Oltenia

OLTENIA
STUDII ŞI COMUNICĂRI.
ARHEOLOGIE-ISTORIE
In memoriam Toma Rădulescu 1948-2022
Vol. XXIX / 2022
MUZEUL OLTENIEI CRAIOVA

Oltenia. Studii şi comunicări. Arheologie – Istorie
Oltenia. Journal for Studies in Archaeology – History
Ilustrația de pe copertă: Clădirea Secției de Istorie – Arheologie a Muzeului Olteniei Craiova

Cover Image: The Building of the Department of History – Archaeology of the Museum of Oltenia Craiova
COMITETUL ȘTIINȚIFIC / SCIENTIFIC COMMITTEE
Radu Băjenaru
Institutul de Arheologie „Vasile Pârvan”, București - Institute of Archeology „Vasile Pârvan”, Bucharest
Sorin Liviu Damean

Universitatea din Craiova - University of Craiova
Adrian Ioniță
Viorel Emanuel Petac

Cabinetul Numismatic al Bibliotecii Academiei Române - Numismatic Cabinet of the Library of the
Romanian Academy
Constantin C. Petolescu
Membru corespondent al Academiei Române - Corresponding member of the Romanian Academy
Adrian Popescu
Departamentul de Monede și Medalii, Muzeul Fitzwilliam, Universitatea din Cambridge - Department of
Coins & Medals, The Fitzwilliam Museum, University of Cambridge.
Vlad Vintilă Zirra

Redactor Șef / Editor in Chief: Colegiul de Redacție / Editorial Staff:

Radu Gabriel Dumitrescu Valentina Popescu Gabriela Filip
Mara Buligă Cristian-Iulian Ceacîru
Secretari de Redacție / Secretaries of editorship:
Irina Vlad
Marius Bâsceanu Editor Tehnic / Technical Editor: Daniela Popescu
Lucian Popescu Vava
Responsabilitatea conținutului științific al lucrărilor aparține în întregime autorilor. Autorii trebuie să

țină cont de propunerile de revizuire sugerate de către recenzori.
The responsibility of the scientific content of the papers belongs entirely to the authors. Authors
should take into account the review proposals suggested by the reviewers.
ISSN 1454-6892
Muzeul Olteniei Craiova. Oltenia. Studii şi comunicări. Arheologie-Istorie. Vol. XXIX/2022
CUPRINS / CONTENTS
ARHEOLOGIE/ ARCHAEOLOGY
NEAGU Dragoș Nicolae – Cercetări arheologice de suprafață în punctul „Peninsula”, județul

Constanța (II). Surface archaeological research at the "Peninsula" point, Constanța County (II) ..... 5
PETROVA Viktoria, NAYDENOVA Evgeniya – New data on the transition to the Early
Chalcolithic from the research near Gradishte Village, Shumen District, Northeast Bulgaria. Date
noi despre tranziția la Calcoliticul timpuriu din cercetările din apropierea satului Gradishte,
districtul Shumen, nord-estul Bulgariei .............................................................................................. 9
BULIGĂ Mara – Sistemul de fortificație al așezărilor din secolele IV-III a. Chr. din Oltenia. The
fortification system of the settlements from the IV-III centuries BC in
Oltenia.................................................................................................................................................. 19
PĂTROI Cătălin Nicolae – Descoperiri arheologice pe teritoriul U.A.T. Terpezița din județul
Dolj. Archaeological discoveries on the territory of U.A.T. Terpezita from Dolj
County.................................................................................................................................................. 25
PĂTROI Cătălin Nicolae – Potențialul arheologic al unor localități din Oltenia dezvăluit cu
ajutorul fotografiilor misiunii de spionaj prin satelit „Corona” (U.S.A.). The archaeological
potential of some localities in Oltenia revealed with the help of the photos of the "Corona"
satellite spying mission (U.S.A.) ........................................................................................................ 49
NAYDENOVA Evgeniya – The Turkish bath from Oryahovo – the first studies. Baia turcească
de la Oryahovo – primele studii........................................................................................................... 77
NUMISMATICĂ / NUMISMATICS
TOMA Corina – Imitațiile monetare de tip greco-macedonean Mit Wulstlorbeer und Reiter /
Agriș b – Șilindia. Greco-Macedonian monetary imitations Mit Wulstlorbeer und Reiter / Agriș b
– Șilindia.............................................................................................................................................. 87
POPOVICI Sabin, RĂBÎNCĂ Iulia, VOICILĂ Valentin – Un solidus de la Justin al II-lea din
colecţiile Muzeului Romanaţiului Caracal. A solidus from Justin II from the collections of the
Museum of Romanați Caracal............................................................................................................. 103
PIȚIGOI Ioan Andi – Tezaurul monetar din secolul al XVIII-lea descoperit la Conțești, comuna
Davidești, județul Argeș. The monetary hoard from the 18th century discovered in Conțești,
Davidești commune, Argeș County..................................................................................................... 109
DUMITRESCU Radu Gabriel – Ordine, cruci și semne onorifice din colecția Muzeului
Olteniei. Orders, crosses and honorary signs from the collection of the Museum of
Oltenia.................................................................................................................................................. 116
BUIUMACI Cezar Petre – Arhitectura reflectată în grafica bancnotelor româneşti. Architecture
reflected in the graphics of Romanian banknotes................................................................................ 128
ISTORIE / HISTORY
VLAD Irina – Paiete, bumbi, butoni, nasturi, copci: discreția și somptuozitatea accesoriilor
vestimentare medievale. Sparkless, bumbles, buttons, cufflinks and clothespins: the discretion and
somptuousness of medieval clothing accessories......................................................................... 162
3
ȚUSCANU Aurel Florin – Câteva considerații privitoare la prima biografie a starețului Paisie
Velicicovschi, alcătuită și tipărită la Mănăstirea Neamț de către ucenicul său Grigorie Dascălul
(1817). Some considerations regarding the first biography of Abbot Paisie Velicicovschi,
compiled and printed at the Neamț Monastery by his disciple Grigorie Dascălul (1817)
............................................................................................................................................................. 174
PĂTROI Cătălin Nicolae, BICIUȘCĂ Maria – Instituția carantinei pe teritoriul Olteniei în
secolul al XIX-lea. The institution of quarantine on the territory of Oltenia in the 19th
century................................................................................................................................................. 187
POPESCU VAVA Lucian – Turbarea și câinii vagabonzi pe agenda autorităților publice din
Craiova la trecerea dintre secolele XIX-XX. The rabies and stray dogs on the agenda of public
authorities in Craiova at the transition between the 19th and 20th
centuries............................................................................................................................................... 206
CEACÎRU Cristian-Iulian – Cotidianul craiovean în timpul ocupației germane (1916-1918).
The Craiova daily during the German occupation (1916-1918) ......................................................... 226
RADU Aurel – Alegerile parlamentare din 1919. Lista electorală definitivă a alegătorilor din
Pitești pentru Senat. The parliamentary elections of 1919. The definitive electoral list of voters
from Pitești for the Senate................................................................................................................... 237
CAPEL Viviana – Sărbătoare politică și festivism comunist: de la modelul sovietic la specificul
românesc. Chipuri noi și o nouă simbolistică: Vladimir Ilici Lenin și Iosif Vissarionovici Stalin.
Political celebration and communist festivity: from the Soviet model to the Romanian specificity.
New faces and a new symbolism: Vladimir Ilyich Lenin and Iosif Vissarionovich Stalin
............................................................................................................................................................. 287
TRANDAFIR Marinela – Glorificarea Uniunii Sovietice și a „Armatei Roșii” de către regimul
comunist român. Studiu de caz: Raion Buzău - Regiunea Ploiești. The glorification of the Soviet
Union and the "Red Army" by the Romanian communist regime. Case study: Buzău District -
Ploiești Region....................................................................... ............................................................. 300
COSAC Marian – Obiective ale supravegherii Securității în cercetarea arheologică din România
comunistă în anii '80 ai secolului trecut. Objectives of the Security supervision in the
archaeological research in communist Romania in the 80s of the last
century................................................................................................................................................. 310
RECENZII / REVIEWS
CEACÎRU Cristian Iulian – Răzvan-Cristian Bîgiu: Trandafir G. Djuvara: biografia unui

diplomat român (1856-1935), Târgoviște: Cetatea de Scaun, 268 p. Răzvan-Cristian Bîgiu:
Trandafir G. Djuvara: the biography of a Romanian diplomat (1856-1935), Târgoviște: Cetatea de
Scaun, 268 p........................................................................................................................................ 324
4
CERCETĂRI ARHEOLOGICE DE SUPRAFAȚĂ ÎN PUNCUL „PENINSULA”,

JUDEȚUL CONSTANȚA (II)
Dragoș Nicolae Neagu*
Rezumat: Această lucrare se dorește a fi o prezentare a rezultatelor cercetărilor arheologice de suprafață

efectuate în prima jumătate a anului 2022 în regiunea peninsulară a comunei Lumina. Finalizarea acestora
aduce în discuție aspecte noi, majoritatea conjuncturale, care privesc și se referă la descoperirile
„paleolitice și epipaleolitice” de la „Peninsula”.
Activitățile arheologice s-au concentrat asupra ultimului sector (S5) al Zonei 1. Cu această ocazie, au
fost reexaminate și punctele unde, în trecut, au fost observate mai multe materiale litice. Decizia s-a dovedit
a fi una bună, deoarece cu această ocazie am reușit să identificăm și alte fragmente de silex.
Rezultatele intervențiilor recente din acest punct indică o reevaluare a observațiilor făcute în timpul
primelor investigații. Noile constatări completează afirmațiile anterioare și, în același timp, susțin o parte a
ipotezelor inițiale. Cele mai importante se referă la localizarea siturilor arheologice „Peninsula II” și
„Peninsula III” (menționate de către Mihalache Brudiu), la suprafața acestora, la materialele descoperite,
la numărul lor, ținând cont și de o serie de aspecte considerate de noi ca fiind secundare.
Toate acestea, alături de ceea ce se cunoaște deja, oferă o nouă perspectivă asupra contextului general
întâlnit în această zonă.
Abstract: This paper is intended to be a presentation of the results of the surface surveys carried out in the
first half of 2022 in the peninsular region of Lumina. Their completion brings into discussion new, mostly
conjectural issues concerning and relating to the „Paleolithic and Epipaleolithic” finds from the
„Peninsula”.
Archaeological activities focused on the last sector (S5) of Area 1. On this occasion, points where a
concentration of lithic material had been observed in the past were also re-examined. The decision proved to
be a good one, as on this occasion we were able to identify further flint fragments.
The results of the recent interventions at this point indicate a reassessment of the observations made
during the first investigations. The new findings complement previous statements and at the same time
support some of the original hypotheses. The most important ones concern the location of the archaeological
sites „Peninsula II” and „Peninsula III” (mentioned by Mihalache Brudiu), their surface, the materials
discovered, their number, taking into account also a number of aspects considered by us as secondary.
All this, together with what is already known, provides a new perspective on the general context
encountered in this area.
Cuvinte-cheie: cercetări de suprafață, paleolitic, punctul „Peninsula”, județul Constanța, Dobrogea.
Key-words: surface surveys, Paleolithic, „Peninsula” point, Constanța county, Dobruja.
La începutul anului trecut debutau cercetările arheologice de suprafață din zona peninsulară
a localității Lumina, structurate pe durata mai multor luni și etape, fără ca acestea să fi fost
concretizate1.
Activitățile din ultimele luni au fost dedicate finalizării investigațiilor din ultimul sector (S5)
aflat în extremitatea nord-estică a Zonei 1. Acestea au pornit de la precizările cercetătorilor
Alexandru Păunescu, Florea Mogoșanu, Marin Cîrciumaru și Mihalache Brudiu și de la dorința de a
stabili poziția descoperirilor „paleolitice și epipaleolitice” 2 menționate de către aceștia pe raza
comunei Lumina.
* Doctorand, Institutul de Arheologie „Vasile Pârvan” din București, e-mail: dragosnicolae.neagu@gmail.com.

1
Neagu, 2021.
2
Brudiu, 1985.
5
NEAGU Dragoș Nicolae
Reexaminarea potențialului arheologic alături de recuperarea eventualelor materiale

arheologice împreună cu identificarea și stabilirea coordonatelor Stereo 70 ale descoperirilor au
reprezentat obiectivele intervențiilor de anul acesta.
Dificultățile pe care le-am întâlnit sunt conjuncturale și se referă cu precădere la topografia
terenului și la vegetația care pe alocuri s-a dezvoltat foarte mult, în special specia de arbust
elaeagnus angustifolia, cunoscută sub denumirea populară de „sălcioară”.
Suprafața de cca. 15 ha a sectorului se află la limita sudică a cartierului Peninsula aparținând
orașului Năvodari, învecinându-se la nord cu extravilanul arabil al localității.
Terenul are o înclinație pronunțată pe direcția nord-sud, cu înălțimi ceva mai importante
comparativ cu cele măsurate în restul Zonei 1. O bună parte a acestuia este lotizată și face parte din
intravilanul localității Lumina, cealaltă, rămasă în extravilan, este destinată pășunatului.
Parcelarea relativ recentă a determinat unele modificări ale configurației solului. În unele
locuri stratul vegetal a fost acoperit cu grămezi de materiale sterile și de deșeuri din construcții, iar
în altele au fost efectuate excavații până la adâncimi cuprinse între 0,40-0,90 metri adâncime.
Rezultatul imediat al activităților antropice se manifestă prin schimbarea profilului
suprafețelor asupra cărora s-a intervenit. Toate acestea au îngreunat într-o mare măsură buna
desfășurare a procesului arheologic.
Explorarea lotului a început din extremitatea estică, pe direcția est-vest, continuând spre
nord până la granița cu plantațiile agrare de aici. După examinarea celor aproximativ 15 ha și
contabilizarea puținelor elemente care au intrat în atenția noastră am decis extinderea ariei spre
nordul sectorului 5, în extravilanul localității, cu cca. 8 ha. Lucrările agricole efectuate în primăvara
anului curent au asigurat condiții optime pentru evoluția perieghezelor din această zonă, care s-au
desfășurat într-un ritm rapid.
Înainte de a prezenta observațiile noastre cu privire la particularitățile întâlnite în sectorul 5
și cele 8 ha adiționale, considerăm ca fiind necesare câteva precizări cu privire la vechile cercetări.
În articolul precedent3 arătam posibilitatea ca după parcurgerea ultimei parcele a Zonei 1 să
putem identifica poziția exactă a punctului „Peninsula II”, menționat de către M. Brudiu ca aflându-
se în apropierea micii exploatări de calcar din estul micului golf de la Lumina. Amintim, de
asemenea, mențiunea noastră cu privire la identificarea carierei în marginea de nord-est a sectorului
4, unde, cu acest prilej nu au fost semnalate materiale arheologice.
Pentru a clarifica situația, am revenit în acest punct și am reanalizat terenul limitrof cu mai
multă atenție. Cu această ocazie am observat mici spărturi de silex, izolate, pe care le considerăm ca
fiind rezultatul activităților antropice din secolele recente, fragmentele fiind accidentale și
nicidecum rezultatul prelucrării silexului de către reprezentanții comunităților preistorice semnalate
în zonă4. Însă, nu excludem ca acestea să-și fi procurat o parte a materiei prime din acest loc cu atât
mai mult cu cât rocile se află aproape de suprafață și în cantități suficiente chiar și după extragerea
masivă a acestora din perioada contemporană.
Remarcăm culoarea alb-cenușie a așchiilor găsite, nuanța fiind similară cu a unora dintre
cele descoperite de noi la limita dintre sectoarele 4 și 3, unde am identificat o concentrație de astfel
de fragmente, procentul acestora fiind mult mai mic decât al celor maro, care sunt majoritare.
Este posibil ca membrii așezărilor mezolitice semnalate pe teritoriul comunei Lumina să fi
adus bucățile de calcar și să le fi prelucrat aici, ceea ce ar explica multele frânturi de silex constatate
anterior. Rămâne de văzut în ce măsură acestea sunt rezultatul intervenției umane manifestate
cândva în trecutul istoric și dacă sub stratul vegetal se află sau nu și alte materiale, poate chiar
unelte din silex.
Revenind la cele observate în sectorul 5, partea estică a acestuia s-a dovedit a fi lipsită de
orice descoperire arheologică, singurele descoperiri fiind realizate în apropierea văii învecinate
3
Neagu, 2021.
4
Păunescu, Mogoșanu, Cîrciumaru, 1972; Brudiu, 1985.
6
carierei de calcar. În ceea ce privește extinderea de cca. 8 ha din apropierea drumului de piatră
situația este similară cu cea din jumătatea estică a S5.
Bucățile de silex observate în partea centrală, aflate într-o relativă apropiere unele de
celelalte, se disting prin nuanța lor maro, din cele trei remarcându-se una prin dimensiunile sale
relativ mari (15 cm). Din aceasta din urmă (Fig. 1) pare să fi fost separate, la un moment dat, mici
nuclee. Celelalte două (Fig. 2, 3), de mici dimensiuni (cca. 4 cm), sunt părți secționate natural,
aparținând altor roci de silex.
Prezența acestora într-un spațiu unde predominante sunt pietrele de silex alb-cenușiu este cel
puțin curioasă. Poziția lor izolată poate fi explicată prin intervenția umană și transportarea lor aici
din punctul de proveniență. Cu ce scop însă nu știm. Cert este că aceste nu provin din mica carieră
aflată în apropiere.
În altă ordine de idei, bibliografia existentă plasează punctul „Peninsula II” în „partea de
nord a carierei de calcar din apropierea șoselei pietruite Lumina-Peninsula” 5 , însă, în direcția
indicată de studiul citat, nu a fost semnalată prezența de piese litice sau a unor concentrații de silex.
Singura explicație pe care o găsim împrejurării se referă la construcțiile aflate la nord de acest drum,
care nu existau la sfârșitul secolului XX. Probabil, acestea au fost edificate direct pe locul
descoperirilor.
Concluziile finale converg spre extinderea perieghezelor dincolo de limitele Zonei 1, pe
linia Canalului Poarta Albă-Midia Năvodari și în jurul cartierului Peninsula, în vederea îndeplinirii
obiectivelor inițiale.
În acest moment poziția punctului „Peninsula II” este neclară, nimic din cele întâlnite
nesusținând prezența acestuia în acest ultim sector investigat.
LISTA ILUSTRAȚIILOR
Fig. 1. Bucată de silex de culoare maro.

Fig. 2. Fragment de silex.
Fig. 3. Fragment de silex.
ABREVIERI
Pontica - Pontica. Studii şi materiale de istorie, arheologie şi muzeografie, Muzeul de

Istorie Naţională şi Arheologie, Constanţa.
BIBLIOGRAFIE
Brudiu, M. 1985. Descoperiri paleolitice și epipaleolitice pe teritoriul comunei Lumina,

județul Constanța. Pontica 18, pp. 13-23.
Neagu, D. N. 2021. Cercetări arheologice de suprafață în punctul „Peninsula”, județul
Constanța (I). În: S. Forțiu (edit.), D. Micle (coord.), ArheoVest. In honorem Valeriu Sîrbu:
interdisciplinaritate în arheologie și istorie. Vol. 1. Cluj-Napoca: Mega, pp. 123-134.
Păunescu, A., Mogoșanu, F., Cîrciumaru, M. 1972. Unele considerații privind paleoliticul
mijlociu din Dobrogea. Pontica 5, pp. 11-28.
5
Brudiu, 1985, p. 14.
7
NEAGU Dragoș Nicolae
Figura 1 Figura 2
Figura 3
8
NEW DATA ON THE TRANSITION TO THE EARLY CHALCOLITHIC FROM THE

RESEARCH NEAR GRADISHTE VILLAGE, SHUMEN DISTRICT, NORTHEAST
BULGARIA
Viкtoria Petrova*, Evgeniya Naydenova**
Rezumat: Subiectul acestui articol este rezultatul săpăturilor din anul 2019 din situl Gradishte 3, situat
lângă satul Gradishte, regiunea Shumen, de-a lungul traseului autostrăzii Hemus. Au fost descoperite 21 de
gropi, dintre care doar una datează din сalcoliticul timpuriu, iar restul aparțin perioadei de tranziție de la
neoliticul târziu la calcoliticul timpuriu. Principalele caracteristici ale ceramicii din groapa calcolitică sunt
prezența unor forme precum o cupă cu partea superioară cilindrică şi alungită, ornamentată cu benzi cu
grafit și un suport dreptunghiular, acoperit cu ocru roșu. Ceramica din celelalte gropi studiate reprezintă o
combinație unică de forme și ornamente din calcoliticul timpuriu cu cele din neoliticul târziu. Decorul cu
grafit lipsește. Datele C14 stabilite sunt 5036 – 4714 cal BC. Analogii se găsesc în siturile neoliticului târziu
și calcoliticului timpuriu, atât la sud, cât și la nord de Dunăre. Analiza comparativă susține ideea existenţei
unui complex cultural comun Polianiţa - Boian. Unde sunt rădăcinile acestui complex și dacă este posibil ca
situl arheologic Gradishte 3 să reprezinte o etapă cea mai timpurie și o etapă de tranziție care marchează
începutul fazei necercetate până acum Polianiţa I, sunt întrebări care vor aștepta răspunsuri de la
descoperirile viitoare.
Abstract: The subject of this article are the results of the 2019 excavations of the Gradishte 3 site, located
near the village of Gradishte, Shumen region, along the Hemus highway. Twenty-one pits have been
excavated, of which only one dates to the Early Chalcolithic and the rest belong to the transitional period
from the Late Neolithic to the Early Chalcolithic. The main characteristics of the pottery from the
Chalcolithic pit are the presence of forms such as a bowl with an elongated cylindrical upper part
ornamented with graphite bands and a rectangular base covered with red ochre. The pottery from the other
pits studied represents a specific combination of Early Chalcolithic forms and ornamentation with those of
the Late Neolithic. Graphite decoration is absent. The C14 dates found are 5036 - 4714 cal BC. Analogies
are found in Late Neolithic and Early Chalcolithic sites both south and north of the Danube. The
comparative analysis supports the idea of a common Polyanitsa – Boian cultural complex. Where are the
roots of this complex and is it possible that the archaeological site Gradishte 3 represents an earliest and
transitional stage marking the beginning of the so far unexplored Polyanitsa I phase are questions that will
await answers from future discoveries.
Cuvinte-cheie: neolitic târziu; calcolitic timpuriu; perioadă de tranziție; Gradishte; ceramică.
Key-words: Late Neolithic, Early Chalcolithic, transition period; Gradishte; pottery.
The topic of the transition from the Late Neolithic to the Early Chalcolithic and the
associated changes on the territory of Northern Bulgaria is rarely addressed in the scientific
literature due to the lack of sufficient archaeological data for its clarification. On the basis of her
research and observations in the 1990s Henrietta Todorova made one of the first scientific
generalizations about the Balkan Late Neolithic and Early Chalcolithic cultures, which she united
into one work1. In her view, in the northern half of the Balkan Peninsula, the complex of the Vinča
type cultures was formed. Within its boundaries, a gradual transformation of Late Neolithic cultural
phenomena into their Early Chalcolithic pendants is attested in some places. She gives as examples
the transitional Gradacka phase of the Vinča culture and the Proto-Sava phase from the Kamchia
river valley, North-Eastern Bulgaria. At the same time, the researcher stresses that elsewhere the
* Doctor, National Archaeological Institute with Museum – Bulgarian Academy of Sciences (NIAM-BAS); e-mail:
viki5rova@yahoo.com.
** Doctor, Museum of History – Oriahovo, e-mail: evgenia_ar@abv.bg.
1
Тодорова, Вайсов, 1993, p. 80.
9
PETROVA Viкtoria NAYDENOVA Evgeniya
transition was accompanied by settlement discontinuity and internal movements of population.

Henrietta Todorova assumes for the Vinča, Polyanitsa, Boian and Hamangia cultures that
significant internal transformations took place during the transition into their Early Chalcolithic
phases2.
The topic of the development of a cultural phenomenon with a transitional character in
North-Western Bulgaria was raised by the investigations of the settlement near Brenitsa in 2000.
The identification of decorative patterns of the Late Vădastra – type III-IV according to the
periodization of M. Nica – on pottery from the lower Neolithic levels and the appearance of forms
with further development in the Gradeshnitsa culture in the Chalcolithic provide grounds for their
assignment to the period between the Vinča B2 and Vinča C1 phases3. Similar materials were found
near the village of Bohot, Pleven municipality, Central North Bulgaria in 2019. They originate from
buried features and were identified as the Vădastra-Brenitsa culture4.
Rescue excavations under infrastructure projects in North Eastern Bulgaria in recent years
have enriched the archaeological map of North Eastern Bulgaria with two sites that represent the
Neolithic-Chalcolithic transition period. One of them is located near the village of Gradishte,
Shumen region – an area which represents mainly an area of distribution of the Chalcolithic
Polyanitsa culture. The other site is located about 40 km to the east, near the village of Belogradets,
Varna region, where a kind of contact zone with intercultural influences is formed.
The subject of this article is the result of the investigations of Gradishte 3 site, located near
the village of Gradishte, on the Hemus highway route (Fig. 1). It is located on the left bank of the
Pakosha River, 1,5 km northwest of the mentioned settlement. Excavations were carried out in 2019
on an area of 21 acres. Twenty-one prehistoric pits with no defined arrangement were uncovered, as
well as a necropolis from the Early Iron Age. According to the ceramic material, only one of the
prehistoric features (No. 7) dates to the Early Chalcolithic, while the others belong to an earlier
chronological level, which we define as a period of transition from the Late Neolithic to the Early
Chalcolithic. The pits are cylindrical with a circular opening of up to 1.30 m in diameter or have
sloping walls and an oval opening whose dimensions vary between 1.90 and 2.50 m. They contain
fragments of pottery, animal bones and flint artefacts or only secondary baked destructions5.
The main characteristics of the pottery from feature 7, attributed to the Early Chalcolithic,
are the presence of forms such as a bowl with an elongated cylindrical upper part decorated with
graphite bands and a rectangular base covered with red ochre.
Graphite decoration is absent in the other pits excavated from Gradishte 3. Intact vessels
found are few in number. In the case of the fine, thin-walled pottery we find the following forms:
cylindrical-conical (Fig. 1/1), slightly biconical (Fig. 2/4-5) and conical bowls with slightly
rounded walls (Fig. 2/2-3); bowls with cylindrically-conical (Fig. 2/6), hemispherical (Fig. 1/7) or
elongated body (Fig. 2/9); deep vessels with rounded body (Fig. 2/8, 10-11) or highly biconical
(Fig. 2/12). The decoration of these thin-walled vessels is mostly represented by narrow channels
up to 3-4 mm, arranged horizontally, obliquely or arcuately, often united in patterns and various
combinations (Fig. 2/1, 4, 6, 7-10). Sometimes they are found in combination with red ochre. Cut
decoration is also used (Fig. 2/3, 11-12). In one fragment of a highly biconical vessel the incised
bands are very narrow, circa 3-4 mm, and they alternate with those with a preserved vessel surface,
2 mm wide. They form a pattern of concentric circles next to which there is a bundle of oblique
bands (Fig. 2/12). In another case, some space is cut out to produce a circle with a preserved vessel
surface (Fig. 2/11).
For the pottery of medium wall thickness (about 1-1,2 cm), decorated mainly with the
technique of clay carving and white inlay, the registered forms are: medium deep and deep bowls of
2
Тодорова, Вайсов, 1993, p. 83.
3
Найденова, Ганецовски, 2002, p. 79.
4
Вайсов, Славчев 2020, p. 255.
5
Петрова, Найденова, Тодоров, 2020, pр. 246-249.
10
conical shape (Fig. 3/1, 3) or with a rounded body (Fig. 3/2, 5, 8-9), cylindrical-conical bowls (Fig.
3/6-7), deep bowls with S-shaped profile (Fig. 4/1), pot with a cylindrical neck and slight transition
to a rounded body (Fig. 4/2). Specific type represents the hollow-stemmed vessels, in which the
body is cylindrical-conical or rounded-biconical with a high conical neck (Fig. 4/3-7). The cut
decoration shows a wide variety of patterns. Thin incised bands alternating with thin bands from the
preserved surface of the vessel are typical, often in combination with staggered ornament or with
individual squares (Fig. 4/3, 9, 11). Incised and pierced decoration is met (Fig. 4/1, 8).
Deep bowls are well represented among the vessels with rough surfaces. They are decorated
with barbotine, embossed bands and embossed buds (Fig.4/8).
We put the vessels with wall thickness over 1,2 cm in a separate group. Storage vessels with
closed forms belong to these (Fig. 4/9-10), deep bowls with carved decoration (Fig. 4/11) and lids
(Fig. 4/12)
Radiocarbon dating of Gradishte 3 site was carried out by AMS 14C dating at the Scottish
Universities Environmental Research Center (SUERC), East Kilbride, Scotland based on animal
bone samples taken from five pits. The resulting radiocarbon dates show a smooth development that
took place in the chronological interval 5036-4714 cal BC (6051-5915 BP) (Fig. 5). This time
period covers the end of the Neolithic and the beginning of the Chalcolithic (Bulgarian chronology).
The ceramic complex presented here also has characteristics from both periods. It represents
a specific combination of Early Chalcolithic forms and ornamentation with those of the Late
Neolithic.
Insufficient research related to the material culture of the Late Neolithic in the area does not
allow for comparison with local preceding traditions in pottery production. Channels decoration is
what brings it primarily closer to the aesthetic taste of Late Neolithic societies. Channels have a
wide application on fine ceramics in most Late Neolithic cultures on the Balkan Peninsula.
They are also found on the pottery of the neighbouring Hotnitsa culture from Central North
Bulgaria (Koprivets - Hotnitsa II)6. Тhe canelure decoration was preserved in the Chalcolithic
period, but in simpler patterns and often in combination with graphite drawing, which is missing in
Gradishte. In the Late Neolithic, incised decoration, incisions at the mouth, and checkerboard
ornamentation are also known. Incised decoration is attested in pottery in individual sites in North
Eastern Bulgaria, which researchers associate with the Boian – Giulesti – Greaca societies. These
are the settlement mound near Ruse, the lowest horizon7 and the settlements at Krasen8 and
Sboryanovo - the „Water power plant”9. The similarities with them are few and relate precisely to
the use of checkerboard ornament and the cannelures.
Among the most characteristic early Chalcolithic elements from Gradishte 3 are the deep
bowls, open vessels with seats, and lids with conical or cylindrical ledges, as well as a number of
patterns in the carved decoration – rectangular patterns of alternating carved bands with bands of
preserved vessel surface; cut out diamonds and circles. However, it should be stressed that these
appear here as variants that have no exact parallels in the Early Chalcolithic pottery complexes from
the tells at Polyanitsa and Ovcharovo10. The explanation is that the pottery from the mentioned tells
a later typological development corresponding to the II and III phase of the Polyanitsa culture. The
Polyanitsa phase I, according to Henrietta Todorova's periodization, remains unexplored and with
no materials found.
Comparisons with the Boian-Vidra type pottery from the settlement near Straklevo village,
Ruse region, published by Volodya Popov (1992) show some correspondences. These relate to the
6
Попов, 1996, p. 46, 84.
7
Попов, 1996, рp. 206, 280.
8
Попов, 1992, рр. 20-28.
9
Матева, 1993, рр. 29-32, Tab. II.
10
Тодорова et al., 1983, Табло 35.
11
bowls with rounded bodies and to the patterns of the incised decoration11. However, the bowls with
seats from Shtraklevo have different shapes.
Several similarities are also found north of the Danube. Deep cylindrical-conical bowls
covered entirely with channels are part of the Boian-Giulești type pottery from the last stage of
habitation of the „Movila Berzei” settlement near Gălăţui village12. In the same settlement there are
similar cylindrical-conical bowls with soft profiling and canelures, deep open vessels with incised
decoration including meanders of motifs in the form of the Bulgarian letter „Г”. The researcher
Marian Nеagu assumes that the first Boian-Giulești societies settled here shortly before 4850 cal.
BC, when the Karanovo V – Maritsa horizon began13.
Analogies can also be made with the pottery materials from the tell at Tangâru village, both
from level II c – the last phase of Boian-Giulești, and from levels III a-c – Boian-Vidra. They refer
mainly to the patterns realized with the technique of clay carving – bands up to 8 mm wide, a row
of triangles, stripes with a checkerboard ornament, a ladder of squares14.
The comparative analysis confirms the general trends in the development of material culture
during the Late Neolithic and Early Chalcolithic in present-day North-Eastern Bulgaria and South-
Eastern Romania. It supports the idea that the cultural phenomena of Polyanitsa and Boian belong
to a common cultural complex15. Where are the roots of this complex and is it possible that the
archaeological site Gradishte 3 represents an earliest and transitional stage marking the beginning of
the hitherto unexplored Polyanitsa I phase are questions that will await answers from the next future
discoveries.
In any case, however, the material culture revealed at Gradishte 3 refers to a chronological
stage in which Late Neolithic traditions died out and new, Early Chalcolithic, elements appeared,
the development of which continued through the subsequent phases of the Stone-Copper Age.
BIBLIOGRAPHY
Вайсов, И., Славчев, В. 2020. Енеолитно селище при Бохот. Археологически открития
и разкопки през 2019 г. I. София: Булгед ООД, рр. 255-259, nа разположение на
https://publications.naim.bg/index.php/ADE/issue/view/50/44 (последно влизане на 29.10.2022).
Матева, Б. 1993. Находки от късния неолит в археологическия резерват “Сборяново”.
Годишник на музеите в Северна България 19, pp. 29-32.
Найденова, E., Ганецовски, Г. 2002. Сондажно проучване на праисторическо селище
Бреница – Кременитата могила през 2000 г. . Годишник на археологически музей Пловдив
19(1), рр. 74-95.
Петрова, В., Найденова, Е., Тодоров, Л. 2020. Спасително археологическо проучване
на обект Градище 3, Шуменско, АМ Хемус (323+100 – 323+400). Археологически открития и
разкопки през 2019 г. I. София: Булгед ООД, pр. 246-250, nа разположение на
https://publications.naim.bg/index.php/ADE/issue/view/50/44 (последно влизане на 29.10.2022).
Попов, В. 1992. Култура Боян на юг от Дунава. Археология 4, рр. 20-28.
Попов, В. 1996. Периодизация и хронология на неолитните и халколитните култури
от поречието на р. Русенски Лом. Русе: Авангард принт.
Тодорова, Х. et al. 1983. Овчарово, Разкопки и проучвания ІХ. София: Българска
академия на науките.
11
Попов, 1992, р. 12.
12
Neagu, 2003, pp. 234-235, Pl. LIII-LIV.
13
Neagu, 2003, p. 152.
14
Berciu, 1961, pp. 384-389, fig.175-178.
15
Naidenova, 2010, р.75.
12
Тодорова, Х., Вайсов, И.1993. Новокаменната епоха в България: Краят на седмо-

шесто хилядолетие пр. н. е. София: Наука и изкуство.
Berciu, D. 1961. Contribuţii la problemele neoliticului în România în lumina noilor
cercetări. Bucureşti: Academia RPR.
Naidenova, Е. 2010. Actual research status of Chalcolithic cultures Polyanitsa and Boian.
SP 7, pр. 71-75.
Neagu, M. 2003. Neoliticul mijlociu la Dunărea de Jos cu privire specială asupra centrului
Munteniei. CCDJ 20, pp. 8-259.
ABBREVIATIONS LIST
CCDJ - Cultură și Civilizație la Dunărea de Jos, Muzeul Dunării de Jos, Călărași.
SP - Studii de preistorie, Asociația Română de Arheologie, București.
13
Figure 1
14
Figure 2
15
Figure 3
16
Figure 4
17
Figure 5
18
SISTEMUL DE FORTIFICAȚIE AL AȘEZĂRILOR DIN SECOLELE IV-III A. CHR.

DIN OLTENIA
Mara Buligă*
Rezumat: Cercetările sistematice efectuate în ultimele decenii asupra așezărilor fortificate din secolele IV-III a.
Chr. din sud-vestul României au adus noi informații și în ceea ce privește realizarea sistemului de fortificație al
acestora. În Oltenia, din cauza faptului că piatra nu este de cea mai bună calitate, au fost folosite cărămizi
realizate din argilă amestecată cu materiale organice. Astfel de fortificații sunt întâlnite în cadrul așezărilor
cercetate sistematic, cum ar fi cea de la Bâzdâna – punctul „La Cetate” și la Coțofenii din Dos, dar și la cele mai
puțin cercetate, cum ar fi așezarea de la Bâzdâna – „Cucuioava”. Fortificația constă dintr-un zid format din
două paramente de cărămizi și un material de umplutură între cele două, emplecton. Există două puncte de
vedere diferite referitoare la realizarea acestui sistem defensiv. Potrivit primului dintre ele, s-au folosit materiale
crude, nearse, în timp ce cel de-al doilea susține că au fost folosite materiale arse anterior.
Abstract: The systematic archaeological research made in the last decades on the fortified settlements of the
4th and 3rd century BC, in southwestern Romania, brought new information about their fortified system. In
Oltenia, due to the fact that the stone is not of the best quality, adobe bricks mixed with vegetable materials
were used instead. This kind of fortification system can be observed in the case of Bâzdâna – „La Cetate”
and Coțofenii din Dos, two settlements which were systematically researched, but also for the least known
ones such as Bâzdâna – „Cucuioava”. The fortification consists of two adobe bricks paraments and a filling
between these two (emplecton). There are two different positions regarding the planning of the fortification
system. Acording to the first one, unburnt sun dried clay brick were used, while the second one claims that
the brick of the two paraments were burnt before the walls were built.
Cuvinte cheie: fortificație, Oltenia, Bâzdâna, emplecton, parament.
Key-words: fortification, Oltenia, Bâzdâna, emplecton, parament.
Cercetările sistematice efectuate în ultimele decenii asupra așezărilor fortificate din secolele
IV-III a. Chr. din sud-vestul României au adus noi informații și în ceea ce privește realizarea
sistemului de fortificație al acestora.
Spre deosebire de alte regiuni, unde zidurile fortificațiilor sunt construite de obicei din piatră, în
Oltenia, datorită faptului că piatra nu este de cea mai bună calitate, au folosite cărămizi realizate din
argilă amestecată cu materiale organice. Astfel de fortificații sunt întâlnite în cadrul așezărilor care
au fost cercetate sistematic, cum ar fi cea de la Bâzdâna, punctul „La Cetate” sau cea de la
Coțofenii din Dos (Pl. 1).
Alte așezări care pot fi integrate în aceeași perioada cronologică sunt cea de la Bâzdâna –
„Cucuioava - Între Vii”, Cârligei – „Cărpiniș”, Bucovăț – „La Jidovi”, Stoina și Voița, însă acestea
au fost fie parțial cercetate, fie s-au realizat doar sondaje ce au secționat fortificația. Alte posibile
așezări, cercetate doar la suprafață, care ar putea fi integrate în acest circuit al fortificațiilor cu acest
tip de material de construcție sunt: Botoșești-Paia, Brabova, Bucovăț – „Malul Lupului”, Sârsca,
Căpreni, Toiaga, Izvor, Godeni și Valea, însă încadrarea lor cronologică nu este foarte clară,
datorită informațiilor insuficiente.
Așezarea de la Bâzdâna – „La Cetate” (com. Calopăr, jud. Dolj) a fost cercetată sistematic
în perioada 1981-1989, sub conducerea arheologului oltean C.M. Tătulea, săpăturile fiind reluate
apoi în 2014 de către dr. Vl. V. Zirra (Institutul de Arheologie „Vasile Pârvan”, București). Cu toate
că documentația cercetării este foarte bogată și consistentă, volumul informațiilor publicate este
destul de redus1.
*
Muzeograf, Muzeul Olteniei Craiova, e-mail: marabulliga@gmail.com.
1
Tătulea, 1984; Zirra, 2011.
19
BULIGĂ Mara
Fortificația constă, ca și în cazul celei de la Coțofenii din Dos, dintr-un zid format din două
paramente de cărămizi și emplecton. Cărămizile ce formează cele două paramente au dimensiuni
aproximativ egale (lungime 35-40 cm, lățime 20 cm, greutate 6-8 kg). Acest lucru ar putea sugera
că la realizarea lor a fost folosit un tipar. Majoritatea lor sunt arse pe toate părțile, precum și în
interior. Sub cele două paramente, la fel ca și în spatele paramentului interior se pot observa urme
de gropi atât orizontale, cât și verticale, ce ar putea indica prezența unor stâlpi sau bârne de lemn
pentru a asigura o mai bună stabilitate zidului2.
Referitor la acest sistem de fortificație, în literatura de specialitate există două ipoteze.
Prima este aceea că arderea a avut loc în urma unui conflict militar sau a unui cataclism de mari
dimensiuni3. O a doua susține că zidul a fost planificat inițial, iar materialele folosite au fost arse în
locuri special amenajate, un fel de cuptoare, apoi folosite la ridicarea fortificației.
Pentru prima ipoteză, cel mai vehement argument adus este că nu există un model de
fortificație construită cu materiale pre-arse nicăieri în Europa4, așadar, lipsa unui astfel de model
exclude posibilitatea unei tehnologii inovatoare.
În ceea ce privește a doua teorie, argumentele constau în faptul că atât în fortificația așezării
de la Bâzdâna – punctul „La Cetate”, cât și în cea de la Coțofeni – „Cetatea Jidovilor” și probabil și
în cazul altor așezări de acest tip, care nu au fost încă descoperite sau cercetate, cărămizile arse sunt
predominante, numai o mică parte fiind doar „uscate la soare”. Cărămizile „crude” sunt folosite
împreună cu cele arse în realizarea fortificației, fapt ce poate sugera ca procesul nu a fost foarte
atent supravegheat5.
De asemenea, un alt argument adus de autorii acestei teorii este acela că pentru a putea
folosi cărămizi pre-arse, acestea trebuiau arse mai întâi într-un loc special amenajat, în cuptoare,
apoi mutate și așezate sub formă de asize. La Coțofenii din Dos a fost descoperit, în cel de-al treilea
sector, un asemenea cuptor6.
Important de subliniat mai este faptul că un incendiu nu ar fi putut degaja o temperatură atât
de mare încât sa poată arde până la înroșire cărămizile și emplectonul dintre cele două paramente.
Lipsa oxigenului din interiorul celor două ziduri nu poate face posibilă arderea emplectonului, care
are o culoare roșiatică datorită temperaturii mari la care a fost expus. Acest lucru este confirmat de
cercetările arheologice făcute în așezările de la Coțofenii din Dos, Bâzdâna – „La Cetate” și
„Cucuioava”7.
Pentru o mai bună ilustrare, atât cărămizile din sistemul defensiv al așezării de la Coțofenii
din Dos, cât și de la Bâzdâna, punctul „La Cetate”, au fost supuse unor serii de teste, făcute pentru
prima dată la sfârșitul anilor `80, de către dr. Gh. Gâță (Institutul Pedologic București). Rezultatele
arată că temperatura de ardere a emplectonului dintre cele doua paramente este mai ridicată decât
cea a cărămizilor (540-770°C), temperatura de ardere a cărămizilor variază, dar în medie este de
aproximativ 380°C, rareori ajungând la 600°C8. Din faptul că temperatura de ardere este diferită în
cele două cazuri, se poate trage concluzia că pentru realizarea acestui tip de fortificație au fost aduse
mai întâi cărămizile care formează paramentele, după ce au fost în prealabil arse într-un alt loc, iar
apoi a fost adus emplectonul ars la rândul său separat.
În perioada 2005-2009, un colectiv științific condus de dr. Vlad Vintilă Zirra (Institutul de
Arheologie „Vasile Pârvan” București) a efectuat săpături sistematice în acest punct arheologic:
Bâzdâna – „Cucuioava”. Rezultatele confirmă prima ipoteză în ceea ce privește realizarea
sistemului defensiv al așezărilor, și anume folosirea materialelor arse de construcție.
2
Zirra, Dumitrașcu, 2013.
3
Babeș, 1997.
4
Moscalu, 1979; Babeș, 1997.
5
Zirra, 2011.
6
Zirra, 2011.
7
Zirra, 2011, p. 147.
8
Zirra, 2012, p. 197.
20
Fortificația se află la o distanță de aproximativ 1,2 km în linie dreaptă față de punctul „La
Cetate”, fiind poziționată pe o terasă mai înaltă, pe malul drept al Jiului, lucru întâlnit la majoritatea
așezărilor din Oltenia din această perioadă.
În cazul acestei așezări, așa cum arată cercetările efectuate, fortificația constă doar în masa
de emplecton susținut de pari de lemn, atât verticali cât și orizontali, situație întâlnită și în punctul
„La Cetate”. Nu au fost identificate nici un fel de cărămizi arse care să indice prezența celor două
paramente, întâlnite în cazul punctului „La Cetate” și în așezarea de la Coțofenii din Dos, însă a
putut fi observată o masă de pământ argilos ars la roșu (Pl.2/1), cu o grosime de aproximativ 2,5 m,
fiind echivalentul emplectonului din cele două așezări menționate anterior. Din observațiile din
timpul cercetărilor se poate observa că masa de pământ ars și bătătorit a fost adusă în așezare cu
ajutorul unor cofraje, dar și prezența unor urme de lemn în masa de pământ ars, pentru a oferi o mai
bună susținere sistemului defensiv (Pl.2/2). Prezența unor asemenea tipare sugerează încă o dată
faptul că materialul a fost ars înainte de a fi așezat în fortificație.
Emplectonul este ars la o temperatura foarte mare, fapt demonstrat de culoarea roșiatică a
acestuia. Au fost descoperiți bulgări de pământ puternic arși care, pe lângă resturile degresanților
vegetali, păstrează și urmele bârnelor de lemn ce susțineau emplectonul.
Un alt factor ce trebuie amintit și care se regăsește în ambele puncte arheologice ale situ-lui
de la Bâzdâna, este faptul că la baza sistemului de fortificație, adică sub cele două paramente și
masa de emplecton, se află un strat de cenușă. În cazul așezării din punctul „La Cetate” acest strat,
care are în medie o grosime de aproximativ 2-5 cm, este situat sub paramentul exterior și se
continuă cu până la 1,5 m după paramentul interior. În acest strat de cenușă și arsură au fost
descoperite vase întregi sau întregibile, fusaiole, o cantitate impresionantă de oase de animale, unele
chiar în conexiune anatomică precum și trei vetre.
Se poate observa că tehnica de fortificare este asemănătoare în cazul acestor așezări,
diferențele fiind date mai degrabă de detaliile de construcție. Cărămizile arse au fost așezate în asize
formând cele două paramente, fără a fi utilizat un material cu scopul de a le lipi între ele și fără a fi
întrețesute, bările și structurile de lemn din emplecton având rolul de a consolida mai bine această
construcție. Efectul unei asemenea tehnici poate fi lipsa unei stabilității. De asemenea, realizarea
unui astfel de sistem de fortificație trebuie să presupună un mare efort din partea comunității, având
în vedere faptul că materialele au fost arse în locuri diferite apoi transportate pe rând pentru a fi
utilizate în ridicarea zidurilor, așa cum reiese din cercetările din teren, dar și în urma analizelor
efectuate pe aceste două elemente de fortificație.
Acest efort considerabil, dar și capacitatea defensivă redusă oferită de structura fortificației,
poate sugera mai degrabă că aceasta avea mai mult un rol simbolic, de prestigiu9.
LISTA PLANȘELOR
Planșa 1. Harta fortificațiilor cu materiale construcție arse, din sud-vestul României,

cercetate sistematic (apud Zirra 2012).
Planșa 2. 1. Bâzdâna – „Cucuioava”, campania 2009, strat de pământ ars la roșu (credit
foto: dr. Vl. V. Zirra). 2. Bâzdâna – „Cucuioava”, campania 2009, emplecton (credit foto: dr. Vl. V.
Zirra).
BIBLIOGRAFIE
Babeș, M. 1997. Despre fortificațiile „Cetății Jidovilor” de la Coțofenii din Dos. SCIVA 48
(3), pp. 199-236.
Moscalu, E. 1979. Probleme ale cetăţilor cu „val vitrificat”. CA 3, pp. 339-351.
9
Zirra, Dumitrașcu, 2013, p. 162.
21
BULIGĂ Mara
Tătulea, C. M. 1983. Sondaj arheologic în cetatea geto-dacă de la Bâzdâna (jud. Dolj). MCA
15, pp. 218-225.
Tătulea, C. M. 1984. Așezarea geto-dacică de la Bâzdâna, judeţul Dolj. Considerații
preliminare. Th.-D. 5(1-2), pp. 92-110.
Zirra, Vl. V. 2011. Comentarii referitoare la problema fortificațiilor cu materiale de
construcție arse din sud-vestul României. În Măgureanu, D., Măndescu, D., Matei, S. (edit.)
Archaeology: making of and practice. Studies in honor of Mircea Babeș at his 70th anniversary.
Pitești: Ordessos, pp. 145-152.
Zirra, Vl. V. 2012. Controversies and comments regarding some fortifications and
construction techniques with burnt materials from southwestern Romania, IJEE, 6(1), pp. 190-200.
Disponibil la: https://naun.org/cms.action?id=3044 (ultima oară accesat la 21.10.2022).
Zirra, Vl. V., Dumitrașcu, V. 2011. The Birth of a Late Iron Age Fortification. A
Preliminary Archaeological and Osteological Approach. În Mastorakis, N. E. et al. (edit.), Recent
Researches in Mechanics: Proceedings of the 2nd International Conference on Fluid Mechanics
and Heat and Mass Transfer 2011 (Fluidsheat '11), proceedings of the 2nd International
Conference on Theoretical and Applied Mechanics 2011 (Tam '11), proceedings of the 4th WSEAS
International Conference on Urban Planning and Transportation (UPT '11), proceedings of the 4th
WSEAS International Conference on Cultural Heritage and Tourism (CUHT '11), Corfu Island,
Greece, July 14-16, 2011. Grecia: WSEAS, pp. 359-364.
Zirra, Vl. V., Dumitrașcu, V. 2013. People dealing with founding rituals. A case study from
South-Western Romania, IJEE 7 (4), pp. 160-169. Disponibil la:
https://naun.org/cms.action?id=6454 (ultima oară accesat la 21.10.2022).
LISTA ABREVIERILOR
CA - Cercetări Arheologice, Muzeul Național de Istorie a României, București.

Dacia, N.S. - Dacia. Revue d'Archéologie et d'Histoire Ancienne, Nouvelle Série, Institutul de
arheologie „Vasile Pârvan”, Bucureşti.
IJEE - International Journal of Energy and Environment, publicat de North Atlantic
University Union (NAUN), New Jersey.
MCA Materiale și Cercetări Arheologice, București.
SCIVA - Studii și Cercetări de Istorie Veche și Arheologie, Institutul de arheologie „Vasile
Pârvan”, București.
Th.-D. - Thraco-Dacica, Institutul de arheologie „Vasile Pârvan” – Institutul de
Tracologie, București.
22
Planșa 1
23
BULIGĂ Mara
Planșa 2
24
DESCOPERIRI ARHEOLOGICE PE TERITORIUL U.A.T. TERPEZIȚA

DIN JUDEȚUL DOLJ
Cătălin Nicolae Pătroi*
Rezumat: Comuna Terpezița din județul Dolj este o unitate administrativ-teritorială unde există un
potențial arheologic uriaș, foarte puțin explorat științific și neprotejat corespunzător. În prezentul material
sunt trecute în revistă consemnările din istoriografia românească pentru artefactele descoperite pe teritoriul
localităților componente Căciulatu, Floran, Terpezița și Lazu, precum și propunerile privind localizarea
acestora acolo unde a fost posibil. Cei interesați pot găsi informații despre culturile Starčevo-Criș (neolitic
timpuriu), Sălcuța (eneolitic dezvoltat), civilizația geto-dacilor, mărturii din epoca romană și medievală,
ilustrate atât prin artefactele descoperite, cât și prin monumente de arhitectură militară (Brazda lui
Novac/Valul lui Traian). Studiul prezintă și un bogat material numismatic precum și o serie de toponime
care sunt în legătură cu descoperirile și locurile unde au fost semnalate.
Abstract: The commune of Terpezița in Dolj county is an administrative-territorial unit with a huge
archaeological potential, very little scientifically explored and not properly protected. In the present
material reviews the records from the Romanian historiography for the artifacts discovered on the territory
of the component localities of Căciulatu, Floran, Terpezița and Lazu, as well as the proposals regarding
their location where this was possible. Those interested can find information about the cultures Starčevo-
Criș (early Neolithic), Sălcuța (late Eneolithic), the Geto-Dacian civilization, testimonies from the Roman
and medieval times, illustrated both by the discovered artifacts and by monuments of military architecture
(Novac's Turf /Trajan's Wall). The study also presents a rich numismatic material as well as a series of
toponyms that are related to the discoveries and the places where they were reported.
Cuvinte-cheie: Terpezița; vestigii preistorice; artefacte dacice; val de apărare roman; descoperiri
numismatice.
Key-words: Terpezița; prehistoric remains; Dacian artefacts; Roman vallum; numismatic discoveries.
Pe teritoriul județului Dolj există unități administrativ-teritoriale a căror istorie este bine
cunoscută, fiind bine documentată atât din punct de vedere al materialelor păstrate în diverse
fonduri arhivistice, cât și prin cercetări arheologice și studii de specialitate. Pe de altă parte, există o
serie de localități pe teritoriul cărora s-au descoperit numeroase artefacte arheologice din diverse
perioade istorice, prezența acestora fiind dublată și de o serie de situri arheologice și monumente
istorice mai mult sau mai puțin studiate. Ținta acestui studiu este U.A.T. Terpezița, comună
alcătuită din satele Terpezița (reședință), Căciulatu, Căruia, Floran și Lazu (Pl. 2/1).
„Comuna Terpeziţa face parte din judeţul Dolj şi este poziţionată în partea central-vestică a
judeţului Dolj, la vest de Jiu, în jumătatea estică a Câmpiei Colinare a Bălăciţei, subunitatea de
sud a Podişului Getic, de o parte şi de alta a D.J.552 Craiova-Cetate, la aproximativ 30 km vest de
municipiul Craiova. Din punct de vedere geomorfologic se află în partea sudică a Podişului Getic
la o altitudine de 160-220 m faţă de nivelul mării, în Câmpia Colinară a Bălăciţei, care este des
fragmentată de pârâul Terpeziţa şi afluenţii săi direcţi şi indirecţi. Relieful apare sub formă de
câmpuri domole şi prelungi orientate pe direcţia nord-vest/sud-est”1.
Câmpia Înaltă a Bălăciței reprezintă o unitate de trecere între Dealurile Motrului și Câmpia
Olteniei, fiind alcătuită din depozite cuaternare reprezentate de argile, luturi argiloase, nisipuri și
pietrișuri. Se caracterizează printr-o fragmentare redusă și o dezvoltare mare a interfluviilor
cunoscute sub numele de „poduri”. Partea de est se suprapune cu bazinul hidrografic al râului
*
Doctor, Direcția Județeană pentru Cultură Mehedinți, e-mail: tara_catalin@yahoo.com.
1
Morari, Georgescu, 2016, p. 4.
25
PĂTROI Cătălin Nicolae
Desnățui, iar în partea centrală poartă denumirea de Podul Bălăciței2. La sud de U.A.T. Terpezița se
găsește râul Desnățui și Valea Desnățuiului ce au o direcție generală de orientare nord-sud și malul
stâng abrupt.
„Hidrografia comunei este reprezentată prin pârâul Terpeziţa şi afluenţii săi direcţi şi
indirecţi ca: râul Terpeziţa – străbate aproximativ zona centrală a teritoriului administrativ al
comunei de la nord-vest spre sud-est de-a lungul cărora s-au dezvoltat satele Căciulatu şi Floran
(în partea de sud a văii) şi de asemenea satul reşedinţă de comună Terpeziţa și pârâul Lazu, afluent
al pârâului Terpeziţa, care străbate jumătatea de est a teritoriului şi satul Lazu pe direcţia aproape
nord-sud”3.
Din punct de vedere al monumentelor istorice clasate în Lista Monumentelor Istorice a

județului Dolj, situația este următoarea:
- biserica „Adormirea Maicii Domnului” sat Căciulatu; comuna Terpezița, 1800–1805
înscrisă în lista monumentelor istorice Nr. crt. 425 Cod LMI Dolj - DJ-II-m-B-08227;
- biserica „Sf. Nicolae, Sf. Dumitru”, 1786, refăcută 1877-1899 înscrisă în Lista
Monumentelor Istorice Nr. crt. 607, Cod LMI Dolj - DJ–II–m-B-08384;
- Brazda lui Novac, punctul „La Mese”4 în vecinătatea de nord-vest a satului Terpeziţa
înscris în Lista Monumentelor Istorice 2016 la Nr. crt. 87, Cod LMI Dolj - DJ-I-s-B-07915 sat
Terpezița. Acest obiectiv este cuprins și în Repertoriul Arheologic Național, cod 74368.01;
- Brazda lui Novac, sat Lazu, com. Terpezița, la 0,8 km est de satul Lazu, în vecinătatea
șoselei Lazu-Bucovăț, la nord de șosea. Obiectivul este înscris în Lista Monumentelor Istorice Nr.
crt. 47, Cod LMI Dolj - DJ-I-s-B-07898. Datare sec. IV.
În Repertoriul Arheologic Național se află înscris și Valul de pământ de la Lazu5, cod RAN
74402.01 aflat pe terasa de la est de sat.
Descoperiri arheologice pe teritoriul U.A.T. Terpezița.

Pornind pe firul cronologic al istoriei, mergând spre cele mai vechi descoperiri de pe
teritoriul unității-administrativ teritoriale Terpezița, istoriografia consemnează câteva locuri în care
au fost identificate materiale preistorice. O primă semnalare o avem din „Arhivele Olteniei” din
anul 1922. Se spune că în urma unei excursii arheologice pe raza satului Terpezița „într-un mal de
unde locuitorii scot nisip și pământ galben (loes) deasupra, în stratul de humus s-au găsit
fragmente ceramice preistorice, arsură și un fund de bordei părăsit…plin de cenușă, cărbuni, oase,
cioburi de vase sparte, două vârfuri de lăncișoare din silex” care vorbesc „despre o cultură
asemănătoare cu cea de pe Piscul Cornișorului” din localitatea Sălcuța6. Locul în care au fost
descoperite vestigiile s-ar afla în centrul localității. Cum stratigrafia sitului de la Sălcuța – „Piscul
Cornișorului” indică pentru perioada preistoriei nivele de locuire atribuite culturilor Starčevo-Criș
(neolitic timpuriu), Sălcuța (eneolitic dezvoltat), Sălcuța IV (eneolitic final) și Coțofeni (eneolitic
final și bronz timpuriu), este posibil să avem de a face la Terpezița cu artefacte aparținând unuia sau
mai multora dintre aceste manifestări culturale prezente la Sălcuța.
Și în alte trei locuri de pe teritoriul satului Terpezița au fost văzute astfel de vestigii, iar un
alt punct se află pe Valea Gabru care se găsește la sud de sat7.
Dumitru Berciu a prezentat în „Arheologia Preistorică a Olteniei” o hartă cu arealul de
răspândire al culturii Sălcuța pe care este marcată și localitatea Terpezița, fie pornind de la vechile
2
Boengiu, Pleniceanu, 2003, pp. 78-85; Cucu, Cucu, 1980, pp. 29-30.
3
Morari, Georgescu, 2016, p. 5.
4
RAN, 2008a.
5
RAN, 2008b.
6
XXX, 1922, p. 425.
7
Berciu, 1939, fig. 45; Condurachi, Dumitrescu, Matei, 1972, harta 5; Pătroi, 2007, pp. 14-30; Pătroi, 2013, p. 95;
Pătroi, 2015, p. 465; Pătroi, 2019.
26
informații despre descoperiri de artefacte preistorice similare cu cele de la Sălcuța, fie identificând
el materiale sau locurile de unde proveneau și despre care nu a mai menționat nimic ulterior8. Așa
se face că în „Harta Arheologică a României”, pe planșa dedicată eneoliticului, pentru cultura
Sălcuța este marcată din nou și localitatea Terpezița.
Vestigii din perioada neoliticului timpuriu de tipul Starčevo-Criș sunt indicate ca fiind
descoperite la Terpezița și de către arheologul Marin Nica9. (Pl. 1)
În satul Căciulatu, U.A.T. Terpezița, au fost semnalate movile din prima epocă a fierului10.
Tot în această localitate a fost găsit și un mormânt plan de incinerație din sec. II a. Chr. ce a
avut ca inventar funerar un vârf de lance din fier, o sabie de tip celtic și care se pare că este în
relație cu cetatea dacică aflată între Bucovicior și Căciulatu11.
Însă, de departe, cel mai interesant obiectiv arheologic de pe teritoriul U.A.T. Terpezița este
„Brazda lui Novac”12 (Pl. 2/2). Uneori apare și cu numele „Valul lui Traian”. În cele ce urmează
vor fi prezentate informațiile despre acest obiectiv pentru tronsoanele din localitățile Căciulatu,
Floran, Terpezița și Lazu, precum și alte informații despre vestigii și descoperiri arheologice ce pot
fi în strânsă legătură cu monumentul istoric ce tranzitează zona de sud a U.A.T. Terpezița de la vest
la est așa cum ne spunea Alexandru Odobescu: „Brazda lui Novac vine tocmai de unde apune
soarele și se sfârșește la răsăritul soarelui”13.
Tronsonul Căciulatu și Floran, com. Terpezița, jud. Dolj. (Pl. 2/3; 3; 4/1-2)
Un aspect foarte interesant pentru tronsonul corespunzător celor două localități este acela că
„Valul lui Traian”, așa cum apare numit monumentul pe planurile directoare de tragere ale armatei,
care trece pe la sud de cele două sate, are în apropierea sa, tot în partea de sud, o vale a „Cetățuii” și
„Pădurea Cetățuia”. Un alt loc demn de consemnat este acela dintre satele Căciulatu și Floran unde
se află „Dealul Traian”, desigur un toponim cu rezonanță istorică. Pe aici trece și „Brazda lui
Novac” numită uneori „Vălul lui Traian” în aceste localități.
Tronsonul Terpezița, com. Terpezița, jud. Dolj. (Pl. 4/3-4; 5; 6/1)
Iată ce aflăm din „Marele Dicționar Geografic al României” despre „Brazda lui Novac”:
„Este așezată pe Dealul Troian și Valea Terpezița. […] Prin centrul comunei trece drumul
numit Brazda-lui Traian”14.
„Brazda lui Traian. Drum. Vezi Limes. Se află în județul Dolj, plasa Dumbrava d. s., com.
Terpezița și trece prin mijlocul satului”15.
O altă relatare despre „Brazda lui Novac” pe teritoriul localității Terpezița o avem de la
preotul C. Stănică care arată că „la nord de Terpezița, platoul pe care-l taie se numește de localnici
"La Mese". Legenda spune că aici sa oprit Novac de a luat masa în timp ce lăutarii îi cântau de pe
dealul din față”16.
Din chestionarul adresat învățătorilor din Oltenia de către C. S. Nicolăescu-Plopșor în anul
1927 aflăm că „Brazda lui Novac” este acolo unde se zice și „Masa lui Traian”17. Această sursă
amintește și faptul că „prin ogoare s-a găsit o lance veche”. O informație interesantă consemnată de
același chestionar se referă la faptul că în punctul „Fântâna Terpezița” s-au găsit „oase de oameni
8
Berciu, 1939, fig. 45; Condurachi, Dumitrescu, Matei, 1972, harta 5; Pătroi, 2007, pp. 14-30; Pătroi, 2013, p. 95;
Pătroi, 2015, p. 465; Pătroi, 2019.
9
Nica, 1993-1998, fig. 1; Nica, 1995, p. 18, fig. 1, punct 9.
10
Berciu, 1939, p. 143; Lazăr, 1999.
11
Berciu 1939, p. 210; Borangic, 2017, p. 406; Cărăbiși, 2015, p. 19; Gherghe, 2001, p. 35; Pătroi, 2020a, p. 90; Sîrbu,
Arsenescu, 2006, p. 176, fig.1, pct. 6; Sîrbu, Rustoiu, 1999, pp. 78, 88.
12
Pătroi, 2020.
13
Odobescu, 1878.
14
Lahovari, Brătianu, Tocilescu, 1902, p. 594.
15
Lahovari, Brătianu, Tocilescu, 1898, pp. 598-599.
16
Stănică, 1922, p. 76.
17
Popescu-Vava, Ceacîru, 2015-2016, p. 202.
27
mari în urma săpăturilor făcute de Dl. Alex Ivanovici pentru facerea fântânii, care oase sau luat de
Dl. Doctor Georgescu, care era în localitate”.
Un izvor documentar neexploatat suficient este Fondul „Pamfil Polonic” păstrat la Muzeul
Regiunii Porților de Fier din Drobeta Turnu Severin. Într-un desen P. Polonic face referiri și la
„Masa lui Traian de lângă Terpezița”, jud. Dolj18. Este vorba despre un desen în tuș pe carton cu
dimensiunile de 23,2/15 cm.
Neobositul preot C. Stănică, pasionat de istoria locală și de antichitățile din zona Doljului
scria în anul 1937 către Nicolae Iorga, afirmând: „Terpeziţa se pronunţă Tîrpeziţa. Cred că
rădăcina e greacă, de la Trapeza, cu sufixul slav. E numele unui sat prin care trece valul numit
„Troianul”. La margenea de Apus a satului, pe Troian, platoul este brăzdat de nişte şanţuri în
formă de triunghiu, cu basa pe şanţul valului, şi care pot fi formate de apele ploilor. Acest loc se
numeşte „La mese”. Cred că e dubletul latin pur al numelui greco-slav”19.
Pe teritoriul localității Terpezița fortificația este cunoscută sub numele de „Valul lui
Traian”. Este situată la sud de Terpezița, tranzitând zona dintre Valea Arinilor și Valea Meselor, așa
cum se poate observa pe planurile directoare de tragere ale armatei. Intră în sat pe lângă fostele
clădiri ale fostului C.A.P., trece pe lângă biserica satului și este vizibilă pe panta Dealului Cinghir.
Aici valul este lat de 16 m și înalt de 4-4,5 m iar șanțul are 10 m20.
O legendă a locului evocă faptul că în Pădurea Galbenă însuși împăratul Traian ar fi oprit și
ar fi întins o masă mare, în acest loc aflându-se și un sit arheologic21. Cred că Pădurea Galbenă este
de fapt Pădurea Gabrului care se află la sud de sat pe valea Gabrului.
Acest toponim „Masa lui Traian” a fost semnalat și pe Valea Oltului, mai sus de castrul
Arutela, în localitatea Brezoi, jud. Vâlcea, într-o zonă pe unde trecea vechiul drum roman ce pornea
de la Sucidava spre Turnu Roșu, de-a lungul Oltului22. Aflăm că „Masa lui Traian reprezintă o
fâşie stâncoasă, aflată în prelungirea Muchiei lui Teofil până în albia râului Olt, pe Valea Oltului
între Muntele Basarab şi Turnul lui Teofil. Se spune că acest loc este recunoscut ca fiind locul unde
a luat masa împaratul roman Traian, în călătoria din anul 106. În prezent, locul este inundat,
rămânând o mică insuliţă în mijlocul apelor Oltului”. Putem observa cum aceeași legendă cu
împăratul Traian care apare și pe Valea Oltului, o regăsim și în Dobrogea, la Hârșova, unde
împăratul Traian ar fi luat masa pe o stâncă numită „Piatra cu capac” în campania din anul 102.
Între localitățile Floran și Terpezița se află Dealul Foișor, aflat la nord de Brazda lui Novac,
pe care putea fi edificat un turn de observație, cu atât mai mult cu cât acest reper se află destul de
aproape de Valea Meselor pe unde trece Brazda lui Novac. Un alt loc ce ar trebui verificat și care
corespunde unei „mese”, așa cum este numit toponimul de la vest de Terpezița, este o structură
patrulateră aflată pe traseul Brazdei, pe partea sa de sud. Acest loc poate fi observat pe imaginile
satelitare. Termenul foișor mai are și sensul de „vale” de la ungurescul folyoso, termenul fiind un
toponim cu origine maghiară23.
La Terpezița au fost descoperite și piese numismatice din epoca romană. Astfel, un denar
roman din timpul lui Elagabalus pentru Iulia Maesa a fost descoperit în punctul „Genune” la
Terpezița24. Consultând planurile directoare de tragere ale armatei am identificat faptul că acest
toponim – „La Genune” – se află la sud de Lazu și sud-vest de Terpezița, în zona unde Valea
Terpeziței, Valea Lazului și Valea Hotarului se întâlnesc, în partea de est a Lacului Tomi (Pl. 6).
Alte monede recuperate din localitate sunt: un as de la Antonius Pius, o fracțiune de folles
de la Diocletianus, o fracțiune de folles de la Constantinus I, o fracțiune de folles de la Maximian
18
Bosoancă, 2010, p. 289.
19
Stănică, 1937, p. 205.
20
Stoica, 2013, p. 168.
21
XXX, 2016, p. 91.
22
Vlădescu, 1983, p. 152.
23
Ungureanu, 2000, p. 194.
24
Rădulescu, 2013, p. 184; Rădulescu, Guțică-Florescu, 2011, p. 108.
28
Herculius, un folles de la Licinius, un as de la Constantinus I, un as de la Constantinus II, un as de

la Constans25. Se pare că aceste monede provin de pe fosta moșie Vrăbiescu, situată între satele
Terpezița și Lazu.
Două monde romane postaureliene dintre care un aureus de la Maximian Heraclius, se află
în colecția C. Lupescu din Craiova26.
De la sud de Terpezița, de pe teritoriul satului vecin Tencănău, com. Sălcuța, provine o stelă
funerară descoperită în anul 1930 și datată în sec. II-III. Tot aici s-au găsit și monede romane care
încă nu au fost datate27.
Descoperirile din epoca romană de pe teritoriul U.A.T. Sălcuța sunt mult mai numeroase.
Un denar roman imperial de la Antonius Pius a fost descoperit în locul „Via lui Călin”28 (Pl. 7/2).
Tot în zona administrativă a satului a fost găsită o acvilă romană din bronz ce fusese aurită și
probabil a aparținut unei unități miliare romane29.
O altă descoperire semnalată constă în „5 brățări numite dreve, din care una întreagă și 4
frânturi și 155 monede” ce au fost înaintate Eforiei Școlilor spre a fi duse la colecția de
numismatică a Muzeului Național30. Informațiile au fost obținute de autori de la Arhivele Statului
din Craiova (dosar 93/1858, f. 1, 13, 15, 17, 21).
De reținut și tezaurul de la Vârtop, aflat puțin mai departe de Brazdă și care conținea denari
și antoninieni de la Traian la Gordian III și o fibulă gotică31.
Toate aceste descoperiri de periodă romană sunt imporante deoarece se plasează pe partea
interioară a Brazdei și se găsesc în proximitatea sa, fapt ce permite o mai bună înțelegere a
dimensiunii vieții romane în sec. IV.
Tronsonul Lazu, com. Terpezița, jud. Dolj.
O așezare dacică nefortificată din sec. IV a. Chr. a fost semnalată în literatură pe teritoriul
acestei localități. În colecția „Alexandru și Aristița Aman” de la Muzeul Olteniei Craiova se află o
tetradrahmă de tip Filip al II-lea descoperită în această localitate, datată cca. 323-316 a. Chr. La
Muzeul Olteniei se află și doi denari romani republicani ce provin tot din sat. O. G. Lecca amintește
de faptul că prin sat trecea Brazda lui Novac și că există o „Cetățuie a Jidovei”32. Probabil maiorul
Lecca a făcut referire la „Cetatea Jidovilor” de la Bucovăț, localitate vecină cu satul Lazu.
Pe teritoriu localității Lazu se consemna în chestionarul din anul 1927 că trece „Brazda lui
Traian” sau „Brazda lui Novac”, urmare a solicitării de către C. S. Nicolăescu-Plopșor a unor
informații de la dascălii din Oltenia33. Se pare că aici fortificația a fost secționată cu un sondaj
arheologic în anul 1958 de către Gh. Popilian, însă nu dispunem de informații suplimentare.
Structura cercetată se află în dreapta șoselei Lazu-Craiova, înainte de a intra în sat, la o distanță de
cca. 200 m de șosea. Au fost descoperite materiale ceramice romane de sec. IV, însă în val nu a fost
descoperit nimic34. Valul merge apoi spre Valea Lupoaia sau Valea Lupoaica. (Pl. 7/3).
D. Tudor ne informa despre faptul că în Lazu, Brazda lui Novac taie satul și pârâul cu
același nume și merge spre satul Italieni prin locurile Crucea Pârlită, moșia Breasta și pârâul
Dobra35, trecând pe la sud de sat la câteva sute de metri.
25
Rădulescu, 2013, pp. 185-186.
26
Butnariu, 1987, p. 131; Toropu, 1976, p. 216.
27
Bondoc, 1997, p. 272, fig. 1/2; Ciobotea, Vulpe, 1982, p. 200; Tudor, 1978, p. 225.
28
Rădulescu, 2012, p. 250.
29
Bondoc, 2011, pp. 245-254.
30
Ciobotea, Vulpe, 1982, p. 199.
31
Gherghe, 2013, p.163.
32
Berciu, 1939, pp. 187, 190; Cărăbiși, 2015, p. 42; Dumitrescu, 2008, p. 152; Gherghe, 1997, p. 48; Gherghe, 2001, p.
77; Gherghe, 2013, p. 161; Lecca, 1937, p. 306; Rădulescu, 2014, p. 47; Pătroi, 2020a, p. 205.
33
Popescu-Vava, Ceacîru, 2015-2016, p. 196.
34
Stoica, 2013, p. 169.
35
Tudor, 1978, p. 246.
29
O fibulă din anul 400 este consemnată ca fiind descoperită în această localitate36. Mergând
pe urma acestei semnalări am găsit o referire făcută în anul 1937 care arată că această fibulă ar fi
fost descoperită ca urmare a săpăturilor făcute de către C. S. Nicolăescu-Plopșor în Brazda lui
Novac. Alături de aceasta ar fi fost descoperită ceramică asemănătoare celei identificate tot de către
C. S. Nicolăescu-Plopșor în pădurea Bucovăț și care are caracteristici germanice37. Acest tip de
fibulă de la Lazu este similară cu cea de la Coșovenii de Jos, jud. Dolj, fibulă atribuită goților. O
alta, similară, provine dintr-un alt tezaur, datat ulterior, descoperit tot la Coșovenii de Jos, jud.
Dolj38. Legat de acest subiect al prezenței germanice în zona Brazdei lui Novac trebuie amintită și
descoperirea la Drobeta Turnu Severin, în castru, a două fibule germanice de sec. IV39, una dintre
ele fiind publicată de către D. Berciu în „Colecția Gh. Georgescu”40.
Iată așadar un extraordinar lot de artefacte descoperit pe teritoriul tranzitat de Brazda lui
Novac/Valul Lui Traian, monument de arhitectură militară atribuit de istoriografie în general
secolului IV și fiind o realizare a lumii romane. Facem referire la cea mai cunoscută datare
acceptată de cercetători în detrimentul altor propuneri cronologice mai vechi (sec. I sau chiar
vremuri preistorice).
Evul mediu este și el prezent pe teritoriul administrative al U.A.T. Terpezița. În localitatea
Lazu a fost descoperit un tezaur de monede bulgărești (groși) și sârbești (dinari) ce datează din
secolul al XIV-lea41.
În punctul numit „Cioaca lui Iacob”, pe stânga șoselei Craiova-Plenița, la 300 m distanță de
ieșirea șoselei din satul Lazu, pe drumul de hotar ce ducea spre fosta moșie Vrăbiescu, în via unui
localnic au fost descoperite monede de argint. Implicarea autorităților locale care au apelat la C. S.
Nicolăescu-Plopșor a dus la recuperarea unui lot de monede și a unui inel.
Din acest tezaur, în colecția Muzeului Olteniei din Craiova se află 16 emisiuni bulgăreşti şi
sârbeşti, datate în perioada 1321/1331-1359/1365, de la Ivan Alexandru şi Mihail Asan (4
exemplare), Ștefan Uroš III Dečanski, Ștefan Uroš IV Dušan, Ștefan Uroš V, asociat la domnie, şi
Radić Branković. Tezaurul de la Lazu este printre cele mai timpurii tezaure de monedă sârbească şi
bulgărească din Țara Românească42 (Pl. 8-9, Anexa 2).
Situația juridică a Brazdei lui Novac de pe teritoriul UAT Terpezița.

Brazda lui Novac are pe teritoriul acestei comune un traseu atât prin extravilan (zona de la
sud de sat), cât și prin intravilan, prin urmare zonele de protecție diferă. Un diagnostic arheologic în
punctul „Masa lui Traian”, dar și pe întreg tronsonul Brazdei este obligatoriu. Cum sursele
istoriografice amintesc că pe acest sector este și un drum roman care merge pe traseul Brazdei,
verificările ar trebui să cuprindă și acest aspect.
*
Una dintre primele observații este aceea că sectorul Brazdei lui Novac/Valul lui Traian
corespunzător tronsoanului Căciulatu-Floran nu este protejat deloc, nefiind inclus nici în Lista
Monumentelor Istorice a U.A.T. Dolj, nici în Repertoriul Arheologic Naţional.
Pe teritoriul U.A.T. Terpezița Brazda lui Novac nu este delimitată corespunzător în sistem
de coordonate Stereo 70, fapt ce face dificilă protejarea sa și o expune agresiunilor sau intervențiilor
de orice tip (lucrări agricole, investiții, etc).
Cercetările arheologice intruzive asupra acestui obiectiv de pe tronsonul U.A.T. Terpezița
lipsesc în ultimii 70 de ani.
36
Gherghe, 2013, p. 161.
37
Berciu, Berciu, 1937, p. 73.
38
Berciu, Berciu, 1937, pp. 74-75.
39
Berciu, Berciu, 1937, p. 78.
40
Berciu, 1937, pp. 72, 80-81, fig. 32/2.
41
Dumitrescu, 2014-2017 (2018), pp. 171-181.
42
Dumitrescu, 2014-2017 (2018), p. 171.
30
Urmare a unui protocol de colaborare încheiat între Direcția Județeană pentru Cultură Dolj
(D. J. C. Dolj) și Muzeul Olteniei Craiova și Asociația „Alexis Project” din Filiași în anul 2008 au
fost realizate deplasări în teren în vederea identificării siturilor arheologice cuprinse în Lista
Monumentelor Istorice a Județului Dolj. Cu această ocazie, echipa care a realizat evaluarea de teren
a întocmit și un scurt raport arheologic semnat de către dr. Florin Ridiche, cercetător al Muzeului
Olteniei din Craiova. Iată ce consemnează acel raport pentru tronsonul de la Lazu al Brazdei lui
Novac:
„Situl „Brazda lui Novac” se află la aproximativ 800 m est de sat, în vecinătatea şoselei
Lazu-Bucovăţ, spre nord. Amplasamentul din LMI şi din RAN este corect. Sub formă unitară, situl
apare atât în RAN, cu codul 74402.01, cât şi în LMI, cu codul DJ-I-s-B-07898. În acest loc, valul
roman urcă pe platoul ce desparte bazinul hidrografic al râului Desnăţui de Jiu. Nu excludem
posibilitatea existenţei şi a unui turn roman, în acest punct. Situl este acoperit de teren arabil.
Data: decembrie 2008.
Întocmit,
dr. Florin Ridiche”.
Raportul a fost ilustrat și de un set de imagini (Pl. 10) care surprind situația din teren la
nivelul anului 2008. Informațiile pot fi consultate la Muzeul Olteniei Craiova și Direcția Județeană
pentru Cultură Dolj. Lucrările încredințate către Muzeul Olteniei Craiova au presupus identificarea
în teren şi cartarea sitului arheologic de la Lazu și Terpezița, PFA Şerban Aurel, autorizaţia ANCPI
nr. DJ 088/2002; autorizaţia OGR – 1796/2008, realizând documentația tehnică a obiectivului ca
urmare a indicațiilor primite de la arheologul prezent.
Mulțumesc pe această cale colegilor de la D.J.C. Dolj și Muzeul Olteniei Craiova care mi-au
pus la dispoziție, cu ani în urmă, aceste materiale.
Fără îndoială, pe teritoriul unității administrativ teritoriale Terpezița mai sunt și alte vestigii
arheologice. Ceea ce am consemnat în aceste rânduri este doar un semnal că potențialul arheologic
real al zonei este încă necunoscut. Pentru eneolitic, faptul că la Terpezița sunt semnalate vestigii ale
culturii Sălcuța nu este întâmplător. Localitatea este situată destul de aproape de situl eponim al
culturii Sălcuța, iar întrega zonă este plină de astfel de locuiri.
A doua epocă a fierului, ce a coincis cu perioada de evoluție a civilizației dacice, ne arată că
în imediata vecinătate a Terpeziței se aflau numeroase așezări și cetăți precum cele de la Vârtop,
Vela, Urdinița, Brabova, Verbicioara, Voița, Sălcuța, Plopșor, Bucovăț, ș.a.43. Monedele romane,
atât din perioada anterioară cuceririi Daciei cât și din epoca romană, ilustrează o intensă locuire în
aceste areale. Faptul că Brazda lui Novac/Valul lui Traian tranzitează zona nu este unul întâmplător,
monumentul fiind edificat într-o zonă intens locuită.
Cu siguranță că cercetarea efectivă a locurilor prezentate nu va fi în zadar, iar pentru Brazda
lui Novac trebuie să existe un început al cercetării efective și de ce să nu fie tocmai la Terpezița, în
zona unde un împărat roman a luat masa, cum spune legenda locului.
ANEXE
Dealul Cinghir Vallum Fossa

(sat Terpezița, jud. Dolj) Lățime: 16 m Lățime: 10 m
Înălțime: 4-4.50 m Adâncime: -
1. Dimensiuni ale Brazdei lui Novac. Apud Croitoru, 2000, p. 320
43
Pătroi, 2020a, p. 488, harta II.
31
2. Tezaurul medieval de la Lazu din secolul al XIV-lea pe emitenți.

Apud Dumitrescu, 2014-2017 (2018), pp.171-172.
Nr. Emitent Data Nr. Procentaj
crt. exemplare
1 Ivan Alexandru și Mihai Asan 1340/1341-1345-1346 4 25%
2 Ivan Alexandru și Mihai Asan 2 12,5%
3 Ștefan Uroš III Dečanski 1321-1331 1 6,25%
4 Ștefan Uroš IV Dečanski sau Ștefan 1321/1331-1331-1334 1 6,25%
Uroš IV Dušan
5 Ștefan Uroš IV Dušan 1334-1345 4 25%
6 Ștefan Uroš IV Dušan 1343/1345-1350/1352 1 6,25%
7 Ștefan Uroš IV Dušan 1345-1355 1 6,25%
8 Ștefan Uroš V Coregent 1345-1355 1 6,25%
9 Radić Branković Rastislalić 1359-1365 1 6,25%
Total 16 100%
LISTA PLANȘELOR
Planșa 1. Harta cu descoperirile neolitice timpurii de tip Protostarčevo și Starčevo-Criș din Oltenia.
(după Nica 1993-1998).
Planșa 2. Fig. 1. Teritoriul administrativ al U.A.T. Terpezița din jud. Dolj. (sursa imaginii: Server
Cartografic pentru Patrimoniu Cultural Național). Fig. 2. Tronsonul Brazdei lui Novac/Valul lui Traian
marcat pe planurile directoare de tragere ale armatei pe teritoriul localităților Căciulatu, Floran și
Terpezița. (sursa imaginii: Server Cartografic pentru Patrimoniu Cultural Național). Fig. 3. Detaliu cu
tronsonul Brazdei lui Novac/Valul lui Traian marcat pe planurile directoare de tragere ale armatei pe
teritoriul localității Căciulatu. (sursa imaginii: Server Cartografic pentru Patrimoniu Cultural Național).
Planșa 3. Fig. 1. Toponimele „Valul lui Traian” și „Dealul Traian” marcate la sud de satul
Căciulatu (sursa imaginii: Geoportalul Agenției de Informații Geospațiale a Apărării „General de
divizie Constantin Barozzi”). Fig. 2. Amprenta Brazdei lui Novac pe imagine satelitară la sud de
localitatea Căciulatu (sursa imaginii: Server Cartografic pentru Patrimoniu Cultural Național). Fig.
3. Amprenta Brazdei lui Novac pe imagine satelitară la vest de localitatea Căciulatu, spre satul
Știubei (U.A.T. Vela) (sursa imaginii: Server Cartografic pentru Patrimoniu Cultural Național).
Planșa 4. Fig. 1. Tronsonul Brazdei lui Novac aflat la sud de satele Căciulatu și Floran marcat pe
planurile directoare de tragere ale armatei (sursa imaginii: Server Cartografic pentru Patrimoniu Cultural
Național). Fig. 2. Amprenta Brazdei lui Novac aflată la sud de satul Floran vizibilă pe imagine satelitară
(sursa imaginii: Server Cartografic pentru Patrimoniu Cultural Național). Fig. 3. Tronsonul Brazdei lui
Novac aflat la vest de satul Terpezița marcat pe planurile directoare de tragere ale armatei (sursa
imaginii: Server Cartografic pentru Patrimoniu Cultural Național). Fig. 4. Toponimul Valea Meselor și
tronsonul Brazdei lui Novac aflat la vest de satul Terpezița (sursa imaginii: Geoportalul Agenției de
Informații Geospațiale a Apărării „General de divizie Constantin Barozzi”).
Planșa 5. Fig. 1. Brazda lui Novac la intrarea de vest din satul Terpezița, pe imagine satelitară (sursa
imaginii: Server Cartografic pentru Patrimoniu Cultural Național). Fig. 2. Detaliu cu Brazda lui Novac
și punctul „Masa lui Traian” de la Terpezița pe imagine satelitară (sursa imaginii: Server Cartografic
pentru Patrimoniu Cultural Național). Fig. 3. Amprenta Brazdei lui Novac pe imagine satelitară între
satele Terpezița și Floran (sursa imaginii: Server Cartografic pentru Patrimoniu Cultural Național).
Planșa 6. Fig. 1-2. Punctul „La Genune” de la sud de satul Lazu marcat pe planurile directoare de
tragere ale armatei (sursa imaginii: Server Cartografic pentru Patrimoniu Cultural Național). Fig. 3.
Imagine satelitară a zonei în care se află punctul „La Genune” de la sud de satul Lazu (sursa
imaginii: Server Cartografic pentru Patrimoniu Cultural Național).
32
Planșa 7. Fig. 1. Amprenta Brazdei lui Novac pe imagine satelitară între satele Terpezița și Lazu
(sursa imaginii: Server Cartografic pentru Patrimoniu Cultural Național). Fig. 2. Denar roman
imperial de la Antonius Pius descoperit în locul „Via lui Călin” în com. Sălcuța, jud. Dolj (după
Rădulescu, 2012). Fig. 3. Toponimul „Valea Lupoaia”, zonă pe unde se pare că trece Brazda lui
Novac pe teritoriul satului Lazu (sursa imaginii: Geoportalul Agenției de Informații Geospațiale a
Apărării „General de divizie Constantin Barozzi”).
Planșa 8. Fig. 1-4. Gros (1340/1341-1345/1346). Ivan Alexandru şi Mihail Asan (1331-1371),
Țaratul Bulgar. Fig. 5-6. Gros (1345/1346-1355/1356), Ivan Alexandru şi Mihail Asan
(1331-1371), Țaratul Bulgar. Fig. 7. Dinar (1321-1331), Ștefan Uroš III Dečanski (1321-1331),
Regatul/Țaratul sârb. Fig. 8. Dinar (1321-1331/1331-1334), Ștefan Uroš III Dečanski (1321-1331)
sau Ștefan Uroš IV Dušan (1331-1355) ,Regatul/Țaratul sârb (după Dumitrescu, 2018).
Planșa 9. Fig. 1-6. Dinar (1334-1345), Ștefan Uroš IV Dušan (1331-1355), Regatul/Țaratul sârb.
Fig. 7. Dinar (1345-1355) Ștefan Uroš V Coregent (1345-1355), Regatul/Țaratul sârb. Fig. 8. Dinar
(1359-1365), Radić Branković Rastislalić (1352-1371), Districtul Braničevo (după Dumitrescu, 2018).
Planșa 10. Fig. 1. Microarealul zonei U.A.T. Terpezița pe imagine satelitară (sursa imaginii:
EarthExplorer). Fig. 2. Un sector din Brazda lui Novac aflat pe teritoriul satului Lazu (2008) (sursa:
Muzeul Olteniei Craiova).
Planșa 11. Fig. 1. Cadrul natural al satelor Căciulatu, Flora, Terpezița și Lazu (sursa imaginii:
EarthExplorer). Fig. 2. Inventar coordonate tronson Brazda lui Novac, sat Știubei, U.A.T. Vela
(sursa imaginii: EarthExplorer).
Planșa 12. Fig. 1. Inventar coordonate tronson Brazda lui Novac, sat Căciulatu și Floran, U.A.T.
Terpezița (sursa imaginii: EarthExplorer). Fig. 2. Inventar coordonate tronson Brazda lui Novac,
zona „Masa lui Traian” sat, Terpezița, U.A.T. Terpezița (sursa imaginii: EarthExplorer).
ABREVIERI
ActaMM − Acta Moldaviae Meridionalis, Muzeul Județean „Ștefan cel Mare”

Vaslui, Vaslui.
ActaMN − Acta Musei Napocensis, Muzeul Național de Istorie a
Transilvaniei, Cluj-Napoca.
AICSUCSNP − Anuarul Institutului de Cercetări Socio-Umane „C.S.
Nicolăescu-Plopşor”, Institutul de Cercetări Socio-Umane „C.S.
Nicolăescu-Plopşor”, Craiova.
AnUVT − Analele Universității Valahia din Târgoviște, seria Geografie,
Universitatea „Valahia”, Târgoviște.
AO − Arhivele Olteniei, Craiova.
AO, S.N. − Arhivele Olteniei, Serie Nouă. Institutul de Cercetări Socio-
Umane „C. S. Nicolăescu-Plopșor”, Craiova.
Apulum − Apulum. Acta Musei Apulensis. Series Archaeologica et
Anthropologica, Muzeul Național al Unirii, Alba Iulia.
ArhMold − Arheologia Moldovei, Institutul de Arheologie Iaşi, Iași.
ATS − Acta Terrae Septemcastrensis, Universitatea „Lucian Blaga”, Sibiu.
BCMI − Buletinul Comisiunii Monumentelor Istorice, Comisia
Monumentelor Istorice, București.
Drobeta − Drobeta. Seria Arheologie-Istorie, Muzeul Regiunii Porților de
Fier, Drobeta Turnu Severin.
Istros − Istros, Muzeul Brăilei „Carol I”, Brăila.
Mehedinți, cultură și − Mehedinți, cultură și civilizație, Drobeta Turnu Severin.
civilizație
33
Muzeul Oltului − Muzeul Oltului, Muzeul Județean Olt, Slatina.

Oltenia − Oltenia. Studii și comunicări. Arheologie-Istorie, Muzeul Olteniei,
Craiova.
Revista Istorică − Revista Istorică. Dări de seamă, documente și notițe, „Datina
românească”, Vălenii de munte.
SCIVA − Studii și Cercetări de Istorie Veche și Arheologie, Institutul de
Arheologie „V. Pârvan”, București.
SCN − Studii și cercetări de numismatică, Institutul de Arheologie „V.
Pârvan”, București.
BIBLIOGRAFIE
Berciu, D. 1937. Colecția de Antichități „Gh. Georgescu”, Corabia. Cercetări și săpături

arheologice. Caracal: Unirea.
Berciu, D. 1939. Arheologia preistorică a Olteniei. Craiova: Ramuri.
Berciu, D., Berciu, I. B. 1937. Antichități medievale din Oltenia. BCMI 92, pp. 72-83.
Boengiu S., Pleniceanu V. 2003. Considerații geomorfologice la contactul Piemontului
Bălăciței cu Câmpia Olteniei. AnUVT 3, pp. 78-85.
Bondoc, D. 1997. Câteva piese sculpturale epigrafice şi sculpturale aflate la Muzeul Olteniei
Craiova. SCIVA 48 (3), pp. 271-275.
Bondoc, D. 2011. A Roman bronze aquila from Sălcuţa, Dolj County. Apulum 48, pp. 245-254.
Borangic, C. 2017. Seniorii războiului în lumea dacică. Elite militare din secolele II a.
Chr.–II p. Chr. în spațiul carpato-dunărean. Brăila-Alba Iulia: Istros.
Bosoancă, E. 2010. O tainică întoarcere la Drobeta. Pamfil Polonic. Drobeta 20, pp. 283-292.
Butnariu, V. 1987. Monedele romane postaureliene în teritoriile carpato-dunăreano-pontice
(275-491). I. Perioada 275-324. ArhMold 11, pp. 113-140.
Cărăbiși, V.-Ș. 2015. Forme de habitat și fenomen funerar în Oltenia în cea de a doua
epocă a fierului (sec. IV a. Chr. – sec. I p. Chr.). Cluj-Napoca: Academia Română. Centrul de
Studii Transilvane.
Ciobotea, D., Vulpe, I. 1982. Descoperiri arheologice și numismatice în Oltenia, menționate
în documente. Mehedinți, cultură și civilizație 4, pp. 195-200.
Condurachi, E., Dumitrescu, Vl., Matei, M. D. 1972. Harta arheologică a României.
Bucureşti: Meridiane.
Croitoru, C. 2000. Câteva considerații cu privire la traseul și cronologia Brazdei lui Novac
de nord. Istros 10, pp. 313-324.
Cucu, V., Cucu, P. A. 1980. Judeţul Mehedinţi. Bucureşti: Academia R.S.R.
Dumitrescu, R. G. 2008. Tezaurul de la Nedeia (Dolj) și o serie de descoperiri monetare.
Oltenia 16, pp. 147-161.
Dumitrescu, R. G. 2014-2017 (2018). Un tezaur de monede bulgărești și sârbești descoperit
la Lazu, jud. Dolj (sec. al XIV-lea). SCN 5-8 (17-20), pp. 171-181.
EarthExplorer, United State Geological Survey [online], disponibil la
https://earthexplorer.usgs.gov/ (ultima oară accesat la 28.11.2022).
Geoportalul Agenției de Informații Geospațiale a Apărării „General de divizie constantin
Barozzi”, [online], disponibil la https://portal.geomil.ro/portal/home/ (ultima oară accesat la
28.11.2022).
Gherghe, P. 1997. Așezări și cetăți geto-dacice din Oltenia. Craiova: Universitaria.
Gherghe, P. 2001. Repertoriul informațiilor și descoperirilor arheologice din Oltenia.
Epoca Latène. Craiova: Universitaria.
34
Gherghe, P. 2013. Mărturii arheologice din epocile geto-dacice și romană descoperite în

localitățile doljene situate pe platforma înaltă a Bălăciței. În D. Ciobotea, G. Croitoru (coord.), Istorie,
cultură și civilizație în Piemontul Bălăciței: studii și documente. Craiova: Sitech, pp. 160-164.
Lazăr, S. 1999. Contribuții la repertoriul arheologic al județului Dolj. Hallstatt-ul timpuriu şi
mijlociu. AO, S.N. 14, pp. 19-37.
Lahovari, G. I., Brătianu, C. I., Tocilescu, G. 1898. Marele dicționar geografic al Romîniei
alcătuit și prelucrat după dicționarele parțiale pe județe, vol. I. București: Socec.
alcătuit și prelucrat după dicționarele parțiale pe județe, vol. V. București: Socec.
Lecca, O. G. 1937. Dicționar istoric, arheologic și geografic al României. București: Universul.
Morari, A., Georgescu, D. 2016. Memoriu General. Plan Urbanistic al Comunei Terpezița,
jud. Dolj, [online], disponibil la http://www.anpm.ro/documents/19431/31160139/Memoriu+PUG+
Com+Terpezita.pdf/39301ab0-a 8f1-47c4-99d8-17e89981a535 (ultima oară accesat la 26.08.2022).
Nica, M. 1993-1998. Originea şi evoluţia ceramicii pictate în aşezările neoliticului timpuriu
din Oltenia. ActaMM' 15-20(1) 1, pp. 32-59.
Nica, M. 1995. Le groupe culturel Cârcea-Grădinile dans le contexte du Néolithique
balcanique et anatolien. ActaMN 32 (1), pp. 11-28.
Odobescu, Al. 1878. Anticuitățile Județiului Romanați. București: Societatea Academică
Română.
Pătroi, C. N. 2007. Catalogul aşezărilor şi descoperirilor aparţinând culturii Sălcuţa din
Oltenia. Drobeta 17, pp. 14–30.
Pătroi, C. N. 2013. Neo-eneoliticul în Oltenia. Repertoriu de aşezări şi descoperiri. Craiova:
Sitech.
Pătroi, C. N. 2015. Cultura Sălcuţa în Oltenia. Craiova: Sitech.
Pătroi, C. N. 2019. Neo-eneoliticul în Oltenia. Hărțile arheologice. Drobeta Turnu Severin,
[online], disponibil la https://gumroad.com/l/VrBQc?recommended_by=search (ultima oară accesat
la 22.11.2022).
Pătroi, C. N. 2020. Brazda lui Novac în Oltenia. Tronsonul de Nord. Drobeta Turnu Severin,
[online], disponibil la https://gumroad.com/l/plQcT?recommended_by=search (ultima oară accesat
la 22.11.2022).
Pătroi, C. N. 2020a. Dacii din Oltenia. Repertoriul de așezări și descoperiri înainte de
cucerirea romană. Drobeta Turnu Severin, [online], disponibil la
https://gumroad.com/l/ZbHeUO?recommended_by=search (ultima oară accesat la 22.11.2022).
Popescu-Vava, L., Ceacîru, C. 2015-2016. 'Câteva informații cu privire la Chestionarul lui
C. S. Nicolaescu-Plopșor adresat primăriilor din județul Dolj'. Oltenia 22-23, pp. 185-212.
RAN, 2008a. Valul de pământ de la Terpeziţa - La Mese [online], disponibil la
http://ran.cimec.ro/sel.asp?descript=terpezita-terpezita-dolj-valul-de-pamant-de-la-terpezita-la-
mese-cod-sit-ran-74368.01 (ultima oară accesat la 22.11.2022).
RAN, 2008b. Valul de pământ de la Lazu [online], disponibil la
http://ran.cimec.ro/sel.asp?descript=lazu-terpezita-dolj-valul-de-pamant-de-la-lazu-cod-sit-ran-74402.01
(ultima oară accesat la 22.11.2022).
Rădulescu, T. 2012. Un fragment de tezaur monetar din epoca romană de la Craiova-Metrou
și alte monede romane imperiale descoperite în Dolj. AICSUCSNP 13, pp. 235-250.
Rădulescu, T. 2013. Catalogul descoperirilor numismatice din Piemontul Bălăciței. În D.
Ciobotea, G. Croitoru (coord.), Istorie, cultură și civilizație în Piemontul Bălăciței: studii și
documente. Craiova: Sitech, pp. 172-174.
Rădulescu, T. 2014. Descoperiri numismatice. În D. Ciobotea, N. Tabacu (coord.), Sate şi silişti
de pe Desnăţui. Monografia comunei Vârvoru de Jos – judeţul Dolj. Craiova: Sitech, pp. 45-60.
Rădulescu, T., Guțică-Florescu, D.-L. 2011. Monede romane imperiale inedite din Colecția
Muzeului Olteniei. Muzeul Oltului 1, pp. 107-124.
35
Server Cartografic pentru Patrimoniu cultural Național, [online], disponibil la

https://map.cimec.ro/Mapserver/# (ultima oară accesat la 28.11.2022)
Sîrbu, V., Arsenescu, M. 2006. Dacian settlements and necropolises in southwestern
Romania (2nd c. B.C. – 1st c. A.D.). ATS 5(1), pp. 136-186.
Sîrbu, V., Rustoiu, A. 1999. Découvertes funéraires géto-daces du sud-ouest de la Roumanie
(150-50 av. J. Ch.). În M. Vasić (edit.), Le Djerdap/Les Portes de Fer à la deuxième moitié du
premier millenaire av. J. Ch. jusqu’aux guerres daciques: Kolloquium in Kladovo-Drobeta-Turnu
Severin (September-October 1998). Beograd: Grafomarket, pp. 77-91.
Stănică, C. 1922. Rămășițe din epoca romană a Daciei. AO 1(1), pp. 75-77.
Stănică, C. 1937. Notițe. Revista Istorică 23(4-6), pp. 204-205.
Stoica, O. 2013. Traseul Brazdei lui Novac prin Piemontul Bălăciței. În D. Ciobotea, G.
Croitoru (coord.), Istorie, cultură și civilizație în Piemontul Bălăciței: studii și documente. Craiova:
Sitech, pp. 165-171.
Toropu, O. 1976. Romanitatea târzie și străromânii în Dacia Traiană sud-carpatică (sec.
III-XI). Craiova: Scrisul Românesc.
Tudor, D. 1978. Oltenia romană, ed. 4. București: Academia RSR.
Ungureanu, I. M. 2000. Elemente toponimice din Mehedinți. Drobeta-Turnu Severin:
Centrul Județean al Creației Populare.
Vlădescu, C. M. 1983. Armata romană în Dacia Inferior. București: Militară.
***. 1922. Descoperirea unor noi stațiuni preistorice în Dolj. AO 1(4), pp. 425-426.
***. 2016. Plan de Management al Ariei de Interes Național „Râurile Desnăţui și Terpeziţa
amonte de Fântânele”, Cod Sit 2.399 [online], disponibil la
mmediu.ro/app/webroot/uploads/files/2016-03-24_PM_sincron_terpezita.pdf (ultima oară accesat la
25.11.2022).
36
ILUSTRAȚIA
Planșa 1.
37
1
2
3
Planșa 2
38
Planșa 3
39
4
Planșa 4
40
3
Planșa 5
41
3
Planșa 6
42
Planșa 7
43
Planșa 8
44
Planșa 9
45
Planșa 10
46
Planșa 11
47
Planșa 12
48
POTENȚIALUL ARHEOLOGIC AL UNOR LOCALITĂȚI DIN OLTENIA DEZVĂLUIT

CU AJUTORUL FOTOGRAFIILOR MISIUNII DE SPIONAJ
PRIN SATELIT „CORONA” (U.S.A.)
Cătălin Nicolae Pătroi*
Rezumat: În momentul de față cunoaștem doar o mică parte din potențialul arheologic al Olteniei. Puțin
cercetate, siturile cunoscute și repertoriate au oferit specialiștilor informații valoroase, dar puține în comparație
cu multitudinea de date care se puteau obține. Pentru puținii specialiști preocupați de vestigiile arheologice din
Oltenia este clar faptul că în ritmul actual în care se derulează cercetările arheologice, una dintre principalele
direcții de acțiune este prezervarea siturilor cunoscute pentru a putea fi cercetate de generațiile viitoare. Pe
lângă repertorierea informațiilor cunoscute despre situri, pe măsură ce au fost publicate imagini satelitare s-au
diversificat modalitățile de identificare a unor noi obiective a căror amprentă este vizibilă pe acest tip de suport.
Un astfel de instrument este reprezentat de fotografiile realizate de sateliții din misiunea „CORONA” ai
S.U.A. între 1960-1972 și declasificate în 1995, care au permis identificarea de noi obiective cu potențial
arheologic, precum și corectarea sau adăugarea unor elemente neobservate pe imaginile aplicației Google Earth.
Pornind de la aceste fotografii am putut identifica în Oltenia noi incinte circulare sau patrulatere al căror
potențial poate fi clarificat printr-un diagnostic arheologic intruziv. Utilitatea acestor fotografii este dovedită atât
prin observarea imaginii unor situri consacrate (fortificațiile romane de la Răcari, Cioroiu Nou, tronsoane ale
Brazdei lui Novac de nord de la Bojoiu, jud. Dolj, Coteana, Lisa, Moșteni, jud. Olt), cât și prin completarea cu
informații noi despre situri crezute a fi de dimensiuni modeste, precum cel de la Căciulătești, jud. Dolj, Bistrețul
Nou, ș.a. Propunem un lot nou de obiective de pe teritoriul localităților Bârca, Balta Verde, Brădeștii-Bătrâni,
Cioroiași, Gângiova, Lăcrița Mică, Robănești, Maglavit, jud. Dolj, Gârcov, jud. Olt ș.a.
Abstract: At the moment we know only a small part of the archaeological potential of Oltenia. Little researched,
the known and cataloged sites provided specialists with valuable information, but little compared to the wealth of
data that could be obtained. For the few specialists concerned with the archaeological remains in Oltenia, it is
clear that at the current pace of archaeological research, one of the main directions of action is the preservation
of known sites so that they can be researched by future generations. In addition to the repertory of known
information about the sites, as satellite images were published, the ways of identifying new objectives whose
imprint is visible on this type of support diversified.
One such tool is represented by the photographs taken by the US „CORONA” satellites mission from 1960-
1972 and declassified in 1995, which allowed the identification of new targets with archaeological potential, as
well as the correction or addition of elements not observed on the images of the GoogleEarth app.
Starting from these photos, we were able to identify in Oltenia new circular or quadrangular enclosures whose
potential can be clarified through an intrusive archaeological diagnosis. The usefulness of these photos is proven
both by observing the image of some consecrated sites (the Roman fortifications at Răcari, Cioroiu Nou, sections
of the Northern Novac's Furrow from Bojoiu, Dolj county, Coteana, Lisa, Moșteni, Olt county), and by adding
new information about sites believed to be of modest size, such as the one from Căciulătești, Dolj county, Bistrețul
Nou, etc. We propose a new batch of objectives on the territory of the localities of Bârca, Balta Verde, Brădeștii-
Bătrâni, Cioroiași, Gângiova, Lăcrița Mică, Robănești, Maglavit, Dolj county, Gârcov, Olt county etc.
Cuvinte-cheie: misiunea „CORONA”, fotografii declasificate, incinte circulare și patrulatere, situri

arheologice, Oltenia.
Key-words: „CORONA” mission; declasified photos; circular or quadrangular enclosures; archaeological

sites; Oltenia.
Zona central-sudică a Olteniei, brăzdată de numeroase cursuri de apă (Olt, Jiu, Desnățui și
întreaga rețea de afluenți) și delimitată la sud/sud-vest de fluviul Dunărea, a oferit condiții prielnice
de locuire pentru comunitățile umane în toate epocile istorice. Deși s-au realizat numeroase
cercetări arheologice dedicate acestui areal, există numeroase structuri antropice încă necercetate ce
*
Doctor, Direcția Județeană pentru Cultură Mehedinți, e-mail: tara_catalin@yahoo.com
49
au fost edificate în anumite momente cronologice. O serie dintre acestea au fost comunicate în
studiul „Noi informații despre siturile eneolitice din Câmpia Băileștiului și o primă repertoriere a
structurilor circulare prezente în partea de sud-vest a regiunii Oltenia”1. Ulterior, într-o încercare
de prezentare mult mai detaliată a incintelor circulare din Oltenia, au fost adăugate repere noi în
volumul „The Catalogue of the Prehistoric Circular Enclosures in Oltenia Region, Romania”2.
Posibilitatea accesării fotografiilor realizate de sateliții din misiunea „CORONA” între anii
1960-1972 și declasificate în anul 1995, a permis identificarea de noi obiective cu potențial
arheologic, precum și corectarea sau adăugarea unor elemente neobservate pe imaginile satelitare
oferite de aplicația Google Earth.
„CORONA” este numele de cod pentru prima misiune fotografică prin satelit a Statelor
Unite ale Americii, în funcțiune între anii 1960-1972. În acea perioadă, sateliții „CORONA” au
preluat imagini de înaltă rezoluție ale majorității suprafeței Pământului, cu accent deosebit pe țările
blocului sovietic și pe alte puncte politice fierbinți pentru a monitoriza obiectivele militare și a
produce hărți pentru Departamentul Apărării. Cele peste 800.000 de imagini colectate de misiunile
„CORONA” au rămas clasificate până în 1995, când un ordin al președintelui Bill Clinton le-a
făcut publice prin intermediul US Geological Survey. Deoarece imaginile „CORONA” păstrează o
imagine de înaltă rezoluție a lumii așa cum a existat în anii 1960, ele constituie o resursă unică
pentru cercetătorii și oamenii de știință care studiază schimbările de mediu, agricultura,
geomorfologia, arheologia și alte domenii.
În regiuni precum Orientul Mijlociu, imaginile „CORONA” sunt deosebit de importante
pentru arheologie, deoarece dezvoltarea urbană, intensificarea agriculturii și construcția de
rezervoare în ultimele decenii au ascuns sau distrus nenumărate situri arheologice și alte elemente
antice, cum ar fi drumurile și canalele. Aceste situri sunt adesea vizibile clar pe imaginile
„CORONA”, permițând cercetătorilor să cartografieze siturile care s-au pierdut și să descopere
multe care nu au fost niciodată documentate până acum.
Cu toate acestea, geometria unică a imaginii camerelor prin satelit „CORONA”, care au
produs benzi lungi și înguste de film, face ca corectarea distorsiunilor spațiale din imagini să fie
foarte dificilă și, prin urmare, a limitat utilizarea acestora de către cercetători.
Marea majoritate a imaginilor provin de la sateliții KH4B, cea mai recentă generație de
misiuni „CORONA” aflate în funcțiune din septembrie 1967 până în mai 1972. În acest timp, au
existat 16 misiuni „CORONA” de succes, desemnate de la 1101 la 1117, care au realizat peste
188.000 de imagini. Acești sateliți au fost echipați cu două camere panoramice, una orientată în față
și alta în spate, cu un unghi de separare de 30º, producând o rezoluție aproximativă la sol de 1,8 m
la nadir, oferind și capacitatea de vizionare stereo și de extragere de date topografice. Imaginile au
fost înregistrate inițial pe film alb-negru, copii ale căror copii sunt îngrijite de Centrul de date
USGS EROS. USGS a scanat imaginile la o rezoluție de 7 microni (3600 dpi)3.
*
O primă prezentare este dedicată incintelor de la Bistrețul Nou, jud. Dolj (Pl. 1; 2) despre
care am scris: „Revenind la Bistrețul Nou, urmărind cu atenție zona de la sud-vest de localitate pe
imaginea satelitară se pot observa două forme semicirculare destul de bine vizibile și care prezintă
posibile valuri de apărare. Acestea se află la nord de Balta Călugăreni și este posibil să fi fost tot
două situri circulare care au fost distruse în timp de malul bălții (Pl. 24/3). Distanța dintre situl de
lângă sat, unde se află „Măgura Centoaia” și cele două structuri de la nord de Balta Călugăreni
este de cca. 1.823 m (Pl. 24/2)”4. La momentul respectiv cele două structuri semicirculare îmi
sugerau o posibilă activitate antropică. Consultând fotografiile declasificate pentru arealul Bistreț,
1
Pătroi, 2020, pp. 7-87.
2
Pătroi, 2021.
3
CTSA, f.a.
4
Pătroi, 2020, p. 25.
50
jud. Dolj, realizate de misiunile sateliților „CORONA”, am observat faptul că cele două structuri nu
sunt decât meandre datorate unor cursuri de apă. În schimb, destul de aproape, spre nord-est, se
poate observa amprenta aproape circulară a unei incinte de mari dimensiuni. Parțial, am indicat
posibilitatea unei posibile incinte circulare în acel loc într-un material din anul 2021, „The
Catalogue of the Prehistoric Circular Enclosures in Oltenia Region, Romania”5, unde am prezentat
o mică parte semicirculară din incintă vizibilă pe imaginile satelitare actuale.
Cum lucrurile sunt destul de clare în acest moment, se impune eliminarea și înlocuirea în
Repertoriul Arheologic Național al U.A.T. Bistreț, jud. Dolj a celor două structuri înscrise cu
incinta observată pe imaginile declasificate:
- structura semicirculară de la Bistreţu Nou – 2, COD RAN 70913.03
http://ran.cimec.ro/sel.asp?descript=bistretu-nou-bistret-dolj-structura-semicirculara-de-la-
bistretu-nou-2-cod-sit-ran-70913.03
- structura semicirculară de la Bistreţu Nou – 3 - COD RAN 70913.04
http://ran.cimec.ro/sel.asp?descript=bistretu-nou-bistret-dolj-structura-semicirculara-de-la-
bistretu-nou-3-cod-sit-ran-70913.04
*
Pe teritoriul U.A.T. Cioroiași, jud. Dolj, la est de satul Cioroiași, am semnalat existența a trei
structuri antropice: «în capătul de nord al „Văii Angheleștilor” și la sud de Pădurea Perișor, se pot
observa, destul de bine, două structuri circulare (una mai mare și una mai mică), situate una lângă
alta, destul de asemănătoare cu cele de la Bârca, din locul „Măgura Strigoiului” și jumătatea unei a
treia structuri circulare secționate de către canalul realizat pentru pârâul Baboia ce trece pe la sud
de Pădurea Perișor. Prin suprapunerea fotografiilor satelitare peste planurile de tragere am
constatat că toponimul „La Braniște” este același cu „Măgura lui Moș Mihaiu Anghel” »6.
Pe fotografiile declasificate realizate în cadrul misiunii satelitare „CORONA” pentru arealul
U.A.T. Cioroiași, jud. Dolj, se observă, în imediata vecinătate a celor trei obiective o incintă
patrulateră care pe imaginile satelitare actuale nu este vizibilă (Pl. 3).
*
Pe una dintre hărțile administrației austriece referitoare la Oltenia7, la nord-est de U.A.T.
Bârca se găsește marcată o structură patrulateră ce poate fi în strânsă legătură cu o fortificație. Fără
a avea deocamdată și informații despre un astfel de obiectiv, iar pe imaginile satelitare moderne nu
se observă nimic, am verificat și fotografiile declasificate realizate în cadrul misiunii satelitare
„CORONA” pentru arealul U.A.T. Bârca, jud. Dolj. Se poate observa la est de localitate o incintă
patrulateră ce se află amplasată la fel ca structura de pe harta austriacă (Pl. 4; 5; 6/1-2). Prin urmare
un diagnostic arheologic este indicat cu atât mai mult cu cât în apropiere se află așezarea daco-
romană de la Bârca – „La Carierã”8, sit clasat ca monument (Cod LMI Dolj DJ-I-s-B-07870, Cod
RAN 70959.01). Punctul numit „La Carieră” se află în vecinătatea comunei, spre nord-est, şi la 800
m spre est de şoseaua Cârna-Segarcea (DJ561). Biserica Bârca se află la o distanţă de 1900 m.
Trebuie spus că la sud-est de incinta patrulateră observată pe fotografiile declasificate se află
mai multe incinte circulare concentrice despre care nu avem nicio informație, dar care au fost
semnalate în anul 20219.
5
Pătroi, 2021, pp. 19-20.
6
Pătroi, 2020, pp. 14, 50, pl. 10/1-3; Pătroi, 2020, p. 32.
7
Wallachia - Second military survey of the Habsburg Empire, 1855 – 1864, scară 1:57.600. Această ridicare
topografică a fost făcută sub coordonarea lui August von Fligely. https://mapire.eu/en/map/secondsurvey- wallachia/
?bbox=2603029.4183543697%2C5432372.031455268%2C2637903.812509482%2C5443837.585698045&map- list
=1&layers=59
8
RAN, 2018.
9
Pătroi, 2021, p. 13. Vezi amprenta obiectivului pe ortofotoplanul 2014-2016 de pe platforma
https://map.cimec.ro/Mapserver/#.
51
Revenind la incintele circulare de la vest de Bârca, din punctul „Măgura Strigoiului”,

prezentate în anul 202010, pe aceleași fotografii declasificate, alături de cele două incinte și cei doi
tumuli, la nord-est de incinta concentrică, la mică distanță de aceasta se află o altă incintă circulară
vizibilă doar pe anumite imagini satelitare (Pl. 6/3).
Demn de reținut este faptul că pe teritoriul localității Bârca au fost recuperate nu mai puțin
de patru11 mari tezaure romane fapt ce nu poate fi ignorat și care indică și o prezență romană
consistentă în zonă în anumite momente. Și o fibulă cu noduri din argint de tip La Tènne datată sec.
II-I a. Chr. a fost găsită în localitate12.
În perioada interbelică la Bârca s-au realizat cercetări într-un tumul al culturii Yamnaia unde
a fost înhumat cu ocru roșu un defunct în poziție chircită. Au fost descoperite și materiale de tip
Coțofeni13.
*
Căciulătești, U.A.T. Dobrești, jud. Dolj. În anul 2020 în câteva imagini am prezentat situl
de la Căciulătești, jud. Dolj14. La nord de satul Căciulătești, U.A.T. Dobrești, în punctul „Schitu
Roaba” sau „Dealul Lupului” se află o așezare de epoca bronzului (cultura Verbicioara). Pe lângă
cele două incinte pe care le-am prezentat, există o a treia a cărei amprentă se poate observa pe
imaginile declasificate realizate de către sateliții misiunilor „CORONA” și asupra căreia mi-a fost
atrasă atenția de către domnul Leonard Dorogostaisky, căruia îi mulțumesc (Pl. 10/1).
*
Brădeștii-Bătrâni, U.A.T. Brădești, jud. Dolj. O incintă cu formă ovală se află la nord-
vest de localitate pe Dealul „Piscul lui Stan”. Un drum de exploatare agricolă pornește din sat și
urcă șerpuind acest deal trecând pe direcția nord-vest/sud-est prin incinta a cărei amprentă este
vizibilă pe imaginea declasificată realizată de către sateliții misiunilor „CORONA”. Fără a avea în
plus și alte informații despre acest microareal din localitatea Brădeștii-Bătrâni, consider că un
diagnostic arheologic intruziv poate valida sau nu faptul că avem de a face cu un obiectiv istoric.
În secolul al XIX-lea, mai precis în anul 1896, elevii din Brădești învățau despre faptul că în
dreptul satului se află Cetatea Abrad ale cărei șanțuri sunt pline de ziduri15.
Pe teritoriul U.A.T. Brădeşti există și o fortificaţie clasificată monument (Cod LMI Dolj DJ-
I-s-B-07877, Cod RAN 71064.01). Așezarea dacică situată pe un bot de deal, pe partea dreaptă a
Văii Rele, pe câmpul Valea Rea, la cca. 500 m de satul cu același nume, se află la 3 km nord-vest
de satul Brădeștii-Bătrâni, conform RAN16. Datează din sec. IV-II a Chr.
În anul 1898 „Marele Dicționar Geografic al României”17 menționa existența unei a doua
cetăți în imediata apropiere a localității numite „Abradul” însă nu am reușit să găsesc dovezi privind
acest toponim și cele două fortificații despre care se vorbește. De la Brădești provine și un depozit
de piese de harnașament din sec. IV a. Chr. constituit din aplici în formă de palmetă dublă, aplici în
formă de albină și aplici în formă de nasturi trilobați.
Descrierea uneia dintre „cetăți” este următoarea: „cetatea este înconjurată de șanț adânc de
doi stânjeni….șanțul de răsărit are o lungime de 230 pași, cel de către nord-est o lungime de 100
pași[…] În punctul în care se unesc cele două linii se vede poarta cetății și în capul de sus se văd
10
Pătroi, 2020, pp. 12-13, 48, pl. 8/1-3.
11
Tudor, 1978, pp. 177, 222.
12
Bondoc, 2007, pp. 30-31.
13
Băjenaru, 2014, p. 37.
14
Pătroi, 2020, pp. 25, 52, pl. 12/1-3.
15
Florescu, Luță, 2013, pp. 51-53; Untaru, Predeșel, 2009, p. 18.
16
RAN, 2018a.
17
Berciu, 1939, pp. 185-186, fig. 229; Bondoc, 2007, pp. 77-82; Florescu, Luță, 2013, pp. 52-53; Lahovari, Brătianu,
Tocilescu, 1898, pp. 602-603; Lecca, 1937, p. 84; Măndescu, 2010, p. 24; Nica, 1990, pp. 129-130; Untaru, Predeșel,
2009, pp. 17-19.
52
urmele unui vechiu drum de piatră […]”. Zona este bogată în vestigii arheologice. Probabil se
referă la fortificația romană de la Răcari, jud. Dolj, localitate ce se învecinează cu Brădeștiul.
O altă consemnare interesantă a istoriografiei românești este aceea a unei așezări dacice
situată la 2 km sud-vest de biserică, în punctul „Valea Rea” de la Brădești18.
Alte descoperiri la Brădești – în zona fostului cătun Morărești a fost descoperit un ciocan
neolitic din piatră19 (Pl. 7; 8/1-2).
*
Fortificația „Ogrin”, U.A.T. Sadova, jud. Dolj20 a fost menționată în literatura din perioada
interbelică. O incintă circulară concentrică, aflată la est de satul Lișteava, jud. Dolj, a fost
identificată pe imaginile satelitare în vechea zonă „Ogrin”. Numeroase artefacte arheologice
descoperite în localitatea Lişteava indică o posibilă localizare a fortificaţiei „Ogrin” în zona noii
incinte circulare. În momentul de față, din punct de vedere administrativ-teritorial, situl „Ogrin” se
găsește în comuna Sadova și nu la Lișteava.
Urme arheologice sunt menționate și în răspunsul la „Chestionarul” adresat de către C.-S.
Nicolăescu-Plopșor primăriilor din județul Dolj în anul 1927. Este vorba despre un loc în care se
află „o cetate de formă ovală unde s-au găsit monede din vremea împăratului Vespasian, săgeți de
piatră și fier”, etc. Faptul că această cetate este fortificată reiese din afirmația „se văd niște șanțuri
cu care a fost înconjurată cetatea”. În arătură au fost găsite arme (lănci de fier), unelte (ciocane),
ceramică, iar pământul este ars și sunt urme de cenușă21. Consultând ortofotoplanul localităților
Lișteava și Sadova corespunzător anilor 2014-2016 am identificat la o distanță de cca. 2700 m est
de localitatea Lișteava o structură alcătuită din două incinte semicirculare concentrice care probabil
sunt structurile fortificației numite „Ogrin” (Pl. 8/3; 9).
*
U.A.T. Robănești, Dolj. La sud-vest de satul Robăneștii de Sus se află o incintă circulară
vizibilă pe fotografiile realizate de sateliții misiunilor „CORONA”. Pe teritoriul acestei comune, între
Robăneștii de Sus și Robăneștii de Jos, „Brazda lui Novac” traversează Valea Hârșova22 fapt ce poate fi
observat și pe planurile directoare de tragere ale armatei. O așezare daco-romană este menționată la
Robăneștii de Jos în punctul „Cimir”23. De remarcat faptul că în interiorul „Brazdei lui Novac”, la
Robănești există un loc cu potențial arheologic în punctul „Piscu Mare” situat în lunca râului Teslui.
Alte puncte de interes arheologic se află în apropierea satului Bojoiu24 (Pl. 10/2-3).
O incintă patrulateră, poziționată la sud-est de structura circulară de la Robăneștii de Sus și
la nord-est de satul Lăcrița Mică, se poate observa pe fotografiile realizate de sateliții misiunilor
„CORONA”. La cca. 100 m sud-est de localitatea Lăcrița Mică, pe Valea Bobolan, în Repertoriul
Arheologic Național este înscris situl „Așezarea neolitică de la Lăcrița Mică – punctul Dealul
Cioban”25. Au fost identificate vestigii neolitice timpurii de tipul Cârcea și Starčevo-Criş (Pl. 11).
*
U.A.T. Maglavit, jud. Dolj. Într-un material din anul 202026 am indicat mai multe incinte
circulare simple și concentrice aflate pe teritoriul administrativ al U.A.T. Maglavit a căror amprentă
este vizibilă pe imaginile satelitare actuale disponibile cu ajutorul Google Earth sau Google Maps.
Una dintre acestea, de tip „rondel” se află în punctul numit „Fântâna Cochirciului”, identificat pe
18
Cărăbiși, 2015, p. 72; Gherghe 2001, p. 29; Macovei, Vulpe, 1959, p. 353; Pătroi, 2020b, p. 79.
19
Florescu, Luță 2013, p. 51; Untaru, Predeșel, 2009, p. 12.
20
Pătroi, 2021a, pp. 73-86.
21
Vava, Ceacâru, 2015-2016, p. 197.
22
Tudor, 1978, p. 246.
23
Tudor, 1978, p. 225.
24
Pătroi, 2020a, pp. 73-75.
25
RAN, 2020.
26
Pătroi, 2020, pp. 22-23, 53-55, pl. 13/1-3, pl. 14/1-3, pl. 15/1-2.
53
planurile directoare de tragere ale armatei27. Cel de al doilea obiectiv se referă la structurile
circulare de la sud de „Fântâna Cochirciului”, din zona „Măgurii lui Ivan”.
Analiza fotografiilor care acoperă U.A.T. Maglavit realizate de sateliții misiunilor
„CORONA” a dus la identificarea altor două obiective (unul circular și altul patrulater), amplasate
la nord de Maglavit, în apropierea limitei teritoriale cu U.A.T. Moțăței. Incinta patrulateră de la
Maglavit se găsește la nord de Dealul Oldun și de fostul sat Principele Carol (Șopârla) și poate fi
observată și pe ortofotoplanul corespunzător anului 2012-2014. La nord-vest de aceasta este
structura circulară (Pl. 15; 16/1).
*
În spiritul a ceea ce am prezentat până în acest moment, lungul șir al obiectivelor din Oltenia
identificate pe imaginile misiunilor „CORONA” continuă. Fără a avea pretenția de la le prezenta pe
toate în acest mic articol în care doresc să subliniez utilitatea acestei baze imagistice în sprijinul
cercetării arheologice din Oltenia și nu numai, am să trec în revistă o serie de incinte circulare sau
patrulatere care se califică pentru un diagnostic arheologic. Este vorba despre:
- incintă circulară aflată între localitățile Moțăței și Galicea Mare, la nord de drumul E 79
Craiova-Calafat (Pl. 14);
- U.A.T. Gângiova, jud. Dolj. La nord-est de localitatea Gângiova, într-un cot pe care îl
face râul Jiu se observă o incintă patrulateră pe imaginile satelitare actuale. Am verificat și
fotografiile realizate de sateliții misiunilor „CORONA” și aceeași structură este vizibilă și pe
acestea (Pl. 13);
- satul Balta Verde, U.A.T. Podari, jud. Dolj. La est de localitatea Balta Verde, în
apropierea limitei administrative cu U.A.T. Malu Mare și la sud-vest de satul Preajba, se observă pe
fotografiile realizate de sateliții misiunilor „CORONA” o incintă dreptunghiulară (Pl. 12);
- la est de localitatea Gârcov, jud. Olt, la o distanță de cca. 1,6 km, se află o incintă
semicirculară ce poate fi observată pe fotografiile realizate de sateliții misiunilor „CORONA”. Se
pare că Grigore Tocilescu și Pamfil Polonic ar fi identificat o așezare romană în această localitate.
Dumitru Tudor a identificat două sate romane, unul în punctul „Rudari” la 2 km sud-est de
localitate și altul la vest de comună28. Incinta identificată pe fotografia satelitară desecretizată se
află în zona în care este semnalat punctul „Rudari” amintit de D. Tudor, măsurătoarea sa fiind de
cca. 533 m pe direcția est-vest.
Pe imaginile satelitare Google Earth se poate observa că incintă se află la limita
administrativă dintre județele Olt și Teleorman, cea mai mare suprafață fiind pe teritoriul județului
Olt, în comuna Gârcov (Pl. 18).
*
Pentru a ilustra utilitatea fotografiilor realizate de sateliții misiunilor „CORONA” în
sprijinul identificării potențialului arheologic al unui anumit areal geografic am ales să prezint atât
situri consacrate, bine cunoscute și cercetate, cât și obiective noi. Regiunea Olteniei este bine
reprezentată pe imaginile declasificate cu obiectivele de la Răcari (Pl. 16/2), Cioroiu Nou (Pl. 16/3),
Brazda lui Novac, tronsonul de la nord/nord-est de Bojoiu, U.A.T. Robănești (Pl. 17/1), Brazda lui
Novac, tronsonul dintre Coteana și Lisa, U.A.T. Coteana, jud. Olt (Pl. 17/2), Brazda lui Novac de
nord, tronsonul Lisa-Moșteni29 (Pl. 17/3), etc.
Prin urmare recomand folosirea acestui instrument ce se poate dovedi a fi util și în
pregătirea ieșirilor în teren în periegheze și care poate să elimine anumite ipoteze greșite indicate de
27
DTM, 1917-1959.
28
Tudor, 1978, p. 229.
29
Pătroi, 2020a, pp. 84-91.
54
prezența unor obiective vizibile pe imaginile satelitare actuale30 și care sunt creații ale unei perioade
nu prea îndepărtate în timp.
LISTA PLANȘELOR
Planșa 1. Fig. 1. Structurile semicirculare de la sud de Bistrețul Nou, jud. Dolj (după Pătroi, 2020).
Fig. 2. Incinta semicirculară de la Bistrețul Nou, jud. Dolj (după Pătroi, 2021).
Planșa 2. Fig. 1-2. Incinta circulară de la Bistreț, jud. Dolj, vizibilă pe fotografiile realizate de
sateliții misiunilor „CORONA” (sursa imaginii: Corona Atlas & Referencing system,
https://corona.cast.uark.edu/atlas#zoom=16&center=2612419,5447493).
Planșa 3. Fig. 1. Incintele circulare de la Cioroiași, jud. Dolj (după Pătroi, 2021). Fig. 2. Detaliu
incinta patrulateră de la Cioroiași, jud. Dolj (sursa imaginii: Corona Atlas & Referencing system,
https://corona.cast.uark.edu/atlas#zoom=16&center=2615061,5481531). Fig. 3. Imagine colaj cu
cele patru incinte de la Cioroiași, jud. Dolj.
Planșa 4 Fig. 1. Incinta patrulateră de la est de Bârca marcată pe o hartă austriacă. Fig. 2. Siturile
arheologice de pe raza localității Bârca, jud. Dolj, în raport cu noua structură patrulateră. Colaj
imagine. Fig. 3. Fotografie realizată de sateliții misiunilor „CORONA” cu arealul în care se află
structura patrulateră de la Bârca, jud. Dolj (sursa imaginii: Corona Atlas & Referencing system,
Planșa 5. Fig. 1-2. Detaliu imagine și localizarea incintei patrulatere de la Bârca, jud. Dolj (sursa
imaginii: Corona Atlas & Referencing system, https://corona.cast.uark.edu/atlas#zoom=15&center=
2631010,5461722). Fig. 3. Imagine actuală a zonei în care se află incinta patrulateră de la Bârca,
jud. Dolj (sursa imaginii: Server Cartografic pentru Patrimoniu cultural Național).
Planșa 6. Fig. 1. Incinte circulare la est de Bârca (după Pătroi, 2021). Fig. 2. Colaj cu incinta
patrulateră de la Bârca și cu o serie de incinte aflate la mică distanță spre sud-est. Fig. 3. Incintele și
tumulii din punctul „Măgura Strigoiului” la vest de Bârca (sursa imaginii:
https://earthexplorer.usgs.gov/).
Planșa 7. Fig. 1. Incinta ovală de la Brădeștii-Bătrâni, U.A.T. Brădești, jud. Dolj, vizibilă pe
fotografiile realizate de sateliții misiunilor „CORONA” (sursa imaginii: Corona Atlas &
Referencing system, https://corona.cast.uark.edu/atlas#zoom=16&center=2632950,5543490). Fig.
2. Colaj imagine cu zona actuală de la Brădeștii-Bătrâni, U.A.T. Brădești, jud. Dolj, în care se află
obiectivul în oglindă cu amprenta vizibilă pe fotografiile realizate de sateliții misiunilor
„CORONA”. Fig. 3. Detaliu al zonei incintei ovale de la Brădeștii-Bătrâni tranzitată de un drum de
exploatare agricolă (sursa imaginii: Server Cartografic pentru Patrimoniu cultural Național).
Planșa 8. Fig. 1. Indicarea pe harta administrativă a U.A.T. Brădești, jud. Dolj, a sitului RAN de la
Brădești „Valea Rea” în raport cu zona unde se află incinta ovală de la Brădeștii-Bătrâni (sursa
imaginii: Server Cartografic pentru Patrimoniu cultural Național). Fig. 2. Planul director de tragere
al armatei cu zona în care se află incinta ovală de la Brădeștii-Bătrâni, U.A.T. Brădești, jud. Dolj
(sursa imaginii: Server Cartografic pentru Patrimoniu cultural Național). Fig. 3. Cetatea „Ogrin” de
la Sadova, jud. Dolj, vizibilă pe fotografiile realizate de sateliții misiunilor „CORONA” (sursa
imaginii: Corona Atlas & Referencing system, https://corona.cast.uark.edu/atlas#zoom=16&
center=2668209,5439660).
30
Pătroi, 2018, pp. 131-170. Pornind de la o serie de incinte cu forme patrulatere vizibile pe imaginile satelitare actuale
aflate la nord de Amărăștii de Jos, jud. Dolj și fără a cunoaște situația din anii perioadei comuniste și a avea acces la
aerofotogramele Direcției de Topografie Militară din anul 1953, sau la fotografiile realizate de sateliții misiunilor
„CORONA”, am concluzionat greșit că este posibil să avem de a face cu structuri de epocă romană. În fapt acolo se
află urmele unui complex zootehnic din epoca comunistă care a fost fotografiat și în 1980 și publicat în 1983 de
Institutul de Geodezie, Fotogrammetrie, Cartografie și Organizarea Teritoriului (IGFCOT), precursorul Agenția
Națională de Cadastru și Publicitate Imobiliară (ANCPI).
55
Planșa 9. Fig. 1. Localizare cetatea „Ogrin” de la Sadova, jud. Dolj, vizibilă pe fotografiile
realizate de sateliții misiunilor „CORONA” (sursa imaginii: Corona Atlas & Referencing system,
https://corona.cast.uark.edu/atlas#zoom=16&center=2668209,5439660). Fig. 2. Incinta de la Ogrin
vizibilă pe un ortofotoplanul din anul 2012 (sursa imaginii: Server Cartografic pentru Patrimoniu
cultural Național). Fig. 3. Localizarea fortificației „Ogrin” din punct de vedere administrativ-
teritorial în cadrul U.A.T. Sadova, jud. Dolj (după Pătroi, 2021a).
Planșa 10. Fig. 1. Incintele de la Căciulătești, U.A.T. Dobrești, jud. Dolj (sursa imaginii: Corona
Atlas & Referencing system, https://corona.cast.uark.edu/atlas#zoom=17&center=2665863,
5457629). Fig. 2. Detaliu cu incinta circulară de la Robănești, jud. Dolj, pe fotografiile realizate de
sateliții misiunilor „CORONA” (sursa imaginii: Corona Atlas & Referencing system, https://corona.
cast.uark.edu/atlas#zoom=17&center=2669093,5513356). Fig. 3. Localizare a incintei circulare de
la Robănești, jud. Dolj (sursa imaginii: Corona Atlas & Referencing system, https://corona.cast.
uark.edu/atlas#zoom=17&center=2669093,5513356).
Planșa 11. Fig. 1. Detaliu cu incintă patrulateră la Lăcrița Mare, jud. Dolj, pe fotografiile realizate
de sateliții misiunilor „CORONA” (sursa imaginii: Corona Atlas & Referencing system,
https://corona.cast.uark.edu/atlas#zoom=16&center=2670086,5511595). Fig. 2. Colaj imagine cu
localizarea incintei patrulatere de la Lăcrița Mare, jud. Dolj, pe fotografiile realizate de sateliții
misiunilor „CORONA” (sursa imaginii: Corona Atlas & Referencing
system,https://corona.cast.uark.edu/atlas#zoom=16&center=2670086,5511595). Fig. 3. Incintele de
la Robănești și Lăcrița Mare, jud. Dolj, pe fotografiile realizate de sateliții misiunilor „CORONA”
(sursa imaginii: Corona Atlas & Referencing system, https://corona.cast.uark.edu/atlas#zoom=
15&center=2669898,5512404).
Planșa 12. Fig. 1. Incinta patrulateră de la Balta Verde, U.A.T. Podari, pe fotografiile realizate de
https://corona.cast.uark.edu/atlas#zoom=17&center=2650982,5505519). Fig. 2. Incintă patrulateră
de la Balta Verde, U.A.T. Podari pe ortofotoplan 2014-2016 (sursa imaginii: Server Cartografic
pentru Patrimoniu cultural Național). Fig. 3. Detaliu cu incinta patrulateră de la Balta Verde, U.A.T.
Podari, pe fotografiile realizate de sateliții misiunilor „CORONA” (sursa imaginii: Corona Atlas &
Referencing system, https://corona.cast.uark.edu/atlas#zoom=17&center=2650982,5505519).
Planșa 13. Fig. 1. Localizarea incintei patrulatere de la Gângiova, jud. Dolj, pe fotografiile realizate
de sateliții misiunilor „CORONA” (sursa imaginii: Corona Atlas & Referencing system,
https://corona.cast.uark.edu/atlas#zoom=14&center=2657028,5450543). Fig. 2. Detaliu cu incinta
patrulateră de la Gângiova, jud. Dolj, pe fotografiile realizate de sateliții misiunilor „CORONA”
18&center=2659181,5452299). Fig. 3. Incinta patrulateră de la Gângiova, jud. Dolj (sursa imaginii:
Server Cartografic pentru Patrimoniu cultural Național).
Planșa 14. Fig. 1. Incinta circulară de la Moțăței-est pe fotografiile realizate de sateliții
misiunilor „CORONA” (sursa imaginii: Corona Atlas & Referencing system,
https://corona.cast.uark.edu/atlas#zoom=16&center=2588569,5481144). Fig. 2. Detaliu cu incinta
circulară de la Moțăței-est (sursa imaginii: Server Cartografic pentru Patrimoniu cultural Național).
Fig. 3. Localizarea incintei circulare de la Moțăței-est (sursa imaginii: Corona Atlas & Referencing
system, https://corona.cast.uark.edu/atlas#zoom=14&center=2588425,5480430).
Planșa 15. Fig. 1. Incinta circulară de la Maglavit (sursa imaginii: Server Cartografic pentru
Patrimoniu cultural Național). Fig. 2. Incinte la Maglavit vizibile pe fotografiile realizate de sateliții
misiunilor „CORONA” (sursa imaginii: Corona Atlas & Referencing system,
https://corona.cast.uark.edu/atlas#zoom=15&center=2575818,5480812). Fig. 3. Detaliu incintă
patrulateră de la Maglavit (sursa imaginii: Corona Atlas & Referencing system,
https://corona.cast.uark.edu/atlas#zoom=17&center=2575015,5480091). Fig. 4. Incinta 2 de la
Maglavit aflată la nord de Dealul Oldun și de fostul sat Principele Carol (Șopârla) (sursa imaginii:
Server Cartografic pentru Patrimoniu cultural Național). Planșa 16. Fig. 1. Localizarea celor două
56
incinte de la Maglavit (sursa imaginii: Corona Atlas & Referencing system,

https://corona.cast.uark.edu/atlas#zoom=14&center=2576367,5481462). Fig. 2. Colaj imagini.
Castrul de la Răcari Dolj pe imagini satelitare actuale și pe fotografiile realizate de sateliții misiunii
„Corona” (sursa imaginii: Corona Atlas & Referencing system, https://corona.cast.uark.edu/
atlas#zoom=18&center=2623931,5545321). Fig. 3. Colaj imagini. Castrul de la Cioroiu Nou, jud.
Dolj, pe imagini satelitare actuale și pe fotografiile realizate de sateliții misiunii „Corona”
17&center=2608874,5474285).
Planșa 17. Fig. 1. Brazda lui Novac la nord de Bojoiu, U.A.T. Robănești, jud. Dolj pe fotografiile
https://corona.cast.uark.edu/atlas#zoom=15&center=2677202,5513551). Fig. 2. Brazda lui Novac la
nord de Coteana, jud. Olt, pe fotografiile realizate de sateliții misiunilor „CORONA” (sursa
imaginii: Corona Atlas & Referencing system, https://corona.cast.uark.edu/atlas#zoom=14&
center=2724168,5514970). Fig. 3. Brazda lui Novac între Lisa și Moșteni, jud. Olt, pe fotografiile
Planșa 18. Fig. 1-3. Incinta semicirculară de la est Gârcov, jud. Olt, pe fotografiile realizate de
ABREVIERI
CTSA - Centrul pentru Tehnologii Spațiale Avansate, Universitatea Arkansas,

Fayetteville.
DTM - Direcția Topografică Militară, București.
Litua - Litua. Studii și Cercetări, Muzeul Județean Gorj „Alexandru Ștefulescu”,
Târgu-Jiu.
MCA - Materiale și Cercetări Arheologice, București.
Oltenia - Oltenia. Studii și Comunicări. Arheologie-Istorie, Muzeul Olteniei, Craiova.
RAN - Repertoriul Arheologic Național, Institutul Național al Patrimoniului,
București.
RCAN - Revista de Cercetări Arheologice și Numismatice, Muzeul Municipiului
București, București.
SympThrac - Symposia Thracologica. Lucrările Simpozionului Anual de
Tracologie.
BIBLIOGRAFIE
Băjenaru, R. 2014. Sfârșitul bronzului timpuriu în regiunea dintre Carpați și Dunăre. Cluj-
Napoca: Argonaut.
Berciu, D. 1939. Arheologia preistorica a Olteniei. Craiova: Ramuri.
Bondoc, D. 2007. Tezaurul Muzeului Olteniei, Craiova. Antichitatea/The treasure of the
Museum of Oltenia, Craiova. The Antiquity. Craiova: Sitech.
Cărăbiși, V.-Ș. 2015. Forme de habitat și fenomen funerar în Oltenia în cea de a doua
epocă a fierului (sec. IV a. Chr. – sec. I p. Chr.). Cluj-Napoca: Academia Română. Centrul de
Studii Transilvane.
CTSA. f.a. Corona Atlas & Referencing system, [online], diponibil la
https://corona.cast.uark.edu/.
DTM. 1917-1959. Planurile Directoare de Tragere [online], disponibil la
https://map.cimec.ro/Mapserver/?layer=ran&cod=104760.07#.
57
Florescu, R., Luță, Gh. 2013. Monografia Comunei Brădești, județul Dolj. Craiova:
Autograf MJM.
Gherghe, P. 1997. Așezări și cetăți geto-dacice din Oltenia. Craiova: Universitaria.
Gherghe, P. 2001. Repertoriul informațiilor și descoperirilor arheologice din Oltenia.
Epoca Latène. Craiova: Universitaria.
alcătuit și prelucrat după dicționarele parțiale pe județe, vol. I. București: Socec.
Lecca, O. G. 1937. Dicționar istoric, arheologic și geografic al României. București:
Universul.
Macovei, G., Vulpe, Al. 1959. Cercetările de la Bucovăț. MCA 5, pp. 351-354.
Măndescu, D. 2010. Cronologia perioadei timpurii a celei de a doua epoci a fierului (sec.
V-III a. Chr) între Carpați, Nistru și Balcani. Brăila: Istros.
Nica, M. 1990. Câteva date despre cetatea hallstattiană timpurie de la Valea Rea (com.
Brădești, jud. Dolj). SympThrac 8, pp.129-130.
Pătroi, C. N. 2018. Castra Nova și structurile de pământ de la Amărăștii de Jos, județul Dolj.
Studiu preliminar. RCAN 4, pp. 131-170.
Pătroi, C. N. 2020. Noi informații despre siturile eneolitice din Câmpia Băileștiului și o
primă repertoriere a structurilor circulare prezente în partea de sud-vest a regiunii Oltenia. Oltenia
27, pp. 7-87.
Pătroi, C. N. 2020a. Brazda lui Novac în Oltenia. Tronsonul de Nord. Drobeta Turnu
Severin, [online], disponibil la https://gumroad.com/l/plQcT?recommended_by=search.
Pătroi, C. N. 2020b. Dacii din Oltenia. Repertoriul de așezări și descoperiri înainte de
cucerirea romană. Drobeta Turnu Severin, [online], disponibil la https://gumroad.com/l/ZbHeUO?
recommended_by=search.
Pătroi, C. N. 2021. The Catalogue of the Prehistoric Circular Enclosures in Oltenia Region,
Romania. Drobeta Turnu Severin, [online], disponibil la https://gumroad.com/catalinpatroi?
recommended_by=search#CnlTI.
Pătroi, C. N. 2021a. Pe urmele fortificației Ogrin din județul Dolj. Litua 23, pp. 73-86.
Popescu-Vava, L., Ceacîru, C. 2015-2016. Câteva informații cu privire la Chestionarul lui
C. S. Nicolaescu-Plopșor adresat primăriilor din județul Dolj. Oltenia 22-23, pp. 185-212.
RAN. 2018. Aşezarea daco-romană de la Bârca - La Carieră, [online], disponibil la
http://ran.cimec.ro/sel.asp?descript=barca-barca-dolj-asezarea-daco-romana-de-la-barca-la-cariera-
cod-sit-ran-70959.01.
RAN. 2018a. Cetatea dacică de la Brădeşti - Valea Rea, [online], disponibil la
http://ran.cimec.ro/sel.asp?descript=bradesti-bradesti-dolj-cetatea-dacica-de-la-bradesti-valea-rea-
cod-sit-ran-71064.01.
RAN. 2020. Aşezarea neolitică de la Lăcriţa Mică - Dealul Cioban, [online], disponibil la
http://ran.cimec.ro/sel.asp?descript=lacrita-mica-robanesti-dolj-asezarea-neolitica-de-la-lacrita-mica
-dealul-cioban-cod-sit-ran-73978.01.
Tudor, D. 1978. Oltenia romană, ed. IV. Bucureşti: Academia RSR.
Untaru, D., Predeșel, M. C. 2009. Monografia Comunei Brădești. Craiova: Universitaria.
58
Planșa 1
59
Planșa 2
60
Planșa 3
61
Planșa 4
62
Planșa 5
63
Planșa 6
64
Planșa 7
65
Planșa 8
66
Planșa 9
67
Planșa 10
68
Planșa 11
69
Planșa 12
70
Planșa 13
71
Planșa 14
72
Planșa 15
73
Planșa 16
74
Planșa 17
75
Planșa 18
76
THE TURKISH BATH FROM ORYAHOVO – THE FIRST STUDIES
Evgeniya Naydenova*
Rezumat: În acest articol prezentăm rezultatele cercetărilor din anii 2019-2021, pe o suprafață de aproape
85 m². Din planul exterior al băii sunt descoperite zidul estic și o mică parte din zidul sudic. Rămășițele
zidului nordic lipsesc cu desăvârșire. În colțul de sud-est al băii este păstrată o parte din podeaua unei
încăperi, care a fost tencuită cu mortar impermeabil gri-roz. Sub aceasta sunt dezvelite parțial patru canale
de hipocaust. A fost stabilită prezența unei structuri de perete interior de până la 1,15 m înălțime, cu
orientare de nord-sud. Fața sa de est este străbătută de alte trei canale de hipocaust cu arcade de cărămidă.
La vest și la est de peretele interior sunt dezvelite stâlpi, între care circula aerul cald cu fumul din cuptor.
Stâlpii au întreținut podeaua încăperilor. Un alt rezultat important este descoperirea feței interioare a
zidului estic cu o nișă adâncă de fum. Conform unui registru otoman, baia a fost construită în secolul al
XVI-lea. Probabil că a fost abandonată la sfârșitul secolului al XVIII-lea sau începutul secolului al XIX-lea.
Abstract: In this article we present the results of the researches from 2019-2021, covering an area of almost
85 m2. From the exterior plan of the bath, the Eastern wall and a small part of the Southern wall have been
revealed. The remains of the Northern wall are completely missing. In the South-Eastern corner of the
bathroom a room floor was found which has been rendered with a grey and pink waterproof mortar.
Underneath were partially uncovered four hypocaust channels. There is evidence of an internal wall
construction up to 1.15 m in height with a North-South orientation. Its Eastern face is crossed by three other
hypocaustic channels with brick arches. The floor of the room was sustained by pillars. Another important
result of the researches was the discovery on the inner Eastern wall of a deep flue niche. According to an
Ottoman register, the bath was built in the XVIth century. Most problably it was abandoned at the end of the
XVIIIth century or at the beginning of the XIXth century.
Cuvinte-cheie: baie turcească; hamam; hipocaust; perioada otomană; Oreahovo.
Key-words: Turkish bath; hamam; hypocaust; Ottoman period; Oryahovo.
The public Turkish baths - hamams, built in the ХVI-XVIII centuries, represent significant
architectural achievements that deserve special attention, study and preservation as part of the
cultural and historical heritage. In terms of their layout, they show diversity and individuality,
following the general planning patterns. According to the established rules, there are several main
rooms in a bath house - a dressing room called soyunmaluk, a cold or cool room called soukluk, a
warm or hot room called sajakluk, a water tank and a furnace1. Their location and combination with
the other service rooms depends on the individual architectural solutions.
An Ottoman register testifies the construction of a bath in Oryahovo as early as the XVIth
century as part of a vakuf (immovable or movable property given by the State or an individual for
religious or charitable purposes)2, but there is no information about its functioning and the internal
distribution of the rooms in the building. Until 1930, the ruins of the Turkish bath with preserved
domes were still visible near the Danube river bank at Oryahovo, but they were not an object of
scientific interest. They were removed during the construction of the railway, without a description
of the exact location and the type of construction. The foundations of the bath remained hidden for a
long period in the accumulated embankment. In 2018, during the field excavations of the Museum
of History in Oryahovo, the walls of the South-Eastern corner of a massive building were
discovered in the area of the town beach, adjacent to an active restaurant. In the following year,
rescue archaeological excavations were undertaken. The exposure of part of the floor of a room
with damp-proof mortar and the reaching of a hypocaustic channel in the outline of a breach in front
* Doctor, Museum of History – Oriahovo, e-mail: evgenia_ar@abv.bg.

1
Гюлева, 2019, р. 203.
2
Цветкова, 1972 (1971), pp. 427, 468.
77
NAYDENOVA Evgeniya
of it proved that the walls belonged to the bath. Two more consecutive archaeological campaigns
followed with the team of scientific supervisor Evgeniya Naydenova, scientific consultant Assoc.
Prof. Dr. Valeri Grigorov from the NAIM-BAS and with the participation of Dr. Zhulieta Gyuleva
from Veliko Tarnovo Regional Museum of History, Plamen Ivanov - assistant at the Veliko
Tarnovo branch of NAIM-BAS and Dragan Iliev, archaeologist from Oryahovo.
We present in this publication the results of these first studies on an area of nearly 85 square
meters. They are an important start towards the clarification of the construction of the bath, its
internal structure and heating system.
From the exterior plan of the bath, the Eastern wall and a small part of the Southern wall
have been revealed. Remains of the Northern wall are completely missing. In its place today there is
a park promenade, and to the North of it are situated the river dyke and the town beach. To the
West, the situation is unclear.
The Eastern wall has a surviving superstructure only at the South-Eastern corner of the
building (Pl. 1/1 А, 2/1). Here the superstructure rises to a height of 2.20 m and is 1.40 m thick. At
its outer face two stone belts of roughly dressed stones are distinguished, separated by a single
course of flat stones. Plaster of yellowish clay covers its lower half. The solder is made of mortar
mixed with pebbles. The joints are filled with small stones and pieces of bricks. A levelling mortar
layer follows beneath the superstructure. It gradually makes an indentation of 10 cm outwards - a
banquette. The maximum retained height of the substructure is 1 m. It treads on sterile yellow clay
soil and is traced in a Northern direction up to 9.30 m long. Its outer face is constructed of large and
medium sized rough stones (Pl. 1/3). The joints between them are filled with small stones, pieces of
brick and mortar solder. Medium and small sized rough stones, mortar and rubble were used for the
infill. The North-Eastern corner has been completely demolished. The remains of the wall end in
large treated stones of almost regular rectangular shape, which mark a width of 1.60 m3. Field
observations show a stepped construction of the bathhouse foundations, in keeping with the slope of
the ground. The till consists of various clay overlays and limestone rock formations (Pl. 1/3).
At this stage of the studies, only a small part of the superstructure, 1.50 m high and 2.70 m
long, has been uncovered from the southern wall (Pl. 1/1 А, 2 а, b). A brick arch is visible at the
Western end. There is no information on its purpose at present. The inner faces of the superstructure
of both walls are mainly built of large roughly dressed stones, with only the lower part of the
superstructure using medium and small sized stones (Pl. 1/2 b).
In the South-Eastern corner of the bathroom a room floor was found which has been
rendered with a grey and pink waterproof mortar (Pl. 1/2 a). In the remaining work area (Pl. 2/1),
both North and West, the floor is entirely missing. However, the exposed sub-floor space provides
important information. There is evidence of an internal wall construction up to 1.15 m in height
with a North-South orientation which continues beneath the site of the restaurant. The wall is 1,60
m thick. It has the same thickness as the substructure of the Eastern wall, from which it stands at a
distance of 4.30 m. The inner face of the wall is exposed to the East, with a total length of 4.50 m
(Pl. 2/2). The construction comprises alternating brick and stone bands from bottom to top, bonded
with white mortar. The brick belts consist mainly of two courses of bricks. The stone belts reach a
height of up to 0,20 m. They use large treated limestones to form the outer faces and rough medium
and small stones for the infill. Pieces of brick fill larger joints. Preserved traces of mortar solder are
found in some places (Pl. 2/2).
The inner wall separated two rooms with underfloor heating. To the West and East of it,
mortar-plastered pillars were uncovered, warm air with the smoke from the furnace circulated
between them (Pl. 2/1, 2). This is evidenced by accumulated soot and ash at their base. The pillars
supported the floor of the rooms. Among the charred destructions removed were many fragments of
stone slabs from the floor above them (Pl. 3/2). The pillars are irregular rectangular in shape and
3
Найденова, 2020, р. 1323.
78
measure between 1.15 and 0.75 m. Their surviving height varies from 0.20 m to 0.65 m (Pl. 3/1, 3).
They were built of stone belts, bricks in one or two courses and white mortar solder. The pillars step
on a mortar level which is covered with the aforementioned soot and ash.
The heating system also includes individual ducts between 0.30 and 0.60 m wide, which,
according to building tradition, must be connected to the furnace. Four ducts of this type were
partially explored under the floor of the mortared room at the South-Eastern corner of the bathroom
(Pl. 3/3). They are enclosed by brick walls nearly 1 m high. The other three channels taper in height
and are covered with thick stone slabs and bricks from the floor construction. The walls in between
follow a Northeast-Southwest orientation. Three other hypocaustic channels with brick arches at
their openings cross the Eastern face of the inner wall (Pl. 2/2). They have a maximum height of
1.18 m. They are filled with debris and shall be explored next year. A brick arch completes the
channel to the West of the inner wall.
Another important result is the discovery of the inner face of the Eastern wall and a deep flue
recess (niche) with an arch in its construction (Pl. 4/1). The construction technique was the same as for
the inner wall - made of bricks and 0.60 m wide. A channel with a diameter of 15 cm runs upwards
from the niche, the opening of which is found under the removed embankment above the wall (Pl. 4/2).
During the excavations, ceramic fragments of Ottoman vessels belonging to the period from
the XVIth to the XIXth century were found in the layers of embankment and destructions (Pl. 6/4-
6). The presence of fragments of ceramic pipes from the second half of XVIIIth century (Pl. 6/1, 2)
and the first half of ХIXth century (Pl. 6/3) are rather associated with a later human presence after
the bath ceased to function. Important finds are two stone kurnas with relief decoration (Pl. 5).
The chronology of the existence of the Turkish bath in Oryahovo from the XVIth century
and its abandonment, probably towards the end of the ХVIIIth century or early XIXth century,
corresponds to the general historical development of this type of buildings. The mass construction
of public baths began in XVI-XVII century4. They were then a reliable source of income for the
vakufs to which they belonged. Deforestation and declining revenues led to their gradual cessation
from the second half of the ХVIII century5. The bath at Oryahovo was located in the area of an
active port, which was silted up and moved by 18486.
So far, a small number of baths have been archaeologically explored on the territory of
Bulgaria. In this context, the studies near Oryahovo have their significance, and the results convince
us of the need to continue them.
BIBLIOGRAPHY
Гюлева, Ж. 2019. Специфика и устройство на османските хамами. Известия на

Регионален исторически музей – Велико Търново 16, pp. 201-215.
Коцев, Н. 2004. Град Оряхово до Освобождението: Историко-географски данни.
София: Борина.
Миков, Л. 2012. Османска култура и изкуство в България. Избрани студии. Т. 1.
София: Академично издателство „Проф. Марин Дринов”, pp. 172–226, nа разположение на
http://isamveri.org/pdfdrg/G00005/2010_2/2010_2_MIKOVL.pdf (последно влизане на
24.10.2022).
Найденова, Е. 2020. Спасително археологическо проучване на турска баня в Оряхово.
Археологически открития и разкопки през 2019 г. II. София: Булгед ООД, рр. 1323-1328, nа
разположение на https://publications.naim.bg/index.php/ADE/issue/view/50/45 (последно
влизане на 29.10.2022)
4
Миков, 2012, р. 174..
5
Миков, 2012, р. 174..
6
Коцев, 2004, р. 50.
79
NAYDENOVA Evgeniya
Цветкова, Б. A. 1972 (1971). Извори за българската история. XVI. Турски извори за

българската история. София: Българска академия на науките.
ABBREVIATIONS LIST
NAIM – BAS - National Archaeological Institute with Museum – Bulgarian Academy of
Sciences, Sofia.
80
Plate 1
81
NAYDENOVA Evgeniya
Plate 2
82
Plate 3
83
NAYDENOVA Evgeniya
Plate 4
84
Plate 5
85
NAYDENOVA Evgeniya
Plate 6
86
IMITAȚIILE MONETARE DE TIP GRECO-MACEDONEAN

MIT WULSTLORBEER UND REITER / AGRIȘ B – ȘILINDIA
Corina Toma*
Rezumat: Articolul reia problematica tipului monetar numit „Mit Wulstlorbeer und Reiter” (apud K. Pink)
sau „Agriș B - Șilindia” (apud C. Preda). După o scurtă prezentare a descoperirilor monetare și a
neclarităților privind încadrarea tipologică, autoarea recurge la studiul ștanțelor. Punctul de plecare îl
reprezintă studiul făcut de Eugen Chirilă și colaboratorii săi asupra monedelor de acest tip din tezaurul de
la Șilindia. Rezultatele neconcludente obținute în urma încercărilor de reprezentare grafică a legăturilor
dintre ștanțele identificate anterior au determinat verificarea corpus-lui acestora și extinderea analizei
asupra celorlalte monede cunoscute.
Reconstituirea ștanțelor s-a făcut prin apelul la metoda desenului digital după fotografii a imaginii
imprimate pe monede și compararea acestora prin suprapunere. Noul corpus, format dintr-o singură ștanță
de avers (editorii tezaurului de la Șilindia au identificat patru) și zece ștanțe de revers, deschide discuția
asupra tehnicii de confecționare a ștanțelor, a gradului de viabilitate a metodei aplicate pentru
recunoașterea acestora și, implicit, asupra posibilității de studierea a procesului de batere din perspectiva
legăturilor dintre ștanțe și a reprezentării grafice a acestora.
Abstract: The subject of this article is the coin-type “Mit Wulstlorbeer und Reiter” (apud K. Pink) or “Agriș
B - Șilindia” (apud C. Preda). Following a brief presentation of the monetary finds and of the ambiguities
concerning the typological framing of these coins, the author proceed to a dies study. The starting point is
represented by the research of Eugen Chirilă and his collaborators on the coins of this type from Șilindia’s
hoard (Arad county). The results obtained by interpreting the connections between dies were inconclusive,
so it was necessary to check the die corpus and to extend the analysis to include all the other known coins.
The die identification was made using digital over-lay method, by superimposing the digital drawings in
Corel Draw software, which eliminates the difficulties of simple visual examination. The new corpus which
contains only one obverse die (instead of four as the editors of Șilindia’s hoard claimed) and ten reverse dies
opens the discussions on: the die-making process, the limitations of die study and implicitly the topic of
studying the minting process from the perspective of dies links and through the use of drawn diagrams (die
charts).
Cuvinte-cheie: tezaurul de la Șilindia, tipul monetar Mit Wulstlorbeer und Reiter / Agriș B – Șilindia,
studiul ștanțelor, Corel Draw.
Key words: Șilindia hoard, Mit Wulstlorbeer und Reiter / Agriș B – Șilindia coin-type, die study, Corel
Draw.
În articolul referitor la identitatea iconografică a tipului Agriș - Șilindia1 am adus în discuție

și monedele denumite de Karl Pink Mit Wulstlorbeer und Reiter. Așa cum am semnalat atunci, în
literatura numismatică aceste monede au cunoscut variate încadrări tipologice. Inițial, monedele în
cauză au fost prezentate de Constantin Preda ca fiind categoria secundă a tipului Agriș - Șilindia,
pentru ca mai apoi, fără nici o explicație, ele să fie considerate un tip inedit, numit Șilindia
„apropiat de prototipul postum Filip II”2.
Descoperirile monetare
Descoperirile monetare de tip Mit Wulstlorbeer und Reiter sunt puține la număr. O primă
mențiune este făcută de Miklós Dessewffy care ilustrează în catalogul său o monedă din tezaurul de
*Doctor, Muzeul Țării Crișurilor Oradea – Complex Muzeal, e-mail: corinatoma00@yahoo.com.

1
Toma, Georgescu, 2018, pp. 119-140.
2
Preda, 1973, p. 67; Preda, 1998, p. 147. În mod eronat, în ultima lucrare menționată se preciza că acest tip monetar
apare pentru prima oară în tezaurul Șilindia.
87
TOMA Corina
la Agriș, descoperire pe care o plasează în mod eronat în comitatul Borsod (Ungaria)3. Karl Pink
corectează confuzia făcută de Miklós Dessewffy, amplasând descoperirea din anul 1881 în
comitatul Arad, și, în același context, menționează două monede din tezaurul Agriș și alte patru
monede cu loc de descoperire necunoscut, păstrate la Budapesta și Viena4. Câțiva ani mai târziu,
András Kerényi semnalează o nouă monedă în fragmentul de tezaur de la Mireșu Mare (jud.
Maramureș)5. Cea mai însemnată descoperire este tezaurul de la Șilindia (jud. Arad), găsit în anul
1967, în compoziția căruia Eugen Chirilă și colaboratorii săi au identificat un lot format din 48 de
monede de tip Mit Wulstlorbeer und Reiter6. Șirul descoperirilor consemnate în literatura de
specialitate se oprește (după știința noastră) aici, căci în monografia lui Constantin Preda (1973), în
categoria monetară Agriș B - Șilindia apar menționate numai exemplarele prezentate de Miklós
Dessewffy, Karl Pink și o parte din cele amintite de editorii tezaurului Șilindia7.
Descoperirile monetare sunt neîndoielnic ceva mai numeroase, constatare sugerată de
căutările făcute în arhivele site-urilor de licitație, în urma cărora am identificat alte trei monede de
tip Mit Wulstlorbeer und Reiter, cu loc de descoperire neprecizat, propuse spre vânzare în anii
20038 și 20159.
Iconografia monedelor de tip Mit Wulstlorbeer und Reiter

Revenind la încadrarea tipologică a acestor monede, la momentul publicării tezaurului
Șilindia (1972), editori au sesizat relația dintre monedele incluse de ei în grupa IV și tipul Mit
Wulstlorbeer und Reiter definit de Karl Pink10. Ulterior, urmând tipologia stabilită de Constantin
Preda (1973), Alexandru Sășianu a atribuit monedele grupei IV categoriei Agriș B - Șilindia11.
Modificările aduse de Constantin Preda propriei tipologii (1998), în urma cărora monedele în cauză
au fost desprinse de tipul Agriș - Șilindia, formând un tip monetar aparte, numit acum Șilindia
„apropiat de prototipul postum Filip II”12, au trecut neobservate. Monedele grupei IV din tezaurul
Șilindia au rămas în continuare legate de tipul Agriș - Șilindia13.
Separarea monedelor Mit Wulstlorbeer und Reiter de tipul monetar Agriș - Șilindia este
susținută de iconografia acestora, întru totul diferită. Pe avers, un cap uman orientat spre dreapta,
particularizat prin șuvițele de păr de pe ceafă redate în valuri; în timp ce, pe revers, calul și
călărețul (orientați spre stânga sau spre dreapta) cunosc mai multe variante de reprezentare, unite
prin imaginea călărețului ce ține în mână o ramură și prin mersul de tip passage al calului14.
Filiația tipului este incertă. Karl Pink a semnalat asemănarea dintre monedele Mit Wulstlorbeer und
Reiter și cele bănățene de tip Criciova, iar Eugen Chirilă et al., analizând tezaurul Șilindia, au
constatat existența unei „stânse analogii” între primele variante de revers ale monedelor incluse în
grupele IV și V, adică între monedele de tip Mit Wulstlorbeer und Reiter și cele denumite de
Alexandru Sășianu tipul Șilindia15, acestea din urmă cunoscute deocamdată doar în tezaurul
omonim. Modul de redare a efigiei și a calului și călărețului trimite, înainte de toate, la prototipul
3
Dessewffy, 1915, p. 16, 59, Táb. XI/311; Göhl, 1973, Taf. 8/62.
4
Pink, 1974, p. 29, 101, Taf. III/62-63. Moneda cu nr. 63 va fi reluată de Dembski, 1998, p. 97, Taf. 60/1042.
5
Kerényi, 1944, p. 9/3, Táb. II/3.
6
Chirilă et al., 1972, pp. 9-11 (grupa IV), 56.
7
Preda, 1973, p. 67.
8
Fritz Rudolf Künker GmbH & Co. KG, Auction 3, Lot 22, 17 iunie 2013.
(https://www.acsearch.info/search.html?term=&company=40&auction=213, 21.06.2017).
9
Münzen und Medaillen aus Antike, Mittelalter und Neuzeit, eLive Auction 35, www.eLive-Auction.de. 19.-21. Mai
2015, p. 6/10, 8/28 (https://issuu.com/kuenkercoins/docs/catalogue-elive-auction-35, 13.07.2013).
10
Chirilă et al., 1972, p. 56.
11
Sășianu, 1980, p. 164/25.
12
Preda, 1998, p. 147.
13
Părpăuță, 2006, pp. 66-67, 293/324; Berzovan, 2017, pp. 196-197.
14
Alură a calului constând într-un trap foarte înalt și cadențat, executat prin ridicarea unei perechi diagonale (spre
exemplu: în passage spre dreapta, piciorul stâng din față și piciorul drept din spate sunt ridicate).
15
Pink, 1974, p. 29; Chirilă et al., 1972, p. 9, 11, 56; Sășianu, 1980, p. 162.
88
greco-macedonean reprezentat de tetradrahmele regelui Filip al II-lea, apropierea de „prototipul

postum Filip al II-lea” fiind sesizată de către Constantin Preda16.
Tetradrahmele lui Filip al II-lea, atât cele contemporane, cât și cele postume, poartă pe avers
efigia lui Zeus, redată din profil, spre dreapta, imagine care se asociază cu două tipuri de revers17.
Potrivit corpusului întocmit de Georges Le Rider, primul tip îl reprezintă pe rege purtând kausia
diadematophoros (în realitate petasos)18 și chlamys, mergând călare spre stânga, în pas de paradă, cu
mâna dreaptă ridicată în gest de salut. Cel de-al doilea tip redă un un tânăr nud, călare spre dreapta, ce
ține cu mâna stângă frâul calului, iar în mâna dreaptă poartă o ramură de palmier (simbolul victoriei).
Iconografia de revers a tipului din urmă (cu diversele sale variante) a fost aleasă pentru monedele
postume bătute în vremea lui Alexandru cel Mare și Filip al III-lea Aridaeus, dar și sub Diadohi19.
Aversul monedelor de tip Mit Wulstlorbeer und Reiter reproduce imaginea lui Zeus.
Trăsăturile hieratice ale reprezentării – linia frunții și a nasului, forma ochiului, la care se adaugă
mustața stufoasă, șuvițele de păr de pe ceafă și cununa de lauri proeminentă – sunt imitate relativ
fidel. Pe exemplarele analizate, modul de realizare a portretului rămâne neschimbat, fără a cunoaște
obișnuita degradare stilistică remarcată în cazul altor tipuri monetare celto-dacice. În contrast cu
invariabilitatea aversului, imaginea calului și călărețului de pe revers se regăsește în mai multe
variante stilistice, a căror ordonare permite stabilirea legăturii cu tetradrahma postumă. În
deschiderea șirului evolutiv se plasează imagine calului și călărețului mergând spre dreapta,
personajul fiind reprezentat nud, cu o ramură în mâna dreaptă; în spatele călărețului apar literele
grecești lambda și pi, resturi ale inscripției monetare ΦΙΛΙΠΠΟΥ (Pl. I/1). Celelalte variante de
reprezentare a imaginii de revers sunt forme stilizate, ușor simplificate ale acestei imagini prototip,
care, în ciuda schimbării direcției de mers a calului, nu sugerează surse diferite de inspirație.
Identificarea ștanțelor și legăturile dintre ele

Punctul de plecare în stabilirea variantelor pentru tipul monetar Mit Wulstlorbeer und Reiter
îl reprezintă studiul făcut de Eugen Chirilă și colaboratorii săi asupra celor 48 de monede din
tezaurul Șilindia. Studiul a avut drept rezultat identificarea unui singur prototip de avers (PA) și a
patru prototipuri de revers (PR), în funcție de acestea din urmă fiind stabilite patru variante
monetare (Pl. I, II/1). Pentru prototipul de avers au fost semnalate patru ștanțe, iar pentru fiecare
dintre prototipurile de revers una sau mai multe ștanțe: o ștanță pentru PR1, trei ștanțe pentru PR2,
trei ștanțe pentru PR3 și două ștanțe pentru PR420. Potrivit identificărilor făcute, fiecare variantă
monetară are propriile ștanțe de revers, dar ele sunt legate unele de altele prin ștanțele de avers:
variantele A și B prin ștanța A1, variantele B și C prin ștanțele A2 și A3, iar variantele B, C și D
prin ștanța A4.
Reprezentarea grafică a legăturilor dintre ștanțele recunoscute de editori, realizată de noi cu
intenția de a întrevedea modul de organizare a baterii monedelor, a dat naștere unei diagrame dificil
de interpretat, deoarece liniile ce unesc ștanțele de avers cu cele de revers se întretaie frecvent (Pl.
16
Preda, 1998, p. 147.
17
Pentru descrierea tetradrahmelor lui Filip al II-lea vezi Le Rider, 1977, pp. 363-366. Potrivit cronologiei sale, întâiul
tip de revers a fost bătut în primii ani de domnie ai lui Filip al II-lea, până aproximativ spre 348/7 î.Hr., când a fost
introdus cel de-al doilea tip de revers. Iconografia acestuia din urmă nu reprezenta o noutate, imaginea tânărului cavaler
nud (în diverse ipostaze) fusese folosită (începând cu anul 359/8 î.Hr.) pentru baterea hemidrahmelor și drahmelor.
18
Prestianni Giallombardo, 1991, pp. 257-304; Andronikos, 1993, pp. 122-149; Caccamo Caltabiano, 1999, p. 198, nota 7.
19
Le Rider, 1977, pp. 436, 442-443 (cu o întrerupere între anii 328-323/2 î.Hr.); Caccamo Caltabiano, 1999, passim.
Preluarea iconografiei tânărului cavaler (orientat spre dreapta) a fost explicată prin prisma ideologiei monarhiei
ereditare, a principiului continuității dinastice, cele două tipuri monetare, legate de aversul cu reprezentarea lui Zeus,
ilustrând binomul MATUR/TÂNĂR, respectiv relația TATĂ/FIU sau TRECUT/VIITOR. După moartea lui Filip al II-
lea, imaginea cavalerului matur cu mâna dreaptă ridicată, care trimite la întemeietorul dinastiei regale macedoneene, la
primul basileus, este abandonată, supraviețuind doar imaginea tânărului cavaler ce ilustra statutul de descendenți sau de
succesori al fiilor acestui și al Diadohilor.
20
Chirilă et al., 1972, pp. 9-11.
89
TOMA Corina
III/1)21. În situația dată, pentru a înlătura posibilitatea unei erori de redare, am recurs la rearanjarea
elementelor diagramei, însă, indiferent de modalitatea aleasă pentru ordonarea și așezarea ștanțelor,
întretăierea liniilor de legătură nu a putut fi evitată în totalitate (Pl. III/2). Noua reprezentare grafică,
ivită în urma alinierii ștanțelor de avers pe două coloane, îmbină un lanț alcătuit din două grupuri de
ștanțe formate de aversurile A1 și A4, cu tiparul diagramei ce nu poate fi desenată fără ca liniile de
legătură să se intersecteze. Intersectarea liniilor dintre ștanțele de avers A2, A3, A4 și ștanțele de
revers R2, R5, R6 trimite spre un graf utilitar. Acest tip de graf, explicat prin prisma fixării
simultane pe nicovale a trei ștanțe de avers, presupune existența a trei conexiuni pentru fiecare
ștanță22, condiție neîndeplinită în cazul nostru, unde ștanțele de avers A2 și A4 au doar două
conexiuni. În condițiile date, interpretarea legăturilor dintre ștanțe și a diagramei menite a le înfățișa
rămâne problematică. Ștanțele de avers A1 și A4 au propriile ștanțe de revers, ștanța de revers
comună (R3) sugerând înlocuirea în procesul de batere a ștanței A1 cu ștanța A4, ordine stabilită
din perspectiva (presupusei) evoluții stilistice a reprezentării de pe ștanțele de revers (R1, R8 și R9).
Totodată, conexiunea dintre ștanțele de avers creată de ștanțele de revers R2, R5 și R6 este confuză,
căci ea sugerează posibilitatea folosirii simultane a celor patru ștanțe de avers (măcar) pentru o
secvență de timp, ce nu poate fi fixată pe axa desfășurării procesului de batere.
Având în vedere expedientul încercat deja în realizarea diagramei legăturilor dintre ștanțe și
rezultatul nesatisfăcător la care am ajuns, am considerat necesară revenirea la corpus-ul ștanțelor
identificate pentru monedele de tip Mit Wulstlorbeer und Reiter din tezaurul Șilindia. Pentru
reconstituirea ștanțelor am apelat la desenul digital al imaginilor imprimate pe fețele monedelor și la
compararea acestora. Deși eșantionul de lucru a rămas aproximativ același (47 de monede)23,
reluarea studiului ștanțelor a condus la rezultate diferite de cele publicate de Eugen Chirilă și
colaboratorii săi.
Într-o primă etapă, pornind pe urmele cercetării făcute de editori, am încercat să identificăm
monedele incluse în cele patru variante și să recunoaștem ștanțele menționate, în condițiile în care
catalogul publicat ilustrează doar prima monedă a fiecărei variante. Pentru varianta A situația a
rămas neschimbată: cele două monede componente au fost bătute cu o singură pereche de ștanțe,
denumită de noi a1-r1 (Pl. IV)24. În cazul celor 13 monede ale variantei B am reușit să identificăm
doar prima ștanță de revers (r4), folosită la baterea a șapte dintre monede, constatând că în privința
aversului s-a recurs la ștanța monedelor variantei A. Alte cinci monede, ce nu au fost ilustrate la
publicarea tezaurului Șilindia, dar care au intrat (prin excluderea din sânul celorlalte variante) în
cadrul variantei B, s-au dovedit a fi bătute cu aceeași ștanță de avers, dar cu ștanțe de revers diferite:
patru dintre ele cu o ștanță redând o manieră diferită de reprezentare a calului (r9) și una cu o ștanță
(r5) foarte apropiată de iconografia ștanței r4. Pentru baterea cele 26 de monede ale variantei C am
constatat folosirea unei singure ștanțe de revers (r7), care se asociază cu ștanța de avers identificată
în cazul variantelor anterioare. Variantei D i-au fost atribuite șapte monede, pentru emiterea cărora,
așa cum au observat și editorii, au fost folosite două ștanțe de revers (r2 și r3), ștanța de avers
rămânând aceeași.
În fine, potrivit analizei făcute de noi, pentru baterea celor 47 de monede de tip Mit
Wulstlorbeer und Reiter din tezaurul Șilindia au fost confecționate o ștanță de avers și șapte ștanțe
de revers, în condițiile în care editorii au identificat patru ștanțe de avers și nouă ștanțe de revers.
Având în vedere discrepanța dintre rezultate, suspectă în privința ștanțelor de avers, pentru a proba
(într-o oarecare măsură) valabilitatea noului corpus am introdus în analiză șapte monede de tip
21
Deoarece editorii au numerotat ștanțele de revers separat pentru fiecare dintre cele patru prototipuri identificate (PR),
pentru a putea realiza diagrama ștanțelor monedelor grupei IV am recurs la numerotarea continuă a celor nouă ștanțe de
revers: R1 pentru PR1; R2, R3 și R4 pentru cele trei ștanțe ale lui PR2; R5, R6 și R7 pentru cele trei ștanțe ale lui PR3;
R8 și R9 pentru cele două ștanțe ale lui PR4.
22
Bracey, 2012, pp. 65-83.
23
Datele de identificare ale monedelor analizate sunt consemnate în Appendix.
24
Numerotarea ștanțelor nu reflectă ordinea folosirii lor în procesul de batere.
90
Wulstlorbeer und Reiter provenite din alte descoperiri25. Fotografiile de mici dimensiuni avute la
îndemână nu au permis obținerea unor desene concludente în privința caracteristicilor ștanțelor de
avers; într-un singur caz, poziția șuvițelor de păr din creștetul capului și a elementelor cununii de
laur indică un avers diferit (Pl. II/4)26. Observații plauzibile au fost făcute pe baza imaginii de revers
(Pl. II/2-4), în funcție de care am constatat că: patru dintre monede au fost bătute cu trei ștanțe de
revers inedite – numerotate r6, r8 și r10 –, iar pentru celelalte trei monede s-au folosit ștanțele deja
cunoscute r3, r4 și r9 (Pl. IV).
În concluzie, o ușoară extindere a eșantionului de monede a dus la creșterea numărului
ștanțelor de revers, însă raportul dintre ștanțele de avers și cele de revers rămâne incert27; la finalul
cercetării noastre, vorbim (cu certitudine) de doar două ștanțe de avers, din care una a fost
recunoscută pe o monedă din afara lotului Șilindia.
Interpretarea rezultatele
Cea mai mare provocare lansată de studiul monedelor de tip Mit Wulstlorbeer und Reiter s-a
dovedit a fi identificarea ștanțelor de avers. Când discutăm de numărul acestora trebuie să ținem
seama că, spre exemplu, pentru cele 47 de monede analizate28, pentru ca un avers să fie comparat cu
toate celelalte, ar trebui să vorbim de 1.081 de comparații [47x(47-1)]/2. Metoda folosită de noi, ce
a constat în împărțirea monedelor pe variante, realizarea desenului digital (în format vectorial)
pentru aversul cel mai bine imprimat și suprapunerea acestui desen cu fundal transparent peste
fotografiile de avers ale monedelor incluse în varianta respectivă și doar aleatoriu asupra altora (Pl.
V/2), a redus numărul comparațiilor și timpul de lucru. Pentru a diminua numărul posibilelor erori
am făcut o verificare suplimentară, ce a constat în compararea dimensiunilor și a modului de
dispunere a elementelor ce compun efigia aversului (Pl. V/1).
În urma acestor suprapuneri și comparații am constatat că imaginea de avers este uniformă29,
existând diferențe abia perceptibile legate de dimensiunea și dispunerea elementelor grafice
componente. Spre exemplu, în unele cazuri am remarcat imposibilitatea alinierii întregii imagini: se
potrivea zona șuvițelor de pe ceafă, a gâtului și a bărbii, dar nu coincideau (ca mărime și unghi)
profilul nasului, cununa de laur și creștetul capului. Pentru diferențele sesizate putem invoca
explicații de ordin tehnic, cum ar fi: înclinația ștanței în momentul baterii30 ori dificultatea
surprinderii cu acuratețe prin fotografiere și, implicit, prin desen a unei imagini în relief redată pe o
suprafață convexă. În pofida acestor diferențe, ipoteza întrebuințării unei singure ștanțe de avers
pentru baterea celor 47 de monede de tip Mit Wulstlorbeer und Reiter din tezaurul Șilindia este
susținută de forma identică a părților componente ale efigiei și de câteva particularități și detalii –
întâlnite, spre exemplu, în reprezentarea șuvițelor de păr –, a căror reproducere este inexplicabilă în
contextul gravării manuale a mai multor ștanțe (Pl. VI)31.
Independent de lămuririle de natură tehnică invocate de noi, diferențele sesizate ne pun în
situația de a lua în discuție două variante explicative pentru imaginea regulată a efigiei de avers:
25
Proveniența și datele de identificare ale monedelor sunt prezentate în Appendix/nr. 10, 18, 20, 21, 48, 53 și 54.
26
Moneda ilustrată de Karl Pink și preluată de Günther Dembski (Appendix/nr. 54).
27
În stadiul actual al cercetării monedelor celto-dacice, nu avem nici o idee asupra valorii raportului dintre numărul
ștanțelor de avers și cel al ștanțelor de revers.
28
Avem în vedere numai monedele din tezaurul Șilindia, pentru care am avut la îndemână fotografii digitale cu
rezoluție mare, ce a permis manipularea computerizată.
29
Efigia de avers încadrată în cercul de perle nu a putut fi reconstituită în întregime, ștanța fiind ușor supradimensionată
(cca. 24 mm) comparativ cu pastila monetară care are în medie un diametru de 22-23 mm. În cele mai multe cazuri
imaginea este descentrată, cercul de perle este vizibil în partea superioară, ceea ce face ca o parte din șuvițele de păr de
pe ceafă și linia gâtului să rămână în afara flanului monetar.
30
Esty, 1990, p. 217/nota 22.
31
Spre ilustrare am ales monedele considerate de către editori a fi bătute cu ștanțe diferite (Chirilă et al., 1972, p. 9/51,
10/66 și 11/92).
91
TOMA Corina
i. Avem o ștanța de avers care a rezistat suficient de mult timp pentru a se

combina cu cele șapte ștanțe de revers identificate.
ii. Avem mai multe ștanțe de avers, dar, din pricina tehnicii de manufacturare a
acestora și/sau a metodei alese de noi pentru reconstituirea lor, ele nu au putut
fi recunoscute ca atare.
În cazul în care s-a folosit un singur avers, avem un grup de ștanțe ce poate sugera (la nivel
interpretativ) o baterea relativ intensă, dacă nu cumva numărul mare al ștanțelor de revers se
datorează distrugerii lor rapide ca urmare a unor defecte de fabricație. Ipoteza pornește însă de la
ideea unui corpus relativ complet și se bazează pe elementul timp, despre a cărui durată evoluția
stilistică a imaginii de revers (Pl. IV)32 sau gradul de uzură a ștanței de avers nu ne spun nimic.
Astfel, chiar dacă identificarea unei singure ștanțe de avers este corectă, rămâne suspiciunea unui
corpus incomplet, ce reflectă doar o secvență din procesul de batere a monedelor de tip
Wulstlorbeer und Reiter. Pe de altă parte, modificarea imaginii de revers (care merge până la
schimbarea direcției de mers a calului și călărețului) poate submina, prezumtiv, varianta folosirii
unei singure ștanțe de avers. Știm de altfel, că în procesul de batere a monedelor de acest tip a
existat cel puțin încă o ștanță de avers (Pl. III/3), iar legăturile dintre ștanțele de avers – indiferent
de numărul lor, sunt suficiente numai două – și ștanțele de revers pot să indice un alt mod de
desfășurare a procesului de batere.
În plus, dacă diferențele menționate nu se datorează defectelor de ștanțare sau fotografiere și
în lotul monedelor din tezaurul Șilindia există mai multe ștanțe de avers, se naște întrebarea: De ce
nu au putut fi ele distinse? Având în vedere studiul făcut asupra monedelor de tip Agriș - Șilindia,
unde, folosind aceeași metodă, pentru primul grup de monede analizate, format din 54 de piese, am
reușit să constatăm utilizarea a șapte ștanțe de avers și a zece ștanțe de revers, iar pentru cel de-al
doilea grup, format din opt monede, am identificat trei ștanțe de avers și trei ștanțe de revers,
înclinăm să credem că „vina” nu revine metodei de cercetare alese.
Ideea reconstituirii ștanțelor cu ajutorul imaginii imprimate pe monede are la bază
presupunerea că recunoașterea este posibilă datorită variațiilor ivite în urma gravării lor individuale,
chiar dacă, în cazul unui gravor experimentat, gradul de similaritate este unul ridicat33. Ideea
multiplicării ștanțelor prin tehnici ce presupun o reproducere mecanică, invariabilă a fost atribuită,
pentru lumea greco-romană, îndeosebi falsificatorilor sau atelierelor clandestine34. Pentru lumea
celtică, studiile lui Bernhard Ziegaus asupra instrumentelor utilizate în producția monetară35
demonstrează folosirea unor tehnici diverse, bazate atât pe turnarea bronzului (în zona vestică și
centrală), cât și pe prelucrarea fierului (în partea estică). Potrivit descoperirilor, una dintre
modalitățile de manufacturare a ștanțelor din fier consta în imprimarea în negativ a întregului desen
cu ajutorul unui cilindru/butuc din bronz ce avea la unul din capete desenul respectiv realizat în
pozitiv. De-asemenea, descoperirile indică și folosirea unor poansoane ce imprimau diferite
elemente grafice: globule, linii, curbe etc., cu ajutorul cărora se compunea efigia monetară. Spre
deosebire de gravarea manuală a ștanțelor sau de utilizarea poansoanelor, unde variațiile imaginii
obținute erau inevitabile, cilindrul/butucul din bronz permitea obținerea unor ștanțe identice sau
aproape identice. Revenind la monedele de tip Wulstlorbeer und Reiter, imposibilitatea de a
distinge diferențe concludente între cele 47 de imagini de avers, comparate nu doar vizual, dar și cu
32
În ordonarea cronologică a ștanțelor suntem tentați să apelăm la criteriul evoluției stilistice, pornind de la ideea că
ștanțele se succed în timp, imaginea monetară înregistrând o relativă degradare. Cuburile din fier descoperite în lumea
celtică (mai precis, în sudul Bavariei), purtătoare a două sau mai multe ștanțe menite să imprime monede de tipuri și
dimensiuni diferite, aruncă o umbră de îndoială asupra acestei premise, demonstrând că baterea putea fi făcută în
paralel. Pentru instrumentele amintite vezi Ziegaus, 2011, pp. 293-295, Fig. 5-6; Ziegaus, 2014, pp. 14-19, Abb. 6, 15.
33
Pentru dificultățile întâmpinate în identificarea ștanțelor gravate manual vezi Stannard, Fischer-Bossert, 2011, pp. 23-2.
34
Stannard, 1988, pp. 141-144; Stannard, 2011, pp. 59-79.
35
Ziegaus, 2011, pp. 289-299; Ziegaus, 2014, pp. 3-29.
92
ajutorul fotografiei și a desenului digital, inspiră (în absența informațiilor privind durata de viață a
unei ștanțe de avers) posibilitatea folosirii unor ștanțe din fier realizate cu ajutorul poansoanelor sau
a unui de cilindru de tipul celui descris mai sus.
În concluzie, studiul monedelor de tip Wulstlorbeer und Reiter ridică, în mod neașteptat, semne
de întrebare asupra tehnicii de producere a ștanțelor și ne arată limitele tentativei de identificare a
acestora pe baza variațiilor imaginii amprentate și, complementar, a defecțiunilor intervenite pe
suprafața lor. Încercarea noastră de a afla ceva despre modul de desfășurare a procesului de batere a
acestui tip monetar celto-dacic prin intermediul legăturilor dintre ștanțe s-a izbit de condiția sine qua
non a oricărei cercetări de acest fel: identificarea corectă a ștanțelor și alcătuirea unui corpus relativ
complet, care să reflecte în mod veridic situația existentă în antichitate.
APPENDIX
Date privind monedele Mit Wulstlorbeer und Reiter / Agriș B – Șilindia incluse în studiul ștanțelor
Nr. Greutate Ax Diametru Loc de Loc de păstrare/

crt (g) (mm) descoperire Bibliografie
Perechea de ștanțe a1-r1

1. 13,01 8 23,9x24,6 Șilindia MȚCO, inv. 1/200. (Pl. I/1)
2. 13,13 10 23,8x24,2 Șilindia Muz. Arad nr. 30

3. 13,13 3 24,3x24,2 Șilindia MȚCO, inv. 1/197
7. 13,78 4 23,7x23,9 Șilindia Muz. Arad, nr. 18

8. 13,45 2 24,4x25 Șilindia MȚCO, inv. 1/224. (Pl. I/3)
10. 13,40 - - Mireșu Mare A. Kerény, Nagynyíresi, p. 9/3, táb. II/3.

16. 13,76 3 23x23,6 Șilindia Muz. Arad, nr. 32
17. 13,41 3 22,9x23 Șilindia Muz. Arad, nr. 33
18. 13,43 - 23 - M. Dessewffy, Barbárpénzei, p. 16, táb. XI/311
sau R. Göhl, Ostkeltischer, Taf. 8/62.

19. 13,58 6 23,3x23,7 Șilindia Muz. Arad, nr. 15. (Pl. I/6)

20.. 13,73 - - - K. Pink, Die Münzprägung, Taf. III/62; C. Preda,
Monedele, pl. IX/3.
21. 13,36 - - - Fritz Rudolf Künker GmbH & Co. KG, Auction
3, Lot 22, 17 iunie 2013.
(https://www.acsearch.info/search.html?term=&c
ompany=40&auction=213, 21.06.2017). (Pl. II/2)
93
TOMA Corina

28. 13,12 7 23x22,9 Șilindia MȚCO, inv. 1/212
29. 13,72 2 23x22,8 Șilindia MȚCO, inv. 1/214

48. 12,28 - - - Münzen und Medaillen aus Antike, Mittelalter
und Neuzeit, eLive Auction 35, www.eLive-
Auction.de. 19.-21. Mai 2015, p. 8/28
(https://issuu.com/kuenkercoins/docs/catalogue-
elive-auction-35, 13.07.2017). (Pl. II/3)

50. 13,11 6 24,1x24,3 Șilindia MȚCO, inv. 1/234. (Pl. II/1)
53. 13,32 - - - Münzen und Medaillen aus Antike, Mittelalter
und Neuzeit, eLive Auction 35, www.eLive-
Auction.de. 19.-21. Mai 2015, p. 6/10
(https://issuu.com/kuenkercoins/docs/catalogue-
elive-auction-35, 13.07.2017).

54. 12,57 - - - K. Pink, Die Münzprägung, Taf. III/63 sau G.
Dembski, Münzer, Taf. 60/1042. (Pl. II/4)
94
BIBLIOGRAFIE
Andronikos, M. 1993. Aspects of Ancient Macedonian Costume. Journal of Hellenic

Studies, 113, pp. 122-149.
Berzovan, Al. 2017. Bazinul Mureșului Inferior și sud-vestul Munților Apuseni în perioada
clasică a Daciei preromane (sec. II î. Hr. – sec. I d. Hr.). Cluj-Napoca: Editura Mega.
Bracey, R. 2012. On the Graphical Interpretation of Herod's Year 3 Coins. În D. M.
Jacobson, N. Kokkinos, Judaea and Rome in Coins 65 BCE – 135 CE. Papers Presented at the
International Conference Hosted by Spink, 13th – 14th September 2010, London: Spink and Son
Ltd., pp. 65-83.
Caccamo Caltabiano, M. 1999. The Identity of the two Horsemen on Philip II's Coinage.
Ancient Macedonia. Sixth International Symposium, volume 1, offprint, Thessaloniki, pp. 197-207.
Chirilă, E., Chidioșan, N., Ordentlich, I., Kiss, N. 1972. Tezaurul monetar de la Șilindia.
Arad: Muzeul Județean Arad.
Dembski, G. 1998. Münzer der Kelten. Wien: Kunsthistoriches Museum.
Dessewffy, M. 1915. Barbárpénzei. IV. Belyegváltozatok es új szerzemények. Budapest:
Hornyánszky Viktor és Kir. Udvari Könyvnyomdája.
Esty, W.W. 1990. The Theory of Linkage. The Numismatic Chronicle, 150, pp. 205-221.
Göhl, R. 1973. Ostkeltischer Typenatlas. Braunschweig: Klinkhardt und Biermann.
Kerényi, A. 1944. Nagynyíresi barbár tetradrachmalelet. Numizmatikai Közlöny, XLIII, pp.
9-14.
Le Rider, G. 1977. La monnayage d'argent et d'or de Philippe iI frappé en Macédoine de
359 á 294. Paris: É. Bourgey.
Părpăuță, T. D. 2006. Moneda în Dacia preromană (Secolele IV a. Chr. - I p. Chr.). Iași:
Editura Trinitas.
Pink, K. 1974. Die Münzprägung der Ostkelten und ihrer Nachbarn. Braunschweig:
Klinkhardt und Biermann.
Preda, C. 1973. Monedele geto-dacilor. București: Editura Academiei.
Preda, C. 1998. Istoria monedei în Dacia preromană. București: Editura Enciclopedică.
Prestianni Giallombardo, A. M. 1991. Recenti testimonianze iconografiche sulla kausia in
Macedonia e la datazione del fregio della caccia della II tomba reale di Vergina. Dialogues
d'histoire ancienne, 17, 1, pp. 257-304.
Sășianu, Al. 1980. Moneda antică în vestul și nord-vestul României. Oradea: Muzeul Țării
Crișurilor.
Stannard, C. 1988. The hub from Ancient Spain reconsidered. Numismatic Chronicle, 148,
pp. 141-144, pl. 2.
Stannard, C. 2011. Evaluating the monetary supply: were dies reproduced mechanically in
Antiquity?. În François de Callataÿ, Quantifying Monetary Supplies in Greco-Roman Times,
Pragmateiai, 19, Bari: Edipuglia, pp. 59-79.
Stannard C., Fischer-Bossert W. 2011. Dies, hubs, forgeries and the Athenian Decadrachm.
Schweizerische Numismatische Rundschau, 90, pp. 5-32.
Toma, C., Georgescu, O. 2018. Reexaminarea monedele atribuite tipului Agriș - Șilindia. Studiu
de caz privind identitatea iconografică a tipurilor monetare celto-dacice. În L. Munteanu, C.-D. Nicola,
G. M. Talmațchi, Studia Numismatica et Archaeologica. In honorem magistri Virgilii Mihailescu-
Bîrliba oblata. București – Piatra Neamț: Ed. Academiei – Ed. Constantin Matasă, pp. 119-140.
Ziegaus, B. 2011. Celtic workmanship and die production in the West and the East. În M.
Paz García-Bellido, L. Callegarin, A. Jiménez Díaz, Barter, money and coinage in the Ancient
Mediterranean (10st-1st centuries BC), Anejos de AESPA LVIII, Madrid, pp. 289-299.
95
TOMA Corina
Ziegaus, B. 2014. Die Werkzeuge der keltischen Münzmeister – Funde und Forschungen. În
M. Alram, H. Emmerig und R. Harreither, Akten des 5. Österreichischen Numismatikertages, Enns,
21.-22. Juni 2012, Forschungen Lauriacum 15, Enns-Linz, pp. 3-29.
Lista planșelor
Pl. I. Monede de tip Mit Wulstlorbeer und Reiter din tezaurul Șilindia: 1. Grupa IV/varianta A
(Appendix/nr.1); 2-3. Grupa IV/varianta D (Appendix/nr. 4 și 8); 4. Grupa IV/varianta B
(Appendix/nr. 12); 5. Grupa IV/varianta C (Appendix/nr. 22); 6. Grupa IV/variantă inedită
(Appendix/nr. 19).
Pl. II. Alte monede de tip Mit Wulstlorbeer und Reiter: 1. Tezaurul Șilindia, grupa IV, variantă
inedită (Appendix/nr. 50); 2-4. Monede cu loc de descoperire neprecizat (Appendix/nr. 21, 48 și 54).
Pl. III. 1-2. Variante de redare a diagramei legăturilor dintre ștanțele identificate de Eugen Chirilă
et al. pentru monedele de tip Mit Wulstlorbeer und Reiter din tezaurul Șilindia (jud. Arad); 3.
Diagrama legăturilor dintre ștanțele identificate de noi pe monedele de tip Mit Wulstlorbeer und
Reiter.
Pl. IV. Încercările de reconstituire prin desen a ștanțelor utilizate pentru baterea monedelor de tip
Mit Wulstlorbeer und Reiter (pentru ștanța de avers - Appendix/nr. 4 și 7; pentru ștanțele de revers -
Appendix/nr. 1, 4, 8, 12, 19, 21, 37, 48, 50 și 54) (x1).
Pl. V. 1. Comparația aversurilor în cazul monedelor Appendix/nr. 1, 4 și 8 (x1). 2. Suprapuneri

succesive ale desenelor de avers obținute pentru monedele Appendix/nr. 1, 4 și 8 (x1).
Pl. VI. Comparația monedelor de tip Mit Wulstlorbeer und Reiter din tezaurul Șilindia considerate
de Eugen Chirilă et al. ca fiind bătute cu ștanțe de avers diferite.
96
97
TOMA Corina
98
99
TOMA Corina
100
101
TOMA Corina
102
UN SOLIDUS DE LA JUSTIN AL II-LEA DIN COLECŢIILE MUZEULUI

ROMANAŢIULUI CARACAL
Sabin Popovici*
Iulia Răbîncă**
Valentin Voicilă***
Rezumat: Monedele bizantine de secol VI d. Hr,. mai ales cele de aur, sunt o raritate în spaţiul nord-
dunărean. O asemenea monedă, mai precis un solidus de la împăratul Justin II (565-578 d. Hr.) a fost
descoperit probabil la Osica, judeţul Olt. Fiind o monedă de aur, a fost încadrată de către expertul care a
analizat-o în categoria tezaur.
Abstract: Byzantine coins of the VIth century AD, especially the gold ones, are a rarity in the northern
Danube area. Such a coin, more precisely a solidus from the emperor Justin II (565-578 AD), was
discovered probably in Osica, Olt county. Being a gold coin, it was classified by the expert who analyzed it
in the treasure category.
Cuvinte cheie: solidus, monedă, bizantin, aur, Justin II.
Key-words: solidus, coin, Byzantine, gold, Justin II.
Recent, în colecţiile Muzeului Romanaţiului din Caracal a fost achiziţionată şi inventariată o

monedă de aur bizantină, mai precis un solidus1 emis de împăratul Justin II (565-578 d. Hr.).
Importanţa monedelor bizantine târzii, mai ales a celor de aur, nu mai trebuie subliniată. Unul dintre
criterii este acela al rarităţii şi nu numai. Din acest punct de vedere, achiziţionarea acesteia poate fi
considerată de bun augur.
Împăratul Justin II (565-578 d. Hr.) a fost nepotul împăratului Justinian cel Mare (527-565
d. Hr.). Acesta a fost adoptat de către Justinian cu sprijinul soţiei sale Sofia, la rândul ei nepoata
Teodorei. Ajuns pe tronul de la Constantinopol la vârsta de 43 de ani, Justin a încercat să menţină
imperiul moştenit în limitele pe care le lăsase predecesorul său însă, fiind obsedat de economii, nu a
reuşit să apere unele provincii precum Spania şi Africa bizantină. Nici Italia nu a reuşit să o apere,
aici cedând în faţa longobarzilor suprafeţe mari din această provincie. O mare eroare a acestui
împărat a fost ruperea păcii cu Persia, care a dus la un război de uzură pe două fronturi, care au sleit
de puteri Imperiul Roman de Răsărit. Starea precară de sănătate îl va determina pe Justin să cedeze
puterea lui Tiberiu, care la 35 de ani va conduce imperiul, mai întâi în calitate de Caesar, ulterior
preluând toate atribuţiile imperiale2. Pentru spaţiul nord-dunărean, domnia lui Justin II a reprezentat
o presiune continuă a diverselor neamuri barbare asupra frontierei dunărene, o serie de incursiuni
ale armatei romano-bizantine în teritoriul amintit, în fapt o stăruinţă neîncetată de a menţine linia
Dunării pentru imperiu3.
În ceea ce priveşte piesa menţionată, care face obiectul articolului de faţă, aceasta a fost
achiziţionată de către instituţia noastră cu sprijinul Primăriei Municipiului Caracal, în anul 2016,
căreia îi mulţumim şi pe această cale pentru efortul financiar depus.
Moneda este importantă pentru muzeul nostru din mai multe considerente, dintre care
amintim: este prelucrată din aur masiv, putând fi încadrată din acest punct de vedere la categoria
tezaur, adică printre cele mai importante piese ale unui muzeu. Chiar dacă conform declaraţiei dată
* Doctor, Muzeul Romanațiului Caracal, e-mail: sabinpopovici@yahoo.com.

** Doctorand, Muzeul Județean „Teohari Antonescu” Giurgiu, e-mail: arheoarheo@gmail.com.
*** Masterand, colaborator al Muzeului Romanaţiului Caracal, Caracal, Olt, e-mail: vvoicila@gmail.com.
1
Nr. inv. 13327/3.10.2016.
2
Treadgold, 2003, pp. 86-87.
3
Madgearu, 2011, pp. 200-201.
103
POPOVICI Sabin RĂBÎNCĂ Iulia VOICILĂ Valentin
de posesor, aceasta nu a fost descoperită pe teritoriul României, ea aparţine spaţiului balcanic şi

arată o circulaţie monetară intensă într-o perioadă – sfârşitul secolului VI d. Hr. – destul de tulbure
pentru zona amintită. Investigaţiile ulterioare l-au determinat pe dr. Toma Rădulescu, expertul care
a făcut dosarul de clasare al piesei noastre, să considere, cu o mare probabilitate, că moneda noastră
ar fi fost descoperită, întâmplător, în zona fostului judeţ Romanaţi, poate în comuna Osica,
actualmente în judeţul Olt4.
Aceasta a fost emisă la Constantinopol în timpul împăratului Justin II – Flavius Iustinus
Iunior Augustus (565-578 d. Hr.), nepotul împăratului Justinian cel Mare (527-565 d. Hr.).
Cunoscutul numismat dr. Toma Rădulescu, aşa cum am menţionat anterior, expertul care a
analizat piesa, o descrie astfel5:
Descrierea piesei (Pl. 1):

„IMPERIUL BIZANTIN
Justinus II
Constantinopol, officina III
solidus
AV, ax 6, 4,40 g, 20,5 mm.
Av. DNI – VSTI – NVS PP AVI (Dominus Noster Justinus Perpetuus Augustus). Bustul lui
Justinus al II-lea din faţă, cu barbă tunsă scurt, poartă coif cu panaş cu diademă de perle cu pandilia,
ornamente trilobate, platoşă cu plăci şi scut, pe braţul st. În mâna deaptă. ţine nicephor pe care se
află Victoria cu o cunună în mâna deaptă., pe care o dedică împăratului. Cerc perlat exterior. Pe scut
este reprezentată imaginea unui călăreţ roman schematizat (Virtus) având însemnele unui
comandant.
Rv. VICTORI – AAVCCΓ (Victoria Augustorum). Constantinopolis, stând pe tron fără
spătar, din faţă cu privirea spre stânga, purtând tunică şi mantie, poartă coif cu panaş, platoşă şi
chiton, ţine cu mâna dreaptă o lance, iar în mâna st. un glob cluciger. Pe umărul drept – aegis, cu
stea în partea dreaptă”6.
O descriere a monedelor bizantine de secol VI d. Hr. a fost făcută de către A. R. Bellinger în
cartea sa Catalogue of. the Byzantine Coins in the Dumbarton Oaks Collection and in the Wittemore
Collection, I, Anastasius I to Maurice 491 – 602, Washington, 1966.
Pe baza analizei efectuate, dr. Toma Rădulescu consideră că piesa este autentică deoarece
corespunde normelor internaţionale stabilite în cataloagele de specialitate: titlul aurului este identic
cu acelaşi tip de emisiune, greutatea normală, apropiată de greutatea ideală, prezintă o uşoară uzură
din circulaţie.
De asemenea, subliniază că acest tip de solidus şi monetăria III de la Constantinopol nu este
întâlnită, în Muntenia şi Oltenia, aşa cum rezultă din literatura de specialitate (cataloage din seria
Monede de aur din colecţii româneşti)7.
Expertul menţionat consideră că în urma analizei, moneda romano-bizantină de aur
corespunde normelor numismatice şi este susceptibilă de a fi inclusă în categoria juridică TEZAUR,
aşa cum am menţionat şi anterior, acest lucru datorându-se rarităţii acesteia, cât şi faptului că este
realizată de aur. După părerea sa acest solidus romano-bizantin, emisiune constantinopolitană a
împăratului Justinus II, este un bun cultural care, firesc, poate fi inclus în categoria tezaur naţional
datorită rarităţii sale nu numai în cataloage, dar şi în colecţiile publice din România – ar fi prima
piesă de acest fel existenă în muzeele din România cu oficina III de la Constantinopol8.
4
Conform dosarului de expertiză întocmit de către Dr. Toma Rădulescu.
5
Descriere conform dosarului de expertiză întocmit de către Dr. Toma Rădulescu.
6
Bellinger, 1966, p. 199, nr. 5c.
7
8
104
De asemenea, achiziţionarea acestei piese a fost socotită necesară, cu atât mai mult cu cât
cele mai multe emisiuni ale împăratului Justinus II din anii 565-578 sunt din bronz, fiind semnalate
pe raza judeţului Dolj, în zona Caracalului la Reşca şi chiar în localitate, la Celei – Sucidava, Orlea,
etc.9
Astfel, dintre cele 65 de monede bizantine descoperite la Sucidava, un număr de 18 au fost
încadrate ca aparţinând epocii lui Justin II (Pl. 2). Dintre cele 18 monede menţionate, nu a fost
identificată nici una de aur10.
Nu în ultimul rând, putem menţiona faptul că într-un studiu asupra circulaţiei monedelor
bizantine în regiunea carpato-dunăreană elaborat de Constantin Preda a fost înregistrat un număr de
81 de monede emise de împăratul Justin II. Foarte important este că nici una dintre acestea nu este
de aur11.
Este cunoscut faptul că descoperirile monetare nu pot fi desprinse de contextul istoric al
perioadei în care au fost emise. Din acest punct de vedere este cunoscut faptul că Imperiul Roman
de Răsărit a menţinut frontiera dunăreană până în anul 602.
Dacă pentru perioada împăratului Justinian (527-565 d. Hr.) este cunoscută activitatea de
refacere a fortificaţiilor de pe limesul dunărean12, pentru împăraţii ulteriori se poate presupune că au
menţinut această activitate începută de către marele lor predecesor. Această activitate a fost
surprinsă şi arheologic, fiind descrisă cu lux de amănunte de către cercetătorul Dumitru Tudor13.
În concluzie, subliniind încă o dată importanţa piesei noastre, unii autori consideră că
monedele apărute în mod izolat sunt mai relevante decât tezaurele, deoarece ar reflecta într-o
anumită măsură un eşantion statistic semnificativ al unei circulaţii monetare reale, în timp ce
ascunderea şi recuperarea tezaurelor nu ar fi legată totdeauna de existenţa unor atacuri şi a unor
niveluri de distrugere14.
Din punct de vedere al statisticii se consideră că monedele cu valoare cunoscută, cum este şi
cazul piesei noastre, sunt mai semnificative decât numărul lor. Deşi se constată o scădere dramatică
a circulaţiei monetare în perioada amintită, corelându-se cu datele furnizate de izvoarele istorice, s-a
determinat o importantă informaţie istorică, aceea că limesul dunărean posibil să fi avut o primă
etapă de distrugere în perioada 576-587 d. Hr., cu ceva timp înainte de perioada 602-614 d. Hr.,
cunoscută îndeobşte pentru prăbuşirea frontierei menţionate15.
LISTA PLANȘELOR
Planșa 1. Solidus de la Justin II, descoperit probabil la Osica, jud. Olt.

Planșa 2. Localităţi din nordul Dunării cu descoperiri de monede de la Justin II.
ABREVIERI
SCIV - Studii și Cercetări de Istorie Veche, Institutul de Arheologie „Vasile Pârvan”, București.
9
10
Vîlcu, Nicolae, 2010, pp. 285, 288.
11
Preda, 1972, p. 380.
12
Popa-Lisseanu, 1939, pp. 1-128.
13
Tudor, 1978, pp. 456-463.
14
Madgearu, 2011, p. 200.
15
Madgearu, 2011, p. 200.
105
BIBLIOGRAFIE
Bellinger, A. R. 1966. Catalogue of. the Byzantine Coins in the Dumbarton Oaks
Collection and in the Wittemore Collection, I: Anastasius I to Maurice 491 – 602. Washington
D.C.: Dumbarton Oaks Center for Byzantine Studies.
Madgearu, A. 2011. Istoria Militară a Daciei post-romane 275-614. Târgovişte: Cetatea de
Scaun.
Popa-Lisseanu, G (edit.). 1939. Izvoarele istoriei românilor. Volumul XV. Procopius din
Caesarea - De Aedificiis. Bucureşti: Tipografia „Bucovina”, I. E. Torouţiu.
Preda, C. 1972. Circulaţia monedelor bizantine în regiunea Carpato-Dunăreană. SCIV 23 (3),
pp. 375-415.
Rădulescu, T. 2016. Dosar de expertiză. Caracal: Muzeul Romanațiului.
Tudor, D. 1978. Oltenia Romană. Ediţia a IV-a. București: Academia RSR.
Treadgold, W. 2003. Scurtă istorie a Bizanţului. București: Artemis.
Vîlcu, A., Nicolae, E. 2010. Monede bizantine descoperite la Sucidava. În Voicu, L. M.
(edit.), Ciupercă, B. (coord.), Arheologia mileniului I p. Chr. Cercetări actuale privind istoria şi
arheologia migraţiilor. Bucureşti: Oscar Print, pp. 285-321.
106
Planșa 1
107
Planșa 2
108
TEZAURUL MONETAR DIN SECOLUL AL XVIII-LEA DESCOPERIT LA CONȚEȘTI,

COMUNA DAVIDEȘTI, JUDEȚUL ARGEȘ
Ioan Andi Pițigoi*
Rezumat: Descoperit în anul 1968, în punctul numit ,,Lacul lui Bârcă”, aflat pe teritoriul satului Conțești,
comuna Davidești, județul Argeș, tezaurul este o acumulare modestă de doar 15 monede: șapte taleri
ragusani, o monedă cu valoarea de ½ taler austriac, două monede de 30 kreuzeri, un yirmilik emis de
sultanul Mahmud I și patru altmișlik emisiuni ale sultanului Mustafa al III-lea. Monedele se păstrează în
Colecția Numismatică a Muzeului Județean Argeș având numerele de inventar cuprinse între 347-361.
Cea mai importantă piesă a tezaurului, ca raritate numismatică, este un taler aparținând tipului Bradan,
emis de Republica Ragusa în anul 1743, cu reprezentarea Sfântului Blasius oferind binecuvântarea orașului
Ragusa.
Problematica tezaurului este reprezentată de perioada în care acesta a fost ascuns; ultimul an al domniei
lui Ștefan Racoviță (1764-1765), marcat de o fiscalitate excesivă și revolte ale breslelor meșteșugarilor, sau
în intervalul desfășurării războiul ruso-turc (1768-1774), mai precis în timpul invaziei rusești din Țările
Române din anul 1769.
Abstract: Discovered in 1968, at the point called "Lacul lui Bârcă", located on the territory of Conțești
village, Davidești commune, Argeș county, the hoard is a modest accumulation of only 15 coins: seven
ragusan thalers, a coin worth ½ Austrian thaler, two 30 kreuzer coins, one yirmilik issued by Sultan
Mahmud I and four altmişlik issues of Sultan Mustafa III. The coins are kept in the collection of the Argeș
County Museum with inventory numbers between 347-361.
The most important piece of the hoard, as a numismatic rarity, is a thaler belonging to the Bradan type,
issued by the Republic of Ragusa in 1743, with the representation of Saint Blasius blessing the city of
Ragusa.
The problem of the Conțești hoard is represented by the period in which it was hidden, the last year of the
reign of Ștefan Racoviță (1764-1765), a period marked by excessive taxation and revolts of the craftsmen's
guilds or during the Russo-Turkish war (1768-1774), more precisely during the Russian invasion of the
Romanian Countries carried out in 1769.
Cuvinte-cheie: monede, taler, Ragusa, tezaur monetar.
Key-words: coins, thaler, Ragusa, coin hoard.
Pentru a ne face o impresie despre circulația monetară din secolul al XVIII-lea, secol în care
războaiele ruso-austro-turce au reprezentat un factor exponențial în schimbările politice, economice
și sociale din Țările Române, în același timp aducând schimbări și în activitățile cotidiene, precum
circulația mărfurilor, comerțul și circulația monetară, putem arunca o privire asupra tezaurului
descoperit la Conțești, comuna Davidești, județul Argeș.
Acest tezaur a fost descoperit întâmplător, în anul 1968, în locul numit ,,Lacul lui Bârcă”, în
apropierea unei zone (la 500 m nord) în care se mai găsesc și vestigii aparținând perioadei geto-
dacice, mai exact o zonă cu depuneri ritualice, de formă ovală, cercetată arheologic de Eugenia
Popescu și Nina Coman (Muzeul Județean Argeș) în toamna anului 1973, prilej cu care au fost
descoperite materiale ceramice, 45 vârfuri de săgeți, 12 cuțitașe, fragmente de sticlă, cuie, o drahmă
aparținând orașului Dyrrachium având ca magistrați pe Meniskos și Filotas, cinci fibule de fier,
precum și alte piese de podoabă1.
Cel mai probabil, lacul a fost luat ca reper pentru o eventulă recuperare a tezaurului. Acesta
este alcătuit din 15 piese (șapte taleri ragusani, o jumătate taler theresian, două monede de 30
* Doctorand, Muzeul Județean Argeș, e-mail: andi_piti66@yahoo.com

1
Vulpe, Popescu, 1976, pp. 217-226, Nicolaescu-Plopșor, 1976, pp. 227-230; Măndescu, 2003, p. 13, fig. 3.
109
PIȚIGOI Ioan Andi
kreuzeri emisiuni Maria Tereza, patru altmișlik Mustafa al III-lea și un yrmilik emis de Mahmud I).
Perioada de acumulare a tezaurului este cuprinsă între 1731-1765.
Încă de la început, ne atrage atenția numărul mare de monede prezente în tezaur, emise de
Republica Ragusa, astăzi orașul Dubrovnik, care depășesc numărul monedelor turcești. Alte tezaure
cu data ascunderii plasată în secolul al XVIII-lea, pe raza actualului județ Argeș, mai sunt cunoscute
la Recea2, Chirițești3, Fâlfani4, Băiculești5, Câmpulung6 și Topoloveni7.
Problema pe care o ridică tezaurul de la Conțești o reprezintă perioada de ascundere a
monedelor; dacă aceasta a fost anul de emitere al ultimei monede sau dacă a fost îngropat în timpul
răboiului ruso-turc, desfășurat în perioada 1768-1774.
Prima ipoteză, conform căreia acumularea monetară a fost ascunsă în anul 1765, are ca
argument evenimentele desfășurate în perioada domniei lui Ștefan Racoviță (26 ianuarie1764-18
august 1765). Fiscalitatea excesivă impusă de domnul, ulterior mazilit, și abuzurile de putere,
urmate de o răscoală a breslelor în București, a făcut ca anumite persoane să-și ascundă bunurile
materiale pentru a nu fi confiscate8. În sprijinul acestei ipoteze, harta ,,Specht”, ne arată că zona în
care a fost găsit tezaurul, terasa superioară a râului Argeșel, între satele Racovița și Valea Stânii, era
locuită la 1790, aici fiind cartografiat un cătun format din câteva case9.
Cea de-a doua ipoteză, în care tezaurul ar fi fost ascuns în timpul războiului ruso-turc (1768-
1774), mai precis în timpul invaziei rusești din Țările Române din anul 1769, nu trebuie exclusă,
dar ridică un semn de întrebare: de ce timp de patru ani acumularea monetară nu a crescut?
În privința echivalării întâmpinăm probleme la transformarea talerilor ragusani în parale,
întrucât acest tip monetar nu este regăsit în documente, ne face să aproximăm că valoarea talerilor
emiși în mica republică de la Marea Adriatică era echivalată cu valoarea talerilor lei olandezi.
Monede ragusane au mai fost descoperite pe teritoriul județului Argeș în tezaurele de la Băiculești
(trei taleri)10, Câmpulung (un taler)11, Costești (un taler)12, Chirițești, comuna Suseni (șapte taleri)13
precum și într-o descoperire izolată la Topoloveni (un grosseto)14. De menționat este și faptul că din
cele șapte monede ragusane, cinci reprezintă varianta comună a talerilor rectorali, denumiți și Novi
Vižlin (taler nou), iar celelalte două aparțin tipurilor Stari Vižlin și Bradan, foarte rar întâlniți în
Țările Române. Ca particularități, cele cinci piese aparținătoare tipului comun au fost
demonetarizate, iar cea aparținătoare ,,tipului vechi” prezintă două perforații dispuse în dreapta și
stânga bustului rectoral, cu scopul de a transforma moneda într-o piesă de podoabă, posibil o
2
Tezaur alcătuit din 85 de monede, dintre care 73 otomane (kuruș, zolta, yarim zolta – sultanii Ahmed II, Mustafa II,
Ahmed III, Mahmud I), 10 taleri olandezi (Holland, Friesland, Westfriesland, Utrecht, Campen) și doi florini romano-
germani; emisiuni ale lui Anthon Gunther, conte al castelului Jever; Constantinescu, 2011, p. 403; Măndescu et al.,
2014, p.152, nr. 434.
3
Se aseamănă ca și componență cu tezaurul de la Conțești: 14 monede turcești (onluk, yirmilik, kuruș, altâmișlik –
sultanii Mahmud I, Osman III, Mustafa III), patru taleri terezieni, o monedă ½ taler, o piesă de 30 kreuzeri și șapte taleri
raguzani, dar și ca mod de ascundere, tezaurul fiind descoperit în punctul ,,Butureagu”, sit arheologic aparținând epocii
bronzului și perioadei geto-dacice. Constantinescu, 2011, p. 444; Măndescu et al., 2014, p. 176, nr. 538.
4
Maschio, 2012, pp. 117-128.
5
Vâlcu, 2002, pp. 351-360.
6
Smaranda, Trâmbaciu, 1986, pp. 329-331.
7
Inedit Colecția Numismatică MJA. Descoperit prin detecție metale în 2021 și alcătuit din 20 de monede (18 parale și 2
beșlik) emise în timpul sultanilor Ahmed al III-lea (11 parale și un beșlik), Mahmud I (5 parale și un beșlik) Abdul-
Hamid (o singură para) și încă o para tocită și fragmentară, neidentificabilă.
8
Bucur, 2008, p. 146, nota 383.
9
https://maps.arcanum.com/en/map/romania-1790/?bbox=2768682.9294052203%2C5614988.615563831%2C2783196.
4101508684%2C5620386.980686472&map-list=1&layers=128
10
Vâlcu, 2002, pp. 351-360.
11
Smaranda, Trâmbaciu, 1986, pp. 329-331.
12
Maschio, 2003, pp. 233-239.
13
Constantinescu, 2011, p. 444; Măndescu et al., 2014, p. 176, nr. 538.
14
Inedit Colecția Numismatică MJA.
110
cataramă. Mai remarcăm la piesa cu numărul de inventar 348, o linie dispusă vertical pe avers care
împarte bustul rectorului în două părți fiind rezultat al unei erori de batere.
Cele trei monede austriece au ca emitent pe Maria Tereza, jumătatea de taler, precum și una
dintre monedele de 30 kreuzeri au fost emise în monetăria de la Viena, în timp ce a doua piesă, de
30 kreuzeri, are ca emitent monetăria de la Praga și prezintă câteva striații în partea dreaptă a
reversului, făcute cu scopul de verificare a autenticității monedei.
Asemenea talerului ragusan, perforat pentru folosirea sa ca obiect de podoabă, și yirmilikul
emis de Mahmud I prezintă o perforație care putea servi pentru același scop, iar două din piesele de
60 de parale (altmișlik), cele cu anul de domnie al sultanului 1 și 3 prezintă rupturi în dreptul
muchiilor, rezultate fie în urma unui defect de batere, sau, pur și simplu ca urmare a înlăturării unei
părți din metalul prețios al monedei, practică întâlnită în epocă.
Revenind la echivalarea monedelor din tezaur în parale, pentru a socoti valoarea și puterea
de cumpărare a acestei acumulări monetare trebuie să căutăm în primul rând echivalarea monedelor
austriece în parale, lucu dificil de realizat din cauza inflației care a dus la o creștere accelerată a
cursului de schimb al zwanzingerilor (20 kreuzer). La 1830, conform Regulamentului Organic, se
reglementa ca moneda de 20 de kreuzeri să valoreze 2 lei și 10 parale15. Ținând cont că un florin
reprezenta 2/3 dintr-un taler leu, mai precis 30 de parale, iar talerul austriac, după reforma Mariei
Terezia, valora doi florini, atunci un taler austriac avea valoarea de 60 de parale, asemenea unui
altâmișlik turcesc16. Ținând cont de faptul că un florin prețuia 60 de kreuzeri, iar un taler 120
kreuzeri sau 60 parale, putem calcula raportul de 2 kreuzeri pentru o para. Transformând valoarea
tezaurului în parale obținem o sumă rotundă de 600 parale sau 15 lei.
Tabel nr. 1. Echivalarea monedelor din tezaur.

Nominal Valoare Nr. piese Total
Taler ragusan 40 parale 7 280 parale
½ taler austriac 30 parale 1 30 parale
30 kreuzeri 15 parale 2 30 parale
Yirmilik 20 parale 1 20 parale
Altmișlik 60 parale 4 240 parale
Total 600 parale
Analizând prețurile secolului al XVII-lea, cu suma de 600 de parale se puteau cumpăra 20

de ocale miere17, aproximativ 20 de ocale de cuie de șindrilă18, una sau două vaci19, în jur de 25
dirmilii de cereale (mei, secară, porumb)20, sau un rob țigan21.
În concluzie, putem spune că, pe baza numărului mic de monede tezaurizate și a valorii de
cumpărare nu foarte ridicate, tezaurul de la Conțești, comuna Davidești se înscrie în tipologia
acumulărilor monetare de mici dimensiuni, ascunse în secolul al XVIII-lea, larg întâlnite pe
teritoriul Țării Românești.
15
Kirițescu, 1964, p. 115.
16
Ungureanu, 2005, p. 456
17
Ungureanu, 2005, p. 466, Arapu, 2007, p. 37.
18
Potra, 1982, p. 359, doc. 303.
19
Prețurile bovinelor în perioada secolului al XVIII-lea au oscilat foarte mult, de la un preț cuprins între 6 lei o vacă și
12 lei un bou la începutul secolului, până la suma enormă de 40-50 lei pentru un bou și 15-20 lei pentru o vacă în
timpul foametei din anul 1740. În afară de variațiile reprezentate de valoarea pieții de desfacere, prețul unui animal se
calcula și în funcție de vârstă, capacitate de muncă, greutate, etc., iar în general o vacă se vindea la jumătatea prețului
unui bou. Mihodrea et al., 1961, pp. 239-240, doc. 55; Murgescu, 2010, p. 47, nota 90; Constantinescu, 1992, p. 33;
Oțetea, 1977, pp. 66-67.
20
Bacumenco-Pârnău, 2015, p. 37.
21
Potra, 1982, p. 98, doc. 56.
111
PIȚIGOI Ioan Andi
CATALOG
Ragusa
1. Taler Bradan 1743, AR, ↓, 28,21 g, 43 mm, nr. inv: 349, KM 16.
AV: Bustul Sfântul Blasius spre dreapta purtând mitră, epitrahir și sceptru episcopal, în
mâna stângă ține macheta orașului Ragusa, cu mâna dreaptă oferă binecuvântarea, SB în câmp, ·
TE· OPE · DIVINA · PER·
RV: Blazonul orașului Ragusa, coroană deasupra, împrejur legenda ·DVCAT· ET· SEM·
RIEP· RHAG· 1734·
2. Taler Stari Vižlin 1746, AR, ↑, 27,56 g, 44 mm, nr. inv. 353, KM 17, două perforații
provenite, cel mai probabil, în urma atașării monedei unei piese de podoabă.
AV: Bustul unui rector spre stânga purtând perucă și haină cu mantie, trăsăturile feței
reprezentate ușor schematic, ·RECTOR· REIP· RHACVSIN·
RV: Ca mai sus, anul 1746.
3. Taler Novi Vižlin 1753, AR, ↑, 28,27 g, 42 mm, nr inv. 352, KM 18, demonetarizat.
AV: Bustul unui rector spre stânga purtând perucă și haină cu guler, trăsăturele feței sunt
realizate mai rotunjit și mai realist decât la talerii vechi.
4. Taler Novi Vižlin 1755, AR, ↑, 28,44 g, 41 mm, nr. inv. 351, KM 18, demonetarizat.
AV: Ca mai sus.
5. Taler Novi Vižlin 1759, AR, ↑, 28,20 g, 41 mm, nr. inv. 350, KM 18, demonetarizat.
AV: Ca mai sus.
6. Taler Novi Vižlin 1762, AR, ↑, 28,25 g, 42 mm, nr. inv. 348, KM 18, demonetarizat,
defect de batere pe avers.
AV: Ca mai sus.
7. Taler Novi Vižlin 1765, AR,↑, 28,55 g, 43 mm, nr. inv. 347, KM 18, demonetarizat.
AV: Ca mai sus.
Imperiul Habsburgic
Maria Theresia
8. ½ taler 1764, AR, Viena, ↑, 13,93 g, 34 mm, nr. inv. 360, KM 1741.
AV: Bustul Mariei Theresia spre dreapta, broșă și armură pe umărul stâng, M· THERESIA·
D G· R· IMP· GE· HU· BO· REG·
RV: Vulturul imperial bicefal încoronat, blazon cu 14 cartiere și scut vienez în centru,
ARCHID· AUST· DUX· BURG· CO· TYR· 1764.
Muchie: Motive florale, IUSTITIA ET CLEMENTIA.
9. 30 kreuzeri 1765, AR, Viena, ↑, 6,92 g, 30 mm, nr. inv. 358, KM 1834.
AV: Bustul Mariei Theresia spre dreapta încadrat într-un romb, dedesubt valoarea 30,
MARIA THERESIA D· G· R· I· GE· HU· BO· RE·
112
RV: Vulturul imperial bicefal încoronat, înscris într-un romb, blazon cu 4 cartiere și scut
vienez în centru, AR· AUST· DUX· BURG· COM· TYR· 1765 X
10. 30 kreuzeri 1765, AR, Praga, ↑, 7,00 g, 30 mm, nr. inv. 359, KM 785.
AV: Ca mai sus.
RV: Vulturul imperial bicefal încoronat înscris într-un romb, blazon cu leul rampant al
Boemiei, ARCHID· AUST· DUX· BU· SI· M· MO· 1765 X.
Imperiul Otoman
Mahmud I (1730-1754)
11. Yirmilik 1730/1731, AR, ↓, 11,10 g, 31 mm, nr. inv. 361, Pere 574, perforat.
AV: Tugra, duribe fi Kostantinie 1143.
RV: Sultanül berreyni ve hakanül bahreyni essultan bin essultan.
Mustafa al III-lea (1757-1774)

12. Altmișlik 1757/1758, AR, ↑, 28,29 g, 43 mm, nr. inv. 354, Pere 632
AV: Essultan Mustafa bin Ahmed han dame mülkü duribe fi Islâmbol 1171.
RV: Sultanül berreyni ve hakanül bahreyni essultan bin essultan, anul domniei 1.
13. Altâmișlik 1758/1759, AR, ↑, 28,15 g, 44 mm, nr. inv. 355, Pere 632.
AV: Ca mai sus.
RV:Ca mai sus, anul domniei 2.
14. Altâmișlik 1759/1760, AR, ↑, 27,88 g, 41 mm, nr. inv. 356, Pere 632.
AV: Ca mai sus.
RV: Ca mai sus, anul domniei 3.
15. Altmișlik 1763/1764, AR, ↑, 27,62 g, 43 mm, nr inv. 357, Pere 632.
AV: Ca mai sus.
RV: Ca mai sus, anul domniei 7.
REFERIRI
Pere - Nuri Pere, Osmanlilarda madenî paralar, Istambul, 1968.

KM – George S. Cuhaj editor, Thomas Michael market analist, Standard catalog of world
coins 1701-1800, Krause Publication, 2010.
BIBLIOGRAFIE
Arapu, V. 2007, Preţurile cu care se vindeau unele produse şi mărfuri în cadrul comerţului
dintre Țara Moldovei şi Polonia (a doua jum. a sec. XVIII), ConsNum, 7, pp. 36-43.
Bucur, B. 2008, Devălmăşia valahă: 1716-1828: o istorie anarhică a spaţiului românesc.
Pitești: Paralela 45.
Constantinescu, I. 1992, Evenimențialul meteorologic, agricultura si societatea româneasca
in ,,secolul fanariot”, SMIM 11, pp. 21-63.
Constantinescu, G. 2011, Argeșul monumental. Enciclopedie patrimonială. Pitești: Alean.
Kirițescu, C. 1964, Sistemul bănesc al leului și precursorii lui, vol. I. București: Editura
Academiei.
Maschio, R. 2003, Tezaurul monetar descoperit la Costești, județul Argeș (secolele XVIII-
XIX). Necesitatea înființării Sistemului Monetar Național, Argesis 12, pp. 233-239.
113
PIȚIGOI Ioan Andi
Maschio, R. 2012, Tezaurul Monetar de la Fâlfani, județul Argeș – sec. XVIII, Argesis 21,
pp. 117-128.
Măndescu, D. 2003, Repertoriul descoperirilor de factură celtică din județul Argeș, RIM 7,
pp. 11-16.
Măndescu, D. et al. 2014, Repertoriul arheologic al județului Argeș, Editura Istros, Brăila.
Mihodrea, V. et al. 1961, Documente privind relațiile agrare în secolul al XVIII-lea, vol. I
Țara Românească, București: Editura Academiei.
Murgescu, B. 2010, România și Europa. Acumularea decalajelor economice (1500-2010).
București: Polirom.
Nicolaescu-Plopșor, D. 1976, Considérations antropologiques sur l’ensemble rituel géto-
dace de Conțești-Argeș, TD 1, pp. 227-230.
Oțetea, A. 1977, Pătrunderea comerțului românesc în circuitul internațional, Editura
Academiei, București.
Potra, G. 1982, Documente privitoare la istoria orașului București, vol. I, 1594-1821.
București: Editura Academiei.
Smaranda, A., Trâmbaciu, Șt.1986, Un tezaur din secolul al XVIII-lea descoperit la
Câmpulung, jud. Argeș, BSNR, 77-79 (131-133), pp. 329-331.
Ungureanu, D. 2005, Monedele aflate în circulație în Țara Românească în prima jumătate a
secolului al XVIII-lea și puterea lor de cumpărare, CN 9-11, pp. 455-468.
Vâlcu, A. 2002, Două tezaure monetare din secolul al XVIII-lea descoperite la Roșu, jud.
Ilfov și Băiculești, jud. Argeș, CN 8, pp. 351-360.
Vulpe, A., Popescu, E. 1976, Une contribution archéologique a l’étude de la religion des
Géto-Daces, TD 1, pp. 217-226.
https://maps.arcanum.com/en/map/romania.
ABREVIERI
Argesis – Argesis. Studii și Comunicări, Seria Istorie, Muzeul Județean Argeș, Pitești.
BSNR – Buletinul Societății Numismatice Române, București.
CN – Cercetări Numismatice, București.
ConsNum – Conspecte Numismatice, Chișinău.
RIM – Revista de Istorie a Muscelului. Studii și Comunicări, Muzeul Câmpulung Muscel
SMIM – Studii și Materiale de Istorie Medie, București.
TD – Traco Dacica, Institutul de Tracologie, București.
114
1 2 3
4 5 6
7 8 9
10 11 12
13 14 15
Planșa I. Tezaurul monetar de la Conțești - scara 1/2.
115
ORDINE, CRUCI ȘI SEMNE ONORIFICE DIN COLECȚIA MUZEULUI OLTENIEI
Radu Gabriel Dumitrescu*
Rezumat: Muzeul Olteniei este depozitarul unei interesante colecții de ordine, decorații, cruci, semne
onorifice și medalii românești și străine, câteva dintre acestea atrăgându-ne atenția prin raritatea și
personalitățile cărora le-au fost conferite.
Studiul de față aduce în atenție nouă ordine, cruci și semne onorifice din colecția Muzeului Olteniei,
românești și străine, care sunt prezentate în ordine cronologică.
Abstract: The Oltenia Museum is the depository of an interesting collection of Romanian and foreign
orders, decorations, crosses, honorary signs and medals, some of which attract our attention due to their
rarity and the personalities to whom they were conferred.
The present study brings to attention nine orders, crosses and honorary signs from the collection of the
Oltenia Museum, Romanian and foreign, which are presented in chronological order.
Cuvinte-cheie: Ordinul Medjidié, Ordinul Takowo, Ordinul „Coroana Italiei”, Ordinul „Meritul Agricol”,
Semnul onorific „Vulturul României”.
Key-words: Medjidié Order, Takowo Order, „Crown of Italy” Order, „Agricultural Merit” Order, „Eagle of
Romania” Honorary Sign.
Muzeul Olteniei este depozitarul unei interesante colecții de ordine, decorații, cruci, semne
onorifice și medalii românești și străine, câteva dintre acestea atrăgându-ne atenția prin raritatea și
personalitățile cărora le-au fost conferite.
În rândurile ce urmează dorim să aducem în atenție nouă ordine, cruci și semne onorifice din
colecția Muzeului Olteniei, pe care le vom prezenta în ordine cronologică. De un real ajutor în
identificarea pieselor ne-a fost seria publicată de specialiștii Cabinetului Numismatic și Tezaur
Istoric din cadrul Muzeului Național de Istorie a României, care în ultimul deceniu au valorificat
prin trei volume o parte din fondul faleristic deținut de acest muzeu1.
Primul ordin prezentat este Ordinul Medjidié, instituit în anul 1852 de sultanul Abdul
Medjid I, pentru merite civile, militare, artistice sau științifice. Era al treilea ordin otoman în
ierarhia ordinelor turcești și primul Ordin modern care încerca să îmbine sistemul de recompense
tradițional cu cel contemporan occidental. Conform Statutelor promulgate la 29 august 1852 avea
cinci clase, militare și civile: 1. Mare Cruce (50 membri); 2. Mare Ofițer (150 membri); 3.
Comandor (800 membri); 4. Ofițer (3000 membri); 5. Cavaler (6000 membri).
Ordinul se acorda și străinilor, pentru care nu exista limită numerică, fiind conferit cu
generozitate în timpul Războiului Crimeei, aliaților englezi, francezi și sarzi.
Clasa a V-a se conferea după doi ani de servicii meritorii în funcție, Clasa a IV-a după trei
ani, Clasele a III-a și a II-a după patru ani, iar Clasa I-a după 20 de ani.
Ordinul a fost abrogat în anul 1922, odată cu căderea sultanatului, ca urmare a revoluției
„Junilor turci”2.
Exemplarul pe care îl prezentăm provine din colecția Fundației „Alexandru și Aristia
Aman”, ce a fost transferată în anul 1950 în administrarea Muzeului Olteniei3. Însemnului îi lipsește
medalionul central fiind lucrat probabil în perioada Războiului Crimeei4. Ordinul a fost conferit în
* Doctor, Muzeul Olteniei Craiova, e-mail: rgdumitrescu@mail.com.

1
Pârvan et al., 2011; Martin et al., 2016; Martin, 2020.
2
Pârvan et al., 2011, p. 128.
3
Pentru detalii a se vedea Braun et al., 2003, p. 64; Rădulescu, 2008, p. 17; Gherghe, 2015, p. 114; Dumitrescu, 2020,
pp. 310-313.
4
Pârvan et al., 2011, p. 128.
116
DUMITRESCU Radu Gabriel
grad de Comandor, în colecția Muzeului Național de Istorie a României fiind cunoscute alte trei
astfel de Ordine5.
Ordinul Takowo a fost instituit cu statut de Cruce de principele Mihail Obrenović în anul
1865, cu prilejul celei de-a 50-a aniversări a celei de-a doua revolte sârbești împotriva Imperiului
Otoman. Această Cruce s-a acordat participanților supraviețuitori (385 persoane) și familiilor celor
decedați în timpul revoltei, 27 primind decorația chiar din mâna principelui. Numele i s-a dat după
satul în care a izbucnit revolta.
A fost creat pentru a recompensa serviciile aduse pentru emancipare și independență. A fost
ridicat la rangul de Ordin de principele Milan al II-lea Obrenović la 15/27 februarie 1878, în
contextul războaielor sârbești împotriva otomanilor. Avea cinci clase.
După înlăturarea dinastiei Obrenović, în anul 1903, Ordinul Takowo și-a pierdut importanța.
Exemplarul din colecția Muzeului Olteniei provine tot de la Fundația „Alexandru și Aristia
Aman”, fiind conferit în grad de Comandor sau Mare Ofițer. În colecția Muzeului Național de
Istorie a României este menționat un singur Ordin în grad de Mare Ofițer 6.
Crucea comemorativă franceză a Primului Război Mondial a fost instituită în aprilie 1915
pentru a recompensa faptele de curaj ale militarilor și civililor fiind acordată și cetățenilor străini
din țările aliate Franței. În afara persoanelor care s-au remarcat prin merite individuale, această
distincție a mai fost acordată și unor unități militare, unor nave de război și chiar unor orașe care au
avut de suferit pagube semnificative din cauza luptelor ce au avut loc în interiorul lor sau în
vecinătatea acestora. Putea fi primită de mai multe ori de o persoană, doar că distincția în sine era
acordată o singură dată, iar următoarele distincții erau marcate prin diferite barete care se prindeau
pe panglică. Aceste barete aveau forma de stele (din bronz, bronz argintat și bronz aurit) și de
frunze de palmier (din bronz și bronz argintat). Persoanele menționate în rapoartele întocmite de
ofițerii superiori pentru fapte de curaj primeau pe panglica crucii baretele enumerate mai sus: o stea
de bronz – menționare la nivel de regiment sau de brigadă, o stea argintată – la nivel de divizie, o
stea aurită – la nivel de corp de armată, o frunză de palmier din bronz – la nivel de armată, iar o
frunză de palmier argintată înlocuia cinci frunze din bronz.
Crucea din studiul de față (cat. nr. 3) a fost acordată colonelului I.V. Petrescu, din colecția
Muzeului Național de Istorie a României fiind prezentate alte patru astfel de Cruci7.
Ordinul „Coroana Italiei” a fost fondat la 20 februarie 1868 de regele Victor Emmanuel al
II-lea în amintirea unificării Italiei (după eliberarea Lombardiei și Veneției de sub ocupația
austriacă). Era menit să înlocuiască Ordinul „Coroana de Fier”, creat în 1805 de Napoleon
Bonaparte și rămas, după căderea acestuia, în patrimoniul faleristic al Austriei. Coroana de Fier
lombardă era considerată un simbol al suveranității Peninsulei încă din timpul lui Carol cel Mare.
Era o variantă mai puțin elitistă a Ordinului Sfinților Mauriciu și Lazăr, căci se putea accede în
oricare dintre clase, fără a fi trecut prin gradele inferioare. Se acorda pentru a răsplăti serviciile
excepționale în slujba intereselor directe ale națiunii și Coroanei italiene, precum și pentru ajutorul
acordat de străini, fără deosebire de confesiune.
Ordinul avea cinci clase: 1. Mare Cruce (60 membri); 2. Mare Ofițer (150 membri); 3.
Comandor (500 membri); 4. Ofițer (2000 membri); 5. Cavaler (număr nelimitat).
După proclamarea Republicii, regele Umberto al II-lea a continuat să-l confere, până la
moartea sa din 1983. Cei decorați cu acest Ordin îl puteau purta în Italia, cu condiția înlocuirii
coroanei de pe baretă cu o stea. După dispariția lui Umberto al II-lea, Ordinul a încetat să existe
fiind înlocuit de Casa de Savoia prin Meritul Casei de Savoia8.
Ordinul „Coroana Italiei” în grad de Mare Ofițer (cat. nr. 4-5) aflat în colecția Muzeului
Olteniei a aparținut omului politic Virgil Potârcă, subsecretar de Stat în Ministerul Agriculturii şi
5
Pârvan et al., 2011, p. 129.
6
Pârvan et al., 2011, p. 168.
7
Martin, 2020, p. 60.
8
Pârvan et al., 2011, p. 106.
117
Domeniilor, în guvernele Iuliu Maniu şi G.G. Mironescu (1928-1931); ministru de Justiție (1932);
ministrul Comunicațiilor şi ad-interim la Agricultură şi Domenii, în guvernul O. Goga (1937-1938)
și președinte al Uniunii Camerelor Agricole din România9. Destinul lui Virgil Potârcă a fost unul
tragic acesta fiind arestat la 5/6 mai 1950, ca exponent al vechiului regim, murind în penitenciarul
Sighet, la 6 iunie 1954.
În colecția Muzeului Național de Istorie a României se păstrează un singur Ordin „Coroana
Italiei” în grad de Mare Ofițer10.
Tot lui Virgil Potârcă i-au aparținut Ordinul „Meritul Agricol” în grad de Comandor (cat. nr.
9) și Semnul onorific „Vulturul României” în grad de Comandor clasa a II-a (cat. nr. 10).
Ordinul „Meritul Agricol” a fost instituit în anul 1932, prin Înaltul Decret Regal nr. 1538, ca
recompensă pentru cei ce se distingeau prin aportul științific și practic la dezvoltarea agriculturii, a
industriilor agricole, ca și prin lucrări sau publicații în acest domeniu.
Ordinul avea patru grade, cu număr limitat de membri: 1. Mare Ofițer (50 membri); 2.
Comandor (100 membri); 3. Ofițer (500 membri); 4. Cavaler (1000 membri).
Acest Ordin se numără printre puținele distincții românești care au reușit să reziste, chiar și
cu pauze, în sistemele onorifice succesive, de la instituire și până astăzi. De la abolirea sistemului
faleristic regal, din anul 1947, și până la crearea unui nou Ordin „Meritul Agricol”, în anul 1974,
vor trece aproape trei decenii, iar după schimbările politice din anul 1989, această recompensă
pentru excelență în domeniul agriculturii a fost refăcută, în virtutea continuității, pentru a semăna cu
cea din perioada regală.
Menționăm că Virgil Potârcă a fost al 35-lea membru al Ordinului din totalul de 100 al
gradului de Comandor, în colecția Muzeului Național de Istorie a României nefiind semnalat nici un
exemplar cu cifrul Regelui Carol al II-lea11.
Semnul onorific „Vulturul României” a fost creat prin Înaltul Decret Regal nr. 2306 din 16
august 1933, destinat să fie o recompensă pentru parlamentarii români, dar se putea conferi și
parlamentarilor străini care aduseseră servicii în relațiile cu România.
Era organizat în cinci grade: Mare Ofițer, Comandor clasa I, Comandor clasa a II-a, Ofițer și
Cavaler. Senatorii și deputații aflați la primul mandat primeau gradul de Cavaler, iar Președinții
Corpurilor Legiuitoare, aleși pentru prima oară, primeau gradul de Comandor clasa I. Gradul de
Comandor clasa a II-a se conferea senatorilor și deputaților după primul an de sesiune parlamentară din
cea de-a șasea legislatură, dar și vicepreședinților Corpurilor Legiuitoare, aleși pentru prima oară12.
Semnul onorific „Vulturul României” în grad de Comandor clasa a II-a (cat. nr. 10) este
semnalat printr-un exemplar și în colecția Muzeului Național de Istorie a României13.
Ordinul cehoslovac „Leul Alb” (cat. nr. 6) a fost instituit la 7 decembrie 1922, fiind destinat
inițial numai cetățenilor străini, până în anul 1930. Avea cinci clase și două medalii. Clasa I Colan
și Mare Cruce se puteau acorda și separat (Colanul a fost introdus în anul 1924 pentru șefii de stat).
Era un Ordin civil și militar, diviziunea militară distingându-se prin spadele încrucișate plasate în
interiorul cununii din frunze de tei (civilii aveau ramuri de palmier încrucișate, în locul spadelor).
Ordinul avea cinci grade: 1. Mare Cruce (250 membri); 2. Mare Ofițer (400 membri); 3.
Comandor (900 membri); 4. Ofițer (1500 membri); 5 Cavaler (3000 membri). Cele mai multe
Ordine s-au conferit după cel de-al Doilea Război Mondial multor ofițeri aliați care au ajutat la
eliberarea țării. În 1945 Statutele s-au modificat, Ordinul putând fi conferit străinilor și cetățenilor
Republicii Populare Cehoslovace, și avea trei clase, plus un colier destinat șefilor de stat. Sub
această formă a existat până în anul 1992.
9
http://aman.ro/betawp/wp-content/uploads/personalitati/P/potarca%20virgil.pdf (accesat la 30 octombrie 2022).
10
Pârvan et al., 2011, p. 108.
11
Martin et al., 2016, pp. 212-213.
12
Marinescu, 1974-1975, p. 251.
13
Martin et al., 2016, p. 188.
118
După dezmembrarea Cehoslovaciei, Ordinul a continuat să fie acordat numai de Republica

Cehă, fiind restabilit în 1994 și este destinat a fi conferit atât străinilor, cât și cetățenilor cehi14.
Ordinul Leul Alb, în grad de Comandor sau Mare Ofițer Civil se regăsește și în colecția
Muzeului Național de Istorie a României15, Muzeul Olteniei deținând și Ordinul acordat Dr.
Constantin Angelescu16.
Ordinul sârb Sf. Sava a fost instituit prin Legea Ordinelor din 23 ianuarie 1883, de regele
Milan I Obrenović, ca recompensă pentru realizări deosebite în științe, arte și servicii ecleziastice. A
fost instituit inițial ca Ordin de Stat, ulterior fiind distribuit de către Biserica Ortodoxă Sârbă. Avea
cinci clase.
Din 1914 acest Ordin a fost primit și de personalul militar, pentru merite deosebite. După
Primul Război Mondial a devenit Ordinul dinastic al Casei Regale Karagheorghević. Nu trebuie
confundat cu Ordinul religios conferit de Biserica Sârbă ce are trei grade și același nume, Ordin
înființat în 1986 și acordat de Patriarhul sârb.
În colecția Muzeului Olteniei se regăsește Placa Ordinului Sf. Sava în grad de Mare Cruce
tip 3, care i-a fost conferită lui Nicolas Raicoviceanu, consilier juridic la Ministerul Afacerilor
Străine (cat. nr. 7). În colecția muzeului craiovean se păstrează și Ordinul acordat Dr. Constantin
Angelescu tot în grad de Mare Cruce17. În colecția Muzeului Național de Istorie a României mai
sunt cunoscute alte trei exemplare18.
Ultimul Ordin prezentat este Ordinul Vulturul German cls. a II-a, pentru Militari. Acesta i-a
fost conferit în anul 1942 generalului Dumitru Lupu.
Ordinul a fost instituit la 1 mai 1937 de cancelarul Adolf Hitler pentru a recompensa, în
primul rând, diplomații străini. Între 1937-1943 avea șase clase: 1. Mare Cruce; 2. Cruce cu stea; 3.
Clasa I; 4. Clasa a II-a; 5. Clasa a III-a; 6. Medalia de Merit. Din 1943 și până la sfârșitul regimului
nazist a avut nouă clase: 1. Mare Cruce de aur; 2. Mare Cruce; 3. Clasa I; 4. Clasa a II-a; 5. Clasa a
III-a; 6. Clasa a IV-a; 7. Clasa a V-a; 8. Medalia de Merit de argint; 9. Medalia de Merit de bronz.
În colecția Muzeului Național de Istorie a României mai sunt cunoscute alte trei Ordine de
acest tip19.
Piesele prezentate în acest articol, deși puține numeric, le considerăm totuși a fi reprezentative
prin raritate, estetică şi importanța lor documentară, pentru colecția faleristică a Muzeului Olteniei. Prin
acest demers am dorit să expunem specialiștilor, dar și colecționarilor, câteva exemplare care au încercat
să facă vizibilă o noțiune intangibilă pentru posesorii lor, meritul personal.
CATALOG
1. Ordinul Medjidié, în grad de Comandor.
Datare: 1853-1866.
Atelier: Fayolle, Paris.
Descriere: Stea cu șapte raze triple cu semiluni mici și stele cu cinci colțuri între ele. Medalionul
central, cu tughraua sultanului Abdul Medjid I înconjurată de o inscripție pe un cerc de smalț roșu,
mărginit cu aur, lipsește.
Panglica lipsește.
D = 60 mm.
Nr. inv. I 1886.
BIBLIOGRAFIE: Pârvan et al., 2011, pp. 128-129.
Proveniență: Colecția Fundației „Alexandru și Aristia Aman”.
14
Pârvan et al., 2011, pp. 53-54.
15
Pârvan et al., 2011, p. 56.
16
Rădulescu, 2013, p. 366, cat. nr. 3.
17
Rădulescu, 2013, pp. 369-370, cat. nr. 12.
18
Pârvan et al., 2011, pp. 172-176.
19
Pârvan et al., 2011, pp. 89-90.
119
2. Ordinul Takowo în grad de Comandor sau Mare Ofițer, pentru Civili.

Datare: 1865-1903
Autor: Anastas Jovanovici.
Atelier: Viena.
Descriere: Însemnul ordinului din argint aurit este format dintr-o Cruce Saltire aurită suprapusă pe
o cruce malteză emailată albă având în vârf sfere metalice și totul înconjurat de o cunună de lauri
emailați verzi. Pe avers cifrul încoronat al lui Mihailo Obrenović al III-lea pe fundal emailat roșu,
încadrat de o panglică emailată albastru cu deviza За Веру Князя и Отечество. Pe revers este
Stema Principatului Serbiei în argint pe fond emailat roșu, cu coroană regală ornată în emailuri cu
detalii pictate manual.
Panglica este roșie bordată cu o dungă albă și una bleau.
D = 44 x 33 mm.
Nr. inv. I 1270.
3. Crucea comemorativă a Primului Război Mondial.

Datare: 1918.
Sculptor: Paul-Albert Bartholomé.
Descriere: De forma unei cruci de Malta, dar având capetele drepte, piesa are în centru un medalion
rotund. Pe avers, în medalion reprezentarea Republicii, în profil dreapta, cu cunună de lauri pe cap,
având circular inscripția REPUBLIQUE FRANÇAISE. Reversul are în medalion, pe două rânduri,
anii 1914/ 1918. Între brațele crucii două spade încrucișate cu vârfurile în sus.
Panglica de culoare verde închis cu șapte dungi roșii, verticale. Ramura de lauri care era aplicată pe
panglică lipsește.
D = 36 mm.
Nr. inv. I 12139.
BIBLIOGRAFIE: Martin, 2020, pp. 60-61.
Proveniență: A aparținut colonelului I.V. Petrescu. Donație Irina Elena Petrescu, București.
4. Ordinul „Coroana Italiei” în grad de Mare Ofițer.

Datare: 1920-1940.
Atelier: Casa E. Gardino Succesori Gravanzola, Roma.
Descriere: Însemnul ordinului este o cruce pattée, în aur, acoperit cu email alb. Ramurile crucii sunt
legate între ele de patru noduri Savoia în fir de aur împletit. În centrul crucii, pe avers, este fixat un
medalion de aur emailat în albastru, pe care apare coroana longobarzilor. Pe medalionul de aur
așezat pe reversul crucii este reprezentat un vultur smălțuit în negru care poartă în mandorla crucea
de Savoia emailată, simboluri heraldice preluate din marile brațe ale suveranilor Casei de Savoia.
Panglica lipsește.
D = 50 mm.
Nr. inv. I 1609.
Proveniență: A aparținut lui Virgil Potârcă. Donație familia Potârcă 1975.
5. Placa Ordinului „Coroana Italiei” în grad de Mare Ofițer.

Datare: 1920-1940.
Atelier: Casa E. Gardino Succesori Gravanzola, Roma.
Descriere: Placa este din argint diamantat, cu opt raze terminate în vârf cu sfere metalice. Central,
medalion cu scutul încoronat al Italiei, înconjurat de legenda: E GARDINO SUCC
CRAVANZOLA · ROMA ·.
120
D = 73 mm.
Nr. inv. I 1608.
6. Ordinul Leul Alb, în grad de Comandor sau Mare Ofițer Civil.

Datare: 1922-1939.
Atelier: Karnet & Kysely, Praga.
Descriere: Stea cu cinci ramuri emailate roșu unite prin câte-o frunză aurie de tei, fiecare ramură
terminându-se cu câte trei puncte. Pe avers este reprezentat, din argint, leul rampant, spre stânga,
purtând ecusonul cu crucea dublă a Boemiei, iar pe revers, pe fiecare ramură, stemele provinciilor
care alcătuiau Cehoslovacia (Boemia, Slovacia, Moravia, Silezia, Rutenia). Medalionul și deviza de
pe revers lipsesc.
Însemnul este surmontat de o cunună din frunze de tei în interiorul căreia sunt două ramuri
de palmier încrucișate (simbolul civil).
Panglica lipsește.
D = 60 mm; D cunună = 30 mm.
Nr. inv. I 1887.
7. Placa Ordinului Sf. Sava în grad de Mare Cruce tip 3.

Datare: 1934.
Atelier: Huguenin Frères & Co., Le Locle.
Descriere: Stea cu opt raze pe care este aplicată o cruce de Malta, cu brațele emailate în alb și
mărginite în albastru, cu vulturi bicefali aurii între brațele crucii purtând pe piept stema Regatului
Serbiei. În centrul crucii un oval cu portretul Sfântului Sava în costum verde înconjurat de un inel
albastru gravat în aur cu deviza „Totul s-a realizat datorită unuia”.
D = 80 mm.
Nr. inv. I 12108.
Proveniență: A aparținut lui Nicolas Raicoviceanu. Donație Familia Raicoviceanu, București.
8. Ordinul Vulturul German cls. a II-a, pentru Militari.

Datare: 1942
Descriere: Însemnul este o Cruce de Malta emailată cu alb cu vulturi germani între brațe, purtând
zvastica. Pe brațele orizontale se află două spade încrucișate, semnul distinctiv pentru deținătorii
militari.
Panglica este roșie pe margine având o dungă neagră flancată de două dungi mai înguste albe.
D = 50 mm.
Nr. inv. I 16080.
Proveniență: Conferită în cutie de piele generalului D. Lupu în anul 1942. Donație generalul D.
Lupu, București din 28 mai 1977.
9. Ordinul „Meritul Agricol” în grad de Comandor.

Datare: 1933-1940.
Descriere: Însemnul ordinului este o cruce de Malta, emailată în verde-închis, cu cifrul încoronat al
Regelui Carol al II-lea în centrul crucii, înconjurat de o cunună de grâu și stejar. Atât cifrul regal cât
și cununa sunt de culoarea argintului.
121
Panglica lipsește.
D = 50 mm.
Nr. inv. I 1611.
BIBLIOGRAFIE: Marinescu, 1976, p. 152; Calianu, 2006, p. 56; Martin et al., 2016, pp. 212-213.
10. Semnul onorific „Vulturul României” în grad de Comandor cls. a II-a.

Datare: 1933.
Descriere: Însemnul este un vultur încoronat, cu crucea în cioc, ținând spada și sceptru puterii în
gheare, având aripile desfăcute și purtând stema țării, emailată, pe piept.
Panglica lipsește.
D = 60 x 42 mm.
Nr. inv. I 1610.
BIBLIOGRAFIE: Marinescu, 1976, p. 152; Calianu, 2006, p. 61; Martin et al., 2016, pp. 188-189.
BIBLIOGRAFIE
Braun, G., Leferman, M., Nedelcea, T., Rădulescu, T. 2003. Familia Aman. Craiova: Aius.
Calianu, E. 2006. Decorațiile românești de la Cuza-Vodă la Regele Mihai I. București:
Eminescu.
Dumitrescu, R. G. 2020. Monede de aur și platină din colecția Muzeului Olteniei Craiova.
Cercetări numismatice XXVI, pp. 309-351.
Gherghe, O. 2015. Centenar Muzeul Olteniei: 1915-2015. Craiova.
Marinescu, F. 1974-1975. Modificările survenite la sistemul de decorații românești în deceniul
patru al secolului XX. Studii și Materiale de Muzeografie și Istorie Militară 7-8, pp. 235-262.
Marinescu, F. 1976. Modificările survenite la sistemul de decorații românești în deceniul
patru al secolului XX (II). Studii și Materiale de Muzeografie și Istorie Militară 9, pp. 138-161.
Martin, T. A. 2020. Onoarea Națiunilor. Medalii și cruci străine din patrimoniul Muzeului
Național de Istorie a României. III, București.
Martin, T. A., Pârvan, K., Opaschi, C. 2016. Onoarea Națiunilor. Ordine și decorații
românești din patrimoniul Muzeului Național de Istorie a României. II, București.
Pârvan, K., Opaschi, C., Martin, T. 2011. Onoarea Națiunilor. Ordine și decorații din
patrimoniul Muzeului Național de Istorie a României. Catalog. I, Târgoviște: Cetatea de Scaun.
Rădulescu, T. 2008. Colecția Alexandru şi Aristia Aman. Catalog numismatic. I. Monede
antice de aur şi argint. Craiova: Sim Art.
Rădulescu, T. 2013. Ordine şi decorații românești şi străine care au aparținut acad. dr.
Constantin Angelescu (1869-1948). Argesis XXII, pp. 343-389.
122
1.
2.
123
3.
4.
124
5.
6.
7.
125
8.
126
9.
10.
127
ARHITECTURA REFLECTATĂ ÎN GRAFICA BANCNOTELOR ROMÂNEŞTI
Cezar Petre Buiumaci*
Rezumat: Reprezentarea arhitecturală pe monedele antice, în special cele romane, prin subiectele alese să
fie gravate: ziduri și porți de acces în oraș, străzi cu colonade, temple, nimfeuri, apeducte, fântâni, teatre,
porturi, statui și monumente, prezintă nu doar realizări ale epocii, dar definesc un tip de viață și anume
urban și urbanizat. Moneda românească modernă recurge la însemnele clasice ale puterii, având
reprezentate pe fețele sale efigia domnului/regelui și stema țării. O dată cu introducerea bancnotei, suportul
prezintă caracteristici diferite, permițând o mai vastă reprezentare grafică datorită dimensiunilor
superioare monedei, cât și a tehnicii tiparului. Astfel că încă de la prima serie de bancnote românești,
pentru că suportul devine mult mai generos permițând o mai bogată abordare iconografică, regăsim
reprezentări arhitecturale ori de decorație sculpturală asociată unor concepte arhitecturale menite să
scoată în evidență componente ale construcției naționale: latinitatea românilor, etnogeneza națiunii și
continuitatea în spațiul carpato-danubiano-pontic. Prin alegerea unor astfel de elemente constructoare ale
discursului și identității naționale, bancnota devine un vehicul de transmitere al mesajului către întreaga
populație ca element cultural și propagandistic în același timp. Simbolistica aleasă pentru a reda latinitatea
este compusă din elemente venite din antichitatea romană: împăratul Traian, redat în toate emisiunile de
bancnote de la 1881 până la Primul Război Mondial, Lupa Capitolina, ca statuie care reda mitul fondării
Romei, podul construit de Apolodor peste Dunăre, ce a permis pătrunderea trupelor romane în Dacia,
monumentul de la Adamclisi sau columna lui Traian, ca epistole ale victoriei lui Traian, ori alegoria
simbiozei daco-romane.
Abstract: The architectural representation on ancient coins, especially Roman ones, through the subjects
chosen to be engraved: City Walls, Gates, Colonnaded Street, Temple, Aqueduct, Nymphaeum, Fountain,
Theatre, Harbour, Statues and Monuments, presents not only achievements of the era, but they define a type
of life, namely urban and urbanized. The modern Romanian currency uses the classical symbols of power,
having the effigy of the prince/king and the coat of arms of the country represented on its faces. Once the
banknote is introduced, the support presents different characteristics, allowing a wider graphic
representation due to the dimensions superior to the coin, as well as the printing technique. So from the first
series of Romanian banknotes, because the support becomes much more generous allowing a richer
iconographic approach, we find architectural representations or sculptural decoration associated with
architectural concepts intended to highlight components of the national construction: the Latinity of the
Romanians, the ethnogenesis of the nation and continuity in the Carpatho-Danubian-Pontic space. By
choosing such constructive elements of national discourse and identity, the banknote becomes a vehicle for
transmitting the message to the entire population as a cultural and propagandistic element at the same time.
The symbolism chosen to reproduce the Latinity is composed of elements from Roman antiquity: the emperor
Trajan, reproduced in all banknote issues from 1881 until the First World War, the Lupa Capitolina, as a
statue that reproduces the myth of the founding of Rome, the bridge built by Apollodorus over the Danube,
which allowed the penetration of Roman troops into Dacia, the Adamclisi monument or Trajan's column, as
epistles of Trajan's victory, or the allegory of the Daco-Roman symbiosis.
Cuvinte cheie: bancnota, arhitectura, edificiu, sculptura, propaganda.
Keywords: banknote, architecture, edifice, sculpture, propaganda.
Introducere
Reprezentarea arhitecturală pe monedele antice, în special cele romane, prin subiectele alese
să fie gravate: ziduri și porți de acces în oraș, străzi cu colonade, temple, nimfeuri, apeducte,
fântâni, teatre, porturi, statui și monumente, prezintă nu doar realizări ale epocii, dar definesc un tip
de viață și anume urban și urbanizat. Aceste obiective importante sunt împărțite pe categorii, fiind
edificii religioase, politice ori civile. Între obiectivele de pe monede regăsim porturi importante sau
*
Doctor, Muzeul Municipiului Bucureşti, e-mail: petre.buiumaci@gmail.com.
128
BUIUMACI Cezar Petre
faruri maritime, precum farul din Alexandria, marile stadioane precum Circus Romanus sau
amfiteatre, Forul Traian, inclusiv piaţa de tip Macellum Magnum, poarta triumfală sau arcul de
triumf, columne, ruguri funerare, altare şi sanctuare, cippi1, poduri, de o reală importanţă şi de care
romanii erau foarte mândrii, însuşi marele preot era numit Pontifex Maximus, adică cel mai mare
constructor de poduri, titulatură preluată inclusiv de conducătorii vaticanului - Suveranul Pontif2 şi
apeducte, fântâni, ziduri şi porţi ale oraşului, porturi sau statui. Vastele posibilități de reprezentare
includ de la decorații ale unor edificii sau labirinturi și ajungând până la compoziții mai complexe
precum templele dedicate unei zeități unde regăsim atât imaginea clădirii cât și statuia zeității
respective3; templele sunt probabil cele mai numeroase construcții reprezentate pe monede ca
urmare a importanței lor în societatea antică, dar au și o diversitate ca aspect datorată numeroaselor
zeități cărora le erau închinate4, uneori având imaginea oferirii ofrandei5. Astfel aflăm despre o serie
de edificii care astăzi nu mai există în teren de pe iconografia monedelor, așa cum este cazul
templelor de la Tomis, despre a căror existență știm de pe monedele emise în timpului lui Nero (54-
68), a lui Titus (79-81) și apoi a lui Domițian (81-96), a lui Septimius Severus (193-211) sau
Caracalla (211-217), Elagabal (218-222), Severus Alexander (222-235) sau Maximinus (235-238)6.
Însă nu doar antichitatea a utilizat imaginea arhitecturală pe monede, regăsindu-se în perioadele
ulterioare imaginile unor edificii importante precum castele, cetăți sau catedrale7. Majoritatea
acestor tipuri de edificii se regăsesc și pe bancnotele românești după deceniul al optulea al secolului
al XIX-lea.
Moneda românească modernă recurge la însemnele clasice ale puterii, având reprezentate pe
fețele sale efigia domnului/regelui și stema țării. O dată cu introducerea bancnotei, suportul prezintă
caracteristici diferite, permițând o mai vastă reprezentare grafică datorită dimensiunilor superioare
monedei, cât și a tehnicii tiparului. Astfel că încă de la prima serie de bancnote românești, pentru că
suportul devine mult mai generos permițând o mai bogată abordare iconografică, regăsim
reprezentări arhitecturale ori de decorație sculpturală asociată unor concepte arhitecturale menite să
scoată în evidență componente ale construcției naționale: latinitatea românilor, etnogeneza națiunii
și continuitatea în spațiul carpato-danubiano-pontic. Emisiunile monetare se înscriu în demersul
definitoriu al națiunii și independenței, al unor acțiuni ale lui Carol I prin care își asuma dezideratul
românilor, acela al unirii între granițele unei singure țări, așa cum sunt emiterea monedei de 20 lei
din 1868 care avea legenda „Carol I Domnul Românilor”, sau ridicarea statuii lui Mihai Viteazul
din centrul Bucureștiului, ca o declarație prin care își asuma unirea tuturor românilor sub sceptrul
său8. Prin alegerea unor astfel de elemente contructoare ale discursului și identității naționale,
bancnota devine un vehicul de transmitere al mesajului către întreaga populație ca element cultural
și propagandistic în același timp. Discursul național în preajma dobândirii independentei și al
devenirii regat este distribuit de acum prin punerea în circulație a monedei de hârtie. Simbolistica
aleasă pentru a reda latinitatea este compusă din elemente venite din antichitatea romană: împăratul
Traian, redat în toate emisiunile de bancnote de la 1881 până la Primul Război Mondial, Lupa
Capitolina, ca statuie care reda mitul fondării Romei, podul construit de Apolodor peste Dunăre, ce
a permis pătrunderea trupelor romane în Dacia, monumentul de la Adamclisi sau columna lui
Traian, ca epistole ale victoriei lui Traian, ori alegoria simbiozei daco-romane.
1
Tahberer, 2021, pp. 4, 13-17, 34, 35, 36-39, 40, 42-43, 44-45, 46, 47-48, 49.
2
Markowitz, 2016, p. 1.
3
Tahberer, 2021, pp. 5-8, 11, 18-33, 54-56, 62-64, 65-78, 80-83, 94.
4
Markowitz, 2021, pp. 2-14.
5
Tahberer, 2016.
6
Marin, 2020.
7
Schwyzer, f.a., pp. 6-14.
8
Buiumaci, 2018, pp. 223-256.
129
Primele emisiuni
Istoria bancnotei româneşti începe cu emisiunile de bilete ipotecare din anul 1877, deşi
existaseră trei proiecte ale Comitetului revoluţionar român de a emite un bilete de bancă, mai întâi
în 1853 purtând titlul de „Bilet de împrumut” în valoare de 10 ducaţi echivalenţi ai ducaţilor
împărăteşti, apoi două bilete de bancă în valoare de 100 de lei, dintre care doar unul fiind datat: 1
septembrie 18569. Biletele hypotecare au fost emise de către Ministerul de Finanţe şi tipărite la
Paris în atelierele Băncii Franţei. Deşi purtau data emiterii 12 iunie 1877, dată la care fusese
promulgată legea biletelor ipotecare, ele au fost puse în circulaţie către sfârşitul anului. Au fost
tipărite bancnote cu nominalurile de 5, 10, 20, 50, 100 şi 500 de lei într-un tiraj de 1.329.519 cu
valoarea totală de 26.260.000 lei, deşi legea prevedea ca valoarea totală a acestora să fie de
30.000.000 lei10. În general aceste bancnote au o grafică relativ simplistă predominând alegoriile şi
ornamentele clasice. Excepţie o fac însă două bancnote, biletul hypotecar de 20 lei (doue-deci lei)
pe aversul căruia, în partea stângă, se află împăratul Traian care priveşte către Dacia, reprezentată
de un personaj feminin, care dă mâna cu un soldat roman, scenă ce exprimă uniunea Daciei cu
Roma. Compoziţia este completată de două elemente sculpturale, iar în partea de jos central este
desenat podul lui Traian de la Drobeta Turnu-Severin11. Astfel regăsim pe prima serie de bancnote
româneşti o reprezentare arhitecturală de marcă, podul construit de Apolodor din Damasc în scopul
trecerii Dunării de către trupele romane în cea de-a doua campanie militară din anii 105-106
câştigată de Traian, în urma căreia Dacia va rămâne sub stăpânire romană până la retragerea
aureliană din 271-275. Aceeaşi grafică o găsim şi pe biletul hypotecar cu valoarea de 50 lei.
Reversul biletului de 500 lei din aceeaşi serie prezintă o compoziţie arhitectonică bogat ornamentată
cu elemente sculpturale: în partea superioară, pe un frontispiciu, un cap de leu, un cap de bour şi
inscripţia ROMÂNIA, în laterale câte o statuie reprezentând zeiţele securităţii şi abundenţei, iar în
centru bustul zeiţei Roma. Sub acesta se află un caduceu încadrat de-o parte şi de alta de câte o
reprezentare a Lupei capitolina12. Podul de la Drobeta Turnu Severin a fost construit în intervalul de
pace dintre cele două războaie dacice ale lui Traian, între 103-105 d.Hr. Pentru mai mult de o sută
de ani a fost cel mai lung pod construit vreodată măsurând, deasupra nivelului apei, 1134,9 metri,
lungimea reală fiind de 1600 metri, iar lăţimea de 14,55 metri. Podul era susţinut de 20 de piloni
hexagonali, fiind suspendat deasupra apei la o înălţime de 19 metri şi era prevăzut cu arcade de 33
m lărgime între stâlpii de susţinere13. Considerat a opta minune a lumii, a fascinat generaţiile din
antichitate până în epoca modernă. Podul este reprezentat în două rânduri pe Columna lui Traian şi
cu totul schematic pe o monedă datând din 105 d.Hr14. Drobeta a fost o aşezare dacică şi apoi
romană, ajungând cel mai important oraş roman din Dacia după Romula. Castrul de aici a fost
ridicat în vremea primul război daco-roman, devenind un puternic centru militar, bază a
operaţiunilor din cel de-al doilea război daco-roman. Sunt atestate aici mai multe detaşamente din
legiuni (I Italica, V Macedonica, XIII Gemina, I Adiutrix, VII Claudia, IV Flavia) şi cohorte
auxiliare (II Hispanorum, I Cretum, III Brittonum) care au luat parte la construcţia podului peste
Dunăre şi cohorta I Antiochiensium care a construit castrul. Oraşul se dezvoltă rapid, primind titlul
de municipiu de la împăratul Hadrian, apoi colonia din timpul lui Septimiu Severus. La Drobeta a
existat şi un port care îndeplinea atât funcţiuni economice cât şi militare, şi era amplasat la est de
Podul lui Traian, în faţa castrului. Istoricul Dio Cassius, atribuie distrugerea podului, împăratul
9
Buzdugan et al., 1977, p. 323.
10
Kirițescu, 1997, pp. 226-228.
11
Buzdugan et al., 1997, pp. 326-327.
12
Rosentuler et al., 2006, p. 15.
13
http://www.agerpres.ro/flux-documentare/2015/03/01/documentar-1910-ani-de-la-finalizarea-constructiei-podului-lui-
apollodor-din-damasc-10-20-37.
14
Preda et al., 1994, pp. 79-80; Scurtu et al., 1996, p. 44.
130
Hadrian (117-138) care ar fi făcut-o, deoarece considera că podul reprezenta un pericol pentru
Moesia în cazul unui atac al barbarilor15.
Următoarea bancnotă pe care se află o reprezentare arhitectonică este cea de 1 leu din 1915,
care a avut alte trei emisiuni până în 1938, pe aversul căreia în partea superioară sunt gravate un
grup de trei sonde petroliere, într-o compoziţie din care mai fac parte snopuri de grâu, seceră şi viţă
de vie16 aspect al bogăţiei solului şi subsolului ţării, ce va avea un rol covârşitor în evoluţia
ulterioară a României.
Perioada interbelică
În anul 1931 este emisă bancnota cu valoarea de 5.000 lei, cu nouă emisiuni până în 1945, al
cărei avers prezintă un peisaj al Dunării la Cazane. În partea centrală, uşor excentric către stânga se
distinge o clădire cu etaj construită în proximitatea peretelui montan. Pe revers se găseşte pictura
„Intrarea voievodului Mihai Viteazul în Alba Iulia” realizată de pictorul Stoica Dumitrescu, care a
fost şi desenatorul emisiunii. Pictura îl prezintă pe primul unificator al ţărilor române în fruntea unui
alai şi întâmpinat la poarta Sfântul Gheorghe de o mulţime care îl aclamă17. La 1 noiembrie 1599,
Mihai Viteazul a intrat în Alba Iulia, ceea ce a consfinţit, împreună cu preluarea Moldovei în
primăvara anului 1600, scurta unire a celor trei ţări româneşti sub domnia voievodului oltean. Alba
Iulia este un simbol naţional, prima Unire, martiriul conducătorilor Răscoalei din 1784, Horia şi
Cloşca, Marea Unire din 1 Decembrie 1918, care a schimbat pentru totdeauna harta României, şi tot
aici, patru ani mai târziu, au fost încoronaţi Ferdinand I şi Maria ca regi ai României18.
Pe bancnota de 500 lei din 1934, cu nu mai puţin de 10 emisiuni în nouă ani, se află pe
revers, în mijlocul unui peisaj montan, Castelului Peleş de la Sinaia19. Castelul a fost reşedinţa de
vară a regilor României, fiind construit la comanda lui Carol I, după planurile arhitecţilor Johannes
Schulz şi Karel Liman şi decorată de J.D. Heymann din Hamburg, August Bembe din Mainz şi
Bernhard Ludwig din Viena. Construcţia a început în anul 1873 pe un teren aflat în proprietatea
privată a suveranului, ce a purtat numele iniţial de Piatra Arsă şi schimbat ulterior în domeniul regal
de la Sinaia. Castelul Peleş are în același timp valoare simbolică şi funcţiuni oficiale, pentru care au
fost amenajate spaţiile de recepţie: sala maură, salonul florentin, sala coloanelor, sala armelor, sala
de concerte şi holul de onoare. Au fost primiţi la Peleş împăratul Franz Joseph, regele Gustav al V-
lea al Suediei, regele Albert I al Belgiei, regina Emma a Olandei, regele Ferdinand al Bulgariei,
ducele Alfred de Saxa-Coburg-Gotha, principii moştenitori Rudolf şi Franz Ferdinand ai Austro-
Ungariei, Kronprinzul Wilhelm al Germaniei, viitorul rege Edward al VII-lea al Marii Britanii,
viitorul rege Vittorio-Emmanuele al III-lea al Italiei, prinţul moştenitor Yussuf Izedin al imperiului
Otoman. Prin valoarea s-a istorică şi artistică, Castelul Peleş este unul dintre cele mai importante
monumente de acest fel din Europa din cea de-a doua parte a secolului al XIX-lea20.
Bancnota de 5000 lei din 1943 (până în 1945) conţine pe revers, în partea inferioară, o
compoziţie alcătuită din simboluri care prezintă artele, ştiinţa şi cultura ţării, având în prim plan o
scenă cu un ţăran arând un câmp cu un plug tras de patru boi, iar în plan secund un elemente
arhitecturale care compun un ansamblu industrial21.
Perioada comunistă
În anul 1947 are loc reforma monetară care va scoate din circulaţie vechile semne băneşti,
legea nr. 287 din 15 august 1947 atribuind Băncii Naţionale şi Ministerului de Finanţe misiunea de
emite şi pune în circulaţie noi monede şi bancnote ale leilor stabilizaţi. Schimbarea banilor s-a
realizat în baza unui raport de 20.000 lei vechi la 1 leu nou, cu o limită cuprinsă între 1.500.000 şi
15
Preda et al., 1994, pp. 83-84.
16
17
18
Tileagă et al., 2012, pp. 18, 20.
19
Mariţiu, Cîrjan, 2011, pp. 44-52.
20
Popa et al., pp. 5-17.
21
S.C. Impex Zimbrul Carpatin S.R.L, 2005, p. 125.
131
5.000.000 lei22. Grafica acestor bancnote era de inspiraţie proletară şi avea menirea de a justifica în
mod propagandistic noul regim politic. Prima bancnotă pe care regăsim o reprezentare arhitectonică
este cea de 500 lei 1949 pe reversul căreia se află în mijlocului unui peisaj montan un ansamblu
industrial în plină activitate. Pe avers se găseau portretele conducătorilor răscoalei din Transilvania
din 1784: Horia, Cloşca şi Crişan23. Pe reversul bancnotei de 1000 lei 1950 se găseşte imaginea de
pe aversul bancnotei de 5.000 lei 1931: într-un peisaj al Dunării la Cazane este o clădire cu etaj
construită în proximitatea peretelui montan. Pe aversul acesteia apare pentru prima dată portretul lui
Nicolae Bălcescu24.
În 1952 are loc o nouă reformă monetară în urma căreia au fost emise o serie de monede cu
valorile de 1, 3, 5, 10 şi 25 de bani şi o serie de bancnote cu nominalurile de 1, 3, 5, 10, 25 şi 100 de
lei, primele revenind în sarcina Ministerului de Finanţe pentru ca ultimele trei, cu valorile cele mai
mai mari, să fie de competenţa Băncii de Stat25.
În cadrul aceste serii monetare se află bancnota de 5 lei emisă de Ministerul de Finanţe ce
conţinea pe avers, într-un medalion, chipul unei tinere ţărănci şi stema R.P.R., asemănătoare
emisiunii de 20 lei din 1950, iar pe revers barajul unei hidrocentrale în construcţie. Motivul acesta
răspundea politicilor economice şi industriale a partidului comunist conform cărora creşterea
economică a unui stat se poate realiza doar prin dezvoltarea industrială în cadrul unei economii
centralizate şi planificate, având ca pivot principal industria grea. În cadrul procesului de
industrializare forţată electrificarea era considerată un factor indispensabil. Restul bancnotelor
alternau scene din registrul agricol cu cele din registrul industrial.
Seria reprezentărilor obiectivelor arhitecturale având ca subiect Bucureştii este deschisă de
bancnota de 100 lei 1952. Aceasta avea pe avers efigia lui Nicolae Bălcescu, elemente repetate ale
nominalului, stema RPR şi alte ornamente, cât şi emitentul, iar pe revers imaginea Combinatului
Poligrafic „Casa Scânteii”. Amplasată în nordul oraşului, pe locul fostului Hipodrom de la Băneasa,
Combinatul poligrafic Casa Scânteii „I.V. Stalin” este prima clădire de mari dimensiuni, ale cărei
planuri au fost realizate între 1948-1949 de către o echipă de arhitecţi din care făceau parte Horia
Maicu, Nicolae Bădescu, Marcel Locar, Mircea Alifanti, Gh. Dumitraşcu sau V. Iorga, şi construit
între 1950-1955, inginerul Panaite Mazilu fiind şeful de proiect26. Această clădire de mari
dimensiuni, fiind cea mai înaltă clădire din Bucureşti până în anii 2000, a reprezentat impunerea
realismului socialist de inspiraţie stalinistă în arhitectură, având ca model clădiri emblematice ale
arhitecturii sovietice precum Universitatea Lomonosov, Ministerul Afacerilor Externe, Hotelurile
Ucraina şi Leningradskaia din Moscova sau Palatul Culturii din Varşovia27. Graba cu care a fost
ridicat era dată de obedienţa regimului faţă de Stalin, având în vedere faptul că edificiile sovietice
abia se ridicau şi ele la sfârşitul anilor ’4028, iar pentru execuţia planurilor Casei Scânteii echipa de
arhitecţi s-a deplasat la Moscova într-o vizită de documentare29. Clădirea „Casei Scânteii” închide
perspectiva bulevardului Kiseleff, fiind în acelaşi ax cu Arcul de Triumf. Clădirea are un corp
central cu 12 etaje, atingând 110 metrii la vârful fleşei, iar corpurile laterale având doar parter şi
patru etaje erau destinate redacţiilor de presă şi sediilor de edituri, cu galerii deschise la ultimul etaj,
iar la capete turnuri cu şase etaje, terminate la rândul lor cu fleşe. În partea din spate au fost
construite corpuri ce formează o curte interioară, cu parter şi trei etaje înalte destinate combinatului
poligrafic30. Este una dintre puţinele clădiri, poate chiar singura, ridicată în perioada 1947 – 1989 şi
cu ajutorul contribuției băneşti directe a populaţiei, fiind emise bonuri de donaţie. După căderea
22
Kiriţescu, 1997, pp. 116-121.
23
S.C. Impex Zimbrul Carpatin S.R.L, 2005, pp. 98-99.
24
Buzdugan et al., 1977, p. 350
25
Kiriţescu, 1997, p. 263.
26
Dumitraşcu , 1953, p. 17.
27
Vasilescu, 2014, pp. 101-125.
28
Vasilescu, 2014, pp. 101-125.
29
Maicu, 1952, p. 9.
30
Panaitescu, 2012, pp. 80-82.
132
regimului comunist imobilul, care a dat şi numele pieţei pe care o străjuia, şi-a schimbat denumirea
în Casa Presei Libere.
O dată cu venirea la conducerea partidului şi a ţării, Nicolae Ceauşescu va demara o politică
de preluare totală a puterii în stat, una dintre ele fiind schimbarea Constituţiei şi denumirii
României, care din Republica Populară Română va deveni Republica Socialistă România, iar
Partidul Muncitoresc Român va redeveni Partidul Comunist Român. În cadrul acestui proces toate
documente oficiale şi însemnele ţării aveau să fie schimbate. Nu au fost exceptate nici semnele
monetare care vor fi înlocuite de emisiuni aparent asemănătoare. Deşi în mare măsură acestea aveau
aceleaşi valori şi cromatică, în realitate este vorba despre schimbări importante, oglindite de politica
pe care conducerea comunistă a României a urmat-o după decesul lui I.V. Stalin. România va
adopta o politică de distanţare faţă de Moscova, de practicare a unui aşa zis comunism naţional,
promovând independenţa în interiorul sistemului.
În 1966 este emisă bancnota de cu valoarea de 25 lei pe al cărui avers este portretul lui
Tudor Vladimirescu, iar reversul prezintă un bogat peisaj industrial compus din multe clădiri,
instalaţii şi furnale în plin proces de desfăşurare a activităţii31.
Următoarea bancnotă este cea de 50 lei cu chipul lui Alexandru Ioan Cuza imprimat într-un
medalion pe avers, iar pe revers este desenat Palatul Culturii din Iaşi32. Construit între 1906-1926,
Palatul Justițitei, Administrativ şi al Poştei devine Palatul Culturii în 1955. O efigie a oraşului,
ridicat după planurile arhitectului Ion D. Berindey, este cel mai reprezentativ monument neogotic
din ţara noastră. Clădirea „urmăreşte să reediteze formele vechilor palate comunale, întotdeauna
înzestrate cu un turn monumental”. Faţada principală are în axul compoziţiei un turn cu ceas, sub
care se găseşte intrarea principală. Potrivit lui Gheorghe Curinschi Verona „clădirea este construită
din cărămidă, cu planşee de lemn pe traverse din beton. Exteriorul este tratat în simili-piatră, iar
elementele decorative sunt realizate din ipsos. Astfel, această clădire, de mare amploare şi
monumentalitate, este realizată din materiale puţin durabile. Ceea ce îi dă valoare este compoziţia
de ansamblu, în care autorul a găsit un raport între desfăşurarea orizontală a corpurilor şi
verticală turnului, precum şi o anumită consecvenţă stilistică”33. Arhitectura exterioară şi interioară,
vitraliile, decoraţia saloanelor, balconul, scările, mozaicul pardoselii, feroneria fac din Palatul
Culturii un o clădire emblematică a Iaşului, ce astăzi este înscrisă în Lista monumentelor istorice.
Bancnota de 100 lei din aceeaşi serie are pe avers o grafică şi o cromatică asemănătoare
celei din 1952. Schimbarea majoră este reprezentarea de pe revers unde Combinatul Poligrafic
„Casa Scânteii” este înlocuită de imaginea Ateneului Român. Astfel că este înlocuită imaginea
influenţei sovietice în arhitectura Capitalei şi, implicit, obedienţa regimului faţă de „fratele mai
mare”, cu un monument de arhitectură bucureşteană, de inspiraţie franceză, care nu are nici un fel
de legătură cu regimul comunist, clădirea fiind ridicată în timpul regelui Carol I. Ateneul Român,
construit parţial între 1886 – 1888, după planurile arh. A. Galleron, pe fundaţiile manejului din
Grădina Episcopiei este un edificiu eclectic de inspiraţie franceză. Lucrările fiind fost reluate în
1893, Ateneul are o sală mare de concerte cu o capacitate de 1.000 locuri. O parte din fondurile
necesare construirii acestuia a venit de la populaţie în urma îndemnului: „Daţi un leu pentru
Ateneu!”34.
Aceste emisiuni vor circula până în anul 199635 când vor fi scoase treptat din circulaţie în
paralel cu emiterea de noi monede şi bancnote, ca urmare a liberalizării preţurilor şi a salariilor dar
şi al creşterii inflaţiei într-un ritm ridicat.
31
S.C. Impex Zimbrul Carpatin S.R.L, 2005, p. 69.
32
Buzdugan, 1977, p. 340.
33
Teodorescu, 2014, pp. 208-215.
34
Noica, 2008, p. 49.
35
http://www.bnr.ro/apage.aspx?pid=404&actId=93803.
133
Noile emisiuni postdecembriste

Noile bancnote vor conţine o grafică în care elementele arhitecturale vor deţine o pondere
majoră. Acestea păstrează uzanţa ilustrării unei personalităţi pe avers cu excepţia celei de 2.000 lei
1999, emisă cu ocazia eclipsei totale de soare, eveniment astronomic care a putut fi văzut de pe
teritoriul României, bancnotă care a fost prima emisiune din polimer din Europa şi din emisfera
nordică36.
Prima bancnotă tipărită după 1989 este cea cu nominalul de 1.000 lei din 1991, cu o nouă
emisiune în 1993. Pe avers este prezentat poetul Mihai Eminescu cu un fundal pe care regăsim
imaginea unor corăbii. Pe revers este reprodus un peisaj în care elementul principal este Mănăstirea
Putna37. Simbol al Moldovei, dar şi naţional, Mănăstirea Putna este prima ctitorie a lui Ştefan cel
Mare ridicată între 1466-1469, refăcută în 1484 în urma unui incendiu. Biserica este distrusă de
cazacii lui Vasile Lupu în timpul luptelor pentru tron cu Gheorghe Ştefan. Acesta din urmă va
începe refacerea bisericii după ce a devenit domn al Moldovei, dar va fi terminată de către
domnitorul Eustatie Dabija38. Biserica are un plan tritonic, compusă din pridvor, pronaos, gropniţă,
naos şi altar, îmbinând armonios elemente de arhitectură bizantină, gotică şi renascentistă.
A urmat bancnota de 200 lei din 1992. Pe reversul acesteia, ca element grafic principal, se
află portretul naturalistului Grigore Antipa având în plan central o compoziţie din care fac parte
vasul cu aburi „Tudor Vladimirescu”, elemente ale florei şi faunei Deltei Dunării şi vechiul far din
Sulina39. În Sulina există mai multe faruri ridicate pentru a facilita traficul pe braţul Dunării. Cel în
care astăzi funcţionează Muzeul-Far a fost rezultatul convenţiei ruso-austriece din 1840 urmând să
funcţioneze între martie şi decembrie al fiecărui an. Ridicat, probabil, după planurile britanicului
Charles Ackroyd, farul „de piatră” a fost pus în funcţiune la 25 octombrie 1841, când au fost
aprinse cele 13 reflectoare. „Fundaţia farului depăşeşte nivelul obişnuit al apelor fluviului cu 1 ½
picioare iar înălţimea farului este de 58 ½ picioare. Culoarea sa este roşu-cărămizie. Pentru a-l
apăra împotriva furtunilor de Nord Vest s-a ridicat pe piloţi un zid de cărămidă.” În 1943 farul a
fost tencuit şi vopsit în alb „din ordinul Amiralităţii Marii Negre”40. Alte două faruri sunt situate în
aval de oraşul Sulina, unul pe malul drept al Dunării construit în formă de turn circular din metal
uşor şi are o înălţime de 11,6 metri41. Cel de pe malul stâng, cunoscut şi sub numele de Farul
observator este cel construit de Comisia Europeană a Dunării din metal greu, având o înălţime de
13,7 metri. În perioada celui de-al Doilea Război Mondial, farul a fost transformat într-un punct de
observaţie folosit de către Marina Militară Germană. Pe bancnotă regăsim acest far. Ambele faruri
au fost scoase din funcţiune în urma lucrărilor de prelungire în mare a digurilor gurii Canalului
Sulina, începute în anul 192242.
Tot în 1992 este pusă în circulaţie bancnota cu valoarea nominală de 5.000 lei, cu o nouă
emisiune în 1993, care are pe ambele feţe ilustraţie arhitecturală. Componenta principală a aversului
este chipul lui Avram Iancu alături de un peisaj montan în centrul căruia se află o biserică
maramureşeană. Grafica reversului ne prezintă biserica din Densuş, poarta cetăţii Alba Iulia şi
stindardul dacic alături de o suită de elemente decorative şi primul sigiliu al lui Mihai Viteazul după
Unirea din 160043. Biserica maramureşeană este o construcţie specifică zonei, realizată din lemn.
Într-o perioadă în care românii ortodocşi nu îşi puteau ridica biserică din piatră, soluţia aleasă a fost
construirea lăcaşurilor de cult din lemn, dar situată, conform tradiţiei pe un loc înalt. În ciuda
36
http://www.bnr.ro/EmisiuniDetails.aspx?idd=192&WebPageId=726.
37
BNR, 2005, pp. 36-39.
38
Signalia, Boldura, 2015, pp. 123-136.
39
BNR, 2005, pp. 30-31.
40
Tudose, 2012, pp. 30-31.
41
http://www.primaria-sulina.ro/turism/fardreapta.html.
42
http://www.primaria-sulina.ro/turism/farstanga.html accesat la 24.10.2016.
https://www.cjtulcea.ro/sites/cjtulcea/PrezentareaJudetului/Obiective%20Turistice/Lists/Cetati%20si%20Monumente/D
isplay.aspx?ID=25.
43
BNR, 2005, pp. 44-47.
134
faptului că nu este opera unor arhitecţi specializaţi în astfel de construcţii, biserica maramureşeană,
creaţie a meşterilor populari, este o capodoperă ce a devenit simbolul Maramureşului şi a fost
înscrisă în patrimoniul universal. Spaţiul interior al bisericii este împărţit în trei: naos, pronaos şi
altar. Naosul este despărţit de altar prin catapeteasmă. În rânduiala bisericii maramureşene naosul
era rezervat bărbaţilor, pentru ca femeilor să le fie rezervat pronaosul. Peste pronaos se găseşte un
balcon pentru tineret sau corul bisericii. Pereţii interiori şi bolţile sunt zugrăvite cu picturi murale de
inspiraţie răsăriteană, post-bizantină, iar după secolul al XVIII-lea cu interferenţe renascentiste şi de
factură barocă. Elementul cel mai spectaculos şi distinctiv al bisericilor maramureşene îl reprezintă
turla, aşezată peste pronaos şi care are înălţimi de zeci de metri. Turlele maramureşene au la
jumătatea lor un foişor în care sunt instalate toaca şi clopotele, dar folosit şi ca loc de observare a
unor pericole. Aşezată pe blocuri mari de piatră, biserica era construită în trecut doar din bârne
masive de stejari seculari având un acoperiş din şindrilă. Turla se termina cu un coif aşezat peste
foişor, iar în vârf este fixată o cruce din fier forjat. Un element important al bisericii îl reprezintă
portalul de la uşa de intrare care este încrustat cu motive geometrice şi simboluri ale vieţii44.
Alăturarea portretului lui Avram Iancu cu o biserica maramureşeană indică importanţa
maramureşenilor în acţiunile întreprinse de conducătorul paşoptist transilvănean. Biserica
paleocreştină din Densuş situată în partea de nord a localităţii „peste casele cu acoperişuri mari, se
iveşte un ciudat turnuleţ de dărâmături sure, care este al unei biserici fără pereche în toată
românitatea”. Forma lăcaşului şi materialul de construcţie folosit la ridicarea acestuia, aproape
exclusiv format din piese litice romane aduse la Sarmizegetusa, au dus la emiterea mai multor
ipoteze cu privire la datarea construcţiei. Teoriile celor care s-au lansat în datarea lăcaşului pornesc
încă din vremea lui Decebal, istoricul Benko Iozsef considera că biserica a fost iniţial o sinagogă
preluată de romani după cucerirea Daciei şi transformată într-un templu păgân. Teologul Milan
Sesan indică secolul al VI-lea ca perioadă a ridicării edificiului de către populaţia locală romanizată.
Apoi sunt indicate secolele XII-XIV de mai mulţi cercetători, între care şi Nicolae Iorga. Baronul
Sylvester Joseph Freiherr von Hausenhausen und Hochhaus consideră că, la origine, biserica a fost
un templu păgân închinat zeului Marte. Biserica, a cărei construcţie a suferit mai multe faze dar şi
reparaţii de-a lungul timpului, are în componenţa sa diverse blocuri din piatră, fusuri, capiteluri şi
baze de coloane, lespezi de porţi, altare votive şi onorifice, aduse de la fosta colonie romană Ulpia
Traiana Augusta Dacica Sarmizegetusa care se află la 10 kilometri sud faţă de Densuş. Dacă
arhitectura edificiului vine în sprijinul teoriilor conform cărora a fost iniţial un templu păgân,
oponenţii acestei ipoteze pun forma bizară a edificiului pe seama provenienţei dalmato-macedonene
a constructorului. Din punct de vedere al arhitecturii, biserica prezintă un plan pătrat cu latura de 6
metri. Naosul acesteia este străpuns de un turn în jurul căruia se află un spaţiu îngust acoperit cu o
boltă de sprijin. Acoperişul întregii construcţii este realizat din plăci de piatră suprapuse. În prezent
biserica are două hramuri: Sfântul Ierarh Nicolae şi Sfântul Prooroc Ieremia şi este înscrisă pe Lista
monumentelor istorice româneşti45. Cetatea Alba Carolina a fost ridicată între 1714-1738 după
planurile arhitectului Giovanni Morando Visconti, la comanda împăratului Carol al VI-lea de
Habsburg, pe locul unde s-au mai aflat alte două fortificaţii precedente: Castrul Roman al Legiunii a
XIII-a Gemina (106 d.Hr.) şi Cetatea Medievală Bălgrad (secolele XVI-XVII). Cetatea are un
aspect stelar în şapte colţuri, însemnând totodată şapte bastioane uriaşe. Accesul în cetate se face pe
cele patru porţi, la aspectul cărora au contribuit sculptorii Johann Konig, Johann Vischer şi
Giuseppe Tencalla. Poarta a III-a, cea reprezentată pe bancnotă, este singura prin care se face
intrarea propriu-zisă în fort, fiind cel mai important ansamblu sculptural al întregii cetăţi, şi
totodată, cea mai valoroasă lucrare barocă din Transilvania. Aflată în mijlocul curtinei formate de
bastioanele Sf. Eugeniu şi Sf. Capistrano, este monumentală, impresionând prin ornamentaţia
sculpturală ce atinge pe alocuri, exuberanţa rococo-ului. Panourile de la exterior şi interior sunt
44
Sigheteanul, 2013, pp. 6-7.
45
Dobrei, 2011, pp. 25-35.
135
inspirate de contextul politico-militar al epocii în care a fost construită cetatea. Astfel, pe latura de
est, poarta e încoronată de statuia ecvestră a împăratului Carol al VI-lea, din ordinul căruia a fost
ridicată fortificaţia. La stânga şi la dreapta, statuia e încadrată de grupuri sculpturale cu turci striviţi
sub copitele calului. Stema Austriei apare şi aici, încununând această opera barocă46. Pe faţada
interioară sunt prezente 4 statui simbolizând marile virtuţi: Abundenţa, Înţelepciunea, Cumpătarea
şi Forţa. În soclul statuii lui Carol al VI-lea se afla o mică încăpere în care a fost întemniţat la 2
ianuarie 1785 Horea, principalul conducător al marii răscoale din 1785-1785. În anul 1937 a fost
aşezată aici o placă care are următoarea inscripție: „Aici a suferit dârz, neînduplecat, cu credinţa
tare în destinul neamului românesc. 27 decembrie 1784-28 februarie 1785”47.
Anul 1994 aduce apariţia bancnotei de 10.000 lei cu un avers ce conţine portretul istoricului,
scriitorului şi jurnalistului Nicolae Iorga ca element grafic principal, lângă care se află reprezentări
geometrice, fibula mică din tezaurul de la Pietroasa şi imaginea zeului şarpe Glycon. Pe revers se
găsesc statuia zeiţei Fortuna, protectoarea cetăţii antice Tomis, imaginea Muzeului de Istorie a
Municipiului Bucureşti – Palatul Suţu şi statueta Gânditorului de la Hamangia48. Palatul Suţu ce
adăposteşte astăzi Muzeul Municipiului Bucureşti, a fost ridicat în 1835 după planurile arhitecţilor
Johan Veit şi Konrad Schwink, în stil neogotic, ieşind în evidenţă cele patru turnuri poligonale.
Clădirea, celebră în epocă, a fost decorată de sculptorul Karl Storck, are un hol de primire şi o scară
monumentală de unde poate fi admirat celebrul ceas în oglindă. Scara monumentală din stejar se
desparte la jumătatea ei în două făcând astfel loc oglinzii de mari dimensiuni, deasupra căreia, la
mijlocul ramei superioare se află portretul Irinei Suţu sculptat de Karl Storck. Marchiza laterală a
fost construită ulterior după planurile arhitectului Paul Gottereau. Deasupra fiecărei porţi palatului
se află câte un soare susţinut de doi lei rampanţi. Palatul a fost reşedinţă particulară până la
începutul secolului al XX-lea, în timpul Primului Război Mondial devenind reşedinţa
guvernatorului ocupant, apoi sediul Primăriei Municipiului Bucureşti, sediul al Băncii
Chrissoveloni, al CEC-ului şi al Institutului de Construcţii înainte de a deveni sediul Muzeului
Municipiului Bucureşti în 195949.
În 1998 vechea bancnotă de 1.000 lei este înlocuită de una de dimensiuni mai mici, a cărei
ilustraţie şi cromatică este schimbată, păstrând însă ca element grafic principal al aversului
imaginea poetului Mihai Eminescu. Reversul este însă schimbat complet având o structură a cărui
element central îl reprezintă ruinele cetăţii Histria50. Histria a fost colonie grecească la Marea
Neagră (astăzi pe malul lacului Sinoe) întemeiată către 657-656 î.Hr. de coloniştii din Milet.
Numele este strâns legat de Dunăre, care în limba greacă era Istros. Este cea mai veche aşezare de
pe coasta vestică a Mării Negre şi una dintre primele din întregul bazin al acestei mări. Rapiditatea
cu care cetatea a prosperat a făcut să devină unul dintre cele mai importante centre greceşti la Marea
Neagră. După pustiirea cetăţii în timpul expediţiei lui Darius I, oraşul va fi rapid refăcut în secolul
al V-lea î.Hr. Histria a emis primele sale monede către jumătatea secolului al V-lea, fiind primele
emisiuni de pe actualul teritoriu al României. Oraşul a avut o dezvoltare continuă de aproape 13
secole, fiind distrusă în secolul al VII-lea d.Hr. în timpul invaziilor avaro-slave51.
Anul 1998 este consemnat pentru apariţia bancnotei cu valoarea de 100.000 lei care îl are
prezent pe avers pe pictorul Nicolae Grigorescu, iar pe revers o ilustraţie compusă din personajul
tabloului „Rodica” şi o casă tip casă boierească cu prispă din Oltenia, despre care se spune ca ar
inspirată din cula oltenească52. Cula53 este o reşedinţă boierească fortificată proprie zonei Olteniei,
46
Tileagă et al., 2012, pp. 31-36.
47
http://www.apulum.ro/ro/porti.htm.
48
BNR, 2005, pp. 50-51.
49
Buiumaci, 2014, pp. 39-41.
50
BNR, 2005, pp. 40-41.
51
Preda, 1996, pp. 235-238.
52
Preda, 1996, pp. 58-59.
53
Kule = turn în limba turcă.
136
în special în zona Gorjului, Vâlcei dar şi a Argeşului, ridicată în secolele XVIII – XIX ca urmare a
instabilităţii politice interne, a conflictelor armate şi a pericolului otoman. Însă la o privire mai
atentă, casa este una specifică zonei montane subcarpatice, regăsindu-se într-un areal cuprins între
Oltenia și Moldova. Există voci care afirmă că aceasta ar fi casa cu blazoane din Chiojdu54, județul
Buzău, dar care în trecut făcea parte din județul Prahova. Se pare însă că imaginea este a unei case
care se găsește în prezent la Muzeul Astra din Sibiu, reconstruită și inaugurată în anul 2008, cu
ocazia Zilei Patrimoniului55.
Bancnota de 10.000 lei din 1994 este la rândul ei schimbată în 1999 cu o nouă bancnotă şi,
ca în cazul celei de 1.000 lei, este de dimensiuni mai mici şi de altă culoare. Se păstrează imaginea
lui Nicolae Iorga pe avers, însă pe revers elementul principal va deveni Catedrala Episcopală a
Mănăstirii Curtea de Argeş56. Mănăstirea Curtea de Argeş este ctitorită de Neagoe Basarab (1512-
1517) şi are hramul Adormirea Maicii Domnului. De la zidirea acesteia a rămas şi legenda
Meşterului Manole. Linia arhitectonică poartă amprenta stilului bizantin având la exterior o
decoraţie cu influenţe ale artei armene, persane, georgiene şi arabe. Refăcută de Matei Basarab
(1632-1654) şi Şerban Cantacuzino (1678-1688), Mănăstirea de la Curtea de Argeş devine reşedinţă
episcopală, iar în anul 1793 a luat fiinţă aici Episcopia Argeşului. Între 1875-1885 biserica este
refăcută în forma cunoscută astăzi de către arhitectul francez Andre Lecomte de Nouy, un arhitect
cu numeroase lucrări pe meleagurile româneşti. Planul bisericii respectând tradiţia cultului ortodox,
cuprinde trei încăperi: altarul, naosul şi pronaosul, care se disting în două părţi esenţiale, privite atât
din interior cât şi din exterior, o parte, în formă de trilob (trilobată), cu trei abside egale, cuprinde
altarul şi naosul, după principiile de la Cozia. Arhitectura exterioară a bisericii prezintă o decoraţie
bogată, corpul bisericii la exterior este subîmpărţit în două registre inegale printr-un puternic profil,
decorat aici în formă de torsadă răsucită continuu şi într-un singur sens. Registrul de jos, mai înalt, e
împărţit în panouri dreptunghiulare, în fiecare, panou e aşezată câte o rozetă sculptată. Alte rozete-
discuri se găsesc în punctele întretăiate ale arcelor şi peste aceste discuri se află câte un porumbel de
piatră aurit. Patru baze pătrate susţin turlele octogonale. Turlele spiralice din faţă introduc un
element arhitectonic instabil, impunând faţadei mişcări de rotaţie în viu contrast cu elementele
predominante ale compoziţiei57. Mănăstirea Curtea de Argeş este necropola regilor României.
Începând cu anul 2000 Banca Naţională a României a demarat un proces de preschimbare al
bancnotelor din hârtie cu cele realizate din polimer, ale căror caracteristici le fac superioare celor
aflate până atunci în circulaţie. Dacă biletele de bancă cu nominalurile de 10.000 (2000) şi 100.000
(2001) îşi vor păstra atât aspectul cât şi dimensiunile, emisiunea bancnotei de 50.000 lei din anii
1996 şi 2000, care avea pe avers chipul lui George Enescu, iar pe revers imaginea în oglindă a
Sfinxului din Bucegi58, va avea din anul 2001 pe revers imaginea Ateneului Român59 pe un fundal
cu fragmente de portativ, note muzicale şi un pian60.
În anul 2003 Banca Naţională pune în circulaţie bancnotă de 1.000.000 lei pe al cărei avers
se află portretul dramaturgului Ion Luca Caragiale şi o compoziţie ce conţine elemente geometrice,
florale şi două măşti între care cea a Comediei. Reversul este alcătuit din statuia lui Ion Luca
Caragiale realizată de Constantin Baraschi în anul 1957, clădirea vechiului Teatru Naţional din
Bucureşti, masca Tragediei, toate pe un fundal cu diverse forme geometrice61. La început secolului
al XIX-lea se deschidea prima sală de teatru din Bucureşti organizată sub îndemnul domniţei Ralu,
ce a înfiinţat teatrul de la „Cişmeaua Roşie”, pe Podul Mogoşoaiei. Societatea Filarmonică,
54
https://haihuin2.com/2020/04/26/cum-arata-in-realitate-casa-de-pe-bancnota-de-10-lei-cu-ce-pret-a-fost-vanduta/.
55
https://www.bnr.ro/apage.aspx?pid=404&actId=319974; https://mediaflux.ro/povestea-casei-de-pe-bancnota-de-10-lei/.
56
BNR, 2005, pp. 52-53.
57
http://www.crestinortodox.ro/biserici-manastiri/manastirea-curtea-arges-67950.html.
58
BNR, 2005, pp. 54-57.
59
Vezi descrierea bancnotei de 100 lei 1966.
60
BNR, 2005, pp. 14-15.
61
BNR, 2005, pp. 20-21.
137
înfiinţată în 1833, îşi propunea promovarea „culturii limbii româneşti şi înaintarea

literaturii,întinderea muzicii vocale şi instrumentale din Principat şi spre aceasta formarea unui
Teatru Naţional”. În 1836 Societatea Filarmonică a cumpărat Hanul Câmpinencii pentru ridicarea
edificiului. Locul fiind însă prea mic pentru a se construi pe el un teatru monumental, va fi aleasă
locaţia fostului han Filaret şi, după multe tărăgănări, va începe în 1848 construcţia Teatrului
Naţional, lucrare finalizată la sfârşitul anului 185262. Aici îşi va desfăşura activitatea instituţia până
în vara anului 1944. După ce a fost distrusă clădirea din Calea Victoriei de bombardamentele
germane din 24-26 august 1944, teatrul a continuat să funcţioneze în sălile Comedia, Studio din
Piaţa Amzei, sălile de festivităţi ale liceelor Sfântul Sava şi Matei Basarab, Cercul Militar, iar după
o perioadă îşi va desfăşura activitatea doar în sălile Comedia şi Studio. După mai bine de jumătate
de secol a fost construit, după planurile prof. univ. dr. arh. Romeo Ştefan Belea, Hotelul Novotel,
inaugurat în 2007, a cărui intrare a fost realizată după modelul intrării Teatrului Naţional63.
La 14 iulie 2004 a fost adoptată Legea nr. 348 privind denominarea monedei naţionale,
publicată în Monitorul Oficial nr. 664 din 23 iulie 2004, conform căreia „la data de 1 iulie 2005,
moneda naţională a României, leul, va fi denominată astfel încât 10.000 lei vechi, aflaţi în
circulaţie la această dată, vor fi preschimbaţi pentru 1 leu nou” (Art. 1)64.
În cadrul procesului de denominare grafica bancnotelor, cu mici schimbări de fundal, se va
păstra într-o proporţie foarte mare, cromatica rămânând la fel, importantă fiind diferenţierea
dimensiunilor care vor fi modificate după cum urmează: bancnota de 10.000 lei 2000 – 150 x 67
mm devine bancnota de 1 leu 2005 – 120x62 mm, bancnota de 50.000 lei 2001 - 155 x 70 mm
devine bancnota de 5 lei 2005 – 127 x 67 mm; bancnota de 100.000 lei 2001 – 160 x 73 mm devine
bancnota de 10 lei 2005/2008 – 133 x 72 mm, bancnota de 500.000 lei 2000 – 165 x 76 mm devine
bancnota de 50 lei 2005 – 140 x 77 mm, iar bancnota de 1.000.000 lei 2003 – 168 x 78 mm devine
100 lei 2005 – 147 x 82 mm65.
La 1 iulie 2005 va intra în circulaţie bancnotă de 500 lei cu chipul lui Mihai Eminescu şi cu
un fundal alcătuit din flori şi frunze de tei şi o călimară şi o pană de scris, iar pe revers clădirea
Bibliotecii Universitare din Iaşi şi o pagină a ziarului Timpul66. Biblioteca Centrală Universitară
„Mihai Eminescu” din Iași este cea mai veche bibliotecă universitară și una dintre cele mai
importante biblioteci din România. În 1860, prin înfiinţarea la Iaşi a primei universităţi din ţară, din
bibliotecă a Academiei Mihăilene devine Bibliotecă Universitară, apoi Centrală şi Publică în 1864,
din nou Universitară în 1916. A funcţionat în clădirea Academiei Mihăilene (astăzi distrusă, între
1835-1860), în Universitatea veche (actuala Universitate de Medicină şi Farmacie, până în 1897), în
Universitatea nouă (actualmente sală de studiu a Bibliotecii Universităţii Tehnice „Gh. Asachi”),
pentru ca după al Doilea Război Mondial să se mute în clădirea Bibliotecii Fundaţiunii „Regele
Ferdinand I”, ale cărei fonduri le înglobează. Aceasta din urmă a fost construită între anii 1930-
1934 de inginerul Emil Prager, după planurile arhitectului Constantin Jotzu. Interiorul acestui
edificiu este lucrat în marmură de Carrara şi mozaic veneţian, iar exteriorul este împodobit cu
impresionante coloane în stil ionic, pilaştri neo-dorici, mici frontoane triunghiulare şi medalioane cu
personalităţi marcante ale culturii naţionale67.
Bancnota cu valoarea nominală de 200 lei va fi introdusă în circulaţie la 1 decembrie 2006.
Aceasta are că element grafic principal pe avers portretul poetului Lucian Blaga şi un fond pe care
se regăsesc flori de mac şi o carte deschisă la fila cu poemele Autoportret şi 9 mai 1895, iar pe
revers un fundal alcătuit din roţi de moară şi un curcubeu pe care sunt suprapuse o moară de apă şi
62
Potra, 1990, pp. 523-536.
63
Buiumaci, 2016, p. 104.
64
http://www.bnr.ro/apage.aspx?pid=404&actid=29.
65
http://www.bnr.ro/Monede-si-bancnote-retrase-din-circulatie,-care-se-preschimba-la-sucursalele-regionale-ale-BNR-
725.aspx; http://www.bnr.ro/Monede-si-bancnote-in-circulatie-724.aspx.
66
http://www.bnr.ro/500-de-lei---Mihai-Eminescu-8820.aspx.
67
http://www.bcu-iasi.ro/istoric.
138
statuia Gânditorului de la Hamangia68. Moara de apă este o instalaţie ce foloseşte energia apei
pentru măcinarea cerealelor sau a altor materiale. În ilustraţia bancnotei este prezentată o moară cu
roată verticală, clădirea din lemn cu îmbinare tip coadă de rândunică şi acoperişul cu şindrilă.
Bancnotele Centenarului
Centenarul Marii Unirii a ocazionat emiterea unor bancnote care să marcheze atât
evenimentul cât și personalitățile care s-au aflat în prim planul acestor evenimente. La 1 Decembrie
2018, Banca Națională a României a emis bancnota cu valoarea de 100 lei care are pe avers
portretele regelui Ferdinand și al reginei Maria, alături de o imagine din cadrul Marii Adunări
Naționale de la Alba Iulia de la 1 Decembrie 1918, iar pe revers, un grup de patru femei care poartă
costume populare specifice celor patru provincii unite în 1918: România, Basarabia, Bucovina și
Transilvania. Lângă această alegorie este redată imaginea alaiului regal intrat în București la 1
Decembrie 1918, alai în fruntea căruia se găseau regele Ferdinand și regina Maria, însoțiți de
principii Carol și Nicolae și de generalul Mathias Berthelot. Imaginea prezintă un aspect în care
alaiul regal este primit de populația care aclama de pe margine și din balcoane. Decupajul
fotografiei surprinde latura nordică a vechiului Palat Regal și aripa sudică a Hotelului Imperial. Nici
unul din aceste imobile nu mai există astăzi ca urmare a refacerii Palatului Regal de la mijlocul
deceniului al treilea al secolului trecut.
Un an mai târziu, B.N.R. emitea o nouă bancnotă de 100 lei, de această dată având pe avers
portretul lui Ion I. C. Brătianu, fațada principală a clădirii Palatului Adunării Deputaților. Acest palat a
fost ridicat în anul 1907, pe locul clădirilor fostului divan domnesc, după planurile arhitectului Dimitrie
Maimarolu. Fațada impozantă lungă de 80 m, are în centru o intrare cu o galerie străjuită de 6 coloane
cu capiteluri ionice, având acoperișul definit de o cupolă în stilul celei a Ateneului Român. Situată
deasupra sălii de ședință, cupola prezintă un lanternou ce permite pătrunderea luminii. În timpul
regimului comunist aici a fost sediul parlamentului de atunci: Marea Adunare Națională, pentru ca după
Revoluția din Decembrie 1989 să redevină sediul Camerei Deputaților, iar din anul 1996 să revină
Bisericii Ortodoxe Române pentru a deveni Palatul Patriarhiei69.
Doi ani mai târziu, în 2021, tot la 1 Decembrie, Banca Națională punea în circulație
bancnota de 20 lei având ca personaj înfățișat pe avers pe eroina de la Jiu, Ecaterina Teodoriu, iar
pe revers, alături de imaginea Victoriei înaripate, Mausoleul de la Mărășești. Ridicat pentru a-i
omagia pe eroi celei mai bătălii de pe frontul românesc al Primului Război Mondial, în care s-au
jertfit întru realizarea idealului național 480 de ofițeri și 21.000 de ostași români. Ridicat prin
subscripție publică la inițiativă Societății Ortodoxe Naționale a Femeilor Române, pe un teren din
apropierea locului unde s-a desfășurat bătălia, care a fost donat de către George Ulise Negroponte.
Ansamblul a fost ridicat în două etape, prima între anii 1923-1924, iar cea de-a doua între anii
1936-1938. În urma concursului de soluții, câștigătoare a fost echipa de arhitecți George Cristinel și
Constantin Pomponiu. Inaugurarea criptelor s-a făcut în septembrie 1924, pentru că inaugurarea
oficială să aibă loc 14 ani mai târziu, la 18 septembrie 1938. Basorelieful de la exteriorul Cupolei
Gloriei a fost realizat de către sculptorii Ion Jalea și Cornel Medrea, pictura interioară de către
pictorul Eduard Săulescu70, iar sculptura interioară de către sculptorul Emil Wilhelm Becker.
Concluzii
Regăsim așadar pe bancnotele românești toate acele reprezentări arhitecturale gravate pe
monedele romane antice: de la clădiri civile și religioase de primă importanță culturală ajungând
până la poduri și faruri maritime, însă pe un suport mai generos. Parcursul de până acum al
bancnotelor românești scot în evidență discursul pe care statut îl afișează în privința construcției
naționale prin edificiile menite să definească cultura românească de-a lungul veacurilor. Constatăm
că acest discurs este liniar în mare măsură, cu elemente care converg în acest sens, cu excepția
68
http://www.bnr.ro/200-de-lei---Lucian-Blaga-8819.aspx.
69
http://enciclopediaromaniei.ro/wiki/Palatul_Camerei_Deputa%C5%A3ilor; https://patriarhia.ro/palatul-patriarhiei-
778.html.
70
Speteanu-Vasiliu, 2018, pp. 211-241.
139
primei părți a perioadei comuniste, când modelul cultural este importat din Uniunea Sovietică,
pentru ca în partea a doua a acestei perioade să se revină la un discurs național, reflectat și în grafica
bancnotelor. Astfel că, dacă de la primele bancnote și până la cele emise în preajma celui de-al
Doilea Război Mondial, pe bancnote se regăsesc compoziții menite să exprime latinitatea și unitatea
poporului român, în timpul regimului comunist, grafica bancnotelor este tributară proletcultismului
de esență sovietică, dar care ulterior o va vira înapoi către construcția națională, unde îi regăsim pe
liderii naționali Tudor Vladimirescu, Alexandru Ioan Cuza sau Nicolae Bălcescu, ale căror merite în
procesul de redeșteptare națională și unificare teritorială sunt scoase acum evidență. Este momentul
în care asistăm la o schimbare în planul edificiilor de ordin cultural, fiind înlocuită Casa Scânteii,
edificiul cel mai reprezentativ al arhitecturii realist socialiste promovate de Stalin, cu Ateneul
Român, locul în care s-au desfășurat lucrările primului Parlament al României Mari și o importantă
construcție cu o arhitectură unică, ridicată în timpul regelui Carol I după planurile unui arhitect
francez. Tot acum apare pe bancnota de 50 lei Palatul Culturii din Iași în fața căruia este statuia lui
Ștefan cel Mare. După răsturnarea regimului comunist asistăm la o mare varietate a componentelor
grafice ale bancnotelor, când îi găsim pe acestea pe cei mai importanți oameni de cultură ai
României precum Mihai Eminescu, Nicolae Iorga, George Enescu, Nicolae Grigorescu, Ion Luca
Caragiale, Lucian Blaga dar și pe Grigore Antipa sau Avram Iancu, pentru ca pe ultimele bancnote,
emise cu ocazia centenarului Marii Uniri, să regăsim imaginile regilor Ferdinand și Maria, a lui Ion
I. C. Brătianu dar și a eroinei de pe Jiu, Ecaterina Teodoriu. Bancnotele de 100 lei emise în 2018 și
2019 au caracter numismatic-comemorativ, fiind emise în tiraje limitate și puse în circulație la
prețuri superioare valorii lor nominale.
BIBLIOGRAFIE
Monografii şi articole
Buiumaci, C. P. 2014. Oraşul din oraş. Bucureşti: Muzeul Municipiului Bucureşti.

Buiumaci, C. P. 2016. Ieri şi azi în Bucureşti / Then and now in Bucharest. Bucureşti:
Muzeul Municipiului Bucureşti.
Buiumaci, C. P. 2018. Monumente închinate lui Mihai Viteazul. În A. Majuru (edit. coord.),
«Toţi în unu» – Povestea unui proiect de ţară. Bucureşti: Muzeul Municipiului Bucureşti, pp. 223-
256.
Buzdugan, G., Luchian, O., Oprescu, C. C. 1977. Monede şi bancnote româneşti. București:
Sport-Turism.
Banca Națională a României. 2005. Catalogul bancnotelor, monedelor şi medaliilor emise
de Banca Naţională a României 1990-2004. Bucureşti: Monitorul Oficial R.A.
Dobrei, F. 2011. Bisericile ortodoxe hunedorene. Reșiţa: Eftimie Murgu.
Dumitraşcu, Gh. 1953. Studii pentru Casa de cultură şi Cantina Combinatului Poligrafic
Casa Scânteii «I.V.Stalin». Arhitectura R.P.R. 1(2), pp. 16-21.
Kiriţescu, C. C. 1997. Sistemul bănesc al leului şi precursorii lui, vol. I-III. Bucureşti:
Enciclopedică.
Maicu, H. 1952. Despre folosirea moştenirii trecutului în arhitectura „Casei Scânteii”.
Arhitectură şi Urbanism 4-5, pp. 9-14.
Mariţiu, S., Cîrjan, R. 2011. Emisiunile de bancnote româneşti în perioada 1929-1947 -
istorie şi tehnologie. Bucureşti: Banca Națională a României.
Noica, N. Şt. 2008. Lucrări publice în vremea lui Carol I. Bucureşti: Cadmos.
Popa, C. 2011. Monumente medievale din Oltenia. Bucureşti: ACS.
Popa, G., Rotărescu, R., Beldiman, R., Hortopan, M. 2000. Castelul Peleş – 125 ani de la
punerea pietrei de temelie. Sinaia: Muzeul Naţional Peleş.
Potra, G. 1990. Din Bucureştii de ieri. Vol. I. Bucureşti: Ştiinţifică şi Enciclopedică.
140
Preda, C. (coord.). 1994. Enciclopedia arheologiei şi istoriei vechi a României, vol. I, A-C.
Bucureşti: Enciclopedică.
Preda, C. (coord.). 1996. Enciclopedia arheologiei şi istoriei vechi a României, vol. II, D-L.
Bucureşti: Enciclopedică.
S.C. Impex Zimbrul Carpatin S.R.L. 2005. Catalog Numismatic – Bancnote 1853-
2005.Bucureşti: Făgăraș Print.
Scurtu, I. (coord.). 1996. România evoluţie în timp şi spaţiu. București: Enciclopedică.
Sigheteanul, J. H. 2009. Bisericile din lemn din Maramureş, Catedrale ale credinţei,
demnităţii şi dăinuirii neamului românesc. Familia română 10 (2-3).
Sinigalia, T, Boldura, O. 2015. Monumente medievale din Bucovina. Bucureşti: ACS.
Speteanu-Vasiliu, A. 2018. Mausoleul eroilor 1916-1918. În D. Mihai (edit. coord.),
Drumuri în memorie. Mausoleele. București: Institutul National al Patrimoniului, pp. 211-241.
Tatu, T. 2012. Farul bătrân de Sulina: adevărul dezvăluit. Galaţi: Sinteze.
Teodorescu, S.. 2014. Mari arhitecţi bucureşteni: Ion D. Berindey. Bucureşti: Vremea.
Tileagă, F. R., Cofaru, C., Haţegan, O., Cutinici, D., Iordache, C. 2012. Judeţul Alba: ghid
turistic. Alba Iulia: Consiliul Județean Alba.
Vasilescu, S. 2014. Arhitectura Rusiei staliniste. Bucureşti: Fundaţia Arhitext design.
Resurse web:
Marin, S. 2020. Temple la Tomis, https://www.cotidianul.ro/temple-la-tomis/ accesat la

30.01.2021.
Markowitz, M. 2016. Bridges on antic coins, https://coinweek.com/ancient-coins/coinweek-
ancient-coin-series-bridges-ancient-coins/ accesat la 20.06.2022.
Markowitz, M. 2021. Temples on ancient coins, https://coinweek.com/ancient-coins/temples-on-
ancient-coins/ accesat la 20.06.2022.
Schwyzer, C. f.a. Money Museum, Architecture on coins, https://www.moneymuseum.com/pdf/
yesterday/02_Accross_the_Times/01%20Architecture%20on%20Coins.pdf accesat la 20.06.2022.
Tahberer, B. 2016. Triskeles on ancient coins, https://www.academia.edu/27210981/Triskeles_
on_Ancient_Coins accesat la 20.06.2022.
Tahberer, B. 2021. Architecture on ancient coins, https://www.academia.edu/44937435/
ARCHITECTURE_ON_ANCIENT_COINS accesat la 20.06.2022.
http://www.agerpres.ro/flux-documentare/2015/03/01/documentar-1910-ani-de-la-finalizarea-
constructiei-podului-lui-apollodor-din-damasc-10-20-37 accesat la 23.10.2016.
http://www.apulum.ro/ro/porti.htm accesat la 24.10.2016.
http://www.bcu-iasi.ro/istoric accesat la 25.10.2016.
http://www.bnr.ro/apage.aspx?pid=404&actId=93803 accesat la 20.10.2016.
http://www.bnr.ro/EmisiuniDetails.aspx?idd=192&WebPageId=726 accesat la 20.10.2016.
http://www.bnr.ro/apage.aspx?pid=404&actid=29 accesat la 20.10.2016.
http://www.bnr.ro/Monede-si-bancnote-retrase-din-circulatie,-care-se-preschimba-la-
sucursalele-regionale-ale-BNR-725.aspx
http://www.bnr.ro/Monede-si-bancnote-in-circulatie-724.aspx accesat la 20.10.2016.
http://www.bnr.ro/500-de-lei---Mihai-Eminescu-8820.aspx accesat la 20.10.2016.
https://www.bnr.ro/Numismatica-726-Mobile.aspx?arch=1 accesat la 25.10.2021.
http://www.bnr.ro/200-de-lei---Lucian-Blaga-8819.aspx accesat la 20.10.2016.
https://www.bnr.ro/apage.aspx?pid=404&actId=319974 accesat la 08.07.2022.
https://www.cjtulcea.ro/sites/cjtulcea/PrezentareaJudetului/Obiective%20Turistice/Lists/Cet
ati%20si%20Monumente/Display.aspx?ID=25 accesat la 24.10.2016.
141
http://www.crestinortodox.ro/biserici-manastiri/manastirea-curtea-arges-67950.html accesat
la 25.10.2016.
http://enciclopediaromaniei.ro/wiki/Palatul_Camerei_Deputa%C5%A3ilor accesat la
15.05.2022.
https://haihuin2.com/2020/04/26/cum-arata-in-realitate-casa-de-pe-bancnota-de-10-lei-cu-ce-
pret-a-fost-vanduta/ accesat la 10.06.2022
https://mediaflux.ro/povestea-casei-de-pe-bancnota-de-10-lei/ accesat la 10.06.2022.
https://patriarhia.ro/palatul-patriarhiei-778.html accsat la 15.05.2022.
http://www.primaria-sulina.ro/turism/fardreapta.html accesat la 24.10.2016.
http://www.primaria-sulina.ro/turism/farstanga.html accesat la 24.10.2016.
http://www.verticalonline.ro/culele-din-gorj-valori-arhitectonice-inestimabile accesat la
21.10. 2016.
EXPLICAȚIA FIGURILOR
1. Bilet Hypotecar 20 lei 1877 av, Colecţia numismatică a Muzeului Municipiului Bucureşti.
2. Bilet Hypotecar 20 lei 1877 rv, Colecţia numismatică a Muzeului Municipiului Bucureşti.
3. Bilet Hypotecar 50 lei 1877 av, Colecţia numismatică a Muzeului Municipiului Bucureşti.
4. Bilet Hypotecar 50 lei 1877 rv, Colecţia numismatică a Muzeului Municipiului Bucureşti.
5. Bilet Hypotecar 500 lei 1877 av, Colecţia numismatică a Muzeului Municipiului
Bucureşti.
6. Bilet Hypotecar 500 lei 1877 rv, Colecţia numismatică a Muzeului Municipiului
Bucureşti.
7. 1 leu 1915 av, Colecţia numismatică a Muzeului Municipiului Bucureşti.
8. 1 leu 1915 rv, Colecţia numismatică a Muzeului Municipiului Bucureşti.
9. 5000 lei 1931 av, Colecţia numismatică a Muzeului Municipiului Bucureşti.
10. 5000 lei 1931 rv, Colecţia numismatică a Muzeului Municipiului Bucureşti.
19. 1000 lei 1950 av, Colectia numismatică a Muzeului Municipiului Bucureşti.
23. 100 lei 1952 av, Colecţia Cezar Petre Buiumaci.
24. 100 lei 1952 rv, Colecţia Cezar Petre Buiumaci.
31. 1000 lei 1991 1993 av, Colecţia Cezar Petre Buiumaci.
32. 1000 lei 1991 1993 rv, Colecţia Cezar Petre Buiumaci.
142

39. 1 leu 1998 av, Colecţia Cezar Petre Buiumaci.
40. 1 leu 1998 rv, Colecţia Cezar Petre Buiumaci.
47. 50000 lei 1996 2000 av, Colecţia Cezar Petre Buiumaci.
48. 50000 lei 1996 2000 rv, Colecţia Cezar Petre Buiumaci.
49. 50000 lei 2001 av, Colecţia Daniel Cosmin Obreja.
50. 50000 lei 2001 rv, Colecţia Daniel Cosmin Obreja.
52. 100000 lei 2001 rv, Colecţia Daniel Cosmin Obreja..
55. 1 leu 2005 av, Colecţia Cezar Petre Buiumaci.
56. 1 leu 2005 rv, Colecţia Cezar Petre Buiumaci.
143
Planșa 1
144
Planșa 2
145
Planșa 3
146
Planșa 4
147
Planșa 5
148
Planșa 6
149
Planșa 7
150
Planșa 8
151
Planșa 9
152
Planșa 10
153
Planșa 11
154
Planșa 12
155
Planșa 13
156
Planșa 14
157
Planșa 15
158
Planșa 16
159
Planșa 17
160
Planșa 18
161
PAIETE, BUMBI, BUTONI, NASTURI, COPCI:

DISCREȚIA ȘI SOMPTUOZITATEA ACCESORIILOR VESTIMENTARE MEDIEVALE
Irina Vlad*
Rezumat: Printre lucrările de migală artistică ale meșterilor argintari se regăsesc și piesele legate direct de
aspectul vestimentar, piese considerate adevărate bijuterii. Descoperirea unor elemente recente constituie
prilejul de a prezenta aceste accesorii de mici dimensiuni. Pornind de la un model simplu, nasturii au
evoluat spre forme elaborate, uneori realizate din metal prețios. Printre accesoriile vestimentare, unele
piese sunt făcute pentru a fi văzute / admirate, pentru a avea un rol decorativ sau a fi somptuoase, cum este
cazul nasturilor, bumbilor și butonilor, în timp ce altele trebuie să rămână discrete. Cu toate acestea copcile
și verigile de prindere fac parte din costum, având sarcina de a închide anumite părți ale hainei. Aceste
accesorii de mici dimensiuni nu sunt foarte cunoscute, fiind trecute cu vederea în prezentarea cercetărilor
din mai multe motive: sunt ușor de pierdut, fiind cusute pe un material textil; ele sunt adesea descoperite în
afara oricărui context identificabil și nu în ultimul rând dimensiunea lor le face greu sesizabile.
Abstract: Among the works of artistic flair produced by the silversmiths, we can encounter the pieces
related to the clothing aspect, pieces which may be considered as true jewels. The discovery of recent
elements provides a good opportunity to present and describe these small size accessories. Stating from a
simple model, the buttons evolved towards elaborated shapes, often made from precious metals. Among the
clothing accessories, some are made in order to be viewed and admired, to have a decorative role or to be
sumptuous like the buttons, cufflinks and bumbles while others should remain discrete. Even if they are not
visible, the clothespins and fastening garments are still parts of the costumes, with the role of tightening and
closing different parts of the clothes. These small size accessories are not known very well, and they are
skipped in the researcher’s presentations due to the following reasons: due to their small size they get lost
very easy, they are stitched on textile materials, they are often discovered outside any identifiable context,
and their size makes them hard to be seen and found during the excavations.
Cuvinte cheie: bumbi, nasturi, paiete, copci, medieval.
Key-words: bumbles, buttons, sparkles, clothespin, medieval.
Printre lucrările de migală artistică ale meșterilor argintari se regăsesc și piesele legate direct
de aspectul vestimentar, piese considerate adevărate bijuterii, mai ales dacă ne referim la categoria
nasturilor din perioada secolelor XVI-XVIII. Ca obiecte vestimentare, nasturii au avut în costumul
medieval o îndelungată întrebuințare, neîndeplinind doar un rol practic ci fiind și elemente
decorative, piese care îmbogățeau și înfrumusețau aspectul costumului.
Nasturii apar din secolul al IX-lea, dar, se pare că, răspândirea lor pe continentul european s-
a produs abia în secolul al XIII-lea. Croiala ajustată pe corp a veșmântului medieval făcea ca acesta
să nu poată fi purtat fără nasturi. Precursorii nasturilor au fost șnurul, broșa sau acul, iar prin secolul
al XV-lea erau la modă accesoriile gen „moș si babă”. Pe costumul medieval întâlnim atât
exemplare din metal cât și piese realizate din fire textile.
Micile bijuterii din metal prețios sau semiprețios au avut, în primă fază o formă de disc sau
semisferă. Ei erau ornamentați, pe porțiunea plană, cu inscripții și litere sau simboluri heraldice1.
Ulterior devin piese (semi)sferice ajurate, filigranate, împodobite cu pietre sau cu email.
Tehnica de execuție și varietatea formelor se diversifică în ultimele veacuri ale epocii
medievale: nsturii pot fi imprimați, turnați în tipar bivalv sau realizați din foiță metalică, cu două
* Dcotorand, Muzeul Olteniei Craiova, e-mail: popescuirinamaria@yahoo.fr.

1
O parte din nasturii de aur din mormântul 10 de la Curtea de Argeș erau decorați pe partea în formă de disc cu un scut
heraldic, stema basarabenilor pe un fond de smalț verde. În schimb, nasturii din mormântul 6 de la Curtea de Argeș erau
decorați cu literele I, O, R pe un fond emailat, astăzi distrus (Dumitriu 2001, pp. 81-82). A se vedea și Popescu 1970, p.
33 și p. 73, cat. 180; Reabțeva 2014, 122, 347, fig. 85, 1-4.
162
VLAD Irina
emisfere lipite pe diametrul maxim, ajurați, executați din sârmă filigranată, în unele cazuri auriți.
Nasturii simpli, globulari, sau cei ovoidali, sferici sau cilindrici pot fi neornamentați sau cu un decor
minimal. Pot fi, de asemenea, bogat decorați nu doar cu granule sau compoziții din granule, cu
nervuri longitudinale sau linii incizate, prin gravare, cu inserții colorate ci și cu sârmă filigranată.
Unele exemplare au la capete fire filigranate, dispuse în cercuri, înconjurând toarta și, în partea
opusă, granule mai mici dispuse piramidal, sau o singură granulă mai mare.
Exemplarele secolelor XII-XIV/XV, realizate din metale inferioare (aramă sau bronz) sunt des
întâlnite de-a lungul evului mediu, în zona Olteniei regăsindu-le la Craiova, punct Făcăi „Cimitir” (jud.
Dolj)2, Drobeta Turnu-Severin „Terme”3, Gruia „Lacul lui Dan” (jud. Mehedinți)4, Portărești (com.
Giurgița, jud. Dolj)5 Mult mai numeroase, ca număr de piese, sunt descoperirile din Oltenia aparținând
secolelor XVI-XVII: la Covei (com. Afumați, jud. Dolj)6, în cadrul colecției Istrati-Capșa7, la Făurești
(jud Vâlcea) și recenta descoperire de la mănăstirea Căluiu (com. Călui, jud. Olt).
Atunci când sunt întâlniți în complexele funerare, poziția acestora ajută la reconstituirea
modului de purtare a nasturilor – cusuți pe șnur sau direct pe materialul costumului. În inventarele
mormintelor se întâlnesc atât complexe cu un număr mic (1-4 exemplare) cât și mai mare (peste 20
de bucăți). Se găsesc poziționați pe schelet, de la gât până la mijloc sau genunchi, dar și pe
antebrațe8. Nasturii fac parte destul de des și din componența tezaurelor (tezaurul de la Covei).
Au fost inventariați în foile de zestre și menționați la haina pe care o încheiau sau trecuți în
diverse inventare de avere ca piese distincte. Mențiunile despre prețul lor sunt extreme de rare, mai
degrabă accidentale9: printre bijuteriile domniței Măria, fiica lui Petru Șchiopul, se aflau în 1587 și
9 nasturi de aur, evaluați la 10.000 aspri, iar la Cluj, în 1596, 30 nasturi auriți (cât s-ar fi folosit
pentru o cămașă) costau 10 dinari, în timp ce 100 nasturi de mătase valorau 75 de dinari.
Biserica Mănăstirii Căluiu10 a început a fi ridicată în timpul domniei lui Neagoe Basarab, la
începutul secolului al XVI-lea. După o perioadă de întrerupere a lucrărilor, construcția a fost
finalizată la sfârșitul secolului. Probabil la începutul secolului al XVII-lea s-a construit spre vest un
exonartex, iar în prelungirea acestuia, un pridvor (astăzi dispărute). Turnul-clopotniță, chiiliile
(astăzi ruinate), zidul de incintă, datează tot de la sfârșitul secolului al XVI-lea – începutul secolului
al. XVII-lea.
Începerea construirii mănăstirii poate fi plasată în baza documentelor păstrate, în 1516, în
timpul domniei lui Neagoe Basarab, cel care „întărea ocină” banului Vlad, fraţilor său pârcălabul
Dumitru, spătarului Balica şi fiilor lor. Cei trei erau menţionaţi aici „ctitori care au zidit mănăstirea
întâiu şi le-au dat danie la mănăstire”. Nu s-au păstrat informații despre lucrările pe care le-au
patronat primii ctitori. Cei trei au lăsat biserica neterminată, iar nepoţii acestora: Radu, Preda şi
Stroe Buzescu vor relua construcţia și vor termina lucrările în 1588. Biserica este „înfrumuseţată”
cu pictură interioară, realizată de zugravului Mina, care finaliza lucrările spre anii 1593-1594.
2
Două (2) exemplare din aramă: Toropu, Ciucă, Voicu 1976, p. 107, fig. 5; Dumitriu 2001, p. 118; Ioniță 2005, p. 88 și
p. 125, cat. 41; Ioniță 2013, p. 211.
3
Patru (4) bumbi din bronz: Bărcăcilă 1959, p. 781; Dumitriu 2011, p. 122.
4
S-au descoperit trei (3) nasturi globulari din argint și unul discoidal din bronz: Stuparu C. 1985, p. 138; Dumitriu
2001, p. 126.
5
19 bumbi de bronz, folosiți și ca pandantiv: Tătulea 1981, pp. 48-56.
6
Se păstrează 26 din cei 29 de nasturi de argint descoperiți în cadrul unui tezaur mixt de monede și podoabe, datat la
mijlocul seolului al XVI-lea: Romanescu 1946, p. 34 și pl. IX; Popescu 1970, p. 74, cat. 185-189; Dumitriu 2001, pp
117-118, Taf. 24/2-14 și Taf. 25/2-15; Reabțeva 2014, pp. 122-125.
7
Popescu 1970, p. 76, cat. 200.
8
Cei de la Craiova „Făcăi” s-au găsit în zona toracelui; cei patru nasturi de la „Termele” Drobetei erau înșirați pe piept
la unul din scheletele morântului nr. 8; la Portărești în patru morminte s-au găsit pe piept, iar în cel de-al cincilea în
jurul capului, decorând o țesătură (Tătulea 1981, 56); cei de la Călui în partea superioară a corpului.
9
Nițu 1998, p. 11.
10
Grosu 2015.
163
Până la sfârșitul secolului al XVII-lea nu sunt aduse reparații bisericii, iar perioada din timpul
stăpânirii austriace (1718-1739) și răboaiele dintre turci și austrieci înrăutățesc grav situația
monumentului, starea bisericii fiind înregistrată de Catagrafia din 1823. În 1861, Alexandru Odobescu
fotografiază pictura și implicit portretele, iar arhitectura bisericii atrage atenția lui Virgil Drăghicescu. În
anii 1932 și 1937, Comisia Monumentelor Istorice efectuează primele reparații de urgență, iar în 1968
începe un program de restaurare, precedat de săpături arheologice din anul 1967.
În anul 2018 s-a cercetat, de asemenea, doar exteriorul bisericii. În urma lucrărilor de restaurare
din anii '70, a fost distrus în cea mai mare parte nivelul medieval târziu și modern. Din nefericire, toată
incinta Mănăstirii Căluiu a fost afectată de lucrările de restaurare din anii '60-'70 ai secolului XX.
Cele mai recente lucrări au loc în decursul anului 2021 (planșa 2). Cercetările arheologice
efectuate în perioada aprilie - octombrie 2021 au fost prilejuite pe de-o parte de continuarea
proiectului de restaurare, conservare și consolidare pentru biserica mănăstirii și pentru turnul
clopotniță, iar pe de altă parte de demararea noului proiect pentru restaurarea, consolidarea și
conservarea zidului de incintă și a caselor stăreției11.
În trei din cele șapte morminte descoperite în pronaosul bisericii mănăstirii Căluiu au fost
descoperite accesorii vestimentare. Este vorba de două morminte de adulți și unul de copil. În
mormântul de copil (M 7), aflat într-o stare precară de conservare, inventarul funerar cuprindea o
monedă (para otomană din ultimul sfert al secolului XVIII), un inel de bronz, o mărgică, fragmente
de țesătură cu fir și paiete din foiță de argint aurit.
Mormântul notat cu M 4 este un mormânt în criptă de cărămidă, nederanjat, prevăzut pe
fundul gropii cu patru grinzi transversale realizate din cărămizi legate cu mortar, pe care a fost
așezat sicriul. A avut ca inventar numeroase fragmente de țesătură cu fir metalic, copci, mici zale
metalice, bumbi din fire metalice, mănunchiuri de fire decorative, un vârf de steag, un inel de aur cu
diamant, o pereche de cercei de aur cu perle.
Cel de-al treilea mormânt (M 2, adult), avea deasupra o lespede decorată cu motive vegetale
înscrise într-un cerc și o cruce încadrată de însemnele patimilor lui Hristos. Inscripția în slavonă
pomenește de jupâneasa Stanca, prima soție a lui Radu Buzescu (27 februarie 1590)12. Mormântul,
în criptă, se află pe latura sudică a pronaosului, este orientat est-vest și se afla într-o stare de
conservare precară. Inventarul este impresionant: un ac de păr de aur, trei ace de văl, de aur și cu
piatră decorstivă, un inel de aur cu piatră, un cercel de aur cu pietre decorative și perle, resturi de
țesătură cu fir de aur, bumbișori decorativi din fire metalice, paiete din foiță de argint aurit, nasturi
din argint aurit, nasturi din fir metalic, copci.
Bumbii din argint (36 buc. – planșa 3, fig. 1 a-b) aparțin aceluiași tip globular, cu toarta de
prindere mai mult sau mai puțin ovală, cu corpul compus din două semisfere lipite prin sudare, zona
de contact fiind, în unele cazuri, atent cizelată. Câteva piese au deformații mecanice și mici
fragmente de material lipsă. După dimensiune și decor se pot împărți în două grupe: unii mai mici,
globulari, nedecorați (8 buc.) iar alții mai mari, care au în partea opusă verigii de prindere o mică
piramidă alcătuită din trei granule la bază și una la vârf (28 buc.). În urma analizelor efectuate13
piesele au fost lucrate din tablă subțire din argint și apoi aurite14.
Dimensiuni: D = 5-5,5 mm; L = 9-11 mm; G totală = 1,70 g (greutate între 0,19-0,22 g per bucată);
D = 5,5-7 mm; L = 12,5-14,5 mm; G totală = 10,36 g (greutate între 0,31-0,48 g per bucată).
11
Cercetările au fost efectuate de o echipă de specialiști ai Muzeului Olteniei Craiova și Vanderlay Arheo (Irina Vlad,
Cristian Roman, Paul Niță și Florela Vasilescu), responsabilul științific fiind doamna Aurelia Grosu.
12
Grosu 2015, p. 105.
13
Au fost efectuate analize: XRF( fluorescență de raze X , cu spectrometru portabil tip Titan S1, în următoarele condiţii
de lucru: sursă de excitaţie: generator de raze X(Rh), tub, 4W, tensiune 6-50kV, intensitate 5-200 µA, detector SDD
CUBE (TM), rezoluția tipica mai mică de 145 eV, timp de achizitie 60s) dar și observație la stereomicroscop. Toate
piesele metalice descoperite în urma cercetării arheologice de la Căluiu au fost analizate. Investigațiile fizico-chimice
au fost realizate de Marinela Boicea, căreia îi mulțumim pe această cale.
14
Piesele sunt din argint aurit, argint și aur în proporții aproximativ egale (între 30-40 %), având în compoziție și siliciu
(peste 8 %), staniu (peste 1,5 %) dar și cantități mici de cupru, fier, taliu și mangan.
164
VLAD Irina
Bumbi realizați din fire metalice foarte fine, ce se împletesc pentru a crea un design
delicat (planșa 5, fig. 1, 4). Atât spatele cât și fața sunt lucrate îngrijit, cu mare atenție, pentru a
crea un finisaj neted, menit să fie admirat. Se regăsesc două tipuri de bumbii decorativi, fiind prinși
de material cu ajutorul unui fir metalic.
Cei mai mici au o formă ovală, realizată prin împletirea firelor metalice. Aceștia au o
dimensiune de circa 3 mm și formează un model continuu realizat din firul din care sunt
confecționați. Se regăsesc în M 2, iar câteva exemplare au fost descoperite și în M 5, în pământul de
umplutură al gropii. Există posibilitatea ca aceștia să aparțină doar unui singur inventar funerar, al
celui din M 215.
Cei mai mari sunt sferici, ușor aplatizați, firul fiind astfel tras, pentru a forma o stea cu șase
colțuri. Motivul decorativ a fost realizat mecanic, cu ajutorul unui instrument, peste un suport care
nu s-a păstrat, dintr-un material organic. Au un diametru de 1,6 cm și o înălțime de 1,4 cm.
Ca accesorii vestimentare, cu rol decorativ se întâlnesc și mănunchiuri de fire din argint
aurit, cu o lungime de 6,5 cm (planșa 5, fig. 3).
Piesele următoare fac parte din colecția de Artă medievală a Muzeului Olteniei Craiova, din
fondurile vechi ale Fundației „Alexandru și Aristia Aman”. Nu se cunosc date privind proveniența
lor, însă se încadrează cronologic în perioada secolului al XVI-lea. Este vorba de bumbi globulari,
lucrați din argint, în tehnica filigranului, unii dintre ei auriți. Se compun din două calote semisferice
aplatizate, ajurate în șase petale, prevăzute cu o granulă, respectiv o urechiușă de prindere. Piesele
păstrează veriga de prindere, circulară16.
Nr. inv. 1093 – 3 buc. (planșa 3, fig. 2).

Dimensiuni: D. max. = 0,8 cm; L = 1,6 cm; G totală = 2,85 g.
Nr. inv. 1094 – 3 buc. (planșa 3, fig. 3). Cele două emisfere ale bumbilor sunt unite printr-
un fir filigranat subțire, respectiv unul mai gros, ce dă senzația unui cordon împletit. Trebuie
precizat că dintre cele trei piese, două sunt asemănătoare. Urechiușele de prindere sunt înscrise într-
un cerc. La capătul opus acestora, doi bumbi au, într-un cerc din fir filigranat în torsadă, email
verde. La cel de-al treilea bumb, veriga de prindere merge până în capătul opus, unde se termină cu
un romb piramidal, înconjurat de șase petale, formate din casete umplute cu email verde. În
interiorul piesei se află o sferă plină, peste care este realizat motivul decorativ. Posibil auriți.
Dimensiuni: D. max. = 0,8 cm; L = 1,5 / 1,6 cm; G totală = 3,26 g.
Nr. inv. 1303 – 50 buc. (planșa 3, fig. 4). Atât piramida din granule cât și tortița de prindere
sunt înscrise într-un cerc din fir filigranat, în torsadă. Posibil auriți.
Bibliografie: Evoluția podoabelor în țările române în secolele XIII-XVII, p. 60.
Nr. inv. 1305 – 21 buc. (planșa 4, fig. 1 a-b). Aceste piese sunt ajurate transversal, pe patru
rânduri. Decorul este completat de firul filigranat, în torsadă.
Nr. inv. 1308 – 8 buc. (planșa 4, fig. 2 a-b). Piese posibil aurite, cu șapte petale ajurate.
Dimensiuni: D. max. = 1 cm; L = 1,7 cm; G totală = 10,60 g.
Date privind locul descoperiri avem despre următoarele trei piese, ce au intrat în patrimonial
muzeal prin achiziție și donații, în anii 1981 respectiv după anul 2010, și se înscriu în perioada
secolelor XV-XVII.
15
De altfel, aceeași situație o reîntâlnim și în ceea ce privește paietele.
16
Pe lângă exemplare descrise în continuare, în colecțiile muzeului craiovean se mai găsesc un număr de circa 45 de
bumbi, asemănători ca formă și decor.
165
Nr. inv. 25052 (planșa 4, fig. 3). Buton de formă ovală, bombată. Piesa este bogat decorată:
două linii incizate și meandre ce primesc ca motiv central o floare. Îi lipsește urechiușa de prindere.
Butonul a fost realizat din bronz, prin turnare în tipar. Piesa provine de la Șimnic, jud. Dolj, locul de
descoperire a unui tezaur de podoabe din secolele XVI-XVII, alcătuit din inele sigilare și ace de văl.
Dimensiuni: D max = 2,4 x 2,7 cm; H = 1,3 cm; G = 15,89 g.
Nr. inv. 42427 (planșa 4, fig. 4). Nasture realizat din argint, de formă cilindrică, cu calotă
semisferică, cizelat, ajurat și filigranat. Se compune din două emisfere, unite printr-un fir subțire,
ajurate petaliform (8 petale) prevăzute central cu o pastilă. Veriga de prindere lipsește, iar la căpătul
opusul acesteia se află o granulă înscrisă într-un cerc din fir filigranat, în torsadă. Piesa nu este
realizată îngrijit, firul median imită filigranarea.
Dimensiuni: D. max. = 1,1 x1,2 cm; G = 6,23 g.
Nr. inv. 52566 (planșa 4, fig. 5). În documentele muzeului se menționeză că a fost
descoperit în necropola de la Făurești, jud. Vâlcea. Nasture ovoidal cu toartă rectangulară; decorul
pleacă din partea inferioară spre veriga de prindere sub forma a șase crenguțe de brad. Piesa a fost
realizată din metal, prin turnare în tipar, iar decorul prin incizare.
Dimensiuni: D. max. = 1,4 cm; G = 2,84 g.
Printre accesoriile vestimentare, unele piese sunt făcute pentru a fi văzute / admirate, pentru
a avea un rol decorativ sau a fi somptuoase, în timp ce altele trebuie să rămână discrete, ascunse. Cu
toate acestea ele fac parte din costum, având sarcina de a închide anumite părți ale hainei sau de a o
„sculpta” în funcție de modă, de a curba anumite părți ale țesăturii.
Aceste accesorii de mici dimensiuni nu sunt foarte cunoscute, fiind trecute cu vederea în
prezentarea cercetărilor din mai multe motive: sunt ușor de pierdut, fiind cusute pe un material
textile; ele sunt adesea descoperite în afara oricărui context identificabil și nu în ultimul rând
dimensiunea lor le face greu sesizabile.
Închizătorile de haine sau copcile au apărut înaintea nasturilor și au fost folosite frecvent17.
Unele piese sunt bogat decorate18, însă de cele mai multe ori sunt simple, nedecorate. Copcile au o
dimensiune mică și scopul clar precizat de a închide, dar, de obicei, nu se menționează poziția19 lor
și nici descrierea exactă. Sunt închizători cusute pe material textile (planșa 6, fig. 1-2).
Moș și babă – piesele îndeplinesc același rol pe care îl au copcile, dar au o formă distinctă:
fie au extremitățile sub formă de volute, fie se întâlnesc în pereche (moș) cu zale simple (în loc de
babă). Aceste accesorii sunt produse încă din secolul XV, cu ajutorul tiparelor de piatră20. Tot într-
un mic atelier, cu creuzete și tipare, se produceau și zalele sau verigile.
Piesele descoperite în M 4 de la Mănăstirea Căluiu (planșa 6, fig. 3) sunt confecționate din
argint, prinse de material cu fir textil și au două părți distincte: o verigă plată circulară și perechea
ei, „moșul”21 – partea utilă propriu zisă.
Dimensiuni: D verigă = 8 mm; l = 7-8 mm; Lt = 11-12 mm; G totală = 0,43 g.
Pentru a scoate în evidență modelul decorativ al țesăturii unii nasturi erau poziționați în
centrul modelului stofei. Estetica modelului putea fi scoasă în evidență și prin alte mici accesorii, de
genul paietelor.
Paietele (în total 500 buc. - planșa 5, fig. 2) apar în mormintele M 2 și în M 5 (mormânt de
copil) de la Căluiu. Sunt realizate din argint aurit. Au o formă de picătură și sunt perforate pentru a
putea fi prinse de țesătură, cu ajutorul unui fir textil, din bumbac împletit cu fir metalic.
Dimensiuni: L = 7 mm; l = 5 mm; G = 1 g.
17
Anton Manea 2000, p. 107.
18
Reabțeva 2014, pp. 125-127.
19
Nici în cadrul mormântului de la Căluiu, modul de păstrare al inventarului funerar nu ne-a permis să facem aprecieri
asupra poziției acestora.
20
Berthon 2012, p. 44 precizează descoperirea unui astfel de tipar, datat în sec. XV-XVI, folosit pentru a turna aceste
mici accesorii (regiunea Alsacia).
21
Compoziția lor chimică se regăsește în tabele anexate prezentului articol (planșa 1).
166
VLAD Irina
„Veacul al XVI-lea e veacul desfătat al hainelor de aur și al mărgăritarelor asvârlite cu pumnul

plin pe gulerele straiellor și al cămășilor boierești, încrustate pe nasturii auriți ai veșmintelor, pe ace și pe
tichii, cusute pe șorțuri și agrafate în pieptare, prinse în paftalele cingătoarelor și pe galoanele rochiilor,
la manșete și pe fleuroanele diademelor domnești, spânzurând în lănțujele de aur și bătute pe surgiucuri
de diamante ... Pretutindeni numai mărgăritare ...”22.
Descoperirile recente de la Mănăstirea Căluiu ilustrează perfect eleganța și bogăția
costumului boierilor și al jupânelor de la sfârșitul secolului al XVI-lea. Cele mai costisitoare
accesorii vestimentare au fost lucrate din argint aurit, dovedind măiestria meșteșugarului și gustul
pentru frumos.
Fragmentele de țesătură din veșmintele lucrate în fir de aur și argint sunt puține. Studiul
detaliat ar acestora ar putea constitui o nouă direcție de cercetare, de ce nu și prin constituirea unor
bănci de date pentru întreg teritoriu țărilor române, așa cum a încercat în anii '70 Corina Nicolescu
prin publicarea preocupărilor sale în acest domeniu al costumului de curte.
Lista ilustrațiilor:
Planșa 1. – Compoziția chimică a accesoriilor vestimentare, metalice, descoperite la Mănăstirea

Căluiu.
Planșa 2. – Mănăstirea Căluiu, plan general al cercetării arheologice din pronaos (2021) (plan
realizat de Florela Vasilescu, Cristian Roman și Irina Vlad).
Planșa 3. – Bumbi proveniți de la Mănăstirea Căluiu și Muzeul Olteniei Craiova.
Planșa 4. – Bumbi și nasturi din colecțiile Muzeului Olteniei Craiova.
Planșa 5. – Accesorii vestimentare descoperite la Mănăstirea Căluiu.
Planșa 6. – Închizători de veșmânt (Mănăstirea Căluiu).
REFERINȚE BIBLIOGRAFICE:
Alexianu, Al. 1967. Mode și veșminte din trecut. Cinci secole de istorie costumară
românească, 2 vol., București: Meridiane, 1967, vol. I.
Anton Manea, C. 2000. Podoabe și accesorii vestimentare descoperite la Orașul de Floci
între 1975-1989, Ialomița. Studii și cominicări de istorie, arheologie și etnografie III, pp. 97-139.
Bărcăcilă, Al. 1959. Monede, podoabe de metal și fragmente ceramice de la Termele
Drubetei și din cimitirul medieval suprapus, Materiale și cercetări arheologice V, pp. 774-792.
Berthon, A.A. 2012. Oeillets, barbacanes, agrafes et annelets: fermer discrètement son
vêtements à la fin du Moyen Âge et à l'époque modern. 2012.
Dumitriu, L. 2001. Der Mittelalterliche Schmuck des Unteren Doanugebietes im 11.-15.
Jahrhundert. București: [f.e.], 2001.
***. 2008. Evoluția podoabelor în țările române în secolele XIII-XVII – catalog de
expoziție, Craiova: [f.e.].
Grosu, A. 2015. Mănăstirea Căluiu album monografic. Slatina: Editura Episcopiei Slatinei
și Romanaților.
Ioniță, A. 2005. Spațiul dintre Carpații meridionali și Dunărea Inferioară în secolele XI-
XIII, București: Editura Academiei Române.
Ioniță, A. 2013. Observations sur les necropoles planes dans la region comprise entre le Bas-
Danube, les Carpates et le Dniestr aux Xe-XIIIe siècles, Banatica 23, pp. 203-222.
Nicolescu, C. 1970. Costumul de curte în țările române (sec. XIV-XVIII). București: [f.e.].
Nițu, Fl. 1998. Pentru o istorie a prețurilor în țările române: date privind costul podoabelor
în secolul al XVI-lea, Muzeul Național X, pp. 5-18.
22
Alexianu, 1987, p. 164.
167
Popescu, M.M. 1970. Podoabe medievale în țările române. București: Editura Meridiane.
Romanescu, M. 1946. Tezaurul de la Covei, Revista Istorică Română XVI, 1, pp. 19-39.
Reabțeva, Sv. 2014. Piese de podoabă și vestimentație din Moldova și Țara Românească în
contextul relațiilor cultural-istorice (secolele XIV-XVII). Brăila: Istros.
Stuparu, C. 1985. Cercetări asupra așezării și necropolei feudale din secolele XIV-XV din
comuna Gruia, județul Mehedinți, Drobeta VI, pp. 135-143.
Tătulea, C. M. 1981. Cercetări în cimitirul medieval de la Portărești, județul Dolj, Oltenia.
Studii și comunicări III, pp. 47-60.
Toropu, O., Ciucă, V., Voicu, C. 1976. Noi descoperiri arheologice în Oltenia, Drobeta II,
pp. 93-111.
168
VLAD Irina
Bumb decorat Bumb nedecorat Paiete „Moș” Za

M 2 (Călui) M 2 (Călui) M 2, M 7 (Călui) M 4 (Călui) M 2 (Călui)
Ag % 40,59 31,95 90,85 88,40 81,73

Au % 33,70 39,45 1,83 - -
Cu % 0,64 0,21 0,50 4,58 8,76
Fe % 2,82 0,85 2,82 1,74 5,32
Sn% 1,86 1,59 1,86 0,80 0,20
Si % 5,17 8,92 3,15 1,78 1,08
Tn % - 0,03 -
Mn % - 0,01 0,02 - 0,02
Ni % - - 0,02 0,02 0,02
Ti % - - 0,07 - 0,02
S% - - - 0,82 2,09
P% - - - 0,78 0,20
Planșa 1 – compoziția chimică a accesoriilor vestimentare din metal (2021)
Planșa 2 – Mănăstirea Căluiu, plan general al cercetării arheologice din pronaos (2021)
169
170
VLAD Irina
171
172
VLAD Irina
173
CÂTEVA CONSIDERAȚII PRIVITOARE LA PRIMA BIOGRAFIE A

STAREȚULUI PAISIE VELICICOVSCHI, ALCĂTUITĂ ȘI TIPĂRITĂ LA MĂNĂSTIREA
NEAMȚ DE CĂTRE UCENICUL SĂU GRIGORIE DASCĂLUL (1817)
Aurel Florin Țuscanu∗
Rezumat: Biserica Ortodoxă Română a declarant anul 2022 ca „Anul comemorativ al sfințilori sihaști Simeon
Noul Teolog, Grigore Palamași Paisie de la Neamț”, fapt pentru care am găsit potrivit să cercetăm viața și
lucrarea misionară a Sf.PaisieVelicicovschi, acum când se împlinesc 300 de ani de la nașterea sa (1722-2022).
După trecerea la cele veșnice a starețului Paisie la Mănăstirea Neamț, la 15 noiembrie 1794, pe baza
mărturiilor rămase de la dânsul dar și a mărturiilor celor care l-au cunoscut, discipolii săi au alcătuit mai
multe biografii ale acestuia (unele scurte, altele mai complexe), cu scopul de a-i promova sfințenia vieții, de
a-i urma pilda și învățătura, recomandându-l ca model spiritual.
Prima biografie a cuviosului Paisie tipărită la noi (într-o formă redusă) a văzut lumina tiparului la
Mănăstirea Neamț în1817, prin osârdia unuia dintre cei mai destoinici ucenici ai săi, Grigorie Dascălul
(viitor mitropolit al Țării Românești în perioada ianuarie 1823 - 22 iunie 1834).
„Viața Cuviosului Părintelui nostru starețului Paisie” alcătuită de acest Grigorie la rugămintea
monahilor de la Neamț, numără doar 37 de pagini și a fost cuprinsă (adăugată) în lucrarea intitulată
„Adunare a cuvintelor celor pentru ascultare”, în partea finală, împreună cu patru scrisori pastorale ale
starețului Paisie către diverși ucenici ai săi.
Așa cum aprecia istoricul Dan Zamfirescu: „Relatarea lui Grigorie este nu o „viață de sfânt” în tradiția
hagiografică, ci o biografie modernă, sobră, documentată direct din scrierile lăsate de Paisie, de la martorii
oculari, sau din ceea ce însuși autorul a văzut cu ochii săi (...)”.
Abstract: Romanian Orthodox Church declared 2022 „Commemorative year of Saints Hermits Simeon,
Noul Teolog, Grigore Palamași Paisie from Neamț”, so I decided to research the life and the misionary
work of Saint Paisie Velicicovschi, now when we celebrate 300 years since his birth (1722 – 2022).
After the death of Abbot Paisie at Neamț Monastery, on the 15th of November 1794, his diciples gathered
several biographies belonging to him, based on his testimony and others, some short or complex, in order to
promote the holiness of his life, to follow his example and life education, himself being a model of sprituality.
The first biography of the devoutly Paisie was printed in a reduced form at Neamț Monastery in 1817
with the help of one of his hard working disciple, Grigorie Dascălul (future bishop of Romanian Country
from January 1823 till June 1834).
„The life our pious Father Abbot Paisie” composed by this Grigorie at the monarchs`request from Neamț
gather 37 pages and was put together in the paperwork called „The words of those who listen”, in the final
part together with four pastoral letters belonging to Abbot Paisie adressed to different disciples.
As the historian Dan Zamfirescu said, „the Story of Grigorie isn`t just a holy life, in hagiographic terms,
but a modern, serious biography directly documented from Paisie writings, from eye witnesses or Paisie
himself”.
Cuvinte-cheie: Paisie Velicicovschi, tipografia Mănăstirii Neamț, Grigorie Dascălul.
Key-words: Paisie Velicicovschi, Neamț Monastery typography, Grigorie Dascalu.
PRELIMINARII
Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a declarat anul 2022, ca „Anul omagial al
rugăciunii în viața Bisericii și a creștinului și Anul comemorativ al sfinților isihaști Simeon Noul
Teolog, Grigore Palama și Paisie de la Neamț”, fapt pentru care am găsit potrivit să ne oprim în
cele ce urmează asupra vieții și lucrării misionare a Sf. Cuvios Paisie de la Neamț, cel care a știut și
a reușit să afirme ca normă a existenței sfințenia, în veacul iluminismului raționalist (cum a fost
∗
Preot Doctor, Arhiepiscopia Romanului și Bacăului, email: tuscanu65mai@yahoo.com.
174
ȚUSCANU Aurel Florin
veacul al XVIII-lea), tot așa cum astăzi, într-un veac al religiozității confuze și al rațiunii
rătăcitoare, Biserica trebuie să afirme și să recomande că fără rugăciune nu există iubire sfântă și
fără pocăință nu există libertate și bucurie adevărată.
Iată de ce viața și faptele Cuviosului Paisie Velicicovschi sunt pentru noi, acum când se
împlinesc 300 de ani de la nașterea sa, un adevărat îndreptar, un reper spiritual și o normă de
viețuire creștină, pentru toți cei care se ghidează și trăiesc după principiile moralei creștine și a
dogmelor Bisericii Ortodoxe1. Moștenirea literară rezultată din activitatea complexă a acestui mare
duhovnic și cărturar (scrieri originale, traduceri, redactări și copieri ale unor opere patristice), în cei
31 de ani cât a viețuit în Moldova, a marcat epoca sa printr-o amplă mișcare cultural-spirituală ce a
trecut dincolo de granițele Principatelor române, continuând prin ucenicii săi pe tot parcursul
secolului al XIX-lea.
I. VIAȚA CUVIOSULUI PAISIE SCRISĂ DE UCENICII SĂI
După trecerea la cele veșnice a starețului Paisie la Mănăstirea Neamț, în ziua de 15

noiembrie 1794, pe baza mărturiilor rămase de la dânsul dar și a mărturiilor celor care l-au cunoscut
și i-au fost fii duhovnicești, ucenicii săi au alcătuit mai multe biografii ale acestuia, unele mai
scurte, altele mai complexe, cu scopul de a-i promova lucrarea sa misionar – pastorală, de a-i urma
pilda și învățătura.
Dintre monahii cu care cuviosul Paisie a venit de la Muntele Athos și care și-au exprimat
recunoștința și considerația deosebită față de părintele lor duhovnicesc, se numără și ieromonahul
Spiridon, care a scris la Mănăstirea Neamț „Viața lui Paisie”2.
În Biblioteca Mănăstirii Neamț, pe lângă vechile manuscrise cunoscute în secolul al XIX-
lea, ce prezintau viața starețului Paisie, în anul 1957 a fost descoperit de către diaconul Ioan Ivan,
un nou manuscris, o altă biografie a lui Paisie, scrisă de monahul Vitalie, care aduce unele mărturii
noi privind ultimii ani de viață ai cuviosului, fiind în acest sens poate cea mai bogată sursă
documentară3.
1
Păcurariu, 2002, pp. 347-348.
Sfântul Paisie s-a născut la 21 dec. 1722, în orașul Poltava, din Ucraina, într-o familie de preot și s-a stins din viață la 15 nov.
1794, la Mănăstirea Neamţ. A învăţat la şcoala parohială din Poltava şi la Academia duhovnicească din Kiev (numai 4 clase,
din 12). Frate la mănăstirea Liubieţchi (1740), tuns rasofor în mănăstirea Medvedovschi (1741), cu numele Platon (în locul
celui din botez, Petru), un timp stă în Lavra Pecerska din Kiev (1742); trece apoi la schiturile Dălhăuţi, Trăisteni şi Cârmul în
Țara Românească (1742-1746); în 1746 pleacă Ia Muntele Athos, întâi la mănăstirea „Pantocrator", unde a fost îmbrăcat în
mantie (1750), sub numele Paisie, de către stareţul Vasile de la Poiana Mărului, hirotonit ieromonah (1758); pune bazele
schitului „Sf. Ilie" cu biserica şi chilii pentru „ucenicii” săi. Se reîntoarce, împreună cu ucenicii, în Ţările Române, aşezându-
se pentru scurt timp la schitul Vărzăreşti (1763), apoi la Dragomirna (1763-1775). După ocuparea nordului Moldovei de către
austrieci (1775), se stabilește cu „fraţii" la Mănăstirea Secu (1775); în 1779 i s-a încredinţat şi egumenia mănăstirii Neamţ, pe
care a deţinut-o, până la moarte; hirotesit arhimandrit în 1790.
În jurul lui s-a strâns un număr mare de „fraţi", de neamuri diferite (350 la Dragomirna, 700 la Neamţ), în toate
mănăstirile pe care le-a cârmuit a introdus viaţa de obşte, slujbe zilnice, predici, îngrijirea bolnavilor, munca în gospodărie,
traduceri din literatura patristică, postpatristică şi ascetică greacă în limbile română şi slavo-rusă. Se cunosc aproximativ 300
de manuscrise copiate în timpul său, din care 40 de el însuşi. O parte din traducerile sale au fost publicate în editura mănăstirii
Optina Pustîni, după moartea sa. În timpul vieţii a apărut „Filocalia” la Petersburg, în anul 1793.
Au rămas de la el diferite învăţături şi o autobiografie. Ucenicii săi ruşi, ucrainieni şi bieloruşi s-au răspândit în
peste o sută de mănăstiri ruseşti, ducând pretutindeni „mişcarea spirituală paisiană", învăţăturile şi rânduielile sale s-au
transmis prin ucenicii săi - mai ales în mănăstirile din Moldova şi Țara Românească, până pe la începutul celei de a
doua jumătăţi a veacului XIX. Cuviosul Paisie Velicicovschi a fost canonizat de Biserica Ortodoxă Rusă în 1988 și de
Biserica Ortodoxă Română în anul 1992.
2
Zaharia, 1996, pp.136-137. La nota 22 se menționează că acest ieromonah Spiridon era de origine bulgară și a venit în
Moldova o dată cu Paisie, a viețuit în obștea paisiană în Mănăstirile Dragomirna, Secu și Neamț, după care s-a retras în
țara sa natală, Bulgaria, unde a trăit până la moarte în Mănăstirea Rila.
3
Ivan, 1964, pp. 656-660; aici este redată Viața Cuviosului Paisie scrisă de Vitalie, integral. Vezi și Strempel, 1958, p.
200, ms. nr. 952, secolul XVIII (sfârșit), Miscelaneu de literatură monahală, f. 111-121, Arătare în scurt pentru
Cuviosul părinte arhimandrit Paisie ce au fost stareț Sfintelor Mănăstiri Neamțului și Secului.
175
Dintre ceilalți câțiva biografi care au scris mai pe larg viața cuviosului Paisie amintim pe
Mitrofan, a cărui lucrare în manuscris a fost folosită de urmașii săi, fiind tradusă și tipărită recent4.
Prima biografie a cuviosului Paisie tipărită la noi (într-o formă rezumativă, de sinteză) a
văzut lumina tiparului la Mănăstirea Neamț, în anul 1817, prin osârdia unuia dintre cei mai
destoinici ucenici ai săi, ierodiaconul Grigorie Dascălul (viitor mitropolit al Țării Românești în
perioada ianuarie 1823 - 22 iunie 1834)5.
Viața Cuviosului Părintelui nostru starețului Paisie alcătuită de acest Grigorie la rugămintea
monahilor de la Neamț, are doar 37 de pagini și a fost cuprinsă în lucrarea intitulată „Adunare a
cuvintelor celor pentru ascultare”, în partea finală, împreună cu patru scrisori pastorale ale
starețului Paisie către diverși ucenici ai săi, „acum întâiu tipărite”6.
Urmând cronologic biografiile cuviosului Paisie de la Neamț, descoperim că a doua sa
biografie a fost tipărită tot la Mănăstirea Neamț, după nici două decenii, de această dată mult mai
extinsă, lucrarea fiind scrisă de ucenicul său Platon schimonahul, în anul 1836, când acesta reușește
să tipărească în limba slavonă Viața Cuviosului Paisie, iar în același an, biografia marelui stareț va
fi tradusă în limba română și tipărită la Neamț de către Chiriac Dobrovici7.
În prefața acestei lucrări se dau câteva lămuriri deosebit de prețioase, despre ucenicii
starețului și despre toți cei care au scris până atunci aspecte din viața acestui cuvios Paisie:
„După mutarea din viață a fericitului întru pomenire Părintelui nostru arhimandrit și stareț
Paisie cătră Domnul, nu puțină vreme, ci ca douăzeci de ani trecând sub tăcere, iar mai bine zis de
neîngrijire, nu se făcea nici o pomenire de viața starețului.
Apoi unii ca din somn deșteptându-se, s-au mustrat de știință că au încălzit Domnul inimile
ucenicilor săi celor mai de aproape, moldoveni și ruși, ca numaidecât să scrie Viața părintelui lor.
Și așa au rugat pe părintele Mitrofan schimonahul ca să primească această ascultare. Acest
adevărat ascultătoriu s-au împovărat cu aceasta și ca cel mai vechi ucenic și iscusit în prescrierea
cărților și a gramaticii, au scris în limba rusească. Dar, pentru bătrânețile și slăbiciunile lui și mai
mult pentru a ochilor nevedere, n-au putut să o aducă întru săvârșite. Și așa după puțină vreme s-
au mutat cătră Domnul (...).
După mutarea din viață a lui Mitrofan, Obștescul nostru frate schimonahul Isaac, văzând că
începutul scrierii Vieții n-au luat sfârșit și din râvna și din sfătuirea duhovniceștilor părinți și ca
unul ce au fost iscusiți în limba moldovenească și greacă, au scris Viața mai pre larg în limba
moldovenească, însă cu oarecare deosebire de cea a lui Mitrofan, afară de mari lucruri însă, după
puțină vreme, s-au mutat și acesta cătră Domnul.
Părinții moldoveni, cetind Viața scrisă de Isaac Dascălul, pentru a căreia prelungire s-au
mâhnit, au rugat pre un bărbat învățat, ierodiaconul Grigorie, care au fost petrecând atuncea în Sfântă
Mănăstirea Neamțul, însă apoi și mitropolit al Valahiei, ca să facă mai în scurt Viața scrisă de Isaac.
4
Ică Jr., f.a., pp. 188-295, sub titlul: Schimonahul Mitrofan, Viața Cuviosului Paisie, cu 36 de puncte, după care se mai
adaugă 36 a: Sfântul Cuvios Paisie după Viața lui Isaac Dascălul; 36 b: Sfârșitul Cuviosului Paisie după Viața lui
Grigorie; 37: Epilogul Vieții lui Platon; Pelin, 2014, p.150-175; a se vedea Capitolul V – Scrierile originale ale
ucenicilor români și slavi din școala paisiană.
5
Păcurariu, 1997, pp. 37-46.
6
Un exemplar al acestei cărți se află în biblioteca personală, fiind primit în dar de la un părinte ieromonah Nifon Agache, fost
stareț al Mănăstirii Rafaila, județul Vaslui. Titlul complet al cărții este: Adunare a cuvintelor celor pentru ascultare de la mulți
Sfinți și Dumnezeiești Părinți, spre folosul celor ce întru dânsa vor voi să se grijească de mântuirea lor. Și viața Cuviosului
Părintelui nostru Starețul PAISIE, împreună cu oarecare din trimiterile sfinției sale, acum întâiu tipărite. Cu blagoslovenia
Preasfințitului Mitropolit al Moldovei Kiriu Kir VENIAMIN, prin osârdia Prea cuviosului stareț și Arhimandrit al Sfintelor
Mănăstiri Neamțu și Secu Kir Silvestru, în Sfânta Mănăstire Neamțu, la anul 1817, de Gherontie Ieromonah tipograf. La final
sunt tipărite pentru prima data patru scrisori pastorale (trimiteri) ale starețului Paisie după cum urmează: 1. Către Dimitrie
preotul din Poltava (39 p.) – pp. 296-336; 2. Către ucenicii aflați la metocul Necșani la seceriș (trimisă din Sfânta Mănăstire
Dragomirna (10 p.) – pp. 337-346; 3. Către Părinții și frații rămași la Dragomirna, după mutarea la Mănăstirea Secu (11 p.) –
pp. 347-357; 4. Către Părinții Dorotei și Gherontie ucenicii săi, care se aflau în București, trimiși de Sfinția sa la școală, spre
învățătura cărții elinești (7 p.) – pp. 358-365.
7
Pelin, 2014, pp. 173-174.
176
Iar Preasfinția sa, ca un bărbat prea înțelept, știa că, cu cuvinte scurte nu se poate arăta
temeiul faptei bune, însă, biruit fiind de rugăminte, au scurtat, ei la început nu au zis că este viața
starețului, ci au însemnat numai Povestire de viață. Și fiindcă alcătuirea acestui preaînțelept bărbat
s-au înfățoșat și înaintea Înalt Preasfințitului nostru Arhiepiscop Veniamin, cu a Preasfinției sale
blagoslovenie s-au și tipărit în Monastirea Neamțului multe Povestiri și s-au lățit pretutindenea”8.
Amintim în continuare o altă lucrare biografică a starețului Paisie de la Neamț, întocmită de
arhimandritul Augustin (Braha), cel care prezintă într-o manieră sintetică viața cuviosului, dar într-o
limbă mult mai evoluată. Totuși, lucrarea aceasta nu aduce elemente noi față de biografiile anterioare,
atât doar că modul prezentării este mai concis și înlesnește reținerea datelor cu multă ușurință9.
Între biografii starețului Paisie Velicicovschi trebuie amintit și arhimandritul Andronic
Popovici, cel care după anul 1860 s-a retras de la Mănăstirea Neamț în Basarabia, ctitorind
Mănăstirea Noul Neamț, unde printre altele, în perioada 1864-1881 a alcătuit o lucrare complexă în
10 volume, intitulată: „Istoria Sfintelor Mănăstiri Neamț și Secu”10.
În trei dintre cele zece volume, mai precis volumele 3, 4 și 5, arhimandritul Andronic
prezintă viața și activitatea misionar-pastorală a Preacuviosului Paisie și a ucenicilor săi, folosind
lucrările antecesorilor săi, cele amintite anterior și anume: a lui Mitrofan, Grigorie Dascălul, Platon
și Isaac Dascălul11.
Cercetătoarea din Basarabia Valentina Pelin apreciază că „prin această prodigioasă lucrare,
ieroschimonahul Andronic, arhimandritul Mănăstirii Noul Neamț, s-a înscris printre primii
cercetători ai operei starețului Paisie”, iar preotul și istoricul bisericesc Paul Mihail, îl consideră pe
arhimandritul Andronic „ultimul cronicar moldovean al secolului al XIX-lea”12.
II. CÂTEVA CONSIDERAȚII PRIVITOARE LA PRIMA BIOGRAFIE A STAREȚULUI

PAISIE VELICICOVSCHI, ALCĂTUITĂ ȘI TIPĂRITĂ LA MĂNĂSTIREA NEAMȚ DE
CĂTRE UCENICUL SĂU GRIGORIE DASCĂLUL (1817)
Ucenicii starețului Paisie din toate provinciile românești, după trecerea cuviosului în
veșnicie la 15 noiembrie 1794, au început o activitate literară destinată comemorării părintelui lor
duhovnicesc, elaborarând unele lucrări legate de viața și activitatea sa misionar pastorală13.
De mare folos în acest sens sunt lucrările și studiile regretatei cercetătoare basarabene
Valentina Pelin privind manuscrisele și scrierile originale rămase de la Starețul Paisie Vecicovschi,
8
Cuvânt înainte la Viața Preacuviosului părintelui nostru Starețului Paisie, adunată de la mai mulți scriitori și alcătuită
rusește de sfințiia sa, Părintele schimonah Platon, iar acum tălmăcită moldovenește și dată la tipariu în zilele
prealuminatului nostru Domn Mihail Grigorie Strurza Voievod, cu blagoslovenia Preasfințitului Mitropolit Kirio Kir
Veniamin, în stăriția preacuviosului arhimandrit și stareț al sfintelor monastiri Neamțului și Secului, kyr Mardarie. În
Sfânta Monastire a Neamțului, anul 1836, iunie 16, f. I-III.
9
Ivan, 1997, f. XXII.
10
Începând cu anul 2016, în cadrul unui proiect universitar (Nr. 11.817.07.29F), pentru studierea și valorificarea
patrimoniului documentar privind Istoria republicii Moldova, un grup de cercetători de la Universitatea de Stat din
Moldova, Centrul de Studii Interdisciplinare Chișinău-Oradea, Mănăstirea Secu, au început reeditarea acestei opere de
mare valoare pentru istoriografie, în condiții grafice deosebite, la Editura Lexon-Prim, Chișinău.
11
Pelin, 2014, p. 214-215. Cartea a III-a (volumul 3), scris în anul 1872 – Viața starețului Paisie până la vârsta de 25
de ani (cf. Bibliotecii Mănăstirii Noul Neamț, mss. rom. nr. 64; Cartea a IV-a (volumul 4), scrisă în anul 1874,
Începutul vieții de obște așezată de starețul Paisie la Sfântul Munte și pe urmă în Moldova, până în 1794; Scrieri și
corespondență, (cf. Bibliotecii Mănăstirii Noul Neamț, mss. Rom. Nr. 70); Cartea a V-a (volumul 5), scrisă în perioada
1879-1880), Cuvinte mângâietoare, scrisori, răspunsuri și alcătuiri ale starețului Paisie (cf. Bibliotecii Mănăstirii
Noul Neamț, mss. Rom. Nr. 82).
12
Pelin, 2014, pp. 214-215.
13
Cuvânt înainte la Viața Preacuviosului părintelui nostru Starețului Paisie, adunată de la mai mulți scriitori și
alcătuită rusește de sfințiia sa, Părintele schimonah Platon, iar acum tălmăcită moldovenește și dată la tipariu în zilele
Sfânta Monastire a Neamțului, anul 1836, iunie 16, f. I-III.
177
cercetate de dânsa în diferite arhive și biblioteci din Rusia, Ucraina, Republica Moldova și
România, lucrări care ulterior au fost copiate și multiplicate de către ucenicii acestuia, unele în mai
multe rânduri, la finele secolului al XVIII-lea și începutul secolului al XIX-lea14.
Unul dintre acești ucenici, care prin viața și activitatea sa i-a urmat întru totul dascălului și
duhovnicului său (care va ajunge în cele din urmă mitropolit al Țării Românești) este ierodiaconul
Grigorie, cunoscut mai apoi ca Grigorie „Dascălul”, contemporan și prieten apropiat cu unul dintre
marii mitropoliți cărturari ai Moldovei, Veniamin Costachi și acesta ucenic al marelui stareț Paisie.
Cei doi ierarhi se cunoșteau încă din tinerețe, atunci când au avut privilegiul să stea în
preajma cuviosului Paisie, avându-l pe acesta ca îndrumător duhovnicesc, împreună ocupându-se cu
traducerea unor scrieri patristice și promovând învățăturile acestuia.
Din prefața ediției de la 1836 a Vieții cuviosului Paisie, tipărită la Neamț, aflăm un detaliu
important: „(...) părinții moldoveni, cetind Viața scrisă de Isaac Dascălul, pentru a căreia
prelungire s-au mâhnit, au rugat pre un bărbat învățat, ierodiaconul Grigorie, care au fost
petrecând atuncea în Sfântă Mănăstirea Neamțul, însă apoi și mitropolit al Valahiei, ca să facă mai
în scurt Viața scrisă de Isaac.
Iar Preasfinția sa, ca un bărbat prea înțelept, știa că, cu cuvinte scurte nu se poate arăta
temeiul faptei bune, însă, biruit fiind de rugăminte, au scurtat, ei la început nu au zis că este viața
starețului, ci au însemnat numai Povestire de viață. Și fiindcă alcătuirea acestui preaînțelept bărbat
s-au înfățoșat și înaintea Înalt Preasfințitului nostru Arhiepiscop Veniamin, cu a Preasfinției sale
blagoslovenie s-au și tipărit în Monastirea Neamțului multe Povestiri și s-au lățit pretutindenea”15.
Iată cum s-au petrecut lucrurile. La începutul anului 1817 pe când se afla la Mănăstirea
Neamț, ierodiaconul Grigorie a fost rugat de monahii de aici și de întreg soborul părinților nemțeni
să redacteze textul Vieții Starețului Paisie, scrisă de Isaac Dascălul, care între timp trecuse la cele
veșnice, urmând ca viața cuviosului să fie tipărită mai apoi și răspândită între frați.
Grigorie primește această rugăminte și îndeplinește dorința călugărilor, făcând o sinteză
biografică, pe baza textului de mari proporții lăsat de Isaac Dascălul, apoi a tipărit-o în anul 1817,
cu titlul „Povestire din parte a Vieții Preacuviosului Părintelui nostru Paisie”, adăugând-o la
finalul unei lucrări duhovnicești adresată monahilor, intitulată: „Adunarea cuvintelor pentru
ascultare”16.
Cartea cuprinde o culegere de texte, adunate din opera marilor Părinți și scriitori bisericești,
adresate cu precădere monahilor aflați sub ascultare canonică în mănăstiri, după cum urmează:
- Carte despre ascultare a celui întru Sfinți Părintelui nostru Vasile cel Mare, Arhiepiscopul
Cezareii Capadociei; către monahii cei ce viețuiesc în Mănăstiri, după rânduiala și așezământul
vieții de obște;
- A Cuviosului și de Dumnezeu Părintelui nostru Efrem Sirul;
- A Sfântului Isaia Pustnicul;
14
Pelin, 2014, p. 173-174.
15
Cuvânt înainte la Viața Preacuviosului părintelui nostru Starețului Paisie, adunată de la mai mulți scriitori și
alcătuită rusește de sfințiia sa, Părintele schimonah Platon, iar acum tălmăcită moldovenește și dată la tipariu în zilele
Sfânta Monastire a Neamțului, anul 1836, iunie 16, f. I-III; apud Pelin, 2014, pp. 173-174.
16
Un exemplar al acestei lucrări se află în biblioteca personală. La p. 296 se află o frumoasă xilogravură cu chipul
starețului Paisie de la Neamț, realizată de către monahul Ghervasie gravor la tipografia Mănăstirii Neamț, la anul 1817.
La p. 297 - Povestire din parte a vieții Prea Cuviosului Părintelui nostru PAISIE și arătare pentru adunarea soborului
celui împreună cu cuvioșia sa, care cu Pronia lui Dumnezeu și pre urmă neîmpuținat se păzește.
Cele patru scrisori pastorale (trimiteri) ale Sf. Paisie anexate biografiei sale:
- Către Dimitrie preotul din Poltava (39 p.).
- Către ucenicii aflați la metocul Necșani la seceriș (trimisă din Sfânta Mănăstire Dragomirna (10 p.).
- Către Părinții și frații rămași la Dragomirna, după mutarea la Mănăstirea Secu (11 p.).
- Către Părinții Dorotei și Gherontie ucenicii săi, care se aflau în București, trimiși de Sfinția sa la școală, spre
învățătura cărții elinești (7 p.).
178
- A Sfântului Isaac Sirul;

- A Sfântului Casian,
- A Sfântului Diadoh;
- A Sfântului Teodor Edeseanul;
- Voroave de suflet folositoare ale Prea Cuviosului Părintelui nostrum Zosima;
- Din Pateric. A Sfântului Varsanufie;
- A Prea Cuviosului Părintelui nostru, Simeon Noul de Dumnezeu Cuvântător care au fost
egumen mănăstirii Sfântului Mamant;
- A Prea Cuviosului Nichita Stidat;
- Din Cartea Sfântului Grigorie Sinaitul;
- Din Cartea celui întru Sfinți Părintelui nostru Calist Patriarhul Constantinopolului;
Într-un comentariul la ultima ediție a acestei lucrări, apărută recent prin osârdia istoricului și
cercetătorului Dan Zamfirescu, acesta face câteva precizări de mare profunzime spunând că:
«Relatarea lui Grigorie este nu o „viață de sfânt” în tradiția hagiografică, ci o biografie
modernă, sobră, documentată direct din scrierile lăsate de Paisie, de la martorii oculari, sau din
ceea ce însuși autorul a văzut cu ochii săi.
Caracteristica esențială a scrierii este punerea în lumină a fenomenului paisian ca rezultat
al unei acțiuni colective în care un rol important îl joacă ucenicii săi români și condițiile oferite lui
în Moldova, întâi pentru deplina cristalizare a personalității sale, iar după 1763 pentru
desfășurarea acțiunii sale.
Paisie apare aici nu ca un sfânt în sensul tradițional, ci ca organizator și animator al unei
vaste acțiuni, esențial culturale, din care a rezultat un „folos cu adevărat atât de mare nu numai
soborului părinților, ci și a tot neamul nostru»17.
III. CÂTEVA REPERE BIOGRAFICE DESPRE AUTORUL PRIMEI BIOGRAFII A

STAREȚULUI PAISIE, IERODIACONUL GRIGORIE, TIPĂRITĂ LA NEAMȚ - 181718
Viitorul mitropolit al Ungrovlahiei, Grigorie „Dascălul” s-a născut la București în anul

1765, primind la botez numele Gheorghe. Tradiția spune că numele său de familie ar fi fost
Miculescu. A urmat cursurile Academiei de la Sf. Sava, vestita școală a acelor vremuri, ce avea
cursuri pe durata a 12 ani. Aici a învățat temeinic limba latină și greacă cu renumitul dascăl grec
Lambru Fotiadis19.
Aici, el i-a cunoscut pe monahii Gherontie și Dorotei (de neam slav), ambii ucenici ai
starețului Paisie, trimiși de dânsul de la Mănăstirea Neamț la București, pentru studii, legând cu
aceștia o frumoasă și rodnică prietenie duhovnicească. În jurul anului 1790, atunci când cei trei au
părăsit școala bucureșteană, au venit împreună la Mănăstirea Neamț, unde tânărul Gheorghe a fost
tuns în monahism de însuși starețul Paisie, primind numele de Grigorie, iar la scurtă vreme a fost
hirotonit ierodiacon20.
Tânărul ierodiacon împreună cu prietenul său de școală Gherontie se vor dedica traducerii
din limba greacă în limba română a mai multor cărți de învățătură, mai întâi la Mănăstirea Neamț,
apoi la București. În anul 1799 cei doi monahi vor reuși să scoată de sub tipar prima lucrare comună
intitulată: „Carte folositoare de suflet spre folosul cel de obște”21, un fel de îndreptar pentru
spovedanie, carte ce va fi retipărită la Iași în anul 1819.
În anul 1802, Gherontie și Grigorie erau din nou la Mănăstirea Neamț, iar un an mai târziu,
noul mitropolit al Moldovei Veniamin Costachi, el însuși ucenic al lui Paisie, care îi cunoștea de
17
Zamfirescu, 1996, p. 118.
18
Păcurariu, pp. 207-208.
19
Păcurariu, 1997, p. 37.
20
Tomescu, 1927, p. 93.
21
Tomescu, 1927, p. 93.
179
mult timp pe cei doi monahi, le-a recomandat să tălmăcească și alte cărți de folos, care vor fi tipărite
sub teascurile tipografiei mitropolitane din Iași, în perioada 1806-1812.
Războiul ruso-turc a întrerupt activitatea celor doi cărturari, iar mitropolitul Veniamin în
acele împrejurări neprielnice pentru țară, a fost nevoit să se retragă din scaunul mitropolitan,
plecând în exil la Mănăstirea Neamț pe toată această perioadă, înființând aici o nouă tipografie.
După Pacea de la București (1812), Gherontie și Grigorie, împreună cu duhovnicul lor Calinic
de la Secu au pornit împreună într-un pelerinaj la Muntele Athos, iar la întoarcere au fost jefuiți și
chinuiți de tâlhari în apropierea orașului Plovdin din Bulgaria, fapt ce a cauzat moartea lui Gherontie22.
Rămas singur, ierodiaconul Grigorie și-a continuat preocupările sale cărturărești, traducând
și tipărind mai multe cărți. A tipărit în noua tipografie de la Neamț trei dintre traducerile rămase de
la prietenul său Gherontie, cu prefețele semnate de dânsul.
Tot la Neamț a tipărit în anul 1816 o traducere proprie după un teolog grec, iar un an mai
târziu, în 1817, la rugămintea călugărilor nemțeni, Grigorie a alcătuit și tipărit Viața Cuviosului
Părintelui nostru starețului Paisie, inclusă așa cum am menționat anterior în lucrarea intitulată:
„Adunare a cuvintelor celor pentru ascultare”23.
După această dată ierodiaconul Grigorie a părăsit Mănăstirea Neamț și s-a îndreptat spre
București, stabilindu-se mai întâi la Mănăstirea Antim, după care se retrage la Mănăstirea
Căldărușani. Din liniștea acestei vetre monahale, din mijlocul preocupărilor sale cărturărești, el a
fost chemat la arhierie, fiind ales mitropolit al Țării Românești în ianuarie 1823.
Ca ierarh se va arăta la fel de harnic și destoinic, iar pe lângă activitatea misionar-pastorală
va continua cu aceeași râvnă activitatea de traducător, tipărind în acest timp un număr semnificativ
de cărți. În timpul arhipăstoriei sale a izbucnit un nou război ruso-turc (1828-1829), când țara și
Biserica au trecut prin momente tulburi. Principatele române au stat sub ocupație și administrația
rusă din 1828 până în 1834, timp în care cei doi mitropoliți, Veniamin al Moldovei și Grigorie al
Ungrovlahiei au fost îndepărtați din scaun.
Intrând în conflict cu noua stăpânire, din cauza măsurilor luate cu mănăstirile închinate,
mitropolitul Grigorie a fost trimis în surghiun la Chișinău, unde a stat doi ani și zece luni, traducând
noi cărți în limba română.
Eliberarea din surghiun a venit târziu, în decembrie 1831; mitropolitul părăsind Chișinăul la
12 ianuarie 1832. A ajuns la Buzău în luna februarie același an și datorită contextului politic din țară
a fost nevoit să rămână aici, la episcopie, vreme de un an.
La Episcopia Buzăului mitropolitul Grigorie a înființat o tipografie, în care a imprimat patru
dintre traducerile sale din exil. Abia la 13 aprilie 1833 va părăsi Buzăul, îndreptându-se spre
Mănăstirea Căldărușani, lăsând sub tipar două lucrări.
Pe 22 august 1833, după patru ani și șase luni de exil, mitropolitul și-a reluat scaunul
vlădicesc la București, unde a început lucrări de renovare și refacere a Catedralei Mitropolitane și a
dat la tipar Viețile Sfinților în 12 volume, după ediția tipărită de Veniamin Costachi la Mănăstirea
Neamț (1807-1815).
Din păcate nu a văzut decât primele două volume (septembrie și octombrie), trecând la cele
veșnice pe 22 iunie 1834, la vârsta de 69 de ani. A fost înmormântat, potrivit vechii tradiții bisericești,
„în scaun”, la Catedrala mitropolitană din București, iar după șapte ani, rămășițele sale pământești au
fost strămutate la Mănăstirea Căldărușani, fiind reînhumate în pridvorul bisericii mari.
22
Tomescu, 1927, pp. 7-8.
23
Titlul complet al cărții este: Adunare a cuvintelor celor pentru ascultare de la mulți Sfinți și Dumnezeiești Părinți,
spre folosul celor ce întru dânsa vor voi să se grijească de mântuirea lor. Și viața Cuviosului Părintelui nostru Starețul
PAISIE, împreună cu oarecare din trimiterile sfinției sale, acum întâiu tipărite. Cu blagoslovenia Preasfințitului
Mitropolit al Moldovei Kiriu kir VENIAMIN, prin osârdia Prea cuviosului stareț și Arhimandrit al Sfintelor Mănăstiri
Neamțu și Secu Kir Silvestru, în Sfânta Mănăstire Neamțu, la anul 1817, de Gherontie Ieromonah tipograf. La final
sunt tipărite pentru prima dată, patru scrisori pastorale (trimiteri) ale starețului Paisie adresate ucenicilor săi.
180
Pentru viața sa sfântă și pentru virtuțile sale, Biserica Ortodoxă Română l-a trecut în rândul
sfinților la 21 mai 2006, având ca dată de prăznuire în calendar ziua de 22 iunie, data trecerii sale în
veșnicie.
Mitropolitul Grigorie Dascălul rămâne una din figurile reprezentative ale ierarhiei bisericești
din Țările române în tot trecutul acesteia, meritându-și pe deplin supranumele pe care
contemporanii și urmașii săi i l-au atribuit, acela de „Dascălul”.
IV. ÎN LOC DE CONCLUZII. VIAȚA SFÂNTULUI CUVIOS PAISIE DE LA NEAMȚ,

O PREOCUPARE CONSTANTĂ A CERCETĂTORILOR MONAHISMULUI
ROMÂNESC.
La aniversarea a 500 de ani de la sfințirea bisericii ștefaniene „Înălțarea Domnului” din
Mănăstirea Neamț (1497-1997), Părintele Patriarh Daniel, pe atunci mitropolit al Moldovei și
Bucovinei, a binecuvântat și tipărit Viața Sfântului Cuvios Paisie de la Neamț, după un manuscris
(nr. 154) din biblioteca acestei mănăstiri.
Motivele publicării acestei lucrări au fost multiple; în primul rând această lucrare s-a dorit a
fi un omagiu adus memoriei Starețului Paisie, la două secole de la trecerea sa în veșnicie (+1794),
precum și autorilor acestui manuscris (starețul Gherasim Miron și arhimandritul Augustin Braha),
cei care l-au compus în perioada 1852-1856, cu intenția de a scrie o „Istorie a Sfintelor Mănăstiri
Neamțului și Secului”24.
În al doilea rând, această lucrare a avut ca scop reîmprospătarea comuniunii spirituale a
obștii monahale cu duhul cuviosului Paisie, canonizat de Sinodul Bisericii Ortodoxe Române în
anul 1992.
Publicarea Vieții Sfântului Paisie de la Neamț a dorit să contribuie la intensificarea cultului
acestui protector al monahilor, precum și la întărirea vieții duhovnicești, având în vedere că unele
„ispite” și încercări ale secolului în care trăim, precum secularizarea Europei, prozelitismul,
instabilitatea politică, se aseamănă într-o oarecare măsură cu frământările secolului al XVIII-lea25.
Dar despre biografia marelui stareț Paisie Velicicovschi, Biblioteca Mănăstirii Neamț ne
oferă mai multe surse și izvoare documentare precum: autobiografii, biografii întocmite de ucenici,
urme imnografice, portrete, cuvinte de folos duhovnicesc, meditații, versuri de „tânguire”, care să
ne ajute la o analiză cât mai clară a acesteia.
Îmbucurător este faptul că în ultima vreme există o preocupare plină de interes pentru
cercetarea spiritualității monahismului românesc, axată pe acest moment istoric din secolul al
XVIII-lea consemnat de Cuviosul Paisie Velicicovschi, care a provocat ceea ce numim astăzi
„Veacul de aur al Ortodoxiei românești”, generând acest curent de tradiție isihastă, cunoscut drept
„Paisianismul”.
BIBLIOGRAFIE
Cartea a III-a (volumul 3), scris în anul 1872 – Viața starețului Paisie până la vârsta de 25
de ani (cf. Bibliotecii Mănăstirii Noul Neamț, mss. rom. nr. 64; Cartea a IV-a (volumul 4), scrisă în
anul 1874, Începutul vieții de obște așezată de starețul Paisie la Sfântul Munte și pe urmă în
Moldova, până în 1794; Scrieri și corespondență, (cf. Bibliotecii Mănăstirii Noul Neamț, mss.
Rom. Nr. 70); Cartea a V-a (volumul 5), scrisă în perioada 1879-1880), Cuvinte mângâietoare,
scrisori, răspunsuri și alcătuiri ale starețului Paisie, (cf. Bibliotecii Mănăstirii Noul Neamț, mss.
Rom. Nr. 82).
Ivan, I. Gh. 1964. O sută de ani de la moartea starețului Paisie. Mitropolia Moldovei și
Sucevei, 11-12.
Ivan, I. Gh. 1997. Viața Cuviosului Paisie de la Neamț. Iași: Trinitas, 1997.
24
Ivan, 1997, f. V-VI.
25
Ivan, 1997, f. V-VI.
181
Păcurariu, M. 1997. Istoria Bisericii Ortodoxe Române. 3, București: Institutului Biblic și de

Misiune al Bisericii Ortodoxe Române.
Păcurariu, M. 2002. Dicționarul Teologilor Români. București: Enciclopedică.
Pelin, V. 2010. Sfântul Paisie de la Neamț. Cuvinte și scrisori duhovnicești. Iași: Doxologia.
Pelin, V. 2014. Paisianismul în contextul cultural și spiritual sud-est și est european
(secolele XVIII-XIX), Chișinău: Pontos.
Strempel, G. 1958. Catalogul manuscriselor românești, I, București.
Tomescu, C. 1927. Mitropolitul Grigorie IV Dascălul al Ungro-Vlahiei, Chișinău.
Zaharia, C. 1996. PAISIANISMUL. Contribuția românească la sinteza paisiană. București.
Zamfirescu, D. 1996. Paisianismul, un moment românesc în istoria spiritualității europene.
București.
LISTA PLANȘELOR
Planșa 1. Xilogravura Cuviosului Stareț Paisie de la Secu și Neamțu, realizată de monahul

Ghervasie, gravor la tipografia Mănăstirii Neamț, 1817.
Planșa 2. ADUNARE A CUVINTELOR CELE PENTRU ASCULTARE...,Tipografia Mănăstirii
Neamț, 1817, foaia de titlu.
Planșa 3. Manuscrisul nr. 154, Biblioteca Mănăstirii Neamț, f. 4 v., cu înscrisul ISTORIE PENTRU
SFÂNTA MĂNĂSTIRE NEAMȚULUI.
Planșa 4. Manuscrisul nr. 154, Biblioteca Mănăstirii Neamț, f. 70, Câteva lămuriri privind unii
dintre biografii Cuviosului Stareț Paisie de la Neamț.
Planșa 5. ADUNARE A CUVINTELOR CELE PENTRU ASCULTARE. Tipografia Mănăstirii
Neamț, 1817, Povestire din parte a vieții Preacuviosului Părintelui nostru Paisie, cu o
xilogravură realizată de Ghervasie monahul.
182
Planșa 1.
183
Planșa 2.
184
Planșa 3.
185
Planșa 4.
Planșa 5.
186
INSTITUȚIA CARANTINEI PE TERITORIUL OLTENIEI ÎN SECOLUL AL XIX-LEA.
Cătălin Nicolae Pătroi*, Maria Biciușcă**
Rezumat: După războiului ruso-turc din 1828-1829 și Pacea de la Adrianopol, în Țara Românească și
Moldova, prin Regulamentele Organice, sunt introduse carantinele pe fondul unui puternic episod de ciumă
care a afectat grav cele două principate. A fost instituit un cordon sanitar de-a lungul Dunării și au fost
înființate carantine pentru călători și animale. În Oltenia au funcționat carantinele de la Bechet, Calafat,
Izvoarele, Turnu Severin, unele dintre acestea având încadrați și doctori, precum cea de la Turnu Severin. În
strânsă legătură cu instituția carantinei a fost și modul de organizare și funcționare al serviciului
grăniceresc care a avut un rol important în implementarea acestor politici sanitare și de siguranță în
Moldova și Țara Românească.
Instituția carantinei a funcționat până în anul 1859 când a fost desființată de Alexandru Ioan Cuza. Rolul
său a fost unul discutat, existând numeroase voci care au arătat că sub pretextul controlului molimilor,
Marile Puteri protectoare și suzerane ar fi încercat să se implice în cele două principate, una dintre mize
fiind și cea economică.
În folclorul românesc episoadele de ciumă au fost bine consemnate, existând numeroase legende, tradiții,
sărbători, iar din punct de vedere toponimic, în unele sate din Oltenia, precum Tufenii din Vale, U.A.T.
Tufeni, jud. Olt („La Gropile Ciumaților”), Palilula, U.A.T. Bucovăț, jud. Dolj („Dealul Ciumaților”),
Giurgița, jud. Dolj („Măgura Ciumata”), Prunișor și Fântâna Domnească din jud. Mehedinți („Valea
Ciumaina” și „Dealul Ciumaina”) ș.a. încă se mai păstrează amintirea unor vremuri întunecate.
Nu în ultimul rând trebuie subliniat rolulul deosebit al doctorilor în combaterea epidemiilor de holeră
din Țara Românească și edificarea legislației în baza căreia sistemul de carantine a fost reglementat și a
funcționat. În această scurtă prezentare îi amintim pe medicii Constantin Estioti, unul dintre pionierii
serviciului sanitar al Valahiei și Nicolae Gussi, protomedicul Valahiei între 1840 și 1859.
Abstract: After the Russo-Turkish War of 1828-1829 and the Peace of Adrianople, quarantines were
introduced in Wallachia and Moldavia by the Organic Regulations, against the backdrop of a severe plague
episode that seriously affected the two principalities. A cordon sanitaire was established along the Danube
and quarantines were set up for travellers and animals. In Oltenia there were quarantines in Bechet,
Calafat, Izvoarele, Turnu Severin, some of which also employed doctors, such as the one in Turnu Severin.
Closely related to the quarantine institution was also the organization and operation of the border service,
which played an important role in the implementation of these health and safety policies in Moldavia and
Wallachia.
The quarantine institution functioned until 1859 when it was abolished by Alexandru Ioan Cuza. His role
has been a controversial one, with many voices pointing out that under the pretext of controlling the plagues,
the protective and suzerain Great Powers tried to get involved in the two principalities, one of the stakes
being the economic one.
In the Romanian folklore, plague episodes have been well recorded and there are numerous legends,
traditions, celebrations and from a toponymic point of view in some villages in Oltenia such as Tufenii din
Vale, A.-T.U. Tufeni, Olt county („La Gropile Ciumaților”), Palilula, A.-T.U. Bucovăț, Dolj county („Dealul
Ciumaților”), Giurgița, Dolj county („Măgura Ciumata”), Prunișor and Fântâna Domnească, Mehedinți
county („Valea Ciumaina” and „Dealul Ciumaina”) and so on, still preserve the memory of dark times.
Last but not least, the special role of the doctors in fighting cholera epidemics in Wallachia and building
the legislation on the basis of which the quarantine system was regulated and functioned should be
underlined. In this brief presentation we mention the doctors Constantin Estioti, one of the pioneers of the
Wallachian sanitary service, and Nicolae Gussi, Wallachian protomedician between 1840 and 1859.
Cuvinte-cheie: carantină, ciumă, holeră, Regulamente Organice, secolul al XIX-lea.
Key-words: quarantine, plague, cholera, Organic Regulations, 19th century.
*
Doctor, Direcția Județeană pentru Cultură Mehedinți, e-mail: tara_catalin@yahoo.com.
**
Masterandă, Facultatea de Istorie, Universitatea București, e-mail: mariabiciusca97@gmail.com.
187
PĂTROI Cătălin Nicolae BICIUȘCĂ Maria
„În folclorul românesc Ciuma personificată are o imagine hidoasă, groaznică, aducătoare
de moarte și sărăcie. În imaginarul colectiv Ciuma apare în calitatea sa de creatură malefică,
necruțătoare și nemiloasă, devoratoare de oameni și animale, dar fricoasă față de câni și ținută în
frâu de către Sfântul Haralambie”1.
Se pare că ciuma a fost identificată în foloclor ca un personaj individual ce purta mai multe
nume eufemistice pe teritoriul Principatelor Române. Astfel, în județul Dolj o întâlnim consemnată
sub numele de Maica Calea, Maica Bătrână, Buboasa, iar în judeţul Mehedinți cu denumirea de
Maica Călătoarea.
În zona de nord a județului Mehedinți, în Plaiul Cloșani, vechile practici de alungare a
ciumei s-au transformat în sărbători care poartă numele de ciumărci. Ele se fac vinerea, în zi de
post, și de aceea se numesc Vinerea Ciumii. În timpul epidemiilor de ciumă, când boala pustia casa
unui localnic, nouă vecini ieșeau la marginea satului, la hotar, făceau focuri și descântau împotriva
bolii. Este un obicei din localitatea Obârșia Cloșani unde există și o poiană ce se numește „Poiana
Ciumii” unde se spune că „ar fi poposit ciuma și ar fi murit din cauza mirosului de priboi”2.
An de an, în satul Godeanu, pe Dealul Chiciora, în preajma sărbătorii Sfântului Ilie, are loc
nedeea satului cunoscută sub numele de Ciumarca. Tradiția locului vorbește de faptul că Sfântul
Nicodim de la Tismana ar fi instituit această sărbătoare ca urmare a vindecării unor oameni de
ciumă ca urmare a rugăciunilor.
În timpul războiului ruso-turc din 1828-1829, un tablou al suferinței umane produse de
molimă a fost creat la mânăstirea Jitianu din județul Dolj, unde au fost îngropați într-un mormânt
comun locuitori ai Craiovei, atinși de ciumă în al doilea an al războiului, precum și soldați ruși
decedați în spitalul militar care a funcționat în această mânăstire3. Întregul oraș Craiova și
împrejurimile sale fuseseră atinse de ciumă (Pl. 4/3). „Douăzeci și trei din cele mai bune case ale
orașului au fost rezervate pentru cei bolnavi de ciumă. Aveam obligația să vizitez fiecare încăpere,
ocupată de ciumați, cel puțin o dată pe zi, să asist la trierea bolnavilor, aduși din toate colțurile
Valahiei Mici, și să raportez despre toate acestea, comandantului de divizie. Nu știu prin ce minune
am reușit să scap de boala care nu ierta pe nimeni”4.
După războaiele ruso-turce (1827-1829) de la începutul secolului al XIX-lea și Pacea de la
Adrianopol, în acest context al epidemiei de ciumă, au fost înființate carantine pe teritoriul Țării
Românești. Peste 1500 de panduri ce făcuseră parte din oastea lui Tudor Vladimirescu și
participaseră la lupte erau acum grăniceri civili cu schimbul pe frontiera din nord-vestul Olteniei.
Cum Regulamentul Organic pentru Valahia prevedea înființarea unei armate care să se ocupe și de
„paza granițelor, carantinelor, vămilor, comerțului și cordonului de sănătate, toate încadrându-se
în serviciul graniței”5, activitatea celor două instituții, carantina și serviciul grăniceresc trebuie
analizate împreună.
Sub pretextul combaterii epidemiilor, armatele habsburgice și rusești intenționau în fapt o
strictă supraveghere a graniței Principatelor Române cu teritoriile otomane. În istoriografia
românească, Ion Nistor a explicat înființarea carantinelor exclusiv ca o măsură menită a îmbunătăți
sănătatea publică, în timp ce Georgeta Penelea Filitti a evidențiat rolul economic al acestora în
combaterea contrabandei6. Într-o lucrare recentă - „Impactul carantinei dunărene asupra
comerțului internațional cu cereale din regiunea Dunării de Jos (1829-1853)” se arată că „aparent
o invenţie menită să aducă protecţie împotriva diverselor epidemii care ucideau în epocă mai mult
ca oricare război, carantina s-a dovedit o armă în mână noii puteri protectoare care vedea dincolo
de propria armatã de ocupaţie şi alte metode de constrângere a Principatelor Danubiene.
1
Arapu, 2021, p. 119.
2
Boteanu, 1999, p. 102.
3
Petcu, 2020, p. 200.
4
Buzu, 2009, p. 450.
5
Neagoe, Tender, Văduva, 2004, pp. 138, 142.
6
Petrescu, 2012, pp. 97-116.
188
Conducerea era alcătuită dintr-un comitet director şi unul medical. Rusia numea inspectorul
general pentru cele două Principate şi alături de ministrul Treburile din Lăuntru (Interne), şeful
poliţiei şi medicul şef formau comitetul director al carantinelor”7.
Anastasie Iordache arăta că „totul a fost conceput în interesul Rusiei, şi nu al Principatelor
Române. Spre deosebire de Turcia, care secătuise material Ţările Române, Rusia atacă însăşi fiinţa
naţională, substratul spiritual. Din impasul istoric astfel creat, numai cu ajutorul Europei românii
aveau posibilitatea de a scăpa de acest primejdios protectorat, extrem de păgubitor în planul
emancipării naţionale, dar cu rezultate apreciabile în domeniul modernizării. Paradoxal, cu cât
progresa modernizarea în domeniul material, cu atât sporea încătuşarea în domeniul spiritual”8.
Carantinele de pe linia Dunării formau așa numitul „cordon sanitar”, despre care Ion Nistor
scrie în articolul său „Ravagiile epidemiilor și ciuma și holera și instituirea cordonului carantinar
la Dunăre”9. Acest cordon sanitar, amplasat pe linia Dunării, a fost apărat de trupe de grăniceri. În
Oltenia situația se prezenta după cum urmează: din Regimentul (polcul) 3 Infanterie Craiova,
Batalionul 5 şi Escadronul 2, iar din Batalionul 6, o companie la Calafat. Acestea au primit o nouă
numerotaţie impusă de structura organizatorică a grănicerilor, care a început să exprime dispozitivul
final cu caracter militar la acea dată:
- Comanda Batalionului 1 Calafat: ½ pluton de 33 grăniceri pedeştri, pentru pază şi
servicii.
- Compania (rota, în limba rusă; românii i-au zis „roată” - n.a.) I-a Vârciorova: 1 pluton
de 66 grăniceri pedeştri la Vârciorova, transformat din infanteriştii repartizaţi serviciului
graniţei;½ pluton de 22 grăniceri călări la Vârciorova.
- Compania a II-a Cerneţi (nu peste mult timp Turnu Severin - n.a.): 1 pluton de 66
grăniceri pedeştri, la Cerneţi; 1 pluton de 43 grăniceri călări, la Cerneţi; 1 pluton de 66
grăniceri pedeştri, la Izvoarele; ½ pluton de 22 grăniceri călări, la Izvoarele.
- Compania a III-a Calafat: 2 plutoane de 132 grăniceri pedeştri la Calafat; 1 pluton de 43
grăniceri călări, la Calafat; 1 pluton de 66 grăniceri pedeştri, la Bechet; ½ pluton de 22
grăniceri călări, la Bechet10.
În Ţara Românească un pichet de carantină era repartizat spre pază la 120 de familii, care
aveau obligaţia să întreţină pichetul respectiv cu patru oameni înarmaţi şi doi luntraşi. Pichetele
aveau rolul de a veghea la paza malului românesc al Dunării între două sectoare ale carantinei. Paza
pichetelor era destinată sătenilor contribuabili care aveau vârsta cuprinsă între 20 şi 50 de ani,
aflându-se subordonaţi unui caporal şi unui soldat. Frontiera Valahiei era apărată de 35.040 de
familii, dintre care 1.720 de persoane se aflau în serviciu permanent, la care se adaugă cei 584 de
caporali şi soldaţi. Totalul grănicerilor permanenţi a fost în Ţara Românească de 2.336 la un total de
217 pichete11.
Istoria carantinei în Principatele Române a început în jurul anului 1830, instituția înființată
cu scopul apărării sănătății publice având drept model carantina din Imperiul Habsburgic.
Guvernatorul rus Pavel Kiseleff a fost implicat în campania de eradicare a ciumei. El a instituit
Comisia Salubrităței sau Înaltul Comitet al preacurmărei ciumei, instituție care a înființat lazarete
și carantine. Nicolae Mavros a fost inspector al carantinelor, iar subinspectori serdarul Dumitrache
Topliceanu pentru Muntenia și medelnicerul Petrache Poenaru pentru Oltenia12.
Unul dintre pionierii serviciului sanitar al Valahiei a fost doctorul Constantin Estioti13 care
în perioada 1830-1840 și-a dedicat activitatea și organizării carantinelor din acest principat. Pentru
7
Constantin, 2015, p. 22.
8
Iordache, 1998, p. 33.
9
Nistor, 1944-1945 (1946), p. 370.
10
Neagoe, Tender, Văduva, 2004, p. 143.
11
Constantin, 2015, p. 23.
12
Jianu, Netta, 2018, p. 3.
13
Trăușan-Matu, 2017, pp. 20-38.
189
întreaga sa activitate în acest domeniu, în decembrie 1839 „Societatea medicilor din Viena” l-a ales
„într-o glăsuire mădular al său extraordinar”, o recunoaștere europeană a muncii sale14.
„În tratatul de la Adrianopole s'a stipulat infiintarea de carantine la Dunăre; în luna Iulie
1830, generalul rus prințul Urusov vine din Iași la Bucuresci și cere inființarea grabnică de
carantine. Carantinele au fost inființate deocamdată în mod provisori și, apoi definitiv prin
Regulamentele Organice. Regulamentele Organice ale amânduror Principatelor au stabilit la
Dunăre un sistem de carantine cu paza hotarelor prin pichete, ocupate de militari şi de străjuitori
săteni înarmați, și prin luntri ocupate de acești graniceri”15.
La baza organizării și funcționării sistemului public al carantinei se aflau Regulamentele
Organice ale Valahiei și Moldovei, în care regăsim Regulamentul carantinelor16. Aici sunt stipulate
toate regulile care trebuiau respectate, atât de populație, cât și de autorități pentru combaterea
răspândirii epidemiilor și pentru asigurarea sănătății publice.
Carantina legaliza principiul privării temporare de libertate în numele sănătății publice,
model preluat mai târziu de generațiile actuale. Călătorul era reținut între zidurile carantinei sub
paza militară între 4 zile și 2-3 săptămâni17. Existau și pedepse foarte drastice: „Cei ce vor intra în
pământul Țării Rumânești, fără a face carantină, să vor trimite la ocnă pentru toată viața lor”
(Cap. VI, Secțiunea IV din Regulamentele Organice pentru Valahia, vezi Anexa).
Nimeni nu era exceptat de la respectarea regulilor, indiferent de condiția socială. Deși era
obligat să accepte privarea de libertate în numele sănătății publice, călătorul trebuia să-și plătească
integral costul serviciilor de cazare, îmbrăcămintei și alimentelor. În plus, la intrarea în carantină,
trebuia să declare orice obiect aflat asupra sa, riscând în caz contrar dublarea zilelor de izolare.
„Regulamentul Organic al Munteniei prescrie înființarea pe malul stâng al Dunării a 3 mari
carantine pentru călători și mărfuri, la Calafat, Giurgiu și Brăila, 4 carantine de a doua mână
pentru calători mărfuri: la Cerneți, Turnul, Zimnicea, Călărași; și 4 mici cantore pentru schimburi,
pentru traficul local, la Isvoarele, Bechet, Oltenița, Piua-Petrei. Austria și Rusia au menținut și în
timpuri normale carantina pentru proveniențele din Principatele Române”18. Este vorba despre Art.
180 din Regulamentul Organic al Munteniei.
Art. 183 din Regulamentul Organic al Munteniei indică faptul că „Miliția va păzi cordonul
sănătății cel așezat pe marginea dea stânga Dunării”, precum și trupele necesare a exista pe lângă
fiecare tip de carantină.
În primii 23 de ani de funcționare, activitatea carantinelor a fost dirijată de Ministrul de
Interne, de Inspectorul carantinelor și de „Comitetul sănătăţii” și se axa pe măsuri de izolare ferme
și foarte stricte la frontiera dunăreană și pe pedepse drastice. Între anii 1830 și 1840, durata de
izolare în carantinele de la Dunăre a variat de la 5 la 7 zile și de la 14 la 20, 24 și 35 de zile, în
funcție de semnalul primit de la Constantinopol19.
Datorită englezului John Mason, de profesie medic, trimis de Biserica Liberă a Scoției într-o
misiune de convertire a evreilor din Imperiul Otoman și Moldova la creștinism, avem și o descriere
a unei carantine, deși nu este din Țara Românească, ci din Moldova. La întoarcerea de la
Constantinopol, după un drum lung și obositor pe mare și pe uscat, debarcă la Galați, la 8 mai 1846,
cu intenția de a ajunge la Iași, dar conform protocolului, intră în carantină20.
În județul Mehedinți astfel de obiective au început să funcționeze începând cu anul 1830 la
Gruia și Izvoarele21. Din punct de vedere al mărimii acestor instituții, acestea sunt de trei tipuri:
14
15
Felix, 1901, p. 300; Iorga, 1897, p. 451.
16
Negulescu, Alexianu, 1944, pp. 79-85.
17
Petrescu, 2012, p. 103.
18
Felix, 1901, p. 301.
19
Trăușan-Matu, 2020, p. 136.
20
Mason, 2019, pp. 69-70; Trăușan-Matu, 2020, p. 137
21
Stângă, 2015, pp. 108-109.
190
mici, mijlocii și mari, la Turnu Severin funcționând cu începere din anul 1841 un stabiliment de
categorie medie al cărui imobil se pare că încă se păstrează. Doar în carantinele mari au fost numiți
medici.
În 1835 a funcţionat în administraţia judeţului Mehedinţi Dimitrie Chinezu, lui datorândui-
se „cutiile satelor şi zidirea carantinei de la Severin”22. „Cutiile satelor” erau casele speciale pentru
plata funcţionarilor. În ceea ce privește locul în care a fost ridicată carantina de la Turnu Severin, se
pare că aceasta a fost amplasată „pe colina din dosul Turnului Severinului”, iar o litografie din anul
1843 a englezului W. Beattie surprinde construcția carantinei alături de Turnul lui Sever23.
Pavilioanele noii carantine se aflau „pe locul unde este astăzi clădirea Comandamentului Diviziei;
între grădina publică și baia comunală pe de o parte și între teatrul orașului și clădirile vamei pe
dealta”24 (vezi Anexa 2, Planșa 5).
Trebuie menţionat şi faptul că inginerul Alexandru Popovici a semnalat Marii Vornicii din
Lăuntru într-o adresă din 2 octombrie 1836 faptul că arhitectul Faiser, a realizat planul noii
carantine „întărit de răposatul ing. Ott” fără a veni în teren şi fără a cunoaşte faptul că nu este vorba
de o zonă plată, ci una denivelată, cu două adâncituri mari din care una dintre ele este șanțul
Turnului lui Sever (actuala Cetate a Severinului). În zonă se află și un izvor, fapt ce îngreuna
misiunea de a edifica planul aprobat de către domnitorul Țării Românești25. Același inginer
Alexandru Popovici arăta și faptul că au fost realizate zidăriile noii carantine fără să fie lucrate la
cumpănă astfel „ferestrele nu vin de rând și după cumpănă ci unele mai sus, altele mai jos, ca și
pragurile ușilor, ale porților…” noua carantină fiind clădită „șovăită după cum stă fața dealului
adică ca o moară proastă românească, cu un cap sus și cu altul jos…”. Se pare că arhitecții
omiseseră să asigure și o sursă de alimentare cu apă precum și grajduri pentru cai și camere pentru
ciocli, fapt pe care ing. Alexandru Popovici îl constată și propune forarea unui puț chiar în mijlocul
carantinei. Pentru noile modificări ing. Alexandru Popovici a colaborat cu D. Pleniceanu și D.
Gărdăreanu.
La Serviciul Judeațean Mehedinți al Arhivelor Naționale există o serie de documente
referitoare la carantina din localitate cu ajutorul cărora putem să recuperăm o parte din informațiile
privind această instituție. Grupate în fondul arhivistic al Primăriei din Drobeta Turnu Severin
preluat de arhivele statului, documentele merită atenția noastră, de aceea le vom prezenta
cronologic.
24 iunie 1835, București. „Porunca Departamentului Pricinilor din Lăuntru nr. 3931 din 24
iunie 1835 către comisia statornicită pentru înființarea noului oraș și a carantinei la T. Severin, de
a studia, împreună cu cârmuitorul județului și inginerul orașului toate îmbunătățirile necesare
clădirii noului oraș, la fața locului (A. S. Mehedinți, primăria T. Severin, dosar 1/1833, f.68,
orig.)”26.
8 august 1835, Cerneți. „Porunca Ocârmuirii județului Mehedinți către subcârmuirea plășii
Motrului prin care se cerea pregătirea a 10 zidari care să vină să lucreze 10 zile la carantina T.
Seerin a cărei construcții trebuia să înceapă (A. S. Mehedinți, pretura plășii Strehaia, dos.
6405/1834, f. 4, orig.)”27.
26 mai 1836, Cerneți. „Porunca Ocârmuirii județului Mehedinți către subcârmuirea plășii
Baia prin care se arată că s-a început construcția carantinii de la T. Severin, drept care
subcârmuirea trebuie să trimită 20 de meșteri lemnari și materiale de construcție necesare (A. S.
Mehedinți, pretura plășii Baia de Aramă, dosar 3444/1836, f. 5, orig.)”28.
22
Gherghe, 2009, p. 31.
23
Jianu, Netta, 2018, pp. 12-14.
24
25
26
Chipurici, Măneanu, 1972, pp. 47-48.
27
Chipurici, Măneanu, 1972, p. 48.
28
191
36 iulie 1836. „Raportul subcârmuirii plășii Baia către Ocârmuirea jud. Mehedinți în care
se arată că au fost trimiși 100 de salahori din satele Șovarna de Sus, Șovarna de Jos, Vidimirești,
Rudina și Runcșor la construirea carantinii de la T. Severin (A. S. Mehedinți, pretura plășii Baia de
Aramă, dosar 3444/1836, f. 9, conceptă)”29.
20 martie 1837. „Porunca Ocârmuirii jud. Mehedinți către subcârmuirea plășii Baia în care
se arată că Departamentul din Lăuntru a dispus ca lucrările pentru terminarea carantinei de la T.
Severin să fie angajate prin contract, subcârmuirea fiind obligată să facă cunoscută această
hotărâre în cuprinsul întregii plăși (A. S. Mehedinți, pretura plășii Baia de Aramă, dosar
2500/1837, f. 5, orig.)”30.
6 mai 1837, Cerneți. „Porunca Ocârmuirii județului Mehedinți către subcârmuirea plășii
Motru prin care se atrage atenția asupra întârzierii trimiterii la T. Severin a zidarilor din satele
acestei plăși, pentru a tocmi cu ing. Alexandru Popovici, lucrul la carantina orașului (A. S.
Mehedinți, pretura plășii Strehaia, dosar 6405/1834, f. 106, orig.)”31.
1 iulie 1837, Cerneți. „Ocârmuirea jud. Mehedinți comunică subcârmuirii plășii Motrul că
meșterii cărămidari trimiși de acea subcârmuire s-au înțeles cu contractul carantinii de la T.
Severin ca să fabrice 100000 de cărămizi. Se preciza că numărul acestor meșteri era redus și că
trebuiau trimiși și alții în ajutorul lor (A. S. Mehedinți, pretura plășii Strehaia, dosar 6405/1834, f.
177, orig.)”32.
Informațiile prezentate în dispozițiile autorităților locale (Ocârmuiri și subcârmuiri) cu
privire la eforturile de a ridica noua carantină din Turnu Severin din perioada 1835-1837, în paralel
cu eforturile de a edifica noul oraș și a muta administrația de la Cerneți la Turnu Severin sunt
completate cu altele cuprinse în „Documente ale municipalității severinene (1833-1874). Vol. I”33.
La Serviciul Județean Mehedinți al Arhivelor Naționale în „Inventarul de documente de la
Primăria Orașului Turnu Severin, perioada 1833-1849” se mai pot consulta următoarele materiale:
- corespondenţă a Departamentului din Lăuntru cu Ocârmuirea locală şi Magistratul oraşului
Cerneţi cu privire la procurarea materialelor (cărămidă) de către Vasile Selişteanu pentru
construirea Carantinei de la Severin şi sumele plătite. Perioada - 3 august 1838 – 28 mai 1939. (30
file, original și copii, nr. vechi unitate arhiv. 9)34.
- corespondenţă a Ocârmuirii judeţului Mehedinţi cu Departamentul din Lăuntru şi
Magistratul oraşului Cerneţi cu privire la documentele ce se cereau secretarului Ion Gărdăreanu şi
lui Dimitrie Pleniceanu cu privire la cheltuielile ce urmau a se face terminarea Carantinei din
Severin. Perioada 16 septembrie 1938 – 16 mai 1840. (30 file, original și copii, nr. vechi unitate
arhiv. 14)35.
Iată așadar o scurtă filă de istorie locală derulată într-un moment în care presiunea valurilor
de ciumă amenințau Principatele Române, iar terminarea construcției carantiei stabilită prin
Regulamentul Organic al Țării Românești era o urgență.
La 1833 încep să se organizeze și primele spitale militare, astfel că în anul 1838 sunt
menționate și spitalele de la Craiova cu 40 de paturi și cel de la Cerneți (jud. Mehedinți) cu 10
paturi, ce aveau încadrate câte un doctor, o moașă și personal auxiliar militar36.
Referitor la personalul medical cunoscut pentru carantinele din Mehedinți, se pare că în anul
1840 la carantinele din Cerneți și Turnu Severin se aflau dr. Carol Tzink, moașa Anica și
vaccinatorul Iosif Simon37. În activitatea sa personalul sanitar nominalizat nu se limita doar la
29
30
31
Chipurici, Măneanu, 1972, pp. 48-49.
32
33
Chipurici, Rățoi, 2005, pp. 69-71.
34
35
36
Keresztez, Rogozea, 2013, p. 74.
37
192
poliția sanitară pentru combaterea epidemiilor, ci asigurau îngrijire medicală și pentru boli, în
special pentru cele venerice (gonoree, sifilis, etc.), așa cum reiese din raportările privind lista de
pacienți militari din Polcul 3 tratați în spitalul de la Cerneți38.
Urmare a scriitorului german Adalbert Müller, care a călătorit în Valahia, aflăm despre
faptul că la „Skella-Cladova” actual Schela Cladovei, jud. Mehedinți, a funcționat o carantină pe
care o vizitează în anul 1846. Medicul era transilvănean, iar „colibele carantinei sunt despărțite de
celelalte de un șanț adânc”. Acestea sunt „niște încăperi mizerabile, construite din lut și acoperite
cu pae, prin cari la o ploae mai lungă pătrundea apa. În camere domină murdăria cea mai
dezgustătoare”, iar „gângăniile de toate felurile împart cu încarantinatul încăperea strâmtă”39.
Din „Almanahul Statului pe anul 1855” aflăm și de faptul că la carantina din Drobeta Turnu
Severin a fost încadrat doctorul Ștefan Sabotai cu o retribuție de 400 de lei pe lună și un caiet de
sarcini cu multe servicii40.
„În anul 1830, generalul Kisseleff, Presedintele Divanurilor, organiseză în mod provisoriil
serviciul sanitar și asistenta medicală în Bucuresci și în Iasi și institue carantina la Dunăre”41.
„În budgetele statului fixate prin Regulamentele organice sunt înscrise următoarele
cheltueli pentru serviciul sanitar și pentru asistența publică, osebit de cheltuelile spitalelor cu
fundațiuni speciale. În Valachia: Carantinele de pe marginea Dunării Lei 600.000”42.
„De la promulgarea Regulamentelor organice funcționeză regulat serviciul carantinelor din
stânga Dunării. Stabilimentele carantinesci sunt de 3 clase: carantine mari la Galați, Brăila,
Giurgiu; carantine de a doua mână la Călărași, Oltenița, Zimnicea, Turnul, Calafat și Noul
Severin, obore de schimb la Gura Ialomiței, Islaz, Bechet, Gruia, Vîrciorova; pe toată linia Dunării
există un cordon militar pe uscat pentru paza carantinesci. Inspectoratul carantinelor se informeză
despre existența de bole molipsitore dincolo de Dunăre raporteză regulat guvernelor amândurora
principatelor, care publică din când în când în foaia oficială o mică dare de semă despre starea
sanitară de dincolo de Dunăre”43.
A fost instituit și un cadru legal numit „Regulamentul Carantinelor” (cap. VI) ce făcea parte
din Regulamentele Organice.
„În anul 1854 s'a desființat funcțiunea de Inspector-general al carantinelor din amandouă
Principatele, Inspectoratul carantinelor s'a contopit cu Comitetul sanitar dirigiat de Protomedic,
postul de medic de carantină s'a menținut numai la carantinele principale: Galați, Brăila, Giurgiu,
Zimnicea, Severin, la celelalte carantine, medicul orașului a îndeplinit serviciul carantinesc”44.
În anul 1859 carantinele sunt desființate. „În luna Julie 1859, Prințul Cuza decretează
reducerea numerului funcționarilor carantinesci. Carantinele remân în ființă, dar în timpul când nu
există în partea dreptă a Dunării nici o boală epidemică, personalul carantinelor se desfiinteză
vremelnicesce”45.
„În ceea-ce privesce în special România, posedăm de la Michail Kogalniceanu și de la alți
istorici români descripțiuni ale epidemiilor de ciumă forte intensive și extensive din anii 1675, 1770
și 1797 și ale epidemiilor mai localisate din anii 1812, 1813, 1816, 1821, 1824, 1828 și 1829.
Pentru cea din urmă oră a apărut ciuma în România în anul 1832 în mod sporadic; în mod
epidemic in Transilvania în anul 1828, în Bulgaria în anul 1834, în Basarabia în anul 1837”46.
Paralel cu progresele făcute în domeniul bolilor infecțioase și elucidarea mecanismelor de
producere a acestora, au început să apară din ce în ce mai multe voci din interiorul, dar și din
38
39
40
Trăușan-Matu, 2020, p. 139.
41
Felix, 1901, p. 302.
42
Felix, 1901, p. 33.
43
Felix, 1901, p. 41.
44
Felix, 1901, p. 301.
45
Felix, 1901, p. 45.
46
Felix, 1901, p. 291.
193
exteriorul țării, ce se pronunțau împotriva carantinei, a condițiilor foarte dure impuse populației și a
consecințelor ce decurg de aici.
Astfel, în 1857 autoritățile sanitare și politice ale Valahiei au început să-și facă griji
referitoare la sumele mari de bani cheltuite pentru asigurarea carantinei, dar și la îngrădirea liberei
circulații a mărfurilor și oamenilor. Ca urmare, în luna iulie 1859 a fost suspendată activitatea
carantinelor la Dunăre, concomitent luându-se numeroase măsuri de igienă publică care aveau ca
scop limitarea răspândirii bolilor contagioase. Popularizarea măsurilor de igienă publică și private,
prin sprijinul unor autorități credibile, precum preotul, învățătorul, medicul sau primarul satului, a
devenit o soluție mai ieftină, mai facilă, mai eficientă, fără a atenta la libertatea omului. Pe 5
septembrie 1865, ministrul de interne, la recomandarea Consiliului Medical al României, a semnat
decizia de desființare de la porturile dunărene, restabilindu-se libera circulație47.
Referitor la toponimul „Carantină” există informații despre existența unui astfel de loc pe
teritoriul localității Ostrovu Mare, U.A.T. Gogoșu din județul Mehedinți. Astfel, în punctul „La
Carantină” „se văd urme de ziduri şi fragmente ceramice. Tot de aici rezultă o inscripţie (CIL.
III,12.000). Pornind de la această semnalare, am făcut cercetări de suprafaţă în zona punctului
amintit, dar datorită vegetaţiei abundente n-am reuşit să verificăm autenticitatea informaţiei”48.
Faptul că ultimul episod de ciumă din Țara Românească este urmat de debutul unor valuri
ale epidemiei de holeră a justificat pe deplin apariția instituției carantinei. Un studiu destul de
recent49 surprinde eforturile autorităților în a stopa răspândirea holerei. Una dintre măsuri, care a
fost ineficientă, a constat în „organizarea unui cordon pe malul cel din mâna dreaptă a Oltului,
pentru apărarea de boala holeră”50. Măsura de carantină a fost afectată datorită trecerii ilegale a
Oltului de pe un mal pe altul cu ajutorul posesorilor de bărci.
În anul 1831 este organizată și carantina de la Cremenari precum și cea de la Câineni (jud.
Vâlcea).
În Olt o carantină funcționa în localitatea Prooroci, actual Milcov.
La nivelul punctelor de frontieră aflate pe teritoriul județului Dolj (Calafat și Bechet) au fost
înființate în anul 1830 centre de carantină după același model și reguli stricte prevăzute de
Regulamentele Organice. Ideea înființării acestora se născuse în 1812 în timpul „ciumei lui
Caragea”, când s-au organizat timid servicii de control sanitar la punctele de frontieră de pe Dunăre.
În 1830, acestea au fost consolidate și dotate cu personal sanitar și administrativ, materiale și
instrumente sanitare. Astfel, la 20 ianuarie 1830, s-a stabilit la Calafat „Inspectoratul Carantinelor
din Oltenia”. Străjerul Costache Nicolaide fusese desemnat căpitan al carantinei și avea drept
ajutoare pe logofatul Dumitrache Truica, trei slujitori și doi ciocli. Primul medic al carantinei a fost
numit Mihalache Andronic, cu o leafă lunară de 400 lei. „Acestuia i-au urmat între 2 februarie și 11
martie 1831, doctorul Constantin Panaidoros, în 1834 doctor Scarlat Ținc, iar între anii 1837-
1840, doctorul Dimitrie Culcer. În 1853, medic al carantinei și al localității era dr. Victor Pozi”51.
Mărturii ale epocii arată că medicul îi examina atent pe călători, izolând suspecții sau
izgonindu-i în ținuturile de unde veniseră.
Cinovnicul carantinei era cel care înregistra în condică datele obținute de la călători, prin
procedura interogatoriului. Existau ca și în zilele noastre anumite categorii de călători care primeau
un tratament preferențial, reprezentând excepții de la regulile de bază. Era cazul persoanelor sosite
din zone neafectate de epidemie sau al celor aflate în misiuni oficiale. De exemplu, în anul 1843
prin carantina Calafat trecea aghiotantul domnitorului numit Florescu pentru a ajunge la Vidin, în
scop diplomatic. Comitetul Carantinelor a primit înștiințare oficială să permită oficialului și
oamenilor săi trecerea liberă și scutirea de la regulile carantinei: „la trecerea dlui Florescu în
47
Trăușan-Matu, Pribeanu, 2021, p. 170; Trăușan-Matu, 2021, pp. 143-154.
48
Stângă, 1982, p. 14; Tudor, 1978, p. 220.
49
Aleca, 2009, pp. 160-165.
50
Aleca, 2009, pp. 160-165.
51
SMC, f.a.
194
partea dreaptă a Dunării împreună cu oamenii dumnealui să se însoțească de directorul sau de un

alt amploaiat pentru cuviincioasa priveghere asupra măsurilor de sănătate, ca la întoarcerea lor în
prințipat să nu mai fie supuşi la termenul curățeniei”52.
În perioada 1845-1863 protomedic al județului Dolj, numit de domnitorul Gheorghe Bibescu
la propunerea Ministrului de Interne, a fost doctorul Iuliu Barasch53, care în perioada 1843-1845 a
fost medic de carantină la Călărași. Pe lângă această practică medicală în domeniul bolilor
transmisibile, acesta era recomandat și de o cultură umanistă aparte, cunoașterea a două limbi
străine (germană și franceză), precum și de finalizarea doctoratului la Berlin. În perioada în care
acesta a fost numit doctorul județului Dolj, dat fiindcă etiologia și patogeneza bolilor infecțioase nu
erau cunoscute, autoritățile sanitare împreună cu puterea politică au încercat să țină bolile la distanță
prin instituirea „carantinei”. Tot ce trebuia făcut era să izoleze zona contaminată o perioadă de
timp, iar apoi să convingă populația din zonă să urmeze câteva proceduri de igienă și dezinfecție.
De asemenea, a încercat să convingă populația județului despre beneficiile vaccinurilor prin scrierea
unor articole în presa vremii, cu îndemnuri la vaccinare și inițierea unor ședințe de convingere a
populației de la orașe și sate54.
După desființarea carantinelor în porturile dunărene, apărarea Europei de epidemiile de
ciumă, pornite cel mai adesea din continental asiatic, a presupus respectarea unor măsuri
continentale stabilite cu ocazia Conferinței Sanitare Internaționale de la Veneția din 1897, la care
România a aderat în anul 189855.
Zbuciumul din societatea românească, modul cum s-au făcut pași spre trecerea la statul
modern în contextul valurilor succesive de ciumă, apoi de holeră și al intereselor străine asupra
Principatelor Române este bine surprins în lucrarea „Principatele Române în Epoca Modernă.
Administrația regulamentară și tranziția la statul de drept (1831-1859)”56.
Înainte de a încheia această scurtă prezentare trebuie spus și faptul că epidemiile de ciumă
au lăsat urme și în toponimia locală din Oltenia. Pe planurile directoare de tragere ale armatei au
fost consemnate astfel de locuri în care probabil au fost semnalate episoade de ciumă sau există
gropi colective cu persoanele decedate: „La Gropile Ciumaților” de la Tufenii din Vale, U.A.T.
Tufeni, jud. Olt, „Dealul Ciumaților” de la Palilula, U.A.T. Bucovăț, jud. Dolj, „Măgura Ciumata”
de la Giurgița, jud. Dolj, „Valea Ciumaina” și „Dealul Ciumaina” situate între localitățile Prunișor
și Fântâna Domnească din jud. Mehedinți, etc. (Pl. 3/1-2; 4/1-2).
Este bine să cunoaștem aceste areale, să le localizăm și atunci când au loc diverse intervenții
ce afectează solul autoritățile locale să cunoască potențialul de risc pentru a putea interveni într-un
mod controlat.
„Măgura Karantina” de la Negoi, jud. Dolj, sat situat în apropierea Dunării și a cordonului
sanitar instituit de autorități, este un alt toponim marcat pe harta dedicată Valahiei din cadrul celei
de-a doua ridicări topografice militare a Imperiului Habsburgic (Pl. 3/1). Din relatările istoriografice
pentru județul Dolj nu rezultă existența unei carantine în acest loc. Probabil a fost folosit de
comunitatea locală ca loc special de izolare a celor loviți de ciumă și holeră.
Așadar, în anul 2022, după ce am experimentat cu toții instituția Carantinei și efectele
carantinării ca urmarea Pandemiei Covid-19, am adus în atenția celor interesați un scurt istoric
privind instituirea Carantinei în Țara Românească în secolul al XIX-lea, cu referire la dovezile din
județele Mehedinți și Dolj și scurte referiri pentru zonele Olt și Vâlcea.
Pe lângă elementele ce țin strict de cadrul legislativ al problemei și modul cum statul a
rânduit lucrurile în intervalul 1829-1860, din punct de vedere arheologic sunt extrem de interesante
informațiile privind vestigiile romane de la Ostrovul Mare din punctul „Carantină” precum și
52
Petrescu, 2012, p. 106.
53
54
55
Felix, 1901, p. 294.
56
Iordache, 1998.
195
indicarea pe harta Valahiei din cadrul celei de-a doua ridicări topografice militare a Imperiului
Habsburgic a unui toponim aflat în zona Ostrovu Mare/Izvoarele, jud. Mehedinți, reprezentat ca un
patrulater și numit „Qarantine” (Pl. 1-2). Un diagnostic arheologic intruziv în arealul celor două
puncte „Carantină” și „Qarantine” poate aduce un plus de informații.
Acest studiu preliminar deschide calea unor noi direcții de cercetare de teren atât pentru
obiectivele din Antichitate, cât și pentru cele din Epoca Modernă care sunt în strânsă legătură cu
evenimente nefaste (ciumă, holeră, etc.) care au lovit aceste zone.
ABREVIERI
Akademos - Akademos. Revistă de știință, inovare, cultură și artă, Academia de

Științe a Moldovei, Chișinău, disponibilă la http://akademos.asm.md/.
AARMSI - Analele Academiei Române. Memoriile Secțiunii Istorice, Academia
Română, București.
Astra Slavensis - Astra Slavensis,revistă de istorie și cultură, „Asociațiunea Transilvană
pentru Cultura și Literatura poporului român - ASTRA”, Despărțământul
Năsăud, Cercul Salva, Salva.
Buridava - Buridava. Studii și Materiale, Muzeul Județean „Aurelian
Sacerdoțeanu” Vâlcea.
JMB - Jurnal Medical Brașovean, Facultatea de Medicină, Brașov.
MCA - Materiale și cercetări arheologice, București.
RȘtM - Revista de Științe Militare, Academia Oamenilor de Știință din
România, București.
RI, S. N. - Revista istorică, Serie Nouă, Academia Română, Institutul de Istorie
„Nicolae Iorga”, București.
SMC - Spitalul Municipal Calafat.
SMIMod - Studii și Materiale de Istorie Modernă, Academia Română, Institutul de
Istorie „Nicolae Iorga”, București.
Urbanitas - Urbanitas. Revistă de studii urbane integrate, Muzeul Municipiului
București, București.
BIBLIOGRAFIE
Aleca, B. 2009. Epidemia de holeră în Judeţul Vâlcea în anii 1830-1831. Buridava 7, pp.
160-165.
Arapu, V. 2021. Semnificația secerii în folclorul românesc în contextul ciumei personificate:
interferențe imagologice, etnologice și culturale. Akademos 1 (60), pp. 119-124, DOI:
https://doi.org/10.52673/18570461.21.1-60.15.
Boteanu, C. 1999. Baia de Aramă și împrejurimile ei. Drobeta Turnu Severin: Centrul
Județean al Creației Populare Mehedinți.
Buzu, V. 2009. Principatele Române în Amintirile lui Feodor Tornow. RI, S.N. 20 (5-6), pp.
447-454.
Chipurici, N., Măneanu, M. 1972. Catalog de documente privitoare la Istoria Municipiului
Drobeta Turnu Severin. Partea a II-a (1560-1900). Drobeta Turnu-Severin.
Chipurici, N., Rățoi, T. 2005. Documente ale municipalității severinene (1833-1874). Vol. I.
Craiova: MJM.
Constantin, C. 2015. Impactul carantinei dunărene asupra comerțului internațional cu
cereale din regiunea Dunării de Jos (1829-1853). Astra Slavensis 3 (2), pp. 21-31.
Felix, I. 1901. Istoria igienei în Romania în secolul al XIX-lea și starea ei la începutul
secolului al XX-lea. Partea I. București: Carol Göbl.
196
Gherghe, C. L. 2009. Emanoil Chinezu, om politic, avocat și istoric. Craiova: Sitech.

Iordache, A. 1998. Principatele Române în Epoca Modernă. Administrația regulamentară și
tranziția la statul de drept (1831 – 1859). Vol. II. București: Albatros.
Iorga, N. (ed.). 1897. Documente privitoare la Istoria Românilor culese de Eudoxiu de
Hurmuzaki. Vol. X. 1763-1844. București: I. V. Socec.
Jianu, I., Netta T. 2018. Monografia sanitară T.-Severinului și Mehedințiului: 1833-1933.
Drobeta Turnu-Severin: Terra Grifonis.
Keresztez, Al., Rogozea, L. 2013. Originile învățământului medical militar românesc.
Repere iatro-istorice. JMB 2, pp. 73-77.
Mason, J. 2019. Trei ani în Turcia. Jurnalul unei misiuni medicale la evrei. Iași: Polirom.
Neagoe, S., Tender, I., Văduva, Gh. 2004. Istoria grănicerilor și a începutului poliției de
frontieră. București: Scaiul.
Negulescu, P., Alexianu, G. 1944. Regulamentele Organice ale Moldovei și Valahiei. Vol. I.
Texte puse în aplicare de la 1 iulie 1831 în Valahia și 1 ianuarie 1832 în Moldova. București:
Eminescu S. A.
Nistor, I. 1944-1945 (1946). Ravagiile epidemiilor de ciumă și holeră și instituirea
cordonului carantinar la Dunăre. AARMSI 27, pp. 357-399.
Petcu, C. 2020. Necropola militară rusească de la mânăstirea Jitianu, județul Dolj. RȘtM 4,
pp. 200-213.
Petrescu, Ș. 2012. Migrație și carantine în porturile dunărene: controlul documentelor de
călătorie în epoca Regulamentelor Organice. SMIMod 25, pp. 97-116.
Spitalul Municipal Calafat. f. a. Istoria Spitalului Municipal Calafat [online], disponibil la
https://spitalcalafat.ro/prezentare-istoric (ultima oară accesat la 05.12.2022)
Stângă, I. 1982. Repertoriul arheologic al zonei hidrocentralei Porţile de Fier II, jud.
Mehedinţi. MCA16, pp. 9-15.
Stângă, I. 2015. Comuna Gârla Mare, județul Mehedinți. Istoria unei așezări dunărene.
Drobeta Turnu-Severin: Tipo Radical.
Trăușan-Matu, L. 2017. Zece ani din viața doctorului Constantin Estioti (1830-1840),
pionierul serviciului sanitar al Valahiei. În I. Bulei, A. Ciupală (edit.), Ipostaze ale modernizării în
Vechiul Regat. vol. VII. Cluj-Napoca: Mega, pp. 20-38.
Trăușan-Matu, L. 2020. Doctorul Nicolae Gussi și istoria carantinei în Țara Românească.
JMB 1, pp. 133-141.
Trăușan-Matu, L. 2021. Boli și epidemii în Valahia în vremea doctorului Iuliu Barasch. În
A. Ciupală (edit.), Ipostaze ale modernizării în Vechiul Regat, vol. VIII. Cluj-Napoca: Mega,
pp.143-154.
Trăușan-Matu, L., Pribeanu, A. 2021. Povestea Carantinei de la Călăraşi (1784-1863).
Arhitectură, rețele sociale şi agenți patogeni. Urbanitas 2, pp. 161-175.
Tudor, D. 1978. Oltenia Romană, ed. IV. București: Academia RSR.
LISTA PLANȘELOR
Planșa 1. Fig. 1-2. Toponimul „Qarantine” de la Izvoarele, jud. Mehedinți marcat pe harta Valahiei
din cadrul celei de-a doua ridicări topografice militare a Imperiului Habsburgic (sursa imaginii:
Wallachia - Second military survey of the Habsburg Empire, https://maps.arcanum.com/en/map/
secondsurvey-wallachia/?layers=59&bbox=2509420.4726309367%2C5511355.771045995%
2C2527602.930734273%2C5518072.674906555).
Planșa 2. Fig. 1. Ortofotoplan (2012) al punctului „Qarantine” de la Izvoarele, jud. Mehedinți
(sursa imaginii: Geoportal ANCI, https://geoportal.ancpi.ro/portal/home/webmap/viewer.html?
useExisting=1). Fig. 2. Imagine satelitară a punctului „Qarantine” de la Izvoarele, jud. Mehedinți,
în raport cu siturile de la Ostrovu Mare şi Izvoarele înscrise în Repertoriul Arheologic Național
197
(sursa imaginii: Server Cartografic pentru Patrimoniu Cultural Național, https://map.cimec.ro/

Mapserver/#). Fig. 3. Siturile de la Balta Verde, Ostrovu Mare, com. Gogoșu şi Izvoarele, com.
Gruia, din arealul în care se află toponimul „Qarantine” (sursa imaginii: Server Cartografic pentru
Patrimoniu Cultural Național, https://map.cimec.ro/Mapserver/#).
Planșa 3. Fig. 1. Toponimul „Măgura Karantina” de la Negoi, jud. Dolj marcat pe harta Valahiei
din cadrul celei de-a doua ridicări topografice militare a Imperiului Habsburgic (sursa imaginii:
Wallachia - Second military survey of the Habsburg Empire, https://maps.arcanum.com/en/map/
europe-19centurysecondsurvey/?layers=158%2C164&bbox=2547395.711306058%2C5484436.
277949981%2C2560284.9052006453%2C5489041.608904162). Fig. 2. Toponimul „Măgura
Ciumata” de la Giurgița, jud. Dolj, marcat pe planurile directoare de tragere ale armatei(sursa
imaginii: Server Cartografic pentru Patrimoniu Cultural Național, https://map.cimec.ro/
Mapserver/#). Fig. 3. Toponimul „Dealul Ciumaților” de la Palilula, com. Bucovăț, jud. Dolj,
marcat pe planurile directoare de tragere ale armatei (sursa imaginii: Server Cartografic pentru
Patrimoniu Cultural Național, https://map.cimec.ro/Mapserver/#).
Planșa 4. Fig. 1. Toponimul „La Gropile Ciumaților” de la Tufenii din Vale, U.A.T. Tufeni, jud.
Olt, marcat pe planurile directoare de tragere ale armatei (sursa imaginii: Server Cartografic pentru
Patrimoniu Cultural Național, https://map.cimec.ro/Mapserver/#). Fig. 2. Toponimele „Valea
Ciumaina” și „Dealul Ciumaina” situate între localitățile Prunișor și Fântâna Domnească din jud.
Mehedinți (sursa imaginii: Server Cartografic pentru Patrimoniu Cultural Național,
https://map.cimec.ro/Mapserver/#). Fig. 3. Gropile comune ale decedaților de ciumă aflate în
incinta Mănăstirii Jitianu, localitatea Balta Verde, U.A.T. Podari, jud. Dolj, identificate pe imagine
satelitară. (sursa imaginii: GoogleEarth).
Planșa 5. Imagine satelitară cu zona actuală în care a fot ridicată carantina mare din Drobeta Turnu-
Severin (sursa imaginii: Server Cartografic pentru Patrimoniu Cultural Național,
https://map.cimec.ro/Mapserver/#).
198
ANEXA 1
Pedepsele pentru cei care încălcau regulamentul carantinării.

Extras din Capitolul VI, Secțiunea IV din Regulamentele Organice pentru Valahia.
199
ANEXA 2
200
Planșa 1
201
Planșa 2
202
Planșa 3
203
Planșa 4
204
Planșa 5
205
TURBAREA ȘI CÂINII VAGABONZI PE AGENDA AUTORITĂȚIILOR PUBLICE DIN

CRAIOVA LA TRECEREA DINTRE SECOLELE XIX-XX
Lucian Popescu Vava ∗
„First they pumped him full of virus from some mediocre cow,
Lest the small-pox might assail him and leave pit-marks on his brow;
Then one day a bull-dog bit him-he was gunning down at Quoque-
And they filled his veins in Paris with an extract of mad-dog;
Then he caught tuberculosis, so they took him to Berlin,
And injected half a gallon of bacillae into him . . .
But his blood was so diluted by the remedies he'd taken
That one day he laid him down and died, and never did awaken:
With the Brown-Sequard elixir though they tried resuscitation,
He never showed a symptom of reviving animation;
Yet his doctor still could save him, (he persistently maintains,)
If he only could inject a little life into his veins”1.
Rezumat: La cumpăna secolului XIX-XX, autoritățile centrale sau locale din marile orașe ale României
erau foarte preocupate de rezolvarea celor mai stringente probleme legate de salubritatea și igiena publică,
determinate de numeroasele epidemii și boli ce străbăteau spațiul european. Una dintre bolile grave care
prinseseră consistență printre locuitorii Craiovei era rabia, ce se răspândea prin intermendiul numeroșilor
câini care vagabondau pe străzile orașului. Prin urmare, autoritățile locale au recurs la adoptarea a
numeroase măsuri menite să reducă și să elimine pericolul acestei boli. Vom prezenta, așadar, câteva dintre
eforturile acestor autorități de a aplica hotărârile stabilite și efectele lor.
Abstract: At the turn of the 19th century and 20th centuries, central or local Romanian authorities were
concerned with solving the most serious problems regarding public sanitation and hygiene. These were
determined by the numerous epidemic and disease that were circulating through Europe.
Rabies was one of the severe illnesses present in Craiova, that was spread through the large number of stray
dogs in the town.
Therefore, we will show some of the efforts that the authorities chose to apply and their efforts.
Cuvinte-cheie: Craiova, sănătate publică, rabie, câinii vagabonzi.
Key-words: Craiova, public healts, rabie, street dogs.
Pentru statul român ultimul sfert al secolului al XIX-lea a reprezentat, în ceea ce privește
domeniul sănătății publice, un salt uriaș din punct de vedere teoretic și legislativ, în comparație cu
perioada anterioară. Începând cu anul 1875, odată cu aplicarea primei legii sanitare de proveniență
românească apar o serie de regulamente, care vor obliga autoritățile publice să se implice mai activ
și frecvent în rezolvarea unor probleme.
∗
Doctor, muzeograf, Muzeul Olteniei Craiova, email: lucianpopescuvava@yahoo.com.
1
Mai întâi i-au injectat un virus de la vreo vacă, ca nu cumva variola să-l atace și să-i lase urme pe frunte; Apoi, într-o
zi, un bull-dog l-a muşcat – și l-a răpus la Quoque - Şi i-au umplut venele la Paris cu un extract de câine nebun; Apoi a
luat tuberculoză, așa că l-au dus la Berlin și i-au injectat jumătate de galon de bacili. . . Dar sângele lui era atât de diluat
de remediile pe care le luase, încât într-o zi l-a doborât și a murit și nu s-a mai trezit: au încercat să-l resusciteze cu
elixirul Brown-Sequard, dar nu a arătat niciodată un simptom de revenire la viață; Totuși, doctorul lui l-ar putea salva,
(suține el cu insistență), dacă ar putea să-i injecteze puțină viață în vene.
206
POPESCU VAVA Lucian
În orașele din acea epocă, câinii fără stăpân și sălbatici erau remarcabil de numeroși, spre
exemplu, într-un raport oficial din anii 1880 care înregistra animalele moarte primite la docuri
pentru eliminare, se precizau aproximativ 23.000 de câini într-o perioadă de douăsprezece luni (cu
nenumărate altele, fără îndoială, incinerate, îngropate, aruncate în canalizare etc.)2. Incluzând atât
câinii fără stăpân, cât și câinii deținuți de familii sau întreprinderi, un ziar a raportat o estimare,
pentru New York City de 300.000 de câini, cu alți 150.000 în Brooklyn și 150.000 în Newark și
suburbiile sale. Când un reporter a prezentat aceste cifre unui sportiv local și unui judecător de
expoziție canină, expertul a găsit 300.000 pentru oraș prea mare: „225.000 ar fi mai aproape de
marcaj”. El a redus, de asemenea, cifra din Brooklyn la 100.000, ceea ce a permis ziarului să
susțină că se află peste jumătate de milion de câini la 40 de mile de New York City3.
În majoritatea orașelor, controlul unei populații atât de mari de câini era aproape imposibil,
chiar și în ocaziile în care oficialii făceau efortul. Vederea unui polițist trăgând într-un câine nu era
neobișnuită, atât pe stradă, cât și în presă. Într-o revistă, pe o pagină întreagă, este reprezentată o
imagine în care un polițist își îndreaptă revolverul spre un câine care saliva lângă o doamnă ce
încearca să protejeze trei copii mici. În spatele polițistului se află o mulțime de trecători care aruncă
cu pietre și cutii pentru a alunga câinele (Pl. 1)4.
În cadrul acestui studiu ne vom referi la dezbaterile și măsurile hotărâte și aplicate de către
autoritățile craiovene de a rezolva problema câinilor vagabonzi de pe teritoriul localității. Problema
cea mai gravă creată de existența acestora, provenea din desele atacuri asupra oamenilor, care aveau
drept efect, fie o sperietură zdravănă, fie o mușcătură mai mult sau mai puțin gravă, care
presupunea tratamentul specializat al unui medic, dar potențialul cel mai periculos îl reprezenta
transmiterea rabiei.
Rabia (din lat. rabiēs) sau turbarea este o zoonoză a mamiferelor provocată de virusul rabic,
un virus neurotrop din genul Lyssavirus, familia Rhabdoviridae, care se găsește în saliva animalelor
infectate, fiind transmisă ocazional și omului5.
Turbarea era cunoscută din antichitate, grecii îl aveau pe Aristeus zeul turbării, fiul lui
Apolo, iar la romani medicul Galenus recomanda excizia țesuturilor mușcate sau cauterizarea lor,
dar tratamentul avea să fie descoperit abia în 1886, prin eforturile francezului Louis Pasteur6.
În Regulamentul General pentru Poliția Sanitar Veterinară7, publicat în 1891, la Titlul XI,
erau specificate măsurile ce trebuiau aplicate în cazurile animalelor infectate sau bănuite a fi
infectate cu rabie. Acestea mergeau de la izolarea până la uciderea animalelor și se prevedea
obligația medicilor veterinari de a efectua autopsii asupra cadavrelor animalelor ucise.
Informații statistice despre infectarea cu rabie, apar în documente începând cu anul 1900
atunci când medicul primar Elie Antonini printr-o adresă către primărie, din 10 februarie 1901,
menționa 25 de cazuri de turbare canină confirmate și 23 de persoane, rănite de acești câini, trimise
2
Smithcors, 1963, p. 402; Hansen, 1998, p. 381.
3
Hansen, 1998, p. 381.
4
Problema porcilor și câinilor care rătăcesc pe străzile din New York a atras atenția parlamentarilor încă din epoca
colonială. Până în anii 1880, porcii din Manhattan erau în mare măsură sub control, dar nu și câinii. John Duffy a
descris situația: „În efortul de a rezolva problema perenă a maidanezilor, o lege din 1867 a interzis tuturor câinilor fără
botniță să alerge în libertate pe stradă și a stabilit o recompensă de 50 de cenți pentru fiecare câine adus la sediul
poliției. În anii precedenți, o recompensă asemănătoare a dus la apariția unor cete de copii care băteau și mutilau câinii.
Pentru a preveni această situație rușinoasă, doar adulții puteau colecta recompensa. La începutul anului 1869, când au
fost raportate mai multe cazuri de rabie, Consiliul de Sănătate a ordonat ca poliția metropolitană să împuște pe toți
câinii cu aspect suspect sau pe orice care se găsește într-o stare bolnavă sau slăbită”. De remarcat că ordonanțele
prevedeau „eliminarea câinilor fără stăpân în primele luni ale verii. Aplicarea acestor legi a fost de obicei laxă, dar
apariția unui caz de rabie a fost suficient pentru a precipita otrăvirea în masă, împușcarea sau adunarea câinilor fără
stăpân. De exemplu, amenințarea hidrofobiei din 1872 a făcut ca Departamentul de Sănătate să înceapă o acțiune
împotriva câinilor fără stăpân”. Hansen, 1998, p. 382.
5
Agenda medicală '82, 1982, p. 80.
6
Cajal, Iftimovici, 1974, pp. 40-44.
7
Regulamentul General pentru Poliția Sanitar Veterinară, 1891.
207
la tratament la Institutul de Patologie din București. Se preciza că este cea mai mare cifră anuală
înregistrată până la acel moment și se solicitau măsuri imperative. Se relata că în ciuda efortului
Serviciului veterinar, care în perioada 8 mai – 31 decembrie 1900 eliminase prin intoxicație 1700 de
câini, părea că numărul câinilor vagabonzi nu se micșorase deloc. La aceasta contribuise și primirea
unor reclamații din partea unor locuitori, cărora le fuseseră otrăviți câinii găsiți pe stradă, ceea ce a
dus la stoparea activității, deși ordonanța aprobată de Primăria Craiova, la 15 mai 1900, preciza că
„se consideră ca vagabonzi, toți câinii care cutreeră stradele liberi, fără botnițe sau neținuți legați
de stăpânii lor”8.
Anul următor, printr-o nouă adresă expediată primarului Craiovei, la 5 iulie 1901, medicul
primar informa despre noi cazuri de atacuri asupra locuitorilor și remarca creșterea numărului de
„indivizi lipsiți de orice mijloace mușcați de câini presupuși a fi turbați”, precum și faptul că aceștia
trebuiau trimiși la București pentru a li se administra tratamentul antirabic. Cum fondurile destinate
transportului acestora se epuizaseră, iar medicul suplimentase din resursele proprii transportul
ultimilor pacienți fără a i se restitui suma, se cerea suplimentarea fondurilor pentru „a nu da loc la
vreo nenorocire”9. Printr-o nouă adresă, din 17 iulie, același medic solicita, „ca până la înființarea
unui servicu de hingheri” să se aprobe un nou post de revizor de vite „cel puțin pentru lunile de
vară și pentru cât necesitatea se va simți” pentru a contribui la reducerea numărului de câini fără
stăpân10.
Pentru anul 1902, erau înregistrate 67 cazuri de locuitori mușcați de câini presupuși a fi
turbați, fiind trimiși toți la tratamentul antirabic ce se administra la București. Dintre aceștia, un
pacient a decedat, iar ceilalți s-au însănătoșit11.
Câteva exemple de agresiuni determinate de câini provin din mai multe informări care au
circulat între autoritățile locale de-a lungul timpului. Una dintre primele mențiuni o reprezintă
adresa din 19 august 1903, a medicului veterinar către primărie, prin care prezenta cazul copilului
Pantelie Dinu R. Stângă ce fusese mușcat de câinele vecinului lăsat nesupravegheat12. Ulterior la 1
martie 1904, o altă adresă a medicului primar al județului către cel al orașului, o menționa pe Ioana
Nicolae Mitu, de 16 ani, din Craiova, ce fusese mușcată de un câine de pe strada Sfântul Gheorghe
Nou13. Alte agresiuni sunt relatate de alte informări precum cea din 26 iulie 1905, care preciza
atacul unui câine presupus turbat asupra lui Gheorghe Ion Eftinoiu14, cea din 26 ianuarie 1907 care
solicita suma de bani necesară transportării pacientului Anton Bicler la București pentru
tratament15, cea din 12 februarie 1907, care relata mușcarea sergentului de stradă Ion Petrescu16 sau
atacul asupra lui Dumitru și Chirina Leoveanu, la 22 martie același an. Ultima informare menționa
și trimiterea celor doi la Institutul Antirabic din București pentru tratament, solicitându-se eliberarea
sumei de 20 lei și 10 bani necesară costului transportului pe calea ferată (Pl. 2)17. Ulterior, o petiție
a lui Aurelian Ștefănescu adresată primarului craiovean, menționa 4 copii, victime ale mușcăturii
unui câine turbat18.
Înmulțirea numărului câinilor pe străzile orașului, care conferea acestuia „un aspect mai
oriental ca niciodată”, l-a determinat pe medicul primar ca printr-o adresă, din 31 iulie 1907, să
solicite sprijin primăriei ca prin „bătăi de tobă sau comisii” să informeze „populația să nu mai
8
SJAN Dolj, fond Primăria Craiova, Serviciul Administrativ, dosar 37/1901, f. 10.
9
SJAN Dolj, fond Serviciul Sanitar Craiova, dosar 2/1902, f. 123.
10
11
12
13
14
15
16
17
18
208
POPESCU VAVA Lucian
ucidă câinii bănuiți turbați”, deoarece cu aceste ocazii mulți dintre cei implicați cădeau victime ale
acestora și propunea următoarele măsuri:
„1. Să se denunțe imediat Serviciului Veterinar al orașului de către proprietari, vecini sau
agenții poliției acei câini care vor fi puși îndată în observație medicală.
2. Să se puie cât mai curând în stare de a funcționa serviciul de ecarisaj.
3. Să se reîmprospăteze ordonanța ca proprietarii să pue botnițe la câinii lor, căci contrariu
câinii care se vor găsii pe strade fără botnițe vor fi exterminați.”19.
O abordare interesantă a Serviciului Sanitar Veterinar al orașului Craiova transpare dintr-o
adresă, datată din 24 ianuarie 1913, trimisă primăriei prin care motivează uciderea câinilor
vagabonzi considerând că „este în spiritul legii Poliției veterinare și a ordinelor Direcției sanitare
[…] căci deși este o lege de protecția animalelor, ea nu poate prevala legea de protecția a
omului”20.
Numărul mare de cazuri a ajuns și în atenția Direcției Generale a Serviciului Sanitar, care
arătându-se îngrijorată de această situație, printr-o circulară către toți primarii de orașe, din 15 mai
1913, menționa Craiova pe locul trei din țară, ca număr de pacienți trimiși la tratament, după Galați
și Bârlad, și solicita autorităților orășenești să renunțe la sentimentul de „pietate municipală” care
tolerează prezența câinilor în localitate și creează efectul de „străzi orientale pline de câini
vagabonzi, flămânzi, care amenință viața copiilor, femeilor și bărbaților”. Argumentul indus făcea
referire la exemplul altor țări care, prin vânarea lupilor și eliminarea câinilor vagabonzi, au reușit să
eradicheze turbarea și se sugera organizarea unor campanii „serioase și eficace pentru desființarea
câinilor vagabonzi, atât prin crearea unui serviciu de prindere și de ucidere, cât și prin
organizarea unor echipe permanente de intoxicațiune” atașând și un proiect de ordonanță pe care să
și-l asume municipalitățile după consultarea tuturor factorilor implicați (Pl. 3)21.
O referire mai veche la implicarea primăriei în reducerea numărului câinilor vagabonzi, se
remarcă în bugetul de venituri și cheltuieli al orașului din anul 1879, fiind prevăzuți 2000 de lei
pentru „esterminarea câinilor și porcilor din oraș”22. Această prevedere se referea la animalele
găsite fără stăpân pe străzile orașului. În următorii trei ani suma scădea la 500 lei23, urmând ca din
anul 1883 să crească la 1000 de lei24.
În ceea privește dezbaterile din cadrul Consiliului de Igienă și Salubritate al orașului
Craiova, una dintre primele ședințe la care s-a discutat problema câinilor vagabonzi s-a desfășurat la
24 februarie 1893, fiind solicitată de către primarul Ulysse Boldescu, în urma unui ordin al
Ministerului de Interne. Acesta semnalase înmulțirea cazurilor de cetățeni mușcați de cîinii turbați și
solicita măsuri urgente. Prin urmare, a propus printre altele și măsura hapurilor otrăvitoare dar unii
medici au considerat-o barbară și au impus constituirea unui seviciu special care să oblige
„proprietarii să plătească o taxă, să le pună sgarde cu număr și botnițe”25. Ideea cu introducerea
unei taxe copia modelul englezesc, unde încă din 1867 fusese impusă o taxă de 5 șilingi și apoi
mărită treptat26. Remarcându-se faptul că majoritatea câinilor vagabonzi erau aduși de țăranii care
tranzitau orașul li s-a interzis intrarea cu câini în oraș hotărându-se „omorârea acestora chiar la
barieră”27.
19
20
21
SJAN Dolj, fond Serviciul Sanitar Craiova, dosar 1/1913, f. 195-196.
22
Budgetul cassei comunale pentru essersiciul anului 1879, 1879, p. 9.
23
Budgetul cassei comunale pentru essersiciul anului 1880, 1880, p. 10; Budgetul cassei comunale pentru essersiciul
anului 1881-1882, 1881, p. 9; Budgetul cassei comunale pentru essersiciul anului 1882-1883, 1882, p. 9.
24
Budgetul cassei comunale pentru essersiciul anului 1883-1884, 1883, p. 14; Budgetul cassei comunale pentru
essersiciul anului 1884-1885, Craiova, 1884, p. 13.
25
26
Walton, 1979, pp. 219-239.
27
209
O primă încercare a Consiliului de a însărcina un antreprenor spre a ridica câinii vagabonzi

s-a discutat în cadrul ședinței din 27 septembrie 1893, însă, fără scucces. Este vorba de
antreprenorul Cari, cel care solicitase ridicarea cadavrelor de câini de pe străzile orașului pentru a le
însuși pielea, însă a refuzat implicarea în prinderea câinilor vagabonzi, proiectul său nefiind
aprobat28.
Problema înmulțirii câinilor pe străzi a fost discutată și în cadrul ședinței din 28 februarie
1897, fiind expusă de medicul veterinar C.I. Sergescu, care venit recent în oraș se arăta uimit de
mulțimea câinilor care cutrierau străzile orașului chiar în zonele centrale. Acesta propunea
impunerea unei taxe câinilor de lux, ce vor purta o zgardă cu o marcă din partea primăriei, iar cei ce
nu vor plăti să fie obligați să le pună botnițe, iar cei găsiți fără, să fie otrăviți29. Propunerea însușită
de Consiliu, nu s-a aprobat de către Consiliu comunal.
În raportul Serviciului sanitar pe anul 1900, medicul șef, Elie Antonini preciza că „mijlocul
de care facem uz pentru distrugerea acestor câini sunt hapurile otrăvitoare, mijloc nesigur și
insuficient din care cauză orașul nostru este plin de aceste animale ce se țin droaie pe stradele
orașului mușcând adesea pe trecători. Ar trebui asemenea ca la bariere să se dea ordin să nu mai
lase pe țărani a veni la târg însoțiți de câini lor, căci din această cauză pe fiecare săptămână
orașul se găsește înzestrat cu zecimi de câini, care rămân în stare vagabondă”. Totodată el amintea
și faptul că în cadrul Consiliul se votase înființarea unui serviciu de exterminare a câinilor însă
primăria „n-a găsit să dea această antrepriză. Anul acesta avem înregistrat 25 cazuri de indivizi
mușcați de câini turbați care au fost trimiși parte cu cheltuelile Primăriei și parte cu cheltuelile
suferinzilor Institutului antirabic din Bucuresci și toți se găsește astăzi în completă sănătate”30.
La 11 martie 1906, în cadrul ședinței Consiliului de Igienă și Salubritate Publică a fost
adoptat Regulamentul pentru profilaxia și combaterea turbării, pentru limitarea numărului
câinilor, cu exterminarea câinilor vagabonzi și pentru serviciul de ecarisaj31 propus de medicul
veterinar V. Augustin. Acesta avea să fie adoptat de către Consilul Comunal al orașului Craiova și
publicat la 5 septembrie 1906, în Monitorul Comunei Craiova32. (Pl. 4)
La anumite intervale de timp, unele articole ale regulamentului erau publicate sub formă de
ordonanțe, de plidă la jumătatea anului 1907 avea să fie emisă o Ordonanță care avertiza posesorii
de câini cu privire la faptul că aceștia trebuiau „ținuți legați în curte” sau plimbați cu botnițe pe
stradă, iar în caz contrar „vor fi prinși și uciși”, așa cum prevedea regulamentul33.
În raportul sanitar-veterinar pe anul 1908 întocmit de medicul veterinar Vucol Augustin,
referirile la rabie și combaterea câinilor vagabonzi sunt printre primele: „Printre maladiile
epizootice și contagioase care au infectat animalele în cursul anului expirat făcând necesare
aplicarea măsurilor de poliție sanitare veterinară semnalăm:
a) Turbarea
Mișcarea epizootice de turbare este specificată în Tabela nr: 12.
Din această tabelă rezultă că turbarea la câini a fost constatată sporadic în 16 cazuri,
dintre care: 9 cazuri la câini cu stăpân și în 7 cazuri la câini ai căror stăpâni nu s-au putut dovedi.
În toate aceste cazuri s-a aplicat uciderea ca măsură de poliție sanitară veterinară,
autopsirea cadavrelor, trimiterea creierului spre confirmarea diagnozei la institutul de
bacteriologie din București, împreună cu persoanele mușcate spre tratament.
În total au fost trimse la acest institut 42 persoane mușcate, în acest număr se cuprind 17
persoane mușcate de câini vagabonzi dispăruți.
28
29
30
31
SJAN Dolj, fond Serviciul Sanitar Craiova, dosar. 11/1904, f. 37;. SJAN Dolj, fond Primăria Craiova, Serviciul
Administrativ, dosar 157/1906, f. 26-34.
32
SJAN Dolj, fond Primăria Craiova, Serviciul Administrativ, dosar 53/1907, f. 18-20.
33
210
POPESCU VAVA Lucian
În sechestrațiune de observațiune s-au pus 87 câini și s`au dat în judecată 22 proprietari

care nu s-au conformat ordonanțelor administrative și ai cărora câini fiind liberi au mușcat diferite
persoane. Serviciul de ecarissagiu și de împuținare a câinilor vagabonzi a funcționat în cursul
anului 1908 însă cu mari întreruperi ocazionate de lipsa personalului și vom vedea și din ce cauză.
După cum l-am descris și în raportul anului trecut, stabilimentul de ecarissagiu s-a clădit în
vecinătatea abatorului al orașului, comuna Balta Verde și prin modul său dispozitiv și al
confortului față cu necesitățile acestui serviciu, cred că este unul din stabilimentele bine reușite și
în orice caz unic până acum în țara noastră.
Totul este prevăzut: cabine pentru întreținerea câinilor prinși, camere de asfixie și aparate
de asfixie prin gaze narcotice și hilariante pentru câini nereclamați, sală de autopsie cu
instrumentarul necesar, sală de aducere a cadavrelor, apă suficientă, cimitir îngrădit pentru
îngroparea animalelor, materiale de distrucțiune a cadavrelor și de desinfecțiune a produselor
animale brute extrase de la cadavre, etc.
Acest stabiliment pus sub direcțiunea de conducere tehnică a Dlui Medic Veterinar al
abatorielor, funcționează pe baza unui regulament special, intitulat: „Regulament pentru profilaxia
și combaterea turbării pentru limitarea numărului câinilor, cu exterminarea câinilor vagabonzi și
pentru serviciul de ecarissagiu”.”34.
Întradevăr în Craiova, la începutul secolului al XX-lea, a apărut ideea înființării unui
serviciu de ecarisaj care să diminueze numărul câinilor din oraș, iar în primăvara anului 1904 s-a
ivit și ocazia, atunci când 13 elevi de la școala Romaneanu au fost mușcați de câini, fapt ce a
determinat Consiliul35 să solicite medicului veterinar Vucol Augustin să întocmească un raport
referitor la stârpirea câinilor vagabonzi. Prezentat în ședința din 18 iunie 1904, Raportul propunea
două feluri de măsuri: temporare și permanente. Prin cele temporare, care se activau în momentul
apariției rabiei în localitate, se impunea interzicerea circulației câinilor fără botniță și neînsoțiți de
proprietarii lor, în oraș pe o perioadă de 6 săptămâni; iar prin cele permanente se introducea
purtarea unei zgărzi cu o plăcuță de identificare, introducerea unor taxe diferențiate pe zonele
orașului pentru deținătorii de câini și înființarea unui serviciu de ecarisaj în cadrul căruia, dacă după
trei zile câinele nu era revendicat, urma a fi exterminat36. În acest sens au fost solicitate oferte de la
unii antreprenori din țară și străinătate.
La 20 octombrie 1904, se primea oferta casei Rud A. Hartmann din Berlin, prin
reprezentanții de la București, Simon & Panaitescu care au exemplificat beneficiile unui sistem cu
abur, în contrast cu ravagiile create de cadavrele animalelor de lângă orașul Bremen, care au infestat
pânza freatică a orașului ducând apariția epidemiei de tifos și implicit, la decimarea populației.
Totodată au calificat ca irațional și sistemul incinerator de tip crematoriu Custodis care „nu lasă
decât o mică cantitate de cenușă” ducând la risipa „materiilor proteinoase, atât de prețioase”.
Propuneau un sistem original pe bază de abur intitulat Rud A Hartmann, ce fusese adoptat în multe
orașe europene și americane, care putea funcționa și în zona centrală a orașului, deoarece nu
dezvolta mirosuri și nu polua aerul. Totodată se puteau obține ca beneficii grăsimea ce putea fi
folosită în scopuri industriale, precum și „un praf, aliment foarte prețios pentru animalele
domestice ca: porci, vite cornute, păsări și pești”. Cât privea metoda de ucidere a câinilor, se
menționa că în țara noastră nu se aveau în vedere „postulatele umanității”, că se foloseau, în
continuare, metode primitive și propuneau folosirea gazării „cu acid hidrocianic prin ajutorul unei
lancete”37.
34
Popescu Vava, Ghiață, 2021, pp. 236-237; SJAN Dolj, fond Primăria Craiova, Serviciul Administrativ, dosar
143/1908, f. 53-59.
35
36
37
SJAN Dolj, fond Primăria Craiova, Serviciul Tehnic, dosar 19/1904, nenumerotat.
211
Începutul anului 1906 a reprezentat un salt major pe direcția înființării serviciului de ecarisaj
în Craiova, prezentându-se la 2 ianuarie, Memoriul delegației38 special constituite pentru a se
informa cu privire la modelul serviciului existent în București39.
Ulterior, la 31 mai 1906, inspectorul M. Rotaru într-o informare către primarul Craiovei
aducea o serie de lămuriri și observații referitoare la organizarea serviciului de ecarisaj bucureștean,
pe care le-ar fi dorit implementate și în Craiova40. Aceasta a fost urmată, la 22 iunie, de o notificare
a medicului veterinar V. Augustin, adresată aceiași autorități, completa cu o serie de informații
tabloul general al necesității și funcționării unui astfel de serviciu. Astfel, preciza că de-a lungul
timpului administrațiile publice și sanitare din toate țările au fost preocupate „să aplice măsuri atât
de preveniere, cât și pentru combaterea acestei boale (rabie n.n.)”, remarcând că în țările și orașele
civilizate legislația sanitară conține măsuri eficiente „care oriunde și oricând au fost riguros
aplicate, au dat rezultate excelente”. Printre măsurile expuse se distingeau „exterminarea câinilor
vagabonzi sau ai celor fără stăpân”, „aplicarea de zgarde sau medalii cu numele și adresa
proprietarului”, „aplicarea de botnițe”, dar cea mai eficientă metodă, în viziunea medicului era
„impunerea de taxe” deținătorilor de câini, indicând modelul aplicat în Franța, în regiunile Baden și
Bavaria din Germania unde după aplicare numărul cazurilor de turbare se reduseseră drastic sau
chiar dispăruseră. Solicita imperativ înființarea serviciului de ecarisaj fiind de o „necesitate
urgentă” în condiițiile înmulțirii cazurilor de mușcături care deveniseră aproape zilnice, care
atrăgeau cheltuieli foarte mari cu trimiterea pacienților la București pentru tratament (Pl. 5)41.
La 15 iunie 1906, inginerul șef al orașului Craiovei, Carol Litarczeck, a înaintat primăriei o
adresă prin care se relata faptul că antreprenorul Zanolini își manifesta intenția de a construi
viitoarele clădiri ale serviciului de ecarisaj, anexând și un plan al acestora (Pl. 6)42. Locul ales
pentru amplasarea construcției se afla în proximitatea Abatorului comunal de la Mofleni. Nu
cunoaștem data de început a lucrărilor propriu-zise, dar la 16 septembrie, în urma unei inspecții
realizate de același inginer șef alături de medicul veterinar, se remarcau o serie de deficiențe și
nereguli precum: „temelii făcute gros și neîngrijit”; „construcția are o înfățișare șubredă,
distrugătoare”; „complexul întreg are aspectul unor barace provizorii și igrasia a intrat în pereți”;
căpriorii și acoperișul neancorați corespunzător putând fi „luați de vânt”; lipsa jghiaburilor;
tâmplăria, fie de la uși sau ferestre, era strâmbă, degradată cu crăpături și aproape putrezită
permițând „ca viscolul să intre pretutindeni”43.
Finalizarea amplasamentului a tărăgănat, și astfel, la 14 decembrie 1906, inginerul șef C.
Litarczeck solicita primăriei Craiova să efectueze plata pentru finalizarea construcțiilor de la
Serviciul de ecarisaj44, dar la 4 mai 1907 într-un alt raport către aceiași instituție, relata că „lucrările
efectuate de domnul Zanolini, nu pot fi primite definitiv, până ce nu va […] repara zidăria și partea
soclului unde se arăta igrasioasă; […] aplica jghiaburi și urloae de-a lungul strășinilor ieșite ale
învelitoarelor; repara în mod serios toate defectuositățile tâmplăriilor și va aplica balamale,
broaște, clanțe, verigi, cârlige; […] va revopsi cu îngrijire totală tabla învelitoarei” și totodată
remarca cimentarea necorespunzătoare a pardoselilor din sala de autopsie, nefinalizarea spațiului
unde urma a se așeza aparatul asfixiator45. Nici mijlocul de transport ce urma să intre în dotarea
serviciului de ecarisaj nu fusese corect comandat, deoarece printr-o înștiințare din 12 iunie 1907,
adresată de administratorul serviciului către primărie, se solicita ca aceea „căruță” să fie căptușită
38
Delegația a fost formată din medicul veterinar V. Augustin și inspectorul serviciului de salubritate M. Rotaru.
39
40
SJAN Dolj, fond Primăria Craiova, Serviciul Administrativ, dosar 157/1906, f. 18-19
41
42
SJAN Dolj, fond Primăria Craiova, Serviciul Administrativ, dosar 157/1906, f. 22-23; SJAN Dolj, fond Primăria
Craiova, Serviciul Tehnic, dosar 44/1906, f. nenumerotat.
43
44
45
212
POPESCU VAVA Lucian
cu tablă și să se refacă mecanismul direcției pentru a permite întoarcerea în loc46. Trebuie menționat
că demersurile pentru achiziționarea aparatului asfixiator începuseră încă din anul precedent,
purtându-se corespondență cu firma londoneză The Letal Chamber Company, ajungându-se la plata
unei sume de 75 de lire sterline pentru un astfel de dispozitiv47.
La 11 august 1907, într-o adresă a aceluiași administrator aflăm că se realizaseră probele la
camera de asfixiere, dar rămânea de rezolvat problema tracțiunii vehiculului pentru adunat câinii,
deoarece cai repartizați, fiind nărăvași, puteau provoca accidente. Totodată se solicita ca acest
echipaj al serviciului de ecarisaj să fie însoțit de un polițist pentru a preîntâmpina neînțelegerile cu
unii locuitori. În ceea ce privea programul de funcționare al acestuia se specifica „dimineața de la
orele 6 în piețe, de la 12-14 prin stradele orașului, iar seara de la 7-9 prin piețe și strade, atunci
când stradele nu sunt aglomerate de public”48.
Autoritățile locale s-au mobilizat exemplar satisfăcând toate aceste solicitări, astfel că la 15
august 1907, servicul de ecarisaj își începea activitatea, după cum relata într-un scurt raport,
medicul veterinar V. Augustin. În intervalul 15-31 august, medicul preciza că fuseseră puși sub
observație 45 de câini ce răniseră oameni și care necesitaseră 135 de vizite medicale veterinare și se
efectuaseră 2 autopsii asupra câinilor uciși, fiind depistați ca bolnavi de turbare49.
O altă statistică a serviciului de ecarisaj, realizată de directorul Abatorului și al
Stabilimentului de ecarisaj, medicul veterinar N. Dimitriu, pe același interval temporal, ne relevă că
fuseseră aduși 250 de câini, din care 13 de „lux” iar dintre aceștia au fost exterminați 172 de
exemplare, iar 46 eliberate. Totodată se specifica și faptul că fuseseră exterminate 2 pisici atinse de
rabie50.
Un aspect interesant îl reprezintă faptul că la scurt timp după funcționarea serviciului,
administrația acestuia primește solicitări din partea craiovenilor pentru a adopta „câte un câine, spre
al scuti de ucidere […] oferindu-ne un mic preț” și considera că ar trebui implementat această
practică ce ar aduce serviciului „un mic venit” propunând ca program pentru efectuarea acestei
activități, duminica între orele 9-11 la sediul serviciului de lângă Mofleni51.
Din păcate activitatea acestui stabiliment canin a fost afectată în repetate rânduri de lipsa de
personal, cel puțin așa reiese dintr-o informare a Serviciului sanitar trimisă primăriei, din care
reieșea faptul că la 14 august 1908, serviciul de ecarisaj nu mai funcționa deoarece „oamenii săi au
părăsit serviciul în urma maltratărilor repetate, pe care le-au suferit din partea locuitorilor și
astăzi nu mai vor să se reangajeze”52.
Din câte se poate observa problema răspândirii rabiei apare pe agenda autorităților locale
craiovene imediat după descoperirea savantului francez Loius Pasteur, care a demonstrat relația
infecțioasă dintre câine și om. Măsurile adoptate au fost destul de severe, dar aplicarea acestora era
deficitară sau chiar nulă. Înmulțirea cazurilor de mușcături a dus invariabil la redeschiderea
subiectului în forurile consultative și decizionale ale orașului, de-a lungul timpului. Punerea în
practică a hotărârilor erau deseori tergiversate din mai multe motive. O mare problemă, care s-a
perpetuat și în perioada interbelică, în ce privește aplicarea tratamentului la persoanele infectate cu
rabie o reprezenta faptul că acesta se efectua la București, ceea ce avea un impact financiar negativ
asupra bugetului comunal.
46
47
SJAN Dolj, fond Primăria Craiova, Serviciul Administrativ, dosar 137/1907, f. 22, 36.
48
49
50
51
52
213
BIBLIOGRAFIE
Surse inedite:
SJAN Dolj, fond Primăria Craiova, Serviciul Administrativ, dosar 37/1901, dosar 24/1903,
dosar 8/1904, dosar 1/1905.
SJAN Dolj, fond Primăria Craiova, Serviciul Administrativ, dosar 157/1906, dosar 71/1907,
dosar 53/1907, dosar 137/1907, dosar 87/1908, dosar 143/1908.
SJAN Dolj, fond Primăria Craiova, Serviciul Tehnic, dosar 19/1904.
SJAN Dolj, fond Serviciul Sanitar Craiova, dosar 1/1892, dosar 1/1896, dosar 1/1901, dosar
2/1902, dosar 1/1903, dosar 4/1904, dosar 6/1904, dosar 3/1907, dosar 1/1913, dosar 7/1914, dosar
11/1904.
Surse edite:
Agenda medicală '82, București: Medicală, 1982.
Budgetul cassei comunale pentru essersiciul anului 1879, Craiova: Tipografia Națională
Ralian Samitca, 1879.
Budgetul cassei comunale pentru essersiciul anului 1880, Craiova: Tipografia Frații
Benevisti, 1880.
Budgetul cassei comunale pentru essersiciul anului 1881-1882, Craiova: Tipografia Frații
Benevisti, 1881; Budgetul cassei comunale pentru essersiciul anului 1882-1883, Craiova,
Tipografia Filip Lazăr, 1882.
Budgetul cassei comunale pentru essersiciul anului 1883-1884, Craiova: Tipografia Filip
Lazăr, 1883.
Budgetul cassei comunale pentru essersiciul anului 1884-1885, Craiova: Tipografia
Asociaților Români sub patronajul Soc. Progresul Național, 1884.
Regulamentul General pentru Poliția Sanitar Veterinară, București: Imprimeria Statului, 1891.
CAJAL, N., IFTIMOVICI, R. 1974. Oameni și virusuri, București: Albatros.
HANSEN, B. 1998. America's First Medical Breakthrough: How Popular Excitement about
a French Rabies Cure in 1885 Raised New Expectations for Medical Progress, The American
Historical Review, Oxford: University Press, 103, 2, pp. 373-418,
https://www.jstor.org/stable/2649773 .
POPESCU VAVA, L., GHIAȚĂ, I. 2021. Situația sanitar-veterinară a orașului Craiova
reflecttă într-un document inedit de la începutul secolului XX. Oltenia. Studii și comunicări.
Arheologie-Istorie, XXVIII, Craiova, pp. 231-256.
SMITHCORS, J. F. 1963. The American Veterinary Profession: Its Background and
Development, Iowa: University Press.
WALTON, John K. 1979. Mad Dogs and Englishmen: The Conflict over Rabies in Late
Victorian England. Journal of Social History, Winter, 13, 2, pp. 219-239. Oxford University Press,
https://www.jstor.org/stable/3787341.
214
POPESCU VAVA Lucian
LISTA PLANȘELOR
Planșa 1. Imagine dintr-o revistă americană reprezentând un atac al unui câine bolnav de
rabie. https://www.jstor.org/stable/2649773.
Planșa 2. Informare trimisă Primăriei Craiova prin care medicul primar al orașului menționa
trimiterea unor persoane la Institutul Antirabic din București pentru tratament. SJAN Dolj, fond
Serviciul Sanitar Craiova, dosar 3/1907, f. 38.
Planșa 3. Proiect de ordonanță referitor la instituirea unor măsuri ce vizau proprietarii de
câini din orașul Craiova. SJAN Dolj, fond Serviciul Sanitar Craiova, dosar 1/1913, f. 195-196.
Planșa 4. Regulamentul pentru profilaxia și combaterea turbării, pentru limitarea numărului
câinilor, cu exterminarea câinilor vagabonzi și pentru serviciul de ecarisaj. SJAN Dolj, fond
Primăria Craiova, Serviciul Administrativ, dosar 53/1907, f. 18-20.
Planșa 5. Notificare a medicului veterinar Vucol Augustin, adresată Primăriei Craiova cu o
serie de informații despre necesitatea și funcționarea unui serviciu de ecarisaj. SJAN Dolj, fond
Primăria Craiova, Serviciul Administrativ, dosar 157/1906, f. 24-25.
Planșa 6. Plan al viitoarelor clădiri ale serviciului de ecarisaj, întocmit de inginerul șef al
Craiovei, Carol Litarczeck. SJAN Dolj, fond Primăria Craiova, Serviciul Tehnic, dosar 44/1906, f.
nenumerotat.
215
Planșa 1.
216
POPESCU VAVA Lucian
Planșa 2.
217
Planșa 3/a.
218
POPESCU VAVA Lucian
Planșa 3/b.
219
Planșa 3/c.
220
POPESCU VAVA Lucian
Planșa 4.
221
Planșa 5/a.
222
POPESCU VAVA Lucian
Planșa 5/b.
223
Planșa 5/c.
224
POPESCU VAVA Lucian
Planșa 6.
225
COTIDIANUL CRAIOVEAN ÎN TIMPUL OCUPAȚIEI GERMANE (1916-1918)1
Cristian-Iulian Ceacîru∗
Rezumat: La 21 noiembrie 1916, primele unități militare ale trupelor Puterilor Centrale au intrat în
Craiova, marcând astfel începutul ocupației dușmane a orașului. Pentru craioveni debutau astfel doi ani de
grele privațiuni și de încălcare a drepturilor civice. Aflați sub controlul strict al administrației militare
germane, locuitorii orașului au trebuit să se adapteze la condițiile grele de viață în încercarea de a
supraviețui.. Prezentul articol își propune să prezinte unele aspecte ale cotidianului unui locuitor al
Craiovei din perioada ocupației germane a localității.
Abstract: On 21 November 1916, the first military units of the Central Powers entered Craiova, marking the
beginning of the enemy occupation of the city. For the people of Craiova, this marked the beginning of two
years of hardship and violation of civil rights. Under the strict control of the German military
administration, the city's inhabitants had to adapt to harsh living conditions in an attempt to survive. This
article aims to present some aspects of the daily life of a Craiova resident during the German occupation of
the city.
Cuvinte cheie: Primul Război Mondial, ocupația germană, Craiova, privațiuni, viața de zi cu zi.
Keywords: First World War, German occupation, Craiova, deprivations, everyday life.
Primul Război Mondial a reprezentat unul din cele câteva evenimente istorice care au
schimbat din temelii cursul istoriei omenirii. Generații întregi au fost marcate de urmările pe care
le-a generat, asemenea unor unde de șoc violente, prima conflagrație mondială. Intrată în război cu
scopul realizării idealului național, în primele luni de implicare în conflict, România și armata sa au
trebuit să se recunoască înfrânte în fața zdrobitoarea superiorități în oameni și armament a trupelor
Puterilor Centrale. Deși a luptat cu mult eroism armata română, asemenea oficialităților și a unei
întregi serii de instituții, a trebuit să se retragă în Moldova. Din păcate, teritoriul Olteniei, Munteniei
și Dobrogei au picat sub brutala ocupație a autorităților militare inamice.
La data de 8/21noiembrie 1918, primele unități militare germane au pătruns în Craiova.
Pentru craioveni începeau astfel doi ani de lungi privațiuni și de încălcare flagrantă a drepturilor
cetățenești. Imediat după intrarea germanilor în oraș s-a trecut la constituirea comandaturii de etapă
nr. 249 aflată sub conducerea maiorului Schwabe, persoană recunoscută pentru purtarea sa brutală
față de populația românească. La nivelul județului Dolj s-a constituit o comisie administrativă
interimară formată din G.D. Pencioiu (președintele comisiei), J. Marinescu (profesor), H. Mandel
(industriaș)D. Anghelescu (avocat), Gh. Celăreanu, Al. Urziceanu. Primar al Craiovei a fost numit
Fr. Springer, cel care anterior războiului fusese consul al Germaniei la Craiova. Bineînțeles că
asupra comisiei administrative interimare se exercita un control strict de către administrația militară
germană. Supravegherea acesteia a fost efectuată de căpitanul Hefter (urmat ulterior de căpitanul
Schutter), iar controlul asupra Prefecturii Dolj și al administrației militare județene era efectuat de
către căpitanul Pangenstecher (ulterior acestuia urmând căpitanul Lederle). În fine, Prefectura
Poliției craiovene a fost pusă sub tutela poliției militare germane care era condusă de căpitanii
Puchstein și Dorbritz2.
O primă consecință a instituirii ocupației Puterilor Centrale a fost pentru craioveni, ca și
pentru restul locuitorilor din teritoriul invadat, aceea a limitării dreptului la circulație liberă. Încă de
∗
Drd., Muzeul Olteniei Craiova, e-mail: iulianc01@gmail.com.
1
Multe din informațiile din prezentul articol, referitoare la viața cotidiană a craiovenilor în timpul ocupației germane se
regăsesc, într-o formă mult extinsă în teza personală de doctorat denumită „Craiova în timpul Primului Război Mondial
(1914-1918)”.
2
SJAN Dolj, Fond Prefectura Dolj, Serviciul Administrativ, Dosar 122/1919, f.302.
226
CEACÎRU Cristian-Iulian
la începutul anului 1917 fiecare persoana care avea peste 15 ani trebuia să poarte permanent asupra
sa un așa numit Personal Ausweis – Bilet de Identitate (Planșa 1). Acesta cuprindea rubrici
referiroate la numele persoanei care deținea documentul, naționalitatea, data nașterii, ocupația,
adresa de domiciliu. Existau de asemenea și Permise de Mutare – Umzugschein (Planșa 2), în care
erau menționate numele capului familiei care se muta, noua adresă de domiciliu și numărul de
camere pe care îl avea noua locuință.
Semnificativ a fost afectată și libertatea de deplasare în afara localității, pentru aceasta
populația civilă având nevoie de un permis de a ieși din oraș. Circulația pe calea ferată pentru
craioveni a fost posibilă din iunie 1917 când s-a reluat circulația pe mai multe rute care aveau ca
punct terminus Craiova3. Mult timp a fost grav perturbată si activitatea poștei aceasta reluându-se
sub auspiciile poștei militare germane, trimiterea scrisorilor de către locuitori trebuind să se facă
obligatoriu prin intermediul acesteia, contravenienții fiind pedepsiți4.
Pentru un craiovean obișnuit aflat sub ocupația administrației militare a Puterilor Centrale,
ziua începea invariabil cu deplasarea spre locul de muncă. La 2 decembrie 1916, comisia
administrativă a orașului l-a însărcinat pe inginerul Th. Chivulescu să organizeze un serviciu de
plasare al tuturor cetățenilor care nu aveau un loc de muncă stabil. În componența acestui serviciu,
care își avea sediul în localul primăriei, intrau un director, un secretar, un copist, doi agenți externi
și un aprod5. Respectivul serviciu, menit să fie o punte de legătură între patroni și lucrători, avea
controlul absolut asupra angajărilor care se făceau în oraș. Atât muncitorilor cât și patronilor le era
strict interzis să încheie înțelegeri pe cont propriu, serviciul de plasare trebuind să fie obligatoriu
intermediar între cele două părți. În plus, la nivelul biroului de plasare s-a constituit un registru
special în care trebuiau să se înscrie atât muncitorii cât și cei care conduceau diverse afaceri,
patronii. Astfel se urmărea să se știe de către autorități situația exactă a locurilor de muncă din
localitate6.
O problemă aflată permanent în atenția locuitorului de rând al orașului, în timpul ocupației
armatelor inamice, era aceea a procurării hranei de zi cu zi. După doi ani de blocadă navală impusă
de Antanta, în condițiile în care mare parte din alimente erau importate, situația asigurării hrănirii
trupelor și a populației Puterilor Centrale ajunsese la un nivel critic. De aceea se poate afirma că
ocuparea unei părți din teritoriul românesc, regiune foarte bogată în resurse agroalimentare, a
reprezentat un adevărat balon de oxigen pentru Puterile Centrale.
La intrarea armatelor inamice în Craiova, spre uimirea și bucuria soldaților străini localurile
erau foarte bine aprovizionate cu alimente și băuturi de tot felul7. Însă, cât se poate de repede,
situația avea să se schimbe în rău pentru craioveni, ca de altfel pentru toată populația de pe teritoriul
aflat sub conducerea administrației militare inamice. În primul rând s-a făcut o inventarierea rapidă
a tuturor resurselor de orice fel deținute atât de firmele comerciale cât și de persoanele particulare.
Coroborată cu recensământul populației, efectuat cu operativitate la începutul anului 1917, această
inventariere le-a permis ocupanților să aibă un tablou cât se poate de clar al resurselor
3
Decusară, 1920, p. 26.
4
Inspectorul silvic craiovean Emil Mihăilescu a trimis un raport ministrului girant Grigore Antipa, fără a folosi pentru
aceasta poșta germană. Ca atare a fost pedepsit cu plata unei amenzi de 400 de mărci sau 30 de zile de închisoare
(Tăriceanu, [f. a.], p. 26).
5
SJAN Dolj, Fond Primăria Craiova, Serviciul Administrativ, Dosar 17/1916, f. 147.
6
7
Sugestivă în acest sens este scena care îi are drept protagoniști pe un grup de soldați germani aflați în trecere prin
Craiova, la câteva zile după ocuparea orașului: „După ce ne-am lepădat ranițele, am plecat imediat în recunoaștere
prin oraș. Într-o ospătărie mâncăm copios. Ne pusesem în gând să nu-i arătăm cârciumarului că ne e foame. Dar sigur
și-a dat seama că ne era cumplit de foame, nu doar din cauza postului negru din ultimele douăzeci și patru de ore, ci și
a lungilor privațiuni de dinainte. […] O friptură suculentă de gâscă costă un leu și patruzeci de bani, adică o marcă, o
friptură de porc și o tocăniță de vițel fiecare câte un leu, adică șaptezeci și cinci de pfenigi. Alături se dă – minune –
pâine albă la discreție, apoi vin românesc de țară, lichior de trandafiri veritabil, brânză, mere și prăjituri.” (Velburg,
2018, p. 40).
227
agroalimentare existente pe teritoriul românesc cucerit. Apoi, administrația militară a stabilit o

cantitate limită din fiecare produs care putea fi deținută, tot ceea ce trecea peste această cantitate
trebuind să fie predată autorităților8.
Încă de la începutul anului 1917 pentru craioveni, ca de altfel pentru restul populației de pe
teritoriul ocupat, s-au introdus cartele de pâine și de carne, prin intermediul acestora urmând să fie
distribuite cantități infime din aceste produse (Planșele 3-4) . Posesorii cartelelor trebuiau să fie
foarte atenți cu păstrarea acestora, trebuind imediat să anunțe autoritățile dacă le pierdeau9. De
asemenea trebuiau să predea imediat cartelele de alimente ale membrilor care decedaseră10.
Un lucru foarte benefic pentru craiovenii defavorizați a fost deschiderea cantinelor populare
la sfârșitul anului 1917. Zilnic, în jurul prânzului, acestea ofereau 2500 de porții de mâncare
locuitorilor săraci ai orașului. Cu toate acestea nu se poate afirma că alimentația craiovenilor în
perioada ocupației germane era una îndestulătoare, ci dimpotrivă era una de minimă subzistență.
Bineînțeles că, în aceste condiții grele, cu riscul de a fi pedepsiți cu amenzi sau cu
închisoarea, craiovenii au trebuit să recurgă și la piața neagră pentru a face rost de alimentele atât de
necesare supraviețuirii11.
În afara procurării hranei de zi cu zi, craioveanul mai trebuia să facă față și altei provocări,
aceea a menținerii sănătății proprii în parametri optimi, lucru esențial pentru supraviețuire.
Alimentația insuficientă, starea de igienă necorespunzătoare erau factorii principali ai răspândirii
bolilor contagioase. La 23 martie 1917 doctorul Antonini a semnalat autorităților locale apariția
primelor cazuri de tifos exantematic în Craiova. Ca atare s-a trecut la o susținută campanie de
curățare de gunoaie a tuturor spațiilor publice, acestea fiind și dezinfectate cu var12. Fiecare locuitor
al Craiovei trebuia să își mențină o igienă personală cât mai bună, spălându-se pe corp și pe cap cu
leșie slabă, aceeași substanță fiind folosită și pentru spălarea hainelor personale. În plus, casele și
curțile trebuiau curățate și văruite periodic13.
Din păcate tot acest efort de prevenire nu a dat rezultatele scontate, în Craiova, numai în
cursul anului 1917 raportându-se numeroase cazuri de diverse maladii14. În afara alimentației
deficitare, a stării de igienă precare în lupta pentru menținerea sănătății, un craiovean avea de învins
8
De exemplu unul din primele produse asupra căruia s-a impus să se dețină o cantitate limită a fost zahărul, toți cei care
dețineau peste 5 kg de zahăr trebuiau să predea restul cantității. Forțați de împrejurări, unii oameni au găsit o soluție
ingenioasă, transformând restul de zahăr în sirop, produs asupra căruia nu existau (încă) restricții la cantitatea deținută.
(Giurescu, 1976, p. 96).
9
Dovadă
Dșoara Albertina Stretcu din str. ne-a comunicat, încredințându-ne că pe ziua de 14 Aug. a. c. i s'a furat în piață
geanta conținând 500 de lei și cartelele de carne și pâine” (SJAN Dolj, Fond Primăria Craiova, Serviciul
Administrativ, Dosar 87/1917, f.1).
10
„DECLARAȚIE pentru Reducerea membrilor unei gospodării.
Domnule Primar
Subscris din acest oraș, strada Șerban Vodă No.5 pendinte cu locuință de circ. III polițienească depun spre anulare
cartele de pâine sub No. 13431 și 7506 cu 16 cupoane în matcă neîntrebuințate pe timpul de la 27 Aug - 9 Sept până la
10-23 Sept 1917, întru cât numărul membrilor gospodăriei ele s'a redus cu o persoane și anume: - Nicolae Albu
decedat” (SJAN Dolj, Fond Primăria Craiova, Serviciul Administrativ, Dosar 31/1917, f. 58).
11
O descriere savuroasă, în acest sens, îi aparține avocatului și publicistului bucureștean Ion Valjan: „E o mare lipsă de
alimente. Nemții cară în fiecare zi, cară cumplit. Grâne, vite mari, vite mici, untură, uleiuri vegetale, unt păsări tăiate,
făină, ouă, lână, fier, bronz, săpun, coloniale, conserve. Trenuri întregi pornesc zi și noapte spre Germania. […]
Porcul e tăiat în coșciug unde face de-a binelea pe mortul. Și cosciugul e așezat în căruță. Bocitoarele satului însoțesc
cortegiul. Măcelarii sunt și ei alături, triști că pot să piardă paralele investite în defunct dacă sunt prinși. Câte un
trecător salută impresionat. Armata germană salută și ea. Așa reușesc uneori să mă înfrupt cu un kil sau două din
carnea răposatului (Valjan, 2013, p. 152).
12
13
14
În Craiova, în cursul anului 1917 s-au înregistrat 97 de cazuri de febră tifoidă, 66 de difterie, 61 de friguri recurente, 49 de
tifos exantematic, 49 de scarlatină, 29 de dizenterie, 7 de turbare. Cel mai probabil, în realitate, numărul acestor cazuri de
maladii a fost mult mai mare (SJAN Dolj, Fond Primăria Craiova, Serviciul Administrativ, Dosar 2/1917, f. 14).
228
și alte obstacole. În primul rând numărul cadrelor medicale din oraș nu era unul corespunzător.
Apoi, în multe cazuri medicamentele nu se găseau sau erau foarte greu de procurat. În fine, o altă
cauză a acestei stări de fapt era și teama unora dintre locuitori de doctori, cei infectați preferând să-
și ascundă boala decât să primească îngrijiri medicale15.
Trăind sub un regim aspru de ocupație militară, zbătându-se tot timpul să-și găsească hrana
de zi cu și și să-și mențină sănătatea sa și a familiei sale, pentru un locuitor al Craiovei probabil că
problema petrecerii timpului liber nu era una din priorități. Deși afectate grav, instituțiile culturale
craiovene nu și-au încetat cu totul activitatea, încercând să-i smulgă pe cetățeni din griul vieții de zi
cu zi și să le insufle speranța că situația existentă este una trecătoare și cauza românească nu este
pierdută.
Instituție culturală de prim rang, Teatrul Național părea în primele zile ale ocupației că și-a
pierdut cu totul menirea, clădirea sa principală fiind rechiziționată iar anexele transformate în
grajduri. În plus o parte din trupa de actori care rămăseseră pe loc au fost lăsați efectiv în voia sorții,
devenind aproape muritori de foame, primind firave ajutoare din partea funcționarilor români16. Cu
toate acestea, directorul teatrului Al. G. Olteanu (care fusese luat și ostatic de germani timp de șapte
luni), trupa de actori și administrația românească, pas cu pas, nu mai prejos de soldații din tranșee,
au dus o luptă de redare a rolului pentru care fusese concepută instituția.
Mai întâi clădirea teatrului a fost scoasă de sub ordinul de rechiziție, pentru ca apoi în
octombrie 1917 să fie obținută și aprobarea de a se ține spectacole în limba română17. Aceste
spectacole erau însă supravegheate cu atenție de autoritățile administrației militare germane. În
stagiunea 1917-1918 s-au jucat spectacole precum Papa Lebonard, Doctoria soacrelor, Doi
pricopsiți, Manasse, Două orfeline, Ulița lumii, Pantalonul Roșu, Ariciul și sobolul etc18.
Craiovenii au venit în număr mare la spectacolele de teatru. Jucate cu mult talent, aceste spectacole
au avut un rol imens în ridicarea moralului oamenilor, a deturnării lor de la grijile apăsătoare ale
cotidianului: „au făcut să vibreze în sufletele celor rămași și care veneau cu duiumul să-i asculte,
diversele accente ale graiului românesc, făcându-i să uite pentru câteva ceasuri de amarurile unei
vieți nespus de îndurerate”19.
Fundația Alexandru și Aristia Aman și-a continuat de asemenea activitatea, e drept adesea
limitată, pe parcursul ocupației germane. Din păcate consultarea sau împrumutarea mai multor cărți
a fost interzisă, conținutul acestora fiind considerat ostil propagandei oficiale a Puterilor Centrale20
(Planșa 6). Sala de lectură a fost utilizată drept spațiu pentru ținerea unui curs de limba germană.
Însă, în ciuda acestor condiții potrivnice, craiovenii și mai ales elevii, puteau evada din realitate
pentru câteva clipe, prin intermediul cărților lecturate. În plus, din octombrie 1917 aveau
posibilitate să viziteze și pinacoteca fundației care fusese redeschisă și care avea în componență o
serie de tablouri valoroase ale pictorilor Theodor Aman, Nicolae Grigorescu, Gheorghe Tătărăscu.
De remarcat că, în cursul anului 1918 s-a reușit și achiziționarea de către fundație a sculpturii
Torsul creație a lui Anghel Chiciu21.
Pentru cei mai puțin iubitori de cultură existau și alte mijloace de petrecere a timpului liber.
Făcând o analogie cu alte orașe din teritoriul ocupat, și în Craiova au exista o serie de localuri unde
consumatorii, probabil că nu aveau de ales o ofertă prea variată de alimente sau băuturi. De
15
16
17
Până în octombrie 1917, spectacole de teatru în Craiova mai fuseseră ținute de trupe germane aflate în trecere prin oraș.
18
Firan (coord.), 1978, p. 130.
19
SJAN Dolj, Fond Teatrul Național, Dosar 1916-1919, f. 5.
20
Cărțile interzise consultării de către cititori erau: Dezvoltarea unității politice a Românilor,Histoire des roumains de
Transylvanie et de Hongrie (N. Iorga); Strigăt în Pustiu, Domnul Notar (O. Goga); Habsburgii și Românii (Rusu
Abrudan); Idealul nostru (I. Ursu); Viitorul nostru (Bernhard ??!); La Nature; Les Annales; Pentru Patrie (Rădulescu
Niger); Je sais tout; Războiul cel Mare (Ogărescul, Manolescu) (SJAN Dolj, Fond Primăria Craiova, Serviciul
Administrativ, Dosar 55/1918).
21
Nedelcea, 2008, p. 91.
229
asemenea, pe timpul ocupației germane în oraș existau trei cinematografe, la care neîndoielnic,
rulau îndeosebi jurnale de propagandă germane22.
Oricât de neverosimil ar părea, o problemă cu care au avut de a face craiovenii în timpul
ocupației germane a fost aceea a câinilor, proprietate personală sau vagabonzi. La începutul anului
1917, fiecărui cetățean care avea un câine sau mai mulți în proprietate i s-a impus plata unei taxe de
30 de mărci23. Se pare că astfel de taxe, mai mici, au fost impuse și în orașe precum București,
Slatina., Pitești, Ploiești, ceea ce i-a determinat pe mai mulți craioveni să ceară diminuarea acestei
taxe24.
În privința problemei câinilor, comandantul militar al Craiovei, maiorul Schwabe a reușit să
atingă o culme a absurdului greu de egalat. Printr-o înștiințate acesta a transmis proprietarilor de
câini ca „să îngrijească și să ia măsurile potrivite, ca în timpul de la oara 9 seara până la 6
dimineața, liniștea nopții să nu fie tulburată de lătrat de cîini” (Planșa 7). Bineînțeles după tipicul
armatei de ocupație nu lipseau nici pedepsele pentru recalcitranți: amendă de 3000 de mărci (de
parcă toată populația orașului ar fi fost compusă numai din oameni înstăriți!), închisoarea de până la
6 luni sau ambele concomitent25.
În aprilie 1917, comandantul militar al districtului Dolj a emis o înștiințare adresată
populației civile și militarilor germani și austro-ungari prin care solicita legarea tuturor câinilor,
inclusiv ai câinilor ofițerilor. Contravenienții civili riscau o amendă de 1000 de lei (sau închisoarea
de până la șase luni), ofițerii care nu se supuneau urmând să fie cercetați disciplinar. În același timp
toate pisicile și câinii vagabonzi urmau să fie uciși, iar cadavrele lor predate Serviciului pentru
utilizarea cadavrelor (?!!)26.
Cum se priveau reciproc și ce atitudine aveau unii față de alții, ocupanții și populația
ocupată? Românii sunt prezentați în culori diferite în funcție de autor. Astfel, în lucrarea
propagandistică De la Sibiu până la Siret. Impresiunile unui corespondent de răsboiu al lui Karl
Rosner: „Aici pe strada Lipscani domnește aceeași înghesuială. [...] ....se amestecă băștinașii cu o
supunere mlădioasă, dezgustătoare. Se văd pe stradă și femei și multe încă. Și toți vorbesc
nemțește, silindu-ne să admirăm talentul extraordinar cel au la limbi. Acum cinci zile nu știau decât
românește și franțuzește27. Pe de altă parte, în lucrarea memorialistică al lui Gerhard Velburg,
imaginea locuitorilor orașului este ceva mai nuanțată: „O mare de oameni ne întâmpină pe străzi,
mai cu seamă femei. [...] Niște dudui poartă rochii îngrozitor de scurte cum nu suntem obișnuiți să
vedem în Germania. Tinerele ne zâmbesc prietenos. Însă multe doamne în vârstă plâng. De ce?
Pentru că îi văd în noi pe dușmanii din cale afară de puternici ai soților, fiilor și fraților lor, mă
gândesc28.”
Dincolo de toate rechizițiile mai mult sau mai puțin forțate, încălcarea drepturilor cetățenești
de către administrația militară germană, simplii soldați ai Puterilor Centrale nu erau priviți tot
timpul de către români drept niște asupritori, uneori existând sentimente de sinceră compasiune față
de aceștia29.
22
Într-un proiect de ajutorare a cantinelor populare, Primăria Craiova menționa existența a trei cinematografe care la un
interval de două săptămâni trebuiau să depună o sumă de bani (SJAN Dolj, Fond Primăria Craiova, Serviciul
Administrativ, Dosar 26/1918, f. 40.
23
24
25
SJAN Dolj, Fond Colecția Documente, Pachet CCLXXXVI, f. 22.
26
SJAN Dolj, Fond Primăria Craiova, Serviciul Administrativ, Dosar 38/1917, f. 7
27
Rosner, 1917, p. 88.
28
Velburg, 2018, p. 40.
29
„...în casa noastră în mai multe rânduri, au fost încartiruiți soldați cu care familia noastră se împrietenise. Erau bieți
oameni care ne vorbeau de spre casele lor, despre femeile și copiii lor. Se fereau unii de alții; când rămâneam însă
singuri ne mărturiseau că s-au săturat de război. Unii dintre ei erau bătrâni [...] Vedeai oameni gîrbovi cum își tîrau
cizmele, aplecați sub greutatea ranițelor grele.” ( Baba, 1977, p. 14.
230
În condițiile unui control foarte strict al populației civile și al unor pedepse drastice în cazul
deținerii ilegale de arme de foc, pe teritoriul românesc ocupat30, ca de altfel și pe alte teritorii
ocupate de armatele Puterilor Centrale, nu a fost posibilă existența unei mișcări de rezistență
armate. Dar, a existat însă o rezistență pasivă a populației față de ocupanți, rezistență care nu
presupunea recurgerea la mijloace violente. Formele de rezistență pasivă folosite au fost variate:
răspândirea de știri despre victoriile armatei române și înfrângerile suferite de germani pe front,
ascunderea de bunuri care urmau să fie rechiziționate, recurgerea la piața neagră pentru procurarea
de alimente și produse prohibite etc.
În august 1917, maiorul Schulemburg comandantul militar al Craiovei atrăgea atenția
funcționarilor români asupra răspândirii în rândurile populației a zvonurilor referitoare la o iminentă
retragere a armatei germane de pe teritoriul românesc ocupat. Ca atare li se cerea funcționarilor
români să pună capăt cu hotărâre acestor zvonuri, cei care le răspândeau fiind aspru pedepsiți31. De
astfel, despre situația militară din ce în ce mai grea a Puterilor Centrale și despre victoriile trupelor
române se vorbea și în cadrul unor întruniri privare, ferite de ochii și urechile administrației militare
germane, aceasta fiind altă formă a rezistenței pasive adoptate de craioveni32.
Fără îndoială, se poate spune despre perioada ocupației germane că a fost una foarte grea
pentru locuitorii Craiovei, ca de altfel pentru toată populația de pe teritoriul aflat sub stăpânire
inamică. Craiovenii au trebuit să se adapteze la noua situație survenită și să depășească toate
obstacolele care, inițial păreau insurmontabile. Având încredere în victoria cauzei românești,
încercând pe cât posibil să eludeze controlul strict impus de administrația dușmană, locuitorii Băniei
au reușit să treacă în final cu bine peste această epocă întunecată din istoria orașului.
BIBLIOGRAFIE
Surse inedite
Arhiva Bibliotecii Alexandru și Aristia Aman Craiova, Dosar 1917.

SJAN Dolj, Fond Colecția Documente, Pachet CCLXXXVI.
SJAN Dolj, Fond Prefectura Dolj, Serviciul Administrativ, Dosar 122/1919.
SJAN Dolj, Fond Primăria Craiova, Serviciul Administrativ, Dosar 17/1916.
30
Cu excepția bineînțeles a grupului de rezistență condus de Victor Popescu, grup armat care efectiv a devenit un
coșmar pentru autoritățile administrației militare inamice din Oltenia.
31
„De cât-va timp se răspândesc în Craiova, zvonuri nesăbuite asupra situației războiului și a Comandamentului
Armatei Germane. Ori cât de stupide și de copilărești ar fi aceste zvonuri, că de exemplu Comandamentul Militar
German ar intenționa să părăsească Oltenia,- ceia ce nici un om cu minte nʹar putea să-i dea crezământ-totuși opinia
publică este neliniștită.
Comandatura recomandă membrilor tutulor membrilor și Consiliului Comunal precum și tuturor funcționarilor
orașului, să se ridice cu energie contra unor asemenea zvonuri.
Este amintit, că răspândirea știrilor false se pedepsește cu cele mai grele pedepse și după împrejurări, chiar cu
împușcarea, și că membrii autorităților și funcționarii să facă deja pasibili de pedeapsă, dacă suferă astfel de mampera
(?!!), fără să reacționeze cu energie în contra lor” (Arhiva Bibliotecii Alexandru și Aristia Aman Craiova, Dosar 1917,
f. 228).
32
„Tata era un bun patriot. Îi cunoștea pe germani […] În casa noastră se adunau seara câțiva intelectuali și prieteni
de-ai săi. Printre sârmele ghimpate ce separau Moldova de restul țării soseau vești despre victoriile trupelor române.
Se strecurau ziare care ajungeau nu știu cum până la noi. Erau citite cu vocea întretăiată de emoție. Din cauza acestor
întruniri și în urma unui denunț, într-o zi casa a fost răscolită de poliția germană.” (Baba, 1977, p. 15).
231
SJAN Dolj, Fond Teatrul Național, Dosar 1916-1919.
Surse edite
Baba, C. 1977. Confesiuni. Omagiu Liceului „Nicolae Bălcescu” din Craiova la cea de-a
150-a aniversare. Craiova, pp. 13-20.
Decusară, E. C. 1921. România sub ocupațiune dușmană. Fascicola I. Organizarea și
activitatea poliției militare, București: Editura Curții Regale F. Göbl și Fii.
Florea, F. (coord.) 1978. Istoria Teatrului Național din Craiova. Craiova: Scrisul Românesc.
Giurescu, C. 1976. Amintiri. București: Sport-Turism.
Nedelcea, T. 2008. Centenar Biblioteca „Aman”. Craiova: Sim Art.
Rosner, K. 1917. De la Sibiu la Siret. Impresiunile unui corespondent de răsboiu, București:
Editura Regele Carol.
Tăriceanu, H. [f. a.]. Oltenia sub ocupație. Procesul profesorului Maximilian W. Schroff de
la Liceul „Carol I”. Craiova: Editura Ag. Husar.
Valjan, I. 2013. Cu glasul timpului. Amintiri, București: Humanitas.
Velburg, G. 2018. În spatele frontului. Marele Război așa cum l-am văzut eu: decembrie
1916-iunie 1918. Însemnările unui soldat german în Români ocupată. București: Humanitas.
ABREVIERI
SJAN Dolj - Serviciul Județean al Arhivelor Naționale, Filiala Dolj.
LISTA PLANȘELOR
Planșa 1. Bilet de identitate (colecțiile Muzeului Olteniei Craiova, nr. inv. 27291).
Planșa 2. Permis de mutare (colecțiile Muzeului Olteniei Craiova, nr. inv. 31663).
Planșa 3. Cartelă de pâine din perioada ocupației germane a orașului (SJAN Dolj, Fond Primăria
Craiova, Serviciul Administrativ, Dosar 36/1917).
Planșa 4. Cartelă de pâine (SJAN Dolj, Fond Primăria Craiova, Serviciul Administrativ, Dosar
36/1917).
Planșa 5. Lista de cărți care au fost interzise de către administrația militară germană (SJAN Dolj,
Fond Primăria Craiova, Serviciul Administrativ, Dosar 55/1918).
Planșa 6. Înștiințare prin care craiovenii trebuiau să facă în așa fel încât câinii să nu mai latre
noaptea (SJAN Dolj, Fond Prefectura Dolj, Serviciul Administrativ, Dosar 21/1917).
232
Planșa 1
233
Planșa 2
Planșa 3
234
Planșa 4
Planșa 6
235
Planșa 5
236
ALEGERILE PARLAMENTARE DIN 1919

LISTA ELECTORALĂ DEFINITIVĂ A ALEGĂTORILOR
DIN PITEȘTI PENTRU SENAT
Aurel Radu*
Rezumat: Lista electorală definitivă a alegătorilor din Pitești pentru Senat, la alegerile parlamentare din
1919, cuprinde peste 1800 de votanți urbani bărbați, cu vârsta de minimum 40 de ani. În forma publicată,
lista electorală reflectă unele aspecte sociale importante privind profesiile urbane și distribuția stradală,
precum și unele aspecte administrativ-politice referitoare la introducerea votului universal masculin și
recunoașterea drepturilor cetățenești pentru străinii stabiliți în oraș.
Abstract: The final electoral list of the voters from Pitești for the Senate, at the Parliamentary elections of
1919, includes over 1800 male urban voters, with a minimum age of 40 years. In the published form, the
electoral list reflects some important social aspects regarding the urban professions and street distribution,
as well as some administrative-political aspects regarding the introduction of the universal manhood
suffrage and the recognition of the civil rights for the foreigners settled in the city.
Cuvinte-cheie: Alegeri parlamentare, Lista electorală, Primăria orașului Pitești, Județul Argeș, perioada
postbelică, 1919-1922, populația urbană, vot universal masculin, cetățenie română.
Key-words: Parliamentary elections, Register of voters, Pitești Town Hall, Argeș County, After World War I
period, 1919-1922, Urban population, Universal manhood suffrage, Romanian citizenship.
Centenarul primelor alegeri parlamentare din România Mare (1919) a fost punctat de două
apariții editoriale importante semnate de profesori din mediul universitar1 și de Autoritatea
Electorală Permanentă2, în parteneriat cu Arhivele Naționale ale României3.
Alegerile parlamentare din 1919, față de alegerile parlamentare din perioada anterioară au
stabilit mai multe premiere: introducerea votului obligatoriu și universal (strict masculin, dreptul de
vot pentru femei nefiind încă acceptat, deși au existat unele inițiative), primul parlament
supradimensionat în raport cu populația țării (805 parlamentari, 566 în Adunarea deputaților și 239
în Senat), primele alegeri pierdute de partidul aflat la guvernare, inexistența unui partid politic
câștigător care să formeze majoritatea parlamentară, 83% din parlamentari erau la primul mandat4.
Comparativ cu perioada anterioară, alegerile din 1919 au fost libere și au reflectat în bună
parte opțiunile electoratului pentru schimbarea democratică a țării întregite. Guvernul Alexandru
Vaida Voievod (1 decembrie 1919 – 12 martie 1920) rezultat din aceste alegeri libere a fost demis
în urma intervenției regelui Ferdinand și parlamentul dizolvat după mai puțin de patru luni de
mandat: „În consecință, în 1920 voința politică a majorității alegătorilor români a fost anihilată de
rezistența vechilor elite regățene, care apoi s-au angajat pe calea administrării autoritare a alegerilor,
astfel încât să evite surprizele la urne”5.
***
Lista electorală pentru Senat era mai restrictivă, întrucât cuprindea cetățenii care aveau
minim 40 ani împliniți la data alegerilor, dar și pe cei mai tineri de 40 ani (72 persoane), însă numai
*
Doctor, Serviciul Județean Argeș al Arhivelor Naționale, e-mail: gruianul@yahoo.com.
1
Murgescu, Sora, 2019, p. 480; Radu, Runceanu, 2019, p. 735.
2
https://www.roaep.ro/prezentare/centenar-alegeri/, 2022; Revista română de studii electorale editată de Autoritatea
Electorală Permanentă, nr. 1-2, 2019, pp. 95-100.
3
Serviciul Arhive Naționale Istorice Centrale (SANIC) deține fondul Comisia Electorală Centrală, care conține
informații relevante despre alegerile parlamentare din 1919.
4
Revista română de studii electorale, nr. 1-2, 2019, pp. 95-100.
5
Sfera Politicii, nr. 3-4 (201-202)/2019, p. 43.
237
RADU Aurel
aceia care potrivit vechiului sistem electoral se găseau în listele definitive de la 1 aprilie 1916
pentru Colegiul I și II de Senat6.
Din județul Argeș, proporțional cu numărul locuitorilor, se puteau alege trei senatori, din
județul vecin Muscel doi senatori, iar din partea județului Dolj, care le depășea, se puteau trimite
șase senatori7.
La alegerile pentru Senat din zilele din 7 și 8 noiembrie 1919 au existat 21.413 alegători
înscriși pe listele electorale din județul Argeș, dintre care au votat 18.215 alegători (3.609 voturi
fiind neexprimate, nule sau anulate). Candidații proclamați aleși (șapte) au fost din partea Partidului
Țărănesc (PȚ), care au primit 34.024 voturi: Grigore T. Coandă, Alexandru Vălescu și Niță
Gheorghe. Pe lista de candidați din partea PNL s-au aflat în ordinea descrescătoare a voturilor
valabil exprimate următorii candidați: Toma Trifonescu, Nicolae Brânzeu și Nicolae C. Teodorescu,
care au obținut în total 9.572 voturi. Marele pierzător al alegerilor a fost Partidul Conservator
Progresist care a obținut numai 515 voturi, pe lista candidaților partidului din județul Argeș aflându-
se în ordine descrescătoare a voturilor: ing. N. Budișteanu, colonel N. Homoriceanu și I. Erbașu8.
***
În articolul de față am făcut o prezentare completă și o analiză critică a Listei electorale
pentru orașul Pitești, care conține alegătorii cu drept de vot pentru Senat la alegerile parlamentare
din 1919. Lista electorală a fost adăugită și a stat la baza alegerilor ulterioare din 1920 și 1922.
În ordinea alfabetică a străzilor, alegătorii pentru Senat erau repartizați astfel: 24 Ianuarie (25),
Alexandru Lahovari (16), Aurora (3), Babic (3), Banu Mărăcine (8), Băilor (20), Bolintineanu (7),
Brătianu (60), Brâncoveanu (37), CA Rosetti (15), Calonfirescu (3), Cazărmilor (26), Călugăreni (12),
Câmpineanu (20), Cimitirul Armenesc (14), Cimitirul Sf. Gheorghe (7), Colonel Chicoș (21), Costache
Negri (15), Craiovei (154), Cuza Vodă (35), Doamna Bălașa (16), Dragoș Vodă (16), Egalității (76),
Elisabeta Doamna (88), Exercițiu (80), Ferdinand (18), Frații Golești (52), Gării (16), Gheorghe Lazăr
(3), Grivița (9), Heliade Rădulescu (40), Industriei (18), Justiției (7), Kogălniceanu (1), Lascăr Catargiu
(61), Libertății (31), Maior Giurescu (22), Matei Basarab (31), Mihai Viteazul (12), Mircea Vodă (15),
Negru Vodă (38), Oescu (4), Papucești (11), Petru Rareș (14), Piața Episcopiei (12), Plevnei (7),
Primăverii (29), Principele Carol (2), Rahova (15), Râului (20), Sfânta Vineri (72), Smârdan (17),
Smeurei (29), Şerban Vodă (135), Ştiubeu (7), Târgu din Vale (40), Teiuleanu (25), Titu Maiorescu (7),
Traian (9), Trivalea (41), Tudor Vladimirescu (45), Turcești (3), Ţepeș Vodă (22), Unirii (6), Vasile
Lupu (17) și Viilor (62).
Pe străzile mari se aflau cei mai mulți alegători, peste 50 de alegători fiind pe străzile: Frații
Golești (52), Brătianu (60), Lascăr Catargiu (61), Viilor (62), Sfânta Vineri (72), Egalității (76),
Exercițiu (80), Elisabeta Doamna (88), Şerban Vodă (135) și Craiovei (154). Existau însă și câteva
străzi mici fără niciun alegător: Cimitirul Evreiesc, Nanu, Principesa Maria și Tabaci.
După profesie sau meserie, în ordine alfabetică a meseriilor erau: acar (3), agent (1), agent
poliție (1), agricol/agricultor (3), antreprenor (2), apărător (2), aprod (5), arhitect (1), armurier (3),
artist (1), avocat (54), bărbier (11), birjar (24), blănar (1), brutar (2), bucătar (1), calfă cofetar (1),
camerier (2), cantonier (3), caretaș (2), casier (1), cazangiu (1), căldărar (1), călugăr (1), căpitan (2),
căpitan pensionar (4), căruțaș (15), cârciumar (3), cârnățar (1), ceasornicar (6), chelner (1), cizmar
(61), cofetar (3), cojocar (44), colonel (3), colonel pensionar (2), colonel proprietar (1),
comerciant/comersant (275), comersant zugrav (1), comisionar (2), conductor (6), conductor CFR
(1), conductor tehnic (1), consilier agricol (2), constructor (2), contabil CFR (1), controlor (3),
controlor financiar (1), controlor poștă (1), cotar (1), croitor (26), curățitor (1), curățitor vagoane
(1), curelar (5), dentist (1), desenator (2), diacon (1), director al Școlii de meserii (2), doctor (3),
dogar (1), droghist (1), dulgher (6), factor (1), farmacist (6), fierar (8), focar (5), fost funcționar (1),
6
SJAN Argeș, fond Primăria Pitești, dosar 19/1919, f. 1.
7
Monitorul Oficial, nr. 291 din 16.11.1918; C. Hamangiu, Legi uzuale, p. 1141.
8
SANIC, fond Comisia Electorală Centrală, dosar 1/1920, f. 38.
238
fotograf (3), franzelar (1), frânar (15), frizer (3), funcționar (238), funcționar administrație (1),
funcționar bancă (1), funcționar CFR (14), funcționar comercial (5), funcționar poștal (3),
funcționar primărie (1), geambaș (10), grădinar (3), grădinar CFR (1), grefier (2), hotelier (1),
impiegat CFR (2), inginer (25), institutor (3), îngrijitor (1), judecător (2), lăcătuș (9), lăutar (6),
legător de cărți (2), lemnar (2), liber (16), locotenent (1), lt. colonel (2), lumânărar (3), magaziner
(6), magistrat (19), maior (4), maior pensionar (2), maistru (1), maistru CFR (1), măcelar (27),
mecanic (50), medic (16), medic veterinar (2), medic, general (1), meseriaș (1), moșier (1),
muncitor (152), muzicant (1), paracliser (1), paznic (1), pălărier (2), pensionar (99), pescar (4),
picher (5), pictor (2), pietrar (3), plăpumar (3), polițai (1), pompagiu (1), portar (2), postăvar (2),
potcovar (10), precupeț (23), preot (16), profesor (29), profesor liceu (1), profesor secundar (1),
profesor școala normală (1), proprietar (119), rabin (1), rentier (3), restaurant gară (1), reviz. poliție
(1), rotar (4), samsar (1), sergent (9), sergent poliție (12), servitor (2), silvicultor (1), simigiu (5),
sublocotenent (1), șef de gară CFR (7), șef de tren (16), șef depou (5), șef echipă (1), șef oficiu
poștal (1), șef portărei (1), șef tren (5), șofer (1), tapițer (4), tăbăcar (6), tâmplar (15), telefonist (1),
tinichigiu (4), tipograf (2), voiajor (1), ziarist (1), zidar (20), zugrav (11). În original, 33 persoane
sunt trecute fără menționarea profesiei, adică cu semnul „-”.
***
Lista electorală conține o serie de adăugiri de persoane (293), în general din rândul străinilor
stabiliți în oraș (evrei, nemți și maghiari), care au primit cetățenia română. În baza legislației din 1918-
1919, numeroși străini din Vechiul Regat au putut aplica în mod simplificat pentru acordarea cetățeniei
române. În consecință, lista electorală urbană a fost completată cu numele noilor cetățeni care primeau și
recunoașterea dreptului de vot, astfel încât masa electorală urbană a fost lărgită și echilibrată ușor.
Străinii din oraș, în general reprezentanți ai minorităților etnice și confesionale au putut solicita
încetățenirea în baza decretului-lege nr. 3.902 din 29.12.1918. Aceștia trebuia să depună cereri de
încetățenire în nume personal la Tribunalul Argeș. Cererile se judecau în regim de urgență în Camera de
consiliu, însă acestea trebuia să fie însoțite de orice acte doveditoare emise de autoritățile civile sau
militare române din care să reiasă că solicitanții „sunt născuți în țară și că nu au fost supuși unui stat
străin”, împreună cu dovada participării la campaniile militare din 1913 și 1916-19189.
La scurt timp, decretul-lege a fost abrogat, astfel încât cererile de încetățenire făcute de
străini (în special evrei), deși introduse în termenul legal prevăzut de decretul-lege 3.902/1918, nu
au mai fost cercetate de instanță fiind respinse ca inadmisibile10. După publicarea decretului-lege nr.
2.085 din 22.05.1919, câțiva străini piteșteni nu au mai primit recunoașterea cetățeniei române:
Aradi Calman (scris și Arady Kalman), Hristea Dumitru, Nistor Hagi Hristea și Stearschi
Constantin. În urma recursului în casație la Înalta Curtea de Casație și Justiție (ÎCCJ), au primit
totuși recunoașterea cetățeniei române italianul Felicetti Iacobus și neamțul Iosef. I. Schreier11 (scris
adesea Șreier), vechi și cunoscut tipograf piteștean. Conform legislației specifice, numele străinilor
care primeau sau nu cetățenia română se publicau în Monitorul Oficial.
În continuare, am redat integral, în ordinea alfabetică a numelor, lista cetățenilor străini,
majoritatea din Pitești, care au depus cereri pentru încetățenire, după cum rezultă din Registrul de
încetățeniri pe 1919-1922 aflat în fondul documentar-istoric al Tribunalului Argeș, care cuprinde 55
ordonanțe de încetățenire12.
1. Abramovici Avram din Pitești, str. Lascăr Catargiu, nr. 38, soldat în Regimentul Argeș
nr. 4. Ordonanța nr. 26 a Tribunalului Argeș, Secția I (dosar 696/1919)13.
9
Monitorul Oficial, nr. 223 din 30.12.1918, pp. 4125-4126.
10
Monitorul Oficial, nr. 33 din 28.05.1919, pp. 1745-1746.
11
SJAN Argeș, fond Primăria Pitești, dosar 20/1919, f. 32.
12
SJAN Argeș, fond Tribunalul Argeș, Secția I, registru nr. 116/1919-1922, f.n.
13
SJAN Argeș, fond Tribunalul Argeș, Secția I, dosar 43/1919.
239
RADU Aurel
2. Abramovici S., mobilizat în 1916. Ordonanța nr. 22 a Tribunalului Argeș, Secția I

(dosar 529/1919).
3. Aradi Calman / Arady Kalman stabilit în Pitești de circa 37 de ani, cu cerere de
împământenire depusă corpurilor legiuitoare încă din 1888. Cererea respinsă de Tribunalul Argeș și
ulterior de ÎCCJ pentru că nu a făcut dovada participării la campania militară din 1916-1918.
Ordonanța nr. 52 a Tribunalului Argeș, Secția I (dosar 1378/1919), prin care i se respinge
încetățenirea14.
4. Bardelli Romano, inginer din Pitești, str. Frații Golești, nr. 58, locotenent asimilat,
demobilizat prin ÎDR nr. 1010/1918. Ordonanța nr. 20 a Tribunalului Argeș, Secția I (dosar
410/1919)15.
5. Baroch Baroch (n. 30.08.1884, Craiova, act nr. 789/1884), comerciant din Pitești, str.
Teiuleanu, nr. 53, scutit de serviciul militar pentru „debilitate generală”. Ordonanța nr. 17 a
Tribunalului Argeș, Secția I (dosar 339/1919)16.
6. Bătinescu Alexandru zis Sender Bătinescu (n.1888, Mărășești, jud. Putna), căsătorit în
Pitești în 1912, act nr. 21, soldat în Regimentul Putna nr. 10. Ordonanța nr. 22 a Tribunalului
Argeș, Secția I (dosar 529/1919).
7. Bolky Albert, comerciant din Pitești, str. Șerban Vodă, nr. 8, mobilizat în 1916.
Ordonanța nr. 25 a Tribunalului Argeș, Secția I (dosar 509/1919)17.
8. Burach Moise (n.20.06.1871, Pitești), evreu din Pitești, str. Unirii, nr. 11. Ordonanța nr.
46 a Tribunalului Argeș, Secția I (dosar 1339/1919)18.
9. Caramitru Hristod Constantin (n. 10.12.1881, Negrași, cătunul Leșile, jud. Argeș),
comerciant din Pitești, strada Brâncoveanu, nr. 57. În armată: caporal, contingentul 1903,
Regimentul 68 Infanterie, decorat cu medalia Bărbăție și Credință cu spade, clasa III, prin ÎDR nr.
1481 din 11.12.1917. Ordonanța nr. 10 a Tribunalului Argeș, Secția I (dosar 324/1919)19.
10. Cheresteny Frantz / Cherestein Franț (n. 04.10.1889, Pitești), profesor din Pitești,
strada Egalității, nr. 34. În armată: plutonier, contingent 1909, Regimentul 3 Artilerie Grea.
Ordonanța nr. 1 a Tribunalului Argeș, Secția I (dosar 45/1919).
11. Dechear Iacob Luigi din comuna Găvana, jud. Argeș. Ordonanța nr. 34 a Tribunalului
Argeș, Secția I (dosar 1116/1919)20.
12. Dreischock August (n. 05.11.1860, Galați, Parohia Catolică), din Pitești, str. Viilor, nr.
28, în timpul războiului a fost mobilizat pe loc de către Direcția Munițiilor din Ministerul de Război
ca supraveghetor la furniturile Ministerului de Război din fabrica societății „Argeș” din Curtea de
Argeș. Ordonanța nr. 50 a Tribunalului Argeș, Secția I (dosar 1361/1919)21.
13. Dummer Friderich (n. 02.06.1884, Turnu Severin), în serviciul CFR, soldat,
contingentul 1906, în Batalionul 1 Vânători. Ordonanța nr. 21 a Tribunalului Argeș, Secția I (dosar
447/1919).
14. Feinstein David (n. 1868, Darabani, Dorohoi), zis și David Naftulea Feinstein,
comerciant și proprietar din Pitești, strada Sf. Vineri, nr. 2. Ordonanța nr. 3 a Tribunalului Argeș,
Secția I (dosar 188/1919)22.
14
15
16
17
18
19
20
21
22
240
15. Felicetti Iacobus din Pitești, str. Viilor. I se recunoaște cetățenia română, prin recurs în
casație, prin decizia ÎCCJ, Secția I, nr. 64/1919. Ordonanța nr. 51 a Tribunalului Argeș, Secția I
(dosar 1290/1919), prin care i se respinge încetățenirea23.
16. Fodor Ianoș zis Tudor Ion (n. 1875, Csik-Vasarhei), mecanic din Pitești, str. Viilor, nr.
46. Ordonanța nr. 42 a Tribunalului Argeș, Secția I (dosar 1171/1919)24.
17. Goldstein Sami (n. 1858, București), tapițer din Pitești, str. Șerban Vodă., nr. 143.
18. Golke Iohan (n. 1869, Craiova), tâmplar din Pitești, str. Smeurei, nr. 3. Ordonanța nr.
41 a Tribunalului Argeș, Secția I (dosar 1285/1919)26.
19. Grass Alexandru, zis și Șandor Kover și Alexandru Kover (n. 18.03.1873, Târgu
Secuiesc, jud. Trei Scaune), tăbăcar din Pitești, strada Viilor, nr. 45, căsătorit cu Paulina Gangl,
fiica lui Iohan și Magdalina Gangl. În armată: soldat milițian la Spitalul din Pitești, lăsat în teritoriul
ocupat de inamic. Ordonanța nr. 7 a Tribunalului Argeș, Secția I (dosar 353/1919)27.
20. Grass Iulias/Iulian, zis Ghiula Kover (n. 10.11.1874, Târgu Secuiesc, jud. Trei
Scaune), mecanic fierar și lăcătuș din Pitești, strada Băilor, nr. 10, căsătorit cu Roza Eugenia M.
Schnutz cu care a avut copiii: Iulian, Eugenia, Fritz și Paulina. În armată: soldat, contingentul 1894,
voluntar. Ordonanța nr. 8 a Tribunalului Argeș, Secția I (dosar 354/1919).
21. Hristea Dumitru din Pitești, str. Libertății, nr. 34. Ordonanța nr. 53 a Tribunalului
Argeș, Secția I (dosar 1376/1919), prin care i se respinge încetățenirea28.
22. Iacob Ion zis Ianoș (n. 1864, Cristian, Transilvania), fierar din Pitești, de naționalitate
ungară, str. Călugăreni, nr. 17. Ordonanța nr. 40 a Tribunalului Argeș, Secția I (dosar
1288/1919)29.
23. Ilie Ivan Aurelian (n. 1893, Pitești, act. nr. 36), brutar și proprietar din Pitești, str.
Craiovei, nr. 44. Ordonanța nr. 19 a Tribunalului Argeș, Secția I (dosar 370/1919).
24. Isachevici Alois, din Pitești, strada Trivale, nr. 29. În armară: soldat milițian,
contingentul 1894, participant la campania din 1916-1918. Ordonanța nr. 4 a Tribunalului Argeș,
25. Iuneș G. Gheorghe (n. 17.01.1884, Prejmer/Tartlau, Brașov), dogar, str. Lascăr
Catargiu, nr. 36, căsătorit cu Olga Schweitzer. În armată: soldat, contingent 1908, în Regimentul
Argeș nr. 4. Ordonanța nr. 20 a Tribunalului Argeș, Secția I (dosar 415/1919)31.
26. Keller / Keleru Alexandru (n. 1861, Pitești), comerciant din Pitești, str. Târgu din Vale,
nr. 4, contingentul 1883. Ordonanța nr. 49 a Tribunalului Argeș, Secția I (dosar 1287/1919)32.
27. Lais Teodor (n. 1883), tâmplar din Pitești, str. Șerban Vodă, nr. 210. În armată: sergent,
contingent 1905, participant la campaniile din 1913 și 1916-1918. Ordonanța nr. 11 a Tribunalului
28. Lapsanski Emrich / Lapsanschi Emil (n. 15.07.1893, Roșiorii de Vede) din Pitești, str.
CA Rosetti, brigadier, contingent 1915, în Divizionul Coloanei Muniții. Ordonanța nr. 28 a
23
24
25
26
27
28
29
30
31
32
33
34
241
RADU Aurel
29. Lapșanschi Embrich Iulius (n. 27.05.1889, Roșiorii de Vede, Teleorman), din Pitești,
str. Costache Negri, nr. 33. În armată: caporal, contingentul 1911, Regimentul de Căi Ferate.
Ordonanța nr. 1/1921 a Tribunalului Argeș, Secția I (dosar 795/1919)35.
30. Lazăr Mihail Frantz (n. 07.06.1870, Pitești, părinții Lazăr Mihail și Ana), comerciant
din Pitești, bd. Elisabeta, nr. 99-101. Ordonanța nr. 15 a Tribunalului Argeș, Secția I (dosar
240/1919).
31. Lazăr Mihail Rubin (n. 30.11.1871, Pitești, părinții Lazăr Mihail și Ana), librar-
tipograf din Pitești, str. Șerban Vodă, nr. 71. Ordonanța nr. 14 a Tribunalului Argeș, Secția I (dosar
241/1919)36.
32. Lazăr Nicolae, str. Brâncoveanu, nr. 41, soldat în Batalionul 75 Miliții. Ordonanța nr.
20 a Tribunalului Argeș, Secția I (dosar 411/1919).
33. Leibovici Iancu (n. 05.11.1887, Vaslui), ceasornicar și bijutier din Pitești, str. Șerban
Vodă, nr. 53, mobilizat în campaniile 1913 și 1916-1918. Ordonanța nr. 23 a Tribunalului Argeș,
34. Lempel Simion (n. 1874, Botoșani), comerciant din Pitești, str. Frații Golești, nr. 34,
căsătorit cu Roza Hascal Wecsler, cu care în 1919 avea șase copii minori. Ordonanța nr. 44 a
35. Leroy A. Charles, din Pitești, str. Viilor, sergent, contingentul 1907, în Regimentul
Argeș nr. 4, decorat cu „Avântul Țării” în campania din 1913. Ordonanța nr. 33 a Tribunalului
36. Lobel Iulius (n. 15.08.1869, Craiova), comerciant din Pitești, str. CA Rosetti, nr. 11.
37. Lobel Leon (n. 1868, Ploiești), zis și Moise Lobel, comerciant din Pitești, str. Oescu, nr.
8. În armată: soldat, contingentul 1892. Ordonanța nr. 13 a Tribunalului Argeș, Secția I (dosar
289/1919).
38. Lobel/Leibu Lazăr Riven (n. 18.11.1884, Giurgiu), funcționar, subdirector al societății
„Țesătoria Română”, din Pitești, bd. Elisabeta, nr. 49. Ordonanța nr. 39 a Tribunalului Argeș,
39. Marcovici I. Iosub (n. 1884, Ștefănești, jud. Botoșani), industriaș evreu din Pitești, str.
Lascăr Catargiu, nr. 13. Ordonanța nr. 48 a Tribunalului Argeș, Secția I (dosar 1305/1919)42.
40. Marskosch V. Frantz (n. 30.11.1865, Pitești), căsătorit în Pitești în 1897 (act nr. 48),
tâmplar din Pitești, soldat în Regimentul Argeș nr. 4. Ordonanța nr. 30 a Tribunalului Argeș, Secția
I (dosar 752/1919).
41. Marskosi Ventel Carol zis Ventzel Marskosch (n. 09.09.1873, Pitești, act nr. 237),
viticultor din Pitești. Ordonanța nr. 29 a Tribunalului Argeș, Secția I (dosar 910/1919).
42. Materna Rudolf (n. 1869, Pitești, act nr. 89), zugrav din Pitești, str. Lascăr Catargiu, nr.
7. Ordonanța nr. 19 a Tribunalului Argeș, Secția I (dosar 370/1919).
43. Mencer Iosef (n. 18.05.1885, Pașcani), fotograf din Pitești, str. Șerban Vodă, nr. 21,
soldat, contingentul 1907 în Regimentul 56 Infanterie. Ordonanța nr. 32 a Tribunalului Argeș,
35
36
37
38
39
40
41
42
43
242
44. Morassi Angello (n. 06.09.1872, Maniago, Udine, Italia), comerciant din Pitești, str.
Șerban Vodă, mobilizat în 1916, rămas în teritoriul ocupat. Ordonanța nr. 16 a Tribunalului Argeș,
45. Neicu Teodor din Pitești, str. Râurilor, nr. 22, sergent, contingentul 1910. Ordonanța
nr. 27 a Tribunalului Argeș, Secția I (dosar 728/1919)45.
46. Nisim D. Iacob (n. 05.01.1867, Siliștea, Vlașca), funcționar comercial, str. Craiovei, nr.
89, a făcut serviciul militar în Regimentul 20 Teleorman. Ordonanța nr. 19 a Tribunalului Argeș,
Secția I (dosar 370/1919).
47. Nistor Hagi Hristea (n. Capristinița, Bulgaria), din Pitești, str. Exercițiu, nr. 89.
Ordonanța nr. 43 a Tribunalului Argeș, Secția I (dosar 1306/1919), prin care i se respinge
încetățenirea nefiind născut în țară.
48. Papastatopol D. Theodor (n. 24.02.1889, comuna Poenari Vulpești, Ilfov), din Pitești,
str. Lascăr Catargiu, nr. 44. Ordonanța nr. 24 a Tribunalului Argeș, Secția I (dosar 704/1919)46.
49. Prix Carol, mecanic, mobilizat în slujba Arsenalului Armatei. Ordonanța nr. 22 a
Tribunalului Argeș, Secția I (dosar 529/1919).
50. Rosenthal Raul (n. 1875, Odobești), comerciant din Pitești, str. Egalității, nr. 90,
mobilizat la Serviciul Geografic al Armatei în calitate de desenator. Ordonanța nr. 31 a
51. Sabetay S. Isack (n. 1865, Bârlad), profesor din Pitești. Ordonanța nr. 21 a
Tribunalului Argeș, Secția I (dosar 447/1919).
52. Sattler Conrad (n. 1892, Pitești, act nr. 312), contingent 1914, scutit de armată.
Ordonanța nr. 21 a Tribunalului Argeș, Secția I (dosar 447/1919).
53. Schmidt Alexandru, fabricant de bere din Pitești, str. Trivale, nr. 13, sergent,
contingentul 1915, în Regimentul 6 Artilerie. Ordonanța nr. 37 a Tribunalului Argeș, Secția I
(dosar 1233/1919).
54. Schreier I. Iosef, comerciant, tipograf și proprietar din Pitești, strada Șerban Vodă, nr.
89. Ordonanța nr. 9 a Tribunalului Argeș, Secția I (dosar 187/1919), prin care i se respinge
încetățenirea, pentru că nu a făcut dovada participării la campania din 1916-1918.
55. Schweitzer Adolf (n. 26.04.1882, Pitești, act nr. 126) din Pitești, str. Egalității.
56. Schweitzer Cristian (n. 1892, Pitești), droghist din Pitești, str. Egalității, nr. 34. În
armată: sergent, contingentul 1914, mobilizat în campania 1916-1918. Ordonanța nr. 12 a
57. Schweitzer Ludwig (n. 01.07.1856, Pitești), zis și Cristian Ludovig, din Pitești, strada
Egalității, nr. 34. În armată: Regimentul 2 Călărași. Ordonanța nr. 2 a Tribunalului Argeș, Secția I
(dosar 75/1919)50.
58. Schweitzer Oscar (n. 17.09.1894, Pitești), inginer mecanic din Pitești, str. Egalității, nr.
25. Ordonanța nr. 18 a Tribunalului Argeș, Secția I (dosar 347/1919)51.
59. Simon Bernard / Berman (n. 1866, București), comerciant, în armată: soldat,
contingentul 1886, Batalionul 3 Vânători. Ordonanța nr. 21 a Tribunalului Argeș, Secția I (dosar
447/1919).
44
45
46
47
48
49
50
51
243
RADU Aurel
60. Solomon Haim, comerciant din Pitești, str. Teiuleanu, nr. 13, caporal, contingentul 1901
în Compania 2 Subzistență. Ordonanța nr. 36 a Tribunalului Argeș, Secția I (dosar 1139/1919).
61. Stearschi Constantin, viticultor din Pitești, str. Brătianu, nr. 2. Ordonanța nr. 54 a
Tribunalului Argeș, Secția I (dosar 3000/1919), prin care i se respinge încetățenirea.
62. Steinberg Levy (n. 1861, București), zis și Leopold Steinberg, căsătorit cu Sara
Bernstein (act nr. 989/1893, București), proprietar și comerciant din Pitești, str. Șerban Vodă, nr.
37. Ordonanța nr. 19 a Tribunalului Argeș, Secția I (dosar 370/1919).
63. Stoica Alexandru, tâmplar, din Pitești, strada Șerban Vodă, nr. 175. În armată: soldat,
contingent 1915, demobilizat în 1918. Ordonanța nr. 5 a Tribunalului Argeș, Secția I (dosar
220/1919)52.
64. Stoica Ignațiu (n. 29.07.1883, Pitești), tâmplar, din Pitești, strada Șerban Vodă, nr. 175.
În armată: sergent, contingent 1905, Arsenalul Armatei, mobilizat 1917-1918. Ordonanța nr. 6 a
65. Țetler Frantz (n. Vlăsinești, jud. Dorohoi), lăcătuș din Pitești, str. Tudor Vladimirescu,
nr. 70, caporal, contingentul 1905, Regimentul 8 Obuziere. Ordonanța nr. 35 a Tribunalului Argeș,
Secția I (dosar 1130/1919).
66. Uivary Alexandru (n. 27.05.1882, Crasna, Ungaria – d. 1949, Pitești), tăbăcar din
Pitești, str. Târgu din Vale, nr. 91, căsătorit în 1909, în Pitești, cu Matilda Lapsanschi (n. 1880,
Giurgiu). În armată: soldat, mobilizat în Regimentul 44 Infanterie. Ordonanța nr. 22 a Tribunalului
***
Având în vedere că lista electorală pentru Senat conține puțin peste 1.800 nume de alegători
din orașul Pitești am optat pentru publicarea acesteia în ordinea alfabetică a profesiilor, apoi a
numelor, astfel încât să reflecte mai bine aspectele sociale privind plaja de profesii urbane.
Registru de alegătorii înscriși definitiv la Senat din orașul Pitești în 1919

Nr.
Numele și prenumele Strada Nr. Etatea Profesia Obs.
crt.
1. Anastasin D.G. Craiovei 110 41 - Adăugat
2. Atanasiu N. Gheorghe Sfânta Vineri 77 56 - Adăugat
3. Atanasiu N. Hristache Sfânta Vineri 77 52 - Adăugat
4. Dietrich Vielhelm Negru Vodă 39 - -
5. Dimirache C.M. Elisabeta 79 - - Adăugat
6. Dinu Gr. Andrei Negru Vodă 21 41 - Adăugat
7. Dobrescu Costică Sfânta Vineri 84 42 - Adăugat
8. Drăghici Mihai Brâncoveanu 24 54 - Adăugat
9. Dumitru Ion Traian 69 59 - Adăugat
Heliade Adăugat
10. Forod D. 25 46 -
Rădulescu
11. Gabor Matias Lascăr Catargiu 36 59 - Adăugat
12. Ionescu Duminică Târgu din Vale 38 45 - Adăugat
13. Ionescu Dumitru Frații Golești 116 57 - Adăugat
14. Jocup August Frații Golești 108 44 - Adăugat
15. Lazăr Ion Traian 69 57 - Adăugat
16. Marinescu S. Marin Vasile Lupu 33 51 - Adăugat
17. Mărculescu St. Matei Basarab 18 - - Adăugat
52
53
54
244
18. Minculescu Nae Şerban Vodă - 50 - Adăugat

19. Neață Badea Exercițiu 136 60 -
20. Nogi Lacos Negru Vodă 59 59 - Adăugat
21. Polianoș Ferentz Negru Vodă 44 48 - Adăugat
22. Polianoș Iosef Negru Vodă 36 51 - Adăugat
23. Schnabel Iosef Lascăr Catargiu 90 59 - Adăugat
24. Sechely Laioși Viilor 51 65 - Adăugat
25. Seci Ianoși Vasile Lupu 16 65 - Adăugat
26. Sekel Ştefan Doamna Bălașa 59 52 - Adăugat
27. Soci I. Ion Vasile Lupu 60 41 - Adăugat
28. Soci Ion Vasile Lupu 12 64 - Adăugat
29. Şnaider Iohan Vasile Lupu 38 63 - Adăugat
30. Ştefănescu Gh. Craiovei 125 50 -
31. Teodorescu Carp Şerban Vodă 92 45 - Adăugat
32. Vișanu Dumitru Mircea Vodă 26 49 - Adăugat
Tudor Adăugat
33. Volf Martin 71 41 -
Vladimirescu
34. Alexandrescu N. Dragoș Vodă 15 53 Acar
35. Ciobonea Dumitru Dragoș Vodă 15 55 Acar
36. Velea Dumitru Frații Golești 77 53 Acar
37. Istrătescu N. Viilor 58 41 Agent Adăugat
Cimitirul Sf. Adăugat
38. Roman Gheorghe 10 41 Agent poliție
Gheorghe
39. Zanfirescu Grigore Egalității - 24 Agricol Adăugat
40. Enescu Ioniță Viilor 86 60 Agricultor
41. Radian Elie Trivalea 21 50 Agricultor
42. Constantinescu Gh. Lascăr Catargiu 50 54 Antreprenor
43. Ţurlea Nicolae Colonel Chicoș 49 46 Antreprenor
44. Dan C. Plevnei 20 46 Apărător
45. Gavrilescu Aurel Aurora 2 52 Apărător
46. Calotescu Gh. Câmpineanu 27 60 Aprod
47. Constantinescu Ioan Negru Vodă 53 52 Aprod
48. Niță Gheorghe Târgu din Vale 53 65 Aprod
Cimitirul Sf.
49. Tache Ioan 22 58 Aprod
Gheorghe
50. Voicu Dinu Trivalea 13 56 Aprod
51. Rădulescu Marin Matei Basarab 52 44 Arhitect
52. Chivulescu Dumitru Cazărmilor - 48 Armurier
53. Ciuciu Niculae Sfânta Vineri 52 71 Armurier Adăugat
54. Nicolescu Alexandru Trivalea 23 41 Armurier Adăugat
55. Constantinescu Panait C.A. Rosetti 15 43 Artist
56. Atanasiu V. Al. Lahovari 20 41 Avocat
57. Bănescu Honoriu Egalității 63 40 Avocat
58. Boerescu C. Lascăr Catargiu 38 32 Avocat
59. Budeanu Policarp Brătianu 47 40 Avocat
60. Călinescu Armand Elisabeta 44 25 Avocat
61. Comăneanu P. Ioan Elisabeta - 54 Avocat
62. Constantinescu Fl. Smeurei 10 42 Avocat
245
RADU Aurel
63. Cristescu C.M. Craiovei 21 37 Avocat

64. Dimancea Nicolae Brătianu 31 85 Avocat Mort
65. Drăgănescu Gh. Elisabeta 42 41 Avocat
66. Dumitrescu Alexandru Egalității 21 44 Avocat
67. Dumitrescu C. Primăverii 4 38 Avocat
68. Dumitrescu C. Primăverii 46 40 Avocat
69. Dumitrescu P. Egalității 19 42 Avocat
70. Emanoil Spiridon Elisabeta 106 32 Avocat
71. Fostiropol Alexandru Ferdinand 19 55 Avocat
72. Georgescu Gh. Egalității 60 45 Avocat
73. Gheorghiu Apostol Ioan Grivița 7 41 Avocat
74. Ghinescu Ioan Egalității 15 31 Avocat
75. Ghioca C. Brătianu 78 45 Avocat
76. Iliescu Breaza V.I. Brătianu 12 38 Avocat
77. Iliescu Ilie Elisabeta 23 47 Avocat
78. Ioanicescu N. Şerban Vodă 202 39 Avocat
79. Ioanid D. Constantin Craiovei 26 31 Avocat
80. Ionescu B. Eftimie Piața Episcopiei - 36 Avocat
81. Ionescu Eftimie Teiuleanu 10 34 Avocat
82. Luca Dumitru Şerban Vodă 129 47 Avocat
83. Lungeanu Mihail Egalității 77 39 Avocat
84. Marinescu A. Ioan C.A. Rosetti 21 60 Avocat
85. Martinescu St. Elisabeta 14 43 Avocat
86. Mocanu Nicolae Elisabeta 102 47 Avocat Adăugat
87. Naumescu I. Şerban Vodă 184 41 Avocat
88. Paximade Er. Justiției 4 43 Avocat
89. Păunescu Lazăr Vasile Lupu 23 46 Avocat
90. Pelinescu Milan Brătianu 33 36 Avocat
91. Petrescu Gh. Egalității 84 34 Avocat
92. Popescu D.N. Egalității 30 46 Avocat
93. Popescu V. Marin Lascăr Catargiu 74 38 Avocat
94. Purcăreanu I. Ioan Ferdinand 18 47 Avocat
95. Rădulescu Florea Ferdinand 3 42 Avocat
96. Rădulescu I. Ioan Banu Mărăcine - 40 Avocat
97. Rădulescu Ionel Egalității 77 38 Avocat
98. Rătescu I. Constantin Şerban Vodă 181 40 Avocat Adăugat
99. Scrădeanu G.T. Şerban Vodă 183 53 Avocat
100. Stoenescu H. Elisabeta 61 48 Avocat
101. Stoicănescu Vasile Elisabeta 27 51 Avocat
102. Şerbănescu Gh. Toma Sfânta Vineri 47 35 Avocat
103. Teodorescu V. Grivița 13 65 Avocat
104. Trifonescu T. Ioan Egalității 71 27 Avocat
105. Trifonescu Toma Egalității 71 55 Avocat
106. Vasilescu Constantin Şerban Vodă 242 56 Avocat
Făcut
107. Vâlsănescu V. Teiuleanu 44 38 Avocat
cartea
108. Vlădescu Pompiliu Egalității 87 44 Avocat
109. Zamfirescu Corneliu Ferdinand 17 27 Avocat
246
110. Constantinescu Nicolae Craiovei 3 41 Bărbier Adăugat

111. Drăghescu Gh. Cuza Vodă 20 60 Bărbier
112. Georgescu C. Viilor 36 45 Bărbier
113. Ionescu Costică Mircea Vodă 3 44 Bărbier
114. Ionescu Dumitru Teiuleanu 34 67 Bărbier
115. Ivănescu Ioan Elisabeta 116 42 Bărbier
116. Pârlicescu N. Craiovei 23 41 Bărbier Adăugat
117. Petrescu Gh. Ioniță Teiuleanu 38 45 Bărbier
118. Schițeanu Ioan Teiuleanu 29 43 Bărbier
119. Spiroiu Ioniță Viilor 67 56 Bărbier
120. Vasilescu Tudor Craiovei 27 42 Bărbier
121. Andreian Ioan 24 Ianuarie 42 46 Birjar
122. Bărbulescu Nicolae Lascăr Catargiu 90 56 Birjar
123. Constantinescu Gh. Sfânta Vineri 87 70 Birjar
124. Cristescu Alexandru Băilor 23 41 Birjar Adăugat
125. Dobrescu Vasile Lascăr Catargiu 90 41 Birjar Adăugat
126. Dogaru Ioan Exercițiu 102 50 Birjar
127. Dumitru Toma Lascăr Catargiu 125 53 Birjar
128. Enache Costică Smeurei 44 44 Birjar
129. Ene Ioan Sfânta Vineri 108 67 Birjar
130. Fătu Nicu Mihai Viteazul 31 83 Birjar
131. Ghiță Gheorghe Lascăr Catargiu 89 41 Birjar Adăugat
Heliade
132. Ilie Dumitru 41 60 Birjar
Rădulescu
133. Modrănescu Gh. Sfânta Vineri 13 45 Birjar
134. Neacșiu Costică Ştiubeu 7 41 Birjar Adăugat
135. Nicolescu Gh. Exercițiu 46 62 Birjar
136. Orșovie Constantin Matei Basarab 22 54 Birjar
137. Pârvulescu Stoica Negru Vodă 46 52 Birjar
138. Spirea Gh. Alexandru Cazărmilor 43 41 Birjar
139. Şițaru Nicolae 24 Ianuarie 44 48 Birjar
140. Teodorescu Gh. Negru Vodă 53 77 Birjar
141. Tudorache Dobre Negru Vodă 10 46 Birjar
142. Ţilimpea Nicolae Băilor - 45 Birjar Adăugat
143. Zaharia Grigore Negru Vodă 10 47 Birjar
144. Zaharia Tudorică Ştiubeu 9 52 Birjar
145. Scarlat C. Craiovei 63 67 Blănar
146. Matei Ioniță C.A. Rosetti 15 50 Brutar
147. Ţigara Şt. Ioan Râului 51 43 Brutar
148. Nicolescu Bucur Şerban Vodă 149 42 Bucătar
149. Florescu Costică Al. Lahovari 26 70 Calfă cofetar
150. Iordache Tănase Exercițiu 19 60 Camerier
151. Vasilescu C. Exercițiu 46 66 Camerier
152. Panaitescu Dobre Călugăreni 15 46 Cantonier
153. Tincă Gheorghe Exercițiu 119 50 Cantonier
154. Ublea Anton Câmpineanu 55 51 Cantonier
155. Bela Ştefan Sfânta Vineri 24 62 Caretaș Adăugat
156. Uivari Micloși Brâncoveanu 12 42 Caretaș Adăugat
247
RADU Aurel
157. Radu Constantin Elisabeta - 42 Casier

158. Mihăiță Nicolae Petru Rareș 14 41 Cazangiu Adăugat
159. Vasilescu H. Râului 20 46 Căldărar
160. Arhimandrit Popescu Trivalea 17 50 Călugăr
161. Crudu C. Şerban Vodă - 55 Căpitan
162. Navrescu Pompil Brâncoveanu 42 48 Căpitan
163. Dobrescu Ferdinand 9 55 Căpitan pensionar
164. Nicolau Eugen Craiovei 22 42 Căpitan pensionar
165. Pârvulescu Craiovei 40 60 Căpitan pensionar
166. Pelimon R. Exercițiu 58 62 Căpitan pensionar
167. Burlacu Marin Din Râului 57 57 Căruțaș
Cimitirul Adăugat
168. Mateescu Gheorghe 15 41 Căruțaș
Armenesc
169. Măldăreanu Pandele Cuza Vodă 50 41 Căruțaș Adăugat
170. Mincă Ştefan Frații Golești 72 46 Căruțaș
171. Moroacă Gh. Costache Negri 49 49 Căruțaș
172. Neaga Ştefan (cel Mare) Călugăreni 11 45 Căruțaș
173. Neaga Ştefan (cel Mic) Călugăreni 9 41 Căruțaș Adăugat
174. Nicolae Matei Călugăreni 8 71 Căruțaș
175. Niță Ilie Libertății 8 41 Căruțaș Adăugat
Heliade Adăugat
176. Păun Gh. 85 41 Căruțaș
Rădulescu
Cimitirul
177. Rotaru Din 3 78 Căruțaș
Armenesc
178. Strâmbu I. Costache Negri 17 45 Căruțaș
179. Ungureanu Cristea Călugăreni 7 75 Căruțaș
180. Vasile Radu Costache Negri 40 50 Căruțaș
181. Zăvoianu C. Craiovei 238 68 Căruțaș
182. Cristescu I. Niță Negru Vodă 11 39 Cârciumar
183. Popescu Nae Craiovei 64 43 Cârciumar Adăugat
184. Urluianu Ioan Teiuleanu 29 76 Cârciumar
Tudor Adăugat
185. Kuchler Iacob 29 - Cârnățar
Vladimirescu
186. Boroslavschi Emil Sfânta Vineri 31 - Ceasornicar
187. Maiorescu Leon Teiuleanu 13 68 Ceasornicar
188. Roth Moritz Unirii 12 43 Ceasornicar
189. Sarchiz Agop Ferdinand 41 47 Ceasornicar
190. Teodorescu Gh. Trivalea 30 44 Ceasornicar
191. Tonch Carol Şerban Vodă 163 49 Ceasornicar
192. Georgescu Nicolae Râului 18 75 Chelner
193. Atanasiu P. Ghiță Şerban Vodă 190 54 Cizmar
194. Balaș Marin Şerban Vodă 34 43 Cizmar
195. Bărbulescu Gheorghe Băilor 7 52 Cizmar
196. Bărbulescu I. Craiovei 97 58 Cizmar
Bărbulescu T. zis
197. Craiovei 99 56 Cizmar
Călugăru
198. Bratu Ioniță 24 Ianuarie 36 58 Cizmar
199. Bucur Ioan Cazărmilor 36 68 Cizmar
248
200. Ciobanu Ioan Viilor 78 46 Cizmar

201. Constantinescu Ioan Ştiubeu 13 42 Cizmar
202. Constantinescu Nae Şerban Vodă 264 63 Cizmar
203. Constantinescu Niță Exercițiu 30 60 Cizmar
204. Constantinescu V. Craiovei 138 41 Cizmar Adăugat
205. Crăcănescu Ioan Craiovei 150 48 Cizmar
206. Crețu G. Constantin Matei Basarab 10 52 Cizmar
207. Cristescu Petcu Şerban Vodă 195 41 Cizmar Adăugat
208. Dragomirescu Florea Şerban Vodă 236 43 Cizmar
209. Dumitrescu Nicolae Brâncoveanu 3 62 Cizmar
210. Enăchescu Iancu Băilor 16 68 Cizmar
211. Florescu Marin Frații Golești 17 48 Cizmar
212. Georgescu C. Colonel Chicoș 18 60 Cizmar
213. Georgescu Constantin Târgu din Vale 13 81 Cizmar
214. Georgescu Grigore Târgu din Vale 13 81 Cizmar
215. Georgescu N. Brâncoveanu 47 65 Cizmar
216. Georgescu Stan Băilor 21 52 Cizmar
217. Ionescu Gh. Alex. Trivalea 13 50 Cizmar
218. Ionescu Gh. Ioan Al. Lahovari 19 41 Cizmar Adăugat
219. Ionescu Ioan Craiovei 176 41 Cizmar Adăugat
Tudor
220. Ionescu Mihai 87 63 Cizmar
Vladimirescu
221. Ionescu Nicolae Craiovei 64 53 Cizmar
222. Ionescu Tache Sfânta Vineri 88 56 Cizmar
223. Marcu Barbu Craiovei 34 44 Cizmar
224. Marinescu Al. Viilor 17 46 Cizmar
225. Marinescu P. Cazărmilor 30 45 Cizmar
226. Mihalache Paraschiv Sfânta Vineri 88 46 Cizmar
227. Mihăilescu N. Cazărmilor 12 42 Cizmar
228. Moldoveanu Nae Şerban Vodă 189 57 Cizmar
229. Negoescu Gh. Negru Vodă 37 72 Cizmar
Heliade
230. Nicolau Dumitru 33 76 Cizmar
Rădulescu
231. Oprea Nicolae Brâncoveanu 10 42 Cizmar
Heliade
232. Oțelescu Mitică 29 62 Cizmar
Rădulescu
233. Penescu Ghiță Craiovei 97 72 Cizmar
234. Petrescu Gh. 24 Ianuarie 43 47 Cizmar
Tudor
235. Pinaru Toma 9 42 Cizmar
Vladimirescu
236. Popescu Filip Băilor 12 76 Cizmar
237. Popescu Ioan Negru Vodă 36 43 Cizmar
238. Rădulescu Gh. Petru Rareș 33 44 Cizmar
239. Săvulescu Bănică Sfânta Vineri 60 75 Cizmar
240. Simionescu N. Negru Vodă 13 55 Cizmar
241. Simionescu Nae Lascăr Catargiu 83 50 Cizmar
242. Spirea Gheorghe Negru Vodă 43 75 Cizmar
243. Stănescu Vasile Viilor 8 48 Cizmar
249
RADU Aurel
244. Ştefănescu Gh. Craiovei 91 42 Cizmar

245. Ştefănescu Ilie Frații Golești 36 52 Cizmar
246. Tănăsescu C. Craiovei 112 41 Cizmar Adăugat
247. Teodorescu Pavlică Al. Lahovari 29 50 Cizmar
248. Tomescu Anghel Smârdan 9 49 Cizmar
Tudor
249. Vasilescu Dumitru 54 75 Cizmar
Vladimirescu
250. Vișineanu Iorgu Exercițiu 55 50 Cizmar
251. Vlășceanu Gh. Râului 10 44 Cizmar
252. Voicu Eremia Ioan Doamna Bălașa 46 61 Cizmar
253. Zamfirescu M. 24 Ianuarie 43 65 Cizmar
254. Crăciunescu T. Târgu din Vale 58 52 Cofetar
255. Pârvanovici Teodor Teiuleanu 31 61 Cofetar
256. Popescu D. Ilie Teiuleanu 31 47 Cofetar
257. Alexe Marin Craiovei 109 53 Cojocar
258. Arsenie V. Craiovei 224 43 Cojocar
259. Bălan Radu Colonel Chicoș 24 45 Cojocar
260. Brădeanu T. Craiovei 142 65 Cojocar
261. Bunescu Dumitru Cuza Vodă 28 60 Cojocar
262. Buzatu Constantin Craiovei 212 45 Cojocar
263. Despa Gheorghe Craiovei 116 44 Cojocar
264. Duminică Gh. Craiovei 210 50 Cojocar
265. Dumitrescu Dumitru Craiovei 244 45 Cojocar
266. Dumitrescu Ilie Craiovei 48 27 Cojocar
267. Epureanu Radu Mihai Viteazul 37 65 Cojocar
268. Florea Radu Negru Vodă 56 50 Cojocar
269. Florescu Gh. Viilor 11 66 Cojocar
270. Georgescu Ioniță Craiovei 159 46 Cojocar
Heliade
271. Ioan Anghel 16 66 Cojocar
Rădulescu
272. Ionescu Costică Craiovei 76 41 Cojocar Adăugat
273. Ionescu G.Gr. Craiovei 177 53 Cojocar
274. Ionescu Ilie Craiovei 248 65 Cojocar
275. Ionescu Ioan Craiovei 162 52 Cojocar
276. Ionescu Panait Sfânta Vineri 90 71 Cojocar
Tudor
277. Ionescu Tudor 14 50 Cojocar
Vladimirescu
278. Ivănescu Ioan Craiovei 179 66 Cojocar
279. Leca Nicolae Maior Giurescu 2 55 Cojocar
280. Marinescu C. Traian 41 64 Cojocar
281. Mihai Gh. Craiovei 170 50 Cojocar
282. Mihai M.Gr. Craiovei 122 54 Cojocar
283. Nicolau Ene Craiovei 82 68 Cojocar
284. Orjanu Marin Cuza Vodă 12 52 Cojocar
285. Pantilă Gheorghe Craiovei 264 42 Cojocar
286. Petrescu Gh. Craiovei 138 60 Cojocar
287. Radu Constantin Frații Golești 33 77 Cojocar
288. Radu D. Cuza Vodă 9 78 Cojocar
250
289. Rădulescu Ioan Matei Basarab 24 48 Cojocar

290. Rădulescu M. Craiovei 224 43 Cojocar
291. Rizea Stan Negru Vodă 60 59 Cojocar
292. Soare Gheorghe Matei Basarab 28 50 Cojocar
293. Stancu Ilie Craiovei 209 58 Cojocar
294. Stănescu C. Craiovei 126 58 Cojocar
295. Stănescu Dumitru Craiovei 175 50 Cojocar Mort
296. Stănescu Toma Craiovei 157 41 Cojocar Adăugat
297. Ticanes Florea Craiovei 165 46 Cojocar
298. Ticanes N.Gh. Craiovei 201 46 Cojocar
299. Zamfirescu Ioan Craiovei 201 42 Cojocar
300. Zăvoianu N. Craiovei 131 76 Cojocar
301. Călinescu Mihail Elisabeta 44 56 Colonel
302. Mărutză Ion Grivița 14 50 Colonel Adăugat
303. Tănăsescu D. Ferdinand 37 54 Colonel
304. Grecescu Alex. Brătianu 38 56 Colonel pensionar
305. Mehedințeanu Gr. Cazărmilor 39 52 Colonel pensionar
306. Negulescu N. Brătianu 80 66 Colonel proprietar
307. Feldstein Moise Şerban Vodă 40 - Comerciant Adăugat
308. Georgescu Florian Craiovei 242 41 Comerciant Adăugat
309. Iliescu Nicolae Piața Episcopiei 27 41 Comerciant Adăugat
310. Minculescu N. Râului 34 42 Comerciant
311. Reisberg Moriț Piața Episcopiei 11 48 Comerciant
312. Stoica Gh. Lascăr Catargiu 11 58 Comerciant
313. Abramovici Adolf Craiovei 73 48 Comersant
314. Abramovici Ițic C.A. Rosetti 11 61 Comersant
315. Abramovici Leon Şerban Vodă 32 52 Comersant
316. Acăr Herman Şerban Vodă 7 - Comersant Adăugat
317. Adelberg B. Aizic Sfânta Vineri 70 43 Comersant
318. Aldea Ion Doamna Bălașa 61 41 Comersant Adăugat
319. Alexandrescu I. Brâncoveanu 11 52 Comersant
320. Alexandrescu I. Brâncoveanu 26 63 Comersant
321. Alexandru Stan Exercițiu 121 41 Comersant Adăugat
322. Anastasiu Nicolae Brâncoveanu 27 61 Comersant
323. Andraș Ion Lascăr Catargiu 36 42 Comersant Adăugat
324. Andreescu Constantin Brâncoveanu 19 41 Comersant Adăugat
325. Andrei I. Ştefan Papucești 2 54 Comersant
326. Angelescu Gheorghe Matei Basarab 49 46 Comersant
327. Apatty Gheorghe Viilor 48 46 Comersant
328. Apostol Ioan Elisabeta 51 52 Comersant Mort
329. Aslan C. Alexandru Şerban Vodă 97 51 Comersant
330. Atanasiu C. Cuza Vodă 23 45 Comersant
331. Atias Leon C.A. Rosetti 10 57 Comersant
332. Avram Simon Şerban Vodă 85 60 Comersant Adăugat
333. Baroch I. Pascu Teiuleanu 25 46 Comersant
334. Bădulescu M. Piața Episcopiei 2 57 Comersant Adăugat
335. Bălteanu C. Piața Episcopiei - 41 Comersant Adăugat
336. Băltescu Ioan Râului 29 - Comersant Adăugat
251
RADU Aurel
337. Bărbulescu Ilie Craiovei 60 41 Comersant Adăugat

338. Bărbulescu Marin Târgu din Vale 27 54 Comersant
339. Bercovici Gottlieb Şerban Vodă 57 59 Comersant
340. Bercovici Ribin Egalității 54 41 Comersant
341. Berman Simon Şerban Vodă 43 41 Comersant
342. Boiceanu Dumitru Negru Vodă 34 - Comersant Adăugat
343. Braunștein Nusim Industriei 13 44 Comersant
344. Brădeanu Alex. Teiuleanu 18 55 Comersant
345. Brădeanu Alexandru Craiovei 127 46 Comersant
346. Broder Herșcu Haim Negru Vodă 40 44 Comersant
347. Burah Moise Unirii 11 48 Comersant
348. Buțănescu Iancu Plevnei 12 46 Comersant
349. Calman Alberg Ţepeș Vodă 42 52 Comersant
350. Caramitru C. Egalității 24 41 Comersant Adăugat
351. Caraside N. Elisabeta 106 44 Comersant
352. Cheleși Petre Colonel Chicoș 15 43 Comersant
353. Chivescu Maximilian Costache Negri 26 46 Comersant
354. Chivici Filip Teiuleanu 21 61 Comersant
355. Conea Nițulescu I. Şerban Vodă 8 41 Comersant
Constantinescu
356. Elisabeta 45 48 Comersant
Alexandru
357. Constantinescu Dumitru Viilor 87 53 Comersant
358. Constantinescu I.T. Şerban Vodă 149 41 Comersant
359. Constantinescu N.Fl. Târgu din Vale 50 53 Comersant
360. Cristoiu Gheorghe Râului 23 41 Comersant Adăugat
361. Crivăț V. Ioan Primăverii 49 47 Comersant
362. Dan Th. Ioan Elisabeta 82 30 Comersant
363. Dădârlad Dumitru Industriei 11 - Comersant Adăugat
364. Delanoff Hacic Egalității 52 47 Comersant
365. Delanov Iancu Ferdinand 7 52 Comersant
366. Dima Apostică Ferdinand 10 50 Comersant
367. Dincă Marin Matei Basarab 57 59 Comersant
368. Dogaru Ioan Brâncoveanu 28 41 Comersant
Dumitrescu A. Adăugat
369. Craiovei 234 45 Comersant
Anghelache
370. Dumitrescu Costache Principele Carol 3 74 Comersant Mort
371. Dumitrescu Costică Brâncoveanu 39 - Comersant Adăugat
372. Dumitrescu Costică Şerban Vodă 198 50 Comersant
373. Dumitrescu Ioan Craiovei 54 52 Comersant
374. Dumitrescu Marin Primăverii 4 70 Comersant
375. Dumitrescu Niță Brâncoveanu 55 63 Comersant Mort
376. Dumitrescu Stelian Brâncoveanu 37 49 Comersant
377. Dumitriu Tache Craiovei 144 64 Comersant
378. Dumitru Nicolae Viilor 75 43 Comersant
379. Dumitru Tudor Mircea Vodă 51 58 Comersant Adăugat
380. Eisenștein Iancu Şerban Vodă 128 54 Comersant
381. Feinschtein David Al. Lahovari 20 47 Comersant
382. Feinschtein Iancu Sfânta Vineri 5 51 Comersant
252
383. Feldman Herman Sfânta Vineri 77 63 Comersant

384. Feldștein Moise Brătianu 20 41 Comersant Adăugat
385. Fischer S. Iacob Egalității 108 48 Comersant
386. Florea Gh. Râului 18 80 Comersant
387. Florescu Dumitru Craiovei 147 41 Comersant Adăugat
388. Florescu Ene Râului 35 49 Comersant
389. Florescu Matei Sfânta Vineri 84 49 Comersant
390. Florescu N. Ţepeș Vodă 20 41 Comersant Adăugat
391. Florescu Nicolae Elisabeta 97 - Comersant Adăugat
392. Frantz M. Lazăr Elisabeta 101 49 Comersant
393. Friedman D. Lupu Egalității 97 46 Comersant
394. Fristak Iacob Brătianu 24 45 Comersant Adăugat
395. Fundescu Iorgu Viilor 36 48 Comersant
396. Gangăl Carol Lascăr Catargiu 15 - Comersant Adăugat
397. Georgescu G. Al. Lahovari 20 55 Comersant
398. Georgescu Iancu Lascăr Catargiu 53 50 Comersant
399. Georgescu Ilie Trivalea 34 56 Comersant
400. Georgescu N.D. Sfânta Vineri 11 44 Comersant
401. Georgescu Stan Brâncoveanu 42 36 Comersant
402. Gheorghe Nicolae Craiovei 75 46 Comersant
403. Gheorghiu Alexandru Doamna Bălașa 45 65 Comersant
404. Gheorghiu Ioan Cazărmilor 57 68 Comersant
405. Gheorghiu M. Elisabeta 101 58 Comersant
406. Gheorghiu T. Constantin Brâncoveanu 15 52 Comersant
Goldenberg Carol zis
407. Egalității 98 47 Comersant
Haim Goldenberg
408. Golke Iohan Smeurei 3 50 Comersant
409. Greif Avram Şerban Vodă 36 63 Comersant
410. Grigorescu Gr. Piața Episcopiei 27 34 Comersant
411. Grimberg Mortiz Şerban Vodă - 50 Comersant
412. Grosu Alex. Zis Kever Viilor 45 46 Comersant
Grumberg Moritz zis Şerban Vodă Comersant Adăugat
413. 25 53
Moise
414. Haim Solomon Craiovei 4 44 Comersant Adăugat
415. Haimovici A. Al. Lahovari 40 44 Comersant Adăugat
416. Haimovici Isidor Teiuleanu 36 47 Comersant
417. Hechter Iosef Craiovei 9 64 Comersant
418. Iancu Ioan Smârdan 9 49 Comersant
419. Iliescu Ilie Industriei 21 43 Comersant
420. Iliescu Marin Brâncoveanu 42 51 Comersant
421. Iliescu Marin Târgu din Vale 10 50 Comersant
422. Iliescu Nicolae Piața Episcopiei 27 40 Comersant
423. Ionescu Dumitru Lascăr Catargiu 30 57 Comersant
424. Ionescu Dumitru Vasile Lupu 46 47 Comersant
425. Ionescu Gh. Ferdinand 2 39 Comersant
426. Ionescu Gh. Ferdinand 2 41 Comersant Adăugat
427. Ionescu Gh. Sfânta Vineri 69 66 Comersant
428. Ionescu Gh. Târgu din Vale 57 54 Comersant
253
RADU Aurel
429. Ionescu Ghiță Târgu din Vale 37 49 Comersant

430. Ionescu Mihai Elisabeta 48 61 Comersant
431. Ionescu N. Egalității 44 43 Comersant
432. Ionescu N. Şerban Vodă 162 44 Comersant
433. Ionescu Paraschiv Şerban Vodă 212 54 Comersant
434. Ionescu Tache C.A. Rosetti 11 70 Comersant
Tudor
435. Iosivescu Nae 51 60 Comersant
Vladimirescu
Isdraelovici Manase zis Sfânta Vineri
436. 118 58 Comersant
Ştrul
437. Isdrailovici Isidor Elisabeta 81 - Comersant Adăugat
438. Ivan C. Al. Lahovari 18 42 Comersant Adăugat
439. Keler Alexandru Târgu din Vale 4 57 Comersant
Lang Iosef zis Froim
440. Lascăr Catargiu 10 43 Comersant
Iosul Berr
441. Lazăr M. Rubin Şerban Vodă 71 47 Comersant
442. Lazăr Nicolae Industriei 24 47 Comersant Adăugat
443. Lăzărescu Arsene Banu Mărăcine 17 72 Comersant Mort
444. Leca S. Alex. Şerban Vodă 134 45 Comersant
445. Leca55 S. Costică Smârdan 17 60 Comersant
446. Leibovici Pascu Şerban Vodă 7 58 Comersant
Leibovici Rubin zis Şerban Vodă Comersant Adăugat
447. 27 42
Credinciosu
448. Livezeanu D. Elisabeta 72 37 Comersant
449. Livezeanu D. Piața Episcopiei 7 35 Comersant
450. Lobel Gh. Max. Doamna Bălașa 39 46 Comersant
451. Lobel Iulius C.A. Rosetti 11 50 Comersant
452. Lupu David Craiovei 48 48 Comersant Dublat?
453. Lupu David Craiovei 48 60 Comersant Adăugat
454. Lupu Ioan Craiovei 86 45 Comersant
Lupu Stoleru zis
455. Industriei 13 46 Comersant
Lazarovici Haim
456. Macer Iancu zis Beer I. Industriei 13 44 Comersant
457. Maer Filip Primăverii 27 49 Comersant Adăugat
Maer Iosef zis Iosef
458. Sfânta Vineri 9 66 Comersant
Marcus
459. Marinescu Gh. Elisabeta 132 49 Comersant
460. Marinescu Iancu Băilor 20 50 Comersant
461. Marinescu Ion Al. Lahovari 1 41 Comersant Adăugat
462. Marinescu Nae Lascăr Catargiu 28 62 Comersant Adăugat
463. Martinescu S. Ioan Craiovei 87 59 Comersant Mort
464. Mateescu Ioan Mihai Viteazul 37 41 Comersant
465. Mârscoci V. Carol Brâncoveanu 42 41 Comersant Adăugat
466. Mihalea Grigore Industriei 23 51 Comersant
467. Mihăescu Marin Egalității - 60 Comersant
468. Mihăescu Marin Primăverii 1 62 Comersant
469. Militaru Petre Simion Viilor 68 62 Comersant
55
Seleca, în text.
254
470. Minculescu Anton Craiovei 49 50 Comersant

471. Mircea Gh. Târgu din Vale 17 47 Comersant
472. Mirescu Pompiliu Sfânta Vineri 75 36 Comersant
473. Moga Manea Târgu din Vale 26 - Comersant Adăugat
474. Morassy Angelo Câmpineanu 69 50 Comersant
Moritz Rosentzweig
475. zis Burach Moise Sfânta Vineri 4 44 Comersant
Rosentzweig
476. Muiescu Dumitru Târgu din Vale 16 45 Comersant
477. Mușetescu D.G. Viilor 93 62 Comersant
478. Necșulescu Gh. Primăverii 63 68 Comersant
479. Nedelcu Petre Viilor 71 62 Comersant
480. Netzler Adolf Şerban Vodă - 55 Comersant
481. Nicola Marin Vasile Lupu 19 47 Comersant
482. Nicolau Alexandru Cazărmilor 21 53 Comersant
483. Nicolau Ioan Banu Mărăcine 4 55 Comersant
484. Nicolau Ştefan Trivalea 11 74 Comersant
485. Nicolescu Eftimie Trivalea 9 - Comersant Adăugat
486. Nicolescu Mihail Şerban Vodă 194 60 Comersant
487. Nicolescu P. Cazărmilor 12 46 Comersant
488. Nicolescu S.V. Ioan Şerban Vodă 119 42 Comersant Adăugat
489. Niță Ştefan Negru Vodă 52 44 Comersant
490. Nițulescu R. Dumitru Plevnei 24 58 Comersant
491. Oancea Ioan Craiovei 28 46 Comersant
492. Oncescu Ioan Craiovei 168 41 Comersant Adăugat
493. Oncescu Ştefan Craiovei 167 30 Comersant
494. Oțelescu Teodor Viilor 15 46 Comersant
495. Paleru G. Viilor 50 48 Comersant
496. Pană Paraschiv Exercițiu 78 41 Comersant Adăugat
497. Pană Ştefan Stan Smeurei 78 45 Comersant
498. Panțuru Iane Târgu din Vale 56 46 Comersant Adăugat
Papadopol zis Gheorghe
Popa Costea
500. Papastatopol G.D. Băilor 26 42 Comersant Adăugat
501. Paul Alexandru Egalității 9 44 Comersant
502. Peligrad Onisifor Teiuleanu 24 - Comersant Adăugat
503. Penhas Samuel Egalității 64 54 Comersant
504. Petrescu C. Colonel Chicoș 5 49 Comersant
505. Popescu Costică Şerban Vodă 252 66 Comersant
506. Popescu D. Piața Episcopiei 31 44 Comersant
507. Popescu M. Nicolae Elisabeta 92 - Comersant Adăugat
508. Popescu N. Ştefan Mircea Vodă 30 44 Comersant
509. Popescu N. Toma Brătianu 8 58 Comersant
510. Popescu Nae Craiovei 217 41 Comersant
511. Popescu Nae Târgu din Vale 64 43 Comersant Adăugat
512. Popescu Nicolae Industriei 25 75 Comersant
513. Poșircă Ionescu Iancu Primăverii 3 49 Comersant
255
RADU Aurel
Tudor
514. Predescu Ioan 44 52 Comersant
Vladimirescu
515. Predescu Stanciu Craiovei 223 66 Comersant
516. Priboianu C. Şerban Vodă 69 35 Comersant
517. Purcăreanu Gheorghe Al. Lahovari 26 42 Comersant
518. Purcăreanu Ştefan Al. Lahovari 26 33 Comersant
519. Purcăreanu Victor Al. Lahovari 26 41 Comersant
520. Rădulescu Gr. Ioan Băilor 27 50 Comersant
521. Rădulescu I.C. Traian 35 - Comersant Adăugat
522. Rădulescu Niță Piața Episcopiei 6 52 Comersant
523. Rădulescu Paul Primăverii 57 56 Comersant
524. Rădulescu Ştefan Viilor 85 38 Comersant
525. Rociu Aurel Smârdan 48 42 Comersant
526. Rosental Raul Egalității 90 42 Comersant
Rosentzweig Avram zis
527. Teiuleanu 19 48 Comersant
Avram Iosef
528. Rosentzweig M. Iacob Teiuleanu 19 59 Comersant
529. Schwartz Rubin Brătianu 53 80 Comersant
530. Scormide Lambe Banu Mărăcine 23 48 Comersant
531. Simionescu I. Brâncoveanu 49 59 Comersant
532. Simionescu N.G. Şerban Vodă 212 54 Comersant
533. Simionescu Nae Egalității 38 49 Comersant
534. Simovici Filip Şerban Vodă 53 43 Comersant
535. Solomon Haim Teiuleanu 13 41 Comersant Adăugat
536. Solomon Samuil Teiuleanu 17 78 Comersant
537. Stamanga Iancu Viilor 95 69 Comersant
538. Stamatiu C. Costică Smârdan 5 41 Comersant
539. Stark M.I. Şerban Vodă 42 60 Comersant
540. Stănculescu F. Elisabeta 101 41 Comersant Adăugat
541. Stănescu Vasile Târgu din Vale 28 73 Comersant
542. Steinberg Leopold Şerban Vodă - 54 Comersant
543. Steinhaus David Şerban Vodă 206 59 Comersant
544. Steriade Alexandru Brătianu 7 42 Comersant
545. Steriade Nicolae Brâncoveanu 20 48 Comersant
546. Steriade Ştefan Elisabeta 20 50 Comersant
547. Stinghe Ioan Viilor 6 51 Comersant
548. Stoenescu Niculae Teiuleanu 6 49 Comersant Adăugat
549. Stoenescu Teodor C.A. Rosetti 14 42 Comersant
550. Stoica Dumitru Doamna Bălașa 17 41 Comersant
551. Stroescu Radu Băilor 15 41 Comersant Adăugat
552. Stroescu Radu Doamna Bălașa 37 46 Comersant
553. Ştefănescu Ghiță Trivalea 17 58 Comersant
Heliade
554. Ştefănescu Nicolache 2 55 Comersant
Rădulescu
555. Tache Nicolae Maior Giurescu 23 63 Comersant
556. Tatu Teodor Târgu din Vale 15 54 Comersant
557. Tănăsoiu N. Mihai Viilor 79 51 Comersant
558. Teodorescu C. Viilor 38 48 Comersant
256
559. Teodorescu I. Nae Sfânta Vineri 100 48 Comersant

560. Theil Iohan Târgu din Vale 17 74 Comersant Dublat
561. Tomescu Matache Exercițiu 92 60 Comersant
562. Tonch Albert Libertății 22 - Comersant
563. Toschici Jifco Râului 32 48 Comersant
564. Trandafir Costică Smeurei 48 46 Comersant
565. Ţane Dumitru Teiuleanu 51 58 Comersant Adăugat
566. Ţânțăreanu Marin Craiovei 80 46 Comersant
567. Ulmamei Traian Craiovei 94 42 Comersant
568. Vartan I. Şerban Vodă 79 44 Comersant
569. Vasile Petrache Târgu din Vale 65 50 Comersant
570. Vasiliu Agate Lascăr Catargiu 12 74 Comersant
571. Vasiliu Alexandru Târgu din Vale 31 48 Comersant
572. Veber Adolf Elisabeta 19 - Comersant Adăugat
Tudor
573. Victorian Radu 27 56 Comersant
Vladimirescu
574. Vișoiu Gheorghe Banu Mărăcine 21 58 Comersant
575. Voiculescu Gh. Craiovei 141 60 Comersant Mort
576. Vulpescu Ioan Cuza Vodă 5 50 Comersant
577. Zacham Milis Humă Şerban Vodă 98 41 Comersant Adăugat
578. Zănescu C. Teiuleanu 44 62 Comersant
Zeida Croitoru zis
Şerman
580. Zingher Iosif Sfânta Vineri 31 44 Comersant Adăugat
581. Zomer M. Moise Şerban Vodă 30 67 Comersant Adăugat
582. Materna Rudolf Lascăr Catargiu 7 50 Comersant zugrav
583. Caracaleanu Avram Şerban Vodă 40 41 Comisionar
584. Nicolescu Ioan Cuza Vodă 36 48 Comisionar
585. Amza Dumitru Dragoș Vodă 17 41 Conductor Adăugat
586. Diaconu P. Ioan Craiovei 176 50 Conductor
587. Marinescu C. Matei Basarab 19 43 Conductor
588. Popescu P. Ioan Craiovei 120 44 Conductor
589. Trandaș D. Vasile Exercițiu 98 41 Conductor
590. Zamfirescu Petre Cuza Vodă 12 46 Conductor
591. Gheorghiu Gh. Craiovei 97 42 Conductor CFR
592. Bratu A. Egalității 82 43 Conductor tehnic Adăugat
593. Georgescu I.Gh. Egalității 44 29 Consilier agricol
594. Moroianu Victor Lascăr Catargiu 19 - Consilier agricol Adăugat
595. Feliciti I. Viilor 60 - Constructor Adăugat
596. Ionescu Dumitru Exercițiu 51 58 Constructor
597. Alexandrescu D. Bolintineanu 4 50 Contabil CFR
598. Apollmy Constantin Frații Golești 42 55 Controlor
599. Mărăcineanu Ilie Elisabeta 73 48 Controlor
600. Vorunca Ştefan C.A. Rosetti 38 48 Controlor
601. Anastasiu Stelian Aurora 2 49 Controlor financiar
602. Tătaru Nicolae Craiovei 232 46 Controlor Poștă
603. Chihaia I. Alexandru Băilor 32 53 Cotar
604. Ancăr Ion Cazărmilor 41 41 Croitor Adăugat
257
RADU Aurel
605. Badiu Dumitru Şerban Vodă 166 44 Croitor

606. Baldovinescu Alexandru Câmpineanu 41 Croitor Adăugat
607. Bălășescu M. Ilie Viilor 14 45 Croitor
608. Bărbulescu C. Viilor 61 46 Croitor
609. Cărtușeanu M. Marin Negru Vodă 42 58 Croitor
610. Comănescu Ioan Şerban Vodă 272 52 Croitor
611. Constantinescu V. Câmpineanu 31 55 Croitor
612. Hornstein Peritz Şerban Vodă 214 - Croitor
613. Hulic Haim Şerban Vodă 109 56 Croitor
614. Ionescu Gh. Trivalea 20 70 Croitor
615. Ionescu Ioan Mihai Viteazul 15 60 Croitor
616. Ionescu Marin Matei Basarab 13 50 Croitor
617. Isvoranu Gh. Maior Giurescu 8 68 Croitor
618. Lempel Simon Frații Golești 34 46 Croitor
619. Manolescu C. Ştiubeu 10 45 Croitor
620. Mihăilescu Nicolae Şerban Vodă 48 44 Croitor
621. Mircea Nicolae Al. Lahovari 21 42 Croitor
622. Moisescu Dumitru Cazărmilor - 47 Croitor
623. Moisescu Ştefan Şerban Vodă 122 40 Croitor Adăugat
624. Nicolescu Iancu 24 Ianuarie 31 55 Croitor
625. Rosenberg David Sfânta Vineri 44 59 Croitor
626. Singer Mișu Doamna Bălașa - 53 Croitor Adăugat
627. Stănescu Ilie Smeurei 60 46 Croitor
628. Ştefănescu V. Gării 62 72 Croitor
629. Ştefănică Ioan Costache Negri 37 52 Croitor
630. Vălu Marin Frații Golești 85 47 Curățitor
631. Radu Constantin Petru Rareș 29 41 Curățitor vagoane Adăugat
632. Bolky A. Şerban Vodă 8 47 Curelar
633. Morariu Ilie Târgu din Vale 14 41 Curelar
634. Schulery George Sfânta Vineri 7 - Curelar
635. Theil Ernest Târgu din Vale 66 - Curelar
636. Theil Iohan Târgu din Vale 66 - Curelar Dublat
637. Toma V. Sfânta Vineri 67 47 Dentist
Heliade
638. Dumitrescu Nicolae 37 45 Desenator
Rădulescu
639. Micșunescu Gh. Maior Giurescu 5 42 Desenator
640. Postelnicescu I. Ţepeș Vodă 7 35 Diacon
Directorul Şcolii de Adăugat
641. Gheorghiu I.Gh. Brătianu 56 40
meserii
Directorul Şcolii de Adăugat
642. Ionescu Petre Brătianu - -
meserii
643. Antonier L. Şerban Vodă 147 - Doctor
644. Sepianu Alexandru Târgu din Vale 29 41 Doctor
645. Vișoianu Petre Şerban Vodă 134 43 Doctor
646. Topărische Grigore Mihai Viteazul 22 48 Dogar
647. Bobancu N. Nicolae Brătianu 53 67 Droghist
648. Chirnoc Ioan Colonel Chicoș 38 60 Dulgher
649. Ionescu Gheorghe Calonfirescu 18 56 Dulgher
258
650. Ivașcu Nicolae Lascăr Catargiu 95 66 Dulgher

Cimitirul Sf.
651. Negulescu Marin 16 55 Dulgher
Gheorghe
652. Popescu Andrei Lascăr Catargiu 91 49 Dulgher
653. Vălimăreanu Ioan Matei Basarab 51 41 Dulgher Adăugat
654. Vasile Marin Brătianu 64 45 Factor
655. Albulescu Simion Şerban Vodă 46 43 Farmacist
656. Cerchez Teodor Şerban Vodă 26 47 Farmacist
657. Schiel E. Şerban Vodă 26 60 Farmacist Adăugat
658. Sircanier Gh. Şerban Vodă 126 54 Farmacist
659. Stavăr Petre Teiuleanu 46 43 Farmacist
660. Zielinschi Maximilian Titu Maiorescu 3 42 Farmacist
Bedea Alex. zis Sandro Adăugat
661. Brătianu 25 47 Fierar
Bedea
662. Boborți Iosef Câmpineanu 23 52 Fierar
663. Călin Ioan Călugăreni 37 70 Fierar
664. Iacobescu Iancu Exercițiu 101 52 Fierar
Tudor
665. Marin Constantin 62 53 Fierar
Vladimirescu
Tudor
666. Marin Pârvu 37 42 Fierar
Vladimirescu
667. Melcescu Ştefan Petru Rareș 6 47 Fierar
668. Stoica N. Libertății - 60 Fierar
Tudor
669. Fițion Marin 73 44 Focar
Vladimirescu
670. Oprea Constantin Smârdan 38 49 Focar
671. Şerban Nicolae Matei Basarab 27 45 Focar
672. Tănase N. Marin Petru Rareș 15 41 Focar Adăugat
673. Turcea Petre Dragoș Vodă 29 53 Focar
674. Ionescu Radu Craiovei 254 50 Fost funcționar Adăugat
675. Herman Solomon Şerban Vodă 166 61 Fotograf
676. Moscovici Marcu Râului 13 47 Fotograf
677. Sârbu Toma Ţepeș Vodă 17 41 Fotograf Adăugat
678. Pinhak Felix Matei Basarab 30 - Franzelar
679. Abagiu Gh. Maior Giurescu 19 41 Frânar Adăugat
Tudor
680. Alexiu Ioan 13 60 Frânar
Vladimirescu
Tudor 41 Adăugat
681. Bădălău Marin 36 Frânar
Vladimirescu
682. Bădescu Ştefan Maior Giurescu 21 44 Frânar
683. Bălăianu Ioniță Craiovei 238 41 Frânar Adăugat
684. Constantinescu I. Vasile Dragoș Vodă 2 53 Frânar
685. Eftimie Mușat Colonel Chicoș 20 41 Frânar Adăugat
686. Marineanu Ioan Craiovei 105 52 Frânar
687. Popa Constantin Frații Golești 41 41 Frânar Adăugat
688. Popa Constantin Gării 46 41 Frânar Adăugat
689. Popescu I. Cuza Vodă 17 41 Frânar Adăugat
690. Rosnoveanu Gh. Frații Golești 68 50 Frânar
691. Ştefănescu Constantin Exercițiu 54 52 Frânar
259
RADU Aurel
Tudor Adăugat
692. Tănase Stancu 35 41 Frânar
Vladimirescu
693. Binder Victor Al. Lahovari 42 - Frizer
694. Mărăcinescu Mihai Primăverii 59 41 Frizer Adăugat
695. Pavelescu Costică Şerban Vodă 186 - Frizer Adăugat
696. Abek Gheorghe Frații Golești 40 42 Funcționar
697. Albu Dumitru Târgu din Vale 49 60 Funcționar
698. Alecu Constantin Craiovei 65 44 Funcționar
Alexandrescu M.
699. Mihai Viteazul 20 41 Funcționar Adăugat
Dumitru
700. Anastasescu H. Rahova 24 - Funcționar Adăugat
701. Andreescu Eugeniu Primăverii 27 48 Funcționar
702. Andreescu Gh. Lascăr Catargiu 135 50 Funcționar
703. Andrei Constantin Elisabeta 7 50 Funcționar
704. Angelescu Dumitru Craiovei 52 46 Funcționar
705. Antoniu Ioan Elisabeta 10 40 Funcționar
706. Apostolescu C. Maxim Sfânta Vineri 90 41 Funcționar Adăugat
707. Arganini Sevastian Frații Golești 58 40 Funcționar Adăugat
708. Arizan Iordan Matei Basarab 22 46 Funcționar
709. Aslan I. Lascăr Catargiu 21 66 Funcționar
710. Axente D. Egalității 35 52 Funcționar
711. Bacria Ioan Brătianu 75 48 Funcționar
712. Baltazar Tache Egalității 50 41 Funcționar Adăugat
713. Baroiu Vasile Exercițiu 139 50 Funcționar
714. Bădescu Marin Papucești - 47 Funcționar
715. Becescu Gh. Ţepeș Vodă 27 47 Funcționar
716. Bodeanu Constantin Smârdan 40 65 Funcționar
717. Boiangiu M. Doamna Bălașa 42 44 Funcționar
718. Borcea Ioan Cuza Vodă 6 54 Funcționar
719. Brănescu Vasile Sfânta Vineri 83 48 Funcționar
720. Breazu Nicolae Brătianu 30 46 Funcționar
721. Broșteanu P. Craiovei 58 48 Funcționar
722. Buhoreanu Ioan Mircea Vodă 24 57 Funcționar
723. Bulgăreanu Alexandru Primăverii 41 53 Funcționar
724. Bunescu Ioan Elisabeta 95 52 Funcționar
725. Candet C. Şerban Vodă 194 50 Funcționar
726. Candrea Constantin C.A. Rosetti 38 50 Funcționar
727. Cantaru C. Egalității 3 46 Funcționar
728. Cantaru G. Brătianu 27 41 Funcționar
729. Caressy Iosef Colonel Chicoș 11 58 Funcționar Mort
730. Cerchez Cristea Libertății 10 46 Funcționar
731. Cernătescu Toma Brătianu 74 41 Funcționar
732. Chiriac H. Ion Ţepeș Vodă 27 42 Funcționar Adăugat
733. Ciobanu N. Dumitru Titu Maiorescu 34 41 Funcționar Adăugat
734. Ciobotea Ştefan Sfânta Vineri 94 54 Funcționar
735. Comănescu Vasile Titu Maiorescu 8 46 Funcționar
736. Constantin Ioan Primăverii 31 50 Funcționar
737. Constantinescu Apostol Titu Maiorescu 1 41 Funcționar Adăugat
260
738. Constantinescu C.D. Egalității 39 49 Funcționar

739. Constantinescu Ioniță Libertății 17 53 Funcționar
740. Constantinescu Marin Exercițiu 39 44 Funcționar Adăugat
741. Constantinescu Nicu Exercițiu 66 67 Funcționar
742. Constantinescu Tudose Şerban Vodă 184 53 Funcționar
743. Cosmulescu C. Smeurei 34 50 Funcționar
744. Crisbășeanu N. Grivița 11 50 Funcționar
745. Cristescu C. Elisabeta 32 43 Funcționar
746. Cristescu I.N. Exercițiu 26 48 Funcționar
747. Cutcudache Hristodor Egalității 59 47 Funcționar
748. Cutcudache Ioan Craiovei 270 50 Funcționar
749. Diaconescu Alexandru Doamna Bălașa 25 41 Funcționar
750. Diaconescu N. Craiovei 86 56 Funcționar
Heliade
751. Diaconu Nicolae 13 43 Funcționar
Rădulescu
752. Din I. Marin Mircea Vodă 58 50 Funcționar
753. Dinescu Oprea Sfânta Vineri 45 67 Funcționar
754. Dinovici M. Lascăr Catargiu 57 52 Funcționar
755. Dinovici Matei Şerban Vodă 131 47 Funcționar
756. Dionisescu C. Trivalea 19 41 Funcționar Adăugat
757. Dobrescu C. Câmpineanu 5 Funcționar Adăugat
758. Dogaru Ion Primăverii 35 42 Funcționar Adăugat
759. Dolca Avram Cuza Vodă 36 50 Funcționar
760. Dreiscoh August Viilor 28 59 Funcționar
761. Dumitrescu Constantin Industriei 13 52 Funcționar
762. Dumitrescu D. Costică Industriei 13 54 Funcționar
763. Dumitrescu Eustațiu Primăverii 35 46 Funcționar
764. Dumitrescu Marin Exercițiu 57 48 Funcționar
765. Dumitriu Victor Şerban Vodă 206 41 Funcționar
766. Duțescu Ştefan Maior Giurescu 1 49 Funcționar
767. Enescu D. Egalității 4 42 Funcționar
768. Enescu Dumitru Exercițiu 38 42 Funcționar
769. Fărcășeanu M. Egalității 39 42 Funcționar
770. Filipescu V. Lascăr Catargiu 14 56 Funcționar
771. Florian Cristea Mihai Viteazul 15 46 Funcționar
772. Florian Ioan Brătianu 9 49 Funcționar
773. Florian Radu Ţepeș Vodă 6 50 Funcționar
774. Fotescu Adrian Mircea Vodă 54 41 Funcționar
775. Gănescu N.I. Exercițiu 33 52 Funcționar Adăugat
776. Georgescu Ghiță Cuza Vodă 29 50 Funcționar
777. Georgescu H. Ţepeș Vodă 29 45 Funcționar
778. Georgescu Petre Primăverii 18 50 Funcționar
779. Georgescu Răducan Gării 22 51 Funcționar
780. Gheorghiu Atanase Exercițiu 156 41 Funcționar Adăugat
781. Gheorghiu Gh. Târgu din Vale 61 43 Funcționar
782. Gibă Constantin Libertății 11 45 Funcționar
783. Grigorescu Anghel Băilor 30 44 Funcționar
261
RADU Aurel
Tudor
784. Grigorescu N. 55 45 Funcționar
Vladimirescu
785. Groapă I. Frații Golești 58 41 Funcționar Adăugat
786. Gubavu Gh. Mircea Vodă 10 47 Funcționar
787. Gutter Ioan Brătianu 56 45 Funcționar
Heliade Adăugat
788. Guță T. Mihail 24 40 Funcționar
Rădulescu
789. Hăgău Gh. Egalității - 56 Funcționar
790. Hăjdan Alexandru Şerban Vodă 209 44 Funcționar
791. Iliescu Gh. Negru Vodă 23 49 Funcționar
792. Iliescu Nae Titu Maiorescu 4 41 Funcționar Adăugat
793. Ioan Ioan Ţepeș Vodă 4 50 Funcționar
794. Ioanid A. Odisef Libertății 16 47 Funcționar
795. Ioanid Ştefan Cazărmilor 36 42 Funcționar
796. Ioanid Teodor Egalității 62 52 Funcționar
797. Ionescu B.Gh. Egalității 56 54 Funcționar
798. Ionescu Constantin Gării 56 60 Funcționar
799. Ionescu Dumitru Egalității 51 43 Funcționar
800. Ionescu G. Ioan Justiției 12 50 Funcționar
801. Ionescu Gh. Colonel Chicoș 3 66 Funcționar
802. Ionescu Gh. Plevnei 22 60 Funcționar
Cimitirul
803. Ionescu Ioan 23 42 Funcționar
Armenesc
804. Ionescu N.Gh. Egalității 64 41 Funcționar Adăugat
805. Ionescu Vasile Câmpineanu 2 44 Funcționar
806. Jivan Simion Târgu din Vale 41 41 Funcționar Adăugat
807. Lazaru Alexandru Şerban Vodă - 35 Funcționar
808. Lămbescu Ioan 24 Ianuarie 56 54 Funcționar
809. Lăzărescu Iancu Elisabeta 79 41 Funcționar
810. Lăzărescu Teodor Sfânta Vineri 96 57 Funcționar
811. Lobel Leon Oescu 8 52 Funcționar Adăugat
812. Lupașcu Vasile Craiovei 59 50 Funcționar
813. Lupea Petre Oescu 92 42 Funcționar
814. Manolescu Mihail Primăverii 16 50 Funcționar
Manolescu-Mladian C.
815. Babic 5 - Funcționar Adăugat
Nicolae
816. Mareș Dumitru Elisabeta 83 43 Funcționar
817. Mareșiu Ioan Lascăr Catargiu 77 44 Funcționar
818. Mariean Gheorghe Câmpineanu 1 42 Funcționar
819. Marin Ioan Craiovei 128 42 Funcționar
820. Marinescu C. Călugăreni 5 58 Funcționar
821. Marinescu D. Exercițiu 89 41 Funcționar
822. Marinescu Ef. Ioan Cazărmilor 33 54 Funcționar
823. Marinescu Ioan Mircea Vodă 14 57 Funcționar
824. Marinescu Ioan Sfânta Vineri 30 45 Funcționar
Tudor
825. Marinescu Ioan 31 41 Funcționar Adăugat
Vladimirescu
826. Mălureanu V. Craiovei 128 45 Funcționar
262
827. Mănescu St. Ioan Negru Vodă 7 54 Funcționar

828. Mărăcine I. Petre Viilor 35 43 Funcționar
829. Mărăcinescu M. Trivalea 33 40 Funcționar Adăugat
830. Mândreanu Ioan Sfânta Vineri 74 45 Funcționar
831. Mihail D. Ioan Elisabeta 131 45 Funcționar
832. Mihăilescu Neagu Craiovei - 46 Funcționar
833. Mincovici Mihai Sfânta Vineri 97 55 Funcționar
834. Mincovici N. Lascăr Catargiu 88 53 Funcționar
835. Motescu Petre Lascăr Catargiu 62 43 Funcționar
836. Mrazek Hugo Târgu din Vale 7 49 Funcționar
837. Mumuianu Ştefan Rahova 26 56 Funcționar
838. Mușetescu Nicolae Maior Giurescu 4 50 Funcționar
839. Mușetescu Petre Libertății 43 67 Funcționar
840. Naum Vasile C.A. Rosetti 13 46 Funcționar
841. Negoescu Gh. Şerban Vodă - 47 Funcționar
Tudor
842. Negrea Ioan 25 60 Funcționar
Vladimirescu
843. Nicolae Ioan Frații Golești 68 49 Funcționar
844. Nicolau Teodor Trivalea 13 42 Funcționar
845. Nicolăescu Tănase Viilor 37 56 Funcționar
846. Nicolescu C. Craiovei 52 48 Funcționar
847. Nicolescu C. Şerban Vodă 198 41 Funcționar
848. Nicolescu Dumitru Brătianu 78 45 Funcționar
849. Nicolescu E.C. Şerban Vodă 200 42 Funcționar Adăugat
850. Nicolescu Ilie Smeurei 29 52 Funcționar
851. Nicolescu Panait Craiovei 95 42 Funcționar
852. Nicolescu Ştefan Ţepeș Vodă 26 50 Funcționar
853. Odăgescu Florea Brătianu 82 49 Funcționar
854. Olteanu Gh. Negru Vodă 9 53 Funcționar
855. Ostiadal Ernest Frații Golești 62 59 Funcționar Adăugat
856. Pandele Vasile Exercițiu 145 51 Funcționar
857. Pascal Gh. Ţepeș Vodă 28 47 Funcționar
858. Paulescu Mihai Matei Basarab 6 45 Funcționar
859. Pârșoagă Ioan Oescu 6 57 Funcționar Mort
860. Pârvulescu R. Mihail Craiovei 29 43 Funcționar
861. Pelinescu Sevastian Justiției 5 42 Funcționar
862. Penciu Gh. Exercițiu 32 45 Funcționar
Tudor
863. Petrescu Lazăr 89 47 Funcționar
Vladimirescu
864. Popescu A.D. Exercițiu 58 41 Funcționar Adăugat
865. Popescu Andrei Trivalea 32 56 Funcționar
866. Popescu Dumitru Frații Golești 120 51 Funcționar
867. Popescu Dumitru Şerban Vodă 102 60 Funcționar
868. Popescu Emanoil Lascăr Catargiu 39 56 Funcționar
869. Popescu Iancu Smeurei 30 46 Funcționar
870. Popescu Ilie Brâncoveanu 7 62 Funcționar
871. Popescu Ioan Exercițiu 37 56 Funcționar
872. Popescu N.C. Viilor 34 39 Funcționar
263
RADU Aurel
873. Popescu Nae Şerban Vodă 190 41 Funcționar

874. Popescu Titu Brâncoveanu 35 54 Funcționar
875. Popovici Ioan Exercițiu 44 65 Funcționar
876. Pristavu Gh. Exercițiu 20 42 Funcționar Adăugat
877. Răducan Atanase Cazărmilor 55 40 Funcționar
878. Rădulescu C. Titu Maiorescu 35 41 Funcționar Adăugat
879. Rădulescu C. Toma Elisabeta 56 52 Funcționar
880. Rădulescu Gh.C. Cazărmilor 59 42 Funcționar
881. Rusescu Gh. Ţepeș Vodă 27 41 Funcționar
882. Rusescu Ioan Şerban Vodă 195 53 Funcționar
883. Salamian Ioan Trivalea 5 48 Funcționar
884. Săndulescu Ioan Exercițiu 28 42 Funcționar
885. Săndulescu Ioan Negru Vodă 10 44 Funcționar
886. Săndulescu Ioan Şerban Vodă 198 41 Funcționar
887. Săuceanu Ioniță Smeurei 36 42 Funcționar
888. Scutaru G.Gh. Craiovei 84 52 Funcționar
889. Serafim Nicolae Egalității 91 36 Funcționar
890. Simionescu C. Viilor 41 51 Funcționar
891. Simionescu Gh. Plevnei 22 46 Funcționar
892. Sion Leon Ţepeș Vodă 4 50 Funcționar
893. Smadu Gavril Târgu din Vale 53 47 Funcționar
894. Socolescu Ioan Egalității 76 42 Funcționar
Tudor
895. Stan Radu 24 48 Funcționar
Vladimirescu
896. Stănescu Gheorghe Vasile Lupu 21 52 Funcționar
897. Stoenescu G. Ioan Banu Mărăcine 2 42 Funcționar
898. Stoianoviceanu T. Viilor 38 58 Funcționar
899. Stoica Constantin Primăverii 32 60 Funcționar
900. Ştefănescu Alexandru Rahova 7 41 Funcționar Adăugat
Ştefănescu Dem. Şerban Vodă Adăugat
901. 222 51 Funcționar
Constantin
902. Ştefănescu I. Frații Golești 25 45 Funcționar
Heliade
903. Ştefănescu N. Ionel 2 55 Funcționar
Rădulescu
904. Ştefănescu Pavel Libertății 23 52 Funcționar
Tudor 41
905. Taină Petre 77 Funcționar Adăugat
Vladimirescu
906. Teodorescu Constantin Exercițiu 79 44 Funcționar
907. Teodorescu Haralambe Brătianu 78 42 Funcționar
908. Toma Nicolae Craiovei 48 55 Funcționar
909. Tomescu C. Câmpineanu 73 49 Funcționar
910. Tomescu Gh. Libertății 12 44 Funcționar
911. Tomescu I.Gh. Craiovei 154 56 Funcționar
Tudor
912. Tomescu Mihai 85 50 Funcționar
Vladimirescu
913. Trepteanu Hariton Brătianu 56 42 Funcționar
914. Tudor C. Lascăr Catargiu 88 54 Funcționar
915. Tudor Nicolae Câmpineanu 7 64 Funcționar
264
916. Ţacu Gheorghe Mihai Viteazul 15 60 Funcționar

917. Varnicu Gh. Sfânta Vineri 66 41 Funcționar
918. Vasilescu G. Unirii 7 45 Funcționar
Tudor
919. Vasilescu Gh. 66 45 Funcționar
Vladimirescu
920. Vasilescu Ioan Trivalea 47 51 Funcționar
921. Vasilescu Ioan Viilor 97 70 Funcționar
922. Vasiliu Mihalache Şerban Vodă 104 49 Funcționar
923. Vasiliu Vasile Mircea Vodă 38 60 Funcționar
924. Vasilscu H.I. Viilor 36 59 Funcționar
925. Venescu Toma Lascăr Catargiu 29 54 Funcționar
926. Vișineanu C. Plevnei 12 42 Funcționar
927. Vișoianu Dumitru Titu Maiorescu 15 50 Funcționar
928. Vlăduță C. Craiovei 156 60 Funcționar
929. Voiculescu Costică Sfânta Vineri 74 42 Funcționar
930. Zaharescu I. Ion Negru Vodă 28 41 Funcționar Adăugat
931. Zamfir Gheorghe Smârdan 4 49 Funcționar
Heliade
932. Zamfirescu M. 3 51 Funcționar
Rădulescu
Heliade
933. Zamfirescu N. 53 50 Funcționar
Rădulescu
Funcționar Adăugat
934. Popescu Marin Şerban Vodă 117 43
administrație
935. Gheorghiu A. Ion Trivalea 29 41 Funcționar bancă Adăugat
936. Bassel F.G. Vilhelm Brâncoveanu 21 54 Funcționar CFR
937. Cojocaru Ioan Maior Giurescu 17 50 Funcționar CFR
938. Georgescu P.R. Ion Traian - 41 Funcționar CFR Adăugat
939. Grijulescu Ioniță Elisabeta 116 57 Funcționar CFR
940. Ilie Niță Băilor 8 55 Funcționar CFR
941. Ionescu G. Ioan Colonel Chicoș 3 43 Funcționar CFR
942. Jugureanu Danel Dragoș Vodă 30 - Funcționar CFR
943. Nicolescu Apostolș Băilor 9 42 Funcționar CFR
944. Nicolescu Ioan Ţepeș Vodă 16 52 Funcționar CFR
945. Penescu Mircea Babic 3 42 Funcționar CFR
946. Rociu Ioan Smârdan 48 45 Funcționar CFR
947. Sachelarie Grigore Brâncoveanu 13 46 Funcționar CFR
948. Voicu Tudor Ene Craiovei 226 - Funcționar CFR
949. Voiculescu Marin Vasile Lupu 25 47 Funcționar CFR
950. Andreescu N. Marin Smeurei 24 - Funcționar comercial Adăugat
Herșcu Manole zis
951. Şerban Vodă 32 - Funcționar comercial Adăugat
Herman Manole
952. Nicolescu Toma Craiovei 40 46 Funcționar comercial
953. Niculescu M. Toma Craiovei 46 52 Funcționar comercial
954. Nissim D. Iacob Craiovei 89 52 Funcționar comercial
955. Enăchescu Constantin Şerban Vodă 173 41 Funcționar poștal Adăugat
956. Coculescu I. Dimitrie Lascăr Catargiu 25 49 Funcționar poștă Adăugat
957. Dumitru Ioan Egalității 79 47 Funcționar poștă
958. Poczek Iohan Şerban Vodă - 55 Funcționar primărie Adăugat
265
RADU Aurel
959. Badea Constantin Exercițiu 142 56 Geambaș

960. Bădoi Gh. Lascăr Catargiu 133 60 Geambaș
961. Bănuță Dumitru Papucești 1 41 Geambaș Adăugat
962. Bănuță I. Marin Papucești 20 41 Geambaș
963. Bână Gh. Trivalea 51 45 Geambaș
964. Calotă Ştefan 24 Ianuarie 16 41 Geambaș
965. Caracaleanu N.I. Papucești 1 44 Geambaș
966. Drăgușin Ioan 24 Ianuarie 38 51 Geambaș
967. Mierlă Rădoi Ioan Lascăr Catargiu 137 46 Geambaș
968. Stoica Marin Cuza Vodă 38 48 Geambaș
969. Butoi Stan Câmpineanu 69 45 Grădinar
970. Grigore Ioan 24 Ianuarie 34 45 Grădinar
971. Tănăsescu Alexandru Sfânta Vineri 110 48 Grădinar
972. Curmetz Nicolae Dragoș Vodă 12 - Grădinar CFR Adăugat
973. Alexiu N. Craiovei 98 42 Grefier
974. Marinescu G. Nicolae Primăverii 27 40 Grefier
975. Turnibuca M.S. Şerban Vodă 110 54 Hotelier
976. Rociu Panait Smârdan 48 45 Impiegat
977. Ionescu Eugeniu Bolintineanu 8 43 Impiegat CFR
978. Bercovici S. Max Brătianu 22 38 Inginer
Comăneanu I.
979. Brătianu 15 37 Inginer
Constantin
980. Cristescu Ioan Frații Golești 34 44 Inginer
981. Dedu Dumitru Egalității 33 50 Inginer
982. Diaconovici Aurel Sfânta Vineri 110 57 Inginer
983. Dima D. Sfânta Vineri 65 42 Inginer
984. Dima M. Gh. Trivalea 36 54 Inginer
985. Georgescu Aurelian Sfânta Vineri 94 43 Inginer
986. Ghioculescu Al. Bolintineanu 12 31 Inginer
987. Gogulescu Gh. Trivalea 21 45 Inginer
988. Ioanid Gh. Grivița 18 42 Inginer
989. Mihăescu-Sirius M. Grivița 16 46 Inginer
990. Petculescu N. Brătianu 40 42 Inginer
991. Petculescu N. Ioan Grivița - 41 Inginer
992. Pomponiu Eliseu Elisabeta 62 50 Inginer
993. Popescu Dumitru Elisabeta 79 41 Inginer Adăugat
994. Stamatiu Gh. Brătianu 40 52 Inginer
995. Şiștoveanu Gr. Trivalea 37 48 Inginer
996. Tipărescu I.N. Egalității 74 33 Inginer
997. Trepteanu C. Brătianu 55 73 Inginer
998. Trepteanu Emil Brătianu 55 53 Inginer
999. Trofin P. Ioan Egalității 96 40 Inginer
1000. Vasilescu I. Aurel Trivalea 19 - Inginer
1001. Vuia V. Rahova 18 56 Inginer
1002. Zamfirescu Romiro Ferdinand 17 32 Inginer
1003. Constantinescu Dumitru Brătianu 37 62 Institutor
1004. Cosmescu C.I. Şerban Vodă 147 41 Institutor Adăugat
1005. Gheorghițoiu I. Elisabeta 8 41 Institutor
266
1006. Marinescu Nicolae Brătianu 57 45 Îngrijitor

1007. Popovici C. Mihail Trivalea 27 - Judecător Adăugat
1008. Protopopescu N. Egalității 82 36 Judecător
1009. Ilincescu N. Brâncoveanu 27 74 Lăcătuș
1010. Ionescu Dumitru Petru Rareș 9 46 Lăcătuș
1011. Ionescu G. Ioan Mircea Vodă 50 47 Lăcătuș
Tudor
1012. Minculescu Nicolae 23 45 Lăcătuș
Vladimirescu
1013. Păcureț Nicolae Maior Giurescu 32 50 Lăcătuș
1014. Rădulescu C. Călugăreni 3 45 Lăcătuș
Tudor
1015. Rădulescu Constantin 47 48 Lăcătuș
Vladimirescu
1016. Săndulescu N. Frații Golești 41 68 Lăcătuș
1017. Zaharescu A. Toma Maior Giurescu 17 75 Lăcătuș
1018. Boteanu Niță Exercițiu 10 48 Lăutar
Cimitirul Sf.
1019. Ion Petre zis Vânătu 30 40 Lăutar Adăugat
Gheorghe
1020. Teodorescu C. Şerban Vodă 195 55 Lăutar
1021. Trancă Ioan 24 Ianuarie 3 46 Lăutar
1022. Zamfir Gh. Exercițiu 16 50 Lăutar
1023. Zamfir Marin Exercițiu 14 46 Lăutar
1024. Novacovici Robert Smeurei 21 52 Legător
1025. Fischer M. Natan Şerban Vodă 74 58 Legător de cărți Adăugat
1026. Pop Iosef Sfânta Vineri 77 41 Lemnar
1027. Sache Alexandru Libertății 51 47 Lemnar
1028. Becheanu Marin Viilor 35 81 Liber
1029. Damian Nicolae Egalității 19 58 Liber
1030. Deleanu Iosef Brâncoveanu 53 65 Liber
Heliade
1031. Dobrescu C. 20 73 Liber
Rădulescu
1032. Ionescu C. Egalității 20 60 Liber
1033. Ionescu Ioan Sfânta Vineri 6 50 Liber
1034. Ionescu Sebastian Craiovei 106 43 Liber
1035. Iotta Mihai Lascăr Catargiu 57 43 Liber
1036. Manea Stan Şerban Vodă 175 48 Liber
1037. Popescu Emanoil Lascăr Catargiu 31 60 Liber
1038. Popescu Manole Exercițiu 25 60 Liber
1039. Rădulescu Teodor Lascăr Catargiu 35 68 Liber
1040. Rusescu Vasile Egalității 20 50 Liber
1041. Simionescu Florea Sfânta Vineri 58 54 Liber
1042. Vasilescu Iancu Exercițiu 8 46 Liber
1043. Căpruci Nicolae Craiovei 53 50 Liberă
1044. Safta C. Cuza Vodă 7 42 Locotenent
1045. Mlădinescu Constantin Şerban Vodă 181 48 Lt. Colonel
1046. Potlogeanu A. Craiovei 40 56 Lt. Colonel
1047. Lumânăraru Nae Exercițiu 43 50 Lumânărar
Tudor
1048. Săndulescu N. 14 72 Lumânărar
Vladimirescu
267
RADU Aurel
1049. Stănescu Dumitru Mihai Viteazul 32 63 Lumânărar

1050. Crețulescu Ioan Elisabeta 130 55 Magaziner
1051. Mazilu Constantin Gării 66 41 Magaziner
1052. Negulescu Ion Cuza Vodă 41 45 Magaziner
Cimitirul
1053. Negulescu P. 10 51 Magaziner
Armenesc
1054. Pârvulescu T. Cuza Vodă 40 56 Magaziner
1055. Ştefan Constantin Petru Rareș 30 56 Magaziner
1056. Bădulescu Ovid Elisabeta 79 36 Magistrat Adăugat
1057. Carapancea G. Şerban Vodă - 38 Magistrat Adăugat
1058. Cocea Gh. Egalității 94 52 Magistrat
1059. Crasan Ion Elisabeta 18 60 Magistrat
1060. Dan Th. Gheorghe Elisabeta 90 35 Magistrat
1061. Dumitrescu Ioan Elisabeta 31 30 Magistrat
1062. Iliescu V. Vasile Principele Carol 3 - Magistrat
1063. Mamulea S.M. Sfânta Vineri - 45 Magistrat
1064. Melcescu Al. Elisabeta 55 35 Magistrat Adăugat
1065. Melcescu Alexandru Elisabeta 55 32 Magistrat
1066. Mușetescu S. Şerban Vodă - 41 Magistrat Adăugat
1067. Pancu N.N. Şerban Vodă - 38 Magistrat Adăugat
1068. Petrescu Petre Egalității 10 39 Magistrat
1069. Popescu Toma Elisabeta 12 35 Magistrat
1070. Şerbănescu Virgil Egalității 30 42 Magistrat
1071. Ştefănescu V. Industriei 15 44 Magistrat
1072. Teodorescu Gr. Elisabeta 26 47 Magistrat
1073. Trandafirescu C. Elisabeta 69 46 Magistrat
1074. Zenovie Ioan Grivița 18 42 Magistrat
1075. Ceaușescu Gh. Aurora - 45 Maior
1076. Dumitrescu Ioan Elisabeta 9 43 Maior
1077. Fotescu Ioan Elisabeta 22 53 Maior
1078. Zitty Gh. Justiției 3 60 Maior
1079. Furduescu V. Ferdinand 22 58 Maior pensionar
1080. Zamfirescu D. Brătianu 44 58 Maior pensionar
Heliade
1081. Crișan Ion 29 - Maistru Adăugat
Rădulescu
1082. Radu Constantin Dragoș Vodă 29 40 Maistru CFR
1083. Alexandru Gh. Craiovei 192 68 Măcelar
1084. Badea Marin Exercițiu 1 41 Măcelar Adăugat
1085. Barbu Ioniță Exercițiu 93 50 Măcelar
1086. Băbăneanu Alexandru Matei Basarab 9 56 Măcelar
1087. Băbăneanu Tănase Mircea Vodă 46 53 Măcelar
1088. Bățan Marin Piața Episcopiei - 42 Măcelar Adăugat
1089. Beiu Badea Ion Exercițiu 71 41 Măcelar Adăugat
1090. Dascăl Avram zis Kalm Craiovei 25 44 Măcelar Adăugat
1091. Diaconescu Ghiță Viilor 99 56 Măcelar
Cimitirul
1092. Din Niculae - 41 Măcelar Adăugat
Armenesc
1093. Dumitrescu N. Ciobanu Traian 34 42 Măcelar Adăugat
268
1094. Georgescu Niță Craiovei 123 62 Măcelar

1095. Gheorghe Tudor Craiovei 258 66 Măcelar
1096. Matei I. Toma Craiovei 213 45 Măcelar
Cimitirul
1097. Matei Ioan Gh. 5 49 Măcelar
Armenesc
1098. Nică Niculae Matei Basarab 21 41 Măcelar Adăugat
1099. Pană Nicolae Radu Exercițiu 109 60 Măcelar
1100. Pătru Nicolae Ioan Craiovei 256 50 Măcelar
1101. Predescu Stelian Craiovei 234 41 Măcelar Adăugat
1102. Rachiu Gheorghe Craiovei 180 64 Măcelar Mort
1103. Scarlat Ştefan Smârdan 13 50 Măcelar
1104. Simion Marin Craiovei 244 75 Măcelar
Tudor
1105. Ştefan Ilie 4 50 Măcelar
Vladimirescu
1106. Ştefănescu Anghel Gării 4 - Măcelar
1107. Ştefănescu Nae Vasile Lupu 4 41 Măcelar Adăugat
1108. Tomescu Ilie Frații Golești 74 50 Măcelar
1109. Voicu Ioniță Craiovei 158 54 Măcelar
1110. Angelescu Andrei Dragoș Vodă 4 50 Mecanic
1111. Arcan Constantin Frații Golești 21 50 Mecanic
1112. Cârstoiu Vasile Elisabeta 154 43 Mecanic
1113. Ciocârlănescu I. Frații Golești 32 42 Mecanic
1114. Ciser George Gării 42 41 Mecanic Adăugat
1115. Cociu Al. Gării 42 43 Mecanic
1116. Cociu Alexandru C.A. Rosetti 20 42 Mecanic
1117. Constantinescu Gh. Craiovei 145 50 Mecanic
1118. Constantinescu Ioan Maior Giurescu 1 52 Mecanic
1119. Constantinescu Mihail Dragoș Vodă 20 47 Mecanic
1120. Dănescu Vasile Frații Golești 12 42 Mecanic
1121. Dobrescu C. Cuza Vodă 15 41 Mecanic
1122. Filișeanu C. Cuza Vodă 212 46 Mecanic
1123. Florescu Ioan Primăverii 21 45 Mecanic
1124. Fodor Ioan Viilor 46 42 Mecanic
1125. Georgescu Barbu Maior Giurescu 3 47 Mecanic
1126. Iancu Dumitru Dragoș Vodă 3 48 Mecanic
1127. Iliescu P. Cuza Vodă 27 43 Mecanic
Tudor
1128. Ionescu Anghel 44 52 Mecanic
Vladimirescu
1129. Ionescu Nicolae Dragoș Vodă 13 41 Mecanic
1130. Kover Iulian Băilor 10 45 Mecanic
1131. Marinescu C. Călugăreni 3 45 Mecanic
1132. Marotineanu G. Şerban Vodă 10 - Mecanic Adăugat
1133. Măinescu V. Elisabeta 116 46 Mecanic
1134. Mihail Ene Cuza Vodă 32 41 Mecanic
1135. Mihăilă Nicolae Cuza Vodă 12 42 Mecanic
1136. Morjan N. Dragoș Vodă 13 56 Mecanic
Tudor
1137. Nemțeanu Nicolae 45 47 Mecanic
Vladimirescu
269
RADU Aurel
1138. Nicht Godwald56 Frații Golești 81 44 Mecanic

Tudor
1139. Nicolau R. Nicolae 11 43 Mecanic
Vladimirescu
1140. Nicolescu Gheorghe Cuza Vodă 32 41 Mecanic Adăugat
1141. Ogoșeanu Vasile Frații Golești 62 43 Mecanic
Tudor
1142. Onculescu Nicolae 73 33 Mecanic
Vladimirescu
Tudor 41
1143. Oprea Petre 55 Mecanic Adăugat
Vladimirescu
Cimitirul
1144. Panait Ioan 12 44 Mecanic
Armenesc
Cimitirul
1145. Panait Ştefan 10 66 Mecanic
Armenesc
1146. Paraschiv Mihai Frații Golești 38 41 Mecanic Adăugat
1147. Paul Gh. Craiovei 222 60 Mecanic
1148. Poponea V. Călugăreni 25 46 Mecanic
1149. Predescu Vasile Frații Golești 48 50 Mecanic
1150. Rădulescu Raiciu Cuza Vodă 17 49 Mecanic
1151. Rusu Nicolae Frații Golești 70 41 Mecanic Adăugat
1152. Scraba Ioan Craiovei 91 48 Mecanic
1153. Socarici Florea Frații Golești 19 41 Mecanic Adăugat
Tudor
1154. Stamatiu C. 34 42 Mecanic
Vladimirescu
1155. Stoenescu Petre Cuza Vodă 27 43 Mecanic
1156. Ştefan P. Gh. Frații Golești 82 49 Mecanic
1157. Ştefănescu Constantin Gării 2 44 Mecanic
1158. Ştefănescu Mihai Frații Golești 19 42 Mecanic
1159. Ştirbu Tudor Dragoș Vodă 9 54 Mecanic
1160. Baruch F. Brătianu 29 41 Medic Adăugat
1161. Bekis Sterie Craiovei 27 47 Medic
Heliade
1162. Cernățianu Mișu 1 41 Medic Adăugat
Rădulescu
1163. Constantinescu N.N. Trivalea 11 49 Medic
1164. Dumitrescu Titu Şerban Vodă 230 48 Medic
1165. Dumitriu N. Doamna Bălașa 43 53 Medic
1166. Florescu Elisabeta 2 46 Medic
1167. Lupescu M. Egalității 67 68 Medic
1168. Marinescu C. Elisabeta 6 44 Medic
1169. Nicolau Pandele Elisabeta 32 47 Medic
1170. Păcuraru D. Gării 68 30 Medic
1171. Pișca Alex. Elisabeta 16 41 Medic
1172. Popescu C. Ghiță Smeurei 2 38 Medic Mort
1173. Raistadt / Raichstadt S. Şerban Vodă 120 - Medic Adăugat
1174. Robescu Pompiliu Ferdinand 47 41 Medic
1175. Simionescu Ştefan Plevnei 22 40 Medic
1176. Similof Nicolae Industriei 25 40 Medic veterinar
1177. Stanciu Pompiliu Viilor 56 42 Medic veterinar Adăugat
56
Goldwald în textul original.
270
1178. Condemin Elisabeta 5 65 Medic, General Mort

1179. Garaiac I. Gh. Râului 29 41 Meseriaș Adăugat
1180. Nelovici Ioan Primăverii 43 41 Moșier
1181. Angelescu C. Lascăr Catargiu 61 45 Muncitor
1182. Anghel Radu Viilor 85 45 Muncitor
Heliade
1183. Badea Ioniță 69 41 Muncitor Adăugat
Rădulescu
1184. Badea Radu Libertății 64 75 Muncitor
1185. Badea Stan Exercițiu 73 65 Muncitor
1186. Băloiu D. Ştefan Exercițiu 130 47 Muncitor
Heliade
1187. Borojan C. 77 74 Muncitor
Rădulescu
1188. Bratu Ioniță Viilor 78 55 Muncitor
1189. Buchete Tudor Turcești 15 50 Muncitor
1190. Bumbăcaru Ioan Traian 65 43 Muncitor
1191. Burcea Gh. Traian 24 47 Muncitor
1192. Burghină Alexandru Târgu din Vale 41 42 Muncitor Adăugat
1193. Butaru Nicolae Exercițiu 5 41 Muncitor
1194. Calotescu C. Câmpineanu 31 41 Muncitor Adăugat
1195. Caracaleanu Toma Papucești 32 41 Muncitor Adăugat
1196. Catar Ion Târgu din Vale 37 41 Muncitor Adăugat
1197. Călin Gheorghe Colonel Chicoș 11 50 Muncitor
Cimitirul Sf.
1198. Cârstea Gh. Stan 44 50 Muncitor
Gheorghe
1199. Ceaușescu Nicolae Smeurei 56 55 Muncitor
1200. Ciobanu Dumitru Râului 35 46 Muncitor
1201. Ciobanu St. Ioan Exercițiu 120 66 Muncitor
1202. Ciurea Nae zis Nicolae Câmpineanu 45 56 Muncitor
1203. Constantin Marin Libertății 56 45 Muncitor
1204. Constantinescu Stan Colonel Chicoș 42 44 Muncitor
1205. Costache Marin Frații Golești 85 41 Muncitor Adăugat
1206. Cristea Ioan Smeurei 76 46 Muncitor
1207. Cristea Ioniță Libertății 28 41 Muncitor
1208. Cristescu Radu 24 Ianuarie 13 56 Muncitor
1209. David Tudorache Călugăreni 13 56 Muncitor
1210. Despa Ioniță Papucești 37 52 Muncitor
1211. Diaconu Nicolae Smeurei 22 60 Muncitor
1212. Dobrescu Marin Vasile Lupu 3 65 Muncitor
1213. Dobriță Nicolae 24 Ianuarie 36 59 Muncitor
1214. Drăgușin Ioniță 24 Ianuarie 6 63 Muncitor
1215. Drăguțoi N. Ioan Trivalea 26 67 Muncitor
1216. Dumitrescu Gh. Ţepeș Vodă 36 68 Muncitor
Heliade
1217. Dumitrescu Ioan 43 43 Muncitor
Rădulescu
1218. Dumitrescu Marin Viilor 101 65 Muncitor
1219. Dumitru Gh. Constantin Petru Rareș 33 41 Muncitor
1220. Dumitru Ioan Cuza Vodă 18 56 Muncitor
1221. Dumitru Marin Vasile Lupu 64 60 Muncitor
271
RADU Aurel
Heliade
1222. Emancipatu N. 49 49 Muncitor
Rădulescu
1223. Enescu Constantin Libertății 27 45 Muncitor
Heliade
1224. Florea Ioan 14 55 Muncitor
Rădulescu
1225. Florescu Nicolae Libertății 53 54 Muncitor
1226. Florescu Răducan Craiovei 108 50 Muncitor
1227. Gătejan Gh. Radu Brătianu 54 42 Muncitor
1228. Georgescu Ioan Colonel Chicoș 27 50 Muncitor
1229. Gheorghe H. Câmpineanu 55 41 Muncitor Adăugat
1230. Ghiță Nicolae Libertății 27 61 Muncitor
1231. Giugulete Paraschiv Colonel Chicoș 21 41 Muncitor Adăugat
1232. Grigore Ioan Costache Negri 48 42 Muncitor
1233. Grigore Stan Costache Negri 8 46 Muncitor
1234. Iaurgiu Nicolae Exercițiu 69 41 Muncitor Adăugat
1235. Iene Constantin Mircea Vodă 40 63 Muncitor
Cimitirul
1236. Ilie Cristea 27 50 Muncitor
Armenesc
1237. Ioan Vasile Turcești 29 44 Muncitor
1238. Ion Turcea Bâldan Exercițiu 166 70 Muncitor
Cimitirul
1239. Ionescu Gheorghe 21 41 Muncitor Adăugat
Armenesc
1240. Ionescu Ioan Traian 55 53 Muncitor
Heliade
1241. Ionescu Ioniță 37 70 Muncitor
Rădulescu
1242. Ionescu Marin Trivalea 10 60 Muncitor
1243. Ionescu Preda Petru Rareș 12 50 Muncitor
Heliade
1244. Ionescu Toma 2 43 Muncitor
Rădulescu
1245. Iordache Ilie Costache Negri 18 51 Muncitor
1246. Ivan Radu Exercițiu 20 70 Muncitor
1247. Jărăgai Marin Craiovei 223 60 Muncitor
1248. Jercan Gh. Libertății 83 42 Muncitor
1249. Lazăr Ilie Libertății 30 60 Muncitor
1250. Lăzărescu Anghel Vasile Lupu 58 43 Muncitor
1251. Leonte I. Nicolae Petru Rareș 18 56 Muncitor
Cimitirul Sf.
1252. Lică Ion 13 42 Muncitor Adăugat
Gheorghe
1253. Marin Dumitru 24 Ianuarie 34 52 Muncitor
1254. Marina Marin Smârdan 52 48 Muncitor
1255. Marinescu Dumitru Exercițiu 9 46 Muncitor
1256. Marinescu Gh. Negru Vodă 27 46 Muncitor
1257. Matei Nicolae Exercițiu 162 70 Muncitor
1258. Măican Ioan Stanciu Frații Golești 114 80 Muncitor
1259. Măldăreanu Ioan Cuza Vodă 46 75 Muncitor
1260. Mănescu Ioan Exercițiu 103 70 Muncitor
1261. Micu Gheorghe Târgu din Vale 41 40 Muncitor Adăugat
1262. Mihalache Dumitru Libertății 45 65 Muncitor
272
1263. Mihalache Nicolae Viilor 88 44 Muncitor

Heliade
1264. Mirică Ioniță 59 60 Muncitor
Rădulescu
1265. Mitel Vasile Maior Giurescu 22 45 Muncitor
1266. Mitroi Marin Libertății 7 51 Muncitor
Heliade
1267. Mustață Gheorghe 67 41 Muncitor Adăugat
Rădulescu
1268. Năstase S. Vasile Frații Golești 19 46 Muncitor
1269. Neagoe Gheorghe Papucești 26 70 Muncitor
1270. Neață Popa Marin Exercițiu 127 59 Muncitor
Tudor
1271. Nicolae Ion 57 62 Muncitor
Vladimirescu
1272. Nicolau Radu Costache Negri 13 41 Muncitor Adăugat
1273. Niță Mihai Frații Golești 80 58 Muncitor
1274. Nițoi C. Craiovei 138 60 Muncitor
1275. Olteanu Constantin Petru Rareș 24 80 Muncitor
1276. Olteanu Iancu 24 Ianuarie 41 58 Muncitor
1277. Oprea Radu Costache Negri 47 60 Muncitor
Cimitirul
1278. Panait Constantin 44 42 Muncitor
Armenesc
Cimitirul
1279. Panait Nicolae 14 72 Muncitor
Armenesc
1280. Păun Dumitru Craiovei 15 46 Muncitor
Tudor
1281. Păun Nicolae 8 58 Muncitor
Vladimirescu
1282. Petrescu Gh. Smârdan 42 52 Muncitor
1283. Pitaru Şerban Brătianu 51 80 Muncitor
Heliade
1284. Pițigoi Gh. 83 42 Muncitor
Rădulescu
Heliade
1285. Pițigoi Ion 81 41 Muncitor Adăugat
Rădulescu
Heliade
1286. Pițigoi Zamfir 51 55 Muncitor
Rădulescu
1287. Popescu Barbu Viilor 25 66 Muncitor
1288. Popescu C. Ioan Cuza Vodă 57 69 Muncitor
Tudor
1289. Popescu Ioan 19 53 Muncitor
Vladimirescu
1290. Popescu Ioan 24 Ianuarie 60 62 Muncitor
1291. Preda Marin Cazărmilor 25 72 Muncitor
1292. Pristavu Nae Exercițiu 22 62 Muncitor
1293. Pristavu Nae Papucești 9 47 Muncitor
1294. Radu C. Preda Petru Rareș 29 41 Muncitor Adăugat
1295. Radu Gh. Smeurei 69 46 Muncitor
1296. Radu Gheorghe Viilor 37 61 Muncitor
1297. Radu Ioan Matei Basarab 46 56 Muncitor
Tudor
1298. Radu Nicolae 81 60 Muncitor
Vladimirescu
1299. Rădulescu D. Ioan Băilor 11 42 Muncitor
1300. Rădulescu Dumitru 24 Ianuarie 54 58 Muncitor
273
RADU Aurel
1301. Rădulescu Ilie Matei Basarab 48 60 Muncitor

1302. Rădulescu Ioniță Câmpineanu 19 70 Muncitor
1303. Rovinescu Lazăr Târgu din Vale 57 45 Muncitor
1304. Rusu Dumitru Smârdan 37 59 Muncitor
1305. Rusu Ilie Exercițiu 152 52 Muncitor
1306. Sandu Ioan Viilor 85 44 Muncitor
1307. Sandu Stancu Exercițiu 160 60 Muncitor
1308. Săvulescu Ştefan 24 Ianuarie 62 65 Muncitor
1309. Spiroiu Constantin Maior Giurescu 23 58 Muncitor
1310. Stan Iordache Băilor 10 42 Muncitor
1311. Stanciu Gheorghe Libertății 4 61 Muncitor
1312. Stancu Dumitru Libertății 61 41 Muncitor Adăugat
1313. Stancu Şerban Libertății 47 41 Muncitor
1314. Stănescu Tudor Negru Vodă 53 71 Muncitor
1315. Stoica Ioniță Matei Basarab 31 60 Muncitor
1316. Şerban Constantin Târgu din Vale 57 42 Muncitor
1317. Şerban Ioan Viilor 73 65 Muncitor
1318. Ştefănescu Petrache Rahova 9 60 Muncitor
1319. Tărăboi Simion Libertății 40 70 Muncitor
1320. Teslea M. Radu Trivalea 49 60 Muncitor
Heliade
1321. Tudor Gh. 57 57 Muncitor
Rădulescu
1322. Tudorache Ioan Lascăr Catargiu 127 41 Muncitor Adăugat
1323. Tudose Ioan Colonel Chicoș 23 57 Muncitor
1324. Tuță Pantelimon Turcești 22 41 Muncitor Adăugat
1325. Ţandără Marin Cuza Vodă 49 42 Muncitor
1326. Ţurlea Gh. Câmpineanu 33 80 Muncitor
1327. Udrea Anghel Craiovei 223 64 Muncitor
1328. Ungureanu Nae Craiovei 25 70 Muncitor
1329. Vameșiu Vasile Exercițiu 75 41 Muncitor Adăugat
1330. Voicu Ion 24 Ianuarie 25 70 Muncitor
1331. Voicu Radu Papucești 10 50 Muncitor
1332. Voinicilă Mincă Libertății 54 48 Muncitor
1333. Constantinescu T. Lascăr Catargiu 58 43 Muzicant
1334. Georgescu Ioan Grivița 12 70 Paracliser
1335. Popescu C. Cuza Vodă 12 56 Paznic
1336. Marinescu Petre Exercițiu 27 50 Pălărier
1337. Minculescu Răducan 24 Ianuarie 7 41 Pălărier Adăugat
1338. Acrivescu I. Egalității 100 75 Pensionar
1339. Alexandrescu Andrei Brătianu 18 62 Pensionar
1340. Alexandrescu Dancu Brâncoveanu 26 63 Pensionar
1341. Angelescu Alexandru Sfânta Vineri 31 59 Pensionar
1342. Atanasiu N. Câmpineanu 35 44 Pensionar Adăugat
1343. Bădulescu C. Viilor 37 65 Pensionar
1344. Bârlogeanu I. Niță Exercițiu 80 70 Pensionar
1345. Bârzotescu D. Egalității - 56 Pensionar
1346. Bobocea Mihail Negru Vodă 72 49 Pensionar
1347. Broșteanu Gheorghe Primăverii 32 67 Pensionar
274
Tudor Adăugat
1348. Bucek Friederich 75 63 Pensionar
Vladimirescu
1349. Calotescu N. Egalității 63 65 Pensionar
1350. Călinescu C. Rahova 5 56 Pensionar
1351. Chirculescu Gh. Băilor 17 60 Pensionar
1352. Constantinescu Nicolae Exercițiu - 62 Pensionar
1353. Constantinescu V. Piața Episcopiei 13 60 Pensionar
1354. Diaconescu Alexandru Frații Golești 104 62 Pensionar
1355. Dobrescu Alexandru Lascăr Catargiu 33 61 Pensionar
1356. Docsache G. Unirii 3 70 Pensionar
1357. Dumitrescu G.C. Cazărmilor 18 41 Pensionar
1358. Dumitrescu Toma Maior Giurescu 8 50 Pensionar
1359. Enculescu Constantin Şerban Vodă 268 57 Pensionar
1360. Fundescu Ioan Gheorghe Lazăr 9 68 Pensionar
1361. Gămălie Ioan Craiovei 97 49 Pensionar
1362. Georgescu Ioan Negru Vodă 43 60 Pensionar
1363. Georgescu Ştefan Şerban Vodă 32 62 Pensionar
1364. Gheorghiu M. Tudor Sfânta Vineri 41 67 Pensionar
1365. Ghițescu Matei Elisabeta 39 70 Pensionar
1366. Hodoș Salim Şerban Vodă 161 58 Pensionar
1367. Ințe Ignat Brătianu 18 55 Pensionar
1368. Ioan Stelian Şerban Vodă 162 55 Pensionar
1369. Ionescu Dumitru Frații Golești 11 70 Pensionar
1370. Ionescu Gheorghe Matei Basarab 23 60 Pensionar
1371. Iosef Marin Elisabeta 25 63 Pensionar
1372. Iov Gh. Şerban Vodă 258 49 Pensionar
1373. Istrătescu Ioan Elisabeta 76 64 Pensionar
1374. Kendru P. Matei Viilor 56 62 Pensionar
1375. Langada Gh. Şerban Vodă - 67 Pensionar
1376. Lăzărescu Dumitru Sfânta Vineri 29 68 Pensionar
1377. Lăzărescu Gr. Egalității 84 57 Pensionar
1378. Lerescu Titu Primăverii 8 61 Pensionar
1379. Lilea Gh. Teiuleanu 53 63 Pensionar
1380. Luca Vasile Călugăreni 21 55 Pensionar
1381. Malio Gh. Sfânta Vineri 64 65 Pensionar
1382. Marinescu Petre Smeurei 31 63 Pensionar Adăugat
1383. Martinescu Andrei Trivalea 14 49 Pensionar
1384. Micescu Alexandru Babic 5 68 Pensionar
1385. Micescu M. Lascăr Catargiu 67 68 Pensionar
1386. Mihăilescu Ioan Negru Vodă 39 48 Pensionar
1387. Mircescu Gh. Brâncoveanu 4 59 Pensionar
1388. Mirescu Gh. Sfânta Vineri 30 56 Pensionar
1389. Mumuianu Andrei Unirii 10 72 Pensionar
Tudor
1390. Nicolescu Dumitru 35 69 Pensionar
Vladimirescu
1391. Nicolescu Ghețu Th. Bolintineanu 10 71 Pensionar
1392. Nicolescu Ioan Brâncoveanu 24 53 Pensionar
1393. Nicolescu Ioan Matei Basarab 3 55 Pensionar
275
RADU Aurel
1394. Nițulescu Gh. Şerban Vodă 260 48 Pensionar

1395. Oncescu Beștelei Ioan Brătianu 33 62 Pensionar
1396. Pascale A. Dimitrie Lascăr Catargiu 11 - Pensionar Adăugat
1397. Pașol Nicolae Cuza Vodă 34 56 Pensionar
1398. Păiș Ioan Brătianu 40 73 Pensionar
1399. Păsculescu Pascu Elisabeta 86 67 Pensionar Mort
1400. Penescu Nicu Matei Basarab 16 66 Pensionar
1401. Perișoreanu Cristian Rahova 18 51 Pensionar Adăugat
1402. Popescu Gh. Trivalea 25 53 Pensionar
1403. Popescu Grigore Cuza Vodă 11 56 Pensionar
1404. Popescu M. Ion Trivalea 12 47 Pensionar Adăugat
1405. Popescu Tudorică Smeurei 15 49 Pensionar
1406. Pravăț Dumitru Şerban Vodă 205 52 Pensionar
1407. Preda Grigore Dragoș Vodă 26 - Pensionar
1408. Proca Constantin Petru Rareș 3 60 Pensionar
1409. Rădulescu Badea Frații Golești 92 67 Pensionar
1410. Rădulescu Gh. Şerban Vodă 185 62 Pensionar
1411. Săndulescu Gheorghe Rahova 8 61 Pensionar
1412. Săndulescu Ioan Matei Basarab 3 60 Pensionar
1413. Săvulescu C. Rahova 15 50 Pensionar
1414. Săvulescu Marin Exercițiu 6 64 Pensionar
1415. Serafim D.M. Egalității 91 82 Pensionar
1416. Sergescu Gh. Smeurei 26 59 Pensionar
1417. Solnițaru Vasile Negru Vodă 10 41 Pensionar Adăugat
1418. Stătescu Dumitru Oescu 17 72 Pensionar
1419. Stoicescu N. Trivalea 35 54 Pensionar
1420. Ştefănescu Iancu Negru Vodă 21 46 Pensionar
1421. Şuteanu T. Cazărmilor 22 46 Pensionar
1422. Tărtășescu C. Şerban Vodă 161 52 Pensionar
1423. Tâmpeanu N. Şerban Vodă 226 75 Pensionar
1424. Teodorescu I.S. Brătianu 24 66 Pensionar
1425. Toma Constantin Brâncoveanu 38 75 Pensionar
1426. Toplicescu Cololy Brătianu 62 60 Pensionar
1427. Tricup Gh. Exercițiu 51 67 Pensionar
1428. Tricup Gh. Viilor 44 70 Pensionar
1429. Tuță Toma Craiovei 143 50 Pensionar
1430. Urlățeanu Matei Doamna Bălașa 47 60 Pensionar
1431. Uruianu Gh. Şerban Vodă 103 67 Pensionar
1432. Venieru Constantin Elisabeta 112 62 Pensionar
1433. Vlădescu C.N. Egalității 11 71 Pensionar
1434. Zamfira Andrei Matei Basarab 20 58 Pensionar
1435. Zamfirescu Gh. Şerban Vodă 165 60 Pensionar
1436. Zlătianu Ioan Ţepeș Vodă 28 50 Pensionar
1437. Jugulescu Ioan Târgu din Vale 48 50 Pescar
1438. Nițescu Zamfir Râului 28 52 Pescar
1439. Preda Marin Exercițiu 108 76 Pescar
1440. Vasilescu Mitică Băilor 26 59 Pescar
1441. Florescu Teodor Sfânta Vineri 101 65 Picher
276
1442. Georgescu Ioan Craiovei 219 55 Picher

1443. Ionescu Spirea Primăverii 39 46 Picher
1444. Popescu Ioan Maior Giurescu 10 53 Picher
1445. Tănăsescu Nicolae Frații Golești 90 41 Picher
1446. Tomescu Nicolae Matei Basarab 8 48 Pictor
Heliade
1447. Vasilescu Romeo 73 45 Pictor
Rădulescu
1448. Dumitru Gh. Costache Negri 13 50 Pietrar
1449. Nicolae Florea Râului 40 60 Pietrar
1450. Ioanițiu Nicolae Teiuleanu 48 46 Pietrar
1451. Enăchescu Petrache Exercițiu 95 68 Plăpumar
1452. Niculescu Ioan Craiovei 6 44 Plăpumar
1453. Stoicescu Florea Trivalea 28 55 Plăpumar
1454. Atanasiu Gh. Ion Justiției - 51 Polițai Adăugat
1455. Badescu Luca Frații Golești 10 42 Pompagiu
1456. Chiriță Nicolae Gării 62 42 Portar
1457. Radu Marin Brătianu 82 41 Portar
1458. Paulini Mihail Şerban Vodă 163 - Postăvar
1459. Ziegler Iohan Frantz Craiovei 53 - Postăvar
1460. Bâșcă Nicolae Ştiubeu 11 52 Potcovar
1461. Deliu C. Ioan Lascăr Catargiu 129 65 Potcovar
1462. Drăcea Ioan Lascăr Catargiu 117 44 Potcovar
1463. Dumitru Constantin Costache Negri 16 42 Potcovar
1464. Marinică Ristea Lascăr Catargiu 123 45 Potcovar
1465. Matei Dumitru Lascăr Catargiu 121 69 Potcovar
1466. Mierlă Marin Cazărmilor 13 54 Potcovar
1467. Pascu Constantin Lascăr Catargiu 99 50 Potcovar
1468. Radu Gh. Costache Negri 1 48 Potcovar
1469. Rădoiu Florea Câmpineanu 45 41 Potcovar
1470. Angelescu Constantin Exercițiu 48 42 Precupeț
1471. Cârnu Gh. 24 Ianuarie 40 46 Precupeț
Heliade
1472. Chiriachez V. 21 48 Precupeț
Rădulescu
1473. Ciocoiu Ilie Brâncoveanu 27 60 Precupeț
1474. Ciocoiu Ilie Industriei 27 65 Precupeț
1475. Comănescu Mitică Sfânta Vineri 29 41 Precupeț Adăugat
1476. Dură P. Marin Craiovei 129 44 Precupeț
1477. Duțescu Constantin Craiovei 149 47 Precupeț
Tudor
1478. Ioan Andrei 17 60 Precupeț
Vladimirescu
1479. Luca G. Viilor 23 41 Precupeț
1480. Marinescu Ştefan Ţepeș Vodă 29 70 Precupeț
Cimitirul Sf.
1481. Matei Simion 2 42 Precupeț
Gheorghe
1482. Mărgianu Ioan Matei Basarab 16 72 Precupeț
1483. Nae Marin 24 Ianuarie 23 50 Precupeț
1484. Nicolescu Gh. Sfânta Vineri 55 53 Precupeț
1485. Nițoi Radu Justiției 10 55 Precupeț
277
RADU Aurel
1486. Popescu Radu Smârdan 7 67 Precupeț

1487. Ştefănescu Gogu Craiovei 119 34 Precupeț
1488. Tudor Gh. Ţepeș Vodă 17 48 Precupeț
1489. Tudor Nicolae Matei Basarab 42 46 Precupeț
1490. Ţurlea Alexandru Colonel Chicoș 20 46 Precupeț
1491. Udriște Constantin Viilor 87 56 Precupeț
1492. Zamfira Dumitru 24 Ianuarie 22 55 Precupeț
1493. Angelescu Rahova 22 60 Preot
1494. Băjenaru Teodor Bolintineanu 6 55 Preot
1495. Becescu Ioan Ţepeș Vodă 13 68 Preot
1496. Boerescu N. Lascăr Catargiu 38 72 Preot
1497. Budescu Radu Lascăr Catargiu 76 65 Preot
1498. Dobrescu Rizea Cuza Vodă 1 66 Preot
1499. Dragnea I. Primăverii 23 56 Preot
1500. Giorgian D. Egalității 70 60 Preot
1501. Nicolescu I. C.A. Rosetti 28 31 Preot
1502. Panțurescu Ioan Brătianu 19 40 Preot
1503. Popescu R. Dobre Doamna Bălașa 12 54 Preot
1504. Preoțescu Marin Mircea Vodă 8 37 Preot
1505. Sălcescu Ioan Bolintineanu 4 62 Preot Mort
1506. Teodorescu Ştefan Trivalea 2 61 Preot
1507. Urzică Marin Ţepeș Vodă 9 63 Preot
1508. Vintilescu Petre Ferdinand 6 35 Preot
1509. Balaban Scarlat Viilor 15 52 Profesor
1510. Batist Alexandru Brătianu 65 36 Profesor
1511. Băiulescu Ioan Elisabeta 77 37 Profesor
1512. Boerescu Ioan Doamna Bălașa 74 44 Profesor
1513. Brânzău Nicolae Brătianu 59 48 Profesor
1514. Căprescu Mihail Elisabeta 27 53 Profesor Mort
1515. Chirac N.D. Smeurei 7 40 Profesor Adăugat
1516. Constantinescu Anton Lascăr Catargiu 5 54 Profesor
1517. Damian Iosef Egalității 57 51 Profesor
1518. Dumitrescu G.N. Şerban Vodă 216 54 Profesor
1519. Gavriliu Ion Smeurei 6 40 Profesor
1520. Ghimpa Dumitru C.A. Rosetti 34 52 Profesor
1521. Ionescu Ioan Brătianu 78 41 Profesor
1522. Lupescu Virgiliu Rahova 16 45 Profesor
1523. Mamulea N. Elisabeta 7 36 Profesor
1524. Mândru Vasile Trivalea 36 44 Profesor
1525. Mihăileanu M. Doamna Bălașa 49 41 Profesor
1526. Mihăilescu C. Lascăr Catargiu 42 40 Profesor
1527. Nicolescu Constantin Libertății 15 53 Profesor
1528. Oncică Ioan Sfânta Vineri 82 32 Profesor
1529. Popp Petre Libertății 10 42 Profesor
1530. Rădulescu Stelian Trivalea 4 32 Profesor
1531. Rodoș N. Ioan Mihai Viteazul 35 52 Profesor
1532. Sabetay S. Isak Industriei 13 45 Profesor
1533. Săvulescu Teodor Brătianu 36 41 Profesor
278
1534. Stănescu Em. Gh. Rahova 6 49 Profesor Mort

1535. Strugurescu Gh. Elisabeta - 41 Profesor Adăugat
1536. Teohari Em.N. Egalității 46 52 Profesor Mort
1537. Vestemian Victor Al. Lahovari 26 38 Profesor
1538. Cica Gh. Egalității - 45 Profesor liceu Adăugat
1539. Tatomirescu D. Ştefan Smeurei 16 - Profesor secundar
Profesor Şcoala
1540. Isbășeanu V.I. Negru Vodă - 36 Adăugat
Normală
1541. Antonescu M. Viilor 18 56 Proprietar
1542. Băiulescu Aron Târgu din Vale 28 60 Proprietar
1543. Băleanu Nae Sfânta Vineri 23 48 Proprietar
1544. Bălțescu C. Şerban Vodă 223 77 Proprietar
1545. Bercovici Solomon Brătianu 22 68 Proprietar
1546. Bunescu Florian Egalității 61 57 Proprietar
1547. Burdescu Nicolae Elisabeta 79 75 Proprietar
1548. Buțan Marin Bolintineanu 18 72 Proprietar
1549. Calotă Nae 24 Ianuarie 16 48 Proprietar
1550. Chinia Alexandru Elisabeta 56 46 Proprietar
1551. Ciropol B. Teodor Sfânta Vineri - 54 Proprietar
1552. Ciuculescu Nicolae Şerban Vodă 205 61 Proprietar
1553. Coandă T. Grigore Doamna Bălașa 67 51 Proprietar
Heliade
1554. Constantinescu Florian 39 70 Proprietar
Rădulescu
Constantinescu N.
1555. Trivalea 15 41 Proprietar
Victor
1556. Crasan Costică Egalității - 48 Proprietar
1557. Cristescu Iulian Industriei 15 63 Proprietar
1558. Dan Teodor Elisabeta 90 68 Proprietar
1559. Depărățeanu M. Elisabeta 128 42 Proprietar
1560. Drăgoescu Şt. Ion Egalității 94 49 Proprietar Adăugat
1561. Dristorian Decebal Elisabeta 58 34 Proprietar
1562. Dumitrescu Nae Trivalea 18 65 Proprietar
1563. Filipescu Iancu Exercițiu 1 46 Proprietar
1564. Florescu Constantin Craiovei 220 60 Proprietar
1565. Florescu Dumitru Craiovei 72 63 Proprietar
1566. Georgescu Petre Industriei 5 59 Proprietar
1567. Georgescu Tache Elisabeta 79 49 Proprietar
1568. Gogulescu Alexandru Egalității 93 62 Proprietar
1569. Guță Tudorache Sfânta Vineri 11 70 Proprietar
1570. Hasu Gheorghe Ferdinand 25 47 Proprietar
Tudor
1571. Ion Ion 40 - Proprietar Adăugat
Vladimirescu
1572. Ionescu Andrei Egalității 106 51 Proprietar
1573. Ionescu D.M. Cazărmilor 8 50 Proprietar
1574. Ionescu Dumitru Frații Golești 54 65 Proprietar
1575. Ionescu Ef. Ef. Şerban Vodă 142 32 Proprietar
1576. Ionescu Gh. Trivalea 41 60 Proprietar
1577. Ionescu Grigore Şerban Vodă 142 31 Proprietar
279
RADU Aurel
1578. Ionescu Iancu Frații Golești 15 72 Proprietar

1579. Ionescu Ioan Elisabeta 77 63 Proprietar
1580. Ionescu Radu Exercițiu 5 66 Proprietar
1581. Ioniță Gh. Maior Giurescu 22 75 Proprietar
1582. Ivan Tache Elisabeta 74 70 Proprietar
1583. Ivanovici V. Frații Golești 32 65 Proprietar
1584. Lazaru Ilie Matei Basarab 51 42 Proprietar
1585. Lehrer Frantz Brătianu 2 62 Proprietar
1586. Marenco Frederich Libertății 81 58 Proprietar
Tudor
1587. Marin Tudor 59 52 Proprietar
Vladimirescu
1588. Marinescu Constantin Gheorghe Lazăr 5 52 Proprietar
1589. Marinescu D. Elisabeta 130 70 Proprietar
1590. Marinescu I. Egalității 102 68 Proprietar
1591. Marinescu Ilie Craiovei 76 67 Proprietar
1592. Marinescu Nae Justiției 9 80 Proprietar
1593. Marinescu Nicolae Brătianu 60 70 Proprietar
1594. Mihai Ioan Mihai Viteazul 31 86 Proprietar
1595. Milțescu Gh. Exercițiu 26 68 Proprietar
1596. Mirescu N. Ioan Şerban Vodă 96 46 Proprietar
1597. Moșoiu Zenovie Şerban Vodă 228 62 Proprietar
1598. Nanu Mihail Şerban Vodă 218 65 Proprietar
1599. Necșulescu G.G. Şerban Vodă 86 52 Proprietar
1600. Nedelcu Ioan Kogălniceanu 8 82 Proprietar
1601. Negoescu Tase Lascăr Catargiu 19 73 Proprietar
1602. Negrețu Ioan Şerban Vodă 170 46 Proprietar
1603. Nencovici C. Elisabeta 43 65 Proprietar Mort
1604. Nencovici C. Craiovei 30 50 Proprietar Mort
1605. Nicolau C. Ioan Craiovei 184 60 Proprietar
1606. Nicolau Stan Craiovei 70 70 Proprietar
1607. Nicolescu Alecu Maior Giurescu 14 78 Proprietar
Tudor
1608. Nicolescu Ştefan 37 52 Proprietar
Vladimirescu
1609. Nicolescu T. Egalității 102 62 Proprietar
1610. Panaitescu Tănase Vasile Lupu 25 48 Proprietar Adăugat
1611. Panciu Constantin Brâncoveanu 30 60 Proprietar
1612. Paraschivescu Ristea Smeurei 30 70 Proprietar
1613. Petrescu Ioniță Craiovei 56 62 Proprietar
1614. Popa N. Moise Sfânta Vineri 114 46 Proprietar
Heliade
1615. Popa T. Costică 30 45 Proprietar
Rădulescu
1616. Popescu Dionise Trivalea 17 61 Proprietar
Heliade
1617. Popescu Ioan 55 60 Proprietar
Rădulescu
1618. Popescu Mihail Şerban Vodă 206 53 Proprietar
1619. Posescu Ioan Teiuleanu 10 60 Proprietar
1620. Predescu Nae Egalității 22 46 Proprietar
1621. Purcăreanu T. Lambe Şerban Vodă 52 83 Proprietar
280
1622. Răducanu Mihail Brâncoveanu 17 42 Proprietar

1623. Rădulescu Ioan Cazărmilor 30 60 Proprietar
1624. Rădulescu R. Ioan Sfânta Vineri 35 51 Proprietar
1625. Rădulescu Vasile Frații Golești 26 52 Proprietar
1626. Rădulescu Z. Florea Cazărmilor 4 55 Proprietar
1627. Rusu Dumitru Frații Golești 70 59 Proprietar
1628. Rusu R. Ioan Negru Vodă 30 60 Proprietar
1629. Secărescu Vasile Şerban Vodă 162 64 Proprietar
1630. Sicar Emil Egalității 12 50 Proprietar
1631. Simionescu Gh. Industriei 17 72 Proprietar
1632. Simionescu T. Ţepeș Vodă 11 62 Proprietar
1633. Spirescu Constantin Şerban Vodă 197 65 Proprietar
1634. Stamatiu Ioan Brâncoveanu 40 60 Proprietar
1635. Stancu Dumitru Viilor 69 66 Proprietar
1636. Stănciulescu Gh. Craiovei 48 52 Proprietar
1637. Stănculescu Petre Lascăr Catargiu 80 42 Proprietar
1638. Stănculescu Simion Lascăr Catargiu 93 54 Proprietar
1639. Stănescu Dumitru Brâncoveanu 50 66 Proprietar
1640. Stoenescu Gh. Elisabeta 78 54 Proprietar
1641. Şipu C. Viilor 57 68 Proprietar
1642. Ştefănescu Ioan Elisabeta 118 61 Proprietar
1643. Ştefănescu Oprea M. Egalității 2 46 Proprietar
1644. Teodorescu Marcu Târgu din Vale 13 73 Proprietar
1645. Teodorescu Marin Maior Giurescu 14 46 Proprietar
1646. Teodorescu Nae Egalității 37 60 Proprietar
1647. Teodorescu Teodor Lascăr Catargiu 24 77 Proprietar
1648. Teodorescu Vasile Lascăr Catargiu 23 58 Proprietar
1649. Trepteanu C. Ion Brătianu 196 45 Proprietar Adăugat
1650. Trepteanu Ionel Brătianu 55 43 Proprietar
1651. Vasiliu Ghica Brătianu 50 67 Proprietar
1652. Vermescu Fritz Banu Mărăcine 8 58 Proprietar
1653. Vitzu Marcu David Unirii 5 64 Proprietar Adăugat
1654. Vlădescu P. Craiovei 38 58 Proprietar
1655. Vlășceanu Alexandru Trivalea 57 50 Proprietar
1656. Zamfirescu M. Ferdinand 17 57 Proprietar
1657. Zănescu M. Ioan Egalității 82 66 Proprietar
1658. Zăvoianu Florea Craiovei 146 41 Proprietar Adăugat
1659. Zăvoianu Toma Craiovei 148 52 Proprietar
1660. Vechsller Hascal Sfânta Vineri 5 65 Rabin
1661. Manciu Nicolae Râului 39 80 Rentier
1662. Ropcea Traian Râului 27 48 Rentier
1663. Teodorescu Eftimie Şerban Vodă 162 74 Rentier
1664. Atanasiu D. Elisabeta - 53 Restaurant gară Adăugat
1665. Ţurlea Gh. Radu Cazărmilor 43 42 Reviz. poliție
1666. Bereș Ştefan Sfânta Vineri 15 - Rotar Adăugat
Tudor
1667. Florea Ioan 72 67 Rotar
Vladimirescu
1668. Iordache Iordan Smeurei 54 53 Rotar
281
RADU Aurel
1669. Kurko Paul Negru Vodă 25 - Rotar Adăugat

1670. Mihăilescu Dumitru Primăverii 35 60 Samsar
1671. Constantin Marin Exercițiu 110 50 Sergent
1672. Georgescu Ghiță Lascăr Catargiu 64 65 Sergent
1673. Iacob Gheorghe Ştiubeu 8 41 Sergent Adăugat
1674. Ionescu Toma Negru Vodă 5 52 Sergent
1675. Moțoi Dumitru Exercițiu 73 41 Sergent Adăugat
1676. Neacșu Nicolae Papucești 40 45 Sergent
1677. Pavel Gh. Libertății 9 46 Sergent
1678. Pleșia C. Colonel Chicoș 21 42 Sergent Adăugat
1679. Vărgatu Ion Exercițiu 3 41 Sergent Adăugat
1680. Bădoi Gh. Cazărmilor 51 68 Sergent poliție
1681. Chiran Nicolae Cazărmilor 38 41 Sergent poliție Adăugat
1682. Cimpoacă Dumitru Viilor 37 65 Sergent poliție
1683. Ilie Ioan Calonfirescu 28 46 Sergent poliție
1684. Ilie Ioan Colonel Chicoș 35 41 Sergent poliție Adăugat
Heliade
1685. Ionescu Ştefan 67 52 Sergent poliție
Rădulescu
1686. Marin Nicolae Exercițiu 151 60 Sergent poliție
1687. Miu Gheorghe Rahova 10 48 Sergent poliție
1688. Popescu Nae Sfânta Vineri 98 70 Sergent poliție
1689. Preda Ioan Târgu din Vale 37 50 Sergent poliție
1690. Rădulescu Stanciu Şerban Vodă 272 58 Sergent poliție
1691. Toncilă Constantin Viilor 57 41 Sergent poliție Adăugat
1692. Spirea Dumitru Calonfirescu 28 50 Servitor
1693. Tănase Ioan Brătianu 29 55 Servitor
1694. Tutănescu Bacria N. Şerban Vodă 232 55 Silvicultor
1695. Anastase Costea Sfânta Vineri 10 - Simigiu Adăugat
1696. Dumitru Ion Sfânta Vineri 89 - Simigiu Adăugat
1697. Grigorescu Gheorghe Craiovei 77 - Simigiu Adăugat
1698. Mustrea C. Dumitru Egalității 84 48 Simigiu Adăugat
1699. Naumce Ion Sfânta Vineri 17 - Simigiu Adăugat
1700. Paraschivescu Gh. Cuza Vodă 10 41 Sublocotenent
1701. Neagu Stoica Craiovei 85 55 Şef de gară CFR
1702. Burcea Gh. Gării 34 42 Şef de tren
1703. Constantinescu Alexe Petru Rareș 32 54 Şef de tren
1704. Constantinescu Gh. Craiovei 131 50 Şef de tren
1705. Dumitrache V. Ion Craiovei 171 50 Şef de tren
1706. Dumitrescu Voicu Craiovei 178 50 Şef de tren
1707. Dumitriu Vasile Smârdan 44 54 Şef de tren
1708. Dumitru Marian Exercițiu 17 45 Şef de tren
1709. Ioan Radu Gh. Gării 22 50 Şef de tren
1710. Ioanici Ioan Gării 24 48 Şef de tren
1711. Marinescu N. Craiovei 126 40 Şef de tren Adăugat
1712. Minculescu C. Dragoș Vodă 19 45 Şef de tren
1713. Penescu Gh. Gării 46 45 Şef de tren
1714. Popescu Gheorghe Smeurei 33 54 Şef de tren
282
Cimitirul
1715. Rădulescu Ştefan 4 46 Şef de tren
Armenesc
1716. Stoicescu Stan Banu Mărăcine 13 50 Şef de tren
1717. Văduva H. Gării 50 43 Şef de tren
1718. Constatinescu Ion Frații Golești 48 45 Şef depou Adăugat
1719. Ionescu Nicolae Craiovei 110 42 Şef depou
1720. Mișa Niculae Frații Golești 41 44 Şef depou Adăugat
1721. Teodorescu Gheorghe Frații Golești 122 42 Şef depou Adăugat
1722. Zătreanu N. Sterian Elisabeta - 50 Şef depou
La
1723. Dumitrescu Marin Elisabeta 42 Şef echipă
depou
1724. Bărbulescu S. Elisabeta - 53 Şef gară Adăugat
1725. Bucur I. Gh. Maior Giurescu 7 51 Şef gară
1726. Marinescu Alexandru Gheorghe Lazăr 9 54 Şef gară
1727. Popescu Al. Gh. Târgu din Vale 10 45 Şef gară
1728. Stănescu Mihail Exercițiu 82 41 Şef gară
1729. Vasilescu Gh. Şerban Vodă - 46 Şef oficiu poștal
1730. Duli G. Mihail Craiovei 22 40 Şef portărei Adăugat
1731. Ionescu Marin Cuza Vodă 39 55 Şef tren
1732. Marin Anton Exercițiu 45 47 Şef tren
1733. Mirescu Pandele Exercițiu 65 46 Şef tren
1734. Tudor Gheorghe Smârdan 25 46 Şef tren
1735. Vasile Constantin Matei Basarab 33 41 Şef tren
1736. Ştefănescu Ioan Elisabeta 55 - Şeful Gării CFR
1737. Fieroiu Costică Libertății - 42 Şofer Adăugat
1738. Florea Ioan Cazărmilor 13 41 Tapițer
1739. Nicolescu Pavel Şerban Vodă 184 60 Tapițer
1740. Staicovici Carol Brâncoveanu 3 53 Tapițer
1741. Vespescu Dumitru Şerban Vodă 162 42 Tapițer
1742. Badea Cristian Craiovei 230 70 Tăbăcar
Heliade
1743. Cobzaru Stan 77 41 Tăbăcar Adăugat
Rădulescu
1744. Mărgărit Ioan Viilor 43 45 Tăbăcar
1745. Mirea Ioan Negru Vodă 5 46 Tăbăcar
Heliade
1746. Munteanu C. 89 59 Tăbăcar
Rădulescu
1747. Şteflea Ioan Sfânta Vineri 93 60 Tăbăcar
1748. Carol Frantz Viilor - 47 Tâmplar Adăugat
1749. Câmpeanu Ioan Elisabeta 116 62 Tâmplar
1750. Constantinescu M. Brâncoveanu 28 46 Tâmplar
1751. Constantinescu P. Costache Negri 3 66 Tâmplar
1752. Donatti Albert Ştiubeu 16 41 Tâmplar Adăugat
1753. Gabor Iosef Smeurei - 53 Tâmplar Adăugat
1754. Koffer Andraș Otto Brătianu 20 45 Tâmplar
1755. Marschoc Frantz Viilor 49 54 Tâmplar
1756. Mateescu I. Nae Primăverii 24 50 Tâmplar
1757. Meteescu Ioan Sfânta Vineri 98 46 Tâmplar
1758. Sattller Heinerich Brătianu 36 - Tâmplar
283
RADU Aurel
1759. Sterescu Ioan Lascăr Catargiu 10 46 Tâmplar

1760. Ştefănescu Nicolae Frații Golești 84 53 Tâmplar
1761. Voiculescu Ioan Lascăr Catargiu 67 47 Tâmplar
1762. Zamfirescu Ioan Frații Golești 26 50 Tâmplar
1763. Şerban C. Craiovei 131 41 Telefonist Adăugat
1764. Dumitriu Năstase Şerban Vodă 84 59 Tinichigiu
1765. Marcu Ițic Şerban Vodă 102 50 Tinichigiu
1766. Nurenberg Osias Aron Industriei 4 41 Tinichigiu
1767. Rusu I.G. Şerban Vodă 179 - Tinichigiu Adăugat
1768. Schreier I.I. Şerban Vodă 89 50 Tipograf
1769. Teodorescu Şt. Ţepeș Vodă 9 41 Tipograf Adăugat
1770. Elias Micu Isac C.A. Rosetti 8 44 Voiajor
1771. Purcăreanu Vasile Al. Lahovari 26 35 Ziarist
Heliade
1772. Chihaia Ioan 25 48 Zidar
Rădulescu
1773. Chișnoc R. Ioan Colonel Chicoș 28 - Zidar
Heliade
1774. Ioan Tudor 69 64 Zidar
Rădulescu
1775. Lupu G. Vasile Lupu 10 50 Zidar
1776. Marica B. Martin Rahova 10 60 Zidar
1777. Marinescu C. Primăverii 32 65 Zidar
1778. Marinescu Costică Ferdinand 51 48 Zidar
Heliade
1779. Mihăescu Nae 57 47 Zidar
Rădulescu
Cimitirul
1780. Neaga M. Constantin 19 65 Zidar
Armenesc
1781. Niță Lucian Viilor 84 62 Zidar
1782. Pencea Dumitru Costache Negri 38 55 Zidar Adăugat
1783. Petre Gheorghe Smeurei 53 42 Zidar
1784. Popescu Marin Exercițiu 91 64 Zidar
1785. Rădulescu Marin Vasile Lupu 37 46 Zidar
1786. Soare Enache Matei Basarab 42 53 Zidar
Supus
1787. Spirescu Ioan57 Mihai Viteazul 14 47 Zidar
străin
1788. Stan Constantin Câmpineanu 11 63 Zidar
1789. Stănescu Miu Primăverii 59 60 Zidar
1790. Ştefan Ilie Colonel Chicoș 32 47 Zidar
1791. Zidaru Stan Ioan Maior Giurescu 24 60 Zidar
1792. Copici Jan Colonel Chicoș 22 50 Zugrav
1793. Dumitrescu Lucian Mircea Vodă 31 54 Zugrav
1794. Georgescu Dumitru Exercițiu 100 42 Zugrav
1795. Hoppe Nicolae Elisabeta 67 - Zugrav
1796. Mincovici Dumitru Sfânta Vineri 95 45 Zugrav
1797. Neacșu Ioan Râului 63 66 Zugrav
1798. Rădulescu Ştefan Băilor 3 55 Zugrav
Tudor 41
1799. Şeaică Marin 52 Zugrav Adăugat
Vladimirescu
57
Tăiat din listă cu roșu.
284
1800. Teodorescu St. Râului 15 54 Zugrav

1801. Vișinescu Gh. Smeurei 11 58 Zugrav
1802. Vișorică Costică Rahova 14 62 Zugrav
***
Primăria orașului Pitești
Comisia Interimară
Se certifică de noi, că prezenta listă de alegători pentru Senat din orașul Pitești încheindu-se astăzi 19
aprilie 1920, conform Decretului nr. 1312 din 26 martie 1920, conține 1.505 alegători pentru Senat. Cetățenii
omiși și contestațiunile asupra acestei liste se vor face în termen de 10 zile la Judecătoria ocolului urban
Pitești.
Președinte, …58; Secretar, G. Georgescu. 1920 aprilie 19.
***
Comisia Interimară
Se certifică de noi, Președintele Comisiei Interimare a comunei urbane Pitești, că prezenta listă de
alegători la Senat din orașul Pitești conține 1.542 alegători definitivi.
Președinte, Sp. Emanoil; Secretar, G. Georgescu. 1920 mai 29.
***
Comisia Interimară
Se certifică de noi, că în urma contestațiunilor primite la Judecătoria ocolului urban Pitești și judecarea
lor definitivă, prezenta listă de alegători la Senat a orașului Pitești conține 1.780 alegători.
Președinte, M. Popescu; Secretar, G. Georgescu. 1922 februarie 24.
BIBLIOGRAFIE
1. Arhive:
SANIC. Comisia Electorală Centrală.
SJAN Argeș. Primăria Pitești.
SJAN Argeș. Tribunalul Argeș.
2. Internet:
https://www.roaep.ro/prezentare/centenar-alegeri/, 2022, Autoritatea Electorală Permanentă,
Primele alegeri parlamentare din România Mare.
3. Periodice:
Monitorul Oficial. 1918. 1919.
Revista română de studii electorale. 2019.
Sfera politicii. 2019.
4. Lucrări:
Murgescu, Bogdan, Sora, Andrei Florin. 2019. România Mare votează. Alegerile
parlamentare din 1919 „la firul ierbii”. Iași: Editura Polirom.
Radu, Alexandru, Runceanu, Camelia. 2019. 1919. Primele alegeri parlamentare din
România Mare. București:
Monitorul Oficial.
ABREVIERI
SANIC – Serviciul Arhive Naționale Istorice Centrale din București.
SJAN Argeș – Serviciul Județean Argeș al Arhivelor Naționale.
58
Indescifrabil.
285
RADU Aurel
Buletin vot din 1919, județul Argeș și orașul Pitești.

Sursa: SJAN Argeș, Tribunal Arges, dosar 54/1919.
Mostre ale buletinelor de vot nu s-au păstrat în mod intenționat în colecțiile sau fondurile
arhivistice. Buletine de vot se mai găsesc totuși incidental în fondurile de arhive administrative și în
cele ale instanțelor de judecată, întrucât au fost refolosite de aceste autorități ca suport de scriere
pentru alte documente.
286
SĂRBĂTOARE POLITICĂ ȘI FESTIVISM COMUNIST:

DE LA MODELUL SOVIETIC LA SPECIFICUL ROMÂNESC.
CHIPURI NOI ȘI O NOUĂ SIMBOLISTICĂ: VLADIMIR ILICI LENIN ȘI IOSIF
VISSARIONOVICI STALIN
Viviana Capel∗
Rezumat: Articolul încearcă să evidențieze metodele prin care regimul sovietic impus prin teroare s-a
legitimat în fața poporului prin manifestări de patriotism extrem, demonstrat în orice împrejurare și sub
orice pretext din toate domeniile, politic, cultural, economic și mai ales social. Somptuoasele defilări din
preajma Marii Revoluții din Octombrie, din 1 mai Ziua Internațională a Muncii, 9 mai Ziua Victoriei, alături
de 8 martie Ziua Internațională a Femeii sau aniversarea zilei de naștere a lui Stalin, au devenit un leitmotiv
în pregătirea și desfășurarea sărbătorilor oficiale din calendarul sovietic comunist.
Sărbătoarea este văzută ca metoda perfectă de socializare, reconciliere. Întotdeauna a apelat la
colectivitatea națiunii care se supune autorității suverane.
Celebrările au apărut ca o formă de purificare, epurare și represiune politică a elitelor sovietice care se
afirmau în contrast cu restul populației subjugată de sărăcie și lipsuri. Inițiate de Lenin și duse la apogeu de
Stalin, sărbătorile au căpătat amploare și legitimitate în fața poporului prin noua ideologie contrară
vechiului regim țarist.
Sărbătorirea momentelor prin parade și festivități au devenit o generalitate constantă, al cărei model a fost
ulterior împrumutat de toate statele care se aflau în sfera sovietică, atât la nivel european, cât și la nivel global.
Abstract: This article attempts to highlight patterns wherethrough the Soviet regime which was assert by
terror, identified in front of its people using extreme patriotism manifestations in any circumstance and
under any occasion in all fields: political, cultural, economical and especially social system. The magnificent
parades around the date of October Revolution, the 1st of May – The International Work Day, the 9th May-
The Victory Day, alongside the 8th March - The International Woman’s Day or the anniversary of Stalin’s
birth, became a resumption in the processing and development of the official holydays from the Soviet
communism calendar.
The holyday is seen like the perfect method to socialize, to reconsider the political power. It always
appealed to nation collectivity that superposed to a sovereign authority.
The celebrations appeared like a form of purification, purge and political repression of the Soviet elite
that remarked unlike the rest of the population, enslaved by poverty and indigence. Started by Lenin and
drove to zenith by Stalin, the holydays came into a great richness and recognizance in front of the people
through the new ideology opposed the old tsarist régime. The act of celebrating the important events with
parades and festivities became a constant generality of whom model was subsequently borrowed to all the
states found in the Soviet sphere, both European and global level.
Cuvinte-cheie: Defilare, sărbătoare oficială, ceremonii militare, Marea Revoluție din Octombrie, discurs politic.
Key-words: Parade, official holiday, military ceremonies, October Revolution, political speech.
Despre Marea revoluție bolșevică din 1917 s-a scris foarte mult, fiind văzută ca „Un măreț
exemplu de eroism, singura soluție salvatoare a rușilor sovietici, opera celor mai buni oameni,
făuritori ai istoriei, adevărate genii. Acești oameni excepționali, Lenin și Stalin, au reprezentat cele
mai clarvăzătoare spirite care au împrumutat viziunile lui Karl Marx și Friedrich Engel”1.
Obiectivul primordial al comunismului a fost dorința de a pune monopol pe lume, găsindu-
și protecție în Rusia, în urma acțiunilor lui Lenin de transformare a acestei țări într-una de sorginte
sovietică. Preluând prin așa numitul geniul lui Lenin rolul de lider comunist al întregii lumi, Rusia
devine una din cele mai mari țări comuniste ale lumii. Moartea lui îl determină pe Stalin să îi
∗
Doctorand, Universitatea „Valahia” din Târgoviște. E-mail: viviana_capel@yahoo.com.
1
McDowell, Soviet Civil Ceremonies (https://doi.org/10.2307/1384758, accesat la data de 17 nov. 2021).
287
CAPEL Viviana
continue opera de comunizare, iar modelul sărbătoririi Marii Revoluții Bolșevice din Rusia va fi
preluat și urmat de toate țările comuniste la nivel mondial. Ritualurile de ceremonie sovietice au
fost introduse în perioade istorice diferite. Articolul de față elaborează un punct de vedere cu privire
la dezvoltarea și generalizarea ceremoniilor, evidențiază caracteristicile descriptive ale celor mai
importante ceremonii publice, fără a se insista asupra ceremoniilor private examinând succesul
acestora în URSS și impunerea mai apoi a aceluiași model în structurile din România și celorlalte
state socialiste ale lumii. Deși pare îndoielnic, cele mai multe ceremonii politice precum aniversarea
„Marii Revoluții Socialiste Sovietice din Octombrie”, „Ziua Muncii”, „Ziua Internațională a
femeii”, „9 Mai - Ziua Victoriei”, s-au bucurat de o reală atenție din partea autorităților sovietice,
fiind organizate și desfășurate într-un cadru pe cât de fastuos, pe atât de atent regizat și artificial.
Întrucât dezvoltarea ceremoniei este creația unei elite conducătoare, aceasta a reflectat
scopurile conștiente imediate ale creatorilor săi2. De-a lungul timpului, ceremoniile au avut intenția
de a întări și de a afirma autoritatea politică sovietică, în scopul de a domina sistemul religios
tradițional, pentru a servi ca agenți de socializare și încorporare a normelor morale sovietice și
sistemul sovietic și pentru a lega individul de sistemul public. În mod inconștient, ceremoniile pot fi
văzute ca sursele primordiale ale stabilității sociale.
Sovieticii au făcut eforturi pentru a crea un sistem ritualic socialist care, potrivit indicațiilor
oficialilor, s-a dovedit repede un succes. Astfel, sute de ritualuri civile au fost implementate în
URSS foarte ferm, fiecare interpretând funcția sa proprie. Solicitate ca o contrapondere a
sărbătorilor religioase, introducerea ritualurilor, sărbătorilor naționale, ceremoniile vieții s-au opus
practicilor religioase.
Celebrările au fost un segment al unei explozii de festivități care au urmat sacrificiilor unui
popor în timpul primului an de planificare cincinală. Au apărut ca o formă de purificare, epurare și
represiune politică a elitelor sovietice care începeau puternic să se afirme în contrast cu restul
populației care se lupta cu sărăcia și lipsurile.
Discursul public al bogaților se extinde constant, în detrimentul categoriilor sărace, cărora le
este diminuat dreptul la liberă exprimare. Explicația acestui paradox constă în faptul că celebrările
erau folosite pentru distragerea atenției de la abuzurile regimului, reprezentau o diversiune a
neregulilor existente. Chiar dacă a fost reprezentat sau nu în forma sa obiectivă, reală, discursul
celebrărilor a conturat realitățile sociale și a surprins mentalități colective ale aceluiași eveniment.
Limbajul oficialilor în societatea sovietică se impune prin cenzură, iar cei care au avut curajul de a
susține un discurs public împotriva regimului, au fost arestați, exilați sau uciși. În aceste condiții,
populația sovietică fie a acceptat în masă versiunea oficială a unei vieți fericite, fie în urma
tratamentelor coercitive extreme, au pretins sau au fost forțați să creadă de frică, existența unei vieți
fericite. Ideologia sovietică a evidențiat existența unu nou limbaj politic în propaganda comunistă,
căruia oficialii i-au conturat propriile viziuni asupra lumii, externalizându-și identitățile formulate și
impunându-le la nivel mondial tuturor acelora care împărtășeau viziuni politice similare. Școlile de
partid au fost transmițătoarele unui nou model de a gândi, iar discursul propagandistic a început să
se manifeste mai ales printre grupurile de țărani și muncitori, depărtându-se de deosebirile credință
– non-credință, adevăr-neadevăr. Festivitățile nu aveau la bază doar defilările propriu zise dedicate
evenimentului. Îndoctrinarea se realiza pe toate căile,prin intermediul presei scrise, mijloacelor
audio-vizuale, filmelor documentare, expoziții muzeale, cântece populare și festivaluri, cu rolul de a
încorpora cetățenii din toate clasele sociale. În timp, discursurile religioase care coexistau cu cele
sovietice au fost minimizate, discreditate și înlocuite cu sărbătorile sovietice.
Singura sărbătoare de Anul Nou a fost reintrodusă ca o formă de cooptare a practicilor
sovietice asociate cu sărbătorile religioase. A fost împrumutat discursul religios, iar paradele
semănau cu procesiuni religioase, portretele liderilor erau purtate precum icoanele, iar statuia lui
Lenin a devenit centrul sacru al statului sovietic. Noul discurs susținut de o coerciție fizică permitea
2
Wilson, 2014, p. 322.
288
sovieticilor doar o identitate publică, aceea că sunt loiali credincioși regimului. Propaganda
sovietică a reprezentat o forță totalizatoare care a creat o populație obedientă în contrast cu
discursul oficial. Discursurile festive nu puteau fi folosite doar de un număr restrâns de cetățeni
cărora li se permitea exprimarea ideilor în public, promovând astfel legitimitatea și autoritatea
regimului. Poporul sovietic a acceptat și s-a identificat în cele din urmă cu termeni precum
bunăstarea statului și binele comun și au învățat să vorbească bolșevica atunci când era în interesul
lor, dar mulți au păstrat elemente ale propriei viziuni asupra lumii pre-revoluționare.
Discursul politic a fost, de asemenea, folosit pentru detectarea metodelor în care instituțiile
și oficialii foloseau sărbătorile pentru exprimarea conflictului de opinii, chiar dacă rar admiteau că
erau angajați în discuţii contradictorii. În nenumărate cazuri, a fost demonstrat conflictul major între
autorităţile centrale şi oficialii locali fără importanţă la nivel politic. Unii diseminau un discurs
propagandistic de celebrare din centru, pe când politicienii regionali sau locali, de multe ori creau
un discurs cu un mesaj contrar primilor. Practicile birocratice au fost, de asemenea, bariere pe care
discursul guvernamental central nu îl putea trece. Ideile politice centrale erau adesea percepute în
mod eronat, deşi erau transmise prin mass media. Astfel, emisiunile televizate sau radio, precum şi
comunicatele pe care oficialii le transmiteau cetăţenilor erau decodate greşit. Corupţia a evidenţiat
represiunile şi brutalitatea regimului, atitudine care ar fi trebuit să contrasteze cu festivităţile care
demonstrau că URSS avea oameni destoinici, un guvern eficient şi unit. Ideea de internaţionalizare
a fost abandonată, iar Stalin s-a concentrat asupra promovării unui puternic discurs patriotic.
Festivităţile reprezentau un bun prilej prin care birocraţii îşi dovedeau loialitatea, iar în schimbul
serviciilor lor, li se garantau privilegii. Erau identificate locaţii sociale şi noile ierarhii în formare şi
era subliniat statusul social în raport cu ceilalţi. Festivalurile au modelat astfel relaţiile, ierarhia
dintre lideri, eroi şi cetăţeni3.
Din 1930, festivităţile au avut cu greu tendinţa de a se manifesta în zonele rurale, la oraşe
politicienii nu garantau controlul efectiv asupra fabricilor, şcolilor sau cartierelor de locuinţe, iar
cadrele de partid şi muncitorii erau constant în mişcare. În aceste condiţii, organizarea festivităţilor
era deficitară, neglijată, iar birocraţii foloseau banii alocaţi în interes personal. Resursele financiare
nu erau suficiente pentru organizarea festivităţilor, iar sărbătorile erau de fiecare dată celebrate în
mod diferit. Stalin a impus o altfel de sărbătoare a evenimentelor marcante. El a considerat că
festivităţile erau un comportament potrivit pentru cetăţenii sovietici. Spectacolele şi puţinele
oportunităţi dedicate timpului liber de dinainte de 1930 au devenit spectacole de divertisment
sancţionate sau interzise oficial. Cetăţenii erau acum obligaţi să înţeleagă superioritatea vieţii
sovietice.
Omul Nou îşi face prezenţa în noile festivităţi sovietice, cadrele învaţă cetăţenii să fie
spontani, astfel încât să poată forma ataşamente emoţionale cu statul. Politicienii încercau să
realizeze legitimități prin recursul la emoții și să mobilizeze cetățenii printr-o atmosferă festivă.
Festivitățile erau principalul mijloc de diseminare a ideilor comunismului. Datorită campaniilor
politice educaționale, volumului mic al literaturii de specialitate care nu putea fi publicat datorită
cenzurii, al activiștilor de partid, festivitățile aveau un rol central. Toate aveau rolul de a învăța
populația ce înseamnă să fii un bun bolșevic. Practicile festive și discursurile susțin și legitimează
statul și exercită o putere politică asupra cetățenilor4. Instituțiile culturale (școli, teatre, biblioteci,
chiar și fabrici și uzine), muncitori de toate tipurile, se făceau responsabili de producerea discursului
festiv, iar celebrările au fost create sub auspiciile lor. Lenin și Stalin au creat imagini de super-eroi
și au definit noțiuni de legitimare a autorității, sperând ca cetățenii să le copieze comportamentul,
dar niciodată să nu ajungă la nivelul acestora. Statutul lor impresionant a creat contradicții între
faptele lor reale și realizările lor mitice și au înfăptuit ținte imposibil de atins pentru oamenii
3
Petrone, 2000, p. 15.
4
Christel, 1981, p. 77.
289
CAPEL Viviana
obișnuiți. Sărbătorile l-au legat pe Stalin de eroi, sugerând că toată gloria izvora de la el, el era cel
care veghea la binele poporului, era lider preaputernic și atotștiutor, tată, prieten.
„1 mai”, „Ziua Internațională a femeii” au comemorat date sovietice istorice precum
Revoluția din Octombrie, moartea lui Lenin. La a treia aniversare a Revoluției din Octombrie a fost
organizată o festivitate de masă în onoarea aniversării evenimentului, la care mii de soldați ai
Armatei Roșii au participat. Este una dintre sărbătorile planificate la o scară mult mai mare decât
celelalte. În sfârșit, și alte noi sărbători și-au făcut loc în calendarul nou sovietic și au fost reflectate
între preocupările crescânde ale partidului: Ziua Armatei Roșii, Ziua Forțelor Aeriene, Ziua Navală
și altele. Implicarea unui număr uriaș de oameni viza pe de o parte construirea loialității față de
partid și de guvern, iar pe de altă parte, oamenii întrețineau atmosfera prin festivitățile și paradele
militare și sociale. Inițial, în timpul acestor mitinguri, grupuri de oameni se adunau pentru a asculta
cuvântările oficialilor cu privire la sărbătoare. Uneori, cei care s-au distins pentru diferite fapte
pentru binele și progresul statului, erau decorați. Mitingurile erau urmate de spectacole și festivaluri
de divertisment.
Sărbătorile majore începeau desfășurarea evenimentelor cu o zi înainte și erau urmate în
ziua propriu - zisă. La demonstrație participau toți oamenii muncii unui oraș, la fel erau prezente la
festivități garnizoanele militare. Demonstrația era reînsuflețită în tradiția paradei militare la cel mai
înalt nivel de către partidul sovietelor, guvernul, oficialii, militari care stăteau la tribună. Singura
sărbătoare, „Ziua Anului Nou” asocia distracția cu mitingurile, fără a avea caracter politic.
Calendarul sărbătorilor politice sovietice a fost o strălucită unealtă în reglarea producției
economice. Sărbătorile au intensificat conducătorii să împingă planurile de producție să fie cât mai
repede îndeplinite, astfel încât realizările lor să le permită fabricilor și întreprinderilor unde lucrau
să defileze la paradă. Pe durata sărbătorilor, instituțiile sovietice erau autorizate să cheltuiască sume
bănești considerabile, iar uneori administrațiile instituțiilor erau peste măsură de zeloase în
devotamentul lor. Spectatorii veneau la Moscova din toate colțurile țării, iar stricta ierarhie și atenta
organizare erau principalele moduri de structurare a societății. Ierarhiile se bazau pe o multitudine
de factori, inclusiv vârstă, înfățișare, gen, naționalitate, membri de partid, loc de rezidență, statut
social, iar poziția persoanelor în cadrul paradei indica statutul său în societate. Crearea ierarhiilor
evidenția unele grupuri în dauna altora, demonstrau privilegiile dintre ele, identificau posibile
conflicte și tensiuni. Sincronizarea perfectă era o caracteristică de bază a defilărilor sovietice.
Mărșăluirea cu precizie a manifestanților a avut potențialul de a comunica succesul statului în
mobilizarea populației. În URSS au fost cel puțin trei tipuri de parade care au condus la marile
demonstrații, și anume: demonstrații politice, exercițiile militare și procesiunile religioase.
Demonstrațiile lucrătorilor exprimau nemulțumirea față de nivelul de trai și se manifestau ca o
contrapondere a regimului economic și politic, ca o formă de protest.
Paradele staliniste au fost o întruchipare a versiunilor de paradă militară. Deși oficialii au
respins conținutul ritualurilor creștine, totuși au adoptat formele lor, procesiunile cu icoanele
transformându-se în marșuri cu tablourile conducătorilor. Originile variate ale paradelor i-a
determinat să creeze o mare varietate de înțelesuri pentru participanți. Ierarhiile create demonstrau
importanța fiecărui membru în cadrul paradei, rutele demonstranților marcau centrele ceremoniale
ale orașelor sovietice și paradelor până la un loc central, considerat nucleul puterii sovietice.
Înainte de 1930, vechile centre de putere păstrătoare a unor monumente vechi au fost
distruse, pe locul lor fiind ridicate altele noi care să glorifice noul regim. Câteva biserici din
Moscova au fost distruse doar pentru ca manifestanții din cele șase districte ale capitalei să poată
defila toți în același timp. Scopul era redarea uriașei imagini prin care era reprezentată loialitatea
simultană din toate direcțiile către Moscova. Piața Centrală era dominată de mausoleul care
conținea statuia lui Lenin, iar Stalin își ocupa locul în tribuna de deasupra mausoleului pentru a
privi parada. Aproximativ zece mii de oameni, inclusiv lideri ai partidului, oficiali ai guvernului,
corespondenți ai presei, alți diplomați și invitați speciali aveau onoarea de a urmări parada alături de
Stalin. Audiența era alcătuită din cei mai înalți membri ai elitelor conducătoare, iar cetățenii aveau
290
onoarea de a apărea la paradă. De la muncitori, militari, studenți, elevi, membrii ai instituțiilor de

cultură, delegați din republici non comuniste, toți participau la evenimente. Statutul lor special ca
rezidenți ai capitalei îi făcea părtași ai momentului. Atunci când ajungeau în fața mausoleului,
comandanții întâmpinau manifestanții, iar aceștia scandau lozinci au răspundeau cu puternice urale,
aclamând la unison pe Stalin, guvernul și partidul. Două caracteristici ale revoluției Rusiei o disting
printre marile revoluții ale lumii. Marea Revoluție rusească a marcat trecerea de la regimul țarist la
un nou regim politic condus de Lenin, de la un regim vechi la unul nou”5.
Acești 30 de ani de mișcări politice au făcut revoluția să fie mai puțin un moment decât un
regim. Comemorările momentului au devenit aspecte vitale pentru legitimarea sistemului politic
sovietic și pentru conturarea identităților sale. Prima decadă post revoluționară era absolut crucială
deoarece au fost puse principalele fundații ale mitului revoluției. Despre Revoluția din Octombrie
nu s-a scris decât mult mai târziu. In 1927, bolșevicii au abolit nouă festivaluri religioase și și-au
stabilit propriul calendar rus cu sărbătorile revoluționare precum cele din 22 ianuarie, 12 martie, 18
martie, 1 mai, 7 noiembrie (Revoluția din Octombrie).
Noile ceremonii erau menite să sacralizeze genealogia noului regim în comparație cu
vechiul regim. Autoritățile sovietice au stabilit lista instituțiilor responsabile cu organizarea și
propaganda Revoluției din Octombrie: Delegația de Istorie a Revoluției din Octombrie și Partidul
Comunist (1920-1928), Institutul lui Lenin mai 1924 și Delegația celei de –a 10 aniversări a
Revoluției din Octombrie (1926-1927).
La a zecea aniversare a revoluției, oficialii sovietici dau un raport cu privire la ceea ce a fost
înfăptuit până atunci și ce mari și dificile sarcini rămân a fi îndeplinite. Jubileul a fost proiectat ca o
exprimare a socialismului în lume și pentru a putea preamări și face cunoscute realizările
sovieticilor. Fără a face o comparație între cele două regimuri,vechi și nou, jubileul a folosit trei căi
media: lecțiile de istorie, cinematografele și ceremoniile revoluționare. Până la sfârșitul primei
decade de când se aflau la putere, conducătorii bolșevici intenționau să ofere maselor o poveste
coerentă a revoluției și să sublinieze rolul important al partidului. Cărți numeroase au fost publicate
la timp pentru celebrările jubileului care spuneau povestea revoluției din Octombrie și a bolșevicilor
care erau simpatizanți ai noului Comitet Central al Partidului Comunist. În același timp,
cinematografele, prin rolul lor de a transmite prin metode vizuale mesaje mult mai rapid, le-au
asigurat sovieticilor o putere mult mai mare prin prezentarea unui mare număr de filme dedicate
evenimentului:
„În Octombrie”, „Octombrie Roșu” sau „Octombrie”. Prima ecranizare a filmului
„Octombrie” a avut loc pe 7 octombrie 1927. Al zecelea jubileu s-a concentrat asupra ceremoniilor
revoluționare sovietice. Spre deosebire de ceremoniile și spectacolele anterioare, precum faimoasa
reconstituire din 1920 a „Furtunii de la Palatul de Iarnă” la care au participat mii de spectatori,
festivalurile sovietice de la jumătatea anilor 1920 au devenit mult mai centralizate și cu ritualuri mai
bine stabilite. Ceremoniile statale se presupuneau că au un sens mai mare, impuneau o disciplină și
o ierarhie a celor care stăteau în Piața Roșie pe 7 noiembrie 1927. Noua imagine a paradelor
revoluției din octombrie aveau două caracteristici care au persistat până la sfârșitul comunismului
sovietic, și anume o distincție clară între conducătorii care stăteau la tribuna de deasupra
mausoleului lui Lenin și masele populare care mărșăluiau în Piața Roșie, demonstrându-și
loialitatea față de linia partidului și față de cultul lui Lenin. Urmând tradiția care s-a instituit în
timpul anilor de Război Civil, unitățile Armatei Roșii deschideau festivitățile: „Deodată trompetele
au sunat și parada începe. Valuri după valuri de soldați au pătruns în fața monumentului lui Lenin,
apoi ei se dispersau și dispăreau pentru ca noi valuri de soldați să apară energic. După parada
militarilor, urmează o impresionantă și interminabilă paradă a oamenilor din republicile Rusiei
sovietice, toți trecând prin fața lui Lenin. Din alte trei părți ale imensei piețe, trei râuri roșii de
5
Torbakov, Celebrating Red October (https://www.tandfonline.com/doi/full/10.1080/00806765. 2018.1447820, accesat
la data de 17 nov. 2021).
291
CAPEL Viviana
oameni continuau să curgă. Orele treceau, străzile erau pline de mulțimi neobosite de oameni care
dădeau buzna în piață și defilau. Defilau până târziu în noapte prin fața lui Lenin: pentru a-și
manifesta loialitatea și simpatia față de conducător”6.
Nu ar trebui subestimată nici semnificația jubileului de 20 de ani al lui Octombrie Roșu așa
cum spune Joseph E. Davies, ambasadorul Americii la Moscova, care a inclus într-una din
corespondențele lui cu superiorii de la Washington detalii cu privire la acest eveniment la care a fost
prezent. El consemna faptul că regimul a reușit să supraviețuiască mai mult de 20 de ani și ca la
două decenii de la prima sa aniversare, în 1937 societatea sovietică era destul de diferită de ceea ce
fusese cu o decadă mai devreme. Perioada este caracterizată de o societate răvășită din punct de
vedere economic, de dislocările și schimbările sociale, de transformările dramatice. Conducătorul
țării a declarat solemn că era încântat de victoria socialismului în URSS și a subliniat faptul că
adoptarea noii Constituții sovietice în 1936 aducea cu sine o nouă societate sovietică inițiată de
Stalin la sfârșitul anilor 1920. Declarându-se el însuși ca un Lenin al zilelor sale, Stalin și-a însușit
noul octombrie de-a lungul marii pauze dintre 1929-1933. Era momentul în care trebuiau să
celebreze realizările celei de-a doua revoluție din Rusia ca premiu al înțelepciunii și
responsabilității ultimului lider sovietic. Stalin însuși anunța în 1935 că „viața va deveni mai bună”,
iar jubileul de ceremonie din 1937 reflecta schimbările sociale prin prisma cultului lui Stalin. În
acest sens, istoria revoluției și a partidului au fost rescrise, calendarul roșu ajustat și noi filme au
fost ecranizate. Ca o realizare a viziunii de construire a socialismului în țară, noul octombrie al lui
Stalin a recalibrat vechiul mit al Revoluției din Octombrie.
Cu triumful socialismului în URSS, sovieticii obțineau o putere globală pe care o apărau
împotriva capitaliștilor. Orientarea patriotică, împreună cu renașterea unor protagoniști de dinainte
de revoluția din Rusia, aleși cu atenție, au așezat în paginile de istorie evenimentele pe care unii
cercetători le-au numit noua ideologie națională bolșevică. După demonstrațiile din Piața Roșie,
urma o cină festivă dată de Stalin, la care toți demnitarii sovietici și reprezentanții presei erau
prezenți. Marea Revoluție socialistă a fost continuată cu recunoașterea a acelor oameni remarcabili
care în trecut au luptat pentru independență. Unora dintre ei li s-au reabilitat numele, altora li s-a
accentuat rolul de lideri și au fost ridicați la statutul de eroi, iar marii constructori ai statului rus
precum Petru cel Mare și Ivan cel Groaznic erau portretizați ca precursori ai lui Stalin. Stalin era
văzut acum ca cel mai important om din stat, adevăratul moștenitor al lui Lenin. Propaganda
sovietică l-a făcut să apară la jumătatea anilor 1930 ca Lenin de Azi. Stalin era figura proeminentă a
URSS și se încerca demonstrarea unei prietenii și o relație foarte apropiată de Lenin, Stalin fiind
văzut ca fiind ca cel mai tânăr apropiat al său. Anii 1945-1947 sunt marcați de momente dificile,
când URSS se confruntă cu numeroase distrugeri de după război. Anul 1945 devine anul victoriei,
iar anul 1946 este primul an de pace. Era momentul în care se întorceau acasă trupele, oamenii
începeau să muncească și să reconstruiască tot ceea ce fusese distrus. „Este anul în care o mare
sărbătoare ne așteaptă, anul în care lumea nu a mai văzut un astfel de festival, cel al 30-lea festival
al Revoluției din Octombrie”7.
Dificilul război masca de fapt, realitatea brutală, întrucât magnitudinea războiului fusese
copleșitoare pentru poporul sovietic. Anul 1945 a reprezentat și anul în care mitul lui Octombrie
Roșu a fost eclipsat de 9 Mai - Ziua Victoriei. I–au luat câțiva zeci de ani Zilei Victoriei pentru a
începe să se diferențieze clar de sărbătoarea lui Octombrie Roșu. Din 1948-1965, Ziua Victoriei nu
a fost considerată o zi liberă și nici celebrările sale nu au fost acompaniate de parade militare în
timpul celor două decade care au urmat în Piața Roșie cu prilejul paradei militare din 1945. Ambele
parade, atât cea din octombrie cât și Ziua Victoriei păreau că reîmprospătează sistemul comunist
sovietic. După 1945, 7 noiembrie a devenit ziua unui mit dual, data la care a fost fondat regimul
6
7
292
sovietic și data victoriei în marele război patriotic. Este interesant de comparat două festivități din
1947, una care a dus la fondarea statului sovietic și al doilea, comemorarea a 800 de ani de la
datarea Moscovei. Festivitățile în onoarea celui de-al 30 jubileu al Revoluției din Octombrie au
părut a fi modeste în comparație cu cele dedicate zilei Moscovei. Spre deosebire de ocaziile
precedente, nicio comisie specială nu s-a format, Comitetul Central al Partidului Comunist nu a
publicat tezele sale, iar oamenii s-au întrebat de ce Stalin a ignorat în 6 noiembrie 1947- sesiunea
solemnă a partidului și guvernului devotat sărbătorii și nu a apărut nici a doua zi la demonstrațiile și
paradele tradiționale din Piața Roșie. Prin contrast, exact cu două luni mai devreme, sovieticii
fuseseră martorii unor extravagante manifestații în onoarea unui altfel de jubileu non revoluționar,
800 de ani de la aniversarea Moscovei. „Festivitățile de două zile au inclus tot felul de activități care
au început cu un mare miting în Moscova și care au avut loc la Teatrul Bolsoj sâmbătă, 6
septembrie Festivitățile au fost finalizate cu 20 de salve de artilerie”8.
În mod remarcabil, celebrările Moscovei au fost încununate de o mișcare simbolică,
dezvelirea comemorativă al monumentului presupusului fondator al orașului, prințul Jurij
Dolgorukij. Era pentru prima dată când autoritățile au decis să comemoreze o figură istorică ce nu
avea nimic de-a face cu ideologia lui Lenin sau mișcarea comunistă. Presa este cea care oferă cele
mai multe informații referitoare la desfășurarea paradelor militare, comemorarea diferitelor
evenimente, precum 7 noiembrie, Marea Revoluție Socialistă Sovietică. Prin intermediul
corespondenților trimiși special la Moscova cu ocazia acestui eveniment, ziarele românești descriu
într-un mod extrem de fidel parada pusă în scenă cu prilejul acestei manifestații, fiind inclusiv
surprins mentalul colectiv al vremii și atmosfera în care se succed evenimentele.
Astfel, pregătirile încep încă din ajun, când capitala este decorată de muncitorii care
împodobesc clădirile. Peste tot au fost puse pancarte pe care se pot citi mesaje dedicate
evenimentului cu prilejul unui anumit număr de ani. În locațiile culturale, la teatre, cluburi, palatele
culturii din Moscova au loc întâlniri ale oamenilor care fac bilanțul glorios al ceea ce comuniștii
sovietici și nu numai numeau întrecerea socialistă.
Muncitorii de la colectivele întreprinderilor primesc steagul roșu și diplome de onoare.
Obiectivele utopice proslăvesc rezultatele muncitorilor din districtul Stalin care au îndeplinit în
aprilie1949 programul în cadrul planului cincinal și care țintesc la a depăși volumul producției
prevăzut pentru anul 1950 cu cel puțin un procent de 25%. Apropierea sărbătorilor și importanța
desfășurării acestora reprezintă un bun prilej de a elogia volumul de muncă al diferitelor fabrici și
uzine, precum fabrica de încălțăminte „Comuna din Paris” care a realizat planul prevăzut peste
normă, cu un surplus de peste 225.000 perechi de pantofi. Același lucru este evidențiat în cazul
țesătoriei de mătase „Trandafirul Roșu”, care și-a depășit planul cu 75.000 metri de țesătură.
„Bunăstarea și belșugul nu pot fi evidențiate decât amintind bogata aprovizionare din magazine cu
îmbrăcăminte, încălțăminte și alte mărfuri, iar în magazinele alimentare se observă o abundență de
alimente, fiind menționat că programul de muncă s-a mărit special cu prilejul acestui eveniment,
înregistrându-se creșteri semnificative ale vânzărilor”9. Teatrele pregătesc repetițiile care vor fi
prezentate cu prilejul acestor sărbători, iar în cluburi și palatele culturii au loc ultimele pregătiri
pentru festivalurile artistice. Festivitățile de la 7 noiembrie de la Moscova demonstrează forța
politică de care se bucură URSS. Ziarul „Scânteia” din noiembrie 1949 prezintă un reportaj editat
de Sorin Toma care reproduce în cadrul unei conferințe telefonice sărbătoarea moscovită.
Programul manifestațiilor este prezentat după un interval orar bine stabilit. Pentru a evidenția
grandoarea evenimentelor, sunt prezentate activitățile festive care se desfășoară încă de la primele
ore ale dimineții și care debutează cu emisiunile radio care proslăvesc regimul și care sunt
amplificate prin megafoanele amplasate pe străzi. Cele mai mici detalii, de la decorarea orașului,
descrierea muzicii, chiar și descrierea sentimentelor moscoviților sovietici și a prietenilor poporului
8
9
Scânteia, seria III, an XVIII, nr. 1573, 5 noiembrie 1949, pp. 1-2.
293
CAPEL Viviana
sovietic sosiți la Moscova cu prilejul acestui eveniment sunt prezentate într-o manieră falsă și
exagerată. Străzile sunt dominate de portretele conducătorilor sovietici, iar în Piața Roșie, pe masiva
clădirea Muzeului Istoric de la intrarea în Piață, este expus un imens portret al lui Stalin.
Conducători ai partidului și ai guvernului sunt prezenți în fața muzeului Lenin, iar de la tribuna
oficială sunt urmărite defilările armatei și muncitorilor. Marea clădire din față care formează una
dintre cele două laturi lungi ale Pieței Roșii este decorată, la fel ca și zidurile Kremlinului și
catedrala Vasâli Blajenit10.
La mijloc se remarcă imensitatea a două portrete ale lui Stalin și Lenin. Piața este înțesată de
mari panouri roșii care alternează cu lozinci, iar mesajele lor reprezintă salutul sovieticilor adresat
celorlalte state socialiste ale lumii, care luptă pentru democrație și socialism. Lozincile lor se
adresează partizanilor păcii lumii. Din toate reiese un mesaj clar, măgulitor, care exprimă
sentimentele admirative pentru URSS, grandoarea lui Stalin, pentru poporul rus și patria sovietică.
Din cadrul festivităților, nu pot lipsi momentele în care sunt decorați soldații sovietici alături de care
stau mareșalii care au fost și ei decorați cu ordinele „Gloria” și „Victoria”. Decorațiile cu Ordinul
Războiului de apărare a patriei vorbește despre capacitatea poporului rus de a înfrânge orice
dușman. Pentru un cadru mult mai fastuos, piața era împodobită cu medalioanele care reprezentau
stelele URSS. Este descrisă impresionanta clădire în care activa consiliul de miniștri. Stilul său
arhitectural are un design special, cu linii verticale ca niște coloane, cu aripi albe, laterale
neîmpodobite, iar în centru, de sus și până mai jos din jumătatea clădirii atârnă șase steaguri uriașe
de catifea, formând o draperie, iar aici sunt expuse portretele lui Lenin și Stalin11 Pe o clădire
similară, la fel de impunătoare aflată pe aceeași arteră centrală, o inscripție proslăvește pacea în
lume. Nu este omis amănuntul cu privire la programul de muncă al magazinului central universal,
ca și al celorlalte magazine din capitalele sovietelor, care vor fi deschise până târziu și care, cu
prilejul acestui eveniment, vor fi bogat decorate și pline de mărfuri de calitate superioară. A doua zi,
duminică, 6 noiembrie, ora 8 seara, pregătirile continuă, fiind descrisă clădirea din Piața Roșie și
medalioanele cu ordinele Gloria și Victoria care străluceau. „Au fost aduse tunurile în fața clădirii
telegrafului de pe strada Gorki, principala stradă a capitalei, iar becurile care decorează piața își
schimbă culorile, în timp ce pe fațada din colț a clădirii au fost realizate decorațiuni sub forma unor
focuri de artificii care cad în cascadă”12. În ziua festivităților, emisiunile radio își încep programele
cu emisiuni care descriu cursul evenimentelor, iar sovieticii erau convinși că și alte popoare
comuniste ale lumii ascultau știrile. Pe 7 noiembrie, în tribunele din Moscova, erau prezenți
reprezentanți ai Chinei, Coreei, Republicii Democrate Germania, care urmăreau festivitățile
desfășurate pe mai mult de cinci ore. Liniștea solemnă din Piața Roșie este întreruptă de furtuna de
ovații ale participanților care salută sosirea lui L. M. Molotov, Georgy Malenkov, Lavrenti
Pavlovici Beria, Kiliment Efremovici Voroșilov, Nikolai A. Bulganin, Lazar M. Kaganovici,
Andrey A. Andreev, Alexei N. Kossîghin, P. C. Poromarenco, G. M. Popov, M. F Skiriayov, la
tribuna de granit a mausoleului. La orele 10 dimineața, ministrul forțelor armate al URSS, mareșalul
Al. Vasilievski apare călare în Piața Roșie. După ce primește raportul generalului colonel Pavel A.
Artemiev, comandantul trupelor din regiunea militară Moscova, mareșalul Al. Vasilievski trece în
revistă trupele aliniate pentru paradă, felicitând pe soldați și ofițeri cu prilejul celei de–a 32 a
aniversare a revoluției din Octombrie. Din rândurile coloanelor perfect aliniate, se înalță un „Ura!”
puternic. După trecerea în revistă, ministrul forțelor armate, s-a înapoiat în Piața Roșie și a rostit o
cuvântare adresată trupelor aliniate în Piață și tuturor oamenilor muncii din URSS. Au urmat salve
de artilerie trase în cinstea marii sărbători. Perioada glorioasă a forțelor armate ale URSS începe
parada militară în cinstea lui 7 noiembrie 1949 descrisă astfel: „În urma celor 100 de trompeți și
toboșari, coloana Academiei Militare Frunze intră în Piața Roșie, deschizând parada militară.
Această Academie care instruiește pe viitorii ofițeri ai armatei sovietice a fost decorată cu trei
10
Scânteia, seria III, an XVIII, nr. 1577, 10 noiembrie 1949, p. 2.
11
12
294
ordine: Ordinul Lenin, Steagul Roșu și Ordinul Suvoron cls. I. Coloana are înfrunte pe comandantul
academiei, gen. Colonel Tvetaiev, erou al URSS. Zgomotul motoarelor avioanelor se aude deasupra
coloanelor și cele două parade de pe uscat și din aer se contopesc în una singură. La mică înălțime,
trece avionul comandantului escortat de aparatele de luptă. Acest avion este pilotat de comandantul
paradei aeriene general colonel de gardă de aviație,Vasâli Stalin. Urmează bombardierele grele.
Trec avioanele rapide de luptă”. Parada se deschidea cu defilarea armatei, despre care, în
cuvântările sale, Al. Vâșinski spunea că este o pavăză în lume13.
În timpul paradei, nu au mers pe jos decât academiile și școlile militare, grănicerii și marina.
Infanteriștii au defilat pe motociclete și au fost prezenți în camioane. Armata sovietică dorea să se
mândrească cu cele mai moderne tancuri și tunuri. În Piața Roșie toți soldații, marinarii și aviatorii
mergeau într-o cadență ireproșabilă. Infanteria sovietică defilează în Piața Roșie cu baionete și
grenate de mână, trec infanteriștii sovietici. Defilarea trupelor pedestre se încheie cu tineri elevi ai
școlii militare Suvorov și ai Școlii navale Nihimov.
„Fanfara își schimbă ritmul când apare cavaleria în Piața Roșie, muzica este acoperită de
uruitul motoarelor. Prin Piața trec mașini rapide, șiruri de motociclete solide de fabricație sovietică,
camioane purtând infanteriști și camioane care trag după ele tunuri. Tunurile antiaeriene deschid
drumul coloanelor de artilerie. După tunurile de 75 si 155 mm, vin Katiușele cu obuzele lor. Pe
măsură ce mărimea tunurilor crește, camioanele care le trag fac loc tractoarelor. Pentru ca tunurile
sunt prea mari, acestea sunt transportate in piese detașate de câte două sau trei camioane mari. După
tractoarele artileriei, piața se umple de tancuri. Tancurile rapide T34, artileria de asalt,
crucișătoarele terestre Iosif Stalin. Ele au încheiat parada militară care omagia puterea sovietelor”14.
De la defilări nu lipsesc nici spectacolele aeriene cu celebrele avioane fără elice, cu aripi
îndreptate cu unghiul ascuțit înapoi, identificate ca fiind avioanele rachetă. Defilează apoi prin fața
tribunelor oficiale vestitele Katiușe, cu obuze reactive, apoi artileria sovietică și tancurile IV Stalin.
Demonstrația forțelor armate odată încheiată, urmează defilarea muncitorilor din Moscova. Sunt
prezente șase coloane care răspund cu urale lozincilor strigate de crainic la microfon. Anterior
defilaseră în paralel prin fața mausoleului lui Lenin de unde urmăriseră festivitățile conducătorul
partidului și reprezentanții guvernului. În fața lor, grupul de muncitori a trecut aplaudând, defilând
și salutând cu buchete de flori, strigând: „Pentru Tovarășul Stalin! Ura!”15.
Mulți dintre cei care participă la paradă vin cu soțiile și copiii pentru a-și demonstra
solidaritatea și loialitatea față de conducător și față de politica partidului. Pe rând trec apoi
muncitorii fabricilor și uzinelor din Moscova, pentru care un astfel de eveniment era pe cât de
stresant, pe atât de obositor, întrucât ei știau că momentul era un prilej în care erau obligați să
muncească suplimentar pentru demonstrarea depășirii planului cincinal – măcar în actele oficiale și
programele propagandistice. În acest sens, pancartele uzinei chimice Stalin raporta partidului și
poporului sovietic faptul că planul cincinal a fost atins în trei ani și zece luni. Astfel uzina de
cauciuc a raportat finalizarea target-ului în doi ani și zece luni. Ca o caracteristică comună, fiecare
fabrică se mândrește cu brigăzile ei și cu calitatea excelentă a produselor. Sunt purtate portretele
conducătorilor, ai guvernului, ai marilor stahanoviști precum: Pavel Bicov, Ciutkin Rosiiski, Pavlov
Lisenko.
Subjugarea culturii noului regim politic este evidențiată prin aservirea intelectualilor,
oamenilor de știință, care, alături de muncitori și țărani colhoznici participă la defilări. Grupuri de
profesori sunt întâmpinați de crainic prin urale precum „Pentru profesorimea sovietică! Ura!”.
La capătul opus al pieței, muncitoarele unei fabrici de textile răspund cu „Ura!”. Urmează
defilările Universităților. Universitatea din Moscova în frunte cu studenții care duc portretul lui
Lomonosov și o mare pancartă cu imaginea clădirii cu 26 etaje a viitoarei lor universități ce va fi
clădită pe dealurile Lenin. O coloană de colhoznici poartă o pancartă care arată pe Stalin cu
13
14
15
295
CAPEL Viviana
inscripțiile „Și seceta o vom învinge” sau „Noi nu putem aștepta binefacerile naturii, trebuie să i le
smulgem”. Sunt cuvintele lui Miciurin, devenite lozinca colhoznicilor sovietici. Femeile care
defilează poartă pancarte cu lozinci: „Mame din toată lumea, luptați pentru pace!”, iar crainicul
anunță: „Pentru eroicele femei sovietice: Ura!”16.
Femeile ridică mâna în semn de salut. Coloana de elevi ai școlilor de meserii poartă
uniforma neagră la care au accesorizat flori roșii. După amiaza, spre orele 16, demonstrația s-a
terminat, dar grupuri de oameni încă sunt pe străzi. Fanfarele se aud din nou și manifestațiile
continuă cu defilarea olimpicilor și sportivilor. Drapelele roșii, portretele, pancartele purtând lozinci
ale Comitetului Central al Partidului Comunist al URSS sunt pretutindeni. În fruntea coloanelor
diferitelor sectoare defilează 24. 000 sportivi. Fabricile și uzinele au îndeplinit înainte de termen
prevederile anuale în cinstea marii aniversări, iar oamenii de știință și literatură, artă, intelectualii
din Moscova nu pot lipsi de la paradă. Coloanele de manifestanți poarta portretele președintelui
Poloniei Boleslav Bierut și președintelui consiliului de miniștri, Iosif Cyankiewicz, președintelui
Republicii Cehoslovace, Clement Gottwald și al primului ministru, Antonin Zapotocky,
președintelui consiliului de miniștri al Republicii Populare Bulgaria, Vasil Kolarov și secretarul
Comitetului Central al Partidului Comunist Bulgar, Vâlco Cervenkov, secretarului general al
Comitetului Central al Partidului celor ce muncesc în Republica Populară Ungară, Mathias Rakosi,
președintelui Prezidiului Republicii Populare Ungare, Arpad Szakasics și a primului ministru Istvan
Dobi, secretarului general al C.C. al Partidului Muncitoresc Român, Gh. Gheorghiu Dej și a
primului ministru al Republicii populare Române, dr. Petru Groza, Primului ministru al republicii
populare Albania, Enver Hodja și președintelui adunării naționale a R.P. Albania, Omer Nishani.
Pancarte și panouri poartă saluturi pentru chinezi, coreeni, mongoli. La acestea se adaugă portretele
fruntașilor francezi Maurice Thorez, italianul Palmiri Togliatti, americanului William Foster și
englezului Harry Pollitt. În timp ce defilează coloana sectorului Sverdlov, este remarcată emblema
Teatrului Mare. Coloana oamenilor artei – colectivul Teatrului mic decorat cu ordinul Lenin,
colectivul Teatrului de artă din Moscova și Colectivul teatrului care poartă numele sovietului
Moscovei. Defilează prin fața mausoleului colectivul Academiei Unionale de Științe Agricole VI
Lenin, fiindu-i conferită cea mai înaltă decorație a guvernului Lenin cu prilejul aniversării a 20 de
ani de la înființarea ei. Oamenii muncii din sectorul Proletarski poartă mii de panouri, lozinci,
pancarte, diagrame. În fruntea coloanei sunt muncitorii uzinei de automobile Stalin decorați cu
Ordinul Lenin și Steagul Roșu al muncii. Pentru ei este important pentru că exact pe 7 noiembrie
1924, primele 10 automobile produse de această uzină au luat parte la parada din Piața Roșie.
Manifestația a durat aproximativ 5 ore și au participat peste 100 000 oameni17.
„În jurul orelor 20, în ciuda frigului din noiembrie, pe străzi, se aude din nou, muzica.
Moscoviții mănâncă înghețată și dansează. In piața Manejului s-a ridicat o scenă împodobită cu
secera și ciocanul și steaua făcută din lumini roșii. Ansamblul Aripile Sovietelor oferă mai multe
reprezentații. La 20.40 oamenii merg spre Piața Roșie deoarece la orele 21, tunurile Kremlinului
dau salutul. Când ceasul turnului Spaskaya anunță orele 21, tunurile încep să bubuie, reflectoarele
se îndreaptă în sus și în jos, luminând poporul, sau imensul portretal lui Stalin. Se estimează că sunt
prezenți peste 200 000 oameni. De pe clădirile înalte, țâșnesc rachete multicolore, acesta fiind
salutul capitalei socialiste adresat marii sărbători”18.
Presa relatează despre faptul că a doua zi ambasadorul URSS transmite mesaje de mulțumire
la felicitările primite din partea diferitelor organizații de masă, instituții de cultură și oameni ai
muncii, Astfel, cu prilejul sărbătoririi aniversării marii revoluții socialiste din octombrie,
ambasadorul S.I. Kavtaradze a transmis: „Aduc mulțumiri tuturor organizațiilor și persoanelor care
16
17
18
296
au felicitat ambasada URSS în RPR în legătură cu cea de-a 32 a aniversare a Marii Revoluții
Socialiste sovietice din Octombrie”19.
Sărbătoarea de 1 Mai este descrisă în același fel și se desfășoară sub același tipic. De mult
mai mică importanță, totuși. Această sărbătoare nu cunoaște întru totul fastul și grandoarea
sărbătorii dedicate Marii Revoluții Bolșevice din Octombrie. Cu toate acestea, piețele și străzile au
fost decorate în cele 25 de raioane ale orașului, din Piața Roșie. Defilarea marinarilor din gardă și a
elevilor școlii maritime militare au fost aplaudate în deschiderea festivităților. În pas de cadență
trece infanteria unităților de cavalerie. Stalin este întâmpinat cu ovații și aplauze. În fața
mausoleului lui Lenin se înalță portrete uriașe ale bolșevicilor și ale statului sovietic: Lenin și
Stalin. În tribuna mausoleului urcă Stalin, iar cei prezenți îl întâmpină cu aplauze. Cu el urcă
Viaceslav M. Molotov, Gheorghi M. Malencov, Leventi Pavlovici Beria, C. E.Voroșilov, Artem
Ivanovici Micoian, Lazar M. Caganovici, Nicolai A. Bulganin, A. A. Andree, Nikita S. Hrusciov,
Aleksei N. Cosâghin, N. M. Șvernic și alții. „La orele 10 festivitatea începe, pe poarta turnului
Spaski iese călare generalul dearmată S. M. Ștemenko șeful marelui stat major al Armatei Sovietice.
După ce primește raportul comandantului paradei, generalul Ștemenko trece în revistă trupele.
Salută ostașii și îi felicită cu ocazia zilei de 1 Mai. Apoi, Ștemenko descalecă și urcă la tribună, la
microfon se adresează o cuvântare soldaților Forțelor Armate ale URSS, poporului, oaspeților din
străinătate. Începe defilarea trupelor după tradiție cu elevii Academiilor Militare M.V. Frunze, apoi
Academia de ingineri de Avaiție N. E. Jukovski decorată cu ordinul Lenin și Drapelul Roșu”20.
În rânduri drepte, trec trupe militare apoi artileria trasă de cai, apoi în piață apar ostașii
diviziei de gardă M. I. Calinin -Taman, decorată cu drapelul Roșu și ordinul Suvorov. 34 de ostași
din divizie au primit titlul de erou al URSS. În urma motocicliștilor, trec automobile cu pușcași.
Continuă defilările artilerie, iar în urma pieselor antiaeriene trec celebrele Katiușa- aruncătoare de
mine. Apoi, artileria anti-tanc. Parada aviației – trece avionul conducător cu patru motoare escortat
de patru avioane de vânătoare cu reacție. Avionul cu patru motoare este condus de comandantul
paradei militare, general-colonel de gardă Vasilii I. Stalin. Trec apoi avioanele de bombardament
comandate de colonelul de garda S. M. Romanov, erou al US. De după Muzeul de Istorie apar
escadrilele de vânătoare, iar avioanele de tip Iliușin își desfășoară zborul. În paralel, la sol, se
desfășoară parada unităților militare în pas de cadență. După elevii academiei de Artilerie F. E.
Dzerjnski și elevii Academiei militare de trupe blindate și mecanizate I.V. Stalin, trec marinarii
flotei navale. Demonstrația sărbătorească continuă cu defilarea oamenilor muncii din Moscova.
După paradă, în Piața Roșie au intrat coloane de muncitori. Steagul sovietului din Moscova
a fost distins cu ordinul Lenin și era purtat de renumitul stahanovist Nicolai Alexeevici Rossiiski,
maistru-șef al uzinei Calibr, deputat al Sovietului Suprem al URSS. Steagul este însoțit de un grup
de oameni ai muncii, printre care deputații Sovietului Suprem Blajenov, mecanic al depoului Triaj,
Ciutkih, ajutor de maistru al combinatului din Crasnoholm și alții. Defilează și Lidia
Corabelnikovo, muncitoare la fabrica Comuna din Paris. Demonstrația este deschisă de tineri
sovietici, prima dată trec copii, tinerii pionieri care duc portretul lui Stalin și ghirlande cu flori care
alcătuiesc cuvintele Slavă lui Stalin. Apoi trec 120 de stegari, 24 000 sportivi, muncitori din cele 12
raioanele Moscovei. Deasupra manifestanților se înalță portretele lui Lenin și Stalin. Pe miile de
pancarte și panouri roșii se văd chemările pentru 1 Mai ale Partidului Bolșevic. Se aude “Ura!” Toți
manifestanții au drapele pe care sunt scrise cuvinte de salut pentru R.D. Germană, China, etc. Sunt,
de asemenea, purtate portretele conducătorilor Chinei, Germaniei, Ungariei, Bulgariei, Coreei,
Vietnamului și altor țări comuniste ale lumii. Trec apoi coloanele Ministerului Agriculturii, apoi
reprezentanții teatrul de Artă Gorki, toți ținând panouri cu denumirea spectacolelor distinse cu
premiul Stalin: „Drum liber”, „Învingătorii”, „Umbra străină”. Colectivul Mosfilm care reprezenta
19
20
297
CAPEL Viviana
cinematografiile purta panouri cu scene mărite din filmele Căderea Berlinului sau Bătălia de la
Stalingrad21.
Ziua de 8 martie nu trece fără a fi sărbătorită, deși importanța acesteia este mai puțin
semnificativă. La 8 martie, Organizația de partid, Sovietul Orășenesc și organizațiile de mase din
Moscova împreună cu reprezentanții Armatei Sovietice au ținut o întrunire festivă la Teatrul Mare
pentru a sărbători Ziua Internațională a Femeii. La prezidiu au fost prezenți membri ai Biroului
politic al Comitetului Central al Partidului Comunist Bolșevic al URSS. în frunte cu Stalin.
Ecaterina Furșaeva, secretară a organizației din Moscova a prezentat un raport asupra zilei
internaționale a femeii. Federația Democrată Internațională a Femeii joacă un rol de frunte în lupta
pentru pace, democrație și socialism22. Alegerea reprezentanților în Sovietul Suprem este descris
prin telefon de redactorul Sorin Mladoveanu. Simplitate plină de măreție: „Fâlfâie steaguri, alături
de portretul lui Stalin sunt purtate portretele membrilor Biroului Politic al C.C. al P.C. Încă de
dimineață, o bună parte din populația orașului a trecut pe la urne, iar acum moscoviții cutreieră
străzile orașului. Se aud cântece populare care aparțin tuturor popoarelor sovietice și se cântau
melodii ale compozitorilor Glinka, Ceaikovski, apoi o parte din Simfonia Eroică a lui Beethoven.
Sunt deschise muzeele, teatrele, librăriile, cinematografele. Sunt expuse lozinci luminate de becuri,
cu mesajul „Slavă marelui Stalin1”. Teatrul Mare este împodobit cu becuri, hotelul Moscova este
luminat cu proiectorul, iar între ele se află portretul lui Stalin. Pe scenă sunt dansatori, actori, teatru
de păpuși, în piața Revoluției23.
Nu mai puțin importantă a fost sărbătorirea zilei de 9 mai. La a V-a aniversare este prezentat
Ordinul de zi al Ministrului armatei URSS, Alexandr Vasilievski ca ziua victoriei poporului sovietic
asupra Germaniei Hitleriste. În uzinele, întreprinderile, instituțiile de învățământ, cluburile
muncitorilor și palatele culturale din Moscova, Kiev, Minsk, Baku, Riga, Chișinău și alte orașe, au
fost organizate conferințe, festivaluri, mitinguri la care au participat Eroii marelui război. Au fost
organizate expoziții consacrate Armatei sovietice și realizărilor lor. În orașe au avut loc festivaluri
populare și concursuri sportive în cinstea evenimentului, au rulat filme: Căderea Berlinului, Tânăra
Gardă, Neînfricații. Seara la Moscova și în capitalele Republicii Unionale Leningrad, Stalingrad,
Sevastopol, Odessa, Kaliningrad, Lvov s-au tras 30 de slave de tun în cinstea acestui eveniment. Cu
toții, soldați, sergenți, ofițeri, generali, au aclamat Armata Sovietică. Au strigat: „Trăiască poporul,
guvernul, conducătorul!”24. De asemenea, este prezentat ordinul de zi al Ministrului Marinei
Militare al URSS, I. Iumașev, care se adresează ofițerilor, generalilor și amiralilor, purtând aceleași
mesaje ca și anteriorul său25.
Sărbătoarea este văzută ca metoda perfectă de socializare a maselor, de reconciliere. În orice
moment al istoriei, sărbătorile au făcut apel la colectivitatea unei națiuni care se supun, de obicei
unei autorități suverane.
Zilele de sărbătoare ieșeau din cotidian, în cadrul acestora se cunoșteau activități colective,
reprezentări și simboluri, iar devotamentul participanților putea fi măsurat prin desfășurarea
paradelor, exprimarea reală sau impusă a sentimentelor în mentalul colectiv al vremii, raportat la
evenimentul trăit. Sărbătorile nu erau doar ocazia comuniunii de a se reuni, ci și descărcarea
emoțională a colectivității. Confiscarea politică și ideologică a sărbătorilor, ceremoniilor,
aniversărilor, a reprezentat un aspect semnificativ al ultimelor două secole.
Sărbătorirea momentelor prin parade și festivități au devenit o generalitate constantă, care, al
cărei model a fost ulterior împrumutat de toate statele care se aflau în sfera sovietică, atât la nivel
european, cât și la nivel global.
21
Scânteia, seria III, an XIX, nr. 1724, joi, 4 mai 1950, pp.1, 3, 4.
22
Scânteia, seria III, an XIX, nr. 1680, sâmbătă, 11 martie 1950, pp. 3-4.
23
Scânteia, seria III, an XIX, nr. 1683, miercuri, 15 martie 1950, p. 1.
24
Scânteia, seria III, an XIX, nr. 1730, vineri, 12 mai 1950, pp. 3-4.
25
Scânteia, seria III, an XIX, nr. 1730, vineri, 12 mai 1950, p. 4.
298
BIBLIOGRAFIE
Presă
Scânteia, seria III, an XVIII, nr. 1573, 5 noiembrie 1949.
Scânteia , seria III, an XVIII, nr. 1574, 6 noiembrie 1949.
Scânteia, seria III, an XIX, nr. 1724, 4 mai 1950.
Scânteia, seria III, an XIX, nr. 1680, 11 martie 1950.
Scânteia, seria III, an XIX, nr. 1683, 15 martie 1950.
Scânteia, seria III, an XIX nr. 1730, 12 mai 1950.
Lucrări generale
Christel, L. 1981. The rites of rulers: Ritual in Industrial society: The Soviet case,
Cambridge: Cambridge University Press.
Macici, M. 1992. Grefa comuniștilor în România. Memoria, nr. 6, Uniunea scriitorilor din
România. Comunismul văzut din interior.
McDowell, J. 1974. Soviet Civil Ceremonies. Journal for the Scientific Study of Religion 13,
no. 3 (1974): 265–79, https://doi.org/10.2307/1384758 (accesat la data de 17 nov. 2021).
Petrone, K. 2000. Life has become more joyous, comrades. Celebrations in the time of
Stalin, Bloomington: Indiana University Press.
Torbakov, I. 2018. Celebrating Red October: A story of the Anniversaries of the Russian
Revolution, 1927-2017, Scando-Slavica.
Wilson, L. 2014. The sovietization of commemoration – the antireligious and ideological
functions of Soviet Secular life-Cyclerituals. Hist 407, Professor Julie Hesster.
299
GLORIFICAREA UNIUNII SOVIETICE ȘI A „ARMATEI ROȘII”

DE CĂTRE REGIMUL COMUNIST ROMÂN
STUDIU DE CAZ: RAION BUZĂU - REGIUNEA PLOIEȘTI
Marinela Trandafir ∗
Rezumat: Preluarea absolută a puterii de către comuniștii români în anul 1948 aduce după sine impunerea
modelului sovietic în conducerea statului român și glorificarea armatei sovietice în societatea românească.
În convingerea comuniștilor români, armata sovietică a adus popoarelor cotropite de naziști eliberarea și a
contribuit la dezvoltarea economică și culturală a acestora.
Discursurile propagandistice erau orientate în așa fel încât să fie pe placul bunului prieten de la răsărit.
Comuniștii români nu conteneau cu laudele la adresa Uniunii Sovietice denaturând de fiecare dată adevărul
istoric, propagând în același timp sentimente de înverșunare și ură către așa zișii imperialiști. Este cunoscut
faptul că aceste laude erau aduse la cunoștința oamenilor prin expunerile susținute cu ocazia diferitelor
activități sau zile de sărbătoare. Aceste sărbători trebuiau valorificate și pentru acest lucru trebuiau
mobilizați cât mai mulți oameni începând de la elevi și până la persoane vârstnice împământenite cu vechile
tradiții românești. Mediul rural a fost mult mai receptiv la desfășurarea tuturor manifestărilor aici aflându-
se și veriga slabă de care comuniștii se foloseau pentru a-și duce la bun sfârșit misiunea. Unele dintre
sărbători aveau semnificație istorică și religioasă fiind sărbători cu tradiție, altele iau naștere odată cu
instaurarea noului regim. 1 Mai, 5 Mai (Ziua Presei Comuniste), 23 August erau sărbătorite urmând întru
totul directivele venite de la Moscova, Uniunea Sovietică fiind luată ca model de unitate politică,
organizatorică și ideologică completă. Considerau că sub noul guvern așa zis democratic sunt reprezentate
interesele reale ale poporului român când de fapt era începutul privării de libertate a unei națiuni.
Abstract: The absolute takeover of power by the Romanian communists in 1948 entails the government
imposition of the Soviet model to the entire society and the glorification of the Soviet army. According to the
Romanian communists’ belief, the Soviet armies brought liberation to the peoples invaded by the Nazis and
contributed to their economic and cultural development.
Just to please the good friend from the east, the propaganda speeches were pouring with the praise of the
Red Army's victories, while distorting the historical truth and spreading feelings of bitterness and hatred
towards the so-called imperialists. All of these speeches were shared on the occasion of holidays, some of
them having historical and religious significance as traditional holidays, others coming into being with the
establishment of the new regime, such as 1stMay, 5thMay (Communist press day), 9thMay, 23rdAugust and
others. The aim of these holidays was precisely to give praise to the Soviet Union as a model of complete
political, organizational and ideological unity. The communists considered that under the new democratic
government the real interests of the people were represented, where as it was the beginning of a nation's
deprivation of freedom. The propaganda apparatus of the Communist Party ascribed to the Romanian
people an atmosphere of enthusiasm and a sense of responsibility and patriotism towards the new political
class and the new doctrine. By analysing the archive documents, I want to highlight the significance of these
holidays, their role and how they have been used to carry out many activities aimed at manipulating and
controlling all social categories. Those celebrations had to be used and for this purpose many people as
possible had to be mobilized, starting from the pupils to the elderly that were connected to the old Romanian
traditions. The rural world has been more receptive to these activities and also the weak link that the
communists availed of to carry out their mission.
Cuvinte-cheie: România, sărbătoare, Uniunea Sovietică, comunism, doctrină, 23 august.
Keywords: Romania, Holiday, Soviet Union, Communism, doctrine, 23rdAugust.
∗
Doctorand, muzeograf, Universitatea „Valahia” din Târgoviște / Muzeul Județean Buzău, email:
marineletrandafir932@yahoo.com.
300
TRANDAFIR Marinela
PARTIDUL COMUNIST ROMÂN ȘI PREASLĂVIREA ARMATEI ROȘII DUPĂ

PRELUAREA DEFINITIVĂ A PUTERII
La 30 decembrie 1951, comuniștii sărbătoreau patru ani de la proclamarea Republicii

Populare Române. În mesajele transmise de propaganda comunistă aceștia transmiteau de fapt cum
au reușit să preia definitiv puterea folosindu-se de clasa cea mai defavorizată și anume țărănimea.
Susțineau comuniștii că se împlineau patru ani de când sub conducerea Partidului Comunist
Român, clasa muncitoare în alianță cu țărănimea muncitoare au alungat de la cârma țării monarhia
considerată ultimul reazem al burghezo-moșierimii. În discursul propagandistic susținut cu această
ocazie pe lângă ura viscerală a comuniștilor la adresa monarhiei regăsim și modul josnic de înlăturare
a acesteia și a tot ce avea legătura cu această instituție. Nu lipsea din discurs nici recunoștința față de
armata sovietică care i-a alungat pe cotropitorii hitleriști și astfel proletariatul din România a reușit să
făurească Republica Populară Română. Aparatul de propagandă susține cum printr-o luptă hotărâtă,
Partidul de Stat a reușit să smulgă Puterea de Stat din mâinile claselor exploatatoare și astfel au reușit
să instaureze un regim democratic popular. În cadrul raportului Politic General rostit cu ocazia
Congresului P. M. R. din 1948, Gheorghe Gheorghiu – Dej susținea că:
„23 August, 6 Martie, participarea la războiul antihitlerist, reforma agrară, alegerile
parlamentare, transformările petrecute în țara noastră în a doua jumătate a anului ce s-a scurs,
sunt verigi ale aceluiași lanț, etape diferite ale aceluiași proces de făurire, prin lupta poporului
muncitor, a unui regim de democrație populară în țara noastră. Rezultatul acestui proces este
Republica Populară Română”1.
Observăm un discurs fără sens, cu fraze fără o legătură între ele dar cu politica pe care
regimul comunist o creionase în legătură cu țara noastră și cu oamenii. Nu ni se arata doar ideologia
și politica partidului ci și termenii duri pe care regimul i-a aplicat pentru îndepărtarea instituției
monarhiei și a tot ce era legat de aceasta. Erau folosite expresii precum: „s-au dărâmat așezări și
instituții vechi bazate pe exploatarea și asuprirea poporului muncitor”, „foștii conducători au fost
zdrobiți”, „poliția și jandarmeria erau unelte exploatatoare pentru asuprirea poporului muncitor”.
De fapt regimul ne aduce la cunoștință metodele care au fost aplicate întregii societăți,
oamenii fiind lipsiți în cele din urmă de drepturi și libertăți. De fapt ei au fost cei care au asuprit
populația. În locul justiției și a legilor pe care regimul le considera a fi împotriva oamenilor,
comuniștii au înființat Aparatul de Stat cu funcționari noi și spuneau ei, elemente cinstite, din sânul
clasei muncitoare și țărănimii muncitoare precum și al cărturarilor legați de popor. Legat de armată
aceștia argumentau ca fiind mândria întregii țări aceasta a devenit o armată populară, un scut
puternic împotriva imperialiștilor americano-englezi. Numai citind documentele de arhivă și
analizând conținutul acestora ne dăm seama de gravitatea situației. Comuniștii au început epurarea
statului fără milă și rațiune, orbiți de răutate. Tot ce era bun și sănătos a fost înlăturat intervenind în
forță în toate instituțiile statului. Acum putem descifra de ce materialul propagandistic era lipsit de
estetic, frazele fără sens fiind primordiale iar binecunoscutul limbaj de lemn folosit automat de tot
aparatul de propagandă. S-a ajuns la acest deznodământ deoarece clasa intelectuală a fost
marginalizată sau epurată salvându-se doar cei care au trecut de partea regimului îmbrățișând
politica acestuia. Nu lipsea din material nici laudele la adresa Uniunii Sovietice. Se simțeau datori
să menționeze că doar datorită sprijinului neprecupețit al acesteia au ajuns ei la marile realizări în
toate domeniile. Ei susțineau că:
„Datorită ajutorului frățesc primit din partea Uniunii Sovietice, și datorită muncii
neprecupețite a muncitorilor și tehnicienilor, fabricăm azi pentru prima oară utilaj petrolifer,
mașini, unelte, motoare Diessel, tractoare, combine și alte piese și mașini pe care înainte vreme
eram siliți să le cumpărăm din țările imperialiste plătindu-le cu aur greu”2.
1
Serviciul Județean Buzău al Arhivelor Naționale, fond Sfat Popular al Regiunii Buzău, Serviciul Secretariat, dosar
73/1951, f. 16.
2
SJAN Buzău, fond Sfat Popular al Regiunii Buzău, Serviciul Secretariat, dosar 73/1951, f. 18.
301
Continuând cu mulțumirile la adresa Uniunii Sovietice aceștia nu au făcut rabat de a o aduce

în atenție dând-o ca un foarte bun exemplu de urmat în toate domeniile de activitate. Astfel numai
urmând exemplul strălucit al Uniunii Sovietice în domeniul cultural acesta a devenit un bun al celor
mai largi mase de muncitori și țărani muncitori. Intrarea României sub influența și subordonarea
totală a Uniunii Sovietice a avut un impact negativ major asupra populației. Acest fapt a lăsat urme
adânci în viața câtorva generații. În prim plan se manifestă intens elogierea Uniunii Sovietice fiind
considerată țara care a luptat eroic pentru eliberarea tuturor popoarelor ce tindeau către o viață
liberă, prosperă iar drepturile și libertățile cetățenești erau fundamentale. Nimic mai fals în toată
această propagandă. Această luptă pentru libertate era atribuită în special armatelor sovietice.
În cadrul Conferinței dedicată celei de a 41-a aniversări a armatei sovietice, Consiliul
General al A. R. L. U. S. menționa în scris următoarele:
„La 23 februarie, popoarele Uniunii Sovietice și ale țărilor de democrație populară, oameni
iubitori de pace din întreaga lume sărbătoresc cea de a 41-a aniversare a Armatei Sovietice,
apărătoarea de neînvins a muncii pașnice a oamenilor sovietici, scut de neclintit al păcii și
securității popoarelor. Creată de Partidul Comunist al Uniunii Sovietice, în frunte cu genialul
învățător și conducător al oamenilor muncii – Vladimir Ilici Lenin – Armata Sovietică s-a afirmat
din primele zile ale existenței sale ca o armată a păcii, o armată populară, care se deosebea
radical de toate armatele care au existat până atunci și de cele care există și astăzi în țările
capitaliste”3.
Activitățile propagandistice desfășurate de comuniști unde armata sovietică era venerată nu
aveau loc doar la nivel național ci o însemnătate deosebită li se dădea și pe plan local, la nivel de
Raion și Regiune. Un astfel de exemplu îl constituie anul 1947 în data de 22 februarie când
Cabinetul Prefecturii Buzău trimite o invitație către toți funcționarii săi în care li se aduce la
cunoștință că în sala „Moldavia” din localitate are loc un festival artistic și o conferință cu ocazia
celei de a 29 - a aniversări a Armatei Roșii și sunt rugați să participe într-un număr cât mai mare, în
data de 23 februarie la orele 10.304. Observăm cum erau organizate activități speciale cu spectacole
tematice în cinstea acesteia iar grupul țintă cuprins în directiva circularei erau funcționarii publici.
Trebuia întâi să se lucreze cu oamenii din aparatul administrativ propriu apoi treceau la
restul populației. Pe lângă manifestările de tot felul, comuniștii români au acordat o importanță
deosebită îngrijirii și administrării cimitirelor eroilor români și sovietici de pe teritoriul țării noastre.
Conform ședinței Consiliului de Miniștri din data de 10 iunie 1952, în temeiul art. 72 din
Constituția Republicii Populare Române se hotărăște ca:
„Cimitirele eroilor ostași români precum și cimitirele eroilor ostași ai Armatei Sovietice
căzuți în războiul antihitlerist, care se află pe teritoriul Republicii Populare Române vor fi îngrijite
și administrate de către Comitetele Executive ale Sfaturilor Populare comunale sau orășenești în
raza cărora se găsesc. Nimeni nu poate desființa, strămuta sau modifica cimitirele, mormintele sau
orice construcții în care sunt păstrate așezămintele eroilor sovietici”5.
Din analizele de pe teren comuniștii români au tras concluzia că Sfaturile Populare au dat
dovadă de o atitudine de nepăsare deoarece cimitirele și mormintele eroilor sovietici și români
căzuți pe câmpul de luptă erau lăsate în paragină și pline de buruieni. Pentru a se îndrepta această
situație total căzută în dizgrația regimului, Sfaturile Populare Regionale trebuiau să adopte și să
aplice o serie de măsuri printre care și primirea sprijinului din partea deputaților, comisiilor de
femei și a comisiilor permanente ale Gospodăriilor Comunale de Învățământ și Artă Culturală.
Constatăm câtă importanță dădeau comuniștii români ostașilor sovietici. Soldații români
erau pomeniți nu pentru a li se scoate în evidență faptele de vitejie și jertfa lor ci datorită faptului că
au luptat alături de soldații sovietici. Mergând mai departe pe urmele discursului propagandistic și
datorită faptului că regimul comunist era clădit pe ostilitate, aversiune, vrăjmășie, ajungem la
3
SJAN Buzău, fond Sfat Popular, Raionul Buzău, Secția culturală, dosar 4/1956, f. 6.
4
SJAN Buzău, fond Prefectura Județului Buzău, Secția administrativă, dosar 65/1945, f. 52.
5
302
TRANDAFIR Marinela
concluzia că obiectivele sale erau de a semăna în sufletul populației sentimente de înverșunare și

dispreț către așa zișii imperialiști. Cuvântările cu conținut ideologic și propagandistic erau
împărtășite cu ocazia zilelor de sărbătoare. Festivitățile organizate constau în manifestări stradale de
o amploare cât mai mare sau în instituțiile statului iar mesajul transmis era același de deformare a
realității. Dacă glorioasa armată sovietică, cum o numeau comuniștii români a fost creată de către
Partidul Comunist al Uniunii Sovietice și comuniștii români își atribuiau meritul creării și
organizării armatei române după cum este menționat în textul următor:
„În vara anului 1944, în condițiile înaintării glorioase ale Armatei Sovietice, insurecția
armată organizată și dusă de Partidul Comunist Român a răsturnat dictatura fascist antonesciană.
România a ieșit din războiul hitlerist și, alături de glorioasa Armată Sovietică, a luptat
împotriva Germaniei fasciste. Armata română a luat parte activă la izgonirea trupelor hitleriste de
pe teritoriul țării și la operațiunile militare ce au urmat până la sfârșitul războiului antihitlerist.
(…) Pentru vitejia de care au dat dovadă, pentru victoriile obținute împotriva hitleriștilor,
unități ale armatei române au fost citate prin 7 ordine de zi și 21 comunicate ale Comandamentului
Suprem Sovietic, iar divizia ≪Tudor Vladimirescu-Debrețin≫ și a fost decorată cu înaltul ordin
sovietic ≪Drapelul Roșu≫. Sângele vărsat în comun de ostașii sovietici și români pe câmpurile de
luptă a cimentat și mai mult prietenia frățească dintre cele două popoare. Creată de Partidul
Muncitoresc Român, educată în spiritul devotamentului nemărginit față de popor, în spiritul
patriotismului fierbinte și al internaționalismului proletar, armata noastră populară este
apărătoarea de nădejde a cuceririlor revoluționare ale poporului nostru muncitor și alături de
armatele celorlalte popoare ce alcătuiesc marele lagăr al socialismului stă de strajă păcii și
libertății popoarelor”6.
Alături de soldații români care au luptat eroic pe câmpul de luptă, în percepția comuniștilor
români, armatele sovietice au adus popoarelor cotropite de naziști nu doar eliberarea ci au contribuit
la dezvoltarea economică și culturală a acestora de aceea în toate sărbătorile existente erau venerate
cu un exces de zel ieșit din comun. În cadrul Rezoluției celei de a II-a Plenare a Comitetului Central
al P. M. R. din 10-11 iunie 1948, comuniștii explică de ce își exprimă recunoștința guvernului
URSS și anume continuă aceștia în notările lor pentru că: „ …ajutorul dat de URSS ușurează
munca pentru întregul popor muncitor care a fost ajutat și că aceasta face un pas mai devreme spre
calea socialismului”7.
Introducerea cenzurii și îngrădirea libertății de exprimare au făcut ca oamenii să fie nevoiți
să se subordoneze noilor condiții și să promoveze materialele propagandistice venite de la cel mai
înalt nivel. Popularizarea apropierii fierbinte a prieteniei poporului român față de U. R. S. S. era
realizată de A.R.L.U.S. Această asociație avea datoria să antreneze cât mai multă populație în
desfășurarea acțiunilor care aveau loc cu scopul de a mai sărbători ceva și de a puncta în mod
repetitiv rolul indispensabil al Uniunii Sovietice în viața românilor. Consiliul general al A.R.L.U.S
punea la dispoziție conferențiarilor ce se ocupau de răspândirea propagandei materiale documentare
ce conțineau informații despre tot ce reprezenta Uniunea Sovietică. Manifestările care aveau loc
erau considerate mijloace de cunoaștere a vieții și a strălucitelor rezultate dobândite de popoarele
sovietice, de studierea experienței lor și a izbânzilor lor. Uniunea Sovietică a devenit dintr-o dată
pentru propagandiști o mare putere mondială și datorită prevederilor planului septenal de dezvoltare
a economiei va face ca aceasta să întreacă și SUA atât în ceea ce privește volumul de produse
industriale cât și agricole pe cap de locuitor. Nu era trecut cu vederea nici domeniul științific.
Trebuia pus în valoare „…geniul creator al omului sovietic care a făurit pentru prima oară
un corp ce s-a împlântat în solul lunar”. Imediat la aflarea acestei vești au pornit spre Moscova
scrisori, mesaje de felicitare, telegrame de la toți șefii de state, savanți, artiști, muncitori și alți
oameni cu diferite convingeri politice după cum mărturiseau aceștia8.
6
7
8
SJAN Buzău, fond Sfat Popular, Raionul Buzău, Secția culturală, dosar 4/1956, f. 1-2.
303
Nu lăsa să treacă nici o zi care să nu aibă o însemnătate față de Uniunea Sovietică fără a fi
pusă în valoare. Sub acest aspect era adus în atenția oamenilor faptul că se împlinesc 25 de ani de
când din inițiativa Partidului Comunist Român a luat ființă Asociația „Amicii URSS” ce avea ca
scop să militeze pentru legătura de prietenie cu Uniunea Sovietică și să informeze poporul român cu
toate reușitele ce se înfăptuiau la răsărit. Filiale ale acestei asociații au apărut în orașe precum Iași,
Cluj, Ploiești, Pitești, Brăila. Existența asociației a fost de scurtă durată, organele siguranței, cum
spuneau comuniștii interzicând funcționarea sa.
Cu toate acestea notau comuniștii români: „…dragostea pentru Uniunea Sovietică, interesul
pentru marile realizări ale poporului sovietic nu puteau fi interzise prin ordonanțe”9.
Preluând definitiv puterea, comuniștii nu au mai păstrat însemnătatea și valoarea sărbătorilor
ci le-au dat o cu totul altă însemnătate. Prin Decretul nr. 285 dat în data de 15 octombrie 1948 au
fost stabilite sărbătorile legale. Potrivit Art. 1 sărbătorile legale pentru toți salariații publici și
particulari sunt: 1 Ianuarie (Anul Nou), 6 Ianuarie (Boboteaza), 24 Ianuarie (Unirea Principatelor),
Paștele (3 zile), 1 Mai (Ziua Muncii), 9 Mai (Ziua Independenței, a Victoriei și a Eroilor), 25 – 26
Decembrie (Crăciunul), 30 Decembrie (Proclamarea Republicii Populare Române), 31 Decembrie
(Ajunul Anului Nou). În Art. II este menționat faptul că sărbătorile legale se vor stabili în viitor prin
deciziune a Consiliului de Miniștri. Președinția Consiliului de Miniștri va putea hotărî sărbătorile
comemorative în care se vor respecta dispozițiunile privitoare la repausul duminical conform Art.
III și cel din urmă, articolul IV, specifica faptul că orice dispozițiuni contrarii sunt și rămân
abrogate10.
Activitățile desfășurate cu ocazia acestor sărbători constau în parade fastuoase, cântece ale
elevilor pionieri și ale oamenilor din fabrici și uzine, marșuri militare, piese de teatru, filme, însă
toate cu conținut propagandistic în beneficiul partidului. Pe lângă sărbătorile menționate mai sus
comuniștii căutau să sărbătorească tot felul de zile care aveau însemnătate pentru Uniunea Sovietică
și putem adăuga 5 Mai (Ziua Presei Comuniste), 23 August, Sărbătoarea grâului, Luna Prieteniei
Româno - Sovietice, Zilele Culturii și Artei Beloruse și altele. Scopul acestor zile era de a prilejui
lauda la adresa Uniunii Sovietice luată ca model pentru deplina unitate politică, organizatorică și
ideologică. Toate acestea însoțite de materiale de propagandă. Un exemplu elocvent îl avem într-o
moțiune redactată în anul 1947 cu ocazia zilei de 8 Martie în care pe lângă manifestarea
propagandistică sub forma unui miting de amploare înțelegem și fondul agresiv al mesajului
transmis populației. Acest mesaj pe care regimul îl considera ca o luptă împotriva răului era de fapt
răul pe care regimul comunist, lent, apoi din ce în ce mai brutal îl transmitea populației arătând cât
de importantă este Uniunea Sovietică pentru țara noastră. Moțiunea conține următorul mesaj:
„Noi, femeile din Comitetul Provizoriu al jud. Buzău, orașul Buzău și plasa Buzău, adunate
într-un miting în întâmpinarea zilei de 8 Martie anul curent, ziua Internaționalei femeilor ne luăm
angajamentul că vom lupta alături de femeile muncitoare din R. P. R., în sprijinul solidarității
internaționale a luptei femeilor din lumea întreagă pentru pace, pentru libertate, în cadrul frontului
mondial al partizanilor păcii condus de neînvinsa Uniune Sovietică. Vom lupta pentru apărarea
vieții, pentru fericirea copiilor noștri pe care îi vom crește în spiritul urei neîmpăcate contra celor
care pregătesc un nou război și al agenților lor din țara noastră, în spiritul dragostei de pace, de
Uniunea Sovietică, în spiritul solidarității internaționale cu popoarele din lumea întreagă care
luptă pentru pace”11.
Analizând cu atenție aceste mesaje păstrate în fondurile de arhivă nu putem să nu observăm
cât de forțate sunt și cât de seci erau cuvintele folosite dar în același timp pline de ură, minciună si
frustrare la adresa predecesorilor lor. Ura nu era îndreptățită și nu era înclinată doar spre Monarhie
și oamenii care au crezut în această instituție ci către întregul popor. Un popor pe care l-au vrut
subjugat datorită fricii de a nu se răzvrăti împotriva lor. Pregătirea pentru desfășurarea
9
10
11
304
TRANDAFIR Marinela
manifestațiilor era asemănătoare în toate regiunile țării. Materialul propagandistic cu tematica bine
stabilită era distribuit de la București către Regiuni iar de aici către Raioanele subordonate.
Conform documentelor de arhivă am punctat succint cum erau organizate activitățile și pe
plan local materialul documentar conținând informații din Raionul Buzău - Regiunea Ploiești. Deși
manifestațiile se desfășurau la nivel național, fiecare regiune sau raion în parte puteau aduce un
element în plus ca valoare și asta datorită celor implicați în desfășurarea lor. Ziua de 1 Mai era
considerată marea sărbătoare a oamenilor muncii de pretutindeni iar Comitetul Central al
Partidului Muncitoresc Român îi chemau în acest scop pe toți muncitorii de la orașe și de la sate să
ia parte la această manifestare spunându-le că doar așa economia națională va lua avânt iar nivelul
de trai li se va îmbunătăți considerabil datorită capacității și inițiativei lor creatoare. Foloseau
cuvinte mari pentru a motiva populația însă nu făceau altceva decât să strângă din ce în ce mai tare
lanțul invizibil pe care comuniștii deja îl aveau pregătit pentru populație. 1 Mai era o zi de
sărbătoare internațională fiind transformată de către comuniști într-o sărbătoare de stat însoțită de
manifestări propagandistice ce includeau fel și fel de activități care erau pe placul acestora. Astfel
de manifestări cuprindeau defilări cu mare fast prin orașe la adresa partidului sau conducătorului,
conferințe și serbări câmpenești în lumea satelor unde materialele de propagandă aveau doar
anumite teme legate stric de Uniunea Sovietică și de rezultatele obținute de aceasta în lupta pentru
pace alături de toate popoarelor care au intrat sub tutela ei. Într-un raport întocmit de către Sfatul
Popular al orașului de subordonare Regională Ploiești, Secțiunea comercială ce privea
aprovizionarea orașului cu ocazia zilei de 1 Mai era consemnat faptul că „oamenii muncii vor
demonstra întregii lumi dragostea și atașamentul față de țara prietenă, eliberatoarea poporului
nostru, Marea Uniune Sovietică, urmând exemplul celorlalți muncitori din țările de democrație
populară”. Tot aici se mai menționa că în această zi clasa muncitoare din țara noastră își va
manifesta dragostea și atașamentul față de Partidul care-l crease în frunte cu Gheorghe Gheorghiu
Dej pe drumul trasat de Lenin și Stalin12.
O zi cu un bogat conținut istoric este ziua de 9 Mai deoarece cuprinde o serie de evenimente
importante și anume: Proclamarea Independenței de Stat a României, Ziua Victoriei Aliaților în cel
de al Doilea Război Mondial și Ziua Europei. Pentru comuniștii români ziua de 9 Mai a căpătat o cu
totul altă formă ei sărbătorind: „Înfrângerea definitivă a forței militare hitleriste, prin capitularea
necondiționată a armatelor germane”. În memorabila zi de 9 Mai, generalisimul Stalin, cum îl
adulau toți cei care i-au îmbrățișat ideologiile și percepțiile a adresat poporului sovietic un mesaj în
care spunea: „De azi înainte, deasupra Europei va fâlfâi steagul măreț al libertății și al păcii între
popoare”13. Această victorie împotriva armatei germane era pusă ca de obicei pe seama armatei
sovietice, ba mai mult menționau că: „Printre popoarele care se bucurau de roadele acestei victorii
a Uniunii Sovietice se află și Poporul Român care luptând alături de glorioasele armate sovietice
împotriva dușmanului comun, a recăpătat Ardealul de Nord, ce-i fusese răpit de fascisto-germani și
unguri”14. Analizând aceste rânduri, poporul român, trebuia să se simtă dator față de Uniunea
Sovietică și să o ia ca etalon din punct de vedere ideologic și doctrinar, încheind cu forma de
guvernare totalitară. Luând-o ca exemplu, Uniunea Sovietică va continua în materialele de
propagandă ale comuniștilor români să apere pacea împotriva cercurilor imperialiste din Statele
Unite ale Americii și ale statelor din apusul Europei. Observăm din aceste rânduri cum România
intră irevocabil sub tutela totalitarismului populația îmbrățișând cu bucurie noul regim în judecata
comuniștilor. Ba mai mult spun aceștia „…privește cu încredere spre Marea Țară a Socialismului
și luptă pentru întărirea prieteniei între Republica Populară Română și Uniunea Sovietică”. Pentru
această zi de 9 Mai, comuniștii au creat o lozincă:
12
Serviciul Județean Prahova al Arhivelor Naționale, fond Sfat Popular, Regiunea Ploiești, Secția organizatorică, 1953
– 1961, dosar 9/1953, f. 8.
13
14
305
„Trăiască Ziua de 9 Mai, ziua victoriei armatelor sovietice care au eliberat întreaga
omenire de sub jugul fascisto-hitlerist. Trăiască prietenia Româno - Sovietică”15.
Pentru comuniștii români rezultatul cel mai important al Primului Război Mondial a fost
„…ruperea lanțului imperialist, prin desprinderea Rusiei de sistemul mondial al capitalismului și
instaurarea regimului socialist pe a șasea parte a globului pământesc”16.
Observăm cum sunt descriși pașii ieșirii de sub libertate și îmbrățișarea regimului totalitar
pentru care a optat întâi Rusia apoi a fost impus și statelor care au intrat sub tutela ei, în special cele
din răsăritul Europei. Dintre toate zilele ce aveau o semnificație aparte și trebuiau sărbătorite, ziua
de 23 August pentru comuniști era considerată cea mai importantă.
În această zi: „…glorioasa Armată Sovietică a eliberat România de sub jugul fascist și când
forțele patriotice populare conduse de Partidul Comunist din România au doborât dictatura fascist-
antonesciană. Nu mult după eliberarea țării noastre, s-a făcut cotitura hotărâtoare, trecându-se de
la asuprirea capitalistă și moșierească la regimul democrat popular, care a dat posibilitatea
poporului muncitor să fie stăpânul țării sale”17.
Cunoscând realitatea istorică nu putem să nu observăm câtă minciună putea emana citatul de
mai sus ținând cont că poporul a plecat de la libertatea capitalistă și moșierească ajungând să
muncească cu sudoare pentru regimul comunist fiind lipsit și de bucata de pâine pe care ajunsese să
o primească acum cu rație.
Tot legat de această zi în 1951 a fost realizat un raport cu realizările Sfatului Popular ale
Regiunii Buzău de data aceasta unde legat de domeniul cultural, prin Secțiunea de Cultură și Artă,
susținea aparatul de propagandă, au fost înființate 300 de cămine culturale, 408 biblioteci sătești, 5
biblioteci raionale și una regională. Această Secțiune era pusă în lumină prin înființarea de echipe
artistice ce au reușit să pună în valoare folclorul în diferite concursuri Raionale și Regionale18.
Ziua de 23 August nu era cinstită doar la nivel național ci și pe plan local. Ținând cont de
directivele venite de la București fiecare regiune si raion sărbătorea într-un anume fel. Spre
exemplu în Raionul Buzău cu ocazia acestei zile a fost deschis muzeul de istorie care atunci era
organizat în patru orânduiri: comuna primitivă, sclavagism, feudalism și capitalism. Interesul
vizitatorilor a fost mare, după cum spun sursele de arhivă deoarece influența educativă politică și
patriotică asupra vizitatorilor a avut efectul dorit datorită explicațiilor suficiente primite de aceștia.
Subordonarea totală a României de către Uniunea Sovietică era pentru comuniștii români un lucru
măreț iar toate realizările și câștigurile obținute de țara noastră în această perioadă se datorau
acesteia. Soldații ruși erau omagiați alături de soldații români, toate activitățile culturale erau
adaptate după cele organizate de URSS iar din punct de vedere administrativ nimic nu se concretiza
fără acceptul acesteia. În perioada octombrie – noiembrie 1952 era sărbătorită Luna prieteniei
Româno - Sovietice, considerată sărbătoare tradițională a întregului popor. Manifestările care s-au
desfășurat în acest timp erau considerate ca fiind un „… prilej de cunoaștere a vieții și a
strălucitelor rezultate dobândite de popoarele sovietice, de studiere a experienței lor, a izbânzii
lor”19.
Luna prieteniei româno – sovietice era sărbătorită în fiecare an de la preluarea puterii de
către comuniști și asta pentru că trebuia să aducă ode nemărginite primei țări care a adus cu ea
„socialismul triumfător”. Comuniștii români nu au făcut niciodată rabat din a atribui toate meritele
Uniunii Sovietice pentru că ochii marelui prieten de la răsărit erau tot timpul ațintiți asupra lor.
Continuau cu această propagandă față de URSS și pentru că voiau să îndrepte atenția
populației către noul regim impus insistând să arate cât mult bine aduce această colaborare țării
noastre. În acest context aparatul de propagandă consemna:
15
16
17
Viața Buzăului, 27 iunie 1954, anul V, nr. 422, pag. 1.
18
SJAN. Buzău, fond Sfat Popular al Regiunii Buzău, Serviciul Secretariat, dosar 73/1951, f. 72.
19
306
TRANDAFIR Marinela
„Succesele fără precedent ale Uniunii Sovietice, inițiativele ei curajoase și perseverente în

favoarea înlăturării măcelurilor mondiale ca mijloc de soluționare a litigiilor internaționale, au
făcut să crească nemăsurat prestigiul internațional al URSS, au dovedit cu mai multă vigoare ca
oricând altădată că Uniunea Sovietică întruchipează cele mai înflăcărate idealuri și speranțe ale
oamenilor de pretutindeni”20.
Toată perioada regimului comunist a fost presărată cu evenimente care deși se voiau a fi
diferite în esență erau aceleași. Persista aceeași tematică iar fiecare subiect chiar dacă era ușor
diferit față de anii precedenți, avea la bază același model și anume, Uniunea Sovietică. În perioada
7-16 iunie 1959, au fost organizate „Zilele culturii și artei beloruse” de către ARLUS (Asociația
Română pentru strângerea Legăturilor cu Uniunea Sovietică) și Ministerului Învățământului și
Culturii. Activitățile dedicate acestei acțiuni constau în conferințe și simpozioane, seri literare și
muzicale, concursuri. Zilele acestea de sărbătoare aveau căutare în mare parte la populația de la sate
deoarece orizontul lor cultural era limitat și dădeau crezare la tot ce spunea aparatul de propagandă.
Agitația vizuală în lumea rurală avea efect, țăranii fiind îndoctrinați cu ura față de burghezul
odios sau moșierul fără scrupule. În desfășurarea acestor activități era nevoie de foarte multă forță
de muncă, aparatul de propagandă trebuia să își răspândească ideile cât mai repede și să câștige câți
mai mulți exponenți. Acest aspect a fost rezolvat cu ajutorul tineretului care era ușor de manipulat.
În discursurile lor comuniștii spuneau că tineretul nostru este văzut dezvoltând legături
trainice de prietenie cu tineretul sovietic. Își vor atinge până la urmă țelul deoarece foarte mulți
intelectuali care activaseră în perioada regalității și mai puteau să aibă un cuvânt de spus cu privire
la aceste activități au fost rând pe rând înlăturați din cadrul instituțiilor unde își desfășurau
activitatea. Treptat au fost înlăturați și din viața publică, mulți dintre ei sfârșind în închisoare. Au
fost înlocuiți cu persoane fără cultură generală ce răspundeau ca niște câini credincioși stăpânilor
fiind lipsiți de alte alternative. Au fost alese persoane care puteau evoca așa zisele realizări ale
omului nou, socialist și care puteau susține că Uniunea Sovietică era marea noastră prietenă iar
Armata Roșie văzută ca marea noastră eliberatoare fiind omise atrocitățile săvârșite de aceasta pe
pământul României. Comuniștii prin puterea regimului totalitar au supus întreaga populație.
Aparatul propagandistic al regimului pentru a ține situația sub control a căutat prin adepții săi, să îi
convingă pe români de adevărul politicii lor desfășurând aceste intense activități de propagandă cu
scopul de a câștiga și ce a mai rămas neatins românilor și anume, mintea și sufletul. Regimul
Comunist din România în ciuda activităților pe care le desfășurau nu a adus nimic nou în
dezvoltarea și culturalizarea populației din contră s-a dovedit un regim ce va ancora țara într-o
perioadă de izolare, regres, teroare și de înapoiere culturală. Cu această ocazie s-a desfășurat o
foarte activă propagandă și în domeniul artelor și științelor, menită să arate populației beneficiile,
realizările și bunăvoința regimului și totodată prietenia româno-sovietică. Mai târziu începând cu
perioada lui Nicolae Ceaușescu toate aceste manifestații pregătite cu luni înainte nu vor mai avea ca
pretext elogierea Uniunii Sovietice ci omagierea conducătorului mult iubit. Balanța propagandei va
înclina din ce în ce mai mult spre preamărirea conducătorului Nicolae Ceaușescu, dând naștere așa
numitului cult al personalității. Influența Uniunii Sovietice s-a simțit puternic în tradițiile istorice și
culturale ale românilor dar și în viața socială și politică.
Cu ocazia sărbătoririi celei de a 45 - a aniversări a creării Partidului Comunist Român,
Comitetul de Cultură și Artă a acordat acesteia atenția cuvenită prin activități cultural – educative
de masă care să se ridice la nivelul mărețului eveniment. Astfel în data de 4 martie 1966 au fost
expuse în fața președinților comitetelor executive ale sfaturilor populare comunale și ai directorilor
de cămine culturale planul de măsuri ce privea întâmpinarea zilei de 8 Mai. Planul a fost aprobat de
biroul raional de partid. În urma măsurilor luate au fost realizate: 175 de expuneri pe tema
„Momente din lupta partidului”, alte expuneri încadrate în rubrica „Sub steagul partidului” ce
îmbrățișau conform ideologiei comuniste lupta pentru libertate și fericirea poporului, lupta pentru
20
SJAN Buzău, fond Sfat Popular, Raionul Buzău, Secția culturală, dosar 4/1956 f. 1-2.
307
independența țării, pentru cucerirea și consolidarea puterii populare, pentru construirea societății
socialiste si multe astfel de teme. Au mai fost organizate manifestări cu tema „Îți mulțumim partid
iubit”, „PCR – exponentul și apărătorul consecvent al năzuințelor și intereselor vitale ale
poporului”, „Luptele muncitorești din regiunea Ploiești”, „Pagini de istorie”, „Partidului îi
datoram fericirea”, această din urmă manifestare fiind dedicată tineretului21.
În perioada premergătoare aniversării partidului activitatea artistică a cunoscut o perioadă
înfloritoare conform aparatului de propagandă. A crescut numărul formațiilor artistice, s-a mărit
numărul de artiști amatori, a fost îmbunătățit repertoriul și a crescut nivelul de interpretare.
Spectacolul festiv realizat în data de 6 aprilie 1966 la nivelul raionului a scos în evidență valorile
autentice ale folclorului buzoian fapt consemnat și în ziarul regional „Flamura Prahovei”. Intitulat
„Partid iubit, partid oștean, te cântă plaiul buzoian” a fost susținut de 503 artiști amatori,
spectacolul fiind repetat la unitatea militară Boboc22.
Asaltul comuniștilor români peste sistemul de valori românesc a avut efectul scontat pentru
că au reușit să-l schimbe total adaptându-l după realitățile și valorile Uniunii Sovietice. Comuniștii
au urmărit să își atingă obiectivele folosindu-se de toate mijloacele create de ei. Au fost fideli
politicii partidului, s-au ghidat fără judecată după filosofia și ideologia leninistă și au executat docili
ordinele venite de la cel mai înalt nivel. Rezultatul direct al Uniunii Sovietice în toate domeniile nu
s-a lăsat așteptat. Pentru că toate activitățile culturale aveau o strânsă legătură cu agricultura, în
lumea satelor erau organizate diferite manifestări care trebuiau să scoată în evidență un fapt, un
rezultat care să arate că ce și-a propus partidul să ducă la îndeplinire s-a realizat și nu fără rezultate
remarcabile. Mai nou în tradiția multor sate și comune a apărut manifestarea culturală „Sărbătoarea
recoltei” ce reprezenta pentru comuniști o cinstire a eforturilor oamenilor muncii de la sate pentru
obținerea de recolte bogate. Prin această manifestare se urmărea prilejuirea unei analize a felului
cum s-a muncit și o trecere în revistă a rezultatelor obținute pentru ca tot mai mulți țărani muncitori
să aplice regulile și metodele agrotehnice avansate și să-și însușească experiența fruntașilor
recoltelor bogate. O astfel de sărbătoare cuprindea o serie de activități cultural sportive cât mai
variate fiind implicați directori de cămine culturale, cadre didactice, sprijinul Sfatului Popular, elevi
și tineri. Satul se îmbrăca în haină de sărbătoare fiind împodobit cu ghirlande de flori și verdeață,
lozinci, placarde, panouri cu fruntași și alte materiale de propagandă. Deschiderea zilei se realiza în
sunet de fanfară ce aparținea diferitelor formațiuni instrumentale și corale23.
Sarcinile principale care erau atribuite secțiilor culturale și a instituțiilor culturale erau
grăbirea ritmului de însămânțări și realizarea planului de colectări. Pentru acestea activiștii culturali
din cadrul căminelor culturale, caselor de citit, bibliotecilor trebuiau să organizeze șezători, seri
culturale și alte manifestări prin care să le vorbească țăranilor despre importanța însămânțărilor la
timp, folosirea diferitelor metode de însămânțare și folosirea mașinilor și tractoarelor. Interesul
comuniștilor era să aibă producție cât mai mare la hectar iar țăranul să nu mai muncească în interes
propriu ci pentru stat.
Concluzii
Datorită surselor istorice pe care le-a avut la dispoziție am punctat câteva informații inedite
a modului cum Uniunea Sovietică era pusă într-o lumină favorabilă împreună cu Armata Roșie de
comuniștii români cu fiecare manifestare culturală care se desfășura atât la nivel național cât și în
regiuni și raioane. Studiul de față se referă la Raionul Buzău – Regiunea Ploiești. În același timp
doresc să aduc un plus cercetării mele științifice în domeniul istoriei scoțând la lumina tiparului
informații care merită cunoscute de publicul larg buzoian și nu numai. Trebuie să ținem cont de
21
SJAN Buzău, fond Sfatul Popular Raionul Buzău. Comitetul pentru Cultură și Artă, dosar 8/1966, f. 14.
22
SJAN Buzău, fond Sfatul Popular Raionul Buzău. Comitetul pentru Cultură și Artă, dosar 8/1966, f. 15.
23
SJAN Buzău, fond Sfatul Popular Raionul Buzău. Comitetul pentru Cultură și Artă, dosar 10/1955, Raport de
activitate al Muzeului de Istorie și Artă din Buzău, filă nenumerotată.
308
TRANDAFIR Marinela
faptul aceste activități culturale transformate în manifestări propagandistice erau realizate într-o
perioadă când libertatea omului era pusă în lanțuri de noul regim iar adevărul era denaturat cu bună
știință. Materialul documentar pentru realizarea tematicii activităților era pus la dispoziție de către
aparatul de propagandă al regimului comunist de la nivel central. Acesta făcea parte din Comitetul
Central al Partidului Comunist care ca o caracatiță și-a întins tentaculele prin toate instituțiile
culturale schimbând total rolul acestora pentru societate. Informația era bine cernută pentru a nu se
strecura nici un adevăr care putea răsturna politica partidului. Elitele românești care aveau
capacitatea de a păstra informația corectă și cunoșteau adevărul istoric au fost înlăturați prin diferite
metode în funcție de rezistența acestora tocmai pentru a ușura sarcinile noilor veniți care nu aveau
pic de cultură dar aveau capacitatea de a pune în practică cele mai urâte metode ale regimului.
BIBLIOGRAFIE
Viața Buzăului, nr. 422, anul V, 27 iunie 1954.

Serviciul Județean Buzău al Arhivelor Naționale, fond Prefectura Județului Buzău, Secția
administrativă, dosar 65/1945, dosar 44/1947, dosar 54/1948, dosar 105/1948, dosar 107/1948.
Serviciul Județean Buzău al Arhivelor Naționale, fond Sfatul Popular Raionul Buzău.
Comitetul pentru Cultură și Artă, dosar 10/1955, dosar 8/1966,
Serviciul Județean Buzău al Arhivelor Naționale, fond Sfat Popular, Raionul Buzău, Secția
culturală, dosar 4/1956, 5/1963.
Serviciul Județean Buzău al Arhivelor Naționale, fond Sfat Popular al Regiunii Buzău,
Serviciul Secretariat, dosar 73/1951.
Serviciul Județean Prahova al Arhivelor Naționale, fond Sfat Popular, Regiunea Ploiești,
Secția organizatorică, 1953 – 1961.
309
OBIECTIVE ALE SUPRAVEGHERII SECURITĂȚII ÎN CERCETAREA ARHEOLOGICĂ

DIN ROMÂNIA COMUNISTĂ ÎN ANII '80 AI SECOLULUI TRECUT
Marian Cosac*
Rezumat: Prezentul studiu aduce în discuție un subiect neabordat în cercetarea românească: nivelul și
obiectivele intervenției Securității în cadrul cercetărilor arheologice desfășurate de instituțiile muzeale cu
profil istoric. Deși incompletă din cauza absenței instituțiilor muzeale în București, Ilfov și Giurgiu,
cercetarea noastră atrage atenția asupra prezenței și activității ofițerilor din câmpul „artei-culturii”, acolo
unde cercetările arheologice și exploatarea lor din punct de vedere științific erau distribuite.
Abstract: The present study brings into discussion an untouched topic in Romanian research: the level of
Security intervention in the archaeological research carried out within museum institutions with a history
profile and the objectives in mind. Although incomplete, due to the absence of museum institutions in
Bucharest, Ilfov and Giurgiu, our approach draws attention to the presence and activity of officers in the
"art-culture" field, where archaeological research and their scientific exploitation are distributed.
Cuvinte-cheie: Securitate, intervenție, cercetare, muzeu, artă-cultură.
Key-words: Security, intervention, research, museum, art-culture.
Anii '80 ai secolului trecut au reprezentat pentru cercetarea arheologică din România o
perioadă a constrângerilor economice și ideologice, a intervenției directe a Securității în stabilirea
obiectivelor și a interpretării conform adevărului istoric a materialelor rezultate din săpături.
Activitatea de cercetare arheologică din muzeelor de istorie se afla sub coordonarea şi
controlul Consiliului Culturii și Educației Socialiste, organism înființat în anul 1971, dar care din
anul 1977 a primit atribuții suplimentare, «el a devenit organismul care „conduce, îndrumă şi
controlează în mod unitar întreaga activitate cultural-educativă ce se desfăşoară în Republica
Socialistă România”»1. La acest control se adaugă supravegherea ofițerilor Inspectoratelor Judeţene
ale Securităţii („Activităţile de securitate în unităţile muzeale este în responsabilitatea ofiţerilor din
problema artă – cultură”2), prin reţelele informative din muzeele de istorie, situaţie cunoscută în
acest moment prin intermediul documentelor aflate în Arhiva Consiliului Naţional pentru Studierea
Arhivelor Securităţii, Fond Documentar, din notele raport întocmite privind situaţia „informativ-
operative, din domeniul muzee – patrimoniu”3.
Situația cercetărilor arheologice pe județe:

1. Județul Alba. Nota Serviciului I, din cadrul Inspectoratului Județean Alba, la ordinul nr.
151/M.V./0053400, din 27 ianuarie 1982, acuza pe arheologul B.M. că „practica obiceiul de a duce
la muzeul "Transilvaniei" din Cluj-Napoca - laboratorul de identificări, diverse obiecte găsite pe
șantierul arheologic de pe "Platoul romanilor" din municipiul Alba Iulia, fără a fi însoţite de forme
legale … deţine la domiciliu rapoartele şi documentaţia săpăturilor arheologice … făcând afirmaţii
că în România nu sunt respectate drepturile omului”4. Este remarcată şi metoda de cercetare
neconformă la care apelează arheologul menţionat, „pe unele şantiere arheologice se lucrează
defectuos, cum ar fi în cazul necropolei Cloşca IV din Alba Iulia, unde … folosea buldozerul pentru
decaparea unor morminte, lucrând fără proiect de săpături”5, dar şi faptul că, sub coordonarea sa,
* conf. univ. dr., Universitatea „Valahia” din Târgovişte, e-mail: cosac_marian@yahoo.com.

1
Ilie, 2013, p. 107; Cosac, 2021, p. 271.
2
ACNSAS, Vol. 3, f. 260; Cosac, 2021, p. 272.
3
ACNSAS, Vol. 6, f. 399.
4
5
310
COSAC Marian
„În localitatea Berghin, judeţul Alba, s-au început săpături arheologice la o necropolă care nu au
fost valorificate ştiinţific nici sub formă de raport”6.
2. Județul Arad. Inspectoratul Județean Arad, Direcția I, răspundea în 25.05.1978, la o

interpelare a Direcției I – București, „pe linia de Patrimoniu, privind situaţia la şantierele de
restaurarea a monumentelor”7. Se preciza faptul că, dacă în anul 1978 nu era deschis nici un şantier
de restaurare, anterior, în anul 1977, „au fost 3 şantiere foarte importante, după părerea
specialiştilor”8, este vorba de „șantierul mânăstirii ortodoxe Hodoş – Bodrog”9, unde a fost
descoperită „o aşezare românească (lucru foarte important pentru continuitatea poporului român)
din secolul XI … lucrarea a fost abandonată, nefiind terminată”10. Importanţa rezultatelor
arheologice de la Hodoş – Bodrog este subliniată şi de sursa Someşanu Radu, din cadrul instituţiei
muzeale din jud. Arad, cel care transmitea, la data de 9 noiembrie 1976, Lt. col. Banciu Ioan, o
Notă informativă11. O cercetare arheologică, abandonată și menționată în respectiva notă, este aceea
de la „biserica voievodală de la Hălmagiu, construcţie datată în secolul XIV, respectiv 1346 … îşi
are semnificaţia ei deosebită în ceea ce priveşte continuitatea poporului român pe aceste
meleaguri. … Biserica de la Dezna … aici s-au făcut nişte săpături, care au fost abandonate pe
parcurs”12. Mai sunt indicate şi alte monumente istorice ce „ar mai necesita a fi restaurate, fiind în
pericol iminent de a se degrada”13.
În 27.02.1982 s-a desfășurat în cadrul Inspectoratului Județean Arad, o ședință „la nivelul
conducerii securităţii - o analiză privind modul în care se desfăşoară cercetare arheologică pe raza
judeţului Arad”14. Concluzia este că aceasta „este orientată în direcţia stabilirii unor date şi
documente care să ateste continuitatea şi permanenţa multimilenară a poporului român pe aceste
teritorii”15. Ca exemple sunt date șantierul arheologic de la Cladova, „atestă faptul că în această
zonă a existat în permanenţă o civilizaţie românească, iar aceasta a fost delimitată în timp în sec. I-
XV e.n.”16, şantierul arheologic Bulci, unde „au fost descoperite urmele unei civilizaţii româneşti
din perioada prefeudală (sec. X-XII)”17, iar rezultatul cercetărilor „a fost valorificat corect … ideea
promovată fiind că, pe acest şantier se află urmele a trei locuiri distincte, respectiv perioadă
romană (sec. I-III), care se continuă cu perioada de formare a poporului român (sec. IV-XII) şi a
treia perioadă, respectiv a abaţiei benedeictine”18. „Întregul material arheologic recoltat de pe
aceste şantiere este inventariat şi se păstrează în condiţii de siguranţă la Muzeul judeţean Arad.
Acesta va face în continuare obiectul unor studii şi comunicări menite să demonstreze continuitatea
şi permanența poporului român pe aceste teritorii”19.
Nota atrage atenţia asupra faptului că „cu ocazia unor acţiuni de sistematizare –
modernizare”20, în perimetrul oraşului Arad, „au fost adesea descoperite diferite obiecte de
importanţă arheologică, dar care au fost sustrase ori s-au pierdut deoarece aceste lucrări nu sunt
supravegheate de personal specializat … în atenția organelor noastre va sta atît controlarea
modului de desfășurare a cercetării arheologice cît și maniera de valorificare științifică, corectă, a
6
7
8
9
10
11
12
13
14
15
16
17
18
19
20
311
rezultatelor acestor cercetări, interpretarea lor în spiritul adevărului istoric … prin forme şi
metode specifice de securitate, se va acţiona pe lîngă unii arheologi şi istorici din cadrul Muzeului
judeţean Arad pentru a-i stimula şi determina să publice studii, articole, comunicări şi referate
ştiinţifice pe baza materialului arheologic recoltat, în ideea demonstrării continuităţii permanenţei
şi latinităţii poporului român”21.
Și în anul 1987, activitatea de cercetare arheologică desfăşurată pe raza judeţului a fost
„orientată în direcţia stabilirii unor dovezi și documente care să ateste continuitatea şi permanenţa
poporului român pe aceste teritorii”22, iar materialul arheologic rezultat „va face în continuare
obiectul unor studii şi comunicări menite să demonstreze continuitatea şi permanenţa poporului
român pe acest teritoriu … Raportăm că în continuare în atenţia noastră va sta atât controlarea
modului de desfăşurare a cercetării arheologice cât şi maniera de valorificare ştiinţifică a
rezultatelor acestor cercetări, interpretarea lor în spiritului adevărului istoric … În acelaşi timp,
prin forme şi metode specifice de securitate, se va acţiona pe lângă unii arheologi şi istorici din
cadrul Muzeului judeţean Arad pentru a-i stimula şi determina să publice studii, articole,
comunicări şi referate ştiințifice pe baza materialului arheologic descoperit, în ideea demonstrării
continuității, permanenţei şi latinităţii poporului român”23.
3. Județul Argeș. În anul 1981 „au fost executate săpături arheologice în comunele Cepari
şi Suici … iar din informaţiile primite de la sursele lucrătorilor de la posturile de miliţie instruite
pe această linie nu s-au obţinut date din care să rezulte sustrageri de materiale sau săpături
defectuoase”24.
4. Județul Bacău. Din documentele la care am avut acces, nu dispunem informații despre
cercetarea arheologică din acest județ, dar știm faptul că sursele din cadrul rețelei informative „nu
asigură o cunoaştere corespunzătoare pentru sectorul arheologic”25.
5. Județul Bihor. Dacă în cazul acestui județ reţeaua „asigura acoperirea informativă a
locurilor şi mediilor … în mod corespunzător”26, dispunem doar de o informație cu referire asupra
stilului de muncă „defectuos al directorului … în organizarea şi coordonarea activității de
autofinanţare a secţiilor complexului muzeal, ce au dat naștere la discuţii privind realizarea
planului de încasări şi a volumului de muncă; - tolerarea unor stări de indisciplină, îndeosebi în
cadrul secţiei patrimoniu naţional-cultural, ce au avut implicații în evaluarea corectă a unor
lucrări solicitate a fi scoase din ţară. Există unele comentarii, privind posibilitatea scoaterii din
muzeu a unor documente de valoare istorică, în scopul însuşirii lor sau a transmiterii acestora în
străinătate, pentru a fi folosite împotriva intereselor ţării noastre”27.
6. Județul Bistrița-Năsăud. O notă de informarea transmisă de Inspectoratul Judeţean

Bistriţa-Năsăud Direcţiei I – Serviciul V, în 27.1.1982, menționează șantierele arheologice de la
Ciceu Corabia, locul „Sub cetate”, Archiud, punctul „Hînsuri”, şi Ilișua28, unde „activitatea se
desfăşoară cu sprijinul cetăţenilor şi în special a elevilor din localităţile apropiate, fapt pentru care
s-au luat măsuri de încadrare informativă în perioada în care participă la săpături. Până în
prezent nu ne-au fost semnalate cazuri de săpături arheologice defectuoase, de natură a
21
22
23
24
ACNSAS, Vol. 6, f. 265-266.
25
ACNSAS, Vol. 6, f. 268-269.
26
27
28
ACNSAS, Vol. 6, f. 272-273.
312
COSAC Marian
compromite obiectivele istorice cazuri de dosire, sustragere revalorificare muzeală ori ştiințifică a
rezultatelor unor săpături”29.
7. Judeţul Botoșani. În ianuarie 1982, Inspectoratul Judeţean Botoșani preciza faptul că, în
ceea ce priveşte cercetările arheologice, „am avut în permanenţă în atenţie modul în care s-au
efectuat săpăturile arheologice şi cercetările istorice de pe raza judeţului efectuate de specialiştii
din cadrul muzeului”30. Se propune pentru anul 1982 „Cunoaşterea din timp a locurilor unde
urmează a se efectua săpături arheologice şi încadrarea personalului muncitor cu surse din
comunele respective sau din apropierea acestora”31.
8. Judeţul Brașov. O adresă a Inspectoratului Județean Brașov, transmisă Direcției I –

București, în 19.05.1982, „privind stabilirea unor date din domeniul cercetării arheologice pe raza
noastră de activitate”32, atrage atenţia asupra unor „deficienţe cauzate de: întârzierea în
deschiderea unor şantiere şi insuficienta dotare tehnică a cercetătorilor care fac deplasarea în
teren, ambele avînd la bază motive de ordin administrativ, financiar-contabile cât și lipsa de
solicitudine a unor organe locale ale administrației de stat în asigurarea forței de muncă necesare
bunei desfăşurări a săpăturilor”33, iar „pe linia activității de cercetare arheologică, sunt
identificate nereguli privind păstrarea, conservarea și evidenţa materialului descoperit, precum și
existența unor șantiere arheologice nepuse în lucru sau exploatate necorespunzător”34.
9. Județul Brăila. Reţeaua informativă din cadrul muzeului județean „corespunde

cantitativ şi calitativ problematicii din acest … În urma supravegherii informative nu au fost
depistate aspecte negative”35. Situaţia a rămas neschimbată până în anul 1987, când aflăm că
„potenţialul informativ existent este format din două surse de profesie muzeografi care asigură în
mod corespunzător locul respectiv”36.
10. Județul Buzău. Muzeul Judeţean Buzău nu ridica, în 2.12.1987, pe linia „măsurilor de
cunoaştere şi prevenire în domeniul muzee — patrimoniu”37, probleme deosebite.
11. Județul Caraș-Severin. Inspectoratul Județean Caraș-Severin a acordat o atenție

particulară cercetărilor arheologice inițiate în orașul Caransebeș38, iar sursele Mirela39, Viorel40,
Traian Bocșanu41, Irina42, Dana-Maria43, Potoceanu44, Vînătoru45, Viorel 46, Almăjan47sau Almăjan
29
30
31
32
33
34
35
36
37
38
Problema descoperirii implicării Securității în interpretarea datelor arheologice rezultate din cercetarea de la
Caransebeș fac obiectul unui studiu distinct (Cosac, 2022).
39
40
41
42
43
44
45
46
47
313
Ion48 au atras atenţia asupra descoperiri arheologice inedite „din zona istorică a oraşului
Caransebeş – vestigii din secolele XIII-XIV, mărturie a începuturilor urbane ale localităţii”49.
12. Județul Călărași. Informarea50, transmisă de Serviciul I din cadrul Inspectoratului

Judeţean Călăraşi Direcţiei I – Bucureşti, precizează că „Valorificarea ştiinţifică şi muzeală a
rezultatelor săpăturilor arheologice şi cercetărilor istorice efectuate de specialiştii din cadrul
muzeelor a decurs normal, cu respectarea exigenţelor ştiinţifice, nu s-au semnalat cazuri de
sustrageri, dosire de piese în ultimii ani, săpături arheologice defectuoase, precum şi abordarea
necorespunzătoare în lucrări elaborate sub egida muzeelor, ori în spaţiul expoziţional a unor
perioade, aspecte din trecutul nostru istoric, de natură a prejudicia interesele ţării noastre”51.
13. Județul Cluj. Pentru judeţul Cluj dispunem de o informare din data de 5.03.1980. Este
vorba de un răspuns la ordinul „Nr. 151/MV/0053400 din 27.01.1982 privind analiza eficienţei
măsurilor de cunoaştere şi prevenire din cadrul muzeelor din Cluj-Napoca”52, unde se precizează
că: „În cadrul supravegherii informative s-a avut în atenție cunoaşterea modului de valorificarea
ştiinţifică şi muzeală, a rezultatelor săpăturilor arheologice şi a cercetărilor istorice şi etnografice
efectuate de personalul ştiinţifice, rezultînd că acestea sînt folosite în mod corespunzător … în
cursul anului 1981 s-a exercitat influenţă pozitivă prin intermediul reţelei informative asupra
cetățeanului vest-german WALTER MAIER AREND, directorul Muzeului de Istorie din Köln,
BONA ISTVAN, cercetător ştiinţific din R.P.U., TAKAHASKI MASAO din Japonia, ALBERT
D'HAENEUS din Belgia, BLOCKER MERRI din S.U.A. RATNER MITCHEL din S.U.A., SONU
HANY din S.U.A. şi alţii, întrucît manifestau unele opinii defavorabile istoriografiei româneşti”53.
Sursa Brutus informa, în 16.04.1987, asupra descoperirii unei necropole romane, cu ocazia
săpării unor şanţuri pentru extinderea rețelei de termoficare în Cluj-Napoca: „Acest cimitir are o
importanţă EXCEPȚIONALĂ datorată faptului că în România nu au fost săpate integral necropole
(în afară de una de la Alba Iulia), cu morminte din mai multe epoci și în special necropole romane,
că acest cimitir permite observaţii ştiinţifice importante deoarece construcţiile care au existat
cîndva aici (astăzi demolate) nu au afectat prea mult structura mormintelor, şi, în sfîrşit, că
această necropolă arată o CONTINUITATE daco-romană pe aceste meleaguri ale municipiului
Cluj-Napoca. Marea majoritate a mormintelor studiate de specialişti (morminte din cărămidă,
cărămidă cu capac de piatră sau totale din piatră) au fost refolosite de către populaţia autohtonă
rămasă aici după retragerea aureliană (anul 271 e.n.) deci, localnici din secolul al IV-lea e.n.
Această constatare, repet are o importanță covârşitoare pentru demonstra şi pe această cale celor
care consideră că odată cu retragerea aureliană DACIA a devenit "o țară pustie", netemeinicia şi
duşmănia afirmațiilor lor … O problemă însă deosebit de gravă și astăzi încă nerezolvată o
constituie paza permanentă a vestigiilor de pe acest şantier, în perioada cât arheologii nu lucrează
aici (între orele 16-17,00 pînă a doua zi dimineaţa, în zilele de sărbătoare sau ploioase - cînd, din
punct de vedere ştiințific nu se poate lucra din cauza noroiului)”54.
14. Judeţul Constanţa. Atenţia Inspectoratului Judeţean Constanţa este îndreptată asupra
Complexului rupestru de la Basarabi, „unul din monumentele istorice de o importanţă deosebită
pentru istoria poporului român, care dăinuie din secolele IX-XI. Acest monument, unic în întreaga
Europă, (care) prezintă o importanţă fundamentală pentru cunoaşterea încheierii procesului de
48
49
50
ACNSAS, Vol. 6, f. 32-330.
51
52
53
ACNSAS, Vol. 6, f. 333-335.
54
ACNSAS, Vol. 6, f. 345-346.
314
COSAC Marian
formare a poporului român. Realizat integral din rocă de cretă, Complexul de la Basarabi
comportă în continuare un mare risc de distrugere în urma ciclurilor de îngheţ-dezgheţ. Deşi s-au
întreprins lucrări de restaurare încă din anul 1960, materializate printr-un număr de patru
proiecte, acestea s-au sistat în 1977 realizându-se 33% din construcţia de protecţie, ceea ce
favorizează degradarea în continuare a obiectivului, fapt pentru care nu poate fi integrat
circuitului turistic”55.
15. Judeţul Covasna. Cercetarea arheologică şi valorificarea muzeală sunt elemente atent
supravegheate de ofițerii Inspectoratului Județean, dar „o atenţie aparte am acordat şi supravegherii
modului de valorificare ştiinţifică şi muzeală a rezultatelor săpăturilor arheologice şi cercetărilor
istorice efectuate în zonă fapt ce nu a facilitat apariţia unor aspecte negative cu repercusiuni de ordin
politic. Totuşi s-au constatat şi unele neajunsuri în asigurarea pazei şantierelor arheologice şi a
exponatelor, fapt ce a facilitat sustragerea unor obiecte cu valoare muzeistică. Astfel, în vara anului
1980 inginerul IGNATESCU RADU din Galaţi, aflându-se la rude în Ariuşd, a scos din așezarea
neolitică din localitate cîteva obiecte cu caracter arheologic pe care, împreună cu un muzeograf din
Galaţi le-a restaurat şi păstrat la domiciliu, fără intenţia de a le valorifica către terţe persoane.
Obiectele au fost recuperate şi predate muzeului judeţean Covasna”56.
16. Județul Dâmbovița. O adresă a Inspectoratului Județean ne informează despre faptul

că, „cu sprijinul organelor locale de partid s-a făcut o selecționare a persoanelor ce lucrează în
cadrul muzeului județean, fapt pentru care în prezent nu avem persoane cu antecedente politice sau
penale care să lucreze în această instituție”57, dar şi despre situaţia „la "Turnul Chindiei" de la
Complexul muzeistic "Curtea Domnească" nu au fost remediate fisurile provocate de seismul din
august 1986. A fost informată conducerea Comitetului judeţean de Cultură, urmînd a lua măsurile
ce se impun”58.
17. Județul Dolj. Rezultatele cercetărilor arheologice întreprinse în judeţul Dolj „reprezintă
argumente ştiinţifice, probatorii, ale permanenţei autohtonilor daci şi daco-romani pe aceste
locuri. În afara valorificării ştiinţifice, rezultatele cercetărilor arheologice au fost valorificate în
activitatea muzeală atît expoziţională, cît şi în activitatea cultural-educativă, folosindu-se
mijloacele de presă şi radio. Nu au existat situaţii de interpretări eronate privind formarea şi
continuitatea poporului român în zona cercetată … Din unele date obţinute rezultă că în depozitul
muzeului ar fi material provenit în urma săpăturilor care, cu actualele posibilităţi, ar necesita timp
de 15 ani pentru cercetare”59.
18. Județul Galaţi. Pentru anul 1981 sunt menționate cinci săpături arheologice, dar „nu s-
au semnalat aspecte deosebite de natură a compromite unele obiective istorice de importanţă
deosebită, nu au fost cazuri de săpături arheologice defectuoase. Nu au fost cazuri de exploatare
necorespunzătoare a rezultatelor săpăturilor sau interpretarea eronată a unor materiale
arheologice descoperite privind trecutul istoric al patriei, de natură să prejudicieze interesele ţării
noastre”60.
19. Județul Giurgiu. Nu deținem informații despre cercetarea arheologică din acest județ,
unde, în anul 1987, exista doar o instituție muzeală, „Muzeul Luptei de Independență a Poporului
55
56
57
58
59
60
315
Român”61. Suntem informați că „în cadrul muzeului exista o stare de spirit necorespunzătoare
cauzată de disensiunile dintre vechea și noua conducere e muzeului în jurul cărora se formaseră
două grupuri. Prin informarea operativă a organelor de partid au fost luate măsuri energice care
au condus la eliminarea divergențelor inițiale”62.
20. Județul Gorj. În anul 1982, în aria județului se desfăşurau cercetări arheologice în zece
şantiere „conduse de cercetătorii din București”63, dar „Un minus în activitatea noastră l-a constituit
faptul ca nu au fost verificați în suficientă măsură cercetătorii din cadrul unor muzee din București
veniți pe raza județului pentru a conduce lucrările de săpături arheologice”64. Se precizează faptul că
„Nu au apărut cazuri de nevalorificare a unor obiecte rezultate din aceste săpături”65.
Cercetările arheologice desfășurate în anul 1987 erau coordonate de „cercetători din
București în patru localități rurale, respectiv: Stoina, Telești, Săcelu și Boroșteni, descoperindu-se
diferite obiecte de interes din perioada paleoliticului și neoliticului, cît și o carieră de piatră din
perioada geto-dacică. Din informațiile obținute rezultă că descoperirile făcute au fost valorificate
corespunzător”66.
21. Județul Harghita. Situația cercetărilor arheologice din acest județ ne este cunoscută
printr-o „NOTĂ cuprinzînd activitățile dușmănoase la care s-au antrenat unele cadre din muzeele
județului Harghita”67, întocmită de Inspectoratul Judeţean Harghita, în 21.03.1985, şi transmisă
Direcţiei I, Serviciul V, din cadrul Departamentului Securităţii Statului68. Este vorba de concepţii
„naționalist – iredentiste de care sunt stăpîniţi anumiţi factori de răspundere din cadrul muzeelor
din judeţ, influențele negative ce se exercită asupra acestora din partea elementelor duşmănoase
interesate din exterior, au dus la imprimarea în munca de cercetare arheologică a unor tendinţe şi
practici dușmănoase. În mod vădit se manifestă lipsă de interes şi preocupare, ca anumite locuri,
zone în care sunt indicii că s-ar descoperi anumite fapte materiale legate de continuitatea
poporului român să fie cercetate cu finalitate”69. Este dat exemplul directorul Muzeului Judeţean
Harghita, Szocs Janos, care a afirmat, cu referire la continuitatea populației românești în arealul
județului, că „trebuie să analizăm cu grijă acest lucru, deoarece cercetătorii, arheologii şi istoricii
din Bucureşti, nu sunt cinstiți, că aceştia aduc dovezi arheologice din altă parte pentru a-şi putea
susţine ipotezele continuităţii, că este mai bine să rămînem specializaţi în etnografie”70, ca urmare,
se propune schimbarea sa din funcţia de director71, dar şi „Constituirea unei comisii de specialiști,
care să inventarieze toate locurile din județ, unde sunt indici favorabili pentru începerea unor
cercetări arheologice în concordanță cu istoriografia prezentă a României”72.
22. Județul Hunedoara. Inspectoratul Județean sesiza Direcţia I, din cadrul

Departamentului Securităţii Statului – București, asupra efectuării „unor săpături arheologice
neautorizate de factorii competenți. Astfel, muzeograful principal MARIS TIBERIU, responsabil la
Castelul Corvineștilor din Hunedoara a efectuat unele săpături în zona localității Zlaști și în jurul
castelului din Hunedoara. Menționăm că sus-numitul nu are nici atestare pentru efectuarea de
61
62
63
64
65
66
67
68
69
70
71
72
316
COSAC Marian
lucrări de acest gen. Organele noastre au luat măsura informării organelor competente care au
dispus sistarea lucrărilor respective, acestea urmînd să fie continuate ulterior de specialiști și
cercetători în arheologie”73.
Nota din 30.11.1987 face referire şi la situaţia siturilor arheologice din judeţ, menţionând
„Într-o situație precară se găsesc în prezent obiectivele complexului arheologic de la Sarmizegetusa
Regia (Grădiștea Muncelului), unde au început lucrări de conservare-consolidare în anul 1979,
prilejuite de aniversarea a 2050 ani de la constituirea statului dac. Aceste lucrări au fost întrerupte în
1982 din lipsa fondurilor bănești, fapt ce a determinat ca o mare parte din monumentele demontate
să nu fie refăcute în forma inițială. Ele, alături de o parte din materialul de restaurare, au rămas în
continuare pradă intemperiilor, fiind supuse degradării. Din devizul general întocmit in valoare de
18.339.314 lei s-au efectuat lucrări de restaurare în perioada menționată, în sumă de 11.533.308 lei.
Au rămas de efectuat lucrări la monumentele Sanctuarul mare de calcar, Sanctuarul mare de andezit
și amenajarea lapidariului - în valoare de 6.806.096 lei”74.
23. Județul Ialomița. Pe raza judeţului, în anul 1987, se desfăşurau cercetări arheologice pe
„6 șantiere de săpături, rezultatele acestora fiind valorificate periodic prin organizarea de expoziții
și prezentarea în simpozioane și alte manifestări culturale”75.
24. Județul Iași. În 4.03.1982, în „activitatea informativ-operativă din cadrul Complexului

Muzeistic Iaşi”76, se atrăgea atenția asupra activității desfășurate pe șantiere arheologice, dar „nu
am primit informații din care să rezulte că s-au efectuat săpături arheologice defectuoase de natură
să compromită unele obiective istorice de importanță deosebită, să fi fost dosite, sustrase ori să nu
fi fost valorificate rezultatele descoperirilor privind formarea și continuitatea poporului român în
zona județului Iași, unde cercetătorii Complexului muzeistic au raza de competență.”77
O altă notă, din 25.11.1987, face referire la cercetarea arheologică şi la valorificarea
rezultatelor, dar „nu s-au constatat aspecte deosebite. Una din problemele discutate între
cercetătorii din aceste domenii o constituie reținerea de care dau dovadă editurile în publicarea
lucrărilor care prezintă rezultatele săpăturilor arheologice, preferîndu-le pe acelea de sinteză. Se
apreciază în mediul arheologilor și istoricilor că publicarea unor lucrări, elaborate pe baza
săpăturilor arheologice au o importanță deosebită pentru a dovedi continuitatea, unitatea și
romanitatea poporului român, argumentul hotărîtor și convingător constituindu-l materialul
rezultat din săpături și că fără publicarea integrală a acestuia, sinteza nu este credibilă”78. În fapt,
„rezultatele săpăturilor arheologice și ale cercetărilor istorice nu sunt integral, atît din cauze
obiective dar mai ales din cauze subiective, fapt ce poate aduce prejudicii serioase în promovarea
intereselor țării noastre și contracararea anumitor acțiuni ostile inițiate din exterior”79.
25. Județul Maramureș. Nota de informare a Inspectoratului Județean, din 23.02.1982,

menționează că în „valorificarea științifică a rezultatelor descoperirilor arheologice nu sunt
semnalate aspecte de interes operativ. Există date neverificate potrivit cărora arheologul … care se
ocupă de epoca fierului, ar neglija evidențierea – cu ocazia săpăturilor arheologice – a altor urme
cu semnificații istorice, decît cele specifice epocii de care se ocupă”80. Acuzele aduse arheologului
respectiv sunt reluate și în nota din 30.11.1987: „date din care rezultă că arheologul "CAVACS"
73
74
75
76
77
78
ACNSAS, Vol. 7, f. 84-85.
79
80
317
manifestă dezinteres pentru conservarea unor materiale arheologice descoperite cu ocazia

lucrărilor conduse de el, s-a intervenit operativ prin conducerea muzeului Județean pentru
inventarierea strictă și conservarea acestora”81. Utilizarea pseudonimului indică, în opinia noastră,
cu claritate, deschiderea unui dosar de urmărire informativă.
26. Județul Mehedinți. Informațiile cu referire la județul Mehedinți, la care am avut noi
acces, sunt disponibile din 23.04.1984 și se referă, în mod particular, la situația conservării
pilonului Podului lui Traian82, subiect reluat în adresa din 29.11.198783. În ceea ce privește
cercetare arheologică, „din informații mai rezultă că în urmă cu mai mulți ani a lucrat în calitate de
muzeograf la muzeul Regiunii Porților de Fier, Mihai Viorica – specialist în săpături arheologice,
care ar fi descoperit în zona localității Izvorul-Bîrzii din judetul Mehedinți urme ale unei cetăți
dacice, necunoscute pînă atunci. Directorul muzeului, Davidescu Mișu, aflînd despre acest lucru,
subapreciind valoarea descoperirii, cît și datorită unor diferende cu respectiva, a dispus ararea
terenului respectiv. Ca urmare, lucrările n-au mai continuat iar în cele din urmă Mihai Viorica a
fost nevoită să plece la Slobozia la muzeul județean Ialomiţa unde se află și în prezent”84.
27. Județul Mureș. Adresa Inspectoratului Județean Mureș, Serviciul I, din 28.11.1987,
menţionează că în ultimii ani s-au desfăşurat „săpături arheologice în localitățile: Cipău, Iernut,
Band, Cristești, Sîncrai, Voivodeni, Chendu, Lechința de Mureș, Brîncovenești și Sighișoara.
Vestigiile descoperite sunt exploatate în sălile de expoziție permanente organizate în cadrul
complexului. Acestea atestă continuitatea poporului roman în spațiul geografic mureșean din epoca
neolitica (5.500 î.e.n.) și pînă în prezent. Pînă în prezent nu am obținut informații din care să
rezulte preocupări ostile în acest domeniu sau alte aspecte”85.
28. Județul Neamț. În anul 1982, în ceea ce privește cercetarea arheologică de pe raza
judeţului, atenţia reţelei informative aflată la dispoziția Inspectoratului Județean, „a fost orientată și
pentru cunoașterea modului cum se valorifică rezultatul săpăturilor arheologice, nerezultînd
aspecte negative ori de natură ostilă. Pe raza județului Neamț se execută săpături arheologice în
următoarele locuri:
- Cetatea de pe "Bîtca Doamnei", unde se efectuează operațiuni de decopertare, activitate ce
se execută numai în perioada de vară, cu efective mici, datorită posibilităților financiare limitate.
- Incinta școlii generale din cartierul Văleni – municipiul P. Neamț, unde la fel se execută
lucrări cu efectiv redus numai în perioada verii și tot din cauza posibilităților financiare limitate.
Rezultatele acestor săpături au fost cercetate și publicate în revistele de specialitate și
informării Institutului de Arheologie în mod favorabil țării noastre”86.
29. Județul Olt. În acest județ, în anul 1982, personalul din cadru muzeelor, cu preocupări
în cercetarea arheologică, nu este în baza de lucru şi nu sunt „semnalări din care să rezulte
atitudinea necorespunzătoare”87.
30. Județul Prahova. Un raport al Inspectoratului județean, din anul 1987, aminteşte
despre şantierul arheologic de la Budureasca, unde „s-au descoperit dovezi materiale de valoare
istorică care atestă vechimea și continuitatea elementului dacic în zonă, ce au stat la baza unor
81
82
83
84
85
86
87
318
COSAC Marian
comunicări științifice de specialitate. Datorită faptului că nu s-au luat măsuri de pază și conservare
a lucrărilor conservate, s-au produs degradări care influențează negativ continuarea lucrărilor”88.
31. Județul Satu Mare. Informaţiile furnizate de rețeaua informativă la începutul anului
1982, au permis Inspectoratului Județean obţinerea de „date cu referire la unele aspecte negative
din cadrul șantierului arheologic de la Acîș, care puteau compromite rezultatele unor săpături
arheologice ce au evidențiat urme ce atestă fără tăgadă prezența dacilor liberi pe acest teritoriu.
Prin informarea organelor de partid, a factorilor de conducere din comuna Acîș, s-au întreprins
măsuri de înlăturare a cauzelor care puneau în pericol cuptoarele dacice, descoperite în albia
rîului Crasna, luîndu-se totodată măsuri de conservare corespunzătoare”89. Arheologul T.B. „este
cuprins în supravegherea informativă fiind urmărit în colaborare cu Serviciul de specialitate”90 şi
este acuzat că are unele „tendințe de realizare a unor lucrări de specialitate în care să primeze
elementul celtic în defavoarea celui dacic, deci implicit acordă prioritate celților ca fiind primii
locuitori ai acestor teritorii”91.
În anul 1987, în aria județului, „s-au efectuat săpături arheologice în localitățile Lazuri,
Cuciu Mare, Dumbrava și Sănislău și s-a obținut un bogat material format din ceramică și din
unelte de bronz și piatră, care atestă continuitatea poporului român în această zonă. Aceste
rezultate au fost valorificate sau sunt în curs de valorificare în cadrul celor 11 teme de cercetare pe
care le realizează în prezent muzeele de pe raza lor de activitate.”92
32. Județul Sălaj. În 26.02.1982, sursele Inspectoratului Județean nu au semnalat „abordări

necorespunzătoare și interpretări tendențioase, privitoare la procesul de formare a limbii și
poporului român, la continuitatea daco-romană și românească ș.a. din partea persoanelor
supravegheate”93.O atenție particulară era acordată cetățenilor străini ce participau la cercetările
„arheologice din județ (Marca, Zăuan, Porolissum) a reieșit că aceștia au manifestat o atitudine
corectă și au fost influențați pozitiv atît prin rețea cît și prin factori locali din mediul rural, precum
și prin directorul muzeului, să prezinte obiectiv, onest în lucrările și luările lor de poziție istoria
poporului român”94.
În 25.11.1987, ca urmare a informaţiilor obţinute, „2 persoane au fost introduse în baza de
lucru întrucît s-au obținut date și informații din care rezultă atitudini naționaliste și dușmănoase și
de interpretare necorespunzătoare a unor momente din istoria poporului nostru”95. În finalul
raportului se propune ca prin „rețeaua informativă și factorii de răspundere se va acționa pentru
compromiterea și izolarea elementelor semnalate cu manifestări dușmănoase, valorificarea
corespunzătoare a rezultatelor cercetărilor istorice, respectarea legislației ce reglementează
activitatea din domeniu, sens în care cooperarea cu organele de miliție se va extinde și diversifica
în mod permanent”96.
33. Județul Sibiu. În 13.09.1985, sursa „Alexandra” semnala Inspectoratului Judeţean,

„faptul că la șantierul arheologic de la Bratei, județul Sibiu, unul din cele mai importante șantiere
arheologice post romane și se pare singurul care atestă formarea poporului român în Transilvania,
se execută lucrări de excavație la nisipiul existent în zonă, fără a se avea în vedere că aceste
88
89
90
91
92
93
94
95
96
319
lucrări ar putea deteriora vestigiile așezării istorice existente în acea zonă”97, dar şi „faptul că
acestui șantier nu i se acordă atenția cuvenită este și acela ca pînă în prezent nu s-a publicat nici o
lucrare în care să fie prezentate rezultatul săpăturilor efectuate”98.
34. Judeţul Suceava. Nota Inspectoratului Judeţean, din 11.03.1982, precizează: „În ce
privește valorificarea științifică și muzeală a rezultatelor săpăturilor arheologice și cercetărilor
istorice, raportăm că acestea sunt efectuate de personalul calificat din cadrul acestor instituții în
colaborare cu specialiști de la Institutul de învățământ superior Suceava, Institutul A. D. Xenopol și
Institutul de arheologie al Academiei de științe sociale și politice, nefiind semnalate aspecte
negative care să aibă repercusiuni de ordin politic”99.
35. Judeţul Teleorman. Documentele la care am avut acces sunt cu referire la componenţa
reţelei informative, fără a face trimiteri la cercetările arheologice din aria judeţului.
36. Județul Timiș. Sursele aflate în colaborare cu Inspectoratul Judeţean au permis

obţinerea de informaţii „care documentează, poziții politice tendențioase a unor cadre muzeale,
stări de spirit necorespunzătoare, poziții negative în cercetarea istorică și arheologică, intenții de
trecere frauduloasă a frontierei, reminiscența unor idei rösleriene în privința continuității istorice a
poporului român”100.
Nota de analiză, din 18.03.1982, menţionează că în „ceea ce privește cercetarea și
valorificarea științifică și muzeală a rezultatelor săpăturilor arheologice și de descoperire a unor
noi surse istoriografice, se menționează faptul că există în depozite o mare cantitate de materiale,
acestea nu sunt publicate sau puse în valoare, fiind elocvent sub acest aspect că Muzeul Banatului,
respectiv cercetătorii, nu au publicat în ultimii 10 ani nici o lucrare de sinteză despre istoria sau
etnografia acestor locuri care să susțină continuitatea românilor în această zonă. Atunci cînd
istoricul I.D. SUCIU și alții au conceput atari studii au fost defăimați de către MEDELEȚ FLORIN
și BENEA DOINA”101.
Cercetarea arheologică din aria județului era orientată prioritar către „teme privind
descoperirea de noi așezări și noi dovezi de cultură materială care să ateste continuitatea
teritorială de locuire a dacilor, simbioza daco-romană, formarea poporului și limbii române”102,
„pe bază de planuri aprobate de către Consiliul Culturii și Educației Socialiste și Academia de
Științe Sociale și Politice”103.
În Muzeul Banatului îşi desfăşurau activitatea patru arheologi, dar doar Florin Medeleţ este în
atenţia Securităţii. Acesta este acuzat că «a adoptat, o poziție tehnicistă, în cercetarea istorică,
axîndu-se pe descrierea hallstattului în BANAT, fără a fi vorba de etnia locurilor, respectiv de
prezența dacilor, insistînd pe superioritatea culturii materiale celtice, pe „osmoza daco-celtică”»104.
O atenție particulară este acordată menţionării siturilor „arheologice care nu au fost atacate
pînă în prezent și care pot furniza dovezi importante privind istoria poporului român, din datele
existente se precizează că există în acest sens:
- Stațiunea arheologică CENAD unde în 1979 s-au efectuat doar sondaje, aceasta fiind
necercetată sistematic și fiind pe teritoriul intravilan, datorită lucrărilor de construcții se distrug
97
98
99
100
101
102
103
104
320
COSAC Marian
sau se pot deprecia o serie de urme materiale, mai ales că aceasta este importantă pentru perioada
dacică, daco-romană și pentru dovedirea primei formațiuni statale românești.
- Stațiunea arheologică HODONI unde se efectuează prospecții limitate de mai mulți ani,
care continuă și în 1982, importantă pentru perioada romană și a primelor formațiuni statale
românești. Datorită lucrărilor agricole și construcțiilor zootehnice se pot distruge urme
importante”105.
Nu este trecută cu vederea afectarea unor situri arheologice, „"valul roman" și "tumulii",
care nu sunt cercetați arheologic, distrugîndu-se astfel urme deosebite. Numai o periegheză
efectuată în urmă cu 3 ani, pe traseul Timișoara - frontiera de vest a României, au determinat
identificarea în cîmpia timișană a peste 20 așezări umane dispărute, începînd cu perioada dacică și
pînă în prefeudalism”106.
În ceea ce priveşte săpăturile „arheologice și valorificarea rezultatelor acestora”107, în anul
„1987 – în special prospecțiunile "de salvare", au demonstrat existența continuității într-o serie de
localități, stațiunile arheologice din REMETEA MARE, FREIDORF, CIORENI, demonstrînd
prezența daco-romanilor și a proto-românilor în secolul IV-X. Datele pe care le posedăm relevă că
procesul de punere în evidență a rezultatelor acestor prospecțiuni, publicarea unor sinteze
edificatoare se realizează cu multă întîrziere, din cauza unor arheologi care monopolizează
materialul și nu acordă acces altor cercetători la aceste concluzii. Ca urmare a unor măsuri de
prevenire nu au apărut unele materiale pe teme istorice care puteau aduce prejudicii ideii de
continuitate ca acele semnate de WILLIAM MARIN și TRIPCEA TEODOR. Concomitent s-a acționat
asupra arheologilor MEDELEŢ FLORIN și DOINA BENEA, prin măsuri de influențare pozitivă, care
au publicat în presă și reviste studii documentate despre stadiul cercetărilor arheologice din BANAT
și continuitatea de locuire și cultură materială a românilor. Măsurile de prevenire întreprinse în
dosarul de urmărire informativă "CASTELANUL" și în cazul "BRINDUSA" au condus astfel la
producerea de mutații pozitive în concepțiile lor în materie de istorie, astfel că în prezent au trecut la
efectuarea de periegheze și sondaje arheologice, rezultînd descoperirea unor importante vestigii și
așezări care demonstrează continuitatea teritorială și etnică în cîmpia de vest, întocmind – așa cum
după cum s-a precizat – studii care subliniază cu dovezi certe ideea continuității. Se dețin informații
că Institutul de arheologie din CLUJ-NAPOCA, fără a avea aprobarea forurilor competente, a
început prospecțiuni arheologice la CENAD, acestea fiind conduse de către JAMBOR PETRU.
Raportăm că în anii precedenți arheologi din R.P. UNGARA și-au manifestat intenția de a realiza în
comun, cu arheologii români prospecțiuni în această așezare unde în perioada expansiunii spre est a
triburilor maghiare a luat ființă un episcopat catolic, față de care se manifestă un interes deosebit în
R.P. UNGARA”108
37. Judeţul Tulcea. Inspectoratul judeţean informa, în 04.03.1982, că cercetarea

arheologică din aria judeţului acordă „o deosebită atenție … valorificării științifice și muzeale a
noilor descoperiri, întocmirii pe această bază a unor studii și cercetări istorice care să ateste
formarea și continuitatea poporului în Dobrogea. În prezent în județul Tulcea, se efectuează
săpături arheologice în apropierea localităților: Carcaliu (neolitic) și Jurilovca, iar în colaborarea
cu Muzeul Militar la Babadag și Murighiol”109.
105
106
107
108
ACNSAS, Vol. 7, f. 243,
109
321
38. Judeţul Vaslui. În 09.03.1982, în activitatea de cercetare arheologică, nu „s-au pus în

evidență aspecte negative pe linia verificării științifice și muzeale a rezultatelor săpăturilor
arheologice”110.
39. Judeţul Vâlcea. În anul 1981 „Au fost efectuate săpături arheologice în localitatea
Ocniţa, sub directa coordonare a profesorului D. Berciu, în urma cărora au fost descoperite dovezi
incontestabile privind continuitatea poporului român. La Ocniţa, unde s-a descoperit cetatea
"Buridava dacică", au fost găsite colecţii de numismatică şi ceramică dacică. După restaurare,
cele mai valoroase exponate au fost aduse la Muzeul de istorie din Rm. Vîlcea, iar cele mai puţin
importante , au rămas la expoziţia de la Ocniţa.
În cursul anului 1981 nu au fost semnalate aspecte negative cu repercursiuni de ordin
politic, nu au fost efectuate săpături arheologice defectuoase, de natură a compromite unele
obiective istorice de importanţă deosebită, nu au fost dosite, sustrase, nevalorificate muzeal ori
științific rezultatele săpăturilor arheologice. Nu au fost abordate necorespunzător în lucrări
elaborate sub egida muzeelor ori în spaţiul expoziţional unele perioade sau aspecte din trecutul
nostru istoric, de natură a prejudicia interesele ţării noastre”111.
40. Judeţul Vrancea. În anul 1981 s-au efectuat cercetări arheologice în patru situri, dar
„Nu s-au semnalat cazuri de dosire, sustragere, nevalorificare muzeală ori ştiinţifică a rezultatelor
săpăturilor arheologice ori a cercetărilor istorice privind formarea şi continuitatea poporului
român în zona judeţului nostru”112.
Scopul cercetărilor arheologice era, din punctul de vedere al Securității, de a aduce „probe
documentare pentru reconstituirea istoriei naționale … singurele argumente demonstrative pentru
susținerea continuității și pentru cuprinderea unui teritoriu sau altul în acest proces”113. Afirmația
este cuprinsă în documentul intitulat „NOTĂ privind modul în care s-a desfăşurat activitatea de
cunoaştere pe şantierele arheologice în 1978”, sinteză realizată de Direcţia I în 23.12.1978114.
Rețeaua informativă a Securității, activă în muzeele de istorie la începutul anilor '80, era
alcătuită din 271115 de surse, colaboratori și surse folosite cu aprobarea organului de partid, la un
personal de „circa 1.600 persoane, dintre care 1230 cu studii superioare”116. La acești colaboratori
se adaugă „150 de surse ale altor compartimente de muncă ori ale organelor de miliţie”117, dar și
sursele din rândul zilierilor și voluntarilor prezenți pe șantierele arheologice, după cum suntem
informați din Nota – Raport a Inspectoratului Județean Botoșani, transmisă Departamentului
Securității Statului, în data de 25.02.1982118. Se propune pentru anul 1982 „Cunoaşterea din timp a
locurilor unde urmează a se efectua săpături arheologice şi încadrarea personalului muncitor cu
surse din comunele respective sau din apropierea acestora”119. Situația este valabilă pe toate
șantierele arheologice, în mod particular pe acelea unde erau antrenați și cercetători străini.
Atenția surselor era orientată și „în a cunoaşte modul de valorificare ştiinţifică şi muzeală a
rezultatelor săpăturilor arheologice şi cercetărilor istorice efectuate”120, dar și dacă cercetarea
110
111
112
113
114
ACNSAS, Vol. 3, f. 32-36.
115
116
117
118
ACNSAS, Vol. 6, f. 277-279.
119
120
322
COSAC Marian
arheologică „este orientată în direcţia stabilirii unor date şi documente care să ateste continuitatea
şi permanenţa multimilenară a poporului român”121.
Ofițerii aveau atribuții în „controlarea modului de desfășurare a cercetării arheologice cît și
maniera de valorificare științifică, corectă, a rezultatelor acestor cercetări, interpretarea lor în
spiritul adevărului istoric”122.
ABREVIERI
ACNSAS Arhiva Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității, Consiliului

Național pentru Studierea Arhivelor Securității, București.
Mousaios Mousaios, Muzeul Județean Buzău, Buzău.
BIBLIOGRAFIE
ACNSAS. vol. 3. Arhiva Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității, Fond
Documentar, Referitor la patrimoniu – muzee, Dosar nr. 13367.
Documentar, Referitor la Muzee, Corespondență județe, Dosar nr. 13367.
Documentar, Referitor la Artă – Cultură, Muzee, Corespondență județe, Dosar nr. 1336.
Cosac, M. 2021. O radiografie asupra prezenței Securității în muzeele de istorie din
România anilor '80 ai secolului trecut, Mousaios 24, pp. 173-193.
Cosac, M. 2022. De la cercetarea arheologică la interpretare istorică – Biserica medievală
din Caransebeş şi respectarea adevărului istoric în documentele fostei Securităţi. În Arheovest X:
[Simpozion ArheoVest, Ediția a X-a]. Szeged: JATEPresss (în curs de apariție).
Ilie, C. C. 2013. Regimul comunist și muzeele de istorie din România. București: Dobrogea.
121
122
323
RĂZVAN-CRISTIAN BÎGIU: TRANDAFIR G. DJUVARA: BIOGRAFIA UNUI

DIPLOMAT ROMÂN (1856-1935), TÂRGOVIȘTE: CETATEA DE SCAUN, 268 P.
Cristian-Iulian Ceacîru∗
Din totdeauna diplomația a reprezentat unul din aspectele cele mai importante ale istoriei
omenirii. De la primele înțelegeri încheiate între triburile epocii de piatră, continuând cu apariția
primelor tratate scrise cum ar fi cel de la Kadesh și cu trimiterea reciprocă de misiuni diplomatice,
relațiile internaționale au evoluat continuu. Și în istoria românilor relațiile diplomatice au jucat un
rol foarte important în condițiile învecinării cu imperii foarte puternice care au dominat aproape tot
timpul cele trei țări române.
Se poate spune că acțiunile corpului diplomatic român au ajuns la apogeul importanței lor în
cea de-a doua parte a secolului XIX - începutul secolului XX. Pregătirea obținerii independenței
apoi a recunoașterii statului român, acțiunile derulate în vederea obținerii unor poziții politice și
comerciale cât mai avantajoase pe plan internațional pentru națiunea română, au constituit liniile
directoare ale diplomației românești din ultima parte a celui de-al XIX-lea veac. Pe de altă parte, la
începutul secolului XX diplomații români au avut drept obiectiv primordial alegerea alianței celei
mai potrivite care să ajute statul român în procesul de realizare a Marii Uniri și a recunoașterii
acesteia pe plan internațional.
Fără a exagera se poate afirma că munca diplomaților români din perioada mai sus
menționată nu a fost mai prejos decât lupta cu arma în mână a soldaților din prima linie a frontului,
luptă dusă pentru apărarea patriei de armatele inamice. Unul din acești eroi diplomați, prea puțin
rămași în analele istoriei românilor, a fost Trandafir G. Djuvara (1856-1935). În lucrarea Trandafir
G. Djuvara. Biografia unui diplomat român (1856-1935), istoricul Răzvan-Cristian Bîgiu a
reconstituit cu multă acribie științifică parcursul vieții profesionale a acestuia.
Volumul cuprinde o introducere, trei capitole, bibliografie, anexe și ilustrații. În introducere
autorul face un scurt, dar cuprinzător istoric al relațiilor evoluției diplomatice românești începând cu
perioada medievală. În Istoriografia problemei autorul prezintă titlul celor câteva studii dedicate
persoanei diplomatului și a familiei acestuia, subliniind faptul că lucrări de amploare pe aceste
subiecte nu au apărut, ci doar studii punctuale. Autorul menționează și lucrările care au avut un rol
important în creionarea parcursului vieții și carierei lui Trandafir Djuvara, în principal acestea fiind
memoriile diplomatului precum și diverse anuare ale Ministerului de Externe din perioada
respectivă. Un rol important l-au avut de asemenea și documentele familiei Djuvara, corespondența
purtată între diverși membri ai familiei, aceasta regăsindu-se în cadrul Arhivelor Naționale Istorice
Centrale. Corespondența purtată de diplomatul român cu centrala din Ministerul de Externe a fost
de asemenea foarte importantă în conturarea biografiei sale.
Primul capitol al volumului, structurat în trei subcapitole, se ocupă de originea familiei lui
Trandafir G. Djuvara, pregătirea sa profesională, respectiv legătura strânsă pe care a avut-o cu
activitatea desfășurată de Ateneul Român. În ceea ce privește originea familiei diplomatului român,
autorul lucrării, reconstituie scrupulos arborele genealogic al acesteia evidențiind obârșia sud-
dunăreană a familiei Djuvara. Într-o frumoasă enumerare, autorul menționează marile personalități
ale culturii și științei românești, de origine aromână: „...sociologul Dimitrie Gusti, astronomul
Nicolae Coculescu, inginerul Elie Carafoli, filologii Theodor Capidan, Iuliu Valaori, Tache
Papahagi, pictorii Theodor Aman și Ari Murnu, sculptorul Dimitre Paciurea, arhitectul Constantin
Iotzu....(p. 41).
Cel de-al doilea subcapitol tratează studiile efectuate de Trandafir G. Djuvara relevând
faptul că informațiile certe despre studiile acestuia liceale, universitare și doctorale sunt
contradictorii, neștiindu-se exact din analiza documentelor unde au fost făcute. De exemplu în
∗
Drd., Muzeul Olteniei Craiova, e-mail: iulianc01@gmail.com.
324
privința studiilor doctorale se știe cu precizie faptul că au fost efectuate la Paris, dar nu se cunoaște
exact domeniul în care acesta a obținut diploma de doctor. În fine, în al treilea subcapitol este
prezentată activitatea diplomatului român de sprijinire a Ateneului Român, prestigioasă instituție
culturală a timpului, căreia de altfel i-a lăsat prin testament o parte însemnată a averii sale.
În al doilea capitol al lucrării este prezentat debutul în lumea diplomatică al al lui Trandafir
G. Djuvara, debut care a avut loc într-o perioadă plină de efervescență a Ministerului de Externe
român. De altfel la începutul capitolului autorul face și un scurt și judicios istoric al acestei instituții
în perioada imediat următoare obținerii independenței de stat a României. La 30 aprilie 1879, la
vârsta de numai 23 de ani, Djuvara a fost numit atașat de legație pe lângă agenția diplomatică
românească de la Paris. În același an a cunoscut o împlinire și pe plan personal, întemeindu-și o
familie prin căsătoria cu d-ra Elena Gheorghiu.
Având un salariu foarte mic Djuvara a făcut demersuri pe lângă Ministerul Afacerilor
Străine pentru a fi numit pe un post mai bine retribuit, fiind în final numit secretar de legație clasa a
II-a la Bruxelles. În noua funcție diplomatul român a avut o activitate cât se poate de rodnică fiind
implicat în realizarea unor acorduri internaționale între România și Belgia, cum ar fi: Convenția de
comerț (Bruxelles, 14 august 1880), Convenția de extrădare (Bruxelles, 20 august 1880), Convenția
pentru protecția proprietății industriale și a mărcilor de fabrică (București, 8 martie 1881).
După încheierea misiunii diplomatice la Bruxelles, Trandafir G. Djuvara a ocupat succesiv
mai multe posturi: șef al Secțiunii politice a Ministerului Afacerilor Străine, prim secretar de legație
la Constantinopol (1883-1884), iarăși conducător al Secțiunii politice (1884-1886), secretar al
Comisiei pentru negocierea unui tratat de comerț cu Austro-Ungaria, însărcinat cu afaceri la
Belgrad (1887-1888).
Un pas uriaș în cariera sa a fost numirea sa ca șef al misiunii diplomatice românești din
Sofia, în anul 1888. Aici a trebuit să facă față insistențelor autorităților bulgare de a îl recunoaște pe
Ferdinand drept conducător al Bulgariei, în vremea când venirea acestuia în țara sud-dunăreană
provocase o mare tulburare în cancelariile Europei. Refuzul României de a da un răspuns pozitiv în
acest sens a dus la o stagnare nefirească a relațiilor româno-bulgare.
Mult mai productivă s-a dovedit a fi activitatea lui Trandafir G. Djuvara în Constantinopol
unde a fost instalat la 15 mai 1896 drept trimis extraordinar și ministru plenipotențiar. Diplomatul
român s-a bucurat de o primire extrem de cordială din partea sultanului Abdul Hamid al II-lea și a
înaltelor oficialități turcești. De asemenea a primit Marele Cordon al Ordinului Medgidie „o
favoare care în mod obișnuit se acorda după un an sau doi de ședere la Constantinopol și
câteodată chiar la sfârșitul misiunii” (p. 109). Convenția comercială româno-turcă și acordarea de
drepturi aromânilor din Imperiul Otoman au fost principalele realizări ale lui Djuvara în misiunea sa
de la Constantinopol. Acestea însă au fost obținute după istovitoare tratative cu oficialitățile
otomane, România trebuind să țină cont atât de propriile interese geostrategice cât și de situația
politică deosebit de complexă din Peninsula Balcanică. Deși a obținut succese incontestabile în
munca sa, din cauza unui derapaj personal, legătura intimă cu soția ambasadorului german, Djuvara
a fost rechemat în țară și scos din corpul diplomatic până în anul 1909.
La 12 iulie 1909, Trandafir G. Djuvara a ajuns la Bruxelles în calitate de trimis extraordinar
și ministru plenipotențiar al statului român în Belgia. Acesta a fost practic postul în care diplomatul
român a stat cel mai mult, 11 ani, orașul fiind considerat „cel mai bun fotoliu de orchestră pentru a
auzi bine concertul european” (p. 128). În același an Djuvara a fost acreditat și pe lângă Marele
Duce al Luxemburgului, fiind astfel inaugurate relațiile diplomatice româno-luxemburgheze. În
perioada de dinaintea izbucnirii Primului Război Mondial cea mai importantă realizare a
diplomatului român a fost implicarea în realizarea unei convenții bilaterale româno-belgiene
referitoare la protecția operelor literare, artistice și fotografice, în cursul anului 1910. După
invadarea Belgiei de către armatele germane, Djuvara a rămas la post, urmând regele și guvernul
belgian în refugiul acestora la Anvers. El a continuat să reprezinte interesele României, trimițând în
țară prețioase informări asupra comportamentului administrației militare germane de pe teritoriul
325
belgian ocupat. Din nefericire, începând cu toamna anului 1916, aceleași suferințe ale populației
belgiene aflate sub ocupație germană, vor fi cunoscute și de o mare parte a poporului român.
Cu multă durere în suflet, Trandafir G. Djuvara și-a încheiat misiunea de la Bruxelles în
toamna anului 1920: „a fost pentru mine o adevărată sfâșiere de a mă despărți de această țară” (p.
170). Următorul post la care a fost numit, se pare că nu tocmai cu voia sa, a fost acela de la Atena
unde a stat timp de patru ani până în 1924. În perioada respectivă, viața politică din Grecia s-a
caracterizat printr-o mare instabilitate, în țară existând un puternic curent anti regal, situația
generală înrăutățindu-se și pe fondul războiului greco-turc. Un aspect important al activității lui
Djuvara în capitala elenă a fost asigurarea protecției reginei Elisabeta și a cuplului regal. De altfel,
în 1924, diplomatul român a fost cel care a intervenit direct pentru ca familia regală greacă să
ajungă cu bine în România, unde va sta jumătate de an. Misiunea lui Djuvara în Grecia a durat până
în decembrie 1923, după revenirea în țară el activând, până în 1926 în cadrul administrației centrale
a ministerului de externe.
Lucrarea D-lui Bîgiu este una bine închegată, fiind redactată într-un limbaj accesibil atât
istoricilor cât și tuturor cititorilor pasionați de istoria diplomației și a relațiilor internaționale. În
anexele volumului este redat un util arbore genealogic al familiei Djuvara, precum și liste ale
operelor diplomatului român, respectiv ale distincțiilor onorifice primite de acesta de-a lungul
îndelungatei sale cariere. Poate că ar fi fost utile să fie redate în această parte a volumului și cele
mai importante convenții diplomatice încheiate prin mijlocirea lui Trandafir G. Djuvara. De
asemenea, pentru cititor ar fi fost interesant să știe mai multe detalii despre viața acestuia din
perioada în care nu a activat în diplomație, respectiv din timpul de după pensionare. Cu toate aceste,
apariția lucrării dedicate acestui diplomat român este cât se poate de binevenită deoarece
devoalează pentru publicul larg activitatea unuia din loialii angajați ai statului român, care au
reprezentat la nivel înalt interesele naționale.
326

Oltenia - Studii - Si - Comunicari - Arheologie 2022

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Oltenia - Studii - Si - Comunicari - Arheologie 2022

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Vol. XXIX / 2022

MUZEUL OLTENIEI CRAIOVA

Ilustrația de pe copertă: Clădirea Secției de Istorie – Arheologie a Muzeului Olteniei Craiova

COMITETUL ȘTIINȚIFIC / SCIENTIFIC COMMITTEE

Sorin Liviu Damean

Viorel Emanuel Petac

Vlad Vintilă Zirra

Redactor Șef / Editor in Chief: Colegiul de Redacție / Editorial Staff:

Responsabilitatea conținutului științific al lucrărilor aparține în întregime autorilor. Autorii trebuie să

NEAGU Dragoș Nicolae – Cercetări arheologice de suprafață în punctul „Peninsula”, județul

CEACÎRU Cristian Iulian – Răzvan-Cristian Bîgiu: Trandafir G. Djuvara: biografia unui

CERCETĂRI ARHEOLOGICE DE SUPRAFAȚĂ ÎN PUNCUL „PENINSULA”,

Dragoș Nicolae Neagu*

Rezumat: Această lucrare se dorește a fi o prezentare a rezultatelor cercetărilor arheologice de suprafață

Cuvinte-cheie: cercetări de suprafață, paleolitic, punctul „Peninsula”, județul Constanța, Dobrogea.

Key-words: surface surveys, Paleolithic, „Peninsula” point, Constanța county, Dobruja.

* Doctorand, Institutul de Arheologie „Vasile Pârvan” din București, e-mail: dragosnicolae.neagu@gmail.com.

Reexaminarea potențialului arheologic alături de recuperarea eventualelor materiale

Fig. 1. Bucată de silex de culoare maro.

Pontica - Pontica. Studii şi materiale de istorie, arheologie şi muzeografie, Muzeul de

Brudiu, M. 1985. Descoperiri paleolitice și epipaleolitice pe teritoriul comunei Lumina,

NEW DATA ON THE TRANSITION TO THE EARLY CHALCOLITHIC FROM THE

Viкtoria Petrova*, Evgeniya Naydenova**

Cuvinte-cheie: neolitic târziu; calcolitic timpuriu; perioadă de tranziție; Gradishte; ceramică.

Key-words: Late Neolithic, Early Chalcolithic, transition period; Gradishte; pottery.

transition was accompanied by settlement discontinuity and internal movements of population.

Тодорова, Х., Вайсов, И.1993. Новокаменната епоха в България: Краят на седмо-

SISTEMUL DE FORTIFICAȚIE AL AȘEZĂRILOR DIN SECOLELE IV-III A. CHR.

Cuvinte cheie: fortificație, Oltenia, Bâzdâna, emplecton, parament.

Key-words: fortification, Oltenia, Bâzdâna, emplecton, parament.

Planșa 1. Harta fortificațiilor cu materiale construcție arse, din sud-vestul României,

CA - Cercetări Arheologice, Muzeul Național de Istorie a României, București.

DESCOPERIRI ARHEOLOGICE PE TERITORIUL U.A.T. TERPEZIȚA

Cătălin Nicolae Pătroi*

Din punct de vedere al monumentelor istorice clasate în Lista Monumentelor Istorice a

Descoperiri arheologice pe teritoriul U.A.T. Terpezița.

Herculius, un folles de la Licinius, un as de la Constantinus I, un as de la Constantinus II, un as de

Situația juridică a Brazdei lui Novac de pe teritoriul UAT Terpezița.

Dealul Cinghir Vallum Fossa

1. Dimensiuni ale Brazdei lui Novac. Apud Croitoru, 2000, p. 320

2. Tezaurul medieval de la Lazu din secolul al XIV-lea pe emitenți.

ActaMM − Acta Moldaviae Meridionalis, Muzeul Județean „Ștefan cel Mare”

Muzeul Oltului − Muzeul Oltului, Muzeul Județean Olt, Slatina.

Berciu, D. 1937. Colecția de Antichități „Gh. Georgescu”, Corabia. Cercetări și săpături

Gherghe, P. 2013. Mărturii arheologice din epocile geto-dacice și romană descoperite în

Server Cartografic pentru Patrimoniu cultural Național, [online], disponibil la

POTENȚIALUL ARHEOLOGIC AL UNOR LOCALITĂȚI DIN OLTENIA DEZVĂLUIT

Cătălin Nicolae Pătroi*

Cuvinte-cheie: misiunea „CORONA”, fotografii declasificate, incinte circulare și patrulatere, situri

Key-words: „CORONA” mission; declasified photos; circular or quadrangular enclosures; archaeological

Revenind la incintele circulare de la vest de Bârca, din punctul „Măgura Strigoiului”,

incinte de la Maglavit (sursa imaginii: Corona Atlas & Referencing system,

CTSA - Centrul pentru Tehnologii Spațiale Avansate, Universitatea Arkansas,

THE TURKISH BATH FROM ORYAHOVO – THE FIRST STUDIES

Cuvinte-cheie: baie turcească; hamam; hipocaust; perioada otomană; Oreahovo.

Key-words: Turkish bath; hamam; hypocaust; Ottoman period; Oryahovo.

* Doctor, Museum of History – Oriahovo, e-mail: evgenia_ar@abv.bg.

Гюлева, Ж. 2019. Специфика и устройство на османските хамами. Известия на

Цветкова, Б. A. 1972 (1971). Извори за българската история. XVI. Турски извори за

IMITAȚIILE MONETARE DE TIP GRECO-MACEDONEAN

În articolul referitor la identitatea iconografică a tipului Agriș - Șilindia1 am adus în discuție

*Doctor, Muzeul Țării Crișurilor Oradea – Complex Muzeal, e-mail: corinatoma00@yahoo.com.