00.monografie Comuna Voinesti - VS

STUDIU ISTORIC
DE FUNDAMENTARE A
DOCUMENTAŢIEI DE URBANISM
PENTRU P.U.G. COM. VOINEȘTI,
JUD. VASLUI
Elaborat de:
Conf. univ. dr. Vasile COTIUGĂ - arheolog expert
AM-E-127 ………………..…………
Muzeograf dr. Aurica ICHIM – specialist protejare monumente istorice

262 S/21.03.2007………..………...
octombrie 2019
Studiu istoric de fundamentare a documentaţiei de urbanism pentru P.U.G. com. Voinești, jud. Vaslui
CUPRINS
A. MEMORIU GENERAL
I. NOTĂ METODICĂ GENERALĂ ………………………………….…………... 5
I.1. Descrierea obiectivelor și a limitelor studiului …………..…….……… 5
I.2. Descrierea metodei și a direcțiilor de cercetare …….…………….…. 6
I.3. Evidențierea surselor documentare, iconografice și cartografice ….. 6
I.4. Prezentarea echipei de cercetare după specialitate ………..………. 9
I.5. Prezentarea critică a bibliografiei generale …………….….…….…… 9
II. ANALIZA DEZVOLTĂRII TERITORIULUI ADMINISTRATIV
ŞI A LOCALITĂŢILOR ……………………………………….…..…………… 10
II.1. Istoricul teritoriului administrativ al comunei …..….………..………… 10
II.2. Istoricul localităților componente ………………..….………………… 39
II.2.1. Scurt istoric al satului Voinești ……..….……………….………. 39
II.2.2. Scurt istoric al satului Avrămești ……………….…….………… 46
II.2.3. Scurt istoric al satului Băncești …………….…………..………. 51
II.2.4. Scurt istoric al satului Corobănești ….….……………………… 54
II.2.5. Scurt istoric al satului Gârdești …………..……..……………… 59
II.2.6. Scurt istoric al satului Mărășești ………….…..……….……….. 61
II.2.7. Scurt istoric al satului Obârșeni …………..………….………… 66
II.2.8. Scurt istoric al satului Obârșenii Lingurari …………..………… 72
II.2.9. Scurt istoric al satului Rugăria …………..……..……..………… 74
II.2.10. Scurt istoric al satului Stâncășeni …………………….………… 75
II.2.11. Scurt istoric al satului Uricari …………..…….……..…………… 78
II.3. Prezențe arheologice în teritoriul administrativ …….………………… 79
III. IDENTIFICAREA VALORILOR DE PATRIMONIU CONSTRUIT
DIN LISTA MONUMENTELOR ISTORICE ……………………………….. 84
III.1. Monumente de arhitectură …………….……………………………… 89
III.1.1. Biserica de lemn ”Cuvioasa Paraschiva” din satul Voinești …. 89
III.1.2. Biserica de lemn ”Adormirea Maicii Domnului” din satul
Obârșeni ………………………………………………..…………. 113
III.1.3. Biserica de lemn ”Sf. Nicolae” din satul Stâncășeni ………….. 142
IV. SITURI ARHEOLOGICE PE TERITORIUL COMUNEI VOINEȘTI .…….. 175
IV.1. Situl arheologic Voinești–La Pod/Moșia Bisericii ….………….…… 182
IV.2. Situl arheologic Voinești–Fundătura/Livada Maior ….……………… 188
IV.3. Situl arheologic Voinești–Bobești …………………….……………… 192
IV.4. Situl arheologic Voinești–Dealul Bulbuceni ………………………… 197
IV.5. Situl arheologic Avrămești–Dealul de Mijloc …………………………203
IV.6. Situl arheologic Avrămești–Râpa Glodului ….……………………… 209
IV.7. Situl arheologic Avrămești–Știubeeni ………..……………………… 216
2
IV.8. Situl arheologic Avrămești–Lungașa ………..……….……………… 222

IV.9. Situl arheologic Avrămești–Fermă pomicolă nr. 1 ………….……… 228
IV.10. Situl arheologic Obârșeni–Cuculia ……..…..……….……………… 233
IV.11. Situl arheologic Obârșeni–Dealul Coșărului ………………….…… 240
IV.12. Situl arheologic Obârșeni Lingurari–Fosta Grădină CAP …………250
V. DEFINIREA ŞI DELIMITAREA ZONELOR DE PROTECTIE
A MONUMENTELOR ISTORICE ȘI A SITURILOR ARHEOLOGICE .… 254
V.1. Norme legislative …………………………………………..…………… 254
V.1.1. Legislația în domeniul monumentelor istorice ………………..… 254
V.1.2. Legislația în domeniul patrimoniului arheologic ……….…..…… 258
V.2. Criteriile și metodele de definirea ale zonelor de protecție ………… 260
V.3. Definirea și delimitarea zonelor de protecție a monumentelor
istorice …………………………………………………………………… 263
V.3.1. Biserica de lemn ”Cuvioasa Paraschiva” din satul Voinești ….. 270
V.3.2. Biserica de lemn ”Adormirea Maicii Domnului” din satul
Obârșeni …………………………………………………………… 274
V.3.3. Biserica de lemn ”Sf. Nicolae” din satul Stâncășeni ………….. 277
V.4. Definirea și delimitarea zonelor de protecție a siturilor
arheologice ………………………………………………..……………. 280
V.4.1. Situl arheologic Voinești–La Pod/Moșia Bisericii ….…..……… 280
V.4.2. Situl arheologic Voinești–Fundătura ………………….….……… 284
V.4.3. Situl arheologic Voinești–Bobești …………………….….……… 287
V.4.4. Situl arheologic Voinești–Dealul Bulbuceni …………….……… 290
V.4.5. Situl arheologic Avrămești–Dealul de Mijloc ………….…………293
V.4.6. Situl arheologic Avrămești–Râpa Glodului ….………….……… 296
V.4.7. Situl arheologic Avrămești–Știubeeni ………..………….……… 299
V.4.8. Situl arheologic Avrămești–Lungașa ………..………….……… 302
V.4.9. Situl arheologic Avrămești–Fermă pomicolă nr. 1………..…..…305
V.4.10. Situl arheologic Obârșeni–Cuculia ……..…..………..………… 308
V.4.11. Situl arheologic Obârșeni–Dealul Coșărului ………………..… 311
V.4.12. Situl arheologic Obârșeni Lingurari–Fosta Grădină CAP ..….. 314
VI. PROPUNERI PENTRU REGULAMENTUL LOCAL
DE URBANISM (RLU) ………………………………………..….……………316
VI.1. Cadru legislativ ………………………………………...……………… 316
VI.1.1. Prevederile legale asupra modului de intervenție la
monumentele istorice și în zona de protecție a acestora …..... 316
VI.1.2. Prevederile legale asupra modului de intervenție la siturile
arheologice și în zona de protecție a acestora ..……….….……321
VI.2. Propuneri pentru Regulamentul Local de Urbanism …………..…. 323
VI.2.1. Pentru monumente istorice ……………………………………… 323
VI.2.1.1. Biserica de lemn ”Cuvioasa Paraschiva”
din Voinești ……………………………………………….… 324
VI.2.1.2. Biserica de lemn ”Adormirea Maicii Domnului”
din Obârșeni …………………………………..………………… 325
3
VI.2.1.2. Biserica de lemn ”Sf. Nicolae” din Stâncășeni …………. 326

VI.2.2. Pentru situri arheologice ………………………….………..…… 326
VII. ANEXE ………………………………………………………………………… 328
VII.1. Fişa istorică a comunei Voinești, jud. Vaslui ……..…….…………. 328
VII.2. Fișa analitică de evidență a monumentului istoric
Biserica de lemn ”Cuvioasa Paraschiva”, sat Voinești,
com. Voinești, jud. Vaslui ….…………………………………………. 347
Biserica de lemn ”Adormirea Maicii Domnului”, sat Obârșeni,
com. Voinești, jud. Vaslui …………..………………………………… 354
Biserica de lemn ”Sf. Nicolae”, sat Stâncășeni,
com. Voinești, jud. Vaslui …………...………..……………………… 361
VII.5. Fișă analitică de inventariere a sitului arheologic
Voinești‒La Pod / Moșia Bisericii……………..………..…………… 369
Voinești‒Fundătura / Livada Maior…..…………..……..…………… 373
Voinești‒Bobești.……………………..……………………….………. 377
Voinești‒Dealul Bulbuceni……..……………….………..……………381
Avrămești–Dealul de Mijloc ……..…………….………..…………… 385
Avrămești–Râpa Glodului ……………………………………………389
Avrămești–Știubeeni …………………………………………………393
Avrămești–Lungașa …………………………………………………. 397
Avrămești–Fermă pomicolă nr. 1 ……………………………………401
Obârșeni–Cuculia …………………………………………………… 405
Obârșeni–Dealul Coșărului ………………………………………… 409
Obârșeni–Fosta Grădină CAP ………………………………………413
4
A. MEMORIU GENERAL
I. NOTĂ METODICĂ GENERALĂ
I.1. Descrierea obiectivelor și a limitelor studiului
Obiectivele principale ale prezentului studiului constau în cunoașterea evoluției

istorice a comunei Voinești și a localităților care o compun, identificarea pe teren a
siturilor arheologice cunoscute în repertoriul arheologic al județului Vaslui, definirea și
delimitarea zonelor protejate ale siturilor arheologice, precum și enunțarea unor
propuneri pentru Regulamentul Local de Urbanism în vederea protejării siturilor
arheologice.
Prezentul studiu analizează evoluția și caracteristicile istorice ale localităților ce
compun astăzi comuna Voinești, identifică monumentele istorice din Lista
Monumentelor Istorice și siturile arheologice de pe raza comunei prezente în
Repertoriul arheologic al județului Vaslui, stabilește zonele de protecție ale
monumentelor istorice și ale siturilor arheologice și modul de construire în zonele de
protecția ale acestora.
Studiul fundamentează Planul Urbanistic General pentru comuna Voinești, jud.
Vaslui și face propuneri de regulament aferent acestuia.
Studiul a avut la bază cercetarea surselor documentare enumerate mai jos și o
judicioasă documentare pe teren.
Cercetări viitoare ale altor surse documentare pot aduce elemente noi în legătură
cu elementele valoroase de patrimoniu construit prezente sau dispărute din teritoriul
administrativ studiat.
5
I.2. Descrierea metodei și a direcțiilor de cercetare
Metoda de cercetare folosită în lucrarea de față a avut la bază valorificarea

documentelor, a monografiilor și studiilor din bibliografia prezentată, precum și
investigarea pe teren, prin cercetări arheologice de suprafață.
Pentru structurarea studiului prezent s-a folosit cadrul metodologic legal în
vigoare, anume Metode de elaborare și conținutul cadru al documentațiilor de urbanism
pentru zone construite protejate, anexă la ordinul Ministrului transporturilor,
construcțiilor si turismului nr. 562/2003, publicata in Monitorul Oficial al României nr.125
bis din 11.02.2004.
Direcțiile cercetării sunt cunoașterea istoriei localităților componente ale comunei,
evoluția administrativă a comunei Voinești, definirea și analiza complexă și
multicriterială a teritoriului studiat, în vederea identificării contextului și caracteristicilor
care conferă valori istorice, arhitecturale, urbanistice și memorial-simbolice fondului
construit și delimitarea zonelor de protecție a monumentelor istorice și a siturilor
arheologice în vederea instituirii acestor zone și elaborării propunerilor de regulament
aferent Planului Urbanistic General.
I.3. Evidențierea surselor documentare, iconografice și cartografice
Sursele generale ale studiului au fost următoarele: bibliografie națională și

internațională, hărți istorice și contemporane, studii istorice, monografii, planuri, relevee,
vederi, fotografii și documente iconografice.
Principala sursă de informare au fost documentele publicate în colecțiile
Documente privind Istoria României (DIR) și Documenta Romaniae Historica (DRH),
informațiile călătorilor străini cuprinse în Călători străini despre Țările Române (vol. I–X),
alte culegeri de documente publicate, dar și documentele și documentațiile urbanistice
puse la dispoziție de Serviciul de urbanism din cadrul Primăriei comunei Voinești.
Pentru completarea informațiilor despre istoria comunei Voinești au fost consultate
toate numerele anuarelor Muzeului „Ștefan cel Mare” din Vaslui, Acta Moldaviae
Meridionalis, Muzeului „Vasile Pârvan” din Bârlad, Acta Musei Tutovensis, Complexului
Muzeal ”Iulian Antonescu” din Bacău, Carpica, Muzeului de Istorie a Moldovei din Iași,
Cercetări istorice. De asemenea, a fost consultate revistele arheologice regionale și
6
naționale precum Arheologia Moldovei, Studii și cercetări de istorie veche și arheologie,

precum și Materiale și cercetări arheologice.
Bibliografie:
Izvoare
- Antonovici, Ion, Documente bârlădene, vol. I (1911) – V (1925), Bârlad, Huși.
- Bezviconi, Gheorghe, Călători ruși în Moldova și Muntenia, București, 1947
(Călători ruși în Moldova și Muntenia).
- Catagrafia fiscală a Moldovei din anul 1820, ed. Corneliu Istrati, Editura
Universității ”Alexandru Ioan Cuza” din Iași, 2011.
- Catagrafia fiscală a Moldovei din anul 1831, ed. Corneliu Istrati, Editura
Universității ”Alexandru Ioan Cuza” din Iași, 2009.
- Catalogul documentelor moldovenești din direcția arhivelor centrale (CDM), vol. I
(1957) - IV (1975), Supliment I (1975), București.
- Călători străini despre Țările Române în secolul al XIX-lea, vol. I (1968) – XI
(2009), Editura Academiei, București, 1968-2009 (Călători străini).
- Călători străini despre Țările Române în secolul al XIX-lea, vol. I (2004) – V
(2009), Editura Academiei, București, 2004–2009 (Călători străini în secolul XIX).
- Clit, Costin, Documente hușene, vol. I (2011) – III (2014), Editura Pim, Iași.
- Codrescu, Theodor, Uricariul sau colecțiune de diferite acte care pot servi la
istoria românilor, vol. I-XXV, Iași, 1871 (I) – 1895 (XXV) (Uricariul).
- Condica visteriei Moldovei din anul 1816, ed. Corneliu Istrati, Editura Academiei,
Iași, 1979 (supliment la Anuarul Institutului de Istorie și Arheologie ”A.D. Xenopol”).
- Condica visteriei Moldovei din anul 1803, ed. Corneliu Istrati, Editura Universității
”Alexandru Ioan Cuza” din Iași, 2010.
- Documente privitoare la istoria românilor (DIR), Editura Academiei, București,
1953-1957.
- Documenta Romaniae Historica (DRH), vol. I (1975) – XXVIII (2006), Editura
Academiei Române, București, 1975-2006.
- Ghibănescu, Gh., Surete și izvoade. Documente slavo-române, vol. I (1906) –
XXV (1932), Iași (Surete și izvoade).
- Ghibănescu, Gh., Ispisoace și zapise (Documente slavo-române), vol. I/1 (1906)
– IV/2 (1915), Iași (Ispisoace și zapise).
- Miron Costin, Letopisețul Țării Moldovei dela Aron Vodă încoace, ediție critică de
P.P. Panaitescu, București, 1944.
7
- Miron Costin, Istorie în versuri polone despre Moldova și Țara Românească

(1684), ediție și traducere de P.P. Panaitescu, Academia Română. Memoriile secțiunii
istorice, seria III, tom X, București, 1929, p. 365–496.
- Moldaviia i epohu feodalizma (Moldova în epoca feudalismului), vol. VII/1, ed.
P.G. Dmitriev, Ed. Știința, Chișinău, 1975 (Moldova în epoca feudalismului, VII/1).
- Moldaviia i epohu feodalizma (Moldova în epoca feudalismului), vol. VII/2, ed.
P.G. Dmitriev, Ed. Știința, Chișinău, 1975 (Moldova în epoca feudalismului, VII/2).
Lucrări generale
- Burac, Constantin, Ținuturile Țării Moldovei până la mijlocul secolului al XVIII-lea,
Editura Academica, București, 2002.
- Coman, Ghenuță, Statornicie, continuitate: repertoriul arheologic al județului
Vaslui, Editura Litera, București, 1980.
- Ichim, Dorinel, Biserici de lemn din Eparhia Hușilor. Județul Vaslui, Huși, 2001.
- Ioniță, Ion, Din istoria și civilizația dacilor liberi. Dacii din spațiul est-carpatic în
secolele II‒IV e.n., Ed. Junimea, Iași, 1982.
- Lahovari, G. I., Marele dicționar geografic al României (MDGR), vol I (1898) – V
(1902), Societatea geografică română, București, 1898–1902.
- Macovei, Adrian, Organizarea administrativ-teritorială a Moldovei între anii 1832
și 1862 (I-III), în Anuarul Institutului de Istorie și Arheologie ”A.D. Xenopol” Iași, XIX,
1982, p. 353-374; XX, 1983, p. 153-173; XXI, 1984, p. 203-216.
- Mitrea, Ioan, Un sceptru din piatră descoperit la Voinești (jud. Vaslui), Memoria
Antiquitatis, I, 1969, p. 311−317.
- Mitrea, Ioan, Necropola din secolul al IV-lea e.n. de la Obîrșeni-Voinești, Carpica,
II, 1969, p. 219-232.
- Murariu, Ioan, Organizarea administrativ-teritorială a ținuturilor Vaslui, Tutova și
Fălciu în a doua jumătate a secolului XVIII și la începutul secolului XIX, în Acta
Moldavie Meridionalis, VII-VIII (1985-1986), 1986, p. 213-224.
- Negruți. Ecaterina, Considerații demografice privind orașele și târgurile din
Moldova în prima jumătate a secolului al XIX-lea, în Acta Moldavie Meridionalis, I, 1979,
p. 159-168.
- Oprea, Ion, Vaslui. Itinerarii, vol. II, Editura PIM, Iași, 2010.
- Popa, Maria, Monumente istorice din județul Vaslui. Biserici și mănăstiri din
Eparhia Hușilor, Editura Kolos, Iași, 2008.
8
- Pușcașu, Voica Maria, Puncte de vedere cu privire la unele monumente

medievale de pe teritoriul actual al județului Vaslui, în Acta Moldavie Meridionalis, II,
1980, p. 491-502.
- Stoicescu, Nicolae, Repertoriul bibliografic al localităților și monumentelor
medievale din Moldova, București, 1974.
- Tezaurul toponimic al României. Moldova, vol. 1, partea1, București, 1991,
partea a 2-a, București, 1992, partea a 4-a, Iași, 2005.
- Vulpe, Radu și colab., Săpăturile dela Poienești din 1949, Materiale și cercetări
arheologice, I, 1953, p. 213-506.
I.4. Prezentarea echipei de cercetare după specialitate
- Conf. univ. dr. Vasile Cotiugă, Universitatea ”Alexandru Ioan Cuza” din Iași,
arheolog expert – AM-E-127;
- Dr. Aurica Ichim, Complexul Muzeal Național ”Moldova” Iași, specialist protejare
monumente istorice – 262 S/21.03.2007.
I.5. Prezentarea critică a bibliografiei generale
Cu excepția documentelor de până la începutul secolului al XIX-lea, care sunt

publicate în diverse culegeri de izvoare, alte studii despre comuna Voinești sau despre
satele componente ale acesteia nu cunoaștem a fi publicate, cu excepția unor studii
generale, despre istoria ținutului Vaslui, unde apar puține informații. Ceva mai multe
date avem despre siturile arheologice de pe teritoriul comunei, datorate lui Ghenuță
Coman, dar fără să fie o cercetare exhaustivă în zonă.
9
II. ANALIZA DEZVOLTĂRII TERITORIULUI ADMINISTRATIV

ŞI A LOCALITĂŢILOR
II.1. Istoricul teritoriului administrativ al comunei Voinești
Întrucât satele componente ale actualei comune Voinești din județul Vaslui au
făcut parte, cu foarte puține excepții, din ținutul Tutova, devenit ulterior județ, în prima
parte a istoricului comunei actuale vom face referire la istoricul unităților administrative
din care aceasta a făcut parte, unități reprezentate de ținuturi și ocoale, până în 1864, și
județe, plășii și comune, după 1864.
În perioada medievală, Moldova, odată cu definitivarea cancelariei curții
domnești, a fost organizată administrativ în ținuturi (în slavonă, ”volosti” sau ”derjava”),
conduse de pârcălabi, care au avut atribuții administrative, judecătorești și militare.
Prima atestare documentară a unui ținut pare să fi fost cea a ținutul Romanului,
care este amintit pe o însemnarea târzie, probabil din prima jumătate a secolului al
XIX-lea, de pe spatele unui document emis în 1408, în care este amintit târgul
Romanului.
În 1 septembrie 1435, este pomenit pentru prima oară ținutul Tutova într-un
document de la voievodul Moldovei Iliaș, prin care îi comunica regelui Poloniei,
Vladislav, că s-a împăcat cu fratele său Ștefan, dându-i în stăpânire mai multe teritorii
din partea de sud a Moldovei, ce se aflau în ținuturile Vaslui, Tutova, Covurlui, Chilia și
Tecuci (Costăchescu, Documente moldovenești înainte de Ștefan cel Mare, vol. II,
p. 682-683).
Până în 1566, când apare prima listă completă a ținuturilor Moldovei, sunt
amintite, în diverse acte emise de Ștefan cel Mare și de urmașii lui, mai multe ținuturi:
Cernăuți (1457), Cârligătura (1458), Trotuș (1466), Suceava (1472), Horincea (1528),
Soroca (1529), Lăpușna (1535), Dorohoi, Chigheci (1546), Hârlău (1548), Putna (1555).
Se pare că primul sat din actuala comună Voinești care a fost amintit într-un
document medievala a fost Băncești; este vorba de un document de la 27 mai 1443,
prin care Stefan al II-lea, domnitorul Moldovei, oferea lui Ghereiu, fratele lui Cristea
Negru, pentru slujirea cu dreptate și credință, satul Bălăceștii, ce se afla ”pe gios de
Iazăru”. Acest sat, Bălăceștii, a fost identificat de către autorii volumului de documente
medievale drept satul Băncești de astăzi (DRH, A, 1, 232, p. 437).
10
La 27 iulie 1448, avem însă prima mențiune sigură a unuia dintre satele comunei
Voinești, anume a satului Corobănești, care multă vreme, până spre sfârșitul secolului
al XIX-lea, a fost numit Glod sau Glodeni. La aceea dată, domnul Moldovei, Petru al
III-lea, dăruia boierului Ion Porcu, mai multe sate pe Pârâul Negru (afluent al Siretului,
în județul Botoșani) și pe râul Tutova, între care și satul Glod (DRH, A, 1, 282).
Șapte ani mai târziu, la 15 august 1455, Petru Aron, domnul Moldovei, a dăruit și
a întărit comisului Petru mai multe sate pe Tutova, între care și satul Glodeni, pe care
l-a cumpărat de la Mihul Tudora, pentru 55 de zloți (DHR, A, 2, 49).
Deci, după ce satul a fost stăpânit de Ion (Ivan) Porcu, vistier al doamnei și
paharnic (1443-1456), acesta a trecut în proprietatea lui Mihul Tudora, care l-a vândut
comisului Petru Ezăreanu (1454-1456, 1458).
Tot în acest an, la 15 august 1455, se pare că și satul Gârdești este amintit în
documentele vremii, într-un zapis de întărire de la Petru Aron, care întărea lui Petru
comis (Petru Ezăreanul, comis în perioada 1454-1456) satul Grădești pe Tutova, unde
era și casa lui (DRH, A, 2, 49); coordonatorii colecției DRH consideră că acest sat este
numele sub care apare satul Gârdești de astăzi.
În aceeași perioadă, la începutul domniei lui Ștefan cel Mare, la 27 noiembrie
1460, sau la sfârșitul domniei marelui voievod, la 5 martie 1493, se pare că este amintit
în documente și satul Voinești.
Primul document este un zapis de întărire, prin care marele voievod dăruia și
întărea credinciosului pan Ivul Voinescul satul Voinești cu mănăstirea, pe care l-a
cumpărat de la Ion și de la Petrică pentru 50 de zloți, iar hotarele satului să fie după
”hotarele lor vechi, pe unde au folosit din veac” (DHR, A, 2, 96).
Coordonatorii volumului Documenta Romaniae Historica consideră însă un alt
sat, Oidești, care apare în actul de întărire din 5 martie 1493, ca fiind satul Voinești, mai
ales că acesta avea o mănăstire în hotar și era vândut lui Albul Voinescu și surorilor
sale, Ana și Vasilica (DRH, A, 3, 122, p. 645).
Oricare din cele două sate amintite ar reprezenta satul Voinești, este de remarcat
faptul că se poate vorbi de atestarea documentară a acestuia încă din secolul al XV-lea,
satul nefiind exclus să se fi format în secolul al XIV-lea, poate chiar mai devreme, dacă
avem în vedere că pe Dealul Bulbuceni s-au descoperit resturi arheologice care atestă
existența unei așezări datate în secolele IX−X d.Hr.
Revenind la organizarea administrativă a Moldovei, prima listă completă a
ținuturilor Moldovei o avem din Cronica moldo-polonă (1566), acestea fiind în număr de
24, conduse de pârcălabi și vătafi: Bârlad, Tecuci, Chigheci, Lăpușna, Vaslui, Orhei,
11
Soroca, Hotin, Cernăuți, Suceava, Hârlău, Dorohoi, Cârligătura, Iași, Fălciu, Covurlui,
Horincea, Putna, Adjud, Tutova, Trotuș, Bacău, Roman și Neamț (Petriceicu-Hajdeu,
Archiva istorică a României, 1867, p. 14).
În a doua jumătate a secolului al XVI-lea este prezent pentru prima dată în
documente un alt sat al comunei Voinești, anume Mărășești. Este vorba despre un
ispisoc (= act de proprietate, emis de domn) semnat la 25 iulie 1576, în timpul primei
domnii a lui Petru Șchiopul, care întărea a patra parte din moșia Mărășăștii lui Cristea,
fost vornic, și fraților și surorilor lui, moșie cumpărată de la feciorii Urâtei și Vasilcăi,
nepoții Drăgălinei, cu 300 zloți tătărăști (DRH, A, 7, 159).
La sfârșitul secolului al XVI-lea și la începutul secolului al XVII-lea avem noi
informații despre organizarea administrativă a Moldovei. Astfel, în Catastiful pentru cisle
din vremea lui Petru Șchiopul, alcătuit la 20 februarie 1591, sunt menționate 22 de
ținuturi, între care și Tutova, cu 1311 oameni cu sarcini 28 vățași, 226 curteni, 148
neamiși și 60 preoți (Hurmuzaki, XI, p. 219; DIR, XVI, A, 4, 5).
La 1 iulie 1606, în Catastiful de venituri din banii pentru albine, și pentru muncă,
și pentru iliș <și pentru sulgiu>, păstrat la Biblioteca Centrală din Kiev, întocmit sub
Simion Movilă, sunt menționate 21 de ținuturi, între care și cel al Tutovei (Caproșu,
Structuri fiscal și administrative…, AIIX, XXX, 1993, p. 274).
În prima jumătate a secolului al XVII-lea avem noi informații despre satele de
astăzi ale comunei Voinești.
Acum, la 20 decembrie 1606, este prezent satul Gârdești cu numele său într-un
zapis de întărire de la Simon Movilă, domnul Moldovei, către Constantin Cimbalovici,
fost mare vătav, care a cumpărat ”a patra parte din a treia parte de sat din Gărdești,
care este în ținutul Tutovei de la Obrejia și fratele său Crăciun, și surorile lor, strănepoții
Ezereanului, care aveau moșia cu ispisoc de la Petru voievod (Petru Rareș) (DIR, XVII,
A, 2, 86).
Acum, este amintit pentru prima dată și satul Obârșeni. La 20 iunie 1613, într-un
document păstrat într-o copie târzie prin care se stabilea hotărnicia sate și moșii, este
amintit un anume Vasile, fratele Ursului, care a luat de soție pe ”Todosca, fata lui
Andone, din sat din Obărșeni, de la ținutul Tutovei” (DIR, XVII, A, 3, p. 238).
Prima mențiune a satului Obârșeni într-un document original este tot din prima
jumătate a secolului al XVII-lea, într-un zapis de mărturie emis la 2 octombrie 1635, în
care este amintit ca martor și un anume Nenea din Obârșiiani (DRH, A, 23, 249).
De asemenea, și satul Băncești apare acum pentru prima dată cu numele său;
este vorbe de un zapis de întărire de la Miron Barnovschi, domnul Moldovei, emis la 12
12
aprilie 1628 pentru hatmanul și pârcălabul Sucevei, boierul Nicoară, care a cumpărat de
la Trifan partea acestuia de ”ocină și moșie din satul Băncenii a treia parte cu loc de
moară și cu tot venitul ce este în ținutul Tutovei”.
De asemenea, prin același act, hatmanului Nicoară îi era întărită o altă ocină
cumpărată de la Zatic, feciorul Zbiarăi, anume în ”sat Băncenii pe pârâul Tutova” din
vatra satului și cu vad de moară (DRH, A 19, 340).
Satul Gârdești este și el prezent acum cu numele său într-un act din 4 iulie 1632,
când domnul Moldovei, Alexandru Iliaș, a poruncit pârcălabului ținutului Tutova să apere
ocina din Dracsini a lui Iftimie, comișel de Dragomănești, față de abuzurile lui Nicolae
Bălțatul din Gârdești (DRH, A, 21, 138).
Și satul Voinești este reamintit acum cu certitudine, după 180 de ani de la prima
mențiune; la 3 februarie 1641, într-un zapis de întărirea din partea domnului Moldovei,
Vasile Lupu, pentru Matei Stoian și lui Neculai sunt prezenți ca martori Dimitru și
Constantid din Voinești (DRH, A, 26, 22).
Până după domnia lui Vasile Lupu, satele amintite până acum au fost prezente și
în alte zapise și ispisoace, îndeosebi satul Glodeni, azi Corobănești.
Despre organizarea teritorială a Moldovei, date noi avem după domnia lui Vasile
Lupu, la sfârșitul domniei lui Eustratie Dabija (10 ianuarie 1665), când, într-un izvod
fiscal al Moldovei privitor la ”goștina de oi”, erau enumerate 19 ținuturi, între care și cel
al Tutovei.
La 1684, în Poemul polon, cronicarul Miron Costin ne spune că Moldova era
organizată în 19 ținuturi, între care și Tutova, care înglobase și ținutul Bârlad.
Acum, în ultimul sfert al veacului al XVII-lea, avem primele mențiuni și pentru alte
două sate ale comunei Voinești, Avrămești și Stâncășeni.
Astfel, la 20 iulie 1679 avem prima informație despre Avrămești, dar nu despre
sat, ci despre moșia Avrămești din ținutul Tutova, o parte din aceasta, care a fost a lui
Gavril călugărul, fiind dată danie Mănăstirii Pângărați (CDM, IV, 403).
La 17 iulie 1699 este amintit satul Stâncășeni, atunci când Antioh Cantemir,
domnul Moldovei, întărea lui Ilie Enache, mare stolnic, stăpânirea peste părți de moșie
din mai multe sate din ținutul Tutovei, între care și din Stâncășeni, din vatra satului
(CDM, IV, 2105).
Revenind la organizarea administrativă a Moldovei, avem știri și de la începutul
secolului al XVIII-lea, când Dimitrie Cantemir, în capitolul intitulat Despre ținuturile și
târgurile de astăzi din Moldova din a sa Descriere a Moldovei, vorbește despre trei mari
13
Fig. 1. Harta Moldovei a lui D. Cantemir, tipărită în 1737 la Amsterdam.

https://gallica.bnf.fr/ark:/12148/btv1b52511045w.r=cantemir?rk=21459;2
Fig. 2. Harta Moldovei a lui D. Cantemir, tipărită în 1737.

Detaliu cu zona comunei Voinești, satul Marisesty (Mărășești).
14
Fig. 3. Harta Moldovei realizată de Jean-Baptiste Bourguignon d'Anville în 1773,

copie după harta lui D. Cantemir.
https://gallica.bnf.fr/ark:/12148/btv1b5962821v.r=Moldaviae?rk=214593;2
Fig. 4. Harta Moldovei realizată de Jean-Baptiste Bourguignon d'Anville în 1773.

Detaliu cu zona comunei Voinești, cu satul Marisesti.
15
parți ale Moldovei, Moldova de Jos, Moldova de Sus și Basarabia, cu un total de 23 de

ținuturi. Tutova făcea parte din Țara de Jos (Moldova de Jos), alături de alte 11 ținuturi.
Tot lui Dimitrie Cantemir în datorăm și prima hartă a Moldovei, Moldaviae
Principatus, realizată în 1716 (păstrată într-un singur exemplar la Paris și copiată de
Jean-Baptiste Bourguignon d'Anville), care însoțea volumul Descriptio Moldaviae.
Această hartă, puțin modificată, purtând numele Principatus Moldaviae. Nova et
accurata Descriptio, a fost ulterior tipărită de fiul lui Dimitrie Cantemir, Antioh Cantemir,
la Amsterdam, în 1737, în care apar numele a 654 de sate (fig. 1).
Această hartă, publicată la Amsterdam, avea să fie reprodusă câțiva ani mai
târziu, între 1771 și 1779, cel mai probabil în 1773. de către geograful și cartograful
francez Jean-Baptiste Bourguignon d'Anville (fig. 3), care cuprindea atât limitele
ținuturilor (numite districte), cât și satele cuprinse în harta lui Cantemir, cu mici
modificări privind transcrierea (Tezaurul toponimic, vol. I/4, p. LXXXVII-XCIII).
În ambele hărți, dintre satele comunei Voinești de astăzi doar satul Mărășești
este prezent, în prima hartă, din 1737, fiind transcris Marisesty (fig. 2), iar în harta din
1773, transcris Marisesti (fig. 4).
Secolul al XVIII-lea este marcat de reforma administrativă a lui Constantin
Mavrocordat (1741), care, chiar dacă a adus însemnate modificări în fiscalitatea
principatului, nu a modificat esențial organizarea teritorial-administrativă, cu excepția
înființării unui nou ținut, cel al Botoșaniului. Totuși, acum se dezvoltă aparatul
administrativ al ținutului, prin înființarea ocoalelor, subdiviziuni administrative ale
ținuturilor conduse de ocolași, în timp de șefii ținuturilor sunt numiți de acum ispravnici.
În anexa Constituției, aprobată de Adunarea Obștească din Moldova, în septembrie
1741, sunt enumerate 19 ținuturi: Suceava, Neamț, Roman, Bacău, Putna, Tecuci,
Covurlui, Tutova, Vaslui, Fălciu, Lăpușna, Orhei, Soroca, Cernăuți, Hârlău, Dorohoi,
Botoșani, Cârligătura și Iași.
Despre organizarea ținuturilor și a ocoalelor avem informații însă ceva mai târziu,
din timpul ocupației militare rusești (1769–1775), după ultima domnie a lui Constantin
Mavrocordat în Moldova (iulie–decembrie 1769), când autoritățile militare rusești de
ocupație au cerut să se alcătuiască o situație generală a Moldovei, pe baza unui
chestionar. Din răspunsurile primite, rezulta ca la acea dată Moldova avea 18 ținuturi și
cinci unități administrative mai mici, cu dregătorii respectivi.
Astfel, conform Perepis naselenie Moldavii 1772-1773 goda (Recensământul
populației din Moldova din 1772-1773), precum și conform Recensământul populației
16
Moldovei din anul 1774, ținutul Tutova, care îngloba zona de sud a actualului județ
Vaslui și o parte din nordul actualului județ Galați, era organizat în patru ocoale (fig. 5):
- Ocolul Corodului – în stânga râului Bârlad, de la Fruntișeni (jud. Vaslui) până la
Corod (jud. Galați);
- Ocolul Pereschivului – era în partea de sud-est a ținutului, de la Chilieni (jud.
Vaslui) până la Negrilești (jud. Galați);
- Ocolul Simila – în estul ținutului, pe partea dreaptă a râului Bârlad, de la satul
Bogdana până la târgul Bârlad, care era și reședința ținutului;
- Ocolul Tutovei – cuprindea vestul actualului județ Vaslui și câteva sate din
partea de nord-estul actualului județ Bacău, de la Pogona (jud. Vaslui), în sud, până la
Lipova (jud. Bacău), în nord (Murariu, Organizarea administrativ-teritorială a
ținuturilor Vaslui, Tutova și Fălciu …, p. 214).
Dintre cele 11 sate de astăzi ale comunei Voinești, șase dintre ele apar în cele
două regulamente, toate la ocolul Tutova, ținutul Tutova. Astfel, în primul recensământ,
din 1772-1773, apar satele Voinești, Avrămești, Obârșeni și Stâncășeni.
În recensământul din 1774, satele Voinești și Stâncășeni au fost contopite și
împreună cu satul Bulbuceni au format un singur sat, Voineștii, Bulbucenii, Stâncășenii.
Satul Avrămești a fost contopit cu satul Mărășești, care apere în acest
recensământ, nou sat fiind numit Mărășești, Avrămești.
Satul Obârșeni apare în recensământul din 1774 înglobat în satul Corodești, care
aparținea tot de ocolul Tutova, ținutul Tutova.
Satul Glodenii (azi, Corobănești) apare contopit cu satele Rușii lui Păvălașcu și
Fântânelele sub numele de Rușii lui Păvălașcu, Glodenii, Fântânelele, cu 31 de case,
care făcea parte tot din ocolul Tutova, ținutul Tutova.
În 1775, satul Voinești apare desprins de celelalte două, Bulbucenii și
Stâncășenii, care rămân contopite. Mai târziu, până la sfârșitul secolului al XVIII-lea,
cele două sate vor fi înglobate la Voinești, care va mai îngloba și satele Cristeștii din
Deal, Popeștii, Rădenii Și Tuleștii (Antonovici, Documente bârlădene, IV, p. 208). În
1794, avem informații însă din nou despre satul Stâncășeni, unde protopopul Ioan
Chirul a sfințit biserica cu hramul Sf. Arhangheli (Antonovici, Documente bârlădene, I,
p. 307).
Tot în anul 1775 și satele Avrămești și Mărășești se separă, ambele aparținând
de ocolul Tutova, județul Tutova (spre sfârșitul veacului, se pare că satul Avrămești a
17
fost înglobat în satul Mărășești). În schimb, satul Glodenii nu mai apare în documente,
fiind înglobat la satul Rușii lui Păvălașcu (Antonovici, Documente bârlădene, IV,
p. 197).
Fig. 5. Harta ținuturilor Tutova, Vaslui și Fălciu la 1774.

1: limitele actualului județ Vaslui; 2: limită de ținut; 3: limită de ocol; 4: frontiera României.
Apud Murariu, Organizarea administrativ-teritorială a ținuturilor Vaslui, Tutova și Fălciu
în a doua jumătate a secolului XVIII și la începutul secolului XIX,
Acta Moldaviae Meridionalis, VII-VIII, 1985-1986, fig. 1.
18
Deosebit de important pentru această perioadă, din ultimul sfert de veac XVIII,
mai multe hărți militare rusești și austriece cuprind și sate din actuala comună Voinești.
Astfel, în 1771, în Carte speciale de la Principauté de Moldavie divisée en ses
districts, realizată de C.M. Roth și apărută la St. Petersburg, găsim satul Mărășești
transcris Mareasty în (Tezaurul toponimic, vol. I/4, p. 153).
În 1772, în Karta Moldavii i Bezarabii s pokazamiem voennych dĕjstvii Rosijskoĭ
imperatorskoĭ armij pod prevoditelĭstvom egosijatĕlstva g[ospo]d[i]na general’
feldmaršala grafa Petra Aleksandroviča Rumjancova protiv turaka 1770 goda, aflată în
manuscris la Biblioteca Academiei Române, găsim satele Voinești, Avrămești,
Mărășești și Obârșeni, transcrise Voineaști, Vrameaști, Marișești respectiv Berșeni
(Tezaurul toponimic, vol. I/4, p. 8, 153, 181, 304).
Tot în 1772, satul Mărășești apare sub forma Marisesty și în harta realizată de E.
O. Rizzi Zannoni, Carte générale de la Pologne avec tous les Estats qui en dependent,
dressée sur les meilleures mémoires et appuyée à plusieurs observations
astronomiques, publicată la Paris (Tezaurul toponimic, vol. I/4, p. 153).
În 1773, în harta Plans der Moldau. Bessarabien und Wallachey, nebst
angräntzenden Theilen von Pohlen und Bulgarian, hartă aflată în manuscris la
Biblioteca Academiei Române, găsim trecute satele Voinești, Avrămești, Mărășești și
Obârșeni transcrise Voinestj, Bramesti, Marissestj, respectiv Oberssenj (Tezaurul
toponimic, vol. I/4, p. 8, 153, 181, 304).
Așa cum am mai precizat, în 1773 găsim satul Mărășești, sub forma Marisesti, în
copia târzie a lui Jean-Baptiste Bourguignon d' Anville după harta lui Dimitrie Cantemir,
aflată la Biblioteca Națională a Franței de la Paris (fig. 4).
În 1774, găsim satul Voinești în două hărți, ambele realizate de I.F. Schmid și
tipărite la Petersburg, în Rusia. În prima hartă, Karta Moldavii i Valahii po podlinnym
kvartirmejsterskim čertežam, i po nabljudenijam astronomičeskim v onyh stranah
učinennym, satul Voinești este numit Balnești, pentru ca în a doua hartă, Principatuum
Moldaviae et Walachiae tabula geographica generalis, ex autographis castrametatorum
Russicorum ad normam observationum astronomicarum hunc infinem in illis regionibus
habitarum, să fie transcris Balneszti (Tezaurul toponimic, vol. I/4, p. 305).
Tot în acest an, 1774, găsim satul Mărășești într-o harta realizată de E. O. Rizzi
Zannoni, Carte de la partie septentrionale de l'empire otoman, în care satul apare sub
forma Manisesty (Tezaurul toponimic, vol. I/4, p. 153).
În 1775, în harta realizată la Sibiu de către L. von Jenney, Neue Situations
Charte des Gros Fürstenthums Siebenbürgen nebst angraenzenden Theilen der
19
Moldau und Walachey, găsim trecute aceleași patru sate, Voinești, Avrămești,
Mărășești și Obârșeni, transcrise Vojnesty, Bramesty, Marisesti, respectiv Oberseni
(Tezaurul toponimic, vol. I/4, p. 8, 153, 181, 304) (fig. 6).
Fig. 6. Zona comunei Voinești de astăzi în harta realizată de L. von Jenney,

Neue Situations Charte des Gros Fürstenthums Siebenbürgen nebst angraenzenden
Theilen der Moldau und Walachey, tipărită la Sibiu, în 1775.
https://maps.hungaricana.hu/hu/HTITerkeptar/605/view/?pg=11&bbox=2762%2C-2722%2C5805%2C-1001
Într-o altă hartă tipărită la Bruxelles în 1775, Carte comprenant le cours du

Danube depuis Vienne jusqu’a son embouchure dans la Mer Noire, publicată la
Bruxelles, apare doar satul Mărășești, care este trecut cu numele Manifesty (Tezaurul
toponimic, vol. I/4, p. 153).
În 1777, în harta lui Paolo Santini, La Moldavie, la Valakie, et la Transilvanie,
avec partie de la Bulgarie, de la Hongarie, et de la Pologne, tipărită la Veneția, este
prezent, sub forma Manisesty, satul Mărășești.
În 1778, într-o hartă tipărită la Londra, realizată de J. Russel, Turkey in Europe,
and Hungary, satul Mărășești apare din nou, sub forma Manifesty.
În 1781, în una dintre cele mai importante hărți ale războiului ruso-turc, Carte de
la Moldavie pour servir à l’Historie militaire de la guerre entre les Russes et les Turcs,
realizată de generalul rus F.G. de Bawr, în 1770, și publicată la Amsterdam, regăsim
cele patru sate ale comunei Voinești de astăzi: Voinești, în forma Woineschti,
Avrămești, transcris Wrameschti, Mărășești, în forma Morischeschti, și Obârșeni, sub
forma Oberscheni (Tezaurul toponimic, vol. I/4, p. 8, 153, 181, 304) (fig. 7).
20
Fig. 7. Zona comunei Voinești de astăzi în harta realizată de F.G. de Bawr, Carte de la Moldavie pour
servir à l’Historie militaire de la guerre entre les Russes et les Turcs, tipărită la Amsterdam în 1781.
https://gallica.bnf.fr/ark:/12148/btv1b53100577d?rk=64378;0
Tot în 1781, Voineștii apare și în harta publicată de J. Adam la Viena, Karte von
der Moldau und Bessarabien, unde în găsim sub numele Balneschty (Tezaurul
toponimic, vol. I/4, p. 304) (fig. 8).
Fig. 8. Satul Voinești (Balneschty) în harta lui J. Adam, Karte von der Moldau und Bessarabien,
tipărită la Viena în 1781.
21
Satul Voinești mai apare în alte nouă hărți, realizate în perioada 1785-1790.
Astfel, transcris Balneschty, satul mai apare în alte trei hărți: Carte von der Moldau und
Walachey… (realizată de F. L. Güssefeld, Nürnberg, 1785); Geographische General
Karte des Gränzen zwischen denen dreyen Kaiserthümern und ihren nach und nach
geschehenen Veränderungen vom Jahr 1718… (F. I. Müller, Viena, 1788); Charte von
den oberhalb und seitwärts dem Schwarzen Meere gelegenen Russischen und
Türkischen Laendern… (D. F. Sotzmann, Berlin, 1788).
Transcris Balnescht, satul Voinești apare în alte trei hărți: Oesterreichisch-
Russisch-Türkischer Kriegsatlas (Abbé Max Schimek, Viena, 1788) (fig. 9); Karte von
der Walachei, Moldau und Bessarabien… (F. A. Schraembl, Viena, 1788); Neueste
Karte von der Moldau, Walachei, Bessarabien…. (H. C. Schütz, Viena, 1789).
Sub forma Balueszti, Voineștii apare în două hărți, tipărite la Viena, în 1788.
Prima aparține lui Sebastian Hartl, Mappa nova geographica Moldaviae et Walachiae…,
și a doua lui F. Müller, Der Lauf des Donau Stroms von Wien bis in das Schwarze Meer.
Sub forma Babieschty întâlnim satul Voinești doar într-o singură hartă, realizată
de F. I. I. von Reilly în 1789 și tipărită la Paris: Des Fürstenthums Moldau südliche
Haelfte (Tezaurul toponimic, vol. I/4, p. 304) (fig.10).
Fig. 9. Satul Voinești (Balnescht) în harta lui Abbé Max Schimek,

Oesterreichisch-Russisch-Türkischer Kriegsatlas, tipărită la Viena în 1788.
22
Fig. 10. Satul Voinești (Babieschty) în harta lui F. I. I. von Reilly,

Des Fürstenthums Moldau südliche, tipărită la Paris în 1789.
Tot în această perioadă, la sfârșitul deceniului al nouălea al secolului al XVIII-lea,

găsim și satul Mărășești, în forma Manifesty, în două hărți. Prima, Carte de la Mer Noire
comprenant la plus grande partie de l’Empire Otoman, partie des Etats de l’Empereur
de la Russie, a fost realizată de M.N. Dezauche și tipărită la Paris în 1788, pentru ca a
doua hartă să fi fost realizată de Robert Sayer, A New Map of Turkey in Europe divided
into all its Provinces, și tipărită în 1789, la Londra (Tezaurul toponimic, vol. I/4,
p. 153).
La începutul secolului al XIX-lea, avem prima Condică a visteriei Moldovei la 1803,
cunoscută și ca Condica liuzilor, în care ținutul Tutova, cu reședința la Bârlad, este
format din aceleași patru ocoale. Dintre satele de astăzi ale comunei Voinești, doar trei
sunt prezente în această condică, toate la ocolul Tutova: Voinești (care, la sfârșitul
secolului al XVIII-lea a pierdut mai multe cătune – Rădeni, Stâncășeni, Cristeștii din
Deal, Popești și Tulești), cu 42 de liudii (contribuabili); Avrămești (care se desprinsese
de Mărășești, pe care, apoi, se pare că l-a înglobat), cu 19 liudii; Stâncășeni (desprins
de la Voinești), cu 3 birnici.
În noile condici ale Visteriei (1809, 1816), mai întâi apar două noi ocoale, unul în
partea de nord a ținutului, anume ocolul Racovei (1809), pentru ca în jurul târgului
Bârlad, reședința ținutului, să se creeze, tot în 1809, ocolul Târgului (fig. 11).
23
Fig. 11. Harta ținuturilor Tutova, Vaslui și Fălciu la 1809.

1: limitele actualului județ Vaslui; 2: limită de ținut; 3: limită de ocol; 4: frontiera României.
Apud Murariu, Organizarea administrativ-teritorială a ținuturilor Vaslui, Tutova și Fălciu
în a doua jumătate a secolului XVIII și la începutul secolului XIX,
Acta Moldaviae Meridionalis, VII-VIII, 1985-1986, fig. 3.
În Condica visteriei Moldovei din anul 1816, dintre satele comunei Voinești găsit
informații de la patru dintre ele, la cele din 1803 adăugându-se satul Obârșeni, având
doar doi contribuabili. Ca și celelalte, și acesta făcea parte din ocolul Tutova, județul
Tutova.
24
Din păcate, nu s-au păstrat informații despre ținutul Tutova în Catagrafia fiscală a
Moldovei pe anul 1820, dar găsim date în Catagrafia fiscal a Moldovei pe anul 1831,
când sunt amintite tot șase ocoale: Racova, Tutova, Simila, Pereschivului, Târgului și
Corodului.
Despre o parte dintre satele de astăzi ale comunei Voinești mai aflăm dintr-o hartă
rusească alcătuită în anii 1828 și 1829, tipărită în 1835, în care regăsim satele Voinești,
cu 137 de curți (case), Avrămești, cu 101 de curți, Odaia (numele cu care este trecut
satul Glodenii), cu 1-5 curți, ceea ce reprezenta un cătun, care fusese desprins din satul
Rușii lui Păvălașcu, Mărășeștii, cu 91 de curți, Obârșeni, cu 63 de curți, și Stâncășeni,
cu 45 de curți. Toate satele aparțineau de ținutul Tutova (Giurescu, Principatele
române la începutul secolului XIX, 1957, p. 279–281).
Catagrafia fiscală a Moldovei pe anul 1831 ne oferă noi informații despre o parte
dintre satele de astăzi ale comunei Voinești, anume Voinești, Avrămești, Glodeni
(contopit cu Fântânele, cu numele de Fântânelele și Glodenii), Mărășești, Obârșeni și
Stâncășeni. Satele fac parte din ocolul Tutova, ținutul Tutova (Istrati, Catagrafia
fiscală a Moldovei din anul 1831, 2009, p. 133).
Odată cu intrarea în vigoare a Regulamentului organic (1832), și în administrația
principatului Moldova au fost introduse noi principii de organizarea, în primul rând prin
separarea puterii administrative de cea judecătorească, apoi prin apariția funcțiilor de
privighetor de ocol și vornicel al satului, alături de ce de ispravnic de ținut.
În ceea ce privește ținutul Tutova, acestuia era format în 1833 din târgurile Bârlad
și Fălciu și ocoalele Bârlad, Elan, Prut, Simila, Tutova și Zorleni.
În prima jumătate a anului 1834 a avut loc o nouă reorganizarea administrativă a
principatului Moldova, ținutul Tutova fiind format din târgurile Bârlad și Fălciu și ocoalele
Bârlad, Horincea, Prut, Roșiești și Simila.
În toamna același an, 1834, se revine la vechea organizare administrativ-
teritorială, ținutul Tutova fiind format din târgul Bârlad și ocoalele Corod, Pereschiv,
Simila, Târgul și Tutova, organizare păstrată până în 1864.
Dintre satele ce aparțin astăzi comunei Voinești, pentru puțină vreme, la începutul
anului 1833, găsim satul Voinești arondat ținutului Vaslui, fără a cunoaște cărui ocol.
Celelalte sate, Avrămești, Fântânelele și Glodenii, Mărășești, Obârșeni, Stâncășeni,
țineau de ocolul Tutova, ținutul Tutova.
În Condica abețedară pentru a sluji la împărțirea Delelor, în ramul judecătorescu,
după înrătundirea făcută la anulu 1833, găsim satele Voinești, Avrămești, Fântânelele și
Glodenii, Mărășești, Obârșeni și Stâncășeni la ocolul Simila, județul Tutova
25
La începutul anului 1834, cele șase sate ale comunei Voinești de astăzi
(Voinești, Avrămești, Fântânelele și Glodenii, Mărășești, Obârșeni și Stâncășeni) au fost
trecute de la ocolul Simila la ocolul Tutova, care a fost arondat acum ținutului Vaslui.
În același an, după o nouă reorganizarea administrativă, ocolul Tutova, împreună
cu cele șase sate, a fost transferat la ținutul Tutova, unde îl vom găsi până la reforma
administrativă a lui Alexandru Ioan Cuza.
Ceea ce trebuie amintit este faptul că în această perioadă, 1835–1864, pe lângă
cele șase sate deja prezente în documentele vremii, apar altele (fig. 12). Astfel, după ce
începând din 1835 s-a tot amintit de moșia Băncești în documentele oficiale, în 1838
află despre existența unui cătun Băncești, care a fost înglobat în satul Voinești. Apoi, în
1845, cătunul Băncești a fost desprins de la satul Voinești și transformat în sat, dar va fi
din nou înglobat, tot de Voinești, în 1846.
Între 1838 și 1841, satul Obârșeni a fost înglobat în satul Voinești.
În 1843, satul Glodeni a fost înglobat la Fântânelele, pentru ca în 1845, ambele
să apară ca un cătun al satului Stâncășeni.
Fig. 12. Harta Moldovei la 1853. Detaliu cu zona actuală a comunei Voinești.
În 1853, Voineștii va pierde din nou cătunul Băncești, care va deveni definitiv sat.
Tot în 1853, satul Voinești pierde și cătunul Fundătura Voinești, care devine sat.
26
În 1858, satul Mărășești se împarte în două sate: Mărășeștii Răzeși și Mărășeștii

Boerești.
În 1859, satul Voinești a fost împărțit în două sate: Voineștii Răzeși și Voineștii
familiei Cerchez.
Tot în 1859, cătunul Glodeni este desprins de la Stâncășeni și formează un sat
aparte. Satele Stâncășeni și Obârșeni sunt împărțit în câte două sate: Stâncășenii
Boierești și Stâncășenii Răzeși, respectiv Obârșenii Răzeși și Obârșenii Cherchez.
După unirea Moldovei cu Țara Românească din 1859, Principatele Unite cunosc,
prin Legea rurală din 11 iunie 1862, o nouă reorganizare administrativă, având loc
diferențierea administrației urbane de cea rurală, prin crearea comunelor urbane și
comunelor rurale. Astfel, apare pentru prima data comuna rurală, cu personalitate
juridică, care era condusă de un primar.
Prin Legea nr. 394/1864 se reglementa distinct administrația urbană de cea
rurală, înființându-se consiliile județene. Acestea aveau să fie organizate prin Legea nr.
396/1864, care prevedea că județul avea ca subdiviziune plasa (fostul ocol), ce grupa
mai multe comune urbane sau rurale, după criterii geografice și economice.
Cu această ocazie, fostul ținut Tutova a fost transformat în județul Tutova, format
din cinci plăși: Corodu, Pereschivu, Simila, Târgul și Tutova.
În 1887, primele două plăși se vor contopi în plasa Corodu–Pereschivu, pentru ca
în 1892, cele două să se separe. Alături de cele cinci plăși se va înființa o a șase,
Jeravăț, plasă desființată în 1896.
În același an, 1896, plășile Corodu și Pereschivu sunt din nou contopite; la fel,
Simila și Târgul.
La începutul secolului al XX-lea, până în 1925, când are loc o nouă amplă
reorganizarea administrativă a României, după Marea Unire din 1918, județul Tutova a
cunoscut mai multe reorganizări, fiind organizate și înființate noi plășii.
Astfel, în 1904, județul Tutova era organizat în zece plășii: Banca, Bogdănița,
Buda, Voinești, Cotoroaia, Ghidigeni, Hălărești, Murgeni, Puiești și Vinderei.
În 1908, județul Tutova era format din plășile Adam, Bălăbănești, Bogdănița,
Buda, Voinești, Ghidigeni, Murgeni, Plopana, Puiești și Zorleni.
În 1910, județul Tutova cunoaște o nouă reorganizarea: plășile Bogdănița, Buda și
Zorleni sunt reorganizate în două plași: Unțăști și Bacani. Plasa Bălăbănești se va numi
Grivița, iar plasa Ghidigeni se va numi Priponești.
În 1911, județul Tutova cuprinde plășile: Adam, Corod, Murgeni, Pereschiv, Simila
și Tutova, pentru ca în 1913 să includă și comuna urbană Bârlad.
27
În ceea ce privește evoluția satelor ce astăzi alcătuiesc comuna Voinești trebuie

spus de la început că majoritatea au făcut parte, din momentul reorganizării
administrative din 1865, din județul Tutova, doar că din diferite plăși și comune. În
câteva cazuri, la anumite momente, unele sate au făcut parte și din ținutul Vaslui.
Astfel, în 1865 regăsim în Indicele comunelor din România nu mai puțin de șapte
sate și un cătun: Voinești (împărțit în trei sate: Voinești, Voineștii-Boierești și Fundătura-
Voinești), Avrămești, Băncești, Mărășești (împărțit în două sate: Mărășeștii-Răzeși și
Mărășeștii-Boierești), Obârșeni, Stâncășeni și Uricari. O situație deosebită este în cazul
satului Rugăria, prezent pentru prima dată în documente, dar care acum apare ca un
cătun al satului Drăxenii Vechi.
Astfel, cele opt sate amintite fac parte din următoarele comune:
- Voinești, comună înființată cu cinci sate: Voinești, Voineștii-Boierești,
Fundătura-Voinești, Cristeștii din Deal și Băncești, aparținând de plasa Tutova, județul
Tutova, cu sediul în satul Voinești; avea 164 de case, 189 familii și 3 biserici;
- Avrămești, comună ce cuprindea patru sate: Avrămești, Mărășești-Răzeși,
Mărășești-Boierești și Uricari, aparținând tot de plasa Tutova, județul Tutova, cu sediul
în satul Avrămești; număra 306 case, 358 familii și 3 biserici;
- Corodești, comună ce cuprindea două sate: Corodești (reședință de comună)
și Stâncășeni; aparținea tot de plasa Tutova, județul Tutova, cu 264 case, 273 familii și
2 biserici;
- Obârșeni, comună formată doar din satul Obârșeni, cu 76 de case, 76 de
familii și o biserică; făcea parte din plasa Racova, ținutul Vaslui;
- Pietrosul (Chetrosu), comună din patru sate, Pietrosul, Drăxenii Vechi,
Drăxenii Noi și Gănești, la care apare și cătunul Rugăria, parte a satului Drăxenii Vechi;
comuna, cu 130 de case, 153 familii și o biserică, făcea parte din plasa Tutova, județul
Tutova (Indicele comunelor României, 1865, p. 89-90, 96).
În Dicționarul topografic și statistic al României din 1871 găsim aproape toate
satele de astăzi ale comunei Voinești, prezente la aceleași comune ca în 1865, cu mici
modificări ale componenței sau de nume. Acum, sunt înregistrate alte trei sate ale
comunei Voinești de astăzi, anume Corobănești, Obârșeni Lingurari și Rugăria.
Comuna Voinești, plasa Tutova, județul Tutova, cu aceeași componență, este
numită acum Voineștii-Răzeși, după numele satului Voineștii-Răzeși (fostul sat
Voinești), care este și reședință de comună.
Comuna numără 945 de locuitori, având bâlciul în ziua de 15 august.
28
Comuna Avrămești, pe lângă cele patru sate, mai cuprinde acum și satul
Corobănești, noul nume al fostului sat Glodenii, care fusese înglobat în satul
Fântânelele, ce făcuse parte din comuna Călimănești, plasa Tutova.
În noua componență, comuna Avrămești număra 1790 de locuitori. Făcea parte tot
din plasa Tutova, județul Tutova.
Comuna Corodești, plasa Tutova, județul Tutova, continuă să cuprindă doar satele
Corodești și Stâncășeni, acesta din urmă fiind împărțit în două sate: Stâncășeni-
Boerești și Stâncășeni-Răzeși. În total, comuna număra 1365 de locuitori.
Comuna Obârșeni, numită Obârșeni-Răzeși, avea acum, în 1871, o nouă
compusă acum din două sate, căci satul Obârșeni a fost separat în două sate: Obârșeni
Răzeși și Lingurari, care apare pentru prima dată în documentele administrative.
Cu o populație de 380 locuitori, comuna continua să facă parte din plasa Racova,
județul Vaslui.
Comuna Pietrosul, plasa Tutova, județul Tutova, cuprinde acum și satul Rugăria
(Fundatura-Rugăria), care a fost desprins de la statul Drăxenii Vechi.
Comuna, compusă acum din cinci sate, avea un număr de 765 locuitori
(Frunzescu, Dicționarul topografic și statistic, 1871, p. 14, 135, 322, 354, 411, 455,
530).
În 1873, satul Fundătura Rugăria a fost arondat comunei Corodești, plasa
Tutova.
În 1875 a avut loc o amplă reorganizare administrativă, care a însemna
desființarea multor comune și alocarea satelor la alte comune.
Comuna Voinești este desființată, satele sale fiind arondate altor comune. Satele
Fundătura Voinești, Voineștii Răzeși și Uricari au fost repartizate comunei Tulești, plasa
Tutova, județul Tutova.
Satele Voineștii Boierești, care a revenit la numele de Voinești, și Băncești au
fost arondate comunei Călimănești, plasa Tutova, județul Tutova.
La această comună, Călimănești, au fost arondate și alte sate ale comunei
Voinești de astăzi, în urma desființării și a comunelor Avrămești și Obârșeni: Avrămești,
Corobănești, Mărășești Răzeși, Mărășești Boierești, Obârșeni Răzeși, Lingurari.
Comuna Corodești a fost și ea desființată, satele Fundătura Rugăria și
Stâncășeni (care fusese reunificat) fiind arondate comunei Gherghești, plasa Tutova,
județul Tutova.
Acum, este prezent în documente și ultimul sat al comunei Voinești de astăzi,
anume Gârdești, despre care nu mai avem știre de peste 200 de ani, fiind doar amintită
29
în prima jumătate a secolului al XIX-lea doar moșia Gârdești. Satul este arondat și el
comunei Călimănești.
În 1886-1887 a avut loc o altă reorganizare administrativă, care a însemnat
reînființarea fostelor comune. Astfel, se reînființează comuna Voinești, formată din
următoarele sate: Voineștii Boierești, Voineștii Răzeși, Fundătura Voinești, Băncești,
Gârdești, Obârșeni, Lingurari și Cristeștii din Deal (în 1887, satul a fost înglobat în
Voineștii Răzeși). Comuna făcea parte din plasa Tutova, județul Tutova.
Comuna Avrămești este reînființată și ea, fiind formată din satele Avrămești
(reședință de comună), Corobănești, Mărășești (reunificat) și Uricari. Făcea parte tot din
plasa Tutova, județul Tutova.
Comuna Corodești a fost și ea reînființată, satele Rugăria și Stâncășeni revenind
la aceasta, care făcea parte tot din plasa Tutova, județul Tutova.
La sfârșitul secolului al XIX-lea, în Marele Dicționar Geografic al României
găsim și cele patru comune de până în 1886, care cuprind satele de astăzi ale comunei
Voinești, cu descrieri mai ample.
Comuna Voinești-Răzeși este prezentă cu 708 locuitori, cu un teritoriu foarte
deluros, ocupat cu plantații de viță de vie pe 2650 ha și livezi de pruni pe 775 ha.
În comună se găsea o școală, două biserici și o moară cu vapori (aburi) (MDGR,
V, p. 774).
Comuna Avrămești, situată pe pârâul Valea Mare, avea 854 de case și 1351 de
locuitori, dintre care 90 știau carte. 348 de locuitori erau contribuabili, contribuțiile
directe ale acestora fiind de 7223,42 lei.
În comună găsim și culturi de vița de vie (73,50 ha), precum și livezi cu pruni
(8,75 ha). Cu comerțul se ocupau 10 persoane, dintre care nouă români și un evreu,
existând 10 stabilimente comerciale, dintre care șase erau cârciumi.
Comuna avea o școală de băieți și patru biserici.
Într-o pădure din cuprinsul comunei au fost descoperite monede antice, care au
fost donate liceului din Bârlad (MDGR, I, p. 142).
Comuna Corodești, care ocupa un teritoriu formar din dealuri înalte și pietroase,
număra 481 de case, în care trăiau 1901 locuitori, dintre care 153 știau carte. 396 de
locuitori erau contribuabili, venitul comunei fiind de 8524,77 lei.
În comună se cultiva vița de vie pe o suprafață de 81 ha, și livezi de pruni pe
20,50 ha. Comerțul se făcea de către 20 persoane.
În comună existau o școală primară de băieți și trei biserici (MDGR, II, p. 663).
30
Comuna Obârșeni avea o populație de 484 suflete, ce trăiau în 140 de case. 85

dintre locuitori erau contribuabili (MDGR, IV, p. 527).
În 1904 a avut loc o nouă reorganizare administrativă, prin desființare fostelor
plăși și înființarea unora noi. Acum, comunele Voinești, Avrămești sunt arondate plășii
Puiești, județul Tutova. Comuna Corodești făcea parte din plasa Hălărești, același județ,
Tutova.
În 1908, Vechiul Regat a cunoscut o nouă reorganizare administrativă, care a
afectat atât comunele, cât și plășiile județelor.
Comuna Voinești a fost desființată, satele Voinești Răzeși, Voinești Boierești și
Fundătura Voinești fiind arondate comunei Popești, care ținea de plasa Plopana, plasă
nou înființată, județul Tutova.
În schimb, satele Băncești și Gârdești au fost arondate comunei Corodești, care
ținea acum de plasa Puiești, județul Tutova.
Satele Obârșeni și Lingurari au fost arondate comunei Popești, nou înființată,
care era arondată la plasa Plopana, județul Tutova.
Comuna Avrămești a fost și ea desființată, în locul său formându-se, în aceeași
componență, comuna Mărășești, având reședința de comună în satul Mărășești. Făcea
parte și ea din plasa Plopana, județul Tutova.
În 1909, satele Băncești și Gârdești vor fi mutate de la comuna Corodești la
comuna Mărășești.
Un an mai târziu, în 1910, se înființează comuna Stâncășeni, care cuprinde patru
sate: Stâncășeni (reședință de comună, desprins de la Corodești), Băncești, Gârdești
(ambele sate mutate de la comuna Mărășești) și Obârșeni (de la comuna Popești; în
1917, pentru scurtă vreme satul va reveni la comuna Popești).
În 1911, când județul Tutova revine oarecum la vechile plăși, comuna Popești,
din care făceau parte cele trei sate ale Voineștilor, a făcut parte până în 1925 din plasa
Tutova, reînființată.
La plasa Tutova vor reveni, în 1911, și comunele Mărășești (pe care o vom găsi
până în 1924), Corodești (până în 1929) și Stâncășeni (până în 1924), comune care
cuprind toate satele de astăzi ale comunei Voinești.
După realizarea Marii Unirii din 1918, prin Constituția de la 1923, România era
împărțită de asemenea în județe, plăși și comune. Numărul, întinderea și subdiviziunea
lor teritorială erau stabilite prin Decretul regal nr. 2465 din 25 septembrie 1925.
31
Fig. 13. Harta județelor Regatului României – Fig. 14. Harta județului Tutova. 1925.
zonă estică. 1925.
https://ro.wikipedia.org/wiki/Judetele_interbelice_
ale_Regatului_Romaniei#/media/Fișier:Judete_
1919-25.png
Județul Tutova este prezent și după noua organizare, fiind format, în 1925, din
comuna urbană Bârlad și șapte plăși: Banca, Ghindigeni, Jeravăț, Murgeni, Pereschiv,
Simila și Tutova (fig. 13-14).
În 1929, județul Tutova a fost din nou reorganizat, fiind format din comuna urbană
Bârlad și trei plăși: Alexandru Vlahuță (formată din patru comune), Manolache K.
Epureanu (formată din patru comune) și Vasile Pârvan (formată dintr-un oraș, Bârlad, și
patru comune) (fig. 15). În 1934, județul include și plasa I. G. Duca, pe care o pierde în
1941. Tot atunci, include plasa Simila (fig. 16-17).
Prin Constituția din 1938 s-a instituit o nouă organizare administrativă a țării,
județele (fără personalitate juridică) fiind grupate în ținuturi, unități administrative cu
atribuții economice, culturale și sociale. Prin Legea administrativă din 13 august 1938,
județul Tutova aparținea de ținutul Dunărea de Jos.
În 1942, județul Tutova era alcătuit din comuna urbană Bârlad și plășile Crivești,
Murgeni, Puiești și Zorleni.
Județul va fi desființat în 1950, majoritatea comunelor fiind arondate regiunii
Bârlad, după noua organizare administrative a României comuniste.
32
Fig. 15. Harta județelor Regatului României 1930. Fig. 16. Harta județelor Regatului României 1938.
Județul Tutova. Județul Tutova.
https://ro.wikipedia.org/wiki/Judetele_interbelice_al https://ro.wikipedia.org/wiki/Judetele_interbelice_al
e_Regatului_Romaniei e_Regatului_Romaniei
Fig. 17. Harta administrativă a județului Tutova. 1938. Detalii.

http://romaniainterbelica.memoria.ro/judete/tutova/
33
În ceea ce privește evoluția administrativă a comunelor din care au făcut parte

satele de astăzi ale comunei Voinești, ceea ce este de reținut este că până în anul
1950, când va avea lor o nouă reorganizarea administrativă importantă a țării, după
modelul sovietic, acestea au făcut parte din județul Tutova.
Înainte de reorganizarea din 1925, în 1924 reședința comunei Mărășești se mută
din satul Mărășești în satul Avrămești, comuna urmând să se numească Avrămești.
În 1925 a fost reînființată comuna Voinești, formată din satele Voineștii Răzeși și
Voineștii Clăcași, noul nume al satului Voinești Boierești. Satul Fundătura Voinești a
fost înglobat în satul Voineștii Răzeși. Comuna făcea parte din plasa Tutova.
Tot acum, satul Avrămești a înglobat satul Uricani, formând singur comuna
Avrămești, plasa Tutova.
Satul Mărășești a format și el singur comuna Mărășești, plasa Tutova.
În același an, 1925, a fost reînființată comuna Obârșeni, care se va numii
Obârșenii de Sus. Era alcătuită din trei sate: Obârșenii Răzeși (reședință de comună),
Obârșenii Clăcași (după împărțirea satului Obârșeni) și Obârșenii Lingurari. Comuna
făcea parte din plasa Tutova.
Comuna Stâncășeni a continuat să existe în alcătuirea de dinainte de 1925:
Stâncășeni, Băncești, Corobănești (desprins de la comuna Mărășești, satul înglobând
satul Onești) și Gârdești. Făcea parte, de asemenea, din plasa Tutova.
Satul Rugăria a fost înglobat în 1925 în satul Drăxeni, care făcea parte din
comuna Pietrosul, aceeași plasă, Tutova.
În 1929, odată cu ampla reorganizare a ținuturilor și plășilor, comunele Voinești,
Avrămești, Mărășești, Obârșenii de Sus și Stâncășeni au fost desființate, satele lor fiind
arondate la noile comune înființate. Cele mai multe – Voineștii Răzeși, Voineștii
Boierești, Fundătura (desprins de la Voineștii Răzeși), Avrămești, Băncești, Corobănești
(a pierdut cătunul Onești), Gârdești, Mărășești, Stâncășeni și Uricari (desprins de la
Avrămești) - au fost arondate comunei Eroul Căpitan Grigore Ignat, care era alcătuită
din 27 de sate. Comuna făcea parte din plasa Alexandru Vlahuță.
Toate cele trei sate ale comunei Obârșenii de Sus au fost transferate la comuna
Plopana, care aparținea de plasa Alexandru Vlahuță.
Satul Rugăria a fost desprins de la satul Drăxeni, fiind arondat comunei Pogana,
care făcea și ea parte din plasa Alexandru Vlahuță.
În 1931 comuna Eroul Căpitan Grigore Ignat a fost desființată, satele de astăzi
ale comunei Voinești fiind arondate fostelor comune, reînființate.
34
Satele Voineștii Răzeși, Voineștii Boierești și Fundătura au fost arondate

comunei Popești, plasa Alexandru Vlahuță
Satele Avrămești, Mărășești, Uricari și Sâmzănești au alcătuit din nou comuna
Avrămești, cu satul Avrămești reședință de comună. Aceasta aparținea de aceeași
plasă, Alexandru Vlahuță.
Comuna Stâncășeni a fost și ea reînființată, fiind alcătuită din satele Stâncășeni,
Băncești, Corobănești, Gârdești, Obârșenii Răzeși, Obârșenii Clăcași și Obârșenii
Lingurari. Acestora li se va alătura satul Onești. Comuna aparținea tot de plasa
Alexandru Vlahuță.
Satul Rugăria a fost desprins de la comuna Pogana și arondat din nou comunei
Corodești, reînființată, care aparținea de plasa Alexandru Vlahuță.
În 1934, cele trei sate ale Voineștilor vor fi desprinse de la comuna Popești și vor
reînființa comuna Voinești, care ținea tot de plasa Alexandru Vlahuță.
Comuna Avrămești, în aceeași alcătuire, va continua să existe până în 1968,
făcând parte până în 1942 din plasa Alexandru Vlahuță, apoi din plasa Puiești, până în
1950.
Comuna Stâncășeni a continuat și ea să existe până în 1968, pierzând în timp
mai multe sate. Astfel, în 1935 a pierdut satul Obârșenii Lingurari, care a fost arondat
comunei Popești. În 1942 a pierdut și satele Obârșenii Răzeși și Obârșenii Clăcași, care
și ele au fost arondate comunei Popești.
Comuna Stâncășeni a făcut parte din plasa Alexandru Vlahuță până în 1942,
apoi, până în 1950, din plasa Puiești.
În 1939, comuna Voinești a fost din nou desființată, cele trei sate ale Voineștilor
fiind arondate comunei Popești. Acesteia i-au fost arondate și alte sate ale comunei
Voinești de astăzi: Obârșeni Lingurari (1935) și Obâșenii Răzeși și Obârșenii Clăcași
(1942). Comuna a făcut parte din plasa Alexandru Vlahuță, apoi, din 1942, din plasa
Puiești.
Între 1943 comuna Popești a fost desființată, satele Voineștii Răzeși, Voineștii
Boierești, Fundătura, Obârșenii Răzeși, Obârșenii Clăcași și Obârșenii Lingurari fiind
arondate comunei Rădeni, plasa Puiești.
În 1946, comuna Popești a fost reînființată, cele trei sate ale Voineștilor și satul
Obârșenii Lingurari fiind din nou arondate acesteia.
În 1947 a fost reînființată comuna Obârșeni, care cuprindea satele Obârșenii
Răzeși și Obârșenii Clăcași. Făcea parte din plasa Bârlad, județul Tutova.
35
Satul Rugăria a făcut parte între 1931 și 1950 din comuna Corodești, care a
aparținut de plasa Alexandru Vlahuță până în 1942, apoi, până în 1950, din plasa
Puiești.
După al doilea război mondial, chiar dacă pentru scurtă vreme Constituția din
1948 a menținut împărțirea în comune, plăși și județe, la 6 septembrie 1950, odată cu
noua ordine instaurată în România, de sorginte sovietică, Marea Adunare Națională a
votat Legea nr. 5 pentru împărțirea administrativ-teritorială a Românei, conform căreia
teritoriul țării era împărțit în regiuni, orașe, raioane și comune, după modelul sovietic.
Acum, teritoriul Moldovei este organizat în șapte regiuni, Suceava, Botoșani, Iași,
Bacău, Bârlad, Putna, Galați, ultima cuprinzând și nordul Dobrogei, zona Deltei Dunării
(fig. 18). Fiecare regiune este împărțită în mai multe raioane, de obicei 5–7 raioane, cu
reședință de raion.
Fig. 18. Harta regiunilor din partea de est a României, 1950.

https://ro.wikipedia.org/wiki/Regiunile_Republicii_Populare_Rom%C3%A2ne#/media/Fi%C8%99ier:Admi
nistrative_map_of_Romania,_1950-1952.svg
36
Zona Prutului mijlociu, unde găsim spațiului ocupat astăzi de comuna Voinești, a
fost organizată în două regiuni, Iași și Bârlad, fiecare cu raioanele sale; regiunea Iași cu
raioanele Hârlău, Pașcani, Târgu Frumos, Iași, Negrești și Codăești, și regiunea Bârlad,
cu raioanele Vaslui, Răchitoasa, Huși, Murgeni și Bârlad (fig. 19).
Fig. 19. Harta administrativă a României. 1952. Regiunea Bârlad.

https://ro.wikipedia.org/wiki/Regiunile_Republicii_Populare_Române#/media/
File:Administrative_map_of_Romania,_1950-1952.svg
Satele care alcătuiesc comuna Voinești de astăzi continuă să facă parte din mai
multe comune, chiar ele însăși să fie reorganizate, prin comasări. Astfel, în 1950,
comunele Popești și Stâncășeni au fost desființate, satele Voineștii Răzeși, Voineștii
Boierești, Fundătura, Băncești, Corobănești, Gârbești și Obârșenii Lingurari fiind
arondate comunei Obârșeni. Aceasta, care mai cuprindea satele Obârșenii Răzeși și
Obârșenii Clăcași, precum și satul Rugăria, desprins de la comuna Corodești, aparținea
de raionul Vaslui, regiunea Bârlad.
37
Comuna Avrămești, compusă din satele Avrămești, Mărășești, Uricani și , a fost

arondată raionului Zeletin, regiunea Bârlad.
Satul Stâncășeni, după desființarea comunei, a fost arondat comunei Corodești,
care aparținea de raionul Vaslui, regiunea Bârlad.
În 1956, comunele Obârșeni, Avrămești au fost arondate raionului Bârlad,
regiunea Bârlad.
În 1965, satul Stâncășeni a fost și el arondat comunei Obârșeni.
Fig. 20. Harta administrativă a județului Vaslui. 2018.

http://www.isuvaslui.ro/images/harta_vaslui_large.gif
38
În 1967 sunt propuse noi principii pentru reorganizarea administrativ-teritorială a

țării, revenindu-se, prin Legea nr. 2 din 16 februarie 1968, la denumirea tradițională de
județe, fiind desființate regiunea și raionul. Această organizarea teritorial-administrativă
s-a păstrat în mare parte până astăzi, cu modificări asupra structurii județelor, care
păstrează, în mare parte, structura regiunilor.
Înainte de reorganizarea administrativă a țării a avut loc o reorganizare a satelor,
multe dintre ele fiind contopite. Astfel, satele Voineștii Boierești (care din 1965 a fost
numit Cârțibașul), Voinești Răzeși (care a fost numit, din 1965, simplu, Voinești), și
Fundătura au fost unificate într-un singur sat, numit Voinești.
În 1968, satul Mărășești a înglobat satul Sâmzănești, iar satele Obârșenii Răzeși
și Obârșenii Clăcași au fost unificate, formând satul Obârșeni.
Tot acum, comunele Avrămești și Obârșeni au fost desființate, înființându-se
comuna Voinești, care era formată din satele Voinești (reședință de comună),
Avrămești, Băncești, Corobănești, Gârdești, Mărășești, Obârșeni, Obârșeni Lingurari,
Rugăria, Stâncășeni și Uricari.
Noua comună făcea parte din noul județ Vaslui, care cuprinde teritorii din fostele
județe Vaslui, Tutova, Galați, Putna, Fălciu (fig. 20).
II.2. Istoricul localităților componente
II.2.1. Scurt istoric al satului Voinești

Prima informație documentară despre satul Voinești o avem de la începutul
domniei lui Ștefan cel Mare, anume într-un un zapis de întărire semnat de marele
domnitor la 27 noiembrie 1460, care dăruiește și întărește credinciosului pan Ivul
Voinescul dreapta lui ocină, anume satul Voinești cu mănăstirea, pe care l-a cumpărat
de la Ion și de la Petrică pentru 50 de zloți, iar hotarele satului să fie după ”hotarele lor
vechi, pe unde au folosit din veac” (DHR, A, 2, 96).
Deci, putem spune că satul a avut ca proprietari în prima parte a secolului al
XV-lea pe frații Ion și Petrică, probabil boieri, pentru ca apoi să intre în proprietatea
boierul Ivul Voinescul.
Nu este exclus însă ca satul să fi existat de ceva vreme, poate din secolul al
XIV-lea sau mai devreme, dacă avem în vedere că pe Dealul Bulbuceni s-au descoperit
resturi arheologice care atestă existența unei așezări datate în secolele IX−X d.Hr.
39
Coordonatorii volumului al treilea al cunoscutei colecții de documente medievale

Documenta Romaniae Historica consideră însă un alt sat, Oidești, care apare într-un alt
act de întărire de la Ștefan cel Mare, semnat la 5 martie 1493, ca fiind satul Voinești de
astăzi, mai ales că acesta avea o mănăstire în hotar și era vândut lui Albul Voinescu și
surorilor sale, Ana și Vasilica (DRH, A, 3, 122, p. 645).
Evident, faptul că satul Oidești era situat pe râul Tutova, că în hotarul său se
găsea o mănăstire, că a fost vândut lui Albul Voinescu (probabil înrudit cu Ivul
Voinescul) au determinat pe coordonatorii volumului să considere că este vorba despre
același sat, Voinești.
Ținând seama că este vorba de acte ale aceluiași domnitor, Ștefan cel Mare, că
se vorbește de un jude, Voina, nu credem în posibilitatea ca cei din cancelaria
domnească sa nu fi știut făcut trimitere la fostul proprietar, Ivul Voienscu; deci,
considerăm că, mai degrabă, nu poate să fie vorbă de satul Voinești în acest document
din 1493, ci poate de un fost sat, aflat lângă Voinești, care a fost înglobat apoi de
acesta.
Următoarea informație documentară despre satul Voinești o aflăm abia aproape
peste 180 de ani de la prima mențiune, anume din 3 februarie 1641, când, într-un zapis
de întărirea din partea domnului Moldovei, Vasile Lupu, pentru Matei Stoian și lui
Neculai, care se judecaseră cu fostul vornic Dumitru (Dumitrașco) Gheucă și popa
Grigorie pentru stăpânirea satului Draxeni, din ținutul Tutova, ca martori apar și Dimitru
și Constantid din Voinești (DRH, A, 26, 22).
În 23 iunie 1676, satul Voinești este prezent într-un document printr-un martor.
Atunci, într-un act de hotărnicie, prin care Gavril Brăescu, fost pitar, mărturisea că,
venind postelnicul Ștefan, comisul Dadija și fiii lui Scărlet din Zorleni înaintea lui cu carte
domnească, la cererea acestora a adunat bătrânii megieși, care au hotărât și stâlpit
părțile lor de moșie din Băncești și Tominești, pe valea Iezerului, ținutul Tutovei, apare
între martori și popa Ion din Voinești (Clit, Documente hușene, III, 33, p. 64-65), fie
slujitor la mănăstirea din hotarul satului, fie chiar la o biserică din sat.
La 16 octombrie 1678, martori din Voinești sunt prezenți într-un zapis de danie a
lui Sava egumenul, cu fiii lui, care dăruiau mănăstirii Sf. Nicolae mai multe ocini din
diverse sate (CDM, IV, 306).
La 19 mai 1683, printr-un zapis, Neculai vinde lui Zaharia o parte de moșia din
Voinești, parte care a fost a Savii din Tominești, partea Nazarii fata popii Rusalim
(CDM, IV, 784).
40
La 23 noiembrie 1685, satul Voinești este iarăși prezent într-un document prin
Machidon, fiul lui Ion, nepotul lui Costaș din Voinești de pe Tutova, care, împreună cu
soția sa, Maria, se dau vecini (= iobagi) împreună cu copiii lui Pătrașco jicnicerul
(=dregător care avea grijă de magaziile cu grâne ale curții domnești) (CDM, IV, 937).
În 3 octombrie 1696, domnul Moldovei, Antioh Cantemir, împuternicea pe
egumenul de la mănăstirea Barnovschi să caute niște vecini ai mănăstirii, pe care să-i
ducă cu tot ce vor avea la satul Voinești, de unde au fugit (CDM, IV, 1864).
Alte informații despre satul Voinești prezente în documente publicate nu mai
avem până la sfârșitul secolului al XVIII-lea, când autoritățile militare rusești au alcătuit,
între 1769 și 1775, o situație administrativă generală a Moldovei, inclusiv cu realizarea a
numeroase hărți, în care acesta va apărea.
Găsim satul Voinești în cele două recensăminte rusești, mai întâi în Perepis
naselenie Moldavii 1772-1773 goda (Recensământul populației din Moldova din 1772-
1773), în care este prezent la ocolul Tutovei, ținutul Tutovei, cu diferiți proprietari,
numărând 30 liudii (= contribuabili) (Moldova în epoca feudalismului, VII/1, p. 187).
În Recensământul populației Moldovei din anul 1774 satul Voinești apare
contopit cu satele Bulbuceni și Stâncășeni, sub numele Voineștii, Bulbucenii,
Stâncășenii, care aparținea tot de ocolul Tutova, ținutul Tutova, toate satele numărând
47 de case (Moldova în epoca feudalismului, VII/2, p.481; Tezaurul toponimic, vol.
I/2, p.1324).
Un an mai târziu, în 1775, într-o listă cu banii ajutorinților încasați din ținutul
Tutovei, găsim satul Voinești ce au fost Volintiri desprins de celelalte două sate (care
rămân contopite), numărând 20 liudii ce trebuiau să plătească 120 lei (Antonovici,
Documente bârlădene, IV, p. 198).
Într-o altă listă de la sfârșitul secolului al XVIII-lea, cu scăderile scutelnicilor din
satele ținutului Tutova, găsim dar satul Voinești din cele trei, celelalte două, Bulbuceni și
Stâncășeni, fiind înglobate în acesta. De asemenea, se pare că tot acum Voineștii
înglobează și satele Cristeștii din Deal, Popeștii, Rădeni și Tulești (Antonovici,
Documente bârlădene, IV, p. 208; Tezaurul toponimic, vol. I/2, p.1324).
În afară de aceste prezențe în acte administrative, satul Voinești apare și în
diferite hărțile militare din aceste timpuri. Astfel, în 1772, satul apare sub forma de
Voineaști în Karta Moldavii i Bezarabii s pokazamiem voennych dĕjstvii Rosijskoĭ
manuscris la Biblioteca Academiei Române (Tezaurul toponimic, vol. I/4, p. 304).
41
În 1773, sub forma Voinestj, Voineștii apare în Plans der Moldau. Bessarabien
und Wallachey, nebst angräntzenden Theilen von Pohlen und Bulgarian, hartă aflată în
În 1774, găsim satul Voinești în două hărți, ambele realizate de I.F. Schmid și
tipărite la Petersburg, în Rusia. În prima hartă, Karta Moldavii i Valahii po podlinnym
kvartirmejsterskim čertežam, i po nabljudenijam astronomičeskim v onyh stranah
učinennym, satul Voinești este numit Balnești, pentru ca în a doua hartă, Principatuum
Moldaviae et Walachiae tabula geographica generalis, ex autographis castrametatorum
Russicorum ad normam observationum astronomicarum hunc infinem in illis regionibus
habitarum, să fie transcris Balneszti (Tezaurul toponimic, vol. I/4, p. 305).
Găsim satul Voinești și în harta realizată la Sibiu, în 1775, de către L. von
Jenney, Neue Situations Charte des Gros Fürstenthums Siebenbürgen nebst
angraenzenden Theilen der Moldau und Walachey, unde apare transcris Vojnesty.
realizată de generalul rus F.G. de Bawr, în 1770, și publicată la Amsterdam, găsim satul
Voinești în forma Woineschti (Tezaurul toponimic, vol. I/4, p. 304).
Tot în 1781, Voineștii apare și în harta publicată de J. Adam la Viena, Karte von
der Moldau und Bessarabien, unde în găsim sub numele Balneschty (Tezaurul
Satul Voinești mai apare în alte nouă hărți din perioada 1785-1790. Astfel,
transcris Balneschty, satul mai apare în alte trei hărți, realizate de F. L. Güssefeld,
Carte von der Moldau und Walachey… (Nürnberg, 1785), F. I. Müller, Geographische
General Karte des Gränzen zwischen denen dreyen Kaiserthümern und ihren nach und
nach geschehenen Veränderungen vom Jahr 1718… (Viena, 1788) și D. F. Sotzmann,
Charte von den oberhalb und seitwärts dem Schwarzen Meere gelegenen Russischen
und Türkischen Laendern… (Berlin, 1788).
Transcris Balnescht, satul Voinești apare în alte trei hărți, realizate de Abbé Max
Schimek, Oesterreichisch-Russisch-Türkischer Kriegsatlas (Viena, 1788), F. A.
Schraembl, Karte von der Walachei, Moldau und Bessarabien… (Viena, 1788) și H. C.
Schütz, Neueste Karte von der Moldau, Walachei, Bessarabien und der Krim…. (Viena,
1789).
Sub forma Balueszti, Voineștii apare în două hărți, tipărite la Viena, în 1788.
Prima aparține lui Sebastian Hartl, Mappa nova geographica Moldaviae et Walachiae…,
și a doua lui F. Müller, Der Lauf des Donau Stroms von Wien bis in das Schwarze Meer.
42
Sub forma Babieschty întâlnim satul Voinești doar într-o singură hartă, realizată
de F. I. I. von Reilly în 1789 și tipărită la Paris: Des Fürstenthums Moldau südliche
Haelfte (Tezaurul toponimic, vol. I/4, p. 304).
La începutul secolului al XIX-lea satul Voinești pierde mai multe cătune, dintre
care două devin sate: Rădeni și Stâncășeni. Alte trei cătune, Cristeștii din Deal, Popești
și Tulești sunt înglobate în satul Rădeni.
Astfel, în Condica vistieriei Moldovei la 1803 satul Voinești, care este prezent la
ocolul Tutovei, ținutul Tutova, numără doar 42 de liudii (= contribuabili), care trebuiau să
plătească un bir anual de 784 lei. Sat răzășesc, Voineștii avea și scutelnici: 1 al
logofătului Iordachi Canta, 2 ai lui Ștefan Țintilă de la Vistierie, 1 al vornicului Costandin
Palade, 1 al caminarului Iordache Giorgiu, 1 al spătarului Ștefan Sturza și 1 au
comisului Constandin Sturza (Istrati, Condica vistieriei Moldovei la 1803, p. 153).
În Condica visteriei Moldovei din anul 1816, satul Voinești, răzășesc, număra 40
liudii ce trebuiau să plătească un bir trimestrial de 190 lei. Erau scutiți 2 ai domniei sale
spătăresei Safta Sturza, 1 al lui Costandin Hermeziu, 3 ai spătarului Costandin Sturza și
1 al spătarului Ioan Jora (Istrati, Condica vistieriei Moldovei din anul 1816, p. 63).
Cum știm, în Catagrafia fiscală a Moldovei pe anul 1820 nu avem informații
despre ținutul Tutova, astfel că următoarele informații despre satul Voinești le avem din
Catagrafia ținutului Tutova din 1828, păstrată în manuscris la Arhivele Statului din Iași,
în care aflăm că acum satul a pierdut cătunul Bulbuceni, devenit sat (Tezaurul
Apoi, Voineștii este prezent în harta rusească din 1828 și 1829, tipărită în 1835,
aparținând de ținutul Tutova, având 137 curți (Giurescu, Principatele române la
începutul secolului XIX, 1957, p. 280).
În Catagrafia fiscală a Moldovei pe anul 1831 satul Voinești, sat răzășesc, dar și
cu pământuri ale lui Alec Sturza și ale comisului Pavăl Cerchez, număra 187 de
contribuabili, dintre care 73 plăteau birul, 11 erau oameni fără căpătâi,
17 mazili, 25 ruptași, 1 ruptele visteriei, 1 jidovi orândari; erau scutiți de dări: 2 preoți,
2 dascăli, 7 privileghieți, 2 scutelnici pentru strajă, 10 bătrâni și nevolnici, 20 văduve și
16 slujbași volnici (Istrati, Catagrafie fiscală a Moldovei din anul 1831, 2009, p. 133).
În timpul reorganizărilor administrative din anii 1833 și 1834, satul Voinești a fost
transferat de la un ținut la altul sau de la un ocol la altul. Astfel, în 1833 găsim satul
ținutul Vasluiului, fără însă a se cunoaște cărui ocol a fost arondat (Analele
Parlamentare ale României, V, 2, 1834-1835, p. 687).
43
În același an, în Condica abețedară pentru a sluji la împărțirea Delelor, în ramul

judecătorescu, după înrătundirea făcută la anulu 1833 găsim satul Voinești la ocolul
Simila, ținutul Tutova, cu un număr de 2 delei (= dosare) (Uricariul, VIII, 1886, p. 50).
La începutul anului 1834, găsim satul Voinești la ocolul Tutovei, care a fost
arondat ținutului Vaslui (Analele Parlamentare ale României, V, 2, 1834-1835,
p. 726). În partea a doua a aceluiași an, satul a revenit la ținutul Tutovei, unde a fost
transferat și ocolul Tutova, unde găsim Voineștii (Analele Parlamentare ale României,
V, 2, 1834-1835, p. 759).
Un an mai târziu, în 1835, în Tabla obștimilor sătești a Prințipatului Moldovei
satul Voinești este prezent la același ocol, Tutova, din ținutul Tutovei (Macovei,
Organizarea administrativ-teritorială a Moldovei între anii 1832 și 1862, V, p. 193),
unde va fi prezent până în 1864.
În 1838, Voineștii include cătunul Băncești și înglobează satul Obârșeni.
În 1843, înglobează și satul Bulbuceni.
În 1844, pierde cătunul Obârșeni, devenit sat.
În 1845, pierde și cătunul Băncești, devenit sat, pe care îl va reîngloba un an mai
târziu, în 1846.
Acum, în Populațiea locuitoriloru din Moldova în anulu 1846, satul Voinești este
prezent la același ocol și ținut, al Tutovei, cu 86 liuzi (= contribuabili) (Uricariul, XV,
1889, p. 393).
În 1853, Voineștii pierde cătunele Băncești și Fundătura Voinești, care devin
sate.
În 1859, satul apare împărțit în două sate: Voineștii Răzeși și Voineștii familiei
Cerchez.
În 1865, odată cu noua reorganizare administrativă din timpul domniei lui
Alexandru Ioan Cuza, prin care ținuturile se transformă în județe, ocoalele în plăși, și se
organizează comunele rurale și urbane, găsim satul Voineștii separat în trei sate, toate
parte a comunei rurale Voinești, plasa Tutova, județul Tutova: Voinești, Voineștii
Boierești și Fundătura Voinești.
În 1871, în Dicționarul topografic și statistic al României găsim Voineștii împărțit
tot în trei sate: Voineștii Boierești, Voineștii Răzeși și Fundătura-Voinești, toate făcând
parte din aceeași comună, dar care acum este numită Voineștii Răzeși, aceeași plasă și
județ, anume Tutova (Frunzescu, Dicționarul topografic și statistic, 1871, p. 530).
În 1875 are loc o nouă reorganizare administrativă a țării, comuna Voineștii
Răzești fiind desființată, cele trei sate ale Voineștilor fiind repartizate în două comune.
44
Astfel, Fundătura Voinești și Voineștii Răzeși sunt repartizate comunei Tulești, iar satul
Voinești (fost, Voineștii Boierești) este arondat comunei Călimănești. Ambele comune
făceau parte din plasa Tutova, județul Tutova.
În 1886 se reînființează comuna Voinești, în care vom regăsi aceleași trei sate
ale Voineștilor: Voinești Boierești, Voinești Răzăși și Fundătura Voinești. Comuna făcea
parte din aceeași plasă și județ, Tutova.
În 1887, satul Voineștii Răzeși înglobează satul Cristeștii din Deal, sat aflat la
vest de satul Voinești.
În 1892, cele trei sate, Voineștii Răzeși, Voineștii Boierești (numit și Cârțibașii) și
Fundătura făceau parte din comuna Voinești, plasa Tutova, județul Tutova, satul
Voineștii Răzeși fiind și reședință de comună.
În Marele Dicționar Geografic al Românei, realizat la sfârșitul secolului al XIX-
lea, cele trei sate sunt prezente cu scurte descrieri. Astfel, despre Voinești-Boierești
(Cârțibași) aflăm că avea 249 de locuitori. Satul Fundătura-Voinești avea 121 locuitori și
33 de case. Satul Voinești-Răzeși este descris ca făcând parte din comuna cu același
nume, comună care avea în total 708 locuitori (MDGR, III, p. 434; V, p. 774).
În 1904 are loc o nouă organizare administrativă a României, județele cuprinzând
acum un număr mai mare de plăși, toate noi. Comuna Voinești făcea parte acum din
plasa Puiești, județul Tutova, cuprinzând toate cele trei sate: Voineștii Răzeși, Voineștii
Boierești și cătunul Fundătura.
În 1908 are loc o nouă reorganizare a comunelor din județul Tutova, comuna
Voinești fiind desființată. Toate cele trei sate, Voineștii Boierești, Voineștii Răzeși și
Fundătura sunt arondate comunei Popeștii, care ținea de plasa Plopana, județul Tutova.
În 1911, comuna Popeștii revine la plasa Tutova, care a fost reînființată. Toate
cele trei sate ale Voineștilor vor face parte din această comună până în 1925, când,
după realizarea Marii Uniri, România cunoaște o amplă reorganizare administrativ-
teritorială.
Acum, în 1925, se reînființează comuna Voinești, care făcea parte din plasa
Tutova, județul Tutova. Satul Fundătura este înglobat în satul Voineștii Răzeși. Acesta,
alături de satul Voineștii Clăcași (cum se numește acum satul Voineștii Boierești),
formează comuna Voinești.
În 1929, Voineștii Răzeși pierde cătunul Fundătura, care devine sat. Comuna
Voinești a fost desființată, toate cele trei sate, Voineștii Răzeși, Voineștii Boierești și
Fundătura fiind arondate noii comune înființate acum, Eroul Căpitan Grigore Ignat,
comună care făcea parte din plasa Alexandru Vlahuță, județul Tutova.
45
În 1931, cele trei sate sunt desprinse de la comuna Eroul Căpitan Grigore Ignat
și transferate la comuna Popești, plasa Alexandru Vlahuță, județul Tutova, comună ce
fusese desființată în 1929 și reînființată în 1931.
În 1934 a fost reînființată comuna Voinești, care cuprindea toate cele trei sate:
Voineștii Boierești, Voineștii Răzeși și Fundătura. Comuna făcea parte din plasa
Alexandru Vlahuță, județul Tutova.
În 1939, în urma noii reorganizări administrative a României, comuna Voinești
este din nou desființată, cele trei sate ale Voineștilor fiind arondate din nou comunei
Popești, care făcea parte tot din plasa Alexandru Vlahuță.
În 1942, plasa Alexandru Vlahuță este desființată, comuna Popești fiind arondată
plășii Puiești, județul Tutova.
În 1943, comuna Popești este desființată, cele trei sate ale Voineștilor fiind
arondate comunei Rădeni, care ținea de aceeași plasă, Puiești.
În 1946 se reînființează comuna Popești, care cuprindea și cele trei sate ale
Voineștilor, Voineștii Boierești, Voineștii Răzeși și Fundătura. Comuna făcea parte tot
din plasa Puiești, județul Tutova.
În 1950, odată cu schimbarea regimului politic în România, se introduce în
România organizarea administrativă de tip sovietic, prin desființarea județelor și plășilor,
care sunt înlocuite de regiuni și raioane. Acum, comuna Popești este desființată, cele
trei sate ale Voineștilor fiind arondate comunei Obârșeni, care era și ea reînființată.
Aceasta aparținea de raionul Vaslui, regiunea Bârlad.
În 1956, comuna Obârșeni va fi arondată raionului Bârlad, regiunea Bârlad.
În 1965, satul Voineștii Boierești este renumit Cârțibașul, iar satul Voineștii
Răzești este denumit simplu, Voinești. Împreună cu satul Fundătura, făceau parte din
comuna Obârșeni.
În 1968, când se revine la vechea organizare administrativă, în județe, comuna
Obârșeni este desființată, satele Voinești, Cârțibașul și Fundătura fiind unificate,
formând un singur sat. Acesta devine reședința comunei Voinești, care este reînființată,
care făcea partea acum din județul Vaslui.
Din 1968 și până astăzi, satul Voinești a făcut parte din comuna Voinești, județul
Vaslui.
II.2.2. Scurt istoric al satului Avrămești

Chiar dacă tradiția locului face trimitere la un document de la Ștefan cel Mare,
care ar dăruit lui Avram Huiban, un răzeș care s-a remarcat pentru vitejie în bătălia cu
46
turcii din susul Vasluiului, o moșie ”în susul Bârladului, pe Apa Mărului, Valea Cornilor
de arce, pe unde este judele Sion” (DRH, A, 2, XIX), localnicii considerând că acesta a
fost întemeietorul satului, s-a dovedit științific că acest document, păstrat doar într-o
traducere, este un fals târziu, pentru justificarea anumitor drepturi de stăpânire (DRH,
A, 2, p. 452) .
Având în vedere acest fals document, putem spune clar că satul Avrămești nu
este prezent în izvoarele scrise din secolele XV și XVI, ci abia în ultima parte din secolul
al XVIIl-lea. De remarcat este însă faptul că pe teritoriul de astăzi al satului Avrămești,
în marginea lui de nord, pe Dealul de Mijloc, a fost identificată o așezare din perioada
timpurie a evului mediu, din secolele VIII-IX și X-XII, care nu este exclus să fi evoluat și
după secolul al XII-lea.
Deci, prima știre documentară despre satul Avrămești o avem la 12 martie 1675,
când, într-un zapis de întărire emis la Croitori, pe Tutova, prin care Cristea, feciorul lui
Toader Coșciug din Croitori, a dat partea sa de ocină și moșie, avută de la tatăl său în
satul Croitori, lui Vasile Gheucă, al treilea logofăt, este prezent ca martor șu un anume
Ștefan, căpitan de Avrămești (Ghibănescu, Surete și izvoade, vol. IV, LX, p. 68).
La 20 iulie 1679, avem prima informație și despre moșia Avrămești din ținutul
Tutova, anume o parte din aceasta, care a fost a lui Gavril călugărul, în mirenie,
Grozav, feciorul Nedelii, fiind dată danie Mănăstirii Pângărați. Aceasta danie era
mărturisită de Miron Costin, mare logofăt, Neculai Racoviță, fost logofăt, și Gavril
Costache, mare vornic (CDM, IV, 403).
Alte informații despre satul Avrămești nu mai avem decât de la sfârșitul secolului
al XVIII-lea, când, în timpul ocupație militare rusești (1769–1775), autoritățile militare
rusești au alcătuit o situație administrativă generală a Moldovei, inclusiv cu realizarea
unor hărți în care apare și satul Cosmești. Astfel, în Perepis naselenie Moldavii 1772-
1773 goda (Recensământul populației din Moldova din 1772-1773) satul Avrămești este
prezent la ocolul Tutovei, ținutul Tutovei, cu diferiți proprietari, numărând 19 liudii (=
contribuabili) (Moldova în epoca feudalismului, VII/1, p. 187).
În Recensământul populației Moldovei din anul 1774 satul Avrămești este
contopit cu satul Mărășești, apărând sub numele de Mărășești, Avrămești, prezent tot la
ocolul Tutova, ținutul Tutova, satul având 36 de case (Moldova în epoca
feudalismului, VII/2, p. 480; Tezaurul toponimic, vol. I/1, p. 23).
Un an mai târziu, în 1775, găsim cele două sate separate din nou, făcând parte
în continuare din ocolul Tutovei, ținutul Tutovei. Satul Avrămești este prezent cu 12
liudii, ce trebuiau să plătească 65 lei (Antonovici, Documente bârlădene, IV, p. 197).
47
Evident, alături de această prezență în cele două recensăminte, satul Avrămești

apare și în hărțile militare din aceste timpuri. Astfel, în 1772, satul apare sub forma de
Vrameaști în Karta Moldavii i Bezarabii s pokazamiem voennych dĕjstvii Rosijskoĭ
În 1773, satul Avrămești apare sub forma Bramesti în Plans der Moldau.
Bessarabien und Wallachey, nebst angräntzenden Theilen von Pohlen und Bulgarian,
hartă aflată în manuscris la Biblioteca Academiei Române (Tezaurul toponimic, vol.
I/4, p. 8).
Găsim satul Avrămești, sub forma Bramesty, și în harta realizată în 1775, la
Sibiu, de către L. von Jenney, Neue Situations Charte des Gros Fürstenthums
Siebenbürgen nebst angraenzenden Theilen der Moldau und Walachey .
Avrămești în forma Wrameschti (Tezaurul toponimic, vol. I/4, p. 8).
Ulterior, într-o listă a scutelnicilor din ținutul Tutovei, fără a avea trecut anul, dar
fiind plasată la sfârșitul secolului al XVIII-lea, găsim între satele ocolului Tutovei doar
satul Mărășești, ceea ce ar permite să se spună ca acesta înglobase satul Avrămești
(Antonovici, Documente bârlădene, IV, p. 208).
Situația se schimbă la începutul secolului al XIX-lea, când în Condica vistieriei
Moldovei la 1803 nu mai apare satul Mărășești, dar apare satul Avrămești, care se pare
că-l înglobase. Acum, Avrămeștii, sat răzășesc, număra 19 liudii (= contribuabili) ce
trebuiau să plătească un bir anual de 348 lei; avea un singur scutit, de către comisul
Costandin Sturza. Satul aparține de același ocol al Tutovei, ținutul Tutovei (Istrati,
Condica vistieriei Moldovei la 1803, p. 153).
În Condica visteriei Moldovei din anul 1816, satul Avrămești, răzășesc, este
prezent, de asemenea, la ocolul Tutovei, ținutul Tutova, cu 6 liudii, ce trebuiau să
plătească un bir trimestrial de 7 lei. Erau scutiți de bir 18 liudii: 1 a medelniceresei
Ruxandra Oprișan, 2 ai spătarului Ioan Jora, 11 ai slugeresei Frăsina Elefteriu și 4 ai
porușnicului Vasile Salolon (Istrati, Condica vistieriei Moldovei din anul 1816, p. 64).
Din păcate, nu s-au păstrat informații despre ținutul Tutova în Catagrafia fiscală a
Moldovei pe anul 1820, deci nici despre satul Avrămești, astfel că următoarele informații
le avem dintr-o Catagrafie a ținutului Tutova din 1828, unde acesta apare separat de
48
Mărășești (Tezaurul toponimic, vol. I/1, p. 23).

Aceeași situație o găsim și în harta rusească din 1828 și 1829, că care Avrămești
este prezent cu 101 curți (Giurescu, Principatele române la începutul secolului XIX,
1957, p. 279).
În Catagrafia fiscală a Moldovei pe anul 1831 satul Avrămești, sat răzășesc,
avea 126 de contribuabili, dintre care 30 plăteau birul, 3 erau oameni fără căpătâi, 28
mazili (mazilii proveneau dintre boiernași, cu anumite privilegii, plătind o dare fixă,
încasată de reprezentanții mazililor), 34 ruptași (privilegiați fiscali, proveniți dintre cei
întorși de peste hotare sau coloniști străini, care plăteau darea într-o sumă fixă,
numită ruptă, pe sferturi, în patru rate, fiind astfel scutiți de orice bir); erau scutiți de dări:
2 preoți, 4 dascăli, 6 scutiți pentru strajă, 6 bătrâni și nevolnici și 13 văduve (Istrati,
Catagrafie fiscală a Moldovei din anul 1831, 2009, p. 133).
În 1833 și 1834, Principatul Moldovei a cunoscut o serie de modificări
administrative, care au însemnat, pe de o parte, desființarea și înființarea/reînființarea
de ținuturi și ocoale, iar pe de alte parte mutarea satelor de la un ocol la altul. Ținutul
Tutovei nu este desființat, dar cunoaște mai multe reorganizări.
În 1833, satul Avrămești rămâne parte din ocolul Tutovei (Analele Parlamentare
ale României, V, 2, 1834-1835, p. 688), pentru ca în Condica abețedară pentru a sluji
la împărțirea Delelor, în ramul judecătorescu, după înrătundirea făcută la anulu 1833 să
găsim satul Avrămești la ocolul Simila, ținutul Tutova, cu un număr de 4 delei (= dosare)
(Uricariul, VIII, 1886, p. 41).
La începutul anului 1834, satul Avrămești a fost arondat ținutului Vaslui, ocolul
Tutova (Analele Parlamentare ale României, V, 2, 1834-1835, p. 726), pentru ca în
partea a doua a aceluiași an, după o nouă reorganizare administrativă a Moldovei, satul
să facă parte din același ocolul, al Tutovei, care acum ținea de ținutul Tutova (Analele
În Tabla obștimilor sătești a Prințipatului Moldovei din 1835, găsim satul
Avrămești la același ocol, Tutova, ținutul Tutova (Macovei, Organizarea administrativ-
teritorială a Moldovei între anii 1832 și 1862, V, p. 193), unde va fi prezent până în
1864.
În Populațiea locuitoriloru din Moldova în anulu 1846, satul Avrămești este
prezent sub forma Abrămeștii făcând parte din aceluiași ocol și ținut, al Tutovei, cu 32
liuzi (= contribuabili) (Uricariul, XV, 1889, p. 393).
Satul Avrămești a continuat să facă parte din același ocol și ținut până în 1865,
când a avut loc o noua organizare administrativă, cea din timpul domniei lui Alexandru
49
Ioan Cuza. Acum, odată cu transformarea ținuturilor în județe și a ocoalele în plăși, se

organizează comunele rurale și urbane, satul Avrămești, împreună cu alte trei sate,
formând comuna rurală Avrămești, care aparținea de plasa Tutova, județul Tutova.
Important este faptul că satul devine reședință de comună, având o biserică (Indicele
comunelor României, 1865, p. 90).
În 1871, în Dicționarul topografic și statistic al României găsim satul Avrămești la
comuna Avrămești, plasa Tutova, județul Tutova (Frunzescu, Dicționarul topografic
și statistic, 1871, p. 14).
În 1875 are loc o nouă reorganizare administrativă a țării, comuna Avrămești fiind
desființată. Satul Avrămești este repartizat comunei Călimănești, care făcea parte tot
din plasa Tutova, județul Tutova.
În 1887, comuna Călimănești este desființată, reînființându-se comuna
Avrămești, care cuprinde satele desprinse în 1875, satele Mărășeștii Răzeși și
Mărășeștii Boierești fiind unificate . Satul Avrămești redevine sediu de comună, care
făcea parte din aceeași plasă și județ, Tutova.
În această componență, găsim comuna Avrămești, cu reședința în satul
Avrămești, până în 1908.
În Marele Dicționar Geografic al Românei, satul Avrămești este prezentat ca
fiind plasat în valea pârâului Valea Mare, având 772 de locuitori, dintre care 51 știau
carte. În sat se găseau și 193 de case, o școală primară și cel puțin o biserică (MDGR,
I, p. 142).
În 1904 are loc o nouă organizare administrativă a României, județele cuprinzând
acum un număr mai mare de plăși, toate noi. Comuna Avrămești făcea parte acum din
plasa Puiești, județul Tutova.
În 1908 are loc o nouă reorganizare a comunelor din județul Tutova, comuna
Avrămești fiind desființată, în locul său fiind înființată comuna Mărășești, care cuprinde
toate satele fostei comune. Aceasta este arondată plășii Plopana, județul Tutova.
În 1911, comuna Mărășești revine la reînființata plasă Tutova, unde o vom regăsi
până în 1925, când are loc reorganizarea administrativă a României.
În 24 aprilie 1924, prin lege, reședința comunei Mărășești se mută din satul
Mărășești în satul Avrămești, comuna urmând să se numească Avrămești. Comuna
continuă să facă parte din plasa Tutova, județul Tutova.
În 1925, satul Avrămești înglobează satul Uricari, formând singur comuna
Avrămești, satul Mărășești formând, la rândul său, singur, comuna Mărășești.
În 1929, comuna Avrămești a fost desființată. Satul Avrămești pierde cătunul
50
Uricari. Ambele sate sunt arondate noii comune înființate Eroul Căpitan Grigore Ignat,
În 1931, se reînființează comuna Avrămești, satul Avrămești fiind, din nou,
reședință de comuna. Aceasta aparține acum de plasa Alexandru Vlahuță, județul
Tutova.
Satul Avrămești va rămâne în comuna Avrămești până în 1968, îndeplinind și
funcția de reședință de comună.
În 1942, plasa Alexandru Vlahuță este desființată, comuna Avrămești fiind
arondată plășii Puiești, județul Tutova.
În 1950, odată cu schimbarea regimului politic în România, comuna Avrămești
este repartizată noii structuri administrative reprezentată de raionul Zeletin, regiunea
Bârlad.
În 1956, comuna Avrămești a fost arondată raionului Bârlad, regiunea Bârlad.
Avrămești a fost desființată, satele sale, inclusiv Avrămești, fiind incluse în comuna
Voinești, care era reînființată, făcând partea din județul Vaslui.
Din 1968 și până astăzi, satul Avrămești a făcut parte din comuna Voinești,
județul Vaslui.
II.2.3. Scurt istoric al satului Băncești

Chiar dacă istoria scrisă a satului Băncești începe ceva mai târziu, spre mijlocul
secolului al XVII-lea, coordonatorii primului volum al cunoscutei colecții de documente
medievale Documenta Romaniae Historica, istoricii C. Cihodaru, I. Caproșu și
L. Șimanschi, se întreabă dacă nu cumva satul Bălăceștii, ce se afla ”pe gios de
Iazăru”, dăruit de Stefan al II-lea, domnitorul Moldovei, la 27 mai 1443, lui Ghereiu,
fratele lui Cristea Negru, pentru slujirea cu dreptate și credință, nu este satul Băncești
de astăzi (DRH, A, 1, 232, p. 437).
Indiferent dacă acceptăm sau nu această ipoteză, cert este că în timpul domniei
lui Miron Barnovschi, deci mai târziu cu peste 150 ani de la data precedentă, satul
Băncești din ținutul Tutova este menționat clar în documentele medievale. Este vorba
despre un zapis de întărire dat de domnul Moldovei la 12 aprilie 1628 hatmanului și
pârcălabului Sucevei, boierul Nicoară, care a cumpărat de la Trifan, fiul lui Mânzatul din
Cirbi din Covurlui, partea acestuia de ”ocină și moșie din satul Băncenii a treia parte cu
loc de moară și cu tot venitul ce este în ținutul Tutovei”.
51
De asemenea, prin același act, hatmanului Nicoară îi era întărită o altă ocină
cumpărată de la Zatic, feciorul Zbiarăi, anume în ”sat Băncenii pe pârâul Tutova” din
Satul Băncești este prezent și într-un zapis de mărturie emis, la 2 octombrie
1635, de către Andreiiașu, solțuz, cu cei 12 pârgari de Bârlad, care, împreună cu alți
oameni, au mărturisit că Petra de Tominești a dat o parte de ocină din Băncești lui
Scarlat și giupânesei sale (DRH, A, 23, 249).
La 9 martie 1676, satul Băncești este din nou prezent într-un act de vânzare, prin
care Vasile, fiul Grozavei, și cu vărul său, Ștefan, nepotul Ciuntului din Bănceni
(Băncești), vând lui Enache clucerul partea lor de moșie din acel sat, pe apa Tutova,
ținutul Tutova, jumătate din al treilea bătrân (= parcelă de pământ moștenită), partea
Ciuntului, cu vatră de sat, pământuri în țarină, delnițe de fân, săpături, pădure și două
livezi cu pomi, cu 30 de lei (CDM, IV, 22).
În 23 iunie 1676, într-un act de hotărnicie prin care Gavril Brăescu, fost pitar,
mărturisește că, venind postelnicul Ștefan, comisul Dadija și fiii lui Scărlet din Zorleni
înaintea lui cu carte domnească, la cererea acestora a adunat bătrânii megieși, care au
hotărât și stâlpit părțile lor de moșie din Băncești și Tominești, pe valea Iezerului, ținutul
Tutovei. Între martori la această hotărnicie au și oameni din Băncești: Toader, Obreja,
Acsintii, Constantin, Ursul, Chirilă și Dănăil (Clit, Documente hușene, III, 33, p. 64-65).
O altă vânzare de ocină din acel sat, pe apa Tutovei, o găsim într-un alt zapis de
vânzare din 27 iunie 1676, anume din partea lui Ștefan Ghirondie, ficiorul Vărvarei, fata
lui Dumitru din Bănceni (= Băncești) către Enache clucerul, cu loc din vatra satului,
pământuri în țarină, săpături, loc de fânaț, loc de prisacă și livezi de pomeți, cu 15 lei
(CDM, IV, 53).
Între 25 decembrie 1683 și martie 1684, într-un zapis de întărire, domnul
Moldovei, Ștefan Petriceicu, întărea lui Ștefan, fost sluger și fratelui său Dabija, feciorii
lui Scărlet din Zorileni, stăpânirea asupra părților de moșie cumpărate de tatăl lor în mai
multe sate și săliști, între care și din Băncești pe Ezer. Între martori și un om din
Obârșeni (CDM, IV, 809).
La 25 aprilie 1692, Apostol Pănto din satul Bănceni dăruia lui Solomon Costache
și jupânesei sale Catrina partea lui de moșie din satul Bănceni, cumpărată din timpul lui
Dabija voievod (1661-1665).
După această ultimă mențiune, despre Bănceștii din ținutul Tutova nu mai avem
știre decât din 1835, când în Buletin. Foaie oficială este menționată moșia Băncești.
52
Moșia este menționată și în 1836, apoi și în 1838, an când în Catagrafia

ținuturilor Moldovei apare pentru prima dată menționat cătunul Băncești, al satului
Voinești (Tezaurul toponimic, vol. I/1, p. 58).
Ca moșie, Bănceștii apare în mai multe alte documente administrative din
perioada 1838-1843, pentru ca în 1845 să apară din nou ca sat, într-o nouă Catagrafie
a ținuturilor Moldovei.
În Populațiea locuitoriloru din Moldova în anulu 1846, satul Băncești nu mai
apare, fiind înglobat în satul Voinești (Tezaurul toponimic, vol. I/1, p. 58).
În 1853, cătunul Băncești se desprinde iarăși de satul Voinești, devenind sat
independent, prezent la ocolul Tutovei, ținutul Tutovei, până în 1865, când are loc
reorganizarea administrativă a Principatelor Unite.
În 1865, a avut loc reorganizare administrativă din timpul lui Alexandru Ioan
Cuza, prin care ținuturile au fost transformate în județe, ocoalele în plăși, organizându-
se, totodată, comunele rurale și urbane. Satul Băncești este arondat comunei rurale
Voinești, plasa Tutova, județul Tutova.
În 1871, în Dicționarul topografic și statistic al Românie găsim satul Băncești la
aceeași comună, numită acum Voineștii Răzeși (Frunzescu, Dicționarul topografic și
statistic, 1871, p. 28).
În 1875 a avut loc o nouă reorganizare administrativă a țării, comuna Voineștii
Răzeși fiind desființată. Satul Băncești este arondat comunei Călimănești, care făcea
parte din plasa Tutova, județul Tutova.
În 1886 a fost reînființează comuna Voinești, la care va reveni și satul Băncești,
unde îl vom regăsi până în 1908. Comuna făcea parte din aceeași plasă și județ,
Tutova.
În Marele Dicționar Geografic al Românei, despre satul Băncești aflăm că
avea 33 de case, 136 de locuitori, dintre care 9 știau carte (MDGR, I, p. 313).
În 1904, după reorganizarea administrativă a României, județele fiind împărțite în
noi plăși, comuna Voinești a făcut parte din plasa Puiești, județul Tutova.
În 1908 a avut loc o nouă reorganizare a comunelor din județul Tutova, comuna
Voinești fiind desființată. Satul Băncești a fost arondat comunei Corodești, care ținea de
În 1909 satul Băncești a fost mutat din comuna Corodești la noua comună
Mărășești, înființată în 1908. Aceasta făcea parte din plasa Plopana, județul Vaslui.
În 1910, satul Băncești este mutat din nou, de data aceasta de la comuna
Mărășești la comuna Stâncășeni, înființată acum pentru prima dată.
53
În 1911, comuna Stâncășeni a fost arondată plășii Tutova, care a fost reînființată,
și unde o vom găsi până în 1929.
Satul Băncești a făcut parte din această comună până în 1929, când comuna a
fost desființată. Satul a fost arondat comunei Eroul Căpitan Grigore Ignat, comună care
făcea parte din plasa Alexandru Vlahuță, județul Tutova.
În 1931, comuna Stâncășeni a fost reînființată, satul Băncești fiind arondat
acesteia. Aparținea de plasa Alexandru Vlahuță, județul Tutova.
În această nouă structură administrativă vom găsi satul Băncești până în 1950,
comuna Stâncășeni fiind arondată din 1942 plășii Puiești, județul Tutova.
În 1950, odată cu schimbarea regimului politic în România, județelor și plășile au
fost desființate, fiind înlocuite de regiuni și raioane. Comuna Stâncășeni a fost
desființată, satul Băncești fiind arondat comunei Obârșeni, care aparținea de raionul
Vaslui, regiunea Bârlad.
Obârșeni este desființată, satul Băncești fiind arondat comunei Voinești, care a fost
reînființată, făcând partea din județul Vaslui.
Din 1968 și până astăzi, satul Băncești a făcut parte din comuna Voinești, județul
Vaslui.
II.2.4. Scurt istoric al satului Corobănești

Până la prima mențiune cu numele de Corăbăneștii (1856), satul a purtat numele
de Glod, Glodeni, în câteva hărți fiind trecut și Odaia. Deci, în prezentarea istoriei
satului vom folosi numele prezente în documente, îndeosebi Glodeni.
Primea menționare a satului o avem din 27 iulie 1448, când domnul Moldovei,
Petru al III-lea, dăruia boierului Ion Porcu, mai multe sate pe Pârâul Negru (afluent al
Siretului, județul Botoșani) și pe râul Tutova, între care și satul Glod (DRH, A, 1, 282).
La 15 august 1455, Petru Aron, domnul Moldovei, a dăruit și a întărit comisului
Petru mai multe sate pe Tutova, între care și satul Glodeni, pe care l-a cumpărat de la
Mihul Tudora, pentru 55 de zloți (DHR, A, 2, 49).
Deci, după ce satul a fost stăpânit de Ion (Ivan) Porcu, vistier al doamnei și
paharnic (1443-1456) a trecut în proprietatea lui Mihul Tudora, care l-a vândut apoi
Informații despre satul Glodeni nu mai avem timp de peste 150 de ani, el fiind
prezent din nou în documentele medievale în 2 martie 1617, când, la Iași, domnul
54
Moldovei, Radu Mihnea, întărea lui Dumitrașco, fost ușer (= dregător de curte, care
avea sarcina de a primii solii și a-i introduce la domn), dreapta lui ocină și cumpărătură,
cu ispisoc (= act emis de domnul Moldovei, care servea ca act de proprietate) de la
domnul Moldovei Ieremia Movilă, pentru o parte din satul Glodeni din ținutul Tutova,
cumpărată de la Hamza, fiul lui Moisei Boureanul.
O altă parte din satul Glodeni a fost cumpărată de Dumitrașco de la Obrejie, fiul
Stanei, nepotul Voicăi, cu ispisoc de cumpărătură de la Simeon Movilă, domnul
Moldovei în 1606 și 1607.
Alte părți de ocini (= moșteniri) cumpărate de Dumitrașco, fost ușer, în satul
Glodeni, de la Marica Hrizoaie și sora ei, Vasilica, fiicele Antimiei, au fost întărite prin
același ispisoc dat de domnul Moldovei, Radu Mihnea (DIR, XVII, A, 4, 144).
La 20 februarie 1620, Gașpar voievod (Gaspar Graziani, domn al Moldovei în
1619 și 1620) întărea aceluiași Dumitrașco, ajuns între timp pârcălab (= conducător de
ținut sau de cetate, cu atribuții militare, administrative și judecătorești), jumătate din a
treia parte din satul Glodeni, cu săpături și cu loc de moară și de prisacă, cu fânețe,
cumpărată de la Gligorie, nepotul lui Seleon și Crăciun, Mariica, și Obrejie, fiii lui Fărtat,
nepoții Voicăi.
O altă parte din satul Glodeni, cu loc de moară și de prisacă, și cu fânețe, a fost
cumpărată de Dumitrașco, și întărită de Gașpar voievod, de la Pentelei și frații lui, fiii lui
Miron, nepoții lui Necoară, strănepoții lui Petre Ezăreanu (DIR, XVII, A, 4, 550).
La 18 ianuarie 1623, Ștefan Tomșa al II-lea, în a doua sa domnie în Moldova,
întărea și el jumătate din a treia parte din satul Glodeni lui Dumitrașco, fost stolnic,
cumpărată de la Melentiana, fiica lui Gligor, nepoata lui Silioan, și de la nepotul ei,
Gligorie, fiul popii Crăciun, nepotul lui Silioan, precum și a patra parte din a treia parte a
aceluiași sat, Glodeni, cumpărată de la frații Cârstea, Nichifor și Axenia, fiii lui Ion,
nepoții lui Silion (DIR, XVII, A, 5, 247; DRH, A, 18, 6).
Deci, în deceniile al doilea și al treilea ale secolului al XVII-lea, mare parte din
satul Glodeni a fost cumpărată de Dumitrașco, fost pârcălab (1620-1621), ajuns stolnic
(dregător ce purta grija mesei domnești) în sfatul domnesc în 1622. Evident, trebuie
reținut că satul fusese stăpânit de cei de la care a cumpărat ocinile, care la rândul lor le
avuseseră moștenire de la înaintașii lor, coborând până la comisul Petru Ezăreanu,
precum și de la alți vechi proprietari: Voica, Silioan, Antimia sau Moisei Boureanul.
Despre satul Glodeni aflăm și din două zapise, unul de vânzare (DRH, A, 18,
364), din 6 august 1625, și unul de întărire, din 17 decembrie 1625, dat de Radu
55
Mihnea, în a doua sa domnie (DRH, A, 18, 364), în care apare ca martor un anume
Ionașco din Glodeni.
La 5 mai 1632, satul Glodeni este din nou prezent în documente, când vornicii de
Bârlad, Andronic și Mihai, împreună cu șoltuzul Neagoe și cei 12 pârgari mărturisesc că
vornicul Dumitrașcu Gheucă a cumpărat de la Oprina, fata Stancăi, partea sa de moșie
din satul Glodeni (DRH, A, 21, 61).
Același vornic, Dumitrașcu Gheucă, a cumpărat, la 18 mai 1632, altă parte de
ocină și moșie din Glodeni de la Vasile, Alexandra și Zamfira, fiii lui Toader Bălțatul
(DRH, A, 21, 76).
La 8 martie 1642, Andreiaș, șoltuz de Bârlad, împreună cu cei 12 pârgari și alți
oameni din târgul Bârlad, împreună cu Gheorghe, pârcălab de Tutova, adeveresc lui
Dumitrașco Gheucă, stăpânirea asupra unor părți de moșii și sate cumpărate, între care
și părți din Glodeni, vândute de Iftodie, fiul lui Simion, feciorul Nedelei de Cârstești, care
s-a prezentat în fața celor care au emis și semnat zapisul de întărire (DRH, A, 26, 357).
După mijlocul secolului al XVII-lea, satul Glodeni nu mai apare în documentele
publicate, el reapărând peste mai bine de 125 de ani, în 1774. Evident, o cercetare
amănunțită în arhive, științifică, care depășește cadrul unui scurt istoric pentru
întocmirea unui plan urbanistic general, ar putea aduce la lumină noi informații.
Satul Glodenii este prezent la sfârșitul secolului al XVIII-lea în documentele emise
de autoritățile militare rusești care au alcătuit, între 1769 și 1775, o situație
administrativă generală a Moldovei. Astfel, în Recensământul populației Moldovei din
anul 1774 satul Glodeni este prezent contopit cu satele Rușii lui Păvălașcu și
Fântânelele, sub numele de Rușii lui Păvălașcu, Glodenii, Fântânelele; făcea parte din
ocolul Tutovei, ținutul Tutova, având 31 de case (Moldova în epoca feudalismului,
VII/2, p. 480; Tezaurul toponimic, vol. I/1, p. 283).
În 2 mai 1775, într-o Tablă a banilor ajutorinților încasați din ținutul Tutova, la
ocolul Tutovei satele Glodenii și Fântânelele nu mai apar, ceea ce înseamnă că acestea
fuseseră înglobate la satul Rușii lui Păvălașcu (Antonovici, Documente bârlădene, IV,
p. 197).
Satul Glodenii nu mai apare în documente mai bine de 50 de ani, fiind înglobat în
satul Rușii lui Păvălașcu. În două rânduri, în 1813 și 1825, este amintită moșia Glodenii
(Tezaurul toponimic, vol. I/1, p. 283).
Nu se știe când s-a realizat separarea celor două sate de Rușii lui Păvălașcu,
dar în harta rusească din 1828 și 1829 Fântânelele și Odaia (numele sub care apare
56
satul Glodenii) apar separate. Odaia este prezent cu 1‒5 curți (Giurescu, Principatele
române la începutul secolului XIX, 1957, p. 280).
În Catagrafia fiscală a Moldovei pe anul 1831 satul Glodenii reapare în
documente, contopit cu Fântânelele. Fântânelele și Glodenii, având ca proprietari pe
răzeși și pe serdarul Ilie Tudori, numărau 34 de contribuabili, dintre care 7 plăteau birul,
6 erau oameni fără căpătâi, 8 mazili, 3 ruptași; erau scutiți de dări: 2 preoți,
1 dascăl, 2 privileghieți, 2 bătrâni și nevolnici și 3 văduve (Istrati, Catagrafie fiscală a
Moldovei din anul 1831, 2009, p. 133).
În timpul reorganizărilor administrative din 1833 și 1834, Fântânelele și Glodenii,
contopite, au fost și ele supuse transferului dintr-un ținut la altul sau de la un ocol la
altul. Astfel, în 1833 găsim Fântânelele și Glodenii ca parte a ocolului Tutovei, ținutul
Condica abețedară pentru a sluji la împărțirea Delelor, în ramul judecătorescu, după
înrătundirea făcută la anulu 1833 să găsim cele două sate contopite la ocolul Simila,
ținutul Tutova, cu un număr de 7 delei (= dosare) (Uricariul, VIII, 1886, p. 68).
La începutul anului 1834, Fântânelele și Glodenii sunt prezente la ținutului
Vaslui, ocolul Tutova (Analele Parlamentare ale României, V, 2, 1834-1835, p. 726),
pentru ca în partea a doua a aceluiași an cele două sate contopite să facă parte din
nou din ocolul Tutovei, ținutul Tutova (Analele Parlamentare ale României, V, 2, 1834-
1835, p. 759).
În 1835, în Tabla obștimilor sătești a Prințipatului Moldovei găsim satele
Fântânelele și Glodeni la același ocol, Tutova, același ținut, Tutova (Macovei,
Organizarea administrativ-teritorială a Moldovei între anii 1832 și 1862, V, p. 193).
În 1843, satul Glodeni este încorporat la Fântânelele.
În 1845, satul Glodeni apare ca cătun al satului Stâncășeni (împreună cu satul
Fântânelele).
În Populațiea locuitoriloru din Moldova în anulu 1846, satul Glodeni nu mai
apare, fiind înglobat la Cristeștii Fântânelele, sat care aparține de același ocol și ținut, al
Tutovei, cu 12 liuzi (= contribuabili) (Uricariul, XV, 1889, p. 393).
Dacă satul Glodenii nu mai este prezent în documente până în 1859, când este
din nou prezent în documentele oficiale, moșia Glodenii este prezentă în mai multe acte
administrative din 1849, 1850, 1852, 1854, 1855, 1856 și 1857 (Tezaurul toponimic,
vol. I/1, p. 283).
În 1865 a avut loc noua organizare administrativă din timpul domniei lui
Alexandru Ioan Cuza. Satul Glodenii a fost înglobat la satul Fântânelele, care a fost
57
arondat comunei Călimănești, ce ținea de plasa Tutova, județul Tutova (Indicele

În 1871, în Dicționarul topografic și statistic al lui D. Frunzescu găsim satul
Glodenii, numit Corobănești, arondat la comuna Avrămești, plasa Tutova, județul
Tutova (Frunzescu, Dicționarul topografic și statistic, 1871, p. 135).
desființată. Satul Corobănești a fost și el repartizat comunei Călimănești, care făcea
parte tot din plasa Tutova, județul Tutova.
În 1887, comuna Călimănești a fost desființată, reînființându-se comuna
Avrămești, care cuprinde satele desprinse în 1875, inclusiv satul Corobănești. În
această alcătuire vom găsi comuna Avrămești până în 1908, făcând parte din plasa
Satul Corobănești este prezent și în Marele Dicționar Geografic al Românei,
fiind plasat pe pârâul Tutova, spre est de satul Avrămești. Număra 58 de locuitori, care
locuiau în 13 case (MDGR, II, p. 663).
În 1904, când județele au fost reorganizate, comuna Avrămești a fost plasată la
În 1908 a avut loc o nouă reorganizare a României, comuna Avrămești fiind
desființată. În locul său a fost înființată comuna Mărășești, care cuprinde toate satele
fostei comune, inclusiv Corobănești, din care a făcut parte până în 1925. Comuna a fost
arondată plășii Plopana, județul Tutova.
În 1911, comuna Mărășești a revenit la plasă Tutova, reînființată, unde o vom
regăsi până în 1925, când are loc reorganizarea administrativă a României.
În 1925, în urma reorganizării administrative a României Mari, satul Corobănești,
care a înglobat satul Onești, a fost arondat comunei Stâncășeni, care aparținea și ea de
În 1929 comuna Stâncășeni a fost desființată. Satul Corobănești, care a pierdut
acum cătunul Onești, a fost arondat comunei Eroul Căpitan Grigore Ignat, comună care
făcea parte din plasa Alexandru Vlahuță, județul Tutova.
În 1931, comuna Stâncășeni a fost reînființată, satul Corobănești revenind la
aceasta, unde în vom regăsi până în 1950. Comuna a fost arondată plășii Alexandru
Vlahuță, județul Tutova.
58
În 1941, satul Corobănești a înglobat din nou satul Onești, pe care îl va pierde
anul următor, 1942.
În 1942, plasa Alexandru Vlahuță a fost desființată, comuna Stâncășeni fiind
În 1950, odată cu schimbarea regimului politic în România, județelor și plășile au
fost desființate, fiind înlocuite de regiuni și raioane. Comuna Stâncășeni a fost
desființată, satul Corobănești fiind arondat comunei Obârșeni, care aparținea de raionul
Obârșeni a fost desființată, satul Corobănești fiind arondat comunei Voinești, care a fost
reînființată, făcând partea din județul Vaslui.
Din 1968 și până astăzi, satul Corobănești a făcut parte din comuna Voinești,
județul Vaslui.
II.2.5. Scurt istoric al satului Gârdești

Pentru prima oară satul Gârdești este amintit la mijlocul secolului al XV-lea, la
15 august 1455, când Petru Aron, domnitorul Moldovei, întărea lui Petru comis (Petru
Ezăreanul, comis în perioada 1454-1456) satul Grădești pe Tutova, unde era și casa lui
(DRH, A, 2, 49). Acest sat, Grădești, a fost considerat, de către coordonatorii colecției
DRH, ca fiind satul Gârdești de astăzi.
Ulterior, pentru mai bine de 150 de ani nu mai avem nicio informație despre satul
Gârdești, care reapare menționat în documente la 20 decembrie 1606, când Simon
Movilă, domnul Moldovei, întărește vânzarea ”a patra parte din a treia parte de sat din
Gărdești, care este în ținutul Tutovei, și cu vad de moară, și cu Strâmba și cu loc de
prisacă” lui Constantin Cimbalovici, fost mare vătav, de către Obrejia și fratele său
Crăciun, și surorile lor, strănepoții Ezereanului, care aveau moșia cu ispisoc de la Petru
voevod (Petru Rareș) (DIR, XVII, A, 2, 86).
La 4 iulie 1632, avem o nouă știre despre satul Gârdești, când domnul Moldovei,
Alexandru Iliaș, poruncește pârcălabului ținutului Tutova să apere ocina din Dracsini a
lui Iftimie, comișel de Dragomănești, față de abuzurile lui Nicolae Bălțatul din Gârdești
(DRH, A, 21, 138).
La 20 noiembrie 1632, avem informații din nou despre satul Gârdești (în text,
Grădeși), când Ion Carapotona, șoltuzul de Bârlad, împreună cu cei 12 pârgari și alți din
Bârlad mărturisesc că Dochiia, fata lui Ursul pitarul, cu feciorii ei, Bălan, Ștefan,
59
Mogâldea, și cu surorile lor, ”den sat din Grădești”, au vândut partea lor de ocină din
satul Dracsini lui Apostol, negustor din Bârlad (DRH, A, 21, 245).
La 25 decembrie 1632, aceiași, șoltuzul și pârgarii de Bârlad, și alți oameni de
acolo, mărturisesc vânzarea din partea lui Mihail, ginerele Cimbalei, și a soției sale,
Oprina, ”fata Stancăi Cimbăloaei de sat de Grădești”, și cu feciorii lor, au vândut partea
lor de ocină din satul Dracsini fratelui său, Apostol (DRH, A, 21, 263).
La 8 martie 1642, Andreiaș, noul șoltuz de Bârlad, împreună cu cei 12 pârgari și
alți oameni din târgul Bârlad, împreună cu Gheorghe, pârcălab de Tutova, au oferit un
zapis de întărire lui Dumitrașco Gheucă, fost vornic, stăpânirea asupra unor părți de
moșii și sate cumpărate, între care și părți din Grădești (n.n. Gârdești), vândute de
Iftodie, fiul lui Simion, feciorul Nedelei de Cârstești (DRH, A, 26, 357).
La 4 iulie, același an, 1642, este amintit din nou satul Gârdești în documente,
prin Oprina, fata Stancăi din Grădești, într-un zapis de mărturie dat de Isac, dregătorul
de Bârlad, împreună cu alții de acolo, prin care se arată că Iftimie, vătav, a restituit lui
Dumitrașco Gheucă banii pentru o ocină cumpărată în satul Dragsini (DRH, A, 26, 509).
Despre satul Gârdești nu mai avem știri începând cu mijlocul secolului al
XVII-lea. El nu apare în nicio hartă elaborată în partea a doua a secolului al XVIII-lea și
nici în recensăminte. De asemenea, satul Gârdești nu apare nici în catastifele vistieriei
Moldovei de la începutul secolului al XIX-lea; abia în 1835 apare, în monitorul oficial al
Moldovei de la acea oră, o referire la moșia Gârdești din ținutul Tutovei.
Moșia Gârdești și un trup al moșiei, numit Gârdeștii de Jos, apar ulterior în alte
numere ale monitorului oficial al Moldovei: în 1836, 1838, 1839, 1843, 1844, 1845,
1850, 1852, 1858, 1861 (Tezaurul toponimic, vol. I/1, p. 481).
Prima mențiune a satului Gârdești în secolul al XIX-lea o avem abia în 1876,
după reorganizarea administrativă a României din 1875; acum, aflăm că comuna
Călimănești din plasa Tutova, județul Tutova, cuprinde și satul Gârdești.
În 1887, comuna Călimănești a fost desființată, satul Gârbești fiind arondat
comunei Voinești, unde îl vom găsi până în 1908. Comuna a făcut parte din plasa
Tutova până în 1904, pentru ca apoi să facă parte din plasa Puiești, județul Tutova,
până în 1908, când a fost desființată.
În Marele Dicționar Geografic al Românei de la sfârșitul secolului al XIX-lea,
satul Gărdești este plasat la est de satul Voinești, cu 44 de locuitori, care locuiau în 10
case (MDGR, III, p. 487).
60
În 1908, când a avut loc o nouă reorganizare a României, comuna Voinești a fost
desființată, satul Gârdești fiind arondat comunei Corodești, plasa Puiești, județul
Tutova.
În 1909, satul Gârdești, împreună cu satul Băncești, sunt desprinse de la
comuna Corodești și atribuite comunei Mărășești, care aparținea de plasa Plopana,
județul Tutova.
În 1910, cele două sate au fost desprinse și de la comuna Mărășești, fiind
arondate noii comune înființate, Stâncășeni, plasa Tutova, județul Tutova, unde le vom
găsi până în 1929.
În 1929, comuna Stâncășeni a fost desființată. Satul Gârdești a fost arondat
comunei Eroul Căpitan Grigore Ignat, comună care făcea parte din plasa Alexandru
În 1931, comuna Stâncășeni a fost reînființată, satul Gârdești revenind la
aceasta, unde îl vom regăsi până în 1950. Comuna a fost arondată, până în 1942, plășii
Alexandru Vlahuță, iar apoi, până în 1950, plășii Puiești, județul Tutova.
În 1950, după schimbarea regimului politic în România, comuna Stâncășeni a
fost desființată, satul Gârbești fiind arondat comunei Obârșeni, care aparținea de raionul
În 1956, comuna Obârșeni a fost arondată raionului Bârlad, regiunea Bârlad.
În 1968, la ultima organizare administrativă a României, când s-a revenit la
organizarea în județe, comuna Obârșeni a fost desființată, satul Gârdești fiind arondat
comunei Voinești, reînființată, comună plasată la județul Vaslui.
Din 1968 și până astăzi, satul Gârdești a făcut parte din comuna Voinești, județul
Vaslui.
II.2.6. Scurt istoric al satului Mărășești

Primele informații despre satul Mărășești le avem din 25 iulie 1576, în timpul
primei domnii a lui Petru Șchiopul, când, printr-un ispisoc (= act emis de domn, care
servea ca act de proprietate), domnul întărea a patra parte din moșia Mărășăștii lui
Cristea, fost vornic, și fraților și surorilor lui, moșie cumpărată de la feciorii Urâtei și
Vasilcăi, nepoții Drăgălinei, cu 300 zloți tătărăști (DRH, A, 7, 159).
În 23 iunie 1676, satul Mărășești este din nou prezent într-un document, un act
de hotărnicie prin care Gavril Brăescu, fost pitar, mărturisește că, venind postelnicul
Ștefan, comisul Dadija și fiii lui Scărlet din Zorleni înaintea lui cu carte domnească, la
cererea acestora a adunat bătrânii megieși, care au hotărât și stâlpit părțile lor de moșie
61
din Băncești și Tominești, pe valea Iezerului, ținutul Tutovei. Între martori găsim și pe
Ion Andoni din Mărișești (Clit, Documente hușene, III, 33, p. 64-65).
Deosebit de important este faptul că satul Mărășești, scris Mărăsesti, este
prezent în harta realizată de Dimitrie Cantemir în 1716
La mijlocul secolului al XVII-lea, satul Mărășești este prezent și într-un act din
vremea lui Constantin Mavrocordat, anume la 17 iunie 1742, într-o carte de volnicie (=
autorizație) a lui Vasilache Cozma, ca să stăpânească toată partea de moșie a Tofanei
și a nepotu-său de soră, ”ce-au avut la Mărișăști pe Tutova” și la altă siliște tot de acolo,
după un zapis pe care aceștia îl au (Istrati, Condica lui Constantin Mavrocordat, vol.
II, 699).
Despre satul Mărășești alte informații avem abia la sfârșitul secolului al XVIII-lea,
când autoritățile militare rusești au alcătuit, între 1769 și 1775, o situație administrativă
generală a Moldovei, inclusiv cu realizarea unor hărți în care apare și satul Mărășești.
Astfel, în Recensământul populației Moldovei din anul 1774 satul Mărășești, contopit cu
Avrămești, sub numele de Mărășești, Avrămești, este prezent la ocolul Tutova, ținutul
Tutova, satul având 36 de case (Moldova în epoca feudalismului, VII/2, p. 480;
Tezaurul toponimic, vol. I/1, p. 701).
Un an mai târziu, în 1775, găsim cele două sate separate din nou, făcând parte
în continuare din ocolul Tutovei, ținutul Tutovei. Satul Mărășești numără 6 liudii, ce
trebuiau să plătească 40 lei (Antonovici, Documente bârlădene, IV, p. 197).
Până la sfârșitul secolului al XVIII-lea mai găsim satul Mărășești prezent și într-o
listă a scutelnicilor din ținutul Tutovei, care se pare că înglobase satul Avrămești. Satul
era scutit cu un leu (Antonovici, Documente bârlădene, IV, p. 208).
Așa cum spuneam, în afară de aceste prezențe în acte administrative, satul
Mărășești apare și în hărțile militare din aceste timpuri. Astfel, în 1771, satul apare cu
numele Mareasty în Carte speciale de la Principauté de Moldavie divisée en ses
districts, realizată de C.M. Roth și apărută la St. Petersburg (Tezaurul toponimic, vol.
I/4, p. 153).
În 1772, satul apare sub forma de Marișești în Karta Moldavii i Bezarabii s
pokazamiem voennych dĕjstvii Rosijskoĭ imperatorskoĭ armij pod prevoditelĭstvom
egosijatĕlstva g[ospo]d[i]na general’ feldmaršala grafa Petra Aleksandroviča
Rumjancova protiv turaka 1770 goda, aflată în manuscris la Biblioteca Academiei
Române (Tezaurul toponimic, vol. I/4, p. 153).
Tot în 1772, satul Mărășești apare sub forma Marisesty și în harta realizată de E.
O. Rizzi Zannoni, Carte générale de la Pologne avec tous les Estats qui en dependent,
62
dressée sur les meilleures mémoires et appuyée à plusieurs observations

astronomiques, publicată la Paris.
În 1773, satul Mărășești apare în două hărți. În prima hartă, Plans der Moldau.
hartă aflată în manuscris la Biblioteca Academiei Române, satul apare cu numele de
Marissestj (Tezaurul toponimic, vol. I/4, p. 153).
A doua hartă din 1773 în care apare satul Mărășești, sub forma Marisesti, este
copia târzie a lui Jean-Baptiste Bourguignon d' Anville după harta lui Dimitrie Cantemir,
aflată la Biblioteca Națională a Franței de la Paris.
În 1774, găsim satul Mărășești într-o altă hartă realizată de E. O. Rizzi Zannoni,
de data aceasta o hartă mai mare, asupra părții nordice a imperiului otoman, Carte de
la partie septentrionale de l'empire otoman, în care satul apare sub forma Manisesty
Găsim satul Mărășești și în două hărți din 1775. În prima, realizată la Sibiu de
către L. von Jenney, Neue Situations Charte des Gros Fürstenthums Siebenbürgen
nebst angraenzenden Theilen der Moldau und Walachey, satul apare cu numele de
Marisesti.
În a doua hartă, Carte comprenant le cours du Danube depuis Vienne jusqu’a
son embouchure dans la Mer Noire, publicată la Bruxelles, satul este trecut cu numele
Manifesty (Tezaurul toponimic, vol. I/4, p. 153).
În 1777, sub forma Manisesty, satul Mărășești apare și în harta lui Paolo Santini,
La Moldavie, la Valakie, et la Transilvanie, avec partie de la Bulgarie, de la Hongarie, et
de la Pologne, tipărită la Veneția.
În 1778, satul Mărășești, sub forma Manifesty, apare și într-o hartă tipărită la
Londra, realizată de J. Russel, Turkey in Europe, and Hungary.
Mărășești în forma Morischeschti (Tezaurul toponimic, vol. I/4, p. 153).
Ceva mai târziu, dar tot la sfârșitul secolului al XVIII-lea, satul Mărășești, în forma
Manifesty, mai apare în două hărți. Prima, Carte de la Mer Noire comprenant la plus
grande partie de l’Empire Otoman, partie des Etats de l’Empereur de la Russie,
realizată de M.N. Dezauche și tipărită la Paris în 1788, pentru ca a doua hartă să fi fost
realizată de Robert Sayer, A New Map of Turkey in Europe divided into all its Provinces,
și tipărită în 1789, la Londra (Tezaurul toponimic, vol. I/4, p. 153).
63
La începutul secolului al XIX-lea, în Condica vistieriei Moldovei la 1803 nu mai

apare satul Mărășești la ocolul Tutova, dar apare satul Avrămești, care se pare că-l
înglobase. Acesta număra 19 liudii (= contribuabili), care trebuiau să plătească un bir
anual de 348 lei. Aparținea de ocolul Tutovei, ținutul Tutovei (Istrati, Condica vistieriei
Moldovei la 1803, p. 153).
Aceeași situație o întâlnim și în Condica visteriei Moldovei din anul 1816, în care
este prezent doar satul Avrămești, răzășesc, care avea înglobat Mărășeștii. Număra 6
liudii ce trebuiau să plătească un bir trimestrial de 7 lei (Istrati, Condica vistieriei
Moldovei din anul 1816, p. 64).
Cum știm, informații despre ținutul Tutova în Catagrafia fiscală a Moldovei pe
anul 1820 nu avem, astfel că următoarele date despre satul Mărășești, care apare
separat de Avrămești, le avem dintr-o Catagrafie a ținutului Tutova din 1828, păstrată în
manuscris la Arhivele Statului din Iași (Tezaurul toponimic, vol. I/1, p. 23).
Satul Marișești este prezent și în harta rusească din 1828 și 1829, în care este
trecut cu 91 curți (Giurescu, Principatele române la începutul secolului XIX, 1957,
p. 280).
În Catagrafia fiscală a Moldovei pe anul 1831 satul Mărășești, sat răzășesc,
avea 134 de contribuabili, dintre care 54 plăteau birul, 7 erau oameni fără căpătâi,
21 mazili, 18 ruptași, 1 ruptele visteriei, 2 jidovi orândari; erau scutiți de dări: 2 preoți,
2 dascăli, 4 privileghieți, 3 scutelnici pentru strajă, 13 bătrâni și nevolnici și 11 văduve
(Istrati, Catagrafie fiscală a Moldovei din anul 1831, 2009, p. 133).
Acum, în 1831, satul Mărășești a înglobat satul Bejenari (fost sat în partea de
nord a satului Mărășești).
În timpul reorganizărilor administrative din 1833 și 1834 și satul Mărășești a fost
supus transferului dintr-un ținut la altul sau de la un ocol la altul. Astfel, în 1833 găsim
Mărășeștii ca parte a ocolului Tutovei, ținutul Tutova (Analele Parlamentare ale
României, V, 2, 1834-1835, p. 688), pentru ca în Condica abețedară pentru a sluji la
împărțirea Delelor, în ramul judecătorescu, după înrătundirea făcută la anulu 1833 să
găsim satul la ocolul Simila, ținutul Tutova, cu un număr de 5 delei (= dosare)
(Uricariul, VIII, 1886, p. 68).
La începutul anului 1834, și satul Mărășești este arondat ținutului Vaslui, ocolul
partea a doua a aceluiași an satul să facă parte din același ocolul, al Tutovei, care
acum ținea de ținutul Tutova (Analele Parlamentare ale României, V, 2, 1834-1835,
p. 759).
64
Și în Tabla obștimilor sătești a Prințipatului Moldovei din 1835, găsim satul

Mărășești la același ocol, Tutova, ținutul Tutova (Macovei, Organizarea administrativ-
1864.
În Populațiea locuitoriloru din Moldova în anulu 1846, satul Mărășești este
prezent la același ocol și ținut, al Tutovei, cu 45 liuzi (= contribuabili) (Uricariul, XV,
1889, p. 393).
În 1851, satul Mărășești include Rateșul Mărășești, pentru ca în 1854 să includă
și satul Slobozia Lungașa.
În 1854, include trupurile de moșie Andriești (la est de sat), Bulbuceni și Rătegi
(la nord de sat).
În 1857, Mărășești pierde Slobozia Lungașa, care devine sat, pe care îl va
reîngloba în 1858.
În 1858, găsim două sate Mărășești: Mărășeștii Boierești, ai stolnicului Costache
Armagolo, și Mărășeștii Răzeși.
În 1865, când are loc noua organizare administrativă din timpul domniei lui
Alexandru Ioan Cuza, cele două sate Mărășeștii fac parte din comuna Avrămești, care
aparținea de plasa Tutova, județul Tutova (Indicele comunelor României, 1865,
p. 90).
În 1871, în Dicționarul topografic și statistic al României găsim cele două sate,
Măreșescii-boeresci și Măreșescii-rădeși, la comuna Avrămești, plasa Tutova, județul
Tutova (Frunzescu, Dicționarul topografic și statistic, 1871, p. 283).
În 1875 a avut loc o nouă reorganizare administrativă a țării, comuna Avrămești
fiind desființată. Cele două sate au fost arondate comunei Călimănești, care făcea parte
tot din plasa Tutova, județul Tutova.
În 1887, comuna Călimănești a fost desființată, reînființându-se comuna
Avrămești, care cuprinde satele desprinse în 1875. Acum, cele două sate, Mărășeștii-
Răzeși și Mărășeștii-Boerești, sunt unificate sub numele Mărășești. Comuna făcea
parte din aceeași plasă și județ, Tutova.
În această componență, găsim comuna Avrămești până în 1908, care din 1904 a
făcut parte din plasa Puiești, același județ.
În Marele Dicționar Geografic al Românei, satul Mărășești este prezentat ca
fiind plasat la sud de satul Avrămești, având două părți, Boerești și Răzeși, cu o
populație de 367 locuitori, ce locuiau în 107 case.
În sat exista și o fabrică de spirt (MDGR, IV, p. 286).
65
Avrămești fiind desființată. În locul său a fost înființată comuna Mărășești, care cuprinde
toate satele fostei comune. Aceasta, cu reședința în satul Mărășești, era arondată plășii
Plopana, județul Tutova.
În 1911, comuna Mărășești revine la reînființata plasă Tutova, unde o vom regăsi
până în 1925, când are loc reorganizarea administrativă a României.
În 1925, satul Avrămești, care înglobează satul Uricari, formează singur comuna
Avrămești, în timp ce satul Mărășești rămâne singur și formează comuna Mărășești.
În 1929, comuna Mărășești a fost desființată, satul Mărășești fiind arondat noii
comune, Eroul Căpitan Grigore Ignat, care făcea parte din plasa Alexandru Vlahuță,
județul Tutova.
În 1931, se reînființează comuna Avrămești, satul Mărășești revenind la aceasta,
unde îl vom găsi până în 1968. Acum, comuna Avrămești aparținea de plasa Alexandru
În 1942, plasa Alexandru Vlahuță a fost desființată, comuna Avrămești fiind
În 1950, odată cu schimbarea regimului politic în România, comuna Avrămești
este repartizată noii structuri administrative reprezentată de raionul Zeletin, regiunea
Bârlad.
Între 1954 și 1956, satul Mărășești a pierdut cătunul Bejenari, care a devenit sat
pentru doi ani.
În 1956, comuna Avrămești a fost arondată raionului Bârlad, regiunea Bârlad.
Avrămești a fost desființată, satele sale, inclusiv Mărășești, care acum înglobează satul
Sâmzănești, fiind incluse în comuna Voinești, județul Vaslui.
Din 1968 și până astăzi, satul Mărășești a făcut parte din comuna Voinești,
județul Vaslui.
II.2.7. Scurt istoric al satului Obârșeni

Într-un document îndoielnic din 20 iunie 1613, păstrat într-o copie târzie și
publicat în colecția Documente privind istoria României, este amintit un anume Vasile,
fratele Ursului, care a luat de soție pe ”Todosca, fata lui Andone, din sat din Obărșeni,
66
de la ținutul Tutovei” (DIR, XVII, A, 3, p. 238). Fără a discuta obiectul documentului,

care pare a fi un fals, rămâne menționarea satului Obârșeni, din care provenea fata lui
Andone, fapt ce poate fi acceptat ca o mențiune cu un grad înalt de autenticitate.
Prima mențiune a satului Obârșeni într-un document original este tot din prima
jumătate a secolului al XVII-lea, într-un zapis de mărturie emis, la 2 octombrie 1635, de
către Andreiiașu, solțuz, cu cei 12 pârgari de Bârlad, care, împreună cu alți oameni, au
mărturisit că Petra de Tominești a dat o parte de ocină din Băncești lui Scarlat și
giupânesei sale. Între martori este amintit și Nenea din Obârșiiani (DRH, A, 23, 249).
Următoarea informație documentară despre satul Obârșeni o avem din 3
februarie 1641, când, într-un zapis de întărirea din partea domnului Moldovei, Vasile
Lupu, pentru Matei Stoian și lui Neculai, care se judecaseră cu fostul vornic Dumitru
(Dumitrașco) Gheucă și popa Grigorie pentru stăpânirea satului Draxeni, din ținutul
Tutova, sunt trecuți ca martori și Menia și Ghiorghi din Obârșieni (DRH, A, 26, 22).
Satul Obârșeni este amintit, cândva între 1 septembrie 1644 și 31 august 1645,
într-un alt zapis de vânzare din partea lui Simion a unei părți din satul Lucești lui Irimie
și soției sale, printre martori fiind și un anume Ionașco, nepotul lui Bejan din Obârșieni
(DHR, A, 27, 408).
În 23 iunie 1676, avem o nouă prezentă a satului Obârșeni într-un act de
hotărnicie prin care Gavril Brăescu, fost pitar, mărturisește că, venind postelnicul
Ștefan, comisul Dadija și fiii lui Scărlet din Zorleni înaintea lui cu carte domnească, la
cererea acestora a adunat bătrânii megieși, care au hotărât și stâlpit părțile lor de moșie
din Băncești și Tominești, pe valea Iezerului, ținutul Tutovei. Între martori la această
hotărnicie au fost și Bejan și Niculai din Obârșăeni (Clit, Documente hușene, III, 33,
p. 64-65).
La 16 iunie 1681, într-un zapis de mărturie către domnitor din partea lui
Cantemir, fost vornic, și alții, cu privire la niște părți de moșie din Gălțăști ale lui Ilieș,
feciorul lui Enache clucerul, cumpărate de la Catrina și sora sa, Solonca, apar între
martori și oameni din Obârșeni (CDM, IV, 641).
Satul Obârșeni este prezent și într-un zapis de întărire din partea domnul
Moldovei, Ștefan Petriceicu, emis între 25 decembrie 1683 și martie 1684, prin care
întărea lui Ștefan, fost sluger și fratelui său Dabija, feciorii lui Scărlet din Zorileni,
stăpânirea asupra părților de moșie cumpărate de tatăl lor în mai multe sate și săliști,
între care și din Băncești pe Ezer. Cu această ocazie este amintit printre martori și un
om din Obârșeni (CDM, IV, 809).
67
Alte informații despre satul Obârșeni nu mai avem până la sfârșitul secolului al
XVIII-lea, în timpul ocupație militare rusești (1769–1775), când autoritățile militare
rusești au alcătuit o situație administrativă generală a Moldovei, satul Obârșeni este
prezent atât în recensămintele întocmire, cât și în hărțile militare realizate în această
perioadă.
Astfel, în 1773, găsim satul Obârșeni în Perepis naselenie Moldavii 1772-1773
goda (Recensământul populației din Moldova din 1772-1773) prezent la ocolul Tutovei,
ținutul Tutovei, cu diferiți proprietari, numărând 24 liudii (= contribuabili) (Moldova în
epoca feudalismului, VII/1, p. 187).
În Recensământul populației Moldovei din anul 1774 satul Obârșeni nu mai
apare, el fiind înglobat la satul Corodești, care aparținea tot de ocolul Tutova, ținutul
Tutova, satul având 80 de case (Moldova în epoca feudalismului, VII/2, p. 481;
În afară de prezența în primul recensământ, satul Obârșeni apare și în hărțile
militare de la sfârșitul secolului al XIX-lea. Astfel, în 1772, satul apare sub forma de
Berșeni în Karta Moldavii i Bezarabii s pokazamiem voennych dĕjstvii Rosijskoĭ
În 1773, satul Obârșeni, sub forma Oberssenj, apare în harta Plans der Moldau.
hartă aflată în manuscris la Biblioteca Academiei Române (Tezaurul toponimic, vol.
I/4, p. 181).
În 1775, sub forma Oberseni, satul este prezent și în harta tipărită la Sibiu de
către L. von Jenney, Neue Situations Charte des Gros Fürstenthums Siebenbürgen
nebst angraenzenden Theilen der Moldau und Walachey (Tezaurul toponimic, vol. I/4,
p. 181).
În 1781, satul Obârșeni, sub forma Oberscheni, apare în una dintre cele mai
importante hărți ale războiului ruso-turc, Carte de la Moldavie pour servir à l’Historie
militaire de la guerre entre les Russes et les Turcs, realizată de generalul rus F.G. de
Bawr în 1770 și publicată la Amsterdam (Tezaurul toponimic, vol. I/4, p. 181).
La începutul secolului al XIX-lea, satul nu este prezent în Condica vistieriei
Moldovei la 1803, ceea ce înseamnă că încă era înglobat la satul Corodești (Istrati,
Condica vistieriei Moldovei la 1803, p. 153), dar îl găsim separat de acesta în
Condica visteriei Moldovei din anul 1816. Număra 2 liudii ce trebuiau să plătească un
68
bir trimestrial de 4 lei, alți 7 contribuabili fiind scutiți, 4 ai căpitanului Enachi Borș și 3 ai
lui Gheorghie Păun, ceauș de aprovizionare. Aparține, de asemenea, tot de ocolul
Tutovei, ținutul Tutova (Istrati, Condica vistieriei Moldovei din anul 1816, p. 64).
Satul este prezent apoi în Catagrafia ținutului Tutova din 1828, păstrată în
manuscris la Arhivele Statului din Iași (Tezaurul toponimic, vol. I/1, p. 781), precum și
în harta rusească din 1828-1829, în care este trecut cu 63 curți (Giurescu,
Principatele române la începutul secolului XIX, 1957, p. 280).
În Catagrafia fiscală a Moldovei pe anul 1831 satul Obârșeni, având ca
proprietari pe Alecu Sturdza, serdarul Toader Carp, precum și pe alții, avea 67 de
contribuabili, dintre care 25 plăteau birul, 7 erau oameni fără căpătâi, 3 mazili, 1 ruptași;
erau scutiți de dări: 2 preoți, 2 dascăli, 6 privileghieți, 4 bătrâni și nevolnici, 13 văduve și
4 slujbași volnici (Istrati, Catagrafie fiscală a Moldovei din anul 1831, 2009, p. 133).
În timpul reorganizărilor administrative din 1833 și 1834 și satul Obârșeni a fost și
el supus transferului de la un ținut la altul și de la un ocol la altul. Astfel, în 1833 îl găsim
ca parte a ocolului Tutovei, ținutul Tutova (Analele Parlamentare ale României, V, 2,
1834-1835, p. 688), pentru ca în Condica abețedară pentru a sluji la împărțirea Delelor,
în ramul judecătorescu, după înrătundirea făcută la anulu 1833 să găsim satul la ocolul
Simila, ținutul Tutova, cu un număr de 26 delei (= dosare) (Uricariul, VIII, 1886, p. 72).
La începutul anului 1834, satul Obârșeni este arondat ținutului Vaslui, ocolul
partea a doua a aceluiași an satul să facă parte din același ținut, Vaslui, dar din ocolul
Racovei (Analele Parlamentare ale României, V, 2, 1834-1835, p. 763).
Obârșeni la ocolul Racovei, ținutul Vaslui (Macovei, Organizarea administrativ-
1864.
În 1838, satul Obârșeni este înglobat în satul Voinești, care ținea de ocolul
Tutovei, ținutul Tutovei, pentru ca ulterior, în 1841, să-l găsim din nou individualizat ca
sat la ocolul Racovei, ținutul Vaslui (Tezaurul toponimic, vol. I/1, p. 781),
În Populațiea locuitoriloru din Moldova în anulu 1846, satul Obârșeni, care
include acum și trupul de moșie Hălmăgioaia, este prezent la același ocol, al Racovei, și
la același ținut, Vaslui, cu 48 liuzi (= contribuabili) (Uricariul, XV, 1889, p. 395;
În 1859, în Lucrările statistice a Moldovei, satul Obârșeni este prezent separat în
două sate: Obârșeni Răzeși și Obârșeni Cherchez, al lui Dimitrie și Iordache Cerchez.
69
În 1865, în urma reorganizării administrative a Principatelor Unite sub Alexandru

Ioan Cuza, cele două sate ale Obârșenilor au fost unificate, formând satul Obârșeni.
Acesta a fost format singur comuna Obârșeni, atribuită plășii Racova, ținutul Vaslui.
Satul avea 76 de familii ce trăiau în 76 de case, precum și o biserică (Indicele
În 1871, în Dicționarul topografic și statistic al lui D. Frunzescu, satul Obârșeni
este din nou separat în două sate: Obârșeni Răzeși și Lingurari. Ambele sate făceau
parte din comuna Obârșeni Răzeși, plasa Racova, județul Vaslui (Frunzescu,
Dicționarul topografic și statistic, 1871, p. 322).
În Marele Dicționar Geografic al Românei, prezentarea satelor Obârșeni este
făcută pentru situația de dinainte de 1875, când exista comuna Obârșeni.
Astfel, pentru perioada 1871–1875 marele geograf prezintă trei sate legate de
comuna Obârșeni: Obârșeni-Răzeși, Obârșeni-Clăcași sau Obârșeni-Boerești și Valea
Iezerului sau Lingurari (MDGR, IV, p. 527) .
Ținând cont de descrierea geografică făcută de marele geograf, care ne spune
că satul Obârșeni-Clăcași/Obârșeni-Boerești era situat pe pârâul Iezerul, aproape de
sorgintea lui (izvor), iar lângă el se găsea satul Obârșeni-Răzeși, considerăm că satul
Obârșeni-Clăcași era situat la sud de actuala vatră a satului Obârșeni, pe malul stâng al
Iezerului, în timp ce Obârșeni-Răzeși este situat la nord, pe ambele maluri ale pârâului
Racovița, care se varsă în pârâul Valea Iezerului.
În această situație, satul de astăzi Obârșeni este reprezentat în Marele Dicționar
Geografic al României de două sate: Obârșeni-Clăcași sau Obârșeni-Boerești și
Obârșeni-Răzeși, prezente într-o hartă din 1893 drept Obârșenii de Sus și Obârșenii de
Jos.
Satul Obârșeni-Clăcași avea o populație de 484 locuitori, dintre care 85 erau
contribuabili. Aceștia trăiau în 140 de case. Satul avea 14,25 ha de vie și 2 ha de livezi
de prune. În sat existau și trei comercianți.
Satul Obârșeni-Răzeși avea 87 de locuitori ce locuiau în 27 de case (MDGR, IV,
p. 527).
Nu știm ce s-a întâmplat cu cele trei sate, dar în 1875 comuna Obârșeni a fost
desființată. În documente sunt amintite doar două sate, Obârșeni Răzeși și Lingurari,
care au fost arondate comunei Călimănești, ce făcea parte din plasa Tutova, județul
Tutova. Se pare că cele două sate, Obârșeni Răzeși și Obârșeni Clăcași, au fost
unificate, formând un singur sat, Obârșeni Răzeși.
70
În 1887, comuna Călimănești a fost desființată, cele două sate Obârșeni Răzeși
și Lingurari au fost arondate comunie Voinești, plasă Tutova, județul Tutova.
În componența acestei comune vom găsi satul Obârșeni Răzeși (numit simplu,
Obârșeni, din 1892) până în 1908; din 1904, comuna Voinești a făcut parte din plasa
Puiești, același județ.
Voinești fiind desființată. Satul Obârșeni a fost arondat comunei Popești, comună nou
înființată, care aparținea de plasa Plopana, județul Tutova.
În 1910, satul Obârșeni a fost mutat de la comuna Popești la comuna
Stâncășeni, care la rândul său era nou înființată, aparținând, din 1911, de plasa Tutova,
județul Tutova.
Satul Obârșeni va rămâne în componența comunei Stâncășeni până în 1925; în
1917, satul este prezent pentru scurtă vreme în comuna Popești.
În 1924, satul Obârșeni a fost împărțit în două sate, Obârșenii Răzeși și
Obârșenii Clăcași. Alături de satul Obârșenii Lingurari, acestea au alcătuit în 1925, în
urma noii organizări a României Mari, comuna Obârșenii de Sus, aparținând plășii
Tutova, județul Tutova. Reședința comunei era în satul Obârșenii Răzeși.
În 1929, comuna Obârșenii de Sus a fost desființată, toate cele trei sate ale
Obârșenilor fiind transferate la comuna Plopana, care aparținea de plasa Alexandru
În 1931, cele trei sate Obârșeni au fost arondate comunei Stâncășeni, care a fost
reînființată, arondată tot plășii Alexandru Vlahuță, județul Tutova.
În 1942, satele Obârșenii Răzeși și Obârșenii Clăcași au fost arondate comunei
Popești, la care fusese arondat și satul Obârșenii Lingurari în 1935. Comuna Popești
făcea parte din plasa Puiești, județul Tutova.
Un an mai târziu, în 1943, comuna Popești a fost desființată, cele două sate,
Obârșenii Răzeși și Obârșenii Clăcași, fiind arondate comunei Rădeni.
În 1947, comuna Obârșeni este reînființată, cele două sate fiind arondate
acesteia. Comuna aparținea de plasa Bârlad, județul Tutova.
În 1950, odată cu schimbarea regimului politic în România, comuna Obârșeni a
fost repartizată noii structuri administrative reprezentată de raionul Vaslui, regiunea
Bârlad.
Obârșeni a fost desființată. Cele două sate, Obârșenii Clăcași și Obârșenii Răzeși, au
71
fost unificate, formând satul Obârșeni, care a fost inclus în comuna Voinești, județul
Vaslui.
Din 1968 și până astăzi, satul Obârșeni a făcut parte din comuna Voinești,
județul Vaslui.
II.2.8. Scurt istoric al satului Obârșenii Lingurari

Istoria satului Obârșeni Lingurari este recentă, ea începând după 1871, când se
face referite clară la existența lui. Până atunci, în 1859 înregistrăm prima separare a
satului Obârșeni în două sate, când în Lucrările statistice a Moldovei, satul Obârșeni
este prezent separat în două sate: Obârșeni Răzeși și Obârșeni Cherchez, al lui
Dimitrie și Iordache Cerchez.
Evident, nu putem spune dacă unul dintre cele două sate a reprezentat nucleul
viitorului sat Lingurari, dar sigur satul Obârșeni Răzeși reprezintă actualul sat Obârșeni.
În 1865, în urma reorganizării administrative a Principatelor Unite sub Alexandru
Ioan Cuza, cele două sate ale Obârșenilor au fost unificate, formând satul Obârșeni.
Acesta a fost format singur comuna Obârșeni, atribuită plășii Racova, ținutul Vaslui
(Indicele comunelor României, 1865, p. 96).
În 1871, în Dicționarul topografic și statistic al României satul Obârșeni este din
nou separat în două sate: Obârșeni Răzeși și Lingurari. Ambele sate făceau parte din
comuna Obârșeni Răzeși, plasa Racova, județul Vaslui (Frunzescu, Dicționarul
topografic și statistic, 1871, p. 322).
Acesta este momentul în care începem să vorbim de existența în documente a
satului Obârșeni Lingurari, sat care este prezent și în Marele Dicționar Geografic al
Românei, publicat la sfârșitul secolului al XIX-lea. În această valoroasă lucrare
geografică, prezentarea satelor Obârșenilor a fost făcută pentru situația de dinainte de
1875. Astfel, pentru perioada 1871–1875 (în 1875, comuna Obârșeni a fost desființată)
marele geograf ne prezenta la comuna Obârșeni trei sate: Obârșeni-Răzeși, Obârșeni-
Clăcași sau Obârșeni-Boerești și Valea Iezerului sau Lingurari (MDGR, IV, p. 527) .
Descrierea geografică oferită de George Lahovari ne determină să socotim satul
Obârșeni-Clăcași sau Obârșeni-Boerești ca parte a satului Obârșeni, situată pe pârâul
Iezerul, poate Obârșenii de Jos dintr-o hartă militară din 1893, pentru ca mai sus, pe
ambele maluri ale pârâului Racovița, să găsim satul Obârșeni-Răzeși, numit în aceeași
hartă drept Obârșenii de Sus. În această situație, satul Lingurari sau Valea Iezerului se
afla chiar pe ambele maluri ale pârâului Iezerul, pe locul actualului sat Obârșeni
Lingurari, numărând 163 de locuitori (MDGR, V, p. 708).
72
În 1875 comuna Obârșeni a fost desființată, cele două sate, Obârșeni Răzeși și
Lingurari fiind arondate comunei Călimănești, care făcea parte din plasa Tutova, județul
Tutova.
În 1887, comuna Călimănești a fost desființată, cele două sate Obârșeni Răzeși
și Lingurari au fost arondate comunie Voinești, plasă Tutova, județul Tutova, unde le
vom găsi până în 1908. Din 1904, comuna Voinești a făcut parte din plasa Puiești,
județul Tutova.
În 1908 comuna Voinești a fost desființată, satul Lingurari fiind arondat comunei
Popești, comună nou înființată, care aparținea de plasa Plopana, județul Tutova.
Satul Lingurari va rămâne în componența comunei Popești până în 1925. Din
1911, comuna va face parte din plasa Tutova, județul Tutova.
În 1925, odată cu noua reorganizarea a României Mari, satul Obârșenii Lingurari
a fost arondat comunei Obârșenii de Sus, aparținând plășii Tutova, județul Tutova.
În 1929, comuna Obârșenii de Sus a fost desființată, toate cele trei sate ale
Obârșenilor, deci și Obârșenii Lingurari, fiind transferate la comuna Plopana, care
aparținea de plasa Alexandru Vlahuță, județul Tutova.
În 1931, cele trei sate Obârșeni au fost arondate comunei Stâncășeni, care a fost
reînființată, arondată tot plășii Alexandru Vlahuță, județul Tutova.
În 1935, satul Obârșenii Lingurari este desprins de la comuna Stâncășeni și
arondat comunei Popești, care aparținea de plasa Alexandru Vlahuță. În 1942, comuna
Popești a fost atribuită plășii Puiești, județul Tutova.
Un an mai târziu, în 1943, comuna Popești a fost desființată, satul Obârșenii
Lingurari fiind arondat comunei Rădeni, plasa Puiești.
În 1946, comuna Popești a fost reînființată, satul Obârșenii Lingurari fiind
arondată acesteia. Comuna aparținea de plasa Puiești, județul Tutova.
În 1950, odată cu schimbarea regimului politic în România, comuna Popești a
fost desființată, satul Obârșenii Lingurari fiind arondat comunei Obârșeni, care ținea de
noua structură administrativă reprezentată de raionul Vaslui, regiunea Bârlad.
Obârșeni a fost desființată. Satul Obârșenii Lingurari a fost inclus în comuna Voinești,
județul Vaslui.
Din 1968 și până astăzi, satul a făcut parte din comuna Voinești, județul Vaslui.
73
II.2.9. Scurt istoric al satului Rugăria

Și istoria satului Rugăria este relativ nouă, acesta fiind prezent pentru prima dată
în documente în 1865, când apare ca cătun al satului Drăxenii Vechi, comuna Pietrosul
(Chetrosu), plasa Tutova, județul Tutova (Indicele comunelor României, 1865, p. 89).
În 1871, în Dicționarul topografic și statistic al lui D. Frunzescu, satul Rugăria
(Fundătura-Rugărie) este separat de satul Draxenii Vechi, prezent la aceeași comună,
Pietrosul (Frunzescu, Dicționarul topografic și statistic, 1871, p. 411).
În 1873, satul Fundătura Rugăria a fost arondat comunei Corodești, plasa
În 1875 comuna Corodești a fost desființată, satul Fundătura Rugăria fiind
arondat la comuna Gherghești, care făcea parte din plasa Tutova, județul Tutova.
În 1887, comuna Gherghești a fost desființată, satul Rugăria revenind la comuna
Corodești, care a fost reînființată, care făcea parte din plasa Tutova, județul Tutova.
În Marele Dicționar Geografic al României, satul Rugăria este prezentat cu o
populație de 86 locuitori și 24 de case (MDGR, V, p. 290).
Satul Rugăria va face parte din comuna Corodești până în 1925, comună care a
făcut parte din 1904 din plasa Hălărești, din 1908 din plasa Puiești, iar din 1911 din
În 1925, odată cu noua reorganizarea administrativ-teritorială a României Mari,
satul Rugăria a fost înglobat în satul Drăxeni, care a fost arondat comunei Pietrosul,
În 1929, satul Rugăria se desprinde de satul Drăxeni, fiind arondat comunei
Pogana, care făcea parte din nou înființata plasă Alexandru Vlahuță, județul Tutova.
În 1931, satul Rugăria este arondat din nou comunei Corodești, reînființată, care
aparținea plășii Alexandru Vlahuță, județul Tutova.
Din 1931 până în 1950, satul Rugăria a făcut parte din comuna Corodești, care
din 1942 a făcut parte din plasa Puiești, județul Tutova.
În 1950, după ocuparea sovietică a României, organizarea administrativ-
teritorială a țări a copiat modelul sovietic, în raioane și regiuni. Satul Rugăria a fost
arondat comunei Obârșeni, care ținea de raionul Vaslui, regiunea Bârlad.
Obârșeni a fost desființată, satul Rugăria fiind inclus în comuna Voinești, județul Vaslui.
Din 1968 și până astăzi, satul a făcut parte din comuna Voinești, județul Vaslui.
74
II.2.10. Scurt istoric al satului Stâncășeni

Prima mențiune documentară a satului Stâncășeni o avem din 17 iulie 1699,
când Antioh Cantemir, domnul Moldovei, întărea lui Ilie Enache, mare stolnic,
stăpânirea peste părți de moșie din mai multe sate din ținutul Tutovei, între care și din
Stâncășeni, din vatra satului (CDM, IV, 2105).
De le acea dată și până spre sfârșitul secolului al XVIII-lea, știri documentare
despre sat nu mai avem în documentele publicate.
Satul Stâncășeni începe să fie prezent în documente odată cu cele două
recensăminte realizate în deceniul al optulea al secolului al XVIII-lea, de către
autoritățile militare rusești (1769–1775). Astfel, în 1773, în Recensământul populației
din Moldova din 1772-1773 satul Stâncășeni este prezent la ocolul Tutovei, ținutul
Tutovei, cu diferiți proprietari, numărând 10 liudii (= contribuabili) (Moldova în epoca
feudalismului, VII/1, p. 188).
În Recensământul populației Moldovei din anul 1774 satul Stâncășeni apare
contopit cu satele Voinești și Bulbuceni, sub numele Voineștii, Bulbucenii, Stâncășenii,
care aparținea tot de ocolul Tutova, ținutul Tutova, toate satele numărând 47 de case
(Moldova în epoca feudalismului, VII/2, p.481; Tezaurul toponimic, vol. I/2, p.1114).
Un an mai târziu, în 1775, satul Voinești se desprinde de celelalte două, pe care
le găsim trecute contopite într-o listă cu banii ajutorinților încasați din ținutul Tutovei;
Bulbucenii, Stâncăsănii fac parte tot din ocolul Tutovei, numărând 4 liudii ce trebuiau să
plătească 20 lei (Antonovici, Documente bârlădene, IV, p. 198).
La sfârșitul secolului al XVIII-lea, într-o listă cu scăderile scutelnicilor din satele
ținutului Tutova nu mai găsim satele Bulbuceni și Stâncășeni, ele fiind înglobate în satul
Voinești, care aparținea de ocolul Tutovei (Antonovici, Documente bârlădene, IV, p.
208; Tezaurul toponimic, vol. I/2, p.1114).
În 1794, avem informații din nou despre satul Stâncășeni, unde protopopul Ioan
Chirul a sfințit biserica cu hramul Sf. Arhangheli (Antonovici, Documente bârlădene, I,
p. 307)
În Condica vistieriei Moldovei la 1803, satul Stâncășeni apare ca un cătun, cu trei
birnici, Costandin, Costandin Rău și Savin (primii doi trebuiau să plătească un bir de
12 lei anual, iar al treilea de 16 lei), dar și cu oameni fără bir, unul al comisului
Costandin Sturdza și încă unul al paharnicului Ion Jora (Istrati, Condica vistieriei
Moldovei la 1803, p. 155-156, 163).
În Condica visteriei Moldovei din anul 1816 Stâncășenii apare ca sat răzășesc,
cu 18 liudii ce trebuiau să plătească un bir trimestrial de 55 lei; avea și doi scutelnici de
75
bir, unul al spătarului Ioan Jora și altul al paharnicului Costachi Parlapan. Aparținea de
ocolul Tutovei, ținutul Tutova (Istrati, Condica vistieriei Moldovei din anul 1816, p.
64).
Satul este prezent apoi în Catagrafia ținutului Tutova din 1828 (Tezaurul
toponimic, vol. I/2, p. 1114), precum și în harta rusească din 1828-1829, cu numele de
Stanchișeni, în care este trecut cu 45 curți (Giurescu, Principatele române la
începutul secolului XIX, 1957, p. 281).
În Catagrafia fiscală a Moldovei pe anul 1831 satul Stâncășeni, având ca
proprietari pe spătarul Iordache Iamandi și alți răzeși, avea 57 de contribuabili, dintre
care 22 plăteau birul, 3 erau oameni fără căpătâi, 3 mazili, 1 ruptași, 1 ruptele vistieriei;
erau scutiți de dări: 1 preot, 2 dascăli, 11 privileghieți, 1 scutit pentru strajă, 1 bătrân și
nevolnic, 7 văduve și 4 slujbași volnici (Istrati, Catagrafie fiscală a Moldovei din anul
1831, 2009, p. 133).
La începutul anului 1833, satul Stâncășeni îl găsim tot la ocolului Tutovei, ținutul
Condica abețedară pentru a sluji la împărțirea Delelor, în ramul judecătorescu, după
înrătundirea făcută la anulu 1833 să îl găsim la ocolul Simila, ținutul Tutova, cu un
număr de 25 delei (= dosare) (Uricariul, VIII, 1886, p. 83).
La începutul anului 1834, satul Stâncășeni este arondat și el ținutului Vaslui, la
ocolul Tutova (Analele Parlamentare ale României, V, 2, 1834-1835, p. 726), pentru
ca în partea a doua a aceluiași an să revină la ținutul Tutova, ocolul Tutova (Analele
Stâncășeni la ocolul Tutova, ținutul Tutova (Macovei, Organizarea administrativ-
1864.
În 1845, satul Stâncășeni a înglobat satele Corodești, Fântânelele și Glodeni
(azi, Corobănești), pentru ca în 1846 să piardă cătunele Fântânelele, devenit sat, și
Glodeni, care a fost înglobat la Fântânelele. Satul, prezent și în Populațiea locuitoriloru
din Moldova în anulu 1846, ținea de ocolul Tutovei, ținutul Tutovei, cu 43 liuzi (=
contribuabili) (Uricariul, XV, 1889, p. 393; Tezaurul toponimic, vol. I/2, p. 1114).
În 1853, Stâncășenii pierde cătunul Corodești, devenit sat, dar înglobează satul
Fântânelele. Un an mai târziu, în 1854, va pierde din nou Fântânelele, care va fi
reînglobat în 1857.
76
În 1859, satul Stâncășeni, după ce pierde iarăși cătunul Fântânelele, devenit sat,
este împărțit în două sate: Stâncășenii Boierești și Stâncășenii Răzeși.
În 1865, odată cu noua reorganizare administrativă a Principatelor Unite, satele
Stâncășeni s-au unificat, satul Stâncășeni fiind arondat comunei Corodești, plasa
Tutova, județul Tutova (Indicele comunelor României, 1865, p. 89).
În 1871 găsim satul Stâncășeni și în Dicționarul topografic și statistic al lui D.
Frunzescu, fiind prezentat ca având două părți: Stâncășeni-Boerești și Stâncășeni-
Răzeși. Făcea parte din aceeași comună (Frunzescu, Dicționarul topografic și
În 1875 comuna Corodești a fost desființată, satul Stâncășeni fiind arondat la
comuna Gherghești, plasa Tutova, județul Tutova.
În 1887, comuna Gherghești a fost desființată, satul Stâncășeni revenind la
comuna Corodești, care a fost reînființată; făcea parte din plasa Tutova, județul Tutova.
În Marele Dicționar Geografic al României aflăm despre satul Stâncășeni cp
se află într-o cale strâmtă, fiind împărțit în două părți: Stâncășeni-Boerești și
Stâncășeni-Răzeși. Satul, care avea o populație de 643 locuitori, aparținea de comuna
Corodești, fiind situat la vest de satul Corodești (MDGR, V, p. 471).
Satul Stâncășeni va face parte din comuna Corodești până în 1910, când se va
înființa comuna Stâncășeni, satul Stâncășeni devenind reședință de comună. Comuna
aparținea de plasa Puiești, apoi, din 1911, de plasa Tutova, județul Tutova.
Satul a făcut parte din această comună până în 1929, când a fost desființa, fiind
arondat noii comune Eroul Căpitan Grigore Ignat, care făcea parte din nou înființata
plasă Alexandru Vlahuță, județul Tutova.
În 1931, s-a reînființat comuna Stâncășeni, la care vom găsit arondat satul
Stâncășeni până în 1950. În toată această perioadă, comuna a făcut parte din plășile
Alexandru Vlahuță (1931-1942) și Puiești (1942-1950), județul Tutova.
În 1950, după ocuparea sovietică a României și organizarea administrativ-
teritorială a țări după modelul sovietic, comuna Stâncășeni a fost desființată, satul
Stâncășeni fiind arondat comunei Corodești, care ținea de raionul Vaslui, regiunea
Bârlad.
În 1965, satul Stâncășeni a fost trecut la comuna Obârșeni, raionul Bârlad,
regiunea Bârlad.
Obârșeni a fost desființată, satul Stâncășeni fiind inclus în comuna Voinești, județul
Vaslui.
77
Din 1968 și până astăzi, satul Stâncășeni a făcut parte din comuna Voinești,
județul Vaslui.
II.2.11. Scurt istoric al satului Uricari

Istoria satului Uricari este și ea recentă, acesta fiind prezent pentru prima dată în
documente în 1859, când, cu numele de Cotuna Uricarii, apare în Lucrările statistice a
Moldovei. Populațiunea pe 1859 și 1860, ca sat în ocolul Tutova, ținutul Tutovei
Până la acea vreme, în documentele administrative ale Moldovei din 1742 și
până în 1859 Uricarii apar ca moșie din ținutul Tutovei, cu numele Găneștii.
În 1865, odată cu noua reorganizarea administrativă a României, când se
înființează comunele rurale, iar ținuturile și ocoalele au fost înlocuite cu județele,
respectiv plășile, găsim satul Uricari la comuna Avrămești, plasa Tutova, județul Tutova
(Indicele comunelor României, 1865, p. 89).
În 1871, în Dicționarul topografic și statistic al lui D. Frunzescu, satul Uricari este
prezent la comuna Avrămești, plasa Tutova, județul Tutova (Frunzescu, Dicționarul
topografic și statistic, 1871, p. 501).
desființată. Satul Uricari a fost repartizat comunei Tulești, care făcea parte tot din plasa
În 1887, comuna Avrămești a fost reînființată, satul Uricari revenind la aceasta,
comună care făcea parte din aceeași plasă și județ, Tutova. De altfel, satul Uricari va
face parte din această comună până în 1908.
În Marele Dicționar Geografic al Românei, satul Uricari este prezentat ca fiidn
situat la nord de satul Avrămești, având 154 de locuitori (MDGR, V, p. 692).
În 1904 a avut loc o nouă organizare administrativă a României, județele
cuprinzând acum un număr mai mare de plăși, toate noi. Comuna Avrămești a făcut
parte din plasa Puiești, județul Tutova.
Avrămești fiind desființată, în locul său fiind înființată comuna Mărășești, care cuprinde
toate satele fostei comune, deci și Uricari. Comuna, din care satul Uricari a făcut parte
până în 1925, a fost arondată plășii Plopana, județul Tutova, pentru ca din 1911 să fie
arondată plășii Tutova, reînființată, unde o vom regăsi până în 1925.
78
În 24 aprilie 1924, prin lege, reședința comunei Mărășești s-a mutat din satul
Mărășești în satul Avrămești, comuna urmând să se numească Avrămești. Comuna a
continuat să facă parte din plasa Tutova, județul Tutova.
În 1925, în contextul noii reorganizări a României Unite, satul Uricari a fost
înglobat la satul Avrămești, care a format singur comuna Avrămești, plasa Tutova,
județul Tutova.
În 1929, comuna Avrămești a fost desființată. Satul Avrămești pierde cătunul
Uricari, care devine sat, ce a fost arondat noii comune Erou Căpitan Grigore Ignat,
În 1931, se reînființează comuna Avrămești, satul Uricari fiind arondată acesteia,
care aparține tot e plasa Alexandru Vlahuță, județul Tutova.
Satul Uricari va rămâne în comuna Avrămești până în 1968.
În 1968, comuna Avrămești a fost desființată, satele sale, inclusiv Uricari, fiind
incluse în comuna Voinești, care a fost reînființată, făcând partea din județul Vaslui.
Din 1968 și până astăzi, satul Uricari a făcut parte din comuna Voinești, județul
Vaslui.
II.3. Prezențe arheologice în teritoriul administrativ
Chiar dacă pe teritoriul administrativ al comunei Voinești au fost făcute mai multe
descoperiri arheologice, inclusiv o cercetare arheologică în necropola din secolul IV
d.Hr. de la Obârșenii Lingurari–Dealul Cosărului, acesta nu a beneficiat de o cercetare
arheologică de suprafață sistematică, care să pună în evidență prezența tuturor siturilor
arheologice, zone întinse nefiind investigate.
Cu toate aceste, regretatul arheolog Ghenuță Coman a identificat pe teritoriul
comunei 16 descoperiri arheologice, care sunt prezente în repertoriul arheologic al
județului Vaslui, fără a fi trecute în Repertoriul Arheologic Național (Coman,
Statornicie, continuitate, 1981, p. 272–275, fig. 72) (fig. 21).
Pentru o bună cunoaștere a realităților arheologice de pe teritoriul comunei
Voinești, pentru viitor se impune realizarea de către arheologi o cercetare arheologică
amănunțită, pentru a putea identifica și delimita noi situri arheologice.
Prezentul studiu istoric și arheologic de fundamentare a Planului Urbanistic
General al comunei Voinești, județul Vaslui, detaliază, localizează și propune zone de
79
protecție pentru siturile arheologice cunoscute în literatura de specialitate, anume

Repertoriul arheologic al județului Vaslui, precum și în studii publicate în reviste de
specialitate, urmând ca acestea, pe baza fisei de sit, să fie introduse în Repertoriul
Arheologic Național.
În prezentarea siturilor arheologice din comuna Voinești, am menținut
numerotarea din repertoriul realizat de Ghenuță Coman.
II.3.1. Voinești–La Pod/Moșia Bisericii

În punctul numit La Pod sau Moșia Bisericii, între fostele grajduri ala CAP-ului și
marginea satului, s-au descoperit fragmente ceramice provenind de la vase în formă de
sat, cu torți în formă de creastă, oase crestate, specifice culturii Noua, din faza finală a
epocii bronzului.
II.3.2. Voinești–Fundătura/Livada Maior

În marginea de nord a satului, în punctul numit Fundătura sau Livada Maior s-au
descoperit resturi de locuire hallstattiană, precum și o monedă de bronz, emisă de Ioan
Tzimisces (969-976).
II.3.3. Voinești–Bobești
La cca 1 km vest de sat, pe deal, în punctul numit Bobești s-au descoperit
fragmente ceramice neolitice.
II.3.4. Voinești–Dealul Bulbuceni

Pe panta sud-vestică a Dealului Bulbuceni s-a descoperit un important sit
arheologic, sondat în 1968 de către Constantin Buzdugan, care a dus la descoperirea
mai multor morminte de inhumație, cu diverse obiecte de inventar, aparținând primei
epoci a fierului, anume Hallstatt-ului târziu.
Prin cercetări de teren s-au descoperit fragmente ceramice care demonstrează o
locuire în acest punct încă din epoca neolitică, din cultura Starčevo-Criș, apoi din epoca
bronzului, anume din cultura Noua, din prima epocă a fierului, din etapa târzie a
Hallstatt-ului, precum și din secolele IX-X d.Hr.
II.3.5. Avrămești–Dealul de Mijloc

În marginea de nord a satului, pe un bot de deal numit Dealul de Mijloc, s-au
descoperit resturi ceramice din vase lucrate la roată, cenușii, roșii și cu angobă de tip
80
Poienești (secolele II–III d.Hr.), precum ș resturi ceramice din pastă nisipoasă, decorate
cu incizii, sau resturi de fragmente ceramice lucrate din pastă fină, cenușie, cu decor
realizat prin lustruire și cu incizii, specifice secolelor VIII–IX, precum și secolele X–XII
d.Hr.
II.3.6. Avrămești–Râpa Glodului

La cca 200 m sud de sat, pe locul numit Râpa Glodului, s-au descoperit fragmente
ceramice tipice epocii bronzului.
II.3.7. Avrămești–Știubeeni
La cca 1 km sud-est de sat, în punctul numit Știubeeni a fost identificată o așezare
cu resturi ceramice specifice secolului IV d.Hr.
II.3.8. Avrămești–Lungașa
La cca 1 km sud de sat s-a descoperit, în punctul Lungașa, resturi ceramice din
secolele II–III d.Hr., aparținând culturii Poienești-Lukașevka, asociate cu resturi de
amfore ceramice. Tot aici au fost descoperite și fragmente ceramice caracteristice
secolului IV d.Hr.
II.3.9. Avrămești–Ferma pomicolă

Pe capătul unui bot de deal, care se pierde în marginea nordică a fostei ferme
pomicole nr. 1, s-au descoperit fragmente ceramice din secolul IV d.Hr.
II.3.10. Obârșeni–Cetățuia
În anul 1900, pe fosta proprietate a școlii, în locul numit Cetățuia, au fost
descoperite ”mici săgeți și monede”, fără alte amănunte.
II.3.11. Obârșeni–Pe teritoriul satului

Pe teritoriul satului, în anul 1945 a fost descoperit un tezaur de monede de bronz
bizantine, provenind de la împărații Focas, Heraclius, Heraclius Constantin, Mantina și
Constants II.
II.3.12. Obârșeni–Cuculia
În punctul numit Cuculia, situat în spatele școlii, a fost descoperită o
așezare aparținând culturii Cucuteni, faza A, cu ceramică pictată tricrom și o figurină
81
antropomorfă masculină.
II.3.13. Obârșeni-Lingurari–Dealul Coșărului

La vest de sat, într-o lutărie, în 1968 au fost efectuate cercetări arheologice într-o
necropolă din secolul IV d.Hr., descoperindu-se 7 morminte de inhumație. Printre
piesele din inventarul mormintelor găsim: vase lucrate la roată, din pastă fină, cenușie;
un fragment de amforetă; vase lucrate cu mâna din pastă grosieră, de tip borcan; două
fibule de bronz cu piciorul întors pe dedesubt; un pieptene de os; mărgele de origine
romană.
II.3.14. Obârșeni Lingurari–Grădina CAP

La circa 400 m nord-est de necropola anterioară, pe vale și pe drumul comunal, în
locul numit Grădina CAP se află așezarea corespunzătoare necropolei din secolul IV
d.Hr.
II.3.15. Obârșeni Lingurari–Piciorul Grosului

În punctul numit Piciorul Grosului a fost descoperită o așezare din epoca
eneolitică, aparținând culturii Cucuteni, faza A.
II.3.16. Uricari
Locuitorul Vasile Scripcaru a descoperit două desăgi cu monede romane.
82
Fig. 21. Harta arheologică a comunei Voinești.

Apud Ghenuță Coman, Statornicie, continuitate, 1981, fig. 70.
83
III. IDENTIFICAREA VALORILOR DE PATRIMONIU CONSTRUIT

ȘI A SITURILOR ARHEOLOGICE DIN
LISTA MONUMENTELOR ISTORICE
În cadrul teritoriului administrativ al comunei Voinești din județul Vaslui se găsesc

trei monumente istorice clasate în Lista Monumentelor Istorice (fig. 21–24), care aparțin
categoriei Monumente de arhitectură:
1. Nr. crt. 411, cod LMI 2015, VS-II-m-A-06897, Biserica de lemn ”Cuviaosa
Paraschiva”, sat Voinești, com. Voinești; adresă: nr. 108, în centrul satului, în cimitir;
datare: cca 1745;
2. Nr. crt. 359, cod LMI 2015, VS-II-m-A-06862, Biserica de lemn ”Adormirea
Maici Domnului”, sat Obârșeni, com. Voinești; adresă: nr. 21, în partea de NE a satului,
în cimitir; datare: 1818;
3. Nr. crt. 393, cod LMI 2015, VS-II-m-B-06882, Biserica de lemn ”Sf. Nicolae”,
sat Stâncășeni, com. Voinești; adresă: nr. 42, în partea de vest a satului, în cimitir;
datare: 1795, refăcută cca 1829.
Fig. 22. Lista Monumentelor Istorice 2015. Biserica de lemn ”Cuvioasa Paraschiva” din satul Voinești.
84
Fig. 23. Lista Monumentelor Istorice 2015. Biserica de lemn ”Adormirea Maicii Domnului”
din satul Obârșeni.
Fig. 24. Lista Monumentelor Istorice 2015. Biserica de lemn ”Sf. Nicolae” din satul Stâncășeni.
85
Fig. 25. Harta topografică (1:25.000) a comunei Voinești cu monumentele istorice din
Lista Monumentelor Istorice 2015 (●). 1: Biserica de lemn ”Cuvioasa Paraschiva” din Voinești;
2: Biserica de lemn ”Adormirea Maicii Domnului” din Obârșeni;
3: Biserica de lemn ”Sf. Nicolae” din Stâncășeni.
86
Fig. 26. Ortofotoplanul comunei Voinești cu monumentele istorice din

Lista Monumentelor Istorice 2015 (●).1: Biserica de lemn ”Cuvioasa Paraschiva” din Voinești;
2: Biserica de lemn ”Adormirea Maicii Domnului” din Obârșeni;
3: Biserica de lemn ”Sf. Nicolae” din Stâncășeni.
87
Tabel 1. Coordonate GPS pentru monumentele istorice

de pe teritoriul comunei Voinești, jud. Vaslui.
ID X Y
1 685735.069 565455.134
2 685738.778 565455.118
3 685738.782 565455.775
4 685739.193 565456.444
5 685740.376 565456.444
6 685740.834 565455.778
7 685740.833 565455.128
8 685742.052 565455.122
9 685742.054 565454.674
10 685744.255 565454.650 BISERICA DE LEMN
11 685745.399 565453.915 ”CUVIOASA
12 684745.399 565452.378 PARASCHIVA”
DIN SATUL VOINEȘTI
13 685744.366 565451.545
14 685742.053 565451.545
15 685742.067 565450.981
16 685740.866 565450.980
17 685740.883 565450.269
18 685740.436 565449.574
19 685739.304 565449.590
20 685738.818 565450.298
21 685738.818 565450.979
22 685735.151 565450.949
23 685733.787 565451.754
24 685733.811 565454.084
25 688034.479 566472.483
26 688042.183 566472.483
27 688042.183 566473.059
28 688042.511 566473.490
29 688043.985 566473.490
30 688044.389 566473.069
31 688044.389 566472.530
32 688046.492 566472.537 BISERICA DE LEMN
33 688046.492 566472.024 ”ADORMIREA MAICII
DOMNULUI” DIN SATUL
34 688049.498 566472.024
OBÂRȘENI
35 688050.909 566471.023
36 688050.911 566468.807
37 688049.547 566467.998
38 688046.493 566467.998
39 688046.493 566467.422
40 688044.405 566467.419
41 688044.405 566466.903
42 688044.051 566466.519
88
43 688042.535 566466.519
44 688042.191 566466.964
45 688042.191 566467.480
46 688034.479 566467.493
47 689746.491 560715.495
48 689755.651 560715.495
49 689755.651 560714.646
50 689756.910 560714.646
51 689758.108 560713.857 BISERICA DE LEMN
”SF. NICOLAE” DIN SATUL
52 689758.093 560711.734
STÂNCĂȘENI
53 689756.971 560710.854
54 689755.687 560710.854
55 689755.677 560710.015
56 689746.496 560710.015
III.1. MONUMENTE DE ARHITECTURĂ
III.1.1. Biserica de lemn ”Cuvioasa Paraschiva” din satul Voinești

Despre existența unei biserici în Voinești, sau în hotarul satului, avem informații
încă din vremea lui Ștefan cel Mare, care la 27 noiembrie 1460, întărea lui Ivul
Voinescul satul Voinești cu mănăstirea, pe care acesta l-a cumpărat de la Ion și de la
Petrică pentru 50 de zloți (DRH, A, 2, 96).
Deci, chiar dacă mănăstirea se găsea în sat sau în hotarul acestuia, este de
remarcat că exista o asemenea așezământ, care avea și o biserică, foarte probabil, de
lemn. Nu știm care a fost evoluția acesteia, dar la 23 iunie 1676, aflăm despre existența
unui popă Ion din Voinești, martor la o hotărnicie de moșii din Băncești și Tominești, pe
valea Iezerului, ținutul Tutovei (Clit, Documente hușene, III, 33, p. 64-65), foarte
probabil un slujitor fie la mănăstirea din hotarul satului, amintită din vremea lui Ștefan
cel Mare, fie la o biserică din sat, nefiind exclus ca aceasta să fie chiar biserica
mănăstirii, care între timp a fost desființată.
În cele două recensăminte din 1773 și 1774, satul Voinești, împreună cu
Bulbucenii și Stâncășenii numărau 5 preoți și diaconi (Moldova în epoca
feudalismului, VII/1, p. 187; VII/2, p. 481), ceea ce înseamnă că în sat exista cel puțin
o biserică, deservită de un preot, o a doua biserică fiind, probabil, la Stâncășeni.
Referitor la istoria bisericii, informațiile noastre provin din două surse, una mai
sumară, datorată lui N. Stoicescu, în Repertoriul bibliografic al localităților și
89
monumentelor medievale din Moldova¸ și a doua lui D. Ichim, Biserici de lemn din
Eparhia Hușilor.
Astfel, în lucrarea mai veche a lui N. Stoicescu, biserica Cuvioasa Paraschiva din
Voinești este datată fie în 1707, fie ante 1809.
În volumul dedicat special bisericilor de lemn din județul Vaslui, preotul Dorinel
Ichim, în baza unei documentări mai ample, aduce mai multe informații despre istoria
bisericii din Voinești. Astfel, având în vedere inscripția în chirilică de pe catapeteasmă,
care a fost realizată în 1745, precum și datele oferite de Gheorghe Tomșa, care în
istoricul realizat de el ne spune că biserica a fost ridicată de răzeșii din sat, împreună cu
preotul lor, Vasile Voinescu, ajutat de un alt preot, Toader Pârlog, Dorinel Ichim
consideră că biserica ar data din anul 1707 (Ichim, Biserici de lemn din Eparhia
Hușilor, p. 482).
Cea mai veche reparație a bisericii de lemn din Voinești pare să se fi făcut în
1772.
În catagrafia din 1809 este trecut ca preot la biserica Vasile Pruteanu.
În 1845, preotul Ioniță (zis Ciocorâdă) a refăcut acoperișul de șindrilă al bisericii.
În 1880 s-a reparat peretele de nord și s-a înlocuit cărămida din pardoseală,
punându-se dușumele.
În 1935, sub păstorirea preotului Leon Istrate, biserica a fost îmbrăcată cu
scândură de brad. Acum la cele două biserici din Voinești și Obârșeni s-au făcut și
ușoare reparații, care au costat 7000 lei, adunați de săteni. Tot aceștia au adunat alți
7000 lei cu care s-au cumpărat odăjdii.
Prin grija preotului Mihai Răzmeriță, cu contribuția enoriașilor, s-au realizat lucrări
de reparații și întreținere, acoperișul de șindrilă fiind înlocuit cu tablă galvanizată.
În 1978, protecția de scânduri de brad a fost vopsită la exterior și interior.
Biserica se află situată astăzi aproximativ în centrul satului Voinești, pe partea
stângă a pârâului Chircovul, care curge prin sat, de la nord−nord-vest spre sud−sud-est,
pe un mic platou aflat deasupra pârâului, platou care se găsește pe o prelungire a
pantei de sud-vest a Dealului Ghelmagioaia, deal ce se ridică la nord-est de sat
(fig. 27‒28).
Biserica are un plan trilobat, cu absidele laterale pentagonale, cu absida altarului
decroșată, și ea de formă pentagonală, pronaosul fiind și el absidat, cu trei laturi. În
tipologia bisericilor de lemn realizată de marele arhitect Grigore Ionescu, biserica s-ar
putea încadra în grupa 5, categoria 5.4.4. (Ionescu, Arhitectura românească, 1986,
p. 35), singura diferență fiind faptul că absidele laterale au cinci laturi, nu trei (fig. 29).
90
Lungimea bisericii la exterior este de aproximativ 11 m, iar lățimea fără abside de

aproximativ 4,50 m.
Biserica a fost ridicată pe o temelie de piatră, pe care s-au așezat tălpoaiele de
stejar. Pe acestea s-au așezat bârnele orizontale, prinse în clește. Pereții, cu o înălțime
de 3,35 m, au fost acoperiți, atât la exterior, cât și la interior, cu scânduri de brad, cu
lățimea de 25 cm, dispuse vertical, la aproximativ 10 cm distanță de bârnele bisericii; la
încheieturi, scândurile au fost șipcuite cu baghete de 5 cm lățime (fig. 31‒34).
Din păcate, această protecție din scânduri, acoperită cu o vopsea pe bază de
ulei de culoare albastră, precum și bagdadia de sub streașină acoperă elementele de
arhitectură ale bisericii. Astfel, fațadele sunt decorate cu un brâu ”în torsadă” deasupra
soclului, o friză cu dinți de ferestrău sub cornișă (fig. 35) și motive geometrice pe
ancadramentele ferestrelor (Popa, Monumente istorice din județul Vaslui, p. 185).
Biserica cunoaște o compartimentare clasică, cu pronaos, naos și altar.
Pronaosul (despărțit de naos prin intermediul a patru stâlpi despărțitori pe care
se sprijină fruntarul traforat ”în acoladă”) are o lungime a pereților de nord și sud de
2,15 m, latura vestică fiind absidată, prezentând trei laturi. Cele oblice au o lungime de
1,65 m, pentru ca latura vestică, perpendiculară pe axul bisericii, să aibă o lungime de
2,30 m.
Tavanul pronaosului este foarte probabil drept, fiind acoperit cu scândură de
brad. Pe axul longitudinal, tavanul este străpuns de coșul de fum de la soba de teracotă
aflată pe lângă peretele de vest (fig. 40‒41).
Intrarea în biserică se află pe peretele sudic al pronaosului, având lățimea de
0,80 m și înălțimea de 1,85 m. Din păcate, ușa veche s-a pierdut, actuala fiind o ușă
tradițională, țărănească, inadecvată pentru monument (fig. 36).
În fața intrării sunt realizate trei trepte de beton, cu înălțimea de 15-30 cm.
Betonul, turnat în 1970, a fost folosit și pentru temelia bisericii, având o înălțime de 25-
35 cm și o lățime de 20 cm (fig. 33‒34).
Trecerea din pronaos în naos este marcată de patru stâlpi pe care se sprijină un
fruntar realizat din două bârne cu secțiunea rectangulară, cu lățimea de 50 cm și
grosimea de cca 10 cm. Bârna superioară este integrală, în timp ce bârna inferioară,
care este așezată pe stâlpi, este decupată cu trei acolade, care se găsesc deasupra
celor trei spații de trecere dintre stâlpi (fig. 42).
Stâlpii, și ei cu grosimea de 10 cm, sunt dispuși în linie, doi pe lângă pereții de
nord și de sud, și ceilalți doi la un interval de 0,57 m, astfel că pe axul lung al bisericii se
găsește o deschidere de 0,90 m. Au înălțimea de 2,30 m și lățimea de 50 cm până la
91
1,65 m înălțime; partea superioară este sculptată sub formă de T, cu lățimea de 35 cm,
formând baza acoladei (fig. 43‒45).
Naosul este aproape pătrat, cu lățimea de 4,10 m și lungimea de aproximativ 4
m. Pe ambii pereți, la 1,50 m de stâlpii despărțitori, se află absidele laterale, de formă
pentagonală, cu deschiderea de 1,80 m și adâncimea de aproximativ 1,10 m. Laturile
absidelor au 0,65 m, cele perpendiculare, 0,75-0,85 m cele oblice și 1,10 m cele
paralele cu zidurile bisericii. Partea superioară a absidelor este în formă de semicalotă
pentagonală (fig. 46‒47).
Pe mijlocul absidelor, pe laturile paralele cu axul bisericii, se află câte o mică
fereastră, aflată la înălțimea de 1,80 m față de temelie, cu înălțimea de 0,70 m și
lățimea de 0,30 m (fig. 37‒38).
Naosul este acoperit cu o boltă cu baza octogonală, a cărei nervuri canelate se
unesc în mijlocul bolții, în jurul cheii de boltă. Din păcate, întreaga boltă este și ea
acoperită de un rând de scânduri, dispuse orizontal, vopsite în albastru, cu stele aurii, în
cinci colțuri, probabil așa cum au fost pictate și pe bolta originală (fig. 48).
Catapeteasma, pictată în 1745 de către zugravul Anastasie, la comanda
călugărului Aftănasie, egumenul Mănăstiririi Florești, după cum aflăm din inscripția
chirilică pictată sub registrul icoanelor, cuprinde trei registre ale icoanelor. Cel superior
cuprinde icoanele proorocilor, săpate în blana de lemn, având formă rotundă.
Următoarele registre cuprind icoane în formă de ocnițe, despărțite de mici colonade
sculptate. Registrul mijlociu cuprinde icoanele apostolilor, pentru ca cel inferior să
cuprindă icoanele praznicare (fig. 49‒50).
Sub icoanele praznicare, pe tâmpla de lemn ce separă registrul icoanelor de
registrul ușilor altarului, se află inscripția pictată cu chirilice, de culoare roșie: Această
sfântă și dumnezăească catapeteasmă a fost pictată de către sfinția sa părintele
Astănasie egumen ot mănăstirea Florești, adeverind hramul între lauda și pohval:
preapodov. Paraschiva ca să fie pomenire sufletelor ctitor în veciii vecilor Anastasie
Zugrav 7253” (fig. 51).
Ușile diaconești, realizate din pânză întinsă pe un cadru de lemn, sunt flancate
de colonade, având capitelurile sculptate. Cele două pânze sunt pictate cu sfinți diaconi,
ambele aflate într-o stare înaintată de degradare (fig. 52/1-2).
Ușile împărătești vechi sunt lipsite de sculpturi, fiind împodobite cu portretele
pictate ale evangheliștilor. Datorită stării înaintate de degradare, acestea au fost scoase
și înlocuite cu uși noi, sculptate în lemn. Cele vechi au fost depuse în fața catapetesmei,
în spațiile de la poalele tâmplei, care au fost pictate cu vase cu flori (lalele) (fig. 52/3‒4).
92
Absida altarului este și el de formă pentagonală, fiind decroșat față de naos cu

0,50 m (fig. 53). Laturile paralele cu axul bisericii sunt de 1,20 m, pentru ca celelalte
laturi, oblice și latura perpendiculară pe ax, să aibă fiecare câte 1,45 m. Pe latura
centrală se află o fereastră, cu aceleași dimensiuni ca cele de pe absidele laterale.
Tavanul altarului este drept de-a lungul laturilor paralele cu axul bisericii, pentru
ca apoi să fie de tip semicalotă, cu trei laturi, corespunzătoare celor trei pereți (fig. 54).
Acoperișul în patru ape, a avut inițial o învelitoare de șindrilă, care la mijlocul
secolului trecut a fost înlocuită cu tablă galvanizată, apoi cu tablă zincată, bătută în
muchii. La extremitățile coamei, s-au plasat doi popi de lemn, înveliți în tablă, pe care
s-au așezat cruci de fier (fig. 31‒34).
Biserica a fost împodobită cu icoane pictate pe lemn, mai mult sau mai puțin cu
valoare artistică, mobilier și inventar de cult (fig. 42, 46‒47). Stâlpii care separă
pronaosul de naos au fost și ei împodobiți cu câte o icoană, reprezentând pe Maica
Domnului, Sf. Arhanghel Mihail, Iisus cu globul și Sf. Ioan Botezătorul (fig. 43‒45).
În naos, pe peretele sudic se găsește un tetrapod, folosit ca suport pentru cărțile
de cult, realizat din lemn, pe care se găsesc pictate sfinți și scene biblice. Se pare că și
acesta a fost realizat și pictat odată cu catapeteasma, anume în 1745 (fig. 55).
De remarcat că pe mai multe dintre evangheliile mai vechi, de la începutul
secolului al XX-lea, se păstrează însemnări ale preoților și altor slujitori ai bisericii,
remarcându-se cele referitoare la al doilea război balcanic, din 1913, precum și cele
referitoare la primul război mondial (fig. 56).
Din documente, din însemnările păstrate de-a lungul timpului și adunate de
preotul Dorinel Ichim, putem oferit o posibilă listă a preoților care au slujit sfânta
biserică: preotul Ion din Voinești (1676), Vasile Voinescu, Teodor Pârlog (prima
jumătate a secolului al XVIII-lea), Vasile Pruteanu (1809), Pricochi Palaga, Enachi
Pârlog, Ioniță Bădărău, Dumitru Pârlog, Toader Mărgineanu, Toader Rusu, Vasile
Burghelea, Ion Popovici, Gheorghe Nechitescu, Ioan Buștiuc, ieromonahul Diomid
Ursulescu, Leon Istrati, Ioan Moisii, Gheorghe Floarea, Mihail Rezmeriță, Ioan Mera și
Gheorghe Tomșa.
În cimitirul din jurul bisericii se găsește, lângă absida altarului, și mormântul unuia
dintre proprietarii moșiei Voinești, anume cel al comisului Pavel Cerchez, decedat la 2
ianuarie 1842 (fig. 57).
La intrarea în curtea bisericii se află o clopotniță, cu un turn central (cu un cat, în
care se găsesc clopotele), flancat de două încăperi, care prezintă câte un mic turnuleț
(fig. 30).
93
Fig. 27. Harta topografică (1:25.000) cu Biserica de lemn ”Cuvioasa Paraschiva” din satul Voinești.
Cu line roșie este marcat conturul bisericii; cu puncte roșii sunt marcate punctele GPS,
94
cu coordonatele STEREO 70 prezentate în tabelul 1.
Fig. 28. Ortofotoplan cu Biserica de lemn ”Cuvioasa Paraschiva” din satul Voinești.
95
Fig. 29. Harta topografică (1:25.000) cu Biserica de lemn ”Cuvioasa Paraschiva” din satul Voinești.
cu coordonatele STEREO 70 prezentate în tabelul 1. Detaliu.
Fig. 30. Biserica de lemn ”Cuvioasa Paraschiva” din satul Voinești. Imagine de ansamblu, din afara curții.
96
Fig. 31. Biserica de lemn ”Cuvioasa Paraschiva” din satul Voinești.

Imagine exterioară dinspre est, cu absida altarului.

Imagine exterioară dinspre nord.
97

Imagine exterioară dinspre sud.

Imagine exterioară dinspre vest.
98

Decorația cu friză cu dinți de ferestrău, dispusă sub cornișă, acoperită cu scândură.
Apud Popa, Monumente istorice din județul Vaslui, 2008, p. 187).

Pronaos. Ușa bisericii, imagine din exterior.
99

Fereastra de pe absida sudică a naosului.

Fereastra de pe absida nordică a naosului.
100

Fereastra de pe absida altarului.

Pronaos. Peretele vestic. Imagine din interior.
101

Pronaos. Imagine din interior. Tavanul.

Imagine din naos cu stâlpii ce despart naosul de pronaos.
102

Imagine din pronaos. Stâlpii dinspre peretele de nord, care despart pronaosul de naos.

Imagine din pronaos. Stâlpii dinspre zona centrală, care despart pronaosul de naos.
103

Imagine din pronaos. Stâlpii dinspre peretele de sud, care despart pronaosul de naos.

Imagine din naos. Absida nordică.
104

Imagine din naos. Absida sudică.

Imagine din naos. Bolta.
105

Imagine din naos. Catapeteasma altarului.

Imagine din naos. Catapeteasma altarului. Detaliu cu registrul icoanelor.
106
1 2
3 4
5 6

Catapeteasma altarului. Imagini cu inscripție în chirilică.
107
1 2
3 4

Catapeteasma altarului. 1: ușa diaconească de sudică; 2: ușa diaconească de nord;
3-4: fostele uși împărătești ale catapetesmei.
108

Imagine din altar. Masa altarului.

Imagine din altar. Tavanul altarului.
109

Tetrapod. Tempera pe lemn. 1745.
110

Insemnări din anii 1913-1915 ale preotului paroh pe una dintre Evanghelii.
111
2
Fig. 57. Biserica de lemn ”Cuvioasa Paraschiva” din satul Voinești. Mormântul comisului Pavel Cerchez.
112
III.1.2. Biserica de lemn ”Adormirea Maicii Domnului” din satul Obârșeni

Biserica se găsește în marginea estică a satului, pe un mic promontoriu de pe
partea stângă a pârâului Racovița, afluent de stânga al pârâului Iezerul, în care se
varsă la sud de satul Obârșeni (fig. 58‒59).
Pentru a cunoaște istoria bisericii, trebuie să ne aplecăm puțin și asupra istoriei
recente a satului, mai ales de la sfârșitul secolului al XVIII-lea și începutul secolului la
XIX-lea. Astfel, în 1776, la 5 iulie, un anume Constandin Borș din Tutova, împreună cu
neamurile sale, răzeșii moșiei Obârșeni de la Tutova, au făcut jalbă la domnitorul
Alexandru Ghica prin care se arăta că Constantin Borș, pe lângă jumătate de sat,
stăpânit de ei în Obârșeni, mai făcuse cumpărături și în moșia Tomenești.
O mărturie hotarnică din 15 iulie 1778, de la Constantin Dimitrie Moruzzi, domnul
Moldovei, pentru moșia Obârșeni a lui Gheorghe Comii, are ca martori răzeșii
Constantdin Borș, Vasile Isac, Ioniță Stegar. Au fost alese pământurile neamurilor lui
Gheorghe Cozma pe valea Racoviței de răsărit, precum și cele 19 pământuri ale lui
Constandin Borș până la pârâul Ezărului și ale lui Vasile Isac.
În Condica Vistieriei Moldovei din anul 1816 găsim în satul Obârșeni pe căpitanul
Enachi Borș, care avea patru locuitori scutiți de dări.
Despre stăpânirile de moșie din Obârșeni ale lui Cozma Borș și frații și neamurile
lui vorbește și o carte de judecată a Divanului din 7 februarie 1820 (Ichim, Biserici de
lemn din Eparhia Hușilor, p. 437‒438), ceea ce certifică faptul că familia Borș a jucat
un rol important în istoria satului la cumpăna dintre veacuri.
Această incursiune în istoria satului este necesară căci, în istoria bisericii din
Obârșeni, întocmită de preotul Gheorghe Tomșa, se afirmă că biserica a fost ridicată în
1818 de către răzeșii satului: Enache Borș, Costache Borș, cu soția sa, Marghioala,
Constantin Dobranic, cu soția sa, Zoița, Dumitru Popa, Toderaș Jerebie, Gheorghe
Dobranici, preotul Neculai Suditu și alții (Ichim, Biserici de lemn din Eparhia Hușilor,
p. 439).
Chiar dacă în timp au fost oferite mai multe date de ridicare a bisericii (1819 și
1820), este clar că biserica a fost ridicată în 1818, foarte probabil de către răzeșii din
Obârșeni, cu materiale aduse de la biserica din Florești, între care, foarte probabil, și
catapeteasma.
Alte informații despre istoria bisericii nu mai avem cu excepția unor reparații.
Astfel într-un anuar din 1909 se spune că biserica a fost reparată în 1896. În 1908 a
avut loc o nouă reparație, când a fost refăcut peretele de nord, întreaga biserică fiind
apoi căptușită la exterior cu scândură de brad.
113
În 1938 s-au făcut noi reparații ușoare la cele două bisericii din comună, Voinești
și Obârșeni, cheltuindu-se 7000 lei, adunați de la săteni, ocazie cu care s-au cumpărat
și odăjdii.
În anii 1960‒1964, în timpul păstoririi preotului Mihail Resmeriță, biserica a
cunoscut o nouă reparație capitală. Acum, temelia a fost prinsă într-un soclu de ciment,
s-a refăcut căptușeala de scândură a pereților exteriori și s-a schimbat învelitoarea
acoperișului, care a fost realizată din tablă muchită, bătută în felii (Ichim, Biserici de
lemn din Eparhia Hușilor, p. 439‒440).
Biserica ”Adormirea Maicii Domnului” din Obârșeni are și ea un plan trilobat, cu
absidele laterale pentagonale, cu absida altarului pentagonală, decroșată. Este
prevăzută cu pridvor, pronaos, naos și altar, pridvorul fiind deschis în forma originală,
actualmente închis.
În tipologia bisericilor de lemn realizată de Grigore Ionescu, biserica s-ar putea
încadra în grupa 5, categoria 5.3.4 (Ionescu, Arhitectura românească, 1986, p. 35),
singura diferență fiind faptul că absidele laterale au cinci laturi, nu trei (fig. 60).
Lungimea bisericii la exterior este de aproximativ 16,50 m, iar lățimea, fără
abside, de aproximativ 5,90 m.
Biserica a fost ridicată pe o temelie de pietre de râu, cu o înălțime mai mare în
zona pridvorului (0,80 m), pe care s-au așezat tălpoaie de stejar. Pe acestea s-au
dispus bârne orizontale, cu lățimea de 40 cm, încheiate în ”cheotoare dreaptă” și ”coadă
de rândunică” (fig. 66). Pereții, cu o înălțime de 2,80 m de la actualul soclu de ciment,
au fost acoperiți la exterior cu scânduri de brad, cu lățimea de 7-15 cm, dispuse vertical
(fig. 62‒65).
Din păcate, și această protecție din scânduri, acoperită cu o vopsea pe bază de
ulei de culoare verde, precum și bagdadia de sub streașină acoperă elementele de
arhitectură ale bisericii. Nu este exclus ca acestea să fie asemănătoare cu cele de la
biserica din Voinești, dar cert ele există, după mărturia etnografului Maria Popa, care a
cunoscut biserica și fără această protecție. Dintr-o fotografie publicată în monografia
monumentelor istorice din județul Vaslui se poate observa ancadramentul uneia dintre
ferestrele absidelor laterale (fig. 66), care prezintă un motiv geometric asemănător cu
cel de deasupra ușii de intrare în pronaos (Popa, Monumente istorice din județul
Vaslui, p. 147-148).
Pridvorul, inițial deschis, aflat pe latura de vest, pe axul bisericii, este decroșat
față de pronaos cu aproximativ 25 cm, având lungimea de 1,70 m și lățimea de 5,30 m.
Era realizat din stâlpi verticali (patru stâlpi încă prezenți în peretele vestic al pridvorului),
114
decorați la partea superioară cu capiteluri cioplite ”în rotund”, fiind uniți cu arcade în
formă de acolade duble (fig. 68).
Nu știm data la care a fost închis pridvorul, dar, astăzi, acesta este închis cu
scândură de brad verticală pe exteriorul pereților și pe interiorul peretelui de vest, pentru
ca pe interiorul pereților de sud și de nord să găsim un placaj (fig. 69-70). Doar partea
superioară a stâlpilor de pe peretele vestic al pridvorului, inclusiv cu arcadele în formă
de acolade au rămas deschise, fiind însă vopsite în verde, ca, de altfel, întreaga
structură (fig. 68).
După închiderea pridvorului, pe peretele vestic, între stâlpii centrali, a fost plasată
o ușă dublă, cu lățimea de 1,10 m și înălțimea de 1,90 m, cu acoladă semicirculară la
partea superioară, cu raza de 0,50 m, pentru ca între stâlpii centrali și cei laterali să fie
plasate câte o fereastră dublă, cu lățimea de 1,10 m și înălțimea de 1 m, prezentând și
ele, la partea superioară, o acoladă semicirculară, cu aceeași înălțimea (raza), de
0,50 m (fig. 68).
Din păcate, nici aceste uși nu se încadrează în arhitectura monumentului, fiind
simple uși tradiționale, de tip casnic, vopsite în albastru.
Pronaosul (despărțit de naos prin intermediul a patru stâlpi despărțitori pe care
se sprijină fruntarul traforat ”în acoladă”) are formă dreptunghiulară, cu lungimea
pereților de nord și sud de 3,05 m, pentru ca peretele vestic să măsoare la interior
5,78 m.
Pereții interiori nu au fost căptușiți cu scândură de brad, putându-se observa
bârnele orizontale de stejar, cu lățimea de 40 cm, precum și modul de îmbinare al
acestora. Din păcate, ca întreg edificiul, și interiorul pereților bisericii au fost acoperiți cu
o vopsea verde, pe bază de ulei (fig. 75-76, 92-93).
Tavanul pronaosului este foarte probabil drept, fiind acoperit cu scândură de
brad, vopsită în albastru (fig. 74-76). Pe lângă peretele sudic al pronaosului este
amplasată o sobă improvizată, de tip godin, pe lemne, a cărui coș de fum este scos prin
tavan și acoperiș (fig. 74).
În colțul de nord-vest al pronaosului se află intrarea în podul bisericii (fig. 76).
Intrarea în pronaos, cu lățimea de 0,90 m, se află pe peretele vestic al acestuia,
fiind mărginită de două bârne verticale, cu lățimea de 30 m și înălțimea de 2,10 m. La
partea superioară, începând de la înălțimea de 1,47 m, între cele două bârne verticale
se află un portal realizat dint-o bârnă traforată în acoladă la partea inferioară, cu mai
multe arcuri de cerc, acolada principală având o adâncime de 28 cm (fig. 71).
115
Pe partea exterioară, ancadramentul are un decor sculptat, format din două

registre. Primul, este format din rozete cu motive vegetale, încadrate în câte un cerc
sculptat în relief, dispuse de o parte și de alta a acoladei. În al doilea registru, deasupra
acoladei găsim, dispusă într-un pătrat, pe o coroană, o cruce cu marginile trilobate;
marginile pătratului prezintă ornamente vegetale (fig. 72).
Ușa, realizată din două blăni masive de stejar, cu lățimea de 60, respectiv 40 cm,
înălțimea de 1,80 m și grosimea de 5 cm, este prinsă în ancadrament prin balamale de
fier, de epocă (fig. 71/2), păstrând și o parte a încuietorii originale, tot de fier (fig. 71).
La exterior, ușa a fost pictată direct pe lemn, putându-se încă observa chipul
unui arhanghel (fig. 73). Foarte probabil, ușa a fost pictată odată cu catapeteasma,
poate chiar de Anastasie zugravul, care cunoștea tehnica pictării pe lemn.
Trecerea din pronaos în naos este marcată de patru stâlpi pe care se sprijină un
fruntar realizat dintr-o bârnă secțiunea rectangulară, cu grosimea de cca 10 cm. Bârna,
așezată pe stâlpi, este decupată cu trei acolade, care se găsesc deasupra celor trei
spații de trecere dintre stâlpi (fig. 77).
Stâlpii, și ei cu grosimea de 10 cm și lățimea de 45 cm, sunt dispuși în linie, doi
pe lângă pereții de nord și de sud, la cca 30 cm de pereți, și ceilalți doi spre axul
bisericii, la un interval de 1,12 m, respectiv 0,98 m, de stâlpii de lângă pereți (fig. 78).
Pe axul lung al bisericii se găsește o deschidere de 1,23 m (fig. 79). Stâlpii sunt traforați
la partea superioară cu urechiușe și acolade (fig. 78).
Naosul, dreptunghiular, are lungimea de 6,25 m (fig. 80). Pe ambii pereți, la
2,95 m de stâlpii despărțitori, se află absidele laterale, de formă pentagonală, cu
deschiderea de 2,05 m și adâncimea de aproximativ 1 m (fig. 81‒83). Laturile absidelor
au între 0,60 și 0,70 m cele perpendiculare și oblice, pentru ca laturile paralele cu pereții
să aibă 1,40 m. Nu știm cum este realizată partea superioară a abisidelor laterale, căci
astăzi găsim un tavan drept, realizat din scândură de brad, vopsită în albastru (fig. 84).
Pe mijlocul absidelor, pe laturile paralele cu axul bisericii, se află câte o mică
fereastră, aflată la înălțimea de 1,10 m față de temelie, cu lățimea de 0,35 m. La partea
superioară, ferestrele sunt în formă de arc de cerc, înălțimea totală a ferestrei fiind de
0,75 m (fig. 66‒67).
Ferestrele prezintă în interior o feronerie, cu două bare verticale și patru
orizontale, cele verticale fiind decorate cu urechiușe. Deosebit este însă faptul că, la
exterior, ferestrele sunt incluse într-un ancadrament sculptat cu motive geometrice, dar
și florare; de o parte și de alta se găsesc două rozete florare, asemănătoare cu cele de
116
la ușa de intrare în pronaos (fig. 66). Din păcate, și acest frumos decor sculptat nu
poate fi admirat datorită protecției de scândură.
Naosul este acoperit până în dreptul absidelor cu un tavan drept, realizat din
scânduri de brad, vopsite cu albastră, care nu ne oferă posibilitatea de a cunoaște
forma tavanului original. În dreptul absidelor, naosul prezintă un tavan boltit, cu baza
octogonală, de unde pornesc nervuri simple, care se închid într-o cheie de boltă și ea
de formă octogonală, în centrul căreia se găsește un decor floral sculptat, înscris într-un
cerc, din care coboară un policandru (fig. 85).
Despre catapeteasma bisericii nu se cunosc prea multe informații; chiar și cele
existente produc confuzii, dacă avem în vedere cele spuse de Maria Popa, care, în
monografia sa asupra monumentelor istorice din județul Vaslui, ne spune că ”sub
catapeteasma actuală se află cea pictată pe pânză de către Anastasie zugravu, în
secolul al XVIII-lea, adusă probabil de la Voinești” (Popa, Monumente istorice din
județul Vaslui, p. 147).
Preotul Dorinel Ichim ne spune însă că catapeteasma are icoanele pictate în ulei
de către Anastasie zugravul, fiind adusă în biserica din Obârșeni după ce catapeteasma
veche a fost deteriorată (Ichim, Biserici de lemn din Eparhia Hușilor, p. 442).
Oricare ar fi realitatea, cert este că prezenta catapeteasmă prezintă deasupra
icoanelor împărătești o însemnare cu litere chirilice care atestă că ”Această sfântă și
dumnezeiască catapeteasmă cu toată cheltuiala și osârdia au făcut-o părintele
Anastasie egumenu pentru mănăstirea Florești adeverind hramul întru lauda prea
cuv(ioasei) Paraschiva, ca să fie pomenite ctitorilor sufleților în vechi. Amin. Anastasie
zugravul” (Ichim, Biserici de lemn din Eparhia Hușilor, p. 442). Deci, catapeteasma
a aparținut bisericii din Florești, fiind adusă la Obârșeni fie la momentul ridicării ei, 1818,
fie ulterior.
În 1964, cu ocazia reparațiilor realizate de către preotul Mihail Resmeriță,
catapeteasma a fost repictată de către Mihai Seicărescu, pictor bisericesc din Ivănești,
care a acoperit mare parte din picturile vechi, parțial chiar și însemnarea prezentată mai
sus, păstrându-se pictura pe ușile diaconești (fig. 89) și pe alte opt icoane.
La baza catapetesmei găsim colonade bogat decorate cu panglică, flori și frunze,
dispuse în spirală (fig. 87). Ușile împărătești sunt traforate la partea superioară cu mici
acolade; sunt pictate cu motive florare, cu verde, albastru, roșu și galben pe fond alb. În
mici ove de tip lacrimă, realizate cu albastru, sunt pictate chipuri de apostoli (fig. 88).
Ușile diaconești sunt pictate direct pe lemn, cu doi sfinți (fig. 89).
117
Absida altarului este și ea de formă pentagonală (fig. 90‒92), fiind decroșat față
de naos cu 0,60 m (fig. 93). Laturile paralele cu axul bisericii sunt de 3,30 m, pentru ca
laturile oblice să măsoare 1,45 m, iar latura perpendiculară pe ax să măsoare 2,15 m.
Pe latura centrală se află o fereastră, cu aceleași dimensiuni ca cele de pe absidele
laterale (fig. 62, 67/3).
Și în interiorul altarului, pe lângă peretele sudic, se găsește o sobă de tip godin,
al cărui coș de fum străpunge tavanul și acoperișul (fig. 90).
Tavanul altarului este drept, fiind format de scânduri de brad, vopsite în albastru;
probabil reprezintă căptușeala interioară, realizată pentru tavanul întregii biserici
(fig. 90).
Acoperișul în patru ape, a avut inițial o învelitoare de șindrilă, care la mijlocul
secolului trecut a fost înlocuită cu tablă bătută în muchii. La extremitățile coamei s-au
plasat doi popi de lemn, de formă hexagonală, înveliți în tablă, pe care s-au așezat cruci
de fier (fig. 62‒65).
valoare artistică, mobilier și inventar de cult (fig. 81‒83). Dintre icoanele vechi păstrate
în biserică, una, care reprezintă pe Maica Domnului, avem următoarea însemnare în
chirilică: ”Închipuirea sf. icoane acesteia s-au zugrăvit întocmai după izvorul cele
făcătoare de minuni din sf. măn. a Neamțului cu cheltuiala ierom. Teodosie Kiokie din
orașul Hușului. Anul 1826 mai 20” (fig. 94) (Ichim, Biserici de lemn din Eparhia
Hușilor, p. 442‒443).
De remarcat că și la biserica din Obârșeni am găsit mai multe dintre evanghelii
vechi, din secolul al XIX-lea și de la începutul secolului al XX-lea (aflate, din păcate,
într-o stare înaintată de degradare), se păstrează însemnări ale preoților și altor slujitori
ai bisericii, remarcându-se unele de la mijlocul secolului al XIX-lea, din 1844‒1847
(fig. 95/1), 1848-1851 (fig. 95/2), 1852 (fig. 95/3), 1854 (fig. 95/4), din 1908 (fig. 96/1),
din primul război mondial, 1916 (fig. 96/2), și chiar din 1964 (fig. 96/3).
La intrarea în curtea bisericii se află o clopotniță de lemn (fig. 61), fără valoare
istorică sau arhitectonică.
118
Fig. 58. Harta topografică (1:25.000) cu Biserica de lemn ”Adormirea Maicii Domnului” din satul Obârșeni.
119
Fig. 59. Ortofotoplan cu Biserica de lemn ”Adormirea Maicii Domnului” din satul Obârșeni.
120
Fig. 60. Harta topografică (1:25.000) cu Biserica de lemn ” ”Adormirea Maicii Domnului” din satul Obârșeni.
cu coordonatele STEREO 70 prezentate în tabelul 1. Detaliu.
Fig. 61. Biserica de lemn ” ”Adormirea Maicii Domnului” din satul Obârșeni.
Imagine de ansamblu, din fața porți curții bisericii, cu clopotnița de lemn.
121
Fig. 62. Biserica de lemn ”Adormirea Maicii Domnului” din satul Obârșeni.
Imagine exterioară dinspre nord.
122
Imagine exterioară dinspre vest.
123
Absida sudică, cu elementele de decor din ancadramentul ferestrei.
Apud Popa, Monumente istorice din județul Vaslui, p. 148.
124
1 2
3 4
1: fereastra din absida sudică; 2: fereastra din absida nordică; 3: fereastra din absida altarului;
4: fereastra din pronaos, peretele sudic.
125
Pridvor, exterior. Peretele vestic, cu intrarea în pridvor.
Pridvor, interior. Peretele sudic.
126
Fig. 70. Biserica de lemn ”Adormirea Maicii Domnului” din satul Obârșeni. Pridvor, interior. Peretele nordic.
1 2
Fig. 71. Biserica de lemn ”Adormirea Maicii Domnului” din satul Obârșeni. Ușa de la intrarea în pronaos.
1: fața ușii, cu ancadramentul sculptat și pictură; 2: spatele ușii, cu sistemul de închidere.
127
Ușa de la intrarea în pronaos. Detaliu asupra ancadramentului sculptat.
Ușa de la intrarea în pronaos. Detaliu asupra picturii de pe ușă.
128
Pronaos. Imagine cu peretele sudic.
Pronaos. Imagine spre peretele nordic, cu colțul de nord-vest.
129
Pronaos. Tavan, colțul de nord-vest, cu intrarea în pod.
Imagine din naos cu stâlpii care separă pronaosul de naos.
130
Imagine din naos cu stâlpii care separă pronaosul de naos. Stâlpii de pe peretele sudic.
Imagine din naos cu stâlpii care separă pronaosul de naos. Stâlpii centrali și stâlpul de pe peretele nordic.
131
Fig. 80. Biserica de lemn ”Adormirea Maicii Domnului” din satul Obârșeni. Naos.
Peretele nordic.
132
Peretele nordic, cu absida.
Absida sudică. Cu absida.
133
Absida sudică. Detaliu.
Fig. 85. Biserica de lemn ”Adormirea Maicii Domnului” din satul Obârșeni. Naos. Bolta octogonală.
134
Fig. 86. Biserica de lemn ”Adormirea Maicii Domnului” din satul Obârșeni. Catapeteasma.
Catapeteasma. Detaliu registrul icoanelor.
135
Catapeteasma. Ușile împărătești.
1 2
Fig. 89. Biserica de lemn ”Adormirea Maicii Domnului” din satul Obârșeni. Catapeteasma.
Ușile diaconești. 1: ușa de nord; 2: ușa de sud.
136
Fig. 90. Biserica de lemn ”Adormirea Maicii Domnului” din satul Obârșeni. Altarul.
Imagine din spatele mesei altar spre spatele catapetesmei.
137
Absida altarului. Detaliu îmbinare bârne.
Absida altarului. Detaliu îmbinare bârne.
138
2
Icoana Maicii Domnului. 1: imagine față; 2: detaliu inscripție în chirilică.
139
1 2
3 4
Pagini din diverse cărți bisericești cu adnotări din diferite timpuri –
1844-1847 (1), 1848-1854 (2), 1852 (3), 1854 (4).
140
2 3
Pagini din diverse cărți bisericești cu adnotări din diferite timpuri – 1908 (1), 1914 (2), 1954 și 1965 (3).
141
III.1.3. Biserica de lemn ”Sf. Nicolae” din satul Stâncășeni

Prima informație despre biserica din Stâncășeni o avem în 1794, când, la
2 august, protopopul Ioan Chirul a sfințit biserica cu hramul Sf. Arhangheli Mihail și
Gavril (Antonovici, Documente bârlădene, I, p. 307).
Chiar dacă tradiția, consemnată de preotul Gheorghe Tomșa, plasa construirea
bisericii pe la 1750, pare mai certă datarea actualei bisericii în 1794, când a avut loc
sfințirea acesteia. Nu este exclus însă ca, ținând cont și de faptul că în recensământul
din 1774 printre cei scutiți de dări ai satului Voineștii, Bulbucenii, Stâncășenii se găseau
și cinci preoți și diaconi (Moldova în epoca feudalismului, VII/2, p.481), o biserică mai
veche să fi existat în sat la acea vreme, unul dintre cei cinci preoți slujind aici.
La 20 noiembrie 1795, biserica este din nou prezentă în documente, de data
aceasta cu ocazia primirii unor danii de moșii.
În Catagrafia visteriei Moldovei din anul 1809 avem o nouă informație despre
biserica din Stâncășeni, care acum poartă hramul Sf. Nicolae, fiind amintit cu această
ocazie și preotul Dimitrachi Beldiman (Ichim, Biserici de lemn din Eparhia Hușilor,
p. 474‒475).
Cert este că la această data, 1809, biserica avea un nou hramul Sf. Nicolae, pe
ca nu-l va schimba până astăzi, hram schimbat, probabil, de cineva care a sprijinit
biserica.
Într-un anuar din 1909 se consemnează ca biserica din Stâncășeni a fost făcută
din lemn în anii 1815-1823, fără alte informați; probabil, în acea perioadă au avut loc
reparații capitale la biserică de a rămas consemnată această știre, de construire a
bisericii.
Alte informații despre biserică nu mai deținem până în 1930, când au fost făcute
noi reparații, și acestea, probabil, capitale, de s-a consemnat acest lucru într-o inscripție
lăsată deasupra ușii de la intrare în pronaos (fig. 115).
Biserica ”Sf. Nicolae” din Stâncășeni are un plan dreptunghiular, fără abside
laterale; absida altarului, decroșată, poligonală, are cinci laturi. Este prevăzută cu
pridvor, pronaos, naos și altar, pridvorul fiind deschis în forma originală, actualmente
închis (fig. 99).
În tipologia bisericilor de lemn realizată de Grigore Ionescu, biserica se
încadrează în grupa 2, categoria 2.3.5 (Ionescu, Arhitectura românească, 1986,
p. 31, 34, fig. 18).
Lungimea bisericii la exterior este de aproximativ 11 m, iar lățimea de cca 5 m.
142
Biserica, aflată partea dreaptă a pârâului Stâncășeni, pe panta sud-estică a

Dealului Lesei (fig. 97‒98), a fost ridicată pe o temelie de pietre de râu, cu o înălțime
mai mică în zona pridvorului (0,35 m), pentru ca în zona altarului înălțimea temeliei să
fie de 0,80‒0,85 m, ținându-se cont de panta dealului. Pe această temelie s-au așezat
tălpoaie de stejar, peste care s-au dispus bârne orizontale, cu lățimea de 23‒27 cm,
încheiate în ”țânci” și ”coadă de rândunică”. Pereții, cu o înălțime de 2,60 m de la
actualul soclu de ciment, au fost acoperiți la exterior cu scânduri de brad, cu lățimea de
7-15 cm, dispuse vertical (fig. 101‒104).
Din păcate, și această protecție din scânduri, acoperită cu o vopsea pe bază de
ulei de culoare gri, acoperă elementele de arhitectură ale bisericii, atât de pe fațadele
bisericii, cât și ancadramentele ferestrelor. Nu este exclus ca acestea să fie
asemănătoare cu cele de la bisericile din Voinești și Obârșeni, dar cert ele există, după
cum se poate vedea printre scândurile care protejează biserica, precum și din
informațiile oferite de epitrop.
De altfel, la partea superioară a pereților, sub console, găsim un registru de
denticuli, sculptați în lemn, care apar ca niște dinți de ferestrău (fig. 105‒106).
Consolele acoperișului au fost traforate la capete cu două tăieturi în forma arcelor de
cerc, decorate pe margine cu solzi dăltuiți, așezați pe o linie curbă, care urmează
traiectoria arcelor de cerc (fig. 107‒108).
Consolele sunt prinse de cosoroabe, iar pe acestea sunt așezați căpriorii cu cuie
de lemn în sfredelitură.
Pridvorul, inițial deschis, aflat pe latura de vest (fig. 104), are o lungime de doar
1,32 m. Era realizat din stâlpi verticali, bogat profilați (doi stâlpi dispuși pe colțurile
peretelui de vest al pronaosului și patru stâlpi în fața pronaosului). La partea superioară,
stâlpii sunt tăiați în formă de trunchi de piramidă întoarsă, delimitat de un brâu ”în
torsadă” (fig. 111‒112); la mijloc este sculptat un cub, cu diagonalele muchiate, cuprins
între alte două brâuri ”în torsadă” (fig. 113).
Nu știm data la care a fost închis pridvorul, dar, astăzi, acesta este închis cu
scândură de brad, așezată vertical, și, evident, vopsită în ulei de culoare gri (fig. 104,
112). Doar partea superioară a pridvorului prezintă două bârne din structura originală,
cea inferioară prezentând arcade în formă de acolade, ce se sprijină pe stâlpii
pridvorului (fig. 111‒112).
După închiderea pridvorului, pe peretele vestic, între stâlpii centrali, a fost plasată
o ușă simplă, plină, realizată din patru blăni de lemn, cu lățimea de 1 m și înălțimea de
143
1,80 m. Între stâlpii centrali și cei laterali ai pridvorului este plasată câte o fereastră
dreptunghiulară (fig. 104).
Actualmente, intrarea în pridvor se face printr-o altă ușă, decupată în laterala
sudică a pridvorului (fig. 103).
Pronaosul (despărțit de naos prin intermediul a patru stâlpi despărțitori) are
formă dreptunghiulară, cu lungimea pereților de nord și sud de 2,30 m, pentru ca
peretele vestic să măsoare la interior 4,75 m.
Intrarea în pronaos, cu lățimea de 0,85 m, se află pe peretele vestic al acestuia,
fiind mărginită de două bârne verticale groase (cca 50 cm), împodobite cu un decor
vegetal sculptat în relief, și vopsit cu negru, redând un vrej ondulat din care se ramifică
frunze de trifoi. La partea superioară, între cele două bârne verticale se află un portal
realizat dint-o bârnă traforată în acoladă amplă la partea inferioară; și aceasta este
decorată cu același motiv vegetal. Marginea exterioară a ancadramentului este
decorată cu un registru de solzi, mărginit la interior de un chenar liniar sculptat și vopsit
în negru. Chenarul interior este decorat cu mai multe registre de șanțuri săpate la
diferite adâncimi, cel superior fiind pictat cu negru (fig. 114). Deasupra ancadramentului
se află o însemnare cu vopsea neagră (aceeași, cu cea de pe ancadrament), fiind notat:
”Biserica sf. erarh Neculai sa reparat pe anul 1930” (fig. 115).
Ușa, realizată din două blăni masive de stejar, cu lățimea de aproximativ 50 cm
fiecare, înălțimea de 1,80 m și grosimea de 5 cm, este prinsă în ancadrament și ea prin
balamale de fier, de epocă (fig. 118), păstrând încuietorii originală, tot de fier (fig. 119).
Pe exteriorul peretelui vestic al pronaosului, între ușă și colțul de sud-vest, pe
una dintre bârnele verticale ale peretelui se pot observa mai multe inscripții cu chirilice,
care sunt greu de descifrat (fig. 116‒117).
Pereții interiori ai bisericii nu au fost căptușiți cu scândură de brad, putându-se
observa bârnele orizontale de stejar, cu lățimea de 23‒27 cm, precum și modul de
îmbinare al acestora. Din păcate, ca întreg edificiul, și interiorul pereților bisericii au fost
acoperiți cu o vopsea gri, pe bază de ulei (fig. 120, 122).
Tavanul pronaosului este format din două mici bolți cu bazele octogonale, aflate
de o parte și de alta a axului lung al bisericii (fig. 125). Ambele bolți au baza octogonală,
patru dintre laturi fiind dispuse pe cosoroabele bisericii și pe o bârnă ce se află pe axul
lung, în timp ce alte patru laturi se găsesc în cele patru colțuri ale suprafețelor
rectangulare formate din pereții pronaosului și bârna de le axul lung (fig. 126‒127).
144
Bolțile sunt realizate în aceeași manieră cu bolta din naos, fiind înfundate cu
scânduri bătute ”cap în cap”, cu nervuri înfundate. În centrul bolții, se găsește cheia de
boltă, simplă, rotundă (fig. 126‒127).
Trecerea din pronaos în naos, ca și în cazul celorlalte două biserici de lemn, este
marcată de patru stâlpi pe care se sprijină un fruntar realizat dintr-o bârnă cu lățimea de
50 cm și grosimea de 10 cm; deasupra acestuia se găsesc alte trei cu lățimea de
maxim 15-17 cm. Bârna așezată pe stâlpi este decupată cu trei acolade, care se
găsesc deasupra celor trei spații de trecere dintre stâlpi, cea mai amplă fiind așezată
central, pe axul lung al bisericii (fig. 120, 124).
Stâlpii, și ei cu grosimea de 10 cm și lățimea de 50 cm, sunt dispuși în linie, doi
lipiți de pereții de nord (fig. 120) și de sud (fig. 122), iar ceilalți doi spre axul bisericii, la
un interval de 0,60, respectiv 0,70 m de stâlpii de lângă pereți, care formează zone de
trecere (fig. 120, 122‒124). Pe axul lung al bisericii se găsește o deschidere de 1,20 m
(fig. 121, 123‒124).
Stâlpii sunt traforați la partea superioară sub formă de clepsidră, lărgind acolada
traforată de la bârna din frontal (fig. 120‒124). Pe toată lungimea acoladei traforate, de
o parte și de alta, aceasta este decorată cu un profil rotunjit, în formă de U, pe marginea
căruia, spre exterior, găsim solzi rotunjiți, dăltuiți (fig. 121‒122).
Naosul, pătrat, cu laturile de 4,75 m, nu prezintă abside laterale (fig. 128‒129); în
zona în care ar fi trebuit ca acestea să existe se găsesc câte o mică fereastră
dreptunghiulară (fig. 130‒131), aflate la înălțimea de 1 m față de temelie, cu lățimea de
0,20 m și înălțimea de 0,70 m (fig. 102‒103, 109).
Ferestrele prezintă în interior o feronerie simplă, cu o bară verticală și patru
orizontale (fig. 109). Nu este exclus ca la exterior, ferestrele să prezinte un
ancadrament sculptat cu motive geometrice, așa cum am putut identifica și la celelalte
două biserici. De altfel, acest ancadrament decorat ne-a fost confirmat și de epitropul
bisericii.
Naosul este acoperit cu o amplă boltă octogonală, înfundată cu scânduri bătute
”cap în cap” (fig. 132). Baza bolții este formată de opt grinzi rectangulare îmbinate,
decorate spre interiorul naosului cu un registru de linii în zigzag, deasupra căruia se află
un decor de solzi, dăltuiți în lemnul grinzii (fig. 133). Cele opt nervuri simple ale bolții se
închid într-o cheie de boltă mică, și ea de formă octogonală, din care coboară un
policandru (fig. 132).
În cele patru colțuri ale naosului, pe care află patru dintre cele opt baze ale bolții,
se găsesc grinzi cu profiluri decorate în formă de acolade. Acestea sunt decorate cu
145
registre de zimți de ferestrău și solzi, realizați prin dăltuire (fig. 133).

Despre catapeteasma bisericii știm ca este cea originală, de o formă foarte
simplă (fig. 134). Partea superioară, a registrelor prorocilor, apostolilor și praznicelor, a
fost realizată din trei blăni de lemn, susținute de trei grinzi masive de stejar. Pe blănile
de lemn superioare, pe care se găsesc registrele prorocilor și apostolilor, aceștia au fost
pictați fără să fie compartimentați în chenare. În schimb, scenele icoanelor praznicale
au fost separate de rame simple, de lemn.
Ușile împărătești sunt și ele simple, nesculptate, împodobite cu o pictură
reprezentând scena Bunăvestirii (fig. 135). Icoanele de la baza catapetesmei sunt la fel
de vechi ca și întreaga catapeteasmă. Desenul, pictura portretelor și executarea
drapajului sunt elemente care dau valoare scenelor pictate de pe catapeteasmă;
prezența atât a simbolurilor grafice ale sfinților, precum și prezența deopotrivă a
chirilicelor, dar și a literelor latine plasează pictarea iconostasului la mijlocul secolului al
XIX-lea (Ichim, Biserici de lemn din Eparhia Hușilor, p. 477).
Absida altarului este și ea de formă pentagonală (fig. 136), fiind decroșat față de
naos cu 0,90 m. Laturile paralele cu axul bisericii sunt de 1,40 m, pentru ca laturile
oblice să măsoare 1,30 m; latura perpendiculară pe ax măsoară 1,50 m. Pe latura
centrală se află o fereastră, cu aceleași dimensiuni ca cele de pe absidele laterale
(fig. 101, 136).
În spațiul dintre catapeteasmă și decroșul de pe peretele nordic, în zona în care
se află proscomidia, a fost decupată o mică fereastră pătrată, cu laturile de 15 cm,
aflată la înălțime de 0,85 m față de temelia bisericii (fig. 102, 110, 137).
Altarul este acoperit și el de o boltă ce se racordează la cei cinci pereți ai absidei
altarului, prezentând cinci felii delimitate de nervuri (fig. 138).
Acoperișul bisericii, în patru ape, a avut inițial o învelitoare de șindrilă, care a fost
înlocuită cu tablă bătută în muchii. La extremitățile coamei găsim plasat doi popi
hexagonali de lemn, înveliți în tablă, pe care s-au așezat cruci de fier (fig. 102‒104).
valoare artistică (unele pictate de I.C. Catrinescu din Scânteiești, în 1930), mobilier și
inventar de cult (fig. 130‒131). Pe peretele de nord al naosului se găsește un tablou cu
eroii satului din primul război mondial (fig. 131) (Ichim, Biserici de lemn din Eparhia
Hușilor, p. 478).
Dintre bunurile deosebite, care astăzi sunt folosite în cadrul slujbelor de Paște,
trebuie amintită o blană de lemn, cu o cruce sculptată pe ambele fețe, cu inscripții în
chirilice, ceea ce oferă informații despre această piesă, care a reprezentat o cruce de
146
mormânt (fig. 140). Pe una dintre fețe găsim inscripția ”Sub această cruce odihnește
robul lui D-zeu preot erei Dumitrache. 1810 aprilei 2”. Pe verso, avem altă inscripție:
”Sub această cruce odihnește dumnealui porosic Scărlatchi fiul răposatului preot la anul
1829 mai 3” (fig. 141).
Evident, crucea de lemn este cea de pe mormântul fostului preot Dimitrache
Beldiman, prezent în Catagrafia visteriei Moldovei din anul 1809, și a fiului său,
Scărlatchi.
O altă piesă importantă este un fel de pomelnic păstrat în altar, realizat din două
plăci de lemn, care păstrează la partea superioară o însemnare în chirilică, scrisă cu
vopsea albă. Pe o placă se pot citi mai multe nume, Petre, Irina, Irimia, Pentelie, Gafița,
Ioana, Maria și …, iar pe a doua placă se poate citi: De Neculai Lehu zugrăvită la anul
1829 apr. 4 zile (fig. 139).
Dacă prima placă conține probabil numele unor localnici, a doua placă ar putea
să cuprindă numele zugravului care a pictat catapeteasma, localnicii fiind cei care poate
au plătit pentru pictarea acesteia.
De remarcat că și la biserica din Stâncășeni am găsit mai multe cărți de cult, din
secolul al XIX-lea, poate și de la sfârșitul secolului al XVIII-lea, din păcate, toate aflate
într-o înaintată stare de degradare. Dintre acestea este de amintit un Penticosar
(fig. 142), tipărit la București, în 1800, de către tipograful Stanciul Thomovici, cu
binecuvântarea mitropolitului Dositei al Ungrovalahiei, în care se găsește o însemnare
privitoare la un anume boier Constantin Armateu care a luat cu samavolnicie un cal al
celuia care a lăsat însemnarea, cal pe care îl folosește la treburile grele (fig. 142/5).
Printre celelalte tipărituri, amintim un Ceaslov tipărit în 1835 la Brașov (fig. 143/1)
sau un Minei pe luna septembrie, tipărit la București în 1891 (fig. 143/2), pe care găsim
o însemnare din 1940 (fig. 143/3).
La intrarea în curtea bisericii se află o clopotniță de lemn (fig. 100), fără valoare
istorică sau arhitectonică.
147
Fig. 97. Harta topografică (1:25.000) cu Biserica de lemn ”Sf. Nicolae” din satul Stâncășeni.
148
Fig. 98. Ortofotoplan cu Biserica de lemn ”Sf. Nicolae” din satul Stâncășeni.
149
Fig. 99. Harta topografică (1:25.000) cu Biserica de lemn ”Sf. Nicolae” din satul Stâncășeni. Detaliu
Fig. 100. Biserica de lemn ”Sf. Nicolae” din satul Stâncășeni.

Imagine cu poarta de intrare în curte și clopotnița de lemn.
150

Fig. 102. Biserica de lemn ”Sf. Nicolae” din satul Stâncășeni. Imagine exterioară dinspre nord.
151

Fig. 104. Biserica de lemn ”Sf. Nicolae” din satul Stâncășeni. Imagine exterioară dinspre vest.
152

Detaliu perete exterior sudic, cu protecția de scândură.

Detaliu perete exterior sudic și streașină, cu protecția de scândură și elemente de decor.
153

Detaliu asupra unor elemente de decor și asupra protecției exterioare de scândură.
Fig. 108. Biserica de lemn ”Sf. Nicolae” din satul Stâncășeni. Peretele vestic al pridvorului.
Decorul cu dinți de ferestrău de sub cornișă.
154

Fereastra de pe peretele nordic al naosului. Imagine din exterior.

Fereastra de pe peretele nordic al absidei altarului. Imagine din exterior.
155

Pridvor, partea superioară a peretelui sudic.

Pridvor, partea superioară a peretelui nordic.
156

Pridvor, peretele sudic. Stâlpul de susținere.
157

Intrarea în pridvor, cu ancadramentul decorat cu motive vegetale.

Intrarea în pridvor. Inscripția de deasupra ancadramentului ușii.
158

Inscripție pe una din bârnele peretelui vestic al pronaosului.

Inscripție pe una din bârnele peretelui vestic al pronaosului.
159

Ușa de la intrare în pridvor. Imagine din pridvor.
1 2

Sistemul de închidere al ușii pridvorului.
160

Stâlpii dintre pronaos și naos. Imagine din pronaos spre peretele de nord al naosului.

Stâlpii dintre pronaos și naos. Imagine din pronaos spre catapeteasmă.
161

Stâlpii dintre pronaos și naos. Imagine din pronaos spre peretele de sud al naosului.

Stâlpii dintre pronaos și naos. Imagine din naos spre peretele de sud al pronaosului.
162

Stâlpii dintre pronaos și naos. Imagine din naos spre peretele de nord al pronaosului.

Bolțile pronaosului, cu bârna de pe axul lung al bisericii.
163

Bolta dinspre peretele nordic al pronaosului.

Bolta dinspre peretele sudic al pronaosului.
164

Peretele nordic al naosului.

Peretele sudic al naosului.
165

Naos. Fereastra de pe peretele sudic.

Naos. Fereastra de pe peretele nordic.
166
Fig. 132. Biserica de lemn ”Sf. Nicolae” din satul Stâncășeni. Bolta naosului.

Bolta naosului. Bârnă de la baza bolții, din colțul de sud-vest al naosului.
167
Fig. 134. Biserica de lemn ”Sf. Nicolae” din satul Stâncășeni. Catapeteasma.

Porțile împărătești ale catapetesmei.
168

Absida altarului, cu masa altarului.

Altarul. Peretele nordic, cu decroșul în care s-a realizat proscomidiarul.
169
Fig. 138. Biserica de lemn ”Sf. Nicolae” din satul Stâncășeni. Bolta altarului.

Pomelnic, cu inscripție în chirilică din 1829.
170

Cruce de mormânt din lemn.
171
2 4
3 5
Cruce de mormânt din lemn. Detalii asupra inscripțiilor chirilice.
172
1 2
3 4
5
Fig. 142. Biserica de lemn ”Sf. Nicolae” din satul Stâncășeni. Penticosar, 1800.
173
1 2
Fig. 143. Biserica de lemn ”Sf. Nicolae” din satul Stâncășeni. 1: Ceaslov; 2-3: Mineiul lunii septembrie.
174
IV. SITURI ARHEOLOGICE PE TERITORIUL COMUNEI VOINEȘTI
Am inclus în acest capitol toate siturile arheologice de pe raza comunei Voinești

publicate în repertoriul arheologic al județului Vaslui, publicat în 1980 de către
cunoscutul arheolog vasluian Ghenuță Coman (Statornicie, continuitate. Repertoriul
arheologic al județului Vaslui, București, 1989, p. 272–275).
Nu este exclus ca pe teritoriul comunei să se găsească și alte situri arheologice,
care vor putea fi identificate și delimitate topografic doar printr-o amplă cercetare
arheologică de suprafață, obiectiv pe care Primăria comunei Voinești poate să-l
prevadă pentru următorii ani.
În același timp, din cele 16 descoperiri prezente în repertoriul publicat de
Ghenuță Coman, trei sunt descoperiri monetare, care nu reprezintă situri arheologice, ci
doar descoperiri monetare, care, cel mau posibil, au fost ascunse cel mult într-o groapă
săpată de ultimul proprietar. În aceste condiții nu se poate vorbi de un sit arheologic, în
sensul unei așezări sau a unei necropole, care să fie protejată conform legii, ci de o
descoperire întâmplătoare, fără a se vorbi de un complex arheologic.
Este cazul următoarelor descoperiri:
1. Obârșeni−Cetățuia: în anul 1900, pe fosta proprietate a școlii, în locul numit
Cetățuia, s-au descoperit ”mici săgeți și monede”;
2. Obârșeni−Pe teritoriul satului: în anul 1945, pe teritoriul satului s-a descoperit
un tezaur cu 34 de monede de bronz bizantine de la împărații Focas (7), Heraclius (11),
Heraclius Constantin (8), Mantina (1) și Constans II (7);
3. Uricari: locuitorul Vasile Scripcaru a descoperit ”două desage cu monede
romane” (Coman, Statornicie, continuitate, p. 273-274).
O notă aparte pentru prima descoperire: sătenii din Obârșeni nu cunosc
toponimul Cetățuia în hotarul satului. Unul singur mi-a relatat despre un loc numit
Cetățuie spre Ivănești, care ar fi astăzi în hotarele comunei Voinești, și despre un alt loc
numit Cetate, spre Poienești. Nu știm dacă localnicul (în vârstă, dar născut în altă parte,
venit în sat la tinerețe) cunoaște bine zona și mai ales fosta proprietate a școlii. Ținând
cont că deasupra Ivăneștilor se ridică Dealul Obârșenilor, nu este exclus ca
descoperirea să nu se fi făcut în satul Obârșeni, ci pe aceste deal.
O altă situație confuză s-a dovedit a fi în cazul sitului arheologic Cucuteni A de la
Obârșeni−Lingurari, punctul Piciorul Grosului, sit plasat de Ghenuță Coman în hotarul
satului. Cercetarea arheologică de suprafață de la fața locului nu a dus la identificarea
toponimului, niciunul dintre locuitorii născuți în sat necunoscând acest toponim.
175
În urmărirea informației care a stat la baza plasării acestui sit la comuna Voinești,
aflăm din notele oferite de Ghenuță Coman că așezarea cucuteniană a fost descoperită
de arheologul Radu Vulpe, în timpul cercetărilor de la Poienești, din apropierea
Obârșenilor (Coman, Statornicie, continuitate, p. 274, n. 17).
Este adevărat, Radu Vulpe a descoperit o așezare aparținând culturii Cucuteni,
faza A, în punctul numit Piciorul Grosului, plasat în hotarul satului Lingurari (Vulpe,
Săpăturile dela Poienești din 1949, p. 479), dar nu este vorba de satul
Obârșeni−Lingurari, cum a considerat Ghenuță Coman, ci probabil de o siliște Lingurari,
aflată în valea râului Racova. De altfel, din descrierea geografică făcută de Radu Vulpe,
se vorbește de un sit aflat la 5 km est de Poienești (Obârșeni−Lingurari se află la
7,5 km vest de Poienești), în valea Racovei, la gura văii Dobrinca (afluent de dreapta a
Racovei), pe un mamelon izolat, înalt și de formă lunguiață, numit Piciorul Grosului.
Deci, nu este vorba de un sit aflat în hotarul satului Obârșeni−Lingurari, ci de un sit
arheologic aflat astăzi în comuna Pușcași.
Astfel, din cele 16 situri trecute de Ghenuță Coman în Repertoriul arheologic al
județului Vaslui au mai rămas 12 situri, pe care le-am verificat în luna octombrie 2019.
Chiar dacă am identificat toate toponimele și locațiile siturilor plecând de la descrierea
geografică (fig. 144–145), în majoritatea cazurilor, la suprafața terenului nu am mai
descoperit decât foarte puține materiale arheologice sau chiar deloc. Acest fapt se
datorează atât înierbării unor situri, cât și culturilor agricole, ajunse la maturitate, fapt ce
nu a permis intrarea în tarlale și recoltarea de materiale arheologice de pe teren. Pe de
altă parte, în cazul unor situri, cum este, de exemplu, cel de la Obârșeni Lingurari−
Grădina CAP, pe locul foste grădini a CAP-ului din sat au fost ridicate case, fapt ce a
dus la imposibilitatea de a mai descoperi la suprafața terenului materiale arheologice.
În aceste condiții, acolo unde nu a fost posibil să stabilim cert aria sitului
arheologic pe baza materialului arheologic răspândit la suprafața terenului, dar și în
cazul în care am descoperit doar câteva fragmente ceramice sau chiar deloc, dar
identificând clar a zonei sitului arheologic, după toponime și descrierea geografică, am
estimat noi suprafața acestuia (evident, mai mare decât în cazul în care am fi cunoscut
această suprafață), fiind marcată pe harta topografică și pe ortofotoplan cu linie roz
întreruptă.
Deci, fiind vorba de delimitarea unor suprafețe mai mare decât cele ale siturilor
propriu-zise, suntem convinși că prin acest mod de lucru am oferit toate condițiile de
protejare a patrimoniului arheologic.
176
Fig. 144. Harta topografică a comunei Voinești (1:25.000) cu plasarea siturilor arheologice (●).
1: Voinești‒La Pod/Moșia Bisericii; 2: Voinești‒Fundătura/Livada Maior; 3: Voinești‒Bobești;
4: Voinești‒Bulbuceni; 5: Avrămești‒Dealul de Mijloc; 6: Avrămești‒Râpa Glodului;
7: Avrămești‒Știubeeni; 8: Avrămești‒Lungașa; 9: Avrămești‒Ferma pomicolă nr. 1;
10: Obârșeni‒Cuculia; 11: Obârșeni‒Dealul Cosărului; 12: Obârșeni Lingurari‒Fosta grădină CAP.
177
Fig. 145. Ortofotoplanul comunei Voinești cu plasarea siturilor arheologice (●).

1: Voinești‒La Pod/Moșia Bisericii; 2: Voinești‒Fundătura/Livada Maior; 3: Voinești‒Bobești;
4: Voinești‒Bulbuceni; 5: Avrămești‒Dealul de Mijloc; 6: Avrămești‒Râpa Glodului;
7: Avrămești‒Știubeeni; 8: Avrămești‒Lungașa; 9: Avrămești‒Ferma pomicolă nr. 1;
10: Obârșeni‒Cuculia; 11: Obârșeni‒Dealul Cosărului; 12: Obârșeni Lingurari‒Fosta grădină CAP.
178
Tabel 1. Coordonate GPS pentru siturile arheologice

de pe teritoriul comunei Voinești, jud. Vaslui.
ID X Y
57 685386.071 565636.309
58 685439.709 565646.221
59 685503.056 565625.597
60 685523.672 565562.598
61 685560.995 565440.288
62 685566.662 565380.995 SITUL ARHEOLOGIC
63 685529.165 565359.126
VOINEȘTI−LA POD / MOȘIA
64 685459.094 565339.018 BISERCII
65 685384.322 565357.383
66 685345.624 565411.166
67 685326.620 565519.955
68 685319.388 565566.987
69 685337.097 565610.656
70 685013.783 566835.928
71 685102.985 566847.297
72 685155.947 566787.960
74 685178.195 566562.200
75 685144.834 566526.401 VOINEȘTI−FUNDĂTURA /
76 685039.947 566525.107 LIVADA MAIOR
77 684992.701 566600.839
78 684972.386 566679.581
79 684977.390 566771.795
80 684567.073 566381.767
81 684719.699 566345.146
82 684769.622 566185.859
83 684769.622 566076.283
84 SITUL ARHEOLOGIC
684702.095 566022.300
85 684614.667 566055.446 VOINEȘTI−BOBEȘTI
86 684535.738 566075.884
87 684496.650 566166.087
88 684481.847 566200.248
89 684502.229 566297.060
90 685924.531 562115.993
91 685988.467 562137.633
92 686050.322 562135.905
94 686178.699 562065.161
VOINEȘTI−BULBUCENI
95 686244.447 561984.611
96 686292.063 561900.961
97 686310.155 561824.854
98 686334.861 561720.917
99 686294.950 561688.134
179
100 686190.235 561688.450

102 686065.044 561797.481
103 685984.642 561920.893 VOINEȘTI−BULBUCENI
104 685901.722 562048.169
105 680706.999 564751.780
106 680745.547 564819.697
107 680805.671 564873.439
108 680878.188 564910.179
109 680937.219 564895.421
111 680982.234 564700.589
112 680992.170 564618.102 AVRĂMEȘTI−
113 680995.266 564550.091 DEALUL DE MIJLOC
114 680968.702 564521.560
115 680889.010 564553.043
116 680830.817 564608.932
117 680777.095 564659.442
118 680728.902 564701.523
119 682393.779 563760.821
120 682439.099 563757.865
121 682477.523 563719.441
122 682494.282 563670.148
123 682504.124 563638.653
124 682504.124 563556.879
126 682468.656 563519.440
AVRĂMEȘTI−
127 682438.114 563510.573 RÂPA GLODULUI
128 682366.192 563525.352
129 682343.533 563569.684
130 682329.739 563615.992
131 682323.827 563680.032
132 682339.591 563727.323
133 682366.185 563748.007
134 682878.005 563310.135
135 683013.598 563319.108
136 683156.165 563292.190
137 683266.831 563220.406
139 683350.578 563109.740
140 683344.596 563058.894 AVRĂMEȘTI−
141 683317.678 562990.101 ȘTIUBEENI
142 683218.976 562927.291
143 683120.274 562945.237
144 683009.607 563017.020
145 682872.023 563127.686
180
146 682809.212 563208.442

147 682824.167 563271.253
148 682870.795 562691.516
149 682956.371 562703.128
150 683057.178 562674.697
151 683114.392 562618.803
152 683157.341 562553.400
154 683091.462 562425.652
AVRĂMEȘTI−
155 683015.691 562393.748 LUNGAȘA
156 682926.626 562393.748
157 682849.400 562438.272
158 682796.516 562490.472
159 682777.742 562573.207
160 682815.249 562656.647
161 684070.403 565018.110
162 684168.319 565107.974
163 684281.442 565160.652
164 684411.884 565200.789
165 684551.347 565213.835
166 684689.995 565188.599
168 684793.271 565010.336
AVRĂMEȘTI−
169 684716.465 564931.611 FERMA POMICOLĂ NR. 1
170 684586.739 564860.736
171 684424.634 564809.440
172 684317.585 564802.836
173 684262.879 564819.450
174 684132.362 564881.388
175 684056.494 564950.184
176 688091.607 568159.317
177 688119.375 568157.545
178 688129.299 568134.195
179 688121.738 568102.009
181 688122.920 567960.214
182 688090.425 567943.081 OBÂRȘENI−
183 688069.747 567952.534 CUCULIA
184 688056.158 567984.437
185 688053.795 568025.794
186 688065.206 568087.055
187 688078.609 568141.593
189 687443.451 567007.875
190 687471.367 566952.044 OBÂRȘENI−
191 687482.002 566872.284 DEALUL COȘĂRULUI
181
192 687466.050 566808.477

193 687444.781 566804.489
195 687378.315 566853.674
OBÂRȘENI−
196 687355.714 566906.847
DEALUL COȘĂRULUI
197 687349.070 566937.421
198 687359.704 566987.935
199 686692.275 567838.601
200 686758.353 567833.810
201 686788.870 567775.798
202 686820.774 567669.453
204 686834.991 567558.931
205 686813.610 567538.441 OBÂRȘENI-INGURARI−
206 686764.425 567538.441 FOSTA GRĂDINA CAP
207 686712.065 567547.155
208 686663.032 567653.501
209 686621.080 567726.170
210 686638.804 567800.022
IV.1. Situl arheologic Voinești–La Pod / Moșia Bisericii
Situl arheologic din Voinești, punctul La Pod sau Moșia Bisericii, a fost descoperit
în 1975 de către arheologul Ghenuță Coman între grajdurile fostului CAP și marginea
satului (fig. 146‒148). Aici, cercetările de la acea vreme au dus la identificarea unei
așezări din epoca bronzului, de la suprafața terenului fiind adunate fragmente ceramice
provenind de la vase în formă de sat, torți în formă de creastă, oase crestate (omoplați),
specifice culturii Noua.
Cercetarea noastră de teren a dus la identificare sitului pe teren (fig. 149‒151),
descoperind doar un fragment ceramic la suprafața terenului (fig. 152). Din păcate,
după 1989, fostele grajduri au fost desființate total, locul fiind redat agriculturii, iar satul
s-a dezvoltat, fiind construite case noi spre podul peste pârâul Chircovu, fapt care a
îngreunat mult identificarea de vestigii arheologice la suprafața terenului și a stabili
marginile sitului.
Situl se află în partea de nord-est a Dealului Voinești, numit de localnici și Dealul
Bulbuceni, pe panta lină ce coboară spre est, în valea pârâului Chircovu, care, spre
vărsare în râul Tutova, se numește Valea Bulbuceni. După zona ocupată, considerăm
că așezare putea ocupa aproximativ 6 ha (fig. 146).
182
Fig. 146. Harta topografică (1:25.000) cu amplasare sitului arheologic Voinești–La Pod / Moșia Bisericii.
Cu line roz punctată este marcată limita sitului iar cu puncte roșii sunt punctele GPS
în sistem STEREO 70, prezentate în tabelul 2.
183
Fig. 147. Ortofotoplan cu amplasare sitului arheologic Voinești–La Pod / Moșia Bisericii.
184
Fig. 148. Planul topografic cu amplasare sitului arheologic Voinești–La Pod / Moșia Bisericii.
Cu linie roșie continuă este limita veche a intravilanului satului Voinești; cu line albastră continuă
propunerea limitei noi a intravilanului. Cu line roz punctată este marcată limita sitului iar cu puncte roșii
sunt marcate punctele GPS în sistem STEREO 70, prezentate în tabelul 2.
185
Fig. 149. Sitului arheologic Voinești–La Pod / Moșia Bisericii.

Imagine dinspre marginea sud-vestică a sitului, spre zona în care au fost grajdurile CAP-ului.

Imagine de pe sit, spre marginea estică, spre pârâul Chircovu.
186

Imagine de pe sit, spre marginea nordică, spre sat.

Fragment ceramic in situ.
187
IV.2. Situl arheologic Voinești–Fundătura / Livada Maior
Identificarea sitului arheologic din punctul Fundătura sau Livada Maiorului a fost
foarte dificilă deoarece după 1989 livada CAP-ului, fostă a Maiorului, a fost desființată,
satul extinzându-se spre nord (fig. 153‒155). Lucrările de construcție a caselor din zonă
au perturbat mult suprafața terenului, astfel că noi nu am reușit să identificăm la
suprafața terenului materiale arheologice (fig. 156‒158). În schimb, ele au fost recoltate
în 1975 de către Ghenuță Coman (în urma informațiilor primite de la profesorul de
istorie D. Gâlcă), constând în fragmente ceramice hallstattiene, precum și o monedă de
bronz, emisă de Ioan Tzimisces.
Fig. 153. Harta topografică (1:25.000) cu amplasare sitului arheologic Voinești–Fundătura / Livada Maior.
Cu line roz punctată este marcată limita sitului iar cu puncte roșii sunt marcate punctele GPS
188
Fig. 154. Ortofotoplan cu amplasare sitului arheologic Voinești–Fundătura / Livada Maior.

189
Fig. 155. Planul topografic cu amplasare sitului arheologic Voinești–Fundătura / Livada Maior.
propunerea limitei noi a intravilanului. Cu linie galbenă continuă este marcată limita comunei.
190
Fig. 156. Situl arheologic Voinești–Fundătura / Livada Maior. Imagine din valea pârâului Chiricovu,
de pe drumul sătesc. În dreapta sunt casele construite în fosta livadă.
Fig. 157. Situl arheologic Voinești–Fundătura / Livada Maior. Imagine de pe dealul cu fosta Livadă Maior.
191
Fig. 158. Situl arheologic Voinești–Fundătura / Livada Maior. Imagine spre marginea nordică a sitului.
IV.3. Situl arheologic Voinești–Bobești
În repertoriul arheologic al județului Vaslui, Ghenuță Coman ne spune că la

Voinești, pe deal, la cca 1 km vest de sat, în punctul numit Bobești, s-au descoperit
resturi ceramice neolitice.
Alte informații nu cunoaștem despre acest sit arheologic, în sat fiind însă
cunoscut toponimul Bobești, care ne-a fost indicat peste dealul de deasupra fostului sat
Fundătura, azi cartier al satului Voinești, deal ce în hărțile de la începutul sfârșitul
secolului al XIX-lea era numit Dealul Scaunelor. În cercetarea de teren pe care am
efectuat-o, am realizat o periegheză atât pe culmea dealului, cât și pe panta ce coboară
lin spre vest, fără a descoperit vestigii arheologice.
Întrucât nu am reușit să descoperit fragmente ceramice la suprafața terenului, care
să ne indice locația sitului, am stabilit limitele probabile ale sitului având în vedere doar
configurația terenului, lărgindu-le foarte mult, ocupând o suprafață de cca 8,5 ha
(fig. 159‒161). De altfel, pentru că nu am putut identifica cu precizie situl, am preferat
să lărgim zona de protecție a acestuia, la peste 27 ha, ceea ce conferă o protecție
sporită zonei. De altfel, fiind o zonă eminamente agricolă, fără posibilitate de extindere
a satului, considerăm că aceasta oferă protecție maximă sitului, care va trebui mai bine
identificat în teren (fig. 162‒163).
192
Fig. 159. Harta topografică (1:25.000) cu amplasare sitului arheologic Voinești–Bobești.

Cu linie roșie continuă este trasată limita comunei. Cu line roz punctată este marcată limita sitului iar cu
puncte roșii sunt trecute punctele GPS în sistem STEREO 70, prezentate în tabelul 2.
193
Fig. 160. Ortofotoplan cu amplasare sitului arheologic Voinești–Bobești.

Cu linie roșie continuă este trasată limita comunei. Cu line roz punctată este marcată limita sitului iar cu
puncte roșii sunt trecute punctele GPS în sistem STEREO 70, prezentate în tabelul 2.
194
Fig. 161. Harta topografică (1:25.000) cu amplasare sitului arheologic Voinești–Bobești.

propunerea limitei noi a intravilanului. Cu linie galbenă continuă este marcată limita comunei.
195
Fig. 162. Situl arheologic Voinești–Bobești. Imagine de pe Dealul Scaunelor, deasupra Fundăturii.
Fig. 163. Situl arheologic Voinești–Bobești. Imagine spre panta vestică a Dealului Scaunelor.
196
IV.4. Situl arheologic Voinești–Dealul Bulbuceni
Situl arheologic de pe Dealul Bulbuceni a fost descoperit la începutul lunii iunie

1968, după ce cu câteva zile înainte, la 24 mai 1968, un elev din Voinești, Dorin Turcu,
a descoperit un sceptru de piatră (fig. 171).
Piesa, ajunsă, prin intermediul profesorului D. Gâlcă, la membri colectivului de
cercetare a șantierului arheologic din satul Obârșeni−Dealul Coșărului, a determinat pe
arheologul băcăuan Ioan Mitrea, șeful șantierului arheologic, să efectueze, în ziua de
7 iunie 1968, o cercetare arheologică de teren la locul descoperiri. Cu această ocazie,
au fost descoperite fragmente ceramice de la începutul neoliticului, aparținând culturii
Starčevo-Criș, precum și din epoca bronzului.
În luna noiembrie a aceluiași an, arheologul Ioan Mitrea a realizat mai multe
secțiuni arheologice, care au probat existența unui sit arheologic, fiind identificate două
niveluri arheologice, cel mai vechi aparținând culturii Starčevo-Criș, de la începutul
neoliticului, cu materiale arheologice mai bogate, pentru ca al doilea nivel arheologic, cu
materiale sporadice, să aparțină epocii bronzului, atât culturii Monteoru (fazele IC3, IC2
și IIb), cât și culturii Noua. Mai mult, la cca 200 m de locul descoperiri sceptrului de
piatră, în stânga râului ce desparte panta sud-vestică a Dealului Bulbuceni, a fost
descoperită o groapă menajeră cu materiale arheologice (fragmente ceramice) din
cultura Starčevo-Criș (fig. 164‒166).
Revenind la sceptrul de piatră descoperit, acesta a fost lucrat din gresie silicioasă,
care a fost foarte bine lustruită. Este vorba de o piesă tronconică, cu înălțimea de 21 cm
și diametrul maxim de 6,40 cm. La partea superioară, sceptrul se termină printr-o
proeminență butonată, al cărui diametru este de 5,30 cm (Mitrea, Un sceptru de piatră
descoperit la Voinești, jud. Vaslui, p. 311, fig. 1, 3/1).
Ulterior, în același loc au fost descoperite alte două piese asemănătoare (Coman,
Statornicie, continuitate, p. 272, fig. 169/2‒4).
În legătură cu semnificația acestor piese, așa cum am precizat, ele reprezintă
sceptre, semn simbolic al puterii unui aristocrat militar din zonă, care, probabil, a locuit
în așezarea de aici.
Un al doilea sondaj, realizat de către Constantin Buzdugan, a condus la
identificarea altor două niveluri arheologice în acest sit, unul aparținând Hallstatt-ului
târziu, și al doilea secolelor IX‒X d.Hr. Tot aici au fost descoperite mai multe morminte
de inhumație hallstattiene, cu diverse obiecte de inventar (Coman, Statornicie,
continuitate, p. 272, fig. 169/2-4).
197
Din păcate, localizarea sitului s-a făcut de destulă greutate, zona fiind înierbată,
după ce aici a existat o livadă, ce aparținea fermei pomicole nr. 1, dezafectată după
1989 (fig. 167‒170). Pentru că a fost imposibil de cunoscut exact locul unde au fost
realizate sondajele arheologice, am stabilit o zonă mai amplă pentru suprafața sitului,
de aproximativ 11 ha (fig. 164‒166).
Fig. 164. Harta topografică (1:25.000) cu amplasare sitului arheologic Voinești–Dealul Bulbuceni.
198
Fig. 165. Ortofotoplan cu amplasare sitului arheologic Voinești–Dealul Bulbuceni.

199
Fig. 166. Plan topografic cu amplasare sitului arheologic Voinești–Dealul Bulbuceni.

Cu linie roșie continuă este limita veche a intravilanului satului Mărășești și a fostei ferme pomicole nr. 2;
cu line albastră continuă propunerea limitei noi a intravilanului. Cu line roz punctată este marcată limita
sitului iar cu puncte roșii sunt marcate punctele GPS în sistem STEREO 70, prezentate în tabelul 2.
200
Fig. 167. Situl arheologic Voinești–Dealul Bulbuceni.

Imagine din albia râului Tutova spre panta sud-vestică a Dealului Bulbuceni.

Imagine de pe sit, spre albia majoră a râului Tutova.
201

Imagine de pe sit, spre marginea nord-vestică.

Imagine de pe sit, spre marginea estică.
202

Desenul celor trei sceptre descoperite.
IV.5. Situl arheologic Avrămești–Dealul de Mijloc
Situl a fost descoperit în marginea de nord a satului, pe un bot de deal numit

Dealul de Mijloc (fig. 172). Aici, în urma unei cercetări a lui Ghenuță Coman din 1976, a
fost descoperită o așezare cu vestigii arheologice din mai multe etape istorice: secolele
II‒III d.Hr. (fragmente ceramice de la vase lucrate la roată, cenușii, roșii și cu angobă
roșie), secolele VIII−IX (fragmente ceramice din pastă nisipoasă, decorate cu incizii,
sau din pastă fină, cenușie, cu decor lustruit și incizat) și din secolele X−XII.
Chiar dacă locația a fost identificată cu ușurință (fig. 175), din păcate datorită
înierbării foarte ample a întregii zone, nu am putut identifica limitele sitului, urmărind
îndeosebi configurația terenului în stabilirea ariei acestuia (fig. 176‒179). Astfel, am
stabilit o suprafață aproximativă a sitului de 7 ha (fig. 172‒174).
203
Fig. 172. Harta topografică (1:25.000) cu amplasare sitului arheologic Avrămești–Dealul de Mijloc.
Cu line roz punctată este marcată limita probabilă a sitului iar cu puncte roșii sunt marcate punctele GPS
204
Fig. 173. Ortofotoplan cu amplasare sitului arheologic Avrămești–Dealul de Mijloc.

Cu line roz punctată este marcată limita probabilă a sitului iar cu puncte roșii sunt marcate punctele GPS
205
Fig. 174. Planul topografic cu amplasare sitului arheologic Avrămești–Dealul de Mijloc.

Cu linie roșie continuă este limita veche a intravilanului satului Avrămești; cu line albastră continuă este
propunerea noii limite a intravilanului. Cu line roz punctată este marcată limita sitului iar cu puncte roșii
206
Fig. 175. Sitului arheologic Avrămești–Dealul de Mijloc.

Imagine dinspre est, de pe Dealul Cristești.

Imagine de pe sit, din marginea sudică.
207

Imagine de pe sit, spre marginea estică.

Imagine de pe sit, spre marginea vestică.
208
Fig. 179. Sitului arheologic Avrămești–Dealul de Mijloc. Imagine de pe sit, spre marginea nordică.
IV.6. Situl arheologic Avrămești–Râpa Glodului
Situl a fost descoperit în 1976, de către Ghenuță Coman, care a identificat în locul
numit de către localnici Râpa Glodului, aflat la cca 200 m sud de marginea satului de la
acea dată, o așezare din preistorie, recoltând de la suprafața terenului materiale
ceramice aparținând epocii bronzului (Coman, Statornicie, continuitate, p. 272).
Pentru verificarea sitului, ne-am deplasat în zona sitului, care astăzi este inclus pe
jumătate în intravilanului satului, care s-a extins spre sud, de-o parte și de alta a șoselei
Mărășești−Avrămești. Cu această ocazie, am identificat zona de pe malul stâng al
pârâului Râpa Glodului, afluent de stânga a pârâului Valea Mărului, pe panta vestică a
Dealului Mărului (fig. 180‒182).
Din păcate, investigația noastră nu a condus decât la identificare a două
fragmente ceramice, lucrate la mână, de culoare cărămizie, preistorice, care nu ne-au
permis să stabilim suprafața așezării (fig. 183‒189). Având în vedere topografia
terenului, am stabilit o suprafață posibilă a sitului de aproximativ 4 ha.
209
Fig. 180. Harta topografică (1:25.000) cu amplasare sitului arheologic Avrămești–Râpa Glodului.
210
Fig. 181. Ortofotoplan cu amplasare sitului arheologic Avrămești–Râpa Glodului.

Cu line roz punctată este marcată limita sitului iar cu puncte roșii sunt amrcate punctele GPS
211
Fig. 182. Planul topografic cu amplasare sitului arheologic Avrămești–Râpa Glodului.

212
Fig. 183. Situl arheologic Avrămești–Râpa Glodului.

Imagine de pe partea dreaptă a pârâului Râpa Glodului, spre panta vestică a Dealului Mărului.

Imagine de pe situl arheologic, spre marginea nordică a acestuia.
213

Imagine de pe situl arheologic, spre marginea estică a acestuia.

Imagine de pe situl arheologic, spre marginea sudică a acestuia.
214

Imagine de pe situl arheologic, spre marginea vestică a acestuia.

215

Fragmente ceramice descoperite la suprafața terenului.
IV.7. Situl arheologic Avrămești–Știubeeni
În 1976, printr-o cercetare arheologică de teren, Ghenuță Coman identifica la

cca 1 km sud-est de sat, în punctul numit Știubeeni, o așezare cu resturi ceramice
specifice secolului IV d.Hr. (Coman, Statornicie, continuitate, p. 272).
Alte informații, cu excepția punctului plasat pe harta arheologică a comunei,
anume pe partea stângă a drumului comunal Avrămești‒Mărășești, nu avem, fapt care
a făcut ca identificarea sitului să fie una deficitară, mai ales că toponimul este folosit
pentru o zonă largă aflată la sud de sat, de-o parte și de alta a drumului comunal. Prin
cercetarea noastră de teren, am reușit să identifică locația sitului, la cca 700‒800 m
sud-est de sat, pe partea stângă a pârâului Valea Mărului, pe panta vestică ușoară a
Dealului Cristești (fig. 190‒192). Aici, am reușit să identificăm, pe lângă un fragment
ceramic specific secolului al IV-lea d.Hr. (fig. 193‒197), și câteva fragmente ceramice
medievale târzii, din secolele XVII‒XVIII d.Hr.
Fără a reuși să identificăm marginile sitului, am stabilit, pe baza topografiei locului,
o arie de aproximativ 14 ha pentru suprafața sitului.
216
Fig. 190. Harta topografică (1:25.000) cu amplasare sitului arheologic Avrămești–Știubeeni.

217
Fig. 191. Ortofotoplan cu amplasare sitului arheologic Avrămești–Știubeeni.

218
Fig. 192. Plan topografic cu amplasare sitului arheologic Avrămești–Știubeeni.

sunt punctele GPS în sistem STEREO 70, prezentate în tabelul 2.
219
Fig. 193. Situl arheologic Avrămești–Știubeeni.

Imagine de pe sit spre marginea de nord-vest, spre satul Avrămești.

Imagine de pe sit spre marginea de est.
220

Imagine de pe sit spre marginea de sud.

Imagine de pe sit spre marginea de vest, spre valea pârâului Mărului.
221

Fragment ceramic din secolul al IV-lea d.Hr. la suprafața terenului.
IV.8. Situl arheologic Avrămești–Lungașa

Ca și în cazul sitului din punctul Știubeeni, nici despre acesta nu am avut decât
informația oferită de Ghenuță Coman, care ne spune că acesta se găsește la cca 1 km
sud de sat, în punctul Lungașa, unde s-au descoperit resturi ceramice din secolele
II–III d.Hr., aparținând culturii Poienești‒Lukașevka, asociate cu resturi de amfore
ceramice. Tot aici au fost descoperite și fragmente ceramice caracteristice secolului IV
d.Hr. (Coman, Statornicie, continuitate, p. 272).
Toponimul provenind, probabil, de la fostul cătun Slobozia Lungașa, a fost
identificat pe teren și cu ajutorul hărții arheologice a lui Ghenuță Coman, anume pe
partea dreaptă a pârâului Valea Mărului, pe panta estică ușoară a Dealului Scaunelor.
Aici, între două văi torențiale, care formează câte o mlaștină în albia pârâului Mărului,
am identificat două fragmente ceramice cărămizii, de la buza dreaptă a unei căni
(fig. 198‒205).
Întrucât nu am putut stabili marginile așezării (de aici se pare că provine și un
tezaur monetar cu monede terminus post quem de la Septimius Severus) (Ioniță, Din
istoria și civilizația dacilor liberi, p. 75), având în vedere topografia zonei am stabilit o
suprafață de cca 10 ha pentru întinderea posibilă a sitului.
222
Fig. 198. Harta topografică (1:25.000) cu amplasare sitului arheologic Avrămești–Lungașa.

223
Fig. 199. Ortofotoplan cu amplasare sitului arheologic Avrămești–Lungașa.

224
Fig. 200. Plan topografic cu amplasare sitului arheologic Avrămești–Lungașa.

propunerea noii limite a intravilanului. Cu line roz punctată este marcată limita sitului iar cu
puncte roșii sunt punctele GPS în sistem STEREO 70, prezentate în tabelul 2.
225
Fig. 201. Situl arheologic Avrămești–Lungașa.

Imagine de pe sit, cu panta estică a Dealului Scaunelor, spre limita vestică a așezării.

Imagine de pe sit spre albia pârâului Mărului, spre limita estică a așezării.
226

Imagine de pe sit spre limita nordică a așezării, spre sat.

Imagine de pe sit spre limita sudică a așezării.
227

IV.9. Situl arheologic Avrămești–Fermă pomicolă nr. 1
În Repertoriul arheologic al județului Vaslui, arheologul Ghenuță Coman ne spune

că ”pe capătul unui bot de deal, care se pierde în marginea nordică a fostei ferme
pomicole nr. 1, s-au descoperit fragmente ceramice din secolul IV d.Hr.”, fără a ne oferi
alte detalii, cu excepția plasării sitului pe harta arheologică a comunei (Coman,
Statornicie, continuitate, p. 273).
Ținând cont de tipul de relief caracteristic comunităților culturii Sântana de Mureș,
anume pantele ușoare ale dealurile, imediat deasupra albiilor majore ale râurilor, am
efectuat o cercetare de suprafață la nord de fosta fermă pomicolă nr. 1, pe panta
vestică și sudică a Dealului Morii (fig. 209), fără a identifica materiale arheologice (fig.
210‒211). Ținând cont de lucrările agricole, dar mai ales de cele edilitare (atât, șoseaua
Bârlad‒Bacău, dar și cele de la fermă), foarte probabil multe dintre resturile arheologice
de la suprafață s-au pierdut în timp. În aceste condiții, având în vedere însă
identificarea certă a sitului de către Ghenuță Coman, am stabilit o arie ceva mai larăgă,
de aproximativ 20 ha (fig. 206‒208), în care se poate să fi existat așezarea antică, în
vederea protejării acesteia în cazul unor viitoare lucrări edilitare.
228
Fig. 206. Harta topografică (1:25.000) cu amplasare sitului arheologic Avrămești–Ferma pomicolă nr. 1.
229
Fig. 207. Ortofotoplan cu amplasare sitului arheologic Avrămești–Ferma pomicolă nr. 1.

230
Fig. 208. Plan topografic cu amplasare sitului arheologic Avrămești–Ferma pomicolă nr. 1.
231
Fig. 209. Situl arheologic Avrămești–Ferma pomicolă nr. 1.

Imagine de pe coasta vestică a Dealului Voinești spre zona din partea de nord a fostei
Ferme pomicole nr. 1, cu panta sudică a Dealului Morii, pe care se poate să fie prezent situl arheologic.

Imagine de pe panta sudică a Dealului Morii, la nord de fosta Fermă pomicolă nr. 1.
232

Imagine de pe panta vestică a Dealului Morii, la nord de fosta Fermă pomicolă nr. 1.
IV.10. Situl arheologic Obârșeni–Cuculia
În 1977, printr-o cercetare arheologică de suprafață, Ghenuță Coman și Ion

Bauman descopereau în punctul Cuculia de pe teritoriul satului, situat în spatele școlii, o
așezare aparținând culturii Cucuteni, faza A, cu ceramică pictată tricrom și o figurină
antropomorfă masculină.
Cercetarea noastră de teren a dus la identificarea sitului în spatele fostei școli din
sat, anume pe interfluviul format de pâraiele Valea Obârșeni și Racovița, care se unesc
în fața culmii ce formează interfluviul, care se termină cu un promontoriu numit de către
localnici Cuculia (fig. 212‒214).
Promontoriul, care apare ca o prelungire a culmii, separat spre nord de o gâtuire
a interfluviului, are pe trei părți, la est, sud și vest, pante abrupte (cu o altitudine relativă
de cca 50 m), legătură cu culmea interfluviului fiind păstrată spre nord. Situl cucutenian,
o așezare de mici dimensiuni, de pe care am recoltat o cantitate mare de fragmente
ceramice, se găsește pe platoul promontoriului, având o suprafață mică, de cca 2,5 ha,
probabil cu un sistem de fortificație spre nord, pe care noi nu l-am putut identifica pe
teren (fig. 215‒221).
233
Fig. 212. Harta topografică (1:25.000) cu amplasare sitului arheologic Obârșeni–Cuculia.

234
Fig. 213. Ortofotoplan cu amplasare sitului arheologic Obârșeni–Cuculia.

235
Fig. 214. Plan topografic cu amplasare sitului arheologic Obârșeni–Cuculia.

Cu linie roșie continuă este limita veche a intravilanului satului Obârșeni; cu line albastră continuă este
236
Fig. 215. Situl arheologic Obârșeni–Cuculia.

Imagine cu panta estică a culmii Cuculia, pe care se găsește așezarea cucuteniană.

Imagine de pe culme, din așezare, cu panta estică, spre albia pârâului Valea Obârșeni.
237

Imagine de pe culme, din așezare, spre sud-est, cu panta estică, spre albia pârâului Valea Obârșeni.

Imagine de pe culme, din așezare, spre nord-est, cu panta estică, spre albia pârâului Valea Obârșeni.
238

Imagine de pe culme, din așezare, zona împădurită dinspre vest, spre albia pârâului Racovița.

Fragmente ceramice la suprafața terenului.
239

Fragmente ceramice Cucuteni descoperite la suprafața terenului.
IV.11. Situl arheologic Obârșeni–Dealul Coșărului
În martie 1968, localnicii din Obârșeni informau pe profesorul D. Gâlcă de la

Școala din Voinești că în lutăria de pe Dealul Coșărului, situat la vest de satul Obârșeni
(fig. 225), au apărut fragmente de oase umane, fragmente ceramice și chiar vase întregi
(Mitrea, Necropola din secolul al IV-lea e.n. de la Obîrșeni-Voinesti, p. 219-230).
În mai 1968, a fost realizată o cercetare arheologică de suprafață care a dus la
stabilirea caracterului sitului descoperit, fiind vorba de o necropolă din secolul al IV-lea
d.Hr., aparținând culturii Sântana de Mureș. În luna Iunie 1969, au început cercetările
arheologice de salvare, care au permis cercetarea a șapte morminte de inhumație.
Situl se află pe partea stângă a pârâului Iezer, pe panta vestică a Dealului
Coșărului, aflat în prelungirea Dealului Racovița, necropola fiind distrusă de-a lungul
timpului de exploatarea lutului (fig. 226).
Din păcate, Ghenuță Coman a plasat greșit situl pe teritoriul satului Obârșeni
Lingurari, la vest de acesta, el aflându-se la sud-est de acesta.
240
Pentru cercetarea cât mai multor morminte, au fost săpate 20 de secțiuni cu

lățimea de 1 m și lungimi diferite, precum și o casetă (fig. 227).
Gropile mormintelor descoperite aveau formă rectangulară, cu colțurile rotunjite,
cu pereții ușor îngustați spre fund, având adâncimea de 0,35‒0,85 m de la nivelul actual
de călcare.
Datorită acidității solului, oasele multor schelete au fost descompuse, din care au
mai rămas puține urme albe. Mormintele, aparținând unor adulți (cu excepția unuia
singur), erau orientate cu capul la nord, cu scheletele întinse pe spate, cu mâinile pe
lângă corp. În cuprinsul lor s-a descoperit un inventar variat, uneori bogat; în unele
cazuri, inventarul erau constituit doar din vase (M1, M6), în alte cazuri găsim și mărgele,
fibule, piepteni (M6) sau chiar pahare de sticlă (M7).
Vasele de lut se pot împărți în patru categorii (fig. 228‒229):
1. vase lucrate la roată, din pastă fină, cenușie: străchini simple, străchini cu fund
inelar, cești, cănițe cu toartă, căni cu toartă;
2. vase lucrate la roată, din pastă zgrunțuroasă, cu amestec de pietricele: un
vas piriform;
3. Vase lucrate la roată din pastă roșcată: un fragment de toartă de la o
amforetă;
4. vasele lucrate la mână, din pastă grosolană, amestecată cu cioburi pisate și
microprundișuri: oale, vase piriforme, vase tronconice.
Cel mai bine păstrat mormânt a fost M6, în care, ca inventar, s-au descoperit,
alături de vase ceramice, două fibule de bronz, mărgele și un pieptene de os (fig. 230).
Fibulele au fost găsite în regiunea claviculelor, fiind lucrate din bronz; fac parte
din categoria fibulelor cu picior întors pe dedesubt.
Pieptenele de os avea cu mâner semicircular, format din două plăci între care se
află partea inferioară, cu dinții, prinse în nituri de bronz.
În jurul gâtului se găsea un șirag din 80 de mărgele discoidale de sticlă din
culoare albastră închisă. O mărgică de sticlă mai mare, de formă sferoidală, de culoare
albastru-deschis, a fost descoperită la vârful labei piciorului drept.
Necropola, așa cum spuneam, aparține culturii Sântana de Mureș‒Cerneahov,
cultură eterogenă, rezultată în urma conviețuirii dintre autohtonii din neamul carpilor și
neamurile germanice pătrunse în spațiul carpatic, evident cu influențe romane.
Chiar dacă suprafața săpată arheologic este mai mică, noi am delimitat
necropola într-o arie mai largă, de peste 2 ha, existând posibilitatea ca numărul
mormintelor să fie mai mare (fig. 222‒224).
241
Fig. 222. Harta topografică (1:25.000) cu amplasare sitului arheologic Obârșeni–Dealul Coșărului.
242
Fig. 223. Ortofotoplan cu amplasare sitului arheologic Obârșeni–Dealul Coșărului.

243
Fig. 224. Plan topografic cu amplasare sitului arheologic Obârșeni–Dealul Coșărului.

Cu linie roșie continuă este limita veche a intravilanului satului Obârșeni; cu line albastră continuă este
244
Fig. 225. Situl arheologic Obârșeni–Dealul Coșărului.

Imagine de pe partea dreaptă a pârâului Iezerului, cu localizarea necropolei. Foto 1968.
Apud Mitrea, Necropola din secolul al IV-lea e.n. de la Obîrșeni-Voinesti, fig. 1.

Imagine de pe partea dreaptă a pârâului Iezerului, cu localizarea necropolei. Foto 2019.
245

Planul general al săpăturilor arheologice.
246

Vase ceramice descoperite în morminte.
247

Vase ceramice descoperite în morminte.
248

Mormântul M6. 1: planul mormântului; 2: fibule de bronz; 3: șirag de mărgelede sticlă;
5: mărgică de sticlă: 6: pieptene de os..
249
IV.12. Situl arheologic Obârșeni Lingurari–Fosta Grădină CAP
Odată cu cercetarea necropolei de pe panta vestică a Dealului Coșărului,

colectivul de cercetare arheologică a identificat, la cca 300-400 m nord-est de
necropolă, peste valea pârâului Iezerul și peste drumul comunal, pe locul numit Grădina
CAP, o așezare din secolul al IV-lea d.Hr., căreia pare să-i aparțină necropola de pe
Dealul Coșărului (Mitrea, Necropola din secolul al IV-lea e.n. de la Obîrșeni-
Voinesti, p. 230, nota 32).
Din păcate, cercetarea noastră la fața locului nu a dus la identificarea de
materiale areologice, care să ne permită să identificăm foarte clar locul acestei așezări.
În schimb, am identificat locul unde odinioară exista Grădina CAP-ului, anume la sud de
satul Obârșeni Lingurari, de o parte și de alta a pârâului Iezerului (fig. 231‒234).
Ținând cont descrierea geografică a celor care au identificat situl în anii 70 ai
secolului trecut, am stabilit suprafața posibilă pe care ar fi existat situl din secolul al IV-
lea, propunând o arie de aproximativ 5 ha, pe partea dreaptă a pârâului Iezerului.
Fig. 231. Harta topografică (1:25.000) cu amplasare sitului arheologic

Obârșeni Lingurari–Fosta Grădină CAP. Cu line roz punctată este marcată limita sitului
iar cu puncte roșii sunt punctele GPS în sistem STEREO 70, prezentate în tabelul 2.
250
Fig. 232. Ortofotoplan cu amplasare sitului arheologic Obârșeni Lingurari–Fosta Grădină CAP.
251
Fig. 233. Plan topografic cu amplasare sitului arheologic Obârșeni Lingurari–Fosta Grădină CAP.
Cu linie roșie continuă este limita veche a intravilanului satului Obârșeni Lingurari; cu line albastră
continuă este propunerea noii limite a intravilanului. Cu line roz punctată este marcată limita sitului iar
cu puncte roșii sunt punctele GPS în sistem STEREO 70, prezentate în tabelul 2.
252
Fig. 234. Situl arheologic Obârșeni-Lingurari–Fosta Grădină CAP.

Imagine asupra sitului, din partea de sud-vest, de pe panta estică a Dealului Ghelmegioaia.
253
V. DEFINIREA ŞI DELIMITAREA ZONELOR DE PROTECTIE A

MONUMENTELOR ISTORICE ȘI A SITURILOR ARHEOLOGICE
Instituirea zonei de protecția pentru monumentele istorice și siturile arheologice

are două scopuri:
1. conservarea integrată și asigurarea integrității acestora, în condițiile de
funcționare și utilizare contemporană a spațiului și imobilelor din zona de protecție;
2. punerea în valoare a monumentului istoric și a peisajului său, construit sau
natural.
V.1. Norme legislative
Conform Legii 350/2001, prin Planul Urbanistic General se stabilesc zonele

protejate și de protecție a monumentelor istorice și a siturilor arheologice reperate (art.
46, alin. 2, lit. f).
Definirea și delimitarea zonelor de protecție a monumentelor și siturilor
arheologice se stabilesc în baza legislației în vigoare din România, cu respectarea
acordurilor europene și internaționale privind protejarea acestora
V.1.1. Legislația în domeniul monumentelor istorice
Legile care fac referire la protecția monumentelor istorice sunt următoarele:

Legea 5/2000; Legea 422/2001 actualizată prin Legea 468/2003; Ordinul 562/2003.
Astfel, conform Legii 5/2000, zonele protejate sunt zonele naturale sau construite,
delimitate geografic şi/sau topografic, care cuprind valori de patrimoniu natural şi/sau
cultural (art. 1, alin. 2).
Zonele de protecție a monumentelor istorice vor fi delimitate de autoritățile publice
locale, cu sprijinul autorităților publice centrale cu atribuții în domeniu, în baza unor
studii de specialitate (art. 5, alin. 2). Instituirea acestor zone se va face prin
documentațiile de urbanism și regulamentele aferente (art. 5, alin. 3). Până la
delimitarea prin studii de specialitate a zonelor de protecţie a valorilor de patrimoniu
cultural, se instituie zone de protecţie a monumentelor istorice, de 100 metri în municipii
şi oraşe, de 200 metri în comune şi de 500 metri în afara localităţilor (art. 10, alin. 1).
254
Prin Legea 422/2001 se reglementează regimul juridic general al monumentelor

istorice. Astfel, monumentele istorice sunt bunuri imobile, construcții și terenuri situate
pe teritoriul României, semnificative pentru istoria, cultura și civilizația națională și
universală (art. 1, alin. 2). Regimul de monument istoric este conferit prin clasarea
acestor bunuri imobile conform procedurii prevăzute în lege (art. 1, alin 3).
Prin protejarea monumentelor istorice se înțelege ansamblul de măsuri cu caracter
științific, juridic, administrativ, financiar, fiscal și tehnic menite să asigure identificarea,
cercetarea, inventarierea, clasarea, evidența, conservarea, inclusiv paza și întreținerea,
consolidarea, restaurarea, punerea în valoare a monumentelor istorice și integrarea lor
social-economic, și cultural, în viața colectivităților locale (art. 2, alin. 3).
Asupra monumentelor istorice se pot aplica servituți de utilitate publică, instituite
potrivit legii (art. 2, alin. 5).
Monumentele istorice aparțin fie domeniului public sau privat al statului, al
județelor, orașelor sau comunelor, fie sunt proprietate privată a persoanelor fizice sau
juridice (art. 4, alin. 1).
Monumentele istorice proprietate publică a statului sau a unităților administrativ-
teritoriale sunt inalienabile, imprescriptibile și insesizabile; aceste monumente istorice
pot fi date în administrare instituțiilor publice, pot fi concesionate, date în folosință
gratuit, instituțiilor de utilitate publică sau închiriate, în condițiile legii, cu avizul
Ministerului Culturii și Cultelor sau, dup, caz, al serviciilor publice deconcentrate ale
Ministerului Culturii și Cultelor (art. 4, alin. 2).
Paza, întreținerea, conservarea, consolidarea, restaurarea și punerea în valoare
prin mijloace adecvate a monumentelor istorice revin, dup, caz, proprietarilor sau
titularilor altor drepturi reale asupra acestora, în conformitate cu prevederile prezentei
legi (art. 6, alin. 1). În cazul în care un monument istoric nu are proprietar cunoscut,
obligațiile decurgând din prezenta lege revin autorității administrației publice locale din
unitatea administrativ, pe al cărei teritoriu este situat monumentul istoric sau autorităților
administrației publice centrale (art. 6, alin. 2).
Statul garantează și asigură protejarea monumentelor istorice în condițiile stabilite
prin prezenta lege (art. 7, alin. 1). Autoritățile administrației publice centrale de
specialitate, instituțiile de specialitate subordonate acestora și autoritățile administrației
publice locale colaborează și răspund, după caz, de activitatea de protejare a
monumentelor istorice (art. 7, alin 3). Autoritățile administrației publice centrale de
specialitate și instituțiile din subordinea acestora, precum și autoritățile administrației
publice locale cooperează cu proprietarii monumentelor istorice, persoane fizice sau
255
juridice, cu deținătorii și administratorii acestora, precum și cu instituțiile publice și

organizațiile neguvernamentale din domeniul protejării monumentelor istorice și îi
sprijin, în condițiile legii (art. 7, alin. 4).
Pentru fiecare monument istoric se instituie zona sa de protecție, delimitat, pe
baza reperelor topografice, geografice sau urbanistice, în funcție de trama stradală,
relief și caracteristicile monumentului istoric, după caz, prin care se asigură conservarea
integrată și punerea în valoare a monumentului istoric și a cadrului său construit sau
natural. Delimitarea și instituirea zonei de protecție se realizează simultan cu clasarea
bunului imobil ca monument istoric, în condițiile legii. Autoritățile publice locale
competente vor include în planurile urbanistice și în regulamentele aferente zonele de
protecție. În zona de protecție pot fi instituite servituți de utilitate publică și reglementări
speciale de construire prin planurile și regulamentele de urbanism aprobate și avizate
conform legii. În zonele de protecție a monumentelor istorice care sunt lăcașuri de cult
este interzisă desfășurarea în aer liber, în perioada în care în cadrul acestora se
desfășoară serviciu religios, a unor manifestări care, prin poluarea sonoră sau vizuală
pe care o produc, pot impieta asupra desfășurării serviciului religios. Prin excepție, se
pot organiza manifestări de acest gen cu acordul autorității religioase care
administrează lăcașul, în condiții care să nu impieteze asupra desfășurării serviciului
religios (art. 9).
Calitatea de monument istoric, precum și cea de zonă construită protejată, de oraș
istoric sau de sat istoric se marchează printr-un însemn distinctiv amplasat de
reprezentanții primăriilor pe monumentul istoric, la intrarea în zona construită protejată
sau în orașul istoric ori satul istoric, după caz, în conformitate cu normele metodologice
aprobate prin ordin al ministrului culturii și cultelor. Costul însemnelor distinctive se
suportă de către autoritățile publice locale (art. 18, alin. 3).
Intervențiile care se efectuează asupra imobilelor care nu sunt monumente
istorice, dar care se află în zone de protecție a monumentelor istorice sau în zone
construite protejate se autorizează pe baza avizului Ministerului Culturii și Cultelor sau,
după caz, al serviciilor publice deconcentrate ale Ministerului Culturii și Cultelor și a
celorlalte avize, potrivit dispozițiilor legale în vigoare (art. 24, alin. 1).
Până la instituirea zonei de protecție a fiecărui monument istoric potrivit art. 9 se
consider, zonă de protecție suprafața delimitată cu o rază de 100 m în localități urbane,
200 m în localități rurale și 500 m în afara localităților, măsurat, de la limita exterioară,
de jur-împrejurul monumentului istoric (art. 59).
256
Prin Ordinul 562/2003, care instituie reglementările tehnice a Metodologiei de

elaborare a conținutului-cadru al documentației de urbanism pentru zonele construite
protejate, se instituie zona de protecție pentru fiecare monument istoric, prin care se
asigura conservarea integrata a monumentului istoric si a cadrului sau construit sau
natural. Aceasta este constituită ca un teren format din parcele cadastrale situate în
jurul monumentului, asigurând perceperea nealterata a acestuia. În zona de protecție se
instituie servituțile de utilitate publică și reglementările de construire pentru păstrarea și
ameliorarea cadrului natural al monumentului prin înlăturarea sau diminuarea factorilor
poluanți de orice natura, păstrarea și ameliorarea cadrului arhitectural-urbanistic al
monumentului prin aprobarea și supravegherea construirii, păstrarea și valorificarea
potențialului arheologic (art. 15).
Zonele construite protejate reprezintă zone din teritoriul administrativ al orașelor și
comunelor în care construcțiile, cadrul natural și activitățile umane prezintă calități
(istorice) a căror protejare reprezintă un interes public. Aceste zone se definesc și se
delimitează prin studii istorice, arhitecturale, urbanistice, peisagistice etc. și prin planuri
urbanistice ale zonelor construite protejate, integratoare ale acestora. Ele se instituie
prin hotărâri ale Consiliilor locale și se protejează prin acțiunea acestora și a celorlalți
protectori legali (art. 17).
Zonele construite protejate instituite în jurul unor monumente istorice acoperă
toate categoriile de monumente, ansambluri și situri arheologice, istorice, arhitecturale,
artistice, peisagistice, indiferent de poziția lor în teritoriile orașelor și comunelor și de
poziția lor pe teren (la suprafața solului, subterane sau subacvatice).
După natura interesului public, aceste zone protejate construite pot fi:
- de interes național (daca sunt generate de un monument istoric clasat in grupa
valorica A ("monumente istorice de valoare naționala și universală");
- de interes local (daca sunt generate de un monument istoric clasat în grupa
valorica B ("monumente istorice reprezentative pentru patrimoniul cultural local").
Aceste tipuri de zone protejate se instituie prin hotărâri ale Consiliilor Locale,
având la baza documentații de urbanism (art. 18).
Delimitarea zonelor construite protejate se face pe limite existente de parcele și se
recunoaște în documentația scrisă și desenată, fie prin menționarea numerelor poștale
sau cadastrale, fie prin menționarea numelor proprietarilor, fie după alte elemente
reperabile pe teren (ex.: maluri de ape, linii electrice etc.) (art. 22).
257
V.1.2. Legislația în domeniul patrimoniului arheologic

Legile care fac referire la protecția patrimoniului arheologic sunt următoarele:
Ordonanța 43/200; Legea 422/2001; Legea 182/2000.
Conform art. 2 din Ordonanței 43/2000, regimul juridic general al descoperirilor şi
al cercetării arheologice cuprinde ansamblul de măsuri juridice, administrative,
financiar-fiscale şi tehnice menite să asigure prospectarea, identificarea, decopertarea,
inventarierea, conservarea şi restaurarea, asigurarea pazei, întreţinerea şi punerea în
valoare a bunurilor arheologice, precum şi a terenurilor în care se găsesc acestea, în
vederea cercetării sau, după caz, clasării acestora ca bunuri culturale mobile ori ca
monumente istorice (art. 2, alin. 1);
Siturile arheologice cuprind vestigii arheologice (aşezări, necropole, structuri,
construcţii, grupuri de clădiri, precum şi terenurile cu potenţial arheologic reperat),
situate suprateran, subteran sau subacvatic, înscrise în Repertoriul arheologic național
și clasate în Lista Monumentelor Istorice (art. 2, alin. 1, lit. b.1). Ele pot forma zone cu
patrimoniu arheologic cunoscut și cercetat, zone de interes arheologic prioritar, zone cu
patrimoniu arheologic reperat și zone cu potențial arheologic evidențiat întâmplător
(art. 2, alin. 2, lit. h, i, j, k). Zona cu patrimoniu arheologic evidenţiat întâmplător se
delimitează în jurul locului descoperirii arheologice întâmplătoare, după caz, astfel: a)
pe toată suprafaţa terenului care face obiectul autorizării de construire; b) pe o rază de
50 de metri faţă de locul descoperirii, în cazul în care descoperirea s-a făcut ca urmare
a lucrărilor agricole sau a altor lucrări care nu au nevoie de autorizaţie de construire; c)
pe toată suprafaţa terenului afectat de acţiunea factorilor naturali (art. 2, alin. 13).
Conform aceleași Ordonanțe, statul garantează şi asigură protejarea patrimoniului
arheologic (art. 3, alin. 1). Autorităţile administraţiei publice centrale de specialitate,
instituţiile de specialitate subordonate acestora şi autorităţile administraţiei publice
locale colaborează şi răspund, conform legii, de activitatea de protejare a patrimoniului
arheologic (art. 3, alin. 4). Prin protejarea bunurilor de patrimoniu arheologic şi a
terenurilor din zonele arheologice definite se înţelege adoptarea măsurilor ştiinţifice,
administrative şi tehnice care urmăresc păstrarea vestigiilor descoperite întâmplător sau
ca urmare a cercetării arheologice până la clasarea bunurilor respective ori până la
finalizarea cercetării arheologice, prin instituirea de obligaţii în sarcina proprietarilor,
administratorilor sau titularilor de alte drepturi reale asupra terenurilor care conţin ori au
conţinut bunurile de patrimoniu arheologic respective, precum şi prin reglementarea sau
interzicerea oricăror activităţi umane, inclusiv a celor autorizate anterior (art. 5, alin. 1).
258
Zonele cu patrimoniu arheologic reperat, delimitate şi instituite conform legii,

beneficiază de protecţia acordată zonelor protejate, precum şi de măsurile specifice de
protecţie prevăzute de prezenta ordonanţă. În cazul zonelor cu patrimoniu arheologic
evidenţiat întâmplător şi delimitat se instituie, din momentul descoperirii de bunuri
arheologice, pentru o perioadă ce nu poate depăşi 12 luni, regimul de protecţie pentru
bunurile arheologice şi zonele cu potenţial arheologic, în vederea cercetării şi stabilirii
regimului de protejare (art. 5 , alin. 7, 8).
În vederea protejării patrimoniului arheologic şi a respectării prevederilor legale în
acest domeniu autorităţile administraţiei publice locale au următoarele atribuţii:
cooperează cu organismele şi instituţiile publice cu responsabilităţi în domeniul protejării
patrimoniului arheologic pentru punerea în aplicare şi respectarea măsurilor şi deciziilor
acestora; asigură protejarea patrimoniului arheologic rezultat ca urmare a cercetărilor
arheologice sistematice sau preventive şi a descoperirilor arheologice întâmplătoare,
aflate în domeniul public ori privat al unităţilor administrativ-teritoriale respective,
alocând resurse financiare în acest scop; pot colabora cu persoane fizice sau juridice
de drept public ori privat pentru finanţarea cercetării şi punerea în valoare a
descoperirilor arheologice; finanţează cercetarea arheologică în vederea descărcării de
sarcină arheologică a terenurilor pe care se efectuează lucrări publice pentru care sunt
ordonatori principali de credite, prevăzând distinct sumele necesare în acest scop;
cuprind în programele de dezvoltare economico-socială şi urbanistică, respectiv de
amenajare a teritoriului, obiective specifice privind protejarea patrimoniului arheologic;
aprobă documentaţiile de amenajare a teritoriului şi de urbanism, în conformitate cu
avizele de specialitate ale Ministerului Culturii şi Cultelor, şi elaborează sau modifică
astfel de documentaţii în scopul stabilirii de măsuri de protejare a patrimoniului
arheologic evidenţiat întâmplător ori ca urmare a cercetărilor arheologice preventive,
potrivit legii; eliberează autorizaţia de construire şi desfiinţare numai pe baza şi în
conformitate cu avizul Ministerului Culturii şi Cultelor, pentru lucrări în zone cu
patrimoniu arheologic cunoscut şi cercetat, descoperit întâmplător sau de interes
arheologic prioritar; colaborează cu serviciile publice deconcentrate ale Ministerului
Culturii şi Cultelor, transmiţând acestora informaţii actualizate cu privire la cererile de
autorizare de construire în zonele de patrimoniu arheologic reperat; precizează în
certificatul de urbanism regimul imobilelor aflate în zone cu patrimoniu arheologic
reperat; iau măsurile administrative corespunzătoare şi notifică proprietarilor şi titularilor
de drepturi reale asupra imobilelor obligaţiile ce le revin pentru prevenirea degradării
descoperirilor arheologice întâmplătoare (art. 19).
259
Primarul are atribuții specifice în domeniul protejării patrimoniului arheologic aflat

în teritoriul său administrativ de competenţă: dispune suspendarea autorizaţiei de
construire şi oprirea oricăror lucrări de construire sau de desfiinţare de construcţii, în
situaţia descoperirii de vestigii arheologice ori de alte bunuri pentru care s-a declanşat
procedura de clasare, anunţă în cel mai scurt timp serviciul public deconcentrat al
Ministerului Culturii şi Cultelor şi organizează paza descoperirilor arheologice
întâmplătoare; eliberează autorizaţia de construire sau de desfiinţare, numai pe baza şi
în conformitate cu prevederile avizului Ministerului Culturii şi Cultelor, pentru lucrările
din zonele cu patrimoniu arheologic reperat, precum şi pentru lucrările din zonele cu
patrimoniu arheologic evidenţiat întâmplător; asigură paza şi protecţia descoperirilor
arheologice aflate în proprietate publică, apărute ca urmare a cercetărilor sistematice
sau preventive, semnalând de urgenţă serviciilor publice deconcentrate ale Ministerului
Culturii şi Cultelor orice nerespectare a legii (art. 20).
Autorităţile administraţiei publice locale pe al căror teritoriu se găsesc zone de
interes arheologic prioritar au obligaţia de a prevedea măsuri administrative şi tehnice
pentru protejarea patrimoniului arheologic şi punerea sa în valoare prin integrarea
acestuia în planurile de dezvoltare economică, socială şi teritorială a localităţilor (art. 22,
alin. 1).
Aceste reglementări cu privire la protejarea patrimoniului cultural, din care am
extras cele mai importante prevederi ce fac referire la obligațiile autorităților locale,
primării și consilii locale, oferă cadrul unei bune protejări a monumentelor istorice și a
siturilor arheologice.
V.2. Criteriile și metodele de definire a zonelor de protecție
Stabilirea criteriilor și a metodelor de definire a zonelor de protecție a

monumentelor istorice de pe raza comunei Voinești, precum și a siturilor arheologice
cunoscute în Repertoriul arheologic al județului Vaslui se face în baza legislației în
vigoare.
Astfel, conform Legii privind protejarea monumentelor istorice (422/2001), pentru
fiecare monument istoric se instituie zona sa de protecție, care este delimitată de
topografice, geografice sau urbanistice, în funcție de trama stradală, relief și
caracteristicile monumentului (art. 9, alin. 1).
260
Delimitarea și instituirea zonei de protecție trebuie realizată simultan cu clasarea

unei construcții ca monument istoric, în condițiile legii (art. 9, alin. 2). Până la instituirea
zonei de protecție, se consideră zonă de protecție suprafața delimitată cu o rază de
100 m în localitățile urbane, 200 m în localitățile rurale și 500 m în afara localităților,
măsurată de la limita exterioară, de jur-împrejurul monumentului istoric (art. 59).
Delimitarea zonei de protecție se face, conform Legii 5/2000, prin studii de specialitate
(art. 10, alin. 1).
Conform Ordinului 562/2003 (pentru aprobarea Reglementării tehnice
"Metodologie de elaborare și conținutul-cadru al documentațiilor de urbanism pentru
zone construite protejate”), zona de protecție se constituie ca un teren format din
parcele cadastrale situate în jurul monumentului istoric, asigurând perceperea
nealterată a acestuia (art. 15). Delimitarea se face pe limite existente de parcele și se
recunoaște în documentația scrisă și desenată, fie prin menționarea numerelor poștale
sau cadastrale, fie prin menționarea numelor proprietarilor, fie după alte elemente
reperabile pe teren (ex.: maluri de ape, linii electrice etc.) (art. 22).
Conform Legii 422/2001, în zonele de protecție vor fi instituite servituți de utilitate
publică și reglementări speciale (art. 9, alin. 4), dacă acestea nu au drept consecință
desființarea, distrugerea parțială sau degradarea monumentelor istorice și a zonelor lor
de protecție (art. 10, alin. 4).
În cazul siturilor arheologice, conform OG 43/2000 (privind protecția patrimoniului
arheologic), regimul de protecție a zonelor cu potențial arheologic cunoscut și cercetat
este reglementat de legislația în vigoare privitoare la protejarea monumentelor istorice
(art. 5, alin. 4).
Prin sit arheologic se înțelege zona (supraterană, subterană sau subacvatică) în
care prin cercetări arheologice sau întâmplător au fost descoperite vestigii arheologice,
care aparțin unor așezări, necropole, structuri, grupuri de construcții și clădiri. Acestea
sunt înscrise în Registrul Arheologic Național și clasate în Lista Monumentelor Istorice
(art. 2, alin. 1, lit. b).
Zonele în care au fost identificate și cercetate siturile arheologice se clasifică
astfel:
- zonă cu patrimoniu arheologic cunoscut și cercetat (art. 2, alin. 1, lit. h) – este
terenul în care s-au efectuat cercetări arheologice, descoperindu-se un sit arheologic;
- zonă de interes național (art. 2, alin. 1, lit. i) – sunt siturile arheologice de
importanță excepțională pentru istoria și cultura națională;
261
- zone cu patrimoniu arheologic reperat (art. 2, alin. 1, lit. j) – reprezintă siturile

identificate pe teren, în care urmează să se întreprindă cercetări arheologice;
- zone cu potențial arheologic evidențiat întâmplător (art. 2, alin. 1, lit. k) –
reprezintă siturile arheologice descoperite întâmplător în urma unor acțiuni umane sau a
factorilor naturali.
Siturile arheologice beneficiază de protecția acordată zonelor protejate (art. 3-5).
Zona de protecție a siturilor arheologice este reprezentată de întregul teren pe care sunt
identificate vestigiile arheologice (art. 2, alin. 1, lit. a); în cazul zonelor cu patrimoniu
arheologic evidențiat întâmplător, această zonă de protecție este formată din întreg
terenul pe o rază de 50 m față de locul descoperiri (art. 2, alin. 13, lit. b).
Metodele de definire a zonelor de protecție a monumentelor istorice și a siturilor
arheologice trebuie să țină seama atât de legislația în vigoare, cât și de studiile istorice
și arheologice asupra acestora, precum și de reducerea impactului birocratic al
avizărilor instituite prin lege, întrucât prin art. 11 și 24 din Legea 422/2001 se prevede
că orice intervenție asupra imobilelor din zona de protecție a monumentelor istorice, dar
care nu sunt monumente istorice, se autorizează numai cu avizul Ministerului Culturii
sau, după caz, a serviciilor publice deconcentrate ale acestuia.
Astfel, pentru definirea zonelor de protecție a monumentelor istorice și a siturilor
arheologice de pe raza comunei Todirești, jud. Iași, s-au avut în vedere următoarele:
- specificul teritoriului rural, caracterizat printr-un relief sculptural și fragmentat,
cu alunecări de teren petrecute în trecut, unele încă active, cu perspective foarte mari,
largi, monumentele istorice putând fi vizibile de la distanțe foarte mari;
- specificul monumentelor istorice clasate, caracterizate prin regim redus de
înălțime;
- specificul siturilor arheologice, care nu ocupă suprafețe mari;
- textura urbană a localităților, caracterizată prin parcele destul de mari ca
suprafață;
- parcele extravilane foarte întinse, care depășesc cu mult suprafața siturilor
arheologice.
În urma analizei acestor factori, am stabilit următoarele criterii de definire a

zonelor de protecție:
- cuprinderea în zona de protecție a monumentelor istorice a imobilelor

adiacente monumentelor istorice;
- cuprinderea în zona de protecție a curților monumentelor istorice;
262
- delimitarea zonei de protecție pe un teritoriu minimum necesar conservării

fizice a monumentului istoric (vecinătatea directă) și a perceperii sale corespunzătoare,
în raport cu relieful, pe parcele cadastrale;
- evitarea blocajului administrativ în avizarea lucrărilor de construire în mediul
rural, dacă se extinde zona de protecție la maximum de 200 m, conform art. 59 din
Legea 422/2001.
- reducerea la maximum a zonei de protecție a siturilor arheologice, dar pe
toată suprafața sitului, cu o extindere de maximum 50 m de jur-împrejur, conform art. 2,
alin. 13, lit. b din OG 43/2000
V.3. Definirea și delimitarea zonelor de protecție a monumentelor istorice
Pentru definirea și delimitarea zonelor de protecție a monumentelor istorice

prezente în Lista Monumentelor Istorice am avut în vedere atât prevederile legislației
referitoare la protecția monumentelor istorice, precum și ansamblul rural în care acestea
sunt prezente, astfel încât monumentele să nu fie afectate de viitoare construcții
edilitare sau individuale.
Pentru că toate cele trei monumente istorice reprezintă biserici de mir, în jurul
cărora există cimitirul satului, până la stabilirea unor altor spații în care să se organizeze
noi cimitire, în stabilirea zonei de protecție a acestor monumente am avut în vedere și
cimitirul adiacent, care trebuie să ofere monumentului istoric valoare culturală și
spiritual, având în vedere că în aceste cimitire găsim morminte de la începutul secolului
al XIX-lea, chiar ale proprietarilor de moșii din satele respective, poate ale ctitorilor
bisericilor, chiar și ale preoților care au slujit de-a lungul timpului.
În același timp, în stabilirea zonelor de protecție am avut în vedere topografia
spațiului ocupat de cele trei biserici, care se găsesc pe micile terase ale pâraielor care
străbat cele trei sate, Chircovu, Iezerul și Valea Stâncășeni. Astfel, zona de protecție se
va face pe aliniamentul limitelor cimitirelor, care oferă o zonă suficientă pentru a proteja
monumentele și a oferi o buna vizibilitate a acestora.
263
Tabel 3. Coordonate GPS pentru zonele de protecție a monumentelor istorice și a

siturile arheologice de pe teritoriul comunei Voinești, jud. Vaslui.
ID X Y
211 685721.211 565532.597
212 685739.090 565515.236
213 685768.371 565473.000
214 685779.254 565449.679
215 685789.878 565419.621 ZONA DE PROTECȚIE
216 685798.688 565387.490 A
217 685799.983 565367.538
218 685749.284 565359.031 BISERICII DE LEMN
219 685700.222 565350.954 „CUVIOASA PARACHIVA”
220 685695.299 565396.818 DIN SATUL
221 685697.890 565407.442
222 685695.895 565442.611 VOINEȘTI
223 685693.744 565480.514
224 685689.080 565493.211
225 685698.149 565496.580
226 685694.781 565514.718
227 687935.409 566542.209
228 687965.208 566539.877
229 687997.598 566566.048
230 688003.558 566569.093
231 688007.445 566568.315
232 688013.145 566560.024
233 688034.393 566554.323
ZONA DE PROTECȚIE
234 688091.399 566555.619
235 688094.509 566524.783 A
237 688106.688 566460.003
”ADORMIREA
238 688115.498 566448.861
239 688112.388 566443.679 MAICII DOMNULUI”
240 688078.184 566433.055 DIN SATUL OBÂRȘENI
241 688025.583 566389.523
242 688015.996 566419.581
243 687979.460 566407.208
244 687975.055 566432.601
245 687960.544 566430.269
246 687959.766 566464.214
247 687947.847 566498.677
248 687936.446 566496.604
249 687930.486 566531.844
250 689636.227 560752.448
251 689681.314 560769.162
252 689741.948 560788.596
264
253 689756.977 560784.450

254 689765.269 560779.008
255 689795.327 560780.563
256 689808.542 560750.246
257 689814.761 560748.691
259 689804.655 560724.075
260 A
689814.761 560712.414
262 689815.797 560670.696 ”SF. NICOLAE”
263 689773.042 560671.473
264 689768.119 560651.262 DIN SATUL
265 689761.123 560649.707 STÂNCĂȘENI
266 689753.608 560650.744
267 689728.387 560648.153
268 689683.128 560638.133
269 689671.035 560670.955
270 689660.325 560709.823
271 685206.528 565654.984
272 685280.377 565668.588
273 685301.366 565674.418
274 685341.789 565696.962
275 685472.385 565735.830
276 685479.382 565732.332
277 685507.367 565709.399
278 685527.578 565682.581
279 685531.853 565667.033
280 685533.088 565618.935
281 685527.967 565593.573
282 ZONA DE PROTECȚIE
685528.355 565581.524
283 685559.450 565503.788 A
284 685575.386 565481.244 SITULUI ARHEOLOGIC
285 685601.038 565408.172
286 VOINEȘTI–
685595.208 565339.765
287 685602.982 565291.957 LA POD / MOȘIA BISERICII
288 685422.246 565256.198
289 685287.762 565237.153
290 685285.042 565270.580
291 685307.002 565344.429
292 685306.613 565377.078
293 685280.960 565422.554
294 685265.802 565463.754
295 685252.198 565542.656
296 685235.874 565589.945
297 685231.209 565594.350
298 685225.768 565611.970
265
299 685212.812 565613.784

300 685208.666 565632.700
301 684873.713 566911.113
302 684927.934 566925.106
303 684978.656 566932.102
304 685111.585 566955.714
305 685122.079 566955.714
306 685129.076 566894.497
307 685145.692 566843.775
308 685171.928 566795.675
310 685236.934 566668.577 A
312 685232.853 566546.143
313 685210.771 566479.338 VOINEȘTI–
314 685149.360 566472.731 FUNDĂTURA /
315 685080.175 566450.965
LIVADA MAIOR
316 684931.699 566401.602
317 684921.205 566474.674
318 684905.779 566486.383
319 684895.284 566488.132
320 684874.296 566542.353
321 684823.573 566540.021
322 684834.067 566644.382
323 684845.416 566739.166
324 684870.798 566848.730
325 684313.855 566480.767
326 684383.217 566491.097
327 684428.965 566502.904
328 684502.754 566511.758
329 684589.824 566533.895
331 684766.917 566450.760 A
332 684779.707 566398.616
SITULUI ARHEOLOGIC
333 684826.931 566280.554
334 684918.429 566077.882 VOINEȘTI–
335 684952.864 565991.303 BOBEȘTI
336 684816.109 565939.160
337 684610.485 565874.226
338 684503.246 565960.804
339 684443.231 566046.399
340 684425.522 566102.478
341 684398.958 566155.606
342 684366.819 566182.498
343 684360.260 566206.110
344 684364.851 566246.120
266
345 684353.701 566332.042

346 684345.175 566370.740
347 684326.154 566404.191
348 685783.136 562124.175
349 685837.490 562157.260
350 685978.694 562228.157
351 685986.374 562221.659
352 686000.554 562221.068
353 686073.814 562258.880
355 686145.302 562299.055 A
356 686195.521 562108.814
358 686389.307 561954.612 VOINEȘTI–
359 686407.031 561918.278 BULBUCENI
360 686351.199 561716.221
361 686334.361 561675.455
362 686146.484 561583.288
363 686079.722 561555.225
364 685982.732 561741.284
365 685876.462 561945.144
366 680538.397 564805.223
367 680571.778 564827.378
368 680761.428 564947.017
369 680908.539 565039.184
370 680945.760 565042.728
371 681000.706 564887.641
372 681006.023 564814.971
373 681036.154 564728.122
681047.675 564705.081
375 681065.531 564684.298 A
377 681045.400 564627.580
378 AVRĂMEȘTI–
681055.436 564606.924
379 681021.384 564583.078 DEALUL DE MIJLOC
380 681035.564 564524.588
381 680988.390 564505.013
382 680959.349 564483.231
383 680952.259 564496.229
384 680900.859 564460.190
385 680833.507 564526.951
386 680738.977 564602.870
387 680684.032 564652.498
388 682317.967 563728.780
389 682371.140 563769.349
390 682405.801 563814.250
267
391 682450.702 563783.528

392 682494.816 563734.294
393 682553.503 563664.972
394 682614.947 563577.139
ZONA DE PROTECȚIE
395 682567.985 563543.170
396 682515.297 563505.060 A
398 682474.334 563452.675
AVRĂMEȘTI–
399 682407.376 563485.366
400 682369.170 563498.758 RÂPA GLODULUI
401 682356.960 563510.574
402 682333.722 563567.686
403 682323.875 563610.618
404 682312.846 563675.607
405 682630.046 563237.635
406 682819.400 563374.112
407 683027.956 563514.725
408 683095.899 563557.854
410 683380.079 563161.420 A
412 683432.070 563026.125
413 683456.293 562993.040 AVRĂMEȘTI–
414 683345.590 562915.391 ȘTIUBEENI
415 683246.556 562845.928
416 683114.805 562924.506
417 682997.234 562997.766
418 682876.118 563075.162
419 682778.044 563134.243
420 682637.751 562604.730
421 682729.129 562665.583
422 682862.653 562766.809
423 682987.904 562862.520
425 683185.629 562714.423
A
426 683308.320 562595.868
428 683093.265 562361.316 AVRĂMEȘTI–
429 683084.403 562344.183
LUNGAȘA
430 682970.377 562320.550
431 682923.112 562279.193
432 682843.353 562349.500
433 682768.491 562441.556
434 682677.335 562558.056
435 683950.140 565003.003
436 684065.791 565129.288
268
437 684197.394 565198.413

438 684481.869 565288.807
684681.263 565237.373
440 684858.067 565191.767 A
442 684687.914 564844.813
443 AVRĂMEȘTI–
684535.814 564778.565
444 684388.816 564714.540 FERMA POMICOLĂ NR. 1
445 684177.454 564791.640
446 684067.120 564866.083
447 688037.046 568195.629
448 688055.952 568199.764
449 688115.033 568204.491
450 688136.893 568165.497
451 688141.029 568152.499
452 688147.528 568117.642
454 688164.070 568003.615 A
455 688154.617 567968.167
SITULUI ARHEOLOGIC
456 688142.801 567945.125
457 688121.532 567927.401 OBÂRȘENI–
458 688092.582 567922.674 CUCULIA
459 688062.451 567929.764
460 688047.090 567944.534
461 688036.455 567972.302
462 688032.990 568002.339
463 688034.683 568047.335
464 688041.182 568087.510
465 688043.545 568151.909
466 687230.589 567025.105
467 687352.000 567049.919
468 687476.070 567072.075
469 687490.250 567005.608
470 687494.681 566942.687
472 687488.773 566820.094
A
473 687484.046 566797.053
475 687380.064 566732.654 OBÂRȘENI–
476 687348.160 566758.650
DEALUL COSĂRULUI
477 687318.029 566797.643
478 687292.624 566859.678
479 687283.171 566903.398
480 687280.808 566925.258
481 687276.081 566940.029
482 687255.386 566978.732
269
483 686633.372 567947.438

484 686781.666 567969.889
485 686799.488 567880.283
486 686801.458 567775.906
487 686821.545 567697.919
686884.959 567574.243
489 686904.653 567538.401 A
491 686829.425 567484.271
492 OBÂRȘENI-LINGURARI–
686706.622 567479.824
493 686605.703 567476.169 FOSTA GRĂDINĂ CAP
494 686582.070 567561.639
495 686569.565 567632.536
496 686579.018 567705.206
497 686600.287 567809.189
498 686615.057 567864.134
V.3.1. Biserica de lemn ”Cuvioasa Paraschiva” din satul Voinești

Pentru stabilirea zonei de protecție a Bisericii de lemn ”Cuvioasa Paraschiva” din
Voinești am avut în vedere faptul că acestea se află aproximativ în centul satului, având
în vecinătate, de jur împrejur, curți, locuințe private, clădiri cu rol educațional, loturi
agricole, precum și drumul județean DJ 243C, Mărășești (DJ 243) – Voinești.
Pentru a nu bloca administrativ satul, datorită necesității avizării de către
Ministerul Culturii și Identității Naționale a lucrărilor de construire și reparații pentru
construcțiile în zona de protecție, prin extinderea acesteia la maximum 200 m, conform
art. 59 din Legea 422/2001, ținând cont și de reperele topografice, geografice și
urbanistice ale zonei, conform art. 9, alin 1 din aceeași lege, propunem delimitarea
zonei de protecție a monumentului istoric pe aliniamentul limitei cimitirului din jurul
bisericii, extins la sud și la nord, pe limita exterioară a proprietăților învecinate
cimitirului. Astfel, spre est, limita zonei de protecție este dată de limita proximă a
drumului județean, la 30 m față de monument, pentru ca spre vest, aceasta să fie dată
de limita cimitirului, pe muchia terasei de deasupra văii pârâului Chricovu, terasă pe
care se află monumentul istoric, anume la 40 m de monument. Spre nord, limita zonei
de protecție se află la limita cu curtea școlii generale din sat, anume la 80 m, pentru ca
spre sud, limita să fie la 90 m, la limita exterioară a parcelei agricole învecinată cu
cimitirul din jurul bisericii.
În total, zona de protecție are o suprafață de cca 1,5 ha (fig. 235‒237).
270
Fig. 235. Harta topografică (1:25.000) cu zona de protecție a monumentului istoric

Biserica de lemn ”Cuvioasa Paraschiva” din satul Voinești.
Cu line roșie este marcată limita monumentului, iar cu line verde este marcată limita zonei de protecție;
cu puncte roșii sunt marcate punctele GPS în STEREO 70, prezente în tabelul 3.
271
Fig. 236. Ortofotoplan cu zona de protecție a monumentului istoric

Biserica de lemn ”Cuvioasa Paraschiva” din satul Voinești.
272
Fig. 237. Planul topografic cu zona de protecție a monumentului istoric

Biserica de lemn ”Cuvioasa Paraschiva” din satul Voinești. Cu linie roșie continuă este limita veche a
intravilanului satului Voinești, iar cu line albastră continuă este propunerea noii limite a intravilanului.
Cu line verde este marcată limita zonei de protecție, iar cu puncte roșii sunt marcate
punctele GPS în STEREO 70, prezente în tabelul 3.
273
V.3.2. Biserica de lemn ”Adormirea Maicii Domnului” din satul Obârșeni

La stabilirea zonei de protecție a Bisericii de lemn ”Adormirea Maicii Domnului” din
Obârșeni am avut în vedere faptul că acestea se află în marginea de est a satului, într-o
zonă puțin locuită, cu grădini întinse de jur-împrejurul cimitirului care se desfășoară în
jurul bisericii. Astfel, pentru a nu extinde zona de protective la maximum 200 m,
conform art. 59 din Legea 422/2001, ținând cont și de reperele topografice, geografice
și urbanistice ale zonei, conform art. 9, alin 1 din aceeași lege, propunem delimitarea
zonei de protecție a monumentului istoric pe aliniamentul limitei exterioare a parcelelor
agricole (grădini) din jurul cimitirului. Astfel, spre est, limita zonei de protecție este la cca
65 m față de monument, spre sud la cca 70 m, spre vest la cca 80 m și spre nord la cca
82 m, arealul protejat, în suprafață de puțin peste 2 ha, fiind neregulat (fig. 238‒240).

Biserica de lemn ”Adormirea Maicii Domnului” din satul Obârșeni.
274
Fig. 239. Ortofooplan cu zona de protecție a monumentului istoric

Biserica de lemn ”Adormirea Maicii Domnului” din satul Obârșeni.
275
Fig. 240. Plan topografic cu zona de protecție a monumentului istoric Biserica de lemn ”Adormirea Maicii
Domnului” din satul Obârșeni. Cu linie roșie continuă este limita veche a intravilanului satului Obârșeni,
iar cu line albastră continuă este propunerea noii limite a intravilanului. Cu linie verde este marcată limita
zonei de protecție, iar cu puncte roșii sunt marcate punctele GPS în STEREO 70, prezente în tabelul 3.
276
V.3.3. Biserica de lemn ”Sf. Nicolae” din satul Stâncășeni

Și la stabilirea zonei de protecție a Bisericii de lemn ”Sf. Nicolae” din Stâncășeni
am avut în vedere faptul că acestea se află în marginea satului, anume în partea de
vest, pe o mica terasa a pârâului Valea Stâncășeni, într-o zonă puțin locuită, cu grădini
dar mai ales parcele agricole de jur-împrejurul cimitirului din curtea bisericii.
Pentru a nu extinde zona de protective la maximum 200 m, conform art. 59 din
Legea 422/2001, ținând cont și de reperele topografice, geografice și urbanistice ale
zonei, conform art. 9, alin 1 din aceeași lege, propunem delimitarea zonei de protecție a
monumentului istoric pe aliniamentul limitei exterioare a parcelelor agricole (grădini) din
jurul curții bisericii. Astfel, spre est, limita zonei de protecție este la cca 65 m față de
monument, spre sud la cca 65 m, spre vest la cca 90 m și spre nord la cca 72 m, arealul
protejat, în suprafață de puțin sub 2 ha (1,9 ha), fiind neregulat (fig. 241‒243).

Biserica de lemn ”Sf. Nicolae” din satul Stâncășeni.
277
Fig. 242. Ortofotoplan cu zona de protecție a monumentului istoric

Biserica de lemn ”Sf. Nicolae” din satul Stâncășeni.
278
Fig. 243. Plan topografic cu zona de protecție a monumentului istoric

Biserica de lemn ”Sf. Nicolae” din satul Stâncășeni. Cu linie roșie continuă este limita veche a
intravilanului satului Stâncășeni, iar cu line albastră continuă este propunerea noii limite a intravilanului.
279
V.4. Definirea și delimitarea zonelor de protecție a siturilor arheologice
Chiar dacă nu beneficiază de statutul dat de prezența în Lista Monumentelor

Istorice, până la începerea procedurii de clasare, care poate fi declanșată, conform art.
13, alin. 2, lit. b din Ordinul MCC 2260/2008, și de către primarul sau consiliul local al
comunei, propunem definirea și delimitarea zonelor de protecție și pentru siturile
arheologice cunoscute pe teritoriul comunei Voinești și publicate în repertoriul
arheologic al județului Vaslui.
În mare parte, propunerile pentru limitele zonelor de protecție au urmat limitele
cadastrale ale proprietăților agricole, dar nu mai departe de 100 m de limita sitului,
acolo unde aceasta a putut fi cunoscută mai bine. În multe cazuri, limita zonelor de
protecție a fost data de configurația terenului, albia majoră a pârâurilor sau coama
dealurilor, pentru ca în cazul în care nu am putut delimita clar limita siturilor arheologice
pe baza resturilor arheologice, să depășim limita zonei de protecție chiar și peste
100 m de la limita sitului arheolgic.
V.4.1. Situl arheologic Voinești‒La Pod / Moșia Bisericii

Pentru situl arheologic de pe fosta moșie a bisericii ”Cuvioasa Paraschiva” s-a
avut în vedere realizarea unei zone de protecție care a urmărit atât limitata parcelor
cadastrale, spre nord, vest și sud, cât și limitele geografice, spre est, acestea fiind date
de albia minoră a pârâului Chircovu.
Astfel, spre nord, limita zonei de protecție se găsește la 75 m, spre vest la 70 m, la
sud la cca 75 m, pentru ca spre est, limita să fie plasată la cca 20 m distanță față de
marginea sitului, în funcție de meandrele pârâului. În total, zona de protecție are o
suprafață de cca 13 ha (fig. 244–246).
280
Fig. 244. Harta topografică (1:25.000) cu zona de protecție a sitului arheologic Voinești‒La Pod/
Moșia Bisericii. Cu line roz întreruptă este marcată limita sitului, cu line verde este marcată limita zonei
de protecție, iar cu puncte roșii sunt marcate punctele GPS în STEREO 70, prezente în tabelul 3.
281
Fig. 245. Ortofotoplan cu zona de protecție a sitului arheologic Voinești‒La Pod/Moșia Bisericii.
Cu line roz întreruptă este marcată limita sitului, cu line verde este marcată limita zonei de protecție,
iar cu puncte roșii sunt marcate punctele GPS în STEREO 70, prezente în tabelul 3.
282
Fig. 246. Plan topografic cu zona de protecție a sitului arheologic Voinești‒La Pod/Moșia Bisericii.
Cu linie roșie continuă este limita veche a intravilanului satului Voinești, iar cu line albastră continuă este
propunerea noii limite a intravilanului. Cu line roz întreruptă este marcată limita sitului, iar cu line verde
este marcată limita zonei de protecție. Cu puncte roșii sunt marcate punctele GPS în STEREO 70,
prezente în tabelul 3.
283
V.4.2. Situl arheologic Voinești‒Fundătura/Livada Maior

Și pentru situl arheologic Voinești‒Fundătura/Livada Maior s-a avut în vedere
realizarea unei zone de protecție care a urmărit atât limitata parcelor cadastrale, spre
nord, vest și sud, cât și limitele geografice, spre est, acestea fiind date, de asemenea,
de albia minoră a pârâului Chircovu. Astfel, spre nord, limita zonei de protecție se
găsește la 100 m, spre vest la 130 m, la sud la 70 m, pentru ca spre est, limita să fie
plasată între 10 și 20 m distanță față de marginea sitului, în funcție de cursul pârâului. În
total, zona de protecție are o suprafață de cca 17 ha (fig. 247–249).
Fig. 247. Harta topografică (1:25.000) cu zona de protecție a sitului arheologic Voinești‒Fundătura/
Livada Maior. Cu line roz întreruptă este marcată limita sitului, cu line verde este marcată limita zonei
284
Fig. 248. Ortofotoplan cu zona de protecție a sitului arheologic Voinești‒Fundătura/ Livada Maior. Cu line
roz întreruptă este marcată limita sitului, cu line verde este marcată limita zonei de protecție, iar cu
puncte roșii sunt marcate punctele GPS în STEREO 70, prezente în tabelul 3.
285
Fig. 249. Plan topografic cu zona de protecție a sitului arheologic Voinești‒Fundătura/ Livada Maior.
Cu linie roșie continuă este limita veche a intravilanului satului Voinești, iar cu line albastră continuă este
propunerea noii limite a intravilanului. Cu line roz întreruptă este marcată limita sitului, iar cu line verde
este marcată limita zonei de protecție. Cu puncte roșii sunt marcate punctele GPS în STEREO 70,
prezente în tabelul 3.
286
V.4.3. Situl arheologic Voinești‒Bobești

O situație deosebită avem pentru situl din punctul Bobești, care nu a putut fi
identificat pe teren decât după descrierea geografică. Astfel, pentru că ne găsim și
într-o zonă eminamente agricolă, am propus lărgirea zonei de protecție până la un
maximum posibil, care ține cont atât de topografia geografică a terenului, cât și de
parcele agricole, rezultând o suprafață de cca 28 ha. Spre nord, limita zonei de
protecție se găsește la 150 m de marginea probabilă a sitului arheologic, spre est la
70 m, spre sud la 115 m iar la vest la 90 m (fig. 250–252).
Fig. 250. Harta topografică (1:25.000) cu zona de protecție a sitului arheologic Voinești‒Bobești.
Cu line roz întreruptă este marcată limita sitului, cu line verde este marcată limita zonei
287
Fig. 251. Ortofotoplan cu zona de protecție a sitului arheologic Voinești‒Bobești.

288
Fig. 252. Plan topografic cu zona de protecție a sitului arheologic Voinești‒Bobești.

Cu linie roșie continuă este limita veche a intravilanului satului Voinești, iar cu line albastră continuă
este propunerea noii limite a intravilanului. Cu line roz întreruptă este marcată limita sitului,
iar cu line verde este marcată limita zonei de protecție. Cu puncte roșii sunt marcate
289
V.4.4. Situl arheologic Voinești–Bulbuceni

Și pentru instituirea zonei de protecție a acestui sit arheologic se impun câteva
lămuriri. În primul rând, marginile sitului nu au putut fi delimitate datorită înierbării, fapt
care ne-a determinat, datorită numeroaselor niveluri arheologice identificate, din mai
multe perioade istorice, să lărgim mai mult aria sa, pentru a cuprinde cât mai bine
vestigiile păstrate în pământ. Apoi, întrucât nu știm dacă în epocă râul Tutova a avut
albia majoră chiar pe sub panta dealului pe care se află situl arheologic, am lărgit zona
de protecție și în lunca inundabilă a acestuia, care nu este exclus ca în antichitate să fi
fost locuită, dacă râul curgea mai la vest. În aceste condiții, am stabilit o zonă de
protecție mai amplă, de cca 25 ha, care ține seama atât de limitele parcelelor
cadastrale, cât și de configurația terenului. Limitele sale se găsesc la 100 m nord de
cele ale sitului, apoi la 40 m est, 50 m sud și 100 m vest, peste drumul județean DJ 243
(fig. 253–255).
Fig. 253. Harta topografică (1:25.000) cu zona de protecție a sitului arheologic Voinești‒Bulbuceni.
290
Fig. 254. Ortofotoplan cu zona de protecție a sitului arheologic Voinești‒Bulbuceni.

291
Fig. 255. Plan topografic cu zona de protecție a sitului arheologic Voinești‒ Bulbuceni.
Cu linie roșie continuă este limita veche a intravilanului fermei pomicole, iar cu line albastră continuă
292
V.4.5. Situl arheologic Avrămești–Dealul de Mijloc

Având în vedere faptul că situl arheologic se găsește pe un capăt de interfluviu, la
confluența a două pâraie, delimitat pe trei părți de pante abrupte, pentru instituirea
zonei de protecție am ținut cont de configurația terenului. Astfel, spre est, sud și vest,
limita a fost stabilită oarecum la baza dealului, la cca 50 m est, 30 m sud, respectiva
60 m vest. În zona nordică, spre platoul dealului, limita zonei de protecție a fost stabilită
la aproximativ 90 m, pe limita unei parcele agricole. În total, zona de protecție are o
suprafață de cca 17 ha (fig. 256–258).
Fig. 256. Harta topografică (1:25.000) cu zona de protecție a sitului arheologic Avrămești‒
Dealul de Mijloc. Cu line roz întreruptă este marcată limita sitului, cu line verde este marcată limita zonei
293
Fig. 257. Ortofotoplan cu zona de protecție a sitului arheologic Avrămești‒Dealul de Mijloc.

Cu line roz întreruptă este marcată limita sitului, cu line verde este marcată limita zonei de protecție,
iar cu puncte roșii sunt marcate punctele GPS în STEREO 70, prezente în tabelul 3.
294
Fig. 258. Plan topografic cu zona de protecție a sitului arheologic Avrămești‒Dealul de Mijloc.
Cu linie roșie continuă este limita veche a intravilanului satului Avrămești, iar cu line albastră continuă
295
V.4.6. Situl arheologic Avrămești–Râpa Glodului

Întrucât situl se află pe panta vestică a Dealului Mărului, mărginită de pârâul
probabil numit al Glodului (nu știm exact numele pârâului, că nici localnicii nu ne-au
indicat un nume), limita zonei de protecție a urmat cursul pârâului pe laturile de sud-vest
și vest, apoi cursul unei văi torențiale spre nord, pentru ca spre est și sud să urmeze
limitele geografice și cele parcelare. Astfel, spre est și sud, limita zonei de protecție se
află la cca 50 m, pentru ca pe celelalte laturi să se afle la cca 10‒20 m de limita sitului;
în total, zona de protecție are o suprafață de cca 6,5 ha (fig. 259–261).
Râpa Glodului. Cu line roz întreruptă este marcată limita sitului, cu line verde este marcată limita zonei de
protecție, iar cu puncte roșii sunt marcate punctele GPS în STEREO 70, prezente în tabelul 3.
296
Fig. 260. Ortofotoplan cu zona de protecție a sitului arheologic Avrămești‒Râpa Glodului.

Cu line roz întreruptă este marcată limita sitului, cu line verde este marcată limita zonei de protecție, iar
297
Fig. 261. Plan topografic cu zona de protecție a sitului arheologic Avrămești‒Râpa Glodului.
298
V.4.7. Situl arheologic Avrămești–Știubeeni

Întrucât situl se află într-o zonă agricolă, cu parcele înguste și lungi, aflate
perpendicular pe albia pârâului Mărului, în stabilirea zonei de protecție am fost nevoiți
să urmăm atât configurația terenului, cât și limitele parcelelor pe direcția V‒E, pe care
le-am traversat pe direcția N‒S. Astfel, limitele zonei de protecție se află la cca 100 m
spre nord, 80 m spre est și sud, pentru ca la vest, limita să fie dată de albia majoră a
pârâului, aflată la 25 m de limita sitului. În total, zona de protecție are o suprafață de cca
30 ha (fig. 262–264).
Fig. 262. Harta topografică (1:25.000) cu zona de protecție a sitului arheologic Avrămești‒Știubeeni.
299
Fig. 263. Ortofotoplan cu zona de protecție a sitului arheologic Avrămești‒Știubeeni.

300
Fig. 264. Plan topografic cu zona de protecție a sitului arheologic Avrămești‒Știubeeni.

301
V.4.8. Situl arheologic Avrămești–Lungașa

Pentru stabilirea zonei de protecție a sitului de la Avrămești‒Lungașa am avut în
vedere atât configurația geografică a terenului, situl fiind delimitat de albia majoră a
pârâului Mărului, spre est, și de alte două văi torențiale, spre nord și sud, cât și de
limitele parcelelor agricole. Astfel, spre est, limita a fost plasată la cca 115 m față de
marginea probabilă a sitului, spre sud la cca 40 m, spre vest la cca 50 m iar la nord la
aproximativ 60 m, în total, zona de protecție având o suprafață de cca 21 ha (fig. 265–
267).
Fig. 265. Harta topografică (1:25.000) cu zona de protecție a sitului arheologic Avrămești‒Lungașa.
302
Fig. 266. Ortofotoplan cu zona de protecție a sitului arheologic Avrămești‒Lungașa.

303
Fig. 267. Plan topografic cu zona de protecție a sitului arheologic Avrămești‒Lungașa.

304
V.4.9. Situl arheologic Avrămești–Ferma pomicolă nr. 1

Din păcate, nici acest sit nu a fost identificat cu precizie, drept pentru care, fiind
vorba de o suprafață agricolă, am preferat să lărgim atât suprafața sitului, cât și zona sa
de protecție ca să se evite o distrugere a lui. Astfel, întreaga suprafață de protecție
măsoară ceva peste 35 ha, limitele fiind date de configurația terenului și nu de parcelele
cadastrale, care sunt foarte mari. Spre est, limita zonei de protecție se află la cca 100 m
față de posibila limită a sitului, spre sud și nord la 70 m, pentru ca spre vest să se afle la
cca 50 m (fig. 268–270).
Ferma pomicolă nr. 1. Cu line roz întreruptă este marcată limita sitului, cu line verde este marcată limita
zonei de protecție, iar cu puncte roșii sunt marcate punctele GPS în STEREO 70, prezente în tabelul 3.
305
Fig. 269. Ortofotoplan cu zona de protecție a sitului arheologic Avrămești‒Ferma pomicolă nr. 1.
306
Fig. 270. Plan topografic cu zona de protecție a sitului arheologic Avrămești‒Ferma pomicolă nr. 1.
Cu linie roșie continuă este limita veche a intravilanului satului Voinești, iar cu line albastră continuă
307
V.4.10. Situl arheologic Obârșeni–Cuculia

Pentru delimitarea zonei de protecție a sitului arheologic de pe dealul Cuculia am
avut în vedere în primul rând topografia zonei, așezarea cucuteniană fiind situată pe
capătul unui interfluviu, care prezintă pe trei laturi, spre est, sud și vest, pante abrupte,
și doar spre nord cu o legătură, de tip șauă, îngustă, cu platoul dealului. În aceste
condiții, limita zonei de protecție a fost dată de partea interioară a pantelor, aproximativ
la 25 m de limitele sitului, pentru ca spre nord, limita zonei de protecție să o plasăm la
cca 50 m de marginea așezării. În total, o suprafață de 3 ha (fig. 271‒273).
Fig. 271. Harta topografică (1:25.000) cu zona de protecție a sitului arheologic Obârșeni‒Cuculia.
308
Fig. 272. Ortofotoplan cu zona de protecție a sitului arheologic Obârșeni‒Cuculia.

309
Fig. 273. Plan topografic cu zona de protecție a sitului arheologic Obârșeni‒Cuculia.

Cu linie roșie continuă este limita veche a intravilanului satului Obârșeni, iar cu line albastră continuă
310
V.4.11. Situl arheologic Obârșeni–Dealul Coșărului

La stabilirea zonei de protecție a sitului arheologic de pe Dealul Coșărului am avut
în vedere faptul că în urma cercetărilor arheologice, întreprinse aici în 1968, spre est și
nord nu au fost identificate complexe arheologice (morminte), fapt pentru care pentru
stabilirea limitei zonei de protecție în aceste două direcții am redus la minimum distanța
față de marginea sitului, anume la 20 m, respectiv 30 m, urmând fie coama interfluviului,
spre est, pe care se găsește un drum agricol, fie limita unei parcele agricole, spre nord.
Spre vest și sud, limita zonei de protecție a urmat pe de o parte limita pantei dealului,
spre vest, anume la cca 75 m de limita sitului, iar spre sud la cca 70 m, pe linia unei
parcele agricole. În total, zona de protecție are o suprafață de cca 6,5 ha (fig. 274–276).
Fig. 274. Harta topografică (1:25.000) cu zona de protecție a sitului arheologic Obârșeni‒Dealul Coșărului.
Cu line roz întreruptă este marcată limita sitului, cu line verde este marcată limita zonei de protecție, iar cu
puncte roșii sunt marcate punctele GPS în STEREO 70, prezente în tabelul 3.
311
Fig. 275. Ortofotoplan cu zona de protecție a sitului arheologic Obârșeni‒Dealul Coșărului.

312
Fig. 276. Plan topografic cu zona de protecție a sitului arheologic Obârșeni‒Dealul Coșărului.
Cu linie roșie continuă este limita veche a intravilanului satului Obârșeni, iar cu line albastră continuă
313
V.4.12. Situl arheologic Obârșeni Lingurari–Fosta Grădină CAP

Pentru stabilirea zonei de protecție a sitului arheologic am avut în vedere
îndeosebi configurația terenului, acesta aflându-se pe malul drept a pârâului Iezerul,
fapt pentru care limita estică am avut în vedere cursul pârâului, care se află la cca 10 m
de limita așezării. Spre nord, limita zonei de protecție a fost trasată la 110 m de limita
sitului, spre vest la cca 50 m și spre sud la 60 m, urmând și limitele parcelelor agricole.
În total, zona de protecție are o suprafață de cca 11,5 ha (fig. 277–279).
Fig. 277. Harta topografică (1:25.000) cu zona de protecție a sitului arheologic Obârșeni Lingurari‒Fosta
Grădină CAP. Cu line roz întreruptă este marcată limita sitului, cu line verde este marcată limita zonei de
protecție, iar cu puncte roșii sunt marcate punctele GPS în STEREO 70, prezente în tabelul 3.
314
Fig. 278. Ortofotoplan cu zona de protecție a sitului arheologic Obârșeni Lingurari‒Fosta Grădină CAP.
315
Fig. 279. Plan topografic cu zona de protecție a sitului arheologic Obârșeni Lingurari‒Fosta Grădină CAP.
Cu linie roșie continuă este limita veche a intravilanului satului Obârșeni Lingurari, iar cu line albastră
continuă este propunerea noii limite a intravilanului. Cu line roz întreruptă este marcată limita sitului,
316
VI. PROPUNERI PENTRU REGULAMENTUL LOCAL DE

URBANISM (RLU)
Propunerile pentru Regulamentului Local de Urbanism în zonele de protecție a

monumentelor istorice și a siturilor arheologice au în vedere legislația în vigoare cu
privire la construcții și avizarea acestora, la modul de întocmire a planurilor urbanistice
(Legea 50/1991; Normele metodologice la Legea 50/1991; Ordin MLPAT 21/N/2000;
Legea 350/2001; Norme metodologice la Legea 350/2001; Legea 453/2001; Legea
401/2003; Ordinul 562/2003), precum și legislația cu privire strictă la protecția
monumentele istorice și a siturile arheologice (Legea 5/2000; OG 43/2000; Legea
378/2001; Legea 422/2001; Legea 462/2003).
VI.1. Cadru legislativ
VI.I.1. Prevederi legale asupra modului de intervenție la monumentele

istorice și în zona de protecție a acestora
Conform Legii 422/2001, autoritățile publice locale au obligații în protejarea
monumentelor istorice de pe teritoriul lor administrativ.
Monumentele istorice aparțin fie domeniului public al statului, județului, orașelor
sau comunelor, fie sunt proprietate privată a persoanelor fizice și juridice (art. 4, alin. 1).
Paza, întreținerea, conservarea, consolidarea, restaurarea și punerea în valoare revin
proprietarilor (art. 6, alin. 1). În cazul în care monumentul istoric nu are un proprietar
cunoscut, obligațiile de mai sus revin autorității administrației publice locale (art. 6, alin.
2). Acestea răspund, în colaborare cu autoritățile publice centrale, și de activitatea de
protejare a monumentelor istorice (art. 7, alin. 3).
Autoritățile publice locale au obligația de a include în planurile urbanistice și
regulamentele aferente zonele de protecție a monumentelor, în care pot fi instituite
servituți de utilitate publică și reglementări speciale de construire (art. 9, alin. 3-4).
Orice intervenție asupra monumentelor istorice și a imobilelor care nu sunt
monumente istorice dar se găsesc în zona lor de protecție se face numai cu avizul emis
de Ministerul Culturii sau, după caz, de serviciile publice deconcentrate ale acestuia
(art. 11, alin. 1; art. 23, alin. 1-2; art. 24, alin. 1).
Monumentele istorice, ca și zona construită protejată, de oraș sau sat istoric, se
317
marchează printr-un însemn distinctiv, amplasat de reprezentanții primăriilor pe

monumentul istoric sau la intrarea în zona construită protejată (art. 18, alin. 3)
Proprietarii și titularii dreptului de administrare ai monumentelor istorice au
următoarele oblicații: să întrețină, să folosească și să exploateze imobilul numai cu
respectarea prevederilor legi; să asigure paza, integritatea și protecția monumentelor
istorice, să ia măsuri pentru prevenirea și stingerea incendiilor, să asigure efectuarea
lucrărilor de conservare, consolidare, restaurare, reparații curente și de întreținere a
acestora în condițiile legii; să înștiințeze de urgență, în scris, direcția pentru cultură,
culte și patrimoniul cultural național județean, precum și primarul orașului ori al comunei
respective despre orice modificări sau degradări în starea fizică a monumentelor istorice
deținute și aflate în teritoriul unității administrativ-teritoriale; să înștiințeze de urgență, în
scris, direcția pentru cultură, culte și patrimoniul cultural național județean, precum și
primarul orașului sau al comunei respective despre descoperirea întâmplătoare a
oricăror construcții, elemente de construcții, a unor piese de inventar fix ori mobil sau a
unui vestigiu arheologic necunoscut anterior, asigurând păstrarea descoperirilor în
condițiile legii, până la sosirea delegatului instituției de specialitate, dar nu pentru mai
mult de 15 zile; să asigure, în condițiile legii, accesul specialiștilor desemnați de
Ministerul Culturii și Cultelor sau de direcțiile pentru cultură, culte și patrimoniul cultural
național, în vederea constatării stării de conservare sau pentru efectuarea de cercetări,
inclusiv arheologice, de expertizare a monumentelor istorice și pentru operațiunile de
evidență; în cazul în care solicită descărcarea imobilului de sarcină arheologică, să
finanțeze săpătura, cercetarea arheologică, elaborarea documentației aferente,
conservarea și protejarea eventualelor vestigii descoperite cu ocazia efectuării cercetării
arheologice; să obțin, avizele prevăzute de lege pentru toate intervențiile; să asigure
efectuarea lucrărilor de conservare, consolidare, restaurare, precum și a oricăror alte
lucrări, conform prevederilor legale, numai de către persoane fizice sau juridice atestate
în acest sens și să prevadă în contracte condițiile și termenele de execuție cuprinse în
avizul de specialitate; să respecte toate condițiile și termenele de execuție cuprinse în
avizul de specialitate atunci când execută ei înșiși lucrări de întreținere curentă sau
orice alte intervenții, conform prevederilor legale; să permită, pe baza prevederilor
contractuale, executarea intervențiilor asupra monumentelor istorice deținute, în cazul
în care acestea sunt inițiate și finanțate de persoane juridice abilitate în condițiile legii;
să permită montarea și să întrețină însemnul distinctiv care marchează calitatea de
monument istoric a imobilului; să obțină avizul direcției pentru cultură și patrimoniul
cultural național județene și să asigure pe propria răspundere condiții corespunzătoare
318
de vizitare, fotografiere, filmare, reproducere și de publicitate în cazul în care, la

solicitarea lor, proprietarii introduc monumentele istorice în circuit public; să comunice
direcției pentru cultură și patrimoniul cultural național județene orice schimbare a
titularului dreptului de proprietate, de administrare sau a altor drepturi reale, după caz,
asupra monumentelor istorice (art. 36, alin. 1).
Autorităților administrației publice locale au atribuții referitoare la protejarea
monumentelor istorice: cooperează cu organismele de specialitate și cu instituțiile
publice cu responsabilități în domeniul protejării monumentelor istorice și asigură
punerea în aplicare și respectarea deciziilor acestora; asigură protejarea monumentelor
istorice clasate, aflate în domeniul public sau privat al municipiului, respectiv orașului
sau comunei, precum și a celor abandonate sau aflate în litigiu, alocând resurse
financiare în acest scop; cooperează cu ceilalți proprietari sau administratori de
monumente istorice; se pot asocia între ele, precum și cu persoane fizice sau juridice
pentru realizarea unor lucrări de protejare a monumentelor istorice și pot înființa în
acest scop instituții și servicii publice de interes local; participă la finanțarea lucrărilor de
protejare a monumentelor istorice, prevăzând distinct sumele necesare în acest scop în
bugetele pe care le administrează; cuprind în programele de dezvoltare economico-
socială și urbanistică, respectiv de amenajare a teritoriului, obiective specifice privind
protejarea monumentelor istorice, elaborează, actualizează și aprobă documentațiile de
amenajare a teritoriului și urbanism privind monumentele istorice sau zonele protejate
care conțin monumente istorice; iau măsurile tehnice și administrative necesare în
vederea prevenirii degradării monumentelor istorice; includ în structura aparatului
propriu compartimente specializate sau, după caz, posturi ori sarcini de serviciu precise
în domeniul protejării monumentelor istorice; elaborează planurile anuale de gestiune și
protecție a monumentelor istorice de pe teritoriul unit,ții administrativ-teritoriale care
sunt înscrise în Lista Patrimoniului Mondial și asigură monitorizarea acestora prin
personalul propriu (art. 45, alin. 1).
Pentru protejarea monumentelor istorice din unitățile administrativ-teritoriale de
competență, consiliile locale au următoarele atribuții: colaborează cu direcția pentru
cultură și patrimoniul cultural național județeană furnizând acesteia toate informațiile
actualizate din domeniul protejării monumentelor istorice; asigură elaborarea
documentației pentru delimitarea zonelor de protecție a monumentelor istorice în
vederea întocmirii sau modificării planurilor urbanistice generale sau a planurilor
urbanistice zonale ale localităților; prevăd, în termen de 12 luni de la clasarea
monumentelor istorice, fondurile bugetare necesare pentru elaborarea documentațiilor
319
de urbanism și amenajare a teritoriului și a regulamentelor aferente; elaborează

regulamentele de urbanism pentru zonele de protecție a monumentelor istorice și
pentru zonele construite protejate și le aprobă numai pe baza și în condițiile avizului
Ministerului Culturii sau al serviciilor publice deconcentrate ale Ministerului Culturii și
Cultelor; elaborează sau, dup, caz, aprobă programe ori măsuri administrative,
bugetare sau fiscale speciale de prevenire a degradării monumentelor istorice și a
zonelor protejate din municipiul, orașul sau comuna respectivă, cu respectarea avizului
Ministerului Culturii sau al serviciilor publice deconcentrate ale Ministerului Culturii; la
solicitarea direcției pentru cultură și patrimoniul cultural național județene, împreună cu
organele de poliție, interzic circulația vehiculelor grele și transportul de materiale
explozive în zona de protecție a monumentelor istorice; colaborează cu
compartimentele specializate ale altor autorități ale administrației publice locale în cazul
în care monumentele istorice și zonele de protecție a acestora se află pe teritoriul mai
multor unități administrativ-teritoriale (art. 46, alin. 1).
Primarul are următoarele atribuții specifice: verifică existența tuturor avizelor de
specialitate în domeniul monumentelor istorice și conformitatea autorizației cu
prevederile acestora, precum și îndeplinirea dispozițiilor cuprinse în Obligația privind
folosința monumentului istoric, conform prevederilor legale, asigură menționarea în
autorizație a tuturor condițiilor conținute în avize la autorizarea lucrărilor asupra
monumentelor istorice și asupra imobilelor situate în zona lor de protecție, respectiv la
eliberarea pentru acestea a autorizației de funcționare; ia măsuri pentru autorizarea cu
prioritate a documentațiilor tehnice care se refer, la intervenții asupra monumentelor
istorice; dispune oprirea oricăror lucrări de construire sau de desființare în situația
descoperirii de vestigii arheologice, hotărăște și, după caz, organizează paza acestora
și anunță în cel mai scurt timp direcția pentru cultură și patrimoniul cultural național
județeană; asigură prin aportul propriu de specialitate și în colaborare cu direcția pentru
cultură și patrimoniul cultural național județeană aplicarea însemnelor distinctive și a
siglelor de monumente istorice și controlează întreținerea lor de către proprietar;
asigură paza și protecția monumentelor istorice aflate în domeniul public și privat al
statului și al unităților administrativ-teritoriale, precum și ale monumentelor istorice
abandonate sau aflate în litigiu, semnalând de urgență direcției pentru cultură și
patrimoniul cultural național județene orice caz de nerespectare a legii; asigură
efectuarea, împreună cu serviciile publice de pompieri, de acțiuni de prevenire și
stingere a incendiilor la monumente istorice.
320
VI.I.2. Prevederi legale asupra modului de intervenție la siturile arheologice

și în zona de protecție a acestora
Întrucât autoritățile publice locale răspund de protejarea patrimoniului arheologic.

intervenţiile în siturile arheologice reperate sau cu potenţial se vor face conform
prevederilor OG 43/2000 :
1. În cazul zonelor cu potenţial arheologic cunoscut şi cercetat, regimul de
protecție este reglementat de legislaţia în vigoare privitoare la protejarea monumentelor
istorice şi a bunurilor mobile care fac parte din patrimoniul cultural naţional;
2. Zonele cu patrimoniu arheologic reperat, delimitate şi instituite conform legii,
beneficiază de protecţia acordată zonelor protejate, precum şi de măsurile specific de
protecţie prevăzute de respectiva ordonanţă;
3. În cazul zonelor cu patrimoniu arheologic evidenţiat întâmplător, ca urmare a
factorilor naturali sau a acţiunilor umane, altele decât cercetarea arheologică, se
instituie, din momentul descoperirii de bunuri arheologice, în vederea cercetării şi
stabilirii regimului de protejare, temporar, pentru o perioadă ce nu poate depăşi 12 luni,
regimul de protecţie pentru bunurile arheologice şi zonele cu potenţial arheologic;
4. În cazul zonelor cu potenţial arheologic este necesară o cercetare arheologică
în vederea înregistrării şi valorificării ştiinţifice a acestora;
5. Săpătura arheologică şi activităţile umane întreprinse asupra patrimoniului
arheologic se efectuează numai pe baza şi în conformitate cu autorizaţia emisă de
Ministerul Culturii, în condiţiile legii;
6. Utilizarea detectoarelor de metale în situri arheologice, în zonele de interes
arheologic prioritar şi în zonele cu patrimoniu arheologic reperat este permisă numai pe
baza autorizării prealabile emise de Ministerul Culturii;
7. Până la descărcarea de sarcină arheologică, terenul care face obiectul
cercetării este protejat ca sit arheologic, conform legii;
8. Autorizarea lucrărilor de construire sau desfiinţare din zonele cu patrimoniu
arheologic reperat sau marcat pe planşele prezentului PUG se aprobă numai pe baza şi
în conformitate cu avizul Ministerului Culturii;
9. În cazul zonelor cu patrimoniu arheologic evidenţiat întâmplător, până la
descărcarea de sarcină arheologică, autorizarea de construire se suspendă sau, după
caz, primarul localităţii dispune întreruperea oricărei alte activităţi, în conformitate cu
avizul serviciilor publice descentralizate ale Ministerului Culturii şi se instituie regimul de
supraveghere sau cercetare arheologică;
321
10. Toate lucrările care urmează să afecteze solul aferent siturilor arheologice de
pe teritoriul comunei Voinești, jud. Vaslui, în zonele in care există situri arheologice in
RAN, precum şi alte situri cu patrimoniu arheologic reperat, săpăturile pentru fundaţii,
pentru şanţurile necesare amplasării de conducte sau de canale de irigaţii mai adânci
de 40 cm sau executare de gropi pentru plantare pomi sau viţă de vie, agricultură,
urmează să fie anunţate prin grija Direcției de Cultură a județului Vaslui care va impune
restricții pentru supraveghere sau cercetare arheologică, după caz, respectând toate
obligațiile aferente legislației in vigoare.
De asemenea, autoritățile publice locale cooperează cu organismele și instituțiile

publice cu responsabilități în domeniul protejării patrimoniului arheologic pentru punerea
în aplicare și respectarea măsurilor și deciziilor acestora; asigura protejarea
patrimoniului arheologic rezultat ca urmare a cercetărilor arheologice sistematice sau
preventive și a descoperirilor arheologice întâmplătoare, aflate în domeniul public ori
privat al unităților administrativ teritoriale respective, alocând resurse financiare în acest
scop; pot colabora cu persoane fizice sau juridice de drept public ori privat pentru
finanțarea cercetării și punerea în valoare a descoperirilor arheologice; finanțează
cercetarea arheologică în vederea descărcării de sarcină arheologică a terenurilor pe
care se efectuează lucrări publice pentru care sunt ordonatori principali de credite,
prevăzând distinct sumele necesare în acest scop; cuprind în programele de dezvoltare
economico-sociala și urbanistica, respectiv de amenajare a teritoriului, obiective
specifice privind protejarea patrimoniului arheologic; aproba documentațiile de
amenajare a teritoriului și de urbanism, în conformitate cu avizele de specialitate ale
Ministerului Culturii, și elaborează sau modifică astfel de documentații în scopul stabilirii
de măsuri de protejare a patrimoniului arheologic evidențiat întâmplător ori ca urmare a
cercetărilor arheologice preventive, potrivit legii; eliberează autorizația de construire și
desființare numai pe baza și în conformitate cu avizul Ministerului Culturii, pentru lucrări
în zone cu patrimoniu arheologic cunoscut și cercetat, descoperit întâmplător sau de
interes arheologic prioritar; colaborează cu serviciile publice deconcentrate ale
Ministerului Culturii, transmițând acestora informații actualizate cu privire la cererile de
autorizare de construire în zonele de patrimoniu arheologic reperat; precizează în
certificatul de urbanism regimul imobilelor aflate în zone cu patrimoniu arheologic
reperat; iau măsurile administrative corespunzătoare și notifica proprietarilor și titularilor
de drepturi reale asupra imobilelor obligațiile ce le revin pentru prevenirea degradării
descoperirilor arheologice întâmplătoare.
322
Primarul are următoarele atribuții specifice: dispune suspendarea autorizației de

construire și oprirea oricăror lucrări de construire sau de desființare de construcții, în
situația descoperirii de vestigii arheologice ori de alte bunuri pentru care s-a declanșat
procedura de clasare, anunță în cel mai scurt timp serviciul public deconcentrat al
Ministerului Culturii și organizează paza descoperirilor arheologice întâmplătoare;
eliberează autorizația de construire sau de desființare, numai pe baza și în conformitate
cu prevederile avizului Ministerului Culturii, pentru lucrările din zonele cu patrimoniu
arheologic reperat, precum și pentru lucrările din zonele cu patrimoniu arheologic
evidențiat întâmplător; asigură paza și protecția descoperirilor arheologice aflate în
proprietate publică, apărute ca urmare a cercetărilor sistematice sau preventive,
semnalând de urgență serviciilor publice deconcentrate ale Ministerului Culturii orice
nerespectare a legii.
VI.2. Propuneri pentru Regulamentul Local de Urbanism
VI.2.1. Pentru monumentele istorice

Pentru că în Lista Monumentelor Istorice sunt cuprinse doar monumente de
arhitectură de lemn, anume trei biserici, în prima parte a propunerilor noastre ne vom
referi la toate cele trei monumente, pentru ca apoi să facem câteva propuneri punctuale
pentru fiecare monument în parte.
În vederea unei bune protejări a celor trei monumentelor istorice, Primăria
comunei Voinești va avea în vedere următoarele:
1. interzicerea oricărei intervenții asupra monumentelor istorice și în zona lor de
protecție fără avizul Ministerului Culturii și Identității Naționale;
2. interzicerea înhumări în apropierea monumentelor, la mai puțin de 10 m;
3. îngrădire, cu avizul Ministerului Culturii și Identității Naționale, a curții
monumentelor, în care se găsesc cimitirele satelor;
4. refacerea și protejarea monumentelor funerare vechi din curțile celor trei
monumente, cu avizul Ministerului Culturii și Identității Naționale sau a serviciilor
deconcentrate ale acestuia;
5. interzicerea oricăror activități în curțile celor trei biserici, cu excepția celor
destinate oficierii cultului religios;
6. marcarea monumentelor istorice cu însemne distinctive, conform legii;
323
7. semnalizarea rutieră pe drumul județean și pe drumurile comunale a celor trei

monumente istorice;
8. pentru protecția câmpului vizual al monumentelor să va institui un regim de
înălțime pentru zonă de protecție a acestora (conform Codului Civil și art. 4 din
OMLPAT 21/N/2000), astfel încât să se păstreze regimul de înălțime care să ofere
unicitate și vizibilitate acestuia;
9. zona de protecție a monumentelor istorice se va constitui ca un UTR distinct,
cu reglementări specifice cu privire la înălțimea maximă admisă, ocuparea parcelei,
modul de construire;
10. pentru construcțiile rezidențiale situate în zona de protecție a celor trei
monumente istorice, se propun următoarele restricții:
- înălțime maxima – P + M (maxim 5,00 m); se admite un nivel mansardat înscris
în volumul acoperișului în suprafața maximă de 60% din aria construită;
- aspectul clădirilor va ține seamă de particularitățile monumentelor, de
caracterul general al zonei și de arhitectura clădirilor din vecinătate, cu care se află în
relații de co-vizibilitate;
- se interzic suprafețe vitrate de mari dimensiuni (perete cortină), imitațiile de
materiale sau utilizarea improprie a materialelor (placaje ceramice sau suprafețe
metalice strălucitoare), utilizarea culorilor stridente;
- aspectul clădirilor va exprima caracterul și reprezentativitatea funcțiunii și va
răspunde exigențelor actuale ale arhitecturii europene de "coerența" și "eleganța";
- este interzisa utilizarea culorilor stridente; finisajele exterioare vor avea culori
pastelate și culori naturale;
- se interzice utilizarea tablei de aluminiu strălucitoare pentru învelitori; este
nerecomandată utilizarea tablei zincate;
- pentru firme, afișaj și mobilier urban se va asigura coerența pe baza unor studii
și avize suplimentare, fiind interzise panourile luminoase;
VI.2.1.1. Biserica de lemn ”Cuvioasa Paraschiva” din Voinești

Pentru acest monument istoric, situat aproximativ în centrul satului Voinești,
pentru Primăriei Voinești și Parohia Voinești avem următoarele propuneri, care să fie
cuprinse în Regulamentul Local de Urbanism:
324
1. realizarea unui proiect de restaurare a monumentului, prin care să se pună în

valoare arhitectura de lemn deosebită, care trebuie scoasă de sub protecția de scânduri
de brad;
2. toaletarea zonei din imediata apropiere a monumentului, prin tăierea
copacilor de pe laturile de nord și vest, care ar putea afecta monumentul în cazul
prăbușirii acestora la o furtună;
3. refacerea turnului de la intrare, prin eliminarea elementelor de construcție
care vin în contradicție cu arhitectura bisericii (gresia albastră de pe calea de acces a
turnului), și integrarea lui cromatică în ansamblul monumentului;
4. refacerea și îngrijirea mormintelor din preajma bisericii, îndeosebi a celor din
secolul al XIX-lea, cum este și cel a comisului Pavel Cerchez;
5. îngrădirea cimitirului cu gard;
6. realizarea unei parcări pe partea dreaptă a drumului județean, pentru
parcarea celor care participă la serviciul religios;
Toate acestea se vor putea realiza doar cu avizul Ministerului Culturii și
Identității Naționale.
VI.2.1.2. Biserica de lemn ”Adormirea Maicii Domnului” din Obârșeni

Pentru acest monument istoric, situat aproximativ în partea estică a satului
Obârșeni, pentru Primăriei Voinești și Parohia Obârșeni avem următoarele propuneri,
care să fie cuprinse în Regulamentul Local de Urbanism:
de brad;
2. amenajarea drumului de acces spre monumentul istoric, de tip A, prin
lărgirea și pietruirea, chiar asfaltarea, drumului sătesc care se intersectează cu drumul
comunal DC 112, drum ce urcă spre biserică pe latura de sud a acesteia;
3. toaletarea zonei din imediata apropiere a monumentului, prin tăierea
copacilor de pe latura de nord, care ar putea afecta monumentul în cazul prăbușirii
acestora;
4. refacerea și îngrijirea mormintelor din preajma bisericii, mai ales ale celor
vechi;
5. toaletarea întregului cimitir din curtea bisericii, îndeosebi din partea de sud a
bisericii.
325

VI.2.1.3. Biserica de lemn ”Sf. Nicolae” din Stâncășeni

Pentru acest monument istoric, situat aproximativ în partea vestică a satului
Stâncășeni, pentru Primăriei Voinești și Parohia Stâncășeni avem următoarele propuneri,
care să fie cuprinse în Regulamentul Local de Urbanism:
de brad și adusă la starea inițială;
2. amenajarea drumului de acces spre monumentul istoric, de tip B, prin
lărgirea și pietruirea, chiar asfaltarea, drumului sătesc care se intersectează cu drumul
comunal DC 147, drum ce urcă spre biserică pe latura de est a acesteia;
3. îngrădirea cimitirului cu gard;
4. toaletarea zonei din imediata apropiere a monumentului, mai ales pe laturile
de nord și de est ale bisericii, prin tăierea vegetației și curățarea gunoiului;
5. refacerea și îngrijirea mormintelor din preajma bisericii, mai ales ale celor
vechi;
6. posibilitatea de realizare, în curtea bisericii, la poartă, pe partea exterioară a
drumului ce duce spre biserică, a unei anexe de lemn, care să servească drept
magazie.
VI.2.2. Pentru siturile arheologice
Pentru siturile arheologic de pe teritoriul comunei Voinești, propunem

următoarele reglementări urbanistice:
1. interzicerea oricăror lucrări de construire atât pe suprafața sitului, cât și în
zona de protecție, fără avizul Ministerului Culturii sau a serviciilor deconcentrate ale
acestuia;
2. interzicerea oricăror lucrări forestiere de scoatere a rădăcinilor de copaci din
pământ, atât din cuprinsul sitului arheologic, cât și din zona de protecție;
326
3. interzicerea exploatării lutului din sit și din zona de protecție a sitului

arheologic, cu deosebire pentru situl arheologic Obârșeni–Dealul Cosărului;
4. orice intervenție asupra sitului arheologic, precum și în zona sa de protecție
(cercetare arheologică sau prospecțiuni) se va face pe baza şi în conformitate cu avizul
Ministerul Culturii și a serviciilor publice deconcentrate ale acestuia.
De asemenea, pentru toate siturile arheologice se va respecta legislația cu
privire la vânzarea/cumpărarea terenurilor agricole din extravilan, conform Legii
17/2014 privind unele măsuri de reglementare a vânzării-cumpărării terenurilor
agricole situate în extravilan.
327
FIŞA ISTORICĂ A COMUNEI VOINEȘTI, JUD. VASLUI
I. TERITORIUL ADMINISTRATIV
I.1. Forma actuală din Teritoriul administrativ al comunei Voinești, cu o

data/actul normativ suprafață de 8.766,87 ha, este situat în partea vestică a
județului Vaslui, la 46 km vest−sud-vest de municipiul
Vaslui, la 57 km est de municipiul Bacău și la 46 km nord-
vest de orașul Bârlad, fiind traversat de DJ 243, Bârlad
(DN 24) – Dragomirești (DN 2F), și DJ 243C, Mărășești
(DJ 243) – Voinești.
Comuna Voinești se învecinează cu următoarele

comune:
- la nord: comuna Dragomirești;
- la nord și nord-est; comuna Ivănești;
- la est: comuna Gherghești;
- la sud și sud-est: comuna Puiești;
- la sud-vest și vest: comuna Răchitoasa (jud. Bacău);
- la nord-vest: comuna Colonești (Bacău).
Geografic, comuna Voinești este situată în partea de

centru-vest a Podișului Bârladului, în centrul Colinelor
Tutovei, care prezintă un relief cu culmi prelungi, foarte
înguste, înalte, orientate NV‒SE, care se apleacă de la
562 m, în nord, până la 300 m, în sud.
Majoritatea teritoriului comunei ocupă zona nord-estică a
Colinelor Similei, pentru ca partea de vest a teritoriului să
ocupe partea central-nordică a Culmei Huțanului.
Teritoriul comunei este străbătut în parte de vest, de la
nord-vest spre sud-est, de râul Tutova.
Comuna Voinești cuprinde 11 sate:

Voinești – centru de comună, sat cu o suprafață de
102 ha, situat spre centrul-nordul comunei, la capătul
drumului județean DJ 243C, pe malurile pârâului
Chircovu;
Avrămești – sat cu o suprafață de 127,23 ha, situat în
partea de vest a comunei, la capătul drumului comunal
DC 100, Mărășești (DJ 243) – Avrămești, pe malurile
pârâului Valea Mărului;
Băncești – sat cu o suprafață de 40,32 ha, situat spre
centul-estul comunei, pe drumul comunal DC 93A,
Băncești – Corobănești, pe malul drept al pârâului Iezeur,
afluent de stânga al râului Tutova;
Corobănești – sat cu o suprafață de 11,53 ha, situat în
partea de sud-est a comunei, la capătul drumului comunal
328
DC 93A, Băncești – Corobănești, pe malurile pârâului

Iezerul;
Gârdești – sat cu o suprafață de 37,54 ha, situat spre
estul comunei, pe drumul comunal DC 112, de la
intersecția cu DJ 243C – Gârdești – Obârșeni – intersecția
cu DJ 245B, pe malurile pârâului Iezer;
Mărășești – sat cu o suprafață de 62,40 ha, situat spre
sudul comunei, pe drumul comunal DC 100, intersecția
cu DJ 243 – Avrămești, pe malurile pârâului Valea
Mărului;
Obârșeni – sat cu o suprafață de 64,17 ha, situat spre
est–nord-estul comunei, pe drumul comunal DC 112, de la
intersecția cu DJ 243C – Gârdești – Obârșeni – intersecția
cu DJ 245B, pe malurile pâraielor Iezer și Valea Racovița;
Obârșeni Lingurari – sat cu o suprafață de 84,30 ha,
situat spre nord-estul comunei, la capătul drumului
comunal DC 111, pe malurile pârâului Iezer;
Rugăria – satul cu cea mai mică suprafață din comună,
de 8,92 ha, situat în colțul de nord-est al comunei, pe
drumul județean DJ 245B, Gherghești – Ivănești, pe
malurile pârâului Valea Drăxeni;
Stâncășeni – satul, cu o suprafață de 61,38 ha, este
situat spre colțul de sud-est al comunei, pe drumul
comunal DC 147, pe malurile pârâului Valea Stâncășeni;
Uricari – sat cu o suprafață de 26,29 ha, situat în partea
de nord-vest a comunei, pe drumul comunal DC 100A,
Avrămești – Uricani – intersecția DJ 243.
Scurt istoric
Primul sat din actuala comună Voinești care a fost
amintit într-un document medievala a fost Băncești; este
vorba de un document de la 27 mai 1443, prin care Ștefan
al II-lea, domnitorul Moldovei, oferea lui Ghereiu, fratele
lui Cristea Negru, pentru slujirea cu dreptate și credință,
satul Bălăceștii, ce se afla ”pe gios de Iazăru”, sat
identificat de către autorii volumului de documente
medievale drept satul Băncești de astăzi (DRH, A, 1, 232,
p. 437).
La 27 iulie 1448, avem prima mențiune sigură a unuia
dintre satele comunei Voinești, anume a satului
Corobănești, care până spre sfârșitul secolului al XIX-lea
a fost numit Glod sau Glodeni (DRH, A, 1, 282).
La 15 august 1455 și satul Gârdești este amintit în
documentele vremii, într-un zapis de întărire de la Petru
Aron, care întărea lui Petru comis (Petru Ezăreanul, comis
în perioada 1454-1456) satul Grădești pe Tutova, unde
era și casa lui (DRH, A, 2, 49).
În aceeași perioadă, la începutul domniei lui Ștefan cel
Mare, la 27 noiembrie 1460, sau la sfârșitul domniei
marelui voievod, la 5 martie 1493, se pare că este amintit
în documente și satul Voinești (DHR, A, 2, 96).
329
Ceea ce este de remarcat este faptul că toate satele

amintite în izvoarele scrise făceau parte din ținutul Tutova,
ținut atestat documentar pentru prima data în 1435.
În a doua jumătate a secolului al XVI-lea este prezent
pentru prima dată în documente un alt sat al comunei
Voinești, anume Mărășești. Este vorba despre un ispisoc
semnat la 25 iulie 1576, în timpul primei domnii a lui Petru
Șchiopul, care întărea a patra parte din moșia Mărășăștii
lui Cristea, fost vornic (DRH, A, 7, 159).
În prima jumătate a secolului al XVII-lea avem noi
informații despre satele de astăzi ale comunei Voinești.
Acum, este amintit pentru prima dată și satul Obârșeni.
La 20 iunie 1613, într-un document păstrat într-o copie
târzie prin care se stabilea hotărnicia sate și moșii, este
amintit un anume Vasile, fratele Ursului, care a luat de
soție pe ”Todosca, fata lui Andone, din sat din Obărșeni,
de la ținutul Tutovei” (DIR, XVII, A, 3, p. 238).
De asemenea, și satul Băncești apare acum pentru
prima dată cu numele său; este vorbe de un zapis de
întărire de la Miron Barnovschi, domnul Moldovei, emis la
12 aprilie 1628 pentru hatmanul și pârcălabul Sucevei,
boierul Nicoară, care a cumpărat de la Trifan partea
acestuia de ”ocină și moșie din satul Băncenii a treia parte
cu loc de moară și cu tot venitul ce este în ținutul Tutovei”
(DRH, A 19, 340).
Până după domnia lui Vasile Lupu, satele amintite până
acum au fost prezente și în alte zapise și ispisoace,
îndeosebi satul Glodeni, azi Corobănești.
În ultimul sfert al veacului al XVII-lea avem primele
mențiuni și pentru alte două sate ale comunei Voinești,
Avrămești și Stâncășeni. Astfel, la 20 iulie 1679 avem
prima informație despre Avrămești, dar nu despre sat, ci
despre moșia Avrămești din ținutul Tutova, o parte din
aceasta, care a fost a lui Gavril călugărul, fiind dată danie
Mănăstirii Pângărați (CDM, IV, 403).
La 17 iulie 1699 este amintit satul Stâncășeni, atunci
când Antioh Cantemir, domnul Moldovei, întărea lui Ilie
Enache, mare stolnic, stăpânirea peste părți de moșie din
mai multe sate din ținutul Tutovei, între care și din
Stâncășeni, din vatra satului (CDM, IV, 2105).
Lui Dimitrie Cantemir în datorăm prima hartă a
Moldovei, realizată în 1716, care, puțin modificată, a fost
ulterior tipărită de fiul lui Dimitrie Cantemir, Antioh
Cantemir, la Amsterdam, în 1737. Hartă avea să fie
reprodusă câțiva ani mai târziu, în 1773, de către
geograful și cartograful francez Jean-Baptiste
Bourguignon d'Anville, cuprinzând atât limitele ținuturilor
(numite districte), cât și satele cuprinse în harta lui
Cantemir, cu mici modificări privind transcrierea.
În ambele hărți, dintre satele comunei Voinești de astăzi
doar satul Mărășești este prezent, în prima hartă, din
1737, fiind transcris Marisesty, iar în harta din 1773,
330
transcris Marisesti.
Secolul al XVIII-lea este marcat de reforma
administrativă a lui Constantin Mavrocordat (1741), care,
chiar dacă a adus însemnate modificări în fiscalitatea
principatului, nu a modificat esențial organizarea teritorial-
administrativă, cu excepția înființării unui nou ținut, cel al
Botoșaniului. Totuși, acum se dezvoltă aparatul
administrativ al ținutului, prin înființarea ocoalelor,
subdiviziuni administrative ale ținuturilor conduse de
ocolași, în timp de șefii ținuturilor sunt numiți de acum
ispravnici. În anexa Constituției, aprobată de Adunarea
Obștească din Moldova, în septembrie 1741, sunt
enumerate 19 ținuturi: Suceava, Neamț, Roman, Bacău,
Putna, Tecuci, Covurlui, Tutova, Vaslui, Fălciu, Lăpușna,
Orhei, Soroca, Cernăuți, Hârlău, Dorohoi, Botoșani,
Cârligătura și Iași.
Despre organizarea ținuturilor și a ocoalelor avem
informații însă ceva mai târziu, din timpul ocupației militare
rusești (1769–1775), după ultima domnie a lui Constantin
Mavrocordat în Moldova (iulie–decembrie 1769), când
autoritățile militare rusești de ocupație au cerut să se
alcătuiască o situație generală a Moldovei, pe baza unui
chestionar. Din răspunsurile primite, rezulta ca la acea
dată Moldova avea 18 ținuturi și cinci unități administrative
mai mici, cu dregătorii respectivi.
Astfel, conform Recensământului populației din Moldova
din 1772-1773 și Recensământul populației Moldovei din
anul 1774, ținutul Tutova, care îngloba zona de sud a
actualului județ Vaslui și o parte din nordul actualului județ
Galați, era organizat în patru ocoale: Corodului,
Pereschivului, Simila și Tutova.
Dintre cele 11 sate de astăzi ale comunei Voinești, șase
dintre ele apar în cele două regulamente, toate la ocolul
Tutova, ținutul Tutova. Astfel, în primul recensământ, din
1772-1773, apar satele Voinești, Avrămești, Obârșeni și
Stâncășeni. În recensământul din 1774 satele Voinești și
Stâncășeni au fost contopite și împreună cu satul
Bulbuceni au format un singur sat, Voineștii, Bulbucenii,
Stâncășenii. Satul Avrămești a fost contopit cu satul
Mărășești, care apere în acest recensământ, nou sat fiind
numit Mărășești, Avrămești. Satul Obârșeni apare în
recensământul din 1774 înglobat în satul Corodești, care
aparținea tot de ocolul Tutova, ținutul Tutova. Satul
Glodenii (azi, Corobănești) apare contopit cu satele Rușii
lui Păvălașcu și Fântânelele sub numele de Rușii lui
Păvălașcu, Glodenii, Fântânelele, ocolul Tutova, ținutul
Tutova.
La începutul secolului al XIX-lea, avem prima Condică a
visteriei Moldovei la 1803, cunoscută și ca Condica
liuzilor, în care ținutul Tutova, cu reședința la Bârlad, este
format din aceleași patru ocoale. Dintre satele de astăzi
ale comunei Voinești, doar trei sunt prezente în această
331
condică, toate la ocolul Tutova: Voinești (care, la sfârșitul

secolului al XVIII-lea a pierdut mai multe cătune – Rădeni,
Stâncășeni, Cristeștii din Deal, Popești și Tulești), cu 42
de liudii (contribuabili); Avrămești (care se desprinsese de
Mărăsești, pe care, apoi, se pare că l-a înglobat), cu 19
liudii; Stâncășeni (desprins de la Voinești), cu 3 birnici.
În Condica visteriei Moldovei din anul 1816, dintre
satele comunei Voinești găsit informații de la patru dintre
ele, la cele din 1803 adăugându-se satul Obârșeni, având
doar doi contribuabili. Ca și celelalte, și acesta făcea parte
din ocolul Tutova, județul Tutova.
Catagrafia fiscală a Moldovei pe anul 1831 ne oferă noi
informații despre o parte dintre satele de astăzi ale
comunei Voinești, anume Voinești, Avrămești, Glodeni
(contopit cu Fântânele, cu numele de Fântânelele și
Glodenii), Mărășești, Obârșeni și Stâncășeni. Satele fac
parte din ocolul Tutova, ținutul Tutova (Istrati, Catagrafia
fiscală a Moldovei din anul 1831, 2009, p. 133).
Odată cu intrarea în vigoare a Regulamentului organic
(1832), și în administrația principatului Moldova au fost
introduse noi principii de organizarea, în primul rând prin
separarea puterii administrative de cea judecătorească,
apoi prin apariția funcțiilor de privighetor de ocol și
vornicel al satului, alături de ce de ispravnic de ținut.
În ceea ce privește ținutul Tutova, acestuia era format în
1833 din târgurile Bârlad și Fălciu și ocoalele Bârlad, Elan,
Prut, Simila, Tutova și Zorleni.
În prima jumătate a anului 1834 a avut loc o nouă
reorganizarea administrativă a principatului Moldova,
ținutul Tutova fiind format din târgurile Bârlad și Fălciu și
ocoalele Bârlad, Horincea, Prut, Roșiești și Simila.
În toamna același an, 1834, se revine la vechea
organizare administrativ-teritorială, ținutul Tutova fiind
format din târgul Bârlad și ocoalele Corod, Pereschiv,
Simila, Târgul și Tutova, organizare păstrată până în
1864.
Dintre satele ce aparțin astăzi comunei Voinești, pentru
puțină vreme, la începutul anului 1833, găsim satul
Voinești arondat ținutului Vaslui, fără a cunoaște cărui
ocol. Celelalte sate, Avrămești, Fântânelele și Glodenii,
Mărășești, Obârșeni, Stâncășeni, țineau de ocolul Tutova,
ținutul Tutova.
În Condica abețedară pentru a sluji la împărțirea
Delelor, în ramul judecătorescu, după înrătundirea făcută
la anulu 1833, găsim satele Voinești, Avrămești,
Fântânelele și Glodenii, Mărășești, Obârșeni și
Stâncășeni la ocolul Simila, județul Tutova
La începutul anului 1834, cele șase sate ale comunei
Voinești de astăzi (Voinești, Avrămești, Fântânelele și
Glodenii, Mărășești, Obârșeni și Stâncășeni) au fost
trecute de la ocolul Simila la ocolul Tutova, care a fost
arondat acum ținutului Vaslui.
332
În același an, după o nouă reorganizarea administrativă,

ocolul Tutova, împreună cu cele șase sate, a fost
transferat la ținutul Tutova, unde îl vom găsi până la
reforma administrativă a lui Alexandru Ioan Cuza.
După unirea Moldovei cu Țara Românească din 1859,
Principatele Unite cunosc, prin Legea rurală din 11 iunie
1862, o nouă reorganizare administrativă, având loc
diferențierea administrației urbane de cea rurală, prin
crearea comunelor urbane și comunelor rurale. Astfel,
apare pentru prima data comuna rurală, cu personalitate
juridică, care era condusă de un primar.
Cu această ocazie, fostul ținut Tutova a fost transformat
în județul Tutova, format din cinci plăși: Corodu,
Pereschivu, Simila, Târgul și Tutova.
În ceea ce privește evoluția satelor ce astăzi alcătuiesc
comuna Voinești trebuie spus de la început că majoritatea
au făcut parte, din momentul reorganizării administrative
din 1865, din județul Tutova, doar că din diferite plăși și
comune. În câteva cazuri, la anumite momente, unele
sate au făcut parte și din ținutul Vaslui.
Astfel, în 1865 regăsim nu mai puțin de șapte sate și un
cătun: Voinești (împărțit în trei sate: Voinești, Voineștii-
Boierești și Fundătura-Voinești), Avrămești, Băncești,
Mărășești (împărțit în două sate: Mărășeștii-Răzeși și
Mărășeștii-Boierești), Obârșeni, Stâncășeni și Uricari. O
situație deosebită este în cazul satului Rugăria, prezent
pentru prima dată în documente, dar care acum apare ca
un cătun al satului Drăxenii Vechi.
Astfel, cele opt sate amintite fac parte din următoarele
comune:
- Voinești, comună înființată cu cinci sate: Voinești,
Voineștii-Boierești, Fundătura-Voinești, Cristeștii din Deal
și Băncești, aparținând de plasa Tutova, județul Tutova,
cu sediul în satul Voinești; avea 164 de case, 189 familii și
3 biserici;
- Avrămești, comună ce cuprindea patru sate:
Avrămești, Mărășești-Răzeși, Mărășești-Boierești și
Uricari, aparținând tot de plasa Tutova, județul Tutova, cu
sediul în satul Avrămești; număra 306 case, 358 familii și
3 biserici;
- Corodești, comună ce cuprindea două sate: Corodești
(reședință de comună) și Stâncășeni; aparținea tot de
plasa Tutova, județul Tutova, cu 264 case, 273 familii și 2
biserici;
- Obârșeni, comună formată doar din satul Obârșeni, cu
76 de case, 76 de familii și o biserică; făcea parte din
plasa Racova, ținutul Vaslui;
- Pietrosul (Chetrosu), comună din patru sate, Pietrosul,
Drăxenii Vechi, Drăxenii Noi și Gănești, la care apare și
cătunul Rugăria, parte a satului Drăxenii Vechi; comuna,
cu 130 de case, 153 familii și o biserică, făcea parte din
plasa Tutova, județul Tutova (Indicele comunelor
333
României, 1865, p. 89-90, 96).

În 1875 a avut loc o amplă reorganizare administrativă,
care a însemna desființarea multor comune și alocarea
satelor la alte comune. Comuna Voinești este desființată,
satele sale fiind arondate altor comune. Satele Fundătura
Voinești, Voineștii Răzeși și Uricari au fost repartizate
comunei Tulești, plasa Tutova, județul Tutova.
Satele Voineștii Boierești, care a revenit la numele de
Voinești, și Băncești au fost arondate comunei
Călimănești, plasa Tutova, județul Tutova.
La această comună, Călimănești, au fost arondate și
alte sate ale comunei Voinești de astăzi, în urma
desființării și a comunelor Avrămești și Obârșeni:
Avrămești, Corobănești, Mărășești Răzeși, Mărășești
Boierești, Obârșeni Răzeși, Lingurari.
Comuna Corodești a fost și ea desființată, satele
Fundătura Rugăria și Stâncășeni (care fusese reunificat)
fiind arondate comunei Gherghești, plasa Tutova, județul
Tutova.
Acum, este prezent în documente și ultimul sat al
comunei Voinești de astăzi, anume Gârdești, despre care
nu mai avem știre de peste 200 de ani, fiind doar amintită
în prima jumătate a secolului al XIX-lea doar moșia
Gârdești. Satul este arondat și el comunei Călimănești.
În 1886-1887 a avut loc o altă reorganizare
administrativă, care a însemnat reînființarea fostelor
comune. Astfel, se reînființează comuna Voinești, formată
din următoarele sate: Voineștii Boierești, Voineștii Răzeși,
Fundătura Voinești, Băncești, Gârdești, Obârșeni,
Lingurari și Cristeștii din Deal (în 1887, satul a fost
înglobat în Voineștii Răzeși). Comuna făcea parte din
Comuna Avrămești este reînființată și ea, fiind formată
din satele Avrămești (reședință de comună), Corobănești,
Mărășești (reunificat) și Uricari. Făcea parte tot din plasa
Comuna Corodești a fost și ea reînființată, satele
Rugăria și Stâncășeni revenind la aceasta, care făcea
parte tot din plasa Tutova, județul Tutova.
În 1904 a avut loc o nouă reorganizare administrativă,
prin desființare fostelor plăși și înființarea unora noi.
Acum, comunele Voinești, Avrămești sunt arondate plășii
Puiești, județul Tutova. Comuna Corodești făcea parte din
plasa Hălărești, același județ, Tutova.
În 1908, Vechiul Regat a cunoscut o nouă reorganizare
administrativă, care a afectat atât comunele, cât și plășiile
județelor. Comuna Voinești a fost desființată, satele
Voinești Răzeși, Voinești Boierești și Fundătura Voinești
fiind arondate comunei Popești, care ținea de plasa
Plopana, plasă nou înființată, județul Tutova. În schimb,
satele Băncești și Gârdești au fost arondate comunei
Corodești, care ținea acum de plasa Puiești, județul
334
Tutova. Satele Obârșeni și Lingurari au fost arondate

comunei Popești, nou înființată, care era arondată la plasa
Plopana, județul Tutova.
Comuna Avrămești a fost și ea desființată, în locul său
formându-se, în aceeași componență, comuna Mărășești,
având reședința de comună în satul Mărășești. Făcea
parte și ea din plasa Plopana, județul Tutova.
În 1909, satele Băncești și Gârdești vor fi mutate de la
comuna Corodești la comuna Mărășești.
Un an mai târziu, în 1910, se înființează comuna
Stâncășeni, care cuprinde patru sate: Stâncășeni
(reședință de comună, desprins de la Corodești),
Băncești, Gârdești (ambele sate mutate de la comuna
Mărășești) și Obârșeni (de la comuna Popești; în 1917,
pentru scurtă vreme satul va reveni la comuna Popești).
În 1911, când județul Tutova revine oarecum la vechile
plăși, comuna Popești, din care făceau parte cele trei sate
ale Voineștilor, a făcut parte până în 1925 din plasa
Tutova, reînființată.
La plasa Tutova vor reveni, în 1911, și comunele
Mărășești (pe care o vom găsi până în 1924), Corodești
(până în 1929) și Stâncășeni (până în 1924), comune care
cuprind toate satele de astăzi ale comunei Voinești.
După realizarea Marii Unirii din 1918, prin Constituția de
la 1923, România era împărțită de asemenea în județe,
plăși și comune. Numărul, întinderea și subdiviziunea lor
teritorială erau stabilite prin Decretul regal nr. 2465 din 25
septembrie 1925.
Înainte de reorganizarea din 1925, în 1924 reședința
comunei Mărășești se mută din satul Mărășești în satul
Avrămești, comuna urmând să se numească Avrămești.
În 1925 a fost reînființată comuna Voinești, formată din
satele Voineștii Răzeși și Voineștii Clăcași, noul nume al
satului Voinești Boierești. Satul Fundătura Voinești a fost
înglobat în satul Voineștii Răzeși. Comuna făcea parte din
plasa Tutova.
Tot acum, satul Avrămești a înglobat satul Uricani,
formând singur comuna Avrămești, plasa Tutova.
Satul Mărășești a format și el singur comuna Mărășești,
plasa Tutova.
În același an, 1925, a fost reînființată comuna Obârșeni,
care se va numii Obârșenii de Sus. Era alcătuită din trei
sate: Obârșenii Răzeși (reședință de comună), Obârșenii
Clăcași (după împărțirea satului Obârșeni) și Obârșenii
Lingurari. Comuna făcea parte din plasa Tutova.
Comuna Stâncășeni a continuat să existe în alcătuirea
de dinainte de 1925: Stâncășeni, Băncești, Corobănești
(desprins de la comuna Mărășești, satul înglobând satul
Onești) și Gârdești. Făcea parte, de asemenea, din plasa
Tutova.
În 1929, odată cu ampla reorganizare a ținuturilor și
plășilor, comunele Voinești, Avrămești, Mărășești,
335
Obârșenii de Sus și Stâncășeni au fost desființate, satele

lor fiind arondate la noile comune înființate. Cele mai
multe – Voineștii Răzeși, Voineștii Boierești, Fundătura
(desprins de la Voineștii Răzeși), Avrămești, Băncești,
Corobănești (a pierdut cătunul Onești), Gârdești,
Mărășești, Stâncășeni și Uricari (desprins de la Avrămești)
- au fost arondate comunei Eroul Căpitan Grigore Ignat,
care era alcătuită din 27 de sate. Comuna făcea parte din
plasa Alexandru Vlahuță.
Toate cele trei sate ale comunei Obârșenii de Sus au
fost transferate la comuna Plopana, care aparținea de
plasa Alexandru Vlahuță.
Satul Rugăria a fost desprins de la satul Drăxeni, fiind
arondat comunei Pogana, care făcea și ea parte din plasa
Alexandru Vlahuță.
În 1931 comuna Eroul Căpitan Grigore Ignat a fost
desființată, satele de astăzi ale comunei Voinești fiind
arondate fostelor comune, reînființate.
Satele Voineștii Răzeși, Voineștii Boierești și Fundătura
au fost arondate comunei Popești, plasa Alexandru
Vlahuță
Satele Avrămești, Mărășești, Uricari și Sâmzănești au
alcătuit din nou comuna Avrămești, cu satul Avrămești
reședință de comună. Aceasta aparținea de aceeași
plasă, Alexandru Vlahuță.
Comuna Stâncășeni a fost și ea reînființată, fiind
alcătuită din satele Stâncășeni, Băncești, Corobănești,
Gârdești, Obârșenii Răzeși, Obârșenii Clăcași și Obârșenii
Lingurari. Acestora li se va alătura satul Onești. Comuna
aparținea tot de plasa Alexandru Vlahuță.
Satul Rugăria a fost desprins de la comuna Pogana și
arondat din nou comunei Corodești, reînființată, care
aparținea de plasa Alexandru Vlahuță.
În 1934, cele trei sate ale Voineștilor vor fi desprinse de
la comuna Popești și vor reînființa comuna Voinești, care
ținea tot de plasa Alexandru Vlahuță.
Comuna Avrămești, în aceeași alcătuire, va continua să
existe până în 1968, făcând parte până în 1942 din plasa
Alexandru Vlahuță, apoi din plasa Puiești, până în 1950.
Comuna Stâncășeni a continuat și ea să existe până în
1968, pierzând în timp mai multe sate. Astfel, în 1935 a
pierdut satul Obârșenii Lingurari, care a fost arondat
comunei Popești. În 1942 a pierdut și satele Obârșenii
Răzeși și Obârșenii Clăcași, care și ele au fost arondate
comunei Popești.
Comuna Stâncășeni a făcut parte din plasa Alexandru
Vlahuță până în 1942, apoi, până în 1950, din plasa
Puiești.
În 1939, comuna Voinești a fost din nou desființată, cele
trei sate ale Voineștilor fiind arondate comunei Popești.
Acesteia i-au fost arondate și alte sate ale comunei
Voinești de astăzi: Obârșeni Lingurari (1935) și Obâșenii
336
Răzeși și Obârșenii Clăcași (1942). Comuna a făcut parte

din plasa Alexandru Vlahuță, apoi, din 1942, din plasa
Puiești.
Între 1943 comuna Popești a fost desființată, satele
Voineștii Răzeși, Voineștii Boierești, Fundătura, Obârșenii
Răzeși, Obârșenii Clăcași și Obârșenii Lingurari fiind
arondate comunei Rădeni, plasa Puiești.
În 1946, comuna Popești a fost reînființată, cele trei sate
ale Voineștilor și satul Obârșenii Lingurari fiind din nou
arondate acesteia.
În 1947 a fost reînființată comuna Obârșeni, care
cuprindea satele Obârșenii Răzeși și Obârșenii Clăcași.
Făcea parte din plasa Bârlad, județul Tutova.
Satul Rugăria a făcut parte între 1931 și 1950 din
comuna Corodești, care a aparținut de plasa Alexandru
Vlahuță până în 1942, apoi, până în 1950, din plasa
Puiești.
După al doilea război mondial, chiar dacă pentru scurtă
vreme Constituția din 1948 a menținut împărțirea în
comune, plăși și județe, la 6 septembrie 1950, odată cu
noua ordine instaurată în România, de sorginte sovietică,
Marea Adunare Națională a votat Legea nr. 5 pentru
împărțirea administrativ-teritorială a Românei, conform
căreia teritoriul țării era împărțit în regiuni, orașe, raioane
și comune, după modelul sovietic.
Satele care alcătuiesc comuna Voinești de astăzi
continuă să facă parte din mai multe comune, chiar ele
însăși să fie reorganizate, prin comasări. Astfel, în 1950,
comunele Popești și Stâncășeni au fost desființate, satele
Voineștii Răzeși, Voineștii Boierești, Fundătura, Băncești,
Corobănești, Gârbești și Obârșenii Lingurari fiind arondate
comunei Obârșeni. Aceasta, care mai cuprindea satele
Obârșenii Răzeși și Obârșenii Clăcași, precum și satul
Rugăria, desprins de la comuna Corodești, aparținea de
raionul Vaslui, regiunea Bârlad.
Comuna Avrămești, compusă din satele Avrămești,
Mărășești, Uricani a fost arondată raionului Zeletin,
regiunea Bârlad.
Satul Stâncășeni, după desființarea comunei, a fost
arondat comunei Corodești, care aparținea de raionul
În 1956, comunele Obârșeni și Avrămești au fost
arondate raionului Bârlad, regiunea Bârlad.
În 1965, satul Stâncășeni a fost și el arondat comunei
Obârșeni.
În 1967 sunt propuse noi principii pentru reorganizarea
administrativ-teritorială a țării, revenindu-se, prin Legea nr.
2 din 16 februarie 1968, la denumirea tradițională de
județe, fiind desființate regiunea și raionul. Această
organizarea teritorial-administrativă s-a păstrat în mare
parte până astăzi, cu modificări asupra structurii județelor,
care păstrează, în mare parte, structura regiunilor.
337
Înainte de reorganizarea administrativă a țării a avut loc

o reorganizare a satelor, multe dintre ele fiind contopite.
Astfel, satele Voineștii Boierești (care din 1965 a fost
numit Cârțibașul), Voinești Răzeși (care a fost numit, din
1965, simplu, Voinești), și Fundătura au fost unificate într-
un singur sat, numit Voinești.
În 1968, satul Mărășești a înglobat satul Sâmzănești, iar
satele Obârșenii Răzeși și Obârșenii Clăcași au fost
unificate, formând satul Obârșeni.
Tot acum, comunele Avrămești și Obârșeni au fost
desființate, înființându-se comuna Voinești, care era
formată din satele Voinești (reședință de comună),
Avrămești, Băncești, Corobănești, Gârdești, Mărășești,
Obârșeni, Obârșeni Lingurari, Rugăria, Stâncășeni și
Uricari.
Noua comună făcea parte din noul județ Vaslui, care
cuprinde teritorii din fostele județe Vaslui, Tutova, Galați,
Putna, Fălciu.
I.2. Situaţii anterioare
formei actuale
I.3. Unităţi administrative - ținutul Tutova;
din care a făcut parte - ocolul Tutova;
teritoriul administrativ - ocolul Simila;
actual - județul Tutova;
- județul Vaslui;
- plasa Tutova;
- plasa Racova;
- plasa Simila;
- plasa Puiești;
- plasa Plopana;
- plasa Alexandru Vlahuță;
- comuna Voinești;
- comuna Avrămești;
- comuna Mărășești;
- comuna Corodești;
- comuna Obârșeni;
- comuna Pietrosul;
- comuna Gherghești;
- comuna Călimănești;
- comuna Eroul Căpitan Grigorie Ignat;
- comuna Popești;
- regiunea Bârlad;
- raionul Zeletin;
- raionul Vaslui;
- raionul Bârlad;
- județul Vaslui.
I.4. Denumiri succesive ale - Bălăceștii (1443) pentru Băncești;

unităţii administrative - Glod, Glodeni (din 1448) pentru Corobănești;
- Grădești (1445) pentru Gârdești;
I.5. Localităţi contopite - Satul Voinești a înglobat satele Fundătura Voinești și

338
Voineștii-Boierești;
- Satul Obârșeni a înglobat satele Obârșenii Boierești,
Obârșenii Răzeși și Obârșenii Clăcași;
- Satul Sâmzănești a fost înglobat de satul Mărășești
(1968).
I.6. Localităţi dispărute
I.7. Alte denumiri istorice în
teritoriul administrativ
I.8. Fapte istorice notorii în
teritoriul administrativ
I.9. Drumuri istorice, vaduri,
poduri
I.10. Data construirii căilor
ferate, staţiilor c.f.
II.LOCALITĂŢILE
II.1. Statutul administrativ În urma noii împărţiri teritorial-administrative a ţării prin

actual din data/actul Legea nr. 2 din 16 februarie 1968, a fost reînființată
normativ comuna Voinești, care a fost inclusă în județul Vaslui, fiind
formată din satele Voinești (reședință de comună),
Avrămești, Băncești, Corobănești, Gârdești, Mărășești,
Obârșeni, Obârșeni Lingurari, Rugăria, Stâncășeni și
Uricari.
II.2. Atestarea documentară Voinești
a localităţilor Prima informație documentară despre satul Voinești o
avem de la începutul domniei lui Ștefan cel Mare, anume
într-un un zapis de întărire semnat de marele domnitor la
27 noiembrie 1460, care dăruiește și întărește
credinciosului pan Ivul Voinescul dreapta lui ocină, anume
satul Voinești cu mănăstirea, pe care l-a cumpărat de la
Ion și de la Petrică pentru 50 de zloți, iar hotarele satului
să fie după ”hotarele lor vechi, pe unde au folosit din
veac” (DHR, A, 2, 96).
Nu este exclus însă ca satul să fi existat de ceva vreme,
poate din secolul al XIV-lea sau mai devreme, dacă avem
în vedere că pe Dealul Bulbuceni s-au descoperit resturi
arheologice care atestă existența unei așezări datate în
secolele IX−X d.Hr.
Coordonatorii volumului al treilea al cunoscutei colecții
de documente medievale Documenta Romaniae Historica
consideră însă un alt sat, Oidești, care apare într-un alt
act de întărire de la Ștefan cel Mare, semnat la 5 martie
1493, ca fiind satul Voinești de astăzi, mai ales că acesta
avea o mănăstire în hotar și era vândut lui Albul Voinescu
și surorilor sale, Ana și Vasilica (DRH, A, 3, 122, p. 645).
Evident, faptul că satul Oidești era situat pe râul Tutova,
că în hotarul său se găsea o mănăstire, că a fost vândut
lui Albul Voinescu (probabil înrudit cu Ivul Voinescul) au
determinat pe coordonatorii volumului să considere că
este vorba despre același sat, Voinești.
Ținând seama că este vorba de acte ale aceluiași
339
domnitor, Ștefan cel Mare, că se vorbește de un jude,

Voina, nu credem în posibilitatea ca cei din cancelaria
domnească sa nu fi știut făcut trimitere la fostul proprietar,
Ivul Voienscu; deci, considerăm că, mai degrabă, nu
poate să fie vorbă de satul Voinești în acest document din
1493, ci poate de un fost sat, aflat lângă Voinești, care a
fost înglobat apoi de acesta.
Următoarea informație documentară despre satul
Voinești o aflăm abia aproape peste 180 de ani de la
prima mențiune, anume din 3 februarie 1641, când, într-un
zapis de întărirea din partea domnului Moldovei, Vasile
Lupu, pentru Matei Stoian și lui Neculai, care se
judecaseră cu fostul vornic Dumitru (Dumitrașco) Gheucă
și popa Grigorie pentru stăpânirea satului Draxeni, din
ținutul Tutova, ca martori apar și Dimitru și Constantid din
Voinești (DRH, A, 26, 22).
Avrămești
Chiar dacă tradiția locului face trimitere la un document
de la Ștefan cel Mare, care ar dăruit lui Avram Huiban, un
răzeș care s-a remarcat pentru vitejie în bătălia cu turcii
din susul Vasluiului, o moșie ”în susul Bârladului, pe Apa
Mărului, Valea Cornilor de arce, pe unde este judele Sion”
(DRH, A, 2, XIX), localnicii considerând că acesta a fost
întemeietorul satului, s-a dovedit științific că acest
document, păstrat doar într-o traducere, este un fals
târziu, pentru justificarea anumitor drepturi de stăpânire
(DRH, A, 2, p. 452) .
Având în vedere acest fals document, putem spune clar
că satul Avrămești nu este prezent în izvoarele scrise din
secolele XV și XVI, ci abia în ultima parte din secolul al
XVIIl-lea. De remarcat este însă faptul că pe teritoriul de
astăzi al satului Avrămești, în marginea lui de nord, pe
Dealul de Mijloc, a fost identificată o așezare din perioada
timpurie a evului mediu, din secolele VIII-IX și X-XII, care
nu este exclus să fi evoluat și după secolul al XII-lea.
Deci, prima știre documentară despre satul Avrămești o
avem la 12 martie 1675, când, într-un zapis de întărire
emis la Croitori, pe Tutova, prin care Cristea, feciorul lui
Toader Coșciug din Croitori, a dat partea sa de ocină și
moșie, avută de la tatăl său în satul Croitori, lui Vasile
Gheucă, al treilea logofăt, este prezent ca martor șu un
anume Ștefan, căpitan de Avrămești (Ghibănescu,
Surete și izvoade, vol. IV, LX, p. 68).
La 20 iulie 1679, avem prima informație și despre moșia
Avrămești din ținutul Tutova, anume o parte din aceasta,
care a fost a lui Gavril călugărul, în mirenie, Grozav,
feciorul Nedelii, fiind dată danie Mănăstirii Pângărați.
Aceasta danie era mărturisită de Miron Costin, mare
logofăt, Neculai Racoviță, fost logofăt, și Gavril Costache,
mare vornic (CDM, IV, 403).
Alte informații despre satul Avrămești nu mai avem
340
decât de la sfârșitul secolului al XVIII-lea.
Băncești
Chiar dacă istoria scrisă a satului Băncești începe ceva
mai târziu, spre mijlocul secolului al XVII-lea, coordonatorii
primului volum al cunoscutei colecții de documente
medievale Documenta Romaniae Historica, istoricii C.
Cihodaru, I. Caproșu și L. Șimanschi, se întreabă dacă nu
cumva satul Bălăceștii, ce se afla ”pe gios de Iazăru”,
dăruit de Stefan al II-lea, domnitorul Moldovei, la 27 mai
1443, lui Ghereiu, fratele lui Cristea Negru, pentru slujirea
cu dreptate și credință, nu este satul Băncești de astăzi
(DRH, A, 1, 232, p. 437).
Indiferent dacă acceptăm sau nu această ipoteză, cert
este că în timpul domniei lui Miron Barnovschi, deci mai
târziu cu peste 150 ani de la data precedentă, satul
Băncești din ținutul Tutova este menționat clar în
documentele medievale. Este vorba despre un zapis de
întărire dat de domnul Moldovei la 12 aprilie 1628
hatmanului și pârcălabului Sucevei, boierul Nicoară, care
a cumpărat de la Trifan, fiul lui Mânzatul din Cirbi din
Covurlui, partea acestuia de ”ocină și moșie din satul
Băncenii a treia parte cu loc de moară și cu tot venitul ce
este în ținutul Tutovei”.
De asemenea, prin același act, hatmanului Nicoară îi
era întărită o altă ocină cumpărată de la Zatic, feciorul
Zbiarăi, anume în ”sat Băncenii pe pârâul Tutova” din
Corobănești
Până la prima mențiune cu numele de Corăbăneștii
(1856), satul a purtat numele de Glod, Glodeni, în câteva
hărți fiind trecut și Odaia. Deci, în prezentarea istoriei
satului vom folosi numele prezente în documente,
îndeosebi Glodeni.
Primea menționare a satului o avem din 27 iulie 1448,
când domnul Moldovei, Petru al III-lea, dăruia boierului Ion
Porcu, mai multe sate pe Pârâul Negru (afluent al
Siretului, județul Botoșani) și pe râul Tutova, între care și
satul Glod (DRH, A, 1, 282).
La 15 august 1455, Petru Aron, domnul Moldovei, a
dăruit și a întărit comisului Petru mai multe sate pe
Tutova, între care și satul Glodeni, pe care l-a cumpărat
de la Mihul Tudora, pentru 55 de zloți (DHR, A, 2, 49).
Deci, după ce satul a fost stăpânit de Ion (Ivan) Porcu,
vistier al doamnei și paharnic (1443-1456) a trecut în
proprietatea lui Mihul Tudora, care l-a vândut apoi
Informații despre satul Glodeni nu mai avem timp de
peste 150 de ani, el fiind prezent din nou în documentele
medievale în 2 martie 1617, când, la Iași, domnul
Moldovei, Radu Mihnea, întărea lui Dumitrașco, fost ușer
341
(= dregător de curte, care avea sarcina de a primii solii și

a-i introduce la domn), dreapta lui ocină și cumpărătură,
cu ispisoc (= act emis de domnul Moldovei, care servea
ca act de proprietate) de la domnul Moldovei Ieremia
Movilă, pentru o parte din satul Glodeni din ținutul Tutova,
cumpărată de la Hamza, fiul lui Moisei Boureanul.
Gârdești
Pentru prima oară satul Gârdești este amintit la mijlocul
secolului al XV-lea, la 15 august 1455, când Petru Aron,
domnitorul Moldovei, întărea lui Petru comis (Petru
Ezăreanul, comis în perioada 1454-1456) satul Grădești
pe Tutova, unde era și casa lui (DRH, A, 2, 49). Acest sat,
Grădești, a fost considerat, de către coordonatorii colecției
DRH, ca fiind satul Gârdești de astăzi.
Ulterior, pentru mai bine de 150 de ani nu mai avem
nicio informație despre satul Gârdești, care reapare
menționat în documente la 20 decembrie 1606, când
Simon Movilă, domnul Moldovei, întărește vânzarea ”a
patra parte din a treia parte de sat din Gărdești, care este
în ținutul Tutovei, și cu vad de moară, și cu Strâmba și cu
loc de prisacă” lui Constantin Cimbalovici, fost mare vătav,
de către Obrejia și fratele său Crăciun, și surorile lor,
strănepoții Ezereanului, care aveau moșia cu ispisoc de la
Petru voevod (Petru Rareș) (DIR, XVII, A, 2, 86).
La 4 iulie 1632, avem o nouă știre despre satul
Gârdești, când domnul Moldovei, Alexandru Iliaș,
poruncește pârcălabului ținutului Tutova să apere ocina
din Dracsini a lui Iftimie, comișel de Dragomănești, față de
abuzurile lui Nicolae Bălțatul din Gârdești (DRH, A, 21,
138).
Mărășești
Primele informații despre satul Mărășești le avem din 25
iulie 1576, în timpul primei domnii a lui Petru Șchiopul,
când, printr-un ispisoc (= act emis de domn, care servea
ca act de proprietate), domnul întărea a patra parte din
moșia Mărășăștii lui Cristea, fost vornic, și fraților și
surorilor lui, moșie cumpărată de la feciorii Urâtei și
Vasilcăi, nepoții Drăgălinei, cu 300 zloți tătărăști (DRH, A,
7, 159).
În 23 iunie 1676, satul Mărășești este din nou prezent
într-un document, un act de hotărnicie prin care Gavril
Brăescu, fost pitar, mărturisește că, venind postelnicul
Ștefan, comisul Dadija și fiii lui Scărlet din Zorleni înaintea
lui cu carte domnească, la cererea acestora a adunat
bătrânii megieși, care au hotărât și stâlpit părțile lor de
moșie din Băncești și Tominești, pe valea Iezerului, ținutul
Tutovei. Între martori găsim și pe Ion Andoni din Mărișești
(Clit, Documente hușene, III, 33, p. 64-65).
Deosebit de important este faptul că satul Mărășești,
scris Mărăsesti, este prezent în harta realizată de Dimitrie
342
Cantemir în 1716
Obârșeni
Într-un document îndoielnic din 20 iunie 1613, păstrat
într-o copie târzie și publicat în colecția Documente privind
istoria României, este amintit un anume Vasile, fratele
Ursului, care a luat de soție pe ”Todosca, fata lui Andone,
din sat din Obărșeni, de la ținutul Tutovei” (DIR, XVII, A,
3, p. 238). Fără a discuta obiectul documentului, care
pare a fi un fals, rămâne menționarea satului Obârșeni,
din care provenea fata lui Andone, fapt ce poate fi
acceptat ca o mențiune cu un grad înalt de autenticitate.
Prima mențiune a satului Obârșeni într-un document
original este tot din prima jumătate a secolului al XVII-lea,
într-un zapis de mărturie emis, la 2 octombrie 1635, de
către Andreiiașu, solțuz, cu cei 12 pârgari de Bârlad, care,
împreună cu alți oameni, au mărturisit că Petra de
Tominești a dat o parte de ocină din Băncești lui Scarlat și
giupânesei sale. Între martori este amintit și Nenea din
Obârșiiani (DRH, A, 23, 249).
Următoarea informație documentară despre satul
Obârșeni o avem din 3 februarie 1641, când, într-un zapis
de întărirea din partea domnului Moldovei, Vasile Lupu,
pentru Matei Stoian și lui Neculai, care se judecaseră cu
fostul vornic Dumitru (Dumitrașco) Gheucă și popa
Grigorie pentru stăpânirea satului Draxeni, din ținutul
Tutova, sunt trecuți ca martori și Menia și Ghiorghi din
Obârșieni (DRH, A, 26, 22).
Obârșenii Lingurari
Istoria satului Obârșeni Lingurari este recentă, ea
începând după 1871, când se face referite clară la
existența lui. Până atunci, în 1859 înregistrăm prima
separare a satului Obârșeni în două sate, când în
Lucrările statistice a Moldovei, satul Obârșeni este
prezent separat în două sate: Obârșeni Răzeși și
Obârșeni Cherchez, al lui Dimitrie și Iordache Cerchez.
Evident, nu putem spune dacă unul dintre cele două
sate a reprezentat nucleul viitorului sat Lingurari, dar sigur
satul Obârșeni Răzeși reprezintă actualul sat Obârșeni.
În 1865, în urma reorganizării administrative a
Principatelor Unite sub Alexandru Ioan Cuza, cele două
sate ale Obârșenilor au fost unificate, formând satul
Obârșeni. Acesta a fost format singur comuna Obârșeni,
atribuită plășii Racova, ținutul Vaslui (Indicele comunelor
României, 1865, p. 96).
În 1871, în Dicționarul topografic și statistic al României
satul Obârșeni este din nou separat în două sate:
Obârșeni Răzeși și Lingurari. Ambele sate făceau parte
din comuna Obârșeni Răzeși, plasa Racova, județul
Vaslui (Frunzescu, Dicționarul topografic și statistic,
1871, p. 322).
343
Acesta este momentul în care începem să vorbim de

existența în documente a satului Obârșeni Lingurari, sat
care este prezent și în Marele Dicționar Geografic al
Românei, publicat la sfârșitul secolului al XIX-lea. În
această valoroasă lucrare geografică, prezentarea satelor
Obârșenilor a fost făcută pentru situația de dinainte de
1875. Astfel, pentru perioada 1871–1875 (în 1875,
comuna Obârșeni a fost desființată) marele geograf ne
prezenta la comuna Obârșeni trei sate: Obârșeni-Răzeși,
Obârșeni-Clăcași sau Obârșeni-Boerești și Valea Iezerului
sau Lingurari (MDGR, IV, p. 527).
Descrierea geografică oferită de George Lahovari ne
determină să socotim satul Obârșeni-Clăcași sau
Obârșeni-Boerești ca parte a satului Obârșeni, situată pe
pârâul Iezerul, poate Obârșenii de Jos dintr-o hartă
militară din 1893, pentru ca mai sus, pe ambele maluri ale
pârâului Racovița, să găsim satul Obârșeni-Răzeși, numit
în aceeași hartă drept Obârșenii de Sus. În această
situație, satul Lingurari sau Valea Iezerului se afla chiar pe
ambele maluri ale pârâului Iezerul, pe locul actualului sat
Obârșeni Lingurari, numărând 163 de locuitori (MDGR, V,
p. 708).
Rugăria
Și istoria satului Rugăria este relativ nouă, acesta fiind
prezent pentru prima dată în documente în 1865, când
apare ca cătun al satului Drăxenii Vechi, comuna Pietrosul
(Chetrosu), plasa Tutova, județul Tutova (Indicele
În 1871, în Dicționarul topografic și statistic al lui D.
Frunzescu, satul Rugăria (Fundătura-Rugărie) este
separat de satul Draxenii Vechi, prezent la aceeași
comună, Pietrosul (Frunzescu, Dicționarul topografic și
Stâncășeni
Prima mențiune documentară a satului Stâncășeni o
avem din 17 iulie 1699, când Antioh Cantemir, domnul
Moldovei, întărea lui Ilie Enache, mare stolnic, stăpânirea
peste părți de moșie din mai multe sate din ținutul Tutovei,
între care și din Stâncășeni, din vatra satului (CDM, IV,
2105).
De le acea dată și până spre sfârșitul secolului al XVIII-
lea, știri documentare despre sat nu mai avem în
documentele publicate.
Uricari
Istoria satului Uricari este și ea recentă, acesta fiind
prezent pentru prima dată în documente în 1859, când, cu
numele de Cotuna Uricarii, apare în Lucrările statistice a
Moldovei. Populațiunea pe 1859 și 1860, ca sat în ocolul
Tutova, ținutul Tutovei (Tezaurul toponimic, vol. I/2, p.
344
1252).
Până la acea vreme, în documentele administrative ale
Moldovei din 1742 și până în 1859 Uricarii apar ca moșie
din ținutul Tutovei, cu numele Găneștii.
În 1865, odată cu noua reorganizarea administrativă a
României, când se înființează comunele rurale, iar
ținuturile și ocoalele au fost înlocuite cu județele, respectiv
plășile, găsim satul Uricari la comuna Avrămești, plasa
Tutova, județul Tutova (Indicele comunelor României,
1865, p. 89).
În 1871, în Dicționarul topografic și statistic al lui D.
Frunzescu, satul Uricari este prezent la comuna
Avrămești, plasa Tutova, județul Tutova (Frunzescu,
Dicționarul topografic și statistic, 1871, p. 501).
II.3. Denumiri succesive ale Voineștii Boierești, Voinești Răzeși și Fundătura Voinești
localităţilor pentru Voinești.
Obârșenii Boierești, Obârșenii Clăcași pentru Obârșeni.
Mărășeștii Boierești și Mărășeștii Răzeși pentru Mărășești.
Cârțibașul pentru Voineștii Boierești.
II.4. Modul de formare al
localităţilor Prin înglobări și contopiri.
II.5. Monumente 1. Nr. crt. 411, cod LMI 2015, VS-II-m-A-06897, Biserica
istorice/poziţie de lemn ”Cuviaosa Paraschiva”, sat Voinești, com.
listă/categorie Voinești; adresă: nr. 108, în centrul satului, în cimitir;
datare: cca 1745;
2. Nr. crt. 359, cod LMI 2015, VS-II-m-A-06862, Biserica
de lemn ”Adormirea Maici Domnului”, sat Obârșeni, com.
Voinești; adresă: nr. 21, în partea de NE a satului, în
cimitir; datare: 1818;
3. Nr. crt. 393, cod LMI 2015, VS-II-m-B-06882, Biserica
de lemn ”Sf. Nicolae”, sat Stâncășeni, com. Voinești;
adresă: nr. 42, în partea de vest a satului, în cimitir;
datare: 1795, refăcută cca 1829.
II.6. Situri arheologice

declarate zone de
interes prioritar
II.7. Alte construcţii cu
valoare istorică locală
II.8. Denumiri istorice în
localitate
II.9. Fapte istorice notorii în
localitate
II.10. Distrugeri ale
localităţilor/
construcţiilor (incendii,
cutremure, inundaţii,
asedii ş.a.)
II.11. Operaţiuni urbanistice
de amploare care s-au
345
desfăşurat în localităţi
II.12. Cartiere istorice şi părţi
istorice din localităţi
III. ELABORATOR
III.1. Instituţia în cadrul SC ARHEO-MANAGEMENT SRL

căreia s-a redactat
fişa
III.2. Autorul fişei şi
calitatea acestuia
III.2.1. Nume COTIUGĂ
III.2.2. Prenume Vasile
III.2.3 Calitatea autorului Conf. univ. dr., arheolog expert
III.2.1. Nume ICHIM

III.2.2. Prenume Aurica
III.2.3 Calitatea autorului Istoric, dr., specialist protejare monumente istorice
III.3. Data redactării fişei 10.10.2019
346
FIȘA ANALITICĂ DE EVIDENȚĂ A MONUMENTULUI ISTORIC

BISERICA DE LEMN ”CUVIOASA PARASCHIVA”,
DIN SATUL VOINEȘTI, COM. VOINEȘTI, JUD. VASLUI
FISA ANALITICĂ DE EVIDENŢĂ A MONUMENTELOR ISTORICE
1. IDENTIFICARE
1.1. Cod VS-II-m-A-06897
1.2. Categorie
1.2.1. Monument Biserică
1.2.2. Ansamblu
1.2.3. Sit
Denumirea
1.3. Biserica de lemn ”Cuvioasa Paraschiva”
actuala
Denumirea
originara
Denumiri
anterioare
2. LOCALIZARE ADMINISTRATIVA/AMPLASAMENT
România
2.1. Stat
2.2. Judet/nume/indicativ/numar Vaslui
2.3. Oras; sat - comuna actuale Voinești, com. Voinești
2.4. Cod postal 737595
2.5. Strada, numar actuale Nr. 108, în cimitir
Oras; sat - comuna

2.6. Voinești
originare/anterioare
347
2.7. Strada, numar anterioare Nr. 108, în cimitir.
2.8. Referințe cartografice/toponimie -
2.9. Referințe cadastrale
Zona de protecție a monumentului istoric

se instituie pe limita cimitirului din jurul
bisericii, extins la sud și la nord, pe limita
exterioară a proprietăților învecinate
cimitirului. Spre est, limita zonei de
protecție este dată de limita proximală a
drumului județean, pentru ca spre vest,
Referințe privitoare la zona de aceasta să fie dată de limita cimitirului, pe
2.10.
protecție muchia terasei de deasupra văii pârâului
Chricovu, terasă pe care se află
monumentul istoric.
Astfel, limitele zonei de protecție se află
la 80 m nord de monument, la 30 m est,
90 m sud și 40 m vest față de monument.
În total, zona de protecție are o suprafață
de cca 1,5 ha.
2.11. Categoria de arhitectura Biserică
2.12. Tipul de folosinta sau functiunea Biserică parohială
2.13. Folosinta actuala Biserică parohială
2.14. Folosinta initiala Biserică parohială
2.15. Folosinta anterioara Biserică parohială
Reglementarile urbanistice in care se

2.16. PUG com. Voinești
inscrie
3. STATUT PROPRIETATE
3.1. Actualul proprietar Parohia Voinești
3.2. Proprietar originar Răzeșii din satul Voinești
3.3. Proprietari anteriori
3.4. Utilizator Parohia Voinești
4. DATARE
Datare prin
4.1. Secolul al XVIII-lea
perioade/secole
348
Datare prin intervale de

4.2. 1707-1745 (?), ante 1809
date
4.3. Datare precisa 1707 sau 1745
4.4. Justificarea datarii Insemnarea pictată de pe catapeteasmă.
5. PERSOANE SI EVENIMENTE ASOCIATE ISTORIEI MONUMENTULUI
5.1. Ctitor/finantator Răzeșii din satul Voinești
5.2. Autor/mester
Despre existența unei biserici în Voinești, sau în hotarul satului,

avem informații încă din vremea lui Ștefan cel Mare, care la 27
noiembrie 1460, întărea lui Ivul Voinescul satul Voinești cu
mănăstirea, pe care acesta l-a cumpărat de la Ion și de la Petrică
pentru 50 de zloți.
Deci, chiar dacă mănăstirea se găsea în sat sau în hotarul
acestuia, este de remarcat că exista o asemenea așezământ, care
avea și o biserică, foarte probabil, de lemn. Nu știm care a fost
evoluția acesteia, dar la 23 iunie 1676, aflăm despre existența unui
popă Ion din Voinești, martor la o hotărnicie de moșii din Băncești
și Tominești, pe valea Iezerului, ținutul Tutovei, foarte probabil un
slujitor fie la mănăstirea din hotarul satului, amintită din vremea lui
Ștefan cel Mare, fie la o biserică din sat, nefiind exclus ca aceasta
să fie chiar biserica mănăstirii, care între timp a fost desființată.
În cele două recensăminte din 1773 și 1774, satul Voinești,
împreună cu Bulbucenii și Stâncășenii numărau 5 preoți și diaconi,
ceea ce înseamnă că în sat exista cel puțin o biserică, deservită de
5.3. Istoric un preot, o a doua biserică fiind, probabil, la Stâncășeni.
Referitor la istoria bisericii, informațiile noastre provin din două
surse, una mai sumară, datorată lui N. Stoicescu, în Repertoriul
bibliografic al localităților și monumentelor medievale din Moldova¸
și a doua lui D. Ichim, Biserici de lemn din Eparhia Hușilor.
Astfel, în lucrarea mai veche a lui N. Stoicescu, biserica
Cuvioasa Paraschiva din Voinești este datată fie în 1707, fie ante
1809.
În volumul dedicat special bisericilor de lemn din județul Vaslui,
preotul Dorinel Ichim, în baza unei documentări mai ample, aduce
mai multe informații despre istoria bisericii din Voinești. Astfel,
având în vedere inscripția în chirilică de pe catapeteasmă, care a
fost realizată în 1745, precum și datele oferite de Gheorghe
Tomșa, care în istoricul realizat de el ne spune că biserica a fost
ridicată de răzeșii din sat, împreună cu preotul lor, Vasile
Voinescu, ajutat de un alt preot, Toader Pârlog, Dorinel Ichim
consideră că biserica ar data din anul 1707.
6. DESCRIERE
349
Biserica se află situată astăzi aproximativ

în centrul satului Voinești, pe partea
stângă a pârâului Chircovul, care curge
prin sat, de la nord−nord-vest spre
6.1. Zona si așezarea sud−sud-est, pe un mic platou aflat
deasupra pârâului, platou care se găsește
pe o prelungire a pantei de sud-vest a
Dealului Ghelmagioaia, deal ce se ridică la
nord-est de sat.
6.2. Descriere obiectiv individual
Biserica are un plan trilobat, cu absidele

- Plan laterale pentagonale, cu absida altarului
decroșată, de formă pentagonală;
pronaosul este și el absidat, cu trei laturi.
Biserica prezintă un singur cat, fără turn
- Elevatie
clopotniță deasupra.
Lungimea de 11 m, lățimea de 4,50 m

- Volumetrie fără abside, înălțimea la streașină de cca
3,35 m de la soclul actual de ciment.
- Fațade Acoperite cu scânduri de brad verticale,

vopsite cu albastru.
- Forma invelitoare În patru ape.
- Compartimentare interioare Pronaos, naos cu abside laterale, altar.
- Extinderi Nu.
La poartă se află o clopotniță cu un turn

central (cu un cat, în care se găsesc
- Anexe
clopotele), flancat de două încăperi, care
prezintă câte un mic turnuleț
Biserica a fost ridicată pe o temelie de

6.3. Elemente de constructie piatră, pe care s-au așezat tălpoaiele de
stejar.
Biserica este realizată din bârne de stejar,

Materiale si tehnici de
6.4. așezate orizontal pe tălpoaiele bisericii și
constructie/structura
prinse în clește.
Acoperișul a avut inițial o învelitoare de

șindrilă, care la mijlocul secolului trecut a
6.5. Materiale de acoperis fost înlocuită cu tablă galvanizată, apoi cu
tablă zincată, bătută în muchii. La
extremitățile coamei, s-au plasat doi popi
350
de lemn, înveliți în tablă, pe care s-au

așezat cruci de fier
Fațadele sunt decorate cu un brâu ”în

6.6. Componente artistice torsadă” deasupra soclului, o friză cu dinți
de ferestrău sub cornișă și motive
geometrice pe ancadramentele ferestrelor.
În naos, pe peretele sudic se găsește un
tetrapod, folosit ca suport pentru cărțile
de cult, realizat din lemn, pe care se
6.7. Mobilier
găsesc pictate sfinți și scene biblice. Se
pare că și acesta a fost realizat și pictat
odată cu catapeteasma, anume în 1745.
Sub icoanele praznicare ale

catapeteasmei, pe tâmpla de lemn ce
separă registrul icoanelor de registrul
ușilor altarului, se află inscripția pictată cu
chirilice, de culoare roșie: Această sfântă
și dumnezăească catapeteasmă a fost
6.8. Inscriptii
pictată de către sfinția sa părintele
Astănasie egumen ot mănăstirea Florești,
adeverind hramul între lauda și pohval:
preapodov. Paraschiva ca să fie pomenire
sufletelor ctitor în veciii vecilor Anastasie
Zugrav 7253”.
În tipologia bisericilor de lemn realizată de

marele arhitect Grigore Ionescu, biserica
6.9. Incadrare stilistica s-ar putea încadra în grupa 5, categoria
5.4.4., singura diferență fiind faptul că
absidele laterale au cinci laturi, nu trei.
Biserica a fost împodobită cu icoane

pictate pe lemn, mai mult sau mai puțin cu
valoare artistică, mobilier și inventar de
6.10. Patrimoniu mobil cult. Stâlpii care separă pronaosul de
naos au fost și ei împodobiți cu câte o
icoană, reprezentând pe Maica Domnului,
Sf. Arhanghel Mihail, Iisus cu globul și Sf.
Ioan Botezătorul.
7. CONSERVARE, RESTAURARE, PREZERVARE
7.1. Starea generala de conservare
Cea mai veche reparație a bisericii de

lemn din Voinești pare să se fi făcut în
7.2. Lucrari anterioare de restaurare 1772.
În catagrafia din 1809 este trecut ca
preot la biserica Vasile Pruteanu.
351
În 1845, preotul Ioniță (zis Ciocorâdă) a

refăcut acoperișul de șindrilă al bisericii.
În 1880 s-a reparat peretele de nord și s-
a înlocuit cărămida din pardoseală,
punându-se dușumele.
În 1935, sub păstorirea preotului Leon
Istrate, biserica a fost îmbrăcată cu
scândură de brad. Acum la cele două
biserici din Voinești și Obârșeni s-au făcut
și ușoare reparații, care au costat 7000
lei, adunați de săteni. Tot aceștia au
adunat alți 7000 lei cu care s-au cumpărat
odăjdii.
Prin grija preotului Mihai Răzmeriță, cu
contribuția enoriașilor, s-au realizat lucrări
de reparații și întreținere, acoperișul de
șindrilă fiind înlocuit cu tablă galvanizată.
În 1978, protecția de scânduri de brad a
fost vopsită la exterior și interior.
Propuneri restaurare, reabilitare, Nu sunt.

7.3.
reconversie
8. DOCUMENTARE/REFERINTE
- Ichim, Dorinel, Biserici de lemn din

Eparhia Hușilor. Județul Vaslui, Huși,
2001, p. 481-488.
8.1. Bibliografie - Popa, Maria, Monumente istorice din
județul Vaslui. Biserici și mănăstiri din
Eparhia Hușilor, Editura Kolos, Iași, 2008,
p. 185-189.
8.2. Dosare si rapoarte, in arhive
8.3. Harti, planuri, desene Da
8.4. Fotografii Da
8.5. Alte informatii -
9. NIVELUL DE INTERES/CLASARE
9.1. Grupa valorica Grupa A
Categoria dupa natura

9.2. II. Arhitectură
obiectivului:
9.3. Criterii de evaluare globala Istorice și artistice
352
9.4. Data si documentul protectiei Lista Monumentelor Istorice 2015
Codul primit prin respectivul

9.5. VS-II-m-A-06897
act
10. SISTEMATIZAREA EVIDENTEI
10.1. Data redactarii fisei 15.09.2019
Institutia in cadrul careia s-a redactat

10.2. SC ARHEO MANAGEMENT SRL
fisa
Conf. univ. dr. Vasile COTIUGĂ

10.3. Autorul fisei si calitatea acestuia Istoric, Arheolog expert
Muzeograf dr. Aurica ICHIM

Istoric, specialist protejare monumente
istorice
Trimiterea la documentatia
10.4.
fotografica aferenta
Trimiterea la documentatia desenata

10.5.
aferenta
Semnatura autografa a specialistului

10.6.
care a intocmit fisa
Semnatura si stampila
conducatorului -
10.7.
institutiei in cadrul careia s-a redactat
fisa
Numarul procesului-verbal de
10.8. validare in comisia regionala a -
monumentelor istorice
353

BISERICA DE LEMN ”ADORMIREA MAICII DOMNULUI”,
DIN SATUL OBÂRȘENI, COM. VOINEȘTI, JUD. VASLUI
1. IDENTIFICARE
1.1. Cod VS-II-m-A-06862
1.2. Categorie
1.2.2. Ansamblu
1.2.3. Sit
Denumirea
1.3. Biserica de lemn ”Adormirea Maicii Domnului”
actuala
Denumirea
originara
Denumiri
anterioare
România
2.1. Stat
2.3. Oras; sat - comuna actuale Obârșeni, com. Voinești
2.5. Strada, numar actuale
Oras; sat - comuna

2.6.
354
2.7. Strada, numar anterioare
Zona de protecție a monumentului

istoric se instituie pe aliniamentul limitei
exterioare a parcelelor agricole (grădini)
Referințe privitoare la zona de din jurul cimitirului. Astfel, spre est, limita
2.10. zonei de protecție este la cca 65 m față
protecție
de monument, spre sud la cca 70 m, spre
vest la cca 80 m și spre nord la cca 82 m,
arealul protejat, în suprafață de puțin
peste 2 ha, fiind neregulat.

inscrie
3.1. Actualul proprietar Parohia Obârșeni
3.2. Proprietar originar
3.4. Utilizator Parohia Obârșeni
4. DATARE
Datare prin
4.1. Secolul al XIX-lea
perioade/secole

4.2.
date
4.3. Datare precisa 1818
4.4. Justificarea datarii
355
Răzeșii satului: Enache Borș, Costache Borș, cu soția sa,

Marghioala, Constantin Dobranic, cu soția sa, Zoița, Dumitru Popa,
5.1. Ctitor/finantator
Toderaș Jerebie, Gheorghe Dobranici, preotul Neculai Suditu și
alții.
5.2. Autor/mester
În istoria bisericii din Obârșeni, întocmită de preotul Gheorghe

Tomșa, se afirmă că biserica a fost ridicată în 1818 de către răzeșii
satului: Enache Borș, Costache Borș, cu soția sa, Marghioala,
Constantin Dobranic, cu soția sa, Zoița, Dumitru Popa, Toderaș
5.3. Istoric Jerebie, Gheorghe Dobranici, preotul Neculai Suditu și alții.
Chiar dacă în timp au fost oferite mai multe date de ridicare a
bisericii (1819 și 1820), biserica a fost ridicată în 1818, foarte
probabil de către răzeșii din Obârșeni, cu materiale aduse de la
biserica din Florești, între care, foarte probabil, și catapeteasma.
Alte informații despre istoria bisericii nu sunt.
6. DESCRIERE
Biserica se găsește în marginea estică a

satului, pe un mic promontoriu de pe
6.1. Zona si așezarea partea stângă a pârâului Racovița, afluent
de stânga al pârâului Iezerul, în care se
varsă la sud de satul Obârșeni.
Biserica ”Adormirea Maicii Domnului” din

Obârșeni are plan trilobat, cu absidele
laterale pentagonale, cu absida altarului
- Plan pentagonală, decroșată. Este prevăzută
cu pridvor, pronaos, naos și altar, pridvorul
fiind deschis în forma originală,
actualmente închis.
- Elevatie
Lungimea bisericii la exterior este de

aproximativ 16,50 m, iar lățimea, fără
- Volumetrie abside, de aproximativ 5,90 m. Pereții au
înălțimea de 2,80 m, de la actualul soclu
de ciment la streașină.

vopsite în verde.
356
Pridvor, pronaos, naos cu abside laterale,

- Compartimentare interioare altar.
- Extinderi Nu
La intrarea în curtea bisericii se află o

- Anexe clopotniță de lemn, fără valoare istorică
sau arhitectonică.

6.3. Elemente de constructie piatră, pe care s-au așezat tălpoaiele de
stejar.
Biserica este realizată din bârne de stejar,

Materiale si tehnici de așezate orizontal pe tălpoaiele bisericii,
6.4.
constructie/structura încheiate în ”cheotoare dreaptă” și ”coadă
de rândunică”
Acoperișul a avut inițial o învelitoare de

șindrilă, care la mijlocul secolului trecut a
fost înlocuită cu tablă bătută în muchii. La
6.5. Materiale de acoperis
extremitățile coamei s-au plasat doi popi
de lemn, de formă hexagonală, înveliți în
tablă, pe care s-au așezat cruci de fier.
Din păcate, protecție din scânduri,

acoperită cu o vopsea pe bază de ulei de
culoare verde, precum și bagdadia de sub
streașină acoperă componentele artistice
ale bisericii. Nu este exclus ca acestea să
fie asemănătoare cu cele de la biserica
6.6. Componente artistice din Voinești, dar cert ele există, după
mărturia etnografului Maria Popa, care a
cunoscut biserica și fără protecția de
scândură. Dintr-o fotografie veche se
poate observa ancadramentul uneia dintre
ferestrele abisidelor laterale, care prezintă
un motiv geometric asemănător cu cel de
deasupra ușii de intrare în pronaos.
Mobilierul este unul sărac, relativ
modern, din a doua jumătate a secolului al
XX-lea.
Mai deosebită este ușa din două blăni
masive de stejar, de la intrarea în
6.7. Mobilier pronaos, prinsă în ancadrament prin
balamale de fier, de epocă, păstrând și o
parte a încuietorii originale, tot de fier. La
exterior, aceasta a fost pictată direct pe
lemn, putându-se încă observa chipul unui
arhanghel. Foarte probabil, ușa a fost
357
pictată odată cu catapeteasma, poate

chiar de Anastasie zugravul, care
cunoștea tehnica pictării pe lemn.
Catapeteasma prezintă deasupra
icoanelor împărătești o însemnare cu litere
chirilice care atestă că ”Această sfântă și
dumnezeiască catapeteasmă cu toată
6.8. Inscriptii cheltuiala și osârdia au făcut-o părintele
Anastasie egumenu pentru mănăstirea
Florești adeverind hramul întru lauda prea
cuv(ioasei) Paraschiva, ca să fie pomenite
ctitorilor sufleților în vechi. Amin.
Anastasie zugravul”.
Grigore Ionescu, biserica s-ar putea
6.9. Incadrare stilistica încadra în grupa 5, categoria 5.3.4,
singura diferență fiind faptul că absidele
laterale au cinci laturi, nu trei.

pictate pe lemn, mai mult sau mai puțin
cu valoare artistică, mobilier și inventar
de cult.
Dintre icoanele vechi păstrate în
biserică, una, care reprezintă pe Maica
Domnului, avem următoarea însemnare
în chirilică: ”Închipuirea sf. icoane
acesteia s-au zugrăvit întocmai după
izvorul cele făcătoare de minuni din sf.
6.10. Patrimoniu mobil măn. a Neamțului cu cheltuiala ierom.
Teodosie Kiokie din orașul Hușului. Anul
1826 mai 20”.
Mai multe evanghelii vechi, din secolul al
XIX-lea și de la începutul secolului al XX-
lea (aflate, din păcate, într-o stare
înaintată de degradare), pe care se
păstrează însemnări ale preoților și altor
slujitori ai bisericii, remarcându-se unele
de la mijlocul secolului al XIX-lea, din
1844‒1854, din 1908, din primul război
mondial, 1916, și chiar din 1964.
7.1. Starea generala de conservare Bună
Într-un anuar din 1909 se spune că

7.2. Lucrari anterioare de restaurare biserica a fost reparată în 1896.
În 1908 a avut loc o nouă reparație, când
a fost refăcut peretele de nord, întreaga
358
biserică fiind apoi căptușită la exterior cu

scândură de brad.
În 1938 s-au făcut noi reparații ușoare
cheltuindu-se 7000 lei, adunați de la
săteni, ocazie cu care s-au cumpărat și
odăjdii.
În anii 1960‒1964, în timpul păstoririi
preotului Mihail Resmeriță, biserica a
cunoscut o nouă reparație capitală.
Acum, temelia a fost prinsă într-un soclu
de ciment, s-a refăcut căptușeala de
scândură a pereților exteriori și s-a
schimbat învelitoarea acoperișului, care a
fost realizată din tablă muchită, bătută în
felii.

7.3.
reconversie

Eparhia Hușilor. Județul Vaslui, Huși,
2001,
8.1. Bibliografie p. 437-443.
- Popa, Maria, Monumente istorice din
județul Vaslui. Biserici și mănăstiri din
Eparhia Hușilor, Editura Kolos, Iași, 2008,
p. 147-149.
8.4. Fotografii Da
9.1. Grupa valorica Grupa A

obiectivului:
359

9.5. VS-II-m-A-06862
act

fisa


istorice
10.4.

10.5.
aferenta

10.6.
conducatorului -
10.7.
fisa
360

BISERICA DE LEMN ”SF. NICOLAE”,
DIN SATUL STÂNCĂȘENI, COM. VOINEȘTI, JUD. VASLUI
1. IDENTIFICARE
1.1. Cod VS-II-m-B-06882
1.2. Categorie
1.2.2. Ansamblu
1.2.3. Sit
Denumirea
1.3. Biserica de lemn ”Sf. Nicolae”
actuala
Denumirea
originara
Denumiri
anterioare
România
2.1. Stat
2.3. Oras; sat - comuna actuale Stâncășeni, com. Voinești
2.5. Strada, numar actuale
Oras; sat - comuna

2.6.
2.7. Strada, numar anterioare
361
Zona de protecție a monumentului istoric

se instituie pe aliniamentul limitei
exterioare a parcelelor agricole (grădini)
din jurul curții bisericii (cimitirul). Astfel,
Referințe privitoare la zona de spre est, limita zonei de protecție este la
2.10.
protecție cca 65 m față de monument, spre sud la
cca 65 m, spre vest la cca 90 m și spre
nord la cca 72 m, arealul protejat, în
suprafață de puțin sub 2 ha (1,9 ha), fiind
neregulat.

inscrie
3.1. Actualul proprietar Parohia Stâncășeni
3.2. Proprietar originar
3.4. Utilizator Parohia Stâncășeni
4. DATARE
Datare prin
4.1. Secolul al XVIII-lea
perioade/secole

4.2.
date
4.3. Datare precisa 2 august 1794, refăcută 1829
4.4. Justificarea datarii Sfințirea bisericii, consemnată în documente.
362
5.1. Ctitor/finantator
5.2. Autor/mester
Prima informație despre biserica din Stâncășeni o avem în 1794,

când, la 2 august, protopopul Ioan Chirul a sfințit biserica cu
hramul Sf. Arhangheli Mihail și Gavril.
Chiar dacă tradiția, consemnată de preotul Gheorghe Tomșa,
plasa construirea bisericii pe la 1750, pare mai certă datarea
actualei bisericii în 1794, când a avut loc sfințirea acesteia. Nu
este exclus însă ca, ținând cont și de faptul că în recensământul
din 1774 printre cei scutiți de dări ai satului Voineștii, Bulbucenii,
Stâncășenii se găseau și cinci preoți și diaconi, o biserică mai
5.3. Istoric veche să fi existat în sat la acea vreme, unul dintre cei cinci preoți
slujind aici.
La 20 noiembrie 1795, biserica este din nou prezentă în
documente, de data aceasta cu ocazia primirii unor danii de moșii.
În Catagrafia visteriei Moldovei din anul 1809 avem o nouă
informație despre biserica din Stâncășeni, care acum poartă
hramul Sf. Nicolae, fiind amintit cu această ocazie și preotul
Dimitrachi Beldiman.
Cert este că la această data, 1809, biserica avea un nou hramul
Sf. Nicolae, pe ca nu-l va schimba până astăzi.
6. DESCRIERE
Biserica a fost ridicată pe partea dreaptă

6.1. Zona si așezarea a pârâului Stâncășeni, pe panta sud-
estică a Dealului Lesei.
Biserica are plan dreptunghiular, fără

- Plan abside laterale; absida altarului,
decroșată, poligonală, are cinci laturi.
- Elevatie
Lungimea bisericii la exterior este de

- Volumetrie aproximativ 11 m, iar lățimea de cca 5 m.
Înălțimea la streașină a pereților de la
actualul soclu de ciment este de 2,60 m.

vopsite în gri.
- Compartimentare interioare Biserica este compartimentată în pridvor,
363
pronaos, naos și altar, pridvorul fiind

deschis în forma originală, actualmente
închis.
- Extinderi Nu
La intrarea în curtea bisericii se află o

- Anexe clopotniță de lemn, fără valoare istorică
sau arhitectonică.

pietre de râu, cu o înălțime mai mică în
zona pridvorului (0,35 m), pentru ca în
6.3. Elemente de constructie
zona altarului înălțimea temeliei să fie de
0,80‒0,85 m, ținându-se cont de panta
dealului.
Biserica este realizată din bârne de stejar

orizontale, așezate pe tălpoaie de stejar.
Materiale si tehnici de
6.4. Bârnele, cu lățimea de 23‒27 cm, au fost
constructie/structura
încheiate în ”țânci” și ”coadă de
rândunică”.
Acoperișul bisericii a avut inițial o

învelitoare de șindrilă, care a fost înlocuită
cu tablă bătută în muchii. La extremitățile
6.5. Materiale de acoperis
coamei găsim plasat doi popi hexagonali
de lemn, înveliți în tablă, pe care s-au
așezat cruci de fier.
La partea superioară a pereților, sub

console, găsim un registru de denticuli,
sculptați în lemn, care apar ca niște dinți
de ferestrău.
Consolele acoperișului au fost traforate la
capete cu două tăieturi în forma arcelor de
cerc, decorate pe margine cu solzi dăltuiți,
așezați pe o linie curbă, care urmează
traiectoria arcelor de cerc.
Stâlpii pridvorului sunt tăiați la partea
6.6. Componente artistice superioară în formă de trunchi de piramidă
întoarsă, delimitat de un brâu ”în torsadă”;
la mijloc este sculptat un cub, cu
diagonalele muchiate, cuprins între alte
două brâuri ”în torsadă”.
Intrarea în pronaos este mărginită de
două bârne verticale groase, împodobite
cu un decor vegetal sculptat în relief, și
vopsit cu negru, redând un vrej ondulat
din care se ramifică frunze de trifoi. La
partea superioară, între cele două bârne
verticale se află un portal realizat dint-o
364
bârnă traforată în acoladă amplă la partea

inferioară; și aceasta este decorată cu
același motiv vegetal. Marginea exterioară
a ancadramentului este decorată cu un
registru de solzi, mărginit la interior de un
chenar liniar sculptat și vopsit în negru.
Chenarul interior este decorat cu mai
multe registre de șanțuri săpate la diferite
adâncimi, cel superior fiind pictat cu
negru.
Biserica a fost împodobită cu mobilier
simplu, din a doua jumătate a secolului al
6.7. Mobilier XX-lea. Pe peretele de nord al naosului se
găsește un tablou cu eroii satului din
primul război mondial.
Deasupra ancadramentului de la ușa de

intrare în pronaos se află o însemnare cu
6.8. Inscriptii
vopsea neagră, fiind notat: ”Biserica sf.
erarh Neculai sa reparat pe anul 1930”.

6.9. Incadrare stilistica Grigore Ionescu, biserica se încadrează în
grupa 2, categoria 2.3.5.

pictate pe lemn, mai mult sau mai puțin cu
valoare artistică (unele pictate de I.C.
Catrinescu din Scânteiești, în 1930).
În categoria patrimoniului mobil intră intră
și o blană de lemn, cu o cruce sculptată
pe ambele fețe, cu inscripții în chirilice,
ceea ce oferă informații despre această
piesă, care a reprezentat o cruce de
mormânt. Pe una dintre fețe găsim
inscripția ”Sub această cruce odihnește
robul lui D-zeu preot erei Dumitrache.
6.10. Patrimoniu mobil 1810 aprilei 2”. Pe verso, avem altă
inscripție: ”Sub această cruce odihnește
dumnealui porosic Scărlatchi fiul
răposatului preot la anul 1829 mai 3”.
Evident, crucea de lemn este cea de pe
mormântul fostului preot Dimitrache
Beldiman, prezent în Catagrafia visteriei
Moldovei din anul 1809, și a fiului său,
Scărlatchi.
O altă piesă importantă este un fel de
pomelnic păstrat în altar, realizat din două
plăci de lemn, care păstrează la partea
superioară o însemnare în chirilică, scrisă
cu vopsea albă. Pe o placă se pot citi mai
365
multe nume, Petre, Irina, Irimia, Pentelie,

Gafița, Ioana, Maria și …, iar pe a doua
placă se poate citi: De Neculai Lehu
zugrăvită la anul 1829 apr. 4 zile.
De remarcat că și la biserica din
Stâncășeni am găsit mai multe cărți de
cult, din secolul al XIX-lea, poate și de la
sfârșitul secolului al XVIII-lea, din păcate,
toate aflate într-o înaintată stare de
degradare. Dintre acestea este de amintit
un Penticosar tipărit la București în 1800,
de către tipograful Stanciul Thomovici, cu
binecuvântarea mitropolitului Dositei al
Ungrovalahiei, în care se găsește o
însemnare privitoare la un anume boier
Constantin Armateu, care a luat cu
samavolnicie un cal al celuia care a lăsat
însemnarea, cal pe care îl folosește la
treburile grele.
Printre celelalte tipărituri, amintim un
Ceaslov, tipărit în 1835 la Brașov, sau un
Minei pe luna septembrie, tipărit la
București în 1891, pe care găsim o
însemnare din 1940.
7.1. Starea generala de conservare Bună.
Într-un anuar din 1909 se consemnează

ca biserica din Stâncășeni a fost făcută
din lemn în anii 1815-1823, fără alte
informați; probabil, în acea perioadă au
7.2. Lucrari anterioare de restaurare avut loc reparații capitale la biserică de a
rămas consemnată această știre, de
construire a bisericii.
În 1930 au fost făcute reparații capitale,
consemnate într-o inscripție lăsată
deasupra ușii de la intrare în pronaos.

7.3.
reconversie

8.1. Bibliografie Eparhia Hușilor. Județul Vaslui, Huși,
2001, p. 474-478.
366
8.4. Fotografii Da
9.1. Grupa valorica Grupa B

obiectivului:

9.5. VS-II-m-B-06882
act

fisa


istorice
10.4.

10.5.
aferenta

10.6.
367
conducatorului -
10.7.
fisa
368
FIȘĂ ANALITICĂ DE INVENTARIERE

A SITULUI ARHEOLOGIC VOINEȘTI–LA POD / MOȘIA BISERICII,
COM. VOINEȘTI, JUD. VASLUI
FIȘĂ ANALITICĂ DE INVENTARIERE A SITURILOR ARHEOLOGICE
1. IDENTIFICARE
1.1. Cod LMI

1.2. Categorie Sit arheologic
1.3. Denumire oficială Voinești–La Pod/Moșia Bisericii
1.4. Cod RAN
2. LOCALIZARE
2.1. Sat Voinești
2.2. Județ Vaslui – VS
2.3. Localitatea Voinești
2.4. Descrierea localizării
2.4.1. Microrelief, elemente de În partea de nord-est a Dealului Bulbuceni, pe
peisaj natural panta estică, spre valea pârâului Chircovu.
2.4.2. Adresa Sat Voinești, comuna Voinești, jud. Vaslui
2.4.3. Toponim La Pod / Moșia Bisericii
2.4.4. Cod poștal 737595
2.4.5. Referințe cadastrale
2.5. Coordonate geografice
2.5.1. Identificare cartografică
2.5.2. Sistem cartografic utilizat STEREO 70
369
2.5.3. Coordonate geografice ID X Y

57 685386.071 565636.309
58 685439.709 565646.221
59 685503.762 565623.581
60 685523.672 565562.598
61 685560.073 565448.475
62 685566.66 565380.995
63 685525.480 565347.170
64 685459.094 565339.018
65 685384.322 565357.383
66 685345.624 565411.166
67 685326.620 565519.955
68 685319.388 565566.987
69 685337.097 565610.656
2.5.4. Punct La Pod/Moșia Bisericii
2.5.5. Reper În punctul numit La Pod sau Moșia Bisericii, între

fostele grajduri ala CAP-ului și marginea satului.
2.6.6. Toponim La Pod/Moșia Bisericii
3. DATARE
3.1. Epoca
3.1.1. Datare început Epoca bronzului
3.1.2. Datare sfârșit Epoca bronzului
3.2. Cultura Cultura Noua
3.2.1. Faza culturală

3.3. Secol Mileniul II î.Hr.
3.4. Interval de date Secolele XIV‒XI î.Hr.
3.5. Atestare documentară
4. UTILIZARE
4.1. Tipuri de exploatare a terenului Agricultură X
Pășune
Pădure
Locuire X
Exploatare minieră
Alte tipuri de exploatare
5. DESCRIERE
5.1. Descriere sit În punctul numit La Pod sau Moșia Bisericii, între
370
fostele grajduri ala CAP-ului și marginea satului,

s-au descoperit fragmente ceramice provenind de
la vase în formă de sat, cu torți în formă de
creastă, oase crestate, specifice culturii Noua, din
faza finală a epocii bronzului.
5.2. Tip sit Locuire
5.3. Categorie sit
5.4. Stratigrafie generală Nu sunt date stratigrafice.
5.5. Materiale și tehnici de
construcție
5.5.1. Materiale de construcție
5.5.2. Tehnici de construcție
5.6. Inscripții
5.7. Patrimoniu mobil Au fost adunate fragmente ceramice aparținând
culturii Noua.
6. CONSERVARE, RESTAURARE,
AMENINȚĂRI
6.1. Starea generală de conservare Buna
6.2. Lucrări anterioare de restaurare
6.3. Riscuri, amenințări
6.3.1. Eroziune -
6.3.2. Inundații -
6.3.3. Alunecări de teren Da
6.3.4. Agricultură Da
7. DOCUMENTARE
7.1. Bibliografie - Ghenuță Coman, Statornicie, continuitate.
Repertoriul arheologic al județului Vaslui, Editura
Litera, București, 1980, p. 272.
7.2. Dosare și rapoarte - arhive
7.3. Hărți - Da
7.4. Planuri -
7.5. Desene -
7.6. Fotografii
371
7.6.1. Foto satelitare - Da

7.6.2. Foto aeriene -
7.6.3. Fotografii alb-negru -
7.6.4. Fotografii color - Da
8. NIVEL CLASARE
8.1. Grupa valorică
8.2. Criterii de evaluare globală
9. INVENTARIERE
9.1. Instituția în cadrul căreia s-a
SC ARHEO MANAGEMENT SRL
redactat fișa
9.2. Autorul fișei și calitatea
acestuia
9.2.1 Nume COTIUGĂ
9.2.2. Prenume VASILE
9.2.3. Calitatea acestuia Arheolog expert
9.2.4. Semnătura autografă a
specialistului care a
întocmit fișa
9.2.5. Semnătura și ștampila
conducătorului instituției
în care s-a redactat fișa
9.3. Numărul procesului-verbal de
validare în comisia regională a -
9.3.1. Numărul documentului de
-
clasare
9.3.2. Data ordinului de clasare -
9.4. Reglementări urbanistice -
9.5. Data redactării fișei 10.10.2019
372

A SITULUI ARHEOLOGIC VOINEȘTI–FUNDĂTURA/LIVADA MAIOR,
1. IDENTIFICARE
1.1. Cod LMI

1.3. Denumire oficială Voinești–Fundătura/Livada Maior
1.4. Cod RAN
2. LOCALIZARE
2.1. Sat Voinești
2.4.1. Microrelief, elemente de
peisaj natural
2.4.3. Toponim Fundătura/Livada Maior
2.4.4. Cod poștal 737595
70 685013.783 566835.928
71 685102.985 566847.297
72 685155.947 566787.960
73 685175.379 566659.591
74 685178.195 566562.200
373
75 685144.834 566526.401
76 685039.947 566525.107
77 684992.701 566600.839
78 684972.386 566679.581
79 684977.390 566771.795
2.5.4. Punct Fundătura/Livada Maior
2.5.5. Reper În marginea de nord a satului, în punctul numit

Fundătura sau Livada Maior s-au descoperit resturi
de locuire hallstattiană.
2.6.6. Toponim Fundătura/Livada Maior
3. DATARE
3.1. Epoca
3.1.1. Datare început Epoca fierului
3.1.2. Datare sfârșit Epoca fierului
3.2. Cultura Hallstatt

3.3. Secol Mileniul I î.Hr.
3.4. Interval de date Secolele X‒V î.Hr.
4. UTILIZARE
Pășune
Pădure
Locuire X
Exploatare minieră
5. DESCRIERE
5.1. Descriere sit În marginea de nord a satului, în punctul numit
Fundătura sau Livada Maior s-au descoperit resturi
de locuire hallstattiană.
5.3. Categorie sit
374
construcție
5.6. Inscripții
epocii hallstattiene.
O monedă de bronz, emisă de Ioan Tzimisces
(969-976).
AMENINȚĂRI
6.3.1. Eroziune -
6.3.2. Inundații -
7. DOCUMENTARE
7.1. Bibliografie - Ghenuță Coman, Statornicie, continuitate:
repertoriul arheologic al județului Vaslui, Editura
7.3. Hărți - Da
7.4. Planuri -
7.5. Desene -
7.6. Fotografii
8. NIVEL CLASARE
375

9. INVENTARIERE
redactat fișa
acestuia
9.2.1 Nume COTIUGĂ
întocmit fișa
-
clasare
376

A SITULUI ARHEOLOGIC VOINEȘTI–BOBEȘTI,
1. IDENTIFICARE
1.1. Cod LMI

1.3. Denumire oficială Voinești–Bobești
1.4. Cod RAN
2. LOCALIZARE
2.1. Sat Voinești
2.4.1. Microrelief, elemente de La cca 1 km vest de sat, pe deal, în punctul numit
peisaj natural Bobești.
2.4.3. Toponim Bobești
2.4.4. Cod poștal 737595
80 684567.073 566381.767
81 684719.699 566345.146
82 684769.622 566185.859
83 684769.622 566076.283
84 684702.095 566022.300
377
85 684614.667 566055.446
86 684535.738 566075.884
87 684496.650 566166.087
88 684481.847 566200.248
89 684502.229 566297.060
2.5.4. Punct Bobești
2.5.5. Reper La cca 1 km vest de sat, pe deal, în punctul numit

Bobești s-au descoperit fragmente ceramice
neolitice.
2.6.6. Toponim Bobești
3. DATARE
3.1. Epoca
3.1.1. Datare început Epoca neolitică
3.1.2. Datare sfârșit Epoca neolitică
3.2. Cultura Cultură neprecizată

3.3. Secol Mileniile VI‒III î.Hr.
3.4. Interval de date Mileniile VI‒III î.Hr.
4. UTILIZARE
Pășune
Pădure
Locuire
Exploatare minieră
5. DESCRIERE
5.1. Descriere sit La cca 1 km vest de sat, pe deal, în punctul numit
Bobești s-au descoperit fragmente ceramice
neolitice.
5.3. Categorie sit
378
construcție
5.6. Inscripții
epocii neolitice.
AMENINȚĂRI
6.3.1. Eroziune -
6.3.2. Inundații -
6.3.4. Agricultură -
7. DOCUMENTARE
7.3. Hărți - Da
7.4. Planuri -
7.5. Desene -
7.6. Fotografii
8. NIVEL CLASARE
379
9. INVENTARIERE
redactat fișa
acestuia
9.2.1 Nume COTIUGĂ
întocmit fișa
-
clasare
380

A SITULUI ARHEOLOGIC VOINEȘTI–DEALUL BULBUCENI,

1. IDENTIFICARE
1.1. Cod LMI

1.3. Denumire oficială Voinești–Dealul Bulbuceni
1.4. Cod RAN
2. LOCALIZARE
2.1. Sat Voinești
2.4.1. Microrelief, elemente de
peisaj natural
2.4.3. Toponim Dealul Bulbuceni
2.4.4. Cod poștal 737595
90 685924.531 562115.993
91 685988.467 562137.633
92 686050.322 562135.905
93 686102.558 562126.346
94 686178.699 562065.161
95 686244.447 561984.611
381
96 686292.063 561900.961
97 686310.155 561824.854
98 686334.861 561720.917
99 686294.950 561688.134
100 686190.235 561688.450
101 686116.969 561749.958
102 686065.044 561797.481
103 685984.642 561920.893
104 685901.722 562048.169
2.5.4. Punct Dealul Bulbuceni
2.5.5. Reper Pe panta sud-vestică a Dealului Bulbuceni

(Dealul Voinești), pe partea dreaptă a drumului
județean DJ 243, Bârlad–Dragomirești.
2.6.6. Toponim Dealul Bulbuceni
3. DATARE
3.1. Epoca
3.1.1. Datare început Epoca neolitică
3.1.2. Datare sfârșit Epoca medievală timpurie
3.2. Cultura Epoca neolitică: cultura Starčevo-Criș

Epoca bronzului: cultura Monteoru, cultura Noua
Epoca fierului: Hallstatt târziu
Epica medievală timpurie: secolele IX‒X d.Hr.
3.3. Secol
3.4. Interval de date Mileniul VI î.Hr. ‒ Secolele IX‒X d.Hr.
4. UTILIZARE
Pășune X
Pădure
Locuire
Exploatare minieră
5. DESCRIERE
5.1. Descriere sit Pe panta sud-vestică a Dealului Bulbuceni s-a
descoperit un important sit arheologic, sondat în
1968 de către Constantin Buzdugan, care a dus la
382
descoperirea mai multor morminte de inhumație, cu

diverse obiecte de inventar, aparținând primei
epoci a fierului, anume Hallstatt-ului târziu.
Prin cercetări de teren s-au descoperit fragmente
ceramice care demonstrează o locuire în acest
punct încă din epoca neolitică, din cultura
Starčevo-Criș, apoi din epoca bronzului, anume din
culturile Monteoru și Noua, din prima epocă a
fierului, din etapa târzie a Hallstatt-ului, perioadă
din care s-au descoperit și trei morminte de
inhumație. Cele mai recente urme de locuire sunt
din secolele IX-X d.Hr.
5.2. Tip sit Locuire și necropolă (?)
5.3. Categorie sit Așezare și necropolă (?)
construcție
5.5.1. Materiale de construcție Locuințe construite din lemn, lut și stuf.
5.5.2. Tehnici de construcție Tehnica paiantei.
5.6. Inscripții Nu
culturilor Starčevo-Criș, Monteoru, Noua, din etapa
târzie a Hallstatt-ului, precum și din secolele IX-X
d.Hr.
AMENINȚĂRI
6.3.1. Eroziune -
6.3.2. Inundații -
7. DOCUMENTARE
383

7.3. Hărți - Da
7.4. Planuri -
7.5. Desene -
7.6. Fotografii
8. NIVEL CLASARE
9. INVENTARIERE
redactat fișa
acestuia
9.2.1 Nume COTIUGĂ
întocmit fișa
-
clasare
384

A SITULUI ARHEOLOGIC AVRĂMEȘTI–DEALUL DE MIJLOC,
1. IDENTIFICARE
1.1. Cod LMI

1.3. Denumire oficială Avrămești–Dealul de Mijloc
1.4. Cod RAN
2. LOCALIZARE
2.1. Sat Avrămești
2.3. Localitatea Avrămești
2.4.1. Microrelief, elemente de În marginea de nord a satului, pe un bot de deal
peisaj natural numit Dealul de Mijloc.
2.4.2. Adresa Sat Avrămești, comuna Voinești, jud. Vaslui
2.4.3. Toponim Dealul de Mijloc
2.4.4. Cod poștal 737596
105 680706.999 564751.780
106 680745.547 564819.697
107 680805.671 564873.439
385
108 680878.188 564910.179

109 680937.219 564895.421
110 680965.094 564799.977
111 680982.234 564700.589
112 680992.170 564618.102
113 680995.266 564550.091
114 680968.702 564521.560
115 680889.010 564553.043
116 680830.817 564608.932
117 680777.095 564659.442
118 680728.902 564701.523
2.5.4. Punct Dealul de Mijloc
2.5.5. Reper În marginea de nord a satului, pe un bot de deal

numit Dealul de Mijloc.
2.6.6. Toponim Dealul de Mijloc
3. DATARE
3.1. Epoca
3.1.1. Datare început Epoca antică
3.1.2. Datare sfârșit Epoca medievală timpurie
3.2. Cultura Epoca antică: cultura Poienești (sec. II-III d.Hr.)

Epoca medievală timpurie: secolele VIII‒IX și X‒XII
d.Hr.
3.3. Secol
3.4. Interval de date Secolul II‒XII d.Hr.
4. UTILIZARE
Pășune X
Pădure
Locuire X
Exploatare minieră
5. DESCRIERE
5.1. Descriere sit În marginea de nord a satului, pe un bot de deal
numit Dealul de Mijloc, s-au descoperit resturi
386
ceramice din vase lucrate la roată, cenușii, roșii și

cu angobă de tip Poienești (secolele II–III d.Hr.),
precum și resturi ceramice din pastă nisipoasă,
decorate cu incizii, sau resturi de fragmente
ceramice lucrate din pastă fină, cenușie, cu decor
realizat prin lustruire și cu incizii, specifice secolelor
VIII–IX, precum și secolelor X–XII d.Hr.
5.3. Categorie sit
construcție
5.6. Inscripții
5.7. Patrimoniu mobil Au fost adunate fragmente ceramice din secolele
II‒III, VIII‒IX și X‒XII d.Hr.
AMENINȚĂRI
6.3.1. Eroziune -
6.3.2. Inundații -
7. DOCUMENTARE
7.3. Hărți - Da
7.4. Planuri -
7.5. Desene -
387
7.6. Fotografii
8. NIVEL CLASARE
9. INVENTARIERE
redactat fișa
acestuia
9.2.1 Nume COTIUGĂ
întocmit fișa
-
clasare
388

A SITULUI ARHEOLOGIC AVRĂMEȘTI–RÂPA GLODULUI,
1. IDENTIFICARE
1.1. Cod LMI

1.3. Denumire oficială Avrămești–Râpa Glodului
1.4. Cod RAN
2. LOCALIZARE
2.4.1. Microrelief, elemente de La cca 200 m sud de sat, pe locul numit Râpa
peisaj natural Glodului.
2.4.3. Toponim Râpa Glodului
2.4.4. Cod poștal 737596
119 682393.779 563760.821
120 682439.099 563757.865
389
121 682477.523 563719.441

122 682494.282 563670.148
123 682504.124 563638.653
124 682504.124 563556.879
125 682494.272 563537.174
126 682468.656 563519.440
127 682438.114 563510.573
128 682366.192 563525.352
129 682343.533 563569.684
130 682329.739 563615.992
131 682323.827 563680.032
132 682339.591 563727.323
133 682366.185 563748.007
2.5.4. Punct Râpa Glodului
2.5.5. Reper Pe malul stâng al pârâului Râpa Glodului, afluent

de stânga a pârâului Valea Mărului, pe panta
vestică a Dealului Mărului.
2.6.6. Toponim Râpa Glodului
3. DATARE
3.1. Epoca
3.1.1. Datare început Epoca bronzului
3.1.2. Datare sfârșit Epoca bronzului
3.2. Cultura
3.3. Secol
3.4. Interval de date Mileniul II î.Hr.
4. UTILIZARE
Pășune
Pădure
Locuire X
Exploatare minieră
5. DESCRIERE
5.1. Descriere sit La cca 200 m sud de sat, pe locul numit Râpa
390
Glodului, s-au descoperit fragmente ceramice tipice

epocii bronzului.
5.3. Categorie sit
construcție
5.6. Inscripții
5.7. Patrimoniu mobil Au fost adunate fragmente ceramice din epoca
bronzului.
AMENINȚĂRI
6.3.1. Eroziune -
6.3.2. Inundații -
7. DOCUMENTARE
7.3. Hărți - Da
7.4. Planuri -
7.5. Desene -
7.6. Fotografii
391

8. NIVEL CLASARE
9. INVENTARIERE
redactat fișa
acestuia
9.2.1 Nume COTIUGĂ
întocmit fișa
-
clasare
392

A SITULUI ARHEOLOGIC AVRĂMEȘTI–ȘTIUBEENI,
1. IDENTIFICARE
1.1. Cod LMI

1.3. Denumire oficială Avrămești–Știubeeni
1.4. Cod RAN
2. LOCALIZARE
2.4.1. Microrelief, elemente de La cca 1 km sud-est de sat, în punctul numit
peisaj natural Știubeeni.
2.4.3. Toponim Știubeeni
2.4.4. Cod poștal 737596
134 682878.005 563310.135
135 683013.598 563319.108
393
136 683156.165 563292.190

137 683266.831 563220.406
138 683329.648 563157.596
139 683350.578 563109.740
140 683344.596 563058.894
141 683317.678 562990.101
142 683218.976 562927.291
143 683120.274 562945.237
144 683009.607 563017.020
145 682872.023 563127.686
146 682809.212 563208.442
147 682824.167 563271.253
2.5.4. Punct Știubeeni
2.5.5. Reper La cca 1 km sud-est de sat, pe partea dreaptă a

drumului comunal Mărășești‒Avrămești, în punctul
numit Știubeeni a fost identificată o așezare cu
resturi ceramice specifice secolului IV d.Hr.,
precum și fragmente ceramice din secolele XVII-
XVIII.
2.6.6. Toponim Știubeeni
3. DATARE
3.1. Epoca
3.1.2. Datare sfârșit Epoca medievală târzie
3.2. Cultura
3.2.1. Faza culturală Epoca antică: cultura Sântana de Mureș (sec. IV
d.Hr.)
Epoca medievală târzie: secolele XVII-XVIII
3.3. Secol
3.4. Interval de date Mileniul I d.Hr. – Secolele XVII-XVIII d.Hr.
4. UTILIZARE
Pășune
Pădure
Locuire
Exploatare minieră
394
5. DESCRIERE
5.1. Descriere sit La cca 1 km sud-est de sat, în punctul numit
Știubeeni a fost identificată o așezare cu resturi
ceramice specifice secolului IV d.Hr. și fragmente
ceramice din secolele XVII‒XVIII.
5.3. Categorie sit
construcție
5.6. Inscripții
5.7. Patrimoniu mobil Au fost adunate fragmente ceramice din secolul al
IV-lea d.Hr. și din secolele XVII‒XVIII d.Hr.
AMENINȚĂRI
6.3.1. Eroziune -
6.3.2. Inundații -
7. DOCUMENTARE
7.3. Hărți - Da
7.4. Planuri -
7.5. Desene -
7.6. Fotografii
395

8. NIVEL CLASARE
9. INVENTARIERE
redactat fișa
acestuia
9.2.1 Nume COTIUGĂ
întocmit fișa
-
clasare
396

A SITULUI ARHEOLOGIC AVRĂMEȘTI–LUNGAȘA,
1. IDENTIFICARE
1.1. Cod LMI

1.3. Denumire oficială Avrămești–Lungașa
1.4. Cod RAN
2. LOCALIZARE
2.4.1. Microrelief, elemente de La cca 1 km sud de sat s-a descoperit, în punctul
peisaj natural Lungașa.
2.4.3. Toponim Lungașa
2.4.4. Cod poștal 737596
148 682870.795 562691.516
149 682956.371 562703.128
150 683057.178 562674.697
397
151 683114.392 562618.803

152 683157.341 562553.400
153 683154.465 562493.792
154 683091.462 562425.652
155 683015.691 562393.748
156 682926.626 562393.748
157 682849.400 562438.272
158 682796.516 562490.472
159 682777.742 562573.207
160 682815.249 562656.647
2.5.4. Punct Lungașa
2.5.5. Reper La cca 1 km sud de sat, pe partea dreaptă a

pârâului Valea Mărului, pe panta estică ușoară a
Dealului Scaunelor, în punctul numit Lungașa.
2.6.6. Toponim Lungașa
3. DATARE
3.1. Epoca
3.1.2. Datare sfârșit Epoca antică
3.2. Cultura
3.2.1. Faza culturală Cultura Poienești‒Lukașevka: secolele II-III d.Hr.
Cultura Sântana de Mureș: secolul IV d.Hr.
3.3. Secol
3.4. Interval de date Mileniul I d.Hr.
4. UTILIZARE
Pășune X
Pădure
Locuire
Exploatare minieră
5. DESCRIERE
5.1. Descriere sit La cca 1 km sud de sat s-a descoperit, în punctul
Lungașa, resturi ceramice din secolele II–III d.Hr.,
aparținând culturii Poienești-Lukașevka, asociate
398
cu resturi de amfore ceramice. Tot aici au fost

descoperite și fragmente ceramice caracteristice
secolului IV d.Hr.
5.3. Categorie sit
construcție
5.6. Inscripții
5.7. Patrimoniu mobil Au fost adunate fragmente ceramice din secolele
II‒III și secolul al IV-lea d.Hr.
AMENINȚĂRI
6.3.1. Eroziune -
6.3.2. Inundații -
7. DOCUMENTARE
7.3. Hărți - Da
7.4. Planuri -
7.5. Desene -
7.6. Fotografii
399

8. NIVEL CLASARE
9. INVENTARIERE
redactat fișa
acestuia
9.2.1 Nume COTIUGĂ
întocmit fișa
-
clasare
400

A SITULUI ARHEOLOGIC AVRĂMEȘTI–FERMA POMICOLĂ NR. 1,
1. IDENTIFICARE
1.1. Cod LMI

1.3. Denumire oficială Avrămești–Ferma pomicolă nr. 1
1.4. Cod RAN
2. LOCALIZARE
2.4.1. Microrelief, elemente de Pe capătul unui bot de deal, care se pierde în
peisaj natural marginea nordică a fostei ferme pomicole nr. 1.
2.4.3. Toponim Ferma pomicolă nr. 1
2.4.4. Cod poștal 737596
401
161 684070.403 565018.110

162 684168.319 565107.974
163 684281.442 565160.652
164 684411.884 565200.789
165 684551.347 565213.835
166 684689.995 565188.599
167 684783.301 565117.679
168 684793.271 565010.336
169 684716.465 564931.611
170 684586.739 564860.736
171 684424.634 564809.440
172 684317.585 564802.836
173 684262.879 564819.450
174 684132.362 564881.388
175 684056.494 564950.184
2.5.4. Punct Ferma pomicolă nr. 1
2.5.5. Reper Pe partea dreaptă a drumului județean DJ 243,

Bârlad–Dragomirești, pe panta vestică și sudică a
Dealului Morii, la nord de fosta fermă pomicolă nr.
1, pe capătul unui bot de deal.
2.6.6. Toponim Ferma pomicolă nr. 1
3. DATARE
3.1. Epoca
3.2. Cultura
3.2.1. Faza culturală Secolul IV d.Hr.
3.3. Secol
3.4. Interval de date Mileniul I d.Hr.
4. UTILIZARE
Pășune X
Pădure
Locuire
Exploatare minieră
402
5. DESCRIERE
5.1. Descriere sit Pe capătul unui bot de deal, care se pierde în
marginea nordică a fostei ferme pomicole nr. 1,
s-au descoperit fragmente ceramice din secolul
IV d.Hr.
5.3. Categorie sit
construcție
5.6. Inscripții
5.7. Patrimoniu mobil Au fost adunate fragmente ceramice din secolul al
IV-lea d.Hr.
AMENINȚĂRI
6.3.1. Eroziune -
6.3.2. Inundații -
7. DOCUMENTARE
7.3. Hărți - Da
7.4. Planuri -
7.5. Desene -
7.6. Fotografii
403

8. NIVEL CLASARE
9. INVENTARIERE
redactat fișa
acestuia
9.2.1 Nume COTIUGĂ
întocmit fișa
-
clasare
404

A SITULUI ARHEOLOGIC OBÂRȘENI–CUCULIA,
1. IDENTIFICARE
1.1. Cod LMI

1.3. Denumire oficială Obârșeni–Cuculia
1.4. Cod RAN
2. LOCALIZARE
2.1. Sat Obârșeni
2.3. Localitatea Obârșeni
2.4.1. Microrelief, elemente de În punctul numit Cuculia, situat în spatele fostei
peisaj natural școli din sat.
2.4.2. Adresa Sat Obârșeni, comuna Voinești, jud. Vaslui
2.4.3. Toponim Cuculia
2.4.4. Cod poștal 737602
405

176 688091.607 568159.317
177 688119.375 568157.545
178 688129.299 568134.195
179 688121.738 568102.009
180 688137.690 567999.208
181 688122.920 567960.214
182 688090.425 567943.081
183 688069.747 567952.534
184 688056.158 567984.437
185 688053.795 568025.794
186 688065.206 568087.055
187 688078.609 568141.593
2.5.4. Punct Cuculia
2.5.5. Reper În punctul numit Cuculia, situat în spatele fostei

școli din sat, pe capătul sudic al interfluviului format
de pârâiele Valea Obârșeni și Racovița, care se
unesc în fața promontoriului numit de către
localnici Cuculia.
2.6.6. Toponim Cuculia
3. DATARE
3.1. Epoca
3.1.1. Datare început Mileniul IV î.Hr.
3.1.2. Datare sfârșit Mileniul IV î.Hr.
3.2. Cultura
3.2.1. Faza culturală Cultura Cucuteni, faza A
3.3. Secol
3.4. Interval de date
4. UTILIZARE
Pășune X
Pădure X
Locuire
Exploatare minieră
406
5. DESCRIERE
5.1. Descriere sit În punctul numit Cuculia, situat în spatele fostei
școli, a fost descoperită o așezare aparținând
culturii Cucuteni, faza A, cu ceramică pictată
tricrom și o figurină antropomorfă masculină.
5.3. Categorie sit
construcție
5.6. Inscripții
5.7. Patrimoniu mobil Fragmente ceramice
AMENINȚĂRI
6.3.1. Eroziune -
6.3.2. Inundații -
7. DOCUMENTARE
7.3. Hărți - Da
7.4. Planuri -
7.5. Desene -
7.6. Fotografii
407

8. NIVEL CLASARE
9. INVENTARIERE
redactat fișa
acestuia
9.2.1 Nume COTIUGĂ
întocmit fișa
-
clasare
408

A SITULUI ARHEOLOGIC OBÂRȘENI–DEALUL COȘĂRULUI,
1. IDENTIFICARE
1.1. Cod LMI

1.3. Denumire oficială Obârșeni–Dealul Cosărului
1.4. Cod RAN
2. LOCALIZARE
2.1. Sat Obârșeni
2.3. Localitatea Obârșeni
2.4.1. Microrelief, elemente de La vest de sat, într-o lutărie.
peisaj natural
2.4.2. Adresa Sat Obârșeni, comuna Voinești, jud. Vaslui
2.4.3. Toponim Dealul Cosărului
2.4.4. Cod poștal 737602
409

188 687398.255 567023.827
189 687443.451 567007.875
190 687471.367 566952.044
191 687482.002 566872.284
192 687466.050 566808.477
193 687444.781 566804.489
194 687396.925 566828.417
195 687378.315 566853.674
196 687355.714 566906.847
197 687349.070 566937.421
198 687359.704 566987.935
2.5.4. Punct Dealul Cosărului
2.5.5. Reper Situl se află pe partea stângă a pârâului Iezer, pe

panta vestică a Dealului Coșărului, aflat în
prelungirea Dealului Racovița, necropola fiind
distrusă de-a lungul timpului de exploatarea lutului.
2.6.6. Toponim Dealul Cosărului
3. DATARE
3.1. Epoca
3.2. Cultura
3.2.1. Faza culturală Cultura Sântana de Mureș
3.3. Secol Secolul IV d.Hr.

4. UTILIZARE
Pășune X
Pădure
Locuire
Exploatare minieră
410
5. DESCRIERE
5.1. Descriere sit La vest de sat, într-o lutărie, în 1968 au fost
efectuate cercetări arheologice într-o necropolă din
secolul IV d.Hr., descoperindu-se 7 morminte de
inhumație.
5.2. Tip sit Necropolă
5.3. Categorie sit Necropolă plană
5.4. Stratigrafie generală
construcție
5.6. Inscripții
5.7. Patrimoniu mobil Printre piesele din inventarul mormintelor găsim:
vase lucrate la roată, din pastă fină, cenușie; un
fragment de amforetă; vase lucrate cu mâna din
pastă grosieră, de tip borcan; două fibule de bronz
cu piciorul întors pe dedesubt; un pieptene de os;
mărgele de origine romană.
AMENINȚĂRI
6.3.1. Eroziune -
6.3.2. Inundații -
7. DOCUMENTARE
411
7.3. Hărți - Da
7.4. Planuri -
7.5. Desene -
7.6. Fotografii
8. NIVEL CLASARE
9. INVENTARIERE
redactat fișa
acestuia
9.2.1 Nume COTIUGĂ
întocmit fișa
-
clasare
412

A SITULUI ARHEOLOGIC OBÂRȘENI LINGURARI–
FOSTA GRĂDINĂ CAP, COM. VOINEȘTI, JUD. VASLUI
1. IDENTIFICARE
1.1. Cod LMI

1.3. Denumire oficială Obârșeni Lingurari–Fosta grădină CAP
1.4. Cod RAN
2. LOCALIZARE
2.1. Sat Obârșeni Lingurari
2.3. Localitatea Obârșeni Lingurari
2.4.1. Microrelief, elemente de Pe partea dreaptă a pârâului Iezerul.
peisaj natural
2.4.2. Adresa Sat Obârșenii Lingurari, comuna Voinești, jud.
Vaslui
2.4.3. Toponim Fosta grădină CAP
2.4.4. Cod poștal 737603
413

199 686692.275 567838.601
200 686758.353 567833.810
201 686788.870 567775.798
202 686820.774 567669.453
203 686842.043 567597.374
204 686834.991 567558.931
205 686813.610 567538.441
206 686764.425 567538.441
207 686712.065 567547.155
208 686663.032 567653.501
209 686621.080 567726.170
210 686638.804 567800.022
2.5.4. Punct Fosta grădină CAP
2.5.5. Reper Peste valea pârâului Iezerul și peste drumul

comunal, pe locul numit Grădina CAP.
2.6.6. Toponim Fosta grădină CAP
3. DATARE
3.1. Epoca
3.2. Cultura Cultura Sântana de Mureș

3.3. Secol Secolul IV d.Hr.

4. UTILIZARE
Pășune X
Pădure
Locuire X
Exploatare minieră
414
5. DESCRIERE
5.1. Descriere sit La circa 400 m nord-est de necropola de pe Dealul
Coșărului, pe vale și pe drumul comunal, în locul
numit Grădina CAP se află așezarea
corespunzătoare necropolei din secolul IV d.Hr.
5.3. Categorie sit
construcție
5.6. Inscripții
5.7. Patrimoniu mobil Fragmente ceramice
AMENINȚĂRI
6.3.1. Eroziune -
6.3.2. Inundații -
7. DOCUMENTARE
7.3. Hărți - Da
7.4. Planuri -
415
7.5. Desene -
7.6. Fotografii
8. NIVEL CLASARE
9. INVENTARIERE
redactat fișa
acestuia
9.2.1 Nume COTIUGĂ
întocmit fișa
-
clasare
416

00.monografie Comuna Voinesti - VS

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

00.monografie Comuna Voinesti - VS

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

STUDIU ISTORIC

Muzeograf dr. Aurica ICHIM – specialist protejare monumente istorice

IV.8. Situl arheologic Avrămești–Lungașa ………..……….……………… 222

VI.2.1.2. Biserica de lemn ”Sf. Nicolae” din Stâncășeni …………. 326

I. NOTĂ METODICĂ GENERALĂ

I.1. Descrierea obiectivelor și a limitelor studiului

Obiectivele principale ale prezentului studiului constau în cunoașterea evoluției

I.2. Descrierea metodei și a direcțiilor de cercetare

Metoda de cercetare folosită în lucrarea de față a avut la bază valorificarea

I.3. Evidențierea surselor documentare, iconografice și cartografice

Sursele generale ale studiului au fost următoarele: bibliografie națională și

naționale precum Arheologia Moldovei, Studii și cercetări de istorie veche și arheologie,

- Miron Costin, Istorie în versuri polone despre Moldova și Țara Românească

- Pușcașu, Voica Maria, Puncte de vedere cu privire la unele monumente

I.4. Prezentarea echipei de cercetare după specialitate

I.5. Prezentarea critică a bibliografiei generale

Cu excepția documentelor de până la începutul secolului al XIX-lea, care sunt

II. ANALIZA DEZVOLTĂRII TERITORIULUI ADMINISTRATIV

II.1. Istoricul teritoriului administrativ al comunei Voinești

Fig. 1. Harta Moldovei a lui D. Cantemir, tipărită în 1737 la Amsterdam.

Fig. 2. Harta Moldovei a lui D. Cantemir, tipărită în 1737.

Fig. 3. Harta Moldovei realizată de Jean-Baptiste Bourguignon d'Anville în 1773,

Fig. 4. Harta Moldovei realizată de Jean-Baptiste Bourguignon d'Anville în 1773.

parți ale Moldovei, Moldova de Jos, Moldova de Sus și Basarabia, cu un total de 23 de

Fig. 5. Harta ținuturilor Tutova, Vaslui și Fălciu la 1774.

Fig. 6. Zona comunei Voinești de astăzi în harta realizată de L. von Jenney,

Într-o altă hartă tipărită la Bruxelles în 1775, Carte comprenant le cours du

Fig. 9. Satul Voinești (Balnescht) în harta lui Abbé Max Schimek,

Fig. 10. Satul Voinești (Babieschty) în harta lui F. I. I. von Reilly,

Tot în această perioadă, la sfârșitul deceniului al nouălea al secolului al XVIII-lea,

Fig. 11. Harta ținuturilor Tutova, Vaslui și Fălciu la 1809.

În 1858, satul Mărășești se împarte în două sate: Mărășeștii Răzeși și Mărășeștii

În ceea ce privește evoluția satelor ce astăzi alcătuiesc comuna Voinești trebuie

Comuna Obârșeni avea o populație de 484 suflete, ce trăiau în 140 de case. 85

Fig. 17. Harta administrativă a județului Tutova. 1938. Detalii.

În ceea ce privește evoluția administrativă a comunelor din care au făcut parte

Satele Voineștii Răzeși, Voineștii Boierești și Fundătura au fost arondate

Fig. 18. Harta regiunilor din partea de est a României, 1950.

Fig. 19. Harta administrativă a României. 1952. Regiunea Bârlad.

Comuna Avrămești, compusă din satele Avrămești, Mărășești, Uricani și , a fost

Fig. 20. Harta administrativă a județului Vaslui. 2018.

În 1967 sunt propuse noi principii pentru reorganizarea administrativ-teritorială a

II.2. Istoricul localităților componente

II.2.1. Scurt istoric al satului Voinești

Coordonatorii volumului al treilea al cunoscutei colecții de documente medievale

În același an, în Condica abețedară pentru a sluji la împărțirea Delelor, în ramul

II.2.2. Scurt istoric al satului Avrămești

Evident, alături de această prezență în cele două recensăminte, satul Avrămești

Mărășești (Tezaurul toponimic, vol. I/1, p. 23).

Ioan Cuza. Acum, odată cu transformarea ținuturilor în județe și a ocoalele în plăși, se

II.2.3. Scurt istoric al satului Băncești

Moșia este menționată și în 1836, apoi și în 1838, an când în Catagrafia

II.2.4. Scurt istoric al satului Corobănești

arondat comunei Călimănești, ce ținea de plasa Tutova, județul Tutova (Indicele

II.2.5. Scurt istoric al satului Gârdești

II.2.6. Scurt istoric al satului Mărășești

dressée sur les meilleures mémoires et appuyée à plusieurs observations

La începutul secolului al XIX-lea, în Condica vistieriei Moldovei la 1803 nu mai

Și în Tabla obștimilor sătești a Prințipatului Moldovei din 1835, găsim satul

II.2.7. Scurt istoric al satului Obârșeni

de la ținutul Tutovei” (DIR, XVII, A, 3, p. 238). Fără a discuta obiectul documentului,

În 1865, în urma reorganizării administrative a Principatelor Unite sub Alexandru

II.2.8. Scurt istoric al satului Obârșenii Lingurari