezentanţi ai locuitorilor oraşului au participat la adunarea de la
Islaz din 9 (21) iunie 1848.
Un alt eveniment important din perioada modernă a fost cel al
realizării unirii din 1859. Locuitorii oraşului de pe Olt, la fel ca toţi
românii din Principate, au desfăşurat o intensă activitate încă din
etapa de pregătire a marelui moment al unirii. Domnitorul Alexandru
Ioan Cuza (1859-1866) va face vizite la Slatina în anii 1859 şi 1862.
Documentele atestă că oraşul Slatina se numără printre
localităţile care au contribuit activ la susţinerea Războiului pentru
independenţă din 1877-1878. Slătinenii au oferit donaţii în bani,
alimente, obiecte de îmbrăcăminte etc. O contribuţie însemnată au
avut locuitorii oraşului şi pe câmpurile de luptă de la Smârdan,
Griviţa şi Vidin.
În anii Primului război mondial slătinenii au avut partea lor de
contribuţie la înfrângerea duşmanului. Ecaterina *Teodoroiu, eroina
de la Jiu, a luptat într-un regiment (3 Olt) care avea sediul sediul la
Slatina. Oraşul Slatina şi podul de peste Olt au fost supuse unui
necruţător tir de artilerie.
În anii celei mai mari conflagraţii militare din istoria omenirii,
Slatina şi localităţile din jurul ei au dat un mare tribut de sânge.

35Ion NEACŞU: „Oastea pandurilor condusă de *Tudor Vladimirescu în *răscoala din 1821”,
Bucureşti: Studii şi referate privind istoria Romîniei, 1954, p. 1025.

14
 Capitolul II
MONUMENTE DE ARHITECTURĂ MEDIEVALĂ

II.1. MĂNĂSTIRI
Arhitectura eclaziastică de zid s-a dezvoltat treptat în Ţara
Românească în măsura în care relaţiile de producţie feudale şi
suprastructura politică permitea asemenea construcţii. În acest
domeniu, o nouă etapă a reprezentat-o constituirea Ţării Româneşti
ca stat independent. Principalii ctitori ai lăcaşurilor de cult erau
domnii şi unii boieri. Formele şi modalităţile de realizare a
monumentelor religioase în acea perioadă depinde de ţelurile şi de
mijloacelor materiale ale celui care patrona lucrarea.
În sec. XIV-XV numărul ctitoriilor din cărămidă şi din piatră era
de câteva zeci, dar nu vom şti cu exactitate câte doarece multe
dintre ele au dispărut sau au fost complet refăcute, astfel că etapele
evoluţiei arhitecturii ecleziastice în acel interval de timp nu pot fi
stabilite ci doar sugerate.
Ţările române, expuse adesea invaziilor străine, au cunoscut o
dezvoltare care s-a făcut în condiţii specifice. Astfel, ansamblurile
mănăstireşti au căpătat un rol deosebit de important în sistemul de
fortificaţii româneşti.
În perioada dominaţiei otomane se observă o stagnare a
arhitecturii medievale cu scopuri exclusiv de apărare. La porunca
turcilor, la mijlocul sec. XVI, multe dintre locurile întărite şi unele
cetăţi au fost dezafectate. În aceste condiţii se dezvoltă arhitectura
fortificată a mănăstirilor, o soluţie ingenioasă de apărare şi loc de
refugiu al populaţiei în caz de pericol. Înconjurate de ziduri puternice
din cărămidă sprijinite cu contraforţi la exterior şi prevăzute cu
metereze, mănăstirile capătă aspectul unor fortăreţe.
În îndelungata sa istorie, Slatina s-a dovedit a fi un puternic
centru al ortodoxismului românesc după cum atestă şi numeroasele
ctitorii de cult de pe cuprinsul său.
Din vremurile trecute s-au păstrat până astăzi la Slatina două
ansambluri mănăstireşti: mănăstirea Clocociov în sud şi schitul
Strehareţ în partea de nord a municipiului.

15
 II.1.1. Mănăstirea Clocociov
(planşele 1-4)
În partea de sud a oraşului, într-o depresiune flancată de doi
versanţi şi cu o largă deschidere spre Olt, se află ridicată de veacuri
mănăstirea Clocociov. Şi-a păstrat până astăzi tradiţia, prestigiul,
frumuseţea şi robusteţea construcţiei. Trecutul său istoric îndepărtat
face ca acest monument care este contemporan cu alte ctitorii
domneşti şi boiereşti să se numere printre aşezările mănăstireşti cu
renume din judeţul Olt.
Studiul documentelor îi atestă existenţa (fără a putea cunoaşte
însă şi numele ctitorilor) din timpul domniei lui Neagoe Basarab
(1512-1521). În acea perioadă mănăstirea este citată în legătură cu
un schimb de proprietate care intervine între egumenul mănăstirii şi
clucerul Manea din Perşani. De la acesta din urmă Clocociovul a
primit o parte din satul Turia în schimbul unei jumătăţi din ocina
Pârdeştilor, veche proprietate a mănăstirii:
„pentru că au fost închinat om mănăstirii Clocociovului, iar
egumenul şi alţi fraţi s-au tocmit cu jupînul Manea cliucer de-au
schimbat, de au dat jupînul Manea ocina den Turiia, veri cît au
fost partea Manei, iar egumenul cu fraţii i-au dat Pîrdeştilor
jumătate, aşa s-au tocmit de-naintea lui Băsărab Vodă.”1
Lăcaşul nu a avut, se pare, o existenţă prea lungă deoarece
documentele îl consemnează în anul 1594 pe Mihai Viteazul ca noul
ctitor al mănăstirii.
Dovadă a vechimii mănăstirii Clocociov sunt şi documentele
din anii 1618 şi 1622. La 19 septembrie 1618 Gavriil Movilă (1618-
1620) emitea un document referitor la disputarea dreptului de
proprietate între călugării mănăstirii Clocociov şi postelnicul Preda
Brâncoveanu şi sora sa Stana asupra unei părţi din satul Ipoteşti-
Olt, care fusese a lui Dumitru biv vel vornic. Boierii se plângeau că
acest vornic Dumitru vânduse Ipoteştii postelnicului David, tatăl lor.
Călugării, în frunte cu egumenul Mihail, susţineau că o vânduseră
lui Mihai Vodă.

1 DRH (B), II, p. 194.

16
 „care însuşi au dat-o şi au închinat-o această jumătate de sat şi
cu rumînii cîţi vor fi, la sf. monastire a dumnii sale, pre carele au
zidit-o şi au înălţat-o din temelie ca să fie dumisale vecinică
pomenire.”
Se arată că în timpul primei domnii a lui Radu Mihnea (1611-1616),
biv vel postelnicul Fota, primul soţ al Stanei, pusese stăpânire cu de
la sine putere pe moşia respectivă. Pentru a dovedi cumpărarea
acestei jumătăţi de sat de către Mihai Vodă de la Dumitru vornicul,
egumenul a adus martori. Gavriil Movilă dă câştig de cauză
călugărilor, moşia trecând asupra mănăstirii „ca să-i fie de baştină şi
ohabnică”2.
La 20 iunie 1622 aceeaşi boieri Brâncoveni, în fruntea acţiunii
fiind de data aceasta paharnicul Matei, viitorul domn, se plâng
domnitorului Radu Mihnea că postelnicul David, tatăl lor, a cumpărat
acea jumătate din satul Ipoteşti cu suma de 15.000 de aspri „încă
din zilele răposatului Mihail Vodă”. De astă dată, Radu Mihnea dă
dreptate Brâncovenilor,
„cum ca să dea Stoica spătarul, feciorul lui Dumitru vornic,
călugărilor altă moşie pentru moşie, iar cu partea lui Dumitru
vornic nici un amestec să nu aibă”3.
În aceste documente apare numele lui Mihai Vodă care a
cumpărat o parte din satul Ipoteşti şi a dăruit-o mănăstirii Clocociov,
ctitorie a sa. Acest voievod nu poate fi identificat cu Mihnea Turcitul.
Radu Mihnea, fiul lui Mihnea Turcitul, când vorbeşte despre Mihai
Vodă nu lasă să se înţeleagă că este vorba de tatăl său. În alte
documente îşi exprimă iubirea şi respectul faţă de memoria tatălui
său. Totodată Dumitru vel vornic, care vinde moşia Ipoteşti apare în
această dregătorie după 1591 când se încheiase domnia lui
Mihnea, iar David din Brâncoveni apare ca postelnic după anul
15954.
Toate aceste date demonstrează că acel Mihai Vodă ctitor al
mănăstirii Clocociov este Mihai Viteazul, care cumpără şi o parte din
satul Ipoteşti pe care o închină mănăstirii. În sprijinul acestei
afirmaţii vine şi o altă mărturie documentară: la 1 martie 1766
2 N. IORGA: Studii şi documente, V: Cărţi domneşti, zapise şi răvaşe, Bucureşti, 1903, p. 177.
3 Ibid., p. 179.
4 Ioan C. FILITTI: „Craioveştii”, Craiova: Arhivele Olteniei, nr. 13, 1924, p. 43.

17
mănăstirea Clocociov aparţinând Mitropoliei din Bucureşti trece pe
seama unui ierodiacon Grigore care face un catastih cu toate
hrisoavele şi toată averea mănăstirii Clocociov. Primul hrisov
consemnat în catastih într-un succint rezumat datează din anul
1593 / 1594 când mănăstirii îi sunt date cinci bălţi:
„izvod după hrisovul lui Mihai Vodă ca să fie mănăstirii
<Clocociov> bălţile ot satul Romăleţi i Făntănele i Suhaia i
Viişoara i Căc[ă]năul”5.
Hrisovul datează din anul 1594 când s-a terminat de construit şi
ctitoria lui Mihai Viteazul din Bucureşti.
După moartea marelui voievod, mănăstirea a fost tot mai mult
neglijată. Cursul vremii nu a ferit lăcaşul nici de intemperii, nici de
repercursiunile condiţiilor istorice. Apariţia mănăstirii Brâncoveni a
fost un alt motiv pentru care a decăzut mănăstirea Clocociov.
Alexandru Voievod, văzând mănăstirea „pustie şi sărăcită” şi
dorind
„să nu piară pomana ctitorilor de mai-nainte, care au zidit-o din
temelia ei”
o închină în anul 1652 mănăstirii Cutlumuz de la Muntele Athos
„cu toate averile şi satele şi ţiganii şi vii, şi cu toate dedinele şi
veniturile”6.
La mijlocul sec. XVII mănăstirea trece printr-o serie de
evenimente cum ar fi cutremurul din 1628 şi câteva incendii care
distrug cărţile de moştenire şi o parte din avere. Aceste evenimente
şi împrejurări au făcut ca mănăstirea să ajungă într-o stare de
sărăcie şi ruină. În această stare avea să o găsească domnitorul
Matei Basarab care îi întăreşte moşii şi sălaşe de ţigani7.
De-a lungul existenţei sale mănăstirea a cunoscut câteva
prefaceri. Cea mai însemnată s-a petrecut în timpul domniei lui
Matei Basarab făcută fiind de Diicu Buicescu, nepotul domnitorului.
Este cunoscut faptul că în acea perioadă s-a desfăşurat o campanie
constructivă patronată de domnie şi intensificată de marea boierime.

5 Ion IONAŞCU: Biserici, chipuri şi documente din Olt, vol. I, Slatina, 2004, p. 40.
6 DIR (B, XVII), IV, p. 523.
7 DRH (B), XXIV, p. 82.

18
Clocociovul a devenit una dintre cele mai frumoase realizări artistice
ale locului şi perioadei. Diicu Buicescu s-a hotărât să zidească
mănăstirea din nou. Dispunea de mijloacele necesare pentru a face
faţă unei asemenea ctitorii.
Originar din satul Buiceşti, era cunoscut în regiune unde
stăpânea numeroase proprietăţi mai ales în preajma Clocociovului.
Înrudit prin mamă cu Matei Basarab – mama sa, Mara, era nepoata
Stancăi, mama lui Matei Basarab – Diicu Buicescu s-a bucurat de
afecţiunea şi încrederea domnului. A ocupat diferite funcţii: mare
agă între anii 1639-1644 şi mare spătar în perioada 1645-1654. A
comandat oştile lui Matei Basarab în bătălia de la Finta din 16538.
Neavând urmaşi la tron, domnitorul s-a gândit chiar la asigurarea
succesiunii lui Diicu Buicescu după mărturia lui Paul din Alep:
„În mai multe rânduri Matei Voievod a vrut să-l aşeze domn în
locul său şi a folosit (în acest scop) fel de fel de şiretlicuri, dar din
cauza trufiei lui nimeni nu l-a vrut, nici dintre boierii ţării, nici
dintre supuşi”9.
Legăturile lui cu Clocociovul au fost favorizate de faptul că în
anul 1643 domnul l-a însărcinat să ajute, în calitate de ispravnic, pe
egumenul mănăstirii la administrarea averilor lăcaşului.
Lucrările ctitorite de Diicu Buicescu privesc întregul ansamblu.
După cum rezultă din pisanie, construcţia a ţinut patru luni:
„Cu vrearea Tatălui şi cu ajutorul Fiului şi cu împlinirea
D[u]hului Sfânt. Amin. Deci văzînd şi eu ticălosul că cele
păm[î]nteşti sunt toate deşarte şi judeţul Sfinţiei Tale Doamne
ias[te] nefăţarnic, smeritu-m-am şi eu cu aceast[ă] puţină
osteneal[ă] den osârdia mea, de m-am nevoit şi m-am îndemnat
însumi pe mine cu cheltuial[a] şi cu jelanie d[u]mnezeiască de la
inimă, de am temeliit şi am zid[i]t şi am rid[i]cat această rug[ă] ce
se chiam[ă] cas[ă] dumnezeiască unde iaste hramul Sfântului
Sobor al slujitorului Sfinţie[i] Tal[e] mai marelui înger Mihail. Şi s-
au făcut zilel[e] prealuminatului creştinului Mateiu Bas[a]raba
Voevod şi Domn, Jupan Diicul vel ag[ă] şi cu maică mea
jup[î]neasa Mara şi cu jupîneasa mea Dumitra şi cu coconii mei,
8 Nicolae STOICESCU: Dicţionar al marilor dregători din Ţara Românească şi Moldova: sec. XIV-XVII.
Bucureşti, 1971, p. 130.
9 Călători, VI, p. 133.

19
 Preda şi Papa, den sat Buiceşti[i], carile am făcut aceast[ă] rugă.
Am scris eu Ştefan diacon, de la Adam şi pînă acum 7153
<1645>. Şi am fost ispravnic de am zidit şi cetatea Târgoviştei. Şi
s-au început den luna mai, 4 zile şi s-au sfîrşit în august în 31.”
Prin configuraţie şi calitatea artistică, aşezământul monahal
pune în evidenţă dorinţa ctitorului de a-şi evidenţia prestigiul, iubirea
de frumos şi de fast totodată. Subliniază însă şi trufia-i
binecunoscută, toate acestea fiind oglindite în grija şi amploarea pe
care ctitorul a acordat-o lucrărilor. Ca o mărturie pentru cerinţele
boierului stau desenele de pe cărămizile sgrafitate, găsite cu ocazia
ultimei restaurări, care redau aspecte ale monumentului
reprezentând probabil proiecte sau modele aprobate pe care
arhitecţii le-au executat. Aceste cărămizi, piese de mare raritate,
sunt importante pentru informaţiile cu privire la formele iniţiale ale
construcţiilor.
În perioada care a urmat, mănăstirea şi-a asigurat o solidă
bază materială. Documentele din sec. XVIII ne furnizează informaţii
legate de averea mănăstirii, terenurile pe care le-a primit sau care i-
au fost întărite, schimburile de proprietăţi sau bunurile pe care le-a
pierdut în timp. În urma secularizării din anul 1864 mănăstirea
rămânea doar cu pământul din jurul ei. Un document important ne
oferă informaţii despre pământurile stăpânite de mănăstire este
harta întocmită de ofiţerul cartograf F. Schwartz în 1719, în timpul
ocupaţiei Olteniei de către austrieci. Pe această hartă sunt trecute o
serie de sate care făceau parte din domeniul Clocociovului.
Alte surse de sporire a veniturilor mănăstirii au fost milele
domniei, scutirile de dijmă, de biruri. Astăzi sunt binecunoscute
miluirile primite de la Constantin Brâncoveanu care dă Clocociovului
20 de vedre de vin din vinăriciul domnesc de pe dealul Dăneştilor.
Mănăstirea şi-a sporit veniturile şi în urma vânzării unor produse la
târgurile de la Slatina şi Caracal, fiind situată în calea unor
importante artere comerciale, care asigurau legătura dintre oraşul
Slatina şi alte centre importante din afară, cum ar fi: „drumul ruşilor”,
„drumul Mehedinţiului”, „drumul olacului” numit şi „drumul poştei sau
drumul Bucureştiului”, „drumul cel mare” cunoscut şi sub numele de
„drumul Slatinei”. Mai erau „drumul buţilor” sau „drumul oii”.
Mănăstirea Clocociov a avut egumeni pricepuţi şi destoinici
care au manifesta o grijă sporită faţă de lăcaşul respectiv.

20
Coproprietară a Cutlumuzului, mănăstirea Clocociov a realizat un
important venit, putând trimite anual mănăstirii de muntele Athos
1.500 de galbeni.
În anul 1864 a avut loc secularizarea. Până la această dată
degardări în urma acţiunilor de prădare ale oştilor turceşti care
trecuseră Dunărea pentru a înăbuşi revoluţia condusă de *Tudor
Vladimirescu. Atunci turcii au incendiat oraşul Slatina şi au jefuit
mănăstirea de odoare (1821).
Cutremurul din 1838 a distrus turlele iar biserica a suferit
numeroase crăpături. Aceste avarii s-au remediat în urma măsurilor
energetice luate de conducerea mănăstirii. Cele două turle nu au
putut fi recuperate, locul lor fiind luat de altele noi, din scânduri şi
acoperite cu tinichea. Egumenul Teodosie s-a preocupat şi de
conservarea clădirilor. El se angaja la 1 martie 1835 să trimită
mitropoliei odată la 4 luni sumele
„ce s-au *anloghisit pentru legea dregătorului arhitecton al
statului, ce este însărcinat cu dregerea acareturilor mănăstirii”.
În anul 1836 se efectuează rezugrăvirea bisericii şi repoleirea
tâmplei cu aur. Datorită acestor lucrări de reparare şi întreţinere,
catagrafia din 1837 prezintă monumentul într-o stare destul de
bună:
„biserica tăvănită cu scânduri de brad, cu trei turle, 6 ferestre,
acoperiş din şindrilă de stejar, pridvor tăvănit, tinda pardosită şi
rezugrăvită”.
Lemnul însă nu mai redă formele corespunzătoare zidăriei vechi.
Pentru a înfrumuseţa complexul va fi refăcută în anul 1850
fântâna din curtea mănăstirii de către egumenul Ilarion. Astăzi
această fântână nu mai există, dar amintirea ei se păstrează într-o
relatare sumară a lui Paul din Alep care, văzând mănăstirea
Clocociov, menţionează prezenţa acesteia. Nu mai există nici
pisania refacerii care consemna:
„Această fântână găsindu-se părăsită de mulţi ani, după cum
se vede şi olanele, acum s-a prefăcut prin osîrdia şi toată
cheltuiala părintelui Ilarion, protosinghel şi egumen, spre
pomenirea fericiţilor ctitori, 1850 septembrie 2”.

21
 Lucrarea de repictare a bisericii din anul 1862 a fost
consemnată într-o inscripţie care încă mai exista deasupra uşii
pronaosului în 1934:
„s-au zugrăvit şi împodobit… prin *osîrdia… <şi> osteneala
preacuviosului Atanasie, egumenul mănăstirii Clocociov la 23
iulie 1862”.
Catagrafia din 1862 ne oferă cele mai complete date cu privire
la aspectul mănăstirii în acea perioadă. Unele construcţii au dispărut
sau au fost mult transformate. Aflăm astfel că biserica avea încă trei
turle acoperite cu tinichea şi 6 ferestre în bună stare. Era spoită pe
dinafară cu vopsea „pembea şi galbenă”. În interior zugrăveala era
nouă. Pardoseala era jumătate cu lemn, jumătate cu piatră şi
cărămidă. Tâmpla veche, refăcută, era la acea vreme deteriorată,
păstrând însă cele 13 icoane prăznicare şi 5 icoane mari
împărăteşti. Curtea era împrejmuită cu zid, intrarea făcându-se
printr-o poartă veche de stejar. Deasupra intrării era clopotniţa,
construirea din zid la partea de jos şi din şipci în partea superioară,
acoperită cu tinichea. Lângă clopotniţă în partea dreaptă se găsea o
odaie pentru portar şi un şopron învelit cu şindrilă, azi dispărut, sub
care se găsea un hambar mare pentru cereale. Urmau două odăi şi
bucătăria de zid, învelite cu şindrilă, cu 6 ferestre fără geamuri. Între
acestea şi casele egumeneşti se afla fântâna. În colţul curţii se aflau
casele egumeneşti, compuse din 6 odăi, o cămară şi două săli
pardosite cu scânduri de brad. Sub ele se găsea pivniţa. Lângă ele
era sufrageria, o sală mare cu uşa şi ferestrele în proastă stare.
Urmau apoi clădirile gospodăreşti: şopronul pentru trăsuri, brutăria
cu trei cuptoare, o magazie din zid cu un hambar mare cu scânduri,
grajdul din zid care ajungea până la clopotniţă, toate acoperite cu
şiţă. În ciuda faptului că descrierea trădează o înfăţişare modestă,
detaliile acestea ilustrează viaţa şi activitatea desfăşurate în cadrul
complexului.
Începând din a doua jumătate a sec. XIX – mai ales după
secularizare – şi în primele decenii ale sec. XX are loc o rapidă
decădere atât a bisericii cât şi a întregului complex. Într-un raport
din 20 noiembrie 1866 se spune că foişorul şi turla cea mare
fuseseră dezvelite de vânt. Prin crăpăturile apărute la biserică intra
apa. Egumenul mănăstirii şi episcopul Argeşului au intervenit pe

22
lângă prefectul judeţului din 1867 şi s-au adresat chiar Ministerului
Cultelor şi Instrucţiunii Publice dar demersurile lor nu au avut o
finalizare pozitivă. Arhitectul Gaetan Burelli a refuzat să participe la
reparaţii, iar meşterii trimişi de Ministerul Cultelor „îşi fac doar
apariţia” fără a face mare lucru. Astfel se explică faptul că
mănăstirea se găsea în aceeaşi stare de degradare şi în 1873 sau
1877, când se raporta că biserica, clopotniţa şi casele se vor
distruge de tot iar o restaurare va presupune costuri mari, chiar şi
după unele reparaţii sumare, ineficace, meşterii nerespectând
contractele şi folosind materiale de proastă calitate.
În anul 1878 zidul din faţa caselor mari se dărâmase, fiind
crăpat de 6-7 ani. În 1879 turlele nu mai aveau acoperiş şi ploaia
pătrundea în biserică deteriorând pictura. Starea deplorabilă în care
se afla mănăstirea era recunoscută şi cu ocazia vizitei făcute de
scriitorul Ioan Slavici şi arhitectul G. Mandrea în anul 1881 care
declarau că
„nu a mai rămas reparabil decât zidurile tari ce împrejmuiesc
mănăstirea şi biserica zidită cu oarecare stil”.
Cei doi recomandă dărâmarea foişorului din dreapta intrării în
incintă şi remarcă pisania despre care spun că este un exemplar
frumos de inscripţie lapidară.
În timpul Primului război mondial (1916-1918) şi în perioada
care a urmat până în 1935 biserica se degradează continuu, starea
de ruină în care ajunsese determinând ca ea să fie declarată
improprie pentru serviciul divin. Din tâmplă nu mai rămăseseră
decât scândurile, dispăruse şi turla mică. În 1935 încep lucrările de
refacere şi de consolidare, biserica fiind redeschisă. La
recomandarea episcopului Nicolae Duma este rezugrăvit pridvorul
de care pictorul Nicolae Pană. Importante lucrări de restaurare a
mănăstirii au loc în anul 1959.
Cea mai completă restaurare a monumentului a fost iniţiată în
1980-1982 lucrările readucându-i încetul cu încetul în starea în care
se găseşte azi. Au fost consolidate temeliile, biserica este acoperită
cu tablă de aramă, se refac turlele, se restaurează clopotniţa,
zidurile de incintă se întăresc, se rezidesc casele egumeneşti şi
pivniţa încercând a se respecta şi păstra puţinele elemente ale

23
complexului iniţial din sec. XVII. S-au adăugat noi construcţii ca
stăreţia şi alte anexe.
În prezent mănăstirea de condiţii moderne de viaţă. Prin
arhitectura sa, în forma în care se prezintă astăzi, în ciuda tuturor
degradărilor, datorită restaurării care a încercat să respecte şi să
conserve trăsăturile vechii aşezări, mănăstirea Clocociov este unul
din monumentele de la mijlocul sec. XVII care păstrează
caracteristicile stilistice ale epocii lui Matei Basarab.
În centrul incintei se află cea mai importantă clădire din tot
ansamblul, biserica (pl. 3-4). Intrarea în biserică se face pe sub
turnul clopotniţei, la fel ca în trecut. Este construită din zidărie,
tencuită şi văruită şi are un plan tronconic. Cele trei turle se ridică
pe baze cubice – una mare aşezată pe naos şi două foarte
apropiate între ele pe pronaos împreună formând coronamentul aşa
cum se poate observa şi în imaginea bisericii care apare în tabloul
votiv. Faţadele exterioare sunt decorate cu ocniţe rezultate din
construcţie. Aceste arcade se succed ritmic până la pridvor. Un brâu
median, încadrat cu două rânduri de cărămizi dispuse diagonal, în
forma dinţilor de ferăstrău, împarte suprafaţa faţadelor în două
registre brăzdate de acele firide care au câmpul retras cu câţiva
centimetri faţă de zidăria exterioară. Decoraţia în zimţi de ferăstrău
se întâlneşte şi la cornişa de sub acoperişul şi în jurul ferestrelor
turlelor.
Planul edificiului de azi se compune din altar, naos, pronaos şi
pridvor.
Altarul are în interior formă semicirculară iar la exterior
poligonală şi este acoperit de o calotă sferică.
Naosul are planul pătrat şi lărgit în laterale de două abside
circulare în interior şi poligonale în exterior, care constituie *sânurile.
Pe centru este boltit de o calotă sferică şi două semicalote peste
sânuri. Bolta centrală se sprijină pe patru *arce mari de susţinere
prin intermediul pandantivilor. Structura naosului prezintă
particularitatea că are patru *ieşituri proeminente care servesc de
picioare de susţinere *arcelor mari. Două arcuri secundare sunt
alipite pereţilor de la nord şi sud.
Pronaosul are planul dreptunghiular şi este acoperit de două
calote semisferice peste care se ridică turlele. Cele două calote sunt
despărţite de un arc mare, dublu, dispus longitudinal. Trecerea din

24
pronaos în naos se face printr-o uşă situată în centrul zidului plin,
foarte gros care desparte cele două încăperi. Soluţia despărţirii
celor două încăperi printr-un zid plin aminteşte de o soluţie
tradiţională în sec. XVI. Interiorul este puţin luminat, ferestrele
având deschideri mici. Pentru a crea iluzia de spaţiu construcţia s-a
dezvoltat mult pe înălţime conferind şi o notă de eleganţă şi supleţe
construcţiei.
Lângă peretele sudic este mormântul unui general rus, care
păstrează o frumoasă piatră cu următoarea inscripţie rusească:
„Împăratul măririi. † Supt această piatră este pus trupul
generalului de brigadă rus şi cavalerului şef al regimentului de
muşchetari din Oloneţ, Vasile Miciurin, care a intrat în serviciu în
anul 1767 şi a servit cu *rîvnă în acel regiment *pînă în anul
1808, ianuarie 1; căruia de soarta atotputernică i s’a tăiat viaţa în
*vîrstă de 53 [de] ani de la naştere. Iar acest monument s’a făcut
de către societatea de nobili ai regimentului de *Muşchetari
«Oloneţ», ca semn de dragoste şi inimoşenie, către adormitorul
acum întru Dumnezeu.”
Pridvorul este larg, de formă dreptunghiulară şi are arcade
deschise, de formă semicirculară la faţadă şi fragment de cerc lărgit
la părţile laterale. Arcadele se sprijină pe stâlpi circulari, groşi, de
zidărie. Din miniatură se pare că intrarea se făcea pe undeva prin
partea laterală dinspre sud, care este mărginită de două coloane.
Biserica este, prin arhitectura sa, un exemplar semnificativ al
procesului de preluare, prelucrare şi adaptare a prototipurilor de
înalt prestigiu din veacurile anterioare la necesităţile şi posibilităţile
locale.
Pictura iniţială se păstrează sub straturile de zugrăveală care
au acoperit-o cu ocazia restaurărilor din anii 1836 şi 1862. Pictura
din interior este din anul 1862, conform unei însemnări de deasupra
uşii pronaosului:
„Această *sfîntă biserică s’au zugrăvit şi s’au împodobit
precum *să vede prin osteneala prea cuviosului arhimandrit
Atanasie, egumenu[l] mănăstirii Clocociovŭ: 1862, iulie, 23.”
Pictura iniţială este superioară prin stilul ei bizantin pur, prin
armonia liniilor şi culorilor.

25
 Pe semicalota din altar este pictată Maica Domnului cu Isus,
străjuită de cei doi arhangheli, Mihail şi Gavriil şi de sfinţii ierarhi
Nicolae şi Chiril. Pe hemiciclu sunt înfăţişate Împărtăşirea
Apostolilor şi figurile sfinţilor Grigorie, Iacov, Atanasie, Vichentie,
Vasile cel Mare, Ioan Hrisostom, Spiridon, Nicolae, Partenie, Isidor,
reprezentaţi în picioare.
În naos sunt pictate scene care înfăţişează Naşterea
Mântuitorului la sud, Adormirea Maicii Domnului la apus, Învierea
(Anastasis) la nord. Sunt pictate şi alte scene biblice din ciclul
hristologic.
Pe peretele despărţitor, potrivit tradiţiei sec. XVI, este o pictură
recentă care redă potretele lui Mihai Viteazul şi al Doamnei Stanca,
ctitorii mănăstirii din perioada anterioară lui Matei Basarab. Pe
acelaşi registru, la nord şi la sud, sunt reprezentanţi sfinţi militari în
picioare: Mina, Procopie, Nestor şi Dimitrie.
Pictura din pronaos atrage atenţia prin tabloul votiv de pe
peretele de la apus care se întinde şi pe cel de la sud şi nord. Într-
un frumos grup de familie sunt reprezentaţi ctitorul Diicu Buicescu
cu soţia sa, jupâneasa Dumitra, şi două fiice, Elinca şi Ancuţa – pe
peretele de la apus, deasupra uşii. Familia este completată cu
portretele celorlalţi copii ai ctitorului, Preda şi Papa, Caliţa, Maria şi
Păuna. În partea dreaptă a intrării pot fi văzute portretele mamei
ctitorului, jupâneasa Mara şi probabil ale surorilor acestuia, Marga şi
Stanca. Pe peretele de la nord sunt zugrăvite potretele tatălui şi
bunicului său, Mitrea şi Ion.
Portretele votive din acest tablou de familie sunt exemplare de
valoare din evoluţia portretului de familie boieresc.
Pronaosul este decorat şi cu scene din Sinaxar, altele din
minunile şi învăţăturile Mântuitorului.
Pridvorul este decorat cu picturi de sec. XX care aparţin lui
Nicolae Pană. Din vechiul ansamblu se mai păstrează pe peretele
de răsărit Judecata de Apoi.
Mărturii ale vechilor obiecte care decorau în trecut interiorul
sunt policandrul din metal şi două sfeşnice tot din metal.
Singurul element de sculptură în piatră al bisericii îl reprezintă
chenarul sculptat format din baghete paralele şi încrucişate în
partea superioară care încadrează deschiderea în acoladă a intrării.

26
Pe laturi se păstrează un motiv din cercuri înlănţuite, asemănător cu
cele de pe manuscrisele vremii.
S-a păstrat parţial zidul de incintă, înalt, prevăzut cu contraforţi
pe laturi. În partea de apus se găseşte clopotniţa care are două
nivele. La parter, în grosime zidului se găsesc două nişe peste care
se ridică turnul care, după restaurare, are formă hexagonală cu
deschideri arcuite în interiorul cărora se află clopotele. Pe faţada
principală decoraţia în zimţi de cărămidă este dispusă în jurul
deschiderii porţii şi în jurul unei arhivolte în care este pictată icoana
de hram a sfinţilor arhangheli Mihail şi Gavriil. Şi pe celelalte feţe ale
turnului se continuă decoraţia în zimţi de cărămidă şi în jurul
deschizăturilor de pe tambur.
În incinta mănăstirii, pe laturile de nord şi de est se găsesc
casele egumeneşti cu pivniţele prevăzute cu stâlpi masivi pe care
se sprijină bolţi largi semicirculare caracteristice construcţiilor de
acest gen. Cu ocazia restaurării, complexul aşezării a fost extins,
astfel că azi mănăstirea dispune de spaţiul necesar gospodăresc,
de ateliere şi grajduri, toate fiind ridicate în curtea din spatele
incintei principale unde se află şi eleşteul şi grădinile.
Colecţia a fost organizată în anul 1983 în colaborare cu
actuala Direcţie judeţeană Olt pentru Cultură, Culte şi Patrimoniu.
Sunt expuse opere de artă veche românească – icoane, piese de
artă decorativă (argintării, broderii, ţesături, sculpturi în lemn).
Exponatele evocă momente importante din trecutul mănăstirii şi
sunt o dovadă a îndelungatei activităţi creatoare în domeniul picturii
şi artelor decorative. Se impun atenţiei cele patru icoane împărăteşti
din epoca lui Matei Basarab care înfăţişează pe Isus Hristos
Pantocrator, Maica Domnului cu Isus, Sfântul Nicolae şi Adormirea
Maicii Domnului. Aceste piese care provin din biserica din
Sâmbureşti-Olt sunt lucrate în atelierele domneşti din Târgovişte şi
datează din anii 1647-1649. Au fost dăruite de „Marco vel armaş şi
jupâneasa sa Rada”. Icoanele se încadrează în stilul „decorativ”
care marchează tranziţia între pictura de veche tradiţie a sec. XVI şi
pictura de icoane a epocii brâncoveneşti.
În colecţia mănăstirii se găsesc şi icoanele împărăteşti de la
Măgura Perieţi din sec. XVIII şi numeroase icoane prăznicare
provenite din bisericilor Sfântul Ioan Botezătorul din Slatina şi din
biserica Sfântul Gheorghe (Ionaşcu) din Slatina.

27
 Piesele din argintărie (candele, anaforniţe, cădelniţe, potire,
ferecături de cărţi) din argint sau argint aurit lucrate în stil
brâncovenesc au o mare importanţă istorică şi provin de la
mănăstirea Brâncoveni. Pot fi amintite cadelele din 1674 de pe
mormântul fratelui lui Constantin Brâncoveanu, boierul Barbu şi cea
din 1693, anaforniţa din 1815 din biserica Adormirea Maicii
Domnului din Slatina.
Din colecţie fac parte şi crucile sculptate în lemn şi ferecate în
argint şi argint aurit – crucea din 1653 care provine din parohia
Sfânta Paraschiva din <comuna> Iancu Jianu, crucea de mână din
1692 din epoca brâncoveană care a aparţinut mănăstirii Brâncoveni
sau cea din 1806 din acelaşi locaş. Cu ocazia restaurării din 1980
săpăturile au scos la iveală o serie de piese, cum ar fi cele două
cărămizi sgrafiate care reprezintă aspecte ale mănăstirii.
Mănăstirea are şi o colecţie de cărţi deosebit de importantă
atât prin numărul exemplarelor dar şi prin calitatea artistică şi
semnificaţia pieselor. Se pot vedea tipărituri cu ilustraţii cu gravură
în lemn care provin din centre ca Târgovişte, Snagov, Râmnicu
Vâlcea, Bucureşti, Blaj, Buzău şi Sibiu. Coexistenţa aici a unor
tipărituri care provin din diferite centre din Moldova şi Transilvania
demonstrează marea circulaţie a cărţii româneşti şi unitatea
provinciilor româneşti.
Mănăstirea Clocociov se numără printre monumentele de
seamă ale judeţului Olt, făcând parte dintre ansamblurile care
datează de la mijlocul sec. XVII.

II.1.2. Schitul Strehareţ

(planşele 5-6)
Cuvântul Strehareţ provine din slavonescul Straha-Reţ, care
însemnă „Tuşa Mariţa”. Legenda spune că pe aceste locuri din
apropierea Slatinei se întindeau demult moşia şi proprietăţile unei
„cucoane” bogate, Mariţa. În cursul incursiunii tătarilor aceasta a
scăpat cu viaţă refugiindu-se în pădurile din aceste locuri. De aceea
toate împrejurimile îi poartă numele: valea Mariţii, valea Muierii,
pădurea Mariţii.

28
 Strehareţul apare prima dată ca vatră sătească la nord de
Slatina, existenţa sa fiind atestată de o serie de documente din
1478, 1531, 1578, 1607, 1608, 1620, 1665.
Schitul Strehareţ a fost iniţial mănăstire de călugări. Ctitorul
mănăstirii este Serafim care în anul 1648, în timpul domniei lui
Matei Basarab, a fost numit episcop de Buzău. Înainte de episcopat,
el a fost stareţ la schitul Deleni. Boerii Deleni, care erau rudă cu
domnitorul Matei Basarab, l-au recomandat pentru funcţia de
episcop al Buzăului. Din anul 1668, Serafim va fi şi episcop al
Râmnicului.
Originar din Slatina, episcopul Serafim şi-a dorit mereu să
ctitorească o mănăstire în locurile natale. A cumpărat la 24 aprilie
7172 (i.e. 1664) de la feciorii popii Hariton în hotarul Strehareţului vii
lucrate, ţelina şi pomet „şi cu branişte şi cu fântână drept bani, 90
unghi” (i.e. bani ungureşti). Aceasta va fi zestrea cea mai însemnată
a schitului. La 3 iulie 1664 episcopul cumpărase şi cărămida
necesară construirii mănăstirii.
La 1 aprilie 1665 Radu Leon (1664-1669) întăreşte episcopului
Serafim de Buzău stăpânirea asupra viilor de la Slatina scutindu-l
de dijma vinăriciului, stupăritului şi oieritului de pe moşia Strehareţ:
„Miolesteiu bojieiu io Radul Leon voevod i gospodar zemle
Vlahiscoe. Davat gospodstvo mi siiu poveleanic gospodstva mi
părintelui episcopul Serafim de la sfânta Episcopie de la Buzău,
ca să-i fie toate viile de la Slatina care sunt pre moşiia
Strehareţului, moşie megieşească de la moşul lui Gurea şi să fie
în pace de vinăriciul domnescu. Aşişderea să-i fie în pace şi
stupii lui de dijmă şi oile lui de oierit, cari oi şi stupi sunt ale
metohului sfinţiei sale de la Strehareţ, pentru că m-am milostivit
domniia mea de a [i]ertat acest vinăriciu şi de dijmă şi de orice ca
să aducă acest venit la sfânta Episcopie de Buzău, căci *că
văzând domniia mea că această sfântă Episcopie iaste la
câmpie, în drumul tuturor răutăţilor, de iaste de-a pururi jăfuită şi
prădată de păgâni.
Drept *aceaia am întărit domniia mea, eu *aciastă carte a
domniei meale, ca să fie de întărire şi de hrană sfintei episcopii,
iar domnii mele şi răposaţilor părinţi <ai> domnii mele pomană în
vecie. Iar cine să va ispiti a vămui aceste bucate, care sunt ale

29
 părintelui episcopul Serafim de la metohul Strehareţului acela om
certare va avea.”10
Construcţia a început în anul 1665 şi a fost terminată în anul
1672. La 4 august 1668 episcopul Serafim închină ctitoria sa
Mitropoliei din Bucureşti obligându-se să dea anual „câte 15 oca de
ceară”. În perioada 1671-1672 el s-a ocupat de zugrăvirea schitului.
La 28 decembrie 1672, în timpul domniei lui Antonie Vodă din
Popeşti (1669-1672) s-a pus şi inscripţia <pisania?>.
După moartea lui Serafim conducerea schitului a revenit
egumenului Veniamin care primeşte danii şi cumpără moşii pentru
schit aşa cum rezultă din documentele vremii. La 12 septembrie
1673 jupâniţa Caplea Buzescu cu Elina şi copiii acesteia, Barbu şi
Constandin, descendenţi din familia Buzeştilor, dăruiesc jumătate
din moşia lor de la Cireaşovul din Deal.
Un alt act de danie datează din anul 1675:
„Adică eu monach Theofil feciorul Sirmei feciorul Varvarei ot
varoş Slatin[a], scris[-]am *aceasta al meu zapis ca să fie de
mare credinţă la mâna părintelui egumenului Veniamin ot sfânta
mănăstire Strehareţ, unde este sfântul hram (uspenie pismia
vidaţie naşe bolţe), adormirea prea Sfintei de Dumnezeu
născătoare, cum să se ştie că am închinat partea mea şi a
unchiu-meu Ioan Vâtcă, feciorul lui Stan Poliian… pentru că i-am
scris pe toţi morţii mei la Sfântul pomelnic… să mă pomenească.
Martorii sunt: popa Ioan ot Preoteşti, popa Oancea ot
Cireaşov, popa Oprea ot Curtişoara şi Gheorghe din Zurleşti.”11
Danii au mai fost făcute în anul 1682 de către Drăguşin şi fraţii
săi şi în anul 1683 de către Neculai, feciorul lui Velesco, nepot al lui
Radu Leon.
La 21 aprilie 1693 jupâneasa Voica, „ce-a fost a lui Murga post
Turia” şi fiica sa Florica diaconeasa şi vărul său Cârstea dau zapis
egumenului Filotei, urmaşul lui Veniamin, prin care dăruiesc toată
partea lor de moşie mănăstirii Strehareţ.
Constantin Brâncoveanu dă un hrisov în 1693 prin care
scuteşte bucatele de dijmă.

10 IOSD, p. 40 (doc. 19).

11 G. POBORAN: Istoria oraşului Slatina, ed. II-a, Slatina, 1908, p. 342.
30
 Până în anul 1821 schitul Strehareţ a fost de mai multe ori
prădat de turci. În timpul răscoalei populare din acelaşi an clădirile
din jurul schitului şi inventarul respectiv au fost arse iar schitul a fost
părăsit. Dar în anul 1832 aici se găseau 63 de suflete şi preoţii
Vasile, Ioan şi Preda care s-au ocupat de reparaţii. După perioada
Regulamentului organic în chiliile *mănăstirii a fost adăpostit un
spital.
Cutremurul din 1838 a produs pagube *schitului. *Mănăstirea a
fost restaurată în perioada aprilie - septembrie 1844, de aceasta
ocupându-se eclesiarhul Iosif. Tot el s-a ocupat şi de zidirea mai
multor clădiri în jurul *mănăstirii.
Reforma lui Alexandru Ioan Cuza din 1863 a dus la
secularizarea unei părţi din averea *mănăstirii iar cu o altă parte au
fost împroprietăriţi 12 ţărani din satul Sineşti-Olt în anul 1864.
După anul 1865 schitul Strehareţ a dus o viaţă liniştită. În
partea de sud-est s-au mai construit câteva clădiri, dar acestea nu
mai există în prezent dărâmându-se cu timpul.
În anul 1883 i-au fost expropriate 200 ha de pământ arabil şi
pădure pe care s-a înfiinţat Şcoala de Agricultură din Slatina. La
dispoziţia elevilor acestei şcoli au fost puse şi chiliile mănăstireşti.
Reparaţii serioase la chilii şi biserică s-au făcut în perioada
1930-1936 când a fost repictată biserica şi i s-a adăugat pridvorul
din faţă.
În anul 1960 schitul a fost transformat în metoc al Episcopiei
Râmnicului şi Argeşului şi declarat monument istoric.
Cutremurele de pământ din 1940 şi 1977 au deteriorat zidăria
şi pictura. Cu timpul, frescele şi-au pierdut coloritul iniţial. Vechea
clopotniţă a fost dărâmată iar în 1979 s-a construit alta de zid
deasupra portalului de la intrarea în incinta *mănăstirii.
Ultima restaurare s-a făcut în vara anului 2005. S-au efectuat
reparaţii la zidărie şi o spălare a picturii de către pictorul Felix
Văduva.
Schitul are hramul Adormirea Maicii Domnului.
Biserica aparţine stilului bisericilor cu turla pe pronaos, stil
caracteristic sec. XVII-XVIII. Lăcaşul are proporţii reduse şi planul
este dreptunghiular. Peste clopotniţă şi pronaos are un turn. Naosul
este acoperit de o boltă longitudinală.

31
 Pronaosul este despărţit de naos prin patru coloane. La
intrare, în partea dreaptă se află mormântului ctitorului Serafim. Pe
peretele vestic din pronaos se poate observa pisania de la 1668:
„Ziditu-s-au această sfântă biserică în anul 1668 de Serafim
episcopul Buzăului şi Râmnicului Vâlcea 1668-1672 şi închinată
Mitropoliei Ţării Româneşti fiind mitropolit Teodosie.”12
Pe peretele de la sud al pronaosului se află următoarea
pisanie de la 1844:
„Cu vrearea Tatălui şi cu ajutorul *fiului şi cu săvârşirea
Duhului Sfânt preînnoitu-s-au această sfântă biserică Adormirea
Precistii de Dumnezeu Născătoare şi pururi fecioara Maria din
temelie şi cu toate împrejurările împrejur după cum se vede cu
toată osârdia sfinţii sale părintelui Iosif *Eclsiarfu egumen
sfântului schit Strihareţu i *Grea şi cu cheltuiala Sfintei Mitropolii
prin slobozenia şi porunca prea sfinţiei sale părintelui Mitropolit
Neofit în zilele preaînălţatului domn a toată Ţara Românească
Gheorghe Dimitrie Bibescu Voevod leat 1844 august 10.”
Fresca este importantă prin stilul pictural neo-bizantin şi prin
scrierea cu caractere chirilice care se păstrează perfect pe
frontispiciile icoanelor murale. La intrare, în partea dreaptă, se vede
zugrăvit ctitorul mănăstirii, Serafim şi la stânga Varlam. Lângă
numele Serafim este adăugat textul:
„Episcop care a episcopit multă vreme la Buzěǔ şi *Rîmnic
puţinel şi s’a pristăvit aici.”13
La cuvântul Mitropolit se vede scris:
„Mati boja Varlam, Mitropolit al ţěreĭ Româneascĭ”.
Tot pe peretele din dreapta mai sunt pictaţi Iosif Strihăriţeanul,
egumenul schiturilor Strehareţ şi Greci, şi Neofit, mitropolitul Ţării
Româneşti.
La intrarea în naos s-a păstrat pictura originală de la 1688,
reprezentând Izvorul Tămăduirii. Pe pereţii naosului sunt sfinţii
12 Arhivele Naţionale ale României, Bucureşti. Fond Episcopia Râmnicului şi Argeşului, pachet
CXLIX, doc. 26.
13 C. ALESSANDRESCU & I.G. SFINŢESCU: Dicţionar Geografic al Judeţuluĭ Oltu. Bucureşti, 1895, p.

244.
32
mucenici Matei, Ioan, Luca şi Marcu şi sunt redate scene din viaţa
Mântuitorului.
În inventarul bisericii se află o biblie tipărită în anul 1775 la
Bucureşti.

II.2. BISERICI
Atunci când ideologia creştină a pătruns la nord de Dunăre,
singura modalitate pentru comunităţile străromâneşti şi româneşti
de a răspunde exigenţelor bisericii privind ridicarea unor lăcaşuri
anume unde să se oficieze slujba, a fost aceea de a prelua, a
adapta şi a transforma tipul de construcţie prezent la faţa locului,
anume locuinţa.
Împrejurările speciale din perioada migraţiilor au făcut ca sute
de ani de-a rândul ctitoriile de lemen să fie singurele existente.
Apariţia şi continuitatea unor formaţiuni politice mai mari (cnezate şi
voievodate) a făcut posibilă adaptarea de către feudalitatea
românească a unor tipuri de ctitorii de zid derivate din arhitectura
bizantină.
Ţara Românească şi Moldova reprezintă pentru tot sud-estul
europei aria unde arhitectura ecleziastică de tradiţie bizantină a
cunoscut, după căderea Constantinopolului sub stăpânire otomană,
manifestările cele mai pregnante în planul creaţiei arhitectonice
propriu-zise atât prin numărul acestor ctitorii dar şi prin eşalonarea
lor în timp.

II.2.1. Biserica Sfânta Treime

(planşele 7-8)
În partea de jos a oraşului, în centrul istoric, se află biserica
Sfânta Treime. Este situată între străzile Lipscani şi Fraţii Buzeşti,
cu vedere la strada Grădiniţei nr. 2. Biserica este cel mai vechi
locaş de cult din municipiul Slatina. Aici a fost botezat dramaturgul
Eugen Ionescu. În trecut i se mai spunea şi „biserică domnească”.
Până în anul 1897 a fost catedrala municipiului Slatina.
Biserica era împrejmuită cu un zid înalt şi gros, ca o cetate. Cu
timpul însă, zidul a fost dărâmat, puţin câte puţin, de către epitropie

33
în jurul bisericii construindu-se case şi prăvălii. Unele dintre acestea
erau închiriate aducând bisericii un venit însemnat14.
În ziarul Vremea Nouă din 25 iunie 1927 apărut la Slatina este
publicat un anunţ emis de către Epitropia bisericii „Sfânta Treime”
prin care era scos la licitaţie publică un imobil – prăvălie – pe o
perioadă de cinci ani.
Biserica a fost zidită în anul 1645 de către *Ghenea vel vistier
în timpul domniei lui Matei Basarab, după cum rezultă din pisanie.
Biserica respectivă a avut două inscripţii, una în slavonă, cealaltă în
română, care a dispărut. Inscripţia în slavonă a fost tradusă de
Ştefan Nicolăescu:
„Cu vrearea Tatălui şi cu ajutorul Fiului şi împlinirea Sfântului
Duh, unuia Dumnezeu închinată această sfântă şi Dumnezeiască
biserică întru numele prea Sfintei şi de viaţă făcătoarei şi
nedespărţitei Treimi cea de o fiinţă; ziditu-s’a în zilele bine
cinstitorului şi de Christos iubitoriului Io Matei Voevod Basarab şi
a doamnei lui Ilina prin cheltuială şi osteneală; eu greşitul rob al
lui Dumnezeu boer Ghinea slugerul şi jupâneasa lui Florica şi
copiii lor: Mihu şi Mihăilă şi Petru şi Alexandra şi încă câţi
Dumnezeu le va mai dărui lor. Mai vârtos cer şi mă rog tuturor:
după petrecania noastră a nu uita acest sfânt locaş, ci a-l milui şi
a’l întări cu toată puterea şi dragostea, ca astfel să vă învredniciţi
cerească împărăţie a câştiga şi a putea auzi fericitul glas al
Domnului, al părintelui meu: veniţi de moşteniţi împărăţia
cerească cea pregătită vouă, căci se cuvine nouă tuturor a o
dobândi şi cu toate drepturile şi bunătăţile a ne îndulci în
nesfârşitele veacuri amin. Scrisă <în> luna Iunie a şaptea zi în
anul 7153 <1645>. Crugul soarelui 13 al lunei 1. Ispravnici (au
fost) Vasile şi Oprea.”
Ghinea vistierul, zis Cicala (*Ţuclaş) numit şi Brătăşanu,
fusese de meserie olar la Constantinopol. Timp de doi ani s-a aflat
în serviciul lui Radu Leon. În timpul domniei lui Matei Basarab a
îndeplinit funcţia de hatman şi mai târziu a fost mare vistier. Se
spune că domnitorul i-a dat-o pe sora sa ca soţie.
Numele vistierului Ghinea este legat de moartea boierului
Stratoveanu din Craiova. Acesta se întorcea de la Târgovişte şi

14 G. Poboran, 1908, p. 357.

34
atunci când, după ce a trecut Oltul, a trecut prin Slatina a fost
atacat:
„Se încinsese o luptă grozavă. Căzură mulţi bandiţi dar şi
Stratoveanu fu lovit cu un pumnal în mână de către capul bandei,
un grec, Ulovaid (de la dreapta la stânga se citeaşte Diavolu)
unealtă a lui Ghinea Vistierul, Ministrul de Finanţe al lui Matei
Basarab.”
Pentru jafurile sale, pentru viclenia şi ipocrizia sa, se spune că
Ghinea a atras atât de mult ura poporului asupra sa încât a fost ucis
„în drum” împreună cu armaşul Radu Vărzaru15.
De-a lungul existenţei sale, biserica a traversat şi momente
critice. Se ştie că biserica a fost dărâmată şi arsă de turci, care s-au
înfrunat cu ruşii în 1771. Pe vechile fundaţii şi ruine s-a ridicat o
nouă biserică în anul 1784. De-a lungul timpului biserica a avut mai
mulţi ctitori, donatori sau binefăcători locali dar, mai ales, s-a
bucurat de atenţia domnilor Ţării Româneşti care şi-au amintit,
aproape fără excepţie, de sfântul lăcaş.
În anul 1851 s-a zugrăvit din nou atât în interior cât şi la
exterior. De lucrări s-a ocupat epitropul bisericii, Alexe Zamfir. O altă
reparaţie s-a făcut în 1886 când a vost zugrăvită din nou şi s-au
adăugat noi construcţii. Episcopul Ghenadie a sfinţit din nou lăcaşul
de cult în anul 1887.
Alte reparări şi renovări s-au făcut şi în anii 1905 şi 192316.
Această biserică avea o moşie în comuna Milcov şi *Casinul
cel Mare. Pe lângă case şi prăvălii mai deţinea şi averea lăsată de
Ionaşcu Răducu şi soţia sa pităreasa Anica.
În anul 1939 avea trei imobile şi 40 ha de pădure17. Toată
averea se administra în folosul bisericii.
Documentele certifică faptul că de-a lungul timpului biserica s-
a bucurat de atenţia multor domnitori ai Ţării Româneşti. Putem
aminti în acest sens hrisovul lui Mihail Racoviţă emis la 31 iulie
1727:
„Milostio Bojio Io Mihai Racoviţă Voevod: Gospodar Zemle
Vlahiscoe davat sio povelnio *gvmid (adică cu Mila lui Dumnezeu
15 Ibid., p. 361.
16 Anuarul Eparhiei Argeş, Piteşti, 1934, p. 273.
17 Ibid., p. 243.

35
Io Mihai Racoviţă voievod şi Domnitor a toată ţara
Românească)…
Sfintei şi Dumnezeeştii Biserici din oraşul Domnii mele, din
Slatina, unde este hramul S[fân]ta Troiţă. Care Biserică este
făcută şi înălţată din temelia ei de reposatul Ghinea Vistierul
Brătăşanu părintele Mihului Cluceriu şi al Predi vel Şetraru; ca să
fie bucatele S[fin]tei Biserici şi bucatele popilor, cari păzesc
biserica în pace, de dijma de stupi şi de râmători, de vinericiu, de
oerit şi de mertice Domneşti, de podvoade, de cai de olac. De
acestea de toate, de către nimeni, nici un val şi nici-o *bântuială
<bănuială?> să nu aibă. Pentru că m’am milostivit Domnia mea,
de am [i]ertat bucatele bisericii şi ale popilor precum scrie mai
sus.
Precum au fost [i]ertată Sfânta Biserică şi preoţii şi mai
dinainte vreme şi alţi Domni, cu cărţi Domneşti de milă şi de
[i]ertăciune. Precum am văzut Domnia mea şi cartea răposatului
Şerban-Vodă, cel de demult, şi cartea Radului Vodă Leon şi
cartea lui Antonie Vodă şi a lui Grigorie Vodă şi cartea Ducăi
Vodă, şi cartea <lui> Şerban Vodă şi cartea reposatului
Constandin Vodă Brâncoveanu şi cartea lui Ştefan Vodă
<Cantacuzino?> şi cartea <lui> Niculae Vodă <Mavrocordat?>,
făcută din milă şi înoită una pe alta. Pentru că această sfântă
Biserică de la Slatina este făcută de reposatul Ghinea Vistierul
Brătăşanul, iar bucatele Sfintei Biserici sunt date de feciorii lui: de
Mihul Clucerul şi de Preda Şetrariul, pentru pomană, ca să fie
Sfintei Biserici de ajutor şi de întărire, şi popilor ce vor păzit
S[fân]ta Biserică de hrană; iar ctitorilor vecinică pomenire.
Şi am învoit Domnia mea şi [i]ertăciunea cu această carte a
Domnii mele, ca să nu mai aibă nici un val <?> şi nici-o
*bântuială <bănuială?> de către nimeni. Aşişderea poruncesc
Domnia mea, vouă tuturor slugilor domniei mele, care veţi umbla
cu slujba oeritului şi a dijmăritului şi a vinericiului şi cu alte dăjdii
şi orânduieli, într-ace parte de loc. De vreme ce veţi vedea cartea
Domnii mele. Iar voi toţi să aveţi a vă feri de bucatele acestei
Sfintei Biserici şi ale popilor, nimeni de nimic să mai *bântuiască
<bănuiască?>, că cine se va ispiti, ca să facă vr’un val peste
cartea Domnii mele, măcar veri de ce, unii ca aceia bine să se
ştie că rea scârbă şi pedeapsă vor petrece de către Domnia mea.

36
 Aşişderea şi în urma Domnii mele pre care va alege Domnul-
Dumnezeu a fi Domn şi stăpânitor Ţării aceştia, încă’l pohtim şi’l
rugăm cu numele Domnului şi Mântuitorului nostru Isus Hristos,
să aibă a înnoi şi a întări această milă, precum scrie mai sus, ca
şi ale Domnii lui *mili şi *Danii în urmă-i încă să fie cinstite şi în
neam ţinute, şi în acela veac ce va să vie, la repaosul vecinic
sufletul să-i fie. Şi am întărit cartea aceasta cu tot sfatul şi
credincioşii boeri cei mari, ai Divanului Domnii mele şi Pan
Iordakie Creţulescu, vel Vornic, Pan Manolakie Lambrino vel
logofăt, Pan Constandin vel spătaru, Pan Grigorie Greceanul
vistier… şi s’au scris cartea aceasta în anul dintâi al Domnii mele,
aici în oraşul scaunului Domnii mele în Bucureşti
Io Mihail Racoviţă Voievod.
Luna iulie 7235 <1727>
Manolakie Lambrino vel logofăt.”
De asemnea, putem face referire şi la cel al lui Grigorie Ghica
Voevod de la 12 iulie 1734 în care se vorbeşte despre milele de
care s-a bucurat această biserică.
Planul de construcţie al bisericii Sfânta Treime este specific
sec. XVII, în formă de treflă cu abside laterale. Are două turle: cea
mare care domină întregul edificiu şi cea mică ce a fost construită în
anul 1793. Iniţial, avea doar o singură turlă.
Biserica are două clopote. Pe clopotul cel mare este
următoarea inscriţie:
„Acest clopot făcutu-l’au jupân Ghinea Clucerul i jupâniţa
(Vişa) Florica (1648) ca să fie de pomană la biserică la Slatina
unde este hramul Sf. troinţă în zilele lui Matei Basarab Voevod.”
Clopotul cel mic a fost adăugat odată cu ridicarea turlei mici
având următoarea inscripţie:
„Acest clopot de la biserica cea mare din Slatina cu hramul Sf.
Troiţă s’a prefăcut de noi: Ionaşcu I. Ion, I. Grigore (1793).”18
Este o biserică de dimensiuni medii, având o lungime totală de
18 m, iar lăţimea de 13 m în arcadele laterale ale „treflei” şi de 8,5 m

18 G. Poboran, 1908, p. 357.

37
în pronaos. De la bază până în vârful turlei mari are o înălţime de 16
m19.
Cele două turle sunt plasate una deasupra naosului (cea
mare) şi cea mică deasupra pronaosului. Prin dimensiuni şi prin
dispunere, biserica Sf. Treime face trecerea spre o altă grupă de
monumente arhitectonice bisericeşti caracterizate prin planul treflat
cu mai multe turle şi cu un pronaos lărgit.
Biserica marchează o anumită etapă în evoluţia elementelor
arhitectonice autohtone prelucrate în mod artistic.
În urma reparaţiilor şi restaurărilor repetate, unele elemente
din aspectul său originar interior şi exterior au dispărut.
Pridvorul bisericii a fost conceput în planul de construcţie
deschis, cu rolul de a nu se face intrarea direct în biserică. Ulterior,
a fost închis cu geamuri pentru a se conserva mai bine
monumentul. Avea o formă dreptunghiulară, cu lungimea de 2,5 m
şi lăţimea de 1,5 m şi constituie un element nou în construcţiile
religioase din Ţara Românească a acelor vremuri. În prezent acest
pridvor nu mai există.
Pe laturile sale de sud şi nord se continuă decoraţia exterioară
a bisericii întărind impresia de continuitate a construcţiei.
Din pridvor se pătrundea în pronaos. Azi, prin dispariţia
pridvorului, se intră direct în pronaos, printr-o uşă masivă, în două
canate, din lemn sculptat. Ancadramentul uşii este puţin lărgit şi
este din cărămidă străjind pisania.
Are formă dreptunghiulară, boltit printr-un semicilindru ale
cărui arcuri se reazămă pe doi stâlpi pătraţi situaţi la trei metri de la
intrare şi împarte pronaosul în trei părţi egale. Au rolul de
consolidare a acoperişului şi uşurează construcţia bolţilor.
Bolta semicilindrică centrală longitudinală este ceva mai înaltă
decât calotele laterale. Din pronaos se poate vedea cu uşurinţă
naosul şi altarul, prin cele trei treceri existente în zidul despărţitor.
una dintre aceste treceri se află în axul bisericii şi este în formă de
arc.
Naosul are forma unui pătrat cu latura de 4 m, încoronat de
turla cea mare a bisericii, care se sprijină pe patru picioare puternice
de zidărie, împărţind greutate cu arcurile lateriale semicilindrice,

19 Anuarul Eparhiei Argeş, Piteşti, 1934, p. 240.

38
forma şi dispunerea în plan a naosului şi turlei mari, este o formulă
des folosită în Ţara Românească a sec. XVII.
Absidele laterale sunt largi şi adânci încât ele depăşesc planul
pronaosului. În dreptul lor, lăţimea bisericii ajunge la 13 <m>, cu 4,5
m mai mult decât lăţimea pronaosului. Zidurile absidelor au formă
cilindrică în interior şi poligonală în exterior.
Altarul se prezintă ca un dreptunghi în continuarea zidurilor
pronaosului; este spaţios, cu nişe mari. În partea de răsărit se
închide printr-un semicerc asemănător absidelor şi situat în ax.
Forma bolţii este a planului complet cu o parte cilindrică mai
ridicată, ca la multe biserici ale acelei vremi.
Ferestrele, în număr de şapte, sunt dispuse astfel: două la
intrarea din pridvor, pe lateralele portalului, pe fiecare laterală a
pronaosului câte una, de asemenea pe fiecare laterală, iar în altar
una singură, străpungând *semiarul ce închide altarul la răsărit.
Astfel biserica primeşte suficientă lumină.
Tâmpla originală a fost complet distrusă de incendiul care a
afectat întreaga biserică. În anul 1784, odată cu reclădirea bisericii,
a fost refăcută şi tâmpla. De-a lungul secolelor a mai fost înlocuită şi
reparată datorită deteriorării.
În anul 1851, când întreaga biserică a fost zugrăvită şi
reparată în interior şi la exterior, s-a schimbat şi tâmplăria veche cu
una nouă. Tâmplăria şi uşile împărăteşti au fost schimbate pe
cheltuiala pitarului Ionaşcu Răducu.
Pictura iniţială nu se mai păstrează. Actuala pictură este
executată în tehnica <în> ulei de către maestrul Gheorghe
Tătărescu <Tattarescu>. Asupra picturii s-au făcut mai multe
intervenţii şi lucrări de restaurare până în anul 1998.
Icoanele pe lemn din tinda bisericii sunt opera aceluiaşi
maestru Gh. Tătărescu. Icoanele împărăteşti de pe catapeteasmă
sunt executate în tehnica tradiţională a ferecăturilor din argint din
sec. XVIII.
Catapeteasma din zidărie este ornamentată cu structură de tip
neobizantin şi baroc20. Pantocratorul este încadrat la bază de patru
medalioane pandantive ale sfinţilor evenghelişti.

20 Eparhia Rîmnicului şi Argeşului. Monografie. Rîmnicu Vîlcea, 1976, p. 598.

39
 În sec. XIX biserica a fost înzestrată cu două case parohiale
unde în prezent sunt amenajate spaţii adecvate serviciilor de
asistenţă socială.
În casa din strada Dinu Lipatti nr. 23 funcţionează din anul
2001 magazinul de obiecte bisericeşti al Episcopiei Râmnicului.
În anul 2000 în faţa bisericii s-a construit o troiţă cu
lumânărariu şi bapisteu <baptisteriu?>, necesare serviciilor
religioase.
Ultima renovare a bisericii s-a făcut la 28 noiembrie 2004 când
a fost resfinţită.

II.2.2. Biserica Adormirea Maicii Domnului

(planşele 9-10)
Este situată la poalele dealului Caloianca în fosta „mahala
galbenă” a oraşului. Are hramul Adormirea Maicii Domnului şi a fost
construită în anul 1736. Aşa cum rezultă din pisanie, ctitorii lăcaşului
de cult sunt jupân Nicula (Nicolae) Slătineanu (ajuns mai apoi
paharnic) fratele marelui cămăraş Iane Slătineanu, jupâneasa
Bălaşa şi copiii lor Iordache, Atanase, Safta şi Radu care figurează
şi printre ctitorii bisericii Sf. Dumitru din Craiova21. La intrarea în
biserică se află următoarea inscripţie:
„Cu vrerea *tatălui şi cu ajutorul *fiului şi cu săvârşirea *duhului
sfânt începutu-s’au această sântă biserică întru hram prea
*sfintei adormitei dă Dumnezeu născătoarei şi pururi fecioarei
Mariei, în zilele prea luminatului domn *io Constandin Nicolai
<Mavrocordat> Voevod şi s’au ostenit dumnealui jupânul Nicula
Bratu (frate) jupânului Iane biv vel cămăraş za ocne de au zidit-o
din temelie şi au înfrumuseţat-o precum se vede cu toate
cheltuiala dumnealui şi s’au început temelia la luna lui Iulie în 4 şi
s’au săvârşit la *Septembrie în 15, de la Zidirea lumii 7244, iar la
anul de la Hristos 1736.”22
Această biserică a fost înzestrată încă de la fondarea ei cu
moşii, vii, prăvălii, ţigani. Între moşiile ei se numărau Bîrca de lângă

21 Ilie DIACONESCU & Marin BRANIŞTE: „Pisanii şi însemnări de prin bisericile din Slatina”, Craiova:
Mitropolia Olteniei, nr. 9-19, 1964, p. 792.
22 G. Poboran, 1908, p. 344.

40
Slatina, Preoteşti, din comuna Oporelu, Bodoeşti sau Oteşti, mai
multe vii de pe dealul Caloianca şi Malul Livezii, prăvălii.
Biserica a fost închinată mănăstirii Xeropotam de la Muntele
Athos. La 20 octombrie 1759 Chesarie Daponte a fost însărcinat de
către comunitatea mănăstirii Xeropotam să vină în ţările române
după milă. După ce a cutreierat întreaga Moldovă, a trecut şi în Ţara
Românească, având asupra lui o bucată „de un cot” din semnul
*sfintei cruci. Astfel, el a ajuns şi la Slatina. Atunci, Constantin şi
Răducan, fiii marelui medelnicer Ion Slătineanu, împreună cu mama
lor Stanca, închină mănăstirii Xeropotam o partea din averea lor prin
următorul act:
„Pentru aceea închinăm noi biserica Adormirea *născătoarei
de D[umne]zeu (din Slatina), o *afierosim şi o închinăm la sus
zisa respectabilă mănăstire spre mântuirea noastră sufletească şi
a părinţilor noştri şi spre veşnica amintire… îi dăm şi îi *afierosim
o moşie, ce se numeşte Berca (Bîrca) încă o moşie, ce se
numeşte Preoteşti sau Bodoeşti, amândouă în districtul Oltului;
încă un loc de două sau trei *binale în piaţă; toate acestea astăzi
împreună cu Sfânta biserică şi cu casele de lângă ea, cu pivniţă,
din tot sufletul şi inima le afierosim cu supunere respectatei
*Mănăstiri <a> Xeropotamului şi ne rugăm noi cei smeriţi
Domnului şi Mântuitorului nostru Isus Christos, cu puterea
cinstitei *sale cruci, cu rugăciunile S[fin]ţilor săi 40 de martiri, să
le primească ca pe cele 2 oboade <oboli?> ale văduvei, spre
lăsarea păcatelor noastre şi spre a afla milă în ziua judecăţii.”23
La 6 decembrie 1759 Constantin Fălcoianu şi Ilinca Buzeasca
închină prin acelaşi Chesarie Daponte două moşii *Bîrca şi Oteşti:
„Iată prea S[fân]tă cruce, pentru iubirea ta dăm 2 moşii a
noastre părinteşti şi le producem cu tot ce sunt pre ele, pentru
hramul tău, rugându-ne şi sperând tare că vom auzi şi noi; astăzi
s’a făcut mântuire casei acesteia şi le afierosim la M[ănăsti]rea
Slatina, care de curând s-a afierosit la M[ănăs]tirea Xeropotamul;
şi dar eu Constandin *afierosesc toată partea ce am în trupul
moşiei Berca (Bîrca) iar eu Dumitrache toată partea mea ce am
în trupul moşiei Otoeşti (Oteşti), care amândouă sunt în districtul

23 Ibid., p. 346.
41
 Oltului, le *afierosim din toată inima noastră spre mântuirea
noastră şi părinţilor noştri, ca să avem răsplata veşnică.”24
Biserica a fost transformată în mănăstire la un moment dat
fiind metoh al mănăstirii Plumbuita. Era împrejmuită cu un zid gros
şi avea două intrări. În prima curte erau case şi câteva chilii care
fuseseră construite de Nicolae Hagiu servind drept azil pentru
femeile văduve sărace sau infirme.
De-a lungul existenţei sale biserica Adormirea Maicii Domnului
s-a bucurat de numeroase mile. Hrisovul din 28 iunie 1775 certifică
acest lucru:
„De vreme ce sfântul şi Dumnezeescul *locaş din oraşul
Domniei mele Slatina ot sud Olt, la care se cinsteşte şi
*Prăznueşte hramul Adormirea Mariei, ce este zidită din temelie
de reposatul Iane Slătineanu, o au şi împodobit’o cu toate
trebuinţele cele cuviincioase, atât pe dinpuntru cât şi pe din afară,
după cum toate se cuprind din partea *D-lor de afieromata; dar
de la vremea ce din voia Dumnezeiască a fost venit aici în
pământul ţării acel sfânt şi de viaţă făcător semn cruce al
Domnului Isus *hristos de la *sfânta Agora, de la sfânta
mănăstire Xeropotamu, fiind-că au fost arătat minuni şi
bineşaguri aici în pământul ţării ce creştinescul şi pravoslavnicul
acesta norod, Dumnealui cinstit şi credinciosul bo[i]er al Domniei
mele Radu Slătineanu biv vel comis, din *rîvna Dumnezeiască
mănăstire Xeropotamul pentru pomenirea numelui său; la care şi
din Dumnealor veleţii boieri s-au dăruit pe acest sfânt locaş: cu
ţigani, cu vii, cu moşii, cu dobitoace, cine cu i-au luminat
D[umne]zeu, care atât Domnia sa răposatul Scarlat Ghica Vodă,
cât şi Domnia sa răposatul Constantin Cehan Vodă <Racoviţă>
prin hrisovul Domniei-sale, ce se văzu de noi cu leat 1763 a fost
miluit şi ajutorat acest sfânt locaş: drept ace[e]a şi Domnia mea
după rugămintea mai susnumitului boer, ce făcu către noi, ne-am
milostivit de i-am înoit şi am întărit toate milele ce au avut, adică
acest sfânt şi dumnezeesc locaş să fie cu totul slobod şi prin
pace de toate dăjdiile cât[e] ies pe an de la visteria Domniei mele
pe celelalte mănăstiri şi să aibă a ţine şi lude 6, oameni streini ca
să fie de posluşania şi ajutorul acestei sfinte case şi un dascăl de

24 Ibid., p. 347.
42
 învăţătura copiilor, iarăşi scutit, aşişderea să aibă a lua vinăriciul
din dealul Slatinii, însă din valea Strihareţului până la valea
Clocociovului, de vadră câte doi bani de la tot omul ce plăteşte
vinăriciu, ca să fie acest sfânt locaş de ajutor şi întărire, iar
Domniei mele şi părinţilor Domniei mele veşnică pomenire; însă
fiind-că de la o vreme încoace se plăteşte vinăriciul de vadră pe
bani 4, atunci la vremea vinăriciului, când se vor trimite
vinări[c]erii domneşti şi de omul mănăstirii şi aşa strângându-se
banii să aibă a lua pe seama *mînăstirii de vadra câte bani doi şi,
vinăricerii domneşti ceilalţi doi bani şi *poclonul <ploconul> de
nume, precum le va coprinde cartea noastră, ce li se va da atunci
la vremea vinăriciului; aşişderea să aibă a scuti de oerit oi 250
ale *mânăstirii şi am întărit Domnia mea hrisovul acesta cu însăşi
credina domniei mele:
Io Alexadru Ypsilante Voevod şi cu credinţa prea iubiţilor mei
fii şi *Beizadeale <ale> Domniei mele: Pan Dumitrache Ghica Vel
Ban, Nicolae Dudescu Vel Vornic de *ţara de sus, Radu
Văcărescu Vel Vornic de *ţara de jos, Pan Filipescu Vel Logofăt
de *ţara de sus, Ştefan Pârşcoveanu Vel logofăt de *ţara de jos,
Ştefan Mişoglu Vel Spătar, Ienache Văcărescu Vel Vistier,
Scarlat Caragea Vel Postelnic, Dumitrache Racoviţă Vel Clucer,
Constantin Geanoglu Vel Paharnic, Nicolae Bârsescul Vel
Stolnic, Nicolae Creţulescu Vel Comis, Radu Fierăscu Vel Sluger,
Nicolae Vel Pitar şi ispravnicii: pan Filipescu Vel Logofăt şi
Iordache Mavrocordat <al> 2-lea logofăt şi s-au scris hrisovul
acesta în anul dintâi al Domniei meale aici în oraşul sc[a]unului
Domniei mele Bucureşti de Dumitrache Logofăt de taină la leat
de la zidirea lumii 7283 iar de la naşterea Domnului şi
Mântuitorului nostru Hristos 1775 la luna lui Iunie 28.”25
Lăcaşul a adăpostit în chiliile sale prima şcoală din oraş, iar în
exterior se află primul cimitir al oraşului26. Pe la sfârşitul epocii
fanariote, sub unii domnii fanarioţi s-au înfiinţat în multe oraşe şcoli
unde se învăţa şi româneşte. Într-un hrisov de la 1763 se spune că
a existat o şcoală cu un dascăl la mănăstirea Maica *Precesta din
Slatina. Această şcoală a fost înfiinţată de fondatorii bisericii care,

25 V. A[LEXANDRESCU-] URECHIĂ: Istoria românilor, seria II-a, vol. II, Bucurescĭ, 1892, p. 100.
26 Ibid., p. 380.
43
închinând-o în anul 1759 mănăstirii Xeropotamos de la Sf. Munte,
au pus condiţia
„de a se ţine pentru totdeauna într-[î]nsa şi un dascăl de
învăţătura copiilor.”
Existenţa acestei şcoli româneşti la Slatina este confirmată de
mărturiile tuturor boierilor din divanul lui Constantin M. Racoviţă şi
apare ca o condiţie în actul de danie de la 1775 mai sus menţionat.
Şcoala care funcţiona pe lângă biserică a avut dascăli speciali dar
au fost cazuri când câte un preot mai tânăr îi strângea pe băieţi în
tinda bisericii şi îi învăţa româneşte evident, ceea ce se putea învăţa
atunci, adică să citească şi să scrie pe nisip. Astfel se vorbeşte
despre popa Fiera, dascălul Fedeleş sau Fedeleşcoiu27.
Biserica Adormirea Maicii Domnului aparţine tipului
dreptunghiular ca şi biserica de la Doiceşti, tip fixat pentru bisericile
mici la sfârşitul sec. XVIII. Are o lingime de 17 m şi lăţimea de 0,65
m, ziduri groase de circa 0,80 m, înalte şi puternice28.
Planul bisericii a suportat unele modificări în anul 1850 când i
s-au stricat pridvorul, pardoseala şi învelitoarea, fiind refăcută de
negustorii slătineni.
Pridvorul precede imediat naosul. Acest pridvor a fost
transformat prin mărirea proporţiilor de către un hangiu care a
considerat că biserica în care se păstra icoana făcătoare de minuni
<de la> „Izvorul Tămăduirii” nu era destul de încăpătoare pentru
mulţimea credincioşilor care veneau aici. Pridvorul iniţial a fost zidit
şi a fost adăugat altul, lipsit de orice stil iar intrarea a fost lărgită. Azi
intrarea în biserică se află între vechiul naos şi pronaosul format din
vechiul pridvor.
Se observă însă foarte bine că pridvorul iniţial era sprijinit pe
patru coloane libere în faţă şi două prinse în zidul bisericii, pe care
se sprijineau cinci arcade deschise cu aceeaşi formă ca şi arcadele
oarbe ce înconjoară biserica.
Ca urmare a lărgirii uşii de la intrare şi prin transformările
făcute de piosul hangiu, pisania şi chenarele uşii au fost mutate,
proporţiile lor necorespunzând cu cele ale noii intrări.

27G. Poboran, 1908, p. 374.

28Ioan C. FILITTI: „Biserica Adormirea Maicii Domnului sau Precista din Slatina (Olt)”, Bucureşti:
Buletinul Comisiunii Monumentelor Istorice, ian. - mart. 1929, p. 40.
44
 Pictura a fost spălată de Emanuil Hagi *Mosco, ieşind la iveală
potratele ctitorilor bisericii: Nicola Slătineanu, soţia sa Bălaşa şi
copii lor Iordache, Anastase, Safta şi Ilinca. Lângă Ilinca este un
băiat, Radu, nepot de frate al ctitorului şi viitor mare vornic. Se
poate observa că pe peretele de nord era pictat chipul lui Iane
Slătineanu, fratele lui Nicola şi tatăl lui Radu, dar acest chip a fost
înlocuit cu ale negustorilor care au reparat biserica. Pe peretele de
sud sunt pictaţi o jupâneasă, Safta, şi un jupân, Neculache, care ar
putea fi fiul mai mare al ctitorului. Cele două portrete sunt despărţite
de fereastră.
În biserică se află mormântul soţiei ctitorului. Pe piatra de
mormânt este următoarea inscripţie:
„Supt această piatră / odihnescu-se oasele / răposatei roabei
lui / Dumnezeu Bălaşei / jupâniţă a dumnealui / jupân Necula,
fratele / răposatului jupân *Iene / biv vel medelnicer, care / s’au
pristăvit…” (restul este şters)29.
Mai există un mormânt pe a cărui piatră tombală este o
inscripţie scrisă în greceşte. Traducerea inscripţiei este:
„Epigramă
Pe cine dintre boieri, morminte, acunzi aici? Spune-mi!
Pe Izvoranca, ştii? Pe Elena, străinule, fosta soţie a vtori
vistierului, celui mai bun dintre bărbaţi, a lui Ioan, prea-iubitoare
de soţul ei. Şi, fiindcă înainte de ceas şi în floarea vieţii, vai, muri,
mâhnire multora lăsă, bărbatului însă de *lacrămu multă curgere.
În anul 1785, Septembrie.”
O altă inscripţie este cea de pe clopotul mare:
„Hoc opus fecit Philippus Piscatoris Novozoliensis, anno
Domini *M.D.C.”30
Turnul bisericii, octogonal, cu opt ferestre lungi, închise de
arcade, este aşezat pe un tambur pătrat. Sunt urme care dovedesc
că şi turnul, ca de altfel întreg exteriorul bisericii era zugrăvit.
Acoperişul turnului a fost schimbat.

29 Ibid., p. 41.
30 Ibid.
45
 Între cornişă şi brâu era încojurată de o friză de la care au
rămas urme pronunţate şi de 32 de medalioane cu sfinţi care nu se
mai păstrează.
Biserica era încinsă ceva mai sus de jumătatea înălţimii de un
brâu ornamental de culoare roşie şi neagră pe fond galben, încadrat
de două rânduri de cărămizi în zimţi alternativ roşii şi negri. Azi
aceste ornamente nu se mai regăsesc în aceleaşi culori.
Sub brâu zidul bisericii este ocupat de o serie de arcade oarbe
de formă ogivală care se prelungesc până la soclu. Motivele
decoraţiilor le formează foile <frunzele> de acant, alternativ aurii,
roşii şi negre pe fond cenuşiu, închise în triunghiuri alipite, motive ce
se urmează, cu variaţii numeroase pe arcadele *bolţilor şi
coloanelor şi în jurul deschiderilor ferestrelor.
Principalele odoare pe care le are biserica sunt: (1) un potir de
argint cu inscripţie cu inscripţie grecească arătând că este dat de
cucoana Safta Fălcoianca, soţia boierului vornic Răducanu
Slătineanu, la 20 octombrie 1815; (2) o icoană mare a Maicii
Domnului cu inscripţia:
„S’a îmbrăcat peste tot în argint de robul lui Dumnezeu Scarlat
Grădişteanu întru cinstirea Maicii Domnului şi pentru sănătatea
fiului său Ioan, anul 1805”;
(3) o altă icoană mică de argint cu inscripţia
„Elena Grădişteanu, anul 1817”31.
Biserica Adormirea Maicii Domnului este a doua ca vechime
din Slatina.

II.2.3. Biserica Ionaşcu

(planşele 11-14)
Această biserică este aşezată pe o moviliţă în faţa dealului
Grădişte. Este cea mai frumoasă biserică din Slatina şi are hramul
Sfântul Nicolae şi Sfântul Gheorghe.
A fost construită în anul 1782 în timpul domniei lui Alexandru
Ipsilanti (1774-1782, 1796-1797, 1806-1807). Ctitorul este Ionaşcu
Cupeţu după cum rezultă din pisanie:

31 Ibid., p. 42.
46
 „Cu vrerea *tatălui şi cu ajutorul *fiului şi cu săvârşirea duhului
*Sf. Amin. Ridicatu-s’a această sfântă şi Dumnezeiască biserică
din temelie, unde se prăsnueşte hramul *sf. *Ierarch Nicolae şi
Marii Mucenici Gheorghe şi Dimitrie, în zilele Mări[ei] Sale
Alexandru Ipsilanti voevod, cu *bogoslovenia prea Sfintei
<Sfinţiei> Sale Părintelui Mitropolit al Ungro-Valachiei *Kiriu *Kir
Grigorie şi prin osârdia şi cheltuiala D-lui Jupân Ionaşcu Ion
Sârbu Cupeţu ot Slatina şi s’a înfrumuseţat cu zugrăveală şi cu
clopot şi cu toate odoarele pe dinăuntru şi pe dinafară după cum
se vede însă au mai ajutat şi D-lui Constantin Bălăşanu, Jupân
Martin Mircescu cu cât D-zeu i-au învrednicit ca să fie pomenire
în veci şi s’a început acest sfânt locaş la anii zidirii 7290 (1782)
Mai 13 şi s’a săvârşit la leatul 7295 (1787) Septembrie 20.”32
Ionaşcu Cupeţu s-a născut în anul 1725 în comuna Leu,
judeţul Romanaţi, şi a murit în anul 1795. S-a stabilit la Slatina la
vârsta de 26-28 <de> ani. Era de meserie cojocar. S-a căsătorit cu
o fată din oraş, Neaga. După ce s-a stabilit în Slatina, a cumpărat
un teren pe care se află astăzi biserica şi în jurul ei pe o rază de 50
m. S-a ocupat cu comerţul cu peşte, grâne şi făcând avere a mai
cumpărat terenuri, prăvălii, vii, moşii. A avut o singură fiică, Rada,
care a decedat. Neavând alţi copii, a ctitorit biserica, a construit un
spital, lăsându-le toată averea sa33.
După moartea lui Ionaşcu Cupeţu, averea lăsată de el a fost
administrată de către o eforie instituită de domnitorul Alexandru
Ipsilanti, compusă din banul Constantin Filipescu, banul Radu
Golescu, epitrop fiind şetrarul Toma Deleanu, magistratul oraşului.
La moartea lor rămân efori fii lor: Radu Iordache Filipescu şi vornicul
Iordache Golescu iar ca epitropi au fost pe rând stolnicul M. Gigârtu,
biv vel polcovnicul C. Isvoranu, slugerul Dumitrache Văleanu şi
pitarul Andrei Bălăşanu.
Această eforie a administrat averea şi instituţiile lui Ionaşcu
până în 1838 când au trecut la Eforia Şcoalelor care a administrat-o
până în 1860 când s-a desfiinţat. În urma centralizării caselor
mănăstireşti averea lui Ionaşcu trece la stat iar veniturile au fost
înglobate în bugetul general al statului. În 1863 averea fundaţiei

32 G. Poboran, 1908, p. 463.

33 Ibid., p. 465.
47
Ionaşcu era de 254.457 lei, iar cheltuielile cu instituţiile lui se ridicau
la 67.729 lei34, excedentul rămânând statului.
În anul 1834 a fost reparată iar în 1843 pe lângă reparaţii s-a
împrejmuit cu un gard din fier şi s-a aşezat şi un ceasonic.
În şedinţa parlamentului din 11 februarie 1872 s-a hotărât ca în
bugetul pe acel an să se prevadă sumele necesare pentru
construcţia bisericii iar pe viitor pentru celelalte instituţii ale lui
Ionaşcu. S-a votat atunci suma de 100.000 lei ca primă tranşă
pentru construcţia bisericii, „întrucât cea existentă ameninţa să se
năruie”35.
În 1873 guvernul a decis dărâmarea vechii viserici, pe locul
celei vechi construindu-se alta de zid, din fondurile lăsate de
Ionaşcu Cupeţu, construcţia finalizându-se la 8 noiembrire 1877.
Pictura noului locaş de cult a fost realizată de pictorul Gheorghe
Tătărăscu <Tattarescu>.
Graba de a o reda cultului a dus la punerea provizorie a
iconostasului şi a stranelor, probabil de la biserica veche sau de la
alta, care nu se potriveau cu măreţia lăcaşului, făcând o notă
discordantă prin simplitate şi primitivitate. Era frapantă şi lipsa de
ornamente interioare, care se impuneau pentru o catedrală
bizantină de oraş. În biserică erau puţine tablouri şi sfinţi pictaţi de
Gheorghe Tătărăscu <Tattarescu>. Între ele nu exista nici o
ornamentaţie, decât vopsea simplă de apă peste tencuială. Din
vechea biserică s-au păstrat pisania şi piatra de mormânt a
ctitorului.
La târnosire a luat parte şi episcopul Ghenadie II Petrescu al
Argeşului. De când a fost construită, biserica a fost neglijată
deteriorându-se cu timpul. În anul 1907 se afla într-o avansată stare
de degradare: zidăria era deteriorată, giurgiuvele de la ferestre erau
putrezite, gardul era deteriorat, iar „micul parc se prezenta sălbatec
şi neîngrijit”. Se impuneau de urgenţă lucrări de reparaţie care
constau în: repararea zidăriei afectată de intemperii şi de cutremur,
a acoperişului, burlanelor şi jgheaburilor, schimbarea giurgiuvelelor,
înlocuirea pardoselii cu mozaic şi restaurarea picturii prin spălarea
tablourilor vechi iar spaţiile dintre ele să fie umplute cu ornamentaţie

34 POS, 1907, ds. 1234.

35 Ibid.
48
bizantină de stucării poleite şi în unele locuri executarea de noi
picturi în stilul celor vechi.
Trebuia confecţionat un nou inconostas care să cadreze cu
biserica şi noi[le] strane. De asemenea, era necesară o nouă
împrejmuire şi amenajarea parcului. Generalul M. Stoenescu,
vizitând oraşul pe când era ministru de Finanţe, văzând starea în
care se găsea biserica, a donat din partea ministerului suma de
500.000 lei.
Piatra de mormânt a ctitorului este lucrată în gresie albă cu
desen liniar şi se află în dreapta la intrarea în pronaos. Inscripţia de
pe piatra tombală este următoarea:
„Sub această piatră odihnească-se oasele răposatului robului
lui Dumnezeu, jupânul Ionaşcu Ion Cupeţu *osmanţiu, ctitorul
sfântului locaş acesta, care l-au zidit din temelii şi l-au înzestrat
cu cele ce se văd. În care sub această piatră să nu fie slobod a
se îngropa alte oase străine, fără numaidecât din neamul meu.
Am răposat la leat 7304 (1795) noiembrie 20.”36
În perioada interbelică acest lăcaş de cult era biserică
parohială cu 320 de familii şi avea ca filială biserica Sf. Ioan
Botezătorul37. În anul 1939 biserica se afla în patrimoniul
Ministerului Cultelor. Imobilul era situat pe strada Ionaşcu şi se
învecina la nord şi est cu strada Carol, iar la sud şi vest cu strada
Ionaşcu. Suprafaţa imobilului era de circa 5.000 mp şi la acea dată
fusese evaluat la 1.000.000 lei38.
În prezent biserica este catedrala oraşului.

II.2.4. Biserica Sfinţii Împăraţi

(planşele 15-16)
În anul 1793 a fost zidită în Slatina biserica cu hramul Sfinţii
Împăraţi. Este situată în partea de nord-est a oraşului, la marginea
drumului care duce spre Piteşti. A fost schit de mănăstire şi metoh
al mănăstirii Curtea de Argeş39.

36 I. Diaconescu & M. Branişte, 1964, p. 795.

37 Daniela ILIE: Învăţământul, biserica şi cultura în Slatina între 1918-1939, Slatina, 2001, p. 89.
38 POS, 1939, ds. 2, f. 1.
39 G. Poboran, 1908, p. 353.

49
 Se pare că în prima jumătate a sec. XVIII pe locul actualei
biserici se construise o biserică pentru folosinţa comunităţii
călugăreşti fixată în acelaşi loc40. Biserica Sfinţii Împăraţi, reclădită a
doua sau a treia oară, este ctitoria lui Constantin Rătescu, ridicată
în anul 1793.
Familia lui Constantin Rătescu este originară din judeţul Argeş.
Boierii din Răteşti sunt cunoscuţi încă din sec. XVI. În anul 1793, în
timpul domniei lui Alexadru Moruzi <1793-1796, 1799-1801>,
Constantin Rătescu a fost acuzat de săvârşirea mai multor abuzuri,
motiv pentru care risca să fie decapitat. Pentru a scăpa de
pedeapsa capitală a promis mitropolitului de atunci, Dositei că, dacă
scapă cu viaţă, va construi la Slatina o biserică pe care o va închina
mitropoliei şi îi va hărăzi moşile Recea şi Slobozia din Olt41.
Ctitoria lui Rătescu a fost reparată în anul 1839 de către Radu
Mumuianu împreună cu preotul Nifon Tutăianu. Pisania, fiind
distrusă, a fost înlocuită cu următorul text:
„Doamne acela-ce cu puterea ta proslăveşti pre cei ce iubesc
podoaba casei *tale şi locul măririi tale, primeşte şi acest sfânt
locaş al tău, carele întru cinstea şi slava sfântului Nicolae şi a
sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena şi a sfântului proroc Ilie
Testiveanu s’a zidit din temelie cu toată cheltuiala şi osârdia D-lui
*Jupîn Constantin Rătescu *(G) Logofăt i D[umnea]lui *Jupîn
Nicolae Mumuianu şi dărâmându-se în multe rânduri cu ardere
de întâmplările vremii turceşti şi după atâta vreme sta
nezugrăvită, iar trăind *Jupîn Răducu Niculau Mumuianu după
cum se vede spre folos sufletului D[umnea]lui şi s-au săvârşit în
zilele înălţatului nostru domn Alexandru Dimitrie Ghica Voevod
fiind episcop *Kiriu Kir Ilarion al Argeşului. Ea s’a mai învălit şi
*jugrăvit, tot de jupân Radu Nicolau Mumuianu dimpreună cu
Sfinţia Sa părintele arhimandrit Neofit Tătuianu, 1839 Mai 20, iar
la anul 1896 s’a mai reparat cu ajutorul Casandrei Varipati şi <al>
mai mulţi enoriaşi.”42

40 I. Diaconescu & M. Branişte, 1964, p. 794.

41 G. Poboran, 1908, p. 454.
42 Ibid., pp. 353-354.

50
 După secularizare a rămas biserică de mir şi era întreţinută din
fondurile statului43.
În perioada 1866-1867 în chiliile bisericii a funcţionat spitalul
oraşului.
În curtea bisericii se află mormântul lui Ioan Varipati (pl. 17),
decedat la 8 mai 1868. El provine dintr-o familie de boieri care este
menţionată în documente sub numele de Veripati.
Ioan Varipati s-a născut în anul 1827 şi s-a stabilit la Slatina
împreună cu mama sa, Elenca. A urmat cursurile şcolii de băieţi
Ionaşcu; a studiat şi la Paris. Toată averea sa a lăsat-o pentru
construirea unei şcoli la Slatina, după cum reiese din testamentul
său:
„Cu toată averea mea nemişcătoare ce se compune din moşia
Sârbi Măguri din judeţul Teleorman, de un loc înfundat ce este în
hotarul moşi[e]i Sprăncenata, precum şi casele din acest *oraţiu
cu grădina, curtea şi toate *nemestiile sale, să se ţie un
stabiliment de şcoală aici în oraş, cu clasuri mai înalte de cât
acelea ce se învaţă în şcoalele publice şi la caz de va prisosi din
venit, să se trimeată la facultăţile din străinătate copiii, ce se vor
osebi prin capacitate şi inteligenţă, iar stabilimentul să poarte în
veci numele meu de Varipati.”

II.2.5. Biserica Sfântul Ioan Botezătorul

(planşele 18-19)
Pe drumul spre Craiova se află biserica cu hramul Sfântul Ioan
Botezătorul. A fost ctitorită în anul 1796 de preotul Barbu
duhovnicul, jupân Ion Robu, jupân logofăt Dinu şi Stan Ciobanu, în
timpul domniei lui Alexandru Ipsilanti.
Construcţia respectă tipul de arhitectură al bisericilor din sec.
XVIII, cu formă de corabie, cu turlă pe pronaos, păstrând în
întregime arhitectura iniţială44.
Reparaţii la acest sfânt locaş s-au făcut în anul 1824 când
pictura a fost refăcută de Ion Zugravu. Cu ocazia efectuării lucrărilor
de reparaţii deasupra uşii de la intrare s-a scris următoarea pisanie:

43 C. Alessandrescu & I.G. Sfinţescu, 1895, p. 243.

44 D. Ilie, 2001, p. 90.
51
 „Această sfântă şi Dumnezeiască biserică ce se cinsteşte şi se
prăznuieşte hramul sfinţilor mai marilor Mihail şi Gavril şi Sf. Ioan
Botezătorul cu ajutorul milostivului Dumnezeu s-a început şi s-a
zidit din temelie de robii lui Dumnezeu preoţii popa Barbu
Duhovnicul ot Slatina şi dă dumnealui Păun Ionaşcu şi dă
dumnealui Enache sin Mateică şi dă dumnealui Stan Ciobanu şi
s-au zidit în zilele luminatului nostru domn Io Alexandru Ipsilanti
voievod şi cu blagoslovenia Prea Sfin[ţi]ei Sale Părintelui
Mitropolitului Grigorie, la leat 1769 *sept. 15. Şi acum, la leat
1824 s-a zugrăvit *sf[ânta] tâmplă şi s-a *preânoit zugrăveala cea
veche, cu ajutorul de obşte, care să fie numele lor şi neamului lor
pomenit în veci. Ion Zugravul.”45
Pe peretele de deasupra uşii din interior mai există o inscripţie.
Alte reparaţii s-au făcut în anii 1876, 1885, 1923. Era filială a
bisericii Ionaşcu.

II.2.6. Biserica Sfinţii Voievozi

Biserica Sfinţii Voievozi se află în satul Cireaşov, actualmente
parte a oraşului Slatina.
Satul Cireaşov are o vechime tot atât de îndepărtată ca şi
Slatina. Cireaşovul este menţionat pentru prima dată într-un hrisov
din 21 noiembrie 139846. Un dregător de seamă al lui Mircea cel
Bătrân, Aldea, închină satul Cireaşov mănăstirii Cutlumuz de la
Muntele Athos.
În sec. XVI satul Cireaşov se afla în proprietatea boierilor
Craioveşti conform hrisovului Buzeştilor dat de Constantin Şerban
<1654-1658> la 10 iunie 1645:
„…Şi iar să le fie lor (Buzeşti) satul Cireaşovul din deal, din
jud. Olt, însă jumătate din sat şi cu vecinii şi de peste tot hotarul,
veri cât se va alege, pentru că această jumătate de sat din
Cireaşovul, a fost de mai nainte vreme din satele Craioveştilor şi
l-a dăruit părinţii Buzeştilor la sfânta mănăstire ce se zice Seaca,
care au fost zidită din temelie de către moşii Buzeştilor. Apoi
după aceea, când au fost în zilele lui Mihnea Vodă (1577-[15]83

45 G. Poboran, 1908, p. 368.

46 G.D. FLORESCU: Divane domneşti în sec. XV, Bucureşti, 1927, p. 9.
52
 şi 1585-1591), iar răposatul părintele domniei mele, Io <Radu>
Şerban Vodă (1602-1611), dânsul a avut prigonire cu călugării
*dela mănăstire[a] Seaca (Muşeteşti) şi aşa au fost părât
călugării atunci, cum să ţie ei acest sat, cum li s’a fost dat. Iar
răposat părintele domniei mele, Şerban Voevod, dânsul aşa pâra
înaintea lui Mihnea vodă, cum că a fost acest sat de moştenire
domniei mele. Până în zilele răposatului Mihail vodă (Viteazul);
apoi după aceea când au fost atunci, iar domnia mea lui a vândut
acea jumătate de sat unui moşnean din această jumătate de sat
din Cireaşov, drept 18.000 aspri de argint, însă fără ştirea
Radului clucer Buzescu, iar după aceea Radul clucer Buzescu,
dânsul dacă a prins de veste el a întors îndată 18.000 aspre <de
aspri>, cele de mai sus zise, moşneanului, înaintea răposatului
Mihail Vodă şi a rămas această jumătate de sat din Cireaşovul,
ca să fie la mâna pan Radului clucer Buzescu, să-i fie lui de
moştenire.”
Este greu de precizat care a fost legătura de rudenie dintre
Craioveşti şi moşii Buzeştilor. Nici <Ioan C.> Filitti în documentatului
său studiu despre Craioveşti nu a găsit nicio înrudire.
Până în 1674 Cireaşovul din Deal a rămas în stăpânirea
Buzeştilor, când
„Caplea Buzeasca, fiica lui Preda Buzescu şi jupâneasa Elina,
soţia Radului ban Buzescu, cu ne[p]oţii Caplei, răposatul Matei
postelnic Buzescu ot Cepturoaia († 1673)”
dau mănăstirii Strehareţ această moşie47.
În Cireaşovul din *deal de odinioară, pe acea jumătate de sat a
mănăstirii Strehareţ se află biserica Sfinţii Voievozi. A fost construită
pe la începutul sec. XIX (1802-1806) lângă alta de lemn, care în
anul 1825 exista încă.
Biserica a suferit transformări la restaurarea din 1922-1924.
Într-o însemnare din 1841 se spune că biserica avea trei bolţi
de zid. Astăzi are formă dreaptă, o turlă la pronaos acoperită cu
tablă, iar restul acoperişul este din şindrilă. Pictura este nouă, „fără
multă artă”. Aceeaşi însemnare spune că biserica a fost făcută

47 N. Iorga, 1903, p. 187.

53
 „la l[ea]t 1828 de popa Ion, popa Marin, popa Preda şi cu ajutorul
sătenilor şi megiaşilor.”48
În prezent se poate citi următoarea inscripţie:
„† Cu vrearea Tatălui, puterea Fiului şi ajutorul *sf. Duh, s’a
zidit această *sf. biserică ce să prăznueşte hramul *sf. Voievozi,
din temelie, de robii lui D[umne]zeu popa Preda, popa Ion şi cu
ajutorul altor enoriaşi, care cu mult, care cu puţin, care cu cât
s’au ostenit. S’au început în zilele prea luminatului domn
Constantin Ipsilanti (1802-1806), cu blagoslovenia prea *sf.
episcop chir Iosif Argeşiu: s’au început la anul 180…<?> şi s’au
săvârşit la anul 1831, mai 16.”49

II.2.7. Biserica Sfântul Nicolae - Clocociov

Actuala biserică a fost construită în anul 1837 de jupân
Grigore Obogeanu Ţucă şi de alţi enoriaşi. Înainte de 1825 pe locul
ei se afla o altă biserică din lemn cu hramul Sfântul[ui] Nicolae
ridicată de săteni.
Are formă de cruce cu sânuri largi. De-a lungul timpului a fost
reparată şi restaurată de mai multe ori în 1914 şi 1928. Cu ocazia
acestor lucrări i s-a adăugat cu pridvor cu coloane şi s-a restaurat
complet50. În prezent nu mai posedă nici o inscripţie sau o altă
însemnare mai veche.
Pictura din interior datează din sec. XVIII dar a fost reastaurată
în anul 1928.
În inventarul bisericii erau două sfeşnice de bronz şi alamă a
câte 70 kg fiecare, lucrate artistic. Policandrul masiv din alamă cu
numeroase braţe avea pe glob inscripţionat numele donatorului:
„Ilarion protosinghelul *dela mănăstire[a] *Clococioavă, 1844”51.
În curtea ei, pe coasta din faţă se află cimitirul Clocociov.

48 I. Ionaşcu, 2004, p. 128.

49 Ibid.
50 Ibid., p. 100.
51 Ibid., p. 101.

54
 II.2.8. Biserica Sfântul Nicolae - Obrocari
(planşa 20)
Este situată în partea de nord a oraşului. Are hramul Sfântul
Nicolae şi Învierea lui Lazăr.
Un prim locaş din lemn a fost ridicat în mahalaua Obrocari pe
la anul 1820-1821. Construcţia din cărămidă datează din anul 1877
şi s-a realizat cu cheltuiala mai multor locuitor din mahalaua
Obrocari, printre care şi Gheorghe Simion.
A suportat reparaţii în anii 1909, 1926, 1938. Cu ocazia
reparaţiilor din anul 1909 s-a zugrăvit din nou, de lucrări ocupându-
se în mod special preotul Constantin Pleşoianu52.
În inventarul bisericii se află o icoană din anul 1822 pictată de
ieromonahul Silvestru53.

II.2.9. Biserica Sfântul Nicolae din Coastă

(planşele 21-22)
Este situată pe coasta dealului Caloianca. A fost zidită pentru
prima dată în anul 1700 de mai mulţi enoriaşi şi preotul Radu cu
soţia sa Ilinca. În anul 1889 a fost rezidită, biserica păstrându-se şi
azi. Inscripţia vechii bisericii din anul 1700 realizată pe o lespede de
marmură albă a fost distrusă de lucrători în timpul lucrătorilor de
rezidire din 1889.54
Biserica nouă s-a construit din fondurile lăsate de Iorgu
Angheliu (Anghelescu). Era fiul căpitanului Anghelescu din Slatina.
Născut în oraş în anul 1815, nu a avut copii şi, la moartea sa în
1883, a lăsat cea mai mare parte a averii pentru opere de
binefacere. La 18 decembrie 1879 şi-a făcut testamentul:
„Iorgu Angheliu de fel din Slatina, între altele lasă pentru
clădirea bisericei Sf. Nicolae din coastă cu împrejmuire şi şase
chilii suma de 7000 <de> galbeni.”55

52 Ibid., p. 369.
53 C. Alessandrescu & I.G. Sfinţescu, 1895, p. 243.
54 Ibid., p. 242.
55 G. Poboran, 1908, p. 490.

55
 În anul 1916, când oraşul a fost bombardat, un obuz a căzut
peste biserică sfărmându-i turlele şi distrugându-i acoperişul56.
După 1918 s-au făcut eforturi pentru repararea ei, creându-se
un comitet de strângere a fondurilor compus din G. Stratulat
(magistrat), Ilie Popescu, dr. Plevian. Reparaţiile au durat până în
1936 şi au fost exterioare şi interioare. În acest timp nu s-au oficiat
ceremonii religioase, funcţionând ca filială a bisericii Adormirea
Maicii Domnului.
La 21 aprilie 1929, la Primăria oraşului Slatina a fost depus un
memoriu de către Florin Udrişte, pictor din Slatina, care era
autorizat să execute picturi la biserici, oferindu-se să execute
pictura la biserica Sf. Nicolae din Coastă. Oferta pentru lucrare
cuprindea picturi murale în interior şi decoraţii executate din nou, în
ulei dublu fier, în stil modern, aureolele murale pictate cu aur.
Devizul lucrării, care cuprindea şi renovarea catapetesmei se ridica
la suma totală de 320.000 lei57.

56 D. Ilie, 2001, p. 87.

57 POS, 1929, ds. 464, f. 3.
56
 Capitolul III
ARHITECTURA URBANĂ

III.1. PROCESUL DE URBANIZARE

A MUNICIPIULUI SLATINA
Nucleele primelor aşezări care atestă o activitate economică
intensă, aşezări care au devenit târguri, s-au constituit mai cu
seamă în văile râurilor, în condiţiile în care satele din jur puteau
asigura produse pentru schimb, iar mediul geografic oferea avantaje
pentru stabilirea unui punct de apărare.
Cercetările arheologice au precizat că aşezările-târguri
medievale s-au format în general pe locul sau în vecinătatea
imediată a unor zone locuite încă din neolitic, ceea ce constituie
dovada peremptorie a continuităţii neîntrerupte a elementului
autohton.
Slatina s-a format şi dezvoltat ca târg-oraş încă din evul
mediu. Principalele ocupaţii ale slătinenilor au fost agricultura şi
meşteşugurile ca activităţi productive şi comerţul ca activitate de
schimb. Dezvoltarea comerţului intern, extern şi de tranzit, precum
şi existenţa reşedinţei domneşti temporare la Slatina au dinamizat
activitatea meşteşugarilor de aici. În Slatina, pe lângă morari,
tăbăcari, cojocari, zidari, dulgheri, zugravi, boiangii erau foarte
apreciaţi. Meşteşugarii erau organizaţi în bresle. Breslele erau
grupate pe mahalale (cartiere) şi străzi. Slătinenii au polarizat şi
mijlocit schimburile de produse între deal, câmpie, munte, cu
oraşele şi satele din judeţele limitrofe. În domeniul comerţului, pe
primul plan s-au situat schimburile de produse meşteşugăreşti şi
agricole cu oraşele Braşov şi Sibiu. Încă din sec. XVI
„sibienii treceau în Ţara Românească pe la Câineni pentru a se
îndrepta apoi, prin Slatina, către Turnu”1.
Factorii de natură administrativă au contribuit, de asemenea,
la dezvoltarea oraşului. Din reşedinţă feudală a unui şef local,
aşezarea a devenit capitală de judeţ. Prima menţiune documentară
a judeţului Olt datează de la 26 aprilie 1500, când Radu cel Mare

1 Hurmuzaki, XI, p. 821.

57
(1495-1508) dăruieşte mănăstirii Ostrov cinci găleţi de grâu şi cinci
de orz din judeţul Olt2. Slatina a servit temporar şi ca reşedinţă
domnească. Documentele vremii pomentesc de „cetatea de scaun
Slatina” din timpul lui Vlad Vintilă (1532-1535), judeţ la Slatina ajuns
domn cu ajutorul boierilor din Olt, de unde emite câteva documente.
Toate acestea demonstrează că aici se găsea şi o curte locală,
aşezarea servind, după obiceiul feudal, ca reşedinţă tempoară a
Curţii domneşti.
Procesul de devenire a oraşului Slatina îşi găseşte reflectarea
şi în evoluţia arhitecturii, cu toate că informaţiile referitoare la
dezvoltarea lui edilitară sunt puţine. Ajungând la Slatina la 26
august 1640 Baksić notează că
„oraşul este aşezat între dealuri, pe malul râului Olt… peste care
se trece cu luntrea”3,
cuprinzând 100 de case şi peste 500 de locuitori. În această
perioadă majoritatea caselor erau din lemn, fapt subliniat de călătorii
străini care au poposit pe aceste meleaguri. Informaţiile par cu atât
mai veridice cu cât ştim că pădurile din jurul Slatinei furnizau
materie primă din abundenţă.
Geneza arhitecturii trebuie căutată tocmai în această realitate,
care oferă premisele unei adaptări logice şi estetice a arhitecturii
ţărăneşti la nevoile oraşului. Fără îndoială că alături de construcţiile
din lemn existau şi case din cărămidă. Chiar dacă acestea din urmă
nu s-au păstrat, numeroasele urme de zidărie scoase la iveală cu
ocazia unor lucrări de modernizare a centrului istoric al Slatinei
pledează pentru existenţa lor.
Numeroasele şi diversele calamităţi naturale şi incendii care s-
au abătut asupra Slatinei i-au schimbat imaginea în decursul vremii.
Într-un oraş în care predominau casele construite din lemn şi
pământ, incendile s-au dovedit a fi devastatoare. Din documente
aflăm că la 30 martie 1793
„ar mai multe prăvălii şi case după strada Sopotu”4.
După revoluţia lui *Tudor Vladimirescu, turcii au dat foc Slatinei

2 DIR (B), p. 268.

3 Călători, V, p. 208.
4 G. POBORAN: Istoria oraşului Slatina, ed. II-a, Bucureşti, 1908, p. 172.

58
 „care a ars trei zile încât foarte puţin case mai rămăseseră”.
Cumplit a fost incendiu din anul 1833, izbucnit de la casele
profesorului Ionaşcu, când oraşul a ars pe jumătate. Locuitorii îşi
luaseră o parte din bunuri şi fugiseră,
„iar băcanii, bogasierii şi alţi negustori îşi băgase mărfurile în
biserica Sf. Treime. Bătea un vânt puternic şi pe atunci nu erau
sacale de incendiu, ci numai câţi-va tulumbagii”5.
Înainte de Regulamentul Organic (1832), Slatina se împărţea
în patru cartiere numite mahalale sau „văpsele”: Roşie cu 45 de
familii, Albastră cu 91 de familii, Galbenă cu 40 de familii, Neagră cu
40 de familii. Cuprinde următoarele străzi: Pieţei, Şcoalei, Târgului,
Spitalului, Sopotului, Podului, Piteşti, Şoselei, Bucureşti, Mare,
Obrocari, Poliţii, Spiţerii, Căluianca, Lipscani, Schitului, Cârmuirii,
Răducu, Măgurelelor sau Turnului, mai apoi strada Gării, Tulumbei,
Popa Raită, Uliţa boierească. Aceste „străzi” erau de fapt uliţe
pavate sau nu cu pietriş, cu mult colb şi gropi. Prin anul 1835 încep
a se face caldarâme, şanţ pe mijloc pentru scurgerea apelor, apoi
trotuare, caldarâm bombat şi scurgere, adică şanţul pe marginea
trotuarelor. Primele trotuare cu piatră cubică din Slatina au început
să se construiască pe la 18826.
Anul 1831 reprezintă anul de începere a lucrărilor de
modernizare a oraşului. În descrirea statistică <de> pe <la> 1831 se
arată că
„oraşul Slatina ocupă o suprafaţă de 250 de stânjeni în lăţime şi
tot atâta în lungime. Uliţele sale sunt strâmbe, neregulate şi se
găsesc în stare proastă… În oraş sunt 14 case boiereşti, 1
mănăstirească şi 320 ale orăşenilor”7.
Municipalitatea oraşului, motivându-şi preocupările, arată că
„este neapărată trebuinţă pentru secarea unui lac de la marginea
oraşului, destuparea cişmelelor şi a puţurilor… Veniturile moşiei

5 Ibid., p. 176.
6 Slatina: pagini de monografie, Slatina, 1972, p. 27.
7 POS, 1866, ds. 4.

59
 domneşti se vor folosi la obşteşti trebuinţe, cât şi în alte
înfrumuseţări orăşeneşti.”8
În Descrierea statistică a Principatului Valahiei pe anul 1832,
imaginea oraşului se contura astfel:
„Capitală de judeţ, Slatina este destul de bine populată, are un
număr suficient de clădiri destul de mari şi cuprinde tot ceea ce
este necesar.”9
În 1833 încep lucrările de modernizare: pavarea cu piatră
brută a Uliţei Mari a oraşului, pe care se numără până la 35 de
prăvălii, canalizare, iluminarea oraşului10.
Poziţia şi înfăţişarea Slatinei au captat atenţia unor strategi
militari. Generalul Brialmont, unul dintre cei mai însemnaţi ai
timpului său a întocmit în anul 1882 un memoriu referitor la
apărarea României11. Într-unul din acele două planuri alternative era
prevăzută constituirea unui patrulater de cetăţi întărite, determinate
prin oraşele Slatina, Câmpina, Focşani, Galaţi, având în centru
Bucureştiul. Chiar dacă acest proiect nu s-a materializat, importanţa
strategică a Slatinei este luată în calcul şi aici se vor organiza dese
manevre. La cea din anul 1886 participă şi regele Carol I, aflat
pentru a cincea oară în Slatina.
Cu toate măsurile întreprinse oraşul Slatina continuă să
crească pe orizontală, cu casele aşezate la voia întâmplării.
Numărul caselor din Slatina se cifra în acea perioadă la 357 însă
erau dispuse fără nici o încadrare urbană, pe dealurile oraşului,
oferind călătorului o imagine aproape derutantă. Sugestivă în acest
sens este descrierea oraşului făcută de Grigore Alexandrescu în
1842:
„Pe la amiază sosirăm la Slatina, oraş vechi, dar cel mai
anevoie de vizitat ce am văzut vre-o dată. Risipit pe coastele
dealurilor ce îl înconjoară, oraşul înfăţişează o vedere
împestriţată şi poate mulţumi privit de departe; însă cele mai

8 Slatina,1972, p. 43.
9 Traian BIJU: Slatina şi populaţiei ei după cartea imobilului, Bucureşti, 1941, p. 5.
10 POS, 1866, ds. 4.
11 Slatina, 1972, p. 45.

60
 multe case, după poziţiunea lor, sunt un fel de baterii, pe care
trebuie să le iei cu asalt.”12
În acest timp, o atenţie deosebită a fost acordată căilor de
comunicaţie. Pentru că Slatina era un important loc de trecere şi de
popas, aici se construieşte unul din primele poduri stabile peste un
râu intern. Între anii 1845-1847 arhitectul [Giovanni] Balzano din
Triest, angajat pe o perioadă de cinci ani pentru întocmirea
planurilor construirea drumurilor în Ţara Românească, construieşte
un prim pod din lemn pe picioare de zidărie. Între anii 1888-1889
inginerul [Nicolae] Davidescu va construi tot aici, la vadul Slatinei,
primul pod de fier peste un râu intern românesc.
Documentele vremii consemnează pentru prima jumătate a
secolului trecut, existenţa unor „stabilimente industriale”: o fabrică
de bere amplasată pe proprietatea Deleanu, în apropierea vechii
biserici Ionaşcu; lânăria de peste Olt; 2 zalhanale; 2 lăptării cu
căşării; 1 atelier de tăbăcărie; 3 mori pe râul Olt; zeci de ateliere de
cojocărie şi boiangerie13.
Avântul economic pe care l-au cunoscut ţările române în urma
evenimentelor din secolul trecut – revoluţia de la 1848, unirea
Principatelor române, cucerirea independenţei de Stat a României –
se va face simţit şi în procesul de urbanizare a Slatinei. Oraşul s-a
dezvoltat treptat cuprinzând în raza lui cartiere din ce în ce mai
întinse. Astfel, la sfârşitul secolului XIX, Slatina însuma şase
cartiere: centrul oraşului, Obrocari, Sopot, Dealul Gării, Clocociov,
Dealul Viilor, oraşul având forma unui triunghi cu vârful spre est,
baza pe măgura Grădişte, latura de sud pe dealul Caloianca, iar cea
de nord pe dealul Sopot14.
Centrul oraşului se va constitui pe axa străzilor Bucureşti,
Ionaşcu şi Lipscani.
Pe vechiul drum al Bucureştilor s-a conturat cea mai veche
arteră a Slatinei, strada Bucureşti15, care pornea de la podul Olt,
străbătea oraşul de la est la vest şi cuprindea pe o lungime de
aproape un kilometru, 132 de case. Pe strada Bucureşti în casa de

12 Grigore M. ALEXANDRESCU: Memorial de călătorie (Mănăstirile de peste Olt), Bucureşti, [1913], p.

29.
13 Slatina, 1972, p. 45.
14 Ibid., p. 47.
15 POS, 1927, ds. 414.

61
la nr. 3 va vedea lumina zilei la 13 noiembrie Eugen Dimitrie, cel
care mai târziu avea să devină celebrul Eugen Ionescu, făcând
cunoscut numele oraşului natal dincolo de graniţele României.
În perioada interbelică porţiunea din strada Bucureşti de la
Grădina Publică până la Palatul Comunal va primi numele lui
Constantin Dissescu (azi Mihai Eminescu).
Constantin Dissescu a fost una dintre personalităţile de marcă
ale României sfârşitului de sec. XIX şi început de sec. XX: profesor,
jurist eminent, avutat reputat, diplomat. S-a născut la Slatina în anul
1857, tatăl său, George Dissescu, fost grefier la Tribunalul Judeţean
Olt, apoi judecător şi în mai multe rânduri cinovnic (inspector
administrativ) a lăsat amintiri deosebite în amintirea celor care l-au
cunoscut. Constantin Dissescu, prin cele trei volume publicate între
anii 1890 şi 1891 (primele lucrări ştiinţifice apărute în literatura
juridică de specialitate) devine creatorul disciplinei dreptului
constituţional şi administrativ roman. De asemenea, Constantin
Dissescu a fost delegatul permanent al României în Comitetul
Uniunii Interparlamentare între 1905-1926, iar în anul 1922 l-a
suplinit pe Nicolae Titulescu la Societatea Naţiunilor.
O altă stradă, cu o binemeritată faimă în istoria oraşului, era
Uliţa Boiangiilor, denumită astfel pentru că aici locuiau numai
boiangii (vopsitori de lână) şi cojocari. Pe această stradă se
îngrămădeau dughene cu o singură odaie în faţă, cu ferestre foarte
înguste, peste care se trăgeau noaptea obloane grele de lemn şi cu
acoperişuri ce se prelungeau mult spre stradă. Mai târziu, strada va
lua numele negustorului Ionaşcu (Cupeţu) care, după moartea sa
lasă întreaga avere pentru întreţinerea bisericii, spitalului şi
cişmelelor construite de el.
O deosebită semnificaţie are şi actuala stradă *Tudor
Vladimirescu, fostă Obrocari, al cărei toponim derivă de la micii
dregători fiscali care încasau obroacele într-un important loc de
vamă cum a fost Slatina. Obrocarii şi-au întemeiat locuinţele lor în
imediata vecinătate a răscrucii unor importante drumuri comerciale
care leagu Oltenia de Bucureşti.
Pe poalele dealului Grădişte, pe o lungime de 810 m erau
înşirate 51 de case, de-a lungul străzii Solomon. Strada era înainte
o potecă pe care puteai merge numai cu piciorul prin gropi, noroaie
şi băltoace. Acestă stradă la care s-a lucrat 3 luni de zile, pentru că

62
au fost necesare lucrări de terasare, s-a amenajat din iniţiativa
ispravnicului (prefectului) de Olt Dumitru Solomon, unul din
reprezentanţii judeţului Olt în divanul ad-hoc al Ţării Româneşti în
1857.
Se pare că pe această stradă, în faţa bisericii Ionaşcu, avea
casa Barbu <Paris> Mumuleanu16 care a murit la 42 de ani răpus de
o boală necruţătoare, după o îndelungată suferinţă. Poetul Barbu
Paris Mumuleanu s-a născut în Slatina în anul 1794 din părinţi
orăşeni. Tatăl său era mămular, adică negustor de diferite
mărunţişuri, produse de băcănie şi de lipscănie; acest tip de comerţ
se mai numea şi marchidănie. Numele adevărat al poetului era
Mămuleanu, de mămular. A frecventat cursurile şcolii Ionaşcu unde
a învăţat şi greacă în perioada 1800-1804. Se spune că unul din
copiii lui Mumuleanu a ajuns om de încredere a lui <Al. I.> Cuza.
Datorită conjuraţiei care se formase în 1866 pentru detronarea
domnitorului acesta a fost otrăvit17.
Cea mai frecventată stradă din Slatina era strada Lipscani,
unde se concentra activitatea comercială a unui oraş de mici
meseriaşi şi negustori. Strada Lipscani oferă un exemplu tipic de
stradă comercială: prăvălie lângă prăvălie, înşirate de la un capăt la
altul al străzii,
„cu tarabe în spre stradă pe care scoteau marfa şi noaptea o
ridicau”18.
Pe o parte şi pe alta a acestei străzi erau concentrate:
„o băcănie, două ceasornicării, patru cismării, trei cojocării, două
croitorii, două farmacii, librărie, plăpumărie, marochinărie,
tipografia de lux «Moştenitorii C. Constantinescu (Bulbeş)»”,
fondată în 1889 etc.
Strada Gimnaziului pornea din strada Ionaşcu către râul Olt
şi a fost numită aşa datorită faptului că pe această stradă în anul
1884 s-a construit Gimnaziul <real> „Radu Greceanu”, unitate
etalon a învăţământului slătinean şi chiar naţional.

16 G. Poboran, 1908, p. 459.

17 Ibid., p. 160.
18 Ibid., p. 42.

63
 Strada Primăriei începea din strada Ionaşcu către Grădina
Publică, avea o lungime de 500 <de> metri şi cuprindea 53 de case.
Puţin mai retrasă de la stradă se afla Primăria Veche, de unde vine
şi numele străzii. După ce Primăria s-a mutat în actualul sediu,
strada va primi numele de Carol.
Strada Pieţei pornea de la vechiul sediu al Primăriei către
biserica Sopot. Numele străzii se explică prin faptul că lângă
Primăria Veche se afla şi piaţa oraşului. Pe această stradă, azi
bulevardul Nicolae Titulescu, în zona Băncii Române de Dezvoltare
se afla casa Racoviceanu, construcţie asemănătoare unei cule, cu
ziduri masive şi boltă impunătoare, cu etaj şi cerdac, ce degaja un
aspect medieval, dar păcate a fost demolată în anii [19]70. În
această casă, până la vârsta de 15 ani, îşi petrecea o bună parte
din lunile de vară viitorul pianist şi compozitor Dinu Lipatti, împreună
cu fratele său Valentin şi mama sa Ana, născută Racoviceanu.
Strada Palatului avea o lungime de 234 m şi cuprindea numai
trei case. Numele îl ia de la Palatul Administrativ construit aici în
anul 1887. În 1908 se va construi lângă Palatul Administrativ cea
mai reprezentativă bancă a Slatinei, în prezent fosta Bancă
Naţională, sucursala Slatina. În vecinătatea Palatului Administrativ
se află casa Fântâneanu.
Strada Vintilă Vodă, cea care există şi astăzi, păstra memoria
domnului Ţării Româneşti ridicat de la Slatina. Din strada Vintilă
Vodă pornea Strada Gării.
Strada Gării avea o lungime de 1.200 m şi 110 case.
Construcţia gării Slatina în anul 1875 generează conturarea
bulevardului Gării. De o parte şi de alta, pe o lungime de 2.400 m,
se înşirau 110 case. Printre casele de pe strada Gării se afla şi casa
lui Ştefan Ciucă, bunicul dinspre mamă al lui Ion Minulescu.
Strada Rătescu pornea din strada Gării spre nord „către vii” şi
purta numele vechii familii boiereşti Rătescu, care avea proprietăţi
în zonă. Printre cele 25 de case existente la începutul sec. XX pe
strada Rătescu se afla şi casa construită de Nicolae Caracostea, de
origine aromân. La 10 martie 1879 se naşte aici Dumitru
Caracostea. Pe strada Rătescu, mai sus de Grădina Publică
„<Regina> Elisabeta” se va construi spitalul judeţean. Primul spital
din Slatina a fost construit din fondurile lăsate de Ionaşcu Cupeţu.
Printr-un zapis din februarie 1797, jupâneasa Neaga, soţia

64
răposatului Ionaşcu solicită epitropilor averii Ionaşcu continuarea
lucrărilor la spitalul pentru care cel dispărut cumpărase terenuri şi
materiale de construcţie. Va trece aproape un secol până la
construirea unui spital propriu, între timp acesta „plimbându-se” cu
chirie prin diferite case din Slatina.
Până la construirea cişmelelor de către Ionaşcu Cupeţu (1780-
1790), probabil că sursa de apă a oraşului era apa Oltului sau puţuri
şi cişmele rudimentare. În anul 1875 încep lucrările de captare a
izvoarelor din terasa Sopotului, într-un rezervor lângă schitul Sopot.
Din acest rezervor, construit din bolovani de râu, susţinut cu lemn,
apa curgea prin conducte de olane din lut ars, până în faţa Palatului
Administrativ, unde era şi prima cişmea. De aici se bifurcau două
conducte: una către Primărie, până la cişmeaua din faţa ei, iar alta
de-a lungul străzii Bucureşti, până la încrucişarea cu strada
Lipscani, continuând pe strada Lipscani până la cazinou, unde era
altă cişmea19.
În anul 1895 vatra oraşului era de 150 ha, iar teritoriul agricol
de 10 ori mai mare: 910 ha teren arabil şi 250 ha vii. Cu timpul,
teritoriul administrativ al oraşului s-a mărit în urma includerii unor
sate apropiate: Clocociov, Pârliţi, Cireaşov. Astfel, în anul 1912
avea o suprafaţă de 4.793 ha20.
La 18 martie 1895 a fost aprobat de către Consiliul Comunal
Regulamentul pentru construcţiuni şi alinieri în oraşul Slatina. Acest
regulament avea în vedere stabilirea unor norme fixe privind regimul
constracţiilor şi alinierea străzilor. Oraşul era împărţit în patru
secţiuni. Orice lucrare de construcţie sau de reparaţie nu se mai
putea face decât cu aprobarea Primăriei care elibera în acest sens
o autorizaţie. Construcţiile de la stradă trebuiau să fie din zid şi cu
acoperişul de metal, în timp ce dependinţele puteau să fie şi din
paiantă, dar obligatoriu cu acoperişul din metal. Pe străzile
Bucureşti şi Lipscani nu se mai aprobau construcţii la stradă decât
aveau două nivele şi o înălţime minimă de 5 m, fiecare casă
trebuind să aibă şi curte. Faţadele caselor trebuiau întreţinute şi
menţinute curate21. Punerea în practică a acestor prevederi va duce
la schimbări treptată a aspectului şi la înfrumuseţarea oraşului.

19 G. Poboran, 1908, p. 317.

20 Petre COTEŢ & Veselina URUCU: Judeţul Olt, Bucureşti, 1975, p. 82.
21 Regulament pentru construcţii şi alinieri în oraşul Slatina, Slatina, 1895, passim.

65
 Până la mijlocul sec. XX în Slatina erau puţine clădiri publice.
Existau doar Palatul Administrativ, Palatul Comunal şi câteva şcoli.
Celelalte instituţii nu aveau local propriu, funcţionând cu chirie prin
diferite case.
În anul 1924 cele mai importante şi mai frumoase case
particulare erau casele: Caracostea, Fântâneanu, Alimăneşteanu,
Mitu Dumitru, Munteanu, Deleanu, Protopopescu, lt. col.
Floreşteanu, Ilie Popescu (fostă Gubenea), *Hanciu etc. După
Primul război mondial s-a construit foarte puţin în centrul oraşului22.
La sfârşitul sec. XIX iluminatul se făcea în regie, cu un
personal format dintr-un mecanic, şase lampagii şi un pompier. În
oraş existau în 1908: 199 de felinare de stradă, 14 lămpi simple, 35
lămpi Washington şi 8 lămpi Kitson, Slatina numărându-se printre
primele oraşe luminate. În anul 1912 a fost instalată uzina
hidroelectrică, integral termică, folosită pentru pomparea apei
potabile pe Grădişte şi la producerea curentului electric. Pentru a
completa necesităţile de iluminat ale oraşului a fost construită în
1959 o staţie de transformare în zona înaltă a oraşului23.
La începutul sec. XX conturul Slatinei, cu centru şi mahalale,
urma traiectoria unui pentagon ale cărui laturi erau:
„Pârliţii, Brebeni, mănăstirea Clocociov, cazarma din dealul
Caloianca şi unirea gârlii Valea Muierii cu Oltul”.
În acest perimetru se disting următoarele cartiere: centrul oraşului,
Obrocarii, Caloianca, Sopotul, Drumul Gării, Clocociovul, Dealul
Viilor, însumând aproximativ 42 de străzi, unele dintre ele
„trotoare pavate cu bazalt pe o întindere lineară de 1580 m”24.
În anul 1924 reţeaua de străzi avea o lungime de 50.210 m.
Din totalul lor, numai 6.080 m erau străzi pietruite. Restul străzilor
erau fie în faza de proiectare, fie nu li se adusese nici o
îmbunătăţire, fiind
„nişte biete drumuri, mai rele ca cele de la ţară”25.

22 Slatina, 1972, p. 114.

23 Ibid., p. 47.
24 Ibid., p. 50.
25 Anuarul judeţului Olt, 1924, p. 115.

66
 Începând cu anul 1911 a început să fie modernizat sistemul de
alimentare cu apă şi încep lucrările de canalizare26.
Până în 1951 transportul în comun era inexistent. Pe străzile
prăfuite circulau rar trăsuri sau căruţe. În 1951 au fost puse în
funcţiune 2 autobuze al căror traseu avea 4 km lungime. În 1965 s-a
ajuns la 11 trasee cu o lungime de 69 km. Din anul 1961 în Slatina a
început construirea de blocuri în jurul centrului istoric care a fost
conservat.
Profilul economic al oraşului a suferit transformări majore de-a
lungul epocii moderne şi contemporane. Alături de agricultori şi
comercianţi apar şi meşteşugari specializaţi în prelucrarea
metalelor, lemnului cojocari, cismari, croitori27.
Din sec. XIX apar ateliere meşteşugăreşti. În 1850 era
înfiinţată o fabrică de bere. În anul 1881 apărea la Slatina un
ferăstrău cu aburi în apropiere de râul Olt. Pe locul fostului ferăstrău
cu aburi va fi construită în anul 1892 o fabrică o cherestea a
francezului Th. Raux.
Statistica industrială din 1889-1900 menţiona existenţa fabricii
de cherestea şi a altor „stabilimente industriale” cum ar fi moara
Olteanca, înfiinţată de Vasile Toma în anul 1894. Această fabrică de
făinoase a fost cumpărată ulterior de Alexandru Iliescu care a
modernizat-o28.
Începând cu sec. XX Slatina s-a dezvoltat în mod deosebit. În
1913 se va construi moara Aluta în apropiere de gara Slatina.
Recensământul din 1930 înregistra numeroase ateliere
meşteşugăreşti, tăbăcării, pielării, totalizând un număr de 140.
Cu toate acestea, până în 1944 Slatina a rămas un oraş cu
caracter comercial-agrar. Din a doua jumătate a sec. XX va deveni
unul dintre marile centre ale industriei româneşti. La 1 martie 1961
s-a stabilit construirea Uzinei de aluminiu (în prezent Alro Grup). La
30 iunie 1965 s-a obţinut prima şarjă de aluminiu românesc. Au
urmat apoi Uzina de Prelucrare a Aluminiului (în prezent: Alprom)
construită în 1969 şi Fabrica de Produse Cărbunoase (în prezent:
Electrocarbon) inaugurată în 1970.

26 Ibid., p. 116.
27 Slatina, 1972, p. 59.
28 Anuarul judeţului Olt, 1924, p. 62.

67
 Dezvoltarea oraşului se reflectă şi în dinamica numărului de
locuitori. Dacă în 1831 Slatina avea 1.500 de locuitori, în 1889
populaţia era de 8.150 iar în 1972 depăşise 30.000.29 În prezent
Slatina are aproximativ 80.000 de locuitori.
În ultimii 50 de ani edilii oraşului au creat un ambient modern.
Au fost amplasate mai multe monumente de for public în care
alegerea elementelor istorice şi artistice sunt identificate din
tumultoasa istorie a aşezării Slatina.

III.2. CONSTRUCŢIILE CIVILE

Analiza stilistică a monumentelor arhitecturii civile româneşti
reprezentând locuinţa orăşenească tradiţională în realizările sale
deosebite ne dezvăluie direcţii şi date interesante pornind de la
geneza operei în relaţia cu mediul şi situarea ei în cultura
europeană.
Sfârşitul sec. XVIII a însemnat pentru ţara noastră intrarea în
circuitul economic european, proces care a deschis căile de
comunicaţie către cuceririle civilizaţiei moderne. Cultura franceză,
arta italiană, tehnica germană soseau la noi, mai adesea şi mai la
îndemână, prin Viena care furniza şi pentru oraşele româneşti –
după construirea căilor ferate – arhitecţi, constructori, decoratori,
tehnicieni împodobind fizionomia oraşelor cu palate administrative,
cu locuinţe – vile în stilul epocii grefat pe arhitectura tradiţională şi
folosind resursele condiţiilor locale.
Pretutindeni în Europa sec. XIX, în special perioada de sfârşit,
este fecund în construcţii civile, instituţii şi locuinţe de proporţii
monumentale, realizate în stil neoclasic. Acest stil este reprezentat
şi la noi în ţară, atât în Capitală, cât şi în oraşele de provincie, de
numeroase exemplare clădite solid şi decorate minuţios.
În 1904 George Poboran consemna existenţa la Slatina a unui
număr de 1.276 de case,
„toate după sistem nou, învălite cu tinichea, puţine cu şindrilă sau
ţiglă; multe cu două etagiuri, una singură cu trei”30.

29 P. Coteţ & V. Urucu, 1975, p. 83.

30 G. Poboran, 1908, p. 130.
68
Înainte de această dată erau mai puţine şi toate erau construite
după sistemul oriental, bizantin: cu bolţi, arcuri, stâlpi rotunzi şi
ferestre rotunde, streşinile ieşite mult în afară spre stradă. Casele
marilor boieri erau construite într-un mod cu totul aparte.
Pe străzile principale din Slatina, şi în special pe strada
Lipscani, îngustimea frontului faţadelor contrastează cu adâncimea
spaţiilor interioare rezervate depozitelor şi anexelor gospodăreşti ale
negustorilor. În ciuda faptului că ansamblul prezintă o unitate de
program, cu spaţii comerciale la parter şi locuinţe la etaj, frontonul
arhitectural prezintă o deosebită varietate stilistică. nivelul superior
este, în genere, subliniat prin balcoane sau printr-o cornişă
decorativă. Distribuirea interioară a spaţiului de locuit se face prin
intermediul unui coridor care poate să fie central, cu repartiţie
perimetrală sau lateral. Sunt cazuri în care coridorul lipseşte, iar
accesul se face dintr-o cameră în alta31.
Dacă viaţa de familie se desfăşura iniţial în jurul curţii
interioare, în momentul în care intervine o deschidere a interiorului
spre spectacolul străzii, balconul capătă un rol deosebit. Indiferent
de materialul folosit (lemn, fontă, fier forjat), o atenţie deosebită se
acordă decoraţiei lor. În acelaşi timp, balcoanele rup continuitate
faţadelor şi contribuie la îmbogăţirea decorativă a ansamblului prin
lucrătura delicată a feroneriei cu elemente caracteristice „artei
1900”. Varietatea stilistică a faţadelor ce îmbină clasicismului sobru,
frecvent la mijlocul secolului trecut, cu efuziunile eclectice izvorâte
din interpretarea marilor stiluri istorice, conferă străzii un caracter
pitoresc, nu lipsit de armonie şi personalitate32.
La începutul sec. XX în Slatina s-a construit mult, oraşul
exprimând concepţia de viaţă şi moda vremii. Materialele de
construcţie folosite la sfârşitul sec. XIX şi începutul sec. XX erau
durabile, se foloseşte mult piatra şi cărămida. Construcţiile sunt
tencuite şi acoperite cu decoraţii cu stuc. Ornamentele florale sau
geometrice sunt o caracteristică importantă a construcţiilor din acea
perioadă.
Locuinţele particulare sunt unifamiliale, în general în regim de
construcţie pe un singur nivel, uneori demisol, parter şi mansardă.

31 Aurelia MINCĂ & Mihail BUTOI: Monumente istorice şi de artă din judeţul Olt, Bucureşti, 1984, p.
62.
32 Ibid.

69
Există şi case care au subsol, parter şi etaj. Dispoziţia planimetrică
a caselor cuprinde un vestibul, un hol central din care se face
intrarea în camerele de primire şi spre scară.
Dacă la început pictura murală era rezervată caselor
somptuoase, boiereşti, începând cu sfârşitul sec. XIX se extinde şi
la locuinţele mai modeste. În rândul micii burghezii, al intelectualităţii
găseşte chiar mai multă audienţă.
În ciuda faptului că în zonă au lucrat arhitecţi italieni, a fost
preferată decoraţia murală franceză în locul celei italiene, care era
sobră şi chiar anostă. Decoraţia murală franceză oferea o paletă de
culori mai calde şi mai vii, cu multe motive rococo, conferind
încăperilor o ambianţă mai intimă.

III.2.1. Casa Kitzulescu

(planşa 53)
În apropierea catedralei se afla casa dr. Gheorghe
Kitzulescu33, construită în anul 1882.
Deşi nu s-a născut în Slatina, dr. Kitzulescu, venit la 1
septembrie 1919 ca medic la spitalul din oraş, şi-a închinat viaţa şi
munca sănătăţii publice slătinene şi a judeţului Olt.
Trecutul acestei case este strâns legat de personalitatea
medicului Gheorghe Kitzulescu, unul dintre cei mai mari chirurgi
români, care în spitalul din Slatina a efectuat intervenţii chirurgicale,
unele fiind în premieră absolută, despre care revistele de
specialitate au vorbit cu elogii. Printre vizitatorii acestei case se
numără artişti, oameni de ştiinţă, personalităţi ca George Enescu,
Dinu Lipatti, Nicolae Iorga, Octavian Goga, Nicolae Titulescu, Petru
Groza, Tudor Arghezi, Victor Papilian, savantul dr. Gheorghe
Marinescu şi mulţi alţii.
Arhitectura casei Kitzulescu, importantă prin faptul că păstra
construcţia iniţială şi decorul arhitectural intacte, cu interioarele de
epocă şi mobilierul original, se deosebea de cea a altor case din
Slatina printr-o mai mare stilizare, unitate şi echilibru.

33 Arh. Nicolae GOGA & Petre OPREA: „Un monument de arhitectură urbană din Slatina la finele
secolului al XIX-lea”, Bucureşti: Revista muzeelor şi monumentelor. Monumente istorice şi de artă,
a. XVI, 1985, nr. 2.
70
 Construirea ei se datoreşte lui Constantin Zăgănescu (fiul lui
Dimitrie, frate al lui Pavel Zăgănescu, căptanul erou de la 13
septembrie 1848), jurist de seamă şi personalitate a judeţului Olt de
acum 120 de ani. El şi-a comandat casa, în care avea să-şi
desfăşoare viaţa şi activitatea unui constructor italian care a
proiectat-o şi a realizat-o în colaborare cu arhitectul Dimitrie
Maimarolu (arhitectul Casei Armatei din Bucureşti, prieten şi înrudit
cu familia Zăgănescu).
Casa a fost construită pe structurile masive ale unei locuinţe
tradiţionale, fapt ce putea fi observat în zidurile groase ale fundaţiilor
făcute din cărămidă subţire în care se adânceau firide şi care
înscriau cele două săli monumentale ale pivniţelor. Subsolul
compartimenta pe fundaţiile comune celor trei încăperi ale
dependinţelor de sufragerie. Golurile de acces din beci erau formate
din arcade duble din cărămidă iar planşeele dintr-o suită de bolţi
semicilindrice de cărămidă susţinute pe grinzi de fier.
De la început, programul funcţional ne arată că avem de-a
face cu o casă festivă, destinată mai puţin traiului intim şi uzului
gospodăresc al unei familii, cât mai ales activităţilor profesionale şi
sociale ale proprietarului, iar criteriile estetice prevalează asupra
celor utilitare şi practice. Acest lucru este evidenţiat atât prin
dimensiunea celor patru camere principale ale locuinţei: dormitor,
birou, salon şi sufragerie, dispuse simetric câte două în stânga şi
dreapta holului de intrare, cât şi prin fastul cu care sunt împodobite.
Dispoziţia încăperilor reproducea simetria planului tradiţional al
casei româneşti, fie ea cât de modestă, simetrie constantă însă şi la
conacele şi casele boiereşti de la noi. Amplificarea ultimelor două
încăperi – salonul şi sufrageria – fusese realizată prin extinderea
salonului pe toată lungimea holului (8 metri liniari) şi dispunerea
sufrageriei – dispusă perpendicular şi în ax ascendent faţă de salon.
Dimensiunile sufrageriei erau neobişnuit de mari: 8 m lungime, 6,25
m lăţime şi 4,50 metri înălţime. Supraînălţată cu cinci trepte faţă de
nivelul general al casei, sub planşeul său erau construite demisolul,
bucătăria şi dependinţele ei.
Când au proiectat această casă, arhitectul şi constructorul au
dovedit o deosebită sensibilitate şi competenţă. În creaţia ei au
folosit principiile şi inovaţiile programate de creaţiile maeştrilor
Renaşterii şi barocului italian. Se remarcă în realizarea acestei

71
arhitecturi din Slatina următoarele principii: obţinerea spectacolului
spaţialităţii înfăptuit printr-o soluţionare fastuoasă şi elegantă a
volumelor interioare; adâncirea spaţialităţii prin gândirea anticipată a
perspectivelor; unitatea spaţială a interiorului cu mişcarea luminii
naturale şi alternarea de umbre şi lumină; amplasarea perspectivă
în peisaj; respectarea orizontalităţii edificiului integral la capătul
căruia creează un punct de sprijin perspectival turnul de apă,
inspirat de arhitectura medievală a turnurilor clopotniţei, construit din
contraforturi vizibile unite prin arcade.
Efectul vizual realizat în această casă merită a fi analizat. Uşile
şi ferestrele, prin proporţiile lor şi dimensiunile suprafeţelor vitrate,
constituiau o sursă bogată de lumină.
Planul casei, deosebit de clar, realiza un circuit continuu de
ficţiuni, cu trei accese din exterior: intrarea principală se făcea pe
sub un portic monumental, la sud accesul dădea în grădină de pe
terasa cu coloane în stil corintic, prin trei uşi supraînălţate de
frontoane sculptate în lemn iar la nord, geamlâcul tradiţional de
unde se deschideau intrările de serviciu.
Caracteristic planurilor vechi, casa prezenta două elemente
exterioare importante ce aminteau foişorul şi pridvorul. Primul
element era porticul străbătut de aleea carosabilă, pavată cu gresie
şi care, pe latura casei adăpostea intrarea principală decorată cu un
larg fronton triunghiular având în centru un relief simbolic cu efigia
lui Pan între ramuri de laur. Porticul era format din patru stâlpi
moasivi înalţi de 5 m, cu capitele compozite şi caneluri pe *stilobate
decorate. Doi stâlpi erau angajaţi în zidul intrării, ceilalţi doi erau
liberi, iar între ei, spre grădina de tei, era o balustradă de pilaştri cu
o portiţă de acces din fier forjat. Stâlpii purtau un plafon decorat cu
chesoane, din mijloc atârnând o lampă dantelată din fier forjat cu
<un> glob mare opalin.
Al doilea element caracteristic era format din
intercolonamentul corintic cu patru coloane de 4 m înălţime.
Coloanele aveau capitel corintic şi fus canelat. Erau amplasate pe
un stilobat de 1 m înălţime decorat cu *bosaje. În grădină se cobora
pe şapte trepte formând în centrul faţadei o scară largă de 5 m.
Grădina era separată de troturarul străzii printr-un grilaj înalt de fier
forjat în care erau inserate porţile. Aceasta era o împrejmuire
originală de epocă, completa decoraţia arhitecturii, izolând-o de

72
stradă şi integrând-o mediul ambiental. În spatele coloanelor se
aflau cele trei uşi care decorau faţada principală a casei la sud.
Deasupra coloanelor se afla o friză de metope decorate cu palmete
de acant. Această friză şi consolele duble din lemn ce susţin cornişa
profilată şi streaşina din tăblii cu cercuri şi baghete din lemn
decorate se prelungeau pe două treimi din perimetrul casei,
constituind un element major în decoraţia ei.
Ultima treime era reprezentată de încăperea cea mare festivă,
având faţadele laterale din sticlă şi înlocuia decorul consolelor şi
friza metopelor, datorită ferestrelor înalte cât peretele cu un şir de
denticuli.
Pe faţada de nord, în planul proiectului, casa se termina cu o
terasă dând accesul din sufrageria-seră şi privirea spre livada de
pomi fructiferi cu care se termina curtea. Amânată, construirea
terasei n-a mai fost realizată datorită morţii proprietarului iniţial.
La şapte metri distanţă de faţada de nord se afla amplasat
turnul de apă, iniţial de 11 m înălţime. Turnul cu rezervorul lui şi
pompa manuală cu roată de fier îndeplineau o funcţie peisagistică
deosebită. Pompa manuală cu roată de fier era una dintre cele mai
vechi instalaţii hidraulice de apă curentă din oraş, cu 32 de ani mai
veche decât turnul de apă al oraşului de pe dealul Grădişte.
Constituiau o mărturie a dotărilor edilitare de acum 120 de ani din
ţara noastră. Turnul alimenta baia, amplasată în casă pe un hol
lângă dormitor, construită ca o piscină cu bazin rectangular din
marmură de Carrara, cu trepte având deasupra la est o mare
fereastră dublă cu vitralii colorate, montate în plumb.
Alături de meşterii zidari, tâmplari, decoratori care au lucrat la
clădirea casei, trebuie menţionată tehnica dulgherească desăvârşită
în care meşterii dulgheri au executat podul casei. Grinzi, ferme,
pene, căpriori au rămas neclinite, la locul lor, mai bine de un secol,
rezistând cutremurelor. Tâmplăria fină a casei, realizată cu o artă
deosebită – uşile cu frontoane din lemn, balustradele cu pilaştri ale
sufrageriei, pardoselile camerelor, din parchet cu încrustaţii – toate
dovedeau priceperea celor care le-au realizat.
Pictura şi decoraţia interioară. Fiecare încăpere fusese
concepută pictural într-o culoare sugerând cele patru anotimpuri şi
vârstele omului. Plafonul dormitorului era decorat cu motive florale

73
specifice celor patru anotimpuri, zugrăvite uşor, estompat, în stil
naturalist.
Holul, într-o cromatică aurie, prezenta pe tavan grupuri florale
pictate în culori pastelate, în caligrafia *secsionului. Reliefurile
stucaturii erau patinate cu folii de aur, *scafele fuseseră decorate cu
frunze de acant. Tâmplăria era bogat profilată prin frontoane
sculptate figurativ şi dotată cu feronerie grea şi elemente turnate în
bronz.
Salonul era în întregime alb, cu uşoare străluciri de aur pe
ornamentele *scafei, reliefurile plafonului încadrând pereţii zugrăviţi
în ulei alb mat. Soba albă, din faianţă de Meissen aurită, avea o
amplă garnitură de alamă, spre deosebire de sobele din celelalte
camere, care erau din ceramică de Strassbourg, în smalţuri
colorate, producţie a anului 1880. Răceala albului din salon era
amplificată de străvezimea glacială a uşilor transparente din plăci
mari de cristal şi de cea a candelabrului de Murano, reflectat de
oglinda triplă cu jardinieră, ramă şi coronament bogat sculptat şi
aurit în stil baroc francez Louis XV, ca tot mobilierul camerei. Pe
coronamentul oglinzii erau montate trei medalioane pictate. Ele
reprezentau romantic, idealist, grupul lui Eros şi Psyche.
Ultima cameră, sufrageria-seră, avea patru ferestre mari de 4
m înălţimi, constituind pereţii laterali, ce fuseseră dublate cu vitralii
executate ca şi celelalte din restul casei tot de manufacturile
franceze, dar reprezentând fiecare, după picturi contemporane, în
mijloc câte o ţărancă româncă în costumul naţional specific regiunii
din cele patru puncte cardinale, în munca fiecărui anotimp
(semănat, secerat, cules, tors). Aceste vitralii au fost demontate şi
luate de către ofiţerii de ocupaţie străină în timpul Primului război
mondial. Au fost apoi înlocuite cu altele refăcute după proiectele
iniţiale. Tavanul acestei săli ce a fost concepută de arhitect în stil
veneţian, avea şapte grinzi aparente, decorate cu *ove şi elemente
florale sculptate, stilizate geometric, reproducând plafonul dintr-o
sală a Palatului Dogilor. Pereţii erau pictaţi cu panouri de stuc şlefuit
şi pictat *fresco cu imitaţie de marmură. Draperiile ferestrelor ţesute
cu frunzişuri de toamnă erau originale, ca şi mobilierul din nuc şi
stejar sculptat sau scaunele tapisate cu piele repusată.
Remarcabilă era şi uşa de la intrare, bogat decorată cu un
fronton stil 1880 prezentând un blazon cu draperie *fronsată şi

74
franjuri, ramuri de laur şi o amforă cu jerbe de flori sculptate în lemn
pictat deasupra panourilor de cristal formând canaturile uşii.
Casa păstra în toate încăperile clanţele originale din bronz
cizelat şi argintat.
Printre actele valoroase din arhiva casei se afla dosarul din
1920, care cuprindea, pe lângă evaluări, chitanţe, scrisori, acte de
vânzare-cumpărare a casei cu terenul şi mobilierul său, redactate şi
scrise în întregime de Armand Călinescu, proprietarul de atunci al
casei, care o vindea prietenului său, dr. Gheorghe Kitzulescu, mutat
cu serviciul în Slatina, chirurg şef al spitalului judeţean, precum şi
corespondenţa lor.
Principala calitate a acestei case era claritatea pe care o
degajă din simplitatea lapidară, echilibrul şi proporţia ei.

III.2.2. Casa Fântâneanu

(planşele 54, 56)
Casa Fântâneanu a aparţinut familiei cu acest nume din
Slatina, ai cărei membri au deţinut importante funcţii în viaţa publică
a oraşului. Elena Fântâneanu a fost fiica lui Constantin Şe[t]raru şi
soţia lui Ioan Fântâneanu. A făcut mai multe donaţii pentru oraş.
Până de curând, în această casă a fost sediul Direcţiei Agricole
Judeţene.
Elena Fântâneanu a lăsat un fond de 81.000 lei şi casele în
care s-a înfiinţat azilul de femei (pl. 55). Din fondul lăsat se mai
întreţineau şi 4 paturi în spitalul oraşului34.
Casa Fântâneanu a aparţinut la un moment dat familiei
Zarinovici, care a adus clădirii unele modificări în anul 1924 (pl. 56).
Este construită în stil eclectic, cu elemente clasiciste, cu un program
de „conac” adoptat la mediul urban. La faţadă prezintă bosaje iar la
ferestre ancadramente. Se pot observa frontoane şi elemente
florale, coloane din stuc cu caneluri şi capiteluri corintice, friză cu
denticuli şi ghirlande. Deosebit de valoroasă este feroneria
balconului din fier forjat, cu influenţe art nouveau.

34 Anuarul judeţului Olt, 1924, p. 105.

75
 III.2.3. Casa Caracostea
(planşele 57-59)
Casa Caracostea a aparţinut familiei cu acelaşi nume din
Slatina. La începutul sec. XIX primii *caracosteşti se stabilesc la
Slatina.
Dumitru Caracostea descindea dintr-o familie aromână
stabilită în ţară cu peste două veacuri în urmă. Această familie
venea din satul Negadis din regiunea Pindului. Primului veniţi în ţară
s-au aşezat în judeţele Olt şi Teleorman şi purtau numele de Bălan,
nume preschimbat mai târziu în acela de *poreclă Cara Costea
(Costea cel negru), înaintaş care, după tradiţie, ducea tributul ţării la
Constantinopol.
În familia lui Nicolae Caracostea, de profesie magistrat, şi
Eufrosina Caracostea se năştea la 10 / 23 martie 1879 copilul Mitică
Caracostea. În actul de naştere copilul este înscris cu prenumele de
Mitică. Mai târziu, în clasele primare şi gimnaziale şi apoi în scrierile
sale, profesorul Caracostea va semna cu prenumele de Dumitru. În
anul 1950 Comitetul provizoriu Bucureşti-Ilfov rectifică numele de
Mitică în acela de Dumitru. Cu acest nume este recunoscut în istoria
literaturii române35. Dumitru Caracostea a fost critic literar, istoric şi
teoretician al limbii şi literaturii române, folclorist şi profesor
universitar, fondatorul Institutului de istorie şi critică literară.
În anul 1912 familia Caracostea a construit o casă nouă (pl.
58-59) în stil eclectic, cu influenţe din renaşterea franceză, cu
elemente baroce şi rococo. Ancadramentele au ove şi ghirlande, iar
la cornişe sunt prezenţi denticuli şi elemente pe curb. Clădirea este
bine conservată. A fost restaurată de Banca Naţională în anul 1995
de către proiectanţi acreditaţi de Ministerul Culturii, specializaţi în
restaurare.
În casa Caracostea este azi <2008> Protoieria Slatina II Nord.

35 Gheorghe MIHAI: Dumitru Caracostea: Omul şi opera. Bibliografie selectivă, Slatina, 1999, pp. 4-
7.
76
 III.2.4. Casa Mihai Deleanu
(planşele 60-61)
Casa Deleanu este situată vis-à-vis de catedrală. Boierii
Deleanu s-au stabilit în judeţul Olt înainte de anul 1663. Aveau
proprietăţi şi la Deleni, unde un strămoş de-al lor, rudă cu Matei
Basarab (1632-1654) zideşte schitul Deleni. Această familie este
faorte veche. Încă înainte de construirea cetăţii Giurgiului (1356-
1400) ea poseda toată moşia care se numea „Domeniul
Giurgiului”36.
Proprietarul casei din strada Ionaşcu nr. 73 a fost Mihail
Deleanu, fost primar al Slatinei în perioada 1901-1905.
În această casă, *Tudor Vladimirescu a organizat depozitul de
provizii al armatei. Se ştie că în perioada 4-10 martie 1821, trecând
Oltul cu panderii, *Tudor Vladimirescu a poposit în Slatina şi a luat
imporante hotărâri politice şi militare. Aici el a ţinut un „sfat
ostăşesc” în urma căruia a fost elaborată o strategie a mersului spre
Bucureşti şi s-au luat măsuri militare ce vizau protecţia Olteniei de
posibile atacuri turceşti. Din Slatina *Tudor Vladimirescu a lansat la
8 martie o altă proclamaţie către locuitorii Bucureştiului.
În casa Deleanu a funcţionat până în vara anului 1997 Muzeul
judeţean Olt dată după care secţia de etnografie a muzeului s-a
desprins din cadrul instituţiei, înfiinţându-se aici Muzeul de
Etnografie al judeţului Olt; celelalte secţii ale muzeului s-au mutat
într-o altă locaţie, mai exact în clădirea fostului Palat Administrativ,
din strada Ana Ipătescu nr. 67. Pentru aceasta trebuiau luate măsuri
ca această locuinţă să fie pe cât posibilă locuită. S-a dispus
reglarea canalizării, reperarea pavajului curţii din faţă, repararea
porţii mari de la intrare şi a uşilor din faţă, înlocuirea geamurilor.
Reparaţiile s-au terminat la 3 august 1917, fiind executate de
*Frantz De *Mettzo şi au costat 8.508,29 lei37.

36 G. Poboran, 1908, p. 429.

37 POS, 1917, ds. 184, f. 1.
77
 III.2.5. Vila Lapommeraye
(planşa 62)
Lângă casa Deleanu se afla vila Lapommeraye. A fost
construită de Ernest Lapommeray, stabilit în Slatina în timpul
Războiului Crimeii şi numit medic primar al oraşului în 1871. Ernest
Lapommeray a avut două fiice: Alexandrina, care se va căsători în
anul 1896 cu Pandelie Urdăreanu, fratele mamei lui Nicolae
Titulescu şi Constanţa, căsătorită cu colonelul Vasile Argeşeanu, ei
fiind părinţii generalului Gheorghe Argeşeanu, preşedinte al
Consiliului de Miniştri în 1939, ucis de legionari la Jilava în
noiembrie 1940.
Pe locul ei se va construi Casa Armatei.

III.2.6. Podul de peste râul Olt

(planşele 63, 64, 65, 66)
Săpăturile arheologice de pe raza oraşului Slatina şi în
împrejurimi au scos la iveală monede genoveze şi un tezaur de
groşi bulgăreşti emişi de către ţarul de Târnovo, Ivan Alexandru
(1331-1335), rudă prin căsătorie cu domnul Ţării Româneşti,
Nicolae Alexandru. Aceste descoperiri monetare dovedesc
importanţa comericală a oraşului, chiar înainte de prima sa atestare
documentară. Înainte de întemeierea Ţării Româneşti, căile
comerciale care legau Transilvania de regiunile din sudul Dunării
treceau prin Slatina. Trecerea Oltului pentru oameni în timpurile cele
mai vechi se făcea cu un fel de *burdufe, cum se moştenise de la
romani, care chiar aveau instituit în Dacia un colegiu numit
utricularii. Apoi au fost folosite şeici şi luntri, poduri umblătoare şi
tocmai mai târziu poduri stătătoare.
De-a lungul întregului ev mediu Slatina a rămas un centru
comercial, punct de vamă internă. Mărfurile erau trecute peste Olt
prin intermediul „podurilor umblătoare” în schimbul unoir taxe care
constituiau sursă de venituri pentru aşezarea urbană. În ţările
române până în sec. XVI existau puţin poduri fixe. Celecare existau
erau aşezate pe pari. Cele mai multe erau „poduri umblătoare”, apa
fiind trecută cu pluta. Râurile se treceau vara când scădeau apele.

78
Vadul era marcat pe maluri cu grămezi de piatră care indicau
direcţia de trecere a apei38.
Informaţii despre „podul umblător” de la Slatina găsim în
memoriile de călătorie ale lui Pietro Deodato Baksić şi ale lui Paul
din Alep. Un „pod umblător” din vama de la Slatina peste apa râului
Olt este menţionat într-un document din 1669. Acest pod, fiind situat
în dreptul mănăstirii Clocociov, punea în nesiguranţă mănăstirea
prin traficul de călători şi negustori. Dregătorul mănăstirii se
adresează cu o plângere domnitorului Antonie Vodă din Popeşti
care porunceşte ca podul să fie mutat mai sus de mănăstire:
„Milostiiu bojiiu Io Antonie Voevod zemle vlaşcoe…
gospodstvami, ţie judeţ şi voao orăşenilor din Slatina dau în ştire
domnia mea că aici, la domnia mea, au venit jalbă de la
mănăstirea Clocociovul cum aţi pus podul de umblă dereptu
mănăstirei. De care lucru, iată că vă poruncescu, domnia mea,
să cătaţi, în vreme ce veţi vedea ceastă carte a domnii meale, iar
voi să mutaţi podul să umble sau derept oraş sau din susul
oraşului, să nu mai înţăleg domnia mea că umblă podul dereptu
mănăstirei, că, apoi, veţi avea certare de cătră domnia mea.
I ispravnic sau reci gospodstvo mi.
Aprilie 20 dni 7177 <1669>. Io Antonie voevod milostiiu bojiiu
gospodin.”39
Prevederile Regulamentului Organic au impulsionat lucrările
de modernizare ale oraşului. O atenţie deosebită a fost acordată
căilor de comunicaţie. Pentru că Slatina era un loc de trecere şi de
popas, aici se construieşte primul pod stabil peste un râu intern.
Primul pod fix peste Olt de la Slatina a fost construit în timpul
domniei lui Gheorghe Bibescu (1842-1848). Între anii 1845-1847
arhitectul Balzano din Trieste angajat pe o perioadă de cinci ani
pentru întocmirea planurilor şi construirea drumurilor în Ţara
Românească, construieşte un prim pod peste Olt la Slatina40. Era
un pod de lemn aşezat pe culee de zidărie. Picioarele şi celelalte
părţi componente erau din lemn de stejar. Referitor la această

38 Laurenţiu <Gerard> GUŢICĂ-FLORESCU: „Podul de peste Olt de la Slatina”, Slatina: Oltul cultural,
a. III, 2000, nr. 2 (apr.) p. 17.
39 IOSD, I, p. 41 (doc. 20).
40 A. Mincă & M. Butoi, 1984, p. 61.

79
construcţie apărea în revista Învăţătorul satului din 1845 următorul
articol:
„Podul stătător, proectat a se clădi pe *răul Oltul, în dreptul
oraşului Slatina, se va pune în lucrare, cu ajutorul a şease zile şi
materialul de lemn din pădurile învecinatelor proprietăţi
*mânăstireşti, cum şi sumele trebuincioase în bani, după
schimbarea localităţei, unde au fost mai înainte chibzuit a se clădi
acest pod, ce se arată acum că poate merge îndoit de 4000 de
galbeni, însemnaţi în raportul departamentului cu No. 5917, se
vor da din capitalul acestor sume, hotărâte a se împlini dela
săteni; iar pentru taxa podului, se va îngriji ca la vrem, să se
chibzuiască de către Sfat şi să ni se arate a sa părere.
D-lui Marele Vornic din Năuntru va aduce la îndeplinire
această a noastră poruncă. Marele Vornic, B[arbu] Ştirbei.”41
Piatra de temelie a podului a fost pusă de domnitorul
Gheorghe Bibescu la 25 mai 1846. Cu această ocazie, conducerea
judeţului a organizat o festivitate, invitând personalităţile oraşului să
participe la manifestaţie. Construcţia podului s-a finalizat în anul
1847. La 8 septembrie 1847 la Slatina a fost organizată o mare
sărbătoare. Domnitorul şi doamna Maria au venit însoţiţi de cei mai
mari boieri şi funcţionari, reprezentanţi străini, mulţi ofiţeri şi boieri
din Bucureşti, Craiova şi din alte oraşe42 pentru a asista la
inaugurarea podului de la Slatina. Vizita la Slatina a durat două zile
iar evenimentul inaugurării podului a fost imortalizat pe pânză de
pictorul Barbu Iscoveanu <Iscovescu, (1816-1854)>. Înainte de
punerea în circulaţie a podului, domnitorul a dispus perceperea de
taxe la trecerea lui. Astfel, marele vornic A[lexandru] Vilara dădea
următoarea publicaţie:
„Publicaţie No. 4661, anul 1847, noemvrie 26
Săvârşindu-se podul stătător, clădit pe râul Oltul, în dreptul
oraşului Slatina, prin înalt Ofiţ[er] al M[ăriei] Sale lui Vodă, cu No.
546, s’au hotărât a se plăti de trecătorii pe acel pod, taxa
următoare:

41 Învăţătorul satului, a. IV, nr. 30, 1847 XII 15, p. 1.

42 G. Poboran, 1908, p. 36.
80
 1. Carele încărcate, precum şi trăsurile călătorilor de obşte, fie
cu cai cu chirie sau particulari, vor plăti de fie-care trăgător
<trecător> parale 15.
2. Carele cu lemne de foc şi fân, vor plăti de fie-care trăgător
<trecător> parale 6.
3. Carele de obşte, fără povară, precum şi omul călare, vor
plăti de fiecare trăgător <trecător> parale 3.
4. Călătorii pe jos, precum şi vitele mari slobode, vor plăti
pentru fie-care o para.
5. Toţi trecătorii cu cai de poştă, fie în trebuinţi particulare, fie
în trebuinţi ale statului, vor plăti taxa arătată mai sus la articolul I-
iu, iar olacele fără pasageri, vor fi slobode de taxă.
6. Carele încărcate sau goale, precum şi oamenii pe jos, ce
vor trece pe seama leguitelor şease zile pentru drumuri, vor fi
apărate de taxă, precum şi transporturile i trecerile milităreşti şi
dorobanţii în slujbă, vor fi asemenea apăraţi. Drept acea se face
tuturor un obşte cunoscut aceasta spre ştiinţă.
Marele Vornic A[lexandru] Vilara.”43
Cu ocazia construirii podului de la Slatina s-a bătut o medalie
comemorativă de argint. Pe avers era următoarea inscripţie:
„Podul stătător pe râul Oltului la Slatina, s-au clădit în anul 1846
în zilele prea înălţatului domn Gheorghe D. Bibescu.”
Pe avers era reprezentată imaginea podului. Medalia a fost pusă în
circulaţie în anul 1847, cu ocazia inaugurării podului. un exemplar al
acestei medalii se află în colecţiile Cabinetului numismatic al
Academiei Române iar altul la Muzeul Naţional de Istorie a
României din Bucureşti44.
În timpul revoluţiei de la 1848 locuitorii Slatinei au întâmpinat
cu căldură pe podul de peste Olt pe revoluţionarii care se deplasau
spre Craiova. Podul de la Slatina a fost apărat cu dârzenie de
autorităţile locale şi de slătineni pe toată durata revoluţiei:

43 Ibid.
44 L.G. Guţică-Florescu, 2000, p. 18.
81
 „Departamentul Trebilor din Lăuntru al Principatului Ţării
Româneşti / Nr. 83 / Bucureşti
Cinstitei Căimăcămii a Ţării Româneşti
Înştiinţându-se Departamentul că toate podurile pe vase şi
luntri ce se află pe apa Oltului, unele s-au cufundat iar altele s-au
tras pe malul Valachiei-Mici de către locuitori de acolo, cari încă
petrec în rătăcirea evenimentelor trecute, şi că unul şi singurul
pod stătător, cel de curând înfiinţat de stăpânire lângă oraşul
Slatina, şi care încă se află în fiinţă, este păzit de o mulţime de
oameni înarmaţi, cari invitaţi de câţi-va din locuitorii Slatinei, din
care sunt şi aceştia: Iorgu Iorgulescu, secretarul Cârmuirii;
<Constantin> Stanciovici, profesor; Alexe Băcanul, Tache
Polihronie, Ilie Măcelaru, popresc trecerea Oltului ameninţând că
vor *omorâ pe acela care ar îndrăzni să propu[i]e sau să
*executeze vre-o urmare împtotriva proclamatei de dânşii
Constituţii; îndrăznind către aceasta a pune mâna şi asupra
hârtiilor pornite de subt-iscălitul cu într-adins lipcan către
rânduitul cârmuitor la judeţul Dolj pe care, după multă întârziere
şi dezbatere urmată de dânşii, au hotărât de le-au trimis cu
*dorobanţ în primirea profesorului Aron, rânduit cârmuitor al
judeţului Dolj de căzutul Guvern, şi din aceste toate împrejurări,
dovedindu-se că judeţele din Valachia Mică, până chiar şi judeţul
Oltului, se află încă în răzvrătire şi comunicaţia cu toată acea
parte a Valachiei Mici, întreruptă cu totul, încât nici înţelegere din
partea stăpânirii cu cei de acolo nu se poate urma, sub-iscălitul
grăbeşte a supune toate acestea la cunoştinţa cinstitei
Căimăcămii, rugând-o plecat să binevoiască a lua îndată
înţelegere cu Excelenţa Sa Omer Paşa şi a mijloci ca fără câtuşi
de puţină pierdere de vreme să trimiţă acolo o trupă de oştire ca
să izgonească pe răzvrătitori, slobozind comunicaţia Oltului, şi să
se *supune pe cei nesupuşi la recunoaşterea guvernului legitim şi
la o pacinică vieţuire. De punerea în lucrare Departamentulo
adastă cinst[itul] răspuns.
Şeful Departamentului
<ss> Iancu Filipescu
Şeful secţiei, <ss> Steriade” 45

45Anul 1848 în Principatele Române, IV: 1848 August 31 - 1848 Octombrie 3, Bucureşti, 1903, pp.
431-432.
82
 După ce revoluţia a fost înfrântă s-au luat măsuri pentru a fi
eliberat podul de la Slatina.
În dreptul Slatinei, Oltul era împărţit în două braţe: <1> un braţ
spre Slatina (Oltul propriu-zis) şi <2> altul mai depărtat cu un
kilometru spre est (numit Beica). Între ele era un zăvoi mare şi
frumos. În 1846, datorită unor inundaţii puternice acest pod se strică
şi o companie occidentală obţine dreptul de a construi alte două
poduri: unul peste Beica de 17 m lungime şi altul peste Olt de 250 m
lungime46.
În februarie 1862, în timpul domniei lui Alexandru Ioan Cuza
<1859-1866>, podul a fost luat de ape, locuitorii oraşului
adresându-se la 14 martie 1862 către „Onorabila Cameră
Legiuitoare a României” pentru reconstrucţia sa. Podul de la Slatina,
de 125 m, proiectat de inginerul Bonnet, şeful Serviciului Lucrări
Publice, urma să coste 3.000.000 lei. De această dată picioarele
podului urmau să fie executate din piatră
„cu timpanele şi parametrul din cărămidă”.
Lucrarea licitată în octombrie 1864 urma să fie gata <până> la 1
septembrie 186747.
Venit în Romînia, în drum spre Bucureşti, prinţul Carol <de
Hohenzollern-Sigmaringen> a trecut în 9 / 21 mai 1866 Oltul la
Slatina
„pe o plută împodobită cu crengi verzi şi covoare”,
fiind întâmpinat cu căldură de populaţia oraşului48.
În anul 1885 apele Oltului au crescut, podul fiind stricat. În
vara anului următor, două companii de geniu (pontonieri)
construiesc peste Olt un pod de vase provizoriu49.
Actualul pod (pl. 63-66) a fost construit între anii 1888-1891.
Braţul Oltului de lângă Slatina este retras prin canalizare spre vest
mai departe de oraş cu vre-o 600 m şi unindu-se cu celălalt braţ,
trec pe sub acelaşi pod. Avea o lungime de 400 m, picioare de

46 A. Mincă & M. Butoi, 1984, p. 68.

47 Dumitru IORDĂNESCU & C. GEORGESCU: Construcţii pentru transporturi în România (1888-1981),
vol. II, Bucureşti, 1968, p. 24.
48 Memoriile regelui Carol I al României de un martor ocular, vol. I: (1866-1869), Bucureşti, 1995, p.

52.
49 G. Poboran, 1908, p. 38.

83
piatră, iar suprastructura de fier în bolte şi arcuri. Era alcătuit din
cinci grinzi metalice de câte 50 m fiecare, fundaţiile fiind executate
în aer comprimat la o adâncime medie de 12 m. Lucrarea a fost
executată sub îndrumarea inginerului <Nicolae> Davidescu. Podrul
era considerat în epocă al doilea după cel de peste Dunăre de la
Cernavodă. Acest pod constituie una din primele încercări de
materializare autohtonă a construcţiilor în metal lansate pe plan
mondial cu ocazia expoziţiei de la Paris din 188950.
În timpul Primului război mondial podul a fost minat în
noiembrie 1916 de trupele române în retragere. Au fost aruncate în
aer trei grinzi de la mijlocul podului dar picioarele au rămas intacte.
Podul refăcut de germani era mai îngust şi mai puţin solid.
Fragmentele prăbuşite în albia Oltului au fost recuperate şi
transportate în Germania.
În perioada interbelică podul a fost refăcut şi consolidat iar
slătinenii îl foloseau ca loc de promenadă. El nu a mai suferit decât
transformări minore.
Importanţa podului i-a determinat pe edilii oraşului să includă
această construcţie <ca> simbol în stema Slatinei realizată în anul
1998 cu ocazia împlinirii a 630 de ani de atestare documentară a
oraşului. Veritabil arc peste timp, podul de la Slatina figurează în
stema de pe steagul muncipalităţii, pe placheta aniversară, pe
medalia şi pe insigna emise cu prilejul manifestărilor organizate de
Primăria oraşului la 20 ianuarie 199851.

III.3. CONSTRUCŢII ADMINISTRATIVE

III.3.1. Palatul Administrativ

(planşele 67-68)
Eclectismul stilistic promovat de constructorii străini şi de cei
români care au studiat la şcoala franceză sau vieneză a fost larg
folosit în epocă şi la construcţiile administrative. Unele instituţii îşi au

50A. Mincă & M. Butoi, 1984, p. 70.

51 Câte un exemplar din stema, steagul muncipalităţii, placheta, medalia şi insigna emise la 20
ianuarie 1998 se găseşte în colecţia de istorie contemporană a Muzeului judeţean Olt.
84
sediul în clădiri monument. Este cazul Muzeului judeţean Olt care
funcţionează în fostul sediu al Palatului Administrativ.
Clădirea a fost construită în anul *1886 şi concentra, din lipsă
de spaţiu, mai multe instituţii proprii unei capitale de judeţ: tribunalul,
revizoratul şcolar şi protoieria şi, mai târziu, Prefectura. Construcţia
care a costat 150.000 lei a fost suportată de către stat. Până la acea
dată, instituţiile respective se aflau cu chirie prin diverse case.
Prefectura a fost mult timp în localul hotelului Negreanu apoi în
casele Fântâneanu şi Văleanu52.
Palatul Administrativ este construit în stil eclectic. Amplasat
într-o poziţie dominantă unde convergeau cele mai vechi şi mai
frecventate străzi din Slatina (Carol, Lipscani şi Bucureşti), Palatul
Administrativ constituia la vremea respectivă cea mai importantă
clădire a oraşului. Pentru a fi şi mai mult pusă în valoare se iau
măsuri pentru a se crea în jurul importantei clădiri un spaţiu
corespunzător53. Au fost expropriate casele din faţă
„care ajunseseră în stare de ruină şi aduceau un aspect urât
oraşului”54
<fiind demolate şi> amenajându-se pe acest loc o frumoasă
Grădină Publică.
Palatul Administrativ este o clădire mare, zidită din cărămidă,
învelită cu tablă, are parter şi etaj.
În anul 1949 Palatul Administrativ a fost supus unor lucrări de
transformare şi de reparaţii. Comisia care s-a ocupat de aceste
lucrări întocmea un memoriu în care se menţiona că datorită
timpului şi a uzurii mari, clădirea a început să se deterioreze. În
ultimul timp se executaseră reparaţii: zugrăveli, vopsiri, se
începuseră lucrări de învelire cu tablă dar au fost oprite din lipsă de
fonduri. Comisia constata că era nevoie de finalizarea acoperişului,
schimbarea unei părţi a duşumelelor, trebuiau reparate jgheaburile
şi burlanele, tencuiala. Trebuia refăcută scara de la intrarea
principală, era necesară o văruire, vopsire, refacerea zugrăvelii,
repararea sobelor şi a instalaţiilor electrice.

52 G. Poboran, 1908, p. 219.

53 A. Mincă & M. Butoi, 1984, p. 64.
54 PJO, 1893, ds. 5.

85
 Palatul Administrativ a fost construit în raport cu nevoile
Prefecturii fiind prevăzute suficiente birouri şi săli de consiliu şi de
şedinţe. Tribunalul ocupa cea mai mare parte a clădirii, motiv pentru
care birourile Prefecturii erau extrem de reduse şi aglomerate, iar
sălile de şedinţe lipseau cu desăvârşire. Eventualele adunări sau
şedinţe se ţineau în sala de aşteptare a cabinetului. Localul era
lipsit de o sală de bibliotecă şi de lectură. Sala de consiliu a fost
construită cu uşi simple în afară şi cu uşi duble pe toţi pereţii, iar
soba era prost amplasată pe unul din ziduri, la mijlocul camerei. Se
avea în vedere transformarea sălii de consiliu în sală de conferinţe
şi bibliotecă.
La 8 septembrie 1949 se aproba plata lucrărilor de reparaţii şi
transformări la Palatul Administrativ, acordându-se un avans de
500.000 lei. Până la 20 octombrie <1949> se efectuaseră lucrări în
valoare de 616.871 lei, iar pentru terminarea lucrărilor mai trebuia
achitată suma de 300.000 lei. Lucrările de transformare a sălii de
şedinţe a Prefecturii au costat 330.000 lei şi au fost finalizate la data
de 15 aprilie 194955.
Din vara anului 1997 în această clădire se află sediul Muzeului
judeţean Olt cu două dintre secţiile sale: secţia de istorie modernă şi
contemporană şi secţia de artă plastică. Secţia de arheologie este
în curs de amenajare.

III.3.2. Banca Naţională, Filiala Slatina

(planşa 73)
Fiind prin excelenţă un oraş comercial, deşi cu o pondere
economică şi industrială scăzută, la începutul sec. XX apar în
Slatina numeroase bănci: Banca agrară, Banca negustorească Olt,
Banca franco-română, sucursala Slatina a Băncii Naţionale a
României. În anul 1908 se construieşte Banca Slatina care devine
mai târziu Banca Uniunii Agricole, Comerciale şi Industriale
transformată ulterior în sucursala Slatina a Băncii Naţionale a
Republicii Socialiste România.
Clădirea este construită în stil neoromânesc cu elemente
brâncoveneşti. Prezintă ancadramente, bandouri şi medalioane cu
elemente florale, coloane cu capiteluri la ferestre. Întreaga stucatură

55 POS, 1949, ds. 163.

86
este bine conservată. Clădirea a fost realizată cu banii magnatului
oltean Alexandru Iliescu.

III.3.3. Primăria
(planşele 75-76)
Primăria <îşi> are sediul într-o clărire construită în anul 1905
din fondurile statului, costurile lucrării ridicându-se la 97.104 lei.
Până <la data> când a avut propriul sediu, Primăria a funcţionat în
casele Uţă Popescu, apoi în casele Obogeanu şi în cele din urmă în
casele Toma Gigârtu cumpărate de Primărie56.

III.3.4. Liceul „Radu Greceanu”

(planşele 77-78)
Liceul „Radu Greceanu” este cea mai veche instituţie şcolară
dintre liceele teoretice din juedeţ.
În anul 1884 se înfiinţau două gimnazii reale: unul la Slatina şi
altul la Călăraşi. Şcoala slătineană se numără printre primele şcoli
de acest gen din ţară, adică din prima etapă de constituire a
gimnaziilor reale.
Nou înfiinţatul gimnaziu nu a avut de la bun început o clădire
proprie. Şi-a început activitatea în toamna anului 1884 într-o casă
închiriată:
„la înfiinţare, Gimnaziul a funcţionat în casele Ştefan Daniel, în
urma unui contract de închiriere pe doi ani, intervenit între
proprietar şi primarul oraşului, Toma Dumitrescu.”57
Casa închiriată era situată lângă biserica (catedrală) Ionaşcu,
în apropiere de locul unde avea să se construiască viitorul local al
gimnaziului.
Primăria şi Ministerul Instrucţiunii Publice şi al Cultelor pe de o
parte şi proprietarii care făceau oferte pe de altă parte au demarat la
19 aprilie 1886 acţiunile de căutare a unui loc unde să aşeze
gimnaziul. În acea perioadă primar al Slatinei era Toma Dumitrescu,

56 G. Poboran, 1908, p. 219.

57 Traian BIJU în Anuarul liceului „Radu Greceanu” 1933-1934, p. 11.
87
iar ministru de resort Constantin Boerescu. Tratativele au durat mult
pentru că ministrul nu a cedat exigenţelor:
„terenul trebuia să aibă lungimea de 100 m, lăţimea de 60 m, să
fie plat şi pământul să fie sănătos pentru o funcaţie sănătoasă.”58
La Primărie au fost făcute cinci oferte care au fost respinse
rând pe rând datorită condiţiilor impuse de minister.
Prima ofertă a fost făcută la 23 ianuarie 1887 de către C.C.
Delureanu care avea un loc foarte aproape de cel pe care s-a
construit în final clădirea. Deşi locaţia era bună, terenul nu a fost
acceptat pentru că părţile nu s-au înţeles asupra preţului.
A doua ofertă a venit din partea locotenentului Ion
Constantinescu la 8 noiembrie 1887. Nu se poate identifica zona în
care se afla locul pentru că ofertantul nu a prezentat datele
necesare. Ministerul Instrucţiunii Publice a făcut la rândul său o
ofertă, ce-a de-a treia, la 17 mai 1887 pentru partea dinspre oraş a
grădinii publice de pe strada Piteşti. Însuşi ministrul care la acea
dată se afla în Slatina pentru a pune piatra de temelie a Şcolii
„Ştefan Protopopescu” a făcut propunerea către Primăria oraşului
Slatina:
„Duminică 17 curent venind în oraş dl. Ministru a Instrucţiunii
Publice unde a asistat la solemnitatea punerii pietrei
fundamentale a localului şcoalei Ştefan Protopopescu, D-sa a
arătat că cel mai higienic loc pentru gimnaziu, grădinea publică,
partea despre oraş”59.
Consiliul comunal a respins oferta pentru că se ceruse Primăriei să
nu aibă nici o pretenţie bănească pentru acest loc din partea
ministerului.
În replică Primăria a făcut la 13 mai 1889 ofertă pentru trei
proprietăţi diferite, dar alăturate, contra sumei de 8.500 lei. Acum
este rândul ministerului să respingă propunerea pentru că pământul
„sănătos” necesar fundaţiei era la o adâncime prea mare.
La 8 iulie 1889 Primăria propune Ministerului Instrucţiunii un
teren aflat în apropierea gării şi care avea o suprafaţă de *80.000
mp. În adresa înaintată ministerului de către Primărie se făcea

58 Ibid., p. 26.
59 Ibid., p. 14.
88
menţinea că, dacă nici acest teren nu va fi acceptat, atunci ea va
ceda fără drepturi băneşti locul din grădina publică solicitat anterior
de minister. Locul de la gară nu a fost acceptat deoarece se afla
prea departe de zonele dens populate ale oraşului. Ca urmare,
clădirea gimnaziului urma să fie construită pe terenul din strada
Piteşti60.
Numai că în ziua de 9 iulie 1889 la Primărie se prezintă d-na
Elena Radu Ioan
„care a declarat că pentru gimnaziu voieşte a vinde comun[e]i
locul său din oraş, din str. Oborul, apropiat de biserica-catedrală,
loc ce are o suprafaţă mai mare de cât se pretinde prin ordinul D-
voastre Nr. 2369 şi este în condiţiuni higienice.”61
Acesta a fost momentul în care s-a decis definitiv locul unde
avea să fie aşezat actualul liceu „Radu Greceanu”. Ministerul a
acceptat oferta şi a cerut sondarea terenului. Arhitectul Alexandru
Săvulescu a venit de la Bucureşti ca să expertizeze terenul. În
raportul său preciza:
„fundaţiile de la nivelul terenului în jos vor fi suficiente 1,50 metri.
Apa se găseşte la adâncimea de 4,50 metri… Îmi permit a vă
ruga, Domnule Ministru, să binevoiţi a interveni pe lângă Primăria
oraşului Slatina să cumpere cât mai curând acest loc, singurul
favorabil din toate câte le-am văzut în acel oraş.”62
La 18 septembrie 1889 se încheie actul de vânzare-
cumpărare:
„Între subsemnaţii pe de o parte Toma Dumitrescu[,] Primarul
oraşului Slatina[,] în numele comunei şi de cealaltă Elena Radu
Ioan, soţia decedatului Radu Ioan a invervenit următorul act de
mutaţie:
Pentru construcţia unui local de gimnaziu. Eu[,] Elena Radu
Ioan[,] am vândut pe veci onorabilei Primării locul situat în oraşul
Slatina[,] strada Oborul[,] ce-l am ca zestre prin actul legalizat de
Trib[unalul] Olt la nr. 7 din 3 iunie anul 1859 Dosarul trib[unalului]

60 Ibid.
61 Gheorghe UNGUREANU: Liceul „Radu Greceanu”: 110 ani de la înfiinţare. Studiu monografic,
Slatina, 1994, p. 47.
62 Ibid., p. 49.

89
 nr. 218 / [1]859 de la decedatul meu părinte Stan Nicolae Stanian
al cărui unică moştenitoare sunt loc ce în zisul act se prevede că
se *învecineşte de o parte cu fraţii *Tabaci George şi Teodor,
astăzi posedat de d-l Vasile Toma şi *Companiul, iar de alta cu al
D-lui Pitar Costică Deleanu proprietar actual D-l C. Deleanu[;]
terenu[l] ce vând este de şaptezeci metri lăţime începând din
împrejmuirea locului lui Vasile Toma, aceşti şaptezeci <de> metri
vor fi la capul de la faţadă la mijloc şi la fund iar adâncimea
(lungimea) de una sută treizeci <de> metri, nu până în cadrul
Sopotu şi ce posed actualmente restul din locul zestral rămâne
pe seama mea vânzătoare.
Preţu[l] cu care vând acest loc este de nouă mii patru sute
<de> lei[,] sumă ce am şi primit[-]o la facerea acestui act prin
mandatul nr. 263 şi 264.
Taxele de timbru şi înregistrare *sânt în sarcina Primări[e]i.
Declar totodată că sunt răspunzătoare pentru orice vicii ale
imobilului ce vând.
Eu[,] Primarul oraşului Slatina[,] accept preţul şi convenţiunile
expuse de D-na Elena Radu Ioan declarând totodată că prin
mandatele nr. 263 şi 264 am numărat numitei lei nouă mii patru
sute preţul locului.
Spre credinţă am format actul de faţă autentificat şi transcris
de Onor Tribunalul Olt.
1889 septembrie 18.”63
Construcţia gimnaziului a început în luna august 1889 şi s-a
finalizat în toamna anului 1891. S-au construit clădirea centrală cu
latura din faţă etajată şi cele două aripi fără etaj şi fără cele două
încăperi din stânga şi dreapta care s-au construit mult mai târziu.
Lucrările de construire au fost conduse de antreprenorul italian
*Francisc *de Mezo, un italian stabilit la Slatina. Mai târziu, în 1956
şi 1962, fiul său, *Itallico de Mezo, va conduce lucrările de reparaţii
la liceul „Radu Greceanu”.
Pentru construcţie a fost folosită cărămidă fabricată la
Slătioara de către *Cosmulescu. Valoarea construcţiei s-a ridicat la
suma de 300.000 lei, sumă impresionantă pentru acea vreme.

63 Ibid., p. 49.
90
 În anul 1915, datorită lipsei de spaţii şcolare, s-a dispus ca
Şcoala de meserii să ocupe aripa stângă a clădirii centrale,
amfiteatrul şi sala de sport. Astfel, gimnaziul rămânea fără circa 1/2
din propriul spaţiu. În 1932 Şcoala de meserii se mută în alt local.
Gimnaziul devine între timp liceu (1914 / 1915). În timpul
Primului război mondial aici se va instala un spital (1916). Liceul
este obligat să părăsească clădirea cursurile desfăşurându-se,
pentru scurt timp, în localul Primăriei, iar apoi în localul Şcolii
Ionaşcu (în prezent Casa Corpului Didactic). La sfârşitul războiului
liceul revine în propriul spaţiu având alături şi Şcoala de meserii.
Începând din anul şcolar 1919-1920 în localul liceului „Radu
Greceanu” îşi desfăşoară activitatea şi Şcoala normală de băieţi
„Preda Buzescu”.
Pentru că în localul liceului funcţionau trei şcoli cu profiluri total
diferite, se impunea mărirea spaţiului şcolar. Directorul Traian Biju
s-a implicat în acest proiect. El a obţinut banii necesari de la
Ministerul Instrucţiunii Publice, Comitetul[ui] şcolar şi din contribuţia
ţăranilor din judeţul Olt împroprietăriţi în acea perioadă (1923-1926).
Între anii 1923-1925 a fost supraetajată aripa dreaptă (est).
Aripa stângă (vest) a fost supraetajată în 1925-1926. Într-o variantă
confortabilă a fost reconstruită în vara lui 1925 şi scara centrală
pentru accesul profesorilor la etaj păstrându-şi până astăzi aceeaşi
formă. Lucrările au fost supervizate de inginerul constructor
Alexandru Biju, tatăl directorului Traian Biju. După construirea
etajelor pe cele două aripi ale clădirii centrale s-au construit 53 de
contraforţi de siguranţă care conferă construcţiei o identitate
arhitectonică unică în această parte a Munteniei şi Olteniei.
În vara [anu]lui 1926 se produc şi alte modificări de strictă
necesitate. Se lărgesc cancelaria şi secretariatul ajungând la
dimensiunile de 60 mp şi, respectiv, 18 mp, şi azi păstrându-se
aceste suprafeţe.
Pentru lucrările întreprinse în perioada 1923-1926 s-au cheltuit
3.784.921 lei. Liceul beneficia atunci de instrumente indispensabile
unei educaţii moderne: post telefonic, instalat în 1925, sonerie
electrică pentru toate clasele, realizată în acelaşi an, aparat radio
din 1928 – din primul an de radiofonie din România.
În completarea proiectului infrastructurii au fost demarate noi
lucrări de construcţie. În 1937 a fost reconstruit din temelie

91
amfiteatrul. Directorul Toma Vasilescu, care ulterior va deveni
profesor universitar la catedra de limba latină a Universităţii <din>
Bucureşti a demarat lucrările de reconstruire a amfiteatrului cu
dimensiunile amplificate. Vechiul amfiteatru fusese practic distrus în
perioada în care funcţionase şi Şcoala de meserii în localul liceului.
Amfiteatrul fusese transformat în atelierul de tâmplărie. Noul
amfiteatru avea 400 <de> locuri, parter, balcon, scenă spaţioasă,
fosă pentru orchestră, culise în dreapta şi strânga scenei şi poate fi
văzut şi azi.
Nu există mărturii din care să rezulte cum s-a ajuns ca această
instituţie de învăţământ să se numească „Radu Greceanu”. Cel mai
vechi document în care este menţionată instituţia respectivă cu
numele „Radu Greceanu” este lucrarea lui George Poboran, Istoria
oraşului Slatina, ed. I-a, publicată în 1902. Aceasta nu înseamnă că
lucrarea lui G. Poboran este actul de atestare certă a acestei
denumiri. În anuarul liceului Traian Biju *spunea:
„Nu se găseşte în arhivă nici un act care să ne lămurească
asupra datei de când gimnaziul a dobândit numele de «Radu
Greceanu».”64
În orice caz, când Traian Biju venea ca profesor la gimnaziul
slătinean, în septembrie 1912, *schimbarea numelui şcolii se
operase deja. În numărul din 20 septembrie 1905 al ziarului Ecoul
Oltului apărea un articol cu titlul „Marea sărbătoare a inaugurării
reînfiinţatului gimnaziu «Radu Greceanu»”.
Patrimoniul <Liceului> „Radu Greceanu” se păstrează şi în
prezent, deşi de-a lungul existenţei sale au intervenit şi unele
modificări temporare. Începând cu anul şcolar 1945-1946 numele
<de> „Radu Greceanu” era interzis în actele oficiale, astfel că timp
de un deceniu va purta denumirea de „Liceul de băieţi Slatina”.
Apoi, între anii 1961-1964 va purta numele de „Şcoala medie nr. 1
«Tudor Vladimirescu» Slatina”, ca numai după după trei ani să se
numească, în perioada 1964-1969 „Liceul «Tudor Vladimirescu»
Slatina”. Între anii 1969-1976 se revine la consacrata sa denumire
<de> Liceul „Radu Greceanu”. După 1976 până în 1989, într-o falsă
căutare de identitate, se va numi Liceul de ştiinţe ale naturii „Radu
Greceanu”. După 22 decembrie 1989, în plină consonanţă cu înseşi

64 T. Biju, 1935, p. 38.

92
rosturile sale din totdeauna, îl regăsim sub numele de Liceul teoretic
„Radu Greceanu”. La ora actuală se numeşte Colegiul Naţional
„Radu Greceanu”65.
Liceul „Radu Greceanu” este singurul din ţară care poartă
numele cărturarului muntean.

III.3.5. Şcoala de băieţi nr. 1 „Ionaşcu”

(planşele 80-81)
În perioda 1799-1800 pe lângă biserica Ionaşcu a fost
înfiinţată din fondurile lui Ionaşcu Cupeţu a doua şcoală din Slatina,
aşa cum reiese dintr-un document din 20 martie 1800:
„Arătam printr’această carte a noastră, că reposatul Ionaşcu
Cupeţu, încă într’această vremelnică viaţă aflându-se şi cu râvnă
dorin de unele plăcute lui Dumnezeu sufleteşti fapte bune, au
zidit Biserica în oraşul Slatina, Sud Olt, unde se cinsteşte şi se
prăznuieşte hramul Sfântului ierarh Nicolae, la care au făcut şi
câteva chilii de a fi spre odihna şi căutarea săracilor bolnavi cu
de cele trebuincioase, lăsând danie bisericii şi spitalului
moşioarele ce au avut, ca cu venitul acestora să se păzească
atât cuviincioasa podoabă a bisericii, cât şi orânduiala spitalului;
dar până a nu se săvârşi şi a se puneîn faptă acestea de însuşi
numitul ctitor, întâmplându-se moarte, ne-am orânduit noi epitropi
cu poruncă domnească, ca să sârguim de a se săvârşi ce va fi
cusur la chilii şi ase face urmea a acei bune voinţe a răposatului
ctitor, la care, după cercetările ce am făcut, socotind venitul cât
poate [i]eşi dintr’acele moşii, am socotit şi cheltuielile cât ar putea
să ţie buna podoabă a bisericii cum şi spitalul şi am cunoscut, că
nu poate fi de ajuns venitul ca să poată birui cheltuielile
într’această dată, până când vor trimite Dumnezeu veri un alt
ajutor lângă acest venit ce se află acum şi de aceasta arătând
Mări[e]i Sale lui Vodă, am luat de isnoavă domnească poruncă şi
volnicie, ca acum de-o cam dată, să se facă praxis pomenirii
acelui răposat ctitor, după puterea venitului, cu şcoale de
învăţătura copiilor, spre care trebuinţă am dat această carte a
epitropi[e]i noastre la mâna d-lui Nicolae Gigârtul, pe care l’am

65 G. Ungureanu, 1994, p. 36.

93
 orânduit epistat asupra venitului şi a trebuinţei şcoalelor şi măcar
că volnicim a fi la această epistasie şi a trebuinţei şcoalelor şi
măcar că volnicim a fi la această epistasie şi Neaga soţia
răposatului Gavrilă nepotul său, dar fără ştirea şi voia mai sus
numitului epistat Nicolae Gigârtul, n’au volnicie a face nimic. Şi
iată însemnăm mai jos ponturile şi îndatorăm pe numitul epistat a
fi următor întocmai după acestea iar nu într’alt chi.
Ponturile: 1. Dascălul *Grekik carele să fie vrenic a *pradoxi şi
*Maftim să ia simbrie de un an po talere trei sute şi orânduială de
mâncare, de lemne pentru foc şi alte ce sunt trebuincioase şi
după ce se *întocmi <întocmi> şcoala şi se vor înmulţi copiii, să
se mai aşeze alt dascăl al doilea pentru *chipa căruia să ise dea
simbrie de po talere una sută.
2. Un dascăl care să înveţe pe copii româneşte, să i se dea de
an po talere cinci-zeci.
3. Pentru copiii ce vor fi de afară şi nu vor avea părinţii lor
mijloc a le aduce cele trebuincioase de hrana lor sau <vor> fi veri
unii săraci de părinţi, să li se facă orânduială din venitul sfintei
biserici, ca una care era îndatorată a hrăni pe cei lipsiţi, când s’ar
fi urmat a fi spital…”66
În anul 1834 Petrache Poenaru, care era directorul Eforiei
şcoalelor, propune construirea unei clădiri speciale pentru şcoală
(pl. 79) în spaţiul parcului catedralei Ioanşcu. Această şcoală a
existat până în anul 1895 când a fost demolată şi s-a construit un alt
local pentru şcoala „Ionaşcu”.
Pe actuala stradă Ionaşcu (fostă Solomon) şi strada
Perieţeanu s-a construit în naul 1899 un nou sediu pentru Şcoala de
băieţi nr. 1 Ionaşcu. Pentru acest splendid local statul a cheltuit
suma de 120.000 <de> lei67. Această şcoală a fost una dintre cele
mai bune şcoli din ţară. „Şcoala mare din vale”, cum era cunoscută,
a funcţionat cu mici întreruperi până în anul 1894 când localul ei a
fost demolat. După cinci ani se finaliza construcţia noului local. Azi
aici se găseşte sediul Casei Corpului Diactic.
Pe lângă şcoala „Ionaşcu” s-a organizat prima bibliotecă
publică din Slatina. Începând cu anul 1838 Biblioteca Colegiului „Sf.

66 G. Poboran, 1908, p. 377.

67 Ibid., p. 392.
94
Sava” din Bucureşti, după îndemnul lui Petrache Poenaru, trimite
cărţi şcolii din Slatina şi astfel ia fiinţă biblioteca.
La această şcoală au predat o serie de profesori luminaţi ai
popurlui noastru care au contribuit la consolidarea învăţământului
românesc.
În toamna anului 1892 George Poboran a fost numit institutor,
apoi director, la Şcoala de băieţi nr. 1 „Ionaşcu” din Slatina, unde a
rămas până la sfârşitul vieţii. De la el ne-au rămas numeroase
lucrări cu caracter didactic şi istoric. În anul 1901 a iniţiat ziarul local
Progresul Oltului iar în 1908 a redactat revista didactică Salba68.
Construcţia prezintă elemente clasiciste şi este realizată în stil
eclectic. Pentru decor s-au folosit pile adosate, ancadramente
geometrice, denticul la cornişă. Pe faţada principală este un
ancadrament cu elemente din piatră cu elemente romane din
perioada imperială. La partea superioară a faţadei principale se
observă frize cu medalioane la ferestre, iar la etaj chei de boltă
deasupra ferestrelor cu *arcaturi en berceaux (mâner de ceas).
Faţada laterală a fost tencuită prin anii 1980 cu placaje *bratca ce
sugerează elemente din faţada principală.

III.3.6. Şcoala de băieţi „Ştefan Protopopescu”

(planşa 84)
Această şcoală a fost înfiinţată în anul 1872 prin stăruinţa lui
Ion Ionaşcu, bun prieten cu ministrul Instrucţiunii, Christian Tell.
La început nu a avut local propriu dar în 1888 i s-a construit o
clădire spaţioasă din fondul Ştefan Protopopescu.
Ştefan Protopopescu s-a născut în comuna Poboru. A fost
funcţionar ocupând mai multe funcţii în administraţie şi finanţe. A
ocupat funcţia de director în cadrul Ministerului de Finanţe şi a fost
casier central în Bucureşti. A frecventat timp de doi ani cursurile
Facultăţii de Ştiinţe Financiare din Paris dar s-a îmbolnăvit şi a
încetat din viaţă la 22 octombrie 1880. La 3 iunie 1880, pe când se
afla la Paris, şi-a făcut testamentul. Între altele dispunea:
„…Restul de lei 71.500, din capitalul nominal, representat prin
titlurile de împrumut menţionate mai sus, îl las primăriei oraşului
68Elena DELEANU: „Aspecte privind dezvoltarea învăţământului în Slatina - sec. XVIII-XIX”, Slatina:
Oltul cultural, a. III, 2000, nr. 2 (apr.), pp. 10-13.
95
 Slatina din districtul Olt, cu îndatorire din parte-i, ca venitul anual
de lei 3575, ce raportă astăzi acest capital în 5 %, sau acela ce
va raporta în caz de ar fi transformat într-o altă achiziţiune
mobiliară sau imobiliară, să-l întrebuinţeze la desvoltarea
instrucţiunei publice, după chibzuirea consiliului comunal
Această donaţiune va purta numele şi *pronumele meu.”69
Şcoala primară de băieţi „Ştefan Protopopescu” era situată în
strada Protopopescu nr. 7 şi se învecina la nord cu fostul hotel
Regal, la sud cu strada Protopopescu, la est cu strada Nicolau şi la
vest cu proprietatea Tomiţă Donescu. Era amplasată pe un teren cu
o suprafaţă de 2.680 mp iar construcţiile au o suprafaţă de 442 mp.
La început a funcţionat într-un local impropriu, într-o locuinţă
ruinată din curtea bisericii Maicii Domnului. Apoi s-a mutat în casele
Varipati, în hanul Tomescu.
La 10 ianuarie 1881 Consiliul Comunal al oraşului a hotărât ca
în baza venitului lăsat de Ştefan Protopopescu să se contractereze
un împrumut cu care să se clădească un local propriu pentru
şcoală.
Şcoala a suferit distrugeri în perioada ocupaţiei din 1916-1918.
La 14 noiembrie 1916 a fost lovită de proiectile care au străpuns
acoperişul, pereţii şi au spart ferestrele. Reparaţiile au fost
prelungite până în 1926, timp în care a trebuit să-şi reia mobilierul
răspândit în oraş în casele în care se aflaseră în posesia ocupanţilor
(în septembrie 1920) şi a fost nevoită să-şi întrerupă de mai multe
ori cursurile pe timpul iernii datorită lipsei combustibilului (de patru
ori numai în iarna anului 1918-1919)70.
La 15 iulie 1939 s-a întocmit fişa clădirii în care erau înscrise
următoarele: fundaţia construită din beton, zidăria din cărămidă,
podul ridicat pe bolţi de cărămidă acoperit cu tablă. Are şi subsol.
Se află în stare foarte bună. În anul 1935 s-a vopsit acoperişul şi s-a
văruit, costurile ridicându-se la 4.000 <de> lei. Are instalaţii de apă,
canal şi electricitate. Imobilul are o valoare de inventar de 2.000.000
lei.
În prezent în localul şcolii funcţionează Serviciul <de>
Paşapoarte al Inspectoratului judeţean de Poliţie Olt.

69 POS, 1939, ds. 28, f. 4.

70 DJO, Fond 50, ds. 29, nepag.
96
 III.3.7. Şcoala de Agricultură de la Strehareţ
(planşa 87)
Ca urmare a elaborării în anul 1882 a legii pentru învăţământul
agricol, <lege> impusă de necesităţile obiective de dezvoltare a
societăţii româneşti, au apărut o serie de şcoli de agricultură.
Faptul că Slatina s-a găsit într-o zonă agricolă şi ca urmare a
legii mai sus amintite, în vara anului 1883 s-a decis înfiinţarea unei
şcoli agricole la Slatina. Prefectul judeţului Olt Alexandru
Chirculescu trimitea la 15 octombrie 1883 o telegramă miniştrilor
Agriculturii, de Interne şi preşedintelui Consiliului de Miniştri prin
care le aducea la cunoştinţă că la Slatina se inaugurau cursurile
Şcolii de Agricultură de la Strehareţi - Slatina:
„Astăzi inauguratu-s-a *deschiderea şcolii de la *Strihareţ şi tot
astăzi concursul agricol pe terenul acestei şcoli.
Afluenţa publicului, a unui număr însemnat de proprietari mici
şi mari şi a persoanelor marcante ale judeţului, senatori şi
deputaţi, făcea serbarea şi mai impozantă. Interpret fidel al
sentimentelor *judeţenilor, vă aduc profunda lor recunoştinţă
pentru deosebita atenţie şi favoare ce aţi acordat acestui judeţ
prin înzestrarea lui, preferinţă înainte celorlalte, cu şcoală
practică agricolă, instituţiune din cele mai importante pentru o
ţară ca a noastră eminamente agricolă. Judeţul vă va păstra o
adâncă recunoştinţă.
Prefect de Olt
<ss> Al. Chirculescu”71
Înfiinţarea unei astfel de şcoli este legată de numele
agronomului I. Radian, originar din Olt, care era inspector în cadrul
Ministerului Agriculturii, care s-a ocupat personal de ctitorirea ei, de
amplasarea clădirilor şi a terenului arabile şi nearabile. În acea
perioadă ministrul Agriculturii era Ion Câmpineanu iar ministru al
Instrucţiunii şi Cultelor era Petre S[ebeşanu] Aurelian.
La înfiinţare Şcoala de Agricultură a primit de la mănăstirea
Strehareţ o suprafaţă de 200 ha <de> pământ arabil şi pădure.
Inginerul hotarnic R.V. Corde prezenta moşia şcolii în anii 1883-
1884 în suprafaţă de 200 ha în două bucăţi mari de pământ din care

71 IOSD, p. 177 (doc. 192).

97
una numită „platou” cuprindea suprafaţa cea mai mare, a doua,
numită „la Olt” despărţită de prima prin pădurea zisă *Marăţa care
era situată în lunca Oltului şi era străbătută de şoseaua Slatina -
Râmnicu Vâlcea. Terenul arabil reprezenta 100 ha şi se învecina la
nord cu poligonul Regimentului 3 Olt şi cătunul Proaspeţi (azi
Curtişoara), la est cu proprietatea lui Constantin şi Ilie Popescu din
cătunul Pârliţi al comunei Cireaşov, la sud cu proprietatea
defunctului H. Eliad cu urmaşii căruia şcoala se găsea în proces iar
la vest se învecina cu zăvoiul din lunca Oltului aflat în proprietatea
statului. Mănăstirea a mai pus la dispoziţia şcolii chiliile pentru a-şi
desfăşura activitatea didactică, având şi un grajd pentru animale,
pătul de nuiele, coteţ de păsări, camere pentru oameni de serviciu.
Şcoala îşi începea cursurile cu un număr de 32 de elevi72.
În anul 1894, <pe> când ministru al Agriculturii şi Domeniilor
era Petre P. Carp, odată cu noua lege de organizare a
învăţământului, s-a alocat pentru Şcoala de Agricultură de la
Strehareţ suma de 200.800 <de> lei pentru a se face noi construcţii.
Unele dintre ele au dăinuit până târziu pe locul fermei didactice. S-a
propus ca şcoala propriu-zisă şi unele clădiri anexe să fie construite
„pe deal”. Acum au fost demolate chiliile mănăstirii în care a
funcţionat şcoala. Pe locul „din deal” s-au construit un local de
şcoală cu un etaj, locuinţe pentru director şi alţi oameni din
personal, bucătăria, sufrageria şi dormitorul elevilor, acestea din
urmă făcând corp comun. „În vale” rămăsese ferma şcolii care
cuprindea lăptăria, grajduri pentru animale, un atelier de fierărie, o
remiză pentru trăsuri şi nutreţuri, magazia, o baie cu abur, cuptorul
pentru pâine, pătulul, camerele pentru oamenii de serviciu73.
În urma unui incendiu izbucnit în anul 1901, unele clădiri din
fermă au fost distruse de flăcări. Cu timpul altele s-au dărâmat din
cauza alunecărilor de teren sau au suferit o serie de stricăciuni în
timpul Primului război mondial. În timpul celui de-Al doilea război
mondial aici a fost comandamentul german care a folosit spaţiul
locativ mai ales al fermei.
Până în anul 1929 şcoala a funcţionat ca Şcoală inferioară de
agricultură. În 1946 s-a transformat în Şcoală superioară de
agricultură de gradul II. În 1947 devine liceu agricol iar după un an

72 Liceul Agricol Strehareţ: 110 ani de la înfiinţare, Slatina, 1993, p. 18.

73 Ibid., pp. 20-21.
98
se transformă în şcoală tehnică agricolă până în anul 1955. Din
1951 apăruse şi profilul zootehnic74. În prezent şcoala poartă
denumirea de Colegiul Naţional Agricol „Carol I”.
Din vechile clădiri aferente fermei şi şcolii au dispărut magazia,
sera, clădirea veche de şcoală, sufrageria, bucătăria şi anexele. Se
mai păstrează fosta locuinţă a directorului (care avea cinci camere
pentru locuit), o bucătărie interioară, beci şi o bucătărie de vară
lângă clădire (aceasta a dispărut), grajdul mare de animale, aşa
cum a fost construit la înfiinţarea şcolii.
Şcoala de Agricultură de la Strehareţ a fost a doua din ţară cu
acest profil.

74 Ibid., pp. 36-38.

99
 Capitolul IV
MONUMENTE DE FOR PUBLIC

IV.1. Monumentul Ecaterinei Teodoroiu

(planşele 93-96)

Ecaterina Teodoroiu s-a născut la 16 ianuarie 1894 în comuna

Vădeni din judeţul Gorj în familia lui Vasile şi <a> Elenei *Toderoiu1,
familie în care mai erau cinci băieţi şi alte două fete. A urmat
cursurile şcolii primare din satul natal, după care s-a înscris la un
gimnaziu din Bucureşti pentru studiile secundare dorind să devină
învăţătoare. S-a înscris ca cercetaşă în anul 1913 în prima Asociaţie
a Cercetaşilor Români2.
După intrarea României în Primul război mondial, în august 1916,
s-a întors acasă activând ca infirmieră la Spitalul din Târgu Jiu şi
<ca> cercetaşă în Legiunea „Domnul Tudor”3. La 14 octombrie
1916, împreună cu alţi cercetaşi şi <cu> populaţia civilă a oraşului a
participat la luptele de la Podul de peste Jiu, unde s-a reuşit
stoparea <temporară a> ofensivei Diviziei a XI-a Bavareză şi
regruparea Diviziei a IX-a obţinându-se „victoria de la Jiu”4. După
ruperea frontului de la Jiu, fiind afectată de moartea fratelui său,
sergentul Nicolae Teodoroiu la 1 noiembrie 1916, Ecaterina
Teodoroiu a cerut colonelului Obogeanu, comandantul brigăzii, să
fie înrolată ca voluntară. A fost încorporată în batalionul II, compania
8-a a Regimentului 18 Infanterie, comandat de locotenent-colonel
Neagu Savel5. A fost avansată „sublocotenent onorific” şi i s-a
încredinţat comanda unui pluton din Compania 7-a a Regimentului
43 / 59 Infanterie din Divizia XI-a cu garnizoana la Slatina.
1 D. LUNGULESCU: „Ecaterina Toderoiu”, Craiova: Arhivele Olteniei, a. IV, nr. 20, 1925 (iul.-aug.), pp.
331-333; vd. Cuvântul, 1933 XI 6, p. 97.
2 M. MINCU & Elena MIRONESCU: Dicţionar Mondofemina: Femei române, vol. II, Bucureşti, 1995, pp.

158-159.
3 Gheorghe MIHAI: „Ecaterina Teodoroiu: 70 de ani de la inaugurarea monumentului de la Slatina”,

Slatina: Olt Press, a. VII, nr. 1395, 1995 V 30.

4 Dumitru ALMAŞ: Eroi au fost, eroi sunt încă… (Evocări şi portrete istorice), Bucureşti, 1983, p. 264.
5 Nicolae TEODORESCU: Album patriotic, Slatina, 1927, p. 9.

100
 A murit pe câmpul de luptă la 22 august / 4 septembrie 1917 în
lupta de la Muncelul pe coasta dealului Secului, în sectorul pârâului
Zăbrăuţi. A fost înmormântată cu mare paradă în Valea
Zăbrăuciorului, iar după război, la 9 iunie 1921, cu prilejul aniversării
a 100 de ani de la revoluţia lui *Tudor Vladimirescu a fost
deshumată şi adusă cu onoruri militare în localitatea natală unde a
fost reînhumată.
În anul 1920, sub patronajul reginei Maria, s-a constituit un
comitet de iniţiativă pentru ridicarea monumentului Ecaterinei
Teodoroiu. Organismul respectiv funcţiona la Craiova şi avea drept
scop strângerea de fonduri în vederea construirii monumentului.
Iniţial se stabilise ca monumentul să fie amplasat în localitatea
natală a eroinei – comuna Vădeni <din> judeţul Gorj.
Autorităţile din judeţul Olt au făcut demersuri, în final hotărându-
se ca monumentul să fie amplasat la Slatina6. Unul din iniţiatorii
fervenţi ai ridicării monumentului în memoria sublocotenentului
onorific Ecaterina Teodoroiu a fost locotenent-colonelul Nicolae
Teodorescu, comandantul Regimentului 43 Infanterie. Generalul
Razu, comandantul Corpului I Armată, a aprobat ca monumentul să
fie amplasat în faţa cazărmii Regimentului 43 Infanterie, dar în urma
desfiinţării acestuia, monumentul a revenit oraşului Slatina7.
În presa locală a timpului a fost consemnată cu satisfacţie
hotărârea luată de forurile implicate în decizia finală. Un cotidian
local, Gazeta Oltului, consemna: „Ministerul de război cu Ordinul
4088 / 1923 comunică Prefecturii <Olt> că a hotărât ca monumentul
Ecaterinei Teodoroiu să fie amplasat la Slatina, pe *squarul de la
interesecţia străzilor Solomon, Bucureşti, Abatorului, Aleea Oltului.”
Aceeaşi publicaţie scria mai departe: „Monumentul Ecaterinei
Teodoroiu ce se va ridica la Slatina este opera sculptorului
Măţăoanu.”8
Statuia Ecaterinei Teodoroiu este opera sculptorului Dimitrie
Măţăoanu (1889-1929). Construcţia a început în 1921 şi a durat
până la 31 mai 19259.
6 Laurenţiu [Gerard] GUŢICĂ-FLORESCU: „Inaugurarea monumentului Ecaterinei Teodoroiu de la
Slatina (31 mai 1925) reflectată în presa locală a timpului”, Slatina: Slatina 633, 2001, p. 45.
7 N. Teodorescu 1927.
8 Gazeta Oltului, a. II, nr. 19, 1923 IX 15, p. 1.
9 Florian TUCĂ & Gheorghe CRISTACHE: Altarele eroilor neamului, Bucureşti, 1995, p. 246.

101
 Monumentul este compus dintr-un piedestal din beton, în trei
trepte, realizat în stil baroc, cu colţurile sub forma unor coloane
adosate. Statuia este din bronz, eroina fiind realizată în mărime
naturală, într-o atitudine dinamică, cu arma în cumpănire şi cu o
cască ostăşească în mâna dreaptă. Faţada vestică a piedestalului
este ornată la bază cu un drapel, frunze de stejar şi o cască militară
încadrată de frunze de laur, toate turnate în bronz. Pe piedestal mai
apar şi stemele provinciilor istorice româneşti reunite în anul 1918
cu ţara. Pe celelalte faţade sunt dăltuite în marmură numele eroilor
Regimentului 43 Infanterie morţi pentru dezrobirea neamului în
Primul război mondial. Pe soclu mai este înscris un text ce conţine
câteva date din biografia Ecaterinei Teodoroiu:
„Eroina fecioară Ecaterina Teodoroiu. Născută în Gorj, a luptat la
Vadul Jiului ca cercetaşă. A fost voluntară în Regimentul 18
Infanterie. Cere să lupte în primele rânduri. La Filiaşi a fost rănită
grav şi evacuată la Iaşi. Înrolată în Regimentul 43 Infanterie, cu
gradul onorific de sublocotenent, a murit în luptele de la Dealul
Secului, în fruntea plutonului, îmbărbătând pe ostaşii ce-i comanda
prin cuvintele: «Înainte băieţi, înainte, nu vedeţi că sunt între voi?»”.
Regina Maria a fost prezentă la inaugurarea monumentului, fiind
pentru a doua oară la Slatina (prima vizită o efectuase în anul 1916
<1914 ?>, când cu prilejul urcării pe tron a regelui Ferdinand, au
fost împărţite daruri săracilor).
În planul pentru împrejmuirea monumentului erau prevăzuţi 30 ml
<metri liniari> dar când s-au fixat reperele pentru începerea
lucrărilor din împrejmuiri, au rezultat 32 ml <metri liniari>. Cu
recepţia lucrării de împrejmuire a fost însărcinat inginerul Virgiliu
Pop. Antreprenorii Francisc *de Mezzo şi Giova[n]ni Bianchi au
executat lucrarea. La recepţie s-a constat[at] că s-au realizat în jurul
monumentului 32 ml <metri liniari> de borduri cu stâlpi de beton
uniţi cu lanţ de fier. Pentru că nu era suficient timp pentru ca lanţul
să fie executat de un fierar s-a achiziţionat din comerţ. Împrejmuirea
monumentului a costat 48.000 lei10.
Pentru că Primăria oraşului Slatina nu avea fondurile necesare
pentru amenajarea şi înfrumuseţarea locurilor unde era amplasată
statuia, s-a depus un memoriu către Ministerul Lucrărilor Publice, în
10 POS, 1925, ds. 371, f. 3.

102
care se făcea menţiunea că regina Maria avea să participe la
inaugurarea monumentului, motiv pentru care Primăria solicita
acordarea sumei de 1.000.000 <de> lei. Primăria cheltuise pentru
pietruirea străzii [Constantin] Dis[s]escu suma de 1.500.000 <de>
lei. Erau necesare şi pavarea pieţei din jurul statuii şi acoperirea cu
beton a canalului care era alături de monument, precum şi
înfrumuseţarea grădinii, toate acestea necesitând costuri
substanţiale. Tot de la Ministerul Lucrărilor Publice s-a cerut suma
de 700.000 <de> lei pentru a se decora şi înfrumuseţa artera de
*stradă lungă de 4 km pe unde avea să treacă regina Maria11. De la
Primăria Bucureşti au fost împrumutate steaguri.
Giova[n]ni Bianchi a săpat pe monument 556 de litere şi i s-a
plătit 5 lei pentru fiecare literă, în total 2.780 <de> lei.
După inaugurarea monumentului au fost aduse de la Depozitul
de armament din Târgovişte două tunuri de oţel, pradă de război de
la inamic în vederea ataşării la statuia Ecaterinei Teodoroiu. Ele au
fost ridicate din Târgovişte în iulie 1925 cu avizul Ministerului de
Război şi de-abia în anul 1926 amplasate la locul stabilit datorită
unor diferende legate de plata transportului pe calea ferată şi a taxei
de magazinaj între Primăria Slatinei şi C.F.R.12
Monumentul de la Slatina a fost primul monument din ţară ridicat
în memoria eroinei. De-a lungul timpului monumentul a fost mutat
mai departe de oraş iar în perioada comunistă au dispărut tunurile.
Tabel cu cheltuielile făcute la ridicarea
monumentului Ecaterinei Teodoroiu13
Nr. Felul cheltuielilor Suma (lei)
1. Plată <pentru> inginer 30.000
2. Cheltuieli pentru tunuri 1.500
3. Garanţie <pentru> steaguri şi cheltuieli 26.000
4. Transport şi cheltuieli decoruri 3.000
5. Torţe 600
6. Diferite furnituri 7.268
7. Cost <pentru> flori şi transport 5.471
11 Ibid., f. 7.
12 POS, 1926, ds. 396, ff. 1-6.
13 POS, 1925, ds. 371.

103
 Nr. Felul cheltuielilor Suma (lei)
8. Plată supliment oameni 2.640
9. Plată <pentru> soldaţi lucrători 2.318
Total 51.797
10. Lucrări <pentru> monument 48.000
11. Cămaşă <pentru> monument 200
12. Alimente <pentru> lucrători <la> monument 459
13. Săparea literelor 2.780
Total general 103.236

IV.2. Statuia lui *Tudor Vladimirescu

(planşa 97)

Statuia lui *Tudor Vladimirescu se înalţă în faţa clădirii Primăriei

şi este creaţia sculptorului Vasile Blendea. A fost dezvelită în anul
1968 şi este fixată pe un mic piedestal de forma unei prisme pătrate
(1,25 m înălţime), fiind executată din piatră albă şi având înălţimea
de 2,50 m. *Tudor este înfăţişat în manieră clasică, cu pistoale la
brâu şi cu o sabie în mâna dreaptă. Pe faţada principală a
piedestalului stă scris: „Tudor Vladimirescu, 1821”.

IV.3. Bustul generalului Eremia Grigorescu

(planşa 98)

Bustul generalului Eremia Grigorescu se află în incinta unei

unităţi militare de garnizoană. Este creaţia sculptorului Marius
Butunoiu şi a fost dezvelit la 9 mai 1971. Realizat în manieră
clasică, din bronz, având înălţimea de 0,95 m, bustul îl reprezintă pe
Eremia Grigorescu, generalul erou care în luptele de la Oituz a rostit
şi transpus în viaţă deviza-jurământului: „Pe aici nu se trece”, în
uniformă militară, cu chipiu pe cap şi cu pieptul plin de decoraţii.
Piedestalul, de forma unei prisme dreptunghiulare, sprijinit pe o
bază în două trepte, este realizat din marmură albă şi are 1,75 m
înălţime. Pe faţada principală a piedestalului stă scris generalului
Eremia Grigorescu.

104
 IV.4. Bustul lui Alexe Marin
(planşa 99)

Alexe Marin s-a născut la Slatina dintr-o familie de negustori,

primele noţiuni de învăţătură le-a primit la Şcoala Ionaşcu şi tot aici
va fi mai târziu angajat ca profesor începând cu anul 1826 şi până
în 1835.
În 1835 părăseşte Slatina şi se angajează ca profesor la Craiova,
iar în 1837 este numit la Colegiul „Sf. Sava” din Bucureşti. Prin anii
1844-1845 Alexe Marin obţine o bursă de studii la Paris unde se
specializează în fizică şi chimie. Reîntors în ţară, ajunge în
învăţământul superior ca profesor universitar de chimie din
Bucureşti. Este, de fapt, primul profesor de chimie la Universitatea
din Bucureşti.
El este autorul primului proiect de cale ferată propus a se realiza
în ţară. Alături de <fraţii Teodor şi Marin> Mehedinţeanu a iniţiat şi
realizat prima rafinărie de petrol din România. Cercetările în
domeniul chimiei s-au concretizat în realizarea gazului de iluminat
care s-a folosit la iluminatul public.
Monumentul este amplasat în curtea Colegiului *Naţional
Mecanic <din Slatina>. A fost realizat de artistul plastic slătinean
Nicolae Truţă în anul 2005. Este realizat din piatră de marmură şi
vopsit cu bronz auriu. Piedestalul are forma unei prisme
trapezoidale. Pe faţada principală a piedestalului este scris: „Marin
Alexe 1814-1895”.

IV.5. Bustul lui Corneliu Coposu

(planşă 100)

Corneliu Coposu (1914-1955 <1995>) a fost om politic şi ziarist

român.
La 16 ani a fost admis la Facultatea de Drept şi Ştiinţe *de Stat
din Cluj. În anul 1933 a organizat filiala Cluj a Partidului Naţional
Ţărănesc. În acelaşi a fost ales preşedinte al Uniunii Studenţilor
Tineretului Naţional Ţărănesc. Între anii 1937-1940 a fost secretar
personal al lui Iuliu Maniu, iar în 1940, secretar politic. A luat parte,
alături de Iuliu Maniu, la evenimentele de la 23 august 1944. În
1945 este ales secretar general adjunct al Partidului Naţional
105
Ţărănesc şi va milita pentru o democraţie autentică şi împotriva
sovietizării ţării. Este arestat la 14 iulie 1947, cercetat şi internat în
lagărele de la Piteşti şi Craiova până la 6 noiembrie 1950, apoi în
coloniile de muncă Bragadiru, Popeşti-Leordeni, Canalul Dunăre -
Marea Neagră şi la penitenciarul Râmnicu Sărat. A efectuat în total
15 ani de detenţie grea. După eliberare, a avut timp de doi ani
domiciliul forţat în comuna Rubla din raion[ul] Brăila. După
*Revoluţia din decembrie 1989, la 8 ianuarie 1990, se reînfiinţează
Partidul Naţional Creştin şi Democrat, al cărui preşedinte devine. La
6 octombrie 1995 primeşte Legiunea de Onoare a Franţei în gradul
de ofiţer. Se stinge din viaţă la 11 noiembrie 1995.
Bustul lui Corneliu Coposu este amplasat în scuarul din faţa gării
Slatinei. Este opera artistului Marian Stan şi este lucrat în marmură.
Piedestalul are forma unei prisme trapezoidale, placat cu gresie
neagră. Se sprijină pe o bază în două trepte. Pe faţada principală a
piedestalului se poate citi: „Corneliu Coposu, 1914-1995”.

IV.6. Statuia lui Alexandru Ioan Cuza

(planşa 101)

Alexandru Ioan Cuza (1820-1873) s-a născut la *Huşi. A fost

primul domnitor al Principatelor Unite (1859-1862) şi al statului
naţional român (1862-1866).
A participat activ la Revoluţia română de la 1848 iar în perioada
următoare la mişcarea pentru Unire. Ales la <5 ianuarie şi,
respectiv> 24 ianuarie 1859 domn al Principatelor Moldovei şi
<respectiv> Ţării Româneşti, a reuşit să obţină recunoaşterea dublei
alegeri din partea marilor puteri europene ale timpului. Prin
reformele înfăptuite a pus bazele României moderne. A fost silit să
abdice la 11 februarie 1866. A murit în 1873 şi a fost înmormântat la
moşia sa de la Ruginoasa. Osemintele sale se află azi la biserica
Trei Ierarhi din Iaşi.
Statuia lui Alexandru Ioan Cuza este situată pe bulevardul
omonim în faţa fostul magazin „Oltul”. Este opera artistului Mihai
Ecobici şi este realizată în bronz. Piedestalul, de forma unei prisme
dreptunghiulare, este sprijinit pe o bază în trei trepte şi este placat
cu marmură. Piedestalul are scris pe faţada principală: „Alexandru
Ioan Cuza, 1820-1873”.
106
 IV.7. Bustul lui Radu Greceanu
(planşa 102)

Radu Greceanu era originar din satul Greci din fostul judeţ
Vlaşca, în prezent *Dâmboviţa. A fost vel logofăt, ocupând cel mai
înalt post în cancelaria domnească, fiind unul dintre cei mai de
seamă boieri din divan. Era un bun cunoscător al limbii şi culturii
greceşti şi s-a ocupat mai bine de un deceniu de traducerea şi
tipărirea unor lucrări de cult, acţiune iniţiată de domnitorul Şerban
Cantacuzino <1678-1688>. În anul 1693 Radu Greceanu devine
cronicarul oficial al domniei lui Constantin Brâncoveanu până la
sfârşitul tragic al domnitorului - 1714. Este posibil ca Radu
Greceanu să fi fost surghinuit în Asia Mică a faptului că a fost fidel
domnitorului.
Radu Greceanu s-a impus în faţa posteriorităţii drept un cărturar
exemplar. Cea mai mare parte a activităţii sale a fost cronicar.
Opera de referinţă a lui Greceanu a fost Începătura istorii vieţii
luminatului preacreştinului domnlui Ţării Româneşti, Io
Constantin Brâncoveanu Basarab Voievod dă când Dumnezeu
cu domnia l-au încoronat pentru vremile şi întâmplările ce în
pământul acesta în zilele Măriei Sale s-au întâmplat. Cronica are
110 capitole şi peste 200 de pagini. Relatarea evenimentelor din
perioada 1688-1693 constituie pagini de literatură memorialistică.
În perioada 1680-1700 Radu Greceanu s-a ocupat şi de
traducerile de texte religioase din limba greacă. Prima dintre aceste
traduceri a fost Biblia de la Bucureşti (1688), opera capitală a vieţii
sale. Această traducere constituie în planul culturii naţionale un
fenoment epocal14.
Bustul lui Radu Greceanu este amplasat în curtea Colegiului
Naţional „Radu Greceanu” şi este opera artistului plastic Nicolae
Truţă. A fost realizat în anul 1994. Bustul îl înfăţişează pe Radu
Greaceanu în manieră clasică şi este confecţioant din bronz.
Piedestalul are formă de prismă trapezoidală. Pe faţada principală
este scris: „Radu Greceanu, „1655-1725”.
14Gheorghe UNGUREANU: Liceul „Radu Greceanu”: 110 ani de la înfiinţare, 1884-1994. Slatina,
1994, p. 23.

107
 IV.8. Monumentul „Slatina 600”
(planşa 104)

În parcul oraşului <de> la ieşirea spre Piteşti a fost înălţat în anul

1968 monumentul „Slatina 600” cu ocazia comemorării a 600 de ani
de la prima atestare documentară a Slatinei. Monumentul este
opera sculptorului Ion Irimescu.

IV.9. Bustul lui Dinu Lipatti

(planşa 105)

Dinu Lipatti s-a născut la 19 februarie 1917 la Bucureşti şi a murit

la 2 decembrie 1950 la Geneva. A fost academician, compozitor,
pedagog şi pianist român. Mama sa, Elena (fostă Racoviceanu),
este originară din Slatina. Familia Racoviceanu avea casa pe
actualul bulevard Nicolae Titulescu dar din păcate în prezent nu mai
există.
Bustul muzicianului Dinu Lipatti, amplasat în faţa Casei de
Cultură a sindicatelor, este opera lui Nicolae Truţă, care a colaborat
cu Marian Stan şi George Dragomir, la acea vreme studenţi. Este
realizat din piatră de marmură. Pe faţada principală a piedestalului
de forma unei prisme dreptunghiulare este fixată o placă de
marmură albă pe care este scris: „Dinu Lipatti, 1917-1950”.

IV.10. Bustul lui Constantin Brâncuşi

(planşa 106)

S-a născut la 19 februarie 1876 la Hobiţa, <judeţul Gorj>, Oltenia.

A fost un sculptor român cu contribuţii covârşitoare la înnoirea
limbajului şi viziunii plastice în sculptura contemporană. A fost ales
postum membru al Academiei Române. A decedat la Paris la 16
martie 1957.
Bustul lui Constantin Brâncuşi este opera artistului Nicolae Truţă
care a lucrat la realizarea lui cu studenţii Marian Stan şi George
Dragomir. Este confecţionat din marmură. Pe faţada principală a
piedestalului de forma unei prisme dreptunghiulare este fixată o

108
placă din marmură albă pe care este scris: „Constantin Brâncuşi,
1876-1957”.

IV.11. Bustul lui George Enescu

(planşa 107)

George Enescu a fost compozitor, violonist, pedagog, pianist şi

dirijor şi este considerat cel mai important muzician român. S-a
născut la Liveni, în judeţul Botoşani. A studiat la Conservatorul din
Viena, absolvind cu medalia de argint. Şi-a continuat apoi studiile la
Conservatorul din Paris. A debutat ca dirijor în februarie 1898.
Activitatea sa muzicală a alternat între Bucureşti şi Paris. A murit la
Paris la 4 mai 1955.
În Slatina bustul compozitorului este amplasat în faţa Casei de
Cultură a Sindicatelor. Monumentul, creat de Nicolae Truţă
împreună cu studenţii Marian Stan şi George Dragomir, este din
marmură. Pe faţada principală a piedestalului de forma unei prisme
dreptunghiulare este fixată o placă de marmură pe care este scris:
„George Enescu, 1881-1955”.

IV.12. Bustul lui Mihai Eminescu

(planşa 108)

Mihai Eminescu s-a născut la 15 ianuarie 1850 la Botoşani. Era

al şaptelea copil al căminarului Gheorghe Eminovici şi al Rălucăi
<născută> Juraşcu. În anul 1854 intră ca practicant la tribunalul din
Botoşani, apoi este copist, dar demisionează în anu 1865, iar în
toamna aceluiaşi an se afla în gazdă ca elev „privatist” la profesorul
său Aron Pumnul, având grijă de biblioteca acestuia. Debutează cu
poezia La mormântul lui Aron Pumnul, publicată în anul 1866 în
broşura Lăcrămioarele învăţăceilor gimnazişti la moartea pre-
iubitului lor profesor Aron Pumnul. Multe din poeziile sale au fost
publicate în Convorbiri literare. La şedinţele „Junimii” din anul 1882
citeşte Luceafărul, capodopera creaţiei sale. A murit la 15 iunie
1889 şi a fost înmormântat în cimitirul Bellu <din Bucureşti>.
Bustul lui Mihai Eminescu se află în faţa Casa de Cultură a
Sindicatelor. Este opera artistului plastic Nicolae Truţă care a lucrat
împreună cu studenţii – la acea dată – Marian Stan şi George
109
Dragomir. Bustul este realizat din marmură. Pe faţada principală a
piedestalului de forma unei prisme dreptunghiulare este fixată o
placă de marmură albă pe care este scris: „Mihai Eminescu, 1850-
1889”.

IV.13. Statuia lui Eugen Ionescu

(planşa 109)

Scriitor francez de origine română, Eugen Ionescu s-a născut la

Slatina la 13 noiembrie 1909. A urmat cursurile *Colegiului „Sf.
Sava” şi apoi ale Facultăţii de Litere şi Filozofie din cadrul
Universităţii din Bucureşti. Din anul 1938 s-a stabilit în Franţa unde
s-a dedicat teatrului, devenind unul dintre cei mai mari dramaturgi ai
lumii contemporane. Eugen Ionescu a fost membru al Academiei
Franceze <în anul 1970. A decedat la Paris la 28 martie 1994.>
Statuia dramaturgului este situată în grădina publică din faţa
Muzeului Judeţean Olt. Creaţia aparţine sculptorului Ion Borborea.
Este confecţionată din bronz şi îl înfăţişează pe Eugen Ionescu în
picioare, cu mâna stângă sprijinită de un gard din fier forjat. A fost
dezvelită în noiembrie 2005, cu ocazia deschiderii Zilelor „Eugen
Ionescu”, manifestare anuală care se desfăşoară în Slatina.

IV.14. Statuia lui Mihai Viteazul

(planşa 110)

Mihai Viteazul a fost domn al Ţării Româneşti (1593-*1601),

domn al Ţării Româneşti, al Ardealului şi al Moldovei (1600-*1601).
În tinereţe a fost negustor. Ştia turceşte şi greceşte. Şi-a început
cariera de dregător ca bănişor de Mehedinţi. Ajunge stolnic,
postelnic, mare agă şi apoi ban al Olteniei. În 1593, fiind prigonit de
Alexandru cel Rău, domnul Ţării Romneşti <1592-1593>, se
refugiază în Transilvania, iar de acolo la Constantinopol. Aici, cu
ajutorul lui Iane, capuchehaia ţării la Poartă, al lui Andronic
Cantacuzino, fiul bogătaşului Mihail Cantacuzino (zis Şeitanoglu), al
agentului englez <Eduard> Barton, obţine numirea ca domn
(septembrie 1593). Se alătură Ligii creştine şi la 13 noiembrie 1594
începe răscoala antiotomană. La 23 august 1595 a repurtat, datorită
puterii exemplului personal, o mare victorie asupra turcilor, la
110
Călugăreni, pe apa Neajlovului. În iunie 1593 încheie un tratat cu
împăratul Rudolf al II-lea <de Habsburg, 1576-1612>. Pentru că
principele Transilvaniei Andrei Bathory era favorabil legăturilor cu
turcii, Mihai desfăşoară campania din octombrie 1599 încheiată cu
victoria de la Şelimbăr şi *unirea Transilvaniei cu Ţara
Românească. În primăvara [anu]lui 1600 înlătură pe Ieremia Movilă,
domnul Moldovei <1595-1606>, supus polonilor, tributar turcilor şi
duşman al lui Mihai. În trei săptămâni toată Moldova se afla sub
stăpânirea lui Mihai. Pentru prima dată în istorie cele trei ţări
române erau *unite. În lipsa lui Mihai Viteazul din Transilvania,
nobilimea s-a răzvrătit şi s-a aliat generalului <Giorgio> Basta. Mihai
este învins în lupta din satul Mirăslău (aflat între Turda şi Alba Iulia);
trece Mureşul cu calul înot, coboară spre Sibiu, apoi spre Făgăraş şi
Braşov. Între timp, polonii reinstalează în Moldova pe Ieremia
Movilă şi în Ţara Românească pe Simion Movilă. Mihai Viteazul se
îndreaptă spre Viena, apoi spre Praga, unde se afla împăratul
Rudolf. Primeşte mijloacele băneşti pentru armată şi împreună cu
generalul Basta cucereşte Transilvania, în urma bătăliei de la
Gurăslău (1601). În zorii zilei de 19 august 1601 este ucis de către
Basta pe Câmpia Turzii. Mihai Viteazul a dat atenţie vieţii religioase;
a obţinut subordonarea bisericii din Transilvania faţă de mitropolia
Ţării Româneşti. Este ctitorul mănăstirii Sf. Nicolae din Bucureşti
numită azi Mihai Vodă şi al mănăstirii Clocociov din Slatina. În
Transilvania a ridicat trei biserici: Ocna Sibiului, în satul Lusărdeni şi
în marginea de miazăzi a cetăţii Făgăraşului.
În Slatina, pe bulevardul Nicolae Titulescu, se află statuia lui
Mihai Viteazul. Domnitorul este reprezentat călare pe cal.
Monumentul a fost creat de artistul I.V. Tănase. Statuia este
realizată din piatră, iar piedestalul are forma unei prisme
trapezoidale, placat cu marmură.

IV.15. Bustul lui Petre S[ebeşanu] Aurelian

(planşa 112)

Petre S[ebeşanu] Aurelian, unul dintre cei mai de seamă oameni

ai ştiinţei româneşti, descindea dintr-o familie de cărturari ardeleni.
Tatăl său, Gheorghe S[ebeşanu] *Ardelean, trecuse munţii

111
împreună cu Gheorghe Lazăr şi se stabilise la Slatina, funcţionând
ca profesor la şcoala ctitorită de Ionaşcu <Cupeţu>.
Petre S. Aurelian s-a născut la 12 decembrie 1834 la Slatina. A
urmat cursurile şcolii elementare din Slatina, după care a primit o
bursă din partea Eforiei şcoalelor, continuându-şi studiile la Colegiul
„Sf. Sava” din Bucureşti, apoi, tot ca bursier, se specializează în
agronomie la Grignon, în Franţa. Se numără printre primii
economişti români. Membru al Academiei Române <din 1871>, este
iniţiatorul Societăţii geografice române <1875> şi al Societăţii de
Economie.
Monumentul este amplasat în curtea Colegiul Economic „Petre S.
Aurelian”. Este opera artistului plastic slătinean Nicolae Truţă, lucrat
din marmură. Petre S[ebşeanu] Aurelian este reprezentat în
manieră clasică. Bustul este amplasat pe un piedestal de formă
paralelipipedică placat cu gresie bleumarin. Pe faţada principală,
care este împărţită în două părţi egale de o inserţie de marmură
dispusă vertical, este montată o placă de marmură albă pe care se
poate citi: „Petre S. Aurelian, 1834-1909”.

112
 Capitolul V
CONCLUZII

Slatina posedă un valoros patrimoniu istoric monumental alcătuit

din obiective arheologice, de arhitectură şi de artă, clasate ca atare
şi ocrotite de lege.
În această lucrare m-am oprit asupra zonei centrului vechi care
cuprinde biserici, clădiri civile şi administrative, străzi cu regim de
rezervaţie, monumente de artă şi de for public.
Lucrarea este structurată pe cinci capitole.
În capitolul I, numit sugestiv Pe treptele istoriei, am făcut o
succintă trecere în revistă a istoriei municipiului Slatina, din cele mai
vechi timpuri până în epoca contemporană, punând accentul
îndeosebi pe procesul de evoluţie al Slatinei de la stadiul de
aşezare rurală la târg şi apoi la oraş.
În capitolul II am prezentat monumentele de arhitectură
medievală care există în municipiul Slatina, toate fiind numai
lăcaşuri de cult. Am încercat să le prezint în mod evolutiv, istoric.
Acest aspect este interesant pentru că ilustrează modul cum au
evoluat mănăstirile şi bisericile din zona cercetată. De acestea se
leagă numele multor domnitori ai Ţării Româneşti. Pentru a fi mai
bine cunoscută istoria lor, am introdus documente din acea vreme
scrise în limba română.
Capitolul III are ca temă arhitectură urbană. Pentru început am
prezentat pe scurt procesul de urbanizare al Slatinei, pentru ca apoi
să mă opresc asupra construcţiilor civile şi administrative,
monumente istorice, situate în centrul istoric al oraşului.
În capitolul IV sunt prezentate monumentele de for public de pe
raza municipiului Slatina.
Lucrarea se încheie cu un capitol de concluzii, în care am
consemnat câteva opinii personale cu privire la lucrare în sine.
Putem aprecia că tema abordată în prezenta lucrare nu s-a
bucurat de o cercetare sistematică, cu excepţia câtorva studii pe
anumite obiective publicate în reviste de specialitate sau a unor
capitole integrate în lucrări cu caracter general. În continuare
rămâne de referinţă monografia Istoria oraşului Slatina publicată
la începutul secolului XX de institutorul George Poboran.

113
 Pentru elaborarea lucrării am efectuat o sistematică cercetare a
fondului documentar şi fotografic deţinute de Direcţia judeţeană Olt
a Arhivelor Naţionale şi <de> Muzeul judeţean Olt. Din păcate o
bună parte din arhiva Primăriei Slatina a ars în anul 1952; pentru a
umple, fie şi parţial acest gol, am întreprins o necesară cercetare de
teren în Slatina, iar în urma discuţiilor cu vechii slătineni, unii
deţinători de arhive particulare, au rezultat informaţii extrem de utile,
în mare parte inedite.
În limitele informaţiilor obţinute am căutat să prezint un aspect
important din istoria şi, deopotrivă, imaginea Slatinei, încercând în
acelaşi timp să subliniez trăsăturile particulare care îi conferă
personalitate şi pitoresc.
Slatina oferă un exemplu tipic de dezvoltare: aşezare rurală - târg
- oraş. Este cunoscut faptul că nucleele primelor aşezări care atestă
o activitate economică intensă, aşezări care au devenit târguri, s-au
constituit mai cu seamă în văile râurilor, în condiţiile în care satele
din jur puteau asigura produse pentru schimb iar mediul geografic
oferea multiple avantaje.
Situată la confluenţa unor vechi şi importante rute comerciale
care uneau Europa apuseană cu Peninsula Balcanică sau a altor
„drumuri” care transportau importante bogăţii ale ţării – drumurile
„sării”, „cerii”, „oilor”, „buţilor” – Slatina s-a dezvoltat continuu ca târg
şi ca vamă. Când, la 20 ianuarie 1368, Vladislav I (Vlaicu) acordă
negustorilor din Braşov privilegii comerciale, Slatina este menţionată
ca punct vamal, fapt ce confirmă importanţa şi funcţia Slatina ca loc
de trecere şi popas, atribute ce pare a le fi avut prin întretăierea la
Slatina a numeroase drumuri comerciale, cu mult anterior datei
documentului.
Factorii de natură politică şi administrativă contribuie, de
asemenea, la dezvoltarea Slatinei. Din reşedinţă feudală, temporar
a servit şi ca reşedinţă domnească, Slatina devine capitală de judeţ
(prima atestare documentară a judeţului Olt datând din 26 aprilie
1500).
Procesul de devenire al oraşului Slatina îşi găseşte reflectarea şi
în evoluţia edilitară şi a arhitecturii. Numeroasele şi feluritele
calamităţi naturale, incursiunile turciilor, incendiile, devastatoare
într-un oraş în care predominau casele din lemn şi pământ, i-au
schimbat imaginea de-a lungul vremii.

114
 Dezvoltarea oarecum haotică, vizibilă în dispunerea caselor şi
trama uliţelor (sugestivă din acest punct de vedere este descrierea
lui Grigore Alexandrescu) este corectată abia începând cu al treilea
deceniu al secolului al XIX-lea şi, mai ales, odată cu punerea în
aplicare a Regulamentului Organic.
Ceea ce numim centrul istoric conservă în mare parte oraşul
Slatina începând cu a doua jumătate a sec. XIX. Un oraş comercial,
de negustori şi meseriaşi, cu statut de capitală de judeţ, şi cu
edificiile corespunzătoare, care va cunoaşte o remarcabilă activitate
constructivă la cumpăna sec. XIX-XX, generată de avântul
economic al ţării. Clădirile urbane (civile şi administrative) poartă
amprenta epocii, a tendinţelor de modernizare şi de integrare în
stilurile europene. Dacă în cartiere se continuă stilul tradiţional
românesc prin adaptarea şi preluarea unor structuri şi elemente ale
arhitecturii ţărăneşti la nevoile urbane, în centrul oraşului, se
adaptează în mod frecvent, la stilurile neoclasice (francez şi italian)
art nouveau şi mai ales eclectism. Eclectismul se manifestă fie prin
recurgerea la un anumit stil istoric, fie prin folosirea unor elemente
aparţinând unor stiluri diferite.
O atenţie deosebită am acordat lăcaşelor de cult (mănăstiri şi
biserici) ridicate în Slatina, majoritatea în sec. XVII-XVIII, cu
refaceri, unele structurale, în sec. XIX. Constatăm că influenţa lor în
viaţa oraşului a fost extrem de puternică, nu numai în plan religios;
multe dintre ele au servit, de-a lungul timpului şi ca şcoli şi spitale.
Slatina are marea şansă de a fi unul dintre puţinele oraşe care şi-
a păstrat aproape nealterată vatra istorică. Cunoaşterea cât mai
temeinică a centrului istoric este necesară şi dintr-un alt punct de
vedere, ce are implicaţii în stricta contemporaneitate. Ameninţat de
degradări sau de schimbări „estetice” ori funcţionale neinspirate,
oraşu vechi, situat între oraşul nou şi râul Olt, merită a fi reabilitat şi
pus în valoare. Rămâne valabil semnalul de alarmă tras de marele
nostru istoric Nicolae Iorga, în urmă cu aproape un secol:
„Greşeala noastră, în ce priveşte măsurile pe care le luăm
astăzi faţă de dânsul <oraşul Târgovişte – n.n.>, vine desigur
şi din trista lipsă de gust care s-a întins aşa de repede în
timpurile noastre, distrugând una din marile însuşiri ale acestui
popor, care are un instinctiv simţ de ceea ce se potriveşte, se
cade şi se cuvine.”

115
 Trăim într-o epocă dinamică, într-un spaţiu comun, european, ori
centrul vechi al Slatinei oferă identitate şi reprezentativitate în
promovarea imaginii şi oportunităţilor municipiului Slatina.
Rezultatele cercetărilor proprii sintetizate în această lucrare sper
să aducă noi şi necesare informaţii despre zona istorică a Slatinei,
încă prea puţin cercetată şi cunoscută.
Nu am nicidecum pretenţia că am realizat o abordare exhaustivă
a temei alese. Sunt conştientă de limitele acestei lucrări, în special
cu privire la monumentele de arhitectură urbană, fie ea civilă sau
administrativă.
Mă simt datoare cu mulţumiri D-lui Prof. Lucian <Dan> Amon, D-
lui Prof. Dinică Ciobotea, specialiştilor din cadrul Direcţiei judeţene
Olt a Arhivelor Naţionale şi Muzeului judeţean Olt pentru sprijinul
acordat în cercetarea întreprinsă pentru elaborarea lucrării.

116
 BIBLIOGRAFIE

IZVOARE

Izvoare inedite
Arhivele Naţionale ale României, Bucureşti: Fond Episcopia
Râmnicului şi Argeşului, pachet CXLIX, doc. 26.
Serviciul judeţean Olt al Arhivelor Naţionale, Slatina. Fonduri:
(1) Prefectura judeţului Olt, 1893 (ds. 5).
(2) Primăria oraşului Slatina, 1866 (ds. 4), 1907 (ds. 1234), 1917
(ds. 184), 1925 (ds. 371), 1926 (ds. 396), 1929 (ds. 464), 1939
(ds. 2 & 28), 1949 (ds. 163).

Izvoare edite
ALEXANDRESCU Grigore M.: Memorial de călătorie (Mănăstirile de
peste Olt). Bucureşti: Edit. Librăriei Leon Alcalay, [1913].
Anuarul judeţului Olt 1924. [Slatina:] Tip. Moşt[enitorii] C.
Constantinescu, 1924.
Anuarul Eparhiei Argeşului, Curtea de Argeş, 1934.
Anuarul Liceului „Radu Greceanu” 1933-1934.
Anul 1848 în Principatele Române, t. IV: 1848 August 31 - 1848
Octombrie 3, Bucureşti: Institutul de arte grafice Carol Göbl,
1903.
BĂLAN Constantin (ed.): Inscripţii medievale şi din epoca modernă a
României: Judeţul istoric Argeş (sec. XIV - 1848). Bucureşti: Edit.
Academiei Române, 1994.
Camera de Comerţ şi Industrie Piteşti: Raport general pe 1849 al
oraşului Slatina. Piteşti. 1895.
Călători străini despre ţările române, vol. V, Bucureşti: Edit.
ştiinţifică, 1973.
Călători străini despre ţările române, vol. VI, Bucureşti: Edit.
ştiinţifică şi enciclopedică, 1976.
Documente privind istoria Romîniei, seria B: Ţara Romînească.
Bucureşti: Edit. Academiei R.P.R., vol. III, V, XII, XIV-XVII.
Documente privitoare la istoria românilor culese de Eudoxiu de
Hurmuzaki, vol. XI: 1517-1652, ed. N. Iorga. Bucureşti:
Stabilimentul grafic Socecŭ şi Teclu, 1900.
117
Documenta Romaniae Historica, seria B: Ţara Românească.
Bucureşti: Edit. Academiei R.S.R., vol. I-III, XX, XXIII-XXIV.
Documenta Romaniae Historica, seria D: Relaţii între ţările române.
Bucureşti: Edit. Academiei R.S.R.
GIURESCU Dinu C. (ed.): „Anatefterul. Condica de porunci a visteriei
lui Constantin Brîncoveanu”, Bucureşti: Studii şi materiale de
istorie medie, vol. V, 1962, pp. 353-504.
Memoriile regelui Carol I al României de un martor ocular, ed. şi
prefaţă de Stelian Neagoe, vol. I (1866-1869), Bucureşti: Edit.
Scripta, 1995.
MIHAI Gheorghe & GEAUCĂ Badea (ed.): Istoricul oraşului Slatina în
documente. Slatina: Edit. Casa Ciurea, 1998, vol. I: 1368-1918,
vol. II: 1918-1949.
*Regulament pentru construcţiuni şi alinieri în oraşul Slatina.
Slatina. 1895.

Periodice
Cuvântul, 1933 XI 16.
Învăţătorul satului, a. IV, 1847, nr. 30.
Gazeta Oltului, a. II, 1923, nr. 19 (IX 15).
Vremea Nouă, 1927.

LUCRĂRI
AA VV: Eparhia Rîmnicului şi Argeşului: monografie. Rîmnicu
Vîlcea, [2 vol.], 1976.
AA VV: File din cartea Oltului. Slatina: Comitetul judeţean Olt al
P.C.R., 1969.
AA VV: Liceul Agricol Strehareţ Slatina, Olt: 110 ani de la înfiinţare.
Slatina: [Liceul Agricol Strehareţ]. 1993.
AA VV: Slatina: pagini de monografie. Slatina: Muzeul de Istorie şi
Etnografie, 1972.
ALESSANDRESCU C[onstantin] & SFINŢESCU I. G.: Dicţionar Geografic
al Judeţuluĭ Oltu. Bucureşti: Tip. şi Fonderia de litere Thoma
Basilescu. 1895.
*ALEXANDRESCU Grigore: „Mănăstirile de peste Olt”, Memorial de
călătorie, Bucureşti, 1842.

118
A[LEXANDRESCU-] URECHIĂ Vasile: Istoria Românilor, seria II: 1774-
800, t. II: 1774-1786, Bucurescĭ: Tip. Gutenberg Joseph Göbl,
1892 <1893>.
ALMAŞ Dumitru: Eroi au fost, eroi sunt încă… Evocări şi portrete
istorice. Bucureşti: Edit. politică. 1983.
*BIJU Traian: Slatina şi populaţia ei după cartea imobilului.
Bucureşti. 1941.
BUTOI Mihail: Descoperiri arheologice din judeţul Olt. Slatina:
Inspectoratul pentru Cultură Olt, 1999.
COTEŢ Petre & URUCU Veselina: Judeţul Olt. Bucureşti: Edit. sport-
turism (Judeţele Patriei). 1975.
FLORESCU G[eorge] D.: Divane domeneşti din Ţara Românească.
Bucureşti, <1927?>.
ILIE Daniela: Învăţământul, biserica şi cultura în Slatina între 1918-
1939. Slatina: Edit. Fundaţiei „Universitatea pentru toţi”, 2001.
IONAŞCU Ion: Biserici, chipuri şi documente din Olt <1934>, vol. I,
Slatina: Edit. Fundaţiei „Universitatea pentru toţi”, 2004 <ed.
anastatică>.
IORDĂNESCU Dumitru & Georgescu C.: Construcţii pentru transporturi
în România (1888-1981), vol. II, Bucureşti: Centrala de construcţii
căi ferate (CCCF), 1968.
IORGA Nicolae: Istoria românilor în chipuri şi icoane, <ed. II>,
Craiova: Ramuri, 1921.
IORGA N[icolae]: Studii şi documente, vol. V: Cărţi domneşti, zapise
şi răvaşe. Bucureşti: Edit. Ministeriului de Instrucţie (Stabilimentul
grafic I.V. Socecu), 1903.
*MIHAI Gheorghe: Dumitru Caracostea: omul şi opera. Bibliografie
selectivă. Slatina. 1999.
MINCĂ Aurelia & BUTOI Mihail: Monumente istorice şi de artă din
judeţul Olt. Bucureşti: Edit. Meridiane, 1984.
MINCU Mioara & MIRONESCU Elena: Dicţionar Mondofemina: femei
române, vol. II. Bucureşti: Alcor, 1995.
PAPACOSTEA Şerban: Geneza statului în evul mediu românesc, ed.
II-a. Bucureşti: Corint, 1999.
POBORAN G[eorge]: Istoria oraşului Slatina, ed. II-a. Slatina: Tip. de
lux Costică Constantinescu & Fiu, 1908.
RĂDVAN Laurenţiu: Oraşele din Ţara Românească până la sfârşitul
secolului al XVII-lea. Iaşi: Edit. Universităţii „Al. I. Cuza”, 2004.

119
STOICESCU Nicolae: Dicţionar al marilor dregători din Ţara
Românească şi Moldova: sec. XIV-XVII. Bucureşti: Edit.
enciclopedică română, 1971.
*TEODORESCU Nicolae: Albumul patriotic întocmit de lt.-col. ~,
Comandantul Centrului de Recrutare Olt. Slatina, 1927.
TUCĂ Florian & CRISTACHE Gheorghe: Altarele eroilor neamului:
monumente şi însemne memoriale în aria de trăire românească.
Bucureşti: Europa Nova, 1995.
UNGUREANU Gheorghe: Liceul „Radu Greceanu”: 110 ani de la
înfiinţare, 1884-1994. Studiu monografic. Slatina, 1994.

Studii şi articole
BERCIU Dumitru & BUTOI Mihail: „Cercetări arheologice în oraşul
Slatina şi împrejurimi”, Bucureşti: Materiale şi cercetări
arheologice, vol. VII, 1961.
BUTOI Mihail: „Vechimea oraşului Slatina în lumina cercetărilor
arheologice”, comunicare la cea de-a IV-a Sesiune de comunicări
ştiinţifice a muzeelor. Bucureşti, 1968.
BUTOI Mihail: „Un mormînt Latène cu inventar descoperit la Slatina”,
Craiova: Oltenia, 1974.
DELEANU Elena: „Aspecte privind dezvoltarea învăţământului în
Slatina, sec. XVIII-XIX”, Slatina: Oltul cultural, a. III, 2000, nr.
(aprilie), pp. 10-13.
DIACONESCU Ilie & BRANIŞTE Marin: „Pisanii şi însemnări de prin
bisericile din Slatina”, [Craiova]: Mitropolia Olteniei, 1964, nr. 9-
19.
FILITTI Ioan C.: „Craioveştii”, [Craiova]: Arhivele Olteniei, nr. 13,
1924.
FILITTI Ioan C.: „Biserica Adormirea Maicii Domnului sau Precista
din Slatina (Olt)”, [Bucureşti]: Buletinul Comisiunii Monumentelor
Istorice, 1929, ian.-mart.
GOGA Nicolae (arh.) & OPREA Petre: „Un monument de arhitectură
urbană din Slatina la finele secolului al XIX-lea”, [Bucureşti]:
Revista muzeelor şi monumentelor: Monumente istorice şi de
artă, a. XVI, 1985, nr. 2.
GUŢICĂ-FLORESCU Laurenţiu <Gerard>: „Podul de peste Olt de la
Slatina”, Slatina: Oltul cultural, a. III, 2000, nr. 2 (apr.).

120
GUŢICĂ-FLORESCU Laurenţiu <Gerard>: „Inaugurarea monumentului
Ecaterinei Teodoroiu de la Slatina (31 mai 1925) reflectată în
presa locală a timpului”, Slatina: Slatina 633, 2001.
LUNGULESCU D.: „Ecaterina *Toderoiu”, Arhivele Olteniei, a. IV,
1925, nr. 20, 1925 (iul.-aug.).
MIHAI Gheorghe: „Ecaterina Teodoroiu: 70 de ani de la inaugurarea
monumentului de la Slatina”, Slatina: Olt Press, a. VII, nr. 1395,
1995 V 30.
NEACŞU Ion: „Oastea pandurilor condusă de *Tudor Vladimirescu în
*răscoala din 1821”, Bucureşti: Studii şi referate privind istoria
Romîniei. Bucureşti, 1954.
RĂDULESCU Th[eodor]: „Sfatul domnesc şi alţi mari dregători ai Ţării
Româneşti din sec. XVII-XVIII”, Bucureşti: Revista arhivelor, a.
XLIX, vol. XXXIV, 1972, nr. 4.

121
 Anexa I
LISTA MONUMENTELOR ISTORICE DIN MUNICIPIUL SLATINA

Nr. Cod LMI Denumire Adresă (stradă) Datare

1. OT-I-s-B-08478 Situl arheologic „Sălişte” Cireaşov: „Sălişte”
2. OT-I-s-B-08478.01 Aşezare Cireaşov: „Sălişte” sec. IV: epoca romano-
bizantină
3. OT-I-s-B-08478.02 Aşezare Cireaşov: „Sălişte” Sec. II-I a.Chr.: Latène
4. OT-I-s-B-08479 Situl arheologic Slatina Piteşti
5. OT-I-s-B-08479.01 Aşezare Piteşti sec. V-X: Epoca
migraţiilor
6. OT-I-s-B-08479.02 Aşezare Piteşti sec. IV-V a.Chr.:
Latène
7. OT-I-s-B-08479.03 Aşezare Piteşti Epoca bronzului
8. OT-I-s-B-08479.04 Aşezare Piteşti Epoca bronzului
timpuriu
9. OT-I-s-B-08479.05 Aşezare Piteşti Neolitic
10. OT-II-s-m-B-08545 Biserica Adormirea Maicii Domnului 1 Decembrie 1918, 2 1736
Maica Precista
11. OT-II-s-m-B-08546 Liceul „Radu Greceanu” (Nicolae) Bălcescu, 8 1891
12. OT-II-m-B-08547 Biserica Sfinţii Voievozi Cireaşov 1802-1806
13. OT-II-m-B-08548 Bancă (Mihai) Eminescu, 16 1908
14. OT-II-m-B-08549 Casa Zarinovici (Mihai) Eminescu, 24 1924
15. OT-II-m-B-20146 Casă (Mihai) Eminescu, 27 1890
16. OT-II-m-B-08560 Casa Dumitrescu (Mihai) Eminescu, 29 1905
17. OT-II-m-B-08551 Casa Toma (Mihai) Eminescu, 31 1890
Nr. Cod LMI Denumire Adresă (stradă) Datare
18. OT-II-m-B-08552 Casa Stavri (Mihai) Eminescu, 33 1890
19. OT-II-m-B-08553 Casa Ştefănescu (Mihai) Eminescu, 35 1890
20. OT-II-m-B-08554 Casa Nicolae Tologea (Mihai) Eminescu, 36 1890
21. OT-II-m-B-08555 Casa Nicolae <Tologea> (Mihai) Eminescu, 37 1860
22. OT-II-m-B-08556 Casa Nicolae Tologea (Mihai) Eminescu, 38 1890
23. OT-II-m-B-08557 Casă (Mihai) Eminescu, 39 1890
24. OT-II-m-B-08558 Casa Ivanovici (Mihai) Eminescu, 40 1890
25. OT-II-m-B-08559 Casa Eltin (Mihai) Eminescu, 44 1884
26. OT-II-m-B-08560 Casa Bratovescu (Mihai) Eminescu, 46 1895
27. OT-II-m-B-08561 Casa Stănculescu (Mihai) Eminescu, 48 1895
28. OT-II-m-B-08562 Casă (Mihai) Eminescu, 52 1890
29. OT-II-m-B-08563 Casa Constantinescu (Mihai) Eminescu, 59 1939
30. OT-II-m-B-08564 Casă Fraţii Buzeşti 1850
31. OT-II-m-B-08565 Casă Fraţii Buzeşti, 8 1882
32. OT-II-m-B-08566 Casă Fraţii Buzeşti, 10 sfîrşitul sec. XIX
33. OT-II-m-B-08567 Biserica Sfânta Treime Grădiniţei, 2 1641-1642; ref. 1784
34. OT-II-m-B-08568 Biserica Sfântul Ioan Botezătorul Grădişte, 7 1796
35. OT-II-m-B-08569 Casă Griviţei, 1 1840
36. OT-II-m-B-08570 Casă Horea, 3 1901
37. OT-II-m-B-08571 Casă Horea, 5 1893
38. OT-II-m-B-08572 Casă Horea, 5 bis 1902
39. OT-II-m-B-08573 Casă Horea, 10 1890
40. OT-II-m-B-08574 Casă Horea, 12 1936
41. OT-II-m-B-08576 Casă Ionaşcu, 9 1890
42. OT-II-m-B-08577 Casă Ionaşcu, 16 1893
Nr. Cod LMI Denumire Adresă (stradă) Datare
43. OT-II-m-B-08578 Fosta Şcoală de băieţi Ionaşcu, 38 1899
44. OT-II-m-B-08579 Casă Ionaşcu, 46 1900
45. OT-II-m-B-08580 Biserica Sfântul Gheorghe Ionaşcu, 62 1872-1877
46. OT-II-m-B-08581 Muzeul judeţean de Etnografie Ionaşcu, 73 începutul sec. XIX
47. OT-II-m-B-08582 Casa Marin Sandu (Ana) Ipătescu, 1 1887
48. OT-II-m-B-08583 Primărie (Mihail) Kogălniceanu, 1 1905
49. OT-II-m-B-08584
50. OT-II-m-B-08585 Casă Lipscani, 2 1935
51. OT-II-m-B-08586 Casa Baltag Lipscani, 3 1895
52. OT-II-m-B-08587 Casa de cultură Lipscani, 4 1903
53. OT-II-m-B-08588 Casă Lipscani, 5 1890
54. OT-II-m-B-08589 Casă Lipscani, 7 1890
55. OT-II-m-B-08590 Casa Paul Ghenţel Lipscani, 8 1935
56. OT-II-m-B-08591 Casa Popescu Lipscani, 9 1890
57. OT-II-m-B-08592 Casa Zeveleanu Lipscani, 10 1920
58. OT-II-m-B-08593 Casa Ticea Lipscani, 11 1900
59. OT-II-m-B-08594 Casa Rădulescu Lipscani, 13 1890
60. OT-II-m-B-08595 Casa Ticu Lipscani, 14 1920
61. OT-II-m-B-08596 Casa Marinescu Lipscani, 16 1902
62. OT-II-m-B-08597 Casa Dobrescu Lipscani, 17 1915
63. OT-II-m-B-08598 Casa Smarandache Lipscani, 18 1895
64. OT-II-m-B-08599 Casa Vişinescu Lipscani, 19 1885
65. OT-II-m-B-08600 Casa Diaconescu Lipscani, 20 1897
66. OT-II-m-B-08601 Casă Lipscani, 21 1892
67. OT-II-m-B-08602 Casă Lipscani, 22 1890
Nr. Cod LMI Denumire Adresă (stradă) Datare
68. OT-II-m-B-08603 Casa Zenovie Lipscani, 23 1890
69. OT-II-m-B-08604 Casa Gălăţeanu Lipscani, 24 1892
70. OT-II-m-B-08605 Casă Lipscani, 25 1896
71. OT-II-m-B-08606 Casă Lipscani, 31 1895
72. OT-II-m-B-08607 Casă Lipscani, 32 1910
73. OT-II-m-B-08608 Centrul de Creaţie, Şcoala Populară Lipscani, 33 1900
de Artă
74. OT-II-m-B-08609 Casa Damian Lipscani, 35 1890
75. OT-II-m-B-08610 Casa Ştefan Lipscani, 37 1890
76. OT-II-m-B-08611 Casă Lipscani, 42 1900
77. OT-II-m-B-08612 Casă Lipscani, 42 bis 1933
78. OT-II-m-B-08613 Casa Bulbea Lipscani, 43 1885
79. OT-II-m-B-08614 Casă Lipscani, 44 1885
80. OT-II-m-B-08615 Casa Popescu Lipscani, 46 1936
81. OT-II-m-B-08616 Casa Biltz Lipscani, 48-50 1882
82. OT-II-m-B-08617 Tribunalul judeţean Lipscani, 49 1890
83. OT-II-m-B-08618 Casă Lipscani, 52 1872
84. OT-II-m-B-08619 Mănăstirea Clocociov Mănăstirii Clocociov 1645
85. OT-II-m-B-08619.01 Biserica Sfinţii Arhangheli Mănăstirii Clocociov sec. XVI; ref. 1593-
1601 şi 1645
86. OT-II-m-B-08619.02 Casele străreţiei Mănăstirii Clocociov sec. XVII
87. OT-II-m-B-08619.03 Turn clopotniţă Mănăstirii Clocociov sec. XVII
88. OT-II-m-B-08619.04 Zid de incintă Mănăstirii Clocociov sec. XVII
89. OT-II-m-B-20147 Casă Pieţei, 2 1880
90. OT-II-m-B-08620 Biserica Sfinţii Împăraţi Piteşti, 16 sec. XVIII; ref. 1793
Nr. Cod LMI Denumire Adresă (stradă) Datare
91. OT-II-m-B-08621 Tribunalul judeţean (George) Poboran, 2 1896
92. OT-II-m-B-08622 Casa Vereş (George) Poboran, 5 1894
93. OT-II-m-B-20148 Casa Mitrican (George) Poboran, 10 1890
94. OT-II-m-B-08623 Casă (George) Poboran, 21 1908
95. OT-II-m-B-08624 Casă (George) Poboran, 23 1908
96. OT-II-m-B-08625 Casa Ştefănescu (George) Poboran, 24 1900
97. OT-II-m-B-08626 Casa Felicia Călugăru (George) Poboran, 29 1906
98. OT-II-m-B-08627 Casă (George) Poboran, 32 1938
99. OT-II-m-B-08628 Casa Fiera (George) Poboran, 34 1938
100. OT-II-m-B-08629 Ruinele castelului de apă Prelungirea Tunari sfîrşitul sec. XIX
101. OT-II-m-B-08630 Atelier Prelungirea Tunari, 6 sfîrşitul sec. XIX
102. OT-II-m-B-08631 Schitul Strehareţ Strehareţ, 154 1671
103. OT-II-m-B-08631.01 Biserica Adormirea Maicii Domnului Strehareţ, 154 1664-1668; ref. 1844
104. OT-II-m-B-08631.02 Ruine zid de incintă Strehareţ, 154 1672
105. OT-II-m-B-08632 Filiala Slatina a Băncii Naţionale (Nicolae) Titulescu, 10 1902
106. OT-II-m-B-08633 Casă Vederii, 3 sfîrşitul sec. XIX
107. OT-II-m-B-08634 Casă Vederii, 5 sfîrşitul sec. XIX
108. OT-II-m-B-08635 Biserica adventistă Vederii, 6 începutul sec. XX
109. OT-II-m-B-08636 Biserica Sfântul Nicolae (din Coastă) Vintilă Vodă 1700; ref. 1889
 Anexa 2

Prelucrarea Formularului de răspuns la chestionarul referitor la

bunurile imobiliare din Vechiul Regat şi Basarabia, aparţinând
Comunelor, Ţinuturilor şi Statului proprietatea Statului1

No. 1
1. Imobilele cele are Minsterul Cultelor pe
teritoriul comunei arătându-se locaul
(hotarul, tarlaua), în care se găseşte fiecare
imobil, vecinătăţile, alte date de identificare .
Localul bisericii catedrale Sf.
Gheorghe, situată în str. Ionaşcu, cu
vecinătăţile la nord şi est: str. Carol şi
la sud şi vest str. Ionaşcu.

2. Date sau indicii că s’ar fi făcut vre-o

înstrăinare abuzivă sau oneroasă pentru
Comună sau Stat, asupra vreunui imobil, de
cine, asupra cui, cu ce titlu, cum …………… nu.

3. În ce mod s’a dobândit proprietatea Donaţia defunctului Ionaşcu Cupeţu,

imobilului şi dacă există vre-un act scris …... pe anul 1782.

4. Care este suprafaţa imobilului ……………… circa 5.000 mp.

5. Cine-l foloseşte şi de când ………………….. Parohia, <din> 1782.

6. Cu ce titlu îl foloseşte, dacă folosinţa o are o

altă persoană …………………………………. nu.

7. Dacă există clădire pe vre-un imobil, să se

arate: materialul din care este construită, nr. Biserică construită din cărămidă,
încăperilor, destinaţie, titlul de folosinţă, acoperită cu tablă; parohia are
modul de folosinţă, cine răspunde de răspunderea bunei întreţineri a
întreţinerea clădirii ……………………………. clădirii.

8. Valoare imobil ………………………………… 1.000.000 <lei>

9. Cărui cult aparţine ……………………………. Biserica ortodoxă Sf. Gheorghe.

10. Dacă există asupra imobilului servituţi,

privilegii, ipoteci, embatic ……………………. nu.

1 POS, 1939, ds. 2, ff. 1-3.

127
11. Există vre-un plan, schiţă a imobilului ……... nu.

12. Se cunosc acte de corupţie (uzurpare),

asupra vre-unui imobil în prejudiciul Statului nu.

No. 2
1. Imobilele cele are Minsterul Cultelor pe
teritoriul comunei arătându-se localul
(hotarul, tarlaua), în care se găseşte fiecare
imobil, vecinătăţile, alte date de identificare .
Localul bisericii filiale Sf. Ioan
Botezătorul situată în str. Vintilă
Brătianu, cu vecinătăţile: la vest, est
şi nord: Dealul Grădişte şi
proprietatea Taşcu, iar la sud cu
proprietatea moştenitorilor Buică

2. Date sau indicii că s’ar fi făcut vre-o

înstrăinare abuzivă sau oneroasă pentru
Comună sau Stat, asupra vreunui imobil, de
cine, asupra cui, cu ce titlu, cum …………… nu.

3. În ce mod s’a dobândit proprietatea Donaţia preot[ului] Barbu Duhovnicu’

imobilului şi dacă există vre-un act scris …... şi jupân[ului] Ion, 1796.

4. Care este suprafaţa imobilului ……………… circa 3.000 mp.

5. Cine-l foloseşte şi de când ………………….. Parohia, 1796.

6. Cu ce titlu îl foloseşte, dacă folosinţa o are o

altă persoană …………………………………. nu.

7. Dacă există clădire pe vre-un imobil, să se

arate: materialul din care este construită, nr. Biserică construită din cărămidă,
încăperilor, destinaţie, titlul de folosinţă, acoperită cu tablă; parohia are
modul de folosinţă, cine răspunde de răspunderea bunei întreţineri a
întreţinerea clădirii ……………………………. clădirii.

8. Valoare imobil ………………………………… 400.000 lei.

9. Cărui cult aparţine ……………………………. Biserica Sf. Ioan Botezătorul,

ortodoxă

128
10. Dacă există asupra imobilului servituţi,
privilegii, ipoteci, embatic ……………………. nu.

11. Există vre-un plan, schiţă a imobilului ……... nu.

12. Se cunosc acte de corupţie (uzurpare),

asupra vre-unui imobil în prejudiciul Statului nu.

No. 3
1. Imobilele cele are Minsterul Cultelor pe
teritoriul comunei arătându-se localul
(hotarul, tarlaua), în care se găseşte fiecare
imobil, vecinătăţile, alte date de identificare .
Biserica Adormirea Maicii Domnului,
situată pe str. Locot[enent]
Stavarache, cu vecinătăţile: la nord
str. Stavarache, la sud str. Vintilă
Vodă, la est: proprietatea M.
Stănciugel, la vest str. Maica
Domnului

2. Date sau indicii că s’ar fi făcut vre-o

înstrăinare abuzivă sau oneroasă pentru
Comună sau Stat, asupra vreunui imobil, de
cine, asupra cui, cu ce titlu, cum …………… nu.

3. În ce mod s’a dobândit proprietatea

imobilului şi dacă există vre-un act scris …... Stăpânire din vechime.

4. Care este suprafaţa imobilului ……………… 4.000 mp.

5. Cine-l foloseşte şi de când ………………….. Parohie din vechime.

6. Cu ce titlu îl foloseşte, dacă folosinţa o are o

altă persoană …………………………………. nu.

7. Dacă există clădire pe vre-un imobil, să se

arate: materialul din care este construită, nr. Biserică construită din cărămidă,
încăperilor, destinaţie, titlul de folosinţă, acoperită cu tablă; parohia are
modul de folosinţă, cine răspunde de răspunderea bunei întreţineri a
întreţinerea clădirii ……………………………. clădirii.

8. Valoare imobil ………………………………… 500.000 lei.

129
 9. Cărui cult aparţine ……………………………. Biserica Maica Domnului, ortodoxă,
1730

10. Dacă există asupra imobilului servituţi,

privilegii, ipoteci, embatic ……………………. nu.

11. Există vre-un plan, schiţă a imobilului ……... nu.

12. Se cunosc acte de corupţie (uzurpare),

asupra vre-unui imobil în prejudiciul Statului nu.

No. 4
1. Imobilele cele are Minsterul Cultelor pe
teritoriul comunei arătându-se localul
(hotarul, tarlaua), în care se găseşte fiecare Biserica Sf. Nicolae Obrocari situată
imobil, vecinătăţile, alte date de identificare . pe str. Strehareţ.

2. Date sau indicii că s’ar fi făcut vre-o

înstrăinare abuzivă sau oneroasă pentru
Comună sau Stat, asupra vreunui imobil, de
cine, asupra cui, cu ce titlu, cum …………… nu.

3. În ce mod s’a dobândit proprietatea

imobilului şi dacă există vre-un act scris …... –

4. Care este suprafaţa imobilului ……………… 2.500 mp.

5. Cine-l foloseşte şi de când ………………….. Parohia de la 1821.

6. Cu ce titlu îl foloseşte, dacă folosinţa o are o

altă persoană …………………………………. nu.

7. Dacă există clădire pe vre-un imobil, să se

arate: materialul din care este construită, nr. Biserică din cărămidă, de la 1877,
încăperilor, destinaţie, titlul de folosinţă, acoperită cu tablă; parohia are
modul de folosinţă, cine răspunde de răspunderea bunei întreţineri a
întreţinerea clădirii ……………………………. clădirii.

8. Valoare imobil ………………………………… 500.000 lei.

130
 9. Cărui cult aparţine ……………………………. Biserica Sf. Nicolae, ortodoxă.

10. Dacă există asupra imobilului servituţi,

privilegii, ipoteci, embatic ……………………. nu.

11. Există vre-un plan, schiţă a imobilului ……... nu.

12. Se cunosc acte de corupţie (uzurpare),

asupra vre-unui imobil în prejudiciul Statului nu.

No. 5
1. Imobilele cele are Minsterul Cultelor pe
teritoriul comunei arătându-se localul Biserica Sf. Împăraţi C[onstan]tin şi
(hotarul, tarlaua), în care se găseşte fiecare Elena Sopotu’, situată în str. Carol
imobil, vecinătăţile, alte date de identificare . II[,] nr. 12.

2. Date sau indicii că s’ar fi făcut vre-o

înstrăinare abuzivă sau oneroasă pentru
Comună sau Stat, asupra vreunui imobil, de
cine, asupra cui, cu ce titlu, cum …………… nu.

3. În ce mod s’a dobândit proprietatea

imobilului şi dacă există vre-un act scris …... Parohie din vechime.

4. Care este suprafaţa imobilului ……………… 1.200 mp.

5. Cine-l foloseşte şi de când ………………….. Parohia.

6. Cu ce titlu îl foloseşte, dacă folosinţa o are o

altă persoană …………………………………. nu.

7. Dacă există clădire pe vre-un imobil, să se

arate: materialul din care este construită, nr.
încăperilor, destinaţie, titlul de folosinţă, Biserică din cărămidă acoperită cu
modul de folosinţă, cine răspunde de tablă din 1879; parohia are
întreţinerea clădirii ……………………………. întreţinerea bunei întreţineri a clădirii

8. Valoare imobil ………………………………… 500.000 lei.

131
 9. Cărui cult aparţine ……………………………. Biserica Sf. Împăraţi Sopotu’,
ortodoxă

10. Dacă există asupra imobilului servituţi,

privilegii, ipoteci, embatic ……………………. nu.

11. Există vre-un plan, schiţă a imobilului ……... nu.

12. Se cunosc acte de corupţie (uzurpare),

asupra vre-unui imobil în prejudiciul Statului

No. 6
1. Imobilele cele are Minsterul Cultelor pe
teritoriul comunei arătându-se localul
(hotarul, tarlaua), în care se găseşte fiecare
imobil, vecinătăţile, alte date de identificare .
Biserica Sf. Nicolae Clocociov,
situată pe str. Sf. Nicolae, cu
vecinătăţile: la est drumul de care, la
vest cu proprietatea Ion Pârvu, la
nord cu proprietatea Catrina
Fofâsnac şi Din[u] *Belegă, la sud cu
drumul.

2. Date sau indicii că s’ar fi făcut vre-o

înstrăinare abuzivă sau oneroasă pentru
Comună sau Stat, asupra vreunui imobil, de
cine, asupra cui, cu ce titlu, cum …………… nu.

3. În ce mod s’a dobândit proprietatea Cumpărare şi donaţie; nu există act

imobilului şi dacă există vre-un act scris …... scris.

4. Care este suprafaţa imobilului ……………… 7.746 mp.

5. Cine-l foloseşte şi de când ………………….. Parohia Sf. Nicolae din 1837.

6. Cu ce titlu îl foloseşte, dacă folosinţa o are o

altă persoană …………………………………. nu.

7. Dacă există clădire pe vre-un imobil, să se

arate: materialul din care este construită, nr. Biserică din cărămidă de la 1837
încăperilor, destinaţie, titlul de folosinţă, acoperită cu tablă; parohia are
modul de folosinţă, cine răspunde de răspunderea bunei întreţineri a
întreţinerea clădirii ……………………………. clădirii.

132
 8. Valoare imobil ………………………………… 500.00 lei.

9. Cărui cult aparţine ……………………………. Biserica Sf. Nicolae, ortodoxă;

cimitirul mahalalei Clocociov din
1837.

10. Dacă există asupra imobilului servituţi,

privilegii, ipoteci, embatic ……………………. nu.

11. Există vre-un plan, schiţă a imobilului ……... Planul la Sf. Episcopie a Curţii de
Argeş.

12. Se cunosc acte de corupţie (uzurpare),

asupra vre-unui imobil în prejudiciul Statului nu.

No. 7
1. Imobilele cele are Minsterul Cultelor pe
teritoriul comunei arătându-se localul
(hotarul, tarlaua), în care se găseşte fiecare
imobil, vecinătăţile, alte date de identificare .
Teren agricol situat pe Valea
Milcovului vecin la est cu N.
Dragomir, iar la nord, sud şi vest cu
islazul comunal.

2. Date sau indicii că s’ar fi făcut vre-o

înstrăinare abuzivă sau oneroasă pentru
Comună sau Stat, asupra vreunui imobil, de
cine, asupra cui, cu ce titlu, cum …………… nu.

3. În ce mod s’a dobândit proprietatea

imobilului şi dacă există vre-un act scris …... –

4. Care este suprafaţa imobilului ……………… 1.200 mp.

5. Cine-l foloseşte şi de când ………………….. –

6. Cu ce titlu îl foloseşte, dacă folosinţa o are o

altă persoană …………………………………. nu.

133
 7. Dacă există clădire pe vre-un imobil, să se
arate: materialul din care este construită, nr.
încăperilor, destinaţie, titlul de folosinţă,
modul de folosinţă, cine răspunde de
întreţinerea clădirii ……………………………. nu.

8. Valoare imobil ………………………………… 6.000 lei.

9. Cărui cult aparţine ……………………………. –

10. Dacă există asupra imobilului servituţi,

privilegii, ipoteci, embatic ……………………. nu.

11. Există vre-un plan, schiţă a imobilului ……... Planul la Sf. Episcopie a Curţii de
Argeş

12. Se cunosc acte de corupţie (uzurpare),

asupra vre-unui imobil în prejudiciul Statului nu.

No. 8
1. Imobilele cele are Minsterul Cultelor pe
teritoriul comunei arătându-se localul
(hotarul, tarlaua), în care se găseşte fiecare
imobil, vecinătăţile, alte date de identificare .
Teren agricol situat în câmpul
Slatinei, cu vecinătăţile: la vest B.
Costache, <la> est I. Pană, I.D.
Ghiţă, I. Trăistaru, D. Brabete, la sud:
V. Vâlceleanu.

2. Date sau indicii că s’ar fi făcut vre-o

înstrăinare abuzivă sau oneroasă pentru
Comună sau Stat, asupra vreunui imobil, de
cine, asupra cui, cu ce titlu, cum …………… nu.

3. În ce mod s’a dobândit proprietatea

imobilului şi dacă există vre-un act scris …... Donaţie; nu există act scris.

4. Care este suprafaţa imobilului ……………… 7.637 mp.

5. Cine-l foloseşte şi de când ………………….. Parohia Sf. Nicolae Clocociov.

6. Cu ce titlu îl foloseşte, dacă folosinţa o are o

altă persoană …………………………………. –

134
 7. Dacă există clădire pe vre-un imobil, să se
arate: materialul din care este construită, nr.
încăperilor, destinaţie, titlul de folosinţă,
modul de folosinţă, cine răspunde de
întreţinerea clădirii ……………………………. nu.

8. Valoare imobil ………………………………… 38.185 lei.

9. Cărui cult aparţine ……………………………. –

10. Dacă există asupra imobilului servituţi,

privilegii, ipoteci, embatic ……………………. nu.

11. Există vre-un plan, schiţă a imobilului ……... Planul la Sf. Episcopie a Curţii de
Argeş.

12. Se cunosc acte de corupţie (uzurpare),

asupra vre-unui imobil în prejudiciul Statului nu.

No. 9
1. Imobilele cele are Minsterul Cultelor pe
teritoriul comunei arătându-se localul
(hotarul, tarlaua), în care se găseşte fiecare
imobil, vecinătăţile, alte date de identificare .
Teren agricol situat în câmpul
Slatinei, cu următoarele vecinătăţi: la
nord drumul de care, <la> sud C.
Vâlceleanu, <la> est V. Costache,
<la> vest A. Marinescu.

2. Date sau indicii că s’ar fi făcut vre-o

înstrăinare abuzivă sau oneroasă pentru
Comună sau Stat, asupra vreunui imobil, de
cine, asupra cui, cu ce titlu, cum …………… nu.

3. În ce mod s’a dobândit proprietatea

imobilului şi dacă există vre-un act scris …... donaţie.

4. Care este suprafaţa imobilului ……………… 8.496 mp.

5. Cine-l foloseşte şi de când ………………….. Parohia Sf. Nicolae Clocociov.

6. Cu ce titlu îl foloseşte, dacă folosinţa o are o

altă persoană …………………………………. –

135
 7. Dacă există clădire pe vre-un imobil, să se
arate: materialul din care este construită, nr.
încăperilor, destinaţie, titlul de folosinţă,
modul de folosinţă, cine răspunde de
întreţinerea clădirii ……………………………. nu.

8. Valoare imobil ………………………………… 42.480 lei.

9. Cărui cult aparţine ……………………………. –

10. Dacă există asupra imobilului servituţi,

privilegii, ipoteci, embatic ……………………. nu.

11. Există vre-un plan, schiţă a imobilului ……... Planul la Sf. Episcopie a Curţii de
Argeş.

12. Se cunosc acte de corupţie (uzurpare),

asupra vre-unui imobil în prejudiciul Statului nu.

No. 10
1. Imobilele cele are Minsterul Cultelor pe
teritoriul comunei arătându-se localul
(hotarul, tarlaua), în care se găseşte fiecare
imobil, vecinătăţile, alte date de identificare .
Teren agricol situat în câmpul
Slatinei, vecinătăţi: la est drumul, la
vest islazul, <la> sud D.
Constantinescu, D. Milcoveanu, <la>
nord D. Constantinescu

2. Date sau indicii că s’ar fi făcut vre-o

înstrăinare abuzivă sau oneroasă pentru
Comună sau Stat, asupra vreunui imobil, de
cine, asupra cui, cu ce titlu, cum …………… nu.

3. În ce mod s’a dobândit proprietatea

imobilului şi dacă există vre-un act scris …... Donaţie; nu există documente.

4. Care este suprafaţa imobilului ……………… 2.910 mp.

5. Cine-l foloseşte şi de când ………………….. Parohia Sf. Nicolae Clocociov.

6. Cu ce titlu îl foloseşte, dacă folosinţa o are o

altă persoană …………………………………. –

136
 7. Dacă există clădire pe vre-un imobil, să se
arate: materialul din care este construită, nr.
încăperilor, destinaţie, titlul de folosinţă,
modul de folosinţă, cine răspunde de
întreţinerea clădirii ……………………………. nu.

8. Valoare imobil ………………………………… 14.559 lei.

9. Cărui cult aparţine ……………………………. –

10. Dacă există asupra imobilului servituţi,

privilegii, ipoteci, embatic ……………………. nu.

11. Există vre-un plan, schiţă a imobilului ……... Planul la Sf. Episcopie a Curţii de
Argeş.

12. Se cunosc acte de corupţie (uzurpare),

asupra vre-unui imobil în prejudiciul Statului nu.

No. 11
1. Imobilele cele are Minsterul Cultelor pe
teritoriul comunei arătându-se localul
(hotarul, tarlaua), în care se găseşte fiecare
imobil, vecinătăţile, alte date de identificare .
Teren agricol situat în câmpul
Slatinei, vecinătăţi: la est drumul, la
vest islazul, <la> sud D.
Constantinescu, D. Milcoveanu, <la>
nord D. Constantinescu

2. Date sau indicii că s’ar fi făcut vre-o

înstrăinare abuzivă sau oneroasă pentru
Comună sau Stat, asupra vreunui imobil, de
cine, asupra cui, cu ce titlu, cum …………… nu.

3. În ce mod s’a dobândit proprietatea

imobilului şi dacă există vre-un act scris …... Donaţie. Nu există act scris.

4. Care este suprafaţa imobilului ……………… 19.823 mp.

5. Cine-l foloseşte şi de când ………………….. Parohia Sf. Nicolae Clocociov.

6. Cu ce titlu îl foloseşte, dacă folosinţa o are o

altă persoană …………………………………. –

137
 7. Dacă există clădire pe vre-un imobil, să se
arate: materialul din care este construită, nr.
încăperilor, destinaţie, titlul de folosinţă,
modul de folosinţă, cine răspunde de
întreţinerea clădirii ……………………………. nu.

8. Valoare imobil ………………………………… 99.115 lei

9. Cărui cult aparţine ……………………………. –

10. Dacă există asupra imobilului servituţi,

privilegii, ipoteci, embatic ……………………. nu.

11. Există vre-un plan, schiţă a imobilului ……... Planul la Sf. Episcopie a Curţii de
Argeş.

12. Se cunosc acte de corupţie (uzurpare),

asupra vre-unui imobil în prejudiciul Statului nu.

No. 12
1. Imobilele cele are Minsterul Cultelor pe
teritoriul comunei arătându-se localul
(hotarul, tarlaua), în care se găseşte fiecare
imobil, vecinătăţile, alte date de identificare .
Teren agricol situat în moşia
domnească cu vecinătăţile: la sud
Panait Ene, <la> nord Maria Alecu,
<la> vest drumul, <la> est drumul.

2. Date sau indicii că s’ar fi făcut vre-o

înstrăinare abuzivă sau oneroasă pentru
Comună sau Stat, asupra vreunui imobil, de
cine, asupra cui, cu ce titlu, cum …………… nu.

3. În ce mod s’a dobândit proprietatea

imobilului şi dacă există vre-un act scris …... donaţie.

4. Care este suprafaţa imobilului ……………… 9.167 mp.

5. Cine-l foloseşte şi de când ………………….. Parohia Sf. Nicolae Clocociov.

6. Cu ce titlu îl foloseşte, dacă folosinţa o are o

altă persoană …………………………………. –

138
 7. Dacă există clădire pe vre-un imobil, să se
arate: materialul din care este construită, nr.
încăperilor, destinaţie, titlul de folosinţă,
modul de folosinţă, cine răspunde de
întreţinerea clădirii ……………………………. nu.

8. Valoare imobil ………………………………… 25.835 lei.

9. Cărui cult aparţine ……………………………. –

10. Dacă există asupra imobilului servituţi,

privilegii, ipoteci, embatic ……………………. nu.

11. Există vre-un plan, schiţă a imobilului ……... Planul la Sf. Episcopie a Curţii de
Argeş

12. Se cunosc acte de corupţie (uzurpare),

asupra vre-unui imobil în prejudiciul Statului nu.

No. 13
1. Imobilele cele are Minsterul Cultelor pe
teritoriul comunei arătându-se localul
(hotarul, tarlaua), în care se găseşte fiecare
imobil, vecinătăţile, alte date de identificare .
Mănăstirea Strehareţ situată pe str.
Strehareţ, învecinată la est, vest şi
nord cu proprietatea *şcolii de
agricultură Strehareţ, la sud cu druul
de acces.

2. Date sau indicii că s’ar fi făcut vre-o

înstrăinare abuzivă sau oneroasă pentru
Comună sau Stat, asupra vreunui imobil, de
cine, asupra cui, cu ce titlu, cum …………… nu.

3. În ce mod s’a dobândit proprietatea Donaţie de la mătuşa Mariţa şi

imobilului şi dacă există vre-un act scris …... cumpărătura de la *Episcopul
Serafim de Buzău[,] 1671.

4. Care este suprafaţa imobilului ……………… 1.396 mp.

5. Cine-l foloseşte şi de când ………………….. Schitu[l] Strehareţ[,] 1671.

139
 6. Cu ce titlu îl foloseşte, dacă folosinţa o are o
altă persoană …………………………………. –

7. Dacă există clădire pe vre-un imobil, să se 1. Locuinţă construită din cărămidă

arate: materialul din care este construită, nr.
încăperilor, destinaţie, titlul de folosinţă,
modul de folosinţă, cine răspunde de
întreţinerea clădirii …………………………….
acoperită cu ţiglă cu 5 încăperi şi o
sală închisă cu geam.
2. Locuinţă pentru personal cu 2
camere[;] răspunderea pentru buna
întreţinere o are Schitu[l] Strehareţ.

8. Valoare imobil ………………………………… Valoare biserică 500.000 lei

Locuinţa 140.000 lei.

9. Cărui cult aparţine ……………………………. Biserică şi *mănăstire ortodoxă[,]

1671

10. Dacă există asupra imobilului servituţi,

privilegii, ipoteci, embatic ……………………. nu.

11. Există vre-un plan, schiţă a imobilului ……... nu.

12. Se cunosc acte de corupţie (uzurpare), Şcoala de agricultură a *cotropit

asupra vre-unui imobil în prejudiciul Statului 3.750 mp.

No. 14
1. Imobilele cele are Minsterul Cultelor pe
teritoriul comunei arătându-se localul
(hotarul, tarlaua), în care se găseşte fiecare Mănăstirea Clocociov, situată pe
imobil, vecinătăţile, alte date de identificare . Valea Clocociov.

2. Date sau indicii că s’ar fi făcut vre-o

înstrăinare abuzivă sau oneroasă pentru
Comună sau Stat, asupra vreunui imobil, de
cine, asupra cui, cu ce titlu, cum …………… nu.

3. În ce mod s’a dobândit proprietatea Stăpânire din vechime; construită de

imobilului şi dacă există vre-un act scris …... Mihai Viteazul.

4. Care este suprafaţa imobilului ……………… 10.000 mp.

140
 5. Cine-l foloseşte şi de când ………………….. Mănăstirea Clocociov din vechime.

6. Cu ce titlu îl foloseşte, dacă folosinţa o are o

altă persoană …………………………………. nu.

7. Dacă există clădire pe vre-un imobil, să se

arate: materialul din care este construită, nr.
încăperilor, destinaţie, titlul de folosinţă,
modul de folosinţă, cine răspunde de 3 corpuri de case acoperite cu ţiglă şi
întreţinerea clădirii ……………………………. şindrilă cu 8 încăperi.

8. Valoare imobil ………………………………… Biserica 600.000 lei.

Locuinţa 50.000 lei

9. Cărui cult aparţine ……………………………. Biserică şi mănăstire ortodoxă[,]

1595

10. Dacă există asupra imobilului servituţi,

privilegii, ipoteci, embatic ……………………. nu.

11. Există vre-un plan, schiţă a imobilului ……... nu.

12. Se cunosc acte de corupţie (uzurpare),

asupra vre-unui imobil în prejudiciul Statului nu.

No. 15
1. Imobilele cele are Minsterul Cultelor pe
teritoriul comunei arătându-se localul
(hotarul, tarlaua), în care se găseşte fiecare Teren arabil situat pe raza comunei
imobil, vecinătăţile, alte date de identificare . Cireaşov.

2. Date sau indicii că s’ar fi făcut vre-o

înstrăinare abuzivă sau oneroasă pentru
Comună sau Stat, asupra vreunui imobil, de
cine, asupra cui, cu ce titlu, cum …………… nu.

3. În ce mod s’a dobândit proprietatea Donat cu actul 104/1935 de la familia

imobilului şi dacă există vre-un act scris …... Smarandache.

4. Care este suprafaţa imobilului ……………… 12.500 mp.

141
 5. Cine-l foloseşte şi de când ………………….. Mănăstirea Clocociov din vechime.

6. Cu ce titlu îl foloseşte, dacă folosinţa o are o

altă persoană …………………………………. nu.

7. Dacă există clădire pe vre-un imobil, să se

arate: materialul din care este construită, nr.
încăperilor, destinaţie, titlul de folosinţă,
modul de folosinţă, cine răspunde de
întreţinerea clădirii ……………………………. –

8. Valoare imobil ………………………………… 62.500 lei.

9. Cărui cult aparţine ……………………………. –

10. Dacă există asupra imobilului servituţi,

privilegii, ipoteci, embatic ……………………. nu.

11. Există vre-un plan, schiţă a imobilului ……... nu.

12. Se cunosc acte de corupţie (uzurpare),

asupra vre-unui imobil în prejudiciul Statului nu.

No. 16
1. Imobilele cele are Minsterul Cultelor pe
teritoriul comunei arătându-se localul
(hotarul, tarlaua), în care se găseşte fiecare Biserica Sf. Treime situată în str. Sf.
imobil, vecinătăţile, alte date de identificare . Treime.

2. Date sau indicii că s’ar fi făcut vre-o

înstrăinare abuzivă sau oneroasă pentru
Comună sau Stat, asupra vreunui imobil, de
cine, asupra cui, cu ce titlu, cum …………… nu.

3. În ce mod s’a dobândit proprietatea

imobilului şi dacă există vre-un act scris …... donaţie.

4. Care este suprafaţa imobilului ……………… 600 mp.

5. Cine-l foloseşte şi de când ………………….. Parohia Sf. Treime.

142
 6. Cu ce titlu îl foloseşte, dacă folosinţa o are o
altă persoană …………………………………. nu.

7. Dacă există clădire pe vre-un imobil, să se

arate: materialul din care este construită, nr.
încăperilor, destinaţie, titlul de folosinţă,
modul de folosinţă, cine răspunde de Biserică din cărămidă acoperită cu
întreţinerea clădirii ……………………………. tablă.

8. Valoare imobil ………………………………… 1.000.000 lei.

9. Cărui cult aparţine ……………………………. Biserica Sf. Treime, ortodoxă.

10. Dacă există asupra imobilului servituţi,

privilegii, ipoteci, embatic ……………………. nu.

11. Există vre-un plan, schiţă a imobilului ……... nu.

12. Se cunosc acte de corupţie (uzurpare),

asupra vre-unui imobil în prejudiciul Statului nu.

No. 17
1. Imobilele cele are Minsterul Cultelor pe
teritoriul comunei arătându-se localul
(hotarul, tarlaua), în care se găseşte fiecare Zăvoaie (salcie), situate în comuna
imobil, vecinătăţile, alte date de identificare . Milcov[,] jud. Olt.

2. Date sau indicii că s’ar fi făcut vre-o

înstrăinare abuzivă sau oneroasă pentru
Comună sau Stat, asupra vreunui imobil, de
cine, asupra cui, cu ce titlu, cum …………… nu.

3. În ce mod s’a dobândit proprietatea

imobilului şi dacă există vre-un act scris …... Donaţie.

4. Care este suprafaţa imobilului ……………… 370.000 mp.

5. Cine-l foloseşte şi de când ………………….. Parohia Sf. Treime.

143
 6. Cu ce titlu îl foloseşte, dacă folosinţa o are o
altă persoană …………………………………. nu.

7. Dacă există clădire pe vre-un imobil, să se

arate: materialul din care este construită, nr.
încăperilor, destinaţie, titlul de folosinţă,
modul de folosinţă, cine răspunde de
întreţinerea clădirii ……………………………. nu.

8. Valoare imobil ………………………………… 750.000 lei.

9. Cărui cult aparţine ……………………………. –

10. Dacă există asupra imobilului servituţi,

privilegii, ipoteci, embatic ……………………. nu.

11. Există vre-un plan, schiţă a imobilului ……... Planul la Sf. Episcopie a Curţii de
Argeş.

12. Se cunosc acte de corupţie (uzurpare),

asupra vre-unui imobil în prejudiciul Statului nu.

No. 18
1. Imobilele cele are Minsterul Cultelor pe
teritoriul comunei arătându-se localul
(hotarul, tarlaua), în care se găseşte fiecare Pădure situată în comuna Strejeşti[,]
imobil, vecinătăţile, alte date de identificare . jud. Olt.

2. Date sau indicii că s’ar fi făcut vre-o

înstrăinare abuzivă sau oneroasă pentru
Comună sau Stat, asupra vreunui imobil, de
cine, asupra cui, cu ce titlu, cum …………… nu.

3. În ce mod s’a dobândit proprietatea

imobilului şi dacă există vre-un act scris …... donaţie.

4. Care este suprafaţa imobilului ……………… 150.000 mp.

5. Cine-l foloseşte şi de când ………………….. Parohia Sf. Treime.

144
 6. Cu ce titlu îl foloseşte, dacă folosinţa o are o
altă persoană …………………………………. Nu.

7. Dacă există clădire pe vre-un imobil, să se

arate: materialul din care este construită, nr.
încăperilor, destinaţie, titlul de folosinţă,
modul de folosinţă, cine răspunde de
întreţinerea clădirii ……………………………. nu.

8. Valoare imobil ………………………………… 300.000 lei.

9. Cărui cult aparţine ……………………………. –

10. Dacă există asupra imobilului servituţi,

privilegii, ipoteci, embatic ……………………. nu.

11. Există vre-un plan, schiţă a imobilului ……... Planul la Sf. Episcopie a Curţii de
Argeş.

12. Se cunosc acte de corupţie (uzurpare),

asupra vre-unui imobil în prejudiciul Statului nu.

No. 19
1. Imobilele cele are Minsterul Cultelor pe
teritoriul comunei arătându-se localul
(hotarul, tarlaua), în care se găseşte fiecare Imobil situat în str. Carol [,] nr. 28 [,]
imobil, vecinătăţile, alte date de identificare . prăvălie

2. Date sau indicii că s’ar fi făcut vre-o

înstrăinare abuzivă sau oneroasă pentru
Comună sau Stat, asupra vreunui imobil, de
cine, asupra cui, cu ce titlu, cum …………… nu.

3. În ce mod s’a dobândit proprietatea

imobilului şi dacă există vre-un act scris …... Din vechime.

4. Care este suprafaţa imobilului ……………… 400 mp.

5. Cine-l foloseşte şi de când ………………….. Parohia Sf. Treime.

145
 6. Cu ce titlu îl foloseşte, dacă folosinţa o are o Închiriată lui M. Stănciugel cu lei
altă persoană …………………………………. 60.000 anual pentru prăvălie.

7. Dacă există clădire pe vre-un imobil, să se

arate: materialul din care este construită, nr.
încăperilor, destinaţie, titlul de folosinţă, Construită din cărămidă cu acoperiş
modul de folosinţă, cine răspunde de de tablă, etaj şi parter [;] construită în
întreţinerea clădirii ……………………………. 1873.

8. Valoare imobil ………………………………… 1.000.000 lei.

9. Cărui cult aparţine ……………………………. –

10. Dacă există asupra imobilului servituţi,

privilegii, ipoteci, embatic ……………………. nu.

11. Există vre-un plan, schiţă a imobilului ……... Planul la Sf. Episcopie a Curţii de
Argeş

12. Se cunosc acte de corupţie (uzurpare),

asupra vre-unui imobil în prejudiciul Statului nu.

No. 20
1. Imobilele cele are Minsterul Cultelor pe
teritoriul comunei arătându-se localul
(hotarul, tarlaua), în care se găseşte fiecare Imobil situat în str. Cantacuzino [,] nr.
imobil, vecinătăţile, alte date de identificare . 40, prăvălie.

2. Date sau indicii că s’ar fi făcut vre-o

înstrăinare abuzivă sau oneroasă pentru
Comună sau Stat, asupra vreunui imobil, de
cine, asupra cui, cu ce titlu, cum …………… nu.

3. În ce mod s’a dobândit proprietatea

imobilului şi dacă există vre-un act scris …... Din vechime.

4. Care este suprafaţa imobilului ……………… 300 mp.

5. Cine-l foloseşte şi de când ………………….. Parohia Sf. Treime.

146
 6. Cu ce titlu îl foloseşte, dacă folosinţa o are o Închiriată lui C. Furtună şi Societatea
altă persoană …………………………………. Tinerimea cu lei 32.000 anual.

7. Dacă există clădire pe vre-un imobil, să se

arate: materialul din care este construită, nr.
încăperilor, destinaţie, titlul de folosinţă, Construcţie din cărămidă acoperită
modul de folosinţă, cine răspunde de cu tablă, etaj şi parter [;] construită în
întreţinerea clădirii ……………………………. 1873.

8. Valoare imobil …………………………………

9. Cărui cult aparţine ……………………………. –

10. Dacă există asupra imobilului servituţi,

privilegii, ipoteci, embatic ……………………. nu.

11. Există vre-un plan, schiţă a imobilului ……... nu.

12. Se cunosc acte de corupţie (uzurpare),

asupra vre-unui imobil în prejudiciul Statului nu.

No. 21
1. Imobilele cele are Minsterul Cultelor pe
teritoriul comunei arătându-se localul
(hotarul, tarlaua), în care se găseşte fiecare Imobil situat în strada Sf. Treime [,]
imobil, vecinătăţile, alte date de identificare . nr. 10

2. Date sau indicii că s’ar fi făcut vre-o

înstrăinare abuzivă sau oneroasă pentru
Comună sau Stat, asupra vreunui imobil, de
cine, asupra cui, cu ce titlu, cum …………… nu.

3. În ce mod s’a dobândit proprietatea

imobilului şi dacă există vre-un act scris …... Din vechime.

4. Care este suprafaţa imobilului ……………… 300 mp.

5. Cine-l foloseşte şi de când ………………….. Parohia Sf. Treime.

147
 6. Cu ce titlu îl foloseşte, dacă folosinţa o are o
altă persoană …………………………………. Locuinţa preotului paroh.

7. Dacă există clădire pe vre-un imobil, să se

arate: materialul din care este construită, nr.
încăperilor, destinaţie, titlul de folosinţă, Construcţie din cărămidă acoperită
modul de folosinţă, cine răspunde de cu tablă, parter, construită la 1910.
întreţinerea clădirii ……………………………. Locuieşte preotul.

8. Valoare imobil ………………………………… 500.000 lei.

9. Cărui cult aparţine ……………………………. –

10. Dacă există asupra imobilului servituţi,

privilegii, ipoteci, embatic ……………………. nu.

11. Există vre-un plan, schiţă a imobilului ……... Planul la Sf. Episcopie a Curţii de
Argeş.

12. Se cunosc acte de corupţie (uzurpare),

asupra vre-unui imobil în prejudiciul Statului nu.

No. 22
1. Imobilele cele are Minsterul Cultelor pe
teritoriul comunei arătându-se localul
(hotarul, tarlaua), în care se găseşte fiecare Cimitirul de rit mozaic situat la est de
imobil, vecinătăţile, alte date de identificare . cimitirul creştin al oraşului.

2. Date sau indicii că s’ar fi făcut vre-o

înstrăinare abuzivă sau oneroasă pentru
Comună sau Stat, asupra vreunui imobil, de
cine, asupra cui, cu ce titlu, cum …………… nu.

3. În ce mod s’a dobândit proprietatea

imobilului şi dacă există vre-un act scris …... Stăpânire din vechime.

4. Care este suprafaţa imobilului ……………… 9.000 mp.

5. Cine-l foloseşte şi de când ………………….. Comunitatea evreiască.

148
 6. Cu ce titlu îl foloseşte, dacă folosinţa o are o
altă persoană …………………………………. –

7. Dacă există clădire pe vre-un imobil, să se

arate: materialul din care este construită, nr.
încăperilor, destinaţie, titlul de folosinţă,
modul de folosinţă, cine răspunde de
întreţinerea clădirii ……………………………. –

8. Valoare imobil ………………………………… 180.000 lei.

9. Cărui cult aparţine ……………………………. [cultul mozaic]

10. Dacă există asupra imobilului servituţi,

privilegii, ipoteci, embatic ……………………. nu.

11. Există vre-un plan, schiţă a imobilului ……... nu.

12. Se cunosc acte de corupţie (uzurpare),

asupra vre-unui imobil în prejudiciul Statului nu.

149
 INDICE SELECTIV

Indicele este valabil atât pentru text cât şi pentru aparatul critic
şi pentru bibliografie. Include doar antroponime şi toponime.
Antroponimele au fost reproduse aşa cum apar în text şi în
aparatul critic (întâi prenumele apoi numele), fără vreo indicaţie
prealabilă: „Nicolae Iorga” apare atât ca istoric, cât şi ca autor; „Ion
Ionaşcu Cupeţu” denumeşte atât negustorul cât şi filantropul etc. Nu
au fost indicate numele de sfinţi.
Toponimele au fost indicate la modul general. De pildă: „Olt”
este atât râu cât şi judeţ. Nu sunt incluse denumirile de străzi sau
aşezăminte religioase, de învăţământ sau obiective industriale.
Fireşte, nici toponimul „Slatina” nu este inclus întrucât apare pe
aproape toate paginile cărţii.

150
 INDICE ONOMASTIC

A Aurelia Mincă – 2, 69, 79, 83, 84,

85, 119
Albul – 11
Aurelian [Lucius Domitius
Aldea – 52
Aurelianus] – 7
Alexandra – 34
Alexandrina Urdăreanu B
(Lapommeray) – 78
Badea Geaucă – VIII, 118
Alexandru – 18
Baltag – 124
Alexandru Biju – 91
Barbu – 51, 52, 128
Alexandru cel Rău – 110
Barbu [Brâncoveanu] – 28
Alexandru Chirculescu – 97
Barbu [Buzescu] – 30
Alexandru Dimitrie Ghica – 50
Barbu Iscovescu – 80
Alexandru Iliescu – 67, 87
Barbu Paris Mumuleanu – 63
Alexandru Ioan Cuza – VI, XII,
Barbu Ştirbey – 80
14, 31, 63, 83, 106
Bartolomeu Localdello – 13
Alexandru Ipsilanti – 43, 46, 47,
Basarab cel Tânăr – 11
51, 52
Bălan – 76
Alexandru Moruzi – 50
Bălaşa – 40, 45
Alexandru Săvulescu – 89
B. Costache – 134, 135
Alexandru Vilara – 80, 81
Boda – 11
Alexe Băcanu – 82
Bole – 11
Alexe Marin – VI, XII, 105
Bonnet – 83
Alexe Zamfir – 35
Bratovescu – 123
Alimăneşteanu – 66
Brâncoveanu – 17
A. Marinescu – 135
Brialmont – 60
Ana Lipatti (Racoviceanu) – 64
Buică – 128
Anastasie Slătineanu – 45
Bulbea – 125
Ancuţa – 26
Buzeşti – 52, 53
Andrei – 11
Andrei [András] Bathory – 111 C
Andronic Cantacuzino – 110 Caliţa – 26
Anghelescu – 55 Caplea Buzescu – 30, 53
Anica – 35 Caracostea – V, X, 66, 76
Antonie vodă din Popeşti – 30, Carol I [Karl Eithel Friedrich
79 Zephyrinus Ludwig von
Armand Călinescu – 75 Hohenzollern-Sigmaringen] –
Aron Pumnul – 109 60, 83, 118
Atanase – 40 Casandra Varipati – 50
Atanasie – 21, 25 Catrina Fofâsnac – 132
151
Cârstea – 30 Constantin [vel spătar] – 37
C.C. Delureanu – 88 Constantin Zăgănescu – 71
Cepănaru – X Constantinescu – 123
Cezar Bolliac – 6 Constanţa Argeşeanu
C. Furtună – 147 (Lapommeray) – 78
C. Georgescu – 83, 119 Corneliu Coposu – VI, XII, 105,
Chesarie Daponte – 41 106
Christian Tell – 95 Cosmulescu – 90
Commodus [Marcus Aurelius Costică [Constantin] Deleanu –
Commodus Antoninus] – 7 90
Constantin [Buzescu] – 30 Craioveşti – 17, 52, 53, 120
C[onstantin] Alessandrescu – 32, Crăciun – 11
51, 55, 118 C. Vâlceleanu – 135
Constantin Bălan – 9, 117
D
Constantin Bălăşanu – 47
Constantin Boerescu – 88 Damian – 125
Constantin Brâncoveanu – VI, Daniela Ilie – 49, 51, 56, 119
XII, 11, 13, 20, 28, 30, 36, David [Brâncoveanu] – 16, 17
107, 118 D. Brabete – 134
Constantin Brâncuşi – 108, 109 D. Constantinescu – 136, 137
Constantin cel Mare [Gaius Deleanu – IX, X, 29, 61, 66, 77,
Flavius Valerius Aurelius 78
Constantinus] – 7 Diaconescu – 124
C[onstantin] Constantinescu- Diicu Buicescu – 18, 19, 26
Bulbeş – 63, 117, 119 Dimitrie Cantemir – 11
Constantin Dissescu – 62 Dimitrie Maimarolu – 71
Constantin Fălcoianu – 41 Dumitrie [Dumitru] Măţăoanu –
Constantin Filipescu – 47 101
Constantin Geanoglu – 43 Dimitrie Zăgănescu – 71
Constantin Ipsilanti – 54 Dinică Ciobotea – 116
Constantin Isvoranu – 47 Dinu *Belegă – 132
Constantin *Nicolae Mavrocordat Dinu C. Giurescu – 13, 118
– 40 Dinu Ciobanu – 51
Constantin Pleşoianu – 55 Dinu Lipatti – VI, XII, 64, 70, 108
Constantin Popescu – 98 D. Lungulescu – 100, 121
Constantin (Cehan) Racoviţă – D. Milcoveanu – 136, 137
42, 44 Dobrescu – 124
Constantin Rătescu – 50 Dosoftei – 50
Constantin Slătineanu – 41 Drăguşin – 30
Constantin Stanciovici – 82 Dumitra – 19, 26
Constantin Şebaru – 75 Dumitrache – 43
Constantin Şerban – 52 Dumitrache Ghica – 43

152
Dumitrache Racoviţă – 43 F
Dumitrache Văleanu – 47
Fântâneanu – V, X, 64, 66, 75,
Dumitrescu – X, 122
85
Dumitru – 16, 17
Fedeleş – 44
Dumitru Almaş – 100, 119
Felicia Călugăru – 126
Dumitru Berciu – 4, 5, 7, 120
Felix Văduva – 31
Dumitru (Mitică) Caracostea –
Ferdinand [Ferdinand Viktor
76, 119
Albert Meinrad von
Dumitru Iordănescu – 83, 119
Hohenzollern-Sigmaringen] –
Dumitru Solomon – 63
102
E Fiera – 44, 126
Filip – 10
Ecaterina Teodoroiu – VI, X, XI,
Filip II – 6
100, 101, 102, 103, 121
Filipescu – 43
Eduard [Edward] Barton – 110
Filotei – 30
Elena Deleanu – 95, 120
Florentina-Claudia Balaş – I, III,
Elena Fântâneanu – X, 75
IV
Elena Grădişteanu – 46
Floreşteanu – 66
Elena *Izvoranca – 45
Florian Tucă – 101, 120
Elena Lipatti (Racoviceanu) –
Florica – 30, 34, 37
108
Florin Udrişte – 56
Elena Mironescu – 100, 119
Fota – 17
Elena Radu Ioan – 89
*Francisc (Franz) [Francesco]
Elena *Toderoiu – 100
*De Mez[z]o – 77, 90, 102
Elena Varipati – 51
F. Schwartz – 20
Elina [Buzescu] – 30, 53
Elinca – 26 G
Eltin – 123
Galba [Servius Sulpicius Galba]
Emanoil Hagi Moscu – 45
–7
Enache Hagi Moscu – 45
Gavriil Drugănescu – 11
Eanache sin Mateşică – 52
Gavriil Movilă – 16, 17
Eremia Grigorescu – VI, XI, 104
Gavrilă Gigurtu – 94
Ernest Lapommeray – 78
Gălăţeanu – 125
Eudoxiu de Hurmuzaki – VIII, 57,
G. Mandrea – 23
117
G. Stratulat – 56
Eufrosina Caracostea – 76
Gaetan[o] Burelli – 23
Eugen Dimitrie – 62
Geaucă Badea – 118
Eugen Ionescu – VI, XII, 33, 62,
George D. Florescu – 52, 119
110
George Dissescu – 62
Eugeniu Castan – X
George Dragomir – 108, 109,
Evlia Celebi – 12
110
George Enescu – VI, XII, 70, 109
153
George Poboran – 30, 34, 37, H. Eliad – 98
40, 44, 47, 49, 50, 52, 55, 57,
I
63, 65, 68, 77, 80, 83, 85, 87,
92, 94, 95, 113, 119 Iancu Filipescu – 82
Ghenadie – 35 Iancu Jianu – 14
Ghenadie II Petrescu – 48 Iane – 110
Gheorghe Argeşeanu – 78 Iane Slătineanu – 40, 42, 45
Gheorghe Cristache – 101, 120 I.D. Ghiţă – 134
Gheorghe *Dimitrie Bibescu – 32, Ienăchiţă Văcărescu – 43
79, 80 Ieremia Movilă – 111
Gheorghe din Zurleşti – 30 I. Grigore – 37
Gheorghe Eminovici – 109 Ilarion – 21, 50, 54
Gheorghe Kitzulescu – X, 70, 75 Ilie Diaconescu – 40, 49, 50, 120
Gheorghe Lazăr – 112 Ilie Măcelaru – 82
Gheorghe Marinescu – 70 Ilie Popescu – 56, 66, 98
Gheorghe Matache – 5 Ilinca – 41, 45
Gheorghe Mihai – VIII, 76, 100, Ilinca Buzeasca – 41
118, 119, 121 Ioan [negustor] – 11
Geheorghe S[ebeşanu] Aurelian Ioan [popă] – 31
– 111 Ioan C. Filitti – 17, 44, 53, 120
Gheorghe Simion – 55 Ioan din Preoţeşti – 30
Gheorghe *Tattarescu – 39, 48 Ioan Fântâneanu – 75
Gheorghe Ungureanu – 89, 93, I[oan] G. Sfinţescu – 32, 51, 55,
107, 120 118
Ghinea Brătăşanu (Cicală) – 34, Ioan Izvoranu – 45
35, 36, 37 Ioan Slavici – 23
[Giorgio] Basta – 111 Ioan Varipati – 51
[Giovanni] Balzano – 61, 79 Ioan Vâtcă – 30
Giovanni Bianchi – 102, 103 I[oan] V. Socec – 119
Grigore [ierodiacon] – 18 Ion [*jupân] – 128
Grigore [mitropolit] – 47, 52 Ion [popă] – 54
Grigore [M.] Alexandrescu – 60, Ion Borborea – 110
61, 115, 117, 118 Ion [Buicescu] – 26
Grigore Ghica – 37 Ion Câmpineanu – 97
Grigore Obogeanu Ţucă – 54 Ion Câmpineanu – 97
Grigorie Greceanu – 37 Ion Constantinescu – 88
Gubenea – 66 Ion I. Ionaşcu Cupeţul – 37, 46,
Gurea – 29 47, 49, 64, 65, 87, 93, 112,
127
H
Ion Ionaşcu – 18, 54, 119
Hanciu – 66 Ion Irimescu – 108
Hariton – 29 Ion Neacşu – 14, 121

154
Ion Pană – 134 Manea din Perşani – 16
Ion Pârvu – 132 Manolache Lambrino – 37
Ion Robu – 51 Mara – 19, 26
Ion Slătineanu – 41 Marco – 27
Ion Zugravu – 51, 52 Marga – 26
Ionaşcu Răducu – 35, 39 Maria – 26
Iordache – 40 Maria [Marie Alexandra Victoria
Iordache Creţulescu – 37 de Hohenzollern-Sigmaringen]
Iordache Golescu – 47 – 101, 102, 103
Iordache Mavrocordat – 43 Maria Alecu – 138
Iordache Slătineanu – 45 Maria [Bibescu] – 80
Iorgu Angheliu (Anghelescu) – 55 Marian Stan – 108, 109
Iorgu Iorgulescu – 82 Marin [negustor] – 11
Iosif – 31, 32, 54 Marin [popă] – 54
Iosif Strihăreţeanul – 32 Marin Branişte – 40, 49, 50, 120
I. Radian – 97 Marin Sandu – 124
I. Trăistaru – 134 Marin Stan – 106
*Itallico De Mezo – 90 Marinescu – 124
Iuliu Maniu – 105 Mariţa – 139
Ivan Alexandru – 78 Marius Butunoiu – 104
Ivanovici – 123 Martin Mircescu – 47
I.V. Tănase – 111 Mateescu-Pârlog – X
Matei [din Brâncoveni] – 17
J
Matei Basarab – 17, 18, 19, 24,
Jipa – 10 26, 27, 29, 34, 35, 37, 77
Joseph Göbl – 119 Matei Brâncoveanu – 17
K Matei Buzescu – 53
Mămuleanu – 63
Kitzulescu – V, X, 70 Mehedinţeanu – 105
L M. Gigârtu – 47
Mihai Cantacuzino (Şeitanoglu) –
Lapommeraye – V, X, 78 110
Laurenţiu [Gerard] Guţică- Mihai cluceriu – 36
Florescu – 79, 81, 101, 120, Mihai Deleanu – V, 77
121 Mihai Ecobici – 106
Laurenţiu Rădvan – 8, 10, 11, Mihai Eminescu – VI, XII, 109,
119 110
Leon Alcalay – 117 Mihai Racoviţă – 35, 36, 37
Lucian-Dan Amon – IV, 116 Mihai Viteazul – IV, VI, XII, 16,
M 17, 26, 53, 110, 111, 140
Mihăilă – 34
Macarie – 13 Mihnea Turcitul – 17, 52

155
Mihu – 33 Nicolae Stoicescu – 19, 120
Mioara Mincu – 100, 119 Nicolae Teodorescu – 100, 101,
Mircea cel Bătrân – 8, 9, 52 120
Mitrea [Buicescu] – 26 Nicolae Teodoroiu – 100
Mitrican – 126 Nicolae Tologea – 123
Mitru – 34 Nicolae Truţă – 105, 107, 108,
Mitu Dumitru – 66 109, 112, 119
M. Oanţă – X Nicolae Titulescu – 62, 70
M. Stănciugel – 129, 146 Nicula (Nicolae) Slătineanu – 40,
Munteanu – 66 45
Murga – 30 O
N Oancea – 10
Oancea din Cireaşov – 30
Neaga – 47
Obogeanu – 87, 100
Neaga [Gigurtu] – 94
Octavian Goga – 70
Neaga [Ionaşcu] – 64
Omer Paşa – 82
Neagoe Basarab – 16
Oprea – 34
Neagu Savel – 100
Oprea din Curtişoara – 30
Neculache – 45
Neculai – 30 P
Negreanu – 85
Panait Ene – 138
Neofit – 32
Pandele Urdăreanu – 78
Neofit Tătuianu – 50
Papa [Buicescu] – 20, 21, 26
Nicolae – 43
Paul din Alep [Bulus ibn
Nicolae Alexandru – 78
Makarijus az Zaim al-Halabi] –
Nicolae Bârsescu – 43
12, 19, 21, 79
Nicolae Bratu – 40
Paul Ghenţel – 124
Nicolae Caracostea – 76
Pavel Zăgănescu – 71
Nicolae Creţulescu – 43
Păun Ionaşcu – 52
Nicolae Davidescu – 61, 84
Păuna – 26
N[icolae] Dragomir – 133
Pârdeşti – 16
Nicolae Dudescu – 43
Petrache Poenaru – 94, 95
Nicolae Duma – 23
Petre Oprea – 70, 120
Nicolae Gigurtu – 93, 94
Petre P. Carp – 98
Nicolae Goga – 70, 120
Petre S[ebeşanu] Aurelian – VI,
Nicolae Hagiu – 42
XII, 97, 111, 112
Nicolae Iorga – VIII, 8, 17, 53,
Petre V. Coteţ – 3, 65, 68, 119
70, 117, 119
Petrică Taşcu – X
Nicolae Mavrocordat – 36
Petru – 34
Nicolae Mumuianu – 50
Petru Groza – 70
[Nicolae N.] Stoenescu – 49
*Philippus Piscatoris
Nicolae Pană – 23, 26
Novozeliensis – 45
156
Pietro Deodato Baksić – 12, 13, Rudolf II de Habsburg – 111
58, 79
S
Plevian – 56
Popescu – 124, 125 Safta – 40, 45
Preda – 31, 54 Scarlat Caragea – 43
Preda vel şetrar – 36 Scarlat Ghica – 42
Preda Brâncoveanu – 16 Scarlat Grădişteanu – 46
Preda [Buicescu] – 20, 26 Serafim – 29, 30, 32, 139
Preda Buzescu – 53 Silvestru – 55
Preda [Drugănescu] – 11 Simion Movilă – 111
Protopopescu – 66 Sirma – 30
Smarandache – 124, 141
R
Stan Ciobanu – 51, 52
Racoviceanu – 64, 108 Stan Nicolae Stanian – 90
Rada – 27, 47 Stan Pollian – 30
Radu [cocon] – 40 Stana [Brâncoveanu] – 16, 17
Radu [popă] – 55 Stanca – 19, 26, 41
Radu Buzescu – 53 Stanciul – 11
Radu cel Mare – 57 Stavri – 123
Radu de la Afumaţi – 9 Stănciulescu – 123
Radu Fierăscu – 43 Stelian Neagoe – 118
Radu Golescu – 47 Stoica – 17
Radu Greceanu – VI, XII, 107 Stratoveanu – 34, 35
Radu Ioan – 89
Ş
Radu Leon – 29, 30, 34, 36
Radu Mihnea – 17 Şerban Cantacuzino – 36, 107
Radu Mumuianu – 50 Şerban Papacostea – 8, 119
Radu Paisie – 10 Şerbănescu – X
Radu Prasnaglava – 9 Ştefan – 125
Radu Slătineanu – 45 Ştefan [diacon] – 20
Radu Şerban – 53 Ştefan Cantacuzino – 36
Radu Tutăianu – 50 Ştefan Ciucă – 64
Radu Văcărescu – 43 Ştefan Daniel – 87
Radu Vărzaru – 35 Ştefan Mişlogu – 43
R[adu] V. Corde – 97 Ştefan Nicolăescu – 34
Raluca Eminovici (Juraşcu) – Ştefan Pârşcoveanu – 43
109 Ştefan Protopopescu – 88, 95,
Razu – 101 96
Răducan Slătineanu – 41, 42 Ştefănescu – 123, 126
Răducu Nicolae Mumuianu – 50 T
Rădulescu – 124
Rătescu – 50, 64 *Tabaci George – 90

157
*Tabaci Teodor – 90 Varipati – IX, 51, 96
Tache Polihronie – 82 *Varlam – 32
Taşcu – 128 Varvara – 30
Taşcu Stavrescu – X Vasile [dregător] – 10, 34
Tatul din Hinţeşti – 13 Vasile [popă] 31
Teodosie – 21, 32 Vasile Alexandrescu-Urechiă –
Th[éodore] Raux – X, 67 43, 119
Theodor Rădulescu – 11, 121 Vasile Argeşeanu – 78
Theofil – 30 Vasile Blendea – IV, 104
Thoma Basilescu – 118 Vasile Miciurin – 25
Ticea – 124 Vasile *Toderoiu – 100
Ticu – 124 Vasile Toma – 67, 90
Toma – 122 Văleanu – 85
Toma Cantacuzino – 11 *Velesco – 30
Toma Deleanu – 47 Veniamin – 30
Toma Dumitrescu – 87, 89 Vereş – 126
Toma Gigurtu – 87 Veselina Urucu – 3, 65, 68, 119
Toma Vasilescu – 92 Victor Papilian – 70
Tomescu – X Vineş – X
Tomiţă Donescu – 96 Virgiliu Pop – 102
Traian [Marcus Ulpius Traianus] Vişa – 37
–6 Vişinescu – 124
Traian Biju – 60, 87, 91, 92, 119 Vlad Călugărul – 13
Tudor Arghezi [Ion Nae Vlad Dracul – 9
Theodorescu] – 70 Vlad Vintilă – 10, 58
Tudor [Theodor] Vladimirescu – Vladislav I Vlaicu – 8, 9, 114
VI, XI, 14, 21, 58, 77, 101, Voica – 30
104, 121
Z
*Turia – 16, 30
Zahalca – X
U
Zarinovici – 75, 122
Uţă Popescu – 87 Zăgănescu – 71
Zenovie – 125
V
Zeveleanu – 124
Valentin Lipatti – 64

158
 INDICE TOPONIMIC
A Canalul Dunăre - Marea Neagră
– 106
Acidava – 6
Caracal – 10, 20
Alba Iulia – 111
Carpaţi – 6
Alep – 19, 21
Carrara – 73
Ardeal – 110
Căcănău – 18
Argeş – 8, 9, 10, 22, 31, 32, 35,
Călăraşi – 87
38, 39, 48, 54, 117, 118
Călugăreni – 111
Asia Mică – 107
Câineni – 57
Athos – 18, 21, 41, 52
Câmpia Română – 3
B Câmpia Turzii – 111
*Badoeşti – 41 Câmpina – 60
Balcani – 10 Câmpulung [Muscel] – 8, 9
Balcanică – 10, 114 Cândeşti – 7
Bechet – 10 Cepturoia – 53
Beica – 83 Cernavodă – 84
*Bîrca – 40, 41 Cernica – 7
Blaj – 28 Cireaşov – 4, 7, 9, 13, 30, 52, 65,
Boian – 3 98, 141
Botoşani – 109 Cireaşovul din Deal – 30, 52, 53
Bragadiru – 106 Ciurelu – 7
Braşov – 8, 9, 11, 57, 111, 114 Clocociov – V, IX, 3, 4, 5, 7, 13,
Brăila – 8, 106 15, 16, 17, 18, 19, 20, 21, 22,
Brâncoveni – 18, 28 23, 24, 25, 28, 43, 54, 61, 65,
Brebeni – 66 66, 79, 111, 125, 133, 140,
Bucureşti – VIII, 3, 5, 6, 8, 9, 11, 141, 142
13, 14, 17, 1, 19, 20, 21, 28, Cluj – 105
30, 32, 33, 37, 43, 44, 52, 57, Constantinopol [İstanbul] – 10,
60, 61, 62, 65, 70, 76, 77, 80, 33, 34, 76, 110
81, 82, 83, 89, 92, 100, 103, Coteana – 9
105, 108, 109, 110, 111, 112, Cotmeana – 9
117, 118, 119, 120, 121 Coţofeni – 5
Buiceşti – 19, 20 Cozia – 9
Buzău – 13, 28, 29, 32, 139 Craiova – IV, 6, 8, 17, 34, 40, 51,
80, 81, 100, 101, 105, 106,
C 119, 120
Calafat – 9 Criş – 4
Caloianca – 7, 40, 41, 55, 61, 66 Curtea de Argeş – 4, 49, 117,
133, 134, 135, 136, 137, 138,
139, 144, 145, 146, 148
159
Curtişoara – 4, 13, 30, 98 Guruslău – 111
Cutlumuz – 18, 21, 52
H
D
Hobiţa – 108
Dacia – 6, 78 Huşi – 106
Dăneşti – 20
I
Dâmboviţa – 107
Dârjov – 4 Iancu Jianu – 28
Doiceşti – 44 Iaşi – 8, 102, 106, 119
Deleni – 29, 77 Imperiul Otoman – 11
Dolj – 82 Ipoteşti – 7, 16, 17
Domneşti – 5 Izlaz – 14
Dridu – 7 J
Dudeşti – 4
Dunărea – 6, 9, 10, 11, 21, 33, Jilava – 78
78, 84, 106 Jiu – 14, 100, 102
E L
Europa – 68 Leu – 47
Liveni – 109
F Lusărdeni – 111
Făgăraş – 111 M
Fântânele – 18
Ferigele – 6 Macedonia – 6
Filiaşi – 102 Marea Neagră – 5, 106
Finta – 19 Măgura Perieţi – 27
Focşani – 13, 60 Mehedinţi – 20, 110
Franţa – 106, 110, 112 Meissen – 74
Milcov – 3, 35, 143
G Mirăslău – 111
Galaţi – 60 Moldova – 8, 19, 28, 33, 41, 106,
Geneva – 108 110, 111
Germania – 84 Muntenia – 4, 6, 12, 91
Giurgiu – 77 Murano – 74
Glina – 5 Mureş – 111
Gorj – 100, 101, 102, 108 N
Grădişte – XII, 3, 7, 46, 61, 62, Neajlov – 111
66, 73, 128 Negadis – 76
Greci – 32, 107 Nicopole [Nicopol] – 9
Grignon – 112
Griviţa – 14 O
Gumelniţa – 4 Obrocari – V, IX, 55, 61, 66
160
Ocna Sibiului – 111 Râmnicu Vâlcea – 9, 13, 28, 29,
Ocnele Mari – 10 31, 32, 39, 40, 98, 117, 118
Oituz – 104 Râmnicu Sărat – 106
Olt – III, IV, V, VIII, X, 3, 4, 5, 6, Recea – 50
9, 10, 12, 13, 14, 16, 18, 27, Romanaţi – 47
28, 31, 32, 35, 41, 42, 50, 52, Romăieţi – 18
57, 58, 61, 63, 65, 66, 67, 70, România – VIII, 6, 60, 61, 62, 83,
71, 75, 76, 77, 78, 79, 80, 81, 86, 91, 100, 105, 106
82, 83, 84, 86, 90, 91, 93, 96, Roşiorii de Vede – 10
97, 98, 101, 114, 117, 118, Rubla – 106
119, 143, 144 Ruginoasa – 106
Oltenia – 4, 5, 6, 12, 17, 20, 40,
S
62, 77, 91, 108, 110
Oporelu – 41 Sălcuţa – 4
Ostrog – 58 Sâmbureşti – 27
Oteşti – 41 Sârbi Măguri – 51
P Seaca – 52
Seaca Muşeteşti – 53
Paris – 51, 84, 95, 105, 106, 109,
Sineşti – 31
110
Slobozia – 50
Pârdeşti – 16
Smârdan – 14
Pârliţi – 65, 66, 98
Snagov – 28
Perieţi – 27
Sopot – 3, 4, 5, 6, 7, 61, 65, 66,
Perşani – 16
90
Piemontul Getic – 3
Spineni – 3
Pind – 76
Sprâncenata – 51
Piteşti – 12, 13, 35, 38, 49, 106,
Strassbourg – 74
108, 117
Strehareţ – V, VI, IX, X, XI, 4, 7,
Plumbuita – 42
11, 15, 28, 29, 30, 31, 32, 43,
Poarta otomană – 110
53, 97, 126, 139, 140
Poboru – 95
Strejeşti – 144
Popeşti – 30
Popeşti-Leordeni – 106 Ş
Praga – 111 Şelimbăr – 111
Predeşti – 41
Preoţeşti – 30 T
Principatele române – 14, 61, Târgovişte – 20, 27, 28, 34, 103,
117 115
Principatele Unite – 106 Târgu Jiu – 100
Proaspeţi – 4, 5, 98 Târnovo – 78
R Teleorman – 51, 76
Teslui – 4
Răteşti – 50
161
Transilvania – 9, 11, 28, 78, 110, Vâlcea – 10
111 Vechiul Regat – 127
Triest – 61, 79 Vedea – 3
Turda – 111 Veneţia – 10
Turia – 16, 30 Verbicioara – 5
Turnu [Măgurele] – 9, 10, 57 Vidin – 8, 9, 14
Viena – 68, 109, 111
Ţ
Viilor – 12
Ţara Românească – VIII, 8, 11, Viişoara – 18
15, 19, 32, 33, 35, 36, 38, 39, Vlaşca – 107
41, 57, 61, 78, 79, 82, 106,
W
107, 110, 111, 113, 117, 118,
119, 121 Wietenberg – 5
U
X
Uriu – 5
Urlătoarea – 3 Xeropotam – 41, 42, 44
V Z
Valahia – 60 Zăbrăucior – 101
Valahia Mică – 82 Zimnicea – 10
Vădastra – 4 Zurleşti – 30
Vădeni – 100, 101

162
PLANŞE
Planşa 1 – Mănăstirea Clocociov în 1906
P
Plla
annşşa
a22 –– M
Măăn
năăssttiirre
eaaC
Cllo
occo
occiio
ovv îîn
n220
0006
6
P
Plla
annşşa
a33 –– B
Biisse
erriic
caam
măăn
năăssttiirriiii C
Cllo
occo
occiio
ovv îîn
n119
9006
6
P
Plla
annşşa
a44 –– B
Biisse
erriic
caam
măăn
năăssttiirriiii C
Cllo
occo
occiio
ovv îîn
n220
0006
6
P
Plla
annşşa
a55 –– S
Scch
hiittu
ull S
Sttrre
ehha
arre
eţţ îîn
n119
9006
6
Planşa 6 – Biserica schitului Strehareţ în 2006
Plnaşa 7 – Biserica Sfânta Treime în 1906
P
Plla
annşşa
a88 –– B
Biisse
erriic
caaS
Sffâ
ânntta
aTTrre
eiim
mee îîn
n220
0006
6
 Planşa 9
Biserica Adormirea Maicii Domnului în 1906
 Planşa 10
Biserica Adormirea Maicii Domnului în 2006
Planşa 11 – Catedrala Ionaşcu în 1906
Planşa 12 – Catedrala cu grădina (în stânga Casa Deleanu) în 1906
Planşa 13 – Catedrala oraşului în 2006
Planşa 14 – Catedrala oraşului în 2006
Planşa 15 – Biserica Sfinţii Împăraţi în 1906
P
Plla
annşşa
a116
6 –– B
Biisse
erriic
caaS
Sffiiiin
nţţiiii ÎÎm
mppă
ărra
aţţii îîn
n220
0006
6
Planşa 17 – Monumentul Varipati
 P
Pllaannşşa
a1188
B
Biisse
erriic
caaS
Sffâ
ânnttu
ull IIo
oaan
nB Bo
otte
ezză
ătto
orru
ull îîn
n119
9006
6
 Planşa 19
Biserica Sfântul Ioan Botezătorul în 2006
 Planşa 20
Biserica Sfântul Nicolae (Obrocari) în 1906
 Planşa 21
Biserica Sfântul Nicolae (Coastă) în 1906
Planşa 22 – Biserica Sfântul Nicolae (Coastă) în 2006
Planşa 23 – Planul oraşului Slatina
Planşa 24 – Planul oraşului Slatina în 1929
Planşa 25 – Planul oraşului Slatina
Planşa 26 – Coperta Albumului oraşului Slatina din 1906
Planşa 27 – Vedere de pe Grădişte din 1906
Planşa 28 – Vedere din Palatul Administrativ în 1906
Planşa 29 – Oraşul văzut de pe Dealul Viilor în 1906
Planşa 30 – Strada Lipscani cu cafeneaua „Minerva” în 1906
Planşa 31 – Strada Bucureşti în 1906
Planşa 32 – Intersecţia străzilor Ionaşcu şi Primăriei în 1906
Planşa 33 – Vedere din Palatul Comunal (Primărie) în 1906
 Planşa 34
Piaţa oraşului Slatina în 1906
Planşa 35 – Bâlciul de Sfântul Gheorghe în 1906
Planşa 36 – Fabrica de cherestea Roux în 1906
Planşa 37 – Moara „Olteanca”
Planşa 38 – Spitalul judeţean Olt în 1906
Planşa 39 – Cazarma Regimentului 3 Olt în 1906
Planşa 40 – Hotelul „Regal” în 1906
Planşa 41 – Casa Eugeniu Castan în 1906
Planşa 42 – Vila Taşcu Stavrescu în 1906
Planşa 43 – Vila Mateescu-Pârlog în 1906
Planşa 44
Casa Vineş
în 1906
 Planşa 45 – Panorama oraşului Slatina în 1937
L
Liic
ceeu
ull „„R
Raad
duuG
Grre
ecce
eaan
nuu””,, m
mooa
arra
a „„O
Olltte
eaan
ncca
a””,, c
ciim
miittiie
erru
ull S
Sttrre
ehha
arre
eţţ
 Planşa 46 – Panorama oraşului Slatina în 1937
Str. I. Duca; casele Invalidului; M. Oanţă, casa şi via Dumitrescu
 Planşa 47 – Panorama oraşului Slatina în 1937

B
Biisse
erriic
caa IIo
onna
aşşc
cuu,, C
Caasse
elle
eDDrr.. Ş
Şeerrb
băăn
neessc
cuu şşii D
Drr.. G
Ghhe
eoorrg
ghhe
eKKiittzzu
ulle
essc
cuu
 Planşa 48 – Panorama oraşului Slatina în 1937
Liceul de fete, Şcoala de menaj şi Şcoala comercială
 Planşa 49 – Panorama oraşului Slatina în 1937
Şcoala Ionaşcu, biserca Sf. Nicolae (Coastă), Fabrica de bere
 Planşa 50 – Panorama oraşului Slatina în 1937
Cazarma Regimentului 3 Olt şi Casa avocatului Tomescu
 Planşa 51 – Panorama oraşului Slatina în 1937
Casele Zahalca, monumentul Ecaterinei Teodoroiu,
Abatorul, Fabrica de pielărie Petrică Taşcu
Planşa 52 – Panorama oraşului Slatina în 1937
Casa Cepănaru, Sălaş Ţigănesc
Planşa 53 – Casa Kitzulescu în 1988
 Planşa 54
Casa Fântâneanu
în 1906
Planşa 55 – Azilul de femei „Elena Fântâneanu”
P
Plla
annşşa
a556
6 –– C
Caassa
aFFâ
ânnttâ
ânne
eaan
nuu îîn
n220
0006
6
Planşa 57 – Casa Caracostea în 1906
P
Plla
annşşa
a558
8 –– C
Caassa
aCCa
arra
acco
osstte
eaa îîn
n220
0006
6
P
Plla
annşşa
a559
9 –– C
Caassa
aCCa
arra
acco
osstte
eaac
caa sse
eddiiu
udde
epprro
otto
oiie
erriie
e îîn
n220
0006
6
Planşa 60 – Casa Deleanu în 1906
P
Plla
annşşa
a661
1 –– C
Caassa
aDDe
elle
eaan
nuu îîn
n220
0006
6
Planşa 62 – Vila Lapommeraye în 1906
P
Plla
annşşa
a663
3 –– P
Pood
duull p
peesstte
eOOlltt d
dee lla
aSSlla
attiin
naa îîn
n119
9006
6
Planşa 64 – Podul peste Olt de la Slatina în 1906
Planşa 65 – Podul peste Olt de la Slatina în 2006
 Planşa 66
Podul peste Olt de la Slatina în 2006
Planşa 67 – Palatul Administrativ în 1906
P
Plla
annşşa
a668
8 –– M
Muuzze
euull jju
udde
eţţe
eaan
nOOlltt îîn
n119
9006
6..
 Planşa 69
Intrarea în Muzeul judeţean Olt în 2006
 Planşa 70
Faţada Muzeului judeţean Olt în 2006
 Planşa 71
Fronton de la Muzeul judeţean Olt în 2006
 Planşa 72
Placa memorială de pe clădirea Muzeului judeţean Olt în 2006
Planşa 73 – Sediul filialei Olt al Băncii Naţionale în 2006
Planşa 74 – Vechiul sediu al Primăriei Slatina
 Planşa 75
Sediul (nou) al Primăriei Slatina în 1906
 Planşa 76
Primăria Slatina în 2006
Planşa 77 – Gimnaziul „Radu Greceanu” în 1906
Planşa 78 – Colegiul Naţional „Radu Greceanu” în 2006
Planşa 79 – Schiţa localului Şcolii Ionaşcu
Planşa 80 – Şcoala nr. 1 de băieţi (Ionaşcu) în 1906
P
Plla
annşşa
a881
1 –– C
Caassa
aCCo
orrp
puullu
uii D
Diid
daac
cttiic
cOOlltt îîn
n220
0006
6
 Planşa 82
Frontonul Casei Corpului Didactic Olt în 2006
 Planşa 83
Detaliu arhitectural la
Casa Corpului Didactic Olt
în 1906
 Planşa 84
Şcoala nr. 2 de băieţi
(Ştefan Protopopescu)
în 1906
 Planşa 85
Magaziile Şcolii de agricultură şi schitul Strehareţ în 1906
Planşa 86 – Magaziile Şcolii de agricultură în 1906
P
Plla
annşşa
a887
7 –– C
Coolle
eggiiu
ull N
Naaţţiio
onna
all A
Aggrriic
cooll „„C
Caarro
oll II”” îîn
n220
0006
6
Planşa 88 – Regina pe treptele Prefecturii în 1925 mai 31
 PPlla
annşşaa8 899
C
Coorrtte
eggiiu
ull rreeggiin
neeii p
pee ssttrra
adda
aLLiip
pssc
caan
nii
îîn
n1 1992255m ma aii 331
1
Planşa 90 – Inaugurarea monumentului Ecaterinei Teodoroiu în 1925 mai 31
Planşa 91 – Serviciul religios cu ocazia inaugurării
monumentului Ecaterinei Teodoroiu în 1925 mai 31
Planşa 92 – Regina alături de mama Ecaterinei Teodoroiu în 1925 mai 31
 Planşa 93
Monumentul Ecaterinei Teodoroiu
la inaugurare în 1925 mai 31
Planşa 94 – Monumentul Ecaterinei Teodoriu în 1925 mai 31
 Planşa 95
Monumentul Ecaterinei Teodoroiu în 2006
Planşa 96
Monumentul
Ecaterinei Teodoroiu
în 2006
Planşa 97 – Statuia lui *Tudor Vladimirescu
P
Plla
annşşa
a998
8 –– B
Buussttu
ull g
geen
neerra
allu
ullu
uii E
Erre
emmiia
aGGrriig
goorre
essc
cuu
Planşa 99 – Bustul lui Alexe Marin
Planşa 100 – Bustul lui Corneliu Coposu
P
Plla
annşşa
a110
011 –– S
Stta
attu
uiia
a llu
uii A
Alle
exxa
annd
drru
u IIo
oaan
nCCu
uzza
a
P
Plla
annşşa
a110
022 –– B
Buussttu
ull llu
uii R
Raad
duuG
Grre
ecce
eaan
nuu
Planşa 103 – Detaliu al bustului lui Radu Greceanu
P
Plla
annşşa
a110
044 –– M
Moon
nuum
meen
nttu
ull S
Slla
attiin
naa6
6000
0
Planşa 105 – Bustul lui Dinu Lipatti
Planşa 106 – Bustul lui Constantin Brâncuşi
Planşa 107 – Bustul lui George Enescu
 Planşa 108
Bustul lui
Mihai Eminescu
Planşa 109 – Statuia lui Eugen Ionescu
P
Plla
annşşa
a111
100 –– S
Stta
attu
uiia
a llu
uii M
Miih
haaii V
Viitte
eaazzu
ull
 Planşa 111
Detaliu de pe statuia lui
Mihai Viteazul
Planşa 112 – Bustul lui Petre S[ebeşanu] Aurelian
P
Plla
annşşa
a111
133 –– IIn
ntte
errsse
eccţţiia
a ssttrră
ăzziiii L
Liip
pssc
caan
nii c
cuu ssttrra
adda
aMMiih
haaii E
Emmiin
neessc
cuu îîn
n220
0006
6
Planşa 114 – Intersecţia străzii Lipscani cu strada Fraţii Buzeşti în 2006
Planşa 115 – Strada Lipscani în 2006
Planşa 116 – Vedere de pe Grădişte în 2006
Muzeul judeţean Olt - Slatina 2007