Oltenia Studii Si Comunicari Arheologie

OLTENIA
STUDII ŞI COMUNICĂRI.
ARHEOLOGIE-ISTORIE
Vol. XXVII / 2020
MUZEUL OLTENIEI CRAIOVA

Oltenia. Studii şi comunicări. Arheologie – Istorie
Oltenia. Journal for Studies in Archaeology – History
Ilustrația de pe copertă: Clădirea Secției de Istorie – Arheologie a Muzeului Olteniei Craiova

Cover Image: The Building of the Department of History – Archaeology of the Museum of Oltenia Craiova
COMITETUL ȘTIINȚIFIC / SCIENTIFIC COMMITTEE
Radu Băjenaru
Institutul de Arheologie „Vasile Pârvan”, București - Institute of Archeology „Vasile Pârvan”, Bucharest
Sorin Liviu Damean

Universitatea din Craiova - University of Craiova
Adrian Ioniță
Viorel Emanuel Petac

Cabinetul Numismatic al Bibliotecii Academiei Române - Numismatic Cabinet of the Library of the
Romanian Academy
Constantin C. Petolescu
Membru corespondent al Academiei Române - Corresponding member of the Romanian Academy
Adrian Popescu
Departamentul de Monede și Medalii, Muzeul Fitzwilliam, Universitatea din Cambridge - Department of
Coins & Medals, The Fitzwilliam Museum, University of Cambridge.
Vlad Vintilă Zirra

Redactor Șef / Editor in Chief: Colegiul de Redacție / Editorial Staff:

Radu Gabriel Dumitrescu Florin Ridiche Irina Vlad
Dorel Bondoc Gabriela Filip
Secretari de Redacție / Secretaries of editorship:
Valentina Popescu Cristian-Iulian Ceacîru
Marius Bâsceanu
Lucian Popescu Vava Editor Tehnic / Technical Editor: Daniela Popescu
Responsabilitatea conținutului științific al lucrărilor aparține în întregime autorilor. Autorii trebuie să

țină cont de propunerile de revizuire sugerate de către recenzori.
The responsibility of the scientific content of the papers belongs entirely to the authors. Authors
should take into account the review proposals suggested by the reviewers.
ISSN 1454-6892
Muzeul Olteniei Craiova. Oltenia. Studii şi comunicări. Arheologie-Istorie. Vol. XXVII/2020
CUPRINS / CONTENTS
ARHEOLOGIE/ ARCHAEOLOGY
PĂTROI Cătălin Nicolae – Noi informații despre siturile eneolitice din Câmpia
Băileștiului și o primă repertoriere a structurilor circulare prezente în partea de sud-vest a
regiunii Oltenia. New information about the Eneolithic sites from the Băilești Plain and a
first inventory of the circular enclosures present in the South-Western part of Oltenia
Region..................................................................................................................................... 7
POPOVICI Sabin, LAZĂR Simona – Despre periodizarea culturii Vădastra.
Consideraţii (I). About the periodization of the Vădastra culture. Considerations
(I)............................................................................................................................................ 88
RĂBÎNCĂ Iulia, POPOVICI Sabin – Cercetări arheologice de suprafaţă în zona
Caracal (I). Surface archaeological research in the Caracal area (I)
................................................................................................................................................ 105
GHERGHE Petre – O unealtă de făurar din epoca dacică descoperită în împrejurimile
Caracalului. A blacksmith's tool from the Dacian era discovered in the vecinity of
Caracal.................................................................................................................................... 129
PETOLESCU Constantin C. – Cohors I Vbiorvm.............................................................. 133
DUMITRAȘCU Alis – Cercei romani de aur cu disc semisferic. Piese din colecția
Muzeului Național de Istorie a României. Roman gold earrings with hemispherical disc.
Collection of National History Museum of Romania............................................................. 137
FILIP Gabriela, ANTON Alin – Reprezentarea zeului Mithras pe o gemă din Muzeul
Județean de Istorie și Arheologie Prahova. The representation of The God Mithras on a
gemstone from The County Museum of History and Archeology
Prahova................................................................................................................................... 153
BARBU Marius Gheorghe – Un capitel doric de la Micia. A Doric Capital from Micia
................................................................................................................................................ 156
DANA Dan, MARINOIU Vasile – Réédition de deux graffites latins du camp auxiliaire
de Cătunele (Dacie). Republicarea a doi graffiti latini din castrul auxiliar de la Cătunele
(Dacia).................................................................................................................................... 160
3
DANA Dan – Notiţă complementară despre descoperirea diplomei de la Grojdibodu.

Complementary notice about the discovery of the military diploma from Grojdibodu
................................................................................................................................................ 164
NUMISMATICĂ / NUMISMATICS
DUMITRESCU Radu Gabriel, MUNTEANU Claudiu – Seria medalistică „Les

hommes illustres du siècle de Louis XIV” din colecția Muzeului Național Brukenthal.
The medal series „Les hommes illustres du siècle de Louis XIV” from the collection of
the Brukenthal National Museum........................................................................................... 167
TABĂRĂ Radu – Decorațiile primite de românii din Transilvania în Primul Război
Mondial. Decorations received by the Romanians from Transylvania in the First World
War......................................................................................................................................... 181
ISTORIE / HISTORY
NEDELCU Silviu-Constantin – Dosarul unei controverse: posibila identitate a Sfântului

Dionisie Exiguul cu Sfântul Dionisie Areopagitul. The file of a controversy: the possible
identity of Saint Dionysius Exiguus with Saint Dionysius the
Areopagite.............................................................................................................................. 196
RĂDULESCU Toma – Aspecte sociale și demografice din istoria mahalalei Obedeanu
din Craiova în secolul al XIX-lea. Social and demographic aspects from the history of the
Obedeanu district in Craiova in the 19th century.................................................................... 218
CERNAT Alexandru – Prima vizită a domnitorului Carol I la Craiova – 2 mai 1867. The
first visit of Prince Carol I in Craiova – May 2, 1867............................................................ 271
VLAD Irina – Mormântul Eufrosinei Pleșea. The grave of Eufrosina Pleșea
................................................................................................................................................ 282
POPESCU VAVA Lucian – Aspecte privind situația sănătății publice în județul Dolj în
preajma Războiului de Independență. Aspects regarding the public health situation in Dolj
county around the War of Independence................................................................................ 292
DIACONESCU Daniel – Tehnica de luptă a armatei române în Războiul de
Independență (1877-1878). Combat equipment of the Romanian army in the War of
Independence (1877-1878)..................................................................................................... 310
4
IANCU Dorin Demostene – Contribuția comunității evreiești din Craiova la editarea

unor periodice din a doua jumătate a secolului al XIX-lea și începutul secolului al XX-lea.
The contribution of the Jewish community in Craiova to the publication of periodicals
from the second half of the 19th century and the beginning of the 20th century
................................................................................................................................................ 318
CEACÎRU Cristian Iulian – Ocupația germană a Craiovei reflectată într-un document
din cadrul colecțiilor Muzeului Olteniei. The German occupation of Craiova reflected in a
document from the collections of the Oltenia Museum......................................................... 333
DUMITRESCU Radu Gabriel – Regina Maria în vechi cărți poștale ilustrate din
colecția Muzeului Olteniei. Queen Mary in old illustrated postcards from the collection of
the Oltenia Museum................................................................................................................ 341
CORNEA Delia Roxana – Muzeul Regional de Arheologie Dobrogea și începuturile
școlii arheologice constănțene în perioada 1957-1967. Anii marilor descoperiri. The
Dobrudja Regional Museum of Archaeology and the beginnings of the Constanța
Archaeological School between 1957-1967. The years of the great discoveries
................................................................................................................................................ 378
GROZA Maria Gabriela – Femeile din aviația română: între vechile cutume și
câștigarea dreptului de a zbura. Women in Romanian aviation: between the old customs
and gaining the right to fly..................................................................................................... 402
TRANDAFIR Marinela – Activitatea Căminului Cultural „Avram Iancu” din comuna
Ulmeni, Județul Buzău în perioada 1938-1949. The activity of the „Avram Iancu”
Cultural Centre from Ulmeni commune, Buzău County during 1938-1949
................................................................................................................................................ 408
IANCU Ana-Maria – Slujitori ai bisericii din județul istoric Mehedinți (Episcopia
Severinului și Strehaei), prigoniți pentru Hristos în timpul regimului totalitar comunist,
III, (G-I). Servants of the church in the historical county of Mehedinți (Episcopate of
Severin and Strehaia), persecuted for Christ during the totalitarian communist regime, III,
(G-I)........................................................................................................................................ 412
NEAGU Mihai Cristian – Monumentele istorice încotro? Studiu de caz: Complexul
Caselor boierilor Dudescu de la Fundeni, jud. Călăraşi. Historical monuments going
where? Case study: The complex of the Dudescu boyars' houses from Fundeni, Călăraşi
county..................................................................................................................................... 457
5
RECENZII / REVIEWS
DUMITRESCU Radu Gabriel – Radu Tabără, Cercetașii și Straja Țării în insigne

(Badges of the Romanian Scouts), Cluj Napoca: Grinta, 2020, 248 p. ................................. 470
POPESCU Valentina – Ștefan Dina, Radu Tabără, Un deceniu de activitate
numismatică. Clubul numismatic „Mihai Eminescu” din cadrul Cercului Militar Național
(2009 – 2019) (A decade of numismatic activity. The numismatic club „Mihai Eminescu”
within the National Military Circle (2009 - 2019), București, 2019, 118 p. ......................... 472
CEACÎRU Cristian Iulian – Mircea Georgescu, Mihai Murărețu, Lucian Purcaru,
Craiova de ieri 1927-1947 (Craiova of yesterday 1927-1947), Cluj Napoca: Argonaut,
2020, 240 p. ........................................................................................................................... 474
6
NOI INFORMAȚII DESPRE SITURILE ENEOLITICE DIN CÂMPIA BĂILEȘTIULUI ȘI

O PRIMĂ REPERTORIERE A STRUCTURILOR CIRCULARE PREZENTE ÎN PARTEA
DE SUD-VEST A REGIUNII OLTENIA.
Cătălin Nicolae Pătroi∗
Rezumat: În Câmpia Băileștiului, sector aflat în partea de sud-vest a Câmpiei Române, s-au identificat și
cercetat parțial situri din perioada eneolitică aparținând culturii Sălcuța. Este vorba despre stațiunile
arheologice de la Curmătura și Cerăt. Cum situl de la Curmătura este o așezare de tip tell, având o înălțime
de peste 10 m, fiind unul dintre cele mai impresionante din Oltenia, se impune reluarea cercetării
sistematice, cu atât mai mult cu cât, la nord-est de acesta, la o distanță mică, am identificat pe imagini
satelitare o altă structură circulară care poate să fie în legătură cu această așezare. Această nouă formă
circulară nu este singura din Câmpia Băileștiului, alte câteva formațiuni asemănătoare existând la Urzicuța,
Bârca, Cioroiași, Portărești, iar analogii pentru acestea există la Castrele Traiane și Dobridor, stațiuni
arheologice din județul Dolj. Prin urmare, următorul pas firesc constă în verificarea în teren printr-un
diagnostic arheologic intruziv a acestor structuri noi și reluarea cercetării sistematice la Curmătura.
Tipologia siturilor circulare se întinde pe areale geografice largi din sud-estul Europei și pe paliere
cronologice ce pornesc din eneolitic și merg până în a doua epocă a fierului, uneori chiar și în Evul Mediu.
Abstract: Sites from the Eneolithic period belonging to the Sălcuța culture were partially identified and
researched in the Băilești Plain, a sector located in the south-western part of the Romanian Plain. We refer
to the archaeological sites from Curmătura and Cerăt. Since the site from Curmătura is a tell settlement with
a height of over 10 m, being one of the most impressive sites in Oltenia, it is necessary to resume the
systematic research, especially because we identified another circular enclosure that may be related to the
tell settlement, at a short distance north-west of it, on satellite images. This new circular enclosure is not the
only one in the Băilești Plain, several other circular enclosures being located in Urzicuța, Bârca, Cioroiași,
Portărești, while similar structures are to be found in Castrele Traiane and Dobridor, archaeological sites
in Dolj county. Therefore, the next natural step is to verify the new structures in the field through an
intrusive archaeological diagnosis and the resumption of systematic research in Curmătura. The typology of
the circular sites extend over wide geographical areas in South-Eastern Europe and on chronological levels,
starting from the Eneolithic and continuing to the Second Iron Age, sometimes even in the Middle Ages.
Cuvinte-cheie: Eneolitic, structuri circulare, așezări tip tell, șanțuri și valuri de apărare, imagine satelitară.
Key: Eneolithic, circular enclosures, tell settlements, defensive ditches and banks, satellite image.
Cercetări semnificative în stațiuni arheologice atribuite perioadei eneolitice din Oltenia nu s-

au mai realizat în ultimele două decenii. În comparație cu perioada prolifică de după anul 1990 când
au fost cercetate numeroase situri arheologice, dintre care amintesc stațiunile de la Cârcea (jud.
Dolj), punctele „Viaduct” și „Hanuri”, Drăgănești-Olt (jud. Olt) – „Corboaica”, etc., avem în fața
noastră un tablou deloc plăcut. În încercarea de a impulsiona din nou cercetarea unor stațiuni
preistorice neo-eneolitice din Oltenia am decis să realizez acest studiu. Zona țintă o reprezintă
Câmpia Băileștiului (cunoscută și sub numele de Câmpia Desnățuiului), sector de sud-vest al
Câmpiei Române, unitate de relief puțin studiată din punct de vedere arheologic, dar bogată în
vestigii neo-eneolitice, dar și o parte a Câmpiei Blahniței, areal în care am surprins noi situri (cu
forme circulare/inelare) ce se aseamănă cu cele din spațiul vecin (Pl. 2).
Câmpia Băileștiului se întinde de la abruptul din estul Drincei și până la Jiu și are cele mai
întinse și reprezentative terase1. Deoarece este traversată de râul Desnățui, uneori acestei subunități
a Câmpiei Olteniei i se mai spune și Câmpia Desnățuiului (Pl. 1/1).
∗
Doctor, Direcția Județeană pentru Cultură Mehedinți, e-mail: tara_catalin@yahoo.com.
1
Cucu, Cucu, 1980, p. 32.
7
PĂTROI Cătălin Nicolae
Valea Desnățuiului are o direcție generală nord-sud și malul stâng abrupt. Cei mai mulți
afluenți îi primește pe partea sa dreaptă (Brăgui, Jivanu, Baboia) cu care formează la sud de
Urzicuța o luncă mlăștinoasă. Terasele sale se dezvoltă în formă de evantai, cea mai mare dintre
acestea fiind Terasa Lipovu2. Alte văi prezente în Oltenia sunt Valea Baboia, Valea Cilieni, Valea
Corlățelului, Valea Blahniței, etc. (Pl.1/1).
Terasa Băilești este cea mai întinsă terasă a Dunării din cuprinsul Câmpiei Olteniei. Traseul ei se
poate observa la Drobeta Turnu Severin, Tismana, Izvoarele, Gârla Mare, Cetate, Maglavit și Dăbuleni3.
Lăsând în urmă geomorfologia acestei regiuni, fără îndoială cel mai prolific cercetător din
Oltenia din ultimii 50 de ani în studierea neo-eneoliticului din această zonă a fost Marin Nica, o
mare parte din stațiunile sondate arheologic de către acesta oferind informații excepționale.
În cele ce urmează am să mă opresc asupra campaniilor de cercetare din situl de la
Curmătura, U.A.T. Giugița, jud. Dolj, unde Marin Nica, ca reprezentant al Muzeului Olteniei din
Craiova, a realizat cercetări alături de Constantin Câșlaru, arheolog al Muzeului „Câmpiei
Băileştilor”.
O primă informație despre satul Curmătura o avem din „Marele Dicționar Geografic al
României”4, din care aflăm faptul că pe teritoriul localității se află o movilă de la care se spune că
și-ar fi luat numele satul Curmătura-Giurgița din plaiul Balta. Această măgură se numește
„Curmătura”. La momentul realizării „Marelui Dicționar Geografic al României”, comuna Giurgița
avea în componență trei sate: Giurgița-Curmătura (cătunul reședință), Giurgița-Cioromela și
Portărești, la care se adăuga mahalaua Filaret. În cătunul Portărești se află o măgură numită
„Cetățuele”5.
În „Chestionarul” lui C. S. Nicolăescu-Plopșor adresat învățătorilor din Oltenia, pe teritoriul
localității Giurgița au fost semnalate mai multe vestigii. Unul dintre locurile identificate este locul
numit „Curmătura”, care este „un fel de movilă lungă de 200 metri, lată de 50 metri și înaltă de 30-
40 metri în vârful căreia se găsesc cioburi de oale, oase de oameni și cuptoare arse”. Aceasta se
află în partea de apus a satului Filaret. Bani scoși de vulpi din vizuini au fost găsiți tot pe
Curmătura. Alte informații arată că pe Valea Bădeștilor se găsesc „cioburi”. În partea de răsărit a
Curmăturii se află o altă măgură, la o distanță de 200 m, iar la miazăzi de Curmătura se găsesc gropi
de bordeie în locul numit „Siliștea”6.
Aşezarea eneolitică este la cca. 2 km sud-vest de satul cu acelaşi nume şi ocupă un pinten de
terasă ce înaintează în lunca Desnăţuiului pe o distanţă de aprox. 150 m (Pl. 4/1, 2). Sondaje de
salvare au fost realizate în anii 1967-1977 de cercetători de la Muzeul Olteniei Craiova și Muzeul
„Câmpiei Băileştilor”, așa cum am amintit anterior. Urmare a publicării unor studii preliminare, s-
au putut identifica următoarele date tehnice:
− înălțimea tell-ului este de peste 10 m;
− stratigrafia nu a putut fi stabilită cu exactitate; între -0,65-3m stratul de cultură
aparține culturii eneolitice Sălcuța;
− la adâncimea de -1,40-1,60 m a fost descoperită o locuință de suprafață. Inventarul
este unul bogat și constă în ceramică, unelte de os, silex, piatră, cupru, greutăți de lut
ars, etc. Au fost identificate vestigii de tip Sălcuţa, din perioada eneolitică, şi
Verbicioara, din epoca bronzului.
Un prim comentariu legat de aceste informații este acela că datele cunoscute despre
înălțimea „Măgurii Curmătura” sunt diferite. La începutul secolului al XX-lea movila a fost „înaltă
de 30-40 metri”, pentru ca în perioada anilor 1967-1977 înălțimea sa să se reducă la „peste 10 m”.
2
Coteț, 1957, p. 146.
3
Coteț, 1957, pp. 85, 92.
4
Lahovari et al., 1900, p. 21.
5
6
Popescu-Vava, Ceacîru, 2015-2016, p. 195.
8
Consultând planurile directoare de tragere ale armatei7 se poate observa că Dealul

Curmătura se află la cote cuprinse între 62,4-64,2 m, iar „Măgura Curmătura” are cota de 45 m (Pl.
4/1). Pe harta actuală8 cota „Măgurii Curmătura” este de 65,19 m. Diferențele dintre înălțimile
cunoscute sunt semnificative și nu cred că lucrările agricole realizate pe parcursul a peste jumătate
de secol să fi redus așa de mult acest obiectiv. Prin urmare rămâne de lămurit acest aspect printr-o
cercetare topografică a acestui sit.
Legată de problema aşezărilor şi a locuinţelor este şi prezenţa, pentru prima dată în arealul
culturii Sălcuţa, a unui complex de cuptoare eneolitice identificat la Curmătura9. Este vorba de şase
cuptoare de copt pâine având forma de potcoavă şi amplasate în funcţie de regimul curenţilor de aer.
O situaţie specială o prezintă cuptorul nr. 1, sub bolta căruia a fost descoperit scheletul unui
copil. Acesta, descoperit la 3 m adâncime, avea forma de potcoavă cu dimensiunile de 0,90 x 0,85
m. Gura largă de 0,40 m pornea din marginea râpei. Sub bolta înaltă de 0,22 m, pe marginea de vest
a vetrei, a fost descoperit scheletul unui copil. Acesta era depus cu faţa în jos pe un strat subţire de
cenuşă (Pl. 5/2, 3). Pentru a avea loc în cuptor, copilul a fost împins spre peretele de vest cu mâinile
lipite pe lângă corp şi cu picioarele strânse. Deasupra capului a fost identificată o gaură de libaţie
care perfora bolta cuptorului. În apropierea capului, îndreptat spre dreapta, au fost depuse ca
ofrandă două bucăţi de carne de bovideu. Cinci melci depuşi ca ofrandă au fost descoperiţi în
spatele scheletului. Vârsta copilului a fost apreciată între 4-5 ani10.
Acest mormânt se leagă probabil de practici sacrificiale specifice uneori eneoliticului, el
nereprezentând un complex funerar propriu-zis. Analogii ale cuptoarelor de la Curmătura se cunosc
la Bucşani (jud. Giurgiu), în cultura Gumelnița, faza B1, dar şi în perioada de trecere la epoca
bronzului. Ele nu puteau fi utilizate decât pentru coacerea pâinii11.
Un eșantion de semințe a fost prelevat din așezarea supusă discuției. Este vorba despre un
lot de 681 semințe, culese înainte de maturitate și apoi incendiate. Situația se prezintă astfel: orz
(Hordeum vulgare ssp. nudum) – 98,9%, grâu (Triticum aestivum) – 0,1%, grâu (Triticum cf.
Compactum) – 0,6%, linte (Lens sp.) – 0,1% și drăgaică (Galium spurium) – 0,3%12.
Materialele Verbicioara din acest sit sunt preponderent ceramice. Domină vasele cu gura în
patru colțuri, vasele sferice sau vasele ce au partea superioară alungită. Decorul este reprezentat de
motive hașurate (benzi, triunghiuri), rețele de linii incizate, linii realizate din puncte, etc. Acestea
sunt atribuite fazei Verbicioara IIB13. M. Nica atribuie locuirea fazelor III-IV, iar P. Gh. Govora
fazelor I-II.
Cercetările din secțiunea I arată că nivelul culturii Sălcuța este suprapus de un nivel de
locuire din Hallstattul mijlociu. În câteva complexe identificate au fost găsite și materiale Glina
precum și forme tipice Gornea-Orlești14.
De ce am reluat prezentarea acestui sit? În primul rând pentru că s-au realizat cercetări
destul de reduse în comparație cu posibilitățile acestui sit. Este vorba de un tell impresionant, cu o
înălțime de „peste 10 m”, unul dintre cele mai mari din Oltenia. Un al doilea aspect este acela că în
imediata apropiere a acestui sit, la o distanță de cca. 800 m, spre nord-est, se află o structură
circulară inedită cu diametrul de cca. 171 m (Pl. 4/3; 5/1).
Ca și poziționare a noii structuri față de satul Curmătura, aceasta se află la o distanță de cca.
1.428 m vest de localitate și cca. 535 m nord-vest de satul Filaret. Această structură circulară de la
Curmătura nu este singură. Pe același aliniament, dar de data aceasta la est de sat, la o distanță de
7
DTM, 1917-1959.
8
Geo-portal INIS, http://geoportal.gov.ro/viewers/ro_RO/index.html.
9
Nica, Câșlaru, 1981.
10
Nica, Câșlaru, 1981, p. 15; Pătroi, 2010, p. 36.
11
Nica, Câşlaru, 1981, p. 15.
12
Cârciumaru, 1986, p. 6; Cârciumaru, 1996.
13
Crăciunescu, 2004, p. 25.
14
Ridiche, 2000, p. 50.
9
cca. 574 m se găsește o a doua structură alcătuită din două cercuri concentrice (Pl.29/1, 2).
Diametrul cercului interior are o lungime de cca. 161 m, iar diametrul cercului exterior este de 183
m. Între cele două situri de la est și vest de Curmătura este o distanță de cca. 2.793 m. Ca și poziție,
cele două structure circulare se află la sud de pârâul Buzat (Pl. 29/3).
Cum necropola așezării nu a fost încă identificată, nici acest obiectiv al cercetării nu a fost
îndeplinit, însă există o posibilitate de a fi realizat prin raportarea situației arheologice de la
Curmătura la modelul din mediul culturii eneolitice Gumelnița.
Un studiu interesant despre modul în care au fost amplasate necropolele în mediul cultural
Gumelnița ne poate ajuta la găsirea de similitudini pentru necropola de la Curmătura. Informaţiile
privind descoperirile funerare de tip Sălcuţa pot fi discutate şi raportate şi la noile descoperiri de la
Sultana-Malul Roşu15, din mediul Gumelniţa. Cele 17 morminte de inhumaţie descoperite în
campaniile arheologice din 2008 şi 2009 (la nivelul anului 2015 se știau peste 70 de morminte),
sunt orientate în direcţie aprox. est şi au defuncţii aşezaţi chircit pe dreapta sau pe stânga, iar
inventarul funerar este sumar. Necropola este localizată la aproximativ 150 m vest de tell, poziție
preferată şi de comunităţile gumelniţene de la Pietrele – „Gorgana” (jud. Giugiu)16, unde a fost
identificată la vest de tell o necropolă (50 morminte). Pentru necropolele Sălcuța cunoscute nu
avem date clare care să arate punctul cardinal și distanța față de așezarea la care se raportau.
O discuție17 despre așezările tell identificate pentru perioada eneolitică pe teritoriul României
indica existența simultană a mai multor tipuri: I. tell-uri situate pe boturi de deal sau promontoriile unor
terase, ce au oferit condiţii bune pentru o apărare uşoară datorită faptului că pe trei laturi erau
înconjurate de zone abrupte (Glina, Tangâru, Vidra, Jilava); II. tell-uri situate pe înălţimi sau pe locuri
ceva mai ridicate decât zona înconjurătoare, cu pante greu accesibile în jur, ca cele de la Gumelniţa şi
Sultana. O variantă a acestui tip este reprezentată de tell-urile situate pe ostroave (Căscioarele –
„Ostrovel” şi Blejeşti, Insula Ostrov de pe lacul Taşaul sau Borduşani); III. tell-uri situate în şesul
luncilor, pe marginea lacurilor, pe locuri cu teren puţin accidentat, fără posibilităţi naturale de apărare
(Medgidia, Teiu, Geangoieşti, Baia, Atmăgeaua Tătărască și Călineşti – „Măgura Bran”). Iată o
tipologie la care se poate raporta și tell-ul de la Curmătura, jud. Dolj.
Zona Câmpiei Băileștiului, locul în care se află situată așezarea de la Curmătura, este
tranzitată de râul Desnățui și afluenții săi. În acest microareal destul de redus teritorial au fost
identificate câteva așezări preistorice. Consultând imaginile satelitare și planurile directoare de
tragere ale armatei am putut observa o multitudine de măguri și movile despre care se cunosc puține
lucruri și care probabil sunt situri arheologice ce au o destinație funerară ori sunt așezări de tip tell.
Aceste structuri am să le prezint doar succint fără a intra în detalii.
La nord-est de Curmătura, pe teritoriul U.A.T. Giurgița, pe malul drept al pârâului Buzat,
într-un loc în care acesta face un cot și unde se află balta Giurgița și la nord de aceasta, la o distanță
de cca. 3.338 m față de sat, se află o structură circulară inedită (Pl. 33/1, 2). Față de fortificația de la
Portărești din punctul „Cetățuia” se găsește la o distanță de cca. 5.672 m (Pl. 33/3), iar față de
structura circulară concentrică de la est de Curmătura se găsește la o distanță de cca. 2.710 m.
Diametrul acestei incinte circulare este de cca. 144 m.
Revenind la zona care ne interesează, în apropiere de situl de la Curmătura, spre vest de
acesta, la o distanță de cca. 6.394 m se află un alt tell impresionant despre care nu am și alte
informații, dar pe care vreau să-l prezint cu scopul de a intra în literatura de specialitate și a fi
cercetat ulterior (Pl. 7).
La Urzicuța, pe malul Desnăţuiului, în zona actualului islaz comunal, P. Gherghe și I.
Georgescu au semnalat existența unor vestigii neolitice, aspect consemnat într-un articol din anul
200318. Consultând imaginile satelitare în vederea identificării acelui loc am observat la sud-vest de
15
Lazăr et al., 2008, p. 165.
16
Toderaș et al., 2009, p. 62.
17
Morintz, 1962, pp. 273-284; Haşotti, 1997, p. 77; Lazarovici, Lazarovici, 2007, p. 85.
18
Gherghe, Georgescu, 2002-2003, p. 59.
10
satul Urzicuța un tell extraordinar de bine conservat, înconjurat pe trei părți de un curs de apă,
accesul spre acesta fiind realizat prin partea de sud, zonă care probabil a și fost fortificată (Pl. 7/3).
Acest sit se află la nord de canalul Baboia și este înconjurat de apele bălții Bănescu. Pe hartă
se poate observa, la nord de tell, la o distanță mică și „Măgura Bisenicii”/„Măgura Bisericii”,
probabil un alt sit care ar trebui verificat arheologic (Pl. 7/2).
Din „Monografia Comunei Urzicuța” am aflat faptul că la sud de sat se găsește „Măgura
Tăiată”, la vest și est de aceasta fiind două ochiuri de apă. Un alt loc este „Măgura Verde”, aflată în
apropierea Lacului Sărat (Băile Ionele). În total, în afara celor două deja menționate, în sat mai
există 8 movile și anume: „Înșiratele”, „Măgura lui Epuran”, „Măgura lui Galiceanu”, „Măgura
lui Cârneanu”, „Boțoca”, „Căpraru”, „Licu”, „Mitiță Stoenescu”19.
Alte informații despre vestigiile semnalate pe teritoriul acestei unități administrativ-
teritoriale sunt despre faptul că „aproape în toate măgurile se găsesc melci și scoici, dar vechimea
lor nu se cunoaște; oase de jidovi, spun bătrânii, s-au găsit în măgura lui „Lazăr” din centru
comunei; în aceiași movilă s-au descoperit oase de la oameni morți, ca tigve, măsele, etc. în mărimi
uriașe; dar pe această măgură sunt construite case și grajduri ale proprietarilor ce o locuiesc; în
cercetările Domnului Primar care lucrează la o monografie a comunei, găsim 35 numiri de
măguri; pe teren azi nu mai sunt atâtea, unele s-au distrus; înălțimea unora trece de 3-4 m”20.
Mult mai aproape de Curmătura, pe teritoriul administrativ al U.A.T. Urzica Mare, a fost
consemnată „o măgură în mărime de 100 m.p. situată pe moșia lui Dragomir Brătășeanu”21, pe
care nu am reușit să o identific.
O altă informație interesantă este aceea că pe teritoriul acestei unități administrative trece un
drum vechi numit „Drumul Diului” (Vidinului), fapt consemnat în „Marele Dicționar Geografic al
României”22.
Destul de aproape de tell-ul de la Urzicuța din punctul „Măgura Bisenicii”/„Măgura Bisericii”
este o stațiune asemănătoare, tot de tip tell aflată pe teritoriul U.A.T. Siliștea Crucii. Această stațiune
arheologică se află în punctul „Măgura Brăzdată”, aflată la est de Ostrovul Brăzdatei. Acest sit se
găsește la sud de satul Siliștea Crucii la o distanță de cca. 1.812 m (Pl. 32 ; 46/2).
La nord-vest de satul Urzicuța, la o distanță de cca. 2.487 m, în zona în care se află „Măgura
Cățelei”, punct identificat cu ajutorul planurilor directoare de tragere ale armatei, se găsește o
structură semicirculară concentrică care are alături, la mica distanță, un tumul care probabil este
„Măgura Cățelei” (Pl. 36). Destul de aproape de aceste structuri a fost realizată o investiție
modernă ce constă într-un câmp de panouri solare. Spre șansa sitului, acesta a supraviețuit și a fost
posibilă identificarea sa cu ajutorul imaginilor satelitare pe care este vizibil. Și acest obiectiv este
unul inedit, iar ca particularitate putem spune că este asemănător cu structura centrală a sitului
„Cetățuia” de la Portărești, față de care se află la o distanță de cca. 6.192 m (măsurată până la inelul
central), iar aliniamentul pe care se găsesc este oarecum similar. Probabil între cele două situri
există legături strânse, fiind produsul aceleiași culturi preistorice. Nu lipsit de importanță este și
faptul că de la „Măgura Cățelei” de la Urzicuța și până la structurile de la Cioroiași din punctul „La
Braniște” este o distanță de cca. 6.408 m. Se pare că avem de a face cu un model privind
amplasarea siturilor în acest microareal.
La nord de satul Urzicuța, la o distanță de cca. 1.154 m se găsește o structură circulară ce are
în apropiere, atât la sud-vest cât și la sud-est, o serie de tumuli (trei se observă pe imagine satelitară)
(Pl. 44). Locul în care se află aceste obiective (structura circulară și tumulii) este marcat pe
planurile directoare de tragere ale armatei cu numele „La Ciolpan”. Această structură circulară este
la cca. 1.575 m sud-est de forma similară concentrică tot de la Urzicuța din punctul „Măgura
Cățelei” (pl. 45/1). Verificările zonei cuprinse între obiectivele din punctul „La Ciolpan” de la
19
Ioncea, Mare, 2009.
20
Popescu Vava, Ceacîru, 2015-2016, p. 203.
21
22
Lahovari et al. 1902, p. 698.
11
Urzicuța și „Cetățuia” de la Portărești pe imaginile satelitare au dus la identificarea unei a treia

forme antropice circulare concentrice a cărei amprentă este bine vizibilă pe o porțiune
semicirculară. Interesant este faptul că la nord-vest de aceasta, în imediata apropiere, se poate
observa conturul unei noi structuri circulare (Pl. 43/2, 3). Ca și model, aceste două obiective se
aseamănă cu cele de la Bârca – „Măgura Strigoiului” și „Cele Două Măguri”, care nu se găsesc la
distanță foarte mare, fiind tot în apropierea râului Desnățui.
Cel de al treilea obiectiv de la Urzicuța, aflat la limita administrativă dintre localitățile
Urzicuța și Giurgița, se găsește la o distanță de cca. 1.795 m est de structura din punctul „La
Ciolpan” și la cca. 2.948 m sud-vest de cele două inele centrale ale „Cetățuii” de la Portărești. De
reținut și faptul că la o distanță de cca. 1.100-1.200 m sud-est de acest sit se află o serie de tumuli
bine conservați (Pl. 43/2, 3; 46).
În încheiere, căutând elemente noi care să ajute la identificarea siturilor de la Urzica Mare,
am consultat și fișa sitului de pe teritoriul localității, din Repertoriul Arheologic Național (RAN)23.
Conform acesteia, situl aflat în punctul „Măgura Cetățuie”, datând din neolitic, se află „la
nord de localitate, la cca. 400 m de fosta fermă zootehnică”. Pe Geoportalul Direcției Topografice
Militare sunt încărcate hărțile din perioada comunistă pe care sunt marcate toate unitățile de stat
(I.A.S., S.M.A, C.A.P., ferme zootehnice, etc.), ocazie cu care am găsit marcate atât ferma, cât și
toponimul „Măgura Cetățuie”. Am constatat că este vorba de un singur sit și acela este cel de la
Portărești, U.A.T. Giurgița. Prin urmare în RAN ar trebui operată o modificare prin eliminarea
sitului de la Urzica Mare, aspect ce a fost comunicat către administratorii platformei RAN.
La nord-est de satul Siliștea Crucii, la o distanță de cca. 442 m, se află o structură circulară
concentrică (Pl. 41/2, 3). În zonă, la vest de acest obiectiv, se găsește „Fântâna Marin Chițu” (Pl.
41/2). La sud-est de structura menționată, la mică distanță, există indicii ale unei posibile noi
structuri circulare, puțin vizibilă pe imaginea satelitară, de aceea un diagnostic arheologic în acel
perimetru este foarte util în vederea verificării acestei piste.
În Chestionarul adresat învățătorilor din județul Dolj de C. S. Nicolăescu-Plopșor,
informațiile transmise pentru satul Siliștea Crucii vorbesc de măguri mari de pământ situate în
marginile de sud și de nord, având o circumferință cuprinsă între 100-150 m24.
La sud de satul Curmătura, la o distanță destul de asemănătoare cu cea dintre Curmătura și
Urzica, se află U.A.T. Bârca. Deoarece pe teritoriul administrativ al localității Bârca au fost
semnalate numeroase vestigi arheologice din perioade diferite (epoca bronzului, prima şi a doua
epocă a fierului, perioada romană), fiind descoperite și numeroase tezaure monetare din perioada
ulterioară cuceririi romane a Daciei, nu este exclus să fi existat și o locuire neo-eneolitică. De
consemnat și faptul că râul Desnățui trece pe la vest de sat și, nu departe de Bârca, se intersectează
cu canalul Baboia despre care am menționat că trece pe la sud de Urzica, zonă în care se află și tell-
ul prezentat anterior.
Râul Desnățui figurează între râurile mici, tipice de câmpie, cu izvoarele în Câmpia Înalta a
Bălăciței. Până să ajungă în lacul Bistreț străbate un drum de 95 km și drenează o suprafață de 2.015
km2. Afluenții mai importanți ai lui sunt Terpezița și Baboia25 (Pl. 1/1).
În acest microareal geografic am identificat două structuri circulare cu dimensiuni diferite,
situate una lângă cealaltă. Punctul se numește „Măgura Strigoiului” și este marcat pe vechile
planuri de tragere ale armatei (Pl. 8). În funcție de poziția celor două cercuri, aceastea sunt unele
exterioare ce nu au puncte comune între ele, distanța dintre centre fiind mai mare decât suma
razelor. Ca și poziționare, la Bârca cercul mai mare se află la nord-vest de cel mic (Pl. 8/2). Un alt
aspect semnificativ este acela că cercul mare este o structură circulară de tip concentric, în interiorul
său aflându-se un alt cerc (Pl. 8/2, 3).
23
RAN, 2010.
24
25
Stănescu, 2017, p. 17.
12
Situl se găsește pe partea dreaptă a pârâului Baboia, afluent al Desnățuiului. Pârâul Baboia
pornește de pe teritoriul U.A.T. Caraula, din zona lacului Caraula, și se varsă în râul Desnățui.
Tranzitează unitățile administrativ-teritoriale Caraula, Unirea, Izvoare, Galicea Mare, Cioroiași,
Siliștea Crucii, Afumați, Urzicuța şi Bârca. O serie de toponime din zona văii Baboia se referă la
structuri antropice, necercetate încă, dar care pot data din perioada neo-eneolitică sau din alte
perioade preistorice.
De la „Măgura Strigoiului” aflată la vest de Bârca și până la situl de la Curmătura sunt cca.
4.859 m, iar de la „Măgura Strigoiului” până la tell-ul de la Urzicuța sunt cca. 4.976 m. Această stațiune
arheologică inedită se află situată în Câmpia Băileștiului și are în imediata apropiere numeroase surse de
apă care au oferit condiții prielnice stabilirii și dezvoltării unor comunități puternice. Fără a avea
deocamdată și alte elemente care să ne ofere posibilitatea atribuirii acestei structuri uneia din perioadele
preistoriei, nu ne rămâne decât să consemnăm în baza de date existența acestui reper și să-l verificăm
ulterior printr-un diagnostic arheologic intruziv. Ca o constatare de final, trebuie arătat că la nord-vest de
„Măgura Strigoiului” se află „Măgurile Înșirate”, iar la est-sud-est există alte două structuri: „Măgura
Porcilor” și „Măgura Cailor” (Pl. 8/1).
Deși pare greu de crezut, tot la Bârca, de această data la nord-est de sat, la o distanță de cca.
400-500 m, se găsesc alte două structuri circulare exterioare, a căror amprentă la sol este destul de
greu vizibilă pe imagine satelitară. Pe planurile directoare de tragere ale armatei în acel areal locul
este marcat cu numele de „Cele Două Măguri”, probabil acestea fiind obiectivele indicate (Pl. 9).
Nu departe de acestea, peste râul Desnățui, se află structurile de la Curmătura. Nu trebuie scăpat din
vedere faptul că pe malul Desnățuiului, în localitatea Bârca, în apropierea stadionului din localitate,
este marcat pe planurile directoare de tragere ale armatei un toponim numit „Cetatea”, despre care
nu avem nicio informație.
Poziționate la nord-est de satul Bârca și la sud de satul Curmătura, cele două structuri
circulare se găsesc la o distanță de cca. 1.855 m față de situl concentric de la est de Curmătura și la
cca. 2.365 m de structura circulară de la vest de Curmătura (Pl. 29/3; 45/2).
Pe teritoriul localității Bârca este semnalată și „o cetate de pământ de formă rotundă, cu
șanț de apărare și val, care este atribuită primei epoci a fierului”26. Autoarea consideră că este
vorba de o structură a grupului cultural Vârtop. Nu putem stabili în acest moment dacă este vorba
despre punctul „Cetatea”, a cărui formă nu o cunoaștem, ori despre „Măgura Strigoiului” sau „Cele
Două Măguri” care sunt structuri circulare.
La nord-est de situl de la Curmătura, pe teritoriul vecin al U.A.T. Cerăt, au fost identificate
mai multe puncte cu potențial arheologic, unele dintre acestea fiind chiar confirmate și cercetate. Un
astfel de sit datează din perioada eneolitică și este atribuit culturii Sălcuța. Cercetările au fost
efectuate de către D. Galbenu în anul 1969. Situl are dimensiunile 100 x 60 m. Au fost identificate
locuinţe, unelte din silex, os, corn, dălţi din cupru aparţinând fazelor evolutive Sălcuţa II-III.
Materialele descoperite se află la Muzeul Olteniei din Craiova27.
În „Chestionarul” lui C. S. Nicolăescu-Plopșor din anul 1927, sunt consemnate mai multe
repere de vestigii antice pe teritoriul acestei localități. Astfel, în punctul „Ostrovul” au fost
descoperite oseminte umane, iar în punctul „Cetățuia lui Traian” există o fortificație ce are trei
rânduri de șanțuri. Cred că această așezare din urmă este una și aceeași cu cea de la Portărești,
destul de aproape de Cerăt, și care corespunde descrierii28.
La „Măgura Stârcului”, la „Măgura Comarnic” și „Măgura Voicului”, pe partea dreaptă a
râului Desnățui, au fost descoperite monede și vârfuri de săgeți dacice. „Măgura Voicului” este pe
partea dreaptă a râului Desnățui. „Măgura Stârcului” se află pe partea stângă a drumului DJ561
Segarcea-Cerăt, la cca. 1,5 km de centrul satului Cerăt, într-o zonă cu teren agricol.
26
Lazăr, 2005, p.74.
27
Pătroi, 2013, p. 79; Pătroi, 2015, p. 447; Pătroi, 2019.
28
Lahovari et al., 1899, p. 319; Popescu Vava, Ceacîru, 2015-2016, p. 191.
13
Urmare a consultării imaginilor satelitare oferite de Google Earth, colegul Marius Bâsceanu
de la Muzeul Olteniei din Craiova a identificat, la est de Cerăt, la o distanță de cca. 2.750-2.800 m,
două obiective (Pl. 6). Zona în care se găsesc se numește „Breaza”, o structură circulară fiind la
nord de Valea Brezei, iar una, cu formă patrulateră, aflându-se la sud de aceeași vale, pe Dealul
Brezei. Puțin vizibile pe imaginile satelitare, cele două posibile situri se găsesc într-o zonă în care în
literatură au fost menționate descoperiri arheologice și anume, arealul „Măgurii Stârcului”. Despre
acestă zonă aflată în partea de est a U.A.T. Cerăt am aflat că ,,spre răsărit de comuna Cerăt și mai
departe de Padina (locul), se află o câmpie largă, întinsă, cu unele unduiri mai pronunțate,
denumită „Breaza”. Aceasta parte a moșiei, deși constituia un pământ foarte bun de muncă, dar
din cauza prea marii departări de sat și a lipsei utilajelor și atelajelor necesare, acest pământ nu
prea era muncit fiind în cea mai mare parte folosit pentru pășunatul vitelor. El constituia patria
bălăriilor și a ierburilor perene”29.
La o distanţă de cca. 2.873 m nord-vest de oraşul Segarcea se găseşte o altă structură
circulară destul de bine păstrată şi vizibilă pe imagine satelitară ce are un diametru de cca. 151 m
(Pl. 42). Obiectivul se află în apropierea căii ferate Craiova-Calafat, într-o zonă în care aceasta face
o curbă spre Segarcea. Pe planurile directoare de tragere ale armatei în acel areal geografic se află
Valea Delenilor, Crucea lui David și Puțul Vătărogilor.
Tot la Segarcea, de această dată la vest de oraș, la o distanță de cca. 2.592 m se află o altă
structură circulară semnalată de către colegul Marius Bâsceanu de la Muzeul Olteniei din Craiova
(Pl. 43/1). Diametrul acestui obiectiv este de aprox. 150 m. Ca și amplasament în cadrul geografic
al zonei, structura de la vest de Segarcea se găsește la nord de Pădurea Șestul, pe planurile
directoare de tragere ale armatei fiind marcată cu un simbol circular. Distanța dintre structura
circulară de la nord-vest și cea aflată la vest de Segarcea este de cca. 1.611 m.
Concluzionând, există dovezi că în Câmpia Băileștiului au existat așezări din perioada
eneolitică atribuite culturii Sălcuța. Este vorba despre siturile de la Cerăt și Curmătura, cercetate
parțial și care pot oferi noi informații despre modul în care au locuit în eneolitic comunitățile
umane. În afara scheletului de copil de la Curmătura, alte informații despre ritul funerar nu există
pentru cele două situri. Prin urmare identificarea necropolelor corespunzătoare celor două situri deja
cunoscute rămâne în continuare un obiectiv ce trebuie finalizat.
Noile structuri de la Curmătura, Urzicuța și Bârca, aflate la distanțe aproximativ egale de situl de
la Curmătura nu au fost cercetate, însă se înscriu în categoria obiectivelor cu potențial arheologic ridicat,
de aceea trebuiesc studiate fără întârziere. Dacă în cazul tell-ului de la Urzicuța există numeroase
similitudini în Câmpia Română, în special în zona Alexandria, pentru structurile antropice circulare de
la Bârca nu avem analogii în cadrul stațiunilor arheologice deja cercetate în Oltenia.
Verificarea arealului Câmpiei Băileștiului pe imaginile satelitare și pe planurile de tragere ale
armatei a fost utilă deoarece, chiar la est de satul Cioroiași, jud. Dolj, în capătul de nord al „Văii
Angheleștilor” și la sud de Pădurea Perișor, se pot observa, destul de bine, două structuri circulare (una
mai mare și una mai mică), situate una lângă alta, destul de asemănătoare cu cele de la Bârca, din locul
„Măgura Strigoiului” și jumătatea unei a treia structuri circulare secționate de către canalul realizat
pentru pârâul Baboia ce trece pe la sud de Pădurea Perișor. Deoarece aceste obiective sunt greu de
observat și pe fotografiile satelitare, este posibil să fie aplatizate datorită lucrărilor agricole. Punctul se
numește „La Braniște” (Pl. 10). Prin suprapunerea fotografiilor satelitare peste planurile de tragere am
constatat că toponimul „La Braniște” este același cu „Măgura lui Moș Mihaiu Anghel”. Despre cel din
urmă toponim o informație din „Marele Dicționar Geografic al României”30 mi-a atras atenția. În
punctul „Măgura lui Moș Mihaiu Anghel”, autorii semnalau existența unor urme de zidării vechi, aspect
reluat apoi de maiorul O. Lecca în 1937, care vorbea despre „zidării romane” în punctul „Măgura lui
Mihai”31. Pentru a completa tabloul descrierii zonei trebuie spus că la vest de aceste obiective se află
29
CJD, f.a.
30
31
Lecca,1937, p. 140.
14
satul numit Cetățuia, toponim care poate fi în legătură cu formele semnalate sau cu castrul roman de la
Cioroiu Nou.
În funcție de poziția celor două cercuri păstrate, aceastea sunt cercuri exterioare ce nu au
puncte comune între ele, distanța dintre centre fiind mai mare decât suma razelor. Ca și poziționare,
la Cioroiași cercul mai mare se află la nord de cel mic. La fel ca și în cazul structurii „Măgura
Strigoiului” de la Bârca, cercul mare este o structură circulară de tip concentric, în interiorul său
aflându-se un alt cerc.
Mai spre vest, la o distanță de cca. 30 km de structurile de la Cioroiași, pe teritoriul
administrativ al localității Dobridor, U.A.T. Moțăței, am identificat pe imagine satelitară alte două
structuri antropice cu forme aproape circulare, dispuse asemănător cu cele de la Cioroiași și Bârca.
Cele două obiective circulare se găsesc la vest de localitate și la nord de Valea Mare, probabil locul
unui mic curs de apă ce curge de la vest la est și ajunge în satul Dobridor (Pl. 11). Distanța dintre
cele două structuri și sat este de cca. 3.750 m. În acel loc, pe hărțile topografice este consemnată
„Măgura Lată”, fără a putea spune deocamdată dacă acest obiectiv coincide cu cele două structuri
sau relaționează cu acestea.
În funcție de poziția celor două cercuri, aceastea sunt cercuri exterioare ce nu au puncte
comune între ele, distanța dintre centre fiind mai mare decât suma razelor. Ca și poziționare, la
Dobridor cercul mai mare se află la nord-vest de cel mic. Nici aceastea nu au fost cercetate, prin
urmare verificarea acestora trebuie realizată.
În locul numit „Măgura Lată”, la vest de sat, a fost semnalată „o cetate de pământ de formă
rotundă, cu șanț de apărare și val, aparținând primei epoci a fierului”32. Autoarea mențiunii
consideră că este vorba de o structură a grupului cultural Vârtop și amintește doar una, nu două.
Informațiile sunt preluate de la Dumitru Berciu care, în anul 1950, cu ocazia cercetărilor de la
Verbicioara, a semnalat structura de aici, precum și pe cea de la Bârca. Nu există material
arheologic recoltat din aceste situri și nici cercetări realizate, prin urmare atribuirea culturală poate
să fie pusă sub semnul întrebării deocamdată.
Zona localității Dobridor nu este sterilă din punct de vedere arheologic. C. S. Nicolăescu-
Plopșor menționa faptul că „la câteva sute de metri spre miazănoapte de la Măgura Zarafului, într-
o vie, pe botul unui deal ce înaintează spre apus, cuprins între valea Strâmbă și Valea Satului,
tocmai în dreptul văii Coțobățului (numită de unii localnici Cristalinu), s-a găsit o oală cu nește
oasă arse în ea”33. Este vorba despre un mormânt de incinerație.
În „Chestionarul” adresat învățătorilor din Oltenia de către C. S. Nicolăescu-Plopșor, în raportul
primit pentru satul Dobridor există câteva elemente ce pot fi asociate cu structurile noastre. Astfel, în
„„Măgura Lată” din partea de apus de comună se află urmele unui şant care probabil a servit ca
tranșeu în vechime”. „În măgura numită „Porcilor” s-au găsit multe oseminte omeneşti”34.
Iată că în același areal geografic există alte structuri antropice similare, necercetate, la
Dobridor și Cioroiași, jud. Dolj. Ca și similitudini, pentru modelul concentric al structurii mari, cele
mai apropiate modele din zona de sud-vest a Olteniei sunt structurile circulare de la Castrele
Traiane, U.A.T. Plenița, jud. Dolj, și cea de la Portărești, U.A.T. Giurgița, jud. Dolj. În cazul sitului
de la Castrele Traiane, locuirea este una din epoca bronzului, atribuită culturii Coțofeni, peste care a
fost edificată ulterior o structură din perioada dacică, anterioră cuceririi romane, iar pentru situl de
la Portărești, punct „Cetățuia” încadrarea este pentru perioada Hallstatt-ului final.
O informație prezentă într-un volum dedicat centenarului Muzeului Olteniei din Craiova
arată că la Dobridor – „Măgura Lată” a existat o cetate rotundă din aceleşi tip cu cetăţile de la
Traian şi Rădina, Butoeru-Pleniţa, Verbiţa, Cetăţuia-Vela, Gherceşti, Cerăt35.
32
Lazăr, 2005, p. 86.
33
Plopșor, 1923a, p. 295.
34
35
Gherghe, 2015, p. 81.
15
Fortificațiile de la Bârca – „Măgura Strigoiului” și Cioroiași – „La Braniște” (pentru cercul

mare și concentric), precum și analogiile lor de la Castrele Traiane și de la Portărești, sunt similare
tipului „rondel”. Analogii au la Iclod, jud. Cluj (Pl. 23/7).
Încercând să lămuresc încadrarea cronologică a structurilor prezentate, în lipsa unor cercetări
arheologice și poziționându-le la alte structuri cercetate din același areal geografic ori din alte spații mai
îndepărtate, am dat peste o informație care ridică și mai multe semne de întrebare despre perioada în
care au fost edificate obiectivele de la Bârca și Cioroiași, prin extensie și Portărești.
Într-un studiu din anul 2013 dedicat sistemelor de fortificații neolitice din Transilvania și
Banat (Pl. 2), Gh. Lazarovici a prezentat și discutat o structură circulară de la Bârca, jud. Dolj. În
fapt această structură nu este alta decât cea de la Portărești, punct „La Cetățuie”, care a fost
cercetată destul de puțin și care este atribuită epocii fierului (Hallstatt final)36 (Pl. 22; 23/1, 3; 40).
Gh. Lazarovici spune că: „fortificația de la Bârca ar putea fi din Epoca Cuprului, din
vremea culturii Sălcuța. Asocierea ei cu o fortificație mai mare are analogii la Künzing (Pl. 29/3a;
30). În neoliticul din Europa centrală există alte asemenea situații ca cele de la Iclod, cu șanțuri
duble, dacă ar fi să le ilustrăm doar pe cele de le Künzing și Svodín, dar există alte numeroase
situații”37. La Portărești și Iclod se pare că existau patru intrări38.
Faptul că Gh. Lazarovici a indicat drept reper cronologic pentru situl de la „Bârca”(corect
Portărești – n.a.) cultura eneolitică Sălcuța, pare să nu fie chiar o întâmplare. Verificând puținele
date publicate despre cercetarea acestui sit39, am constatat existența unei planșe cu invenar
arheologic alcătuit din unelte și ceramică (Pl. 48). Primele patru piese sunt unelte fragmentare de
silex despre care autorul spune că sunt din Hallstattul timpuriu, însă la fel de bine pot fi eneolitice.
Forma castroanelor este des întâlnită în cultura Sălcuța, iar decorul incizat tip „scară” se regăsește
printre elementele decorative întâlnite și în cultura Sălcuța40, pe fragmentele ceramice din situl de la
Ostrovul Corbului, jud. Mehedinți, faza evolutivă Sălcuța III41.
Prin urmare există numeroase rezerve vis-à-vis de încadrarea cronologică și culturală a
acestui sit, fapt ce ar trebui verificat prin noi cercetări arheologice. Mult mai interesant mi se pare
fragmentul ceramic care indică un decor circular alcătuit din mai multe cercuri concentrice și care
se aseamănă mult cu forma circulară a sitului42.
La nord-vest de situl de la Portăreșți, U.A.T. Giurgița, la o distanță de cca. 2.332 m de
inelele centrale ale „Cetățuii”, pe Dealul Băldălui se află o structură antropică cu formă circulară la
partea superioară ce se încadrează structurilor prezentate până în acest moment (Pl. 38). La nord de
acest obiectiv curge pârâul Jivan ce se varsă în râul Desnățui.
Tot la Giurgița, la est de localitate, pe partea stângă a pârâului Buzat, înainte de vărsarea sa
în lacul de acumulare Giurgița, în zona unde face un cot și în dreptul primei structuri circulare
semnalate la est localitate, se află o serie de structuri circulare (trei la număr) și una cu formă
patrulateră din care se mai păstrează doar o porțiune (Pl. 34/1, 2). Aceste noi obiective se găsesc la
nord de Valea Grindul Mare și la sud de pârâul Buzat. În apropiere se afla o localitate numită
Cioromela, fost sat component al comunei Cerăt, care azi nu mai există. Urmele acestei foste
așezări sunt consemnate pe planurile directoare de tragere ale armatei (Pl. 35/1).
Destul de aproape de aceste noi obiective, mai precis la sud de lacul de acumulare Giurgița,
se găsesc alte trei structuri circulare (Pl. 34/3). Se pare că în acest microareal geografic de pe
teritoriul estic al U.A.T. Giurgița se află o aglomerare de obiective, o concentrare de nu mai puțin
36
RAN, 2018a; RAN, 2018b.
37
Lazarovici, 2013, p. 79.
38
Lazarovici, 2013, p. 78.
39
Tătulea, 1983, pp. 149-154.
40
Pătroi, 2015, p. 308.
41
Pătroi, 2015, p. 80.
42
Tătulea, 1983, p. 152, fig.4/18.
16
de opt structuri (șapte circulare și una patrulateră) aflate la o distanță de cca. 6.300 m de marea
fortificație din punctul „Cetățuia”, aflată tot pe teritoriul U.A.T. Giurgița (Pl. 35/2).
Dacă așezăm fortificația de la Portărești din punctul „Cetățuia” într-o poziție centrală,
putem observa că în jurul său se găsesc plasate, în toate punctele cardinale, structuri similare
circulare simple ori concentrice care probabil sunt din același moment cronologic și pentru care
situl de referință la care se raportau este „Cetățuia”, ce are nu mai puțin de patru valuri de apărare
dacă ne gândim doar la destinația de „fortificație de refugiu” al sitului central (Pl. 40). Fără îndoială
rolul acestui sistem complex de structuri circulare este unul mult mai profund, în acest moment al
documentării fiind dificil de mers și pe alte ipoteze în lipsa unor cercetări arheologice.
Numeroase astfel de obiective se cunosc în întreaga Europă, cele mai vechi datând din mileniul
V a. Chr. Un studiu recent43 detaliază aceste complexe de șanţuri circulare numite Kreisgrabenanlagen,
mai vechi cu cca. 2000 de ani decât structurile megalitice din Europa de nord-vest. Aceste complexe
sunt compuse din șanţuri în formă de „V“, adâncite până la maxim 5 m, și din palisade de lemn
circulare. Câteodată sunt prezente și valuri de pământ. Studiile despre acest subiect nu sunt numeroase,
totuși a fost identificat un set de criterii care să le deosebească de cele neolitice:
- suprafaţa centrală interioară este de dimensiuni relativ mici, raportată la o suprafaţă
generală de dimensiuni mari;
- diametrul exterior măsoară între 35 și 150 m;
- spaţiul interior este lipsit de complexe, cu excepţia unora sau mai multor palisade;
- sunt prezente mai multe șanţuri și/sau palisade concentrice;
- șanţurile sunt construite în formă de „V“ și au o adâncime minimă de 1,7 m;
- în cele mai multe cazuri există 2-4 rampe de acces, cărora le corespund întreruperi ale
șanţurilor și ale palisadelor;
- în spaţiul din afara construcţiilor circulare există resturi de locuire;
- sunt prezente și alte șanţuri sau palisade, aflate la o distanţă mai mare în împrejurul
construcţiilor circulare44.
J. Petrasch sublinia în anul 1990 individualitatea şi variabilitatea planului de bază şi
propunea o delimitare între construcţiile circulare cu un singur şant şi cele cu două sau mai multe
şanţuri concentrice. Construcţiile cu şanţ dublu ar putea fi, după părerea lui, subîmpărţite, unele
având şanţuri de dimensiuni egale, iar celelalte având şanţul exterior mult mai îngust decât cel
interior45.
Din punct de vedere al cronologiei relative, complexele compuse din mai multe şanţuri ar
urma celor simple, fiind la rândul lor înlocuite de cele cu palisade. Se pare că această idee a
complexelor circulare a fost răspândită în Europa Centrală, structuri similare fiinde semnalate chiar
și în bronzul târziu.
Funcționalitatea și interpretarea structurilor circulare ca aşezări fortificate sau cetăţi/locuri
de refugiu (în cazul în care incinta este lipsită de alte urme de locuire) a fost o ipoteză de lucru.
Prezenţa şanţurilor, explicate ca element de fortificaţie, ar fi un argument în sprijinul acestei teorii.
Alte ipoteze vorbesc de rolul lor cultic sau cel de „observatoare solare”, calendare, etc.46.
Se pare că majoritatea structurilor identificate are la bază fotografia aeriană sau localizarea
pe hărțile satelitare, cum este și cazul unora dintre cele prezentate în acest studiu. Puțin cercetate,
numerosele structuri circulare au primit diverse interpretări, în funcție de măsurători și vestigiile
găsite în preajmă. Pentru partea centrală a Europei, această modă a structurilor circulare care
pornește din neoliticul timpuriu s-ar fi dezvoltat până în mileniul III a. Chr. Pe lângă funcțiile
sociale, cultice, se pare că un rol în păstrarea informațiilor astronomice nu este de ignorat.
43
Schier, 2011, pp. 21-32.
44
Schier, 2011, p. 21.
45
Schier, 2011, p. 23.
46
Schier, 2011, p. 24.
17
Un exemplu interesant, apropiat de spațiul geografic și cultural carpato-balcanic, este

așezarea neolitică circulară de la Polgár-Csőszhalom din Ungaria47. Pentru eneolitic putem
consemna situl de la Okolište (Bosnia-Herzegovina), unde este întâlnit același tip de fortificație cu
sisteme circulare de apărare48.
În Anglia, în apropiere de Stonehenge, în locul numit „Cursus Barrows”, există o serie de
structuri circulare alcătuită din 18 forme circulare care aparțin unei necropole din neolitic și epoca
bronzului. Se pare că vestigiile din epoca bronzului de aici sunt contemporane cu faza a III-a de la
Stonehenge.
În cultura Lengyel sunt atestate fortificații circulare numite „rondeluri”. Au diametrul cuprins
între 55-200 m și nu au locuiri în interior49. Un astfel de sit din zona Ungariei a fost identificat în
localitatea Bezeréd-Teleki-dűlő II, iar rezultatele obținute sunt dintre cele mai interesante50.
Pentru cultura neolitică Sopot, pe teritoriul Ungariei sunt structuri concentrice semnalate și
cercetate în localitățile Nagykanizsa-Palin-Anyagnyerőhely (trei șanțuri – cercuri concentrice),
Sormás-Török, Becsehely-gesztenyés, Balatonmagyaród-Hídvégpuszta, cu patru rondele51. Au fost
obținute rezultate interesante despre amplasarea acestor structuri circulare în peisajul cultural,
modul cum au fost edificate, orientarea acestora în raport cu astrele. La momentul realizării
studiului se cunoșteau 30 de „rondele” neolitice târzii din 24 de situri arheologice, amprenta la sol a
acestora fiind vizibilă pe imagine satelitară. În unele cazuri, prin scanări magnetometrice au fost
obținute imagini ale unora dintre aceste structuri circulare. Numărul mare de astfel de așezări
identificate și cercetate oferă posibilitatea studierii relației lor spațiale, dar și dezvoltarea lor
cronologică. Una din ipotezele desprinse a fost aceea că porțile estice au fost orientate către direcția
răsăritului actual și că există un rit specific de fundare în alinierea porților identificat în mai multe
situri ale culturii Lengyel din zona Transdanubia (regiune Zala din vest) din Ungaria.
O bună corespondență pentru această stațiune o găsim în Austria în localitatea
Pranhartsberg52, unde a fost studiată o structură preistorică circulară din neolitic (Pl. 47/3).
În apropierea granițelor României, în Banatul sârbesc, a fost descoperită o structură circulară
impresionantă ce aparține epocii bronzului mijlociu (cultura Vatin), la Bela Bara, în apropierea
localității Vrsak, lângă situl de la Vatin53.
Ce destinație a dat istoriografia noastră complexului circular de la Portărești, com. Giurgița,
jud. Dolj? Acela de cetate de refugiu din prima epocă a fierului.
Iată și alte exemple din România. La Iratosu, jud. Arad, este o structură triplă elipsoidală din
pământ cu axele de cca. 107 m, respectiv 90 m, orientată est-vest, plasată la intersecţia perpendiculară a
două structuri liniare antropice cu lungimi de cca. 1.000 m şi lăţimi de cca. 130-150 m54.
Un alt exemplu apropiat României este de lângă Medgyesegyháza (Ungaria). Este vorba de
structuri „fortificate” complexe, formate din trei incinte: cea interioară circulară (circa 1,9 ha, 150
m în diametru), următoarea de o formă oarecum pentagonală (aproximativ 6 ha), ambele prezintă
valuri şi şanţuri spre interior55. Forma construcţiei îi determină pe autori să vorbească despre
existența unui centru destinat pelerinajelor şi ceremoniilor, decât de o construcție cu un scop strict
militar, cu analogii la cele de la Corneşti-Iarcuri56 din epoca bronzului.
O altă serie de structuri descoperite la Neudorf, Chesinț, Variașu Mic aparțin unor așezări
fortificate cu val de pământ și șanț sau numai cu șanț. Structurile circulare și elipsoidale se leagă de
47
Raczky et al., 2011, pp. 57-79.
48
Müller et al., 2013, pp. 89-106.
49
Sechel, 2014, p.10.
50
Barna et al., 2018, pp. 215-231.
51
Barna et al., 2016, pp. 309-336.
52
Pásztoret al., 2015, p. 1321.
53
Jovanovićet al., 2012, pp. 49-59.
54
Pădurean, Dorogostaisky, 2016, p. 13.
55
56
18
epoca bronzului fără a putea face alte precizări. Structura cu formă patrulateră de pământ de la gura
Văii Cladovei este lângă situl arheologic de la Cladova – „Dealul Carierei”, unde a existat și o
fortificație dacică de pământ și lemn de sec. II a. Chr.– I p. Chr.57. Structura triplă este posibil să fie
chiar o fortificaţie cu val de pământ şi cu şanţ exterior, înconjurată de încă două valuri cu şanţ. Se
pare că adăpostea o construcţie (sau construcţii) din piatră şi cărămidă, spun autorii58.
Analogiile spre care se îndreaptă aceștia, deși nu au existat cercetări la Iratosu, sunt
structurile similare de la Maşloc şi Satchinez, concluzionând că ce avem la Iratosu reprezintă
conturul unui sat dispărut, într-un anumit moment istoric, probabil în sec. XVI59.
Galopând prin secole, iată un alt exemplu de structură circulară cu o funcționalitate similară.
La Portărești, jud Dolj, lângă structura circulară atribuită Hallstatt-ului târziu se află și o necropolă
medievală din sec. XIV cercetată parțial60.
Pentru structurile de la Bârca, Cioroiași și Dobridor avem o serie de analogii și în Croația61,
în cadrul culturii Sopot. Cultura Sopot a fost definită de către S. Dimitrijević în anul 1968 ca
fenomen neolitic și „legătura dintre nordul Balcanilor și Europa Centrală”.
În lucrarea „Praistorija jugoslavenskih zemalja”, S. Dimitrijević a scris despre așezări ovale
fortificate cu palisade și groapă, situate în zonele joase din jurul râurilor Bosut (Sopot, Orolik,
Privlaka, Otok), Vuka (Gaboš, Ostrovo) și Drava (Hermannov Vinograd)62. El a folosit termenul
„Wasserburg” pentru acest tip de așezare. Așezările de pe terenurile joase au apărut în această parte
a Europei în timpul culturii Sopot, existând probabil fundamente până în cultura Starčevo-Criș.
Funcția diferitelor tipuri de șanțuri și palisade din jurul așezărilor neolitice a fost mereu și
este în continuare și astăzi subiectul unor dezbateri de interes și pentru cercetătorii croați. Au fost
interpretate în cele mai diverse moduri, cel mai adesea ca structuri defensive, dar și ca serviciu
economic, structuri pentru furnizarea sau scurgerea apei, etc. Construcția acestor structuri circulare
nu a avut doar un rol singular, limitat, ci unul simultan, simbolic și social.
Teledetecția structurilor arheologice se bazează pe principiul perturbării solului datorită
activității antropice care a lăsat urme vizibile pe pământ și s-a manifestat ca urme, prin creșterea
diferențiată a plantelor pe solul perturbat. Cu cât este mai mare structura antropică și cu cât
perturbarea solului este mai mare, cu atât este mai vizibilă la detectare. Șanțuri și gropi de toate
tipurile cauzează tulburări în structura straturilor de sol, rezultând astfel o vizibilitate chiar și la
câteva milenii după ce acestea au fost umplute. Vizibilitatea acestora este influențată de numeroși
factori, dintre care cei mai importanți includ tipul solului, umezeala, intensitatea lucrărilor agricole
și anotimpul când o anumită zonă este înregistrată sau observată.
Accesul la fotografia satelitară, dezvoltarea rețelelor de Internet de mare viteză, utilizarea
ortofotoplanurilor și publicarea și utilizarea hărților topografice au deschis calea spre teledetecție și
identificarea acestor structuri pe care în alte condiții nu am fi putut să le observăm de la nivelul solului.
Un exemplu elocvent este în zona Asiei Mici, în situl Çatal Hüyük din Turcia, importantă
așezare de tip tell care constă din două dealuri. Anterior, descoperirile au indicat o locuire inițială
pentru movila de est și una ulterioară, pe movila mai mică, de vest. Se credea că viața a încetat în
zona movilei de est și că populația a migrat în movila de vest. Rezultatele celor mai recente analize
radiocarbon din zona movilei de vest arată că viața a continuat simultan pe amândouă pentru o
anumită perioadă ce nu poate fi stabilită cu exactitate63.
În Croația, în provincia Slavonia, apariția așezărilor circulare din cultura Sopot cu gropi este
datată în intervalul cuprins între prima jumătate a mileniului V a. Chr. și până în jurul anului 4200
57
Pădurean, 2017, p. 778.
58
59
60
RAN, 2018b.
61
Kalafatić, Šiljeg, 2018, pp. 71-112; Šošić Klindžić et al., 2019, pp. 41-84.
62
Dimitrijević, 1979, p. 270.
63
Kalafatić, Šiljeg, 2018, pp. 71-112; Orton et al., 2018.
19
a. Chr. Siturile identificate până în acest moment sunt: Gat – Svetošnice; Osijek – Hermannov
Vinograd; Klisa – Groblje i Brdo; Preslatinci – Ugljara; Vrbica – Drake i Barićev bostan; Antin –
Baćino; Tordinci – Vinogradarska Mlaka; Andrijaševci – Gornje njive; Mirkovci – Malat; Slakovci
– Gradina; Bršadin– Pašnjak pod selom; Vukovar – Gladovo; Privlaka – Gradina; Otok – Gradina și
Ilok – Sofija.
Ca și tipuri de structuri circulare identificate în regiunea Slavonia din Croația, s-au
identificat următoarele tipare:
- structurile circulare „gemene” ce apar una lângă alta și nu s-a suprapus niciodată;
- cele două structuri sunt mai departe una de cealaltă, doar în cazurile în care aveau unele
bariere natural între ele, cum este cazul la Vukovar – Gladovo, sit unde se află între acestea un curs apă.
Așezări fortificate neolitice din Europa au fost identificate la distanțe mai mari una de alta și
aveau dimensiuni diferite. Diametrele destul de uniforme ale cercurilor, care variază de la 120 la
180 de metri, arată că acesta era un sistem și model de așezare care a fost replicat. Singura excepție
ca mărime este situl Antin – Baćino, care avea cercuri cu diametre mai mici, de aproximativ 90 de
metri. Structurile au apărut în peisaje deluroase și câmpii/zone umede.
Un studiu recent64 tratează noi situri circulare ale culturii Sopot situate în estul Croației, în
partea de nord a câmpiei Đakovo, la nord de orașul cu același nume. Noi tipare au fost identificate,
iar o parte din cercetările anterioare, precum și fenomenele observate, au fost reevaluate. Siturile se
află în diferite etape de investigare – structurile de la Preslatinci – Ugljara, Tomašanci – Dubrava,
Vučevci, Gorjani – Topole, Satnica Đakovačka – Pustara Josipovac au fost observate, studiindu-se
imagini aeriene și au fost cercetate în scopul încadrării lor cronologice. Săpăturile de salvare au fost
efectuate la stațiunile Ivandvor – šuma Gaj și Đakovo – Grabrovac/Ciglana, în timp ce locul Gorjani
Kremenjača a fost studiat sistematic, excavat și supus unui investigații magnetice.
Patru noi probe au fost datate de la Gorjani – Kremenjača prin metoda radiocarbon 14.
Intervalul de date este cuprins între 5016 și 4486 cal BC. Informații interesante au fost obținute și în
urma analizei tipologice a ceramicii din acest sit. Dintre decorațiunile prezente pe suprafața
ceramicii neagre, puternic lustruită ori parțial lustruită, cele mai comune două tipuri la Gorjani –
Kremenjača sunt benzile realizate dintr-o combinație de incizii și puncte. Aceste benzi sunt foarte
caracteristice culturii Sopot, iar apariția lor este adesea interpretată ca rezultat al influenței culturii
Vinča, în timp ce în unele cazuri ele sunt definite drept Vinča și uneori ca ambele65.
De ce este importantă această informație pentru analiza structurilor circulare din zona
Câmpiei Băileștiului din Oltenia? Pentru simplul motiv că arealul geografic a fost zona de est de
distribuție a fazelor finale ale culturii Vinča din Oltenia (Pl. 3/2). Avem astfel un fond comun cu cel
din Croația, unde a evoluat cultura Sopot și au fost identificate structuri circulare numeroase și
asemănătoare cu cele de la Bârca, Cioroiași, Dobridor, etc.
Cercetătorii croați apreciază că situația din estul Croației nu este exact la fel ca în Austria
Inferioară și Bavaria, însă există structuri aproape similare în unele zone ale Europei Centrale care
au primit interpretări diverse.
Una dintre concluziile desprinse în cazul acestor situri circulare a căror amprentă este uneori
vizibilă pe imaginea satelitară a fost aceea că în momentul realizării teledetecției, dimensiunea
acestora a fost mult mai mare, iar unele forme au fost complexe. Prin urmare, folosirea tuturor
metodelor moderne de investigație oferă rezultate mult mai apropiate de situația reală aflată sub
stratul vegetal și care din diverse motive nu a lăsat amprenta cunoscută căutată. Indiciile obținute
prin cercetarea stațiunilor de la Gorjani – Topole și Gorjani – Kremenjača arată faptul că uneori este
vorba de mai multe structuri care sunt parte a aceleiași aglomerații.
64
Šošić Klindžić et al., 2019, pp. 41-84.
65
20
În ceea ce privește rolul simbolic al acestor structuri circulare, există părerea că acesta nu
este în opoziție cu rolul defensiv al șanțurilor și palisadelor. Construirea unui șanț este un lucru
social important, având în vedere că este necesar un efort extraordinar din partea întregii comunități.
Aceste situri circulare din estul Croației se află între 3,4 și 6,1 km unul de altul, de obicei
mai puțin de 5 km. Distanța dintre siturile din Preslatinci – Ugljare și Gorjani – Kremenjača
măsoară 8 km; între Gorjani – Kremenjača și Gorjani – Topole - 700 m; între Gorjani – Kremenjača
și Tomašanci – Dubrava - 4,2 km; între Tomašanci – Dubrava și Vučevci - 4,4 km; între Vučevci și
Đakovo – Grabrovac/Ciglana - 4,8 km; între Đakovo – Grabrovac/Ciglana și Ivandvor - 4,2 km, iar
între Ivandvor – Đakovačka - 3,4 km66. O astfel de măsurătoare am încercat pentru structurile de la
Cioroiași și cele două de la Bârca în raport cu cea de la Curmătura, de lângă tell-ul „Măgura
Curmătura” (Pl. 29/3).
Încercarea de a estima pe fotografia satelitară șanțurile acestor situri circulare diferă de
rezultatele obținute prin săpături. Astfel, un șanț excavat a arătat faptul că are aproape 6 metri
lățime și a fost săpat 3 metri în solul steril, care se termină la o adâncime relativă de 6 metri.
Prezența acestora și adâncimea pentru siturile din zona joasă de câmpie nu diferă față de cele din
așezări ridicate pe înălțimi precum Ivandvor, Štrbinci și Ravnjaš. Au fost folosite avantajele
terenurilor și barierele naturale cum sunt cele reprezentate de cursurile de apă.
O incintă mai mică în centrul așezării sau o suprafață circulară mai mică poate fi observată
la o serie de situri din regiunea Slavonia, Croația (Mirkovci, Klisa, Slakovci, Tordinci), iar
caracterul și scopul este dificil de estimat. Zona centrală a așezărilor se pare că este separată de
restul structurilor printr-o palisadă circulară. Nevoia de protecție suplimentară, segregare și/sau
controlul zonei din jurul așezărilor din cultura Sopot este în special evidentă pe siturile Gat,
Privlaka, Klisa (regiunea Slavonia), precum și siturile Kremenjača și Vučevci (regiunea din estul
Croației, partea de nord a câmpiei Đakovo).
Cercetătorii croați67 vorbesc despre cel puțin două tipuri de bază de șanțuri exterioare.
Șanțurile exterioare ale unui plan oval sau circular, așa cum s-a observat în Klisa, Gat, Markušica,
Korođvar, Gorjanci – Kremenjača, și șanțuri exterioare în forma unui dreptunghi, cum a fost
observat în Privlaka (regiunea Slavonia) și Vučevci.
Rezultatele studiilor de teledetecție din estul Croației confirmă, de asemenea, existența a mai
mult de două așezări circulare neolitice în imediata apropiere. Astfel este locul Tomašanci –
Dubrave, care constă din cel puțin trei părți, fiecare separată de un șanț circular. Acest aspect nu
înseamnă neapărat că toate așezările circulare adiacente au fost contemporane, dar cu siguranță
indică complexitatea structurii așezărilor neolitice. Există și exemple ale așezărilor multiple din
apropiere, din zona culturii Tisa în Ungaria, de exemplu situl Ocsöd – Kováshalom. Există mai
multe nuclee de așezare care se extind.
Cele două studii recente din anii 2018 și 2019 dedicate structurilor circulare din cultura
Sopot prezente în regiunea Slavonia și în estul Croației, în partea de nord a câmpiei Đakovo, la nord
de orașul eponim, indică faptul că fenomene similare apar în întreaga zonă a Slavoniei actuale, nu
mai târziu de 5000 cal. BC; forme și decorațiuni din olărit apar într-o formă foarte similară în
întreaga zonă, cu diferite variații de aspect, iar dimensiunea, organizarea și cultura materială a
așezărilor, indică longevitatea și complexitatea socială.
Prezentând situația din Slovacia în anul 2007, I. Kuzma spunea că „înregistrăm mai mult de
60 de structuri circulare sau de tip cerc, cu diametrul de 30 până la 300 m și numărul acestora este
în creștere”68. Nu toate pot fi datate în perioada neolitică, cele mai mici, cu diametrul de 5 până la
20m, provenind probabil din perioade diferite și ar trebui mai degrabă asociate cu scopuri funerare.
Structurile circulare duble și multiple, cu diametrul mai mare de 60 m, aparțin culturii Lengyel, iar
cele simple, rotunde ori ovale, cu dimensiuni de la 80 x 70 m la 120 x 100 m, pot fi datate în epoca
66
67
Šošić Klindžić et al., 2019, p. 64.
68
Kuzma, 2007, p. 16.
21
bronzului pe baza formei lor (Pl. 47/1). O serie de prospecțiuni geofizice au fost realizate în
Slovacia asupra unor structuri circulare, rezultatele obținute fiind spectaculoase69.
Așa cum am prezentat până în acest moment, structurile circulare nu sunt prezente doar în
vestul și centrul Europei. Un studiu recent70 ne arată că și în zonele joase Stavropol și Pyatigorsk, în
nord-vestul Caucazului, au fost semnalate astfel de structuri „inelare” (30 de obiective), cum le
numesc autorii. Caracteristica siturilor este una mai mult sau mai puțin constantă – un șanț circular
în jurul unui loc central mare, fără niciun semn de intrare. Acest șanț inelar este închis de un zid.
Structurile seamănă foarte mult mult ca dimensiune și formă celor cunoscute în neoliticul din
Slovacia, Austria, Bavaria de sud și Anglia.
Două stațiuni, Tambukan și Marins’kaja, au fost cercetate prin prospecțiuni magnetice.
Rezultatele arată că interpretarea combinată a fotografiilor aeriene, imaginilor din satelit, hărților
topografice și datelor geofizice dezvăluie informații detaliate despre structurile arheologice și
permite o bună înțelegere a acestor obiective.
Ambele situri prezintă un șanț circular cu diametrul de cca. 80 m. Aproape paralel, dar în
afara șanțului, a fost observat construcția unui „zid” cu diametrul aproximativ de 150 m. Nu a fost
vizibilă nicio intrare și nici alte structuri. Prin sondaje arheologice a fost recuperată ceramică care ar
putea fi atribuite culturii Maykop (cca. 3700-2500 a. Chr.) în cazul primului sit. Avem astfel o
lărgirea a zonei culturale în care au apărut structuri „rondele” în mileniile V-IV a. Chr., întinsă din
vestul Europei până spre Caucaz. Pornind de la aceste rezultate, în același areal geografic al
Caucazului, au fost scanate și structurile circulare de la Vorovskopesskar și Proletarskoe, rezultatele
fiind similare71. Am insistat pe aceste descrieri din zona Caucazului, cultura Maykop, pentru a arăta
că noile structuri circulare/inelare identificate la sud de Dârvari, jud. Mehedinți, Maglavit –
„Fântâna Cochirciului”, Castrele Traiane, se înscriu în această tipologie.
În loc de final putem spune că este evident că acest tip de fortificație circulară nu este o
prezență singulară în Oltenia. Încă din neolitic este folosit acest sistem de construire pe care l-am
regăsit, de-a lungul Preistoriei, folosit și reinterpretat, pe întreg continentul european. Pe parcursul
acestui studiu de caz am prezentat o serie de structuri preistorice cu sisteme de apărare circulare,
identificate pe teritoriul Olteniei, majoritatea inedite și necercetate72. Informațiile din acest mic
studiu sunt unele preliminare, dorința fiind aceea de a indica o ipoteză și o direcție de cercetare care
pare destul de plauzibilă pentru structurile circulare („rondele”) din Oltenia. Pentru structurile de la
Bârca, Cioroiași, cele mai bune analogii le avem în Ungaria, în cultura Lengyel – situl Sormás-
Török, chiar dacă din acesta se mai păstrează doar o parte datorită secționării celor două structuri cu
ocazia realizării autostrăzii M773.
Și pentru a da și mai multă greutate faptului că în Oltenia, pe teritoriul județului Dolj, există
un model tipic de structură preistorică – și aici fac referire la acest tip circular, cu variantele sale,
am să prezint în cele ce urmează o descoperire inedită, semnalată de către domnul Bogdan
Condurățeanu în luna iunie a anului 2020 și căruia îi mulțumesc și pe această cale.
Este vorba depre un sit de tip „rondel” aflat pe teritoriul U.A.T. Maglavit, în punctul numit
„Fântâna Cochirciului” (Pl. 13). Cele mai bune analogii sunt la Portărești și Castrele Traiane. Situl
se află la o distanță de cca. 3.880 m est de localitatea Maglavit (Pl. 14/1).
Un topor-ciocan de dimensiuni mai mari a fost descoperit în anul 1960 la locul numit
„Cochințu (Plaiul Cochințului)” de către profesorii Oct. Toropu și V. Cioană și este executat dintr-
un granit cu puncte albe, șlefuit (Pl. 14/2). Muchia (ceafa) este aproape rotundă (5,1 cm), orificiul
69
Tirpák, 2007, pp. 40-54.
70
Belinskiy et al., 2011, pp. 106-107.
71
Faßbinder et al., 2013.
72
Pătroi, 2020, pp. 398-404.
73
Pázstor, Barna, 2015, pp. 4-5, fig. 2a-2b.
22
de înmănșare conic (diametrul 2,4/2,2 cm), iar tăişul drept, cu vizibile urme de folosire.
Dimensiuni: lungime 15,1 cm şi lăţime 7,4 cm74.
Personal, cred că locul numit „Fântâna Cochirciului”, în care se află rondelul, și „Cochințu
(Plaiul Cochințului)”, locul unde a fost descoperit toporul de piatră sunt identice. Toporul-ciocan
amintit mai sus este specific epocii bronzului şi ar putea fi considerat ca fiind caracteristic culturii
Glina75.
Cum deja situația identificată în alte areale din județul Dolj, dar și din Ungaria și Croația
arată faptul că în apropiere pot exista și alte structuri similare, am verificat perimetrul învecinat prin
consultarea imaginilor satelitare. Așa cum am intuit, la cca. 1.450 m sud-est de punctul „Fântâna
Cochirciului”, în apropierea limitei administrative dintre Maglavit și Tunari, în zona punctului
„Măgura lui Ivan”, identificat pe planurile directoare de tragere ale armatei, se poate observa
amprenta unor noi structuri circulare, de această dată mult mai complexe, fiind vorba de o
combinație de tipul cercuri concentrice-cercuri exterioare (Pl. 14/3; 15).
Dacă orizontul cronologic în care au fost edificate structurile de la Maglavit corespunde
epocii bronzului, atunci putem asocia aceste situri și cu depozitul din piese de bronz și aramă
descoperit în localitate76 și atribuit culturii Verbicioara din bronzul mijlociu. Acesta conținea șase
colane cu urechiușe, patru brățări plurispiralice și trei inele cu buclă. Cu excepția inelelor, celelalte
piese aparțin epocii bronzului77.
Pe teritoriul localității vecine Moțăței, mai precis la sud-vest de satul Moțăței Gară, la o distanță
de cca. 3.718 m, se poate observa pe imaginea satelitară o altă structură circulară care este asemănătoare
cu cea de la Maglavit din punctul „Fântâna Cochirciului” și față de care se află destul de aproape,
distanța fiind de cca. 3.299 m (Pl. 30). Adăugând și structurile din zona punctului „Măgura lui Ivan”,
putem observa o concentrare de trei astfel de structuri într-un areal destul de redus.
Tot pe teritoriul localității mai sus menționate au fost realizate descoperiri întâmplătoare din
perioada eneolitică. Este vorba despre topoare de cupru de tip Jászladány, varianta Bradu, piese care
se găsesc în colecția Muzeului Olteniei din Craiova78.
La est de localitatea Moțăței, la o distanță de cca. 3.447 m, în apropierea limitei
administrativ-teritoriale dintre U.A.T. Moțăței și U.A.T. Galicea Mare, se poate observa pe imagine
satelitară (proiecția 2016), conturul unei structuri circulare. Destul de puțin vizibil, acest nou
obiectiv se găsește la o distanță de cca. 3.772 m nord-est de structura de la Moțăței aflată pe malul
pârâului Balasan. La acest obiectiv aflat între Moțăței și Galicea Mare se poate ajunge și din drumul
E79 ce leagă cele două localități, structura fiind amplasată la o distanță de cca. 1.929 m spre nord,
măsurat de la jumătatea drumului. În raport cu localitatea Galicea Mare, obiectivul se află la vest de
sat, pe partea dreaptă a drumului E79 Galicea Mare-Moțăței, la o distanță de cca. 2.593 m nord-vest
de ieșirea din sat. Încercând să identific un toponim al locului în care se află această structură, am
găsit marcat pe planurile directoare de tragere ale armatei din acel microareal două toponime:
„Măgura Mișcului” și „Măgura Dumitru Tufan”.
Nu departe de Maglavit, pe teritoriul localității Seaca de Câmp, jud. Dolj, se găsește o altă
structură circulară cu două cercuri concentrice vizibile pe imagine satelitară. Situl este cunoscut sub
numele de „Cetatea” (Pl. 16). Măsurătorile făcute pe hărțile satelitare arată că cercul interior de
apărare are un diametru de cca. 98 m, iar fortificația circulară exterioară are diametrul de cca. 163
m. Un aspect interesant este acela că la est de fortificație, la cca. 300 m, între „Cetate” și sat, se află
un tumul numit de localnici „Piramida Seacă”, ce are diametrul de cca. 46 m. Pe planurile
directoare de tragere ale armatei, punctul „Cetatea” este numit „Movila Turcului”79. Pentru
74
Gherghe, Cioană, 2017, pp. 61-62, fig. 6/3-4.
75
Gherghe, Cioană, 2017, p. 62.
76
Ridiche, 2000, p. 64.
77
78
Pătroi, 2015.
79
Pătroi, 2020, pp. 397-398, fig. 547-549.
23
teritoriul U.A.T. Seaca de Câmp, literatura de specialitate consemnează existența unei necropole
tumulare încadrată de către E. Comșa culturii Coțofeni și de către P. Roman și R. Teodorescu
posibil culturii Yamnaia80.
Și la Rast (jud. Dolj) se află o structură circulară, dublată de o altă fortificație ce o
înconjoară, amplasată la cca. 1,5 km est de localitate. Aceasta este inedită, fiind identificată de
Marius Bâsceanu de la Muzeul Olteniei din Craiova (Pl. 27).
Tot la Rast, în punctul „Izlaz” este și o necropolă tumulară, aflată la nord-vest de sat. Unul
din tumulii cercetați a fost „Movila Barbului”, acesta conținând un un mormânt cu ocru roşu,
ceramică Coţofeni în manta şi la suprafaţa solului81. Această necropolă, atribuită culturii Yamnaia,
se află pe islazul comunelor Seaca de Campie şi Rast până către satul Negoiu, fiind întinsă pe o
mare suprafaţă (cca. 10 km lungime) și cuprinde peste 100 de tumuli cu dimensiuni de 1-6 m
înălţime şi 30-50 m diametru82.
Tot la Rast se află și așezarea culturii Vinča din punctul „Grindul Țifarului”, aflată la sud de
localitate, atribuită fazei B2-C183.
La Rast sunt semnalate și materiale ale primei epoci a fierului (cermică canelată), atribuite
grupului cultural Vârtop, și care au fost descoperite la marginea satului, dar fără a se specifica cu
exactitate unde84.
La nord de situl de la Rast, la o distanță de cca. 4.000 m, între satele Rastul Nou și Negoi,
dar pe teritoriul administrativ al U.A.T. Negoi, se află alte două structuri. Acestea se găsesc la sud
de punctul „Fântâna Cornenilor” și sunt înconjurate de mai mulți tumuli. O structură este circulară
(cea dinspre Rastul Nou), iar alta patrulateră (cea aflată spre Negoi) (Pl. 31).
Raportat la poziția celor două structuri față de satul Negoi, acestea se află la nord-vest de
sat, la o distanță de cca. 1.375 m, măsurată de la ieșirea dinspre partea de vest a satului. O
observație ce trebuie consemnată este aceea că spre est, spre Catane, șirul de tumuli se continuă,
situl circular de la Catane fiind poziționat aproape pe același aliniament cu cel de la Negoi (Pl. 28).
De la Catane, șirul de tumuli coboară spre sud-est, spre Bistrețul Nou, unde la marginea de vest a
satului se află o altă structură circulară asemănătoare cu cele de la Negoi și Catane (Pl. 25). Se pare
că avem de a face cu un mare câmp funerar alcătuit din tumuli, întins pe zeci de kilometri, din loc în
loc aflându-se structuri circulare ce probabil au avut destinații multiple și complexe.
Consultând planurile directoare de tragere ale armatei am identificat numele câtorva dintre
tumulii ce se găsesc în jurul celor două structuri. Este vorba despre „Măgura Zevedeanu Mic”,
„Măgura Zevedeanu Mare”, „Măgura Obielaia Rastu” (pl. 31/1).
Potrivit Chestionarului adresat de către C. S. Nicolăescu-Plopșor învățătorilor din Oltenia, pe
teritoriul satului Negoi, numit în vechime „Urâți”, se găseau mai multe măguri. În una dintre acestea,
aflată pe proprietatea lui Ilie D. Radu, s-au găsit „pe coastele ei, un loc de bordei la vreo adâncime de
doi metri având alături o vatră, trei seceri mai mari decât cele de azi și un fier de plug”85.
La 1 km est de Negoi, în punctul „Movila lui Dumitru Radu” a fost o movilă din care s-au
recuperat fragmente ceramice și oase incinerate. Acest sit a fost atribuit culturii Coțofeni86, fiind
vorba despre vechea structură semnalată în chestionarul lui C. S. Nicolăescu-Plopșor.
Rămânând în același areal geografic al luncii Dunării, semnalez un nou obiectiv aflat la sud-
est de satul Catane, jud. Dolj. La cca. 1.077 m de la ieșirea din sat din partea de sud, pe partea
stângă a drumului județean 55A, ce merge de la Catane spre Bistețul Nou, se află o structură
80
Teodorescu, 2011, p. 116.
81
Pătroi, 2019, p. 103.
82
Băjenaru, 2014, p. 99; Pătroi, 2016, p. 42.
83
Dumitrescu, 1943 (1946), pp. 93-94; Dumitrescu, 1980.
84
Lazăr, 2005, p. 108.
85
86
Teodorescu, 2011, pp. 113, 376, fig. 108.
24
circulară cu diametrul de cca. 100 m ce are în jurul său mai multe structuri tumulare. La sud de
acest sit curge pârâul Balasan (Pl. 28).
Consultând hărțile militare am observat că în zonă se află „Măgura Mușatului”, „Măgura lui
Truică”, „Movila lui Dică”, etc. La o distanță de cca. 4.100 m spre sud-est se află structura circulară
de la Bistrețul Nou, marcată pe hărțile militare cu numele de „Măgura Centoaia”.
Pentru satul Catane, chestionarul lui C.S. Nicolăescu-Plopșor menționează existența a 15
măguri mari, dar necercetate87.
Același coleg Marius Bâsceanu, de la Muzeul Olteniei, mi-a semnalat alte trei obiective
inedite aflate la Bistrețul Nou (numit și Hoarca), Măceșu de Sus și Goicea Mare, jud. Dolj.
Obiectivul de la Bistrețul Nou are în zona centrală un tumul („Măgura Centoaia”) și se află
situat la cca. 200 m vest de sat (Pl. 25).
La Măceșu de Sus este o structură semicirculară, la cca. 1,3 km sud de sat. La nord de
aceasta este o baltă. Se poate ajunge la acest sit pornind din DC 561H ce leagă Măceșul de Sus de
Măceșu de Jos, pe partea stângă a drumului, la cca. 730 m de acesta. Între drum și sit se află o fermă
(Pl. 26/2).
La Goicea Mare avem de a face cu două structuri situate una lângă cealaltă: una circulară și
alta patrulateră, iar la nord de acestea este un tumul (Pl. 26/1). Distanța dintre cele două situri este
de cca. 50 m. Aceste noi situri sunt situate la o distanță de cca. 3.350 m de ieșirea din sat din partea
sudică. Între siturile de la Goicea Mare și cel semicircular de la Măceșu de Sus este o distanță de
cca. 5.311 m.
Pe planurile directoare de tragere ale armatei am identificat în zona celor două structuri de la
Goicea Mare existența unei fântâni („Fântâna Bocioaga”) la nord de care se găsesc două măguri:
„Măgura lui Bălan” și „Măgura Boilor”. Fără a putea afirma deocamdată dacă cele două măguri
suprapun noile structuri, avem totuși câteva repere ce pot fi folosite pentru a localiza noile situri.
De reținut faptul că în chestionarul adresat învățătorilor din Oltenia de C.S. Nicolăescu-
Plopșor este menționată în partea de apus a comunei o măgură numită „Glava”, cu înălțimea de
aprox. 10-15 m și un diametru de cca. 60-80 m, necercetată88.
Revenind la Bistrețul Nou, urmărind cu atenție zona de la sud-vest de localitate pe imaginea
satelitară se pot observa două forme semicirculare destul de bine vizibile și care prezintă posibile
valuri de apărare. Acestea se află la nord de Balta Călugăreni și este posibil să fi fost tot două situri
circulare care au fost distruse în timp de malul bălții (Pl. 24/3). Distanța dintre situl de lângă sat,
unde se află „Măgura Centoaia” și cele două structuri de la nord de Balta Călugăreni este de cca.
1.823 m (Pl. 24/2).
Pe planurile militare de tragere ale armatei sunt marcate numeroase măguri și movile la nord
de această baltă și care se află în zona celor două structuri semicirculare. Este vorba despre
„Măgura lui Ilie Drulă”, „Măgura Tutana”, „Măgura Cânepiștea”, „Măgura lui Matei”, „Măgura
Strâmbă”, „Măgura Ghețăria” (Pl. 24/1).
Tot pe teritoriul județului Dolj, dar de această data pe partea stângă a râului Jiu, în afara
Câmpiei Băileștiului, la nord de satul Căciulătești, U.A.T. Dobrești, în punctul „Schitu Roaba” sau
„Dealul Lupului”89 se află o așezare de epoca bronzului (cultura Verbicioara) care se încadrează
tipologiei identificate pe teritoriul Croației (Pl. 12). Având la nord Valea Predeștilor și pârâul
Predești, iar la vest pârâul Jieț, acest sit se află într-o zonă favorabilă din punct de vedere al
amplasamentului. În momentul de față se mai păstrează doar o parte din sit, șanțul și valul de
apărare fiind vizibile pe imaginile satelitare. Stratigrafia, cu excepția structurilor din epoca
bronzului atribuite culturii Verbicioara, se aseamănă cu cea de la Portărești. Situl conține și structuri
din a doua epocă a fierului și din epoca medievală (sec. XV-XVI)90.
87
88
89
Ridiche, 2000, p. 51.
90
RAN, 2018c.
25
Să ne oprim puţin atenţia asupra punctului „La Cetate”, semnalat pe teritoriul satului
Castrele Traiane, U.A.T. Pleniţa, jud. Dolj. Descrierea din RAN localizează situl la 300 m sud-vest
de localitate. Vestigiile sunt atribuite bronzului timpuriu și anume culturii Coțofeni (din eneoliticul
târziu). Cetatea de pământ, de formă ovală, este apărată de un şanţ şi un val întărit cu două ziduri şi
palisadă de lemn. În zonă au fost evidențiate și urmele unei necropole dacice. Situl se află pe Dealul
Padinii (Pl. 17, 18).
În anul 1970 au fost efectuate săpături arheologice în satul Castrele Traiane, com. Plenița, în
locul numit „Cetățuia lui Matei Bârdău” de către Institutul de Arheologie București. Acestea s-au
realizat într-o întinsă așezare fortificată cu un șant de apărare de formă circulară, aparținând culturii
Coțofeni. Se poate observa că avem un toponim „Cetățuia lui Matei Bârdău”, pe care nu am reușit
sa-l identific pe planurile de tragere ale armatei referitoare la satul Castrele Traiane. Probabil acest
loc este pe Dealul Padina, la sudul căruia se află valea Rădina91.
În 1923 o descriere a cetății o prezintă sub formă eliptică, cu diametrul mare pe direcția nord-
sud. Avea două rânduri de șanțuri și valuri de apărare92. O altă informație ce nu trebuie trecută cu
vederea este aceea că din cele două cetăți consemnate în localitate „una este în sat și una pe câmp”93.
Uneori, în literatură, acest sit circular de la Castrele Traiane apare menționat ca și „aşezare
Coţofeni fortificată cu şanţuri şi valuri de apărare situată între oraş şi Castrele Traiane”94. Iată
descrierea autorului: „Deosebim următoarele tipuri de așezări: a) de joasă altitudine; b) de terasă;
c) de înălţime; d) în peşteri sau adăposturi naturale. a) Tipul este caracteristic ostroavelor de pe
Dunăre, pe grinduri ferite de inundaţii. Sînt aşezări deschise, de mari dimensiuni, apărate natural
de ape. Tipice sînt cele de la ostroavele Şimian, Corbului (pl. 4/1), Mare.
Acestui tip îi corespund şi aşezările situate în albieri naturale sau pe terenul neted al
platformei oltene. Le numim pe cele de la Castrele Traiane (pl. 4/6) şi Pleniţa, înconjurate cu
şanţuri şi valuri de apărare circulare”.
Despre situl de la Plenița, C. S. Nicolăescu-Plopșor spunea că „în afară de cetățile dace de
la Traian și Rădina, s-a descoperit în oraș, în malul drept al văii Fântânelor, o stație întinsă care
parțial a fost distrusă de cărămidarii și țiglarii Pleniței. Aici se pot vedea și acum două cuptoare
săpate în pământ, bine arse și multe gropi de bordeie săpate în loess și astupate cu pământ negru,
în fundul cărora se găsesc multe obiecte preistorice importante, mai ales ceramică”95. Același autor
mai spunea că la Plenița, în „Dealul Bobului” s-au făcut săpături în locul unde s-au găsit niște tipare
de bronz, precum și cioburi ce prezintă un ornament „în valuri”. Astfel de „cioburi” ar mai fi apărut
la Sălcuța – „Piscul Cornișorului”și „Fântâna lui Asan”, aflată la miazăzi de Vela, jud. Dolj, în
malul râului Desnățui96.
„Dealul Bobului” de la Plenița se află lângă cimitir, loc în care a fost şi o carieră de piatră şi
unde au fost descoperite tiparele pentru celturile de bronz.
Toate aceste descoperiri trebuiesc relaționate și raportate și la descoperirile de morminte din
„Pădurea Poienii” de la Plenița, unde au fost semnalate și cercetate „Măgurile Înșirate”97.
Un alt punct foarte interesant, situat la o distanță de cca. 4 km sud-vest de Castrele Traiane,
se găsește la nord de locul „La Pricină” (la cca. 856 m distanță), în zona „Fântâna Bandea”. Are
formă circulară și am reușit să-l surprind pe imaginile satelitare. Măsurătorile făcute pe hartă arată
un diametru de cca. 160 m (Pl. 17, 18).
„Între localitățile Gemeni (jud Mehedinți), Castrele Traiane și Unirea (jud. Dolj) se mai
observă și acum un ring rotund pe care îl bănuiesc a fi tot o așezare a culturii Coțofeni”98. Pornind
91
Pătroi, 2020, pp. 387-390, fig. 529-533.
92
Pătroi, 2019, pp. 27-28.
93
94
Roman, 1976, pp. 14, 84.
95
Nicolăescu-Plopșor, 1922, p. 425.
96
Plopșor, 1923b, pp. 299-300.
97
Plopșor, 1925.
26
de la această referință bibliografică am reușit să fac legătura între un rondel identificat de mine pe
imagine satelitară și situat la cca. 4 km sud-vest de Castrele Traiane, în punctul numit „Fântâna
Bandea” și care probabil este acel sit semnalat de către G. Crăciunescu în articolul din anul 2017.
Rămânând în același cadru geografic și tot pe teritoriul satului Castrele Traiane, la nord-est
de structura circulară din punctul „Fântâna Bandei”, la o distanță de cca. 990 m, se găsește o
structură rectangulară neregulată. Se află poziționată la sud de Castrele Traiane, la o distanță de cca.
3.000 m, și la sud-vest de Plenița, la o distanță de cca. 3.500 m. Aceasta este inedită, fiind
identificată de Marius Bâsceanu de la Muzeul Olteniei din Craiova (Pl. 17/1; 18/2).
În același areal geografic, Câmpia Bălăciței, spre vest de Castrele Traiane, pe teritoriul
județului Mehedinți, în U.A.T. Dârvari, sunt două structuri circulare.
Una se găsește pe Valea Cetățuiei, la 1,5-2 km la nord-est de sat, fiind bine cunoscută și
clasată ca monument istoric, în punctul „Cetățuia” (Pl. 18/3; 19). În anul 1981, N. Fuiorea dădea
dimensiunile cetății de la Dârvari. Aceasta avea 258 x 178 m, iar lățimea șanțului de apărare 30 m,
având o adâncime de 1,50-2 m99. Stratigrafia surprinsă în urma scurtelor cercetări arheologice arată
locuiri din perioada eneolitică, culturile Sălcuța și Coțofeni, nivel de locuire atribuit dacilor și
vestigii de perioadă romană (Pl. 19).
A doua structură este la sud-vest de sat, la o distanță de cca. 1.400 m, și este inedită (Pl. 19/3;
20/1). Locul nu este marcat cu un nume pe hărți. La sud și sud-vest de această structură circulară se
găsesc două măguri identificate pe planurile directoare de tragere ale armatei cu numele de „Măgura
Pali” și „Măgura Calarului”, care cred că se află pe teritoriul U.A.T. Obârșia de Câmp.
Există și o a treia structură cu formă patrulateră neregulată la Dârvari, aflată la cca. 2.338 m
nord-est de fortificația din punctul „Cetățuia”. Și aceasta este inedită, fiind identificată de Marius
Bâsceanu de la Muzeul Olteniei din Craiova (Pl. 20/2).
La nord-est de Dârvari, pe teritoriul U.A.T. Oprișor, în zona limitei administrative cu
Castrele Traiane, U.A.T. Plenița, se găsește o altă structură circulară (Pl. 21). Vizibilă parțial pe
imaginea satelitară, aceasta se află la o distanță de cca. 3.395 m sud-est de Oprișor, 4.426 m nord-
est de situl „Cetățuia” de la Dârvari și la o distanță de cca. 3.311 m vest de satul Castrele Traiane
(Pl. 21/2). Este vorba de același tip de structură circulară care apare multiplicată în acest areal al
localităților Oprișor, Castrele Traiane, Dârvari. Pe planurile directoare de tragere ale armatei această
structură de la Oprișor se află poziționată în apropierea „Drumului Sării”, care trecea pe la sud de
Dealul Gemeni de la Oprișor și la nord de Dealul Cearângului. Raportat la cel de al doilea sit de la
nord de Dârvari, obiectivul de la Oprișor se găsește la o distanță de cca. 4.054 m nord-vest.
Incintele circulare neolitice târzii alcătuiesc un grup clar, bine definit, fiind manifestarea
unei ideologii comune a Europei Centrale, al cărei orizont cultural și de timp uniform poate fi legat
de prima treime a mileniului V a. Chr.
Numărul precis de situri nu poate fi estimat, pe teritoriul Olteniei semnalând cu ocazia
acestui articol o serie de structuri identificate deocamdată doar pe imagine satelitară. Până în
momentul de față cercetări au fost realizate doar în trei structuri, la Castrele Traiane și Portărești,
jud. Dolj și Dârvari, jud. Mehedinți, rezultatele obținute fiind unele sumare și fără a insista pe
elementele constitutive deosebite ale acestor structuri circulare atribuite eneoliticului/epocii
bronzului timpuriu (Castrele Traiane) și perioadei finale a primei epoci a fierului (Portărești).
Numeroși cercetători explică caracteristicile comune inerente planurilor de bază ale
incintelor circulare prin interesul astronomic al constructorilor lor. În conformitate cu punctul de
vedere actual cel mai des acceptat, structurile circulare prezentate poate că au avut diferite roluri în
același timp, iar caracterul lor sacru sau social a fost probabil mult mai important decât natura lor
economică sau defensivă. A nu se uita faptul că structurii de la Portărești i-a fost atribuit, urmare a
cercetărilor, un rol defensiv („cetate de refugiu”). Nu trebuie ignorată nici destinația astronomică a
98
99
Fuiorea, 1981, p. 180, nota 66.
27
acestor complexe circulare. Arealul de răspândire este unul uriaș, ce cuprinde bazinul Carpatic din
zona Austria, Boemia, Moravia, Slovacia, Ungaria și iată și mai nou, România, zonele Banat,
Transilvania și Oltenia, cu aceste structuri semnalate în prezentul studiu.
În ceea ce privește structurile circulare de la Curmătura, Urzicuța și Siliștea Crucii, acestea
se înscriu categoriei siturilor neo-eneolitice de tip tell, cele mai bune analogii pentru acestea fiind în
cadrul grupului cultural Gumelnița-Karanovo VI.
Puţinele analize C14 pentru cultura Sălcuţa sunt din aşezările de la Sălcuţa, Curmătura (jud.
Dolj), Ostrovul Corbului (jud. Mehedinți) şi Băile Herculane– „Peştera Hoţilor” (jud. Caraș-
Severin) și arată valori cronologice asemănătoare cu structurile din mediul Sopot din Croația.
Inventarul material (ceramica) recuperat din anumite situri neolitice din România, Bulgaria
dar și din Ungaria, a oferit noi dovezi despre acest tip de structuri circulare. Astfel, pe două
tăblițe/plăcuțe ceramice din lut descoperite la Turdaş (România) și Slatino (Bulgaria) au fost
incizate sisteme de fortificații100, iar un vas cultic descoperit în Ungaria are marcat central imaginea
unei așezări circulare101.
Același lucru a fost observat pe ceramica pictată. Reproduceri ale unor structuri circulare pe
ceramică au fost descoperite în siturile de la Sormás-Török-földek (pe un fragment dintr-un vas în
formă de ciupercă pictat în roșu și galben și pe o ceașcă pictată în roșu decorată cu un motiv de
scară), Zengővarkony, Kamegg, Střelice102.
Structurile circulare nu au rămas neobservate de către specialiști. Există din ce în ce mai
multe abordări ale problematicii, accesul la literatură fiind ușurat de Internet. Astfel, fără a intra în
detalii în acest studiu preliminar, pe lângă trimiterile bibliografice la care am făcut referire în text,
recomand lucrări ale unor cercetători precum William A. Parkinson, Paul R. Duffy (2007), A.
Belinskiy, J. W. E. Fassbinder, S. Reinhold (2011), J. W. E. Fassbinder, R. Linck, S. Reinhold, A.
Belinskij (2013), J. Řídký, M. Končelová, R. Šumberová, P. Limburský, P. Květina (2014), Gh.
Lazarovici (2014), F. Welk, L. B. Nebelsick, D. Wach (2019), J. P. Barna, G. Serlegi, Z. Fullár și E.
Bánffy (2019), etc.
Pentru o mai bună înțelegere a acestor structuri circulare prezente în Oltenia am cerut un
punct de vedere și de la doi cercetători care au studiat astfel de situri preistorice și au o vastă
experiență cu privire la acest subiect. Astfel, prof. dr. J. W. E. Fassbinder (Geophysics Dept. of
Earth and Environmental Sciences Ludwig-Maximilians-University Munich, Germany), după ce a
văzut amprenta acestor structuri circulare pe mai multe imagini satelitare mi-a comunicat faptul că
„aceste situri arată foarte asemănător cu cele pe care le-am prospectat în Bavaria și în Austria
(vezi Melchior și Neubauer 2010)”. Recomandarea a fost acceea de a face o prospecție
magnetometrică pentru a obține mai multe informații.
O serie de imagini satelitare cu structurile de la Portărești, Bârca și Cioroiași au fost văzute
și de către dr. Judit P. Barna (Hungarian National Museum, Directorate of Archaeological Heritage
Protection), cercetătoare care mi-a comunicat faptul că „cercurile multiple de la Bârca și Cioroiași
seamănă foarte mult cu structurile culturii Sopot din Croația de Nord, publicate de Kalafatić și
colegii. Structura de la Portărești nu arată ca un rondel neolitic, deoarece „porțile” nu sunt pe o
axă comună. Cu toate acestea, poate fi mai vechi decât epoca Hallstatt”.
Închei acest studiu cu speranța că până la cercetarea efectivă a acestor noi situri semnalate,
existența lor va continua, atât în teren, în RAN, cât și în planurile urbanistice generale ale
localităților indicate, spre o mai bună protejare și prezervare. Consider că zona cuprinsă între
localitățile Bistreț și Seaca de Câmp, areal în care se află zeci de tumuli, dar și o serie dintre siturile
circulare inedite prezentate în acest studiu prealabil, ar trebui declarată rezervație arheologică,
demers ce trebuie realizat cu prioritate. Aceeași destinație ar trebui dată și zonei Giurgița, Cioroiași,
Urzicuța și Bârca, areal în care se află marea fortăreață de la Portărești, dar și numeroase structuri
100
Lazarovici, 2014, p. 56, fig. 76.
101
Barna et al., 2019, p. 123, fig. 5/2.
102
Barna, Pásztor, 2011, p. 199, fig. 9.
28
circulare inedite și tumuli. Cu acest nou tip de stațiune circulară/inelară identificat și pe teritoriul
Olteniei am mai adăugat o verigă la lanțul care „leagă” vestigiile similare din vestul și centrul
Europei de cele din Caucaz indicând o viziune comună într-un anumit moment cronologic al
Preistoriei europene.
ANEXĂ
Catalogul structurilor circulare din zona studiată
Bârca, U.A.T. Bârca, jud. Dolj.

1. Punctul „Măgura Strigoiului” – structuri circulare inedite;
2. Punctul „Cele două Măguri” – structuri circulare inedite.
Bistrețul Nou, U.A.T. Bistreț, jud. Dolj.
3. Structură circulară aflată la vest de sat – inedită. Semnalată de către Marius Bâsceanu.
4, 5. Două structuri semicirculare aflate la nord de Balta Călugăreni.
Castrele Traiane, U.A.T. Plenița, jud. Dolj.
6. Punctul „Cetățuia lui Matei Bârdău” – sit cunoscut.
Fișa sit - http://ran.cimec.ro/sel.asp?descript=castrele-traiane-plenita-dolj-asezarea-cotofeni-
de-la-castrele-traiane-la-cetate-cod-sit-ran-73727.01.
Stratigrafie – epoca bronzului timpuriu (cultura Coțofeni).
7. Punctul „Fântâna Bandei” – inedit ca localizare și imagine;
8. Punctul de la nord de „Fântâna Bandei” – inedit. Semnalat de Marius Bâsceanu.
Catane, U.A.T.Catane, jud. Dolj.
9. Structură circulară inedită aflată la sud de sat și înconurată de mai mulți tumuli.
Căciulătești, U.A.T. Dobrești, jud. Dolj.
10. Punctul „Schitul Roaba” – sit clasat ca monument istoric.
Fișa sit - http://ran.cimec.ro/sel.asp?descript=caciulatesti-dobresti-dolj-situl-arheologic-de-
la-caciulatesti-la-schitul-roaba-cod-sit-ran-72114.01.
Stratigrafie – cetate epoca bronzului (cultura Verbicioara), fortificație de pământ sec. IV-II
a. Chr., epoca medievală sec. XV-XVI.
Cerăt, U.A.T. Cerăt, jud. Dolj.
11. Structură circulară la est de Cerăt, la nord de Dealul Brezei.
12. Structură circulară la est de Cerăt, pe Dealul Brezei.
Cetate. U.A.T. Cetate, jud. Dolj.
13. Structură semicirculară bine vizibilă pe imagine satelitară. Se află la vest de localitate la
o distanță de cca. 2.843 m. Inedită.
Cioroiași, U.A.T. Cioroiași, jud. Dolj.
14. Punctul „La Braniște” – structuri circulare inedite.
Curmătura, U.A.T. Giurgița, jud. Dolj.
15. Tell-ul „Măgura Curmătura” – sit cunoscut; structură circulară inedită.
16. Structură circulară la vest de localitate – inedită.
17. Structură circulară concentrică la est de localitate – inedită.
Dârvari, U.A.T. Dârvari, jud. Mehedinți.
18. Punctul „Cetățuia” – sit circular cunoscut, clasat ca și monument.
Fișa sit - http://ran.cimec.ro/sel.asp?descript=darvari-darvari-mehedinti-situl-arheologic-de-
la-darvari-cetatuia-cod-sit-ran-111569.01.
Stratigrafia – epoca eneolitică (cultura Sălcuța), epoca bronzului.
19. Punctul „Sit 2” – structură inelară inedită, aflată la sud-vest de sat.
20. Punctul „Sit 3” – aflat la nord-est de situl „Cetățuia” – inedit. Semnalat de către Marius
Bâsceanu.
29
Dobridor, U.A.T. Moțăței, jud. Dolj.

21. Punctul „Măgura Lată” – structuri circulare inedite.
Giurgița, U.A.T.Giurgița, jud. Dolj.
22. Structură circulară inedită aflată la est de localitate, la nord de Balta Giurgița.
23. Structură circulară inedită, la nord-vest de localitatea Portărești, în zona Dealului
Băldălui. Inedită.
24-29. Situri aflate în jurul lacului de acumulare Giurgița, aflat la est de localitate.
Goicea Mare, U.A.T. Goicea, jud. Dolj.
30, 31. Două structuri, una circulară și alta patrulateră, aflate la sud-est de sat. Inedite.
Semnalate de către Marius Bâsceanu.
Maglavit, U.A.T. Maglavit, jud. Dolj.
32. Punctul „Fântâna Cochirciului” sau „Plaiul Cochințului” – sit circular inedit. Informații
oferite de B. Condurățeanu.
33. Punctul „Măgura lui Ivan” – sit circular inedit.
Măceșul de Sus, U.A.T. Măceșul de Sus, jud. Dolj.
34. Structură semicirculară aflată la sud de sat – inedită. Semnalată de Marius Bâsceanu.
Moțăței-Gară, U.A.T. Moțăței, jud. Dolj.
35. Structură circulară aflată la sud de sat – inedită.
36. Structură circulară concentrică aflată la sud-est de localitate – inedită.
Negoi, U.A.T. Negoi, jud. Dolj.
37, 38. Două structuri aflate la sud de punctul „Fântâna Cornenilor” și înconjurate de mai
mulți tumuli. O structură este circulară (cea dinspre Rastul Nou), iar alta patrulateră (cea aflată spre
Negoi).
Oprișor, U.A.T. Oprișor, jud. Mehedinți.
39. Formă circulară, descoperire inedită, aflată la sud-est de Oprișor.
Poiana Mare, U.A.T. Poiana Mare, jud. Dolj.
40. Structură patrulateră aflată la nord-vest de localitate – inedită.
Portărești, U.A.T. Giurgița, jud. Dolj.
41. Structură circulară cunoscută.
Fișa sit - http://ran.cimec.ro/sel.asp?descript=giurgita-giurgita-dolj-asezarea-hallstattiana-de-
la-giurgita-la-cetatuia-cod-sit-ran-72542.01.
Stratigrafie – prima epocă a fierului.
Rast, U.A.T. Rast, jud. Dolj.
42. Structură circulară dublată de un șanț și val de apărare cu formă neregulată, aflată la est
de localitate – inedită. Semnalată de către Marius Bâsceanu.
Seaca de Câmp, U.A.T. Seaca de Câmp, jud. Dolj.
43. Punctul „Cetățuia” – structură circulară inedită ce are alături un tumul.
Segarcea, jud. Dolj
44. Structură circulară aflată la nord-vest de localitate – inedită.
45. Structură circulară aflată la vest de localitate – inedită. Semnalată de către Marius
Bâsceanu.
Siliștea Crucii, jud. Dolj
46. Așezare de tip tell în punctul „Măgura Brăzdată” – inedită.
47. Structură circulară aflată la nord-est de sat – inedită.
Urzicuța, U.A.T. Urzicuța, jud. Dolj.
48. Punctul „Măgura Bisericii” – așezare tip tell, inedită.
49. O structură semicirculară inedită cu două inele concentrice se află în zona în care este
„Măgura Cățelei”. La nord-vest de aceasta, la mică distanță se găsește un tumul care probabil este
această măgură.
30
50. Structură circulară aflată la nord de sat în zona „La Ciolpan”, ce are în apropiere o serie
de tumuli. Inedită.
51. Structură circulară aflată la nord-est de sat în zona limitei teritoriale dintre U.A.T.
Urzicuța și U.A.T. Giurgița. La sud de aceasta se află o serie de trei tumuli. Inedită.
LISTA PLANȘELOR
Planșa 1. Fig. 1. Forme de relief din județul Dolj (după Stănescu, 2017). Fig. 2. Harta cu
principalele situri fortificate din perioada neolitică și eneolitică din România (după Lazarovici,
2014).
Planșa 2. Fig. 1, 2. Marcarea pe hartă a zonelor studiate – plan și detaliu (sursa imaginii:
Geo-portal INIS).
Planșa 3. Fig. 1. Harta cu siturile prezentate în acest studiu în regiunea Oltenia, partea de
sud-vest (sursa imaginii: Geo-portal INIS). Fig. 2. Harta cu așezările și descoperirile atribuite
culturii Vinča din Oltenia (regiunea administrativă) – 1. Şvinita; 2. Dubova; 3. Ostrovul Banului; 4.
cartier Schela Cladovei, Drobeta Turnu Severin; 5. Ostrovul Șimian; 6. Șimian; 7. Hinova; 8.
Ostrovu Corbului; 9. Balta Verde; 10. Ostrovul Mare; 11. Pristol; 12. Gârla Mare; 13. Salcia; 14.
Almăjel (judeţul Mehedinţi); 15. Cleanov; 16. Verbicioara; 17. Rast; 18. Bistreţ; 19. Padea; 20. Leu;
21. Leu Mic; 22. Gura Văii; 23. Cârcea; 24. Şimnicu de Jos; 25. Gârleşti; 26. Bojoiu (județul Dolj);
27. Reşca (județul Olt); 28. Sura; 29. Gornăcel (județul Gorj); 30. Marița (județul Vâlcea) (după
Pătroi, 2019).
Planșa 4. Fig. 1. „Măgura Curmătura” marcată pe planurile directoare de tragere ale
armatei (sursa imaginii: Server Cartografic pentru Patrimoniu cultural Național). Fig. 2. Imagine a
tell-ului „Măgura Curmătura” (sursa imaginii: Google Maps). Fig. 3. Structura circulară aflată la
nord-est de „Măgura Curmătura”. Imagine detaliu (sursa imaginii: GoogleEarth).
Planșa 5. Fig. 1. Marcarea „Măgurii Curmătura” în raport cu structura circulară aflată la
nord-est (sursa imaginii: Gogle Maps). Fig. 2, 3. Mormânt de copil într-un cuptor de copt pâine din
situl atribuit culturii Sălcuța de la Curmătura (după Nica, Câşlaru, 1981).
Planșa 6. Fig. 1. Identificarea obiectivelor de la est de Cerăt, jud. Dolj, din zona Breaza, pe
imagine satelitară (sursa imaginii: GoogleEarth). Fig. 2. Arealul geografic în care se găsesc
obiectivele de la Cerăt, jud. Dolj, pe planurile directoare de tragere ale armatei (sursa imaginii:
Server Cartografic pentru Patrimoniu cultural Național). Fig. 3. Marcarea pe hartă a distanței de la
Cerăt la cele două obiective din zona Breaza (sursa imaginii: Geo-portal INIS).
Planșa 7. Fig. 1. Tell-ul de la Urzicuța, jud. Dolj, din punctul „Măgura Bisenicii/Bisericii”
în raport cu tell-ul „Măgura Curmătura” de la Giurgița, jud. Dolj, pe imagine satelitară (sursa
imaginii: GoogleEarth). Fig. 2. Tell-ul de la Urzicuța din punctul ,,Măgura Bisenicii/Bisericii, pe o
hartă administrativă a U.A.T. Urzicuța, jud. Dolj (sursa imaginii: Geoportalul Agenției de
Informații Geospațiale a Apărării „General de divizie Constantin Barozzi”). Fig. 3. Imagine
detaliată a tell-ului de la Urzicuța din punctul „Măgura Bisenicii/Bisericii”(sursa imaginii:
GoogleEarth).
Planșa 8. Fig. 1. Identificarea pe harta topografică a fortificației circulare de la
Bârca, jud. Dolj, din punctul „Măgura Strigoiului” (sursa imaginii: Geo-portal INIS). Fig. 2.
Identificarea fortificației circulare de la Bârca, jud. Dolj, din punctul „Măgura Strigoiului” pe
imagine satelitară (sursa imaginii: Server Cartografic pentru Patrimoniu cultural Național). Fig. 3.
Măsurătoare pe axa nord-sud a inelului exterior al fortificației circulare mari de la Bârca din punctul
„Măgura Strigoiului” (sursa imaginii: GoogleEarth).
Planșa 9. Fig. 1. Imagine detaliată a structurilor circulare aflate la nord-est de Bârca, jud.
Dolj, din punctul „Cele Două Măguri” (sursa imaginii: GoogleEarth). Fig. 2. Identificarea
structurilor circulare de la nord-est de Bârca, jud. Dolj, din punctul „Cele Două Măguri” pe hărți
topografice în raport cu „Măgura Curmătura” de la Giurgița (sursa imaginii: Geo-portal INIS). Fig.
31
3. Cele două obiective circulare de la nord-est de Bârca, jud. Dolj, din punctul ,,Cele Două Măguri”
(sursa imaginii: GoogleEarth).
Planșa 10. Fig. 1. Localizarea pe planurile directoare de tragere ale armatei a punctului „La
Braniște” de la Cioroiași, jud. Dolj (sursa imaginii: Server Cartografic pentru Patrimoniu cultural
Național). Fig. 2. Identificarea pe imagine satelitară a punctului „La Braniște” de la Cioroiași, jud.
Dolj, și a celor trei inele (două întregi și un semicerc) (sursa imaginii: GoogleEarth). Fig. 3.
Localizarea pe imagine satelitară a punctului „La Braniște” în raport cu satul Cioroiași, jud. Dolj
Planșa 11. Fig. 1. Structurile de la Dobridor, U. A. T. Moțăței. Imagine detaliu (sursa
imaginii: Server Cartografic pentru Patrimoniu cultural Național). Fig. 2. Identificarea obiectivelor
din zona „Măgurii Late” aflate la vest de Dobridor, U.A.T. Moțăței, jud. Dolj, pe harta
administrativă (sursa imaginii: Geo-portal INIS). Fig. 3. Cele două structuri de la vest de Dobridor,
U.A.T. Moțăței, jud. Dolj, marcate pe imagine satelitară în raport cu localitatea (sursa imaginii:
Server Cartografic pentru Patrimoniu cultural Național).
Planșa 12. Fig. 1. Marcarea pe hartă a sitului de la Căciulătești, U.A.T. Dobrești, jud. Dolj,
punctul „Schitu Roaba” (sursa imaginii: Geo-portal INIS). Fig. 2. Situl de la Căciulătești, U.A.T.
Dobrești, jud. Dolj, punctul „Schitu Roaba” (sursa imaginii: B. Condurățeanu, Atlasul Digital al
României 2013.40). Fig. 3. Situl de la Căciulătești, U.A.T. Dobrești, jud. Dolj, punctul „Schitu
Roaba” pe ortofotoplan (sursa imaginii: Geo-portal INIS).
Planșa 13. Fig. 1. Punctul numit „Fântâna Cochirciului”, U.A.T. Maglavit, identificat pe
planurile directoare de tragere ale armatei (după DTM, 1917-1959). Fig. 2. Situl de tip „rondel”
aflat pe teritoriul U.A.T. Maglavit, punctul „Fântâna Cochirciului”. Imagine detaliată (sursa
imaginii: GoogleEarth). Fig. 3. Situl de tip „rondel”aflat pe teritoriul U.A.T. Maglavit, punctul
„Fântâna Cochirciului” (sursa imaginii: Atlasul Digital al României, Iunie 2020. Mulțumiri B.
Condurățeanu).
Planșa 14. Fig. 1. Situl de tip „rondel” aflat pe teritoriul U.A.T. Maglavit, în punctul numit
„Fântâna Cochirciului” în raport cu localitatea Maglavit și măsurarea distanței (sursa imaginii:
Google Maps). Fig. 2. Topor de piatră descoperit pe teritoriul U.A.T. Maglavit, în punctul numit
„Plaiul Cochințului” (după Gherghe, Cioană, 2017). Fig. 3. Identificarea pe planurile directoare de
tragere ale armatei a „Măgurii lui Ivan”, zona în care se află structurile circulare de la sud de
„Fântâna Cochirciului”, U.A.T. Maglavit (sursa imaginii: Server Cartografic pentru Patrimoniu
cultural Național).
Planșa 15. Fig. 1. Imaginea detaliată a structurilor circulare de la sud de „Fântâna
Cochirciului”, U.A.T. Maglavit, din zona „Măgurii lui Ivan” (sursa imaginii: GoogleEarth). Fig. 2.
Măsurarea distanței dintre structura circulară de la „Fântâna Cochirciului” și structurile circulare
din zona „Măgurii lui Ivan” (sursa imaginii: GoogleEarth).
Planșa 16. Fig. 1. Identificarea pe imagine satelitară a sitului din punctul „Movila
Turcului”/„Cetatea” și a tumulului „Piramida Seaca” din Seaca de Câmp, jud. Dolj (după Pătroi,
2020). Fig. 2. Măsurătoare a diametrului inelului circular exterior al sitului „Cetatea” de la Seaca de
Câmp, jud. Dolj (după Pătroi, 2020). Fig. 3. Identificarea pe planurile directoare de tragere ale
armatei a obiectivelor din zona punctului „Movila Turcului”/„Cetatea” și a tumulului „Piramida
Seaca” din Seaca de Câmp, jud. Dolj (sursa imaginii: Server Cartografic pentru Patrimoniu cultural
Național).
Planșa 17. Fig. 1. Identificare pe imagine satelitară a celor două situri de la Castrele
Traiane, jud. Dolj, la nord-est de locul „Fântâna Bandea” (sursa imaginii: GoogleEarth). Fig. 2.
Identificare pe planurile directoare de tragere ale armatei a zonei sitului de la Castrele Traiane, jud.
Dolj, la nord-est de locul „Fântâna Bandea” (sursa imaginii: Server Cartografic pentru Patrimoniu
cultural Național).
Planșa 18. Fig. 1. Detaliu cu structura circulară de la Castrele Traiane, jud. Dolj, de la nord-
est de locul „La Pricină”/„Fântâna Bandea” (sursa imaginii: GoogleEarth). Fig. 2. Identificarea pe
32
imaginea satelitară a celor două obiective de la Castrele Traiane, jud. Dolj, de la nord-est de locul
„La Pricină”/„Fântâna Bandea” – detaliu (sursa imaginii: GoogleEarth). Fig. 3. Fortificațiile
circulare de la Castrele Traiane, jud. Dolj, și Dârvari, jud. Mehedinți, punct „Cetățuia”, marcate pe
imagine satelitară (sursa imaginii: GoogleEarth).
Planșa 19. Fig. 1. Localizarea așezării preistorice de la Dârvari, jud. Mehedinți, punct
„Cetățuia” pe planurile directoare de trageri ale armatei (după Pătroi, 2020). Fig. 2. Detaliu ale
sitului din punctul „Cetățuia”, com. Dârvari, jud. Mehedinți, și sistemul de apărare circular (sursa
imaginii: GoogleEarth). Fig. 3. Identificarea pe imaginea satelitară a cetăților de la Dârvari, jud.
Mehedinți, localizate la sud-vest și nord-est de localitate (sursa imaginii: GoogleEarth).
Planșa 20. Fig. 1. Identificarea pe imaginea satelitară a cetății de la sud-vest de Dârvari, jud.
Mehedinți (sursa imaginii: GoogleEarth). Fig. 2. Măsurarea distanței dintre siturile de la nord-est de
Dârvari, jud. Mehedinți (sursa imaginii: GoogleEarth).
Planșa 21. Fig. 1. Identificarea pe ortofotoplan a structurii semicirculare de la sud-est de
Oprișor, jud. Mehedinți (sursa imaginii: Geo-portal INIS). Fig. 2. Detaliu cu structura semicirculară
de la sud-est de Oprișor, jud. Mehedinți (sursa imaginii: Geo-portal INIS). Fig. 3. Măsurarea
distanței dintre structura semicirculară de la sud-est de Oprișor față de obiectivele de la nord-est de
Dârvari, punctul „Cetățuia” și a doua structură patrulateră, pe imagine satelitară (sursa imaginii:
GoogleEarth).
Planșa 22. Fig. 1. Situl „Măgura Cetățuii” – Portărești, com. Giurgița, jud. Dolj, marcat pe
o hartă austriacă din secolul al-XIX-lea (sursa imaginii: Wallachia - Second military survey of the
Habsburg Empire, https://mapire.eu/en/map/secondsurvey-wallachia). Fig. 2. Situl „Măgura
Cetățuii” – Portărești, com. Giurgița, jud. Dolj, marcat pe planurile directoare de tragere ale armatei
(sursa imaginii: Server Cartografic pentru Patrimoniu cultural Național). Fig. 3. Inelele centrale ale
sitului „Măgura Cetățuii” – Portărești, com. Giurgița, jud. Dolj – detaliu (sursa imaginii:
GoogleEarth).
Planșa 23. Fig. 1. Situl „Măgura Cetățuii” – Portărești, com. Giurgița, jud. Dolj, identificat
pe imagine satelitară (sursa imaginii: GoogleEarth). Fig. 2. Fortificația de la Gosek (după
Lazarovici, 2013). Fig. 3. Fortificația de la Portărești (Bârca, după Lazarovici, 2013). Fig. 4.
Fortificația de la Künzing (după Lazarovici, 2013). Fig. 5. Fortificația de la Svodin, Slovacia (după
Lazarovici, 2013). Fig. 6. Situl de la Kamegg, Austria (după Lazarovici, 2013). Fig. 7. Fortificația
de la Iclod, jud. Cluj (după Lazarovici, 2013).
Planșa 24. Fig. 1. Zona de la sud de Bistrețul Nou, jud. Dolj, pe planurile directoare de
tragere ale armatei (sursa imaginii: Server Cartografic pentru Patrimoniu cultural Național). Fig. 2.
Structurile semicirculare de la sud de Bistrețul Nou, jud. Dolj, marcate pe imagine satelitară și
măsurarea distanței față de localitate (sursa imaginii: GoogleEarth). Fig. 3. Imagine detaliată a celor
două structuri semicirculare de la sud de Bistrețul Nou, jud. Dolj (sursa imaginii: GoogleEarth).
Planșa 25. Fig. 1-2. Structura circulară de la vest de Bistrețul Nou, jud. Dolj (sursa
imaginii: GoogleEarth).
Planșa 26. Fig. 1. Structurile circulare de la Goicea, jud. Dolj (sursa imaginii:
GoogleEarth). Fig. 2. Structura semicirculară de la Măceșu de Sus, jud. Dolj (sursa imaginii:
GoogleEarth).
Planșa 27. Fig. 1-2. Situl de la Rast, jud. Dolj (sursa imaginii: GoogleEarth).
Planșa 28. Fig. 1. Zona de la sud de Catane, jud. Dolj (sursa imaginii: Geo-portal INIS).
Fig. 2-3. Structura circulară de la sud-est de satul Catane, jud. Dolj marcată pe imagine satelitară
Planșa 29. Fig. 1-2. Structura circulară concentrică aflată la est de satul Curmătura, jud.
Dolj, marcată pe imagine satelitară (sursa imaginii: GoogleEarth). Fig. 3. Structurile circulare și
tell-ul de la Curmătura, jud. Dolj, marcate pe imagine satelitară (sursa imaginii: GoogleEarth).
Planșa 30. Fig. 1. Structura circulară de la sud de Moțăței Gară, jud. Dolj, marcată pe hartă
topografică (sursa imaginii: Geoportalul Agenției de Informații Geospațiale a Apărării „General de
33
divizie Constantin Barozzi”). Fig. 2. Obiectivul circular concentric de la Moțăței Gară, jud. Dolj, pe
imagine satelitară în raport cu situl similar de la Maglavit, punctul „Fântâna Cochirciului” (sursa
imaginii: GoogleEarth). Fig. 3. Detaliu al sitului circular concentric de la Moțăței Gară, jud. Dolj,
pe imagine satelitară (sursa imaginii: GoogleEarth).
Planșa 31. Fig. 1. Structurile circulare de la Negoi, jud. Dolj marcate pe planurile directoare
de tragere ale armatei (sursa imaginii: Server Cartografic pentru Patrimoniu cultural Național). Fig.
2. Structurile circulare de la Negoi, jud. Dolj marcate pe imagine satelitară (sursa imaginii:
GoogleEarth). Fig. 3. Structurile circulare marcate pe imagine satelitară în raport cu satele Rastu
Nou și Negoi, jud. Dolj (sursa imaginii: GoogleEarth).
Planșa 32. Fig. 1. Tell-ul de la Siliștea Crucii, jud. Dolj, din punctul „Măgura Brăzdată”
identificat pe planurile directoare de tragere ale armatei (sursa imaginii: Server Cartografic pentru
Patrimoniu cultural Național). Fig. 2, 3. Tell-ul de la Siliștea Crucii, jud. Dolj, din punctul „Măgura
Brăzdată” identificat pe imagine satelitarră – detaliu (sursa imaginii: GoogleEarth).
Planșa 33. Fig. 1. Structura circulară de la est de Giurgița, jud. Dolj, pe imagine satelitară
(sursa imaginii: GoogleEarth). Fig. 2. Detaliu cu structura circulară de la est de Giurgița, jud. Dolj,
aflată la nord de Balta Giurgiței (sursa imaginii: GoogleEarth). Fig. 3. Structura circulară de la est
de Giurgița, jud. Dolj, aflată la nord de Balta Giurgiței, marcată în raport cu structura circulară de la
Portărești, jud. Dolj, și cu satul Giurgița (sursa imaginii: GoogleEarth).
Planșa 34. Fig. 1-3. Structurile circulare de la est de Giurgița, din zona lacului de acumulare
Gurgița, identificate pe imagine satelitară (sursa imaginii: GoogleEarth).
Planșa 35. Fig. 1. Zona geografică în care se află structurile circularre de la est de Giurgița
identificată pe planurile directoare de tragere ale armatei (sursa imaginii: Server Cartografic pentru
Patrimoniu cultural Național). Fig. 2. Structurile circulare de la est de Giurgița, jud. Dolj aflate în
zona bălții Giurgiței, marcate în raport cu structura circulară de la Portărești, jud. Dolj (sursa
Planșa 36. Fig. 1. Structura semicirculară concentrică din punctul „Măgura Cățelei” de la
nord de Urzicuța, jud. Dolj, marcată pe planurile directoare de tragere ale armatei (sursa imaginii:
Server Cartografic pentru Patrimoniu cultural Național). Fig. 2. Distanța dintre Urzicuța și structura
semicirculară concetrică de la nord de localitate, din punctul „Măgura Cățelei” (sursa imaginii:
GoogleEarth). Fig. 3. Detaliu cu structura semicirculară concetrică din punctul „Măgura Cățelei”,
de la nord de Urzicuța, jud. Dolj (sursa imaginii: GoogleEarth).
Planșa 37. Fig. 1, 2. Structura semicirculară de la vest de U.A.T. Cetate, jud. Dolj,
identificată pe imagine satelitară.
Planșa 38. Fig. 1. Identificarea pe harta administrativă a structurii de la nord-vest de
Portărești, U.A.T. Giurgița, din punctul „Dealul Băldălui” (sursa imaginii: Geo-portal INIS). Fig. 2.
Structura de la nord-vest de Portărești, din punctul „Dealul Băldălui”, identificată pe imagine
satelitară (sursa imaginii: GoogleEarth). Fig. 3. Structura de la nord-vest de Portărești, din punctul
„Dealul Băldălui” în raport cu inelele centrale și cel exterior al „Cetățuii” de la Portărești (sursa
Planșa 39. Fig. 1, 2. Structura circulară de la sud-est de Moțăței, jud. Dolj, marcată pe
imagine satelitară (sursa imaginii: GoogleEarth). Fig. 3. Structura circulară de la sud-est de Moțăței
marcată pe hartă topografică (sursa imaginii: Geo-portal INIS).
Planșa 40. Fig. 1, 2. Colorizare a sitului „Măgura Cetățuii”de la Portărești, U.A.T. Giurgița,
jud. Dolj (colorizare – Horațiu Cociș). Fig. 3. Identificarea pe hartă a tuturor structurilor circulare
aflate în jurul „Măgurii Cetățuii” de la Portărești, U.A.T. Giurgița (sursa imaginii: Geo-portal
INIS).
Planșa 41. Fig. 1. O structură cu formă patrulateră neregulată identificată la nord de Poiana
Mare, jud. Dolj, în zona limitei administrativ-teritoriale cu U.A.T. Maglavit (sursa imaginii:
GoogleEarth). Fig. 2. Imagine de detaliu cu structura circulară concentrică aflată la nord-est de
Siliștea Crucii, jud. Dolj (sursa imaginii: Server Cartografic pentru Patrimoniu cultural Național).
34
Fig. 3. Localizarea struncturii concentrice de la nord-est de Siliștea Crucii, jud. Dolj (sursa imaginii:
GoogleEarth).
Planșa 42. Fig. 1. Identificarea zonei structurii circulare aflate la nord-vest de orașul
Segarcea, jud. Dolj pe planurile directoare de tragere ale armatei (sursa imaginii: Server Cartografic
pentru Patrimoniu cultural Național). Fig. 2. Identificarea structurii circulare aflate la nord-vest de
orașul Segarcea, jud. Dolj, pe imagine satelitară (sursa imaginii: GoogleEarth). Fig. 3. Distanța de
la obiectivul circular aflat la nord-vest de orașul Segarcea, jud. Dolj, până la marginea localității
Planșa 43. Fig. 1. Identificarea structurii circulare aflate la vest de orașul Segarcea, jud.
Dolj, pe imagine satelitară (sursa imaginii: GoogleEarth). Fig. 2. Detaliu cu structurile circulare de
la nord-est de Urzicuța, aflate la limita administrativ-teritorială cu U.A.T. Giurgița, jud. Dolj (sursa
imaginii: GoogleEarth). Fig. 3. Structurile circulare aflate la nord-est de Urzicuța, jud. Dolj, și o
serie de opt posibili tumuli aflați la sud de acestea (sursa imaginii: GoogleEarth).
Planșa 44. Fig. 1. Detaliu cu o structură circulară aflată la o distanță de cca. 1.154 m nord
de Urzicuța, jud. Dolj (sursa imaginii: GoogleEarth). Fig. 2. Structura circulară aflată la nord de
Urzicuța, jud. Dolj, și tumulii din apropierea sa identificați pe imagine satelitară (sursa imaginii:
GoogleEarth).
Planșa 45. Fig. 1. Măsurarea distanței dintre structura semicirculară din punctul „Măgura
Cățelei” și obiectivul circular aflat la nord de Urzicuța, jud. Dolj (sursa imaginii: GoogleEarth). Fig.
2. Identificarea pe imagine satelitară a structurilor de la est și vest de satul Curmătura, U.A.T.
Giurgița, jud. Dolj, a tell-ului eneolitic „Măgura Curmătura” și a celor două obiective amplasate la
nord-est de localitatea Bârca, jud. Dolj din punctul „Cele două Măguri” (sursa imaginii:
GoogleEarth).
Planșa 46. Fig. 1. Identificarea pe imagine satelitară a celor opt tumuli și trei obiective
circulare simple/semicirculare concentrice aflate la nord/nord-est de satul Urzicuța, jud. Dolj (sursa
imaginii: GoogleEarth). Fig. 2. Identificarea pe imagine satelitară a celor opt tumuli și trei obiective
circulare simple/semicirculare concentrice aflate la nord/nord-est de satul Urzicuța, jud. Dolj, a
siturilor de la Siliștea Crucii și Portărești, jud. Dolj (sursa imaginii: GoogleEarth).
Planșa 47. Fig. 1-2. Tipologia structurilor circulare din Slovacia din neolitic și epoca
bronzului (după Kuzma, 2007). Fig. 3. Reconstrucția a două structuri circulare din Pranhartsberg,
Austria (după Pásztor et al., 2015).
ABREVIERI
ACMI Anuarul Comisiunii Monumentelor Istorice, București.

Analele Aradului Analele Aradului, Arad.
AnB Analele Banatului;serie nouă, Timișoara.
Angvstia Angvstia, Sfântu Gheorghe.
Antiquity Antiquity. A Review of World Archaeology, Durham.
AO Arhivele Olteniei, Craiova.
Arch. Ért. Archaeologiai Értesítő, Budapesta.
Archaeol. Prospect. Archaeological Prospection, publicat de John Wiley & Sons Ltd.
CJD Consiliul Județean Dolj, Craiova.
DP Documenta Praehistorica, Ljubljana.
Drobeta Drobeta. Seria Arheologie-Istorie, Drobeta Turnu Severin.
DTM Direcția Topografică Militară, București.
Eur. J. Archaeol. European Journal of Archaeology, publicat de Cambridge
University Press.
JAS Journal of Archaeological Science: Reports, publicat de Elsevier
BV.
35
J. Archaeol. Res. Journal of Archaeological Research, publicat de Springer.

Litua Litua. Studii şi cercetări, Târgu Jiu.
MCA (s.n.) Materiale și Cercetări Arheologice (serie nouă), București.
Mehedinți – istorie și cultură Mehedinți – istorie și cultură, Drobeta Turnu Severin
Oltenia Oltenia. Studii și comunicări. Arheologie-Istorie, Craiova.
Prilozi Prilozi Instituta za arheologiju u Zagrebu, Zagreb.
SCIV Studii și Cercetări de Istorie Veche, București.
SP Studii de Preistorie, revista Asociaţiei Române de Arheologie,
Bucureşti.
StComSM Studii și Comunicări. Seria Arheologie, Satu Mare.
Stud. Quat. Studia Quaternaria, Varșovia.
ŠZ Študijné zvesti Archeologického ústavu SAV, Nitra
BIBLIOGRAFIE
Barna, J. P., Pásztor, E. 2011. Different ways of using space: traces of domestic and ritual
activities at a Late Neolithic settlement at Sormás-Török-földek. DP 38, pp. 185-206.
Barna, J. P., Tokai, Z. M., Pásztor, E., Eke, I., Puszta, S., Puszta, A., Busznyák, J., Biró, K.
T., Száraz, C. 2016. Late Neolithic Circular Ditch Systems in Western-Hungary. Overview on the
present stage of research in Zala County, Hungary. În J. Kovárník (edit.), Centenary of Jaroslav
Palliardi´s Neolithic and Aeneolithic Relative Chronology (1914-2014). Hradec Králové-Ústí nad
Orlicí: University of Hradec Králové, Philosophical Faculty, pp. 309-335.
Barna, J. P., Tokai, Z. M., Eke, I., Pásztor, E., Biró, T. K., Mesterházy, G., Pethe, M. 2018.
Bezeréd-Teleki-dűlő II. Egy késő neolitikus körárok a Kr. e. 5. évezredből. Arch. Ért. 143, pp. 215-
232.
Barna, J. P., Serlegi, G., Fullár, Z., Bánffy, E. 2019. A circular enclosure and settlement
from the mid-fifth millennium BC at Balatonmagyaród-Hídvégpuszta. În E. Bánffy, J. P. Barna
(Hrsg.), „Trans Lacum Pelsonem”. Prähistorische Forschungen in Südwestungarn (5500 – 500 v.
Chr.) – Prehistoric Research in South-Western Hungary (5500 – 500 BC). Rahden: Verlag Marie
Leidorf GmbH, pp. 117-161.
Băjenaru, R. 2014. Sfârșitul bronzului timpuriu între Carpați și Dunăre. Cluj-Napoca:
Argonaut.
Belinskiy, A., Fassbinder, J. W. E., Reinhold, S. 2011. Caucasian ring ditches – The
easternmost prehistoric rondels in Europe? În M. G. Drahor, M. A. Berge (edit.), Archaeological
prospection: 9th International Conference on Archaeological Prospection, September 19-24, 2011
Izmir, Turkey: Extended Abstracts. Istanbul: Arkeoloji ve Sanat Yayinlari, pp. 106-107.
Botić, K. 2016. Climatic Influences on Appearance and Development of Neolithic Cultures
in Southern Outskirts of Carpathian Basin. Stud. Quat. 33 (1), pp. 11-26.
Cârciumaru, M. 1986. Contribuții la agricultura preistorică a Olteniei. Litua 3, pp. 5-10.
Cârciumaru, M. 1996. Paleoetnobotanica. Studii în preistoria și protoistoria României. Iași:
Glasul Bucovinei, Helios.
Câșlaru, C. 2011. Urzicuța, străveche și actuală vatră românească. Craiova: Scrisul
Românesc.
Ceaușescu, A. 2011. Așezările rurale din Câmpia Băileștiului (cu elemente de etnografie).
Craiova: Univeristaria.
CJD. f.a. Moșia comunei Cerăt [online], disponibil la
http://portalextern.cjdolj.ro/web/cerat/istoric (ultima oară accesat la 03.11.2020).
Coteț, P. V. 1957. Cîmpia Olteniei. București: Științifică.
Crăciunescu, G. 2004. Cultura Verbicioara în jumătatea vestică a Olteniei. Craiova: MJM.
36
Crăciunescu, G. 2017. Așezarea culturii Coțofeni de la Rogova, județul Mehedinți. Oltenia

24, pp. 5-46.
Crăciunescu, G. 2019. Metalurgia epocii bronzului în Oltenia. Tg.-Jiu: Măiastra.
Cucu, V., Cucu, P. A. 1980. Judeţul Mehedinţi. Bucureşti: Academia R.S.R..
Dimitrijević, S. 1979. Sjeverna zona. În A. Benac (edit.), Praistorija Jugoslavenskih
Zemalja: Neolitsko Doba. Vol. II. Sarajevo: Svjetlost: Akademija Nauka i Umjetnosti Bosne i
Hercegovine, pp. 229-360.
DTM. 1917-1959. Planurile Directoare de Tragere [online], disponibil la http://geo-
spatial.org/harti/#/viewer/openlayers/10 (ultima oară accesat la 14.10.2020).
Dumitrescu, Vl. 1943 (1946). Raport pentru cercetări și săpături arheologice întreprinse în
Oltenia. ACMI, pp. 93-94.
Dumitrescu, Vl. 1980. The neolithic settlement at Rast (South-West Oltenia, Romania).
Oxford: British Archaeological Reports.
Faßbinder, J. W. E., Linck, R., Reinhold, S., Belinskij, A. 2013. Neolithic ring monuments
in the northern Caucasus - The easternmost prehistoric rondels in Europe?. În The State Hermitage
Museum, Virtual Archaeology (nondestructive methods of prospections, modeling,
reconstructions). Proceedings of the First International Conference, State Hermitage Museum, 4-6
June 2012. St. Petersburg: The State Hermitage Publishers, pp. 71-75.
Fuiorea, N. 1981. Dârvari, veche vatră de istorie mehedințeană. Mehedinți – istorie și
cultură 4, pp.169-186.
Geo-portal INIS [online], disponibil la http://geoportal.gov.ro/viewers/ro_RO/index.html
(ultima oară accesat la 14.10.2020).
Gherghe, O. 2015. Centenarul Muzeului Olteniei 1915-2015. Craiova: Antheo.
Gherghe, P., Cioană, V. 2017. Unelte și ceramică preistorică descoperite în localitatea
Maglavit, județul Dolj. Oltenia 24, pp. 60-72.
Gherghe, P., Georgescu, I. 2000. Noi descoperiri arheologice în judetul Dolj. Oltenia 12, pp.
32-35.
Hașotti, P. 1997. Epoca Neolitică în Dobrogea. Constanța: Muzeul de Istorie Naţională şi
Arheologie.
Ioncea, Gh. M., Mare, M.-E. 2009. Urzicuța. Monografie. București: Macedoneanul.
Jovanović, D. B., Grossman, D., Mušič, B., Novakovič, P. 2012. Revisionary research of the
site Vatin - Bela Bara. În A. Medaković (edit.), Proceedings of the Regional Conference „Research,
Preservation and Presentation of Banat Heritage: Current State and Long Term Strategy”, Vršac,
Serbia, 17-19 November 2011. Vršac: Tuli, pp. 49-59.
Kalafatić, H., Šiljeg B. 2018. TWIN CIRCLES: new insights in the Neolithic settlement
pattern. Prilozi 35, pp. 71-112.
Kretzer, O. 2015. New neolithic circular enclosure in Central Germany [online]. Lucrare
prezentată la International Astronomical Union, 29th General Assembly – Division C, 8 octombrie,
Honolulu (Hi), disponibil la https://www.iau.org/static/science/scientific_bodies/divisions/c/2015/
dc_olaf_kretzer_cultural.pdf (ultima oară accesat la 01.09.2020).
Kuzma, I. 2007. Aerial archaeology in Slovakia. ŠZ 41, pp. 11-40.
Lahovari, G. I., Brătianu, C. I., Tocilescu, Gr. G. 1898-1902. Marele Dicționar Geografic al
Romîniei. 5 vol. București: J. V. Socecü.
Lazarovici, C. M.; Lazarovici, Gh. 2007. Arhitectura Neoliticului și Epocii Cuprului din
România. Epoca Cuprului. Vol. II. Iași: Trinitas.
Lazarovici, Gh. 2013. Despre sistemele de fortificații neolitice din Transilvania și Banat
(Partea I. A. Fortificațiile neolitice). StComSM 29(1), pp. 55-110.
Lazarovici, Gh.2014. Cu privire la sistemele de fortificații din Transilvania și Banat din
perioada neoliticului și a Epocii cuprului (Gornea, Parța, Iclod, Fundătura). Partea I. Fortificațiile
neolitice. Angvstia 17-18, pp. 11-66.
37
Lazăr, C. 2011. Some Observations about Spatial Relation and Location of the
Kodjadermen-Gumelniţa-Karanovo VI Extra Muros Necropolis. În S. Mills, P. Mirea (edit.), The
Lower Danube in Prehistory: Landscape Changes and Human-Environment Interactions /
Proceedings of the International Conference, Alexandria 3-5 November 2010. Bucureşti:
Renaissance, pp. 95-115.
Lazăr, C., Andreescu, R., Ignat, Th., Florea, M., Astaloș, C. 2008. The Eneolithic Cemetery
from Sultana-Malu Roşu (Călăraşi county, Romania). SP 5, pp. 131-152.
Lazăr, S. 2005. Cultura Vârtop în Oltenia. Craiova: Fundația „Scrisul Românesc”.
Lecca, O. G. 1937. Dicționar istoric, arheologic și geografic al României. București:
Universul.
Mesterházy, G., Serlegi, G., Vágvölgyi, B., Füzesi, A., Raczky, P. 2019. A szociális
folyamatok színterei Polgár-Csőszhalom késő neolitikus településének összefüggéseiben. Arch.
Ért.144 (1). pp. 1-32.
Morintz, S. 1962. Tipuri de așezări şi sisteme de fortificaţie şi de împrejmuire în cultura
Gumelniţa. SCIV 13 (2), pp. 273-284.
Müller, J., Rassmann, K., Kujundžić-Vejzagić, Z. 2013. Okolište – Rekonstruktion
spätneolithischer und frühchalkolithischer Siedlungsprozesse des zentralbosnischen Visokobeckens:
Fragestellungen, Forschungsstrategien, Ergebnisse. În J. Müller, K. Rassmann, R. Hofmann (Hrsg.),
Okolište 1 – Untersuchungen einer spätneolithischen Siedlungskammer in Zentralbosnien. Bonn:
Dr. Rudolf Habelt GmbH, pp. 11-68.
Náfrádi, K., Barna, J. P., Sümegi, P. 2015. Geoarchaeological investigations at Sormás-
Török-földek, a Neolithic site in Southwestern Transdanubia, Hungary [online]. JAS 1, pp. 8-20,
disponibil la https://www.sciencedirect.com/science/article/abs/pii/S2352409X14000042 (ultima
oară accesat la 12.08.2020).
Orton, D., Anvari, J., Gibson, C., Bogaard, A., Rosenstock, E., Biehl, P. 2018. A tale of two
tells: dating the Çatalhöyük West Mound [online]. Antiquity 92 (363), pp. 620-639, disponibil la
https://www.cambridge.org/core/journals/antiquity/article/tale-of-two-tells-dating-the-catalhoyuk-
west-mound/01F804089ECB6CC4AA6E47D452E3B9D1 (ultima oară accesat la 12.08.2020).
Nica, M., Câşlaru, C. 1981. Complexul cuptoarelor eneolitice de copt pâine de la Curmătura,
jud. Dolj. Oltenia 3, pp. 9-16.
Nicolăescu-Plopșor, C. 1922. Descoperirea unor stațiuni preistorice în Dolj. AO 1(4), pp.
425-426.
Parkinson, W. A., Duffy, P. R. 2007. Fortifications and Enclosures in European Prehistory:
A Cross-Cultural Perspective. J. Archaeol. Res. 15(2), pp. 97-141.
Pădurean, D. E. 2017. Cu privire la câteva imagini satelitare Google Earth din județul Arad.
În S. Forțiu (edit.), Arheovest V. In Honorem Doina Benea. Interdisciplinaritate în Arheologie și
Istorie, Timișoara, 25 noiembrie 2017. Vol. 2. Szeged: JATEPress, pp. 771-782.
Pădurean, E., Dorogostaisky, L. 2015. Noi așezări fortificate în Câmpa Aradului, arealul
orașului Curtici. În S. Forțiu, A. Stavilă (edit.). Arheovest III. In Memoriam Florin Medeleț.
Interdisciplinaritate în Arheologie și Istorie, Timișoara, 28 noiembrie 2015. Vol. 1. Szeged:
JATEPress, pp. 173-193.
Pădurean, E. D., Dorogostaisky, L. 2016. Mistere cu privire la imaginea satelitară Google
Earth a unui sit arheologic de la Iratoşu, jud. Arad. Analele Aradului 2(2), pp. 11-22.
Pătroi, C. N. 2010. Manifestări religioase în cadrul culturii eneolitice Sălcuţa. Drobeta 20,
pp. 33-52.
Pătroi, C. N. 2013. Neo-eneoliticul in Oltenia. Repertoriul de așezări și descoperiri.
Craiova: Sitech.
Pătroi, C. N. 2015. Cultura Sălcuța în Oltenia. Craiova: Sitech.
Pătroi, C. N. 2016. Repertoriul așezărilor și descoperiririlor Culturii Coţofeni în Oltenia.
Litua 18, pp.17-93.
38
Pătroi, C. N. 2019. Neo-eneoliticul în Oltenia. Hărțile arheologice [online], disponibil la

https://gumroad.com/l/VrBQc?recommended_by=search (ultima oară accesat 16.07.2020).
Pătroi, C. N. 2020. Dacii din Oltenia. Repertoriul înainte de cucerirea romană. [online],
disponibil la https://gumroad.com/l/ZbHeUO?recommended_by=search (ultima oară accesat
30.08.2020)
Pásztor, E., Barna, J. P. 2015. HUNGARIAN ARCHAEOASTRONOMICAL RESEARCH
III. The Astronomical Characteristics of Late Neolithic Circular Enclosures in Light of the Most
Recent Research from the Transdanubian Region [online]. Hungarian Archaeology e-journal,
autumn 2015, pp. 1-8, disponibil la http://www.hungarianarchaeology.hu/?page_id=279#post-6187
Pásztor, E., Barna, J. P., Zotti, G. 2015. Neolithic Circular Ditch Systems ("Rondels") in
Central Europe. În C.L.N. Ruggles (edit.), Handbook of Archaeoastronomy and Ethnoastronomy.
New York: Springer Science+Business Media, pp. 1317-1326.
Plopșor, C. 1923a. Două urne funerare. AO 2(8), pp. 295-297.
Plopșor, C. 1923b. Ornamentul în valuri în vârsta bronzului. AO 2(8), pp. 299-300.
Plopșor, C. 1925. Măgura Mare din Pădurea Poienii. Oltenia. Culegeri/Cercetări/
Documente 1(6), pp. 80-84.
Popescu-Vava, L., Ceacîru, C. 2015-2016. Câteva informații cu privire la Chestionarul lui
C. S. Nicolaescu Plopșor adresat primăriilor din județul Dolj. Oltenia 22-23, pp. 185-212.
Raczky, P., Anders, A., Bartosiewicz, L. 2011. The enclosure system of Polgár-Csőszhalom
and its interpretation. În S. Hansen, J. Müller (Hrsg.), Sozialarchäologische Perspektiven:
Gesellschaftlicher Wandel 5000 - 1500 v. Chr. zwischen Atlantik und Kaukasus. Internationale
Tagung 15.-18. Oktober 2007 in Kiel. Mainz: Philipp von Zabern, pp. 57-79.
RAN. 2010. Aşezarea neolitică de la Urzica Mare - Măgura Cetăţuie [online], disponibil la
http://ran.cimec.ro/sel.asp?descript=urzica-mare-urzicuta-dolj-asezarea-neolitica-de-la-urzica-mare-
magura-cetatuie-cod-sit-ran-74572.01 (ultima oară accesat la 14.10.2020).
RAN. 2018a. Aşezarea hallstattiană de la Giurgiţa - La Cetăţuia [online], disponibil la
http://ran.cimec.ro/sel.asp?descript=giurgita-giurgita-dolj-asezarea-hallstattiana-de-la-giurgita-la-
cetatuia-cod-sit-ran-72542.01 (ultima oară accesat la 14.10.2020).
RAN. 2018b. Necropola de la Giurgiţa - La Dârvari [online], disponibil la
http://ran.cimec.ro/sel.asp?descript=giurgita-giurgita-dolj-asezarea-hallstattiana-de-la-giurgita-la-
cetatuia-cod-sit-ran-72542.01 (ultima oară accesat la 14.10.2020).
RAN. 2018c. Situl arheologic de la Căciulăteşti - La Schitul Roaba [online], disponibil la
http://ran.cimec.ro/sel.asp?descript=caciulatesti-dobresti-dolj-situl-arheologic-de-la-caciulatesti-la-
schitul-roaba-cod-sit-ran-72114.01 (ultima oară accesat la 19.10.2020).
Ridiche, Fl. 2000. Noi date privind cunoașterea culturii Verbicioara (Partea I). Oltenia 12,
pp. 41-73.
Řídký, J., Končelová, M., Šumberová, R., Limburský, P., Květina, P. 2014. How were the
ditches filled in? Neolithic rondels from the perspective of formative analyses [online]. Eur. J.
Archaeol. 17 (4), pp. 579-601, disponibil la https://doi.org/10.1179/1461957114Y.0000000063
Roman, P. I. 1976. Cultura Coțofeni. București: Academia R.S.R.
Schier, W.2011. Activitatea edilitară ca reflectare a cunoștiintelor – complexe monumentale
de șanțuri circulare (Kreisgrabenanlagen) din mileniul al V-lea a. Chr. din Europa Centrală. AnB19,
pp. 21-32.
Sechel, O. 2014. Sistemele de fortificaţii din neolitic şi epoca cuprului, rezumatul tezei de
doctorat [online]. Sibiu: Facultatea de Istorie și Patrimoniu „Nicolae Lupu”, disponibil la
http://doctorate.ulbsibiu.ro/wp-content/uploads/Rezumat-Sechel.pdf (ultima oară accesat la
14.10.2020).
39
Šošić Klindžić, R., Kalafatić, H., Šiljeg B., Hršak T. 2019. Circles and ceramics through the
centuries: Characteristics of Neolithic Sopot culture settlements. Prilozi 36, pp. 41-84.
Stănescu, I. 2017. Memoriu de Evaluare de Mediu pentru Planul pentru Prevenirea,
Protecţia și Diminuarea Efectelor Inundațiilor în Bazinul Hidrografic JIU, versiunea 8 [online],
disponibil la http://www.anpm.ro/documentatii-procedura-sea-si-ea/-/asset_publisher/HR6qSxze9Q
2j/content/planul-pentru-prevenirea-protectia-si-diminuarea-efectelor-inundatiilor-in-bazinul-hidro
grafic-jiu-v8 (ultima oară accesat la 12 octombrie 2020).
Tătulea, C. M. 1983. Săpăturile din aşezarea hallstattiană timpurie de la Portăreşti (jud.
Dolj). MCA 15, pp. 149-154.
Teodorescu, R.-M. 2011. Necropolele tumulare pe teritoriul României în eneoliticul final și
epoca bronzului. Sibiu: Altip.
Toderaș, M., Hansen, S., Reingruber, A., Wunderlich, J. 2009. Pietrele-Măgura Gorgana: o
așezare eneolitică de la Dunărea de Jos între 4500-4250 î.e.n. MCA (s.n.) 5, pp. 39-90.
Tirpák, J. 2007. Geophysical prospecting in the slovak archaeology. ŠZ 41, pp. 40-55.
Welk, F., Nebelsick, L. D., Wach, D. 2019. The first Neolithic roundel discovered in Poland
reinterpreted with the application of the geophysical Amplitude Data Comparison (ADC) method
[online]. Archaeol. Prospect. 26 (4), pp. 282-297, disponibil la
https://onlinelibrary.wiley.com/doi/abs/10.1002/arp.1744 (ultima oară accesat 12.08.2020).
40
Planșa 1.
41
Planșa 2.
42
Planșa 3.
43
Planșa 4.
44
Planșa 5.
45
Planșa 6.
46
Planșa 7.
47
Planșa 8.
48
Planșa 9.
49
Planșa 10.
50
Planșa 11.
51
Planșa 12.
52
Planșa 13.
53
Planșa 14.
54
Planșa 15.
55
Planșa 16.
56
Planșa 17.
57
Planșa 18.
58
Planșa 19.
59
Planșa 20.
60
Planșa 21.
61
Planșa 22.
62
Planșa 23.
63
Planșa 24.
64
Planșa 25.
65
Planșa 26.
66
Planșa 27.
67
Planșa 28.
68
Planșa 29.
69
Planșa 30.
70
Planșa 31.
71
Planșa 32.
72
Planșa 33.
73
Planșa 34.
74
Planșa 35.
75
Planșa 36.
76
Planșa 37.
77
Planșa 38.
78
Planșa 39.
79
Planșa 40.
80
Planșa 41.
81
Planșa 42.
82
Planșa 43.
83
Planșa 44.
84
Planșa 45.
85
Planșa 46.
86
Planșa 47.
87
DESPRE PERIODIZAREA CULTURII VĂDASTRA. CONSIDERAŢII (I)
Sabin Popovici*
Simona Lazăr**
Rezumat: Cercetările arheologice efectuate de-a lungul timpului în siturile de referință aparținând
civilizației Vădastra din Oltenia au dus la descoperirea unui număr însemnat de artefacte, în principal
ceramice. Încă de la debutul acestora, pe baza materialelor descoperite, au existat preocupări pentru
clarificarea originii, evoluției și periodizării culturii amintite. Pentru aceasta, foarte importante au fost atât
studiul stratigrafic efectuat în cadrul cercetărilor arheologice, cât și cel stilistico-tipologic al ceramicii. În
ceea ce privește periodizarea au fost conturate de-a lungul timpului mai multe ipoteze. Dintre acestea, se
pare că două sunt mai cunoscute: sistemul evolutiv în două faze, susținut mai ales de către Corneliu
Mateescu, și cel în patru sau cinci faze de evoluție, teoretizat de către Dumitru Berciu și susținut de către
Marin Nica.
Din analiza stilistică efectuată asupra ceramicii, în cea mai mare parte inedită, descoperită la Slatina,
Ipotești și Hotărani, pare a se contura o periodizare a culturii Vădastra în două faze, asemănătoare cu cea
trasată de Corneliu Mateescu, însă această analiză trebuie confirmată de verificări stratigrafice.
Summary: Archaeological researches carried out over time in the reference sites belonging to the Vădastra
civilization in Oltenia led to the discovery of a significant number of artifacts, mainly pottery. From the
beginning, based on the materials discovered, there have been concerns for the clarification of the origin,
evolution and periodisation of the above mentioned culture. For this, both the stratigraphic study carried out
in the archaeological research and the stylistic-typological study of the ceramics were very important.
Regarding the periodization, several hypotheses have been outlined over time. Of these, it seems that two are
better known: the evolutionary system in two phases, supported mainly by Corneliu Mateescu, and the one in
four or five phases of evolution, theorized by Dumitru Berciu and supported by Marin Nica.
From the stylistic-typological analysis performed on ceramics, mostly unpublished, discovered in Slatina,
Ipoteşti and Hotărani, a periodization of the Vădastra culture seems to take shape in two phases, similar to
the one drawn by Corneliu Mateescu, but this analysis must be confirmed by stratigraphic verifications.
Cuvinte-cheie: Stratigrafie, periodizare, faze, ceramică, Vădastra.
Keywords: Stratigraphy, periodization, phases, pottery, Vădastra.
Cultura Vădastra, percepută ca o cultură caracteristică Olteniei, a fost denumită în anul 1933
de către Ion Nestor după numele așezării eponime, comuna Vădastra, jud. Olt1. Cercetările
arheologice efectuate de-a lungul timpului în siturile de referință aparținând civilizației Vădastra
situate în zona amintită au dus la descoperirea unui număr însemnat de artefacte, în principal
ceramice. Săpăturile arheologice, o perioadă de timp, acestea s-au desfășurat într-o singură stațiune,
cea de la Vădastra, apoi s-au extins și asupra altor situri. În general, în arealul menționat, așezările
vădăstrene suprapun așezări ale culturii Dudești. După cum se poate observa, cultura Vădastra a
evoluat aici, în cadrul unui complex cultural Dudești-Vădastra2 (Harta 1).
Încă de la debutul cercetărilor au existat preocupări pentru clarificarea originii, evoluției şi
periodizării culturii amintite. Pentru aceasta foarte importante au fost atât studiul stratigrafic
efectuat în cadrul cercetărilor arheologice, cât și cel stilistico-tipologic al ceramicii.
În ceea ce privește periodizarea, au fost conturate de-a lungul timpului mai multe ipoteze.
Dintre acestea, mai cunoscute sunt sistemul cu două faze evolutive, bazat pe stratigrafia de la
* Doctor, Muzeul Romanaţiului Caracal, e-mail: sabinpopovici@yahoo.com.

** Doctor, Institutul de Cercetări Socio-Umane „C.S. Nicolăescu-Plopșor”, Craiova, e-mail: simonalazar@gmail.com.
1
Nestor, 1933, p. 56.
2
Nica, 1997, p. 106.
88
POPOVICI Sabin LAZĂR Simona
Vădastra3 și Crușovu4 (jud. Olt), formulat de Corneliu Mateescu și sistemul cu patru sau cinci faze
evolutive conturat de Dumitru Berciu5, pe baza cercetărilor de la Slatina și Hotărani, dar și a
studiului stilistico-tipologic al ceramicii. Acesta din urmă a fost susținut ulterior de Marin Nica6,
mai ales în urma săpăturilor de la Fărcașele-Hotărani.
Obiectul articolului nostru îl constituie o analiză a cercetărilor efectuate de către Dumitru
Berciu și Mihail Butoi în anii 1958-1959 la Slatina, cât și a sondajului realizat în 1963 de către
Dumitru Berciu și Marin Nica la Hotărani, în punctul La Turn, pe baza materialelor, mai ales
ceramice, în mare parte inedite păstrate în muzeele din Slatina, Caracal și Craiova.
După cum am menționat anterior, Corneliu Mateescu este cercetătorul care în urma unor
îndelungate și minuțioase investigații, în principal în așezarea eponimă, Vădastra, dar și la Crușovu,
ambele situate în județul Olt, a conturat stratigrafia culturii Vădastra, în două faze bine definite.
Menționăm că periodizarea a fost determinată încă de la primele cercetări ale lui Mateescu din anii
1946-19487, investigațiile ulterioare confirmând-o. Pe baza materialului ceramic descoperit,
Mateescu definește faza I a culturii amintite ca având un decor cu adâncituri, caneluri și crestături,
la care se adaugă și decorul punctat cunoscut și sub numele de Vinča. În faza a doua, motivele
decorului se realizau prin crestare, ceea ce conferea un efect ornamental deosebit, la care s-a
adăugat încrustarea cu pastă albă, cât și acoperirea spațiilor libere cu culoare roșie sau lustru.
Motivele decorative din faza a doua erau reprezentate de meandre, spirale, romburi, dreptunghiuri
etc8.
Pe baza unui sondaj stratigrafic realizat în anul 1934 în așezarea eponimă, în punctul
Măgura Fetelor, Dumitru Berciu a conturat, inițial, o evoluție a culturii Vădastra în două faze atât
ca forme cât și în ceea ce privește evoluția decorului9. Cu această ocazie, Berciu subliniază faptul că
nivelul Vădastra I nu este încă bine lămurit și că va trebui să fie verificat prin noi cercetări10. De
asemenea, cercetătorul amintit afirma că stratul I al culturii Vădastra de la Măgura Fetelor nu se
separă clar de cel următor deoarece ceramica plisată care se găsește în nivelul I, apare și în nivelul
inferior al stratului II, dar se rărește când ceramica excizată, specifică nivelului II, devine
preponderentă11. Berciu considera că între nivelul I și II din așezarea eponimă ar exista nu numai o
dependență stratigrafică, dar și una stilistică, deoarece decorul spiralo-meandric folosit în nivelul
Vădastra I, în negativ, va fi folosit în nivelul Vădastra II, în pozitiv12. Principalul argument al
arheologului menționat în susținerea periodizării culturii Vădastra în două faze este faptul că
ceramica neagră și canelată despre care a crezut, la început, că ar aparține numai primului nivel, a
fost descoperită și în cel de-al doilea13.
Ulterior, opinia cercetătorului menționat s-a schimbat. Astfel, pe baza sondajului executat în
satul Hotărani, punctul La Turn14 (Pl.1) de către cercetătorul amintit, acesta a considerat că i-au fost
confirmate studiile tipologice întreprinse pe materialele ceramice descoperite în orașul Slatina,
conturându-se o nouă împărțire a culturii Vădastra în patru, ulterior cinci faze. Berciu aprecia că
vechea împărțire în două faze nu ar mai corespunde realității, ceramica neagră, canelată fiind
3
Mateescu, 1955, pp. 447-455; Mateescu, 1959a, pp. 61-73; Mateescu, 1959b, pp. 107-115; Mateescu, 1960, pp. 57-62;
Mateescu, 1962, pp. 187-192; Mateescu, 1965, pp. 258-263; Mateescu, 1970, pp. 67-75; Mateescu, 1971, pp. 19-23;
Mateescu, 1973, pp. 19-23; Mateescu, 1975, pp. 13-18; Mateescu, 1978, pp. 66-71.
4
Mateescu, 1957, pp. 103-114.
5
Berciu, 1961, p. 37; Berciu, 1966, pp. 96-98.
6
Nica, 1968, pp. 3-19; Nica, 1970, pp. 31-51; Nica, 1971, pp. 5-35.
7
Mateescu, 1955, pp. 447-455.
8
Mateescu, 1959a, pp. 61-74.
9
Berciu, 1939, pp. 37-46.
10
Berciu, 1939, pp. 42-43.
11
Berciu, 1939, p. 43.
12
Berciu, 1939, p. 43.
13
Berciu, 1939, p. 37.
14
Berciu, 1966, pl. VI.
89
prezentă, în aceiași manieră ca și în cultura Boian, pe parcursul tuturor fazelor de evoluție15. Putem
constata cum, practic același argument, menționat anterior, al ceramicii negre și canelate prezente în
ambele niveluri Vădastra a devenit o justificare, la început pentru segmentarea culturii amintite în
două faze, ulterior în patru sau chiar cinci faze de evoluție.
Analiza efectuată asupra materialului ceramic descoperit în principal la Slatina dar și la
Ipotești, județul Olt, ne relevă faptul că cercetătorul menționat nu a valorificat decât o parte a
acestuia16. Pe baza materialului ceramic inedit s-ar părea că se poate construi o nouă realitate (Pl.2-
4). Astfel, pe unele fragmente ceramice se poate observa un decor excizat specific fazelor I sau II
(Pl.2/5-6), după Corneliu Mateescu, decor completat de elemente specifice Vinča (Pl.2/1-4, 7-8). De
asemenea, în lipsa criteriilor stratigrafice, pe baza decorului ceramicii, putem considera că o parte
din ceramica menționată este specifică pentru fazele I și II ale culturii Vădastra, unele dintre
fragmente fiind cu o excizie fină, marcând probabil începutul acestei tehnici (Pl.3/1; 4/1-4), în timp
ce altele sunt puternic excizate, specifice celei de-a doua faze (Pl.3/2-12; 4/5-7).
Nu în ultimul rând, subliniem că cercetătorul Dumitru Berciu a identificat în zona Slatina, cu
precizie, numai fazele I și IV ale culturii amintite17. În accepțiunea sa, faza I reprezintă faza de
debut a culturii Vădastra, în timp ce faza IV ar fi reprezentat deplina maturitate a culturii amintite18.
Având în vedere că ceea ce a teoretizat Berciu în ceea ce privește fazele II și III ar fi urmat să fie
fundamentat de cercetări viitoare19, fiind, în acel stadiu al investigațiilor, mai mult un concept
teoretic, fără suport real, considerăm că putem identifica fazele I și IV din periodizarea propusă de
Dumitru Berciu cu clasicele deja faze I și II desprinse din propria periodizare, conturată pe baza
observațiilor stratigrafice din sondajul de la Vădastra din 193420, dar mai ales cu acelea ale lui
Corneliu Mateescu, bazate pe minuțioase observații stratigrafice în așezările de la Vădastra și
Crușovu21.
Considerațiile anterioare pot fi probate și de materialul ceramic, mai ales cel inedit, cum am
subliniat, descoperit în zona Slatina (Pl.2-4). O situație asemănătoare se poate deduce și din studiul
nemijlocit asupra ceramicii descoperite în sondajul menționat din 1963 (Pl.1), dar și din raportul de
cercetare, probabil, întocmit de către cercetătorul Dumitru Berciu, raport păstrat în arhiva Muzeului
Romanațiului. Precizăm că sondajul de la Hotărani din anul 1963, din punctul La Turn, a fost
realizat în colaborare cu colectivul Muzeului Raional Caracal, acum Muzeul Romanațiului. De
asemenea, amintim că așezarea de la Hotărani, punctul La Turn, este menționată de către
cercetătorul Dumitru Berciu, încă din perioada interbelică22.
Cu ocazia studierii raportului de cercetare păstrat în arhivă, observăm că, sub conducerea
prof. univ. D. Berciu, s-a săpat în satul Hotărani, pe aceeași linie cu Fărcașele, pe terasa Tesluiului,
într-o așezare neolitică de tipul Vădastra II. Aici, se arată că această așezare a fost răscolită de gropi
moderne, ceea ce a îngreunat stabilirea stratigrafiei. Cu acest prilej, au fost descoperite fragmente
ceramice și vase întregibile, cu frumoase ornamentații, precum și unelte de silex23. Redăm în
continuare textul raportului din anul 1963, din arhiva muzeului. „În a doua etapă, săpăturile, sub
conducerea prof. Univ. D. Berciu, s-au continuat, pe aceiaşi linie cu Fărcaşele, aşezat tot pe terasa
Teluiului. S-a săpat într-o aşezare neolitică, de tipul Vădastra II. Aşezarea a fost răscolită, în epoca
modernă, de gropi de bordee, făcute de locuitori, încât stratigrafia s-a putut cu greu urmări. În
15
Berciu, 1966, pp. 96-98.
16
Comșa, 1962, fig. 3/4-9; Berciu, Butoiu, 1960, p. 140, fig. 1; Berciu et al., 2010, fig. 1/1-2; 2/1, 3; 1-4; Butoi, 1973,
pp. 138-139, fig. 1-6, 1-6, 7-17; 1-8.
17
Berciu, 1961, p. 52.
18
Berciu, 1961, p. 62.
19
Berciu, 1961, p. 53.
20
Berciu, 1939, pp. 37-46.
21
Mateescu, 1957, pl. II; Mateescu, 1970, pl. II.
22
Berciu, 1939, fig. 32.
23
AMRC, Raport asupra săpăturilor arheologice de la Fărcașele, Hotărani, Reșca, Potopini. Dosarul nr. 12, Cercetări
Științifice Pe Teren, Rapoarte-Săpături, p. 1.
90
această săpătură s-au descoperit fragmente ceramice şi vase întregibile, cu frumoase ornamentaţii,
precum şi unelte de silex”.
Foarte important este faptul că în acest raport este menționat doar un sigur nivel al culturii
Vădastra, nivelul II (probabil după periodizarea lui Corneliu Mateescu). De asemenea, este
important și faptul că a fost menționată descoperirea unui număr destul de mare de obiecte, în
special ceramică. În contrast cu cele relatate în raport, Dumitru Berciu, publicând în 1966
rezultatele sondajului de la Hotărani – La Turn, încearcă să argumenteze faptul că vechea denumire
de Vădastra I și Vădastra II nu ar mai corespunde realității, deoarece ceramica neagră și canelată ar
fi prezentă în toate nivelurile acestei culturi, de la nivelul I la nivelul V24. Descriind fazele de
evoluție ale culturii Vădastra, cercetătorul amintit consideră că faza Vădastra II este documentată la
sud de Dunăre în Devetaṧkata Peṧtera, Vădastra III ar fi faza clasică de dezvoltare a culturii
amintite, fiind documentată atât pe teritoriul României, cât și pe acela al Bulgariei, în timp ce pentru
faza Vădastra IV, consideră că au adus suficiente argumente cercetările anterioare, din 1960, de la
Slatina25.
Din relatarea anterioară se pot desprinde o serie de observații în ceea ce privește fazele de
evoluție ale culturii Vădastra. Astfel, după ce într-o primă fază, Berciu admite faptul că ar fi
conturate numai două din acestea, respectiv I și IV, numindu-le, pe prima ca fiind faza de debut, iar
pe cea de-a doua ca fiind faza deplinei dezvoltări a culturii amintite, evident, identificându-le în
zona de nord a bazinului Oltului Inferior26, acum nu amintește nimic de faza I, faza II ar fi
documentată numai pe teritoriul Bulgariei, în timp ce faza III o numește clasică, iar despre faza IV
admite că a fost suficient de bine conturată de cercetările din anii 60 de la Slatina27. Comparând cele
două relatări ale cercetătorului Dumitru Berciu, cea din raportul de săpătură din arhiva Muzeului
Romanațiului și cea publicată în 1966, putem constata că sunt foarte asemănătoare. Dacă în prima
dintre acestea, Berciu admite doar un singur nivel, nivelul II, pe care-l numește Vădastra II
(probabil din periodizarea lui Corneliu Mateescu), în cel de-al doilea este vorba, în esență, tot de un
singur nivel, III, cel al deplinei dezvoltări a culturii Vădastra, deoarece despre nivelul I nu amintește
nimic, cel de-al doilea ar fi numai în Bulgaria, iar al IV-lea ar fi fost identificat numai în zona
Slatina.
O situație cu două faze de evoluție poate fi conturată din studierea nemijlocită a materialului
ceramic, în cea mai mare parte inedit, provenit din sondajul amintit. Astfel, examinarea materialului
ceramic descoperit în sondajul menționat, material păstrat la Muzeul Romanațiului din Caracal și
Muzeul Olteniei ne relevă faptul că cercetătorul amintit a publicat un material selectat, puțin
numeros și nereprezentativ din punct de vedere al diversității ceramicii, doar o planșă cuprinzând
șase fragmente cu decor excizat28, materialul constatat faptic fiind nu numai mai numeros, dar și
mai diversificat (Pl.5-10).
Considerăm că, și pe baza ceramicii păstrate, se pare că se poate contura o realitate diferită
de aceea desprinsă de descoperitori. Astfel, în primul rând dispunem de o cantitate mai mare de
ceramică, 34 de fragmente, față de cele 6, publicate de Dumitru Berciu29, un picior de fructieră
fragmentar (Pl.7/6) și chiar un vas întregit (Pl.10).
Ceramica se poate grupa pe două secțiuni numite S I și S II (Pl.1). Stratigrafic, materialul
amintit se poate dispune pe mai multe adâncimi și gropi. În opinia noastră și aici se pot contura
două niveluri ale culturii Vădastra. Despre categoriile ceramice considerăm că sunt reprezentate atât
cea fină, cât și cea de uz comun. Decorul este în cele mai multe cazuri excizat (Pl.5/1, 3-5; 6/1, 3-5;
7/2, 4-5; 8/2, 4; 9/1, 4, 6; 10), însă avem reprezentate și următoarele elemente de ornamentare:
24
Berciu, 1966, p. 97.
25
Berciu, 1966, p. 97.
26
Berciu, 1961, p. 52.
27
Berciu, 1966, p. 97.
28
29
91
canelura (Pl.7/2; 8/1, 5-6; 9/2-3), incizia în manieră Vinča, unde spațiile sunt umplute cu puncte
(Pl.5/3; 9/5; 10), decorul incizat, sub formă de linii, prezent în diferite părți ale fragmentelor
ceramice (Pl.6/1; 7/1, 6; 8/3).
Din prezentarea ceramicii inedite se poate observa diversitatea acesteia în comparație cu
cele șase fragmente, puternic excizate, specifice fazei de deplină maturitate a culturii Vădastra,
publicate de cercetătorul Dumitru Berciu30. De asemenea, considerăm că pe baza materialului
ceramic menționat pot fi regăsite elementele definitorii ale celor două faze ale culturii Vădastra,
ceramica ușor excizată (Pl.6/1; 7/5; 8/4; 9/4) și cea puternic excizată (Pl.5/1, 3-5; 6/3-5; 7/2, 4, 5;
8/2; 9/1, 6; 10). Foarte interesant este că, într-un context arheologic clar, în sondajul amintit a fost
descoperit un fragment ceramic cu un decor care îmbină într-un mod armonios ornamentica incizată
și umplută cu puncte, specifică așa-zisului aspect cultural Dudești-Vinča, cu cea excizată, specifică
culturii Vădastra (Pl. 9/5).
În finalul expunerii noastre putem concluziona că, pe baza materialului, în primul rând
ceramic, în mare parte inedit, descoperit la Slatina și Hotărani, se poate contura o periodizare a
culturii Vădastra în două faze evolutive, rămânând ca această ipoteză bazată pe studiul ceramicii să
fie validată de verificări stratigrafice.
LISTA ILUSTRAȚIILOR
Harta 1. Situri arheologice aparținând culturilor Dudești și Vădastra din estul Olteniei: Caracal,
Celei, Crușovu, Drăgănești-Olt Fărcașele, Hotărani, Ipotești, Piatra-Sat, Slatina, Vlădila.
Planșa 1. Hotărani - La Turn: planul secțiunilor trasate de cercetătorul Dumitru Berciu în 1963
(material inedit – AMRC, Dosarul nr. 12, Cercetări Științifice Pe Teren, Rapoarte-Săpături).
Planșa 2. Cultura Vădastra: 1-8. Ceramică descoperită la Slatina.
Planșa 3. Cultura Vădastra: 1-11. Ceramică descoperită la Slatina; 12. Ipotești.
Planșa 4. Cultura Vădastra: 1-8. Ceramică descoperită la Slatina.
Planșa 5. Cultura Vădastra: 1-5. Ceramică descoperită la Hotărani – La Turn, în 1963.
Planșa 8. Cultura Vădastra:1-6. Ceramică descoperită la Hotărani – La Turn, în 1963.
Planșa 10. Cultura Vădastra. Platou de mici dimensiuni, descoperit la Hotărani – La Turn, în 1963.
BIBLIOGRAFIE
AMRC. Raport asupra săpăturilor arheologice de la Fărcașele, Hotărani, Reșca, Potopini.

Dosarul nr. 12, Cercetări Științifice Pe Teren, Rapoarte-Săpături.
Berciu, D. 1939. Arheologia preistorică a Olteniei. AO 18 (101-103), pp. 37-49.
Berciu, D. 1959. Săpăturile arheologice de la Verbița. MCA 6, pp. 85-94.
Berciu, D. 1961. Contribuții la problemele neoliticului în România în lumina noilor
cercetări. București: Academia RPR.
Berciu, D. 1966. Zorile istoriei în Carpați și la Dunăre. București: Științifică.
Berciu, D., Butoiu, M. 1960. Cercetări arheologice în orașul Slatina și în împrejurimi. MCA
7, pp. 139-143.
Berciu, D., Butoiu, M., Roman, P. 2010. Cercetări și săpături arheologice în raionul și
orașul Slatina. Buridava 8, pp. 7-15.
Butoi, M. 1973. Noi descoperiri arheologice în orașul Slatina. RM 2, pp. 137-139.
Comșa, E. 1962. Rezultatele săpăturilor de la Ipotești. MCA 8, pp. 213-219.
30
Berciu 1966, pl. VI.
92
Mateescu, C. 1955. Săpături de salvare și cercetări arheologice la Vădastra și în împrejurimi.

SCIV 6 (3-4), pp. 447-455.
Mateescu, C. 1957. Săpăturile arheologice de la Cruşovu. MCA 3, pp. 103-114.
Mateescu, C. 1959a. Săpături arheologice la Vădastra. MCA 5, pp. 61-73.
Mateescu, C. 1959b. Săpături arheologice la Vădastra. MCA 6, pp. 107-115.
Mateescu, C. 1960. Săpături arheologice la Vădastra. MCA 7, pp. 57-62.
Mateescu, C. 1962. Săpături arheologice la Vădastra. MCA 8, pp. 187-192.
Mateescu, C. 1965. Contribution à l’étude de la civilisation de Vădastra. Phase Vădastra II
(d’après les nouvelles fouilles de Vădastra). În: Atti del VI Congresso Internazionale delle Scienze
Preistoriche e Protostoriche, Roma 29 agosto – 3 settembre 1962. Vol. 2, Comunicazioni, sezioni I-
IV. Firenze: Sansoni, pp. 258-263.
Mateescu, C. 1970. Săpături arheologice la Vădastra (1960-1966). MCA 9, pp. 67-75.
Mateescu, C. 1971. Centenarul săpăturilor arheologice de la Vădastra. SCIV 22 (4), pp. 643-
650.
Mateescu, C. 1973. Săpături arheologice la Vădastra (1970). MCA 10, pp. 19-23.
Mateescu, C. 1975. Remarks on cattle breeding and agriculture in the middle and late
Neolithic on the lower Danube. Dacia N.S. 19, pp. 13-18.
Mateescu, C. 1978. Contribution to the study of the Neolithic dwellings in Romania: a
dwelling of the second phase of Vădastra Culture (Middle Neolithic). Dacia N.S. 22, pp. 13-18.
Nestor, I. 1933. Der Stand der Vorgeschichtsforschung in Rumänien. BerRGK 22, pp.11-
181.
Nica, M. 1968. Contribuții asupra originii şi dezvoltării culturii Vădastra pe baza
descoperirilor de la Fărcașele-Caracal. Comunicări 1, pp. 5-15.
Nica, M. 1970. Asupra originii și dezvoltării culturii Vădastra de la Fărcașele (jud. Olt).
Historica 1, pp. 31-51.
Nica, M. 1971. Evoluția culturii Vădastra pe baza descoperirilor de la Hotărani-Fărcașele
(jud. Olt). Historica 2, pp. 5-33.
Nica, M. 1997. Unitate și diversitate în culturile neolitice de la Dunărea de Jos. Pontica 30,
pp. 105-116.
ABREVIERI
AMRC - Arhiva Muzeului Raional Caracal, Muzeul Romanațiului, Caracal.

AO - Arhivele Olteniei, Craiova.
BerRGK - Bericht der Römisch-Germanischen Kommission des Deutschen
Archäologischen Instituts, Frankfurt am Main.
Buridava - Buridava. Studii şi materiale, Râmnicu Vâlcea
Comunicări. - Comunicări. Seria arheologie. Centrul de istorie, filologie și etnografie,
Craiova.
Dacia - Dacia. Recherches et Découvertes Archéologiques en
Roumanie; Seria Nouă (N.S.): Revue d'Archéologie et
d'Histoire Ancienne, Nouvelle Série, Bucureşti.
Historica - Historica, Centrul de Științe Sociale, Craiova.
MCA - Materiale și Cercetări Arheologice, București.
Pontica - Pontica. Muzeul de Istorie Naţională şi Arheologie
Constanţa. Constanţa.
RM - Revista Muzeelor, București.
SCIV(A) - Studii și Cercetări de Istorie Veche (și Arheologie), București.
93
Harta 1
94
Planșa 1
95
Planșa 2
96
Planșa 3
97
Planșa 4
98
Planșa 5
99
Planșa 6
100
Planșa 7
101
Planșa 8
102
Planșa 9
103
Planșa 10
104
CERCETĂRI ARHEOLOGICE DE SUPRAFAŢĂ ÎN ZONA CARACAL (I)
Iulia Răbîncă*, Sabin Popovici**
Rezumat: Subiectul articolului de față este prezentarea sumară a unui material arheologic, provenit, din
păcate, din descoperiri întâmplătoare, fără context stratigrafic clar. Descoperitorul acestuia este un militar
de la o unitate din municipiul Caracal, pasionat de istorie şi posesor autorizat de detector de metale.
Descoperirile arheologice întâmplătoare realizate de acesta pe raza comunelor Cezieni şi Dobrosloveni,
ambele în judeţul Olt, în perioada 2017-2020, au dus la identificarea de locuiri în Câmpia Caracalului în
mai multe puncte necunoscute până acum, precum şi la confirmarea unora mai vechi. Din punct de vedere al
datării, artefactele descoperite acoperă mai multe secvențe cronologice, acestea fiind specifice epocii
neolitice (cultura Vădastra), epocii bronzului, epocii geto-dacice, romane și evului mediu timpuriu (cultura
Dridu). Materialul de faţă atrage atenţia încă o dată asupra multitudinii de artefacte, mai ales ceramice,
descoperite în Câmpia Romanaţiului. Din acest punct de vedere ne propunem o evaluare de teren, urmată de
cercetări arheologice sistematice.
Abstract: The subject of the present article is a brief presentation of an archaeological material originating
unfortunately from accidental discoveries, with no clear stratigraphic context. Its discoverer is a serviceman
from a unit in Caracal, passionate about history and authorized owner of a metal detector. The accidental
archeological discoveries made by him within the communes of Cezieni and Dobrosloveni, both in Olt
county, in the period 2017-2020, led to the identification of dwellings in the Caracal Plain in several hitherto
unknown points, as well as to the confirmation of some older ones. From the point of view of dating, the
discovered artifacts cover several chronological sequences, these being specific to the Neolithic era
(Vădastra culture), the Bronze Age, the Geto-Dacian, Roman and Early Middle Ages (Dridu culture). The
present material draws attention once again to the multitude of artifacts, especially pottery, discovered in the
Romanați Plain. From this point of view, we propose a field evaluation, followed by systematic
archaeological researches.
Cuvinte-cheie: Caracal, ceramică, cercetare, locuire, evaluare de teren.
Key-words: Caracal, pottery, research, dwelling, field evaluation.
Zona Caracal, situată în Câmpia Caracalului sau Câmpia sudică, este parte componentă a
Câmpiei Romanaţiului, subdiviziune a Câmpiei Olteniei1.
În general, Câmpia sudică este caracterizată de lipsa unei reţele hidrografice permanente, cu
excepţia pârâului Caracal, a Olteţului şi a Tesluiului. La acestea putem adăuga cursuri de apă cu
scurgeri intermitente formate pe văile Comanca, Vlădila, Cruşovu2 etc. Toată reţeaua hidrografică
menţionată se varsă în Olt.
Din punct de vedere geologic, Câmpia sudică este situată în zona neogenă a depresiunii
getice, de origine lacustră. Ea s-a dezvoltat din umplerea lacului levantin cu nisipuri, pietrişuri şi
argile, care s-au depus succesiv3.
Cum am menţionat anterior, teritoriul ocupat de Câmpia sudică, subunitate a Câmpiei
Romanaţiului, este situat în partea de sud a acesteia, numită şi câmpul Leu-Rotunda. Acest câmp
este o prelungire spre sud a Piemontului Getic şi are aspect peninsular, fiind înconjurat la est de Olt,
la sud de Dunăre şi la vest de Jiu4.
* Muzeograf, Muzeul județean „Teohari Antonescu” Giurgiu, e-mail: arheoarheo@gmail.com.

** Doctor, Muzeul Romanaţiului Caracal, e-mail: sabinpopovici@yahoo.com.
1
Coteţ, 1957, p. 60.
2
Coteţ, 1957, p. 60.
3
Coteţ, Urucu, 1975, p.147.
4
Coteţ, 1957, p. 60.
105
RĂBÎNCĂ Iulia POPOVICI Sabin
Din punct de vedere geografic, Câmpia Romanaţiului este situată la latitudinea de 44°06 și
24°215.
Cercetările arheologice întreprinse de-a lungul timpului au surprins în arealul menţionat o
secvenţă culturală începând de la Paleolitic până la Evul mediu. Dintre acestea, este suficient să
amintim faptul că Oltul a fost unul dintre principalele culoare de neolitizare a României6, zona pe
unde au pătruns comunităţile Dudeşti7, pe fondul cărora s-au format culturile Vădastra8 şi Boian9, la
rândul lor constituindu-se în baza pentru civilizaţiile eneoliticului dezvoltat, Sălcuţa şi Gumelniţa10
(Harta 1). De asemenea, pentru zona noastră foarte importantă a fost civilizaţia romană, şi aici este
suficient să amintim faptul că în acest areal, la aproximativ 7 km nord de Caracal, a fost oraşul
Romula, municipiu şi colonia, capitală a Daciei Sudice11.
Obiectul articolului nostru este prezentarea sumară a unui material, mai ales ceramic,
constituit, din păcate, din descoperiri întâmplătoare, fără context stratigrafic clar. Descoperitorul
acestora este Lucian Glişcă, militar angajat pe bază de contract la o unitate din Municipiul Caracal,
U.M. 02628, pasionat de istorie şi posesor autorizat de detector de metale. Astfel, în perioada 2017-
2020, descoperitorul menţionat a predat Muzeului Romanaţiului o serie de materiale, mai ales
ceramice, în principal de pe raza comunei Cezieni şi Dobrosloveni, ambele în judeţul Olt.
Aşadar, din satul Frăsinetul de Pădure, comuna Dobrosloveni, pe terasa Frăsinetului, în
apropierea unei bălţi private, a fost descoperită o foarte interesantă ceramică excizată, aparţinând
culturii Vădastra (Harta 2). Acest punct, cunoscut pentru descoperirile de tip Dudeşti-Vădastra şi
epoca bronzului, a fost semnalat de către Dumitru Berciu12 şi a făcut obiectul unei cercetări de
suprafaţă întreprinse de către Marin Nica în anii '7013. De asemenea, în dosarul de cercetări
ştiinţifice numărul 12, dosar identificat în cadrul arhivei Muzeului Romanaţiului din Caracal, s-a
păstrat o schiţă (Planul cu locurile unde s-au găsit obiecte preistorice), probabil întocmită de către
Dumitru Berciu, unde este menţionată Valea Dobroslovenilor ca loc unde au fost descoperite mai
multe obiecte preistorice, precum: secure, ciocane de piatră, vase de lut, inele de fus, dar şi romane:
tuburi de canalizare etc.14 (Pl.1).
Din analiza noastră, fragmentele ceramice se pot încadra în ambele faze ale culturii Vădastra
(Pl.2-3). De asemenea, în apropierea fragmentelor ceramice amintite au fost descoperite o serie de
așchii de silex, un fragment de gresie, o fusaiolă (Pl.4) şi câteva fragmente ceramice preistorice,
probabil din epoca bronzului (Pl.5/4-6). Unul dintre acestea, o tortiţă, este specific bronzului
timpuriu, însă este dificil de încadrat cultural (Pl.5/5). Pentru o încadrare în perioada amintită, un
argument în plus ar fi şi pasta cu multe pietricele în compoziţie a tortiţei menţionate.
Tot de la Frăsinet, pe terasa Tesluiului şi tot în apropierea bălţii private (Harta 2), au fost
descoperite câteva fragmente ceramice. Dintre acestea amintim un fragment ceramic excizat,
specific culturii Vădastra, un fragment ceramic decorat cu brâu alveolar, probabil dacic, două
fragmente ceramice de uz comun romane şi două incizate, care se pot încadra în cultura Dridu
(Pl.6).
Dintr-un alt punct, situat la hotarul cu comuna Cezieni, în apropierea Tesluiului, a fost
descoperită ceramică romană de uz comun (Pl.7/4-6), ceramică medievală, probabil din cultura
Dridu (Pl.7/7, 8) şi trei vârfuri metalice, probabil de săgeţi (Pl.7/1-3).
5
Coteţ, 1957, p. 28.
6
Nica, 1981, pp. 24-39.
7
Nica, 1976, pp. 72-103.
8
Nica, 1971, pp. 5-33.
9
Nica, 1972, p. 214.
10
Nica, 1972, p. 214.
11
Tătulea, 1994, pp. 5-176.
12
Berciu, 1939, p. 44.
13
Nica, 1972, p. 214.
14
AMRC, Raport asupra săpăturilor arheologice de la Fărcașele, Hotărani, Reșca, Potopini. Dosarul nr. 12, Cercetări
Științifice Pe Teren, Rapoarte-Săpături, p. 1.
106
În ceea ce priveşte materialele de pe raza comunei Cezieni, județul Olt, acestea au fost
descoperite în mai multe puncte cum ar fi: Fântâna rudarilor, Sârbi, Valea Tesluiului, Gropanul lui
Mog, toate situate în apropierea Tesluiului, practic între comuna Cezieni şi comuna Dobrosloveni
(Harta 2).
Astfel, în punctul numit Valea Tesluiului a fost descoperită ceramică preistorică foarte
fragmentară (Pl.8/4-10; 9/2-10), probabil din epoca bronzului timpuriu (Pl.9/2-6), unelte de silex
(Pl.8/1-3; 9/1) şi ceramică romană (Pl.10, 11). Aproximativ în acelaşi areal, dar în punctul Fântâna
rudarilor a fost descoperită ceramică aparţinând culturii Vădastra, decorată excizat şi cu puncte de
tip Vinča (Pl.12/1), ceramică preistorică, probabil din epoca bronzului, având ca decor un brâu
incizat (Pl.12/7), unelte de silex (Pl.13/1, 2), ceramică dacică (Pl.13/6, 7) și ceramică romană de uz
comun (Pl.12/2-5; 13/3-5).
O diversitate culturală destul de mare a fost înregistrată şi în punctul Gropanul lui Mog. Aici
a fost descoperită ceramică preistorică însoţită de unelte de silex (Pl.14), ceramică romană de uz
comun (Pl.15) şi ceramică medievală, probabil din cultura Dridu (Pl.16). De asemenea, pentru acest
punct putem menţiona descoperirea unui vârf de săgeată, probabil roman, din bronz, foarte bine
păstrat (Pl.15/3).
De asemenea, amintim că ceramică preistorică (Pl.17/1-6) şi medievală (Pl.17/7-10) a fost
descoperită la Cezieni în punctul Sârbi.
Nu în ultimul rând menţionăm că ceramică romană a fost descoperită la Cezieni încă din anii
'70, însă nu se cunoaşte punctul unde au fost descoperită15.
În concluzie, materialul de faţă atrage atenţia încă o dată asupra multitudinii de artefacte
descoperite în Câmpia Romanaţiului. Având în vedere că acesta este rezultatul unor descoperiri
întâmplătoare, ne propunem o evaluare de teren în zona menţionată.
Catalogul descoperirilor:
Cezieni, comuna Cezieni (jud. Olt)
Puncte: Fântâna rudarilor, Sârbi, Valea Tesluiului, Gropanul lui Mog, Valea Tesluiului.
Amplasament: între comunele Cezieni şi Dobrosloveni, pe terasele Tesluiului, jud. Olt.
Istoricul cercetării: cercetări de suprafață şi descoperiri întâmplătoare 2017-2020.
Stratigrafie: Vădastra, epoca bronzului, perioada dacică, perioada romană, cultura Dridu.
Complexe: gropi menajere.
Bibliografie: Tudor, 1978, p. 218.
Frăsinetul de Pădure, comuna Dobrosloveni (jud. Olt)

Puncte: Valea Dobroslovenilor, Pe terasa Frăsinetului la balta privată, Pe terasa
Tesluiului, la hotarul cu comuna Cezieni.
Amplasament: în apropierea pădurii de la Frăsinet, comuna Dobrosloveni, jud. Olt.
Istoricul cercetării: semnalare Dumitru Berciu, cercetări de suprafață Marin Nica.
Stratigrafie: Vădastra I şi II, epoca bronzului, perioada dacică, perioada romană, cultura
Dridu.
Complexe: gropi menajere.
Bibliografie: Berciu, 1939, p. 44; Tătulea, 1994, pp. 15-16; Nica 1972, p. 214; AMRC,
Raport asupra săpăturilor arheologice de la Fărcașele, Hotărani, Reșca, Potopini. Dosarul nr. 12,
Cercetări Științifice Pe Teren, Rapoarte-Săpături, p. 1.
15
Tudor, 1978, p. 218.
107
LISTA ILUSTRAŢIILOR
Harta 1: Harta siturilor neo-eneolitice din judeţul Olt: 1.Brebeni; 2.Crâmpoia; 3.Cruşovu;
4.Dobrosloveni; 5.Drăgăneşti-Olt; 6.Fărcaşele; 7.Grădinile; 8.Hotărani; 9.Ipoteşti; 10.Piatra-Olt;
11.Reşca; 12.Slatina; 13.Vădastra; 14.Vlădila (hartă realizată de Mihai Florea - MNIR).
Harta 2. Zona cercetată: Cezieni – Dobrosloveni, jud. Olt.
Planșa1. Frăsinetul de Pădure: planul cu locurile unde s-au descoperit obiecte preistorice (material
inedit - Arhiva Muzeului Romanațiului Caracal, dosarul nr. 12 Cercetări Științifice).
Planșa 2. Dobrosloveni – Terasa Frăsinetului nord: 1-7. ceramică aparţinând culturii Vădastra.
Planșa 3. Dobrosloveni – Terasa Frăsinetului nord: 1-9. ceramică aparţinând culturii Vădastra.
Planșa 4. Dobrosloveni – Terasa Frăsinetului nord: 1-6. unelte de silex; 7. gresie, fusaiolă.
Planșa 5. Dobrosloveni – Terasa Frăsinetului nord: 1-3. ceramică aparţinând culturii Vădastra; 4-6.
ceramică preistorică.
Planșa 6. Frăsinet – Terasa pârâului: 1. ceramică aparţinând culturii Vădastra; 2. ceramică dacică;
3-4. ceramică romană; 5-6. ceramică medievală.
Planșa 7. Dobrosloveni – hotar cu Cezieni: 1-3. vârfuri de săgeţi; 4-6. ceramică romană; 7-8.
ceramică medievală.
Planșa 8. Cezieni – Valea Tesluiului: 1-3. unelte de silex; 4-10. ceramică preistorică.
Planșa 9. Cezieni – Valea Tesluiului: 1. unealtă de silex; 2-10. ceramică preistorică.
Planșa 10. Cezieni – Valea Tesluiului: 1-6. ceramică romană.
Planșa 11. Cezieni – Valea Tesluiului: 1-7. ceramică romană.
Planșa 12. Cezieni – Fântâna rudarilor: 1a, b. ceramică Vădastra; 2-5. ceramică romană; 6-7.
ceramică preistorică.
Planșa 13. Cezieni – Terasa Fântâna rudarilor: 1. unealtă de silex; 2-5. ceramică romană; 6-7.
ceramică dacică.
Planșa 14. Cezieni – Gropanul lui Mog: 1-4. unelte de silex; 5-8. ceramică preistorică.
Planșa 15. Cezieni – Gropanul lui Mog: 1, 2, 4-8. ceramică romană; 3. vârf de săgeată roman.
Planșa 16. Cezieni – Gropanul lui Mog: 1-4. ceramică medievală.
Planșa 17. Cezieni – Sârbi: 1-6. ceramică preistorică; 7-10. ceramică medievală.
BIBLIOGRAFIE
AMRC. Raport asupra săpăturilor arheologice de la Fărcașele, Hotărani, Reșca, Potopini.

Dosarul nr. 12, Cercetări Științifice Pe Teren, Rapoarte-Săpături.
Andreescu, R.-R., Moldoveanu, K., Popovici, S. 2011. Neo-eneoliticul în județul Olt.
Stadiul cercetărilor arheologice. Muzeul Oltului 1, pp. 15-34.
Berciu, D. 1939. Arheologia preistorică a Olteniei. AO 18 (101-103), pp. 37-49.
Coteț, P. V. 1957. Câmpia Olteniei. Studiu geomorfologic (cu privire specială asupra
cuaternarului). București: Științifică.
Coteț, P., Urucu, V. 1975. Județele Patriei. Județul Olt. București: Academia RSR.
Nica, M. 1971. Evoluţia culturii Vădastra pe baza descoperirilor de la Hotărani-Fărcaşele
(Jud. Olt). Historica 2, pp. 5-33.
Nica, M. 1972. Cercetări arheologice de suprafaţă pe valea Tesluiului. Contribuţii Istorice 1,
pp. 202-217.
Nica, M. 1976. La culture de Dudeşti en Olténie. Dacia N.S. 20, pp. 97-103.
Nica, M. 1981. Grădinile, o nouă aşezare a neoliticului timpuriu în SE Olteniei. AO S.N. 1,
pp. 27-39.
Tătulea, C.M. 1994. Romula-Malva. Bucureşti: Museion.
Tudor, D. 1978. Oltenia Romană, ediţia a IV-a. Bucureşti: Academia RSR.
108
ABREVIERI
AMRC - Arhiva Muzeului Raional Caracal, Muzeul Romanațiului, Caracal.

AO - Arhivele Olteniei, Craiova.
AO SN - Arhivele Olteniei, serie nouă, Craiova.
Contribuţii Istorice - Contribuții Istorice, Centrul de ştiinţe sociale Craiova.
Dacia N.S. - Dacia. Revue d'Archéologie et d'Histoire Ancienne, Nouvelle Série,
Bucureşti.
Historica - Historica, Centrul de Științe Sociale Craiova.
Muzeul Oltului - Muzeul Oltului, Slatina.
SCIV(A) - Studii şi Cercetări de Istorie Veche (şi Arheologie), Bucureşti.
109
Harta 1
110
Harta 2
111
Planșa 1
112
Planșa 2
113
Planșa 3
114
Planșa 4
115
Planșa 5
116
Planșa 6
117
Planșa 7
118
Planșa 8
119
Planșa 9
120
Planșa 10
121
Planșa 11
122
Planșa 12
123
Planșa 13
124
Planșa 14
125
Planșa 15
126
Planșa 16
127
Planșa 17
128
O UNEALTĂ DE FĂURAR DIN EPOCA DACICĂ
Petre Gherghe*
Rezumat: Articolul prezintă o unealtă de făurar ce datează din epoca dacică. Unealta a fost găsită din
întâmplare lângă localitatea Caracal, județul Olt, România. Descoperirea este una importantă deoarece
reprezintă un nou tip de clește dacic de făurar, dar și pentru că este o variantă neîntâlnită în tipologia
cunoscută. Unealta măsoară 33 cm în lungime și este alcătuită din două mânere articulate între ele, fixate
cu un nit și lucrate prin martelare. Mânerele se subțiază treptat către capetele inferioare și ajung în
diametru la 0,8-1 cm. În zona nitului, ambele mânere au în secțiune forma dreptunghiulară, devenind
pătrată când se arcuiesc, iar unul dintre mânere are brațul aplatizat și prevăzut la capete cu aripioare,
îndoite în unghi drept. Capătul inferior al mânerului (care se subțiază) se termină aplatizat, asemănător
unei șurubelnițe. Interesul științific al piesei constă în faptul că aceasta reprezintă o variantă neîntâlnită în
tipologia acestei categorii de unelte și a fost concepută pentru a satisface necesitățile din atelierul local.
Abstract: The paper presents a pair of blacksmith pliers, dating from the Dacian period. The tool was found
fortuitous in the surrounding area of the locality of Caracal, Olt county, Romania. The discovery is
important because it is a new specimen of Dacian blacksmith pliers, but also because it is a new, never-
before-seen variant in this category. The pliers’ length measures, in its current state of conservation, 33 cm.
The tool is made out of two hammer-wrought handles, held together by a rivet. The two parts gradually
decrease in thickness, their diameter measuring 0,8-1 cm near the handheld end. The section of both handles
is rectangular near the fulcrum, becoming square at the bend. One of the jaws is flattened and flaps have
been attached to it, which are bent at 90 degrees. The lower part of the handle, reduced in width, has a flat
end which is similar to a screwdriver. The scientific interest consists in the fact that this tool is a new variant
in the typology of this category, created to correspond to necessities of the local workshop. The pliers can be
dated to the 1st century AD – first decades of 2nd century AD.
Cuvinte-cheie: Unealtă de fier, clești de făurar, unealtă dacică, secolul I d.Hr. – primele decenii ale
secolului II d. Hr, Caracal.
Key-words: Iron tool, blacksmith pliers, Dacian tool, 1st century AD – first decades of 2nd century AD,
Caracal.
Obiectul la care ne referim a fost descoperit întâmplător în împrejurimile orașului Caracal,

cu ani în urmă, de un localnic.
Informații despre vestigiile dacice cunoscute la Caracal și în vecinătatea acestuia există din
anul 1939, când reputatul arheolog oltean, profesorul universitar doctor docent Dumitru Berciu,
menționa descoperirile de la Caracal, Potopin, Radomir, Redea, Reșca1. La acestea se adaugă și
cercetările mai recente de la Fărcașul de Jos, singura așezare care prezintă și urmele unei
fortificări2. Oricum, locul de descoperire al cleștelui – căci despre un clește din epoca dacică este
vorba – rămâne incert. Putem presupune că provenea dintr-un atelier de la Romula sau din
împrejurimile acesteia, unde s-a mai descoperit ceramică dacică, și pentru importanța lui științifică
îl prezentăm în continuare.
Cleștele, în stadiul actual de conservare, măsoară în lungime 33 cm, este alcătuit din două
mânere articulate între ele, fixate cu un nit și lucrate prin martelare (Pl.1/1; 2/4). Mânerele se
subțiază către capetele inferioare, care se țineau în mână, și ajung în diametru la 0,8-1 cm (Pl.1/1;
2/4). În zona nitului, ambele mânere au în secțiune formă dreptunghiulară și pătrată, atunci când se
arcuiesc, iar unul dintre mânere are brațul aplatizat și prevăzut la capete cu aripioare, îndoite la 90º
*
Profesor universitar doctor, Craiova, e-mail: petregherghe@yahoo.com.
1
Berciu, 1939, p. 340.
2
Tătulea, 1994, p. 19.
129
GHERGHE Petre
(Pl.1). Lungimea brațului (pentru că se păstrează aproximativ jumătate) este de 5,7 cm și prin
reconstituire aceasta putea măsura circa 12,5 cm (Pl.1/1). Capătul inferior al mânerului (care se
subțiază) se termină aplatizat, asemănător unei șurubelnițe (Pl.1/1; 2/4).
Celălalt mâner are partea activă (cea de prindere a obiectului) lățită în formă de evantai,
măsoară în starea de conservare actuală ca lățime maximă 4,5 cm, are din antichitate o mică
porțiune lipsă în partea stângă (Pl.2/3) și depăsește spre exterior, cu circa 1 cm, brațul prevăzut cu
aripioare (Pl.1/2; 2/3), iar ca lungime totală mânerul este cu 2,5 cm mai scurt decât celălalt (30,5
cm) (Pl.1/1; 2/4).
Asemenea unelte au fost folosite în atelierele de făurărie mai ales din zona de câmpie, sunt
mai puțin cunoscute, deși erau o necesitate pentru confecționarea de unelte și alte obiecte, poate de
dimensiuni mai mici, dar și pentru repararea celor deteriorate. Lungimile lor variază între 45 și 58
cm. Acest tip de clește este o variantă apropiată de cele din Tipul VIII, conform clasificării făcute
de Glodariu și Iaroslavschi3, care au avut în vedere, corect, forma și sistemul de închidere a gurii
acestora, adică felul „prizei”.
Un exemplar asemănător s-a descoperit doar la Meleia4 și a fost atribuit cronologic secolului
I p. Chr. și începutul veacului următor, ceea ce este valabil și pentru cleștele prezentat mai sus5.
Apreciem că unealta descrisă este o creație a meșterilor locali, respectiv o adaptare la tipul
VIII din tipologia amintită și ea a fost concepută să răspundă necesităților de prelucrare din atelierul
respectiv.
Precizăm totodată că descoperirea este importantă pentru faptul că face cunoscută o nouă
piesă de făurărie din epoca dacică, dar și pentru că este o variantă neîntâlnită în tipologia amintită,
ea contribuind la îmbunătățirea și diversificarea acesteia.
LISTA PLANȘELOR
Planșa 1. Fig. 1. Clește de făurar din epoca dacică. Vedere laterală. Fig. 2. Clește de făurar din
epoca dacică - detaliu. Fălcile: vedere frontală.
Planșa 2. Fig. 3. Clește de făurar din epoca dacică - detaliu. Fălcile: vedere laterală. Fig. 4. Clește
de făurar din epoca dacică. Vedere frontală.
BIBLIOGRAFIE
Berciu, D. 1939. Arheologia preistorică a Olteniei. Craiova: Ramuri.

Gherghe, P. 1980. Aşezarea daco-getică de la Socu-Bărbăteşti. MCA 14, pp. 186-190.
Glodariu, I., Iaroslavschi, E. 1979. Civilizația fierului la daci. Cluj-Napoca: Dacia.
Tătulea, C. M. 1994. Romula-Malva. București: Museion.
ABREVIERI
MCA - Materiale și cercetări arheologice, București.
3
Glodariu, Iaroslavschi, 1979, p. 50.
4
Glodariu, Iaroslavschi, 1979, fig. 15/5.
5
O unealtă asemănătoare a mai fost descoperită în așezarea dacică de la Socu, comuna Bărbătești, județul Gorj, în 1979,
aparținea tipului IX și a fost publicată de noi (Gherghe, 1980, pp. 187-189, fig. 7).
130
Planșa 1
131
GHERGHE Petre
Planșa 2
132
COHORS I VBIORVM
Constantin C. Petolescu*
Rezumat: Cohors I Ubiorum a făcut parte din trupele provinciei Moesia Inferior dislocate, pe timpul
împăratului Traian, pe linia Otului. La începutul domniei lui Hadrian, această cohortă este menționată în
armata provinciei Dacia Inferior (diploma din 12 februarie126; AE, 2009, 1035). Această trupă a fost recent
identificată şi localizată, grație unui mic fragment de ştampilă tegulară (vezi infra, fig. 1/2), descoperit la
Strejeştii de Jos (jud. Olt). Spre sfârşitul domniei lui Hadrian, cohorta a fost transferată în armata Daciei
Superioare (diploma din anii 136/138 (RMD, V, 384 = AE, 2002, 1223).
Resumé: La cohors I Ubiorum faisait partie des troupes de la province de Moesia Inferior déployées, sous le
règne de l’empereur Trajan, sur la ligne de l’Olt. Au début du règne d'Hadrien, cette cohorte faisait partie de
l’armée de la province de Dacia Inferior (diplôme du 12 février 126; AE, 2009, 1035). Cette troupe a été
récemment identifiée et localisée, grâce à un petit fragment d’une estampille tégulaire (voir ci-dessous, fig. 1/2),
découvert à Strejeştii de jos (département d’Olt). Vers la fin du règne d’Hadrien, cette troupe a été transférée
dans l’armée de la Dacie Supérieure (diplôme des années 136/138: RMD, V, 384 = AE, 2002, 1223).
Cuvinte-cheie: Moesia Inferior, Dacia Superior Dacia Inferior; Traian, Hadrien; ştampilă tegulară.
Mots-clef: Moesia Inferior, Dacia Superior Dacia Inferior; Trajan, Hadrien; estampille tégulaire.
În anul 1987, în cursul unei periegheze arheologice pe teritoriul satului Strejeştii de Jos
(com. Strejeşti, jud. Olt), în apropierea drumului de la Drăgăneşti spre Slatina, la km 15,700,
profesorul Ion Ciucă1 a descoperit, pe arătură, un mic fragment de țiglă ştampilată; dimensiuni 9 × 6
× 3 cm. Pe fața țiglei s-a imprimat o ştampilă, păstrată fragmentar; doar înălțimea se poate aprecia
destul de exact: 3 cm; se păstrează pe o lungime de 7 cm (dar colțul din dreapta jos al chenarului
pare a arăta că, totuşi, ştampila se încheia aici)2. Fig. 1/2.
Literele sunt în relief. Prima literă este un C; în interiorul său pare a fi fost imprimat un O
mai mic. Litera următoare este H, uşor înclinată spre dreapta. Urmează iarăşi alt O, de dimensiuni
ceva mai mici decât literele anterioare (C şi H); dar, mai degrabă, provine de la mânerul ştampilei.
Litera următoare nu este sigură: pare a fi totuşi V. Din hasta din stânga se păstrează doar
jumătatea inferioară; jumătatea de sus a fost deplasată spre dreapta, deoarece cărămidarul a apucat
tegula când încă era crudă şi a apăsat cu degetul mare peste hasta din stânga, deplasându-i jumătatea
de sus spre dreapta. Mai spre dreapta, realizarea este neclară. Oricum, pentru completarea
enigmaticei epigrafe, trebuie avută în vedere o trupă din Dacia Inferior; aceasta ar putea fi cohors
Ubiorum, trupă recrutată (înainte de Vespasian, deoarece nu poartă gentiliciul Flavia) dintr-o
populație de neam germanic de la Rin3.
Această cohortă apare mai întâi în diplomele Moesiei Inferioare din anii 784, 925 şi 996. Din
perioada staţionării în această provincie se cunoaşte numele unui prefect: C. Iunius Tertius7; de
* Prof. dr., Academia Română, e-mail: ccpetolescu@yahoo.fr

1
Istoricul Ion Ciucă a funcționat ca profesor de istorie la colegiul „Gib Mihăescu” din Drăgăşani; a organizat cu elevii
un Cerc de arheologie, prin a căror pasiune şi dăruire, demne de toată lauda, s-a recuperat un important patrimoniu
arheologic.
2
Ştampila a fost prezentată de Petolescu et al., 2019, într-o formă preliminară în Anexa la un catalog de colecție
muzeală: Gherghe et al., 2019, pp. 121-124.
3
Cichorius, 1903, col. 345-346; Christescu, 1937, p. 191; Wagner, 1938, pp. 195-196; Protase, 1962, pp. 507-508;
Protase, 1973, p. 325; Russu, 1972, p. 74; Aricescu, 1977, p. 64, nr. 20; Beneš, 1978, p. 54, nr. 133/96; Strobel, 1984, p.
145; Petolescu, 1995, p. 272, nr. 59; Petolescu, 1997, p. 272, nr. 59; Petolescu, 2002, pp. 124-125, nr. 61; Spaul, 1994,
pp. 252-253
4
Eck et al., 2002, pp. 227-236: VBIO[rum] (AE 2002, 1723; RMD, V, 325).
133
PETOLESCU Constantin C.
asemenea, un fost signifer al acestei cohorte, M. Cocceius Vitlus, mort la vârsta de 70 de ani
(servise 28 de ani în armată), este înmormântat la Capidava8.
Tot la Capidava s-a descoperit un fragment de cărămidă cu ştampila COH(ors)
VBIOR(um)9 (fig. 1/1). Observăm astfel, în redarea etnicului trupei, o curioasă ligatură între V
(redat mai degrabă ca Y) şi litera B (doar bucla de jos este clară; bucla de sus pare a se închide cu
brațul drept al acelui „Y”); apoi literele IOR (O mai mică).
Într-un mod asemănător s-a realizat şi ştampila de la Strejeşti: probabil ligatura V+B, iar mai
departe I; lectura pare a fi coh(ortis) Vbi(orum). Din compararea lor, rezultă că ştampila de la
Strejeşti este o variantă îndepărtată (mai târzie) a celei de la Capidava.
Cohors I Ubiorum a luat probabil parte la războiul pentru cucerirea Daciei10 ; din acest
răstimp pare să dateze ştampila de la Strejeştii de Jos. În diploma de la Asseria din 12 februarie 126,
trupa apare în armata Daciei Inferioare11; mai apare în această provincie într-un fragment de
diplomă datat aproximativ între 120/13012.
Curând după acestea, trupa a fost transferată în Dacia Superior, unde o atestă diplomele din
anii 136/138 (Micia)13, 144 (Nova Zagora)14, 157 (Tibiscum)15 şi 179 (Drobeta)16.
În răsăritul Transilvaniei, la Odorheiul Secuiesc17 şi Ozd18, s-au descoperit ştampile C(ohortis) I
VB(iorum). S-ar părea că împăratul Hadrian a mai procedat, după circa 130, la o rectificare teritorială,
trecând această trupă, cu castrul de la Odorhei, în componența Daciei Superioare. Din această provincie
mai provin trei inscripții privitoare la această trupă: de la Târgu Mureş, un fragment de lespede funerară
cu numele unui veteran, posibil al acestei cohorte (dar reutilizat ca material de construcție)19; un alt
soldat al acestei cohorte (?), Ant. [?Pri]m[i]genianus, mort la vârsta de 40 de ani (după 18 ani de serviciu
militar), este înmormântat la Apulum20; de asemenea un prefect al cohortei, L. Pompeius Celer, închină
un altar lui Hercules Invictus la Băile Herculane21.
BIBLIOGRAFIE
Aricescu, A. 1977. Armata în Dobrogea romană. Bucureşti.

Beneš, J. 1978. Auxilia Romana in Moesia atque in Dacia, Zu den Fragen des römischen
Verteidigungssystems im Unteren Donauraum und in den angrenzenden Gebieten. Praga.
Christescu, V. 1937. Istoria militară a Daciei romane. Bucureşti.
Cichorius, C. 1901. Cohors. RE IV, col. 231-355.
5
AE, 2003, 1548 (= Petolescu, Popescu, 2003, pp. 73-92; Petolescu, Popescu, 2004, pp. 269-276).
6
CIL, XVI, 44: Ubiorum.
7
CIL, X, 6015; cf. Devijver, 1976, pp. 502-503 (I 154).
8
ISM, V, 24 (= AE, 1950, 46; 1960, 330).
9
AE, 1997, 1330 (= Opriş, 1997, pp. 277-278).
10
Strobel, 1984, p. 145.
11
AE, 2009, 1035 (= Ilkić, 2009, pp. 59-73; ILD, II, 818).
12
RMD, V, 374 (= Eck et al., 2001, pp. 38-42, nr. 3; AE, 2001, 2152; ILD, I, 15).
13
RMD, V, 384 (= Petolescu, Corcheş, 2002, pp. 120-126; AE, 2002, 1223; ILD, I, 34).
14
IDR, I, 14 (= CIL, XVI, 90).
15
IDR, I, 15 (= CIL, XVI, 107).
16
RMD, II, 123 (= Piso, Benea, 1984 a, pp. 111-124; Piso, Benea, 1984 b, pp. 263-295; Piso, Benea, 1985, pp. 63-74;
AE, 1987, 843; ILD, I, 46).
17
CIL, III, 8074, 25; IDR, III/4, 262:
18
IDR, III/4, 132. De asemenea, ştampila CIV de la Târnăveni (CIL, III, 8074, 25 c = IDR, III/4, 130) poate fi un
fragment de ştampilă aparţinând aceleiaşi cohorte.
19
IDR, III/4, 138 (= Russu, 1964, pp. 190-192; AE, 1967, 406): vet(eranus) coh(ortis) Ṿ[ -- - - ] (r. 3); Matei-Popescu,
2015, pp. 300-301(propune a întregi numele cohortei I Ubiorum); AE, 2015, 1174.
20
CIL, III, 1187 (= IDR, III/5, 494).
21
CIL, III, 1571 (= IDR, III/1, 63). Cf. Devijver, 1976, p. 55.
134
Devijver, H. 1976. Prosopographia militiarum equestrium quae fuerunt ab Augusto ad

Gallienum. I. Leuven.
Duch, M. 2017. Stamps on Bricks and Tiles from Novae. Outline and Chronologie.
Novensia 28, pp. 99-119.
Eck, W., MacDonald, D., Pangerl, A. 2001. Neue Diplomen fur die Auxiliartruppen in den
dakischen Provinzen. AMN 38/I, pp. 38-42.
Eck, W., MacDonald, D., Pangerl, A. 2002. Neue Militärdiplome zur Geschichte der
Provinz Germania inferior. Kölner Jahrbuch 35, pp. 227-236.
Gherghe, P., Cojoc, M., Comănescu, L. 2019. Opaițe romane de la Acidava şi Rusidava,
jud. Olt. Craiova.
Ilkić, M. 2009. Rimska romana diploma iz Podgrada (Aseria). The Roman military diploma
from Podgrade (Aseria). Vjesnik za arheologiju i povijest Dalmatinsku 102, pp. 59-73.
Matei-Popescu, F. 2015. Note epigrafice (VI). SCIVA 66, 3-4, pp. 295-305.
Opriş, I. C. 1997. O nouă mărturie epigrafică privitoare la staţionarea cohortei I Ubiorum la
Capidava. SCIVA 48, 3-4, pp. 277-281.
Petolescu, C. C. 1995. Unitățile auxiliare din Dacia romană (II). SCIVA 46, 3-4, pp. 237-275.
Petolescu, C. C. 1997. Die Auxiliareinheiten im romischen Dakien. N. Gudea ed., Beiträge,
zur Kenntnis des römischen Heeres in den Dakischen Provinzen. Cluj-Napoca, pp. 67-141 (= AMN
34/1,1997, pp. 75-149)
Petolescu, C. C. 2002. Auxilia Daciae. Contribuție la istoria militară a Daciei romane.
Bucureşti.
Petolescu, C. C., Corcheş, A. 2002. O nouă diplomă militară privitoare la provincia Dacia
Superior. Drobeta 11-12, pp. 120-126.
Petolescu, C. C., Popescu, A. T. 2003. O nouă diplomă militară privitoare la provincia
Moesia Inferior. Studia historica et theologica. Omagiu profesorului Emilian Popescu. pp. 73-92.
Petolescu, C. C., Popescu, A. T. 2004. Ein neues Militärdiplome für die Provinz Moesia
Inferior. ZPE 148, pp. 269-276.
Petolescu, C. C., Gherghe, P., Ciucă, I., Cojoc, M. 2019. O ştampilă tegulară inedită de la
Rusidava. anexă la: Gherghe et al., 2019. Opaițe romane de la Acidava şi Rusidava, jud. Olt.
Craiova, pp. 121-124.
Piso, I., Benea, D. 1984 a. Das Militardiplom von Drobeta. ZPE 56, pp. 263-295.
Piso, I., Benea, D. 1984 b. Diploma militară de la Drobeta. AMN 21, pp. 111-124.
Piso, I., Benea, D. 1985. Diploma militară de la Drobeta. Drobeta 6, pp. 63-74.
Protase, D. 1962. Le coorti I Hispanorum miliaria e I Ubiorum in Dacia. Dacia 6, pp. 505-508.
Protase, D. 1973. Troupes auxiliares originaires des provinces germaniques dans l’armée de
Dacie. Dacia 17, pp. 323-328.
Russu, I. I. 1964. Materiale epigrafice din estul Daciei. AMN I, pp. 190-192.
Russu, I. I. 1972. Auxilia povinciae Daciae. SCIV 23, 1, pp. 63-77.
Spaul, J. E. H. 1994. The auxiliary Canal Units of the pre-Diocletianic imperial Roman
Armyery of the Imperial Roman Army. Andover: Nectorea Press.
Strobel, K. 1984. Untersuchungen zu den Dakerkriegen Trajans. Studien zur Geschichte des
mittleren und unteren Donauraumes in der Hohen Kaiserzeit (Antiquitas, I 33).
Tudor, D. 1962. La cohors I Lingonum en Dacie. Hommages à Albert Grenier. Bruxelles,
pp. 15-23.
Wagner, W. 1938. Die Dislokation der romischen Auxiliarformationen in den Provinzen
Noricum, Pannonien, Moesien und Dakien von Augustus bis Gallienus. Berlin.
135
PETOLESCU Constantin C.
Abrevieri
AE L’Année épigraphique, Paris

AMN Acta Musei Napocensis, Cluj-Napoca
CIL Corpus Inscriptionum Latinarum, Berlin
IDR Inscripțiile Daciei romane, Bucureşti
ILD C.C. Petolescu, Inscripții Latine din Dacia, I−II, 2005−2016,
Bucureşti
ISM Inscripțiile din Scythia Minor, I−V, Bucureşti
RE Real-Encyclopädie der klassischen Altertumswissenschaft, Stuttgart
RMD Paul Holder, Roman Military Diplomas, V, Londra, 2006
SCIV(A) Studii şi cercetări de istorie veche (şi arheologie), Bucureşti
ZPE Zeitschrift fur Papyrologie und Epigraphik, Bonn
Fig. 1. Ştampilele cohortei Ubiorum de la Capidava (1) şi Strejeştii de Jos (2).
136
CERCEI ROMANI DE AUR CU DISC SEMISFERIC. PIESE DIN COLECȚIA MUZEULUI

NAȚIONAL DE ISTORIE A ROMÂNIEI
Alis Dumitrașcu∗
Rezumat: Subiectul acestui articol vizează o categorie de cercei romani cu disc semisferic fixați în ureche
cu ajutorul unei verigi. Întâlniți în contexte arheologice datate din a doua jumătate a secolului I p. Chr.
până în secolul al III - lea p. Chr., se definesc prin aspectul fragil, diversitatea modelelor ornamentale sau,
din contră, prin lipsa acestora. Preferați îndeosebi în regiunile din bazinul est mediteranean al Imperiului
Roman, cu ecouri puternice în spațiul balcanic, sunt mai puțin prezenți în zonele central-vestice ale lumii
romane. De-a lungul timpului, aceștia au dezvoltat o serie de variante tipologice care pot reflecta uneori
particularități regionale.
În scopul argumentării celor menționate mai sus au fost selectați din colecția Muzeului Național de
Istorie a României unsprezece cercei cu disc semisferic. Cele unsprezece piese provin de pe teritoriul
Dobrogei și din sudul Olteniei. Fără a se încadra între produsele de lux ale perioadei romane, aceștia se
poziționează între tipurile preferate în spațiul balcanic cu analogii (cel puțin pentru o parte) în regiuni mai
îndepărtate.
Abstract: The subject of this paper is about a category of Roman earrings with hoop and hemispherical
disc, usually dated from the second half of the first century AD to the third century AD. This type of earrings
can be defined by their fragile looking, by the variety of decoration or in other cases by the absence of
decoration. This earrings, used especially in the Eastern Mediterranean region with strong echoes in the
Balkans, are less popular in the Western areas of the Roman Empire. Over time, they have developed
different variants which could sometimes reveals regional features.
In order to argue those mentioned above, eleven earrings with hemispherical disc were selected from the
collection of National History Museum of Romania. The eleven artifacts were discovered in the territory of
Dobrudja and South Oltenia. Without being among the luxury adornments of the Roman period, they are
among the preferred types in the Balkans with analogies (at least for some of them) in more remote areas of
the Roman Empire.
Cuvinte cheie: Imperiul Roman, aur, cercei cu disc semisferic.
Key-words: Roman Empire, gold, earrings with hemispherical disc.
Tema acestui articol vizează o categorie de cercei romani cu disc semisferic fixați în ureche cu
ajutorul unei verigi, model reprezentat și în patrimoniul Muzeului Național de Istorie a României1.
Foarte populari în primele secole post Christum, aceștia se caracterizează prin dimensiunile reduse,
delicatețea formelor, diversitatea modelelor ornamentale sau din contră prin lipsa acestora. În
consecință se dezvoltă, în special pe parcursul secolelor II-III p. Chr., o serie de variante a căror
prelucrare este supusă unor particularități regionale sau cronologice. Probabil ca urmare a
caracteristicilor specifice, care de cele mai multe ori nu impresionează, sunt amintiți în general în
literatură doar tangențial ca parte a unor inventare funerare sau alături de alte piese de podoabă care
fac subiectul unor articole sau cataloage ce au la bază diferite colecții. Pentru spațiul balcanic
∗
Muzeul Național de Istorie a României, București, e-mail: alisdumitrascu2012@gmail.com.
1
În scopul obținerii unei imagini generale asupra distribuției regionale a acestor cercei vor fi discutați, în rândurile ce
urmează, numai cei al căror loc de descoperire este cunoscut. În acest context din patrimoniul Muzeului Național de
Istorie a României au fost selectați unsprezece cercei: nouă descoperiți de pe teritoriul Dobrogei și o pereche provenită
din sudul Olteniei (vezi catalog). Din păcate informațiile referitoare la contextele arheologice în care aceștia au fost
descoperiți sunt necunoscute.
Piesele au fost transferate în patrimoniul Muzeului Național de Istorie a României la începutul anilor ’70 din colecțiile
Muzeului de Istorie Națională și Arheologie Constanța și din cele ale Muzeului Național de Antichități.
137
DUMITRAȘCU Alis
importante sunt tipologiile publicate de Ljudmila Ruseva-Slokoska2 și Ivana Popović3. Acestea se

pot aplica și cerceilor în discuție din colecția Muzeului Național de Istorie a României. Fără a
insista însă asupra încadrării tipologice, cerceii cu disc semisferic vor fi discutați în rândurile ce
urmează raportat la problematica generală implicată de aceste piese. Astfel, vor fi tratate aspecte
legate de tehnologia de prelucrare sau de evoluția unor „tipare” în timp și spațiu.
Numărul mare de variante al acestei grupe de cercei se poate explica prin specificul
podoabelor care, deși supuse unor tendințe, oferă meșterilor o mare libertate în prelucrare. Cea mai
simplă formă a acestor cercei, întâlnită în contexte arheologice datate din a doua jumătate a
secolului I p. Chr. până în secolul al III-p. Chr.4, era realizată prin fixarea unui disc pe o verigă.
Aceasta putea fi lucrată dintr-o sârmă simplă sau, într-o pondere mai mică, torsionată5 ori cu
striații6. În cazul exemplarelor mai elaborate veriga putea fi împletită sau îmbogățită cu diferite
aplicații7.
Referitor la sistemul de închidere al cerceilor au fost identificate două variante în care
închiderea era asigurată de capetele sârmei care formau veriga. În prima, întâlnită mai rar, acesta era
format dintr-o buclă și cârlig (cat. 6, Pl. I / 6), iar în cea de-a doua cârligul era anulat prin simpla
înfășurare a extremității care forma cârligul, în prima variantă, pe buclă. Ultima, întâlnită de cele
mai multe ori, a fost aplicată cu certitudine și pentru șapte din cele unsprezece exemplare selectate
din colecția Muzeului Național de Istorie a României. Cele două posibilități de închidere au
funcționat paralel fără nicio diferențiere de natură cronologică.
Prelucrarea discului presupunea în primul rând decuparea și aducerea la grosimea dorită,
prin batere repetată, a unei foi din aur. Ulterior pe un suport dintr-un material moale se așeza foița,
iar prin lovire cu un ciocan cu capul convex i se imprima o formă semisferică8.
Esențiale în prelucrarea cerceilor, sârmele puteau fi obținute prin diferite tehnici. Una dintre
cele mai utilizate metode presupunea tăierea unor foi de aur în benzi dreptunghiulare care ulterior
erau răsucite și netezite printr-o mișcare de rotație între două plăci dintr-un material mai dur.
Această tehnică se identifică prin apariția, pe suprafața sârmei, a unor caneluri elicoidale care
corespund marginilor benzii inițiale9 (Pl. I / 2 C). Se produceau în acest mod fire netede, circulare în
secțiune.
2
În lucrarea Roman jewellery. A collection of the National Archaeological Museum, cerceii sunt separați în funcție de
sistemul de suspendare în ureche în două grupe tipologice (tipul I – verigă; tipul II – cârlig) cu mai multe variante și
subvariante. Exemplarele cu disc semisferic au fost încadrate în funcție de sistemul de închidere, decor, prezența sau
absența pandantivelor după cum urmează: piesele pentru care unul dintre capetele verigii formează o buclă iar celălalt
se prinde de aceasta prin înfășurare – Tip I / variantele 3B (fără pandantiv) și 3E (cu pandantiv) secolele I – III p. Chr și
cerceii cu veriga închisă printr-un sistem format din buclă și cârlig Tipul I / varianta 4C, secolele II – III p. Chr., Ruseva
Slokoska, 1991, pp. 26-28.
3
În lucrarea Rimski nakit u narodnom muzeju u Beogradu (Les bijoux romains du Musée National de Beograd) cerceii
sunt încadrați în două grupe principale în funcție de sistemul de prindere (verigă sau cârlig). Cerceii cu disc semisferic
au fost plasați în Grupa I – tipul II / varianta 1.1 pentru exemplarele fără pandantiv și Grupa I – Tipul II / varianta 1a
pentru cele cu pandantiv. Ambele variante datate pe parcursul secolelor II-III p. Chr., Popović, 1996, pp. 116-117.
4
Ostia (Italia), Pirzio Biroli Stefanelli, 1992, p. 165, Fig. 176-177; Apta Iulia (Apt, Franța), Dumoulin, 1958, pp. 216-
217, Fig. 21 a; Intercisa (Dunaújváros, Ungaria), Alföldi, 1957, p. 433, cat. 18 / LXXIX / 22; Viminacium (Kostolac,
Serbia), Milovanović, 2018, p. 119, Fig. 16; Oescus (Gigen regiunea Plevna, Bulgaria), Koвачева, 1984, p. 75 / Pl. 4 /
1; Russeva Slokoska, 1991, p. 106, cat. 8 a-b; Chersonesos (Sevastopol, Ucraina), Zhuravlev et al., 2017, p. 63, cat. 104
- 105, Pl. 35 / 104 -105; Amman, Iordania, Harding, 1950, p. 87, no. 214, 218, Pl. XXVII / 214, 218.
5
Chersonesos (Sevastopol, Ucraina), Zhuravlev et al., 2017, p. 64. cat. 106, Pl. 35 / 106; Cipru, Marshall, 1911, p. 293,
no. 2526, Pl. LIII / 2526.
6
Marcianopolis (Devnea, Bulgaria), Дончева, 2003, p. 9; Novae (Shishtov, Bulgaria), Russeva Slokoska, 1991, p. 116,
cat. 31.
7
Est de Nahariia, Israel, Abu ‘Uqsa, 2007, p. 76, Fig. 9.10, p. 77*; Siria, Besson, Thiaudière, 2012, pp. 138-139, Fig.
107; Cipru, Cesnola, 1903, Pl. XX / 13-14.
8
Higgins, 1980, pp. 12-13; Ignatiadou, Tsigarida, 2008, pp. 38-39.
9
Ogden, 1992, pp. 46-47, Fig. 30; Carroll, 1972, pp. 321-323, Pl. 69-70; Oddy, 1977, pp. 79-87.
138
Dar sârmele nu erau folosite doar în formarea structurii de bază a cerceilor ci și în crearea
unor modele ornamentale care, în funcție de complexitatea piesei, puteau cuprinde și diferite
granule de aur, perle sau pastile de sticlă. În acest scop, firul perlat se află între preferințele
meșterilor. Modalitățile prin care acesta se obținea puteau implica instrumente și etape distincte prin
care se modelau sârme cu striații mai mult sau mai puțin rotunjite. Referiri la instrumentele cu
ajutorul cărora se produceau apar, destul de târziu, în partea a treia a lucrării De diversis artibus a
călugărului benedictin Theophilus Presbyter care a descris două piese de mici dimensiuni. Prima
dintre ele denumită organarium funcționa pe sistemul unei prese marcată în zona de contact cu o
canelură în interiorul căreia se găseau o serie de adâncituri semisferice10. Prin acționarea acestei
prese se creau fire perlate, ale căror granulații puteau avea un aspect de serie. Al doilea instrument,
descris de Theophilus, era de forma unei pile cu partea activă străbătută longitudinal de o canelură
cu marginile ascuțite11 și în acest caz striațiile puteau avea caracteristici asemănătoare. Dar, în cea
mai mare parte, firele perlate observate în alcătuirea podoabelor care au circulat în perioada
Imperiului Roman nu au aspect de serie ci mai degrabă denotă particularități care pot indica
prelucrarea lor cu mâna liberă. Tehnologia prin care se producea efectul granulat (cu mâna liberă) a
fost prezentată și în articolul Learning the Technologies of Making Beaded Wire, unde sunt
menționate o serie de etape care presupuneau în primul rând utilizarea în mod succesiv a unor cuțite
cu lama în formă de „V” și „U” și în al doilea rând folosirea unor instrumente marcate de caneluri
cu pereții rotunjiți. Astfel, pentru început se executau pe circumferința sârmei o succesiune de
tăieturi în „V” care aveau ca rezultat apariția unor striații cu marginile reliefate deasupra suprafeței
originale a sârmei. Efectul perlat era dobândit ulterior prin lărgirea și presarea graduală a canelurilor
și a marginilor înălțate ale acestora. Ca urmare, se realizau o varietate importantă de sârme cu
reliefuri mai mult sau mai puțin rotunjite al căror detaliu principal este reprezentat de existența unor
mici șănțulețe în zona centrală a granulelor aparente12.
Întorcându-ne la piesele selectate din colecția Muzeului Național de Istorie a României doar
opt din cei unsprezece cercei au incluse în structura lor fire perlate. Trădând o oarecare
superficialitate, prelucrarea acestora a urmat la bază tehnica descrisă mai sus. S-au obținut în modul
acesta sârme cu profile unghiulare create prin unificarea marginilor supraînălțate ale șănțulețelor
(cat. 6, Pl. I / 6 E și cat. 9, Pl. II / 9 C) sau fire cu aspect granulat dobândit prin rotunjirea
contururilor (firul care mărginește discul cercelului cat. 5, Pl. I / 5 A sau pandantivul cercelului cat.
8, Pl. II / 8 C – D). În situațiile în care extremitățile nu se apropiau îndeajuns în spațiul dintre
caneluri apar mici șănțulețe (vezi de exemplu Pl. I / 6 C sau Pl. II / 9 A).
De foarte multe ori în completarea firelor perlate se puteau adăuga una sau mai multe
granule din aur. În acest fel, prin împodobirea discului cu fir perlat pe margine și o granulă de aur în
centru (cat. 9, Pl. II / 9) se crea unul dintre cele mai simple și răspândite tipare ornamentale. Pentru
producerea acestor perle din aur s-au înaintat de-a lungul timpului mai multe propuneri dar cea mai
plauzibilă dintre toate presupunea topirea într-un creuzet a unor fragmente mici de aur tăiate dintr-o
bandă îngustă și subțire. Se obțineau în modul acesta, într-un timp relativ scurt, o cantitate
considerabilă de granule, cu dimensiuni relativ asemănătoare13.
O etapă esențială, în prelucrarea cerceilor cu disc semisferic, era reprezentată de stabilizarea
părților componente. În acest scop se puteau folosi diferite tehnici de fixare. Una dintre acestea
presupunea integrarea între elementele care trebuiau prinse a unui aliaj care conținea alături de aur o
cantitate mai mare de argint și cupru. Adăugarea cuprului avea ca efect scăderea punctului de topire
și în acest fel, sub acțiunea unei flăcări, „aliajul de legătură” (sub formă de pudră sau mici așchii) se
topea primul. Se producea astfel o topitură care prin solidificare conducea la lipirea părților. Piesele
10
Theophilus III. IX.
11
Theophilius III. X.
12
Tamla, Varkki, 2009, pp. 41-47.
13
Carroll, 1974, pp. 33-34; Wolters, 1981, pp. 124-125; de Callataÿ, 1983, pp. 185-186.
139
DUMITRAȘCU Alis
fixate prin această tehnică au de multe ori un aspect „inundat”14, observat, de exemplu, și la unul
dintre cerceii proveniți de la Tomis (cat. 5, Pl. I / 5 A).
Atât dimensiunile reduse cât și aplicarea, de multe ori, succesivă a detaliilor ornamentale (în
special în cazul cerceilor mai elaborați) presupuneau utilizarea unor lipituri mai fine, fără surplus de
material și care să reziste unor procedee de încălzire repetate. În acest context se foloseau diverse
mixturi al căror ingredient principal era cuprul. Aceste amestecuri se întindeau pe suprafețele vizate
după care, în zonele respective, se poziționau elementele ornamentale care erau ținute în loc cu
ajutorul unui adeziv aflat în compoziție. Pasul următor implica fixarea definitivă a acestora la
temperaturi înalte într-un foc de cărbuni15. Este posibil ca o tehnică asemănătoare să se fi utilizat și
pentru realizarea pandantivelor în formă de ciorchine (cat. 10 – 11, Pl. II / 10 C și 11 C) sau în
obținerea perlei montată pe pandantivul unui cercel descoperit la Tomis (cat. 9, Pl. II / 9). Foarte
probabil aceasta a fost prelucrată prin lipirea a două semisfere din foiță de aur, linia de îmbinare
fiind vizibilă pe circumferința perlei în zona centrală (Pl. II / 9 C). Notabil este și faptul că fixarea
perlei pe tija pandantivului s-a realizat prin introducerea sârmei într-un orificiu aflat în partea
superioară a acesteia. În această zonă s-a identificat o mică „spărtură” prin care se poate observa că
perla este goală pe interior (Pl. II / 9 D).
Ornamentarea cerceilor putea fi în cele din urmă completată prin crearea unor contraste.
Acest efect, documentat și iconografic pe un portret funerar descoperit la Antinoopolis, Egipt16, se
dobândea prin integrarea în structura pandantivului sau în centrul discului a unor pietre prețioase,
perle sau pastile de sticlă. Din păcate, acestea se păstrează în foarte puține cazuri17. Pentru o
categorie importantă de piese, perlele erau susținute în centrul discului cu ajutorul unei tije-suport,
obținută prin tragerea extremității sârmei care forma bucla de închidere deasupra discului printr-un
orificiu realizat în mijlocul acestuia. Uneori această tijă era stabilizată prin adăugarea unui aliaj care
prin topire și ulterior răcire se „cimenta” în zona de îmbinare. Cerceii care urmează acest tipar de
prelucrare sunt întâlniți în mod frecvent în secolul al II – lea p. Chr în regiunea litoralului vestic al
Mării Negre18, modelul se regăsește și între piesele selecționate din patrimoniul Muzeului Național
de Istorie a României (cat. 6-8, Pl. I / 6, Pl. II / 7 - 8).
În crearea unei imagini cât mai cuprinzătoare asupra acestei categorii de material
cunoașterea contextelor arheologice devine esențială prin furnizarea unor informații referitoare la
datare sau circulație. Corelat cu acestea se pot extrage de asemenea, date importante asupra
particularităților stilistice reflectate adesea în abordarea volumelor și a detaliilor ornamentale în
diferite regiuni ale Imperiului Roman. Prin urmare au fost luate în discuție numai piesele a căror
publicare a fost însoțită cel puțin de indicarea locului de descoperire. În aceste condiții am reușit să
identific la momentul publicării acestui articol, pe lângă cele unsprezece piese selectate din
patrimoniul Muzeului Național de Istorie a României, 233 de cercei cu disc semisferic19 (Pl. III).
14
Ogden, 1992, p. 51; Prévalet, 2009, p. 132.
15
Plinius XXXIII (26) 86, XXXIII (29) 93; Wolters, 1981, pp. 126-127; de Callataÿ, 1983, pp. 188-190; Nestler,
Formigli, 2010, pp. 29-36.
16
Besson, Thiaudière, 2012, p. 142, Fig. 110.
17
Tomis (Constanța) Lungu et al., 2012, p. 76, cat. 161, Pl. XXXIV / 161; regiunea Plevna, Bulgaria, Russeva
Slokoska, 1991, p. 109, cat. 13 a; Siria, Metzger, 1977, p. 143, No. 3, Taf 1 / 3; cercel elaborat în structura căruia a fost
integrat un granat (foarte probabil Orient) Pirzio Biroli Stefanelli, 1992, p. 179, Fig. 206, p. 255, cat. 154.
18
Tomis (Constanța) Lungu et al., 2012, p. 41, cat. 37-38, Pl. XIV / 37-38; p. 42, cat. 41, Pl. XV / 41; Noviodunum –
„La două movile” (Isaccea, jud. Tulcea) Adina Ailincăi, Dorel Paraschiv în Aurul și argintul antic al României 2014, p.
448, cat. 101.4; Niculițel, jud. Tulcea, Simion, 1977, p. 126, 130, Pl. X / 5; Odessos (Varna, Bulgaria) Дончева, 2003,
p. 9.
19
vezi în acest sens: Mazar, 1994; Abu 'Uqsa, Katsnelson, 1999; Abu ‘Uqsa, 2007; Negev, 1971; Rosenthal-
Heginbottom, 2015; Winter, 2015; Metzger, 1977; Cesnola, 1903; Myres, 1914; Marshall, 1911; Higgins, 1980;
Besson, Thiaudière, 2012; Deppert-Lippitz, 1985; Harding, 1950; Harding, 1951; Naghawi, 1989; Zhuravlev et al.,
2017; Lungu et al., 2012; Băjenaru et al., 2017; Bârlădeanu – Zavatin, 1977; Simion, 1977, Simion, 2007; Simion,
2008; Facsády, 2009; Ruseva Slokoska, 1991; Aнгелов, 1983; Филов, 1915; Koвачева, 1984; Дончева, 2003; Pirzio
Biroli Stefanelli, 1992; Popović, 1996; Milovanović, 2018; Zotović, 1995; Alföldi, 1957; Dumoulin, 1958; Cornel Ilie
140
Absența de pe hartă a cerceilor în zona Asiei Mici sau a sudului Peninsulei Balcanice se explică
prin raritatea surselor bibliografice avute la dispoziție la momentul publicării acestui articol. Cred
însă că acest model de cercel nu putea reprezenta o raritate în teritoriile respective. Cu toate acestea
chiar dacă lista este departe de a fi completă prin cele 233 de piese se poate crea totuși o imagine
generală asupra tendințelor care au marcat prelucrarea acestor artefacte în timp și spațiu. Astfel, s-a
putut observa că cerceii cu disc semisferic sunt preferați îndeosebi în regiunile din bazinul est
mediteranean al Imperiului Roman cu ecouri puternice în spațiul balcanic și sunt mai puțin prezenți
în zonele central-vestice ale lumii romane. Datorită circulației lor îndelungate pe o arie vastă a
Imperiului s-au dezvoltat, alături de variantele comune, și o serie de exemplare în a căror prelucrare
se pot recunoaște anumite caracteristici regionale și / sau cronologice.
O trăsătură specială a fost, de exemplu, sesizată la o serie de cercei descoperiți pe teritoriul
Ciprului20, în această zonă se individualizează o categorie a căror verigă se îngroașă progresiv spre
bucla de prindere unde este fixat și discul. Verigile de acest tip cu un aspect mai masiv simple-
netede sau torsionate pot indica, după cum remarca și R. Higgins21, o reminiscență a atelierelor
elenistice.
Pe de altă parte, în special în provinciile din peninsula Balcanică / litoralul Mării Negre se
dezvoltă un tipar decorativ care presupunea fixarea pe disc a două sau mai multe anouri dispuse
concentric (pe marginea și pe centrul discului)22. În interiorul verigii din mijloc se fixa, foarte
probabil, o perlă în cazul exemplarelor mai timpurii sau o „pastilă” de sticlă utilizată în general pe
parcursul secolului al III-lea p. Chr. Această modalitate de ornamentare a discului a fost observată
și la patru din cele unsprezece piese selectate din patrimoniul Muzeului Național de Istorie a
României (cat. 6-8, cat. 11, Pl. I / 6, Pl. II / 7 A - 8 A, 11 A).
Cu precădere în a doua jumătate a secolului al II-lea și în secolul al III-lea p. Chr., evoluează
o categorie de cercei al căror pandantiv era format dintr-o sârmă în capătul căreia se monta o perlă
din aur. În partea inferioară a acestei perle se puteau fixa diferite elemente de formă piramidală cu
vârful în jos23. Uneori, în locul elementelor amintite, se prefera o singură granulă din aur24 sau
alteori se renunța la orice aplicație25. Ultima variantă se identifică și între piesele aflate în
patrimoniul Muzeului Național de Istorie a României (cat. 9, Pl. II / 9). De cele mai multe ori discul
acestor cercei se împodobea cu fir perlat sau torsionat.
în Aurul și argintul antic al României 2014; Adina Ailincăi, Dorel Paraschiv în Aurul și argintul antic al României
2014; Fleck – sursă web.
https://static1.squarespace.com/static/534849e8e4b0dd67a1620643/t/5370f2cfe4b020808025ebc3/1399911119974/Nort
hern+Cemetery+fleck.pdf (sursă verificată în data de 30. 08. 2020).
http://www.antiquities.org.il/t/PeriodSub_en.aspx?id=1 – Special Finds (sursă verificată în data de 30. 08. 2020).
https://www.alamyimages.fr/bijoux-monde-antique-trois-boucles-d-oreilles-or-granulation-syrie-periode-romaine-1ere-
2eme-siecle-ad-dair-al-hadjar-musee-national-de-damas-empire-romain-historique-artisanal-artisanal-dore-anneau-d-
oreille-piece-de-bijoux-monde-antique-image7988851.html (sursă verificată în data de 25. 08. 2020).
https://www.britishmuseum.org/collection/object/G_1914-1014-4 (sursă verificată în data de 25. 08. 2020).
https://www.britishmuseum.org/collection/object/G_1914-1014-2 (sursă verificată în data de 18. 08. 2020).
https://www.metmuseum.org/art/collection/search (sursă verificată în data de 30. 08. 2020).
20
Cesnola, 1903, Pl. XXII / 17-20.
21
Higgins, 1980, p. 177.
22
Olbia (Ucraina), Pirzio Biroli Stefanelli, 1992, p. 159, Fig. 166, pp. 247-248, cat. 120; Callatis (Mangalia, jud.
Constanța) Bârlădeanu – Zavatin, 1977, p. 140, Pl. VIII / 1; Noviodunum (Isaccea, jud. Tulcea), Simion, 2008, p. 257,
Fig. 4; Odessos (Varna, Bulgaria) Дончева, 2003, p. 8; Marcianopolis (Devnea, Bulgaria), Aнгелов, 1983, pp. 85-86,
Fig. III / 2; Nikolaevo, Bulgaria, Филов, 1915, Pl. II / 5a-5b.
23
Cipru, Marshall, 1911, p. 293, no. 2526, Pl. LIII / 2526.
24
Novae (Svishtov, Bulgaria) Ruseva Slokoska, 1991, p. 109, cat. 13 a-b, p. 116, cat. 31 a-b; Cipru, Marshall, 1911, no.
2529-2530; Gesher HaZiv, Israel, Mazar, 1994, pp. 80-81 (M. 1007, 1009), Fig. 8, 10, Liman, Israel, Abu ‘Uqsa,
Katsnelson, 1999, p. 179, Fig. 5.
25
Cipru, Marshall, 1911, p. 293, no. 2531; Tomis (Constanța), Lungu et al., 2012, pp. 78-79, cat. 169-170, Pl. XXXV /
169-170; Galați (Cartier Dunărea) Cornel Ilie în Aurul și argintul antic al României 2014, p. 462, cat. 107.1.
141
DUMITRAȘCU Alis
Frecvent utilizate și în cazul cerceilor cu disc sunt pandantivele compuse din grupaje în
formă de ciorchine. Semnalați în spațiul oriental spre finalul secolului I p. Chr26, utilizarea lor a
continuat și în secolele următoare27. De exemplu, o pereche cu un pandantiv ciorchine a fost
descoperită într-un mormânt din jurul orașului Chersonesos (Sevastopol, Ucraina) și a fost datată,
pe baza materialului arheologic, în perioada secolelor I-II p. Chr28. În provinciile din zona balcanică
cerceii cu pandantive de acest fel (mult mai stilizate), simplii (cat. 10, Pl. II / 10 A - B) sau
ornamentați (cat. 11, Pl. II / 11 A - C), au fost adesea datați pe parcursul secolelor II-III p. Chr29. În
același registru se pot încadra și o serie de pandantive, puțin mai elaborate, realizate dintr-un tub din
foaie de aur și o structură piramidală cu vârful în jos sudată în partea inferioară a tubului. O pereche
cu un pandantiv de acest fel a fost descoperită la Carsium (Hârșova, jud. Constanța)30 și o alta a fost
identificată în inventarul tezaurului de la Nikolaevo, regiunea Stara Zagora, Bulgaria31. Această
categorie de pandantive aflată în circulație pe parcursul secolului al III-lea p. Chr. a cunoscut o
utilizare largă care nu s-a limitat doar la cerceii cu disc semisferic.
Tot pe parcursul secolului al III-lea p. Chr., în spațiul oriental, foarte probabil în atelierele
de pe teritoriul Siriei, se dezvoltă o variantă de cercei cu disc semisferic care se deosebește prin
atenția acordată volumelor și detaliilor ornamentale. „Punctul de atracție” al acestor exemplare este
reprezentat de pandantivele de forma unor ciorchini lucrați, în principal, prin alăturarea unor sfere
goale pe interior, obținute din foițe de aur32. Întâlniți adeseori în bazinul estic al Mării Mediterane
au fost semnalați și pe litoralul Mării Negre la Odessos (Varna, Bulgaria)33 și Samsun, Turcia34.
Dintr-o perspectivă de ansamblu asupra podoabelor romane, piesele menționate se disting prin
abundența detaliilor a căror creație, pe de o parte, se bazează pe gradul înalt de pricepere tehnică
atins de către orfevri și, pe de altă parte, își poate avea originile în înclinația spre împodobire a
populației din spațiul est mediteraneean.
Din punct de vedere stilistic cerceii cu disc semisferic prezintă o gamă impresionantă de
variante mai mult sau mai puțin elaborate o caracteristică aplicabilă, de altfel, majorității
podoabelor romane. Această diversitate se află în strânsă legătură cu diferiți factori, între care
perioada îndelungată de timp în care s-au aflat în circulație, spațiul vast în care au fost utilizați,
preferințele personale, îndemânarea și simțul estetic al meșterilor. Totodată prelucrarea manuală
implică imposibilitatea producerii unor piese identice. Diferențe de detaliu au fost surprinse și între
cerceii regăsiți la numerele de catalog 6-8 care, deși reprezintă aceeași variantă, se individualizează
printr-o serie de particularități. O primă deosebire s-a observat în modalitatea de prelucrare a
discului. Pentru cercelul (cat. 6, Pl. I / 6 A – B) descoperit la Histria, în scopul unei asigurări
suplimentare a monturii, s-a creat în centrul discului o alveolare care urma conturul perlei (astăzi
pierdută). Adâncitura este inexistentă la piesele provenite de la Tomis (cat. 7 - 8, Pl. II / 7 A – B și 8
A – B). În toate cele trei situații a fost efectuată câte o perforație în centrul discului, dar pentru
cercelul provenit de la Histria aceasta a fost realizată printr-o împunsătură din față spre spate (Pl. I /
6 D) în timp ce pentru cei de la Tomis aceasta a fost practicată din spate spre fața acestuia (Pl. II / 7
26
Davidson, Oliver, 1984, p. 124, no. 144.
27
Est de Nahariia, Israel, Abu ‘Uqsa, 2007, p. 76, Fig. 9.9, p. 76* - 78*.
28
Zhuravlev et al., 2017, pp. 44-45, cat. 85, Pl. 26 / 85.
29
Com. Independența, jud. Constanța, Lungu et al., 2012, pp. 77-78; cat. 165-166, Pl. XXXIV / 165 – 166; Tomis
(Constanța), Lungu et al., 2012, p. 74, cat. 155, Pl. XXXIII / 155.
30
Lungu et al., 2012, p. 78, cat. 167-168, Pl. XXXIV / 167-168.
31
Филов, 1915, pp. 46-48, Pl. II / 5a-5b.
32
Qasrawet, Israel, Rosenthal-Heginbottom, 2015, p. 161, Fig. 14; Siria, Besson, Thiaudière, 2012, pp. 138-139, Fig.
107; Egipt, Deppert-Lippitz, 1985, pp. 20-21, cat. 51; Taf. 22-23; Cipru, Cesnola, 1903, Pl. XIII / 13-14.
33
Дончева, 2003, p. 14.
34
https://www.britishmuseum.org/research/collection_online/collection_object_details.aspx?objectId=465933&partId=1
&searchText=roman+ear-ring&images=true&page=6 (sursă verificată în data de 10. 08. 2020).
https://www.britishmuseum.org/research/collection_online/collection_object_details.aspx?objectId=465935&partId=1
&searchText=roman+ear-ring&images=true&page=6 (sursă verificată în data de 10. 08. 2020).
142
C). Următoarele diferențe au fost remarcate în zona sistemului de închidere format în cazul
cercelului de la Histria din buclă și cârlig (Pl. I / 6) în timp ce pentru exemplarele provenite de la
Tomis cârligul a fost anulat prin înfășurarea unui capăt al verigii pe bucla de prindere (Pl. II / 7-8).
În ceea ce privește pandantivele cel inclus în structura cercelului de la Histria este compus dintr-o
sârmă și un anou. Punctele de contact dintre acestea au fost ascunse prin aplicarea unei benzi cu
extremitățile fixate pe tijă (Pl. I / 6 E). În cazul exemplarelor provenite de la Tomis, pandantivul este
lucrat dintr-o sârmă cu un capăt întors în formă de buclă. Punctul de închidere al buclei a fost
ascuns prin „sudarea” unei granule. O deosebire apare însă și între ultimele piese (presupuse a fi din
aceeași pereche) astfel, unul dintre pandantive este ornamentat cu o succesiune de caneluri pe toată
întinderea inclusiv pe suprafața buclei de prindere, iar celălalt este marcat cu striații doar pe
suprafața tijei (Pl. II / 7 D și 8 C – D).
Utilizați de doamnele din societatea romană în scopul împodobirii, obicei adesea criticat în
sursele antice35, cerceii se definesc în general prin delicatețea formelor. Prețiozitatea acestor
artefacte, inclusiv a celor în discuție, era asigurată pe de o parte prin grija acordată detaliilor la
momentul prelucrării și pe de altă parte prin însuși aurul din care au fost lucrate. Idee sugerată și
prin una dintre piesele descoperite la Tomis (cat. 11, Pl. II / 11 C) a cărui verigă ruptă a fost reparată
încă din antichitate.
Foarte populari pe parcursul secolelor II-III p. Chr., cerceii cu disc semisferic pot fi
ilustrativi pentru tendințele ce au marcat prelucrarea podoabelor în Imperiul Roman. Marea
provocare a meșterilor fiind în această perioadă reprezentată pe de o parte de crearea unor bijuterii
care să atragă privirile și pe de altă parte de utilizarea unei cantități reduse de metal prețios. Se
produceau astfel, pornind de la un tipar de bază, o sumă importantă de modele mai mult sau mai
puțin elaborate, în a căror obținere, creativitatea și îndemânarea meșterilor reprezenta un factor
determinat. Între variantele ce înconjoară această grupă de cercei se distanțează un tipar mai
complex, ce a evoluat din atelierele din spațiul oriental, caracterizat prin pandantivele în formă de
ciorchini împodobite cu granule de aur de mici dimensiuni. În marea lor majoritate însă, cerceii cu
disc semisferic nu urmează modele foarte complicate trădând chiar, de multe ori o oarecare
superficialitate în prelucrare. Acest aspect a fost observat și în cazul cerceilor selectați din colecția
Muzeului Național de Istorie a României care fără a se afla între produsele de lux ale categoriei lor
sunt reprezentativi pentru modelele comune care au existat în peninsula Balcanică. Pe de altă parte,
prin analogiile identificate în spațiul oriental al Imperiului, aceștia reconfirmă mobilitatea populației
și circulația „tiparelor” și / sau a modelelor decorative care au stat la baza creării cerceilor romani
cu disc semisferic.
Lista ilustrațiilor:
Pl. I – cercei cu disc semisferic din patrimoniul Muzeului Național de Istorie a României, nr. cat. 1-
6.
Pl. II – cercei cu disc semisferic din patrimoniul Muzeului Național de Istorie a României, nr. cat.
7-11.
Pl. III – distribuția cerceilor cu disc semisferic în spațiul roman. Pentru hartă s-a utilizat o captură
Google Earth.
35
Vezi spre exemplu Seneca, Despre binefaceri VII. 9. 4. - Văd perle, nu câte una la ureche, ci mănunchiuri, iar
urechile trebuie să se deprindă să le poarte povara […]. Nebunia muierii nu i-ar fi copleșit destul pe bărbați dacă n-ar
fi atârnat la ureche câte două sau trei averi moștenite!
143
DUMITRAȘCU Alis
Catalog:
1. Cercel, inv. 11410 (Pl. I / 1)
Romula (Reșca, jud. Olt)

Aur, Batere, rulare, pliere, lipire, lustruire
G: 0,60 g; D verigă: 14,48 x 12,54 mm; D disc: 5,76 x 3,73 mm
Secolele II-III p. Chr.
Cercel lucrat dintr-o sârmă cu un capăt îndoit într-o buclă și cu celălalt într-un cârlig trecut prin
buclă. Pe verigă este fixat un disc ușor bombat (actualmente puternic deformat) cu centrul marcat de
o perlă din aur.
Sfîrlea, 1983, pp. 94-95, nr. 9
2. Cercel, inv. 11411 (Pl. I / 2)
Romula (Reșca. Jud. Olt)

Aur, Batere, rulare, pliere, lipire, lustruire
G: 0,58 g; D verigă: 15,97 x 14,12 mm; D disc: 5,68 x 4,22 mm
Pereche cu inv. 11410 / cat. 1
Cercel prelucrat într-un mod asemănător cu perechea sa, cu deosebirea că mijlocul discului fixat pe
verigă este reliefat pentru a sugera ideea unei granule. De-a lungul verigii se remarcă linii elicoidale
care sugerează modul de obținere a sârmei. În zona de prindere a cârligului se pot observa o serie de
ondulări survenite, probabil, ca urmare a deschiderii la un moment dat a cercelului.
Sfîrlea, 1983, pp. 94-95, nr. 9
3. Cercel, inv. 8980 (Pl. I / 3)
Histria (Istria, jud. Constanța) secolele II-III p. Chr.

Aur, Batere, rulare, lipire, lustruire
G: 1,07 g; D verigă. 15,36 x 14,49 mm; D disc. 7,34 x 6,23 mm
Verigă circulară, în secțiune, cu o extremitate întoarsă în buclă și cu cealaltă prinsă prin înfășurare
pe aceasta. În fața anoului de prindere sârma este ușor aplatizată spre a susține un disc cu marginea
ornamentată cu o sârmă perlată.
Inedit
4. Cercel, inv. 8981 (Pl. I / 4)
Histria (Istria, jud. Constanța)

Pereche cu inv. 8980 / cat. 3
144
Cercel prelucrat într-un mod asemănător cu perechea sa (vezi inv. 8981 / cat. 3), cu deosebirea că
veriga are o formă ușor ovală. Firul perlat care marca inițial întreaga circumferință a discului se
păstrează doar pe jumătate.
Inedit
5. Cercel, inv. 49073 (Pl. I / 5)
Tomis (Constanța, jud. Constanța)

Verigă circulară, în secțiune, cu o extremitate întorsă într-o buclă prelungită paralel cu sârma verigii
pe care se și strânge prin înfășurarea capătului. Segmentul de sârmă deasupra căruia este poziționat
discul este aplatizat prin batere. Pe marginea discului, actualmente puternic deformat, este lipit un
fir perlat iar în centru este fixată o granulă de aur. Închiderea cercelului este asigurată prin rularea
capătului „liber” pe buclă.
Inedit
6. Cercel, inv. 8990 (Pl. I / 6)
Histria (Istria, jud. Constanța)

Aur, Batere, rulare, pliere, presare, lipire, lustruire
G: 3,49 g; D verigă. 18,86 x 18,39 mm; D disc. 11,15 x 11,10 mm; L pandantiv. 15,23 mm
Secolul al II-lea p. Chr.
Verigă cu o extremitate întoarsă în cârlig și cu cealaltă curbată într-o buclă. La baza acesteia este
lipit un disc cu centrul concav și perforat printr-o împunsătură dinspre avers spre revers cu un
instrument ascuțit. Capătul verigii care formează bucla de prindere este trecut prin orificiul din
mijlocul discului creându-se, în felul acesta cu rol de suport pentru o perlă care, din păcate, nu s-a
păstrat. De asemenea, pe marginea discului și zona centrală sunt fixate două fire perlate.
Pandantivul este alcătuit dintr-un inel de prindere și o sârmă cu striații unghiulare finalizată într-un
cârlig. Capătul sârmei susținea în antichitate, foarte probabil, o perlă. Prinderea de veriga cercelului
era asigurată de un inel deschis cu capetele fixate pe tija pandantivului. În zona de mijloc a anoului
se poate observa o întrerupere / ruptură. Punctele de îmbinare dintre inel și tija pandantivului au fost
mascate cu ajutorul unei benzi înguste și stabilizate prin aplicarea unui aliaj care supus la
temperaturi înalte a asigurat lipirea părților.
Inedit
7. Cercel, inv. 9572 (Pl. II / 7)

Secolul al II-lea p. Chr
Verigă obținută dintr-o sârmă circulară în secțiune îndoită la un capăt într-o buclă cu extremitatea
trecută prin centrul discului pentru a susține foarte probabil o perlă. La baza buclei este fixat un disc
145
DUMITRAȘCU Alis
bombat ornamentat cu două anouri realizate din fire perlate, dispuse concentric, mijlocul acestuia
este marcat de o perforație realizată printr-o împunsătură din spate spre față. Închiderea cercelului s-
a realizat prin înfășurarea capătului „liber” al verigii pe bucla de prindere.
Pandantivul este lucrat dintr-o sârmă perlată cu extremitatea inferioară netedă și înodată, suport
pentru o perlă sau mai multe astăzi pierdute, și cu cea superioară curbată pentru a obține un inel prin
care s-a asigurat prinderea de veriga cercelului. Punctul de închidere al inelului a fost mascat prin
lipirea unei granule de aur.
Inedit
8. Cercel, inv. 9573 (Pl. II / 8)

Secolul al II-lea p. Chr
Probabil pereche cu inv. 9572 / cat. 7
Modalitatea de prelucrare a verigii și a discului este similară cu cea descrisă mai sus (cat. 7).
Pandantivul este obținut dintr-o sârmă cu zona centrală marcată de o succesiune de striații rotunjite.
Extremitatea inferioară, netedă, are vârful rupt iar cea superioară de asemenea netedă este curbată
pentru a forma inelul de prindere pe veriga cercelului. Punctul de închidere al inelului a fost ascuns,
și în acest caz, prin lipirea unei granule de aur.
Inedit
9. Cercel 94093 (Pl. II / 9)

Aur, rulare, pliere, presare, lipire, lustruire
G. 2,44 g; D verigă. 16,88 x 14,50 mm; D disc. 10,46 x 10,13 mm; L pandantiv. 14 mm
Verigă cu un capăt curbat într-o buclă și cu celălalt înfășurat de două ori pe aceasta. La baza buclei
este fixat un disc cu marginea ornamentată cu fir perlat iar în centru este lipită o granulă de aur.
Segmentul de sârmă deasupra căruia este poziționat discul este aplatizat.
De bara cercelului este suspendat un pandantiv lucrat dintr-o sârmă cu striații unghiulare întoarsă la
un capăt într-o buclă de prindere. Zona în care capătul buclei se apropie de tija pandantivului a fost
ascunsă prin aplicarea unei granule de aur. În partea inferioară a pandantivului este fixată o perlă
din aur goală în interior, obținută prin sudarea a două foițe semisferice. Linia de îmbinare este
vizibilă pe circumferința perlei.
Inedit
10. Cercel, inv. 9653 (Pl. II / 10 A - C)
Costinești, jud. Constanța

Aur; Batere, rulare, lipire, lustruire
G. 1,90 g; D verigă. 19 x 13 mm; D disc. 6,85 x 6,69 mm; L pandantiv. 4,80 mm
146
Cercel lucrat dintr-o sârmă îngroșată în zona centrală și subțiată spre capete unde se formează
sistemul de închidere astfel, o extremitate este este curbată într-o buclă iar cealaltă este prinsă de
aceasta prin înfășurare. Pe verigă este fixat un disc bombat, neornamentat și un pandantiv în formă
de ciorchine obținut prin sudarea unor granule din aur.
Inedit
11. Cercel, inv. 9538 (Pl. II / 11 A - C)

Secolul al III-lea p. Chr
Verigă lucrată dintr-o sârmă cu un capăt îndoit într-o buclă și cu celălalt într-un cârlig. La baza
buclei a fost fixat un disc, actualmente puternic deformat, ornamentat cu două anouri dispuse
concentric. Interiorul anoului din centru a fost probabil umplut inițial cu o pastă de sticlă.
Pandantivul fix, în formă de ciorchine, a fost lucrat prin lipirea unor de granule din aur. Pe verigă,
în segmentul în care s-a sudat pandantivul, se pot observa urmele unei rupturi reparate din
antichitate.
Inedit
BIBLIOGRAFIE
Aurul și argintul antic al României. Catalog de expoziție. 2014, Muzeul Național de Istorie
a României, ed. Rodica Oanță-Marghitu, editura Conphys, (Ediția a II-a).
Abu ‘Uqsa, H. 2007. A burial Cave at Horbat ‘Eitayim. Atiqot 56, pp. 65-79.
Abu ‘Uqsa, H., Katsnelson, N. 1999. Tombs of the Roman Period at Tell Shubeib. Atiqot 37,
pp. 175-179 (sumar în limba engleză p. 179*).
Alföldi, M. R. 1957. Schmucksachen. Intercisa II. (Dunapentele), Geschichte der Stadt in
der Römerzeit. Mit 91 Tafeln und 148 Abbildungen im Text, Archaeologia Hungarica, Series Nova
XXXVI, Budapest, pp. 399-476.
Aнгелов, A. 1983. Гробни находки от южния некропол на Марцианопол (Grabfunde
aus der Südnekropole von Marcianopolis). Известия На Народния Музей – Варна, книга 19 (34),
(Bulletin du Musèe National de Varna), tome 19 /34), pp. 84-88.
Băjenaru, C., Nopcea, C. M., Vasilescu, D. 2017. Str. Dacia nr. 1B (septembrie – noiembrie
2016). Constanța, jud. Constanța. Necropola Orașului Antic. Cronica cercetărilor Arheologice din
România. Campania 2016. A LI-a Sesiune națională de rapoarte arheologice. Muzeul Național de
Istorie a României București, pp.179-181.
Bârlădeanu – Zavatin, E. 1977. În legătură cu o necropolă de epocă romană timpurie la
Callatis. Pontica X, pp. 127-152.
Besson, C., Thiaudière, C. 2012. Les Bijoux. L'Orient romain et byzantin au Louvre. Sous la
direction de Cécile Giroire, Marie-Hélène Rutschowscaya, Nicolas Bel, Florence Gombert-Meurice
avec la collaboration de Pierre-Louis Gatier, Musée du Louvre, Paris.
de Callataÿ, F. 1983. Granulation. Gold Jewelry. Craft, Style and Meaning from Mycenae to
Constantinople. edited by Tony Hackens, Rolf Winkes, Publications d’histoire de l’art et
d’archéologie de l’Université Catholique de Louvain - XXXVI, Aurifex 5, Louvain-la-Neuve.
Institut supérieur d'archéologie et d'histoire de l'art, Collège Erasme, pp. 185-191.
Carroll, D. L. 1972. Wire Drawing in Antiquity. American Journal of Archaeology 76, no. 3,
pp. 321-323.
147
DUMITRAȘCU Alis
Carroll, D. L. 1974. A Classification for Granulation in Ancient Metalwork. American

Journal of Archaeology 78, no. 1, pp. 33-39.
Cesnola, L. P. 1903. A Descriptive Atlas of the Cesnola Collection of Cypriote Antiquities in
the Metropolitan Museum of Art. vol. 3, New York.
Davidson, P. F., Oliver, A. 1984. Ancient Greek and Roman Gold Jewelry in the Brooklyn
Museum. ed. Emma Swan Hall, Bernard V. Bothmer, The Brooklin Museum, New York.
Deppert-Lippitz, B. 1985. Goldschmuck der Römerzeit im Römisch-Germanischen
Zentralmuseum. Römisch-Germanisches Zentralmuseum. Forschungsinstitut für Vor-und
Frühgeschichte. Kataloge Vor-und Frühgeschichtlicher Altertümer, Band 23, Bonn.
Дончева, М. 2003. Римски накити от Варна и Варненско. Издателство Славена,
Варна.
Dumoulin, A. 1958. Recherches archéologiques dans la région d'Apt (Vaucluse). Gallia 16,
fascicule 1, 1958, pp. 197-241.
Филов, Б. 1915. Римското съкровище от Николаево (Le trésor romain de Nikolaevo).
Известия на Българското археологическо дружество ІV, 1914, pp. 1-48.
Fleck, V. The Late Antique Tombs of the Northern Cemetery at Beth Shean, sursă web
https://static1.squarespace.com/static/534849e8e4b0dd67a1620643/t/5370f2cfe4b020808025ebc3/1
399911119974/Northern+Cemetery+fleck.pdf.
Facsády, A. R. 2009. Aquincumi Ékszerek / Jewellery in Aquincum. Budapesti Történeti
Múzeum, Budapest.
Harding, G. L. 1950. A Roman Family Vault on Jebel Jofeh ‘Amman. Quarterly of the
Department of Antiquities in Palestine XIV, pp. 81-94.
Harding, G. L. 1951. A roman tomb in Amman. Annual of the Departament of Antiquities of
Jordan. vol. I, pp. 30-33.
Higgins, R. 1980. Greek and Roman Jewellery. University of California Press, (2nd edition).
Ignatiadou, D., Tsigarida, B. 2008. The Gold of Macedon. Archaeological Museum of
Thessaloniki. Athens, (4th edition).
Koвачева, T. 1984. Към въпроса за некрополите на Колония Улпия Ескус. Известия на
Музеите в Северозападна България IX, pp. 63-82.
Lungu, V., Covacef, Z., Chera, C. 2012. Bijuterii antice din aur din colecţiile Muzeului de
Istorie Naţională și Arheologie Constanţa. Bibliotheca Tomitana VI, Constanța.
Marshall, F. H. 1911. Catalogue of the Jewellery, Greek, Etruscan, and Roman, in the
Departments of Antiquities. British Museum, London.
Mazar, E. 1994. A Burial Ground of the Roman Period at Gesher Haziv. Atiqot 25, pp. 77-93.
Metzger, I. R. 1977. Antiker Schmuck in der Sammlung des Rätischen Museums Chur.
Bundner Monatsblatt Zeitschrift für bündnerische Geschichte, Heimat- und Volkskunde Chur,
Mai/Juni, Nr. 5/6, pp. 129-144.
Milovanović, B. 2018. Jewellery as a Symbol of Prestige, Power and Wealth of the Citizens
of Viminacium. Vivere Militare Est, From Populus to Emperors - Living on the Frontier, Vol, II,
Belgrade, pp. 101-142.
Myres, J. L. 1914. Handbook of the Cesnola Collection of Antiquities from Cyprus. The
Metropolitan Museum of Art, New York.
Naghawi, A. 1989. A New Rock-cut tomb in Jerash. Syria 66, Fascicule 1-4, pp. 201-218.
Negev, A. 1971. Mampsis. A Report on Excavations of a Nabataeo-Roman Town.
Archaeology 24, no. 2, pp. 166-171.
Nestler, G., Formigli, E. 2010. Etruscan Granulation. An Ancient Art of Goldsmithing.
Brynmorgen Press.
Oddy, A. 1977. The production of Gold Wire in Antiquity. Hand – Making Methods before
the Introduction of the Draw-Plate. Gold Bulletin 10 (3), pp. 79-87.
Ogden, J. 1992. Ancient Jewellery. The Trustees of the British Museum, London.
148
Pirzio Biroli Stefanelli, L. 1992. L’ Oro dei Romani. Gioielli di eta’ imperiale. L'Erma di
Bretschneider.
Plinius, Naturalis Historia (vol. al VI-lea – Mineralogie și istoria artei, traducere din limba
latină, prefață, note și indice de Ioana Costa, Iași, Polirom, 2004).
Popović, I. 1996. Rimski nakit u narodnom muzeju u Beogradu (Les bijoux romains du
Musée National de Beograd). Narodni muzej Beograd.
Prévalet, R. 2009. Preliminary observation on three Late Bronze Age gold items from Ras
Shamra-Ugarit (Syria). ArcheoSciences, Revue d’archéométrie 33, pp. 129-133.
Rosenthal-Heginbottom, R. 2015. Grave Goods and Nabatean Identity. Mampsis and Qasrawet.
Eretz-Israel. Archaeological, Historical and Geographical Studies, Jerusalem, pp. 154*-165*.
Ruseva Slokoska, L. 1991. Roman Jewellery. A collection of the National Archaeological
Museum, Sofia. Cromwell Editions, London.
Seneca Lucius Annaeus, Despre binefaceri. De beneficiis. (traducere Ioana Costa,
coordonator Anastasia Staicu, ilustrații Livia Fălcaru, design grafic, Dragoș Tudor, Editura Seneca
Lucius Annaeus, București, 2015).
Simion, G. 1977. Descoperiri noi pe teritoriul Noviodunens. Peuce VI, pp. 123-149.
Simion, G. 2007. Noi descoperiri în necropola tumulară romană de la Isaccea
(Noviodunum), jud. Tulcea. Pontica 40, pp. 307-338.
Simion, G. 2008. Sarcofagele romane din muzeul de la Tulcea. Peuce S.N. 6 (19), pp. 251-276.
Sfîrlea, M. 1983. Podoabe de aur descoperite la Romula păstrate în colecţia Muzeului de
Istorie al R. S. România. Muzeul Național VII, pp. 91-100.
Tamla, Ü., Varkki, H. 2009. Learning the technologies of making beaded wire. Estonian
Journal of Archeology 13 / 1, pp. 36-52.
Theophilus Rugerus, De diversis Artibus. Libri III (Enciclopedia of Christian Art of the
Eleventh Century, translated with notes by Robert Hendrie, London, 1847).
Winter, T. 2015. Late Roman Funerary Customs in Light of the Grave Goods from the
Cemetery on Sallah ed-din Street, Jerusalem. 'Atiqot 80, pp. 81-123.
Wolters, J. 1981. The ancient craft of the granulation. A re-assessment of established
concepts. Gold Bulletin 14 (3), pp. 119-129.
Zhuravlev, D., Novikova, E., Kovalenko, S., Shemakhanskaya, M. 2017. Золото
Херсонеса Таврического (Ювелирные изделия из собрания Государственного исторического
музея) / Gold of Tauric Chersonesos (Jewellery from the Collection of the State Historical
Museum). Moscow.
Zotović, L. J. 1995. Tipološka analiza minđuša od srebra iz rimskih radionica
Viminacijuma. ed. I. Popović, T. Cvjetićanin, B. Borić-Brešković, Radionice i kovnice srebra
(Silver workshops and Mints). Narodni muzej Beograd.
Surse web
http://www.antiquities.org.il/t/PeriodSub_en.aspx?id=1 – Special Finds
https://www.alamyimages.fr/bijoux-monde-antique-trois-boucles-d-oreilles-or-granulation-
syrie-periode-romaine-1ere-2eme-siecle-ad-dair-al-hadjar-musee-national-de-damas-empire-
romain-historique-artisanal-artisanal-dore-anneau-d-oreille-piece-de-bijoux-monde-antique-
image7988851.html
https://www.britishmuseum.org/research/collection_online/collection
https://www.jstor.org/
https://www.metmuseum.org/art/collection/search
https://www.persee.fr/
https://www.google.com/earth
149
DUMITRAȘCU Alis
150
151
DUMITRAȘCU Alis
152
REPREZENTAREA ZEULUI MITHRAS PE O GEMĂ DIN

MUZEUL JUDEȚEAN DE ISTORIE ȘI ARHEOLOGIE PRAHOVA
Gabriela Filip*, Alin Anton**
Rezumat: În colecția de pietre gravate a Muzeului Județean de Istorie și Arheologie Prahova din Ploiești,
se distinge o piatră gemă cu reprezentarea zeului Mithras. Tipul iconografic se încadrează în limitele
canonului binecunoscut și surprinde scena sacrificiului mithriac. După știința noastră, aceasta este singura
reprezentare a zeului Mithras, pe o gemă din Dacia, fără însă a exclude în totalitate posibilitatea ca piesa să
provină de la sudul Dunării. În lipsa oricăror detalii cu privire la contextul de descoperire, piatra gemă
poate fi datată în sec.II-III d.Chr.
Abstract: In the engraved gemstones collection of the County Museum of History and Archeology Prahova,
in Ploiești, there is a gemstone with the representation of the god Mithras. The iconographic type fits within
the limits of the well-known iconographic variant and captures the scene of the Mithraic ceremony of the
sacrifice of the bull. According to our knowledge, this is the only representation of the god Mithras on a
gemstone from Dacia, without completely ruling out the possibility that the piece came from the south of the
Danube. In the absence of any details regarding the context of discovery, the gemstone with the god Mithras
representation can be dated between the 2nd and the 3rd centuries AD.
Cuvinte cheie: Piatră gemă, Mithras, epoca romană, gravare, Dacia.
Keywords: Gemstone, Mithras, Roman period, engraving, Dacia.
Din colecțiile Muzeului Județean de Istorie și Arheologie Prahova -Ploiești, fac parte mai
multe piese de valoare, actualmente, deja incluse în patrimoniul cultural-național. În cadrul colecției
de pietre gravate, se remarcă o piatră gemă cu reprezentarea zeului Mithras, inv. 6.4.-547171.
Descriere tehnică. Piesa a fost lucrată dintr-o varietate de jasp de culoare verzui-cenușie, cu
un luciu mat pe suprafață2. Forma este ovală, iar în secțiune este plan-convexă, cu fața principală
bombată. Piatra gemă prezintă urme de uzură ce i-au deformat marginile, iar în partea superioară
este ciobită.
Pe suprafața gemei a fost gravată, în adâncime, scena sacrificării taurului de către Mithras.
Dinamica subiectului se integrează foarte bine în centrul piesei. Maniera de sculptare este
schematizată, rezultatul constând într-un crochiu care subliniază foarte bine detaliile ce interesează
cu privire la cultul mithraic.
Propunere de datare. În lipsa oricăror detalii cu privire la contextul de descoperire, o
încadrare de bun simț plasează cronologic piatra gemă de la Ploiești în sec. II-III d.Chr.3.
Discuții. Reprezentarea mithraică de pe gema din muzeul de la Ploiești se încadrează în
limitele canonului binecunoscut: Mithras, purtând căciulă pe cap și o hlamidă pe umeri, se sprijină
cu genunchiul stâng pe grumazul taurului, pe care-l ține de cap cu mâna dreaptă, în timp ce cu mâna
stângă se pregătește să-l înjunghie cu un cuțit. Tipul acesta de reprezentări, Mithras Tauroktonos4, a
* Muzeograf, Muzeul Olteniei Craiova, e-mail: gabryela1982@yahoo.com.

** Doctor, Muzeul Județean de Istorie și Arheologie Prahova, e-mail: anton_alin_pl@yahoo.com.
1
http://clasate.cimec.ro/detaliu.asp?tit=gema&k=6425D3AADEFD4C5DA67ECCBCBD793070.
2
Pentru o identificare certă a materialului, susținem necesitatea realizării unei expertize gemologice.
3
Cultul zeului Mithras a cunoscut o mare popularitate în epoca imperială romană, devenind o credință religioasă de
maximă importanță mai cu seamă în secolul al III-lea d. Chr. Însă, o datare a gemei de la Ploiești într-un interval
cronologic mai restrâns, oricât de tentantă ar fi, este riscantă. Prin urmare, considerăm că varianta propusă de noi este
cea mai corectă.
4
Sicoe, 2014, p. 70 și urm.
153
FILIP Gabriela ANTON Alin
cunoscut o largă răspândire în Dacia. Spre deosebire de alte posturi sau scene de cult mithraice5,
care abundă și în alte reprezentări (șarpe, câine, corb, Luna, Soarele, Cutes, Cautopates, ș.a.), în
acest caz compoziția scenei este simplă.
Nu există acoliți sau alte personaje ori animale reprezentate, aceasta datorându-se probabil
spațiului redus avut la dispoziție, diametrul maxim al piesei măsurând numai 1,3 cm. Lipsa acestor
detalii ne scutește de prea multe comentarii, dar îngustează considerabil antamarea unor discuții mai
ample privind genul acesta de reprezentări, pe pietre geme.
După știința noastră, aceasta este singura reprezentare a zeului Mithras, pe o gemă din
Dacia; sigur, nu excludem posibilitatea ca piesa să provină dintr-o altă locație, de la sudul Dunării,
eventual din Dobrogea, la fel ca alte piese din colecțiile muzeului ploieștean6. Chiar și așa însă,
descoperirea este cumva singulară pe teritoriul României, dacă nu cumva reprezentările lui Sol de
pe unele geme descoperite la Romula- capitala provinciei Dacia Inferior- îl redau chiar pe Mithras7.
În legătură cu această ultimă locație, sunt de reținut numărul mare de descoperiri mithraice
(plăci votive, un ornament de fântână, statuete și geme), precum și un templu cu același specific,
săpat în malul râului Teslui8 ce trece prin mijlocul localității. Mai trebuie luat în calcul și numărul
mare de geme romane descoperite aici9, cu o varietate considerabilă de reprezentări.
De asemenea, mai la nord de Romula, la Slăveni, în malul râului Olt, nu departe de castrul
roman de aici, a fost descoperit un templu similar, împreună cu mai multe inscripții și reprezentări
sculpturale10. Alte inscripții sau piese de cult mithraic provin de asemenea din Dacia sudică, de la
Sucidava11, Cioroiu Nou12 și Drobeta13.
La finalul acestei scurte prezentări, nu ne rămâne decât să constatăm ineditul reprezentării
mithraice gravate pe o gemă din muzeul de la Ploiești, precum și amploarea pe care o luase cultul
zeului Mithras și în regiunile noastre14.
BIBLIOGRAFIE
Berciu, I., Petolescu, C. C. 1976. Les cultes orientaux dans la Dacie méridionale. Leiden.
Bondoc, D. 2004. Inscripții și piese sculpturale. Muzeul Olteniei Craiova. Craiova.
Bordenache, G. 1969. Sculture greche e romane del Museo Nazionale di Antichita di
Bucarest. București.
Cumont, F. 1899. Textes et monuments figurès relatifs aux mystères de Mithra. Bruxelles.
Filip, G. 2013-2014. Some considerations about the Engraved Gems from Romula. Oltenia.
Studii și comunicări. Arheologie-Istorie XX-XXI, pp. 28-36.
Odobescu, A. I. 1878. Anticuitățile Județului Romanați. București.
Petolescu, C. C. 1976. Templul mithriac de la Slăveni. Apulum XIV, pp. 455-464.
Pintilie, M. 1999-2000. Mithraea în Dacia. Ephemeris Napocensis IX-X, pp. 231-243.
Sicoe, G. 2014. Die Mithräischen Steindenkmäler aus Dakien. Cluj-Napoca.
Tătulea, C. M. 1994. Romula-Malva. București.
Topoleanu, F. 2012. Lămpile antice din colecțiile Muzeului Județean de Istorie și
Arheologie Prahova-Ploiești. Ploiești
Tudor, D. 1942. Oltenia romană. București.
5
Despre cultul lui Mithras, Cumont, 1899; Vermaseren, 1956.
6
Topoleanu, 2012, p. 34.
7
Tătulea, 1994, p. 119 și fig. 37/3, 7, 14.
8
Odobescu, 1878, p. 49; Berciu, Petolescu, 1976, p. 16; Tudor, 1978, p. 388; Tătulea, 1994, p. 119.
9
Tudor, 1967, pp. 209-229; Filip, 2013-2014, pp. 28-36.
10
Petolescu, 1976, pp. 455-464.
11
Tudor, 1948, p. 158.
12
Tudor, 1942, supplementum epigraphicum 187; IDR, II, nr. 145.
13
Bordenache, 1969, nr. 194; Bondoc, 2004, p. 40, nr. 43.
14
Berciu, Petolescu, 1976, pp. 14-19; Pintilie, 1999-2000, pp. 231-243.
154
Tudor, D. 1948. Sucidava III. Quatrième (1942), cinquième (1943) et sixième (1945)
campagnes de fouilles et de recherches archéologiques dans la forteresse de Celei, départment de
Romanaţi, Dacia 11-12, pp. 145-208.
Tudor, D. 1967. Pietre gravate descoperite la Romula. Apulum VI, pp. 209-229.
Tudor, D. 1978. Oltenia romană. Bucureşti.
Vermaseren, M. J. 1956. Corpus Inscriptionum et monumentorum religionis mithriacae. Haga.
ABREVIERI
IDR, II: Inscriptiones Daciae Romanae / Inscripţiile Daciei romane. II. București, 1977.
a b
Fig.1. Piatră gemă cu reprezentarea zeului Mithras: a. fotografie, b. desen, c. mulaj.

155
UN CAPITEL DORIC DE LA MICIA
Marius Gheorghe Barbu*
Rezumat: Articolul de față își propune să aducă în discuție un nou capitel doric. Piesa a fost semnalată în
curtea unei familii din localitatea Vețel, jud. Hunedoara și face parte dintr-o serie de monumente identificate
recent, datorită unui program de conștientizare a comunității locale, inițiat de către colectivul de cercetare a
sitului Micia. Capitelul fragmentar, realizat din gresie densă, a fost spoliat la începutul secolului al XX-lea,
la fel ca numeroase alte monumente, de pe suprafața sitului roman Micia, aflat în apropiere. Această piesă,
aparținând subtipului „roman” de capitel doric, se alătură celor peste 50 de astfel de elemente
arhitectonice, cunoscute in Dacia.
Abstract: This article aims to bring to your attention a new Doric capital. The piece was reported in the
courtyard of a family from Vețel, Hunedoara County and is part of a series of monuments recently identified,
due to a local community awareness program initiated by the research team of the Micia site. The
fragmentary capital, made of dense sandstone, was looted at the beginning of the 20th century, as well as
many other monuments, on the surface of the nearby Roman site Micia. Thus, this piece belonging to the
“Roman” subtype of Doric capital, joins the over 50 such architectural elements known in Dacia.
Cuvinte-cheie: arhitectură, capitel doric, piatră, Micia, monument.
Key-words: architecture, Doric capital, stone, Micia, monument.
Micia a constituit un important centru al Daciei romane. Pozițonat pe valea râului Mureș (Pl.
I/1), marele castru de aici avea rolul de a bara și controla accesul în provincie dinspre Pannonia și
ținuturile Iazygilor, iar numeroasele efective militare cantonate înăuntrul său puteau îndeplini
sarcini variate. Așezarea civilă, care a evoluat în jurul castrului, a crescut treptat, la începutul
secolului al III-lea ajungând la o întindere considerabilă și atingând un nivel de dezvoltare cvasi-
urban. Bucurându-se de numeroase oportunități economice (port la Mureș, stație vamală a
principalei artere de comunicație vestice, punct de control al zonelor miniere din Munții Apuseni și
Poiana Ruscă, centru meșteșugăresc), dar și de strânse legături cu metropola din Țara Hațegului,
locuitorii Miciei au putut emite pretenții legate de un stil de viață specific marilor centre ale Daciei.
Descoperirile arheologice și epigrafice vorbesc despre existența a numeroase edificii publice,
precum și despre o vieță religioasă activă și variată1. Toate acestea au dus la dezvoltarea unei
importante arhitecturi în piatră, în acest scop servind și numeroasele cariere, cu roci de bună
calitate din proximitate2, dar și „școala de sculptură” 3 susținută de comunitatea lapicizilor de aici.
În ceea ce privește elementele de colonadă, ele au fost identificate în mai multe rânduri, fie
izolat, fie ca făcând parte dintre descoperirile arheologice, făcute în timpul cercetării mai multor
edificii cu caracter public4, militar5, funerar6 sau religios7. M. Bărbulescu identifica aproximativ 200
de capiteluri descoperite în întreaga provincie, Micia ocupând un loc de cinste în această statistică,
alături de marile centre urbane ale Daciei8. Dintre acestea, cele aparținând ordinelor Doric și
* Doctor, Muzeul Civilizației Dacice și Romane Deva, e-mail: barbumarius0216@yahoo.com.

1
Alicu, 2004, passim.
2
Andrițoiu, 2003, pp. 203-208; Barbu, 2013, pp. 33-38; Barbu, Bărbat, 2017a, pp. 75-115; Barbu, Bărbat, 2017b, pp.
190-126.
3
Țeposu-Marinescu, 1979, p. 71.
4
Mărghitan, 1970, pp. 582-590; Marinescu et al., 1979, p. 105.
5
Petculescu, 1983, pp. 45-47.
6
Barnea, Albu, 1973, p. 159.
7
Daicoviciu, 1941 p. 123; Floca, 1953, pp. 773-780; Alicu, 2004, pp. 63-81.
8
Bărbulescu, 1977, pp. 232-238; Bărbulescu, 2003, p. 94.
156
BARBU Marius Gheorghe
Corintic se remarcă prin numărul mare de descoperiri9. Analizând elementele arhitectonice romane
aflate în colecția muzeului din Deva, A Barnea și I. P. Albu identificau 6 capiteluri corintice
provenite de la Micia10, alte două capiteluri, de această dată dorice, fiind enumerate ca având
proveniență incertă11. M. Bărbulescu consideră că acestea din urmă, au șanse mari în a proveni de la
Micia12, afirmație pe deplin justificată, având în vedere faptul că O. Floca amintea în 1953
descoperirea mai multor elemente de colonadă, printre care și două capiteluri dorice, în locul unde
credea că se găsește templul zeului Jupiter Erapolitanus13.
Programul de conștientizare a comunității locale, inițiat de către colectivul de cercetare a
sitului Micia, a dus la reacții pozitive din partea locuitorilor satelor comunei Vețel, din jud.
Hunedoara, în ultimii ani fiind identificat un mare număr de monumente, provenite din gospodăriile
acestora14. Din acestă categorie de piese face parte și elementul arhitectonic, ce va fi descris în cele
ce urmează. El a fost semnalat de către familia Bexa15, din localitatea Vețel, ca fiind adus în
gospodăria proprie, în prima jumătate e secolului al XX-lea din locul numit “Grădiște”, toponim
utilizat pentru o zonă vastă, ce suprapune mare parte din situl arheologic Micia. Darorită aspectului
deosebit, capitelul fragmentar a fost prins în beton cu baza mare în jos, jucând, timp de mai mulți
zeci de ani, rolul de postament adosat vechii fântâni a familiei (Pl. I/2,3).
Piesa, ce reprezintă un capitel de coloană fragmentar, aparținând ordinului Doric ”roman” (Pl.
I/5), este sculptată dintr-un bloc de gresie densă și de foarte bună calitate. Monumentul, cu o înălțime
totală de 29 cm, are gâtul lis, înalt de 9 cm și cu diametrul de 42 cm. Trecerea spre echina se face printr-
un listel lat de 1 cm, urmat de torul înalt de 2,5 cm, decorat cu o alternanță de perle alungite și scurte (2-
4-2 cm). Echina este decorată cu ove adânc sculptate (Pl. I/4), late de câte 7 cm, despărțite de săgeți
orientate cu vârful în jos, înalte de 8 cm. Având în vedere că fragmentul păstrat redă 10 astfel de ove și
că el reprezintă puțin mai mult de jumătate din întrega piesă, putem concluziona că întregul capitel ar fi
avut 18-19 astfel de elemente ornamentale. Abacul patrulater de deasupra, gros de 9 cm, are colțurile
sparte datorită refolosirii moderne, însă trebuie să fi avut laturile de aproximativ 60 cm.
Raportându-ne la proporțiile enunțate de către Vitruvius, capitelul descris mai sus pare să
respecte canoanele ordinului Doric16. Astfel, fiecare dintre cele trei registre (gâtul, echina și abacul)
ocupă câte o treime din înălțimea totală a piesei. Diametrul gâtului de 42 cm indică un posibil
diametru mai mare al bazei fusului. Dacă cosiderăm că înălțimea capitelului (29 cm/1 picior)
reprezintă un modul, rezultă că diametrul fusului de coloană la bază trebuie să fi avut aproximagtiv
56 cm. Această dimensiune este indicată și de măsurile laturilor abacului, ce reprezintă 2 mouli și o
șesime (60 cm). În aceste condiții, înălțimea întregii coloane trebuie să fi fost de aproximativ 3,5- 4
m, ceea ce presupune o clădire de dimensiuni mari.
Numeroasele capiteluri descoperite la Micia atestă aici dezvoltarea unei arhitecturi specifice
centrelor urbane. Până în momentul actual, la Micia au fost identificate, în teren, două temple, în ambele
cazuri fiind identificate elemente de colonadă17. Dacă despre capitelul descoperit în cadrul templului
zeilor Mauri nu cunoaștem prea multe informații18, pe locul templului dedicat lui Jupiter Erapolitanus au
fost descoperite mai multe piese arhitectonice, printre care și o pereche de capiteluri dorice din calcar19.
Capitelul prezentat în cadrul acestui articol se remarcă prin dimensiunile mai mari, lipsa unor informații
precise privind locul descoperirii făcând imposibilă o atribuire exactă a provenienței acestuia.
9
Bărbulescu, 2003, p. 97.
10
Barnea, Albu, 1973, pp. 157-160.
11
Barnea, Albu, 1973, pp. 155-156.
12
Bărbulescu, 2003, p. 97.
13
Floca, 1953, pp. 778-779.
14
Tutilă, Barbu, 2019, p. 64.
15
Cu această ocazie le aduc mulțumirile cuvenite.
16
Vitruvius III/4; Ginouvés, 1992, pp. 79-83.
17
Daicoviciu, 1941, p. 123; Floca, 1953, pp.773-780; Alicu, 2004, pp. 63-81.
18
Daicoviciu, 1941, p. 123.
19
Floca, 1953, pp. 778-779.
157
În ceea ce privește geneza acestui artefact, putem presupune, cu destulă siguranță că este
produsul unui atelier mician. Materia primă din care este confecționat, o gresie densă și de bună calitate,
se găsește din abundență la mică distanță de sit, în zona cuprinsă între satele Bretelin și Cârjiți20.
Astfel, capitelul doric expus cu această ocazie, completează tabloul descoperirilor de acestă
natură, provenite de la Micia. Proporțiile elementelor constituente și decorul atent realizat denotă o
lucrare îngrijită, realizată de un sculptor ce stăpânea canoanele arhitecturale și artistice ale vremii.
Dimensiunile relativ mari indică faptul că acest capitel făcea parte dintr-o colonadă masivă
specifică, foarte probabil, unui templu sau unei clădiri publice de interes major.
BIBLIOGRAFIE
Alicu, D. 2004. Micia Studii monografice I. Monumentele de spectacol și de cult. Cluj:

Napoca Star.
Andrițoiu, I. 2003. Carierele de piatră ale Miciei. Lapicizi. Sargetia XXXI, pp. 203-215.
Barbu, M. G. 2013. Urme ale exploatării în carierele antice de andezit din judeţul
Hunedoara. Lucrări volum conferinţa internaţională desfăşurată în cadrul proiectului, Doctoratul:
O carieră atractivă în cercetare, III, Ştiinţe Sociale. Suceava: Casa Cărții de Știință , pp. 29-42.
Barbu, M. G., Bărbat, I. A. 2017a. New Archaeological Information Regarding the
Exploitation of Andesite in Măgura Uroiului (Hunedoara County). Sargetia S. N. VIII, pp. 71-121.
Barbu, M. G., Bărbat, I. A. 2017b. Noi informații arheologice privind exploatarea
andezitului la Măgura Uroiului (județul Hunedoara). Banatica 27, pp. 187-231.
Barnea, A., Albu, I. P. 1973. Piese de sculptură arhitectonică romană din colecția Muzeului
Județean Hunedoara-Deva. Sargetia X, pp. 137-154.
Bărbulescu, M. 1977. Capiteluri romane în Dacia intracarpatică. Sargetia XIII, pp. 240-243.
Bărbulescu, M. 2003. Interferențe spirituale în Dacia Romană. Cluj-Napoca: Tribuna.
Daicoviciu, C. 1941.Templul Maurilor din Micia. Sargetia II, pp.117-125.
Floca, O. 1953. O zeitate orientală, Jupiter Erapolitanus la Micia. Materiale şi cercetări
arheologice I, pp. 773-784.
Ginouvés, R. 1992. Dictionaire méthodique de l’architecture grecque et romaine. Tome II,
École Française d’Athène, École Française de Rome.
Marinescu, L., Sion, A., Petculescu, L., Andrițoiu, I., Ionescu Rusu, V. A., Brăileanu, M.
1979. Șantierul arheologic Micia (Vețel, Jud. Hunedoara). Cercetări arheologice III, pp. 105-126.
Mărghitan, L. 1970. Micia a fost un „pagus” în tot timpul stăpânirii romane?. Studii și
cercetări de istorie veche 4, (21), pp. 579-594.
Petculescu, L. 1983. Raport asupra săpăturilor arheologice din castrul Micia. Cercetări
arheologice VI, pp. 45-50.
Piso, I. 2017. Colonia Dacica Sarmizegetusa. Scurtă introducere. O. Țentea, A. Rațiu (ed.),
Sarmizegetusa – Începuturile Daciei Romane. Cluj-Napoca, pp.14-19.
Tutilă, O. C., Barbu, M. G. 2019.Monumente funerare romane descoperite la Vețel, județul
Hunedoara. Sargetia S.N. X, pp. 289-301.
Țeposu-Marinescu, L. 1979. LʼAtelier de Micia. Sargetia XIV, pp. 155-163.
Vitruvius, M. P. 1964. Despre arhitectură, traducere Cantacuzino, G. M., Costa, T. şi
Ionescu, G., Bucureşti: Academiei Republicii Populare Române.
Wollmann, V. 1973. Cercetări privind carierele de piatră din Dacia romană. Sargetia X, pp.
105-130.
Wollmann, V. 1996. Mineritul metalifer, extragerea sării și carierele de piatră în Dacia
Romană. Cluj-Napoca: Bibliotheca Musei Napocensis.
20
Wollmann, 1973, pp. 112-116; Wollmann, 1996, pp. 257-268.
158
BARBU Marius Gheorghe
Lista ilustrației:
Pl. I/1 – Harta Daciei Romane (după Piso, 2017, p. 15)

Pl. I/2,3 – Amplasarea actuală a artefactului
Pl. I/4 – Detaliu cu echina capitelului
Pl. I/5 – Capitelul doric din Vețel
Pl. I
159
RÉÉDITION DE DEUX GRAFFITES LATINS DU CAMP AUXILIAIRE DE CĂTUNELE

(DACIE)
Dan Dana∗ , Vasile Marinoiu∗∗
Résumé: La réédition de deux graffites latins sur céramique, provenant du camp auxiliaire de Cătunele
(dép. de Gorj), avec une nouvelle lecture qui restitue un nom latin banal du potier, montre la diffusion de
l’écriture, et en particulier de l’écriture cursive, dans le milieu militaire de la province de Dacie.
Rezumat: Republicarea a doi graffiti latini pe ceramică, provenind din castrul auxiliar de la Cătunele (jud.
Gorj), cu o nouă lectură care restituie un nume latin banal al meşterului-olar, arată difuzarea scrierii, şi
îndeosebi a scrierii cursive, în mediul militar al provinciei Dacia.
Mots-clés: Cătunele, Dacie romaine, épigraphie latine, graffite, onomastique.
Cuvinte-cheie: Cătunele, Dacia romană, epigrafie latină, graffito, onomastică.
Cette notice republie deux graffites latins découverts il y a 35 ans lors des fouilles du camp
auxiliaire de Cătunele (dép. de Gorj) et conservés au Musée départemental de Gorj (Târgu Jiu), en
donnant pour la première fois des photos et la lecture assurée d’une marque de propriété.
Fouillé en 1973 et 1982-1985, ce camp auxiliaire en bois (114 x 156 m), situé sur la voie qui
reliait Drobeta au cours moyen du Jiu (Rhabo) et plus loin vers Vlpia Sarmizegetusa à travers le passage
Vâlcan (Puţinei ‒ Cătunele ‒ Pinoasa ‒ Bumbeşti) comportait un vallum en terre, sans connaître une
phase en pierre. Il est situé au point « Cetate » (près du village Valea Perilor), sur un plateau délimité à
l’est par le ruisseau Chivădaru et au sud-est par la rivière Motru. À 150 m de l’angle sud-est du camp
ont été fouillées des thermes, tandis qu’un établissement civil a été identifié dans le voisinage1. Parmi
les découvertes du camp de Cătunele, la plus spectaculaire est celle d’une main dolichénienne en
bronze, anépigraphe (11,4 x 4,8 x 4,1 cm), tenant un globe surmonté de pieds2 ‒ sans doute la statuette
de la déesse Victoire, comme les exemplaires plus connues de Myszków et Bizonè3. On peut également
signaler une statuette en bronze de Victoria (ht. 7,7 cm), tenant une branche de palmier ; un Éros en
bronze (ht. 4,3 cm)4 ; et un autel funéraire décoré, anépigraphe5. Sans aucune inscription lapidaire ni
tégulaire, on ignore le nom de l’unité auxiliaire qui occupait la fortification de la rive gauche du Motru.
Les deux tessons inscrits6 furent découverts lors des fouilles de 1984 de l’Institut d’Archéologie
de Bucarest en collaboration avec le Musée départemental Gorj (Constantin C. Petolescu, Liviu
Petculescu, Vasile Marinoiu), plus précisément dans la Section 3, perpendiculaire sur le côté long (est)
du camp, dans la fosse II (au sud)7.
∗
CNRS/HISOMA, 7 rue Raulin, 69365 Lyon cedex 07. E-mail : ddana_ddan@yahoo.com.
∗∗
Musée d’Histoire et d’Archéologie Alexandru Ştefulescu, str. Geneva 8, Târgu-Jiu. E-mail : mvasile48@yahoo.com.
Nous remercions chaleureusement Luciana Nedelea pour ses commentaires sur la typologie céramique.
1
Tudor, Davidescu, 1976, pp. 62-79; Tudor, 1978, p. 273; Calotoiu, 1982, pp. 48-50 (plans pp. 77-80, fig. 30-33);
Petolescu, 1982, pp. 81-82; Petolescu, 1986, pp. 156-163; Vlădescu, 1986, pp. 16-17; Vlădescu, 1994, p. 272; Gudea,
1997, p. 97, n° 90; Marinoiu, 2004, pp. 133-143; Petolescu, 2007, pp. 31, 33; Mustăţea, 2012, s.v. Cătunele.
2
Tudor, 1933-1935, pp. 185-186 (photo p. 185, fig. 5); Berciu, Petolescu, 1976, p. 10 et 38, n° 24 (photo Pl. XIII);
Popa, Berciu, 1978, p. 17, n° 14 (photo Pl. V.2); CCID 171 (photo Pl. XXXII); Sanie, 1981, p. 72 (photo Pl. V.1);
Popescu, 2004, p. 237. MRPF (inv. 262).
3
Voir en dernier lieu Ţeposu-Marinescu, n. 127 (http://www.cimec.ro/arheologie/
Statuete_bronz/Statuete/Catalog/DivRomane/Feminine/Victoria.htm). MRPF (inv. II 524).
4
Petolescu, 1974, p. 64, n° II.5; Marinoiu, 2004, p. 243. MRPF (inv. II 7.901).
5
Florescu, 1942, pp. 39-41, n° 38 (photo p. 40, fig. 28ab).
6
Pour une partie du matériel céramique, voir Ionescu, 1986, pp. 164-180.
7
Cf. Petolescu, 1986, p. 159 et 162.
160
DANA Dan MARINOIU Vasile
1. Signature d’Antonius
Fragment (6,3 x 5,5 cm) de la partie supérieure d’un vase-pot (type Popilian 11/369 ; Bolindeţ CC 10G), à cuisson
oxydante ; surface lisse, avec des traces secondaires de brûlure et un surplus de pâte dans la région du cou ; pâte
compacte, demi-fine, de couleur grise, avec des inclusions négligeables (Munsell 7.5 YR, 5/2) ; cannelure peu profonde
sous la lèvre. Graffite incisé dans la pâte molle, avant cuisson, sur l’épaule du vase (ht. des lettres : 1,2 cm).
Marinoiu, 2004, p. 143, n° 5.2 (« TNT… ») (dessin p. 378, Pl. XCVI.1) ; C. C. Petolescu, CEpR, XXI-XXIV (2001-
2004), 1004 ; ILD I 91 (« TNTAI[…] »). MJG (inv. 14.645). Fig. 1-2.
Fig. 1. Fig. 2.
La séquence TNTAI[, donnée dans les publications antérieures, est impossible en latin.
L’examen du tesson montre que la première lettre est un A cursif. La lecture est sans aucun doute :
Anton[‒].
On peut comprendre aussi bien le génitif Anton[i] que le nominatif Anton[ius], qu’il
s’agisse d’un idionyme (qui reprend un gentilice fréquent) ou d’un nomen suivi du cognomen. Le
porteur de ce nom latin banal était vraisemblablement le potier, même si la mention aurait pu
concerner le bénéficiaire du vase.
2. Graffite fragmentaire
Fragment (5 x 3,5 cm) de la partie supérieure d’un vase (plat ?), à cuisson oxydante ; surface lisse ; pâte compacte,
demi-fine, de couleur rougeâtre, avec des inclusions de mica et des lithoclastes (Munsell 5 YR, 7/4). Graffite incisé
dans la pâte molle, avant cuisson, sur la pense du vase (ht. des lettres : 0,8-1 cm). Marinoiu, 2004, p. 143, n° 5.3
(« …NAT… ») (dessin p. 378, Pl. XCVI.2) ; C. C. Petolescu, CEpR, XXI-XXIV (2001-2004), 1004 ; ILD I 91
(« […]ANAT[…] »). MJG (inv. 14.646). Fig. 3-4.
Fig. 3. Fig. 4.
[‒]ẠNAT[‒].
161
On remarque la forme cursive du A, à deux reprises, différente de celle du graffite n° 1.

Dans ce texte mutilé, on ignore si les lettres conservées appartenaient au nom du potier ou à une
autre séquence.
Les deux tessons, découverts dans une fosse du camp de Cătunele, appartenaient à des vases
de facture romaine. Plusieurs noms de potiers sont connus en Dacie8 ; on peut citer, en Olténie, la
signature grecque cursive [Μ]αρτεῖνος sur la lèvre d’un mortarium découvert à Slăveni (dép. d’Olt)
(IDR II 543)9 ; parmi les exemples récents, la signature en lettres cursives avant cuisson (ainsi, pour
E, rendu comme « II ») du potier [A]elianus à Potaissa, sur un vase à provisions10.
Appartenant au genre de l’« épigraphie mineure », ces témoignages sur support céramique
complètent l’image très fragmentée de la diffusion des pratiques épigraphiques dans la province
nord-danubienne, qui restent mieux connues, et plus riches, dans le milieu militaire. La relecture du
premier tesson, avec la signature d’un potier, et la reconnaissance du caractère cursif de certaines
lettres, invite à reconsidérer la variété de la paléographie usuelle, marquée par le recours fréquent
aux caractères cursifs11. Les deux exemples de Cătunele s’ajoutent ainsi aux autres graffites
d’Olténie, connus depuis longtemps12 ou lors des fouilles récentes13, dans une région de la Dacie
dont la production épigraphique connue à ce jour reste plutôt limitée14.
Liste des illustrations

Fig. 1. Photo du premier tesson (V. Marinoiu).
Fig. 2. Fac-similé du premier tesson (D. Dana).
Fig. 3. Photo du second tesson (V. Marinoiu).
Fig. 4. Fac-similé du second tesson (D. Dana).
ABRÉVIATIONS
CCID M. Hörig, E. Schwertheim, Corpus cultus Iovis Dolicheni (CCID). Leyde-New

York-Copenhague-Cologne, 1987 (EPRO 106).
CEpR C. C. Petolescu, Cronica epigrafică a României. In: SCIVA 32, 1981‒.
ILD C. C. Petolescu, Inscripţii latine din Dacia, I-II, Bucarest, 2005-2016.
MJG Musée Départemental Gorj, Târgu Jiu.
MRPF Musée de la Région des Portes de Fer, Drobeta-Turnu Severin.
BIBLIOGRAPHIE
Andone-Rotaru, M., Nedelea, L. 2018. The Pottery Workshops at Potaissa. In: V. Rusu-
Bolindeţ et al., Atlas of Roman Pottery Workshops from the Provinces Dacia and Lower
Moesia/Scythia Minor (1st-7th Centuries AD). I. Cluj (Bibliotheca Musei Napocensis 50), pp. 69-90.
8
Sur les ateliers particuliers de céramique en Dacie romaine, voir Pop, 1994.
9
Peut-être propriétaire d’un atelier dans la région des fours de céramique, près des thermes du camp. Voir Popilian,
1976, p. 130 (n° 19) et 145 (dessin Pl. LXXX); Gudea, Cosma, 1992, p. 211, n° 45 ; Pop, 1994, p. 45.
10
Nedelea, 2017, p. 118 et 251 (dessin Pl. LXXII.1a-b); Andone-Rotaru, Nedelea, 2018, p. 84 (dessin p. 80, fig. 9.5).
11
Sur l’écriture cursive en Dacie romaine, voir Voloşciuc, 2007.
12
Dana, 2013-2014, pp. 47-48, n° 4 (IDR II 156, à Cioroiu Nou). Les graffites latins découverts à Gârla Mare (dép. de
Mehedinţi) seront republiés par Dan Dana et Paul Dinulescu dans Studia UBB. Historia (actes du VIIe colloque
d’archéologie du Musée de Turda, « Écriture et lecture en Dacie romaine », 8-9 novembre 2019).
13
Dana, Tuţulescu, 2017 (à Ocniţa, dép. de Vâlcea) (= AÉ, 2017, 1197-1199).
14
Popilian, 1976, pp. 128-131, signalait une douzaine de graffites sur vases en Olténie romaine.
162
DANA Dan MARINOIU Vasile
Berciu, I., Petolescu, C. C. 1976. Les cultes orientaux dans la Dacie méridionale. Leyde
(EPRO 54).
Calotoiu, G. 1982. Repertoriul arheologic roman al Gorjului. Litua 2, pp. 45-80.
Dana, D. 2013-2014. Trois dédicaces et un graffite de Cioroiu Nou (réédition). Oltenia 20-
21, pp. 44-49.
Dana, D., Tuţulescu, I. 2017. Trois graffites sur céramique du site romain d’Ocniţa (Dacie
Inférieure). ActaMN 54, pp. 197-206.
Florescu, G. 1942. I monumenti funerari romani della Dacia Inferiore. Bucarest.
Gudea, N. 1997. Der dakische Limes. Materialien zu seiner Geschichte. JRGZ 44, pp. 497-
609 (Sonderdruck, pp. 1-113).
Gudea, N., Cosma, C. 1992. Contribuţii la paleografia latină romană din Dacia. II. Inscripţii
incizate sau zgâriate pe vase de la Porolissum şi problema inscripţiilor pe vase din provinciile
dacice. AMP 16, pp. 201-247.
Ionescu, D. 1986. Studiu preliminar asupra ceramicii romane de uz comun descoperită la
Cătunele ‒ Gorj. Litua 3, pp. 164-180.
Marinoiu, V. 2004. Romanitatea în nordul Olteniei. Târgu Jiu.
Mustăţea, D. 2012. Repertoriul descoperirilor arheologice din judeţul Gorj. Târgu Jiu.
Nedelea, L. 2017. Ceramica. In: S. Nemeti, I. Nemeti (éds.), Studii asupra granițelor
romane din Dacia. Castrul legionar de la Potaissa. I. Centuriae din praetentura sinistra. Cluj,
pp. 83-132.
Petolescu, C. C. 1974. Monumente votive din Oltenia. Oltenia 1, pp. 61-67.
Petolescu, C. C. 1982. Viaţa romană în judeţul Gorj. Litua 2, pp. 81-85.
Petolescu, C. C. 1986. Cercetările arheologice din castrul roman de la Cătunele ‒ Gorj
(1982, 1983, 1984). Litua 3, pp. 156-163.
Petolescu, C. C. 2007. Contribuţii la istoria Daciei romane, I. Bucarest.
Pop, C. 1994. Ateliere particulare de ceramică în Dacia romană. Revista Bistriţei 8, pp. 41-48.
Popa, A., Berciu, I. 1978. Le culte de Jupiter Dolichenus dans la Dacie romaine. Leyde
(EPRO 69).
Popescu, M. 2004. La religion dans l’armée romaine de Dacie. Bucarest.
Popilian, G. 1976. Ceramica romană din Oltenia. Craiova.
Sanie, S. 1981. Cultele orientale în Dacia romană. 1. Cultele siriene şi palmiriene. I.
Bucarest.
Tudor, D. 1933-1935. Câteva descoperiri din Dacia Inferioară. AISC-Cluj 2, pp. 181-191.
Tudor, D. 1978. Oltenia romană. Bucarest (4e éd.).
Tudor, D., Davidescu, M. 1976. Săpăturile arheologice din castrul roman de la Cătunele,
judeţul Gorj. Drobeta 2, pp. 62-79.
Ţeposu-Marinescu, L., Statuete antropomorfe de bronz din Dacia, n° 127
(http://www.cimec.ro/arheologie/Statuete_bronz/index.htm).
Vlădescu, C. M. 1986. Fortificaţiile romane din Dacia Inferior. Craiova.
Vlădescu, C. 1994. s.v. Cătunele. In: EAIVR, I, p. 272.
Voloşciuc, A. 2007. Scrierea cursivă în Dacia romană. Analele Banatului NS 15, pp. 57-68.
163
NOTIŢĂ COMPLEMENTARĂ DESPRE DESCOPERIREA DIPLOMEI DE LA

GROJDIBODU
Dan Dana*
Rezumat: Notiţa aduce alte precizări despre data descoperirii diplomei militare de la Grojdibodu (CIL XVI
75 = IDR I 10), referitoare la armata Daciei Inferioare, şi primele ecouri în literatura vremii.
Résumé: La notice apporte d’autres précisions sur la date de découverte du diplôme militaire de
Grojdibodu (CIL XVI 75 = IDR I 10), concernant l’armée de la Dacie Inférieure, et les premiers échos dans
la littérature de l’époque.
Cuvinte-cheie: Dacia romană, diplomă militară, epigrafie latină, Grojdibodu, colecţii.
Mots-clés: Dacie romaine, diplôme militaire, épigraphie latine, Grojdibodu, collections.
Această scurtă notiță aduce câteva precizări cu privire la data descoperirii diplomei militare
de la Grojdibodu (CIL XVI 75 = IDR I 10), republicată recent împreună cu poze ale tuturor feţelor
de semnatarul acestor rânduri şi de Dorel Bondoc, autorul monografiei despre podul roman de la
Dolni Vadin (Valeriana?)-Grojdibodu1. Este vorba de o copie a unei constituții imperiale referitoare
la armata Daciei Inferioare, datând din 22 martie 129.
Soldatul beneficiar, Eupator fiul lui Eumenes, era originar din Sebastopolis (din Pont, în
provincia Galatia, ulterior Cappadocia) şi slujise în vexillatio equitum Illyricorum, la origine un
numerus de călăreţi selectaţi din Illyricum ‒ probabil cu ocazia cuceririi Daciei. Este semnificativ
faptul că o diplomă recent publicată atestă eliberarea printr-o constituţie din 18 februarie 129 a lui
Calicles fiul lui Buccio, originar tot din Sebastopolis, călăreţ în ala Gallorum Flaviana din Moesia
Superior2. Avem astfel dovada unui grup de recruţi originari din teritoriul acestei cetăţi din Asia
Mică care au fost vărsaţi în 101 în mai multe unităţi auxiliare din provinciile balcanice, dintre care
unii au fost selectaţi în acel numerus transferat în Dacia3.
Nu numai condițiile descoperirii acestui document de bronz, dăruit de Alexandru Ioan Cuza
lui Napoleon al III-lea și ajuns tocmai din acest motiv în colecțiile Muzeului Național de Antichități
din Saint-Germain-en-Laye, unde este conservat până în zilele noastre, sunt nelămurite, dar până şi
anul exact al descoperirii. Mai multe date au fost astfel avansate4: Alexandru Odobescu, care a
încercat, cu rezultate parțiale, să deslușească condițiile descoperirii, indică anul 1838; Léon Renier
precizează „martie 1839”; cei mai mulți, precum Dumitru Tudor și Ion Iosif Russu, dau însă data
greșită de 1842.
Consultarea primelor relatări din Principate despre descoperirea de la Grojdibodu (uneori
este menționată și o localitate vecină, Gura Padinii), confirmă acum data indicată de către
Odobescu, în monografia sa despre antichitățile fostului județ Romanați5.
În ordine cronologică, prima mențiune este o notiță anonimă din primul ziar vernacular din
Ţara Românească, Curierul Românesc, condus de Ion Heliade Rădulescu, din data de sâmbătă 18
februarie 18396. Sub rubrica „București”, primele două pagini se referă la această descoperire
*
CNRS/Centre HISOMA (Lyon), ddana_ddan@yahoo.com.
1
Dana, Bondoc, 2014 (= Dana, Bondoc, 2018).
2
Eck, Pangerl, 2018, pp. 224-230. Doi copii sunt numiţi pe diplomă, Marcus şi Prisca.
3
Despre aceşti doi soldaţi recrutaţi în acelaşi timp, vezi Matei-Popescu, Ţentea, 2018, pp. 22-23.
4
Pentru detalii, vezi Dana, Bondoc, 2014, p. 204.
5
Odobescu, 1878 (= Avram, Ciucă, 1989, pp. 94-243).
6
Curierul Românesc. Gazetă politică, comercială, și literară, nr. 26 (an X), 18 februarie 1839, pp. 1-2. Această primă
semnalare îi era cunoscută eruditului maghiar János Érdy (Érdy, 1858, p. 7).
164
DANA Dan
indicată ca fiind recentă. Suprinzătoare este folosirea exclusivă, la această dată timpurie, a
alfabetului latin și a unei grafii ușor latinizante pentru redactarea notiței7, care sună astfel:
La satul Grojdiboldul [sic] din judiçul Romanați, proprietate a D. Medelnicer Dim. Jianul, aproape de Celeiu
s’aflat de curênd in șanțul grâdineĭ unuĭ lâcuitor, doo tabule micĭ de aramâ prinse una de alta cu o legâturâ supțire de
ferŭ petrecutâ printr’însele. Dintr’a questea, pe una este urmâtoarea inscriptie [[urmează ediția diplomatică, cu puține
greșeli]].
Iar pe queea ’laltâ se vede inscriptia urmâtoare [[urmează lista martorilor]].
Aquestu document rar și precios pentru Istoria nației nôstre romane se aflâ acum în cabinetul de antichitâți al
D. marelui Ban Michael Ghica.
Traducerea pe scurt [[românească]].
Finalul notiței este însă scris în chirilice: folosirea grafiei latine apare deci determinată de
semnalarea unei descoperiri care putea servi în epocă tezei obârșiei latine. Tocmai ideea acestei
origini nobile, care se generalizează ca urmare a diferitelor producții ale Şcolii Ardelene, începe să
fie preluată cu entuziasm în Principate în plină epocă romantică:
Această tălmăcire se va face în unul din numerile următoare cu slovele obișnuite. Aici s’a pus asfel [sic] pentru
a vdeea [sic] streiniĭ pe lângă acest document istoric și limba noastră, care poate sluji de un viŭ document al originiĭ
noastre.
Iată deci că data furnizată de Léon Renier (martie 1839) este eronată, anul 1838 fiind cel al
descoperirii diplomei, după cum scrisese mai bine informatul Odobescu. În februarie 1839, cele
două tăblițe de bronz se aflau deja la București, în colecția lui Mihail (Mihalache) Ghica, ele fiind
între timp descifrate şi interpretate destul de corect. Aceasta reiese și din descrierea oferită de
nimeni altul decât cumnatul banului, colonelul Vladimir Moret de Blaremberg (1811-1846), ofițer
în armata rusă, stabilit în Ţara Românească8. În al său Annuaire de la Principauté de Valachie din
1842, capitolul „Vestiges d’antiquités Romaines” se încheia astfel9:
Nous terminerons cette esquisse archéologique par la publication d’une découverte toute récente, faite aux
environs de Tchéléï, d’une tablette en bronze, sur laquelle on lit l’inscription suivante, conservée à Boukarest dans le
cabinet d’antiquités de Mr. le Grand Ban Michel Ghika, frère du Prince régnant, et en face de laquelle nous plaçons sa
traduction en langue Valaque moderne, afin de mieux constater l’analogie de cette dernière avec le latin sa langue mère
[[urmează textul latin și traducerea românească, cu greșeli]].
În fine, o a treia relatare în ordine cronologică apare în 1844 într-un jurnal ieșean, Arhiva
Albinei, condus de Gheorghe Asachi. Într-un articol semnat de Gheorghe Săulescu, o referire despre
neamul bessilor prilejuiește o relatare despre diploma de la Grojdibodu, pe care era trecută și cohors
II Flavia Bessorum. Iată ce scria eruditul moldovean10:
(...) precum se adeverește din următoarea inscripție, aflată pe o tablă de bronzŭ desțerinată în Ţeara
românească, în prejma [sic] Celeiului, care se păstrează în Cabinetul Marelui Ban Mihail Ghica [[urmează transcrierea
diplomatică și traducerea românească]].
7
În această perioadă de tatonări, una dintre deosebiri este grafemul „â” pentru vocala „ă”. Merită semnalat faptul că
alfabetul latin va fi introdus oficial în cele două Principate abia peste două decenii. Exact acelaşi text din Curierul
Românesc este copiat, în chirilice, în Gazeta de Transilvania, nr. 18 (19 martie 1839, Braşov), pp. 46-47 (cu transcriere
şi traducere); altă relatare, cu textul latin şi traducerea românească (în chirilice), apare în Albina Românească, an X, nr.
18 (2 martie 1839, Iaşi), pp. 69-70.
8
Al doilea soţ al Pulcheriei Mavros, sora lui Mihail Ghica.
9
Moret de Blaremberg, 1842, pp. 146-147. Se cuvine să menționăm nota de la aceleași pagini, care evocă preocupările
tatălui său, consilierul de stat Jean Moret de Blaramberg (1772-1831), în Noua Rusie (adică sudul Ucrainei), privitoare
la coloniile grecești din regiunea Odessei, deci a Olbiei Pontice, iar în Valahia ale lui Mihail Ghica, prezentat drept
fondator al Muzeului Național din București, dar al cărui cabinet particular este deopotrivă amintit. Vezi Pippidi, 1969,
pp. 294-296.
10
C. G. Seulescu, în Arhiva Albinei pentru arheologie română și industrie, nr. 3, 1844, p. 5.
165
Descoperită pe moșia Jienilor11 de la Grojdibodu, cândva în cursul anului 1838, diploma

ajunge în cabinetul de antichități al banului Mihalache Ghica, fiind deci semnalată și publicată
pentru prima oară în februarie 1839, înainte de a cunoaște o nouă peregrinare și ediții ulterioare,
prima dintre ele fiind a lui Joseph Arneth, în 1843, după o litografie trimisă cu generozitate de către
colecționarul bucureștean12. Descoperirea, care făcuse senzaţie în epocă13, mai este menţionată într-
un discurs din 1839 al lui Mihail Kogălniceanu către „Société odessienne d’histoire et d’antiquités”,
când este ales membru al acestei societăţi arheologice din Odessa14:
„Dans un autre endroit, encore en Valachie, on a découvert des tablettes en airain, donnant droit de
naturalisation romaine à plusieurs soldats dont les noms sont cités et qui s’étaient distingués dans les guerres
contre les barbares. Ces tablettes sont uniques”.
BIBLIOGRAFIE
Arneth, J. 1843. Zwölf römische Militär-Diplome. Viena.

Avram, Al., Ciucă, M. 1989 (ed.). Odobescu. Opere. V. București.
Croitoru, C., Apostu, G. 2006. Iniţiative arheologice reflectate în presa de la mijlocul
secolului al XIX-lea. Colecţiile Ghica şi Mavros. Danubius 24, pp. 87-97.
Dana, D., Bondoc, D. 2014. Anexa VI. Diploma de la Grojdibodu (CIL XVI 75 = IDR I 10).
Annexe VI. The Diploma from Grojdibodu (CIL XVI 75 = IDR I 10). In: D. Bondoc (ed.), Podul
roman de la Dolni Vadin (Bulgaria)-Grojdibodu (România). The Roman Bridge Dolni Vadin
(Bulgaria)-Grojdibodu (Romania). Craiova, pp. 204-222.
Dana, D., Bondoc, D. 2018. Appendix 6. The Diploma from Grojdibodu (CIL XVI 75
= IDR I 10). In: D. Bondoc, The Roman Bridge between Dolni Vadin (Bulgaria) and Grojdibodu
(Romania). Oxford (Archaeopress Roman Archaeology 38), pp. 96-103.
Eck, W., Pangerl, A. 2018. Neue Diplome aus der Zeit Hadrians für die beiden mösischen
Provinzen. ZPE 207, pp. 219-231.
Érdy, J. 1858. A Pannonia és Dacia térein ekkorig talált becsületi bocsátványok. In:
Régiségtani közlemények. Buda.
Matei-Popescu, F., Ţentea, O. 2018. Auxilia Moesiae Superioris. Cluj (The Centre for
Roman Military Studies 9).
Moret de Blaremberg, Vl. 1842. Annuaire de la Principaute de Valachie. Bucureşti.
Odobescu, Al. 1878. Anticuitățile județului Romanați. București.
Pippidi, A. 1969. Vechi epigrafişti şi anticari în Ţările Române. StudClas 11, pp. 279-296.
Pippidi, A. 1970. Alţi anticari şi epigrafişti români din secolul al XIX-lea ‒ de la
Kogălniceanu la Bălcescu ‒. StudClas 12, pp. 241-246.
Vintilă-Ghițulescu, C. 2013. Evgheniți, ciocoi, mojici. Despre obrazele primei modernități
românești 1750-1860. București.
11
E surprinzătoare afirmația „familia [lor] nu va reuși să dăinuie [de vreme ce] în Arhondologia din 1837 nu găsim nici
urmă de boierii Jianu” (Vintilă-Ghițulescu, 2013, p. 52 n. 2). Or, numele lor de familie se va schimba curând în
Cesianu/Cezianu, printr-o legătură fictivă cu numele guvernatorului roman de pe diplomă, Plautius Caesianus; vezi
pentru detalii Dana, Bondoc, 2014, p. 205 n. 5.
12
Arneth, 1843, pp. 54-59, nr. VII.
13
Vezi alte ecouri la Croitoru, Apostu, 2006, p. 90: Cantor de avis şi comers, II, 1838-1839, pp. 229-231; împreună cu
alte inscripţii, într-un ziar grecesc din Bucureşti, Ὁ Zέφυρος τοῦ Ἰστρου (an I, 1841), în articolul „Ἀρχαιoλoγικά” al lui
G. G. Papadopoulos, profesor de literatură greacă la Sf. Sava.
14
Cf. Pippidi, 1970, p. 243. Mihalache Ghica era şi el membru al societăţii din Odessa (Odesskoe obštestvo istorii i
drevnostej) şi plănuia în 1842 realizarea unui corpus al inscripţiilor greceşti şi latine din cele două Principate (cf.
Croitoru, Apostu, 2006, p. 87).
166
SERIA MEDALISTICĂ „LES HOMMES ILLUSTRES DU SIÈCLE DE LOUIS XIV” DIN

COLECȚIA MUZEULUI NAȚIONAL BRUKENTHAL
Radu Gabriel Dumitrescu*, Claudiu Munteanu**
Rezumat: Acest studiu continuă seria de articole care își propun să evidențieze anumite tematici medalistice
din colecția Muzeului Național Brukenthal, publicate în numerele precedente ale revistei „Oltenia. Studii și
Comunicări. Arheologie-Istorie”, de această dată fiind adusă în atenție seria medalistică „Les hommes
illustres du siècle de Louis XIV” a gravorului Jean Dassier.
Provenind dintr-o familie cu vechi tradiţii în arta medaliei, Jean Dassier (1676-1763) şi-a desfăşurat în
principal activitatea ca maestru monetar al monetăriei din Geneva. Faima internaţională i-a fost adusă de o
succesiune de serii medalistice dintre care una, din păcate incompletă, se găsește şi la Sibiu: „Les hommes
illustres du siècle de Louis XIV”. Această serie a fost realizată între anii 1723-1724 şi conţine 73 de portrete
de personalităţi care au anul morţii „în secolul domniei lui Ludovic XIV”, Muzeul Național Brukenthal
deținând în patrimoniul său 32 de exemplare.
Deși incompletă, seria „Les hommes illustres du siècle de Louis XIV” aduce un plus de valoare colecției
Muzeului Național Brukenthal, având în vedere că opera medalistică a lui Dassier a avut un caracter elitist, s-a
adresat unor persoane cu posibilități financiare însemnate, dar și cu un gust artistic rafinat, în stare să aprecieze
numeroasele trimiteri la arta antică. Aceste medalii, existente în colecția sibiană, înscriu Muzeul Brukenthal pe
harta marilor colecții europene care păstrează în patrimoniul lor lucrări semnate de Jean Dassier.
Abstract: This study continues the series of articles that aim to highlight certain medal themes from the
collection of the Brukenthal National Museum, published in previous issues of the magazine “Oltenia.
Studies and Communications. Archaeology-History”, this time being brought to attention the medal series
“Les hommes illustres du siècle de Louis XIV” by the engraver Jean Dassier.
Coming from a family with long traditions in the art of the medal, Jean Dassier (1676-1763) worked
mainly as a monetary master of the mint in Geneva. His international fame was brought to him by a
succession of medal series, one of which, unfortunately incomplete, is also found in Sibiu: "Les hommes
illustres du siècle de Louis XIV". This series was made between 1723-1724 and contains 73 portraits of
personalities who have the year of death "in the century of the reign of Louis XIV", the Brukenthal National
Museum holding 32 items in its heritage.
Although incomplete, the series "Les hommes illustres du siècle de Louis XIV" adds value to the
collection of the Brukenthal National Museum, taking into account that Dassier's medallist work had an
elitist character, addressed to people with significant financial possibilities, but also with a refined artistic
taste, able to appreciate the numerous references to ancient art. These medals, from the Sibiu collection,
inscribe the Brukenthal Museum on the map of the great European collections that keep in their patrimony
works signed by Jean Dassier1.
Cuvinte-cheie: Muzeul Național Brukenthal, Jean Dassier, medalii, Filip d’Orléans, Ludovic XIV.
Key-words: Brukenthal National Museum, Jean Dassier, medals, Philip of Orleans, Louis XIV.
Acest studiu continuă seria de articole care își propun să evidențieze anumite tematici
medalistice din colecția Muzeului Național Brukenthal, publicate în numerele precedente ale
revistei „Oltenia. Studii și Comunicări. Arheologie-Istorie”2, de această dată fiind adusă în atenție
seria medalistică „Les hommes illustres du siècle de Louis XIV” a gravorului Jean Dassier3.
* Doctor, Muzeul Olteniei Craiova, e-mail: rgdumitrescu@mail.com.

** Doctor, Muzeul Național Brukenthal, e-mail: munclaiul@gmail.com.
1
Mulțumim colegei Valentina Popescu pentru amabilitatea de a traduce aceste rânduri.
2
Dumitrescu, Munteanu, 2018, pp. 222-246; Dumitrescu, Munteanu, 2019, pp. 162-173.
3
Forrer, 1904, pp. 512-517.
167
DUMITRESCU Radu Gabriel MUNTEANU Claudiu
Medaliile provin din fondul vechi al colecției Muzeului Național Brukenthal din Sibiu. Din păcate,
alte informații despre proveniența acestor medalii nu se cunosc.
Provenind dintr-o familie cu vechi tradiţii în arta medaliei, Jean Dassier (1676-1763) şi-a
desfăşurat în principal activitatea ca maestru monetar al monetăriei din Geneva. Faima internaţională i-a
fost adusă de o succesiune de serii medalistice dintre care una, din păcate incompletă, se găsește şi la
Sibiu: „Les hommes illustres du siècle de Louis XIV”. Această serie a fost realizată între anii 1723-1724
şi conţine 73 de portrete de personalităţi care au anul morţii „în secolul domniei lui Ludovic XIV”,
Muzeul Brukenthal deținând în patrimoniul său 32 de exemplare.
Activitatea medalistului Jean Dassier este puţin cunoscută în România, acest fapt fiind pe
deplin explicabil din cauza faptului că operele sale au circulat în Europa Occidentală, în special în
zonele care au adoptat Reforma.
Jean Dassier a fost unul dintre cei mai faimoşi maeştri medalişti ai vremii sale. Activitatea
acestuia nu s-a redus însă doar la realizarea unor medalii, măiestria sa s-a manifestat şi în domeniul
orologeriei, a decoraţiei realizate din metal pentru diverse obiecte de lux, cum ar fi cutiile de
bijuterii, şi desigur, cea mai importantă activitate: maestru monetar la monetăria din Geneva.
După o perioadă de ucenicie la Paris, Dassier s-a întors la Geneva la vârsta de 30 de ani,
unde a început să lucreze alături de tatăl său la monetărie. Vreme de aproape un secol şi jumătate,
monetăria Genevei a fost sub conducerea membrilor familiei Dassier, care au continuat în timp
tradiţia realizării de monede, deşi nu toţi au avut şi preocupări în arta medaliei.
Prima operă medalistică a lui Jean Dassier a fost realizată în colaborare cu gravorul francez
Jérôme Roussel între anii 1711 şi 1717: o serie de jetoane purtând titlul „Les métamorphoses d’Ovide”,
dedicate prinţului regent Filip d’Orléans. Aceste jetoane erau destinate unui joc de societate foarte
popular în epocă: jocul umbrei. La scurt timp după aceea (între anii 1723-1724), aplicând cunoştinţele
dobândite la Paris, va realiza seria de medalii de dimensiuni reduse (28 mm) dedicate unor personalităţi
franceze importante din secolul al XVII-lea, reunite sub titlul Les hommes illustres du siècle de Louis
XIV. Desăvârşirea artei sale se observă în aceste mici opere de artă pe care Dassier le-a creat la vârsta de
47 de ani și pe care le-a dedicat prinţului regent Filip d’Orléans.
Ulterior seriei dedicate personalităţilor franceze, Dassier va realiza o serie de alte medalii în
care prezintă reformatori din lumea protestantă. Încurajat de succesul pe care l-a avut în
întreprinderea sa, artistul va pleca în două călătorii la Londra în 1728 şi 1731, unde va grava o nouă
serie medalistică în care a inclus regii Angliei şi alte personalităţi faimoase din istoria regatului.
Realizarea acestor mici opere de artă cum pot fi considerate toate aceste serii medalistice, în care
gravorul dovedeşte forţa sa artistică şi vaste cunoştinţe tehnice, îl desemnează pe Jean Dassier cel mai
mare medalist al epocii sale. Sfătuitori în demesurile sale i-au fost Jacques Antoine Arlaud (1668-1743)
şi Jean-Alphonse Turrettini (1671-1737). Arlaud, celebru miniaturist, rămâne în istoria timpului său
pentru câteva portrete miniaturale ale lui Ludovic al XIV-lea, Filip d’Orléans, Petru cel Mare şi Oliver
Cromwell. La rândul său, Jean-Alphonse Turrettini (Turrettin) a fost un renumit profesor de teologie la
Universitatea din Geneva, o autoritate recunoscută internaţional în problema reformei religioase, autor a
numeroase lucrări de teologie. Prin personalităţile, preocupările şi cunoştinţele lor, aceşti oameni de
cultură se înscriu în curentul care va face trecerea către Iluminism.
Influenţa celor doi a fost importantă, ambii oferindu-i sugestii lui Dassier în realizarea
medaliilor. În plus, prin relaţiile pe care le aveau pe plan european, Arlaud şi Turrettini vor face
cunoscută opera medalistului elveţian. Regentul Filip d’Orléans era marele protector al lui Arlaud,
iar sugestia ca seria medalistică Les hommes illustres du siècle de Louis XIV să-i fie dedicată
regentului probabil că i-a aparţinut.
Seria medalistică Les hommes illustres du siècle de Louis XIV a fost anunțată pentru prima dată
într-un raport al Consiliului de Stat din Geneva din 26 mai 1723. În atenția Consiliului erau aduse 71 de
piese din argint, ultimele două fiind realizate un an mai târziu. În august 1723 o listă a medaliilor din
serie a fost publicată în Le Mercure, pe baza unor informații oferite chiar de Dassier. Personalitățile
cărora le-au fost dedicate medaliile erau descrise în ordinea cronologică a anului morții.
168
În numărul din august 1723 al ziarului nu sunt prezentate decât 67 de medalii, restul fiind
realizate la sfârșitul anului sau în cursul celui următor. Piesele descrise erau realizate din argint și
Dassier oferea informații celor interesați de unde pot fi cumpărate: atelierul bijutierului Jacques Le
Double, supus elvețian, stabilit la Paris.
Cu ocazia prezentării făcute în Le Mercure, Dassier dezvăluie sursa de inspirație care a stat
la baza seriei medalistice și anume cartea scrisă de Charles Perrault cu aproximativ același titlu Les
hommes illustres qui on paru an France pendant le XVII siècle de Louis XIV și publicată între anii
1696-1700.
Din cele 73 de portrete ale seriei, 56 sunt direct inspirate din planșele existente în cartea lui
Perrault, cu deosebirea că inițial portretele erau pe trei sferturi, iar gravorul le-a transformat în
profil. Reversul fiecărei medalii este o dovadă a măiestriei autorului, conținând mici detalii în
legătură cu activitatea personalității omagiate, încadrate în anumite tipare. Dacă portretele sunt
personalizate, reversul prezintă o varietate restrânsă de simboluri funerare: urne, putti și cranii.
Câteva impedimente tehnice au făcut ca varietatea de reversuri să nu fie mare, imaginea
fiind schimbată în momentul în care o matriță se deteriora, iar unele medalii aveau două sau trei
variante de revers. Astfel, artistul a preferat o gamă de simboluri care să poată fi valabile pentru mai
multe personalități sau schimbările necesare de la un revers la altul să fie minime.
Variind simboluri în jurul ideii de funebru, artistul pune în valoare, prin obiecte cu anumită
semnificație, activitatea prin care cel omagiat s-a remarcat: o carte, un glob, stindarde militare sau
însemne creștine.
În contrast, aversurile sunt foarte atent executate, personajele, prezentate din profil, au
numeroase detalii care le surprind personalitatea, dar și detalii de îmbrăcăminte foarte clar
conturate. Alături de politicieni, militari și înalți prelați sunt prezenți în serie profesori, artiști,
avocați și poeți.
În septembrie 1724, Dassier a prezentat la Biblioteca din Geneva 70 de medalii din seria
analizată, realizate din cupru. Această variantă a seriei este prezentă în colecția Muzeului
Brukenthal, după cum se poate observa din catalogul acestui studiu, seturile din argint fiind foarte
apreciate și puțin accesibile colecționarilor epocii.
Această serie medalistică a fost considerată de către singurul cercetător de astăzi al operei
lui Dassier, William Eisler, drept debutul gravorului ca mare artist recunoscut și apreciat
internațional. Încă din primii ani, de când aceste seturi au început să circule, a existat o întreagă
corespondență între diplomați, artiști și oameni de cultură care le dețineau sau își doreau să le
dobândească. Seturile s-au răspândit în zona germană, dar și în Anglia, unde au intrat în cabinetul
de medalii al arhiepiscopului de Canterbury, William Wake, în anul 17244.
Până în prezent, seria completă Les hommes illustres du siècle de Louis XIV nu se păstrează
în nici o colecție publică din România, doar Muzeul Național al Bucovinei din Suceava deținând 36
de piese, unele în dublu exemplar5.
Analizând medaliile din colecția Brukenthal cu cele publicate din colecția Muzeului
Național al Bucovinei putem observa faptul că cele pe care le prezentăm acum prezintă doar două
tipuri de revers: cele cu urnă funerară având deasupra un fronton semicircular decorat cu o cunună
de laur, iar de o parte și de alta doi putti și cele cu urnă funerară dreptunghiulară, pe care se sprijină
doi putti. În schimb, o parte din medaliile din colecția Muzeului Bucovinei prezintă și varianta de
revers cu urna funerară pe postament, la baza căreia sunt redate diverse zeități sau alegorii în funcție
de personalitatea omagiată6. Cu toate că exemplarele din colecția Muzeului Bucovinei sunt mai
diverse din punct de vedere al variantei de revers, o parte din medaliile pe care le prezentăm în
rândurile de față lipsesc din colecția muzeului sucevean sau prezintă alt tip de revers, lucru pe care
l-am evidențiat în catalogul de mai jos.
4
Dejan, 2016, pp. 7-29.
5
Dejan, 2016, pp. 47-119.
6
Dejan, 2016, pp. 26-27.
169
Deși incompletă, seria Les hommes illustres du siècle de Louis XIV aduce un plus de valoare
colecției Muzeului Național Brukenthal, având în vedere că opera medalistică a lui Dassier a avut
un caracter elitist, s-a adresat unor persoane cu posibilități financiare însemnate, dar și cu un gust
artistic rafinat, în stare să aprecieze numeroasele trimiteri la arta antică.
În concluzie, aceste medalii înscriu Muzeul Brukenthal pe harta marilor colecții europene
care păstrează în patrimoniul lor lucrări semnate de Jean Dassier și aduc în atenție numeroase
exemplare nesemnalate în alte colecții din România (cat. nr. 3, 5, 7, 8, 10-16, 20, 21, 23-27, 29, 32).
CATALOG
1. MEDALIA DEDICATĂ LUI JEAN-PAPIRE MASSON (1544-1611).

Gravor: Jean Dassier.
Avers: Legenda circulară: PAPIRE – MASSON. Bust în profil spre stânga, guler plisat de dantelă,
iar pe cap o tichie; inițialele gravorului I. D., în stânga bustului.
Revers: O urnă funerară, deasupra un fronton semicircular decorat cu o cunună de laur, de o parte și
de alta doi putti, cel din stânga se sprijină pe un craniu, iar cel din dreapta sună într-o trompetă și
ține în mâna stângă o frunză de palmier. Pe monument legenda pe trei rânduri: HISTORIO =/ =
GRAPHE./ M. I6II. În exergă: I · DASSIER ·.
Cupru. Greutate: 10,8 g. Diametru: 28,41 mm. Axa 12. Grosime: 2,85 mm.
Nr. inv. T 1286/4552.
BIBLIOGRAFIE: Dejan, 2016, pp. 52-53 (variantă revers).
2. MEDALIA DEDICATĂ LUI ACHILLES DE HARLAY (1536-1616).

Avers: Legenda circulară: ACHILLES – DE HARLAY. Bust în profil spre dreapta cu robă cu
guler de blană. Jos, în dreapta inițialele gravorului I. D.
Revers: O urnă funerară, deasupra un fronton semicircular decorat cu o cunună de laur, de o parte și
de alta doi putti, cel din stânga se sprijină pe un craniu, iar cel din dreapta sună într-o trompetă și
ține în mâna stângă o frunză de palmier. Pe monument legenda pe patru rânduri: P. PRÉSIDENT/
AU PARLEMENT/ DE PARIS./ M. I6I6. În exergă: I · DASSIER ·.
Nr. inv. T 1286/4553.
3. MEDALIA DEDICATĂ LUI JACQUES-AUGUSTE THOU (1553-1617).

Avers: Legenda circulară: LE PRESIDENT – DE THOU. Bust în profil spre stânga, guler plisat
de dantelă; în partea de jos, în dreapta bustului, inițialele gravorului I. D.
Revers: O urnă funerară dreptunghiulară, pe care se sprijină doi putti; cel din dreapta sună din
trompetă și așează pe urnă o coroană de lauri, iar cel din stânga privește spre el ținând în mâna
dreaptă o trompetă. Pe monument legenda pe două rânduri: HISTORIEN./ M. I6I7. Dedesubt un
giulgiu din ale cărui falduri apare un craniu.
Cupru. Greutate: 9,84 g. Diametru: 28,08 x 28,18 mm. Axa 11. Grosime: 2,86 mm.
Nr. inv. T 1286/4554.
4. MEDALIA DEDICATĂ LUI SCÉVOLE I DE SAINTE-MARTHE (1536-1623).

Avers: Legenda circulară: SCEVOLE DE – S.TH MARTHE. Bust în profil spre dreapta, pe cap o
pălărie, guler plisat de dantelă. Jos, în stânga inițialele gravorului I. D.
170
dreaptă o trompetă. Pe monument legenda pe patru rânduri: PRESIDENT/ ET TRESORIER/ DE

FRANCE./ M. I623. Dedesubt un giulgiu din ale cărui falduri apare un craniu.
Nr. inv. T 1286/4555.
5. MEDALIA DEDICATĂ LUI NICOLAS-CLAUDE FABRI DE PEIRESC (1580-1637).

Avers: Legenda circulară: N · C · FABRI – DE PEIRESC. Bust în profil spre dreapta, pe cap o tichie.
dreaptă o trompetă. Pe monument legenda pe patru rânduri: CONSEILLER AU/ PARLEMENT
DE/ PROVENCE./ M. I637. Dedesubt un giulgiu din ale cărui falduri apare un craniu.
Nr. inv. T 1286/4556.
6. MEDALIA DEDICATĂ LUI MAXIMILIEN DE BÉTHUNE, DUCE DE SULLY

(1560-1641).
Avers: Legenda circulară: MAXIMILIEN D – E BETHUNE. Bust în profil spre stânga, cu
armură și guler plisat de dantelă. În partea de jos, inițialele gravorului I · D ·.
dreaptă o trompetă. Pe monument legenda pe cinci rânduri: DUC DE SULLY/ PAIR MARESC./
DE FRANCE ET/ MINIST. DEST./ M. J64J. Dedesubt un giulgiu din ale cărui falduri apare un
craniu.
Nr. inv. T 1286/4557.
7. MEDALIA DEDICATĂ LUI JEAN DE GASSION (1609-1647).

Avers: Legenda circulară: IEAN DE – GASSION. Bust în profil spre dreapta, cu armură și mantie.
În partea de jos, în dreapta bustului, inițialele gravorului I · D ·.
Revers: O urnă funerară, deasupra un fronton semicircular decorat cu o cunună de laur. De o parte
și de alta doi putti, cel din stânga se sprijină pe un craniu, iar cel din dreapta sună într-o trompetă și
ține în mâna stângă o frunză de palmier. Pe monument legenda pe trei rânduri: MARÉCHAL/ DE
FRANCE./ M. I647. În exergă: I · DASSIER ·.
Nr. inv. T 1286/4558.
8. MEDALIA DEDICATĂ LUI VINCENT VOITURE (1598-1648).

Avers: Legenda circulară: VINCENT – VOITURE. Bust în profil spre stânga, cu guler răsfrânt.
ține în mâna stângă o frunză de palmier. Pe monument legenda pe patru rânduri: DE/
L'ACADEMIE/ FRANÇOISE./ M. I648. În exergă: I · DASSIER · F ·.
Nr. inv. T 1286/4559.
171
9. MEDALIA DEDICATĂ LUI PIERRE GASSENDI (1592-1653).

Avers: Legenda circulară: PIERRE – GASSENDI. Bust în profil spre dreapta, robă cu guler,
încheiată cu șapte nasturi, iar pe cap o tichie. În partea de jos, în dreapta bustului, inițialele
gravorului I. D.
ține în mâna stângă o frunză de palmier. Pe monument legenda pe două rânduri: PHILOSOPHE/
M. I653. În exergă: I · DASSIER ·.
Nr. inv. T 1286/4560.
10. MEDALIA DEDICATĂ LUI JACQUES SIRMOND (1559-1651).

Avers: Legenda circulară: IACQUES – SIRMOND. Bust în profil spre stânga, cu robă drapată. În
partea de jos, în dreapta, inițialele gravorului I · D ·.
ține în mâna stângă o frunză de palmier. Pe monument legenda pe două rânduri: JESUITE./ M.
I65I. În exergă: I · DASSIER ·.
Nr. inv. T 1286/4562.
11. MEDALIA DEDICATĂ LUI EUSTACHE LE SUEUR (1616-1655).

Avers: Legenda circulară: EUSTACHE – LE SUEUR. Bust în profil spre stânga, cu mantie.
dreaptă o trompetă. Pe monument legenda pe două rânduri: PEINTRE./ M. I655. Dedesubt un
Nr. inv. T 1286/4561.
12. MEDALIA DEDICATĂ LUI ANTOINE LE MAÎTRE (1608-1658).

Avers: Legenda circulară: ANTOINE – LE MAISTRE. Bust în profil spre dreapta, cu robă și pe
cap o tichie. În partea de jos, în stânga, inițialele gravorului I · D ·.
ține în mâna stângă o frunză de palmier. Pe monument legenda pe două rânduri: ADVOCAT./ M.
I658. În exergă: I · DASSIER ·.
Nr. inv. T 1286/4568.
13. MEDALIA DEDICATĂ LUI JACQUES SARAZIN (1592-1660).

Avers: Legenda circulară: IACQUES – SARRASIN. Bust în profil spre dreapta, cu mantie. În
partea de jos, în stânga, inițialele gravorului I · D ·.
172
dreaptă o trompetă. Pe monument legenda pe patru rânduri: PEINTRE/ ET/ SCULPTEUR./ M.

I666. Dedesubt un giulgiu din ale cărui falduri apare un craniu.
Nr. inv. T 1286/4565.
14. MEDALIA DEDICATĂ LUI ABRAHAM DE FABERT (1599-1662).

Avers: Legenda circulară: ABRAHAM DE – FABERT. Bust în profil spre stânga, cu mantie. În
dreapta bustului, inițialele gravorului I · D ·.
ține în mâna stângă o frunză de palmier. Pe monument legenda pe trei rânduri: MARÉCHAL/ DE
FRANCE./ M. I662. În exergă: I · DASSIER ·.
Nr. inv. T 1286/4563.
15. MEDALIA DEDICATĂ LUI FRANÇOIS CONTE DE PAGAN (1604-1665).

Avers: Legenda circulară: LE COM= – TE DE PAGAN. Bust în profil spre dreapta, cu armură și
mantie.
ține în mâna stângă o frunză de palmier. Pe monument legenda pe două rânduri: JNGENIEUR/ M.
Nr. inv. T 1286/4564.
16. MEDALIA DEDICATĂ LUI HENRI DE LORRAINE, CONTE D'HARCOURT

(1601-1666).
Avers: Legenda circulară: H · DE LORR · CO · – D HARCOURT ·. Bust în profil spre stânga,
cu armură. În partea de jos, inițialele gravorului I · D ·.
ține în mâna stângă o frunză de palmier. Pe monument legenda pe patru rânduri: GRAND/
ECUVER/ DE FRANCE./ M. I666. În exergă: I · DASSIER ·.
Nr. inv. T 1286/4566.
17. MEDALIA DEDICATĂ LUI SAMUEL BOCHART (1599-1667).

Avers: Legenda circulară: SAMUEL – BOCHART. Bust în profil spre stânga, cu robă și pe cap o
tichie. În partea de jos, în dreapta bustului, inițialele gravorului I · D ·.
dreaptă o trompetă. Pe monument legenda pe patru rânduri: PROFESSEUR/ ES LANGUES/
ORIENTALES/ M. I667. Dedesubt un giulgiu din ale cărui falduri apare un craniu.
Nr. inv. T 1286/4567.
173
18. MEDALIA DEDICATĂ LUI PIERRE SÉGUIER (1588-1672).

Avers: Legenda circulară: PIERRE – SEGUIER. Bust în profil spre stânga, cu robă și tichie. La
gât poartă Ordinul Saint-Esprit. În partea de jos, în dreapta, inițialele gravorului I · D ·.
ține în mâna stângă o frunză de palmier. Pe monument legenda pe trei rânduri: CHANCELIER/
DE FRANCE./ M. I672. În exergă: I · DASSIER ·.
Nr. inv. T 1286/4570.
BIBLIOGRAFIE: Dejan, 2016, pp. 84-85.
19. MEDALIA DEDICATĂ LUI ANTOINE GODEAU (1605-1672).

Avers: Legenda circulară: ANTOINE – GODEAU. Bust în profil spre stânga, cu robă și tichie. În
partea de jos, în dreapta, inițialele gravorului I · D · F ·.
dreaptă o trompetă. Pe monument legenda pe trei rânduri: EVÉQUE/ DE VENCE/ M. J672.
Dedesubt un giulgiu din ale cărui falduri apare un craniu.
Nr. inv. T 1286/4569.
20. MEDALIA DEDICATĂ LUI JEAN-BAPTISTE POQUELIN [MOLIÈRE] (1622-1673).

Avers: Legenda circulară: I. BAP. PO. – DE MOLIERE. Bust în profil spre dreapta. În partea de
jos, inițialele gravorului I · D ·.
ține în mâna stângă o frunză de palmier. Pe monument legenda pe trei rânduri: POETE ET/
COMEDIEN/ M. J673. În exergă: I. DASSIER. F.
Nr. inv. T 1286/4571.
21. MEDALIA DEDICATĂ LUI ADRIEN VALOIS (1607-1676).

Avers: Legenda circulară: ADRIEN – VALOIS. Bust în profil spre stânga. În partea de jos, în
stânga bustului, inițialele gravorului I · D ·.
dreaptă o trompetă. Pe monument legenda pe trei rânduri: HISTORIOG./ DU ROY./ M. I676.
Dedesubt un giulgiu din ale cărui falduri apare un craniu.
Nr. inv. T 1286/4572.
22. MEDALIA DEDICATĂ LUI GUILLAUME I DE LAMOIGNON (1617-1677).

Avers: Legenda circulară: GUILLAUME – DE LAMOIGNON. Bust în profil spre dreapta, cu
robă cu blană, pe cap perucă și tichie.
174
dreaptă o trompetă. Pe monument legenda pe patru rânduri: P. PRESIDENT/ AU PARLEMENT/
DE PARIS./ M. I677. Dedesubt un giulgiu din ale cărui falduri apare un craniu.
Nr. inv. T 1286/4573.
23. MEDALIA DEDICATĂ LUI CLAUDE BALLIN (1615-1678).

Avers: Legenda circulară: CLAUDE – BALLIN. Bust în profil spre stânga, cu mantie. În partea de
jos, în dreapta, inițialele gravorului I · D ·.
dreaptă o trompetă. Pe monument legenda pe două rânduri: ORFEVRE/ M. I678. Dedesubt un
Nr. inv. T 1286/4574.
24. MEDALIA DEDICATĂ LUI ROBERT NANTEUIL (1630-1678).

Avers: Legenda circulară: ROBERT – NANTEUIL. Bust în profil spre stânga, cu mantie, pe cap
perucă și tichie. În partea de jos, în stânga, inițialele gravorului I · D ·.
ține în mâna stângă o frunză de palmier. Pe monument legenda pe două rânduri: GRAVEUR./ M.
Nr. inv. T 1286/4575.
25. MEDALIA DEDICATĂ LUI OLIVIER PATRU (1604-1681).

Avers: Legenda circulară: OLIVIER – PATRU. Bust în profil spre dreapta, cu robă, pe cap perucă
și tichie. În partea de jos, în dreapta, inițialele gravorului I · D ·.
dreaptă o trompetă. Pe monument legenda pe cinci rânduri: AVOCAT/ ET DOYEN/ DE
L'ACAD./ FRANÇOISE./ M. I68I. Dedesubt un giulgiu din ale cărui falduri apare un craniu.
Nr. inv. T 1286/4576.
26. MEDALIA DEDICATĂ LUI JEAN CLAUDE (1619-1687).

Avers: Legenda circulară: IEAN – CLAUDE. Bust în profil spre dreapta, cu robă, pe cap tichie. În
stânga, inițialele gravorului I · D ·.
ține în mâna stângă o frunză de palmier. Pe monument legenda pe patru rânduri: MINISTRE DE/
L'EGLISE REF./ DE CHARENTON/ M. I687. În exergă: I · DASSIER ·.
Nr. inv. T 1286/4577.
175
27. MEDALIA DEDICATĂ LUI ABRAHAM DUQUESNE (1610-1688).

Avers: Legenda circulară: ABRAHAM – DUQUESNE. Bust în profil spre dreapta, cu armură, pe
cap perucă. În stânga, inițialele gravorului I · D ·.
ține în mâna stângă o frunză de palmier. Pe monument legenda pe patru rânduri: VICE/ AMIRAL
DE/ FRANÇE./ M. I688. În exergă: I · DASSIER ·.
Nr. inv. T 1286/4578.
28. MEDALIA DEDICATĂ LUI JEAN DE LA QUINTINIE (1626-1688).

Avers: Legenda circulară: IEAN DE LA – QUINTINIE. Bust drapat în profil spre stânga, pe cap
perucă. În partea de jos, în dreapta, inițialele gravorului I · D ·.
dreaptă o trompetă. Pe monument legenda pe patru rânduri: INTENDANT/ DES JARDINS/ DU
ROY./ M. I690. Dedesubt un giulgiu din ale cărui falduri apare un craniu.
Cupru. Greutate: 9,16 g. Diametru: 28 mm. Axa 12. Grosime: 2,9 mm.
Nr. inv. T 1286/4579.
BIBLIOGRAFIE: Dejan, 2016, pp. 98-99.
29. MEDALIA DEDICATĂ LUI GILLES MÉNAGE (1613-1692).

Avers: Legenda circulară: GILLES – MENAGE. Bust în profil spre dreapta, pe cap perucă. În
partea de jos, în dreapta, inițialele gravorului I · D ·.
dreaptă o trompetă. Pe monument legenda pe cinci rânduri: DE/ L'ACADEMIE/ DE LA/
CRUSCA./ M. I692. Dedesubt un giulgiu din ale cărui falduri apare un craniu.
Nr. inv. T 1286/4580.
30. MEDALIA DEDICATĂ LUI ANTOINE ARNAULD (1612-1694).

Avers: Legenda circulară: ANTOINE – ARNAULD. Bust în profil spre stânga, cu robă brodată pe
piept, pe cap o tichie. În partea de jos, în stânga, inițialele gravorului I · D ·.
dreaptă o trompetă. Pe monument legenda pe patru rânduri: DOCTEUR/ DE/ SORBONNE./ M.
I694. Dedesubt un giulgiu din ale cărui falduri apare un craniu.
Nr. inv. T 1286/4581.
31. MEDALIA DEDICATĂ LUI JACQUES DE TOURREIL (1656-1714).

Avers: Legenda circulară: IACQUES – DE TOURREIL. Bust drapat în profil spre dreapta, pe cap
perucă. În partea de jos, în stânga, inițialele gravorului I · D ·.
176
ține în mâna stângă o frunză de palmier. Pe monument legenda pe patru rânduri: DE/
L'ACADEMIE/ FRANÇOISE/ M I7I4. În exergă: I · DASSIER ·.
Nr. inv. T 1286/4582.
32. MEDALIA DEDICATĂ LUI NICOLAS MALEBRANCHE (1638-1715).

Avers: Legenda circulară: NICOLAS MA – LEBRANCHE. Bust în profil spre stânga, pe cap o
tichie. În partea de jos, în dreapta, inițialele gravorului I · D ·.
dreaptă o trompetă. Pe monument legenda pe trei rânduri: PRÉTRE DE/ L'ORATOIRE./ M.
J7J5. Dedesubt un giulgiu din ale cărui falduri apare un craniu.
Nr. inv. T 1286/4583.
BIBLIOGRAFIE
Dejan, M. 2016. Seriile medalistice „Les hommes illustres du siècle de Louis XIV” și „Les
réformateurs de l'Église” ale gravorului Jean Dassier în colecția numismatică a Muzeului
Bucovinei din Suceava. Suceava: Karl A. Romstorfer.
Dumitrescu, R. G., Munteanu, C. 2018. Medaliile lui Franz Joseph I și ale Elisabetei de
Bavaria din colecția Muzeului Național Brukenthal. Oltenia. Studii şi comunicări. Arheologie-
Istorie XXV, pp. 222-246.
Dumitrescu, R. G., Munteanu, C. 2019. Medalii dedicate regelui Ludovic al XIV-lea din
colecția Muzeului Național Brukenthal. Oltenia. Studii şi comunicări. Arheologie-Istorie XXVI, pp.
162-173.
Forrer, L. 1904. Biographical dictionary of medallists… . I. London: Spink & Son Ltd.
177
178
179
180
DECORAȚIILE PRIMITE DE ROMÂNII DIN TRANSILVANIA ÎN PRIMUL RĂZBOI

MONDIAL
Radu Tabără∗
Rezumat: Articolul realizează o analiză detaliată a decorațiilor primite de etnicii români din Țara
Făgărașului în timpul Primului Război Mondial. Studiul pornește de la un recensământ realizat de ASTRA
(Asociația Transilvană pentru Literatura Română și Cultura Poporului Român) în anul 1922 pentru a
identifica contribuția umană și materială a românilor din Transilvania la Război. Acesta s-a desfășurat sub
forma unor tabele tipizate distribuite în toate localitățile și pe care oficialii locali trebuiau să le completeze
cu informații detaliate despre fiecare participant. Printre detaliile solicitate se aflau și decorațiile primite de
cei mobilizați, pentru care era rezervată o rubrică distinctă.
În evaluarea participării românilor din Transilvania în Primul Război Mondial trebuie avut în vedere că
majoritatea au fost mobilizați în armata austro-ungară, cei care au luptat în armata română fiind o
minoritate. Această particularitate a făcut ca subiectul implicării românilor din Transilvania și Bucovina în
Război să fie mult timp ocolit.
Articolul prezintă detaliat tipul decorațiilor acordate românilor din fiecare localitate, totalul acestora (în
acest sens a fost întocmit un tabel distinct), precum și ierarhizarea localităților în funcție de ponderea
militarilor decorați din rândul celor mobilizați (și în acest caz rezultatul este prezentat într-un tabel).
Decorațiile identificate ne permit să realizăm o analiză a ponderii românilor care au luptat în diverse
armate, precum și a încercărilor prin care au fost nevoiți să treacă în timpul conflagrației. Majoritatea
decorațiilor sunt de proveniență austro-ungară (94,57%) și germană (1,65%). Lor li se adaugă decorații
italiene (0,27%), rusești (0,14) și cehoslovace (0,07%), acordate celor care după ce au căzut în prizonierat
s-au oferit să lupte în armatele celor care i-au capturat, individual sau în cadrul legiunilor române de
voluntari. În listă se regăsesc și decorații românești (1,37%), care au fost acordate unor persoane aflate în
una din următoarele trei situații: se aflau deja în România la izbucnirea războiului și s-au înrolat în armata
română la izbucnirea războiului; dezertori din armata austro-ungară ce s-au alăturat celei române;
prizonieri de război care s-au înrolat în unități de voluntari.
În cazul a 2,47% dintre decorații nu a putut fi identificată țara emitentă.
Abstract: The article is a detailed analysis of the decorations received by the Romanian ethnics from
Făgăraș Region during the First World War. The starting point was a census conducted by ASTRA
(Transylvanian Association for Romanian Literature and Culture of the Romanian People) in 1922 to
identify the human and material contribution of the Romanians from Transylvania to the War. It took place
in the form of standardized tables distributed in all settlements and which local officials had to fill in with
detailed information about each participant. Among the requested details were the decorations received by
those mobilized, for which a separate section was reserved.
In assessing the participation of the Romanians from Transylvania in the WWI, one must take into
consideration that most of them fought in the Austro-Hungarian army.
We will present in detail the type of decorations received by those mobilized from each settlement and
their total numbers (all these grouped in a table), as well as the ranking of localities according to the share
of decorated soldiers among those mobilized (in another table). The identified decorations allow us to make
an analysis of the proportions of the Romanians that fought in various armies, as well as what they had to
endure during the conflagration. Most of the decorations are Austro-Hungarian (94.57%) and German
(1.65%). There are also Italian (0.27%), Russian (0.14) and Czechoslovak (0.07%) decorations, given to
those who after falling into captivity offered to fight in the armies of those who captured them, individually
or in the Romanian volunteer’s legions. The list also includes Romanian decorations (1.37%), which were
given to: those already in Romania at the outbreak of the war and who enlisted in the Romanian army;
deserters from the Austro-Hungarian army who joined the Romanian one; prisoners of war who enlisted in
volunteer units.
In the case of 2.47% of the decorations, the issuing country could not be identified.
∗
Doctor, Universitatea „Lucian Blaga” Sibiu, email: radutabara@yahoo.com.
181
TABĂRĂ Radu
Cuvinte cheie: Imperiul Austro-Ungar, Transilvania, Primul Război Mondial, decorații.
Key-words: Austro-Hungarian Empire, Transylvania, World War One, awards and decorations.
Introducere. Articolul este parte a unei cercetări mai ample dedicate participării etnicilor
români din Țara Făgărașului în Primul Război Mondial. Majoritatea lor au luptat în armata austro-
ungară, regiunea fiind la momentul respectiv parte a Imperiului Dualist. Acest detaliu (faptul că nu
au luptat de partea României) a făcut ca mult timp cercetarea referitoare la implicarea românilor din
Transilvania în Primul Război Mondial să fie ocolită sau axată doar pe anumite aspecte punctuale și
conexate în principal sprijinului acordat de aceștia armatei române.
Geografic Țara Făgărașului este mărginită la vest și nord de râul Olt, de munții Făgăraș la
sud și dealurile din zona localităților Perșani și Poiana Mărului la est. Din punct de vedere
administrativ, însă, acestui areal îi sunt aduse unele modificări, în sensul că există și câteva localități
la nord de Olt care au făcut mereu tratate ca parte a Țării Făgărașului, iar localitățile situate la vest
de orașul Avrig (inclusiv), au aparținut constant de comitatul Sibiu, situație care le diferențiază
istoric, administrativ și parțial cultural. Pe baza acestor criterii, în Țara Făgărașului în perioada
1914-1918 existau 71 de localități. Lista lor poate fi identificată din tabelul în care sunt prezentate
decorațiile acordate.
Ideea de a realiza un studiu asupra impactului avut de Primul Război Mondial asupra
etnicilor români din Transilvania și Banat a apărut pentru prima dată în iulie 1915, în mediul
ASTRA (Asociația Transilvană pentru Literatura Română și Cultura Poporului Român, fondată în
1861 la Sibiu, cu scopul de a deștepta și întreține spiritul național și cultura românească la nivelul
etnicilor români din Imperiul Austro-Ungar), care și-a propus să realizeze un astfel de demers.
Condițiile istorice din momentul respectiv nu au permis, însă, materializarea sa imediată, dar în acel
an a fost convenit modul în care putea fi pus în practică1.
Inițial a fost avută în vedere realizarea sa prin intermediul unui chestionar cu 50 de întrebări
care urmau să fie distribuit în toate localitățile. Ideea a fost abandonată rapid, întrucât s-a considerat
că nu va avea rezultatul scontat deoarece „răspunsurile vor fi date, cele mai multe, cu
superficialitate și datele primite nu vor fi autentice, ci fictive”. Pe acest fond s-a ajuns la concluzia
că pentru a avea o situație exactă trebuie realizată o inventariere nominală („conscripție”), pentru
fiecare localitate în parte.
Demararea demersului trebuia aprobată de ASTRA printr-o ședință plenară, ce nu s-a putut
convoca în 1915, întrucât majoritatea membrilor erau mobilizați, refugiați, internați sau arestați.
Adunarea a fost în cele din urmă convocată la 2 august 1920, când inițiativa a fost aprobată în
unanimitate.
Coordonarea proiectului a fost asumată de Teodor Păcățian, președintele secției istorice a
ASTRA. Acesta a elaborat chestionarul necesar și modul concret în care urma să se desfășoare
acțiunea. De asemenea, a decis ca odată cu chestionarul, fiecărei primării să i se ceară și întocmirea
unui scurt raport referitor la modul în care au decurs evenimentele premergătoare Marii Uniri (dacă
au avut loc confruntări, câte persoane au participat la Alba Iulia etc.). Planul a fost aprobat de
conducerea ASTRA în iunie 1921, iar în iulie a fost realizat primul chestionar, „de probă” în
comuna Cuștelnic, din județul Târnava Mică (în prezent în județul Mureș). Pe fondul rezultatului
încurajator s-a trecut la tipărirea imprimatelor necesare, care s-a realizat la Tipografia „Ardealul”
din Cluj, fiind socotit că este nevoie de o coală tipizată pentru fiecare 500 de locuitori (astfel, o
localitate cu 1.400 de locuitori primea trei coli).
Distribuirea materialelor necesare s-a realizat prin Directoratul General de Interne din Cluj,
către care au fost trimise toate materialele, acesta redistribuindu-le către fiecare localitate. Fiecare
așezare a primit câte un tabel tipizat, un tabel completat ca model, instrucțiuni în legătură cu modul
1
Păcățian, 1923, pp. 3-21.
182
de completare a tabelului și explicați despre scopul acestui demers. Directoratul de Interne a trimis
la rândul său coletele cu materiale către subprefecții din fiecare județ, care la rândul lor le-au
distribuit mai departe primăriilor din județ, cu instrucțiuni să fie completate și returnate până la
finalul lunii februarie 1922. Orașelor „de drept municipal” (șapte la număr), le-au fost transmise
materialele direct, nu prin subprefecți, cu instrucțiuni să popularizeze demersul prin toate mijloacele
posibile, inclusiv „cu ajutorul poliției de stat, care va umbla din casă în casă”. Se mai atrăgea atenția
că în tabel trebuie înscriși doar „românii, cei de altă naționalitate, nu”.
În instrucțiunile transmise de ASTRA se mai preciza că „refugiați se consideră doar cei trecuți
peste Carpați, în vechiul regat român”. Pentru fiecare rubrică, la situația care corespundea unei persoane
se completa în căsuța aferentă „câte un 1”, iar în cazul în care fuseseră internate sau se refugiaseră mai
multe persoane din aceeași familie se trecea cifra corespunzătoare tuturor. Tabelele trebuiau să îi includă
și pe cei care în primăvara anului 1919 au fost recrutați de Consiliul Dirigent pentru a lupta pe frontul de
la Tisa, împotriva trupelor maghiare loiale regimului bolșevic instaurat în Ungaria de Béla Kun.
Persoanele care se mutaseră după terminarea Războiului în altă localitate, urmau să fie incluse în tabel
în noua așezare de domiciliu, nu în cea de origine. Tabelele trebuiau completate de primari sau secretari,
aceștia trebuind să umble din casă în casă sau să îi convoace pe localnici la primărie, iar la întocmirea și
verificarea lor trebuiau să fie de față și preoții, iar la sate și câte un „fruntaș mai în etate, care nu a fost la
războiu, a stat tot acasă, le-a văzut pe toate și știe tot ce s-a petrecut în sat în cursul războiului”. După
completare tabelul trebuia semnat de toți cei care au participat la întocmirea sa (primar, secretar, preoți,
fruntaș) și returnat subprefecților.
Din cauza unor alte angajamente oficiale în care a fost angrenată administrația locală,
răspunsurile au început să sosească abia în luna mai 1922, când au fost primite răspunsurile din trei
orașe municipale și 22 de județe (pentru așezările care fac obiectul studiului marea majoritate a
tabelelor au fost completate în ianuarie 1922, restul în februarie același an). În iulie au fost primite
tabelele din alte șapte județe și restul municipiilor, iar în noiembrie au sosit și tabelele aferente
ultimelor județe.
Concluzia trasă la nivelul ASTRA după primirea lor a fost că „tabelele completate la sate
sunt destul de exacte, nu însă și cele de la orașe, unde culegerea s-a făcut mai cu greutate”. Din
rapoartele întocmite de subprefecți rezultă că la orașe deși „s-a dat cea mai largă publicitate invitării
de a se prezenta fiecare la o anumită dată la primărie pentru a fi trecuți în tablou; s-au afișat și s-au
publicat în foile locale provocări în acest sens; s-a bătut toba; au fost recercați preoții români să
publice în biserică invitarea, dar toate în zadar, nu s-a prezentat nimeni. Tabloul s-a compus din
oficiu, așa cum s-a putut, cu scăparea din vedere a celor mai mulți dintre intelectualii noștri”.
În total au fost obținute date din șapte municipii, 33 de orașe și 4.183 de comune. În
decembrie 1922, când au fost publicate rezultatele acestui amplu demers, mai lipseau doar tabelele
din 69 de sate din diverse județe. Datele din fiecare județ au fost înscrise într-un tabel centralizator
și ulterior acestea au fost, la rândul lor, integrate într-un centralizator general. Din acestea rezulta că
populația română din Transilvania și Banat era de 2.979.614 persoane, dintre care 449.769 au fost
mobilizate pe front și 34.587 la partea sedentară, servicii auxiliare sau mobilizați pe loc (adică pe
durata războiului au continuat să lucreze în același loc în care își desfășurau activitatea și înainte,
dar sub autoritate militară – în această categorie, puteau să intre, de exemplu, muncitorii care lucrau
într-o fabrică ce producea articole de interes strategic pentru efortul de război, sau personalul din
administrație). Dintre aceștia și-au pierdut viața 53.014, iar 29.839 figurau ca dispăruți, adică un
procent total al pierderilor umane de 17,11% din rândul celor mobilizați.
După primirea lor, tabelele din fiecare comună au fost aranjate alfabetic pe județe (cu
orașele separat) și depuse în Biblioteca ASTRA din Sibiu (în prezent pot fi consultate la Arhivele
Naționale, filiala Sibiu).
Din punct de vedere al localităților care fac obiectul studiului, trebuie să menționăm că față
de situația din 1918, actuala structură administrativă este ușor diferită, deoarece între timp unele
localități s-au comasat, iar altele și-au schimbat denumirea.
183
TABĂRĂ Radu
Localități comasate. Există opt localități care au fuzionat între timp, după cum urmează:
- Berevoii Mari și Berevoii Mici au format Berevoi;
- Oprea Cârțișoara și Streza Cârțișoara au format Cârțișoara;
- Telechi Recea și Vaida Recea au format Recea;
- Voivodenii Mari și Voivodenii Mici sunt în prezent Voivodeni.
Am dorit să respectăm atât realitatea istorică, dar și să adaptăm informațiile la actuala
structură administrativă, astfel încât să fie mai ușor de înțeles de cititorul contemporan. Din acest
motiv lista localităților este prezentată așa cum era în anul 1922, conform structuri administrative
din momentul respectiv, care o reflectă și pe cea din perioada Războiului. Pentru a fi mai ușor de
urmărit, numele unora dintre localități a fost aranjat diferit, astfel încât ele să fie mai ușor de
identificat alfabetic (Cârțișoara Oprea și Cârțișoara Streza, în loc de Oprea Cârțișoara și Streza
Cârțișoara, respectiv Recea Telechi și Recea Vaida, în loc de Telechi Recea și Vaida recea; în cazul
celorlalte patru localități nu a fost nevoie să aducem modificări).
În tabele cele opt localități figurează individual, dar este prezentată și ponderea lor reunită.
Localitățile reunite sunt scrise italic pentru a fi mai ușor de observat și reunesc cifrele însumate ale
celor două localități componente, precum și ponderea lor. În calculul total realizat la finalul unor
tabele, cifrele localităților au fost luate în calcul o singură dată (doar pentru localitățile existente în
1922, nu și pentru cele din prezent).
Această abordare a fost necesară atât pentru a reflecta realitatea din perioada Primului
Război Mondial, dar și pentru a ajuta la transpunerea rezultatelor pe actuala structură, astfel încât
ele să fie mai ușor de înțeles. Prezentarea informațiilor pornind de la situația actuală, ar fi generat și
distorsiuni în ierarhizarea localităților (ex. unele localități din 1922 ocupă o poziție ierarhică
superioară individual, decât localitatea existentă în prezent).
Localități cu nume schimbat. În această situație se află trei localități, după cum urmează:
- Beșinbac a fost redenumit Olteț;
- Găinari este în prezent Poienița;
- Netotu a devenit Gura Văii.
În lucrare ele sunt aranjate alfabetic după actuala denumire, urmată în paranteză de vechiul
nume: Gura Văii (Netotu); Olteț (Beșinbac); Poienița (Găinari). Această formă de transcriere a fost
menținută ori de câte ori au fost făcute mențiuni la localitățile respective.
Considerăm util să mai precizăm că orașul Victoria nu se regăsește în această lucrare,
întrucât nu exista în perioada Primului Război Mondial. El a apărut în a doua parte a anilor ′40,
dezvoltându-se în jurul combinatului chimic.
Decorațiile acordate. În tabelul de mai jos prezentăm decorațiile primite de etnicii români
din Țara Făgărașului care au luat parte la Primul Război Mondial.
Meritul Mil. med
Cr. Cehoslovacă
Meritul Mil. cr.
Băr. și credință
Comemorativa
Coroana Rom.
Neidentificate
Crucea Roșie
Crucea Carol
Cruce Fier
Argint II
Decorați
Argint I
Bronz
Aur
a b c d e f g h i j k l m n o p r
1. Arpașu de Jos 18 15 13 4 7 - 1 - - - - - - - -
2. Arpașu de Sus 2 - - - 1 - - - - - 1 - - - -
3. Beclean 15 10 9 - 3 - - - - 1 - - 1 - 1
4. Berevoi 21 8 12 - 9 - - - - 1 - - - - 2
5. Berevoii Mari 16 7 10 - 6 - - - - 1 - - - - 2
6. Berevoii Mici 5 1 2 - 3 - - - - - - - - - -
7. Breaza 2 - - - 2 - - - - - - - - - -
184
8. Bucium 19 16 13 2 4 - - - - 4 - - - - -
9. Cârța 9 6 8 - 5 - - - - - - - - - -
10. Cârțișoara 4 1 2 1 1 - - - - 1 - - - - -
11. Cârțișoara Oprea 4 1 2 1 1 - - - - 1 - - - - -
12. Cârțișoara Streza - - - - - - - - - - - - - - -
13. Colun 3 1 1 - 3 - - - - - - - - - -
14. Comana de Jos 35 7 27 7 20 - - - - - - - - - -
15. Comana de Sus 29 15 27 1 2 - - - - - - - - - -
16. Copăcel - - - - - - - - - - - - - - -
17. Corbi 1 - - 1 - - - - - - - - - - -
18. Cuciulata 32 6 19 4 11 2 - - - - 5 - - - 3
19. Dejani 10 3 4 - 8 - - - - - - - - - -
20. Drăguș 13 2 7 3 9 - - - - - 1 - - - -
21. Dridif 7 7 6 2 2 - - - - 1 - - - - -
22. Făgăraș 53 20 35 7 26 - 2 - - 1 - 1 2 - 3
23. Feldioara 12 10 10 1 4 - - - 1 - 2 - - - -
24. Galați 15 9 12 1 7 - - - - 2 1 - - - 4
25. Grid 6 - 8 - - - - - - - - - - - -
26. Gura Văii (Netotu) 8 1 3 2 4 1 - - - 3 - - - - 1
27. Hârseni 3 - 2 1 3 1 - - - - - - - - -
28. Holbac 1 - - - - 1 - - - - - - - - -
29. Hurezi 5 - 2 - - 1 - - - - - - - - 2
30. Iași - - - - - - - - - - - - - - -
31. Ileni 5 3 4 - 1 - - - - - - - - - -
32. Lisa 13 1 7 2 14 - - - - - - - - - 5
33. Lupșa 12 - 5 3 6 - - - - 4 - - - - -
34. Ludișor - - - - - - - - - - - - - - -
35. Luța 1 - - - - - - - - - - - - - 1
36. Mândra 13 - 9 - 4 - - - - - - - - - -
37. Mărgineni - - - - - - - - - - - - - - -
38. Noul Român 14 1 - 2 11 - - - - - - - - - -
39. Ohaba 18 - 10 3 12 1 - - - 1 - - - - -
40. Olteț (Beșinbac) 14 14 13 1 3 - - - - - - - - - -
41. Părău 6 - 2 1 3 - - - - - - - - - -
42. Perșani 11 9 9 1 6 - - - - - - - - - -
43. Poiana Mărului 3 - 1 1 3 - - - - - - - - - -
44. Poienița (Găinari) - - - - - - - - - - - - - - -
45. Pojorta 1 - - 1 - - - - - - - - - - 1
46. Porumbacu de Jos - - - - - - - - - - - - - - -
47. Porumbacu de Sus 9 - 3 4 6 - - - - - - - - - 1
48. Râușor - - - - - - - - - - - - - - -
49. Recea 45 33 32 1 15 - - - 1 - - - - - -
50. Recea Telechi 18 14 13 1 9 - - - - - - - - - -
51. Recea Vaida 27 19 19 - 6 - - - 1 - - - - - -
52. Rucăr 16 14 12 - 9 - - - - - - - - - -
53. Sâmbăta de Jos - - - - - - - - - - - - - - -
54. Sâmbăta de Sus 10 2 7 2 7 - - - - - - - - - -
55. Sărata 8 1 1 1 7 - - - - - - - - - -
56. Săsciori 7 - 5 2 2 - 1 - - 2 - - - - 1
57. Săvăstreni 6 3 2 1 4 - - - - - - - - - -
58. Scoreiu 1 1 1 - 1 - - - - - - - - - -
59. Sebeș 6 3 - 2 5 - - - - 1 - - - - -
60. Șercaia 40 22 33 3 16 - 2 1 - 6 - - - - 2
185
TABĂRĂ Radu
61. Șercăița 33 20 31 1 13 - - - - - - - - - -
62. Șinca Nouă 40 31 34 4 22 1 - - - 1 - - 1 - 1
63. Șinca Veche 30 7 14 2 16 - - - - 2 - - 1 - -
64. Toderița - - - - - - - - - - - - - - -
65. Ucea de Jos 4 3 4 1 2 - - - - - - - - - -
66. Ucea de Sus 12 5 9 1 6 - - - - - - - - - -
67. Vad 3 - - - 1 - - - - - - - - - -2
68. Veneția de Jos 107 103 2 - 3 - 1 - - - 1 - - - -
69. Veneția de Sus - - - - - - - - - - - - - - -
70. Viștea de Jos 28 27 24 1 6 - - - - - - 1 1 1 -
71. Viștea de Sus - - - - - - - - - - - - - - -
72. Voievodeni 6 - - - - - - - - - - - - - 6
73. Voievodenii Mari 6 - - - - - - - - - - - - - 6
74. Voievodenii Mici - - - - - - - - - - - - - - -
75. Voila 9 - 8 3 1 - - - - - - - - - -
440 502 81 336 8 7 1 2 24 11 2 5 1 36
Total 854
1.456
Abrevieri folosite în tabel: Bronz, Argint I, Argint II, Aur (clase ale Medaliei „Pentru Vitejie”);
Meritul Mil. med. și cr. (medalia, respectiv crucea „Meritul Militar”); Bărb. și Credința (medalia
„Bărbăție și Credință”); Comemorativa (Crucea Comemorativă a Primului Război Mondial).
Analiza medaliilor acordate participanților din Țara Făgărașului la Primul Război Mondial
arată că majoritatea, cum este și normal, sunt de proveniența austro-ungară (1.377, reprezentând
94,57% din totalul decorațiilor), urmate de decorațiile germane (Crucea de Fier – 24, adică 1,65%)
și române (20, reprezentând 1,37%), acestea din urmă acordate celor care au luptat fie de la început,
fie de la un moment ulterior de partea armatei române. În listă se mai regăsesc decorații din Italia
(4), Rusia (2) și Cehoslovacia (1), acordate militarilor care au fost luați prizonieri și ulterior au decis
să se înscrie în formațiunile de voluntari români. Sub această titulatură se regăsesc mai multe unități
formate din prizonieri etnici români, fără nicio legătură între ele (în Rusia au activat două astfel de
corpuri, în Italia un altul, încă unul în România). Decorația cehoslovacă provine de la o persoană
(din Viștea de Jos) care fie a luptat în corpul voluntarilor români din Siberia, unde a desfășurat
acțiuni în cooperare cu Legiunea Cehoslovacă formată tot din voluntari foști prizonieri, fie a făcut
parte din Legiunea Română din Praga, formată din unitățile militare austro-ungare în care etnicii
români erau majoritar și care erau dislocate în acest oraș sau în apropiere în octombrie 1918.
Această unitate a avut un rol important în sprijinirea apărării independenței Cehoslovaciei prin
prevenirea unor acțiuni din partea forțelor care susțineau rămânerea teritoriului în componența
Austro-Ungariei, fiind singura unitate militară din oraș, unitățile formate din etnici cehoslovaci fiind
în alte zone.
O absență notabilă din lista decorațiilor este medalia austro-ungară Pentru Răniți
(Verwundetenmedaille), deși în toate localitățile figurează persoane care s-au întors de pe front
rănite sau invalide. Situația este o consecință a faptului că medalia a fost instituită în august 1917 (a
fost ultima decorație austro-ungară emisă), însă producția sa a fost mult întârziată, primele acordări
survenind abia la sfârșitul lunii august 1918. Teoretic medaliile ar fi trebuit trimise tuturor celor
care au fost răniți, dar încheierea Războiului în 1918 și disoluția Austro-Ungariei au făcut ca o mare
pare a celor îndreptățiți să nu le mai primească.
În cazul decorației „Crucea de Fier”, clasa acestora nu este aproape niciodată menționată.
Cu toate acestea, putem deduce că sunt clasa a II-a, luând în considerare că pentru a primi clasa I
era obligatorie deținerea în prealabil a clasei a II-a, iar în tabele nu există nicio situație în care să fi
fost acordată de două ori aceleiași persoane. Deși în Galați o persoană figurează ca decorată cu
„Crucea de Fier I”, situația este probabil o greșeală sau o omisiune (fie clasa a fost scrisă greșită, fie
a fost omisă înscrierea faptului că acesta avea și clasa a II-a a decorației).
186
Decorații neidentificate. Dintre medaliile prezentate există și câteva cazuri în care acestea
nu au putut fi identificate din cauza modului în care au fost scrise. Deși majoritatea decorațiilor au
fost înregistrate cu denumiri ușor de identificat, au existat și 36 de cazuri (2,47% din totalul
distincțiilor) în care decorațiile au fost prezentate într-o manieră care face imposibilă identificarea
lor, sau pentru care putem emite doar supoziții pe această temă. În 16 cazuri este scris doar
„decorat”, fără nici un alt detaliu (Cuciulata – 1; Hurezi – 2; Luța – 1; Lisa – 2, dintre care unul în
România; Gura Văii (Netotu) – 1; Făgăraș -1; Vad – 2; Voivodenii Mari – 6).
În alte situații decorațiile sunt prezentate după „porecla” lor, sau după aspect, însă, acestea
nu au putut fi identificate, întrucât nu corespund niciunei decorații cunoscute și pretabile să fi fost
acordată persoanelor respective. În unele cazuri se remarcă faptul că majoritatea decorațiilor primite
de cei dintr-o localitate sunt scrise corect, dar printre acestea există și excepții. Aceste situații arată
fie că persoanele respective nu știau ce decorație au primit, fie că persoanele decorate nu au fost
prezente în contextul întocmirii chestionarului, iar ceilalți membri ai familiei care au răspuns în
locul lor știau doar că persoana respectivă fusese decorată, dar nu și cu ce, astfel încât s-au rezumat
să facă o descriere vizuală a decorației respective. O altă posibilitate este ca decorațiile respective să
nu fi făcut parte din cele comune acordate militarilor, motiv pentru care nu erau clar identificate în
mentalul militarilor. Astfel de cazuri puteau să apară dacă respectivii primiseră o decorație din
partea unui stat german (n.n. la momentul respectiv Imperiul German era format dintr-o
confederație de state de dimensiuni variabile, dar fiecare cu propriile decorații), sau a unei alte țări,
fără a cunoaște denumirea sa exactă.
Decorațiile care fac obiectul acestei discuții se pot împărți în două categorii: cele
neidentificabile și cele care pot fi prezumate.
În rândul celor a căror identificare nu a fost posibilă se află un număr de 16 de decorații,
după cum urmează: Beclean – 1 „Cruce de argint”; Berevoii Mari – 2 „Steaua rusă”; Cuciulata – 2
medalii „Pentru Servicii”; Galați – 1 „Medalie Mare”, 2 „Cruci de Foc”, dintre care una cls. I; 1
„Cruce de Argint I”; Șercaia – 2 „Cruce cu coroană de aur”; Șinca Nouă – 1 „Cruce mică de la
nemți” (în acest caz cu siguranță nu este vorba despre „Crucea de Fier”, întrucât aceasta este
menționată explicit în dreptul persoanei respective). În aceeași situație se află și patru persoane care
au primit decorații italiene (Lisa - 3 „decorat în Italia”, Săsciori – 1 „decorat Italia cls. II), dar a
căror identificare suplimentară nu este posibilă.
În cazul celor două „Cruci cu coroană de aur” din Șercaia, nu există nicio decorația austro-
ungară care să corespundă acestei descrieri. Decorația corespunde ca descriere sumară ordinului
„Coroana României”. Cele două persoane care le-au primit au grade de ofițer, iar decorația a fost
acordată ofițerilor participanți la Primul Război Mondial din armata română. În legătură cu una
dintre aceste persoane se precizează că a fost „10 luni mobilizat în armata română”, neexistând
nicio altă mențiune că respectivii ar fi luptat de partea României sau că au fost refugiați. Ambii
dețin și alte decorații austro-ungare sau germane. În lipsa unor alte detalii în legătură cu cei doi,
momentan suntem nevoiți să ne menținem în stadiul de speculație.
O altă situație particulară este întâlnită în Făgăraș, unde o persoană figurează decorată cu
„Crucea de Merit”. Principala supoziție ar fi că este vorba despre „Crucea Meritul Militar”, însă
aceasta nu este aplicabilă, întrucât respectivul avea gradul de soldat, iar decorația respectivă era
acordată doar ofițerilor. Nu este vorba nici despre „Crucea Carol”, întrucât aceasta este menționată
distinct în dreptul său.
În alte 2 cazuri, decorațiile menționate pot fi prezumate: Pojorta – 1 „Cruce de Austria”
(probabil „Crucea Carol”, fiind singura decorație în formă de cruce la care persoana respectivă
putea avea acces, următoarea fiind „Crucea Meritul Militar”, sau, cu o probabilitate mai mică, una
din seria celor „Pentru Servicii Aduse Crucii Roșii”); Porumbacu de Sus - 1 „medalie românească”
(probabil „Bărbăție și credință”, întrucât celelalte decorații românești aveau formă de cruce).
De asemenea, la Făgăraș se mai întâlnește un caz în care figurează o decorare cu medalia
„Pentru vitejie”, însă nu este menționată clasa acesteia (decorația avea patru clase).
187
TABĂRĂ Radu
În Recea Vaida aceeași persoană figurează ca decorară cu „Crucea Roșie”, după care este scris și
„EVR”, inițiale care provin din abrevierea germană a aceleiași decorații (Pentru Servicii aduse Crucii
Roșii – Ehrenzeichen für Verdienste um das Rote Kreuz). În această situație nu se poate preciza dacă
persoane a primit două clase ale decorației, sau aceasta a fost trecută din greșeală de două ori. În tabelul
de mai sus a fost luată în calcul a doua variantă, fiind socotită o singură distincție.
De asemenea, deși tabelele întocmite la solicitarea ASTRA în 1922 a fost corect completate,
fiind înregistrate doar decorațiile primite pe durata Primului Război Mondial, nu și cele anterioare
(situația rezultă destul declar în cazul ofițerilor care figurează că erau militari de carieră și care este
probabil să fi primit diverse distincții de-a lungul timpului, însă în tabel nu se regăsesc cu niciuna),
există și două cazuri în care au fost înregistrate decorații fără conexiune cu acest Război.
Primul este o „Cruce 1912”, care este Crucea Mobilizării 1912-1913” (Das
Mobilisierungskreutz 1912/1913), decorație austro-ungară anterioară Primului Război Mondial,
acordată personalului mobilizat în intervalul 1912-1913, în perioada Războaielor Balcanice, ca
măsură de precauție în eventualitatea unei intervenții ruse.
Cea de-a doua este medalia „Avântul Țării”, acordată de România participanților la cel de-al
Doilea Război Balcanic din 1913.
Din punct de vedere al distribuției decorațiilor, se poate observa că în 13 localități nu a
existat nicio persoană decorată: Cârțișoara Streza, Copăcel, Iași, Ludișor, Mărgineni, Poienița
(Găinari), Porumbacu de Jos, Râușor, Sâmbăta de Jos, Toderița, Veneția de Sus, Viștea de Sus,
Voievodenii Mici. Deși este posibil ca în unele localități tabelul să fi fost completat într-o manieră
simplificată, considerăm puțin probabil ca acesta să fie cazul tuturor acestor localități.
O altă situație deosebită se remarcă în cazul localităților în care numărul celor decorați este
mic raportat la numărul total al persoanelor mobilizate. Dintre acestea enumerăm Poiana Mărului (3
persoane din 444, reprezentând un procent de 0,68% din numărul celor mobilizați), Arpașu de Sus
(2 din 291 adică 0,69%), Holbac (1 din 253, 0,4%) și Scoreiu (1 din 182 reprezentând 0,4%). La
polul opus se situează Veneția de Jos (107 persoane din 266, reprezentând un procent de 47,35%),
Șercaia (40 din 135, reprezentând 29,63%) și Recea (82 din 208, adică 21,36%).
La nivel individual, cele mai decorate persoane pot fi considerate următoarele: sgt. Miclea
Haralambie (decorat cu Bronz, Argint II , Argint I, Crucea Carol, Crucea Roșie cl. I) din Feldioara;
sold. Tănase Petru din Galați, (decorat cu Bronz, de două ori cu Argint II, Crucea de Fier, precum și
două decorații neidentificate „Crucea de Argint I” și „Crucea de Foc I”); slt. Boeriu George din
Arpașu de Jos (învățător, decorat cu medalia Meritul Militar, Bronz, Argint I și II, Crucea Carol) și
cap. Pârvu Bucur din Șinca Nouă (decorat cu Bronz, Argint I și II, Crucea Carol, Crucea de Fier și o
decorație neidentificată „cruce mică de la nemți”).
Cea mai înaltă decorație austro-ungară se regăsește la lt. Socaciu Alexandru din Șercaia
(judecător în viața civilă), care a obținut Crucea Meritul Militar cls. a III-a. Suplimentar acesta a
mai fost decorat cu Argint – nu rezultă clasa, medalia Meritul Militar și Crucea Carol. De
asemenea, a fost și prizonier în Italia timp de 11 luni.
În tabelul de mai jos prezentăm în ordine descrescătoare distribuția decorațiilor pe localități.
În cazul așezărilor în care nicio persoană nu a fost decorată, ierarhizarea s-a făcut în ordine
descrescătoare a numărului persoanelor mobilizate, iar pentru cele care au un procent egal, cele cu
un număr mai mic mobilizați au avut întâietate.
188
Ierarhizarea localităților din Țara Făgărașului în funcție de procentul persoanelor decorate

din rândul celor mobilizați
1. Veneția de Jos 47,35 26. Berevoii Mari 10,74 51. Ucea de Jos 2,31
2. Șercaia 29,63 27. Noul Român 9,03 52. Hârseni 1,89
3. Recea Vaida 27,27 28. Dridif 8,86 53. Luța 1,79
4. Recea 21,63 29. Cârța 7,96 54. Corbi 1,59
5. Șercăița 20,37 30. Săvăstreni 7,79 55. Vad 1,54
6. Ohaba 20,22 31. V-denii Mari 7,41 56. Cârțișoara 1,24
7. Lupșa 19,35 32. Ucea de Sus 7,36 57. Cârțișoara Oprea 1,24
8. Comana de Jos 19,32 33. Voila 6,92 58. Breaza 1,21
9. Viștea de Jos 18,79 34. Berevoi 6,54 59. Arpașu de Sus 0,69
10. Făgăraș 18,79 35. Gura Văii (Netotu 6,45 60. Poiana Mărului 0,68
11. Comana de Sus 17,37 36. Perșani 6,4 61. Scoreiu 0,55
12. Recea Telechi 16,51 37. Drăguș 6,34 62. Holbac 0,4
13. Lisa 16,25 38. Hurezi 5,75 63. Poienița /Găinari -
14. Olteț (Beșinbac) 15,91 39. Mândra 5,75 64. Ludișor -
15. Bucium 15,32 40. Sâmbăta de Sus 3,95 65. V-denii Mici -
16. Beclean 15,15 41. Voivodeni 4,08 66. Iași -
17. Dejani 13,33 42. Colun 3,9 67. Sâmbăta de Jos -
18. Rucăr 13,11 43. Sărata 3,77 68. Veneția de Sus -
19. Feldioara 13,04 44. Grid 3,55 69. Cârțișoara Streza -
20. Galați 13,04 45. Sebeș 3,3 70. Râușor -
21. Cuciulata 12,7 46. Berevoii Mici 2,91 71. Toderița -
22. Arpașu de Jos 12,08 47. Porumbacu Sus 2,91 72. Mărgineni -
23. Șinca Nouă 12,05 48. Pojorta 2,7 73. Viștea de Sus -
24. Săsciori 11,48 49. Părău 2,59 74. Copăcel -
25. Șinca Veche 11,45 50. Ileni 2,54 75. Porumbacu Jos -
Un studiu separat (al cărui rezultat nu este prezentat în acest articol), a arătat că nu există
nicio legătură între numărul decorațiilor primite de persoanele mobilizate dintr-o anumită localitate
și numărul pierderilor umane înregistrate în rândul celor mobilizați din așezarea respectivă.
Mai jos prezentăm în detaliu decorațiile primite de etnicii români. Acestea sunt prezentate
alfabetic în funcție de statul care le-a emis, iar pentru fiecare țară sunt enumerate în ordinea
crescătoare a importanței lor. La finalul articolului sunt prezentate și imaginile lor.
Austro-Ungaria
a) Crucea Carol pentru Trupă (Karl-Truppenkreuz) a fost instituită în decembrie 1916 de
noul împărat al Imperiului Austro-Ungar, Carol I (1916-1918), pentru a fi acordată personalului
militar, indiferent de grad, care s-a aflat timp de cel puțin 12 săptămâni într-o unitate combativă în
zona frontului. Din acest punct de vedere decorația se remarcă prin faptul că a fost prima acordată
tuturor militarilor în aceeași formă, fără a face diferență între trupă și ofițeri (în cazul celorlalte
decorații ofițerii primeau clasele superioare, iar trupa pe cele inferioare, iar altele erau rezervate
exclusiv ofițerilor).
Decorația este produsă din zinc și are forma unei cruci așezate pe o cunună de lauri. Pe
avers este inscripționat în limba latină „GRATI PRINCEPS ET PATRIA, CAROLVS IMP.ET
REX” (Prințul și patria recunoscătoare, Carol împărat și rege). Pe revers pe brațul superior se află
inițiala „C” (de la Carol) cu coroana imperială a Austriei și cea regală a Ungariei deasupra. Prezența
celor două coroane și a inscripției de pe avers „împărat și rege”, face trimitere la faptul împăratul
Carol îndeplinea în paralel două funcții: de împărat al Austriei și de rege al Ungariei, de unde
provenea și denumirea dată Austru-Ungariei de „monarhie dualistă”. Sub inițială și coroane este
189
TABĂRĂ Radu
scris textul „VITAM ET SANGVINEM” (Viață și sânge) și anul MDCCCCXVI (1916), scris cu
cifre romane.
Panglica medaliei era roșie, iar pe margine avea două benzi colorate alternativ roșu și alb.
b) Decorația pentru servicii aduse Crucii Roșii (Ehrenzeichen für Verdienste um das Rote
Kreuz) a fost creată în august 1914 de împăratul Jranz Josef (1848-1916) pentru a marca cea de-a
50-a aniversare a convenției de la Geneva, primul acord internațional care reglementa tratamentul
prizonierilor de război. Decorația se compunea dintr-un ordin constituit pe patru clase (cls. I – stea;
cls. a II-a Cruce de merit cls. I; cls. a III-a Cruce de ofițer; cls a IV-a Cruce de merit cls. a II-a) și o
medalie cu două clase (cls. I argint, cls. a II-a bronz).
Ordinul avea forma unei cruci roșii cu margine albă și brațul inferior mai lung decât
celelalte. La intersecția brațelor se afla un medalion pe care era desenată o cruce roșie pe fond alb,
înconjurată de textul „PATRIAE AC HUMANITATI” (patria și umanitate). Pe revers, în
medalionul din centrul crucii sunt înscriși anii 1964-1914. Decorațiile acordate pentru merite în
contextul războiului aveau o coroană ovală verde realizată din frunze de stejar și laur peste cruce.
Medalia avea formă ovală. Pe avers sunt reprezentați doi îngeri care țin un scut alb cu o cruce
roșie, iar sub ei este scris textul PATRIAE AC HUMANITATI”. Pe revers sunt marcați anii 1964-1914.
Medaliile acordate în timpul războiului aveau pe marginea aversului o coroană verde cu frunze de stejar
în partea dreaptă și de laur în cea stângă (la cele emise în timp de pace aceasta lipsea).
Atât pentru ordin, cât și pentru medalie panglica era albă cu câte două dungi roși pe fiecare
margine.
Din descrierea decorațiilor primite de români nu rezultă clar dacă aceștia au fost decorați cu
ordinul sau medalia Crucea Roșie, dar având în vedere că aceștia aveau grade inferioare,
considerăm probabil să fi primit medalia.
c) Medalia Pentru Vitejie (Tapferkeitsmedaille) a fost instituită în iulie 1789 pentru a
răsplăti curajul în fața inamicului al subofițerilor și soldaților. Până în februarie 1915 decorația a
avut trei clase: aur, argint I și argint II. Medalia de aur și argint I aveau diametrul de 4 cm, iar cea
de argint II de 3,1 cm. În februarie 1915 este introdusă o nouă clasă, bronz, cu diametrul tot de 3,1
cm, iar din noiembrie 1915, acordarea de mai multe ori a aceleiași clase pentru o singură persoană
era indicată prin aplicarea unor barete metalice cu lățimea de 8 mm pe panglică (ex. o persoană care
primea medalia de trei ori, purta două barete – la prima acordare nu erau acordate barete).
În septembrie 1917 statutul decorației a fost schimbat, astfel încât clasele aur și argint I
puteau fi acordate și ofițerilor. Medaliile pentru aceștia aveau aplicate pe panglică o literă „K” aurie
sau argintie, în funcție de clasă.
Medalia de bronz putea fi acordată și militarilor din armatele altor state aliate Austro-
Ungariei, în timp ce primele trei clase erau rezervate personalului armatei austro-ungare.
În perioada Primului Război Mondial au fost emise două tipuri ale acestei decorații: prima până
aprilie 1916, cu efigia împăratului Franz Iosef, iar după această dată cu a lui Carol I. Suplimentar efigiei
suveranului, cele două tipuri de decorații diferă ușor și din punct de vedere al textului.
Varianta Franz Iosef are pe avers efigia acestuia în uniformă de mareșal, în jurul căreia este
scris „FRANZ JOSEPH I. V. G. G. KAISER V. OESTERREICH” (Franz Iosef, prin mila lui
Dumnezeu împărat al Austriei). Pe revers sunt reprezentate șase steaguri încrucișate și înconjurate
de o coroană de lauri, în mijlocul cărora este scris „DER TAPFERKEIT" (vitejie).
Varianta Carol I are efigia acestuia, înconjurată de textul „CAROLVS D. G. IMP. AVST.
REX BOH. ETC. ET REX APOST. HVNG.” (Carol, prin mila lui Dumnezeu împărat al Austriei,
rege al Boemiei etc. și rege apostolic al Ungariei). Reversul este asemănător cu al modelului
anterior, cu excepția textului, care acesta este „FORTITVDINI” (vitejiei).
Panglica medaliei are în părțile laterale câte o dungă albă și una roșie, iar centrul este
realizat din benzi orizontale albe și roșii care alternează.
d) Medalia Meritul Militar (Militär-Verdienstmedaille) cunoscută uzual și sub denumirea de
„Signum Laudis” a fost creată în 12 martie 1890 pentru a recompensa faptele remarcabile de vitejie
190
în timp de război și serviciile deosebite în timp de pace ale ofițerilor. Pe avers aceasta are efigia
împăratului în perioada căruia a fost emisă, iar pe revers textul latin „SIGNUM LAUDIS” (de unde
și denumirea uzuală a decorației) și o coroană de lauri. Medalia avea un diametru de 3,2 cm. Până în
18 aprilie 1917 medaliile au fost produse cu efigia lui Franz Ferdinand, iar după această dată cu cea
a lui Carol I. De asemenea, decorațiile produse în perioada lui Franz Ferdinand au deasupra
medaliei coroana imperială a Austriei, în timp ce modelul produs sub Carol I au deasupra coroanele
Austriei și Ungariei așezate pe o cunună din frunze de laur și stejar. Decorațiile acordate în timp de
război aveau panglica similară medaliei pentru vitejie, iar cele pe timp de pace roșie.
Inițial medalia avea o singură clasă, bronz, dar în martie 1911 este creată clasa, argint,
pentru fapte repetate de vitejie. Începând cu 1 aprilie 1916 sunt introduse barete metalice pe
panglica medaliei de argint pentru a indica primirea sa pentru a doua și a treia oară, iar din
decembrie 1916 pentru toate variantele este autorizată purtarea unor săbii încrucișate pe panglică
(sau pe bareta, dacă acestea existau), pentru a indica faptele de vitejie realizate după primirea
decorației inițiale.
La 1 aprilie 1916 este creată o nouă clasă „Medalia mare Pentru Vitejie” (Große
Militärverdientsmedaille), care avea 3,8 cm diametru, fond auriu, iar coroana de deasupra era
înconjurată de lauri. Acest timp de decorație a fost acordată unui număr de doar 30 de persoane,
dintre care patru au primit-o de două ori.
e) Crucea Meritul Militar (Militärverdienstkreuz) a fost instituită în octombrie 1849, într-o
singură clasă pentru a fi acordată ofițerilor. Decorația se prezintă sub forma unei cruci cu brațe albe și
marginea roșie. La intersecția brațelor se află un medalion rotund în mijlocul căruia este scris pe două
rânduri cuvântul german „VERDIENST” (merit). Începând cu anul 1860, decorațiile acordate în timp de
război se deosebesc de cele de pace prin faptul că au între brațele crucii o coroană de lauri.
În septembrie 1914 decorația a fost reorganizată pe trei clase: crucea folosită până la
momentul respectiv devine clasa a III-a, clasa a II-a se purta la gât, iar clasa I ca placă pe partea
stângă a pieptului. În decembrie 1916 decorațiilor acordate pentru vitejie le sunt adăugate două săbii
încrucișate, atașate panglicii pentru clasa a III-a și între brațele crucii pentru celelalte două, iar din
august 1917 este aprobată acordarea clasei a III-a de mai multe ori unei singure persoane, numărul
decorațiilor primite fiind indicat prin barete metalice late de 6 mm prinse pe panglică.
Panglica este similară cu cea a medaliei pentru vitejie.
Militarii români din armata austro-ungară au primit doar clasa a III-a a decorației.
Cehoslovacia
Crucea Cehoslovacă de Război 1918 (Československý válečný kříž 1918) a fost creată la 7
noiembrie 1918 pentru a răsplăti faptele de vitejie ale cetățenilor cehoslovaci din timpul Primului
Război Mondial și a confruntărilor ulterioare cu statele vecine pentru delimitarea granițelor.
Decorația putea fi acordată și cetățenilor străini care luptaseră în armata cehoslovacă, cum ar fi în
Legiunea Cehoslovacă din Rusia.
Decorația are forma unei cruci realizate din patru cercuri. Pe avers, în fiecare cerc este
reprezentată câte o regiune a țării (Boemia, Slovacia, Moravia și Silezia, iar pe revers se află
inițialele „ČS” (Československo / Cehoslovacia) înconjurate cu frunze de tei.
Panglica decorației este roșie cu cinci dungi albe (toate dungile albe au la rândul lor o dungă
roșie subțire în mijloc).
Germania
Crucea de Fier (Eisernes Kreuz). Decorația a fost instituită în martie 1813 de regele Prusiei
Frederic Wilhelm al III-lea, fiind acordată exclusiv pe perioada conflictelor armate (decorația nu are
variantă de pace). Din acest motiv, pe fiecare cruce de fier este înscris și anul de început al fiecărui
război pentru care a fost acordată (aceștia sunt 1813, 1870, 1914 și 1939).
191
TABĂRĂ Radu
Decorația are forma unei cruci negre cu o bandă argintie, care urmează forma conturului. Pe
avers, pe brațul superior este reprezentată coroana regală a Prusiei, la intersecția brațelor este
înscrisă inițiala „W” (de la Wilhelm II, regele Prusiei și împăratul Germaniei în perioada Primului
Război Mondial), iar pe brațul inferior se regăsește anul „1914”.
Pe revers la intersecția brațelor se află o frunză de stejar, pe brațul de jos anul instituirii,
1813, iar pe cel de sus coroana și inițialele regelui care a creat decorația ”FW”.
Decorația avea trei clase: clasa a II-a, clasa I și crucea de cavaler. Clasa a II-a avea o
panglică neagră cu două dungi albe spre exterior, la clasa I se purta doar partea metalică pe piept
(fără panglică), iar crucea de cavaler se purta la gât, cu o panglică de culoare similară clasei a II-a.
Clasele decorației nu puteau fi acordate decât succesiv (adică pentru a primi clasa I era
obligatorie deținerea clasei a II-a).
România
a) Ordinul național „Steaua României” a fost creat în 10 mai 1877, fiind primul ordin
oficial al statului român. Acesta are forma unei cruci albastre cu raze între brațele sale. La
intersecția brațelor se află un medalion cu fond roșu, bordură albastru închis și înconjurat de o
coroană de lauri. În acest medalion, pe avers, se află o acvilă așezată pe un sceptru, în jurul căreia,
pe bordura albastră, este scris „IN FIDE SALUS” (Salvarea este în credință). Pe revers, în
medalion se află monograma regelui Carol I. Deasupra crucii este așezată coroana regală a
României, iar versiunea acordată în timp de război avea săbii între brațele crucii. Panglica era roșie
cu câte două dungi albastre pe fiecare margine.
Decorația avea cinci clase: cavaler, ofițer, comandor, mare ofițer și mare cruce. Primele
două grade se purtau pe piept, al treilea în jurul gâtului, iar ultimele două aveau asociată o placă
purtată pe partea stângă a pieptului.
b) Medalia „Bărbăție și Credință” a fost instituită în anul 1903 pentru a fi acordată inițial
ofițerilor și agenților de poliție, iar din 1913 a fost acordată și militarilor.
Medalia are formă ovală. Pe avers este reprezentată efigia regelui Carol I, în jurul căreia
scrie „CAROL I REGE AL ROMÂNIEI”. Pe revers este scris pe trei rânduri „BĂRBĂȚIE / ȘI /
CREDINȚĂ”, iar în partea dreaptă se află o ramură de laur. Panglica avea culoare albastră cu câte o
dungă albastră și una roșie pe fiecare margine, care era prinsă de medalie prin două ramuri de laur
aflate deasupra acesteia. Din 1916, între medalie și ramurile de laur sunt așezate două săbii
încrucișate pentru decorațiile acordate în timp de război.
Medalia avea trei clase: aur, argint și bronz.
c) Crucea Comemorativă a Războiului 1916-1918/1919 a fost instituită în iunie 1918 și a
fost conferită tuturor militarilor și civililor angrenați în Primul Război Mondial.
Crucea este confecționată din fier de culoare neagră și are 4 cm lungime și lățime. În centrul
crucii se află un cerc cu diametrul de 13 mm. În acest medalion pe avers este înscrisă monograma
regelui Ferdinand (două litere „F” afrontate), iar pe revers anii războiului „1916-1918” (acordată
celor care au luat parte doar la Primul Război Mondial) sau „1916-1919” (acordată celor care au
participat și la campania împotriva Ungariei din anul 1919).
Panglica are 4 dungi albastru închis și 3 dungi verzi, care alternează în mod egal.
Pentru militarii care au participat la lupte, crucea se conferă cu barete metalice atașate pe
panglică pe care sunt înscrise localitățile sau zonele în care au avut loc luptele la care titularii au
participat. Prin decretul de instituire au fost create 11 astfel de barete: Ardeal, Cerna, Jiu, Carpați,
Oituz, București, Turtucaia, Dobrogea, Mărăști, Mărășești, Tg. Ocna. În 1919 sunt adăugate trei noi
barete (Dunărea, 1918 și 1919). De asemenea, în 1920 este instituită și bareta „Siberia” pentru
Corpul voluntarilor romani din Siberia, iar în 1927 bareta „Italia” pentru membrii Legiunii
Voluntarilor Români din Italia.
192
Din lista decorațiilor primite de românii din Țara Făgărașului care au luptat de partea
armatei române în Primul Război Mondial se remarcă faptul că niciunul nu a fost decorat cu
medalia „Virtutea Militară”, decorație asociată frecvent conflictelor armate.
BIBLIOGRAFIE
Călianu, E. 2006. Decorațiile românești de la Cuza-Vodă la Regele Mihai I. București:

Eminescu.
Păcățian, V. T. 1923. Jertfele românilor din Ardeal, Banat, Crișana, Sătmar și Maramureș,
aduse în Războiul Mondial din anii 1914-1918. Sibiu: Asociațiunii.
Pârvan, K., Opalschi, C., Martin, T. 2011. Onoarea Națiunilor. Ordine și decorații din
patrimoniul Muzeului Național de Istorie a României. I. Târgoviște: Cetatea de Scaun.
Pârvan, K, Opalschi, C., Martin, T. 2016. Onoarea Națiunilor. Ordine și decorații din
patrimoniul Muzeului Național de Istorie a României. II. București.
SJ Sibiu al Arhivelor Naționale, Listele participanților la Primul Război Mondial din județul
Făgăraș, Fond ASTRA, pachet 7, ff. 11-324.
Austro-Ungaria
Medalia Pentru Vitejie (varianta

Crucea Carol Pentru servicii aduse Crucii Roșii
Franz Josef)
Medalia Pentru Vitejie (varianta Crucea Meritul

Medalia Meritul Militar
Carol I) Militar
193
TABĂRĂ Radu
Cehoslovacia Germania
Crucea Cehoslovacă de Război Crucea de Fier cls. a II-a
România
Crucea Comemorativă a
Ordinul „Steaua României” Medalia „Bărbăție și credință”
Războiului 1916-1918/1919
194
Imagine cu prima pagină (aferentă localității Arpașu de Jos, jud. Sibiu) completată din tabelul
tipizat distribuit de ASTRA în 1922 pentru identificarea contribuției etnicilor români din
Transilvania la Primul Război Mondial
195
DOSARUL UNEI CONTROVERSE: POSIBILA IDENTITATE A SFÂNTULUI DIONISIE

EXIGUUL CU SFÂNTUL DIONISIE AREOPAGITUL
Silviu – Constantin Nedelcu∗
Rezumat: Textul de faţă îşi propune să analizeze dosarul unei probleme teologice extrem de controversate
cu privire la Sfântul Mucenic Dionisie Areopagitul. Conform unei ipoteze susţinută de Părintele Profesor
Gheorghe Drăgulin încă din anul 1965, istoric bisericesc, autorul tratatelor areopagitice ar fi nimeni altul
decât ilustrul călugăr dobrogean, Sfântul Dionisie Exiguul. Autorul acestei ipoteze a publicat o serie de cărţi
şi studii cu privire la acest subiect unde a adus 32 de argumente în acest sens. Între anii 1989-2020 există 23
de cercetători români sau străini care s-au pronunţat asupra acestei teorii, în mod pozitiv, negativ sau
neutru. Majoritatea teologilor şi a cercetătorilor nu admit ipoteza Părintelui Gheorghe Drăgulin pe care o
consideră, asemenea Părintelui Profesor Dumitru Stăniloae, al cărui ucenic şi doctorand a fost, doar o
teorie „de suflet”. În mod cert, majoritatea teologilor, cu mici excepţii, consideră că Sfântul Dionisie
Exiguul şi Sfântul Dionisie Areopagitul sunt două persoane distincte.
Abstract: The present text aims to analyze the an extremely controversial theological problem regarding
Saint Martyr Dionysius the Areopagite. According to a hypothesis supported by Father Professor Gheorghe
Dragulin since 1965, church historian, the author of the Areopagite treatises would be none other than the
illustrious monk from Dobrudja, Saint Dionysius the Humble. The author of this hypothesis has published a
series of books and studies on this subject where he brought 32 arguments in this regard. Between 1989-
2020 there are 23 romanian or foreign researchers who have commented on this theory, positively,
negatively or neutrally. Most theologians and researchers do not accept the hypothesis of Father Gheorghe
Dragulin, whom they consider, like Father Professor Dumitru Staniloae, whose apprentice and doctoral
student he was, only a "soul" theory. Certainly, most theologians, with few exceptions, consider St. Dionysius
the Humble and St. Dionysius the Areopagite to be two distinct persons.
Cuvinte-cheie: Sfântul Dionisie Exiguul, Sfântul Dionisie Areopagitul, Gheorghe Drăgulin, Scythia Mynor,
Roma, Atena.
Key-words: Saint Dionysius Exiguus, Saint Dionysius the Areopagite, Gheorghe Drăgulin, Scythia Mynor,
Rome, Athena.
Introducere
De-a lungul timpului mai mulţi teologi şi istorici s-au străduit să îl identifice pe Sfântul
Dionisie Areopagitul, autor al următoarelor lucrări: Ierarhia cerească, Ierarhia bisericească,
Numirile dumnezeieşti, Teologia mistică1. Întrucât s-a scris foarte mult pe această temă, mai ales în
Occident, nu vom insista asupra acestui aspect deoarece nu acesta este scopul cercetării de faţă2.
În teologia românească Părintele Profesor Gheorghe Drăgulin (n. 1929) a venit cu o teorie
inedită, şi anume: identificarea Sfântului Dionisie Exiguul cu Sfântul Dionisie Areopagitul.
Astfel, am împărţit studiul nostru şi ne-am rezumat la următoarele aspecte: 1) Teoria
identităţii Sfântului Dionisie Exiguul cu Sfântul Dionisie Areopagitul; 2) Argumentele Pr. Prof.
univ. dr. Gheorghe Drăgulin privind identitatea Sfântului Dionisie Exiguul cu Sfântul Dionisie
∗
Doctor, Biblioteca Academiei Române Bucureşti, e-mail: silviu.constantin.nedelcu@biblacad.ro.
1
O primă traducere a acestor lucrări, ale Sfântului Dionisie Exiguul, a făcut-o Pr. Cicerone Iordăchescu pe care a
publicat-o la Chişinău în 1932 (Ierarhia cerească, Ierarhia bisericească) şi la Iaşi, în 1936 (Numirile dumnezeieşti,
Teologia mistică), împreună cu Theofil Simenschi. Însă cea mai recentă traducere în limba română a acestor opere ale
Sfântului Dionisie Areopagitul îi aparţine Părintelui Profesor Dumitru Stăniloae, pe care am utilizat-o în studiul de faţă.
Ediţia a fost îngrijită de Constanţa Costea şi publicată în 1996 la Editura Paideia din Bucureşti.
2
Studiul de faţă reprezintă o variantă îmbunătăţită şi revăzută a subcapitolului 1.5. Posibila identitate cu Sfântul
Dionisie Areopagitul (pp. 51-61) din teza noastră de licenţă intitulată Viaţa Sfântului Dionisie Exiguul, pe care am
susţinut-o la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Justinian Patriarhul” din Bucureşti, în anul 2011.
196
NEDELCU Silviu – Constantin
Areopagitul; 3) Opinii ale unor teologi români şi străini asupra teoriei Pr. Prof. univ. dr. Gheorghe
Drăgulin (1989 – 2010); 4) Opinii ale unor teologi şi istorici români asupra ipotezei identităţii dintre
cei doi Dionisie (2011 – 2020).
Dintre teologii şi cercetătorii români ori străini care au amintit sau şi-au exprimat opinia
asupra ipotezei lansată de Părintele Profesor Gheorghe Drăgulin, ne-am oprit atenţia asupra
următorilor: 1) Pr. prof. univ. dr. Nicolae Dură; 2) Mitropolit dr. Nestor Vornicescu al Olteniei; 3)
Pr. Prof. Acad. Dumitru Stăniloae; 4) Pr. Prof. Acad. Mircea Păcurariu; 5) Prof. Mariana Popescu-
Argeş; 6) Diac. Ioan I. Ică Jr.; 7) Prof. univ. Mihail Diaconescu; 8) Pr. Cezar Vasiliu; 9) Prof. univ.
dr. Remus Rus; 10) Dr. Florea Duţă; 11) Loredana Bocşa; 12) Pr. dr. Ciprian Marius Cloşcă; 13) Pr.
prof. univ. dr. Constantin Voicu; 14) Pr. dr. Alexandru Moţoc; 15) Pr. Constantin Ghiţă; 16) Lect.
univ. dr. Ciprian Iulian Toroczkai; 17) Pr. dr. Stelian-Alin Dumitru; 18) Pr. Emanuel Ioan Căşvean;
19) Pr. dr. Dorin Octavian Picioruş; 20) Arhim. Achim Constantin Cosmin; 21) Prof. Elena Ene D-
Vasilescu; 22) Dr. Sebastian Nazâru; 23) Prof. dr. Gheorghe Constantin Nistoroiu.
Am încercat, pe baza bibliografiei existente, să prezentăm dosarul acestei controverse
teologice şi opiniile unor teologi şi istorici români şi străini, care s-au pronunţat asupra acestei teorii
în perioada anilor 1989 – 2020.
1. Teoria identităţii Sfântului Dionisie Exiguul cu Sfântul Dionisie Areopagitul

După cum spuneam, cel care şi-a dedicat aproape întreaga viaţă studiului personalităţii şi
activităţii Sfântului Dionisie Exiguul este Părintele Gheorghe Drăgulin, fost profesor de Istorie
Bisericească Universală la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Patriarhul Justinian” din Bucureşti şi
la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Alba Iulia.
El a propus următoare ipoteză: identificarea Sfântului Dionisie Exiguul, călugărul
dobrogean ajuns la Roma în anul 496 şi unde a rămas până la finalul vieţii sale (aprox. 555), cu
Sfântul Dionisie Areopagitul.
Această teză inedită este reluată în majoritatea cărţile, studiile şi articolele scrise de domnia
sa, cu excepţia câtorva.
Nu vom expune aici viaţa Sfântului Dionisie Exiguul3 sau a Sfântului Dionisie Areopagitul,
nefiind acesta scopul principal al lucrării noastre, ci vom prezenta această teorie, a posibilei
identităţi dintre cei doi sfinţi.
Autorul acestei ipoteze afirmă în nota nr. 5 dintr-un studiu redactat în 1985 că „la
convingerea că tratatele pseudoareopagitice aparţin în realitate lui Dionisie Smeritul din Roma şi că
acesta este Areopagitul căutat de veacuri am ajuns cu prilejul alcătuirii tezei noastre de doctorat.
Într-adevăr în rezumatul în limba franceză la lucrarea Eclesiologia tratatelor areopagitice şi
importanţa ei pentru ecumenismul contemporan, din «Studii Teologice», XXXI (1979), nr. 1-4, p.
245 conchideam: «L’auteur du présent ouvrage espère reprendre ultérieurement le problème de la
paternité de ces écrits qui ont – à son avis – une origine occidentale bien que diffusés par
l’intermédiare des alexandrins au VI-e siècle». Ulterior am continuat cercetările, insistând asupra
3
De-a lungul timpului ne-am oprit asupra unor aspecte ce privesc viaţa şi opera Sfântului Dionisie Exiguul pe care le-
am dezbătut în următoarele articole şi studii: 1) Nedelcu, SC. 2019. Contribuţii la biografia Sfântului Dionisie Exiguul.
Călătoria sa din Scythia Mynor (Dobrogea) la Roma. Oltenia. Studii şi comunicări. Arheologie-istorie XXVI, pp. 201-
220; 2) Nedelcu, SC. 2018. Copilăria, educaţia şi formarea teologică a Sfântului Dionisie Exiguul. Oltenia. Studii şi
comunicări. Arheologie-istorie XXIV, pp. 251-259; 3) Nedelcu, SC. 2016. Prima consemnare în literatura română a
Sfântului Dionisie Exiguul/The First Record in Romanian Literature of Saint Dionysius Exiguus. Astra Salvenis: revistă
de istorie şi cultură 7, pp. 160-179. Disponibil online: https://astrasalva.files.wordpress.com/2017/03/astra-salvensis-an-
iv-numar-7-2016.pdf; 4) Nedelcu, SC. 2015. Contribuţia Sfântului Dionisie Exiguul la receptarea culturii greceşti în
Occident. Receptarea antichităţii greco-latine în culturile europene. Colocviu Internaţional, ediţia a VII-a, Craiova,
24-25 octombrie 2014. Craiova: Universitaria, pp. 317-332; 5) Nedelcu, SC. 2013. Originea scită a Sfântului Dionisie
Exiguul. Lumină Lină: revistă de spiritualitate şi cultură – Gracious Light: review of Romanian Spirituality and
Culture 2, pp. 19-26. Disponibil online: http://www.romanian-institute-ny.org/images/Lumina_Lina_-
_Gracious_Light_-_2_-2013_-_corr.pdf.
197
raportului Areopagiticelor cu opera Ieromonahului Dionisie Exiguus (Smeritul). Şi în acest caz,

concluziile de mai înainte ne-au fost întru totul confirmate prin noi argumente”4.
Teza de doctorat despre care vorbeşte aici Părintele Profesor Gheorghe Drăgulin se
intitulează Ecleziologia tratatelor areopagitice şi importanţa ei pentru ecumenismul contemporan,
şi a fost redactată sub îndrumarea Părintelui Profesor Dumitru Stăniloae, fiind şi cel care a scris
prefaţa. Ea a fost publicată în revista Studii Teologice, anul XXXI (1979), nr. 1-4, pp. 54-300, atât
cu aprobarea îndrumătorului, Părintele Profesor Dumitru Stăniloae, cât şi a celorlalţi recenzenţi ai
lucrării: Arhid. Prof. Dr. Ioan Zăgrean, Pr. Prof. Dr. Dumitru Popescu şi Pr. Prof. Dr. Ioan Ică.
În prefaţa tezei de doctorat Părintele Profesor Dumitru Stăniloae afirmă următorul lucru:
„am recomandat autorului să evite în general particula pseudo din expresii ca: «scrieri pseudo-
areopagitice» şi «Pseudo-Dionisie Areopagitul». Ea ar putea fi înlăturată chiar de peste tot
deoarece, după cum s-a putut convinge el însuşi, din înşirarea ipotezelor (pe rând combătute)
privind autorul real al acestor scrieri, chestiunea aceasta nu va fi elucidată, poate, niciodată”5.
Aici aflăm prima opinie teologică despre această chestiune, aceea a identificării persoanei
Sfântului Dionisie Areopagitul, de la Părintele Profesor Dumitru Stăniloae, care a afirmat că „după cum
s-a putut convinge el însuşi (Pr. Gheorghe Drăgulin, n.n.), din înşirarea ipotezelor (pe rând combătute)
privind autorul real al acestor scrieri, chestiunea aceasta nu va fi elucidată, poate, niciodată”6.
Într-un alt studiu redactat în 1986, în nota nr. 9, Părintele Profesor Gheorghe Drăgulin
afirmă că „în legătură cu cultura sa (a Sfântului Dionisie Exiguul n. n.) în mai multe nivele trebuie
să precizăm convingerea noastră asupra identităţii dintre Sfântul Dionisie Pseudo-Areopagitul şi
Cuviosul Dionisie Smeritul sau Exiguul. Poate că viitorul îi va cinsti pe cei doi în admiraţia unui
singur nume aghiografic: «Sfântul Dionisie Areopagitul şi Smeritul». […] Rezultatul acestor
cercetări, începute în anul 1965, va fi supus aprecierii specialiştilor printr-o lucrare mai extinsă
aflată în curs de redactare. După părerea noastră argumentele atestând identitatea propusă mai sus
sînt de necombătut”7.
De aici aflăm o informaţie importantă şi anume, data începerii cercetării acestei ipoteze:
anul 1965.
În anul 1991 a apărut la Craiova, cu binecuvântarea Mitropolitului Nestor Vornicescu al
Olteniei, lucrarea promisă de Părintele Profesor Gheorghe Drăgulin, pe care a menţionat-o prima
dată în studiul său din 19868, cu titlul Identitatea lui Dionisie Pseudo-Areopagitul cu Ieromonahul
Dionisie Smeritul (Exiguul). Cercetare ortodoxă a unei controversate probleme de istorie bizantine
şi a celei străromâne, tipărită la Editura Mitropoliei Olteniei9.
Mitropolitul Olteniei, Dr. Nestor Vornicescu, a scris prefaţa lucrării unde şi-a exprimat
părerea în ceea ce priveşte această teorie: „cu intuiţia că acest Dionisie Areopagitul, Pseudo-
Areopagitul, autorul cunoscutului Corpus patristic, este în realitate dobrogeanul Dionisie Exiguul,
Părintele Gheorghe Drăgulin a publicat pînă astăzi mai multe studii şi articole în care adânceşte şi
explică această idee. Aceste studii şi articole nu au fost contrazise de nimeni, pînă acum, nici în ţară
şi nici în străinătate”10.
De aici deducem un lucru foarte important: ipoteza nu fusese combătută de nimeni din ţară
sau străinătate.
Mitropolitul Nestor Vornicescu conchide, în finalul prefeţei, că: „evident lucru că cercetarea
de faţă pune probleme ştiinţifice de bază, avansînd numeroase răspunsuri ale lor. În felul acesta ea
4
Drăgulin, 1985, pp. 522-523.
5
Drăgulin, 1979, p. 56.
6
7
8
9
Drăgulin, 1991, p. 342.
10
Drăgulin, 1991, pp. 9-10.
198
va interesa, sigur, istoriografia contemporană. De aceea felicităm cu bucurie şi cordialitate pe

părintele autor al acestui volum pentru proiectul ales şi pentru fericita ducere a lui la îndeplinire”11.
Există totuşi două posibile explicaţii pentru faptul că această teorie n-a fost combătută. În timpul
regimului comunist funcţiona cenzura de stat, prin Direcţia Generală a Presei şi Tipăriturilor, şi cea de la
Departamentul Cultelor care, prin controlul strict al tirajelor, a făcut tot posibilul ca aceste reviste
teologice să nu circule în afară de parohii, seminarii şi institute teologice. Un alt aspect ce trebuie reţinut
este faptul că întârzierile revistelor teologice, premeditate de către Departamentul Cultelor, au condus şi
la faptul ca informaţia să nu poată circula într-un timp rezonabil în mediul teologic ca profesorii de
teologie să fie la curent cu toată bibliografia de specialitate.
Un alt motiv pentru care în străinătate nu a fost aprobată sau combătută această teorie este
unul foarte simplu: studiile scrise de Părintele Profesor Gheorghe Drăgulin fuseseră publicate
exclusiv în limba română. Nu mai punem la socoteală controlul extrem de strict al revistelor
teologice care erau trimise în străinătate pentru schimb sau către anumite facultăţi de teologie sau
institute de cercetare. De reţinut şi numărul foarte mic al exemplarelor trimise în străinătate, însă
principala problemă o reprezintă limba în care acestea fuseseră publicate. Chiar dacă am presupune
că revistele teologice, unde şi-a publicat Părintele Profesor Gheorghe Drăgulin cercetările cu privire
la identitatea dintre cei doi Dionisie, ajunseseră în Occident, acestea nu puteau fi lecturate iar despre
teoria sa nu se ştia dintr-un motiv destul de banal: bariera lingvistică.
2. Argumentele Pr. Prof. univ. dr. Gheorghe Drăgulin privind identitatea Sfântului Dionisie
Exiguul cu Sfântul Dionisie Areopagitul
Pentru modul lor inedit vom prezenta aici primele 22 de argumente pentru dovedirea
identităţii Sfântului Dionisie Exiguul cu Sfântul Dionisie Areopagitul:
1. „Discuţia asupra calculării datei sărbătoririi Paştilor”12;
2. „Argumentul cunoaşterii şi al respectării canoanelor”13;
3. „Interdicţia pentru inferiori să judece pe fraţii lor de pe treptele superioare ale vredniciei
sacerdotale”14;
4. „Motivul sorţului divin şi al anatemei canonice”15;
5. „O posibilă aluzie la raporturile galo-romane din veacul al VI-lea”16;
6. „Îndemnul la imitarea bunătăţii divine obsedează corespondenţa intensă dintre
Constantinopol şi Roma şi din alte părţi”17;
7. „Cunoaşterea «Decretului ghelasian» şi preocuparea de a-l depăşi doctrinar”18;
8. „O combatere creştină voalată a cultelor de misterii din veacul al VI-lea”19;
9. „Corectări pe care necunoscutul autor le-a propus sistemului ierarhic neoplatonic”20;
10. „Opoziţia pseudoareopagitică faţă de concepţia neoplatonică a existenţei omului în
societate”21;
11. „Combaterea supravieţuirii vechilor erezii creştine”22;
12. „Interpretări răsăritene ale unor tradiţii latine, păgâne şi creştine”23;
11
12
Drăgulin, 1991, pp. 82-92.
13
Drăgulin, 1991, pp. 92-94.
14
Drăgulin, 1991, pp. 94-101.
15
Drăgulin, 1991, pp. 101-111.
16
Drăgulin, 1991, pp. 111-121.
17
Drăgulin, 1991, pp. 121-126.
18
Drăgulin, 1991, pp. 127-133.
19
Drăgulin, 1991, pp. 163-173.
20
Drăgulin, 1991, pp. 174-178.
21
Drăgulin, 1991, pp. 178-187.
22
Drăgulin, 1991, pp. 187-200.
23
Drăgulin, 1991, pp. 200-212.
199
13. „Popularizarea începuturilor teologiei chiriliene”24;

14. „O nouă expresie a formulei hristologice calcedoniene”25;
15. „Ignoranţa credincioşilor simpli şi înşelarea lor de către eretici”26;
16. „Intervenţiile de importanţă ecumenică ale Călugărilor «sciţi»”27;
17. „O ipoteză asupra pseudonimului «Ierotei»”28;
18. „Combaterea misticii neoplatonice”29;
19. „Originalitatea augustiniană şi tradiţia patristică în teologia hristologico-trinitară a epocii”30;
20. „Momentul unirii ipostatice”31;
21. „Impunerea tradiţiei bizantine şi ierusalimitene despre adormirea Maicii Domnului”32;
22. „Iniţierea teurgică şi teologia sacramentală creştină”33.
Ulterior, în anul 2018, Părintele Profesor Gheorghe Drăgulin a publicat o nouă lucrare pe
tema identităţii dintre Sfântul Dionisie Exiguul şi Sfântul Dionisie Areopagitul. Lucrarea se
intitulează Sfântul Dionisie Smeritul şi Areopagitul. Părintele erei creştine (+aprox. 555) şi a fost
tipărită la Editura Proxima din Bucureşti.
În capitolul V, Sfântul Dionisie Smeritul şi Areopagitul – o năzuinţă străromână după o
Europă a culturii ecumenice şi a unităţii, autorul aduce în discuţie identitatea dintre Dionisie
Smeritul şi Areopagitul. Cele 22 de argumente de mai sus sunt redate şi aici, la paginile 146-148, cu
menţiunea că „pentru fundamentarea acestor argumente şi pentru notele supliniare respective, vezi
Pr. Dr. Gheorghe I. Drăgulin, Identitatea lui Dionisie Pseudo-Areopagitul cu Ieromonahul Dionisie
Smeritul (Exiguul). Cercetare ortodoxă a unei controversate probleme de istorie bizantine şi a celei
străromâne, Craiova, 1991, 342 p.”34.
În completarea lor autorul a mai identificat încă 5 noi argumente, şi anume:
1. „Autorul acestor opere a fost în mod evident profesor (p. 229)”35;
2. „Câteva ilustrări ale preocupărilor sale de istorie a filosofiei (p. 234)”36;
3. „Enigma epistolei a VII-a pseudoareopagitice şi o posibilă elucidare a ei din perspectiva
teologiei ortodoxe (p. 238)”37;
4. „Concepţia ierarhică a Italiei Papei Ghelasie (p. 274)”38;
5. „Călugării sciţi apără autenticitatea şi paternitatea dionisiană a tratatelor
pseudoareopagitice”39.
În ceea ce priveşte aceste noi argumente autorul afirmă că „în volumul nostru, Areopagitica.
Dionisie Smeritul (Exiguul) şi alţi teologi străromâni în context european. Secolele V-VI, Bucureşti,
1998, 415 p. + XII ilustraţii, se expune pe larg fundamentarea acestor argumente, redându-se şi
notele bibliografice aferente”40.
Cea mai recentă lucrare a Părintelui Gheorghe Drăgulin unde este reluată această ipoteză, a
identităţii dintre cei doi sfinţi, se intitulează De la Dionisie Exiguul la Dionisie Pseudo-Areopagitul.
24
Drăgulin, 1991, pp. 220-227.
25
Drăgulin, 1991, pp. 227-230.
26
Drăgulin, 1991, pp. 230-233.
27
Drăgulin, 1991, pp. 233-241.
28
Drăgulin, 1991, pp. 241-248.
29
Drăgulin, 1991, pp. 263-269.
30
Drăgulin, 1991, pp. 269-274.
31
Drăgulin, 1991, pp. 274-276.
32
Drăgulin, 1991, pp. 276-278.
33
Drăgulin, 1991, pp. 278-283.
34
Drăgulin, 1998. p. 229 apud Drăgulin, 2008, p. 148.
35
Drăgulin, 2008, p. 148.
36
Drăgulin, 2008, p. 148.
37
Drăgulin, 2008, p. 148.
38
Drăgulin, 2008, p. 148.
39
Drăgulin, 2008, p. 148.
40
Drăgulin, 2008, pp. 148-149.
200
Dezlegarea creştin-ortodoxă a enigmei „genialului autor al celei mai frumoase plăsmuiri literare
din toate timpurile” (J. Paramelle), şi a fost publicată în anul 2018 la editura Ştefadina din
Bucureşti.
Autorul a mai propus încă 5 noi argumente, pe lângă celelalte 27 enumerate mai sus, şi
anume:
1. „Vezi Concluziile acestui volum, care completează cu argumente noi pe cele publicate
anterior. Este vorba de întunericul din ceasurile Răstignirii Mântuitorului menţionat de
Pliniu cel Bătrân, de legăturile directe dintre Roma şi Palestina II şi de coloniile de sirieni
din Italia”41;
2. „Ca vieţuitor al bisericii «Sfânta Anastasia» de pe Palatin, Dionisie Exiguul a văzut
numeroasele ritualuri şi tradiţii de amintirea mitică a întemeierii Romei”42;
3. „Dionisie a prilejuit apariţia operelor teologice ale lui Boeţiu (p. 72, 108, 207)”43;
4. „Insistenţa Sfântului Dionisie cel Smerit că patria lui de origine nu e cu nimic mai prejos
decât superioritatea romanilor. Dincolo de clişeul înspăimântării acestora «prin geruri şi prin
barbari», «la ei dogmele dreptei-credinţe au avut întotdeauna putere neştirbită (...)» (PR V,
P. 117)”44;
5. „Autorul pseudoareopagitic dovedeşte cunoştinţe de astronomie cu precădere din
perspectiva preocupărilor pentru stabilirea ecumenică a datei sărbătoririi Paştilor”45;
Părintele Profesor Gheorghe Drăgulin consideră că „în areopatogitologie, primul cuvânt
trebuie să-l aibă patrologii, dogmatiştii şi istoricii bisericeşti, iar nu numai filosofii şi filologii
clasici ca până acum”46. Acesta aduce mulţumiri celor care „ne-au încurajat în susţinerea
«absurdelor» şi originalelor concluzii la care am ajuns”47, şi aici îi menţionează pe Mitropolitul
Nestor Vornicescu al Olteniei, Pr. Acad. Dumitru Stăniloae48, Prof. Mihail Diaconescu ş.a.
Autorul îşi încheie Cuvântul înainte spunând următoarele: „gânduri de iertare îndreptăm şi
către cei sceptici până acum faţă de concluziile noastre în problemă. Prin atitudinea lor, aceştia au
incitat pe autor să persevereze pe calea intuiţiei începuturilor sale”49.
3. Opinii ale unor teologi români şi străini asupra teoriei Pr. Prof. univ. dr. Gheorghe
Drăgulin (1989 – 2010)
Prima „reacţie teologică” la această ipoteză o găsim în anul 1989 la Părintele Profesor
Nicolae V. Dură care afirmă: „unii canonişti şi istorici apuseni i-au atribuit lui Dionisie şi alte
lucrări… În prezent, cercetătorii operei dionisiene îi atribuiau străromânului nostru şi alte lucrări de
referinţă. În urma unor investigaţii şi cercetări competente şi îndelungate, un teolog român a ajuns
la concluzia că «dialogurile lui Pseudo-Chesarie» şi «Corpus-ul pseudoareopagitic» sînt opera lui
Dionisie Exiguul. Cercetătorii respectivi menţionează că multe din lucrările lui Dionisie
Areopagitul – şi etichetate drept creaţia unui «pseudo-pseudo-Denys» - sînt de fapt opera lui
Dionisie Exiguul. […] Ultimele cercetări de specialitate confirmă că întreg Corpus-ul areopagitic a
fost scris «spre sfârşitul secolului al V-lea şi poartă pecetea influenţei neoplatonismului târziu».
41
Drăgulin, 2018, p. 362.
42
Drăgulin, 2018, p. 362.
43
Drăgulin, 2018, p. 362.
44
Drăgulin, 2018, p. 362.
45
Drăgulin, 2018, p. 362.
46
47
48
Autorul afirmă că „referitor la autenticitatea ipotezei noastre, ilustrul dascăl a conchis: «înclinăm să adoptăm teza Pr.
Gh. Drăgulin»” cf. Drăgulin, 2018, p. 5. În realitate Părintele Profesor Gheorghe Drăgulin nu face decât să preia din
spusele fostului său coordonator de doctorat doar ceea ce îl ajută în susţinerea teoriei sale. Citatul corect din Părintele
Dumitru Stăniloae este acesta: „Deşi sufleteşte înclinăm să adoptăm teza Pr. Gh. Drăgulin, socotim că problema datei şi
a autorului nu e încă pe deplin elucidată” cf. Sfântul Dionisie Areopagitul, 1996, p. 7.
49
201
Într-adevăr Corpus-ul areopagitic exprimă realităţi «de la sfârşitul secolului al V-lea şi începutul
secolului al VI-lea», adică din vremea în care a trăit spiritul tutelar al epocii, Dionisie Exiguul”50. Deşi
nu-l menţionează pe Părintele Drăgulin, concluzia acestuia, exprimată în mod indirect, este aceea că
autorul corpusului areopagitic este Dionisie Exiguul, pe care-l numeşte „spiritul tutelar al epocii”51.
O altă opinie cu privire la această teorie este cea a Părintelui Profesor Mircea Păcurariu, care
menţionează succint următoarele informaţii: „Dionisie Exiguul a fost un mare teolog, preocupat mai
ales de problemele dogmatice care frământau atunci Biserica, canonist, traducător, dar, în acelaşi
timp, un om de cultură profană, cu alese cunoştinţe de calendaristică şi astronomie, căruia i se
datorează «sistemul cronologic creştin», folosit azi în toată lumea. În încheierea acestor
consideraţii, menţionăm faptul că în cîteva cercetări recente se încearcă identificarea lui cu acel
«Dionisie Pseudo-Areopagitul», căruia i se atribuie cunoscutele lucrări mistice: Despre numele
divine, Despre teologia mistică, Despre ierarhia cerească şi Despre ierarhia bisericească, la care
adaugă un număr de zece scrisori”52. Acesta nu îl menţionează pe autorul acestei teorii, însă este de
apreciat faptul că o aminteşte măcar aşa, în treacăt, neavând vreo opinie în privinţa asta.
O recenzie „interesantă” (sic!) la cartea Părintelui Profesor Gheorghe Drăgulin o întâlnim în
revista Biserica Ortodoxă Română în nr. 1-3/1993, p. 159-161, care este semnată de Prof. Mariana
Popescu-Argeş. Reţinem următorul amănunt: cea care semnează textul este nimeni alta decât soţia
Părintelui Gheorghe Drăgulin care semnează cu numele de dinainte de căsătorie, fiica cunoscutului
preot bucureştean Gheorghe Popescu-Argeş. Reţinem din recenzia domniei sale următoarele:
„Evident lucru că nu toate argumentele pe care le formulează P. C. Pr. Gheorghe I. Drăgulin au
forţa probantă a celor de mai sus [...] Concluzia finală a cărţii este că paternitatea asupra Corpusului
pseudo-areopagitic trebuie să-i fie atribuită şi restituită Ieromonahului Dionisie Smeritul [...] De
aceea s-ar putea ca viitorul să valideze, în curând, mai hotărât multe dintre aserţiunile ipotezei
româneşti asupra celui mai amre teolog al începuturilor noastre culturale, tălmăcitorul genial al
trăirii mistice ortodoxe medievale”53.
O altă opinie în privinţa acestei teorii o întâlnim în anul 1996 la Părintele Profesor Dumitru
Stăniloae, în prefaţa traducerii Operelor complete ale Sfântului Dionisie Areopagitul, unde spune:
„mai recent, Pr. Gheorghe Drăgulin a publicat, întemeiat pe o bogată bibliografie, o serie de studii
asupra acestor scrieri, susţinând teza că autorul lor este călugărul scit (daco-roman din Dobrogea)
Dionisie Exiguul, dar le vede ca exprimând în modul cel mai corect învăţătura ortodoxă a Părinţilor
anteriori, fără nici o influenţă neoplatonică. Deşi sufleteşte înclinăm să adoptăm teza Pr. Gh.
Drăgulin, socotim că problema datei şi a autorului nu e încă pe deplin elucidată”54.
Cu alte cuvinte, Părintele Profesor Dumitru Stăniloae afirmă despre teoria fostului său
doctorand, Pr. Gheorghe Drăgulin, că ipoteza acestuia este mai mult una de suflet decât ştiinţifică,
am putea spune. Opinia sa ne arată mult bun simţ şi tact pedagogic încât nu respinge ideea dar
completează, ca şi în prefaţa tezei de doctorat a Părintelui Gheorghe Drăgulin, spunând că în ce
priveşte autorul real al tratatelor areopagitice „din înşirarea ipotezelor (pe rând combătute) privind
autorul real al acestor scrieri, chestiunea aceasta nu va fi elucidată, poate, niciodată”55.
În 1997 a apărut la Editura Deisis din Sibiu o traducere a cărţii scrise de Andrew Louth
intitulată Dionisie Areopagitul. O introducere. Lucrarea a fost tradusă în română de Sebastian
Moldovan şi are un studiu introductiv de Diac. Ioan I. Ică Jr. Acesta din urmă afirmă următoarele
lucruri despre teoria Părintelui Gheorghe Drăgulin: „O poziţie intermediară o deţin numeroasele
studii şi cele două volume publicate (în 1979 şi 1991) de pr. prof. Gh. Drăgulin de la Facultatea de
Teologie din Bucureşti. De la o poziţie criticistă (1979 – nota 27 = Ecleziologia tratatelor
50
Dură, 1989, pp. 60-61.
51
Dură, 1989, p. 61.
52
Păcurariu, 1991, p. 154.
53
Popescu-Argeş, 1993, p. 161.
54
Sfântul Dionisie Areopagitul, 1996, p. 7.
55
202
areopagitice şi importanţa ei pentru ecumenismul contemporan (teză de doctorat), «Studii

Teologice» nr. 1-4/1979 şi aparte, 256 p.), acesta a evoluat (în 1991 – nota 28 = Identitatea lui
Dionisie pseudo-Areopagitul cu ieromonahul Dionisie Smeritul (Exiguul). Cercetare asupra unei
probleme controversate de istorie a culturii bizantine şi a celei străromâne, Ed. Mitropoliei Olteniei
Craiova, 1991, 342 p.) spre o înţelegere holistă, fără a renunţa însă la «pseudo» şi pronunţându-se
pentru o interpretare a operei dionisiene ca suprapunere a patru «straturi» culturale: filozofic
neoplatonic (proclian), miteriosofic, hristologic (postchalcedonian) şi ştiinţific (astronomic). Dar
originalitatea cea mai surprinzătoare a cărţii pr. prof. Gh. Drăgulin din 1991 stă într-o extrem de
amplă tentativă (342 p.!) de a demonstra, cum arată chiar titlul, o teză cu un vag iz «protocronist»
dificil contestabil: «Identitatea lui Dionisie pseudo-Areopagitul cu ieromonahul Dionisie Smeritul
(Exiguul)». Acesta a fost un emerit monah originar din Schytia Minor care a activat între anii 496-
540/5 la Roma ca expert canonic şi traducător în latină de texte patristice greceşti pe lângă papii din
acea epocă”56.
Opinia acestuia este foarte critică şi deosebit de tranşantă, de unde rezultă că este unul dintre
teologii români care nu împărtăseşc această teorie: „Susţinută cu argumente mult prea vagi,
nedepăşind sfera probabilităţilor şi implicând un grad înalt de speculaţie personală, ipoteza
autoflatantă a originii «străromâne» a autorului «Areopagiticelor» şi a elaborării ei de către un spirit
latin la Roma suprainterpretează discutabil însă mult prea multe elemente ţinând de un indubitabil
context cultural elenic şi sirian pentru a fi luată în serios în consideraţie de specialişti în dezbaterea
internaţională (nota 29 = cf. A. M. Ritter, supra nota 1 p. 17-18)”57.
O altă opinie o găsim la Prof. Mihail Diaconescu care, în lucrarea sa intitulată Istoria
literaturii dacoromane apărută în 1999 la Editura Alcoredmipex din Bucureşti, afirmă următoarele:
„cel mai avizat cunoscător al vieţii şi operelor Sfântului Dionisie Smeritul şi Areopagitul […] este
în cultura română istoricul bisericesc, filologul şi biograful Gheorghe I. Drăgulin. De peste două
decenii, studiile sale contribuie la nuanţarea imaginii pe care o avem despre marele scriitor
dacoroman, fie prin interpretări, fie prin evaluări de tip comparatist, fie prin precizări istorico-
literare sau istorico bisericeşti, fie în alte moduri, oferindu-se astfel un lung şir de contribuţii
ştiinţifice a căror rigoare şi capacitate de sistematizare nu pot fi subliniate suficient. Şirul acestor
studii a început cu o masivă teză de doctorat publicată în 1979 şi intitulată Eclesiologia tratatelor
areopagitice şi importanţa ei pentru ecumenismul contemporan. Îndrumătorul ştiinţific al acestei
lucrări a fost marele profesor şi făuritor de şcoală Dumitru Stăniloae, cel mai mare teolog ortodox al
secolului al XX-lea. Simpla parcurgere a lucrărilor sale sugerează amploarea viziunii, varietatea
perspectivelor şi informaţia abundentă adusă în dezbateri de dr. Gheorghe I. Drăgulin. De aceea, în
1991, când el a publicat volumul Identitatea lui Dionisie Pseudo-Areopagitul cu ieromonahul
Dionisie Smeritul (Exiguul) la Editura Mitropoliei Olteniei de la Craiova, toţi cei care au urmărit
de-a lungul anilor cercetările sale au avut revelaţia unuia dintre cele mai importante rezultate la care
teologia şi ştiinţa istorică românească au ajuns în ultimele decenii”58.
Fără a fi nevoie a comenta prea mult această afirmaţie adăugăm spunând că Profesorul
Mihail Diaconescu este unul dintre susţinătorii aceastei teorii, nu doar în această scurtă expunere ci
şi în alte pagini lucrării sale59.
Un alt autor ce doar menţionează teoria aceasta este Părintele Cezar Vasiliu în cartea sa
Sfinţii neamului românesc apărută la Editura Pildner & Pildner din Târgovişte, în anul 2002. El
afirmă: „recent, un cercetător român, Pr. Gheorghe Drăgulin, a lansat ipoteza – care urmează să fie
demonstrată – că Dionisie Exiguul este una şi aceeaşi persoană cu Sf. Dionisie Pseudo-
56
Louth, 1997, pp. 15-16.
57
Louth, 1997, p. 16.
58
Diaconescu, 1999, pp. 245-246.
59
Diaconescu, 1999, pp. 556-573, 576-577, 768-771, 776.
203
Areopagitul”60. El nu îşi exprimă opinia asupra aceastei teorii despre care afirmă doar că „urmează
să fie demonstrată”61 (sic!).
Părintele Profesor Mircea Păcurariu în ediţia a doua a Dicţionarului Teologilor Români,
volum la care a lucrat aproape un deceniu şi care a apărut în anul 2002, îi conturează un medalion şi
Sfântului Dionisie Exiguul intitulat Exiguul Dionisie (sau „cel smerit”). Despre ipoteza Părintelui
Drăgulin afirmă următoarele: „prin mai multe studii publicate în anii din urmă, preotul dr. Gheorghe
Drăgulin susţine că ar fi identic cu scriitorul patristic cunoscut sub numele de «Dionisie
Pseudoareopagitul» şi ca atare, i-ar aparţine lucrările: Despre numele divine, Ierarhia îngerească,
Ierarhia bisericească, Teologia mistică şi zece Epistole”62. Nu îşi expune părerea personală, ci doar
aminteşte în treacăt această teorie.
Profesorul Remus Rus, de la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Justinian Patriarhul” din
Bucureşti a alcătuit un dicţionar intitulat Dicţionar enciclopedic de literatură creştină din primul
mileniu, care a fost publicat în anul 2003 la Editura Lidia din Bucureşti. Aici, în medalionul
închinat Sfântului Dionisie Exiguul, notează la sfârşit: „reţinem în cazul lui Dionisie cel Mic,
încercarea de identificare a acestuia cu Dionisie Areopagitul propusă de Pr. Prof. Gh. Drăgulin. Este
mai degrabă o «teorie de suflet» am spune, decât una pur ştiinţifică. Nu o respingem, dar aşteptăm
de la autor o confirmare ştiinţifică a teoriei sale”63. Cu foarte mult bun simţ Profesorul Remus Rus,
fost coleg de catedră cu autorul, vorbeşte despre această teorie fiind şi primul autor care îi
recunoaşte meritele atât de preot cât şi de profesor. Deşi nu respinge ipoteza aceasta, el adoptă
poziţia Părintelui Dumitru Stăniloae, respectiv a Preotului Cezar Vasiliu care aştepta o confirmare
ştiinţifică a teoriei sale.
Un alt autor ce menţionează teoria aceasta este şi Florian Duţă care, într-un studiu scris în
anul 2003, afirmă: „o luare de poziţie cât se poate de personală îi aparţine lui P. Gh. Drăgulin care,
afirmând originea scitică a lui Dionisie cel Mic, presupune, ca şi P. Peitz, o stabilire pentru o vreme
a lui Dionisie la o mănăstire din Mabbourg64, pentru a sprijini ipoteza identităţii lui Dionisie cel Mic
cu Dionisie Pseudo-Areopagitul. În sprijinul ipotezei sale, autorul face o comparaţie între opera lui
Dionisie cel Mic şi Corpusul pseudo-areopagit, găsind asemănări care, după părerea sa, constituie
douăzeci şi două de argumente inedite, dovedind paternitatea ieromonahului Dionisie cel Mic
asupra Corpus-ului pseudo-areopagit, argumente reunite în patru capitole […] Admirăm caracterul
laborios al demonstraţiei lui P. Drăgulin şi analiza gândirii areopagitice destinată susţinerii ipotezei
sale, însă considerăm că asemănările sunt prea generale şi că, prin urmare, acestea nu ar putea fi
utilizate decât ca argumente de ordin secundar, cu condiţia de a se identifica în izvoarele acelei
epoci informaţii concrete, care să aibă greutatea unor argumente de necontestat”65. Florian Duţă îşi
exprimă opinia în mod critic, dar cu bun simţ, neacceptând însă această teorie pe motivul că
asemănările sunt mult prea generale66.
În anul 2008 Părintele Profesor Gheorghe Drăgulin a publicat o nouă lucrare pe tema identităţii
dintre Sfântul Dionisie Exiguul şi Sfântul Dionisie Areopagitul intitulată Sfântul Dionisie Smeritul şi
Areopagitul. Părintele erei creştine (+aprox. 555), despre care am amintit anterior. Explicând titlul
cărţii pe care l-a ales, respectiv Sfântul Dionisie Dionisie Smeritul şi Areopagitul, conchide spunând că
„ipoteza de mai sus (a identităţii celor doi, n.n.) a fost acceptată şi de alţi învăţaţi: Acad. Nestor
Vornicescu, Mitropolitul Olteniei, Pr. Acad. D. Stăniloae, Pr. prof. univ. dr. Nicolae V. Dură, Prof. univ.
dr. Mihail Diaconescu, istoricul şi teologul George Alexe din Detroit ş. a.”67.
60
Vasiliu, 2002, p. 60.
61
Vasiliu, 2002, p. 60.
62
Păcurariu, 2002, pp. 175-176.
63
Rus, 2003, p. 189.
64
Credem că este o greşeală de scriere din partea autorului, căci numele cel mai des întâlnit nu este Mabbourg ci
Mabboug.
65
Duţă, 2003, pp. 293-295.
66
Duţă, 2003, p. 295.
67
Drăgulin, 1998. p. 229 apud Drăgulin, 2008, p. 167.
204
Trebuie făcută următoarea precizare, şi anume, că nu toţi cei menţionaţi de Parintele

Gheorghe Drăgulin au fost de acord cu teoria sa. De pildă, Părintele Profesor Dumitru Stăniloae
afirmă, în prefaţa traducerii operelor complete ale Sfântului Dionisie Areopagitul, că „deşi
sufleteşte înclinăm să adoptăm teza Pr. Gh. Drăgulin, socotim că problema datei şi a autorului nu e
încă pe deplin elucidată”68, iar Mitropolitul Olteniei, Dr. Nestor Vornicescu nu îşi expune propria
opinia, el doar amintind-o în treacăt.
Loredana Bocşa într-o carte intitulată Filosofie medievală, care a apărut în anul 2005 la
Editura Fundaţiei România de Mâine a Universităţii Spiru Haret din Bucureşti, aminteşte această
teorie în capitolul al III-lea, Filosofia creştină propriu-zisă, respectiv în subcapitolul III. 4. Corpus
Dionysiacum. Domnia sa afirmă următoarele: „Corpus Areopagiticum sau Dionysiacum, alcătuit
din aproximativ 520 de manuscrise de limbă greacă reprezintă opera unui gânditor pe care renumiţi
cercetători s-au mulţumit să-l numească Pseudo-Dionisie Areopagitul, după identitatea unui
presuspus discipol atenian al Apostolului Pavel [...] Unii au afirmat despre el că este un martir al
secolului al III-lea, poate primul episcop al Parisului, iar un teolog român, Gheorghe Drăgulin, în
1991, dorea să convingă că este vorba de fapt despre Dionisie Smeritul sau Exiguul, teză
neacceptată de alţi specialişti în studii patristice”69. De remarcat faptul că nici dânsa nu împărtăşeşte
această teorie, lucru care se deduce îndirect din cele afirmate.
În teza de doctorat De docta ignorantia în theognosia apofatică a Sfântului Dionisie
Pseudo-Areopagitul, publicată în anul 2009 la Editura Lumen din Iaşi, Pr. dr. Ciprian Marius
Cloşcă analizează într-un mod destul de clar teoria Părintelui Drăgulin. Acesta afirmă că „Pr. Prof.
Dr. Gh. I. Drăgulin, conchide în urma cercetărilor sale că Dionisie Pseudo-Areopagitul este identic
cu Dionisie Exiguus”70. Continuă spunând că „autorul ipotezei susţine că aceasta a fost acceptată şi
de alţi cercetători ai domeniului precum: Pr. Acad. Dumitru Stăniloae, Pr. Prof. Dr. Nicoale Dură,
Prof. Univ. Dr. Mihail Diaconescu, Pr. Romulus Grama din Cleveland, teologul George Alexe din
Detroit ş.a”71. Revenim cu aceeaşi precizare: dintre cei enumeraţi Pr. Dumitru Stăniloae nu a
acceptat teoria fostului său student ci lasă să se înţeleagă că este mai degrabă o teorie de suflet decât
una ştiinţifică. În ceea ce priveşte pe ceilalţi autori, opiniile lor sunt cunoscute din studiile şi cărţile
publicate, excepţie face Pr. Romulus Grama72 din Cleveland.
Preotul Cirpian Marius Cloşcă spune că „numeroase elemente din opera lui ne dezvăluiesc
faptul că Dionisie (Areopagitul, n.n.) aparţine unei alte epoci decât cea invocată în tratatele pseudo-
areopagitice”73 şi adaugă, legat de teoria Părintelui Drăgulin, că „pe de altă parte, credem că nu
poate fi confundat cu Dionisie Exiguus, originar din Scythia Minor, deşi pot fi identificate elemente
comune între cei doi cum ar fi cunoaşterea astrologiei”74. Deducem de-aici faptul că nu este de
acord cu ipoteza identităţii dintre cei doi Dionisie. În continuare, el analizează foarte clar de ce
Dionisie Exiguul nu poate fi, din punct de vedere istoric, autorul tratatelor areopagitice75.
Părintele Profesor Constantin Voicu, care a predat disciplina Patrologie la Facultatea de
Teologie Ortodoxă din Sibiu, îi dedică un capitol Sfântului Dionisie Exiguul în manualul său de
Patrologie. În privinţa teoriei Părintelui Drăgulin acesta afirmă: „cea mai importantă controversă
privitoare la persoana Cuviosului Dionisie Exiguul este legată de încercarea de a-l identifica cu
Dionisie Pseudo-Areopagitul. În această privinţă, nimeni nu a putut invoca argumente decisive,
erudiţii occidentali actuali fiind oarecum convinşi de insolubilitatea celor doi”76. Deşi nu
68
Sfântul Dionisie Areopagitul, 1996, p. 7.
69
Bocşa, 2005, pp. 97-98.
70
Cloşcă, 2009, p. 44.
71
Cloşcă, 2009, pp. 44-45.
72
Dintr-o eroare, autorul a confundat numele acestuia întrucât este vorba despre preotul Remus Grama, iar nu Romulus
Grama. Nu deţinem informaţii privind poziţia acestuia din urmă despre teoria identităţii dintre cei doi Dionisie.
73
Cloşcă, 2009, p. 46.
74
Cloşcă, 2009, p. 46.
75
Cloşcă, 2009, pp. 46-48.
76
Voicu, 2010, p. 167.
205
menţionează numele autorului acestei teorii, îşi exprimă părerea care, aşa cum cred şi erudiţii
occidentali actuali, este aceea că cei doi sfinţi sunt două persoane diferite.
Un alt autor care dedică un volum întreg Sfântului Dionisie Exiguul este Părintele
Alexandru Moţoc, aceasta fiind teza lui de doctorat pe care a susţinut-o la Facultatea de Teologie
Ortodoxă din Sibiu în anul 2010, sub îndrumarea ştiinţifică a Părintelui Profesor Constantin Voicu.
În capitolul al II-lea intitulat Viaţa Sfântului Cuvios Dionisie Exiguul, al doilea subcapitol se
numeşte Controverse privitoare la persoana Sfântului Cuvios Dionisie Exiguul. Părintele
Alexandru Moţoc rezervă 21 de pagini acestei probleme unde expune pe larg teoria Părintelui
Profesor Gheorghe Drăgulin şi aduce critici pertinente, demne de luat în consideraţie77.
Acesta afirmă că „cea mai importantă controversă privitoare la Persoana Sfântul78 Cuvios
Dionisie Exiguul este legată de încercarea de a-l identifica cu Pseudo-Dionisie Areopagitul, dar
formula literară de prezentare a monahului dobrogean ca Sfântul Dionisie (Exiguul) Smeritul şi
Areopagitul (pr. prof. dr. Gheorghe Drăgulin) ar da naştere unor acute neclarităţi privitoare la trei
personaje distincte în literatura patristică şi istoria bisericească”79.
Apoi expune pe scurt toate opiniile cercetătorilor legate de această teorie, făcând o critică
constructivă şi bine argumentată. Îşi exprimă dezacordul cu această teorie spunând: „concret
identificarea lui Dionisie Exiguul cu Pseudo-Dionisie Areopagitul, dar mai ales formula propusă de
autor Sfântul Cuvios Dionisie Smeritul (Exiguul) şi Areopagitul, vizează cumulat trei personaje
distincte, pe Sfântul Dionisie Areopagitul, convertitul din Areopag, pe Pseudo-Dionisie
Areopagitul, autorul Corpusului Areopagitic, şi pe monahul dobrogean Dionisie Smeritul”80 şi
argumentează „menţiunea că această ipoteză trece drept o nouă direcţie în cercetările pseudo-
dionisiene, prin faptul că a fost amintită de Prof. Adolf Martin Ritter, este speculatică în sensul că
acelaşi profesor de la Heidelberg spune că Dionisie Exiguul nu se putea substitui Pseudo-
Areopagitului împotriva desăvârşitei sale smerenii, care a fost evidenţiată de toţi contemporanii”81.
Un articol publicat în Ziarul Lumina, ediţia din 3 octombrie 2010, semnat de Pr. Constantin
Ghiţă se intitulează Sfântul Dionisie Areopagitul, teologul erosului divin82. Autorul afirmă, probabil
neavând niciun fel de legătură cu subiectul pe care a încercat să-l trateze, că „mai nou, pr. Gheorghe
Drăgulin a lansat teza că autorul Corpusului Areopagitic este monahul scit (daco-roman din
Dobrogea), Dionisie Exiguul, însă discuţia rămâne deschisă”83 (sic!). Nu ştim la care „nou” (sic!) se
referea autorul respectiv de vreme ce Părintele Profesor Gheorghe Drăgulin a publicat încă din anul
1985, aşa cum am arătat mai sus, primul său text cu privire la identitatea dintre Sfântul Dionisie
Exiguul şi Sfântul Dionisie Areopagitul. Din păcate, acest lucru demonstrează, fără să generalizăm,
încă o dată lipsa de lectură şi de cultură a unor membri ai clerului.
4. Opinii ale unor teologi şi istorici români asupra ipotezei identităţii dintre cei doi Dionisie
(2011 – 2020)
Părintele Profesor Mircea Păcurariu a publicat în anul 2011 o lucrare ce se intitulează Cultura
teologică românească. Scurtă prezentare istorică, apărută la Editura Basilica a Patriarhiei Române.
Acesta a consacrat Sfântului Dionisie Exiguul un subcapitol unde îşi exprimă punctul de
vedere asupra acestei ipoteze: „notăm, în încheiere, că în câteva cercetări recente ale Pr. dr.
Gheorghe Drăgulin s-a încercat identificarea lui Dionisie Exiguul cu acel Dionisie Pseudo-
77
Moţoc, 2010, pp. 63-84.
78
Dintr-o eroare de tehnoredactare credem că s-a omis articolul hotărât fiind scris „sfântul” în loc de „sfântului”, aşa
cum este corect.
79
Moţoc, 2010, p. 64.
80
Moţoc, 2010, pp. 80-81.
81
Moţoc, 2010, p. 81.
82
Ghiţă, 2010.
83
Ghiţă, 2010.
206
Areopagitul, căruia i se atribuie cunoscutele lucrări mistice: Despre numele divine, Despre teologia
mistică, Despre ierarhia cerească, precum şi zece Scrisori. Nu putem împărtăşi o asemenea teză”84.
Deşi nu îşi argumentează opinia, apreciem faptul că după 20 de ani de la prima sa menţiune
cu privire la această teorie a Părintelui Drăgulin, şi-a definitivat poziţie, respectiv faptul că nu
acceptă această ipoteză.
Lect. univ. dr. Ciprian Iulian Toroczkai a publicat în 2012 un studiu intitulat Sf. Dionisie
Areopagitul în teologia românească: o analiză critică85, în volumul 2, partea a II-a, al lucrării Teologie
şi filosofie în opera Sf. Dionisie Areopagitul. Simpozion, Mănăstirea Tismana – Gorj, 2010, coordonată
de Pr. Conf. Univ. dr. Picu Ocoleanu de la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Craiova.
Autorul afirmă despre teoria Părintelui Gheorghe Drăgulin că „această ipoteză, care are un
pronunţat carcater naţional, după cum însuşi autorul ei afirmă, pare a-l îndepărta pe Dionisie de tradiţia
în care şi-a redactat opera. Ideea care se degajă la o lecturare atentă a lucrării este aceea că autorul şi-a
propus încă de la început să demonstreze această identitate şi că apoi a luat, în ambele cazuri, numai
ceea ce s-ar fi putut considera drept un suport al demonstraţiei sale. Ceea ce este totuşi surprinzător
constă în faptul că autorul, după cum indică bibliografia finală, ar fi avut la îndemână o mare parte din
sursele teologice privitoare la corpusul areopagitic. Ori părerile acelor cercetători, chiar dacă uneori
contradictorii, sunt total diferite de cele ale sale! Drept urmare, ipoteza Prof. Drăgulin rămâne de cele
mai multe ori doar la nivelul unor simple ipoteze şi speculaţii teologice. Este destul de greu de crezut că
între cele două personaje să poată fi pus semnul egalităţii”86.
Acesta continuă spunând: „în primul rând se naşte o întrebare firească: cum acelaşi autor a
semnat o parte din scrierile sale, iar în cazul celorlalte s-a folosit de pseudonimie? În al doilea rând,
punctele doctrinare apar ca diferite. Unul a fost preocupat în special de speculaţii mistico-liturgice,
pe când celălalt a fost expert canonic şi traducător în latină a textelor patristice greceşti. Apoi,
mediul în care ei au activat este unul destul de diferit: autorul corpusului areopagitic trebuie căutat
în zonele de răsărit ale Imperiului Bizantin, în timp ce Dionisie Exiguul poate fi găsit în mijlocul
mediilor intelectuale de la curtea papilor”87.
Autorul arată că nu este de acord cu teoria părintelui Drăgulin şi concluzionează spunând că
„de la o simplă identitate de nume şi până la una de doctrină este de cele mai multe ori destul de
greu de ajuns...”88.
Pr. dr. Stelian-Alin Dumitru a publicat un studiu intitulat Sfântul Dionisie Areopagitul.
Teologia şi iconomia lui Dumnezeu în nr. 7-9/201389 al revistei Altarul Banatului. Vorbind despre
autorul tratatelor areopagitice acesta spune că „la noi în ţară s-a preocupat de această problemă
părintele Gheorgh I. Drăgulin, care bazându-se pe o bogată bibliografie, îl identifică pe Dionisie
Areopagitul cu smeritul monah născut în Dobrogea de astăzi, călugărit în ţară sau la Constantinopol
şi mort la Roma (pe la anul 555), anume Dionisie Exiguul (Smeritul)”90.
Amintind apoi şi de alţi teologi români, care s-au preocupat de identificarea autorului
tratatelor areopagitice, între care îi menţionează pe Părintele Profesor Dumitru Stăniloae şi pe Pr.
dr. Ciprian Marius Cloşcă, acesta concluzionează spunând că „după secole de recăutări, problema
identificării lui Dionisie Areopagitul rămâne deschisă, autorul areopagiticelor ne rămâne încă
84
85
Toroczkai, 2012, pp. 41-100. Ţin să mulţumesc autorului pentru bunăvoinţa domniei sale de a-mi trimite studiul său.
Nu putem să nu remarcăm următorul aspect negativ care nu se datorează autorului ci editurii, şi anume: fontul utilizat la
acest studiu este unul care face textul ilizibil şi aproape imposibil de citit. De altfel întregul volum este redactat cu
fonturi foarte greu de citit, excepţie făcând notele de subsol şi câteva studii.
86
Toroczkai, 2012, pp. 76-77.
87
Toroczkai, 2012, pp. 77-78.
88
Toroczkai, 2012, p. 78.
89
Dumitru, 2013, pp. 58-69.
90
Dumitru, 2013, p. 59.
207
misterios”91. Reţinem faptul că autorul adoptă o poziţie neutră faţă de teoria părintelui Drăgulin pe
care o aminteşte, pe lângă celelalte ipoteze privind identitatea Sfântului Dionisie Areopagitul.
În anul 2014 a apărut ediţia a III-a, revăzută şi adăugită, a Dicţionarului Teologilor Români,
sub semnătura Părintelui Profesor Mircea Păcurariu. În finalul medalionul dedicat Sfântului
Dionisie Exiguul (sau „cel smerit”) afirmă următoarele despre controversata ipoteză a Părintelui
Gheorghe Drăgulin: „În mai multe studii, preotul dr. Gheorghe Drăgulin susţinea că ar fi identic cu
scriitorul patristic cunoscut sub numele de «Dionisie Pseudoareopagitul» şi, ca atare, i-ar aparţine
lucrările: Despre numele divine, Ierarhia îngerească, Ierarhia bisericească, Teologia mistică şi zece
epistole”92. Modul la care exprimă Părintele Profesor Mircea Păcurariu lasă să se creadă că
Părintele Drăgulin susţinea în trecut, în mai multe studii, această teorie, a identităţii celor doi
Dionisie, iar acum nu o mai face. Realitatea infirmă acest lucru deoarece Părintele Drăgulin îşi
susţine în continuare ipoteza sa, aşa cum vom putea vedea mai departe.
Un alt autor este preotul Emanuel Ioan Căşvean care a publicat în nr. 4/2014 al revistei
Astra Salvensis, un studiu dedicat Sfântului Dionisie Areopagitul intitulat Importanţa Sfântului
Dionisie Areopagitul şi a teologiei lui astăzi (The Importance of Holy Dionysius the Areopagite and
his theological teachings in today‟s perspective)93. Chiar la începutul textului său afirmă: „Acest
mare filosof și teolog deopotrivă, pe care unii au încercat de-a lungul timpului să-l identifice cu
grecul convertit în urma cuvântării areopagitice a lui Pavel (descrisă în Faptele Apostolilor 17, 34),
în timp ce alții s-au grăbit să-l suprapună personalității autohtone a lui Dionisie Exiguul, iar alții cu
Dionisie de Gaza, fără prea mulți sorți de izbândă însă, s-a născut, conform împărțirii cronologice a
perioadei patristice, în cea de-a treia etapă a ei, clasificată pe nedrept ca fiind una de decadență,
dacă ne raportăm la personalitățile care-i împodobesc și definesc evoluția”94.
Vorbind despre teoria Părintelui Drăgulin spune că „o altă ipoteză identitară, importantă și
ea, ce-i drept mai recentă decât cele anterior menționate, dar care nu s-a bucurat însă de același ecou
la nivel internațional, este cea aparținând preotului și istoricului bisericesc al secolului trecut,
George95 Drăgulin”96.
Acesta continuă spunând că „acesta susține că în mod cert și fără niciun dubiu, Dionisie, despre
care s-a scris și vorbit atâta, acest părinte al umanismului gândirii patristice este unul și același cu
părintele cronologiei creștine, care, spre deosebire de el, a primit supranumele de Exiguul. Veridicitatea
unei astfel de ipoteze ar fi avut cu certitudine un ecou și o importanță aparte, cu precădere pentru
teologia românească, dat fiind faptul că originile acestuia sunt, după câte se pare, dobrogene, și că, chiar
și fără a fi identic cu omonimul său, este un personaj deosebit de important, ori aceasta i-ar fi sporit
importanța și prestigiul. Din nefericire însă, nici această ipoteză, pe care autorul încearcă să o
argumenteze și chiar reușește să surprindă anumite aspecte interesante și fațete insuficient reliefate de
discursul istoriografic și teologic al vremii, nu beneficiază de suficiente informații, care să-i certifice
acestui mare maestru al simbolului și conceptului identitatea scitică”97.
Autorul concluzionează zicând că „în aceste condiții, observăm că Dionisie Pseudo-
Areopagitul nu se poate identifica nici cu personajul care l-a întâlnit pe Apostolul Pavel în Areopag
și a cărui convertire este pomenită în Faptele Apostolilor, capitolul 16,34 nici cu Isidor de Sevilla,
în ciuda similitudinilor conceptuale și ideologice, nici cu Dionisie din Gaza și nici cu Dionisie
Exiguul, argumentele nefiind suficiente pentru niciuna dintre situații și nereușind să elucideze
dilema numelui, originii și mediului în care a trăit și activat acest ilustru bărbat al secolelor al
91
Dumitru, 2013, p. 59.
92
93
Căşvean, 2014, pp. 123-135.
94
Căşvean, 2014, pp. 123-124.
95
Numele corect al acestuia este Gheorghe Drăgulin iar nu George Drăgulin.
96
Căşvean, 2014, p. 129.
97
Căşvean, 2014, pp. 129-130.
208
cincilea și al șaselea”98. Putem spune, cu alte cuvinte, că Pr. Emanuel Ioan Căşvean nu este de acord
cu ipoteza propusă de Părintele Profesor Gheorghe Drăgulin.
Pr. dr. Dorin Octavian Picioruş a postat pe website-ul său, în ziua de 16 iulie 2014, un
articol intitulat Sfântul Sfințit Mucenic Dionisie Areopagitul: de la Părinte apostolic la „pseudo”
autor [3]99. Opinia acestuia cu privire la teoria Părintelui Gheorghe Drăgulin este una vehementă şi
se constituie între criticii săi direcţi. Acesta afirmă, într-un mod nu tocmai academic şi, pe alocuri,
lipsit de un minim bun simţ, următoarele: „Părintele Profesor Gheorghe Drăgulin a negat sistematic
persoana și opera Sfântului Dionisie Areopagitul, vehiculând ideea, cu totul atradițională și ineptă,
cum că Sfântul Dionisie Areopagitul ar fi Sfântul Dionisie Exiguus. Canonizat recent în Biserica
noastră, în 8 iulie 2008, Sfântul Dionisie Exiguus [cel Mic] are propria sa istorie, trăind între c. 470-
c. 544. Iar a-l «confunda» pe Sfântul Dionisie Areopagitul din secolul I, într-o teză de doctorat și în
alte câteva articole, cu Sfântul Dionisie Exiguus înseamnă că îți place să pierzi timpul”100.
Lect. univ. dr. Ciprian Iulian Toroczkai într-o recenzie intitulată Episcop Alexander
Golitzin, Dionisie Areopagitul mistagogul – o lectură monahală, trad. ieromonah Nectarie
(Dărăban), cu colaborarea pr. Bogdan G. Bucur, Deisis, Sibiu, 2015, 517p., ISBN: 978-606-740-
005-2, care a fost publicată în nr. 4/2015 al revistei Mitropolia Ardealului, aminteşte teoria
Părintelui Drăgulin: „Într-un studiu publicat cu ceva ani în urmă, precizam că în teologia
românească a sec. XX au fost formulate două opinii despre autorul acestui corpus care situau
analiza sa în paralel cu cercetările din Occident: cea dintâi îi aparținea pr. Dumitru Stăniloae și
încerca să identifice pe autor chiar cu ucenicul Sf. Ap. Pavel, iar cea de-a doua îi aparținea pr.
Gheorghe Drăgulin și postula identitatea dintre Dionisie Areopagitul și Dionisie Exiguul”101. Deşi
nu îşi exprimă în mod direct părerea asupra acestei teorii acesta nu împărtăşeşte ipoteza identităţii
dintre cei doi Dionisie.
Părintele Arhimandrit Achim Constantin Cosmin, stareţ al Mănăstirii „Bună Vestire” din
localitatea Mircea Vodă (jud. Constanţa), a susţinut la Facultatea de Teologie Ortodoxă din
Constanţa, în anul 2017, o teză de doctorat în Teologie. Teza se intitulează Valenţe universale în
opera Sfântului Dionisie Exiguul în lumina noilor cercetări102 şi a fost coordonată de Pr. prof. univ.
dr. Nechita Runcan.
În capitolul I al tezei, Retrospectivă istoriografică privind originea scythică a Sfântului
Cuvios Dionisie Exiguul, întâlnim un subcapitol intitulat I. 3. Controverse cu privire la identitatea
Sfântului Dionisie (p. 34-48)103.
98
Căşvean, 2014, p. 130.
99
https://www.teologiepentruazi.ro/tag/sfantul-sfin%C8%9Bit-mucenic-dionisie-areopagitul/, site accesat pe 6
octombrie 2020.
100
https://www.teologiepentruazi.ro/tag/sfantul-sfin%C8%9Bit-mucenic-dionisie-areopagitul/, site accesat pe 6
octombrie 2020.
101
Toroczkai, 2015, p. 202.
102
https://rei.gov.ro/index.php?&ddpN=917523103&we=7de50869e17bec77664920c1aeae1a47&wf=dGFCall&wtok=
&wtkps=jZBbbsMgFES3UvHduDyCgeufrCCKlGzABtISP/LAjhNF2XsBp41aqVL/GDhzZy4lCLh54IDGvm48KpaFB
wbIO4PiSQKitawwHvPj+XA+6t1lPJHcka2aOdVeWTXbXec8ryNNAS16VJRhwC0pQ6OiSYWIzZouFBGcMoIZNM
734G150h/RPA/8wWd/MhnfCk2FzE2lK4WmmjC4FIyTN6gHpagQzGBU3D0QQKkU+UeNBzVZHJAcEyWowLS4T
5Pa5yRA9TFCkkg+PYuwsTl0q/UbkUzMCZdMfdV73rx+Z8c3wpNp+cuiAP3AQtpo09Jh63ZvhsZmbem6THdlb/SQm
b0vT3Y1VI3T9uGI/UJCHhLcvnPe2Rd7ce/D0ISP+QQ=&wchk=cec4ae5ef58658bee53002e4559d08fcc7de589a, site
accesat pe 6 octombrie 2020.
103
209
Teza acestui călugăr a ridicat mai multe suspiciuni de plagiat motiv pentru care au apărut
mai multe reacţii în presa dobrogeană104. În acest sens a fost sesizat şi Consiliul Naţional de
Atestare a Titlurilor, Diplomelor şi Certificatelor Universitare (CNATDCU) în data de 20.07.2018
şi a fost întocmit un referat unde a fost dovedit plagiatul105. În urma referatului a fost emisă şi o
decizie definitivă a CNATDCU din data de 17.12.2019 prin care s-a decis, cu unanimitate de voturi,
retragerea titlului de doctor a „domnului Achim Constantin Cosmin”106. Nu au ezitat să apară, din
nou, în acest sens alte reacţii în presa din Constanţa în ceea ce-l priveşte pe stareţul plagiator107.
Răsfoind respectiva teză de doctorat, care este publică şi poate fi consultată online pe
portalul Ministerului Educaţiei Naţionale rei.gov.ro108, am lecturat subcapitolul respectiv unde a
fost tratată ipoteza Părintelui Drăgulin. La o analiză mai atentă am constatat cu stupoare că stareţul
respectiv a plagiat masiv din cartea Părintelui Alexandru Moţoc preluând aproape integral
subcapitolul dedicat acestei controverse109, ba chiar a şi schimbat titlul subcapitolului din
Controverse privitoare la persoana Sfântului Cuvios Dionisie Exiguul în Controverse cu privire la
identitatea Sfântului Dionisie.
Nu vom insista asupra acestui plagiat ordinar, asupra căruia s-a pronunţat deja în luna
decembrie 2019 consiliul CNATDCU prin retragerea titlului de doctor a stareţului Achim
Constantin Cosmin, însă ne-am simţit datori să amintim şi această lucrare deoarece este, din
nefericire, a două teză de doctorat în teologie susţinută în ţară cu privire la personalitatea Sfântului
Dionisie Exiguul, şi unde a fost tratată teoria Părintelui Gheorghe Drăgulin.
În anul 2019, Doamna Profesor Elena Ene D-Vasilescu (University of Oxford) a susţinut în
cadrul unei conferinţe desfăşurate la Bruxelles un referat despre Dionisie Areopagitul, care se
intitulează Dionysius the Areopagite in Romanian theology110.
Domnia sa aminteşte teoria Părintelui Profesor Gheorghe Drăgulin despre care afirmă că
„Drăgulin’s position regarding the identity of Dionysius Exiguul has not found general acceptance,
and certainly Dumitru Stăniloaie111, an internationally well-known Romanian theologian of the
twentieth century, did not find it convincing (we have to note that the newest Western literature on
this issue was not available to him) [Poziția lui Drăgulin cu privire la identitatea lui Dionisie
104
A se vedea următoarele articole: 1) https://www.dezvaluiri.ro/inca-un-plagiat-la-teologia-din-constanta-achim-
ciprian-staretul-care-a-uitat-ca-furtul-este-un-pacat/, site accesat pe 6 octombrie 2020; 2) https://tenews.ro/cine-sta-in-
spatele-denigrarii-parintelui-ciprian-achim-constantin-cosmin/, site accesat pe 6 octombrie 2020.
105
http://www.cnatdcu.ro/wp-content/uploads/2019/12/Achim-referat-comun-nou-cu-semnaturi.pdf, site accesat pe 6
octombrie 2020. În referatul respectiv, semnat de reputaţi profesori de teologie şi membri ai CNATDCU precum Prof.
univ. dr. Michael Fieger (Theologische Hochschule Chur), Prof. univ. dr. Ștefan Iloaie (Universitatea „Babeș-Bolyai”
din Cluj-Napoca) și Prof. univ. dr. habil. Daniel Munteanu (Facultatea de Teologie și Științele Educației a Universității
Valahia din Târgoviște), sunt expuse o parte din pasajele plagiate din wikipedia, Părintele dr. Alexandru Moţoc,
Patriarhul Daniel, şi chiar din subsemnatul (sic!).
106
http://www.cnatdcu.ro/wp-content/uploads/2019/12/Decizia-CNTADCU-finala-Nr.-16424_17_12_.2019-Achim-
Constantin-Cosmin.pdf, site accesat pe 6 octombrie 2020.
107
A se vedea articolul: https://adevarul.ro/locale/constanta/plagiat-teologie-cnatdcu-retrage-titlul-doctor-unui-staret-
1_5dfda9655163ec42713aa430/index.html, site accesat pe 6 octombrie 2020.
108
109
Moţoc, 2010, pp. 63-84.
110
Acest text nu a fost publicat fiind disponibil online şi poate fi consultat aici: 1)
https://www.academia.edu/41162270/Dionysius_the_Areopagite_in_Romanian_theology, site accesat pe 6 octombrie
2) https://www.researchgate.net/publication/337704869_Elena_Ene_D-2020;
Vasilescu_Dionysius_the_Areopagite_in_Romanian_theology, site accesat pe 6 octombrie 2020.
111
Aici apare o eroare des întâlnită la cercetătorii laici care confundă numele părintelui profesor şi îl scriu Stăniloaie în
loc de Stăniloae, aşa cum este corect.
210
Exiguul nu și-a găsit acceptarea generală și, cu siguranță, Dumitru Stăniloae, un teolog român al
secolului al XX-lea bine cunoscut pe plan internațional, nu a găsit-o convingătoare (trebuie să
menționăm faptul că literatura occidentală cea mai nouă privind acest subiect nu a fost disponibilă
pentru el), trad.n.]”112.
Domnia sa preia cea mai nouă teorie cu privire la identitatea Sfântului Dionisie Areopagitul,
bazată pe o bogată bibliografie de specialitate care circulă în Occident, şi cu care sunt de acord
majoritatea teologilor români în prezent, şi anume că acesta ar fi fost fost de origine siriană113.
Sebastian Nazâru a publicat în Ziarul Lumina, ediţia din 16 mai 2019, o recenzie la ultima
carte a Părintelui Profesor Gheorghe Drăgulin, respectiv De la Dionisie Exiguul la Dionisie Pseudo-
Areopagitul. Dezlegarea creştin-ortodoxă a enigmei „genialului autor al celei mai frumoase
plăsmuiri literare din toate timpurile” (J. Paramelle) publicată la Editura Ştefadina din Bucureşti,
în anul 2018. Acesta afirmă că „cu multă tenacitate și pasiune, pe durata următoarelor patru decenii
(1979-2018), părintele Gheorghe Drăgulin și-a continuat cercetările, publicând în cursul acestui
periplu științific mai multe contribuții care au oferit ipotezei sale un fundament mai solid. Lucrarea
«De la Dionisie Exiguul la Dionisie Pseudo-Areopagitul...» constituie, fără îndoială, bilanțul
cercetării sale asupra unui subiect pe care l-a investigat cu o pasiune totală, mistuitoare, și cu o
neclintită perseverență”114.
Având o poziţie neutră, fără să accepte sau să contrazică teoria părintelui Drăgulin, autorul
concluzionează spunând: „în ultimă instanță, lucrarea constituie o invitație la dezbatere, un îndemn
de a ne apropia de misterul identității lui Dionisie fără a nesocoti nici una dintre ipotezele
exprimate, fără prejudecăți și fără idiosincrazii”115. Cu alte cuvinte, fără a avea vreun temei ştiinţific
(sic!), ne invită la o lecturare „fără prejudecăţi” a cărţii Părintelui Profesor Gheorghe Drăgulin.
Ultimul text analizat, şi cel mai recent apărut cu privire la subiectul cercetat de noi, îl
reprezintă un articol semnat de Prof. dr. Gheorghe Constantin Nistoroiu. Textul se intitulează Opera
Sfântului Dionisie Smeritul şi Areopagitul - Temelia Culturii Apusului, şi a fost publicat în revista
Art-emis Academy. Magazin literar-artistic şi de opinie, ediţia din 11 martie 2020116.
Acesta îl numeşte Sfântul Dionisie Smeritul şi Areopagitul şi preia, fără alte explicaţii,
teoria Părintelui Gheorghe Drăgulin, textul fiind scris cu un puternic caracter protocronist şi
naţionalist, într-un stil asemănător cu cel al Prof. Mihail Diaconescu.
Concluzii
În studiul nostru ne-am propus prezentarea acestei probleme teologice controversate,
respectiv identitatea dintre Sfântul Dionisie Exiguul şi Sfântul Dionisie Areopagitul. Teoria
identităţii celor doi îi aparţine Părintelui Prof. univ. dr. Gheorghe Drăgulin care, după spusele sale, a
început să cerceteze acest subiect încă din anul 1965, pe marginea căruia a publicat o serie de cărţi
şi studii între anii 1985-2020.
După prezentarea celor 32 de argumente invocate de Părintele Gheorghe Drăgulin în
susţinerea teoriei sale, am purces la prezentarea opiniilor unor teologi români şi străini asupra
asupra ipotezei identităţii dintre cei doi Dionisie.
Am identificat un număr de 24 de teologi şi cercetători români care şi-au exprimat opinia cu
privire la ipoteza lansată de Părintele Profesor Gheorghe Drăgulin.
112
https://www.academia.edu/41162270/Dionysius_the_Areopagite_in_Romanian_theology, site accesat pe 6
octombrie 2020; https://www.researchgate.net/publication/337704869_Elena_Ene_D-Vasilescu_Dionysius
_the_Areopagite_in_Romanian_theology, site accesat pe 6 octombrie 2020.
113
https://www.academia.edu/41162270/Dionysius_the_Areopagite_in_Romanian_theology, site accesat pe 6
octombrie 2020; https://www.researchgate.net/publication/337704869_Elena_Ene_D-Vasilescu_Dionysius
_the_Areopagite_in_Romanian_theology, site accesat pe 6 octombrie 2020.
114
Nazâru, 2019.
115
Nazâru, 2019.
116
Nistoroiu, 2020.
211
Majoritatea celor menţionaţi de mine nu susţin această teorie cu excepţia următoarelor

persoane: Pr. prof. univ. dr. Nicolae Dură, Prof. Mariana Popescu-Argeş, Prof. univ. Mihail
Diaconescu, Prof. dr. Gheorghe Constantin Nistoroiu ş.a.
În ceea ce ne priveşte, considerăm că teoria Părintelui Profesor Gheorghe Drăgulin ridică
mai multe probleme, semnalate şi de alţi autori citaţi anterior, şi anume:
1. De ce Sfântul Dionisie Exiguul îşi semnează prefeţele la traducerile din greacă în
latină, cu cognomenul Dionysius Exiguus iar tratatele areopagitice din limba greacă sunt semnate
cu Dionisie Pseudo-Areopagitul?
2. De ce biograful lui Dionisie Exiguul, Cassiodor, cu care a colaborat până la finalul
vieţii sale şi alături de care a predat dialectica la „Universitatea” acestuia de la Vivarium, nu
menţionează nimic despre opera greacă a acestuia?
3. Cum putea oare un smerit călugăr dobrogean, aşa cum se semnează Sfântul Dionisie
Exiguul, care a predat dialectica, influenţat de Aristotel, să compună un text cu influenţe
neoplatonice117 aşa cum sunt tratatele areopagitice?
4. Argumentele Părintelui Profesor Gheorghe Drăgulin sunt de ordin general şi nu
există vreo comparaţie filologică a operelor celor doi autori, din greacă în latină.
Concluzia noastră în ceea ce priveşte teoria propusă de Părintele Profesor Gheorghe
Drăgulin este aceea că lucrurile nu sunt încă pe deplin elucidate în privinţa autorului corpusului
areopagitic, aşa cum spunea şi Părintele Profesor Dumitru Stăniloae, întrucât este nevoie de o
aprofundare şi analiză serioasă şi ştiinţifică a problemei respective, şi considerăm că teoria sa
reprezintă doar o ipoteză de lucru.
BIBLIOGRAFIE
Bocşa, L. 2005. Filosofie medievală. Bucureşti: Fundaţiei România de Mâine.

Căşvean, EI. 2014. Importanţa Sfântului Dionisie Areopagitul şi a teologiei lui astăzi (The
Importance of Holy Dionysius the Areopagite and his theological teachings in today‟s perspective).
Astra Salvensis: revistă de istorie şi cultură 4, pp. 123-135.
Cloşcă, CM. 2009. De docta ignorantia în theognosia apofatică a Sfântului Dionisie
Pseudo-Areopagitul. Iaşi: Lumen.
Diaconescu, M. 1999. Istoria literaturii dacoromâne. Bucureşti: Alcor Edimpex.
Drăgulin, G. 1979. Ecleziologia tratatelor areopagitice şi importanţa ei pentru ecumenismul
contemporan. Teză de doctorat. Studii Teologice 1-4, pp. 54-300.
Drăgulin, G. 1985. Ieromonahul Dionisie Smeritul «Exiguus» sau «cel Mic» (aprox. 470-
550). Încercare de întregire bio-bibliografică. Studii Teologice 7-8, pp. 522-523.
Drăgulin, G. 1986. Un fiu de mare faimă al Arhiepiscopiei Tomisului din veacul al VI-lea la
Roma. Studii Teologice 3, pp. 92-111.
Drăgulin, G. 1991. Identitatea lui Dionisie Pseudo-Areopagitul cu Ieromonahul Dionisie
Smeritul (Exiguul). Cercetare ortodoxă a unei controversate probleme de istorie a culturii bizantine
şi a celei străromâne. Craiova: Mitropoliei Olteniei.
Drăgulin, G. 2008. Sfântul Dionisie Smeritul şi Areopagitul. Părintele erei creştine (+aprox.
555). Bucureşti: Proxima.
Drăgulin, G. 2018. De la Dionisie Exiguul la Dionisie Pseudo-Areopagitul. Dezlegarea
creştin-ortodoxă a enigmei „genialului autor al celei mai frumoase plăsmuiri literare din toate
timpurile” (J. Paramelle). Bucureşti: Ştefadina.
Dumitru, SA. 2013. Sfântul Dionisie Areopagitul. Teologia şi iconomia lui Dumnezeu.
Altarul Banatului 7-9, pp. 58-69.
117
Pentru această idee, ce nu-mi aparţine, îi sunt profund recunoscător bunului meu prieten, Conf. Univ. Dr. Lucian
Grozea de la Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu, care mi-a deschis „ochii minţii” şi m-a făcut să văd mai limpede
această problemă a identităţii dintre cei doi Dionisie, lucru pentru care îi mulţumesc.
212
Dură, N. 1989. Străromânul Dionisie Exiguul (465-545) şi opera sa canonică. O evaluare

canonică a contribuţiei sale la dezvoltarea dreptului bisericesc. Ortodoxia 4, pp. 37-61.
Duţă, F. 2003. Precizări privind biografia lui Dionisie cel Mic. Izvoarele creştinismului
românesc. Constanţa: Arhiepiscopiei Tomisului, pp. 283-297.
Ghiţă, C. 2010. Sfântul Dionisie Areopagitul, teologul erosului divin. Ziarul Lumina 3
octombrie. Disponibil online: https://ziarullumina.ro/actualitate-religioasa/documentar/sfantul-
dionisie-areopagitul-teologul-erosului-divin-21821.html, site accesat pe 5 octombrie 2020.
Louth, A. 1997. Dionisie Areopagitul. O introducere. În româneşte de Sebastian Moldovan.
Studiu introductiv de diac. Ioan I. Ică Jr. Sibiu: Deisis.
Moţoc, A. 2010. Sfântul Cuvios Dionisie Exiguul. Părintele erei creştine. Bucureşti:
Institutului Biblic şi de Misiune Ortodoxă.
Nazâru, S. 2019. De la Dionisie Exiguul la Dionisie Pseudo-Areopagitul. Ziarul Lumina,
ediţia din 16 mai. Disponibil online: https://ziarullumina.ro/educatie-si-cultura/cultura/pe-urmele-
sfantului-dionisie-pseudo-areopagitul-144255.html, site accesat pe 6 octombrie 2020.
Nedelcu, SC. 2013. Originea scită a Sfântului Dionisie Exiguul. Lumină Lină: revistă de
spiritualitate şi cultură – Gracious Light: review of Romanian Spirituality and Culture 2, pp. 19-26.
Disponibil online: http://www.romanian-institute-ny.org/images/Lumina_Lina_-_Gracious_Light_-
_2_-2013_-_corr.pdf.
Nedelcu, SC. 2015. Contribuţia Sfântului Dionisie Exiguul la receptarea culturii greceşti în
Occident. Receptarea antichităţii greco-latine în culturile europene. Colocviu Internaţional, ediţia
a VII-a, Craiova, 24-25 octombrie 2014. Craiova: Universitaria, pp. 317-332.
Nedelcu, SC. 2016. Prima consemnare în literatura română a Sfântului Dionisie Exiguul/The
First Record in Romanian Literature of Saint Dionysius Exiguus. Astra Salvenis: revistă de istorie
şi cultură 7, pp. 160-179. Disponibil online: https://astrasalva.files.wordpress.com/2017/03/astra-
salvensis-an-iv-numar-7-2016.pdf.
Nedelcu, SC. 2018. Copilăria, educaţia şi formarea teologică a Sfântului Dionisie Exiguul.
Oltenia. Studii şi comunicări. Arheologie-istorie XXIV, pp. 251-259.
Nedelcu, SC. 2019. Contribuţii la biografia Sfântului Dionisie Exiguul. Călătoria sa din
Scythia Mynor (Dobrogea) la Roma. Oltenia. Studii şi comunicări. Arheologie-istorie XXVI, pp.
201-220.
Nistoroiu, GC. 2020. Opera Sfântului Dionisie Smeritul şi Areopagitul - Temelia Culturii
Apusului. Art-emis Academy. Magazin literar-artistic şi de opinie, ediţia din 11 martie. Disponibil
online: https://www.art-emis.ro/religie/opera-sfantului-dionisie-smeritul-si-areopagitul-temelia-
culturii-apusului, site accesat pe 6 octombrie 2020.
Păcurariu, M. 1991. Istoria Bisericii Ortodoxe Române. Vol. 1. Ediţia a 2-a. Bucureşti:
Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române.
Păcurariu, M. 2002. Dicţionarul Teologilor Români. Ediţia a doua. Bucureşti:
Enciclopedică.
Păcurariu, M. 2011. Cultura teologică românească. Scurtă prezentare istorică. Bucureşti:
Basilica a Patriarhiei Române.
Păcurariu, M. 2014. Dicţionarul Teologilor Români. Ediţia a III-a, revăzută şi adăugită.
Sibiu: Andreiana.
Popescu-Argeş, M. 1993. Pr. Dr. Gheorghe I. Drăgulin, Identitatea lui Dionisie Pseudo-
Areopagitul cu Ieromonahul Dionisie Smeritul (Exiguul). Cercetare ortodoxă a unei controversate
probleme de istorie bizantine şi a celei străromâne, Editura Mitropoliei Olteniei, Craiova, 1991, 342
p. (recenzie). Biserica Ortodoxă Română 1-3, pp. 159-161.
Rus, R. 2003. Dicţionar enciclopedic de literatură creştină din primul mileniu. Bucureşti: Lidia.
Sfântul Dionisie Areopagitul. 1996. Opere complete şi scoliile Sfântului Maxim
Mărturisitorul. Traducere, introducere şi note de Pr. Dumitru Stăniloae. Ediţie îngrijită de
Constanţa Costea. Bucureşti: Paideia.
213
Toroczkai, CI. 2012. Sf. Dionisie Areopagitul în teologia românească: o analiză critică.
Teologie şi filosofie în opera Sf. Dionisie Areopagitul. Simpozion, Mănăstirea Tismana – Gorj,
2010. Vol. 2, partea a II-a. Craiova: Mitropoliei Olteniei, pp. 41-100.
Toroczkai, CI. 2015. Episcop Alexander Golitzin, Dionisie Areopagitul mistagogul – o
lectură monahală, trad. ieromonah Nectarie (Dărăban), cu colaborarea pr. Bogdan G. Bucur, Deisis,
Sibiu, 2015, 517p., ISBN: 978-606-740-005-2 (recenzie). Revista Teologică 4, pp. 202-204.
Vasiliu, C. 2002. Sfinţii neamului românesc. Târgovişte: Pildner & Pildner.
Voicu, C. 2010. Patrologie şi literatură postpatristică. Vol. III. Bucureşti: Basilica a
Patriarhiei Române.
SURSE WEB:
- https://adevarul.ro/locale/constanta/plagiat-teologie-cnatdcu-retrage-titlul-doctor-unui-staret-
1_5dfda9655163ec42713aa430/index.html, site accesat pe 6 octombrie 2020.
- https://rei.gov.ro/index.php?&ddpN=917523103&we=7de50869e17bec77664920c1aeae1a4
7&wf=dGFCall&wtok=&wtkps=jZBbbsMgFES3UvHduDyCgeufrCCKlGzABtISP/LAjhNF
2XsBp41aqVL/GDhzZy4lCLh54IDGvm48KpaFBwbIO4PiSQKitawwHvPj+XA+6t1lPJHck
a2aOdVeWTXbXec8ryNNAS16VJRhwC0pQ6OiSYWIzZouFBGcMoIZNM734G150h/RP
A/8wWd/MhnfCk2FzE2lK4WmmjC4FIyTN6gHpagQzGBU3D0QQKkU+UeNBzVZHJAc
EyWowLS4T5Pa5yRA9TFCkkg+PYuwsTl0q/UbkUzMCZdMfdV73rx+Z8c3wpNp+cuiAP
3AQtpo09Jh63ZvhsZmbem6THdlb/SQmb0vT3Y1VI3T9uGI/UJCHhLcvnPe2Rd7ce/D0ISP
+QQ=&wchk=cec4ae5ef58658bee53002e4559d08fcc7de589a, site accesat pe 6 octombrie
2020.
- https://tenews.ro/cine-sta-in-spatele-denigrarii-parintelui-ciprian-achim-constantin-cosmin/,
site accesat pe 6 octombrie 2020.
- https://www.academia.edu/41162270/Dionysius_the_Areopagite_in_Romanian_theology,
- http://www.cnatdcu.ro/wp-content/uploads/2019/12/Achim-referat-comun-nou-cu-
semnaturi.pdf, site accesat pe 6 octombrie 2020.
- http://www.cnatdcu.ro/wp-content/uploads/2019/12/Decizia-CNTADCU-finala-Nr.-
16424_17_12_.2019-Achim-Constantin-Cosmin.pdf, site accesat pe 6 octombrie 2020.
- https://www.dezvaluiri.ro/inca-un-plagiat-la-teologia-din-constanta-achim-ciprian-staretul-
care-a-uitat-ca-furtul-este-un-pacat/, site accesat pe 6 octombrie 2020.
- https://www.researchgate.net/publication/337704869_Elena_Ene_DVasilescu_Dionysius_
the_Areopagite_in_Romanian_theology, site accesat pe 6 octombrie 2020.
- https://www.teologiepentruazi.ro/tag/sfantul-sfin%C8%9Bit-mucenic-dionisie-areopagitul/,
214
Pr. Prof. univ. dr. Gheorghe Drăgulin (n. 1929)
Sursa: https://basilica.ro/dialog-cu-pr-prof-univ-dr-gheorghe-i-dragulin-prin-iadul-a-zece-puscarii-
comuniste/, site accesat pe 7 octombrie 2020.
215
Sf. Cuvios Dionisie Exiguul (1 septembrie)
Sursa: https://ziarullumina.ro/thumbs/gallery/2013/08/29/sfantul-dionisie-exiguul-podoaba-
bisericii-noastre-stramosesti-84047.jpg, site accesat pe 7 octombrie 2020.
216
Sf. Sfinţit Mucenic Dionisie Areopagitul (3 octombrie)
Sursa: https://doxologia.ro/sites/default/files/styles/media-articol-
colorbox/public/articol/2015/10/sf_dionisie_areopagitul_3.jpg?itok=cgTBF4Ln, site accesat pe 7
octombrie 2020.
217
ASPECTE SOCIALE ȘI DEMOGRAFICE DIN ISTORIA MAHALALEI OBEDEANU DIN

CRAIOVA ÎN SECOLUL AL XIX-LEA
Toma Rădulescu*
Rezumat: Acest studiu este o încercare de reconstituire a arealului istoric al Craiovei, de cunoaștere a
elitelor politice și intelectuale născute și stabilite în zona mahalalei Obedeanu, dar și a diverșilor neguțători,
plugari, meșteșugari și membrii ai comunităților minoritare (evrei, sârbi, italieni, francezi, austrieci, unguri,
rromi etc.) din acest cartier istoric. În urma cercetărilor de arhivă am putut constata faptul că în această
zonă întâlnim mai mulți reprezentanţi ai aparatului administrativ, judecătoresc şi militar față de alte
mahalale istorice ale Craiovei, fapt explicabil prin prezența în acest areal a unor importante instituții
publice, dar și a unui număr mai mare de locuințe ale unor familii din elita politică, militară și culturală a
Craiovei. Această particularitate este dată de ocuparea unor funcții publice importante și de către unii
membrii ai vechilor familii boierești oltene atestate documentar cu secole în urmă (Obedeanu, Bibescu,
Brăiloiu, Viișoreanu, Bengescu, Roset, Racoviță, Geanoglu, Dobriceanu, Poenaru, Gănescu, Fălcoianu,
Păianu, Glogoveanu, Otetelișanu, Argetoianu).
Abstract: This study is an attempt to reconstruct the historical area of Craiova, to know the political and
intellectual elites born and established in the area of Obedeanu slum, but also of various merchants,
ploughmen, craftsmen and members of minority communities (Jews, Serbs, Italians, French, Austrians,
Hungarians, Gypsies etc.) from this historic neighborhood. Following the archive research, we could see
that in this area we meet several representatives of the administrative, judicial and military apparatus
compared to other historical neighborhoods of Craiova, which can be explained by the presence in this area
of important public institutions, but also a number larger housing of some families from the political,
military and cultural elite of Craiova. This particularity is given by the occupation of important public
positions and by some members of the old Oltenian boyar families documented centuries ago (Obedeanu,
Bibescu, Brăiloiu, Viișoreanu, Bengescu, Roset, Racoviță, Geanoglu, Dobriceanu, Poenaru, Gănescu,
Fălcoianu, Păianu, Glogoveanu, Otetelișanu, Argetoianu).
Cuvinte-cheie: Craiova, mahala (cartier), Obedeanu, elite politice, culturale, militare, meșteșugari.
Key-words: Craiova, slum (neighborhood), Obedeanu, political, cultural, military elites, craftsmen.
În „Catagrafia plăşii oraşului Craiovii, capitala judeţului Dolj, arătând mahalalele, numărul
locuitorilor, numele moşiilor, bisericile cu hramul lor, preoţi, deaconi şi ţârcovnici” etc. din 18 ian.
1835, „Mahalaua Obedeanului, moşie domnească” avea 30 familii1.
După dela nr. 29/1838 din arhiva Episcopiei Râmnicului privitoare la Craiova în anul amintit la
1 sept. erau 26 de mahalale, cu 26 biserici şi 1835 de familii „numai creştini dajnici şi boieri”, deci
aproximativ 9175 locuitori la care se adaugă sudiţii (n.n. locuitorii altor state), văduvele şi alte categorii
de scutiţi – aproximativ 10.000 locuitori în total. Din aceştia „Mahalaua Obedeanu” cu biserica cu
hramul „Sf. Împăraţi” avea un număr de 46 familii, deci circa 230-235 persoane, la care se adaugă cei
amintiţi mai sus, plus călugări, romi şi alţi slujitori ai aşezământului spitalicesc şi al şcolii din jurul
bisericii, la care se adaugă mulţi etnici sud-dunăreni, în special sârbi (sudiţi)2.
O situație mai clară a compunerii sociale și a numărului locuitorilor mahalalei Obedeanului
ne poate da cuprinsul registrelor de stare civilă păstrate la SJAN Dolj (1832-1865 pentru biserica
Obedeanu și 1865-1910 din registrele de stare civilă ale Craiovei).
* Dr., Muzeul Olteniei Craiova.

1
Vezi Câncea, 1931, pp. 42-46; vezi şi SJAN Dolj, colecţia manuscrise, manuscrisul nr. 39 – Traian V. Turtureanu
„Oameni de cultură şi Craiova – însemnări”, f. 132.
2
Bulat, 1924, pp. 535-536.
218
RĂDULESCU Toma
Din analiza registrelor de stare civilă din perioada noiembrie 1832-1865 rezultă că în
cuprinsul mahalalei „Obedeanului” (cartier istoric al Craiovei) locuiau diverse categorii sociale,
precum şi o serie de minoritari, care proveneau cu predilecţie din mediul ortodox sud dunărean.
Acest lucru se explică prin faptul că registrele nu cuprind locuitorii altor culte: catolici, protestanţi,
mozaici. Numele minoritarilor în bună parte se regăsesc în diverse statistici ale Prefecturii Doljului,
de multe ori fără menționarea mahalalei de unde provin. Probabil o parte din registrele de stare
civilă referitoare la străini de credința ortodoxă s-au aflat sau se află în arhivele lăcașurile
confesiunilor mozaică, musulmană, luterană, catolică.
Numele acestora mai sunt întâlnite la serviciul administrativ al Craiovei sau al Prefecturii
Dolj, cu numeroase incoveniente determinate de absența unor documente pentru anumite perioade
și stabilirea mahalalelor unde minoritarii de alte confesiuni erau stabiliți.
Pentru anii 1865-1910 registrele de stare civilă ale Craiovei menționează religia și eventual
cetățenia (protecția) fiecărei persoane, fapt care ne-a permis ca în bună parte să încercăm o
reconstituire a locuitorilor mahalalei Obedeanu. Demersul nostru s-a limitat, mai ales al numărului
de persoane, la o serie de elite politice și sociale din această zonă, precum și la locuitorii de alte
confesiuni decât cea ortodoxă (după 1864 până la 1910).
Pentru registrele de stare civilă din anii 1832-1865 datorită informației prea bogate pentru
moment n-am avut în atenție plugarii sau persoanele cu meseria neprecizată, iar pentru anii 1865-
1910 am omis și persoanele cu meserii obișnuite (meșteșugari, muncitori, servitori, etc.)
Minoritarii de toate confesiunile s-au dovedit a fi în mare parte meseriași de înaltă clasă,
purtători ai noutăților tehnologice aduse în special din Europa Occidentală și Centrală.
La aceasta am adăugat numele unei serii de români din Transilvania, Banat și sudul Dunării
(în special aromâni) pentru a avea o imagine mai corectă a contribuției acestora la istoria acestei
zone. Din rândul minoritarilor și românilor din afara Vechiului Regat s-au ridicat adevărate elite
intelectuale: profesori, avocați, ingineri, medici, artiști, arhitecți, oameni politici, etc.
Grupul cel mai numeros este cel al meseriaşilor care îmbracă o mare varietate de profesiuni
enumerate mai jos pentru anii 1832-1865. Probabil în unele cazuri meseriaşii îşi vindeau direct
produsele muncii lor. În ordine alfabetică amintim meseriile practicate de locuitorii mahalalei
„Obedeanului”, pe care le recunoaştem după calificativul primit de aceştia pe lângă numele propriu
sau poreclă3.
abagii: (Gheorghe-18364; Dumitru – 1854; Nicolae Popescu, Constantin Popescu–1859);
bărbieri: (Mladin-1852; Matei, Nestor-1859; Dumitru-1862);
boiangiu, borangic: (Costandin Răducan borangic-1834; Ilie-1837; Staicu pantofaru-1846;
Ilinca văduva-1848);
brutari: (Dimitrie Babalâcu-18445; Gheorghe-18516; Emanoil-1859; Gheorghe, Tănasie-
1861; Toma, Dumitru-1862; Ioan-1863; Ioan Stănculescu-1865);
bragagiu: (Mladin-1865);
bucătari: (Ioan Zamfir țiganu-1834; Vasile-1856; Ioan7, Mihail-1857; Ilie, Radu, Ghilea-
1859; Costandin-1860; Matei, Zamfir Brăiloiu-1861; Păun, Jenachie-1862; Ghiță Motorcea-1863;
Dumitru Mihai8, Dincă-1864; Marin-1865);
caleșcar (n.n. meșteșugar de calești): (Iancu-1840);
3
Pentru numele celor din registrele de stare civilă ale bisericii Sfinții Împărați Constantin și Elena-Obedeanu din anii
1832-1864 referința este în text, iar pentru numele locuitorilor din mahalaua Obedeanului notele sunt la subsol pentru
numele care apar în registrele altor biserici craiovene.
4
SJAN Dolj, reg. st. civ., Craiova, dos. nr. 9/1836.
5
SJAN Dolj, dos. nr. 17/1844.
6
7
8
219
căldărari: (Pârvu-1859; Alexadru Concic din Pesta, Neda și Maria din Austria, Goman și
Maria din Austria, Persida din Austria, Sânziana din Austria, Mihai, Gheorghe, Petre-1862);
cercelar: (Ioan-18539);
cizmari: (Ion-1833; Costandin, Gheorghiu-1835; Marin10, Preda sin Ilie, Ioniță Cotepu-
1852; Nicolae–185311; Stan-1854; Golumbeanu-1856; Ioniță Țăculescu-1860; Mihai, Mihalache-
1862; Udrea-1863)
cojocari: (Nicolae-1843; Ioan-1847; Ioan Bârzan-1848; Predea Ghenea-1850; Mihai-1853;
Marin-1855; Ioan Broșteanu-185712; Ilie-1861)
coșari: (Marin Stan-1834);
croitori: (Mihai Leoveanu-1835; Gheorghe-1836; Ilie și Catinca criotoreasa-1837; Ioan,
Marin-1846; Dinu-1849; Ioan Dincă-185113; Stănică-1854; Stancu, Barbu, Dimitrie sin Stancu
Firulescu-1858; Chirea-1861; Petre Popescu-1863; Udrea-1864; Costandin sin Stoica; Ioan sin
Marin Muscalagiu-1865);
dulgheri: (Oprea-1848; Nedelcu-1854; Antonie-1861; Ivan-1865);
fierari: (Ioan Troceanu-184814; Dincă Stănoiu-185115; Costandin-185616; Ioan-1861;
Nicolae-1862; Constantin, Ștefan Dincă-1863; Dumitru-1865);
jimblari: (Ion sin Mihail-1856);
lăutari, cobzari: (Tudor-1833; Stan-183717; Marin-1857; Marin cobzaru-1860, Niță
cobzaru, Stancu, Marin Țițirigă-1862; Pancu, Ștefan-1864; Ștefan-1865);
măcelari: (Pătru, Truică-1833; Ioan Gheorghe-183418; Radu Oloman-184019; Tănasie20-
1845; Costea-185321; Ioan-1861);
odăiaș: (Nestor-1843);
olari: (Pârvu-183322; Gheorghe-185923; Ghiță olaru, cizmaru-186424);
opincari: (Dumitrașco-1834);
pantofari: (Stancu-1854; Florea-1857);
plăpumari: (Vasile-1853);
potcovari: (Ilie-1837; Niță, Costaichie, Stan-1861; Petru Bodu-1862);
rachieri: (Marin, Daniil, Dumitru Babalâcu, Tănasie-1839; Dănilă sârbu-1840; Matei-1843;
Ioan soldatu-1845; Nicolae-1848; Barbu Babalâcu-184925; Grigore, Barbu Băilescu26, Stan-1854;
Niță Teodor, Gheorghe Dinu-1856; Stan Iovanovici, Barbu Gheorghiu-1857, Ion Gheorghiu,
Costache Caloianu, Dinu grecu-1861; Nicola, Zmarandache, Ioniță Sulfă-1862; Mitruț Pavlu,
Costandin-1863; Barbu Gheorghe, Ioan Gheorghe-1864);
sacagii: (Ioan-1861; Panait-1862);
9
10
11
12
13
14
15
16
17
18
19
20
21
22
23
24
25
26
220
RĂDULESCU Toma
simigii: (Ioan Vladimirescu-186427);

slugi, servitori: (Petre Milcu, Maria doica-1834; Vasia Sapen doica, Gheorghe, Ștefan
Gârdescu-1860; Costache Stăncescu, Maria28-1861; Florea-1862; Gheorghe Marin, Mihai Vișan-
1863; Pătru Volintiru, Zmarandache Costanrin-1864; Costandin Dobriceanu servitor-1863);
spălătorese: (Ana-1859);
șăpcari: (Ioan Ștefănescu-185629);
tâmplari: (Tănasie-1850; Costandin-1851; Florea-1859; Ioniță-1860);
vizitii (birjari): (Enache, Costandin-1832; Mihai30, Tănasie Trăpșanu-1836; Pătru-1838;
Mihalache-1840; Dinu vizitiu țiganu-184331; Radu-184432; Dumitrache țiganu-1846; Spiridon-
1848; Dumitru-1849; Ioan țiganu-1841, Ștefan sărbu, Nicolae-1853; Dumitrache țiganu-1854;
Păun-185733; Andei, Dumitru Busuioc, Gheorghe Ursu-1859; Stan Ilie, Marcu, Dumitru, Costandin
Radu, Ioan țiganu-1860; Marin, Nicolae, Ghiță, Costanrin, Nițu-1861; Marin Gănciulescu; Dumitru,
Lazăr-1862; Ghiță, Stoian Gherghescu-1863; Ioan, Guluci, Gheorghe Croitos; Necșa, Stancu-1864;
Gheorghe, Stan, Ioan, Grigore, Ilie, Bereș, Manolache Caiatos, Ioniță birjaru-1865;
zidari: (Dumitru-1832; Tănasie-1834; Chirică Gheorghe-1836; Dumitru-1838; Dumitrașcu-
1843; Ioan, Stan Poenaru, Dimoiu-1844; Pârvan-1845; Stancu-1846; Marin-1847; Preda34, Trașcu-
1848; Ioan Trocean, Pârvu-1850; Ghiță, Teodor-1851; Mladin-1852; Costandin, Ilie, Grigorie,
Ioniță, Preda-1855; Stancu Troceanu, Ioan Grigore35; Dimitrie Cocea-1856; Dinu, Marcu-1859;
Gheorghe Filculescu, Nicolae-1861, Ștefan, Radu-1862; Ioniță Marin -1844; Ioan Popescu-1865);
zlătari: (Dumitru);
zugravi: (Zmarandache-1865);
Alţi locuitori erau negustori specializaţi în comercializarea diverselor produse:
băcani: (Gheorghiu-1835; Apostol-1860);
boltaşi: (Grigorie Iordache-1834; Ilie-1835; Gheorghe Stănescu-1839; Marin-1842);
cantaragii: (Preda sin Ghiță-1861);
cârciumari: (Costandin-1838; Pârvu zidaru-1850; Ștefan, Gheorghe, Antonie-1852; Ioan-
1853; Barbu-1858, Ilie, Stan, Smarandache Constantineanu-1859; Stan Mutu-1860; Ștefan Radu,
Marin Gheorghiu-1863; Nae, Ioan Gheorghiu, Constantin sin Marin-1864);
chirigii: (Dimitrie Cotelici-1836; Costandin-1849; Ilie, Filip-1851; Radu, Stancu,
Gheorghe-1852; Ilie Enachie-1853, Marin-1854);
comercianți, neguțători: (Pan sin Melencu sărbu-1837; Anastasie Albeșteanu-184336; Stan
Radovici, Nicolae sin Preda grecu-1855);
tutungii: (Ștefan Papdopulu-1862);
Numărul mai mare al unor categorii profesionale este specific acestei zone istorice
importante a Craiovei. Astfel întâlnim și meseria de caleșcar, meserie practicată mai ales în Europa
Occidentală și Centrală.
Întâlnim mai mulți reprezentanţi ai aparatului administrativ, judecătoresc şi militar față de
alte mahalale istorice ale Craiovei, fapt explicabil și prin prezența în această zonă a unor importante
instituții de stat, dar și a unui număr mai mare de locuințe ale unor familii din elita politică, militară
și culturală a Craiovei. Această particularitate este dată de ocuparea unor funcții publice importante
și de către unii membrii ai unor vechi familii boierești oltene atestate documentar cu secole în urmă
27
28
SJAN Dolj, 1861.
29
30
31
32
33
34
35
36
221
(Obedeanu, Bibescu, Brăiloiu, Viișoreanu, Bengescu, Roset, Racoviță, Geanoglu, Dobriceanu,

Poenaru, Gănescu, Fălcoianu, Păianu, Glogoveanu, Otetelișanu, Argetoianu):
aprozi: (Gheorghe Călinescu-1847; Gheorghe sin Nicolicea-1852; Nicolae-1853; Ghiță-
1854; Petre sin Nicolae-1861);
arnăuți: (Gheorghe-1834; Iancu37-1846; Ioan sin Nicolae-1846);
căminari: (Barbu Gheorghiu-186338);
chelari: (Gheorghe Teordor, Andrei, Enace-1835; Ilie surugiu-1840; Dinu-1844; Costandin-
1847; Ioan „chelarul Brăiloaicăi”-1854; Drăghici sin Costantin-1859; Preda sin Ioan-1860; Badea-
186239);
cluceri: (Costandin Brăiloiu-1833; Hristache-1837; Tache Bengescu, Titu Bengescu-1839;
Dimitrie Nenciu-1859);
comisari: (pitarul David-1847; Barbu Dudacu-1865);
dascăli: (Tasie, Dincă-1837; Iovan-1838; Costandin cântărețul sin Gheorghe dascălu-1839);
dorobanţi: (Dumitru, Fota-1834; Grigore sin Cucure ungureanu-1845; Ioan Troianu-1846;
Grigore-1848; Barbu dorobanțu rachieru-185640);
epistați: (Marin Niculescu „epistat de comisie”41, Alecu-1856; Dimitrie Scordescu
„epistatul de moșie”-1832, Iancu Teodorescu „epistatul de comisie de lentră”-1862; Radu Popescu-
1864; Costandin Ionescu „epistatul de moșie”-1865);
ipocomisari=subcomisari: (Dumitrache-1844; Manolea-1846);
ingineri: (Marin Popescu-1863; Ioan Enculescu-1864);
judecător: (Grigorie Racoviță-1835);
medelniceri: (Pătru-1844; Costandin Arghiropol-1846);
militari: (Costandin Brăiloiu hatmanu-1838; Matei-1847; Gheorghe călărașu-1834;
Costandin călărașu sin Preda plugaru-1839; Costandin căpitanul-1836; Frața Bucureșteanu maior,
Pârvu căpitan-1840; Teodorache căpitan-1842; Ilie ofițer-184342; Radu Roset colonel, Ioan soldatu
rachieru-1845; polcovnic Constantin Viișoreanu-184943; Jitcu căpitan-1861; Costea Vitanovici
căpitan de barieră; Gheorghe Necudin-186544);
Altă categorie socială era cea a micilor boieri. Micii boieri apar la rândul lor în decursul
anilor amintiţi şi în mahalaua Obedeanului. Astfel întâlnim:
logofeți: (Dumitru Căliceanu, Marin Grohescu, Filip Milan, Trandafir Ionescu-1835; Florea
Milan, Ilie Ionescu, Marin Grozeanu; Pârvu-1836; Enache logofăt45, Gheorghe, Ștefan Căluianu-
1837; Ioan, Pârvulețu Vasile-1838; Gheorghe logofăt sin Tănasie sârbu-1839; Costea logofăt sârbu-
1844; Răducan-1847; Nicolae Brăiloiu, Costandin, Dumitrache-1848; Antonie-1854;
Zmarandache46-1859);
logofeței: (Răducan borangic-1839; Dinu, Anghel-1840; Florea sin Luca logofățelu, Grigore
Copăceanu-1850);
paharnici: (Ștefan Gănescu-1832; Tache Bengescu-1837; Grigore Bengescu-1842; Grigore
Racoviță judecător-1843; Nicolae Otetelișanu-1844; Costandin Argetoianu-1848);
pârcălab: (Costandin-1850);
pitari: Dumitrache Geanoglu (nepot pe linie maternă al lui Constantin Obedeanu, ctitorul
bisericii cu același nume), Trandafir Ionescu-1840; Petrache Poenaru, pitarul Costandin Lecca
37
38
39
40
41
42
43
44
SJAN Dolj, dos. nr. 6 bis/1865.
45
46
222
RĂDULESCU Toma
pictor, profesor și soția Victora, născută N. Otetelișanu47-1841; pitar Costandin48, pitar Grigorie
Mihăescu, „profesorul de la Mănăstirea Obedeanu”-1842; Dimitrie Portărescu-1843; pitarul Nicolae
Dobriceanu „vameșul”-1847; Ilie Sinescu-1848; Ioan Cărtianu-1851; Mitraiche Portărescu-1855;
Antonache Brăiloiu-1856); Ioan Gănescu-185849);
polițiari: (pitarul David „comisarul”-1843);
pomoșnici: (Apostolul Dumitrașcu-ante 1860);
postelnici: (Mihalache Scărdescu „sin Dumitru arendaș” -1837, Ioan sin postlnicu Pârvu-
1843);
postelnicel: (Stan Dobruneanu, rudă directă cu haiducul Iancu Jianu -1848);
scriitori: – (n.n. copiști de documente și conțopiști) Mihalache Ionescu, Gheorghe Păianu,
Apostu-1852; Nicolae Hristescu, scriitor50-1857; Teodor Stănislăvescu, Costandin sin Mihail
Scordescu-1861; Nicolae Sănduleanu-1865);
ocârmuitor = prefect de Dolj (Ghiță Fălcoianu-1839);
profesori: (Grigore Bucureșteanu-1835; Chiriță Rosescu profesor la Obedeanu-1841; pitar
Grigore Mihăescu profesor la Mănăstirea Obedeanu-1842; sărdarul Dimitrie Serghiad, profesorul
Pensionului (n.n. este vorba de pensionul Lazaro Otetelișanu)-1846; Dumitru Valerian, Grigore
Mirescu-1860; Ioan Pârvulescu-1861; Simion Mihale-1862; Mihael Simion-1864)51;
vătafi: (Răducan vătaful lui Ioan Polizu-1843; Petraiche vătaful Brăiloaicăi-1852; Frâncu-
1862);
vistieri: (Ioan Sultănoiu-1842);
Caracterul semiagricol al oraşului Craiova se menţine şi în centrul istoric al Craiovei: aşa că
întâlnim şi precizarea de plugari, care poate să denumească şi pe cei care nu cunosc nici o
meserie52:
grădinari: (Costandin Dinu-1835; Pătru-1838; Radu53-1841; Tudor-1849; Eftimie Nistorel-
1862);
morari: (Stan-1836);
pescari: (Dinu-183254, Marin-1848; Marincea sărbu-1849; Dumitru-1862);
torcătoare: (Ana torcătarea-1845; Bălașa țiganca-1860);
văcari: (Vâlcu sârbu-1832);
vânători: (Pătru-183455; Gheorghe-184056);
vieri: n.n. viticultori (hagi Tache Copcea-183957).
Nu lipsesc nici arendaşii de moșii (Dimitie Neciu, Dumitrache Bucureșteanu-1850;
Costandin-1857; Ioan Simionescu-1864).
Un aport demografic substanțial pentru comunitatea din jurul bisericii Obedeanu a fost adus
de românii din satele din vecinătate sau mai de departe. Străinii stabiliți aici au ca prenume numele
localității de proveniență, ei sau înaintașii lor. În ordine alfabetică dăm numele acestor localități:
Albești, Argetoaia, Balota, Băilești, Bârza, Breasta, Bucovicioru, Calafat, Cernătești, Cernele,
Cornet, Cornu, Coșoveni, Coțofeni, Gântânele, Gioroc, Giorocel, Grecești, Gubaucea, Leamna,
Leurașu, Maria, Melinești, Mierea, Mischii, Mofleni, Mosna, Motoci, Obedinu, Orodel, Panaghia,
47
48
49
50
51
Pentru biografia acestor profesori vezi lucrările lui Nicolae Andrei dedicate învățământului craiovean și
personalităților sale.
52
53
54
55
56
57
223
Peișani, Perișoru, Pielești, Plenița, Preajba, Răcari, Rovine, Sadova, Sălcuța, Sârca, Secui, Șăgarcea,
Șitoaia, Tencănău, Terpezița, Troaca, Ungureni – Dolj; Bălțați, Cerneți, Corzu, Paia (azi Dolj),
Scăpău – Mehedinți; Apele Vii (azi Dolj, Caracal, Drăgotești (azi Dolj), Găvănești, Gropșani,
Mărgineni, Poloești, Redea – Romanați; Zătreni – Vâlcea; Rovinari-Gorj.
Locuitorii români veniți din Transilvania apar cu apelativul „ungureanu”, denumire dată de
vecinătatea cu Transilvania și Banatul, componente pe atunci ale Regatului Ungariei.
Simion sin Costandin și Eva sin Nicolae „lăcuitori din Țara Ungurească”-1834; Ioan
ungureanu-183658; Pavel ungureanu vizitiu-184359; Cucura-1845.
Pe lângă români întâlnim şi minoritari:
greci: (Anastasie60-1843; Dimitrie Geanoglu-1839; Mitriță Arghiropol61-1841; Nicolae
cofetar Preda grecu-186062; medelnicer Costandin Arghiropol-1861; Haralambie Politopol
Mănăstiriceanu-1859, Mihai Zavarot63-1863).
neamți: (Alecsandru Concic-186164);
sârbi: (Alexandru sin Caragheorghe și soția Persida sin Ignat-1834; Nedascea-1834; Pan sin
Melencu neguțător-1837; Gheorghe logofătu sin Tănasie sârbu-1839; Dănilă sârbu rachier-1840;
Costea logofătu-1844; Marincu sârbu pescaru-1849; Ștefan vizitiu-1853; Ivancu cizmaru sin Țecu
sârbu-1865).
rromi: (țigani, robi) (Truică măcelaru, Dumitru-1833; Radu țiganu Rizeanu, Ștefan Stanciu,
Păun, Ștefan Ioan, Marin Goe, Dragomie țiganu mănăstirii, Ioan Zamfir bucătar-1834; Ioan robul
lui Taiche Copcea65-1839; Păun țiganul, robul Sfintei Mănăstiri66-1844; Marin robul Sfintei
Mănăstiri-184967; Marin Ioan-1851; Sandu și Stanca68-1852; Mihai, Marița țiganca-1854; Gheorghe
logofătu de țigani ai Bengescului-1857; Matei-185869; Nița țiganca slujnica, Bălașa țiganca
torcătoarea-1860; Ioana țiganca-1862; Nae robul lui Costandin Brăiloiu-1863)
evrei: a fost identificată o familie de evrei (jidovi) - Maria, părinţi: „tatăl pruncei jidov şi
mama jidoavcă” – 1834, restul evreilor, catolicilor, protestanților, musulmanilor aveau condici de
stare civilă separate, majoritatea pierdute sau care nu se află în colecțiile SJAN Dolj și erau alcătuite
pentru toată Craiova.
Slujitorii bisericii Obedeanu” în aceiaşi perioadă amintită mai sus cronologic sunt:
preoți (Petre Vlăescu ante 1831-1853; Costandin Gioroceanu ante 1831- 1851; Costandin
Mirodop 1852-1863;
Alexandru Călinescu 1854-1864;
Alexandru (Alecu) Călinescu, n. 1820, dom. str. Cerneți, str. Severin, sub. Obedeanu, căs. cu
Maria – n. 1835, preot şi duhovnic la bis. Obedeanu pe la 1854, pe la 1881 era şi epitrop70. Tabel de
preoţi epitropi la bisericile Craiovei. Avea locuință pe str. Craiovița, nr. 6, mah. Obedeanu, pe la
188671.
Constantin duhovnicu 1859-1860; A. Castrasis 1863; Ștefan Călinescu 1865-?; Dumitrru
Ionescu 1866-?);
58
59
60
61
62
63
64
65
66
67
68
69
70
SJAN Dolj, Fondul Protoieria Dolj, dos. 1/1866, f. 84; dos. 4/1876, f. 33; dos. 14/1881, nenumerotat – dos. 7/1884, f.
57v.-58.
71
SJAN Dolj, dos. nr. 11/1886, f. 60.
224
RĂDULESCU Toma
Basil (Vasile) Andronescu, preot la bis. Obedeanu pe la 186672.

Dimitrie Andronescu – n. 1832, preot de la 1859 la biserica Obedeanu, profesor, str.
Bucovăţ, 2037, mah. Dorobănţia, str. Madona Dudu, căsătorit cu Rada – n. 1834, fiica pr. Marin
Rebegea și sora diaconului Pavel Constantinescu, n. 183173.
Ioan Alexandrescu– n. 1828, fiul lui Ioana Glodeanu, n. 1806 – dec. 15 mai 1867, văduvă,
fiica decedaţilor Ioan şi Sanda din Segarcea – Bâzdâna, domiciliat str. Obedeanu, căsătorit cu Ana,
n. 1839; preot de la 1864 la bisertca Obedeanu, duhovnic la Externatul de fete de la biserica
Obedeanu „cu stăruinţa Epitropiei” acestei şcoli, şi în 1890 la biserica Obedeanu Protoieria Dolj74,
de Take Ionescu, Ministrul Cultelor şi Instrucţiunii Publice la 3 mai 1894 la propunerea episcopului
Râmnicului Ghenadie, iconomul Ion Alexandrescu îl numește protoiereu al Doljului.
Ion Plevianu, n. 13 sept. 1863-dec. 3 feb. 1919, licenţiat teologie, numit paroh în anul 1894
la bis. Obedeanu, preot supranumerar la parohia Harșu înainte ade 1899, numit la 15 aug. 1901 la
bis. „Sf. Nicolae” Ungureni, profesor de religie aproape 30 de ani75. Fiica sa Maria a fost căsătorită
cu Emanoil Leoveanu, n. 1887, dom. str. Venerii, nr. 10, fiul lui Marius, proprietar, profesor din
1894 până după 1929 la Liceul „Elena Cuza” din Craiova76.
Constantin Ionescu – n. 5 feb. 1857, seminarist, apoi hirotonit preot la 11 martie 1879 la
Biserica Sf. Nicolae Dorobănția, preot paroh la biserica Obedeanu de la 1 mai 1895, și după 190177.
diaconi: (Constantin Bărbiescu-1833; Ioan Voicu-1863; Dimitrie Ionescu– n. 1844, diacon
la bis. Obedeanu pe la 1876 şi profesor, căs. cu Gheorghiţa Nicoleanu – n. 1849, dom. nr. 1539, str.
Obedeanu, str. Severinului, 1532, str. Secularizării sub. Obedeanu78).
dascăli (cântăreți) (Dincă Gioroceanu dascăl și cântăreț – 1837-1841; Costandin Niţoescu,
n. 1833 – dec. 28 iul. 1868, cântătoriu, fiul dec. Barbu şi Voica, dom. str. Cântarul de Piatră, sub.
Obedeanu79
Ioan Florovici, n. 1822, căs. cu Floarea, n. 1833, dom. str. Părului, sub. Bășica, cântăreț, la
bis. Obedeanu pe la 187680; Alexandru Ionescu cântăreț din 189781; T. Nicolaescu – n. iul. 1839,
patru clase primare, cântăreţ la biserica Obedeanu, numit la 15 apr. 1887 la biserica Obedeanu82.
protopop (Mihail Amzulescu-1863).
seminariști (Gheorghe candidatu83-1861).
monahi și monahii (Ioanichie monahul-1832; Meletina monahia 1835).
Cartierul istoric (mahalaua) „Obedeanului” din punct de vedere demografic, cu relativitatea
specifică unor asemnea estimări are o descreștere a numărului locuitorilor, deși se observă aportul
unor familii din diverse zone stabilite aici. Explicația este simplă: situarea acesteia la marginea de
atunci a Craiovei spre Calea Brestii, prezența periodică a trupelor Imperiului Otoman, Rusiei și
Austriei în anii 1828-1829, ocupația rusească de după 1830, războaiele și ocuparea Craiovei în anii
1848, 1853-1854 cu efectele generate de jafurile acestora, dezastrele naturale și bolile contagioase
care marcau viața multor familii prin frecvente decese la o fragedă vârstă.
72
SJAN Dolj, Protoieria Dolj, dos. nr. 5bis./1866, f. 4.
73
SJAN Dolj, dos. 4/1870, f. 47 v., născuţi – dos. nr. 3/1873, f. 91 – dos. 9/1882, dec., f. 97v.; fond Primăria Craiovei
serv. adms., dos. 8/1888, f. 79; Fond Protoieria Dolj, dos. 4/1876, f. 33.
74
SJAN Dolj, fond Protoieria Dolj, dos. nr. 2/1890, f. 146.
75
SJAN Dolj, dos. nr. 1/1894, f. 94, dos. 2/1902 – Tabel personal parohial parohiile Craiovei, nov. 1902, f. 36v.
76
Joița et al., 2004, p. 110.
77
***, 1899, p. 52, nr. 23; ***, 1906, p. 464, nr. 11; SJAN Dolj, fond Protoieria Dolj, dos. 2/1902, f. 304 – Tabel
personal parohial, parohiile Craiovei – nov. 1902, nr. 1, f. 316 (urbea Craiova).
78
SJAN Dolj, fond Protoieria Dolj, dos. nr. 4/1876, f. 33.
79
SJAN Dolj, reg. st. civ. Craiova, dos. nr. 22/1868, dec., f. 21.
80
SJAN Dolj, dos. nr. 11/1876, dec.
81
***, 1899, p. 52.
82
SJAN Dolj, Fond Protoieria Dolj, dos. nr. 2/1902, f. 304 – Tabel personal parohial, parohiile Craiovei – nov. 1902.
83
225
De remarcat prezenţa în mahalaua Obedeanului a curților și locuințelor unor familii

de mari boieri în tot secolul al XIX-lea.
Pentru o cât mai coerentă înțelegere a prezenței familiilor de mari boieri în secolul al XIX-
lea reluăm cu datările respective numele familiilor marilor boieri și ai altor reprezentanți ai
aristocrației craiovene în ordine cronologică pentru anii 1832-1865:
Ștefan Gănescu-1832; stolnicii Costache Brăiloiu și Costandin Zătreanu-1833; Petre
Iordache Portărescu, Irina Golfineanca-1834; Anton Brăiloiu-1835; Dumitrache Vicșoreanu, Tasie
Murgășanu-1836; paharnicul și clucerul Tache Bengescu, paharnic Costache Argetoianu, Nicolae
Brăiloiu-1838; sărdar Costandin Brăiloiu, clucer Costandin Bengescu, hatman Costandin Brăiloiu-
1838; mare postelnic, mare logofăt Dimitrie Bibescu și soția Maria-1838, stolnicul Costantin
Zătreanu, sluger Nicolae Otetelișanu, ocârmuitor Ghiță Fălcoianu-1839; pitar Dumitrache Geanoglu
și Elenca Bibeasca-1840; pitar Dumitrache Portărescu, Sevastița Brăiloaica, paharnic și sluger Gogu
Bengescu-1842; Nicolae Bengescu și Victora-, ssoția sa84, paharnic Grigore Racoviță, paharnic
Nicolae Obedeanu-1844; colonel și serdar Radu Roset-1845; sluger Constantin Glogoveanu85-1849;
Ecaterina Bibeasca86, logofăt Preda Pârșcoveanu, logofăt Costandin Robănescu-1846; Savastița
Ruscovschina-1852; sărdar Toma Strâmbeanu-1853; paharnic Costandin Brăiloiu Cornițoiu-1856;
Petrache Obedeanu-1860; Ana Știrbei-1861; Mihalache Viișoreanu-1862; Vasile Gârleșteanu, Elena
Glogoveanu-1863; Marița Romaneasca (n.n. mama primarului Nicolae P. Romanescu)-1864.
Familiile boierști care locuiau în mahalaua Obedeanu, pentru o mai bună localizare
geografică, le prezentăm pe străzile din cuprinsul acestei parohii.
Până în anul 1865 nu am putut stabili o localizare de tip cadastral a locuințelor identificate,
aceasta putându-se stabili cu relativă aproximație ca urmare a cercetării unor mari fonduri
arhivistice referitoare la vânzarea sau moștenirea unor proprietăți. După anul 1865 cunoaștem
numele străzilor respective, ca urmare a instituirii formei moderne de administrație, anume Primăria
Comunală a Craiovei. Primarul și Consiliul local au stabilit la început numerotarea locuințelor și
altor instituții publice fără a ține cont de numele străzii unde se aflau. De aceea întâlnim de multe
ori numele străzii respective, iar nr. locuinței depășește de multe ori cifra miilor. Enumerăm
majoritatea acestor străzi din care o parte aparțin altor parohii. Este spre exemplu cazul străzilor
Libertății și Carada care aparțineau și mahalalei Brândușa.
Str. Carada: Familia Bancov. Constantin Alexandru Bancov, n. 1834, proprietar, căs. cu
Ecaterina, n. 1846, fiica Natalia, n. 21 oct. 1872, dom. str. Unirii, sub. Sf. Treime – dos. 4/1872, f. 41v.
Dimitrie Bancov , n. 1836 în Craiova, fiul lui Petru şi Catinca, decedaţi, la 30 apr. 1867 se
căs. cu Elena Plopşoreanu, n. Craiova, 1842, fiica lui Petrache Plopşoreanu şi Maria, decedaţi
(martori la căs. Ioan Bancov, n. 1829, fratele soţului şi Şt. Plopşoreanu, funcţionar, fratele soţiei, n.
1841) - dos. 8/1867, născ., căs., morţi, f. 10.
Grigore Bancov–n. 1845, căs. cu Eliza – n. 1860 – dos. 1/1884, născ., f. 11.
Demetriu P. Bancov și mai ales Ion Bancov au fost reprezentanți de seamă ai culturii
craiovene. Ion Bancov a scris poezii, o melodramă legată de bătălia de la Plevna, vodevil și drame
istorice așa cum rezultă din literatura de specialitate87.
Str. Carada, Str. Obedeanu, nr. 6. Gheorghe Teianu, era ctitorul bisericii din Valea
Teiului , avea moșie la cătunul Teiu, comuna Cornu, plasa Dumbrava89. Moștenitorii săi erau:
88
Savastița Predescu, Uța Teianu, Maria Dobriceanu, Manolache Teianu, Tache Teianu și domiciliau
în cătunul Teiu, com. Cornu, plasa Dumbrava90.
84
85
86
87
Andrei et al., 1998, pp. 82-83.
88
SJAN Dolj, Protoieria Dolj, dos. nr. 13/1866, f. 49.
89
„Gazeta Craiovei”, nr. 24/1874 din 26 mai, p. 1.
90
„Gazeta Craiovei”, nr. 79/1883 din 10 iul., p. 1.
226
RĂDULESCU Toma
Familia Teianu. Petrache Teianu, n. 1842, căs. cu Maria, n. 1853, dom. nr. 30, str. Carada,
sub. Obedeanu, fiica Elena, n. 13 mai – 8 aug. 1882 – dos. 3/1882, născ., f. 22v. – dos. 11/1882,
dec., f. 51v.
Nicolae Teianu, n. 1883, Bechet, proprietar, dom. str. Obedeanu, nr. 6, la 30 oct. 1910 se
căs. cu Paula Penchas, evreică, n. 1885, str. Cuza Vodă, nr. 18, fiica defunctului Adolf şi Ghizela, la
5 dec. 1930 Paula Teianu trece la ortodocşi – dos. 6/1910, căs., nr. 384; Alexandru Teianu, n. 1888
– dec. 24 mart. 1910, frate cu Nicolae Teianu, proprietar, necăsătorit – dos. 8/1910, dec., nr. 351.
Familia Verbiceanu. Pentru Dolj erau boieri de rangul III la 1719, iar după Conscripția
Virmondiană din 1727 erau stăpâni de moșii ca și alți 83 de boieri olteni91.
Iancu Verbiceanu, n. 1832, com. Căciulați – Dolj, dec. 9 feb. 1873, căs. cu Elisabeta, n.
1847, dom. str. Vâlcea, mah. Sf. Spiridon – dos. 8/1873, f. 69v.
Căpitan la 1881, Vasile Verbiceanu – n. 1839, căs cu Maria – n. 1853, fiul Nicolae, n. 11
iul., 1881 – dos. 3/1881, născ., f. 49.
Vasile Verbiceanu se înscrie printre cei mai de seamă eroi ai Războiului de Independență,
faptele sale de eroism fiind amintite în toate lucrările dedicate acestui moment important din istoria
neamului românesc.
Familia Viișoreanu. Vel sluger Constantin Viișoreanu în vârstă de 35 de ani, la 1829 era născut
în Gorj, ca fiu al stolnicului Barbu Viișoreanu, locuia în Craiova și avea un venit de 2.500 lei92.
În anul 1840 paharnicul Constantin Viișoreanu a fost numit membru al Divanului
judecătoresc criminal din Craiova, iar în 1842 procuror al aceluiași tribunal93.
Dumitrache Viișoreanu, n. 1890, dec. 11 nov. 1870, văduv, fiul lui Ioan și Safta, proprietari,
dom. str. Fântâna Obedeanu, nr. 1891, sub. Obedeanu, martor la deces pr. Ioan Alecsandrescu de la
Obedeanu, n. 1828 – dos. nr. 15/1870, f. 96v.
Dimitrie Viişoreanu, n. 1826, proprietar, căs. cu Elena, n. Rioşeanu (n. 1844-dec. 1 apr.
1885, dom. str. Părului, sub. Bășica)94, fiica Elena, dec. 7 iul. 1867, la 8 luni, dom. str. Unirii, sub.
Mântuleasa, fiul Demetriu, n. 3 ian. 1868, fiica Maria, n. 17 ian. 1869 – dos. 15/1867– dos. nr.
1/1868, născ., f. 14 – dos. 1/1869.
Dimitrie Viișoreanu s-a născut în anul 1814, s-a căsătorit cu Elena (n. 1837), la 20 aug.
1870, locuia pe str. Părului, sub. Mântuleasa, fiul Dumitru, dec. 25 aug. 1870 la 5 luni și 23 zile,
dom. str. Zburătorului, sub. Sf. Apostoli – dos. 7/1870, f. 112, căsătorii – dos. nr. 14/1870, f. 88.
Alexandru Viișoreanu, dom. în Buc., era unul din moștenitorii lui Ion Viișoreanu95.
Tache (Costache) Viișoreanu, n. 1820, căs. cu Elena, n. 1834, fiica Maria, dec. 7 aug. 1870
la un an și 2 luni, martor la deces Hagi Nicolae Coadă, n. 1804, dom. mah. Mântuleasa – dos. nr.
14/1870, f. 64. Slugerul Costache Viișoreanu, conform Catagrafiei mănăstirilor și bisericilor din
județul Mehedinți din anul 1840, a avut moșie la Căzănești, plasa Ocolu96.
Mihalache Viișoreanu, n. 1830 – dec. 21 dec. 1870, căs. cu Marghioala, n. 1840, fiul
decedaților Dimitrie și Nița – dos. nr. 16/1870, f. 46v.
Str. Brestii: Familia Bălăcioiu. Gheorghe Bălăcioiu, n. 1842, proprietar căs. cu Bălaşa, n.
1846, fiul Dimitrie, n. 10 nov. 1869, dom. str. Bucureştiului, sub. Hagi Enuşi – dos. 7/1869, născ., f.
57. În 1873 când era decedat, soția avea proprietate la Gaia – Dolj situată în vecinătatea
proprietăților maiorului Andronescu, Grigore Bălăcioiu și Ștefan Melanovici97.
Gheorghe Grigorie Bălăcioiu n. 1850, proprietar, căs. cu Maria, n. 1855, fiica Alexandrina,
dec. 27 mai 1881 la 3 ani şi 2 luni – dos. 11/1881, morţi, 195.
91
Măneanu, 2018, pp. 262-263.
92
Apud Măneanu, 2009, p. 297.
93
Măneanu, 2018, pp. 275-278.
94
SJAN Dolj, Reg. st. civ. Craiova, dos. nr. 10/1885, f. 142v.
95
„Gazeta Craiovei”, nr. 66-17 dec. 1872, p. 2.
96
Măneanu, Măneanu, 2014, p. 117, nr. 29.
97
227
Familia Bălcescu. Barbu Bălcescu, n. 1827, la 27 mai 1875 este confirmat prin decret
domnesc ca procuror la Craiova98, era proprietar la Geormane de Sus, com. Bratovoieşti, precum și
ctitorul şi epitropul bisericii de acolo.
În anul 1875 ca primar al Craiovei Barbu Bălcescu a amenajat Grădina publică „Mihai
Bravu”, ultima rămășiță a unui codru multisecular, cunoscut sub numele „Cântaru de Piatră”99.
Maria Bălcescu, sora lui Nicolae, Barbu și Zinca, prin căsătoria cu Dimitrie Geanoglu, a
locuit în apropierea bisericii Obedeanu. Pe la 1870-1871 în casa Geanoglu se afla sediul Școlii
primare de fete nr. 1, care necesita reparații grabnice100.
Printr-un decret domnesc din 25 mai 1875, Carol I, autoriza Consiliul județului Dolj să
cumpere aceste case pentru „a se așeza într-însele Școala Normală”101.
Consiliul de Higienă al Craiovei hotăra la 11 iunie 1875 „să caute a da scurgere bălții numită
Geanov în Jiu, căci mirosurile ce asaltă această baltă sunt cauzele principale, care provoacă holera
în acest oraș și care apoi se propagă în tot județul”102. Această baltă se afla în zona actuală a
Stadionului „Ion Oblemenco” și în ea se vărsau mai multe pâraie printre care și pârâul Valea Vlăicii
care străbătea o parte a centrului istoric de atunci.
Familia Chelciu. Theodor Chelciu, n. Craiova, 1847, proprietar, dom. str. Sf. Gheorghe
Vechi, fiul răpos. Nicolae şi Ana, 60 ani, dom. Craiova, la 4 oct. 1881 se căs. cu Maria Gorjan,
văduvă prin divorţ – n. Craiova, 1852, dom. mah. Obedeanu, părinţi: răp. Matei şi Caliopi, 49 ani.
Martori la căs. Nicolae N. Chiciu, 40 ani, proprietar şi Dumitru N. Chiciu, 38 ani, proprietar, fraţii
soţului, rudă directă cu Sergiu Nenișor și familia N. Titulescu – dos. 8/1881, căs., f. 90v-91.
Familia Chiciu. Teodor Chiciu, n. 1848, proprietar, căs. cu Maria Calotescu, n. 1857– dos.
4/1881, născ., f. 43v.
Familia Mărculescu, Str. Brestii nr. 1926. Teodor Mărculescu – n. 1829, proprietar, căs.
cu Zamfira – n. 1846. Familia Mărculescu este cunoscută mai ales prin proprietățile sale avute în
zona satului Popoveni de lângă Craiova.
Familia Predescu. Ioniţă Predescu, n. 1814, Craiova, proprietar, dom. sub. Hagi Enuşi,
părinţi: răp. dec. Preda şi Floarea, căsătorit cu Sevastița Dobriceanu, n. 1847, cu domiciliul mah.
Obedeanu (dos. 12/1882, dec., f. 25v.). Ulterior văduv prin decesul Anastasiei la a treia căsătorie, la
30 aug. 1882 se căs. cu Ioana Ianoşi, n. 1838, Craiova, văduvă prin dec. lui Tănase, dom. sub.
Episcopia, fiica răp. Ene Ţaroveanu şi Nastasia, n. 1814 – dos. 7/1882, căs., f. 184-185.
Str. Barbu Catargiu, nr. 60: Familia Bănuțescu. Dumitru Bănuțescu, n. 1874, arendaș,
căs. cu Floarea, n. 1874 – dos. 1/1892, născ. f. 20; nr. 12.
Familia Ciocâlteu. Alexandru D. Ciocâlteu, n. 1881, proprietar, căs. cu Ana-Elena, n. 1882,
frate Ilie D. Ciocâlteu, n. 1877, comerciant – dos. 3/1904, născ., p. 368; 74.
Familia Polizu (Constantinescu). Alexandru Constantinescu, n. 1870, sublocotenent, în
1905 își adaugă numele de Polizu, căs. cu Eugenia, n. 1876, fiica Elena, n. 19 oct. 1900 – dos.
3/1900, născ., f. 154v. Fiul acestuia, col. Ion Polizu erou în cele două războaie mondiale a donat
Muzeului Olteniei mai multe brevete și decorații ale sale.
Familia Dobriceanu. În anul 1719 familia Dobriceanu era recunoscută de autoritățile
austriece în clasul al doilea pentru Vâlcea, iar în 1727 în Conscripția Virmondiană figurează ca
stăpâni de moșii103.
Ștefan Dobriceanu, n. 1819 - dec. 31 dec. 1899104.
98
„Gazeta Craiovei”, nr. 56/1875 din 6 iun., p. 1.
99
Andrei, 2006, p. 51.
100
SJAN Dolj, Prefectura Dolj, serv. tehnic, dos. nr. 2/1871, f. 103.
101
102
103
Măneanu, 2014, p. 643.
104
SJAN Dolj, reg. st. civ. Craiova, dos. nr. 7/1900, dec., p. 6.
228
RĂDULESCU Toma
Elena Dobriceanu, n. 1854, dom. mah. Sf. Ioan Hera, fiica lui Costache Dobriceanu, n.
1819, îngrijitor de hotarnic, la 10 ian. 1869 se căs. cu Ștefan Metzulescu, n. în Craiova 1842, dom.
sub. Obedeanu, fiul răp. Ioan Mețu și Maria, n. 1808 – dos. 13/1869, căs., f. 16..
Str. Barbu Catargiu, nr. 78: Mihail Drăgulescu, n. 1865, proprietar, căs. cu Ana, n. 1872,
fiica lui Alexandru Lăcusteanu, proprietar, n. 1838; fiul Marius, n. 20 iun. 1892, căs. cu Sofia
Grecescu la 27 oct., 1952, București – dos. 4/1892, născ., f. 5.
Str. Barbu Catargiu, nr. 19: Andrei Gheorghiu, n. 1839 – dec. 11 sept. 1903, proprietar, căs.
cu Mitrana – dos. 9/1903, dec. f. 64.
Str. Barbu Catargiu, nr. 61: Boieri de neam, menționați din cele mai vechi timpuri. Bunea
Grădișteanu în timpul domniei lui Constantin Brâncoveanu a avut următoarele ranguri: vel comis în
anii 1700-1703, vel vornic în anii 1714-1715. Mai târziu Manolache Grădișteanu a fost la 1772 vel
armaș, vel șetrar la 1776-1778, vel vornic la 1804. Șerban Grădișteanu a fost vel medelnicer în 1795
și vel stolnic în 1805105.
Iancu Grădişteanu, n. 1824, Buc. – dec. sep. 1900, Craiova, necăs.106, avea moşie la Beloţu,
plasa Dumbrava – Dolj la 1851107.
Fiica marelui clucer Șerban Grădișteanu și Aristița Buzescu, Teonia Grădișteanu avea moșie
la Nichitoaia, plasa Ocolu-Dolj108. Ea a fost căsătorită cu Joseph Maximil Maurice Raoul de
Pondbriant (1811-1891). Constantin Argetoianu descria că aceasta era prietenă cu mama lui și
venea de multe ori la Breasta, iar aceasta la Nichitoaia – Pielești, Dolj. Raoul de Pontbriant și soția
sa Teonia au avut o fiică Matilda (1851-1919) căsătorită cu Grigorie Stoenescu. Grigorie și Matilda
Stoenescu sunt părinții pictorului Eustațiu Stoenescu.
Str. Barbu Catargiu, nr. 94: Alexandru Locusteanu, n. 1837 - dec. 1 apr. 1900, proprietar,
fiul răp. Ion (1792-1867) și Ana, căs. cu Elena, n. Vazaritz în 1848, dom. str. Cerneților, sub. Sf.
Ioan Sebastian, str. Brestii, sub. Sf. Nicolae Craioviţa, decorat cu ordinul „Steaua României” în grad
de ofițer și ordinul „Coroana României” în grad de ofițer – dos. 5/1867, născ, f. 40 – dos. 5/1868,
născ, f. 101 – dos. nr. 25/1868 – dos. nr. 7/1900, dec., p. 359.
Str. Obedeanu: Familia Bengescu. Familia este originară din Târgu Bengăi – Gorj. Barbu
Bengescu a fost clucer și căpitan în timpul lui Constantin Brâncoveanu. Ioan Bengescu în anul 1719
era recunoscut ca boier de clasul I în Gorj și a avut dregătorii în perioada 1710-1730. Familia
Bengescu avea în anul 1727 21 de sate și moșii în trei județe din Oltenia109.
După o statistică din 1727 referitoare la judeţul Gorj, păstrată în limba latină la Viena,
rezultă că Ioan Bengescu, în calitatea de consilier imperial, avea următoarea situaţie: în județul Gorj
avea moşie la Pojana, în plasa ispravnicului Matei Bălăcescu, la Hungorel Inferior, Hungorelu
Superior, Ştefăneşti, Albeni, Mirosloveni, Mogoşani, Bengeşti, Ciocadia, Holuba, Pereşti,
Pociovalişte, Chenepeşti, Negoieşti, Prigoria, Fromoşei – toate din plasa ispravnicului Mihai
Săulescul110; în județul Mehedinți satul Predești azi Dolj, Caraula, azi Dolj111.
Un memoriu semnat de Staicu Bengescu, Dositei Brăiloiu şi Constantin Strâmbeanu, adresat
oficialităţilor austriece în 1731, exprimă dorinţa boierilor de a fi scutiţi de dări la fel ca şi nobilii
Transilvaniei112.
La Bengeşti – Gorj se află o piatră de mormânt a Bălaşei Bengescu cu următoarea inscripţie:
„Sub acestă piatră să odihneşte roaba lui Dumnezeu Bălaşa Beng. 7247 ( 1738-1739)113.
105
Măneanu, 2018, p. 262.
106
SJAN Dolj, reg. stare civ. Craiova, dos. nr. 9/1900, dec., p. 121.
107
SJAN Dolj, Protoieria jud. Dolj, dos. nr. 14/1851, f. 1.
108
109
Măneanu, 2014, pp. 628-629.
110
Ciobotea, 1989, pp. 136-139 şi 140.
111
Ciobotea, 2018, pp. 150-152.
112
Brătianu, 1995, pp. 102-103.
113
Drăghiceanu, 1915, p. 48.
229
Pe o piatră de mormânt a Mariei Băleanu, născută Bengescu şi aflată la mănăstirea Horezu,

datată la mijlocul sec. XVIII este menţionat numele acesteia ca cea de a doua soţie a lui Ion
Băleanu, care a decedat după 1743114.
Domnitorul Mihai Şuţu la 11 august 1783 îl inlocuieşte ca ispravnic de Gorj pe biv vel
slugerul Grigore Bengescu cu paharnicul Grădişteanu, mai târziu în 1784 în locul stolnicului
Demetrie Bengescu, isparvnic de Dolj este numit Corniţă Brăiloiu, biv clucer za arie, la 4 mai 1785
stolnicul Gheorghe Bengescu de la Dolj este înlocuit cu clucerul Geanoglu, la 30 nov. 1784
stolnicul Gheorghe Bengescu este numit la Criminalion de Craiova115.
În 1795 stolnicul Gheorghe Bengescu s-a căsătorit cu Stăncuţa Glogoveanu (dec. 25 ian.
1854), pe atunci alături de Costandin sărdarul, ispravnic al județului Gorj şi a trecut la cele veşnice
în 1833 şi a avut urmaşi116.
După registrul de ispravnici din 1808-1810 pentru judeţul Dolj apar serdarul Alexu
Bengescu în perioada 1808 nov. 3 – 1809 mai 7; paharnicul Ghiţă Bengescu în perioada 1809 mai 7
– 1810 oct. 17; pentru jud. Gorj medelnicerul Răducan Bengescu apare ca ispravnic în perioada
1808 iun. 3 – 1808 dec. 23 şi 1809 mai 7 – 1809 oct. 3, pentru jud. Vâlcea ca ispravnic în perioada
1809 oct. 3-1810 mart. 17117.
În anii 1807-1808, când Oltenia, ca şi întreaga ţară, se afla sub ocupaţie rusă la 19 oct. 1807
boierii olteni Dumitrache Brăiloiu, Gh. Bengescu, Alecu Bengescu, Gh. Coţofeanu, Constantin
Brăiloiu, Radu Bengescu, Nicolae Brăiloiu se plâng generalului rus Cuşnicov, care era în Craiova,
de abuzurile caimacamului Samurcaş şi ale prietenilor acestuia, că clucerii Constantin Otetelişanu şi
Vlădoianu au plecat din Craiova retrăgându-se la Râmnicu Vâlcea. După alte scrisori la 11 apr.
1808 Samurcaş a fost înlocuit în calitate de caimacam cu Constantin Bălăceanu118.
Printre scutelnicii Ţării Româneşti la 1810 sunt notaţi vel sărdarul Alexandru Bengescu, vel
paharnicul Gh. Bengescu, vel sărdarul Răducan Bengescu, alături de alţi mari boieri din familiile
Brăiloiu, Otetelişanu, Pleşoianu, Fălcoianu, Deşliu, Gigârtu, Lămotescu, Cârlova, Boldescu,
Sandulache, Brătăşanu, Portărescu, Măinescu, Stoenescu, Gănescu, Poenaru, Lăcusteanu,
Gârboviceanu, Viişoreanu, Magheru şi alţii119.
La biserica din Găneşti, com. Zătreni, Vâlcea, cu hramul Sf. Nicolae pe la 1812 printre
portretele ctitorilor aflaţi în pronaos pe pereţii de la sud, vest şi nord se află şi portretul Ancuţei
Găneasca, fiica Staicului Bengescu120.
Consulul austriac Drexller la 9 dec. 1821 scria că „în ultimile patru zile de patru ori este foc
la Craiova. Casa lui Tache Bengescu arde toată noaptea”121.
Conform catagrafiei din 1828 pentru judeţul Dolj Gheorghe Bengescu figura în satul Siliştea
Crucii la scutelnici cu un anumit Florea sin Dinu Papucea, în satul Bârca cu Dinu sin Mihai brat
Buzatu; la satul Teascu figura cu un scutelnic (Stancu sin Ion Vânătoru); la satul Jitianu cu 2
poslujnici (Stan brat Gheorghe Târziu şi Fotan sin Barbu); la satul Bulzăşti cu 5 poslijnici (Vladu
sin Ion Nania, Preda sin Stancu Buzatu, Dumitraşcu sin Pătru, Buzărnea Merişanu, Paraschivu sin
Păun Săcu, Nicolae Săcu).
Paharniceasa Stăncuţa Bengescu în jud. Mehedinţi, plasa Ocolu în anii 1831-1834 îşi
închiria moşia din Şişeştii de Jos122.
114
Bălan, 2005, p. 545, nr. 794.
115
Urechea, 1891, pp. 315-316, 334.
116
Ciobotea, Florescu, 2015, p. 11, planşa II.
117
Sava, 1934, p. 107.
118
Bulat, 1929, pp. 10-11, 14, 16.
119
Bulat, 1934, pp. 215-223.
120
Bălan, 2005, pp. 462-464, nr. 650.
121
SJAN Dolj, Fond Studii, articole, monografii, dos. nr. 61, incendii şi fântâni în oraşul Craiova, f. 14, apud
Demetrescu, 1924, pp. 322-326.
122
Barbu, Nacu, 2014, p. 102, nr. 266.
230
RĂDULESCU Toma
Sărdarul Titu Bengescu în aceiaşi catagrafie figura la satul Lipovu cu un scutelnic – Stanciu
sin Stancu Ţepelea; la satul Coveiu cu 3 scutelnici (Muşat sin Nicu, Iordache sin Nicu şi Dinu sin
Nicu); la satul Preajba de Sus cu 2 scutelnici (Dumitru sin Ion Ungureanu şi Şerban sin Pătru
Nedelea); la satul Livezile cu un posluşnic (Stancu Surugiu); la satul Bocovăţu cu 2 poslujnici
(Crăciun sin Fota şi Ilie sin Mieiţă); la satul Mălăeşti un scutelnic (Ion sin Ion cel Mare); la satul
Cernelele un scutelnic (Andrei sin Ion Bulacu); la satul Ulmetu 11 poslujnici (Gruia isprăvnicelu,
Istratie sin Tudor Parpală, Dumitru sin călugăru, Gheorghe al Condoicii, Dumitraşcu Berbece, Ion
Vâlceanu, Marin sin Dumitraşcu, Ion Vlăsceanu, Avram sin Matei moraru, Sandu Udrescu, Casa lui
Gheorghe Dăbuţi)123.
După catagrafia boierilor din Oltenia la 1829, vel serdar Titu Bengescu era născut în anul
1790 la București, ca fiu la clucerului Gheorghe Bengescu, locuia în Craiova și avea un venit de
6.000 lei; vel serdar Grigore Bengescu era fiul paharnicului Ghiță Bengescu, născut 1801, locuia în
Craiova, iar în catagrafia de la 1832 figura cu un venit de 8.000 lei124. Titu Bengescu în anul 1835
era ocârmuitor al județului Gorj125.
În catagrafia obştească a Ţării Româneşti din 1831, Titu Bengescu figurează în plasa
Amărăzii de Sus că în satul Mieluşăi avea moşie alături de moşneni, la plasa Oltului de Sus
(Romanaţi) figurează ca proprietar în satul Piatra de Jos (53 familii şi 6 feciori de muncă), iar în
satul Piatra de Sus cu 248 familii şi 36 feciori de muncă, dar împreună cu Hagi Enuşi şi banul
Grigore Brâncoveanu126. În lista din 1831 a jud. Dolj a celor care au drept de alegere (59 persoane)
figurează și sărdarul Tache (Titu) Bengescu127. Clucerul Titu Bengescu în anii 1840 și 1842 a fost
numit membru al Divanului judecătoresc civil din Craiova128.
La 1829 sunt atestați biv vel paharniuc Gheorghe Bengescu, fiul său vel serdar Grigore
Bengescu, domiciliat în Craiova (în 1844 paharnic, în 1850 clucer, 1853 cârmuitor în Romanați;
fratele său Titu în vârstă de 39 de ani la 1829, vel serdar cu domiciliul la București; fratele Ștefan
atestat la 1831 praporgic în jud. Dolj; Nicolae Bengescu sluger, domiciliat în Craiova la 1844129.
Grigore Bengescu s-a născut în 1802 şi locuia pe strada Libertăţii (n.n azi pe acestă stradă
sediul Procuraturii și al SJAN Dolj, ce aparținea de mahalaua Obedeanu, la începutul străzii) şi a
trăit până în 1888130. El avea proprietate la Salcia – Dolj?131. Mai avea un loc în apropiere de str.
Mihai Bravu din Craiova și se învecina cu casele lui Costică Bengescu și Eugenia Carada, dar și un
loc în apropierea canalului orașului în mahalaua Sf. Dumitru132.
La 1844 deputat de Dolj era paharnic Grigore Bengescu133. Mai târziu în 1858 era ministrul
cultelor134. Fiul său, Constantin, s-a născut în anul 1838 şi figura pe lista celor 580 alegători din
Craiova în 1888135.
Opera: Memorandum sur les Eglises, les monasteres, les bien conventuel et specialment sur
les monasteres dedié de la Principate de Valachie, Buc., 1858.
În Craiova şi în Oltenia, aşa cum rezultă din „Arhondologia oficială a Olteniei, cuprinsă în
Condica Divanului Craiovei de pitace şi porunci” din anii 1820-1830, boierii din familia Bengescu
locuiau aici în mahalaua Obedeanu. Amintim la Craiova pe biv vel paharnic Gheorghe Bengescu,
123
Barbu, Osiac, 2001, p. 10, 18, 31, 43, 104, 129, 132, 174, 179, 211, 225, 244, 283, 343.
124
Apud Măneanu, 2009, pp. 295-296.
125
Arimia et al., 1995, p. 353.
126
Donat et al., 2000, p. 52, 56.
127
SJAN Dolj, Prefectura jud. Dolj, serv. adms, dos. nr. 13/1831, f. 131.
128
Măneanu, 2018, pp. 275-278.
129
Măneanu, 2008, pp. 176-177.
130
SJAN Dolj, Serv. adms., dos. nr. 5/1888, f. 6, nr. 27.
131
132
„Gazeta Craiovei”, nr. 61/1879 din 1 iun., p. 1; nr. 84/1883 din 22 iul., p. 1.
133
SJAN Dolj, Fond studii, articole, nr. 39 – Oameni de cultură şi Craiova, f. 181, apud Bossun, 1971.
134
SJAN, Dolj, Fond Studii, articole, monografii, nr. 36, f. 10.
135
SJAN, Dolj, Serv. adms, dos. nr. 5/1888, f. 6, nr. 32.
231
atestat în 1820-1830 şi 1840, biv vel serdar Titu Bengescu, la 1829, fiul clucerului Ghiţă Bengescu,
moşii, vii, ţigani, case, venit 6.000 lei, în 1840 era clucer, biv vel serdar Grigorie Bengescu, atestat
la 6 iulie 1827 şi în 1829, născut Bucureşti, fiul paharnicului Ghiţă Bengescu, din 1856 atestat ca
agă, case, moşii, ţigani, 8.000 lei venit. În 1848 era paharnic, în 1850 – clucer, în 1853 cârmuitor la
Romanaţi, Serdar Iorgu Bengescu din 1844 procuror la Tribunalul Dolj, secţia I, sluger Nicolae
Bengescu din 1844, parorgic Ştefan Bengescu din 1831, fiul răposatului paharnic Grigore
Bengescu, serdar Tache Bengescu atestat din 1831 la judeţul Romanaţi136.
Maria Bengescu a fost și memorialistă. Astfel a scris narațiunea Mănăstirea Cozia, în
„Neamul Românesc Literar”, 1910, pp. 646-650.
La 24 ian. 1871 Mihail Zavarov, divorţat de Ana Sacheropolo din Adâncata – n. 1832, Buc.,
domiciliat în sub. Petru Boji, fiul col. decedat Vasile Zavarov şi Alexandra Gigârtu – n. 1811,
suburbia Obedeanu se căs. cu Ana Bengescu, sub. Obedeanu, părinţi Grigore Bengescu – n. 1801 şi
Smaranda Bengescu – n. 1811 – dos. 7/1871, f. 2, căsătorii.
În 1854 în timpul războaielor ruso-austro-turce erau următoarele spitale în Craiova. în casa
lui Gheorghe Bengescu, a Sevastiței Piteșteanca, la Emanoil Chinezu, Veron (Beron), Ștefan
Romaneanu, maior Boboc, N. Pârăianu, clucer Cristache, care completau Spitalul Central, Spitalul
din Școalele Centrale și Spitalul de la Pension137.
În anul 1877 Constantin Bengescu, consilier la Curtea de apel din Craiova, a donat Baroului
Dolj diferite cărţi de drept138.
Într-o hotărnicie din 1904 privind bălţile Geanovului situate în marginea oraşului Craiova,
pendinte de com. Balta Verde, plasa Ocolu, proprietar Olga Stoilov, se fac referiri la o altă
hotărnicie făcută de inginerul hotarnic Carol Torster în 1857 unde se referă la „locurile foste ale
răposatului G. Bengescu” şi la hotarul cu rigola drumului Popovei peste Bulevardul Convenţiunii.
În zonă mai erau proprietari preotul Nicolae Porumb, Ion Cacaliceanu, Calciu grădinaru, Marin
iconaru. Se fac referiri şi la fraţii Brăiloiu care aveau proprietăţi în Livadia Bengescului (azi
proprietar Olga Stoilov) ce mergea din Drumul Bucovăţului. De asemenea la casa răposatului preot
Ioaniţiu cumpărată de la Brăiloiu la balta dinspre Dorobănţia, că avea proprietate şi biserica
Madona Dudu. Sărdariul Titu Bengescu este amintit şi el ca proprietar în 1858, la fel clucerul
Grigorie Bengescu, fratele sărdarului Iorgu Bengescu ce era atunci posesorul livezii hotărnicite. În
concluzie proprietarul anterior Olgăi Stoilov pe zona cartierului Lascăr Catargiu a fost Bengescu139.
La Expoziția Internațională de la Bruxelles din anul 1897, George Bengescu, Ministrul
României în Belgia în perioada 1891-1898, a făcut festivitatea inaugurală, apreciată ca încântătoare
de către ziariștii de la „Journal de Bruxelles”. Acesta era cunoscut și în cercurile literare prin
lucrarea intitulată „Bibliographie franco-roumaine du XIX-e siècle”, Bruxelles, 1895, iar în 1899 tot
aici a apărut lucrarea în volumul intitulat „Câteva suvenire ale carierei mele. Ion Ghica, Vasile
Alecsandi, Alexandru Lahovari”. „Moniteur Belge”, din 1897 preciza că George Bengescu a
inaugurat pavilionul românesc de tutun și alte produse și că a participat și un corp tehnic, printre
care s-a remarcat Grigore Greceanu140.
În 1899 George Bengescu a fost însărcinat de către comisarul general al guvernului român
ca delegat onorific la Paris în vederea deschiderii Expoziţiei universale de la 1900 în relaţiile cu
presa, cu librăria şi editura, alături de ceilalţi reprezentanţi de diverse categorii141.
Datorită relaţiilor strânse, de familie şi politice, cu Titu Maiorescu există o serie de
însemnări ale fiului profesorului Ion Maiorescu, legate de vizitele făcute de George Bengescu
acestuia în anii primului război mondial. Astfel în ziua de luni 18/31 mai 1915 George Bengescu se
136
Măneanu, 2008, pp. 162-163, 176-177.
137
SJAN Dolj, Prefectura Dolj, serv. adms, dos. nr. 11/1854, f. 143.
138
***, 1943-1944.
139
SJAN Dolj, fond cărţi de hotărnicie nr. 323/1904, f. 1-8.
140
Vlad, 2002, p. 32, 36.
141
Vlad, 1998, p. 23.
232
RĂDULESCU Toma
afla în locuinţa lui Titu Maiorescu şi-l informa că a fost vizitat de Nicu Filipescu, care milita pentru
intrarea României în război alături de Antantă. În anul următor – 1916 aflăm că Titu Maiorescu,
vineri 8/21 aprilie a „făcut cunoştinţă cu nevasta lui George Bengescu (fosta actriţă belgiană),
veselă, inteligentă; venită din Belgia, locuiesc aici, str. Lustrului 7, pe 2 zile (Mimi cu fetele şi
copiii sunt la Ştorobăneasa) şi pleacă poimâine de vară la Câmpulung. El, G. Bengescu, scrie acum
(franţ. şi rom.) o monografie asupra familiei Goleştilor”. În ajunul intrării României în război,
marţi, 9/22 august 1916, întâlnim alte informaţii legate de vizita lui George Bengescu la locuinţa lui
Titu Maiorescu şi informaţiile asupra acţiunilor în desfăşurare. „La 3 ore cu George Bengescu, sosit
şi el alarmat de la Câmpulung, cerându-mi sfatul. I-am zis că tocmai azi vorbeşte Regele cu
Brătianu, mâine e Consiliu de Miniştri şi că în orice caz trebuie aşteptate aceste 2-3 zile înainte de a
putea şti hotărârea Regelui şi a lui Brătianu”. Următoarea vizită a lui George Bengescu are loc joi,
13/26 octombrie unde Titu Maiorescu precizează că acesta este „fostul ministru al nostru la
Bruxelles”. Vizitele la Titu Maiorescu au mai avut loc şi în timpul războiului142.
Pe locul unde au fost o parte din casele lor a fost înfiinţat de către Societatea Ortodoxă a
Femeilor Române „Un Institut de Domnişoare în Str. Brestei No. 36, în local propriu, cu un teren de
1.500 mp., evaluat lei 12.000.000.
Institutul are curs primar şi liceal, frecventat de circa 300 eleve interne, semi-interne şi
externe şi este înzestrat cu un paraclis. Una grădină de copii în Str. Brestei, lei 2.000.000”143.
Familia Bibescu s-a ridicat dintre moșneni, fiind atestată în timpul lui Constantin
Brâncoveanu în categoria boierilor de clasul al III-lea. Ioan Bibescu este semnatar al memoriului
celor 62 boieri olteni de la Târgu Jiu adresat generalului austriac Stenville, în legătură cu
organizarea administrativă a Olteniei. În perioada 1766-1779, Ștefan Bibescu ocupă diverse ranguri
– biv vel medelnicer, vel pitar, vel paharnic144.
În prima jumătate a secolului al XIX-lea cronologic amintim pe: biv vel vistier Barbu
Bibescu, decedat ante 1831, stabilit în Gorj; Dumitrache Bibescu (1772-nov. 1831), vel vornic al
IV-lea, la 1820-1830, vel logofăt de Țara de Jos în anii 1820-1830, mare proprietar în Dolj, Gorj și
Mehedinți (aici avea moșiile Izâmșa, Corcova, Bălăcița după Catagrafia Țării Românești din 1831).
A fost mare spătar, mare vornic, căsătorit cu Ecaterina Văcărescu, care apare în registrele
genealogice cu numele de Catinca Bibeasca (în județul Mehedinți vorniceasa Catinca Bibescu avea,
după o statistică din 1833, moșiile Corcova, Văgiuleștii Rumâni, Cotoruia de Sus, Cârceu, Pătulele
și Gruia145, iar după Catagrafia mănăstirilor și bisericilor din județul Mehedinți din anul 1840 la
Gruia plasa Blahnița)146, decedată 17 mai 1842. Ei au locuit în mah. Sf. Treime. În Dolj mai aveau
un conac și moșie la Galicea Mare, iar stăpâniri de moșii la Amărăști și Moțățăi. Mai stăpâneau o
serie de moșii în Mehedinți: în satele Broscari147, Gvardinița, Bălăcița, Dobra148. Dumitru Bibescu a
avut fiii pe Barbu Știrbei (1799-1869), Gheorghe Bibescu (1802-1873), Ioan Bibescu (1804-1879),
Elisabeta Bibescu.
Gheorghe Bibescu vel căminar în 1826, mare vornic în 1841, domnul Țării Românești în
anii 1842-1848; vel medelnicer Dumitrache Bibescu, domiciliat la Craiova, atestat în 1829, a fost
paharnic, iar din 1853 mare logofăt149.
Vel căminar Ștefan Bibescu, fiul lui Ștefan Bibescu, n. 1784 la Craiova, avea un venit de
8.000 lei după catagrafia boierilor din Oltenia la 1829; vel medelnicer Dimitrache Bibescu, n. 1804
la Craiova, fiul serdarului Bibescu, neseparat de părinți are un venit de 6.000 lei150. Comisul Ștefan
142
Maiorescu, 1999, p. 80, 133, 147, 173.
143
***, 1940, p. 3.
144
Apud Măneanu, Măneanu, 2014, p. 44; Măneanu, 2014, pp. 639-640.
145
Barbu, 2004, p. 40, nr. 74-77, p. 44, nr. 223-224.
146
Măneanu, Măneanu, 2014, nr. 2.
147
Florescu, 1999, pp. 78-79.
148
Barbu, 2004, p. 41, nr. 136-138.
149
Măneanu, 2008, pp. 177-178.
150
Apud Măneanu, 2009, p. 294 și 297.
233
Bibescu, conform Catagrafiei mănăstirilor și bisericilor din județul Mehedinți din anul 1840, a avut
moșie la Balta Verde din plasa Blahnița151.
Marele clucer Ion Bibescu în 1840 era ocârmuitor al județului Romanați, la fel ca și în anul
1842 , iar la începerea lucrărilor Obșteștii Adunări (2 dec. 1841) reprezenta orașul Craiova153. În
152
anii 1843-1844 prof. Ion Maiorescu, tatăl lui Titu Maiorescu, originar din Transilvania a mers la
Prefectul Doljului Ion Bibescu îmbrăcat în haine țărănești, iar acesta a recomandat tuturor boierilor
și notabilităților orașului Craiova să-i urmeze exemplul. La rândul său Ion Maiorescu și la îndemnul
autorităților locale a chemat la Craiova pe alt ardelean anume Ștefan Velovan care a pus bazele
școlii normale154.
Dimitrie Bibescu, n. 1805 - dec. 11 aug. 1866, amploaiat, necăsătorit, fiul răp. Constantin,
mort pe la 40 ani, amploaiat şi a răp. Elena, moartă pe la 76 ani, dom. sub. Obedeanu, martori la
deces Dimitrie Dimitrie Bibescu, n. 1840, proprietar, fiu adoptiv şi maior Alfred de Marenteler, n.
1825 – dos. 6/1867, născ, f. 219. Marele postelnic Dimitrie Bibescu avea moşie la Terpeziţa, plasa
Dumbrava – Dolj la 1851155.
Iorgu Bibescu, n. 1818, căs. cu Savastiţa, n. 1828, fiica Elena, n. 21 martie 1868, dom.
Valea Vlăicii, sub. Sf. Spiridon – dos. 3/1868, născ., f. 32.
Nicolae G. Bibescu era administratorul casei doamnei Zoe Brâncoveanu și arendase pe la
1875 lui Costache G. Peșiacov moșia Rastu și trupurile ei: Ghidiciu, Ianca, Urzicuța din județul
Dolj. Arendașul Costache Peșacov avea în proprietate două locomobile cu trăgători, cai, bivolițe,
porci și altele156. Nicolae Bibescu alături de alți craioveni ca: Anastasie Stolojan, Petre Opran, C.
Grădișteanu, C. Lecca și alții în 1875 a semnat actul de constituire al Partidului Național Liberal.
Din comitetul partidului ales acum făcea parte: Constantin Grădișteanu, Anastasie Stolojan, Remus
Opran și alții157.
Dimitrie D. Bibescu, n. 1838, proprietar, fiul maiorului Victor Cimbrovschi, n. 1791 şi
Ecaterina, n. 1806, la 9 ian. 1867 se căs. cu Zoe Glogoveanu, n. 1842, părinţi: Constantin
Glogoveanu, n. 1802 şi Elena, n. 1821 – dos. 4/1866-1867, căs., f. 144.
La 31 oct. 1871 Constantin Petroniu – n. 1829 în Buc., proprietar s-a căsătorit cu Sevastia
Bibescu – n. 1832, fiica decedaţilor Şerban Caramaliu şi Elena, proprietar din Valea lui Câine –
Gorj. Martori Nicolae Galigari – doctor, 47 ani, Gheorghe Mănescu, proprietar, 55 ani, Sava
Şomănescu, funcţionar, 31 ani, Nae Săulescu, proprietar, 40 ani – dos. 9/1871, f. 43-44, căsătorii.
Gheorghe Bibescu, n. 1820 – dec. 9 sept. 1870, fiul dec. Ștefan și Bica Bibescu din com.
Bibești – Gorj, dom. str. Valea Vlăicii, sub. Sf. Spiridon, martori deces Nae Săulescu, n. 1832,
cumnat după soția Sevastița, dom. sub. Belivacă, îngropat la Bibești – Gorj – dos. nr. 13/1870.
În 1877 Theodor Petrescu, divorţat în 1875 de Ersilia, născut 1846 în Bucureşti, militar, fiul
răp. Petre şi Elena se căsătoreşte cu Elisa Bibescu – n. 1857, fiica răp. Gheorghe Bibescu şi
Sevastiţa, iar în 1879 divorţează – dos. 6/1877, căsătorii.
Moștenitorii lui Gheorghe Bibescu la 1879 erau Eliza Petrescu, născută Bibescu, G.G.
Bibescu, Ana Bibescu din Craiova, I. G. Bibescu din Tg. Jiu, care urmau să partajeze pădurea din
Bibești-Gorj. El avea o locuință pe Valea Episcopiei din mah. Sf. Spiridon158.
Casele lui Mit. Bibescu de lângă Grădina Mihai Bravu (aparținea de biserica Obedeanu), din
feb. 1878 au fost folosite pentru clasa I gimnazială159.
151
Măneanu, Măneanu, 2014, p. 119, nr. 4.
152
Măneanu, 2008, p. 177; Măneanu, 2018, p. 273, 277.
153
Apud Măneanu, 2009, p. 158, nota 13.
154
Meteș, 1977, p. 326, 437.
155
SJAN Dolj, Protoieria jud. Dolj, dos. nr. 14/1851, f. 4.
156
157
Bacalbașa, 1987, pp. 179-180.
158
SJAN Dolj, Primăria Craiovei, serv. tehnic, dos. nr. 12/1885, f. 631; „Gazeta Craiovei”, nr. 146/1872 din 28 oct., p. 1.
159
SJAN Dolj, Primăria Craiovei, serv. teh., dos. nr. 1/1878, f. 10.
234
RĂDULESCU Toma
Anton Bibescu, n. 15 iul. 1878, Paris, fiul lui George D. Bibescu, urmaș al domnitorului
Gheorghe Bibescu. A studiat în Anglia în comitatul Kent, apoi Liceul „Stanislav” și „Condorcet”,
Facultatea de Litere și Drept (ambele licențe). Din 1900 diplomat la Ministerul de Externe al
României, ulterior atașat și secretar al Legației României la Paris, secretar de Legație și însărcinat
cu afaceri pe lângă Legația României din Londra, ministru plenipotențiar la New York și Madrid.
Ca ziarist a publicat în „Le Figaro”, „La Gaulois”, „Gil Blas” și altele. În anul 1925 a primit ca
medalie premiu Concurs de Tur Gastinne Renette, Paris, Premiu la Carabină acordat Principelui
Bibescu160.
Str. Calomfirescu; Barbu Catargiu, nr. 5: Familia Brăiloiu. Deoarece despre familia
Brăiloiu s-a scris foarte mult în ultima perioadă dăm în rezumat câțiva membri ai Brăiloilor care au
locuit în mahalaua Obedeanu.
Familia provine de la Brăila. Astfel Negrușa Brăiloaia, era bunica marelui ban Cornea
Brăiloiu, iar fiul său, Barbu era căpitan la 1644161.
Fiul logofătului Dumitrache Brăiloiu (la 23 mai 1823 este epistat al Vornicii al IV-lea,
logofăt de Țara de Jos, din 1844 mare logofăt al credinței)162; n. la Craiova, căs. cu Zoe Vlădoianu
(au avut 6 copii: Gheorghe, Ioan, Casia, Cleopatra, soţia lui Grigore Racoviţă, Maria şi Constanţa),
era frate cu Dincă Brăiloiu, logofăt, membru în divanul Craiovei163. Cleopatra Racoviță, născută
Brăiloiu și soțul său Grigorie Racoviță (judecător, magistrat de renume în Craiova), locuiau în mah.
Obedeanu din Craiova.
La 1831 la Secția I a Divanului Judecătoresc din Craiova procuror era stolnicul Constantin
Brăiloiu. La Secția a II-a, paharnicul Nicolae Brăiloiu era judecător164.
Constantin Nicolae Brăiloiu, n. 1807, parucic la 1831, a fost deputat pentru Dolj în anul
1831 în Obșteasca Adunare a Țării Românești165, din 1844 serdar și judecător la secția I a
Tribunalului Dolj166. Din feb. 1876 a fost vicepreședinte al Camerei Deputaților167. Este autorul
lucrării intitulate „Legiuirea Caragea”.
În anii 1840, 1842 aga Nicolae Brăiloiu era numit prezident al Divanului judecătoresc
criminal din Craiova168.
Sevastiţa Brăiloiu, n. 1801 – dec. 29 iun. 1866, dom. sub. Obedeanu, văduvă, soţia lui Anton
Brăiloiu, fiica răp. Anton Vlastin – dec. la vârsta de 60 de ani, dom. Buc., a profesat ca agent la
Vidin, iar mama Elena Vlaston la 70 de ani a decedat – dos. 6/1866, morţi, f. 152. Anton Brăiloiu în
Arhondologiile Țării Românești era pitar la 13 apr. 1855.
Pe str. Calomfirescu (parohia Obedeanu) se afla hotelul și grădina „Brăiloiu” unde trupa lui
Mondoni a făcut acrobații. Ulterior hotelul „Brăiloiu” a fost transformat în azil pentru copii
părăsiți169.
Lângă casa lui Anton Brăiloiu, în mah. Obedeanu se afla Spitalul militar închiriat de la
Elena Diamandi (bunica lui Ștefan Ciuceanu) în vecinătatea Grădinii „Mihai Bravu”. Casa avea 14
încăperi, grădină, șopron, grajd170. În vecinătatea caselor Elenei Diamandi și a Grădinii „Mihai
Bravu” se afla hotelul Brăiloiu171.
160
Pârvan, 2008, p. 531, nr. 50.
161
Ciobotea, Florescu, 2011, p. 92.
162
Ciobotea, Florescu, 2011.
163
Mihălcescu, 2013, p. 32.
164
Vulpe, 1998, pp. 32-33.
165
SJAN Dolj, fond Prefectura jud. Dolj, serv. adms., dos. nr. 16/1831-1841, f. 106, 173.
166
Măneanu, 2008, p. 179, cu precizarea că nu este fiul stolnicului Grigore Brăiloiu ci al lui Nicolae Brăiloiu.
167
Bacalbașa, 1987, p. 188.
168
Măneanu, 2018, p. 275, 278.
169
SJAN Dolj, fond Jean Porubski, dos. nr. VII/12, f. 71.
170
„Gazeta Craiovei”, nr. 46/1883 din 22 apr., f. 8; „Gazeta Craiovei”, nr. 58/1883 din 20 mai, f. 8.
171
SJAN Dolj, Primăria Craiovei, serv. tehnic, dos. nr. 7/1885, f. 1.
235
Aneta Brăiloiu (1860-1877), la 17 apr. 1877 dec. la Paris, fiica lui Antonie Brăiloiu, decedat
19 oct. 1903, decorat cu ordinul „Coroana României” în grad de Mare ofițer și „Steaua României”
în grad de Comandor (– dos. 9/1903, dec. p. 226) căs. cu Ecaterina – dos. 8/1877, f. 183 v., morţi.
Lt. Gheorghe Brăiloiu, n. 1862, dom. mah. Obedeanu, fiul lui Anton C. Brăiloiu, proprietar
și Ecaterina, la 5 dec. 1892 se căs. cu Ana Broșteanu, n. 1870, fiica lui Zamfir, proprietar și Profira;
martori la căs. Theodor A. Brăiloiu, n. 1863, magistrat, frate soțului, Ștefan Rusănescu, n. 1832,
proprietar, unchiul soțului, colonel Scarlat Geanoglu, n. 1847, C-tin Broșteanu, n. 1867, avocat,
frate cu Ana Broșteanu – dos. 10/1892, căs. f. 25v.-26.
Ecaterina Anton Brăiloiu împreună cu alte doamne din Craiova, Ana Caleţeanu, Maria
Golfineanu, Irina Lupu, Ecaterina Dimitriu şi altele este membră a Comitetului Spitatului „Maica
Domnului” la 1877172.
Constantin A. Brăiloiu, n. 1859 proprietar, căs. cu Ecaterina Rusenescu, n. 1872 – soră cu
Titus Șt. Rusenescu, n. 1869, proprietar, dom. str. Sf. Gheorghe Nou, nr. 13, frate Theodor A.
Brăiloiu, n. 1863, magistrat, fiul Anton, n. 28 mart. 1892, martori la naștere locotenent Gheorghe A.
Brăiloiu, fratele tatălui, Ștefan S. Rusănescu, n. 1863, magistrat, unchiul născutului; fiica Angela
Brăiloiu, n. 25 dec. 1903 – dos. 2/1892, f. 64v.-65 – dos. 4/1903, născ., p. 16.
Lt. Gheorghe A. Brăiloiu, căp., n. 1861, căs. cu Ana – n. 1871, dom. str. Barbu Catargiu, nr.
4, sub. Obedeanu, fiul Costandin, n. 9 ian. 1899, 7 dec. 1941 căs. Craiova cu Margareta
Cumpănaşu, 9 dec. 1970, dec. Craiova – dos. 1/1899, născuţi, f. 22.
Str. Barbu Catargiu, nr. 3: Theodor Anton Brăiloiu – n. 1863, magistrat, dom. mah.
Obedeanu, fiul lui Antonie C. Brăiloiu și Ecaterina, frate cu Anton Brăiloiu, n. 1862, proprietar, la 7
feb. 1892 se căs. cu Elena Glogoveanu – n. 1872 la Paris, fiica lui Nicolae, n. 1844 și Celina
Glogoveanu, martori la căsătorie gen. Nicolae Haralambie, n. 1834, pensionar, col. Scarlat Geanolo,
n. 1852; col. Ion Argetoianu, n. 1840, Alecsandru Glogoveanu, n. 1840, unchiul Elenei Brăiloiu
(Glogoveanu), dom. str. Barbu Catargiu, nr. 3., sub. Obedeanu, fiul Nicolae, n. 8 dec. 1892; fiul
Theodor – n. 12 feb. 1899, fiica Maria, n. 23 oct. 1903, martor la naștere Nicolae Glogoveanu, n.
1845 și Hillot din Buc. – dos. 8/1892, căs., f. 41 – dos. 6/1892, născ., f. 98 – dos. 1/1899, născuţi, f.
93v. – dos. 3/1903, născ., f. 211.
Str. Brestii: Anton C. Brăiloiu locuia în capul grădinilor de pe str. Brestii într-o casă cu 8
odăi, cuhnie, odaie de servitori, două pivnițe, două grajduri de câte patru cai, șopron pentru două
trăsuri și alte două odăi de desupt lângă poartă pe care le închiria173.
În perioada interbelică în Craiova exista o stradă cu numele Anton Brăiloiu174.
Nicolae T. Brăiloiu (n. 8 dec. 1892), a fost fiul magistratului Teodor A. Brăiloiu (n. 1863),
președinte la Curtea de Apel, unul din inițiatorii ridicării unor busturi foștilor decani ai Baroului
Dolj – Gheorghe Chițu și Anghel Betolian. Mama sa, Elena (n. 1872), născută Glogoveanu, fiica lui
Nicolae Glogoveanu (n. 1844), era nepoata lui Nicolae Glogoveanu, în casa căruia copilărise și
Tudor Vladimirescu175. Bunicul său Anton Brăiloiu a fost prefect al Doljului. Nicolae Brăiloiu a
fost licențiat al Facultății de Drept din București. În momentul izbucnirii primului război mondial
era avocat stagiar. 139 de avocați ai Baroului Dolj au fost mobilizați în războiul din 1916-1919, din
care 11 au murit în lupte (Petre Georgescu, Mișu Becerescu, George Demetriad, Nicolae T. Brăiloiu
- sublocotenent rezervă (decedat pe câmpul de onoare în sept. 1916), sau de tifos exantematic - Ion
M. Ciocâlteu (căpitan în rezervă), Mircea Constantineanu, Ion I. Părăianu, Ștefan Georgescu,
George Râmniceanu, Măndiță Donescu și George G. Petrescu. Nicolae Brăiloiu (dom. str. Barbu
Catargiu, nr. 5, Craiova), a fost mobilizat la Regimentul 10 Artilerie, a fost primul ofițer român
căzut în luptele de la Brașov din august 1916, fapt pentru care, la fel ca și pentru alți eroi, în biserica
de care aparținea înrămată era pusă o litografie cu stemele Regatului României în partea de sus, ale
172
SJAN Dolj, Fond Studii, articole, monografii, dos. nr. 56, Medicina în Craiova-însemnări, f. 71.
173
„Gazeta Craiovei”, nr. 18/1873 din 1 apr, p. 4.
174
175
SJAN Dolj, Reg. st. civ., Craiova, dos. nr. 6/1892, născ., f. 98 și 8/1892, căs., f. 41.
236
RĂDULESCU Toma
provinciilor alipite (Basarabia, în centru - Transilvania și Bucovina), un aspect din bătălie, iar pe
cele două laturi numele principalelor bătălii. La dreapta apar numele bătăliilor Mărășești și Jiul, iar
la stânga Tisa, Oituz, Mărăști. În două medalioane cu cunună lauri sunt prezente busturile lui Mihai
Viteazul – 1601 și Regele Ferdinand I – 1919176.
Celor 11 avocați amintiți li s-a făcut un parastas grandios la biserica catedrală a Craiovei –
Sf. Ilie, în ziua de 24 august 1918, chiar în timpul ocupației germane. Pe 25 august 1918 Raliu
Georman, urmaș al ctitorilor bisericii Madona Dudu și epitrop al Fundației Madona Dudu, a propus
și realizat o placă cu numele celor morți pentru patrie, placă care a fost instalată la Baroul Dolj în
ziua de 25 noiembrie 1918, după o manifestare impresionantă, organizată în sala pașilor pierduți din
Palatul Justiției (azi holul Universității din Craiova). Nicolae Boboc într-o cuvântare impresionantă,
la fel ca și cele ținute de preotul Rafael Săvulescu, avocații Eugen Bănescu, Mihail Policrat, Mitu
Stoenescu, Nicu Iovipale, G.D. Pencioiu, locotenent George Perticari, arăta, referindu-se la cei 11
eroi: „numele lor înseamnă nume de viteaz, moarte glorioasă și cei ce vor cita aceste nume își vor
zice desigur: „iată câțiva din cei care au făcut România Mare”. Avocatul Ștefan Mircea Boțoiu le-a
închinat un imn cu această ocazie177.
Familia Herescu. Maior Ion Herescu, n. 1862, căs. cu Caterina, n. 1867, locuiau pe str.
Calomfirescu, nr. 55 – dos. 3/1903, născ., p. 200. Acesta în calitate de colonel a fost decorat cu
numeroase distincții militare pentru faptele sale de război în anii 1916-1919. Fiul Nicolae I. Herescu
a fost scriitor și președinte al Uniunii Scriitorilor Români în perioada interbelică. Familia Herescu
se înrudea cu familiile boierești Defleuri, Vrăbiescu, Viișoreanu și alții. De precizat că și Nicolae
Herescu a locuit în parohia Obedeanu și a fost botezat la această biserică.
Obedeanu, nr. 1871: Familia Demetriadi. Dr. în medicină Gheorghe G. Demetriadi (n.
1813) căs. cu Luța (n. 1829) locuia lângă zidurile Baraților din mah. Brândușa178. Mai avea o casă
în Dealu Părului, aproape de cazarma Oota, iar o alta în mah. Sf. Gheorghe Vechi. Avea locuință și
în str. Obedeanu, nr. 1871179, o altă casă în sub. Sf. Spiridon180.
Lt. Scarlat G. Demetriadi, n. 1864, căs. cu Aurora, n. 1869 – dos. 3/1892, născ., f. 74v.
Constantin Demetriadi, n. 1858, ofițer, dom. sub. Brândușa, fiul dr. Gheorghe, n. 1813 și
Luța, n. 1829, la 17 ian. 1885 se căs. cu Emilia Periețeanu, n. 1867, Slatina, dom. sub. Brândușa,
fiica lui Vasile, n. 1829, propreitar și Elena, n. 1844, dom. Slatina, martori la căs. Gheorghe
Demetrescu ofițer, n. 1854, Constantin Filipescu, n. 1853, magistrat, Johan Hasselman, n. 1839,
profesor181.
Scarlat Demetriadi urmaș al acestora a rămas cunoscut în istoria României prin faptele de
eroism în luptele de la Orșova și Cerna din toamna anului 1916.
Căpitan Gheorghe Marcu, n. 5 iul. 1848 – dec. 25 oct. 1935, Craiova, căp., părinţi răp.
Constantin şi Zamfira, n. 1827, dom. Iaşi, la 29 apr. 1882 se căs. cu Zoe Apostol, n. 1862, dom. sub.
Hagi Enuşi, părinţi dec. Petru şi Elena, martori la căs. Ştefan Policrat, n. 1828, pensionar şi George
Marcu, frate, n. 1850, dom. Buc. – dos. 7/1882, căs. f. 121v.-122. În Primul Război Mondial având
gradul de general a ajuns mare mutilat de război datorită actelor sale de bravură. Gen, Gheorghe
Marcu și Zoe sunt părinții vestitului arhitect acad. Duiliu Marcu.
Familia Obedeanu: Numele acestei familii a fost trasmis și mahalalei și bisericii, ctitoria lor.
Vel căpitan de dorobanți Petru Obedeanu în anii 1693-1698, vel armaș (1705-1713), vel
sluger (1715), vel serdar (1716) în Divanul Craiovei în anii 1716-1720. A avut doi fii. Pe Gheorghe
176
Muzeul Olteniei, inv. 9433, donație familia Nicolae Vălimărescu, București, 1978, depistat Toma Rădulescu,
muzeograf.
177
Demetrescu, 2017, p. 181, 186, 189 – fotografia eroului, p. 199, 201 – placa comemorativă de atunci, unde Nicolae
T. Brăiloiu apare alături de ceilalți trei avocați căzuți pe câmpul de luptă, p. 202, 333, 352, 357, 361, 365, 375.
178
„Gazeta Craiovei”, nr. 43/1877 din 24 apr., p. 4.
179
180
„Gazeta Craiovei”, nr. 138/1883 din 25 nov., p. 4.
181
SJAN Dolj, Reg. st. civ. Craiova, dos. nr. 9/1885, căs., f. 25.
237
Obedeanu care a fost vel căpitan în anii 1706-1708 și pe Costandin Obedeanu biv vel armaș în
1716, membru în Divanul Craiovei în anii 1718-1739. La 1719 erau boieri de clasul I la județul
Dolj, iar la 1727 în Conscripția Virmondiană figurau cu 11 moșii182.
Vornicul Constantin Obedeanu, conform Conscripției Virmondiene din 1727 avea moșie în
județul Mehedinți la Maglavit și Hunia, azi Dolj, împreună cu Ion Păianu183. El era socrul lui Ștefan
Pârșcoveanu pe care l-a numit epitrop al averii sale la 24 martie 1753184.
Constantin Obedeanu a lăsat în anul 1753 prin testament pentru așezământul social (spital)
al ctitoriei sale – Biserica Obedeanu mai multe sate și moșii în județele Dolj (satele: Giurgița,
Albești, Balota de Sus, comuna Murgași, Sulari, Tencănău, Seaca de Câmp) și Gorj (satul
Mogoșani)185.
Urmașii vornicului Constantin Obedeanu și ai lui Ion Păianu spre sfârșitul secolului XVIII
au dăruit moșia Hunia bisericii Adormirea Maicii Domnului – Dudu din Craiova186.
Vel serdar Petrache Obedeanu, n. la Craiova în 1790, după catagrafia boierilor din Oltenia la
1829 avea un venit de 6.000 lei și locuia în Craiova187.
Clucerul Iancu Obedeanu era proprietar al moşiei Predeşti, plasa Dumbrava, jud. Dolj188.
Vasile Obedeanu din București la 1873 la Pietrișu, Romanați avea moșie, ca și C.S.
Otetelișanu și Antonie Brăiloiu189. Stabilit la Botoșani pe la 1874 avea moșie la Oboga de Jos –
Romanați, moșie situată pe Olteț, casă cu 3 încăperi, grajd, șopru, cuhnie, casă de cârciumă, crâng
de tufari spre apus de 7-8 pogoane, zăvoi de sălcii de două pogoane. Soția lui se numea Natalia,
locuiau pe Calea Mogoșoaei la nr. 119190.
Familia Paliu. În secolul al XIX-lea membrii familiei Paliu, locuiau pe str. Obedeanului. De
precizat că până după 1975 aici a locuit gen. Gheorghe Georgescu, fratele lui V.G. Paleolog
(pseudonim preluat de la strămoșii Paliu), exeget brâncușian, și I.B. Georgescu, avocat vestit,
primar al Craiovei, istoric și om de cultură. Irimia Paliu, n. 1818, arendaş, căs. cu Teodora, n. 1836,
fiul Dumitru, n. 9 nov. 1866, dom. str. Episcopia, sub. Hagi Enuşi – dos. 7/1866-1867, născ., căs.,
morţi, f. 37. Avea un lot vecin cu casele lui Ivancea Constantinescu rachier în mah. Hagi Enuși în
apropiere de drumul ce merge în deal la biserica Hagi Enuși191.
Stan Paliu – dec. ante 1874, bunicul celor trei frați amintiți mai sus avea casele pe str.
Observatorul de Foc din mah. Episcopia, mai avea un loc arător la marginea Craiovei la Gropiștea
sau Hanul din Nisip de 3 pogoane, vecin cu prăvălia pe Pisc, apus drumul ce merge la Hanul din
Nisip, la sud cu locul lui Nică Cătăneanu și la nord cu Ion Romanescu, căpitan în oastea lui Tudor
Vladimirescu, mort în mai 1821 la Drăgășani cu Detașamentul Sacru (bunicul primarului Nicolae
Romanescu)192. Tot acesta la Albești avea moșie, iar urmașa sa a fost Eliza Alexandrescu, n. Paliu,
căs. cu Iorgu Alexandrescu. La rândul său a lăsat moștenirea lui I.B. Georgescu și fraților săi193.
Aceasta locuia în casa din mah. Obedeanu, avea moșie la Corlatele și o vie în Plaiul Teișului.
Biserica din Cimitirul Sineasca a fost donată orașului Craiova de Elisa Alexandrescu (aici au odihna
veșnică membrii familiilor Alexandrescu și Georgescu).
Familia Păianu. În timpul lui Mihai Viteazul Ioan Paia a fost comis. Ei s-au înrudit cu
familii boierești: Brădescu, Mehedințeanu, Obedeanu. La 1719 erau boieri de clasul al II-lea la
182
Măneanu, 2018, pp. 262-263.
183
Ciobotea, 2018, pp. 158-159.
184
Cioarec, 2012, p. 94.
185
Cioarec, 2016a, pp. 506-513.
186
Cioarec, 2016b, p. 51.
187
Apud Măneanu, 2009, p. 295.
188
SJAN Dolj, Protoieria jud. Dolj, dos. 14/1851, f. 1.
189
„Gazeta Craiovei”, nr. 32/1873 din 13 iun.
190
„Gazeta Craiovei”, nr. 22/1874 din 12 mai, supliment, p. 2; nr. 36/1876 din 4 apr., p. 2.
191
„Gazeta Craiovei”, nr. 127/1875 din 7 dec., p. 1.
192
„Gazeta Craiovei”, nr. 1/1874 din 3 ian., p. 1.
193
Mărgineanu et al., 2015, p. 57.
238
RĂDULESCU Toma
Mehedinți și stăpâneau sate și moșii în Oltenia pe la 1727 (Conscripțiunea Virmondiană). La 1755

Barbu Păianu era biv vel medelnicer, la 1783 Costandin Păianu era vel serdar194.
Moșiile Paia, Gubaucea, Hunia, Maglavit, Booveni, Rojiște, Drăgnei din județul Dolj au fost
în stăpânirea boierilor Păianu, originari din Paia, azi Dolj, localitate amintită în documente încă din
1589195. Și moșia Cetate – Dolj a fost cumpărată în 1753 de viv vel medelnicerul Barbu Păianu, iar
mai târziu Gheorghe Păianu a inclus-o în foaia de zestre a uneia din fiicele sale la căsătoria cu
Constantin Haralambie, rămânând în posesia acestei familii196.
În lista din 1831 a jud. Dolj a celor care au drept de alegere (59 persoane) figurează și
parucic Păianu197. Tot în acest an proprietarul moșiei Paia erau Teodorache și Nicolae Păianu,
moșia Gubaucea era în proprietatea lui Fotache și Teodorache Păianu, precum și vornicul Ion
Știrbei, moșiile Rojiștea de Jos și Booveni (în parte) erau tot ale lui Nicolae Păianu198. În 1845
proprietari erau Stanca Păianca și Dincă Coțofeanu.
Ion Nicolae Păianu, n. 1832, căs. cu Elena Păianu, n. Brătianu, în anul 1848, fiul Nicolae, n.
13 apr. 1869– dos. 4/1869, născ., f. 38.
Familia Portărescu. La 1719 boierii Portărescu erau încadrați la rangul al III- lea de boieri
la Dolj199.
Dimitrie Portărescu, n. 1803, căs. cu Caterina, n. 1816 – dos. 6/1873, f. 53. Dimitrie
Portărescu avea moșie la Rasnic – Dolj200. În lista din 1831 a jud. Dolj a celor care au drept de
alegere (59 persoane) figurează și Dimitre Portărescu201.
Familia Roscovschi: Sevastița Ruscovschina (amintită în reg. st. civ. ale bisericii
Obedeanu), era căsătorită cu maiorul Frantz Roscovschi. Ea avea moşie împreună cu sărdarul
Dimitrie Pleniceanu la Călugărei şi împreună cu Sava Piţa la Bucovicioru, plasa Dumbrava – Dolj
la 1851202.
Mihail Roscovschi (1831-1877), inginer, fiul răposatului maior Frantz Roscovschi şi
Sevastiţa – n. 1812 - dec. la 8 mai 1877 – dos. 8/1877, f. 112v., morţi.
Ana Cuțarida, n. Roscovschi, 1837 – dec. 28 mai 1900, soră cu ing. Mihai Roscovschi,
văduvă prin deces, fiica răposaților Franț și Sevastița, dom. str. Sf. Gheorghe Nou, nr. 14 – dos. nr.
8/1900, dec., p. 156.
Nicolae Roscovschi (Roskowski) - Brănișteanu, n. 25 mart. 1843, doctor în medicină, avea
moşii în Cârlogani – Olt şi Golfinu – Dolj203, la Urzicuța (casă și moșie) - Dolj204. Moșia Urzicuța –
Plasa Balta, Dolj era în proprietatea lui dr. Nicolae Rovscovschi, Elena Roscovschi, Victoria G.
Cernătescu, Ion G. Cernătescu205.
El s-a căsătorit, fiind catolic, la 5 ian. 1873 cu Elena, n. 1851, fiica lui Ion G. Cernătescu și
Victoria; ortodoxă – dos. 6/1873, f. 15, şi obţine aprobarea pentru căsătoria lor la 24 dec. 1872
printr-o decizie consistorială din 15 dec. acelaşi an (naşul tinerilor Nicolae Haralamb, cununat de
pr. Dimitrie Dobrea de la Sf. Nicolae Belivacă şi diaconul Petre de la cimitirul Sineasca)206.
194
Măneanu, 2018, p. 267.
195
196
Cioarec, 2016b, pp. 52-53.
197
198
199
Măneanu, 2018, p. 269.
200
„Gazeta Craiovei”, nr. 59 din 15 nov. 1872, p. 2.
201
202
SJAN Dolj, Protoieria jud. Dolj, dos. nr. 14/1851, f. 4v.
203
SJAN Dolj, Serv. adms., dos. nr. 5/1888, f. 21, nr. 452.
204
„Gazeta Craiovei”, nr. 29 – 3 iun. 1873, p. 4.
205
„Gazeta Craiovei”, nr. 6/1876, din 11 iun., p. 1.
206
SJAN Dolj, Protoieria Doljului, dos. nr. 7/1872, f. 19, dos. 3/1873, f. 32.
239
Dr. Nicolae Rovscovschi locuia în mahalaua Obedeanu într-o casă cu etaj, fiecare etaj cu 8
camere, două intrări separate, dependințe, mai avea 880 pogoane la Golfinu – Romanați207. În anul
1897 a trecut la cele veșnice. El a urmat Școala de Război la Petersburg și Facultatea de Medicină
în Germania. Nicolae Roscovschi a participat la războiul franco-geman și la Războiul de
Independență când s-a îmbolnăvit de tifos exantematic. Casa sa a fost spital pentru răniți în anii
1877-1878. Ca medic a activat în cadrul Sitalului „Th. I. Preda”208.
Alături de alte personalități ale orașului Craiova, în număr de 64 persoane, dr. Nicolae
Roscovschi a făcut parte dintre membri votați de birou conform statutelor „Societății craiovene”
pentru învățământul și cultura poporului, societate concepută conform statului „cu scopul de a
răspândi învățământul și Cultura în poporu prin inițiativă privată”. Fondurile se vor realiza din
contribuția membrilor săi și vor contribui la întemeierea de școli de băieți și fete și de organizarea
de cursuri pentru adulți209.
Muzeul Olteniei în anul 1955 a obținut prin donație de la familia Roscovschi trusa medicală
folosită de acesta precum și documente și fotografii referitoare la proprietățile familiilor
Roscovschi-Cernătescu Cârlogani.
Familia Stanomirescu. Sublocotenent Vlasie Stanomirescu, n. 1854, București, fiul
răposaților Nae şi Zoia, n. 1839, dom. Piteşti, la 16 iun. 1882 se căs. cu Maria Gavrilescu, n. 1861,
Craiova, dom. sub. Obedeanu, părinţi: Dumitru, n. 1824, proprietar şi Sofia, n. 1839 – dos. 7/1882,
căs., f. 50v.-51. Vlasie Stanomirescu s-a distins ca ofițer în timpul Războiului de Independență prin
fapte de vitejie, primind diverse distincții militare, fapt comfirmat de izvoarele istorice ale timpului
și în numeroase lucrări de specialitate.
Familia Strâmbeanu. Drăghiceanu Strâmbeanu a fost vel medelnicer la 1714, vel serdar la
1716. Fiul său Costandin Strâmbeanu a fost în 1719 consilier al administrației provinciale a Olteniei
și vornic al județului Mehedinți, iar familia era încadrată la clasul I de boierie la Mehedinți – avea 7
și ½ sate (Conscripția Virmondiană, 1727)210.
Consilierul Strâmbeanu, conform Conscripției Virmondiene din 1727 în județul Mehedinți
avea moșie la Obârșia211. Vel stolnic Costandin Strâmbeanu a fost caimacam al Craiovei la 1746,
vel vistier la 1753, iar în 1765 a trecut la cel veșnice. Fiul său tot Costandin a fost vel șetrar la 1770,
alt fiu Mihail Strâmbeanu a fost biv vel vornic la Târgoviște în 1762212.
În lista din 1831 a jud. Dolj a celor care au drept de alegere (59 persoane) figurează și
paharnicul Nicolae Strâmbeanu213.
Toma Strâmbeanu, n. 1814-1879, avocat, căs. cu Elena, n. 1829, fiul Gheorghe, n. 10 ian.
1867 (martori la naştere Mihalache Iliescu, n. 1811, avocat şi Ştefan Musceleanu, n. 1814,
proprietar) – dos. 7/186-1867, născ., căs., morţi. Locuia într-o casă cu un etaj – sus 4 odăi, jos 4
camere, cuhnie, cămăruță, tot cu pivniță dedesupt și avea ca vecini la răsărit Catinca Niculescu, la
apus str. Baraților, la nord șoseaua ce conduce la Grădina Mihai Bravul și la sud Niță D.
Puțureanu214. Un urmaș al său anume Jak Strâmbeanu s-a căsătorit cu Meletina C. Iovipale, rudă
directă cu boierii Stoenești, ctitorii bisericii Sf. Gheorghe Nou.
Toma Strâmbeanu a fost redactor al periodicului „Naționalul” apărut în timpul revoluției de
la 1848, avocat vestit, autor de piese de teatru și poezii215.
207
„Gazeta Craiovei, nr. 5/1879, din 12 ian., p. 4.
208
Iubu, Rădulescu, 2001, p. 16
209
***, 1875, p. 6 și 12.
210
Măneanu, 2018, p. 265.
211
Ciobotea, 2018, pp. 156-157.
212
Măneanu, 2018, p. 265.
213
214
„Gazeta Craiovei”, nr. 94/1875 din 17 sept., p. 1; nr. 6/1876 din 21 ian., p. 1.
215
Rădulescu, 2013, pp. 127-128.
240
RĂDULESCU Toma
Familia Voiculescu. Preda I. Voiculescu, n. 25 dec. 1828 la Craiova, avea moşii la

Cernelele şi Craiova216. Locuia pe str. Obedeanu, nr. 1. Fiul Ştefan Voiculescu, n. 1859, proprietar,
căs. cu Elena, n. 1871 – dos. 3/1900, născ., f.42v. – dos. nr. 1/1907, născ., nr. 31.
Str. Mihai Bravu: Familia Cezianu. Constantin Şt. Cezianu, n. 1849, proprietar, căs. cu
Elena, n. 1859, fiul Gheorghe, n. 11 iun. 1882 – dec. 9 nov. 1957, Buc., r. 1 Mai, martor la naştere
Gheorghe Brăiloiu, n. 1861, militar, frate cu Elena Cesianu – dos. 3/1882, născ., f. 59. Avea în
stăpânire moșia Racovița din apropiere de Balș217.
Dinu Cezianu, fiul lui Constantin, a fost diplomat și ambasador al României la Paris în
perioada interbelică, „Casa Cezianu” din București fiind una din cele mai cunoscute monumente de
arhitectură specifică sfârșitului sec. al XI-lea.
Str. Cernețului: Familia Defleuri. Alexandru Defleuri, n. 1847, agricultor, fiul lui
Theodor, n. 1816, proprietar și Catinca, n. 1831, la 5 feb. 1872 se căsătorește cu Acrivița Nicolau, n.
1851, fiica răposatului Nicola Dimitriu și Titia Nicolau – dos. nr. 6/1872, f. 72v.-73 – dos. nr.
10/1873, f. 54.
Defleuri Dumitru – n. 1851, ing., căs. cu Sofi – n. 1865, fiul Nicolae, n. 7 aug. 1881 – dec.
13 febr. 1965, Craiova, fiul Teodor , n. 9 mart. 1883 – dec. 28 mart. 1951 – dos. 4/1881, născ. f.
27v, – dos. nr. 2/1883, născ., f. 29.
Familia Defleuri se înrudea cu familiile Herescu, Vrăbiescu, Viișoreanu și aveau moșie la
Bârca-Dolj.
Str. Carada: Familia Fratoștițeanu. Autoritățile austriece au recunoscut în anul 1719
familia Fratoștițeanu ca boieri de clasul al III-lea. Timp de două secole sunt atestați la Cerneți,
Craiova, în județele Dolj și Mehedinți218.
Polidor Fratoştiţeanu, n. 1842, proprietar, căs. cu Smaranda, n. 1846, – dos. 4/1882, născ., f. 98.
Restul membrilor familiei Fratoștițeanu sunt întâlniți mai ales în mahlalaua Sf. Gheorghe
Nou din Craiova (erau rudă cu ctitorii Stoenești ai bisericii). Â
Str. Secularizării: Familia Gârleșteanu. Numele de familie provine de la satul Gârlești,
situat la nord de Craiova și atestat încă din 1574. La 1719 familia era recunoscută ca aparținând
clasului al II-lea în județul Gorj. Mihai Săulescu a semnat memoriul celor 62 de boieri de la Târgu
Jiu, iar Negoiță este menționat în Conscripția Virmondiană din 1727 în rândul boierilor din Oltenia,
a fost ispravnic de plasă 219. Mihail Săulescu este și ispravnic de plasă în această perioadă220.
Vasilache Gârleşteanu, n. 1820, proprietar şi magistrat (n.n. întâlnit în reg. st. civ. ale
bisericii Obedeanu în anii 1832-1864), căs. cu Alexandrina, n. Ruscoschi (Roscoschi), în anul 1835,
având ca naș de cununie pe marele logofăt Dimitrie Haralamb – dos. 3/1869, născ., f. 49. Ulterior a
locuit pe str. Sf. Gheorghe Nou, nr. 8. Acesta a îndeplinit mai multe funcții administrative –
subocârmuitor în plasa Balta – Dolj, „comisar pentru trebuința oștirii rusești”, din 1856 avea rangul
de pitar, a fost și prefect al județului Olt221. A avut doi fii. Pe Dimitrie Gârleșteanu care a fost
membru al Curții de Apel din Craiova, prefect de Dolj în anul 1893 și Iosif Gârleșteanu (n. 28 apr.
1867) care a fost general de brigadă la Corpul III Armată, la 29 dec. 1910 a fost numit prefect al
Doljului, iar în 1913 membru în consiliul superior al agriculturii. Iosif Gârleșteanu a avut doi copii,
pe Mihai și Ioan Gârleșteanu, care aveau ca obiect de activitate comerțul cu automobile222. Ei
locuiau pe str. Unirii nr. 44 unde se afla și firma „Auto Oltenia”223.
216
SJAN Dolj, Serv. adms., dos. 5/1888, f. 24, nr. 383.
217
„Gazeta Craiovei”, nr. 114/1882 din 24 sept., p. 1.
218
Măneanu, 2014, p. 643.
219
Apud Măneanu, Măneanu, 2014, p. 54.
220
Ciobotea, 2017, p. 88; Măneanu, 2018, p. 261.
221
Georgescu, Soreanu, 2018, p. 226.
222
Georgescu, Soreanu, 2018, pp. 226-227, vezi și pp. 228-231 cu genealogiile familiei.
223
Georgescu, Soreanu, 2018, pp. 226-227.
241
Hristodora Gârleșteanu a fost căsătorită cu pitarul Ion Gh. Cernătescu și locuia într-o casă
lângă biserica Sf. Spiridon pe terenul care a aparținut Vlădoenilor, fiica sa Elena s-a căsătorit cu dr.
Nicolae Roscoschi (Ruscoschi) și avea moșie la Urzicuța, Dolj. Avea un frate vitreg, și anume
Barbu Vlădoianu din familia ctitorilor bisericii Sf. Spiridon224. Mai avea o mătușă Bălașa Sineasca,
fondatoarea cimitirului ce-i poartă numele.
Familia Săulescu. Gheorghe Săulescu–n. 1829, proprietar, căs. cu Ana – n. 1841, fiul
Alexandru, dec. la 6 mart. 1883, în vârstă de 19 ani, dom. Valea Episcopiei, sub. Sf. Spiridon – dos.
11/1883, morţi. Locurile lui Bălașa Sineasca erau împreună cu cele ale dr. Nicolae Roscovschi și
Gheorghe Săulescu, în gardul cimitirului. Dr. N. Roscovschi avea acest pământ moștenit de la
Bălașa Sineasca și se afla în partea dinspre nord a cimitirului cuprins între seliștea numită Cornițoiu
și șanțul perimetrului225. De asemenea avea moșie la Rasnic unde ridicase și un conac (aici a fost
adăpostit o parte din obiectele Muzeului Municipiului București în anii 1943-1944), iar o biserică
cu hramul Sf. Gheorghe este ctitoria lui M. Săulescu, ridicată pe la mijlocul secolului al XIX-lea226.
Nicolae Săulescu, n. 1833, proprietar, căs. cu Smaranda, n. 1839, avea moșie la Brădești,
Dolj, la fel ca și Nae Greceanu. Mai avea moșia Catina din comuna Braloștița227.
Costache Săulescu, n. 1827, frate cu Nicolae Săulescu, dom. mah. Petru Boji – dos. 17/1868,
dec., f. 20.
Ecaterina, fiica lui Matei Săulescu, n. 1875, dom. str. Calomfirescu, nr. 78, sub. Obedeanu,
avea o fiică Margareta, n. 30 oct. 1906 – dec. 4 iun. 1980, adoptată de Ana Săulescu – dos. 3/1906,
născ., f. 136.
Deputatul de Dolj, Mihai Săulescu (1861-1929, înmormântat în biserica din Brădești –Dolj,
fiind rudă cu boierii Brădești și familia lui Nicolae Romanescu), la 12 oct. 1889 semnează Actul de
Fundațiune al Bisericii Sf. Dumitru din Craiova alături de reprezentanții puterii de atunci.
În prioada interbelică o bună parte din colecția de manuscrise și documente a lui Mihail
Săulescu, fost ministru de finanțe și profesor universitar a intrat în colecțiile Muzeului Olteniei prin
intermediul soției sale Ana Săulescu.
Str. Jianu, nr. 182: Familia Broșteanu. Iancu Broşteanu, n. 1820, proprietar, căs. cu
Profira, n. 1830, fiul Consatntin, n. 24 ian. 1866 (martori la n. C. M. Otetelişanu, n. 1827, proprietar
şi Panait Copce, n. 1806, proprietar) – dos. 1/1867, născ, f. 32.
Zamfir Ioan Broşteanu, n. 1819 – dec. 12 apr. 1903, proprietar, decorat cu Ordinul „Coroana
României” în grad de cavaler, căs. cu Profira Urdăreanu, n. 1836, dom. str. Jianu, sub. Obedeanu -
dos. 5/1871, năs., f. 23, nr. 844 – dos. 7/1903, dec., p. 374.
Gen. Ernest Broșteanu, fiul lui Zamfir, a fost erou în Primul Război Mondial, iar brevetele
decorațiilor sale se află în colecțiile Muzeului Olteniei.
Familia Gigârtu. Theodor Gigârtu, proprietar – n. 1835 – dec. 7 ian 1872, din mahalaua
Episcopiei, fiul lui Ioan Gigârtu – n. 1800 și Catinca, la a doua căsătorie cu Lucsiţa – n. Vilara, fiica
răposaţilor Ecaterina Ioan Gigârtu-n. Coţofeanu, s-a căsătorit la 17 aug. 1870 cu Finareta Isvoranu –
n. 1849 la Brabova, fiica lui Barbu Isvoranu, 63 ani, proprietar în Craiova şi Stanca 49 ani – dos.
8/1870, căsătorii – dos. nr. 10/1872, f. 18v.
Ioan Gigârtu, n. 1800, văduv, proprietar – dec. 14 feb. 1881 – dos. 11/1876, dec. – dos.
10/1881, morţi, f. 43. Acesta avea proprietate la Coțofenii din Față228. Era rudă cu familia Broșteanu
din Coțofenii din Dos unde proprietar era maior Petre Gigârtu, care se învecina la nord cu
proprietatea lui Statie Stoenescu la Scaești, Dolj229.
224
Detalii despre familia Gârleștenilor vezi la Georgescu, Soreanu, 2018, pp. 221-231.
225
SJAN Dolj, Primaria Craiovei, serv. tehnic, dos. nr. 1/1871, ff. 94-95.
226
Ciobotea, Turaiche, 2013, pp. 472-474.
227
„Gazeta Craiovei”, nr. 56/1874 din 22 dec., p. 1, supliment; nr. 76/1875 din 21 iul., p. 2.
228
229
242
RĂDULESCU Toma
Locot. Petre I. Gigârtu, fiul lui Ion Gigârtu, n. 1846, căs. cu Olga Bălcescu (soră cu Ana
Culcer și Zoe Mandrea, fiica lui Barbu Bălcescu și Elena Aman), n. 1855, fiica Iulia, n. 21 dec.
1876, dom. str. Samson, sub. Madona Dudu, fiica Manda, n. 19 iun. 1882, dom. str. Jianu, sub.
Obedeanu, martor la naştere, căp. Scarlat Baitler – dos. 6/1876, născ. – dos. 3/1882, născ., f. 68.
Acesta avea moșia Coțofenii din Dos230. Olga Gigârtu avea proprietatea Obârșia și Răpciunele –
moșia Predești – Dolj231. În 1882 lt. col. Petre Gigârtu a fost numit șef al Statului Major al Diviziei
mixte, comandant col. Barozzi232. Petre Gigârtu prin Înaltul Decret Regal nr. 1394/1882 de la
Regimentul 3 Călăraș a fost numit în administrația centrală a rezbelului, director de serviciu233.
General Petre I. Gigârtu a fost președintele Asociației „Smârdan” – grade militare inferioare în
cadrul căreia a contribuit decisiv la ridicarea Monumentului Independenței din fața Grădinii
„Bibescu” (azi Parcul „Nicolae Romanescu”).
Familia Otetelișanu. Barbu Otetelișanu a avut o soră, care s-a căsătorit cu Vlăduț
Romanescu (strămoșul primarului Nicolae Romanescu), la începutul secolului XVIII, iar fiica
acesteia a primit ca zestre din partea mamei sale pe lângă numeroase bunuri și case la Craiova234.
Familia Otetelișanu avea în stăpânire satul Vadul Diului, azi Calafat, pe atunci în județul
Mehedinți, conform Conscripțiunii Virmondiene din 1727. La 1719 era familie boierească de clasul
I pentru județul Vâlcea și avea patru sate. Ilie Otetelișanu a fost cea mai importantă personalitate
din această familie din epoca lui Constantin Brâncoveanu, fiind și ctitorul inițial al bisericii Sf. Ilie
din Craiova din anul 1715235.
Clucereasa Catinca Otetelișanca „cocoană pâmânteană de aici” s-a căsătorit în urmă cu peste
20 ani (n.n. ante 1805) cu vtori vistier Mihalache Loloescu „carele de felul său este grec” „cu care a
făcut și copil și s-a așezat în Craiova”. Mihalache Loloescu a fost în ocâtmuirea plășii Dumbrava, a
fost șef al pazei temniței și „a fost jefuit până la cămașă de rău făcători”. „Acum este foarte
scăpătat”236.
Constantin N. Otetelişanu, n. 1827-dec. 1872, avocat şi proprietar – dec. 12 mai 1872,
nepotul Mariei Otetelişanu, frate cu Catinca dec. şi ea, căs. cu Maria Şomănescu, n. 1828, fiica
Maria, n. 1864, în 1886 se căs. cu Dimitrie Istratie, n. 1858, avocat, fiul lui Gheorghe și Elena, dom.
Craiova; unchii Mariei Otetelișanu, Mihail Săulescu, n. 1858, avocat și Sava Șomănescu, n. 1838,
proprietari – dos. 6/1866, morţi, f. 62 – dos. 7/1866-1867, născ., căs., morţi, f. 221 – dos. 3/1869,
născ., f. 71 – dos. 4/1869, născ., f. 64 – dos. 4/1871, născ., f. 43, nr. 684 – dos. nr. 10/1872, f. 91 –
dos. 9/1873, f. 50v. – dos. 9/1886, căs., pp. 7-8. Ca urmare a decesului lui Constantin Otetelișanu în
1872 au rămas moștenitori soția Maria și minorul Emilian Otetelișanu.
În ziua de 10 aug. 1870 s-a născut Constanţa Otetelişanu, părinţi Constantin Nicolae
Otetelişanu – n. 1817, avocat şi Maria – n. Şomănescu – n. 1835 – dos. 3/1870, f. 67, născuţi. C.N.
Otetelișanu prin anul 1868 era avocatul Primăriei Craiovei237. Acesta avea moșie la Breasta și
decedase înainte de 1876 fiind moștenit de fiicele sale Constanța Argetoianu, Emilie Otetelișanu238.
Str. Ferentarilor, nr. 1481, Str. Florilor: Familia Glogoveanu. Dumitru Glogoveanu a
avut o poziție politică și socială importantă în timpul domniei lui Matei Basarab. În timpul domniei
lui Constantin Brâncoveanu, Matei Glogoveanu a fost mare căpitan la Cerneți, apoi ispravnic de
plasă în anul 1719 și Vornic al județului Mehedinți pe la 1727. Familia Glogoveanu, era la clasul I
al Olteniei, atunci avea 6 sate și jumătate239.
230
„Gazeta Craiovei”, nr. 37/1883 din 27 mart., supliment.
231
„Gazeta Craiovei”, nr. 83/1882 din 6 aug., p. 4.
232
233
234
Anton-Manea, 2003-2005, p. 407, 409.
235
Ciobotea, 2018, pp. 159-160; Măneanu, 2018, p. 263.
236
SJAN Dolj, pachet CLXX/6, doc. din 5 mai 1825.
237
SJAN Dolj, Primăria Craiovei, serv. adms, dos. nr. 3/1868, f. 116.
238
239
Măneanu, 2018, p. 261.
243
Constantin Şt. Glogoveanu (1804-1877), soţia Elena – n. 1827, la 3 iulie 1877 decedează, –
dos. 8/1877, II, f. 53, morţi. În lista din 1831 a jud. Dolj a celor care au drept de alegere (59
persoane) figurează și comisul C. Glogoveanu240. După catagrafia boierilor din Oltenia la 1829 vel
comis Constantin Glogoveanu s-a născut în anul 1801, ca fiu al clucerului Nicolae Glogoveanu,
locuia în Craiova și avea un venit de 300.000 lei241. Nicolae Glogoveanu și Stanciu Genescu au
ridicat în 1828 în satul Lumnic, parohia Degerați (Mehedinți) biserica cu hramul Sf. Nicolae,
ulterior fiind dispărută242.
Nicolae Constantin Glogoveanu - n. 1843, proprietar, căs. cu Celina (Selina) Filipp – n.
1846, fiul Ioan, n. 2 apr., 1871 – dec. 16 dec. 1952 la Buc., martori la naştere Constantin, n. 1831,
proprietar, dom. mah. Obedeanu şi Ioan Haralambie, n. 1827, proprietar, dom. Obedeanu, ambii
unchi după mamă cu născutul, fiul Gheorghe Petre n. 18 iun. 1883 – dos. 2/1871, născ., f. 42v.–
dos. nr. 3/1883, născ., f. 95 v.
Căp. Alexandru Glogoveanu, participant la Războiul de Independență și distins cu
numeroase ordine și decorații, din Regimentul 17 Artilerie, în mai 1882 demisionează (Decret regal
nr. 1263/7 mai 1882)243.
La începutul secolului XX casa familiei a fost vândută Craiovei și o bună perioadă de timp a
funcționat ca sediu al Primăriei și apoi în timpul regimului comunist ca Tribunal al jud. Dolj.
Familia Glogoveanu a donat Fundației Aman mai multe obiecte și documente din secolele
XVI-XIX, multe legate de personalitatea lui Tudor Vladimirescu. Tot acestei familii i se datorează
sute de documente care au aparținut lui Tudor Vladimirescu și care se constituie în tezaur național.
Str. Movilă, nr. 6: Familia Moscu. Căpitan Aurel Moscu, n. 1870, căs. cu Elena, n. 1882,
fiul Ion Şerban, n. 13 feb. 1906, căs. la 1 oct. 1937, București, cu Elena C. Pascu, dom. str.
Libertatea, nr. 13, sub. Brândușa, str. Movilă, nr. 6, sub. Obedeanu – dos. 3/1903, născ. – dos.
1/1907, născ., nr. 201. Acesta face parte dintr-o familie cunoscută de boieri și ctitori de biserici,
unul din strămoșii acestuia find epitrop principal al bisericii Domnița Bălașa din București.
Familia Pârâianu, nr. 5: Dimitrie Pârăianu, căp. n. 1869, Calopăr, Dolj, căs. cu Laura, n.
1880 – dos. 1/1906, născ. nr. 251 – dos. 8/1900, dec., p. 283.
Str. Cărămizarilor, nr. 1521: Familia Portărescu. Ecaterina Portărescu, soția lui Dimitrie
Portărescu, la 1879 avea ca proprietăți: Rasnicu, Georocelu-Dolj, Ungurelu și Negrești-Gorj244. Ea
era datoare cu 3.160 galbeni lui Dimitrie Portărescu și pentru această datorie a scos la licitație casa
sa din str. Cărămizarilor, nr. 1521, mah. Obedeanu, casă de zid acoperită cu tinichea, pivniță, grajd,
șopron, odaie de vizitiu, grădină cu pomi roditori. Casa se învecina la răsărit cu str. Secularizării și
cu proprietatea D-lui Demetre Caragea, la apus propreitatea I. Ilarian, la nord str. Cărămizarilor, la
sud proprietatea preotul Alecu și diaconu Dumitru245.
Familia Portărescu a donat lui C.S. Nicolăescu-Plopșor mai multe documente de familie din
secolele XVII-XIX precum și manuscrise, printre care cel mai important este „Condica
Portăreștilor”.
CATOLICI: Str. Obedeanu: Gheorghe Andras, n. 1830, muncitor, căs. cu Margareta, n.
1832– dos. nr. 13/1870, f. 26, 47; Nicolae Bauer, n. 1870, funcţionar, căs. cu Victoria, n. 1879, nr.
24 – dos. 2/1910, născ., nr. 605; Ecaterina Both, n. 1845, com. Maneschidorf, Austria - dec. 30 ian.
1903, Craiova, prot. a.-ung., nr. 52– dos. 7/1903, dec., p. 127; Carol Chepner, 40 ani, funcționar,
dos. 10/1871, f. 215; Falențiu Corec, n. 1840, decedat înainte de naşterea fiicei Eva decedată la 14
mai 1876, căsătorit cu Ecaterina - n. 1840 - dos. 2/1876, născuţi, - dos. 11/1876, morţi; Grigorie
Culman, n. 19 oct. 1883 – dec. 1936, brutar, dom. str. Obedeanu, nr. 32, fiul lui Lorenți (n. 1853
240
241
Măneanu, 2009, p. 295.
242
Rățoi, 2017, pp. 420-421.
243
244
245
„Gazeta Craiovei”, nr. 46/1879 din 27 apr.
244
RĂDULESCU Toma
cizmar, la 23 dec. 1882 se căs. cu Iosifina Victoria Apelt, n. 1863, fratele lui Lorenți – Carol, n.
1849, dom. București) căs. cu Eleonora Covaci, n. 1890, dom. str. Lipscani, nr. 4, fiica defunctului
Ferdinant şi Carolina – dos. 7/1882, căs., f. 280v.-281 – dos. 5/1883, născ., f. 98– dos. 6/1910, căs.,
nr. 268; Karl Delannosky – n. 1842, tâmplar, căsătorit cu Iuliana – n. 1850 - dos. 2/1876, născuţi,
dos. 12/1876; 7/1877, morţi; Franți Devorak, n. 1846, grădinar, căs. cu Antonia, n. 1846 – dos. nr.
15/1870, f. 8; Iulius Difeer, n. 1811 – dec. 10 apr. 1873, profesor, nr. 586 – dos. 10/1873, f. 11v.;
Eduard Groegher, n. Cassel – Prusia, 1849, naţ. germană, învăţător, luteran, părinţi: Ludovic, 70
ani, funcţionar în oraşul Csatrovitz – Prusia şi decedata Josefina, la 16 iul. 1881 se căs. cu Camila
Raichel, catolică, naţ. austro-ungară, n. Lugoj, 1855, părinţi: răp. Johan. şi Francesca, 48 ani, dom.
Craiova. Divorţaţi Craiova la 19 oct. 1887 – dos. 8/1881, căs., f. 37; Emanuel Hacik – n. 1847,
căpitan – dos. 3/1877, născuţi; Carol Heibel – n. 1832, comersant, nr. 38 - dos. 7/1877, f. 173,
morţi.; Frantz Hutterer, n. 1851 – dec. 2 ian. 1883, austro-ungar, maşinist, – dos. 10/1883, dec., f. 1
v.; Sidonia Iosef, n. Frantz Iosef, în anul 1857, naţ. austro-ungară – dos. 6/1882, născ. f. 16; Anton
Krain, n. 1855, fierar, protecție austro-ung., căs. cu Maria, n. 1862, nr. 20– dos. 1/1900, născ., p. 83;
Peter Mace, n. 1833, tâmplar, căs. cu Johana, n. 1836,– dos. 6/1866, dec., f. 320;
WilhemusMadaraz, n. 1835 – 20 mai la proprietatea mamei – Moldu - Ungaria, profesiunea liberă –
proprietar, american de naţiune, dom. mah. Obedeanu, fiul răposatului Ladislav şi baronesa
Elisabeta Mythenyi – America, se căsătoreşte la 28 aug. 1869 cu Emili Gölner – n. 1823 – Ungaria,
com. Rana Buzo, evanghelică, directoare pensionat, soţul decedat 1849, părinţi decedaţi Carol
Gölner şi Iuliana Halco Gölner, martori la căsătorie Gustav Arnold, profesor – n. 1819 şi col.
inginer Stanislas Copelisfech – n. 1829 din Bucureşti – dos. 18/1869, f. 12-13, căsătorii; Alfred
Marinzeler, n. 1828, proprietar, căs. cu Lena, n. 1838, fiul Alfred Carol, dec. la 16 martie 1868,–
dos. 17/1868, dec., f. 62; Olivier de Marenzzeller, n. 1858, Baden, naț a.-ung., fiul lui Alfred,
proprietar și Helena, dom. Craiova, la 18 feb. 1888 se căs. cu Irena von Maerbeck, cat. belgiană, n.
1868, Paris, dom. sub. Sf. Treime, fiica răp. Emanoil și Oliva; fiica Helena – n. 14 ian. 1889, str.
Griviţa nr. 12, sub. Băşica – dos. 8/1888, căs. f. 45– dos. 1/1889 născ., f. 22; Iacov Nicolici, n. 1820
– dec. 20 mai 1871, croitor, căs. cu Ana, n. 1824, dom. str. Obedeanu, str. Cernețului, sub. Belivacă
– dos.nr. 15/1870, f. 7v. – dos. 10/1871, f. 218; Albert Noey, n. 1843 în Ungaria – dec. 6 iun. 1906,
maşinistru, proprietar, căs. cu Rozalia, nr. 8 – dos. 3/1877, f. 28, născuţi - dos. 8/1906, dec., nr.
200; Frantz Peternnel, n. 1847, zidar, căs. cu Francisca, n. 1845 – dec. 18 ian. 1873, nr. 1890,
martor la deces Ștefan Peternnel, arhitect, n. 1848 căs. cu Carolina Snelter, fiica arh. Snelter Iosif–
n. 1843– dos. nr. 8/1873, f. 29 -dos. 23/1868, dec., f. 30 - dos. vol. 3/1875, 3/1877, născuţi– dos.
5/1883, născ., f. 57; Michel Reiter, n. 1870, a.-ung., tinichigiu, căs. cu Maria, n. 1880, dom. str.
Obedeanu, nr. 14 - dos. 3/1904, născ., p. 317 – dos. 2/1910, născ., nr. 503; Enric Scrzeszeuschi, n.
1859 la Leopolis, militar, dom. sub. Obedeanu, părinţi: Enrich, n. 1823, inginer, Gavrilia, n. 1836,
la 29 mart. 1882 se căs. cu Anna Hochne, evanghelică, naţ. germană, n. Augerburg în 1857, părinţi:
Wilhelm Albert Hoehn, n. 1832, dom. Komoshy – Prusia şi dec. Anna. Martori Constantin Olteanu,
unchi soţiei, funcţionar, Gustav Arnold, n. 1822, profesor, Daniel Barcoan, n. 1848, dom. în Sibiu,
profesor – dos. 7/1882, căs. f. 91v.-92; frații Emanoil și Enrich Skreszewski aveau case pe str. Sf.
Ioan Sebastian, 1691, alcătuită din 8 încăperi, cuhnie, spălătorie, 2 pivniți, grajd cu o suprafață de
25 stânjeni în față și 100 stânjeni în lungime, grădină de flori și legume, fântână în curte, casă de
baie tot în curte246; Frantz Seitz, naţ. austro-ungară, n. 1820 – dec. 27 sept. 1882, lemnar, căs cu
Josefa – dos. 11/1882, dec., f. 83. – dos. nr. 10/1871, f. 80; Gheorghe Simonis, n. 1823, pianist, căs.
cu Elisa (Elisabeta), n. 1841 – dec. 26 mart. 1873– dos. nr. 12/1867, f. 100- dos. 9/1873, f. 81v.;
Iacob Sirato,n. 1849, morar, căsătorit cu Ana – n. 1851 - dos. 10/1876, morţi; Iosef Stach,n. 1856,
maşinist, căs. cu Aurora – n. 1860,– dos. nr. 2/1883, născ; Iosif Şneiţer, n. 1814 – 27 aug. 1868,
căs. cu Thereza, n. 1825– dos. 23/1868, dec., f. 30; Iosef Tais, n. 1843, naţ. germană, nr. 32 – dos.
1/1898, născ., f. 146v.; Hubert Teegarten, n. 1838, naţ. germană, agricultor, căs. cu Leontina – n.
246
„Gazeta Craiovei”, nr. 112/1874, din 7 mart.
245
1843, dom. com. Ciuturoaia Romanaţi - dos. 11/1883, morţi, f. 38; Iosif Thaiss, n. 1842, dulgher,
căsătorit cu Margareta – n. 1848 – dec. 6 ian 1877, nr. 1528 - dos. 6/1876, născuţi; 7/1877, f. 34 v.,
II, 38 v., 44v., dec; Pompeus Țelu, 53 ani, morar, căs. cu Catrina, 50 ani, fiica Victoria, arendaș,
dom. str. Carol, nr. 30 – dec. 25 iunie 1871, 28 ani, nașul decedatei Constantin Dini Mihail, 34 ani,
sub. Sf. Arhangheli – dos. 10/1871, f. 256; Gustav Velter, n. 1883, mecanic, căs. cu Adela, n. 1885,
nr. 7 – dos. 2/1910. născ., nr. 505.
Str. Viitorului: 11. Iosef Dektinger,n. 1864, mecanic, maghiar, căs. cu Ema, n. 1878, , nr.
17– dos. 2/1906, născ., f. 163; Elena Rustic, n. 1867, str. Viitorului, nr. 32– dos. 3/1900, născ., f. 7.
Str. Barbu Catargiu: George Feisthamel, n. 1862, cismar, căs. cu Magdalena, n. 1866, , nr.
4– dos. 3/1900, născ., f. 47v.; Victor Schuler, căs. cu Roza, cat., nr. 19 – dos. 9/1900, dec., p. 83.
Str. Calomfirescu: Mihai Alyaier, n. Deta – Ungaria la 1846 – dec. 13 mai 1885, naț a.-
ung., morar, fiul răp. Johan și Barbara, nr. 25 – dos. 10/1885, dec., f. 195; Ana Malch, n. 1870, cat.,
tatăl Josef, fiul Mircea, n. 5 mai 1900 – dec. 7 mart. 1970, nr. 75 – dos. 2/1900, născ., p. 89; Iacob
Millecher, n. 1866, Cudriț – Austro-Ungaria, cet. a-ung., tinichigiu de ornamente, fiul lui Francisc,
comerciant și Tereza, dom. Cudriț, la 27 aug. 1892 se căs. cu Elena Dorotheia Țvengher, n. Craiova,
1872, cat., naț. a.-ung., fiica lui Frederich, comerciant și Augustina, nr. 16 – dos. 9/1892, căs., f. 54
– dos. 9/1903, dec., p. 8; Iohan Petri, n. 1859, antreprenor (zidar) căs. cu Elisabeta, n. 1866, nr. 59,
63 – dos. 2/1900, născ., p. 59 – dos. 1/1903, născ., p. 325– dos. 8/1900, dec., p. 63– dos. 7/1903,
dec., p. 391; Iosif Salveter – n. 1847, dăogar, căsătorit cu Ellena – n. 1854, nr. 32 - dos. 6/1876,
născuţi– dos. 10/1885, dec., f. 222v.; Friderich Zvengher, n. 1833, tâmplar, chiristigiu, nr. 31, căs.
cu Augustina – n. 1849, fiica Augustina –n. 27 mart. 1877 – 7 ian. 1956, Craiova cu numele de
Klahmede - dos. 2/1877, f. 53v., născuţi– dos. 2/1906, născ., f. 91.
Str. Alexandru cel Bun: Frantz Anfand, n. 1865, cârnățar, căs. cu Helena, n. 1874 – dos.
2/1892, născ., f. 14v.; Johan Baranyi n. 1868, tâmplar, căs. cu Luiza, n. 1880, nr. 5 – dos. 3/1910,
născ., nr. 1154; Arpad Conrad, tâmplar, nr. 19 – dos. 9/1910, dec., nr. 513; Iosif Țirmasi, n. 1850,
Buc. – dec. 26 oct. 1903, Craiova, cat., mecanic, nr. 22, - dos. 9/1903, dec., p. 247.
Str. Barbu Catargiu: George Feistheniel, n. 1861, cismar, naţ. germană, căs. cu Magda, n.
1877. În 1940 a căpătat naţiunea română – dos. 3/1898, născ. f. 50v.; Angela Frauth, n. 1879 la
Turnu Severin – dec. 16 apr. 1939, dom. Craiova, nr. 106, la 12 mart. 1910 se căs. cu Ioan M.
Dragomirescu, n. 1868 la Seaca de Pădure, sergent de oraş– dos. 5/1910, căs., nr. 108; Ana Gaspar,
n. 1836 – dec. 29 mai 1906,– dos. 8/1906, dec., p. 168; Iosif Gaspar, n. 1861, lemnar, naţ. germană,
la 28 in. 1910 se căs. cu Maria V. Ioan – n. 1876, ortodoxă – dom. str. Unirii, nr. 139, nr. 34– dos.
nr. 2/1889, născuţi, f. 30v. – dos. 3/1898, născ. f. 112– dos. 6/1910, căs., nr. 210; Ianosi Hopp, n.
1849, lemnar, căs. cu Thereza, n. 1876, nr. 45 - dos. 2/1904, născ., p. 206; Victor Schuler, căs. cu
Roza, cat., nr. 19 – dos. 9/1900, dec., p. 83; Andras Markali, n. 1870, catolic, muncitor, căs. cu
Ghizela, n. 1885, nr. 73- dos. 2/1904, născ., p. 61.
Str. Carada: Frantz Banfi, n. 1840, com. Ciungraţ, Austro-Ungaria, tâmplar – dec. 27 mart.
1883 – dos. 11/1881, morţi, p. 53; Iosef Csetneky – n. 1833, căs. cu Susana – n. 1834 – dec. 8 febr.
1877 - dos. 7/1877, f. 192 v., morţi; Elena Renatarde, n. 1825 – dec. 9 iul. 1881, Telvinas –
Austria, căs. cu Giovanni, n. 1842, nr. 1871 - dos. 12/1881, dec, p. 85; Ioseph Salveter – n. 1847 în
Becicherec - Austria, dogar, fiul lui Mateas – n. 1813 , tabac şi răp. Ana, căs. la 24 apr. 1875 cu
Anna Weis – n. 1855 Chichindia – Banat, părinţi Mihail –n. 1809 şi Anna –n. 1823, ambii în
Craiova, văduv prin moartea soţiei Charlote, fiul lui Mateas – n. 1815 şi al Anei, căsătorit cu Anna
Charlothe – n. 1853, Craiova, tatăl Venceslav Frosi – n. 1825, şi a doua căs. Magdalena Bauer – n.
1854 Ceanad – Ungaria, fiica lui Mateas Bauer – n. 1837 la Csanad, căsătorie la 29 ian. 1876 – dos.
5/1875, căsătorii - dos. 7/1876, căsătoriţi - dos. 1/1881, născ., f. 85– dos. 5/1883, născ., f. 28v.
Str. Bourului: Johan Leopold Bertz, n. 1831, dulgher, căs. căsătorit cu Ecaterina – n. 1846 -
dos. 2/1876, născuţi.
Str. Primăverii: Bredean, n. 1874, naţ. germană, muncitor, căs. cu Ioana, n. 1870 - dos.
1/1898, născ., f. 45v.; Alexandru Maximilian Dinopol, n. 1859 – dec. 2 iun. 1882, subfarmacist
246
RĂDULESCU Toma
rezervist în Corpul sanitar, june, părinţi: Alexandru, n. 1828, inspector la Dacia Română, şi Maria,
n. 1841, dom. Buc., str. Primăverii, nr. 77, dec. la Brăila, sinucidere cu otravă în str. Frumoasă, nr.
570 culoare Albastră – dos. 11/1882, dec., f. 1; Frantz Hok, n. 1856, prot. aug.-ung., lăcătuș, căs. cu
Elena, n. 1864– dos. 2/1904, născ., p. 283; Emil Klara – n. 1872, german, contabil, căs. cu Ileana, n.
1875, nr. 42– dos. 1/899, născuţi, f. 138; Albert Krolovitz, n. 1873, naț. a. ung., tâmplar, căs. cu
Frederica, n. 1881, nr. 19– dos. 3/1903, născ., p. 88; Emilia Krolovitz, n. 1880, nr. 15– dos. 3/1898,
născ. f. 54v; Iosef Vavra, căs. cu Caterina, nr. 1,– dos. 8/1903, dec., p. 76.
Str. Brestii: Iosif Cistetestzchi, morar, căs. cu Ana, decedat 15 feb. 1885, fratele său Ventel,
n. 1845, f. 60 v.; Theresa Helliving, n. 1814 - dec. 28 mart. 1881, Carl Stal, ţinutul Hevig Holstein,
naţ. ungară– dos. 11/1881, morţi, p. 58.
Str. Victoria: Carolina Hertzeg, n. 1870, fiica Victoria, n. 12 mart. 1892 – dec. 19 iun.
1963, Buc., r. Tudor Vladimirescu– dos. 2/1892, născ., f. 28v. – dos. 3/1910, născ., nr. 1154.
Str. Severinului: Frantz Hlibl, n. 1834 – dec. 7 martie 1868, căruţaş, părinţi decedaţi Carol
şi Antonia din oraşul Eger – Ungaria, soţia Freda – dos. 17/1868, dec., f. 8.
Str. Banilor: Ecaterina Leonard, n. 1875, naţ. germană, nr. 5– dos. 3/1898, născ. f. 34.
Str. Dorobanți: Iuliana Vagner – n. 1851- dos. 2/1876; 3/1877, f. 53, născuţi.
Str. Mihai Bravu: Ferentz Sabos, n. 1831, fierar, naţ. austro-ungară, căs. cu Thereza, n.
1832 - dos. 1/1876, născuţi şi dos. 9/1876, morţi– dos. 8/1882, dec. f. 64v.
Str. Secularizării: Robert Tzirs, n. 1833, naţ. germană, tâmplar, căs. cu Catherina, n. 1843–
dos. 12/1882, dec.
Protestanți-luterani, calvini, unitarieni
Str. Obedeanu: Carol Bachner Carol – n. 1832, comersant, căsătorit cu Iozefina – n. 1842, -
dos. 1/1875, născuţi; Emilia Belr, n. 1865, Sibiu, naț. a.-ung., guvernantă, fiica răp. Andrus și
doamnei Elisabeta, n. 1832, dom. Craiova, la 10 apr. 1886 se căs. cu Petrache Sareciu, ortodox,
român, n. 1853, dom. Predești, muncitor - dos. 7/1886, căs., f. 177; Bethier Vilhelm – n. 1844,
fotograf, căs. cu Caterina – n. 1859– dos. 1/1883, născ., f. 26 – dos. nr. 2/1889, născuţi, f. 84; Peter
Catai, n. 1835 – dec. 16 oct. 1900, naţ. austro-ungară, muncitor, birjar, căs. cu Rochi (Rachel), n.
1848– dos. 1/1882, născ., f. 43– dos. 8/1882, dec., f. 57- dos. 9/1900, dec., p. 257: Andras Covaci –
n. 1838, muncitor, căs. cu Iulia – n. 1843 la 11 oct. 1883– dos. 5/1883, căs. f. 87; Costandin Gandy,
n. 1850, Buc., profesor de pian, dom. sub. Mântuleasa, fiul răp. Friderich și Otilia, la 25 aug. 1885
se căs. cu Elisabeta Preer, n. 1864, Sibiu, fiica lui Eduard, n. 1834, profofesor și Rosa, n. 1844,
dom. Craiova- dos. 9/1885, căs., f. 66v.-67; Carolina Herzogovci– n. 1861, servitoare - dos.
1/1883, morţi, f. 36; Mathias Kuzda, n. 1847, com. Stemechy de Boemia, naț. aug.-ung., grădinar
botanic, fiul răp. Mathias și Maria, la 22 apr. 1888 se căs cu Iuliana Gastgub, n. 1857, com. Kaiseth-
Austria, cat. aug.-ung., fiica răp. Thomas și Catherina– dec. 8 mai 1932, București – dos. 8/1888,
căs. f. 90; Sofia Loloşi, n. 1836 – 2. III. 1876, căsătorită cu Ştefan, str. Obedeanu - dos. 10/1876,
morţi; Mihali Lövintz, n. 1841, naţ. austro-ungară, muncitor, căs. cu Coporu, n. 1845– dos.
12/1881, morţi, p. 3; Johan Paulini, n. 1848, naţ. germană, postăvar, căs. cu Maria, n. 1856,
catolică germană, dom. str. Calomfirescu, nr. 32, sub. Dorob., fiica Emilia, n. 27 oct. 1892, nr. 20,
unchi născutei Frantz Heinerich, n. 1859, croitor – dos. 6/1892, născ., f. – dos. 6/1892, născ., f. 28v
- dos. 2/1898, născ., f. 157; Iulia Paur, n. 1877, nr. 30– dos. 6/1910, căs., nr. 36; Sigmond Pito, n.
1832, muncitor, naţ. austro-ungară, căs. cu Iulia, n. 1842,– dos. 9/1882, dec., f. 19; Feldmand
Satelin, n. 1840, profesor, căs. cu Josefina, n. 1848– dos. 8/1882, dec., f. 32v.; Gheorghe Simonis,
n. 1822, com. Homorod de Transilvania, fiul răp. Gheorghe și Ecaterina, pianist, la 14 nov. 1873 se
căs. cu Rosa Slangher– n. 1851, Clausburg, Transilvania, fiica dec. David. și Rebera - dos. nr.
7/1873, f. 67 - dos. 1/1977, născuţi; András Siucz, n. 1845, muncitor, soţia Ana, n. 1848 - dos.
2/1882, născ., f. 95v. – dos. 9/1882, dec., f. 72; Tsomos Ştefan – n. 1836, inginer, căsătorit cu
răposata Elena - dos. 12/1876, morţi; Edmond Vincentz, n. 1846, profesor, fiul lui Francisc și
Elisabeta din orașul Kolomea, căs. cu Adela–n. 1869, dom. nr. 1889, fiul Alfred, n. 27 sept. 1881 –
dec. 8 oct. 1951, Buc. r. N. Bălcescu, fiul Richard Ernest Leopold, n. 23 iun.- dec. 15 feb., 1883; la
247
22 aug. 1888 se căs. cu Iulia Arnold, prof., n. 1860, fiica profesorului din Craiova, Gustav Arnold și
a răp. Suseta; la căs. au fost martori prof. Eduard Spreer, 54 ani, Cosatndin Gaudy, 33 ani, Oscar
Ostarech, 59 ani, Nicolae Folan, 44 ani- dos. 4/1881, născ. f. 92 – dos. nr. 3/1883, născ., f. 100v. –
dos. 12/1883, morţi, f. 88; dos. nr. 9/1888, căs., f. 53v.-54.
Str. Barbu Catargiu: Iosef Gașpar, n. 1860, catolic, lemnar, căs. cu Maria, n. 1867, nr. 48–
dos. 1/1904, născ. p. 179.
Str. Bourului: Adam Gosler–n. 1830, pietrar şi pictor, căs. cu Aloisa – n. 1854, fiul Filip –
n. 21 nov. 1875- 1 iul. 1940; - dos. vol. 3/1875, născuţi; – dos. 10/1882, căs., f. 29 -dos. 1/1883
născ., f. 2v.
Str. Banului: Herman P. Have–n. 1854, inginer, căs. cu Eugenia – n. 1874, – dos. nr.
3/1883, născ.
Str. Muzelor: Peter Katai, naţiune austro-ungară – n. 1838, muncitor, căs. cu Rachi – n.
1852,– dos. nr. 2/1883, născ.
Str. Calomfirescu: Ecaterina Müller Ecaterina, n. 1845 Austro-Ungaria – dec. 19 mart.
1885, nr. 26 – dos. 10/1885, dec., f. 113; Johan Riener, n. 1848 – dec. 11 mai 1885, naț. germană,
vizitiu, nr. 26– dos. 10/1885, dec., f. 197; Reghina Roth, n. 1848, Făgăraș, naț. aug.-ung. – dec. 28
feb. 1892, cumnat cu Frederic Maer, n. 1858, frânghier; nr. 26,– dos. 12/1892, dec., f. 45; Iosef
Traser, n. 1870 – dec. 4 apr. 1885, tâmplar, fiul lui Daniil și Maria– dos. 10/1885, dec., f. 149v.;
Johan Vönner, n. 1864, com. Mergelen – Transilvania, naţ. austro-ungar, croitor, căs. la 11 mai
1892 cu Luiza Clovu, n. 1866, Sibiu, nr. 34 – dos. 8/1892, căs., f. 94v-95 – dos. 3/1898, născ. f.
166v.
Str. Cântarul de Piatră: Martin Papu, 32 ani, arhitect, căs. cu Șarlota, 23 ani– dos.
10/1871, f. 322.
Str. Mihai Bravu: Ferdinad Springer, n. 1829, arhitect, căs. cu Augusta, n. 1837– dos.
3/1882, născ., f. 32 v.; Vilhelm Hiller, n. 1864, luteran, mecanic, nr. 3,– dos. 1/1900, născ., p. 174;
Vilhelm Müller – dec. ante 1900, căs. cu Augusta, protestant, nr. 6– dos. 9/1900, dec., p. 52.
Str. Viitorul: Johan Şuster, n. 1870, naţ. austriacă, zidar, căs. cu Carolina, n. 1876, nr. 8–
dos. 2/1898, născ., f. 3.
Str. Alexandru cel Bun: Johan Orban, n. 1876, protestant, birjar, căs. cu Ana, n. 1879, nr.
20– dos. 2/1906, născ., f. 182v.
Musulmani: Str. Obedeanu: Isu Adâr, n. 1828, Buc.,-dec. 24 apr. 1903, Craiova, protecție
p. otomană, costorar, căs. cu Anica, nr. 100; martor la deces Adâr Mustafa, n. 1863, costorar.
Str. Barbu Catargiu: Petre Avram, n. 1876, brutar, căs. cu Mitruţa, n. 1887, nr. 55– dos.
2/1906, născ., f. 43v. - dos. 8/1906, dec., nr. 241.
Armeni: Str. Obedeanu: Ecaterina Barbian, n. 1885 la Piteşti - dec. 15 sept. 1910, fiica lui
Nicolae şi răp. Maria, nr. 7– dos. 9/1910, dec, nr. 904.
Str. Banilor: Maria Barbulian, n. 1870 – dec. 28 aug. 1903, ortodoxă, nr. 3, s - dos. 9/1903,
dec., p. 3.
Greci: Str. Barbu Catargiu: Gheorghe Lambiris, n. 1848 în com. Castanita de Grecia –
dec. 20 sept. 1906, comerciant, necăsătorit, fiul decedaţilor Nicola şi Despina, nr. 44, - dos. 9/1906,
dec., f. 78v.
Str. Obedeanu: Constantin Mavrianopol, n. 1865, funcționar, , la 31 ian. 1892 se căs. cu
Johana Anița Elghes, evanghelică, n. 1868, Mediaș, - dos. 8/1892, căs., f. 28; Paul Papadopulu, n.
1860, Buc., artist, dom. Buc., str. Fântânii, nr. 15, fiul răp. Alexandru și Elisa, n. 1842, dom. Buc.,
la 30 ian. 1885 se căs. cu Marița Ionașcu, n. 1868, artistă, dom. mah. Obedeanu, fiica lui Gheorghe,
n. 1836 și Zina, n. 1848, ambii părinți profesori, mătușa soției Manda Dobriceanu, n. 1864– dos.
8/1885, căs.
Sârbi: Str. Barbu Catargiu: Traian Mladin, n. 1864, brutar, căs. cu Grozda, n. 1876– dos.
3/1903, născ., p. 297.
248
RĂDULESCU Toma
Str. Obedeanu: Pero Ignatovici, n. 1868, croitor, căs. cu Ludmila, n. 1881, nr. 8– dos.
1/1900, născ., p. 179.
Str. Viitorul: Gheorghița Snonovici n. 1873, tatăl Naom, – dos. 1/1903, născ., p. 189.
Italieni: Str. Traian: Antonio Paulon, n. 1851, comerciant, căs. cu Maria, n. 1862, nr. 9 –
dos. 2/1900, născ., p. 84– dos. 4/1903, născ.
Str. Carada: Giovani Rematarde, n. 1841 Udine - Italia, tocilar, căs. cu Elena, n. 1825 la
Telvinesi - dos. 12/1881, morţi, p. 80- dos. 7/1882, căs., f. 247v-248.
Francezi: Str. Obedeanu: Frantz Sove, n. 1846, agricultor, soţia Augustina., n. 1851 – dos.
12/1881, morţi, p. 157.
Austrieci: Str. Viitorul: Maria Cotoră, n. 1886, nr. 36– dos. nr. 1/1907, născ., nr. 347.
Str. Barbu Catargiu: Ana Gaşpar, n. 1836 la Sepsi Sembloc de Ungaria– dec. 29 mai 1906,
catolică, văduvă, nr. 48– dos. 8/1906, dec., nr. 168; Ana Lanet, n. 1856 în Austria – dec. 19 aug.
1906, catolică, soţul Ernest, decedat, muncitoare, nr. 43 - dos. 9/1906, dec., nr. 47.
Str. Banilor: Cati Leonhart, n. 1872, fiica lui Mihai Leonhard, catolică; nr. 2 – dos. nr.
1/1907, născ., nr. 244.
Str. Calomfirescu: Ecaterina Menghi, n. 1886, catolică, nr. 43, sub. Obedeanu– dos.
2/1906, născ., f. 3.
Str. Sf. Mina: Venceslav Mracek, n. 1862, comerciant, catolic, căs. cu Josefina, n. 1873, nr.
11– dos. nr. 1/1907, născ., nr. 329.
Str. Obedeanu: Ianus Sustac, n. 1834, com. Obrutgne – dec. 5 dec. 1910, căs. cu Leusia,
muncitor, nr. 7– dos. 10/1910, dec., nr. 1186.
Gustav Velter, catolic, mecanic nr. 7 – dos. 9/1910, dec., nr. 594.
Unguri: Str. Poporului: Domenik Szuhitz, n. 1867, mecanic, căs. cu Iuliana, n. 1873, nr.
28, – dos. 2/1906, născ. – dos. 2/1906, născ., f. 194.
Români – macedoneni, sud. Dunăreni: Str. Bresti: Nicolae Bosco, n. 1807 – dec. 6 nov.
1882, naţ. otomană, comerciant, căs. cu Anastasia, născuţi în com. Clisura – Macedonia – dos.
12/1882, dec., f. 44v.
Str. Calomfirescu: Costea Careciadis, n. 1833 în Macedonia – dec. 13 feb. 1885– dos.
10/1885, dec., f. 56v.
Str. Barbu Catargiu: Traian Mladin, n. 1863, brutar, prot. otomană, nr. 6 - dos. 1/1900,
născ., p. 350.
Anastasiu și Pefca, familii de români macedoneni (aromâni), înaintași ai profesorului

Ștefan Ciuceanu, întemeietorul Muzeului Olteniei.
1. Anastasiu
Filip Anastasiu, n. 1803 - dec. 18 apr. 1883, soţia Stanca, dom. str. Verginelor, sub. Harşu –
dos. 11/1883, morţi, f. 81 v.
Tasie M. Anastasiu, n. 1849, proprietar, căs. cu Maria, n. 1857, dom. str. Prefecturei, sub.
Sf. Treime, fiul Tiberiu, n. 23 ian. 1882. Martor la naştere Petre M. Anastasiu, n. 1851, magistrat,
frete cu Tassie; fiica Ecaterina, n. 26 apr. 1892, dom. str. Justiției, nr. 22, sub. Episcopia – dos.
1/1882, născ., f. 41 – dos. 3/1892, născ., f. 14v.
Elena Diamandi Anastasiu și Vasia Anastasiu erau moștenitorii lui Diamandi Anastasiu și
aveau casă în mah. Petru Boji, str. Cântarul de Piatră (Obedeanu)247 cu două etaje, 13 camere, 2
antreu, baie de desupt, casa acoperită cu tinichea. Mai avea două case mai mici în curte cu 7
camere, cuhnie, grajd, șopron, acoperite cu țigle și olane, curte spațioasă cu grădină, hambar,
înconjurată cu gard de scânduri și de zid. Se învecina la răsărit și nord cu strada, la sud cu
proprietatea lui Anton Brăiloiu, la apus Ioniță Gheorghiu cârciumarul și cu casele lui Dimitrie
Geanoglu (căs. cu Maria, sora lui Nicolae, Barbu și Costache Bălcescu). Diamandi Anastasiu avea
247
„Gazeta Craiovei”, nr. 55/1873 din 7 oct., p.1.
249
casele de la Nicoliță Brăiloiu248. În mahalaua Sf. Dumitru Culoarea Albastră la nr. 1715 mai avea o
casă cu etaj, două prăvălii, 8 camere și 3 brutării. Casa se învecina la răsărit cu Piața Elca, la apus
cu casa lui Gheorghe Mihăescu, la nord str. Horezu, la sud casa Gheorghe Mihăescu249. La 1879 în
mah. Brândușa se afla casa și locul său cu vecini: Anastasie Georgescu, răposata Păunița Savu, Ion
boltașu250. Mai avea în str. Calafatului, mah. Ungureni, un loc vast251.
N. D. Anastasiu la 1885 avea casă pe str. Madona Dudu252.
Diamandi Anastasiu, decedat ante 1876, avea o casă cu 2 caturi, 13 camere, 2 antreuri, baie,
acoperite cu tinichea și construită din zid, mai avea două case mici în curte cu 7 camere, cuhnie,
grajdi, șopron, beci, toate din cărămidă și acoperite cu țiglă. Mai avea grădină, hambar, împrejmuire
parte cu zid, parte cu stacheți. Fațada casei era în str. Obedeanu și din două părți la răsărit, nord, sud
se învecina cu proprietatea lui Anton C. Brăiloiu, fundul curții spre apus cu Ioniță Gheorghiu
cârciumaru, casele lui Dimitrie Geanoglu. Mai avea moșie la Perișoru – Dolj și era dator Elenei
Diamandi Anastasiu253.
Gheorghe Anastasiu, n. 1866, sublocotenent, fiul lui Grigorie, comerciant și Sultana, la 3
martie 1888 se căs. cu Angela Nicolu, n. 1866, dom. mah. Episcopia, fiica răp. căp. Nicola și Maria,
bunica mamei Elena Cernătescu, n. 1822, unchii soției Grigorie Cernătescu, n. 1837, proprietar,
Costandin Cernătescu, n. 1832, proprietar– dos. 8/1888, căs., f. 85.
2. Pefca
Arhitectul Gheorghe Anastasiu Pefca este întâlnit și în registrele de stare civilă ale bisericii
Sf. Nicolae Brândușa, mahala în care își avea locuința, pe str. Libertății. Astfel îl întâlnim și în
calitate de naș după cum urmează: 1857. Cununați: 3 feb., C-tin Custor sin Ioan tâmplar din mah.
Belivacă cu Ecaterina, fiica lui Petcu și Maria din mah. Dorobănția, nași Gheorghe Pefca arhitect și
Evghenia254; 1859. Botezați: 11. 20 și 27 sept., Dimitrie, părinți: Costandin tâmplaru și Cuna, naș
Gheorghe Pefca255; 1860. Botezați: 2 și 10 apr., Maria, părinți: Grigorie Anastasiu cofetaru și
Sultana Gheorghe Pefca, naș Gh. Pefca arhitect256; 1861. Botezați: 6 și 12 nov., Mihail, părinți:
Grigorie Anastasie hangiu și Sultana Gheorghe, naș Gheorghe Pefca257; 1863. Botezați: 11 și 10
feb., Gheorghe, părinți: Costandin Ionescu tâmplar și Cuna, naș Gheorghe Pefca258; 1864. Botezați:
14 și 20 nov., Gheorghe, părinți: Grigorie Anastasiu neguțător și Sultana, naș Gheorghe Pefca259
Gheorghe Pefca, arhitect din Craiova solicita despăgubiri pentru o serie de lucrări din
perioada 10 martie 1857 – 5 feb. 1867260. La 27 mai 1864 Gheorghe Anastasiu Pefca a fost
însărcinat de conducerea Primăriei Craiovei cu înființarea caldarâmului de pe str. Hanului Nemțesc
(Hanul Hurezu)261. Tot acesta urma a fi plătit în 3 rate în 1871 pentru lucrările de la Fântâna Elca262.
La 1873, așa cum rezultă din plățile Primăriei Craiovei, acesta executase următoarele lucrări:
pavagiul dintre străzile Sf. Arhangheli, Sf. Gheorghe Vechi, conform deciziei Comitetului din 11
mai, nr. 88 – suma de plată 52.922,80 lei, pavagiul făcut la Marșeu după contractul din 1872,
conform deciziunii Consiliului din 2 iunie, suma de plată 4.672 lei; restul din prețul lucrării,
canalului și reparației fântânii din Piața Elca după contractul și încheierea Consiliului din 18 iunie
248
249
„Gazeta Craiovei”, nr. 36/1883 din 25 mart., p. 1.
250
251
252
SJAN Dolj, dos. nr. 12/1885, f. 371.
253
254
SJAN Dolj, Registre stare civilă Craiova, dos. nr. 5/1857, botezați, cununați, morți.
255
SJAN Dolj, dos. nr. 8/1859, botezați, cununați, morți.
256
SJAN Dolj, dos. nr. 9/1860, botezaţi, cununaţi, morţi.
257
258
SJAN Dolj, dos. nr. 2 /1863, botezaţi, cununaţi, morţi.
259
260
„Gazeta Craiovei”, an I, nr. 1, Craiova 29 aug. 1871, p. 2.
261
SJAN Dolj, Primăria Craiovei, serv. tehnic, dos. nr. 1/1869, f. 112.
262
250
RĂDULESCU Toma
No 158 – 2.780 lei; achitarea costului unei fântâni prevăzută din Piața Elca, după contractul și
hotărârea Consiliului după ședința de la 18 iunie 1873263.
Gheorghe Anastasie Pefca solicita despăgubiri în 1875 de 1634 lei și 27 parale de la
Dimitrie Gheorghe Preda, bani pe care urma să-i recupereze prin scoaterea la licitație a averii
acestuia264. De la Mitran Drăghici, croitor comersant, arhitectul Gh. A. Pefca solicita prin licitație în
primăvara anului 1876 suma de 2.500 lei, partea acestuia pentru pavarea stradelor Elca, conform
deciziei Tribunalului Dolj din 1870. Mitran Drăghici avea o casă de zid cu 3 etaje, la primul etaj 2
prăvălii, o cămară, antreu, privată, la etajul 2 patru camere, cuhnie, privată, la parter 4 camere,
cuhnie, privată. Casa era acoperită cu tablă de fier și se învecina la răsărit cu strada ce merge spre
piața Elca, la apus și sud casele lui Gheorghe Mihăescu, la nord str. Horezu „ce-i zice și Hanu
Nemțesc”265; această casă cu nr. 1715 a devenit proprietatea lui G. A. Pefca așa cum rezultă din
licitația din 1882266.
Tutorele averii bisericii Sf. Gheorghe Vechi era N. Dumitrescu, fost funcționar, care trebuia
să despăgubească pe Gheorghe Anastasie Pefca, arhitect cu suma de 2.634 lei și 21 parale, cu
dobânda lor de la 1 aprilie 1865, alți 140 lei spese de judecată267.
La 20 mai 1871, Grigore Anastasiu și soția sa Ana solicitau legalizarea actului dotal, dat
pentru fiul lor, Stavri, pentru căsătorie268.
La 18 sept. 1878 arhitectul Gh. A. Pefca raporta că a primit 245 lei pentru văruitul camerelor
Spitalului Central (n.n. Filantropia)269. Ca antreprenor a obținut aprovizionarea orașului cu piatră
pentru pavaje270. Pentru procurarea pietrei de caldarâm în anul 1880 solicita acordul primăriei. El
locuia lângă prăvăliile de la Madona Dudu, iar suma cerută pentru piatra ce urma să fie depozitată
acolo, era de 12.000 lei271.
La 6 feb. 1886 se alcătuia un proces verbal asupra moștenitorilor răposatului Gheorghe A.
Pefca de pe str. 14 Martie (n.n. stradă lângă Muzeul Olteniei)272.
Ardeleni, bănățeni, basarabeni
Str. Secularizării: Maria Bolta n. 1856, în com. Sărănica – Transilvania, servitoare– dos.
12/1883, morţi, f. 48.
Str. Primăverii: Isdrail Bucurel, n. 1856, ortodox, protecție austro-ungară, birjar, căs. cu
Ana, n. 1881, nr. 25- dos. 2/1904, născ., p. 205.
Str. Banatului: Rebeca Comșa, n. 1886, fără ocupație – dos. 3/1904, născ., p. 126.
Str. Barbu Catargiu: Ioan Marințoiu, muncitor, căs. cu Ileana, nr. 30– dos. 13/1892 dec., f.
57v.; Consatntin Olteanu, profesor la Școala Centrală, avea casele ocupate de Regimentul 1
Dorobanți până la 23 apr. 1879 când s-au mutat în casele Veron, proprietatea județului273. Acesta
provenea din părțile Năsăudului și era rudă cu Petru Maior și Ion Maiorescu, a fost unul dintre
profesorii de seamă ai Școlii Centrale din Craiova.
Fiul lui Constantin Olteanu, gen. Marcel Olteanu – n. 1870, căs. cu Maria – n. 1871, fiul
Costin, n. 27 ian. 1903, divorţat la 14 iul. 1933 de Maria şi căs. cu Theodora Carianopol la 27 ian.
1934, dom. str. Severinului, nr. 43, sub. Ioan Sebastian, fiul Marcel Gheorghe Valerian – n. apr.
1899– dos. 1/899, născuţi, f. 282 - dos. 1/1903, născ., p. 79. Fiul gen. Marcel Olteanu a fost erou în
Primul Război Mondial și comandant al Școlii de Ofițeri de la Mănăstirea Dealu – Dâmbovița. La
263
„Gazeta Craiovei”, nr. 41/1873 din 28 iul., supliment, pp. 7-8.
264
265
266
267
268
SJAN Dolj, Primăria Craiovei, serv. teh., dos. nr. 474/1871, Trib. Jud. Dolj, secția III, comercială.
269
270
271
SJAN Dolj, dos. nr. 1/1880, f. 171 și 194.
272
273
„Gazeta Craiovei”, nr. 118/1879 din 14 oct., f. 3.
251
rândul său gen. Marcel Gheorghe Valerian Olteanu a participat la ambele războaie mondiale, a fost
șeful Regimentului de Gardă al Regelui Mihai, a activat la acțiunea din 23 August 1944 și în zilele
de 24-26 aug. 1944 s-a distins în luptele de la Băneasa cu hitleriștii, contribuind la salvarea
Bucureștiului. El a donat Muzeului Olteniei mai multe obiecte ale sale și ale Tatălui său.
Căp. Camil Olteanu, n. 1872, căs. cu Hubertina, n. 1875, fiica Maria, n. 20 mai 1900 – dec.
11 ian 1979, Brașov, dom. str. Barbu Catargiu, nr. 58, sub. Obedeanu– dos. 2/1900, născ., p. 139.
Str. Calomfirescu: Nicolae Sfetcovici, n. Banat la 1837 – 3 ian. 1885, cismar– dos.
10/1885, dec., f. 6v.-7.
Str. Brazda: Paraschiva Ungureanu, n. 1845, Poruşi-Transilvania – dec. 21 mart. 1881, soţ
Ion, n. 1843, cioban– dos. 11/1881, morţi, p. 36.
Str. Obedeanu: Sava Iacole Udrea, n. 1853, Gaidu – Transilvania, comersant–dos.
8/6,căs.,f. 25.
Arhitecți: Str. Obedeanu: Ștefan Nicolae Septville, n. 1875, desenator tehnic, căs. cu
Aurora, n. 1884, nr. 5 – dos.1/1904, născ., p. 152.
Avocați: Str. Obedeanu: I . B. Georgescu, n. 21 iul. 1882 – dec. 23 nov. 1958, Craiova–
dos. 4/1882, născ., f. 15.
Str. Barbu Catargiu: Constantin Gr. Popescu, n. 1877, Cetate-Dolj, fiul răp. Grigore și d.
Ana, dom. Cetate, avocat, căs. cu Elena Cloni, n. 1879, fiica lui Nicolae, proprietar și răp. Zoe;
martor la naştere unchi Gheorghe Gr. Popescu, n. 1885, dom. str. Barbu Catargiu, nr. 7, sub.
Obedeanu– dos. 5/1903, căs., pp. 369-370– dos. 1/1907, născ., nr. 32.
Str. Secularizării: Emanoil D. Drăgoescu – n. 1844, avocat, căs. cu Smaranda – n. 1857,
dom. nr. 1540 - dos. 5/1881, născ. f. 25.
Lăutari: Str. Barbu Catargiu: Mihail Bucur, n. 1862, lăutar, căs. cu Ioana, n. 1866, nr.
108,– dos. 1/1906, născ., nr. 161.
Str. Brestii: Tudor Dumitru, n. 1858, lăutar, căs. cu Ecaterina, n. 1860 – dos. 10/18885, dec.
f. 173; Constantin Nicolae, 1841 ani – dec. 18 apr. 1898, lăutar– dos. 13/1892 dec., f. 66 - dos.
8/1898 morţi, f. 25.
Str. Poporului: Ioniță Florea, n. 1870, lăutar, frate cu Nicolae Florea, căs. cu Dumitrana, n.
1876, , nr. 15 - dos. 2/1910, născ., nr. 560; Nicolae Florea, n. 1881, lăutar, căs. cu Maria, n. 1884,
muncitoare, nr. 15– dos. 1/1903, născ., p.399– dos. 2/1904, născ., p. 384– dos. 1/1909, născ. - dos.
2/1910, născ., nr. 474.
Str. Fântâna Obedeasnu: Dinu Lăutariu, n. 1818 – dec. 9 aug. 1868, lăutar, - dos. 23/1868,
dec., f. 37.
Str. Obedeanu: Ioan Neagoe, n. 1879 – dec, 25 dec. 1910, lăutar, părinţi Ilie şi Ioana, nr.
42– dos. 11/1910, dec., nr. 1213; Barbu Paraschivescu, n. 1828 – dec. 4 ian. 1868, lăutar– dos.
15/1868, dec., f. 17.
Artiști dramatici, sculptori, pictori, muzicanți
Str. Brestii: Anghel Chiciu (sculptor) – n. 5 nov. 1883, tatăl Theodor – n. 1846, proprietar
şi Maria – n. 1855, dec. la 22 aug. 1963- dos. 5/1883, născ., f. 125.
Str. Obedeanu: Maria Pavlovici, artistă dramtică, n. 1857 – dec. 12 sept. 1881, fiică
adoptivă a lui Vasile Giovanovici şi Sofia-dos. 13/1881, dec., f. 13v; Alexandru Nanu – n. 1866,
artist dramatic, ortodox, la 17 mai 1898 se căs cu Angela Ipcar – protestantă – n. 1877, fiica lui Ion
Ipcar – electrician – dos. 5/1898, căs., f. 104.
Ingineri: Str. Jianu: Nestor Măcelariu, n. 1858, inginer, căs. cu Elena, n. 1862, nr. 5– dos.
5/1892, născ., f. 32v.
Str. Mihai Bravu: Victor Socec, n. 1863, ing., căs. cu Elena, n. 1871, nr. 3 – dos. 1/1903,
născ., p. 220.
Profesori: Str. Obedeanu: Ion Bombăcilă (n.n. Bumbăcilă), n. 1841, prof. căs. cu Polina,
n. 1847,– dos. 1/1866, f. 201, născ. –dos. 7/1869, vol. II, născ. f. 50– dos. 4/1892, născ., f. 97; Ioan
Faur, n. 1828, profesor, căs. cu Elena, n. 1840– dos. 1/1869, născ., f. 73; Iancu Ilarian, n. 1835,
252
RĂDULESCU Toma
profesor, cumnat cu profesorul Mihail Zamfirescu, fiul preotului Ion Zamfirescu274, căs. cu
Dumitrana, n. 1863, nr. 5 – dos. 7/1892, născ., f. 1.
Anastasie Georgescu, n. 1872, profesor, căs. cu Maria, n. 1880, fiul Emanoil-Petre, n. 9 oct.
1900; fiica Elena Victoria, n. 21 feb. 1904, unchi și naș Emanoil G. Popescu, n. 1862, profesor,
dom. str. Sf. Gheorghe Nou, nr. 19, str. Obedeanu, nr. 15 – dos. 3/1900, născ., f. 130v.– dos.
1/1904, născ., p. 200.
20. Iancu Ilarian, n. 1835, profesor, cumnat cu profesorul Mihail Zamfirescu, fiul preotului
Ion Zamfirescu275, căs. cu Dumitrana, n. 1863, nr. 5 – dos. 7/1892, născ., f. 1.
Iancu Ilarian, n. 1845, com. Radomir, Romanați, dom. mah. Obedeanu, profesor, văduv prin
decesul soției Anica, fiul răp. Radu Ilarie și Maria, fiica Elena, n. 30 iul. 1873 – dec. 29 apr. 1964,
dom. str. Jianu, sub. Obedeanu; la 8 mai 1886 se căs cu doamna Mitrana Ionescu, n. 1863, Zănoaga,
Romanați, văduvă prin decesul soțului Dumitru, fiica lui Maria Popescu, n. 1836, Craiova – dos. nr.
3/1873 – dos. 8/1886, căs. f. 10.
Str. Florilor: Simion Mihălilescu, n. 1825, profesor, căs. cu Eliza, n. 1831, n. 1482– dos.
2/1872, f. 7– dos. nr. 5/1873, f. 26v.
Str. Brestii: Constantin Olteanu, n. 1832, profesor, căs. cu Adelina, n. 1839– SJAN Dolj,
Fond Registre stare civilă Craiova, dos. 7/1866-1867, morţi, născ. f. 138 – dos. 16/1868, dec., f. 3–
dos. nr. 5/1873, f. 28v.
Str. Secularizării: Ioan Pârvulescu Ioan, n. 1819, profesor şi Maria, n. 1836– dos. 4/1867,
născ. f. 30.
Str. Sf. Maria: Florea Răduescu, n. 1872, institutor, căs. cu Ecaterina, n. 1874, nr. 30– dos.
1/1904, născ., p. 335 – dos. 1/1910, născ., nr. 57.
Str. Ferentarilor: Vasile Mihail Râmniceanu, n. 1844, profesor, căs. cu Aristia, n. 1850 –
dos. 3/1872.
Str. Sf. Mina: Aurel A. Suciu, n. 1866, prof. căs. cu Cornelia, n. 1873, nr. 36– dos. 3/1903,
născ.
Str. Carada: Theodor Tanislăvescu, n. 1842, profesor căs. cu Efrosina, n. 1852– dos. nr.
4/1873, f. 51v.– dos. 3/1882, născ., f. 31.
Str. Viitorul: Gheorghe Ţibuleac, n. 1866, Iaşi – dec. 17 mart. 1910, profesor, căs. cu
Septimia, nr. 12– dos. 1/1906, năc., f. 79v.– dos. 8/1910, dec., nr. 312.
Ziariști: Str. Barbu Catargiu: Marin Albulescu, n. 1871, ziarist, nr. 54 – dos. 3/1903,
născ., p. 301.
Medici și Farmaciști: Str. Obedeanu: Gheorghe Dimitriad (Demetriad), n. 1816, căs. cu
Luţa, n. 1829, fiul Petre, născ. 18 febr. 1867; fiul Gheorghe, n. 1861, medic, căs. cu Finareta, fiica
Epifania, n. 6 ian. 1892, dom. str. Sf. Arhangheli – dos. 2/1867, născ., f. 22– dos. 1/1892, născ. f.
10v. Mai avea case în mah. Sf. Spiridon și mah. Dealu Părului276; Costandin Stoicescu, n. 20 iul.,
1847, Câmpina – Prahova, farmacist militar, văduv prin deces de Aristia, fiul lui Gheorghe, n. 1816,
pensionar și Ana, n. 1827, dom. Mizil, la 15 apr. 1884 se căs. cu Elena Mitescu, n. 1859, Craiova,
dom. sub. Sf. Spiridon, fiica răp. Constantin și Aristița, n. 1839 – dos. 7/1884, căs., f. 18v.-19.
Str. Barbu Catargiu: G. Giuriade, n. 1874, medic, căs. cu Mioara (Maria), n. 1876, dom.
str. Bibescu, nr. 3, sub. Sf. Treime, str. Barbu Catargiu, nr. 5, sub. Obedeanu– dos. 2/1903, născ., p.
265 - dos. 1/1906, născ., nr. 7.
Evrei: Str. Cernețului: Altar Fichelstein, muzicant, căs. cu Perla, n. 1846– dos. 23/1868,
dec., f. 23.
Str. Carada: Freilih Iacob - n. 1839 – dec. 30 mai 1877, croitor, str. Carada, sub. Obedeanu
- dos. 8/1877, f. 161, morţi.
274
SJAN Dolj, reg. stare civ., Craiova, dos. nr. 8/1892, căs., f. 14.
275
SJAN Dolj, reg. stare civ., Craiova, dos. nr. 8/1892, căs., f. 14.
276
„Gazeta Craiovei”, nr. 166 1/1883 din 5 oct., p. 4.
253
Str. Calomfiresu: Avram Guttman, n. 1873, f. prot., funcționar comercial, căs. cu Matilda,
n. 1873, nr. 26, sub. Obedeanu – dos. 3/1903, născ. p. 13; Marcu Moisescu, n. 1873, f. protecție,
tinichigiu, căs. cu Miriam, n. 1879 – dos. 1/1903, născ. p. 337; Filip Schwartz, n. 1772, tinichigiu,
căs. cu Clara, n. 1878– dos. 1/1907, născ., nr. 301; Iancu Zilberman, n. 1845, comersanr, căs. cu
Leina – n. 1866, nr. 34, sub. Obedeanu– dos. nr. 2/1889, născuţi, f. 101v.
Str. Obedeanu: Altar Hasche, n. 1830, flaşnistu, căs. cu Perla, n. 1841- dos. nr. 1/1868,
născ., f. 5; Iosif Leibu, n. 1846, muzicant - dos. 3/1877, f. 58, născuţi.
Str. Mihai Bravu: Gurtan B. Pomerantz, n. 1872, comerciant, căs. cu Suzana, n. 1878, nr.
3– dos. 1/1900, născ., p. 288.
Str. Bresti: Moritz Rosenştein, n. 1831, tapiţer, căs. Cerna – n. 1851– dos. nr. 4/1881, născ.,
f. 4.
Str. Barbu Catargiu: Elena Simon, n. 1875, nr. 4– dos. 6/1892, născ., f. 27.
Str. Lacăr Catargiu: Nisim A. Solomon, n. 1870, funcționar comercial, căs. cu Șarlota, n.
1878– dos. 2/1903, născ. p. 191.
Pe la 1873 exista berăria lui Herși situată în mah. Obedeanu, se pare prima de acest fel din
istoria Craiovei277.
Ca urmare a compexității acestui centru istoric al Craiovei nu ne-am putut opri asupra unor
instituții importante cum au fost sau în parte mai sunt: biserica Obedeanu, Spitalul și școlile de la
Obedeanu, alte instituții de învățământ și cultură, precum și militare.Acestea fac obiertul unei ample
cercetări ce necesită a fi inclus într-un volum sau mai multe volume.
Mahalaua Obedeanu – reg. st. civ. 1832-1865 – documente inedite
1832: Botezaţi: 1. 23 mai, Nicolae sin Enache vizitiu, naş Teodorache păharnicu; 2. 5 dec., Ioana sin
Costandin vizitiu, naşă Maria văduva - dos. 40/1832, botezaţi.
Cununaţi: 1. 6 feb., Vasile sin Petre Cernăţeanu cu Sultana sin Anghel Iancu, ea la a doua cununie, naşi Pătru
Mărăscu şi Maria; 2. 11 febr., Gheorghe sin Stanciu Soatu cu Ioana sin Stanciu Beobariu; 3. 14 febr., Marin Buruzescu
cu Ştefana sin Ioana văduva, naş Filip Măleanu; 4. 13 nov., Nicolae sin Grigore din mah. Vlădaşu – Mehedinţi cu Elena
sin popa Costandin Gioroceanu, naş dumnealui stolnicu Costandin Zătreanu; 5. 13 nov., Neculaie sin Gheorghe Găianu
cu Maria sin Ştefan Coşoveanu, naş dumnealui paharnicul Ştefan Gănescu; 6. 5 dec., Nicolae sin Dincă sărbu din
judeţul Romanaţi cu Stoica sin Ilie Copoiu, ea la a doua cununie, naş Ilie Gleznă - dos. 41/1832, botezaţi.
Morţi: 1. 2 ian., Teodor sin Constantin Vlăescu, de lungoare, 60 ani; 2. 3 ian., Ioana sin Dumitru zidaru, de
răceală, 1 an; 3. 18 mart., Ioan sin Zamfir Stănciulescu, de lungoare, 12 ani; 4. 28 apr., Lucsandra, soţia postelnicului
Mihalache, de lungoare, 36 ani; 5. 11 sept., Costandin sin Vasile Alecsandrescu, de bubat, 3 ani; 6. 24 oct., Ioanichie
monahu, de lungoare 70 ani; 7. 4 nov., Ioan sin D-lui stolnic Costandin Brăiloiu, de friguri, 4 ani - dos. 42/1832, morţi.
1833: Botezaţi: 1. 18 ian., Elena din satu Scăpău, Meh., fiica lui Ştefan, naşă cocoana Marica Bengeasca din.
mah. Obedeanu; 2. 24 ian., Polixenia, fiica dumnealui Alexandru Caragheorghe, naş Dumitru sin Petru medelniceru din
mah. măn. Obedeanului; 3. 24 ian., Dimitrie sin Contandin Costandin, naş Dimitrie sin Petru medelniceru; 4. 2 febr.,
Ana sin Filip Mleanu, naş stolnicul Costache Brăiloiu; 5. 12 febr., Mihail, fiul lui Mihail Leoveanul, naş dumnealui
Trandafir Ionescul; 6. 12 febr., Zoe, fiica lui Badea, naş Trandafir Ionescu; 7. 12 febr., Radu sin dumnealui Nicolae
Berendei, naş Stolnicul Costandin Zătreanu; 8. 24 febr., Petre, fiul popei lui Petre, naş stolnicu Costantin Zătreanu.
Cununaţi: 1. 2 mart., Dumitru Coniceanu din satul Colchipu? – Gorj cu Ruxanda sin Andrei Chiru din
Craiova, naşi clucerul Costandin Brăiloiu şi Elenca; 2. 21 mai. Barbu sin Preda Bălan din satu Paia – Mehedinţi cu
Ioana sin Gheorghe Ragiu din jud. Meh., ambii văduvi, naş şătrar Teodor Păianu şi Maria; 3. 28 oct., Gheorghe sin
Marin Mortasipu cu Ioana sin Niţă Boicio Gasu, naşi Ion cismaru şi Maria; 4. 12 nov., Nac, robul dumnealui Constantin
Brăiloiu cu Maria sin Tudor lăutaru, naşi Gheorghe şi Maria; 5. 12 nov. Pană sin Velcu sârbu cu Maria sin popa Hristea,
ea văduvă, naşi Constantin Tănăslăvescu şi Zmaranda; 6. 3 dec., Costandin sin Gheorghe cu Ioana sin Ilinca pescăreasa,
naşi dumnealui Filip Măleanu şi Smaranda.
Morţi: 1. 12 mart., Ana sin Filip, 2 luni; 2. 18 mart., Raluca sin Nicolae Berindei, 2 luni; 3. 2 iun., Maria sin
Stoica văduva, 3 ani; 4. 22 iun., Nicolae sin Păun Dăroiu, 2 ani; 5. 30 iun., Alexandru sin Teodorache Păianu, dă friguri, un
an şi jum.; 6. 2 aug., Stana sin Ioan Bleau, 7 zile; 7. 20 aug., Pârva sin Pătru măcelaru, de tusă neagră, 10 ani; 8. 24 dec.
Truică măcelaru ţiganu, 35 ani; 9. 29 dec., Tudor Dumitru ţiganu, de tusă, 5 zile - dos. 31/1833, botezaţi, cununaţi, morţi.
277
254
RĂDULESCU Toma
1834: Botezaţi: 1. 4 şi 6 ian., Ioan, tată Gheorghe Dimitriu şi Maria; 2. 4 febr., Ştefan, părinţi: Boian sin
Gheorghe şi Ioana sin Luca, locuitori în mah. Sf. Nicolae Ungureni, naş Gheorghe chelarie; 3. 4 febr., Zmaranda,
părinţi: Marin sin Drăgan şi Ştefana sin Dumitru, naşi Filip şi Zmaranda; 4. 25 febr., Maria, părinţi: Ioan sin Radu şi
Zamfira sin Drăghia, naşă Ioana Mărculescu; 5. 8 apr., Pătru, părinţi: Simeon sin Costandin şi Eva sin Nicolae „lăcuitori
în Ţara Ungurească”, naş popa Petre Vlăescu; 6. 8 apr., Stanca, părinţi: Ioan sin Radu ţigan Rizean şi Dona sin Stan
țiganu, naş Stan ţiganu, robu Păianului; 7. 11 apr., Vasile, părinţi: Vasile sin Tudor şi Maria sin Pătru „lăcuitori din
mahalaoa Maicei Precestei”; 8. 26 apr., Maria, părinţi: „tatăl pruncei jidov şi mama jidoavcă”, botezat de popa Petre
Vlăescu, naşă cocoana Maracuţa Bengeasca; 9. mai – Enaiche, părinţi Enache sin Căgea şi Elena sin Costandin,
lăcuitori în satu Gubaucea, naşă Ana Păianca din mah. Obedeanului; 10. 21 mai, Ioan, părinţi: Costandin sin Ciocan şi
Maria sin Radu „lăcuitori în mahalaoa Petru Boji, naşă Bălaşa brutăreasa; 11. 20 iun., Elena, părinţi: Dumitru sin Ciucă
şi Stana sin Oprea, naşă Oprea postelniceasa; 12. aug - , Ioan, părinţi: Ioan sin Radu ţiganu robu şi Elena sin Stan
ţiganu, naş Radu, robul Păianului; 13. 19. aug., Grigorie, părinţi: Pătru sin Stan şi Stanca sin Dumitru, lăcuitori
„mahalaoa Maica Precestei ot Dud”, naşă Irina Golfineanca din mah. Obedeanului; 14. 5 oct., Drăghici, părinţi:
Gheorghe sin Vladu şi Ioana sin Stan, naşă Oprea postelniceasa; 15. 7 oct., Zoi, părinţi: Ioan sin Toma şi Păuna sin
Lazăr, naş Trandafir Ionescu; 16. 14 oct., Ioan, părinţi: Nicolae sin Stanciu ţiganu şi Păuna sin Păun ţiganu, naş Radu,
robu Păianului; 17. 30 nov., Maria, părinţi: Vasile sin Ioan şi Dumitra sin Ioan, naş Ştefan Bărban.
Cununaţi: 1. 25 feb., Ştefan Ioan ţigan cu Rada Stanca, ţiganca dumnealui medelniceru Petre, fata lui Dumitru
ţiganu, naşi Costandin şi Manolea Riza; 2. 4 mart., Gheorghe Radu ţiganu cu Dumitrana, fata lui Dumitru ţiganu, robu
dumneaei Brăiloaicei, naşi Maria doica şi Gheorghe arnăutu; 3. 11 nov., Marin Goe ţiganu cu Stana, roaba Brăiloaicei,
fata lui Dragomir ţiganul, naşi Gheorghe călăraşi şi Ioana.
Morţi: 1. 12 ian., Costandin Răducan borangic; 2. 7 febr., Smaranda Maria Grozescu; 3. 14 febr., Ioan
Dumitraş, robul măn. Obedeanu; 4. 2 mart., Rada Combi Nănulescu; 5. 14 mart., Stana Dumitru dorobanţu; 6. 12 apr.,
Gheorghe Hristea sărbu din mah. Maica Precesti; 7. 13 apr., Costandin Costandin Brăiloiu; 8. 1 mai, Mihai Mihai
Slăvoiu; 9. 4 iun, Ioan Radu ţiganu Măşascăi; 10 6 iun., Ioana Fota dorobanţu; 11. 30 iun., Ioan Stancu şătraru; 12. 6
iul., Petru Iordache Portărescu; 13. 3 aug., Ioan Zamfir ţiganu bucătaru; 14. 4 aug., Nedascea sărbu; 15. 12 aug.,
Costandin Zamfir Stănculescu; 16. 19 aug., Grigorie Iordache boltaşu; 17. 25 aug., Costandin Grigorie Racoviţă; 18. 25
aug., Ioan Tănasie zidaru; 19. 1 sept. Costandin Dumitrache, ţiganu mănăstirei; 20. 14 oct., Gheorghe Teodor chelaru;
21. 14 nov., Ştefan Costandin Brăiloiu; 22. 3 dec. Marin Stan coşaru; 23. 8 dec. Maria Costandin Isbăşăscu - dos.
45/1834, botezaţi, cununaţi, morţi.
1835: Botezaţi: 1. 6 şi 12 ian., Maria, părinţi: diacon Costandin Bărbiescu şi Ioana, naş Filip Milan; 2. 17 ian.,
Costandin, părinţi: logofătu Dumitru Căliceanu şi Ioana, naş Anton Brăiloiu; 3. 18 ian., Costantin, părinţi: Filip Milan
logofăt şi Smăranda, naş Anton Brăiloiu; 4. 20 şi 25 ian., Ştefan, părinţi: Marin Grohescu logofăt şi Ştefania, naş Filip
Milan; 5. 21 febr., Sultana, părinţi: Marin ciungu, plugar şi Dumitrana, naş Ioan Sultănoiu; 6. 6 şi 10 mart., Costandin,
părinţi: Grigorie Bucureşteanu profesore şi Anca, naş Costandin Argetoianu; 7. 3 şi 10 mart., Zoia, părinţi: Mihai
Leoveanu croitoru şi Ecaterina, naş Trandafir Firionescu; 8. 4 şi 12 mart., Matei, părinţi: Nică săcaru, plugar şi Bălaşa,
naşă Maria Grigorie; 9. 10 şi 15 mart., Alexandru, părinţi: Gheorghe Ciobocea, plugaru şi Ioana, naşă Luxandra
Milineasca; 10. 16 şi 18 mart., Ana, părinţi: Gheorghe Ghiţă Amceru şi Ana, naşă Smăranda logofeteasa; 11. 23 mart. şi
3 apr., Ana, părinţi: Gheorghe plugaru şi Ioana; 12. 14 şi 18 iul., Nicolae, părinţi: Gligorie Racoviţă judecătoriu şi
Nicolae, naşă Anca Racoviţă; 13. 22 şi 27 iul., Petru, părinţi: Costandin Dinu grădinaru şi Costandina, naşă Stanca...;
14. 8 şi 15 sept., Marin, părinţi: Andrei chelaru, plugaru, naş Enache chelaru; 15. 15 şi 20 oct., Smăranda, părinţi:
Trandafir Ionescu logofătu şi Joiţa, naş Ilie boltaşu; 16. 14 şi 18 nov., Victor, părinţi: Ioan Ciolan dascălu şi Dumitrana,
născut în mah. Toţi Sfinţii, naşă Elena Bibeasca.
Cununaţi: 1. 8 febr., Costandin Luca sin Ioan plugaru cu Maria, fiica Ioanei şi a lui Radu, naşi Costandin
cismaru şi Nica; 2. 14 nov., Florea sin Ion plugaru cu Ioana, fiica lui Dumitraşcu şi Dumitrei, naşi Dumitru şi Maria
Botezatu.
Morţi: 1. 14 ian., Costandin Cerbiceanu sin Dumitru Obedeanu; 2. 28 apr..... Ţegara sin Ioan plugaru; 3. 29
apr., Ioan Ionescu cărciumaru; 4. 30 apr., Ana Gheorghiu băcanu; 5. 3 mai, Ghiorghiu cismaru?; 6. 7 iun., Ioan Ionescu
logofătu fecioru; 7. 8 iul., Nico sin Ioan Plugaru; 8. 28 iul., Pătru Caciată plugaru; 9. 4 sept., Costandin borangic logofet
fecioru; 10. 16 dec., Barbu Radu plugaru; 11. 17 dec. Costandin Rizu? plugaru; 12. 20 dec., Ioan.... plugaru - dos.
1836: Botezaţi: 1. 38 ian., Ioana, părinţi: Chiriţă zidaru şi Dumitrana, naş Gheorghe zidaru; 2. 14 şi 19 ian.,
Costandina, părinţi: Barbu plugaru şi Păuna, naş Trandafir Ionescu; 3. 18 şi 26 ian., Costandin, părinţi: popa Petre şi
Floarea, naş Costandin Zătreanu; 4. 4 şi 9 febr., Gheorghe, părinţi: Maria şi Stoica Fertoianu, naş Gheorghe croitoru; 54
şi 9 febr., Zamfira, părinţi: Ion plugaru şi Ioana, naşă Anca Căluianca; 6. 6 şi 14 iun., Elena, părinţi: Dumitrache
Vicşoreanu şi Ana, naşă Anca Izbăşasca; 7. 7 şi 14 iun.,....părinţi.....Tănasie Minovici logofăt din mah. Sf. Voivozi, naşă
Savastiţa Brăiloaica; 8. 16 şi 29 iul., Costandin, părinţi: Costandin cojocaru şi Maria din mah. Sf. Gheorghe Vechi, naşă
Ziţa logofăteasa; 9. 3 şi 6 aug., Ana, părinţi: Costandin căpitanu şi Elenca, naş Tasie Murgăşanu; 10. 1 şi 8 nov., Elena,
părinţi: Florea Milan logofăt şi Smaranda, naş Antonie Brăiloiu; 11. 8 şi 15 nov., Ilie, părinţi: Trandafir Ionescu şi
Zinca, naş Ilie Ionescu logofăt; 12. 17 şi 20 dec., Zoiţa, părinţi: Marin Glozeanu logofăt şi Ştefana, naş Antonie
Brăiloiu.
255
Cununaţi: 1. 12 apr., Mihai stuparu plugaru cu Ilina, fiica Mariei şi Tănasie Trăpşanu, vizitiu, naş Ion Mihai
plugar; 2. 13 sept., Ioan Pasăre plugaru din mah. Sf. Voivozi cu Rada, fiica lui Radu plugaru şi Rada din mah. Sf.
Voivozi, naş diaconu Costandin şi Ioana; 3. 30 oct., Dumitru Cotelici chirigiu cu Bălaşa, fiica lui Radu plugaru şi Rada,
naş Gheorghe Cârceanu plugaru.
Morţi: 1. 8 ian., Părvu logofătu; 2. 8 febr., Radu plugaru; 3. 2 mart., Stanca cerşătoarea; 4. 30 dec., Ion
Slăvoiu plugaru - dos. 18/1836, botezaţi, cununaţi, morţi.
1837: Botezaţi: 1. 1 şi 7 ian., Ioan, părinţi Grigorie profesore şi Ana, naş D-lui Costache Argetoianu; 2. 8 şi 14
febr., Haralambie, părinţi: Costandin Slăvescu şi Ştefana, naşă Elenca şătrăreasa Păianca; 3. 11 şi 21 mart., Grigore,
părinţi: Grigore Brăiloiu şi Tarşiţa, naşă Zmaranda Brăiloiu; 4. 15 şi 26 mart., Cornelie, părinţi: Tasie dascălu şi Maria,
naşă cocoana Maricuţa Bengeasca; 5. 11 şi 15 iul., Teutu, părinţi: cluceru Hristache, naşă cocoana Maricuţa Bengeasca;
6. 10 şi 15 aug., Ilie, părinţi: Ilie croitoru, Catinca croitoreasa, naş Trandafir Ionescu; 7. 15 şi 22 aug., Ilie, părinţi: Ilie
potcovaru şi Elenca, naş dascălu Dincă; 8. 20 şi 24 oct., Gheorghiţa, părinţi: Gheorghe logofăt şi Ilinca, naş Costache
Argetoianu; 9. 15 şi 19 dec., Titu, părinţi: Ilie boiangiu şi Ilinca, naş paharnicu Tache Bengescu; 10. 20 şi 23 dec.,
Lucsandra, părinţi: Grigore Racoceanu şi Cleopatra Brăiloaica, naşă D-ei Zinca Brăiloaica; 11. 10 şi 14 nov.,
Rucsandra, părinţi: Grigore Racoviţeanu şi Cleopatra (n.n. trecută de două ori), 12. 25 şi 30 dec., Stanca, părinţi:
Dumitru Cotelici plugar şi Bălaşa.
Cununaţi: 1. 3 sept., Stan logofăţălu Georoceanu Răducănoi ot Giorocel, cu Anica, fiica lui Mărin cojocaru şi
Ruxanda, locuitori în mah. Sf. Spiridon, naşi D-lui Nicolae Brăiloiu şi Zinca.
Morţi: 1. 29 ian., Dumitrana, fiica lui Dumitru plugaru; 2. 30 ian., Pan sin Melencu sărbu, neguţător; 3. 1
febr., Răducanu logofeţelu orangic; 4. 1 mart., Marin, fiul lui Ştefan Căluianu; 5. 15 mart., Ştefan Căluianu logofătul; 6.
28 mart. Alexandru sin postelnicu Mihalache Scărdescu; 6. 3 apr., Ioan, fiul lui Filip Milan logofeţălu - dos. 46/1837,
botezaţi, cununaţi, morţi.
1838: Botezaţi: 1. 9 şi 20 mart., Ana, părinţi: Dumitru zidar şu Dumirtana, naşă Safta Mălciolea; 2. 17 şi 27
mart., Floarea, părinţi: Pătru grădinar şi Floarea, naşă Despa grădinăreasa; 3. 2 şi 5 apr., Ioan, părinţi: Costandin şi
Elena, naşă Oprica lui Pârvu; 4. 10 şi 24 iul., Pârvu, părinţi: Ioan logofăt şi Ioana, naş Părvuleţu logofăt; 6. 18 şi 27 iul.,
Marin, părinţi: Grigore Brădescu şi Tarsiţa, naş Costandin Brăiloiu sărdar; 6. 12 şi 20 aug., Marin, părinţi: Ilinca şi
Iovan dascălu, naşă Elenca Bibeasca; 7. 12 şi 20 nov., Alecsandra, părinţi: Ion Tetoianu şi Ana, naş Costandin Brăiloiu
sărdar; 8. 14 şi 24 nov., Pătru, părinţi: Ghiţă neamţu şi Frusina, naş Anghel Teoherei; 9. 20 şi 24 dec., Costandin,
părinţi: Hristache Mărgăritărescu şi Maria, naş Titu Bengescu.
Cununaţi: 1. 6 febr., Costandin sin Corniţă plugar ot Găvăneşti cu Maria fiica Mariei şi Irimiei plugar ot
Gropşani, naşi Filip Ioan şi Zmăranda; 2. 6 sept., Dimitrie sin Gheorghe cu Leopi, fiica lui Costandin Brăiloiu, naş
Costandin Zătreanu; 3. 18 mai, Costandin sin Ştefan Părăianu cu Ana, fiica lui Andrei Ghinu, naş Antonie Brăiloiu; 4. 2
oct., Costandin sin Ion sărbu plugar ot Mărgineni cu Elenca, fiica lui Marin şi Preda plugar ot Mărgineni, naş Ion
Stăncescu; 5. 4 dec., Emanoil sin Gheorghe Chelemer sărdar cu Raluca, fiica lui Dumitrache Urdăreanu sluger ot Târgu
Jiului, naş Titu Bengescu.
Morţi: 1. 10 ian., Şărban sin Stoica Furtună, 7 ani; 2. 18 ian., Costandina sin Costandin cârciumaru, 6 ani; 3.
10 febr., Radu sin Tudor stolnic, 60 ani; 4. 20 febr., Alecsandra sin Vasile logofăt, 2 ani; 3. 7 mart., Păun sin Costandin
Cernătescu, un an; 6. 20 mart., Costandin sin Luca, 21 ani; 7. Ştefan sin Diţu Prejbeanu, 2 ani; 8. 27 iun., Grigore sin
Pătru vizitiu, 4 ani; 9. 27 iul., Maria sin Mihai Popescu, un an; 10. 2 aug., Ilie sin Nicolae Cernătescu, 2 ani; 11. 24 aug.,
Dumitrache sin Braneţu, 3 ani; 12. 24 aug., Costandin Brăiloiu hatmanu, 80 ani; 13. 22 nov., Zoiţa sin Marin Bengescu,
2 ani - dos. 3/1838, botezaţi, cununaţi, morţi.
1839: Botezaţi: 1. 29 oct. 1838, 1 ian. 1839, Zinca, părinţi: Gheorghe şi Frusina, locuitori în mah. Ungureni, naşi
Ancuţa Huza şi Costandin; 2. 29 oct. 1838 şi 6 ian. 1839, Ioan, părinţi: popa Pătru sin popa Mihai şi Floarea, naş stolnicu
Costandin Zătreanu; 3. 1 şi 6 ian., Elena, părinţi: Ioan plugaru sin Gheorghe plugaru şi Mitrana, naş diaconu Costandin; 4.
20 şi 26 ian., Maria, părinţi: Tache Epure cântăreţu sin Pătru şi Maria din mah. Sf. Voivozi, naş cluceru Tache Bengescu;
5. 20 şi 28 ian., Elena, părinţi Marin rachieru sin Dragu Buruzăscu şi Ştefana, naş Filip Milan; 6. 28 mart. şi 6 apr.,
Gheorghe, părinţi: Gheorghe logofăt sin Tănasie sărbu, naşă Chiriacuţa Bengeasca, soţia D-lui Titu Bengescu; 7. 30 mart.
şi 10 apr., Raluca, părinţi: Costandin cântăreţu sin Gheorghe dascălu şi Dumitrana, naşă Elenca Păianca; 8. 1 şi 23 apr.,
Maria, părinţi. Costandin Ciuran Bucureşteanu, naş Tache Filişanu; 9. 8 şi 16 mai, Dumitrie, părinţi: Petrache Clupşor şi
Maria din mah. Troiţa, naşă Elenca văduva; 10. 8 şi 18 mai, Dimitrie, părinţi: Victor Maior şi Ecaterina, naş Ioan Bibescu;
11. 8 şi 12 aug., Dimitrie, părinţi: Daniil rachier şi Ioana, naş Dumitru Babalăcu rachieru.
Cununaţi: 1. 8 ian., Ene tutungiu sin Gheorghe Moraitu din mah. Episcopia cu Raluca, fiica lui Ioan plugaru
Miereanu şi Maria din satul Mierea, naşi cluceru Titu Bengescu şi Maria; 2. 28 ian., Costandin croitoru sin Marin
plugaru din Caracal, cu Maria, fiica lui Iordache Dăroiu plugaru şi Ioana, naşi Tănasie rachieru şi Peta; 3. 2 febr.,
Costandin călăraşu sin Preda plugaru cu Joiţa Ioan plugaru şi Maria din Cernele, naşi Preda sin Gheorghe plugaru şi
Maria; 4. 30 iul., Dragomir ţiganul, robul D-lui Fălcoianu ocârmuitoru cu Maria roaba D-lui Fălcoianu Ghiţă
ocârmuitoru.
Morţi: 1. 22 ian., Gheorghe boltaşu Stănescu; 2. 19 sept., Nicolae sin slugeru Nicolae Otetelişanu ot
Obedeanu; 3. 22 nov., Stanca preoteasa, soţia popii lui Costandin ot Obedeanu; 4. 22 dec., Smăranda, soţia lui Filip
Milan - dos. 13/1839, botezaţi, cununaţi, morţi.
256
RĂDULESCU Toma
1840: Botezaţi: 1. 5 şi 14 ian., Caliopi, părinţi: D.D. pitaru Dumitrache Geanoglu, naşă D. cocoana Elena,
soţia D. răposatului slugeru Andonachi Vlaştoc; 2. 10 şi 18 ian., Maria, părinţi: Elenca şi Ghiţă chelaru, naş Dimitrie sin
Gheorghe boangiu; 3. 16 şi 21 mart., Zmaranda, părinţi: Ecaterina şi Mihalache croitoru ot mah. Mântuleasa, naşă D.
Zoiţa, soţia D.D. pitaru Trandafir; 4. 18 şi 26 mai, Elena, părinţi: Maria şi D.D. Mihalache Păianu ot mah. Episcopiei,
naşă Ana, fiica D. Dincă Zătreanu; 5. 30 iun. şi 7 iul., Costandin părinţi: Bălaşa şi Gheorghe plugaru ot satu Breasta,
naşă D. jupăneasa Floarea, soţia lui Marin Davidescu; 6. 30 iul. şi 11 aug., Părvu, părinţi: Elena şi Iota rachieru ot mah.
Dorob., naş Ioan sin căpitanu Părvu; 7. 23 aug. şi 1 sept., Elena, părinţi: Sevastiţa şi D. conţipist Costandin Plopşoreanu
ot mah. Sf. Troiţă, naşă D. cocoana Elenca Bibeasca; 8. 16 şi 23 dec., Stana, părinţi: Bălaşa şi Pătru surugiu, naşă Stana,
soţia lui Pătru plugaru ot satu Mischii - dos. 31/1840, botezaţi, cununaţi, morţi; 32/1840, botezaţi.
Cununaţi: 1. 25 ian., Dănilă sărbu rachieru cu Ana sin Dumitru Prejbeanu, el la a doua cununie, naş Dumitru
Babalâcu rachieru; 2. 28 ian., Stan plugaru sin Marin plugaru ot satu Preajba cu Gheorghiţa sin Nicolae plugaru ot satu
Preajba, ea la a doua cununie, naş D.D. Dumitrache Berneanu; 3. 29 apr., Ilie surugiu chelaru cu Ioana sin Iancu
caleşcaru, naşi Ştefan logofăţălu şi Tiţa jupăneasa; 4. 30 mai, Costandin plugaru fugari cu Teodora sin Nicolae plugaru,
ea la a doua cununie, naşi Dinu logofeţelu şi Păuna; 5. 22 sept., Mihalache vizitiu sin Stan plugaru cu Ana văduva din
casa D. Dimitrache Misinezu, ambii la a doua cununie, naşi Anghel logofeţelu cu jupăneasa Bălaşa - dos. 31/1840,
botezaţi, cununaţi, morţi; 33/1840, cununaţi.
Morţi: 1. 4 febr., Alescandra sin D.D. Costandin Argetoianu; 2. 9 febr., Elenca sin răposatu slugeru
Andonache Vlaston; 3. 2 mart., Marin sin Iordache Dăroi plugaru; 4. 3 mart., Dumitru Prejbeanu plugaru; 5. 5 sept.,
Anastasie Zogu Bucureşteanu; 6. 29 sept. Vladimir, fiul D.D. maiuru Fraţa Bucureşteanu; 7. 27 oct., Stanca slujnica de
la D. D. Nincă cântăreţu ot Obedeanu; 8. 23 dec., Enache Motocianu plugaru - dos. 31/1840, botezaţi, cununaţi, morţi -
dos. 34/1840, morţi.
1841: Botezaţi: 1. 14 ian., Ion, părinţi: Zinca şi D. pitaru Trandafir, naşă Cheraţa, soţia postelnicu Mihalache
Scordescu; 2. 8 şi 16 mart., Grigorie, părinţi: Ioana şi Ilie surugiu, naşă jupăneasa Tiţa văduv; 3. 8 şi 18 mai, Teodor,
părinţi: Stana şi Costandin Stănislăvescu cântăreţu, naşă Elenca şătrăreasa; 4. 2 şi 13 iul., Ana, părinţi: Ştefana şi Marin
boernaşu Demanu?, naş Filip Măican logofăţălu; 5. 24 şi 31 iul., Maria, părinţi: Titu diaconu şi Maria ot mah. Băşica,
naş D. Titu Bengescu; 6. 21 şi 31! sept., Costandin, părinţi: Ioana şi Costandin diaconu ot mah. Brânduşa, naş Filip
Melan; 7. 26 oct. şi 10 nov., Elisaveta, părinţi: Ecaterina şi D. Victor maioru, naşă Maria vorniceasa, Catinca Bibeasca;
8. 15 şi 30 nov., Gheorghe, părinţi: Chirichiţa şi Toma Carapancea ot mah. Sf. Apostoli, naş D. sărdaru Ghiţă Zisu.
Cununaţi: 1. 27 ian., Pătru croitoru sin Gheorghe croitoru ot mah. Sevastian cu Elenca, fiica răp. popa Marin,
el la a doua cununie, naşi Chiriţă profesoru şi Anica Răseasca; 2. 28 febr., Stancu sin Pavlovici plugar cu Sanda sin
Tănasie Balaci plugar, ea la a doua cununie, naşi Dimitrache Portărescu şi Elena; 3. 6 febr., Nicola sin Preda Voinescu
plugar cu Gheorghiţa sin Ioniţă plugaru, naşi D. sărdaru Ghiţă Zisu şi Caterina; 4. 6 mart., Toma sin Dumitru
Carapancea ot mah. Sf. Elie cu Siţa, sora D. Ghiţă Zisu, naşi D.D. sărdaru Zisu Popescu şi Ecaterina; 5. 10 nov., Filip
Milan logofăt cu Ecaterina sin D. Dincă Opran, ea la a doua cununie, naşi D. cocoana Sevastiţa Brăiloaia cu copilu D.
Andonachi.
Morţi: 1. 17 ian., Ioan sin D. pitaru Trandafir; 2. 25 nov., Nedela, soţia lui Marin Davidescu plugari, slujnica
D. Petrache Poenaru pitaru - dos. 21/1841, botezaţi, cununaţi, morţi
1842: Botezaţi: 1. 21 febr şi 1 mart., Maria, părinţi: Ilinca sin Niţă croitoru din mah. Sf. Ioan, naş D.D. Chiriţă
profesoru Obedeanu; 2. 12 şi 29 mart., Elena: părinţi: Ilinca şi Dumitru Portărescu, naşă Elenca Bibescu ot Obedeanu; 3. 30 şi
10 mai, Maria, părinţi: Joiţa şi Schianet, naş Marin boltaşu; 4. 22 şi 31 mai, Ana, părinţi: Floarea şi popa Pătru, naş D-lui
stolnicu Costandin Zătreanu; 5. 10 şi 14 sept., Ileana, părinţi: Maria şi Titu diaconu ot Băşica, naş D-lui cluceru Titu
Bengescu; 6. 18 şi 22 dec., Maria, părinţi: Savastiţa şi D-lui lăitari Roscovschi, naş cluceru Titu Bengescu; 7. 8 şi 22 nov.,
Ioan, părinţi: Mitrana şi Maria Bobaru ot mah. Bobiţa, naşe D-ei cocoana Elenca vistiereasa şi Sultana ot Brânduşa.
Cununaţi: 1. 8 febr., Teododor... cu Raluca sin Teodorachi căpitanu, naşi Savastiţa şi Sachi Poroineanu.
Morţi: 1. 21 febr., Maria sin D. Nicolae Otetelişanu sulger; 2. 11 apr., Teodora sin Donoiu plugar; 3. 2 iun.,
Ion vistieru Sultănoiu; 4. 15 iul., Ioan sin D-lui paharnicul Grigorie Bengescu; 5. 4 aug., Ecaterina sin D. pitaru
Trandafir; 6. 4 aug., Elena sin Marin plugaru; 7. 6 sept., Haralambie sin Domnu Costandin Sănătescu cântăreţu la
mănăstire; 8. 15 sept., Ioan sin D. pitar Grigorie Michăescu, profesoru la mănăstirea Obedeanu; 9. 23 sept., Nicolae sin
D-lui sulgeru Nicolae Otetelişanu; 10. 2 oct., Mariţa văduva; 11. 10 nov., Ecaterina sin D-lui slugeru Nicolae
Otetelişanu; 12. 24 nov., Elena văduva prioteasa; 13. 19 dec., Stanca sin Matei rachiaru - dos. 39/1842, botezaţi,
cununaţi, morţi
1843: Botezaţi: 1. 1 şi 10 ian., Zamfira, părinţi: Ecaterina şi Filip Milan, naş D. Ghiţă Opran; 2. 13 şi 20 ian.,
Cosatndin, părinţi: Ecaterina şi Mihalache din mah. Mântuleasa, naş D-lui Mihalache postelnicu Scordescu; 3. 27 febr.,
şi 7 mart., Aristi, părinţi: Smăranda şi Ioan Suereanu, naş D. Domnu pitaru Grigorie Mihăescu profesoru; 4. 9 şi 25
mart., Dumitru, părinţi: Ioana şi Nicolae Dobriceanu din mah. Savastian, naş D. Dimitrie Bibescu; 5. 19 apr. şi 9 mai,
Nicolae, părinţi: Elena şi Dimitrie Portărescu, naşă D-ei cocoana Maricuţa; 6. 8 şi 11 iun., Costandin, părinţi: Caliopi şi
Dimitrie Geanoglu, naş D. sluger Costandin Zătreanu; 7. 8 şi 14 nov., Răducan, părinţi: Băluţa şi Mihalache croitoru din
mah. Sf. Dumitru; naş Răducan vătafu Ioan Polizu - dos. 5/1843, botezaţi; dos. 22/1843, botezaţi, cununaţi, morţi
Cununaţi: 1. 10 ian., Matei Cernăţeanu din satul Cernăteşti cu Maria sin Stan Milan, naşi Nestor odăiaşu şi
Mitrana; 2. 31 ian., Stancu sin Ioan zădaru cu Bica sin Maria văduva, naşi Dumitraşcu zidaru şi Mitrana; 3. 31 ian., Ioan
257
sin Barbu plugaru cu Bica sin Dumitru Şăgărceanu, naşi Nicolae cojocaru şi Maria; 4. 14 febr., Ioan Polizu din oraşul
Bucureşti cu Anica sin stolnicu Constantin Zătreanu, el la a doua cununie, naşi D-lui aga Nicoale Brăiloiu şi Zinca; 5.
21 febr., Matei văduv sin Achim rachieru cu Ioana sin Barbu plugaru din satu Gogoşi, el la a doua cununie, naşi Matei
rachieru şi Ioana; 6. 21 febr., Ioan zidaru cu Dumitrana sin Dumitru grecu din mah. Craioviţa, naşă D. cocoana Catinca
Argetoianca; 7. 18 apr., Radu sin Dimitrie Ruset serdaru cu Catinca sin aga Nicolae Brăiloiu, naşi d. paharnicu Grigorie
Racoviţă şi Cleopatra; 8. 11 iul., Ioan sin postelnicu Pârvu cu Maria, fata din casa cocoanei Elenca robita.
SJAN Dolj, Registre stare civilă Craiova, dos. 5bis/1843, cununaţi; dos. 22/1843, botezaţi, cununaţi, morţi
Morţi: 1. 7 febr., Manda, soţia răposatului Costandin Riza; 2. 1 apr., Elisabeta sin D. Domnu maior Victor; 3.
12 apr., Gheorghe sin slugeru Nicoale Otetelişanu; 4. 8 iul., Elena sin D. pitaru Dimitrie Portărescu; 5. 16 iul.,
Dumitrana văduva - dos. 6/1843, morţi; dos. 22/1843, botezaţi, cununaţi, morţi
1844: Botezaţi: 1. 18 şi 23 mart., Gheorghe, părinţi: Ioana şi Ilie şchiopul plugarul, naşă D.D. jupăneasa Tiţa
văduva; 2. 10 şi 11 mart., Ioan, părinţi: Ioana şi Ioan zidaru, naş Stancu Proeianu zidaru; 3. 1 şi 14 iun., Costandin,
părinţi: Sevastiţa şi Costandin Plopşoreanu din mah. Sf. Gheorghe Vechi, naşă D. cocoana Elena robita; 4. 12 şi 23 iul.,
Raluca, părinţi: Caliţa şi Radu Roset, naş D. paharnicu Grigorie Racoviţă.
Cununaţi: 1. 4 iun., Costandin sin Sima cu Dumitrana sin Vasile plugaru, naş Radu plugaru din satul Orodelu;
2. 14 iun., Marin Burutescu boiernaşu de neam cu Zanfira sin Şărban plugaru din mah. Mântuleasa, naşi Dumitrache
ipocomisaru şi Bălaşa.
Morţi: 1. 20 ian., Marin sin Nicolae Şerbătescu; 2. 20 febr., Costandin sin Filip Milan; 3. 29 mart., Elena sin
Filip Milan; 4. 21 apr., Gheorghe sin Ilie şchiopul; 5. 9 apr., Zamfira sin Filip Milan; 6. 8 iul., Dumitru Dinoiu zidaru; 7.
10 iul., Elenca Dobruneanca; 8. 3 sept., Ştefan sin Ioan zidaru; 9. 29 oct., Elena, soţia D. Costea logofătu sârbu; 10. 19
nov., Ana sin Dumitraşcu lui paharnicului Nicoale Otetelişanu; 10. 29 nov., Maria, sin D-ei Sevastiţa Rucăschieru - dos.
37/1844, botezaţi, cununaţi, morţi
1845: Botezaţi: 1. 6 şi 18 febr., Zoiţa, părinţi: Caterina şi Filip Milan logofătu, naş Sava sin Costandin Opran
boernaş de neam; 2. 1 şi 15 nov., Ecaterina, părinţi: Casia şi Radu Ruset, colonel, naş D. paharnicu Ioan Vlădoianu din mah.
Sf. Troiţe; 3. 10 şi 25 oct., Nicolae, părinţi: Maria şi Ioan soldatu rachieriu, naş Nicolae cojocaru, locuitor în mah. Episcopii.
Cununaţi: 1. 11 ian., Niţu sin Stancu Pisică plugar ot satul Poloeşti din Romanaţi cu Bălaşa sin Ştefan Trocan
plugaru din satu Drăgoteşti, judeţu Romanaţi, naşă D-ei cocoana Elena Otetelişanca; 2. 23 febr., Tudor sin Iordache
isprăvnicelu plugar ot satu Maria, judeţul Dolju, cu Maria sin Costandin Gughe plugaru ot satu Leureşu de judeţu Dolju,
naş D.D. Răducan; 3. 10 iul., Gheorghe sin Nicoale plugaru cu Stana sin Gavrilă plugaru, naş Mihai Slăvoiu plugaru; 4.
13 iul., Matei sin popa Matei plugaru din satu Leu, jud. Romanaţi cu Dumitrana sin Dumitru Beciu plugaru din satu Leu
jud. Romanaţi, ambii la a doua cununie, naşi preotul Petru mah. Obedeanului şi Floarea preoteasa; 5. 15 iul., Grigorie
dorobanţu sin Cucura Ungureanu cu Rada sin Ioana văduva, naşi Gheorghiţă Daru plugaru şi Ioana.
Morţi: 12. 1. aug. Floarea sin Luca plugaru, de vârstnică; 2. 12 sept., Cosatndin sin Maria văduva, de vârstă,
plugaru; 3. 20 sept., Costandin Troceanu plugaru, de vârstă; 4. 18 nov., Ana sin Părvu zidaru de vârstă, torcător; 5. 12
dec., Costandin sin pitaru Dimitrie Geanoglu, de 3 ani - dos. 30/1845, botezaţi, cununaţi, morţi
1846: Botezaţi: 1. 1 şi 6 ian., Ana, părinţi: Ioana şi Ioan Troiatu dorobanţi, naş preotu popa Pătru; 2. 8 şi 16
ian., Marin, părinţi: Paraschiva şi Stancu zidaru, naş Dumitraşcu zidaru; 3. 10 şi 20 ian., Ana, părinţi: Maria şi Titul
diaconu, naşă D. cocoana Anica Otetelişanca; 4. 26 şi 28 iul., Ioan, părinţi: Maria şi Neagoe plugaru, naşă Ioana, soţia
lui Iordache plugaru; 5. 10 şi 22 aug., Ecaterina, părinţi: Preda şi Părvu logofăt din satu Argetoaia; 6. 10 şi 22 aug.,
Gheorghe, părinţi: Ilinca şi Tudor plugaru din satul Gubaucea, naş D-lui Gheorghe Păianu; 7. 12 sept. şi 10 oct., Zamfir,
părinţi: Stana şi Ioan sin Nicolae arnăutu, naş D-lui domnu Zamfir Părăianu; 8. 25 nov.-20 dec., Vasilie, părinţi:
Savastiţa şi pitaru Costandin Plopşoreanu din mah. Brânduşa, naşă D-ei cocoana Elenca sărdăreasa.
Cununaţi: 1. 13 ian., Petre sin Preda Pârşcoveanu logofătu cu Elenca sin Maria Petoaica din mah. Craioviţa,
naş Nicolae sin D-lui paharnicu Grigorie Racoviţă; 2. 27 ian., Ioan croitoru rumânu cu Ancuţa sin Dumitrache ţiganu
vizitiu, ertatu, naş D. Răducan vătafu, slujitor; 3. 3 febr., Ilie sin Mihai Slăvoiu plugar cu Tinca sin Ştefan Bobaru, naşi
Ilie ciungu şi Ioana; 4. 17 febr., Ioan sin Costandin plugaru, cojocar din mah. Episcopia cu Elena sin răposatu Dumitru
şi Gherghina, naşi Nicoale cojocaru şi Stana din mah. Episcopiei; 5. 19 febr., Ilie sin Ancuţa văduva, plugaru cu Maria
sin Ana văduva, naşi Mihalache cu soru-sa Maria; 6. 12 iul., Costandin Robănescu logofătu cu Tinca sin D-lui Trică
Dobrescu din mah. Sf. Troiţă, ea la a doua cununie, naşi Dumitrie cu mătuşă-sa Elenca sărdăreasa Bibeasca; 7. 8 sept.,
Tănasie sin Dima grecu din mahalaua Sf. Dumitru cu Cleopatra Vepscoiasca, naşi Ioan Fisenţa şi Uţa din mah. Sf.
Gheorghe Vechi; 8. 15 sept., Răducan sin Costandin plugar din satul Coţofeni, cu Maria sin Tudor plugar din satu
Greceşti, naşi D-lui medelnicerul Costandin Arghiropol.
Morţi: 1. 27 apr., D-lui sărdaru Dimitrie Serghiad profesoru pensionului; 2. 13 mart., Marin sin Stancu zidaru,
nevârstnic; 3. 21 mart., Ahil sin răposatu Gheorghe Bocşănescu; 4. 10 apr., Marin croitoru, vârsnic; 5. 21 mai, Ana,
soţia D-lui Dumitrache Vicşoreanu; 6. 6 iul., Maria, fiica lui Stancu pantofaru borangicu; 7. 18 iul., Ştefan, fiul lui
Staicu pantofaru borangicu, nevârstnic; 8. 30 iul., Manolea ipocomisaru, vârstnic; 9. 18 nov., Maria, soţia răposatului
Vizaman profesorul - dos. 18/1846, botezaţi, cununaţi, morţi
1847: Botezaţi: 1.11 şi 26 ian., Nicolae, părinţi: Elena şi Ioan cojocarul, naşă Nicoliţa sin Nicola cojocarul din
mah. Sf. Gheorghe Vechi; 2. 30 ian., Gheorghe, părinţi: Mitrana şi Marin plugarul, naşă Elenca, soţia răposatului
vistieru Ioniţă Sultănoiu din mahalaua Brânduşa; 3. 5 apr. şi 18 mai, Pătru, părinţi: Maria şi Ioan dorbanţu din satul
258
RĂDULESCU Toma
Perişorul, naş pitaru Dimitrie Portărescu; 4. 10 şi 27 mai, Ivancea, părinţi: Maria şi Matei plugaru, naş Maria, soţia lui
Dumitru Ceauşoiu; 5. 20 mai şi 19 iun., Mihai, părinţi Părva şi Năda plugarul din satul Bucoviciorul, naşă Sevastiţa
Ruschina; 6. 10 şi 22 iun., Ioana, părinţi; Zoiţa şi Costandin chelaru, naş Dumitru Plugaru din satu Băileşti; 7. 12 şi 26
iun., Ioan, părinţi: Ioana şi Manea surugiu, naşă Dumitra jupăneasa; 8. 25 şi 31 iun., Zmarandache, părinţi Ioana şi
Costandin Copăceanu, naşă Maria, soţia răp. Gavrilă plugaru; 9. 6 şi 10 aug., Nicoliţa, părinţi: Joiţa şi Nicola grecu, naş
Nicolae cojocaru.
Cununaţi: 1. 26 ian., Marin zidaru sin Stancu Troceanu cu Ana sin Ioan Batistă grădinarul din mah. Sf. Dimitrie,
naşi Matei plugaru şi Maria din satul Şitoaia; 2. 2 febr., Răducan logofătul cu Rucsiţa sin pitarul David comisarul, naş D-lui
pitaru Nicolae Dobriceanul vameşul şi Iulia; 3. 27 apr., Dimitrie logofătul Popescu cu Rada văduva sin Sanda văduva din
mah. Brânduşii, ea la a doua cununie, naş D. coconu Ştefan Ghenescu; 5. 29 iun., Ghiţă Călinescu aprodu cu Maria sin Radu
Stănescu din satul Sârca, el la a doua cununie, naşi Stan bărbierul şi Stanca din mahalaua Savastian.
Morţi: 1. 24 ian., Florea Milan logofătul; 2. 22 febr., Bălaşa văduva; 3. 16 apr., Păuna, soţia lui Gheorghe
Călinescu aprodu; 4. 1 mai, Matei militaru sin Dumitru plugaru; 5. 3 iun., Maria, soţia răposatului medelniceru Petre
Portărescu; 6. 9 iun., Stan plugaru chelu - dos. 18/1847, botezaţi, cununaţi, morţi.
1848: Botezaţi: 1. 1 şi 15 feb., Rucsandra, părinţi: Ilinca şi Ioan croitoru, naşă Rucsndra, soţia D-lui Răducan;
2. 1 şi 22 feb., Nicoale, părinţi: Maria şi Stancul plugaru din satul Pleniţa, naş D-lui Dimitrie Portărescu; 3. 5 şi 23 feb.,
Mihail, părinţi: Elisaveta şi Stan logofătu din mah. Sf. Dimitrie, naşă D. Savastiţa Ruscoschina; 4. 5 şi 23 feb., Maria,
părinţi: Ivana şi Nicoale rachieru, naşă Maria, soţia lui Ioan Ornea din mah. Savastian; 5. 25 feb. şi 11 mart., Maria,
părinţi: Casia şi sărdaru Radu Ruset, naş D-lui marele logofăt Nicoale Brăiloiu; 6. 20 apr. şi 2 mai, Elisabeta, părinţi:
Păuna şi Dumitru zidaru, naşă Rada, soţia lui Dumitru zidaru; 7. 20 şi 27 iun., Nicoliţa, părinţi: Maria şi Ioan soldăţelul,
naş Nicolae cojocaru din mah. Episcopiei; 8. 8 şi 18 iul., Nicolae, părinţi: Stanca şi Dumitru plugaru din satul Obedinu,
naşă D-ei Savastiţa Ruscoschina; 9. 29 aug., Ana, părinţi: Maria şi Costandin logofăţel, naş D-ei Anica, soţia lui
Grigorie Mihăescu; 10. 11 aug.-20 sept., Ioan, părinţi: Ana şi D-lui pitaru Dimitrie Nenciu, naş D-lui sărdaru Ioniţă
Niculescu din mah. Petru Boji; 14. 24 dec., Ilie, părinţi: Elena şi Ioniţă logofăţel din mah. Mântuleasa, naş D-lui pitaru
Ilie Sinescu.
Cununaţi: 1. 15 febr., Marin pescaru sin Avram plugaru cu Ecaterina sin Paraschiva văduva, ambii la a doua
cununie, naş D-lui Traşcu sin diaconu Mărin din satul Mărineşti; 2. 19 febr., Ioan cojocaru Bârzanu cu Maria sin
Dimitrache Vicşoreanu, naşi Duma Bălşanu şi Dumitrana; 3. 9 mai, Oprea dulgheru văduv cu Ancuţa văduva, ambii la a
doua cununie, naşă Badea văduva; 4. 20 mai, Costandin logofătu cu Maria, fiica lui Dumitru plugaru, naşi D-lui
Grigorie Mihăescu şi Anica; 5. 22 mai, Gheorghe sin Iordache Dăroiu cu Niţa sin Florea geambaşu, naş D-lui Traşcu
zidaru; 6. 11 oct., Costache Gheorghiu cu Sfeta sin Anica văduva, naş Stoian rachieru din mah. Brânduşei.
Morţi: 1. 10 ian., Chiril plugarul; 2. 20 ian., Ioana, fiica D-lui Dinu chelaru; 3. 29 apr., Gheorghe sin Nicolae
Cernătescu plugaru; 4. 21 iun., Paraschiva, soţia lui Ioan zidaru; 5. 2 iul., Spiridon vizitiu; 6. 2 iul., Ilinca văduva
borangioaica; 7. 2 iul., Costandin chelaru; 8. 8 iul., D-lui paharnicu Costandin Argetoianu; 9. 8 iul., Dumitra văduva,
10. 11 iul., Ancuţa, soţia lui Oprea dulgheru; 11. 11 iul., Badea văduva; 12. 18 iul., Gheorghiţă sin Grigorie dorobanţul;
13. 20 sept., D-lui Nicolae Otetelişanu; 14. 19 nov., Stan Dobruneanu (n.n. rudă cu haiducul Iancu Jianu) postelnicelu;
15. 29 dec., Maria văduva - dos. 18/1848, botezaţi, cununaţi, morţi.
1849: Botezaţi: 1. 20 şi 29 ian., Maria, părinţi: Rucsiţa şi Ioan Gigârtul, naş D-lui marele agă Costandin
Zătreanu; 2. 1 şi 3 iul., Ivana, părinţi: Aniţa şi Ghiţă plugaru, naş Dumitraşcu zidaru; 3. 14 şi 16 oct., Elisaveta, părinţi:
Elena şi Nicolae comisaru din mah. Agi Enuşi, naşă Elena, fiica dumnealui domnului maiorul Cibrovschi; 3. 3 şi 11
dec., Anastasia, părinţi: Elena şi Ioan cojocarul, naşă Maria, soţia lui Nicolae cojocaru din mah. Sf. Gheorghe Vechi.
Cununaţi: 1. 9 ian., Nicolae Cosmovici comisarul din mah. Toţi Sfinţii, naş D-lui postelnicul Dimitrie
Bibescu; 2. 15 ian., Radu cojocaru sin Grigorie cojocaru din mah. Sf. Gheorghe Nou, cu Nicoliţa sin Nicolae cojocaru
din mah. Sf. Gheorghe Nou; naşi Radu Foleanu şi Păuna din satul Cornet; 3. 10 febr., Tudor grădinaru cu Joiţa sin
Costandin chirigiu, naş Marincea sărbu pescarul; 4. 20 mai, Dumitru vizitiu cu Ilinca sin Stanca văduva, naş Costandin
sin preotul Petre; 5. 13 nov., Antonie sin Ioan cu Ivana sin Maria văduva, naş Dumnealui pitaru Dimitrie Nencu; 6. 13
nov., Ştefan Ionescu cu Costandina sin Iordache Voinea din mah. Sf. Gheorghe Nou, naşi Gheorghe cafegiu din mah.
Sf. Dimitrie şi Anastasia.
Morţi: 1. 4 iun., Grigorie rachieru; 2. 20 iul., Nicolae Cernătescu plugaru; 3. 20 iul., Rada, soţia lui Marin
plugaru; 4. 29 iul., Gheorghe Dărăboi plugari; 5. 14 sept., Dimitrie zidaru; 6. 20 oct., Ahilie sin Gheorghe zidaru; 7. 25
oct., Chiva, soţia lui Dinu croitoru; 8. 16 nov., Zoiţa, soţia pitarului Trandafir Ionescu - dos. 18/1849, botezaţi, cununaţi,
morţi.
1850: Botezaţi: 1. 20 şi 27 ian., Vasile, părinţi: Dumitrana şi Ioan sin Gheorghe dascălul, naş Dumitrie
Ciboraschi; 2. 10 şi 23 febr., Mihai, părinţi: Maria şi Gheorghe sin Ioan zidaru, naşă Stanca Slăvoaica; 3. 23 şi 26 febr.,
Costandin, părinţi: Stanca şi Ioan sin Gheorghe plugaru; 4. 3 martie, Ecaterina, părinţi: Ioana şi Ioan Troceanu zidaru,
naş preotu Petre; 5. 10 febr. şi 5 mart., Maria, părinţi: Ana şi Dimitrie Nenciu arendaş, naş sărdaru Ioan Diculescu; 6. 10
şi 25 mart., Ioana, părinţi: Tiţă şi Flore Câmpeanu, naş Ioan Troceanu zidaru; 7. 6 şi 27 mart., Nicolae, părinţi: Voica şi
Preda Ghena cojocaru, naş Ghiţă aprodu; 8. 3 şi 14 apr., Elena, părinţi: Maria şi Orovan Vitanovici, naş Dumitrache
Bucureşteanu arendaş; 9. 2 şi 19 apr., Ana, părinţi Juja şi Ivan papistaşu, naşă cocoana Savastiţa Roscovschi; 10. 10 şi
259
23 iul., Costandin, părinţi: Dumitrana şi Ioan sin Stan cărciumaru, naş Costandin părcălabu; 11. 3 şi 7 oct., Ivana,
părinţi: Stanca şi Radu Ruteanu sacaciu, naşă Ivana sin Antonie.
Cununaţi: 1. 26 febr., Matei Gorjan profesorul din mah. Sf. Treime cu Caliopi sin Papa Vladu din mah. Sf.
Spiridon, naşi Ştefan Bengescu şi Smăranda; 2. 22 iun., Ionaşcu sin Mihai cu Stanca sin Firu tăbacu întru a doua căsătorie,
naşi Tănasie tâmplaru şi Maria; 3. 2 iul., Costandin sin Vitanovici cu Elena sin Orovan, naş D-lui marele postelnic Dumitrie
Bibescu; 4. 26 nov., Dumitru sin Ioan zidaru cu Bălaşa sin Ioana văduva, naşi Dumitraş zidaru şi Velişcu.
Morţi: 1. 3 mart., Florea sin Luca logofeţălul; 2. 11 mart., Grigorie Copăceanu logofeţălul; 3. 22 mart., Părvu
zidaru cârciumaru; 4. 15 dec., Barbu sin Maria văduva, rachieru - dos. 18/1850, botezaţi, cununaţi, morţi.
1851: Botezaţi: 1. 22 şi 28 ian., Nicoliţa, părinţi: Zoiţa sin Nicola grecu, naş Nicolae cojocaru; 2. 20 şi 28 ian.,
Maria, părinţi: Păuna şi Ilie chirigiu, naşă Rada, soţia lui Ghiţă zidaru; 3. 29 ian., şi 4 febr., Alecsandru, părinţi: Maria şi
Ioan Prejbeanu plugaru, naş Ştefan săpunaru din mah. Sf. Dimitrie; 4. 3 şi 8 mart., Ioan, părinţi: Sanda şi Costandin
părcălabul, naş Ioan, fiul părintelui popa Pătru din mah. Obedeanu; 5. 2 şi 18 mart., Antonie, părinţi Zmăranda şi pitaru
Ioan Cărtianu, naş D-ei cocoana Sevastiţa Brăiloaica; 6. 20 şi 29 apr., Dimitrie, părinţi: Ioana şi Ghiţă zidaru sin Ioan
plugaru, naş Dumitraşcu zidaru; 7. 20 apr. şi 3 mai, Elena, părinţi: Cleopatra şi Ioan parucicu din mah. Sf. Gheorghe
Nou, naşă Domnia sa cocoana Elenca Bibeasca; 8. 21 şi 26 iun., Gheorghiţa, părinţi: Safta şi Barbu rachieru sin
Dumitru plugaru, naş Costandin croitoru din mah. Precestei; 9. 6 apr. şi 21 mai, Ecaterina, părinţi: Ilinca şi Teodor
plugaru din satul Gubaucea, mahalaua Coţofeni, naşă Domnia sa cocoana Păianca; 10. 10 şi 23 sept., Dumitru, părinţi:
Maria şi Ioan zidaru, naş Dumitraşcu zidaru; 11. 18 şi 25 sept., Gheorghe, părinţi: Rada şi Filip chirigiu, naşă Maria,
soţia D-lui Marin plugaru; 12. 10 şi 21 oct., Costandin, părinţi: Ilinca şi Ioan plugaru, naşă Sanda, soţia lui Costandin
părcălabu; 13. 12 şi 25 oct., Ana, părinţi: Rucsiţa şi Petrache cântăreţu din mahalaua Sf. Troiţă, naş pitarul Dimitrie
Nencu; 16. 26 oct., 4 nov., Nicolae, părinţi: Ilinca şi Baru croitoru, naşă, Raluca, soţia D-lui Nicoale Tălpăşescu din
mah. Sf. Nicolae Dorobănţia; 15. 20 oct. şi 4 nov., Alecsandru, părinţi Ana şi pitaru Dimitrie Nenciu, naş D-lui domnul
marele logofăt Ioan Solomon din mahalaua Sf. Gheorghe Nou; 16. 25 nov. şi 2 dec., Petru, părinţi: Ecaterina şi Petru
Dimitrie Portărescu, naşă Dumneaei cocoana Elenca Bibeasca.
Cununaţi: 7. ian., Ioan dorobanţu poliţier din mah. Episcopiei cu Păuna, fiica lui Barbu dulgheru din
mahalaua Sf. Gheorghe Nou, naşi Pătru Bancov şi Stoica din mahalaua Petru Boji; 2. 21 ian., pitaru Dimitrie Portărescu
cu D-ei Ecaterina văduva, ambii la a doua cununie, naş marele postelnic Dimitrie Bibescu cu maică-sa Elena; 3. 8 febr.,
Ivan rachieru sin Ioan rachieru din mah. Sf. Gheorghe Vechi cu Maria sin răposatul Stanciu rachierul din mah. Maica
Precesta Dudu, naşi Niţă cojocaru şi Nicoliţa din mah. Sf. Gheorghe Vechi; 8. 2 iul., Tudor surugiul sin Gheorghe
plugaru cu Maria sin Dincul plugaru, naşi Costandin ceauşul poştei cu noru-sa Maria din mah. Craioviţa; 5. 10 nov.,
Dumitru Ciocea zidaru cu Ilinca sin Dumitru podaru din mah. Haşului, naş Ioan zidaru din mah. Petru Boji; 6. 10 nov.,
Marin ţiganu cu Ilinca ţiganca, naşi Ioan ţiganu cu soţia lui Manda din mah. Belivacă.
Morţi: 1. 15 ian., Teodor zidaru; 2. 3 febr., Anghelina, soţia lui Ioan ţiganu vizitiu; 3. 13 feb., Elisaveta, fiica
lui Marin polcovnicu; 4. 28 feb., Nicolae, fiul lui Gheorghe zidaru; 5. 4 iul., Costandin tâmplaru sin Ioan plugaru; 6. 4
iul., Maria, soţia răposatului paharnicu Nicolae Otetelişanu; 7. 10 oct., Ecaterina, fiica lui Ioan croitoru, din mah. Sf.
Ilie; 8. 14 oct., Maria, soţia lui Gheorghe aprodu; 9. 2 dec., Maria Ciocoaica văduva; 10. 17 dec., Stana văduva - dos.
1852: Botezaţi: 1. 21 dec. 1851 şi 12 ian. 1852, Nicolae, părinţi: Alecsandru şi Maria din satu Coţofeni, Dolj,
naşă Ecaterina, fiica D-ei Savastiţa Roscoschina; 2. 5 şi 2 mart., Grigorie, părinţi: Costantin logofătu şi Maria D-lui
Grigorie Mihăescu; 1 şi 9 mart., Elena, părinţi: Nicolae logofătu şi Ecaterina, naşă cocoana Ecaterina Argetioanu; 19 şi
27 mart., Costandin, părinţi: Dumitrie şi Călina, naşă Dina sin Mihai; 5. 1 şi 8 iun., Gheorghe, părinţi: Mihalache
Ionescu scriitoru şi Maria din mah. Sf. Gheorghe, naş Gheorghe Păianu scriitoru; 6. 10 şi 18 iun., Antonie, părinţi: Radu
chirigiu şi Stanca, naş Antonie cârciumaru; 7. 20 şi 26 iun., Ştefan, părinţi: Ioan Prejbeanu şi Maria, naş Ştefan
cârciumaru; 8. 24 iul. şi 1 aug., Dumitru, părinţi: Dumitru zidaru şi Ilinca, naşă Dumitrana, soţia lui Dumitraşcu zidaru;
9. 4 şi 12 aug., Ecaterina, părinţi: Stancu chirigiu şi Marica din satul Fântânele s-a botezat la biserica Obedeanului, naşi
Matache Portărescu şi Ecaterina; 10. 20 şi 28 sept., Maria, părinţi: Ioan plugaru şi Ancuţa, naşă Maria sin Gheorghe
chirigiu; 11. 2 şi 28 sept., Ioan, părinţi: Gheorghe sin Udrea plugaru şi Cârstina din satu Secui – Dolj, naş Domnul Ioan
Părvulescu profesoru; 12. 24 sept. şi 5 oct., Haristina, părinţi: Ioan sin Gheorghe cârciumaru, naş Pătru sin Zipă; 13. 3 şi
20 oct., Elisaveta, părinţi: logofătu Dumitrache şi Tinca, naş Antonie cârciumaru; 14. 12 şi 30 oct., Toma, părinţi:
Apostu scriitoru conţipist şi Bălaşa, naş Toma sin Costantin Rovinaru; 15. 24 oct. şi 2 nov., Costandin, părinţi: Ioan
cojocaru şi Elenca, naşă Maria, soţia lui Nicoale cojocaru; 16. 20 oct. şi 2 nov., Antonie, părinţi: Gheorghe zidaru şi
Ecaterina, naşă Zmaranda, soţia pitarului Ioan Cărtianu; 17. 20 oct. şi 2 nov., Dumitru, părinţi: Gheorghe zidaru şi
Ecaterina, naşă Zmaranda, soţia pitarului Ioan Cărtianu.
Cununaţi: 1. 20 ian., Preda sin Ilie, meserie cismar cu Rada sin Marin Teodor, ea la a doua cununie, naşi
Ioniţă Catepu cismaru şi Maria; 2. 3. febr., Gheorghe sin Nicolicea, aprod cu Anica sin Răposatu Pătru şi Stanca
văduva, el la a treia cununie, naşi Petrache vătafu şi Elenca; 3. 8 apr., Nedelcu sin Păuna văduva, surugiu cu Zoiţa
văduva sin Costandin plugar, ea la a doua cununie, naşi Mihai sin Ioan Neamţu cu soţia lui – Ilinca, plugari; 4. 20 apr.,
Dimitrie sin Niţă ciauşu, meserie abagiu cu Tuţa sin popa Stancu din mah. Sf. Gheorghe, naşi Gheorghe Nedelcovici şi
Rada; 5. 14 sept., Vasile sin Mladin bărbieru, meserie zidar cu Luţa sin Ghiţă paliu din satu Leamna, naşi Grigorie sin
Chiril şi Rada, meseria zidar.
260
RĂDULESCU Toma
Morţi: 1. 6 ian., Alecsandru sin Dumitrache Nenciu; 2. 10 ian., Elenca, soţia lui Neacşu Păunoiu plugaru; 3.
20 febr., Mitrică Pielaru plugaru; 4. 24 febr., Ştefan sin Costandin zidaru; 5. 9 apr., Ecaterina sin Marin comisaru de
oraşu din mah. Sf. Gheorghe; 6. 18 iul., Pârvu sin Ion zidaru - dos. 19/1852, botezaţi, cununaţi, morţi.
1853: Botezaţi: 1. 20 ian. şi 2 febr., Maria, părinţi: Nicolae aprodu şi Gheorghiţa, naşă, Maria, soţia lui
Dumitru zidaru; 2. 10 şi 20 febr., Costandin, părinţi: pitarul Dimitrie Nenciu şi Ana, naş D-lui paharnicul Ioan
Dinculescu din mah. Petru Boji; 3. 3 şi 17 apr., Ana, părinţi: Nicolae şi Ecaterina din mah. Petru Boji, naşă D-ei
cocoana Ecaterina Argetoianca; 4. 13 mai, Maria, părinţi: Costandin zidaru şi Maria, naşă Ilinca, soţia lui Dumitru
plugaru; 5. 2 şi 13 mai, Mihail, părinţi: Nedelcu surugiu şi Joiţa, naşă Ilinca, soţia lui Ioan plugaru din satu Pieleşti; 6. 2
şi 12 oct., Ana, părinţi: sărdarul Toma Strâmbeanu şi Aspi, naş pitarul Dimitrie Nenciu; 7. 8 şi 19 nov., Costandin,
părinţi: Ioan cârciumaru şi Ana, naş Petru plugaru din satul Cornu; 8. 29 nov şi 6 dec., Vasilie, părinţi: Mihai cojocaru
şi Elena, naş Vasilie plăpomaru.
Cununaţi: 1. 14 mai, Ioan, feciorul din casa marelui logofăt Dimitrie Bibescu cu Ioana, fata răposatului
Dumitraşcu zidaru, naşi Ivancea alamagiu şi Maria; 2. 26 oct., Ilie Enachie chirigiu cu Maria, fata răposatului Dumitru
plugaru, naşi Stan cărciumaru şi Maria.
Morţi: 1. 3 ian., Gheorghe Peperiţagu din mah. Sf. Troiţe; 2. 27 ian., Dimitrie, fiul lui Gheorghe zidaru; 3. 12
febr., Ilie zidaru; 4. 19 febr., Dumitraşcu zidaru; 5. 9 mart., Ştefan vizitiul sărbu; 6. 21 mart., Maria, fiica lui Stancu
pantofaru din mah. Mântuleasa; 7. 2 apr., Ioana, soţia lui Ilie plugaru şchiopul; 8. 14 mai, Costandin, ucenicul lui Stancu
pantofaru; 9. 21 mai, Dimitrie, fiul lui Costea sărbul din mah. Sf. Treimi; 10. 26 mai, Ioana, fiica lui Ghiţă Dăroiu
plugaru; 11. 30 iun., Bălaşa, fiica D-lui Marin, comisar de roşu din mah. Sfântului Gheorghe Vechi; 12. 20 iul.,
Costandin, fiul lui Aniţa al pitarului Dimitrie Nenciu; 13. 13 iul., Dimitrie, fiul Anei şi a lui Gheorghe croitorul din
mah. Sf. Ilie; 14. 15 iul., Ioan zidaru; 15. 26 aug., Nicolae, fiul lui Grigorie zidaru; 16. 4 oct., Nicolae Lăcusteanu
engineru din mah. Mântuleasa; 17. 5 nov., Nicolae vizitiul; 18. 19 nov., Ioana, soţia ligofătului Ioan Urdu; 19. 12 dec.,
Maria, soţia lui Stan rachieru; 20. 16 dec., preotul Petre din mah. Obedeanului; 21. 26 dec., D-ei marea logofeteasa
Elisaveta Obedeanca -
dos. 18/1853, botezaţi, cununaţi, morţi.
1854: Botezaţi: 1. 4 şi 13 ian., Ioan, părinţi: Barbu rachieru şi Elisabeta, naşă Costandina, soţia lui Radu
plugaru; 2. 10 şi 18 mart., Elisaveta, părinţi: Ghiţă aprodu şi Ana, naş Petraiche vătaful Brăiloaicăi; 3. 26 mai şi 6 iun.,
Antonie, părinţi: Radu plugaru şi Stanca, naş Antonie, logofătul lui Dimitrie Nenciu; 4. 24 şi 27 iun., Leontie, părinţi:
Dumitru abagiu şi Dumitra, naşă Bica, soţia lui Nedelcu dulgheru; 5. 1 şi 8 iul., Rafail, părinţi: Tudorache logofătu şi
Maria din mah. Sf. Episcopii, naş Rafail, fiul D-lui Stănică croitoru; 6. 10 şi 18 iul., Calinic, părinţi: Filip chirigiu şi
Rada, naşi Marin chirigiu şi Uţa; 7. 1 şi 5 sept., Ştefan, părinţi: Ioan, chelaru Brăiloaicăi şi Maria, naşi Ion din Sălcuţa şi
Maria; 8. 11 şi 19 sept., Ana, părinţi: Nică cismaru şi Maria din mah. Sf. Nicolae, naş preotul Matei din satu Ungureni şi
Ioana preoteasa: 9. 14 şi 19 sept., Dumitru, părinţi: Enaiche plugaru şi Maria, naş Dumitru, fiul lui Barbu Babalâcu
cărciumaru; 10. 25 sept. şi 3 oct., Nicolae, părinţi: Stan cismaru şi Maria, naş Stancu pantofarul; 11. 2 şi 11 nov.,
Gheorghe, părinţi: Mihai ţiganu, robi D-lui Gligorie Bengescu, naşă Mariţa ţiganca.
Cununaţi: 1. 31 ian., Ioan cojocaru sin răposatu Dumitru grecu din mah. Episcopiei cu Maria sin răposata
Dumitra din mah. Episcopiei, naş Ioan plugarul din satul Balota.
Morţi: 1. 6 ian., Dumitraiche vizitiu ţiganu, robu D-lui Costandin Miereanu; 2. 13 ian., Ilinca, roaba cocoanei
Sevastiţa Brăiloaicăi; 3. 25 febr., Aristiţa, fiica lui Ioan cărciumaru; 4. 22 mart., Ioan cojocaru; 5. 2 apr., Pârvu zidaru;
6. 2 nov., Ana, fiica lui Stanciu cojocaru; 7. 19 nov., Mihai Slăvoiu plugaru; 8. 22 nov., Antonie logofăt D-lui Nenciu;
9. 2 dec., Marin Boboleanu din mah. Sf. Arhangheli; 10. 8 dec., Ioana văduva; 11. 30 dec., Ecaterina, fiica lui Ioan
zidaru - dos. 19/1854, botezaţi, cununaţi, morţi.
1855: Botezaţi: 1. 1 şi 8 ian., Maria, părinţi: D-lui pitariu Mataiche Portărescu şi Ecaterina, naşă Maria
văduva; 2. 1 şi 6 febr., Mihai, părinţi: Stan plugar şi Ioana din satul Mofleni, naş Gheorghe zidariu; 3. 10 şi 13 febr.,
Chiriachiţa, părinţi: Ioan ţiganu vizitiu şi Călina din mah. Brânduşa, naşă Ilinca văduva; 4. 17 şi 22 mai, Costandin,
părinţi: Ioan Părvulescu şi Maria, naşă Elena Bibeasca; 5. 10 şi 19 iun., Dumitru, părinţi: Oprea plugar şi Ancuţa din
satu Cernelele, naşă Ancuţa văduva; 6. 18 şi 24 iul., Mihai, părinţi: Dumitrache Dudu şi Stanca din satu Obedeanu, naşă
Savastiţa Roscoschina; 7. 27 iul., 1 aug., Zoi, părinţi: Dimitrie zidaru şi Elena, naş Ioniţă zidaru; 8. 28 iul.-1 aug.,
Nicolae, părinţi: Florea plugariu şi Ilinca din satu Panaghia, naş D-lui pitaru Matache Portărescu; 9. 10 şi 16 sept.,
Maria, mamă Elena văduva, naşă preoteasa Maria văduva; 10. 10 şi 22 sept., Barbu, părinţi; Pârvu plugaru şi Maria, naş
Băluţă cojoariu; 11. 8 şi 13 nov., Ilie, părinţi: Ioan cojocaru şi Ilinca, naş Nicolae cojocaru; 12. 20 nov. şi 4 dec.,
Ecaterina, părinţi: Stan Ionovici şi Elena, naş Stancu pantofaru; 13. 21 şi 23 dec. Ioan, părinţi: Mihai Radu plugaru şi
Elena, naşă Gheorghiţa, soţia răposatului Vasile; 14. 23 şi 24 dec., Marin, părinţi: diaconu Dimitrie Andronean şi Rada,
naş Marin Floriu.
Cununaţi: 1. 29 ian., Stan Radovici negustor cu Leanca Ioana văduva, el la a doua cununie, naşi Stancu
pantofaru şi Stanca; 2. 3 iul., Nicolae sin Preda grecu negustori cu Ioana Ilinca văduva, naşi Marin cojocaru şi Băluţa.
Morţi: 1. 26 apr., Mihai ungureanu rachier din mah. Prisaca; 2. 3 apr., Dumitrana, soţia lui Dumitrache zidaru;
3. 5 apr., Dujmitru Popescu Dinu plugari; 4. 4 mai, Teodora, soţia răposatului Pârvu zidaru; 5. 7 iul., Maria sin Ana
Gheorghe Popescu; 6. 5 aug., Matei Dumitru abagiu; 7. 29 aug., Ecaterina Dumitrache zidaru; 8. 20 sept., Nicolae Preda
261
zidaru; 9. 25 oct., Marin sin Elenca văduva; 10. 21 nov., Melitina monahia; 11. 24 nov., Ioana Ioan Stoica; 12. 18 dec.,
Oprea, soţia răposatului Ioan Stoica; 13. 25 dec., Costandin Albu Pieleşteanu - dos. 18/1855, botezaţi, cununaţi, morţi.
1856: Botezaţi: 1. 7 şi 15 ian., Antonie, părinţi: Dumitru sin Ion zidaru şi Teodora, naş Niţă Teodor rachieru;
2. 1 şi 5 febr., Vasile, părinţi: Ion sin Oprea cărciumaru şi Ana, naş Petre sin Jipă din satu Corzu; 3. 1 şi 5 febr., Ioan,
părinţi: Chirea sin Savu croitor şi Floarea din mah. Mântuleasa, naş Pavel Golumbeanu cismaru; 4. 3 şi 8 apr., Floarea,
părinţi: Ioan croitoru şi Maria din mah. Sf. Dimitrie, naş D-lui Costache Stăncescu; 5. 10 şi 21 iunie, Mihail, părinţi:
Alecu epistat şi Maria din satul Sălcuţa, naşă D-ei cocoana Savastica Rucoschina; 6. 10 şi 13 sept., Ana, părinţi: Preda
Cotelici şi Costandina, naş Dumitru Cotelici; 7. 7 şi 14 oct., Ecaterina, părinţi: Ioniţă Prejbeanu plugaru şi Mara, naş
Dimitrie Alicsandrescu; 8. 7 şi 14 oct., Ioan, părinţi: Gheorghe zidaru şi Ecaterina, naş D-lui D. Ioan Cârtianu; 9. 11 şi
18 oct., Dimitrie, părinţi: Dimitrie Portărescu şi Ecaterina, naş D-lui marele logofăt Dimitrie Bibescu; 10. 19 nov. şi 4
dec. Ioan, părinţi: Costandin Vitanovici şi Elena, naşă Zoiţa Ioneasca.
Cununaţi: 1. 2 ian., Mirea sin răposatu Nicolae Cernătescu cu Costandina, fiica Mariei văduva din mah.
Dăneşti, naşi Iancu Efstatiu cucoana Siţa din mah. Episcopiei; 2. 22 febr., Marin Troceanu rachieru din mah. Dăneşti cu
Sultana Rucsanda Amărasca din satul Argetoaia, el la a treia cununie, naşi D. Stancu sin popa Stancu din mah.
Episcopiei cu soţia sa Evangheliţa; 3. 7 iul., Nicolae sin Vasile bucătaru cu Bălaşa sin Ancuţa văduva, naşi Ioan sin
Mihail jimblaru şi Ecaterina; 4. 28 iul., Ion croitoru sin Păuna văduva cu Manda sin Zoiţa văduva din mah. Mântuleasa,
naşi Gheorghe vizitiu şi Maria din mah. Mântulesa; 5. 7 oct., Stan sin Dumitru Bucoianu cu Costandina sin Truţă
cismaru din mah. Postelnicu Fir, naşi D-lui pitaru Antonaiche Brăiloiu şi Ecaterina; 6. 21 nov., Marin sin Ioan
Bimbirică cu Maria sin Şerban Stanciu din mah. Dăneşti, naşi Gheorghe Dinul rachier şi Rada.
Morţi: 1. 19 mart., Ioan Urdu din mah. Sf. Ilie; 2. 20 mart., Calinic, fiul lui Filip chiligiu; 3. 21 mart., D-lui
postelnicu Mihalache Scordescu; 4. 6 iun., Costandin bucătaru; 5. 29 aug., Dimitrie, fiul lui Dimitrie Bosoancă; 6. 5
sept., parharnicu Costandin Brăiloiu Corniţoiu; 7. 27 sept., Dumitru ţiganu plugaru al D-lui maior Cimbroschi; 8. 29
sept., Dimitrie, fiul lui Dimitrie Ceocea zidar; 9. 8 dec., Luca chelaru, socrul lui Ioan Urdu din mah. Sf. Ilie; 10. 14 dec.,
Ioan croitoru, fiul Păunei văduva; 11. 14 dec., Nicolae bucătaru cocoanei Petrache Obedeanu - dos. 18/1856, botezaţi,
cununaţi, morţi.
1857: Botezaţi: 1. 16 şi 24 mart., Alecsandra, părinţi: Alecsandru Drăgoescu şi Avgusta, naş coconu Costache
Glogoveanu; 2. 7 şi 14 apr., Maria, părinţi: preotul Alecsandru Călinescu şi Maria, naşă Maria Fisenţoaia; 3. 15 şi 21
apr., Nicolae, părinţi: răposatu Costandin arendaşu şi Maria, naş Nicolae rachieru; 4. 23 iun. şi 4 iul., Agrioina, părinţi:
Răducanu Constantinescu şi Lucsandra, naşă Elenca Davideasca; 5. 18 şi 28 iul., Nicolae, părinţi: Mihai bucătaru şi
Ilinca, naş Gheorghe logofătu ţiganu Bengescului; 6. 16 şi 18 aug., Alecsandra, părinţi: Marin lăutaru şi Maria, naşă
preoteasa Maria Călineasca; 7. 8 şi 13 oct., Nicolae, părinţi: Stan rachieru şi Elena, naş Stancu pantofaru.
Cununaţi: 1. 10 ian., Ioan Corcoveanu din satu Calafatu cu Ecaterina sin Dimitrie Vicşoreanu, naş Ioan
Dimitriu şi Nicoliţa; 2. 13 ian., Costandin sin Dima cu Ana sin preotu Petre, naşi Costandin sin popa Mihai şi Maria din
satu Secu; 3. 13 ian., Marin lăutaru sin Radu ţiganu cu Ecaterina sin Gheorghe ţiganu, naşi Stan Ionovici rachieru şi
Elena; 4. 27 ian., Barbu croitoru sin Ilie Ciobănoiu cu Ilinca sin Dumitru plugaru, el la a doua cununie, naşi Nicolae
Tălpăşanu şi Raluca; 5. 20 apr., Florea pantofaru sin Niţa văduva cu Uţa sin Maria văduva, naşi Mitrana a Socolescului
cu fiul ei; 6. 28 iul., Radu sin Nicolae Curtanu cu Ecaterina, soţia răposatului Ioan, ea la a doua cununie, naşi Ioan
rachieru şi Ana; 7. 25 aug., Dumitru sin Mitri Păişanu din satu Păişani cu Dumitra sin Pătru grădinaru, naşi Dumitru
rachieru şi Maria; 8. 22 oct., Costandin sin Radu Cenuşe cu Maria sin Ioniţă plugaru, naşi Ioan plugaru şi Maria; 9. 13
oct., Barbu sin Niţa văduva cu Ioana sin Uţa văduva, naşi Gheorghe logofătu şi Maria.
Morţi: 1. 19 febr., Romana, soţia lui Dumitru plugaru din satu Cernelele; 2. 20 febr., Ion vizitiu; 3. 25 aug.,
Ioan, fiul lui Dumitru abagiu; 4. 30 oct., Ilinca, soţia răposatului Ioniţă zidaru; 5. 1 dec., Alecsandru, fiul lui Barbu
rachieru - dos. 13/1857, botezaţi, cununaţi, morţi.
1858 nu am identificat în reg. de colecții acest an.
1859: Botezaţi: 1. 7 şi 11 ian., Zoiţa, părinţi: Dimitrie sin Stancu Firulescu croitori şi Mitrana, naş Dimitrie
Ciocea; 2. 7 şi 11 ian., Elisaveta, părinţi: Nicolae bucătaru şi Niţa, naşă Maria văduva; 3. 20 şi 25 ian., Toma, părinţi:
Tache cobzaru şi Elenca din oraşul Slatina, naşă Floarea, soţia lui Vasile Muscalgiu; 4. 22 şi 29 ian., Alecsandru,
părinţi: Nicola grecu şi Zoiţa, naşă Paraschiva văduva; 5. 28 ian. şi 1 febr., Vergilia, părinţi Ion Pârvulescu şi Maria, naş
D-lui Petre Copcea; 6. 28 ian. şi 1 febr., Ioan, părinţi: Barbu cârciumar şi Maria, naş Ioan cârciumaru; 7. 13 şi 15 febr.,
Gheorghe, părinţi: Nicolae Popescu abagiu şi Maria, părinţi: Marin Popescu; 8. 6 şi 9 apr., Costandin, părinţi: D-lui
Dimitrie Nenciu şi Ana, naş. D-lui Costandin Braboveanu; 9. 11 şi 21 iun., Elena, părinţi: D-lui Antonie Brăiloiu şi
Ecaterina, naşă D-ei cocoana Ana polcomnicu Cuciubei; 10. 6 şi 26 iul., Gheorghe, părinţi: Ilie cârciumaru şi Miţa, naş
Iorgu Comneanu; 11. 18 şi 27 nov., Ioan, părinţi: Stancu croitoru şi Maria, naş Stancu pantofaru; 12. 9 şi 17 oct.,
Theodor, mamă: Maria văduva, naşă Teodora văduva; 13. 15 şi 18 oct., Ecaterina, părinţi: D-lui Haralambie Politopolu
şi Maria, naş D-lui Diamndi Anastasiu; 14. 3 şi 8 nov., Elena, părinţi: Stan cârciumaru şi Elena, naş Stancu pantofaru.
Cununaţi: 1. 9 ian., Marin Popescu abagiu din mah. Brânduşa cu Maria sin preotu Costandin din mah.
Brânduşa, naşi Nicolae sin Costandin şăpcar cu mumă-sa Zmaranda; 2. 9 ian., Dimitrie sin Pârvu căldăraru cu Mitrana
sin Ilie bucătaru, naşi Matei sin Nestor bărbier şi Dina; 3. 9 ian., Ioan sin Pătraşcu rachier din satul Răcari jud. Dolj cu
Stanca sin Dinu zidaru, naş D-lui Costandin Gioroceanu şi Ana; 4. 17 ian., Ştefan sin Manea zidaru cu Teodora sin
Radu Ghede din mah. Sf. Nicolae Belivacă, naşi Dinu sin Marcu zidaru şi Maria; 5. 26 apr., Dinu sin Andrei vizitiu cu
262
RĂDULESCU Toma
Anica sin Neacşa, ea la a doua cununie, naşi Costandin Popescu abagiu şi Maria; 6. 15 mai, Ioan sin Dimitrie lăutaru
din satu Sadova, plasa Jiul de Jos, judeţul Dolj cu Maria sin Gheorghe olaru, el la a doua cununie, naşi Marin lăutaru şi
Ecaterina; 7. 13. sept., Costandin sin Marin Gânjulescu, sluga cu Maria sin Mihai Tihon? din mah. Dorobănţia, naşi
Costandin Vitanov şi Elena căpitan Sacarieru; 8. 18 oct., Dinu sin Dumitru Busuioc vizitiu cu Ioana sin Matei bărbier,
naşi Zmarandache Constandinescu cu soţa sa Maria cârciumariu; 9. 17 sept., Gheorghe vizitiu Ursu cu Maria, soţia
răposatului Radu bucătari, ambii la a doua căsătorie, naşi Ghilea bucătaru cu Ana, fie-sa.
Morţi: 1. 3 ian., Emanoil brutaru; 2. 24 mart., Vasile muscalu cârpaci; 3. 26 mart., Anastasia, soţia D-lui Ioan
Clergater; 4. 1 apr., Ana spălătoreasa; 5. 1 mai, Drăghici sin Constandin chelar; 6. 2 mai, Costandin, fiul d-lui Dimitrie
Nenciu; 7. 8 iun., Ana, soţia D-lui clucer Dimitrie Nenciu; 8. 19 iul., Ioan Rizu; 9. 26 sept., Zinca, fiica lui Ioan zidaru;
10. 8 dec., Ecaterina, fiica d-lui Haralambie Politopolu; 11. 10 dec., Nicolae, fiul lui Florea tâmplaru - dos. 23/1859,
1860: Botezaţi: 1. 16 și 24 ian., Dimitrie, părinți: Păun sin Tudorache și Tudora, nașă Dina sin Gheorghe; 2.
11 și 13 mart., Mihail, părinți: Ioniță sin preotul Cosntantin zidari și Ilina, nașă Tudorița sin Dumitru; 3. 20 și 26 mart.,
Maria, părinți: Stancu sin Marin cobzaru și Fira, nașă Stana sin Pătru heraru; 4. 3 și 10 apr., Sevastița, părinți: D-lui
Vasile Gârleșteanu și Lucsanda, rachieri și moșieri, nașă Sevastița Ruscoschina; 5. 5 și 15 mai, Maria, părinți:
Constantin Ionescu pomoșnicu și Masinca din mah. Sf. Ilie, naș Mihail Vicșoreanu; 6. 7 și 12 iun., Elisaveta, părinți:
Ioan sin Dinu, plugar și Voica, naș Preda sin Ion chelaru; 7. 22 și 26 iun., Dumitrie, părinți: Ioniță Prejbeanu și Maria,
naș Dimitrie Ciocea; 8. 31 iul., Maria, părinți: Gheorghe sin Dumitru, zlătari și Rada, nașă Mitra sin Marin; 9. 10 și 17
aug., Dumitrie, părinți: Marin Radu plugar și Stanca, naș Dumitru sin Marin; 10. 13 și 21 aug., Constantin, părinți:
Cosntantin Mitrică vozitiu și Mitrana, naș Smarandache sin Constandin; 11. 1 și 5 sept., Elena, părinți: Stan Ilie vizitiu
și Elena, nașă Elena sin Mihalache; 12. 8 și 11 sept., Maria, părinți: Mihail Moscu arhitect și Andi din mah. Sf.
Apostoli, nașă Vasia Sapan doica; 13. 11 și 18 sept., Elisaveta, părinți: Mihai sin Ioan Gheorghe, plugar și Ana, naș
Ioan bucătaru; 14. 11 și 18 sept., Ioan, părinți: Alecsandru sin Dumitru, epistat și Maria din Sălcuța, Plasa Dumbrava,
nașă D-ei cocoana Sevastița Ruscoschina; 15. 17 și 23 oct., Ioan, părinți: Matei sin Cosatndin bucătar și Zmăranda, nașă
Zamfira sin Barbu; 16. 1 și 6 nov., Ioan, părinți: Costandin Marin, slugă și Maria din mah. Sf. Nicolae Dorob., naș
Constandin Vitanovici; 17. 12 și 13 dec., Maria, părinți: Apostol băcanu sin Dumitrașcu, naș D-lui Ioan Cârtișanu.
Cununați: 1. 7 feb., Păun sin Gheorghe slugă, 24 ani, cu Maria sin Nița văduva din satul Șitoaia, 19 ani, nași
Nicolae sin Marcu vizitiu și Călina; 2. 7 feb., Mitran sin Dincă, herari, 26 ani, cu Stanca sin Ioan cazacu din mah. Sf.
Ilie, 20 ani, nași Ioan sin Gheorghe herari și Maria; 3. 7 feb., Gheorghe sin Mihai, plugar din mah. Belivacă, 20 ani cu
Maria sin Marcu, 18 ani, nași Stan Mutu, cârciumar și Elena; 4. 12 mai, Dumitru Valerian, profesor, 32 ani, cu Raluca
sin Constantin Tănislăvescu, 21 ani, nași D-lui Constantin Tănislăvescu și Dumitrana; 5. 24 iun., Mihai Vișan, portar,
30 ani, cu Maria sin Bălașa Drăgoi, 28 ani, nași preotul Alecsandru Călinescu și Maria; 6. 9 sept., Ștefan sin Ioan
Troceanu, herari, 20 ani, cu Ilinca sin Dina văduva, 17 ani, nași Marin Pătru plugar și Ilinca; 7. 9 sept., Florea sin
Nicoale heraru din satul Tencănău, Plasa Dumbrava, Dolj, 28 ani, cu Paraschiva Dinu bucătar din mah. Dorob., 17 ani.
Morți: 1. 8 feb., Ștefan sin Dumitru Ciocea, ficior de zidar, un an; 2. 13 feb., Elena sin Stan cârciumaru, un an;
3. 7 mai, Nița țiganca, slujnica, 50 ani; 4. 2 iun., Sevastița, fiica D-lui Vasilache Gârleșteanu, o lună, fiică de moșier și
judecător; 5. 3 iun., Bălașa țiganca, torcătoare, 50 ani; 6. 5 iun., Ioan sin Ioana văduva, 3 ani, fiică de cârciumar; 7. 15
iul., Anghel sin Dumitru cobzari din mah. Sf. Dumitru, 18 ani; 8. 25 iul., Elena, fiica diaconului Ion Alecsandrescu din
mah. Dorob., 97 zile; 9. 28 iul., Joița sin Dumitru Ciocea, fiică de zidar, 5 ani; 10. 1 aug., Ioniță Țăculescu, cismar, 34
ani; 11. 7 aug., Ioan Ghiță Sdăroiu, fecior de plugar, 6 ani; 12. 12 aug., Ioan sin Ștefan Gârdescu, slugă, 28 ani; 13. 13
aug., Mihail sin Ioniță popa Costandin, ficior de zidar, 6 luni; 14. 28 aug., Ioan sin Ioan, ficior de cârciumar, 3 ani; 15. 2
sept., Maria sin preotu Alecsandru de unflătură la gât, 36 ani; 16. 7 sept., Vircherie Alecsandru Drăgoescu, ficior de
profesor, din mah. Sf. Dumitru, 5 ani; 17. 13 sept., Marin sin Manda văduva, ficior de văduvă din mah. Episcopia, de
unflătură în gât, 2 ani și jumătate; 18. 24 sept., Elena sin Consatntin Argetoianu, fiică de moșier, 20 ani; 19. 25 sept.,
Andreana sin Filip din mah. Sf. Nicolae Dorob., 52 ani; 20. 3 oct., Bălașa sin Dumitru vizitiu, 3 ani; 21. Ioana sin
Petrache Obedeanu, moșieri, moartă de nebunie, 32 ani; 32. 6 nov., Elena sin Constantin Radu, fiică de vizitiu, 6 ani;
23. 12 nov., Dumitrie sin Nicolae Cernătescu, ficiori de plugari, 12 ani; 24. 20 nov., Maria sin Constantin, fiică de
zidari, 40 ani; 25. 13 dec., Grigorie Mirescu, profesori, 48 ani; 26. 13 dec., Maria sin Apostolu Dumitrașcu, fiică de fost
pomoșnic, o zi - dos. 15/1860, botezaţi, cununaţi, morţi.
1861: Botezaţi: 1. 4 şi 15 ian., Ana, părinţi: Dumnealui coconu Antonie Brăiloiu şi Ecaterina, naşă Dumneaei
cocoana Sevastica Brăiloaica; 2. 12 şi 26 ian., Ioana, părinţi: Marin vizitiu sin Stoica şi Maria, naşă Rada, soţia lui Ioan
sacagiu; 3. 21 ian. şi 5 febr., Costandina, părinţi: Barbu Gheorghiu rachier şi Maria, naşă Ana, soţia lui Ioan Gheorghiu
rachieru; 4. 17 febr., Barbu, părinţi: Costache Caloianu, rachier şi Maria – nelegitimi, fără cununie, naşă Ecaterina, soţia
lui Barbu sin Jitcu căpitanu; 5. 13 şi 26 febr., Alecsandra şi Elena, părinţi: Ioan Pârvulescu profesor şi Maria, naşă
dumnaei cocoana Ecaterina; 6. 15 şi 16 mart., Marin, părinţi: Niţă potcovaru sin Gheorghe şi Gheorghiţa, naşă Maria
Dragomiroaia, soţia lui Ioan bucătaru; 7. 21 mart., Alecsandra, părinţi: preotul A. Călinescu şi Maria, naş Hristea sin
Manda văduva; 8. 2 apr., Dumitra, părinţi: Dumitru Ciocea zidaru şi Elena, naş Grigorie zidar sin Dumitru Tică plugaru;
9. 1 şi 6 apr., Ecaterina, părinţi: Gheorghe şi Maria, naşă Ecaterina sin Stan rachieru; 10. 10 şi 11 apr., Varvara, părinţi:
Mihai rândaşu sin Vişan şi Maria, naşă Maria preoteasa; 11. 10 şi 16 apr., Zoiţa, părinţi: Stan rachieru şi Elena, naşă
Stanca, soţia lui Stancu pantofaru; 12. 30 apr. şi 4 iun., Ioan, părinţi: Gheorghe Gheorghiu plugaru şi Stanca din satu
263
Mosna, naş Ioan Gheorghiu rachieru; 13. 30 mai şi 4 iun., Costandin, părinţi: Costache Stăncescu, slugă, şi Maria, naşă
Dumneaei cocoana Anica, soţia răposatului Grigorie Mihăescu; 14. 4 şi 11 iun., Elisabeta, părinţi: Dimitrie Valerianu,
profesor, şi Raluca, naşă demoazela Elisaveta, fiica D. Teodor Defleuri; 15. 12 şi 18 iun., Maria, părinţi: Costaiche
potcovaru sin Stan potcovaru şi Costandina din mah. Sf. Spiridon, naşă Manda văduva, soţia răposatului Chirea
croitoru; 16. 21 şi 29 iun., Petru, părinţi: Nicolae Popescu abagiu şi Maria, naş Ioan Popescu; 17. 4 iun. şi 9 iul., Marin,
părinţi: Gheorghe Filculescu zidaru şi Stana, naş Dinu zidaru; 18. 2 şi 16 iul., Dumitra, părinţi: Petre sin Nicolae aprod
şi Pătra, naşă Dumneaei jupăneasa Dona, soţia răp. Marin Popescu; 19. 2 şi 16 iul., Ioan, părinţi: Dumnealui coconu
Vasilaghe Gărleşteanu şi Alecsandra, naş coconu Nicolae Taliovici şi Dumneaei cocoana Ana Ştirbei; 20. 20 şi 23 iul.,
Ilie, părinţi: Elena sin Tănasie brutaru, fără cununie, naş Gheorghe logofătu sin Ilie cojocaru; 21. 27 şi 30 iul., Maria,
părinţi: Marin sin Gheorghe brutaru şi Costandina din mah. Dorobănţia, naşă Ana, soţia lui Nicoale vizitiu; 22. 24 sept.,
Alecsandra, părinţi: Gheorghe fecioru şi Stana, naşă Maria, fiica D-lui Ioan Gegârtu; 23. 16 şi 26 oct., Dumitru, părinţi:
Costandin sin Dinu grecu rachier şi Ana, naşă Floarea preoteasa, soţia răposatului preotului Petru; 24. 24 oct şi 2 noc.,
Nicolae, mamă Gheroghiţa slujnica din mah. Dorobănţia, fără cununie, naşă Nicolina Supăneasca Bucureşteanca; 25. 10
şi 14 dec., Dumitru, părinţi: Ghiţă vizitiu şi Neaga, naşă Ancuţa văduva spălătoreasa; 26. 26 şi 31 dec., Ecaterina,
părinţi: Ioan Popescu cântăreţu şi Maria, naş Gheorghie Moisescu.
Cununaţi: 22 ian., Gheorghe paracliseru, sin preotu Petru din satul Redea, locuitor în mah. Obedeanu, 22 ani,
cu Mateiţa sin Hristea Hristescu din mah. Sf. Gheorghe Nou, 16 ani, naşi Teodor Tănislăvescu, scriitor, cu mumă-sa
Dumitrana; 2. 22 ian., Costandin bucătaru sin Barbu din mah. Sf. Episcopii, 35 ani, cu Ilinca sin Lazăr din mah. Sf.
Gheorghe Vechi, 25 ani, el la a doua cununie, naşi Nicolae bucătaru sin Dinu plugaru şi Niţa; 3. 29 ian., Costandin
vizitiu sin Ioan croitoru, 35 ani, cu Preda sin Ghiţă cantaragiu, 32 ani, naşi Ioan fieraru sin Dumitru şi Manda; 4. 2
mart., Barbu rachieru sin Gheorghiu plugar, 22 ani, cu Zanfira sin preotu Ilie Pârşcoveanu din mah. Mântuleasa, 17 ani,
naş Ioan rachieru sin Gheorghe plugaru.
Morţii: 1. 25 feb., Maria sin Ion măcelaru, 3 ani; 2. 16 mart., Costandin sin Niţu vizitiu, 4 luni; 3. 25 mart.,
Costandin sin Mihail Scordescu, scriitor, dă lăngoare, 28 ani; 4. 27 apr., Radu Spânu dulgheru sin Ioan Burtea din satul
Albeşti, 70 ani; 5. 21 iun., Irina, fiica D.D. Alecsandru Concic din Pesta; 6. 4 aug., Bălaşa, soţia răposatului Drăgoi
lăutaru din mah. Petru Boji, de friguri, 65 ani; 7. 11 aug., Elena, fiica dumnealui coconu Costică Otetelişanu din mah.
Petru Boji, 3 ani; 8. 21 aug., Ionisifora, călugăriţa de la Maica Domnului, 70 ani; 9. 22 aug., Ioan, fiul lui Radu birjaru
din mah. Dorob., 6 luni; 10. 2 sept., Ştefan, fiul lui Nicolae cojocaru sin Preda grecu, un an; 11. 4 oct., Nicolae zidaru
sin Păun Dăroiu, de dropică, 25 ani; 12. 15 oct., Matei bucătaru sin Antonie dulgheru, 45 ani; 13. 19 nov., Uţa văduva,
soţia răp. Călin bulibaşă din mah. Brânduşa, de bătrâneţi, 95 ani; 14. 30 nov., Cheraţa văduva, soţia răp. Mihail
Scordescu, de vărsătură, 50 ani; 15. 10 dec., Dumitrana, soţia lui Păun croitoru din mah. Brânduşa, 55 ani; 16. 12 dec.,
Maria, văduva însemnata Pancovicioaia, de bătrâneţi, 80 ani; 17. 24 dec., Zamfir bucătaru Brăiloiului, de năduf., 60 ani;
18. Dumitrana văduva Coforeanca, 60 ani - dos. 17/1861, botezaţi, cununaţi, morţi.
1862: Botezaţi: 1. 13 dec. 1861 şi 1 ian. 1862, Smăranda, părinţi: Toma brutaru şi Pena, naş Gheorghe sin
Dumitru brutaru; 2. 2 şi 14 ian., Gheorghie, părinţi: Antonie Brăiloiu şi Ecaterina, naşă cocoana Savastiţa Brăiloaica; 3.
14 şi 15 ian., Minodora, părinţi: Dumitru sin Pavel plugaru şi Ilinca din satul Cernele de Jos, naş Mitruţ rachieriu sin
Pavel din oraşul Craiova; 4. 3 şi 11 febr., Petre, părinţi: Jenaiche bucătaru şi Maria, naşă Bălaşa, soţia lui Păun bucătaru;
5. 2 şi 15 mart., Dimitrie, părinţi: Costandin Ionescu, scriitor, şi Maria din mah. Sf. Ilie, naş D-lui D. Mihalache
Viişoreanu; 6. 15 şi 20 mai, Dimitrie, părinţi: Nicolae pâslaru şi Stanca din mah. Dorobănţia, naş Dumitru sin Stan Diţă;
7. 18 şi 20 mai, Costandin, părinţi: Niţă sin Mihail Pătraşcu şi Dumitra, naşă Stana, soţia lui Costandin sin Ilie
Lăcusteanu; 8. 22 apr. şi 24 mai, Costandin, părinţi: Nicolae rachieru sin Dumitru pescaru şi Dumitrana, naş Costandin,
fiul D-lui Antonie Brăiloiu; 9. 21 şi 25 mai, Elena, părinţi: Ion plugaru sin Ghiţă Bărăitaru şi Zoiţa din mah. Dorob.,
naşă Dumitrana, soţia lui Marin vizitiu Gănciulescu; 10. 16 mai şi 2 iun., Olimpia, părinţi: Vasilache Gârleşteanu şi
Alecsandra, naşă D-ei cocoana Sevastiţa Ruscoschina; 11. 16 şi 17 iun., Zmaragdu, părinţi: Radu croitoru şi Maria din
mah. Sf. Ilie, naşă Chiriachiţa, soţia lui Zmarandaiche rachieru; 12. 6 şi 17 iun., Haritina, mamă Vasilichia văduva, fără
cununie, naşă Ana, soţia lui Ioan Gheorghiu rachieru; 13. 12 şi 21 iun., Teodor, părinţi: Gheorghe Popescu paracliseru
şi Mateiţa, naş D. Teodor Tănislăvescu; 14. 10 şi 12 iul., Sofia, părinţi: Petraiche lăutaru sin Ioan Boghianu şi Elena din
mah. Brânduşa, naşă Ioana, soţia lui Dumitru bărbieru; 15. 27 şi 29 iul., Minodora, părinţi: Gheorghe opincaru sin
Ionovici şi Ancuţa din mah. Brânduşa, naş Ioan Popescu scriitoru; 16. 25 şi 31 iul., Petre, părinţi: Nicolae fieraru sin
Ioniţă pantofaru şi Costandina din mah. Dorob., naşă Maria, soţia lui Ştefan fieraru; 17. 28 aug., Romulus, părinţi: D.
Dumitru Valerian, profesor şi Raluca, naş D. Teodor Tănislăvescu; 18. 20 aug. şi 2 oct., Maria, părinţi: Ioan sin
Ghencea vizitiu şi Stanca din mah. Dorob., naşă Stanca sin Gheorghe Ghencea; 19. 18 aug. şi 2 sept., Dumitru, părinţi:
Mihai căldăraru sin Goman şi Maria din Austria, naş Gheorghe căldăraru sin Radu; 20. 8 iun. şi 2 sept., Persida, părinţi:
Petre căldăraru sin Neda şi Maria din Austria, naşă Stanca, soţia lui Hristea căldăraru; 21. 8 iul. şi 2 sept., Maria,
părinţi: Gheorghe căldăraru şi Persida din Austria, naşă Sibinco, soţia lui Mihai căldăraru; 22. 20 apr. şi 2 sept.,
Ecaterina, părinţi: Ioan sin Mihai căldăraru şi Sânziana din Austria, naşă Marişca, soţia lui Frâncu vătafu; 23. 8 şi 9
sept., Alecsandru, părinţi: Florea slugă şi Safta, naş Gheorghe Ursu vizitiu; 24. 27 aug. şi 13 sept., Constanţa, părinţi: D-
lui D. Simeon Mihale, profesor, şi Eliza, naşă Constanţa Otetelişanu; 25. 30 sept. şi 4 oct., Marin, părinţi: Ştefan zidaru
sin Gavril şi Maria, naşă Sanda, soţia lui Costandin pârcălabu; 26. 11 şi 21 oct., Marin, părinţi: Dumitru vizitiu sin Radu
şi Ioana, naşă Maria, soţia lui Marin croitoru; 27. 24 şi 29 nov., Elena, părinţi: Ioan Rădulescu cântăreţu şi Ancuţa, naş
264
RĂDULESCU Toma
Anastasie Cornea de la Albeşti; 28. 14 şi 23 dec., Marin, părinţi: Radu bucătaru şi Ilinca din mah. Dorob., naş Marin
cojocaru sin Ioan plugaru.
Cununaţi: 1. 4 feb., Dimitrie Scordescu epistatu de moşie, 28 ani, cu Floarea Georgescu din mah. Sf.
Gheorghe Solomon, 21 ani, naşi Ioan Georoceanu, fiul lui Dincă Georoceanu cu Sultana Stănceasa; 2. 23 sept., Petre
potcovaru sin Niţă cobzaru, 25 ani, cu Elena sin Lazăr vizitiu, 17 ani, naşi Ioniţă Sulfă rachieru şi Zmăranda; 3. 21 oct.,
Petre rândaşu sin Gheorghe plugaru, văduv, 56 ani, cu Costandina sin Nicolae, văduvă, 48 ani, ambii la a doua cununie,
naşi Mitrache sin Mihai cismaru şi Rucsandra; 4. 2 dec., Mihalache cismaru sin Costandin, 21 ani, cu Ecaterina sin
Ştefan Nicovici, 20 ani, din mah. Mântuleasa, naşi Ioniţă sin Mihai cismaru şi Rucsandra.
Morţi: 1. 16 ian., Marina slujnica, 80 ani; 2. 20 ian., Matei sin Ioana văduva, 8 ani; 3. 23 ian., Ana, fiica lui
Stancu lăutaru, 2 ani; 4. 24 ian., Maria, fiica Anicăi văduvii din mah. Dorob., 15 ani; 4. 28 ian., Alecsandra, fiica D.
Ioan Pârvulescu profesor, un an fără două săptămâni; 6. 18 febr., Ana, fiica lui Barbu Gheorghiu rachier, 3 luni; 7. 25
febr., Costandin plugaru sin Oprea văduva, 70 ani; 8. 2 mart., Dimitrie sin căpitanu Costea Vitanovici, 2 săptămâni; 9.
15 mart., Maria, fiica răp. Nicolae zidar sin Păun Dăroi, 6 luni; 10. 11 apr., Marin Ţiţirigă lăutaru, 38 ani; 11. 6 mai,
Ioana Căpruleasa văduva, 80 ani; 12. 1 iun., Iancu Teodorescu epistatu de comisie de lentră, 32 ani; 13. 1 iul., Nicolae,
fiul D-lui Costică Otetelişanu, 1 an şi 4 luni; 14. 29 aug., Romulus, fiul D. Valerian profesor, o zi; 15. 2 sept.,
Costandina, fiica lui Barbu Gheorghiu rachieru, un an şi 7 luni; 16. 4 sept., Mladina, fiica lui Eftimie Nistorel grădinaru,
27 ani şi jumătate; 17. 22 oct., Maria, fiica D. Costea Vitanovici căpitan de barieră, 13 ani; 18. 25 nov., Neaga, soţia lui
Panait sacagiu, 54 ani; 19. 3 dec., Ioana, fiica răp. Nicolae zidaru Dăroiu, 4 ani; 20. 18 dec., Constanţa, fiica D-lui D.
Simeon Mihale profesor, 3 luni fără 10 zile; 21. 18 dec. Ioana ţiganca, soţia lui Radu zidaru, 75 ani; 22. 23 dec.,
Spiridon, fiul lui Ştefan Papadopolu tutungiu, 7 zile - dos. 13/1862, botezaţi, cununaţi, morţi.
1863: Botezaţi: 1. 1şi 6 ian., Petre, părinţi: Costandin sin Costandin heraru şi Ana, naş Petre sin Marin; 2. 12
dec. 1862 şi 10 ian. 1863, Ioan, părinţi: Vasilie sin Petru Obedenau proprietar şi Natalisa, naşă Elena Glogoveanca; 3. 3
şi 6 febr., Ioana, părinţi: Ghiţă vizitiu şi Neaga, naşă Ancuţa sin Nicolae; 4. 6 şi 10 febr., Dimitrie, părinţi: Ioan
Prejbeanu plugar şi Maria, naş Tache Alexandrescu; 5. 7 şi 10 febr., Dimitrie, părinţi: Ghiţă Motoceanu bucătar şi
Mitra, naş Dimitrie sin Ioan; 6. 11 şi 24 mart., Maria, părinţi: Stoian Gherghescu vizitiu şi Gherghina, naşă Maria doica;
7. 3 şi 23 mai, Maria, părinţi: Ştefan Dincă herar şi Ilinca, naşă Ioana Trăilă; 8. 20 şi 26 mai, Vasilie, părinţi: Vasile
Gârleşteanu proprietar şi Luxandra, naşă Ecaterina Russcoschina; 9. 16 şi 27 iun., Marin, părinţi: Mihalache sin Udrea
cismar şi Ecaterina, naşă Rucsiţa sin Niţu; 10. 20 şi 30 iun., Ioana, părinţi: Costandin sin Ioan vizitiu şi Ioana, naş
Smarandche sin Marin Hagi; 11. 7 şi 21 iunl., Evstatie, părinţi: Marin Popescu enginer şi Alecsandra, naşă Chiriachi sin
Statie; 12. 3 şi 12 aug., Maria, mamă Ecaterina văduva, naşă Tinca sin Marin; 13. 8 şi 12 aug., Ioan, părinţi: Alecu
Zaharia epistat şi Maria din com. Sălcuţa, naşă Sevastiţa Russcoschina, 14. 2 sept., Costandin, părinţi: Dimitrie Ciocea
zidaru şi Elena, naş Grigore zidaru; 15. 27 şi 30 sept., Teodor, părinţi: Antonie Brăiloiu, proprietar şi Ecaterina, naşă
Maria Cuciubei; 16. 3 şi 8 spt., Dimitrie, părinţi: Guluci vizitiu şi Viţereanca, naşă Dumitrana sin Marin; 17. 4 şi 18
sept., Virgilie, părinţi: diaconu Ioan Voicu şi Gheorghiţa, naş Gheorghe sin Ioan Coşoveanu; 18. 8 şi 10 sept., Elena,
părinţi: Gheorghe Marin, slugă şi Maria, naş Stan Rachieru; 19. 14 sept., Ecaterina, părinţi evrei din capitala Bucureşti,
naş Vasile sin protopopul Mihail; 20. 23 şi 29 sept., Dimitrie, părinţi: Hristea Hristescu şi Smaranda din mah. Sf.
Gheorghe Nou, naş Dimitrie Valerianu; 21. 1 şi 6 oct., Mihail, părinţi: Preda sin Mihai plugari şi Maria din mah. Sf.
Nicolae Belivacă, naşă Sultana Stăncescu; 22. 1 şi 7 oct., Ioan, părinţi: Ştefan Radu cârciumari şi Elena, naş Stancu
pantofaru; 23. 3 nov., Gheorghe, părinţi: Alecsandru preotu şi Maria, naş Hristea sin Manda; 24. 17 şi 22 dec., Nicolae,
părinţi: Mihai Vicşoreanu, proprietar şi Floarea, naş Nicolae Constantinescu; 25. 17 şi 25 dec., Gheorghe, părinţi:
Costandin bucătari şi Ioana din mah. Brânduşa, naşă Maria sin Ioan; 26. 23 şi 27 dec., Elena, părinţi: Matei Băbeanu
rachier şi Ilinca din mah. Dorob., naşă Ecaterina sin Maria.
Cununaţi: 1. 23 apr., Toma Sticharovici din oraşul Ploeşti, 27 ani cu Vasilchia sin Gheorghe bărbieru din
mah. Sf. Dumitru, 13 ani, naşi Mitruţ Pavlu rachier şi Tudoriţa; 2. 5 mai, Ioan sin Vasile rândaş, 58 ani, cu Ancuţa sin
Nicolae bucătaru, 45 ani, ambii la a doua cununie, naşi Panait Petrescu şi Mitrana, maică-sa; 3. 18 aug., Dimitrie sin
Ioan herariu, 27 ani, cu Mitrana sin Maria sluga, 19 ani; 4. 1 sept., Costandin Dobriceanu, servitor, 35 ani, cu Ecaterina
sin Dumitrie Neşa, 25 ani, din mah. Sf. Ilie, naş Grigorie Argetoianu; 5. 27 oct., Petre Popescu, croitoru, 30 ani, cu
Ecaterina sin Ioan streinu din oraşul Bucureşti, 20 ani, naşi protopopul Mihail Amzulescu şi Ecaterina.
Morţi: 1. 1 febr., Ioana sin Florea tâmplaru, 45 ani, au răposat în mah. Dorob., înmormântată la Obedeanu; 2.
12 febr., Ioan sin Marin cojocaru, 30 ani; 3. 12 febr., Ioan sin Ioan, fiu de brutar, un an şi jumate; 4. 25 febr., Lucreţia
sin Dimitrie clucer din mah. Sf. Apostoli, moartă Obedeanu, 1,5 ani; 5. 22 mart., Aurelian sin Dimitrie clucer, 6 luni; 6.
30 mart., Ioan Sâmboteanu, fost prezident al oraşului Tg. Jiu, mort în mah. Dorqb. şi înmormântat la Obedeanu, 58 ani;
7. 3 apr., Maria jupâneasa, 58 ani; 8. 18 mai, Domnica sin Preda cismaru, 2,5 ani; 9. 23 iul., Ştefan sin Costandin
rachieru, 3 săptămâni; 10. 27 iul., Pătra sin Pătru Vasinsiru din mah. Dorob., 30 ani; 11. 30 iul., Evghenisa sin Ioan
fierar de trăsuri, 8 luni; 12. 14 aug., Sandu sin Ghiţă ferari, 14 ani; 13. 17 aug., Varvara sin Mihai Vişan slugă, 2,5 ani;
14. 23 aug., Elena sin Marin Gheorghiu, cârciumari, 9 săptămâni; 15. 31 aug., Ioana sin Udrea cismaru, 54 ani; 16. 30
sept., Dimitrina sin Dimitri Ciocea zidari, 2,5 ani; 17. 7 nov., Pătru sin Radu surugiu, 50 ani; 18. 1 dec., Bălaşa sin Păun
plugar, 50 ani; 19. 7 dec., Ioan sin Stan cârciumar, 2 luni; 20. 28 dec., Ştefan sin Radu cârciumar, 45 ani - dos. 12/1863,
265
1864: Botezaţi: 1. 5 şi 15 ian., Costandin, părinţi: Dimitrie Valerian, profesor şi Raluca; 2. 2 şi 26 ian.,
Alecsandru, mamă Maria, naş Alecsandru sin Mihai Vişan; 3. 27 ian., Atanasie, părinţi: Pancu cobzaru şi Fira, naş
Anastasie sin Beta văduva; 4. 23 şi 26 febr., Ştefan, născut în mah. Dorob., părinţi: Nae feraru şi Dina, naşă Maria sin
Ştefan; 5. 26 febr., Antonia, părinţi: Nae cârciumaru sin Dimitrie şi Dumitrana, naş Antonie Brăiloiu; 6. 22 şi 29 mart.,
Marin, părinţi: Gheorghe Creitis vizitiu şi Ilinca, naş Enache sin Andrei; 7. 1 şi 6 apr., Ştefan, părinţi: Gheorghe
Firculescu şi Stanca, naşă Ana Stoica; 8. 2 şi 16 apr., Victor, părinţi: Gheorghe Popescu paracliseru şi Mateiţa, naşă
Floarea preoteasa; 9. 15 şi 24 mai, Elena, părinţi: Ioan Gheorghiu cârciumari şi Ana, naşă Oprica postelniceasa; 10. 25
mai şi 4 iun., Magdalina, părinţi: Costandin sin Marin cârciumari şi Maria din mah. Dorob., naşă Magdalina Vitanovici;
11. 6 şi 12 iul., Evghenia, părinţi: Ioniţă tâmplaru şi Dina, naş Costandin sin Marin Foleanu; 12. 7 şi 20 iul., Ilie, părinţi:
Barbu Gheorghiu rachier şi Fira, naş Barbu sin Andrei; 13. 8 şi 20 aug., Enache, părinţi: dumnealui Mihael Simeon,
profesor şi Eliza, naş D-lui Costandin Oltean, profesor; 14. 2 oct., Maria, părinţi: D-lui Ioniţă Pârvulescu, profesor şi
Maria, naşă D-ei cocoana Mariţa Romaneasca; 15. 12 şi 18 iul., Alecsandra, născută Gura Motrului, părinţi: Ioniţă sin
Costandin, plugar şi Ioana, naş Costandin Popescu; 16. 10 şi 22 oct., D-lui Marin Popescu, engineri şi Alecsandra, naşă
D-ei cocoana Chiriachiţa Panaioteasca; 17. 26 oct. şi 8 nov., Mihail, părinţi: Mirea Cernătescu plugar şi Ilinca, naş
Constantin Popescu; 18. 30 nov. şi 13 dec., Despa, născută mah. Mântuleasa, părinţi Ioan Enculescu enginer şi Despa,
naşă Alecsandra Popescu; 19. 20 dec., Alecsandra, părinţi: Ioan Albeşteanu plugari şi Elena, naş Costandin Popescu.
Cununaţi: 1. 11 şi 12 ian., Ioan sin Necşa, vizitiu, 27 ani, cu Gheorghiţa sin Ilina văduva şi slujnica, 27 ani,
naşi Stancu vizitiu sin Nicolae şi Lisa; 2. 18 ian., Ioan Simionescu arendaşu, 32 ani, cu Ecaterina sin Radu Popescu,
epistat, 17 ani, din Breasta, naşi Dimitrie Neniu şi Elena, fiică-sa; 3. 26 febr., Pătru Volintiru, slugă, 34 ani, cu Sanda
sin Grigorie plugari, 19 ani, naşi Corneliu din plasa Olteţu-Dolj, naşi preotul Dimitrie Andronescu şi Rada; 4. 20 şi 25
oct., Vasile Călinescu, portari, 28 ani, cu Maria sin Păun Dăroiu, plugar, 18 ani, naşi d-lui Dimitrie Valerian, profesor şi
Raluca; 5. 7 şi 8 nov., Zmărăndache Costandin, sluga, 32 ani, cu Maria Ioan, 28 ani, naşi Ioan Buicoianu şi Elena, soru-
sa, din mah. Mântuleasa.
Morţi: 1. 10 mart., Costandin sin Ion, fiu de măcelari, 3 luni, mort de bubat; 2. 20 mart., Nicolae Popescu,
zidar, 55 ani; 3. 2 apr., Nicoale sin Stan, fiu de cărbunari, 15 ani, mort de bubat; 4. 4 apr., Ioniţă Marin Creţu, zidar,
mort de umfătură, 25 ani; 5. 7 apr., Ştefan sin Gheorghe, fiu de zidari, mort de răceală, 5 ani; 6. 10 apr., Dimitrie sin
Nenciu, arendaş, 25 ani, mort de oftică; 7. 14 apr., Sofica sin Ştefan cobzaru, un an, mort de bubat; 8. 21 apr., Petre sin
Nicolae abagiu, 2 ani, mort pentru tuse; 9. 5 mai, Petrache Obedeanu, titoru bisericii Obedeanu, au răposat în mah.
Brânduşa, 73 ani, mort de bătrâneţe; 10. 16 iun., Dumitrana, văduva, 65 ani; 11. 3 iul., Dimitrie Gârleşteanu Vasilache,
un an, de răceală; 12. 9 iul., Anica sin Ilinca slujnica, 2 ani; 13. 9 iul., Maria Portăreasca, 70 ani de bătrâneţe; 14. 13
iul., Olimpiu Vasilache Gârleşteanu proprietar, un an, de răceală; 15. 13 iul., Mihail Vasile Gârleşteanu, proprietar, 2
ani, de pete vinete; 16. 15 iul., Ana sin Eftimie grădinaru; 17. 27 iul., Vasile sin Vasile Gârleşteanu, proprietar, 3 ani, de
pete vinete, 18. 10 aug., Ştefan sin Dincă, fiu de bucătar, un an, de pete vinete; 19. 17 aug., Mihalache sin Costandin, fiu
de slugă, 2 ani, de pete vinete; 20. 21 aug., Elena sin Stan, 2 ani, de tifos; 21. 27 aug., Ioniţă sin Urdea croitoru, 30 ani,
de pete vinete; 22. 28 aug., Efimia, fiica D-lui Costache, un an, de pete vinete; 23. 7 oct., Maria sin Ioniţă Pârvulescu
profesor, 2 ani, de pete vinete; 24. 20 oct., Constandin sin Constandin slugă; 25. 1 nov., Păuna sin Barbu din mah. Sf.
Nicolae unde au răposat, 30 ani, de pete vinete; 26. 22 dec., Nicolae Portărescu, fiu de proprietar, 5 ani; 27. 24 dec.,
Dimitrie Matei dulgeru, 60 ani - dos. 13/1864, botezaţi, cununaţi, morţi.
1865: Botezaţi: 1. 24 și 29 ian., Ecaterina, părinți: preotul Enache Leoveanu și Lucsandra din mah. Craiovița,
nașă Floarea preoteasa văduva; 2. 8 feb., Gheorghe, părinți: Costandin sin Bălașa văduva, muncitor și Mitrana, nașă
Stanca Stanovici văduva; 3. 24 și 28 feb., Efimia, părinți: Ioan plugaru și Ioana, nașă Efimia, fiica preotesii Bălanii
văduvei; 4. 20 și 30 mart., Maria, mamă: Ioan fără cununie, naș Gh. Târnoveanu, proprietar; 5. 5 apr., Ana, părinți:
Costandin sin Dumitru fierar și Joița, nașă Ecaterina, soția D-lui Barbu Dudacov; 6. 28 apr. și 16 mai, Ilie, părinți: Stan
sin Vasile lăețu Cortu ursari și Sanda, naș Radu ursaru; 7. 13 iun., Ioana, părinți: Gheorghe vizitiu cu Bălașa sin
Dumitra, schiloadă, nașă Ancuța spălătoreasa, soția lui Ivan dulgheru sin Gavril; 8. 14 și 18 iun., Elisaveta, schiloadă,
beteagă din curvie, mamă: Sofia sin Costandin, fără cununie, nașă Dumitrana sin Costandin din mah. Dorob.; 9. 25 iun.
și 3 iul., Anastasia, mamă Tinca Corcoveanca, fără cununie din mah. Dorob., nașă Anastasia Ionțoaia din mah. Dorob.;
10. 12 și 25 iul., Costandin, părinți: Ioan Stănculescu brutaru și Maria, naș D-lui D. Alecsandru Nenciu; 11. 3 și 5 sept.,
Vasile, părinți: Barbu Gheorghiu rachieru și Maria, naș Ioan Gheorghiu rachieru. Vasile Gheorghiu a decedat la 10 sept.
1952; 12. 5 și 21 sept., Dimitrie, părinți: Costandin Ionescu epistatu de moșie și Ancuța, nașă Stanca văduva din mah.
Dorob.; 13. 7 și 23 sept., Maria, părinți: D-lui Zanfir Broșteanu și Păuna, nașă D-ei Anca Urdăreanca; 14. 22 și 23 oct.,
Anurelia, părinți: diaconu Ion Voicu și Gheorghița, nași Ana Scarlat Stăncescu și Gheorghe Diaconescu; 15. 12 și 23
oct., Dimitrie, părinți: răp. Dumitru Cocea zidaru și Elena, naș Ioan Popescu zidaru; 16. 29 oct., Nestor, fără părinți,
nașă Alecsandra, fiica preotului Ștefan Călinescu; 17. 22 și 30 oct., Ana, părinți: Stan Șchiopescu și Maria Păuna
văduva, nașă Maria Babelicioria; 18. 4 nov., Rada, mamă: Maria, nașă Rada lui Ioniță birjaru; 19. 22 oct. și 14 nov.,
Elena, părinți: Costea sin Marin Ganțulescu și Maria, nașă Magdalina, fiica D-lui Costea Vitanovici, căpitan de barieră;
20. 12 și 14 nov., Ecaterina, părinți: Gheorghe Dimitrie cismaru și Bălașa, naș D. Barbu Dudacov, subcomisariu.
Căsătorii: 1. 24 și 26 ian., nr. 384, Ivancu cismaru sin Țecu sârbu, 28 ani, din Cetatea Vidin, cu Ana sin Ioan
Troceanu din mah. Obedeanu, 17 ani, nași Mladin bragagiu cu Ana sin Ioan Mititelu; 2. 24 și 26 ian., nr. 386, Andrei
Gheorghiu rachieru din com. Bălțați, 26 ani, cu Dumitrana sin Mihalache Duduveică, cojocar, 18 ani, din mah. Hagi
266
RĂDULESCU Toma
Enuși, nași Barbu Andrei plugar și Fira sin Barbu; 3. 31 ian, nr. 522, Nicolae I. Sanduleanu, scriitoru, 30 ani, cu Elena
sin răp. Chiriachița Panaiteasca din mah. Obedeanu, 28 ani, nași Marin Popescu cu Lucsița; 4. 25 și 30 iul., nr. 947,
Stan vizitiu sin Ioan vizitiu, 24 ani, cu Dumitrana sin Gheorghe căldăraru, 15 ani, nași Pătru, fecioru sin Ioan vizitiu și
Costandina.
Morți: 1. 15 feb., Gheorghe, fiul lui Costandin al Bălii văduvei, de pete vinete, o săptămână; 2. 23 feb.,
Costandin croitoru sin Stoica, 60 ani; 3. 14 mart., Elisabeta, fiica preotului Ioan Alecsansdru, 3 luni; 4. 22 mart., Maria,
soția răp. Grigorie vizitiu, 45 ani; 5. 31 mart., Ștefan lăutaru sin Oprea, 40 ani, tuberculos; 6. 13 apr., Costandin, fiul D-
lui Petrache Stelu din mah. Sf. Treime, 3 ani, de pete vinete; 7. 15 iun., Ioana sin Gheorghe vizitiu, 3 zile; 8. 21 iun.,
Costandin sin Dumitru Cocea zidaru, 2 ani; 9. 4 aug., Ioan, fiul D-lui Costea Vitanovici, căpitan de barieră, 8 ani, de
pete vinete; 10. 15 aug., Elena sin Ilie vizitiu, 11 ani; 11. 23 aug., Alecsandru, fiul lui Ioan pitaru, 1 an; 12. 27 aug.,
Elena, soția D-lui Ștefan Drăgoescu, 29 ani; 13. 7 sept., Titu, fiul D-lui Ștefan Drăgoescu, 16 luni; 14. 14 sept.,
Elisaveta, fiica D-lui Dimitrie Valerianu, 4 ani; 15. 19 sept., Ioan sin Marin croitoru Muscalagiu, 28 ani; 16. 25 sept.,
Elena Sultănoaia vistiereasa, 72 ani; 17. 28 sept., Dumitru Cocea zidaru sin Maria văduva, 52 ani, de pete vinete; 18. 28
sept., Floarea, fiica lui Ioniță zidaru, 8 luni; 19. 30 sept., Maria lui Bereș vizitiu, 28 ani, din facere; 20. 30 sept., Iosif sin
Maria Bereș vizitiu, o zi; 21. 6 oct., Grigorie sin Manolache Caiatos vizitiu, 4 ani și jum., de pete vinete; 22. 10 nov.,
Stan a lui Ioan Firculescu, 50 ani; 23. 11 nov., Elena, fiica lui Zmarandache zugravu, 1 an și jum. - dos. 15/1865,
BIBLIOGRAFIE
***, 1875. Statutele Societății Craiovene pentru învățământul și cultura poporului. Craiova:
Tipografia Română G. Chițiu și I. Theodorian.
***, 1899. Anuarul pe anul 1900. Sfânta Episcopie a Râmnicului Noul Severin. București:
Institutul de Arte Grafice „Carol Göbl”.
***, 1906. Sfânta Episcopie a Eparhiei Râmnicului Noul Severin în trecut și acum în al XL-
lea an al Domniei Majestății Sale Regelui României Carol I. București: Tipografia „Gutemberg”,
Joseph Göbl.
***, 1940. Societatea Ortodoxă Naţională a Femeilor Române, Monografia Instituţiunilor
înfiinţate de D-na Alexandrina Gr. Cantacuzino ca fondatoare a Societăţii Ortodoxe Naţionale a
Femeilor Romîne din anul 1910 până astăzi anul 1940 şi care sunt în plină dezvoltare. București:
Tipografia „Astra”.
***, 1943-1944. Anuarul Baroului Dolj. Craiova: „Scrisul Românesc”.
Andrei, N. A. 2006. Memoria inimii. I. Craiova: ALMA.
Andrei, N. A., Braun, G., Zimbler, A. 1998. Institutul de Editură și Arte Grafice „Samitca”.
Craiova: Aius.
Anton-Manea, C. 2003-2005. Nobilime, pământ, bani și funcții în secolele XVI-XVIII:
cazul familiei Romanescu. CN 9-11, pp. 405-412.
Arimia V., Gîrdu, G., Iancu, T. 1995. Poliția din Gorj – File de istorie. București: Editura
Ministerului de Interne.
Bacalbașa, C. 1987. Bucureștii de altădată. I. (1871-1877). București: Eminescu.
Barbu, P.-E. 2004. Arendarea moșiilor în județul Mehedinți la începutul epocii
regulamentare în lumina unei statistici agrare din 1833. Oltenia. Studii. Documente. Culegeri s. III,
an VIII, nr. 2, pp. 35-47.
Barbu, P.-E., Nacu, F. 2014. Arendarea moşiilor în judeţul Mehedinţi în lumina unei
statistici agrare din anul 1833. AO 28, s.n., pp. 95-103.
Barbu, P.-E., Osiac, V. 2001. Catagrafia judeţului Dolj din anul 1828. Craiova:
Universitaria.
Bălan, C. 2005. Inscripţii medievale şi din epoca modernă a României. Judeţul istoric
Vâlcea (sec. XIV – 1848). București: Academiei Române.
Bossun, Ș. 1971. O carte din 1844 despre oraşul Craiova. Înainte, nr. 8150 din 21 mai 1971.
Brătianu, G. I. 1995. Sfatul domnesc şi adunarea stărilor în Principatele Române.
București: Enciclopedică.
Bulat, T. G. 1924. O statistică a Craiovei din 1838. AO III, nr. 16, pp. 535-536.
267
Bulat, T. G. 1929. Pagini triste din istoria Olteniei (1807-1808). Arhivele Basarabiei I, nr. 3,
pp. 6-31
Bulat, T. G. 1934. Scutelnicii din Ţările Româneşti la 1810. Arhivele Basarabiei VI, nr. 3,
pp. 211-223
Câncea, I. V. 1931. Oameni și fapte din trecutul Craiovei. AO X, nr. 53, pp. 39-46.
Cioarec, I. 2012. Mari dregători din neamul boierilor Pârșcoveanu. AICSUNP 13, pp. 90-95.
Cioarec, I. 2016a. Ileana Cioarec, Domeniul funciar al Bisericii Obedeanu din Craiova. O
viață în slujba cercetării: in honorem Cezar Avram. Târgoviște: Cetatea de Scaun, pp. 506-513.
Cioarec, I. 2016b. Domeniul funciar al boierilor Păieni din județul Dolj. AO 30, s.n., pp. 46-
53. Ciobotea, 1989, pp. 136-139 şi 140.
Ciobotea, D. 2017. Obștea Peștișani din Gorj – Monografie. Craiova: Universitaria.
Ciobotea, D. 2018. Satele din marginea estică a județului Mehedinți în evul mediu. Istoricul
și arhivistul Tudor Rățoi la 65 de ani. Craiova: Universitaria, pp. 145-161.
Ciobotea, D., Florescu, A. 2011. Adăugiri la genealogia boerilor Poenari. Poenarii de la
Almăj – Dolj și Dobra – Mehedinți. Argesis 20, pp. 85-109.
Ciobotea, D., Florescu, A. 2015. Repere genealogice privind familia boierească Glogoveanu
din Mehedinţi. Porţile de Fier. Revistă de istorie şi cultură XV, nr. 21, p. 11.
Ciobotea, D., Turaiche, M. 2013. Repere istorice și culturale pe Valea Raznicului. Istorie,
cultură și civilizație în Piemontul Bălăciței. Studii și documente. Craiova: Sitech, pp. 462-489.
Demetrescu, G. M. 1924. Craiova în veacul trecut, AO III, nr. 14, pp. 315-326.
Demetrescu, G. M. 2017. Istoria Baroului Dolj de la 1864-1928: cu anexe și ilustațiuni în
text. Ed. a II-a revizuită, Craiova: Aius.
Donat I., Pătroiu, I., Ciobotea, D. 2000. Catagrafia obştească a Ţării Româneşti din 1831.
Craiova: Helios.
Drăghiceanu, V. 1915. Inscripţii de la Negoeşti, Preajba, Olteni, Bengeşti, Ostrov, Pietrarii
de Jos, Bordeşti şi Gugeşti. BCMI 8, pp. 46-48.
Dumitrescu, R. G., Bâsceanu, M. 2019. Hărți vechi din patrimoniul Muzeului Olteniei. Craiova.
Florescu, A. 1999. Schiță genealogică privind spița boierilor Bibești. Oltenia. Studii.
Documente. Culegeri s. III, an III, nr. 2, pp. 77-88.
„Gazeta Craiovei”, an I, nr. 1/1871; nr. 59/1872; nr. 66/1872; nr. 146/1872; nr. 18/1873; nr.
23/1873; nr. 25/1873; nr. 29/1873; nr. 32/1873; nr. 40/1873; nr. 41/1873, supliment; nr. 55/1873;
nr. 1/1874; nr. 22/1874, supliment; nr. 24/1874; nr. 26/1874; nr. 56/1874, supliment; nr. 112/1874;
nr. 55/1875; nr. 56/1875; nr. 59/1875; nr. 76/1875; nr. 88/1875; nr. 94/1875; nr. 127/1875; nr.
6/1876; nr. 36/1876; nr. 40/1876; nr. 47/1876; nr. 49/1876; nr. 52/1876; nr. 43/1877; nr. 5/1879; nr.
46/1879; nr. 61/1879; nr. 62/1879; nr. 70/1879; nr. 96/1879; nr. 118/1879; nr. 57/1882; nr. 61/1882;
nr. 83/1882; nr. 97/1882; nr. 107/1882; nr. 114/1882; nr. 36/1883; nr. 37/1883; nr. 43/1883; nr.
79/1883; nr. 84/1883; nr. 88/1883; nr. 138/1883; nr. 166/1883.
Georgescu, M., Soreanu, I. 2018. Genealogia Gârleștenilor. Istoricul și arhivistul Tudor
Rățoi la 65 de ani. Craiova: Universitaria, pp. 221-231.
Iubu, L., Rădulescu, M. 2001. Călătorie printre amintiri. Scurt istoric al Spitalului „Th. I.
Preda”. Craiova: Sitech.
Joița E., Păun, C., Turcin, I., Mihai, C. 2004. Colegiul Național „Elena Cuza” din Craiova
prima școală de grad mediu pentru fete. Craiova: Policrom.
Maiorescu, T. 1999. România şi războiul mondial. Însemnări zilnice inedite. București:
Machiavelli.
Măneanu, M. 2008. Boierii din Oltenia în secolul al XIX-lea. Drobeta-Turnu Severin:
TipoRadical.
Măneanu, M. 2009. Oltenia, de la medieval la modernitate. Craiova: MJM.
268
RĂDULESCU Toma
Măneanu, M. 2014. Boierimea din Oltenia în epoca lui Constantin Brâncoveanu. Sfântul
Constantin Brâncoveanu, ocrotitorul Episcopiei Slatinei și Romanaților. 2, Slatina: Episcopiei
Slatinei și Romanaților, II, pp. 615-653.
Măneanu, M. 2018. Evoluția boierimii din Oltenia de la traditional la modernitate în secolul
al XIX-lea. Istoricul și arhivistul Tudor Rățoi la 65 de ani. Craiova: Universitaria, pp. 260-291.
Măneanu, M., Măneanu, V. M. 2014. Contibuții istorice și culturale privind Oltenia
modernă. Drobeta-Turnu Severin: Damira.
Mărgineanu, M., Bratu, D., Leulescu, C. 2015. Șimnicul de Sus. Monografie. Craiova:
Autograf, MJM.
Meteș, Ș. 1977. Emigrări românești în Transilvania în secolele XVIII-XX. București:
Științifică și enciclopedică.
Mihălcescu, C.-V. 2013. Oameni din Mehedinţi. Dicţionar de personalităţi. Craiova: Sitech.
Pârvan, K. 2008. Câteva medalii și decorații străine primite de români. CN 14, pp. 517-553.
Rădulescu, T. 2013. Biserica Mântuleasa. Craiova: Mitropolia Olteniei.
Rățoi, T. 2017. Profesorul Alexandru Bărcăcilă în slujba monumentelor și vestigiilor de
viață religioasă din Mehedinți. In memoriam Nestor Vornicescu Mitropolitul Olteniei: 90 de ani de
la naștere: 1927-2017. Craiova: Mitropolia Olteniei, Universitaria, pp. 420-421.
Sava, V. A. 1934. Ispravnicii din Moldova şi Valahia sub ocupaţia rusă (1808-1812).
Arhivele Basarabiei VI, nr. 1, pp. 103-112.
SJAN Dolj: Colecţia Manuscrise; Fond Studii, Articole, Monografii; Fond Cărţi de
Hotărnicie; Fond Protoieria Dolj; Fond Jean Porubski; Fond Primăria Craiovei, Registrul Stării
Civile; Fond Primăria Craiovei, Serviciul Tehnic; Fond Primăria Craiovei, Serviciul Administrativ;
Fond Prefectura Dolj, Serviciul Tehnic; Fond Prefectura Dolj, Serviciul Administrativ.
Urechea, V. A. 1891. Istoria Românilor. 1774-1786. București: Lito-Tipografia Carol Göbl.
Vlad, L. 2002. Propagandă și identitate. România la Expozițiile universale belgiene, 1897-
1935. București: Cris.
Vlad, L. 1998. România la Expoziţia universală de la 1900. Sud- Estul şi
Contextul European. Buletin al Institutul de Studii Sud-Est Europene IX-B, pp. 119-142.
Vulpe, I. Regulamentul organic și reforma judecătorească. Înființarea Divanului
Judecătoresc din Craiova. Oltenia. Studii. Documente. Culegeri s. III, an II, 1998, nr.1-2, pp. 18-33.
ABREVIERI
AICSUNP: Anuarul Institutului de Cercetări Socio-Umane „C.S. Nicolăescu-Plopșor”, Craiova.

AO: Arhivele Olteniei, Craiova.
BCMI: Buletinul Comisiei Monumentelor Istorice, București.
CN: Cercetări Numismatice, Muzeul Național de Istorie a României, București.
SJAN Dolj: Serviciul Județean al Arhivelor Naționale, Dolj.
269
Planșa 1. Planul orașului Craiova din anul 1897 (apud Dumitrescu, Bâsceanu, 2019, p. 25, nr. 21).
Cu roșu este marcată cu aproximație limita teritorială a mahalalei Obedeanu.
270
PRIMA VIZITĂ A DOMNITORULUI CAROL I LA CRAIOVA – 2 MAI 1867
Alexandru Cernat∗
Rezumat: Vizita lui Carol I la Craiova din 2 mai 1867 a reprezentat prima vizită întreprinsă de Suveran în
capitala Olteniei. Cu un an înainte, în contextul sosirii în țară și deplasării spre București, Carol I a avut
prima întrevedere cu craiovenii, la 9 mai 1866. Reliefarea acestor momente ne ajută să înțelegem mai bine
felul în care, la acea vreme, protocolul pentru asemenea evenimente era îndeplinit. De asemenea,
evenimentul de la 9 mai 1866 cât și vizita de la 2 mai 1867 ne oferă o mai bună imagine asupra
infrastructurii țării, mijloacelor de transport, organizarea, dar și imaginea Craiovei, cât și metehnele
administrației de altădată. Comunicarea dintre administrația centrală și cea locală în vederea bunei
planificări a evenimentului ne lasă să înțelegem felul în care se organizau astfel de momente în deceniul VII
al secolului XIX. Această primă vizită a deschis practic seria de vizite întreprinse de Suveran la Craiova de-
a lungul domniei sale.
Abstract: Charles I’s visit to Craiova on May 2, 1867 was the first visit made by the Sovereign in the capital of
Oltenia. A year before, while arriving in the country and traveling to Bucharest, Charles I had the first meeting
with the locals from Craiova, on May 9, 1866. Highlighting these moments helps us better understand how the
protocol for such events was met at that particular time. Also, the event that took place on May 9, 1866 and the
visit of May 2, 1867 give us a better picture of the country’s infrastructure, means of transport, organization, but
also an overall image of Craiova, as well as the methods used by the old administration at that time. The dialog
between the central and the local administration for the good planning of the event allows us to understand the
way such moments were organized in the eighth decade of 19th century. This first visit basically opened the series
of visits the Sovereign took to Craiova during his reign.
Cuvinte-cheie: Prima vizită la Craiova a lui Carol I, Craiova 1866, Craiova 1867.
Key-words: Charles I’s visit to Craiova, Craiova 1866, Craiova 1867.
Surprinderea unei asemenea vizite, o vizită la cel mai înalt nivel, oferă posibilitatea
cunoașterii atât a aspectelor ce țin de protocolul aferent epocii, cât și conturarea unei imagini a
orașului Craiova din acea perioadă. Din comunicarea, din dialogul permanent al administrației
locale cu cea centrală, surprinsă în general din telegrame, se poate observa freamătul îndeplinirii
tuturor sarcinilor de protocol necesare pentru ca întâmpinarea Domnitorului să fie la nivelul
așteptat, nu de puține ori stângăciile, haosul și ezitările fiind prezente în tot acest proces. O
asemenea vizită ne oferă și posibilitatea, pe baza documentelor și mărturiilor de epocă, să
surprindem practic un instantaneu al Craiovei acelei vremi, de la elemente ce țin de infrastructură,
clădiri, instituții, obiceiuri, până la prezența notabilităților orașului la un asemenea mare eveniment.
Primul contact pe care Carol I l-a avut cu craiovenii a fost la data de 9 mai 1866, un moment de
scurtă durată, contextul fiind acela al venirii în țară și deplasării Principelui spre București. Așadar,
acest scurt moment nu poate fi catalogat sau încadrat ca fiind o vizită. Prima vizită a fost cea
întreprinsă de Domnitorul Carol I la Craiova în anul următor, la 2 mai 1867. Ambele momente vor
fi relatate în cele ce urmează.
Pentru o mai bună înțelegere a momentului primului contact cu craiovenii pe care Principele
l-a avut, dar și a primei vizite la Craiova, este necesar, în linii generale, creionarea contextului
istoric premergător evenimentelor. Fără a intra în detalii, după abdicarea lui Alexandru Ioan Cuza,
clasa politică românească a menținut un efort continuu pentru găsirea unei persoane potrivite
ocupării Tronului țării. Agentul diplomatic român la Paris, Ion Bălăceanu, dar și Ion C. Brătianu, au
∗
Doctorand, Universitatea din Craiova, email: acernat.email@gmail.com.
271
CERNAT Alexandru
pus problema în cercurile diplomatice franceze asupra perspectivei alegerii unui Hohenzollern care
să ocupe Tronul țării. Demersul, completat de audiențe la Napoleon al III-lea, s-a constatat
finalmente a fi unul de succes, solicitându-se ulterior Guvernului român acceptul în privința
propunerii lui Carol I, al doilea fiu al Prințului Karl Anton de Hohenzollern-Sigmaringen, drept
candidat la Tronul României1. Ion C. Brătianu, prin prezența sa la Düsseldorf, a avut importanta
misiune de a pune în discuție directă urcărea pe Tron a tânărului Principe Carol. Evenimentele s-au
desfășurat cu rapiditate, iar la 30 martie 1866, Locotenența Domnească publica către popor o
proclamație prin care se aducea la cunoștință supunerea la vot, prin plebiscit, a alegerii Principelui
Carol de Hohenzollern, sub numele de Carol I, ca Domn al românilor2. Plebiscitul s-a desfășurat în
intervalul 2-8 aprilie 1866, rezultatul ce consacra alegerea lui Carol I a fost unul clar favorabil
conform numărului de voturi pozitive, și anume 685, 969 voturi pentru, și doar 224 voturi contra3.
Ziua de final a plebiscitului (8 aprilie), zi ce a adus rezultatul pozitiv alegerii, avea și o altă mare
însemnătate pentru Carol I, și anume ziua sa de naștere (pe stil vechi). Astfel că la împlinirea a 27
de ani, Carol I a primit, prin rezultatul plebiscitului, încrederea românilor4.
Ziua de 8 aprilie a intrat, prin dubla sa semnificație, în categoria zilelor simbolice. Fără a
intra în detalii în privința zilelor solemne, a serbărilor și a altor aspecte conexe acestor lucruri,
trebuie totuși menționat că la nivelul administrației locale și nu numai, s-a pus accent pe
solemnitatea acestei zile, dezvoltându-se o tradiție în a se oficia Tedeumuri în cinstea sa. Chiar din
anul imediat următor, 1867, s-a discutat această chestiune: „D-lor Prefecți, ziua de 8 aprilie viitor
este întâia aniversare a proclamării rezultatului plebiscitului pentru alegerea M. S. Principelui
Carol I Domn al românilor. În această zi poporul român întemeind dinastia domnitoare în familia
alesului ei (…) ziua de 8 aprilie este totodată și aniversarea nașterii M. S. Domnul românilor
Carol I ”, se precizau în continuare îndemnuri ca această sărbătoare să fie „celebrată cu toată
solemnitatea”, și anume „în toate Bisericile din județ să se facă Tedeumuri” și de asemenea să se ia
toate demersurile necesare ca „această sărbătoare să fie în toată splendoarea ce i se cuvine”5.
Solemnitatea zilei s-a perpetuat. Fără a surprinde cronologic, an de an, toate momentele de
sărbătoare în cinstea acestei zile, făcând un arc în timp, de menționat că în 1878, administrația
locală încă pregătea cu atenție momentul, aspect surprins într-o telegramă trimisă de Prefectura Dolj
către Epitropii Bisericii Madona Dudu din Craiova: „Domnilor Epitropi, ziua de 8 aprilie curent
este aniversarea nașterii și proclamării Măriei Sale Domnitorul, urmând a se serba prin Tedeum și
onorurile militare. Am onoare a vă comunica că s-au invitat toate autoritățile publice a veni la
Biserica Madona Dudu să asiste la Tedeumul ce se va oficia la ora 11 de dimineață (…)”6.
Revenind la evoluția evenimentelor privind venirea Principelui Carol în țară, cum și
rezultatul plebiscitului a fost de bun augur, Carol I a urmat pregătirile pentru a-și cunoaște noua
țară. În jurul ideii călătoriei spre țară, s-au nutrit tot felul de temeri privind posibilitatea înfruntării
de către Principe a unor piedici. Aceste piedici erau date și de perspectivele contextului european, al
țărilor vecine. În acest sens, pentru o cât mai grabnică ajungere în țară, dorință exprimată și de
oamenii politici români, Carol I a fost nevoit a trece prin Austria, țară în pregătire de război cu
Prusia. Lucrurile erau de asemenea încordate și prin faptul că Turcia cât și Rusia, dispuneau de
trupe gata să intervină, iar când și când, zvonuri privind interveția acestora apăreau în presă. Acest
climat general, încărcat de tensiune, a apăsat pe umerii tânărului Principe, presiunea resimțindu-se
și asupra fruntașilor politici români. Pentru îndeplinirea obiectivului sosirii în siguranță, călătoria
spre București a trebuit așadar să se realizeze cât mai repede cu putință7. În Memoriile8 lui Carol I,
1
Damean, 2016, pp. 23-24.
2
Onciul, 1906, pp. 27-29.
3
Maiorescu, 1994, p. 14.
4
Onciul, 1906, p. 31.
5
SJAN Dolj, fond Prefectura județului Dolj, Serviciul Administrativ, dosar 54/1867, f. 7.
6
SJAN Dolj, fond Epitropia Bisericii Madona Dudu, dosar 5/1878, f. 2.
7
Kremnitz, 2014, p. 33.
272
toată călătoria a fost descrisă în amănunt, detaliile fiind savuroase. Despre felul în care tânărul
Principe arăta, găsim informații în aceleași Memorii. Astfel, ca semnalmente, Carol I avea nas
vulturesc, păr negru și ochi albaștri, mustăți și barbă mijind pe obraji, constituția sa fiind una zveltă.
Pentru a nu-i fi descoperită identitatea, se hotărăște călătoria incognito. Destinația era Odessa, iar
numele sub care călătorea era de Karl Hettingen, având pașaport elvețian și folosind o pereche de
ochelari care să-i protejeze cât mai mult reala identitate9.
Drumul până la Salzburg nu a fost încărcat de vreun eveniment nedorit, însă la granița dintre
Bavaria și Austria, pe peron, un funcționar vamal l-a chestionat pe Principe asupra identității sale.
În acest context al călătoriei, pericolul ca Principele să fie recunoscut creștea, astfel că metode
precum lecturarea unui ziar, care-i acoperea fața, deveneau foarte utile. A urmat apoi urcarea, la
clasa a II-a, într-un tren spre Viena. Călătoria în asemenea condiții deloc confortabile și puțin
obișnuite pentru un Principe era absolut necesară pentru a nu stărni suspiciuni. Gara din Viena a
adus emoții. La oprire, a fost necesar parcurgerea acesteia, constatându-se prezența unor ofițeri
austrieci cunoscuți Principelui care îl puteau identifica. De la o altă gară din Viena s-a luat trenul
spre Pesta, iar distanța față de România se scurta tot mai mult. Drumul a fost parcurs fără încidente,
dar cu multă îngrijorare. Tânărul Principe a ajuns în data de 6 mai la Baziaș, urmând ca de aici, prin
transportul peste Dunăre, să ajungă la Turnu-Severin, unde pășea în sfârșit pe pământ românesc.
Lucrurile se vor complica în sensul întârzierii deplasării către Severin, Principele, alături de suita sa,
fiind nevoiți să înnopteze, în condiții foarte modeste, în mica localitate de pe malul Dunării10. După
o așteptare ce s-a prelungit mai mult decât Principele banuia, vaporul ce reprezenta mijlocul de
transport până la Severin, a sosit. Conform acelorași Memorii, pe 8 mai, încă de la 8 dimineața,
Carol I s-a instalat pe vapor, așteptând să ajungă în sfârșit în noua sa patrie. O oră mai târziu, Ion
Brătianu sosește și el, călătorind direct de la Paris, fără întrerupere. Suita ce îl însoțea pe Carol I l-a
informat pe Brătianu asupra prezenței Principelui pe vapor, recomandând ca pe tot parcursul
drumului să nu discute cu acesta, dând de înțeles că nu se cunosc. Vaporul a pornit la ora 10, Carol I
călătorind la clasa a II-a, separat de însoțitorii săi, ca măsură de siguranță. La Orșova, vaporul a
sosit la ora 1 jumătate, călătorii fiind nevoiți să treacă pe altă ambarcațiune de proporții mai mici,
din cauza nivelului scăzut al apei. Prin Porțile de Fier s-a ajuns la granița României, observându-se
grănicerii români, cu ale lor mantale. În jurul orei 4 s-a zărit Turnu-Severin, primul oraș românesc.
Tocmai acum, Principele simțea cu adevărat rolul ce-l avea de îndeplinit, și totodată tot parcursul
evenimentelor din ultimul timp care-l duseseră în locul în care acum se afla. Imediat ce vaporul a
oprit (la Severin), Principele s-a și dat jos, din gestul său reieșind dorința de finalizare a lungului
traseu ce acum ajunsese la final. Căpitanul vaporului însă l-a oprit, constatând că pe biletul lui Carol
I, ca destinație, era trecută Odessa, neînțelegând de ce vrea să coboare tocmai aici. Tânărul Principe
i-a raspuns că avea să coboare doar pentru un scurt timp, de cateva minute. Ajuns pe uscat, Ion
Brătianu, prin gestul scoaterii pălăriei, l-a invitat pe Principe să aleagă una din trăsurile ce îl
așteptau. La scurt timp, capitanul vaporului exclamă: „Pe Dumnezeul meu daca asta n-a fost prințul
de Hohenzollern”, tocmai realizând pe cine transportase11. Pentru tânărul Carol, sarcina ce și-o
asumase se contura sub realitatea concretă, în față stând viitorul nedeslușit12.
Mult așteptata știre a pășirii Principelui pe pământ românesc a fost transmisă de grabă și
Craiovei, sub forma unei telegrame circulare: „Astăzi Duminică alesul nostru prințul Carol I a
debarcat pe țărmul țării sale la orele 5 seara la T. Severin (…)”13. Printre primele gânduri
exprimate de Carol I după sosirea în țară au fost cele îndreptate Locotenenței Domnești, încă de la
Severin, gânduri ce conturau așteptările de viitor ale Principelui: „Punând piciorul pe tărâmul
8
Este vorba despre Memoriile Regelui Carol I al României, de un martor ocular.
9
Neagoe, 1992, p. 48.
10
Damean, 2016, pp. 43-44.
11
Neagoe, 1992, pp. 51-53.
12
Lindenberg, 2010, p. 65.
13
273
CERNAT Alexandru
României, noua mea patrie, mă grăbescu a exprima membrilor Locotenenței Domnești sentimentele
cele mai sincere, fericit a mă găsi în sfârșit în mijlocul națiunei care m-a onorat cu încrederea sa;
adresez mai înainte de toate cerului rugăciunile mele spre a-mi ajuta a-mi împlini cu demnitate
marea și frumoasa misiune ce mi-a impus providența”14. Solemnitatea momentului, a sosirii
Principelui în țară, trebuia marcată cum se cuvine, astfel, autoritățile locale, au primit îndemnul de a
lua dispoziții spre cântarea de Tedeum în toate bisericile, spre a se cinsti cum se cuvinte atât
Domnitorul Carol I, cât și dinastia sa, conform ordinelor date de Ministrul Cultelor15.
În aceleași Memorii mai sus amintite, este surprinsă și călătoria Principelui spre București,
trecând și prin Craiova. Din aceaste informații se pot constata amănunte privind drumurile și stilul
în care se călătorea atunci în țară. Astfel, într-o trăsură deschisă, cu opt cai mici, Carol I împreună
cu Brătianu și cu însoțitorii germani au continuat călătoria spre București, în plină noapte.
Hamurile, subțiri, se tot rupeau, și nu de puține ori a fost necesară schimbarea lor. În cuprinsul
nopții, caii s-au schimbat de două ori, iar în jur de ora 4 dimineața (deja fiind ziua de 9 mai), s-a
ajuns pe râul Jiu, unde au trebuit să aștepte o perioadă până ce o plută s-a pregătit. Peste câmp,
vântul rece sufla cu intensitate, iar o ceață rece și densă se ridica din Jiu, însoțitorii Principelui și cu
acesta resimțind frigul. Caii, resimțeau de asemenea temperatura scăzută, iar ca o practică, surugii îi
trăgeau de urechi și le frecau ochii, spre înviorarea acestora. După jumătate de oră de așteptare, o
fragilă plută ce a fost rapid adaptată, a reușit să îi treacă râul, deși curenții erau foarte puternici.
Noaptea era aproape de sfârșit, iar primele semne ale zilei întrezăreau Craiovei, capitala Valahiei
Mici, bogat înconjurată de coline verzi. În jurul orei 6 jumate dimineața, s-a ajuns la linia de accise
a orașului Craiova, unde Principele a fost așteptat de o mare mulțime de oameni, deoarece vestea
sosirii sale, prin telegraf, devenise multora cunoscută. Se striga un Ura! continuu și răsunător, iar
trăsura ce-l purta pe Carol I s-a oprit lângă un umbrar. Principele a ținut o cuvântare în franceză,
arătând bucuria de a se afla în rândul oamenilor țării. Cuvântarea, la final, a fost acoperită de
numeroase aclamații și un entuziasm general, iar flori și cununi erau aruncate Principelui. După
acest moment, s-a trecut la un mic dejun, însă mancarea fusesă afectată de frigul de peste noapte,
înghețând. Conform acestor Memorii, scurta oprire s-a consumat în trei sferturi de oră, iar călătoria
a continuat, trăsura fiind escortată de dorobanți (două plutoane), urmată de foarte multe trăsuri.
Prefectul județului mergea înainte, iar când s-a trecut prin oraș, de la ferestre oamenii aruncau flori
Principelui. După ce s-a trecut de Craiova, ritmul alert al deplasării a continuat peste câmp16. Într-o
astfel de deplasare, foarte importanți erau caii, cât și o bună comunicare privind punerea acestora în
timp util la dispoziție. Din telegrame reiese cum administrația se preocupa de aceste aspecte
importante pentru buna desfășurare a călătoriei17.
La nivelul memorialisticii relevante pentru tema de față, importante sunt și scrierile Olgăi
Gigurtu și Anna Leoveanu, fetele lui Barbu Bălcescu18. Anna Leoveanu, în scrierile sale, evocă chiar
acest prim moment al întrevederii craiovenilor cu Carol I, din dimineața zilei de 9 mai 1866. Astfel,
aceasta relata că despre sosirea în țară a Principelui, imediat s-a și telegrafiat la Craiova, iar deplasarea
trăsurii, conform mijloacelor epocii, s-a realizat într-un mod greoi, cu cai de poștă. Oprirea s-a făcut
lângă fântâna Obedeanu, la marginea Craiovei, servindu-se acolo o mică gustare. Despre personalitățile
ce au întâmpinat pe Măria Sa, se amintesc Boicea Radianu și Gheorghe Chițu, de asemenea câțiva alți
notabili cât și prefectul ce l-au felicitat pe Principe. În calea lui Carol I, spre a-l vedea, au ieșit cu trăsuri
mai multe familii, iar trăsura princiară „și-a luat sborul spre capitală”. Anna Leoveanu mai relatează că
la fericitul eveniment a participat și ea alături de părinții săi, iar toți oamenii ce au avut ocazia să
participe, au simțit o bucurie deplină. În încheierea surprinderii acestor momente, aceasta conchide prin
14
15
16
Neagoe, 1992, pp. 54-55.
17
SJAN Dolj, fond Prefectura județului Dolj, Serviciul Administrativ, dosar 197/1866, ff. 4-5.
18
Barbu Bălcescu, avocat și primar al Craiovei (1875), fratele mai cunoscutului Nicolae Bălcescu.
274
a spune că „Oltenia era câștigată de prinț prin însuși prestanța și atitudinea sa”19. Primul contact pe
care Carol I l-a avut cu Craiova, și anume în dimineața zilei de 9 mai 1866, se constată așadar că a fost
unul de scurtă durată, moment limitat ce a fost determinat de, așa cum am amintit și anterior, dorința de
a ajunge cât mai repede la București. Tocmai din acest motiv, Principele a fost nevoit să călătorească și
noaptea, aspect deloc confortabil. Prefectul județului Dolj, telegrafia scurt că în ziua respectivă, la ora 8,
Principele a trecut prin Craiova, spre București20. Detaliile prezenței Principelui la Craiova se confirmă
și din informațiile publicate în ziarul „Românul”, în continuare fiind citate întegral, păstrând savuroasa
exprimare de epocă: „Astăzi 8 ore dimineța, Alteța sa Carolu I, Domnitorulu României a sositu în
Craiova însocitu de d. Brătianu și doi secretari. Mulțime de poporu cu notabili, cleru și Primăria au
primitu pe Înălțimea sa, cu celu mai căldurosu entisiasm. Înălțimea Sa a bine-voitu a lua unu micu
dejunu la barieră într-unu pavilionu de verdeță înprovizatu de noptea. În totu treacătulu seu fu
aclamatu aruncându-i buchete și cununi de flori. Înălțimea sa plinu de mulțumiri și bucurie a purcesu
spre Capitală”21.
Despre acest moment, 12 ani mai târziu, Carol I și-a reamintit în contextul unei prezențe a sa la
Craiova, la 8 mai 1878. În cadrul unui toast la prânzul de la Craiova, Domnitorul amintea că sunt fix 12
ani de când a pus piciorul prima dată pe pământul României, discursul continuând prin sublinierea
dezvoltării relației sale, a identității sale, cu România, și toate eforturile prin care s-a trecut. La finalul
cuvântării, subliniază următoarele: „Cu o legitimă mândrie strig dar astăzi: să trăiască sucumpa Mea
Țară; Să trăiască Craiova, primul oraș care M-a salutat la venirea Mea”22. Așadar, în dimineața zilei
de 9 mai 1866, craiovenii, printre primii din țară, își cunoscuseră Domnitorul!
Deși relatările creionează în general buna primire a Principelui, trebuie amintit și faptul că în
acel context al venirii lui Carol I în țară, la nivelul Olteniei existau frământări ale grănicerilor
(țăranilor ce apărau linia Dunării). Reacția acestora era dată de teama de a nu pierde pământul ce-l
primiseră ca urmare a reformei agrare din 1864. Aceștia au refuzat a merge să-l întâmpine pe Carol
I, exprimându-și loialtatea față de Alexandru Ioan Cuza23. Revolta s-a consumat în zona Calafatului
și a satelor învecinate (Maglavit, Pisc, Poiana Mare, Cetate etc), zvonul revoltei ajungând până la
Craiova, și chiar la nivelul administrației centrale. Istoria ne arată cum, la puțin peste un deceniu,
țăranii olteni din acea zonă au luptat dând dovată de mare vitejie în contextul războiului de
independență, conduși de același Carol I pe care îl primiseră cu o injustă suspiciune la momentul
venirii acestuia în țară24.
În ceea ce privește contextul primei vizite la Craiova a Domnitorului, în primăvara anului
1867, acesta este dat de dorința lui Carol I de a întreprinde o călătorie prin Valahia Mică. Această
inițiativă este surprinsă în Memoriile sale. Tot acolo sunt surprinse informații despre teritoriul
cunoscut drept Valahia Mică, specificându-se că acesta are capitala la Craiova, iar regiunea era
caracterizată drept bogată și favorizată de natură. În anotimpul în care Carol I a întreprins călătoria
(primăvara), zona s-a dovedit a fi bine cultivată, conturând o imagine pozitivă călătorilor. Roua ce
cădea aproape zilnic în decursul călătoriei, completa tabloul pitoresc al momentului, precum și
țăranii ce în număr mare, întâmpinau pe Domn, uneori însoțindu-l din sat în sat. Carol învățase și
puțină română, fapt ce-i permitea astfel să dialogheze cu țăranii, spre marea bucurie a acestora din
urmă25. Planul vizitării Valahiei Mici si implicit Craiovei, este surprins în diferite surse, inclusiv de
Émile Picot, secretarul Domnitorului26.
19
Leoveanu, 1900, pp. 78-79.
20
Deaconu, Gherghe, 2000, p. 179.
21
„Românul”, anul X, 11-12 mai 1866.
22
Giurescu, 1939, p. 281.
23
Scurtu, 2004, p. 38.
24
Cioroianu, 2013, pp. 16-17.
25
Neagoe, 1992, pp. 178-182.
26
Folschweiller, 2020, pp. 234-235 https://books.openedition.org/pressesinalco/32456 (accesat 20.07.2020).
275
CERNAT Alexandru
O problemă ce ține de determinarea desfășurării acestei călătoriii și împlicit vizitei la Craiova,

vizează datarea. Din documentele administrației locale, coroborate cu informațiile apărute în Monitorul
Oficial, reiese nerespectarea acestui traseu inițial ce se stabilise pentru parcurgerea și vizitarea Valahiei
Mici. Administrația locală, așa cum se va vedea din documentele consultate, a fost pusă în dificultate
privind certitudinea zilei sosirii lui Carol I la Craiova. Printre constatările surprinse privind această
nerespectare a datelor când trebuiau vizitate diferitele localități (fiind practic vorba de o decalare a
acestor date), probabil infrastuctura slab dezvoltată a contribuit la acest aspect (fiind vorba de o călătorie
întinsă pe multe zile), precum și, de ce nu, modul arbitrar prin care, firesc, Carol I putea să decidă daca
va accelera călătoria (prin a sta de pildă într-o localitate doar o zi, în loc de două cum era inițial stabilit),
sau nu. Despre infrastructură și modul de deplasare, găsim o relatare tot în scrierile Annei Leoveanu.
Invocând perioada primilor ani de la sosirea lui Carol I în țară, în acea epocă, se relatează că Domnitorul
pentru a vizita principalele orașe, călătorea cu cai de poștă, surugii fiind îmbrăcați în „ghebe roșii”,
Carol I luând astfel contact imediat cu costumul surugiilor precum și practica lor de a lovii din biciuri.
Despre modalitatea de călătorie, se concluziona că „iți vine milă de acel mod de locomoțiune”27. Din
corespondența lui Émile Picot se pot deduce aceleași impresii puțin pozitive despre infrastructura țării
de la acea vreme28.
În privința pregătirii administrației pentru călătoria Domnitorului, o circulară dată în aprilie
1867 de ministrul de interne Ion Brătianu, primită și de administrația locală, detalia aspectele vizitei
Domnitorului în România Mică, punctând că inițial acesta urma a pleca din București, trecând prin
Pitești, apoi Curtea de Argeș, iar apoi, de la Râmnic, va merge pe sub munte la Târgu Jiu iar apoi la
Turnu Severin. Se făcea de asemenea un îndemn general către prefecți ca aceștia „să se adreseze la
D-nii proprietari din localitățile pe unde va trece ca să pună poștalioanele D-lor lor la dispoziția
Măriei Sale pentru a putea călători pe acolo pe unde nu sunt cai de poștă”. Se preciza de altfel că
Domnitorul călătorea cu două trăsuri, făcându-se un alt îndemn privind luarea de măsuri în sensul
reparării drumurilor și podișurilor. Telegrama conține și o completare în partea de sus a sa: „Se va
comunica subprefecților Jiu de Sus și Cîmp să drege podișurile, podurile și drumurile (…)”29.
Despre traseul ce urma a fi parcurs, apăreau noi informații, precizându-se că de la Turnu Severin, pe
calea Dunării, Domnitorul urma a ajunge la Calafat, iar apoi la Craiova, Caracal, și mai departe spre
alte localități, iar apoi spre București30.
În ceea ce privește informațiile publicate în Monitorul Oficial privind această călătorie, se indica
data de luni, 24 aprilie, ora 6 dimineața, ziua în care Domnitorul a plecat din București, începându-și
călătoria. Ziua următoare, marti 25 aprilie, urma a pleca din Pitești, detaliile deplasării continuând,
precizându-se că sâmbătă, 29 aprilie, la ora 6, urma a pleca din Severin, la ora 12 dejunând la Calafat,
iar apoi seara deplasându-se către Craiova, unde va prânzi la ora 7. Duminică 30 aprilie, Domnitorul,
conform acestui program inițial, urma să rămână în Craiova, iar luni 1 mai, la ora 6, urma să se îndrepte
spre Caracal31. Cum s-a amintit și anterior, planificarea inițială nu s-a respectat! Pentru bunul mers al
călătoriei, se făcea îndemnul a se lua grabnice măsuri în vederea reparării sau îngrijirii drumurilor,
podurilor „spre a nu întâmpina Măria Sa vreo jenă în călătorie”32. În privința transportului, deosebit de
important, se preciza: „Faceți apelu la Dnii Proprietarii și Arendașii a oferii poștalioanele Dlor pentru
venirea Domnitorului din Calafat la Craiova și mergerea la Slatina. La cazu de a nu se găsi să luați cu
bună tocmeală cai buni, așezați câte 16 cai în trei schimburi din Calafat la Craiova și în unul singur
până la Slatina”. În continuare se preciza că, în cazul găsirii cailor pentru închiriere, să se trimită actele
justificative „spre a vi se trimite plata lor”33. Tot din discuțiile privind disponibilitatea cailor, reiese și
27
Leoveanu, 1900, p. 92.
28
Folschweiller, 2020, pp. 61-68 https://books.openedition.org/pressesinalco/32456 (accesat 20.07.2020).
29
30
31
MO, nr. 91, din 25 aprilie/7 mai 1867.
32
33
276
traseului pe care Carol I urma să îl parcurgă spre Craiova, astfel precizându-se că se pot pune la
dispoziția Domnitorului 16 cai până la Băilești, ulterior de-acolo schimbându-se cu alții din plasa Bălți
până la Radovan, iar de-acolo la Craiova34. Au fost transmise și informații privind întârzierea sosirii la
Craiova. Directorul general al Telegrafelor și Poștelor, a trimis către Craiova informația amânării
deplasării cu două zile a Domnitorului, conform noului program ajungând miercuri 3 mai la Calafat, iar
plecarea din Craiova spre Slatina făcându-se sâmbătă, 6 mai35. Nici acest program rectificat nu a fost
însă cel definitiv!
Pentru cititor, toate aceste schimbări și incertitudini în privința zilei sosirii Domnitorului la
Craiova sunt confuze, la fel au fost însă și pentru autorități! Observând toate aceste schimbări de
situație, primirea a devenit cu adevărat o provocare pentru autoritățile locale. Incertitudinea plana,
iar asta se observă în corespondență. Către Craiova, se cer lămuriri în privința ajungerii
Domnitorului la Calafat, specificându-se că prin Ordinul 4110 s-a anunțat venirea la 3 mai, iar prin
telegrama primită cu două zile în urmă, se anunțase că la 30 aprilie. Finalul telegramei este sugestiv
pentru întreaga situație: „Răspundeți precis când vine Domnitorul?”36. De altfel, pregătirile erau în
toi, iar drumul pe care Carol I urma să se deplaseze trebuia pus la punct. Toată această sincronizare
de forțe, cu mijloacele de comunicare greoaie ale epocii, are și părți amuzante. De pildă, în goana
după înfrumusețarea de ultim moment, cererea unei cantități de pietriș necesară pregătirii
întâmpinării Domnului, a avut parte de primirea, în loc de pietriș, a unei cantități de nisip37.
Dispunerea dorobanților și numărul acestora, pentru primirea Domnitorului, constituia un subiect de
asemenea importat ce revenea în discuție38.
Dacă până acum s-a discutat în perspectivă ziua când Carol I urma să ajungă la Craiova,
aspectele se clarifică odată cu informațiile concrete ale zilei când Domnitorul a ajuns. Se indica
astfel că Măria Sa a ajuns la data de 1 mai, seara, la punctul Calafat, iar la 2 mai, în jurul orei 5
jumătate, a sosit la Craiova. În ziua telegramei, 3 mai, Domnitorul vizita autoritățile39. Datele se
confirmă cu cele apărute în Monitorul Oficial, unde se preciza de asemenea că în data de 2 mai, la
ora 5 jumate, Domnitorul a ajuns la Craiova, având parte de o primire foarte frumoasă40. Toată
această organizare a primirii a căpătat o formă concretă printr-un program al întâmpinării
Domnitorului în Districtul Doljului. Pentru importanța sa, relevanța aspectelor organizatorice, de
protocol, detaliile acestui program sunt citate în formă aproape completă:
„La debarcarea Măriei Sale în portulu Calafatu, Prefectulu va eși înainte și-i va presenta
raportului de starea Districtului. Uă companie de grăniceri așezată la mâna stângă la presenta
armele. Primarulu și Consilieri Communei voru eși înaintei cu pâine și sare, după tradițiunea țerei.
Sub-Prefectulu de Câmpu va fi în plină uniformă înnaintea a 12 dorobanți călări în plină uniformă
carii vor presenta aremele (...)”. În continuare programul detaliază deplasarea Domnitorului de la
Calafat la Craiova, apoi se precizează că „La podu dincoci de Jiu lu va întâmpina Sub-Prefectul de
Ocolu cu 12 dorobanți carii îl voru escorta până la bariera orașului (Craiova) numită bariera
drumulu Calafatu. La barieră îlu va întâmpina doue plutone de dorobanți. Primarulu Orașiului cu
Consilieri lu voru întâmpina cu pâine și sare, după tradițiunea țerrei. Corpulu funcționarilor
direcții administrativi și corpulu Maghistraturei așezați în ordine erarșică, voru întâmpina și saluta
assemenea la barieră pe Măria Sa. Măria Sa Domnitorulu mergându de la barieră la Biserica
Madona Dudu, guarda Orășenească va fi înșirată pe amândoue părțile de la barieră până la
biserică. În tot timpulu intrărei Măriei Sale în orașiu se vor trage clopețile la biserici. La Biserica
Madona Dudu se va sefârși în essistenția Măriei Sale o ceremonie religioasă de către
34
35
36
37
38
39
40
MO, nr. 100, din 5/17 mai 1867.
277
CERNAT Alexandru
Archimandritulu Thimofthei Efdoxiadesi. Măria Sa va pleca la casele D-lui Glogoveanu unde îl va

întâmpina o companie de guardă Orășenească și oștirea. În câte seri Măria Sa va sta în Craiova,
Orașulu va fi iluminatu (...)”. Datat 29 aprilie41, aceasta corespundea datei inițiale ce se stabilise
pentru sosirea Domnitorului la Craiova. Programul de primire în județul Dolj mai sus amintit, este
completat de un program al primirii Domnitorului în orașul Craiova, ce reia informațiile mai sus
amintite, punctând în plus, mai în amănunt, numele străzilor ce vor fi parcurse. Ca dată se amintește
tot de 29 aprilie, și este semnat de Primarul de atunci al Craiovei, C. N. Otetelișanu42.
Toate aceste detalii au fost în prealabil discutate și stabilite, aspecte de la organizarea Gărzii
Orășenești până la, evident, locul unde Carol I a fost găzduit pe perioada șederii la Craiova, sub
acest ultim aspect Primarului Craiovei fiindu-i transmis „a bine-voi asemenea a lua înțelegere cu D.
Glogoveanu care a avutu bună-voința a oferi cassele sale pentru timpul cât va sta în Craiova Măria
Sa”, intrându-se în continuare în subiecte de amănunt, precum problema bucătarului, a meselor și a
cheltuielilor „De va fi trebuință, convocați Consiliul și votați cheltuieli de masă în urma înțelegerii
que veți lua cu D. Glogoveanu și de cuvenitele onoruri”43. Autoritățile au pregătit cu atenție
ridicarea de arcuri de triumf, repararea unor străzi, cât și pregătirile în vederea organizării meselor.
Acest din urmă aspect a fost detaliat în privința produselor necesare: pui de găină, trei viței tineri,
vânaturi de-ale locului, zece găini grase, și nu numai44.
Așa cum reiese din programul primirii Domnitorului și din corespondență, acesta a fost la
prima vizită a sa găzduit în casele (palatul) Glogoveanu. În ceea ce privește relația pe care Carol I a
dezvoltat-o cu Glogovenii, cu Elena și Constantin Glogoveanu, pe măsură ce a fost găzduit în casa
lor, aceasta a fost una specială. Fără a intra în detalii pentru că tema poate constitui un cu totul alt
subiect destul de cuprinzător, în linii generale, trebuie amintit că dezvoltarea relației s-a datorat
inițial deciziei Domnitorului de a rupe tradiția predecesorului sau, Alexandru Ioan Cuza, ce fusese
găzduit la venirea în Craiova la Palatul Bibescu (situat în Parcul Romanescu), astfel Carol I, din
diferite rațiuni, decizând a fi găzduit în casa Glogoveanu. Treptat, de-a lungul anilor, vizitele la
Craiova ale Domnitorului/Regelui au însemnat de cele mai multe ori și găzduirea sa în aceeași
clădire a aceleiași familii, cu care s-a infiripat o frumoasă prietenie. Clădirea se înfățișează astăzi
într-o stare bună, de-a lungul anilor fiind și sediu pentru unele instituții, cel mai recent fiind sediul
Tribunalului Dolj. Aproape de intrarea principală, o plăcuță amintește de faptul că în respectiva
clădire Carol I a fost găzduit de-a lungul anilor45. Printre alții, Despina Teodorescu46, Olga
Gigurtu47, surprind în scrierile acestora amiciția dintre Glogoveni și Suverani.
În ceea ce privește Biserica Madona Dudu, acest lăcaș de cult a fost reprezentativ pentru
raportul pe care Carol I l-a avut cu orașul Craiova. După cum s-a observat și din program, parte a
momentelor solemne din vizita Domnitorului s-au consumat la acestă Biserică, ce a avut în epocă
un rol deosebit în privința celebrării festive a sărbătorilor și a momentelor importante48. În
perspectiva sosirii Domnitorului, Primăria Craiova degrabă a discutat aspectele de organizare
privind primirea acestuia la Biserica Madona Dudu, rugându-se Epitropii să îngrijească „de toate
preparativele necesare ce se cer în Sfântu Lăcașiu pentru o asemenea primire”49. Toată această
primire, așa cum s-a observat, a reprezentat un cumul de forțe privind organizarea, deloc ușoară
având în vedere comunicarea greoaie și desele ajustări ale programului vizitelor.
Din Monitorul Oficial aflăm cum a fost primit Domnitorul la ajungerea sa printre craioveni,
astfel se relata că în orașul Craiova Măria Sa a avut parte de o primire printre cele mai frumoase,
41
42
SJAN Dolj, fond Colecția Documente, Pachet CCLXXXIV/27.
43
44
45
Cioarec, 2009, pp. 54-56.
46
Teodorescu, 1943, pp. 366-367.
47
Gigurtu, 2015, pp. 207-212.
48
Mitu, 2015, pp. 138-152.
49
SJAN Dolj, fond Epitropia Bisericii Madona Dudu, dosar 7/1863-1869, f. 149.
278
entuziasmul fiind foarte ridicat. Despre mulțimea ce-l aștepta pe Domn, se menționa că oamenii
erau în așa număr de mare pe străzile pe unde Carol I a trecut spre Catedrală (Biserica Madona
Dudu) pentru a se oficia Tedeumul, încât de la barieră și până la Catedrală deplasarea a durat
aproape o oră. Mulțime de buchete de flori au fost aruncate în trăsura, iar urările de bun venit erau
atât de des exprimate încât ele formau practic o aclamație continua ce a durat mult timp50. A doua zi
(3 mai 1867) Domnitorul a vizitat diferite instituții, printre acestea amintindu-se autoritățile
militare, judiciare, poliția, făcând totodată o propunere pentru mărirea numărului de polițisti și
oferind pentru pompieri îmbrăcăminte51. Carol I a vizitat și instituții de învățământ, astfel în anuarul
liceului (ce astăzi poartă numele Carol I) pentru anul școlar 1866-1867, pe lângă detaliile ce țin de
personalul didactic, planul de învățământ, promovabilitatea în respectivul an, există o rubrică
privind cronica anului, și anume evenimentele cele mai notabile pentru liceu desfășurate în acel an.
Astfel, se menționează că „Lyceul din Craiova în cursul anului școlariu a avut fericirea de a fi
visitatu în ziua de 3 mai de M. S. Domnulu Românilor Carol I, sositu în Craiova în mai 1867
(...)”52. Făcând un arc în timp, relația lui Carol I cu Liceul din Craiova s-a dezvoltat de-a lungul
anilor, ca în 1885, cu ocazia altei vizite a Suveranului, directorului Liceului de-atunci, G. P.
Constantinescu, l-a rugat pe Rege să fie Patronul spiritual al Liceului. Regele a acceptat propunerea,
iar prin Înalt Decret și ordin al Ministrului Instrucțiunii, din același an 1885, Liceul a purtat numele
de Liceul „Carol I”53. Gheorghe Simonis, profesor de canto și pian la Școala Centrală de Fete,
amintește că l-a întâmpinat pe Carol I la prima sa vizită la Craiova cu un grandios cor, realizându-se
un imn special pentru acele festivități, versurile fiind ale Directoarei Școlii de Fete nr. 1, Helena
Manolescu54.
Toată această organizare l-a surprins într-un mod plăcut pe tânărul Domnitor. Câteva zile
după consumarea vizitei la Craiova, a urmat ziua de 10 mai, ziua urcării pe Tron, zi ce se sărbătorea
cu fast an de an. Ca reprezentant al județului Dolj la București pentru a participa la evenimentele
dedicate acelei zile, a fost Petre Cernătescu55. Despre acel moment se amintește și în ziarul
„Adeverulu”. Se sublinia și faptul că acea zi a fost foarte bine celebrată de locuitorii Craiovei,
exprimând devotament și patriotism față de conducătorul lor. În acest context al felicitării, Carol I
amintea de buna primire a craiovenilor, Petre Cernătescu transmițind că Domnitorului „i-a placutu
forte primirea macnifică a Craiovenilor” în continuarea articolului din ziar, conchizându-se că
„Măria Sa a esprimatu mulțumirile ce au avutu la frumoasa și patriotica primire ce a avutu cându
a venitu în sânulu Craiovenilor”56.
Pentru a privi comparativ lucrurile și a nu considera că programul vizitei a fost doar în privința
Craiovei decalat, autorităților locale li se solicitau răspunsuri privind ajungerea lui Carol I la Craiova și
traseul plecării din Craiova, spre Slatina sau Caracal, plus alte aspecte din care rezultă că într-adevăr și
celelalte administrații, în așteptarea vizitei Domnitorului, s-au confruntat cu aceeași problemă57.
Un an mai târziu, în 1868, administrația locală era nevoită să facă față exigențelor lui Carol I
privind organizarea unor astfel de maniestări, precum fusese cea cu un an în urmă. În acest sens,
Domnitorul a trimis către administrația locală un îndemn, o prevenire, privind o mai bună
responsabilizare, cerând ca vechiul obicei să fie părăsit, ca de exemplu cel în privința ridicărilor de
arcuri de triumf, ce necesită timp, muncă, și mai ales costuri ce unori rezultă în abuzuri. De
asemenea se aduceau în discuție manifestările făcute cu ocazii solemne precum ziua de 10 mai,
unde, la fel, Domnitorul încuraja ca desfășurarea să fie mai chibzuită58. Un astfel de îndemn a fost
50
MO, nr. 101, din 6/18 mai 1867.
51
52
SJAN Dolj, fond Liceul Carol I, dosar 2/1866-1869, f. 96.
53
Bușilă, 1903, p. 24.
54
Simonis, 1933, p. 368.
55
56
„Adeverulu”, anul I, nr. 18, din 14 mai 1867.
57
58
279
CERNAT Alexandru
primit și de către directorul liceului din Craiova, pe care Carol I îl vizitase, așa cum și anterior s-a
specificat, la 3 mai 1867. Astfel, de la Ministerul Instrucțiunei Publice și al Cultelor, directorului
liceului i s-au expus umătoarele: „Cu ocasiunea visitării județelor și a scolelor publice de prin ele
de către Măria Sa Principele Domnitorul, s-a observat cu părere de rău că la mai multe școli s-au
ținut discursuri de unii din membrii corpului didactic, ba chiar și de școlari, discursuri în care se
făceau diferite alusiuni politice. Presența Măriei Sale nu e de a provoca asemenea manifestări și
nici doreșce ca tinerimea încă în frăgezimea vârstei să fie incitată într-o cale așa spinoasă (…)” În
continuare încurajându-se ca aceste obiceiuri să fie rectificate59. Așadar, Domnitorul reacționa la
acest prim contact cu practicile autohtone, descurajându-le.
Concluzionând, prima vizită a Domnitorului Carol I la Craiova ne arată practicile de
protocol ale epocii pivind o asemenea vizită, felul în care, deloc ușor, administrația locală a încercat
să pună la punct toate detaliile primirii Domnitorului, în strânsă legătură cu indicațiile primite de la
administrația centrală. Infrastructura și dificila comunicare specifică epocii, au îngreunat și ele
cursul evenimentelor. Finalmente, vizita a fost una reușită, fiind debutul unei serii de vizite pe care
Carol I, de-a lungul domniei sale, avea să le facă la Craiova.
BIBLIOGRAFIE
Arhive
SJAN Dolj, Fond Colecția Documente, Pachet CCLXXXIV/27.
SJAN Dolj, Fond Epitropia Bisericii Madona Dudu, dosare: nr. 7/1863-1869; nr. 5/1878.
SJAN Dolj, Fond Liceul Carol I, dosare: nr. 1/1866-1868; nr. 2/1866-1869.
SJAN Dolj, Fond Prefectura județului Dolj, Serviciul Administrativ, dosare: nr. 197/1866;
nr. 54/1867; nr. 127/1867.
Memorii
Gigurtu, O. 2015. Amintiri și icoane din trecut (volumul reproduce ediția din 1935).
București: Corint.
Leoveanu, A. I. 1900. Miserie-Umană sau Episodii din viața și din țerră. Craiova:
Tipografia și Legătoria de Cărți C. M. Georgescu.
Neagoe, S. (Ediție și prefață) 1992. Memoriile Regelui Carol I al României. De un martor
ocular. vol. I. București: Scripta.
Periodice
„Adeverulu”, anul I, nr. 18, din 14 mai 1867.
„Monitorul. Jurnal oficial al României”, nr. 91, din 25 aprilie/7 mai 1867.
„Monitorul. Jurnal oficial al României”, nr. 100, din 5/17 mai 1867.
„Monitorul. Jurnal oficial al României”, nr. 101, din 6/18 mai 1867.
„Românul”, anul X, 11-12 mai 1866.
Lucrări generale și speciale

Bușilă, G. I. 1903. Serbătorea de 50 de ani. Liceul „Carol I” din Craiova. Craiova: Tipo-
Litografia Națională Ralian și Ignat Samitca.
Cioarec, I. 2009. Boierii Glogoveni. Craiova: Alma.
Cioroianu, A. 2013. Cea mai frumoasă poveste. Câteva adevăruri simple despre Istoria
românilor. București: Curtea Veche.
Damean, S. L. 2016. Carol I al României. Un monarh devotat. Târgoviște: Cetatea de
Scaun.
59
SJAN Dolj, fond Liceul Carol I, dosar 1/1866-1868, f. 260.
280
Deaconu, L. C., Gherghe, O. E. 2000. De la Alexandru Ioan Cuza la Carol I. Craiova 1859
– 1878. Craiova: Sitech.
Folschweiller, C. (Editor). 2020. Émile Picot, Secrétaire du prince de Roumanie:
Correspondance de Bucarest, 1866-1867. https://books.openedition.org/pressesinalco/32456
(accesat 20.07.2020).
Giurescu, C. C. (Ediție îngrijită). 1939. Cuvântările Regelui Carol I. vol. I. 1866-1886.
București: Fundația pentru Literatură și Artă „Regele Carol II”.
Kremnitz, M. 2014. Regele Carol I al României. Povestea unei vieți. București: Corint.
Lindenberg, P. 2010. Regele Carol I al României. București: Humanitas.
Maiorescu, T. 1994. Istoria politică a României sub domnia lui Carol I (ediție de Stelian
Neagoe). București: Humanitas.
Onciul, D. 1906. Alegerea regelui Carol I al României. Conferință ținută la 9 aprilie 1906 în
Ateneul Român. București: Atelierele Grafice Socec & Co.
Scurtu, I. 2004. Istoria românilor în timpul celor patru regi (1866-1947), ediția a II-a, vol. I:
Carol I. București: Enciclopedică.
Studii/Articole
Mitu, N. M. 2015. Rolul Bisericii Madona Dudu în ceremonialul sărbătorilor naționale
organizate la Craiova. Arhivele Olteniei 29, pp. 138-152.
Simonis, G. 1933. Din trecutul muzical al Craiovei. Arhivele Olteniei 69-70, pp. 359-369.
Teodorescu, D. 1943. Femei din trecutul Olteniei. Oltenia, pp. 353-372.
ABREVIERI
MO – Monitorul. Jurnal oficial al României

SJAN Dolj – Serviciul Județean al Arhivelor Naționale, Filiala Dolj
281
MORMÂNTUL EUFROSINEI PLEȘEA
Irina Vlad*
Rezumat: Lucrările de reabilitare a bisericii Sf. Gheorghe Vechi au prilejuit cercetarea arheologică
parțială a cimitirului din curtea monumentului de secol XVIII. Cimitirul este unul de mahala, tipic pentru
secolele XVIII-XIX, fiind cercetate până în prezent 40 de morminte simple, cu un inventar funerar
sărăcăcios. Pe latura nordică a bisericii, a fost descoperit mormântul unei tinere, ce avea ca inventar o
broșă, un inel-verighetă, un pieptene și o plăcuță decorativă. Inelul-verighetă are gravat numele defunctei și
data morții. În urma documentării în arhivele județene, „juna” s-a dovedit a fi fiica lui Gheorghe și
Ecaterina Pleșea. Efrosina Pleșia nu a fost menționată de cei care s-au ocupat cu genealogia familiilor
craiovene din secolul trecut.
Abstract: The rehabilitation works of the Old Saint George’s church provided the opportunity for the partial
archaeological research of the cemetery from the yard of the 18th century monument. The cemetery is a
typical 18th -19th century slum cemetery; until now, 40 simple graves were researched, containing modest
funeral inventories. On the Northern side of the church, the grave of a young lady was discovered and the
funeral inventory contained the following: a brooch, a wedding ring, a comb and a decorative plate. The
wedding ring is engraved with the deceased’s name and date of death. Based on the documents from the
County Archives, the young lady proved to be the daughter of Gheorghe and Ecaterina Plesea - Efrosina
Plesea. For unknown reasons, she is not mentioned by the persons who wrote the family genealogies from
Craiova in the past century.
Cuvinte-cheie: cimitir, mahala, inventar funerar, familia Pleșea, arhivele județene.
Key-words: cemetery, slum, funeral inventory, Pleșea family, County Archives.
Începând cu toamna anului trecut, la biserica „Sfântul Gheorghe Vechi” se realizează lucrări
de restaurare, consolidare și amenajare. Situată în zona centrală a orașului, biserica este una din cele
mai vechi clădiri religioase. La începutul secolului XVIII, este amintită ca fiind din lemn (data
probabilă 1722) și construită apoi în cărămidă (1730). Pisania actuală menționează anul 1777, ca an
de reclădire „din temelie”. Biserica are plan treflat, cu altar poligonal (7 laturi) și cu pridvor, închis
ulterior. Exteriorul păstrează caracterul construcțiilor în stil brâncovenesc1.
Supravegherea arheologică a început în octombrie 2019, săpătura s-a efectuat mecanizat,
urmărind conturul monumentului, având 1,50 metri lățime și mergând până la adâncimea de 1,70 metri.
Biserica Sf. Gheorghe Vechi din Craiova, monument istoric, este așezată în zona
Răscruciului Mic, pe drumul fostului Târg de săptămână, într-o mahala dominată în trecut de
meseriași și negustori2. Cimitirul din curtea bisericii este unul de mahala, tipic pentru secolele
XVIII-XIX, cele 40 de morminte3 fiind simple, fără amenajări funerare speciale și cu inventar
funerar sărăcăcios. În cazul unora dintre morminte se observă chiar și reînhumările (Pl. I).
Din inventarul funerar descoperit menționăm piese de port (butoni, nasturi), obiecte de
podoabă (cercei, inele) şi obiecte de cult (cruci de piatră pentru marcarea mormintelor). În
morminte au fost identificate şi monede. Printre mormintele se remarcă cele ale unor călugări,
înhumați cu cărămizi dispuse în zona capului. În cele două cazuri întâlnite aici, cărămizile sunt
inscripționate.
* Doctorand, Muzeul Olteniei Craiova, e-mail: popescuirinamaria@yahoo.fr

1
Dinculescu, [1942], pp. 17-19.
2
Firănescu, Chelaru, f.a., p. 1.
3
Descoperite până în prezent, cercetarea arheologică nefiind încheiată.
282
VLAD Irina
Un alt mormânt, ce a dus la o cercetare în arhivele județene, este cel al unei tinere.
Inventarul acesteia era constituit dintr-un inel-verighetă și o broșă iar, în zona capului, un pieptene4
și o plăcuță din tablă subțire, având ca decor motive vegetale și florale. Cele două obiecte de
podoabă sunt din aur, iar un acvamarin este montat în centrul broșei (Pl. II, fig. 1). Pe inel apar
inscripționate numele: Frosina Plesea și data 1872 15/9.
Mormântul a fost descoperit pe laterala nordică a bisericii, la o adâncime de 1,60-1,70 m.
Nu s-a putut observa forma gropii, dar s-au găsit urme de lemn și cuie de la sicriu. Defuncta a fost
depusă est-vest, în decubit dorsal, cu mâinile pe abdomen.
Practica înmormântărilor în curtea bisericii era rezervată mai ales preoților care slujesc în
biserici sau mănăstiri, dar spațiul sacru i-a atras și pe ceilalți enoriași. Fie plătind, fie beneficiind de
o poziție socială aparte, mireni ajung să fie îngropați în curtea bisericii, cât mai aproape de aceasta5.
Încercări de reglementare au existat încă de la începutul secolului al XIX-lea, în timpul staționării
trupelor rusești în țările române6, apoi în vremea Regulamentelor Organice din 1831, și reluate
ulterior de Alexandru Ioan Cuza în 1864, dar obiceiurile nu se schimbă în aceeași zi, iar interdicțiile
de înmormântare în interiorul bisericii sau în curțile acestora au fost ignorate.
Acesta este și cazul cimitirului mahalalei Sf. Gheorghe Vechi, unde înmormântările au loc
de la sfârșitul secolului XVIII până în preajma anului 1870, când se vor da în funcțiune efectivă
noile cimitire Sineasca și Ungureni7.
Inelul-verighetă este lucrat din bandă simplă, ușor bombată la exterior. Din verigă lipsește
un fragment, tăiat probabil în momentul decesului, pentru a fi pus la degetul tinerei necăsătorite. Pe
partea interioară a fost gravat numele și data morții8 (Pl. II, fig. 2-3).
Piesa este confecționată din aliaj argint-aur (50 – 31 %)9, cu o puritate a aurului de 10,4 K,
are diametrul de 2 cm, lățimea verigii de 0,4 cm și greutatea de 2,43 g.
Broșa este un tip de bijuterie des întâlnit în epoca victoriană (1837-1901), iar cea purtată de
tânăra din M 6 se înscrie în perioada victoriană mijlocie (1860-1885), periodizare propusă după
repere de stil și tehnică de execuție. Piesa nu are marcaje de epocă, în această perioadă bijuteriile se
caracterizează prin lipsa marcajelor de atelier dar și prin calitatea metalului folosit. Înainte de a
doua jumătate a secolului XIX, majoritatea bijuteriilor erau confecționate din aur de 18 K. După
1854, se întâlnesc și bijuterii de 9 K, 12 K sau 15 K10. Cadrul în care este montată broșa este
realizat din aur de 21,1 de karate, cu puritate 787 ‰ și constă într-un panou circular lis, mărginit de
un cerc punctat (Pl. III).
Piatra este fixată într-un caboșon pătrat, ușor răsfrânt deasupra acesteia, înconjurat de un
cordon răsucit, filigranat și așezat într-un montaj de 14 benzi curbate. Benzile au un capăt în spirală
și sunt intercalate de mici granule. O altă granulă se regăsește în registrul superior al piesei,
poziționată central între cele două alveole ajurate.
În registrul inferior se află o casetă dreptunghiulară, decorată cu un chenar incizat, având în
interior o tijă circulară de care sunt prinse 21 de fire răsucite (21,4 K). Aceste fire, de mărimi
diferite sunt prinse astfel încât să formeze un „V”, având un efect decorativ deosebit.
4
Depus ritual: Burada, 2006, p. 17; Panea, 2003, p. 31.
5
Vintilă-Ghițulescu, 2015, pp. 441-447.
6
Pitac alcătuit de generalul rus Kușnicov, în acord cu mitropolitul Gavril, pe 18 martie 1809: Vintilă-Ghițulescu, 2015, p. 442.
7
În 1871: Vincenz, 1926, p. 334. Aceeași situație se observă și în cadrul cimitirului din curtea bisericii Sf. Nicolae –
Ungureni, unde s-a realizat o săpătură arheologică în perioada 2018-2019.
8
Conform unui document datat 1 iulie 1831 (Patentarii neguțători și meseriași din Craiova) în Craiova erau nouă
argintari care ar fi putut realiza gravarea verighetei, trei dintre ei fiind numiți în mahalaua Sf. Gheorghe Vechi (Ilie sin
Tudor, Ianache sin Rașul și Dumitru sin Ioța): Popescu-Cilieni, Bălintescu, 1957, p. 193.
9
Au fost realizate investigații fizico-chimice de către expertul investigator chimist Boicea Marinela.
10
Neagu, 2017.
283
Marginile piesei sunt drepte, răsfrânte în interior. Pe spate este prins și nitul (prevăzut cu
filet) care prinde caboșonul.
Broșa se fixează pe revers cu o balama de tip „T”11, un anou deschis („C”, fără alt element
suplimentar de siguranță) şi acul (lipsă). În mod normal, acul de prindere ar fi trebuit să fie
supradimensionat, depășind diametrul monturii.
În această perioadă, în montura bijuteriilor se regăseau pietre prețioase, cărora li se atribuiau
semnificații aparte. Fără o identificare din partea unui expert, credem că piatra aflată în centrul
broșei ar fi un acvamarin, o piatră semiprețioasă de culoare albastru deschis sau verzuie.
Acvamarinul era des folosit în perioada victoriană târzie, fiind folosit pentru protecția împotriva
răului și ajutându-i pe cei care îl poartă să fie calmi și să beneficieze de liniște interioară.
Dimensiuni: D = 3,2 cm; L = 5,7 cm; h = 1,5 cm; G = 9,13 g.
O piesă asemănătoare, ce face parte dintr-un set ce are în componenţa sa şi o pereche de
cercei, a fost realizată într-un atelier vienez, în perioada 1870-187912 (Pl. IV, fig. 1).
Pe verighetă este inscripționată data morții (15 septembrie 1872)13, informație regăsită în
registrul Stării Civile Craiova. Precizarea filiației în actul de deces (și de naștere) a pus problema
poziției sale în genealogia familiei Pleșea.
Familia Pleșea (Pleșa, Plessia, Pleșșea) a fost un neam de boieri olteni, deveniți mari
moșieri, deținând pământuri și proprietăți în aproape toată Oltenia. Descendenții au încheiat
căsătorii cu membrii ai familiilor însemnate din Craiova: Dinopol, Caletzianu, Vrăbiescu,
Căpreanu, Vorovoreanu.
În arborele genealogic14 (Pl. IV, fig. 2) sunt semnalate două ramuri: Gheorghe Stan Pleșa și Ion
Stan Pleșa. Primul are ca urmași doi fii și două fiice. Cele două ramuri pleacă de la boierul de neam,
Stan Pleșa, decedat în 1840, și soția Natalia (născută Chintescu). Stan Pleșea Cojocaru este pomenit în
pomelnicele bisericii Sf. Gheorghe Vechi15, iar un Stan sin Ianache Pleșa „ot mahl. Sf. Gheorghe
Vechi” plătește patentă de 30 lei pe trimestru (120 lei pe an) ca „surecciu”, în anul 183116.
Efrosina Pleșa s-a născut la 8 ianuarie 1853 și a fost botezată la 15 ianuarie la biserica Sf.
Gheorghe Vechi, având ca nașă pe Anastasia Pleșoaica17 (Pl. IV, fig. 3-4). Preotul care a oficiat
botezul a fost preotul George (Gheorghe) Referendaru, protopop.
„Juna fiică” a lui Gheorghe Pleșea, notată în actul de deces ca „Pleșșea Efrosina”, în etate de
19 ani la data morții, nu a fost menționată de cei care s-au ocupat cu genealogia familiilor craiovene
din secolul trecut. Motivul decesului, fixat la orele două după amiaza, nu este specificat în actele de
stare civilă18, însă aflăm că martori ai acestei întâmplări nefericite au fost vărul primar al tinerei,
Constantin Pleșea „de ani 30 Proprietar” și „domnu Dumitru Peseanu de ani 28 funcționar”.
Actul de Deces, formulat în limbajul sec de act oficial, aduce informații necunoscute despre
casa familiei Pleșa, aflată pe strada Abondenței, domiciliul tinerei fiind, probabil, situat între Calea
Târgului și strada Ghica Vodă (Pl. VI)19.
Redăm în continuare transcrierea actului de deces (Pl. V) din Registrul de Stare Civilă -
Registrul morți 14/1872 (august – octombrie):
11
Balama, ce permite mobilitatea acului de prindere, a fost folosită până la sfârşitul anilor 1870, când atelierele
europene au adoptat sistemul cu balama circulară: Neagu, 2018. Acest tip de balama era folosit în tandem cu anoul „C”
deschis (1800-1910) şi acul batant a cărei lungime depășește perimetrul piesei, pentru a pătrunde mai uşor prin mai
multe straturi de material textil: Chițu, Neagu, 2018.
12
1stDibs 2020.
13
Un alt caz în care data morții a fost inscripționată pe verighetă este cel al Pepicăi Aman: Gherghe, 2001, p. 5.
14
Alcătuit de istoricul și genealogist Dan Pleșia apud Rădulescu, 2003.
15
Demetrescu, 1924, p. 222.
16
Popescu-Cilieni, Bălintescu, 1957, p. 172.
17
SJAN Dolj, fond Registrul de Stare Civilă, dos. 12/1853, f. 1, poz. 4.
18
SJAN Dolj, fond Registrul de Stare Civilă, dos. 14/1872, f. 81.
19
Dumitrescu, Bâsceanu, 2019, p. 25.
284
VLAD Irina
Fila 81 Pleșșea Efrosina
„Din anul una mie optu sute șaptedzeci și doi luna Septembrie dziua șasesprezece ora unu și
jumătate după amiaza, actu de moartea Domnișoarei Efrosina Gheorghe Pleșea, ortodoxă, în etate
nouăspredzece ani, juna fiică a Domnului Gheorghe Pleșea de ani 56 Proprietar și a Doamnei
Ecaterina Pleșea de ani 43 domiciliată în Craiova, moartă (i)eri cincispredzece curentu ora două
după amiadza în orașul Craiova la Casa nr. … din strada Abondenții Suburbia Sfântul Gheorghe
Vechi, martori au fost domnu Constantin Pleșea de ani 30 Proprietar și domnu Dumitru Pescanu
(Peseanu?) de ani 28 funcționar domiciliați în Craiova. Care au subscris acest act după ce le-am citit
împreună cu domnu Socev Banciu medicul verificator care au constatat cazul morții și cu noi
Gheorghe Marinescu officiul Stării Civile din Craiova județul Dolj.
Semnături
1872 Septembrie 16”

BIBLIOGRAFIE
Arhiva Națională Craiova. Registrul de Stare Civilă, dosarele 12/1853 și 14/1872.

Burada, T. T. 2006. Datinile poporului român la înmormântări. București.
Demetrescu, G. M. 1924. Craiova în veacul trecut (Începutul sec. XIX-a). Arhivele Olteniei
III, nr. 13, pp. 217-225.
Dinculescu, N. G. [1942]. Bisericile Craiovei. Craiova.
Dumitrescu, R. G., Bâsceanu, M. C. 2019. Hărți vechi din patrimoniul Muzeului Olteniei.
Craiova.
Firănescu, G., Chelaru, B. Monografia Bisericii Sf. Gheorghe Vechi Craiova. Craiova, f.a.
Gherghe, O. 2001. Mormântul Pepicăi Aman. Museum, Craiova, p. 5.
Panea, N. 2003. Gramatica funerarului. Craiova.
Popescu-Cilieni, I., Bălintescu, A. 1957. Meșteșugari și neguțători din trecutul Craiovei.
Documente (1666-1865). București.
Rădulescu, M. S. 2003. Familia Pleșia, Ziarului Financiar, 20 august 2003,
https://www.zf.ro/ziarul-de-duminica/familia-plesia-2975900 (accesat 31.01.2020).
Vincenz, A. 1926. Din trecutul Craiovei. Arhivele Olteniei V, nr. 27, pp. 324-336.
Vintilă-Ghițulescu, C. 2015. Patimă și desfătare. Despre lucrurile mărunte ale vieții
cotidiene în societatea românească 1750-1860. București.
Surse internet:
1stDibs, David Rosenblatt (CEO), Anthony Barzilay Freund (Editorial Director), 1stDibs,
2020, https://www.1stdibs.com/jewelry/earrings/drop-earrings/drop-earring-brooch-jewelry-set-14-
carat-gold-585-vintage-vienna-austria/id-j_4045921/ (accesat 30.01.2020).
Chițu, Neagu 2018: Cosmin George Chițu, Andrei Neagu, „Datarea bijuteriilor
contemporary, vintage și antiques”, @rtantik.ro, 7 martie 2018, https://bijuteriivintage.ro/datarea-
bijuteriilor-contemporary-vintage-si-antiques/ (accesat 30.01.2020).
Neagu 2017: Anca Adina Neagu, „Perioada victoriană timpurie (early victorian) 1837-
1860”, @rtantik.ro, 7 mai 2017, https://bijuteriivintage.ro/perioada-victoriana-timpurie-early-
victorian-1837-1860/ (accesat 30.01.2020).
Neagu 2018: Andrei C. Neagu, „Broșele victoriene crescent moon & halley star. Datarea
broșelor victoriene”, @rtantik.ro, 2018, http://www.artantik.info/brose-victoriene-crescent-moon-
halley-star-datarea-broselor-victoriene/ (accesat 30.01.2020).
285
I. Planul cercetării arheologice
286
VLAD Irina
1.
2.
3.
II. Obiecte de podoabă din inventarului mormântului

287
III. Broșă
288
VLAD Irina
© 1stDibs: Drop Earring Brooch Jewelry Set 14 Carat Gold 585 Vintage, Vienna, Austria
1.
2.
3.
4.
IV. 1. Analogie broșă; 2. Familia Pleșia (genealogie);
3-4. Condica pentru Botezați, Cununați și Morți pe anul 1853
289
V. Registrul de Stare Civilă 17/1872, f. 81
290
VLAD Irina
VI. Posibila localizare a casei Eufrosinei Gheorghe Pleșa

291
ASPECTE PRIVIND SITUAȚIA SĂNĂTĂȚII PUBLICE ÎN JUDEȚUL DOLJ ÎN

PREAJMA RĂZBOIULUI DE INDEPENDENȚĂ
Lucian Popescu Vava∗
„Dedic acest material unchiului Ghiță, așa cum îi spuneam noi, agent sanitar din com. Moțăței,
pe care mi-l amintesc de când mă știu, tot pe drum către pacienți, prin arșiță, ger sau vânt
nedespărțit de bicicleta sa loială și genta cu instrumentar medical”
Rezumat: Studiul de față reliefează situația igienico-sanitară a județului Dolj în perioada premergătoare
Războiului de Independență. Perioada a fost marcată de numeroase transformări legislative cu rol
modernizator în plan sanitar, dar și de încetineala cu care acestea au fost puse în practică. Populația a
suferit cumplit din pricina lipsei educației igienice, a insalubrității mediului, a insuficienței alimentare și a
numeroaselor boli și epidemii. Astfel, adoptarea primei legi sanitare din 1874 avea să dea un impuls
organizării sistemului medical, având ca obiectiv regenerarea poporului român. În realitate, în teritoriu,
lucrurile aveau să tărăgăneze, iar entuziasmul începutului s-a topit încet sub mantia neputinței sau
nepăsării. Elita medicală a vremii, sprijinită de factorul politic, a reușit totuși să descopere acele resurse
care mențin, adaptează și perfecționează sistemul.
Abstract: The present study highlights the hygienic-sanitary situation of Dolj County in the period
preceding the War of Independence. The period was marked by numerous legislative transformations with a
modernizing role in health, but also by the slowness with which they were put into practice. The population
has suffered terribly due to lack of hygiene education, unhealthy environment, food insufficiency and many
diseases and epidemics. Thus, the adoption of the first sanitary law in 1874 would give an impetus to the
organization of the medical system, having as objective the regeneration of the Romanian people. In reality,
in the territory, things would linger, and the enthusiasm of the beginning slowly melted under the cloak of
helplessness or indifference. The medical elite of the time, supported by the political factor, nevertheless
managed to discover those resources that maintain, adapt and perfect the system.
Cuvinte-cheie: Sănătatea publică, secolul XIX, județul Dolj, boli, doctori.
Key-words: Public healts, 19centry, Dolj county, disseas, doctors.
Perioada premergătoare Războiul ruso-româno-turc de la 1877-1878 este considerată a fi

una a dezvoltării societății românești în limitele permise de statutul juridic al României aflată sub
suzeranitate otomană și sub imixtiunea permanentă a puterilor garante în problemele interne1. De
altfel, în decursul războiului s-au resimțit numeroasele lipsuri în plan financiar, militar și chiar al
dotări medico-sanitare. Deficiențele decurgeau atât din lipsa lichidităților și a dificultății obținerii
unor credite, pentru dotarea armatei cu arme moderne cât și nevoii acute, atunci când situația a
impus-o, de medicamente, bandaje, vată, etc2.
Astfel, efortul principal pentru susținerea cauzei naționale a fost direcționat către populația
civilă și s-a manifestat atât prin intermediul donațiilor, cât mai ales, prin cel al rechizițiilor.
Entuziasmul a fost însă la cote ridicate pe tot parcursul războiului implicând toate straturile sociale
sau profesionale, fie că vorbim de cei mai tineri sau de cei mai în vârstă.
Din acest punct de vedere, considerăm necesar și interesant să supunem analizei condițiile
igienico-sanitare antebelice spre a contura o imagine, sau mai bine zis o radiografie relevantă a
societății românești și atitudinea sa, în fața provocărilor contemporane. Chiar dacă, cercetarea se
limitează la studiul de caz axat pe județul Dolj, considerăm că, prin importanța economico-
∗
Doctorand, Muzeul Olteniei Craiova, e-mail: lucianpopescuvava@yahoo.com
1
Berindei, 2003, pp. 563-686.
2
Berindei, 2003, pp. 664-666.
292
POPESCU VAVA Lucian
teritorială a acestuia, dublată de rolul jucat în desfășurarea războiului, este un punct de referință ce
poate fi extins, prin viitoare demersuri, la nivel național, menite să reliefeze marile provocări
postbelice, ce se iveau în fața medicinei românești.
Din punct de vedere al dezvoltării economico-sociale situația județului Dolj era
asemănătoare cu cea a orașului reședință, Craiova, marcată de înapoiere și stagnare, iar dezvoltarea
lor avea să fie destul de anevoioasă, intermitentă, în disonanță cu potențialul uman și economic de
care dispunea3.
În ceea ce privește îngrijirea sănătății pe întreaga întindere a județului compus din 7 plase, 2
orașe, 260 de sate și 78 de cătune, cu o populație de aproximativ 250 000 de locuitori, se găseau
numai patru spitale. Astfel, în Craiova exista Spitalul Central sau Filantropia, Spitalul Preda,
proaspăt înființat în anul 1870 și Spitalul Oștirii menționat la 1873. Al patrulea spital se afla la
Calafat înființat în 1869 care funcţiona în încăperi improprii, cu un personal medical destul de redus
şi cu bază materială, în general, insuficientă4. În plus, la nivelul județului exista un medic primar
care avea în subordine medicii de plase care în fapt aveau mai mult rol de vaccinatori. Astfel în a
doua jumătate a anului 1872 erau menționați următorii medici: N. Economu – medic primar, V.
Climent – medic secundar, A. Andreescu – plasa Amaradia, I. Corbeanu – plasa Dumbrava, I.
Cristian – plasa Jiul de Sus, I. Constantinescu – plasa Ocolu, I. Roman – plasa Balta, P. Hagiescu –
plasa Câmpul, A. Emnoilescu – plasa Jiul de Jos, precum șu un medic veterinar – I. Georgescu5.
Tot la sfârșitul anului 1872, o informare, din partea Direcției Generale a Serviciului Sanitar
trimisă către Prefectura județului Dolj, evidenția în urma inspecției realizate la Spitalul Central și
Spitalul Preda că „rufăria nu este îndestulătoare iar halate nu sunt defel. Vasele în care se gătește
mâncarea, nespoite și cuhnia în proastă stare”6, dar două luni mai târziu o nouă vizită la Spitalul
Central din partea autorităților centrale concluziona „l-am găsit în cea mai perfectă stare
mulțumitoare cu toate lipsurile de care are trebuință”7.
La finele anului 1873 într-un tabel întocmit de medicul primar al județului regăsim tot
personalul medical din Craiova și Calafat aflat în servicu la acea dată. Conform acestuia putem
identifica un număr de 12 medici, doctori în medicină aflați în serviciul public și 4 particulari, 1
medic veterinar, 7 subchirurgi sau elevi aflați în curs de calificare, 9 moașe, 7 farmaciști, 8 asistenți
de farmaciști și 29 de bărbieri în Craiova. În Calafat era menționat un doctor, 2 moașe, 1 farmacist
și 3 bărbieri8. Trebuie amintit că în Craiova existau 4 farmacii „La Vulturul de Aur”, „Apollo”,
„Sfânta Treime” și „Aurora”9.
Despre Craiova se consemna într-un memoriu din 1873 că „nu corespunde numelui cel
poartă”, se resimte „lipsa de apă în toate părțile”, drumurile cu multă necurățenie, în stare
primitivă cu „bălți care infectează aerul și compromite sănătatea publică”10. La această stare de
fapt contribuia și mulțimea de călători care traversau orașul dintr-o parte în alta, simțindu-se nevoia
amenajării unei șosele ocolitoare. În acest sens, la 26 septembrie 1874, Adresa (pl. 1/1-3) primarului
Craiovei, Barbu Bălcescu către președintele Comitetului Permanent al județului Dolj, prin care
solicita „facerea unei șosele în jurul orașului” este elocventă. În justificarea solicitării, primarul
menționa un „număr mare de cară din diferite comune […] sunt nevoite a traversa orașul în
diferite sensuri […] lasând necurățenii pe stradă […] și fiind încărcate cu poveri grele vatămă
chiar pavajele […] și aduce o mare dificultate circulațiunei orășenilor”11 Iată doar câteva exemple
3
4
Petrișor, Mîndroiu, 1977, p. 132; http://spitalcalafat.ro/wp-content/uploads/2016/10/istoric.pdf.
5
SJAN Dolj, fond Prefectura Dolj, Serviciul Administrativ, dosar 106/1872, passim.
6
SJAN Dolj, fond Prefectura Dolj, dosar 258/1872, f. 16.
7
8
SJAN Dolj, fond Prefectura Dolj, dosar 2/1874, ff. 2-8.
9
10
11
293
din care ne putem forma o imagine destul de edificatoare a condiției orașului reședință și pe care o
putem extinde și considera asemănătoare, reflectată la nivelul întregului județ.
De altfel în Expunerea situației județului Dolj din 1874 informațiile referitoare la activitatea
serviciului sanitar evidențiau că „răul cel mai mare care dă naștere mai în toți anii în sezonul
căldurilor, la boli contagioase, și de obicei frigurile, nu este decât existența prin comune sau în
apropierea lor, a smârcurilor și a tot felul de bălți, a necurățeniilor ce se strâng prin curțile și
străzile comunelor și a locuințelor subterane (bordeie), care pe lângă igrasia ce conțin, sunt lipsite
de aer, din cauză că n-au nici chiar ferestre, și dacă au, sunt atât de mici încât nu pot servi la o
ventilațiune prețioasă primenirii aerului”12. Prezentarea aceasta, pe cât de sumară și elocventă, pe
atât de limitată și incompletă, ilustrează nivelul și capacitatea factorilor implicați în îndreptarea
sănătății publice la momentul respectiv.
Puțin mai elaborat este raportul medicului primar al județului care semnala printre neajunsurile
serviciului sanitar, personalul insuficient, „subsemnatul și trei vaccinatori”, drastic scăzut în comparație
cu anii precedenți și cu întinderea unui județ „în lungimea sa de peste 7 poște și în lățimea sa peste 5
poște compus din 7 plase și 145 comune, plus cătunele care formează aceste comune” și starea
drumurilor care „adeseori erau impracticabile”. Continuând cu „partea dunăreană care are mai multe
bălți și lacuri care în timpul de vară emană diferite miasme palustre și dau naștere la diferite boli”13, cu
lipsa sprijinului autorităților locale în procesul vaccinărilor exemplificând „au făcut pe vaccinatori să
meargă într-o comună de 4, 5 și 6 ori ca să poată altui 30-40 de copii, căci primarii se ascund sub
diferite pretexte și se duc prin comună pentru strângerea copiilor, de unde se fac nevăzuți, făcând să
aștepte vaccinatorul ziua întreagă și adesea să nu-l mai vadă silindu-l a pleca din comună fără să
vaccineze ceva. Trece în altă comună și acolo tot astfel se întâmplă mai ales când sunt înștiințați că are
să vină vaccinatorul”14. Pe de altă parte, epidemia de holeră, care a izbucnit la începutul verii în județ, a
pus presiune pe resursele umane implicate în procesul vaccinării, acestea fiind trimise să suplinească
ajutorul medical în „focarul infecțiunii”15. Adăugând și neîncrederea părinților, în beneficiile acestei
proceduri, alimentate de superstițiile lumii rurale s-a reușit în anul 1873, doar 1321 de vaccinări și 268
de revaccinări16. Prin urmare medicul primar al județului, Christescu, solicita prefectului să ordoneze
subprefecților să ceară sprijinul primarilor și „să dea câte un călăraș de rând spre a însoți pe medici”17.
Completând cu situația referitoare la mișcarea populației pe județ în anul 187318 din care reiese un
regres destul de alarmant:
Nr. Numele orașelor și Morți Născuți
crt. arondismentelor Bărbați Femei Copii Total Băieți Fete Total
1. Plasa Amaradia 199 174 92 465 192 167 359
2. Plasa Balta 214 188 113 515 350 303 653
3. Plasa Câmpu 277 261 102 640 372 281 653
4. Plasa Dumbrava 203 149 114 466 201 183 384
5. Plasa Jiu de Jos 168 151 112 431 305 271 576
6. Plasa Jiu de Sus 260 228 135 623 214 176 390
7. Plasa Ocolu 296 223 86 605 385 304 689
8. Orașul Calafat 61 55 41 157 69 55 124
9. Total 1678 1429 795 3909 2088 1770 3858
Tabel statistic privind mișcarea populației în județul Dolj în anul 1873 (pl. 2).
12
Georgescu, 1874, p. 7.
13
14
15
16
17
18
SJAN Dolj, fond Prefectura Dolj, dosar 10/1874, f. 22; SJAN Dolj, Prefectura Dolj, dosar 77/1874, f. 38.
294
POPESCU VAVA Lucian
Din punct de vedere statistic, situația demografică nu este îmbucurătoare nici pe viitor, așa
cum rezultă din tabelul prezentat de Subprefectura plășii Amaradia pe luna ianuarie 187519,
observându-se un regres considerabil, cu 37 născuți și 61 decese (pl. 3), dar care continuă și anii
următori, lămuritoare în acest sens este situația prezentată pe luna februarie 1877, cu 55 născuți și
90 decese (pl. 4).
Dacă adăugăm la acest tablou și lipsurile financiare cu care se confruntau medicii, fără „nici
o diurnă, nici speze de transport”20 avem așadar o imagine deloc plăcută a situației igienice de
ansamblu a județului Dolj.
După cum spuneam mai sus, în același an, epidemia de holeră își făcuse simțită prezența pe
teritoriul românesc după ce anul anterior bântuise Rusia și Austro-Ungaria, în regiunea Bucovinei.
Primele afectate au fost localitățile dunărene, înaintând apoi spre interior. Astfel, conform raportului
medicului primar, flagelul holerei a început în luna mai în comuna Cetate fiind introdusă de niște
comercianți de porci care călătoriseră la Pesta, în Austro-Ungaria. După decesul acestora, la
înmormântarea unuia dintre ei a asistat o rudă din comuna Dobridor care s-a infectat. După câteva
zile de la întoarcerea sa acasă a decedat, fiind urmat apoi de soție, mamă și soră. Ulterior,
contaminarea s-a întins atât în interiorul comunei cât și în localitățile învecinate. Doar intervenția
rapidă a dr. Christescu, medicul primar al județului, prin înființarea unui spital la Risipiți21 și
instituirea carantinei au putut preveni răspândirea în masă a teribilului flagel, dar care a bântuit
totuși 37 de comune și orașele Craiova și Calafat, infectând un „număr de 7987 de bolnavi dintre
care au murit 1396”22.
În ceea ce privește bolile frecvente, în cursul aceluiași an, pe cuprinsul județului fuseseră
tratați cu medicamente gratuite un număr de 662 persoane, iar cele mai răspândite boli fuseseră
febra intermitentă, anghina pectorală sau scabia, pneumonia și variola23.
Aceste probleme nu au rămas fără ecou, astfel că la 20 martie 1874, Comitetul Permanent al
județului Dolj insista, în adresele către Serviciul sanitar județean, ca medici ce vor inspecta în cursul
anului comunele și cătunele, pe lângă „combaterea epidemiilor ce s-ar ivi între populațiunea rurală
și maladiile obișnuite sau simple vaccinări” să constate elementele care sunt „contra igienei […]
regimul de viețuire al populației […] să se asigure de starea statistică […] și să le prezinte la
Comitet”24 în conferință, în fața președintelui Comitetului și a medicului primar și să se stabilească
măsurile ce trebuie luate pentru îmbunătățirea sănătății publice.
La 13 septembrie 1874, Comitetul Permanent lua noi hotărâri (pl. 5/1-3):
„1. Să se înființeze câte un medic doctor în medicină pentru fiecare plasă. Acești medici pe
lângă atribuțiunile ce vor avea cu căutarea maladiilor, vor îndeplini și vacinarea. Prin adoptarea
acestei organizări se înțelege de drept că vaccinatorii sunt inutili și prin urmare urmeză a se
desființa.
2. Medicul plășii Ocolu va îndeplini totodată și funcțiunea de medic secundar al județului.
3. Pe lângă acestea, să se înființeze și un subchirurg – secretar, care va avea însărcinarea
întreținerii cancelariei și consemnarea vaccinului pentru întreg județul.
4. Să se înființeze două mici spitale în punctele Filiași și Bechet25. Medicul plășii respective
va servi și de medic acelui spital.
5. Acolo unde se va înființa un asemenea spital, medicul va avea un ajutor subchirurg.
Principalele îndatoriri a acestui personaj va fi să înlocuiască pe medic în absența sa. Acel
subchirurg va face totodată și revizii prin plasă, după avizul medicului principal.
19
20
21
Olaru, 1983, p. 152.
22
23
24
25
Solicitarea fusese adresată încă din 10 ianuarie 1874, de către medicul primar al județului Dolj. SJAN Dolj, fond
Prefectura Dolj, dosar 78/1874, f. 4.
295
6. Să se înființeze trei posturi de moașe la reședințele plășilor Balta și la punctele Filiași și

Bechet. Fiecare din ele vor face serviciul pentru două plăși. Cele de la Filiași și Bechet vor da
ajutorul lor și la spital.
7. Subchirurgii și moașele vor fi puși sub ordinele și controlul imediat al medicului plășii.
8. Pentru toate celelalte amănunte relative la administrarea serviciului medical și la
îndatoririle fiecăruia, medicul primar va elabora un Regulament de ordine, detaliat.”26
La fel, anul 1874 avea să fie unul al provocărilor așa cum rezultă dintr-un raport parțial,
până la 1 septembrie 1874, al medicului primal al județului către președintele Comitetului
Permanent. Conform acestuia în cursul anului se iviseră numeroase boli cu caracter epidemic care
bântuiseră comunele din județ precum dizenteria, urmată de anghina difterică apărută la Valea
Boului, Negoiești, Bulzești, Balta Verde și Filiași. Scabia (râia) apăruse la Pietroia și Ișalnița, iar
sifilisul bântuise Breasta, Filiași și Bistrețul. Febra intermitentă și tifoidă apăruseră în mai toate
comunele, cauza celei dintâi fiind „lacurile stătătoare din comune și ostenelile mari corporale” iar
în cazul celei din urmă se menționa „lipsa de hrană suficientă și de bună calitate, precum și
proastele locuințe cum sunt bordeiele, umede și neaerisite și fără lumină” propunându-se
interzicerea construirii pe viitor a acestui tip de locuință considerată barbară și insalubră, care
„vatămă atât sănătatea cât și facultățile intelectuale”27. Tot acum reapare și scarlatina, sub
denumirea de anghină tonsilară provocând „moartea la mai mulți copii” în localitatea Grindeni, în
luna ianuarie, apoi se reapare la Filiași, Beloț, Rudari și Valea Boului alături de tifos28.
În ceea ce privește vaccinările cifrele erau îmbucurătoare reușindu-se inocularea a 7464 de
indivizi, menționându-se totuși slaba implicare din partea primarilor și neîncrederea părinților în
binefacerile vaccinului.
Interesante sunt și rapoartele subprefecților adresate prefectului care structurate pe anumite
domenii reușesc să ilustreze destul de fidel situația igienico-sanitară, dincolo de subiectivismul
specific, stereotipurile și clișeele generalizate întâlnite în epocă. În Raportul din 30 august 1874,
emis de Subprefectura Jiu de Jos se insistă asupra rolului nefast al bordeielor în care trăiesc
majoritatea locuitorilor, fiind considerate „periculoase din punct de vedere igienic și dau un aspect
barbar”29, cerându-se imperativ un regulament pentru construcția locuințelor care să interzică
bordeiul ca model. Totodată se menționa că poziționarea localităților Drănic, Grecești30 și Bechet
este una necorespunzătoare, fiind situate în apropierea unor bălți, care în anotimpul călduros emană
miasme dând naștere unor molime. Se stăruia și împotriva aglomerării locuințelor și a lipsei de
sistematizare a străzilor (pl. 6/1-6).
Din Raportul Subprefecturii Dumbrava datat la 31 august 1874 reiese că drumurile au cel
mai mult de suferit, în special în anotimpul ploios iar cele dintre localități își schimbă deseori
traseul prin arăturile practicate de arendași sau țărani31.
Referindu-se la plasa Jiul de Sus, Raportul din 4 septembrie 1874, reliefa nevoia de
medicamente gratuite sau chiar cu plată și înființarea unor posturi de moașe considerate foarte utile
în cazul nașterilor cu probleme32.
În cazul plășii Câmpu, Raportul din 11 septembrie 1874 critica vehement bordeiele „nu sunt
demne de a le locui nici bestiile” fiind mereu „umede și respirând un aer vicios” recomandând în
schimb cărămida arsă, iar în lipsa ei cea nearsă sau pământul bătut și să le spoiască cu var cel puțin
o dată pe an. Un alt neajuns era legat de așezarea comunelor, aleasă fără a se ține cont de
salubritate, ci doar din nevoia de apă, fapt agravant în timpul epidemiei de holeră. O altă problemă
26
27
28
Olaru, 1983, p. 151.
29
30
Actualmente sat integrat în comuna Valea Stanciului.
31
32
296
POPESCU VAVA Lucian
constatată era legată de alimentația locuitorilor care vindeau produsele cele mai bune și opreau
restul. Cel mai întâlnit produs în alimentație, era porumbul, „de multe ori stricat” încât la macinat
nu se deosebea „dacă este făină de porumb sau pământ”, conducând limpede către concluzia că este
„sorgintea celor mai multe morburi la care sunt supuși țăranii”33.
Anul 1875 debuta cu transformări inovatoare în ceea ce privește domeniul sanitar, începând
aplicarea legii sanitare adoptate la 8 iunie 1874 și a numeroaselor regulamente care o însoțeau.
Astfel, încă din a doua parte a anului 1874 Ministerul de Interne prin Direcția Generală a
Serviciului Sanitar expediase o serie de adrese și informări către autoritățile județene pentru a le
pune în vedere aceste modificări. La 3 octombrie 1874 o asemenea informare adresată prefectului,
semnată de ministru Lascăr Catargi, îi amintea obligația „la o înrâurire mai directă asupra
afacerilor sanitare, dându-vă o responsabilitate mai mare ca până acum, […] și vă pune la
dispoziție atât concursul medicului primar, cât acela al Consiliului de Igienă al districtului, ca
organe sanitare locale” prin urmare, solicita „constituirea cât mai neîntârziat a Consiliului de
Igienă și Salubritate Publică […] și să alegeți un secretar [deoarece] multe lucrări sanitare […] nu
se vor putea efectua cu promptitudine, dacă cancelaria sanitară nu va fi încredințată unui secretar
capabil și ocupat exclusiv cu aceste lucrări”34. Ulterior, la 20 octombrie, printr-o nouă adresă
îndemna „să stăruiți cu seriozitate pe lângă Consiliul Județean și Consiliile Locale de a prevedea
prin bugetele lor respective pe anul viitor sumele cuvenite pentru a se putea introduce toate acele
îmbunătățiri și necesități prevăzute prin lege”35.
Prin urmare la 25 octombrie 1874, se întrunea pentru prima dată Consiliului de Igienă și
Salubritate Publică al județului Dolj (pl. 7/1-4) sub președenția prefectului col. Logadi, succedat de
vicepreședintele I. Georgescu – medicul primar, precum și ceilalți membri prezenți: Alecu
Economu, Tache Guran, M. Paciurea - inginer, M. Teodosiadi, F. Pohl – farmacist și I. Georgescu –
veterinar, care au luat și primele decizii36.
În ciuda reformelor legislative în plan sanitar, în practică situația igienico-sanitară avea însă
să tărăgăneze însă mult timp, atât din lipsuri materiale, financiare și a resursei umane, cât și din
cauza mentalităților învechite, îndărătnice a unor autorități locale și chiar a majorității populației,
care pe de altă parte pot fi lesne înțelese având în vedere data recentă a înființării acestui serviciu.
Începutul anului 1875 aducea cu sine vechile molime de sezon: bubatul izbucnit în
localitățile Cernătești și Tatomirești „secerând cu furie din ambele sexe”37, ulterior apărut și în
comuna Gârlești38, Filiași și Almăj39. În același timp, umflătura în gât făcea ravagii la Ișalnița40 și
variola Rasnic și Cernătești41. La 21 martie, o solicitare adresată Serviciului Sanitar Dolj, menționa
că în localitatea Gogoșu în rândul elevilor apăruse „variola și râia (scabia)”42, iar pe parcursul
lunilor mai și iunie vărsatul se instalase în localitățile Vladimirești43, Căciulatu44, Moșna45, Toceni
și Tălpașu46, iar la Poiana făcuse prăpăd îmbolnăvind 500 de copii47. La începutul lunii septembrie
localitatea Criva era afectată de umflătura în gât dintre care un număr de 6 copii cu vârsta cuprinsă
33
34
35
36
37
38
39
40
41
42
43
44
45
46
47
297
între 3 și 9 ani au căzut victime48. Lipsa de colaborare dintre unii primari și medici de arondisment,
precum și desele acuzații ivite între aceștia a determinat intervenția medicului primar al județului
cerând „ca medicii de arondisment să prevadă în condica de inspecțiuni ce există la fiecare
primărie, bolnavii observați și la finele fiecărei luni să fie obligați atât medicii a trimite câte o listă
generală subsemnatului, cât și primarii asemenea prin subprefecturi, onor Comitetului Permanent
extrase după condica de inspecțiuni”49 spre a fi confruntate. Inițiativa a fost aprobată de Comitetul
Permanent, însă plângerile medicilor vor continua și pe viitor, exemple fiind reclamația medicului
Andreescu față de nepăsarea primarului din Coșoveni50 sau chiar a medicului primar Christescu de
neimplicare la adresa primarului comunei Moțăței, cu toate că i se ordonase din partea
subprefectului51. Un alt exemplu de primar răuvoitor, îl descoperim în Raportul medicului plășii
Dumbrava, I. Viener, din 28 februarie 1877, trimis medicului primar al județului. Conform acestuia
pe data de 25 februarie, fiind informat de preotul Elefterie că în comuna Vârvor s-ar afla mai mulți
localnici bolnavi, s-a deplasat în localitate împreună cu revizorul școlar. Verificând condica de
decese aflată la primărie, a constat că de la începutul anului fuseseră înscrise 33 de decese, multe
dintre cei decedați suferind de bubat, după spusele preotului. Între timp, locuitorii aflând de venirea
doctorului în comună au cerut să fie consultați, activitate care s-a prelungit și a doua zi,
descoperindu-se mulți copii bolnavi și eliberându-se medicamente gratuite pentru 142 persoane. La
aflarea acestor vești, primarul comunei, care fusese plecat la Craiova, a devenit recalcitrant
chestionându-l pe medic „ce caut în comună fără chemare și fără voia lor, […] cu cine am venit și
unde mă aflu, în care casă”. În urma răspunsurilor, primarul s-a înfuriat „a înjurat pe mine, pe
preot, pe revizor, în fine, pe toți funcționarii, în fața a mai mulți oameni și a scos pe mine din casa
primăriei și a forțat prin vorbe urâte ca pe mine și pe preot afară din comună” sub amenințarea cu
moartea. Cei doi s-au refugiat în cele din urmă la sediul subprefecturii Dumbrava unde a redactat
plângeri către autoritățile județene52.
Anul 1876 debuta sub aceleași auspicii pesimiste ca și precedentul, la 17 ianuarie era
semnalată o boală necunoscută la Georocu,53 unde afectase deja 30 de persoane. Urmau localitățile
Bratovoiești54 – boală necunoscută, Pisc55, Știubei56, Vârvor57, Plenița58 – vărsat, Velești59, Valea
Stanciului60, Poiana61, Crușețu62, Comoșteni63, Băilești și Bârca64 – anghina, Sadova65, Dobrești66,
Locusteni67, Mârșani68, Călugărei69, Răcari și Sfircea70, Coșoveni și Ghindeni71 – umflătura în gât,
48
49
50
51
52
53
54
55
56
57
58
59
SJAN Dolj, fond Prefectura Dolj, dosar 7/1876, f. 9; SJAN Dolj, fond Prefectura Dolj, dosar 59/1876, f. 14.
60
61
62
63
64
65
66
67
68
69
70
71
298
POPESCU VAVA Lucian
Galicea Mare72, Rojiște73, Ghindeni74, Georocu75 – dor de inimă, Bucovăț76 – pneumonie, Risipiți77
– tifosul care se prelungește de la jumătatea lunii martie până la începutul lunii iunie. La 27 mai
1876, la Risipiți, se înregistraseră în total 194 de bolnavi, dintre care decedaseră 7678 (pl. 8). Pe de
altă parte în unele comune, precum Moțăței care se confruntă cu o sumă de molimi precum „diaree,
disenterie, febră tifoidă, variolă, varicelă, urticaria, pruriga, etc […] cu mare mortalitate între
copii”79, sau Murgași „râie, friguri, inimă și altele”80. Preocuparea autorităților este însă continuă,
astfel la 6 iulie 1876, Servicul Sanitar identifica ca sursă a maladiilor din localitatea Moțăței, bălțile
numeroase și solicita astuparea acestora81. În schimb, o Adresă a primarului R. Broscărescu,
înaintată prefectului bazată pe studiile „inginerului de poduri și șosele care statuează că bălțile din
această comună provin din izvoarele ce sunt în susul comunei și ele nu numai că nu sunt
vătămătoare, dar contrariu sun necesare” și propunea achiziționarea a „două mii pari de tufan sau
sălcii și cinci mii maldăre nuiele de salcie și bătând pari și îngrădind bine cu nuiele, puind și
propte pe dinăuntru, lăsând o lungime de patru metri pentru scurgere, restul să le umple pe din
afară cu cu pământ sănătos”82. Problema ajunsă în atenția Comitetului Permanent, a dus la
constituirea unei comisii igienico-tehnice formată din președintele Comitetului, Mihail Trișcu,
inginerul-șef al județului și dr. Drăgescu, medicul plasei respective, care să „studieze smârcurile și
băltoacele […] și să dea opinia asupra modului cum s-ar putea înlătura acele rele”83 (pl. 9). De
altfel, medicul Drăgescu, într-un Raport independent înaintat președintelui Comitetului Permanent,
menționa o „statistică înspăimântătoare” și anume „de la ianuarie și până la 21 august muriseră
151 de indivizi și se născuseră abia 75”84
Nici din punct de vedere sanitar-veterinar situația nu era mulțumitoare, în Raportul
medicului veterinar I. Georgescu pe anul 1873, identificăm printre diversele cauze ale vicierii
sănătății animalelor dar și a oamenilor, mizeria din grajduri care „dezvoltând diferite miasme în
atmosferă atacă salubritatea publică”85 și exemplificând cazurile de la Podari, Tatomirești și
Cârcea, propunând și măsuri pentru ameliorarea acestei stări de fapt. Dovada că situația era într-
adevăr îngrijorătoare, reiese și din faptul că numai în orașul Calafat în anul 1874 muriseră în total
163 de vite din care 32 vite mari (boi, vaci, bivoli și cai) și 131 vite mici (oi, capre și porci)86 iar pe
Dolj avem un total de 4899 de vite decedate din cauza bolilor, a alimentației necorespunzătoare, a
condițiilor neigienice sau a maltratărilor87.
Pe aceiași linie se înscrie situația veterinară și anul următor fiind menționate numeroase boli,
precum: râia - la cai poștelor și în satul Vârvor, variola – la vitele mărunte și antraxul – la vitele mari,
aceasta din urmă având o mortalitate de aproape 50%. Cauzele în general rămâneau aceleași, apele
nămoloase și stătătoare, seceta prelungită, tratamentul brutal al animalelor de povară și nu în ultimul
rând imposibilitatea unicului medic veterinar de a acționa prompt la solicitări din localități aflate la
distanțe mari. Se solicita înființarea unui al doilea post de medic veterinar la nivelul județului88.
72
73
74
75
76
77
78
79
80
81
82
83
84
85
86
87
SJAN Dolj, fond Prefectura Dolj, dosar 10/1874, f. 25; SJAN Dolj, Prefectura Dolj, dosar 77/1874, f. 67.
88
299
În concluzie, starea igienico-sanitară din județul Dolj, așa cum transpare din documentele
vremii, indiferent de că vorbim de mediul rural sau urban, de-a lungul anilor premergători
Războiului de Independență, este una negativă. Îmbunătățirile care se aduc sunt în general teoretice,
legislative, normative. În practică, dincolo de racilele întâlnite de medicul de plasă: dezinteresul
autorităților locale, lipsa resursei umane profesioniste, reținerea localnicilor, frica de vaccinare, etc.,
în zona rurală, și cu mici excepții în cea urbană, nu există nici un spital, nici o infirmerie, nici o baie
publică, nici un loc în care medicul să-și exercite menirea. Mai mult, condițiile în care acesta își
desfășoară activitatea, călătorind zilnic în trăsură distanțe imense, pe drumuri desfundate, primind
bolnavi în sedii de primării, sau mai rău, în casele pacienților, mai mult vatămă decât fac bine. Și
atunci ne putem răspunde la întrebarea: De ce medicul nu era privit în societate ca un salvator?
BIBLIOGRAFIE
Berindei, D. 2003. Începuturile lungii domnii a lui Carol I. În Dan Berindei (coord.), Istoria
Românilor. Constituirea României Moderne (1821-1878), vol. VII, tom 1, București: Enciclopedică,
pp.553-587.
Deaconu, L., Gherghe, O. 2001. Craiova și cucerirea Independenței de stat 1877-1878.
Craiova: Sitech.
Georgescu, I. 1874. Expunerea situației județului Dolj prezentată Consiliului General în
sesiunea ordinară a anului 1874. Craiova: Tipographia Gheorghe Chițu și Ioan Theodorian.
Olaru, A. 1983. Interferențe medico-culturale. Craiova: Scrisul Românesc.
Petrișor, V., Mîndroiu, L. 1977. Calafat, trepte de istorie. Craiova: Scrisul Românesc.
SJAN Dolj, fond Prefectura Dolj, Serviciul Administrativ, dosar 106/1872, 258/1872,
2/1874, 9/1874, 10/1874, 77/1874, 78/1874, 139/1874, 37/1875, 7/1876, 59/1876, 45/1877.
- http://spitalcalafat.ro/wp-content/uploads/2016/10/istoric.pdf.
ABREVIERI
SJAN Dolj – Serviciul Județean al Arhivelor Naționale, Filiala Dolj
LISTA PLANȘELOR
Planșa 1. Fig. 1-3. Solicitare a primarului Craiovei Barbu Bălcescu către Președintele
Comitetului Permanent al județului Dolj pentru construirea unei șosele ocolitoare a orașului.
Planșa 2. Tabel statistic referitor la demografia județului Dolj pe anul 1873.
Planșa 3. Tabel statistic referitor la demografia plășii Amaradia pe luna ianuarie 1875.
Planșa 4. Tabel statistic referitor la demografia plășii Amaradia pe luna februarie 1877.
Planșa 5. Fig. 1-3. Proces-verbal al Comitetului Permanent al județului Dolj referitor la
hotărârile adoptate în ședința din 13 septembrie 1874.
Planșa 6. Fig. 1-6. Raport al Subprefecturii Jiu de Jos către Prefectura Dolj referitor la
situația igienico-sanitară a comunelor componente.
Planșa 7. Fig. 1-4. Proces-verbal al primei ședințe a Consiliului de Igienă și Salubritate
Publică al județului Dolj.
Planșa 8. Tabel statistic referitor la situația epidemiei de tifos din localitatea Risipiți din
primăvara anului 1876.
Planșa 9. Constituirea Comisiei igieno-tehnice de către Comitetul Permanent al județului
Dolj în vederea studierii situației din comuna Moțăței
300
POPESCU VAVA Lucian
Planșa 1.
301
Planșa 2.
302
POPESCU VAVA Lucian
Planșa 3.
303
Planșa 4.
304
POPESCU VAVA Lucian
Planșa 5.
305
Planșa 6.
306
POPESCU VAVA Lucian
Planșa 7.
307
Planșa 8.
308
POPESCU VAVA Lucian
Planșa 9.
309
TEHNICA DE LUPTĂ A ARMATEI ROMÂNE ÎN RĂZBOIUL

DE INDEPENDENȚĂ (1877-1878)
Daniel Diaconescu*
Rezumat: Principele Carol considera obținerea independenței României ca pe un obiectiv fundamental al

politicii sale externe. Însă dobândirea acesteia nu se putea face decât adoptând una din cele două căi:
diplomatică și militară. În perspectiva unei confruntări militare cu Imperiul Otoman dar și a organizării
unei armate moderne, Domnitorul s-a implicat în mod direct. Astfel, el a dovedit persevență și competență în
organizarea, instruirea, dotarea și conducerea armatei române care, prin grele jertfe, a obținut independența
României pe câmpurile de luptă din Peninsula Balcanică la 1877-1878. Legile din anii 1872 și 1874
organizau armata țării, din rândurile căreia făceau parte toți bărbații valizi cu vârste cuprinse între 21 și 46
de ani. După mobilizarea din anul 1877, organismul militar a cunoscut mai multe reorganizări succesive, în
funcție de situația în care era pus. Toate categoriile de arme și-au adus aportul, în mai mare sau mai mică
măsură, la obținerea victoriei, în funcție de dotarea cu tehnică de luptă și muniție. Unele categorii de arme
s-au aflat la nivelul tehnologic al epocii. În final, armata și-a îndeplinit obiectivul asumat la începutul
războiului, adică obținerea victoriei pe câmpul de onoare.
Abstract: Prince Carol considered that Romania's independence was necessary as the fundamental
objective for its foreign policy. But its acquisition could be done only by two ways: diplomatic and military.
In the perspective of military confrontations with the Ottoman Empire but also the organization of a modern
army, the Prince involved directly. Thus, he proved to persist and compete in the organization, training,
endowment and leadership of the Romanian army, who, through heavy sacrifices, obtained Romania’s
independence on the battlefields of the Balkan Peninsula in 1877-1878. The laws of 1872 and 1874
organized the country's army, of which all valid men with ages between 21 and 46 years old were part of.
After the mobilization in 1877, the military body underwent several successive reorganizations, depending on
the situation. All categories of weapons contributed, to a greater or lesser extent, to victory, depending on
the combat equipment and ammunition. Some categories of weapons were at the technology level at the time.
In the end, the army assumed the objective assumed at the beginning of the war, that is, after obtaining the
victory on the field of honour.
Cuvinte cheie: echipament, armament, muniție, armata română, războiul de independență (1877-1878).
Key-words: equipment, armament, ammunition, Romanian army, the war of independence (1877-1878).
La venirea principelui Carol de Hohenzollern pe tronul României (1866), țara se afla, așa
cum se cunoaște, sub suzeranitate otomană și protecția colectivă a celor șapte mari puteri garante,
semnatare ale Congresului de pace de la Paris din 1856.
Încă înainte de momentul sosirii în țară, domnitorul declarase că: ,,deocamdată, era gata să
recunoască suzeranitatea Turciei, dar cu rezerva tăcută de a se elibera de dânsa cu puterea armelor
și a cuceri neatârnarea deplină pe câmpul de luptă”.1
De altfel, Carol I avea calități militare remarcabile. Absolvise cursurile Școlii de Artilerie și
Geniu din Berlin cu gradul de locotenent și se remarcase în timpul războiului pruso-austro-danez
din 1864, la care a participat ca voluntar la asediul orașului Dybbøl și al cetății Fredericia.2
Realizarea acestui obiectiv de politică externă a fost solicitată guvernului conservator
condus de Lascăr Catargiu (1871-1876). El era adeptul negocierilor diplomatice, eșecul acestora
reprezentând unul dintre motivele demisiei cabinetului în anul 1876 și al încredințării guvernării lui
*
Prof. dr., Școala Gimnazială ,,Prof. Ilie Popescu” Șotânga, jud. Dâmbovița, e-mail: danieldiaconescu77@yahoo.com.
1
Scafeș et al., 2002, p. 14.
2
Damean, 2016, p. 30.
310
DIACONESCU Daniel
Ion Brătianu (1876-1888), care afirmase anterior că va obține independența pe orice cale. În aceste
condiții, după eșuarea încercării de obținerea a independenței pe cale diplomatică, singura soluție
viabilă rămăsese calea armelor. De organizarea, instruirea și dotarea armatei, Carol I s-a ocupat încă
de la începutul domniei, el însuși fiind militar ce purta zilnic uniforma. Iminenţa războiului dintre
Rusia şi Turcia, pe fundalul crizei orientale izbucnită în anul 1875, a făcut ca România să se
pregătească pentru participarea la un eventual conflict militar. Conform legilor de organizare a
armatei din anii 1872 şi 1874, aceasta era alcătuită din mai multe categorii, din ea făcând toţi
bărbaţii valizi cu vârsta cuprinsă între 21-46 de ani. În funcţie de vârstă, se conturau componentele:
a) armata permanentă; b) armata teritorială; cuprindeau pe cei cu vârste între 21-29 de ani; c)
milițiile, erau formate din cei cu vârste între 29-37 de ani; d) garda orăşenească (pentru oraşe) şi
gloatele (pentru mediul rural) alcătuite din cei cu vârste între 37-46 de ani. Recrutarea se făcea prin
tragere la sorți, iar serviciul militar dura 4 ani.3
Armata permanentă, primul element al puterii armate din România, cuprindea toate genurile
de arme ale epocii: infanterie, cavalerie, artilerie, geniu, flotila, trupele de administraţie, jandarmi şi
pompieri. În prima fază a războiului, atât ţarul Alexandru al II-lea, cât şi cancelarul Gorceakov nu
au dorit colaborarea cu armata noastră, afirmând că nu aveau nevoie de ajutorul românilor. Prinţul
Carol a insistat totuşi ca armata să se angajeze pe deplin în luptă, prin aceasta urmărind ca ţara să
câştige avantajele statutului de cobeligerantă şi să-şi asigure recunoaşterea independenţei ei de către
marile puteri.4
Pe 15 ianuarie 1877 la Budapesta, Rusia a semnat o convenție secretă cu Austro-Ungaria5
prin care monarhia dualistă se obliga să rămână neutră într-un război ruso-turc, ocupând ulterior
Bosnia și Herzegovina, în vreme cu Rusia ocupa sud-vestul Basarabiei.6 Acesta a fost motivul
reticenței rusești față de colaborarea militară cu România. Totuși, la 4 aprilie 1877 avea să fie
semnată Convenția româno-rusă, prin care Rusia se angaja ,,a menține integritatea actuală a
României”.7 De altfel, după ce au trecut Dunărea, rușii s-au izbit de rezistența dârză a turcilor,
solicitând sprijinul armatei române.8
La mobilizarea care a început pe 6 aprilie 18779, armata operativă a României avea un efectiv de
58.700 de oameni, beneficiind de 190 de tunuri de câmp şi 12.300 de cai10, comparativ cu armata rusă,
care dispunea pe frontul din Balcani de 391000 de oameni, 514 tunuri și 97000 de cai (noiembrie 1877),
în vreme ce turcii aveau în sudul Dunării 186000 oameni și 210 tunuri. Efectivele româneşti nu
cuprindeau batalioanele de miliţii (33000 de oameni), garda orăşenească, gloatele şi depozitele trupelor
de linie. Trupele operative au fost grupate în două corpuri de armată şi o divizie de rezervă.11
Pe 12 aprilie 1877, Rusia a declarat război Porții, trupele ruse pătrunzând pe teritoriul României,
ceea ce a condus pe 26 aprilie la declararea stării de război țării noastre de către turci, precum și la
bombardarea localităților Calafat, Bechet, Islaz, Corabia, Giurgiu. Pe 29 și 30 aprilie, Camera
Deputaților și Senatul au votat rezoluții care declarau starea de război cu Imperiul Otoman,12 blocând
cetele de bașbuzuci ce intenționau să treacă Dunărea și bombardând Vidinul și Turtucaia. Aflat în
inspecție la Calafat pe 15 mai, domnitorul a ordonat deschiderea focului asupra Vidinului. După prima
salvă trasă de tunul nr. 1 din baterie, Carol I a spus: ,,Asta-i muzica ce-mi place !”13
3
4
Oncescu, Stanciu, 2009, p. 216.
5
Ciachir, 1977, p. 142.
6
Bărbulescu et al., 1998, p. 388.
7
Oncescu, Stanciu, 2009, p. 215.
8
Djuvara, 2019, p. 213.
9
Hitchins, 1996, p. 62.
10
Ciachir, 1977, p. 178.
11
12
Constantiniu, 1997, p. 242.
13
Damean, 2016, p. 204.
311
Armata trebuia organizată în conformitate cu noua situație. Astfel, pe 27 aprilie 1877 pentru
apărarea teritoriului s-a constituit Marele Cartier General, șef de stat major fiind col. George
Slăniceanu, Corpul I armată, comandant gen. George Lupu-Diviziile 1 și 2 și Corpul II armată,
condus de gen. Alexandru Radovici-Diviziile 3 și 4, Rezerva generală a armatei fiind cantonată la
București sub comanda domnitorului.14
Pentru trecerea Dunării, pe 23 iulie 1877 organizarea s-a făcut în Armata de operații (în
Bulgaria), alcătuită din Divizia a 3-a, comandată de col. George Angelescu, Divizia a 4-a, condusă
de col. Alexandru Anghelescu și Divizia de rezervă, condusă de col. Mihail Cristodulo Cerchez și
Armata de observație (în țară), formată din Diviziile 1 și 2, conduse de col. Eustațiu Pencovici și
col. Mihai Holban.15
În vederea ocupării Plevnei, Corpul I operații, sub comanda gen. Alexandru Cernat era
format din Divizia de rezervă (2 activă) și Diviziile 3 și 4, secondat de Rezerva Marelui Cartier
General, în vreme ce Corpul 2 Operații se afla în țară sub conducerea gen. Nicolae Haralambie.16
Pentru a ocupa Vidinul, armata română a constituit Corpul de vest, format din diviziile 1, 4
și 5 sub conducerea gen. Nicolae Haralambie, având detașate diviziile 1 și 2, în vreme ce Rezerva
aștepta sub conducerea col. Ion Crețeanu.17
La mobilizarea din 6 aprilie 1877, armata de operații dispunea de circa 25000 puști Peabody,
importând apoi din Rusia 25000 puști Krnka, 4000 de lăzi de cartușe și 1032 de cai, precum și 20 de
tunuri de asediu, 12 mortiere cu accesoriile lor, 9410 proiectile și 4 vagoane de praf de pușcă.18
Infanteria
Trupele de infanterie erau organizate în infanteria de linie, vânătorii și dorobanții. Infanteria
de linie era alcătuită inițial din 8 regimente, ulterior mobilizându-se încă 8. Un regiment de
infanterie era format din două batalioane, fiecare batalion avea 4 companii și fiecare companie 2
plutoane. Regulamentul stabilind numărul de 1700 oameni. În realitate, au fost în jur de 1500
oameni, din cauza lipsurilor în personal. Inițial, jumătate din regimente dispuneau de puști
americane Peabody, model 1868, cal. 11,43 mm, bătaie 1000 m, iar cealaltă jumătate de puști
prusiene Dreyse model 1867, cal. 15,43 mm, bătaie 675 m. Din iunie 1877, toate aceste puști au fost
alocate batalioanelor de gardiști, fiind înlocuite cu puștile americane Peabody.19
Acestea din urmă erau produse de Compania ,,Providence Tool Co” din Rhode Island și au
fost aduse în țară în iunie 1876. Motivul importului pare a fi impresia puternică lăsată de Războiul
civil american (1861-1865). Arma functiona cu un singur foc pe minut, încărcându-se pe la culată și
avea un închizător culisant vertical acționat de o pârghie ce constituia și garda trăgaciului. Unitatea
de foc a fiecărui infanterist era de 100 de cartușe, din care 20 în cartușieră și restul în sacul cu
merinde. Din 1873, al doilea rând al fiecărei subunități avea lopățica Linemann.
Subofițerii erau dotați cu un tesac (sabie scurtă) model 1858 și revolver Galand Lebeau
model 1874 și Buescu model 1877, calibru 10,8 mm, iar ofițerii cu săbii de infanterie Solingen
model 1873 și revolver. Dealtfel, aceste arme au intrat și în dotarea celorlalte categorii de forțe
(artilerie, geniu, administrație, pompieri). Rezerviștii însă, din cauza lipsurilor înregistrate, au fost
obligați să își cumpere săbiile, uneori și revolverele, din comerț.
Existau la mobilizare 4 batalioane de vânători, la care s-au mai adăugat încă 4. Fiecare
batalion era format din 4 companii, iar fiecare companie avea 2 plutoane. Ca și la infanteria de linie,
primele două batalioane de pace erau dotate cu puști Dreyse, care în iunie 1877 au fost alocate
14
15
16
Scafeș et al., 2002, p. 113.
17
Scafeș et al., 2002, p. 124.
18
Ciachir, 1977, p. 182.
19
Scafeș et al., 2002, p. 155.
312
DIACONESCU Daniel
milițiilor și au fost înlocuite cu puști americane. În plus, batalionul 1 a fost dotat cu o mitralieră (i se
spunea ,,mitralioză”) rusească, produsă de fapt sub licență americană Gatling model 1875, cal.
10,57 mm cu 10 țevi, iar batalionul 2 cu o mitralieră austriacă Cristopher and Montigny model
1872, cal. 11 mm cu 37 de țevi. Din cauză că militarii batalionului 1 nu au fost instruiți să
folosească mitraliera, aceasta nu a fost utilizată în luptă. În schimb, militarii din batalionul 2
conduși de lt. Ioan Ienescu, instruiți la Arsenalul armatei, au folosit arma în bătăliile de la Plevna,
dar randamentul a fost redus, nemaifiind utilizată ulterior în lupte.20
Infanteria nepermanentă, teritorială, era reprezentată de dorobanți, care erau organizați în 8
regimente înainte de mobilizare, ulterior numărul acestora dublându-se. Fiecare regiment avea în
compunere două batalioane ce purtau numele județului de recrutare, batalionul fiind format din 4
companii ce purtau numele regiunilor din județ de unde veneau militarii. De exemplu, Regimentul 7
Dorobanți era constituit din batalionul 1 Dâmbovița cu companiile Pietroșița, Târgoviște, Găești și
Titu, iar Batalionul 2 Prahova era compus din companiile Ploiești, Bucov, Bratocea și Predeal.21
Regimentele de dorobanți fuseseră înființate în 1872, lipsurile în echipament și armament
fiind foarte mari. De aceea, mulți dintre rezerviștii au trebuit să lupte îmbrăcați în hainele proprii,
primind doar mantaua și căciula tip cucă, la care se fixau trei pene de vultur.
În lipsa acestora, dorobanții își puneau pene de curcan, această denumire fiind ulterior
extinsă întregului corp și făcută celebră de Vasile Alecsandri în poezia ,,Peneș Curcanul” și de
Nicolae Grigorescu în tabloul ,,Dorobanțul”. Trupele de dorobanți aveau în dotare pușca americană
Peabody, cu excepția regimentelor 5-8 din Divizia a 2-a, care primiseră puști rusești Krnka.
Aceastea se încărcau pe la gura țevii, se blocau frecvent și aveau bătaia și precizia reduse.22
Cavaleria
Cavaleria era alcătuită din roșiori și călărași. Trupele de roșiori, mândria armatei, erau
formate din 2 regimente, după mobilizare formându-se alte 2. Regimentul avea în compunere 2
divizioane, fiecare divizion având 2 escadroane, formate, fiecare, din câte 2 plutoane, adică 667
militari și 481 de cai,23 în cazul prevăzut de Regulament. Caii roșiorilor erau importați din Austro-
Ungaria și aveau min. 1,54 m la greabăn, deoarece Herghelia de la Nucet, înființată în 1872 nu
apucase să ofere cavaleriei suficiente exemplare de cai de rasă.
Armamentul cavaleriștilor era format alcătuit din sabie de cavalerie Eisenhauer Solingen
model 1873 sau Weyersberg and Stamm model 1852, carabina Dreyse model 1871 calibru 15,43
mm, bătaie 350 m, revolvere Galand Lebeau model 1874, calibru 11,3 mm iar roșiorii din rândul
întâi al plutoanelor aveau și lănci model 1862, lungimea 2,76 m cu fanion.
Călărașii formau cavaleria teritorială și erau organizați în 4 regimente, apoi, după
mobilizare, s-au mai format încă 4. Fiecare regiment era alcătuit din 4 escadroane, provenite din
județele de unde erau militarii. Călărașii foloseau caii lor, la care s-au adăugat cei importați din
Rusia pentru rezerviști.24 Armamentul era identic cu al roșiorilor.
Artileria
Tunurile erau de câmp și de coastă, numite și de fortificații. În acest domeniu, domnitorul a
reușit să asigure o dotare tehnică a tunurilor de câmp la nivelul epocii, având în vedere formația sa
de ofițer artilerist. Astfel, celor 2 regimente de artilerie de câmp existente, li s-au mai adăugat 2,
20
Scafeș et al., 2002, p. 158. În acel moment, infanteria şi cavaleria turcilor aveau puşti perfomante Martini-Henry
(model Peabody îmbunătățit) şi Winchester (cu magazie pentru muniţie), model 1876 cu repetiție (6 gloanțe pe minut),
ambele cu o bătaie de peste 1000 de metri. Abia în anul 1879 armata română a introdus pușca Martini-Henry.
21
Scafeș et al., 2002, p. 160.
22
Scafeș et al., 2002, p. 158.
23
Scafeș et al., 2002, p. 167.
24
Scafeș et al., 2002, p. 173.
313
organizarea acestora fiind pe 2 divizioane, având fiecare câte 3 baterii, bateria având 6 tunuri.
Regimentele aveau în dotare și franțuzești La Hitte model 1865, cal. 121,3 mm, din bronz cu
încărcare pe la gura țevii25 și tunuri germane Krupp cu încărcare pe la culată model 1868 cal. 78,45
mm, cu țeavă de oțel, model 1871, cal.78,45 mm cu țeavă de bronz și model 1875 cal. 87 mm cu
țeavă de oțel. Artileriștii români s-au remarcat în luptă prin precizia tirului, sprijinirea cu foc a
infanteriei proprii în atac și prin distrugerea redutelor turcești, fiind apreciați de domnitor și dați
exemplu de generalii ruși propriilor trupe.
Artileria turcă dispuneau și ea de tunuri Krupp, având atât regimente de tunuri cu țeavă de
bronz, cât și cu țeavă de oțel, erau bine instalate în redute și dispuneau de suficientă muniție.
Din cauza faptului că turcii construiseră dincolo de Dunăre puternice fortificații la Vidin,
Rahova, Nicopol, Șiștov și Rusciuk, armata noastră nefiind dotată pentru distrugerea lor, s-au importat
din Rusia tunuri de asediu model Lavrov model 1877, cal. 152,4 mm folosite în baterii împreună cu
tunurile franțuzești La Hitte, care au fost retrase de la regimentele de artilerie de câmp. De asemenea,
mortierele rusești de calibru 152,4 mm au fost folosite la distrugerea fortificațiilor de la Vidin.26
Flotila
Deși țara noastră nu a avut timp îndelungat ieșire la mare din cauză că turcii au ocupat
Dobrogea o lungă perioadă (1417-1878), se organizase flotila de Dunăre, formată din canoniera
România (1861), 130 t, echipaj 30 marinari, iahtul Ștefan cel Mare (1868), 360 t, echipaj 39
marinari, canoniera Fulgerul (1874), 85 t, echipaj 20 marinari, șalupa Rândunica (1875), 15 t,
echipaj 5 marinari și șalupă Lebăda (1874), 15 t, echipaj 5 marinari. Ultima navă era construită la
Șantierul naval Galați, toate celelalte fiind importate.27 De asemenea, flotila dispunea și de 4 șlepuri
și 4 șalupe cu rame și vele. Flota turcă a Dunării era net superioară celei românești, dispunând de 29
de nave, dintre care 15 cuirasate înarmate cu tunuri de mare calibru.
Flotei rusești îi fusese interzis accesul în Marea Neagră prin Tratatul de pace de la Paris
(1856), abia în 1870 prin Conferința de la Londra Rusiei permițându-i-se să dețină nave militare în
zonă. Astfel, la debutul războiului, Rusia nu dispunea de nave fluviale pe Dunăre, de aceea
România a împrumutat aliatei ei navele Ștefan cel Mare, România,28 Fulgerul (botezată Marele duce
Nicolae) și Rândunica (botezată Țarevici),29 iar rușii ne-au livrat tunurile Lavrov și muniția
aferentă. În acest context, navele au fost preluare cu mecanicii și piloții români, maiorul Ioan
Murgescu fiind atașat ca ofițer de legătură pe lângă comandantul flotilei de Dunăre, iar maiorul
Nicolae Dimitrescu-Maican și lt. Ioan Isvoranu au fost detașați la Statul Major General al armatei
ruse (marina avea gradele armatei, abia în 1898 introducându-se gradele specifice ei). În noaptea de
13/14 mai 1877, navele românești, împreună cu șalupele aduse din Rusia Xenia, Djighit și Țarevna
au scufundat canoniera cuirasată Hivzi Rahman pe canalul Măcin, la bordul șalupei Țarevici
aflându-se și maiorul Ioan Murgescu. Pe 26 octombrie 1877, bateria de mortiere ,,Perseverența|”,
comandată de maiorul Nicolae Dimitrescu-Maican, a reușit la a 77-a salvă să scufunde monitorul
turcesc Podgorița, împreună cu un remorcher și două șlepuri.30
Unii dintre marinari au fost detașați ca artileriști la bateriile de coastă, numite Carol,
Elisabeta, Mircea, Ștefan cel Mare, Renașterea, Independența I și II, Perseverența, Basarabia și
Cuza, în vreme ce alții au format echipajele noilor nave ale flotilei românești comandată de maiorul
Nicolae Dimitrescu-Maican, precum canoniera Jiul, remorcherul Bucur, șalupa Săgeata (donată de
Gheorghe Grigore Cantacuzino-Nababul) și șalupa Rândunica (înapoiată în august 1877). Acțiunile
25
Stroea et al., 2014, p. 64.
26
Stroea et al., 2014, p. 68.
27
Petre, Bitoleanu, 1991, p. 120.
28
29
30
314
DIACONESCU Daniel
flotilei au constat în sprijinul acordat pontonierilor pentru montarea/demontarea podului de

pontoane de la Șiliștioara, respectiv Turnu Măgurele, instalarea barajului de mine de la Nedeia,
misiuni de transport trupe, muniții, provizii pentru front, evacuarea răniților, etc.
Jandarmii
Prin Legea din 1872, rolul trupelor de jandarmi a fost acela de protocol, însărcinat cu
escortarea domnitorului și asigurarea serviciului de pază a Palatului Domnesc. Existau pe 6 aprilie
1877 două escadroane de jandarmi, fiecare escadron având în compunere două companii a câte
două plutoane și două batalioane de jandarmi pedeștri. În anul 1908, trupele de jandarmi au fost
organizate în Regimentul de escortă, redenumit în 1936 Regimentul de Gardă Călare, ulterior
Regimentul 30 Gardă ,,Mihai Viteazul”. Și atunci, ca și acum, aceasta era unitatea de elită a armatei,
lucru care se poate vedea observând ținutele jandarmilor, domnitorul introducând modelul prusian
în locul celui francez, inclusiv casca cu țui (țepușă). De asemenea, era singura unitate din armată
care avea în dotare carabinele americane Lamson cu repetiție, model 1869, cal. 11,3 mm, bătaie 600
m, alături de săbiile de cavalerie Eisenhauer Solingen model 1873 și revolverele Galand Lebeau.31
După declanșarea luptelor, unii ofițeri de jandarmi, precum col. Alexandru Schina sau maiorul
Constantin Nițescu au devenit pretori (judecători) militari sau au escortat prizonierii turci în țară.32
Telegrafiștii
Rolul acestora în luptă fusese demonstrat de războiul civil american. Un pas important s-a
făcut în anul 1874 când, prin Înaltul Decret nr.1132 din 28 mai, numărul secțiilor de telegrafie
militară creștea la patru, câte una la fiecare companie de săpători-minari, asigurându-se dotarea lor
corespunzătoare. O secție avea un efectiv de 56 de militari, formată din două sub-secții dotate cu o
trăsură de stațiune, 2 aparate Morse și o trăsură telegrafică pentru instalarea liniilor telefonice
(cabluri telegrafice, sârmă de cupru, izolatori electrici, etc.).33
Materialul telegrafic utilizat era de producție belgiană, la nivelul tehnic al epocii. Câtă
vreme armata română a staționat în Oltenia, a fost folosită rețeaua civilă de telegrafie, o secție de
telegrafie rămânând în țară, de unde a făcut legătura cu celelalte trei de pe front. În ianuarie 1878 s-
a reușit achiziționarea unui cablu subacvatic din Austria, cu ajutorul căruia au fost conectate liniile
din țară cu cea din Bulgaria pe sub Dunăre, sporind calitatea comunicațiilor.34 Acestea făceau
legătura între Verbița, unde se afla Marele Cartier General și Poradim, unde se găsea domnitorul în
calitatea de comandant al trupelor româno-ruse de la Plevna și asigurau comunicarea permanentă
între structurile de comandă ale armatei.35
Trupele de miliții
Aceste trupe constituiau, conform legii, armata de rezerviști care, după mobilizare, trebuiau
să formeze 33 de batalioane teritoriale corespunzătoare fiecărui județ. Însă lipsa personalului și a
echipamentelor au determinat o organizare deficitară a batalioanelor. Milițienii trebuiau să își
procure singuri uniforma, armamentul fiind asigurat de stat. Astfel, cu puștile rusești Krnka au fost
dotate trupele, în vreme ce ofițerii trebuiau să își cumpere săbiile sau revolverele. Trupele de miliții
au asigurat, în principiu, paza frontierelor montane cu Austro-Ungaria, cu excepția batalioanelor
Mehedinți, Dolj și Romanați, care, după trecerea Dunării, au fost solicitate să păzească linia
Dunării, ulterior trecând fluviul și participând la luptele de la Rahova.36
31
Scafeș et al., 2002, p. 370.
32
Scafeș et al., 2002, pp. 184-185.
33
Boaru, 2017, p. 187.
34
Boaru, 2017, p. 88.
35
Scafeș et al., 2002, p. 195.
36
Scafeș et al., 2002, p. 220.
315
Garda orășenească
Aceasta era organizată pe legiuni, corespunzătoare capitalelor de județe, însă ele s-au
constituit cu mare greutate și întârziere, datorită lipsurilor de personal, echipament și armament.
Uniformele trebuiau să și le procure singuri, iar armele au fost asigurate de către Ministerul de
Război. Trupele de gardiștii au primit vechile puști Dreyse, în vreme ce comandanții și-au cumpărat
altele, printre care Peabody sau Spahis, săbii de infanterie diverse și revolvere.
Activitățile întreprinse de gardiști vizau, în primul rând, paza orașelor, dar și escortarea
convoaielor de prizonieri pe teritoriul țării, activități de protocol (cu prilejul întoarcerii în Rusia a
țarului Alexandru al II-lea), misiuni de poliție, sprijinirea pompierilor, etc. În toată perioada
concentrării, s-au desfășurat activități de instruire tactică și trageri de infanterie duminicile sau în
zilele de sărbătoare.37
Analizând dotarea armatei române în război, se pot trage câteva concluzii. În ceea ce privește
artileria de câmp, tunurile Krupp, în special modelul 1875, cal. 87 mm, precum și buna instrucție a
regimentelor active și-au adus o contribuție importantă la distrugerea redutelor și anihilarea artileriei
adverse, pregătind terenul pentru ofensivă și acționând eficient în sprijinul infanteriei în atac.
Armamentul acesteia s-a dovedit sub nivelul adversarului, atât numeric, cât și calitativ.
Flotila, armă nouă, și-a adus o importantă contribuție la obținerea victoriei prin asigurarea
trecerii peste Dunăre a trupelor, echipamentului, munițiilor și răniților, cât și prin blocarea acțiunilor
ofensive ale flotei turcești.
Comunicațiile au beneficiat de tehnică de luptă belgiană modernă, permițând transmiterea
știrilor cu caracter militar către Marele Cartier General român și domnitor, asigurând o bună
legătură a acestora atât cu trupele proprii, cât și cu cele rusești.
Lipsa unui serviciu de informații al armatei s-a răsfrânt negativ asupra activității de pregătire
a atacurilor redutelor turcești, așa cum s-a constatat la asediul Griviței, care pe hartă figura ca o
redută, în realitate fiind de fapt două, ofensiva disipându-se spre acestea, cauzând mari pierderi.
Terenul deosebit de accidentat a împiedicat sprijinul oferit trupelor de infanterie în ofensivă
din partea cavaleriei proprii, care, în aceste condiții, a primit misiuni de cercetare, asigurarea
încercuirii Plevnei, escortarea prizonierilor. Ofensivele infanteriei române se făceau împotriva unor
redute turcești puternic fortificate și înarmate din timp, apărate de tunuri Krupp, asemănătoare celor
ale românilor, dar și de trupe de nizami bine pregătite, cu experiență de luptă și armament modern.
În aceste condiții, victoria a fost obținută prin vitejia, curajul și sacrificiul multor militari,
concretizat în numărul mare de pierderi (morți, răniți și dispăruți). A fost deci nevoie, a câta oară, ca
lipsurile în dotări și echipamente și fie suplinite de sângele românilor căzuți pe câmpul de onoare
pentru ca independență să fie cucerită.
BIBLIOGRAFIE
I. Lucrări generale
Bărbulescu, M., Delettant, D., Hitchins, K., Papacostea, Ș., Teodor, P. 1998. Istoria
României. Bucureşti: Enciclopedică.
Constantiniu, F. 1997. O istorie sinceră a poporului român. Bucureşti: Univers
Enciclopedic.
Djuvara, N. 2019. O scurtă istorie ilustrată a românilor. București: Humanitas.
Hitchins, K. 1996. România 1866-1947. București: Humanitas.
37
Scafeș et al., 2002, p. 220.
316
DIACONESCU Daniel
II. Lucrări speciale

Boaru, G. 2017. Transmisiunile armatei României în războiul pentru întregirea neamului.
Concluzii și învățăminte pentru arta militară românească. Revista de Științe Militare 17, nr. 2(47),
București.
Brestoiu, H., Bobocescu, V. 1978. Activitatea de informații și contrainformații în timpul
războiului de independență. Volum omagial dedicat centenarului independenței României, IV,
București: Muzeul Național de Istorie a României.
Ciachir, N. 1977. Războiul pentru independența României în context european. București:
Științifică și Enciclopedică.
Ciachir, N., Bercan, G. 1984. Diplomația europeană în epoca modernă. București: Științifică
și Enciclopedică.
Damean, L. S. 2016. Carol I al României. Un monarh devotat. Târgoviște: Cetatea de Scaun.
Marcu, G., Ilinca, R., Ilinca D., Stoica S. 2011. Enciclopedia bătăliilor din istoria românilor.
București: Meronia.
Olteanu, C., Ceaușescu, I., Mocanu, V., Tucă, F., Stoean, G. 1997. Cronica participării
armatei române la războiul pentru independență 1877-1878. București: Militară.
Oncescu, I., Stanciu, I. 2009. Introducere în istoria modernă a românilor. Târgoviște:
Cetatea de Scaun.
Petre, G., Bitoleanu, I. 1991. Tradiții navale românești. București: Militară.
Petrescu, N. 1978. Fapte de vitejie ale marinarilor români în războiul pentru cucerirea
independenței României. Volum omagial dedicat centenarului independenței României. București:
Muzeul Național de Istorie a României, IV.
Scafeș, C., Șerbănescu, H. Vl., Andonie, C., Scafeș, I. 2002. Armata română în războiul de
independență 1877-1878. București: Sigma.
Stroea, A., Ghinoiu, M., Băjenaru, Gh., Barbu, F., Dănilă, O. 2014. Enciclopedia artileriei
române. Centru Tehnic-Teritorial al Armatei.
Zănescu, I. 2004. Colecția de arme a Muzeului Municipiului București. Materiale de Istorie
și Muzeografie XVIII, pp. 255-264.
317
CONTRIBUȚIA COMUNITĂȚII EVREIEȘTI DIN CRAIOVA LA EDITAREA UNOR

PERIODICE DIN A DOUA JUMĂTATE A SECOLULUI AL XIX-LEA ȘI ÎNCEPUTUL
SECOLULUI AL XX-LEA
Dorin Demostene Iancu*
Rezumat: Studiul prezintă publicațiile apărute în tipografiile Samitca, Benvenisti, Filip Lazar și Anton-
Covu dorindu-se a fi un instrument de lucru privind activitatea tipografică a unor librari ai comunității
evreiești din Craiova. Se poate afirma cu argumente solide că aproape întreaga presă tipărită la Craiova și
o bună parte în Oltenia se realiza prin intermediul unor tipografii ai căror proprietari făceau parte din
comunitatea evreilor pământeni de rit spaniol. Totodată prin numeroasele editări și traduceri de cărți și
manuale, dar îndeosebi prin intermediul periodicelor, aceste tipografii au contribuit substanțial la
generalizarea limbii literare românești prin eliminarea provincialismelor.
Abstract: The study presents the publications published in Samitca, Benvenisti, Filip Lazar and Anton-Covu
printing houses, wanting to be a working tool regarding the printing activity of some librarians of the Jewish
community in Craiova. It can be stated with solid arguments that almost the entire press printed in Craiova
and a large part in Oltenia was made through printing houses whose owners were part of the community of
earthly Jews of Spanish rite. At the same time, through the numerous editions and translations of books and
textbooks, but especially through periodicals, these printing houses contributed substantially to the
generalization of the Romanian literary language by eliminating provincialisms.
Cuvinte cheie: Craiova, evrei, tipografii, Samitca, Benvenisti, Filip Lazar, Anton-Covu, periodice oltenești.
Key-words: Craiova, Jews, printing houses, Samitca, Benvenisti, Filip Lazar, Anton-Covu, Oltenian
periodicals.
Pentru orașul Craiova, comunitatea evreiască, mai ales cea de rit spaniol, a avut un rol
determinant în dezvoltarea culturii la nivel european și pentru răspândirea într-un timp optim a celor
mai importante lucrări științifice și literare apărute în mediul academic al Europei moderne
(Centrală și Occidentală).
Totodată prin numeroasele editări și traduceri de cărți și manuale, dar îndeosebi prin
intermediul periodicelor a contribuit substanțial la generalizarea limbii literare românești prin
eliminarea provincialismelor și adaptarea unor cuvinte împrumutate de la alte popoare în special din
apusul și centrul Europei.
Tot în aceste tipografii au apărut în limbile originale, în special franceză și germană, opere
literare clasice sau „la modă” concomitent sau puțin mai târziu după publicarea lor în țara de
origine. Lucrările scriitorilor clasici erau anunțate în cele două principale librării ale familiei
Samitca, una situată pe Calea Unirii și alta pe str. Al. I. Cuza în apropierea actualei Universități.
Printre primii inițiatori ai tipografiilor craiovene a fost David Baroș (n. 1829, domiciliat pe
str. Madona Dudu)1. Mai adăugăm, cu precizarea că vom face copletări într-un studiu viitor, numele
altui meșteșugar al tiparului: Teodor Macinca (n. 1830), tipograf și profesor de limba română la
Școala Normală din Craiova2. De asemenea, deoarece o serie de periodice au fost tipărite și în alte
tipografii, periodicul respectiv l-am pus în lista de la unul dintre editori. Pentru economie de spațiu
n-am precizat ce numere apăreau în tipografiile studiate de noi cu această ocazie.
* Dr., Arhivele Patriarhiei Române, e-mail: doriniancu84@gmail.com.

1
SJAN Dolj, reg. st. civ. Craiova, dos. nr. 1/1866, f. 69, născuţi – dos. nr. 2/1868, născ; fond Primăria Craiovei, serv.
adms. dos. 96/1903.
2
SJAN Dolj, reg. st. civ. Craiova, dos. nr. 4/1871; dos. nr. 6/1872; dos. nr. 3/1873; dos. nr. 5/1888; Primăria Craiovei,
serv. adms., dos. nr. 3/1873, f. 67v.; „Gazeta Craiovei”, nr. 57/1877 din 27 mai, p. 4.
318
IANCU Dorin Demostene
Urmașul lui Teodor Macinca în meșteșugul tipografic a fost Iosif Samitca. Pentru acuratețea
informației reproducem anunțul decesului acestuia făcut de familia sa:
„Soția, fiii, fiica, ginere, nepoți, nepoate, strănepot și strănepoată anunță că a decedat Iosif
Samitca, fondatorul Legătoriei (1835); Legătoria de cărți și liniatură mecanică M. Samitca;
Fondatorul Tipografiei (1846), actualmente sub forma Tipolitografia Naționale Ralian Samitca;
Fondatorul Librăriei (1850), sub forma Librăria M. Samitca actualmente Ralian Samitca. Decedat
10 august 1882 Constantinopol, avea 61 ani, cu ocazia întoarcerii din Palestina, înmormântat la 12
august de fiul său I.I. Samitca la cimitirul ST. Kuscundjiuk”3.
Prin anii 1867-1868 Tipografia Naţionale din Craiova Theodor Macinca şi Iosif Samitca s-a
înmulţit cu o maşină tipografică perfecţionată achiziţionată de la Paris (se afla pe locul unde astăzi
este hotelul Palace). Tipo-Litografia Naționale Ralian Samitca avea biroul la colțul străzii Unirii și
str. Observatorul de Foc: „Aceste case se compun din salon spațios, cu privirea în două strade, două
camere în dreptul salonului, un cabinet mic cu eșirea în balcon, două camere pe gang, din care una
cu privirea în stradă, pivniță, una mansardă și loc în curte”4. Tot cu tipografia se afla şi librăria Iosif
Samitca pe str. Unirii la nr. 100 în vecinătatea Caselor Milescu, între străzile Madona şi Horezu. La
librăria amintită se vindea tabloul reprodus la Paris al lui Gheorghe Tatarăscu intitulat „Renaşterea
României”.
Librăria Naționale a fraților R. et S. Samitca se afla pe str. Unirii cu colțul spre str.
Teatrului. Frații Samitca au dovedit o deosebită toleranță și în situații dramatice când din
antisemitism tipografia și birourile au fost incendiate 5. La 15 iunie 1875, seara a ars librăria
Macinca-Samitca „casa era una din cele mai frumose şi asigurate”, în clădire se afla librăria şi
tipografia şi au rămas numai pereţii6. Mai târziu în „Gazeta Craiovei” din 25 iunie 1875 (nr. 63)
găsim publicat următoarele:
MULȚUMIRE
Fiind cu ocaziunea incendiului ce au avut loc în seara de 15 curent, la casele d-lui Theodor
Macinca, mai mulți locuitori din această urbă, de profesiune apari, au dat ajutor în aducerea apei.
Subnumitul se simte dator a le arăta mulțumirea noastră pentru bunăvoința și faptele patriotice ce au
arătat în această ocaziune.
Primar Barbu Bălcescu Secretar Vlădescu
Nr. 2.625, an. 1875, Iunie 247.
Alte anunțuri apărute în ziarul „Gazeta Craiovei” precizau faptul că au toate bunurile
asigurate, iar pagubele vor fi plătite de către Casa de Asigurări, aluzie la cei care ar mai fi încercat
alte odioase fapte de distrugere.
Pentru frumusețea textelor și complexitatea activității tipografice a fraților Samitca
reproducem și două anunțuri publicitare:
1. LA CEA MAI MARE/LIBRĂRIE NAȚIONALA/A FRAȚILOR R. et S. SAMITCA /DIN
CRAIOVA /dechisă la edificiul cel nou acum construit pe strada Unirii și colțul stradei Teatrului
care duce la foișorul de foc, hala cea nouă unde se află și/ TYPOGRAPHIA NAȚIONALE/la
„MATHEI BASARAB”, asortată din nou cu cele mai moderne litere, se găsește un mare depou de
/FELURIMI DE CĂRȚI ÎN MAI MULTE LIMBI PENTRU ȘCOALELE PRIMARI ȘI
GIMNAS/de băieți și fete, precum și/TOATE OBIECTELE ATINGĂTOARE DE
LIBRĂRIE/necesari pentru Studenți, Ingineri, Proprietari, pentru Școle, Conptuare, Cancelarii etc.
ASEMENEA SE AFLĂ DE VÂNZARE LA ACEASTĂ LIBRĂRIE/TIMBRE MOBILE,
CHARTIE ÎNCRUSTATA ȘI POLIȚE timbrate de toate culorile.
3
4
„Gazeta Craiovei”, nr. 147/1883 din 16 dec., p. 1.
5
„Gazeta Craiovei”, nr. 45/1874 din 9 oct., p. 2, supliment.
6
SJAN Dolj, Fond Studii, articole, monografii, dos. nr. 61, incendii şi fântâni în oraşul Craiova, f. 37.
7
„Gazeta Craiovei”, nr. 63/1865 din 25 iun.
319
2. Librăria Naționale a fraților R. și S. Samitca a primit cărți frumoase, are o colecție variată de
NOTE DE PIANO, piese naționale și străine; albume, port-monet, luxoase de dame și cavaleri,
obiecte de telescoape, fotografii celebre, mape de lux și de avocați, tocuri de aur, argint, fildeș;
tablouri de salon reprezentând personajele celebre ale Franții – Thiers, Gambetta, Jules Favre, Mac
– Mahon, Rochefford8.
Tipografia, librăria și celelalte proprietăți au fost preluate de către urmașii lui Iosif (Iosaf),
Samitca și anume: Ralian (n. 1846), cetățenie olandeză, Ignat (n. 1862), Jaques (n. 1876)9.
Atelierele tipografice Ralian Samitca se aflau pe str. Justiției, în vecinătatea Tribunalului, azi
Universitatea10.
Valoarea deosebită a Institutului „Samitca” este dovedită de distincţiile primite: medalie de
aur la expoziţia de la Craiova din 1898, medalie de argint la expoziţia universală de la Paris din
1900, medalie de aur la expoziţia jubiliară de la Bucureşti din 1906, iar librăria „Lumina” de pe str.
Unirei, nr. 50 era printre cele mai apreciate din ţară11.
Listă periodice tipărite de Tipografia T. Macinca şi I. Samitca – Craiova12

1. „Naționalul”. Gazeta politica, litteraria et economica, 24 august – 13 septembrie 1848,
bisăptămânal al Clubului revoluționar din Craiova, a apărut în 6 numere. De la 30 aug. înlocuiește
subtitlul cu mottoul „Dreptate-Frăție”. Tip. „I. și Ianco Moisi”.
2. „Jurnalul Craiovei”, ed. 13 mai – 17 iun. 1854, săptămânal, Tipografia Iosif și Iancu
Moisi.
3. „Vocea Oltului”, în perioada 22 apr.-24 dec. 1857 se numește „Oltul”, iar de la 14 feb.
1860 din nou „Vocea Oltului”.
4. „Dunărea”. Ziaru politicu-literaru, comerciale, 1 oct. 1864 – 11 feb. 1865, bisăptămânal.
5. „Unirea”, ed. 1 oct. 1864 – 11 feb. 1865.
6. „Radicalul”. Foae politica, litteraria și sciintifica, 2 pe săpt., 10 apr. 1866. Tip. „T.
Macinca și I. Samitca”.
7. „Nepărtinitorul”, 14 nov. 1867 – 12 mai 1868 şi 12 – 27 mai 1870.
8. „Adevărul”, 1 ian. 1867 - dec. 1875, săptămânal.
9. „Mercantilulu”. Foae comercială. 18 feb. 1868-22 aug. 1871. Apare odată pe săptămână,
duminica. Gratuit în Craiova și în toate cele cinci districte. Tip. „Naționala Theodor Macinca, Filip
Samitca”. De la 12 ian. 1869 adaugă la subtitlu și „agricola”, iar de la 4 ian. 1870 apare cu subtitlul
„Foaie locală, comercială, agricolă și literară”.
10. „Stindardulu liberu”. Ziar politic, literar și commercial, săptămânal, 1 nov. 1868 – 9 feb.
1869. Tip. „Naționale Macinca și Samitca”.
11. „Libertatea”, mart. 1869- mart. 1870.
12. „Republica”, 1870.
13. „Monitorul comunal”, mart. 1870-12 mai 1912; 3 feb. 1913; 23 ian. 1914 – 12 aug.
1916; 1919. Își schimbă subtitlul în „Monitorul comunei Craiova”, săptămânal, care va apărea în
anii 1871-1939, săpămânal. Tip. „Asociaților români”, „Philip Lazăr”, „Naționala Ralian și Ignat
Samitca”, „David J. Benvenisti”, „N.I. Macavei”.
14. „Aureola Craiovei”, mai -1870- oct. 1875, săptămânal.
8
„Gazeta Craiovei”, nr. 55/1872 din 22 oct. și nr. 66/1872 din 17 dec., p. 4.
9
SJAN Dolj, reg. st. civ. Craiova, dos. nr. 4/1872; dos. nr. 1/1875; dos. nr. 2/1876; dos. nr. 5/1873; dos. nr. 5/1875; dos.
nr. 2/1889; dos. nr. 3/1892; dos. nr. 2/1876; fond Primăria Craiovei, serv. adms., dos. nr. 96/1903.
10
Nicolescu et al., 2015, pp. 10-11.
11
SJAN Dolj, fond Liceul „Carol I” Craiova, dos. 2/1914-1915, ieşiri, f. 703.
12
Lista periodicelor amintite aici a fost întocmită pe baza studiilor efectuate la Biblioteca Academiei Române,
Biblioteca Națională a României, Arhivele Naționale ale României, dar și cu ajutorul lucrării Firan, 1976.
320
15. „Gazeta Craiovei”, 29 aug. 1871 – 11 sept. 1916; 18 nov. 1918-1924, săptămânal. De la
2 feb. 1890 își schimbă subtitlul în „Publicațiuni oficiale din restortul Curții de apel din Craiova.
Doctrina-jurisprudență”.
16. „Oltenia”. 25 iul. – 28 nov. 1874; 13 feb. – 9 mai 1875; 15 feb.-16 mai 1877,
săptămânal. Tip. „Gh. Chițiu și I. Theodorian”, Tip. „Naționala Ralian și Ignat Samitca”, „Samitca
și D. Baraș”, „Fulgerul”, „M.I. Macavei”. Organ al Clubului Național Liberal din 1907.
17. „Albina Pindului”. Litere, științe și arte, 15 aprilie – 16 iulie 1875.
18. „Mititelu”. Ziar politic, literar și commercial. 14 sept. 1875-22 aug. 1876, săptămânal.
Tip. „G. Chițiu” și „I.Theodorian”, „Naționala, Th. Macinca și R. Samitca”.
19. „Olteanul”, dec. 1877-dec. 1878; dec. 1879-iul. 1881; 14 apr. 1882; nov. 1883-31 oct.
1884; 24 ian-14 dec. 1886; 29 mart. 1887-22 nov. 1888; 25 ian.-29 apr., oct. și nov 1895; 1898; ian.
și oct. 1902; sept. 1905. Începând cu 1879: „Olteanu”. Ziar politic, literar și commercial,
săptămânal. Tip. „Ralian și Ignat Samitca”, „Asociaților români”, „Frații Benvenisti”.
20. „Cronica Craiovei”, 1878-1879, după alții 10 sept. 1878 – 1 oct. 1878, Tipografia Ralian
Samitca.
21. „Doljiul”, 1879-1883, apare aprilie-mai 1879 și aprilie-mai 1883, redactor I. L.
Caragiale.
22. „Vulturul Român”, 20 sept. 1879-nov. 1880, sptămânal.
23. „Vocea Română”, 5 iunie – 5 dec. 1880; 15 nov. 1882 – 5 iul. 1883; 15 ian. – 15 sept.
1884, având subtitlul „Organu allu Clubului professorale din Craiova”, iar pe frontispiciu era notat:
„Ideie și sentimente româneșci” și „Limbă electică, pura și corecta”; Sediul administrației era la
Liceul de băieți din Craiova; Tipărit la Tipo-Litografia Ralian Samitca. Printre redactori M.V.
Stăureanu, profesor evreu.
24. „Imparţialul”, 30 ian. 1883 (5 numere) şi 1885.
25. „Curierul militar”, 16 mai 1883 - aug. 1884, bilunar.
26. „Libertatea”, 2 nr. în 1883.
27. „Alarma”, ziar politic, literar, comercial, judiciar și social (ian.) – 30 mai 1883,
săptămânal.
28. „Școala rurală”. Ziar pedagogic al corpului învățământ primar rural din județele Dolj și
Romanați. 15 oct. 1883 – 15 iul. 1884; 1 aug. 1884 – 15 apt. 1885, bilunar. Tipo. „Ralian și Ignat
Samitca”, „Philip Lazar”. De la 1 iun. 1884, cu subtitlul „Revista corpului învățătoresc primar rural
din jud. Dolj și Romanați”.
29. „Carpații”, 1 ian.-29 dec. 1884. Zilnic – primul cotidian craiovean.
30. „Cântarul”, 1885-3 ian. 1886, săptămânal. Foae agricolă – comercială – politică. Tip
„Asociaților români”. De la 23 mai 1885 Tip. „Naționala Ralian Samitca”.
31. „Monitorul judeciului Dolju”, 23 ian. 1885 – 15 sept. 1916, reapare la 2 ian. 1921,
uneori a apărut şi la tipografiile „Filip Lazăr şi Fraţii Benvenisti”; dar și la Tip. „N.I. Macavei”,
„Sache Pavlovici”, „Fulgerul”, „Fane Constantinescu”.
32. „Liberalul independent”, 1888.
33. „Oltenia”, 1886, 4 mart.-15 apr. 1888; Seria a II-a, 6 sept.-14 dec. 1896 și 23 mart. – 28
apr. 1897. 2 pe săpt. Tip. „Naționala Ralian și Ignat Samitca”, „N.I. Macavei”. De la 6 spt. 1896
subtitlul „Ziar national liberal”, de la 23 martie 1897 „Ziar săptămânal”.
34. „Opiniunea”. Ziar independent. 15 iul 1887-23 iul. 1890; 28 dec. 1891-21 aug. 1892, 1
pe săptămână. De la 11 oct. 1887 se suprimă subtitlul. Tip. „Asociaților români”, „Frații
Benvenisti”, „N.I. Macavei”, „Philip Lazar”, „Ralian și Ignat Samitca”, „Davis J. Benvenisti”.
35. „Revista Olteană”. Literară, științifică. 15 martie 1888-15 martie 1890; 1/13 mai – 15
iul. 1892. Unu pe lună. „Tip. „Naționala Ralian și Igant Samitca”.
36. „Năbădăile”, 5 mai – 7 iun. 1888- 22 oct. 1889; 27 aug. – 4 sept. 1894; nov. 1899 și apr.
mai 1901, săptămânal, apoi bisăptămânal din 1899. Tip. „Frații Benvenisti”, Tip. „Naționala Ralian
și Ignat Samitca”, „Lazăr”.
321
37. „Libertatea”, 1888-1891.

38. „Buletinul Institutului N. Mallian”, 30 sept. 1889- 30 ian. 1890, lunar.
39. „Unirea liberală”. Ziar al Clubului liberal din Craiova, 1 feb.-9 dec. 1890; 9 apr.-11 mai
1891 și 22 ian-feb. 1892. Tip. „N.I. Macavei”, „Naționala Ealian și Ignat Samitca”.
40. „Luceafărul”, 8 apr.-2 oct. 1890, de la 7 mai tipărită aici.
41. „Viitorul”, 6 mai 1890-9 feb. 1892.
42. „Curierul universal”, 1890.
43. „Revista independentului”, 15 mai 1890.
44. „Naftalina”, 9 apr. 1891.
45. „Realitatea”, 10 mai 1891-12 nov. 1892; 26 ian.-17 sept. 1893, unu pe săptămână. Tip.
„Naționala Ralian și Ignat Samitca”.
46. „Gazeta învăţătorului”, 7 iun. 1891-15 dec. 1892 (la 1 ian. 1892 editor S. Samitca),
bilunar.
47. „Orientul”, 29 oct.-23 nov. 1891. 3 pe săpt.
48. „Revista Școalei”. Nov. 1891-sept. 1892. Unu pe lună. Tip. „Naționala Ralian și Iganat
Samitca”.
49. „Economistul”. Ziar politic, economic, financiar, agricol și literar, 29 nov. 1891-27 iul.
1892, săptămânal.
50. „Patria”, 16 mai-13 sept. 1892, bisăptămânal.
51. „Lanterna”, 1892.
52. „Ecoul Doljiului”, 2 aug. 1892-2 iul. 1893, săptămânal.
53. „Democrația”. Ziar liberal-național. 8 nov. 1892-30 ian. 1893, săptămânal.
54. „Condeiul roman”. Cugetare, acțiune și prudență. 24 ian.-7 feb. 189313.
55. „Revista Theatrelor”. Publicațiune literară-artistică-ilustartă. Apare initial la București.
Sept. 1893, apoi Craiova-Bucureșci, 1 nov. 1896; aug. 1898, unu pe lună. Tip. „Thoma Basilescu”,
„Naționala Ralian și Ignat Samitca”, „Fane Constantinescu”.
56. „Conservatorul”, 3 iul. 1894 - 2 mart. 1895, unu pe săptămână.
57. „Apărarea”, organ conservator săptămânal. 3-5 sept. 1894; 1-5 feb. 1895.
58. „Imparţialul”, 33 nr. între 23 oct. 1894 – 19 aug. 1895, săptămânal.
59. „Ştafeta”. Ziar al intereselor locale, 12 nov.-25 dec. 1894, 6 numere. Tip. „Naționala
Ralian și Ignat Samitca”.
60. „Freamătul” de la 21 feb. 1895.
61. „Cavalul”, 1 apr. – 28 mai 1895.
62. „Voinţa poporului”, 1895-1908; 1911-1912, 1914, 1918-1920, mai apar şi la Tipografia
David J. Benvenisti.
63. „Buletin septemanal pentru publicarea protestelor de poliţe efectuate în judeţele Dolju,
Mehedinţi, Romanaţi, Vâlcea şi Gor-Jiu. Camera de comerciu și industrie circumscripțiunea I.
Craiova: 18 apr. 1896 – 19 dec. 1898. Lexicon, Tip. Naționale R. I. Samitca. De la 9 aug. 1897 Tip.
N. I. Macavei.
64. „Buletinul bibliographic al Institutului de editură Ralian şi Ignat Samitca”, sept. 1897-
nov. 1898, trimestrial.
65. „Lumina”, 6 apr.-26 nov. 1898, organ conservator, săptămânal. Tip. „Naționala, Ralian
și Ignat Samitca”, „Fane Constantinescu”.
66. „Alarma”, 1898, apare apoi şi la tipografiile Benvenisti, Filip Lazăr şi din Buc.
67. „Antisemitul”, 1 martie 1898 – 17 martie 1902; 25 oct. 1904-1 ian. 1906. Tip. „Fane
Constantinescu”, „N.I. Macavei”, „Naționala Ralian și Igant Samitca”, „David J. Benvenisti”. De la
4 oct. 1898 „Dorul românului”, organ național al intereselor generale.
13
SJAN Dolj, Fond studii, articole, monografii, dos. 45 – publicaţii periodice apărute în Craiova 1838-1944., f. 49, 51-
54, 56-59, 86, 89, 102, 107, 116, 118, 140, 145, 146, 148, 153-157, 158, 160, 172, 176, 178, 180-183, 188, 189, 200.
322
68. Calendarul ziarului „Lumina”, 1899.

69. „Binele public” 1899-1901, săptămânal de la 23 aug. 1899 la Tipografia „Fane
Constantinescu”.
70. „Junimea”. Ziar al clubului constitutional din Craiova. 9 mai 1899-14 oct. 1901,
bisăptămânal. Tip. Română „Philip Lazar”, „Naționala Ralian și Ignat Samitca”.
71. „Craiova”, 25 mai – 31 ocr. 1899; 12 mai 1900-9 sept.1901, bisăptămânal.
72. „Albumul Înveţătorului”. Redactat de membrii Corpului didactic primar din țară.
București, apoi Craiova, 1897 (vol. II); 1899 (vol. III), apare aici neregulat.
73. „Trompeta”, săptămânal, feb. -15 mai 1900. Tip. „Naționala Ralian și Ignat Samitca”;
„Fane Constantinescu”, săptămânal.
74. „Steaua Olteniei”. Organ conservator. 17 feb. 1900-18 ian. 1907-27 dec. 1909; 27 mai
1910; 6 ian.-29 feb. 1911; 1922. Tip. „Naționala Ralian și Ignat Samitca”, „David J. Benvenisti”,
„Fulgerul”, „C.M. Georgescu”.
75. „Juna literatură”. Revistă literară săptămânală, 18 apr. 1901.
76. „Gazeta nouă”, 19 iun. 1900-5 nov. 1901; Seria a II-a, 15 sept. 1905-29 dec. 1914.
Tipografia „David J. Benvenisti”, „N.I. Macavei”, „Fulgerul”, „I. Samitca” și „D. Barași”.
77. „Deceribtat D. Wertenstein – Publicaţii ocazionale. Foi volante pentru ajutorarea
emigranţilor din anii 1900-1903.
78. „Emigrantul Fix Craiova”- ziar al grupului fix 40, Craiova, iun. 1900.
79. „Stéua Olteniei”, 17 feb. 1900 – 14/27 dec. 1909, 14/27 iun. 1910-16/28 feb. 1911, a fost
tipărit şi de Benvenisti.
80. „Lupta”. Organ conservator. 2 iul. 1900-13 mart. 1901, săptămânal.
81. „Buletinul Băncii Comerţului Craiova”, nov. 1901-mart. 1902, prim redactor Constantin
Neamţu, trimestrial.
82. „Juna literatură”, apr. 1901.
83. „Lumea israelită”. Revistă pentru cultura poporului evreu. București-Craiova, oct. 1902-
sept. 1903, lunară. Red. S. Grosman, iar din 1904 reapare la București.
84. „Presa”, feb. 1902-27 oct. 1903, Tip. „Fane Constantinescu”, „Naționala Ralian și Ignat
Samitca”, p. 381, nr. 626.
85. „Doljul”, 1902-24 dec. 1904, săptămânal.
86. „Ordinea”. Organ al intereselor generale. 1 mai – 16 dec. 1902, 26 ian. și 17 iul .1905,
1906, de la 26 ian. 1905 la 17 iulie alt editor. Tip. „N.I. Macavei”, „Philip Lazar”, „Fane
Constantinescu”, „Curierul Olteniei”, „Ralian și Ignat Samitca”, „Dimitrie Nicolaescu”. Din 1902
se contopește cu ziarul „Curierul bursei” din Oltenia.
87. „Ecoul Craiovei”. Ziar politic conservator, oct. 1902 – 20 mart. 1903.
88. „Gazeta apei din Craiova”. 27 iul. 1903, un număr, bilunar.
89. „Citirea”. Publicație lunară pentru elevi secundari. Martie 1903-martie 1904.
90. „Noua Revistă Olteană”. Științifico literară. 1 nov. 1903-1 sept. 1904, în total 9 numere,
lunar. Începând cu 1 martie 1904 se desființează subtitlul.
91. „Reporterul”. Organ politic săptămânal, 16 nov. 1903- 6 dec. 1904, 25 numere. Tip.
„Naționala Ralian și Ignat Samitca”.
92. „Ecoul meseriașilor din Oltenia”. Organ săptămânal, 5 – 12 iul. 1904.
93. „Monitorul”. Organ conservator săptămânal. 5 nov. 1904-3 aug. 1908. Tip. „David J.
Benvenisti”, „Fane Constantinescu”, „I. Samitca și D. Baraș”. De la 1 sept. 1908 apare cu titlul
„Ecoul presei”.
94. „Libertatea”, 26 sept.-3 oct. 1904, feb. 1905.
95. „Lumina comerţului”. Organ al comerțului, industriei și agriculturii, 18 – 24 feb. 1905,
săptămânal.
96. „Lumina”, 11 ian.-3 feb. 1905.
97. „Democraţia”. Organ conservator intransigent. 28 ian. 1905, bisăptămânal.
323
98. „Craiova liberală”, 9 ian. 1905-22 feb. 1907, săptămânal.

99. „Oltenia”, 4 oct. 1905-dec. 1906, săptămânal. Sub direcțiunea Clubului național liberal
din Craiova. Tip. „Curierul Olteniei & Comp.”, „Naționala Ralian și Ignat Samitca”, „N.I.
Macavei”, „David J. Benvenisti”. De la 12 ian. 1906, cu subtitlul: „Organul Clubului national
liberal”.
100. „Craiovița”. Revistă literară științifică. 1 dec. 1905-1 martie 1906, lunară.
101. „Anuarul Baroului, 1905.
102. „România nouă”. Organ national-liberal, 13 nov. 1905 – 2 nov. 1908; 10 feb. 1911. Tip.
„Ralian și Ignat Samitca”, „Fulgerul”.
103. „Ramuri”. Revistă literară lunară, 5 dec. 1905-mai 1947 cu întreruperi. Tipografiile
„Sache Pavlovici”, „Fane Constantinescu”, „Fulgeru”, „Samitca”, etc.
104. „Dreptatea”. Ziar conservator săptămânal, 9 apr. 1906-10 apr. 1908.
105. „Țăranul”. Organ național liberal, 4-20 mai 1907. Tip. „Naționala Ralian și Igant
Samitca”.
106. „Programul Teatrului Naţional Craiova”, 28 oct. 1907-1909, afară de martie 1909 editat
de „Ramuri”.
107. „Pagini juridice”. Revistă de drept. 15 apr. 1907-15 iun. 1906, bilunară. Tip. „David J.
Benvenisti”, „Fulgerul”, „I. Samitca și D. Baraș”.
108. „Săgeata”. Ziar liberal. 30 dec. 1907. Tip. „Samitca și D. Baraș”.
109. „Liberalul”, 30 mart. 1908 – 27 iun. 1914, de la 25 dec. 1918 apare la tipografie şi D.
Baraş, a mai apărut şi la N. I. Macavei.
110. „Binele public”. Organ al Patidului Național Liberal. 10 iun. 1907-4 ian. 1908,
bisăptămânal. La 4 ian. 1908 firma tipografică se schimbă în „Institutul Grafic Samitca”. I. Samitca
şi D. Baraş.
111. „Timpul” – 1908-1916 cu întreruperi, mai apare şi la tipografiile Benvenisti, Ramuri şi
Fulgerul.
112. „Căminul literar”, rev. lunară 1 oct. 1908-1 aug. 1909. De la 1 ian. 1909 apare la
Institutul Samitca.
113. „Masca”, sept. 1911, a apărut şi la Samitca şi Baraş, revista Teatrului Naţional la care a
colaborat şi Felix Aderca, M. Panigel, H. Bacher, săptămânală.
114. „Gorjanul”, 15 feb. 1911.
115. „Roata”, 10-11 feb. 1911. Tip. „I. Samitca și D. Daraș”.
116. „Jurisprudenţa în fişe”, 1911-1914.
117. „Prezentul”. Organ săptămânal independent, 25 martie-10 iun. 1912, Tip. „Fulgerul”,
„Samitca”.
118. „Reforma”. 4 aug.-20 sept. 1912; 21 ian. – 31 mai 1914, unu pe săptămână. Tip. „Sache
Pavlovici”, „Samitca”.
119. „Mişcarea cooperativă”, 1915, ian. -mai. Tip. „Samitca SA”.
120. „România Mare”, 16 nov. 29 dec. 1918.
121. „Craiova”, săptămânal, organ al Partidului Conservator, 1-6 iun. 191814.
122. „Viața nouă”, cotidian, 12 nov. 1918-6 iun. 1919.
123. „Democrația olteană”. Revistă socială, economică și politică, bilunară. 15 martie-15
nov. 1919.
În cadrul comunității israelite de rit spaniol numele Benvenisti este des întâlnit, unii dintre
aceștia fiind rudă cu editorul. Astfel întâlnim pe Iacov Benvenisti (n. 1846), cetățenie engleză15,
David I. Benvenisti (n. 1857), domiciliat în mahalaua Sf. Ilie unde se aflau mașinile tipografice și
14
SJAN Dolj, Fond studii, articole, monografii, dos. nr. 46 – publicaţii periodice apărute în Craiova 1838-1944, f. 3, 6,
11-14, 20, 27, 34, 36, 39, 43, 46, 50, 51, 52 , 56, 58-59, 60, 76, 80, 83, 84-85, 87, 93, 94, 96, 102, 104, 107, 108, 110,
119, 124, 135, 139, 143, 220, 222.
15
SJAN Dolj, reg. st. civ. Craiova, dos. nr. 8/1871, 3/1872, 1/1874, 1/1877, 5/1881.
324
magazinul acestei edituri16. Sandu Benvenisti (Senitore), n. 1852, librar, căs. cu Rachela, n. 1862,
dom. str. Lipscanilor, sub. Sf. Ilie17, Lazar I. Benvenisti, n. 1856, fiul lui Isac Abram, n. 1823,
comerciant din mahalaua Sf. Ilie18, Moisi (n. 1841), comersant pe str. Madona Dudu la fel ca și
Moscu Benvenisti (n. 1886), str. Lipscani, nr. 26 și Senlov (n. 1852), str. Copertari, sub. Sf. Ilie19.
Atelierele tipografice „David Benvenisti” se aflau pe str. Primăriei, în centrul istoric al
Craiovei în zona mahalalelor Sf. Treime și Sf. Ilie20. Tipografia a rămas în istorie prin apelul editat
în 1877 pentru sprijinirea armatei române în Războiul de Independență.
De remarcat era şi Librăria şi Tipografia David J. Benvenisti situată pe str. Justiţiei, nr. 20,
lângă actuala clădire a Universităţii, în anul 1915 edita o serie de caiete care aveau pe prima copertă
portretele regelui Ferdinad şi ale reginei Maria, precum şi o cunună de lauri având pe bandă înscrise
numele BUCOVINA, BASARABIA, MACEDONIA, TRANSILVANIA şi devizele NIHIL SINE
DEO şi VIVAT ROMÂNIA. De o parte şi de alta a cununei – câte doi ostaşi români, iar în centru o
marcă a firmei cu devizul MARCA FABRIECEI – SUB SCUTUL LEGEI. Sus la caiet însemnarea
Coroana României. Pe coperta a doua harta Căilor Ferate Române cu indicarea tuturor staţiunilor,
iar ca vecini erau notate în ordinea punctelor cardinale: Basarabia, Marea Neagră, Bulgaria, Serbia,
Transilvania şi Bucovina.
Listă periodice tipărite de Tipografia Fraţii Benvenisti – Craiova

1. „Precursorele”, 1876-martie 1877, săptămânal, Tip. „Frații Benvenisti”.
2. „Alegătorul independinte”. 8-10 apr. 1879. Apare pe timpul alegerilor, în 4 numere.
3. „Adjutorul”. Ziar social, științific și literar, mai – 22 dec. 1881, săptămânal.
4. „Clopotul”. Ziar politic, social, literat, judiciar și commercial. 10 sept. 1883-oct. 1884,
săptămânal.
5. „Vocea mahalalelor”, 9 ian. 1883.
6. „Amaradia”, 1884.
7. „Alegătorul independent, 4 numere, 1879, apoi „Revista agricolă”.
8. „Revista agricolă”. Organul proprietarilor, arendașilor și toți cultivatorii în genere. 12 iul.
1887-mai 1892; ian. 1893-dec. 1998; sept. 1901-iun. 1902, unu pe lună. Tip. „Frații Benvenisti”,
„Macavei”, „Ralian și Igant Samitca”, „Filip Lazăr”.
9. „Buletinul Camerei de comerţ şi industrie”, 1887-1909, 1946, a apărut şi la tipografiile
Samitca şi Filip Lazăr în diferite perioade.
10. „Buletinul Camerei de Comerciu și Industrie Circumscripțiunea I Craiova”. Revistă
periodică, 16 sept. 1887-1946, bilunară. La început apare la Tip. „Frații Benvenisti”, apoi la „Filip
Lazăr și alții”.
11. „Alegătorul independent”. 3 mai 1887; 7-16 apt. 1891. Apare pe timpul alegerilor.
12. „Apărarea”. Ziar al oposiții unite, ian. 1888-16 mart. 1889, bisăptămânal.
13. „Bugetul general de venituri și cheltuieli, Drăgășani” - 1889-1890, 1893-1894, 1894-1895,
1895-1896, 1896-1897 și 1897-1898.
14. „Poterașul”. Ziar liberal. 20 mai 1890, săptămâmal. Tip. „Frații Benvenisti”.
15. „Revista craioveană”, 1890.
16. „Sudel”, 1890.
17. „Secolul”. Ziar săptămânal, 1 oct.-26 nov. 1890; Seria a II-a, 1 sept. 1891-22 ian. 1992. Tip.
„David J. Benvenisti”.
16
SJAN Dolj, dos. nr. 4/1892; fond Primăria Craiovei, serv. adms., dos. nr. 57/1903, f. 64 – pe str. Justiției în apropiere
de Tribunal (azi Universitatea), se afla centrul principal al firmei.
17
SJAN Dolj, reg. st. civ. Craiova dos. nr. 2/1882, născ. f. 100v. – dos. nr. 9/1882, dec. f. 92– dos. nr. 5/1892, născ., f.
19v., fond Primăria Craiovei, serv. adms., dos. nr. 57/1903, f. 64.
18
SJAN Dolj, reg. st. civ. Craiova, dos. nr. 7/1887.
19
SJAN Dolj, dos. nr. 5/1874; 13/1881; 2/1910; 2/1884.
20
Nicolescu et al., 2015.
325
18. „Revista ilustrată”. Oct. 1891-apr. 1892 și dec. 1892, două pe lună. Tip. „Gutemberg”,
„Joseph Göbl”, Top. „David J. Benvenisti”.
19. „Sfârleaza”, 1892.
20. „Intransigentul”. Ziar independent. 18 aug. – 19 sept. 1892, săptămânal.
21. „Saporophites et parasites”. Travail original sur la médicine populaire, decembrie 1892-aug.
1898; ian. 1901-24 oct. 1906. Tip. „N. Georgescu”, „N.I. Macavei”, David J. Benvenisti”.
22. „Revista ilustrată”, 1892, redactor G.D. Pencioiu, din 1893 apare ca proprietar C. N.
Iovipale.
23. „Revolta”. Ziar Intransigent-săptămânal. 2 dec. 1892- 12 martie 1893. Tip. „David J.
Benvenisti”, „Filip Lazăr”.
24. „Atacul”, Organ național liberal, săptămânal. 22 nov. 1892-10-31 ian. 1893. Prim redactor
Iulian C. Vrăbiescu. Din 1893 înlocuit cu „Pariotul”21.
25. Calendarul ziarului „Curierul Olteniei”, 1893, 1898-1900.
26. „Pricoliciul”. Ziar al oamenilor, aug.-dec. 1893; 1 mai – 4 iun. 1895; martie 1897, Tip. „N.I.
Macavei”, „David J. Benvenisti”, „F. Constantinescu”.
27. „Soporopnite şi părăsite”, 1893 şi 1905.
28. „Tribuna liberală”. Organ național-liberal, 2 ian.-9 iul. 1894, săptămânal. Tip. „David J.
Benvenisti”, „N.I. Macavei”.
29. „Crama”, organ al intereselor producătorilor de vinuri și debitanților de băuturi spirtoase, 2
feb. – 22 oct. 1894, bilunar.
30. „Voinţa Craiovei”. Organ național liberal, 18 aug. 1894-18 iun. 1896; 24 febr. 1897-14 mai
1905.
31. „Freamătul”, 2-21 feb. 1895.
32. „Lanterna”, 1895.
33. „Unirea”. Organ al Partidului Conservator, 19 iun.-30 sept. 1895, bisăptămânal.
34. „Concentrarea”, 28 iun.-12 sept. 1895, săptămânal.
35. „Trepăduşul”, 22-29 sept. 1895, săptămânal.
36. „Presa”. Ziar săptămânal, 23 dec. 1895-4 mart. 1896; 1 mai 1896, Tip. „David J.
Benvenisti”, „Naționala Ralian și Ignat Samitca”.
37. „Discreționalul”. Broșură literară, 15 apr. – 19 mai 1896, bilunar.
38. „Revoluția socială”. Organ pregătitor al Comunei Universale. 14 martie 1898-13 ian. 1900,
unu pe săptămână. Tip. „Fane Constantinescu”, „Filip Lazar succesor”, „Adevărul”, „Democrația
română”, „David I. Benvenisti”, „N.I. Macavei”, „C.M. Georgescu”.
39. „Alarma”. Ziar independent, 12 iul. 1898 – 27 sept. 1899; ian. 1901-30 mai 1915,
săptămânal. Apare în perioade diferite în tipografiile „David J. Benvenisti”, „Ralian și Ignat
Samitca”, „Lazăr”, „N.I. Macavei”, „F. Constantinescu”, „Fulgerul”, „Lumina poporului”.
40. „Tribuna”. Ziar politic, 9 dec. 1898-15 iun. 1908; 9 martie-30 iun. 1911; 1 ian.-29 iun. 1912;
25 oct.-10 nov. 1912; 16 ian.-8 iun. 1914; 6 dec. 1918-1920. Subdirecțiunea Clubului Conservator.
Tip. „Națională Ralian și Ignat Samitca”, „I. Samitca și D. Baraș”, „Sache Pavlovici”, „Lumina
poporului”, „David J. Benvenisti S-sor”, „Viitorul”, „I. Covu-Anton”, „Benvenisti”. De la 9 martie
la 30 iun. 1911 apărea cu subtitlul: „Organul Clubului conservator-democrat”. De la 6 dec. apare cu
mențiunea: „Subdirecțiunea Clubului conservator-democrat”.
41. „Cheflegiu”, ziar umoristic literar. 1 ian.- apr. 1899, săptămânal. De la 17 ian. 1899 își
schimbă numele în „Chițibușul”, iar în aprilie 1899 are subtitlu „Foae humoristică – literară”.
42. „Compasul”, ziar independent, 28 martie 1900, săptămânal.
43. „Adevărul de azi”. Organ de publicitate liberă, 1 apr. – 21 mai 1900. De la 15 mai 1900,
Tip. David J. Benvenisti.
21
SJAN Dolj, Fond studii, articole, monografii, dos. 45 – publicaţii periodice apărute în Craiova 1838-1944, f. 82, 94,
99, 101, 113, 123-124, 140, 144, 167, 168, 170, 187, 190, 192, 195, 196.
326
44. „Gazeta Nouă”, 19 iun. 1905-nov. 1901.

45. „Călăuza alegătorului”, 8 mart. 1901.
46. „Solidaritatea”. Ziar al Societății „Solidaritatea funcționarilor inferiori din Craiova”, 1 iul.-
15 oct. 1901, săptămânal.
47. „Tiriplicu”. Ziar umoristic al amurezaților”, dec. 1902-aug. 1903, săptămânal. Tip. „David J.
Benvenisti”.
48. „Cuvântul Adevărului”, 1902-1909, Râmnicu Vâlcea.
49. „Aurora”. Revistă pentru literatură, știință și artă, 20 mai 1903-29 mart. 1904, bilunar. Este
scoasă în memoria poetului Traian Demetrescu.
50. „Dreptatea”, 4 sept. 1904.
51. „Gazeta săptămânei”. Ziar independent. 26 iul.-16 aug. 1904, săptămânal.
52. „Bufonul”, 16 mai – iun. 1904.
53. „Monitorul”, 5 nov. 1904- 3 aug. 1908, din 17 feb. 1905 la Samitca, apoi din nou la 13 oct.
1907 la Benvenisti.
54. „Curierul alegerilor”, 6 feb. 1905. Apare cu rezultatul fiecărei alegeri din toată țara.
55. „Provincia”. Ziar săptămânal independent, 28 martie 1905-17 apr. 1906, Tip. „David G.
Benvenisti”, „C.M. Georgescu”, „S. Constantinescu”. De la 17 sept. 1905 apare cu numele
„Provincia politică”, iar de la 1 iul. 1912 apare cu titlul de „Provincia literară”.
56. „Curierul Govorei”, ziar orientativ și povățuitor, 1905, un număr.
57. „Provincia”, 28 mart. 1905 – 17 apr. 1906, 1 iul. 1912 – 1919 cu întreruperi.
58. „Freamătul”. Revistă științifică literară. Publicație a Societății „Ion Heliade Rădulescu”, 1
mart.-15 mai 1906; 5 martie 1907, lunar (total 4 numere).
59. „Informatorul comercial şi industrial”, 15 dec. 1907 – 28 feb. 1914, director propietar
Grigore D. Gabrielescu, la 30 nov. 1913 se tipărea la Bucureşti. Tipografia „Fulgerul”, „David J.
Benvenisti, succesor.
60. „Presa liberă”. Organ independent săptămânal, 27 mai-21 oct. 1907. Tip. „Fulgerul”, „David
J. Benvenisti”, „Fulgerul”, „N.I. Macavei”.
61. „Viitorul”, ziar independent, Drăgășani, 12 aug. 190722.
62. „Timpul”. Organ conservator, 17 feb.-6 iul. 1908; 15 sept. 1908; 15 feb.-19 apr. 1909; 22
ian.-24 iun. 1912; 2 sept. 1912-2 ian. 1913; 17 ian.-31 mai 1914; 12 mart. – 10 mai 1916.
Subdirecțiunea Clubului conservator din Craiova. Tip. „Fulgerul”, „I. Samitca și D. Baraș”, David
J. Benvenisti”, „Viitorul”, „I. Covu-Anton”, „Ramuri”.
63. „Ecoul presei”, 1 sept. 1908-15 ian. 1909, 26 mart.-24 apr. 1911, bilunară. De la 1 nov. 1908
apare la București.
64. „Craiova conservatoare”, 4 ian.-sept. 1909.
65. „Junimea”. Revistă literară lunară, 1 mai 1909 sub îngrijirea lui N.I. Popilian.
66. „Lupta”. Ziar independent. 2 apr. 1910-19 iun. 1911. Apare în fiecare zi de lucru. Tip.
„David J. Benvenisti”, „Lumina poporului”, iar de la 17 aug. 1910 Tip. „N.I. Macavei”.
67. . „Presa”. Organ politic, 1 sept.-9 oct. 1911. Apare în fiecare zi de lucru. Tip. „David J.
Benvenisti”, p. 381, nr. 628.
68. „Lumina”, 22 aug.-5 sept. 1912, săptămânal.
69. „Jurnal de amiază. Politic, teatral, sportiv, ilustrat. București, apoi Craiova. 20-28 sept.
1912; 7 apr. – 19 iul. 1913. Tip. „Cultura”, „Rudolf Nerșcovici, succesorul”, Institutul de arte
grafice „David J. Benvenisti”, „N.I. Macavei”.
70. „Vremea”, 22 ian. 1912; 12 mai 1914. Tipografia „N.I. Macavei”, David J. Benvenisti”.
71. „Polemica”, 1913, de la 15 dec. la Buc., apoi în 1914 la altă tipografie.
72. „Politica”. Organ independent, politic, economic și cultural, 14 nov. 1913-22 feb. 1914. Tip.
„Fulgerul”, „Viitorul”, „N.I. Macavei”, „David J. Benvenisti”.
22
Petria, 2001, p. 25, nr. 9; p. 52, nr. 32; p. 54, nr. 36-37, p. 220, nr. 20.
327
73. „Adevăr-Dreptate”, 13 nov. 1913. De la 7 apr. la 14 mai 1914 tipografia Rudolf Menscovici,
sucesorul Institutului de Arte Grafice David I. Benvenisti, de la 29 iun. 1913 preia Tipografia N.I.
Macavei.
74. „Jurnalul”, 7 apr. 1913.
75. „Meseriaşul”. Ziar independent, 20 feb.-17 mart. 1913, de la 1 apr. se mută la Buc., apoi la
Tipografia „N. I. Macavei”.
76. „Libertatea”, 17 ian. 1913-21 mai 1914, de la 29 ian.-7 feb. 1913 la Tipografia Rudolf
Herşcovici sucsesorul, Buc., apoi alte tipografii.
77. „Politica”. Organ independent. 30 ian.-8 feb. 1914; 30 mai 1915, săptămânal. Tip.
„Viitorul”, „I. Covu-Anton”, „David I. Benvenisti”.
78. „Progresul”. Organ independent. 27 ian.-11 feb.; 2 iul.-23 dec. 1914; 22 martie-14 mai 1915,
Tip. „N.I. Macavei”, „David J. Benvenisti”, „Tache Pavlovici”, N.I. Macavei”.
79. „Avantgarda”. Organ cotidian al opieniei publice Craiova. De la 13 nov. 1918 apare la
București, la Craiova apare la 26 apr. 1914 – 6 aug. 1916.
80. „Cri D’Alarme”, 2 iun.-22 iul. 1915, 2 nr., redactor şef George Lungulescu, fiul preotului
Dumitru Lungulescu, ziarist la „Universul” și secretar al Ligii Antirevizioniste, erou în Primul
Război Mondial, prieten cu Constantin Brâncuși și cu Nicolae al Lupului (Nicolae Popescu), scriitor
craiovean, n. Brădiceni-Gorj, secretarul dr. Charles Laugiere, fondatorul rev. „Arhivele Olteniei”.
81. „Protestarea”. Ziar săptămânal independent, 6 sept. 1915-8 iul. 1916, 1919-1921, Tip.
„David J. Benvenisti”, „Ramuri”, „Sache Pavlovici”. Reapare la 26 feb. 1909.
Întemeietorul firmei tipografice „Filip Lazar” s-a născut în anul 1832 fiind tatăl lui Moisi (n.
1867), Samson (n. 1871) și Joseph Lazar (n. 1875), care s-au ocupat tot cu activitatea tipografică și
comerțul23.
După Războiul de Independență Filip Lazar vindea postavuri de la fabrica lui Mihail Lazar
din Pitești24.
La sfârşitul secolului al XIX-lea librăria Filip Lazar se afla la colţul de la Răscruciul Mare,
adică la intersecția dintre str. Madona Dudu și Calea Unirii, un fel de km 0 al Craiovei istorice.
Antetul firmei sale era LIBRĂRIA CENTRALĂ FILIP LAZAR FIU – TIPOGRAFIE, CĂRŢI,
PAPETĂRIE, LEGĂTĂRIE, MUZICĂ25.
Atelierele tipografice ale lui Filip Lazar se aflau pe str. Lipscani26. Filip Lazar, la fel ca și
familiile tipografilor Samitca și Benvenisti, a donat diverse cărți școlilor din Craiova și din satele
oltene pentru bibliotecile acestora sau pentru premierea elevilor merituoși la sfârșitul anului școlar,
ca premii. Dăm mai jos următorul document:
1873, iunie 23, Craiova. Adresă de mulțumire către Filip Lazăr și frații Ralian și Samuel
Samitca pentru donația a 343 cărți pentru premiile școlare de sfârșit de an școlar.
PUBLICAȚII ADMINISTRATIVE
Prefectura Districtului Doljiu
Mulțumire publică
D-nii librari Filip Lazar, Ralian și Samuel Samitca din acest oraș oferind și depunând la
Comitetu Permanent trei sute patruzeci și trei volume cărți, însă D-nu Lazar una sută și d-ni Samitca
două sute patruzeci și trei spre a se distribui elevilor din școala normală și de meserii, precum și
elevilor din școalele rurale la împărțirea premiilor anul curent.
23
SJAN Dolj, reg. str. civ. Craiova, dos. nr. 4/1867; dos. nr. 1/1869; dos. nr. 4/1870; dos. nr. 1/1871; dos. nr. 6/1872;
dos. nr. 1/1875.
24
„Gazeta Craiovei”, nr. 122/1883 din 19 oct., p. 7.
25
SJAN Dolj, Fond Madona Dudu, dos. 9/1893, f. 93.
26
Nicolescu et al., 2015.
328
Prefectura aduce prin această publică mulțumire din partea Comitetului Permanent. Nr.
8258, an 1873 Iunie 2227.
Ca și confrații săi în editarea unor lucrări, Filip Lazar n-a ținut cont de conținutul acestora
(unele cu caracter antisemit). De asemenea, a avut relații excelente de colaborare cu episcopii
Râmnicului și slujitorii Bisericii Ortodoxe Române.
În anul 1880 Filip Lazăr a luat iniţiativa, cu binecuvântarea episcopului Râmnicului
Atanasie Stoenescu (episcop al Râmnicului Noul Severin în anii 1873-1880) să tipărească cele 12
minee care să fie distribuite cu numeroase facilităţi şi la un preţ onorabil, scrise pe o hârtie groasă,
utilizând o limbă literară existentă atunci. Aceste minee urmau să fie distribuite prin intermediul
protopopului de Dolj, Ştefan Amzulescu, care la rândul său apela la credincioşi şi la preoţii de la
bisericile din judeţ28.
În urma apelului s-au abonat printre alţii preoţii Petre Marinescu din Scaeşti, G. Marinescu
din Padea, Gheorghe Popescu din Rojiste, I. P. Moţăţeanu din Moţăţei, credincioşi din Măceşu de
Sus29.
1880 după martie Craiova. Document referitor la tipărirea celor 12 Minee şi a Liturghierului
de către librarul şi tipograful Filip Lazăr din Craiova.
APELU
Sub – notatul editoru alu mai multori cărţi Bisericeşti, văzând lipsa de Minee în ţară şi
preţuri enorme în care se vând de către aceia care mai au căte-va din celle vechi şi după îndemnu
Prea Sânţiei Salle răp. Părintele Episcop allu Eparchiei Râmnicu Noul Severin D.D. Athanasie, care
a dorit a vedea cărţile Bisericeşci retipărite cu litere străbune şi cu o limbă nouă corectă, şi cu
consimţământu şi bine-cuvântarea Prea Sânţiei salle Părintelui locot. Episcop D.D. Theodorit
Craioveanu, m-am decis a tipări cu bine- cuvântare a Prea Sânţiei lor, Mineeele (Lunarele)
Bisericeşci în 12 volume cu litere române, modelul aci văzut, pe hârtie bună groasă cu lustru,
frumos tipărit şi în preţul destul de modest de 10 lei volumul legat cu pele şi cu pânză pe blane.
Rog dară pe toţi D-nii Epitropi de Biserici, Preuţi şi particulari care voesc a face ofertă unei
assemene cărţi folositoare, să se aleage la această carte, folosind numai 10 lei înainte şi la primirea
fiecărui volum câte 10 lei, încât volumul cel din urmă – l va primi fără plată spre achitarea banilor
daţi anticipand-o.
Cu acest mod fie-care Preut de la biserica cea mai neavută, având chiar 100 enoriaşi, cerând
de la fiecare numai câte 10 bani, şi poate procura cu înlesnire aceste cărţi.
Dăci că toţi creştinii care voesc prosperitate bisericii române, se for grăbi a se abona la
această indispensabilă carte bisericească, chiar şi aceia care au cărţi vechi.
Numele D-lor clienţi se vor tipări la finele cărţilor pentru eternal pomenire. Listele de
abonament la Craiova sunt la sub-semnatul şi Părintele Ştefan Amzulescu Protopopu judeţului
Dolju. În judeţe la Părinţii Protoerei ai judeţelor respective, şi în comune la toţi Preuţii Eparhiei.
Asemenea s-au pus sub Pressa şi Litrurghia Bisericească tot cu litere străbune. Bine corectaţi
şi bine tipăriţi, cu bine cuvântarea, Prea Sfinţiei Sale Părintelui Locot. Episcop al Eparhiei Râmnicu
Noul Severin D.D. Theodorit Craioveanu.
Cu tot reaspectul
Philip Lazar
Librar – tipograph
Craiova-Typ. Philip Lazar30.
27
28
SJAN Dolj, fond Protoieria Dolj, dos. 1/1880, f. 111.
29
SJAN Dolj, f. 112 şi următoarele, f. 124.
30
SJAN Dolj, f. 111.
329
Listă periodice tipărite de Tipografia Filip Lazăr – Craiova

1. „Electorul Craiovei”. Gazetă de ocasiune pentru alegeri, 25 dec. 1873-28 mai 1877. Număr
unic.
2. „Curierul instrucţiunei”, 1876-1877 și 1 nov. 1887-25 mai 1890. De la 1 nov. 1887 apare cu
subtitlu „Revista corpului învățătoresc primar-rural din județul Dol-Jiu”. Apare la ocasiuni.
3. „Presintele şi viitorul Românilor”, 1880
4. „Coroana României”, 1881.
5. „Şcoala rurală”, 23 iul. 1883 – 1 sept. 1887.
6. „Amicul poporului”, 29 sept. 1885- 16 dec. 1886, de la 1 apr. 1885 s-a numit „Gazeta
Olteniei”, bisăptămânal. De la 10 mart. 1885 săptămânal; de la 24 mart. 1885 Tip. „Frații
Benvenisti”.
7. Calendarul „Dorul olteanului”, 1887.
8. „Dorința meseriaşului”, foae săptămânală, 14 dec. 1887.
9. „Nepărtinirea”. Ziar săptămânal. 30 martie 1889.
10. „Binele comun”, 1889.
11. „Ţeara liberă”. Ziar liberal-democrat, 28 sept.-11 nov. 1889. Tip. „Filip Lazar”. „Asociaților
români”.
12. „Gârbaciul”. Gazetă conservatoare-polițienească, 26 oct.-25 nov. 1889. Tip. „Asociaților
români, Philip Lazăr”.
13. Calendarul Librăriei „Filip Lazăr”, 1890.
14. „Progresiştii”. Organul grupului junimist din Craiova. 3-9 apr. 1891, 2 numere.
15. „Revista Librăriei Centrale Filip Lazăr”, nov. 1891.
16. „Revista şcoalei rurale”, 1 oct. 1891-30 ian. 1893; 1 iun. 1897. Tip. „Filip Lazăr”.
17. „Independentul”, 23 iun. 1893- 20 feb. 1894, din 1894 „Independentul oltean”, iar de la 23
ian. 1894 este editor Samitca, săptămânal. Tip română „Philip Lazar Comp”, „David J. Benvenisti”,
„Naținala Ralian și Ignat Samitca”31.
18. „Cafeul chantant”, august 1894.
19. „Păleața”. Ziar umoristic ilustrat, aug. 1894, 1 pe săptămână. Tip. „Philip Lazar & Cop.”,
„N.I. Macavei”.
20. „Jurnalul ilustrat”, 1896.
21. „Calendar pe 1898 al Basarului librăriei Gherman P. Lazar.
22. „Anunţătorul”. Foae de publicațiuni, 14 mart. 1899, ziar de reclame.
23. „Junimea”, 1899-1901.
24. „Cumpăna”, organ conservator bisăptămânal, 7-21 mai 1900.
25. „Gazeta Adevărului”, 25 aug.- 18 sept. 190232.
Cercetările noastre asupra lui Anton Covu sunt aproape în faza de început. Astfel în
registrele de stare civilă am întâlnit o singură situație în care un oarecare „Covu Iontov zis Anton”,
deci posibil fiul editorului, s-a născut la Turnu Severin în anul 1883 și locuia pe str. Kogălniceanu,
nr. 333, adică acolo unde se afla centrul de desfacere al editurii amintite mai sus.
Listă periodice tipărite de Tipografia „Viitorul” – I. Covu-Anton – Craiova

1. „Tribuna”. 9 dec. 1898-15 iun. 1908; 9 mart.-30 iun. 1911; 1 ian.-29 iun. 1912; 25 oct.-10
nov. 1912; 16 ian.-8 iun. 1914; 6 dec. 1918-1920. Tip. „Naținală-Ralian și Ignat Samitca”, I.
Samitca și D. Baraș”, „Sache Pavlovici”, „Lumina poporului”, „David J. Benvenisti S-sor”,
„Viitorul și Covu-Anton”, „Benvenisti”.
31
SJAN Dolj, Fond studii, articole, monografii, dos. nr. 45 – publicaţii periodice apărute în Craiova 1838-1944., f. 83,
96-97, 108, 114, 139, 140, 149-151, 175, 184, 185, 201.
32
SJAN Dolj, dos. nr. 46, f. 4, 25, 41, 45, 47, 82.
33
SJAN Dolj, reg. st. civ. Craiova, dos. nr. 5/1910, căsătorii, nr. 181.
330
2. „Timpul”. Organ conservator. 17 feb.-6 iul. 1908; 15 sept. 1908; 15 feb.-19 apr. 1909; 22
ian.-24 iun. 1912; 2 sept. 1912-2 ian. 19013; 17 ian. 1914-31 mai 1914; 12 mart.-10 mai 1916. Tip.
„Fulgerul”, „Samitca”, „I. Samitca și D. Baraș”, „David J. Benvenisti”, „Viitorul”, „I. Covul-
Anton”, „Ramuri”.
3. „Liberalul”. Organ al clubului național liberal. 30 mart. 1908-27 iun. 1914. Tip. „Samitca”,
„I. Samitca și D. Baraș”, „N.I. Macavei”, „Viitorul”, „Ramuri”.
4. „Doljiul”. 27 apr. 1908-2 feb. 1913; 1924-1926. Tip. „V.I. Macavei”, „Fane
Constantinescu”, „Viitorul”.
5. „Democrația”. Revistă politică, economică și literară, 17 mai 1908 – 26 oct. 2009; 5 dec.
1911; 1-20 ian. 1912; 15 aug.-15 oct. 1913. Tipografia „Sache Pavlovici, Viitorul, I. Covu-Anton”.
6. „Vremea”. 22 ian. 1912; 12 mai 1914. Tip. „David Benvenisti, „Viitorul”, „I. Covu-Anton”.
7. „Justiția”. Revistă de drept, 1 feb.-1 iun. 1912. Tipografia „Fulgerul”, „Viitorul”.
8. „Campania”, 4 oct. 1912-17 mai 1914.
9. „Cercul juristic”, ian.-iun. 1913.
10. „Libertatea”. 17 ian. 1913-21 mai 1914; 6 dec. 1914. Tip. „Rudolf Herșcovici succesorul”,
„D.J. Benvenisti”, „Viitorul”.
11. „Politica”, 30 ian. – 8 feb. 1914, săptămânal. Tip. „Viitorul”, „I. Covu-Anton”, „David I.
Benvenisti”.
12. „Jalba satelor”. 9 mart. și 6 apr. 1914. Tip. „Viitorul”, „I. Covu-Anton”.
13. „Realitatea”. 2 apr.-24 iun. 1914. Tip. „Viitorul”, „I. Covu-Anton”.
14. „Ultima oră”. Ziar monden, 1915. Tip. „Viitorul”, „I. Covu-Anton”.
15. „Curentul”, 18 ian. – 27 feb. 1915 , săptămânal. Tip. „Viitorul” „I. Covu- Anton”.
16. „Oltenia”. 5 feb. - 22 mart. 1915. Tip. „Viitorul”, „I. Covu-Anton”, „Fulgerul”.
17. „Vulturul Alb”. 7 mart.-10 aug. 1915, săptămânal. Tip. „Viitorul”, „I Covu-Anton”, „David
J. Benvenisti”, „Fulgerul”.
Periodice ale comunității evreiești din Craiova

1. Dare de seamă asupra administrațiunei comunității și gestiunei financiare …. Epitropia
Comunității israelite române de rit occidental din Craiova. 1899/1910
2. „Emigrantul fix Craiova”. Ziar al grupului fix 40, iun. 1900. Publicat de emigranții evrei.
3. „Lumea israelită”. Revistă pentru cultura poporului evreu, oct. 1902-sept. 1903, o dată pe lună,
redactor S. Grosman, din 1904, reapare la București.
1. 1873, reclamă.
Tipografia Naționale T. Macinca și Samitca aveau spre vânzare: Doctorul poporului sau Convorbiri
familiare asupra higenei, traduse de D-l Demetriade cu o prefață de dr. Romaneanu; Miltiade Tzoni
– Plaza Reflecțiunii critice asupa stării actuale a țărei.
”Gazeta Craiovei”, nr. 36/1873 din 1 iulie, p. 4.
La Craiova mai funcționau și tipografiile „George Albeanu și tovarășii”, „Rudolf
Herșcovici” și „Friedrich Werbaum”
Am socotit că este necesar să enumerăm și câțiva membri ai comunității evreiești din
Craiova care aveau preocupări în același domeniu:
1. Iosif Aftalion, n. 1870, legător de cărţi, tipograf, f. prot., căs. cu Beia, n. 1875, dom. str. Madona
Dudu, nr. 54, 57, fiica Blanca, n. 10 aug. 1900, renunțat la cet. rom., decret nr. 406/13. 07. 1964;
fiica Naftali, n. 3 mar. – dec. 24 nov. 1903, fiica Luna, n. 30 sept. 1906, renunţat la cetăţenia
română la 4 iunie 1964 – dos. 1/1903, născ. p. 211– dos. 3/1900, născ., f. 26 – dos. 10/1903, dec.,
p.1 – dos. 3/1906, f. 166v.
2. Johan Loschek, n. 1845, mașinist la tipografie, căs. cu Paulina, n. 1847, dom. str. Municipalității,
sub. Sf. Ilie – dos. nr. 15/1870, f. 15.
331
3. Moritz Weiner, n. 1869, tipograf, protecţie austro-ungară, căs. cu Iulia, n. 1874, dom. str.
Abatoru, nr. 4, sub. Sf. Dumitru, fiul Sandor, n. 16 sept. 1906, str. Primăverii, nr. 24, fiica Lina, n.
31 ian. 1910– dos. 3/1906, născ., f. 55v. – dos. 1/1910, născ.
În concluzie se poate afirma cu argumente solide că aproape întreaga presă tipărită la
Craiova și o bună parte în Oltenia se realiza prin intermediul unor tipografii ai căror proprietari
făceau parte din comunitatea evreilor pământeni de rit spaniol, care a avut un rol fundamental în
dezvoltarea pe lângă celelalte tipărituri, a publicisticii românești, dar și realizarea de afișe, felicitări,
invitații la nuntă, logodnă, circumcizie, cărți de vizită, etc34. Editorialele întâlnite în presa amintită
și semnate de membri ai comunității evreiești din Craiova se remarcă prin corectitudine în redarea
faptelor, spirit de observație, previziuni politice confirmate, dar și printr-o iubire sinceră față de
România și de poporul român și idealurile sale.
BIBLIOGRAFIE
Barbu, P.-E. 2012. Notele memorialistice ale profesorului Ilie Constantinescu. Craiova:
Alma.
Firan, F. 1976. Presa literară craioveană. Craiova: Scrisul Românesc.
„Gazeta Craiovei”, nr. 63/1865; nr. 55/1872; nr. 66/1872; nr. 35/1873; nr. 45/1874,
supliment; nr. 57/1877; nr. 100/1882; nr. 122/1883; nr. 147/1883.
Nicolescu, C., Ciobotea, D., Cojocaru, E. Stoica, O. 2015. Din istoria instituției Poliției în
județul Dolj. II. 1878-1918. Craiova: MJM.
Petria, P. 2001. Pagini din istoria presei scrise vâlcene. Râmnicu Vâlcea: CONPHYS.
SJAN Dolj: Fond Studii, Articole, Monografii; Fond Liceul „Carol I” Craiova; Fond
Madona Dudu; Fond Protoieria Dolj; Fond Primăria Craiovei, Registrul Stării Civile; Fond Primăria
Craiovei, Serviciul Administrativ.
ABREVIERI
SJAN Dolj: Serviciul Județean al Arhivelor Naționale, Dolj.
34
Vezi unele aspecte pe larg la Barbu, 2012, pp. 184-196, 198-199, 204, 207, etc.
332
OCUPAȚIA GERMANĂ A CRAIOVEI (1916-1918) REFLECTATĂ

ÎNTR-UN DOCUMENT DIN CADRUL COLECȚIILOR MUZEULUI OLTENIEI
Cristian-Iulian Ceacîru*
Rezumat: În acest articol este prezentat un document din cadrul colecțiilor Muzeului Olteniei, referitor la
instaurarea ocupației germane a orașului Craiova și la abuzurile făcute de ocupanți. Redactat de către un martor
ocular al desfășurării evenimentelor, G. D. Pencioiu, documentul reprezintă o prețioasă sursă istorică. În el sunt
prezentate circumstanțele intrării trupelor germane în localitate, numele unor comandanți militari inamici,
precum și modul în care aceștia și-au exercitat puterea, în dauna populației civile. Documentului i se face o
corelare cu surse istorice, în vederea unei reconstituiri cât mai fidele a celor întâmplate în perioada respectivă.
Abstract: This article presents a document from the collections of the Oltenia Museum, regarding the
establishment of the German occupation of the city of Craiova and the abuses committed by the occupants.
Written by an eyewitness to the events, G. D. Pencioiu, the document is a valuable historical source. It presents
the circumstances of the entry of German troops into the locality, the names of enemy military commanders, as
well as how they exercised their power, to the detriment of the civilian population. The document is correlated
with historical sources in order to reconstruct as accurately as possible what happened during that period.
Cuvinte cheie: Primul Război Mondial, Craiova, ocupația germană, abuzuri, document olograf.
Key-words: World War One, Craiova, German occupation, abuses, handwritten document.
Având drept ideal realizarea marii Uniri, la data de 14/27 august 1914, România a intrat în
vâltoarea Primului Război Mondial. Deși, inițial victorioasă în Transilvania, armata română a fost
nevoită să cedeze din teritoriu, în fața superiorității în tehnică și experiență de luptă a trupelor inamice.
Din toamna anului 1916, timp de doi ani, o parte însemnată a teritoriului românesc s-a aflat sub ocupația
Puterilor Centrale. Craiova, asemenea atâtor localități românești, a cunoscut greutățile unui aspru regim
de administrație militară inamică. Despre contextul intrării trupelor germane în oraș și a abuzurilor la
care au fost supuși craiovenii în perioada primei conflagrații mondiale, informații interesante există într-
un manuscris aflat în cadrul colecțiilor Muzeului Olteniei. (Anexa I)
Documentul olograf compus din patru pagini, a fost donat muzeului de către arhitectul
craiovean Nicolae Pencioiu în cursul anului 1975, ca urmare a depistării sale de către muzeograful
Toma Rădulescu. Foarte interesante sunt două adnotații de pe acesta. Astfel, pe prima pagină, în
partea din stânga sus, cu o grafie diferită față de cea a textului originar se află scris „ 973 VIII.8 –
Raport-anonim cum s-a purtat nemți în ocupație jud. Dolj și Craiova”. Pe ultima pagină, pe partea
laterală stângă, se află o notă realizată chiar de donator, Nicolae Pencioiu. Conținutul acesteia este
„Nota este scrisă de tatăl meu G.D. Pencioiu1. În timp o situez între anii 1919-1920. Dețin „Nota”
de la avocatul D. Passalega, care la rândul Dsale, a primit-o de la dr. Niculin. Nu cunosc cui
aparține adnotarea din 8. III. 1973, prima pagină, colțul superior stânga. Nicolae Pencioiu.
Nu se poate deci afla, cine a scris adnotarea de pe prima pagină a documentului. Se știe însă
intervalul temporar în care a fost realizat și, cel mai important, cine l-a redactat, G. D. Pencioiu.
Acesta a fost membru al comisiei administrative comunale craiovene în timpul ocupației germane a
orașului, deci poate fi considerat o sursă istorică de cea mai mare importanță, fiind martor ocular al
evenimentelor din respectiva perioadă. De remarcat sunt similitudinile cu un alt document aflat în
* Doctorand, Muzeul Olteniei Craiova, e-mail: iulianc01@gmail.com.

1
Grigore D. Pencioiu (1868-1936) avocat în baroul craiovean (din 1899) și om de litere. A colaborat cu Traian
Demetrescu, editând împreună publicația Revista olteană. A publicat de asemenea în revistele Lumea științifică și
literară, Ramuri, Evenimentul literar etc. (http://aman.ro/betawp/wp-http://aman.ro/betawp/wp-
content/uploads/personalitati/P/pencioiu%20grigore.pdf, accesat la 31.08.2020).
333
CEACÎRU Cristian-Iulian
fondurile SJAN Dolj. Este vorba de un raport amplu despre ocupația germană înaintat în februarie
1919 , de către prefectul de Dolj, Paul St. Demetrescu, către Ministerul de Interne2. În acest raport
se regăsesc aproape identic unele fraze din documentul aflat în colecțiile Muzeului Olteniei. Putem
presupune că G. D. Pencioiu ți-a adus contribuția la redactarea respectivului raport, fiind cel mai în
măsură să redea cu mare acuratețe atmosfera perioadei ocupației.
Documentul începe cu relatarea momentului în care, în localul Prefecturii Poliției Craiova,
s-a constituit o comisie administrativă comunală3 care să reprezinte interesele urbei. Autorul are o
exprimare dură față de evacuarea autorităților locale, de altfel legală, menționând că orașul „fusese
abandonat de consiliul local cu Primarul ei”. În continuare este prezentat contextul în care a fost
ocupat orașul de către forțele germane, o patrulă comandată de un căpitan fiind în avangarda
acestora. Respectivul ofițer a avut o primă întrevedere cu notabilitățile locale, promițându-le că ,,
din ordinul Împăratului, țara va fi cu totul menajată, că nu se vor impune contribuții de război4, că
tot ce se va lua va fi plătit cu bani gata”. Până la sfârșitul zilei, cea mai mare parte a trupelor
germane, având în frunte pe generalul Schmidt von Knohelsdorff5 ( în textul din document „ von
Knobelsdorf”), intraseră deja în oraș. Autorul nu menționează care a fost atitudinea populației civile
față de ocupanți, dar în nici un caz nu se poate să fi fost una de supunere entuziastă așa cum este
menționat într-o lucrare de propagandă germană din epocă6. Se precizează în schimb, că în noaptea
ce a urmat mai multe localuri din oraș au fost sparte.
O informație interesantă dată de autor este relatarea faptului că, a doua zi după ocupație, un
ofițer superior german a cerut imperativ comisiei administrative comunale nu mai puțin de „1000
de perechi de ghete cu șnur”. La obiecțiile realiste ale membrilor comisiei, ofițerul a trecut la
amenințări iar în cele din urmă, cu multă greutate, s-au strâns din oraș 750 perechi de ghete,
problema soluționându-se astfel7.
În continuare, în manuscris, este reliefată personalitatea maiorului Schwabe, „ șiretul
african8”, conducător pentru o vreme al administrației militare germane locale. La primul contact
cu notabilitățile craiovene acesta a declarat nici mai mult, nici mai puțin că: „ am pentru poporul
român cel mai profund dispreț, afară de adepții lui Carp și Marghiloman”. Instalat în luxosul palat
Vorvoreanu, ofițerul german și colegii săi au transformat imobilul „ în cuib de orgii și desfrâu”.
Savuroasă este relatarea autorului referitoare la aducerea în sala de recepții a palatului a unei
bivolițe, și apoi chiar a unei … cămile, alături de care s-au fotografiat toți ofițerii. Deși este puțin
probabil, se menționează că, datorită acestui comportament, în final maiorul Scwabe a fost înlocuit
de la conducere, auzindu-se până în capitala Germaniei de chefurile sale.
2
SJAN Dolj, Fond Prefectura Dolj dos. 92/1919, f. 300-308 apud Deaconu, 1988, pp. 219-230.
3
Componența comisiei era următoarea: C. Poenaru (procuror general); G.D. Pencioiu, A.Gancea, D.Angelescu
(avocați); I. Ionescu, R. Mendel, M. Beligrădeanu (comercianți); D. Polichron (magistrat).
4
În realitate, în timpul ocupației germane, populației i-au fost impuse contribuții de război de amploare, de ordinul
zecilor de milioane de lei.
5
Generalul Schmidt von Knohelsdorff era în momentul ocupării Craiovei comandantul Diviziei 41 infanterie, care la
rândul său făcea parte din Corpul 54 de Armată german.
6
„ Si printre soldățimea noastră care umple toate prăvăliile […] se amestecă băștinașii cu o supunere mlădioasă,
dezgustătoare. Se văd pe stradă și femei și multe încă. Și toți vorbesc nemțește, silindu-ne să admirăm talentul
extraordinar ce îl au la limbi. Acum cinci zile nu știau decât românește și franțuzește.” (Rosner, 1917, p. 88) . Există
însă și relatări ale martorilor oculari germani mult mai apropiate de realitate: „Însă multe doamne în vârstă plâng. De
ce? Pentru că îi văd în noi pe dușmanii din cale-afară de puternici ai soților, fiilor și fraților lor, mă gândesc”
(Velburg, 2018, p.40).
7
Era o practică des întâlnită a comandanților militari germani, după ce ocupau un oraș românesc. Astfel, lui Emil
Petrescu, primarul Bucureștiului, i s-a cerut de către colonelul german Kleve, nu mai puțin de „o pâine pe zi, jumătate
de litru de vin, cafea, ceai, orez, zahăr, untură și câte altele..” (Alimăneșteanu, 2017, p. 14).
8
Cel mai probabil numit „șiretul african” pentru că făcuse parte din trupele coloniale germane din Africa
(Schutztruppe). Acestea aveau scopul de a apăra coloniile germane de pe continentul african (Togo, Camerun, Namibia,
Africa Germană de Est), fiind înființate în anii 1890. (de Quesada, 2013, p. 4).
334
Într-un ton sobru sunt enumerate caracteristicile de bază ale administrației militare germane
din Craiova, aceasta axându-se pe „1º/ secătuirea tuturor veniturilor comunale 2º/ pe stoarcere de
bani sub toate formele 3º/ pe jignirea demnității naționale”. G. D. Pencioiu dă exemple concrete
despre toate aceste aspecte. Astfel, ocupanții au instituit un așa numit serviciu al celor condamnați
la muncă forțată. Craiovenii, erau luați de la propriile domicilii fără nici o formă legală, erau duși la
închisoare și folosiți la diferite munci , în funcție de nevoile trupelor de ocupație. Un alt sistem de
spoliere a populație Craiovei, folosit de asemenea pe întreg teritoriul românesc ocupat, a fost acela
al amenzilor date adesea pentru motive neîntemeiate. Maiorul Schwabe se pare că nu a făcut
excepție de la regulă, el personal dând amenzi consistente.
Unul din obiectivele de bază ale administrației militare era exploatarea la maxim a tuturor
resurselor economice. Aspectul acesta este scos în evidență, în document specificându-se că autoritățile
militare germane au confiscat toată făina, care era proprietatea orașului. Ulterior, edililor români li s-a
impus răscumpărarea făinii, din aceasta urmând să fie hrăniți și prizonierii. De asemenea din localitate
au fost colectate forțat articole de lenjerie și îmbrăcăminte care au fost trimise apoi în Germania și
Austro-Ungaria. O serie întreagă de clădiri din Craiova au fost ocupate de trupele germane, fapt care a
cauzat mari greutăți bunei desfășurări a vieții de zi cu zi a cetățenilor.
Sunt menționate și acțiunile prin care ocupanții urmăreau să distrugă pe cât posibil
demnitatea națională, să scadă moralul populației. Proprietarii magazinelor au fost obligați să le țină
deschise în timpul celor mai importante sărbători religioase, iar la venirea în oraș a lui Mackensen
au fost forțați să arboreze drapele germane. Încălcând orice limită a decenței, germanii pur și simplu
au rechiziționat maiestuoasa biserică Sf. Ilie din centrul orașului, aici oficiind serviciul religios un
preot militar german de credință catolică. Cu mare greutate, preotului român i s-a permis să țină
slujbele doar între orele 8-9 dimineața.
Anexa I
973.VIII.8 – Raport anonim – cum s-a purtat nemții în ocupație jud. Dolj și Craiova
Note
Cu o zi înainte de intrarea trupelor germane în Craiova mai multe sute de orășeni s-au
adunat în localul Prefecturii Poliției și au ales prin aclamațiuni – o comisie administrativă
comunală, care să gireze interesele orașului, ce fusese abandonat de consiliul comunal cu Primarul
ei.
A doua zi (8/21 Noiembrie 1918) primele patrule germane au intrat în oraș, pe la orele 9
dimineața. Un căpitan german, care comanda această patrulă, a avut prima întrevedere cu noi, în
localul Prefecturei de Poliție. El ne-a declarat că din ordinul Împăratului, țara va fi cu totul
menajată, că nu se vor pune contribuții de război, că tot ce se va lua va fi plătit cu bani gata și alte
asemenea promisiuni, din care niciuna nu s-a realizat.
Grosul trupelor a intrat după prânz, cu generalul de divizie Schmidt von Kusbeldorf. Deja
din prima noapte s-au spart mai multe cârciumi. Totuși, e drept, că trupele combatante n-au făcut
atâtea stricăciuni, cât au făcut etapele.
A doua zi, s-a prezentat la Primărie, un ofițer superior - al cărui nume nu-l rețin- care ne-a
pretins ca să-i procurăm în timp de o oră 1000 perechi de ghete cu șnur. I-am obiectat că nu
suntem un oraș de producțiune ci de import, în acest articol și că de doi ani ne mai putând importa,
stocul se epuizase.
Totuși adevăratul sistem de stoarcere și exploatare trebuia să înceapă cu așezarea
etapelor. La vreo două săptămâni, după invazie, a venit faimosul maior Schwabe, „ șiretul african”
cum îl porecliseră germanii, care la prima întrevedere ce am avut-o cu el, ne-a ținut un discurs
335
care a început cu fraza: „am pentru poporul român cel mai profund dispreț, afară de adepții lui
Carp și Marghiloman„.
Șiretul african s-a instalat în casele d-nei Vorvoreanu, care a ajuns în curând un cuib de
orgii și de desfrâu. Se pare că faima acestor orgii a ajuns până la Berlin, căci se zice că aceasta ar
fi atras disgrația și înlocuirea lui. E cunoscut în tot orașul, episodul, că la una din aceste orgii a
urcat în sala de recepție de la etajul de sus, o bivoliță, altă dată o cămilă, cu care s-au fotografiat
toți ofițerii.
Sistemul de administrație, inaugurat de Maior Schwabe și continuat de urmașul său era
bazat: 1º/ pe secătuirea tuturor veniturilor comunale, 2º/ pe atragere de bani sub toate formele, 3º/
pe jignirea demnităței orășenilor.
Astfel, citez din memorie, câteva exemple:
1º/ a înființat acel faimos„Zwangsarbeiterabthh [n.n. corect zwangsarbeiterabt] adică secția celor
condamnați la muncă forțată. Fără judecată, fără instrucție oameni erau ridicați de la casele lor,
după simple amenințări, băgați la închisoare, unde li se lipea un număr mare în spinare și erau
purtați astfel cu sentinele prin oraș la diferite corverzi.
2º/ a încasat sume considerabile din amenzi. …………. fără ascultare, fără judecată. Sunt
memorabile acele condamnări care se afișează pe stradă. De ex.: ˂˂Eu, maior Schwabe, condamn
pe Românu X să plătească …… lei amendă, fiind că a fost necuviincios cu o femeie austriacă sau
…germană.
3º/ a pus stăpânire pe făina Județului mai ales de pe la morile care nu erea proprietatea statului și
pe care o luase Comuna, pentru populație. În urmă, ne-a eliberat-o însă a trebuit s-o plătim. Am
făcut în mai multe rânduri, memorii scrise pe care le-am înaintat Comandaturei, dar ele au rămas
fără rezultat.
4º/Cu făina județului, pe care am plătit-o, ne-a impus să hrănim prizonierii.
5º/ a călcat libertatea cultului, silind pe negustorii români să țină deschise magazinele în zilele
celor mai mari sărbători creștinești, deși evreilor li s-a permis să închidă magazinele lor la
sărbătorile evreești.
6º/a silit pe negustori să arboreze drapele germane la venirea în oraș a lui Mackensen
7º/Ne-a impus să adunăm din oraș albituri și îmbrăcăminte, pe care după cum ne-au informat le-a
trimis la populațiile din Austria și Germania.
8º/A pus stăpânire pe biserica Sf. Ilie, unde cu multă greutate ni s-a permis să oficiem serviciul
religios de la 8-9 dimineața. Preotul militar protestant a cerut chiar „ rechiziționarea” bisericei și
păstrez în copie scrisoarea acestui blând apostol al lui Christos.
9º/ În sfârșit, a stors Comuna prin mii de cereri ale căror originale se găsesc în arhiva Primăriei,
în schimb a secătuit veniturile Comunei, rechiziționând abatoarele Comunei și alte clădiri ce-i
aduceau venit.
BIBLIOGRAFIE
Alimăneșteanu, P. 2017. Însemnări din timpul ocupației germane. București: Corint.

Deaconu, L. 1988. Momente din epopeea făuriri statului național unitar român. Craiova:
Scrisul Românesc.
de Ouesada, A. 2013. Imperial German and overseas troops. Oxford: Osprey Publishing
1941.
România în războiul mondial 1916-1918. București: Monitorul Oficial și Imprimeriile
Statului.
Rosner, K. 1917. De la Sibiu la Siret. Impresiunile unui corespondent de războiu. București:
Regele Carol.
Velburg, G. 2018. În spatele frontului. Marele război așa cum l-am văzut eu decembrie
1916- iulie 1918. Însemnările unui soldat german în România ocupată. București: Humanitas.
336
337
338
339
340
REGINA MARIA ÎN VECHI CĂRȚI POȘTALE ILUSTRATE DIN

COLECȚIA MUZEULUI OLTENIEI
Radu Gabriel Dumitrescu*
Rezumat: Muzeele dispun la ora actuală de bogate colecții de carte poștală, multe dintre acestea insuficient
valorificate științific, artistic sau expozițional. Studiul de față se dorește o pledoarie în favoarea cercetării
istorice și cu ajutorul cartofiliei care ne poate oferi satisfacții nebănuite.
La finele anului 2019, Muzeul Olteniei a cumpărat o parte dintr-o importantă colecție de cărți poștale,
constituită în peste jumătate de secol. O pondere semnificativă din lotul achiziționat este deținută de cărțile
poștale cu membrii Familiei Regale a României.
Recenta colecție intrată în patrimoniul Muzeului Olteniei fiind destul de mare și diversă am decis să o
publicăm într-o succesiune de studii tematice, astfel că dedicăm un prim articol cărților poștale care o
înfățișează pe Regina Maria. În studiul de față vom prezenta un număr de 62 de cărți poștale ilustrate din
perioada 1899-1928, care ne-o înfățișează pe Regină în multiple ipostaze: la Palatul Cotroceni, Castelele
Pelișor și Bran, la Balcic, împreună cu Principii și Principesele sau Regele Ferdinand, ori în momente de
mare însemnătate istorică precum Serbările Încoronării de la Alba Iulia din 1922.
Abstract: The Museums currently have rich collections of postcards, many of which are insufficiently used
scientifically, artistically or exhibitionally. The present study is intended to be a plea in favor of historical
research and with the help of cartophilia, which can give us unsuspected satisfactions.
At the end of 2019, the Oltenia Museum bought part of an important collection of postcards, set up in
over half a century. A significant share of the purchased lot is held by postcards with members of the Royal
Family of Romania.
The recent collection entered in the patrimony of the Oltenia Museum being quite large and diverse, we
decided to publish it in a succession of thematic studies, so we dedicate a first article to the postcards
depicting it by Queen Mary. In the present study we will present a number of 62 illustrated postcards from
1899-1928, which depict the Queen in multiple ways: at Cotroceni Palace, Pelișor and Bran Castles, in
Balchik, together with Princes and Princesses or the King Ferdinand, or in moments of great historical
significance such as the Coronation Celebrations in Alba Iulia in 1922.
Cuvinte-cheie: Muzeul Olteniei, Regina Maria, colecție, cărți poștale, atelier fotografic.
Key-words: Museum of Oltenia, Queen Mary, collection, postcards, photographic workshop.
Este foarte greu de alcătuit un catalog atotcuprinzător al cărților poștale ilustrate, comparativ
cu domeniul numismaticii ori filateliei, întrucât vederile sunt emisiuni particulare, ale diverselor
firme, edituri, tipografii, librării, asociații etc. și nu sunt emise de un singur comanditar, adică statul,
care are monopolul absolut asupra emiterii de monede, bancnote, decorații, timbre sau cărți poștale
simple cu marcă fixă. În plus, dacă un stat are câteva mii de tipuri de timbre sau câteva sute de cărți
poștale simple, monede, bancnote ori decorații, tipărite sau bătute, ilustratele editate în orice țară
mai mare depășesc numeric cu mult, ca tipologie, colecțiile amintite anterior, fiind de ordinul
zecilor sau al sutelor de mii. În final, aceasta face aproape imposibilă adunarea lor într-un corpus
complet1. Publicarea sistematică a acestui tip de document poate însă să ofere perspective noi în
privința tematicilor, rarității și realizărilor artistice ori tehnice.
Strămoșul cărții poștale ilustrate este cartea poștală simplă, care în locul ilustrației avea o
parte complet goală, rezervată corespondenței, iar pe cealaltă parte avea obligatoriu tipărită marca
* Doctor, Muzeul Olteniei Craiova, e-mail: rgdumitrescu@mail.com.

1
Mochnács, 2015, p. 2.
341
DUMITRESCU Radu Gabriel
poștală fixă. Prima astfel de carte poștală din lume a apărut în anul 1869, la 1 octombrie, în
Monarhia Austro-Ungară, cu inscripția germană „CORRESPONDENZ-KARTE”2.
După opinia mai multor specialiști în cartofilie se pare că primele vederi cu imagini de hoteluri,
restaurante, stațiuni climaterice sau balneare au apărut prin 1890 mai întâi în Germania, apoi, la scurt
timp, în Austria și Elveția, pe imagine fiind imprimat textul: Gruss aus..., adică Salutări din... .
Timpul, pe lângă faptul că a menținut cartea poștală ca mesager al cuvântului, a transformat-
o și într-un veritabil document de epocă.
Într-o formă concisă cartea poștală ne vorbește despre evenimente, oameni, localități,
rămânând o fereastră deschisă spre lumea istoriei și a culturii. Ilustrata document apropie pasiunea
de cartofil de cercetarea științifică și, în același timp, de artă.
La sfârșitul secolului al XIX-lea erau consemnați la nivel mondial aproximativ 80 de
milioane de colecționari cartofili. În România existau vreo 90 000. Numărul mare de colecționari de
vederi, în acea perioadă, s-a datorat transformării rapide a cărții poștale într-o afacere, librarii
timpului descoperind posibilitatea de a-și face publicitate și de a obține profit prin reproducerea și
punerea în circulație prin vânzare a unor imagini cu priză la public. Vârful în acest bussines l-a
reprezentat perioada anilor 1898-1920.
În perioada interbelică interesul pentru cartea poștală a fost ponderat, dobândind din nou
consistență la jumătatea secolului XX, fără a mai atinge însă amploarea de altădată. Acest interes a
dus la constituirea de colecții și, implicit, la afirmarea cartofiliei ca ramură a filateliei care se ocupă
cu colecționarea, studierea, selecționarea și expunerea după anumite criterii științifice, tematice și
artistice a cărților poștale.
Muzeele dispun la ora actuală de bogate colecții de carte poștală, multe dintre acestea
insuficient valorificate științific, artistic sau expozițional. Studiul de față se dorește o pledoarie în
favoarea cercetării istorice și cu ajutorul cartofiliei care ne poate oferi satisfacții nebănuite3.
La finele anului 2019, Muzeul Olteniei a cumpărat o parte dintr-o importantă colecție de
cărți poștale, constituită în peste jumătate de secol.
O pondere semnificativă din lotul achiziționat este deținută de cărțile poștale cu membrii
Familiei Regale a României. Prin cărțile poștale care-i imortalizează pe aceștia se poate recrea
parțial evoluția Monarhiei din România. Numeroase cărți poștale sunt realizate în ateliere
fotografice celebre ale epocii, din Regatul României, dar și din Imperiul German sau cel Austro-
Ungar. De asemenea, se remarcă multitudinea de ipostaze oficiale, dar și private ale membrilor
Casei Regale, care permit recompunerea unei importante file din istoria modernă și contemporană a
României. Din lotul intrat recent în colecția Muzeului Olteniei sunt de amintit și acele lucrări
fotografice ale Furnizorilor Curții Regale4, unde putem menționa Atelierul lui Franz Mandy5, cel al
lui Alfred Brand6 sau Atelierul „Julietta”, care aparținea familiei Julieta și Adolf Klingsberg 7.
Recentul lot ajuns în patrimoniul muzeului craiovean fiind destul de mare și divers am decis
să îl publicăm într-o succesiune de studii tematice, astfel că dedicăm un prim articol cărților poștale
care o înfățișează de Regina Maria. În rândurile ce urmează vom prezenta, sub forma unui catalog,
un număr de 62 de cărți poștale ilustrate din perioada 1899-1928, care ne-o înfățișează pe Regină în
multiple ipostaze: la Palatul Cotroceni, Castelele Pelișor și Bran, la Balcic, împreună cu Principii și
Principesele sau Regele Ferdinand, ori în momente de mare însemnătate istorică precum Serbările
Încoronării de la Alba Iulia din anul 1922.
2
Mochnács, 2015, p. 3.
3
Mircea, 2011, pp. 368-369.
4
Despre reglementările privind obținerea titlului de „Furnizor al Curții Regale” a se vedea Zamani, 1997, pp. 139-143.
5
Detalii despre acest atelier a se vedea la Ionescu, 2008, p. 51; Georgescu, 2018, p. 188.
6
Ionescu, 2008, p. 47.
7
Detalii despre acest atelier a se vedea la Georgescu, 2018, pp. 188-189.
342
Prin publicarea acestor cărți poștale dorim să contribuim la cunoașterea într-o mai bună
măsură a colecțiilor muzeului nostru de către specialiștii și pasionații de cartofilie, iar acest demers
să reprezinte un imbold pentru studierea și valorificarea științifică a acestui tip de document istoric.
CATALOG
1. Principesa Maria în costumație de bal.

Datare: 1899.
Circulată.
Institutul de Arte Grafice „Carol Göbl”, București.
Carton; litografiere, color.
D = 140 x 90 mm.
Nr. inv. I 56252.
Provenienţă: Colecţia „Ruxanda și Doru Parfenie”, achiziţie 2019.
BIBLIOGRAFIE: Ștefănescu, Dragomir, 2007, p. 111, nr. 289.
2. A.S.R. Principesa Maria cu Principele Carol.

Datare: cca. 1900.
Necirculată.
Editura Ad. Maier & D. Stern, București.
Carton; tipărire, alb-negru.
D = 140 x 90 mm.
Nr. inv. I 56345.
BIBLIOGRAFIE: Ion, 2018b, p. 63.
3. A.S.R. Principesa Maria cu micul Principe și Principese.

Datare: 1900.
Circulată.
Editura Stengel & C., Dresda.
Carton; tipărire, color.
D = 140 x 90 mm.
Nr. inv. I 56251.
BIBLIOGRAFIE: Ștefănescu, Dragomir, 2007, p. 126, nr. 327; Ion, 2018b, p. 63.
4. Altețele Lor Regale Principesa Maria și Prințul Moștenitor Ferdinand la patinaj.

Datare: 1901.
Circulată.
Editura N. Teodorescu, București.
D = 140 x 90 mm.
Nr. inv. I 56211.
5. A.S.R. Principesa Maria cu Prințesa Elisabeta.

Datare: 1901.
Circulată.
D = 140 x 90 mm.
343
Nr. inv. I 56344.

6. A.S.R. Principesa Maria.

Datare: cca. 1903-1905.
Necirculată.
Atelier fotografic Alfred Brand, Sinaia.
D = 140 x 90 mm.
Nr. inv. I 56037.
7. A.S.R. Principesa Maria în uniforma Regimentului 4 Roșiori.

Datare: cca. 1904.
Necirculată.
Editura „Fortuna”, București.
D = 140 x 90 mm.
Nr. inv. I 56317.
BIBLIOGRAFIE: Ștefănescu, Dragomir, 2007, p. 113, nr. 292 (variantă).

Datare: 1905.
Circulată.
D = 140 x 90 mm.
Nr. inv. I 56282.

Datare: 1905.
Circulată.
Editura Stengel & Co., Dresda.
D = 140 x 90 mm.
Nr. inv. I 56285.
10. Altețele Lor Principesa Maria și Principele Carol la Castelul Pelișor.

Datare: cca. 1906.
Necirculată.
Editura „La Principele Nicolae”, București.
D = 140 x 90 mm.
Nr. inv. I 56254.
BIBLIOGRAFIE: Ion, 2018b, p. 70 (variantă).
344
11. A.S. Regală Principesa Maria.

Datare: cca. 1906-1908.
Necirculată.
D = 140 x 90 mm.
Nr. inv. I 56039.
BIBLIOGRAFIE: ***, 2013, p. 60.
12. Principesa Maria a României.

Datare: 1906-1908.
Necirculată.
Editura „W.R.B & Co.”, Viena.
După o pictură a lui Arthur von Ferraris.
D = 140 x 90 mm.
Nr. inv. I 56333.
13. A.S.R. Principesa Maria la Palatul Cotroceni.

Datare: cca. 1907.
Necirculată.
Editura C. Sfetea, București.
D = 140 x 90 mm.
Nr. inv. I 56026.
BIBLIOGRAFIE: Ștefănescu, Dragomir, 2007, p. 226, nr. 578; ***, 2013, p. 195.
14. A.S.R. Principesa Maria a României la Palatul Cotroceni.

Datare: cca. 1907.
Necirculată.
D = 140 x 90 mm.
Nr. inv. I 56341.
BIBLIOGRAFIE: ***, 2013, p. 195, nr. 3.

Datare: cca. 1907.
Necirculată.
D = 140 x 90 mm.
Nr. inv. I 56326.
345

Datare: 1907.
Necirculată.
Editura „A. Gimm”, Gotha.
D = 140 x 90 mm.
Nr. inv. I 56327.
17. A.S.R. Principesa Maria cu Prințesa Elisabeta.

Datare: 1907.
Circulată.
D = 140 x 90 mm.
Nr. inv. I 56343.
18. A.S.R. Principesa Maria cu Prințesa Mignon.

Datare: cca. 1908.
Necirculată.
Editura de artă „Paul Böhm”, München.
Atelier fotografic „Elvira”, München.
Carton; tipărire, fototipie.
D = 140 x 90 mm.
Nr. inv. I 56281.

Datare: cca. 1908.
Necirculată.
D = 140 x 90 mm.
Nr. inv. I 56325.

Datare: cca. 1908.
Necirculată.
D = 140 x 90 mm.
Nr. inv. I 56330.
BIBLIOGRAFIE: Ștefănescu, Dragomir, 2007, p. 109, nr. 284; Ion, 2018b, p. 45.
346
21. Principesa Maria cu Prințul Nicolae.

Datare: 1908.
Circulată.
D = 140 x 90 mm.
Nr. inv. I 56331.
22. Principesa Maria a României cu Prințesa Ileana.

Datare: 1909.
Necirculată.
D = 140 x 90 mm.
Nr. inv. I 56329.
BIBLIOGRAFIE: Iorga, Tîrnă, 2014, p. 135 (variantă).
23. A.S.R. Principesa Maria a României cu Prințesa Ileana.

Datare: 1909.
Necirculată.
D = 140 x 90 mm.
Nr. inv. I 56349.

Datare: 1909.
Necirculată.
D = 140 x 90 mm.
Nr. inv. I 56350.
BIBLIOGRAFIE: Iorga, Tîrnă, 2014, p. 135; Ion, 2018b, p. 73.

Datare: 1909.
Necirculată.
D = 140 x 90 mm.
Nr. inv. I 56351.
347
26. A.S.R. Principesa Maria cu Prințesa Ileana.

Datare: cca. 1910.
Necirculată.
D = 140 x 90 mm.
Nr. inv. I 56342.

Datare: 1910.
Circulată.
Atelier fotografic Julietta, București.
D = 140 x 90 mm.
Nr. inv. I 56031.
28. A.S.R. Principesa Maria în fața comandamentului Regimentului 4 Roșiori.

Datare: 1910.
Circulată.
Editura Socec & Co., București.
Editura Stengel & C., Dresda.
Atelier fotografic Al. Antoniu, București.
D = 140 x 90 mm.
Nr. inv. I 56035.
29. Principesa Maria împreună cu Prințesa Mignon.

Datare: 1910.
Necirculată.
După un pastel al lui Boleslav von Szankovski.
Editura Raphael Tuck & Sons, Londra.
Atelier R. Wagner, München.
D = 140 x 90 mm.
Nr. inv. I 56080.
BIBLIOGRAFIE: Ion, 2018a, p. 257.

Datare: cca. 1914.
Necirculată.
Editura Adolph Maier & D. Stern, București.
D = 140 x 90 mm.
Nr. inv. I 56025.
348

Datare: cca. 1914.
Necirculată.
D = 140 x 90 mm.
Nr. inv. I 56328.

Datare: cca. 1914.
Necirculată.
Atelier fotografic Franz Mandy, București.
D = 140 x 90 mm.
Nr. inv. I 56332.
BIBLIOGRAFIE: Ștefănescu, Dragomir, 2007, p. 118, nr. 304; ***, 2013, p. 66, nr. 1.
33. M.S. Regina Maria.

Datare: cca. 1914.
Necirculată.
Depozitul Universal Jancu Șaraga & Sigmund Schwartz, București.
Carton; litografiere, alb-negru.
D = 140 x 90 mm.
Nr. inv. I 56335.

Datare: cca. 1914.
Necirculată.
D = 140 x 90 mm.
Nr. inv. I 56340.

Datare: 1914.
Circulată.
D = 140 x 90 mm.
Nr. inv. I 56040.
349
36. M.S. Regina Maria împreună cu Principele Mircea și Principesa Ileana.

Datare: cca. 1915.
Necirculată.
D = 140 x 90 mm.
Nr. inv. I 56278.
37. M.S. Regina Maria la Cotroceni.

Datare: 1915.
Circulată.
D = 140 x 90 mm.
Nr. inv. I 56338.
38. Regina Maria cu Principele Nicolae.

Datare: cca. 1916.
Necirculată.
Editura de artă „Frații Moos”, Karlsruhe.
D = 140 x 90 mm.
Nr. inv. I 56284.
39. M.S. Regina Maria pozând alături de un borzoi.

Datare: cca. 1916.
Necirculată.
D = 140 x 90 mm.
Nr. inv. I 56337.

Datare: cca. 1916.
Necirculată.
D = 140 x 90 mm.
Nr. inv. I 56352.
350
41. Regina Maria cu Prințesa Ileana.

Datare: 1916.
Necirculată.
D = 140 x 90 mm.
Nr. inv. I 56255.

Datare: 1916.
Circulată.
D = 140 x 90 mm.
Nr. inv. I 56277.

Datare: cca. 1917.
Necirculată.
D = 140 x 90 mm.
Nr. inv. I 56346.
44. Regina Maria și Principele Mircea.

Datare: post 1919.
Necirculată.
Tipografia „Cartea Românească”
D = 140 x 90 mm.
Nr. inv. I 56102.
45. Regina Maria purtând regaliile încoronării de la Alba Iulia.

Datare: 1922.
Necirculată.
Atelier fotografic Guggenberger Mairovits, Sibiu.
D = 140 x 90 mm.
Nr. inv. I 56041.
351
46. Amintire de la Încoronare 15 octombrie 1922.

Datare: 1922.
Necirculată.
D = 140 x 90 mm.
Nr. inv. I 56047.

Datare: 1922.
Necirculată.
D = 140 x 90 mm.
Nr. inv. I 56048.

Datare: 1922.
Necirculată.
D = 140 x 90 mm.
Nr. inv. I 56049.
49. M.S. Regina Maria în costum popular.

Datare: 1922.
Necirculată.
D = 140 x 90 mm.
Nr. inv. I 56286.

Datare: cca. 19228.
Necirculată.
D = 140 x 90 mm.
Nr. inv. I 56334.
8
Ștefănescu, Dragomir, 2007, p. 209, nr. 536.
352
51. Regele George al II-lea al Greciei cu soția sa Elisabeta, Regele Ferdinand, Regele
Alexandru I al Serbiei cu Regina Maria a Serbiei, Regina Maria a României și Principesa
Ileana la Sinaia.
Datare: 1922.
Necirculată.
D = 140 x 90 mm.
Nr. inv. I 56348.

Datare: 1923.
Circulată.
D = 140 x 90 mm.
Nr. inv. I 56336.
53. M.S. Regina Maria la Castelul Bran.

Datare: 1923.
Necirculată.
Editura Librăriei Socec & Co., București.
D = 140 x 90 mm.
Nr. inv. I 56339.
54. Regina Maria purtând bijuterii cu perle.

Datare: 1925.
Circulată.
D = 140 x 90 mm.
Nr. inv. I 56256.
BIBLIOGRAFIE: ***, 2013, p. 206 (variantă); Ion, 2018b, p. 147.
55. M.S. Regina Maria și A.S.R. Principele Mihai, Moștenitorul Tronului.

Datare: 1925.
Necirculată.
D = 140 x 90 mm.
Nr. inv. I 56121.
BIBLIOGRAFIE: ***, 2013, pp. 152-153.
353
56. Regina Maria la Balcic.

Datare: cca. 1925-1926.
Necirculată.
D = 140 x 90 mm.
Nr. inv. I 56199.
57. M.S. Regina Maria în uniformă de roșiori.

Datare: 1926.
Necirculată.
D = 140 x 90 mm.
Nr. inv. I 56279.
58. M.S. Regina Maria în uniformă de roșiori.

Datare: 1926.
Necirculată.
D = 140 x 90 mm.
Nr. inv. I 56280.
59. M.S. Regina Maria la Castelul Bran.

Datare: 1926.
Circulată.
Institutul de Artă „Rudolf Lauterbach”, Viena.
D = 140 x 90 mm.
Nr. inv. I 56347.
60. M.S. Regina Maria purtând o coroană de argint în stil medieval și o rochie de domniță
valahă ținând în mâini macheta bisericii Curtea de Argeș.
Datare: reeditare după o fotografie din anul 19089.
Necirculată.
Carton; tipărire, sepia.
D = 140 x 90 mm.
Nr. inv. I 56274.
BIBLIOGRAFIE: ***, 2013, pp. 202-203.
9
Ion, 2018b, p. 34.
354
61. M.S. Regina Maria în costum voievodal.

Datare: 192610.
Circulată.
Carton; tipărire, sepia.
D = 140 x 90 mm.
Nr. inv. I 56275.

Datare: 1928.
Circulată.
D = 140 x 90 mm.
Nr. inv. I 56276.
BIBLIOGRAFIE
***, 2013. Maria. Regina..., Muzeul Național de Istorie a României, București.

Georgescu, F. 2018. Bijutieri și fotografi furnizori ai Casei Regale a României. Sfârșitul
secolului al XIX-lea – începutul secolului al XX-lea. MN 30, pp. 183-203.
Ion, N. D. (coord.) 2018a. Maria a României. Portretul unei mari regine. vol. I, Sinaia.
Ion, N. D. (coord.) 2018b. Maria a României. Portretul unei mari regine. vol. II, Sinaia.
Ionescu, A.-S. 2008. Fotografi în România 1840-1940. MN 20, pp. 45-70.
Iorga, F.-L., Tîrnă, M. 2014. Copilărie regală. București: Corint.
Mircea, I. S. 2011. Cartea poștală ilustrată – un promotor al culturii şi istoriei. Sargetia, s.n.,
2, pp. 367-378.
Mochnács, T. R. 2015. Prima carte poștală ilustrată timișoreană. Lecturn 2 (10), pp. 2-4.
Ștefănescu, C., Dragomir, S. N. 2007. Familia Regală în vechi cărți poștale ilustrate.
București: Arvin Press.
Zamani, L. 1997. Furnizori ai Curții Regale din București. BMIM 12, pp. 139-143.
ABREVIERI
BMIM: București. Materiale de Istorie și Muzeografie, Muzeul Municipiului București.

Lecturn: Lecturn, Biblioteca Centrală Universitară „Eugen Todoran”, Timișoara.
MN: Muzeul Național, Muzeul Național de Istorie a României, București.
Sargetia: Sargetia. Acta Musei Devensis, Muzeul Civilizației Dacice și Romane, Deva.
10
Reeditare după o fotografie din anul 1908, a se vedea Ion, 2018b, p. 34.
355
356
4
357
5 6
7
358
359
10
11
360
12
13
361
14
15
362
16 17
18 19
363
20
21
364
22 23
24 25
365
26 27
28
366
29 30
31 32
367
33 34
35
368
36
37
369
38
39
370
40
41 42
371
43 44
46
45
372
47 48
49 50
373
51
52 53
374
54
55
375
56
57 58
376
59 60
61 62
377
MUZEUL REGIONAL DE ARHEOLOGIE DOBROGEA ȘI ÎNCEPUTURILE ȘCOLII

ARHEOLOGICE CONSTĂNȚENE ÎN PERIOADA 1957-1967.
ANII MARILOR DESCOPERIRI
Delia Roxana Cornea∗
Rezumat: În 1957, cu ocazia marcării Bimilenarei nașterii poetului Publius Ovidius Naso, autoritățile
centrale și locale au avut inițiativa reorganizării muzeului constănțean, devenit Muzeul Regional de
Arheologie Dobrogea. Promotorul acestei reorganizări a fost Vasile Canarache, care, bucurându-se de o
relație deosebit de bună cu autoritățile locale comuniste, a creionat un amplu program de valorificare
muzeală a vestigiilor antice descoperite peste tot în Tomis și în Dobrogea și, mai mult, a inițiat începând cu
vara anului 1958, primele cercetări sistematice în vechea așezare pontică.
Tot în anul 1957 avea să fie identificat Ansamblul rupestru de la Basarabi, sit arheologic de excepție ce avea
să deschidă un șir de alte descoperiri deosebit de importante pentru cunoașterea istoriei antice a acestei
zone. Tânăra școală de arheologie constănțeană: Andrei Aricescu, Adrian Rădulescu, E. Dumitrescu, Doina
Galbenu, Marin Perșinaru, Vasile Barbu, Gheorghe Poenaru Bordea, Alexandru Popea, sub conducerea lui
Vasile Canarache, avea să se formeze în decursul unui deceniu - 1957-1967 - , pe care l-am putea numi
deceniul de aur al arheologiei constănțene. Descoperirea Edificiului Roman cu mozaic, a Lentiarion-ului,
dezvelirea zidului târziu de incintă și a porților Tomisului, descoperirea și cercetarea baZilicilor tomitane,
descoperirea Tezaurului de sculpturi de la Tomis, cercetarea a peste 500 de morminte din necropolele
tomitane și altele se înscriu în acest tumultos, dar prolific deceniu al arheologiei constănțene.
Abstract: In 1957, on the occasion of marking the Bimillenary of the birth of the poet Publius Ovidius Naso,
the central and local authorities had the initiative to reorganize the museum in Constanta, which became the
Regional Museum of Archeology Dobrogea. The promoter of this reorganization was Vasile Canarache,
who, enjoying a very good relationship with the local communist authorities, drew up an extensive program
of museum capitalization of ancient remains discovered everywhere in Tomis and Dobrogea and, moreover,
initiated starting with the summer of 1958 the first systematic researches in the old Pontic settlement.
Also in 1957, the Basarabi Cave Ensemble would be identified, an exceptional archaeological site that
would open a series of other discoveries particularly important for knowing the ancient history of this area.
The young school of archeology from Constanta: Andrei Aricescu, Adrian Rădulescu, E. Dumitrescu, Doina
Galbenu, Marin Perșinaru, Vasile Barbu, Gheorghe Poenaru Bordea, Alexandru Popea, under the
leadership of Vasile Canarache, was to be formed within a decade - 1957-1967 -, which we could call the
golden decade of archeology from Constanta. The discovery of the Roman Mosaic Building, the Lentiarion,
the unveiling of the late enclosure wall and the gates of Tomis, the discovery and research of Tomitan
basilicas, the discovery of the Sculptures Thesaurus of Tomis, the research of over 500 tombs in Tomitan
necropolises and others are part of this tumultuous but prolific decade of archeology from Constanta.
Cuvinte-cheie: Muzeul Regional de Arheologie Dobrogea, cercetări arheologice, Tomis, Vasile Canarache,
Adrian Rădulescu.
Keywords: Dobrogea Regional Museum of Archeology, archaeological research, Tomis, Vasile Canarache,
Adrian Rădulescu.
Muzeul Regional de Arheologie Dobrogea și începuturile școlii arheologice constănțene

în perioada 1957-1967
Începuturile cercetărilor arheologice unitar organizate și coordonate în Dobrogea de muzeul

constănțean se situează cândva în cursul anilor 1956-1957, odată cu redeschiderea către vizitatori a
∗
Doctor, muzeograf IA Muzeul de Istorie Națională și Arheologie Constanța, e-mail: roxanne_albu@yahoo.com.
378
CORNEA Delia Roxana
porților instituției într-o nouă clădirea, moment ce avea menirea să marcheze, alături de alte ample
manifestări, Bimilenara nașterii poetului Ovidius.
Viitorului muzeu, denumit Muzeul Regional de Arheologie Dobrogea, i-a fost așadar afectat
întregul Palat Episcopal de lângă Catedrală, clădire care reclama însă modificări substanțiale, fiind
necesare lucrări de consolidare, reparare și compartimentare a spațiului interior, pentru a
corespunde noile cerințe. Șantierul de reorganizare, desfășurat în perioada octombrie 1956 - august
1957, a vizat două direcții: organizarea Muzeului de Arheologie în cadrul Palatului Episcopal de la
Catedrală, iar cea de-a doua direcție viza organizarea Aquariumului Mării Negre, în incinta fostei
clădire anexă a Cazinoului, unde se află și în prezent.
Deschiderea noilor muzee era reclamată însă și de un eveniment cultural internațional, în
cadrul căreia României îi revenea un rol semnificativ, fiind vorba de sărbătorirea Bimilenarei
nașterii poetului Publius Ovidius Naso, exilat de către împăratul Augustus la Tomis. În rândul
numeroaselor manifestări organizate cu această ocazie a fost inclusă și deschiderea oficială, la 27
septembrie 1957, a celor două expoziții, expoziția marină găzduită de Aquarium și expoziția
arheologică instalată în Palatul Episcopal, ce prefigura bogatul muzeu din anii următori.
Cu această ocazie, micul muzeu proaspăt reorganizat a fost gazda numeroaselor delegații
venite din afara țării, memoria marelui poet fiind evocată într-un cadru festiv, de literați, critici,
istorici, arheologi și de o mare de constănțeni, veniți să participe la evenimentul de seamă.1
Aspect de la inaugurarea Muzeului Regional de Aspect de la inaugurarea Muzeului Aquarium, Fototeca

Arheologie Dobrogea, Constanța, Fototeca MINA MINA Constanța, clișeu nr. 559
Constanța, clișeu nr. 550
Lipsa unui material arheologic bogat a fost prima problemă cu care instituția s-a confruntat,
vestigiile descoperite până atunci fiind multe din ele împrăștiate prin diferite colecții private de
antichități, fie în patrimoniul Muzeului Național de Antichități sau, și mai rău, distruse sau prăduite
în timpul celor două războaie mondiale. Astfel încât era firesc ca îmbogățirea patrimoniului muzeal
să fi fost – și de atunci până în prezent, necontenit – indisolubil legată de cercetarea arheologică a
bogatelor pământuri dobrogene.
Un prim cuvânt despre aceste începuturi romantice ale arheologiei constănțene îi aparține
chiar lui Vasile Canarache, ale cărui cuvinte, dezbrăcate de patina discursului oficial și privite într-o
lumină obiectivă, relevă acest început simplu: patrimoniul muzeal s-a creat și s-a îmbogățit, an de
an, cu și prin ajutorul oamenilor simpli.
În Mărturisile publicate în primul număr al anuarului muzeului, Vasile Canarache nota: “ La
început n-am avut exponate și am pornit să le căutăm cât mai repede. Ne-am adresat celor care
conduceau viața satelor dobrogene. Ne-am adresat oamenilor de la țară și constructorilor de pe
șantiere. Am stat de vorbă cu oamenii aceștia, care la început erau surprinși, pentru că nu înțelegeau
bine ce vrem, ce căutăm și de ce. [...] După această întâlnire simplă dintre omul de carte și omul
1
Rădulescu, 1968, pp. 31-32.
379
bătăturii, amândoi reprezentanți ai aceleiași simțiri și ai aceluiași pământ, pășim mai departe și îi
arătăm omului piatra căzută de departe aici, cu scrisul dăltuit în marmură albă. Îi arătăm statuia, mai
frumoasă decât oricare altă închipuire pe care a cunoscut-o vreodată. Îi arătăm stâlpii de piatră cu
coroana în cap, care susțineau grinzile înflorate ale lăcașurilor străvechi. Atunci, totul devine o
singură gândire, un singur înțeles. Pasiunea ne cuprinde pe amândoi, țăran și <<învățat>>. Simțim
împreună, iubim împreună și muncim împreună. Așa s-a născut Muzeul de Arheologie din
Constanța: prin pregătirea preoțească a oamenilor lui, acasă la oamenii pământului dintre Dunăre și
Marea Neagră, pământ pârjolit de veacuri, dar totdeauna viu ”2.
Într-un Raport întocmit de Vasile Canarache în 1958 (fără dată exactă), cu privire la
numărul foarte mare de descoperiri semnalate în tot cuprinsul regiunii de comunitățile locale, se
preciza: “Odată cu înființarea Muzeului de Arheologie Vasile Pârvan din Constanța, conducerea și
colectivul științific al acestei instituții au întreprins o susținută activitate pentru lămurirea oamenilor
muncii și a țăranilor colectiviști asupra rolului pe care-l are în viața societății noi, muzeul ca factor
educativ.[...] În mai puțin de un an (adică perioada 1957-1958), muncitorii de pe șantiere și țăranii
colhoznici, care în timpul muncilor de terene descoperă ziduri antice, pietre scrise, sculpturi în
marmură și calcar, monede, vase de metal și lut ars, monumente arhitectonice, apeducte, vetre și tot
felul de urme ale vieții trecute, nu le mai distrug acum cu târnăcopul și cu fiarele plugului, ci se
opresc, le ocolesc, anunță pe secretarul organizației de bază și Sfatul Popular local, telefonează
imediat sau trimit un delegat special la Muzeul din Constanța, cer trimiterea unor specialiști la fața
locului (...), reușind astfel să salveze sute de monumente și să îmbogățească colecțiile muzeului”3.
Dincolo de specificul exprimărilor din perioadă, se desprinde din citatul prezentat mai sus,
modul de lucru la fața locului în cazul unor descoperiri întâmplătoare, care la vremea respectivă
aveau loc la tot pasul în Dobrogea. Din documentul citat mai află, astfel, că printre numeroasele
descoperiri fortuite, au fost recuperate inventarele funerare a două morminte greco-băștinașe de la
Comana și Tariverde, mai multe inscripții și reliefuri de marmură de la Mârleanu și Valea Rea,
precum și “primul depozit de unelte de bronz din Dobrogea, la coada lacului Techirghiol,
descoperire pe care colectiviștii de pe malul lacului au adus-o la cunoștința arheologului Aricescu
Andrei de la muzeu”4. În zona satelor Straja și Potârnichea, fuseseră identificate și semnalate
specialiștilor arheologi urmele unor conducte subterne de colectare a apei potabile și a unor
apeducte de epocă greco-romană, iar cercetările întreprinse în cuprinsul anilor 1958-1959 în zona ce
suprapunea anticul Tomis a permis descoperirea a “câtorva sute de obiecte antice, străzi, temple și
canalizări, care îmbogățesc cunoștințele noastre asupra vieții de acum 2000-2500 de ani sub
caldarâmurile și temeliile Constanței moderne.5”
Planul de activitate pentru anul 1958 surprinde mai multe direcții esențiale către care a
evoluat activitatea muzeului, direcții pe care le vom prezenta succint în cele ce urmează, pe baza
unui Raport de 19 pagini, elaborat în acest sens și intitulat Planul și baza materială a Muzeului
Regional pe 19586. O primă propunere susținea crearea unui Consiliu cultural-științific, gândit ca
un for de îndrumare și control superior, ce ar fi fost compus – într-un mod nerealist credem noi –
din 50 de persoane din regiune și alți 50 de membri de onoare din București, diferite personalități
științifice, care trebuiau să se întrunească în sesiuni științifice regionale, plenare și pe secții.
Consiliul ar fi trebuit "să fie administrat de Muzeu", așadar acest for nu fusese gândit ca un organ
de coordonare științifică a instituției, ci ca un organ regional, pus sub administrarea muzeului.
Costurile cu întrunirile periodice ale acestui consiliu se ridicau, numai pentru anul 1958, la suma de
2
Canarache, 1968, pp. 10-11.
3
Muncitorii și colectiviștii din regiune, în ajutorul Muzeului de Arheologie din Constanța, dare de seamă semnată de
Vasile Canarache (1960?), în Arhiva veche a MINAC, dosar Articole, idei, informări pe teme de istorie și arheologie, f.p.
4
Ibidem.
5
Ibidem.
6
Raport Planul și baza materială a Muzeului Regional pe 1958, în Arhiva veche a MINAC, dosar Articole, idei,
informări pe teme de istorie și arheologie, (dosar nenumerotat).
380
CORNEA Delia Roxana
310.000 lei7 și cum nu am găsit alte referințe legate de el, presupunem că propunerea nu a fost
aprobată de către Comitetul Executiv al Sfatului Popular Regional, fiind abandonată.
Al doilea plan de organizare viza realizarea unor ample lucrări de amenajare la Secția de
istorie veche a Muzeului (ce funcționa din 1957 în clădirea actualului Palat Episcopal): definitivarea
iluminatului, îmbogățire mobilierului cu vitrine și suporți, completarea graficii, a panotajului,
montarea de noi rafturi și rastele pentru depozite ș.m.a.d, cheltuieli estimate la circa 400.000 lei. O
mențiune specială merită propunerea de completare a personalului muzeal cu mai multe posturi
permanente, printre care se prevedea angajarea a doi muzeografi principali, doi îndrumători (ghizi),
înființarea unui post de șef de sector pe perioadă antică, precum și a unui post de director adjunct.8
La punctul 3, Secția științele naturii – Aquarium, erau prevăzute lucrări de completare atât la
interiorul clădirii, cât și la definitivarea graficii și panotajului expoziției, ce se ridicau la circa
370.000 lei.9 Punctul 4 viza organizarea unei secții deosebit de importante în funcționarea
instituției – crearea unei Secții de documentare. Reclamată ca fiind indispensabilă muzeului,
activitatea acestei secții fusese gândită de Canarache încă din 1957, când – spunea acesta - “am
fixat domeniile de activitate, sistemul de lucru și sistematica organizării interioare a serviciului. S-a
întreprins chiar o activitate de început cu caracter experimental și s-a ajuns la definitivarea tipului
de fișă-referat. [...] În lunile noiembrie, decembrie (1957 – n.n.) și ianuarie (1958 – n.n.) s-au
realizat cca 500 fișe-referat, care din lipsă de mașini de scris, cartoteci, clasoare și personal au
rămas în manuscris”10. Compartimentul documentării ar fi urmat să realizeze circa 800 de fișe lunar,
care trebuiau să asigure fondul documentar și informativ al muzeului, fără de care buna funcționare
a acestuia nu putea fi posibilă.
Un alt punct în Raport viza organizarea Cercetării arheologice, care l-a vremea respectivă
era apanajul aproape exclusiv al cercetătorilor Institutului de Arheologie de sub egida Academiei
R.P.R. În materialul citat se preciza că înaltul for științific “practică săpături organizate pe contul ei
numai la Istria și întâmplător, redus, în alte centre din Dobrogea”∗, dar amploarea acestora era
redusă în raport cu filonul inestimabil de mărturii istorice păstrat în pământul spațiul danubiano-
pontic. Mai mult – aprecia Vasile Canarache – “importanța și proporțiile domeniului arheologic din
Dobrogea, peste 200 centre necercetate încă, bogăția acestor centre, clasează regiunea noastră ca
fiind cea dintâi în acest domeniu”11. Abil în a-și găsi aliați locali în rândul autorităților locale, ce
puteau susține Muzeul în începerea cercetărilor arheologice, Canarache preciza: “de aceea se
impune ca Sfatul Regional Constanța, direct sau cu sprijinul Institutului de Arheologie al
Academiei, să întreprindă cât mai urgent cercetări și săpături arheologice, [...] este nimerit să punem
în lucru, începând cu primăvara 1958 degajarea zidului de incintă al orașului Tomi, precum și
galeriile subterane, centre care n-au fost fost niciodată cercetate și a căror descoperire va aduce fără
îndoială un răsunător aport la monumentalitatea și urbanistica Constanței de azi”12.
Planul de cercetare pe anul 1958 prevedea:
“- Cercetarea și amenajarea galeriilor subterane ale Constanței ..........70.000
-Degajarea zidului de incintă al Tomisului ........................................100.000
-Refacerea sau demontarea mozaicului din Piața Ovidiu.....................20.00013
7
Ibidem, p. 4.
8
Ibidem, pp. 5-6.
9
Ibidem, p. 7.
10
Ibidem, p. 8.
∗
Era totuși, o exprimare oarecum exagerată din partea lui Canarache, deoarece Institutul coordona săpături în diferite
puncte din Dobrogea, la Cernavodă, Capidava, Histria, Mangalia ș.a., dar era de înțeles dacă avem în vedere faptul că
directorul muzeului constănțean încerca să atragă susținerea forurilor conducătoare pentru a demara săpături sistematice
în diferite centre dobrogene.
11
Ibidem, p. 10.
12
Ibidem.
13
Face referire la mozaicul descoperit în cadrul cercetărilor întreprinse în strada Marcus Aurelius, unde în toamna
anului 1955 s-au desfășurat săpături ce au scos la lumină un edificiu ce adăpostea o Sală cu mozaic, datată sec. IV
381
-Sapături de salvare și ocazionale în oraș și regiune ...........................40.000

-Săpături în comuna primitivă.............................................................20.000
-Participarea la săpăturile Academiei..................................................50.000
Total lei 300.000”14
În mod suprinzător, în preocupările științice ale anului 1958 apare și grija pentru
repertorierea monumentelor istorice, culturale dar și ale naturii, în această ultimă categorie fiind
înscrise peșterile, arborii cu valoare monumentală și muzeistică, unele lacuri și păduri din
Dobrogea, considerate monumente ale naturii. Pentru această sarcină trebuia creat un serviciu
special de inspecție și control la nivel regional, pentru întreaga regiune a Dobrogei, care ar fi trebuit
să înregistreaze, în primul rând, cele circa 50 de centre arheologice cunoscute până atunci, din care
multe era supuse distrugerilor.
Editarea primelor publicații ale muzeului trebuia să ducă la “valorificarea științifică și
publică a acestei munci”, fiind înaintată propunerea redactării “unui periodic trimestrial al
Regiunii (ceea ce ar fi de dorit)”15 și alte două volume de studii, pentru care s-a propus alocarea
sumei de 300.000 lei.
În fine, ultima problemă pe care directorul de atunci a ridicat-o autorităților locale și care
figura ca preocupare majoră a instutuției nou reorganizate viza restaurarea Monumentului de la
Adamclisi. Cu această ocazie se amintea “[această problemă] a fost pusă de mai multe ori și ea se
găsește în atenția forului conducător. Dacă se obține hotărârea guvernamentală de a se reda
Dobrogei piesele duse la București și de a se începe lucrările de restaurare, este bine de atras atenția
de pe acum că această lucrare complexă ar necesita o sumă extrem de importantă (cca. 3 milioane),
care n-ar putea fi acoperită decât dintr-un fond excepțional pe linie republicană16”.
Nu toate propunerile formulate în amintitul document și-au găsit împlinirea în cursul anului
1958 și al anilor următori. O situație mai clară a cercetărilor științifice apare formulată într-un alt
document datat 1 martie 1958, Raport general asupra stadiului lucrărilor la care este angajat
Muzeul Regional Constanța17, din care rezultă preocuparea pentru săparea și amenajarea zidului de
incintă a vechiului Tomis, restaurarea și consolidarea turnului Măcelarilor, precum și cercetarea și
amenajarea galeriilor subterane.
În vara aceluiași an, 1958, se situează și începuturile cercetării științifice a spațiului
dobrogean printr-un program unitar gândit și coordonat de către Muzeul Regional de Arheologie
Dobrogea, program care a implicat specializarea propriilor angajați pe diferite epoci istorice,
precum și colaborarea cu o serie de instituții naționale sau din afara granițelor țării.
O dare de seamă din 4 iulie 1958, înaintată de Vasile Canarache Sfatului Popular Regional
Constanța (Secția Învățământ și Cultură), definea stadiul lucrărilor de cercetare și colectivul
angrenat: “Săpăturile și consolidările au început în ziua de 15 iunie, cu toate că la acea dată și nici
până azi, nu a fost asigurată încă baza materială corespunzătoare planurilor inițiale, a fost antrenată
în acest început organizația regională și orășenească UTC și un colectiv de arheologi specializați în
săpături arheologice sclavagiste, cercetători științifici ai Academiei R.P.R. și ai Academiei
p.Chr. Frumosul fragment de mozaic păstrat ar fi avut, însumat, o suprafață de 29,5 mp, fiind compus din cinci feluri de
pietricele (tesserae), fiecare de o culoare deosebită. Cu ocazia publicării descoperirii, în 1957, de către Emil Condurachi
și colaboratorii, se menționează și faptul că cercetarea sitului s-a făcut în colaborare cu specialiștii Muzeului Regional
din Constanța, sub oblăduirea Sfatului Regional Constanța, vezi Condurachi et al.,1957, pp. 88-94 și p. 94, n. 2.
14
Ibidem.
15
Ibidem.
16
Ibidem, p. 16.
17
Canarache, V., Raport general asupra stadiului lucrărilor la care este angajat Muzeul Regional Constanța, în Arhiva
veche a MINAC, dosar 66 (cuprinde documente elaborate între anii 1957-1965), nenumerotat.
382
CORNEA Delia Roxana
R.P.Bulgaria”18, la care se adăugau colaborările cu Institutul de Speologie, Institutul de Arhitectură,

dar și cu personalități ale vieții științifice și culturale.
Într-un raport redactat la începutul lunii iulie 195819 era prezentat și colectivul științific
angrenat în primele săpături arheologice organizate de muzeu la Tomis: prof. T.Sauciuc-Săveanu
conducea Sectorul E – Șantierul 1 (Bl. Republicii), ajutat de M.Leahu și Nicolae Harțuchi20.
Profesorul Toefil Ivanov, de la Academia R.P.Bulgară, avea sub conducerea sa Șantierul 4, Sectorul
A (squarul și curtea barăcilor de pe strada Tomis, colț cu străzile Marc Antoniu și Mircea cel
Bătrân); Prof. Iorga Stoian, cercetător principal la Institutul de Arheologie din București conducea
Șantierul 1 – Sectorul B; profesorul Sszekely Zoltan (de la Muzeul Regional Sfântul Gheorghe)
conducea Șantierul nr. 2 – Sectorul A (la Serpentine); Constantin Preda (de la Institutul de
Arheologie din București) avea sub supravegherea sa Șantierul nr. 1 – sectorul de Sud, iar
Alexandru Popea, proapăt absolvent al Facultății de Istorie din București și arheolog la muzeul
constănțean supraveghea Șantierul nr. 1, Sector A. 21
În ceea ce privește personalul muzeului, acesta era distribuit după cum urmează: Nicolae
Harțuchi, șef de secție, activa pe sectoare ce avea descoperiri din preistorie (cel mai probabil pe întregul
județ), Adrian Rădulescu, specializat pe perioada antică, conducea Sectorul C al Șantierului 1, iar
M.Leahu și N.Harțuchi erau trecuți și la Sectorul E al Șantierul 1, coordonați de prof. Sauciuc-Săveanu.
Responsabilitatea tuturor cercetărilor efectuate la Tomis cădea în sarcina lui Vasile
Canarache, care, în calitate de director al muzeului, iniția, organiza și conducea toate sectoarele, sub
egida Institutului de Arheologie al Academiei R.P.R.22
În timpul acestei prime campanii de cercetări sistematice de la Tomis au fost angajați
temporar sau permanent și arhitectul Corneliu Dan (de la Institutul de Proiectări Constanța),
Gurman Marcel, administrator al tuturor șantierelor arheologice, un angajat tehnic care se ocupa de
uneltele șantierelor, precum și 2 mineri de adâncime23, aduși la Constanța probabil pentru a degaja
unele sectoare prăbușite ale galeriile subterane.
În această perioadă, reluând munca începută de Vasile Pârvan, specialiștii muzeului au
pornit la dezvelirea zidului roman de incintă al cetății, săpăturile extinse și sondajele permițând
identificarea traseului pe o lungime de circa 1.000 metri. Se avea în vedere “cercetarea aripii de
vest a zidului, pentru a ne da seama dacă există o a treia poartă către Callatis și pentru a lămuri
18
Dare de seamă din data de 4 iulie 1958, înaintată către Sfatul Popular Regional Constanța, Secția Învățământ și
Cultură, Arhiva veche a MINAC, dosar 66 (cuprinde documente elaborate anii 1957-1965), nenumerotat.
19
Canarache, V., Colectivul de colaboratori științifici angajați temporar la lucrările arheologice ale Muzeului Regional
Constanța 15 iunie - 15 septembrie 1958, în Arhiva veche a MINAC, dosar 66 (cuprinde documente elaborate între
anii 1957-1965), nenumerotat.
20
Harțuchi, N., (1928-2003) a fost profesor de istorie și cercetător a cărui activitate s-a legat de organizarea Muzeului
Memorial Hristo Botev din Brăila, dar și de organizarea Muzeului Regional de Arheologie Dobrogea, unde a activat ca
director după 1 ianuarie 1957. Într-un articol publicat în 1999, la împlinirea a 70 de ani de viață ai profesorului, era
trecută în mod eronat perioada când acesta a fost director la Constanța (ianuarie 1957-septembrie 1958), a se vedea
Cândea, 1999, pp. 1-6. Într-o adeverință emisă către Nicolae Harțuchi (datată 9 decembrie 1962) se preciza: “Se
adeverește de noi prin prezenta că tovarășul Harțuchi Nicolae a fost angajat al Muzeului Regional de Arheologie
Dobrogea și conform statelor de salarii a îndeplinit următoarele funcții: de la 1 ianuarie 1957 până la 1 octombrie 1957
a funcționat ca director al Muzeului Regional de Arheologie Dobrogea. De la 1 octombrie 1957 până la 31 septembrie
1957 a funcționat ca muzeograf la Muzeul Regional de Arheologie Dobrogea”, vezi SJANC, Fond Comitetul de Cultură
și Educație Socialistă, Dosar 3/1962-1963, f. nenumerotată. Alăturat apare cererea lui Nicolae Harțuchi de eliberare a
adeverinței, în care se preciza că a activat la muzeul constănțean ca șef al Secției Arheologie din octombrie 1957 până la
1 ianuarie 1958, în loc. cit. Cel mai probabil Nicolae Harțuchi a rămas în colectivul științific al Muzeului Regional de
Arheologie Dobrogea și după ianuarie 1958, ca simplu muzeograf, iar din septembrie 1958 apare menționat ca
cercetător științific la sectorul paleolitic al Institutului de Arheologie București.
21
Ibidem.
22
Ibidem.
23
Ibidem.
383
sistemul de coborâre a zidului spre port24”, fiind vorba în epocă de poarta cetății de la actualul
Teatru Fantasio, când de fapt, această poartă avea să fie identificată ulterior, în zona Serpentinelor
(la capătul străzii Traian).
Cercetători ai zidului de incintă de la Tomis - anul 1958,

în dreapta Vasile Canarache și Teofil Ivanov, Fototeca MINAC, clișeu nr. 480
Arheologii Iorgu Stoian și Teofil Ivanov la cercetările Cercetătorul Székely Zoltán (?) la Serpentine- pct. Zidul
din Tomis, Fototeca MINAC, clișeu nr. 523. genovez , Fototeca MINAC, clișeu nr. 491.
Secția Arheologie a Muzeului Regional de Arheologie Dobrogea,

Fototeca MINAC, Cliseu nr. 572 /2 (în plan central Vasile Canarache și Adrian Rădulescu)
24
Noile probleme arheologice în Dobrogea în lumina ultimelor descoperiri, în Arhiva veche a MINAC, dosar
Articole, idei, informări pe teme de istorie și arheologie, (dosar nenumerotat).
384
CORNEA Delia Roxana
Arheologul Vasile Barbu, Arheologul Alexandru Popea,

Fototeca MINAC, clișeu nr. 1035 Fototeca MINAC, clișeu nr. 540
Șantierul arheologic de la Turnul de incintă (1958) Șantierul arheologic de la Serpentină, pct. Atelierul de
Fotografie propagandistică ce ilustrează implicarea Marmură, anii 1958-1960
Organizației de voluntari UTM Cooperativa Energia Fototeca MINAC, clișeu nr. 486
Fototeca MINAC, clișeu nr. 494
În general activitatea muzeului din anii 1958-1960 este mai puțin documentată, probabil că
încă nu se înrădăcinase tradiția redactării rapoartelor anuale de activitate. Totuși, grație unor
rapoarte periodice înaintate către Academia Române și publicate sub formă de note succinte în
diferite reviste de specialitate, am putut identifica, în linii mari, cercetările arheologice întreprinse
de colectivul științific constănțean în această perioadă. Dintr-un astfel de raport aflăm că în decursul
primei campanii arheologice de la Tomis (iulie – octombrie 1958), s-a cercetat zidul de incintă în
trei puncte principale: Poarta de NV, Poarta de Nord, precum și Turnul Măcelarilor (reluându-se
practic cercetările lui Vasile Pârvan), fiind executate sondaje de-a lungul incintei în mai multe
sectoare; s-au efectuat săpături la atelierele de marmură de la Serpentine, precum și sondaje și
cercetări la două dintre galeriilor ce traversau peninsula, ajungând până la plaja Modern25.
Pentru anul 1959 Muzeul Regional de Arheologie Dobrogea a luat inițiativa de a organiza
săpături de salvare în diferite puncte din Constanța și teritoriul din jur, unul dintre obiectivele alese
fiind așezarea neolitică identificată la Techirghiol - punctul Dealul Minerva (la marginea de SE a
orașului)26. De asemenea, tot în cursul anului 1959 cercetătorii muzeului au efectuat supravegheri
arheologice asupra teritoriului Mangaliei (orașul antic Callatis), realizând și săpături de salvare în
colțul de NV al cetății, precum și în cimitirul din epoca grecească, unde s-au descoperit două
morminte princiare, din care unul conținea un papirus – singurul papirus descoperit pe teritoriul țării
noastre.27
25
Popescu, 1959, p. 592.
26
Comșa et al., 1962, p. 165.
27
Popescu, 1960, pp. 182-186.
385
În materialul Noi probleme arheologice în Dobrogea în lumina ultimelor descoperiri,

prezentat probabil în cadrul unei manifestări științifice, Vasile Canarache înregistra progresele
cercetării arheologice în regiunea Dobrogea, precum și provocările cu care tânărul colectiv științific
constănțean se confrunta. Din recenzarea activității științifice a anilor 1958-1960 aflăm că în scurta
perioadă de timp scursă fuseseră identificate “cca. 20 de așezări neoliticeˮ, [care erau] “rezultatele
săpăturilor organizate de Muzeul Regional Dobrogea la Techirghiol, Limanu, Calfa, Medgidia
precum și descoperirile întâmplătoare de la Costinești, Ghindărești, Radova, Grădina etc., puse
alături de rezultatele cercetărilor efectuate de Institutul de Arheologie al Academiei R.P.R.”28.
Aceste descoperiri – nota Canarache – documentau temeinic cele două mari culturi neolitice din
Dobrogea, Hamangia și Gumelnița și demonstrau că neoliticul în Dobrogea ar fi avut o evoluție
deosebită față de restul zonelor adiacinte.
De asemenea, săpăturile întreprinse la Baia, Medgidia, Casimea, Cernavodă (de către
Institutul de Arheologie din București) și cele de la Belic, Hârșova, Calfa și Rasova (realizate de
specialiștii locali) documentau tranziția de la neo/eneolitic la epoca bronzului. Cât privește
vestigiile din epoca fierului, între anii 1958-1960 au fost identificate și săpate parțial/integral
centrele de la Valea Rea, Hârșova, Tuzla, Topalu, Ghindărești, Petroșani, Belic, Radova, Adamclisi,
Nuntași, Hagieni, Constanța ș.a.29
Canarache semnala cu aceeași ocazie extraordinara descoperire realizată în anul 1960 la
Castelu – este vorba de cazanul scitic de sec. V-IV a.Chr., aflat în prezent în expoziția permanentă –
care, alături de menhirul cu akinakes descoperit la Sibioara și alte artefacte scitice, veneau să
contureze puternica influență scitică în Dobrogea preromană.
Tot în 1960 a avut loc la Ostrov o descoperire spectaculoasă, despre care aflăm dintr-un
articol de specialitate publicat de profesorul Adrian Rădulescu trei ani mai târziu:“În februarie 1960
au fost scoase la lumină, la Ostrov, câteva morminte aparținând necropolei romane de lângă
Durostorum (astăzi Sulistra). În urma lucrărilor [agricole] s-au descoperit vase de ceramică, o
monedă și două coifuri de bronz dintre care unul cu vizieră. Coifurile, bogat decorate, erau în
momentul descoperiri într-o stare de conservare proastă: prezintă fragmentări cauzate de oxidarea
metalului în părțile laterale.”30
Coif cavalerie de paradă, cu mască și vizieră Coif cavalerie de paradă în formă de bonetă frigiană
Cele două coifuri prezentau numeroase deteriorări, fiind recuperate din săpătură o serie de
fragmente ce au fost ulterior curățate și restaurate. Primul coif, cu mască și vizieră de cavalerie, era
decorat în tehnica au repousse, cu motive reprezentând animale fantastice (grifon, mistreți, lei,
28
Articole, idei, informări pe teme de istorie și arheologie (nenumerotat).
29
Ibidem.
30
Rădulescu, 1963, p. 535 și n. 1.
386
CORNEA Delia Roxana
șerpi). La ceafă apar reprezentate două Victorii înaripate, purtând cununa victoriei, iar pe față apare
imaginea buclată a Gorgonei.
Cel de-al doilea coif, tot de paradă, era în formă de bonetă frigiană, pe apărătorile de obraji
(obrăzare) fiind reprezentată imaginea unui dioscur. Partea superioară (astăzi incompletă) a fost
realizată în forma unui cap de vultur, personificarea zeului Jupiter. Corpul păsării răpitoare, acoperit
cu pene și solzi, coboară spre baza coifului. În partea anterioară coifului (în zona lobului occipital) a
fost reprezentată imaginea meduzei, cu scop apotropaic. Axul median era ornat cu șerpi, iar în
registrul inferior apar reprezentări ale divinităților victorioase. După atenta studiere a pieselor,
arheologul Adrian Rădulescu aprecia că respectivele coifuri fuseseră folosite, cel mai probabil, în
jocurile hipice din antichitate, sau ca elemente funarere, ele făcând dovada importanței militare pe
care o avea în epocă cetatea Durostorum, sediu al Legiunii a XI Claudia. 31
În Raportul lui Vasile Canarache citat mai sus un spațiu amplu a fost alocat, cum era și
firesc, cercetările de la Tomis. Cu acest prilej, se aminteau săpăturile de salvare întreprinse pe strada
Elena Pavel, care au permis înregistrarea a cinci straturi de culturi suprapuse, dovada “continuității
de viață la Tomis, începând cu sec. V î.en.n. și până în sec. VI e.n”, precum și documentarea
arheologică a stratului arhaic la Tomis la – 4,50 m, care situa începuturile Tomisului “cel puțin din
secolul al V î.e.n.”32.
Totodată se preciza și faptul că au continuat sondajele și cercetările la zidul roman de incintă
pe o lungime de peste 1000 m, pentru a se identifica atât traseul zidului, cât și poarta către Callatis.
Elemente care ilustrează săpăturile efectuate la Tomis între anii 1959-1960

Fototeca MINAC, clișeu nr. 813, clișeu nr. 812
Era, în fapt, perioada cea mai prolifică, dar în egală măsură romantică, a săpăturilor
arheologice de la Tomis, când puținii specialiști locali – Andrei Aricescu, Vasile Barbu, Eugen
Dumitrescu, Doina Galbenu, Marin Perșinaru, Gheorghe Poenaru Bordea și Adrian Rădulescu – în
frunte cu directorul Vasile Canarache, dezveleau părți esențiale din vechiul oraș tomitan. Pentru că
documentul reprezintă o sinteză a acestor cercetări, ne vom opri în cele ce urmează pentru a
semnala și alte aspecte ale cercetărilor arheologice din epocă.
În anii 1958-1960 au fost efectuate săpături și în alte puncte ale Constanței, ca de exemplu pe
terenul fostei gări și în cartierele învecinate, care au permis identificarea unui număr important de
monumente. Au fost descoperite locuințe, cuptoare de ars ceramica și cărămida, precum și două bazilici
impozante, monumente de cea mai mare importanță, necunoscute până atunci la Tomis. Despre această
ultimă descoperire Canarache nota: “Dimensiunile mari ale bazilicii și existența unei fântâni lângă
nartex, care ar fi putut deservi un baptisterium, ne-ar putea duce la concluzia că aici s-ar fi aflat o
reședință episcopală” 33. Despre aceste descoperiri de referință vom reveni însă, în a doua parte a
studiului nostru, pentru că ele se înscriu în registrul marilor descoperiri arheologice tomitane.
31
Rădulescu, 1963, p. 549, 550.
32
33
Ibidem.
387
În același Raport din 1960 directorul muzeului menționa alte puncte unde fuseseră
întreprinse cercetări și periegheze, precum dezvelirea unui nou cartier al Tomisului, situat la circa 1
km de acropolă, și în baza căruia arheologii apreciau că orașul antic era de 3-4 ori mai mare decât
Istria și de cel puțin 8 ori mai întins decât Callatisul. De asemenea, în afara zidului târziu de incintă
s-au săpat în perioada amintită circa 500 de morminte de incinerație și de înhumație din necropolele
Tomisului (din perioadă greacă, elenistică și romană), prilej cu care unele dintre aceste descoperiri
aduseseră mari surprize34. Săpăturile de pe terenul fostei gări scoseseră la iveală, pentru prima dată,
necropola elenistică de incinerație a vechiului oraș și un inestimabil inventar funerar ce documenta
existența unei culturi elenistice specifice la Tomis.
Aici trebuie să menționăm că unul dintre primii cercetători care s-a ocupat de necropolele
tomitane a fost Vasile Barbu. Cercetările întreprinse de acesta în cursul anilor 1959-1960 au scos la
suprafață numeroase obiecte descoperite în mormintele tomitane, unele din ele fiind descoperite
exact așa cum fuseseră depuse în momentul înmormântării, spre folosința în viața de dincolo a
defunctului. Despre o descoperire spectaculoasă efectuată în această campanie, ne povestește chiar
autorului ei într-un volum publicat în 1972: “În fundația unui singur bloc de locuințe din centrul
Constanței s-au descoperit, în vara anului 1959, un număr de 30 de morminte. Unul dintre ele era
într-o nișă săpată în lutul galben, la o adâncime mult mai mare decât a celorlalte. […] După o
încercare nereușită de conservare a capacului de la sicriu, s-a început cercetarea propriu-zisă.”35
Tânăra care fusese înhumată aici avea un inventar funerar foarte bogat, compus din bijuterii și vase
de sticlă, vase ceramice și alte piese, toate păstrate in situ așa cum fuseseră ele depuse. Una din
cănițe purta scrisă, în grecește, o imprecație de rugăciune, “Fii îndurător cu mine, Doamne”,
formulă întâlnită la păgâni și preluată apoi și de creștini.36
În interiorul, dar mai ales în afara orașului, cercetări de mare amploare au vizat și studierea
apeductelor antice, fiind identificate la începutul anilor '60 nu mai puțin de 50 de puncte (centre) cu
urme de instalații hidrotehnice romane, precum cele de la Ostrov, Canlia, Urluia, Șipotele, Valea
Rea (în raionul Adamclisi), Corugea, Războieni, Sâmbăta Nouă (în raionul Hârșova), Visterna,
Vadu (raionul Istria), Sibioara (raionul Medgidia), Potârnichea, Filimon Sârbu, Comana, Plopeni,
Agigea, Limanu, Vârtop (în raionul Negru Vodă) ș.a.37.
Deși mai puțin documentată în rapoartele periodice pe care le realiza muzeul, și cercetarea
urmelor civilizației medievale a fost inclusă în planul anual de activitate. Astfel s-au efectuat
periegheze în circa 26 de puncte din întreaga regiune (raioanele Adamclisi, Hârșova, Istria-Enisala,
Medgidia, Negru Vodă), dar săpături sistematice au fost efectuate doar la Castelu și Limanu.
Rezultatul acestor săpături, periegheze și a descoperirilor întâmplătoare – în cadrul cărora ceramica
cenușie specifică secolelor IX-X era predominantă – a permis documentarea unui orizont medieval
timpuriu în Dobrogea, cu o populație uniform răspândită în întrega regiune.38
Cimitirul feudal-timpuriu de la Castelu, semnalat încă din toamna anului 1957 cu ocazia
unor lucrări ocazionale, a fost cercetat în perioada imediat următoare în trei etape: prima campanie
(20 martie-10 aprilie 1958) a fost susținută de Nicolae Harțuchi și Adrian Rădulescu; cea de-a doua
campanie de săpături (18 mai -6 iunie 1958) a fost condusă doar de Nicolae Harțuchi, pentru ca cea
de-a treia campanie, organizată în perioada 17-31 iulie 1958, să fie coordonată de Adrian Rădulescu
și Maria Comșa39. Cercetările au continuat și în cursul anului 1959, cu fonduri puse la dispoziție de
muzeul constănțean, pentru a fi identificate limitele necropolei feudale și pentru a se salva, pe cât
34
Barbu, 1965, pp. 436-437.
35
Barbu, 1972, p. 109.
36
Barbu, 1972, p. 110.
37
38
Ibidem.
39
Rădulescu, Harțuchi, 1967, pp. 5-6.
388
CORNEA Delia Roxana
posibil, tot materialul păstrat.40 Numărul mare de morminte identificate (182) i-a determinat pe
arheologii amintiți să considere această necropolă plană, cu mai multe tipuri de morminte, foarte
importantă pentru cunoașterea unui orizont feudal-timpuriu în Dobrogea și a permis o mai bună
înțelegere a unor realități existente la sfârșitul sec. al IX-lea și în prima jumătate a sec. al X-lea.
Pentru anii următori, 1961-1963, muzeografii și arheologii constănțeni au realizat mai multe
sondaje, săpături de salvare sau săpături sistematice în diferite zone ale Dobrogei: astfel, s-au
efectuat săpături de salvare la tell-ul neolitic de la Hârșova41, la Gura Dobrogei, Nicolae Bălcescu,
Sîmbăta Nouă, Mangalia42; cercetări sistematice au fost efectuate în așezarea neolitică identificată
la Costinești, pe micul promontoriu dintre mare și lac, precum și la Hârșova, unde, “în vederea
consolidării și amenajării cetății Carsium, s-a organizat o săpătură sistematică pe toată lățimea și
lungimea cetății”, urmărându-se în mod deosebit stratigrafia43.
Anul 1964 a adus o semnificativă mutație în raporturilor dintre muzeul constănțean și
Academia R.P.R., respectiv Institutul de Arheologie aflat sub egida sa. În primăvara anului 1964, la
Constanța s-a încheiat un set de protocoale, prin care se stabileau noile condiții de conservare,
administrare și valorificare muzeistică a sitului arheologic Histria, a Monumentului Triumfal și a
cetății antice Trophaeum Traiani. Din partea Academiei a fost prezent la discuții academicianul
Emil Condurachi – director al Institutului de Arheologie și conducător al Șantierului arheologic
Istria, iar preluarea în administrare s-a făcut de către Petre Ionescu, președintele Comitetului
Executiv al Sfatului Popular al Regiunii Dobrogea.
În textul primului protocol semnat la Constanța la 2 aprilie 1964 se preciza:“Începând cu
data emiterii prezentului protocol așezarea antică Istria trece din administrarea Academiei R.P.R. în
administrarea Sfatului Popular al Regiunii Dobrogea, urmând ca cercetarea științifică a acestei
așezări să se efectueze în continuare de către Academia R.P.R.; Pentru asigurarea unor condiții
optime de valorificare muzeistică a întregii așezări, Sfatul Popular al Regiunii Dobrogea va lua
măsuri să organizeze întreaga activitate de administrare a monumentului, de popularizare și de
valorificare turistică a acestuia”44. Cât privește Monumentul Triumfal și întregul complex
arheologic, și acestea treceau în administrarea Sfatului popular, specificându-se că “ Metopele și
toate celelalte piese ale complexului trec în grija și păstrarea Sfatului Popular al Regiunii
Dobrogea”45. În fapt, însă, administratorul celor două complexe arheologice avea să devină muzeul
constănțean, o evoluție firească ce avea să permită ulterior inițierea marilor proiecte de muzeificare
și valorificare a patrimoniului antic dobrogean.
Între anii 1965-1967 Muzeul Regional de Arheologie Dobrogea a efectuat săpături
sistematice la Tomis, unde s-a continuat cercetarea sistematică a Edificiul Roman cu Mozaic
descoperit în 1959, la edificiul de pe faleză identificat ca fiind un lentiarion din sec. al IV-lea,
precum și în alte puncte ale orașului, unde au fost cercetate circa 80 de morminte elenistice și
romane, unele dintre ele având bogate inventare funerare46.
În afara Tomisului, specialiștii muzeului au efectuat cercetări la Capidava (com. Topalu),
alături de specialiști din cadrul Comisiei Muzeelor; la Adamclisi, unde au identificat apeductul
roman de la marginea comunei, precum și traseul acestuia spre satul Șipotele; la Oltina, unde s-au
făcut săpături de salvare într-un complex de cuptoare romane și au efectuat supravegheri
arheologice sau săpături de salvare pe cuprinsul fostei cetăți Callatis.47
40
Comșa et al., 1962, p. 649.
41
Popescu, 1962, p. 204.
42
Popescu, 1963, p. 455, 458.
43
Popescu, 1964, p. 555, 563.
44
Protocol încheiat la 2 aprilie 1964, la sediul Comitetului executiv al Sfatului popular al Regiunii Dobrogea, în
Arhiva veche a MINAC, dosar 66 (cuprinde documente elaborate între anii 1957-1965), nenumerotat.
45
Ibidem.
46
Popescu, 1966, p. 717.
47
Popescu, 1968, p. 688.
389
În mod sigur însă, marile descoperiri arheologice ce au debutat în anul 1967 și au continuat
apoi, în anii ce au urmat, într-o înlănțuire pusă parcă sub semnul Fortunei, aveau să consacre școala
de arheologie constăneană și să scrie una dintre cele mai frumoase pagini din arheologia română.
Anii marilor descoperiri
Bisericuțele rupestre din Dealul de Cretă - debutul unei serii de descoperiri de senzație
Descoperirea în vara anului 1957 a Complexului din dealul de cretă de la Basarabi a

reprezentat un frumos debut al celei mai prolifice perioade de descoperiri arheologice din
Dobrogea48. Cercetat de specialiștii Academiei Române, care au colaborat îndeaproape de
specialiștii Direcției Monumentelor Istorice (DMI), Complexul rupestru de la Basarabi dewschidea
orizonturi noi de cunoaștere și înțelegere a realităților din zonă pentru perioada de trecere de la
primul la cel de-al doilea mileniu creștin.
În primii doi ani de cercetări Muzeul Regional de Arheologie Constanța a participat și el,
prin directorul său, la campaniile de săpături și degajări a materialului arheologic, dar pe parcurs
pare că au existat anumite nemulțumiri care au apărut la nivel local față de modul în care era
gestionată cercetarea și valorificarea științifică a monumentului.
La patru ani de la identificarea complexului aflăm dintr-un document redactat de Vasile
Canarache care era situația sitului, care erau problemele de conservare apărut și poziția adoptată de
muzeu în raport cu propunerile formulate până atunci. Aflăm astfel, că în 1957 în dealul de cretă “
muncitorii descoperiseră mai multe încăperi săpate în stâncă, pe a căror pereți erau incizate figuri
umane, animaliere și texte scrise. Mai târziu cercetarea a fost predată Institutului de Arheologie al
Academiei R.P.R., care continuă și acum (în anul 1961 – n.n.) lucrările în colaborare cu Direcția
Monumentelor Istorice, sub răspunderea științifică a lui Ion Barnea.49 [...] Din punct de vedere
științific, problema nu a fost nici până astăzi elucidată, pentru că – deși au trecut 4 ani de la
descoperire – materialul paleografic nu a fost în întregime publicat și nici măcar prin copii adus la
cunoștință savanților slaviști din afara țării. Dată fiind originalitatea și chiar unicitatea scrierii atât
de variate de pe pereții de cretă, cât și portretistica și, în genere toată grafica, descoperirea a produs
o adevărată emoție pentru că – după cum se știe – se pare că avem în acest caz singura documentare
materială asupra sec. IX-XI, ceea ce într-adevăr ar putea constitui pentru <<vremea aceea de
întuneric>> o descoperire epocală.”50 După expunerea acestei motivații, directorul Canarache
deplângea faptul că marii slaviști din țară și din afara ei nu fuseseră cooptați să “deslege enigma
alfabetului și limbii, a timpului și a încadrării istorice” a Complexului, solicitând chiar organizarea
și București a unor întruniri ce urmau să adune specialiștii din domeniu.
Cât privește conservarea monumentului, Canarache preciza că la momentul respectiv
conservarea in situ era deosebit de greu de realizat, deoarece dealul prezenta numeroase fisuri, iar
unele încăperi erau deja surpate. Restaurarea pe loc, așa cum fusese ea proiectată de DMI, nu doar
că era foarte costisitoare (circa 1.000.000 lei), dar nu era viabilă în viitor, convingerea acestuia fiind
că în anii următori complexul s-ar fi surpat. Ca propunere tehnică de prezervare a inscripțiilor și
desenelor (graffiti) de la bisericuțe, Canarache propunea “tăierea pe anumite grosimi, parțial sau
total, a pereților cu scrieri și gravuri, transportarea lor într-o sală mare de muzeu sau într-un
lapidarium, în care să existe condițiuni constante, în care agenții chimici să nu poată lucra și
piesele atât de friabile să poată să se păstreze.”51
48
Descoperirea a fost realizată de câțiva muncitori care, în după amiază zilei de 11 iunie 1957 au identificat o intrare ce
dădea într-o mică încăpere, care, la rândul ei, comunica cu alte două încăperi, săpate în masivul alb de cretă, vezi
Barnea, Bilciurescu, 1959, p. 541.
49
Un prim raport preliminar al cercetărilor a fost publicat în anul 1959, vezi Barnea, Bilciurescu, 1959, pp. 541-566.
50
Canarache, V., Problema descoperirilor arheologice din Dealul de cretă de la Basarabi, în Arhiva veche a MINAC,
dosar Articole, idei, informări pe teme de istorie și arheologie (nenumerotat).
51
Ibidem.
390
CORNEA Delia Roxana
Tonul de nemulțumire transpare din întregul document, poate pe bună dreptate căci
preluarea apanajului cercetării de către specialiștii de la București limita posibilitățile de exprimare
a specialiștilor locali, cu atât mai mult cu cât propunerea de prezervare in situ nu oferea o soluție
viabilă la toate problemele existente. Din păcate, nici în prezent, la mai bine de 60 de ani de la
momentul descoperirii, Complexul nu s-a bucurat de o conservare conformă rigorilor și exigențelor
științifice. Un alt aspect pe care merită să-l semnalăm este acela că deja încă din anii 1957-1958,
descoperirea determinase un val de pelerinaj cu caracter religios din partea maselor, care adunau
“oase și bucăți de cretă gravate ca pe obiecte sfinte” și care produsese “pagube științifice și
materiale monumentului.”52
Se pare că nimic nu-i nou sub soare! De la îmbulzeala și foamea de moaște de atunci și până
la lungile și interminabilele cozi pentru atingerea moaștelor sfinte cu ocazia diferitelor sărbători
religioase, românii ca popor au în sânge această chemare...
Descoperirea Edificiului Roman cu Mozaic –Pompeiul constănțean
Toamna anului 1959, cel mai probabil într-o zi de sâmbătă, 12 septembrie, avea să aducă
pentru arheologia constănțeană o descoperire epocală, așa cum unii arheologi doar speră să li se
întâmple o dată în viață. Și i s-a întâmplat! Lui Adrian Rădulescu, arheologul de serviciu din ziua cu
pricina. Momentul descoperirii, dar și zilele febrile ce au urmat și zbuciumul extraordinar ce a
cuprins întreaga suflare științifică românească ne este redată de paginile unui reportaj: “Marea
revelație a arheologilor constănțeni a fost focarul arheologic din Piața Ovidiu, pe faleza care
desparte orașul de port. Ce s-a întâmplat atunci, aici? Două lovituri de tîrnăcop, date de un muncitor
care săpa o groapă pentru fundația unui bloc, au atins un zid antic. A treia lovitură n-a mai fost dată,
deoarece pe locul respectiv a și apărut arheologul de serviciu – tânărul profesor Adrian Rădulescu.
Cu aceasta începe, de fapt, epopea descoperirii unui mare edificiu roman și, implicit, a prețiosului
mozaic de care am vorbit până acum. […] Au trecut trei săptămâni∗. Între timp s-au săpat sute de
metri cubi de pământ. Rezultatele au fost mai mult decât fructoase: au ieșit parțial la iveală zidurile
de cărămidă, piatră și marmură ale unei construcții antice. O construcție de proporții, având o
deschidere largă spre mare. Ei văd platforma acestei deschideri, este uimitoare: aici se află
admirabilul covor policrom, executat în mozaic, cu o artă desăvârșită, pe o suprafață deosebit de
mare. Mozaicul, perfect conservat. Nu-i de mirare că, uluit de ce vedea, un arheolog a exclamat: <<
Colosal!Magnific! Parcă am dezveli Pompeiul!>>”53.
Descoperirie edificiului, de o însemnătate covârșitoare pentru arheologia tomitană, a
presupus ani de cercetări laborioase, începute chiar din toamna anului 1959, atunci când s-a
descoperit ruinele acestuia cu ocazia săpăturilor pentru fundația unui bloc, și continuate în mai
multe etape ce s-au succedat:
a). toamna și iarna anului 1959, când s-a încercat determinarea dimensiunilor și s-au
executat două sondaje perpendiculare, ce au mers până la o adâncime de 7 metri, străpungând
pământul de umplutură răvășit ce acoperea nivelul terasei. În această fază a fost dezvelit zidul de
nord pe o porțiune de 28 de metri, fiind degajată și o porțiune de circa 28x15 m de mozaic;
b). în campania a doua de săpături, desfășurată în perioada mai-octombrie 1960 s-a reușit
scoaterea la lumină a zidurilor de NE, SE și parțial SV, ce înconjurau pardoseala mozaicată. Tot
acum cercetările arheologice au dezvelit parțial două încăperi boltite aflate sub mozaic, precum și
un canal colector ce deservea edificiul.54
c). Etapa a treia, desfășurată în perioada mai-noiembrie 1961, a permis determinarea mai
clară a existenței unor încăperi boltite sub covorul de mozaic, degajarea noii terase situată la 7 m
52
Ibidem.
∗
Această precizare ar permite datarea exactă a descoperirii în ziua de 12 septembrie 1959.
53
Toți arheologii la Tomis, în Flacăra, anul VIII, nr. 40 (228), 3 octombrie 1959.
54
391
sub nivelul terasei superioare și, de asemenea, identificarea unei a treia terase, ocupată tot de
construcții antice, ce avea pardoseala la circa 5 m sub nivelul terasei superioare.55
d). Etapa a patra, desfășurată în anul 1962, a permis determinarea dimensiunilor terasei
covorului cu mozaic, și a celei cu încăperile boltite și s-au descoperit noi elemente – ziduri, pavaje,
canale, precum și fragmente mari de mozaic prăbușite peste bolți. Deja în această campanie încep să
se ia și primele măsuri de consolidare a teraselor și zidurilor, precum și de conservare, lucrările
fiind coordonate (încă din 1960) de Direcția Monumentelor Istorice (DMI).
e). Etapa a cincea de cercetare, desfășurată în perioada mai–octombrie 1963, a fost consacrată
săpăturilor în sectorul NV, cu degajarea totală a teraselor descoperite anterior. În același timp au
continuat operațiunile de consolidare și refacere a zidurilor și s-au extras, în scopul conservării și
reconstituirii repertoriului de ornamente al mozaicului, noi fragmente prăbușite, cu motive inedite.56
f). O ultimă mare etapă de cercetare, conservare și restaurare s-a desfășurat în cursul anului
1964, campania din acel an permițând degajarea tuturor încăperilor boltite, recuperarea depozitului
de mărfuri (amfore cu diferite substanțe, ancore de fier, cuie) și cunoașterea mai în detaliu a tuturor
elementelor componente ale edificiului propriu-zis și a construcțiilor adiacente.57
Cercetarea și conservarea-restaurarea Edificiului cu Mozaic de la Tomis a reprezentat în
primul rând o mare provocare pentru specialiștii implicați. În 1959 primele sondaje au fost efectuate
de către tânărul Adrian Rădulescu, sub conducerea lui Canarache, care trăia euforia unei descoperiri
epocale pentru spațiul românesc, cam în genul emoțiilor pe care trebuie să le fi avut, în 1925,
Howard Carter, atunci când deschidea mormântul lui Tutankamon. Una dintre fotografiile din epocă
ni-l înfățișază pe Canarache oferind un interviu filmat echipelor de televiziune venite să
imortalizeze descoperirile, iar alte mărturii fotografice de epocă ne arată marele interes și grija
deosebită cu care autoritățile comuniste ale epocii au tratat această descoperire. În anii următori,
1961-1962, colectivul extins de cercetare era format din Vasile Barbu, Marin Perșinaru, Alexandru
Bogdan și Doina Galbenu, tot sub conducerea lui Vasile Canarache, pentru ca în 1963 să li se
alăture, din nou, Adrian Rădulescu, ce fusese detașat temporar pe șantierul bazilicilor tomitane58.
Vasile Canarache pe șantierul arheologic de la Edificiului Vasile Canarache, Vasile Vâlcu și Adrian Rădulescu pe
Roman cu Mozaic, an 1959 (?), Fototeca MINAC, f.nr. șantierul arheologic de la Edificiul Roman cu Mozaic,
Fototeca MINAC, clișeu nr. 798/2
55
Rădulescu, 1970, p. 54.
56
57
58
Informație furnizată de doamna Irina Sodoleanu, nepoata domnului Adrian Rădulescu, care a consultat îndeaproape,
în calitate de specialist, caietele de săpături de la Edificiul Roman cu Mozaic: inv. 273 - A. Rădulescu (an 1959); inv.
3740 - Doina Galbenu (an 1960), inv. 3741 - Al. Bogdan (an 1960); inv. 3751 - V. Barbu (an 1961); inv. 3750 - M.
Perșinaru (an 1962); inv. 272 - A. Rădulescu (an 1963). Mulțumesc pe această cale pentru informațiile ce mi-au fost
puse la dispoziție.
392
CORNEA Delia Roxana
Lucrări la pavimentul cu mozaic, în plan central Vasile Decalcări la pavimentul cu mozaic, Fototeca MINAC,
Canarache (1962?), Fototeca MINAC, clișeu nr. 1032/3 clișeu nr. 937/1
Amfore in situ din depozitele identificate în camerele Recuperearea materialului arheologic din încăperile boltite
boltite, Edificiul Roman cu Mozaic, ale Edificiului Roman cu Mozaic,
Aspect din timpul lucrărilor de restaurare a Edificiului Inaugurarea clădirii de protecție a Edificiului Roman cu
Roman cu Mozaic de la Tomis și de construcție a clădirii Mozaic și includerea lui în circuitul în vizitare (1967),
de protecție (1966), Fototeca MINAC, clișeu nr. 9569 Fototeca MINAC, clișeu nr. 9871/1
Concomitent cu campaniile de cercetare s-a derulat și opera de conservare și restaurare a

covorului mozaical, format de milioane de tesserae de cinci-șase culori: alb, roșu, negru, verde-
393
albăstrui și galben-bej59. Așa cum rezultă din imaginile păstrate în Fototeca Muzeului, la restaurarea
covorului mozaical a lucrat timp de mai bine de doi ani, o echipă complexă de specialiști ai
Direcției Monumentelor Istorice (DMI), sub coordonarea lui Pablo Mazzoni, unul dintre cei mai
importanți restauratori de mozaic din lume. Activitatea acestuia s-a desfășurat în perioada 1967-
1970, așa cum singur nota: “În intervenția asupra mozaicului din Constanța, urmată de consolidarea
lui în două faze (1967 și 1970), s-a putut executa un procedeu care a permis finalizarea unei munci
de mari proporții, într-un timp relativ scurt. Este vorba de o construcție portuară de origine romană;
un edificiu de formă rectangulară, format dintr-o secvență de bolți acoperite de o terasă pavimentată
cu mozaic, pe o suprafață de circa 2000 mp. O lucrare aproape senzațională, din care s-a păstrat
aproape 30% din mozaic, restul a fost pierdut în urma prăbușirilor de teren datorită acumulărilor de
pământ, în urma abandonării edificiului. Intervenția noastră a venit după restaurarea zidurilor căzute
ale construcției și după consolidarea acoperișului terasei cu structură de ciment și geam, pentru
realizarea unui ambient destinat expunerii. Într-un prim moment, era necesară decuparea completă a
covorului de mozaic, dar datorită obiecțiunilor emise de cercetătorii români, și din motive
financiare, s-a optat pentru restaurarea in situ. Mozaicul are motive geometrice și ornamente, este
constituit din tessere policrome de natură calcaroasă, cu o dimensiune între 4-12 cm; liantul
mortarului este din var și ciment. Șapa era, în medie, de 15 cm înălțime, cu umplutură de pământ și
pietriș. Întinderea de mozaic existentă, de circa 600 mp, situată în partea dreaptă a terasei, prezenta
numeroase lacune, care aveau tendința să se mărească din cauza structurii provizorii, șapa dură și
compactă prezentând diferite fracturi cauzate de alunecări. Asupra întregului paviment a fost
efectuat un sondaj precis pentru a stabili stare de conservare a mozaicului. În prima fază a
restaurării, s-a procedat la îmbunătățirea structurii de rezistență a părții centrale a mozaicului, cu un
sistem de micropiloni, profitând, pe cât posibil, de părțile libere din tesserae demontate, pentru ca
apoi să fie realocate în zonele de interes ale operațiunii. Succesiv, s-a urmărit eliberarea zonelor cu
mozaic lipsă și modelarea unui nou mozaic din beton fin și de un nivel inferior decât tesserele
originale. Acest lucru a fost efectuat și în interiorul părții conservate, unde existau lacune mari pe
mp., procedându-se cu maximă atenție, mai ales unde mozaicul era ros și crăpat din cauza lipsurilor.
S-a lucrat pe bucăți, efectuând o curățire profundă cu dalta pe marginile și pe fundul gropilor
[de unde lipsea mozaicul], pentru a găsi modul în care au fost prinse tesserele în paviment. În aceste
lacune, care măsurau pînă la circa 50 cm pătrați, s-au efectuat integrări ale tesserelor găsite în
apropiere în timpul cercetărilor arheologice. (...) Pentru integrarea tesserelor, efectuată cu maximă
grijă, respectând ordinea existentă, s-a folosit un amestec de ciment alb, nisip de râu spălat și
cărămidă măcinată. Pentru zonele unde lacunele au fost mai mari, s-a procedat la umplerea lor până
la nivelul teserelor, cu mortar din ciment alb, pulbere de marmură și oxizi colorați, care au permis
atingerea unei tonalități cromatice asemănătoare cu cea a mozaicului. Această suprafață a fost
netezită cu mistria, având grija de a lega planurile, astfel încât să se mențină continuitatea
pavimentului mozaical. În același mod a fost realizată întreaga zonă care încercuia vechea terasă
antică. În final, suprafața mozaicală a fost spălată cu apă și perii din materiale vegetale, respectând
structura mortarului care era de același tip cu cel antic. Verificarea lucrării la o distanță de timp a
demonstrat valabilitatea procedurilor efectuate.”60
Trebuie spus că la 14 iulie 1967 s-a încheiat un Proces-verbal de predare-primire a construcției
de protejare a Mozaicului roman de la Constanța. Delegații Muzeului - Vasile Canarache, Adrian
Rădulescu, Constantin Carpuz (șeful laboratorului de restaurare), Mircea Boca și Ioana Băcăoanu au
ridicat o serie de probleme cu privire la condițiile punerii în circuitul de vizitare a Edificiului. Printre
altele, se reproșa Direcției Monumentelor Istorice că “în interiorul construcției de protejare nu s-a făcut
nici o lucrare de restaurare. Mozaicul nu a fost restaurat ”, că “interiorul construcției de protecție era
59
60
Mazzoni, 2014, pp. 42-43. Menționăm că volumul se bazează pe documentele și arhiva fotografică a lui Paulo
Mazzoni, iar soția acestuia, Paola Maresca Mazzoni a trimis muzeului un exemplar din albumul apărut în 2014, din care
am extas notițele acestuia despre lucrarea de restaurare pe care a întreprins-o în anii 1967 și 1970.
394
CORNEA Delia Roxana
lipsit de instalație electrică”, și că, de asemenea, “nu există un circuit muzeistic funcțional și vizitatorul
este plimbat inutil ca să repete vizionarea unei părți din obiectiv”61.
Cu toate aceste neajunsuri și în pofida obiecțiilor justificate ridicate de specialiștii muzeului,
Edificiul Roman cu Mozaic a fost pus în circuitul de vizitare chiar din vara aceluiași an, 1967,
bucurându-se totuși de o atenție deosebită din partea turiștilor. Devenit în 1969 director al muzeului,
Adrian Rădulescu aprecia în cadrul unui interviu dat că noul obiectiv turistic înregistra un număr
record de vizitatori la nivelul întregului județ, aproximativ 100.000 de persoane pe an.62
Cercetarea bazilicilor de la Tomis

În 1960, dărâmarea vechii gări a orașului Constanța și proiectarea unui cartier de locuințe pe
acest teren a prilejuit inițierea unor noi cercetări arheologice.
În cadrul acestei campanii au fost identificate și cercetate două tipuri de monumente
romano-bizantine, pe care ulterior profesorul Adrian Rădulescu le-a și publicat; este vorba de
cuptoarele de ars cărămida (CI-CVI), dintre care trei erau în incinta cetății, iar celelalte erau
extramuros, precum și două bazilici.63 Despre aceste două ultime monumente, date importante au
fost prezentate în volumul publicat în 1962, unde sunt relatate și etapele identificării și cercetării
lor. Pentru constănțeni, dar nu numai, pentru a putea identifica ușor locul celor două monumente,
precizăm că cvartalul de locuințe ce urma să fie construit se situează astăzi în fața Liceului Traian
(deci pe latura străzii Traian), fiind încadrat de două blocuri-turn (B2 și B4). Atunci când s-a
început săparea fundației blocului E3 s-au găsit ruinele bazilicii mici, drept pentru care s-a schimbat
parțial amplasamentul blocului pentru a permite cercetarea părții de răsărit (respectiv a absidei). Din
cauza lucrările de construcție de mare amploare s-a cercetat doar 1/3 din suprafața de est, dar cu
toate acestea s-au putut identifica elemente importante în cunoașterea acestui edificiu.
Orientată NE-SV, fiind aproape paralelă pe lungimea ei cu zidul de incintă al Tomisului,
Bazilica mică s-a păstrat mai bine în anumite sectoare. Totuși, folosindu-se de măsurătorile ridicate
de la fața locului, tânărul arheolog Adrian Rădulescu aprecia că pe baza lățimii acesteia, de 18.80
m, și a diametrului absidei de 8 m, lungimea basilicii trebuie să fi fost de circa 35 m. În centrul
absidei, la o adâncime de -2,50 m față de nivelul de atunci de călcare (anul 1960), a fost descoperit
acoperișul boltit al unei cripte, cripte ce se întindea și sub o parte din nava centrală.64
Cea de-a doua bazilică, cunoscută sub numele de “Bazilica mare”65, se afla peste drum de
vechea școală de marină, între turnurile B2 și B3, acolo unde fusese proiectată construcția blocului C2. În
iarna 1960-1961, în timp ce se adâncea săpătura la subsolul din partea centrală a clădirii, s-a descoperit
un zid semicircular ce era, de fapt, absida acestei basilici. Dată fiind importanța descoperirii, Muzeul
Regional Dobrogea a propus sistarea lucrărilor și a desfășurat o campanie de cercetare în perioada 20
ianuarie – 1 august 1961. A fost un volum foarte mare de pământ excavat, dat fiind că cercetarea a
acoperit aproximativ 1500 mp, cu adâncimi ce au mers de la - 1 m până la - 6.66 Edificiul, orientat ESE-
VNV, avea trei nave și dimensiuni impresionante: lungimea axială este de 43 m, iar cu tot cu absidă se
merge până la 48,10 m, lățimea edificiului fiind de 23,45 m. La vest s-au identificat resturile unor ziduri
ce probabil proveneau de la construcții adiacente și de la un atrium.
Nu vom intra aici în descrierea tehnică a edificiului – cartea profesorului Rădulescu oferă o
descriere amănunțită în acest sens – dar trebuie să remarcăm un element important ce a fost
identificat sub nivelul bazilicii și anume existența unei cripte înăuntrul căreia se intra cu ajutorul
61
Canarache, V., Edificiul cu mozaic, în Arhiva veche a MINAC, dosar Articole, idei, informări pe teme de istorie și
arheologie (nenumerotat).
62
Șipoș, Mărculescu, 1970, p. 37.
63
64
65
În prezent corpul de specialiști consideră că cea mai mare bazilică tomitană este cea aflată sub pavajul străzii Mircea
cel Bătrân (în subsolul actualului Hotel Ibis), bazilică descoperită în anul 1989.
66
395
unei scări ce cobora dinspre vest. S-a constatat, de asemenea, că la construcția scării s-au folosit
blocuri de marmură cu caneluri, ceea ce i-a determinat pe specialiști să aprecieze că blocurile de
marmură proveneau de la un alt edificiu, fiind refolosite.67
Bazilica mare din Tomis (1960), Scările de acces în cripta Bazilicii mari de la Tomis
Fototeca MINAC, clișeu nr. 2980/a (1960) și planul edificiului în stânga, Fototeca
MINAC, clișeu nr. 2981 (colaj)
Interpretând aceste descoperiri, Adrian Rădulescu aprecia că prezența într-un spațiu atât de
restrâns a două bazilici ar constitui o dovadă că în acestă parte a cetății au funcționat mai multe
edificii de cult sau sanctuare, ceea ce marchează un centru religios, foarte posibil un episcopium68.
Această ipoteză ar fi susținută și de dimensiunile impunătoare ale bazilicii, precum și de existența
criptei, care prin forma arhitectonică cruciformă și prin numărul de încăperi reprezenta o noutate
pentru spațiul dobrogean. Fie că această criptă era folosită pentru depunerea osemintelor martirilor
creștini, fie că avea o altă întrebuințare, edificiul religios trebuie văzut și înțeles într-un context mai
larg, ținundu-se cont de faptul că la Tomis a funcționat principalul centru episcopal din Dobrogea și
de faptul că regiunea danubiano-pontică a dat un număr mare de martiri.69
În afara celor 2 bazilici identificate, cercetate și publicate de Adrian Rădulescu la începutul
anilor '60, alte două lăcașe de cult paleocreștine fuseseră identificate și parțial degajate. Un astfel de
edificiu a apărut în fața Porții 1 a Portului Constanța, în toamna anului 1963 (octombrie-decembrie)
când s-a efectuat un sondaj cu caracter de salvare. Specialistul care a coordonat lucrările, Gheorghe
Poenaru-Bordea, a continuat cu alte sondaje și în anul 1964, pentru a înțelege caracterul și
funcționalitatea acestei construcții. Este vorba, așadar, de un mare edificiu care funcționa în
strânsă legătură cu portul antic, cu latura de circa 24 metri, dar dimensiunile sale exacte nu au putut
fi stabilite, ca urmare a existenței șoselei care lega orașul de portul modern. Astfel, sondajele s-au
făcut doar pe o suprafață mică, practic în interiorul edificiului, peste care cândva, la sfârșitul sec. al
V-lea sau începutul sec VI-a, a fost ridicată această bazilică cu o singură navă. 70
Nu s-au putut stabili cu exactitate dimensiunile, din cauze anterior amintite, absida însă a
fost degajată în întregime, iar raza acesteia de 2,15 m, a permis specialiștilor să apecieze că era
vorba de un edificiu de cult de dimensiuni mai mici, cu o lățime de circa 8,70 cm, iar lungimea
zidurilor de aproximativ 24 m71.
Basilica pare să fi avut două faze de evoluție, fiind înregistrate două nivele de călcare: cel
inițial, format din lespezi mari de calcar și faza a doua, compusă dintr-o platformă de mortar peste
67
68
69
70
Bordea, 1965, pp. 438-439.
71
Lungu, 2000, p. 69.
396
CORNEA Delia Roxana
care s-a suprapus un pavaj de cărămidă72. După contextul arheologic înregistrat și după materialul
recuperat din săpăturile de salvare, bazilica pare să fi funcționat până la sfârșitul secolului al VI-lea.
Basilica paleocreștină de la Poarta 1- Port Constanța – Basilica paleocreștină de la Poarta 1- Port Constanța –
aspect de săpătură (se poate observa pavajul de aspect de săpătură (se poate observa zidul arcuit al
cărămidă), Fototeca MINAC, clișeu nr. 6189 absidei), Fototeca MINAC, clișeu nr. 6188
Un al patrulea monument paleocreștin descoperit la Tomis în deceniul 7 al secolului al XX-

lea a fost Cripta cu frescă de sub clădirea Școlii medii nr. 2 din Constanța, astăzi Liceul Teoretic
Mihai Eminescu. Lucrându-se în cursul anului 1963 la construirea unei noi aripi a școlii, s-a
descoperit o încăpere boltită, cu pereți pictați în frescă, destul de bine conservată și care comunica
cu alte trei încăperi boltite de mai mici dimensiuni. Spre vest, arheologii au identificat treptele de
acces în criptă, precum și ziduri și zone de pavaj ale unui edificiu superior, despre care cercetătorii
de la fața locului au presupus că era o altă bazilică paleocreștină.73 Continuând cercetările,
specialiști constănțeni au realizat și măsurătorile acestui edificiu, constatându-se că dimensiunile
criptei erau de 6,15 m lungime și 3,75 m lățime, iar pereții laterali erau acoperiți cu picturi ce
reprezentau figuri geometrice și motive florale, înscrise în chenare mai mici sau mai mari74.
Descoperirile celor trei bazilici la Tomis într-un timp așa de scurt îl îndreptățeau pe
profesorul Ion Barnea să aprecieze importanța Tomisului ca centru religios de prim rang –
episcopie, vestigiile arheologice venind să confirme informațiile transmise de istoricul Sozomen în
secolului al V-lea:“ Acest neam are multe orașe, sate și fortărețe, iar metropolă este Tomis, mare și
prosperă, situată pe litoral, în stânga celui care plutește pe numitul Pont Euxin. Încă și acum mai
persistă aici un vechi obicei, ca unul singur să fie episcopul peste bisericile întregului neam”.75
Însă șirul marilor descoperiri nu avea să se oprească aici . Căci în anul 1962 Tomisul avea
să-și releve un alt mister, pus și de data aceasta sub semnul Fortunei!
Descoperirea Tezaurului de sculpturi de la Tomis – un nou reper al arheologiei constănțene
De la colegii mai vârstnici am aflat, cu mulți ani în urmă, poveste oarecum hazlie și
emblematică ce înconjoară momentul faimoasei descoperiri făcută într-o zi de 1 aprilie 1962.
Regretatul arheolog Mihai Irimia, pe care l-am avut, ca mulții alții, profesor îndrumător, povestea
72
Bordea, 1965, p. 439.
73
Popescu, 1963, pp. 458-459.
74
Lungu, 2000, p. 69.
75
Barnea, 79, p. 12.
397
studenților că descoperirea Tezaurului de la Tomis s-a întâmplat sub semnul norocului – al

Fortunei! –, dar și al păcălelii. Cu prilejul săpăturilor făcute pentru construirea unui bloc de locuințe
pe terenul fostei gări, sub terasamentul pe care fuseseră așezate aici liniile ferate s-a găsit ascunsă
într-o groapă o frumoasă sculptură reprezentând o divinitate feminină. Așa cum se proceda,
muncitorii și responsabilii de la fața locului au chemat telefonic specialiștii muzeului, raportând
descoperirea făcută. Dar senzaționala știre părea puțin credibilă, cu atât mai mult cu cât era 1
Aprilie - ziua păcălelilor! La insistențele celor de pe șantier și se pare și la telefonul primit din
partea prim-secretarului de județ, Vasile Vîlcu, o parte din colectivul muzeului s-a deplasat la fața
locului, unde imaginea găsită și imortalizată pe pelicula de film stârnește și astăzi o vie emoție.
Frumosul cap al zeiței Fortuna se ridica semeț din groapa săpată de muncitori, iar așezate lângă ea
arheologii aveau să descopere alte 23 de sculpturi antice ce zăceau ascunse în pământ, printre care
bustul de marmură albă al zeiței Isis, miticul Șarpe Glykon și mai multe reliefuri ce reprezentau
divinități greco-romane.
Și cum să nu te gândești că o simplă lovitură de excavator ar fi ras toată această comoară!
Fortuna a fost însă, și de această dată, cu tomitanii, căci tezaurul a fost recuperat integral, chiar dacă
unele piese prezentau deteriorări. Despre momentul descoperirii vorbea în volumul publicat în 1963
chiar Vasile Canarache, care rememora pentru cititori senzaționalele momente trăite:“ În primăvara
anului 1962, săpându-se în apropierea basilicii mari, un muncitor a dat de capul unei statui de
marmură, reprezentând o zeitate feminină. (...). Fiind anunțați, arheologii de la muzeul din
Constanța au început imediat săpătura sistematică de salvare. (...) Săpătura ne-a condus la
constatarea că nu ne aflăm în fața unei singure statui, căci pe măsura adâncirii au început să apară
alte sculpturi de marmură, toate așezate în așa fel încât să se sprijine unele pe altele, pentru ca
grupul să reziste presiunii pământului și să nu se disloce. În total au fost descoperite 24 de sculpturi,
care, evident, fuseseră adunate și îngropate în mod organizat. Era greu de înțeles cine și de ce a
făcut acest lucru. (...) Lîngă zeiță se afla așezată, deasupra celorlalte monumente, statuia întreagă a
unui șarpe cu cap fantastic, cu trupul încolăcit, prins de un soclu rotund, lucrat din aceeași marmură.
Mai departe au apărut: trei statute ale Hecatei, situate una lângă alta și susținând alte piese deasupra
lor. O aediculă spartă în două, cu inscripție, care îndeplinește aceeași funcție de sprijin pentru
sculpturi mai mici. Din aediculă făcea parte și imaginea în dublă reprezentare a zeiței Nemesis, cele
două capete fiind rupte de trupuri și împrăștiate la câțiva metri. O statuetă a lui Esculap, de
asemenea cu capul rupt și depărtat de trup. Statueta fragmentară a unui Dioscur, cu capul rupt și
aruncat între alte fragmente. Un bust întreg, mare, care fusese așezat cu fața în jos și care abia mai
târziu a fost identificat cu zeița Isis. De asemenea, au fost găsit mai multe plăci cu basoreliefuri,
toate în poziție verticală, intercalate strâns printre celelalte sculpturi.”76
76
Canarache et al., 1963, pp. 11-13.
398
CORNEA Delia Roxana
Adrian Rădulescu (?) lucrând la degajarea pieselor Tezaurul de sculpturi de la Tomis in situ, 1 aprilie 1962,
sculpturale de la Tomis, Fototeca MINAC, clișeu nr. 3075 Fototeca MINAC, clișeu nr.2525
După o primă tratare la fața locului, realizată de echipa de conservare-restaurare de atunci

(formată din Constantin Carpuz și Margareta Havrileț), adică după un prim proces de curățare,
piesele au fost marcate și ambalate cu grijă, fiind apoi transportate la laboratorul muzeului, unde
părțile rupte au fost lipite. După două săptămâni de la descoperire, piesele astfel tratate și restaurate
au fost expuse într-o sală special amenajată la primul etaj al Muzeului. Cele 24 de monumente
sculpturale au stârnit un mare interes nu numai în rândul specialiștilor, ci și în rândul publicului
vizitator, căruia i se oferea ocazia unică de a admira un superb tezaur de sculpturi greco-romane.
Intens popularizat, așa cum o arată presa vremii, tezaurul a atras un număr record de vizitatori chiar
din primul an de expunere - 300.000 vizitatori.77
De atunci, Fortuna cu Pontos și Șarpele Glikon au ajuns piese simbol ale muzeului
constănțean, ambele piese reprezentând de-a lungul timpului imaginea instituției noastre. O legendă
urbană, cum ne place să spunem astăzi, amintește faptul că în perioada anilor 1969-1970, când se
pregătea deschiderea Muzeului Național de Istorie, una din piesele care urma să fie dusă la
București era Șarpele Glikon. Cum însă nu s-a putut face o replică 1:1 a piesei respective, Șarpele
fantastic a rămas la Constanța, la fel ca toate celelalte piese, care se odihnesc astăzi în sala Tezaur.
Concluzii
Înființat încă din aprilie 1879, într-o formă ce aducea mai degrabă cu un depozit-lapidarium,
în cei 141 de ani de existență muzeul constănțean a cunoscut o serie de sincope, suferind incendii,
distrugeri, dezorganizări și chiar pierderea unor însemnate vestigii, jefuite în timpul celor două
războaie mondiale. Momentul 1957 reprezintă însă, în evoluția instituției, un punct de referință,
pentru că a însemnat nu doar reorganizarea muzeului pe baze moderne, ci și crearea unui colectiv de
specialiști, care au crescut an de an alături de această instituție.
Meritele i-au aparținut, în bună parte, lui Vasile Canarache, care, în calitate de director al
muzeului, a știut să-și atragă susținerea autorităților locale și centrale, precum și concursul științific
al specialiștilor din țară. Însă, în egală măsură, meritele au aparținut și tânărului colectiv de
77
Canarache et al., 1963, p. 14.
399
specialiști de la muzeul constănțean, care au învățat și s-au perfecționat pe măsură ce Tomisul, ca și

întreaga Dobrogea, își dezvăluia bogăția vestigiilor păstrate.
Identificarea în vara anului 1957 a Complexului rupestru de la Basarabi avea să deschidă un
lung șir de descoperiri arheologice, ce au îmbogățit patrimoniul muzeal și au așezat instituția în
rândul celor mai importante muzee din țară. Dincolo de bogăția și răsunetul descoperirilor –
Edificiul Roman cu Mozaic, bazilicile tomitane, Tezaurul de sculpturi de la Tomis, Colții de
mamut de la Poarta Albă, Cadranul Solar de la Cumpăna ș.a.m.d, – aspectul cel mai important pe
care trebuie să-l subliniem când ne referim la deceniul de aur al arheologiei constănțene este acela
că școala arheologică formată aici a cunoscut, probabil, cea mai prolifică perioadă de activitate,
cercetările și rezultatele lor rămânând, până în prezent, puncte de referință.
BIBLIOGRAFIE
Barbu, V. 1965. Rituri funerare în epocă romană la Tomis. Revista Muzeelor, an II, număr
special, (Rezumat al comunicării ținute în cadrul primei Sesiuni științifice a muzeelor din R.P.R.,
27-29 decembrie 1964), pp. 436-437.
Barbu, V. 1972. Tomisul. Orașul poetului exilat. București: Albatros.
Barnea, I. 1979. Arta creștină în România, I, secolele III-VI. București: Institutului Biblic și
de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române.
Barnea, I., Bilciurescu, V. 1959. Șantierul arheologic Basarabi. MCA VI, pp. 541-566.
Poenaru-Bordea, G. 1965. O nouă basilică creștină la Tomis. Revista Muzeelor, an II, număr
special, pp. 438-439.
Canarache, V. 1961. Tomis. București: Meridiane.
Canarache, V. 1968. Mărturisiri. Pontice. Studii și Materiale de Istorie, Arheologie și
Muzeografie, Muzeul de Arheologie Constanța.
Canarache, V., Aricescu, A., Barbu, V., Rădulescu, A. 1963. Tezaurul de sculpturi de la
Tomis. București: Științifică.
Cândea, I. 1999. Dr. Nicolae Harțuchi a împlinit 70 de ani. Istros IX, pp. 1-6.
Comșa, E., Galbenu, D., Aricescu, A. 1962. Săpături arheologice la Techirghiol. MCA VIII,
pp. 165-171.
Condurachi, E. et al. 1957. Șantierul arheologic Histria. MCA IV, pp. 9-102.
Lungu, V. 2000. Creștinismul în Scythia Minor în contextul vest-pontic. Constanța: T.C. Sen
Sibiu.
Mazzoni, P. 2014. Restauro su restauro. Firenze: Angelo Pontecorboli.
Popescu, D. 1959. Les Fouilles Archéologique dans La République populare Roumaine en
1958. Dacia. Revue d'Archéologie et d'Histoire Ancienne N.S, III, pp. 587-600.
Popescu, D. 1960. Săpături arheologice din Republica Populară Română în anul 1960. SCIV
XI, nr. 1, pp. 182-189.
Popescu, D. 1962. Săpăturile arheologice din Republica Populară Română în anul 1961.
SCIV XIII, nr. 1, pp. 201-215.
Popescu, D. 1963. Săpăturile arheologice din Republica Populară Română în anul 1962.
SCIV XIV, nr. 2, pp. 415-466.
Popescu, D. 1965. Săpăturile arheologice din Republica Socialistă Română în anul 1965.
SCIV XVII, nr. 4, pp. 709-725.
Popescu, D. 1968. Săpăturile arheologice din Republica Socialistă Română în anul 1967.
SCIV XIX, nr. 4, pp. 677-699.
Rădulescu, A. 1962. Monumente romano-bizantine din sectorul de vest al cetății Tomis.
Muzeul Regional de Arheologie Constanța.
Rădulescu, A. 1963. Elmi bronzei di Ostrov. Dacia. Revue D'Archéologie et d'Histoire
Ancienne N.S., VII, pp. 535-551.
400
CORNEA Delia Roxana
Rădulescu, A., Harțuchi, N. 1967. Cimitirul feudal-timpuriu de la Castelu. Muzeul Regional

de Arheologie Dobrogea, Constanța.
Rădulescu A. 1968. Muzeul de Arheologie din Constanța după 10 ani de activitate. Pontice
1, pp. 29-42.
Rădulescu, A. 1970. Date tehnice despre Edificiul cu mozaic din Constanța. BMI XXXIX,
nr. 3, pp. 52-54.
Șipoș, M., Mărculescu, O. 1970. Care este părerea dumneavoastră? Discuții asupra
restaurării Edificiului Roman cu Mozaic din Constanța. BMI XXXIX, nr. 4, pp. 33-38.
ABREVIERI
BMI: Buletinul Monumentelor Istorice.

MCA: Materiale și Cercetări Arheologice.
SCIV: Studii și Cercetări de Istorie Veche.
401
FEMEILE DIN AVIAȚIA ROMÂNĂ: ÎNTRE VECHILE CUTUME ȘI CÂȘTIGAREA

DREPTULUI DE A ZBURA
Maria Gabriela Groza∗
Rezumat: Acest articol este menit să sublinieze situația femeilor din România între mijlocul secolului al
XIX-lea și secolul al XX-lea, lupta lor pentru educație și apoi dreptul lor de a zbura. Au existat pași mici,
dar decisivi, care i-au ajutat pe românce să își atingă dreptul și treptat să depășească tradiția, obținând
dreptul la studiu, la zbor și la drepturile politice. După cum putem vedea în acest articol, legile educației și
prezența unor femei care au fost hotărâte să obțină pentru România aceleași drepturi ca și alte țări au
schimbat perspectiva bărbaților și a întregii societăți despre femei.
Abstract: This article is meant to underline the situation of women in Romania between mid 19th century
and 20th century, their struggle for education and then their right to fly. There were small, but decisive steps
that helped the Romanian women to achieve their right, and gradually go beyond tradition, obtaining the
right to study, to fly and political rights as well. As we can see in this article, the Laws of Education and the
presence of some women who were decided to obtain for Romania the same rights as other countries
changed the perspective of men and the entire society about women.
Cuvinte-cheie: educație, școală, drepturi, femei, pilot, escadrilă, război.
Key-words: education, school, rights, women, pilot, squadron, war.
Secolul al XX-lea a adus femeilor din România oportunități de a milita pentru obținerea mai
multor drepturi și libertăți, chiar dacă acestea s-au implementat imediat în etape succesive, fără a
respecta întru-totul cerințele inițiale. Începutul secolului al XX-lea prelungea mentalitățile unei
societăți de secol XIX, unde femeia era privată drepturi esențiale, precum dreptul la proprietate,
dreptul la vot, la anumite meserii, cum ar fi cea de avocat sau chiar dreptul de tutore al copilului.
Dreptul la zbor părea și mai complicat de obținut, dar nu imposibil. În cele ce urmează vom
relata obstacolele întâmpinate de primele femei aviator din României care au reușit să scrie istoria
la feminin, din iubire pentru aviație și țara lor au participat la misiunile celui de-al Doilea Război
Mondial, organizându-se în mult cunoscuta Escadrilă Albă. O escadrilă militară de tip sanitar,
formată exclusiv din femei. Vom discuta în cele ce urmează și despre femeile care au militat pentru
accesul la educație al fetelor, vocile lor devenind puternice și reușind să genereze ecouri vizibile în
legile naționale privind educația ambelor sexe.
Pentru a înțelege mai bine perioada în care femeile au reușit să obțină dreptul de a zbura și
de a participa la cea de-a doua conflagrație mondială, vom prezenta pe scurt statutul femeilor de la
finalul secolului al XIX-lea și începutul secolului al XX-lea, urmărind principalele acte și acțiuni ce
prezentau situația lor.
Anterior Legii Instrucțiunii, au existat acțiunile jurnalistei Constanța Dunca, care obținuse o
diplomă în studii emisă de Universitatea Sorbona. Aceasta i-a propus domnitorului Alexandru Ioan
Cuza, în anul 1863, cu un an înaintea emiterii Legii Instrucțiunii, organizarea învățământului
elementar pentru „fiicele poporului”1. În acest proiect, Constanța Dunca preconiza ca școlarizarea
fetelor să înceapă de la vârsta de 5 ani pentru a se obișnui cu rigorile unei instituții, să descopere
povești și să discute despre obiecte (asemănător cu ceea ce avea să fie mai târziu grădinița). De
asemenea, se dorea ca învățământul elementar să dureze 10 ani pentru cunoștințe mai solide. Legea
din 1864 a păstrat din ideile preconizate de proiectul acesteia privind materiile: citire, scriere,
∗
Doctorand, Institutul de Istorie „Nicolae Iorga”, e-mail: gabrielanecula93@gmail.com.
1
Mihalache, 2016, p. 4.
402
GROZA Maria Gabriela
noțiuni de geografie și istorie, religie și calcul, însoțite de lucrul manual2. Având în vedere
propunerile, proiectul a fost mai apreciat în Franța și mai puțin în România unde au fost selectate
doar câteva sugestii, fapt deloc curios, având în vedere că jurnalista Constanța Dunca era mult mai
ancorată în realitățile Occidentului, dorind dezvoltarea socială și instituțională după modelul
francez, dar având în vedere că realitățile societății din perioada respectivă nu se suprapuneau cu
cele din Occident, acest deziderat al Constanței Dunca nu era încă viabil. Deși ideile sale nu au fost
preluate ca atare în Principatele Române, ea nu a renunțat la ele. O altă voce care s-a remarcat în
domeniul educației pentru fete a fost Sofia Cocea. Aceasta încă dinainte să termine Școala Centrală,
încerca să facă apel către doamnele din înalta clasă socială a Moldovei în privința donării pentru
fondul „Societății pentru încuragiarea tinerilor la învățătură”. Pasiunea acesteia ajungând la nivel de
utopie în momentul în care s-a adresat femeilor din clasa socială înaltă din Principatele Române
pentru a-și dona din avere în vederea înființării de școli pentru fete3. Sofia Cocea a reușit datorită
pasiunii sale să deschidă o instituție privată pentru formarea fetelor, cu taxe mai mici, ajutând în
această manieră la efortul economic al părinților.
Obligativitatea școlii, așa cum ne-o prezintă Legea Instrucțiunii din 1864, mai exact art. 31.
instrucțiunea elementară este obligatorie pentru toți copiii de amenduoe sexele, începend de la opt
până la duoi-spre-zece ani împliniți ai etatei4.
Așadar, prin Legea Instrucțiunei, învățământul devenea obligatoriu și pentru fete, până la
vârsta de doisprezece ani. Învățământul obligatoriu public (mai puțin pentru cei ai căror părinți
demonstrau că le oferă accesul la învățământ de acasă sau într-un sistem privat). Desigur, existau
diferențe specifice vremii, anume separarea școlilor de băieți de cele de fete, excepție făcând satele
unde populația era mai mică, iar școala era una mixtă. Diferențe în privința materiilor nu existau,
atâta doar că la fete se adăuga lucrul manual. La vremea respectivă, învățământul obligatoriu
presupunea, conform Legii Instrucțiunii, studiul următoarelor materii: citirea și scrierea, catehismul,
noțiuni de igienă, de gramatică, de geografie, de istoria Terrei, de dreptul administrativ al Terrei,
cele patru lucrări din aritmetica, sistemul legal al măsurilor și al greutăților5. Un alt articol din Lege,
art. 264, completează cu informații privind admiterea la Facultate, deschisă și fetelor, cu condiția
terminării liceului - Vor fi primiți ca studenți regulați în facultăți acei cari vor fi terminat cursurile
învățăturilor de liceu și vor fi trecut examenul general6.
Prin Legea învățământului primar și normal-primar din 1893, studiile deveneau obligatorii
pentru cei cu vârstele cuprinse între șapte și paisprezece ani7. Așadar, numărul anilor de școlarizare
obligatorie cresc, nu încă la numărul preconizat de Constanța Dunca în proiectul său din 1863.
Accesul la învățământ, le permitea femeilor care nu aveau o zestre considerabilă, să se poată
întreține singure accesând meserii precum cea de învățătoare, infirmieră, soră medicală, institutoare,
secretară etc. Deși accesul la învățământul superior nu era interzis, a fost accesat de femei, în număr
mult mai mare, abia după jumătatea secolului al XX-lea. Desigur, se poate observa încă de la început că
femeile se angajează în profesii care din punct de vedere productiv sunt mai slabe, fiind plătite cu sume
mai mici față de bărbați8. Așadar distribuția în câmpul muncii seamănă cu rolurile din familia tipică
acelei perioade istorice, în care bărbatul deținea funcția importantă, iar femeia era inferioară.
Definitorie pentru drepturile femeilor a fost mișcarea feministă, prezentă în societatea
românească încă de la mijlocul secolului al XIX-lea. În condițiile apariției legii din 1864,
menționate anterior, mișcarea a cerut în mod activ culturalizarea fetelor și femeilor din Principatele
2
Mihalache, 2016, pp. 5-6.
3
Mihalache, 2016, p. 11.
4
Antologia, 2004, p. 26
5
Antologia, 2004, p. 26
6
Antologia, 2004, p. 40.
7
Antologia, 2004, p. 51.
8
Mihalache, 2016, pp. 45-46.
403
României, ulterior apărând și cereri privind statutul economic, juridic și politic9. Desigur, activistele
pentru drepturile femeii proveneau din rândurile aristocrației și burgheziei, printre acestea
numărându-se câteva voci foarte puternici la începutul secolului al XX-lea, precum Alexandrina
Cantacuzino, Calypso C. Botez, Zoe Gr. Râmniceanu. Vocile acestora fiind cunoscute la nivel
internațional prin intermediul Consiliului Național al Femeilor Române, prin actele de donații în
domeniul educației, precum și prin discursurile ce prezentau viața femeilor din România și
importanța câștigării dreptului la vot, al drepturilor juridice ș.a.m.d.
Alexandrina Cantacuzino a fost cea care a propus înființarea unor colonii de vacanță în
Europa, această idee care avea să contribuie la o educație internațională, a fost prezentată la
întâlnirea de la Trocadero a Uniunii Franceze pentru Sufragiu10. Ideea a prins contur în străinătate,
mai puțin în România unde a fost amânată succesiv.
Această scurtă trecere în revistă a femeilor care au avut militat pentru educație și drepturi,
precum și a Legilor amintite, permite o imagine mai clară asupra perioadei antemergătoare primelor
femei pilot din România monarhică, a celor care au reușit să intre într-o categorie de profesii
destinate bărbaților.
Așadar, așa cum am putut vedea din scurta prezentare, drepturile femeilor capătă contur, cu
toate acestea accesul în anumite ramuri era imposibil de pătruns încă. Brevetul de pilot la care visa
Elena Caragiani Stoenescu nu a putut fi obținut în țara natală, ci în Franța, în anul 1915. Fiică a
medicului Alexandru Caragiani, Elena Caragiani a fost pasionată de pilotaj. Licențiată în Drept, a
decis să se înscrie la Școala de Pilotaj „Liga Națională Aeriană”, unde la finalizare i se refuză în
mod consecvent dreptul de a obține brevetul de pilot, inclusiv rugămintea de a participa la războiul
balcanic din 1913 fie și în calitate de observator aerian sau curier. Din această cauză decide, în urma
unor eforturi financiare, să se înscrie la Școala Civilă de Aviație din Franța, unde la finalizarea
școlii obține brevetul cu numărul 1591 / 22.01.1914. La finalizare se angajează ca jurnalist în Franța
unde utilizează pentru deplasări avionul, realizând cunoscutele sale reportaje din avion. Având în
vedere că doi ani mai târziu, Regatul României a intrat în război pentru întregirea granițelor, Elena
Caragiani a considerat a fi o datorie morală să se întoarcă în țară. În speranța că va putea ajuta ca
pilot salvând răniți sau transportând medicamente pe frontul român, nu și-a pierdut speranța atunci
când i s-a oferit postul de infirmieră, lucrând în speranța că în acest fel este de ajutor.
La finalizarea războiului s-a căsătorit cu avocatul Virgil Stoenesu, renunțând la ideea de a
revendica brevetul pe care statul român trebuia să îl ofere la finalizarea cursurilor școlii de pilotaj.
A doua femeie din România devenită pilot a fost Ioana Cantacuzino, care în anul 1928 a
obținut brevetul de pilot, devenind prima femeie care obține brevetul în Regatul României. Mai
mult, aceasta a pus bazele, alături de fratele său, Mircea Cantacuzino, a Școlii Civile pentru Pilotaj,
unde după moartea fratelui, preia conducerea acesteia. Eforturile Ioanei Cantacuzino pentru ca
femeile să obțină dreptul la brevetul de pilot, nu rămân în zadar. A treia femeie pilot din România
devine Irina Burnaia în 1933. De acum numărul de femei pilot din România crește, iar pilotajul nu
mai este văzut ca fiind rezervat exclusiv bărbaților - motivul pentru care Elena Caragiani nu primise
brevetul de pilot cu toate că absolvise aceleași cursuri de pilotaj ca bărbații.
Istoria acestora femei este definitorie pentru istoria noastră, curajul acestora de a lupta pentru a
obține brevetul de pilot este remarcant. Curajul acestora nu se distinge doar prin pasiunea pentru zbor, ci
și prin dorința de a fi parte integrantă în a doua conflagrație mondială contribuind semnificativ la
salvarea vieților a mii de oameni de front, fără ca ororile războiului să le determine să renunțe.
Astfel, ceea ce Elena Caragiani Stoenescu nu a reușit să obțină, participarea alături de statul
român în bătăliile sale, au reușit alte femei pilot din România, care asemeni Elenei C. Stoenescu au
luptat și au învățat pentru visul lor, ajungând să formeze în timpul celei de-a doua conflagrații
9
Negru, 2015, p. 147.
10
Negru, 2015, p. 154.
404
mondiale, Escadrila Albă, transportând răniți de pe front, salvând în acest fel vieți ce nu ar fi avut
altă speranță.
Contextul internațional în care a apărut Escadrila Albă este legat de cel de-al Doilea Război
Mondial. România a intrat în război abia în 1941, după ce Uniunea Sovietică a ocupat Basarabia,
nordul Bucovina și Ținutul Herța și după ce pierde ca urmare a Dictatului de la Viena nord-estul
Transilvaniei. Ruptura teritorială a continuat prin Tratatul din septembrie 1940, când sunt pierdute
două județe, Durostoru și Caliacra în favoarea Bulgariei. Prin intrarea în război de partea Germaniei
naziste, România reușește destul de repede să recucerească zone ajungând până la Nistru11.
Înaintarea dincolo de Nistru și bătălia de la Odessa au reprezentat o pierdere destul de mare pentru
armata română, peste 98 000 de morți, dispăruți și răniți12. Pierderi ale armatei s-au înregistrat și în
următoarele luni, dar, în ciuda pierderilor, atacurile au continuat, armata română luptând până la
momentul 23 august 1944, atât pe teritoriu propriu, cât și în Ucraina. Întoarcerea armelor nu a fost
un moment simplu pentru statul român, efortul român de război îndreptându-se spre Vest de această
dată13. Nu este cazul să intrăm în detalii privind războiul, scurta prezentare este suficientă pentru a
vedea principalele fronturi unde eforturile Escadrilei Albe au fost concentrate.
Marina Știrbei este cea care a avut inițiativa de a ajuta răniții de pe front transportându-i cu
avioane conduse exclusiv de femei. La sugestia acesteia, ministerul a hotărât să înființeze încă din
vara anului 1940 o Escadrilă Sanitară. Avioanele erau albe, având însemnul Crucii Roșii, de aici a
venit și numele de Escadrila Albă.
Odată cu semnarea Pactului Tripartit și începerea cuceririi teritoriilor românești ocupate de
Uniunea Sovietică, Escadrila Albă s-a stabilit la Focșani, ulterior Tecuci și apoi Tighina, până în
toamna anului 1941, la căderea Odessei, transportând pacienții grav răniți până la București14. Din
vara anului 1942, Escadrila primește noi avioane. Momentul 23 august 1944, a fost resimțit de
Escadrila Albă pentru care sovieticii, aliații Regatului României, erau văzuți ca fiind brutali și deloc
binevoitori față de aviația română, în speță și față de femeile din Escadrila Albă15.
Dorința de a ajuta răniții, le-a implicat pe femeile care formau Escadrila Albă, în cele mai
negre orori ale războiului, dar în cazul unora situația grea nu se va schimba la încetarea războiului..
Turnura politică și noul regim comunist, le-a scos de pe scenă pe femeile care formau Escadrila
Albă, acestea fiind urmărite Securitate și închise, cum este cazul Nadiei Russo.
Destinul Nadiei Evghenievna Bijozovski (căsătorită Russo) nu a fost ușor, aceasta a fugit
din Rusia în anul 1918 și s-a retras în Basarabia, iar mai apoi a venit în Regatul României unde a
luat cursuri de pilotaj din anul 1936, obținând și o bursă a Aeroclubului Regal Român. Nadia Russo
a reușit să se remarce atât în România, cât și în Europa, prin intermediul unui concurs organizat de
Mica Antantă, la aeroclubul din Cehoslovacia. În ciuda talentului său remarcabil și a participării la
război prin salvarea răniților, regimul comunist, prin intermediul Securității, a urmărit-o și a decis
arestarea ei pentru 7 ani, în anul 1951. A stat la închisoare aproximativ 6 ani, apoi a fost deportată
în Bărăgan16. Motivul pentru care aceasta a intrat în vizorul Securității este reprezentat de niște
întâlniri secrete ce aveau loc la ea acasă, formate din persoane ce erau împotriva regimului
comunist. Despre Nadia Russo, Mariana Drăgescu, colega sa de aviație, declara că Nadia a fost „o
rusoaică ce a făcut cinste aviației române”17.
Mariana Drăgescu, la fel ca Nadia Russo, a frecventat Școala de pilotaj „Mircea
Cantacuzino” încă din 1935. Prezentă pe câmpurile de luptă din Est, apoi din Vest, a salvat viața
numeroși soldați, realizând la nevoie și câte două sau trei zboruri pe zi. Deși ea nu a avut destinul
11
Guida, 2019, p. 179.
12
13
14
Focșa, 2008, p. 29.
15
Focșa, 2008, p. 40.
16
Focșa, 2008, p. 51.
17
Focșa, 2008, p. 22.
405
Nadiei Russo sau al Smarandei Brăescu, Securitatea a încercat de mai multe ori să o amenințe și i-
au percheziționat casa18.
Smaranda Brăescu, prima parașutistă română și printre primele din arena mondială, a reușit
să doboare recordul la saltul cu parașuta în octombrie 1931. Aceasta s-a antrenat pentru pilotaj în
Statele Unite ale Americii. Fiind încadrată la Școala de Parașutiști din Popești-Leordeni, la
începutul războiul, aceasta cere să fie transferată în Escadrila Albă. Regimul comunist a fost
necruțător și cu Smaranda Brăescu care în toamna anului 1946 a fost condamnată la doi ani de
închisoare pe motiv că a omis detaliile privind o organizație anticomunistă numită „Sumanele
Negre”, dar, mai grav decât atât pentru noul regim, ea era unul dintre semnatarii unui memoriu
adresat Națiunilor Unite prin care erau denunțate alegerile din 1946 ca fiind falsificate19. Doi ani
mai târziu a încetat din viață la Clinica Universitară din Cluj, fiind îngropată în cimitirul central al
orașului, sub un alt nume.
Deși, în teorie noul regim oferea femeilor mai multe drepturi, cele pentru care s-a militat
decenii la rând, în realitate ideologia a deconstruit rolul femeii în societate. Modelul de import a fost
unul sovietic, unde construcția feminității era dezvoltată pe premise strict funcționale, raportare la
integrarea în proletariat, respectiv maternitatea. Cele două funcții erau controlate de stat, iar
atribuțiile și libertățile erau subordonate politic. Este adevărat că femeile au obținut drept de vot
nelimitat sau dreptul la studii în România20 abia în perioada comunistă, însă criteriul care a
determinat selectarea lor ca bază electorală a fost nevoia Partidului Muncitoresc Român de a obține
legitimitatea numerică necesară fraudării alegerilor21. Femeia a devenit un model de
instrumentalizare ideologică, fapt vizibil și confirmat prin decretul 940 din 7 noiembrie 1967, prin
care era glorificată capacitatea de a naște, respectiv de a fi integrate în muncă.
Așadar, având în vedere cele expuse mai sus, putem observa că deși de-a lungul timpului,
femeile și-au obținut drepturile dorite, fie prin colaborare cu statul cum a fost cazul Constanței Dunca
sau a Sofiei Cocea care a înființat o instituție privată de învățământ pentru fete, fie prin intermediul
Consiliului Național al Femeilor Române care nu doar prin discursuri, ci și prin strângere de fonduri, au
încercat să dea un ajutor sistemului de educație și, nu în cele din urmă, chiar statul, un sistem politic
diferit apărut după a doua conflagrație mondială, a acordat mai multe drepturi și egalități femeilor, în
număr mai mare și mai repede decât se putea (chiar dacă era în scopul legitimării puterii), existând un
ultimul caz un revers puternic. Acțiuni din trecutul apropiat și femei care au salvat vieți, au fost trecute
sub semnul uitării, asta în cazul bun, pentru că de cele mai multe ori, Securitatea s-a aflat pe urmele lor,
înaintând procese și condamnându-le la închisoare.
BIBLIOGRAFIE
Antologia Legilor Învățământului din România, București: Institutul de Științe ale Educației,
2004.
Constantiniu, F. 1997. O istorie sinceră a poporului român. București: Univers
Enciclopedic.
Focșa, D. 2008. Escadrila Albă. O istorie subiectivă. București: Vremea.
Guida, F. 2019. România în secolul XX. București: Cartier.
Mihalache, C. 2016. Copilărie, familie, școală: politici educaționale și receptări sociale.
Iași: Universitară „Alexandru Ioan Cuza”.
Negru, M. 2015. Din istoria Consiliului Național al Femeilor Române și a mișcării
feministe. Revista Arhivelor 1-2, pp. 147-165.
18
https://www.youtube.com/watch?v=vk8v3dpSdns (min. 21:08 - 22:37).
19
Focșa, 2008, p. 47.
20
http://www.cdep.ro/pls/legis/legis_pck.htp_act_text?idt=1574.
21
Tudor-Pavelescu, 2006, p. 49.
406
Tudor-Pavelescu, A. 2006. Politica de cadre a Partidului Muncitoresc Român 1948-1955.

București: Arhivele Naționale ale României.
- http://www.cdep.ro/pls/legis/legis_pck.htp_act_text?idt=1574
- https://www.youtube.com/watch?v=vk8v3dpSdns
407
ACTIVITATEA CĂMINULUI CULTURAL „AVRAM IANCU” DIN COMUNA ULMENI,

JUDEȚUL BUZĂU ÎN PERIOADA 1938-1949
Marinela Trandafir∗
Rezumat: Acest articol reprezintă o sinteză a documentelor de arhivă privind activitatea culturală și socială
a centrelor culturale „Avram Iancu” din comuna Ulmeni din județul Buzău.
Scopul principal al acestui articol este de a sensibiliza membrii societății de astăzi cu privire la rolul
important pe care l-au jucat casele culturale în viața unei comunități atât la nivel local, cât și la nivel
național.
Cercetând pagini din arhive care conțin informații despre centrele culturale, dar și despre contribuția
Fundației Regale la construirea lor, vedem importanța lor în modernizarea societății românești. Centrele
culturale au avut un rol important în activitatea educațională a țărănimii și în cunoașterea sătenilor români.
Abstract: This article represents a syntesis of archive documents regarding cultural and social activity of
the„Avram Iancu” cultural centers in the Ulmeni commune of Buzău county.
The main purpose of this articole is to bring awareness among the members of today's society regarding the
important role that cultural homes have played in the life of a community both locally and nationally.
Researching pages from archives that contain information about cultural centers, but also about the
contribution of the Royal Foundation to their construction, we see their importance in modernizing
Romanian society. Cultural centers had an important rol on the educational activity of the peasantry and on
the knowledge of the Romanian villagges.
Cuvinte-cheie: Fundația Culturală Regală, centre culturale, Ulmeni, educație, propagandă culturală.
Key-words: Royal Cultural Foundation, cultural centers, Ulmeni, education, cultural propagandă.
Lucrarea „Activitatea Căminului Cultural Ulmeni în perioada 1938-1949”, constituie

rezultatul studierii surselor documentare inedite aflate la Serviciul Județean Buzău al Arhivelor
Naționale.
Legătura fundamentală între activitățile Fundației Culturale Regale și lumea satelor o realiza
căminul cultural coordonat de intelectualii satului care nu aveau o îndatorire mai mare decât aceea
de a se implica activ și a aduce un suflu nou lumii rurale.
O astfel de implicare dar și dorința de a aduce comuna printre cele mai importante din țară o
găsim la membrii comunității din comuna Ulmeni Județul Buzău care conform procesului verbal
din data de 6 decembrie 1938, realizat în urma ședinței prezidată de preotul paroh Gh. R. Nistor, se
aduce la cunoștință de către membrii sfatului Căminului Cultural „Avram Iancu” din Ulmeni, jud.
Buzău că: „Fundația Culturală Regală <<Principele Carol>>, cu ziua de 12 septembrie 1938, a
aprobat provizoriu afilierea căminului nostru”1. În cadrul aceluiași proces - verbal sunt menționate
următoarele după cum urmează:
„Căminul nostru de la data de înființare de 13 martie 1938, a desfășurat următorul program
de activitate:
1. Duminică 27 Martie 1938, s-a ținut adunarea cu sătenii la școală. În bună înțelegere cu
conducătorii primăriei s-a anunțat de sâmbătă seara prin sunet de goarnă, adunarea la școală.
Preotul paroh, R. Nestor și domnii învățători: R. Jalbă, T. Popa și Stan R. Nicolescu au
explicat poporului adunat foloasele unui cămin într-o comună. S-a citit << Statutul pentru
funcționarea căminelor culturale >> și s-au dat lămuriri necesare. S-au citit câteva bucăți pentru
popor din revista Fundației << Albina >> pe care poporul le-a ascultat cu multă atenție.
∗
Muzeograf, Muzeul Județean Buzău, e-mail: marinelatrandafir932@yahoo.com.
1
SJAN Buzău, Căminul Cultural Ulmeni, dosar 1/1938-1949, f. 3
408
TRANDAFIR Marinela
2. Duminică 10 Iulie 1938, s-a ținut adunarea cu sătenii în noul lăcaș de biserică. S-a citit de
către preotul paroh, bucăți alese din revista << Albina >> și din ziarul pentru săteni << România
Satelor >>. Dl. I. T. Dragomirescu a citit înștiințarea trimisă de către Camera de Agricultură Buzău
de ce trebuie să facă sătenii în timpul lunii iulie așa ca muncile să se facă bine și la timp.
S-au citit câteva legi de care trebuiau să țină cont sătenii ca să nu cadă în contravenții mai
ales legea circulației din care cauză că nu o respectăm și se ivesc multe accidente la șoseaua
națională, care trece prin comună.
3. Duminică 24 iulie 1938 Adunarea se anunță de sâmbătă seara prin sunet de goarnă. Se
ține ședința în noul locaș al bisericii, la 3 p. m.
Se citește din ziarul ≪ România Satelor ≫ și după aceasta dl. învățător Stan R. Nicolescu își
dezvoltă subiectul ≪ Cum trebuie să ne apărăm contra focului ≫. Subiectul a fost bine ales în
timpul acesta de arșiță a soarelui și mai ales acum când se scot zoanele pentru turnatul grâului care
din cauza neglijenților sau a unui prunc de țigan ard hectare întregi de grâu.
4. 14 August 1938.
Sub conducerea domnului învățător Tănase Popa, elevii de curs secundar din comună, au dat
o serbare cu următorul program:
I. Imnul străjerilor
II. Hora mare
III. Vântulețul
IV. Hușeanca
V. Paracliserul
VI. Hațegana
VII. Ardeleanca
VIII. Fecior de vădană
Programul a fost bine reușit și gustat cu mare foloase de cei care au luat parte la această
serbare. De la această serbare a rezultat și un fond bănesc de la 540 lei pentru cămin”2. Anul
următor în procesul-verbal din 12 februarie 1939 sunt consemnate următoarele:
„Noi membrii Căminului Cultural Avram Iancu din com. Ulmeni, jud. Buzău, întruniți în
ședință, sub președinția pr. Paroh R. Nestor, care ne aduce la cunoștință, că în ziare s-a scris;
conducătorii de azi ai țării vor să aleagă câte o comună rurală pe județ, din care să facă un sat model
românesc, de cum ar trebui să tindem să facem din fiecare sat al nostru.
Noi membrii satului în majoritate. Având în vedere, comuna Ulmeni este întretăiată de
șoseaua națională, care în prezent este și betonată. Având în vedere că suntem în apropiere de calea
ferată și tot odată e și stațiunea de oprire pentru trenuri. Având în vedere că trecând șoseaua
națională prin mijlocul comunei, este expusă în orice timp să fie văzută de streinii ce ne vizitează,
precum și de aceea care trec pe calea ferată cu trenul. Din toate comunele din întregul județ, nici
una nu este traversată așa de bine de căile cele mai principale de comunicație. Comuna este formată
din cinci ulițe principale, din care una este șoseaua națională și toate sunt aproape aliniate. Noi
membrii sfatului, în majoritate dăm împuternicire pr. Paroh R. Nestor, președintele Căminului
Cultural de a interveni pe lângă dl. prefect de Buzău, de a avea în vedere comuna noastră, când se
va hotărî asupra alegerii satului model pe județ”3.
Pe lângă data de reorganizare a Căminului Cultural din comuna Ulmeni, județul Buzău, sunt
menționate o serie de acțiuni și activități într-o Fișă Statistică pe anii 1941, 1942, 1943 după cum
urmează:
„Căminul Cultural << Avram Iancu >> din comuna Ulmeni jud. Buzău a luat ființă în ziua
de 13 martie 1938. A luat ființă cu un număr de 63 de membri. Reorganizat pe baze mai solide de
2
SJAN Buzău, Căminul Cultural Ulmeni, dosar 1/1938-1949, ff. 4-5.
3
409
către Pr. Constantin Cristescu în ziua de 12 octombrie 1941, căpătând autorizația de funcționare din
partea Fundației nr. 8887.
Pr. Nistor a scos monografia com. Ulmeni, jud. Buzău în anul 1938 cu un număr de 140 de
pagini având următorul cuprins: Istoricul, Biserica, Școala, Folclorul și Cooperativa. Sediul
Căminului se află la cancelaria parohială.
Pe data de 16 aprilie 1942, s-au procurat medicamente în valoare de 1142 care s-au
încredințat doamnei învățătoare Natalia St. Nicolescu. Medicamentele s-au dat gratuit copiilor de la
școala primară.
S-au întreprins de către membrii căminului, împărțind comuna pe sectoare câte patru
campanii anuale pentru curățirea și buna întreținere a fântânilor, în număr de 18 care se află în
comună.
S-au îndepărtat mocirlele de noroi și s-au cărat de către săteni pietre și nisip. S-au curățit
pomii de omizi, s-au făcut vizite la domiciliul sătenilor, cu care ocazie s-a stăruit să se facă
curățenie generală și s-au construit 32 de latrine.
Această cercetare s-a făcut înainte de Sfintele Sărbători ale Paștelui și în luna lui August de
către fiecare șef de sector.
În fiecare an se dă câte o serbare câmpenească cu concursuri de jocuri din câte 15-30 de
persoane. În ziua de 6 august 1942, în comuna Ulmeni a fost o înălțătoare serbare potrivit celor
hotărâte de Consiliul de colaborare al Prefecturii de Buzău și în cadrul programului stabilit de
Căminul Central Județean.
Au luat parte preoți, învățători, primari, premilitari extrașcolari și o foarte mare mulțime de
săteni din următoarele comune: Ulmeni, Clondiru, Șarânga și Gura - Sărății. Din partea Prefecturii
și a căminului Central Județean a luat parte părintele profesor N. Trifănescu și domnul subinspector
al învățământului primar, Tănase Popa. Cu această ocazie s-a rostit poporului „Rolul luptei noastre
în răsărit”.
În ziua de 28 august 1942, s-a desfășurat în Crângul Buzăului, o frumoasă serbare
câmpenească, organizată de către Căminul Județean. Scopul acestei serbări a fost de a strânge un
fond din care să se ofere ajutoare orfanilor de război, invalizilor și acelor familii ai căror susținători
se află pe front. Echipa căminului nostru de jucători a luat parte și au executat dansuri naționale:
Banu Mărăcine, alunelul, hora în trei ciocane și ciobănașul. Corul căminului a executat cântece
naționale și patristice. Cu ocazia aceasta s-a colectat suma de 410. 680 lei.
Prin sfaturile date de membrii căminului odată cu venirea vitelor în izlazul comunal, se face
și asigurarea vitelor și au curățat izlazul de mărăcini și ciulini. S-au îndemnat sătenii să se facă
membrii la banca populară și să poarte regulat ratele și dobânzile ce le am de dat la împrumuturi.
Banca populară merge bine și de un real folos pentru săteni.
S-a făcut propaganda printre săteni, fiindcă lipsește bumbacul datori suntem să creștem
viermi de mătase și dacă trebuie să creștem viermi de mătase, trebuie să plantăm duzi cât mai mulți.
Prin mijlocirea căminului s-au cumpărat în primăvara anului 1942, 80 g, în 1943 120 g de gândaci
și s-au dat locuitorilor pentru a-i crește.
Pentru răspândirea și deprinderea de a citi a sătenilor, am găsit de cuviință de a înființa un
depozit de ziar”4.
Participarea României la cel de al Doilea Război Mondial, va aduce țării numeroase
pierderi, urmările fiind resimțite și suportate de toate categoriile sociale. Consecințele intrării
României sub sfera de influență comunistă, se vor răsfrânge si asupra căminelor culturale. Pentru
comuniștii români, căminele culturale au fost mijloace de propagandă.
Conform telegramei trimise cu ocazia sărbătoririi pe 24 Ianuarie 1948 Unirii Principatelor
Române sub auspiciile căminului Cultural local, Înaltului Prezidiu al Republicii Populare Române
din București, conducerea căminului transmite în numele cetățenilor că își îndreaptă gândul către ei
4
410
TRANDAFIR Marinela
și Republica Populară Română, dorindu-le „spor la muncă spre a aduce Republica Populară
Română la înfăptuirea idealului suprem și răsplata tuturor celor ce muncesc după munca depusă și
nevoile ce au. Trăiască Republica Populară Română. Președintele Căminului Cultural, Preot
Leonida Tansaiev”5.
Acest exemplu de supunere îl mai observăm într-un proces-verbal din 20 Martie 1949, unde
în urma ședinței inițiate în aceeași zi, se aduc la cunoștință următoarele:
„Conform Manifestului trimis, azi data de mai sus am convocat întreaga obștie a satului
unde << Manifestul congres pentru pace și cultură al intelectualilor din Republica Populară Română
>> a fost prelucrat. Adunarea a avut loc în salonul Gheorghe Rădulescu la orele 15.
Manifestul a fost prelucrat de tov. Învățător, Director al Căminului Cultural Ulmeni, Tănase
R. Nicolescu.
După prelucrarea Manifestului, întreaga adunare a aplaudat viu, susținând menținerea păcii
și lupta dârză a tuturor contra acelora ce amenință și învrăjbește omenirea la un nou război.
După terminare s-a intonat Internaționala de întreaga adunare. Drept pentru care s-a încheiat
prezentul proces-verbal spre justificarea prelucrării Manifestului”6.
Fiind îndoctrinați cu ideologia comunistă, membrii din conducerea Căminului apără
interesele comuniștilor informând greșit populația, urmărind astfel extinderea ideologiei acestora.
Propaganda comunistă din această perioadă a avut ca scop schimbarea individului în
societate. Tot ce au construit intelectualii satului sprijiniți de Fundația Culturală Regală prin
intermediul Căminului Cultural, va fi schimbat de regimul comunist care nu urmărea altceva decât
schimbarea individului în societate și ruperea poporului român de tradițiile sale și transformarea sa
în supus al politicii și ordinelor celor care îl conduceau.
BIBLIOGRAFIE
SJAN Buzău, Fond Căminul Cultural Ulmeni, dosar 1/1938-1949
ABREVIERI
SJAN Buzău – Serviciul Județean al Arhivelor Naționale, Filiala Buzău
5
6
411
SLUJITORI AI BISERICII DIN JUDEȚUL ISTORIC MEHEDINȚI (EPISCOPIA

SEVERINULUI ȘI STREHAEI), PRIGONIȚI PENTRU HRISTOS ÎN TIMPUL
REGIMULUI TOTALITAR COMUNIST, III, (G-I)*
Ana-Maria Iancu‫٭٭‬
Rezumat: Persoanele deținute în custodie, au suferit torturi fizice și mentale, fiind supuse diferitelor metode
de reeducare - scopul final al revoluției comuniste.
Principalele metode au fost: investigațiile poliției politice, pedepsele penitenciare, reeducarea bazată pe
teroare (Pitești, Gherla, Canal), „autoanaliza” practicată la Aiud, reeducarea prin muncă la lagărele de
muncă de la Canal, Salcia, Periprava, reeducare prin izolare - deportare, hărțuire continuă etc.
Personalul ecleziastic reținut chestionat în dicționar - Mehedinți (G-I). Preoți ortodocși reținuți (20 -
Nicolae Gaiță, Mihai Gavril, Grigore Gâlcescu, Constantin Geană, Ion Gheban, Nicolae Gheorghe,
Gheorghe Giumanca, Constantin Inescu, Gheorghe Ilaș, Ion Ilie, Petre Ionașcu, Ștefan Ionașcu, Constantin
Ionescu, Dumitru Ionescu, Ion Ionescu, Nicolae Ionescu, Gheorghe Iorga, Ion Iorgulescu, Iustin Iorgulescu,
Ilie Isverceanu), călugăr (1 - Elena-Eliseia Glăvan).
Dicționarul personalului ecleziastic (Mehedinți, G-I) încarcerat sub regimul comunist va ocupa locul
potrivit ca primă lucrare de referință de amploare într-o zonă în care de mulți ani informațiile au fost
deficitare și distorsionate.
Abstract: The persons held în custody, experienced physical and mental torture, being subjected to various
methods of re-education – the final goal of the communist revolution.
The main methods were: investigations by the political police, penitentiary punishments, the re-education
based on terror (Pitești, Gherla, Canal), the „selfanalysis” practiced at Aiud, the re-education through work
at the labor camps at the Canal, Salcia, Periprava, re-education through isolation – deportation, continuous
harassment etc.
Detained ecclesiastical personnel surveyed in the dictionary – Mehedinți (G-I). Detained Ortodox priests
(20 – Nicolae Gaiță, Mihai Gavril, Grigore Gâlcescu, Constantin Geană, Ion Gheban, Nicolae Gheorghe,
Gheorghe Giumanca, Constantin Inescu, Gheorghe Ilaș, Ion Ilie, Petre Ionașcu, Ștefan Ionașcu, Constantin
Ionescu, Dumitru Ionescu, Ion Ionescu, Nicolae Ionescu, Gheorghe Iorga, Ion Iorgulescu, Iustin Iorgulescu,
Ilie Isverceanu), monk (1 – Elena-Eliseia Glăvan).
The Dictionary of ecclesiastical personnel (Mehedinți, G-I) imprisoned under the communist regime will
take ist rightful place as a first wide-scope reference work in an area where for many years the information
was in short supply and distorted.
Cuvinte-cheie: Mehedinți, ortodocși, preoți, călugări, locuri de detenție, arestați.
Keywords: Mehedinți, Ortodox, priests, monk, detention places, arrestees.
Prin actul din octombrie 1370 Sinodul Patriarhal de la Constantinopol a înființat a doua
mitropolie a Țării Românești cu sediul la Severin. Motivul înființătii noii mitropolii era dat de faptul
că Țara Românească fiind foarte întinsă nu putea fi condusă numai de la Curtea de Argeș de către
Sfântul Ierarh Iachint de Vicina1. Un alt argument al înființării noii mitropolii era cel dat de
prezența unei episcopii catolice cu acțiuni de prozelitism în rândul credincioșilor ortodocși.
Mai târziu Sfântul Ierarh Nifon, patriarhul Constantinopolului (primul sfânt canonizat la 15
aug. 1517 la Curtea de Argeș în timpul domniei Credinciosului Neagoe Basarab), în anul 1503
reorganizează Episcopia cu titulatura Râmnicului Noul Severin, înființează Episcopia Buzăului.
* Partea I a apărut la Iancu, Rădulescu, pp. 559-619; partea a II-a la Iancu, 2019, pp. 116-144.
‫ ٭٭‬Cercetător, Institutul de Științe Politice, București, e-mail: anamar_radu@yahoo.fr.
1
Despre înființarea în urmă cu 650 de ani a Mitropoliei Severinului vezi pe larg, Săsăujan, Vasilescu, 2009, pp. 7-8;
Popescu-Cilieni, 1941, pp. 83-91; Bălaşa, 1970, pp. 351-352. Numerele 4-7 ale revistei Mitropolia Olteniei din anul
1970 sunt dedicate în exclusivitate împlinirii a 600 de ani de la întemeierea Mitropoliei Severinului.
412
IANCU Ana-Maria
Canonic judeţul istoric Mehedinţi a aparţinut acestei eparhii, anume Episcopia Râmnicului
Noul Severin. Din anul 1939 (decretul lege din 7 nov. 1939 prin care s-a înfiinţat Mitropolia
Olteniei cu sediul la Craiova) a aparţinut Arhiepiscopiei Craiovei alături de celelalte judeţe ale
Olteniei. La 20 apr. 1945 s-a desfiinţat Mitropolia Olteniei şi s-a reînfiinţat Episcopia Râmnicului
de care canonic aparţinea şi judeţul Mehedinţi. La 24 mai 1947 s-a votat legea nr. 196 prin care se
înfiinţa Arhiepiscopia Craiovei, care era compusă din judeţele Mehedinţi, Dolj şi Gorj2. Din 25
martie 1949, când s-a reînființat Mitropolia Olteniei, până în anul 2003, județul Mehedinți făcea
parte din Arhiepiscopia Craiovei. Atunci Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a reluat
tradiția strămoșească și s-a creat Episcopia Severinului și Strehaiei, având ca prim stătător pe Prea
Sfințitul Nicodim Nicolăescu. Noua eparhie cuprinde în mare parte Mehedințiul istoric și parțial din
zona Clisurii Dunării cu municipiul Orșova. În atenția noastră, pentru că perioadele de persecuții
intense ale clerului mehedințean au avut loc mai ales în anii 1948-1964, ne-am mărginit să
prezentăm slujitorii bisericii din județul Mehedinți (literele G-I), așa cum era el după 1968 când s-a
revenit la vechea organizare administrativă a României pe județe.
Perioada anilor 1944-1989 în care Partidul Comunist, partid totalitar, a condus România este
considerată de toţi specialiştii ca reprezentând epoca celei mai mari opresiuni la care a fost supusă
Biserica Ortodoxă Română în întreaga sa existenţă, deşi potrivit Constituţiei din martie 1948
libertatea religioasă era ferm garantată prin articolul 27, dar acestea au rămas simple formulare fără
acoperire. Încă de la ocuparea României de către trupele sovietice în septembrie 1944 s-au constituit
aşa zisele comisii de purificare în urma cărora numeroşi preoţi, cantori, monahi au umplut lagărele
de la Caracal, Tg. Jiu sau Slobozia sub acuzaţii de cele mai multe ori nefondate sau discutabile cum
erau cele ale apartenenţei la mişcarea legionară, de săvârşirea unor fapte reprobabile în timpul
războiului asupra populaţiei civile sovietice, ocuparea unor funcţii în sistemul de propagandă sau
administrativ din timpul guvernării legionare, editarea unor lucrări sau elaborarea unor articole în
presa vremii prin care se elogia războiul antisovietic şi se condamna comunismul. În această situaţie
s-au găsit mai mulţi slujitori ai altarului din Mitropolia Olteniei, care cuprindea Arhiepiscopia
Craiovei şi Episcopia Râmnicului şi Argeşului.
Din judeţul Mehedinţi, aflat la graniţa cu Iugoslavia în anii 1951-1955 au avut loc strămutări
masive de populaţie în Bărăgan şi în alte părţi conform H.C.M., nr. 326/1951 până în 1955 când li
s-a permis să revină în locurile natale. În acest sens s-au emis hotărâri ale Consiliului de Miniştri
cum au fost: hotărârea din 7 dec. nr. 2694/1955 privind situaţia bunurilor imobiliare ale persoanelor
strămutate şi hotărârea nr. 623/1956 din 14 aprilie privind persoanele strămutate şi reîntoarse în
localităţile de unde au fost dislocate3.
După anul 1964 – anul eliberării majorităţii deţinuţilor politici, persecuţiile asupra bisericii
au continuat.
Clericii condamnaţi, la fel ca şi toţi foştii deţinuţi politici, după expirarea detenţiei sau
graţierea parţială a acesteia, sufereau interdicţia corecţională care consta în destituirea acestora din
orice funcţii publice şi suspendarea dreptului de a mai ocupa vreuna, suspendarea dreptului de a fi
alegător şi eligibil şi în general a tuturor drepturilor politice şi a drepturilor de a primi pensie de la
stat, precum şi incapacitatea de a fi numit asesor, procuror, expert şi de a fi martor în acte autentice
pe timpul prevăzut în sentinţă.
Atunci când se punea problema ridicării unor biserici sau când acestea erau în construcţie se
scorneau diverse pretexte pentru amânarea terminării sfintelor lăcaşuri. Pretextul principal era:
„amânarea terminării bisericii în construcţie până vor fi terminate construcţiile de interes social din
comună. Este cazul preotului de la Broşteni – Mehedinţi care a fost obligat în anul 1970 să dea
declaraţie în scris „că a luat cunoştinţă şi va lămuri credincioşii pentru a fi de acord cu amânarea
terminării bisericii până vor fi terminate lucrările de interes social din comună”. În concluzie, arăta
3
Pe larg la Iancu, 2017, pp. 197-307; vezi și Chipurici, Răţoi, 2006, pp. 315-317, doc. nr. 273, p. 319, 320.
413
împuternicitul principal judeţean, „am rezolvat sarcina trasată prin nota alăturată, conform
rezoluţiei, în sensul că preotul va amâna terminarea bisericii până vor fi făcute lucrările de interes
obştesc din comună. Întârzierea se datorează faptului că Mitropolitul Firmilian nu a dispus să fie
luată măsura de amânare a terminării bisericii până nu s-a documentat şi a văzut că parohia nu
dispune de fondurile necesare şi deci va trebui să apeleze la credincioşi, împiedicând construcţiile
de interes social şi obştesc din comună”4.
În 1978 în judeţul Mehedinţi funcţionau Mănăstirea Gura Motrului şi Schitul Topolniţa. La
Mănăstirea Gura Motrului erau 6 vieţuitori: ieromonahul Grigore Vlădăşel, monahul Juvenalie Cealnâc,
ambii pensionari, monahiile Axtentia Goanţă, Gherasia Băla, Macrina Săndulescu, Meletina Băltăţeanu.
La Schitul Topolniţa erau ieromonahii Vichentie Popescu şi Graţian Radac. Reprezentantul
Departamentului Cultelor într-o adresă către superiori preciza: „nu s-au respectat cerinţele
regulamentului vieţii monahale în sensul că a fost redus timpul de încercare a celor care au solicitat să
intre în monahism de la un an, numai la două luni. Nu s-au cerut certificatele de la organele de resort din
care să rezulte atitudinea cetăţenească a personalului. Solicitanţii a intra în mănăstire nu sunt puşi sub
supravegherea preoţilor, aşa cum prevede art. 18 din Regulament. În prezent această primire se face cu
mai multă uşurinţă la propunerile exarhului şi aprobarea chiriarhului. Tinerii care sunt recrutaţi în viaţa
monahală sunt îndrumaţi a urma Seminarul teologic”5.
Aproape întregul personal clerical avea dosare de urmărire informativă încă de când pășeau
pe treptele seminarului teologic. Problema seminariștilor și a studenților teologi era în atenția unui
sector consacrat cu aceste probleme în cadrul Securității. Au existat cazuri când urmașii unor foști
deținuți politici nu erau lăsați să urmeze nici măcar seminarul, iar hirotonirile preoților și numirile
acestora în parohiile cele mai bune erau determinate de atitudinea respectivilor față de organele de
partid și de stat. La acestea adăugăm faptul că diplomele de absolvire a seminariilor și facultăților
teologice, ca și titlurile de doctor în teologie și universitare erau recunoscute numai în cadrul
cultului. Era o situație bizară în care un preot figura din punct de vedere al statului comunist ca
simplu absolvent a șapte sau opt clase elementare.
Mai ales după cazul preotului Gheorghe Calciu-Dumitreasa, fost deținut politic și stabilit
apoi în S.U.A. la recomandarea organelor de partid personalul clerical era pensionat forțat de către
Securitate. Pensionările forțate rezultă din numeroase documente consultate de noi și erau menite să
îndepărteze păstorii spirituali (preoți, monahi, cantori, erc.) de credincioși. Permanent pentru
organele de represiune comuniste puterea exemplului unor clerici era considerată un pericol pentru
stabilitatea regimului totalitar.
Bogăția informațiilor, dar și necesitatea cunoașterii de actuala generație a represiunii suferite
de biserica noastră strămoșească într-un județ de la granița cu Iugoslavia, probabil mai intens decât
în alte zone, ne-a obligat să împărțim studiul nostru de caz în mai multe părți. Astfel în partea a III-a
a acestei teme prezentăm sintetic activitatea unui număr de 20 preoți și o monahie de la litera G și în
final la litera I.
Gaiţă Nicolae C. (1905-1960)

Nicolae Gaiţă s-a născut în ziua de 18 feb. 1905 în comuna mehedinţeană Vlădaia în casa
ţăranilor Constantin şi Ioana. Fiind o familie săracă a urmat numai două clase primare şi mai târziu
s-a căsătorit cu Olimpia şi a avut două fete.
După decesul soţiei, a părăsit viaţa de mirean, apoi a fost tuns în monahism şi mai târziu a
fost hirotonit ieromonah.
Nicolae Gaiţă a fost arestat în ziua de 6 feb. 1959 de Securitate, fiind depus la penitenciar
abia la 20 aprilie 1959. El a fost condamnat la 9 ani temniţă grea şi confiscarea totală a averii
(decizia nr. 403/959 a Tribunalului Militar Craiova). Părintele ieromonah a trecut prin mai multe
4
AAC – D.C., dos. 1970, rapoarte şi informări, raport din 30 mai 1970.
5
AAC – D.C., an 1978, Situaţia personalului monahal existent la mănăstiri la data de 27 iunie 1978 – Arhiepiscopia
Craiovei.
414
IANCU Ana-Maria
penitenciare (Craiova, Gherla (de la 21 iunie 1959) şi taberele de muncă de la Salcia (de la 9 aug.
1959), Periprava (de la 6 dec. 1959)6, unde a murit de dizenterie în detenţie la 6 feb. 19607.
Gavril Mihail (1919-?)*
Mihail Gavril s-a născut în ziua de 17 august 1919 în comuna Celaru-Dolj, a absolvit
Seminarul „Sf. Nicolae” din Râmnicu Vâlcea şi Facultatea de teologie din Chişinău. La 3 nov. 1942
a fost hirotonit preot de mitropolitul Moldovei Irineu Mihălcescu pe seama parohiei Şoldăneşti,
com. Blindeşti-Botoşani. Puţin mai târziu la 1 martie 1943 este numit paroh la Bursuceni-Botoşani
şi misionar al Mitropoliei Moldovei. Aici repară biserica şi readuce 180 de suflete la ortodoxie care
erau la cultul evanghelist. A înfiinţat un cor pe patru voci şi un cămin cultural. În calitate de
preşedinte al căminului cultural a obţinut locul I la cor. Despre activitatea sa socială vorbeşte şi
patriarhul Justinian în lucrarea apostolatul social. Ca urmare a înaintării trupelor sovietice în nordul
Moldovei părintele Mihail Gavril se refugiază din zona neocupată de ruşi în martie 1944. În 1945 se
îmbolnăveşte de tifos, iar în 1946 suferă din cauza foametei. În anul 1946 face parte dintr-un
comitet de ajutorare a celor înfometaţi şi participă la mănăstirea Agafton la îngrijirea copiilor pe
care i-a adus în Oltenia şi în satul său natal de unde se aproviziona cu grâu şi porumb. În noiembrie
1948 este numit preot la parohia Dioşti II-Dolj în locul preotului Ion Macovei, care revine în
Moldova. Aici a câştigat premiul I cu corul. În octombrie 1948 pentru meritele sale primeşte rangul
onorific de iconom stavrofor, rang confirmat în anul 1955 de Sinodul Mitropolitan în şedinţa din
10-11 iunie8.
La 1 octombrie 1951 a fost transferat din oficiu „pentru interese superioare bisericeşti” în
parohia Aurora-Mehedinţi în locul preotului trimis în Bărăgan. Subliniem faptul că și înlocuitorii
preoților mutați în Bărărgan erau supuși represiunii, lipsurilor (departe de familie și de locul de
baștină) și de neîncredere din partea credincioșilor pe care urmau să-i convingă de cele mai multe
ori că sunt demni slujitori ai lui Cristos și nu ai regimului comunist.
În martie 1952 a împrejmuit cimitirul, biserica filială din Cuşmirul Mic este acoperită cu
tablă galvanizată.
La 1 ianuarie 1953 devine secretar al Protoieriei raionale Cuşmir, iar din noiembrie 1956
protoiereu. La 1 octombrie 1956 a fost numit preot la biserica „Sf. Nicolae Dorobănţia”, de la 15
iulie 1958 este numit preot la biserica „Hagi Enuşi” din Craiova, apoi pentru scurt timp la parohia
Craioviţa II, de la 1 mart. 1961 până la 1 apr. 1973 – preot la biserica „Sf. Dumitru” (Catedrală), de
unde revine la biserica Hagi Enuşi9. Părintele Mihai Gavril de la 1 august 1960 până la 1 oct. 1964 a
fost consilier cultural. În calitate de consilier cultural a organizat filmoteca, fototeca, a procurat un
aparat proiector, a realizat pliante cu monumente istorice, a fost redactor responsabil la revista
„Mitropolia Olteniei”, unde a semnat numeroase articole. A participat la sfinţirea unor biserici la
Smârdan-Calafat, Brânduşa, Plosca, Gogoşu, Colţeşti, Ţicleni, a fost deputat eparhial10. La 10
septembrie 1978 a avut loc resfinţirea bisericii „Toţi Sfinţii” (Hagi Enuşi), după ce fusese restaurată
pictura lui Nicolae Rădulescu din Craiova, elev al pictorului Gheorghe Tatarescu din Bucureşti11.
Opera: Redeschiderea bisericii din Parohia Greceşti, raionul Segarcea, în rev. „M.O.”,
XII, nr. 9-12, sept.-dec., 1960, pp. 683-684.
Sfinţirea bisericii din Parohia Ţigăneşti, în rev. „M.O.”, XII, nr. 9-12, sept.-dec., 1960, pp. 684-685.
6
Fişe matricole penale, la http/86.125.17.36/Fise%20matricole%20penale%20-%20detinuti%20politici/G/G
%2001.%20Gul%20-%20Găuroiu/Gaiţă%20Nicolae%20 Constantin.
7
Caravia et al., 1998, p. 81; Roske, 2003, p. 383; Ioniţoiu, 2002, p. 110 cu erori asupra locurilor de detenţie.
* Am inclus în lista celor persecutați și pe preotul Mihail Gavril pentru că în anul 1944 a fost obligat să se refugieze din
județul Botoșani din fața trupelor sovietice care ocupaseră acestă zonă în primăvara anului 1944.
8
Vezi MO, VII, nr. 7-9, 1955, p. 511, nr. 5.
9
AAC, dos. nr. 95 – parohia Hagi Enuşi – Craiova; Fond D.C., dos. 1972 – Tabel de preoţii protopopiatelor Băileşti,
Craiova I Nord şi Craiova II Sud, judeţul Dolj, nr.105.
10
AAC, dos. nr. 95, parohia Hagi Enuşi – Craiova.
11
Vezi MO, XXX, nr. 7-9, iul.-sept., 1978, pp. 908-910.
415
Sfinţirea bisericii din Parohia Curtişoara, satul Hurezi, în rev. „M.O.”, XII, nr. 9-12, sept.-dec.,
1960, pp. 685-686.
Sfinţirea bisericii din Parohia Roşova, raionul Vânju Mare, în rev. „M.O.”, XII, nr. 9-12, sept.-dec.,
1960, pp. 686-687.
Sărbătorirea Î.P.S. Firmilian, arhiepiscopul Craiovei şi mitropolitul Olteniei, în rev. „M.O.”, XIII,
nr. 1-4, ian.-apr., 1961, pp. 147-159.
23 August – piatra de hotar, în rev. „M.O.”, XIII, nr. 7-9, iul.-sept., 1961, pp. 459-463.
Serbarea de sfârşitului de an de la Şcoala de Cântăreţi Bisericeşti şi Seminarul Teologic eparhial,
Mofleni - Craiova, în rev. „M.O.”, XIII, nr. 7-9, iul.-sept., 1961, pp. 586-588.
† Arhimandritul Laurenţiu Busuioc, în rev. „M.O.”, XIV, nr. 7-9, iul. - sept., 1962, pp. 489-496
(Foto 1 buc.).
Arhim. Laurenţiu Busuioc (1894 – 16 iul. 1962), vicar al Mitropoliei Olteniei.
Trei sute de ani de la moartea Sfântului Ioan Valahul, , XIV, nr. 5-6, mai-iun., 1962, pp. 342-343.
Vizita delegaţiei Bisericii Ortodoxe Sârbe la Mitropolia Olteniei, (colaborare), XIV, nr. 10-12, oct.-
dec., 1962, pp. 661-684 (Foto 14 buc.).
Deschiderea noului an şcolar la Seminarul Teologic din Craiova, în rev. „M.O.”, XII, nr. 9-12,
sept.-dec., 1960, pp. 681-682; XIII, nr. 10-12, oct.-dec., 1961, pp. 733-736; XIII, nr. 10-12, oct.-
dec., 1961, pp. 733-736; XIV, nr. 10-12, oct.-dec., 1962, pp. 659-661.
Sărbătorirea Sfintelor Paşti la Arhiepiscopia Craiovei, în rev. rev. „M.O.”, XIV, nr. 5-6, mai-iun.,
1962, pp. 349-351; XV, nr. 5-6, mai-iun., pp 399-401.
Sfinţire de biserică, în rev. „M.O.”, XV, nr. 7-8, iul-aug., 1963, pp. 579-580.
Biserica „Ziua Crucii” din Craiova (25 aug. 1963).
Sfinţirea bisericii din Parohia Smârdan, raionul Calafat, în rev. „M.O.”, XV, nr. 9-10, sept.-oct.,
1963, pp. 775-776.
Sfinţirea bisericii din satul Brânduşa, Parohia Plosca, în rev. „M.O.”, XV, nr. 9-10, sept.-oct.,
1963, pp. 776-777.
Redeschiderea bisericii din Parohia Gogoşu, raionul Vânju Mare, în rev. „M.O.”, XV, nr. 9-10,
sept.-oct., 1963, pp. 889-890.
Sfinţirea bisericii din Parohia Colţeşti, raionul Gilort, în rev. „M.O.”, XV, nr. 11-12, nov.-dec.,
1963, p. 890.
Sărbătorirea Anului Nou – 1961, în rev. „M.O.”, XIII, nr. 1-4, ian.-apr., 1961, pp. 159-161; XVI,
nr. 1-2, ian.-febr., 1964, pp. 65-67.
Sfinţirea bisericii din Ţicleni, raionul Gilort, în rev. „M.O.”, XV, nr. 11-12, nov.-dec., 1964, pp.
917-918.
Mândrie şi smerenie, în rev. „M.O.”, XIV, nr. 1-2, ian.-febr., 1962, pp. 59-62.
Documente:
Memoriu de activitate aparţinând Preotului Mihail Gavril de Catedrala Mitropolitană
„Sf. Dumitru”
I. Administrativ - bisericesc
Am fost hirotonit preot în ziua de 3 Noiembrie 1942 de către Irineu-Mitropolitul Moldovei
şi Sucevei în Catedrala Mitropolitană din Iaşi pe seama parohiei Şoldăneşti, com. Blinteşti, jud.
Botoşani. Aici am păstorit până la 1 martie 1943 când am fost numit preot paroh la parohia
Bursuceni, Com. Vereşti, jud. Botoşani şi misionar al Mitropoliei, afându-mă într-un centru sectar
foarte puternic al creştinilor după Evanghelie.
Chiar de la sosirea în parohie am reparat casa parohială care servise cândva ca şcoală, unde
după aceea am şi locuit. Biserica zidită în anul 1829, acoperită cu şiţă se prezenta într-o stare mai
mult decât reprobabilă. Am procedat imediat la repararea bisericii în interior şi exterior, punâdu-i
acoperiş nou, desigur cu ajutorul credincioşilor, care erau foarte bucuroşi că de acum vor avea
preotul lor, în sat.
416
IANCU Ana-Maria
De aici am suferit refugiul la sfârşitul lunii martie 1944, lângă aceşti credincioşi am suferit
împreună cu familia tifosul exantematic în 1945 şi groaznica foamete în 1946. Aceste după
calamităţi au făcut să dispară mulţi dintre, mai ales în 1945, când trebuia să fac faţă pe o rază de 50
km, la înmormântări, care se cifrau la 20-30 pe zi, întrucât mulţi dintre preoţi nu se reîntorseseră la
locurile lor.
În luna noiembrie 1948 m-am transferat reciproc cu Pr. Ioan Macovei de la parohia Dioşti II,
jud. Dolj. Venit din Moldova unde aveam frecvenţă excepţională la biserică, în Dioşti nici de
curiozitate la prima slujbă n-au venit mai mult de 3 femei şi 2 bărbaţi. Catastrofală situaţie. Dar nu
mi-am pierdut cumpătul şi am început lucrarea pastorală prin diferite metode, discuţii amicale de la
om la om, vizite la casele credincioşilor şi în afara serviciilor, şi în timp de 3 luni am depăşit cifra
de 100 credincioşi în biserică. Până la venirea mea, se vindeau 2-3 kgr. lumânări pe an şi, de aici se
poate deduce mica frecvenţă la biserică; iar la sărbători mari, când veneau mai mulţi îşi aduceau
lumânări din comerţ. Încetul cu încetul i-am obişnuit să-şi procure în biserică numai lumânări
bisericeşti. După alte trei luni am format un cor mixt pe 4 voci, care cânta perfect Liturghia de
Muzicescu, ajutat în acest sens de soţia mea, care cunoştea din Moldova partitura respectivă. Toate
slujbele erau însoţite de predica zilei, pregătită din vreme şi pe înţelesul tuturor. Rezultatele finale
au fost neaşteptate: în fiecare Duminică depăşeau 300-400 suflete în biserică, iar consumul de
lumânări s-a ridicat între 250-300 kg anual. Precizez că parohia avea 210 familii.
N-am împlinit 3 ani şi pe data de 1 octombrie 1951 am fost transferat din oficiu pentru
„interese superioare bisericeşti” în parohia Aurora, jud. Mehedinţi. Eliberându-mi autorizaţie de
zonă expres, în 3 zile m-am prezentat la noua parohie. Preotul ce-mi precedase mai în vârstă, avea o
atmosferă nu prea bună. Crease un curent de neîncredere în rândul credincioşilor şi era foarte
distant-probabil din cauza averii ce poseda. Parohia avea o biserică de pământ şi lemne, un cimitir,
în suprafaţă de 2 ha, fără împrejmuire, unde păşteau în voie şi râmau porcii; cruci doborâte şi ca
stare de curăţenie destul de urâtă. Cu răbdare, am căpătat încrederea credincioşilor şi, în luna martie
1952, în dată după reforma bănească, am împrejmuit cu scândură nouă de brad cele două hectare ale
cimitirului, cea mai mare realizare ce se înfăptuia în parohia lor. Simultan, am împrejmuit şi
biserica filială Cujmirul Mic şi am acoperit-o din nou cu tablă galvanizată. Toate acestea mi-au
permis să îndrăznesc şi la alte lucrări în interior. Am înzestrat ambele biserici cu Sf. Vase noi aurite,
şi câte un rând de veşminte noi. Cele vechi nici nu mai semănau decât cu nişte zdrenţe bune de
aruncat, iar în potire negre de plumb era pus câte un pahar de sticlă.
Pe data de 1 ianuarie 1953, luând fiinţă raionul Cujmir, am fost numit secretar al Protoiereii,
funcţie ce am îndeplinit-o până în luna noiembrie 1956, când am fost transferat în parohia Cujmir şi
numit Protoiereu al raionului. Precizez că parohia Aurora depindea de com. Cujmir, nefiind nici o
distanţă între ele, Aurora fiind ca o prelungire a com. Cujmir.
Şi în parohia Cujmir, cu biserică monument istoric, situaţia nu era prea bună. La biserica
parohială de peste 70 de ani nu se făcuse nici o reparaţie şi de aci se poate concluzia în ce stare am
găsit-o. De îndată am îndeplinit formele legale pentru restaurarea în exterior, lucrări ce au fost
executate, dându-i-se forma şi înfăţişarea iniţială. Credincioşii, care deja mă cunoşteau din parohia
Aurora, au contribuit cu sumele necesare, totodată bucurându-mă de un larg şi preţios sprijin din
partea organelor locale comunale şi raionale. În ziua de 8 noiembrie 1958 am primit vizita canonică
a regretatului Mitropolit Firmilian, care a coincis cu ziua numelui meu. A fost primit la biserică de
peste 5.000 de suflete, fapt ce l-a impresionat deosebit de plăcut.
În anul 1960, pe data de 1 august am fost promovat Consilier Cultural al Sf. Arhiepiscopii a
Craiovei, post în care am funcţionat până la data de 1 octombrie 1964, când am demisionat pentru
motive de boală. Ca preot am funcţionat temporar - 9 luni - la parohia Craioviţa II, de unde am fost
luat de decedatul Mitropolit Firmilian, la Catedrala „Sf. Dumitru”, unde funcţionez şi în prezent.
În tot acest timp n-am suferit nici o pedeapsă, din potrivă am fost evidenţiat în nenumerate
rânduri pe Eparhie, ca paroh şi protoiereu, iar raporturile cu personalul bisericesc şi organele locale
de stat au fost excepţionale.
417
II. Cultural – Social

La acest capitol, pot afirma de la început că pe lângă pregătirea şcolară – Seminarul „Sf.
Nicolae” Rm. Vâlci şi Facultatea de Teologie Chişinău-Iaşi – o amprentă decisivă au pus două
poziţii din viaţa mea – misionar în Eparhia Moldovei şi Sucevei, unde mi-am petrecut primii şase
ani de preoţie şi, Consilier Cultural al Mitropoliei Olteniei. Ambele solicitau pregătire temeinică şi
un tact pastoral deosebit, care împletite, trebuia să dea rezultate optime. Astfel în parohia Bursuceni,
jud. Botoşani, puternic centru sectar, după cum am amintit – lucrarea pastoral-bisericească unită cu
cea extrabisericească au dus la readucerea în sânul bisericii ortodoxe a 180 de suflete.
În strânsă colaborare cu corpul didactic, destul de restrâns pe atunci, am organizat un cor
bisericesc pe 4 voci. Apoi am înfiinţat căminul cultural „Preot Dumitru Cernescu” al cărui
preşedinte am fost, în cadrul căruia acelaşi cor a participat la câteva concursuri judeţene, obţinând
premiul I. În cadrul lucrării catehetice din biserică şi a serbărilor săptămânale, la Căminul Cultural
am reuşit să contracarez adunările de proporţii mari ale sectanţilor. Prima etapă a muncii depuse a
fost sistarea trecerilor masive la sectanţi, generate de asociaţia „Oastea Domnului” care devenise
pur şi simplu pepiniera creştinilor după Evanghelie. Apoi a urmat perioada cea mai grea a
confruntărilor biblice, care pe lângă cunoaşterea temeinică a Sf. Scripturi, cerea multă precauţie şi
competenţă în abordarea subiectelor în discuţie. Întotdeauna am repurtat succese, fapt care a condus
la răvăşirea organizaţiei lor, treceri masive la ortodoxism, încât a fost nevoie să se prezinte la faţa
locului şeful cultului Panaitescu din Ploieşti, fost preot, licenţiat în teologie, cu care am avut discuţii
publice în faţa a peste 6.000 de suflete. Mi-am dat seama că de acest act depinde soarta Ortodoxiei
din parohie, soarta Bisericii, soarta mea. Ajutat de doi epitropi în vârstă, versaţi în mânuirea
Scripturii, am reuşit să clarificăm textele discutate, şi ca urmare a doua zi am botezat 15 copii între
10-15 ani, naşi fiind soţia mea şi tot corpul didactic. Despre activitatea şi realizările misionare din
acest timp, Înalt Prea Fericitul Patriarh Justinian vorbeşte în Apostolat Social înscriind sub numele
meu cele arătate mai sus, pe atunci Arhieru - Vicar la Mitropolia Moldovei. Pentru aceste motive mi
s-a acordat în chip excepţional rangul de „iconom stavrofor” luna octombrie 1948 .
Tot în parohia Bursuceni fiind, am îndeplinit şi funcţia de Proistos al centrului parohial
Vereşti.
În parohia Dioşti I, transferat în noiembrie 1948 am format iarăşi cor bisericesc pe patru
voci şi la solicitarea organelor locale, am activat cu acest cor în cadrul Căminului Cultural. Am luat
parte la două concursuri judeţene, obţinând premiul I, şi în vara anului 1949, la inaugurarea primei
gospodării colective din judeţul Romanaţi în comuna Castranova cu acest prilej am fost felicitat de
cei doi miniştri ce au luat parte la festivitate, exprimându-şi bucuria şi mulţumirea că preoţii sunt
alături de năzuinţele poporului în făurirea unei vieţi noi.
Din iniţiativa Sfatului Popular, am dat concerte cu corul în toate comunele învecinate, în 4
cămine fiind unicul cor pe 4 voci în toată plasa. De asemenea în cadrul conferinţelor centrului
parohial, corul bisericesc a dat răspunsurile la Sf. Liturghie în toate parohiile apropiate. Totodată
am luat parte la lucrări de birou în cadrul Sfatului Popular de câte ori era nevoie şi eram solicitat.
În parohia Aurora şi Cujmir, unde am păstorit în 1951 şi 1960 am introdus cântarea
omofonă, cu rezultate excepţionale. În toate parohiile prin care am trecut am pus iarăşi o bază
deosebită pe predică. Nici o dată n-am pierdut prilejul de a vorbi credincioşilor, nu numai în cadrul
Sf. Liturghii ci şi cu ocazia diferitelor ierurgii. Am constatat că o slujbă atrăgătoare, o predică bună
şi un cor sau o cântare omofonă sunt motive primordiale în determinarea frecvenţei la biserică.
În cadrul slujbelor de la catedrala Mitropolitană am rostit predici conform programării
Cercului Eparhial, predici pe care le am înscrise într-un caiet special chiar de la început, precum şi
cuvântări ori de câte ori a fost nevoie.
În anul 1971 în luna februarie, în cadrul serviciului de la Catedrală, am catehizat pe femeia
Nuţu Floarea din parohia Unirea, jud. Dolj, care trecuse la cultul creştin după Evanghelie, şi în urma
aprobării regretatului Mitropolit Firmilian, i-am săvârşit slujba revenirii conform tipicului.
418
IANCU Ana-Maria
Întreaga activitate pastorală s-a împletit în chip armonios cu cea socială. Aşa în perioada
1958-1960, când s-a trecut la colectivizarea raionului Cujmir, am făcut parte din comandamentul
raional, obţinând cele mai bune rezultate în cadrul parohiei Cujmir, pe plan local, şi în cuprinsul
raionului, prin preoţii care-i aveam în subordine.
Am fost citat în regiunea Oltenia în acel timp de organele de stat şi ale Departament ului
Cultelor. Concursul dat şi rezultatele obţinute - care s-au concretizat prin definitiva colectivizare a
raionului Cujmir, în prima jumătate a anului 1960, devenind astfel al II-lea raion colectivizat din
Reg. Oltenia, din cele 19 existente.
În cadrul Centrului Eparhial, având calitatea de consilier cultural am lucrat intens
îndeplinindu-mi cu conştiinciozitate sarcinile ce-mi reveneau. Tot aici am înfiinţat o filmotecă,
fototecă, procurând şi un aparat de proiecţie, cu autorizaţia necesară. S-au executat pliante cu
importante monumente istoriceşti din cuprinsul Eparhiei, care se găsesc şi în prezent spre desfacere.
Chiar şi de atunci am făcut referat prin care propuneam înfiinţarea unui muzeu eparhial lucru de
abia acum începe să se contureze. În cadrul revistei eparhiale „Mitropolia Olteniei”, ca redactor
responsabil cercetam articolele prezentate spre publicare depunându-le cu referat de propuneri I.P.S.
Mitropolit. Personal am publicat următoarele articole: .... (n.n. sunt date la cap. Opera).
Tot timpul s-a avut în vedere îmbunătăţirea condiţiilor de tehnoredactare a revistei, precum
şi selecţionarea materialului publicabil. Tot aici putem aminti că pe întreaga perioadă cât am fost
consilier m-am îngrijit de întocmirea textului pentru calendarul editat în fiecare an şi a chenarului
ce-l însoţea.
Aveam legătură cu colectura bibliotecilor, şi unde înregistram toate noile tipărituri apărute,
pe care le prezentam I.P.S. Mitropolit, iar după alegere procuram pentru biblioteca personală
volumele respective.
Pentru conferinţele preoţeşti de orientare din 1960-1964 inclusiv, am întocmit drumare
pentru fiecare subiect în parte, drumare ce se pot vedea în arhiva Sf. Arhiepiscopii. În această
perioadă nu se primeau drumare sau schiţe de plan de la Patriarhie. Am prezidat conferinţele de
orientare încă din perioada când mă găseam protoiereu al raionului Cujmir, având şi calitatea de
deputat eparhial, apoi în calitatea de consilier cultural până la 1 octombrie 1964.
Am verificat toate predicile ce urmau să se rostească în Catedrala Mitropolitană evitând
anumite erori şi depăşirea timpului afectat unei predici după regulile omiletice. Sumar, aceasta este
activitatea în sectorul cultural-social.
III. Economic – Gospodăresc.
Şi în acest sector activitatea a fost conformă necesităţilor parohiale, împletindu-se cu cea
depusă în celelalte sectoare. În toate parohiile pe unde am păstorit am consumat în biserică numai
lumânări de la Centrul Eparhial, a căror cantitate a crescut în raport cu frecvenţa la biserică. În
parohia Dioşti II de la 2-3 kgr. pe an, am ajuns la 250-300 kgr. anual. La parohia Aurora de la 30-40
kgr. pe an am ajuns la 300 kgr. anual, iar în Cujmir de la 60 kgr. la 500-600 kgr. anual.
Am împrejmuit şi reparat bisericile, schimbându-le aspectul, iar la Cujmir am lăsat un sold
de 30.000 lei în 1960 pentru pictarea bisericii, care s-a executat după plecarea mea în postul de
consilier cultural.
Gâlcescu Grigore M. (1903-?)

Grigore Gâlcescu s-a născut în ziua de 15 ianuarie 1903, în comuna gorjană Logreşti-
Moşneni, părinţi Mihai şi Ana12. După absolvirea seminarului teologic s-a căsătorit cu Elena
Berbescu (aveau 8 ha pământ arabil), după care a fost hirotonit preot.
La 1 noiembrie 1925 a fost încadrat la parohia Leoteşti din fostul judeţ Romanaţi, pentru ca
la 15 mai 1928 să se transfere la Tereujani în judeţul Gorj. Părintele Grigore Gâlcescu a fost
12
Fişe matricole penale, la http/86.125.17.36/Fise%20matricole%20penale%20-%20detinuti%20politici /G/G%2001.%20Gul
%20-%20Giuroiu/Gâlcescu%20Grigore.
419
preşedinte al Căminului cultural local înfiinţat de el în 1939 şi a organizat şi o bibliotecă parohială

de unde oferea cărţi enoriaşilor săi13.
În ziua de 15 octombrie 1958, a fost arestat de organele de Securitate Regionala Craiova.
(conform deciziei Departamentul Cultelor nr. 115/1958 şi temeiului Mitropoliei Olteniei nr.
13972/1958) şi depus ca arestat la 7 ianuarie 1959 la Penitenciarul Craiova. La Craiova a fost
judecat de Tribunalul Militar Craiova „pentru uneltire” şi prin hotărârea judecătorească nr. 10/1959
a fost condamnat la 10 ani închisoare şi confiscarea totală a averii personale, pedeapsa urmând a fi
executată în perioada 13 octombrie 1958 – 9 octombrie 1968. În „Tabel cuprinzând preoţii deţinuţi
în închisorile M.A.I. la data de 21 martie 1960 despre părintele Grigore Gâlcescu se face precizarea:
„A fost arestat la 13 oct. 1958 de organele reg. M.A.I. Craiova, pentru uneltire contra ordinei
sociale prin agitaţie duşmănoasă”.
Prin sent. 10/8/10 1959 a Trib. mil. Craiova, a fost condamnat la 10 ani închis. Cor”14,
pentru „delict de uneltire contra ordinei sociale”, plus 5 ani pentru publicaţii interzise.
La 15 aprilie 1960 părintele Grigore Gâlcescu era cuprins într-un tabel cu preoţii deţinuţi în
locaţiile M.A.I. la data de 21 mart. 196015.
De la Penitenciarul Craiova părintele Grigore Gâlcescu a suferit şi în penitenciarele Jilava
(de la 7 ian. 1959), Galaţi (de la 12 apr. 1959), Văcăreşti (de la 25 iulie 1960), Galaţi (de la 11 oct.
1960), Botoşani (de la 25 nov. 1960). Ca urmare a aplicării decretului 176/1964 în ziua de 13 aprilie
196416 a fost pus în libertate de la Penitenciarul Botoşani, fiind graţiat de restul pedepsei.
De la 1 septembrie 1964 părintele Grigore Gâlcescu a fost, reîncadrat la parohia Dălbociţa-
Mehedinţi, de unde în scurt timp, la solicitarea sa, s-a transferat în Moldova la parohia Fundătura
din fostul raion Adjud (de 1 noiembrie 1965)17.
A fost membru P.N.L. în perioada interbelică.
Documente:
1. Septembrie 1965. Caracterizare întocmită preotului Grigore M. Gâlcescu de
împuternicitul de raioane al D.C. Grigore Zamfir.
Departamentul Cultelor, Colectivul de împuterniciţi, Regiunea Oltenia, Imp. de raioane Zamfir
Grigore
CARACTERIZARE
Preotului ortodox GÂLCESCU M. GRIGORE de la parohia Dâlbociţa, comuna Ilovăţ,
raionul Tr. Severin, regiunea Oltenia.
Preotul Gâcescu Grigore s-a născut la 15 ianuarie 1903 în comuna Logreşti-Moşneni,
raionul Gilort regiunea Oltenia.
A funcţionat la parohia Tereujani din raionul Gilort până la 28 oct. 1958, când a fost reţinut
de organele puterii de Stat. Numitul a fost judecat şi condamnat la 10 ani închisoare corecţională şi
5 ani interdicţie pentru delict de uneltire contra ordinei sociale, plus 5 ani pentru publicaţii interzise,
rămânând să execute pedeapsa cea mai mare, adică cea de zece ani. Intrând în amnistiere a fost pus
în libertate, la 13 aprilie 964 când la propunerea Mitropoliei Olteniei Craiova a fost recunoscut de
Departamentul Cultelor Bucureşti, cu data de 1 sept. 1964 de a funcţiona ca preot la parohia
Dâlbociţa unde este şi în prezent.
Până la reţinerea acestuia după cum rezultă din materialul de la dosarul lui nu s-a scos prea
mult în evidenţă în sprijinirea acţiunilor de interes obştesc, ocupându-se mai mult de problemele
13
***, 1941, pp. 515-516.
14
Dobrincu, 2004, p. 6.
15
Dobrincu, 2004, p. 6, nr. 26.
16
Fişe matricole penale, la http/86.125.17.36/Fise%20matricole%20penale%20-%20detinuti%20politici
/G/G%2001.%20Gul%20-%20Giuroiu/Gâlcescu%20Grigore.
17
AAR, dos. nr. 427, preot Grigore Gâlcescu; Rădulescu, 2000, p. 162; Rădulescu, 2005, pp. 138-139; Rădulescu,
2006, pp. 112-113; Rădulescu, 2013a. pp. 188-189. Preotul Mihail Gavril este considerat persecutat ca refugiat după
rapturile teritoriale ale U.R.S.S. asupra României.
420
IANCU Ana-Maria
personale, posedând circa 12 ha teren fapt ce a făcut ca organele locale să nu aibă o părere bună
despre acesta mai ales pentru faptul că numitul preot fusese cu toate partidele burgheze lucru
recunoscut şi de el, ca dovadă este condamnarea pe care a avut-o de 10 ani închisoare.
De la reîncadrarea sa la parohia de mai sus, a trecut mai bine de un an în care timp a căutat
să-şi vadă de treabă făcând eforturi pentru a se reabilita în faţa organelor locale.
În ceea ce priveşte activitatea acestuia desfăşurată pe linie socială în această perioadă de
timp a răspuns la chemările ce i s-au făcut de către organele locale, îndemnând credincioşii la
muncile social obşteşti şi prin predicile ţinute.
În concluzie de la încadrarea sa la parohia de mai sus nu s-a manifestat negativ, văzându-şi
de problemele bisericeşti.
Împuternicit de raioane Zamfir Grigore
Rezoluţie cu cerneală: S-a transferat la cerere la parohia Stejaru din raionul Roman, reg.
Bacău cu data de 1 nov. 1965.
AAC, fond D.C., dos. caracterizări 1958-1964.
Geană Constantin M. (1889-?)

S-a născut în anul 1889 în satul Bala de Jos, com. Bala-Mehedinți, a urmat seminarul, s-a
căsătorit, iar în anul 1924 a fost hirotonit preot pe seama parohiei Bala de Sus. Parohia este situată
la 50 km nord de Drobeta Turnu Severin. Aici a reuşit să termine biserica filială din satul Lăturoasa,
a fost unul din fondatorii şi director al căminului cultural „George Coşbuc”, a strâns banii necesari
pentru cumpărarea unui teren pentru cimitir şi susţinerea cantinei şcolare pentru elevii săraci18.
Conform cu „Tabelul de preoţii din judeţul Mehedinţi, cu referinţe asupra lor”, întocmit de
P.M.R., org. jud. Mehedinţi, secţia cadre, părintele Constantin M. Geană de la parohia Bala de Sus
era astfel caracterizat: „Afacerist, spoliator al sătenilor. Se bagă în toate locurile unde poate avea
vreun câştig. În timpul secetei pentru o slujbă făcută la un mort, a luat ca plată o capră”19.
La 12 nov. 1948 figura ca suspendat definitiv de la salarizare pentru activitate
antidemocratică şi condamnat definitiv pentru sabotaj20. În ziua de 15 aug. 1952, alături de alte sute
de preoţi olteni, a fost arestat de Securitate21.
Gheban Ion (1955 – ?)

Ion Gheban s-a născut la 25 nov. 1955 la Novaci – Gorj, părinţi Pantelimon şi Maria. După
absolvirea claselor primare a urmat Seminarul Teologic de la Mofleni, promoţia 1976 (al noulea din
52 elevi). Profesorul Constantin Negoescu arăta că are frumoase aptitudini muzicale „bun la
învăţătură, a avut tot timpul o comportare foarte bună. Ataşat slujirii preoţeşti. Posedă înclinaţii spre
lucrări practice – tâmplărie şi sculptură, executând astfel de lucrări pentru şcoală. Promite a fi un
bun slujitor al Sfântului Altar”. S-a căsătorit cu Lidia Marcu (n. 1 oct. 1955, Ilovăţ, Mehedinţi).
În zilele de 26 şi 30 oct. 1977, Ion Gheba a fost hirotonit diacon şi preot în catedrala Sf.
Dumitru de mitropolitul Nestor Vornicesc.
La 9 nov. 1977 a fost numit preot la Samarineşti - Mehedinţi în locul părintelui Ioan Bălănescu,
care se pensionase la 2 dec. 1977, dar locuia în oraşul Motru, Bloc I 2, sc. 5, et. 2, ap. 12.
A fost preot la Samarineşti, iar la 18 sept. 1981 a plecat peste hotare. Peste 6 zile la 24 sept.
a comunicat telegrafic din Stütgart, soacrei sale că nu mai revine în ţară la fel ca şi fratele său. În
fapt la 8 sept. 1981 de hramul bisericii a anunţat că pleacă la Bucureşti să dea examene la Institutul
Teologic şi va fi înlocuit de preotul Gherghe Corbescu din Ploştina – Mehedinţi. Fratele său şi alte
persoane au fost prinse când vroiau să treacă în Iugoslavia prin Banat. El avea aprobare să treacă în
Serbia de la un frate al soacrei sale care locuia în Drobeta Turn Severin. În Germania avea un
18
***, 1941, pp. 442-443, parohia Bala de Jos, com. Bala-Mehedinți.
19
Arhiva P.M.R. Oltenia, jud. Mehedinţi, secţia cadre, f. 41, nr. 80.
20
Caravia et al., 1998, p. 183; Roske, 2003, p. 403.
21
Ioniţoiu, 2002, p. 148.
421
prieten fotograf din Craiova, care fugise din ţară şi fusese coleg cu acesta la Seminarul de la
Mofleni22.
„Pentru părăsirea parohiei, trădare de patrie şi de Biserică” preotul a fost caterisit în anul
1981 – sentinţa nr. 8 din 19 mai 198223 (a fugit peste hotare şi condamnat în lipsă pentru părăsirea
frauduloasă a patriei).
Gheorghe Nicolae (1908-1976)

S-a născut în ziua de 1 aug. 1908 într-o casă de ţărani din com. Gorgota – Dâmboviţa, a
urmat Şcoala Normală „Ion Heliade Rădulescu” din Târgovişte, Seminarul „Sf. Grigore
Decapolitul” din Craiova şi Facultatea de Teologie din Cernăuţi (promoţia 1937). Din 1930 a fost
preot la parohia Stângăceaua de Sus – Mehedinţi, iar din 1936 la parohia Rusăneştii de Sus –
Romanaţi, azi Olt. La Rusăneştii de Sus era directorul căminului cultural şi a lucrat la reparaţia
bisericii filiale cu hramul „Sf. Dumitru” din satul Blaj, ctitorie a lui Costache Dima Popovici24. Într-
un tabel întocmit după 1945 de către judeţeana Romanaţi a P.M.R. se arată că preotul Gheorghe
Nicolae din Voineasa a fost legionar „periculos” la Blaj – Romanaţi, iar după lucrările comisiei
operative de arestare a legionarilor a fost arestat25.
„De asemenea a lucrat la Administraţia Patriarhală. La 17 febr. 1952 s-a angajat la Casa de
ajutor reciproc a Arhiepiscopiei Craiovei. La 1 nov. 1975 s-a pensionat, iar la 12 iunie 1976 a trecut
la cele veşnice şi a fost înmormântat la Râmnicu Vâlcea unde se retrăsese după pensionare26.
Giumanca Gheorghe I. (1911-?)

S-a născut în anul 1911 la Grozeşti, a urmat Seminarul Teologic „Sf. Grigore Decapolitul”
din Craiova, promoţia 1930, apoi facultatea de teologie. Tot în 1930 s-a căsătorit şi a fost hirotonit
preot pe seama parohiei natale. Parohia este situată la 72 km răsărit de Drobeta Turnu Severin şi era
alcătuită din satele Grozeşti şi Cârceni. Din 1935 a început construcţia bisericii parohiale din
Grozeşti, lucrare finalizată după 1941. În anii 1934-1936 a reparat biserica filială din Cârceni cu
hramul „Sf. Apostoli Petru şi Pavel”.
Părintele Gheorghe I. Giumanca a avut activitate bogată în cadrul căminului cultural „Spiru
Haret”27.
După „Tabelul de conducătorii şi propagandiştii periculoşi şi capabili de acte de terore, care
au activat în mişcarea legionară pe teritoriul al judeţului Mehedinţi” întocmit de Legiunea Jandarmi
Mehedinţi la poziţia nr. 45 apare părintele Gh. Giumanca ca legionar „Membru. Luat parte la
rebeliune în Bucureşti”28.
În „Tabelul de preoţii din judeţul Mehedinţi, cu referinţe asupra lor”, întocmit de P.M.R.,
org. jud. Mehedinţi, secţia cadre, părintele Gh. I. Giumanca de la parohia Grozeşti era astfel
caracterizat: „Fost legionar. În present P.S.D. Cu 8 pogoane. Face greutăţi. Fraudat cooperative cu
30.000 lei”29. A trecut prin mai multe închisori comuniste pentru nepredarea cotelor și internat
administrativ ca fost legionar.
Opera: Preot S. Paulian, în rev. „Renaşterea”, XVIII, nr. 9, sept., 1939, pp. 345-347.
22
AAC, dos. nr. 522, parohia Samarineşti, Mehedinți.
23
AAC – D.C., dos. 1981.
24
***, 1941, p. 650, nr. 129, parohia Rusăneştii de Sus – Romanaţi.
25
Arhiva P.M.R., fond judeţeana Romanaţi, dos. legionari.
26
Popescu, 1976, p. 487.
27
***, 1941, p. 495, nr. 87, parohia Grozeşti, Mehedinţi.
28
Arhiva P.M.R. Mehedinţi, dos. legionari, f. 8, 9, 11, 26, nr. 106.
29
422
IANCU Ana-Maria
Glăvan Elena - Eliseia (1915-?) - monahie

S-a născut în ziua de 8 martie 1915 în com. Moţăţei – Dolj, părinţi Ioan şi Ioana. La Moţăţei
a urmat patru clase elementare. Elena Glăvan a mai avut o soră Ecaterina care a întovărăşit-o la
Măn. Hurezi – Vâlcea. La 12 dec. 1929 a intrat în mănăstire, iar în ziua de 8 iul. 1939 a fost tunsă în
monahism cu numele de Eliseia. De la 1 mart. 1940 şi până la 31 ian. 1944 îndeplineşte funcţia de
cantor la Măn. Hurezi, apoi la 1 sept. 1944 este transferată pentru întărirea vieţii monahale în obştea
mănăstirească în calitate de cantor la Măn. Gura Motrului-Mehedinţi.
În 1951 este mutată la Măn. Tismana unde devine stareţă, dar demisionează în mai 1952 şi
este înlocuită cu Tatiana Răduleţ. De la 1 iun. 1952 până la 1 oct. 1959 a fost cântăreţ la Măn. Gura
Motrului – Mehedinți. În 1957 a absolvit şcoala monahală. La 19 apr. 1960 este obligată conform
Decretului 410 să plece la Turnu Severin deşi suferea de sciatică, ficat, hipertensiune, gladă tiroidă
şi lucra la cooperativă la secţia croitorie şi lucru manual30. Peste scurt timp monahia Eliseia Glăvan
este obligată să se stabilească în com. Bratovoieşti-Dolji într-o casă părăsită şi lipsită de orice ajutor
material şi fiind suferindă (fără hrană), a dat afară bolovanii din casă. De aici a plecat de bună voie
„fără să i se pună în vedere să plece”, aşa cum arăta într-un memoriu adresat mitropolitului
Firmilian prin care cerea ieşirea din eparhie. În 1968 devine îngrijitoare la biserica Măn.
Argeşului31.
Ilaşi Gheorghe V.(1903-?)

S-a născut în ziua de 26 sept. 1903 în satul Ţuioasa, comuna Dărăbani, ca fiu al lui Vasile şi
Ruxanda. Paralel cu studiile teologice a urmat şi şcoala normală. Licenţiat în teologie, în anii 1926-
1927 a fost învăţător suplinitor, iar de la 25 martie 1930 preot în satul mehedinţean Magheru,
comuna Brezniţa de Ocol. În 1932 a reuşit să repare biserica parohială. Soţia sa Eugenia Nichifor, a
decedat prematur în anul 1936. Deoarece soţia sa avusese o poziţie materială bună, părintele
Gheorghe Ilasi a fost deportat în Bărăgan cu întreaga sa familie. După un timp a revenit în
localitate, dar în anul 1954 a fost scos din zona de graniţă şi mutat la parohia Redea de Răsărit,
satul Redişoara din fostul raion Caracal, azi jud. Olt. După doi ani de exil în anul 1956 a revenit la
parohie. Ca orice bun gospodar a trecut la acţiuni de refacerea picturii de către profesorul Aurel
Dumitru din Bucureşti, iar resfinţirea a avut loc în ziua de 10 nov. 1957 de protoiereul N.
Popescu32.
Împuternicitul D.C. - Grigore Zamfir pentru raionul Turnu Severin la 4 dec. 1965 raporta
superiorilor săi:
„Activitatea acestuia se rezumă mai mult pe linie bisericească fiind foarte evlavios, lăsând
peste tot impresia că parohia nu dispune de fonduri, este „săracă”, că nu are bani etc. La
conferinţele de orientare discută în contradictoriu cu referentul venind cu păreri personale, fiind
combătut pe loc de către colegii săi”33.
La 1 iulie 1967 s-a pensionat.
Documente:
1. Aprilie 1958. Turnu Severin. Caracterizarea olografă a pr. Gh. Ilaşi de la parohia Bresniţa
de Ocol-Mehedinți întocmită de împ. D.C. Ilie Roibu.
Centrul de raioane Tr. Severin. Imp. Roibu Ilie aprilie 1958
Caracterizare
Pr. Ilaş Gh. parohia Brezniţa Ocol. rai. Tr. Severin.
30
AAC – D.C., dos. 38/1960, Istoricul Mănăstirilor din Arhiepiscopia Craiovei şi fişele personale ale personalului
monahal, ff. 119-120, nr. 14, Măn. Gura Motrului – Mehedinți.
31
AAC, dos. nr. 1170, monahi.
32
Ionescu, 1957, p. 799.
33
AAC – D.C., dos. 39/1965.
423
Preotul Ilaş Gh. de la parohia Brezniţa Ocol, raionul Tr. Severin, a fost scos din zonă şi
trimis în raionul Caracal ca element dubios. În perioada actuală 1957-1958, ca şi în raionul Caracal,
sprijină organele locale în toate problemele.
În biserică predică pentru pace şi se manifestă pentru regim, îndeamnă credincioşii să dea
ascultare organelor locale şi sprijină cooperativizarea agriculturii, este văzut bine de credincioşi.
În măsura în care se ocupă de problemele sociale, se ocupă şi de cele ale bisericii, fiind
suficient de mistic.
În concluzie sprijină organele, însă cu scopul de a-şi acoperi trecutul şi nu uită de cele ale
bisericii.
Concret nu a făcut greutăţi, însă încă nu inspiră încredere. Este în atenţia noastră.
Împ. ss I. Roibu
AAC., Fond D.C., Fond fişe personale 1958-1964, f. 17.
2. 1964. Caracal. Caracterizarea olografă a pr. Gh. Ilaşi de la parohia Redea de Răsărit
întocmită de împ. D.C. Gh. Buriceanu.
Caracterizare
a Preotului Ilaş Gheorghe din parohia Redea de Răsărit, satul Redişoara unde este preot ajutător la
biserica filie.
S-a născut la 26. IX. 1903 în satul Teioasa, com. Altiniş, raionul Dărăbani, regiunea Suceava, s-a
căsătorit şi are 1 copil care e student. Soţia nu este în câmpul muncii. Nu sânt înscrişi la chiaburi.
Este venit în raionul Caracal în zonă în anul 1954.
Până în toamna anului 1954 soţia preotului Ilaş Gh. a avut domiciliu obligatoriu.
Cu organele locale preotul Ilaş Gh. este în relaţii bune şi le dă concursul când îl cere. A dat sprijin
în diferite campanii agricole, în circumscripţia electorală nr. 30 şi 31 ale deputaţilor comunali
Catrina Ion şi Delcea Constantin.
În prezent la conferinţele de orientare şi câte odată ia cuvântul, însă numai în probleme ale vieţii
bisericeşti.
În munca pe care o desfăşoară se remarcă prin faptul că mai mult se ocupă de treburi bisericeşti
decât de cele sociale.
Împuternicit ss Gh. Buriceanu
AAC., Fond D.C., Fond fişe personale 1958-1964, f. 17v.
Inescu Constantin V. (1906-?)

S-a născut în ziua de 7 mai 1906 în comuna Malovăţ-Mehedinți în casa lui Vasile şi Stanca.
După absolvirea cursurilor primare în localitatea natală a urmat Şcoala Normală din Turnu Severin,
primele patru clase, iar apoi s-a înscris la Seminarul teologic superior „Sf. Grigore Decapolitul” din
Craiova, pe care l-a absolvit în anul 1929. A fost licenţiat în teologie al Universităţii din Cernăuţi34.
La început a fost învăţător la şcoala primară din Colibaşi – Mehedinţi, deoarece în Războiul
pentru Întregirea Neamului muriseră mulți dascăli. În septembrie 1928 Constantin Inescu s-a
transferat la şcoala primară din comuna natală, de unde în anul 1930 a demisionat.
Tot în același an - 1928 a fost hirotonit preot pe seama parohiei Malovăţul, parohie situată la
12 km nord-vest de Drobeta-Turnu Severin. Chiar de la instalare a înfiinţat o bibliotecă parohială şi
a determinat enoriaşii să doneze din tot sufletul bani, îmbrăcăminte și produse agricole pentru opere
creştine şi caritabile. Astfel în 1940 cantina şcolară hrănea 80 elevi35. Din anul 1934 preda şi religia
în şcoală până în 1941 când a fost mobilizat ca preot confesor, unde efectiv a participat la campania
militară de pe frontul de răsărit36.
34
Stănciulescu-Bârda, 2013, p. 878, nr. 8.
35
***, 1941, pp. 511-512, nr. 113, parohia Malovăţul – Mehedinți.
36
Stănciulescu-Bârda, 2013.
424
IANCU Ana-Maria
La 1 decembrie 1941 s-a transferat ca preot paroh la biserica „Sf. Gheorghe” din Turnu
Severin37. În 1943 Părintele Constantin Inescu a fost remarcat de conducerea Mitropoliei Olteniei
pentru activitatea desfăşurată pentru ajutorarea celor din spitalele de răniţi din război ca preot
misionar. Acesta în perioada 1943 – 1946 a fost protoiereu la Protoieria IV Turnu Severin, alcătuită
din 44 parohii şi avea rangul onorific de iconom38.
În 1951 avea o casă şi 2,33 ha pământ şi era considerat chiabur. Locuia în Turnu Severin pe
str. General Pavel Kiselef, nr. 1739.
Securitatea din Turnu Severin l-a arestat pe părintele Constantin Inescu în ziua de 6 iulie
1952 deoarece „a fost recrutat în organizaţia contrarevoluţionară din Turnu Severin la începutul
anului 1950 de către Totir Dumitru şi a continuat să ţină legătură cu Totir Dumitru până în luna
Februarie 1952. A cunoscut de la Totir Dumitru că organizaţia a luat legături cu Iugoslavia, de unde
aşteaptă bani şi instrucţiuni pentru organizaţie. De asemeni i s-a cerut de către Totir Dumitru, să dea
20 lei cotizaţie, pentru cheltuieli în legătură cu deplasarea unor membri ai organizaţiei la Bucureşti.
În luna Decembrie 1951 i s-a spus de către Totir Dumitru că a reuşit să recruteze în organizaţie pe
preotul Chiţimia Sterie. Inescu Constantin nu recunoaşte la cercetări cele menţionate mai sus, cu
toate că este arătat de Totir Dumitru”40.
Părintele Constantin Inescu a fost direct implicat în procesul intentat grupului format din
Dumitru Năsărâmbă, Dumitru Totir, Nicolae Trocan, pr. Nicolae Iorga, pr. Sterie Chițimia şi alţii.
Spre exemplu referindu-se la Dumitru Totir organele de securitate arătau că acesta a recrutat în
organizaţia din Turnu Severin pe „Inescu Constantin, preot, fost protoiereu pe timpul guvernării
antonesciene şi chiabur, avea misiunea de a organiza în mod subversiv preoţi…”41. În interogatoriul
din 11 aug. 1952 luat de organele de securitate din Craiova lui Dumitru Totir acesta a declarat
printre altele că „i-a spus lui Dumbrăvescu Nicolae numele acelor elemente cu care luasem legătura
şi care trecuseră la organizarea elementelor duşmănoase regimului actual şi anume: Caţan
Constantin, Preot Inescu Constantin....”42.
Prin sentinţa nr. 308 din 27 nov. 1952 a Tribunalului Teritorial Bucureşti în lotul II al
aceleiaşi organizaţii (16 persoane) părintele Ionescu Constantin a fost condamnat la 15 ani muncă
silnică şi confiscarea averii pentru „uneltire contra ordinii sociale”. Alături de el au mai fost
condamnaţi părintele Sterie Chiţimia la 4 ani temniţă grea şi confiscarea averii personale pentru
omisiunea denunţării, Ştefan Pătruţescu la 3 ani teminiţă grea şi confiscarea averii tot pentru
„omisiunea denunţării”, la fel Nicolae Stănescu – 2 ani închisoare corecţională. Executarea pedepsei
a început la Penitenciarul din Craiova43.
În anii regimului comunist a fost condamnat de Tribunalul Militar Craiova la 5 ani şi 6 luni
de închisoare pentru uneltire contra ordinii sociale așa cum sumar și eronat arată o serie de autori44.
Pentru calitățile sale părintele Constantin Inescu a fost contabil la Protoieria Drobeta Turnu
Severin. Dovadă este și că acesta îi făcea toate lucrările părintelui Gheorghe Iorga pentru parohia
Șovarna-Mehedinți, iar de multe ori dormea și mânca la acesta „deoarece fusese condamnat odată
cu el”45.
Urmărirea pr. Constantin Inescu de către Securitate a durat toată viața. Astfel într-un plan de
măsuri din 9 aprilie 1965 se arăta că un vechi prieten al său Gheorghe Iorga „are legături cu foștii
condamnați politic Alexescu Gheorghe din Uniunea Sovietică, fost comerciant, Aștileanu Vasile,
37
Vezi rev. „Renaşterea”, partea oficială, nr. 2-3, febr.-mart., 1943, p. 19.
38
***, 1945, p. 93, 112.
39
ACNSAS, Fond penal, dos. P 74, vol. 3, f. 74.
40
ACNSAS, Fond penal, dos. P 74, vol. 3, f. 74.
41
ACNSAS, Fond penal, vol. 1, f. 49.
42
ACNSAS, Fond penal, f. 329
43
ACNSAS, Fond penal, vol. 3, f. 165.
44
Caravia et al., 1998, p. 212; Ioniţoiu, 2002, p. 131; Roske, 2003, p. 185, numai menţionat fără alte elemente de
datare.
45
ACNSAS, fond informativ, dos. nr. 2.768/vol.1, f. 72.
425
vicar la Patriarhia București și Inescu Constantin din Turnu Severin, preot”. Doi ani mai târziu altă
acțiune informativă individuală se arăta că preotul Gheorghe Iorga „menține legături cu elemente
foste condamnate, așa cum sunt pr. Inescu Constantin și Alexescu Gheorghe, fără însă a rezulta o
activitate dușmănoasă organizată, prietenia se reflect prin aceia că se ajută reciproc în muncă, se
ajută cu bani sub formă de împrumut”46.
Ion Ilie D . (1902-1977)

S-a născut în anul 1902 în comuna mehedinţeană Cioroboreni într-o familie numeroasă cu
12 fraţi. După absolvirea claselor primare în satul natal a urmat Seminarul Teologic „Sf. Nicolae”
din Râmnicu Vâlcea, promoţia 1924. În anul 1925 a fost hirotonit pe seama parohiei Jiana Mare din
judeţul Mehedinţi situată la 35 km de Turnu Severin pe şoseaua Turnu Severin-Şimian-Hinova-
Scăpău-Flămânda-Jiana. Aici în anul 1936 a reparat biserica parohială cu hramul „Sf. Nicolae”47.
Pentru meritele sale în anul 1935 a primit rang onorific de sachelar din partea episcopului
Vartolomeu Stănescu48.
La îndemnul părintelui Ion D. Ilie, enoriaşii au grijă de cei nevoiaşi pentru care au înfiinţat
un comitet, împreună cu primăria comunei acordă fondurile necesare pentru masa a 20 de elevi
săraci. Pentru meritele sale a primit rangul onorific de iconom49.
org. jud. Mehedinţi, secţia cadre, părintele Ion D. Ilie de la parohia Jiana Mare era astfel
caracterizat: „De o lăcomie excesivă, spoliază săteni. Brătienist. Chiabur foarte înstărit la revenirea
sa în comună este rezervat”50.
Conform dispoziţiilor M.A.I. referitoare la clerul considerat ostil regimului comunist de pe o
rază de 25 km de la graniţa cu Iugoslavia, părintele Ioan D. Ilie a fost mutat obligatoriu în anii
1951-1956 la parohia doljană Gubaucea situată la 42 km vest de Craiova, parohie săracă din punct
de vedere material. Departe de familie şi de casă părintele Ion D. Ilie a trecut prin multe lipsuri şi
suferinţe greu de imaginat (era obligat să stea cu chirie într-o cameră lipsită de încălzire, iar o bună
parte din an nu putea să-şi facă completările salariale şi să-şi achite obligaţiile faţă de stat şi
organele superioare bisericeşti). Cu toate acestea a reuşit să finalizeze în 1953 construirea casei
parohiale şi să restaureze pictura bisericii parohiale cu hramul „Sf. Gheorghe” (a învelit din nou
biserica cu tablă zincată a împrejmuit curtea şi cimitirul cu bondoci metalici plantaţi în ciment şi
gard, a reparat o fântână). În anul 1956 a revenit la parohia Jiana Veche de unde la începutul anului
1957 s-a transferat la parohia Jiana Mare. Aici a restaurat pictura bisericii parohiale în anul 1971, a
împrejmuit cu gard de beton cimitirul în anul 1972. În anul 1974 s-a îmbolnăvit grav, iar peste trei
ani la 3 octombrie 1977 a trecut la cele veşnice51.
Ionaşcu Petre (1888-?)

Petre Ionaşcu a văzut lumina zilei în cătunul Ostrovul Corbului, com. Batoţi-Mehedinţi, în
anul 1888. A urmat seminarul şi la 1 febr. 1911 a fost numit preot în parohia Greceşti, com. Bărboi–
Mehedinţi, parohie situată la 66 km sud-est de Drobeta-Turnu Severin. În anul 1926 a reuşit să
repare biserica parohială cu hramul „Sf. Împăraţi”, a înfiinţat un cor bisericesc pe două voci format
din elevii de şcoală primară încă din 1938, a construit o clopotniţă şi a cumpărat un clopot, a ridicat
46
ACNSAS, fond informativ, dos. nr. 2.768/vol.1, ff. 1-2, 21.
47
***, 1941, p. 507, nr. 106, parohia Jiana Mare, Mehedinți.
48
***, 1935, p. 571.
49
***, 1941, p. 507, nr. 106 – parohia Jiana Mare, Mehedinţi.
50
51
***, Oficiale, în MO, IX, nr. 3-4, mart.-apr., 1957, p. 283; AAC, dos. nr. 466, parohia Jiana Mare – Mehedinţi;
Purcariu, 1977, p. 864.
426
IANCU Ana-Maria
un monument al eroilor, a împărţit ajutoare celor săraci. A susţinut din 1936 cantina şcolară
împreună cu învăţătorii satului şi enoriaşii52.
org. jud. Mehedinţi, secţia cadre, părintele Petre Ionaşcu de la parohia Greceşti era astfel
caracterizat: „A făcut parte din toate partidele foste istorice, adept al regimului antonescian,
reacţionar, primejdios mişcării populare”53.
În 1963 a fost arestat cinci luni, iar din 1966 revine în parohie până la 1 mai 1967 când
demisionează54.
Ionaşcu Ştefan (1891-1976)

Ștefan Ionașcu s-a născut în anul 1891 în com. Devesel Mehedinţi, în casa preotului
Constantin Ionaşcu. A absolvit seminarul teologic şi a fost hirotonit preot în anul 1920 pe seama
parohiei din com. natală Devesel. Parohia situată la 28 km sud de Drobeta Turnu severin pe şoseaua
Drobeta – Turnu Severin – Şimian – Hinova – Scăpău şi era alcătuită din satele Devesel şi Chilia. În
anul 1934 a reparat biserica parohială cu hramul Sf. Nicolae, ctitorie a tatălui său, a fost preşedinte
al căminului cultural „Regina Maria”, ajuta săracii cu lemne de foc, cereale îmbrăcăminte, etc. Cu
ajutorul enoriaşilor a refăcut casa unui sătean, care arsese55. Membru al Băncii populare „Clerul
Mehedinţean” din Turnu Severin în anii 1931-193556.
org. jud. Mehedinţi, secţia cadre, părintele Şt. Ionaşcu de la parohia Devesel era astfel caracterizat:
„Vechiu membru brătienesc îşi păstrează poziţia. Chiabur cu 30 ha pământ. Manifestări ostile pe
faţă, ca şi excese faţă de săterni nu a arătat”57. A fost de mai multe ori arestat mai ales în anii 1948-
1952 sub pretextul neândeplinrii unor obligații legate de neplata cotelor, întârzierea însămânțărilor
ogoarelor etc.
La 13 aprilie 1976 a trecut la cele veşnice la vârsta de 85 de ani58.
Ionescu Constantin V. (1906-?)

Constantin Ionescu s-a născut în ziua de 7 mai 1906 în com. Malovăţ – Mehedinţi, părinţi
Vasile şi Stanca. A fost licenţiat în teologie, şi s-a căsătorit cu Natalia Popescu (au avut doi băieţi).
După căsătorie Constantin Ionescu a fost hirotonit în 1928 de episcopul Vartolomeu Stănescu al
Râmnicului Noul Severin pe seama parohiei din comuna natală.
Parohia Malovăţ se află situată la 12 km nord – est de Drobeta Turnu Severin pe şoseaua naţională
Turnu Severin-Târgu Jiu. După 1940 Constantin Ionescu a reparat biserica parohială „Buna
Vestire” afectată de cutremur59.
Pentru meritele sale pastorale la propunerea mitropolitului Olteniei, Nifon Criveanu în anul
1941 s-a transferat la biserica Sfântul Gheorghe din Turnu Severin. Aici a slujit cu vrednicie până în
momentul arestării în anul 195260.
În ziua de 6 iunie 1952 părintele Constantin Ionescu a fost arestat de Securitatea din Turnu
Severin de la domiciliul său din acelaşi oraş, str. Kiselev, nr. 17 (avea atunci, ca şi mai înainte,
numai 2,35 ha pământ). Prin sentinţa nr. 309/1952 a Tribunalului Militar Teritorial Bucureşti
părintele Constantin Ionescu a fost condamnat la 12 ani temniţă grea „pentru uneltire împotriva
ordinii sociale” şi „activitate intensă contra clasei muncitoare”. Pedeapsa urma a fi executată în
52
***, 1941, p. 494, nr. 85, parohia Greceşti, Mehedinți.
53
54
AAC, dos. 93, parohia Greceşti – Mehedinți.
55
***, 1941, p. 482, nr. 68 – parohia Devesel, Mehedinţi.
56
Ghionea, 2015, p. 397, nr. 180.
57
58
Stoica, 1976, pp. 312-313.
59
***, 1941, pp. 511-512, nr. 113 – parohia Malovăţ, Mehedinţi.
60
Caravia et al., 1998, p. 214.
427
perioada 6 iunie 1952 – 2 iunie 1964. Acesta a trecut prin penitenciarele Târg Jiu, Craiova, minele
de plumb de la Baia Sprie, Penitenciarul Gherla unde a fost transferat la 10 noiembrie 195561.
Părintele Constantin Ionescu a fost graţiat în anul 1956 (Decretul nr. 720)62. După eliberarea
din detenţie a slujit la biserica „Maicii Domnului” din Turnu Severin, de unde din 1958 s-a
transferat la biserica „Sf. Gheorghe”, tot din Turnu Severin (Temei nr. 3471/1958)63. De la 1
septembrie 1982 părintele Constantin Ionescu s-a pensionat64.
Ionescu Dumitru C. (1905-1971)*

Dumitru Ionescu s-a născut la 19 iunie 1905 în comuna Obârşia de Câmpie Mehedinţi în
casa ţăranilor fruntaş Constantin şi Marta. Marta era fata unuia din cei mai respectabili preoţi din
judeţul Mehedinţi, anume Dumitru Strechescu şi avea trei fraţi preoţi: Dumitru la parohia Roşiorii
de Cuşmir65, Nicolae la parohia Vrata – Mehedinţi şi Ioniţă Strechescu la Pleniţa - Dolj66. Dumitru
Ionescu a rămas orfan de tată de la vârsta de 6 ani.
După absolvirea celor patru clase primare în satul natal a urmat Seminarul teologic „Sfântul
Grigore Decapolitul” din Craiova şi apoi Facultatea de Teologie din Cernăuţi. În anul 1928 s-a
căsătorit cu Melania Ionescu ( 24 ian.1909- 18 nov.1991) care era descendentă dintr-o familie bine
situată din Cetate-Dolj, localitate apropiată de comuna natală. Melania Ionescu absolvise pensionul
„Javet” din Craiova, frecventat de persoanele cu situaţie bună materială între care şi Nicolae
Titulescu. Din căsătorie au rezultat 3 fete (Eleonora, căsătorită Geormăneanu, n. 23 aug. 1929 – 1
mart. 2004; Ştefania, căsătorită Dimitriu n. 7 iun. 1932; Lidia, căsătorită Vartan, n. 1 mai 1937,
toate absolvente ale Şcolii tehnice sanitare din Craiova, deoarece nu li s-a permis să urmeze studii
superioare). Fiica preotului - Eleonora Ionescu a urmat Şcoala Ortodoxă de fete din Craiova, iar la 8
dec. 1943, ca urmare a cererii tatălui său a fost scutită de o parte din taxe pentru că avea o datorie de
240.000 lei la Casa Clerului şi 50.000 la Banca preoţească67.
Ca paroh la Obârşia de Câmp din 15 ian. 1929 – iniţial ca preot ajutător extrabugetar, a
construit o clopotniţă şi a închis curtea bisericii şi cimitirului cu gard68. De asemenea a activat în
cadrul căminului cultural „Regele Mihai I”, a înfiinţat o bibliotecă parohială chiar din 1929 şi un
cor bisericesc format de tineretul din sat şi condus de cântăreţul său Nicolae Neagoe. Iar biserica
parohială cu hramul „Sf. Nicolae” a fost reparată şi înzestrată cu odoare noi69.
Din punct de vedere politic a făcut parte din mişcarea legionară fiind şef de organizaţie. A
fost arestat de mai multe ori şi figura în tabelul de condamnaţi pentru activităţi legionare de pe
teritoriul judeţului Mehedinţi, fiind condamnat pentru port ilegal de armă la 2.000 lei amendă. La 29
ianuarie 1942 figura în lagărul de internaţi politici de la mănăstirea Tismana.
În timpul celui de-al Doilea Război Mmondial a fost în Basarabia şi în Transnistria ca preot
misionar în anii 1942-1943 cu gradul de căpitan unde a organizat împreună cu părintele Dumitru
Cinciu de la biserica Mântuleasa-Craiova, ca şi alţi 30 de preoţi, mai multe cimitire pentru eroii
români căzuţi pe câmpul de onoare.
61
/I/I%2003.%20Ionescu%20-%20Vornicu/Ionescu%20Constantin%20Vasile.
62
Roske, 2003, p. 205; Ioniţoiu, 2002, p. 144.
63
Vezi MO, X, nr. 5-6, mai-iun., 1958, p. 469.
64
Caravia et al., 1998, p. 215. Despre pr. Dumitru Ionescu vezi și Rădulescu, 2013b, pp. 939-955.
65
***, 1941, p. 539, parohia Roşiori, Mehedinți – născut 1879 la Obârşia de Câmp, licenţiat teologie, doi ani medicină,
un an practică farmacie, hirotonit 1907, a ridicat o biserică şi o şcoală; pp. 173-174, nr. 30 – „paroh, pr. iconom
stavrofor Ioan Străchescu, născut în 1876 în Obârşia, Mehedinţi, hirotonit 1900, seminarul gr. II” şi fiul său „Dumitru I.
Stăchescu, născut 1900, Pleniţa, Dolj, hirotonit 17 Septemvrie 1925, transferat 4 Septemvrie 1926, seminarul gr. II”.
66
***, 1941, pp. 143-174, parohia Pleniţa – Dolj, născut 1876 tot la Obârşia de Câmp, hirotonit 1900, iconom stavrofor,
a reconstruit biserica „Sf. Nicolae” din Pleniţa în anul 1913.
67
Ivănescu, 2002, p. 250.
68
AAC, dos. nr. 53, parohia Cetate II, Dolj.
69
***, 1941, pp. 518-519 – parohia Obârşia de Câmp, Mehedinţi.
428
IANCU Ana-Maria
În „Tabelul nominal de condamnaţii pentru activitate legionară, domiciliaţi pe teritoriul rural

al judeţului Mehedinţi” întocmit de Legiunea jandarmi Mehedinţi la poziţia nr. 33 apare părintele
Dumitru Ionescu de la Obârşia de Câmp, ca „şef de organizaţie”70. Conform ordinului nr.
2.253/1943 al Inspectoratului jandarmi Craiova pe tabelul cu legionarii capabili de acte de violenţă
şi teroare la poziţia nr. 1 este şi părintele Dumitru Ionescu din Obârşia de Câmp ca „şef de
garnizoană” şi la „29.12.942 internat în lagărul M-rea Tismana, 28.I.948. Eliberat”71.
Fiind considerat periculos pentru regimul comunist părintele Dumitru Ionescu a fost dislocat
din parohia Obârşia de Câmp şi transferat de la 1 sept. 1951 la parohia Ghidici – Dolj, apoi de la 1
oct. acelaşi an la parohia Vârvor-Dolj. La expirarea celor 5 ani de interdicţie părintele Dumitru C.
Ionescu s-a transferat la parohia Cetate I – Dolj de la 1 aug. 195672. Localitatea Cetate era
cunoscută prin numărul mare de comunişti cu stagiu în ilegalitate, precum: Constantin Agiu
(membru CC al P.M.R), Ion Bica, Tudor Gănescu (devenit din simplu muncitor tinichigiu, director
al minelor de aur de la Brad) şi mai ales Gheorghe Vasilichi (fost muncitor petrolist - cazangiu şi
conducător al grevelor de pe Valea Prahovei din 1933, ministru al învăţământului în 1948, când au
fost scoase icoanele şi alte însemne creştine din şcoli şi din locurile publice).
La 19 iunie 1959 a fost arestat de organele de Securitate Craiova de la domiciliul său din
comuna Cetate fiind acuzat de „crimă de uneltire contra ordinii sociale prin agitaţie”. Arestarea s-a
produs în condiţii dramatice. Securiştii au răvăşit biblioteca, au distrus o parte din mobilier şi l-au
maltratat pe părintele Dumitru Ionescu, care s-a opus arestării, în faţa mamei, sale Marta, care s-a
îmbolnăvit psihic. Soţia sa, Melania, care în momentul arestării se găsea la Craiova, când s-a întors
la Cetate a găsit casa plină de sânge şi vecinii din jur înspăimântaţi. Publicaţiile interzise găsite cu
prilejul perchiziţiei au fost broşurile intitulate „Pe căile Domnului”, „Ce înseamnă socialismul în
România”, „Liberarea Basarabiei” şi „Ostaşii evrei decoraţi”.
Organele de Securitate i-au înscenat un proces politic, care a fost judecat la Tribunalul
Militar Craiova. În timpul desfăşurării procesului, a fost acuzat că a insultat Uniunea Sovietică, că
la Cetate nu s-a făcut colectivizarea din cauza sa, că i-a îndemnat în biserică pe enoriaşi să nu se
treacă în colectiv. Ca să reiese impresia unui complot, odată cu părintele Dumitru Ionescu au fost
închişi şi trimişi în judecată în acelaşi proces Nicolae Stoichiţă, Zară Angheluţă, Gheorghe Vărzaru,
„chiaburi” din Obârşia de Câmp. Conform sentinţei nr. 164/1960 din 28 martie 1960 a Tribunalului
Militar Craiova părintele Dumitru C. Ionescu a fost condamnat la 10 ani muncă silnică şi 7 ani
degradare civică, 6 ani închisoare corecţională, „pentru delictul de deţinere de publicaţii interzise,
precum şi confiscarea averii personale”. Recursul făcut la Tribunal Regional al Regiunii a II-a
Militară prin decizia nr. 888 din 26 mai 1960 este respins. Mai târziu, după 1989 familia a făcut
recurs în anulare şi la 6 noiembrie 1995 a fost declarat nevinovat de Tribunalul Suprem împreună cu
cei condamnaţi cu părintele: Vărzaru Gheorghe (n. 1907, absolvent şcoală profesională de
agricultură), Zara Nicolae (n. 1909 – Obârşia de Câmp, 4 clase, condamnat 8 ani muncă silnică şi 5
ani degradare civică) „pentru uneltire contra ordinii sociale prin agitaţie”. Părintelui Dumitru
Ionescu şi lui Nicolae Stoichiţă li s-a confiscat şi averea personală73. Cităm din hotărârea de
condamnare: „S-a reţinut că inculpaţilor Ionescu Dumitru, Stoichiţă Nicolae, Vărzaru Gheorghe şi
Zară Anghel au comentat duşmănos evenimentele interne şi internaţionale şi au preconizat
înlăturarea regimului politic prin război sau alegeri libere şi venirea la putere a legionarilor, situaţie
în care, ei vor prelua funcţiile ce le-au avut din administraţia de stat.
De asemenea s-a reţinut că inculpatul Ionescu Dumitru, le-a recomandat celorlalţi inculpaţi
să ţină în permanenţă legătura cu el pentru a-l informa în legătură cu evenimentele interne şi
internaţionale.
70
Arhiva P.M.R., Mehedinţi, secţia cadre, f. 101, f. 25, nr. 32.
71
Arhiva P.M.R., Mehedinţi, dos. legionari, f. 8, 9.
72
Vezi MO, VIII, nr. 10-12, oct.-dec., 1956, p. 774, nr. 46.
73
Dobrincu, 2004, p. 57, nr. 469 şi p. 100, nr. 141.
429
În sfârşit inculpaţii Ionescu Dumitru şi Stoichiţă Nicolae au deţinut la domiciliul lor

publicaţii interzise, iar inculpaţii Vărzaru Gheorghe şi Zană Anghel au făcut aprecieri negative cu
privire la transformarea socialistă a agriculturii îndemnând mai multe persoane să nu se înscrie în
gospodăria agricolă colectivă”74.
Una dintre fiicele sale, Lidia a fost dată afară din liceu şi a fost obligată să absolve restul
claselor de liceu mai târziu, la fără frecvenţă.
După ce a trecut prin mai multe penitenciare şi lagăre de muncă printre care se numără cele
de la Craiova, Periprava, Oradea şi Aiud, părintele Dumitru Ionescu a fost graţiat de restul pedepsei
conform decretului 411/1964 şi a reuşit să revină de la 1 septembrie 1964 la parohia Cetate II la
biserica cu hramul „Sf. Împăraţi Constantin şi Elena” unde a slujit alături de un alt preot fost deţinut
politic Gheorghe Chiriloiu care în 1965 l-a ajutat să restaureze clopotul care fusese stricat75. Şi în
1970 la 1 iulie era tot slujitor la această parohie76.
Foarte bolnav din cauza bătăilor suferite în timpul anchetelor şi a detenţiei - avea ficatul
distrus şi s-a îmbolnăvit de ciroză – părintele Dumitru Ionescu a fost obligat să se pensioneze şi să
se mute la Craiova la fiica sa.
La 4 iulie 1971 a trecut la cele veşnice şi a fost înmormântat la cimitirul Sineasca din
Craiova. Cu prilejul înhumării părintele Dumitru Cinciu de la biserica Mântuleasa colegul său de
seminar şi suferinţă a ţinut un emoţionant discurs cu sensuri profunde a celui care a avut o viaţă atât
de zbuciumată şi plină de încercări77.
Documente:
1. Post 26 mai 1960. Extras sentinţa nr. 164/1960 privind condamnarea pr. Dumitru Ionescu.
TRIBUNALUL MILITAR CRAIOVA, Dos nr. 152/1960
S E N T I N Ţ A nr. 164 (extras)
Şedinţa publică din 28 martie 1960
Tribunalul Militar Craiova, s-a întrunit în şedinţă publică, cu respectarea dispoziţiilor legale
în scopul de a se pronunţa asupra dezbaterilor urmate în cauză în şedinţa din 18 martie 1960 şi apoi
în şedinţa din 25 martie 1960, dezbateri care s-au consemnat în încheierile aflate în dosar şi care fac
parte integrantă din prezenta sentinţă, în cauza privitoare pe:
1. – Civ. IONESCU DUMITRU, născut la 19 august 1905 în com. Obârşia de Câmp, raionul
Cujmir, regiunea Craiova, fiul lui Constantin şi Marta, domiciliat în com. Cetate, raionul Cujmir,
regiunea Craiova, de profesie preot, licenţiat în teologie, căsătorit având trei copii şi o casă de
locuit, în trecut a posedat 10 ha teren pe care le-a cedat S.M.T. Obârşia în anul 1951, condamnat
declară că nu a mai fost, aparţine C.M. al raionului Cuşmir: (...)
Pentru aceste motive, tribunalul în unire cu concluziunile Procurorului Militar cu
unanimitate de voturi declară culpabil pe: IONESCU DUMITRU, (...) pentru crimă de uneltire
contra ordinei sociale p.p de art. 209 pct. 2 lit. a, al penultim de sub lit. b C.P.
Având în vedere că nu există circumstanţe atenuante în favoarea inculpaţilor Ionescu
Dumitru, (...)
În consecinţă:
TRIBUNALUL ÎN NUMELE POPORULUI HOTĂRĂŞTE:
Cu unanimitate de voturi, făcând aplicaţiune art. 292 C.J.M. schimbă calificarea din crimă
de uneltire contra ordinii sociale p.p. de art. 209 pct. 1, al. 1, C.P., în crimă de uneltire contra
ordinei sociale, prin agitaţie, p.p. de art. 209 pct 2 lit. a, al. penultim de sub. lit. b. C.P. şi condamnă
pe: civ. IONESCU DUMITRU la 10 (zece) ani muncă silnică şi la 7 (şapte) ani degradare civică
(...).
74
Document legalizat aflat în arhiva familiei pr. Dumitru Ionescu.
75
AAC, dos. nr. 53, parohia Cetate II, Dolj, nenumerotat.
76
AAC – D.C., dos. an 1970, nenumerotat.
77
Arhiva fiicei pr. Dumitru Ionescu – Craiova; Rădulescu, 2013b, pp. 944-952; Rădulescu, 2000, p. 164, nr. 107.
430
IANCU Ana-Maria
Conform art. 325 al. 3 lit. c C.P., mai condamnă pe IONESCU DUMITRU la 6 (şase)
închisoare corecţională, pentru delictul de deţinere de publicaţii interzise.
Conform art. 101 C.P. condamnatul IONESCU DUMITRU va executa cea mai mare.
Conf. art. 25 pct. 6 C.P. se confiscă în întregime averea personală a condamnaţilor Ionescu
Dumitru, (...).
Îl obligă să plătească statului 500 lei cheltuieli de judecată conform art. 304 al. 1 C.J.M.
Se socoteşte detenţiunea preventivă de la 20 iunie 1959 pentru Ionescu Dumitru.
Tribunalul, reintrând apoi în şedinţă publică. Preşedintele a dat citire dispozitivului de mai
sus.
Cu drept de recurs în termen de 10 zile de la data pronunţării şedinţei.
Dată şi citită în şedinţă publică astăzi 28 martie 1960.
Urmează semnăturile
Tribunalul militar al Regiunii a II-a Militară, prin decizia nr. 888 din 26 mai 1960, respinge
recursul declarat de Ionescu Dumitru împotriva sentinţei nr. 164 a Tribunalului Militar Craiova, ca
fiind neîntemeiat şi-l obligă să plătească 50 lei cheltuieli de judecată.
Arhiva personală Lidia Vartan (n. Ionescu), Craiova.
Ediţie: Ana-Maria Rădulescu, Clerici ortodocşi şi mehedinţeni în temniţele comuniste: Ştefan
Cosma, Dumitru Ionescu şi Constantin Pătuleanu, în „Mehedinţi, istorie, cultură şi spiritualitate”,
nr. 3, Editura „Mitropolia Olteniei”, Editura „Didahia”, Severin, Drobeta Turnu Severin, 2013, pp.
947-948.
2. 28 oct. 1963 – Formaţiunea 0622 Aiud. Carte poştală adresată de pr. deţinut politic Ionescu
C. Dumitru soţiei sale Melania D. Ionescu la Cetate- Dolj.
Dragii mei,
Eu sunt sănătos. Să n'aveţi nici o grije de mine. Am lăsat pe mama bolnavă. Aveţi grije de ea
cu toţi, şi cu surorile mele! Mie dor de voi toţi şi mai ales de Mihalela, Cristian şi Dan nepoţi. Dan
să fie cuminte să asculte de mamă-sa şi numai de Gică. Lidia dacă nu s'a căsătorit să nu mă aştepte:
să se căsătorească. Viaţa trebue să-şi urmeze cursul. Avem dreptul la un pachet cu alimente neto 5
kg. Dacă puteţi , trimiteţi şi fără pâine. În afară de aceasta trimiteţi: 1 perie de dinţi, 2-3 tuburi de
pastă, 2-3 săpunuri pentru faţă, 3 batiste, 3 perechi ciorapi de lână, o flanelă şi pantaloni de piele şi
numai mânecile de lână de la pulovăr. Mai trimiteţi şi o pereche de ochelari plus 3 şi 3- 400 ţigări
Mărăşeşti.
Vă îmbrăţişază şi vă doreşte mult. „Mişu.
28 oct. 1963 – Aiud
948.
3. 16 noiembrie 1995 Buc. Decizia nr. 2805 a Curţii supreme de justiţie- secţia peanlă de
anulare a sentinţei de condamnare a pr. Dumitru Ionescu.
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE – SECŢIA PENALĂ –
Decizia NR, 28O5
Şedinţa publică de la 16 noiembrie 1995
Preşedinte: Sorin Moisescu - judecător
Bela Byörgy - judecător
Gheorghe Toader - judecător
Dragoş Bărcănescu - judecător
Miltiade Riba - magistrat asistent şef
431
S-a luat în examinare recursul în anulare declarat de procurorul general împotriva sentinţei
penale nr. 164 din 28 martie 1960 a Tribunalului Militar Craiova şi deciziei penale nr. 888 din 26
mai 1960 a Tribunalului Militar al Regiunii a II-a Militară, privind pe inculpaţii Ionescu Dumitru,
Stoichiţă Nicolae, Vărzaru Gheorghe şi Zara Anghel.
Pentru inculpaţii lipsă a răspuns Bărbulescu Cecilia apărător desemnat din oficiu:
Procedura de citare îndeplinită.
Procurorul a susţinut recursul în anulare solicitând achitarea inculpaţilor şi înlăturarea
consecinţelor condamnării.
Apărătorul prezent s-a declarat de acord cu recursul în anulare.
C U R T E A,
Asupra recursului în anulare de faţă.
În baza lucrărilor din dosar, constatăm următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 164 din 28 martie 1960 a Tribunalului Militar din Craiova, inculpaţii
arătaţi mai jos au fost condamnaţi la următoarele pedepse.
- Ionescu Dumitru, fiul lui Constantin şi Maria născut la 19 august 1905, în com. Obârşia de
Câmpie, jud. Mehedinţi, pregătire Facultatea de teologie, preot, fără antecedente.
- Stochiţă Nicolae, fiul lui Dumitru şi Elena, născut la, ........5 clase primare, agricultor, fără
antecedente penale, la câte 10 ani muncă silnică şi 7 ani degradare civică, pentru crimă de uneltire
contra ordinii sociale, prin agitaţie prevăzută de art. 209 pct. 2 lit. a, b şi alin. penultim din Codul
penal anterior, prin schimbarea încadrării juridice din art. 209 pct. 1 don Codul penal, anterior şi la
6 ani închisoare corecţională pentru delictul de deţinere de publicaţii interzise prevăzută de art. 325
alin. 3 Cod penal anterior.
- Vărzaru Gheorghe, fiul lui Constantin şi Elisabeta, născut la 4 martie 1907, în com. Obârşia de
Câmpie, jud. Mehedinţi, absolvent al Şcolii profesionale de agricultură, fără antecedente penale şi
- Zara Anghel, fiul lui Gheorghe şi Ioana, născut la 32 octombrie 1905 în com. Obârşia de Câmpie,
fără antecedente penale, la 8 ani muncă silnică şi 5 ani degradare civică, pentru crimă de uneltire
contra ordinii sociale, prin agitaţie prevăzută de art. 209 pct. 2 lit. a şi b alin. penultim din Codul
penal, anterior, prin schimbarea încadrării juridice din art. 209 pct. 1 din Codul penal.
În baza art. 101 din Codul penal anterior s-a dispus ca inculpaţii Ionescu Dumitru şi
Stoichiţă Nicolae, să execute pedepsele cele mai grele de câte 10 ani muncă silnică şi 7 ani
degradare civică.
Conform art. 25 pct. 6 din acelaşi Cod penal s-a dispus confiscarea totală a averii
inculpaţilor.
S-a reţinut că inculpaţii Ionescu Dumitru, Stochiţă Nicolae, Vărzaru Gheorghe şi Zară
Anghel au comentat duşmănos evenimentele interne şi internaţionale şi au preconizat înlăturarea
regimului politic prin război sau alegeri libere şi venirea la putere a legionarilor, situaţie în care, ei
vor prelua funcţiile ce le-au avut în administraţie de stat.
De asemenea, s-a reţinut ca inculpatul Ionescu Dumitru, le-a recomandat celorlalţi inculpaţi
să ţină în permanenţă legătura cu el, pentru a-l informa în legătură cu evenimentele interne şi
internaţionale.
În sfârşit inculpaţii Ionescu Dumitru şi Stoichiţă Nicolae au deţinut la domiciliul lor
publicaţii interzise, iar inculpaţii Vărzaru Gheorghe şi Zană Anghel au făcut aprecieri negative cu
privire la transformarea socialistă a agriculturii îndemnând mai multe persoane să nu se înscrie în
gospodăria agricolă colectivă.
Tribunalul Militar al Regiunii a II-a Militară, prin decizia penală nr. 888 din 26 mai 1960, a
respins recursurile declarate de inculpaţi.
Împotriva acestor hotărâri, procurorul general a declarat recurs în anulare în baza art. 409 şi
410 alin. 1 partea I pct. 2 Cod procedură penală solicitând casarea acestor hotărâri şi achitarea
inculpaţilor întrucât din probele administrate în dosar rezultă că activităţile desfăşurate de inculpaţi,
432
IANCU Ana-Maria
nu întrunesc condiţiile cerute de lege pentru existenţa infracţiunii prevăzute de art. 209 Cod Penal
anterior.
Recursul în anulare este întemeiat.
Potrivit art. 209 pct. 2 lit. a şi b Cod penal anterior constituie infracţiunea de uneltire contra
ordinii sociale faptul de a face propagandă, agitaţie sau de a întreprinde orice alte acţiuni pentru
schimbarea ordinii sociale existente în stat, ori a formei de guvernământ, sau din care ar rezulta un
pericol pentru securitatea statului, precum şi faptul de a ajuta în orice mod vreo organizaţie sau
asociaţie din cele arătate la pct. 1 ori de a face propagandă sau întreprinde acţiuni în favoarea
acestora ori a membrilor lor.
Totodată, conform art. 209 pct. 2 alin. penultim din acelaşi cod, în cazul în care faptele
prevăzute de lit. a şi b prezintă un caracter deosebit de grav, pedeapsa este munca silnică de la 5 la
25 ani şi degradare civică de la 5 la 10 ani.
Deci realizarea laturii obiective a infracţiunii de uneltire contra ordinii sociale, în varianta
reţinută în cauză, a celui care face propagandă sau agitaţie pentru schimbarea ordinei sociale
existente în stat, acţiuni care ar fi putut avea urmări deosebit de grave, era condiţionată la stabilirea,
pe bază de probe, a unor activităţi de divizare şi răspândire în mase a unor idei şi concepţii care prin
conţinutul lor concret, să fie apte să mobilizeze să incite sau să îndemne la schimbarea ordinii
sociale existente în stat, a formei de guvernământ sau să determine o stare gravă de pericol pentru
securitatea statului.
Or, din probele dosarului rezultă că activităţile desfăşurate de inculpaţi nu întrunesc,
condiţiile menţionate şi nu erau apte să producă asemenea urmări.
Astfel, instanţele au pronunţat condamnarea inculpaţilor, doar pe baza declaraţiilor lor şi ale
martorilor Iordache Constantin, Stăncioiu Constantin, Amza Gheorghe, Cocona Ion, Moangă
Constantin, Boroga Ion, Mladin Dumitru şi Tarăleasca Ion, care sunt reproduse în sinteză în
cuprinsul sentinţei.
Din analiza acestor declaraţii, rezultă că ele nu atestă decât unele opinii proprii şi
nemulţumiri cu privire la realizările perioadei respective.
Astfel, inculpaţii s-au referit, în declaraţiile lor, la activităţile din trecut şi la unele
nemulţumiri ce le-au fost provocate de regimul politic, iar martorii au arătat că inculpaţii Vărzaru
Gheorghe şi Zară Aurel s-au opus la înfiinţarea gospodăriei agricole colective.
Numai în acest sens, trebuiau interpretate de către instanţe comentariile făcute de inculpaţi
cu privire la evenimentele politice interne şi internaţionale, precum şi cele referitoare la elogierea
regimului burghez.
Totodată, din probele dosarului nu rezultă nici împrejurarea că inculpaţii ar fi militat în
favoarea unor organizaţii sau societăţi subversive ce ar fi avut drept scop schimbarea regimului
politic.
Inculpaţii Ionescu Dumitru şi Stochiţă Nicolae au fost condamnaţi şi pentru delictul de
deţinere de publicaţii interzise, deşi faptele acestora nu întrunesc elementele constitutive ale acestei
infracţiuni.
S-a reţinut că aceşti inculpaţi au păstrat la domiciliul lor, în scopul de a răspândi, mai multe
lucrări, printre care şi broşurile „Pe căile Domnului”, „Ce înseamnă socialismul în România”,
„Libertatea Basarabiei” şi „Ostaşii evrei decoraţi”.
Aceste lucrări – unele dintre ele având doar caracter religios, prin răspândirea lor, nu puteau
să determine comiterea unor fapte penale ori să pericliteze securitatea statului şi, deci, nu erau apte
să producă vreuna din urmările prevăzute de textul incriminator.
Faţă de această constatare, recursul în anulare urmează a fi admis şi, în urma casării
hotărârilor atacate, inculpaţii, în baza art. 11 pct. 2 lit. a şi art. 10 lit. d Cod procedură penală, vor fi
achitaţi pentru infracţiunile reţinute în sarcina lor.
Pedeapsa complimentară a confiscării totale a averii inculpaţilor urmează a fi înlăturată.
433
Onorariul de avocat pentru apărătorul desemnat din oficiu, în sumă de 60.000 lei, va fi
suportat din fondul Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII D E C I D E
Admite recursul în anulare declarat împotriva sentinţei penale nr. 164 din 28 martie 1960 a
Tribunalului Militar Craiova şi deciziei nr. 888 din 26 mai 1960 a Tribunalului Militar la Regiunii a
II-a Militare, privind inculpaţii Ionescu Dumitru, Stoichiţă Nicolae, Vărzaru Gheorghe şi Zară
Anghel.
Casează hotărârile atacate şi în baza art. 11 pct. 2 lit. a şi art. 10 lit. d Cod procedură penală
achită pe inculpaţii Ionescu Dumitru şi Stochiţă Nicolae pentru crima de uneltire contra ordinii
sociale prevăzută de art. 209 pct. 2 lit. a, b şi alin. penultim din Codul penal anterior şi pentru
delictul de deţinere de publicaţii interzise prevăzut de art. 325 alin. 3 din Codul penal anterior; şi pe
inculpaţii Vărzaru Gheorghe şi Zară Anghel pentru crima de uneltire contra ordinii sociale
prevăzută de art. 209 pct. 2 lit. a şi b alin. penultim din Codul penal anterior.
Înlătură pedeapsa complimentară a confiscării totale a averii inculpaţilor.
Onorariul apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 60.000 lei, va fi suportat din fondul
Ministrului Justiţiei.
Pronunţată, în şedinţă publică, azi 16 noiembrie 1995.
JUDECĂTOR, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
S. Moisescu B. György Gh. Toader
MAGISTRAT ASISTENT ŞEF, M. Riba.
948-952.
Ionescu Ion I. (1913-?)

S-a născut la 20 ianuarie 1913 în comuna romanaţeană Amărăştii de Jos, astăzi judeţul Dolj.
După absolvirea Seminarului Teologic „Sf. Nicolae” din Râmnicu Vâlcea a urmat cursurile
Facultăţii de Teologie din Bucureşti şi un an de studii la Universitatea Catolică din Strasbourg. În
ziua de Sf. Apostol Petru şi Pavel a anului 1936 a fost hirotonit preot pe seama parohiei Amărăştii
de Jos - Dolj ca preot ajutor78. Timp de patru ani a fost preşedinte al cercului de studii bisericeşti.
În anii celui de al Doilea Război Mondial a fost preot misionar în Transnistria79.
Într-un tabel întocmit după 1945 de către judeţeana Romanaţi a P.M.R. pentru plasa Dioşti
se arată că preotul Ion Ionescu, cu domiciliul în com. Amărăştii de Jos a fost legionar80.
Din anul 1949 a fost protopop de Caracal. În anul 1958 a fost începută restaurarea picturii
bisericii „Sf. Voievozi” (construită între anii 1913-1922), fapt pentru care, la propunerea
mitropolitului Firmilian, primeşte înaltul rang de iconom stavrofor chiar în ziua sfinţirii (16
noiembrie 1958).
La scurt timp în ziua de 30 iunie 1959 este arestat de organele de securitate (conform
ordinului Mitropoliei Olteniei nr. 2420/1959, decizia Departamentului Cultelor nr. 80/1959, Temei
nr. 9916/1959), fiind pus în libertate în vara anului 1963. După numeroase solicitări adresate
organelor eparhiale şi Departamentului Cultelor, cu aprobarea acelora, la 1 octombrie 1963 este
reîncadrat ca preot paroh pe seama parohiei mehedinţene Bobaiţa. După alte demersuri asociate cu
certificatele medicale care atestau starea precară de sănătate este reîncadrat în parohia Stăvaru din
fostul raion Caracal al judeţului Olt de la 1 aprilie 1964. Aici părintele Ion I. Ionescu a reparat
78
***, 1941, pp. 580-581, nr. 1, parohia Amărăştii de Jos I – Romanaţi.
79
***, 1942, p. 121.
80
Arhiva P.M.R., fond judeţeana Romanţi, dos. legionari.
434
IANCU Ana-Maria
clopotul spart, acoperişul bisericii, a sădit pomi, a făcut alei de beton, iar în anul 1971 a construit o
casă parohială.
De la 1 ianuarie 1971 cu ajutorul mitropolitului Firmilian reuşeşte să revină la parohia de
baştină Amărăştii de Jos 1 - Dolj81.
Ionescu Nicolae 1912-?)

S-a născut în anul 1912 în com. Godeanu – Mehedinţi, a fost licenţiat în teologie, iar din
1940 s-a transferat la parohia Baloteşti-Mehedinţi situată la 14 km nord de Drobeta Turnu
Severin82.
În tabelul nominal nr. 1 de legionari de pe raza secţiei jandarmi Malovăţ întocmit de
Legiunea Jandarmi Mehedinţi apare ca şef de cuib pr. Ionescu Nicolae83, dar şi în tabelul întocmit
de activiştii de partid pentru jud. Mehedinţi, în 1948, pe baza datelor formulate de jandarmerie la
parohia Baloteşti figurează şi părintele Nicolae Ionescu cu următoarea referinţă: „Fost şef de cuib în
mişcarea legionară, apoi activist P.N.Ţ. Duşman al democraţiei”84.
Iorga Gheorghe D. (1904-1991)
Viitorul preot Gheorghe Iorga s-a născut în ziua de 2 octombrie 1904 în satul Rătez, comuna
Câlceşti, Gorj. Părinţii săi Dumitru şi Dochia Iorga erau cu oarecare stare materială, care i-a permis
fiului lor ca după absolvirea claselor primare în satul natal să urmeze Gimnaziul „Tudor
Vladimirescu” din Târgu Jiu şi apoi Seminarul Teologic „Sf. Grigore Decapolitul” din Craiova şi
Seminarul Central din Bucureşti.
În anul 1931 când absolvă seminarul, se căsătoreşte cu învăţătoarea Maria Nicolicioiu (au
înfiat o fată), care avea o zestre modestă – 1,90 ha. Gheorghe Iorga este hirotonisit preot de către
episcopul Râmnicului Noul Severin Vartolomeu Stănescu, la 20 iulie 1931 ca preot ajutător pe
seama parohiei Ohaba85, devenită mai târziu Şovarna de Jos prin contopirea acesteia cu parohia
Şovarna de Jos. Parohia Şovarna de Jos se afla al 40 km nord de Turnu Severin pe linia Turnu
Severin, Colibaşi, Crăgueşti, Şovarna. Biserica parohială are hramul „Sf. Nicolae” şi a fost
construită din cărămidă în anul 1891. La momentul instalării părintelui Gh. D. Iorga parohia Ohaba
era parte componentă a comunei Şovarna şi era alcătuită din satele Ohaba, Răpeşti şi Peşteana.
Parohia avea o biserică parohială şi două biserici filiale şi anume: biserica parohială cu hramul
„Sfinţii Voievozi” din zid şi bisericile filiale din lemn, ambele cu hramul „Intrarea în Biserică a
Maicii Domnului”, situate în satele Răpeşti şi Peşteana. Părintele Gheorghe Iorga, împreună cu
învăţătorii din cele trei localităţi în anul 1938 a reuşit să întemeieze căminul cultural „Patriarhul
Miron”, dânsul fiind şi preşedintele acestuia. Ca preot paroh, prin comportarea sa ireproşabilă, prin
proverbiala sa modestie (era priceput aproape la orice meserie, fiind unul din cei mai cunoscuţi
zidari din zonă). Părintele Gheorghe Iorga a determinat implicarea unor personalităţi născute în
această localitate să ajute comunitatea material şi moral. Exemplul edificator este dat de generalul
Iancu Trăilescu şi colonelul Ioan Totirescu, care au donat sume importante din averea proprie
pentru repararea bisericii şi pentru alte obiective de interes general. Pentru acoperirea bisericii şi
procurarea de odăjdii şi alte obiecte de cult părintele Gh. Iorga a strâns de la enoriaşi suma de
66.700 lei, foarte importantă pentru acele timpuri în condiţiile în care locuitorii erau săraci. El s-a
implicat direct în cinstirea eroilor satului, morţi pentru patrie. Pentru aceasta a strâns sume de bani
şi a determinat pe dr. State Drăgănescu să doneze 5000 lei pentru o placă comemorativă (de
marmură). În anul 1939 a înfiinţat o cantină şcolară care întreţinea 40-50 de elevi săraci86. Ceva mai
81
AAC, dos. nr. 555, parohia Amărăştii de Jos I – Dolj, Fond D.C., dos. nr. 67/1966-1970, vol. 2; AAC, dos. nr. 4281,
pr. Ion Ionescu; Rădulescu, 2004, pp. 164-165; Rădulescu, 2006, pp. 131-132; Rădulescu, 2013a, pp. 205-206.
82
***, 1941, pp. 443-444, nr. 7, parohia Baloteşti, Mehedinţi.
83
Arhiva P.M.R. Mehedinţi, dos. legionari 1945-1946, secţia jandarmi Malovăţ, f. 23, f. 25, nr. 37.
84
Arhiva P.M.R. Oltenia, jud. Mehedinți, dos. 1, tabele cu diverse persoane, f. 50, nr. 222, f. 88, nr. 214.
85
Vezi rev. „Renaşterea”, X, nr. 9, sept., 1931, p. 341.
86
***, 1941, pp. 519-520.
435
târziu în anii 1938 se înscrie la Facultatea de teologie din Cernăuţi pe care o absolvă patru ani mai
târziu. A avut un copil decedat timpuriu, mai târziu a înfiat o fată. În anul 1977 s-a pensionat87.
Alături de părintele Gh. D. Iorga la parohia Şovarna de Sus (com. Şovarna) alcătuită din
satele Ciuciuleţi - Runc şi Studina, din 18 septembrie 1925 slujea părintele Ion Stroescu care şi el a
fost arestat la 18 iulie 1952, eliberat la 23 iunie 1953 şi rearestat la 1 august 1953, eliberat la 1 mai
1954, rearestat la 4 iulie 1959 şi eliberat în septembrie 196388. Acesta la 1 octombrie 1963 n-a mai
putut să revină în comuna natală fiind încadrat la parohia Comăneşti, comuna Crainic, situată la 46
km nord-vest de Turnu Severin89. Din arhivele păstrate la CNSAS rezultă că nemulţumirea acestuia
pentru numirea sa a generat o ostilitate faţă de părintele şi colegul său de altar Gheorghe Iorga
întâlnită într-o serie de note informative denigratoare faţă de acesta. Este o probă în plus a felului în
care Securitatea specula anumite slăbiciuni umane şi genera stări de ostilitate între colegi sau chiar
prieteni apropiaţi cu reverberaţii până în prezent.
În perioada interbelică a fost membru al Partidului Naţional Ţărănesc, iar după instalarea
regimului totalitar comunist era etichetat de către organele de represiune „element fanatic în
domeniul religiei, fricos, are atitudini antidemocratice, este simpatizat din populaţia din comuna
respectivă, este capabil de orice acţiune duşmănoasă regimului democratic, caută să se manifeste
sub masca religiei”90. Ca în întreaga sa viaţă, părintele Gheorghe Iorga a fost un luptător neînfricat
împotriva dictaturii comuniste şi s-a exprimat deschis în predicile sale, dar şi în alte împrejurări,
cum a fost cuvântarea rostită cu ocazia decesului prematur al colegului său, părintele Ioan Moşteoru
din Şovarna de Jos, în anul 1950. Părintele Ion Moşteoru figura într-un „Tabel de preoţii din judeţul
Mehedinţi, cu referinţe asupra lor” întocmit de Partidul Muncitoresc Român, Organizaţia jud.
Mehedinţi. Secţia Cadre la nr. 81 cu următoarea precizare: „chiabur, exploatator al ţărănimii.
Greutăţi făţişe nu face”91.
Viaţa părintelui Gheorghe Iorga s-a schimbat o dată cu debutul luptei anticomuniste a lui
Nicolae Trocan, fost ofiţer în armata română (născut la 14 martie 1923 în Zegujani – Mehedinţi), în
martie 1949. El făcea parte din organizaţia anticomunistă intitulată Mişcarea Română de Rezistenţă,
care urma să instruiască grupurile de şoc datorită pregătirii sale militare (fusese locotenent de
aviaţie la Flotila I Aerostaţie). În contumacie Nicolae Trocan a fost condamnat la moarte pentru
împuşcarea maiorului Gheorghe Voicu. Aria de acţiune a acestuia a cuprins mai multe localităţi din
Gorj şi Mehedinţi dintre care amintim comunele: Peşteana, Dâlbociţa, Ilovăţ, Zegujani, Ohaba,
Câmpu Mare, Noapteşa, Şovarna, Glogova, Rătezu, Valea Mânăstirii, Cătunele, Ploştina, Valea
Perilor. Nicolae Trocan se bucura de o popularitate deosebită şi o solidaritate a ţăranilor şi
intelectualilor din mediul rural. Astfel Nae Trocan, cum era cunoscut în toată Oltenia a fost găzduit
printre alţii de învăţătorii Boulescu, Chiţoran, din Cătune, ţăranul Aurel Albu din Valea Perilor, 17
ţărani din Peşteana şi de către cantorul bisericesc Ion Iorga din Rătezu, fratele preotului Gheorghe
Iorga. Lui i s-au alăturat Sever Popescu şi Nicu Vulcănescu92. Grupul Nae Trocan, care acţiona într-
o largă zonă din pădurile şi satele din nordul Olteniei a stabilit legături cu „Mişcarea Română de
Rezistenţă” condusă de învăţătorul Dumitru Totir, constructorul naval Dumitru Năsărâmbă şi
avocatul Gheorghe Florescu. Ruxanda Iorga şi Ion Iorga (cumnata şi fratele preotului Gheorghe
Iorga) au adăpostit în casa lor pe unul din membrii luptători anticomunişti – Victor Popescu, fratele
lui Sever Popescu (agent fiscal din comuna Zegujani, acuzat că nu a predat cota de cereale la moară,
fugar şi urmărit de Miliţie, ucis în anul 1950 în satul natal în luptă cu Securitatea, care venise să-l
87
Vrapcea, 1991, pp. 131-132.
88
Pr. Ion Stroescu este amintit în memoriile sale şi de către Ion Ioanid. Vezi Ioanid, 2002, pp. 268-271, 275-291, 317,
319, unde mărturiseşte că fiul preotului, Doru Stroescu (medic veterinar), era brigadier la Salcia şi în bune relaţii cu cei
care conduceau lagărul de muncă, dar ajuta şi tovarăşii de suferinţă din lagăr cu medicamente procurate cu mari riscuri.
89
***, 1941, pp. 554-555, nr. 179, parohia Şovarna de Sus; AAC, dos. nr. 419, parohia Comăneşti, Mehedinţi.
90
ACNSAS, fond informativ, dos. I 2768, vol. 3, f. 218, dactilografiată.
91
SJAN Dolj, fond P.M.R., dos. nr. 8, 1948, f. 41.
92
Gorun, 2008, pp. 208-209.
436
IANCU Ana-Maria
aresteze pe Nae Trocan)93. Acesta a fost adăpostit la Ohaba în casa părintelui Gheorghe Iorga. Fiind
urmărit Victor Popescu s-a mutat la Rătezu la fratele său Ion Iorga. Cităm din mărturia cântăreţului
Ion Iorga „Am fost la fratele meu la praznic. Era „Duminica Slăbănogului”. Fratele meu, preotul
Gheorghe Iorga mi-a spus: „îţi dau un om la muncă, dar să nu ştie nimeni, nici mama; ţi-l dau la
muncă fiindcă am împrumutat pe maică-sa şi pe taică-su şi-mi sunt datori; n-au nici un ban. Îl iei cu
carul şi pui paie peste el. Îl duci acasă dar nu-l ţii ascuns ci îl pui la muncă. Te fereşti de miliţie”.
Dealtfel părintele Gheorghe Iorga îl cunoştea de aproape pe Nae Trocan chiar din anul 1948 înainte
de a fugi în păduri. Împreună cu fratele său Ion Iorga au fost în vizită la locuinţa lui Nae Trocan
unde s-au întâlnit cu numeroşi bărbaţi şi femei care se exprimau deschis împotriva regimului
comunist. Părintele Gheorghe Iorga avea legături cu Nae Trocan prin intermediul lui Victor
Popescu. Parohul satului Ohaba îl ajuta frecvent pe N. Trocan cu bani, haine şi alimente. Pe timp de
noapte pr. Gh. Iorga mergea în Poiana Cerchez şi la un anumit semnal se întâlnea cu acesta care îi
mâna cele necesare supravieţuirii. Pe vreme rea uneori se odihnea în casa părintelui. Pentru aceasta
era supranumit „preotul haiduc”. Când Nicolae Trocan a fost prins asupra lui s-a găsit mai mult
armament printre care şi „una carabină ZB, cu 36 cartuşe procurate în 1950 de la preotul Gheorghe
Iorga din Ohaba, armă ce fusese proprietatea lui Chiţimia Constantin”, „un pistol Parabelum calibru
9 mm, cu 100 cartuşe procurat în 1951 de la Iorga Alexandru94.
După uciderea de către Securitate a lui Sever Popescu, părintele Gh. Iorga a fost arestat şi
anchetat timp de două luni de zile. Condamnat la un an închisoare a făcut recurs şi fiind eliberat de
teama reperesiunii în decembrie 1950 fuge la Bucureşti şi se ascunde în locuinţa unui medic - State
Drăgănescu, prieten şi rudă cu acesta. Dându-şi seama că va fi prins se predă după un timp la
Parchetul Tribunalului Turnu Severin. După câteva zile de la rearestarea sa este graţiat de restul
pedepsei, dar îşi continuă cu mult curaj lupta sa anticomunistă, aşa cum am arătat mai sus şi cum
rezultă din rapoartele organelor de represiune şi declaraţiile martorilor audiaţi de Securitate95.
Conform „Plan de muncă” pentru perioada 10-13 sept. 1951 pentru depistarea bandelor
Trocan – Pârloagă au fost deplasaţi din Craiova 5 securişti pe teren ca să-i prindă printre care se afla
şi viitorul comandant al Securităţii din Dolj, Gheorghe Lungu.
Într-o notă informativă din 9 febr. 1952 se arăta că sursa a aflat de la fratele lui Nae Trocan
– Gheorghe Trocan „că popii de pe văi, adică din satele de pe acolo, fac slujbe pentru Nae Trocan.
De aici dacă stăm şi judecăm nu ar fi exclus să fie legături între popi şi aceştia. De exememplu: În
biserică, în altar, în pod, sau la clopotniţă nu intră nimeni decât popii şi dascălul, deci un om ar
putea fi ţinut acolo un timp foarte îndelungat, alimentat fiind de popă sau de dascăl… În discuţiile
cu fratele lui a spus că nu crede nici el că Nae o să stea iarna în pădure şi că este imposibil să nu-şi
fi făcut o gazdă, căci el este foarte iubit de ţărani…”96.
În vara anului 1952 (27 august „în locuinţa numitei Albu Maria, din comuna Valea Perilor”),
Nae Trocan a fost capturat de către organele de securitate în satul Cătunele. Cu acest prilej au fost
arestaţi numeroşi colaboratori ai acestuia printre care fraţii pr. Gheorghe Iorga şi cantor Ion Iorga,
marinarii Nicolae Chiriţă şi Ion Galici, numeroşi învăţători şi profesori, Dumitru Năsărâmbă, Aurel
Albu etc97.
Ca rezultat al anchetelor celor amintiţi mai sus în ziua de 9 septembrie 1952 a fost arestat şi
părintele Gheorghe Iorga. Ordinul de reţinere nr. 36.084 din 30 oct. 1952 şi mandatul de arestare nr.
1351/1952 preciza motivul: „favorizarea infractorului”. După arestare pr. Gh. Iorga a fost dus cu
cătuşe la mâini la sediul Securităţii raionului Baia de Aramă şi apoi la Craiova pe str. Câmpia Islaz.
Arestarea sa a fost făcută chiar de cel care fusese botezat cu ani în urmă de acesta, iar condamnarea
de 5 ani temniţă grea fusese pronunţată de colegul său de la Facultatea de drept din Bucureşti –
93
Ioniţoiu, 2002, p. 377; Roske, 2003, p. 323.
94
Rogobete, 2004, p. 107, 128-129.
95
96
ACNSAS, Fond penal, dos. P 74, vol. IV, f. 25 şi 120.
97
Rogobete, 2004, pp. 211-214, 230.
437
generalul magistrat Alexandru Petrescu, implicat în numeroase procese a mii de persoane (vezi
procesul lui Iuliu Maniu şi a celorlalţi ţărănişti în urma diversiunii de la Tămădău), dintre care unele
condamnate la pedeapsa capitală. Preşedintele completului de judecată, Alexandru Petrescu fusese
coleg la Facultatea de drept din Bucureşti şi prieten cu părintele Gheorghe Iorga, acesta îl ajutase ca
student să-şi cumpere cartelă de masă. După pronunţarea sentinţelor Alexandru Petrescu i-a zis
acestuia: „Iorga pentru ce-ai făcut fii mulţumit ... ţi-am dat prea puţin”. Acesta i-a răspuns: „Aveţi
dreptate, tovarăşe magistrat, dar o vorbă românească spune, că pe cel care nu-l laşi să moară nu te
lasă să trăieşti”98.
După îndelungi anchete hotărârea finală a Tribunalului Militar Teritorial Bucureşti preciza
condamnarea la cinci ani închisoare pentru „omisiune de denunţ”. Sentinţa urma a fi executată
începând de la data arestării.
Fără a avea pretenţie a fi reprodus în totalitate lista cu cei condamnaţi pentru că l-au ajutat
pe Nicolae Trocan o dăm în continuare: din satul Valea Perilor, comuna Cătunele - Gorj – Aurel (5
ani t.g., eliberat de la Aiud pe 3 iulie 1956)99, Maria şi Nela Albu; din satul Dâlbociţa, comuna
Ilovăţ, Mehedinţi – Ion I. Copilu100, Ion B. Copilu, Alexandru Copilu, Virgil Racoveanu; din
Şovarna - Elisabeta Rădulescu, Constanţa, Elena şi Eufrosina Vulcănescu101, Mihai şi Ioana
Zaharia, soţii Ecaterina şi Nicolae Ursoniu (fiica lor, Maria, a fost spânzurată în curte în faţa
sătenilor de către securişti pentru că l-a informat pe Nicolae Trocan, care a reuşit să scape în acest
fel)102; din satul Ohaba, comuna Şovarna – Mehedinţi, Constantin Chiţimia (învăţător condamnat la
18 ani muncă silnică în legătură cu mişcarea de rezistenţă condusă de Dumitru Totir şi Nae
Trocan)103; din Baia de Aramă, Constantin C. Chiţimia (condamnat în anul 1952 la 8 ani de
închisoare104; din Turnu Severin părintele Sterie Chiţimia (într-o caracterizare din 1948 a
organizaţiei P.M.R. Mehedinţi se preciza „fost şef de sector legionar, apoi membru al P.N.L.
Tătărăscu. În timpul de faţă simulează apropierea de democraţie şi nu face greutăţi”.)105, Mihai
Caţan (învăţător şi inspector şcolar – 8 ani închisoare)106, Mircea Dumitrescu (avocat – 15 ani m.s.,
membru P.N.Ţ, arestat la 27 iunie 1952 şi decedat la Gherla la 5 iulie 1959)107, Gheorghe Florescu
(condamnat 15 ani închisoare, conform sentinţei 307/26 nov. 1952, torturat în timpul anchetei la
Craiova şi o parte din detenţie la Penitenciarul Jilava, avocat)108, Sever Ghiaţă (membru P.N.L.
avocat din Turnu Severin, detenţie la Craiova, Cavnic, Baia Sprie, Gherla şi Aiud)109, Ion Galici,
Nicolae Păsculescu (mecanic de locomotivă – 5 ani t.g.), Nicolae Stănescu (director la Distribuţia
de petrol a oraşului Turnu Severin, condamnat la 20 ani închisoare)110, Mihai, Gheorghe111 şi Polina
Trocan112, Mihai Voicu113; din Schela, Mehedinţi - Nicolae Chiţimia, din Lupşa - Constantin Caţan
98
Rogobete, 2004, p. 111.
99
100
Ioanid, 1999, p. 174, nr. 48.
101
Ioniţoiu, 2002, p. 518, Constanţa era soră cu Nicolae Vulcănescu şi vară cu Nicolae Trocan. Nicolae Vulcănescu a
fost împuşcat mortal de către Securitate în curtea sa la 23 aprilie 1950.
102
Ioniţoiu, 2002, p. 359.
103
Roske, 2011, p. 475.
104
Roske, 2011, p. 475.
105
Rădulescu, 2006, pp. 64-66; Rădulescu, 2013a, pp. 119-121, condamnat iniţial la 8 ani temniţă grea şi confiscarea
averii „pentru uneltire contra ordinii sociale şi trădarea intereselor patriei”, iar după recurs a fost schimbată încadrarea
în “omisiunea denunţării”; SJAN Dolj, fond P.M.R., dos. nr. 8, 1948, f. 41.
106
Roske, 2001, p. 434; Ioniţoiu, 2002, pp. 45-46.
107
Roske, 2003, pp. 258-259; Ioniţoiu, 2002, p. 181, aici apare că a decedat la Penitenciarul din Galaţi şi că a fost
condamnat la 20 ani m.s.
108
109
Roske, 2003, p. 440; Ioanid, 2002, p. 177, nr. 83; Ioniţoiu, 2002, p. 203.
110
111
Ioniţoiu, 2002, p. 252.
112
Ioniţoiu, 2002, p. 253, arestată abuziv în 1948, eliberată de fiul său Nicolae, a avut domiciliul obligatoriu în Bărăgan
la Dropia, jud. Călăraşi, împreună cu familia după 4 ani.
113
Ioniţoiu, 2002, p. 495.
438
IANCU Ana-Maria
(învăţător, 8 ani închisoare - deportat în Bărăgan după detenţie)114; din Cuşmir – Nicolae
Dumbrăveanu (învăţător – 8 ani t.g.)115; din satul Peşteana, comuna Zegujani - Grigore Flueraşu
(pădurar – 5 ani t.g.), Dumitru Viaşu (fost prizonier în U.R.S.S., din 1950 s-a alăturat grupului de
partizani condus de Trocan şi Trotir)116; din satul Noapteşa comuna Zegujani - Ilie şi Elisabeta Zort;
din comuna Pristol - Alexandru Mirea (ţăran, condamnat la închisoare şi detenţie la Penitenciarele:
Jilava, Aiud şi minele de plumb de la Cavnic)117; din satul Roşiuţa, comuna Glogova – Ion Osnaga
(dascăl bisericesc – 8 ani t.g., conform sentinţei nr. 508 din 26 nov. 1952)118, Ion Pera119.
După evenimentele din decembrie 1989 o parte din supravieţuitorii şi urmaşii lor au făcut
recurs în anulare. Prin Sentinţa penală nr. 2993/7 dec. 1995, Curtea Supremă de Justiţie a achitat pe
cei care făcuseră parte din „Mişcarea Română de Rezistenţă”, precum şi înlăturarea confiscării
averii.
Părintele Gheorghe Iorga în timpul detenţiei a trecut prin mai multe închisori. După arestare
şi pe perioada desfăşurării procesului a fost închis la Penitenciarul din Craiova, şi la cel de la Jilava.
La 24 dec. 1952 este întâlnit la Colonia de muncă de la Baia Sprie (Formaţiunea 0627) unde a lucrat
în minele de plumb la o adâncime de peste 400 m. Aici părintele s-a întâlnit cu medici, ingineri,
arhitecţi, profesori, învăţători, preoţi, călugări, ofiţeri şi subofiţeri, aviatori, jandarmi, poliţişti, artişti
plastici, ziarişti, sportivi, hamali cu diverse orientări politice. Printre cei întâlniţi a fost şi Ion Copilu
prizonier în U.R.S.S., înrolat în Divizia „Tudor Vladimirescu” şi omul ofiţerului politic120. Despre
acest Ion Ioanid afirma că în satul natal Ilovăţ era considerat periculos „fiindcă era comunist, la
închisoare”, fapt pentru care „lumea îl ocolea. Suferea de această izolare ostentativă şi mi-era milă
de el. Din când în când mă căuta şi venea să stea de vorbă cu mine. De la el şi de la alţii am aflat
amănunte despre Trocan şi Vulcănescu”121. Colonia de muncă era alcătuită din circa 15 barăci din
prefabricate folosite ca dormitoare (câte 50 de deţinuţi într-un dormitor). Se lucra câte 10 ore pe zi
în galerii cu temperaturi la 40 de grade C., cu norme de lucru mai mari cu 30% decât ale civililor.
Comandant al coloniei era locotenentul Constantin Vanciu122. La Baia Sprie s-a împrietenit cu
preotul greco-catolic Vasile Aştileanu pe care l-a ajutat dându-i pâine atunci când acesta era bolnav.
După eliberare Vasile Aştileanu a devenit monah ortodox cu numele de Visarion şi a fost înălţat la
rangul de episcop vicar patriarhal, episcop vicar al Mitropoliei Ardealului, episcop al Aradului123.
Ulterior preotul Gh. Iorga este mutat în penitenciarele de la Alba Iulia (de la 7 mai 1955), iar de la
11 nov. 1955 la cel de Gherla. Conform Decretului nr. 72/1955 în ziua de 26 sept. 1956 a fost
eliberat din detenţie124.
O serie de amănunte legate de perioada când a fost închis le găsim în notele informative
întocmite de cei cărora le povestea ce făcuse atunci. Cităm o mărturie a sa din anul 1961: „Din viaţa
de ocnaş şi muncitor la canal a povestit că este grea, muncă multă, în mina de plumb, la mari
adâncimi erau călduri mari. Viaţa de celulă e chinuitoare. Cei slabi şi decepţionaţi nu rezistă şi mor.
El a rezistat pentru că a mers la muncă, zidărie, de multe ori în aer liber, a fost ascultător, răbdător,
optimist, liniştit şi disciplinat, niciodată n-a raportat nimic, n-a reproşat nimic. Când câştiga
mâncare şi ţigări împărţea şi altora, fără rezerve”125. Într-o altă mărturie aminteşte de legăturile sale
114
115
116
Ioniţoiu, 2002, p. 453.
117
Roske, 2005, pp. 274-275; Ioniţoiu, 2002, pp. 298-299.
118
119
Rogobete, 2004, pp. 10-11, 90, 117-119.
120
Roske, 2011, p. 527.
121
Roske, 2011, p. 527.
122
Roske, 2011, pp. 143-146.
123
ACNSAS, fond informativ, dos. I 2768, vol. 1, f. 109, dactilografiată; Ioniţoiu, 2002, p. 88; Roske, 2001, p. 159.
124
Vezi şi Fişe matricole penale, la http/86.125.17.36/Fise%20matricole%20penale%20-%20detinuti%20politici
/I/I%2004.%20Ionescu%20-%20Iruc/Iorga%20Gheorghe%20D.
125
ACNSAS, fond informativ, dos. I 2768, vol. 1, f. 138.
439
în detenţie cu preoţii mehedinţeni Constantin Inescu şi Sterie Chiţimia din Turnu Severin, deoarece
„el fiind mai robust muncea şi în locul lor, ajutându-i să-şi facă norma şi astfel că i-a dus în spinare
pe timpul închisorii şi le-a susţinut moralul spunându-le că pentru ei închisoarea nu este mare lucru
şi că vor scăpa cu bine, nu trebuie să fie disperaţi”126.
Cu toate că trecuse prin mari greutăţi în timpul detenţiei, părintele Gh. Iorga s-a manifestat
ca un adevărat luptător pentru libertate şi democraţie. De aceea numai în perioada 15 mai 1961 – 13
nov. 1969 a fost urmărit de „17 informatori, însă mai activ a fost urmărit cu 5 informatori, dintre
care 2 au furnizat câte 18 informaţii, iar ceilalţi între 7 şi 8127.
Cu un an înainte de încheierea colectivizării în România (1962) rapoartele Securităţii
precizau că „numitul Iorga Gheorghe desfăşoară activitate duşmănoasă împotriva sectorului
socialist din agricultură îndemnând lumea să nu se înscrie fiindcă aceste rânduieli nu sunt curate şi
nu sunt prevăzute de sf. scriptură”, în predici susţinea că nu este bine ca oamenii să lucreze la
colectiv în zilele de sărbătoare. La hramul bisericii parohiale „Naşterea Maicii Domnului” din 8
sept. 1965 părintele Gheorghe Iorga atrăgea atenţia credincioşilor că va veni timpul când biserica va
ieşi triumfătoare fiind lucrare dumnezeiască128.
Deoarece parohia era foarte săracă părintele Gheorghe Iorga a fost obligat ca împreună cu
soţia sa să presteze diferite munci în cadrul C.A.P. Astfel el era recunoscut în zonă ca fiind un
foarte bun zidar, multe din edificiile publice şi private din localitate şi împrejurimi fiind ridicate de
acesta. Chiar şi la adânci bătrâneţe circula cu o bicicletă care trezea admiraţia credincioşilor uimiţi
de vivacitatea sa, de spiritul optimist şi de dorinţa de a presta orice muncă cu toate că avea o
pregătire intelectuală superioară.
La 28 ianuarie 1991 după o scurtă suferinţă a trecut la cele veşnice la onorabila vârstă de
aproape 87 de ani, iar la înmormântarea sa au participat şi credincioşi din satele din împrejurimi.
Părintele Gheorghe Iorga se înscrie cu cinste în categoria celor care au reprezentat în timpul
regimului ateu totalitar comunist Biserica Ortodoxă Română luptătoare, neînfricată, având ca model
sfinţii noştri voievozi în frunte cu Binecredinciosul domn al Moldovei – Ştefan cel Mare129.
Documente
1. Circa 1949-1950. Fişa personală a pr. Gheorghe D. Iorga întocmită de organele de
securitate.
F I Ş A P E R S O N A L Ă circa 1949-1950
Numele – Iorga
Prenumele – Gheorghe
STAREA CIVILĂ:
Născut în anul – 1904 luna – octombrie ziua – 3
Localitatea – Retezu judeţul Gorj
Religia – Ortodox Originea socială – chiaburească
Căsătorit – da – Copii – n-are
Numele părinţilor -
Ultimul domiciliu – comuna Ohaba Mehedinţi
STUDII: – seminarul teologic
PROFEISA – preot
STAREA MATERIALĂ – posedă 10 ha pământ
SERVICIUL MILITAR – nesatisfăcut
CARACTERIZARE – este un element fanatic în domeniul religiei, fricos, are atitudini
antidemocratice, este simpatizat de populaţia din comuna respectivă, este capabil de orice acţiune
duşmănoasă regimului democratic, caută să se manifeste sub masca religiei.
126
ACNSAS, vol. 3, f. 52, original olograf.
127
ACNSAS, vol. 1, ff. 8-9.
128
ACNSAS, f. 4, 98, 104 – dactilografiată.
129
Iancu (Rădulescu), 2014, pp. 1121-1140.
440
IANCU Ana-Maria
ACTIVITATEA POLITICĂ
Înainte de 23 august 1944 – a făcut politică ţărănistă.
După 23 august 1944 – nu s-a încadrat în nici o organizaţie democratică.
Ce activitate depune în prezent – duce activitatea mistică printre rândurile populaţiei din
comuna respectivă.
Ediţie: Ana-Maria Iancu (Rădulescu), Preotul mehedinţean Gheorghe D. Iorga (1904-1991) –
simbol al bisericii luptătoare în epoca regimului totalitar comunist, în „Mehedinţi, istorie, cultură şi
spiritualitate, 7, Editura „Mitropolia Olteniei”, Editura „Didahia Severin”, Drobeta Turnu Severin,
2014, pp. 1128-1129.
2. Circa 1952. Fişe biografică a preotului Gheorghe D. Iorga întocmită de organele de
securitate ale raionului Baia de Aramă.
RAIONUL DE SECURITATE A STATULUI
BAIA DE ARAMĂ
FIŞE BIOGRAFICĂ
Numitul IORGA D. GHIORGHE(sic), este născut în anul 1904, luna octombrie, ziua 5, în
comuna Câlceşti, satul Rătezu, Raionul Baia de Aramă, este fiul lui Dumitru şi al Dochia Iorga
ambii decedaţi, este de profesie preot, de origine socială mijlocaşi înstăriţi, avere posedă una casă şi
2 ha teren în comuna Şovarna, satul Ohaba, Raionul Baia de Aramă. Sus numitul este căsătorit cu
numita MARIA, născută N. Nicolescu, fără copii, studii poseda Seminaru(sic) teologie, înainte de
23 august 1944, a făcut politică cu P.N.Ţ. Maniu, iar în prezent nu a fost înscris în nici-o
Organizaţie Democrată.
Sus numitul preot, ne-a fost semnalat că la o înmormântare a fostului preot Mosteoru Ion,
din comuna Şovarna, a ţinut o cuvântare în biserică faţă de cei ce participaseră la înmormântarea
fostului preot Mosteoru Ion, între care spunea:- Că preotul Mosteoru Ion, a murit şi a lăsat loc
acelora care îl prigoneau, şi-l persecutau nefiind vinovat.
Acest caz a fost raportat de noi cu raportul nr. 13573 din 21 martie 1950, Serv. Jud. de
Securitate Tr. Severin, şi urmare la raportul nostru nr. 1/573 din 21 Martie 1950, aprofundând mai
intens acţiunea informativă pe lângă sus numitul preot, am stabilit că acesta a avut strânse legături
cu numitul Popescu Victor, frate bun cu Sever Popescu zis Bibicu ambi(sic) din comuna Zegujani,
Raion Baia de Aramă, care erau fugari de la domiciliul lor şi care aveau intime legături cu banditul
Nae Trocan, şi care Popescu Sever zis Bibicu a fost împuşcat de miliţie, iar fratele său Popescu
Victor fiind prins în Galaţi, a declarat că au fost alimentaţi de sus numitul preot, fapt pentru care
acestui preot i s-au dresat acte de către Miliţie şi a fost trimis în judecată, la Tribunalul Meh. Tr.
Severin, care fiind judecat, a fost pedepsit la 1 an închisoare, pentru alimentare şi favorizare de
infractori. După 2 luni de zile de închisoare, sus numitul preot, a făcut un recurs la Curtea de Apel
Craiova, în acest timp a profitat de libertate, şi văzând că recursul i sa(sic) respins, şi că totuşi
trebuia să facă închisoare, prin luna decembrie 1950, a dispărut de acasă fără ca cineva să ştie de el.
Din informaţiile ce le-am deţinut de la colaboratorul nostru, acest preot, a fost întâlnit în Bucureşti,
spunând-ui acestuia chiar unde sta cu gazda. Spunea că stă la un doctor pensionar, pe strada Orhei
nr. 16. A. ultimul etaj. Sus numitul preot, în tot timpul făcea pe bucătarul, având în tot timpul o
scară pusă la pod, şi în caz că lar(sic) fi căutat cineva el sărea pe scara aceia pe acoperiş pentru a nu-
l putea găsi.
Acest caz a fost raportat de către noi la D.R.S.S. cu raportul nr. 314/85 din 20 februarie
1951.
Numitul preot Iorga D. Ghiorghe(sic), văzând că nu are să poată să mai stea fugărit, prin
faptul că poate nici gazda nu l-o mai fi ţinut, s-a prezentat de bună voie la Parchetul Tribunalului Tr.
Severin, fiind depus la penitenciar, că după câteva zile, să se găsească graţiat de pedeapsa de 1 an
de zile, şi pus din nou în libertate.
441
În prezent se găseşte în comuna sa natală Şovarna, satul Ohaba, spunând că a fost graţiat. În
prezent este foarte liniştit, şi îşi vede de munca câmpului. Noi am luat măsuri de ţinerea sa în
supraveghere, şi vom raporta la timp toată activitatea sa.
2014, pp. 1129-1130.
3. 6 mai 1961. Hotărâre de deschidere a dosarului informativ pentru pr. Gheorghe D. Iorga
din com. Şovarna de către organele de securitate ale raionului Baia de Aramă
MINISTERUL AFACERILOR INTERNE
REGIUNEA OLTENIA
BIROUL REGIONAL BAIA DE ARAMĂ.
6.05.1961
Se aprobă , Şef. Dir. Reg. M.A.I. Lt. Colonel Socol Petre
HOTĂRÂRE
de deschiderea dosarului individual asupra numitului IORGA GHEORGHE
1.- DATE DE IDENTIFICARE
Numele IORGA prenumele GHEORGHE născut la 07.10.1904 în comuna Şovarna, raionul
Baia de Aramă, regiunea Oltenia, fiul lui Dumitru şi al Dchiei, naţionalitatea română, domiciliul
com. Şovarna, raionul Baia de Aramă, studii sem. teologic, profesiunea preot, locul de muncă com.
Şovarna, funcţia preot, activitatea politică (în prezent) neîncadrat, activitatea politică (în trecut)
neîncadrat, originea socială fost chiabur, situaţia socială funcţionar.
2.- CONŢINUTUL PE SCURT AL MATERIALELOR COMPROMIŢĂTOARE:
Din materialele verificate şi neîndoielnice ce posedăm asupra celui de mai sus, rezultă că:
numitul Iorga Gheorghe desfăşoară activitate duşmănoasă împotriva sectorului socialist din
agricultură îndemnând lumea să nu se înscrie fiindcă aceste rânduieli nu sânt curate şi nu sunt
prevăzute de sf. scriptură. De asemeni întreţine legături suspecte cu numitul Rogobete Gheorghe
profesor fost condamnat politic 8 ani de zile.
ACNSAS, fond informativ, dos. 2768, vol. 1, f. 4.
2014, pp. 1130-1131.
4. 26 iunie 1961. Notă informativă referitoare la pr. Gheorghe Iorga şi concepţiile sale de
viaţă, precum şi la diverse aspecte din timpul detenţiei.
Tovarășe Comandant,
Sursa vă informează, că a asistat la discuţiile purtate de C. Pr. Protoiereu şi C. Pr. Iorga
Gheorghe, paroh de la parohia Ohaba din care a rezultat o serie de povestiri şi atitudini.
A declarat că duce muncă socială din biserică şi stă la dispoziţia oamenilor şi organelor de
stat. Dar stă rezervat pentru că nu e privit cu ochi buni şi nici cu încredere de salariaţii Sfatului
Popular Comunal, tov. instructori etc., pentru că a fost condamnat.
Din viaţa de ocnaş şi muncitor la canal a povestit că este grea, muncă multă, în mina de
plumb, la mari adâncimi erau călduri mari. Viaţa de celulă e chinuitoare. Cei slabi şi decepţionaţi nu
rezistă şi mor. El a rezistat pentru că a mers la muncă, zidărie, de multe ori în aer liber, a fost
ascultător, răbdător, optimist, liniştit şi disciplinat, niciodată n-a raportat nimic, n-a reproşat nimic.
Când câştiga mâncare şi ţigări împărţea şi altora, fără rezerve.
Vorbeşte despre scene şi păţanii ale comercianţilor, directorilor de fabrici, medicilor, foştilor
miniştri, inspectori, demnitari de suprafaţă politică în trecut, care s-au ramolit, au pierit sau au
scăpat de condamnare. Pe cei decepţionaţi, îi încuraja
442
IANCU Ana-Maria
Consideră că nemţii în fanatismul lor se pregătesc (germanii) de război şi se vor angaja,

stimulaţi de capitalişti, dar vor pierde războiul pentru că U.R.S.S şi statele socialiste s-au întărit şi
sânt unite – Capitaliştii nu sânt luptători – Mersul politicii şi viitorul ei stă în mâinile evreilor.
Nu vorbeşte cu nimeni nimic, apreciază multe realizări actuale.
Ştie că e suspectat şi cât va fi sănătos, nu-l mai chinuieşte gândul că va mai fi arestat, pentru
că el cunoaşte munca ce-l aşteaptă, are copiii crescuţi, nu a făcut şi nici nu va face politică. A fost
apolitic toată viaţa. I-ar părea rău, pentru că are soţia mereu bolnavă şi ar trăi obsedată, chinuită de
frică + fără ajutor.
Se consideră nevinovat de condamnarea pe care a suferit-o
Nu lasă impresia unui om nepregătit, neorientat, decepţionat, duşman al regimului, sau cu
relaţii suspecte, deşi afirmă că are multe cunoştinţe şi prieteni de suferinţă.
Sursa D.Ion Pârvu/26 iunie 1961.
ACNSAS, fond informativ, dos. I 2768, vol. 1, p. 138, 138v.
2014, pp. 1131-1132.
5. 23 iunie 1965. Notă informativă referitoare la pr. Gh. Iorga şi atitudinea sa faţă de
evenimentele politice ale momentului şi evenimentele din Biserica Ortodoxă Română sau
eventualele sale legături cu foştii deţinuţi politici.
NOTĂ INFORMATIVĂ
Primit: Cpt. Lacrima Alex.
Sursa: „Gheorghe Ion”
Data: 23 VI 1965
Locul: „Casa Sanda”
Sursa informează următoarele:
În ziua de 10 mai a.c. sursa a mers la preotul IORGA GH. acasă pentru a lua unele date în
legătură cu pensionarea unui coleg al său. După mai multe discuţii în legătură cu aparatele de radio
care ar fi cele mai bune mi-a confirmat că aparatul sau prinde cu uşurinţă toate posturile străine şi
chiar ieri a ascultat foarte clar o slujbă transmisă la postul „Europa Liberă”.
Legat de această problemă sursa la(sic) întrebat ştii ceva în legătură cu pretinsul atentat
asupra tov. prim secretar N. Ceauşescu, despre care-mi spusă D. Roată.
El mi-a răspuns că este într-adevăr exact cele spuse şi că între noi şi U.R.S.S. este o
adevărată duşmănie, datorită poziţiei partidului din ultima vreme. L-am întrebat de unde cunoaşte
aceste veşti şi mi-a răspuns că le asculta de la emisiunile străine la aparatul lui.
În continuare preotul IORGA mi-a vorbit despre prietenia sa cu VISARION vicarul
patriarhului Bucureşti care a fost condamnat împreună cu el şi întemniţaţi la Baia-Sprie şi mi-a spus
că cu acesta este bun prieten pentru că acolo el îi dădea pâine să mănânce deoarece acesta era
bolnav şi nu putea munci.
Mi-a confirmat că este pe punctul de a fi ales mitropolit la Sibiu şi i s-a promis că va fi luat
acolo la mitropolie ca preot.
ss/ Gheorghe Ion
SARCINI: A fost instruit agentul să mai discute cu obiectivul pe marginea legăturilor pe care el le-a
avut când a fost în închisoare pentru a vedea dacă în prezent mai are relaţii cu acesta.
N.B. IORGA GHEORGHE a fost condamnat politic 5 ani pentru favorizare de infractori. Este
lucrat în act. inf. ind.
MĂSURA: Nota se va prelucra şi exploata în cadrul acţiunii. Se va cere identificarea la Dir. III a
MAI Bucureşti a lui Visarion Vicarul de la Bucureşti şi să ne comunice ce cunoaşte din activitatea
lui
ss/Cpt. Lacrima Alex.
443
Notare olografă pe marginea documentului. „Deci nu aţi făcut acest lucru cpt. ss/indescifrabil”
2014, pp. 1132-1133.
6. 23 iulie 1965. Notă informativă referitoare la situaţia parohiei şi a enoriaşilor săi din
Şovarna – Mehedinţi în viziunea pr. Gh. Iorga.
NOTĂ INFORMATIVĂ
Data: 23 VII 1965
Casa: „Sanda”
Sursa informează:
În ziua de 20 iulie a.c. am întâlnit pe preotul IORGA GHEORGHE care venea de la biserică.
Era foarte nemulţumit că nu i se mai achita taxele de cult şi cu ocazia inspecţiei ce i s-a făcut de
protoiereului raionului Tr. Severin i s-a propus că, dacă este nemulţumit să ceară transferarea la Tr.
Severin unde sânt 2 locuri vacante. Mi-a spus că va cere transferarea şi va părăsi Şovarna.
În ce priveşte munca în C.A.P. care de multe ori se face şi în sărbători, avându-se în vedere
graba cu care se lucrează sau trebue(sic) lucrat la anumite munci, preotul Iorga atrage atenţia în
predicile ce le ţine că este foarte rău să se lucreze la sărbători, are deci o atitudine de împotrivire.
ss/ Gheorghe Ion
SARCINI:
A fost instruit agentul să mai discute cu IORGA GHEORGHE pentru a stabili în continuare
activitatea pe care acesta o desfăşoară în comuna Şovarna.
N.B. IORGA GHEORGHE fost condamnat politic, este lucrat în acţiune informativă.
MĂSURI: Nota se va prelucra şi exploata în cadrul act. inf. deschisă asupra lui IORGA
GHEORGHE.
ss/ Cpt. Lacrima Alex.
Notare olografă pe marginea documentului. „ Cpt. Lacrima. Concret când a făcut el acest lucru şi
cine poate confirma cere agentului completare la nota cu cele specificate de mine Cpt. Avramuţ, ?
(ss indescifrabil)”.
ACNSAS, fond informativ, dos. I 2768, vol 1, f. 104, dactilografiată.
2014, p. 1133.
7. 15 septembrie 1965. Notă informativă referitoare la atitudinea pr. Gh. Iorga cu ocazia
hramului bisericii (8 septembrie) – „Naşterea Maicii Domnului” faţă de autorităţile
comuniste.
NOTĂ INFORMATIVĂ
Data: 15.IX.1965
Locul Casa Sanda
Sursa informează:
În ziua de 8 septembrie a.c. am fost la biserica din Sovarna de Sus şi am asistat la cuvântarea
ţinută cu ocazia hramului de preotul paroh IORGA GHEORGHE.
Se citise mai înainte „cazania” oficiată de către cantorul Prundeanu Constantin, dar a
completat preotul Iorga la urmă, socotind-o nesuficientă carte de învăţătură. „A ţinut mai întâi să
444
IANCU Ana-Maria
atragă atenţia celor prezenţi că aceste sărbători nu se mai serbează, cu toată credinţa, că se pune preţ
pe mâncare şi petrecere şi la biserică la slujbele religioase lumea nu mai ia parte, dovedindu-se prin
aceasta delăsare religioasă, că se lucrează la dărâmarea credinţei creştine şi Dvs. credincioşii de la
sate, nu vă daţi socoteala, că lucraţi de comun acord cu cel care doresc destrămarea creştinismului.
A încheiat textul „Să ştiţi însă că în curând credinţa creştină nu va fi iarăşi înviorată că va veni
timpul, vă rog să mă credeţi pe mine când biserica noastră va fi iarăşi preţuită şi pusă la loc de
cinste cum a fost şi altădată. Că de atâtea ori, s-a încercat distrugerea ei, dar ea fiind instituţie
dumnezeească, a rămas în picioare. A mai arătat în cuvinte aprinse pe cei care lucrează la sărbători,
în familie ori la gospodărie şi a încheiat tot cu asigurări, că nu-i mult până ce biserica, iar va
triumfa”.
ss/ Gheorghe Ion
SARCINI:
A fost instruit agentul să discute cu IORGA GH. pentru a stabili în mod concret la ce anume
a voit el să se refere în expresiile pe care le-a avut în cuvântarea ţinută.
N.B. IORGA GHEORGHE este preot a fost condamnat politic 5 ani pentru favorizare infractor, este
lucrat în a.i.
MĂSURI:
Se va dirija asupra celui în cauză şi agentul „DINULESCU VIOREL” pentru a stabili
activitatea pe care el o desfăşoară. Notă se va prelucra şi exploata în cadrul act. inf. ind. deschis
asupra lui IORGA GHEORGHE.
18.IX.1965
Pr. Iorga estre un element duşmănos şi ca atare luaţi măsuri de instruirea şi dirijarea în mod concret
a ag. propuşi propuşi pentru a stabili poziţia prezentă a acestuia.
Notare olografă pe marginea documentului: „Cpt. Lacrima. De ce agentul nu ne dă persoane care
erau de faţă când el a predicat aşa . Instruiţi-l cum să predice. Cpt. lacrima.
Se desconspiră dacă pune problema aşa cum aţi scris aci”.
ACNSAS, fond informativ, dos. I 2768, vol. 1, f. 98.
2014, pp. 1133-1134.
8. 2 august 1966. Notă informativă întocmită de „Văleanu Marius” referitoare la pr. Gh.
Iorga şi Constantin Ionescu
Primită: mr. Banciu Ion
Sursa: „Văleanu Marius”
Data: 2 august 1966
Locul: domiciliul agentului
STRICT SECRET
Ex. nr. 2
304/BI. – 3 august 1966
NOTĂ INFORMATIVĂ
În ziua de 31 iulie 1966, orele 8,30 – 9, sursa a fost vizitată de preotul IORGA GHEORGHE
şi preotul IONESCU CONSTANTIN, amândoi vechi ortodocşi, din Turnu Severin şi jur. Veneau de
la mare, unde şi-au petrecut concediul. IORGA GHEORGHE a pomenit despre episcopul
VISARION, cu care spunea că se cunoaşte din 1954, de la colonia de muncă Baia Sprie şi că el
(Iorga) consideră că VISARION deşi este azi episcop, totuşi consideră că a rămas acelaşi prieten
apropiat şi dârz şi că are nădejde că îl va ajuta să fie transferat în Bucureşti, într-un post de preot.
445
Sursa a constatat că IORGA este un înrăit duşman al regimului nostru, că înjură regimul şi
spune că trebuie să se „prăbuşească” deoarece lumea nu-l mai poate suporta. A spus că el (Iorga)
dacă n-ar executa lucrările de zidărie pe la enoriaşii lui, ar fi muritor de foame şi chiar de aceea vrea
să se transfere la Bucureşti.
IORGA a sus că îl cunoaşte bine pe patriarhul JUSTINIAN şi pe GRIGORE GEAMĂNU,
cu care a fost coleg de liceu. Aici a intervenit IONESCU şi l-a sfătuit să-i ceară audienţă lui
GEAMĂNU pentru obţinerea buletinului de Bucureşti, iar patriarhului să-i ceară numire la o
parohie în Bucureşti. IORGA a spus că este rudă apropiată (nepot) cu fostul medic STATE
DRĂGĂNESCU de la care a moştenit şi o casă la Săftica, şi ar fi dispus să facă naveta de la Săftica
la Bucureşti.
IORGA a vorbit frumos despre episcopul VISARION şi a spus că o să-l viziteze săptămâna
viitoare, pentru „a mai sta de vorbă” cu el şi pentru a-i cere sfatul.
„Văleanu Marius”.
2014, pp. 1134-1135.
9. 6 aprilie 1967. Raport al Serviciului Raional de Securitate Turnu Severin cu privire la
documentarea „activităţii duşmănoase” a preotului Gheorghe Iorga.
M.A.I.
SERVICIUL RAIONAL TURNU SEVERIN
BIROUL III 6 aprilie 1967
Aprob Şeful direcţiei Lt. Col. Firu Jeantă
RAPORT
Cu propuneri de a se aproba documentarea activităţii duşmănoase desfăşurată de Iorga
Gheorghe lucrat în A.I. în vederea avertizării sale
13 noiembrie1967. Notă asupra agenţilor informatori pregătiţi pentru urmărirea pr.Iorga Gh.
Ministerul Afacerilor Interne
Departamentul Securităţii Statului
Direcţia Regională de Securitate Oltenia
Secţia anchete penale
Se aprobă: Lt. col. Popa
NOTĂ
Dosarul privind pe Iorga Gheorghe, preot din comuna Şovarna, raionul Turnu Severin a fost
deschis la 15 mai 1961. În dosar sunt informaţii de la 17 informatori, însă mai activ a fost urmărit
cu 5 informatori, dintre care 2 au furnizat câte 18 informaţii, iar ceilalţi între 7 şi 8.
Pătrunderea mai multor agenţi în această acţiune pare justificată că unii dintre aceştia sânt
desconspiraţi, aceasta rezultând evident din comportarea faţă de ei a obiectivului. Astfel, pe lângă
faptul că în majoritatea cazurilor obiectivul se eschivează de la orice comentariu politic nefavorabil
faţă de informatorul „Dinulescu Viorel” (cel care a dat cele mai multe informări) s-a exprimat că el
nu este abonat la ziar, nu are baterii la radio ca să asculte şi că nu-l interesează problemele politice
(vezi nota de la pagina 59). În mod destul de sporadic obiectivul a avut şi manifestări duşmănoase
pornite din nemulţumirea personală privind retribuţia şi în general situaţia din C.A.P. (fiind comună
de munte în 1965 s-a obţinut la C.A.P. numai 1 leu la ziua de muncă, 2 kg grâu şi 1 kg porumb).
Obiectivul lucrează la C.A.P. ca zidar, meserie pe care a învăţat-o în închisoare (în 1953 a fost
condamnat 5 ani temniţă grea pentru favorizarea teroristului Nae Trocan) Manifestările politice
duşmănoase ce ar putea fi dovedite cu martori sunt următoarele:
În septembrie 1961 laudă primarii liberali faţă de gunoaiele care-i conduc acum.
Martie 1964 la o pomană a povestit aspecte din timpul detenţiei şi a spus „aş-i vremea”.
446
IANCU Ana-Maria
În acest caz apar ca martori preotul Stroescu Ion cu care obiectivul este în duşmănie(agent al
organelor noastre), Prundeanu Constantin (agent „Dinulescu Viorel”) care l-a reclamat în mai multe
rânduri pe obiectiv că l-a înşelat cu salariul şi brigadierul zootehnic P.C. Stroescu. Întrucât întrebat
în acest caz este că agentul „Dinulescu Viorel” nu a sesizat nimic.
Iunie 1965 – discuţie cu directorul şcolii şi bibliotecara din comună în care agentul „Marin
Ion” i-a spus că se ţine numai de rele, iar aceasta i-a răspuns că „o să ajungă timpul să fiţi spânzuraţi
că aţi nenorocit lumea, aţi băgat-o cu mâinile în foc, pentru că i-aţi trecut la colectiv şi le-aţi luat
pământul vrând nevrând”, iar pe mine mă iubeşte poporul. În acest caz în august 1966 s-a luat o
informare de la bibliotecara Răcănel Polina care confirmă faptul în tocmai.
Noiembrie 1966 la slujbă în biserică afirmă că enoriaşii au neglijat venirea la biserică printre
care Stroescu Elena ocupată cu munca la C.A.P. În notă este indicată ca martoră numita Stroescu
Elena. Aceasta dă o informare la 11 noiembrie 1967 pe care o semnează prin punere de deget şi în
care confirmă că obiectivul s-ar fi exprimat atunci în biserică chiar cu cuvinte injurioase la adresa
C.A.P. Tot în acest mod mai confirmă numita Drăgănescu Polina de 77 ani, neştiutoare de carte şi
Prundeanu Ion de 68 ani.
Alte asemenea manifestări spontane, obiectivul a mai avut în câteva împrejurări unde au fost
de faţă numai agentul şi câte un martor. În acest caz documentarea lor ar duce la o inevitabilă
desconspirare a agentului.
Aspectele enunţate asupra cărora dealtfel ar înclina oportunitatea unei documentări le
apreciem ca insuficiente pentru dovedirea unei acţiuni penale, ţinând seama de profilul general al
învinuitului şi locul infracţiunii. Ca preot şi fost condamnat sânt necesare fapte care să evidenţieze
mai pregnant activitatea lui duşmănoasă şi nu ar fi oportună demascarea lui în comună pentru
manifestările de nemulţumire faţă de C.A.P. în comuna respectivă este încă slab dezvoltată.
Însă se desprinde din dosar că obiectivul are legături cu mai multe elemente din cei cu care a
fost la închisoare şi asupra acestui aspect nu s-a făcut nimic. Majoritatea agenţilor au fost dirijaţi
necalificat, astfel că la majoritatea întâlnirilor agenţii îl chestionau pur şi simplu pe obiectiv asupra
concepţiilor lui politice. A fost şi firesc ca în aceste condiţii obiectivul să nu-şi dezvăluie o
eventuală activitate organizată. De asemenea nivelul cultural al agenţilor este în general scăzut faţă
de nivelul obiectivului şi al legăturilor lui. În acest caz urmărirea informativă trebuie să fie
continuată în vederea stabilirii întregii activităţi duşmănoase pe care cel în cauză o desfăşoară.
Anchetator penal de Securitate Maior Petrescu Vasile ss / indescifrabil
De acord, Locţiitor şef secţie, Maior Băescu Dumitru ss/ indescifrabil
ACNSAS, fond informativ, dos.I 2768, vol. 1, f. 8-9.
2014, pp. 1135-1137.
10. 23.09.1969. Propunere de închidere a acţiunii informative a pr. Gh. Iorga din Şovarna –
Mehedinţi.
23.9.1969
HOTĂRÂRE
pentru închiderea acţ. inf. dusă împotriva lui IORGA GH.
La data de 15.05.1961 s-a deschis acţiune informativă împotriva numitului IORGA GH. fost
chiabur şi condamnat 5 ani temniţă grea pentru favorizarea infractorului TROCAN şi manifestări
duşmănoase împotriva regimului din ţara noastră.
În timpul supravegherii informative s-au obţinut materiale informative din care rezultă
următoarele:
- În perioada 1961-1963 a desfăşurat propagandă în rândul cetăţenilor, instigându-i să nu se înscrie
la colectiv. Faţă de diferite persoane şi informatorii noştri îşi manifestă speranţa schimbării
447
regimului din ţara noastră şi sosirea timpului când se va răzbuna pe membrii de partid şi pe cei ce l-
au pedepsit.
- În perioada 1964-1967 întreţine relaţii cu foste elemente condamnate, fără a avea însă un caracter
organizat, se menţine pe poziţie duşmănoasă faţă de politica partidului şi statului nostru aducând
injurii organelor de conducere locale din comuna Şovarna.
- În perioada 1968-1969 preotul Iorga Gh. continuă să se manifeste duşmănos, ascultă diferite
posturi de radio capitaliste şi le comentează ştirile; face diferite afirmaţii duşmănoase la adresa
regimului şi statului nostru. Astfel, la data de 7.11.68 a afirmat „Ori cât ar trăi acum de bine, dar pe
comunişti nu are să-i vadă; nu-i place lui regimul comunist şi are presimţire că va reveni iar timpuri
cum ştie el; ce scriu ei în ziar şi plenarele P.C.R. sânt mincinoase, în loc să mărească salariile şi
pensiile le micşorează că aşa vrea Ceauşescu să facă”.
- Întrucât este un element pregătit cultural şi cu multă influenţă în rândul cetăţenilor din comună,
pentru a curma atitudinea lui
PROPUNEM:
a se aproba închiderea acţiunii informative prin avertizare şi urmărirea lui în continuare în Baza de
lucru pentru a vedea cum acţionează pe viitor.
Şeful biroului MR. POPA MARIN, - ss/indescifrabil; of. de securitate Lt. Costreie Gh.
ACNSAS, fond informativ, dos. I 2768, vol. 1. f.4, origilal olograf.
2014, pp. 1137-1138.
11. 19. 03. 1970. Notă sinteză referitoare la urmărirea informativă a pr. Gh. Iorga din com.
Şovarna – Mehedinţi.
19.03.1970
- Se închide acţiunea şi să fie supravegheat în bază.
- Va fi planificat pentru contactare la mine (tr. II) inclusiv Inescu şi Alexescu.
NOTĂ SINTEZĂ
Privind acţiunea informativă individuală „Văleanu Ion” din comuna Şovarna
Dos. Iorga Gh., preot. fost condamnat.
În perioada colectivizării agriculturii, 1961- 1963, Iorga Gheorghe a făcut propagandă în
rândul cetăţenilor din satul Ohaba să nu se înscrie în C.A.P. Tot în această perioadă a făcut afirmaţii
cum că regimul socialist din ţara noastră va fi schimbat, iar el se va răzbuna pe acei ce l-au pedepsit.
În perioada 1963-1967, numitul Iorga Gheorghe a continuat să se menţină pe poziţii
duşmănoase, astfel că asculta emisiunile posturilor de radio capitaliste pe care le difuza în rândul
cetăţenilor. A comentat nefavorabil măsurile luate de partid şi de stat, aducând injurii la adresa
organelor de conducere din comună. Tot în această perioadă a propagat ideea schimbării regimului
socialist din ţara noastră în urma cărui fapt comuniştii vor fi spânzuraţi.
În anul 1967 s-a încercat să se obţină o informare de la numita Grigore Ana care asistase la o
discuţie a lui Iorga Gheorghe, însă acesta a refuzat să confirme cele sesizate de informator, în
acelaşi timp a relatat lui Iorga Gheorghe că a fost întrebată de securitate despre acest lucru. În urma
acestui fapt preotul Iorga Gheorghe a încetat să mai poarte discuţii duşmănoase, totodată a reproşat
informatorului nostru că el este acela care l-a „turnat” la securitate.
Din anul 1967 şi până în prezent au fost obţinute materiale informative pe mai multe linii
din care rezultă că preotul Iorga Gheorghe menţine legături cu elemente foste condamnate, aşa cum
sunt pr. Inescu Constantin şi Alexescu Gheorghe fără însă a rezulta o activitate duşmănoasă
organizată, prietenie ce se reflectă prin aceea că se ajută reciproc în muncă, se ajută cu bani sub
formă de împrumut.
448
IANCU Ana-Maria
De asemeni a mai rezultat că preotul Iorga Gheorghe are legături prin corespondenţă cu
Tunsoiu Cornel originar din com. Vânători, în prezent fugit în S.U.A., cu care s-a cunoscut în
detenţie, fără a rezulta alte aspecte deosebite.
Cpt. Colceag Vintilă ss/indescifrabi
ACNSAS, fond informativ, dos. I 2768, vol. 1, f. 1-2.
2014, pp. 1138-1139.
12. 11 iulie, 1972. Extras din dosarul fond operativ al pr. Gh. Iorga, din Şovarna – Mehedinţi.
11.VIII.1972
NOTĂ EXTRAS
Din dosar fond. op. nr. 386 rezultă:
- IORGA GHEORGHE este născut la 5 oct. 1904 în comuna Ratezu, jud. Gorj fiul lui Dumitru şi
Dochia, de profesie preot, căsătorit cu cu Maria domiciliat în comuna Şovarna satul Ohaba.
- prin sentinţa nr. 308/952 a Tribunalului Militar Bucureşti a fost condamnat pentru crimă de
omisiunea denunţări(sic) prin schimbarea de calificare în crimă de favorizare a infractorului în baza
decretului 6 alin. D 199/959 făcând aplicaţiunea art. 6 alin. D 199/1950, 304 şi 463 C.S.M. 292
C.J.M. sa(sic) stabilit condamnarea 5 ani temniţă grea, 3 ani degradare civică şi confiscarea
averi(sic) personale.
- Faptele pentru care a fost condamnat sânt recunoscute în ancheta efectuată lui Iorga Gheorghe,
arestat în luna oct. 1950.
- Iorga Gheorghe recunoaşte că în primăvara anului 1950 a întreţinut legături cu Teroristu(sic)
Trocan Nicolae zis Nae şi despre care ştia că este urmărit de autorităţi.
- În perioada când Teroristu(sic) Trocan Nicolae a fost fugar i-a dus acestuia de mai multe ori
alimente şi ţigări şi locul pe care i-l fixa mai înainte. La întâlnirile cu Trocan discuta cu acesta
despre felul cum este urmărit de organele de stat şi cum să se ascundă pentru a nu fi prinşi.
- Recunoaşte că în anul 1950 sa(sic) dus împreună cu IORGU Alexescu în pădure unde era ascuns
Teroristu(sic) Trocan ducându-i alimente şi ţigări, cu care ocazie ia(sic) spus banditului Trocan, că
are o armă militară ascunsă în curtea bisericii, armă pe care ia(sic) dato(sic) teroristului Trocan.
- Din dos. f op. nr. 13580
Rezultă că Iorga Gheorghe a avut dosar individual nr. 16 până în anul 1961.
Din studiu(sic) materialului din dosar rezultă manifestări duşmănoase.
Dosarul a fost închis prin avertizarea preotului Iorga Gheorghe.
ACNSAS, fond informativ, dos. I 2768, vol. 2, f. 70, original olograf.
2014, pp. 1139-1140.
13. 26 ianuarie 1983. Notă informativă a unui coleg preot referitoare la activitatea pr.
Gheorghe Iorga din Şovarna - Mehedinţi
Primit Lt. col. Zotica Constantin, sursa „Nae Ionescu”, nr. 10/00183/26.01.1983
Notă informativă
Cu privire la preotul pensionar Iorga Gheorghe din Şovarna, vă informez că îl cunosc de cca
20 ani, iar în perioada anilor 1960, după desfiinţarea raionului Baia de Aramă până în anul 1969 l-
am avut în subordine. După această dată, sursa l-a întâlnit periodic prin oraş, ultima oară cu cca 2
ani în urmă şi a purtat diferite discuţii cu el. Sursa reţine printre altele că Iorga Gheorghe i-a relatat
că după 1944 l-a ajutat pe Trocan căruia i-a dat alimente şi pentru această faptă a fost condamnat.
Pe perioada executării condamnării, au fost cu el la închisoare şi preoţii pensionari Inescu
Constantin şi Chiţimia Sterie din T. Severin în legătură cu care preotul Iorga Gheorghe i-a relatat
449
sursei că el fiind mai robust muncea şi în locul lor, ajutându-i să-şi facă norma şi astfel că i-a dus în
spinare pe timpul închisorii şi le-a susţinut moralul spunându-le că pentru ei închisoarea nu este
mare lucru şi că vor scăpa cu bine, nu trebuie să fie disperaţi.
Sursa nu reţine ca pr. Iorga Gheorghe să fi purtat discuţii politice necorespunzătoare.
Sursa precizează că preotul Iorga Gheorghe a făcut seminarul teologic numit „Central” din
Bucureşti, pe care sursa l-a absolvit în anul 1936 şi din câte ştie sursa Iorga Gheorghe a fost coleg
de seminar cu Inescu Constantin la Craiova.
Despre pr. Calciu Gheorghe sursa nu cunoaşte prea multe aspecte şi este posibil ca acesta să
se fi cunoscut cu pr. Iorga Gheorghe la închisoare.
Nae Ionescu
26 ianuarie 1983.
La D.P. Iorga Şovarna
ss/indescifrabil.
ACNSAS, fond informativ, dos. I. 2768, vol. 3, f. 52, original olograf.
2014, p. 1140.
Iorgulescu Ion I. (1894-1963)

Ion I. Iorgulescu s-a născut în ziua de 9 septembrie 1894, în com. Bălţaţi, jud. Mehedinţi,
fiul lui Ion şi Elisabeta – ţărani fruntaşi şi foarte credincioşi. După terminarea cursurilor şcolii
primare, s-a înscris la Seminarul „Sf. Nicolae” din Râmnicu-Vâlcea, de unde, în anul 1916, s-a
înrolat voluntar pe front, fiind distins cu medalia „Victoria” şi „Crucea de război 1916-1919”. După
terminarea războiului s-a căsătorit cu Eugenia, care i-a dăruit 3 băieţi şi o fată.
În anul 1920 Ion Iorgulescu a fost hirotonit preot pe seama parohiei Bălţaţi, jud. Mehedinţi.
Aici a finalizat reparaţia bisericii filiale cu hramul „Sf. Ioan Botezătorul” şi a reparat biserica de
lemn „Sf. Ierarh Nicolae” în anul 1926, situată în satul Faţa. În parohia Bălţaţii de Jos, a contribuit
la formarea unui cor şi a unei biblioteci parohiale130. În anul 1925, s-a transferat în satul soţiei sale,
Vânju Mare-Mehedinţi: În această parohie, a construit biserica parohială cu hramul „Intrarea în
biserică” şi a dezvoltat o valoroasă bibliotecă parohială, în cadrul căminului cultural „Mihai
Eminescu”, a organizat numeroase şezători cu caracter moralizator creştin. A susţinut opera de
caritate, la cantina şcolară, unde luau masa zilnic 30-40 de elevi săraci, cărora părintele Ion
Iorgulescu le asigura şi îmbrăcămintea131.
În lista elaborată de activiştii P.M.R. după 1948 este întâlnit preot la parohia Vânju Mare-
Mehedinţi şi etichetat „chiabur. Exploatează ţăranii. A exploatat pământul bisericii (20 ha)
însuşindu-şi toate roadele, astfel că biserica nu a putut avea nici o îmbunătăţire şi se găseşte într-o
stare deplorabilă. A făcut politică fascistă, în mişcarea lui Goga. Duşmănos democraţiei făţiş”132.
org. jud. Mehedinţi, secţia cadre, părintele Ion I. Iorgulescu de la parohia Vânju Mare era astfel
caracterizat: „Chiabur. Exploatează ţăranii. A exploatat pământul bisericii (20 ha), însuşindu-şi
toate roadele, astfel că biserica nu a putut avea nici o îmbunătăţire şi se găseşte într-o stare
deplorabilă. A făcut politică fascistă în mişcarea lui Goga. Duşmănos democraţiei făţiş”133.
În anul 1951 a fost mutat de pe graniţă cu domiciliul obligatoriu la parohia Plopşor-Gorj din
fostul raion Filiaşi. Peste 5 ani părintele Ion Iorgulescu şi familia sa, ridicându-li-se domiciliul forţat
130
***, 1941, pp. 447-448, nr. 13, parohia Bălţaţii de Jos – Mehedinți.
131
***, 1941, p. 563, nr. 192, parohia Vânju Mare I – Mehedinți.
132
Arhiva P.M.R., Mehedinți, vol. I, f. 44, nr. 131.
133
450
IANCU Ana-Maria
au revenit la Vânju Mare în anul 1956. La 1 mart. 1957 era schimbat pe motive politice ca paroh al
parohiei Vânju Mare I cu pr. Dumitru Popa134.
Datorită vicisitudinilor războiului, terminarea construcţiei bisericii s-a amânat, astfel încât,
în anul 1959, când vrednicul preot îşi propusese s-o sfinţească, autorităţile comuniste doreau
transformarea bisericii în cinematograf. Pentru aceasta, în septembrie 1959, a fost chemat la sediul
Sfatului Popular Vânju Mare, unde i s-a pus în vedere să nu mai continue lucrarea, deoarece
organele locale de partid şi de stat au decis să o transforme în cinematograf. Cu această ocazie, la
sfârşitul întrevederii, părintele Ion Iorgulescu, vădit impresionat de cele întâmplate, a afirmat către
cei care îl convocaseră că „sunt nişte analfabeţi ajunşi la putere”.
Părintele Ion Iorgulescu a fost arestat în noaptea de 4 oct. 1959 din com. Vânju Mare de
Securitatea Regională Craiova „pentru agitaţie duşmănoasă” şi depus ca arestat la Penitenciarul
Craiova după îndelungi şi dure interogatorii abia la 28 noiembrie 1959. Prin hotărârea
judecătorească nr. 698/1959 a Tribunalului Militar Craiova a fost condamnat iniţial la 10 ani
închisoare135, pedeapsă redusă în urma recursului la 5 ani închisoare corecţională şi confiscarea
totală a averii personale136.
Pretextul pentru care l-au arestat pe părintele Ion Iorgulescu a fost afirmaţia acestuia („a
intrat bolşevismul în biserică”) rostită de faţă cu cantorii Gheorghe Avranii (n. 1901, şcoala de
cântăreţi, numit în 1921 la parohia Vânju Mare) şi Filip Strinoiu (n. 1906, şcoala de cântăreţi, numit
la parohia Vânju Mare I în 1924). De fapt, părintele Ioan Iorgulescu apăra proprietatea Bisericii.
Astfel, când vitele satului, în mod intenţionat au fost lăsate în cimitir, păscând pe morminte, ar fi
afirmat în faţa celor doi cantori că a intrat babilonismul în Biserică. Declaraţiile celor doi cantori
fuseseră date sub ameninţare, după cum a mărturisit la proces unul dintre ei, iar celălalt nu s-a
prezentat. Ancheta desfăşurată la Securitatea raionului Vânju Mare a fost deosebit de dură şi soldată
cu numeroase maltratări, care au continuat la sediul Securităţii din Craiova, din str. Câmpia Islaz.
Cu toate maltratările pe care le-a suferit, considerându-se un adevărat martir al lui Hristis, a avut
curajul să declare la proces că, în timpul anchetei, a văzut oameni maltrataţi, cu maxilarele şi oasele
mâinilor rupte.
Prin Sentinţa nr. 698/8 decembrie 1959 dată de Tribunalul Militar Timişoara, părintele Ioan
Iorgulescu a fost condamnat la „10 ani închisoare corecţională pentru delictul de uneltire contra
ordinii sociale prevenit şi pedepsit de art. 209, pct., 2, litera a din Codul Penal, art. 463 şi 304 al. 1
din CJM şi la 5 ani interdicţie corecţională cu suspendarea exerciţiului drepturilor prevăzut de art.
58-59, pct. 1, al. 3 din CP. Dispune confiscarea totală a averii personale. Îl obligă să plătească
statului 500 lei cheltuieli de judecată. Se comută în întregime detenţiunea preventivă de la 4
octombrie 1959, cu drept de recurs în termen de 4 zile de la comunicare”137. Pentru a pronunţa
această hotărâre, Tribunalul a reţinut eronat că, în perioada 1950-1959, a întreprins diferite acţiuni
duşmănoase materializate prin calomnii la adresa organelor de partid şi de stat, cât şi la adresa
U.R.S.S., afirmând că P.M.R. se bazează pe elemente incapabile, iar la conducerea statului se află
persoane necorespunzătoare. Chiar autorităţile comuniste ale timpului au admis recursul făcut de
părintele Ioan Iorgulescu, caz rar întâlnit în asemenea situaţie, considerând pedeapsa prea aspră.
Însă, averea personală a rămas confiscată, iar anii de închisoare corecţională au fost reduşi la cinci.
Este adevărat că un mare merit a avut şi apărătorul său, care şi-a riscat libertatea, fiind mişcat de
nedreptatea care i se făcuse părintelui.
După pronunţarea definitivă a sentinţei la 3 februarie 1960, părintele Iorgulescu a fost
transferat la Penitenciarul de la Gherla, folosit în special pentru deţinuţii politici care depăşiseră
134
***, Oficiale, în MO, IX, nr. 3-4, mart.-apr., 1957, p. 286; vezi și MO, VIII, nr. 11-12, nov.-dec., 1956. p. 775.
135
Dobrincu, 2004, p. 78, nr. 648.
136
/I/I%2004.%20Ionescu%20-%20Iruc/Iorgulescu%20Ion.
137
Manea, 2001, pp. 137-139.
451
vârsta de 60 de ani, dar a doua zi a ajuns la Penitenciarul Oradea de unde a revenit la Gherla la 4
mai 1960138.
Grav bolnav de inimă, fără a i se asigura asistenţă medicală de specialitate, aşa cum prevăd
normele internaţionale pentru deţinuţii politici, în noaptea de 27 noiembrie 1960, a făcut infarct şi a
trecut la cele veşnice în închisoarea de la Gherla139. Unul din martorii decesului, avocatul Oros,
declara că paznicul trimis de către directorul închisorii să certifice moartea a înfipt o ţepuşă în inima
părintelui Iorgulescu.
Mormântul părintelui avea nr. 61 şi se află în cimitirul deţinuţilor politici la marginea
oraşului Gherla, lângă fabrica de cărămidă140.
Deşi era decedat încă din nov. 1960, părintelui Ion Iorgulescu i s-a întocmit fişe intitulată
„Fişa condamnatului politic Ion Iorgulescu din Vânju Mare” la 18 sept. 1964 (n.n. nu se cunoştea
oficial la nivelul organelor locale că părintele trecuse la cele veşnice cu aproape patru ani în urmă,
iar nu în anul 1963 când decesul a fost comunicat oficial autorităţilor din Vânju Mare). În acest
document se arată că Ion Iorgulescu s-a născut la 9 sept. 1894 în comuna Batoţi – raionul Vânju
Mare (părinţi Ioan şi Elisabeta), că a fost preot în Vânju Mare, avea 7,50 ha teren arabil şi o casă
confiscată ½. Avea o casă cu 6 camere, jumătate confiscată şi devenit sediul G.A.C. Vânju Mare.
În anul 1963 a decedat în închisoare. Familia sa care nu locuieşte în Vânju Mare anume
soţia sa şi fiul său medic ar locui la Timişoara”141.
După 1990, la solicitările familiei, procurorul general al României a admis recurs
extraordinar şi, în şedinţa publică din 21 septembrie 1992, a casat hotărârea de condamnare şi a
achitat, pe inculpatul Ion Iorgulescu pentru infracţiunea prevăzută de art. 209, pct. 2 lit. a din CP
anterior”142.
În semn de respect pentru memoria sa părintele Ion Iorgulescu a făcut obiectul unor cercetări
incluse în lucrări de specialitate din care am reprodus şi în studiul de faţă143.
Documente
1. <1964, septembrie 18>. Fişa condamnatului politic Ion Iorgulescu din Vânju Mare
Fişă
Iorgulescu Ion, născut la 9 septembrie 1894 în comuna Batoţi, raionul Vânju Mare, regiunea
Oltenia stabilit în comuna Vânju Mare, a exercitat funcţia de preot la parohia Vânju Mare. A
posedat 7,50 ha teren arabil, o casă de locuit care a fost confiscată jumătate.
Iorgulescu Ion a activat ca preot în Vânju Mare până la data arestării şi condamnării, dată pe
care nu o cunoaştem.
În anul 1963 a decedat în închisoare.
Familia lui nu locuieşte în Vânju Mare şi nu cunoaştem precis unde locuieşte. Din surse
informative, soţia lui ar locui împreună cu fiul său, care este medic prin Timişoara.
Iorgulescu a posedat o casă cu 6 camere care i-a fost confiscată jumătate şi este folosită de
către Gospodăria Agricolă Colectivă „Griviţa Roşie” Vânju Mare, pentru care plăteşte chirie la
sfatul popular, trimestrial.
Pentru partea casei proprietatea sfatului, gospodăria agricolă colectivă plăteşte 100% chirie,
iar pentru partea rămasă soţiei lui Iorgulescu, gospodăria agricolă colectivă plăteşte 70% sfatului şi
30% proprietarului.
Casa este din cărămidă arsă şi acoperită cu ţiglă. Este într-o stare bună de locuit.
138
/I/I%2004.%20Ionescu%20-%20Iruc/Iorgulescu%20Ion.
139
Ioniţoiu, 2002, p. 186 unde eronat afirmă că a murit în 1959 la Gherla.
140
Manea, 2001, p. 138.
141
Chipurici, Răţoi, 2006, p. 345, doc. nr. 231<1964 septembrie 18>.
142
Manea, 2001, pp. 141-142;
143
Rădulescu, 2005, p. 3; Rădulescu, 2007, pp. 371-373; lapidat la Roske, 2004, pp. 253-254.
452
IANCU Ana-Maria
Secretar, ss indescifrabil144
Iorgulescu Iustin (1889-?)

S-a născut în anul 1889 în satul Batoţi Mehedinţi, a absolvit seminarul şi a fost hirotonit
preot în 1914 pe seama parohiei natale (alcătuită din satele, Batoţi, Atârnaţii de Jos, Tismana),
situată la 30 km sud de Turnu Severin pe şoseaua Drobeta Turnu Severin-Şimian-Hinova. Părintele
Iustin Iorgulescu a înfiinţat în 1918 o bibliotecă parohială, a acoperit biserica cu tablă, a împrejmuit
curtea bisericii şi cimitirele145. În anul 1925 ca preot la Batoţi publica în rev. „Renaşterea” articolul
„Este creştinismul antidemocratic?”146.
org. jud. Mehedinţi, secţia cadre, părintele Iustin Iorgulescu de la parohia Batoţi era astfel
caracterizat: „Moşier expropiat. Reacţionar în 1936-1938 şeful sectorului org. goga-cuziste, făcând
propagandă fascistă chiar în biserică. Sforar politic încearcă să se strecoare în mijlocul
democraţiei”147.
În 1951 a fost strămutat pentru 5 ani de pe graniţă la parohia Terpeziţa-Dolj, iar 5 ani mai
târziu a revenit la Batoţi Mehedinţi (de la 1 aug. 1956)148.
Opera: Spre noi orizonturi, în rev. „Renaşterea”, III, nr. 2, 1924, pp. 37-40.
Constatări trăite – Datorii imperioase, în rev. „Renaşterea”, IV, nr. 8, aug., 1925, pp. 233-239.
Este creştinismul antidemocratic?, în rev. „Renaşterea”, V, nr. 2, febr., 1926, pp. 58-61.
Isverceanu Ilie Gh. (1904-1986)

Ilie Gh. Isverceanu s-a născut în ziua de 20 mai 1904 în comuna Izverna-Mehedinţi, ca al
şaptelea fiu al lui Gheorghe şi Maria. A urmat Seminarul din Râmnicu Vâlcea, după care s-a
căsătorit cu Victoria Aniţescu din Cerna – Vârf (aveau numai 2,4 ha pământ şi un fiu). Ilie
Izverceanu a fost hirotonit preot în ziua de 23 aprilie 1923. După mai multe peregrinări a fost numit
paroh la 1 mai 1929 pe seama parohiei Buseşti, com. Nadanova. Parohia era alcătuită din satele
Buseşti, Nadanova, Cerna-Vârf, situată la 42 km de Turnu Severin pe şoseaua Drobeta Turnu
Severin-Halânga-Izvorul Bârzei- Bâlvăneşti-Balta-Nadanova, avea două bisericii, una parohială de
lemn şi alta filială de piatră ridicată în 1934 la Nadanova. Sub conducerea părintelui s-a construit şi
biserica Sf. Dumitru din Cerna-Vârf. În 1938 s-a format un cor parohial format din elevi de şcoală
şi din adulţi şi conduşi de cantori. A înfiinţat în 1932 o bibliotecă parohială, a pictat biserica din
Nadanova şi Buseşti. La săraci împărţea 40-50 costume de haine celor săraci, întreţinea cantine
şcolare în cele trei sate149. Părintele Ilie Isverceanu a fost membru al Băncii populare „Clerul
Mehedinţean” din Turnu Severin în anii 1944-1948, urmând politica socială promovată şi in
perioada interbelică de episcopul Vartolomeu Stănescu şi preotul din Râmnicu Vâlcea, Ion Marina,
viitorul patriarh Justinian150.
Politic în perioada interbelică a fost membru al mişcării legionare151. În „Tabelul de preoţii
din judeţul Mehedinţi, cu referinţe asupra lor”, întocmit de P.M.R., org. jud. Mehedinţi, secţia
cadre, părintele Ilie Isverceanu de la parohia Nadanova era astfel caracterizat: „A umblat prin toate
partidele istorice, a fost şi legionar şi în acel timp era zbirul satului. Stare materială bună. Sforar”152.
144
Chipurici, Răţoi, 2006, p. 345.
145
***, 1941, pp. 445-446, nr. 10 – parohia Batoţi, Mehedinţi.
146
Vezi rev. „Renaşterea”, V, nr. 2, febr., 1926, pp. 58-63.
147
148
Vezi MO, VIII, nr. 11-12, nov.-dec., 1956. p. 773, nr. 6.
149
***, 1941, p. 459, nr. 31 – parohia Buseşti – Mehedinţi.
150
Ghionea, 2015, p. 398, nr. 194.
151
Arhiva P.M.R. Oltenia, jud. Mehedinți, secţia cadre – Tabel nominal nr. 2 de şefii de cuiburi şi garnizoană, din raza
secţiei jandarmi Balta, nr. 86; f. 26, nr. 66 – unde apare ca „membru legionar”.
152
Arhiva P.M.R. Oltenia, f. 40, nr. 64.
453
În ziua de 15 mai 1955 a avut loc sfinţirea bisericii „Sf. Voivozi” din Buseşti de către
mitropolitul Firmilian. Pentru meritele sale în ridicarea bisericii Sinodul Mitropolitan în şedinţa din
10-11 iunie i-a conferit rangul onorific de iconom stavrofor, cu atât mai mult cu cât aceasta fusese
făcută de numai 141 familii153.
În ziua de 4 iulie 1959 părintele Gheorghe I. Isverceanu de la domiciliul său din comuna
Nadanova a fost arestat de către un grup de membri ai Securităţii raionale conform ordinului M.A.I.
10052/59 pentru 36 luni. Pedeapsa urma a fi executată de la 5 iulie 1959 până la 5 iulie 1962154.
Conform unor alte izvoare editate „a fost reţinut la 30 dec. 1960 de reg. Oltenia pentru activitate
legionară” de la domiciliul său din com. Nadanova – Mehedinţi. Prin decizia nr. 94 din 29
noiembrie 1961 a Tribunalului Militar de Regiune Militară Bucureşti a fost condamnat la 17 ani
muncă silnică, 7 ani degradare civică, confiscarea totală a averii personale, aşa cum el însuşi
mărturiseşte după eliberare155. Timp de 5 ani a trecut prin diverse penitenciare şi lagăre de muncă
unde a fost supus unor umilinţe şi maltratări fizice de neimaginat, soldate cu pedepse cu izolarea
totală în condiţii de exterminare, pedepse pe care le-a executat cu multă demnitate, fiind ajutat de
rugăciunile neîncetate adresate Maicii Domnului şi altor sfinţi. Detenţia a fost executată în
penitenciarele din Craiova, Bucureşti, Oradea (de la 4 apr. 1962), Aiud (de la 20 apr. 1962).
Părintele Ilile Isverceanu, prin aplicarea decretului 411/1964, a fost graţiat de restul pedepsei
şi pus în libertate de la Penitenciarul Aiud în ziua de 28 iulie 1964156.
La indicaţia reprezentantului Departamentului Cultelor este reîncadrat ca preot la parohia
mehedinţeană Plopi, iar de la 1 ianuarie 1965 reuşeşte să revină la parohia de unde fusese arestat –
Buseşti.
La 1 noiembrie 1980 a avut loc sfinţirea bisericii „Sf. Dumitru” din Cerna-Vârf, fapt pentru
care a fost apreciat de mitropolitul Olteniei Nestor Vornicescu.
În ziua de 9 martie 1986 a trecut la cele veşnice la Buseşti, unde a fost şi înmormântat157.
BIBLIOGRAFIE
***. 1935. Tablou de rangurile bisericești acordate. Preoţi merituoşi cu ocazia Congresului
Eparhial din acest an. Buletinul Oficial al Eparhiei Râmnicului Noului Severin IV, nr. 12, p. 571.
***. 1941. Vieaţa Bisericească în Oltenia. Anuarul Mitropoliei Olteniei, Râmnicului şi
Severinului pe anul 1940. Craiova.
***. 1942. Tablou de preoţii misionari încadraţi în Basarabia şi Transnistria. Renaşterea
XXI, nr. 2, p. 121.
***. 1945. Lucrarea ta fă-o deplin. La 5 ani de mitropolit 1 ianuarie 1940 – 1 ianuarie 1945.
Renaşterea XXIV, nr. 1-3 (număr festiv), pp. 93-112.
Bălaşa, D. 1970. De la Mitropolia Severinului la Mitropolia Olteniei. MO XXII, nr. 5-6, pp.
351-352.
Caravia, P., Constantinescu, V., Stănescu, F. 1998. Biserica întemnițată. România (1944-
1989). București: Institutul Național pentru Studiul Totalitarismului.
Chipurici, N., Răţoi, T. 2006. Rezistenţa anticomunistă din sud-vestul României. Opresiune
şi rezistenţă. Documente. II. Craiova: PRIER.
153
***, 1941, pp. 257-258 – parohia Mlecăneşti – Dolj; vezi Udroiu, 1955, pp. 45-456.
154
/I/I%2005.%20Isa%20-%20Isvoranu/Isverceanu%20Ilie.
155
Dobrincu, 2004, p. 94, nr. 79; AAC, fond numiri şi transferări personal, anul 1964, vol. II, nenumerotat.
156
/I/I%2005.%20Isa%20-%20Isvoranu/Isverceanu%20Ilie.
157
AAC, dos. nr. 386 – parohia Buseşti, Mehedinţi; Zoican, 1986, pp.129-130.
454
IANCU Ana-Maria
Dobrincu, D. (editor) 2004. Proba infernului. Personalul de cult în sistemul carceral din
România potrivit documentelor Securităţii, 1959-1962. București: Scriptorium.
Ghionea, G. 2015. Istoria băncilor urbane din Oltenia în date, statistici şi corespondenţă
(1880-1948). Târgovişte: Cetatea de Scaun.
Gorun, G. 2008. Rezistenţa anticomunistă în judeţul Gorj reflectată în mentalul colectiv
(1945-1981). Craiova: Universitaria.
Iancu (Rădulescu), A.-M. 2014. Preotul mehedinţean Gheorghe D. Iorga (1904-1991) –
simbol al bisericii luptătoare în epoca regimului totalitar comunist. Mehedinţi, istorie, cultură şi
spiritualitate 7, pp. 1121-1140.
Iancu, A.-M. 2017. Efectele conflictului sovieto-iugoslav (1948-1956) asupra relațiilor
Bisericii Ortodoxe Române cu Statul. Studiu de caz: Mitropolia Olteniei. După 25 de ani. Evaluări
și reevaluări istoriografice privind comunismul. București.
Iancu, A.-M. 2019. Slujitori ai bisericii din Episcopia Severinului și Strehaei, prigoniți
pentru Hristos în timpul regimului comunist partea a II-a (C-E). Oltenia. Studii. Documente.
Culegerii 7, pp. 116-144.
Iancu, A.-M., Rădulescu, T. 2018. Slujitori ai bisericii din Episcopia Severinului și Strehaei,
prigoniți pentru Hristos în timpul regimului comunist (A-B). Istoricul și arhivistul Tudor Rățoi la
65 de ani. Craiova: Universitaria, pp. 559-619.
Ioanid, I. 1999. Închisoarea noastră cea de toate zilele. I. 1949, 1952-1954. București:
Humanitas.
Ioanid, I. 2002. Închisoarea noastră cea de toate zilele. III. 1959-1968. București:
Humanitas.
Ionescu, I. 1957. Sfinţiri de biserici. MO IX, nr. 11-12, p. 799.
Ioniţoiu, C. 2002. Victimele terorii comuniste: arestaţi, torturaţi, întemniţaţi, ucişi:
Dicţionar. București: Maşina de scris.
Ivănescu, E.-E. 2002. Societatea Ortodoxă Naţională a Femeilor Române (1910-1948,
1990-2001). Craiova: Universitaria.
Manea, V. 2001. Preoți ortodocși în închisorile comuniste. București: Patmos.
Popescu, I. 1976. Preotul Nicolae Gheorghe. MO XXVIII, nr. 5-6, p. 487.
Popescu-Cilieni, I. 1941. Pe firul istoric al Episcopiei și Mitropoliei Olteniei. Vieața
Bisericească în Oltenia, Anuarul Mitropoliei Olteniei. pp. 83-91.
Purcariu, Ș. 1977. Preotul Ion D. Ilie. MO XXIX, nr. 10-12, p. 864.
Rădulescu, A.-M. 2000. Clerici olteni în închisorile comuniste. Studiu preliminar. II. MO
LVI, nr. 5-8, pp. 162-164.
Rădulescu, A.-M. 2005. Clerici olteni în închisorile comuniste. Studiu preliminar, II. V,
județul Olt. MO LVII, nr. 5-8, pp. 138-139.
Rădulescu, A.-M. 2006. Clerici olteni în închisorile comuniste. Județul Olt. Craiova: Aius.
Rădulescu, A.-M. 2013a. Slujitori ai bisericii din Olt și Romanați, prigoniți în timpul
regimului comunist. Slatina: Episcopiei Slatieni și Romanaților.
Rădulescu, A.-M. 2013b. Clerici ortodocși mehedințeni în temnițele comuniste: Ștefan
Cosma, Dumitru Ionescu și Constantin Pătuleanu. Mehedinţi, istorie, cultură şi spiritualitate 6, pp.
939-955.
Rădulescu, T. 2007. Iorgulescu Ion. Martiri pentru Hristos din România, în perioada
regimului comunist. București: Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, pp.
371-373;
Rogobete, N. 2004. Preţul sângelui. Craiova: Sitech.
Roske, O. (coord.) 2001. Mecanisme represive în România 1945-1989. Dictionar biografic.
vol. I. A-C. București: Institutul Naţional pentru Studiul Totalitarismului.
Roske, O. (coord.) 2003. Mecanisme represive în România 1945-1989. vol. II. D-G.
București: Institutul Naţional pentru Studiul Totalitarismului.
455
Roske, O. (coord.) 2004. Mecanisme represive în România 1945-1989. vol. III. H-L.
Roske, O. (coord.) 2005. Mecanisme represive în România 1945-1989. vol. IV. M.
Roske, O. (coord.) 2006. Mecanisme represive în România 1945-1989. vol. V. N-O.
Roske, O. (coord.) 2009. Mecanisme represive în România 1945-1989. vol. VIII. S-Ș.
Roske, O. (coord.) 2011. România: 1945-1989: enciclopedia regimului comunist:
represiunea. I. A-E. Bucureşti: Institutul Naţional pentru Studiul Totalitarismului.
Săsăujan, M., Vasilescu, G. 2009. Introducere. La 650 de ani de la Recunoașterea
Mitropoliei Țării Românești. Domnitorii și ierarhii Țării Românești – Ctitoriile și mormintele lor.
București: Cuvântul Vieții.
Stănciulescu-Bârda, A. 2013. Contribuţii documentare privind începuturile şcolii din
Malovăţ. Mehedinţi, istorie, cultură şi spiritualitate 6, p. 878.
Stoica, H. 1976. Pr. Ştefan Ionaşcu. MO XXVIII, nr. 3-4, pp. 312-313.
Udroiu, N. 1955. Sfinţiri de biserici. MO VII, nr. 7-9, pp. 45-456.
Vrapcea, I. 1991. Pr. Iorga Gheorghe. MO XLIII, nr. 1, pp. 131-132.
Zoican, S. 1986. Pr. Ilie Isverceanu. MO XXXVIII, nr. 4, pp.129-130.
ABREVIERI
AAC: Arhiva Arhiepiscopiei Craiovei.

ACNSAS: Arhiva Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității.
D.C: fond Departamentul Cultelor.
MO: Revista Mitropolia Olteniei, Craiova.
P.M.R.: Partidul Muncitoresc Român.
SJAN: Serviciul Județean al Arhivelor Naționale.
456
MONUMENTELE ISTORICE INCOTRO?

Studiu de caz: Complexul Caselor boierilor Dudescu de la Fundeni, jud. Călăraşi.
Mihai Cristian Neagu∗
Rezumat: Autorul prezintă un studiu referitor la Casele boierilor Dudescu din cartierul Funzăneşti, comuna
Fundeni, jud.Călăraşi, cod LMI 2015: CL-II-m-A-14688.02.
Ansamblul arhitectonic de care ne ocupăm a fost ridicat în prima jumătate a secolului al XVIII-lea, într-
un loc pitoresc de pe râul Pasărea, aproape de confluenţa sa cu râul Dâmboviţa, pe malul lacului Fundeni.
În acest articol am tratat istoria acestui ansamblu arhitectonic lăsat în ruină de autorități, dar și modul
în care s-a înțeles să fie privatizat. În încheiere ne punem o întrebare retorică: va îndrăzni oare cineva să
cerceteze modul cum s-a făcut privatizarea acestui monument istoric, iar dacă va constata neregulile
menţionate va putea oare să anuleze această privatizare oneroasă, pe baza cărei legi?
Abstract: The author presents a study regarding the Houses of the Dudescu boyars from the Funzăneşti
neighborhood, Fundeni commune, Calarași county, LMI code 2015: CL-II-m-A-14688.02.
The architectural ensemble we are dealing with was built in the first half of the 18th century, in a
picturesque place on the Pasărea river, close to its confluence with the Dâmboviţa river, on the shores of
Fundeni lake.
In this article we discussed the history of this architectural ensemble left in ruins by the authorities, but
also how it was understood to be privatized. In closing, we ask ourselves a rhetorical question: will anyone
dare to investigate how the privatization of this historical monument was done, and if he finds the mentioned
irregularities, will he be able to cancel this onerous privatization, based on which law?
Cuvinte-cheie: Casele boierilor Dudescu, ansamblul arhitectonic, monument istori, privatizare.
Key-words: Dudescu boyars' houses, architectural ensemble, historical monument, privatization.
În toate ţările din Europa de vest, ca peste tot în lume, se fac eforturi pentru protejarea şi
promovarea trecutului. În România postdecembristă însă, aşa cum a subliniat chiar un fost ministru
al culturii din guvernul tehnocrat condus de Dacian Cioloş, se fac eforturi profitabile pentru
distugerea vestigiilor trecutului1.
Scopul distrugerii edificiilor de patrimoniu sau a siturilor arheologice este eliberarea
terenului şi construcția unor obiective noi. Nu o să dăm exemple, care sunt foarte numeroase şi se
pot întâlni la tot pasul, dar ne vom opri doar la un singur caz, care se află recent în derulare pentru
obţinerea de avize de construcţie chiar în incinta monumentului istoric.
Este vorba de Casele boierilor Dudescu din cartierul Funzăneşti, comuna Fundeni, jud.Călăraşi,
cod LMI 2015: CL-II-m-A-14688.02, care sunt parte componentă a Ansamblului curţii boierilor
Dudescu. Ansamblul arhitectonic de care ne ocupăm a fost ridicat în prima jumătate a secolului al
XVIII-lea, într-un loc pitoresc de pe râul Pasărea, aproape de confluenţa sa cu râul Dâmboviţa, pe malul
lacului Fundeni, un frumos loc de agrement, dar şi o sursă de stuf, gheaţă şi peşte pentru hrana a
numerosului personal care deservea curtea boierească. Complexul arhitectural a fost format dintr-o curte
neonişnuit de mare cu o suprafaţă de peste 6 ha, în care erau două incinte. Prima incintă cuprindea pe
lângă casa rezidenţială, locuinţe pentru slujitori, grajduri pentru animale, remize, pătule, crame, pivniţe
şi alte acareturi. A doua incintă, mai mică ca dimensiuni, are în centrul ei biserica Sf. Apostol Andrei,
constituia ca biserică de curte a boierului Dudescu, care asigura în acelaşi timp şi nevoile de cult ale
satului Frunzăneşti, situat în imediata apropiere a curţii boiereşti.
∗
Doctorand, Universitatea din București, e-mail: neagu.mihai@yahoo.com.
1
https://republica.ro/vlad-alexandrescu, accesat 5 iunie 2020.
457
NEAGU Mihai Cristian
Fig. 1. Satul Frujinesci (Frunzăneşti) extras din Harta României Meridionale din anul 1864.
Acest ansamblu arhitectonic a fost construit în prima jumătate a secolului al XVIII-lea şi a

avut doi ctitori, pe biv vel logofătul Radu Dudescu şi pe fiul său Constantin Dudescu biv vel spătar.
Ei făceau parte dintr-o veche familie boieri din Ţara Românescă înrudită îndeaproape cu Basarabii,
care începe să se impună în secolul al XVII-lea – în special prin Dumitru Dudescu, care pe la 1590
era vel vistier, iar în timpul lui Matei Basarab era vistier, mare vornic şi mare logofăt2. Fiind în
posesia unei foarte mari averi boierii Dudescu au jucat un rol politic important în secolul al XVIII-
lea în Ţara Românească. Astfel, Radu Dudescu, care era strănepotul marelui logofăt Dumitru, a
ocupat pe rând importante dregătorii: cea de spătar în 1692, postelnic la 1697 în timpul lui Mihai
Viteazul şi apoi mare paharnic în timpul lui Constantin Brâncoveanu. Radu Dudesc a fost spătar în
anii 1714-1715, fiind în acelaşi timp şi conte al Sfântului Imperiu Roman de Naţiune Germană. El
s-a căsătorit cu Maria, fiica stolnicului Constantin Cantacuzino, care i-a adus în zestre chiar moşia
Frunzăneşti.
În anii 1714-1715 marele spătar Radu Dudescu a început să construiască clădirea bisericii
Sf. Apostol Andrei, dar lucrările nu s-au putut finaliza, pentru că în aprilie 1716 după mazilirea
domnitorului Ştefan Cantacuzino, marele spătar Radu Dudescu, care era cumnat cu domnitorul
mazilit, a fost ridicat de turci şi dus împreună cu spătarul Mihai Cantacuzino la Adrianopol, unde
cei doi boieri au fost sugrumaţi din ordinul marelui vizir. Averile Cantacuzinilor şi ale Dudeştilor au
fost vândute la mezat sau trecute în seama domniei, iar familia Dudescu de teama urgiei s-a refugiat
în Ardeal. După pacea de la Passarowitz din 1718, prin bunăvoinţa domnitorului Nicolae
Mavrocordat (1719-1730), boierii Dudeşti şi-au recăpătat averile. În anul 1722 Constantin Dudescu,
fiul lui Radu Dudescu, este cununat de Domnitorul ţării cu Maria, una din fiicele fostului domn al
Moldovei Antioh Vodă Cantemir, mazilit la Constantinopol. Fiind în graţiile domnitorilor Ţării
Româneşti boierul Constantin Dudescu a urcat pe scările ierarhiei boiereşti, în anul 1718 fiind
comis, în anul 1731 mare spătar, în anul 1735 mare logofăt, în anul 1746 mare vornic, iar în anul
1760 mare ban, astfel că în perioada anilor 1730-1763 a fost permanent în divanul ţării şi astfel a
avut posibilitatea să reia şi să ducă la bun sfârşit lucrările începute de tatăl său la conacul şi biserica
din Fundeni-Frunzăneşti. Acest fapt este consemnat în pisania originală a Bisericii Sf. Apostol
Andrei, aflată în pridvorul deschis, deasupra uşii de la intrarea în pronaos scrisă cu literele
alfabetului chirilic: „Această sfăntă biserică a Sfăntului Apostol Andrei, den temeliia iei de
răposatul şi pururea pomenitul dumnealui Radul Dudescul biv vel logofet înălţată iaste, iară uşa,
ferestrele, pardoseala şi altele care într-ânsa să văd de dumnealui Constandin Dudescul biv vel
2
Iorga, 1906, XXIV.
458
spătar, fiul dumisale, făcut, să fie întru slava marelui Dumnezău şi al Sfăntului Duh întru bine
pomenirea părinţilor şi al moşilor dumnealui, la leat 17323”
În timpul când s-a clădit biserica, în curtea alăturată bisericii a fost construite şi casele
boiereşti, unde a fost clădită casa de reşedinţă a familiei, locuinţe pentru slugi, pivniţe, adăposturi
pentru animale, fântâni şi o frumoasă grădină cu pomi exotici.
Spre sfârşitul vieţii, în urma uneltirilor care le-a făcut împotriva unor domnitori, Constantin
Dudescu este obligat să se călugărească şi moare în anul 1866, iar curţile de la Frunzăneşti intră în
proprietatea fiului său Nicolae Dudescu, care moare în anul 1787.
Declinul curţii de la Frunzăneşti începe cu Constantin II Dudescu (1760-1828) ultimul ei
proprietar care, după ce a risipit imensa avere agonisită de înaintaşi, printr-o viaţă de cheltuieli
dezordonate în ţară şi peste hotare, a fost pus sub epitropi de către Vodă Caragea în anul 1813, iar
moşiile i s-au vîndut la mezat în 1814. Despre Constantin II Dudescu, scriitorul Ion Ghica, înrudit
cu familia Dudescu, relatează în Convorbiri economice: ,,Vorniculul Constantin Dudescu, om de
spirit şi învăţat, nepot al domnitorului Antioh Cantemir, a fost trimis de boieri la Paris să pledeze
cauza românilor generalului Bonaparte (în anul 1802 atunci când Napoleon era Prim Consul) ca să-l
intereseze de soarta ţării noastre, până a-l decide să trimită la Bucureşti pe generalul Sebastiani4.
Era generos şi mândru, a ospătat de multe ori la masa lui pe întâiul consul şi pe generalii
Republicii5. Din cauza împrumuturilor care nu a mai reuşit să le returneze, toate moşiile i-au fost
acaparate de cămătarul Ştefanache Băltăreţu”6. Cu vornicul Constantin Dudescu, de altfel, ia sfârşit
nu numai averea, dar şi neamul Dudeştilor, deoarece el nu a avut decât două fiice7.
În prima jumătate a secolului al XIX-lea curtea şi moşia de la Frunzăneşti a trecut din mână în
mână şi astfel aici s-au perindat mai mulţi proprietari printre care Pană, Mărculescu, maiorul Grigore
Caribolu8, ş.a. până în anul 1863 când proprietatea Dudeştilor a ajuns la bogătaşul şi omul de afaceri
Nicolae D. Amira, care a locuit aici o periadă. El a restaurat şi extins clădirile curţilor boiereşti şi a
restaurat biserica Sf. Andrei, ctitorii ale boierilor Radu şi Constantin Dudescu din anii 1714-1732.
Bogătaşul N. D. Amira, care stăpânea o importantă avere mobiliară şi imobiliară a murit în
anul 1919 şi pentru că nu a avut urmaşi a lăsat prin testament Azilului de copii orfani „Elena
Doamnă” din Bucureşti, curţile, moşia, pădurea din Frunzăneşti şi un imobil în Bucureşti situat pe
str. Clemenţei nr. 17. Micul orfelinat de fete Elena Doamna se afla pe Dealul Cotrocenilor, astazi
Şos. Panduri nr. 90-92, fiind construit special din iniţiativa soţiei domnitorului, Elena Cuza. De la
înfiinţre (1865) până în anul 1881 doctorul Alexadru Davila, directorul Eforiei Spitalelor Civile, va
administra şi Azilul de copii orfani. În anul 1881 Azilul va trece în administratia Ministerului
Instrucţiunii Publice şi Cultelor9.
În anul 1924 Azilul de copii orfani Elena Domnă a fost pus în posesia donaţiei făcută de
bogătaşul N.D. Amira și a avut la Frunzăneşti o fermă agricolă, al cărui sediu a fost în Casele
boierilor Dudescu. În anul 1948 Azilul s-a desfiinţat, iar moşia Frunzăneşti de 1850 ha şi curtea cu
Casele boierilor Dudescu au devenit sediul G.A.S.-ului Fundeni, mai apoi I.A.S. Fundeni.
I.A.S. Fundeni cât timp a funcţionat a făcut mari transformări în incinta curţilor boiereşti,
care au devenit sediul administrativ al I.A.S.-ului. Unele clădiri din incinta curţii boiereşti au fost
remodelate, iar altele au fost demolate pentru a se construi clădiri noi.
Astăzi, Curţile boierilor Dudescu de la Fundeni sunt proprietatea firmei S.C. Bis-Nis
Trading S.R.L. În incinta Curţii există construcţii care figurează în actul de vânzare-cumpărare şi
3
Brătulescu, Ilie, 1935, p. 46.
4
Generalul s-a oprit la Bucureşti, dar numai în trecere, cf. Ghica, 1867, p. 529.
5
Ghica, 1879, p. 595.
6
Ghica, 1967, p. 358.
7
Ghica, 1967, p. 358.
8
Constantinescu, 1978, p. 255; Donat et al., 1999, p. 177.
9
Amira, 1924.
459
construcţii care nu figurează în aeest act. Cele care nu figurează în acte sunt intabulate în Cartea
Funciară cu menţiunea „fără acte”.
Construcţiile care figurează în actul de vânzare-cumpărare sunt: C1 (cabina portarului) cu
suprafaţa de 21 mp, C3 (cantina nouă) cu două nivele, suprafaţă construită 417 mp, C4 (sediul
administrativ), parter cu suprafaţa de 537 mp şi C8 (castel de apă) cu suprafaţa de 23 mp.
Construcţiile care nu figurează în actul de vânzare-cumpărare sunt: C2 (cantina veche),
parter, cu suprafaţa de 406 mp, C5 (grup electrogen), parter, cu suprafaţa de 26 mp, C6 (magazie),
parter, cu suprafaţa de 26 mp, C7 (castel de apă), cu suprafaţa de 28 mp, C9 (antenă radio), cu o
suprafaţă construită de 3 mp. În total sunt 5 construcţii, cu suprafaţa construită de 498 mp, pe care
Fondul Proprietăţii de Stat le-a privatizat fără acte, încălcând în mod flagrant nu numai legea
Monumentelor Istorice nr. 422/2001, dar chiar şi Legea Privatizării.
În continuare vom prezenta numai clădirile monument istoric, construte în secolele al
XVIII-lea şi al XIX-lea existente astăzi în incinta proprietăţii SC Bis-Nis Trading SRL, adică
Curţile boierilor Dudescu-monument istoric, proprietate cu o suprafaţă de 15.411 mp.
Clădirea C2, cu o suprafaţă construită la sol de 406 mp, care nu figurează în contractul de
vânzare-cumpărare, dar este înscrisă în Cartea funciară „fără acte”, a fost transformată în cantină,
denumită şi „Cantina Veche”. Acest corp de clădire a fost construit în două etape. Partea de vest a
clădirii C2, cu intrare separată, compus din şase încăperi datează din anii 1714-1732. Partea de est a
clădirii, formată din 5 încăperi, în care se află sala de mese a fostei cantine, a fost ridicată de
Nicolae D. Amira între anii 1863-1900. Faptul că acest corp de clădire a fost construit în două etape
nu impietează cu nimic importanţa lui ca monument istoric de categora A, deoarece chiar în Lista
Monumentelor Istorice este menţionată datarea monumentului în secolele XVIII-XIX.
Intrevenţii asupra arhitecturii clădirii, în timpul cât a fost proprietatea I.A.S. Fundeni, s-au făcut
doar în mică măsură. În această perioadă acoperişul din şindrilă a fost înlocuit cu tablă galvanizată, dar
şi cu plăci de azbociment, care s-au deteriorat foarte repede. Pardoseala, care, aşa cum ne informează
Ion Ghica10, a fost din cărămizi aşezate pe cant, a fost înlocuită cu pardoseală din lemn în unele încăperi,
sau şapă de beton şi parchet de fag sau stejar în alte încăperi. Pereţii au fost în permanenţă zugrăviţi,
încât zugrăveala existentă astăzi are 5 mm grosime. Sub această zugrăveală şi acolo unde ea a căzut de
pe plafon sau pereţi, se poate observa faptul că iniţial pereţii celor 6 camere din partea de apus a clădirii
au fost pictaţi. Casele boierilor Dudescu sunt descrise sumar de mitropolitul Ţării Româneşti, Nefofit
Cretanul, care în anul 1746 face două călătorii prin Ţara Românească pentru a-şi cunoaşte eparhia.
Astfel în prima sa călătorie, într-o zi de luni, pe la amiază înaltul prelat a plecat din Bucureşti însoţit de
un alai de preoţi. După ce a poposit în locul numit „Fântâna Babei” (azi înglobat în oraşul Bucureşti) s-a
îndreptat spre Frunzăneşti. În continuare mitropolitul menţionează: „Am ajus în seara aceleaşi zile la
casele dumnealui marele vornic domnul Constantin Dudescu şi am dormit aici în acea noapte. Casele
acestea au fost clădite de numitul vornic Dudescu şi sunt foarte încăpătoare, cu o curte îngrădită cu zid
de cărămidă; are şi o biserică de piatră11 clădită tot de el cu hramul Sfântului Andrei cel dintâi, şi această
biserică se află în afara curţii conacului, şi biserica are o curte mai mică decât aceea a caselor,
împrejmuită şi aceasta cu zid de cărămidă. Aici se află şi o foarte frumoasă grădină cu pomi atât din
ţară, cât şi din străinătate: năramzi (varietate de portocal), lămâi, chiparoşi şi alţii. Casele cu toate cele
amintite se află pe malul drept al râului numit Pasărea, care curge în jos spre miazăzi. Am auzit de la
vornicul Dudescu că pentru acestea s-au cheltuit aproape cincizeci de pungi cu galbeni. Acestea despre
Frunzăneşti"12.
Arhitecţii Ioan Dumitrescu şi Radu Creţeanu, care în anul 1973 au publicat un studiu despre
Casele boierilor Dudeşti din Frunzăneşti13, constatând că majoritatea edificiilor care au alcătuit
acest complex arhitectonic au fost ruinate şi desfiinţate au rămas dezamăgiţi.
10
Ghica, 1879, p. 570.
11
Bisericii Sf. Andrei este clădită din cărămidă.
12
Călători, p. 336.
13
Dumitrescu, Creţeanu, 1973, pp. 12-14.
460
Fig 2. Curtea boierilor Dudescu în anul 1973 după arhitecţii Ion Dumitrescu
şi Radu Creţeanu.
În schiţa Curţii boirilor Dudescu întocmită în anul 1973 constatăm următoarele: Biserica are
incintă separtă de Curţile Boiereşti, iar cu numărul 1 sunt marcate biserica Sf. Apostol şi pivniţa
alăturată aflată în ruină. Cu numărul 2 este marcată clădirea construită de boierii Dudescu, iar nr. 3
reprezintă extinderea clădirii C2 de către N. D. Amira la sfârşitul secolului al XIX-lea. Nr. 4 este C4
sediul administrativ actual. Nr. 5 şi 6 sunt clădiri care făceau parte din Curţile boierilor Dudescu şi
care au fost demolate de fostul I.A.S. Fundeni.
Referindu-se la clădirea care o prezentăm arhitecţii Ioan Dumitrescu şi Radu Creţeanu
menţionează că „Doar prima clădire din faţă, pe aleea intrării, şi-a păstrat într-o măsură mai mare
forma originală, însă şi ea vizibil remodelată. „După aparenţă, era casa de reşedinţă a proprietarilor,
o construcţie parter, compusă dintr-o sală centrală şi cinci camere dispuse în jurul ei. Elementul
arhitectural mai deosebit care dă oarecare preţiozitate clădirii în starea actuală îl constituie corpul în
rezalit al intrării, compus din doi pilaştri proieminenţi purtători a două nişe, ce încadrează intrarea
dominată de un fronton rotund, toată compoziţia ridicându-se mult deasupra streaşinei”14.
Fig. 3. Faţada corpului de clădire C2 (cantina veche) în anul 1973, apud Dumitrescu, Creţeanu.
14
Dumitrescu, Creţeanu, 1973, pp. 12-14.
461
„Peronul din faţa intrării, pe care se ajunge urcând trei trepte de piatră cu obişnuitul pod este
rotund pentru coborârea din trăsură, este protejat de o apărătoare de sticlă mult ieşită în faţă. În rest,
exteriorul este foarte simplu, neavînd elemente decorative. O învelitoare mohorâtă de tablă
înlocuieşte pe cea originală care trbuie să fi fost din şiţă”.
Această parte a clădirii C2 (cantina veche), descrisă mai sus, este o construcţie din cărămidă
specifică secolului al XVIII-lea, cu lungimea de 30 cm, lăţimea de 12 cm şi grosimi de 3,5-4 cm. Ca
liant s-a folosit varul hidraulic şi nisip cu bobl mare. Cărămizile au fost aşezate de-a lungul pe trei
rânduri. În structura zidurilor s-au folosit tiranţi de setjar îngropaţi în zidărie, cu diametrul de 10-12
cm, aşezaţi pe diagonală (Fig. 4). Zidurile au grosimea de 48 cm. Planul clădirii este dreptunghiular,
cu lungimea de 34,60 m, lăţimea de 13 m şi înălţimea la cornişă de 3,60 m.
Fig. 4. Casele boierilor Dudescu, clădirea C2. Fragment din zid cu tencuiala căzută. Tiranţi de lemn
îngropaţi în cărămidă de secolul al XVIII-lea.
Partea de est a clădirii C2, este zidită cu cărămizi din secolul al XIX-lea, din epoca N.D. Amira
şi are 5 camere, din care una este foarte mare şi a fost folosită ca sală de mese. Sub această parte a
clădirii există o pivniţă, relativ mică, cu tavanul în botă semicirculară. Lungimea pivniţei este de 8,20 m,
lăţimea de 5 m, iar înălţimea de 3,20 m. Pereţii şi pardoseala sunt tencuite. Scările, probabil refăcute
sunt din beton. În prezent această clădire este abandonată şi condamnată la ruinare.
462
Fig. 5. Încăpere din corpul de clădire C2, cu planşeul prăbuşit şi acoperişul ruinat.
Referitor la această clădire, care a intrat în proprietatea firmei S.C. BIS-NIS TRADING
S.R.L. fără acte, proprietarul actual Iaver Alexandru ne-a mărturist că de la Primăria Fundeni i s-a
spus, că nu are voie să se atingă de clădirea C2 (cantina veche), fapt pentru care în prezent toate
uşile şi ferestrele au fost astupate cu placaje, iar interiorul este inaccesibil. Din această relatare
reiese că factorii responsabili de la Primăria Fundeni ştiu foarte bine că în incinta proprietăţii S.C.
Bis-Nis Traning SRL se află cel puţin um monument istoric şi atunci ne punem înntrebarea de ce în
Certificatul de urbanism nr.34 din 2 iulie 2019, contrasemnat de arhitectul Dragnea Marian se
menţionează expres: „imobilul nu este înscris în listele monumentelor istorice sau ale naturii”.
Fig. 6. Corpul de clădire C2 în anul 2019, o clădire monument istoric abandonată în curs de prăbuşire.
463
Corpul de clădire C4 sau Sediul administrativ se află în tot în incinta proprietăţii S.C. BIS-
NIS TRADING S.R.L. Constructia existentă îndeplineşte în prezent funcţia de depozit şi are un
regim de înălţime Sp+P cu o suprafaţă construita la sol de 537.00 mp.
Corpul de clădire „Sediul administrativ” sau C4 a fost clădit probabil de boierii Radu şi
Constantin Dudescu în prima jumătate a secolului al XVIII-lea, a fost restaurat la sfârşitul secolului
al XIX-lea de N.D. Amira, iar apoi în timpul comunismului, când întreaga curte era în proprietatea
G.A.S-ului şi apoi a I.A.S-ului Fundeni, atât interiorul cât şi exteriorul clădirii au fost remodelate
pentru a fi sediul administrative al I.A.S. Fundeni. Remodelarea clădirii a fost atât de drastică încât
din vechea clădire nu au mai rămas decât ziduri exterioare. Arhitecţii Ion Dumitrescu şi Radu
Creţeanu de la Direcţia Monumentelor Istorice, care au studiat în urmă cu 50 de ani complexul
arhitectural de la Fundeni, menţionează: „Curtea de acum este mult transformată de actualul
beneficiar I.A.S. Frunzăneşti, iar curtea Dudeştilor mai păstrează prea puţin din aspectul original.
Construcţiile gospodăreşti au suferit efectele diferitelor reparaţii şi transformări înnoitoare efectuate
de actualul beneficiar, potrivit nevoilor condiţiilor prezente de exploatare”15.
Din analiza planului de construcţie, dar şi vizionare şi investigare la faţa locului s-a constatat
că partea de intrare în clădire din partea de vest, încăperile 1-9, şi zidurile culoarului de distribuție
au grosimea între 55-58 cm. În partea de sud, care a fost intrarea principală în clădire, la windfang,
zidurile au grosimea de 1,10 m, adevărate ziduri de cetate, cum spune Ion Ghica16 când se referă la
casele boiereşti. Acestea sunt cu siguranţă zidurile construcţiei realizate de Radu şi Constantin
Dudescu, în anul 1965 sunt adăugate prin extindere zidurile exterioare ale încăperilor 10-17. Cu
acest prilej s-a făcut remodelarea şi o nouă compartimentare a interiorului clădirii. Fără să putem
face investigaţii intruzive, dar pe baza unor informaţii furnizate de un meşter constructor, rezultă că
o compartimentare a interiorului clădirii a avut loc relativ recent, după anul 2016, când au fost tăiate
unele ziduri vechi, groase de 58-60 cm şi au fost transformate în stâlpi de rezistență existenţi acum
în încăperile nr. 3-6. În interiorul clădirii au avut loc compartimentări în două perioade, o perioadă
în timpul existenței I.A.S.-ului Fundeni, şi o altă perioadă de după anul 2016 de către firma Bis-Nis
Trading S.R.L., iar interiorul remodelat este prezentat în releveul de mai jos.
Fig. 7. Releveul corpului de clădire C4.
15
Dumitrescu, Creţeanu 1973, p. 14.
16
Ghica, 1879, p. 570.
464
• Regimul de înălțime al clădirii este de Sp+P;

• Planşeul peste subsol a fost iniţial din grinzi din lemn şi duşumea, înlocuită la un
moment dat cu o placă subţire de beton, iar în prezent acesta este format din placă de
beton armat.
• Planşeul de peste parter este realizat din grinzi si grinzişoare de lemn ecarisat de
raşinoase.
• Constructia are un acoperiş de tip şarpantă din lemn.
Utilitatea actuala şi viitoare a clădirii Corpul 4 dat de firma Bis-Nis Trading SRL este de
spaţiu de depozitre ceaiuri cu o suprafaţă construita la sol de 537.00 mp. Clădirea are o formă
regulată în plan, putand fi incadrata intr-un dreptunghi cu laturile de 35.60 m x 16.55 m.
Subsolul clădirii este o pivniţa cu boltă, se regăseşte la cota -2.57 m faţă de cota ±0.00 m
(cota pardoselii finite de la parter) si include: un culoar de aces în forma literei L şi pivniţa propriu-
zisă, care are suprafaţa de 62,15mp. Sistemul structural al imobilului analizat este compus din: 17
încăperi şi piviniţă. Fundaţia clădirii este din cărămidă, cu talpa la adâncimea de 1,20 m. Zidurile
exterioare ale construcţiei mai vechi sunt din cărămidă cu liant din mortar şi var şi au grosimi au
grosimea de 55-58 cm, iar la intrare de 1,10 m. Pivniţa are o suprafaţa utilă totală 62,15 mp,
înălţimea 2,57 m grosimea zidului exterior de 47cm. Starea de conservare a imobilului studiat este
bună, cu excepţia acoperişului.
Deşi a parcurs cutremure semnificative din ultimile decenii, in anii 1940, 1977, 1986, 1990,
2004, clădirea, proiectată si executată în secolului al XVIII-lea, ulterior reabilitată în anul 1965, a
avut o comportare bună, neprezentând fisuri sau crapaturi vizibile în pereţi. Din examinarea vizuală
în ansamblu şi în detaliu, precum şi din informaţiile obţinute, nu se constată degradari structurale
(fisuri și crapături) ca urmare a diferitelor acţiuni exercitate pe durata de exploatare, ca: seisme,
coroziune etc. Aprecieri referitoare la existenta documentatiei de urbanism, in special a
regulamentului pentru clădiri catalogate monumente istorice.
După certificatul de urbanism nr.34 din 2.iulie 2019 eliberat de Primăria comunei Fundeni
imobilul analizat nu figureaza pe Lista Monumentelor Istorice, dar este amplasat in vecinatatea a
trei imobile clasate ca monumente, dar din păcate nu se menţionează care sunt aceste monumente.
După opinia noastră unul dintre monumente este Biserica Sf. Andrei, aflată la 75 m sud de incinta
imobilelor BIS-NIS TRADING S.R.L, al doilea imobil clasat în LMI este corpul de clădire C2
„Cantina veche” din partea de sud-est al curţii, iar la treilea imobil nu poate fi corpul de clădire C4.
În decursul a trei secole de existenţă, asupra construcţiei, s-a intervenit de nenumărate ori,
atât prin lucrări de intreţinere curentă, cât şi prin lucrări de reparaţii capitale, şi remodelări, care au
avut loc probabil la sfârşitul secolului al XIX-lea, în perioada funcţionării fermei Azilului de copii
orfani „Elena Doamna” şi în perioada IAS Fundeni, probabil în anul 1965, când s-au făcut
modificări radicale ale clădirii, atât la faţadă cât şi la interior, dar şi prin lucrări de
recompartimentare radicale a interioarelor care au avut loc după anul 2016. Cu acest prilej au avut
loc şi lucrări de instalaţii şi alte finisje, încât din clădirea iniţială ridicată de boierii Radu şi
Constantin Dudescu au rămas în picioare doar câteva ziduri, care pot fi identificate doar de
specialişi prin metode intruzive. Aceste ziduri sunt construcţii solide, edificate din cărămizi subţiri,
adevărate ziduri de cetate. Încăperea pivniţei, fără culoarul de acces s-a păstrat, dar şi acesteia i s-au
adus modificări, la pardoseală şi finisaje la pereţi. În urma unor discuții cu localnicii mai în vârstă
din sat că pivniţa a fost mult mai mare, dar o parte din ea a fost astupată şi s-a păstrat doar porţiunea
existentă (informaţie neverificată).
465
Fig. 8. Latura de vest a clădirii „Sediul Administrativ” sau C4.
Fig. 9. Planul actual al Curţilor boierilor Dudescu, proprietatea S.C. BIS-NIS TRADING S.R.L. din
anul 2016.
466
Corpul de clădire C3 este o construcţie nouă cu două nivele ridicată de fostul I.A.S. Fundeni
în anul 1989 şi a fost denumit „Cantina nouă”. În prezent în această clădire este sediul firmei SC
Bis-Nis Trading SRL. Tot în acest spaţiu funcţionează Fabrică de ceai cu 25 muncitori a firme.
Fig. 10. Faţada de sud a corpului de clădire C3.
Cum a fost privatizat monumentul istoric Casele boierilor Dudescu Cod LMI 2015:
CL-II-m-A-14688.02.?
Curţile boierilor Dudescu, proprietatea S.C. AGROINDUSTRIALA FUNDENI S.A se
privatizează în anul 2002. La acea dată Curţile boierilor Dudescu figurau în Lista Monumentelor
Istorice din anul 1992, Cod 12-B-098, localizate în comuna Fundeni, cartierul Frunzăneşti, cu
denumirea „Casele şi pivniţele boierilor DUDEŞTI”.
În anul 2002, conform Legilor 137 din 28 martie 20002 şi 254 din 29 aprilie 2002 privind
unele măsuri pentru accelerarea privatizării S.C. AGROINDUSTRIALA FUNDENI S.A. se
privatizează, inclusiv sediul administrativ, care era format din Curţile boierilor Dudescu, monument
de arhitectura protejat de prevederile Legii 422 din 18 iulie 2001. În dorinţa fierbinte de a privatiza
proprietăţile statului cu orice preţ, chiar şi pe un euro sau prin lichidare sau transfer gratuit,
funcţionării fostului Minister al Privatizării şi Fondului Proprietăţii de Stat nu numai că nu au luat în
consideraţie prevederile Legii 422/2001, dar au şi falsificat documente ca să poată duce la
îndeplinire privatizarea unui monument istoric de importanţă naţională. Conform prevederilor
articolului 4, aliniatul 2 din Legea 422/2001, care era în vigoare la acea dată, monumentele istorice
proprietate publică a statului sunt inalienabile, imprescriptibile şi insesizabile. Deci Curţile cu
casele boierilor Dudescu, care au intrat în proprietatea statului din anul 1924, nu puteau fi
înstrăinate în nici un chip. Funcţionarii Ministerului Privatizării şi ai Fondului Proprietăţii de Stat au
ignorant însă în documentele care le-au întocmit că o parte din clădirile din curtea I.A.S-ului
devenită S.C. AGROINDUSTRIALA FUNDENI S.R.L sunt monumente istorice şi au privatizat
toată curtea, cu toate că şi ea făcea parte din monumentul istoric. Subliniem că în actul privatizării
nu figura clădirea C2 (cantina veche), care după cum afirmau arhitecţii I. Dumitrescu şi R. Creţeanu
în anul 1973 „după aparenţă, era casa de reşedinţă” a boierilor Dudescu.
S.C. AGROINDUSTRIALA FUNDENI SRL, beneficiara privatizării din anul 2002, în anul
2004 a intrat în faliment, iar corpurile de clădire C1, C8 şi C3 (blocul cantina nouă) sunt vândute la
licitaţie publică, pe data de 01.07. 004 firmei S.C. CIPROD PHARMACEUTIC S.R.L. Acum
curtea monumentului istoric se împarte în două, iar S.C. AGROINDUSTRIALA FUNDENI S.R.L.
rămâne în continire cu o parte din teren şi corpurile de clădiri C2 (clădire transmisă fără acte) şi C4
(sediul administrativ).
467
Această posesiune este consfinţită pe data de 27.11.2008 când S.C. AGROINDUSTRIALA

FUNDENI S.R.L. devine proprietarul imobilului cu nr. cadastral 20840 conform cerficatului emis
de Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale.
Pe data de 21.01.2013 proprietăţile firmelor S.C. CIPROD PHARMACEUTIC S.R.L (C1,
C8 și C3) și S.C. AGROINDUSTRIALA FUNDENI S.R.L (terenul şi C4, sediul administrativ)
intră în posesia firmei S.C AMADEUS BUSINES S.R.L, iar corpul de clădire C2 (clădire
monument istoric) intră în componenţa aceleiaşi proprietăţi, dar fără acte.
Pe data de 01.10.2015 firma S.C. AMADEUS BUSINES S.R.L. vinde curţile boierilor
Dudescu firmei S.C. SABINA PROPERTIUS S.R.L. Această firmă pe data de 04.02.2016 vinde la
rândul ei monumentul firmei BIS-NIS TRADING S.R.L, cu actul de vânzare-cumpărare nr. 434 din
4 februarie 2016, care îl stăpâneşte şi în prezent. De subliniat că de fiecare dată când curţile
boierilor Dudescu au trecut din mână în mână de la un proprietar la altul, în niciun act de vânzare-
cumpărare nu se spcifică că proprietatea este monument istoric şi nu s-a respectat niciodată
exercitarea dreptului de preminţiune al statului român şi astfel toate actele de vânzare cumpărare
sunt lovite de nulitate absolută17.
Faptul că în incinta proprietăţii stăpânită în prezent de firma BIS-NIS TRADING S.R.L. se
află monumentul istoric Casele boierilor Dudescu, cod LMI 2015, a ieşit în evidenţă în momentul
când firma menţionată, având nevoie de spaţii de depozitare, a întocmit un proiect de remodelare a
corpurilor de clădire C3 (cantina nouă) şi C4 (sediul administrativ). În Certificatul de Urbanism nr.
34 din 2.07.2019 emis de Primăria comunei Fundeni, contrasemnat de arhitectul Dragnea Marian se
menţionează că imobilul, cu suprafaţa de 15.411 „nu este înscris în listele monumentelor istorice
sau ale naturii, dar este în zona de protecţie a acestora”. Arhitectul menţionat nu ne spune însă care
sunt aceste monumente. El considera probabil că află în zona de protecţie a bisericii Sf. Andrei,
fostă biserică de curte a boierilor Dudescu, şi care face parte din Complexul arhitectonic Cod LMI:
CL-II-m-A-14688.
Pentru că se considera că se află numai în zona de protecţie a unui monument, şi nu pe
monumentul istoric „Casele boierilor Dudescu”, pentru remodelarea clădirilor enunţate firma S.C.
Bis-Nis Trading S.R.L. a trebuit să ceară aprobarea Comisiei Zonale nr. 4 a Monumentelor Istorice
de la Constanţa. Proiectul de remodelare a clădirilor menţionate întocmit de firmă de arhitectura au
fost însoţite de un Raport de expertiză tehnică şi un Studiu istoric de fundamentare. Când a fost
vorba de Corpul de clădire C2 (cantina veche) în Raportul de expertiză tehnică se menţionează că
nu face parte obiectele de expertiză, iar referitor la clădirea C4 (sedul administrativ) menţionează că
construcţia a fost realizată în perioada intrebelică, iar în anul 1965 asupra acesteia s-a intervenit prin
lucrări de construcţii în vederea reabilitării. În realitate, aşa cum menţionează arhitecţii Dumitru şi
Creţeanu în anul 1965 clădirea a fost remodelată de fostul I.A.S „potrivit condiţiilor prezente de
exploatare”. În studiul istoric însă, printr-o analiză atentă a structurii zidurilor, dar şi datorită
studiului făcut în anul 1973 de arhitecţii amintiţi mai sus, s-a precizat fără dubii că C2 este una din
Casele boierilor Dudescu, iar C4 (sediul administrativ), în care accesul a fost pentru studiu a fost
obstrucţionat de proprietar, a făcut şi ea parte din Curţile boierilor Dudescu, iar întreaga proprietate
a firmei în suprafaţă de 15.411 mp este monument istoric, pentru că a făcut parte din Curţile
boierilor Dudescu..
Decizia Comisiei Zonale a Monumentelor Istorice de la Constanţa a fost că a aprobat
intervenţia pe terenul monumentului istoric, Cod CL-II-m-A-14688.02 - Casele boierilor Dudescu,
cu condiţia includerii unui proiect de intervenţii pentru protejarea corpului de clădire C2,
menţionând în acelaşi timp că documentaţia este de competenţa Comisiei Naţionale a
Monumentelor Istorice.
Din cele de mai sus deducem că onorata Comsie Zonală nr. 4 Constanţa nu a reţinut decât
faptul că C2 este ameniţată cu ruinarea şi a cerut elaborarea unui proiect de conservare-restaurare.
17
Legea 422/2001, art. 4, alin. 4.
468
Din documentaţia prezentată nu a reuşit însă să vadă că acest important monument istoric a fost
privatizat în mod fraudulos. În închiere ne punem o întrebare retorică: va îndrăzni oare cineva să
cerceteze modul cum s-a făcut privatizarea acestui monument istoric, iar dacă va constata neregulile
menţionate va putea oare să anuleze această privatizare oneroasă, pe baza cărei legi?
În privinţa proiectului de conservare-restaurare solicitat de Comisia Zonală a Monumentelor
Istorice, avem îndoieli că va fi pus vreodată în practică, dar dacă nu se iau măsuri grabnice, clădirea
C2 (cantina veche) din Curtea boierilor Dudescu de la Fundeni, Cartierul Frunzăneşti, judeţul
Călăraşi, va deveni în curând o ruină, la fel ca multe alte monumente istorice din România.
BIBLIOGRAFIE SELECTIVĂ
Alessandrescu, G. 1892. Dicţíonar Geografic al judeţului Ilfov. București: Stabilimentul

Grafic J. V. Socecu.
Amira. 1924. Procesul Amira. Testament evacuat la Moscova şi reconstituirea lui. Buletinul
Marilor Procese, anul I, nr. 3, martie, pp. 5-188.
Balş, Ș. 1954. Vechi locuinţe boiereşti. Studii şi Cercetări de Istoria Artei, nr. 3-4.
Biblioteca Naţională, Fondul documentar Saint Georges, N.D Amira.
Brătulescu, V., Ilie, R. 1935. Mănăstiri şi biserici din jueţul lfov, Bucureşti.
Călători, 1997. Călători străini despre ţările române, vol. IX, Bucureşti: Academiei
Române.
Constantinescu, I. 1978. Populația județului Ilfov după catagrafia din decembrie 1919-
ianuarie 1920. Ilfov-File de istorie, București.
Donat, I., Pătroiu, I., Ciobotea, D. 1999. Catagrafia Obştească a Ţării Româneşti din 1831.
Craiova: Helios.
Dumitrescu, I., Crețeanu, R. 1973. Trei conace din prima jumătate a veacului al XVIII-lea
aflate în judeţul Ilfov. Buletinul Monumentelor Istorice 4, pp. 3-26.
Ghica, I. 1879. Convorbiri economice. București: Socec.
Ghica, I. 1967. Opere. I. București: pentru Literatură.
Ghica, I. 2014. Scrisori către Vasile Alexandri. București: Humanitas.
Iorga, N. 1906. Scrisori de boieri şi negustori olteni şi munteni către Casa de negoţ sibiană
Hagi Pop, publicate cu note de genealogie asupra mai multor familii. București: Socec.
Lecca, O. G. 1999. Familiile boiereşti române: istoric şi genealogie. Bucureşti: Minerva.
Lista monumentelor istorice din judeţul Călăraşi, https//wikepedia.org/wk.
Mucenic, C. 1992. Legislaţia privind monumentele istorice din România 1892-1992. Revista
Monumentelor Istorice 2, pp. 14-20.
Neofit, 1875-1876. Notele călătoriei ce am făcut prin eparhia noastră în zilele prea
înălţatului şi de Dumnezeu iubitorul domn Ioan Comtantin Nicolae Voevod (1746). Biserica
Ortodoxa Română II, pp. 318-326.
Popescu, M. N. 1914. Catagrafia Eparhiei Ungrovlahia în anul 1810. Bucureşti: Tipografia
Cărţilor Bisericeşti.
469
RADU TABĂRĂ, CERCETAȘII ȘI STRAJA ȚĂRII ÎN INSIGNE

(BADGES OF THE ROMANIAN SCOUTS),
CLUJ NAPOCA: GRINTA, 2020, 248 P.
Radu Gabriel Dumitrescu∗
Organizațiile de tineret din România interbelică au avut o amploare deosebită și importanță

majoră în viața tineretului din perioada respectivă, iar din anul 1935 apartenența la ele a celor cu
vârste între 7 și 18 ani devenind chiar obligatorie. Desigur, aceasta nu a fost o caracteristică specific
românească, ci o integrare și aliniere la un curent care domina Europa, de a forma tinerii prin
includerea lor în organizații de masă controlate de stat într-o manieră directă, sau mai discretă.
Dintre organizațiile de tineret străine enumerăm Ballila din Italia, Sokolii din Cehoslovacia și
renumita Hitlerjugend din Germania.
În pofida importanței lor, organizațiilor de tineret românești li s-a acordat puțină importanță
din punct de vedere al cercetării istorice sub toate aspectele. Acest vid este umplut parțial de
lucrarea Cercetașii și Straja Țării în insigne, care, pornind de la insignele și decorațiile emise de
aceste organizații, oferă numeroase informații despre organizarea lor, activitățile desfășurate, viața
în organizație și multe altele.
Lucrarea tratează principalele organizații de tineret din România interbelică: Asociația
„Cercetașii României”, Asociația „Cercetașele României” și „Straja Țării”. Pentru a evita confuziile
a fost inclusă și Asociația „Cercetașilor români din Războiul 1916-1919”, care nu era o asociație de
tineret, ci alcătuită din persoane care participaseră la Primul Război Mondial în calitate de cercetași.
Cartea este structurată pe cinci capitole, primele patru dedicate fiecărei organizații
menționate mai sus, ultimul capitol tratând problematica falsurilor din acest domeniu.
Capitolele încep cu un studiu introductiv în care sunt oferite informații despre evoluția,
obiectivele, personalul de conducere și membrii, uniformele și însemnele, contextul istoric al
înființării și desființării fiecărei organizații. Aceste aspecte sunt prezentate într-o manieră sintetică
și clară, ce oferă cititorilor noțiunile necesare pentru a putea integra organizațiile în contextul lor
istoric și pentru a înțelege rolul insignelor pe care le-au folosit.
Partea introductivă este urmată de prezentarea insignelor clasificate după cum urmează:
insignele de apartenență (unde au existat mai multe de-a lungul timpului, acestea sunt prezentate
cronologic); cele care indicau deținerea unei funcții sau care erau parte a uniformei (ex. comandant,
instructor, cercetaș senior etc.), urmate de cele acordate ca recompensă, în ordinea importanței lor.
La final se regăsesc insignele care atestau participarea la diverse evenimente sau cele al căror rol nu
a putut fi încă decriptat.
Insignele sunt prezentate într-un material fotografic bogat, care reflectă atât tipurile,
variantele cât și diversele detalii de producție și marcaje și sunt însoțite de o casetă tehnică ușor de
urmărit, care oferă detalii legate de dimensiuni, material și intervalul în care s-au aflat în uz. De
asemenea, prezentarea fiecărei insigne la începutul subcapitolului care îi este dedicat, facilitează
mult urmărirea datelor și corelarea textului cu ilustrația de la final. Insignele beneficiază și de o
descriere în care sunt explicate elementele grafice și simbolistica din compoziția lor. De asemenea,
sunt prezentate și criteriile de acordare. Acestea din urmă sunt abordate pe larg, cu numeroase
detalii despre contextul apariției unei anumite insigne, nu doar criteriile în sine care trebuiau
îndeplinite pentru a o purta (ex. în cazul insignelor purtate de comandanți este prezentat modul în
care aceștia erau recrutați, pregătiți și cum avansau ulterior; în cazul cercetașilor marinași și ai celor
seniori sunt oferite detalii despre aceste categorii distincte de cercetași; în cazul Serviciului de
∗
Doctor, Muzeul Olteniei Craiova, e-mail: rgdumitrescu@mail.com.
470
control și supraveghere al cercetașilor sunt detaliate și atribuțiile și organizarea acestei structuri

etc.).
Ultimul capitol abordează problematica falsurilor, care au început să își facă simțită prezența
și în acest domeniu. Sunt oferite atât exemple concrete de falsuri însoțite de comparații detaliate cu
originalele, cât și principii generale care pot ajuta la identificarea falsurilor.
Cartea are la bază o cercetare îndelungată și minuțioasă, motiv pentru care constituie și o
sursă bună de bibliografie pentru cei care doresc să aprofundeze teme legate de organizațiile de
tineret românești din perioada interbelică. Cercetarea în detaliu a temei se reflectă și în faptul că în
anexele lucrării sunt prezentate liste cu persoanele care au primit principalele distincții ale
cercetașilor și Străjii Țării: „Virtutea cercetășească”; „Ordinul Straja Țării” și „Meritul străjeresc”.
Suntem convinși că acest volum este o apariție editorială binevenită prin noutatea temei în
care aduce clarificări importante, ajută la înlăturarea unor confuzii și prezintă numeroase informații
inedite.
Prin modul în care este structurată, cartea oferă un grad ridicat de flexibilitate din punct de
vedere al modului în care poate să fie utilizată: catalog structurat pentru colecționari sau cei care
doresc să identifice rapid o anumită insignă; sursă de informații pentru aprofundarea subiectului sau
o lectură utilă pentru iubitorii de istorie, care vor să știe mai multe despre organizațiile de tineret
românești din perioada interbelică, cărora până în prezent li s-a acordat o importanță marginală.
Cartea este bilingvă, română și engleză, însă textul în limba engleză este separat complet de
cel în română, astfel încât este ușor de urmărit de cei interesați și nu îi incomodează pe cititorii
români. Cartea este format B5, are 248 de pagini, este tipărită pe hârtie dublu cretată și toate
imaginile sunt color. Mai considerăm util să menționăm că tratează un număr de 43 de insigne
distincte, prezentate în 60 de variante.
471
ȘTEFAN DINA, RADU TABĂRĂ, UN DECENIU DE ACTIVITATE NUMISMATICĂ.

CLUBUL NUMISMATIC „MIHAI EMINESCU”
DIN CADRUL CERCULUI MILITAR NAȚIONAL (2009 – 2019),
BUCUREȘTI, 2019, 118 P.
Valentina Popescu*
Clubul Numismatic „Mihai Eminescu” a fost înființat la 31 ianuarie 2009, fiind primul club
de numismatică eminesciană al Armatei Române. El este continuatorul Cercului Numismatic care a
funcționat în cadrul Cercului Militar Național din 1976 până la începutul anilor ′90 și care a avut
printre membri nume celebre precum Nichita Stănescu și Gheorghe Tomozei, directori de
întreprinderi și oameni de știință. De asemenea, la Cercul Militar a avut loc prima expoziție de
insigne din România la 24 martie 1968 în organizarea col. Ioan Dogaru, inițiatorul colecțiilor de
insigne ca ramură distinctă din țara noastră. Mulți se întreabă de ce s-a optat pentru această
tematică. În primul rând, pentru că moștenirea culturală lăsată de Eminescu este atât de complexă și
de variată, atât de ancorată în tradiție și în același timp atât de inovatoare, încât, oricât ar fi de
numeroase manifestările dedicate personalității și operei sale, ele reușesc mereu să aducă în lumină
noi puncte de vedere. Eminescu reprezintă cel mai de seamă simbol al spiritualității românești și
este personalitatea care domină artele vizuale, inclusiv din perspectivă numismatică.
Au fost emise monede și bancnote cu efigia sa atât în țară, cât și în străinătate: URSS și
Republica Moldova, iar de-a lungul timpului au fost realizate sute de medalii și insigne cu efigia
poetului. Artiștii plastici s-au întrecut în realizarea de piese numismatice, o parte dintre ei
numărându-se printre membrii Clubului: Gheorghe Adoc, Maximilian Fetița, Nicolae Pascu-Goia,
Teodor Zamfirescu, Constantin Dumitrescu. Acesta din urmă, cu o activitate îndelungată în cadrul
atelierului de creație de la Monetăria Statului (peste 30 de ani), a creat cele mai multe piese legate
de Eminescu și de Cercul Militar Național.
Prin regulamentul de funcționare, scopul asumat al Clubului este „de a populariza
medalistica eminesciană și documentele adiacente” prin expoziții sau alte mijloace. Ulterior, pe
fondul dezvoltării și diversificării activității derulate a fost asumat un nou obiectiv, acela de a
transmite tinerei generații pasiunea pentru istorie și de a stârni curiozitatea pentru piesele
numismatice. În acest registru se înscrie, de exemplu, seria de simpozioane științifice organizate de
Colegiul de Aeronautică „Henri Coandă” la care Clubul a contribuit prin popularizarea pieselor
numismatice sau inițierea premiului „Floarea de colț” în 2017, care este acordat tinerilor participanți
la eveniment sau implicați în activități numismatice.
Activitatea Clubului se transpune în organizarea anuală a numeroase expoziții numismatice
cu tematică diversă (fiecare expoziție are o temă distinctă, dedicată unor evenimente istorice sau
eminesciană: ex. „Orașe prin care a călătorit Eminescu”; „Domnitori români în poezia
eminesciană”; „Eminescu și Ștefan cel Mare în arta medalistică”; „Personalități literare în arta
medalistică”; „Ziua culturii naționale în efigii pe medalii” etc.). De asemenea, au fost organizate
întâlniri și sesiuni de comunicări; excursii și activități de promovare a culturii în școli și licee.
Pentru fiecare acțiune organizată Clubul a emis insigne, medalii și plachete, care au
„imortalizat în metal” evenimentele respective. În marea majoritate a cazurilor au fost emise mai
multe piese pentru un singur eveniment, inclusiv din metale prețioase.
Toate aceste insigne, medalii și plachete realizate sub egida Clubului sunt reunite și
prezentate în paginile acestei cărți. Ele sunt ordonate cronologic, în ordinea emiterii lor și grupate
pe evenimentele cărora le sunt dedicate. Fiecare eveniment constituie un subcapitol, în interiorul
*
Muzeograf, Muzeul Olteniei Craiova, e-mail: pop_valandre@yahoo.com.
472
POPESCU Valentina
căruia sunt prezentate toate piesele conexe, însoțite de o casetă tehnică detaliată în care sunt oferite
informații despre: dimensiune; materialul din care sunt confecționate; tirajul; atelierul producător și
gravorul. De asemenea, fiecare piesă beneficiază de o descriere și detalii referitoare la evenimentul
care a stat la baza emiterii lor.
Din punct de vedere structural, lucrarea este împărțită în două părți. Prima este dedicată
insignelor, medaliilor și plachetelor emise în contextul organizării unor evenimente, cea de-a doua
premiilor acordate de Club anual sau punctual. Aceste premii au rolul de a recompensa activitatea
meritorie a unor persoane în colecționarea, conservarea și promovarea numismaticii cu tematică
eminesciană, precum și de a încuraja implicarea tinerilor în domeniul numismaticii.
În cele 118 pagini sunt prezentate 57 de insigne, 31 de medalii, 10 plachete și 4 medalioane
emise de Club în intervalul 2009-2019.
În virtutea celor prezentate, considerăm că lucrarea este o lectură utilă pentru toți
numismații în general și mai ales pentru cei interesați de numismatica cu tematică eminesciană ca
domeniu distinct.
473
MIRCEA GEORGESCU, MIHAI MURĂREȚU, LUCIAN PURCARU, CRAIOVA DE IERI

1927-1947, CLUJ NAPOCA: ARGONAUT, 2020, 240 P.
Cristian-Iulian Ceacîru∗
Oraș atestat documentar din anul 1475, Craiova a ocupat tot timpul un loc important în
istoria românilor. O dezvoltare urbanistică a orașului a început odată cu debutul secolului XX,
continuând și în perioada interbelică. Din păcate efectele timpului s-au resimțit și asupra clădirilor,
multe dintre ele au dispărut, în urma demolărilor sau a cataclismelor naturale. Pe de altă parte, din
memoria colectivă a locuitorilor au dispărut o serie de amintiri legate de forfotul citadin, meserii
care azi nu se mai practică, evenimente care au marcat orașul etc.
Luptând împotriva căderii în abisul uitării, un trio de pasionați de istorie, Mircea Georgescu,
Mihai Murărețu, Lucian Purcaru au cercetat cu acribie fondurile arhivistice, colecțiile muzeelor și
pe cele particulare în vederea restaurării unei perioade din istoria urbei. Eforturile lor intense s-au
materializat în lucrarea „Craiova de ieri 1927-1947” un adevărat document de istorie locală. Cartea
începe cu un riguros studiu introductiv (pp. 9-22), urmat de prefața autorilor (p. 23), o foarte
binevenită cronică a evenimentelor semnificative petrecute la Craiova în anii 1927-1947 (pp. 25-
35), albumul fotografic propriu-zis intitulat „Circumscripția I. District I” (pp. 38-237). În final sunt
menționate creditele fotografice, indicele de fotografii și ateliere fotografice precum și o
bibliografie selectivă.
Albumul fotografic dispune de câteva atuuri incontestabile față de alte lucrări similare ca
tematică. Cartea este bilingvă, în limbile română și engleză. Astfel, lucrarea devine un foarte bun
document de promovare turistică a Craiovei, de punere în valoare a bogăției sale arhitecturale.
Autorii au avut o idee foarte interesantă, alegând să poziționeze în album fotografiile într-o ordine
aleatorie. Astfel, persoana care răsfoiește cartea, nu știe ce surpriză vizuală îl așteaptă în paginile
următoare. Existența si a unor fotografii aeriene ale orașului, într-un timp în care această practică
nu era tocmai uzuală, este iarăși un element inedit.
Fotografiile surprind nu numai clădiri simbol ale orașului ci și crâmpeie din zgomotul
străzilor, din ritmul cotidian al locuitorilor. Sunt surprinși reprezentați ai tuturor straturilor sociale,
de la cei mai simpli până la protipendada craioveană a anilor 1927-1947. Sunt surprinse momente
care au marcat evoluția orașului precum incendiul care a distrus imobilul Teatrului Național (1927)
sau modul în care a fost percepută, de către locuitori, cea de-a doua conflagrație mondială. Se pot
vedea aspecte legate de cele mai diverse ocupații unele din acestea azi dispărute.
În fotografii sunt redate aspecte din toate etapele vieții craiovenilor din perioada interbelică
și a celui de-al doilea război mondial. O mămică pe Calea Unirii plimbându-și fericită bebelușul, un
grup de elevi care par încrezători în forțele lor și alte imagini asemănătoare induc celui care le vede
o stare de nostalgie, de confort lăuntric. Există și fotografii realizate într-o notă mai seacă, oficială.
Este mai ales cazul imaginilor din perioada celui de al doilea război mondial. Astfel, se pot vedea
parade militare, defilări ale populației civile, soldați care depun jurământul, ceremonii de decorare a
militarilor etc. Practic, privitorul poate intra cu ușurință în atmosfera acelor vremuri, poate trăi
aievea alături de persoanele imortalizate.
De remarcat, în cazul lucrării mai sus menționate este și calitatea deosebită a tipăririi, a
fotografiilor, în care se pot distinge ușor chiar și elemente de detaliu. Acest fapt se îmbină armonios
cu informația istorică, ceea ce dă o valoare deosebită lucrării. În concluzie, volumul este mai mult
decât recomandabil tuturor craiovenilor și tuturor celor care sunt pasionați de istorie, de imagini din
vremuri apuse.
∗
Doctorand, Muzeul Olteniei Craiova, e-mail: iulianc01@gmail.com.
474

Oltenia Studii Si Comunicari Arheologie

Încărcat de

Informații document

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Oltenia Studii Si Comunicari Arheologie

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

OLTENIA

Vol. XXVII / 2020

MUZEUL OLTENIEI CRAIOVA

Ilustrația de pe copertă: Clădirea Secției de Istorie – Arheologie a Muzeului Olteniei Craiova

COMITETUL ȘTIINȚIFIC / SCIENTIFIC COMMITTEE

Sorin Liviu Damean

Viorel Emanuel Petac

Vlad Vintilă Zirra

Redactor Șef / Editor in Chief: Colegiul de Redacție / Editorial Staff:

Responsabilitatea conținutului științific al lucrărilor aparține în întregime autorilor. Autorii trebuie să

DANA Dan – Notiţă complementară despre descoperirea diplomei de la Grojdibodu.

DUMITRESCU Radu Gabriel, MUNTEANU Claudiu – Seria medalistică „Les

NEDELCU Silviu-Constantin – Dosarul unei controverse: posibila identitate a Sfântului

IANCU Dorin Demostene – Contribuția comunității evreiești din Craiova la editarea

DUMITRESCU Radu Gabriel – Radu Tabără, Cercetașii și Straja Țării în insigne

NOI INFORMAȚII DESPRE SITURILE ENEOLITICE DIN CÂMPIA BĂILEȘTIULUI ȘI

Cătălin Nicolae Pătroi∗

Cercetări semnificative în stațiuni arheologice atribuite perioadei eneolitice din Oltenia nu s-

Consultând planurile directoare de tragere ale armatei7 se poate observa că Dealul

Urzicuța și „Cetățuia” de la Portărești pe imaginile satelitare au dus la identificarea unei a treia

Fortificațiile de la Bârca – „Măgura Strigoiului” și Cioroiași – „La Braniște” (pentru cercul

Un exemplu interesant, apropiat de spațiul geografic și cultural carpato-balcanic, este

Catalogul structurilor circulare din zona studiată

Bârca, U.A.T. Bârca, jud. Dolj.

Dobridor, U.A.T. Moțăței, jud. Dolj.

ACMI Anuarul Comisiunii Monumentelor Istorice, București.

J. Archaeol. Res. Journal of Archaeological Research, publicat de Springer.

Crăciunescu, G. 2017. Așezarea culturii Coțofeni de la Rogova, județul Mehedinți. Oltenia

Pătroi, C. N. 2019. Neo-eneoliticul în Oltenia. Hărțile arheologice [online], disponibil la

DESPRE PERIODIZAREA CULTURII VĂDASTRA. CONSIDERAŢII (I)

Cuvinte-cheie: Stratigrafie, periodizare, faze, ceramică, Vădastra.

Keywords: Stratigraphy, periodization, phases, pottery, Vădastra.

* Doctor, Muzeul Romanaţiului Caracal, e-mail: sabinpopovici@yahoo.com.

AMRC. Raport asupra săpăturilor arheologice de la Fărcașele, Hotărani, Reșca, Potopini.

Mateescu, C. 1955. Săpături de salvare și cercetări arheologice la Vădastra și în împrejurimi.

AMRC - Arhiva Muzeului Raional Caracal, Muzeul Romanațiului, Caracal.

CERCETĂRI ARHEOLOGICE DE SUPRAFAŢĂ ÎN ZONA CARACAL (I)

Iulia Răbîncă*, Sabin Popovici**

Cuvinte-cheie: Caracal, ceramică, cercetare, locuire, evaluare de teren.

Key-words: Caracal, pottery, research, dwelling, field evaluation.

* Muzeograf, Muzeul județean „Teohari Antonescu” Giurgiu, e-mail: arheoarheo@gmail.com.

Cezieni, comuna Cezieni (jud. Olt)

Frăsinetul de Pădure, comuna Dobrosloveni (jud. Olt)

AMRC. Raport asupra săpăturilor arheologice de la Fărcașele, Hotărani, Reșca, Potopini.

AMRC - Arhiva Muzeului Raional Caracal, Muzeul Romanațiului, Caracal.

O UNEALTĂ DE FĂURAR DIN EPOCA DACICĂ

Obiectul la care ne referim a fost descoperit întâmplător în împrejurimile orașului Caracal,

Berciu, D. 1939. Arheologia preistorică a Olteniei. Craiova: Ramuri.

MCA - Materiale și cercetări arheologice, București.

* Prof. dr., Academia Română, e-mail: ccpetolescu@yahoo.fr

Aricescu, A. 1977. Armata în Dobrogea romană. Bucureşti.

Devijver, H. 1976. Prosopographia militiarum equestrium quae fuerunt ab Augusto ad

AE L’Année épigraphique, Paris

Fig. 1. Ştampilele cohortei Ubiorum de la Capidava (1) şi Strejeştii de Jos (2).

CERCEI ROMANI DE AUR CU DISC SEMISFERIC. PIESE DIN COLECȚIA MUZEULUI

Cuvinte cheie: Imperiul Roman, aur, cercei cu disc semisferic.

Key-words: Roman Empire, gold, earrings with hemispherical disc.

importante sunt tipologiile publicate de Ljudmila Ruseva-Slokoska2 și Ivana Popović3. Acestea se

1. Cercel, inv. 11410 (Pl. I / 1)

Romula (Reșca, jud. Olt)

2. Cercel, inv. 11411 (Pl. I / 2)

Romula (Reșca. Jud. Olt)

3. Cercel, inv. 8980 (Pl. I / 3)

Histria (Istria, jud. Constanța) secolele II-III p. Chr.