www.cimec.

ro
 IALOMIŢA
studii şi cercetări de arheologie,
istorie, etnografie şi muzeologie
IV

www.cimec.ro
Coperta I,IV: APLICE din aur (sec. XI-XII) descoperite
în turnului de la Adâncata Uud. Ialomiţa)

© MUZEUL JUDEŢEAN IALOMIŢ A

Directori de Ediţie: FLORIN VLAD, ELENA RENŢA

Orice corespondenţă se va adresa:

Toute corespondence sera envoyee a1' adresse:
Please send amy mocil to the following address:
MUZEUL JUDEŢEAN IALOMIŢ A
Str. Matei Basarab, nr. 30
Slobozia, Jud. Ialomiţa
Tel./Fax 0243 230054; E-mail: office@mjialomita.ro
www.mjialomita.ro

www.cimec.ro
MUZEUL JUDEŢEAN IALOMIŢ A

IALOMITA
'
studii şi cercetări de arheologie,
istorie, etnografie şi muzeologie

IV

{D,
~
Editura "STAR TIPP"
Slobozia, 2003 - 2004

www.cimec.ro
Referenţi ştiinţifici:
Dr. Anca Păunescu
Dr. Ernest Oberrlănder- Târnoveanu
Dr. Virgil Ştefan Niţulescu
Dragomir Nicolae Popovici

Consultant editorial:
EUGEN CRISTEA
EDITURA "STAR TIPP" SLOBOZIA

Volum tipărit cu sprijinul

CONSILIULUI JUDEŢEAN IALOMIŢ A

www.cimec.ro
 In memoriam
ALEXANDRU VLĂDĂREANU

www.cimec.ro
 ÎN LOC DE PREFAŢĂ

Volumul de faţă continuă seria /alomiţa - Studii

şi Comunicări de Muzeologie, Arheologie-Istorie şi
Etnografie inaugurată în 1977.
Specialiştii muzeului şi colaboratorii lor îşi aduc
onest contribuţia la studierea diferitelor aspecte de
cultură şi civilizaţie ale zonei, integrate patrimoniului
naţional.
Rezultatele cercetărilor ştiinţifice efectuate de-a
lungul timpului în judeţul Ialomiţa se regăsesc astăzi
în expoziţia de bază a Muzeului Judeţean Ialomiţa,
intitulată Evoluţia comunităţilor umane în bazinul
lalomiţei. Omul şi râul, reorganizată şi deschisă
publicului la 1 decembrie 2003.
Aceste eforturi desfăşurate de colectivul
instituţiei noastre, împreună cu prietenii muzeului,

conturează o carte de vizită a spaţiului ialomiţean.

Florin Vlad

www.cimec.ro
 CUPRINS
În loc de prefaţă 1 6

1. ARHEOLOGIE

Marin Cârciumaru, Ovidiu Cârstina, Mircea Anghelinu, Marian Cosac, Monica

Mărgărit, Loredana Niţă, Mariana Pleşa, Şantierul arheologic Lnpoş-Poiana Roman 1 9

Mircea Anghelinu, Implicaţiile teoretice ale unei noi metode de săpătură în sirurile
preistorice 133

Valentin Pamic, Andreea Păun, Despre un atelier de prelucrare a osului şi cornului

din aşezarea eneolitică de la Măriuţa, jud. Călăraşi 153

Gabriel Mihăiescu, Ana Ilie, Tell-ul gumelniţean de la Geangoeşti (corn.

Dragomireşti, jud. Dâmboviţa) 1 71

Andreea Păun, Cultura Gumelniţa în Muntenia. Stadiul actual al cercetărilor pe

teritoriul judeţului Dâmboviţa 1 81

Gavrilă Simion, Elena Renţa, Virgil Ştefan Niţulescu, Turnului de la Adâncata-jud.

lalomiţa 1 95 ·

Cristian Schuster, Zur Ostgrenze der Verbreitungsgebiete der bronzezeitlichen Glina-

und Tei-Kulturen 1 115

Ioan Vasiliu, Date noi privind epoce bronzului în nordul Dobrogei, Mormintele cu
ocru de la Enisala-La Băltiţă 1 123

Elena Renţa, Aşezarea getică de la Bucu-Pochină, judeţullalomiţa (sec. IV-III a.

Chr.). 11 137

Elena Renţa, Aşezarea getică de la Mihail Kogălniceanu-E 15 DN 2A Bucureşti­

Constanţa, km 102, judeţullalomiţa 1185

Florin Vlad, Gheorghe Matei, Contribuţii la repertoriul arheologic al judeţului

lalomiţa ( 1) 1 197

Radu Coman, Noi descoperiri arheologice din secolele III-IV p. Chr. în judeţul
lalomiţa
1221

Gheorghe Matei, Ocupaţiile locuitorilor din Câmpia Munteniei în secolele VIII-XI 1225

Irina Costea-Ene, Un cuţit de plug descoperit la Oraşul de Floci (Piua Petri),

comuna Girgeni, judeţul 1alomiţa 1241

Cristina Paraschiv-Talmaţchi, Noi itemi în problematica abordării "fenomenului"

mărcilor de olar 1247
www.cimec.ro
II. CERCETĂRI PLURIDISCIPLINARE
Adrian Bălăşescu, Fauna neolitică de la Ciulniţa (cultura Boian, Faza Giuleşti) 1257

Valentin Radu, Rolul resurselor acvatice în economia aşezărilor preistorice de la

Ciulniţa şi Borduşani (judeţullalomiţa) 1283

Dragoş Moise, Raport asupra materialului faunistic descoperit în aşezarea medieval-

timpurie de la Vlădeni-Popina Blagodeasca (jud. /alomiţa) 1289

III. NUMISMAT! CĂ
Done Şerbănescu, Tezaurul de tetradrahme thasiene descoperit la Valea Presnei, Jud.
Călăraşi 1297

Gabriel Talmaţchi, Date noi privind descoperirile de denari republicani în Dobrogea 1315
Emest Oberlănder-Tâmoveanu, "Barbaricum Apropiat"-populaţiile din Muntenia şi
Imperiul Bizantin (secolele IV-X)-mărturii a numismaticii 1323

Aurel Vîlcu, Două tezaure monetare din veacul al XVIII-lea descoperite la Roseţi,
jud. Călăraşi şi Stejaru, jud. Ialomiţa 1 369

Aurel Vîlcu, Un fragment de tezaur din secolul al XVIII-lea descoperit în judeţul

lalomiţa1 375
IV. ISTORIE
Emilia Corbu, Habitatul medieval ialomiţean în lumina primelor arestări
documentare (Il). Sate dispărute 1379
Anca Păunescu, Despre familia lui Ianache Lnţcar, judeţ la Oraşul de Floci 1405
Consecinţele expediţiei
Irina Cîrstina, otomane din anul /595 asupra populaţiei
Ţării Româneşti 1413

Nicolae Ţinpan, Personalităţi ialomiţene: Lnzăr Belcin 1419

Veronica Berghea, Refugiaţii polonezi în Ialomiţa 1429
Florin Georgescu, Aspecte privind epurările politice desfăşurate în administraţia
locală a judeţului Ialomiţa între 1945-19481437

Emilia Vlad, Pregătirea politică a electoratului ialomiţean în perioada interbelică 1447

Anghel Gabriel, Instaurarea comunismului în România. Percepţii ale Serviciului

Special de Informaţii 1453
Nadia Manea, Istoriografia contemporană între "post", "isme" şi alte paradigme 1459
V. ETNOGRAFIE
Răzvan Ciucă, Covoare ţărăneşti din Câmpia Bărăganului- motive şi simboluri 1489
Fănica Gherghe, Textile, port şi recuzită de obiceiuri în colecţia Muzeului Naţional
al Agriculturii 1495
VI. MUZEOLOGIE
Virgil Ştefan Niţulescu, Un muzeu regional la Slobozia 1505
ABREVIERI 1511
www.cimec.ro
Marin CÂRCIUMARU, Ovidiu CÎRSTINA,
Mircea ANGHELINU, Marian COSAC,
Monica MĂRGĂRIT, Loredana NIŢĂ, Mariana PLEŞA

Şantierul arheologic Lapoş : Poiana Roman

Resume

La commune Lapos est amplasee a 1'extremite est-centrale du

departement Prahova aux environs de la petit viile Mizil.
La Poiana Roman se trouve a un km du sud de la commune Lapos, sur la
terrasse superieure a gauche du ruisseau Niscov.
Les recherches scientifiques realisees par Florea Mogosanu entre les
anees 1959-1966, pendant cinq campagnes de fouilles, etabli l'existance de
riches niveaux culturels, sans faire de justes encadrements et d'autant moins
invariables.
La reprise des recherches scientifiques en 1993 a suivi surtout 1'obtention
de nouvelles donnees sur la stratigraphie du site; la decouverte de nombreux
temognages necessaires aux analyses pluridisciplinaire: chimiques, de la
granulometree et sedimentologiques, paleontologiques, de radiocarbon, pour
l'integration geochronologique plus precise du site; la precizion des
caracteristiques technologiques des ansambles litiques par leur decouverte
sur la suiface, 1'engistrement exhaustif, in situ, en vue de la realisation des
remontages: la decouverte des sources de matiere premiere, objectif ignore
par les recherches anterieures et surtout la realisation des fouilles et sondages
des zones limitrophes.
Apres dix ans de recherches archeologiques, on a pu tirer la conclusion
par les ateliers pas mis en desordre, disposes au fondement du 1'habitation,
que le paleolitique de Lapos est contemporain a une etape assez retardee de
l'epoque tardiglaciale en etant a peu pre contemporain a celle d'Erbiceni A
(Bol/ing), ce qui suppose conformement aux datations C14 existantes en
Roumanie, une âge etendue entre 12 400 et 12000 B.P.
www.cimec.ro
10 M. Cârciumaru, O. Cîrstina, M. Anghelinu, M. Cosac, M. Mărgărit, L. Ni(ă, M. Pleşa

Le materiei dissemine trouve au dessus deces ateliers, peut etre presente

avec certaine certitude stratigrafique seulement jusqu 'a la fin de l 'oscillation
Erbiceni B, ce qui supposerait une âge conformement au parallelism de l 'Europe
d'ouest d'environ 11 800-11000 B.P.

Printre siturile arheologice care necesită readucerea în discuţie a

problemelor ridicate şi neclarificate de-a lungul timpului se regăseşte şi aşezarea­
atelier, databilă în Paleoliticul superior târziu de la Lapoş, punctul Poiana Roman
Uud. Prahova). Cercetările arheologice, reluate aici în 1993, au scos la iveală­
cum era de aşteptat- un complex arheologic ce a suscitat numeroase întrebări,
unele clarificate de-a lungul celor zece campanii de săpătură, altele, mai
complexe, aşteptându-şi încă răspunsul.

Localizarea fizico - geografică

Comuna Lapoş se află în extremitatea est- centrală a judeţul~:~i Prahova,

în apropierea oraşului Mizil (fig. 1). Din punct de vedere fizico- geografic, ne
aflăm în Subcarpaţii Buzăului, în zona rnio - pliocenă a acestora, unde există
numeroase complicaţii de natură structurală şi litologică. Astfel, această zonă
se caracterizează printr-o cutare puternică şi existenţa ariei tectonice evidentă
în mulţimea anticlinalelor, sinclinalelor şi cuestelor de dimensiuni mari, oferindu-ne
un relief de dealuri împădurite, înalte de 400 - 500 m.
Aşezarea de la Lapoş este inclusă în depresiunea sinclinală a Sângerului,
accentuată mult de eroziunea subaeriană în formaţiunile friabile predominant
marnoase. Dealul Ciolanu, care, la baza sa sud - vestică adaposteşte aşezarea
de la Lapoş, este un anticlinal format din calcare cochilifere, sarmaţiene, mai
puţin afectate de eroziune. Valea Nişcovului este cea mai importantă din regiunea
Lapoşului, fiind o vale longitudinală, ce corespunde unui sinclinal orientat
perpendicular pe Valea Buzăului. Una dintre caracteristicile importante ale văilor
din Subcarpaţii Buzăului o constituie altemarea sectoarelor de vale aflate în
raporturi diferite cu structura, ceea ce a favorizat apariţia de îngustări şi lărgiri,
sub forma unor bazinete accentuate de confluenţa cu o serie de afluenţi. Acestea
din urmă reprezintă regiuni de concentrare a aşezărilor omeneşti.
După cum am amintit deja, zona este caracterizată de un relief de dealuri
împăduri te, pe o suprafaţă extrem de generoasă, între hotarele localităţilor Lapoş,
Năeni, Jugureni şi Mireş, existând, de altfel, numeroase porţiuni defrişate, cu
suprafeţe de 10.000- 30.000 m 2 , folosite ca livezi sau păşuni.
Poiana Roman (pronunţat local Romană) se găseşte la 1 km sud de
marginea comunei Lapoş, pe terasa superioară stângă a pârâului Nişcov (fig. 2).
www.cimec.ro
SANTIERUL ARHEOLOGIC LAPOS- POIANA ROMAN 11

Poiana are o altitudine absolută medie de 340 m şi cea relativă medie de 70 m

faţă de valea pârâului şi se prezintă ca o suprafaţă defrişată, de formă
quasirectangulară, de 16,49 ha (fig_ 3)_
Trebuie subliniat faptul că această poiană reprezintă cea mai mare zonă
cu suprafaţa relativ regulată, pe o rază de circa 10 km, şi este mărginită la sud,
sud - est şi est de panta abruptă, împădurită, a terasei Nişcovului şi de valea
unui pârâu cu regim temporar_ Nişcovul primeşte ca afluent pe partea stângă,
imediat la sud de poiană, Pârâul Sării sau Valea Ungurenilor. La nord- est şi
nord, Poiana Roman este limitată de liziera pădurii şi de Valea Murătoarea,
pârâu sărat, cu regim intermitent, afluent stâng al Văii Lapoşului, iar la vest şi
sud- vest Poiana Roman este delimitată de drumul local Lapoş- Valea Unghiului
şi originea Văii Murătoarea Mică.
În urma observaţiilor efectuate, s-au putut distinge, pe suprafaţa poienii,
şapte mici coline cu dimensiuni cuprinse între 300x200 m şi 100x50 m,
având înălţimea de 5 pâna la 1O m faţă de. restul suprafeţei. Aceste mici
coline au fost identificate de noi, cu şapte sectoare, notate convenţional cu
siglele A- G şi se plasează astfel: sectoarele A- D în partea de nord, sectoarele
E - F în partea de est, sectorul G în partea de sud, pentru fiecare dintre ele
realizându-se câte un sondaj.
Pe baza utilizării datelor cartografice, se poate afirma că în zona sudică
a comunei Lapoş, pe locul actual al poienii, pădurea a fost tăiată în cursul
primei jumătăţi sau spre mijlocul secolului al XIX-lea, deoarece pe harta austriacă
întocmită de Specht în 1785 (fig. 4 ), aria din sudul comunei Lapoş este complet
împădurită. Harta lui Carol Popp de Szatmary (fig. 5), editată în 1864,
înregistrează distinct Poiana Roman şi toponimul respectiv, iar pe harta forestieră
a României din 1880 sunt marcate, în zona care ne interesează, păduri
particulare, scara mare (1/200.000) nepermiţând figurarea detaliilor. Totuşi,
există unele informaţii conform cărora poiana a fost folosită ca teren agricol
pâna în 1950, când devine păşune, menţinându-se în această formă până astăzi.
Toate aceste date şi constatări, rămase neutilizate în rapoartele şi articolele
privitoare la cercetările arheologice din Poiana Roman sunt foarte importante în
stabilirea şi interpretarea stratigrafiei sitului, în primul rând a nivelului superior.
Aceasta, deoarece până în prezent nu s-a ţinut seama de factorii care au putut
genera perturbaţii stratigrafice: lucrările agricole, extinderea pădurii şi defrişarea
acesteia.

Istoricul cercetărilor

Referindu-ne la primele cercetări efectuate aici, putem aminti că, în 1958,

C. S. Nicolaescu- Plopşor împreună cuN. 1. Simache, la sesizarea pedologului
Mircea Spirescu, efectuează la Lapoş o primă periegheză, constatând existenţa
la suprafaţa solului a numeroase materiale litice cioplite, atribuite paleoliticului.
www.cimec.ro
12 M. Cârciumaru, O. Cîrstina, M. Anghelinu, M. Cosac, M. Mărgi!rit, L. Nită, M. Pleşa

Drept urmare, în 1959 au fost iniţiate primele cercetări complexe, sondaje şi

săpături sistematice de către FI. Mogoşanu 1 , care s-au desfăşurat în cinci
campanii: 1959, 1960, 1962, 1963 şi 1966, fiind decapate circa 30 de secţiuni şi
casete, însumând o suprafaţă de aproximativ 1.200 m2 • Rezultatele acestor
cercetări au fost publicate, de autorul săpăturilor, într-un raport de săpătură şi
patru articole în reviste de specialitate.
În continuare, vom face referire la rezultatele cercetărilor efectuate de FI.
Mogoşanu, cuprinse în paginile articolelor menţionate mai sus. Fără îndoială,
condiţiile foarte favorabile pe care le oferea Poiana Roman- platforma vălurită,
întinsă, materie primă în mari cantităţi, sub forma bolovanilor, consideraţi de
silex, în fapt, opal - au permis ocuparea acesteia în cursul epocii paleolitice.
Prin urmare, s-a stabilit existenţa a trei niveluri arheologice: primul, şi cel mai
vechi dintre ele, denumit stratul 1, situat între - 0,65 şi - 0,85 m adâncime, a
fost surprins numai la marginea de est a poienii, în primele trei carouri ale S
2711963. Acestui strat îi aparţine un mic atelier care a livrat circa 250 de piese,
majoritatea fiind reprezentate prin resturile de debitaj, dar sunt prezente şi
nucleele masive, lungi, bipolare, aşchiile tipice retuşate şi neretuşate, lame
late, cu laturile neparalele, ca şi cele tipice. Între unelte, se menţionează un
gratoar înalt, câteva gratoare convexe pe aşchii mici şi un burin diedru median.
În acelaşi complex, s-au descoperit şi patru unelte aparţinând culturii gravettiene,
cioplite dintr-un silex de bună calitate, respectiv două fragmente de vârfuri de
tip "La Gravette", un fragment de lamă <<a bord abattu>> şi un gratoar mic, pe
capăt de lamă scurtă. Acestea din urmă sunt puse pe seama influenţelor exercitate
de această cultură în nord - estul Munteniei, unde nu este atestată prin aşezări
propriu -zise, şi oferă argumentul tipologie al datării târzii, dincolo de limitele
cronologice, general admise, a locuirii aurignaciene; al doilea nivel, stratul II,
nivelul 1, atribuit campignianului arhaic, separat de cel precedent printr-un
strat steril, gros de O, 15 m, se plasează între - 0,25 şi - 0,50 m, şi a fost sesizat
în toate secţiunile executate în poiană. Densitatea materialelor descoperite este
foarte mare (uneori ioo - 300 piese/m2?). Materia primă este constituită, în
totalitate, din "silexul" local. Debitajul prezintă caracteristici aparent
rudimentare, sub raport tehnologic, neremarcându-se deosebiri faţă de nivelul
inferior. Din punct de vedere tipologie se subliniază prezenţa frecventă a
racloarelor pe aşchii retuşate sau neretuşate, a gratoarelor nuclei forme (rabat),
a unor piese asemănătoare, cioplite pe aşchii de formă quasitrapezoidală şi a
câtorva picuri nucleiforme. Se menţionează, de asemenea, burinele pe aşchii
mari, de tip busque, diedre, mediane sau de unghi, gratoare înalte, pe aşchii şi

' Mogoşanu FI., Unele wpecte ale paleoliticului de sfârşit din rara noastră, în SCIV, XI, 1960, 1; ldem,
Şantierul de la l..apoş,
în Materiale, VIII, 1962; ldem, Paleoliticul şi epipaleoliticul de la I..apoş, în Studii
şi Materiale. Ploieşti,
Il, 1969; Mogoşanu FI., Bitiri M, Asupra prezen(ei campignianului în România,
în SCIV, XII, 1961, 2.
www.cimec.ro
ŞANTIERUL ARHEOLOGIC LAPOS- POIANA ROMAN 13

pe capăt de lamă, toate caracteristice pentru cultura aurignaciană; al treilea

nivel, stratul II, nivelul 2, aflat între suprafaţa solului şi - 0,25 m, a fost atribuit
unui campignian neolitizat. De aici provin piese întrutotul similare tipologie şi
tehnologic celor din nivelurile 1 şi II, dar se constată creşterea considerabilă a
numarului lamelelor mici, a aşchiilor retuşate şi a gratoarelor pe capăt de lamă.
Alături de acestea, apar elemente de inventar atribuite culturii tardenoisiene,
cioplite din "silex" local şi alogen: piese gravettiene (trapeze, segmente de
cerc), piese microlitice, burine pe lame mici, cu trunchiere retuşată, doua vârfuri
de tip "La Gravette". În acelaşi nivel, se întâlnesc, în diferite puncte ale poienii
şi cu deosebire pe colina cea mai mare, fragmente ceramice atipice, din pastă
grosieră, recoltate din cuprinsul unor vetre, ca şi câteva topoare mici, plate,
şlefuite. Aceste materiale au fost considerate de Florea Mogoşanu, fără alte
precizări, posterioare culturii Criş. Tot nivelului superior îi aparţine o piesă
cruciformă din gresie, obţinută prin cioplire. Dată fiind poziţia stratigrafică- a
fost descoperită la adâncimea de - O, 15 m -, atribuirea culturală, cronologică
şi funcţională au rămas neprecizate, unii cercetători, precum C. S. Nicolăescu
- Plopşor, Vladimir Dumitrescu, Mircea Petrescu- Dâmboviţa, considerând-o
figurină antropomorfă, databilă la sfârşitul epocii paleolitice, alţii, precum însuşi
autorul descoperirii şi Al. Păunescu, îşi exprimă rezerve pe temeiuri stratigrafice,
în opinia lor fiind greu de optat între caracterul preistoric sau modem al piesei.
Problema este foarte importantă, deoarece ne-am afla în prezenţa celor mai
vechi reprezentări artistice preistorice a fiinţei umane, descoperită în România.
Florea Mogoşanu consideră întreaga succesiune stratigrafică a aşezării­
atelier de la Lapoş clară şi precisă, permiţând surprinderea situaţiilor in situ. Pe
baza acestui considerent şi a caracteristicilor tipologice şi tehnologice ale
materialelor, stratul 1 a fost atribuit aurignacianului retardat, databilla sfârşitul
perioadei glaciare W3, cu descoperiri similare, citate în Muntenia, la Giurgiu-
Malu Roşu şi Slobozia, Turnu Măgurele- Ciuperceni, cu precizarea că la Lapoş,
pentru acest nivel, a fost sesizată şi influenţa gravettiană. Nivelul 1 al stratului
II, atribuit campignianului arhaic (epipaleolitic), continuă tradiţia aurignaciană,
însă apar noi tipuri de unelte macrolitice şi anume: rabot-urile sau gratoarele
nucleiforme. Autorul primelor săpături sistematice de la Lapoş consideră că
acest nivel se datează în postglaciar, iar apariţia uneltelor macrolitice este reflexul
adaptării la noile condiţii ecologice, marcate de extindrea peisajului forestier.
Totodată, este admisă posibilitatea utilizării uneltelor macrolitice în cultivarea
primitivă a plantelor. În concluzie, la Lapoş s-a surprins pentru prima dată,
dezvoltarea unei culturi macrolitice epipaleolitice - campignianul - dintr-un
aurignacian târziu, local. În privinţa nivelului 2 al stratului II, problema este
complicată de existenţa amestecată, nedecalată stratigrafic, a materialelor de
tip aurignacian, tardenoasian şi neolitice timpurii. Florea Mogoşanu consideră
că acest nivel aparţine unui campignian neolitizat, dar nu se poate pronunţa
asupra relaţiilor cronologice dintre tardenoasian şi neoliticul timpuriu.
www.cimec.ro
14 M. Cârciumaru, O. Cîrstina, M. Anghelinu, M. Cosac, M. Mărgărit, L. Nită, M. Pleşa

Datele şi concluziile lui FI. Mogoşanu au fost preluate de Al. Păunescu 2

în lucrarea sa Evoluţia uneltelor şi armelor de piatră cioplită pe teritoriul
României, apărută în 1970. Aici, se admite existenţa campignianului arhaic de
la Lapoş, cultură epipaleolitică, databilă la sfârşitul W3 şi se oferă un studiu
tipologie mai detaliat al materialului propriu - zis "campignian" din nivelul 1
al stratului II şi al celui tardenoasian din nivelul 2 al acestui strat. Observăm
însă, că în lucrarea citată sunt incluse descoperirile aparţinând stratului 1
aurignacian tardiv, iar materialullitic studiat nu include şi lotul rezultat în urma
săpăturilor din anul 1966. După 1970, interpretarea descoperirilor de la Lapoş
suferă unele modificări importante, dar netratate în mod explicit şi detaliat.
Astfel, Florea Mogoşanu evită atribuirea materialelor din nivelul 1 al stratului
II campignianului arhaic, remarcând ambiguitatea acestei încadrări culturale.
El vorbeşte doar de caracterul aurignacoid al acestor materiale, datarea propusă
anterior - sfârşitul paleoliticului superior, W3 şi începutul postglaciarului -
fiind susţinută în continuare. Totodată se face legătura cu descoperirile similare
din Banat (Româneşti - Dumbrăviţa şi Coşava), propunându-se includerea în
acelaşi orizont cu caracter aurignacoid 3 •
La rândulsău, Al. Păunescu 4 se pronunţă în favoarea apartenenţei nivelului
1 de la Lapoş, aurignacianului cu influenţe gravettiene, nivelul II (stratul 1 al
nivelului Il), aurignacianului retardat, până nu demult impropriu denumit
"campignian arhaic", iar nivelul III (stratul 2 al nivelului Il), tardenoasianului.
Autorul oferă, cu acest prilej, un studiu tipologie detaliat al materialului
tardenoasian, dar din nou fără includerea descoperirilor din 1966. Remarcăm,
în acelaşi articol, menţinerea existenţei unui al patrulea nivel, reprezentat de un
număr foarte restrâns de fragmente ceramice neolitice şi feudale târzii, precum
şi câteva piese litice. Trebuie să arătăm că acest nivel este insesizabil în Poiana
Roman, aşa cum, de altfel, rezultă şi din articolele şi rapoartele lui FI. Mogoşanu,
materialele neolitice fiind amestecate cu cele tardenoasiene şi aurignaciene târzii,
în nivelul III (stratul 2, nivelul Il), remaniat prin lucrările agricole efectuate în
ultimul secol.
Aşa cum credem că a rezultat din cele expuse mai sus, problematica legată
de cercetarea aşezării de la Lapoş este complexă şi, cu toate săpăturile executate
pe o arie relativ extinsă, datele obţinute sunt puţine şi în mare parte sunt
interpretate eronat. Reluarea cercetărilor în anul 1993 este motivată de carenţele
studiilor anterioare şi de dificultăţile interpretării rezultatelor, în condiţiile
absenţei unor studii pluridisciplinare. Astfel, în faza iniţială a pregătirii primei

'Al. Păunescu, Evoluţia uneltelor şi armelor de piatră cioplită pe teritoriul României, BucureşL.i, 1970.
3
FI. Mogoşanu, Paleoliticul din Banat, Editura Academiei Române, Bucureşti, 1978.
• Al. Păunescu, Tardenoasianul din sud-estul României şi unele consideraţii asupra perioadei cuprinse
Între .\fârşitul paleoliticului şi Începuturile neoliticului În această regiune, în SCIVA, 4, 1979.

www.cimec.ro
ŞANTIERUL ARHEOLOGIC LAPOŞ- POIANA ROMAN 15

campanii de săpătură, după 27 de ani, se impunea parcurgerea şi utilizarea

documentaţiei de şantier, referitoare la săpăturile din 1959, 1960, 1962, 1963,
1966_ Din păcate, s-a constatat că, în prezent, nu există în arhiva Institutului de
Arheologie "Vasile Pârvan" nici un material documentar privind şantierul
arheologic de la Lapoş. Singurele însemnări rămase de la Fl. Mogoşanu, dar
nearhivate, se găsesc într-un caiet dictando şcolar cu 10 pagini, reprezentând
note incomplete asupra campaniei din 1963 (S VI şi S VII), alături de un raport
sumar, patru pagini dactilografiate, legat de campania din 1960, rămas inedit,
precum şi patru profite ale casetei C/1963 şi ale secţiunilor VII şi XIII.
Nici o sursă, inedită sau publicată, nu menţionează numărul exact de
secţiuni decapate în cele cinci campanii, amplasarea lor exactă şi dimensiunile,
putând doar să deducem numărul lor (cea. 30) şi localizarea relativă a trei sau
patru. De asemenea, nu s-a publicat şi nu există în arhivele institutului nici un
plan sau chiar o schiţă sumară pe care să fie marcate secţiunile, acelaşi lucru
fiind valabil şi pentru profite, planuri ale complexelor descoperite şi menţionate,
fotografii de şantier sau alte documente tehnice, utile în reluarea cercetărilor şi
interpretarea descoperirilor vechi. Datele publicate sunt uneori ambigue sau
chiar inexacte: se vorbeşte de centrul aşezării tardenoasiene, depistat în urma
campaniei din 1963, ca şi de existenţa nivelului aurignacian tardiv, cu influenţe
gravettiene, căruia îi aparţine un mic atelier, dar de fiecare dată, fără a se preciza
sectorul poienii. Trebuie să remarcăm aici că, aşezările tardenoasiene nu au un
"centru', ele fiind de regulă formate din mai multe mici arii de locuire. În sfârşit,
în interpretarea rezultatelor se constată ambiguitatea încadrării culturale:
campignian arhaic, campignian neolitizat, apoi facies aurignacoid, fără ca această
problemă să fie abordată de pe ,o poziţie fermă, argumentată corespunzător.

Săpăturile arheologice efectuate Între anii 1993- 2001

În urma campaniilor la care s-a făcut deja referire, s-a stabilit existenţa
unor foarte bogate nivele culturale. Reluarea cercetărilor a urmărit, cu deosebire,
obţinerea de noi date privind stratigrafia sitului; prelevarea de probe multiple,
necesare analizelor pluridisciplinare: chimice, granulometrice şi
sedimentologice, paleonwlogice, de radiocarbon, în scopul încadrării
geocronologice mai precise a sitului; precizarea caracteristicilor tehnologice
ale complexelor litice prin dezvelirea lor în suprafaţă, înregistrarea exhaustivă,
in situ, în vedrea efectuării remontajelor; depistarea surselor de materie primă,
obiectiv neluat în seamă de cercetările anterioare şi, nu în ultimul rând, efectuarea
unor periegheze şi sondaje în zonele învecinate Poienii Roman.
Într-o primă etapă, s-a încercat identificarea punctelor în care s-au efectuat
săpături în anii precedenţi reluării cercetărilor, pe baza urmelor de şanţuri, cât
şi a altor informaţii, trecându-se apoi la cercetarea suprafeţei poienii şi a
www.cimec.ro
16 M. Cârciumaru, O. Cîrstina, M. Anghelinu, M. Cosac, M. Mărgărit, L. Niţă, M. Pleşa

deschiderilor (rupturilor) naturale ale acesteia, recuperându-se o serie bogată

de materiale litice, în majoritate resturi de debitaj, dar şi unelte finite.
Prin metoda de săpătură s-a urmărit deschiderea unor secţiuni mai largi,
care să faciliteze identificarea planimetrică a fiecărui nivel de abandon. Tehnica
altimetrică este înlocuită cu o atentă decapare în nivele minimale de câţiva
centimetri, în scopul observării precise a nivelelor de concentrare relativă şi a
structurilor topografice. Scopurile acestei tehnici sunt facilitarea prelucrării
statistice a întregului material, dar şi a efectuării remontajelor, esenţiale pentru
înţelegerea organizării şi funcţionării unui sit - atelier.
Redeschidrea şantierului arheologic Lapoş, în 1993, a însemnat reluarea
cercetărilor într-o aşezare- atelier, pe principii şi metode noi de cercetare, menite
să aducă informaţii cu privire la Paleoliticul superior din Muntenia. Primele
două sondaje, realizate în 1993, au fost cele de pe colina E, situată în partea de
est a poienii, pe jumătate împădurită, fiind împărţită în două, pe direcţia nord-
sud, de şanţul lizierii pădurii. Deschiderea acestor două suprafeţe a fost
determinată de descoperirea unei cantităţi destul de mari de resturi de debitaj,
de dimensiuni medii şi macro, între care un burin diedru de unghi pe lamă
scurtă şi groasă, toate scoase la suprafaţă prin săparea şanţului lizierei. Cele
două sondaje au fost trasate de o parte şi de cealaltă a lizierei, astfel încât, în caz
de necesitate, - frecvenţa şi caracterul descoperirilor- să existe posibilitatea
realizării unei singure suprafeţe. S 1 (2x 1 m) a fost amplasat la est de şanţ, în
pădure, cu latura mare pe direcţia nord- sud. S II a fost amplasat la vest de şanţ,
în porţiunea defrişată, poiana propriu - zisă, având aceleaşi dimnsiuni şi
orientare. Cele două sondaje au fost adâncite până la- 0,60 m- O, 70 m, frecvenţa
materialelor fiind redusă.
Colina F, situată în partea de sud - est a poienii, afectată pe porţiunea
estică de alunecări de teren, în care s-au găsit resturi de debitaj, a fost aleasă
pentru deschiderea celei mai mari suprafeţe din anul 1993. Trebuie precizat că
alunecările de teren se sfârşesc prin a forma o terasă, aflată cu 4 - 5 m mai jos,
lată de 10- 15 m, pe care se observă clar urmele unor secţiuni, amplasate în
zona centrală, dar cu dimensiuni greu de precizat. S lll, cu o suprafaţă de 4x4
m, a fost trasată în partea de est a colinei, în apropierea pantei formată de
alunecările de teren. Initial, s-a trecut la decaparea până la epuizarea carourilor
A4 - 04 (- 0,55 - 0,60 m), carou! 04 fiind adâncit până la - 1,1 O m, pentru
urmărirea stratigrafiei şi frecvenţei materialului litic. Ulterior, s-a deschis restul
suprafeţei, carourile Al- 03, rezervându-se un martor stratigrafic suplimentar,
care a diminuat suprafaţa carourilor A3 - 03 la 0,75 m. Acest martor a fost
demontat la epuizarea suprafeţei. Pe aceeaşi colină F s-a trasat o nouă suprafaţă,
S IV (3x 1 m), cu latura mare orientată nord- sud, plasată la 30 m vest de S lll,
spre marginea vestică a colinei. Sondajul a fost adâncit până la- 0,55 m, dar nu
a oferit rezultatele aşteptate. Colina F păstrează pe partea sa centrală urmele
www.cimec.ro
ŞANilERUL ARHEOLOGIC UJ'OŞ- POIANA ROMAN 17

secţiunilor trasate de Florea Mogoşanu. După cum s-a putut observa din
descrierea anterioară, ca regulă generală, atât sondajele, cât şi secţiunile au
fost orientate cu cele patru laturi în punctele cardinale principale: nord - sud/
est- vest. Pe colina G, situată în partea de sud a poienii, s-a trasat S V (2x 1
m), sondaj amplasat în partea centrală a acestei coline. Deşi a fost săpat până
la - 0,40 - 0,45 m, numărul pieselor litice a fost extrem de redus, recuperându-se,
totuşi, un rabot. Cea mai mare dintre cele şapte coline este cea delimitată în
partea de nord - vest a poienii şi este notată, convenţional, cu litera A. S VI
(2x 1 m) a fost trasată în partea centrală a acestei coline, fiind adâncită până la
- 0,40 m. Ca şi în celelalte secţiuni, cu excepţia S III, materialul litic este
sărac, atât ca tipuri, cât şi numeric. Pe această colină, în porţiunea plană, se
află fixată o bornă topo din beton, nefigurată pe harta topo 1/25.000 din 1961.
Colina D se află plasată în partea de nord a poienii. În partea de sud- est a
acestei coline, îşi are originea o mică vale, Valea Murătoarea. Este foarte
posibil ca existenţa acestei văi, cu un mic izvor, cât şi plasarea într-o zonă
însorită, să fi determinat omul preistoric în alegerea acestui loc pentru cioplirea
pietrei. Trebuie spus că, până în acest moment, aici, s-a găsit cea mai mare
concentrare de materiallitic, concretizată în prezenţa câtorva zeci de ateliere
de cioplire. Prima secţiune trasată aici, S VII (2x2 m), a fost plasată la 10 m
de vale, fiind săpată până la - 0,35 m, când au apărut resturile unui atelier de
cioplire. Această suprafaţă a fost extinsă după ce, în prealabil, s-a rezervat
un martor de 0,25 m, demontat la final, astfel încât suprafaţa excavată a
măsurat 2x2 m şi a fost epuizată la - 0,55 - 0,60 m (fig. 6).
Stratigrafia generală a aşezării a fost precizată pe baza coroborării
observaţiilor din toate secţiunile şi se prezintă astfel:
• sediment provenit din activitatea antropică;
• sediment de acumulare slabă de humus, neconsolidat, cenuşiu - brun
(10 YR 5/2);
• sediment cu textură lutos- nisipoasă, compact de culoare brun- opal
(1 OYR 6/3), penetrat adesea de crotovine şi cornevine;
• sediment brun foarte pal (10 YR 7/3), cu textură lutoasă, structură
pulverulentă şi aspect loessoid. Foarte rar este intersectat de cornevine;
• depozit cu aspect marmorat, în care alternează zonele de culoare
brun închis (7 ,5 YR 4/4) şi oliv (5 Y 5/4 ), cu textură argiloasă şi structură
prismatică, ce conferă, după uscarea sedimentului, un aspect poligonal.
Sunt prezente bobovinele şi acumulările de oxizi feromanganici pe feţele
de desprindere (fig. 7).
O atenţie deosebită a fost acordată studiului ulterior, de laborator, al
materialului. Prin urmare, ca metodologie a cercetării s-a aplicat modelul francez,
utilizat în săpăturile efectuate pe şantierul de la Etiolle. Fiecare carou, cu
dimensiunile de 1x 1m, beneficiază de un set de fişe de înregistrare a tuturor
www.cimec.ro
18 M. Cârciumaru, O. Cîrstina, M. Anghelinu, M. Cosac, M. Mărgărit, L. Nită, M. Pteşa

pieselor litice, descoperite prin excavarea pe niveluri groase de 5 cm şi, uneori,

chiar prin răzuire. În fişă, sunt înregistrate toate datele necesare regăsirii exacte
a poziţiei fiecărei piese, coordonatele, precum şi o primă descriere a piesei,
poziţia in situ, nivelul arheologic etc. Acestei fişe îi este ataşată o hârtie
milimetri că, pe care este realizat un plan al caroului, la scara 1110 cm, conţinând
poziţionarea matematică a fiecărei piese în momentul decapării 5 .
Vom face precizarea că stratigrafia descrisă mai sus a rămas neschimbată,
indiferent de zona în care au fost trasate secţiunile.
Aşa cum aminteam, spre sfârşitul campaniei din 1993, s-a trasat în
sectorul D, secţiunea VII, compusă la început din două carouri. Săpăturile din
această secţiune aveau să releve prima structură închegată a unui atelier de
cioplire la Lapoş. În acest sens, dorim să subliniem că în celelalte secţiuni, cu
toate că s-a surprins o bogăţie relativă a materialului, s-a constatat o dispersie
a lui, care nu dovedea existenţa unor structuri asemănătoare celor din secţiunea
VII. Identificarea acestei prime structuri ne-a îndemnat să lărgim secţiunea
respectivă, cu atât mai mult, cu cât existau elemente suficiente privind existenţa
in situ a unui alt atelier. Apariţia unui percutor, precum şi descoperirea unor
aşchii de decorticare bine conservate pledau pentru ipoteza unui atelier.
Extinderea secţiunii ne-a oferit satisfacţia dezvelirii celei de-a doua structuri,
chiar mai bogată decât precedentul atelier. Aceste două ateliere au livrat cea.
650 piese litice, în cea mai mare parte nuclei, aflaţi în diferite stadii de reducere
şi aşchii de decorticare. Nucleii şi aşchiile reprezintă cea. 75% din totalul pieselor.
Nu lipsesc nici percutoarele, de asemenea, gresia feruginoasă este prezentă fie
sub formă de materie primă care urma a fi prelucrată, fie sub formă de nuclei.
Prezenţa unor aşchii şi lame din gresie cu urme de uzură a dus la formularea
ipotezei conform căreia gresia era pregătită la prepararea planului de lovire, al
nucleilor din opal6 •
Numărul mare de piese ne-a determinat ca, în 1994, să mai trasăm alte
trei secţiuni, de o parte şi de alta a secţiunii VII, cu scopul de a surprinde mai
bine, în situ, ateliere de acest gen. Astfel, în partea de vest a secţiunii VII, a fost
trasată secţiunea VIII, cu lăţimea de 2 m şi lungimea de 3 m, orientată cu latura
lungă spre nord. În această secţiune, în caroul C l, a fost dezvelit un atelier
asemănător celor existente în secţiunea VII. Secţiunea IX a fost trasată în partea
de est a secţiunii VII, în continuarea laturii de est a acesteia. Are lungimea de 3
m şi lăţimea de 2 m şi este orientată cu latura mică spre nord. Atelierul este
prezent în caroul A 1. Secţiunea X, trasată în partea de vest a secţiunii VIII, în
continuarea acesteia, cu o lungime de 3 m şi lăţimea de 2 m, a livrat, de

5
M. Cârciumaru şi colab., Săpăturile de la Lapoş. Campania din 1995, în Lucrările Simpozionului
de Arheologie, Târgovişte, 1996.
6
Gh. Olteanu, Privire generală asupra atelierelor de la Lapoş. Campaniile 1993-/995, în Lucrările
Simpozionului de Arheologie, Târgovişte, 1996.

www.cimec.ro
ŞANilERUL ARHEOLOGIC LAPOS- POIANA ROMAN 19

asemenea, un atelier, la fel de bogat ca şi cele descrise mai sus. Din cele trei
secţiuni s-a recuperat un lot cuprinzând 2386 de piese litice, diverse, din opal
(cea. 95% din total), silex de mai multe varietăţi, gresie silicioasă şi nisipoasă,
cuarţit. În fiecare suprafaţă, s-au surprins aglomerări de material, specifice
complexelor de debitaj, aparţinând nivelurilor 1- Il iar cele din S VIII se leagă
de descoperirile făcute în S VII/1993.
Diagnoza tehnică preliminară indică prezenţa în proporţie mare a nuclei lor
din opal, epuizaţi tehnic sau economic, de tip piramidal/unipolar şi prismatic/
bipolar, cu planuri de lovire corticale, rar diedre sau faţetate, destinaţi debitajului
laminar semitumant. Lotul de materiale litice din 1994 a fost studiat preliminar,
din punct de vedere funcţional. Începând cu anul 1994 şi până în 1999,
cercetările arheologice din Poiana Roman s-au concentrat în sectorul D, pentru
ca, mai apoi, în urma unor sondaje efectuate în 1999, zona de atenţie să se
mute în partea diametral opusă colinei D.
Nu vom insista asupra tuturor secţiunilor din sectorul D, dar vom face,
totuşi o scurtă analiză a ultimelor trei secţiuni practicate aici şi anume: S XIX,
S XXII şi S XXIII. Din cele 851 de piese descoperite în S XIX/1998, ponderea
cea mai ridicată o au aşchii le (734 ), urmate de lame (55) şi nuclee (52). După
cum se poate observa, produsele de debitaj predomină cantitativ, aşchiile
corticale sunt reprezentate, dar nu în proporţia pe care ar presupune-o, în general,
decorticarea nucleilor pe loc, sugerând, astfel, posibilitatea ca aceştia să fi
suferit un prim proces de îndepărtare a cortexului pe locul de procurare al
materiei prime. Lamele sunt realizate din opal, materie primă ce se găseşte din
abundenţă în sud- estul Poienii Roman şi sunt în cea mai mare parte fragmentate
şi abandonate. Uneltele litice (gratoare 7, burine 1) sunt reprezentate printr-un
procentaj scăzut, ceea ce denotă purtarea lor în afara sitului, probabil pentru
export/schimb, trăsătură inerentă a siturilor atelier, sau pentru folosinţă proprie.
De asemenea, uneltele finite sunt în general din jasp (materie mai puţin folosită
în procesul de debitaj -1,71%)şi silex care nu apare în resturile de debitaj,
regăsindu-se la adâncimi cuprinse între - 0,40 - 0,60. S XXII/1999 se află
amplasată în imediata apropiere a S XIX, unde se află concentrarea maximă de
locuire, iar S XXlll/1999, pe aceeaşi colină, în partea de sud-vest, pe panta
colinei, urmărindu-se existanţa sau nonexistenţa extinderii maximului de locuire
spre zonele de la baza acesteia. Din cele 188 de piese descoperite în S XXII
(cele mai puţine din toate secţiunile practicate în sectorul D), ponderea cea mai
ridicată o au, cum şi era de aşteptat, aşchiile ( 144 ), urmate de lame (27), lamele
(7) şi nuclee (7). După cum se poate observa, produsele de debitaj predomină
cantitativ. Uneltele tipice (gratoare 1, burine 1) sunt reprezentate printr-un
procentaj scăzut, aceeaşi situa~ie fiind evidentă şi pentru S XXIII (gratoare 4,
burine 3). Numărul ridicat al aşchiilor se menţine şi pentru S XXlll (365 dintr-un
total de 449 de piese). Urmează lamele (45), nucleele (15) şi lamelele (13).
www.cimec.ro
20 M. Cârciumaru, O. Cirstina, M. Anghelinu, M. Cosac, M. Mărgărit, L. Ni)ă, M. Pleşa

Este de reţinut că uneltele finite descoperite în cele trei secţiuni sunt, în general,
din jasp Uaspul ocupă 2,31% din materia primă a secţiunii) şi silex, care, ca şi
în cazul secţiunii anterioare, nu apare în resturile de debitaj.
Printre obiectivele campaniei din 1999 s-a aflat şi realizarea unor fine
observaţii de teren şi sondaje, atât în Poiana Roman, cât şi în zona limitrofă
acesteia. Drept urmare, în partea de sud -:- vest a poienii, mai exact la liziera
pădurii şi imediat în dreapta drumului ce duce la Valea Unghiului, a fost realizat
un sondaj, pe o suprafaţă de 111 m, din care, la o adâncime de- 0,30 m
a rezultat un număr foarte mare de piese, între care se remarcati nucleii şi lamele.
Rezultatele obţinute în acest sondaj ne-au determinat să realizăm, aici, o serie de
secţiuni S XX/1998, S XXI/1999, S XXIV- S XXV/2000 şi S XXVI/2001 (fig.
8), care au relevat o altă situaţie, nouă pentru Lapoş, şi anume existenţa în număr
ridicat a pieselor rnicrolitice, a lamelelor a dos, a vârfurilor " La Gravette" etc.
În prima secţiune, realizată aici, S XX, densitatea materialului a fost
ridicată (1537 piese), din care s-au detaşat lamele (301), lamelele (135) şi
nucleele (32). S-a putut constata apariţia unor piese microlitice cum ar fi:
microgratoarele, lamelele a dos, vârfurile "La Gravette" etc. Se evidenţiază
fragmentarea lamelelor şi a lamelor. Nucleele sunt în general din opal, dar apar
în număr ridicat şi nuclee din gresie. Considerăm remarcabilă frecvenţa
deosebită a pieselor a dos şi a bord abattu, atestând, probabil, o locuire
epigravettiană. Morfologia nucleilor pentru lamele şi a lamelelor sugerează
existenţa debitajului cu ajutorul unei "chasse lame" şi nu a percuţiei dure directe.
Lamelele prezintă o retuşă abruptă sau serniabruptă, cu afinităţi epigravettiene.
Şi în S XXI, densitatea materialului este mare 1218 piese, din care se detaşează
aşchiile (887), urmate de lame (226), lamele (37) şi nuclee (38). Piesele microlitice
se găsesc, în continuare, în număr ridicat, iar fragmentarea lamelor şi lamelelor se
păstrează ridicată, putând fi pusă pe seama materiei prime, de slabă calitate7 •
Cercetările efectuate în anul 2000 s-au concentrat în partea de sud - vest
a poienii, unde au fost decapate două secţiuni de 3x3 m şi respectiv 3x1,5 m,
după cum urmează: S XXIV s-a trasat în partea de nord a S XXI, lăsându-se un
martor de 30 cm, iar S XXV (3x 1,5 m), paralel cu aceeaşi S XXI, săpată în
1999. S-a recuperat un lot de 1726 de piese litice diverse, din opal (cea. 98,26%
din total), silex de mai multe varietăţi, gresie silicioasă şi nisipoasă, jasp şi
cuarţit. În fiecare suprafaţă, s-au surprins aglomerări de material, specifice
complexelor de debitaj. Din numărul total de piese, 75,98% sunt aşchii, 18,71%
-lame, 0,75% -lamele, 0,05%- gratoare, 0,05%- percutoare, 3,83%- nuclei,
0,23% - retuşoare, O, 17% - burine, l ,85% - gale ţi, vârfuri " La Gravette", a
eran, percoire- 0,34%. Densitatea materialului este mai ridicată în S XXIV
(1364 de piese), predominând aşchiile (1024), lamele (239) şi nucleele (48).
S-a putut observa, şi în această secţiune, existenţa apreciabilă a unui număr de

7
M. Cârciumaru, M.Anghelinu, O. Cîrstina, Lapoş, corn. Lapoş, jud. Prahova, "Poiana Roman".
Raport de săpătură, !999, Bucureşti, 2000.

www.cimec.ro
ŞANllERUL ARHEOLOGIC lAPOŞ-POIANAROMAN 21

piese microlitice (microgratoare, lamele a dos, vârfuri "La Gravette")_

Fragmentarea lamelor şi lamelelor se remarcă şi acum, ele fiind probabil
abandonate de artizanul care le-a creat tocmai din acest motiv. Din cele 362 de
piese descoperite în S XXV, marea majoritate sunt resturi specifice unor ateliere
de cioplire: aşchii (235), lame (84 ), nuclee ( 18), cu precizarea că printre aşchii
se remarcă şi cele corticale. Trebuie menţionat că în ambele secţiuni s-a săpat
până la o adâncime de - 0,70 m, de la nivelul caroiajului, fără a fi epuizat
nivelul cultural.
În acest moment, este analizată repartiţia spaţială a resturilor de debitaj.
o
Astfel, până în prezent este certă ocupaţie cu caracter repetitiv. Activităţile de
debitaj in situ sunt evidente şi masiv documentate pentru partea inferioară a
depozitului arheologic (- 0,40- 0,70 m). Partea superioară a depozitului atestă
o relativă diferenţiere tehnologică şi, implicit, tipologică; practic, elemente de
tehnologie larninară, utilizând percuţia indirectă, o mai mare varietate a materiei
prime, inclusiv prin prezenţa varietăţilor silicioase omogene şi exogene, şi
tipologia cu afinităţi gravettiene.
Secţiunea XXVI/2001 a cuprins nouă carouri, din care s-a recuperat un
bogat set litic. Din punct de vedere al stratigrafiei geologice, nu s-a constatat
deosebiri faţă de campaniile precedente, ale căror rezultate le-am amintit în
paginile anterioare. Din punct de vedere al activităţii antropice, s-a constatat
concentrarea deşeurilor masive de prelucrare şi a structurilor de debitaj
nederanjate în partea inferioară a secvenţei stratigrafice, în depozitul geologic
cinci, situaţie similară celei din anii anteriori. Partea superioară a secvenţei
stratigrafice a oferit numeroase piese litice diseminate, rară a se putea invoca o
concentrare stratigrafică sau planimetrică evidentă. Analiza tehno - tipologică
preliminară, efectuată pe şantier, a oferit următoarele categorii tehnice generale,
grupate pe carouri:

Denumirea Al A2 A3 B1 B2 B3 C1 C2 C3 Total
piesei
Aşchii 93 132 121 109 164 119 121 89 71 1019 85,99%
Lame 4 13 10 12 17 19 17 16 3 111 936%
Lamele 4 5 2 6 17 1,43%
Nuclei 3 1 1 7 2 1 15 1,25%
Gale ti 1 2 1 2 1 2 3 12 1,01%
Raei oare 1 1 0,08%
Percoire 1 1 0,08%
Burene 2 1 3 0,25%
Gratoare 1 1 2 0,16%
Vârfuri 2 2 0,16%
Tablete de 2 2 0,16%
reamenajare
Total Piese 105 150 141 123 194 142 144 106 80 1185
www.cimec.ro
22 M. Cârciumaru, O. Cîrstina, M. Anghelinu, M. Cosac, M. Mârgărit, L. Niţă, M. Pleşa

Considerăm că situl de aici a funcţionat exclusiv ca atelier de debitaj,

informaţiile istorice pe care le poate furniza fiind preponderent tehnologice. În
acest sens, o latură importantă a studiului de aici a constituit-o experimentarea
diferitelor tehnici de debitaj pe materiile prime locale, în scopul unei mai bune
înţelegeri a lanţurilor operatorii evidenţiate de analiza resturilor de debitaj.
Cercetarea arheologică propriu- zisă a încercat delimitarea precisă a arealelor
de abandon al materialului li tic, recuperarea integrală a artefactelor şi precizarea
fină a repartiţei spaţiale a fiecărui nivel de abandon.
Problematica aşezării de la Lapoş - Poiana Roman este foarte complexă.
Pe măsura desfăşurării cercetărilor arheologice, au apărut o serie de întrebări,
unele dintre ele aşteptându-şi şi acum răspunsul. Printre aceste probleme, s-a
ridicat, tot mai des, întrebarea de ce a fost aleasă "Poiana Roman "? 8 Poate
datorită faptului că la baza zonei piemontane care este Poiana Roman, s-au
produs o serie de rupturi şi ravinări, ce au scos la lumină pietrişurile specifice
piemontului. Noi considerăm că depozitele miocene existente în preajma
aşezării, conţin principala sursă de materie primă care a stat la baza definirii
atelierelor, în care principala rocă este opalul şi unele forme de jaspuri. Aceasta
ar fi sursa de materie cea mai apropiată şi, probabil, determinantă în alegerea
Poienii Roman. Dar, în această situaţie, alegerea poienii a fost dictată în
exclusivitate de materia primă? Este cert că sursa de materie primă a reprezentat
un element foarte important, dar nu esenţial, de vreme ce în această zonă se
găsesc numeroase porţiuni defrişate, de 10.000 până la 30.000 m2 , care au în
structură blocuri de materie primă. Atunci, ce alte elemente ar mai concura
alături de sursa de materie primă în alegerea acestui loc de către omul
paleolitic? Un prim răspuns ar fi sursa de apă, dar existenţa izvoarelor se pare
că nu a reprezentat un element important pentru atracţia animalelor, ele fiind în
exclusivitate sărate. Dacă, totuşi, au existat sursă de materie primă şi izvoare,
se naşte, în mod logic, întrebarea: de ce nu este aşezare în "Poiana Roman"
sau unde este aşezarea? Pentru această întrebare avem trei ipoteze, care vor fi
luate în discuţie pe rând. Astfel, prima dintre acestea ar fi că aşezarea se află
aproape, la o distanţă mică. În favoarea situării aşezării la o distanţă mică
avem ca argumente: atelierele, modul de debitaj în cadrul acestora, lipsa unor
vetre care ar fi impus ca Poiana Roman să reprezinte atelier sezonier.
Contraargumentul în privinţa acestei ipoteze ar fi că, dacă erau aproape se
pierdeau multe unelte finite şi se găseau mai multe unelte în fază incipientă de
cioplire. În acest moment, putem spune că au fost epuizate toate posibilităţile
de a fi aproape, aşezarea. Desigur, există multe locuri care te îndeamnă să
crezi că aceasta era aproape şi care îndeplinesc majoritatea cerinţelor pentru

8
O. Cîrstina, Întrebări cu şi fără răspuns privind aşezarea paleolitică de la Lapoş, în Lucrările
Simpozionului de Arheologie, Târgovişte, 1996.
www.cimec.ro
SANTIERUL ARHEOLOGIC LAPOS- POIANA ROMAN 23

amenajarea unei aşezări. Sondajele efectuate, poate nu suficiente, dar în multe

din aceste locuri, nu au dat rezultatele dorite. Lipsa totală a vetrelor şi a urmelor
de combustie, suficient de revelatoare, poate fi un argument de neînlăturat
privind existenţa aşezării în apropiere. Logica ne îndeamnă să credem acest
lucru, dar faptic încă nu s-a putut dovedi.
O a doua ipoteză în privinţa existenţei unei aşezări aflată în directă
corelaţie cu atelierele de la Lapoş ar fi că acestea se află la o distanţă apreciabilă.
Ce înseamnă pentru noi distanţă apreciabilă? Poate fi oare o distanţă care ar
fi impus prezenţa în "Poiana Roman" a vetre lor şi a urmelor de combustie?
Dat fiind faptul că în prezent acestea lipsesc, putem spune că această distanţă
se reduce, încât amenajarea unor vetre nu era necesară. Mergând mai departe,
în acest sistem de analiză, am putea spune că îr.. mod normal ar putea exista un
argument în favoarea situării la o distanţă apreciabilă a aşezării şi anume,
existenţa unor izvoare cu apă dulce. O altă întrebare legată de localizarea aşezării,
la o distanţă mai mare, ia în discuţie favorabilităţile pe care le putea oferi
poziţionarea acesteia în tentativa omului paleolitic de a urmări deschiderea
văii. În acest sens, există o multitudine de astfel de locuri, de-a lungul
Nişcovului, care domină o serie de bazinete atrăgătoare, dar în care urmele de
cultură materială lipsesc cu desăvârşire. Dar, în afară de aceste platforme înalte
de pe Nişcov, există şi altele situate pe Valea Murătoarea şi care puteau
reprezenta, la vremea respectivă, puncte de observaţie ideale.
Ultima ipoteză privind localizarea aşezării ne-a dus cu gândulla existenţa
sa la o distanţă foarte mare. Acum pot fi luate în discuţie, ca argument şi
contraargument, două realităţi ce nu pot fi contestate. În favoarea amplasării la
o distanţă mare, avem argumentul prezenţei nucleilor în atelierele de cioplire.
Dar, în cazul în care aşezarea se situa la o distanţă mare de Lapoş, vetrele ar fi
apărut ca o necesitate.
Făcând din semnul întrebării un laitmotiv al problematicii Lapoşului, îi
lăsăm locul cuvenit şi atunci când luăm în discuţie economia. Aparent, se pare
că mediul nu oferea resurse cinegetice suficiente, în cazul în care aşezarea era
cantonată în proximitatea sitului nostru. Acest fapt ne poate sugera o economie,
dacă nu specializată pe debitaj, cel puţin oportunistă în exploatarea acestei
resurse locale, poate chiar în scopuri de schimb pentru asigurarea propriilor
resurse de hrană. Problema este că nu avem certitudinea că putem vorbi de o
comunitate unică sau mai multe, atrase de sursa locală de materie primă.
Sesizarea acestui fapt într-o stratigrafie bulversată în nivelele superioare devine
suficient de dificilă, cel puţin pentru metodele arheologiei actuale, oricât de
moderne ar fi ele. Este uşor de imaginat că, dacă aceste comunităţi au acelaşi
nivel tehnologic, decelarea devine astfel imposibilă!
Studiul eşantioanelor de polen, realizat în laboratorul Universităţii
"Valahia" din Târgovişte, a adus primele argumente de ordin cronoclimatic
asupra locuirii de la Lapoş. Încă de la început, vom releva faptul că diagrama
www.cimec.ro
24 M. Cârciumaru, O. Cîrstina, M. Anghelinu, M. Cosac, M. Mărgărit, L. Niţă, M. Pleşa

polinică sintetică a scos în evidenţă o situaţie extrem de interesantă, care ne

facesă bănuim că locuirea atribuită Paleoliticului superior de la Lapoş este
contemporană Tardiglaciarului 9 •
Din profilul de vest, analizat, al secţiunii III au fost prelevate un set de
eşantioane până la adânc imea de 11 O cm, cu toate că stratul de cultură se
caracteriza printr-o densitate deosebită începând abia de la 65 cm.
Analiza polinică a relevat în baza depozitului, între cea. 11 O cm şi 95
cm, o perioadă de ameliorare climatică, în care polenul de arbori ajunge să
întrunească peste 50% din totalul polenului, ceea ce ar releva o bună împădurire
a zonei, asemănătoare celei actuale. Pădurea era formată în principal din arin,
dar nu lipseau mesteacănul, fagul, ulmul în prima parte, stejarul şi, destul de
modest, erau reprezentaţi arbori precum teiul, carpenul, alunul şi chiar salcia.
Într-o încercare preliminară de paralelizare este adevărat, fără nici un suport
venit din partea unei datări C 14 şi fără prea multe posibilităţi de corelare din
punct de vedere paleofloristic, întrucât în regiune lipsesc astfel de studii
considerăm, cu totul ipotetic, că această perioadă ar putea fi atribuită oscilaţiei
climatice româneşti, care s-ar paraleliza în Europa vestică cu interstadiul Lascaux.
La 85 cm, se constată paroxismul unui proces de stepizare a zonei,
acestuia revenindu-i doar exemplarele de arin, care probabil vegetau de-a lungul
Nişcovului sau în zonele din preajma izvoarelor şi a ogaşelor formate de acestea,
care nu este exclus să fi început să se formeze chiar în această perioadă şi a
căror prezenţă o sesizăm şi azi.
Nivelul atelierelor nederanjate de la cea. 65 cm, în această secţiune,
coincide cu debutul unei a doua etape de ameliorare a climatului. Este o oarecare
corespondenţă între faza de ameliorare a climei şi primul nivel cert de locuire
de la Lapoş, care constă din acele ateliere, singurele nederanjate, aproape în
toate secţiunile săpate. Acest fapt însă nu trebuie absolutizat, pentru că
numeroasele secţiuni săpate la Lapoş au dovedit ulterior că stratul de cultur~
poate pătrunde mai adânc în stratul geologic IV, fără să depăşească în general
80 cm adâncime. Aceasta ar însemna că aceste ateliere au fost uneori
contemporane chiar acestei etape de recesiune climatică.
Revenind la oscilaţia climatică, desfăşurată aproximativ între 65- 45 cm,
putem spune că se caracterizează prin dezvoltarea unei păduri dominată de
elementele stejărişului amestecat, în care excelează ulmul, care ajunge să întrunească
peste 11% şi care este acompaniat în mai mică măsură de stejar (peste 4%) şi de tei
(ceva peste 2%). Tot acum se constată un maxim de dezvoltare a fagului, ceea ce
denotă o nuanţă umedă şi răcoroasă a climatului, fără tente de rigurozitate, dacă
ţinem seama că mesteacănul şi chiar salcia înregistrează reduceri sensibile.
Estimăm că această fază de ameliorare a climei, contemporană în mare
parte atelierelor de cioplire nederanjate de la Lapoş, ar putea să aparţină oscilaţiei
climatice Erbiceni A din schema paleoclimatică a Pleistocenului superior din
România, ceea ce ar corespunde Bolling-ului vest european.
Precizăm că, în general, între 45 şi 35 cm, peisajul forestrier suferă o
restrângere şi, mai ales, o schimbare de compoziţie, ceea ce înseamnă că, rară

9
M. Cârciumaro, O. Cîrstina, M. Pleşa, Consideraţii asupra cronostratigraftei Paleoliticului supe-
rior de la Lapoş, 2003, sub tipar.

www.cimec.ro
ŞANTIERUL ARHEOLOGIC LAPOŞ- POIANA ROMAN 25

a dispărea copacii, se constată inexistenţa foioaselor termofile propriu-zise

(ulm, tei, carpen, alun) şi menţinerea doar a unor specii care se puteau dezvolta
ca păduri - galerii de-a lungul râurilor şi care, adesea, conţin specii ce pot
suporta rigorile unui climat deosebit Este vorba în primul rând de salcie, la
care se adaugă mesteacănul şi, într-o măsură destul de semnificativă, arinul.
Ameliorarea climei, fără a atinge parametrii etapei anterioare, atribuită oscila~ei
climatice Erbiceni A, se înregistrează în depozitul dintre 35 şi 25 cm, mai ales prin
revenirea în peisaj a ulmului ca prim element colonizator al unei viitoare păduri,
teiului şi probabil schimbarea speciilor de salcie cu altele favorizate de un climat
mai dulce, având în vedere faptul că mesteacănul dispare complet în această vreme_
Nu excludem posibilitatea ca această scurtă etapă de ameliorare a climatului să
coincidă fazei Erbiceni B, ceea ce înseamnă Alleroo în Europa de Vest
Depozitul dintre 45 şi 25 cm, chiar dacă aparţine tipologie Paleoliticului
superior, materialul litic descoperit nu se mai caracterizează prin acea
concentrare specifică atelierelor din partea inferioară, ci el se detaşează printr-o
diseminare evidentă, f'ară a putea vorbi neapărat de o remaniere a sa. Acesta
este un aspect al culturii materiale de la Lapoş, care va fi mai bine lămurit în
urma unui studiu tehnica - tipologie mai amănunţit al materialului litic.
De la 20 cm spre suprafaţă, diagrama polinică nu mai are aceeaşi relevanţă,
sedimentul fiind probabil puternic amestecat de lucrările agricole, fapt care a
influenţat în mod cert repartiţia materialului litic, care considerăm că poate în
mod greşit a fost atribuit de Florea Mogoşanu unui nivel cultural de sine stătător,
prin al cărui conţinut se sugera că ar aparţine probabil unui mezolitic.
Cercetările noastre arheologice nu numai că au confirmat bulversarea
sedimentului din această parte, dar nu au confirmat în nici un fel trăsături
tehnica - tipologice care să confirme o astfel de încadrare.
În concluzie, prin atelierele nederanjate dispuse în baza locuirii,
Paleoliticul de la Lapoş este contemporan unei etape destul de întârziate a
Tardiglaciarului, fiind, în bună măsură, contemporan fazei Erbiceni A (Bolling),
ceea ce ar presupune, conform datărilor C14 existente la nivelul României, o
vârstă de circa 12.600 +1- 120 B. P. sau 12.050 +/-120 B. P. iar,după datările
din Europa de Vest, o vârstă cuprinsă între 12.400 şi 12.000 B. P.
Prin urmare, este greu de acceptat Aurignacianul de care s-a vorbit la
Lapoş la o astfel de vârstă, noi presupunând, din punct de vedere strict
cronologic, că atelierele aparţin unui Epigravettian în care poate fi vorba de o
tradiţie aurignacoidă 10 •
Materialul diseminat, existent deasupra acestor ateliere, poate fi prezentat,
cu o oarecare siguranţă stratigrafică, doar până la sfârşitul oscilaţiei Erbiceni
B, ceea ce ar presupune o vârstă, conform paralelizărilor din Europa de Vest,
de circa 11.800- 11.000 B. P.
Ne exprimăm speranţa că studiul tehno- tipologie al materialului litic de
la Lapoş va individualiza mai bine acest facies epigravettian aurignacoid pentru
teritoriul României, care să stea la baza unei mai bune înţelegeri a evoluţiei
culturale de la sfârşitul Paleoliticului.
°Fr. Djindjian, J. Kozlowski,. M. Otte, Le paleolitique superieur en Europe, Armand Colin, Paris,
1

1999.
www.cimec.ro
26 . M. Cârciumaru, O. Cîrstina, M. Anghelinu, M. Cosac, M. Mărgărit , L. Ni)ă, M. Pleşa

J UO 3 RA S C V ~·
,zs•JO·

J UD

A U

j uo
DAM30VITA

JUD. IL,~9V Ju DETUL

Le endn:
li--=:_e:...iil_M-=-u~N~k::.::\P!=-.u-·R--E-s·E-··o·--i· N· ·T··-A····.-o--E-1L-~o-Er-.-----,/ P RAH OVA
~~şCNE HA R TA F 1ZJ _C ft\ .
•
·uos COTE
Pozrtra comunei Lapo s p
.Jr PASUR[
CĂi FERATE
harta judeţului
- - ŞOSELE MODERNiZATE
__.....; SOSELE i'EMOlJERNizATE
--"" LiM.ITA DE juDET o 4

Fig.l

www.cimec.ro
ŞANI1ERUL ARHEOLOGIC IAPOŞ-POIANAROMAN 27

Fig. 2

www.cimec.ro
28 M. Cl\rciumaru, O. Cîrstina, M. Anghelinu, M. Cosac, M. Mărgărit , L. Nită, M. Pleşa

Fig. 3 - Poiana Roman

www.cimec.ro
ŞANilERUL ARHEOLOGIC lAPOŞ- POIANA ROMAN 29

Fig. 4- Harta lui Specht (1875)

Fig. 5- Harta lui Carol Popp de Szatmary (1864)

www.cimec.ro
30 M. Cârciumaru, O . Cîrstina, M. Anghelinu , M. Cosac, M. Mărgărit, L. Ni!ă, M. Pleşa

Fig. 6- Aspecte din timpul săpăturilor (Colina D)

www.cimec.ro
 1
LAPOŞ, l;>.R. 1993
~
,.§
R
PROFILUL SECTIUNII m, PROFIL VEST, 0 A.- D4 1/10
~.."
~
~
10 lO )O • :lll • JIO 10 ,." JOI. J ~
~
~
~-
~

)')')')')')'y
J'
[!5i!J ......,. _ _ _ ....... _..
ma _, )')')')'YY)'
)')';t')';t')')'

C§:J ,.".,. ...

az:J~

le.--~
amm
~
c:::!::!l
-·-·-IV )')')')')')')'
r ·J" "Y r .,. ,
)')')')')')')'
)'7)')')')')'
)')')')')')')'

Vl

www.cimec.ro
32 M. Cârciumaru, O . Cîrstina, M. Anghelinu, M. Cosac, M. Mârgărit, L. Ni!ă, M. Pleşa

·.
..

- 3

..9"·~····· ·· ·..-Qf:
.. .·
~

..
.Q4 ........... .. ..~~-

Fig. 8

www.cimec.ro
 Mircea ANGHELINU

Implicaţiileteoretice ale unei noi metode

de săpătură în siturile preistorice
"Archaeology in essence is the discipline with the theory and practice fm
the recovery of unobservable hominid behaviour patterns from indirect trace.s
in bad samples."
(David Clarke)

Abstract

The article 's purpose is the analysis of the theoretical implications of a ne»-
research method for prehistorical sites: the chronostatigraphical one which ha.s
first been applied in Romania in the research ofthe neo-eneolithic tell from Hârşova.
What the author is trying to explore is the theoretical and methodologicaJ
context of which the new methodology is part of Romanian prehistoric history.
Thus described as conservatory, traditionalist and exclusively focused on study-
ing the artifacts, as well as truthful to the culture-history paradigm the Roma-
nian research tradition is constantly compromising the archeological contexts:
firstly, due to the mythical image of prehistorical communities regarded as ho-
mogenous and integrated; as far as methods are concerned it ignores the ar-
chaeological contexts through practica/ application and through the mutual
pressure between the typological method and the stratigraphic one, both o)
which are more interested in their formal coherence than in respecting the ar-
chaeological context. To end with, through its traditional result publishing sys-
tem, which is both selective and organized in "typical" typological sequences,
it makes the understanding of contextual associations even more dif.ficult.
This whole chain of decontextualization is met with the straightforwara
challenge of the new method, differentiated by an admirable attention toward.s
the archaeological context. What is worth appreciating is the ensemble'.s
"3 www.cimec.ro
34 Min~a Angh~linu

coherence between the knowledge objectives and the excavation technique, as

well as the extent to which the new objectives contribute to the enrichment of
archaeological topics.

1. Introducere

Discursul arheologilor este, în însăşi esenţa sa, identic celui al istoricilor:

el depinde de urme conservate, ca şi de disponibilităţile metodologice ale
cercetătorului pentru delimitarea şi lectura acestor urme. În arheologia
preistorică, aceşti doi factori corespund specificului aparte al documentaţiei şi,
respectiv, modelelor de comportament cărora le sunt raportate urmele materiale.
Acestea din urmă, propuse de arheologi, nu rezultă direct din informaţia
arheologică, indiferent de stadiul său de conservare: ele corespund cu fidelitate
obiectivelor de cercetare şi reflectă direct nivelul de rafinare teoretică al acestora.
Aşadar, dacă volumul şi calitatea informaţiei arheologice presupun o selecţie
ancestrală, prin abandonul selectiv, ca şi una geologică, determinată de
conservarea parţială, modelele de comportament cultural ale omului preistoric,
în naraţiunea arheologică, sunt determinate de alţi factori, care, spre disconfortul
practicienilor, depind în mai mică măsură de oamenii preistorici ca atare - şi în
mai mare măsură de autorii discursului arheologic.
Am putea să susţinem chiar ideea radicală că documentaţia arheologică
rămâne logic "egală cu sine", iar modificările de discurs se datorează exclusiv
celui de-al doilea set de factori: oamenii preistoriei nu mai pot participa la
construirea imaginii lor, arheologia monologhează despre ei; îmbogăţirea
documentaţiei presupune, în primul rând, rafinarea lecturii, singura care permite,
cu adevărat, multiplicarea setului de date. Just! din punct de vedere
epistemologie, această idee riscă să umbrească numeroasele exemple din istoria
disciplinei în care descoperiri spectaculoase şi neaşteptate au lansat provocări
teoretice fertile. Vom accepta, astfel, că progresul disciplinei s-a realizat pe
ambele planuri, atât pe seama avansurilor teoretice (adică pe potenţarea şi
nuanţarea modelelor de comportament cu care este investit, de către arheolog,
omul preistoric), cât şi prin amplificarea numărului de descoperiri (adică prin
creşterea calităţii şi volumului datelor arheologice) 1 •
Această simetrie ideală a progresului cunoaşterii este, în practică,
înlocuită de o permanentă succesiune şi de o competiţie structurală, în care
avansurile dintr-un câmp impun modificări în celălalt - şi invers. Cum, în
arheologie, majoritatea absolută a inovaţiilor teoretice şi metodologice vin, de

1
Se înţelege că distincţia dintre teorie şi practică - sau dintre "interpretare" şi "fapte" - rămâne un
simplu artificiu euristic. În realitate, suntem pe deplini conştienţi că faptele arheologice, chiar cele
mai simple, sunt construcţii fondate teoretic, nu realităţi "obiective" - aşa cum va reieşi, de altfel, din
rândurile ce urmează.

www.cimec.ro
IMPLICAŢII LE TEORETICE ALE UNEI NOI METODE DE SĂPĂTURĂ ÎN SITURILE PREISTORICE 35

obicei, din alte domenii (din ştiinţele naturale sau sociale), progresele celor
două planuri sunt deseori independente, cataiiza lor realizându-se cu relativă
întârziere 2 • Dar, chiar şi în calitate de ecouri târzii, avansurile teoretice îşi
păstrează un rol preeminent, de departe mult mai important decât cel al
descoperirilor fortuite, fie ele şi revoluţionare. Spre exemplu, problematica
inovativă propusă de arheologia procesualistă a avut, pentru cunoaşterea
epocii bronzului, un rol mult mai amplu şi mai stimulativ decât, eventual,
descoperirea unor cadavre excelent conservate, ca celebrul Otzi. Oricât de
remarcabil este potenţialul unor astfel de spectaculoase apariţiP, ele nu
asigură decât o creştere în progresie aritmetică a informaţiei arheologice,
în timp ce schimbarea topicii, a conceptelor, orientare<~; atenţiei către alţi
factori de variabilitate culturală poate conduce la o reevaluare radicală a
priorităţilor cercetării şi la o adaptare, în consecinţă, a metodelor. De aici,
avansul cunoaşterii arheologice se va produce în progresie geometrică.
În ilustrarea acestei convingeri, - şi în încercarea de a grăbi puţin
sinergia dintre praxis şi teorie- ne-am propus să semnalăm o zonă de inovaţie
metodologică, pentru a explora apoi succint implicaţiile sale teoretice şi
perspectivele pe care acestea le presupune pentru ansamblul gândirii
arheologice româneşti. Ne referim la concepţia şi metoda de cercetare a
tell-ului neo-eneolitic de la Hârşova, aşa cum a fost aceasta recent
prezentată 4 •

Cum nici un fenomen inovativ nu se plasează în spaţiul ideilor pure,

ci într-un context sociologic, intelectual, istoric în sens larg, ar fi utilă aici
o schiţă, fie şi sumară, a cadrului - foarte conservator- căruia noua propunere
metodologică i se adresează: arheologia preistorică din România. Tradiţia
de cercetare joacă, întotdeauna, un rol orientativ şi limitativ, iar pespectivele
unei inovaţii depind de măsura în care este percepută ca atare.

~Unii arheologi nu ezită să descrie disciplina lor ca un cimitir al teoriilor sociale (C. Tilley, Archaeol·
ogy: the loss of isolation, Antiquity,vol. 72, nr. 277, 1998, p.691-693). Multe din propunerile
antropologiei atrag atenţia arheologilor abia după ce îşi epuizează potenţialul în zona intelectuală de
origine. Exemplele cele mai potrivite sunt funcţionalismul radical şi gândirea sistemică - în lectura
New Archaeology -, preluat cu optimism de arheologie începând cu anii '60, după ce antropologia
reuşise - cu succes - să le evidenţieze reducţionismul şi gravele discontinuităţi epistemologice. Chiar
dacă cele două structuri teoretice nu sunt lipsite de merite metodologice, merită reţinut zelul cu care
arheologii le ignoră limitele.
3
De exemplu, în ceea ce priveşte aspectele paleopatologice, vezi L. Capasso et al., Paleopathologic;al
aspects of /}le "lcernan "frorn the Bmnze Age ofTym, Proceedings of the IXth European Meeting of
the Paleopathology Association, Barcelona, 1995, p.l07-ll4.
4
B. Randoin, D. Popovici, Y. Rialland, Metoda de săpătură şi înregistrarea datelor stratigrajice într-
un sit pluristratijicat: tell-ul neo-eneolitic de la Hârşova, Cercetări Arheologice, XI, partea 1, 2000,
p.l99-234. Recomandăm, firesc, şi lectura raportului de săpătură publicat în acelaşi volum, D. Popovici
şi colab., Les recherclzes arclzeologiques du tel/ de Hârşova (dep. de Constanta) 1997-1998, Cercetări
Arheologice, XI, partea 1, p.l3-l23.
www.cimec.ro
36 Mircea Anghelinu

2. Moştenirea istorică: o tradiţie monolitică

Este neîndoielnic că arheologia preistorică din România s-a constituit

într-o tradiţie5 • O dovedeşte însăşi maniera de a scrie istoria disciplinei, adică
monologul arheologiei româneşti despre ea însăşi 6 • Dacă studiile generale rămân
foarte rare7 , orice abordare a unei teme sau perioade cuprinde, natural, un istoric
al cercetării. Majoritatea absolută a acestor sinteze istorice adoptă însă o
perspectivă incrementalistă, punctând cu deosebire meritele activităţii
individuale. Într-o astfel de lectură, evoluţia cercetării este continuă, progresivă,
o galerie a eroilorB care au condus la dezvoltarea acestei ramuri ştiinţifice.
Preistoricienii îşi regăsesc deplina identitate în cadrul acestei serii istorice, ei
nu pot fi decât magiştri, discipoli sau, ocazional, adversari, mai mult sau mai
puţin cordiali, ai altor specialişti. În oricare ipostază însă, ei se raportează,
relaţional, la ansamblul confraţilor de breaslă, trecuţi sau prezenţi; tradiţia, care
capătă astfel o consistenţă aproape materială, devine o formă de legitimare, şi
conferă un statut într-o ierarhie silenţioasă - şi cu atât mai efectivă. Odată
materializată, ea decide, fie şi tacit, liniile de forţă ale inovaţiilor care sunt
nevoite să respecte principiul revoltelor, şi nu al revoluţiilor9 • Într-o astfel de

5
În ciuda ambiţiilor locale, nu întotdeauna absente, arheologia preistorică din România este foarte
omogenă. Şcolile regionale au mai degrabă o conotaţie geografică, decât teoretică sau metodologică.
În fapt centralizarea în jurul unui număr mic de personalităţi (prestigioase şi frecvent contondente), la
care s-a adăugat etatismul rigid al deceniilor comuniste (însoţit de autoritatea pan-naţională a institutului
de arheologie bucureştean), au redus la minim particularităţile regionale. Credem, însă, că principalul
factor unificator a fost prC'gramul de cercetare, moştenit încă din perioada interbelică şi la care
majoritatea specialiştilor a ales să subscrie: obiectivele similare de cunoaştere au stimulat identitatea
metodelor, aşa cum vom nota în continuare.
6
În arheologia preistorică din România nu s-a discutat niciodată potenţialul de "disciplinare", de
socializare, pe care îl posedă istoriile oficiale ale oricărei discipline ştiinţifice. Această enculturaţie
este, însă, unanim remarcată pentru arheologia, pe alte meridiane (N. Schlanger, Ancestral archives:
Explorations in the History of Archaeology, Antiquity, voi. 76, 2002, p.I28).
7
Ca să alegem, prin sondaj, doar trei, plasate la o oarecare distanţă cronologică între ele: R. Vulpe,
L'activite archeologique en Roumanie, L' Archeologie en Roumanie, Ed. Academiei, Bucureşti,
1938, p.73-78; M. Babeş, Marile etape ale dezvoltării arheologiei în România, SCIVA, 32, nr.3,
1981, p.319-330, şi seria de articole privind arheologia ieşeană, apărute în Arheologia Moldovei,
XXII, 1999.
8 Rămâne de necontestat că focalizarea istoriei disciplinei în jurul activităţii indivizilor stă mărturie şi

pentru dificultatea specifică a practicii arheologiei, nu numai în România. Ea impune, în general,

sacrificii de ordin personal importante - iar arheologii nu ezită să utilizeze acest capital simbolic
pentru a se autodefini ca o "ghildă" exotică, pentru care erudiţia este la mare preţ, iar competenţa
individuală, principala formă de achiziţie a unui statut personal. Implicaţiile micro-sociologice ale
acestei atitudini ar merita, cu siguranţă, să fie analizate când va.
9 Iluzia acestui cumul continuu este foarte preţuită în discursul tradiţiilor centralizate, ca cea

franceză (A. Coudart, Js post.procesualism bound to Happen Everywhere? The French Case,
Antiquity, voi 73, nr. 279, 1999, p.l61-166 ), sau celor conservatoare, ca cea germană (H. Hărke,
Al/ Quiet on the Western Front. Paradigms, Methods and Approaches in West German Archaeol-
ogy, 1. Hodder (ed.), Archaeological Theory în Europe. The Last Three Decades, London
Routledge, 1991, p.l87-222). Destul de diferită rămâne atitudinea generaţiilor în arealul aca-
demic american şi britanic, în care revoluţiile - fie şi declarative - au devenit o caracteristică a
succesiunii generaţiilor (A. Coudart, op. cit.).
www.cimec.ro
IMPLICAŢIILE TEORETICE ALE UNEI NOI METODE DE SĂPĂTURĂ IN SITURILE PREISTORICE 37

viziune hagiografică, prin persuasiune discretă şi prin retorica de breaslă,

prezentul devine întrucâtva inevitabil, iar arheologia contemporană trăieşte,
leibnizian, ''în cea mai bună dintre lumile posibile", lume în care eşecurile,
reculurile şi ineqiile dispar.
Arheologia preistorică din România are, aşadar, o părere foarte bună despre
sine. Părere care nu transpare, desigur, doar din studiile cu caracter istoriografic.
Ea se manifestă efectiv în scrierile arheologice: omogenitatea tematică şi
structurală a monografiilor arheologice stă mărturie. Numai respectul devotat
purtat unei tradiţii poate să dea seama de această uniformitate.
Ca orice lucru care există- ar spune filozofii -această tradiţie de cercetare
dispune, deci, de nişte proprietăţi. Vom însuma, pe scurt, trăsăturile ei structurale
care ne par caracteristice, dar şi, mai ales, principiile funcţionării lor.

Geneza
Originea acestei tradiţii de cercetare se leagă de însăşi geneza arheologiei
preistorice în România: ea s-a născut ca o prelungire în trecut a istoriei naţionale,
prin desprinderea de moştenirea arheologiei şi filologiei clasice. Declaraţia sa
de independenţă rezidă, credem în câteva texte din prima jumătate a secolului
XX, dintre care primul rămâne "Contribuţie la Dacia înainte de romani",
lucrarea de doctorat a lui 1. Andrieşescu, iar cele mai elocvente îi aparţin lui
1. Nestor 10 • Excepţie face arheologia paleoliticului, inspirată de alte filoane
(evoluţionismul şi paleontologia stratigrafică) şi practicată, iniţial, sub auspiciile
geologiei. Dar, în ansamblu, arheologia preistorică se îndepărtează de moştenirea
clasică prin căutarea rigorii metodologice şi a specificului preistoriei: anonimatul
deplin al oamenilor săi, lipsa surselor documentare alternative arheologiei. Deşi
consideraţi în continuare a fi participat la cimentarea tradiţiei naţionale, oamenii
preistoriei sunt eliberaţi treptat de povara etnistă a identificării înaintaşilor şi
capătă de facto dreptul la o existenţă istorică proprie.
Cu toate acestea, preistoria românească nu a ieşit niciodată din cadrul
unei paradigme naţionale. Chiar dacă a păstrat un raport relativ distant faţă de
propaganda naţionalistă, raport foarte diferit în cazul arheologiei perioadelor
istorice şi protoistorice, oricum, cadrul naţional pare a fi dimensiunea naturală
în care preistoria este studiată în România. Lăsând la o parte analogiile culturale
realizate, de obicei, în perimetre restrânse din afara graniţelor naţionale,
cantonarea în cadrul naţional dă seama şi de izolarea teoretică în care disciplina
se zbate şi astăzi. Atingem, astfel, şi problema afilierii intelectuale a preistoriei.
Rezervorul academic de specialişti va fi, încă de la început, cel asigurat de
istorie, din care este recrutat şi acum principalul contingent de preistoricieni.
Implicaţiile sunt importante.

10
Vezi, şi exemplu, I. Nestor, Tendinţe noi în istoriografia românească /1933], Arheologia Moldovei,
XII, 1988, p.277-279.
www.cimec.ro
38 Mircea Anghelinu

Preistoria ca istorie. Comprehensiunea

Consecinţă directă a condiţiilor de geneză, platforma filozofică a preistoriei
româneşti, apărută în deceniile de autoritate a istoriografiei "şcolii critice" şi
"noii şcoli" 11 , va fi, ca şi în cazul suratelor istoriografice, una pozitivistă. Această
atitudine pozitivă nu trebuie înţeleasă în sensul apetenţei pentru construcţii ample
sau al interesului pentru căutarea legilor istorice, ci într-unul empirist, aplicat,
sceptic, devotat "faptelor" 12 • Desigur că această preferinţă acordată minuţiei se
explica, în primele decenii ale secolului XX, prin necesitatea de a pune disciplina
pe baze ştiinţifice. Cu toate acestea, ea nu se va schimba până astăzi, din raţiuni
asupra cărora nu vom poposi aici în detaliu. Între cele mai importante, merită
amintită presiunea ideologiei oficiale comuniste, la care orice istoric - dacă
încerca să evite deprofesionalizarea - a încercat să replice prin accentuarea
factologiei şi empirismului. Pe de altă parte, un rol important în perpetuarea
încrederii în ştiinţificitatea arheologiei pozitiviste, l-a avut promovarea sa tenace
de către marile personalităţi - care, inerent, justificau astfel poziţia lor
preeminentă în cadrul ierarhiei interne a competenţei.
Filiaţia istorică va impune şi alte importante consecinţe: tratarea preistoriei
după modelul societăţilor istorice şi, conex, dezinteresul pentru analogiile
etnografice 13 • Ambele opţiuni se edifică pe premisa comprehensivităţii
comportamentelor umane din trecut. Neacceptând (în teorie) vreo diferenţă între
societăţile preistorice şi cele istorice, preistoricienii reţin doar diferenţele de
documentaţie, cărora li se adresează metodele specifice. Însă aceste diferenţe
de documentaţie, care soli cită o sistematizare şi o hermeneutică întrucâtva diferită
de cea a istoricilor, vor conduce către o diferenţiere foarte accentuată între
preistorie şi istorie, în practică cel puţin: istoricii narează, arheologii
sistematizează. Cu toate acestea, ei păstrează, totuşi, timpii şi reflexele explica-
tive istorice (migraţiile şi difuziunile, în secvenţe catastrofice, de exemplu).
Mai mult, întregul set de noţiuni provenite din experienţa istorică (de la "chirpic"
la "ceramică de uz curent", sau "de lux") sunt necesare şi suficiente. Arheologii
nu caută să mai explice ce apare ca evident - şi educaţia lor istorică transformă
în evidenţe de bun-simţ nenumărate comportamente ale omului preistoric, care
ar fi trebuit explicate în sine.

11
Al. Zub, Istorie şi istorici în România interbelică, Ed. Junimea, Iaşi, 1989, p.199-234; A. Pop., O
fenomenologie a gândirii istorice româneşti. Teoria şi filozofia istoriei de la Hasdeu şi Xenopolla
Iorga şi Blaga, Ed. Ali, Bucureşti, 1999, p.25-28, 40-48.
12
Pozitivismul, ca termen, poate provoca mari confuzii, din moment ce poate unifica sisteme teoretice
foarte diferite şi nume ca A. Cornle, K. Marx sau M. Weber, tofi interesafi în studierea realităţii sociale
după modelJ.!.l ştiinfelor naturii (M. Hollis, Introducere în filozofia ştiinţelor sociale, Ed. Trei, Bucureşti,
2001,p.45). lnfelegem aici, prin pozitivism, o practică empiristă, puternic bazată pe observaţie directă,
dezavuând, sub titlul de speculafie, orice afirmafie care nu decurge direct din faptele observate.
13 Ar fi suficientă aici răsfoirea, chiar şi neglijentă, a bibliografiei oricărei monografii arheologice

publicate în ultimele decenii în România. În majoritatea situafiilor, literatura etnologi că este absentă
sau foarte timid prezentă, susfinând, de obicei, interpretările din câmpul spiritualităfii preistorice.

www.cimec.ro
IMPLICAŢII LE TEORETICE ALE UNEI NOI METODE DE SĂPĂTURĂ ÎN SITURILE PREISTORICE 39

Cât priveşte cultura, sensul termenului este unic: tradiţie istorică transmisă
sub forma normelor, prin comportamente învăţate; deşi nu întotdeauna explicită,
încărcătura etnică pare de la sine înţeleasă. Vehiculul său de tranzit este
conservatorismul şi inerţia specifică timpurilor preistorice (după modelul
societăţilor patriarhale, pentru care istoria, în particular cea românească, oferea
suficiente exemple şi fără ajutorul etnologiei; în lectură românească, societăţile
preistorice îi datorează mai mult lui Herder şi sămănătorismului decât
boşimanilor). Cultura arheologică era o replică fragmentară a celei vii. Dacă
documentaţia arheologică avea un caracter fără îndoială parţial, el rămânea însă
expozitiv şi, respectând obiectivitatea, adică ştiinţificitatea, ea putea sta la baza
inferenţelor directe privind societatea preistorică.
În practică, cea mai importantă consecinţă funcţională va fi absenţa
aproape completă a analogiilor etnografice. Arheologii citează arheologi,
perpetuând, în deplină izolare de alte ştiinţe sociale, supoziţiile emise în interiorul
comunităţii disciplinare. Arheologia nu este numai autonomă, ci şi, ca să ne
exprimăm aşa, autogenerativă la nivel teoretic, ca să folosim o metaforă
împăciuitoare pentru lipsa de imaginaţie.

Teme de cercetare
Tot condiţiile de geneză dau seama şi de tematica cercetării, fundamental
devotată cunoaşterii preistoriei de pe teritoriul naţional. În practică, ea presupune
cunoaşterea culturilor materiale locale, a succesiunii şi a relaţiilor dintre ele.
Ea se realiza odată cu lărgirea informaţiei arheologice, prin adâncirea detaliilor
cronologice şi a dimensiunilor geografice. Se pun, astfel, bazele unei taxonomii
culturale tot mai detaliate şi mai complete - şi al cărei progres rămâne, în
principiu, permanent şi indefinit. Funcţionarea acestei tematici se reflectă în
programele de cercetare, care îşi propun tocmai - şi deseori doar - perfectarea
sistemului taxonomie moştenit. Prin "cunoaşterea neoliticului din arealul X" se
subânţelege stabilirea succesiunilor culturale din respectiva regiune geografică.
Metode de cercetare
Metodele de cercetare însoţesc firesc tematica mai sus expusă. Ele sunt tipologia
(adică, izolarea şi sistematizarea trăsăturilor stilistice semnificative), stratigrafia şi
chorologia (destinate a stabili distribuţia acestor constelaţii de norme). Mariajul
metodelor a fost facilitat şi de creşterea volumului de informaţie datorat săpăturilor
sistematice. El necesita clasare şi sistematizare, deci, în principiu, o ordonare în unităţi
etnice a diferenţelor stilistice. Metoda stratigrafică şi cea chorologică se articulează
fidel celei tipologice: prima caută poziţia verticală a constelaţiilor de norme stilistice,
în timp ce cea de-a doua trasează orizontala sincronică.
Principiu valid şi eficace, această ordonare crono-spaţială pe criterii
tipologice era perfect conformă rigorilor epocii în care a apărut- şi funcţionează
şi astăzi. Nu intenţionăm deocamdată o critică a lui. Facem doar remarca
www.cimec.ro
40 Mircea Anghelinu

preliminară că ea reţine
aspectul "distribuţional" al artefactelor 14 • Partea
"organizaţională", cea a comportamentelor presupuse de aceste artefacte, adică
ordinea culturală din care proveneau, rămâne absolut periferică, din moment
ce, se crede, ea se poate reconstrui direct, prin intermediul urmelor arheologice,
parţiale, mute, dar "sincere" 15 ; cum am notat, în fond, preistoria este o parte a
istoriei, principiile comprehensiunii i se aplică în consecinţă.
Afară de interesele teoretice de cunoaştere, această periferizare a
specificului lumii preistorice este impusă şi de exerciţiul practic al metodelor.
Manipularea metodelor solicită experţi, buni cunoscători, pe cale empirică, ai
materialului. Prestigiul autorităţilor derivă tocmai de aici 16 • Erudiţia şi expertiza
tipologică stau la baza ierarhiei fundamentale dintre preistoricieni. Tot ca efect
indirect, ea a stimulat o competiţie a tipologiilor adverse şi a întărit iluzia că
această metodă constituie un punct final al demersului arheologic.

Valorificarea rezultatelor
Încununare a temelor şi metodelor de cercetare, valorificarea prin publicare
a rezultatelor respectă câteva reguli, mai ales în ceeea ce priveşte structura
discursului. Acesta cuprinde, invariabil, istoricul cercetării, prezentarea
sc.rupuloasă a săpăturii, a materialului arheologic, grupat pe item-uri (ceramică,
utilajullitic, plastica, obiecte de metal, sau "diverse") şi concluziile istorice ce
se impuneau prin cataliza metodelor. Acestea priveau, preponderent, destinul
istoric al culturilor arheologice în relaţie cu celelalte unităţi similare. Cu totul
periferic, capitolele - de altfel rahitice - privind viaţa sau societatea oamenilor
respectivei culturi completează acest demers, dar este evident că această
problemă nu constituia un obiect de cunoaştere în sine. Din acest motiv, ele
cuprind simple generalizări empirice sau inferenţe directe, parazitând metodele
tradiţionale (de genul: prezenţa topoarelor -> defrişări -> agricultură; aceasta
poate fi chiar creditată ca performantă, iar organizarea societăţii este estimată
în consecinţă; la fel de elocvent, despre eficienţa agriculturii vorbesc brăzdarele
de plug; despre vânătoare, vârfurile de proiectile etc.). În orice caz, triada
metodelor nu caută şi nici nu permite un interes aparte pentru acest capitol, al
organizării sociale a vieţii preistorice. Nu erau aceste probleme deja rezolvate
de istorie?

14
Preluăm aici distincţia făcută de L. Binford, Collfemporat}' Model Building: Paradigms and tlze
Current State of Palaeolitlric Researclr, D. Clarke (ed), Models în Archaeology, London, Methuen,
1972, p. p. 109-165.
15
În cazul în care "sinceritatea" documentaţiei pare îndoielnică, soluţia panaceu este modestia
concluziilor, prudenţa interpretărilor, pe scurt: agnosticismul.
16
Cazul celebru este, în arheologia europeană, cel al lui F. Bordes, al cărui manual tipologie a rămas
timp de decenii catehisme empirice ale paleoliticienilor, inclusiv a celor români; nu sunt greu de
identificat texte identice şi pentru arheologia celorlalte perioade.

www.cimec.ro
IMPLICAŢIILE TEORETICE ALE UNEI NOI METODE DE SĂPĂTURĂ lN SITURILE PREISTORICE 41

*
* *
Acest portret al arheologiei preistorice din România ne conduce, inevitabil,
spre concluzia că ea constituie manifestarea unei paradigme unice, cea cul-
tural-istorică17 . Şcoala cultural-istorică a avut de la bun început misiunea de a
completa trecutul istoric al diferitelor naţiuni europene. Prin urmare, interesul
său se circumscrie delimitării unităţilor culturale preistorice, deziderat pentru
care tipologiile, coloanele stratigrafice ale succesiunilor culturale şi sincronizarea
acestora prin chorologie sunt necesare şi suficiente. Tehnica de cercetare adecvată
acestor metode va fi "sondajul", care uneori poate fi extins la dimensiunile unui
întreg sit. Într-adevăr, dimensiunile sale contează mai puţin, din moment ce
interesele metodologice rămân legate de recuperarea anumitor date. Până şi
instrumentarul arheologic corespunde obiectivelor de cercetare: atât hârleţul,
cât şi şpaclul sunt unelte care funcţionează cel mai bine în plan vertical!
Noile situri, vechile metode şi instrumentarul interdisciplinar au contribuit,
inevitabil, la îmbogăţirea setului de date. În ciuda cantităţii crescânde de
informaţie, ea răspunde, însă, aceloraşi întrebări, aceleiaşi curiozităţi, de o
manieră repetitivă. Treptat, formalismul şi manierismul au transferat curiozitatea,
prin însăşi practica disciplinei, tot mai departe de obiectivul său legitim, cel
istoric. În România, arheologia preistorică devine o disciplină cu fundamente
epistemologice în câmpul istoriei, dar care funcţionează, în plan practic, după
modelul unei sistematici naturaliste.
Tratarea structurală a tradiţiei de cercetare, aşa cum a fost schiţată aici,
pare că ignoră două aspecte esenţiale: impactul marxismului şi
pluridisciplinaritatea, tot mai prezente în arheologia preistorică românească de
după 1970. Izolarea acestora a fost, însă, deliberată, din moment ce atât teoria
marxistă, cât şi metodele pluridisciplinare au reprezentat simple juxtapuneri,
colaterale, din punctul de vedere al arheologilor, obiectivelor de cercetare şi
metodelor tradiţionale. Uşor de izolat în capitole "anexe", nici marxismul, nici
interdisciplinaritatea nu au reuşit să restructureze principiile cercetării,
mulţumindu-se să completeze fie particularul cultural (pluridisciplinaritatea),
fie discursul general (marxismul) 18 • Ambele întâlnesc o puternică tradiţie cul-
tural-istorică, în faţa căreia au încercat zadarnic să-şi impună ideile.

17
Cu totul caracteristică tradiţiilor naţionale a studiului istoric, nonnativistă şi difuzionistă, paradigma
cultural istorică rămâne forma fundamentală de organizare a cercetării preistorice pe mapamond şi, în
particular, în Europa (pentru o discuţie mai amplă, vezi B. Trigger, A history ofarclweological thought,
Cambridge University Press, Cambridge, 1989, p.l48-206). ·
18
Marxismul nu putea participa, în forma sa vulgară, oficială şi obligatorie, la îmbunătăţirea arsenal ului
metodologie sau conceptual al arheologiei, pentru că întâlneşte aici o tradiţie arheologică fundamen-
tal străină de obiectivele sale de cercetare: naţională, idealistă, empiristă. Vezi, în acest sens, tratarea
mai largă a acestui subiect, pe care am propus-o în Note privind impactul marxismului în teoria şi
practica arheologiei preistorice din România, Cercetări Arheologice, XII, 2002-2003, sub tipar.
www.cimec.ro
42 Minea Anghelinu

Aşadar,în ciuda adiţiilor metodologice şi pretenţiilor ideologice oficiale,

arheologia preistorică din România a conservat un nucleu dur de supoziţii
teoretice şi deprinderi practice. Acestuia i se adresează provocarea lansată de
noua metodă.

3. Ierarhia decontextualizării

În continuarea excursului nostru - şi pentru a circumscrie şi mai bine

magnitudinea schimbării propuse de noua metodă - se cuvine să ne aplecăm
asupra unui corolar esenţial al înlănţuirii dintre teme, metode şi valorificarea
rezultatelor în paradigma cultural-istorică: decontextualizarea 19 • Într-adevăr,
şcoala cultural-istorică se face vinovată de o repetată distrugere a contextelor
arheologice. S-ar putea replica, desigur, că această compromitere este o
consecinţă fatală a practicării arheologiei - fapt adevărat. Cu atât mai urgentă
ne apare, însă, reevaluarea responsabilă a manierei prin care arheologii ''îşi
şterg urmele", mai ales că, în ciuda clamatei sale rigori, arheologia preistorică
românească promovează încă o obişnuinţă specifică în această privinţă.
Cum ar putea însă o disciplină, obsedată de context de la debutul său
ştiinţific, să se manifeste tocmai împotriva lui? Prin renunţări motivate teoretic
şi prin simplul fapt al reconstrucţiei sale raţionale, pe care le realizează la diferite
paliere. Să ne explicăm.
Dacă păstrăm disjuncţia artificială din introducere, între datele arheologice
şi modul lor de interpretare, este evident că distrugerea contextului -înţeles aici
larg, în calitate de context istoric- se datorează, într-o primă instanţă, oamenilor
preistorici, care n-au găsit de cuviinţă să abandoneze un set complet de mărturii
ale culturii lor. Conservarea selectivă şi modificările postdepoziţionale vin să
agraveze această pierdere de informaţie, anagramând, în plus, vestigiile rămase.
Dacă arheologii, evident, nu pot stopa această erodare a informaţiilor, ei sunt
datori a controla aceste variabile. Şi ajungem astfel, pe această cale, la
decontextualizarea de care sunt ei înşişi responsabili.
Înaintea oricărei excavaţii, arheologul concepe inconştient un plan ideal
al situaţiilor pe care le poate întâlni. Acestea depind de experienţa sa anterioară
şi, evident, trasează nişte aşteptări, care limitează percepţia "nonconformităţilor".
Nu ne referim aici doar la obiectivele alese deliberat şi conştient ale cercetării,
ci la o matrice mai largă, care, îndeosebi prin tradiţia de cercetare, asigură
perpetuarea unui câmp de interes şi a metodelor adecvate lui. Pe scurt, nici o

19Se înţelege că utilizăm aici termenul de context ca pe o redlitate autonomă, aşteptând să fie descrisă
şi interpretată; dar, conform rezervelor expuse încă din deschidere, această accepţiune a contextului
are o menire pur euristică. Suntem conştienţi că însăşi definirea contextului arheologic este impregnată
teoretic., iar distincţia între "context" şi "recuperarea" lui are aceeaşi conotaţie ca şi cea anterioară,
dintre "teorie" şi "practică".

www.cimec.ro
IMPLICAŢIILE TEORETICE ALE UNEI NOI METODE DE SĂPĂTURĂ ÎN SITURILE PREISTORICE 43

cercetare nu porneşte fără un proiect de cunoaştere, fie el şi incoerent, şi, în

general, nici o observaţie nu se realizează în afara unei structuri teoretice.
Consecinţa: arheologii impun ei înşişi o ordine artificială unor raporturi
de contextualitate. Ea datorează, deseori, mai mult confortului în cadrul para-
digrnatic al grupului disciplinar- pentru că respectarea tradiţiei este reconfortantă-,
decât misiunii de cunoaştere pe care şi-au asumat-o.

3.1. De-contextualizarea la nivel teoretic

Prima scoatere din context este cea determinată, în sens general, de

exercitarea facultăţii raţionale şi, în acest sens, ea transcende toate nivelele
practicii arheologice. Istoria este o retro-spunere, o aranjare în cadre raţionale 20 ,
pe principii cauzale, a unor fapte trecute, ele însele întrucâtva construite. În
acest sens, arheologia preistorică rămâne, ca şi istoria, victima unei fatalităţi
epistemologice şi a modului său propriu de a fi obiectivă 21 • Nu dispune, aşadar,
decât de o foarte modestă autonomie în această privinţă - mai ales pentru că
raţionalizarea excesivă a preistoriei este facilitată de documentaţia sa specifică,
care expune oamenii în dimensiunea lor socială: de aici decurge apetenţa sa
pentru categoriile biologice22 , pentru gândirea de sistem23 şi distanţa scientistă
pe care o interpune între ea şi obiectul de studiu.
Această deosebire- deşi strict cantitativă- a preistoriei în raport cu istoria,
determinată de interzicerea accesului ei la explicaţii ale contemporanilor, capătă
şi alte valenţe. În scrierea istorică, omul etern intervine întotdeauna acolo unde
cel istoric, particular, se estompează. Astfel că, pe măsură ce o experienţă este
mai străină, ea se pierde în cadrul categoriei generale din care face parte:
convenţia ia loc particularităţii, schema înlocuieşte individualitatea. 24
Ce se poate spune despre omul preistoric? El este, în simplitatea sa
funciară, indusă de practica arheologiei româneşti, cel mai convenţional dintre
oamenii istoriei, aşa încât rareori poate fi distins de schiţa "omului etern". În
şcoala cultural-istorică, el este asimilat celui istoric- ceea ce este înţelept- însă
este descris prin intermediul simţului comun - ceea ce este prea puţin. O
digresiune este necesară aici.

:!0 Amintim aici analiza exemplară realizată în privinJa acestor aspecte de către R. Aron, Introducere în
filozofia istoriei, Ed. Humanitas, Bucureşti, 1997.
~~ P. Ricoeur, Obiectivitate şi subiectivitate în istorie, Istorie şi adevăr, Ed. Anastasia, Bucureşti, 1993,
p. 31-53.
:!:! În cazul şcolii cultural istorice, în care cultura este privită normativ, metaforele biologice survin
natural. Stau mărturie hibrizii culturali, fenomenele de îmbătrânire, de degenerare a culturilor etc. O
expresie tip a acestei prezumţii:"cultura X a apărut pe fondul anterior Y".
:!l Gândirea sistemică, promovată cu agresivitate de New Archeology, nu era străină deloc şcolilor
tradiJionale, care puteau constata empiric că faptele sociale sunt, în mod obişnuit, intercorelate. Ceea
ce aduce procesualismul este uzul explicit şi sistematic al acestei viziuni, ba chiar un reducţionism
mai sever.
~4 R. Aron, op. cit., p. 90-109, 190-193.

www.cimec.ro
44 Mircea Anghelinu

Odată tratat după modelul celui istoric, omul preistoric îşi pierde
individualitatea. Nu încercăm deloc să sugerăm că opoziţia preistorie-istorie
este reală, dimpotrivă. Ca prejudecată, ea a făcut ravagii în gândi rea arheologilor,
prin telelologia evoluţionismului şi a behaviorismului de rit naturalist şi a
împiedicat tratarea cu simţ istoric a societăţilor preistorice. Ele au devenit un
preambul al civilizaţiei, martore ale unui ev al nevoii şi barbariei. În acest sens,
nici ipoteza contrară, emanaţie a mitului "vârstei de aur", nu a făcut prea multe
pentru realitatea istorică a omului preistoric 25 •
Avem însă suficiente motive pentru a crede în specificul societăţilor
preistorice şi, în această direcţie, utilizarea analogiilor comportamentale istorice
este mai mult decât insuficientă. Nu ne iluzionăm: arheologia se bazează masiv
pe utilizarea analogiei, cu care explorează necunoscutul prin intermediul a ceea
ce cunoaşte. Însă ceea ce cunoaşte arheologia preistorică din România pare să
se rezume la experienţa proprie, existenţială, a cercetătorului (ceea ce numim
simţ comun) şi la cea provenită din lecturile sale istorice sau arheologice (care
nu induc, automat, şi simţul istoric). Simţul istoric presupune istorizarea
conceptelor6 , utilizarea celor relevante, reconstituirea unei lumi date în ceea
ce are ea specific (adică, deopotrivă, universal şi particular) 27 •
Simple indicii oferite de etnologie sunt suficiente pentru a imagina cel
puţin nişte societăţi organizate pe principii de rudenie, cu o "gândire sălbatică" 28 ,
o viaţă simbolică complexă şi o organizare socială a economiei foarte departe
de cea cu care ne-a obişnuit istoria şi, cu atât mai mult, modernitatea. În toate
aceste situaţii, utilizarea analogiilor istorice explicite este, dacă nu inutilă, cel
puţin foarte parţială. Or, transferarea cadrelor moderne de gândire asupra acestor
comunităţi nu este doar o intelectualizare, ci o rearanjare autoritară a lumii
preistorice în funcţie de categoriile prestabilite de contemporani, o distrugere a
contextului istoric, cu atât mai gravă cu cât, plasată la nivel teoretic, ea precede
şi ghidează orice altă întreprindere exploratorie.
Analogiile etnografice, nici ele lipsite de dificultăţi, par o soluţie mult
mai potrivită, pentru că permit compararea unor unităţi de studiu echivalente
(secvenţe precise de comportament) şi a unor situaţii uneori riguros
asemănătoare. Altfel spus, ele sunt nişte analogii mai apropiate, care încearcă
să păstreze specificul lumii preistorice 29 •

~ 5 Cât de profundă este acţiunea acestor modele mitice privind preistoria în practica ştiin~ifică o arată
W. Stoczkowski, Antlzropologie nai've, antlzropologie savante. De /'origine de 1'/zomme, de
/'imagina/ion el des idees rer,:ues, CNRS Editions, Paris, 2001.
~ 6 P. Veyne, Cum se scrie istoria, Ed. Meridiane,Bucureşti, p. 178-182.
~ 7 Ibidem, p. 76-77.
~ 8 În sensul aparte şi elegant oferit de CI. Levi-Strauss (Gândi rea sălbatică, Ed. Ştiinţifică, Bucureşti,
1970) şi care, evident, nu coincide deloc "gândirii prelogice" a lui Levi-Bruhl.
~ 9 Analogia etnografică ne arată cât de diferite pot fi solutiile culturale pentru aceeaşi problemă, dar
oferă şi o imagine asupra diferitelor soluţii culturale pentru probleme pe care nu le mai putem percepe
astăzi. Se înţelege că nu ne referim la analogiile în bloc, aşa cum au fost acestea practicate de
evoluţionismul victorian şi, pe aceeaşi bază, de Engels, ci, mai degrabă, la cele propuse de aşa-numită
Middle Range Tlzeory a "noii arheologii" americane.
www.cimec.ro
IMPLICAŢIILE TEORETICE ALE UNEI NOI METODE DE SĂPĂTURĂ ÎN SITURILE PREISTORICE 45

Dar arheologia preistorică din România, am notat, nu utilizează analogii

etnografice. Atunci, de unde îşi acumulează, afară de sfera propriei imaginaţii,
cunoaşterea? Evident, din cadrul contextului arheologic în sine. Mai precis, din cel
cruţat de altă eşantionare artificială, cea a metodelor, terrnina~i practice ale unei
selec~i raţionale a tem~lor de cercetare şi ale unei schiţe foarte sumare de om.

3.2. Decontextualizarea la nivel metodologie

Metoda tipologică este bazală în arheologie. În această ipostază, ea

participă masiv la sondarea contextelor culturale preistorice. Nu mai puţin im-
portant este rolul său în estomparea diferenţelor şi/sau în re-dimensionarea
acestora.
Tipologii le au la bază un principiu evoluţionist, cel al trecerii de la simplu,
la complex şi de la omogen, la eterogen. Ele caută asemănările în defavoarea
diferenţelor. Ca efect nedorit, dar inevitabil, ele decontextualizează artefactele
pentru a le integra unui nou sistem de ordonare, cel al morfologiei formale. Din
punct de vedere al funcţionării practice, în ciuda presupusei abordări inductive,
tipologiile, mai ales cele complete, se constituie într-un sistem expert, posibil
de ameliorat, dar care se manifestă ca o permanent anterioară bază de date.
faptul este valabil atât pentru tipologia ceramică, cât şi pentru cea litică. Dacă
ele integrează forme tipologice noi, nu e mai puţin adevărat că o fac în funcţie
de categoriile deja definite. În orice caz, artefactul dintr-o serie tipologică
încetează să mai fie "acel artefact" descoperit într-un anumit context, şi, ca
orice sistem conceput raţional, cel tipologie caută să integreze şi urmăreşte
propria coerenţă - în detrimentul celei de provenienţă.
Principiul tipologie rezidă în credinţa că artizanii unui artefact au respectat
nişte reguli învăţate, normative, iar asemănările dintre ele arată distanţa socială
mică (citeşte înrudirea sau identitatea etnică) dintre autori. O variabilă este
constant eliminată: semnificaţia originară, cel mult presupusă în subsidiar, dar
tot mai irelevantă pe măsură ce ne îndepărtăm de contextul de descoperire, în
căutarea analogiilor mai îndepărtate. Fără cuantificarea explicită a acestei
variabile însă, o serie tipologică este departe de a reflecta altceva decât o
sistematizare impresionistă a artefactelor. Este inutil să mai discutăm aici şi
problemele de ordin intern ale tipologiilor (cum ar fi criteriile considerate
relevante, amplitudinea bazei de date etc.). Suficient este să reţinem principiul:
tipologiile smulg întrucâtva artefactele, atât din contextul lor arheologic, cât şi,
inevitabil, din cel cultural. Ele egalizează semnificaţiile şi impun criterii
diagnostice proprii, care nu pot fi validate ca fiind relevante pentru contextul
din care provin.
Intim corelată acestei reconstrucţii pe principii tipologice, metoda
stratigrafică, aşa cum este ea utilizată, îşi oferă serviciile pentru a ordona succesiv
www.cimec.ro
46 Min:ea Anghelinu

"fosilele directoare". Cum fazele unei culturi sunt, în multe situaţii, deja esti-
mate, ele îşi pun amprenta asupra descoperirilor ulterioare şi, deseori,
periodizarea generală a unei culturi arheologice (de obicei tripartită) decide
modul de tratare a succesiunii dintre fazele de ocupare a unui sit. În orice caz,
acestea din urmă capătă un caracter subsidiar. În acest fel, o locuire preistorică
devine de-a dreptul incapabilă să existe în sine, altfel decât prin raportare la
cele similare, cercetate anterior, eventual de specialişti prestigioşi. Cea mai
bună dovadă a acestei realităţi este oferită de planurile săpături lor: şanţuri lungi,
însoţite uneori de casete, pentru dezvelirea complexelor. Ele atestă ierarhia
priorităţilor, în care stratigrafia verticală apare ca principalul obiectiv 30 •
Nu în cele din urmă, este mai mult decât semnificativă geometrizarea
săpăturii. Simbol al rigorii, al arl;teologiei ştiinţifice, utilizarea cadrelor
matematice pare a asigura un panaceu: malurile drepte şi dimensiunile regulate
ale secţiunilor reprezintă condiţii sine qua non ale unei arheologii bine făcute.
Ele asigură o grilă de relaţii spaţiale pentru înregistrarea unor situaţii arheologice
"dezordonate". De aici şi până la ordonarea implacabil artificială a documentaţiei
pasul este mic şi el poartă un nume: altimetria, săpătura în "pase mecanice" (de
obicei multipli de 5 cm). Mare devoratoare de contexte arheologice, săpătura
altimetrică conduce aprioric la false aglomerări planimetrice. În sprijinul ei
vine însă tipologia, care identifică şi "corectează" eventualele erori de
contemporaneitate. Cum am discutat deja problemele tipologiei, comentariile
sunt de prisos: lipsurile unei metode vin să acopere lacunele alteia.
În concluzie, stratigrafia respectă cu loialitate priorităţile tipologiei: ea
nu caută succesiunea unor momente coerente în ocuparea sitului, ci succesiunea
fazelor culturale prezente în acesta. Nu ţine cont, deci, de temporalitatea specifică
acumulării documentaţiei arheologice 31 , ci de cea largă (cum ar fi cronologia
radiocarbon). Se poate argumenta că reducerea unităţilor de studiu este
imposibilă, din pricina conservării deficitare. Oare?

3.3. Decontextualizarea finală: arhitectura textului arheologic

Modul de expunere a rezultatelor completează această ierarhie a disoluţiei

contextului, legând raţionalitatea temelor de cercetare şi a teoriei generale cu

30
Ar fi interesant de stabilit raportul dintre dimensiunea săpăturilor şi volumul de informaţie arheologică
(pe care îl căutăm în concluziile istorice ale monografiilor şi nu în bogatele serii de artefacte din
depozite); cu totul empiric, presupunem că, în cazul săpăturilor "exhaustive", el nu este deloc
satisfăcător.
31
Este surprinzătoare indiferenţa cronică a arheologilor pentru acest aspect. Documentaţia arheologică
dispune de propria sa temporalitate: fragmentară şi în contratimp cu gesturile culturale care au creat-o.
Ea apare printr-un soi de "îmbătrânire" geologică şi, în acest sens, nu este niciodată, ca să ne exprimăm
aşa, contemporană cu oamenii care au creat-o (vezi L. Olivier, Temps de 1'/zistoire et temporalite.1· des
materiaux archeologiques: apropos de la nature clzronologique des vestiges materiels, Antiquites
Nationales, nr.33, 2001, p.l90-201).

www.cimec.ro
IMPLICAŢIILE TEORETICE ALE UNEI NOI METODE DE SĂPĂTURĂ iN SITURILE PREISTORICE 47

cea a metodelor prin edificarea unui discurs, şi el, raţional. Pe de o parte, dată fiind
bogăţia uneori impresionantă de material, el este publicat parţial, de obicei după criteriul
morfologiei sale ''tipice". Pe de altă parte, prezentarea pe categorii a documentaţiei,
comodă şi care facilitează celorlalţi specialişti accesul la seriile tipologice respective
- de care sunt, desigur, foarte interesaţi - alimentează risipirea în contexte separate,
proces în care artefactele intraseră încă înainte de elaborarea studiului.
În plus, nu trebuie uitată natura parţial retorică a textelor arheologice.
Autorii au convingeri care îi determină, chiar şi inconştient, să accentueze
anumite aspecte şi să minimalizeze altele.
Cât priveşte concluziile, ele nu pot fi decât rezultatul întregii desfăşurări
anterioare: omul preistoric s-a pierdut pe drum, în spatele listelor tipologice şi
succesiunilor stratigrafice. Devenită un simplu pretext pentru impresionanta
desfăşurare de metode ştiinţifice ale arheologilor, viaţa lui este schiţată sumar,
dacă nu este, eventual, abandonată anexelor.
Anexele cuprind, în general, rezultatele cercetărilor pluridisciplinare şi,
paradoxal, sunt singurele care, eventual, pot spune ceva despre oamenii preistorici
(afară de faptul că realizau câteva tipuri de ceramică şi de unelte şi că, de obicei,
locuiau în case, mai mari sau mai mici etc.). Dar, victime ale preocupărilor
dominante, ele nu pot fi uşor relaţionate ansamblului. Din acest motiv am evitat
să folosim termenul de interdisciplinaritate: cel de pluri-disciplinaritate este
mult mai semnificativ pentru autonomia- ca să nu o definim drept independenţa
- diverselor capitole "auxiliare". Rolul lor adiţional expune evident poziţia
excentrică pe care o capătă în discursul arheologic, mai interesat de coerenţa sa
internă - şi nu de conforrnitatea cu care reconstituie viaţa preistorică.

*
* *
Următoarea concluzie preliminară la care ajungem este că arheologia
preistorică din România nu reprezintă numai o tradiţie monolitică, ci şi, în
consecinţă, o prolifică artizană de contexte paralele realităţii potenţiale a omului
preistoric. Nu dorim să fim greşit înţeleşi: o parte a acestor raţionalizări - pe
care le subânţelegem ca ruperi din context - sunt inevitabile, iar prejudecata
obiectivităţii naturaliste a discursului arheologic, fosilă dintr-o eră paleo-
epistemologică, trebuia demult abandonată32 • Ele ţin de construcţia textului

3
~ A reaminti caracterul "subiectiv" al scrierii istoriei ar însemna să reiterăm o platitudine. Însă, oricât
de limitate i-ar fi pretenţiile de obiectivitate şi oricât de strâmt "cercul hermeneutic", aceasta nu
presupune însă că arheologia se poate abandona anticarismului neglijent, iar istoria literaturii, dimpotrivă
(pentru o perspectivă echilibrată, ne apare admirabilă tratarea la P. Veyne, op.cir.). Ca şi istoria,
arheologia are propriile sale rigori de obiectivitate. Însă această obiectivitate trebuie urmărită de o
manieră poperriană, prin introducerea unui punct de vedere deliberat (pentru că este oricum) selectiv,
în încercarea de a rezolva probleme explicite (vezi K. Popper, Mizeria isroricismului, Bucureşti, Ed.
AII, p.lOS-109)

www.cimec.ro
48 Mircea Anghelinu

istoric şi de problemele specifice ridicate de documentaţie. Dar nu întârziem să

salutăm soluţiile metodologice care încearcă să limiteze ca subiectivitatea
arheologilor să preia în întregime destinul încheiat al omului preistoric.

4. Metoda cronostratigrafică

Recapitulând, teoria, metoda şi tehnicile de cercetare sunt organizate

sistemic. Ele se sprijină mutual. Modificarea uneia dintre variabile va conduce
la o reacţie de răspuns din partea celorlalte. La nivel teoretic, empirismul filozofic
conduce la un pozitivism aplicat, care încearcă să evite ingerinţele subiective
printr-o totală inapetenţă pentru speculaţie. El ignoră că faptele ţin de percepţie,
şi că teoriile sunt anterioare descoperirii, înregistrării şi interpretării faptelor.
Din acest motiv, ierarhia de raţionalizări compromite contextul cultural preistoric
(la nivel teoretic) şi pe cel arheologic (pe palierul metodelor şi naraţiunii
arheologice). Am schiţat mai sus circumstanţele particulare ale decontextualizării
în ansamblul arheologiei preistorice româneşti. Circularitatea tautologică a
acestui demers îl transformă într-un "cerc magic" care nu poate fi distrus decât
printr-o inversiune brutală a priorităţilor.
Această dizidenţă a avut loc, credem, în cercetarea tell-ului neo-eneolitic
de la Hârşova. Lectura noastră va fi foarte laconică, din moment ce am indicat
deja sursele unde metodologia respectivă este prezentată pe larg.
Ce aduce nou metoda de aici? În principiu, nimic; în fapt, cam totul.
Tehnica de excavaţie şi înregistrare perfecţionată aici se plasează într-un
contra~t izbitor cu modelele uzuale. Pe scurt, ea se bazează pe o stratigrafie
riguroasă, şi este, prin urmare, o continuare logică a premisei primare a
arheologiei ştiinţifice, conform căreia succesiunea stratigrafică este
corespondenta celei cronologice, în majoritatea situaţiilor depoziţionale. Cum
formarea acestui tip de situri presupune o locuire diacronică intensă, creşte
probabilitatea unor modificări postdepoziţionale antropice. Condiţiile deosebite
de conservare permit, pe de altă parte, identificarea acestora, cu o singură
condiţie: adoptarea unor tehnici adecvate.
Soluţia, aparent banală, este "atomizarea" depozitului, pulverizarea
acestuia sub forma celor mai mici unităţi structurale diferenţiabile empiric,
macroscopic. Această diferenţiere se realizează pe baza conţinutului arheologic
al fiecărui atom, unitatea stratigrafică. Sistemul de înregistrare se va adapta
corespunzător necesităţilor cerute de descrierea primară a acestor unităţi.
Decaparea "atomilor stratigrafici" se face în ordinea riguros inversă a depunerii
lor, fundamental în plan orizontal, ceea ce permite delimitarea precisă a formelor
şi dimensiunilor lor, ca şi a relaţiilor precise de suprapunere dintre ele.
Aparent, preistoricienii nu ar putea remarca nici o revoluţie metodologică
propriu-zisă aici. Practica dezvelirii sistematice este deja tradiţională. În cel
www.cimec.ro
IMPLICAŢIILE TEORETICE ALE UNEI NOI METODE DE SĂPĂTURĂ ÎN SITURILE PREISTORICE 49

mai bun caz, ar putea remarca coerenţa specifică a ansamblului tehnică­

înregistrare. Diferenţa rezidă în refuzul de a geometriza aprioric cercetarea. Ea
nu uşurează deloc munca echipei de cercetare - şi cu atât mai puţin participă la
"estetizarea" secţiunilor. În schimb, refuză să impună sitului reguli artificiale
afară de cele minime, cerute de înregistrare.
Utilizarea metodelor interdisciplinare completează această acribică
cercetare a contextului. Nu insistăm asupra utilizării în premieră a
microstratigrafiei, nici asupra bogatului set de material paleofaunistic recuperat.
Dimpotrivă, ne vom rezuma la alt aspect, eşantionajul arheologic, pentru că, în
condiţiile în care recuperarea integrală a materialului osteologie rămâne practic
imposibilă, volumul de informaţie conservat pentru studiu nu suferă pierderi
semnificative. Astfel, estimarea statistică a raportului volum de sediment/
informaţie utilă deschide perspective largi pentru arheologia în regim de salvare,
dar şi pentru cea sistematică, mare colecţionară de informaţie arheologică
recurentă - colectată pe seama epuizării siturilor.
Reconstrucţia sistematică a contextului arheologic încheie demontarea
sa acribică. Succesiunea unităţilor stratigrafice este urmărită prin punerea lor în
secvenţă, în fază şi, în final, în perioadă.

5. Comentarii

La prima vedere, metodologia de la Hârşova apare ca o meritorie

sistematizare a unor principii vechi. În opinia noastră, implicaţiile nu se rezumă
la această completare logică a unui demers arheologic banal - deşi situaţiile în
care acest lucru se întâmplă sunt suficient de rare pentru a-l transforma într-un
merit. Ceea ce dorim să subliniem aici este coerenţa dintre obiectivele de
cunoaştere şi metode, inversiunea teoretică implicată de această iniţiativă, dar
şi consecinţele potenţiale ce decurg de aici.
Din punct de vedere al filozofiei de cercetare, demersul de aici constituie
nu o negare a empirismului, ci o întoarcere deliberată la el, prin limitarea
ingerinţelor subiective şi a remarci lor calitative. Ele nu dispar: descrierea fiecărei
unităţi stratigrafice depinde de săpător şi, în ciuda criteriilor diagnostice ferme
şi standardizate, ea poate varia. Cu toate acestea, metoda constituie, probabil, o
limită superioară la care se poate ajunge în eliminarea subiectivităţii. Purificarea
maximă a datelor arheologice de ingerinţele subiective permite o înţelegere
"obiectivă" a contextului şi asigură un cadru solid pentru efortul de interpretare.
'Dacă, din punct de vedere teoretic, această metodă constituie 6 întoarcere la
pozitivism şi o supralicitare aparentă a empirismului, acest lucru se întâmplă ca
urmare a insatifacţiei provocate de glisajul formalist al pozitivismului arheologic
către propriile sale metode. Autorii nu pretind că au eliminat subiectivitatea, ci
că încearcă, conştienţi de ea, să o minimalizeze. Echipa de aici refuză, în
www.cimec.ro
50 Mircea Anghelinu

principiu, să creadă că ştieceva despre oamenii studiaţi: cunoaşterea situaţiilor

asemănătoare (din alte tell-uri, de exemplu) nu are relevanţă în aplicarea
consecventă a metodei de săpătură.
Cercetarea de aici poate fi definită ca o cercetare orientată spre rezolvarea
de probleme. Ruptura este, deci, semnificativă şi din punctul de vedere al
obiectivelor de cercetare: ele se circumscriu amenajării şi utilizării spaţiului şi
paleoeconomiei. Este, deci, o concentrare a atenţiei către interiorul fazelor
culturale, către domeniul organizaţional al sitului. Metoda nu survine decât ca
un mijloc natural de atingere a acestor obiective. Interesele tradiţionale (legate
de succesiunea normelor stilistice) nu apar deloc printre obiectivele explicit
urmărite în cercetarea acestui tell. Scopul meticuloasei cercetări de aici este
înţelegerea dinamicii interne a acestui sit, în izolare metodologică de cele
similare. Spre deosebire de modelul uzual de cercetare, fundamental interesat
în delimitarea statutului cronologic şi cultural al unui sit sau, în cel mai bun
caz, al unei locuiri, ansamblul de metode utilizat aici ignoră de facto apartenenţa
culturală a comunităţii respective. Înţelegerea contextualităţii de o manieră
pozitivă presupune ignorarea eventualelor similarităţi apriorice cu situaţii
provenind din alte situri, aparţinând aceleiaşi culturi. Această contextualitate
este decisă preliminar de funcţionarea respectivului grup uman, de ceea ce acesta
abandonează în cadrul unui sit, ca şi de numeroasele modificări post-
depoziţionale ulterioare abandonului.
Gama amplă de cercetări interdisciplinare adaugă o nouă dimensiune,
cea în care curiozitatea cercetării migrează către paleoeconomie, în sensul cel
mai general. Recuperarea materialului arheologic şi faunistic, în strânsa sa
contextualitate topografică, promite o prelucrare fertilă. Ea nu se rezumă la
elaborarea unei "kitchen list", ci deschide perspective reale asupra tehnicilor de
procurare, conservare şi consum al hranei animale sau vegetale, cu consecinţele
ce pot decurge de aici în estimarea fenomenelor sociale. Organizarea socială a
spaţiului, durata locuirilor, tehnicile de construcţie sunt doar câteva dimensiuni
ale comportamentelor preistorice posibil de inferat pe baza unui set de relaţii
spaţiale bine înregistrate. Din nou, acest lucru este posibil, în primul rând, prin
periferizarea deliberată a vechiului domeniu de interes: cronologia culturală pe
baza tipologiei ceramice.
Dar cea mai importată consecinţă ce decurge de aici este înalta rezoluţie
cronologică Ia care înlănţuirea metodelor poate conduce. Reducând unităţile
temporale la nivelul unor comportamente sezoniere, de exemplu, circum-anuale,
metoda permite acum delimitarea unor secvenţe comportamentale foarte pre-
cise, posibil de relaţionat unor opţiuni particulare. Se poate ajunge, astfel, la o
arheologie a momentelor, în succesiunea lor - care poate rămâne relativă.
Potenţialul său euristic este echivalent biografiei în scrierea istoriei, din mo-
ment ce-şi reduce interesele la durata unei vieţi individuale. Mai mult sau mai
www.cimec.ro
IMPLICAŢIILE TEORETICE ALE UNEI NOI METODE DE SĂPĂTURĂ ÎN SITURILE PREISTORICE 51

puţin exemplar, acest decupaj al vieţii individuale promite să deschidă perspec-

tive nebănuite asupra relaţiilor intracomunitare, lăsate până acum exclusiv pe
seama speculaţiilor (sau abruptelor inferenţe marxiste) 33 • În acest fel, artificiala
disjuncţie dintre timpii istoriei şi cei preistorici se estompează, iar condiţiile de
redactare ale unei naraţiuni istorice verosimile se ameliorează.
Odată reduse unităţilor de studiu, devine reală posibilitatea de a testa mai
multe variante interpretative - prin intermediul analogiilor etnografice. Se
deschide aici un domeniu vast, deocamdată ignorat, cel în care bogăţia detaliilor
arheologice va solicita rafinarea modelelor utilizate în interpretarea lor. Conform
"asimetriei" tradiţionale a progresului în arheologie - în ciuda restructurării
teoretice presupuse, implicit, de adoptarea unei noi metodologii -avansul metodei
nu dispune, deocamdată, în preistoria românească, de un model de structură
teoretică pe măsura ei. Reducerea unităţilor de timp cuantificate arheologic are
nevoie de aplicarea unor modele de comportament la fel de circumscrise. Sunt,
deci, necesare secvenţe comportamentale scurte, şi singura disciplină care
dispune de un astfel de corpus este etnologia. Preistoricienii nu pot face istorie
decât trecând prin etnologie - şi în arheologia preistorică din România rămân
multe de făcut.

6. Concluzii

Metoda cronostratigrafică nu este perfectă. Imperfecţiunile sale, însumate

rapid, sunt reprezentate de costul material implicat, de durata extinsă a cercetării
sau de necesitatea unui personal experimentat şi specializat, ceea ce implică,
printre altele, o echipă pluridisciplinară permanentă şi numeroasă. Din aceste
puncte de vedere, dată fiind situaţia economică şi înzestrarea pluridisciplinară
modestă a arheologiei preistorice din România, metoda cronostratigrafică poate
apărea ca un lux.
Pe de altă parte însă, aplicabilitatea sa, în principiu, nu este limitată de
specificul sitului, dacă acceptăm că înţelegere;~ stratigrafiei complexe a unui
tell constituie un tur de forţă al arheologiei - şi că marea majoritate a siturilor
preistorice nu ridică nişte proJ:>leme stratigrafice de aceleaşi proporţii. În acest
sens, preluarea principiului, cu întreg cortegiul său de implicaţii teoretice, poate
fi realizată în plan practic. Altfel spus, izolarea sa nu se datorează neapărat
definirii sale ca lux material, ci faptului că reprezintă un lux teoretic pe care, se
pare, arheologia preistorică din România nu şi-1 permite încă. Să ne explicăm.

33
În ciuda scepticismului cu care sunt în general privite posibilităfile arheologiei preistorice de a
atinge o rezolufie cronologică mulţumitoare, situaţiile arheologice care permit accesul către
anonimii indivizi preistorici nu lipsesc cu totul (vezi, de exemplu, I. Hodder, Agency and indi-
viduals in long-term proce.ues, în M. A. Dobres, J.E. Robb (eds), Agency in archaeo/ogy, Ed.
Routledge, London, p.21-33 ).

www.cimec.ro
52 Mircea Anghelinu

Am schiţat, în deschidere, monolitismul tradiţiei de cercetare a preistoriei

în România. Or, metoda cronostratigrafică anunţă revizuirea unui set amplu de
premise şi postulate şi înlocuirea metodelor şi tehnicilor practicate (dar nu şi
perfectate) timp de decenii. Volumul şi calitatea informaţiei arheologice deja
recuperate, ca şi prelucrarea sa informatică ascund un potenţial revoluţionar
previzibiP4 •
Metodele tradiţionale se identifică însă în aşa măsură cu activitatea
individuală a profesioniştilor, încât înlocuirea lor poate conduce la o adevărată
criză de identitate personală. În România, arheologia este numai ce fac arheologii:
ea nu există în afara profesioniştilor, care înţeleg să definească viitorul disciplinei
prin prisma trecutului ei, cu care fac ei înşişi legătura. Metoda cronostratigrafică
demolează nu numai iluzia exclusivistei expertize individuale -
"depersonalizând" arheologia prin lucrul în echipe largi - dar şi falsa autonomie
disciplinară a întreprinderii ştiinţifice numite arheologie, pe care o deschide
larg conceptelor, analogiilor şi metodelor altor discipline (de la etnologie, la
statistică şi modelarea informatică). Într-o comunitate conservatoare şi elitistă,
asemenea implicaţii cu greu pot fi primite cu entuziasm.
Cu toate acestea, implicaţiile metodei de la Hârşova pot fi rezumate
foarte simplu: ele rememorează misiunea istorică a arheologiei, pentru că, în
ciuda aparent densului repertoriu naturalist, scopul final al cercetării arheologice
este elaborarea unei naraţi uni istorice. Rămâne la latitudinea practicienilor modul
în care înţeleg să o redacteze, dar, în ciuda tuturor reticenţelor, apariţia unei
breşe într-o gândire instituţionalizată presupune că "cercul magic" al presiunii
tuturor împotriva tuturor a fost deja compromis: este o problemă de timp şi nu
de posibilitate până când ea va impune noi standarde de cercetare.

34
De altfel, încercarea de integrare a rezultatelor de aici în contextul unităţii stilistice numite "cultura
Gumelniţa" va da măsura inegalităţii de informaţie. Întrebările cărora li se va găsi răspunsul aici nu au
fost puse până acum. Din nefericire, probabil că şi răspunsurile oferite până acum se vor dovedi
inutile cercetărilor de aici. Palierele de curiozitate diferă net şi, odată cu ele, gradul de elaborare a
naraţiunii istorice.

www.cimec.ro
Valentin PARNIC, Andreea PĂUN

Despre un atelier de prelucrare a osului

si cornului din asezarea eneolitică
' '
de la Măriuţa, jud. Călăraşi
Resume

Le site de Măriuţa se trouve sur la haute terasse droit de Mostiştea, a

environ 200 m NE de village.
Out ere decouverts deux niveaux culturalles eneolitiques: Gumelniţa A2
et Gumelniţa Bl.
Dans le niveau Bl, ere decouverts deux habitations nonincendies.
Habitation SL2 de cette couche est situe dans la zone centrale sud du
site. Elle a deux chambres et un ateleir d'outile enos et corn. Out ete decouvert
un nombre important d'outillage enos- corn.
Un aspect particulier est la presence des pieces non-utilises, decouverts
dans le meme endroit avec les pieces inacheves et ensenble des pieces reutilises.

Problema existenţei unor meşteri specializaţi în cadrul unei aşezări preistorice,

care să producă unelte de os, corn, silex sau metal, ceramică, şi, nu în ultimul rând,
hrană, a provocat multe dezbateri de-a lungul timpului în rândurile specialiştilor.
S-a încercat de fiecare dată explicaţii mai mult sau mai puţin logice, unul
dintre argumentele comune aduse în discuţie fiind procesul de modificare a
climei şi necesitatea adaptării la noile condiţii de mediu.
Din punct de vedere climatic, după optimul dintre 7000 a.Chr. şi 5000 a.Chr.,
cu o climă temperată, mai caldă decât cea actuală, a urmat o perioadă de climă
caldă şi umedă, între 5000 şi 3000/2800 a.Chr., urmată fiind de una caldă şi aridă 1 ,
acest fapt fiind confirmat şi de vegetaţia şi fauna din neo-eneolitic, care
atestă, în general, un climat asemănător celui actual, cu unele variaţii în
cursul acestei perioade.

• Desenele au fost efectuate de Gabi Dobre, Muzeul Dunării de Jos.

' M. Petrescu-Dîmboviţa et alii, Istoria Românilo1; voi. 1, Editura Enciclopedică, Bucureşti,
2001, p.ll6.

www.cimec.ro
54 Valentin Pamic, Andreea Păun

Urmare a adaptării active la modificările climatice are loc un proces de

diversificare a activităţii economice în neo-eneoljtic, declanşată de procesul
neolitizării şi de inovaţiile tehnice, precum şi, într-o anumită măsură, de mediul
natural în care erau situate diferitele comunităţi umane. Toate aceste transformări
duc în cele din urmă la apariţia unor practici agricole incipiente, vizibile atât în
domesticirea unor specii de cereale şi cultivarea lor, cât şi în diversificarea
utilajului litic şi al celui de os sau corn.
În cazul perioadei eneolitice şi al culturii Gumelniţa, analizele carpologice
efectuate permit demonstrarea existenţei unor variate specii de cereale culti-
vate: Triticum monococcum, Triticum dicoccum, adesea în amestec cu alte specii
de grâu, la care trebuie să adăugăm şi lintea, mazărea şi măzărichea, de
asemenea atestate, şi care au fost fără îndoială folosite în alimentaţie 2 •
- Creşterea unui anumit număr de ani malţ permitea populaţiei gumelniţene
să dispună de o hrană bogată în carne, dar şi de alte produse secundare: lapte,
lână, piei, oasele fiind uneori folosite pentru realizarea uneltelor.
Pentru cultura Gumelniţa, în România nu au fost cercetate, în totalitate,
decât micul sat de la Teiu3 şi aşezarea Gumelniţa B 1, de la Căscioarele Ostrovel;
deci, nu dispunem de date suficiente referitoare la organizarea spaţiului unei
aşezări, dar, alături de locuinţele propriu-zise, întâlnim şi locuinţe-atelier sau
unele construcţii cu destinaţie rituală, cum sunt cele de la Căscioarele4 ,
Ovcharovo, Goljamo Delcevo5 , Medgidia6 •
Interiorul locuinţelor este demarcat prin alocarea unor spaţii pentru
diferite activităţi, cum ar fi depozitarea grânelor, prelucrarea textilelor sau
păstrarea uneltelor agricole. Modelele de locuinţe descoperite oferă detalii de
construcţie interioară şi de decor exterior, localizarea ferestrelor, aranjarea
internă a mobilierului, cuptoarelor, silozurilor, uneltelor 7 , ş.a.
Locuinţele devin locul principal unde se desfăşoară activităţile domestice
şi de producţie, ca prepararea hranei, depozitarea ei, fabricarea ceramicii etc.
Multe locuinţe conţin cuptoare. Prepararea iniţială a materialului litic se făcea
în afara locuinţei, finisarea uneltelor având loc în interiorul locuinţelor, foarte
puţine nuclee de mari dimensiuni fiind întâlnite în interiorul locuinţelor.
Astfel, în 1962, la Căscioarele Ostrovel, în nivelul B 18 , a fost descoperită
o locuinţă cu caracter special. De formă rectangulară, cu dimensiunile
aproximative de 9,5 x 7,5 m, locuinţa a fost construită în sistemul clasic al
paiantei, iar în colţul estic, direct pe podea, a fost construită vatra de formă
relativ pătrată.

1
D. Popovici et alii, Via(a pe malul Dunării acum 6500 ani, Placheta expozifiei româno- franceze,
Paris, 1996, p.32.
3
I. Nania, Locuitorii gumelni(eni, în lumina cercetărilor de la Teiu, în Studii şi Articole de Istorie,
Bucureşti, 1967, p.7-24.
4
VI. Dumitrescu, Principalele rezultate ale primelor două campanii de săpături, din aşezarea
neolitică târzie de la Căscioarele, în SCIV, 16, 2, 1965, p.219; S. Marinescu-Bîlcu, A Few
Observations on the Interna/ Organization ofGumelni(a Comunities on Lake Cătălui lslet, în
CCDJ, XIX, 2002, p. 149.
5
H. Todorova, Kupferzeitliche Sidlungen in NordostBulgarien, Munchen, 1982, p. 30.
6
D. Berciu, S. Morintz,Săpăturile de la Cernavoda, în Materiale, V, 1959, p .. 101.
7
D. W. Bailey, Balkan Prehistory, 2000, p.78.
8 VI. Dumitrescu, op. cit, p.215-216.

www.cimec.ro
DESPRE UN ATELIER DE PRELUCRAREA OSULUI ŞI CORNULUI,
DIN ASEZAREA ENEOLITICĂ DE LA MĂRIUTA, JUD. CĂLĂRASI 55

În centrul locuinţei, pe podea, s-au descoperit 11 -topoare de silex, 2

fragmente de topoare, dintre care unul relativ plat, făcut dintr-un nucleu, 4
ciocane, 8 percutoare, unele sparte, 12 nuclee, majoritatea fragmentare, masivi
care păstrau urmele prelucrării, lame, gratoare şi aşchii 9 •
Ţinând seama de inventarul litic al acestei locuinţe, în comparaţie cu
celelalte, de numărul mare de nuclee şi de aşchii rezultate în urma prelucrării,
este neîndoielnic că aici funcţiona şi un mic atelier de prelucrare a silex ului 10 •
Tot în aşezarea de la Căscioarele Ostrovel, în nivelul B 1, a fost descoperită
o locuinţă care conţinea foarte multe vase, peste 25, de diferite dimensiuni şi
forme, în apropierea cărora s-a descoperit o mare cantitate de oase de animale,
printre care şi patru unelte de corn, un adevărat brăzdar de corn, ca şi altele
aflate în plin proces de prelucrare, indicii care dovedesc, după părerea autorului
cercetărilor, că aici a funcţionat un mic atelier de prelucrare a cornului 11 sau o
posibilă locuinţă-abator 12 •
Locuinţa -"moară" (L1), descoperită la Medgidia, prevăzută cu două
încăperi, a oferit informaţii de natură să clarifice problema aşa-ziselor "locuinţe­
siloz". În prima cameră au fost descoperite 5 chiupuri, alături - două râşniţe
fixate pe postament de lut, iar în cea de-a doua cameră au fost descoperite 30
de lame şi gratoare de silex şi mai multe vase de mici dimensiuni 13 •
Autorul cercetărilor a considerat că ne aflăm în faţa celei mai vechi mori
primitive de pe teritoriul României 14 •
În cercetările mai vechi de la Sultana- Malu Roşu, este menţionată "casa
olarului", o locuinţă în care au fost descoperite foarte multe vase, de diferite
forme şi dimensiuni, unele dintre ele decorate cu pictură albă şi roşie 15 •
Pe teritoriul Bulgariei, locuinţele-atelier sunt mai des menţionate de
către cercetători.
Astfel, în tell-ul de la Komare, în apropiere de Goljamo Delcevo, a fost
descoperit un atelier de prelucrare a uneltelor de silex. Dealtfel, în zonă a fost
identificată şi o sursă de silex 16 •
La Ovcharovo şi Goljamo Delcevo, au fost descoperite ateliere de
prelucrare a uneltelor de os şi corn. În ceea ce priveşte locuinţa atelier de la
Goljamo Delcevo, aceasta este construită în nivelul IX (faza II b Vama- Gumelniţa
- Karanovo VI- Kodjadermen, după H. Todorova), GumelniţaA 2 şi funcţionează
cu mici întreruperi până în nivelul XIV (faza III Vama- Gumelniţa- Karanovo
VI - Kodjadermen, după H. Todorova), faza Gumelniţa B, după cronologia lui
Vladimir Dumitrescu. Un atelier asemănător a fost descoperit şi la Hotnica, !ară
a se menţiona cărei faze a culturii Gumelniţa îi aparţine acesta 17 •
9
S. Marinescu-Bîlcu, Un atelier neolitique pour la tai/le de lwcl!es en silex, în AR, XVII, 1965, 1, p.49
10
Ibidem, p.49-50.
11
VI. Dumitrescu, op. cit, p.226.
1
~ S. Marinescu-Bîlcu,op. cit, 2002, p.149.
'-'V. Voi nea, Situ/ Medgidia, O civilizaţie necunoscută Gumelniţa, CD Cimec, 2002.
14
D. Berciu, S. Morintz,op. cit., p.101.
15
C. Isăcescu, Staţiunea eneoliricâ de la Sultana- com. Mănăstirea, Documente recent descoperite
şi informa~ii arheologice, Bucureşti, 1984, p.11-20.
16
H. Todorova, op. cir, p. 54.
17
Ibidem, p.32.
www.cimec.ro
56 Valentin Pamic, Andreea Păun

În nivelul XII de la Goljamo Delcevo, a fost descoperit şi un atelier de

prelucrare a uneltelor din cupru 18 • •

Ne vom referi în cele ce unnează la o descoperire care poate fi încadrată în categoria

locuinţelor- atelier, din aşezarea gumelniţeană de la Măriuţa- La Movilă (Pl. 1).
Cum orice descoperire arheologică oarecum ieşită din comun, sau care
constituie o noutate faţă de datele cunoscute până atunci, în legătură cu anumite
practici ale unei anumite comunităţi, este sortită la controverse şi interpretări
diferite, de aceea nu ne vom hazarda în interpretări decisive, ci ne vom limita
numai la o prezentare a situaţiei şi a argumentelor noastre.
Aşezarea gumelniţeană de la Măriuţa este situată pe malul drept al
Mostiştei, la 200 m nord-est de sat, într-un cot de 180 o, făcut de apele râului
(Pl. 2.1, 3.1.). Stratigrafic, s-a constatat existenţa a două niveluri culturale
Gumelniţa B 119 , cu două locuinţe de suprafaţă neincendiate (Pl. 2.2), respectiv:
Gumelniţa A2 final - început de Gumelniţa B 1, cu şase locuinţe de suprafaţă
distruse în urma unui incendiu 20 •
Agricultura este atestată în nivelul Gumelniţa B 1 de la Măriuţa indirect,
de diferite unelte de os şi corn (împungătoare şi dăltiţe din os, vârfuri de corn
de cerb, săpăligi, plantatoare) sau topoare şi piese de silex componente pentru
seceri, precum şi râşniţe sau frecătoare din piatră.
De asemenea, studiul resturilor osteologice21 de mamifere a condus la
identificarea celor cinci specii domestice caracteristice epocii: bos taurus, ovis
aries, capra hircus, sus domesticus, canis familiaris, precum şi a unor specii
sălbatice. Privind raportul mamifere domestice 1 mamifere sălbatice, se
observă că acesta înclină mult în favoarea primelor (86,01 % domestice şi
numai 13,42 % sălbatice).
Faptul că agricultura şi creşterea animalelor reprezentau ocupaţiile
principale ale locuitorilor micii comunităţi de la Măriuţa, este atestat şi de
descoperirea în cursul campaniilor de cercetări 2001 22 şi 2002 a unei posibile
locuinţe - atelier de prelucrare a uneltelor din os şi corn.
Locuinţa - SL 2 - este situată în zona central sudică a aşezării, orientată
nord vest 1 sud est. A fost identificată sub forma unor resturi de pereţi
neincendiaţi, pe o suprafaţă de aproximativ 40 mp (Pl. 2.2, 3.2).
După demontarea acestor resturi a fost descoperită podeaua locuinţei,
puternic perturbată de intervenţiile ulterioare (crotovine sau locuirea posterioară
- fiind descoperite şi răzleţe materiale de epoca bronzului, fără să existe un
nivel propriu-zis), confecţionată din lut galben, curat, bine bătătorit.
Descoperirea a două vetre relativ apropiate între ele (aproximativ 1, 70 m)
ne-a făcut să credem că este vorba de o locuinţă cu două camere. Un alt indiciu care
ar putea pleda în acest sens este un fragment de perete păstrat în elevaţie pe o lungime
de aproximativ 20 cm, care părea să despartă cele două structuri de combustie.
18
Ibidem p.44.
19
V. Pamic, D. Chiriac, Aşezarea eneolitică de la Măriuţa. Consideraţii preliminare asupra habitatului,
CCDJ, XVI-XVII, 2001, p.203.
~o M. Şimon, E. Pave1el, Consideratii generale asupra aşezării gumelniţene de la Măriu(a, conr
Belciugatele, jud. Călăraşi, BMJG, 5- 6, 1999- 2000, p.186.
~~ D. Moise, Studiul materialului faunistic provenit din aşezarea eneolitică de la Măriu(a, CCDJ, XVI
-XVII, 2001, p.211.
~~V. Pamic, D. Chiriac, op.cit, p.199-207.

www.cimec.ro
DESPRE UN ATELIER DE PRELUCRAREA OSULUI ŞI CORNULUI,
DIN ASEZAREA ENEOLITICĂ DE LA MĂRIUTA. JUD. CĂLĂRASI 57

Pe baza analizei celor două vetre şi a materialului descoperit în cele două

camere, estimăm existenţa unui prim moment de funcţionare a locuinţei cu vatra
din cea de-a doua cameră şi prima cameră utilizată pentru activităţile curente, într-
o fază ulterioară fiind construită şi vatra din prima cameră.
Pe podeaua celei de-a doua camere, a fost descoperită o aglomerare
impresionantă de unelte din os, corn şi silex: 4 săpăligi din corn, 4 plantatoare din
corn, 5 plantatoare din os, 7 împungătoare din os, 15 dăltiţe din os, 1 ciocan din
os, 3 ciocane din corn, 2 ace din os, 4 şlefuitoare din astragale de ovicaprine, 4
plăcuţe de mici dimensiuni din os, dintre care una decorată cu împunsături, o
fusaiolă din os, şi o piesă din os, care credem noi folosea la decorarea ceramicii
crude. Din categoria uneltelor din silex fac parte 13 gratoare (11 întregi şi două
fragmente), 14 fragmente de lamă, 3 topoare. Au mai fost descoperite 3 fragmente
de topoare din piatră, 6 râşniţe şi 4 frecătoare.
Cea mai bine reprezentată grupă a uneltelor din os este cea a dăltiţelor (Pl. 4,
5). Trei dintre acestea par a nu fi fost proiectate în mod special osul nefiind unitar
pe toată lungimea (Pl. 4.2, 4.4. 5.4), o altă piesă este bine şlefuită pe toată suprafaţa
(pl. 5.1.), fiind vizibilă utilizarea ei intensă, la toate celelalte observându-se o atentă
şlefuire şi rotunjire a părţii active.
Vârfurile (împungătoarele)- Pl. 6- de os au fost şlefuite cu grijă, mai ales
la partea activă, una dintre piese având şi o gaură la extremitatea proximală, realizată
după câte se pare din ambele părţi, probabil cu o unealtă de silex (Pl. 6.6).
Majoritatea pieselor prezintă un grad de uzură ridicat la partea activă, dar există şi
câteva piese aflate în curs de prelucrare (Pl.6.7).
Ciocanul de os cu gaură pentru mâner (Pl. 7.3.) este realizat dintr-un femur
de Bos taurus, al cărui capăt activ a fost foarte bine şlefuit. Din păcate, piesa a fost
recoltată fragmentar.
Au mai fost descoperite, tot aici, alte trei ciocane din corn, fragmentare,
două dintre ele păstrând încă jumătate din diametru! găurii de înmănuşare (Pl.
7.1,2,4). Nu este exclus, însă, ca cel puţin două dintre ele să reprezinte parte din
corpul unor săpăligi (Pl. 7. 2, 4).
Tot din os de animal sunt realizate şi cele două ace, de dimensiuni apreciabile
(cea. 20 cm). Ambele piese sunt şlefuite pe toată suprafaţa, una dintre ele având o
perforaţie la extremitatea proximală (Pl. 8).
În privinţa uneltelor de corn, cervideele sunt singurele care au furnizat
materia primă.
Au fost descoperite 4 săpăligi de corn (Pl. 9), dintre care două fragmentare.
La una dintre piese gaura de înmănuşare este rectangulară, îngrijit lucrată. O altă
piesă are gaura de înmănuşare în curs de prelucrare. Aceasta urma să fie rotundă,
realizată prin frecare, probabil cu o piesă de os sau silex (Pl. 9.3).
Cea mai numeroasă categorie a pieselor de corn pare să fie cea a
plantatoarelor (Pl. 10). Astfel, au fost descoperite 9 piese de acest fel, mai ales
partea activă a acestora, care este puternic şlefuită, ca urmare atât a prelucrării, cât
şi a intensei folosiri.
www.cimec.ro
58 Valentin Pamic, Andreea Păun

Una dintre piese a suferit o reparaţie, după ce partea activă s-a deteriorat (Pl.
1O. 6), iar o alta se află în curs de prelucrare (Pl. 1O. 5). O piesă din os pe care nu am
putut să o încadrăm în categoria dălţilor, dar nici în cea a împungătoarelor, datorită
dimensiunilor corpului şi a părţii active, am încadrat-o în categoria plantatoarelor.
Tot din os au fost confecţionate alte câteva piese, care cu greu pot fi încadrate
în categoria uneltelor: fusaiolă din omoplat de bos, cu perforaţie centrală (Pl. 11.8);
fragment de spatulă din os, cu perforaţie pentru agăţare (Pl. 11.9); trei a-;tragale de
ovicaprine, folosite probabil pentru şlefuit, aflate în diferite stadii de uzură (Pl. 11.3,
5, 6); trei plăcuţe din os, şlefuite pe ambele feţe, una din piese având o perforaţie
centrală (Pl. 11.1 ). O altă piesă este decorată cu şiruri de împunsături dispuse în două
rânduri, pe ambele feţe, pe una din feţe la partea superioară imitând figura umană,
ceea ce nu exclude posibilitatea ca piesa să reprezinte un idol din os (Pl. 11.2).
A fost descoperită şi o unealtă folosită, credem noi, pentru decorarea ceramicii
barbotinate şi a celei cu canelura lată. Realizată dintr-un omoplat de porc, are practicate
la partea activă şanţuri realizate prin şlefuire, având forma unor alveole (Pl. 11.10).
Trecând la uneltele de silex descoperite în locuinţa - atelier, trebuie menţionat că
silexul utilizat este, cel mai probabil, provenit din carierele din platforma prebalcanică.
aceasta fiind cea mai apropiată sursă. şi are, în general, o culoare brun -gălbuie.
Alături de vârfuri, fragmente de lame, gratoare şi celelalte categorii de piese
de silex, cele mai interesante sunt topoarele şi ciocanele.
Topoarele au formă trapezoidală, cu secţiune aproximativ plan - convexă sau
trapezoidală şi dimensiuni cuprinse între ·5,9 cm şi 9,7 cm. Erau confecţionate din
bucăţi de silex - prelucrate fie prin lovituri alteme, fie prin lovituri simple, până la
obţinerea formei dorite. O a-;emenea metodă este valabilă pentru toate topoarele sau
fragmentele de topor descoperite în locuinţa atelier.
Piesele care au marginea a-;cuţită, şi foloseau probabil la ciocănire, au fost
introduse de noi în categoria ciocanelor. Forma lor oscilează între trapez şi
rectangulară, cu dimensiuni puţin mai reduse, 4,5 - 6,5 cm.
Unele piese indică o tehnică de fa-;onaj rudimentară, topoarele şi ciocanele
confecţionate prin cioplire simplă nu puteau atinge perfecţiunea formei celor obţinute
prin cioplire şi apoi lustruire.
Este bine stabilit faptul că ocupaţia principală a reprezentanţilor culturii Gumelniţa
era cultivarea plantelor şi că, în consecinţă, defrişarea pădurilor devenise pentru ei o
necesitate vitală, ceea ce explică utilizarea intensă a topoarelor de silex sau piatră23 •
Locuinţa - atelier de la Măriuţa, prilejuieşte o altă constatare interesantă, în
afara unor piese nefolosite, care este normal să se găsea-;că într-un atelier şi a altora
care au urme de folosire (lustruite, mai ales la partea activă), apar şi piese care se află
în curs de finisare (săpăliga de corn, câteva topoare de silex, dălţi de os nefinisate),
dar mai ales au fost descoperite câteva unelte de os şi topoare de silex, aflate într-un
evident stadiu de degradare şi care, fără îndoială, au fost aduse pentru a fi reparate.
Se disting clar pe unele piese noile retuşe, care indică această operaţie.

3
" S. Marinescu-Bîlcu, op. cir., 1965, p.49.

www.cimec.ro
DESPRE UN ATELIER DE PRELUCRARE A OSULUI ŞI CORNULUI, 59
DIN ASEZAREA ENEOLITICĂ DE LA MĂR IUTA. JUD. CĂLĂRASI

E.<ite indiscutabilă prezenţa în aşezarea de la Măriuţa a unuia sau unor meşteri

specializaţi. Este greu de crezut că există un grad de abilitate uniformă la toţi membrii
comunităţii, care produceau unelte, vase, statuete, etc., identice. Uneltele de os şi
corn, ca şi utilajul de silex, în ansamblu, nu puteau fi confecţionate de toţi membrii
comunităţii, ci numai de unele persoane "specializate", justificând prezenţa unui
mic atelier şi, prin urmare, existenţa unor membri ai comunităţii, a căror ocupaţie, pe
lângă practicarea agriculturii şi a creşterii animalelor, era şi fasonajul uneltelor absolut
indispensabile practicării acestor activităţi.

www.cimec.ro
60 Valentin Pamic, Andreea Păun

.r~
br
~Ji
4 \".'i"'l
c: \"~

"'
:::>
\
'1 A

t.
'? ·

' ., ~
~
~
a
::::1
•t:
>-=s
~
.s
....•t:~
..:

:z:
-
)~
~

-=s
-=s
>-=s
~
~
~
~
q ~
0:
.,
....·~-
N
~

-
~
-=s
~
.s~
!~
~

" 4- -1 ' ~,
~
.... \,

:l
s
()
-1- <>
'J ~

www.cimec.ro
DESPRE UN ATELIER DE PRELUCRAREA OSULUI ŞI CORNULUI, 61
DIN ASEZAREA ENEOLITICĂ DE LA MĂRIUTA. JUD. CĂLĂRASI

-- 1.

r-----F~6----~E.6_____D~6r----C~6_____B~6-----1A6

DS CS
•

Planşa 2.1. Microzona Măriuţa

2.2. Planul locuinţelor SL 1 şi SL 2
www.cimec.ro
62 Valentin )>amic, A nd reea Păun

1.

2.
Planşa 3.1. Aşezarea eneolitică de la Măriuţa, vedere dinspre nord
3.2. SL 2 Aspecte de săpătură
www.cimec.ro
DESPRE UN ATELIER DE PRELUCRARE A OSULUI SI CORNULUI, 63
DIN ASEZAREA ENEOLITICĂ DE LA MĂRIUTA. JUD. CĂLĂRASI

1. --===-- 3.--=~-

(\-- --
~j'l,l
!
1
i
t
;1
il
:j·

fJ:
H~

Planşa 4. Măriuţa - La Movilă. Dăltiţe.

www.cimec.ro
64 Valenlin Pamic, Andreea Păun

\: 1

'
\ ·l
1 \

2.
_U

6.

Planşa 5. Măriuţa - La Movilă. Dăltiţe.

www.cimec.ro
DESPRE UN ATELIER DE PRELUCRAREA OSULUI SI CORNULUI, 65
DIN ASEZAREA ENEOLITICĂ DE LA MĂRIUTA. JUD. CĂLĂRASI

( ..
F

!
.'·
~
1. 2. 3.

11
;

>~ ! '
.
'
\
'
' :i
~
\\
\
,,
.1
j
4. \ 1 5.

7. ---==--=--
Planşa 6. Măriuţa - La Movilă. Împungătoare.
www.cimec.ro
66 Valentin Pamic, Andreea Păun

/~
!~ - ·.~ i
1......
:. -;;; j
:·

'='· i
-~ !
~ 1

1. -·. :-··-

3. 4.

Planşa 7.1, 2, 4. Măriuţa ·La Movilă. Ciocane din corn

7.3. Ciocan din os
www.cimec.ro
DESPRE UN ATELIER DE PRELUCRAREA OSULUI ŞI CORNULUI, 67
DIN ASEZAREA ENEOLITICĂ DE LA MĂRIUTA. JUD. CĂLĂRASI

1~ i
1
(
1
, i

f 1
l
i
1
1
1
/
·'\
\
~
' ~tJr
\
'
1
1 ~
1
1
.,
,:•

1,
:1 f

~1
~
.j
·1
'1
·;
'1
'.j

·l•
1
g
o

j. ~~f
l i··
~: 1 1 ~
tf 1"! .J

c~
<
.. '

~"'l1!
·1 ~
,Îi
i '};
.~j•:J.
~-:
''::.!~t-~ 1
1. ..... .....
~ -=-~

2.

Planşa 8. Măriuţa - La Movilă. Ace din os.

www.cimec.ro
68 Valentin Pamic, Andreea Păun

3.

•
Planşa 9.1, 3 Măriuţa- La Movilă. Săpăligi din corn
9.2. Săpăligă din os
www.cimec.ro
DESPRE UN ATELIER DE PRELUCRAREA OSULUI ŞI CORNULUI, 69
DIN ASFZAREA ENEOLITICĂ DE LA MĂRIUJA. JUD. CĂLĂRASI

n-· Il
11/
1:·_\
1\ \
..::i· .i\_\
t:(
. 11i \'.
i· ,,
1

1.
~~ 2.

·,_ '\ '

y_
',_l

A .
' . '

4.
5.

Planşa 10. Măriuţa - La Movilă. Plantatoare din os şi corn.

www.cimec.ro
70 Valentin Pamic, Andreea PAun

1. 2. 3. 4.

l_ 1]~
6.

,i\

9.

Planşa 11. Măriuţa - La Movilă. Piese din os descoperite în SL 2.

www.cimec.ro
Gabriel MIHĂIESCU, Ana ILIE

Tell-ul gumelniţean de la Geangoeşti

(com. Dragomireşti,jud. Dâmboviţa)

Abstract

We consider the objective of publishing the results of archaeological ex-

cavation in the tell of Geangoesti as an deonthological obligation.
There have been identified five archaeological levels, but only the fast
one is better documented, so this study presents the pottery and clay figurines,
from the two dwelling of this level of inhabitation.
The actual level of published materials from the Gumelnita settlement
did not allowed us to attribute this site to one or another phase in the evolution
of this cu/ture.

Între 13 octombrie-23 noiembrie 1960 au fost efectuate săpături de salvare

de către Gabriel Mihăiescu şi Radu Gioglovan într-o movilă din apropierea
satului Geangoeşti, în locul numit La Hulă, ca urmare a semnalelor trimise de
către locuitorii comunei, muzeului din Târgovişte despre existenţa de cioburi
preistorice.
Aşezarea se află în lunea râului Dâmboviţa, la baza terasei înalte, la
1 km NE de capătul nordic al satului Geangoeşti 1, dar la o depărtare de
cea. 2 km de actuala albie, care, probabil, în perioada respectivă a curs
mai aproape de sit (pl.l ). Din punct de vedere geografic, zona în care este
situat situl este aria de contact dintre Câmpia Înalta a Târgoviştei şi
Subcarpaţii Ialomiţei 2 • Prezintă o situaţie asemănătoare cu tell-urile de la
Teiu 3 şi Zidurile4 •

1
Gh. Olteanu, Repertoriu/Arheologic al Judeţului Dâmhovi(a, voi.I, 2003, p. 124-125.
~ 1/Jidem, p. 12.
3
l. Nania, Locuitorii gumelniţeni în lumina cercetărilor de la Teiu, SAI, IX, 1967, p. 8.
• D. Măndescu, Te/lui gumelni(ean de la Ziduri (corn. Mozăceni, jud. Argeş), Argessis, X, 2001, p. 7.

www.cimec.ro
72 Gabriel Mihăieuu, Ana Ilie

Movila avea un diametru de 50 m şi o înălţime, la momentul cercetării,

de cea. 2,20m, fiind, mai mult decât probabil, aplatizată în urma eroziunii apelor,
lucrărilor agricole, precum şi datorită scormonirii ei de către căutătorii de comori,
fenomene de distrugere care au continuat să afecteze situl şi după cercetarea
din anul 1960. De exemplu, în urma unei acţiuni de braconaj a unui profesor
din sat, în 1971, colecţia muzeului de vase restaura te de la Geangoieşti a crescut
considerabil, iar verificarea sitului făcută în anul 2001 a arătat că procesul de
eroziune a continuat, movila măsurând doar 1,6 m înălţime5 .

Concepţia şi metoda de săpătură

Săpătura a constat în trasarea unei tranşei lungi în total de 64 m, mai întâi

SI -40 m, apoi Sia -24 m, lată de 2 m, care a tăiat movila pe direcţia NV-SE,
având rolul de a sonda stratigrafic situl; prima secţiune a fost trasată cu cea. 1O m
mai jos de piciorul pantei, cu scopul de a surprinde eventualul şanţ de apărare al
aşezării.
Descoperirea unor structuri de locuire în SI şi apoi în Sia a determinat
trasarea SII (16x2m) şi a casetelor A (8x2m) şi B (8x2m), precum şi a
SIII(16x2m) şi SIV (14x2m), cu scopul de a urmări structurile în suprafaţă
(pl.2), de a verifica informaţiile stratigrafice obţinute în SI, Sia, precum şi
recoltarea mai precisă a materialului, pe nivele arheologice.

Stratigrafie

Au fost delimitate cinci nivele arheologice, numerotate de la pământul

steril din punct de vedere arheologic spre suprafaţă cu cifre romane; din păcate,
profilele s-au pierdut, documentaţia stratigrafică fiind recuperată din notiţele
d~şantier6 .
· Cel mai bogat nivel din punct de vedere arheologic este ultimul nivel de
locuire al aşezării, nivelul V, şi este format din resturile unor locuinţe incendiate,
dintre care au fost delimitate, atât cât a fost posibil, două, numerotate A şi E.
Grosimea acestui nivel variază de la 0,85 m în dreptul locuinţei A până la 1,40 m
în dreptul locuinţei E, subţiindu-se şi pierzându-se spre piciorul tell-ului, în
caroul 9, oprindu-se în groapa a.
Nivelul IV, format din lut de culoare galben-vineţiu, are lângă groapă o
grosime de 0,10 m, lăţindu-se spre marginea tell-ului. Se pierde în caroul 7,
unde începe şanţul de apărare. Acestui nivel îi aparţine bordeiul a cărui groapă
a fost săpat în nivelul III.
5
Mulţumim pentru informaţia oferită lui I. Torcică şi T. Nica
6
Descrierea stratigrafică a fost realizată în SI

www.cimec.ro
CÂTEVA ASPECTE ASUPRA SITULUI ARHEOLOGIC DE LA GEANGOESTI 73

Nivel subţire de depunere arheologică, în medie de 10 cm, prezent sub

nivelul IV, care se închide în caroul 16, a fost notat cu III. Prezintă o culoare
cenuşiu-negricioasă şi a fost interpretat ca fiind o nivelare făcută de locuitorii
nivelului IV.
O locuire îndelungată pare să fi cunoscut nivelul II, gros în medie de cea.
20 cm. Acestui nivel îi aparţine locuinţa C.
Cea mai veche locuire este reprezentată de nivelul 1 format din lut de
culoare vineţie, afânat şi nisipos, gros de cca.50 cm, conţinând un bogat mate-
rial arheologic. Dispare în dreptul ţăruş ului 13, caroul 14. Acestui nivel îi aparţine
locuinţa B.
Sub acest ultim nivel se găseşte pământul steril din punct de vedere
arheologic, de culoare galben-verzui, care dincolo de caroul 14 este suprapus
de nivelul Il.
Nivelele de depunere arheologică sunt tăiate de câteva gropi moderne.
Groapa a, porneşte din capătul de NE al SI, are la suprafaţă un diametru
de 6 m, iar pe măsură ce se adânceşte se îngustează în trepte. Fundul gropii a
fost atins la adâncimea de 3,70 m, unde atinge stratul de pietriş. Această
perturbare stratigrafică, surprinsă în SII, a fost realizată, după spusele sătenilor,
în 1933 sau 1934 de către o echipă de la Bucureşti, posibil condusă de D. Berciu
şi S. Lambrino.
Groapa Beste, de asemenea, o groapă modernă, care bulversează locuinţa
A în dreptul caroului 14 şi ajunge până în nivelul 1. Cuprinde fragmente de
chirpic ars şi material aparţinând nivelului V.
Groapa y trece prin toate nivelele de depunere arheologică, în dreptul
caroului 11-12 şi se opreşte în nivelul II.
o
Groapa prezentă în caroul 9 taie locuinţa D pe centru şi a fost interpretată
ca fiind tot o groapă modernă.
Aşezarea gumelniţeană de la Geangoeşti a fost înconjurată cu un şanţ de
apărare, care a putut fi delimitat în capătul SE al SI, unde prezintă o lărgime de
4,20 m la suprafaţă. A fost săpat în pământul viu până la pietriş, atingând o
adâncime de 1,10-1 ,20 m. Pământul scos din şanţ a fost aruncat spre interior,
unde a format un val de apărare. Această fortificaţie aparţine nivelului II de
locui re.
În capătul NV al Sia fortificaţia nu a putut fi delimitată cu certitudine,
deoarece pietrişul se găseşte imediat sub stratul de humus actual. Însă în caroul
26-28 a fost surprins un strat de pământ de formă semicirculară, lat de cea. 1m,
care ar putea avea legătură cu sistemul de fortificaţie7 .

7
V. şi S. Morintz, Tipuri de aşezări şi sisteme de fortiftca(ie şi de împrejmuire în cultura
Gumelni(a, SCIV, 13, 2, 1962, p. 173- 184.
www.cimec.ro
74 Gabriel Mihiiillscu, Ana Ilie

Structuri de locuire

Dintre cele cinci structuri de locuire sesizate în cele cinci nivele, cele mai
bine surprinse stratigrafic sunt locuinţele incendiate din nivelul V, care, de altfel,
vor fi prezentate mai pe larg.
Locuinţa A a fost surprinsă în SI, SII, SA şi SB, dar nu a fost în totalitate
dezvelită, ea continuând cel puţin spre sud unde masa de chirpici este prezentă
în peretele de SV al SA. De asemenea, delimitarea precisă a laturilor locuinţei
a fost îngreunată de prezenţa pe latura de nord a locuinţei a gropii a, (caroul17)
şi a altor gropi moderne mai mici, aflate spre SE în tranşee. (pl. 2)
Resturile pereţilor locuinţei incendiate apar imediat sub solul arabil şi se
prezintă sub forma unui strat masiv de bucăţi de chirpici (între caroul 17 şi 14)
ce atinge o grosime de 0,60-1 ,00 m.
În SII, caroul 16, lângă taluzul de SV al SI au apărut dărâmături sub
forma resturilor de feţuială şi din marginile ridicate şi rotunjite ale unui cuptor,
înalte de cea. 1O cm.
În jurul cuptorului, pe podea, au apărut fragmente cerarnice de vase mari
decorate cu barbotină şi brâu alveolar, fragmente de străchini mari, decorate cu
benzi spiralice de linii incizate şi spaţii cruţate, lustruite (pl. 7/2).
În careul 17, în SB, tot pe podea, a fost descoperită o piatră de râşniţă de
mari dimensiuni, precum şi vase întregibile, greutăţi de lut, unelte de silex.
Ar mai fi de menţionat în SA, în dreptul caroului 14, prezenţa a cea. 20 de
greutăţi de lut de la un război de ţesut şi în caroul 19, un dom de cupru, de
secţiune pătrată, ascuţit la un capăt şi rotunjit la celălalt.
În acest nivel de distrugere a locuinţei în SA a fost descoperit un material
arheologic interesant - de la numeroase fragmente ceramice, vase întregi sau
întregibile, unele deformate de foc, la fragmente de unelte de silex, figurine de
lut, un harpon de os, numeroase obiecte din cupru (un ac, fragmente dintr-o
spirală ornamentată, un inel-brăţară cu capetele libere).Alături de acestea,
cărbune, zgură şi, destul de rar, oase calcinate.
Pe toată întinderea suprafeţei dezvelite, în SI, II, casetele A şi B, a apărut
sub nivelul de chirpici, peste podină, un nivel de arsură gros de cea. 10 cm.
Podina, realizată din lut puternic bătătorit, se afla la adânc imea de 1,20 m spre
centrul aşezării, ridicându-se până la 0,80-0,90 m spre SE, în SA, iar în SB, la
1,20 m spre N şi la 0,60 m spre SE.
La curăţarea podinei de lut a locuinţei nu au apărut gropi de pari sau
urme de bâme orizontale, cu excepţia unor gropi mici (4) în presupusul centru
al locuinţei, precum şi câteva gropi mai mari pe laturile indicate de răspândirea
dărâmăturilor de chirpici.
Cealaltă locuinţă, surprinsă mai întâi în Sia, a fost urmărită şi delimitată
prin deschiderea unor şanţuri paralele- Slll, SIV- unite apoi în perspectiva unei
cercetări in suprafaţă.(pl. 3)

www.cimec.ro
CÂTEVA ASPECTE ASUPRA SITULUI ARHEOLOGIC DE LA GEANGOESTI 75

Şi această locuinţă incendiată, la fel ca şi prima prezentată, se încadrează

în tipul locuinţelorde suprafaţă.
După demontarea stratului gros de dărâmături de chirpici ale pereţilor
prăbuşiţi în interiorul locuinţei se ajunge la podina de lut bătătorit, păstrată
nederanjată în unele porţiuni (caroul21-24), aflată la adâncimea de 1,20-1,40 m.
Pe podina locuinţei se găsea un nivel de arsură - cărbune şi cenuşă - sub forma
unei pulberi albe.
Locuinţa are o formă dreptunghiulară cu laturile de 5,60 m x3,70 m;
marginile acesteia par a fi o "dungă" de lut galben, înaltă de 1O cm deasupra·
podinei, unde se opreşte şi arsura, deşi resturile de dărâmături depăşeau aceste
limite, ajungând până în carou} 28.
Intrarea locuinţei nu a putut fi bine determinată, însă, judecând după
întreruperea marginii ridicate (perete?), pare să fi fost pe latura de SE.
Pe marginile locuinţei, în interiorul pragului şi în centrul ei au fost
delimitate câteva gropi superficiale de- 4-5 cm adâncime.
Vatra a fost surprinsă sub forma dărâmăturilor de chirpici feţuit, iar la nivelul
locuinţei, de o groapă circulară plină cu un strat de cea. 10 cm grosime de pietriş.
În inventarul descoperit în locuinţa E, pe podina acesteia atrag atenţia
numeroase vase întregi (pl. 6-7). De exemplu, în caroul 24, Sili, alături de un
vas mic, un dom şi o daltă de cupru 8 •
Alături de acestea, o figurină antropomorfă din lut ce prezintă în interiorul
gol câteva pietricele9 , un vas de cult (pl. 717) ce prezintă analogii la Căscioarele 10•
unelte de silex etc.
În exteriorul locuinţei, în carourile 25-26, a fost descoperit un complex
format din pietre de râşniţa şi mai multe piese de tipul greutăţilor de la războiul
de ţesut 1 L
Locuinţa-bordei D aparţine nivelului IV şi se găseşte în carouri le 8-1 O,
fiind tăiată pe centru de groapa B. Se adânceşte 0,40-0,50 m în nivelul II şi este
aşezată în spatele valului format de pământul provenit din şanţul de apărare. În
locuinţă au fost descoperite o perlă tubulară din lut şi un phallus.
Locuinţa Ca fost surprinsă în profil pe o porţiune de 1,20 m şi se prezenta
sub forma unor lentile de lut altemând cu altele de cenuşă. Probabil acestei
locuinţe îi aparţinea vatra din caroul 12.
Locuinţa B, care porneşte din nivelul 1, se adânceşte în nivelul steril din
punct de vedere arheologic. Este perturbată de groapa a şi are o suprafaţă de 4 m •
2

Nu este menţionat inventar arheologic.

8
1. Mareş, Metalurgia aramei în neo-eneoliticu/ României, 2002, p. 232.
9
R. Andreescu, Plastica antropomorfă gume/niţeană. Analiză primară, Buc., 2002, pl 23/4.
10
Gh. Stefan, l..esfouil/es de Că.l'cioarele, Dacia, 7/8, 1941, fig. 14/18.
11
1. Nania, op. cit., p. 17.

www.cimec.ro
76 Gabriel Mihiiiescu, Ano Ilie

Concluzii

În acest articol ne-am propus să publicăm materialul din complexele închise

(vasele întregi şi plastica), atât cât a fost posibil, urmând ca analiza detaliată a
întregului lot de materiale arheologice din tell-ul gumelniţean de la Geangoeşti să
aducă lămuriri despre existenţa sau nu a mai multor nivele de locuire 1 2 şi să
permită încadrarea acestora într-o fază sau alta de evoluţie a culturii Gumelniţa.
La momentul actual, putem preciza că nivelul V este cel mai bine
reprezentat, comparativ cu nivelele inferioare (1, Il), ceea ce poate fi rezultatul
unei locuiri iniţiale mai slabe, comunitatea utilizând pentru construcţia
locuinţelor doar centrul acestui spaţiu 1 3 •
Analiza ceramicii din cele două locuinţe din nivelul V, vasele întregi sau
întregi bile permite constatarea că majoritatea lor sunt de dimensiuni foarte mici
sau mici, lucrate dintr-o pastă bine omogenizată, deşi a fost folosit drept degresant
nisip fin şi au fost coapte în mediu oxidant.
Predomină vasele de formă globulară (pl. 411-2, pl. 7/1, 3, pl. 6/1, 3, 9),
care au partea superioară lustruită mecanic, străchinile (pl. 4/5, 6, pl. 5/8, pl. 6/
8, pl. 7/2, 4) sunt lucrate îngrijit, nu prezintă decor în afara unui lustru mecanic.
Există o singură excepţie (pl. 8/2) decorată cu benzi de linii incizate, altemând
cu benzi lustruite dispuse circular, dar acest vas este cel mai mare din categoria
sa. Toate vasele studiate din cadrul acestui tip prezintă tortiţe.
În afară de ceramica publicată, mai amintim capacele concave de genul
celor descoperite la Sultana 1 4,_ lucrate din pastă semifină, îngrijit, afumători 1 5 ,
lucrate neîngrijit, linguri, una cu coada scurtă, perforată vertical, cealaltă cu
orificiu pentru înmănuşare, ambele păstrate fragmentar.
Ar fi d<? remarcat numărul mare de forme de mici dimensiuni (pl. 511 ,4, 7,
pl. 7/6), dintre care unele foarte interesante (pl. 7/6, pl. 517), prezente şi în
nivelul inferior (pl. 8/3), pentru care D. Măndescu oferă o explicaţie inedită 1 6 •
Acestea prezintă analogii în situl de la Gumelniţa 17 •
Oricum, concluziile asupra ceramicii nu pot fi definitive până nu există o
analiză asupra întregului lot ceramic, care să poată permite o mai clară
diferenţiere pe forme, pastă, categorii de decor.

1
~
C. Bem ş.a., Cercetări arheologice pe Valea Neajlovului. Consideraţii generale asupra microzonei
Bucşani, Studii de preistorie, 1, 2001, p. 136-137.
13
I. Nania, op. cit., p. 9.
1• Andrieşescu, Lesfouilles de Sultana, Dacia, 1, 1924, fig. 14, pl. XXIII/9.

15
S. Marinescu Bîlcu ş.a., A.yezarea eneolitică de pe insula "La Ostrov", Lacul Taşaul (Năvodari,
jud. Constan(a), Pontica 33-34, 2000-2001, p. 128.
16
D. Măndescu, op. cit., p. 14.
17
VI. Dumitrescu, Fouil/es de Gumelni(a, Dacia 2, 1925, fig. 25, fi~ 29.
www.cimec.ro
CÂTEVA ASPtC'tE ASUPRA SITU LUI ARHEOLOGIC DE LA GEANGOESTI 77

Planşa 1-Aşez.area gumeltaiţeană de la Geatagoeşti

PLAN GENfR~L GlANGOEStf .LA HULA" 1960

\
\
\
\
\
\

"'"""
--------
'-...
............ //

Planşa 2-Planul general de la Geangoeşti

www.cimec.ro
78 Gabriel Mihiiiescu, Ana Ilie

•o
' ' ' ' '

.-·
LEGENDĂ

Planşa 3-Planullocuinţei E

PlAN ŞA 4

Planşa 4-Materiale din locuinţa A

www.cimec.ro
CÂTEVA ASPECfE ASUPRA SITULUI ARHEOLOGIC DE LA GEANGOESTI 79

Planşa 5-Materiale din locuinţa A

· CD.·~
. ..,.,. ... ,.·
.

! / OJ: ~
....;.o: ,.;:·· 5
biJ

'·''·':>: ·'· 6
"""'

~~

'crl(D···
)O if/W . . - 9
~
>~'hj- 10

'""'
Planşa 6-Materiale din locuinţa E
www.cimec.ro
80 Gabriel Mihăieseu, Ana Ilie

1'14nşele 7-Materiale din locuinţa E

QJCD ,..,,."
. '

,·~·~~·
~&
.z
:;
.

o .u.
"..,,,., '
- . d j l l) • - - .. . -· - ·

Planşa 8-Materiale din nivelul 1 (1-4, 6-7 ceramică; S-ac de cupru)

www.cimec.ro
Andreea PĂUN

Cultura Gumelnita '

în Muntenia.
Stadiul actual al cercetărilor
pe teritoriul judeţului Dâmboviţa
Abstract

The Gumelniţa setllements are ali concentrated in the southem area of

the county, in the plain area, being set on the Dîmboviţa, lalomiţa, Argeş,
Neajlov river valleys, as well as on their auxiliary rivers.
Out of the 30 Gumelniţa te lis, only in four them we can Jind the A2 and
Bl phases certified ("La Hulă"-Geangoeşti, "Măgura"-Morteni, "Pădurea
Cioacelor" -Neajlovu, "Măgura"- Vişina) and in only one archaeological resort
is the Gumelniţa Bl ("Măgura din Cornet"-Moara din Groapă) phase dated.
From the stratigraphic point of view, there are tells with two ("Măgura
din Cornet"-Moara din Groapă), three ( "Măgura"-Morteni, "Pădurea
Cioacelor "-Neajlovu) and even six levels of inhabiting ("La Hulă" -Geangoeşti ).
We must note the fact that the le vei of information (as well as that of
archaeological excavations) regarding the Gumelniţa cu/ture in the Dîmboviţa
county is low.
These represent a strong argument in favour of re-startong the
archaeological research concerning the Gumelniţa cu/ture.

În lucrarea de faţă ne propunem să prezentăm stadiul actual al cunoaşterii

răspândirii comunităţilor culturii Gumelniţa de pc teritoriul judeţului Dîmboviţa.
Primele cercetări arheologice de pe teritoriul judeţului Dîmboviţa au
fost efectuate de către Cezar Bolliac, înainte de anul 1870, prilej cu care a
menţionat existenţa tell-ului gumelniţean de la Petreşti - 40 de cruci, care a
fost cercetat şi de Grigore Tocilescu, informaţiile fiind cuprinse în lucrarea

www.cimec.ro
82 Andreea Păun

acestuia Dacia înainte de romani ( 1880). Staţiunea arheologică din acest punct
a fost menţionată şi de Ion Andrieşescu în Contribuţii la Dacia înainte de
romani (1912). De asemenea, aici a efectuat săpături arheologice şi Ion Nestor
în anul 1926.
Între anii 1931-1935, D. Berciu a întreprins cercetări de teren în bazinul
superior al Neajlovului, descoperind mai multe tell-uri (Vişina, Puntea de Greci,
[oneşti), cercetând sistematic tell-ul gumelniţean de la loneşti-Palade 1 •
Radu Gioglovan şi Gabriel Mihăescu au efectuat în anul 1960 săpături
de salvare în tell-ul de la Geangoeşti (comuna Dragomireşti), punctul La HultP.
În anul 1976, Radu Gioglovan a efectuat săpături de salvare în tell - ul de
la Moara din Groapă (comuna Corbii Mari), în punctul Măgura din CornerJ.
Între anii 1976-1978, a fost cercetat pe raza satului Morteni un tell
gumelniţean, în punctul Măgura, de către P. Diaconescu 4 •
În anul 1980, P. Diaconescu, M. Diaconescu şi C. Tuţă au efectuat
cercetări arheologice pe o lungime de 15 km de o parte şi de alta a Neajlovului,
pe teritoriul comunelor Morteni, Vişina, Petreşti, fiind descoperite mai multe
aşezări atribuite culturii Gumelniţa.
În comuna Morteni, în punctul Pădurea Cioacelor, a fost descoperit un
tell gumelniţean 5 •
În satul Vişina (comuna Vişina), în punctul Măgura, a fost identificat un
tell gumelniţean de către P. Diaconescu, M. Diaconescu şi C. Tuţă, în anul19806.

***
În cele ce urmează, vom prezenta corpusul descoperirilor atribuite culturii
Gumelniţa de pe teritoriul judeţului Dîmboviţa.

1. Comuna Aninoasa
1.3. Satul Viforâta
1.3.1. Transformator
La 1 km sud-vest de localitate, în apropierea transformatorului electric-
Tîrgovişte, au fost descoperite fragmente ceramice atribuite culturii Gumelniţa.
Istoricul cercetării
Cercetările au fost efectuate de Radu Gioglovan.
Bibliografie
E. Comşa, 1981, p. 23; Gh. Olteanu, 2002, p. 38.

1
D. Berciu, 1934 apud P. Diaconescu si colab., Cercetări de teren în bazinul superior al Neajlovului,
judetul Dîmbovita, în Valachica, 12-13, 1984, p. 31; Gh. Olteanu, Repertoriul arheologic al judetului
Dîmbovita, l, A-M. 2002, p. 32.
~ Gh. Olteanu, op. cit., 2002, p. 124.
R. Gioglovan, Raport preliminar de cercetare arheologică la Moara din Groapă, jud. Dîmbovi{a
( 1976). Interventie de salvare, în Archiva Valachica, 8, 1976, p. 49-54.
4
P. Diaconescu, Cercetări arheologice în bazinul mijlociu al Argeşului. Aşezarea eneolitică de la
Morteni, judeful Dîmbovi(a, în Valachica, 10-11, 1978-1979, 1980, p. 97; P. Diaconescu şi colab., op.
cit., 1984, p. 31.
5
P. Diaconescu si colab., op. cit., 1984, p. 34.
6
E. Comşa, Date privind aşezări le neolitice din jud. Dîmbovi{a, în RMM-MIA, 1, 1981, p. 22-24; P.
Diaconescu şi colab., op. cit., 1984, p. 31-54.

www.cimec.ro
OJLTIJRAGIJMEIMfAiNMIJNIDM.SfADIULACTUALALCERCEfĂRD...ORPETFRTIDRIULJUD.DÎMBOVTfA 83

5. Comuna Bilciureşti
5.1. Satul Bilciureşti
5.1.1. Toponim neprecizat
E. Comşa identifica pe teritoriul acestei localităţi un tell gumelniţean.
Bibliografie
E. Comşa, 1981, p. 23; Gh. 01teanu, 2002, p. 53.

10. Comuna Bucşani

10.3. Satul Racoviţa
10.3.1. Valea Grecului
La cea. 750 m vest de localitate este situată o aşezare gumelniţeană,
aspectul Brăteşti.
Bibliografie
L.S.A.J.D., poz. 18; Gh. Olteanu, 2002, p. 64.

11. Comuna Butimanu

11.2. Satul Butimanu
11.2.1. Movila Motoroiu
La nord de sat, la 200 m. de lacul Sterianu II, a fost identificat un tell
neolitic, unde au fost descoperite materiale arheologice atribuite culturilor Boian
şi Gumelniţa.
Istoricul cercetării
V. Boroneanţ a întreprins un sondaj arheologic pe acest tell.
Bibliografie
L.S.A.J.D., poz. 36; D.I.J.D., 1983, p. 76; C. Boroneanţ, 1984, p. 91;
Gh. Olteanu, 2002, p. 67.

14. Comuna Ciocăneşti

14.1. Satul Ciocăneşti
14.1.1.Plantaţie
Pe malul drept al râului Colentina, este situată o aşezare neolitică, probabil
gumelni ţeană.
Bibliografie
D.I.J.D., 1983, p. 80; L.S.A.J.D., poz. 47; Gh. Olteanu, 2002, p. 74.
14.5. Satul Vizureşti
14.5.1. Măgura
La nord-vest de localitate, a fost identificată o aşezare gumelniţeană.
Bibliografie
D.I.J.D., 1983, p. 81; L.S.A.J.D., poz. 214; Gh. Olteanu, 2002, p. 75.

14.5.2. Morei/a
La confluenţa văii Mosa cu râul Colentina, este situată o aşezare
gumelniţeană, de tip tell. ·
Bibliografie
D.I.J.D., 1983, p. 81; L.S.A.J.D., poz. 215; Gh. 01teanu, 2002, p. 76.

www.cimec.ro
84 Andreea Păun

16. Comuna Cojasca

16. 2. Satul Fintinele
16.2.1. Movila Motoroiu
Tell-ul gumelniţean este situat în partea de sud-vest a satului, la o distanţă
de cea. 3 km. de graniţa cu comuna Butimanu.
Bibliografie
D.I.J.D., 1983, p. 89; Gh. Olteanu, 2002, p. 81.

19. Comuna Corbii Mari

19.2. Satul Corbii Mari
19.2.1. Măgura
Tell-ul gumelniţean din acest punct este situat la 2 km. sud de sat, pe
malul stâng al râului Neajlov.
Bibliografie
D.I.J.D., 1983, p. 61; Gh. Olteanu, 2002, p. 88.

19.4. Satul Moara din Groapă

19.4.1. Măgura din Cornet
Aşezarea-ten de la Moara din Groapă este situată pe malul stâng al
Neajlovului, în ·luncă, la nord-est de localitate.
Istoricul cercetării
În anul 1976, Radu Gioglovan a întreprins săpături de salvare în
acest tell.
Date semnificative
Tell-ul avea o formă ovală, orientat pe direcţia est-vest, fiind înconjurat
de un şanţ de apărare.
Stratigrafie
Atât în secţiunea 1, cât şi în suprafaţa 1, profil ele arătau un strat de cultură
atribuit etapei Gumelniţa B 1, cu două niveluri de locuire.
Structuridelocuire
În primul nivel, s-a observat o podea "din pământ castaniu bătătorit",
deasupra căreia se afla un strat de cenuşă de 5-6 cm grosime.
Structuri de combustie
În cel de al doilea nivel, gros de 20-25 cm, a fost descoperită o "vatră
deschisă", cu o suprafaţă de 1 mp.
Mobilier
În nivelul al doilea, au fost descoperite materiale ceramice care proveneau
de la vase, greutăţi de la război de ţesut şi de la plase de pescuit, vase miniaturale.
Bibliografie
D.I.J.D., 1983, p. 96; L.S.A.J.D., poz. 133; R. Gioglovan, 1976, p. 49-
54; Gh. Olteanu, 2002, p. 90.
www.cimec.ro
aJLlURAGUMEl.MŢAÎNMUNIDIIASTADIULACTUALALCERCEfĂRD...ORPETERITORJULJUD.DIMIIOVIŢA 85

19.5. Satul Petreşti

19.5.1. 40 de cruci
Pe malul drept al Neajlovului, la sud-est de localitate, a fost identificat
un ten gumelniţean.
Istoricul cercetării
Cercetări de teren au fost efectuate de C. Boniac (ante 1870), G. Tocilescu
(ante 1912), 1. Nestor (1926), D. Berciu (sondaj 1934) şi P. Diaconescu (1980).
Bibliografie
D.I.J.D., 1983, p. 96; L.S.A.J.D., poz. 162; G. Tocilescu, 1880, p. 423;
1. Andrieşescu, 1912, p. 36; Gh. Olteanu, 2002, p. 90.

19.8. Satul Ungureni

19.8.1. Măgura
Aşezarea neolitică din acest punct este situată la 1 km sud de localitate,
în lunea râului Argeş.
Bibliografie
L.S.A.J.D., poz. 199; Gh. Olteanu, 2002, p. 91.

19.9. Satul Vadul Stanchii

19.9.1. Măgura
La est de localitate, în lunea Neajlovului, pe malul stâng se află un ten
gumelniţean.
Bibliografie
D.I.J.D., 1983, p. 97; L.S.A.J.D., poz. 198; L. Oancea, 1. Chicideanu,
1973, p. 313; Gh. Olteanu, 2002, p. 91.
22. Comuna Costeştii de Vale
22.2. Satul Mărunţişu
22.2.1. Movila
Ten-ul gumelniţean din acest punct este situat în lunea Argeşului, la 600
m est de râu şi la 600 m sud de sat.
Bibliografie
D.I.J.D., 1983, p. 103; Gh. Olteanu, 2002, p. 105.

29. Comuna Dragomireşti

29.3. Satul Geangoeşti
29.3.1. La Hulă
Aşezarea-ten de la Geangoeşti este situată în lunea Dîmboviţei, la 1 km
est de capătul de nord al localităţii şi la est·de fostul poligon militar.
Istoricul cercetării
Radu Gioglovan şi Gabriel Mihăescu au efectuat în anul 1960 săpături
de salvare în aşezarea-ten de la Geangoeşti.
www.cimec.ro
86 Andreea Păun

Date semnificative
Stratigrafie
Din cercetările întreprinse (rămase inedite) rezultă că aşezarea are un
strat de cultură cu 6 niveluri de locuire gumelniţene, aici fiind atestate etapele
A2 şi B 1 ale acestei culturi.
Date paleobotanice
Au fost cercetate de către M. Cîrciumaru cea. 2000 de seminţe şi s-a
constatat că aparţin în exclusivitate speciei Hordeum vulgare nudum.
Bibliografie
D.I.J.D., 1983, p. 120; L.S.A.J.D., poz. 98; C. Boruga, 1969, p. 215-226;
A. Păunescu, 1970, p. 181; E. Comşa, 1987, p. 23; M. Cîrciumaru, 1996, p. 78;
Gh. Olteanu, 2002, p. 124; 1. Mareş, 2003, p. 232.
36. Comuna Gura Şuţii
36.2. Satul Sperieţeni
36.2.1. Bostonărie
La nord de localitate, a fost identificată o aşezare gumelniţeană de tip
tell, de unde au fost recuperate numeroase materiale arheologice.
Bibliografie
P. Diaconescu, 1975, p. 410; Gh. Olteanu, 2002, p. 145.

44. Comuna Mătăsaru

44.7. Satul Teţcoiu
44.7.1. Vatra satului
Tell-ul gumelniţean este situat în dreptul staţiunii Vatra satului/, pe malul
drept al Tinoasei, unde a fost descoperit un mormânt de înhumaţie.
Bibliografie
Gh. Olteanu, 2002, p. 164.

45. Comuna Mogoşani

45.5. Satul Zăvoiu
45.5.1. Zăvoiul Orbului-movila
Tell-ul gumelniţean este situat în stânga Argeşului, la 0,5 km. nord-vest
de satul Zăvoiu, spre Mogoşani.
Bibliografie
D.I.J.D., 1983, p. 156; L.S.A.J.D., poz. 219; Gh. Olteanu, 2002, p. 173.

48. Comuna Morteni

48.1. Satul Morteni
48.1.1. Măgura sau Movila
Tell-ul este situat în partea de nord-vest a satului Morteni, lângă fostul
SMA Morteni, pe valea Măgurii.
www.cimec.ro
UJLWRAGlJMEIJ'IrrA ÎNMUNirNIASfADIULACTUALAL CFRCEfĂRILOR PE TERITORIUL JUD.DÎMBOVTfA 87

Istoricul cercetării
Tell-ul a fost cercetat între anii 1976-1978 de către P. Diaconescu.
Date semnificative
Stratigrafie
Tell-ul, de formă ovală, avea o suprafaţă de cea. 25oo mp, din care au
fost cercetaţi doar 73,5 mp. Au fost identificate trei niveluri de locuire (primele
două cuprinzând mai multe faze), care au fost atribuite fazelor A2 şi B 1.
Structuri de locuire
În nivelul inferior, atribuit etapei Gumelniţa A2, au fost identificate două
refaceri, prima reprezentată de o locuinţă, iar cea de a doua prin două locuinţe.
Structuri de combustie
În nivelul inferior s-a descoperit un cuptor "menajer".
Mobilier
În nivelul care corespunde fazei Gumelniţa A2 a fost descoperit un ac cu
cap terminat în două spirale opuse.
Nivelul al doilea, care este reprezentat prin trei locuiri succesive, se
caracterizează printr-o ceramică neagră sau cenuşie, într-o proporţie mai mică
faţă de cea din nivelul inferior, ponderea redusă a ceramicii nefiind un
impediment în atribuirea acesteia fazei Gumelniţa B 1.
Date paleobotanice
A fost cercetat de către M. Cîrciumaru un material botanic, rezultat în
urma săpăturilor arheologice din anul 1978, şi care a constat în proporţie de
90% în pleavă necarbonizată, dar au fost studiate şi seminţe seci şi foarte friabile,
necarbonizate. Din pleavă, s-a reuşit separarea unei mici cantităţi de seminţe
întregi de Panicum miliaceum, iar alături de seminţele de mei au mai fost
identificate: o sămânţă de mohor (Setaria italica), una de troscot (Polygonum
convolvulus) şi Il seminţe de Chenopodium album.
Bibliografie
L.S.A.J.D., poz. 137; P. Diaconescu, 1975, p. 409; idem, 1980, p. 97-
115; D.I.J.D., 1983, p. 161; M. Cîrciumaru, 1996, p. 91-92; Gh. Olteanu, 2002,
p. 187; 1. Mareş, 2003, p. 261.

48.2. Satul Neajlovu

48.2.1. ,Pădurea Cioacelor
Tell-ul este situat la 4 km. sud de sat, la izvoarele pârâului Valea lui
Pălălău şi avea o formă aproximativ rotundă cu un diametru de 40 m. Tell-ul
are 3 niveluri de locuire, iar materialele descoperite aparţin culturii Gumelniţa,
fazele A2 şi B 1.
Istoricul cercetării
Au fost efectuate cercetări de teren în anul 1980 de către P. Diaconescu,
M. Diaconescu şi C. Tuţă.
Bibliografie
Diaconescu şi colaboratorii, 1984, p. 34; L.S.A.J.D., poz. 142; Gh.
Olteanu, 2002, p. 190.
www.cimec.ro
88 Andreea Păun

53. Comuna Odobeşti

53.4. Satul Odobeşti
53.4.1. Între gârle
La 1 km. nord de localitate, pe malul pârâului Spălătura, a fost descoperit
un tell gumelniţean.
Bibliografie
L.S.A.J.D., poz. 123; P. Diaconescu, 1975, p. 409-410; D.I.J.D., 1983,
p. 170; Gh. Olteanu, 2003.

54. Comuna Petreşti

54.4. Satul Ioneşti
54.4.1. Pe Ioneasca (Pa/ade)
Tell-ul gumelniţean este amplasat pe terasa stângă a Neajlovului, la 1
km. sud/sud-est de podul peste Neajlov al drumului Ioneşti-Morteni.
Istoricul cercetării
Tell-ul a fost descoperit de către D. Berciu care a întreprins cercetări de
teren în bazinul superior al Neajlovului, între anii 1931-1935.
Bibliografie
L.S.A.J.D., poz. 130; D.I.J.D., 1983, p. 175; P. Diaconescu şi colab.,
1984, p. 31-54; Gh. Olteanu, 2002, p. 32; idem, 2003.
54.7. Satul Puntea de Greci
54.7.1. Movila lui Marcu
În marginea de sud-vest a satului, pe dreapta Neajlovului, a fost descoperit
un tell gumelniţean.
Istoricul cercetării
Tell-ul de la Puntea de Greci a fost descoperit de către D. Berciu
care a întreprins cercetări de teren în bazinul superior al Neajlovului,
între anii 1931-1935.
Bibliografie
L.S.A.J.D., poz. 135; D.I.J.D., 1983, p. 175; D. Berciu, 1934 cf. P.
Diaconescu şi colab., 1984, p. 31; Gh. Olteanu, 2002, p. 32; idem, 2003.

57. Comuna Potlogi

57.1. Satul Pitaru
57.1.1. Măgura
La 700 m. est de sat şi la 500 m. nord de satul Vlăsceni, a fost descoperit
un tell gumelniţean.
Bibliografie
D.I.J.D., 1983, p. 181.

57.5. Satul Vlăsceni

57.5.1. Toponim neprecizat
La 500 m. vest-sud/vest de biserica satului, pe partea dreaptă a pârâului
Şuţa, a fost descoperit un tell gumelniţean.
www.cimec.ro
aJL1URAGUMElNIŢAÎNMl!NllNIASfADIULACIUALALCERCETĂRII...ORPETERIIORIULJUD.DÎMBOYTfA 89

Bibliografie
D.I.J.D., 1983, p. 183.

64. Comuna Sălcioara

64.4. Satul Ghineşti
64.4.1. Toponim neprecizat
La 1,5 krn. vest de sat, a fost descoperit un tell gumelniţean.
Bibliografie
D.I.J.D., 1983, p. 203.

64.5. Satul Mircea Vodă

64.5.1. Toponim neprecizat
Pe teritoriul localităţii, a fost descoperit un tell gumelniţean.
Bibliografie
D.I.J.D., 1983, p. 203.
66. Comuna Şelaru
66. 3. Satul Fierbinţi
66.3.1. Măgura
Între satele Şelaru şi Fierbinţi, la 300 m est de pârâul Dîmbovnic, a fost
descoperit un tell gumelniţean.
Bibliografie
L.S.A.J.D., poz. 155; E. Comşa, 1981, p. 23; D.I.J.D., 1983, p. 205; Gh.
Olteanu, 2003. ·
72. Comuna Ulieşti
72.2. Satul Hanul lui Pală
72.2.1. La Baracu
Aşezarea gumelniţeană este situată la 2,3 Km sud de sat, pe stânga
pârâului Baracu şi la vest de D.C. Hanul lui Pală- Sârbeni.
Bibliografie
L.S.A.J.D., poz. 172; D.I.J.D., 1983, p. 244; Gh. Olteanu, 2003.

79. Comuna Vişina

79.4. Satul Vişina
79.4.1. Măgura
Pe terasa stângă a pârâului Jirnov, la 5 km. sud de sat şi la 1 km. est/sud-
est de podul peste Jirnov al drumului Petreşti-Şelaru, a fost identificat un tell
gumelniţean
Tell-ul avea un diametru de cea. 100 m. şi o înălţime de 3-4 m., dar nu
s-au păstrat decât parţial nivelurile inferioare. Materialul arheologic descoperit
se încadrează în fazele A2 şi B 1 ale culturii Gumelniţa.
Istoricul cercetării
Cercetările de teren au fost efectuate de către P. Diaconescu, M.
Diaconescu şi C. Tuţă în anul 1980.
Bibliografie
E. Comşa, 1981, p. 22-24; D.I.J.D., 1983, p. 258; P. Diaconescu şi colab.,
1984, p. 31-54.
www.cimec.ro
90 Andreea Păun

***
Din cele prezentate mai sus rezultă că doar în trei tell-uri s-au efectuat
săpături arheologice, dar cu caracter de salvare, restul descoperirilor gumelniţene
rămânând doar la stadiul de cercetare de teren (periegheză).
Referindu-ne la concentrarea aşezărilor, trebuie menţionat faptul că acestea
sunt concentrate în partea de sud a judeţului, în zona de câmpie, fiind amplasate
pe văile râurilor Dîmboviţa, Ialomiţa, Argeş, Neajlov, cât şi pe afluenţii
acestora.
Din cele 30 de tell-uri gumelniţene, numai în patru dintre acestea sunt
atestate fazele A2 şi B 1 (La Hulă-Geangoeşti, Măgura-Morteni, Pădurea
Cioacelor-Neajlovu, Măgura- Vişina) şi doar într-o staţiune arheologică este
documentată faza Gumelniţa B 1 (Măgura din Cornet-Moara din Groapă).
În ceea ce priveşte dimensiunile tell-urilor, acestea au diametre cuprinse
între 40 m (Pădurea Cioacelor-Neajlovu) şi cea. 100 m (Măgura- Vişina).
Din punct de vedere stratigrafic, există tell-uri cu două (Măgura din
Cornet-Moara din Groapă), cu trei ( Măgura-Morteni, Pădurea Cioacelor-
Neajlovu) dar şi cu şase niveluri de locuire (La Hulă-Geangoeşti).
Trebuie să remarcăm faptul că nivelul informaţiilor (cât şi cel al săpături lor
arheologice) referitoare la cultura Gumelniţa din judeţul Dîmboviţa este lacunar.
Acestea, ca şi cele pe care le-am menţionat mai sus, se constituie într-un
argument valabil, considerăm noi, pentru reluarea cercetărilor arheologice
dedicate culturii Gumelniţa.

Bibliografie
***Lista siturilor arheologice din judeţul Dîmboviţa, manuscris în arhiva
Complexului Naţional Muzeal "Curtea Domneasca" Tîrgovişte.
***Dicţionarul istoric al judeţului Dîmboviţa, 1983, manuscris.

Andrieşescu 1., 1912, Contribuţie la Dacia înainte de

Romani.
Boroneanţ C., 1984, Consideraţii istorice asupra
comunei Butimanu, de la prima
atestare documentară până la
sfârşitul veacului XIX, în
Valachica, 12-13, 1980-1981.
Boruga C., 1969, Plastica antropomorfă
gumelniţeană de la Geangoeşti,
în Valachica, 1.
Cîrciumaru M., 1996, Paleoetnobotanica. Studii în
preistoria şi protoistoria
României (Istoria agriculturii
din România), Iaşi.
Comşa E., 1981, Date privind aşezările neolitice
din jud. Dîmboviţa, în RMM -MIA, 1.
Comşa E., 1987, Neoliticul pe teritoriul României.
Consideraţii, Bucureşti.
www.cimec.ro
OJLlURAGUMEl.NffAÎNMlJNil'NlASfADIULACTUALALCffiCEfĂRILORPETERITORIULJUD.DÎMBOVTfA 91

Diaconescu P., 1975, Cercetări arheologice de teren, în

Diaconescu P., 1980,
Diaconescu P. şi colab., 1984, Cercetări de teren în bazinul superior
Gioglovan R., 1976,
Mareş 1., 2003,
Oancea L., Chicideanu 1., 1973,Cercetări arheologice de
Olteanu Gh., 2002,
Olteanu Gh., 2003,
Păunescu A., 1970,
Tocilescu G., 1880,
Bibliotheca Valachica, 7.
Cercetări arheologice în bazinul mijlociu
al Argeşului. Aşezarea eneolitică
de la Morteni, judeţul Dîmboviţa, în
Valachica, 10-11, 1978-1979.
al Neajlovului, judeţul Dîmboviţa, în
Valachica, 12-13, 1980-1981.
Raport preliminar de cercetare
arheologică la Moara din Groapă, jud.
Dîmboviţa (1976). Intervenţie de
salvare, în Archiva Valachica, 8.
Metalurgia aramei în neo-eneoliticul
României.
suprafaţă, în Chronica Valachica, 5.
Repertoriul arheologic al judeţului
Dîmboviţa, 1, A-M.
Repertoriul arheologic al judeţului
Dîmboviţa, II, N -V.
Evoluţia uneltelor şi armelor de piatră
cioplită descoperite pe teritoriul
României, Bucureşti.
Dacia înainte de romani.

www.cimec.ro
92 Andreea Păun

)
1'

~~
" ')

-~\\•
~
) r.,.,. r•.-J
c' •v'\

_, ;'~· J
1
(·. )~
.~.
.
~.
\.~2.1.
l •
i '~·'· ',.. . -·
J''.,..."'
. "".
/1}
~. ~.::ş
~
,.,J

; ' '\.,i
• ) • \.1
•
l.,
,J
.... ~- "'f' ./ / .' .J
... .,a'&.) 1
, J n..'L .
'-·" r;..~
.
\.,~
r"'~7
V
~ ,,_,_

o 1J Ilkm
1::1==±!=:::f'

Fig. 1: Aşezări gumelniţene, Faza A2

www.cimec.ro
OJLlURAGUMEIMfAÎNMUNIENJA.SfADIULACru\LAL CEKETĂRILOR PE 1FRITORIUL JUD.DÎMBOVTfA 93

l
....r

'\

,.. ....
.... ,.J·

O 1) îDkm
t:l =:ti=::ti

Fig. 2: Aşezări gumelniţene, Faza B 1

www.cimec.ro
94 Andreea Pă un

·~
1
1.,
1

'
"·
t
\

Figura 3: Aşezări gumelniţene, Fază incertă

www.cimec.ro
Gavrilă SIMION, Elena RENŢA
Virgil Ştefan NIŢULESCU

Thmulul de la Adâncata - jud. Ialomiţa

Resume

Le tumule recherche durant 1985-/986 erait emplace a environ 3 km

nord de l'emplacement du village Adancata, dans la proximite ouest du chemin
vicinal (DCJ6) qui reunit les villages Adancata et Salciile du departement
Jalomita.
Les tombeaux du pied du monticule (M8, M9 SI MJO), pour lesquels a
ere construit le monument funeraire, apartiennent au grand complex culturel
lamnaia, etape qui s 'inscrit dans la periode de transition de l 'epoque eneolitique
a l' epoque du bronze, qui evolue entre 3200-3100 et 2900-2800 AC.
La deuxieme groupe de tombeaux, decouverts dans la chemise du mon-
ticule (ml-m7), occupe une position secondaire, les inhumations ayant /ieu
apres la construction du monument funeraire. Ce sont tous des tombeaux
d'inhumation, avec des orientations differentes. Un seul de ses tombeaux (m7)
a beneficie d'un inventaire archeologique. Ils ont ere attribues aux groupes
des chevaliers nomades d'origine turanique entres dans l'espace nistro-
carpatique de la plaine du Danube pendant les siecles Xl-XJ/.

Cercetarea acestui turnul s-a încadrat într-un program iniţiat de Muzeul

Judeţean lalomiţa în 1985-1986, prin care se urmărea salvarea unor

monumente arheologice ameninţate cu dispariţia. Ajuns într-o fază de

aplatizare foarte avansată, datorită acţiunii timpului şi, mai ales, a proceselor
anuale de exploatare agricolă, turnului din localitatea amintită a fost
nominalizat în priorităţile acestui program.

www.cimec.ro
96 Gavrilă Simion, Elena RenJa, Virgil Stefan Nitutescu

Din punct de vedere geografic, turnului de la Adâncata se înscrie în

topografia general-uniformă a câmpiei Bărăganului, presărată de astfel de
mameloane artificiale, intrate în peisajul local încă din preistorie 1 • Ele se
evidenţiază azi, mai mult sau mai puţin pregnant, fie de la N spre S, fie pe
platformele costişelor din lungul râurilor. Într-un astfel de aliniament se încadra
şi turnului supus cercetării şi discuţiei noastre. El a fost construit aproape de
muchea platformei care marchează costişa nordică a văii Cricovului Sărat,
într-o zonă de confluenţă a apelor sale cu cele ale râului Prahova.
Topografic, turnului se află în imediata vecinătate vestică a drumului
comunal (DC 16) care leagă comuna Adâncata de localitatea Sălciile, drum
numit de localnici Drumul Părului. Faţă de comuna deţinătoare a terenului,
turnului respectiv se află la cea 3 km spre nord şi aproape la 0,5 km spre sud de
la DN 1-D, Albeşti - Urziceni (Fig. 1).
Cercetările întreprinse de noi au pennis stabilirea unei stratigrafii a movilei
care măsura o înălţime maximă de 1,25 m până la baza sa (nivelul de călcare
antic) şi un diametru de 34 m (Fig.2). Mantaua de pământ propriu-zisă avea un
strat vegetal de cea. 25 - 30 cm, bine delimitat de adâncimea arăturilor. Acest
strat de humus cultivat suprapunea interiorul mantalei movilei, alcătuită
dintr-un sol cenuşiu, granulat, amestecat pe alocuri cu alte combinaţii geologice
de soiuri din teren, dovada alcătuirii lui din pământul adus din vecinătatea
imediată (Fig. 3 /2-3). Un aspect care ne-a atras atenţia în mod deosebit a fost
legat de existenţa în mantaua movilei a unei gropi sub forma unui butoi, umplută
cu loess, ce se contura în limitele unei dimensiuni de 1,25 m (diametru maxim)
şi aproximativ tot atât ca adâncime. Nu ştim dacă partea superioară ajungea la
suprafaţă, gura fiindu-i coborâtă de lucrările agricole care au amestecat pământul,
sau că a fost realizată ca o practică ritual-funerară într-un anumit moment al
procesului de construcţie a tumulului (Fig.3 1 4-6). Noi legăm existenţa ei de
practicile ritual-funerare ale constructorilor mormântului iniţial. În profilul

1
Prezenţa şi densitatea movilelor în regiunile carpato-nistrene şi carpato-danubiene erau cunoscute nu
numai cronicarilor moldoveni sau din Ţara Românească, ci şi călătorilor străini care le-au semnalat ca
o caracteristică a peisajului local. Solia poloneză condusă de Krasinschi în 1636 în Ţara Moldovei
consemna în notele de călătorie că" .. Aici, pe dealuri sunt pretutindeni movile, semne ale războaielor
multor neamuri "(apud. V.Spinei, 1985, p.ll9), iar AI.Odobescu ne-a lăsat cea mai plastică prezentare
a movilelor din Câmpia Bărăganului " ... care in peisajul monoton şi plin de ierburi ... pe linia netedă
a orizontului, se profilează, ca moşoroaie de cârtiţe uriaşe, movilele, a căror urzeală e taina trecutului
şi podoaba pustietăţii ... Ele stau semănate in prelargul câmpiei ca sentinele mute şi gârbovite sub ale
lor bătrâneţi "(în Pseudo-Kyneghetikos, 1932, Craiova, p.l3-14); v.şi M.Sâmpetru şi D.Şerbănescu,
1971, p.449, nota 8. Observaţiile privind aliniamentele lor de laN spre S aparţin lui G.Simion care, în
lucrarea publicată în 2003, p.l7, atrage atenţia asupra acestui fenomen din Dobrogea iar prin observaţiile
perieghetice face acelaşi lucru pentru Câmpia Bărăganului de pe linia Buzău-Brăila până la demarcaţia
Urziceni-Siobozia-Feteşti. Movilele de pe malurile râului Prahova şi afluenţilor săi, Teleajen şi Cricovul
Sărat, se pot urmări de sub dealurile carpatine şi până la vărsarea Ialomiţei în Dunăre, străjuind parcă
hotarele vestitului codru ce traversa câmpia de la Carpaţi până la Mare, cunoscut în evul mediu sub
numele "VIăsia".
www.cimec.ro
TIJMULUL DE LA ADÂNCATA- JUD. IALOMIŢA 97

mantalei s-au mai sesizat şi alte lentile de pământ galben (loess) care proveneau
de fapt din gropile mormintelor iniţiale pentru care s-a construit turnului şi
care a fost aruncat în jurul lor, marcând acum, în profilul mantalei, baza
acestuia. După cum vom vedea, movila a servit ca necropolă şi într-o perioadă
mult mai târzie, când au fost depuşi în mantaua de pământ 7 înhumaţi,
morminte ce ar putea fi atribuite unui grup nomad din perioada ultimului val
migrator şi care ar putea fi cuprinse în limitele unei cronologii mai largi a
sec. X-XII.
Mormintele de înhumaţie târzii sunt în număr de şapte (M.1 - M. 7). Ele
au fost depuse în partea de vest a mantalei movilei, cu precădere în zona de SV
(Fig.2). Se pare că gropile lor au fost puţin adânci şi, odată cu aplatizarea
accentuată a movilei, scheletele au ajuns în stratul vegetal fiind astfel deranjate
şi chiar distruse de lucrările agricole (M.2 şi M.4la -38 cm, M.5 la- 22 cm şi
M.6 la -25 cm), nereuşindu-se astfel să se stabilească nici cel puţin orientarea
lor. În schimb, la M.l, situat şi elia -36 cm, scheletul s-a păstrat parţial, fapt
care a permis stabilirea orientării lui: NE-SV*. Aceeaşi situaţie şi pentru
mormântul M.3 situat la -39 cm. (Fig.4/l). Scheletul acestui din urmă mormânt
s-a păstrat aproape în totalitate, fiind în poziţia decubit-dorsal, braţele întinse
pe lângă corp şi picioarele drepte, având o orientare inversă faţă de M.1 şi
anume pe direcţia SV-NE. Nici unul din cele şase morminte nu a avut nici un
fel de inventar.
Cel de-al şaptelea mormânt (M.7) s-a găsit la adâncimea de 40 cm, fapt
ce a determinat păstrarea lui aproape completă, dar nu şi o conservare bună.
Poziţia lui era decubit-dorsal, cu braţele pe lângă corp şi orientat VNV-ESE
(fig.4/2 şi Fig.5/l). Acest din urmă mormânt este, de fapt, şi singurul mormânt
secundar cu inventar alcătuit din următoarele piese:
-cercei de aur, inv. 716 -M.J.I.; 2,05 g; Tl500 %o**, descoperit în partea
dreaptă a craniului. El are forma unei verigi rotundă în secţiune, cu diametrul
de 21-28 mm, fapt ce i-a dat un aspect oval. Pe ea s-a introdus o perlă (sferă)
realizată din foiţă de aur şi fixată de ax prin două verigi (şaibe) din aur, dintre
care una este sudată de sfera perlată (Fig.5/2 şi Fig.6/l)***.
O verigă asemănătoare, realizată tot dintr-o sârmă de aur rotundă în
secţiune, inv. 717 M.J.I.; 1, 12 g; TI. 500 %o şi cu diametru} de 24 mrn, a fost
descoperită însă lângă tibia dreaptă. Fie că avem de-a face cu cel de-al doilea

* Punctele cardinale subliniate reprezintă pozitia capului.

** Analiza metalului nobil a fost făcută de Gh.Uţă, expert BNR lalomiţa, căruia îi mulfumim şi pe
această cale.
***Grafica şi fotografiile au fost realizate de Aoarea Dincă, Camelia Geambai, Lauren{.iu Zupcu şi
Mihale Matarangă.
www.cimec.ro
98 Gavrilă Simion, Elena RenJa, Virgil Ştefan NiJulescu

cercei de la care s-a pierdut perla sferoidală, fie că ea a îndeplinit o altă funcţie
şi a fost deplasată în acest loc de animalele din sol (Fig.5 /3 şi Fig. 6 /2);
-aplică de aur, inv. 718- M.J.I.; 0,75 g; TI. 750 %o; dim: 30 x 31 mm
(Fig. 5 1 4 şi Fig. 6/ 4). A fost descoperită pe piept, în partea centrală a cutiei
toracice. Ea are o formă hexagonală şi este lucrată dintr-o foiţă de aur decorată
în tehnica au repoussee. Ornamentul de pe suprafaţa ei este format dintr-o
bordură perlată, care înscrie în centrul său o serie de figuri geometrice în forma
unor frunze, dispuse circular, cu partea ascuţită spre exterior şi unite între ele
cu o serie de triunghi uri neregulate. În partea centrală, s-au realizat două cercuri
concentrice, între care ni se prezintă, în aceeaşi formă circulară, un decor din
ove, iar în partea centrală un crucifix periat. Pe suprafaţa dinspre exterior,
piesa are şapte mici perforaţii circulare, dispuse asimetric, în scopul fixării ei
pe un suport mai dur. Starea ei de conservare este mediocră, piesa prezintă o
serie de fisuri şi porţiuni mici din suprafaţă lipsă;
- o a doua aplică din foiţă de aur, decorată în aceeaşi tehnică, au
repoussee, a fost descoperită lângă coastele din partea dreaptă a corpului, inv.
719- M.J.I.; dim: 371 18 mm; 0,95 g; Tl840 %o (Fig. 515 şi Fig. 6 /3). Aplica
era acoperită parţial de câteva fragmente de oase din craniul unui cal (?) şi
doisprezece colţi de mistreţ, dovada unei ofrande rituale. Forma acestei aplici
poate fi comparată cu cea de lunulae ("luniţe") dar şi cu cea a unei frunze ori
cu lama unui mic pumnal. Decorul de pe suprafaţa ei este format din perle
dispuse pe două rânduri spre margini şi cu un aspect neregulat în partea centrală.
Cele Il sau 12 orificii mici- circulare confirmă că ea era fixată pe un material
mai solid, poate o piele mai groasă sau chiar lemn.
- un pandantiv clopoţel din bronz însoţea această ultimă aplică din foiţă
de aur. Pandantivul era prevăzut în partea superioară cu o urechiuşă şi are o
formă sferoidală cu diam. maxim de 2,5 cm. A fost inventariat cu nr. 191 O -
M.J.I. (Fig. 5 /6 şi Fig. 6 /5);
- un al doilea pandantiv clopoţel, din bronz, cu un aspect piriform, a fost
descoperit lângă umărul stâng. lnv.l911 - M.J.I. (Fig. 5 1 7 şi Fig. 6 1 6).
Amândouă pandantivele-clopoţei poartă un decor simplu, format dintr-o bandă
alcătuită din două sau trei linii circulare, care au fost realizate prin striere pe
linia de bombare maximă. Unul dintre ele mai păstrează în interior o mică
sferă pentru produs sunetele dorite.
- lângă braţul stâng, s-a descoperit o foarfecă din fier. Este foarte slab
conservată (Fig. 5 1 8), iar lângă tibie, în partea stângă, s-a găsit o cataramă din
fier, care avea o formă dreptunghiulară, cu colţurile rotunjite. Din nefericire,
aceasta era şi mai slab conservată şi nu s-a putut recupera.
- un cuţitaş din fier, a cărui conservare s-a reuşit a se realiza în urma
măsurilor de laborator (Fig. 5/ 9 şi Fig. 617). El a fost descoperit în apropierea
genunchiului drept şi măsoară o lungime de 8,1 cm şi o lăţime maximă a lamei
de 1,2 cm (lnv. 1909 - M.J.I.).
www.cimec.ro
TUMULUL DE LA ADÂNCATA- JUD. lALOMIŢA 99

Mormintele de la baza tumulului au fost numerotate în continuare de la

nr. 8 la 1O, astfel:
M.8 -A fost descoperit în partea centrală a zonei sectorului de SV a
tumulului (Fig. 2, Fig. 3 12 şi Fig. 4/3-4 ). Groapa avea o formă dreptunghiulară,
cu colţurile rotunjite şi orientată SE-NV. Deasupra gropii, au fost descoperite
resturi de la bâme din lemn, dispuse longitudinal. Fundul gropii ajungea la
1,75 m adâncime, faţă de nivelul de călcare antic, iar dimensiunile ei măsurau
2,10 x 1,50 m.
Scheletul a fost găsit în poziţie decubit-dorsal, cu capul spre SE şi cu faţa
în sus. Braţele erau pe lângă corp, iar picioarele în poziţie chircită, căzute în
partea dreaptă. Peste oasele craniului, ca şi peste cele de la picioare, se păstrau
urme de ocru roşu. Nu s-a găsit nici un fel de inventar.
M.9 - S-a descoperit în sectorul de SE al movilei, nu departe de zona
centrală şi în imediata vecinătate a peretelui martor dinspre E (Fig. 2). Groapa
avea o formă dreptunghiulară, cu colţurile rotunjite şi orientată în aceeaşi
direcţie, SE-NV, ca şi prima. Dimensiunile ei măsurau 3,30 x 1,20 m, iar
adâncimea ajungea la 2,40 m faţă de nivelul de călcare antic. Deasupra gropii
s-a putut înregistra existenţa resturilor putrezite de la bâmele de lemn, orien-
tate în direcţia longitudinală. Pe pământul din fundul gropii, şi mai ales peste
oase, s-au remarcat urme de ocru, în unele părţi chiar şi în mici granule. Oasele,
aflate într-o stare de conservare foarte slabă, provin de la trei înhumaţi depuşi
unul peste altul, fapt pentru care nu s-a putut stabili nici poziţia lor şi nici o
situaţie cât de cât clară. Asupra lor nu s-a găsit nici un fel de inventar (Fig. 4 1 5);
M.l O- A fost descoperit în sectorul de NV al movilei, pe direcţia nordică
faţă de M.9 şi la o depărtare de cea 2 m de acesta (la 1,75 m de la peretele
martor de est şi la 1,25 m de la cel de nord), având aproximativ aceeaşi orientare,
mai exact VNV-ESE. Groapa avea o formă dreptunghiulară, cu colţurile aproape
drepte şi dimensiuni de 2,30 x 1,60 m. Adâncimea ei era mai mică decât a
celorlalte - maxim 0,80 m faţă de nivelul de călcare antic. În lipsa unui profil
stratigrafic din partea superioară sau din vecinătatea ei imediată, nu s-a putut
stabili dacă avem de-a face cu un mormânt contemporan cu celelalte ori depus
după construcţia movilei, în timpul procesului în care a fost înălţată. Cert este
că fundul ei a ajuns în stratul de pământ de sub baza movilei. Deşi foarte slab
conservat, situaţia descoperită a permis stabilirea nu numai a orientării amintite
mai sus, cu capul spre VNV, dar şi poziţia scheletului care era decubit-dorsal,
cu faţa în sus, braţele pe lângă corp, iar picioarele în poziţie chircită, căzute pe
partea stângă (Fig. 4 1 6). S-a constatat existenţa mult mai pregnantă a ocrului
peste oase, ca şi pe fundul gropii. Scheletul nu era însoţit de nici un fel de
obiect de inventar.
De asemenea, trebuie să subliniem faptul că stratigrafia tumulului nu
ne-a dat nici un fel de indicii privind existenţa a două movile între M.8 şi M.9
şi cu atât mai mult la M.IO (Fig.3/2, 4/3).
www.cimec.ro
100 Gavrilă Simion, Elena Ren1a, Virgil Ştefan Nilulescu

Similitudini şi cronologie

După cum este firesc, în acest capitol concluziv, comentariile noastre

capătă, după cum se cuvine, o ordine cronologică. Ca atare, discuţia noastră se
va referi mai întâi la ultimele trei morminte (M.8, M.9 şi M. 10), adică la acelea
pentru care s-a construit movila. În lipsa oricărui obiect de inventar, vom lua în
discuţie doar aspectele de ordin ritual-funerar.
Despre mormintele tumulare cu ocru există o literatură foarte bogată, cu
studii şi interpretări dintre cele mai complexe şi variate2 • Noi nu vom aborda
din nou această problemă, ea fiind o descoperire destul de izolată în marele
complex tumular al câmpiei Bărăganului, neputând să facem nici un fel de
corelaţie cu alte descoperiri din zonă şi nici cel puţin ca încadrare a lui cu
aliniamentele tumulare care brăzdează această zonă deschisă tuturor
migratori lor.
Ceea ce putem spune de la început este faptul că aceste morminte aparţin
marelui complex cultural lamnaia, fie ca morminte individuale, fie colective3 •
Se cunosc morminte individuale, dar şi înmormântări colective care aparţin
aceleiaşi culturi 4 • Sunt movile care s-au ridicat deasupra unui singur mormânt5
şi movile care acoperă mai multe înmormântări primare6 . Raportându-ne la
descoperirile din aceeaşi zonă geografică, ne sunt cunoscute morminte tumulare
alcătuite din mai multe movile mici şi unite ulterior cu o manta comună, care
le-a şi supraînălţat, cum este cazul celei de la Smeieni, din NE MuntenieF. Am
putea spune că în cadrul aceleiaşi arii geografice cu descoperirile noastre sunt
cele de la Ploieşti - Triaj 8 •
Mormintele de la Adâncata se încadrează însă într-o etapă cronologică
mult mai timpurie decât cele de la Ploieşti- Triaj, care au fost atribuite culturii
Srubnaia, din perioada dezvoltată a epocii bronzului 9 •
O analiză riguroasă a situaţiei mormintelor cu ocru de la Adâncata, atât
cât s-a putut consemna, ne evidenţiază următoarele caracteristici:
- Cotele ridicate ale măsurătorilor pe care le-au înregistrat gropile ne
determină să le situăm în tipul de morminte foarte adânci; forma lor
dreptunghiulară, cu colţurile mai mult sau mai puţin rotunjite şi lipsite de trepte,

~ Cele mai noi studii referitoare la această problemă v: FI.Burtănescu, 2001, Universitatea "Ovidius"
Constanţa; idem, 1996, în Thraco-Dacica, XVII, 1-2, Bucureşti, p.87-116, cu bibliografia citată; G.Simion,
2003, Biblioteca Istro-Pontica, 5, Tulcea, p.13-50 care se alătură la literatura mai veche a lui S.Morintz,
1978, Eug.Comşa, 1998, V.A.Dergacev, 1999, VI.Zirra, 1960, Iv.Panai:otov, 1989, M.Gimbutas, 1989,
G.Deveto, 1941, V.Safronov, 1989.
3
V. bibliografia citată la nota 2.
• FI.Burtănecu, 1996, p.88 şi urm; idem, 2001, p.I19.
5
G.Simion, 2003, p. 17 şi urm.
6
Ibidem, 2003, p.20 şi urm.
7
N.Simache, V. Teodorescu, 1962, p.273-282.
8
E.Comşa, 1989, p.181-188.
9
Ibidem, 1983, p.187, cu bibliografia citată.
www.cimec.ro
TIJMULlJL DE LA ADÂNCATA- JlJD. IALOMIŢA 101

acoperite cu bâme dispuse longitudinal, precum şi prezenţa pregnantă a ocrului,

toate acestea sunt aspecte ritual-funerare care susţin o încadrare timpurie a
acestor morminte 10 •
La cele de mai sus trebuie să ţinem seama cu precădere şi de practicile
rituale privind forma dispunerii înhumaţilor în groapă, care, în cazurile noastre,
au fost aşezaţi în poziţie dorsală, cu faţa în sus, cu braţele întinse pe lângă corp
şi picioarele chirci te în sus. Ele au căzut fie pe dreapta, fie pe stânga, dar pot să
cadă şi fiecare lateral, descriind în felul acesta o formă romboidală. Înhumaţii
nu au avut nici un fel de inventar şi, în general, dacă se găseşte ceva acesta este
nesemnificativ. De obicei mormintele cu asemenea aspecte ritual-funerare sunt
orientate E-V sau ENE-VSV, cum de altfel au fost înregistrate şi mormintele
din turnului analizat în rândurile de faţă, iar d!n punct de vedere tipologie, ne
permit să le încadrăm în grupa 1, varianta 11, stabilită de Yarovoy 11 •
Toate aceste forme de practici ritual-funerare ne dau posibilitatea să
realizăm o serie de similitudini cu descoperiri mai vechi şi mai bine cunoscute,
cum sunt cele din faza 1 de la Smeieni - Buzău 12 cu m2 din M1 de la Galaţi­
Griviţa şi de la Vânători 13 , cu cele din Dobrogea de la Baia- Hamangia (M.2) 14 ,
Sabangia şi Chilia Veche 15 , precum şi cu cele de la Tâmava, din Bulgaria 16 • Ca
atare, mormintele cu ocru din turnului de la Adâncata se înscriu în cronologia
fazei finale a culturii Usatovo, în finalul culturii Horodiştea clasică- Erbiceni,
în Cemavodă II - Folteşti, ori în faza a III-a a culturii Coţofeni sau în nivelele
XIII-X de la Ezero 17 • Aceste observaţii ne dau posibilitatea să încadrăm
descoperirile noastre în faza clasică 1 a culturii Iamnaia, etapă ce se înscrie în
perioada de tranziţie de la eneolitic la epoca bronzului şi care evoluează în
perioada anilor 3200- 3100 şi 2900- 2800 BC 8 •
Cea de-a doua grupă de morminte este alcătuită din cele care au fost
depuse după constituirea tumulului, de altfel descoperite chiar în nivelul de
suprafaţă al mantalei de pământ a acestuia şi, după cum vom vedea, se
încadrează într-o perioadă istorică destul de târzie.
Resturile osteologice ale celor şapte morminte care alcătuiesc această
grupă ne dau certitudinea practicării ritului înhumaţiei, fără a respecta
particularităţile unei anumite tipologii de ordin ritual-funerar. Astfel, la cele
trei morminte la care s-a putut stabili orientarea, depunerea înhumatului în

10
Fl.Burtănescu, 2001, p.126 şi unn.
•
11
E. Yarovoy, 1990, p.177 şi unn; Fl.Burtănescu, 2001, p.121 şi unn.
11
N.Simache, V. Teodorescu, 1962, p.274 şi urm.
IJ N.Brudiu, 1985, p.247.

" Seb.Morintz, 1972, p.55 şi unn.

1
15
I.Vasiliu, 1995, p.49-87; G.Simion, 2003, p.26.
16
Iv.Panalotov, 1989, p.91 şi unn.; P.Roman, 1986, p.30; B.Nico1ov, 1976, p.38-51.
17
Fl.Burtănescu, 2001, p.151 şi tab.XVIII.
18
/bidem, p.146, 148-149, 151 şi unn.
www.cimec.ro
102 Gavrilă Simion, Elena Ren) a, Virgil Ştefan Ni)ulescu

groapă nu a respectat un anumit criteriu ritual şi nici cel puţin o anumită regulă
în acest sens. Toate mormintele au avut orientări diferite, fie pe direcţia NE-S V
cu capul la NE (M.l ), fie invers, cu capul la SV (M.3) sau cu orientarea VNV-
ESE (M.7). În ceea ce priveşte ritualul depunerii unor ofrande sau ale unor
obiecte personale, un singur mormânt (M.7) a înregistrat un astfel de inventar.
Analizat după natura lui, inventarul se compune din:
a) ofranda de carne, dovedită prin resturile osteologice de animale găsite
lângă schelet;
b) obiecte de uz personal şi gospodăresc din fier;
c) podoabe din bronz şi aur.
Din grupa obiectelor de uz personal sau gospodăresc fac parte: o
cataramă, o foarfecă şi un cuţitaş. Starea avansată de rugină în care se afla
catarama n-a mai permis nici o intervenţie de restaurare şi ca atare, pierderea
iminentă a ei. Acelaşi lucru l-am constatat şi la foarfecă, din care însă, o parte
s-a putut salva doar într-o formă fragmentară (Fig.5 /8). Foarfeca a fost realizată
din două lame prinse la mijloc cu un nit, creându-se tipul în formă de Q. Astfel
de obiecte de uz casnic s-au mai găsit ca inventar şi în alte morminte, atribuite
păstorilor nomazi de origine turanică, descoperite la Grădiştea, Olăneşti, Gura
Bîcului 19 , precum şi în alte asemenea descoperiri de la răsărit de Nistru, datate
în secolele X-XI. Acest tip de foarfecă îl găsim şi în aşezări din aceeaşi perioadă
precum cea de la Dridu 20 , forma ei continuând şi în veacurile următoare21 ,
până în zilele noastre.
Cuţitaşul este mai puţin afectat de coroziune în comparaţie cu obiectele
de mai sus (Fig. 5/ 9 şi Fig. 6 17). Forma lui este bine cunoscută în topul
elementelor de acest gen şi foarte conservatoare, am putea spune că este chiar
comună. Lama lui are o lungime de 4,5 cm şi o lăţime de 1,2 cm. În prelungirea
ei se află pedunculul care se introducea într-un mâner sau de care se fixau
prăselele din lemn, având în momentul de faţă o lungime de 3,6 cm.
În ceea ce priveşte podoabele descoperite, acestea capătă pentru studiul
nostru o semnificaţie deosebită, atât pentru stabilirea arealului cultural în care
au fost create şi din care provin, cât şi pentru delimitarea unei cronologii a
circulaţiei lor. După natura compoziţiei lor, ele sunt din bronz şi din aur.
Podoabele din bronz sunt cele două exemplare de pandantive-clopoţei.
Ele sunt asemănătoare ca formă, având un aspect cvasi-globular, puţin piri forme,·
terminate cu câte o urechiuşă în partea superioară şi cu o despicătură în formă
de cruce pe suprafaţa inferioară. Unul dintre aceste pandantive-clopoţei mai

19
V.Spinei, 1985, p.ll3 şi urm, fig. 50/12.
~o Eug.Zaharia, 1967, p.94, fig.54/8
~· I.Dragomir, 1972-1973, p.29-47, fig. 5/15- pentru Enisala; I.Cândea, 1995, p.l58, fig.80 /4- pentru
Brăila; A.Artimon, 1986, p.271, fig.8 /4- pentru Tg.Trotuş.

www.cimec.ro
TIJMULUL DE LA ADÂNCATA- JUD. IALOMITA 103

păstrează încă în interiorul sferei o biluţă, probabil metalică, pentru producerea

sunetelor dorite. Astfel de pandantive pot fi folosite ca cercei sau ca amulete,
ori chiar ca simple podoabe cusute pe îmbrăcăminte 22 . Ele se fac prezente în
mai multe descoperiri din România şi în special la Dunărea de Jos. În aşezarea
de la Dinogeţia, acest gen de podoabe formează categoria cea mai numeroasă
şi au fost încadrate în a doua jumătate a sec. XI şi prima parte a sec. XII 23 • Le
găsim, de asemenea, şi în descoperirile de la Păcuiullui Soare unde, cercetătorul
acestui monument le-a încadrat în a doua jumătate a sec .X şi prima parte a sec. Xl 24 •
Podoabe de tip pandantive-clopoţei din bronz au fost descoperite în
mormintele atribuite populaţiilor turanice de la Bârlad- Parc, Zămeşti (Cabul)
şi Tudora (r. Suvorovo ), Republica Moldova, la Limanskoe şi în alte localităţi
de la răsărit de Nistru 25 • Originea lor este atribuită centrelor meşteşugăreşti
răsăritene, dar s-au răspândit atât spre zonele asiatice, cât, mai ales, în cele din
Europa centrală şi de nord 26 • Fenomenul de vehiculare a acestor obiecte de
podoabă, ce constituie o modă a timpului, este trecut în mod firesc pe seama
schimburilor comerciale pe care le promovau centrele răsăritene şi în special
Kievul spre regiunile central-europene sau spre cele din părţile Asiei.
Istoriografia nu omite însă să acorde o pondere importantă acestei largi
răspândiri şi acţiunilor migratoare exercitate cu precădere de triburile de păstori
nomazi din neamurile turanice: pecenegi, uzi şi cumanF7 •
Pe lângă aceste obiecte de podoabă din bronz, în catalogul inventarului
mormântului în discuţie figurează şi patru obiecte din aur:
- un cercei (inv.716), aşa cum l-am descris mai sus, cu verigă formată
dintr-o sârmă, pe care s-a fixat la unul din capete o perlă globulară. Diametru!
lui este 2,8 1 2,1 cm, fapt ce i-a dat piesei un aspect oval. Similitudini pentru
această formă de cercei cu sferă simplă pe verigă le găsim în mai multe centre
din Dobrogea sau de pe Dunăre, cum sunt cele de la Enisala28 , de la Dinogeţia 29
şi Păcuiul lui Soare 30 , dar şi în descoperirile de la Brăila 31 , la Zimnicele
(Teleorman) 32 , precum şi în inventarul unor morminte atribuite nomazilor
neamurilor turanice 33 (Fig. 5 /2 şi Fig. 6 Il).

~ M.Szell, 1941, p.262, pl. X B/10-11; cf. I.Bamea, 1954, p.202-203, cu bibliografia recomandată.
~ 3 Gh.Ştefan şi colab, Dinogeţia, 1, 1967, p.278, fig.l68 /3 şi Fig.l69 /4-10.
~· P.Diaconu, D.Vâlceanu, 1972, p.l39 şi urm, fig.56/ 7; L.Dumitriu, 2001, p1.57.
15
V.Spinei, 1985,p.II0-125.
:!6 I.Bamea, Dinogeţia, 1, 1967, p.278.
~ 7 P.Diaconu şi colab., 1972, p.l39-141.
~ Gh.Mănucu-Adameşteanu, 1984, p.356, pi.III /1 şi IV /1
:!9 I.Bamea, Dinogeţia, 1, 1967, p.282, fig.l69/ 5-7; I.Bamea, 1954, p.220, pl. V /4; L.Dumitriu, 2001,
p.l55 şi urm.
30
P.Diaconu şi colab., 1972, p.l39 şi urm.; L.Dumitriu, 2001, p.l12, Pl.81 /23-25.
31
1. Cândea, 1995, p.60 şi urm., Fig. 82/3; L.Dumitriu, 2001, p. 112, pl. 90/3-4.
3
~ A.Ionifă, 2001, pl. 15 /5.
33
V.Spinei, 1985, p.II0-125.
www.cimec.ro
104 Gavrilă Simion, Elena Renta. Virgil Ş1efan Nitulescu

- o verigă (inv. 717) tot din aur, ca şi cea de la cercelul de mai sus, şi care
poate fi interpretată, fie tot ca cercei- de la care s-a pierdut sfera adiţională, fie
pe funcţia unui inel de buclă. Asemănarea ei ca formă şi diametru cu cercelul
de mai sus ne determină să optăm pentru prima variantă.
- cele două aplice din foiţe de aur, decorate pe întreaga suprafaţă în
tehnica au repoussee, inv. 718 şi 719 (Fig.5/4-5 şi Fig.6/3-4), se înregistrează
şi ele tot ca obiecte de podoabă, cu observaţia că nu se foloseau în această
stare, ci erau fixate pe un material mai dur: lemn sau poate o bucată de piele
mai groasă. Ornamentica, formele şi starea lor de conservare au fost descrise
în catalogul descoperirilor, prezentat în paginile de început, de aceea nu vom
mai reveni asupra acestor aspecte. Ele se înscriu în categoria pandantivelor
filiforme, indiferent că acestea ni se prezintă cu un contur hexagonal sau pot fi
asociate cu acele lunulae sau "luniţe" ori cu o frunză şi chiar cu vârful unei
săbii.
Originea lor este atribuită aceloraşi centre răsăritene de care am amintit
şi răspândirea lor o datorăm cu precădere celor care le-au purtae 4 •
Cercetările din regiunile nord-pontice dintre Volga şi Don, cu precădere
cele de la Sarkel - Belaia Veja şi Ekaterinovka, prin interpretările asupra
inventarului din morminte dominat de: pandantive-clopoţei, cercei şi verigi
simple, pe care s-au introdus perle din acelaşi metal şi unelte de uz curent, ca
foarfeci şi cuţitaşe, au dus la concluzia că necropolele respective au aparţinut
uzilor3 5 • În schimb, în descoperirile de la Burty, Zelenki, Gaevka, Voronaia şi
de la Kemenka, în care domină pandantivele-clopoţei, inelele de tâmplă şi
aplicele, acestea au fost atribuite pecenegilor3 6 •
Descoperiri de acest gen se cunosc şi la apus de Nistru, însă în număr şi
cu o desnitate mult mai mică, fără a se reuşi să se întocmească o grupare şi o
clasificare a lor după o apartenenţă etnică. Caracteristica acestor descoperiri
nistreano - carpato - dunărene este dată de absenţa unor necropole compacte.
Mai toate descoperirile din această parte sunt izolate, în cea mai mare parte ele
sunt urmarea unor intervenţii de salvare şi chiar reconstituiri ale celor apărute
cu ocazia unor lucrări de altă natură.
O analogie a mormintelor târzii de la Adâncata cu astfel de descoperiri o
putem face cu cele de la Fridensfeld şi Limanskoe (r.Sărata şi Reni, reg. Odessa),
cu cele de la Coconeştii Vechi, Hăncăuţi şi Grădiştea (r. Ediniţa şi Cimişlia), ca
şi cu alte asemenea situri din Republica Moldova. Morminte din această perioadă
ne mai sunt cunoscute şi la apus de Prut, în podişul Moldovei, la Griviţa şi

34
S.Pietneva, 1958, p.168, fig.8; p.178, fig.14 şi p.180, fig.16; P.Diaconu şi colab, 1972, p. 141 şi unn.
şi fig.57.
35
M.I.Artamonov, 1958, p.76-77 şi fig.56; apud. M.Sâmpetru şi D.Şerbănescu, 1971, p.448.
36
S.A.Pietneva, 1958, p.l62, fig. 2.
www.cimec.ro
1UMULUL DE LA ADÂNCATA- JUD. IALOMIŢA 105

Orozăveşti Uud. laşi),

la Banca, Pogoneşti şi Bârlad - Parc Uud.Vaslui), la
Băneasa şi Bereşti Uud. Galaţi) 37 şi, mai departe, spre sud, la Lişcoteanca şi
Râmnicelu Uud. Brăila) 38 , apoi, în apropiere de localitatea supusă discuţiei
noastre, la Moviliţa 39 Uud. lalomiţa) şi, în continuare, spre Dunăre, la Jilava
Uud. Ilfov),la Curcani,la Tangâru 40 şi Olteniţa41 , acestea din urmă fiind atribuite
grupurilor pecenege 42 •
Locurile preferate pentru înmormântări de către aceste grupuri migratoare
erau movilele, dar nu construite de ei, ci în cele înălţate anterior venirii lor. De
aceea mormintele lor se găsesc în mantaua de pământ a movilelor existente
deja, gropile lor având adâncimi mai mari sau mai mici, în raport de gradul de
aplatizare a acestor tumuli.

În concluzie

După ritualul funerar practicat, în care ritul înhumaţiei era unica formă,
cu defunctul aşez~t în groapă în poziţie decubit-dorsal, braţele pe lângă corp şi
picioarele întinse, fără predilecţii în ceea ce priveşte stabilirea unei anumite
orientări, însoţit sau nu de un inventar ce caracterizează o cultură de tip răsăritean,
este corect să asociem grupul celor şapte morminte din mantaua movilei de la
Adâncata cu cele atribuite grupurilor migratoare turanice.
Lipsa din morinintele de la Adâncata a unor piese, cum ar fi vârfurile de
săgeţi, elemente de zăbale, forma cataramei care n-a putut fi salvată, ca şi
incertitudinea asupra apartenenţei resturilor osteologice de animale depuse ca
ofrandă, toate acestea adâncesc supoziţiile noastre asupra unei atribuiri etnice
certe. Pe de altă parte, nici piesele ce alcătuiesc inventarul lui M.7 nu ne ajută
să realizăm un studiu comparativ cu acele descoperiri care au reuşit să
documenteze o apartenenţă etnică.
Ca atare, după forma şi caracteristicile inventarului din M.7, descris şi
analizat în rândurile de mai sus, t9ate aceste morminte pot fi atribuite cu
certitudine acelor grupuri de călăreţi nomazi de origine turamică, care au pătruns
în spaţiul câmpiei dunărene în perioada sec. XI - XII.

37
V.Spinei, 1985, p.11 0-125.
38
V.Harţuche, 1980, p.77 şi fig.30 /3.
39
Gh.Diaconu, P. Diaconu, 1967, p.l36 şi urm .
.j() D.Berciu, 1959, p.152 şi fig.10/1-2.
41
Seb.Morintz, B.lonescu, 1968, p.IOI.
·~ M.Sâmpetru, D.Şerbănescu, 1971, p.453.

www.cimec.ro
106 Gavrilă Simion, Elena Renta. Virgil Ştefan Nitulescu

BIBLIOGRAFIE

Artamonov, M.I., 1958, Sarkel- Belaia Veja, în M.I.A., 62, p.76-77 şi

fig.56.
Artimon, A., 1986, Aşezarea medievală de la Tg. Trotuş, în MCA, p.22,
fig.8 /4.
Barnea, 1., 1954, Elemente de cultură materială veche rusească şi
orientală în aşezarea feudală (sec.X-XII) de la Dinogeţia, în Studii privind
istoria României, 1, p.201-230.
Berciu, D., 1959, Săpăturile arheologice de la Tangîru, în M.C.A., V.
Bosch - Gimpera, P., 1980, Les /ndo-Europeens - Problemes
archeologiques, Payot, Paris.
Brudiu, M., 1985, Informaţii privind epoca bronzului în sud-estul
Moldovei, în SCIVA, 36, 3, Bucureşti, p.235-248.
Burtănescu, FI., 1996, Consideraţii asupra unor morminte tumulare de
pe teritoriul Moldovei (perioada de tranziţie - bronz timpuriu), în Thraco-
Dacica, XVII, 1-2, Bucureşti, p.87-116.
Burtănescu, FI., 2001, Începuturile bronzului la est de Carpaţi, Teză de
doctorat, îndrumător P.Roman, manuscris, Universitatea "Ovidius" Constanţa.
Cândea, 1., 1995, Brăila- Origini şi evoluţie până la jumătatea secolului
al XVI-lea, lstros, Brăila.
Comşa, E., 1989, Mormintele cu ocru din movila II -1943 de la Ploieşti­
Triaj, în Thraco-Dacica, X, 1-2, p.181-188.
Comşa, E., 1998, Les tombes tumulaires a ocre sur le territoire de la
Roumanie, în The Thracian World at the crassroads of civi1izations, "Procedings
of the Seventh International Congress of Thracologi", Constanţa- Mangalia-
Tulcea, 20-26 may 1996, Bucureşti, p.15-36.
Dergacev, V., 1986, Moldoviia i sosebnic territorii v epohu bronzej,
"Ştiinţa", Chişinău.
Dergacev, V., 1994, Epoca bronzului - Perioada timpurie, în Thraco-
Dacica, XV, 1-2, p.121-140.
Deveto, G., 1941, Il problema indo-europeo come probleme storico, în
Romana, V, 6, Florence.
Diaconu, P., Vîlceanu, D., 1972, Păcuiullui Soare, Cetatea bizantină, 1,
Bucureşti.
Diaconu, P., Baraschi, S., 1977, Păcuiullui Soare, II -Aşezare medievală
(sec. XIII-XV), Bucureşti.
Diaconu, Gh., Diaconu, P., Mormânt de călăreţ nomad din sec. XI-XII
descoperit la Moviliţa, în SCIV, 18, 1967, l, p.135-140.
Dumitriu, L., 2001, Der Mittelalterliche schmuck des Unteren
Donaugebietes im Il. -15. Jahrhundert, Bukarest.
www.cimec.ro
TUMULUL DE LA ADÂNCATA- JUD. IALOMIŢA 107

Gimbutas, M., 1989, Civilizaţie şi cultură. Vestigii preistorice în sud-estul

european, Ed.Meridiane, Bucureşti.
Harţuche, N., 1980, Raport asupra săpăturilor arheologice de la
Lişcoteanca- jud.Brăila, în MCA, XIV, Tulcea, p.67-85.
Ioniţă, A., 2001, Interferenţe politice şi culturale în spaţiul dintre Carpaţii
meridionali şi Dunărea inferioară în sec. XI-XII/, manuscris, teză de doctorat
sub coordonarea S.Papacostea, Institutul de Istorie "Nicolae Iorga", Bucureşti.
Mănucu-Adameşteanu, Gh., 1984, Aspecte ale ritului şi ritualului în
lumina descoperirilor din necropola medievală de la Enisala, Peuce, IX, Tulcea,
p.355-362, pl. III şi IV.
Morintz, Seb., Ionescu, B., 1968, Cercetări arheologice în împrejurimile
oraşului Olteniţa (1958-1967), în SCIV, 19, 1, p.IOI.
Morintz, Seb., 1972, Probleme ale epocii bronzului în Dobrogea, Pontica,
V, Constanţa, p.53-58.
Morintz, Seb., 1978, Contribuţii arheologice la istoria tracilor timpurii,
.... , 1, Bucureşti.
Nicolov, B., 1976, Mogili progrebenia at renobronzovata epoha pri
Tărnava i kneja, Vracianski ogrâg, în Archeologia, 18, 3, Sofia, p.38-5l.
Panai"otov, Iv., 1989, Razkopki i Proycivania, k.21, Iamnata kultura v
Bîlgarskite zerni, Sofia.
Pletneva, S.A., 1958, Petenegi, torki i polovcy v iozno-russkih stepjah,
în Trudy Volgo-Donskoj arheologiceskoj ekspedicii, tom 1, Materialy i
lssledovanija po Arheologii SSSR, 62, 1958, p.168-180 şi fig. 8, 14, 16.
Pletneva, S.A., 1981, Stepi Evrazii v epohu srednevekov-ja, in Arheologija
SSSR, Moskva.
Roman, P., 1986, Aşezări cu ceramică şnurată din Thracia, Macedonia,
Tesalia şi raporturile lor cu evoluţia culturii din regiunile carpato-danubiene,
în Thraco-Dacica, VII, p.11-30.
Safronov, VI., 1989, The indo-european homelands, Volgo- Vjatko, Pub-
lishing Hause, Gorki.
Sâmpetru, M., Şerbănescu, D., 1971, Mormântul de călăreţ nomad
descoperit la Curcani (jud.llfov), în SCIV, 22, Bucureşti, p.443-455.
Simache, N., Teodorescu, V., 1962, Săpăturile arheologice de salvare
de la Smeieni (Buzău), în MCA, VIII, Bucureşti, p.273-282.
Simion, G., 2003, Migraţia popoarelor indo-europene la Dunărea de Jos,
în Culturi antice în zona Gurilor Dunării, Biblioteca Istro-Pontica, Tulcea, p.13-50.
Spinei, V., 1985, Realităţi etnice şi politice în Moldova meridională în
secolele X-XIII, Români şi turamici, Iaşi.
Spinei, V., 1994, Moldova în sec. XI-XIV, Chişinău - Universitas.
Spinei, V., 1999, Marile migraţii din estul şi sud-estul Europei în sec. IX-
XIII, Iaşi.
www.cimec.ro
108 Gavrilă Simion, Elena Ren1a, Virgil Ştefan Nilulescu

Szell, M., 1941, Les cimetieres du Xle siecle aux environs de Szentes, în
Falia Archeologica, III-IV, Budapest.
Ştefan Gh., Barnea, 1., Comşa, M., Comşa, E., 1967, Dinogeţia, 1,
Aşezarea feudal timpurie de La Garvăn, Bucureşti.
Vasiliu, 1., 1995, Cercetări arheologice în Delta Dunării. Mormintele cu
ocru de La Chilia Veche în Peuce, XI, Tulcea, p.49-87.
Zirra, VI., 1960, Kultura progrebenîii s ohroj v Zakarpatskikh obhastakh,
în Materialy i Issledovanija po Arkeologij SSSR (MIA), Moscova- Leningrad,
p. 97-127.
Yarovoy, E., 1990, Kurganî eneolita epohi bronzî Nijnego Podnestrovîea,
Kişinev.

www.cimec.ro
 ~
~
c:
r

.
otn
r
, ;l>

E;
,~
~·
- ~' (")

~ ($.~~~<>" 1
'~~
"/

~ ---t>--~~
\S 1

~ADÎNCATA 5=
r
o
s::
~

ORÎDU ,
!!.N.o.r.~" ,
Schiţa topografică află
Fig.l a zonei în care se
cercetat de la Adâncata.
www.cimec.ro
turnului
-
o
\0
110 Gavrilă Simion, Elena Renţa, Virgil Ştefan Niţulescu

·:~llili!IC~~~~IIIÎI~.
1

1 N . .

vr-------------------~ .---~----------------.E
r,•
"
..• .. 9;;~,

r..f

Fig. 2. Planul şi profilul turnul ului de la Adâncata.

www.cimec.ro
TUMULUL DE LA ADÂNCATA- JUD. IALOMIŢA 111

1 4

3 6
Fig.3 -Aspecte ale situaţiei de şantier: vedere generală,
profile, locul amplasării unor morminte.
www.cimec.ro
112 Gavrilă Simion, Elena Renta, Virgil Ştefan Nitulescu

2 5

3 6
Fig.4 - Aspecte de pe şantier:
1) M.3; 2) M.7; 3) aspect de pe şantier; 4) M.8; 5) M.9; 6) M.lO.
www.cimec.ro
TIJMULUL DE 14 ADÂNCATA- JUD. IALOMIŢA 113

.:#?'

~
• .. • - .
2QO
r::J

\ o

-, '! ••
~ .
·--
~ 9

5
~

o 2cm
-
o 10 20cm

D 2 3 cm
~

Fig.5- Monnântul M.7 şi inventarul său:

1) - scheletul; 2 şi 3) - cercei din aur; 4 şi 5) -aplice din foiţă de aur;
6 şi 7) - pandantive-clopoţei din bronz; 8) - foarfecă; 9) - cuţitaş din fier.

www.cimec.ro
114 Gavrilă Simion, Elena Renta, Virgil Ştefan Niţulescu

Fig. 6- Podoabe din aur şi bronz descoperite în M.7

1 şi 2)- cercei; 3 şi 4)- aplice; 5şi 6)- pandantive-clopoţei din bronz;
7) - cuţitaş din fier.
www.cimec.ro
Cristian SCHUSTER

Zor Ostgrenze der Verbreitungsgebiete

der bronzezeitlichen Glina- und
Tei-Kulturen
Rezumat

Cele două culturi ale epocii bronzului au, conform cercetărilor mai vechi
şi recente, graniţa estică în zona văii Mostiştea (P. Roman, M. Petrescu -
Dîmboviţa, A. Vulpe, R. Băjenaru, C. Schuster). Există însă şi unele păreri,
care, în ceea ce priveşte cultura Glina, includ şi estul Munteniei, sudul Moldovei
şi chiar teritoriile până la Bug în arealul ei(/. Nestor, J. Machnik).
Argumente că graniţa estică a culturii Glina a fost pe Mostiştea sunt
aduse recent, indirect, mai ales de studiile lui F. Burtănescu.
În ceea ce priveşte cultura Tei, aşezări sunt de consemnat până în faza
a doua de evoluţie a ei. Probabil, începând cu următoarea fază (a III-a), dar
posibil şi la sfârşitul celei anterioare (C. Schuster), datorită presiunii unor
triburi venind din est (v. V. Leahu, C. Schuster), purtători Tei se văd nevoiţi să
se replieze spre centrul Munteniei. Aproape sigur, tot atunci, mai multe
comunităţi au pătruns în Ţara Bârsei şi la sud de Dunăre (A. Alexandrescu, V.
Leahu, A. Vulpe, C. Schuster ).
Faptul că în Bronzul Timpuriu şi parte din cel Mijlociu teritoriul la est
de Mostiştea a fost "ocolit" de comunităţi sedentare şi "populat" numai de
nomazi, a căror prezenţă a fost documentată numai prin monumente funerare
se datorează foarte probabil condiţiilor improprii traiului de mai lungă durată.
Zona dintre Mostiştea şi Dunăre a fost în perioada amintită supusă unei clime
mai dure ce a transformat-o într-o stepă (V. Leahu, C. Schuster, E.D. Bozilova,
S.B. Tonkov, H. Todorova).

www.cimec.ro
116 Cristian Schus/er

Acest fenomen nu este izolat şi face parte dintr-unul european mai larg
(M. Koifmann, J. Bouzek, M. G.L. Baillie, A. Jockenhorel etc.).
Ulterior, la sfârşitul Bronzului Mijlociu, clima pare că s-a ameliorat, generând
astfel schimbări benefice în teritoriul amintit. Acest fapt a permis aşezarea aici a
unor comunităţi Coslogeni "semi-sedentare" (v. Leahu, S. Morintz, C. Schuster, ş.a.).

1. Die Glina-Kultur.

Des oftem wurde in gezielten Beitrăgen 1 aber auch in Arbeiten, die sich
mit den Glina- und Tei-Kulturen in ihrer Gesamtheit beschăftigten 2 , die
Problematik der Ostgrenze ihrer Verbreitungsgebiete angeschnitten. Hier sei
bezi.iglich der fri.ihbronzezeitlichen Glina-Kultur die zwei stark abweichenden
Meinungen zu unterstreichen. Nach 1. Nestor 3 gehort das ganze Gebiet
Munteniens und der Si.iden der Moldau zum Verbreitungsraum der Kultur. Dieser
Hypothese gesellten sich entlang der Jahre mehrere Wissensc~aftler, unter denen
J. Machnik eine Sonderstelle einnimmt. Er ăuBert sich hinsichtlich des Glina-
Verbreitungsgebietes folgendermassen: "The area of its penetration should
also include... the watershed between the lower Danube and the lower South-
ern Bug, where materials with the traits of this cu/ture are being discoverecf' 4 •
Gegensătzlich dieser Grenzeortung ist heute, die fast von allen Gelehrten
akzeptierten Meinung, die die Ostgrenze der Glina-Kultur an die Mostiştea

1
C. Schuster, Despre aria de răspîndire a culturii Glina, lstros, VII, 1994, 63-70; ders., Aria de
răspândire a culturii Tei, Analele Banatului, S.N., III, 1994, S. 171-178; ders.,, BAR International
Series, 2003, S ..
~ S. unter anderen V. Leahu, Cultura Tei, Bucureşti, 1966; ders., Cultura Tei/The Tei Cu/ture, in:
Petrescu-Dîmboviţa et al. (Hrsg.), Comori ale epocii bronzului din România/ Treasures of the
Bronze Age in Romania, Bucureşti, 1995, S. 253-261; P. Roman, Die Glina 111-Kultur, Prăhistorische
Zeitschrifl, 51/1, 1976; C. Schuster, Die Bronzezeit in der Grossen Walachei- ein Forschungsbericht,
in: Kulturraum Mittlere und Untere Donau: Traditionen und Perspektiven des Zusammenlebens,
Reşiţa, 1995, S. 79-89; ders., Perioada timpurie a epocii bronzului în bazinele Argeşului şi /alomiţei
Superioare, Bibliotheca Thracologica XX, Bucureşti, 1997, S. 29-117; ders., The Early Bronze
Age in Romania, in: L. Nikolova with conlributions by 1. Manzura and C. Schuster, The Balkans in
Later Prehistory. Periodization, Chronology and Cultural Developnrent in the Final Copper and
Early Bronze Age (Fourth and Third Millennia BC), BAR International Series 791, 1999, S. 241-
248; ders., Zur Besiedlung der West- und Mittelwalachei (Rumănien) in der Friihbronzezeit, Report
of Prehistoric Research Project, 4, 2000, S. 9-19; ders., Zu den Ursachen der Ausbreitung (von
Os ten nach Westen) der Glina-Kultur, Cercetări Arheologice XIIII, 2000 ( 1998-2000), 361-370;
R. Băjenaru, Cultura Glina/The Glina Cu/ture, in: M. Pelrescu-Dîmboviţa et al. (Hrsg.), Comori
ale epocii bronzului din România/ Treasures of the Bronze Age in Romania, Bucureşti, 1995, S.
182-187; C. Schuster, T. Popa, Mogoşeşti. Studiu monografie, Bibliotheca Giurgiuvensis !, Giurgiu,
2000, s. 125-128.
3
1. Nestor, in: Istoria României, Bd. 1, Bucureşti, 1960, Abb. 9.
4
J. Machnik, The Earliest Age Bronze Age in the Carpathian Basin, Archaeological Sciences
Bradford, 1991, S. 10 f.
www.cimec.ro
ZUR OSTGRENZE DER VERBREITUNGSGEBIETE DES BRONZEZEllLICHEN GLINA-UNDTEI-KULTUREN 117

setzt, zu nennen. Vertreter dieser Hypothese sind erstens P. Roman 5 und weitere,
wie M. Petrescu-Dîmboviţa 6 , A. Vulpe, R. Băjenaru 7 , C. Schuster8 etc.
Hat J. Machnik recht in seiner Annahme, dass Glina-Spuren bis in die
von ihm genannten Gebiete zu finden sind? Die neusten Forschungen haben
bewiesen, dass Teile des Dnestr-Dnepr-Binnenlandes, das Gebiet der R.
Moldawien, die "rumănische" Ostmoldau, die Dobrogea und den Nordosten
Bulgariens in der Glina-Zeit von der Bugeac-Gruppe der Grubengrabkultur
eingenommen wurde9 • Die einzige kulturelle ĂuBerung in dem von Machnik
ins Auge gefaBten Gebiet, die Ăhnlichkeiten in der Keramik mit der Glina-
Tonware aufweist, ist nur der Edineţ-Kultur 10 • Diese Tatsache konnte das
Ergebnis eines moglichen "Migrationsstrome~" sein 11 , aber wie ich schon bei
ei ner anderen Gelegenheit unterstrichen habe, erfolgte dieser durch "eine Mixtur
von geringeren "ethnischen" Elementen und hauptsiichlich starke kulturelle
Einjliissee sind bei der Deutung der Ăhnlichkeit des Glina- und Edineţ- aher
auch Schneckenberg B-Materials maj3gebend. Dieser Einflu./3 eifolgte nicht
entlang der Donau, sondem seine Spuren sind im muntenischen Hiigel- und
Vorkarpatengebiet und weiter im siidostlichen Raum Siebenbiirgens und in
der Moldau und letzten Endes am linken Vfer des mittleren Pruth zu erkennen" 12 •
Das es so ist, beweisen die neusten Forschungen von F. Burtănescu 13 •

5
P. Roman, a.a.O., S. 27.
6
M. Petrescu-Dîmboviţa, Glina, in: Dicţionar de Istorie Veche a României, Bucureşti, 1976, S. 308;
ders., Glina, in: C. Preda (Koord.), Encic/opediaArheologiei şi Istoriei Vechi a României, Bd. II (D-L),
Bucureşti, 1996, S. 194 f ..
7
R. Băjenaru, a.a.O.
8
C. Schuster, Despre aria de răspîndire a culturii Glina, Istros, VII, 1994, 64 f. und Abb. 1.
9
V. Dergaeev, Moldavija i sosdenie terrorii v epoclzu bronzy, Kisinev, 1986, S. 82-87; ders., Epoca
bronzului. Prima perioadă, Thraco-Dacica XV/1-2, 1994, S. 123-127; L.K. Bogataja, 1. Manzura, Ost-
West- Wech~elbeziehungen im Spiegel der ăneolitlzisclz-friilzbronzezeitliclzen Kulturen des nordwestliclzen
Sclnmrzmeergebetes, Zeitschrift fiir Archăologie, 28/2, 1994, S. 81-85; 1. Manzura, E. Sava, Interacţiuni
"est-vest" reflectate în culturile eneolitice şi ale epocii bronzului din zona de nord-vest a Mării Negre
(Schiţă cultural-istorică), MemoriaAntiquitatis XIX, 1994, S. 175-178; C. Schuster, Zu den Ursachen
der Ausbreitung (von Os ten naclz Westen) der Glina-Kultur, Cercetări Arheologice XI/II, 2000 ( 1998-
2000), s. 364.
10
V. Dergaeev, Moldavija i .wsdenie terrorii v epochu bronzy, Kisinev, 1986, S. 111 ff.; ders, Zum
Problem des Vordringens ijstliclzer Stămme in den karpatisclzen Donauraum vom Ăneolitlzikum bis in
die ăltere Bronzezeit, Praehistorica XV [Das Ăneolithikum und die friiheste Bronzezeit (C 14 3000-2000
b.c.) in Mitteleuropa: kulturelle und clzronologische Bezieh~ngen (Acta des XIV. lntemationalen
Symposiums Prag-Liblice 20.-24.10.1986 )), 1989, S. 135 f.; ders., Epoca bronzului. Prima perioadă,
Thraco-Dacica XV/l-2, 1994, S. 129, 137.
11
Ders., Zum Problem des Vordringens (jstlicher Stămme in den karpatisclzen Donauraum vom
Ăneolithikum bis in die ăltere Bronzezeit, Praehistorica XV [Das Ăneolithikum und die friilzeste Bronzezeit
(C 14 3000-2000 b.c.) in Mitteleuropa: kulturelle und chronologische Beziehungen (Acta des XIV.
lnternationalen Symposiums Prag-Liblice 20.-24. 10.1986 )], 1989, S. 136.
1
~ C. Schuster, a.a.O., S. 364.
13
F. Burtănescu, Epoca timpurie a bronzului între Carpaţi şi Prut. Cu unele contribuţii la problemele
perioadei premergătoare epocii bronzului în Moldova, Bibliotheca Thracologica XXXVII, 2002.
www.cimec.ro
118 Cristian Schuster

Wenn ibm nach die Funde des Typs Aldeni im Bârlad-Gebiet klare
siebenbtirgische Zăbala-Einfltisse aufweisen 14 , sosind Schneckenberg B und
Jigodin Elemente in den Entdeckungen von Bogdăneşti, Mândrişca, Hăbăşeşti,
Vale Lupului (Grab 22) in der Siret-Gegend und seinen Nebenfltissen zu
erkennen 15 • Diese Funde sind regelrechte "Wegeweiser", die uns das Bild
der Entwicklung der Edineţ-Kultur am linken Pruth-Ufer, entschltisseln.
Anderseits muB hier gesagt werden, dass es an der Grenze des
Unmoglichen rahmt mit V. Dergaeev 16 , der das Erscheinen der Edineţ-Kultur
auf dem Gebiet der R. Moldawien in folge einer Migration eines Teiles der
Bevolkerung der nord-ostlichen Regionen Ungarns - Hatvan-Kultur! - sieht,
einverstanden zu sein 17 •
Zur Bugeac-Gruppe zurtickkommend, erhebt sich selbstverstăndlich
die Frage ob auch der ostliche Teil Munteniens zum Verbreitungsgebiet dieser
Erscheinung gehorte 18 und dieses ein Grund darstellten warum die Glina-
Gemeinschaften nicht in diesen Raum vordringen konnten. Diesbeztiglich
wird es heute immer klarer, dass hauptsăchlich die Gebiete entlang der Donau
(Sultana, Preasna-Gurbăneşti) und seltener die der Nebenfltisse im Innenland
des Stromes (Ploieşti-Triaj, Sănduliţa-Săruleşti, Vităneşti, Lăceni) 19 von den
Volkerschaften dieser kulturellen Erscheinung bevorzugt wurden. Die anderen
Teile Ostmunteniens - der mittlere insbesondere - wurden im allgemeinen
vermieden 20 .

14
Ibidem, S. 182-189.
15
Ibidem, S. 189-203.
16
V. Dergaeev, Epoca bronzului. Prima perioadă, Thraco-Dacica XV/1-2, 1994, S. 137.
17
C. Schuster, Die Friilzbronzezeit in der Walaclzei und in Siidostsiebenbiirgen - kulturelle Verbindungen,
Beziehungen und Einjliisse und etlznisclze Bewegungen, Acta Musei Napocensis, 35/I, 1998, S. 28.
18
So wie einige Wiisenschaftler glauben: L.K. Bogataja, 1. Manzura, a. a. O., Abb. 10/7; 1. Manzura,
E. Sava, a.a.O., Abb. 10/7.
19 C. Schuster, Zu den Ursaclzen der Ausbreitung (von Os ten naclz Westen) der Glina-Kultur, Cercetări

Arheologice, XIlii, 2000 ( 1998-2000), S. 364 mit. ălterer Literatur.

~o Diese Feststellung ist giiltig u.a. auch fUr die Ubergangszeit von dem Ăneolithikum zur Bronzezeit.
S. dazu S. Morintz, P. Roman, Aspekte des Ausgangs des Ăneolitlzikums und der Obergangsstufe zur
Bronzezeit im Raum der Niederdonau, Dacia, N.S., XII, 45-128; dies., Uber die Clzronologie der
Obergangszeit vom Ăneolitlzikum zur Bronzezeit in Rumănien, Dacia, N.S., XIII, 61-71; D. Berciu, S.
Morintz, P. Roman, Cultura Cemavodă Il. Aşezarea din sectorul b de la Cernavodă, SCIV, 24/3, S.
373-405; H. Parzinger, Kulturverfzăltnisse in der eurasisclzen Steppe wăfzrend der Bronzezeit, in: B.
Hănsel (Hrsg.), Memc/1 und Umwelt in der Bronzezeit Europas. AbsclzlujJtagung der Kampagne des
Europarates: Die Bronzezeit: das erste goldene Zeitalter Europa.\· an der Freien Universităt Berlin,
/7.-19. Mărz 1997, Kiel, 1998, S. 457-479; P. Roman, Die Cemavodă 111-Bo/eraz·Kulturersclzeinung
an der Unteren Donau. In: P. Roman, S. Diamandi (Hrsg.), Cernavodă III - Boleraz. Ein
vorgeschichtliclzes Plziinonren zv•ischen denr Oberrlzein und der Ullleren Donau. Symposium, Mangalia/
Neptun ( 18.-24. Oktober 1999), Studia Danubiana. Series Symposia Il, Bucureşti, S. 13-59.
www.cimec.ro
ZUR OSTGRENZE DER VERBREITIJNGSGEBIETE DES BRONZEZEITI.ICHEN GLINA-UND TEI-KULTUREN 119

II. Die Tei-Kultur.

Das Erforschen des Mostiştea- Tales lieferte Beweise, die bezeugen,

dass hier nur Tei 1 und II - Gemeinschaften sich niedergelassen haben. Die
einzige Fundstelle, die diese Feststellung in Frage setzen konnte, ist die von
Lilieci, wo nach den Entdeckern Tei V-Scherben geortet wurden.
Diesbeziiglich muB nicht ausgeschlossen werden, dass diese Keramik
vielleicht einem nach-Tei-Horizont, der aber noch von der Tei-Topferei
beinflusst ist, angehort 21 , so wie es der Fall fiir andere Funde ist (Chitila-La
Fermă, Bila-La Fântână, Cătunu, Brăneşti- Vadu Anei)_

Was sich ostlich der Mostiştea in der Tei-Zeit abgespielt hat, ist fiir
die Wissenschaftler teilweise noch unbekannt. Erst mit dem Eindringen -
von Osten kommend - der Coslogeni-Gemeinschaften, kann im Raum
zwischen der Mostiştea und Donau von einem von seBhaften Volkerschaften
bewohntes Land gesprochen werden. Diese Gemeinschaften, wie auch jene
Racoviţeni-Petrişoru, fiihrten zum nach Westen drăngen der Tei-Bevolkerung

von der Mostiştea. Ich schrieb einmal, dass dieses in der Tei 111-Stufe
stattfand 22 _ Damit gesellte ich mich V. Leahu's Hypothese, dem nach "dieses
Eindringen alogener Stămme fand in der Zeit der Stufen Monteoru la-I/a
und Tei III statt" 23 _
Trotz dessen fragte ich mich spăter24 , warum keine Tei 111-Funde an
der Mostiştea zu verzeichnen sind. Eine Mogliche Antwort wăre, dass die
Tei-Gemeinschaften schon friiher, in ihrer II. Stufe, unter Druck gesetzt
wurden und dieses Gebiet verlassen hatten.

III. Mogliche Erklărungen.

Heute ist es klar, dass beide Kulturen ihre Ostgrenze an der Mostiştea
hatten. Sobald das Gebiet ostlich des Mostiştea- Tales bevolkert wurde, so
wie es abIL Stufe der Tei-Kultur war, wurde auch diese "Grenze" aufgegeben.

~· C. Schuster, Aria de răspândire a culturii Tei, Analele Banatului, S.N., III, 1994, S. 173; C. Schuster,
T. Popa, a.a.O., S. 125 f.
~~ C. Schuster, a.a.O., S. 175. S. auch C. Schuster, A. Comşa, Die Tei-Kultur und der Siidosten
Siehenhiirgens, Forschungen zurVolks- und Landeskunde 4011-2, S. 107-116.
~ 3 V. Leahu, Cultura Tei în sud-estul Transilvaniei, Angustia, 2, 1997, S. 125.
~~ C. Schuster, Unele prohleme ale Bronzului Mijlociu (BM) şi Final (BF) din centrul Munteniei(/),
Buletinul Muzeului "Teohari Antonescu"- Giurgiu, II-IV/2-4, 1998, S. 146.
www.cimec.ro
120 Cristian Schuster

Was ftihrte dazu, dass der Raum zwischen Mostiştea und der Donau
sowohl von den Glina- als auch Tei-Gemeinschaften vermieden wurde?
Warum gibt es bis zur Coslogeni-Zeit keine klaren Spuren seBhafter
Menschen in diesem Gebiet? Antworten dazu versuchten mehrere Gelehrten
zu geben. Wir erinnern an V. Leahu, der folgendermassen sich ăuBerte 25 :
"im Lichte der Beziehungen mit den benachbarten Volkerschaften, ist die
Abwesenheit der Tei-Stămme in den ostlichen Gebieten Munteniens- weiter
ostlich von der Mostiştea- schwer zu erklăren". ,,Natiirlicher ist in diesem
Fali, die Abwesenheit der Tei-Siedlungen im ostlichen Teil Munteniens durch
die geographischen Bedingungen zu erklăren" 26 •
Obwohl diese Hypothese nicht gănzlich einleuchtend ist, muB sie
in Betracht gezogen werden, denn zur Zeit scheint sie die einzige zu sein,
die eine Erklărung darbietet. Es ist zu unterstreichen, dass das erwăhnte
Gebiet durch seine steppige Landschaft keine gute Lebensbedingen ftir
seBhafte27 Gemeinschaften lieferte.
Die unternommen Forschungen haben bewiesen, dass der Wind auch
m der Bronzezeit Lossdunen im Osten Rumăniens, hauptsăchlich in
Ostmuntenien, genauso wie im Stidosten Polens, in WeiBrussland, der
Ukraine und in Bulgarien gebildet haben 28 • Diese war eine Folge der
klimatischen Phenomăne, die sich auf dem Gebiet Rumăniens und seinen
Nachbargebieten 29 , aber auch in West- und Mitteleuropa, in der Ăgăis,

~s V. Leahu, Cultura Tei, Bucureşti, 1966, S. 25.

~6 Ibidem, S. 28.
~ 7 Uber einige Aspekte der Problematik beziiglich den Bewegungen und der SeBhaftigkeit der
Bevolkerungen der ,.rumănischen" Bronzezeit, s. C. Schuster, Sur le "mouvement" dans le Bronze
Roumain (Sur le mouvement des communautes humaines pendant l'âge du Bronze sur le territoire de
Roumanie), Bulletin de Thracologie, IV, Mangalia, 1998, S. 187-190.
~ 8 O. Soffer, The Russian Plain at the LGM Ch. 12, in: O. Soffer und G. Gamble (Hrsg.), The World
at 18,000 BP, London, 1990, S. 228-241; G.F. Baryshnikov und A.K. Markova, Main Mammal
Assemhlages of the Upper Pleniglacial of the Glaciation, in: B. Frenzl, B. Pecsi und A.A. Velicho
(Hrsg.), Atlas of Palaeoclimates and Palaeoenvironments of the Northern Hemisphere, INQUA,
Budapest, 1992.
~· S. unter anderen E.D. Bozilova & S.B.Tonkov, The Impact ofthe Man on the Natural Vegetation in
Bulgaria from the Neolithic /o the Middle Ages, in: Man 's Role in the Shaping of the Eastern
Mediterranran Landscape, Rotterdam, 1990, S. 327-332; 1. Cârciumaru, Paleoetnohotonica, Iaşi,
1996, S. 9-27; H. Todorova, Probleme der Umwelt der prilhistorischen Kulturen zwischen 7000 und
/00 v.Chr., in: B. Hănsel und J. Machnik (Hrsg.), Da.1· Karpatenhecken und die Osteuropilische
Steppe, Siidosteuropa-Schriften, Bd, 20, Prăhistorische Archăologie in Siidosteuropa, Bd. 12, 1998,
S. 65 mit Anm. 2-6- mit ălterer Lit.
www.cimec.ro
ZUR OSTGRENZE DER VERBRElTUNGSGEBlETE DES BRONZEZElTI..lCHEN GLlNA-UNDTEl-KULTUREN 121

Vorderem Orient und Nordafrika 30 , abspielten. Die Klamaentwicklung

beeinfluBt liberali betrăchtlich das Leben der menschlichen Gemeinschaften
und das ist der Fali auch ftir die die im Unterendonaugebiet in der Bronzezeit
sich befanden 31 • Die Klimaschwankungen mit ali ihren Konsquenzen setzten
auch die Pflanzen- und Tierwelt unter heftigen Druck 32 •
Ohne in Detailaspekte einzudringen, ist zu erwăhnen, dass lange und
warme Sommer in folgenden Zeitspannen herrschten: 2050-1700, 1550-
1400, 1000-800 kal. BP. Kalte und kurze Sommer waren 3300-2100, 1400-
1150, 800-300 kal. BP zu verzeichnen, wăhrend dtirre Sommer in den
Zeitabschnitten 3000-2900, 2100-1800, 1000-900 kal. BP und regnerische
Sommer in den Zeitabschnitten 2900-2150, 1700-1550, 1400-1000, 700-
300 kal. BP33 • Die Aufeinanderfolge von kalten und warrnen Perioden war
keine Seltenheit34 - kaltes Wetter: 3100-2800/2600 v.Chr., 2100-1800 v.Chr.,
1400-1000/900 v.Chr.; warrnes Wetter: 2800/2600-2400/2100 v.Chr., 1800-
1400 v.Chr.

30
M. Korfmann, Zur Neolithisierung Nod- und Mittelafrikas, Beitr. Allg. U. Vgl. Arch., 1, 1979, S.
183-200; J. Bouzek, Climatic Changes and Central European Prehistory, in: A.F. Harding (Hrsg.),
Climatic Clumges in Later Prehistory, Edingurgh, 1982, S. 179-191; S. Stiros, S. Papageorgiou,
1991; M.G.L. Baillie, Evidence ofC/imatic Deteroriation in the 12'h and J7•h Centuries BC, in: B.
Hănsel (Hrsg.), Mensch und Umwelt in der Bronzezeit Europas, Kiel, 1998, S. 49-55; A. Jockenhovel,
Mensch und Umwelt in der Bronzezeit Europas: Einfiihrung in die Thematik, in: B. Hănsel (Hrsg.),
Mensch und Umwelt in der Bronzezeit Europas, Kiel, 1998, S. 27-47; V. Lo•ek, Late Bronze Age
Environmental Collapse in the Sandstone Areas of Northern Bohemia, in: B. Hănsel (Hrsg.), Mensclz
und Umwelt in der Bronzezeit Europas, Kiel, 1998, S. 57-60; M. Magny, C. Maise, S. Jacomet und
C.A. Burga, Klimaschwankungen im Verlauf der Bronzezeit, in: S. Hochuli, U. Niffeler und V. Rycher
(Hrsg.), Die Schweiz vom Palăolithikum bis zumfriihen Mittelalter, SPM III, Bonzezeit, Basel, 1998,
S. 135-140; A. Aspes, C. Baroni und L. Fasani, Umweltverănderungen und ihre Folgen fiir die
Beviilkerung der Bronzezeit Europas, in: B. Hănsel (Hrsg.), Mensch und Umwelt in der Bronzezeit
Europas, Kiel, 1998, S. 419-426; u.s.w.
31
E. Boşilova und M. Filipova, Palaeoecological Environment in Northeastern Black Sea Area
during Neolithic, Eneolithic and Bronze Periods, Studia Praehistorica, 8, 1986, S. 160-165; dies.,
Palynologica/ and Palaeoethnobotanical Evidence about the Human Impact on the Vegetation along
the Bulgarian Black Sea Coastfrom Neolithic tii/ the Greek Colonisation, Thracia Pontica, 4, 1991, S.
87-96; N. Panin, Oscila(iile de nivel ale Mării Negre şi evoluţia climei în pleistocen, in: M. Petrescu-
Dîmbovişa, A. Vulpe (Koord.), Istoria Românilor, 1, Moştenirea timpurilor îndepărtate, Bucureşti,
2001, s. 30 ff.
31
M.Botzan, Apele în viaţa poporului român, Bucureşti, 1984, S. 22, 24 und Tab. 1.1; M. Tomescu,
Factori ce influenţează structura spectrelor sporo-polinice, Cercetări Arheologice, Xl/1, 2000, S.
545-576; N. Boşcaiu, Paleoflora şi evoluţia el imei în Holocen, in: M. Petrescu-Dîmbovişa, A. Vulpe
(Koord.), Istoria Românilor, 1, Moştenirea timpurilor îndepărtate, Bucureşti, 2001, S. 31-35.
33
M. Tomescu, Holocenul- date cronologice şi climatice, Cercetări Arheologice, XIII, 2000, S. 235-
270.; S. auch V. Tufescu, Teritoriul şi populaţia României, in: M. Petrescu-Dîmbovifa, A. Vulpe
(Koord.), Istoria Românilor, 1, Moştenirea timpurilor îndepărtate, Bucureşti, 2001, S. 17.
3
' H. Todorova, a.a.O., S. 70.

www.cimec.ro
122 CristiJJn Schuster

Wahrscheinlich gestallteten diese Klimaschwankungen in der Friih- und

Mittelbronzezeit das Gebiet zwischen dem Mostiştea- Tal und der Donau zu
einer Steppenlandschaft, die fiir die Gemeinschaften nicht sehr einladend
war. Deshalb gibt es bronzezeitliche Funde nur an den groBeren Wasserarmen
- Donau, Mostiştea, Ialomiţa, Buzău -, die bessere Lebensbedingungen
bieteten. Wahrscheinlich erst in der Spăt- und Endbronzezeit wird dieser Raum
freundlicher und beginnt allmăhlich bevălkert zu werden. Aher auch jetzt
muB von einer geringen Dichte der Siedlungen gesprochen werden.
Măglich, dass diese Erklărung der Abwesenheit der Glina- und Tei-
Gemeinschaften ăstlich des Mostiştea- Tals in Zukunft weiteres Ausbauen
benătigt. Wahrscheinlich miissen hinzu auch andere Hypothesen gefiigt
werden, um vielleicht damit das Bild der damaligen Realităt zu
vervollstăndigen.

www.cimec.ro
Ioan VASILIU

Date noi privind epoca bronzului

în nordul Dobrogei. Mormintele cu
ocru de la Enisala - La Băltită
'
Resume

Les fouilles archeologiques practiques sur le butte funeraire de Enisala, au

lieu-dit "La Băltiţă" ont degage 11 tombeaux. Suivant les traits caracteristiques
de leurs rite et ritual, ces tombeaux se rangent dans de deux categories.
Dune part, des tombes rectangulaires, aux angles arrondis. Ces tombeaux
renferment des squelettes qui on du reposer sur le dos, avec le genoux releves,
pour finir retomber lateralement a droit. La presence d el ocre y est attee, soit
poudrant en quantite plus ou moins importante les depouilles humaines, tantot
eparpille tel un tapis o fond de fosse. Les tombeaux de cette premiere categorie
appartinnent a l horizon chronologique qui dans le sud-est de la Roumanie est
l expression du debut de l age du bronze.
La deuxieme categorie est caracterisee par la position en chien de fusile,
plus ou moins accusee, de depouilles. On a constate la presence de 1 ocre,
depose tantot en petite motte a titre d offrande et poudrant aussi le gisants.
Autre caracteristique a retenir : leur mobilier funeraire, le pot en terre cuite
trouve dans la tombe no.8, presentant de analogie avec celui de type Catacombe,
la font attribuer a l etape finale du bronze ancien ou debut du bronze moyen.

*
* *
• Cercetările arheologice din zona localităţii Enisala [corn. Sarichioi,
jud. Tulcea], situată la extremitatea estică a lacului Babadag, pe malul de sud al

www.cimec.ro
124 Ioan Vasiliu

acestuia, în zona de contact dintre "câmpia piemontană'' şi dealurile împăduri te

ale Visternei 1, fac parte dintr-o complexă tematică , desfăşurată pe durata a mai
multor ani.
În literatura de specialitate, localitatea este cunoscută prin intermediul
mai multor obiective arheologice, din epoci diferite:
• aşezările hallstattiene aparţinând culturii Babadag, fazele IF si liP;
• aşezarea de tip Sarinasuf din secolele VI-V a.Hr. 4 [Babeş 1971, 21, nota 12];
• necropola getică (sec.IV-111 a.Hr.) de pe "Valea Netului" 5 ;
• necropola autohtonă din epoca romană(sf.sec.I-sec.II p.Hr.) din punctul
"La Biserică" 6 ;
• fortificaţia romano-bizantină(sec.IV- VI) şi castellum-ul din aceeaşi
perioadă7 ;
• cetatea şi cimitirul medieval 8 •
Perieghezele efectuate pe malul vestic al lacului Babadag au dus la
identificarea unui nou punct arheologic : o necropolă formată din 6 tumuli,
dispuşi pe direcţia NV-SE, dinspre Zebil către Enisala(fig.1 A).
Primul turnul din cadrul necropolei (T.1 ), denumit şi "Movila lui Iancu",
situat în partea estică a satului Zebil, a fost cercetat sistematic în anul 1989, în
mantaua lui fiind descoperite 16 morminte de înhumaţie, cu şi rară ocru.
Turnului cu cele mai mari dimensiuni(T.4), cunoscut de către localnici sub
denumirea de "Movila Săpată", are amplasat în mijloc un punct geodezic, din
mantaua lui păstrându-se doar nucleul central. În urma intervenţiilor nesistematice
din anul 1961, au fost recuperaţi doi cercei de buclă, lucraţi din bare de argint
hexagonal-plate în secţiune, având formă aproximativ circulară, capetele fiind uşor
ascuţite , atribui~, pe criterii tipologice, Bronzului mijlociu, etapă neprecizată.
9

Turnului din punctul "La Băltiţă"(T.5), de dimensiuni mijlocii, avea,

înainte de începerea cercetărilor, zonele laterale aplatizate datorită intensităţii
lucrărilor agricole. În vederea excavării, mantaua tumulului a fost împarţită în
patru cadrane, axele N-S si E-V având fiecare lungimea de 26 m, înălţimea la
centru fiind de 1,85m(fig.1B).

1
M.Iancu, Consideraţii jizico-geografice asupra Dobrogei maritime,Dobrogea maritimă,Bucureşti
1966, p.126, 145, p1.6; P.Coteţ, I.Popovici, Judeţul Tulcea, Bucureşti 1972, pp.12-l3.
~ I.T. Dragomir, Descoperiri lwllstaniene în incinta cetii(ii medievale Enisala, SCIV, 25,1974,1, pp. 131-136
3
E.Lăzurcă, Gh.Mănucu-Adameşteanu,, Noi descoperiri arheologice la Enisala,jud. Tulcea, Materiale,
Tulcea, 1980, pp.l46-156.
4
M.Babeş, Necropola daco-romană de la Enisala, SCIV, 22, 1971, 1, p.21, nota 12.
s G.Sirnion, Cultura traco-getică în lumina izvoarelor arheologice descoperite în necropola de la
Enisala, Peuce, 2, Tulcea, 1971, pp.63-129.
6
M.Babeş, op.cit., pp.19-45.
7
AI.S.Ştefan, Cetă(ile romane de la Enisala. Studiu aerofotografic, RMMMIA, 46, 1977, pp.15-25.
8
R.S.Ciobanu, Cetatea Enisala, BMI, 40, 1971, 1, pp.21-3o; Gh.Mănucu-Adameşteanu, Necropola
medievală de la EnisalaUud. Tulcea), Materiale, Oradea, 1979, pp.379-386; idem, Necropola medievală de
la EnisalaUud. Tulcea).Raport prelimi=r de săpătură( 1977), Peuce, 8, Tulcea, 1980, pp.473-496; idem,
Necmpola medievală de la Enisala, jud. Tulcea, Materiale, Tulcea, 1980, pp.619-625; idem, Necmpola
medievală de la Eni.mla, jua,Tulcea( 1976-1986), Materiale, Ploieşti, 1983(1993), pp.455-468.
9
Inedit. Coleqia Muzeului de Arheologie Tulcea.
www.cimec.ro
DATE NOI PRIVIND EPOCA BRONZULUI ÎN NORDUL DOBROOEI. MORMINTELE CU OCRU DE LA ENISALA- ..LA BĂLTIŢĂ" }25

Ca urmare a săpăturilor arheologice efectuate în campaniile. din anii

1997 si 1998, au fost individualizate Il morminte de înhumaţie aparţinând Epocii
bronzului.
M.l, a fost găsit în mantaua movilei, la 0,30m adâncime, din el păstrându-se
doar calota craniană.
M.2, a fost descoperit la 1,30m adâncime. Scheletul, orientat NV-SE,
păstrat sumar, depus în decubit stânga, în groapă sepulcrală de formă ovală,
săpată de la nivelul antic de călcare, avea membrele superioare flexate din coate
şi aduse cu palmele în dreptul feţei, cele inferioare fiind plasate cu genunchii în
regiunea bazinului(tlg.4/l). Pe oasele scheletului, în special pe craniu, se păstrau
urme de ocru roşu mult disirninate. Mormântul nu a avut inventar funerar.
M.3, dezvelit în martorul dintre cadranele NE 1 SE, orientat V-E, avea
scheletul depus în decubit dreapta, membrele superioare aduse cu palmele în
dreptul pieptului, cele inferioare având genunchii plasaţi lângă torace. Oasele
scheletului nu prezentau urme de ocru roşu. Mormântul nu a avut inventar funerar.
M.4 era situat în aceeaşi zonă a tumulului, fiind descoperit la 0,75m est
de M.3. Scheletul, orientat V-E, depus în decubit stînga, avea membrele
superioare aduse cu palmele în dreptul pieptului, cele inferioare formând unghi
ascuţit cu inelele coloanei vertebrale(fig.4/2). Pe oasele scheletului nu au fost
observate urme de ocru roşu. Mormântul nu dispunea de inventar funerar.
În mantaua tumulului, în spaţiul dintre mormintele nr.3 şi nr.4, în context
stratigrafic neclar, au fost descoperite două fragmente cerarnice, modelate din
pastă grosieră de culoare cenuşie, decorate cu striuri realizate cu ajutorul
măturicii(Besenstrich)(fig.S/2-3).
M.5 a fost găsit pe aceleaşi coordonate cu M.3 si M.4, fiind situat la
0,40m vest de M.3. Groapa sepulcrală, de formă dreptunghiulară, săpată de la
nivelul antic de călcare, avea dimensiunile de 0,75/0,50/0,35m, pereţii verticali
şi baza plană. Lipsa urmelor osteologice, indică faptul că ne aflăm în faţa unei
înmormântări-simbol(cenotaf) (fig.2/3).
M.6, dezvelit în zona de SE a tumulului, era complet distrus de intervenţiile
antropice, fiind individualizat doar prin câteva fragmente osteologice ce nu au
permis observaţii privind forma şi dimensiunile gropii sepulcrale, poziţia şi
orientarea scheletului.
M.7, avea scheletul orientat E-V, depus în decubit stânga, membrele
superioare aduse cu palmele în dreptul feţei, cele inferioare fiind plasate cu
genunchii în regiunea toracică(fig.4/3).Pe oasele scheletului nu au fost observate
urme de ocru roşu. Mormântul nu a avut inventar funerar.
M.8, descoperit în zona vestică a cadranului de SE, dispunea de groapă
funerară de formă ovală, săpată de la nivelul antic de călcare, cu dimensiunile
de 1,9011 ,20/0,35m[ fig.2/2]. Scheletul, bine conservat, depus în groapa sepulcrală
în decubit stânga, avea membrele superioare flexate din coate şi aduse cu palmele
www.cimec.ro
126 Ioan Vasiliu

în dreptul feţei, cele inferioare fiind plasate în unghi drept faţă de coloana
vertebrală. Pe oasele scheletului, în special pe calota craniană, au fost observate
urme de ocru roşu(fig.3/l ).
Inventarul funerar, depus în dreptul feţei, era compus din următoarele piese:
- topor-ciocan cu ambele capete rotunjite, lucrat din bazalt hidrotermal
de culoare gri-verzuie, profil longitudinal uşor curbat, orificiul pentru fixarea
cozii, bine şlefuit în interior, mare, în raport cu dimensiunile piesei, fiind plasat
aproximativ central; suprafaţa exterioară a piesei, foarte bine lustruită, prezenta
evidente urme de utilizare(fig.3/2).
-vas-borcan având corpul globular, umerii uşor reliefaţi, gâtui scund,
cilindric, marginea evazată la exterior, modelat din pastă semigrosieră, de culoare
bej-cărămizie, suprafaţa exterioară, acoperită cu un strat subţire de slip,
prezentând evidente urme de ardere secundară(fig.3/3).
M.9 a fost dezvelit în martorul dintre cadranele SE /SV; dispunea de groapă
funerară ovală, săpată de la nivelul antic de călcare; scheletul, în decubit stânga,
orientat E-V, avea braţul drept flexat din cot şi adus cu palma lânga bărbie,
celălalt , întins de-a lungul corpului, fiind depus cu palma pe femurul stâng.
Membrele inferioare, puternic îndoite din genunchi, formau unghi ascuţit cu
inelele coloanei vertebrale(fig.4/4). Pe calota craniană şi pe femure se păstrau
urme de ocru roşu, mult disiminate.
Ca inventar funerar, în dreptul palmei stângi, era depus un bulgăraş de
ocru roşu.
M.l O, făcând parte din categoria mormintelor pentru care a fost înălţat
iniţial turnului, era plasat în cadranul de NV, în apropierea centrului ipotetic al
sitului. Groapa funerară, săpată de la nivelul antic de călcare, de formă
rectangulară, colturile uşor rotunjite, cu dimensiunile de 1, 70/0,90/0,55m,
orientată pe axa S-N, avea pereţii verticali şi baza plană.
În groapa sepulcrală, scheletul era depus în decubit dorsal, membrele
superioare întinse de-a lungul corpului, cele inferioare, iniţial cu genunchii
ridicaţi, fiind căzute lateral dreapta(fig.3/4). Baza gropii funerare era presărată
cu un strat subtire de ocru rosu. De asemenea, pe oasele scheletului, în special
pe craniu, torace şi membrele inferioare, au fost observate urme puternice de
ocru roşu. Mormântul nu a avut inventar funerar.
Imediat după depunerea celui decedat în groapa sepulcrală, deasupra acesteia,
din pământul galben rămas în urma excavării, a fost creată o platformă
dreptunghiulară, bine bătătorită, groasă de circa.! O cm, pigmentată cu resturi de
cărbuni şi fragmente ceramice minuscule, având în compoziţie calcar pisat,
microprundişuri şi nisip cu bobul mare. În apropierea platformei, în zona de nord-
vest a mormântului, au fost descoperite două toarte fragmantare din bandă lată,
modelate din pastă semigrosieră, de culoare cărămizie, cu urme de ardere secundară,
provenind de la amfore Cernavoda II sau de tradiţie Cernavoda II (fig.5/1, 4).
www.cimec.ro
DATE NOI PRIVIND EPO:A BRONZULUI ÎN NORDUL DOBROGEI. MORMINTELE CU OCRU DE LA ENISALA- .LA BĂLTif Ă" 127

M.ll, descoperit în cadranul de NE, dispunea de groapă funerară

rectangulară, colturile uşor rotunjite, săpată de la
nivelul antic de călcare, orientată
pe axa V-E, avea dimensiunile de 1,70/0,65/0,45m. Scheletul era depus în decubit
dorsal, cu membrele superioare întinse de-a lungul corpului, cele inferioare fiind
căzute lateral dreapta(fig.4/5). Atât oasele scheletului, cât şi baza gropii funerare,
păstrau urme puternice de ocru roşu. Mormântul nu a avut inventar funerar.

*
* *
După dimensiuni, turnului de la Enisala, din punctul "La Băltiţă", se înscrie
în categoria tumulilor mijlocii, cu diametru! cuprins între 20 si 30 de metri.
Includerea siturilor de acest fel într-una dintre următoarele categorii : mari,
mijlocii sau mici este pur orientativă, mai ales în cazul celor rămaşi necercetati,
intervenţiile antropice, întreprinse asupra lor de-a lungul timpului, modificându-le
substanţial caracteristicile iniţiale.
Analiza răspândirii mormintelor în plan orizontal(fig.l B), indică faptul
că două dintre acestea, mormintele nr.l O si nr.ll, sunt plasate aproximativ în
zona centrală, deci pentru ele a fost înăltat iniţial turnului.
Următoarea etapă este reprezentată de către mormintele nr.2, nr.5, nr.8 şi
nr.9, ale căror gropi sepulcrale au fost practicate în marginile sitului, de la nivelul
antic de călcare, pământul adus pentru protejarea lor schimbându-i înfăţişarea
primară, prin mărirea diametrului. Apoi, în mantaua tumulului nou creat, au
fost săpate gropile celorlalte cinci morminte.
Turnului de la Enisala se aseamănă, în privinţa modului în care a fost
înălţat, cu movilele de la Chilia Veche 10 şi Luncaviţa, punctele "Mocuţa" 1 1 şi
"Drumul Vacilor" 1 2• Într~un fel aproape identic a fost ridicat şi tumulull de la
Corlăteni 1 3 , precum şi movilele 1 şi Il de la Glăvăneştii Vechi 14 •
Moduri asemănătoare de dispunere a mormintelor, atât în plan orizontal,
cât şi pe verticală, precum şi sisteme de înălţare a tumulilor, sunt documentate
atât în stepele nord-pontice, în aria culturii Yamnaia 1 5 , cât şi în descoperirile
făcute la sud de Dunăre, în zona de NE a Bulgariei 1 6 •

10
I.Vasiliu, Cercetări arheologice În Delta Dunării. Mormintele cu ocru de la Chilia Veche, Peuce,
Il, Tulcea, 1995, pp.49-87.
11
idem, Mormintele cu ocru de la Luncaviţa "Movila Mocuţa ", Peuce, Il, Tulcea, 1995, pp.89-115.
1
~ idem, Noi informaţii privind epoca bronzului În nordul Dobrogei. Movilele funerare de la Luncaviţa,
punctul "Drumul Vacilor", Peuce, Il, Tulcea, 1995, pp.ll7-140.
13
E.Comşa, Mormilllele cu ocru de la Corlăteni,Thraco-Dacica, 3, 1982, 1-2, pp.85-93.
"idem, Mormintele cu ocru din movila 1 de la Glăvăneştii Vechi, SCIVA, 38, 1987, 4, pp.367-387.
15
V.A.Dergacev, Moldavia 1 sosednie teritorii v epolru bronzy, Chişinău, 1986; idem, Epoca bronzului.
Perioada timpurie, Thraco-Dacica, 15, 1994, 1-2, pp.l21-140; I.Manzura, E.Sava, Interacţiuni "est-
vest" reflectate În culturile eneolitice şi ale epocii bronzului din zona de nord-vest a Mării Negre(Sclriţă
cultural-istorică), Memoria Antiquitatis, 19, Piatra Neam~ 1994, p.l73.
16
I.Panajotov, Jamnata Kultura v Bălgarskite zemli, Razkopki 1 proicivania 21, Sofia, 1989; idem,
Date noi despre cultura mormimelor cu ocru În Bulgaria, Symposia Thracologica, 8, 1990, pp.98-
100; G.K.itov, I.Panajotov, P.Pavlov, Mogilni necropoli v Loveskija Kraj-Ranna bronzovata epolza
( Necropol t Goran Slatina), Razkopki 1 proicivania 23, Sofia, 1991.
www.cimec.ro
128 IODn Vasiliu

În plan vertical, dispunerea celor Il morminte de la Enisala- "La Băltiţă",

ilustrează trei etape de înmormântări, din perioade diferite, primele două indicând
şi modul în care a fost ridicat turnului.
Primei etape îi corespund mormintele nr.l Oşi nr. 11, având gropi sepulcrale
de formă rectangulară, colturile fiind uşor rotunjite, săpate de la nivelul antic de
călcare; scheletele, orientate V-E, erau depuse în gropile funerare, în decubit
dorsal, având membrele superioare întinse de-a lungul corpului, cele inferioare,
iniţial cu genunchii ridicati, fiind căzute lateral dreapta; atât baza gropilor
sepulcrale, cât şi oasele scheletelor au fost presărate cu un strat de ocru roşu;
acoperirea defuncţilor cu ocru nu s-a făcut arbitrar, ci selectiv, calota craniană,
cutia toracică şi femurele fiind prioritare în această privinţă; nici unul dintre
cele două morminte nu a avut inventar funerar.
Amenajarea funerară a mormântului nr.lo era mai complexă, groapa
funerară a acestuia fiind protejată cu o platformă din lut galben, bine bătătorit,
deasupra ei, în cadrul ritualurilor funerare, făcându-se un "foc de purificare a
locului" 1 7 •
Luând în considerare elementele de rit, şi pe cele de ritual funerar,
mormintele nr.l O şi nr.ll de la Enisala, pot fi atribuite Bronzului timpuriu,
subetapa le după clasificarea intocmită de către P.Roman 18, fiind contemporane
cu varianta Nistreană a culturii Yamnaia, orizontul târziu.
În cea de a doua etapă, se încadrează mormintele ale căror gropi sepulcrale,
de formă rectangulară sau ovală, au fost săpate la "poalele" tumulului, de la
nivelul antic de călcare.
Pentru mormântul nr.5, având groapa rectangulară, colturile drepte, peretii
verticali şi baza plană, analogii găsim în nordul Dobrogei, în descoperirile de la
Luncaviţa- "Drumul Vacilor" 19 şi Mihai Bravu 20 •
În zona de sud-est a României, o amenajare funerară asemănătoare, având
însă groapa funerară de formă trapezoidală, este semnalată la Galaţi - "Cartier
Dunărea" 2 1 , înmormântări-simbol similare fiind cunoscute atât din descoperirile
arheologice făcute la est de ·Prut 22 , cât şi din cele de la sud de Dunăre 23 .
Înmormântarea-simbol de la Enisala- "La Băltiţă" poate fi încadrată, pe
baza analogiilor, în Bronzul timpuriu, subetapa II a, şi paralelizată cu varianta
Bugeac a culturii Yamnaia.

17
V.A.Dergacev, op.cit., p.36.
18
P.Roman, Perioada timpurie a epocii bronzului pe teritoriul României, SCIVA, 37, 1986, pp.30-31.
19
I.Vasiliu, op.cit., p.125.
10 idem, Date noi privind înmormântările cu ocru din Dobrogea. Movilele funerare de la Mi/zai Bravu,

Peuce, 11, Tulcea, 1995, pp.141-175.

11 M.Brudiu, Informaţii noi privind epoca bronzului în sud-estul Moldovei, SCIVA, 36, 1985, 3,

p.242, fig,1B.
11 V.A.Dergacev, Pamjatniki epochi bronzy, Chişinău, 1973, p.25; idem , op.cit., 83;

E. V.larovoi,Drevnejsie skotovodceskie plemena Jugo-Zapada SSSR, Chişinău, 1985, pp.1l0, 172-176.

13 I.Panajotov, op.cit., pp.68, 85-87, 104-105, fig.25, 34, 60.

www.cimec.ro
DATE NOI PRIVIND EPOCA BRONZULUI ÎN NORDUL DOBROGEI. MORMINTELE CU OCRU DE LA ENISALA- •.LA BĂLTIŢ Ă"" 129

Celelalte trei morminte (nr.2, nr.8 si nr.9) dispuneau de gropi funerare

ovale, scheletele fiind depuse în decubit stânga, chirci te moderat; ocrul, prezent
în cantitate redusă, este semnalat în zona calotei craniene şi a membrelor
inferioare, excepţie făcând M.9, unde, bulgăraşul de ocru roşu constituia singurul
obiect de inventar funerar; celelalte elemente din inventarul funerar al
mormintelor din această categorie sunt reprezentate de către un vas-borcan având
corp globular şi de către un topor-ciocan cu ambele capete rotunjite.
Apărute încă din perioada de tranziţie de la Eneolitic la Epoca bronzului,
topoarele cu ceafă cilindrică, confecţionate din piatră, se vor menţine paralel cu
cele din aramă şi din bronz până către mijlocul Epocii bronzului 24 . Răspândite
pe teritorii întinse 25 , topoarele din piatră cu ceafă cilindri că sunt întâlnite în
aşezări, în inventarele funerare ale mormintelor t;au în descoperiri întâmplătoare,
începând din centrul EuropeF 6 , până la sud de Dunăre, unde G.Tonceva le
consideră ca o influenţă exercitată de către manifestările Yamnaia asupra
mediului culturallocaF 7 •
Analizând problema topoarelor din piatră cu ceafă cilindri că şi profil mai
mult sau mai puţin curbat, unii autori consideră că, în zona de sud-est a României,
acest tip de unealtă/armă apare într-un orizont cronologic post-Glina sau ante-
Tei2 8 • De remarcat este faptul că majoritatea pieselor aparţinînd acestui tip au
fost descoperite în inventarele funerare ale mormintelor din ariile culturilor
Yamnaia şi Catacombelor29 .
Vase având corp globular, întânlite anterior în cultura amforelor sferice 30 ,
sunt specifice şi mediilor culturale Glina 31 , Schneckenberg 32 194l,p1.15/9 şi
Monteoru lc4 33.

~·Al. Vulpe, Depozitul de la Tufa şi topoarele cu ceafă cilindrică, SCIV, 10, 1959, 2, pp.270-271;
E.Comşa, Date despre uneltele de piatră şlefuită din epoca neolitică şi din epoca bronzului de pe
teritoriul României, SCIV, 23, 1972, 2, p.260; C.Stoicovici, M.Biăjan, Unelte şi anne de piatră
descoperite În Împrejurimile Mediaşului(jud.Sibiu), Apulum, 17, Alba Iulia, 1979, p.46.
~ 5 E.Tudor, Un mom1ânt de la Începutul epocii bronzului descoperit/a Răcăciuni(jud.Bacău), SCIV,
24, 1973, 2, p.287, nota Il; M.lrimia, Un topor cu ceafa cilindrică de la Făgăraş(jud.Sibiu), Pontica,
Il, Constanfa, 1978, pp.223-224, nota 3.
~6 AI.Hausler, Die Grager der a/teren Ockergrabkultur zwischen Dnepr und Karpaten, Berlin, 1976,
pp.l86, 196,218, p1.12/5, 22/67, 24/20.
"G.Tonceva, Un habitatlacustre de 1age du bronze ancien dam le environs de la viile de Vama( Ezerovo
Il), Dacia, N.S., 25, 1981, p.58.
~ 8 M.Şimon, M.Munteanu, Despre trei topoare de piatră din epoca bronzului, Symposia Thracologica,
8, 1990, p.106.
~ 9 V.A.Dergacev, op.cit.,p.I25, fig.217, 3/6, 6/6; I.Manzura, E.Sava, op.cit., p.l79, fig.l3/6, 14.
3
° C.Mătase, Descoperiri arheologice În raionul Piatra Neamţ, Materiale, 5, Bucureşti, 1959, p.727,
fig.511-2; M.Dinu, Şantierul arheologic de la Dollzeştii Mari, Materiale, 6, Bucureşti, 1959, p.217,
fig.5/5.
31
C.Schuster, Perioada timpurie a Epocii bronzului În bazinele Argeşului şi /alomiţei Superioare,
Biblioteca Thracologica, 20, Bucureşti, 1997, p.62.
3
~ A.Prox, Die Sclmeckenbergkultur, Kronstadt(Braşov), 1941, pi.IS/9, Il.
33
E.Zaharia, Staţiunea arheologică de la Săra/a Monteoru, Studii şi cercetări de istorie Buzoiană,
Buzău, 1973, pp.l7-19; eadem, Sur la civilisation Monteoru(Age du bronze Roumaine), Actes du VIII
CISPP, Beograd, 1973, p.53; eadem, La cu/ture Momeoru. L etape de debut a la lumiere desfouilles
de Sărata Monteoru, Dacia, N.S., 31, 1987, p.27, fig.S/1-8.
www.cimec.ro
130 /oon Vasiliu

Pe baza elementelor de rit si ritual funerar, dar şi a analogiilor pentru

inventarul funerar al mormântului nr.8 3 4 , cele trei morminte pot fi incluse în
subetapa II ba Bronzului timpuriu, fiind contemporane cu orizontul timpuriu al
culturii Catacombelor.
Ultima etapă este reprezentată prin mormintele ale căror gropi sepulcrale
au fost săpate în mantaua movilei (M.l, M.3, M.4, M.6, M.7), contururile acestora
neputând fi individualizate. Două dintre aceste morminte, nr.l si nr.6, au fost
distruse complet de către interventiile antropice, celelalte trei având scheletele
chircite accentuat, depuse în decubit dreapta sau stânga. Lipsa elementelor de
inventar funerar îngreunează atribuirea lor cultural-cronologică. Pe baza
analogiilor pentru pozitia chircit - accentuată a scheletelor3 5 , aceste morminte
pot fi încadrate în Bronzul mijlociu -etapă neprecizată.

*
* *
Rezultatele săpăturilor arheologice de la Enisala , punctul "La Băltiţă",
documentează practicarea de către comunităţile Bronzului timpuriu din zona
istro-pontică a înhumaţiei sub tumuli cu mantale din pamânt. Din nordul
Dobrogei, morminte de inhumaţie sub tumuli, atribuite manifestărilor culturale
specifice Bronzului timpuriu, sunt cunoscute din descoperirile de la Chilia Veche,
Luncaviţa, Mihai Bravu, Sabangia, Sarichioi, Nalbant, Tulcea - Sud, etc.
Mult mai numeroase şi mai semnificative sunt descoperirile de acest gen
din stepele nord-pontice, din aria culturii Yamnaia, unde, numai în interfluviul
dintre Prut şi Nistru, a fost cercetat un număr de circa 500 de tumuli ce protejau
peste 2.000 de înmormântări 36 •
Influenţele exercitate de către cultura Yamnaia, în special cele vizând
adoptarea şi generalizarea înmormântărilor sub tumuli cu mantale din pământ,
se fac simţite nu numai în zona istro-pontică, ci şi în spaţii mai mult sau mai
puţin îndepărtate. Astfel, pentru teritoriile de la sud de Dunăre, au fost stabilite
nu mai puţin de nouă zone de difuzare a înmormântărilor sub tumuli, fiind
totodată remarcată contribuţia decisivă a "culturii mormintelor cu ocru" sau a
"culturii mormintelor cu groapă" la procesul de constituire a manifestărilor
culturale specifice Bronzului timpuriu 3 7 • În sudul României, conform opiniilor
34
V.A.Dergacev, op.cit., pp.92, 97, 99; idem, op.cit., pp.127-128; G.I.Toscev, Zapadnyi areal
pamiatnikov Katakombnoi Kultury, Katakombnye Cu1tury Sevemogo Pricemomoria, Kiev 1991, p. 94,
fig.4/8; idem, Katakombnaya Cu/ture in tlze System of Carpatlzian-Danube Bas in, The Third Interna-
tional Symposium of Funeral Archeology, Tulcea, 1997, pp.37/39.
35
E.V.Iarovoi, Kurgany eneolita-epolzi hronzy Niznego-Podnestrovja, Chişinău, 1990, pp.12, 20,22/
23, 25; E.Sava, Kultura Mnogovalikovoi Keramiki Dnestrovsko-Prutskogo mezdurecija(pa materia/am
pogrehalnogo ohriada), Chişinău, 1992.
36
V.A.Dergacev, op.cit., pp.30-36, fig.3; idem, op.cit., p.123, fig.2A/1, 3A/l.
37
L.Nikolova, Apparition and diffusion des tumu/i sepulcraux dans la region de Karpatlzes-
Balkans(Age du hronze ancien) , Arheologija-Sofia, 34, 1992, 3, pp.2-3.
www.cimec.ro
DAlE NOI PRIVIND EPOCA BRONZULUI ÎN NORDUL DOBROOEI. MORMINlELECU OCRU DE LA ENISALA- ..LA BĂLTIŢĂ"" 131

exprimate de către P.Roman, ritul înhumaţiei sub tumuli este adoptat începând
cu mediul CoţofenP 8 , putând fi deosebite trei categorii de morminte tumulare :
- integrate mediului Coţofeni, aşa cum ne-o arată descoperirile de tipul
celor de la Milostea3 9 ;
-datorate culturii Glina, aşa cum sunt tumulii de la Verbiţa 40 ;
- datorate unor grupuri etno-culturale de origine nord- pontică, precum
cele de la Pleniţa şi "Rast" 4 1, ultirnile două categorii fiind probabil contemporane.
Abordând problema difuzării sistemului de înmormântări tumulare în
interiorul arcului carpatic, H.Ciugudean consideră că triburile Yamnaia, paralel
cu pătrunderea pe teritoriul Banatului şi în Câmp ia Tisei 4 2 , într-o perioadă post-
Kostolac, pene trează şi către interiorul Transilvaniei urmând valea Mureşului 4 3 ,
o dovadă în acest sens fiind modul de construc.;ţie al tumulului 1 de la Meteş,
sistem identic celui constatat în Dobrogea4 4 •
Apariţia înhumaţiei sub tumuli cu mantale din pământ se datorează :
-fie difuzării înmormântărilor tu mulare de către grupurile culturii Yarnnaia
în masa populaţiei locale , explicaţie ce se înscrie pe linia unei lungi tradiţii
existente în literatura de specialitate, conform căreia turnului reprezintă tipul
de monument funerar difuzat de către populaţiile de păstori din stepele nord-
pontice în expansiunea lor spre vestul Europei 45 ;
- fie adoptării de către populaţiile din areal~l geografic în care se înscrie
şi turnului de la Enisala, în cadrul transformărilor economica-sociale prilejuite
de apariţia perioadei timpurii a Epocii bronzului, a noi practici funerare 4 6 •
Cercetările de la Enisala, chiar dacă sunt departe de a soluţiona problemele
ridicate de apariţia primelor manifestări ale Bronzului timpuriu din zona istro-
pontică, reprezintă totuşi un pas înainte în desluşirea problematicii respective.

38
P.Roman, Der "KOSTOLAC-Kultur"- Begrijfnaclz 35 Jahren, PZ, 55, 1980, 2, p.224, nota 35.
39
E.Popescu, Al. Vulpe, Necropo/a tumulară de la Mi/ostea, Rev.Muz, 3, 1966, 2, pp.148-155 .
.w D.Berciu, P.Roman, Mormintele tumulare de la Verbifa(jud.Dolj), Thraco-Dacica, 5, 1984, 1-2,
p.2o.
41
D.Berciu, E.Comşa, S.Popescu-Ialomiţa, Şantierul arheologic Verbicioara-Dolj, SCIV, 2, 1951, 1,
p.239.
•~ I.Ecsedy, The people ofthe Pitgrave Kurgans on Eastern Hungary, Budapest, 1979.
43
H.Ciugudean, The /ater Eneolithic/Early Bronze Age Tumulus-Burials in central and .wutlz-West-
em Transilvania(/), Apulum, 32, Alba Iulia, 1995, p.3o .
.._. G.Simion, O nouă cultură de la începutul epocii bronzului pe teritoriul istm-pontic, Peuce, 10,
Tulcea, 1991, pp.33-39; I.Vasiliu, op.cit., pp.144-145.
45
D.Garasanin, Les tombes tumulaires prehistoriques dela Peninsule Balkanique et leur attribution
etlmique et chronologique, Studia Albanica, 10, Tirana, 1979, 1, pp.179-184; eadem, Origines et
mecanisme d expansion du rite funeraire des tumuli dans la partie occidentale de la Peninsule
Balkanique, Starinar, 40-41, 1991(1988/1989), pp.73/75; N.Tasic, Jugoslavensko podunavlje od
indoevropske seobe do prodora skita, Novi Sad-Beograd, 1983, pp.l5-37.
"'Al. Vulpe, Epoca bronzului în spaţiul carpato-dunărean Privire generală, Comori ale epocii bronzului
din România, Bucureşti, 1995, pp.17-23.
www.cimec.ro
132 Ioan Vasiliu

~---··--·-- --~-------

~~~=~
--/' .-:e
"-..~-. /"'-

LACUL
RAZELt-:1

-
B

Fig. 1 Enisala. A-zona de plasare a necropolei tumulate: B-planul tumulului T.S.

www.cimec.ro
DAlENOIPRIVINDEPOCABRONZULUIÎNNORDULDOBROGEI.MORMINlELECUOCRUDELAENISALA - ,,l.ABĂLTIŢĂ" 133

··--···- -- ·- - ·---- -- -

Fig. 2. 1 - Turnului T.S înainte de începerea excavării; 2 - groapa mormântului

nr. 8; 3 - groapa mormântului nr. 5.

www.cimec.ro
134 Ioan Vasiliu

Fig. 3. 1-M.S; 2-3 inventarul funerar al mormântului nr. 8; 4-M.JO.

www.cimec.ro
DATE NOI PRJVJND EPOCA BRONZULUI ÎN NORDUL DOBROOEI. MORMINTELE CU OCRU DE LA ENISALA- ,,LA BĂL'!TfĂ" 135

-- - --- - -
Fig. 4. l-M2; 2-M.4; 3-M.7; 4-M.9; 5-M.JO.
www.cimec.ro
136 Ioan Vasiliu

,--.
3
2

4
' - - - - - - - - - -- ··-- -·-· - -- - - - -- ------------l

Fig. 5. 1-4 Ceramică descoperită in mantaua tumulului

www.cimec.ro
Elena RENŢA

Aşezarea getică de la Bucu - Pochin4,

judeţul lalomiţa (sec.IV-111 a.Chr.).l

Summary

The getic position from Bucu-Pochina is placed on the lalomiţa river

terrace, close to the south-westem limit ofthe Bucu village 's hearthfrom lalomiţa
County. It was identified by the District Museum lalomiţa archeologists as a
resuit of the archeological researches of suiface between 1986-1988. The sys-
tematic archeological researches started in 1990 and they are in course of
development. The archeological ditches had the direction N-S, perpendicular
to the river terrace edge. The getic habitation overlaps position from the first
lron Age and the end of the Bronze Age, the Coslogeni cu/ture. It was over-
lapped and sometimes destroyed by an early medieval position, belonging to
Dridu cu/ture and by a medieval positionfrom the XVI-XVII/th centuries. There
have been discovered and researched twenty-two earth huts and over one
hundred cesspits. The houses are small-sized, the long side varying between
2,00 meters and 3,65 meters. Most of them have rectangular shape, are di-
rected NV-SE and NE-SV and have ovens dug in the cu/ture layer or in the
sterile yellow soi/.
The hearths are arranged on a layer of ceramic fragments and, in only
one case, on a stones break prop.
The ceramic, made by hand or by wheel, is predominant inside the ar-
cheological inventory. The pots shapes discovered are those known in the getic
positionfrom the IV-11/th centuries b.Chr.
The ceramic materials of Hellenic import, the chronological marks of
great importance, are from same period of time.

'Ilustra~ia grafică a fost realizată de Flori cel Dincă, technician-proiectant, Sorina Oneci, inginer, şi
Maria Popia, desenator, la Muzeul Jude~ean Ialomi~a.

www.cimec.ro
138 Elena Renta

Un amplu program de ameliorări funciare, de care urma să beneficieze

judeţullalomiţa, a avut drept consecinţă o intensificare a cercetărilor arheologice
de suprafaţă în vederea identificării şi cercetării aşezărilor situate în apropierea
albiei râului lalomiţa. Dintre aşezările descoperite în perioada 1986-1988 face
parte şi aşezarea getică amplasată la S de vatra satului Bucu, în imediata sa
vecinătate, pe terasa nordică, nu prea înaltă (fig.l ).
Configuraţia actuală a terenului este mult modificată, din prelungirea
sub formă de peninsulă a terasei, în momentul perieghezei nu se mai păstrau
decât două mameloane, şi ele astăzi distruse, pământul excavat cu câteva decenii
în urmă găsindu-şi întrebuinţare la înălţarea digului pentru prevenirea
inundaţiilor sau în alte scopuri. De pe suprafaţa distrusă de lucrările menţionate,
Muzeul Judeţean Ialorniţa a intrat în posesia câtorva vase din sec. X-XI, fapt
care a condus la ipoteza că, în acelaşi timp cu dislocările de pământ, una din
necropolele culturii Dridu, şi nu numai, a fost definitiv pierdută. Importanţa
deosebită a sitului l-a impus ca monument cu codul R.A.N. 93030.01. Cu
toate acestea, agresiunea asupra terenului rezervat cercetărilor arheologice a
continuat şi după anul 1990, vecinătatea cu satul nefiindu-i benefică. Sătenii,
în dorinţa de a obţine pământul necesar pentru construcţiile gospodăreşti, au
distrus, mecanic şi manual, suprafeţe destul de întinse, gropile contemporane,
cele mai multe de mari dimensiuni, umplute cu resturi menajere actuale, sau
nu, sunt frecvent întâlnite. Mai mult, rezervaţia arheologică, plasată pe drumul
comunal de acces la una din platformele de gunoi special amenajate, a fost
transformată, parţial, ea însăşi în platformă de resturi menajere, astfel că, în
ultimii ani, s-a format un nou strat care atinge spre marginea terasei grosimea
de 1 m. Tot în această perioadă, evacuarea mecanică a deşeurilor s-a finalizat
în unele zone şi cu răzuirea stratului de cultură.
Cercetările arheologice de salvare, caracter care se menţine şi în prezent,
după cum s-a văzut mai sus, au fost începute în toamna anului 1990 de un
colectiv format din Anca Păunescu de la M.N.I.R. şi Elena Renţa de la O.J.P.C.N.
din cadrul Muzeului Judeţean lalomiţa.
Primele secţiuni trasate, orientate N-S, perpendiculare pe marginea terasei,
au fost amplasate pe suprafeţele cele mai expuse distrugerilor, urmărind să
salveze, cât mai mult posibil, vestigiile arheologice afectate şi de gheţării şi
cuptoare pentru ars cărămidă pe la jumătatea sec. al XX-lea (fig.2.).
Stratigrafia, exceptând acele situaţii în care factorul antropic contemporan
şi-a imprimat o amprentă puternică, se prezintă asemănător în toate secţiunile
lucrate până în prezent. Stratul de pământ arat, în care au fost descoperite
fragmente ceramice din toate perioadele de timp documentate, gros de 0,25 m
- 0,35 m, suprapune un strat de pământ cenuşiu - negricios, granulat, a cărui
grosime oscilează între 0,30 m - 0,60 m. Deşi nu foarte bogat în inventar
arheologic, nu lipsesc fragmentele de amfore, chirpicul cu impresiuni de nuiele,
www.cimec.ro
Aşezarea getică de la Bucu- P0<·hi11ă, jude(ul Ialomiţa (sec .IV-III a.Chr.).l 139

oasele de animale, dar şi fragmente ceramice antrenate din aşezarea din prima
epocă a fierului şi din locuirea puţin consistentă atribuită culturii Coslogeni, pe
care le suprapune aşezarea getică. La baza acestui strat s-au conturat bordeiele
şi gropile getice, care se adâncesc perforând stratul de pământ cenuşiu- gălbui
şi pământul galben specific terasei din câmpie, steril din punct de vedere
arheologic.
Aşezarea getică a fost suprapusă de două aşezări medievale, prima
1
aparţinând culturii Dridu , cea de-a doua fiind pusă în legătură cu începuturile
2
actualei aşezări Bucu, atestată documentar în secolul al XVI-lea . Dacă despre
ultima s-a constatat că nu ocupă o suprafaţă prea mare, raportat la suprafaţa
investigată arheologic, aşezarea medieval-timpurie este mai întinsă, contribuind
şi ea, uneori, la distrugerea straturilor de cultură şi a complexelor arheologice

mai vechi. Menţionăm aici şi descoperirea unei mici necropole sarmatice pe

3

secţiunile anilor 1998-1999 situate în partea vestică a drumului comunal.

De-a lungul anilor, începând cu 1991, rezultatele cercetărilor arheologice
privind aşezarea getică de la Bucu au fost prezentate în cadrul sesiunilor anuale
de rapoarte arheologice iar parte dintre ele au fost publicate în cronicile editate
sub coordonarea Ministerului Culturii şi Cultelor • În cele ce urmează, vom
4

face o prezentare succintă a locuinţelor descoperite, inclusiv cele din campania

de cercetări arheologice 2003.
Bordeiul nr. 1 (S III 1 1990). Are o formă rectangulară, orientarea NV-SE
şi dimensiunile laturilor de 2,75rp x 1,90m. Nu au fost descoperite resturi de
podea iar vatra (0,85m x 0,80m), amenajată pe un strat de fragmente ceramice,
cele mai multe de amfore, era amplasată în partea nord-vestică a gropii
bordeiului (fig.311 ).
Bordeiul nr. 2 (SV, SV CASETA C 1 1991). Forma locuinţei nr. 2 este
aproximativ pătrată, colţurile sunt rotunjite, orientarea NE-SV iar laturile de
2,00m x 1,95m. Şi în cazul acestui bordei podeaua nu s-a păstrat. În partea
sudică a fost descoperit un cuptor cotlonit în stratul de cultură, cu vatra de
formă ovală (1 ,37m x 1,30m), amenajată pe pat de fragmente ceramice şi uşor
înclinată spre bordei. Deasupra ei, au fost descoperite fragmente din bolta
prăbuşită a cuptorului (fig. 3/2).

1
A. Păunescu, E.Renţa, Aşezareamedieval-timpurie de la Bucu,jud. /alomi(a, Arheologia Medievală II,
Reşifa, 1998, p.51-77; Eadem, Aşezarea medieval- timpurie de la Bucu,jud. /alomi(a (Il), Arheologia
Medievală, III, Brăila, 2000, p.ll-36.
; DIR,B,XVI,IV,p.463, nr.456.
E.Renfa, Necropola sarmatică de la Bucu, jude(ullalomi(a, Ialomiţa. Studii şi comunicări de istorie,
ill"heologie, etnografie, III, Slobozia, 2000, p.39-57.
A.Păunescu, E.Renfa, Bucu-Pochina, jud. lalomi(a, C.C.A.R. Campania 1993, Bucureşti, 1994, p.9;
Eadem, Bucu,jud. lalomi(a, C.C.A. Campania 1998, Bucureşti, 1999, p.l8; E.Renţa, Bucu, com.Bucu,jud
/alomi(a, C.C.A.R. Campania 200 l, Bucureşti, 2002, p. 70-71, p.381 pl.29/3-4; Eadem, Bucu, com.Bucu,
judeţullalomi(a. Punct: Pochină, C.C.A.R.Campania 2002, Bucureşti, 2003, p.63-64, p.377 pl.23.

www.cimec.ro
140 Elena Renta

Bordeiul nr.3 (SV, SV CASETA A 1 1991 ). Are formă dreptunghiulară,

orientarea NE-SV şi laturile de 3,35m x 2,50m. Spre deosebire de primele
două bordeie, bordeiul nr.3 păstrează în zona centrală, uşor alveolată, resturi
dintr-o podea din pământ cenuşiu-negricios, bătătorit. Cuptorul era amplasat
în partea nordică în interiorul locuinţei, două din laturile sale marcând şi limitele
gropii bordeiului. Vatra ( 1,65m x 1,08m), uşor înclinată, cu fragmente ceramice
în structură, era suprapusă de bucăţi din bolta cuptorului (fig. 4/1).
Bordeiul nr.4 (SVll, SVll CASETA B 1 1991 ). Este de formă rectangulară,
orientat NE-S V şi are laturile de 2,50m. Podeaua, din pământ negricios, bătătorit,
s-a păstrat parţial iar cuptorul cotlonit era situat în partea nord-verstică a gropii
bordeiului. La amenajarea vetrei (1 ,45m x 1,OOm), şi în acest caz s-au folosit
fragmente ceramice, cele mai multe provenind de la amfore. Pe ea au fost
descoperite bucăţi din cupola prăbuşită a cuptorului (fig. 4/2).
Bordeiul nr.5 (S IX 1 1992, S XXII 1 1994). Are formă rectangulară,
orientarea NE-S V şi dimensiunile laturi lor de 2,50m x 1,90m. Au fost
descoperite, la cote diferite, resturile a două podele din pământ negricios,
bătătorit, având între ele un strat de pământ, cu aspect de umplutură, relativ
afânat. Resturile unui cuptor cotlonit, cu vatra ( 1,30m x 1m) amenajată pe pat
de fragmente cerarnice, au fost descoperite îri vecinătatea laturii nord-estice a
gropii bordeiului (fig. 5/1 ).
Bordeiul nr.6 (S X, S X CASETA A 1 1992). Prezintă o formă rectangulară,
orientarea NNE-SSV şi are laturile de 3,45m x 2, 15m. Podeaua, formată dintr-un
strat de pământ negricios, bine bătătorit, suprapune un strat de pământ destul
de afânat, fapt care pare a indica o refacere a locuinţei. Pe fundul gropii
bordeiului nu au fost descoperite resturi dintr-o podea anterioară. Vatra
(1 ,05m x 1,05m), amenajată pe strat de fragmente ceramice, se află în
colţul nord-vestic, ocupând o suprafaţă din perimetrul locuinţei. Lângă latura
estică a ei, s-a conturat, sub forma unei linii circulare din pământ înroşit, cu
diametru] de 0,20m, o groapă de par (fig. 5/2).
Bordeiul nr. 7 (S XII, S XII CASETA E/1992). Are o formă rectangulară,
orientarea NE-S V şi laturile de 2, 75m x 1,90m. Din podeaua de pământ
cenuşiu-negricios, bătătorit, s-au păstrat câteva mici suprafeţe. Cuptorul cotlonit,
cu vatra destul de bine conservată, era amplasat în partea nordică a gropii
bordeiului. Vatra (1 ,40m x 0,75m), uşor înclinată spre locuinţă, era, de
asemenea, amenajată pe strat de fragmente ceramice. Pe ea au fost descoperite
bucăţi din bolta prăbuşită a cuptorului (fig.6/l). Bordeiul nr.7 a fost parţial
suprapus de groapa bordeiului nr.8, situaţie pe care o mai întâlnim doar în
cazul bordeielor nr.l9 şi 22.
Bordeiul nr.B (S XII, S XII CASETA D/1992). Este de formă rectangulară,
are orientarea NE-SV şi dimensiunile laturilor de 3,50m x 2,70m. Din podea
s-au păstrat doar două mici suprafeţe. Cuptorul, realizat prin aceeaşi tehnică a
www.cimec.ro
Aşezarea gelică de la Bucu- Pochină, judeiul lalomila (sec.IV-111 a.Chr.).l 141

cotlonirii, cu vatra (1 ,OOm x 0,85m) uşor înclinată spre bordei şi amenajată

pe pat de fragmente ceramice, era amplasat spre sud-vest (fig.6/2). La
demontarea vetrei s-a constatat că se sprijinea parţial pe un pământ galben,
steril, parţial pe umplutura bordeiului nr.7, pe care, aşa cum am arătat mai
sus, îl suprapunea în parte.
Bordeiul nr. 9 (S XIII, S XIII CASETA B/1992). Are formă rectangulară,
orientarea E-V iar dimensiunile laturilor sunt de cea. 3,50m x 3,30m. Cercetarea
sa nu a putut fi finalizată în anul 1992. În intrevalul de timp când lucrările au
fost întrerupte latura vestică a suportat unele distrugeri. S-au păstrat resturi de
podea din pământ negru, bine bătătorit, iar în partea sudică au fost descoperite
resturile unui cuptor parţial cotlonit, cu vatra (0,85m x 0,75 m) amenajată pe
pat de fragmente cerarnice şi uşor înclinată spre bordei (fig.7/l).
Bordeiul nr. 10 (S XVII/1993). Formă aproximativ pătrată cu colţuri
rotujite, orientarea NV-SE şi dimensiunea laturii de cca.1, 70m. Păstrează o
mică suprafaţă de podea dintr-un pământ cenuşiu-negricios, bătătorit. Stratul
de pământ care-I suprapunea a fost răzuit în perioada modernă. Se află la mică
distanţă de bordeiul prezentat anterior şi nu excludem o suprapunere a celor
două locuinţe dar, din cauza intervenţiilor târzii, ne-am aflat în imposibilitatea
de a stabili cu certitudine acest lucru. Cuptorul, realizat prin cotlonire, este
amplasat în partea nord-vestică şi are în structura vetrei, de formă circulară cu
diametru} de 1,05m, fragmente ceramice (fig.7/2).
Bordeiul nr.ll (S XII CASETA F/1993). Are formă dreptunghiulară, colţuri
rotunjite, orientarea VNV-ESE şi dimensiunile laturilor de 2, IOm x 1,85m.
Podeaua nu s-a păstrat iar cuptorul cotlonit este situat în partea nord-estică a
bordeiului. Vatra (1 ,OOm x 0,85m), înclinată spre locuinţă, a fost amenajată pe
un strat de pietre. S-au păstrat în elevaţie şi resturi de la pereţii cuptorului
(fig.8/l ). Dintre bordeiele cercetate, este singurul caz când nu au fost folosite
fragmente ceramice la amenajarea platformei cuptorului. Menţionăm, totuşi,
descoperirea unei singure pietre între fragmentele de amfore din vatra bordeiului
nr.14.
Bordeiul nr.l2 (SXVIII, S XX CASETA A/1993). Este de formă
rectangulară, orientarea NV-SE şi are dimensiunile laturilor 3,65m x 3,55m.
Resturi de podea s-au păstrat doar în partea centrală a locuinţei. Cuptorul cotlonit
este amplasat în partea nord-vestică, are vatra (1,20m x 1,15m)'amenajată pe
pat de fragmente ceramice şi uşor înclinată. Deasupra ei s-au descoperit
fragmente din boltă (fig.8/2).
Bordeiul nr.J3 (S XIX, S XIX CASETA A şi B/1994 ). Formă rectangulară,
orientarea NV-SE şi dimensiunile laturilor de 3, IOm x 2,35m. Prin comparaţie
cu celelalte bordeie cercetare, se observă unele deosebiri în planul acestei
www.cimec.ro
142 Elena Ren1a

locuinţe. Cuptorul, de tip cotlonit, amplasat în partea nordică, face legătura cu

locuinţa printr-o amenajare sub forma unui coridor, în pantă uşoară, cu o lăţime
de cca.l m, pavat în faţa vetrei cu fragmente ceramice prinse în pământul
bătătorit. Vatra (1, lOm x 1,OOm), suprapusă de bucăţi căzute din boltă, uşor
înclinată, are la bază un strat de fragmente cerarnice. S-au păstrat şi resturi din
pereţii cuptorului (fig.9/l ).
Bordeiul nr.14 (SXXXVII CASETA C, SXXXVII CASETA D/1998). Are
formă rectangulară, orientarea NNV-SSE şi dimensiunile laturilor de 2,25m x
2m. Podeaua, din pământ cenuşiu-negricios, s-a păstrat doar în mică măsură
lângă cuptorul cotlonit şi amplasat în partea nord-vestică. Vatra ( 1,55m x 1,1 Om)
este înclinată spre bordei şi amenajată pe pat de fragmente de amfore care au
reconstituit părţi din corpul a trei vase (fig.9/2).
Bordeiul nr.J5 (SLI, SLI CASETA E/2001). Are o formă rectangulară,
orientarea NV-SE şi laturile de 2,70m x 2,50m. O groapă ulterioară îl perforează
în partea sudică. Podeaua nu s-a păstrat iar în partea de NV, N şi ESE a bordeiului
au fost descoperite resturile a trei cuptoare cotlonite cu vetrele ( 1,40m x 0,90m;
1m x 0,60m; 1,2~m x 0,95m) înclinate spre locuinţă şi având suport de
fragmente ceramice. Dintre ele, una singură s-a păstrat în întregime (fig. lOII).
Bordeiul nr. 16 (SLI, SLI CASETA A şi B/2001). Este de formă
rectangulară, orientare NV-SE şi dimensiunile laturilor cea. 3,35m x 2,60m.
Podeaua, din pământ cenuşiu-negricios, bine bătătorit, s-a păstrat în bună măsură
precum şi două cuptoare cotlonite amplorate spre NV şi E având vetrele
(1 ,30x 1, 15m; 1, 15mx0,90m) amenajate pe suport de fragmente ceramice.
Bordeiul suprapune parţial o groapă hallstattiană (fig.1 0/2).
Bordeiul nr. 17 (SLIU200 1, SLIV/2002). A suportat distrugeri majore în
ultimii ani. Apreciem că are formă rectangulară, orientarea NV-SE şi laturile de
cea. 3, 15m x 2, 75m. Cuptorul se află în partea nord-estică fiind de acelaşi tip,
cotlonit. Vatra (1, lOm x 1,05m), înclinată spre bordei şi amenajată pe strat de
fragmente ceramice, era bine conservată şi avea pe ea bucăţi din bolta prăbuşită.
Pe una din laturi s-au păstrat şi resturi de la peretele cuptorului (fig.11/l ).
Bordeiul nr. 18 (SLVIl/2002 -2003). Are formă rectangulară, orientarea
NV-SE şi laturile de 3,1 Om x 2,35m. Podeaua, din pământ cenuşiu-negricios,
bătătorit, s-a păstrat parţial. Un cuptor cotlonit, cu vatra (1 ,60m x 1, 15m) pe
pat de fragmente ceramice, a fost descoperit în partea de NE. În cursul
cercetărilor din anul2003, la demontarea martorului stratigrafic dintre secţiunile
LVII/LVIII, a fost dezvelit un al doilea cuptor, de dimensiuni mai reduse, cu
vatra (0,70m x 0,65m) prost conservată. Tot în aceeaşi perioadă a fost demontat
şi martorul stratigrafic SLVIIISLIX, finalizându-se cercetarea acestui complex
arheologic (fig.l1/2).
www.cimec.ro
Aşezarea getică de la Bucu- Pochină, judetullalomi)a (sec.IV-111 a.Chr.).l 143

Bordeiul nr.l9 (SLVII, SLIX/2002-2003). Suprapunea parţial groapa

bordeiului nr.22 iar ambele au fost suprapuse de un bordei medieval
timpuriu. Un cuptor modern pentru ars cărămidă, amplasat în partea sudică,
a distrus stratul de cultură, afectând uşor şi bordeiul.
Are formă rectangulară, orientare NV-SE şi laturile de cca.2,50m x
1,85m. Podeaua din pământ negricos, bătătorit, s-a păstrat în bună măsură.
În partea nordică, au fost descoperite resturile unui cuptor cotlonit, a cărui
vatră (cca.1,55m x 1,10m) avea suport de fragmente ceramice (fig.1311).
Bordeiul nr.20 (SLVIII/2002; SLVIII CASETA A/2003). Are formă
rectangulară, orientarea NE-S V şi laturile de cca.3,20 x 3,1 Om. Au fost
descoperite resturile a două podine având între ele un strat de pământ destul
de afânat şi cu un aspect de umplutură. Două cuptoare cotlonite erau
amplasate la NE şi E. Vetrele (1 ,20m x 1, 15m; 1,1 Om x 0,75n1), de asemenea,
înclinate spre bordei, au fost amenajate pe pat de fragmente ceramice (fig.1211 ).
Bordeiul nr.21 (SLVII; SLVIII-2002-2003). Are formă rectangulară,
orientarea NV-SE şi dimensiunile laturilor de 2,30m x 2,05m. Din podeaua
de pământ negricios, bătătorit, s-a păstrat doar o mică parte. Cuptorul, păstrat
aproape integral, era situat în partea de nord. Starea relativ bună de
conservare ne-a permis unele observaţii pe care nu le-am putut face în
cazul celorlalte descoperiri. În peretele nordic al gropii bordeiului, săpată
în pământul galben al terasei, s-au conturat două guri de acces în cuptorul
cotlonit, despărţite de un strat de pământ galben cruţat, care indicau o
compartimentare (fig.12/2a-c; fig.34/2). Umplutura camerei amplasată în
partea de est conţinea cenuşă. După secţionare, s-a constatat că cele două
compartimente comunicau în interiorul cuptorului, peretele despărţitor având
înălţimea de O, 12m-O, 15m. O altă observaţie, pe care ne-a permis-o această
descoperire, este şi aceea că la amenajare nu s-au folosit fragmente ceramice
ca suport pentru vatră decât în cazul camerei din partea vestică a instalaţiei
de încălzit şi preparat hrana (1 ,25m x 1, 15m).
Bordeiul nr. 22 (SLVII, SLIX/2003). Are formă rectangulară, orientarea
NV-SE şi dimensiunile de cea. 3,20m x 2,30m. Cuptorul cotlonit, a cărui
vatră ( 1,45m x 1,25) era aşezată pe pat de fragmente ceramice, se află în
partea nordică (fig.13/2).

În aşezarea getică de la Bucu- Pochină au fost descoperite şi peste o

sută de gropi menajere, având o formă cilindrică sau relativ tronconică.
Marea lor majoritate nu sunt de mari dimensiuni, diametrele şi adâncimile
rar depăşind 2m. Este posibil ca unele dintre aceste complexe arheologice,
cel puţin î~~r-o primă etapă, să fi avut o altă funcţie, dar considerăm ca
www.cimec.ro
144 Elena Ren)a

insuficiente elementele care ar indica o apartenenţă diferită. Menţionăm, totuşi,

că pereţii uneia dintre gropi, fără să se constate urme de ardere, aveau o duritate
deosebită iar în câteva s-au descoperit cantităţi de zgură şi multă cenuşă. Dintre
gropile cu zgură, una se înscrie, prin formă, dimensiuni şi inventar, ca un caz
particular. Avea o formă dreptunghiulară, colţurile rotunjite, dimensiunile de
2,85m x 1,75m x 1,70m iar ca inventar cca.50kg de lut vitrificat, analizat de
Catedra de Mineralogie a Facultăţii de Metalurgie din Bucureşti 5 • Sub zgură au
fost descoperite mai multe fragmente de amfore.
Sub aspectul inventarului arheologic, într-o singură groapă au fost
descoperite, la cote diferite, patru vase aproape întregi (fig.l4/l-4 ), vasul de la
poziţia trei aflându-se în interiorul vasului de la poziţia patru.
Din inventarul acestei gropi au mai făcut parte şi fragmente ceramice lucrate
cu mâna din pastă grosolană, fragmente de străchini lucrate la roată, fragmente
de amfore, un fragment de greutate din lut, chirpic, oase de animale şi melci.

Inventar arheologic - Analiza inventarului se bazează, în primul rând,

pe materialele descoperite în locuinţe şi gropi şi, într-o măsură mai mică, pe
cele aflate în stratul de cultură. Componenta principală a inventarului este
ceramica, lucrată cu mâna şi la roată, aproape în întregime fragmentară. Cel
mai bine reprezentate sunt vasele lucrate cu mâna din pastă cu cioburi pisate în
compoziţie, arse oxidant, incomplet, de multe ori având un aspect zgrunţuros.
Au fost documentate vasele de tip borcan, de dimensiuni mici şi mijlocii,
cu un profil uşor arcuit, buza dreaptă sau rotunjită, decorate cu brâu alveolat,
dispus în linie dreaptă sau în ghirlande, la mică distanţă faţă de margine. Brâul
este întrerupt de patru apucători amplasate la distanţe relativ egale (fig.l5/l-2,4 ).
Aşa cum indică unele fragmente ceramice, decorul continuă uneori şi pe corpul
vasului sub formă de benzi verticale sau uşor oblice, cu alveole pe ele. Pe un
singur fragment apare un brâu alveolat aproape de fundul vasului. Alte
fragmente ceramice, mult mai puţine în comparaţie cu cele decorate cu brâu
alveolat, au un decor sub formă de impresiuni alveolare şi apucători, sugerând
un brâu amplasat la câţiva centrimetri faţă de buză (fig. 15/3; fig.16/1,3).
Bine reprezentat este şi vasul cu corpul bombat, gura evazată, buza
dreaptă sau uşor rotunjită, uneori lăţită, cu linia de maximă arcuire la jumătatea
înălţimii. Au fost descoperite fragmente ceramice de la vase de dimensiuni
mici şi mijlocii, dar şi fragmente aparţinând unor vase mari, folosite la
depozitare. Unele dintre acestea sunt grosolan lucrate, au un aspect zgrunţuros
şi nu sunt decora te (fig.l7 /1) sau au ca decor un brâu simplu la baza gâtului
(fig.l7/3). Altele sunt îngrijit lucrate, au suprafeţele bine netezite, chiar uşor

Cf. conf.univ.dr.V.Macalet, catedra de Mineralogie a Facultăţii de Metalurgie Bucureşti, căruia îi

5

mulţumim pentru detenninări.

www.cimec.ro
Aşezarea getică de la Bucu- Pochină, judejullalomija (sec.IV-lll a.Chr.).l 145

lustruite, şi
arderea de o calitate mai bună. Astfel, un asemenea vas, de culoare
gălbui-cărămizie, este decorat la baza gâtului cu un brâu alveolat şi patru
apucători, din care una se păstrează integral, fiecare cu câte două mici alveole
pe ele. De la baza brâului coboară vertical pe corpul vasului benzi alveolate
cu capetele orientate în sus (fig. 15/5). Alte vase, de culoare cărămizie­
roşiatică, au la baza gâtului pastile din lut (fig.17 /2,4 ).
Unele dintre vasele mari întregite, ca şi o parte din fragmentele ceramice
descoperite, documentează un tip de vas cu corpul bine dezvoltat, gura evazată
şi punctul de maximă arcuire în jumătatea superioară a înălţimii. Ele sunt deco-
rate la baza gâtului cu un şir orizontal de mici alveole (fig.l6/4, 8), sau, în
cazul unor vase mai mici, cu crestături, linii verticale scurte, incizate sau cu un
şir de alveole imediat sub buză şi unul la baza gâtului (fig.16/5). Acestui tip de
vas îi atribuim şi un fragment descoperit în stratul de cultură, de culoare gălbuie,
cu suprafaţa interioară lustruită, cu un decor antropomorf în relief, redând un
personaj într-o atitudine orantă (fig.3411). Acest decor pare să fi fost amplasat
pe umărul vasului.
Două vase întregite, de culoare roz-cărămizie, au profilul arcuit, gura
largă, uşor evazată şi suprafeţele bine lustruite. Pe diametru! maxim de la
jumătatea înălţimii au câte patru apucători plate, orizontale. Decorul este compus
din virgule, pastile şi mici butoni (fig.1811-2). Dintre fragmentele de vase de
mici dimensiuni unele documentează o formă relativ tronconică (fig. 19/6-7).
Fragmentele de străchini descoperite indică o formă tronconică, cu buza
dreaptă sau înclinată spre interior. Au culoarea cărămizie, gălbui-cenuşie,
cenuşiu-negricioasă iar o parte dintre ele sunt lustruite. Din fragmentele
descoperite s-au întregit trei piese, o strachină cu torţi orizontale (fig.2011),
una cu patru apucători perforate (fig.20/2) şi o strachină cu mici proeminenţe
din buză (fig.20/3). Câteva fragmente de strachini sunt decorate cu două benzi
verticale scurte, care coboară din buză (fig. 2114-5), benzi oblice, paralele,
aplicate pe buză (fig.2113) sau proeminenţe (fig.2111,6). Alte două fragmente
de străchini au pe corp o apucătoare sub formă de potcoavă (fig.2117) şi,
respectiv, o toartă orizontală, decorată cu alveole (2112).
În aşezare, a fost descoperit un singur fragment atipic dintr-o strecurătoare
lucrată din pastă cu cioburi pisate.
Fragmentele de căni, având o formă tronconică (fig.19/5) sau un profil
arcuit (fig.1911,3), nu sunt prea numeroase. Este posibil ca o parte din
fragmentele de vase de mici dimensiuni cu corpul bombat să fi aparţinut
acestui tip.
Capacele, discoidale cu buton sau toartă, discoidale cu marginea înălţată
şi buton sau tronconice, sunt lucrate din pastă cu cioburi pisate în compoziţie,
au culoarea cărămizie sau cărămiziu-negricioasă. Cele mai multe sunt deco-
www.cimec.ro
146 Elena Renja

rate, mici alveole dispuse pe margine şi radial (fig.22/1-2; fig.25/l-4 ), incizii

(fig.22/4; fig.23/2; fig.24/l), şănţuiri sub forma unor ~ercuri concentrice (fig. 24/4)
benzi aplicate, simple (fig.26/4) sau cu alveole (fig.26/2) sau asocieri ale unora
dintre aceste elemente decorative (fig.22/3; fig.25/5). Un buton de capac este
decorat cu patru împunsături (fig.22/4) iar altul are un decor compus din linii
incizate în cruce şi împunsături (fig. 23/4 ), decor întâlnit şi pe două pastile din
lut aplicate pe vase (fig. 1617). Au fost descoperite şi câteva fragmente de
capace, de formă discoidală şi tronconică, nedecorate (fig.23/l; fig. 24/3; fig.26/l).
După cum s-a văzut, repertoriul omamental utilizat la decorarea ceramicii
lucrate cu mâna, atestând un aspect al vieţii spirituale a unei comunităţi getice
de pe malul Ialorniţei, este destul de larg.
Ceramica lucrată la roată, descoperită în întregime în stare fragmentară,
ocupă o pondere mult mai mică. Fragmentele ceramice, provenind de la vasele
lucrate la roată, au culoarea cenuşie, cenuşiu-închis sau roz-gălbuie şi sunt
lustruite. Au fost descoperite fragmente de străchini (fig.27 /1-6), căni cu toartă
uşor supraînălţată (fig.27/7), capace, chiupuri şi un fragment de strecurătoare
cu gura evazată. Unele fragmente sunt decorate prin incizare sub formă de
două-trei linii circulare orizontale sau linii oblice scurte, aşezate pe mai multe
rânduri pe corpul vasului.
Ceramica de import este reprezentată, în primul rând, de fragmente de
amfore greceşti, preferate, după ieşirea din uz, la amenajarea vetrelor. În cursul
cercetărilor au fost descoperite câteva fragmente de amfore cu ştampile,
elemente importante pentru încadrarea cronologică a aşezării. Conform lor,
vasele sunt provenite din centrele Thasos (316-295 a.Chr.; sec.IV a.Chr.-
Y2 sec.III a.Chr.); Heraclea Pontică (2,4-% sec. III a.Chr.; Y2-% sec.IV a.Chr.) şi
Sinope (cca.270- 260 a.Chr) 6 •
În umplutura a două gropi au fost descoperite un fragment de kantharos,
decorat cu fimis negru şi un capăt al unei ghirlande din frunze de laur pe gât
(fig. 2811), şi câteva fragmente dintr-o cană cu fund inelar, decorată cu caneluri
verticale şi fimis negru-cenuşiu (fig.28/4). Cele două piese, cu corespondenţe
la Histria, sunt datate între sfârşitul secolului al IV-lea şi mijlocul celui următor7 •
În stratul de cultură a fost descoperit un fragment de vas cu fund inelar, decorat
în interior cu patru palmete înconjurate de trei cercuri concentrice, compuse
fiecare din linii scurte, uşor oblice (fig.28/3). Decorul format din patru palmete
apare în interiorul unor boluri greceşti şi al unor vase de tip kantharos datate în
secolele IV-III a.Chrll. Din categoria vaselor greceşti de mici dimensiuni, au
mai fost descoperite câteva fragmente atipice, decorate cu fimis negru, şi un
fragment de opaiţ cu suprafaţa acoperită cu fimis roşu (fig.28/2).

: Cf. N. Conovici.
8
M.Coja, M.Gheorghiţă, Vase 8receşri în Muzeul Na(ional, Bucureşti, 1983,p.49, p1.23/48, p.51, p1.30/62.
Ibidem, p.50, p1.25/52, p1.27/56, p1.28/57.
www.cimec.ro
Aşezarea getică de la Bucu- Pochină, jude(ul Ialomi(a (sec.IV-lll a.Chr.).l 147

Desigur, inventarul arheologic, la fel ca şi în alte aşezări getice, cuprinde

şi alte categorii de obiecte, lucrate din lut, piatră sau metal. Din lut, au fost
descoperite greutăţi piramidale (fig.2911-8; fig. 3011-8; fig.3111-6), două fusaiole
şi un fragment de fusaiolă (fig.3211 ,3), o piesă discoidală cu patru ori fi cii şi un
fragment de acelaşi tip (3117-8), nuclee din lut ars cu o alveolă sau simple (fig.
32/5-1 0), un fragment de placă perforată, groasă de cca.5 cm, şi două jetoane
din cioburi de amforă. Două fragmente de frecătoare de râşniţă, o greutate
(fig.32/2) şi trei fragmente de cute sunt lucrate din piatră. Din metal, au fost
descoperite doar trei piese: două vârfuri de săgeţi din bronz, cu trei muchii
din care unul mai bine păstrat (fig.32/4), şi un obiect de mici dimensiuni din
fier, aflat într-o stare avansată de oxidare. În umplutura bordeiului nr.18 a fost
descoperit un fragment de mărgică din pastă de sticlă, decorată cu ochi de
culoare albă şi mijlocul albăstrui pe un fond de culoare cenuşie.
Deşi nu dispunem, deocamdată, de analiza materialului osteologie,
subliniem faptul că nu este prea bogat, apărând în cantitate mai mare doar
în câteva dintre bordeie şi gropi, iar majoritatea oaselor provin de la animale
de talie mare.

Consideraţii finale. Cercetările arhelogice din aşezarea getică de la

Bucu-Pochină sunt în curs de desfăşurare. Aşa cum arătam la început, terasa
Ialomiţei a suportat în ultimele decenii o serie de distrugeri. Pe o secţiune de
sondare a unuia din cele două mameloane-martor, care se mai păstrau în anul
1990, situat la cea. 200m sud-est faţă de bordeiele prezentate, au fost descoperite,
într-o groapă menajeră, materiale getice, fapt care ne determină să apreciem că
limita sudică a aşezării nu este dată decât parţial de marginea actuală a terasei.
Limita estică este marcată de bordeiul nr.l4. Câteva dintre secţiuni, având
capetele nordice aproape de gospodăriile satului Bucu, şi-au propus sondarea
terasei în această direcţie. Pe toate secţiunile s-a constatat o descreştere a
densităţii complexelor arheologice, atât getice, dar şi cele anterioare sau
ulterioare lor, pe măsură ce se înaintează spre interiorul terasei şi concentrarea
acestora pe margine. Limita vestică a aşezării getice nu este cunoscută în această
etapă a cercetărilor.
Locuinţele, mai mult sau mai puţin adâncite, au dimensiuni reduse, opt
dintre ele au latura lungă între 2m şi 2,50m, iar altele nouă, între 3m şi 3,50m.
Un singur bordei (B 12) depăşeşte cu puţin aceste dimensiuni. Deşi sub aspectul
inventarului arheologic nu s-au putut face delimitări cronologice, o parte dintre
bordeie, cum este cazul bordeielor nr.7 şi 22, aparţin unui nivel mai vechi.
Douăsprezece dintre ele au orientarea NV-SE, iar altele nouă sunt orientate
NE-SV. În unele cazuri, s-au observat în interiorul lor suprafeţe de pământ
cruţate, probabil folosite ca trepte (B 12) sau cu alte utilităţi, ca în cazul bordeiului
nr.6, unde o suprafaţă cruţată este amplasată în vecinătatea cuptorului. Gropi
www.cimec.ro
148 Elena RenJa

de pari, pentru susţinerea suprastructurii, nu au fost descoperite, cea din bordeiul

nr.6 mai curând are legătură cu cuptorul şi treapta de lângă el. Podelele, cu
excepţia suprafeţei de lângă cuptorul bordeiului nr.13, nu erau special amenajate.
În două cazuri, s-a observat o reamenajare a locuinţei prin adăugarea unui
strat de pământ. Pământul din umplutura gropilor de bordeie avea în amestec
cenuşă, chirpic, pigmenţi de cărbune şi mici cărbuni, fragmente de vatră
demolată, fragmente ceramice, spărturi de oase. Nouăsprezece dintre cuptoare
sunt săpate în strat de cultură sau în pământul galben şi numai trei sunt în
interiorul locuinţei. Ele erau amplasate, de regulă, în partea nord-vestică, nord-
estică sau nordică a locuinţei, rar, în partea sudică sau sud-vestică (B2; B8;
B9). Cele mai multe locuinţe aveau un singur cuptor, dar s-au descoperit şi
bordeie cu două (B 16; B 18; B20) sau trei cuptoare (B 15). Forma vetrelor este
rectangulară, rar, ovală şi circulară, cu dimensiunea axului mare de cca.1 ,50m.
Aceste din urmă aprecieri au avut în vedere numai vetrele aflate într-o stare
relativ bună de conservare. Exceptând vatra bordeiului nr.11, care era amenajată
pe spărtură de piatră, toate celelalte aveau în structură fragmente ceramice,
procentul mai mare deţinându-1 fragmentele de amfore. Dintre fragmentele de
vase de factură locală folosite ca suport pentru vetre au fost descoperite atât
fragmente de vase lucrate cu mâna (fig.16/4); fig.33/2, cât şi cu roata (fig. 27/
3). Toate vetrele, suprapuse de resturi ale pereţilor şi bolţii cuptorului, erau
amenajate în pantă uşoară, înclinată spre bordei, şi se aflau mai sus decât
podeaua cu cca.0,20m-0,35m. La cuptoarele mai bine păstrate, cum a fost cel
al bordeiului nr.21, s-a remarcat prezenţa peretelui despărţitor. Este posibil ca
şi bordeiul nr.14 să fi avut acelaşi tip de cuptor şi nu o vatră cu gardină, aşa
cum a fost intepretată în momentul descoperirii.
În limitele administrative actuale ale judeţului Ialomiţa, au fost descoperite
şi alte aşezări din secolele IV-III a.Chr. Unele dintre acestea, cum sunt cele de
la Făcăeni 9 şi Mihail Kogălniceanu, punctul Luciu III 10 , nu sunt cunoscute
decât din cercetările arheologice de suprafaţă. În alte aşezări, s-au făcut cercetări
sistematice sau de salvare şi trebuie amintită, în primul rând, aşezarea de la
Piscul Crăsanil', comuna Balaciu, situată pe malul drept al râului Ialomiţa,
unde au fost descoperite şi câteva torţi de amfore ştampilate 12 • Lucrări de
amenajări funciare, care urmau să se facă în apropierea Dunării, au prilejuit în
anul 1986 identificarea altei aşezări în punctul Mozacu, comuna Giurgeni,

1.Bamea, O cercetare arheologică pe Borcea, Rev.Muz., 2, III, Bucureşti, 1966, p.l57; N. Conovici,
9

C.Muşeţeanu, Câteva torţi ştampilate de amfore elenistice din judeţul Jalomiţa şi sud-vestul Dobrogei,
~CIVA, 2,6,4, Bucureşti, 1975, p.545-546.
Cercetări arheologice de suprafaţă E.Renţa, Gh.Matei, R.Coman, B.Radu, 1999. Inedit.
: R.Vulpe, Aşezări getice din Muntenia, Bucureşti, 1966, p.42-46, p1.39.
1

- N.Conovici, C.Muşeţeanu, op.cit, p.542; N.Conovici, Repere cronologice pentru datarea unor aşezări
1

geto-dacice, C.C.D.J., II, Călăraşi, 1986, p.l36.

www.cimec.ro
Aşezarea gelică de la Bucu- Pochină, judeţul lalomi1a (sec.IV-III a.Chr.).l 149

situat la marginea terasei inundabile. Au fost descoperite locuinţe de suprafaţă,

bordeie, vetre şi gropi menajere 13 • În prezent, în afară de aşezarea de la Bucu
- Pochină, se mai fac cercetări şi în cea de la Popina Blagodeasca, comuna
Vlădeni 1\ aflată în apropierea Braţului Borcea iar, începând cu anul 1986, în
una din cele mai importante necropole ale acestei perioade descoperită la
Stelnica-Grădiştea Mare 15 •
Desigur, descoperiri din secolele IV-III a.Chr. sunt cunoscute şi în judeţele
limitrofe judeţului Ialomiţa. Cele mai apropiate situri se află în judeţul Călăraşi,
zonele Pietroiu-Gâldău 16 şi Unirea-Râu 17 • Tot în judeţul Călăraşi, o serie de
cercetări arheologice de salvare din zona Căscioarele-Greaca-Prundu, întâmplate
pe parcursul mai multor ani,· au introdus în circuitul ştiinţific o bogată
documentaţie arheologică referitoare la aceasră perioadă 18 •
Descoperiri geti ce importante s-au făcut şi în judeţul Brăila 19 care,
împreună cu cele citate mai sus, dar şi cu altele, ne-au permis unele aprecieri
comparative de ansamblu şi de detaliu.
Vasele de tip borcan, lucrate cu mâna din pastă cu cioburi pisate, deco-
rate la baza gâtului cu brâu alveolat şi apucători, scnt frecvente în descoperirile
aparţinând acestei perioade, atât în aşezări, cât şi în necropole. În judeţul Ialorniţa,
acest tip de vas este bine documentat în aşezarea de la Giurgeni-Mozacu 20 şi în
necropola birituală de la Stelnica-Grădiştea Mare 21 • Vase cu corp bombat, deco-
rate atât cu brâu orizontal şi apucători, dar şi cu benzi verticale alveolate pe
corp, incluse în tipologia făcută de E.Moscalu în tipul Vllb, au fost descoperite
în necropolele de la Murighiol, Brăiliţa şi Hanska 22 • Tipului VII-b, din aceeaşi
tipologie, îi aparţin vasele cu profil arcuit, gura largă, decorate cu şiruri de
alveole la baza gâtului sau imediat sub buză şi sunt considerate a fi de influenţă
culturală nord-pontică 23 • Pentru vasele de tip borcan, vasele cu corp bombat,

13
L.Chiţescu, A.Păunescu, E.Renţa, Gh.Matei, V.Şt.Nitulescu, Aşezarea geto-dacică de la
Giugeni-Mozacu, judeţullalomiţa, C.A., IX, Bucureşti, 1992, p. 57-61, pl. 1-6; V.Şt.Niţulescu, E.Renfa,
Sur les timbres amforiques decouverts a Giurgeni-Mozacu, C.C.D.J., Călăraşi, 2001, p.32-37.
14
Şt.Olteanu, E.Corbu, Vlădeni, com. Vlădeni, jud. /alomiţa. Punct Popina Blagodeasca, C.C.A.R.,
Campania 2001, Bucureşti, 2002, p. 334-335; Şt. Olteanu, E.Corbu, C.Catrina, Vlădeni, com Vlădeni,
jud. /alomiţa. Punct: Popina Blagodeasca, C.C.A.R., Campania 2002, Bucureşti, 2003, p.340.
Il N.Conovici, Gh.Matei, Necropola getică de la Stelnica-Grădiştea Mare (jud. Jalomiţa). Raport
general pentru anii /987-1996, M.C.A. (s.n.), I, 1999, Bucureşti, 2001, p.99-144.
:~ V.Sîrbu, V. Oprea, Aşezarea getică din zona Pietroiu, C.C.D.J., XIII-XIV, Călăraşi, 1995, p.123-146.
V.Sîrbu, V. Oprea, D.Pandrea, Cerr:etări arheologice din aşezarea getică de la Unirea-Râu, jud. Călăraşi,
C.C.D.J., XIII-XIV, Călăraşi, 1995, p.147-166.
18
V.Sîrbu, P.Damian, O.Damian, E.Alexandrescu, S.Pandrea, E.Safta, A.Niculescu, Aşezări din zona
Căscioarele-Greaca-Prundu. Mileniile 1 Î.Hr.-1 D.Hr., Brăila, 1996.
19
N.A.Haquche, F.Anastasiu, Brăiliţa, Brăila, 1968, p.29-37, p1.61-63; N.Haquche, Preliminarii la
repertoriul arheologic al jud. Brăila, Istros, I, 1980, p.281-354.
~o L.Chiţescu, A.Păunescu, E.Renfa, Gh.Matei, V.Şt.Niţulescu, op.cit., p.58, pl. 1.
~~ N.Conovici, Gh.Matei, op.cit., p.124-126, fig.2-5.
~~ E.Moscalu, Ceramica traco-getică, Bucureşti, 1983, p.53, p.416 pi.XXIV/6-9.
~ 3 Ibidem, p.54, p.417 pi.XXV/5.

www.cimec.ro
150 Elena Ren(a

cele cu profil arcuit decorate cu patru apucători plate, virgule şi mici proeminenţe
conice, bune analogii oferă şi necropola de la Enisala 24 •
Materialul ceramic de factură locală, lucrat cu mâna şi la roată, descoperit
în aşezarea de la Bucu - Pochină este caracteristic secolelor IV-III a.Chr.
Importurile ceramice, repere cronologice deosebit de importante, jalonează
existenţa aşezării între jumătatea secolului al IV-lea a.Chr. şi al treilea sfert al
secolului al treilea a.Chr. când, probabil, a fost abandonată. Fireşte, cercetările
viitoare vor aduce un surplus de date şi vor contribui la o mai bună cunoaştere
a habitatului getic din punctul Bucu- Pochină.

~· G.Simion, Les Getes de la Dobroudja septentrionale du vt' au t' siecle a.v.n.e., Thraco-Dacia, 1,
Bucureşti, 1976, p.147-163, fig.3-5.

www.cimec.ro
,--- --$ --V~
)>

1
g,
2.
Q.

"
""
a:l
o
1 "1
~
~
:;·
-"'
~
E.
"o2.
"S

~
~
"
n
:r

o -2

1
A
('l
ro;--~
~',,, '~
...
D,. . _____
~

J
1

'--~--- - ·--·-·-·- ·-----~

1 ; .
1 .

SCARA : 1:100000
Fig.l.- e Aşezarea getică Bucu- Pochină. Încadrare în teritoriu .-
VI
.-
www.cimec.ro
 Î ~
.•
~
~
~

n
1
~

~
""'oi
~

M''*llfBIIH\tO
.~

~
o~

1:t::l
...
.s
't
>,a
~
...
<;..!

--
~
~

t::l

..
~
1
1
1- ~
;:::
~
e.o
;:s
tr ;:::
"9
Q.;
>!::§
.5
~
..:::
~

\ ~ 1
::s
1: c.J
::s
~
1
~

~
~
~

www.cimec.ro
 ~

-$ -$ ~
"&;;·
""g.
;;
ce
fi
c:
1

~::.-
_[
c:·
,/'_,
• •• î
:.
;;
.......... ,,' o
,, / 2.
,,_ ...-' o;
j
~
=
.,
n
:r
2.
;...

LtOENOA

cm VAT11A 2.
'G:3 fRAGH[NT CEAN11C ~ HlltUS ARAT [[[D fWWCT ([NUSN.ftfGAIClOS CiRAIUAT

.1. KSSSJ .PA"AMT CENUSIU llZZ1 PAMICT. GM.KHrLUTOS,STlRI.MitDI.OOW:

Fig. 3- Bordeiul nr.l. Plan şi profil (1)

Bordeiul nr.2. Plan şi profil (2)
......
Vl
www.cimec.ro \.>.)
154 Elena Renţ a

•
o
..,z

] ...oJ

www.cimec.ro
 >

1
$ $ "'•
~;;·
"'li"
;;
0:>
1:
o
1:
1
;)'
";;·
::-

••• • !'>•

. ,.
1:

s
li"
!!:
o
2.
r:;
~
!'

.~
J-j 1 (1 (!l!-11-11
1 1
2 ., ··. . <. -~. ..·~:-;:::··· J , :~ . :: :: ~- - ~ .
()
::.-
2

~:..:·:.}~:'< ~·. · ~) ·. 1 •
..: U.j\ ~

l EO ENOA

' ~ VATRA E3 POOEA CJi[] GROAPA PAR E:;J HU"US ARAT

(Il]] PAHAHT CatuSIU-Nf:GRICIOS fAAHtl.AT ~ MHANT Cf:N~ PAHANT CIAli!IEN-LUTOS,STERl

Fig.S- Bordeiul nr. 5. Plan şi profil (1)

Bordeiul nr.6. Plan şi profil (2)

www.cimec.ro
-
Vl
Vl
 .. -------- ..., VI

$
0\
-~

-IS'S •

. ,.

1.

LEOENOA

(§!5] VATRA G:!i) FAAGI1ENT CEAN1( E:!J CHIAPIC 'E::3 PCUA

1- .... , tUM AAAT D:l] PAHANf CO«<Sll-fiEGRICIOS GAAilllAT fS:S:S3 PAHANT CENJSll
2.
IZZZl PAHANf GAl.BEN·WTOS, STERl ~ MI1ANT MESTECAT CU Hll.TA ·cENUSA

Fig.6- Bordeiul nr.7. Plan şi profil (1) m

Bordeiul nr.8. Plan şi profil (2) "1:'""
"
;;
www.cimec.ro
 -----"":"------------ ..._. ......., ....,..., ,~"
---,',,' >

i
,., / \
..
(IQ

\
## '

'' B.
,---,\
//
$ ,,
/

~
''\ n

, ,,
; \
!i"

~ "g
al
c
-113. 1

~
""
:;·
;><
c
î:.
!:
.
o
2.

LEGENDA ~
~VATRA ~
E::3 POOU
"
n
~ CHIRPIC ... :-
_,- E
~ fRAG"tNT CtAAHIC
.c=:3 HUf1US ARAT

aTI PAtfANT CEJ«<W.MEGRCm GRANUr

2.
O lm

~ JIIUWCl CDNSIU

1 . t• fZZZ1 PN1ANT CIAl.llJHU10S, S1tRt.. AIUl

~ PAI'IAitT AMESTECAT CU HWA CUIUSA

Fig.7- Bordeiul nr.9. Plan şi profil (1)

Bordeiul nr.JO. Plan şi profil (2)

www.cimec.ro
-
Vl
-...1
 , ... ------ ---- .... -
VI
00
,/
-/ . . on- --

-$- $
·090111

.on•

~l't(!J:W M)11>!>
1
• t•
2.

LE OEN DA
cm;[} VATRA ([1]] PAMAHT CENU51Hel11CDS GRAHUI.AT . E:=J HU1US ARAT
E::3. POOE.A ~ PAIWtT AJ«SittRCU IUIA CE.IMA . LSSSI IW1N!T CENUSIU
~ PQO(.A tU PAMAHT .IHROSIT 51 INN[GRIT, CU PIG. O( CNIUC( ~ PAI1AHT GAL.KIC·LUTOS,STERIL ' ..
Fig.8- Bordeiul nr.ll. Plan şi profil (1) m
(;'

Bordeiul nr.12. Plan şi profil (2) ""

1:'
%
www.cimec.ro
 >
1l

~
~
~

-$ $
g.
"g
c:l

c
1

~,..
:;;·

"'g.
c

~
§:
o
2.
;;
.. • • . • . • • • • .. "J ~
~
' f 1 1 ".
..a
i"l
:r
f:
·:' ··· ,.... .. . :· ~
2.
LE OENDA
PAHAKt' GALMK-LUTOS,STERil ARHEOLOGIC ~ v-.TRA
(.... "" ...., HUHUS AU.T

l· 1·1 Il
~- - - - ~

PAHANf CEHUSIU ... EGRICIOS GRANULAT 1~ PAHAMT AHESTHU cu H\l.TA CINUSA

1\ \\ '\J STRAT DE PAHAifT CENUSIU GAl.BlJ1 1

, . . . . . PIJ1AHT INROSIT ~~~ PAJ1ANT INROSIT CU CHIRPIC

Fig. 9- Bordeiul nr. 13: Plan şi profil (1)

Bordeiul nr. 14. Plan şi profil (2)
www.cimec.ro
-
Ul
\0
 -
0\
o

-$ -$-
~ 1 1 1 y•

LEGENDA
..·.~.:~• ,. ·. ~-~~-·~t;·.~..
~- ·'
~ 4 STRAT DEPUNERI MENAJERE CONTEMPORAN
STRAT DE PAHAHT CEHUS.IU COHPACT
~ STRAT DE PAMAIIT CENUSII.! HEGAICOS GRANUI.AT (2SJ CUPTOR ... ., .....
;

lliiiiliiill STAAT DE PAMANT CENUSIU GALBUI E:3 PODEA

E3 STRAT OC PAMAHT GALBEN lUTOS STERil. ARHEO.OOIC l J. ~ ,rJ CENUSA

Fig. 10- Bordeiul nr. 15. Plan şi profil (1) m

g
Bordeiul nr. 16. Plan şi profil (2) · "'
:<l
""
o;
www.cimec.ro
 >
1..
!l

-EEt .ASI• 1 1 i'\"

"'~
ii>

$ c::t
c:
"1
c:

~
,...
:;·
"'
~.
c
]:
:..
t •• ~
2.
iO

~
..h~
:r
E:
LEGENDA

~ STRAT DEPUNERI HENAJEitE CONTEHPOAAN lZSJ C\IPTOR

~ STRAT DE PAHANT CENUS.IU COHPACT E3 POOEA
~ STRAT DE PAHANT CENUSIU NEGRitm GRAilJlAl .l ~" .,) CENUSA
~ PAHANT AAS,ROŞU
l!lliiiiiiiJ STRAT DE PAHAHT CEN~'SIU G~I!IUC
(::3 STRAT OC PAHANT GAlBEN LIÎTOS STERR. ARHEClOGIC

Fig.ll- Bordeiul nr.17. Plan şi profil (1)

· Bordeiul nr.18. Plan şi profil (2)
www.cimec.ro
-
0\
 -
0'1
N

-$-
pq
$
... ..... ,,. "
.'i.;~
~

c .... . ..
~:.:.~.__:.:.,:~:~t:~:~l~:·--~~~:::::'!f:!,:%! '
~·:~~····~· ..• •·)'..~..,.,•• :;,....·.:--h~~ < cs __:,,;·,.. 1 .- ~~'

'' '.:: ..;•.~ .>,.·~;·.--~:· · ..···:~~~ LEGENDA 2

b
r-. ~ 1 1 ,;.,.r· -
1 • .• • . • _,
1.§119 STRAT DEPUNERI HEHAJEAE COHTEHPOAAH (2SJ CUPTOR

Il , .. ~ STRAT DE PAHAHT UNUSIU COMPACT E3 POOEA

~ STRAT DE PAMAHT CENUSIU H[GRICI05 GAAIAA.Al ( "'·" ·"' CENUSA

1 mniillliJ STRAT DE PAMAHT CENUSIU GALBUI

E3 STRAT OC PAHANT GAlBEN LUTOS STEI!Ii. ARHEClOCiiC

m
Fig.12- Bordeiul nr.20. Plan şi profil (1)
Bordeiul nr.21. Plan, profil şi detaliufaţadă cuptor (2)
".,"
~
"
;;
www.cimec.ro
Aşezarea getică de la Bucu- Pochină, judelullalomi)a (sec.IV-111 a.Chr.).l 163

'•
'•
.........'\
'\
\\
\\ \
1 1

'1
'1
1
1
'
,,1
/
,.,.·
,1

/
/
' /1 \
\-09511\ \-

.(
'
1
,
ţ--~:~:v
\l

\ \
\

.." :· .t
..
.' ~,. · .....··• : . :'=•·

LEGENDA
~ STRAT DEPUNERI HEHAJERE CONTEHPCAAH IZSJ CUPTOR
~ STRAT DE PAHAH'I' CENUS.IU CCHPACT E3 PODEA
~ STRAT DE PAHAHT CENUSIU HEGA(IJS GRAIU.AJ 1 ~-'A CENUSA
l!iiiiiiilil STRAT DE PAMMfT CENUSIU G.ALBlJI
r=:3 STRAT DE . PAMA,HT GAlBEN UÎTOS STERIL ARHEClOaiC

Fig.l3- Bordeiele nr.19 (1) şi 22 (2). Plan şi profil.

www.cimec.ro
164 Elena Ren)a

; .. .

' (;k~4~J.~ti:/~Lv·· 1
2 O 1 2 3cm
1 1

Fig.14- Ceramică lucrată cu mâna. 1-4- vase de corp

bombat şi gura evazată.

www.cimec.ro
Aşezarea getică de la Bucu- Pochi11ă, judeţullalomita (sec. IV-lll a.Chr.).l 165

1 o 2 3cm

'; _ 4 cm

\
\ 3 o 2. 3cm
\
\
\

'·. \
\

4 5
----+-......:.3cm

Fig.JS- Ceramică lucrată cu mâna. 1-4- fragmente de vase tip borcan;

5 - vas cu corp bombat şi gură evazată. · ·

www.cimec.ro
166 Elena Renţa

3
o 2 3

Fig.J6. ~Ceramică lucrată cu mâna. 1-3- fragmente de vase tip borcan;

4-6 - fragmente de vase cu corp bombat;
7 -fragment de vas cu profil arcuit; 8 - vas cu corp bombat.

www.cimec.ro
Aşezarea getică de la Bucu - Pochină, jude[ul lalomi[a (sec.IV-111 a.Chr.).l 167

-
2 t J J ...

c......................'ocm

~c•

2 4 '"'

Fig.17- Ceramică lucrată cu mâna. 1-4- vase cu corp bombat.

www.cimec.ro
168 Elena Renta

\
\1
~-

-y;o;;~;;;:;r.;;~;;;::;;;;;~~a;;i~--7
.'
1
1

' 1
\
\
1

Fig. 18- Ceramică lucrată cu mâna. 1-2- vase cu profil

arcuit şi gură evazată.

www.cimec.ro
Aşezarea getică de la Bucu- Pochină, judeţullalornita (sec. IV-III a.Chr.).l 169

-----,i
1
1
1
r
\ '\
\
\
\
\
1

,__ ___ le,.

2

!l 1 2 3cm

Fig.19. Ceramică lucrată cu mâna. 1,3,5- căni; 2- fragment de strachină;

4- vas cu profil arcuit şi gură evazată; 6-7- vase tronconice
de dimensiuni mici.
www.cimec.ro
170
Elena Renţa

t ' ' ·~·

Fig. 20. Ceramică lucrată cu mâna. 1-3- străchini.

www.cimec.ro
Aşezarea getică de la Bucu- Pochină, judetullalomiţa (sec.JV-111 a.Chr.).l 171

o 1' 2

o 4,",

~-----. '

' ......... .... ~; ;'

.......... ~ _,-- · ~·-"'

7
. . . . . . . . . . .L ______ lr------
_____ .. _J
-------
. . . -- ."",.--o1 1 i 1 .......,,....,=H=l10cm
.."".",.,.,.

Fig. 21. Ceramică lucrată cu mâna. 1-7- străchini.

www.cimec.ro
172 Elena Renţa

---------...........
__ .......... ,".
)

1
1
1
1
/
.......
//4
--·-- ---
3

Fig. 22. Ceramică lucrată cu mâna. ·J-4- fragmente de capace.

www.cimec.ro
Aşezarea getică de la Bucu - Pochină, judeJullalorniia (sec.IV-IU a.Chr.).l 173

o 1 2<10
t ,.........

O 2cm
1 1
o 2 ]CIII
2

___..__.:am 5
4

Fig. 23. Ceramică lucrată cu mâna. 1-5 -fragmente de capace.

www.cimec.ro
174 Elena Renta

Fig. 24. Ceramică lucrată cu mâna. 1-4- fragmente de capace.

www.cimec.ro
Aşezarea getic3 de la Bucu- Pochină, jude)ullalomita (sec.IV-Ill ~ .Chr.).l 175

/
1

\
\\
\
\
\
\
1

...... _-- .

5
4

Fig. 25. Ceramică lucrată cu mâna. 1-5 -fragmente de capace.

www.cimec.ro
176 Elena Ren1a

o..., _.._....t--4l'"'

o 1
1
• 1

/
/

---- __ ......... ..,.-/......-/

r -------:---
1__
4

o t

Fig. 26. Ceramică lucrată cu mâna. 1-4- fragmente de capace.

www.cimec.ro
Aşezarea getică de la Bucu - Pochină, judeţull alo miţa (sec. IV-III a.Chr.).l 177

Q 1 l S 4UI

2
o1 2

O 1 2 3 4cm
1 . 1. 1 ....

o • 'l
1 ' · 1

7
O t 2 3 4cm

L 3 4cm
! 1 1

Fig. 27. Ceramică lucrată cu roata. 1-6- fragmente de străchini şi

străchini; 7- fragment de cană cu toartă supraînălţată.
www.cimec.ro
178 Elena RenJa

q l 1.

1 2 3CIII
1 1 ...

O 1 2 3cm
o· 1 2 3cm

Fig. 28- Ceramică de import. 1 -fragment de kantharos; 2- fragment

de opaiţ; 3 -fragment de bol; 4- fragment de cană.
www.cimec.ro
Aşezarea getică de la Bucu- Pochină, judeţullalomiţa (sec.IV-lll a.Chr.).l 179

Fig. 29- 1-8- greutăţi piramidale din lut ars.

www.cimec.ro
180 Elena Renta

O 1 2 3 cm

Fig. 30 - 1-8- greutăţi piramidale din lut ars.

www.cimec.ro
Aşezarea geti eli de la Bucu - Pochină, j udeţu llalomiţa (sec.IV-111 a.Chr.).l 18 1

O 1 2 3 cm

7 8

Fig. 31 - 1-6 - greutăţi piramidale din lut ars;

7,8 - discuri perforate din lut ars.

www.cimec.ro
182 Elena Renta

1
1 1
1 1
1 1

1 --- 1
1
.
A

'
.
3 -- 4
O 2cm
' J-Jo -10$===-fof

6 7

Fig.32. -1,3- fragment defusaiolă şifusaiolă din lut ars; 2- greutate din
piatră; 4- vârf de săgeată din bronz; 5-10- nuclee din lut ars.

www.cimec.ro
Aşezarea getică de la Bucu- Pochină, jude[ul !alomi[a (sec.IV-III a.Chr.).l 183

Fig.33 -1-2- Fragmente ceramice cu decor în relief.

www.cimec.ro
184 Elena Renta

Fig.34-1 -fragment ceramic cu decor antropomorf în relief;

2- bordeiul nr.21

www.cimec.ro
Elena RENŢA

Aşezarea getică de la Mihail Kogălniceanu

- E 15 DN 2A Bucureşti - Constanţa,
km 102, judeţul Ialomiţa ·

Summary

The getic position,from which only one house of surface and some cesspits
were researched, is placed on the terrace ofthe old Ialomiţa rivercourse,beside
the national road Bucharest- Constanţa, in front of the kilometer stone 102. The
discovered house had rectangular shape with rounded corners,the direction
NE- SV and the sides size of4,90 m x 3,70m.lt was overlapped by a soillayer
mixed with a lot of ash. The ceramic inventory discovered is wholly fragmentary
and is composed of ceramic fragments from pots made by hand and by wheel.A
part of the ceramic fragments comes from the pots of Hellenic import,first of
ali amphorae.Among these,there is also a stamped amphora handle, carne
from Thasos.Both the local pots shapes and the ceramic imports date the
discoveries from this point in the IV-III th centuries b. Chr.

Cercetările arheologice din punctul Crucea Movila Înaltă,situat la cca.3

krn SV de aşezarea medievală Oraşul de Floci, s-au desfăşurat în campaniile
arheologice ale anilor 1998-1999, biserica şi necropola din secolul al XVI-lea
constituind obiectivul acestora 1 •
În ceea ce priveşte aşezarea getică, identificată pe terasa vechiului
curs al râului Ialomiţa în dreptul bornei kilometrice 102 a şoselei naţionale

Ilustraţia grafică la articolul Aşezarea getică de la Mihail Kogălniceanu-El5 DN2A Bucureşti­

Constanţa,km 102,judeţullalomiţa, a fost realizatăde Floricel Dincă,tehnician proiectant la Muzeul
Judeţean lalomiţa.

1
Dana Mihai,Mihail Kogălniceanu,com.Mihail Kogălniceanu,jud.lalomiţa.Punct: Crucea Movila
Înaltă,C.C.A.R. Campania 1999,Bucureşti,2000,p.61.

www.cimec.ro
186 Elena Renţa

Bucureşti-Constanţa ( fig.l) prin cercetări perieghetice mai vechi 2, investigaţiile

s-au limitat la suprafaţa impusă de cercetarea monumentului medieval care a
suprapus-o, distrugând parţial locuirea mai veche.
Stratigrafia. Stratul de pământ arat,gros de 0,25m-0,30m,amestecat cu bucă~
de cărămidă, mortar, fragmente ceramice,bine pigmentat,suprapune un strat de pământ
cenuşiu, granulat, a cărui grosime este de 0,30m-0,60m,bogat în chirpic cu impresiuni
de nuiele cu diametrul de 1-2 cm,fragmente de vase getice,fragmente de amfore,oao;e
de animale.Baza acestuia se sprijină pe un strat de pământ de culoare gălbui-cenuşie
şi grosime de cca.0,25m-0,30m, atribuit unui nivel de locuire din prima epocă a
fierului, între puţinele fragmente ceramice descoperite numărându-se unul de la o
strachină cu marginea arcuită interior,decorată cu caneluri oblice pe ea,un fragment
de toartă de la o ceaşcă de tipul cu to~ supraînălţate,decorat cu romburi incizate şi
haşurate, fragmente dintr-o cană cu o toartă supraînălţată cu o nervură mediană în
relief amplao;ată pe partea dinspre gura vao;ului şi câteva fragmente atipice decorate
prin imprimare cu linii scurte ori rontaie şi oblice. Ultimul strat este din pământ galben,
nisipos,steril din punct de vedere arheologic.
Complexe arheologice .Secţiunile trasate,orientate NNV-SSE,au fost
amplasate spre limita estică a aşezării getice din care au fost descoperite şi
cercetate o locuinţă de suprafaţă şi câteva gropi menajere. Zona locuită s-a
individualizat în teren ca o lentilă de culoare cenuşie, datorată amestecului
pământului cu o cantitate mare de cenuşă.Podeaua locuinţei, din pământ cenuşiu­
negricios,bine bătătorit,având o formă dreptunghiulară cu colţurile rotunjite şi
dimensiunile laturilor de 4,90m x 3,70m, s-a păstrat într-o stare destul de bună.Pe
latura sud-vestică a fost perforată de o groapă care a avut un inventar arheologic
unitar,compus din materiale ceramice getice, şi de groapa unui mormânt
aparţinându-i necropolei medievale. Tot în apropierea acestei laturi,la nivelul
podelei,a fost descoperită o mică suprafaţă de pământ înroşit.Nu au fost
descoperite gropi de par ( fig.2).
Pe suprafaţa cercetată a fost descoperit şi un număr de şapte gropi
menajere având o formă tronconică şi cilindrică şi dimensiuni reduse.
Inventar arheologic .Destul de bogat, inventarul descoperit în
locuinţă,gropile menajere şi stratul de cultură, se compune, în primul rând,din
materiale ceramice fragmentare de la vase lucrate cu mâna şi cu roata, dar şi de
la vase de import grecesc.Este bine reprezentat vasul de uz comun de tip
borcan,de dimensiuni mici şi mijlocii,lucrat cu mâna din pastă cu cioburi pisate,
arderea oxidantă, de cele mai multe ori incompletă, cu un aspect zgrunţuros, fără
a lipsi însă fragmentele de vase la care suprafeţele au fost îngrijit tratate,bine
netezite şi, uneori, lustruite.

~Ion Munteanu, Vasile Oprea, Gheorghe Matei,Aşezări getice din estul pădurii Clzirana,judeţul/alomiţa,
comunicare la sesiunea ştiinţifică anuală a M.J.I.,Slobozia, 1986 (mss.).
www.cimec.ro
ASEZAREA GETICĂ DE LA MIHAIL KOGĂLNICEANU- E /5 DN 2A BUCUREŞTI- CONSTA/VfA. KM 102, JUDEŢUL IALOMIŢ A 187

Decorul acestor vase se compune dintr-un brâu alveolat amplasat la mică

distanţă faţă de gura vasului sub forma unei linii circulare sau în formă de
ghirlande.Brâul este întrerupt de butoni sau apucători, uşor orientate în sus, unele
dintre acestea având o alveolă pe mijloc (fig.3/1-8;fig 4/1-6).
Câteva fragmente ceramice atestă prezenţa decorului din benzi
alveolate,verticale sau oblice, începând de la baza apucătorii, şi pe corpul
vasului.Pe un număr redus de fragmente ceramice, brâul alveolat este înlocuit
de un şir de impresiuni alveolare (fig.417).
Alte fragmente ceramice,Iucrate dintr-o pastă de o calitate mai bună,au
aparţinut unor vase cu un profil arcuit,de culoare gălbuie sau gălbui-cenuşie şi
suprafeţele lustruite.Aveau la jumătatea înălţimii, în zona de maximă
curbură,patru apucători, asociate,în unele cazuri,şi cu mici butoni (fig.5/3,7).
Un număr mic de fragmente ceramice documentează tipul de vas cu corp
bombat şi gura evazată, decorat la baza gâtului cu un şir orizontal de impresiuni
alveolare ( fig.5/l-2) sau cu un brâu dintr-o bandă de lut triunghiulară în secţiune.
Din inventarul locuinţei descoperite face parte şi un vas tronconic miniatura!,
lucrat dintr-o pastă destul de bună, de culoare gălbuie şi lustruit (fig.5/5).
Fragmentele de străchini,lucrate cu mâna, din pastă cu cioburi pisate în
compoziţie,indică o formă tronconică cu marginea dreaptă sau înclinată spre
interior.Au culoarea gălbuie sau cenuşie şi sunt lustruite.La partea superioară
au apucători sau torţi (fig.5/4,6; fig.6/2,3).
Fragmentele de căni lucrate cu mâna, puţine la număr, aparţin unor forme
tronconice şi bitronconice (fig.6/1 ,6).
Ceramica lucrată cu roata este destul de slab reprezentată,reducându-se
doar la câteva fragmente de străchini de culoare cenuşie sau gălbuie, lustruite
la suprafaţă,cu fund inelar (fig.6/5,7-9, 11), fragmente de capace,din care unul
decorat cu două linii circulare, fin incizate (fig.6/4, 1O, 12) şi de căni
bitronconice,cenuşii şi lustruite.
Ceramica grecească este reprezentată,în primul rând,de fragmente de
amfore, între care o toartă ştampilată (fig.7/8), un fragment inscripţionat cu
vopsea de culoare roşie (fig.7/1) şi un fragment de toartă bicilindrică.Alte
fragmente ceramice de import aparţin unor căni cu suprafaţa exterioară decorată
cu fimis roşu (fig.8/3) sau cu fund inelar şi urme de vopsea roşie pe suprafaţa
exterioară (fig. 7/6).
Celelalte fragmente ceramice de import sunt de la vase de mici dimensiuni,
lucrate dintr-o pastă fină de culoare roz,au suprafeţele acoperite cu fimis negru
(fig.7/3-4) sau cu vopsea roşie (fig.7/5).Fragmentul de opaiţ,decorat cu fimis
negru,a fost descoperit în stratul de cultură, în apropierea locuinţei cercetate
(fig.717).
Din inventarul arheologic al aşezării getice mai fac parte trei fusaiole
bitronconice (fig.8/1 ,4,6), o fusaiolă lucrată dintr-un fund de amforă (fig.8/5),
www.cimec.ro
188 Elena Renţa

un fragment de greutate din lut, o mărgică din lut (fig.8/2), o unealtă

lucrată din coastă de animal (fig.817), o cute şi un fragment de râşniţă din
piatră (fig.8/8).
Consideraţii finale. Asupra dimensiunilor aşezării geti ce, în această etapă
a cercetărilor, este dificil de făcut aprecieri. La nivelul solului, materialele
arheologice ocupă o suprafaţă considerabilă. Acest fapt poate fi pus şi în legătură
cu lucrările agricole care s-au desfăşurat şi se desfăşoară aici an de an, rulând
resturile locuinţelor şi fragmentele ceramice, inclusiv pe panta din partea nordică
a terasei. Complexele arheologice, cercetate, aşa cum arătam mai sus, au fost
amplasate spre limita estică a aşezării care, dealtfel, este marcată de chiar
marginea terasei.
Cea mai apropiată aşezare getică din sec. IV-III a .. Chr.cu locuinţe de
suprafaţă se află la cea. 1O km NE, pe teritoriul comunei Giurgeni, în punctul
Mozacu. Una dintre aceste locuinţe, a cărei podea s-a păstrat într-o stare bună,
are forma dreptunghiulară, laturile de cea. 5 m x 4 m şi orientarea NE-SV 3 .
Revenind la cercetările din punctul El 5 DN 2A, km 102, materialele
arheologice de factură locală au analogii în descoperirile din aşezările getice de
sec. IV-III a Chr. 4 •
Importurile ceramice, cu referire specială la toarta de amforă pe ştampila
căreia este reprezentată o stea cu opt raze, având analogii în descoperirile de la
Histria, provenită din centrul Thasos între 316-295 a Chr. 5 , ar putea restrânge
încadrarea cronologică a aşezării. Suprafaţa cercetată, având mai mult un
caracter de sondaj, ne determină la o atribuire a descoperirilor în limitele largi
ale secolelor IV-III a.Chr.

3. Lucian Chiţescu, Anca Păunescu, Elena Renţa, Gheorghe Matei, Virgil Şt.
N iţulescu, Aşezarea geto-dacică de la Giurgeni-Mozacu, judeţul /alomiţa,C.A.,IX,
Iaşi- Rădăuţi, 1992, p.57.
4. Pentru aşezări geti ce din sec. IV -III a.Chr. din judeţul Ialomiţa a se vedea în acelaşi volum:
E. Renţa, Aşezarea getică de la Bucu-Pochină, judeţul lalomiţa (sec. IV-III a. Chr.) /.
5. Alexandru Avram, Histria V/JI. Les timbres amphoriques /, Thasos, Bucureşti, 1996.
www.cimec.ro
AŞEZAREA OETICĂ DE LA MIHAIL KOOĂLNICEANU - E 15 DN 2A BUCUREŞTI - CON5TAN{'A, KM /02, JUDEŢUL IALOMJŢA 18 9

- (i;l
\ ; ) 1
'-...._L./ j
1 . 1

........
... .......
_ . _,·~oo_o~--/~_"'_ft(_J.f_
L_ _ _____ __ _ _sc _ _ NI

Fig. 1. Aşezarea getică de la Mihail Kogălniceanu

EJS DN 2A, Bucureşti- Constanţa, Km. 102

www.cimec.ro
190 Elena Renţa

~
1
NIVEL DE DEMOLARE SEC.XVII ·XV1 11 c::@:) GAOAPI'I ?IOlA mur:3 PAMANT GALBEN NISIP

~ CENUSA f-: . ~ . ~- ~ ARA.TURA·MORTAA Q.:J PIATRA

~ PODEA L 1 SEC. IV·III fHA c::m PAMANTCENUŞIU·NEGAICIOS GIIlTIJ UMPLUTURA CU MULTA CENUSA

1 c:,J 1 PAMANT ROSU AFANAT CENUSA. CARBUNE ~ PAMANTCENU$1U-GALBUI

Fig. 2. Locuinţă de suprafaţă. Plan şi profil

www.cimec.ro
AŞEZAREA GETICĂ DE LA MDiAIL KOGĂLNICEANU- E 15 DN 2A BUCUREŞTI- CONSJ'A/'qA, KM 102. JUDEŢUL IALOMIŢA 191

---7 ------
• --- .----;

. f
.

.
p
1

!
.·

4
3

-
O 1 2aa

5
6
-
•0 1 lUII

Fig. 3. Ceramică lucrată cu mâna.

Fragmente de vase tip borcan (1-8).
www.cimec.ro
192 Elena Renţa

1
Q 1ca
~
1

e..-w·· 3

5
-
o 1 1'311

Fig. 4. Ceramică lucrată cu mâna.

Fragmente de vase tip borcan (1-7).

www.cimec.ro
ASEZAREA GETICĂ DE LA MIHAIL KOGĂLNICEANU - E 15 DN 2A BUCUREŞTI· CONSTANTA. KM 102, IUDE'TUL IALGMIŢA 19 3

---
o 1 lea .

Fig. 5. Ceramică lucrată cu mâna. Fragmente de vase cu corp bombat

(1-2); fragment de vas şi vas cu profil arcuit (3,7);
Fragmente de străchini (4,6); vas miniatura/ (5).
www.cimec.ro
194 EknaRenţa

2 lc111
' 1

12

Fig. 6. Ceramică lucrată cu mâna. Fragmente de căni (1,6) şi străchini (2-3).

Ceramică lucrată cu roata. Fragmente de capace (4,10,12) şi străchini
(5,7-9,11).
www.cimec.ro
AŞEZAREA GETICĂ DE LA MIHAIL KOGĂLNICEANU- E 15 DN 2A BUCUREŞTI - CONSTANTA. KMJ02, JUDEŢUL IALOMIŢA 195

o 2

Fig. 7. Ceramică grecească. Fragmente de amfore (1,2,8); fragmente de vase de

dimensiuni mici (3-7)

www.cimec.ro
196 EknaRenţa

------4
o 1 zcm

___
....._
~ 2 cm
6
-
G .1 lCIII

Fig. 8. Fusaiole (1,4-6); fragment de cană grecească (3); mărgică din lut (2);
unealtă din os (7); fragment de râşniţă din piatră (8).
www.cimec.ro
FlorinVLAD, Gheorghe MATEI

Contribuţii la repertoriul arheologic al

judeţului Ialomiţa
( 1)
Abstract
There are presented already published as well as unpublished archaeo-
logical discoveries, situated along Borcea branch, between Stelnica and
Vladeni.
By this endeavour; the authors bring to public attention a long estab-
lished local human settlement going back in time in neo-eneolithic, bronze,
first and second iron ages, and Middle Age.
This work is only introductory and strives to add up to archaeological
repertory of Ialomita county.

Este cunoscut faptul că cele mai prielnice condiţii de viaţă se află în

vecinătatea cursurilor de apă. În cazul nostru, braţul dunărean Borcea, râul
lalomiţa, cât şi lacurile din această zonă, au favorizat, încă din vechime,
dezvoltarea unui număr mare de aşezări umane.
Între cei care au efectuat primele cercetări perieghetice în zonă amintim
pe ing. carto-topograf Pamfil Polonic 1 (1899), geologul Victor MorfeF (1924),
arheologul Ion Barnea3 ( 1957). În urma acestor cercetări unele aşezări reperate
au intrat în ultimele decenii într-un amplu program de cercetare sistematică.
Este cazul aşezări lor de la Stelnica- Grădiştea Mare, Borduşani- Popină şi Oraşul
de Floci (corn. Giurgeni). Rezultatele arheologice obţinute au lămurit de-a lungul
timpului aspecte de cultură materială şi spirituală din diverse epoci istorice.

1
1. Bamea, O cercetare arheologică pe Borcea, Rev. Muz., 2, III,l966, p.l55.
2
V. Morfei, Balta /alomi(ei. Contrihu(ii la cunoaşterea păr( ii de nord a ei, An. Dob. 1924-1925, V-VI.
3
1. Bamea, op. cit., p. 155-161.
www.cimec.ro
198 Florin Vlad, Gheorghe Matei

De la început se impune subliniat faptul că observaţiile noastre, coroborate

cu altele mai vechi, au drept obiectiv întocmirea unui repertoriu arheologic al
zonei, lucrare ce-şi va găsi rostul odată cu redactarea Repertoriului arheologic
al judeţului lalomiţa. Prin urmare, lucrarea de faţă are un caracter preliminar,
fără a conţine date definitive, acestea putându-se completa pe măsura
înregistrării de noi descoperiri.
Cercetările de teren efectuate de noi de-a lungul braţului Borcea au cuprins
teritoriul localităţilor Stelnica- Vlădeni (fig.l ). În rândurile ce urmează, vom
da curs zonelor de interes arheologic, edite şi inedite, din sectorul amintit,
insistând, acolo unde este cazul şi asupra urmelor de cultură materială reperate.

1. sat Stelnica (corn. Stelnica)

În urma cercetărilor arheologice, la Stelnica şi în împrejurimi s-au

identificat mai multe locuiri umane datate larg între mil.V î.Hr.- II d.Hr. La
aproximativ 5km est de sat, în Balta Ialomiţei se află două puncte de interes
arheologic deosebit:
1.1. Grădiştea Stoicii (Ferma nr.2). De pe o suprafaţă de aproximativ
1ha s-au adunat materiale ceramice aparţinând culturii Coslogeni. În anul 1986
au fost efectuate două sondaje arheologice punându-se în evidenţă locuiri mai
târzii din prima şi a doua epocă a fierului şi epoca medievală târzie.
Bibliografie
N. Conovici, Gh. Matei, 1983-1992, p. 101-102.

1.2. Grădiştea Mare ( Ferma nr.8). Cercetările arheologice sistematice

aflate în curs de desfăşurare au pus în evidenţă una dintre cele mai mari
necropole birituale din ţara noastră, datate în sec.IV-111 Î.Hr. De-a lungul
timpului, colectivul de cercetare de aici a identificat şi alte urme de locuire
aparţinând neoliticului (cultura Boian), epocii bronzului (cultura Coslogeni),
primei epoci a fierului şi perioadei evului mediu.
Bibliografie
N. Conovici, Gh. Matei, 1983-1992, p. 102-104; rezultatele campaniilor
de săpături au fost prezentate cu regularitate, începând din anul 1986, la sesiunile
naţionale de rapoarte arheologice şi publicate în cronicile editate cu acest prilej;
N. Conovici, Gh. Matei, 1999, p. 99-144.

2. sat Maltezi (corn. Stelnica)

2.1. În partea de nord a satului, între DN 3B şi terasa înaltă a Borcei, pe

o distanţă de cea. 1,5km se află mai multe movile funerare (tumuli) dintre care
unele sunt aplatizate datorită lucrărilor agricole repetate. Probabil, acestea fac
www.cimec.ro
CONlRIBUŢII LA REPERTORflJL ARHEOLOGIC AL ruDEŢULUI IAU)MqA ( 1) 199

parte dintr-o necropolă tumulară ce poate fi datată larg, pe baza artefactelor descoperite,
în intervalul de timp dintre epoca bronzului şi cea de~a doua epocă a fierului.
Inedit. Cercetare de teren efectuată de F. Vlad, Gh. Matei.

2.2. Pe terasa înaltă a braţului Borcea, între sat şi Valea lui Ilie s-au adunat
de pe o suprafaţă de cea. 2ha, numeroase materiale ceramice aparţinând epocilor
geto-dacică şi medieval-timpurie.
Inedit. Cercetare efectuată de Gh. Matei, Elena Renţa.

2.3. La nord de Valea lui Ilie, pe terasa înaltă, au fost descoperite trei
cenuşare din care s-au adunat fragmente ceramice specifice culturii Coslogeni.
Inedit. Cercetare realizată de Gh. Matei, Elena Renţa.

3. sat Cegani (corn. Borduşani)

3.1. La aproximativ 200 m nord-est de sat, în vechea terasă săpată de

apele Borcei s-a identificat un strat de cultură cu o grosime cuprinsă între 0,40-
0,60m. Unul dintre nivelurile de locuire era mar~at de resturile unei locuinţe
de suprafaţă incendiate. Imediat sub această structură s-a observat conturul
unei gropi de formă tronconică. La baza complexului amintit se găseau bucăţi
de cărbune şi cenuşă. Materialele ceramice adunate atât din profilul terasei cât
şi de pe platou aparţin unor vase getice de uz comun de formă tronconică.
Unele fragmente sunt decorate cu brâuri alveolate aplicate orizontal şi oblic,
întrerupte de apucători aplatizate (fig. 2) Tot în această zonă au fost descoperite
fragmente de amfore elenistice de tip Thasos şi Sinope 4 •
Caracteristicile ceramicii geti ce, precum şi prezenţa materialelor elenistice,
plasează această locuire în perioada sec. IV-III î.Hr.
Inedit. Cercetare efectuată de F. Vlad.

3.2. Pe terasă, la cea. 1,5 km a fost identificată o aşezare atribuită culturii

Dridu. Între fragmentele ceramice specifice perioadei există şi unele lucrate din caolin.
Inedit. Cercetare efectuată de Gh. Matei.

4. sat Borduşani (corn. Borduşani)

Intrată
de timpuriu în atenţia cercetătorilor5 zona Borduşanilor (balta şi
împrejurimile) oferă în prezent numeroase date asupra locuirilor umane care s-au
succedat de-a lungul timpului. Pe teritoriul localităţii au fost înregistrate mai
• Analiza materialului ceramic a fost realizată de dl. George Trohani căruia îi mulţumim şi pe această cale.
5
I. Bamea, op. cit., p. 157; C. Brătescu, Mişcări epirogenetice şi caroctere moifologice în Bazinul
Dunării de Jos, An. Dob. , 4, 1920, p.569-597; V.Morfei, op. cit., passim

www.cimec.ro
200 Florin Vlad, Gbeorgbe Matei

multe aşezăriumane, după cum urmează:

4.1. La cea. 2,5 km nord-est de sat, în actuala Baltă a Ialomiţei se află
cunoscuta aşezare-tell numită de localnici Popina. Pe hărţile din sec. XIX este
menţionată cu toponimul Popina Mare.
Aşezarea s-a format pe un martor de eroziune, rest dintr-o terasă mai
înaltă şi mai veche. Remarcăm faptul că staţiunea este compusă din două tell-
uri, amplasate unul lângă celălalt.
Tell-ul mare are o formă ovală cu dimensiuni de 180x70m şi înălţimea
de 15,40m. În partea sudică a sa se află tell-ul mic cu o înălţime de 8m şi o
suprafaţă de 30x20m. De-a lungul timpului, aşezarea a fost supusă mai multor
intervenţii antropice.
Cercetarea sistematică a tell-ului a debutat în anul 1986 fiind coordonată
de către Silvia Marinescu-Bâlcu. Din colectiv făceau parte George Trohani şi
Gheorghe Matei. Ulterior, colectivul a fost completat cu Dragomir Popovici
(1987-în prezent coordonatorul cercetării), Radian Andreescu (1990-1993),
Florin Vlad (1990-şi în prezent),Valentina Voinea, Carmen Miu-Bem, Geanina
Haită (1992-1997) şi Cătălin Bem (1992-1999). Începând cu anul 1993, pe
tell se derulează un amplu program de cercetări p1uridisciplinare, din echipa
de cercetare făcând parte Constantin Haită- micromorfologia şi sedimentarea
solului, Mihai Tomescu- palinologie, Iulia Tomescu- antracologie, Dragoş
Moise- arheozoologie, Adrian Bălăşescu- arheozoologie, Valentin Radu-
paleoihtiologie.
Din punct de vedere stratigrafic, locuirea Popinei a început în timpul
culturii Boian. Un sondaj practicat de C. Haită şi M. Tomescu (1998) în partea
de nord-est a tell-ului a pus în evidenţă resturile unei locuinţe neincendiate din
care s-au recuperat câteva fragmente ceramice Boian6 • Cercetările arheologice
aflate în curs de desfăşurare în zona de nord a tell-ului certifică o îndelungată
locui re în perioada culturii Gumelniţa. Până în prezent s-au cercetat cinci niveluri
de locuire marcate de resturile unor locuinţe incendiate şi neincendiate unele
cu şanţuri de fundaţie şi pereţi realizaţi în tehnica paiantei. Inventarul arheologic,
deosebit de bogat, este caracteristic culturii Gumelniţa faza A2.
După încetarea lo~uirii gumelniţene, în suprafaţa cercetată, s-a semnalat
descoperirea unor fragmente ceramice aparţinând culturii Cernavoda II şi
Hallstattul-ului B.
La partea superioară a tell-ului s-au cercetat două niveluri de locuire
getice datate in sec. Il î.Hr.-1 d.Hr. În ambele niveluri s-au. descoperit 11locuinţe
incendiate1i numeroase gropi. Locuinţele, construite în tehnica paiantei, erau
dispuse în şiruri bine ordonate sugerând o preocupare în organizarea internă a
aşezării.

6
Mulţumim şi pe această cale autorilor pentru informaţiile puse cu amabilitate la dispoziţie.
www.cimec.ro
CONfRIBUfii LA REPERTORIUL ARHEOLOGIC AL JUDEŢULlfl IALOMffA ( 1) 201

Biliografle
C. Brătescu, 1920, p.569-597; V. Morfei, 1924-1925, passim; 1. Bamea,
1966, p. 157; Silvia Marinescu-Bâlcu et alii, 1997, p.35-143; D. Popovici et
alii, 2003, passim; rezultatele cercetărilor arheologice au fost publicate peri-
odic începând din anul 1993 în cronicile anuale de rapoarte arheologice.

4.2. Pe insula lacului Bentul Mare situat în aceeaşi baltă s-au descoperit
mai multe fragmente ceramice din perioadele: neolitică (cultura Boian), geto-
dacică (sec.IV-111 î.Hr.) şi medievală timpurie (cultura Dridu). Locuirii Boian îi
asociem şi un toporaş plat din gresie (fig.3).
Inedit. Cercetări de teren efectuat de Gh. Matei şi F. Vlad.

4.3. În partea estică a localităţii, pe malul drept al Borcei, în punctul

numit de localnici Bacul Vechi s-au descoperit pe o suprafaţă de cea. 200 mp
numeroase fragmente ceramice, chirpic ars, oase de animale. Aşezarea se află
într-un av.ansat proces de distrugere datorat eroziunii provocate de ape.
Materialele arheologice recuperate indică locuiri din perioada geto-dacică
(sec.IV-111 î.Hr.), cultura Dridu (fig. 4) şi sec. XV-XVI.
Inedit. Cercetare de teren realizată de F. Vlad şi C. Bem.

4.4. În curtea Oficiului Poştal şi cele ale localnicilor Grigore Constantin

şiGologan Nicolae, situate în zona centrală a satului s-au descoperit mai multe
fragmente ceramice şi vase aparţinând culturii Sântana de Mureş (fig.5). ·
Probabil, materialele amintite făceau parte din inventarele unor morminte care
au fost deranjate de diversele lucrări praclicate de locuitori.
Inedit. Cercetare de teren efectută de F. Vlad.

4.5. În curtea fostului SMA Borduşani, cu prilejul unor lucrări de

construcţie a fost semnalată existenţa unor morminte antice .În anul 1974, N.
Conovici a întreprins o săpătură de salvare descoperind mai multe morminte
ce aparţin unei necropole datate în sec. IV-III î. Hr.
Inedit. Cercetare de teren efectuată de N. Conovici.

5. sat Făcăeni (corn. Făcăeni)

Punctele de interes arheologic au fost localizate pe terasa înaltă a braţului

Borcea. Materialele arheologice descoperite pun în evidenţă prezenţa
comunităţilor umane începând din neo-eneolitic şi până în epoca medievală.
5.1. La 500m nord faţă de sat, pe terasă s-au descoperit fragmente
cerarnice, unelte din silex şi piatră caracteristice culturii Boian (fig.5). Pe profilul
natural al terasei a fost delimitat un strat de cultură cu o grosime de 0,30-
www.cimec.ro
202 Florin Vlad, Gheorghe Matei

0,50m în care s-au observat câteva gropi cu material menajer în umplutură şi

patru locuinţe de tip bordei.
Inedit. Cercetare de teren efectută de Gh. Matei şi F. Vlad.

5.2. În partea de nord-est a localităţii, la aproximativ 50m de sediul

fostului SMA, în profilul terasei s-au identificat, pe o lungime de maxim 300m,
două niveluri de locuire. Din cel mai vechi nivel s-au recuperat fragmente de
vase caracteristice perioadei geto-dacice. Din mai multe gropi de bordeie ce
aparţin nivelului superior au fost adunate fragmente ceramice şi unelte
apaţinând culturii Dridu.
Inedit. 1. Munteanu, V. Oprea, Gh. Matei.

5.3. La cea. 1,5-2 km sud-est de sat, între staţia de pompare pentru

irigaţii şifosta fermă zootehnică CAP Făcăeni, este menţionată o întinsă aşezare
atribuită perioadei geto-dacice. În anul 1957, cu prilejul unei cercetări de teren,
1. Bamea semnala prezenţa în zonă şi a altor materiale arheologice din epoca
bronzului, culturile Sântana de Mureş şi Dridu.
Bibliografie
1. Bamea, 1966, p. 157-158; ulterior menţionării, cercetarea de suprafaţă
a fost reluată de arheologi de la Muzeul Judeţean Ialomiţa.

5.4. De o parte şi de alta a drumului de acces spre bac, s-au identificat, în

profilul natural al terasei niveluri de locuire cu materiale arheologice datate în
sec. XV-XVII.
Inedit. Cercetare de teren efectută de D. Popovici, F. Vlad şi studenţi de
la Facultatea de Ştiinţe Umaniste din Târgovişte în anul 1998.

6. sat Vlădeni (corn. Vlădeni)

Cercetările de teren, debutate încă de la sfârşitul sec. al XIX-lea, la Vlădeni

şi în împrejurimi au pus în evidenţă existenţa unor aşezări antice dezvoltate
atât pe terasă cât şi pe martori de eroziune din lunea BorceF.
6.1. Popina Blagodeasca este situată la 4 km nord de localitate în sectorul
de luncă delimitat de râul Ialomiţa şi Borcea. Este o aşezare pluristratificată de
tip tell dezvoltată pe un martor de eroziune. De-a lungul timpului, dimensiunile
iniţiale ale tell-ului au fost mult modificate datorită intervenţiilor antropice.
Cea mai violentă intervenţie s-a produs după inundaţiile din anul 1970, când
aşezarea a fost transformată în carieră de pământ pentru îndiguirea râului
Ialorniţa. În prezent, tell-ul are o formă ovală cu o suprafaţă de aproximativ

7
1. Bamea, op. cit., p. 158.
www.cimec.ro
CONIRffilJfll LA REPEIITORIUL ARHEOLOGIC AL JUDE:{ULUI IALOMIŢA ( 1) 203

1ha, orientat NV-SE cu o pantă prelungă spre sud-vest şi una abruptă la nord-
est. La bază are lungimea de 140m şi lăţimea de aproape 70m, iar înălţimea
maximă este de 12m faţă de nivelul din luncă. Precizăm că profesorul Barnea,
în studiul din 1966, a înregistrat aşezarea în perimetrul satului Chioara, în
prezent dispărut, zona în cauză fiind arondată comunei Vlădeni.
Cele mai vechi materiale arheologice ( ceramică, unelte) descoperite
aparţin culturii Boian. Intensificarea locuirii însă are loc în timpul culturii
Gumelniţa. În profilul de nord-est al aşezării depozitul arheologic gumelniţean
atinge o grosime de aproape 5m.
Ceramica gumelniţeană, exclusiv fragmentară, este lucrată din pastă fină,
semifină şi grosieră. Din punct de vedere al formelor întâlnim străchini şi
castroane arse uniform la roşu-cărămiziu sau brun-cenuşiu. Fragmentele
provenite de la castroane sunt decorate pe umăr cu incizii verticale sau oblice,
şiruri de alveole alternate cu mici proeminenţe trase din umărul vasului. Alte
fragmente sunt decorate cu o reţea de linii incizate sau doar acoperite cu un
slip foarte bine lustruit (fig.7-8). Din pastă fină şi semifină au fost realizate
suporturi de vase cu corpul bombat şi marginile drepte (fig. 9). La exterior
sunt decorate cu benzi oblice umplute cu linii incizate şi încrustate cu alb care
alternează cu benzi lustruite. Alături de formele amintite s-au găsit şi fragmente
aparţinând unor vase de provizii tronconice şi bitronconice, lucrate cu predilecţie
din pastă grosieră.
În cadrul uneltelor semnalăm câteva lame şi gratoare din silex, un
împungător şi o dăltiţă, ambele din os.
Pe pantele de vest şi sud-est, mult aplatizate, ale Popinei la cea 500 m de
tell-ul gumelniţean au fost delimitate locuiri aparţinând perioadei geto-dacice,
culturii Dridu şi sec. XVII-XVIII. Din anul 2000, locuirea medievală timpurie
a intrat într-un program de cercetare sistematică.
Bibliografie
P. Polonic, 1899, p. 125; 1. Bamea, 1966, p. 158; Şt. Olteanu, E. Corbu,
2001,p. 272-273; rezultatele cercetărilor au fost prezentate cu regularitate,
începând din anul 2001, la sesiunile naţionale de rapoarte arheologice şi
publicate în cronicile editate; Şt. Olteanu, E. Corbu, 2002, p.115-117; cercetări
de teren repetate au fost efectuate în perioada 1992-2003 de către F. Vlad, Gh.
Matei, E. Renţa, R. Coman.

6.2. La cea. 1,5 km nord-est de sat, în lunea Borcei se află un martor de

eroziune numit de localnici Popina Lată. Suprafaţa acestuia este de 1O ha iar
faţă de luncă are o înălţime de 1Om. În anii 1989-1990, Gh. Matei şi V. Şt.
Niţulescu au efectuat săpături arheologice de salvare în zona de nord-est şi
vest a Popinei. Cercetările efectuate aici au pus în evidenţă un strat de cultură
cu o grosime de 0,30m atribuit Hallstatt-ului B.
www.cimec.ro
204 F1orin Vlad, Gheorghe Matei

Din punct de vedere stratigrafic, au fost delimitate două niveluri de

locuire. În nivelul superior, s-au descoperit şapte locuinţe de suprafaţă incendiate,
iar în cel inferior, două bordeie. În stratul de cultură s-au mai descoperit şi 17
gropi menajere.
Locuinţele de suprafaţă aveau plan rectangular, orientate pe direcţia est-
vest şi dimensiuni de 6x4m. La locuinţele 2 şi 3, mai bine conservate, se păstrau
podelele realizate din lut. Chirpicul provenit de la distrugerea pereţilor avea
resturi vegetale în compoziţie. Unele fragmente aveau grosimea de 0,25m.
Bordeiele (L8, L9) se găseau sub nivelul de construcţie al locuinţelor.
Gropile acestora erau dreptunghiulare, cu colţurile rotunjite şi adâncimea de
0,60m. În interiorul unuia dintre bordeie (L9) se afla un cuptor circular cu
diametrul de 0,60m.
Inventarul arheologic constă dintr-un bogat material ceramic, unelte din
piatră, fusaiole bitronconice, descoperite atât în stratul de cultură cât şi în
complexele de locuire.
Ceramica este lucrată din pastă fină şi de uz comun. Din categoria fină
amintim forme de vase bitronconice de dimensiuni mari, de culoare neagră,
lustruite. Imediat sub buza vaselor, s-a realizat un decor ce constă din caneluri.
În zona mediană sunt dispuse apucători duble, conice şi rectangulare în secţiune.
Tot din această categorie de pastă s-au lucrat ceşti cu torţi supraînălţate şi străchini
decorate cu caneluri.
Din categoria uneltelor de piatră, în L4 s-au găsit două râşniţe plate.
Menţionăm, de asemenea, descoperirea unui celt tip daltă în L1 şi a unei brăţări
din bronz în L3.

Bibliografie
Gh. Matei, V. Şt. Niţulescu, 1990-1991.

6.3. La 3,5 km nord- vest de sat, în locul numit de localnici Coasta

Belciugului a fost descoperită o aşezare atribuită culturii Boian. Aşezarea se
întinde pe o suprafaţă de 2ha şi este situată pe un platou care aparţine terasei
de sud a râului Ialomiţa. În anul 1989, Gh. Matei şi V. Şt. Niţulescu au efectuat
săpături arheologice de salvare impuse de lucrările pentru sistemul de irigaţii
Slobozia- Dunăre. Cu acestă ocazie, s-a pus în evidenţă un singur nivel de
locuire între -0,30-0,60m. Inventarul arheologic descoperit este alcătuit exclusiv
din unelte de silex şi ceramică fragmentară.
Ceramica este lucrată din pastă fină şi grosieră. Din categoria fină s-au
lucrat în special pahare de mici dimensiuni, decorate cu pliseuri şi caneluri
bine lustruite. Alături de această categorie, s-au descoperit şi vase de provizii
de formă tronconică lucrate din pastă grosieră. Decorul întâlnit constă din brâuri
www.cimec.ro
CONTRffiUŢfi LA REPERTORfiJL ARHEOLOOIC AL JUDEŢULUI IALOMffA ( 1) 205

alveolate aplicate imediat sub buza vasului. Pe câteva fragmente ceramice se

remarcă motive decorative realizate în tehnica inciziei şi a exciziei (fig.I O-II):
Dintre uneltele de silex descoperite semnalăm prezenţa microlitelor alături
de lame şi gratoare (fig. I2).
Inedit. Gh. Matei, V. Şt. Niţulescu.

6.4. Aproximativ la 2km nord de localitate, în lunea Ialomiţei, s-au

efectuat cercetări arheologice de salvare într-un turnul aplatizat, cunoscut cu
toponimul de Movila Cătănoiu. Săpăturile arheologice întreprinse în anul I989
de Gh. Matei şi V. Şt. Niţulescu au fost detenninate de lucrările sistemului de
irigaţie Slobozia-Dunăre. S-au cercetat, cu ·acest prilej, şase morminte de
înhumaţie din care cinci au fost încadrate de autori în epoca bronzului ( MI,
M3, M4, M5, M6), iar un mormânt a fost atribuit populaţiilor pecenege (M2).
Dintre mormintele epocii bronzului, MI era "împachetat" iar în M4
scheletul era dispus în decubit dorsal, orientat SSV-NNE. Monnintele M3, M5,
şi M6 aveau schelete aşezate în poziţie chircită pe partea dreaptă, orientate pe
direcţia NNE-SSV. Menţionăm că, M3, M4 şi M6 erau acoperite cu ocru în zona
craniului. În M3 s-a descoperit în dreptul mâinilor un nucleu de silex.
Mormântul atribuit populaţiei pecenege (M2) avea scheletul aşezat în
decubit dorsal, orientat SSV-NNE. În partea dreaptă a craniului s-a gasit un
cercei de fier cu globulă. Lângă mâna dreptă a fost depus un craniu de cal iar
în zona picioarelor membrele animalului.
Inedit. Gh. Matei, V. Şt. Niţulescu.

6.5. În apropiere de Coasta Belciugului, la 200 m est în lunea Ialomiţei

a fost delimitată, pe o suprafaţă de 6 ha, o aşezare aparţinând culturii Dridu.
Aşezarea se întinde de o parte şi de alta a unui braţ secat al râului Ialomiţa.
Inedit. Cercetare de teren efectuată de Gh. Matei, R. Coman.

6.6. Aproximativ la 200m sud de sat, în punctul La vii a fost sondată în

anul I988 o aşezare cu două niveluri de locui re. Vestigiile de locuire din nivelul
inferior au fost încadrate de autorii săpăturilor în prima epocă a fierului.
Materialele descoperite în nivelul superior au fost atribuite culturii Dridu.
Inedit. Gh. Matei, V. Şt. Niţulescu.

Din datele prezentate rezultă o locuire a sectorului situat de-a lungul

braţului Borcea, între Stelnica şi Vlădeni din neolitic (cultura Boian) până în
plină epocă medievală. Descoperirile mai târzii, din sec. XIV-XV, înregistrate
www.cimec.ro
206 Florin Vlad, Gheorghe Matei

la Stelnica, Borduşani, Vlădeni, dar sigur existente şi în alte părţi, corespund

perioadei în care localităţile apar pentru prima dată menţionate în documentele
epocii. 8
Se înţelege că observaţiile noastre nu au decât un caracter preliminar în
stabilirea perioadelor de locuire din această zonă, fiind posibil ca viitoarele
investigaţii să le completeze şi chiar să pună în evidenţă şi alte epoci care până
acum lipsesc.

8M. Cotenescu, A. Vlădăreanu, Tezaur de documente ialomi(ene ( 1392-1944), vol.l. Buc. 1991, p.
37-38.
www.cimec.ro
CONTRIBUŢII LA REPERTORIUL ARHEOLOGIC AL JUDE'fULUI IALOMIŢA ( 1) 207

Bibliografie

Barnea, Ion, 1966 O cercetare arheologică pe Borcea,

Rev. Muz., 2, III, 1966.

Brătescu, Constantin, 1920 Mişcări epirogenetice şi caractere

morfologice în Bazinul Dunării de Jos,
An. Dob., 4, 1920.

Conovici, Nicu1ae, Stelnica-GrădişteaMare, jud. lalorniţa.

Matei, Gheorghe, 1997 Raport de săpătură, CCA 1983-1992,
Bucureşti, 1997.

Conovici, Niculae Necropola de la Stelnica-Grădiştea

Matei, Gheorghe, 1999 Mare (jud. Ialorniţa). Raport general
pentru anii 1987-1996, MCA (s.n.), 1,
Bucureşti, 1999.

Cotenescu, Mihai, Tezaur de documente ialomiţene

Vlădăreanu, Alexandru, 1991 (1392-1944), vol. 1, Bucureşti, 1991,
p. 37-38.

Marinescu-Bîlcu, Silvia Archaeological researches at

et alii, 1997 Borduşani-Popină (lalomiţa county).
Preliminary report 1993-1994, CA, X,
Bucureşti, 1997.

Morfei, Victor, 1924-1925 Balta Ialomiţei. Contribuţii la

cunoaşterea

Părţii de nord a ei, An. Dob., V-VI,

Cenăuţi, 1924-1925.
www.cimec.ro
208 Florin Vlad, Gheorghe Matei

Olteanu, Ştefan, Corbu, Sondajul arheologic de la Vlădeni­

Emil ia, 2001 Popina Blagodeasca, CCAR. Campania
2000, Bucureşti, 2001, p.272-273.

Olteanu, Ştefan, Corbu, Gropi de bucate din sec. IX-X de la

Emilia, 2002 Vlădeni-Popina Blagodeasca,
Simpozionul Naţional Apa şi Agricultura,
Slobozia, 2002, p. 115-117.

Popovici, Dragomir, Archaeological pluridisciplinary

et alii, 2003 at Borduşani-Popină, Târgovişte, 2003.

www.cimec.ro
 CONTRIBUŢU LA REPERTORIUL ARHEOL:OOIC AL JUDE11JLUI IALOM[fA ( 1) 209

HARTA JUDETUL~ IALOMITA

MOVIlA ,~
o'
' \
\

jud. c.ălăraşi

Fig. 1 - Harta descoperirilor şi cercetărilor arheologice din zona Stelnica- Vlădeni

"14 www.cimec.ro
210 Florin Vlad, Gheorghe Matei

Fig. 2- Cegani (corn. Borduşani), punctu/3.1, Se. 1:1

www.cimec.ro
CONTRIBlJl11 LA REPEirrORIUL ARHEOLOGIC AL JUDE11JLUIIALOMIŢA ( 1) 211

-
';' '
,.

".
,· ·'
,..... · (!J .
.

Fig, 3 - Borduşani-Bentu/ Mare, punct 4.1, locul decoperiri/or şi materialele

neo/itice, Se. 1: 1
www.cimec.ro
212 Florin Vlad, Gheorghe Matei

Fig. 4 - Borduşani-Bacul Vechi, punct 4.3. Fragmente ceramice, sec. IX-XI

.(cultura Dridu), Se. 1:1
www.cimec.ro
CONTRIBUŢII LA REPERTORIUL ARHEOLOGIC AL JUDEŢULUI IALOMIŢA ( I) 213

f ' if5. .) - J:Jorduşani, punct 4.4. Ceramică lucrată la roată

(cultura Sântana de Mureş)

www.cimec.ro
214 Florin Vlad, Gheorghe Matei

Fig. 6- Făcăeni, punct 5. 1. Ceramică şi unelte din os şi silex neo/itice,

(cultura Boian), Se. 1:1
www.cimec.ro
CONTRIBUŢII LA REPERTORIUL ARHEOLOGIC AL JUDE11JLUIIALOMIŢA ( l) 215

Fig. 7- Vlădeni-Popina Blagodeasca, punct 6.1. Ceramică eneolitică,

(cultura Gume/niţa),Se. 1:1

www.cimec.ro
216 F1orln Vlad, Gheorghe Matei

'

- --
\\
\\\1
;
\\

Fig. 8 - Vlădeni-Popina Blagodeasca, punct 6.1. Ceramică eneolitică,

(cultura Gumelniţa), Se. 1:1

www.cimec.ro
CONTRIBlJfll LA REPEIITORIUL ARHEOLOGIC AL JuDEŢUWI IAU)MIŢA ( 1) 217

Fig. 9- Vlădeni-Popina Blagodeasca, punct 6.1. Ceramică eneolitică,

(cultura Gumelniţa) ,
Se. 1:1
www.cimec.ro
218 Florin Vlad, Gheorghe Matei

Fig. 10- Vlădeni-Coasta Belciugului, pun.ct 6.3. Ceramică neolitică,

(cultura Boian), Se. 1:1
www.cimec.ro
CON1RIBUŢU LA REPEIITORIUL ARHEOLOGIC AL JUDEŢULUI IALOMIŢA ( 1) 219

Fig. 11 - Vlădeni-Coasta Belciugului, punct 6.3. Ceramică neolitică,

(cultura Boian), Se. 1:1

www.cimec.ro
220 F1orln Vlad, Gheorghe Matei

Fig. 12 - Vlădeni-Coasta Belciugului, punct 6. 3. Unelte din silex,

(cultura Boian), Se. 1:1
www.cimec.ro
Radu COMAN

Noi descoperiri arheologice din

secolele III-IV p. Chr. în judeţul Ialomiţa

Abstract
In this column, we present the archeological discoveries of the III m- IV th
centuries A.D. which took place in Ialomitza county, precisely in the following
localities: Platoneşti, Săveni, Ţăndărei, Urziceni, Vlădeni. And some material
evidences of the dacoromanian population continuity in the South - East of
Muntenia region.

Pentru cunoaşterea vieţii materiale şi spirituale a comunităţilor umane care

au evoluat în secolele III - IV p.Chr. în zona noastră, ne-am propus să prezentăm
mai jos descoperirile arheologice inedite, provenite din cercetări arheologice de
suprafaţă, aflate în prezent în patrimoniul Muzeului Judeţean Ialomiţa.
Până la redactarea acestui articol, în judeţul Ialomiţa se cunoştea un
număr de 14 puncte arheologice 1 ( aşezări , necropole ) datate în perioada
secolelor III - IV p.Chr.. La acestea se adaugă încă cinci descoperiri inedite,
efectuate între anii 1990 - 2003 de-a lungul râului Ialomiţa şi al unor lacuri
(planşa 1.1 ). Redăm în continuare rezultatele cercetărilor arheologice de
suprafaţă, efectuate în perioada mai sus menţionată, după cum urmează :

1. Sat Platonesti, comuna Săveni

În anul 1999, pe platoul Hagieni, la 50 m Sud de locuinţa cetăţeanului
Pepelea Constantin, a fost descoperită ,întâmplător, o cataramă din bronz.
De la aceasta se păstrează doar veriga ovală, fără plăcuţă şi limbă (planşa 11.5).
Piesa se găseşte în colecţia de arheologie a Muzeului Judeţean Ialomiţa, cu nr.
de inventar 5148. Astfel de descoperiri se cunosc în necropola birituală de la
Copuzu 2 , comuna Balaciu, judeţul Ialomiţa, dar şi în cea de la Barcea 3 , judeţul
Gala~, şi sunt încadrate, de autorii cercetării, în a doua jumătate a secolului IV p.Chr.

1
F. Petrescu, Repertoriul monumente/ar arheologice de tip Sântana de Mureş - Cemeahov de pe
teritoriul României, Ed. Ars Docendi, 2002, p.l Oşi urm.
~ C.Muşefeanu,Necropo/a din secolul a/IV-lea p. Chr.de la Copuzu,C.C.D.J.,II,I986,p.209-221.
3
S.Tău, M.Nicu, Necropo/a din secolul a/IV-lea p.Chr. de la Barcea ( jud.Ga/aţi),M.C.A., 1983,
p.415-428.

www.cimec.ro
222 RaduComan

Din aceeaşi zonă provin şi câteva fragmente ceramice, realizate la roată.

Fragmentele ceramice sunt lucrate din pastă fină sau grosieră, yltima categorie
având ca degresant pietricele, şi sunt arse reducător la cenuşiu.Incadrăm aceste
materiale tot în perioada secolului IV p.Chr. ca urmare a analogiilor din cele
două necropole amintite.

Săveni, comuna Săveni

2. Sat
La aproximativ 500 m SV de localitate, pe un promontoriu al platoului
Hagieni, s-au descoperit în anul 2003 resturile incendiate ale unei locuinţe de
suprafaţă. A fost remarcată, cu această ocazie, o cantitate mare de chirpic, cu
pleavă în compoziţie şi impresiuni de nuiele de la structura de rezistenţă a
pereţilor.
Atât din nivelul de distrugere al locuinţei, cât şi din zonele învecinate
s-au adunat numeroase fragmente cerarnice, care, din punct de vedere al pastei,
se pot clasifica în următoarele categorii ceramice:
a) Ceramică lucrată cu mâna din pastă de uz comun cu cioburi pisate în
compoziţie. Arderea este oxidantă la maroniu -cărămiziu. Fragmentele provin
de la un vas de tip borcan.
b) Ceramică lucrată la roată, din pastă de uz comun, având ca degresant
pietricele. Arderea este reducătoare la cenuşiu.Pe unele fragmente se păstrează
un decor lustruit în val ( planşa 113).
c) Ceramică fină arsă la cenuşiu, lucrată la roată. Fragmentele provin de
la un vas de tip oală şi o cană ( planşa 112,4.).
d) Ceramică gălbui- roşiatică, arsă oxidant, cu nisip fin în pastă,
provenind de la o amforetă ( planşa 115.).
Materialele ceramice descoperite în aşezarea de la Săveni au analogii
cu cele descoperite în locuinţa III de la Cârligi 4 , com.Filipeşti, jud.Bacău, şi
aparţin unui orizont de locuire pe care autorul l-a datat de la sfârşitul secolului
III şi până în secolul IV p.Chr.

3. Oras Tăndărei
Pe terasa joasă a râului Ialomiţa, la E de oraşul Tăndărei, cu ocazia unor
lucrări de construcţie efectuate în anul 1990, s-au descoperit mai multe
fragmente ceramice ( planşa 11/1-4). Acestea provin de la diferite tipuri de
vase: oală, castron, strachină , având corespondenţe în materialele de secol IV
descoperite la Giurgeni - Mozacu 5 •

4. Oras Urziceni
La 4 km NNE de oraş şi la 1,5 km N de punctul numit de localnici
"La Nemţi", pe valea lacului Cotorca, a fost identificată în anul 1999 o aşezare
ce se întinde pe o lungime de aproximativ 1 km. De aici s-au aduqat mai multe
fragmente ceramice din pastă fină şi grosieră, arse la cenuşiu. Intre acestea
s-au putut determina vase de tip castron, oală şi strachină. Pe unele fragmente
se păstrează şi un decor lustruit.Şi aceste descoperiri îşi găsesc analogii în
cercetările mai vechi amintite până acum şi datate în secolul IV p.Chr.

4
J,Mitrea,Cercetări arheologice În a.ye~area din secolele II-V p.Chr.de la Cârligi,com.Filipeşti,
jud.Bacău,M.C.A., 1986,p.135 -144.
5 L.Chiţescu, A.Păunescu, Gh.Matei, E.Renţa, V.Niţu1escu, Aşezarea geto-dacică de la Giurgeni-
Mozacu,jud. /alomiţa, C.A., IX, 1992, p.6l.
www.cimec.ro
NOI DESCOPERIRI ARHEOLOGICE DIN SECOLELE III-VI p. Chr îN JUDEŢUL IALOMIŢA 223

5. Sat Vlădeni,comuna Vlădeni

Cu ocazia unei cercetări de suprafaţă efectuată în anul 1990, la NV de
comună, în lunea râului lalorniţa şi la 300 m E de coasta Belciugului, s-au
descoperit pe o suprafaţă de 20 mp resturile din nivelul de distrugere ( chirpic
cu pleavă în compoziţie şi uneori cu amprente de nuiele), al unei locuinţe de
suprafaţă. Intre dărâmăturile locuinţei s-a descoperit un bogat material ceramic
a cărui încadrare o plasăm în secolul IV p.Chr., pe baza descoperirilor de la
Copuzu 6 , Barcea7 , Cârligi 8 şi Giurgeni- Mozacu 9 •
Toate aceste descoperiri arheologice vin să întregească un cadru general
al aşezărilor din secolele III-IV p.Chr., din zona Bărăganului ialorniţean.

o 19 Km
~

1
--~
·. ·.· ··· ...... .
..· ' '. '

. ·: ::_.-.··.... ~

Planşa I 1. Harta descoperirilor arheologice din secolele III-IV p. Chr.:

1. PLATONEŞTI; 2. SĂVENI;3. ŢĂNDĂREI; 4. URZICENI;
5. VLĂDENI .
2,3,4,5. Ceramică descoperită în aşezarea de la Săveni
6
C.Muşeţeanu,op.cit.,
7
S . Tău, M.Nicu,op.cit.,
8
I.Mitrea, op.cit.,
9
L. Chiţescu şicolab.,op.cit . .
www.cimec.ro
224 RaduComan

3 4

Planşa II 1,2,3,4. Ceramică descoperită în aşezarea de la Ţăndărei

5. Catarama din bronz descoperită la Platoneşti.

www.cimec.ro
Gheorghe MATEI

Ocupaţiile locuitorilor din Câmpia Munteniei

în secolele VIII - XI
Summary

In the VIII-XI thAC., the main occupations ofthe people were: agriculture
and skills.
As part ofthe agriculture, we mention: plants growing, breeding, hunting
and fishing.
These occupations are documented in the places of Dridu, Bucu,
Ţăndărei, Fereşti- Vlaşca (Ialomiţa County), Curcani, Radoveanu, Căscioarele­
Greaca (Călăraşi County).
The documented skills are: the tools creation, the adornment objects
remaking, clothing and cult, domestic skills:the bone remaking, the leathers
remaking, the wool' s and vegetal fibres, the pottery etc.
These skills are encountered in ali places from the counties of Călăraşi,
Ialomiţa and Brăila ( Radoveanu, Spanţov, Sultana, Bucu, Ţăndărei, Spiru-
Haret, Tighileşti, Chişcani-village).

Prin Câmpia Munteniei se înţelege - din punct de vedere geografic -

regiunea delimitată de Dunăre la sud, Olt la vest, Subcarpaţii Meridionali şi de
Curbură la nord şi Dunăre şi cursul inferior al Siretului la est.
În lucrarea de faţă s-a avut în vedere doar acea parte a acestei regiuni
care este cuprinsă între valea Dâmboviţei la vest, talvegul Dunării la sud şi
sud-est, Milcov şi vărsarea Siretului la est şi limita dintre câmpie şi Subcarpaţi
la nord (actualele judeţe- Călăraşi, Ialomiţa, Brăila şi parţial- Ilfov) Altitudinea
maximă în acest spaţiu geografic este de 72 m pe platoul Hagieni. Principalele
cursuri de apă care străbat Câmpia Munteniei -Argeş, Dâmboviţa, Mosliştea,

www.cimec.ro
226 Gheorghe Matei

lalomiţa, Călmăţui, Buzău - împreună

cu afluentii lor, formează o bogată
reţea hidrografică la care se adaugă o adevărată salbă de lacuri. Solul fertil şi
clima temperat - continentală au favorizat dezvoltarea unei bogate şi variate
flore şi a unei faune pe măsură 1 •
Elementele geografice menţionate mai sus au compus un areal optim
pentru comunităţile umane a căror existenţă este atestată arheologic încă din
cele mai vechi timpuri 2 • Perioada secolelor VIII-XI, care face obiectul studiului
de faţă , nu face excepţie din acest punct de vedere, investigaţiile arheologice
care au fost întreprinse până în prezent în Câmpia Română vădesc faptul că în
această perioadă, în acest areal, au evoluat comunităţi umane care aveau vari-
ate ocupaţii. Diversitatea acestor ocupaţii a fost determinată - în primul rând -
de asigurarea celor necesare vieţii materiale şi spirituale pentru fiecare individ,
dar şi pentru întreaga colectivitate.
Ca şi pentru alte perioade istorice, pentru secolele supuse aici discuţiei,
principalele ocupaţii ale căror urme, sesizate arheologic , au fost agricultura şi
meşteşugurile, pot fi divizate - pentru o mai bună înţelegere, fără a putea fi
strict diferenţiate în practică- în mai multe categorii.
Îndeletnicirile populaţiei ce a vieţuit în Câmpia Munteniei în secolele
VIII - XI d.Hr au fost:
- cultivarea plantelor;
- recoltarea plantelor din flora spontană;
- creşterea animalelor;
- vânătoarea şi pescuitul.

AGRICULTURA

Datorită faptului că zona a avut şi are un preponderent caracter de stepă,

unde vegetaţia predominantă o constituie ierburile înalte, incendierea -
procedeu lesne- elibera terenul şi îl îmbog1iţea din punct de vedere mineral
prin cenuşa rezultată. S-au putut infiinţa culturi agricole pe suprafeţe întinse şi
în perioada supusă aici discuţiei. În Codrii Vlăsiei - zonă cu vegetaţie
preponderent forestieră, după cum arată şi denumirea, care ocupa zona din
jurul actualului Bucureşti, s-a procedat - după toate indiciile - la defrişarea
prin tăiere, după care s-a făcut desţelenirea şi nivelarea terenului pentru a fi
utilizat în scop agricol. In zona luncilor joase ale Dunării şi ale râurilor
menţionate mai sus, terenul se putea pregăti lesne pentru agricultură, îndeosebi

1
Geografia văii Dunării româneşti (colectiv), Bucureşti,I969, p.532-625; N.Florea, 1. Munteanu,
C. Rappaport, C. Chi~u. M. Opriş, Geografia solurilor României, Bucureşti, 1968, p.l24-216.
1
V.Morfei, Balta lalomi(ei. Contributii la cunoaşterea păr(ii de nord a ei, în Analele Dobrogei,
1924-1925, p. 59-86.
www.cimec.ro
OCUPAniLE LOCUITORILOR DIN CÂMPIA MUN'IENIEI ÎN SECOLELE VUI-Xl 227

primăvara târziu, după

perioada de inundaţii
În operaţiunile de pregătire a terenului pentru cultivarea plantelor era
folosit plugul cu tracţiune animală, ceea ce presupunea o dependenţă între
cultura plantelor şi creşterea animalelor. În funcţie de valoarea şeptel ului destinat
şi tracţiunii, evoluau sau involuau- de la sezon la sezon- şi suprafeţele culti-
vate. La rândul său, şeptelul era influenţat - printre altele - de cantitatea unor
anumite produse obţinute în urma recoltării plantelor cultivate şi a celor din
flora spontană, destinate hranei animalelor în perioada hibemală.
Nu trebuie eliminat întru totul- din efortul general de pregătire al terenului
pentru cultivare - efortul uman direct. Fără îndoială, pe suprafeţele mici se
putea practica, în loc de arat, săpatul manual.
Revenind la pregătirea terenului cu aJutorul mijloacelor cu tracţiune
animală, trebuie precizat faptul că descoperirile arheologice atestă şi în această
zonă o atare realitate. Datorită faptul că plugul era compus în proporţie de 80
% din elemente din lemn3 - material perisabil în condiţii de zacere în pământ
- descoperirile arheologice se rezumă la puţine componente ( părţile active)
ce nu puteau fi decât din metal: brăzdar, fier de plug, otic. Astfel de piese au
fost identificate până în prezent atât în depozite de unelte, cât şi izolat. Prezenţa
în depozite a unor atare piese indică valoarea deosebită a lor în epocă.
Brăzdare de formă simetrică, confecţionate astfel , ca urmare a tradiţiei
romane, au fost descoperite până la această dată pe teritoriul României în 76 de
localităţi 4 din care 7 în zona luată aici în studiu ( Bucureşti - Băneasa- 1 exem-
plar- în context arheologic -; Dridu- 1 exemplar- în context databil; Izvoru,
corn. Gogoşu,jud, Giurgiu- 3 exemplare- în necropolă (M 108, M129, M198),
Sultana- 1 exemplar (M 62) -;Bucureşti Tei- 1 exemplar- în necropolă -;Greaca.
Jud.Giurgiu- 1 exemplar; Bucureşti- Văcăreşti- 1 exemplar.
Fierul de plug este, de asemenea, întâlnit atât izolat, cât şi în depozite.
Până în prezent, autorul acestor rânduri a înregistrat asemenea piese în 9
depozite de pe teritoriul României, dintre care doar două se situează în zona
supusă cercetării. Este vorba de Curcani şi Radovanu (ambele în jud. Călăraşi) 5 •
Oticul, unealtă auxiliară folosită de a curăţa brăzdarul de ierburi, a fost
găsit în depozitele amintite mai sus. Încă o dovadă a cultivării plantelor sunt:
coasele şi secerile care se găsesc în Câmpia Munteniei, la Curcani, jud. Călăraşi
şi la Platoneşti, jud. Ialomiţa (în inventarul a două morminte).
Principalele plante cultivate în această perioadă (secolele VIII-XI) erau,
în această zonă, grâul , meiul şi ovăzul , ale căror elemente principale de consum

3
A. Canache, FI. Curta, în "Mousais", IV-I, 1994, p.205 -210.
'Ibidem, p.199-203; D. Gh. Teodor., Meşteşugurile la nordul Dunării de Jos În secolele /V-XI d.Hr,
Iaşi, 1996, p. 24-29.
s Şt. Olteanu, Societatea carpato-danuhiano-pontică În secolele /V-XI, Bucureşti, 1997, p.58-1 01;
D. Gh. Teodor, op.cit.p.24 -28, fig.4.
www.cimec.ro
228 Gheorghe Matei

(boabele) erau depozitate în gropi- de obicei conice- sau în vase mari, după
cum o demonstrează descoperirile de la Dridu, Ghizdaru; lzvoru, Străuleşti -
Măicăneşti, Păcuiu lui Soare 6 , Feteşti- Vlaşca 7 •
În campania de cercetări în Oraşul de Floci din anul 1985, în zona de
locuire Dridu (partea de nord a oraşului) s-a găsit un vas aparţinând culturii
Dridu cu seminţe care aparţin următoarelor specii : Triticum aestivum ( 0,5 % ),
Triticum aestivum compactum ( 23,8% ), Triticum compactum ( 43,9% ), Triti-
cum durum ( 30,2 5) 8 •
La Dridu9 , s-au găsit boabe de grâu care aparţin speciei Triticum vulgaris;
tot pentru această perioadă sunt cunoscute şi speciile : Triticum monococcum şi
Triticum dicoccum. La Feteşti - Ylaşca, s-au surprins mai multe gropi concave,
având diametru! gurii de cca.0,80 m, diametru! fundului de cca.1 ,20-1 ,40 m ,
adâncimea în jur de 1,80 m, toate conţinând mei carbonizat.
Pentru a se utiliza în alimentaţia umană, grâul - ca şi celelalte cereale -
era îndeobşte măcinat cu ajutorul râşniţelor. De obicei, asemenea instalaţii erau
construite pe plan local şi implicau anumite cunoştinţe de pietrărie şi (uneori)
dulgherie. Din punct de vedere arheologic, sunt atestate, până în prezent,
componente de râşniţă la Dridu 10, Bucu, Movila, Feteşti - Vlaşca 11 şi
Căscioarele 12 •

Din izvoarele scrise, ca informaţie ce se referă la cultura plantelor, poate

fi amintită relatarea evenimentelor din 971, în contextul cărora Sveatoslav,
asediat la Dorostolum, a fost nevoit să traverseze Dunărea cu bărcile pentru a
se aproviziona (cu grâne) 13 , ca şi episodul din 1086-1091, cu prilejul căruia
-în subsidiar- se menţionează cultivarea mei ului şi grâului la N de Dunăre de
către - se subînţelege., de populaţia autohtonă 14 •
Creşterea animalelor. Datorită condiţiilor climaterice şi a reliefului
Câmpiei Munteniei, unde vegetaţia- după cum s-a mai precizat- a fost şi este
abundentă, 3/4 din an populaţia a avut posibilităţi deosebite de a creşte animale,
pentru folosirea lor în agricultură şi transport, ca şi pentru hrană.
În urma cercetărilor arheologice întreprinse în Câmpia Munteniei au fost
surprinse elemente ce atestă această ocupaţie - în zona şi perioada supuse aici

6
P. Diaconu şi D.Vâlceanu, Păcuiullui Soare. Cetatea bizantină, 1, Bucureşti, 1972, p.l74-197.
7
R. Popa, Gh. Matei, V. Şt. Niţulescu, E. Renţa, Aşezarea medieval timpurie de la Fereşti- Vlaşca,judeţul
lalomiţa, In memoriam Radu Popa Temeiuri ale civilizaţiei româneşti în context european, Cluj-Napoca,
2003, p. 163-175.
8
L. Chiţescu şi colectivul, în "Cercetări Arheologice", voi. IX, Bucureşti, 1992, p.97.
9
E. Zaharia, Săpăturile de la Dridu, Bucureşti, 1967, p.163.
10
Ibidem, p.162-163.
11
Vezi nota nr. 7
1
~ V.Sârbu şi colabAşezările din zona Căscioarele- Greaca- Prundu- mileniile 1 î.Hr-1 d.Hr.,Brăila,
1996, p.119.
13
Vezi FHDR, II, 1970, p.677-197 unde se afla traducerea textului grecesc al cronicarului Leon Diaconul;
I.Bamea, Şt.Stefănescu, Din istoria Dobrogei, III, Bucureşti, 1971, p.26, 145, 282, 283, 325, 399.
,. Ibidem, p.l39.
www.cimec.ro
OCUPAŢIILE LOCUfiDRILOR DIN CÂMPIA MUN1ENIEI iN SECOLELE VIII-XI 229

discuţiilor - la Dridu 15 , Bucureştii Noi şi Bragadiru 16 _ In statistici este

predominantă specia bovidee, la Dridu, în proporţie de 43,05 %iar la Bucureştii
Noi şi Bragadiru - 54,5 %_ Spre o mai bună înţelegere a fenomenului se poate
preciza că la Dridu au fost surprinse toate categoriile de vârstă, iar ca statură,
predomină talia mijlocie. După cantitatea osteologică- la Dridu, la Bucureştii
Noi şi la Bragadiru - predominantă este specia de ovicaprine cu o proporţie
de 25,18 %( la Dridu), 24,7 % (la Bucureştii Noi şi Bragadiru).
Ultimul studiu realizat de St.Udrescu a stabilit o talie de 0,61 m pentru oi
şi 0,62 m pentru capre 17 • Porcinele ocupă locul trei, având procentajul de
19% la Dridu şi 13,8 % la Bucureştii Noi şi Bragadiru 18 •
Alte specii identificate osteologie mai pot fi menţionate : cal, măgar,
câine şi păsări, la Bucureştii Noi şi Bragadiru 19 •
Creşterea cailor a fost menţionată şi documentar cu ocazia evenimentului
din 971 de la Dorostolon ( Silistra) 20 , iar descoperirea unei statui zoomorfe
reprezentând un cal, cu toate elementele anatomice, de la Feteşti - Vlaşca, în
complexul B 8, printre materiale ceramice Dridu21 , confirmă această informaţie.
Vânătoarea şi pescuitul. Aceste două ocupaţii au avut caracter sporadic
şi- după toate probabilităţile- au fost practicate în perioade scurte de timp-
vânătoarea- iarna, pescuitul -primăvara şi toamna.
Vânătoarea, conform descoperirilor arheologice din Câmpia Munteniei,
a fost practicată îndeosebi în zona Codrului Vlăsiei, dar şi între Dunăre şi
Ialomiţa. La Dridu, spre exemplu, conform analizei osteologice, speciile de
vânat mai numeroase erau: iepurele ( Bl/1957, BXIV/1959, BXVIII/1960,
BXIX/1960), mistreţul (BII/2957, BIX/1959 şi BXIX/1960), cerbul (BIV/1958,
BVIII/1958, BXI/1957, BVII/1958, BIX/1956), gâsca ( BXV/1959, CXII/1960,
BXVIII/1960)22 •
La Bragadiru, specia de vânat întâlnită cel mai des este cerbul (Cervum
elaphus) 23 •
Pescuitul a fost şi este specific luncii Dunării, Ialomiţei, Văii Mostiştei,
şi predomină - în special - între Dunăre şi braţul Borcea, unde, în perioada
primăverii, în anii ploioşi, cele două cursuri se uneau, ducând la sporirea şansei
de a dobândi o mai mare cantitate de peşte, chiar şi după retragerea apelor,
prin persistenţa unor lacuri sezoniere ( Iezer, Răşoiu, Rotund, Săltava, Bentu

15
E.Zaharia, op.cit., p.202-24l.
16
M.St.Udrescu, în Cercetări arheologice în Bucureşti, III, 1981, p.238-239.
17
Vezi nota precedentă.
18
Ibidem.
19
Ibidem.
:!0 Vezi nota nr.13.

~ 1 Vezi nota nr. 7.

~ Şt.Olteanu, op.cit.,p.97-101; E.Zaharia, op.cit., p.l4-75.
~ 3 Vezi nota nr.16.
www.cimec.ro
230 Gheorghe Matei

Mare, Bentu Mic şi Aleonte). Unelte de pescuit s-au descoperit la Căscioarele

(Şuviţa Hotarului)- greutate de plasă, triunghiulară, din cărămidă 24 , Feteşti -
Vlaşca - greutăţi triunghiulare din cărămidă roşie 25 Păcuiu lui Soare 26 • La
Păciu lui Soare, datorită aşezării sale (în mijlocul Dunării, pe o insulă), se constată
existenţa unei categorii de oameni specializaţi în pescuit. Pe lângă uneltele
"semiprofesionale" întâlnite aici - cârlige confecţionate din fier 27 -, întâlnim
unelte "profesionale" - ca harpoanele de dimensiuni mari (0,32-0,34 m)
folosindu-le la prinderea peştilor mari (crap, somn, ştiucă) pescarii" profesionişti"
foloseau pentru pescuitul atât pe lângă mal, cât şi în larg, atât pe ape curgătoare,
cât şi în lacuri, cu ajutorul monoxilelor. Plasele pentru pescuit erau confecţionate
din cânepă sau in, de care se atârnau greutăţi (de pescuit) pentru întinderea lor.
Greutăţile de plasă din această zonă sunt deosebite de cele întîlnite în
alte aşezări din secolele VIII-XI, fiind de formă sferică, bombate la capete şi cu
o şănţuire longitudinală 28 , pentru o mai bună prindere de plasă şi pentru
reducerea la minim a riscului de prindere a plasei în vegetaţia acvatică.

MEŞTEŞUG URILE

În secolele VIII-XI d.Hr. în Câmpia Munteniei - ca şi în celelalte zone

istorice din România - unii locuitori aveau ocupaţii preponderent
meşteşugăreşti. O asemena categorie socială se desprinde din agricultori, ca
urmare a necesităţii de a confecţiona unelte, haine.
Specializări aparte aveau cei ce reduceau minereul de fier şi îl prelucrau
- fierarii- cât şi olarii. Aceste meşteşuguri se moşteneau şi trebuia ca individul
să dovedească a avea o înclinaţie ca şi o cunoaştere a tehnicilor de prelucrare.
Meşteşugurile au fost grupate de către specialişti în categorii, astfel:
1. exploatarea şi prelucrarea mineralelor : a) reducerea mineralelor ; b)
făurirea uneltelor ; c) prelucrarea obiectelor de podoabă, vestimentaţie şi
de cult ; Il.meşteşugurile casnice : a) prelucrarea osului; b) prelucrarea
pieilor;c) prelucrarea lânei şi a fibrelor vegetale;d) prelucrarea lemnului,
f) prelucrarea pietrei.

24
Vezi V.Sîrbu şi colab.,op.cil., p.ll9.
25
Vezi nota nr.7.
26
P.Diaconu şi D.Vâlceanu, op.cil.,p.l74"197.,D.Gh.Teodor, op.cit., p.28.
27
P.Diaconu şi D.Vâlceanu, op.cit., p.l74, fig.71.
28
l.Barnea, Şt.Ştefănscu, op.cil.,p.282,285,325,390, vezi şi nota precedentă.
www.cimec.ro
OCUPAnD...E l..OCUnDRILOR DIN CÂMPIA MUNlENIEiiNSECOLELE VIII-XI 231

EXPLOATAREA ŞI PRELUCRAREA MINEREURILOR

1.Reducerea minereurilor. Faţă de zonele subcarpatice din Muntenia, în

zona câmpiei şi în special în partea estică, denumită şi Bărăgan, minereul de
fier este greu de reperat, aceasta deoarece soiurile sunt constituite din loeoss
suprapuse de humus (0,50-0,70 m grosime) - în zonele de platou - iar din
zonele de luncă (Argeş, Dâmboviţa, lalomiţa, Călmăţui, Buzău, Dunăre) solul
este preponderent aluvionar 29 •
Minereul de fier era adus prin comerţ din zona subcarpatică din regiuni
ale actualelor localităţi : Valu Săpat, Bucov, Cetăţeni, Tirgşor, pe drumurile
comerciale, iar pentru aşezările din estul judeţelor Călăraşi, Ialomiţa şi Brăila,
sursa principală era Dobrogea - cunoscută pentru zăcămintele de fier de la
Iulia 30 , Dervent, Păcuiu lui Soare 31 , în care se extrăgea minereu destinat,
probabil, în zona cercetată aici şi comercializării.
Activitatea de reducere a minereului de fier în zona cercetată aici este a testată
la Dridu, Bucureşti- Ciurelu, Mogoşoaia, Băneasa, Mărculeşti, Alexandria, Malu-
Roşu, Verliţa, CoconP2 , Piua Petri (Oraşul de Floci)33 , Bucu 34 , Feteşti- Vlaşca 35 ,
Platoneşti 36 • Din aşezările menţionate mai sus, cele mai semnificative sunt cele de
la Piua Petri( Oraşul de Floci) şi Bucu 37 • Astfel, în perimetrul Oraşului de Floci, în
zona nordică, în campania de cercetări din 1985, pe secţiunile I,V şi I,VII, într-o
locuinţă Dridu, la o adâncime de -1 ,32m, s-a descoperit o mare cantitate de zgură
de fier ( 6,100 kg) care includea şi lupe întregi sau fragmentare, într-un context de
cenuşă şi cărbune. Analiza efectuată în laborator a dovedit existenţa unor resturi ce
puteau proveni de la topirea minereului de fier.
Rezultatele analizelor a două probe arată astfel:
Proba 38 a b
Fe total 49,73 53,00
Fe metalic 3,04 3,06
FeO 53,88 51,69
Fe 20 3 6,79 13.97

:!9 Pentru problemele privitoare la soiuri şi minerale vezi lucrările citate la nota nr.1 din prezenta lucrare.
30
Şt. Olteanu, op-cit., p.l02 -105; D.Gh.Teodor, op.cit., p.176.
31
P. Diaconu şi D.Vâlceanu, op.cit., p.163.
3
~ Şt. Olteanu, C.Şerban, Meşteşugurile din Ţara Românească şi Moldova in evul mediu, Bucureşti,
1969, p.16.
33
I. Chiţescu şi colab. op.cit., p.99.
34
A. Păunescu, E.Renfa, Cercetările de salvare de la 8UL·u (jud. /alomi(a), comunicare susţinută Ia
Sesiunea naţională de rapoarte arheologice, Călăraşi, 1998.
35
Vezi nota nr.7.
36
Gh. Matei, Cercetări arheologice in necropola biri:uală din secolele VIII-X de la Platoneşti, comunicare
susţinută la Sesiunea naţională de rapoarte arheologice, Călăraşi, 1998.
37
I. Chifescu şi colab., op.cit., p.99.
38
Vezi analizele metalografice în volumul P.Diaconu, D. Vâlceanu, p.163-167.
www.cimec.ro
232 Gheorghe Matei

Sl03 14,7H 13.10

Al 2 0 3 5,82 4,79
Cu03 7,09 3,54
MgO 7,45 6,75
MNO 0,55 0,92
Fe03 0,57 0,45

În comparaţie cu alte analize făcute de către specialişti pe zgura

descoperită în aşezări din cultura Dridu ( V -a lui Sopor- secolele VII -IX -,
Dervent - secolul X, Dridu - secolul X -, Cetăţeni - secolul X) 39 , lupele şi
zgura metalică de la Oraşul de Floci se apropie de rezultatele analizelor efectuate
asupra zgurelor de la Dervent, întărind ideea provenienţei minereului de fier
din Dobrogea, de care Oraşul de Floci nu este departe 40 •
Tipic pentru zona Câmpiei Munteniei sunt cuptoarele, cruţate în loeoss,
situate într-o extremitate a locuinţelor ( Bucureşti -Străuleşti şi Bucu), de
dimensiuni mijlocii, cu diametru! de 0,35 -0,50 m şi înălţimea de 0,80 -1,00
m. De remarcat este cuptorul de la Bucu ( descoperit în 1997), surprins în faza
de după reducerea minereului de fier, nedistrus pentru a fi extrase lupele de
fier în vederea prelucrării lor. Cuptorul de la Bucu (jud. Ialomiţa) 41 este
asemănător cu cele descoperite la Şima (jud. Prahova), care erau situate mai
aproape de sursa de materie primă.
Lupe de fier s-au mai descoperit la Feteşti- Vlaşca în 1987
(SII, F, complex nr. 9 la -0.50 m) în greutate de 0,850 kg şi Platoneşti în
campania din 1996 ( SXXXI, y 15 -0,40 m), în greutate de 0,620 kg, toate
având forma rotundă şi un profil concav.

2. Confecţionarea
uneltelor .După obţinerea lupelor din fier, până la
obţinerea obiectelor necesare altor activităţi umane, fierarul intervenea folosind
forja - compusă din foaie şi cuptor - ciocanul şi nicovala, uneori dalta şi/sau
pila pentru a obţine obiectul dorit.
In Câmpia Munteniei, au fost descoperite până în prezent două mari
depozite de obiecte de fier, la Curcani (jud. Călăraşi, descop. 1960 )42 , cu un
total de 11 piese şi obiecte (cleşte de fierărie, daltă, precum şi obiecte obţinute
în urma prelucrării cum ar fi: săpăliga, oticul, coasa, topor de luptă cu două
tăişuri, vârfuri de săgeată, cuţit de fier) şi la Radovanu (jud. Călăraşi, 1964 ),

39
Şt.Olteanu, C.Ştefan, op.cit., p.23.
40
Ibidem.
41
A.Păunescu, E.RenJa, op.cit.
·~ A.Canache, FI. Curta, op.cit., p.200;Şt.Olteanu, op.cit., p.l27-13o; D.Gh.Teodor, op.cit.,p.24-29.
www.cimec.ro
OCUPAniLE LOCUTIORILOR DIN CÂMPIA MliNlliNIEI ÎN SECOLELE Vni-XI 233

compus din 6 piese (nicovală, cuţit de plug, trei topoare de luptă şi un vârf de
săgeată) 43
•

Cercetările arheologice efectuate, atât în aşezări, cât şi în necropole, au

dus la descoperirea şi a altor obiecte din fier. Astfel, la Dridu întâlnim cuţite,
seceri, dălţi mici şi mari, fragmente de foarfece, topoare 44 , în cetatea bizantină
Păcuiu lui Soare s-au descoperit cleşte de forjă, dălţi, topoare, utilizate îndeobşte
pentru prelucrarea lemnului şi unelte de pescuit (cârlige) 45 • În aşezările de la
Căscioarele -Greaca - Prundu (jud.Călăraşi) obiectele din fier întâlnite sunt de
uz casnic, cum ar fi cuţitele şi topoarele 46 •
În necropolele de la Izvoru (jud. Giurgiu -Ml08, M 129, M198)47 ,
Sultana ( jud. Călăraşi - M62) 48 , s-au descoperit ca piese de inventar funerar,
obiecte de metal, cele mai frecvente fiind întâlnite în mormintele de bărbaţi şi
anume, cuţite şi seceri.
Toate aceste produse ale activităţii fierarilor intrau în posesia celor care
le utili zau în urma schimburilor naturale ( troc) sau a plăţii lor în monedă.

3.Realizarea obiectelor de podoabă, a anexelor vestimentare şi de cult.

Producerea obiectelor de podoabă, a pieselor anexe vestimentare şi de
cult, presupune o bună cunoaştere a tehnicii diferitelor materiale de către meşteri
ca şi posibilitatea procurării materialelor, cum ar fi aurul şi argintul, bronzul,
din care erau confecţionate majoritatea unor astfel de obiecte. Aceşti meşteri
au moştenit tehnicile de prelucrare pe care le-au practicat. Tehnica de obţinere
a pieselor de vestimentaţie era turnarea în tipare monovalve sau bivalve 49 "a
cire perdu ". ( a cerei pierdute) 50, a presării şi a filigranării.
In aşezările din estul Câmpiei Munteniei care au fost cercetate, obiectele
de podoabă sunt foarte rare: la Dridu, spre exemplu, au fost descoperite un
fragment de cercei şi un pandantiv rotund din plumb 51 •
La Păcuiu lui Soare, dintre podoabele găsite pot fi amintite : cercei, nasturi
de plumb, pandantive de plumb, inele, clopoţel piriform de bronz, catarame
de bronz, aplice şi tipare.

•J Vezi nota precedentă.

44
E.Zaharia, op.cit., p.94,127.
43
P.Diaconu, D.Vâlceanu, op.cit.,p.i37, D.Gh.Teodor, op.cit, p.24-29, fig.32-36 .
.j6 V.Sîrbu şi colab., op.cit., p.119-120.
47
B.Mitrea, în MCA, IX, 1970, p.332.
48
ldem, în MCA, VII, 1964, p.534.
49
D.Gh.Teodor, op.cit.,p.29-34; Şt.Olteanu, op.cit., p.130-134.
so D.Gh.Teodor, op.cit., p.32.
31
E.Zaharia, op.cil.,p.126.
www.cimec.ro
234 Gheorghe Matei

În urma cercetărilor necropolelor, s-a ajuns la concluzia că podoabele

erau purtate îndeosebi de femei.
În necropola de la Izvoru ( jud.Giurgiu), s-au găsit cercei din bronz şi
din argint aurit, brăţări din bronz( M49), inele ( M 52,M90) şi o aplică ( M7)52 •
În necropola de la Sultana (jud. Călăraşi),- cercei ( M5,M7), un şirag de perle din
tablă de argint53 , iar la Platoneşti, cercei ( M 255,M272,M280), oglinzi, inele54 •
La Chişcani -Brăila obiectele de podoabă lipsesc55 •
S-a constatat că obiectele de podoabă sunt mai numeroase în zona de
contact cu Imperiul Bizantin, de unde au provenit şi pe calea comerţului. La
Păcuiul lui Soare 56 , care făcea parte din Imperiu, pe lângă alte obiecte
importante, erau, probabil, şi piese realizate de meşteri locali specializaţi

MEŞTEŞUGURILE CASNICE

In Muntenia, în cadrul activităţilor

dictate de necesităţile de a-şi asigura
hrană şi îmbrăcăminte, comunităţile umane din secolele VIII-XI au trebuit să
se "specializeze". Astfel, au apărut meşteşuguri casnice, dintre care pot fi enu-
merate: prelucrarea osului, a pieilor, lânei, a fibrelor vegetale, a lutului, a
lemnului şi· a pietrei.

1. Prelucrarea osului. Comunităţile umane din regiunile studiate în

secolele VIII-XI, şi nu numai, datorită şi a lipsei de materie primă pentru unelte
ce implică o rezistenţă fizică sporită (metal), poate şi a lipsei unor meşteri bine
"calificaţi" , au găsit de cuviinţă să utilizeze ca materie primă osul de provenienţă
faunală. Fără îndoială că la aceste motivaţii mai pot fi adăugate şi altele.
Creşterea animalelor a oferit; pe lângă altele, posibilitatea obţinerii
materiei prime pentru confecţionarea unor obiecte. Se ştie că osul are o rezistenţă
mică, fiind uşor de lustruit şi de decorat.
Tipul de unealtă din os cel mai frecvent întâlnit în Muntenia este
străpurigătorul, care nu diferă prea mult ca mărime şi formă faţă de aşezările
cercetare în alte zone.

5
~
B.Mitrea, op.cit., 1970, p.332.
53
Idem, op.cit., 1964, p.534.
5' Descoperiri inedite, săpături Gh.Matei.
55 N.Hruţuche, Fl.Anastasiu, Necmpola de incinera(ie feudal-timpurie de la Chişcani-Brăila, Brăila,

1968, p.62-71; U.Fiedler, Studiem zu Grabeifeldern des 6.bis Jahrhunderts an der unteren Donau,
1. Bonn, 1992.
56
P.Diaconu, D.Vâlceanu, op.cit., p.l37-162, D.Gh.Teodor, op.cit., p.29-34.
www.cimec.ro
OCUPAŢIILE LOCUITORILOR DIN CÂMPIA MUNIENIEI ÎN SECOLELE VIII-XI
235

Străpungătorul
s-a descoperit la Dridu (jud. Ialomiţa)- 56 piese şi anume:
8 piese în B XV/1956, B VII/1958, 7 piese în B XV/1959, 5 piese în B VIII/
1960,4 piese din B II/1957, B V/1957, B XVII/1960,3 piese Bl/1957, B XIII/
1959, B III/1956, si o piesă în B XIU1960) 57 , în aşezările din zona Căscioarele
-Greaca - Prundu Uud. Călăraşi)- 5 piese58 , din care la Şuviţa -Hotarului-
3 piese ( B 3-2 piese şi în B 9 -1 piesă), Valea Corsarului - 1 piesă ( B3) în
punctul"La Stână"- 1 piesă (B1) şi în aşezările de la Bucu şi Feteşti -Vlaşca
(jud. Ialomiţa).
Erau folosite îndeosebi la confecţionarea îmbrăcămintei (spre exemplu
cojoace şi pieptare).
Tot din os se confecţionau pandantive, un astfel de exemplar fiind
descoperit la Dridu, jud. lalomiţa, în B 11111956, având gravate cercuri care se
întretaie. De asemenea , se mai confecţionau arşici, patine etc59 •
Datorită fiabilităţii şi mediului de păstrare, de multe ori impropriu, unele
obiecte nu s-au păstrat. Extinderea cercetărilor arheologice în aceste zone ar
putea îmbogăţi informaţiile privind ocupaţiile practicate în aşezările acestei
perioade de timp.

2. Prelucrarea pieilor, a lânei şi a fibre lor vegetale. Aceste trei ocupaţii

s-ar putea defini şi ca meşteşuguri de obţinere a vestimentaţiei ( îmbrăcăminte
şi încălţăminte).
Creşterea
animalelor, în special a ovicaprinelor, avea ca scop, printre
altele, şi obţinerea materiei prime pentru îmbrăcăminte şi hrană.Pentru aceste
produse finite erau folosite lâna şi pielea. Lâna era şi este obţinută din procesul
anual de tundere (primăvara, vara) a oilor, urmată de spălare, scărmănare şi
tors. În etapele de spălare, scărmănare, tors şi apoi ţesut revenea femeilor rolul
principal, care moşteniseră aceste procedee de la înaintaşi. Tot de la ovicaprine
- a căror sacrificare ţinea şi de ritualul creştin - erau obţinute şi pieile.Acestea
erau curăţate, tăbăci te şi utilizate îndeosebi pentru confecţionarea îmbrăcămintei
de iarnă şi a încălţămintei ( opinci şi /sau cizme). În procesul de prelucrare,
unealta cea mai folosită era străpungătorul (împungător/sulă, întâlnit frecvent,
în aşezările din secolele VIII-XI din Muntenia).
Pentru prelucrarea fibrelor textile şi obţinerea produsului finit se foloseau
tehnicile torsului şi ţesutului.

57
E.Zaharia, op.cit.,p.I3-56.
8
' V.Sârbu, op.cit.,p.l28.
59
E.Zaharia,op.cit.,p.200.
www.cimec.ro
236 Gheorghe Matei

În tors, erau folosite furcile de tors, fusele şi răşchitoarele. Deoarece în

componenţa acestor obiecte intră peste 90% lemn, ele nu s-au păstrat în totalitate,
ci doar unele părţi cum ar fi fusaiolele. Fusaiola, aflată în componenţa fus ului,
este situată în partea inferioară, conferind stabilitatea în rotire a fusului şi mărind
viteza de rotire. Fusaiolele sunt de obicei de formă bitronconică, cu gaură
. centrală, realizate din lut ars şi uneori din piatră, au fost găsite - spre exemplu
-în aşezările de la Păcuiu lui Soare şi Dridu, unele dintre ele fiind deosebite60 •
Pentru restul, şi în secolele VIII-XI în zona Munteniei, ca dealtfel şi în
alte zone, este folosit războiul vertical, aşezat în locuinţe; nu este exclusă nici
ideea celui orizontal, compus numai, sau în majoritate covârşitoare, din lemn,
în cadrul căruia pentru întinderea firelor ( urzelii), sunt folosite greutăţi ( de
ţesut) din lut, piatră sau cărămidă. Greutăţi pentru războiul de ţesut pot fi amintite
cele descoperite la Păcuiu lui Soare, unde au forme diferite (rotunde, conice).
Tot de la Păcuiul lui Soare provin două capete de tichinde/tindechin,
unealtă folosită la ţesut, confecţionate uneori din metal (foiţă de aramă).
Trebuie remarcat că aceste războaie de ţesut erau folosite la producerea
ţesăturilor din lână, cât şi cânepă, ce erau folosite la confecţionarea
îmbrăcămintei şi la decorarea interioară a locuinţelor.
Ţesăturile obţinute erau transformate în îmbrăcăminte de către croitori
pentru produse "pretenţioase" cât şi de către membrii "necalificaţi" ai familiei.
Unelte folosite la croitorie ca degetare sau foarfece de croitorie au fost
descoperite la Păcuiullui Soare ( jud.Călăraşi).
Ţesăturile, obiectele din blănuri şi încălţămintea erau destinate a fi folosite,
în primul rând, de obştea aşezării Păcuiullui Soare. Alte produse erau destinate
exportului, cum sunt blănurile, mult apreciate în Imperiul Bizantin.

4.Prelucrarea lutului .Inventarul cel mai numeros din aşezările şi

necropolele din Câmpia Munteniei îl constituie vasele ceramice şi unele
elemente de construcţie ( tuburi de conducte, ţigle şi cărămizi), toate obţinute
din prelucrarea lutului prin diferite metode: roată înceată, roată cu turaţie rapidă
şi presare în tipare.
Materia primă din care se obţine lutul este loess-ul şi - în unele cazuri -
caolinul (îndeosebi, în Dobrogea). La ceramica din secolul VIII-XI, un spe-
cific aparte, la vasele folosite în gospodării, este conţinutul, în pasta vaselor, a
nisipului, scoică pisată mică, în proporţie mică, cioburi pisate, toate având
rolul de degresant.

60 D.Gh.Teodor,op.cil.,p.52-62;Şt.Oiteanu,op.cil.,p.l34-138.

www.cimec.ro
OCUPAŢIILE LOCUllDRILOR DIN CÂMPIA MUNlENIEI ÎNSECOLFJ...E Vlll-Xl
237

Tot aparţinând secolelor VIII-XI s-au descoperit vase realizate din pastă
fină, fără nici un ingredient, rezultând - în funcţie de procedeul de ardere -
diferite culori ( cenuşie, neagră şi roşiatică), unele fiind lustruite, având ca
decor - de multe ori- decor " în reţea".
Obţinerea vaselor din lut ( cu degresant sau f'ară) se realiza utilizând
roata olarului pentru secolele VII-VIII cu turaţie înceată, iar în secolele IX-XI,
roata cu turaţie rapidă . Vasele erau uscate, apoi erau introduse în cuptor pentru
ardere, cuptor de tipul celui descoperit, în 1984, în comuna Borcea,
jud.Călăraşi 61 , construit în solul gălbui-nisipos al fluviului Borcea, compus
din următoarele elemente: camera de ardere a vaselor, grătarul (platformă
perforată cu 26 găuri), camera de ardere ( focarul), gura de foc şi groapa de
acces la focar , dimensiunile cuptorului erau : diametru! de 0,35 m şi înălţimea
de 0,90 m, fiind datat în secolele X -XI 62 • În aşezări le şi necropolele din Câmpia
Munteniei, în funcţie de pasta din care s-au realizat vasele, se pot observa trei
categorii distincte de ceramică.:
a) ceramică din pastă nisipoasă
b) ceramică din pastă fină
c) ceramică din caolin

a) Ceramica din pastă nisipoasă este pentru perioada şi zona supusă

aici discuţiei, amestecată cu nisip, cu granulaţie mică, uneori conţinând şi
componente de mică, pigmenţi de ocru, scoici pisate. Forma predominantă
pentru această categorie este oala -borcan, cu corpul piriform, buza vaselor
având diferite forme, de la simpla rotunjire la întoarsă în formă de melc, teşită,
simplă sau dreaptă. Decorul este realizat prin incizie cu pieptenele, finalizându-
se cu linii,caneluri orizontale sau în val, care pornesc imediat de sub gât şi
acoperă în întregime suprafaţa inferioară a vaselor, uneori acest decor fiind
compus din linii orizontale sau trase oblic, alteori alternând decorul cu linii
orizontale cu mici alveole ce apar în jurul gâtului.
Alte forme semnificative ce merită a fi menţionate în demersul de faţă sunt:
Castroanele având corpul tronconic, cu buza dreaptă sau retrasă spre
interior, cu decor incizat de linii în val, formă mai rar întâlnită. Astfel de vase
au fost descoperite în Câmpia Munteniei, la Greaca - Prundu 63 , Curcani,
Radovanu, Spanţov, Valea Mostiştei, Sultana, Păcuiu lui Soare (jud. Călăraşi),

61
TPapasima, V. Oprea, în Pontica, 16, 1983,p.237 -240.
6
~ Vezi
notele nr_24,55,60.
63
V.Sârbu şi colab.,op.cit.,p.ll6-119,fig.l59 şi 160.

www.cimec.ro
238 Gheorghe Matei

zona Bucureşti ( Piaţa de Flori), Militari, Băneasa) 64 , Dridu, Bucu, Ţăndărei,

Târgu de Floci, Feteşti - Vlaşca( jud. Ialomiţa), Ştefan cel Mare, Baldovineşti,
Spiru Haret, Tichileşti, Chişcani -Sat, Sihleanu (jud. Brăila )65 •

b) Ceramica din pastă fină

este considerată aceea a cărei pastă este
realizată fără degresant, ceramică ce este cunoscută ca fiind lustruită şi având
nuanţe de cenuşiu, cenuşiu-negricios, roşiatic sau brun, cu angobă care conferă
suprafeţei vaselor netezire şi fineţe, uneori având decorul realizat cu un obiect
adiacent, realizându-se linii paralele care se întretaie în romburi/reţea.
Formele cele mai întâlnite ale acestei categorii sunt : oalele -borcan,
oalele cu torţi, castroanele, vasele amforoidale şi ulcioarele.
Oalele borcan sunt vase de dimensiuni mari şi medii, cu corp ovoidal,
cu buza simplă, rotundă sau răsfrântă, cu decorul realizat din dungi lustruite şi
trasate vertical sau în reţea. Culoarea acestor vase este, de obicei, cenuşie,
gălbui-portocalie, roşie sau cărămizie.
Vasele cu torţi au, de obicei, corpul globular, gâtui scurt, buza îngroşată,
cu o toartă sau două. Pasta din care sunt confecţionate este fină, şi sunt lustruite.
Culoarea vaselor este cenuşie, roşie- castanie, cu un decor realizat prin lustruire,
cu linii verticale, orizontale şi oblice. Vase din această categorie, lustruite fin,
au fost descoperite pe întinsul Câmpiei Munteniei, în actualele localităţi :
Radovanu, Chirnogi, Căscioarele, Greaca-Prundu, Ileana - Podari ( jud.
Călăraşi), zona Bucureşti, Dridu, Bucu, Tăndărei, Platoneşti,Târgul de Floci,
Feteşti - Vlaşca ( jud.lalomiţa), Ştefan cel Mare, Spiru Haret, Tichileşti( jud.
Brăila).
Revenind la castroanele modelate în pastă fină, cu corpul tronconic, cu
buza dreaptă sau retrasă (spre interior), se poate spune că cele de culoare neagră
- lustruită sau roşiatică- sunt mai puţin răspândite în zona şi perioada studiată,
ele tind întâlnite la Căscioarele - La Stână (jud. Călăraşi), Bucu, Platoneşti,
Feteşti- Vlaşca (jud. lalorniţa).
Ulcioarele, de dimensiuni medii şi mici, cu corp globular sau cilindric,
având gura rotundă, treflată şi cu o singură toartă, realizate din pastă fină, de
culoare cenuşie şi roşiatică, sunt întâlnite la Păcuiu lui Soare (jud. Călăraşi) şi
în necropola de la Platoneşti ( M255, M269) jud. lalomiţa.
Vasele amforoidale sunt de dimensiuni mari, cu corpul piriform, cu două
torţi, de culoare gălbuie sau roşie-cărămizie, acoperite, de obicei , cu angobă,

6
• D.Gh.Teodor,op.cit.p.62-64,Şt.Olteanu,op.cit.p.l50-151 ;P.Diaconu,D. Vâlceanu,op.cit.p.
167-169;E.Zaharia,op.cit.,p.l27.
65
D.Gh.Teodor,op.cit.,p.98-ll4;Şt.Olteanu,op.cit.,p.ll-l5.

www.cimec.ro
OCUPAŢ!ILE LOCUITDRILOR DIN CÂMPIA MUNTENIEI ÎN SECOLELE VIII-XI 239

cu suprafaţa uneori lustruită. Asemenea exemplare sunt semnalate la Dridu,

Sultana şi Căscioarele( Suviţa Hotarului şi Suhama)_
c) Ceramica din caolin. Pasta era caolinul, întâlnit şi în Dobrogea, de
culoare albă, care se utilizează în realizarea vaselor în secolul X. Sunt descoperite
atare piese în zone învecinate cu Câmpia Munteniei (Păcuiu lui Soare).Vasele
din caolin au fost descoperite şi în Muntenia, pe malul stâng al Dunării la
Radovanu, Căscioarele, Sultana, Feteşti- Vlaşca, Platoneşti şi în centrul
Munteniei, la Dridu, Ileana-Podari şi Bucureşti- Băneasa.
Indiferent de formă şi pastă, pe anumite vase, întâlnim aşa-zise " mărci
de olar" având, uneori, forme geometrice ca : cercuri simple sau concentrice,cerc
tăiat de o cruce, pătrate, stele, cruci de diferite forme, romburi, triunghiuri,
semne răspândite în secolele VIII-IX d.Hr şi în spaţiul Munteniei.
Ele sunt explicate de literatura de specialitate ca : semne de olar, semne
magice sau de proprietar, dar, cea mai plauzibilă ipoteză , mărci ale şarjelor de
olar dintr-o anumită etapă.
Tot ca o activitate de prelucrare a lutului este şi obţinerea materialelor de
construcţii, cum ar fi tuburile destinate aducţiunii apei ( olanele ), ţiglele şi cărămizile.
Aceste elemente sunt semnalate, izolat, la Dridu, şi, mai frecvent, în
aşezările de pe malurile Dunării din arealul cercetat, în special în cercetările de
la Căscioarele-Greaca-Prundu (jud. Călăraşi), întâlnite în locuinţe, gropi sau în
cuptor, arătând specializarea unor meşteri care anticipează trecerea la urbanism.

4.Prelucrarea lemnului. În Câmpia Munteniei se întindea, după cum a

mai fost precizat, Codrul Vlăsiei, zonă forestieră cu esenţe tari, în care predomină
stejarul, lemn care era folosit în construcţia locuinţelor şi a obiectelor de uz
comun. Acest meşteşug a fost determinat de condiţiile de mediu- care îi obligă
pe membrii comunităţilor să-şi confecţioneze din lemn mare parte din obiectele
necesare traiului şi componente ale utilităţilor din gospodărie.
Datorită faptului că lemnul nu se poate conserva un timp îndelungat, nu
s-au păstrat dovezi directe ale existenţei uneltelor din lemn cu care se lucra în
perioada discutată aici.
În aşezările aparţinându-i perioadei de timp supusă atenţiei au fost
descoperite topoare, tesle de tip "săpăligă", sfredele cu vârful spiralat, dălţi
(Căscioarele - Valea Fântânilor, Păcuiu lui Soare, Dridu).
Trecerea în revistă a descoperirilor arheologice din estul Câmpiei
Munteniei, ce reprezintă ocupaţiile populaţiei ce a locuit aici în secolele
VIII-XI d.Hr, atestă- fără putinţă de tăgadă- caracterul sedentar al populaţiei
de aici. Totodată, se relevă faptul că, majoritatea covârşitoare a obiectelor
www.cimec.ro
240 Gheorghe Matei

necesare vieţii de zi cu zi, erau obţinute de către membrii .comunităţilor lo-

cale. Fără îndoială, cele prezentate mai sus, reprezintă o parte infimă din
ceea ce se poate realiza. Cercetări sistematice viitoare, interpretări noi ale
unor situri deja publicate, vor putea aduce substanţiale modificări ale
încheierilor din paginile de faţă.

www.cimec.ro
Irina COSTEA-ENE

Un cuţit de plug descoperit la Oraşul de

Floci (Piua Petri), comuna Giurgeni,
judeţul Ialomiţa

Resume
Dans cet article l'auteur veut presenter un couteau d'araire du debut
du XVJ·eme siecle, decouvert sur le site archeologique du Oraţul de Floci.

Oraşulde Floci, situat odinioară la vărsarea râului Ialorniţa în Dunăre, a

fost cunoscut în epoca medievală ca punct tenninus al unui drum comercial,
ce făcea legătura între principalele oraşe ale Transilvaniei şi zona gurilor Dunării,
mai ales pentru comertul cu lână. Ca pentru oricare alt oraş, principalele activităţi
desfăşurate de locuitorii târgului erau comertul şi meşteşugurile. Istoricii care
s-au ocupat de studiul oraşelor şi târgurilor medievale româneşti au fost de
acord că habitatul urban autohton nu se rezumă doar la spaţiul propriu-zis al
comunităţii (cu străzi, biserici, ateliere, prăvălii sau locuinţe), d cuprinde şi
zona periferică, hinterland-ul, în care principala ocupaţie a oamenilor era
reprezentată de agricultură 1 • Este binecunoscut faptul că existenţa oraşelor
medievale din spaţiul românesc era strâns legată mai ales de aceste zone care
ofereau aprovizionarea pieţei urbane cu produse agricole şi se constituiau într-o
sursă de venit pentru categoriile care îşi duceau viaţa între sat şi oraş.
Cercetările arheologice asupra aşezării urbane de la gura lalomiţei se
desfăşoară, cu mici întreruperi, de aproape 30 de anF. Suprafaţa vetrei urbane,

1
Mircea D. Matei, Geneză şi evoluţie urbană Îll Moldova şi Ţara Românească, Editura Helios, Iaşi,
1997, p. 170, 179-214.
~Menţionăm câteva rapoarte de săpătură publicate de către membrii colectivului de cercetare arheologică
de la Oraşul de Floci: Cercetări Arheologice, III, Bucureşti, 1979, p.l99-246; IV, Bucureşti, 1981,
p.l20-143; VI, Bucureşti, 1983, p.95-l08. Vezi şi Cronica Cercetărilor Arheologice din România.
Campania 2000, CIMEC Institutul de Memorie Culturală, 2001, p.91, planşa 23, p. 303.
www.cimec.ro
242 /rinD Coslea-Ene

prin care a trecut albia veche a Ialomiţei, a fost împărţită din punct de vedere topografic
în 12 grinduri, în funcţie de nivelările terenului. Campania arheologică ce s-a desfăşurat
în lunile iulie-august ale anului 2002 urmărea continuarea secţionării grindului 1 în
vederea realizării unei stratigrafii mediane în această zonă. Secţiunea denumită SI B/
2002 (2x30m), orientată S-N, a scos la iveală două morminte de secol XVIII, urmele
unei locuinţe cu sobă şi oale-cahlă şi patru gropi pentru depozitarea reziduurilor
menajere.l . Din inventarul arheologic iese în evidenţă un cuţit de plug, descoperire
unică într-o aşezare urbană medievală din Ţara Românească. Această unealtă agricolă
s-a situat la cota de --0,94 m faţă de nivelul actual de călcare, la 4 m nord de limita
locuinţei menţionată mai sus, într-un strat de cultură anterior acesteia. Din punct de
vedere stratigrafic cuţitul de plug s-a aflat într-un prim nivel de locuire al sitului,
imediat deasupra sterilului arheologic, într-un pământ de culoare brun închis, măzăros,
fără inventar semnificativ. Acest strat are o lungime de 14 m, până la limita sudică a
gropilor. Cuţitul de plug (fig. 1) este lucrat dintr-o bară dreptunghiulară prin forjare.
Dimensiunile sale sunt: lungimea sa totală este de 540 nun, partea activă, care
reprezentă o treime din lungimea totală, este de 185 nun şi lăţimea părţii active, de
74 nun, iar la mâner are o lăţime de 49 nun şi o grosime de 17 mm.
Datarea cuţitului de plug ridică probleme. Specialiştii care s-au ocupat de
începuturile oraşului4 au stabilit că, cel puţin până în acest moment, acesta începe
să prindă viaţă de la mijlocul secolului al xv-lea în jurul unui punct de vamă şi
vad de trecere spre Dobrogea. Locuinţa descoperită în SIB/2002 determină un
penultim nivel de locuire, fiind situată între cotele --0,35 şi -0,60m faţă de actualul
nivel de călcare. În funcţie de materialul ceramic recoltat pe suprafaţa ei, această
locuinţă poate fi încadrată cronologic în a doua jumătate a secolului al XVI -lea -
începutul secolului al XVII-lea . Aşadar, cuţitul nostru poate aparţine perioadei
cuprinse între a doua jumătate a secolului al xv-lea şi până în secolul al xvn-lea.
Deasupra acestei prime nivelări în care am descoperit cuţitul de plug, se
află un strat de cultură în care ceramica de uz comun poate fi încadrată
cronologic sfârşitului de secol XV şi începutului clar de secol XVP. Pentru a
susţine această cronologie relativă, adăugăm şi un fragment de ceramică de
Iznik (fig. 2)6 , care poate fi datat tipului Iznik II, aşa cum se poate vedea în
studiul acordat acestor piese7 •

3
Anca Păunescu, Silviu O~ Irina Costea, Raport asupra campaniei arheologice din anul 2002
desfăşurate la Oraşul de Floci (Piua Petri), comuna Giurgeni, jude(ullalomi(a, (mss.).
• Lucian ChiJescu, Niculae Conovici, Radu Lungu, Anca Păunescu, Venera Rădulescu, Cercetări
arheologice la Piua Petrii (Or~ul de Floci),jud. /alomi(a, Cercetări Arheologice, III, 1979, p. 191-200.
s Forma vasului, pasta subfire, perepi care pleacă de la baza vasului ne îndreptăJesc să suspnem această
datare.
6
Fragmentul ceramic a fost găsit în caroul5-6 al secJiunii Sffi/2002, la cota de -0,63m, în acelaşi strat de
cultură posterior primei nivelări unde se afla cuptul de plug.
7
Dana Mihai, Ceramica de lznik descoperită la o~ul de Floci, jude(Ullalomiţa (1), Cercetări Arheologice,
X, Bucureşti, 1997, p. 278 şi planşa W4.
www.cimec.ro
UN CUŢIT DE PLUG DESCOPERIT LA ORAŞUL DE R..OCI (PIUA PETRI), COM. GIURGENI, JUD. IALOMIŢA 243

În campania arheologică din anul2003, am urmărit şi determinarea limitei

vestice a locuinţei din anul precedent, prin trasarea unei casete paralele cu
SIB/2002, numită caseta a/2003. Rezultatul s-a concretizat în precizarea
conturului locuinţei şi descoperirea a două monede la adâncimea de -0,50 şi
respectiv -0,62 m, faţă de nivelul actual de călcare, în stratul de cultură posterior
celui în care a fost găsit cuţitul de plug. Monedele vin să susţină încadrarea
cronologică a stratului de cultură de deasupra primei nivelări în primul sfert al
secolului al XVI-lea, una din ele fiind un dinar de la Ludovic II, iar cealaltă un
mangâr otoman de la Selim 1. Aşadar, cuţitul de plug, situat în nivelul arheologic
anterior stratului cu monede, aparţine sfârşitului secolului al xv-lea şi poate chiar în
primii ani ai celui următor.
Pentru o mai bună încadrare în timp a cuţitului de plug am încercat să
urmărim o evoluţie a acestor unelte agricole, să vedem dacă există analogii şi o
tipologie a lor, dar am constatat că, începând cu cele din epoca romană, forma
lor nu se schimbă semnificativ8 • Nu trebuie să ne surprindă acest lucru din moment
ce agricultura nu a cerut inovaţii majore în domeniul uneltelor. Asemenea unelte
agricole au fost descoperite în depozitele de la Dragosloveni 9 şi Bârlogul, datate
în secolele IX-X. Unul din cuţitele de plug din depozitul de la Dragosloveni are
aceeaşi formă şi aproximativ aceleaşi dimensiuni 10 •
Nici analiza chimică nu ne-a ajutat foarte mult 11 • De asemenea, metal urgia
fierului a rămas neschimbată de la începuturile prelucrării acestui metal şi până
în epoca modernă, cuţitul nostru având în· compoziţia sa chimică 100% fier.
Cum temperatura necesară în metalurgia fierului nu este foarte mare şi ţinând
seama de faptul că în decursul anilor, inclusiv în secţiunea din campania din
2002, în situl arheologic de la Oraşul de Floci s-au găsit bucăţi de zgură, putem
concluziona că piesa descrisă de noi a fost confecţionată într-un atelier local.
La această concluzie au ajuns specialiştii care considerau că meşterul care
fabrica unealta de fier îşi procura singur minereul şi lucra pentru comunitatea
locală din care făcea parte 12 •

8
1. Glodariu, Die Landwirtschaft im romischen Dakien, în Aufstieg und Niedergang der Romischen
welt, W. De Gruyter, 1977, p. 950-989, p.973 şi planşa Il/4,5; V. Carnache, Unelte agricole pe
teritoriul Republicii Populare Române în epoca veche, SCIV, 1950, anI, voi. Il, p. 83-110 şi Ion
Glodariu, Eugen Iaroslavschi, Civilizaţiafterului la daci (sec. 1/ î.e.n.-1 e.n.), Editura Dacia, Cluj,
1979,p. 25, 28, 63, 64.
9
Maria Comşa şi Gh. Constantinescu (Focşani), Depozitul de unelte şi arme din epocafeudală timpurie
descoperit la Dragosloveni, (jud. Vrancea). SCIV, Bucureşti, 1969, p. 425-436.
10
Ibidem, p.428, fig. 2/10.
11
Analiza chimică s-a făcut cu fluorescenţă de raze X şi a rezultat fier curat fără elemente de aliere.
Informaţiile tehnice ne-au parvenit prin amabilitatea domnului doctor Bogdan Constantinescu de la
Institutul de Fizică Atomică.
1
~ Ştefan Olteanu, Producţia meşteşugărească din Moldova şi Ţara Românească în sec. X-XVII (Probleme
de bază în lumina cercetărilor recente), Studii. Revista de Istorie, 4, an XV, 1962, p. 872, 878.
www.cimec.ro
244 Irina Cos/ea-Ene

De asemenea, în campaniile arheologice de la Oraşul de Floci desfăşurate

anterior, a fost descoperit şi un brăzdar de plug 1 ~, cel de-al doilea element de
fier al plugului de lemn utilizat în evul mediu, aşa cum este acesta prezentat în
frescele contemporane (fig. 3).
Semnalăm acest cuţit de plug în vatra Oraşului de Floci care aparţine
cronologic primului sfert al secolului al XVI-lea şi care se remarcă atât prin
raritatea descoperirilor de acest gen, dar şi prin starea de conservare bună, în
ciuda vechimii sale.

13
Lucian Chiţescu, Niculae Conovici, Radu Lungu, Anca Piiunescu, Venera IUdulescu, Cercetări arheologice
la Piua Petrii (Oraşul de Floci), jud. lalomiţa, în Cercetări Arheologice, III, 1979, p. 238, fig. 23.

www.cimec.ro
UN CUŢIT DE PLUG DESCOPERIT LA ORASUL DE fLOCI (PIUA PETRI), COM. GIURGENI, JUD.lALOMffA 245

/
·.
\.

•)·:····

Fig. 1. Cuţit dep)ug (sec. XVI), descoperit la Oraşul de Floci

(Piua Petri), comuna Giurgeni,jud.lalomiţa.

www.cimec.ro
246 lriluJ Cost~a-Ene

Fig. 2. Fragment de ceramică de Iznik, (sec. XVI), descoperit la Oraşul

de Floci (Piua Petri), comuna Giurgeni,jud. lalomiţa.

Fig. 3. Fresca de la Mănăstirea Coşula, reprezentând munca în

agricultură cu plugul cu brăzdar şi cuţit din fier.
www.cimec.ro
Cristina PARASCHIV-TALMA ŢCHI

Noi itemi în problematica abordării

"fenomenului" mărcilor de olar
Abstract
In this essay the author develops the ways already used for the elucida-
tion of the "phenomenon" of pottery signs (analogous discoveries similar to
others from other countries - chronologically speaking, and according to the
number ofpieces) to which we add new methods: making a catalogue ofpottery
marks discovered in Romania (manuscript); making a map with such discoveries
and ovens for burning the pottery in the Middle Ages with the afferent conclu-
sions; the making of a map where there are pointed out the commercial routes
and the settlements with such discoveries that go together with them. It had
been realized that now Dinogeţia - Garvăn has a big number of discoveries
(around 530 stamps ), that out of the 54 identified points of the territories of
Muntenia and Dobrogea (31, respectively 23) 39 (72,2%) are placed on or
around the commercial routes of the time.

Fenomenul mărcilor de olar a fost dezbătut în istoriografia românească

cu multă precauţie încă din momentul intrării lui în atenţia specialiştilor şi, am
putea spune, cu câteva excepţii, că el "se bucură" şi astăzi de aceeaşi "întâietate".
Puţini au fost şi sunt cercetătorii care, atunci când au descoperit în sit astfel de
semne, s-au oprit pentru a le face o prezentare mai largă şi pentru a încerca să
clarifice originea şi semnificaţia lor 1 • Au fost, şi pare să fie încă, semne de
întrebare referitoare la cultura ce defineşte secolele VIII- X. Generaţii succesive
au susţinut sau combătut ideile înaintaşilor, aducând spre argumentarea opiniilor

1
M.Comşa,
Cu privire la semnificaţia mărcilor de olar din epocafeudală timpurie, SCIV, XII, 1961,2,
p. 291-305; P.Diaconu, « Marcă de olar» având ca reprezentare un cal, SCIVA, 34, 1983,3, p. 290-
293; ldem, Din nou despre originea practicării mărcilor de olar, Pontica, XXV, 1992, p. 355-358;
V.Sârbu, Semnele în relief de pe ceramica feudală timpurie descoperită Î{l judeţul Brăila, Studii şi
comunicări, Focşani, II, 1979, p. 35-39, etc.

www.cimec.ro
248 Cristina Paraschiv- Talmaţchi

lor numeroase studii referitoare la aşezări, locuinţe, categorii ceramice, rituri şi

ritualuri, etc.; de altfel foarte necesare şi folositoare verigi ce ajută la clarificarea
imaginii de ansamblu şi nu numai. Fenomenul mărcilor de olar reprezintă o
verigă încă nesudată şi, îndrăznim să spunem, la fel de importantă ca şi celelalte.
Tocmai de aceea ne-am hotărât să-I readucem în atenţia cercetătorilor fără de
ale căror informaţii referitoare la astfel de descoperiri nu putem clarifica acest
fenomen, neavând pretenţia de a spune că îl vom definitiva.
Cantitatea impresionantă de mărci de olar, descoperită în teritoriile locuite
de slavi a determinat pe unii specialişti să atribuie iniţial acestui fenomen o
origine slavă2 • S-a constatat însă că era o concluzie eronată şi că această practică
este mult mai veche, ea regăsindu-se şi la celţi şi romanP, fondul târziu al
culturii ultimilor reprezentând calea de transmitere a ei către ceramica perioadei
de început a evului mediu 4 • Nu asupra acestei idei vrem să stăruim însă.
Autohtoni romanizati, slavi şi nu numai, meşteşugarii ce întreţineau acest
fenomen reprezentau, în fapt, "centre" de producere a unor obiecte necesare.
Intensitatea practicării lui şi a folosirii vaselor marcate diferă însă de la o zonă la alta.
Pe teritoriul României, cele mai numeroase mărci, cea. 530, au apărut la
Garvăn-Dinogeţia Gud. Tulcea)5 , care surclasează orice încercare de concurenţă.
Ei îi urmează Capidava Gud. Constanţa) cu cea 100 mărci 6 , Moreşti Gud. Mureş)
cu cea. 507 , Bucov Gud. Prahova) cu cea. 47 8 , Dridu Gud. Ialomiţa) cu cea.
449 , Hârşova Gud. Constanţa) cu cea. 40 10 , Epureni Gud. Vaslui) cu cea. 31 11 ,

~ Gr.Florescu, R.Fiorescu, P.Diaconu, Capidava. Monografie arheologică, voi.I, Bucureşti, 1958,

p. 225-226.
3
P.Diaconu, Pontica, XXV, 1992, p. 358, nota 19.
4
Ibidem, p. 358; P.Diaconu, D.Vâlceanu, Păcuiullui Soare. Cetatea bizantină, voi.I, Bucureşti,
1972, p. 136; E,Zaharia, Săpăturile de la Dridu. Contribuţie la arheologia şi istoria perioadei de
formare a poporului român, Bucureşti, 1967, p. 92; O.Toropu, Romanitatea târzie şi străromânii în
Dacia traiană sud-carpatică (secolele III-XI), Craiova, 1976, p. 171; M.Comşa, Cultura materială
veche românească (Aşezările din secolele VIII-X de la Bucov-Pioieşti), Bucureşti, 1978, p. 97; V.Sârbu,
op. cit., p. 37; P.Diaconu, Realităţi arheologice şi consideraţii istorice. O lucrare despre culturile
materiale de la Dunărea de Jos în sec. VII-X, Cultură şi Civilizaţie la Dunărea de Jos, XII, 1994,
p. 17, nota 14.
~ Gh. Ştefan, l.Barnea, M.Comşa, E.Comşa, Dinogeţia /.Aşezarea feudală timpurie de la Bisericuţa­
Garvăn, Bucureşti, 1967, p. 205.
6
Gr.Aorescu, R.Fiorescu, P.Diaconu, op.cit, p. 215.
7
K.Horedt şi colab., Şantierul Moreşti, în SCIV, IV, 1953, 1-2, fig. 11, p. 288; K.Horedt, Moreşti,
vo1.2, Grabungen in einer mittelalterlichen Siedlung in Siebenburgen, Bonn, 1984, fig. 24, p. 44,
fig. 26, p. 45.
8
M.Comşa, Cultura materială, fig. 87, p. 96.
9
E.Zaharia, op. cit., p. 90; A. Ioniţîă, La ceramique du Haut Moyen Age de Dridu « La Metereze »
(dep. de lalomiţa), Dacia, NS, XL-XLII, 1996-1998, p. 307,317 şi fig. 15; V.Mihai, Cercetările
arheologice de la Dridu- «La Metereze» (jud. Jalomiţa) ( 1979-1980), MCA, a XV-a Sesiune
anuală de rapoarte. Muzeul judeţean Braşov- 1981, Bucureşti, 1983, fig.2114, p. 442 ; C.Paraschiv-
Talmaţchi, Catalogul mărcilor de olar descoperite pe teritoriul Munteniei (sec. VIII-XIV p.Chr.),
Analele Universităţii Creştine "Dimitrie Cantemir", VI, sub tipar.
10
A.Aricescu, Noi date despre cetatea de la Hârşova, Pontica, 4, 1971, fig. 9, p. 360, fig. 1O, p. 361,
fig. ii, p. 362 ; Material inediL- informaţie Panait 1. Panait căruia îi mulţumim şi pe această cale.
11
Dan Gh. Teodor, Aşezareafeudală timpurie de la Epureni-Vaslui, Arheologia Moldovei, XI, 1987, p. 150.
www.cimec.ro
NOIITEMI ÎN PROBLEMATICA ABORDĂRII ..FENOMENULUI" MĂRCILOR DE OLAR 249

Histria (Istria, jud. Constanţa) cu cea. 30 12 , Sultana Uud. Călăraşi) cu cea.

25 13 , Obârşia Nouă Uud. Olt) cu 10 14 , etc.
Procentual, situaţia este următoarea: la Garvăn-Dinogeţia vasele marcate
reprezintă între 50% (grupele 1 şi a II-a) şi 90% (grupa a IV-a) 15 • La Epureni
35-40% din totalul vaselor descoperite purtau astfel de mărci 16 , la Chiscani
Uud. Brăila) cea. 29% 17 , în timp ce la Păcuiullui Soare doar 3-4% 18 •
Se ştie că aria răspândirii mărcilor de olar depăşeşte graniţele ţării noastre 19 •
Pentru o scurtă comparaţie vom enumera astfel de descoperiri şi din alte regiuni.
În Republica Moldova, beneficiara celui mai mare procent pare a fi localitatea
Hansca,cu 7-10,4% (217 funduri devasepurtaumărci) 20 • Ei îi urmează Pohărniceni­
Petruha L2 cu 8,03% (din 112 funduri de vase descoperite, doar 9 erau marcate)21 ;
Brănişte XIII cu 2,4% (din 124 funduri de vase, marcate erau 3) 22 şi Pohămiceni­
Petruha L3 cu 1,5% (din 2oo funduri de vase, 30 purtau mărci)2 3 , etc.
De pe teritoriul fostei Uniuni Sovietice, amintim descoperirea a 306
funduri de vase cu marcă (procentual în campania din 1936 avem 11 ,4%, iar
în aceea din 1937- 14,4%) la Kiev 24 , 200 la Vşcija (5%) 25 , 108la Plesnek26 •
Din zona Doneţului mijlociu (periegheze şi cercetare) au fost strânse 380 (18%
dintre acestea fiind de la vase de uz casnic, 6,5% de pe ceramică cenuşie şi
1,5% de la "recipiente") 27 , la Cal fa procentul fundurilor de vase purtătoare de
mărci, descoperite, este de 15% 28 , iar în siturile de la Reazanul Vechi, Pronsk
şi vechiul Novgorod de cea. 1%29 •

1
~ U. Fiedler, Studien zu Grăberfeldem des 6. bis 9. Jaltrhunderts an der unteren Donau, voi. 2,
Bonn, 1992, Taf. 16-35.
13
B.Mitrea, La necropole birituelle de Sultana. Resultats et prob/emes, Dacia, NS, XXXII, 1988,
1-2, p. 1 13 şi passim ; U.Fiedler, op.cit., Taf.39-41.
"O.Toropu, op.cit., p. 71.
u Gh. Ştefan, I.Bamea, M.Comşa, E.Comşa, op.cit.,p. 205-206.
16
Dan Gh. Teodor, op. cit., p. 165.
17
V.Sârbu, op. cit., p. 35.
18
P.Diaconu, D.Vâlceanu, op.cit, p. 131; V.Sârbu, op. cit., p. 38.
19
Vase cu marcă au fost descoperite în Rusia, Ucraina, R. Moldova, România, Bulgaria, Serbia,
Ungaria, Polonia, Suedia etc.
:!0 Gh. Postică, Românii din codrii Moldovei în evul mediu timpuriu (Studiu ar/teologic pe baza
ceramicii din aşezarea Hansca), Chişinău, 1944, p. 52.
~ 1 I.Tentiuc, Populaţia din Moldova centrală în secolele XI-XIII, Iaşi, 1996, p. 113.
~~Ibidem.
~3 Ibidem.
~· G.M. Şovkopleas, Znaki na drevniorus 'komu posudi z Kieva, Arheologhija, Kiev, XVII, 1964,
p.56.
:!5 Ibidem, p. 57.

~6 M.P.Kueera, Gonearnoje kleima iz raskopok drevnega Plesneka, Kratkie Soobşcenia Instituta

Arheologhii (în continuare KCEA), Kiev, 1O, 1960, p. 122.
~ 7 K.I.Krasil'nicov,Ku/wnna keramika ta keramieni vyroby spe(ial'nogo priznaeennja Saltovo-
Majatskai kul'tury seredniodoneeeia, Vita Antiqua, Kiev, 2, 1999, p. 175.
~~ G.F.Cebotarenco, Ca/fa- gorodişee VIII-X vv. na Dnestre, Chişinău, 1973, p. 20.
~ G.M.Şovkopleas, Arheologhija, Kiev, XVII, 1964, p. 56.
www.cimec.ro
250 Cristina Paraschlv· Talmaţchl

De pe teritoriul Bulgariei, amintim descoperirea a 39 de funduri de vase

cu mărcila Blaskovo (30%) 30 , 27 la Brestak (cea. 20%) 31 , etc.
Constatăm, aşadar, că cel puţin în acest moment nu deţinem informaţii
despre descoperirea într-un sit a unui număr mai mare de mărci decât cel de la
Garvăn-Dinogeţia, acesta depăşind cu cea 224 de exemplare pe următorul clasat
- Kiev-ul, cu cea. 313 pe cel de la Hansca, cu cea. 330 pe cel de la V şcija şi cu
cea. 419 pe cel de la Blaskovo.
Dacă în privinţa siturilor fruntaşe (aşezări cu necropolele aferente) nu
credem că ar trebui să existe rezerve în plasarea lor în categoria centrelor
producătoare de vase ceramice cu marcă, atunci unde le putem încadra pe cele
în care astfel de descoperiri nu depăşesc 20-30 de exemplare?
Putem numi centru de olărit un sit în care au fost descoperite 20 - 30 de
mărci? Teoretic, nu prea. 20-30 de vase cu mărci puteau fi aduse în timp (10-
15 ani, maxim 2 vase pe an), pe cale comercială, din alte aşezări, presupuse a fi
adevăratele centre producătoare. Întrebarea este însă, de unde? Deoarece, dacă
ne uităm la siturile din jurul lor cu descoperiri asemănătoare, constatăm că de
regulă acestea prezintă un număr şi mai mic de mărci. Atunci, sunt aceste aşezări
şi centre producătoare? Este posibil, mai ales în cazul în care avem dintr-un tip
de marcă în jur de 10 exemplare, presupunând că aceasta ar reprezenta semnul
meşteşugarului local sau al cornanditarului. Dar, în această situaţie, pierdem din
vedere eventualitatea valorii simbolice a unora dintre aceste semne. Pentru a
încerca să rezolvăm măcar în parte această problemă, am întocmit un catalog al
mărcilor de olar descoperite pe teritoriul României. Cu ajutorul lui, vom identifica
posibile centre producătoare şi sperăm să putem semnala eventuala mişcare a
unor vase purtătoare de mărci cel puţin în teritoriul din apropierea acestora.
Aducem în completarea informaţiilor din catalog o hartă pe care sunt semnalate
aşezările în care au fost identificate cuptoare de ars ceramica, funcţionabile în
evul mediu timpuriu. Ni se autentifică astfel că practica marcării vaselor nu era
folosită de toţi meşteşugarii olari. Avem centre, precum cele de la Radovanu
Gud. Călăraşi) 32 şi Borcea Gud. Călăraşi) 33 • unde sunt prezente cuptoarele de ars
ceramica (aşadar, sigure centre de olărit), dar nu şi vasele marcate. Aşa cum, la
Slobozia Gud. Giurgiu) 34 şi Otopeni Gud. Ilfov) 35 avem ceramică marcată, dar
nu cunoaştem încă descoperirea nici unui cuptor.
30
D.Dimitrov, Rannosrednovecoven necropol pri c. Blaskovo Vamencki ocrg, Isvestija na Narodnia
Muzei (în continuare Isvestija-Varna), Vama, III (XVIII), 1967, p. 141. Autorul menţionează că, în
general, în siturile din evul mediu timpuriu ,din Bulgaria, doar 10% din vasele ceramice aveau pe fund
mărci în relief, Blaskovo ftind o excepţie.
31
ldem, RlUUWbîlgarsco selişee pri c. Brestak, Vamencko, Isvestija-Vama, V(XX), 1969, p. 129.
3
~ M.Comşa, Unele date privind aşezarea din sec. VJ. VII de la Radovanu, judeţul Ilfov, Muzeul
Nafional, Il, 1975, p. 335 ; I.Tentiuc, op.cit., p. 110.
33
T.Papasima, V. Oprea, Un cuptor pentru ars oale din epocafeudală timpurie, Pontica, XVII, 1984,
p. 237.
34
Gh.Rădulescu, M.lonescu, Noi puncte arheologice pe harta raionului Giurgiu, SCIV, VI, 1955, 1-2,
p. 300.
Js V.Leahu, Săpături/e arheologice de la Otopeni (Il), Bucureşti. Materiale de istorie şi muzeografie, 7,

1969, p. 9, 12.
www.cimec.ro
NOIITEMI iN PROBLEMATICA ABORDĂRII ,.FENOMENULUI" MĂRCILOR DE OLAR 251

Să fi fost atunci aceste aşezări doar "consumatoare" de astfel de produse,

nu şi producătoare? lată o întrebare la care sperăm să răspundem coroborând
rezultatele obţinute la încheierea catalogului mărcilor de olar cu cele referitoare
la viaţa economică a perioadei de început a evului mediu. Considerăm, aşadar,
că un alt item (mod) prin care am putea clarifica unele aspecte ale problemei ar
fi compararea hărţii ce are semnalate astfel de descoperiri cu drumurile
comerciale identificate pentru perioada respectivă.
În 1983, cercetătoarea Maria Comşa trasa un drum comercial care, însoţind
limita dreaptă a Dunării, făcea legătura între aşezările din nordul Dobrogei şi
cele din regiunea Durostorum (Silistra) 36 . Pe acest drum, sau în imediata lui
apropiere, identificăm acum următoarele aşezări şi necropole în care au fost
descoperite vase cu mărci de olar (de la nord spre sud): Dinogeţia 37 , Hârşova 38 ,
Capidava39 , Cemavodă40 , Cochirleni (corn. Rasova) 41 , Satu Nou 42 , Canlia43 ,
Gârliţa (corn. Ostrov) 44 , Păcuiullui Soare45 , Oltina46 • Altfel spus, 10 dintr-un
total de 23 de puncte, din Dobrogea, adică 43,4% 47 . Alte patru le găsim dacă,
plecând de la Dunăre spre mare, însoţim vechea vale Carasu: cap Cemavodă,
deja menţionat anterior, apoi Ţibrinu (corn. Mircea Vodă) 48 , Castelu 49 ,
BasarabP0 şi Constanţa51 .
O altă acumulare de astfel de descoperiri o găsim în Muntenia pe drumul
care, venind de la nord de Carpaţi, cobora la Dunăre pe traseul Slon-Bucov-
Bucureşti-Olteniţa52. Pe el sau în apropiere, găsim 8 din 31 de puncte identificate

36
M.Comşa, Drumuri comerciale între Carpaţi şi Dunăre în sec. IX-X, Muzeul Nafional, VII, 1983,
p. 101 şi urm.
37
Gh.Ştefan, I.Bamea, M.Comşa, E.Comşa, op.cit., p. 205 şi urm.
38
A.Aricescu, Pontica, IV, 1971, p. 360-362.
39
Gr.Florescu, R.Fiorescu, P.Diaconu, op.cit.,p. 215 şi urm.
40
I.Bamea, Date noi despre Axiopolis, SCIV, XI, 1960, 1, p. 77.
41
P.Diaconu, Date noi privind "valul mare de pământ" din Dobrogea, Peuce, IV, 1973-1975, p. 204,
212. .
4
~ B.Mitrea, Şantierul arheologic Satu Nou, necropolafeudală timpurie nr. 1, MCA, VII, 1961, p. 555 ;
Idem, Săpăturile de la Satu Nou. Necropolelefeudale timpurii (r. Adamclisi, reg. Dobrogea), MCA,
VIII, 1962, p. 644 ; U .Fiedler, op.cit., Taf. 3-6.
43
R.Harhoiu, Câteva observatii asupra necropolei birituală de la Canlia,judetul Constanta, Pontica, 5,
1972, fig. 7/_1, p. 574.
44
C.Câijan, Cimitirul feudal-timpuriu de la Gârlita-Ostrov, Pontica, I, 1968, p. 411,416.
43
P.Diaconu, D.Vâlceanu, op.cit., p. 131 şi urm.
46
În campanile arheologice din 2001-2003 au apărut aici cea 20 de funduri de vase cu mărci. Informaţie
C.Chiriac, căruia îi mulfUmim şi pe această cale.
47
În harta noastră nu sunt semnalate următoarele puncte: Oltina, Cochirleni Uud. Constanfa) şi Ghiolul
Pietri Uud. Tulcea).
48
E.Comşa, Câteva descoperiri arheologice din raionul Medgidia (regiunea Constanta), MCA, IV,
1957' p. 326.
49
A.Rădulescu, N.Harfuche, Cimitirul feudal-timpuriu de la Castelu, Constanfa, 1967, p. 91-93,
118-125.
so I.Bamea, Ceramica din cariera de cretă de la Basarabi (reg. Dobrogea), SCIV, XIII, 1962, 2, p. 355.
31
C.Câijan, Ceramica de epocă feudal-timpurie descoperită pe teritoriul oraşului Constanţa, Pontica,
Il, 1969, p. 389.
s~ M.Comşa, Muzeul Nafional, VII, 1983, p. 1O1 şi urm.
www.cimec.ro
252 Cristina Paraschiv· Talmaţchi

pentru această regiune: Bucov (jud. Prahova)53 , Şirna (jud. Prahova)54 , Otopeni
(jud. Ilfov) 55 , Bucureşti - Băneasa Străuleşti 56 , Bucureşti - Bucureştii NoP 7 ,
Bucureşti - Curtea Veche 58 , Bucureşti -Piaţa cu FlorP 9 şi Vadu Anei
(jud. Ilfov)60 •
Economia lucrării nu ne permite să mai facem alte menţiuni. Reţinem
însă că, pe ansamblu, din cele 54 de puncte identificate pentru teritoriul
Munteniei şi al Dobrogei (31, respectiv 23), 39 sunt plasate pe sau în preajma
drumurilor comerciale ale vremii. În concluzie, erau sau nu comercializate
aceste vase? Procentul de 72,2% ne determină, în acest moment, să dăm un
răspuns afirmativ, rămânând ca la definitivarea catalogului să stabilim centrele
producătoare şi eventuala lor arie de comercializare.
Am văzut în ce cantitate, numerică sau procentuală, se găsesc vasele cu
mărci în siturile din evul mediu timpuriu; am constatat, rezumativ, în ce măsură
aşezări le şi necropolele cu astfel de descoperiri erau situate pe sau în apropierea
drumurilor comerciale folosite în perioada respectivă; ne vom opri acum asupra
aspectului cronologic. Calea de transmitere a acestui fenomen către ceramica
de la începutul evului mediu constituie un punct deja clarificat61 • Care sunt
însă regiunile prime în care el a recăpătat amploare acum?
Pe teritoriul României, practica marcării vaselor a fost folosită într-o
perioadă relativ largă - secolele VIII - XV p.Chr. În mod curios, în partea de
început semnalăm astfel de descoperiri mai mult în necropole şi morminte
izolate: Izvoru (jud. Giurgiu- sec. Vlll)62 , Frăteşti (jud. Giurgiu- sec. Vlll)63 ,
Sultana (jud. Călăraşi -sec. VIII-IX) 64 , Şarânga (jud. Buzău -sec. VIII-IX) 65 ,
Platoneşti (jud. Ialomiţa- sec. Vlii-X)66 , etc. Deşi rare, descoperirile din aşezări

n Eadem, Cultura materială, p. 94-97.

54
Material inedit, informaţie Şt. Olteanu căruia îi mulţumim şi pe această cale.
55
V.Leahu, Bucureşti. Materiale de istorie şi muzeografie, 7, 1969, p. 9, 12.
56
M.Constantiniu, P.I.Panait, I.Cristache-Panait, Şantierul arheologic Băneasa-Străuleşti, în CAB, II,
1965, p. 110-112 ;Gh. Mănucu-Adameşteanu, Aspecte ale culturii materiale vechi româneşti în lumina
descoperirilor de la Bucureşti (secolele IX-XI), CAB, IV, 1992, p. 64.
57
P.I.Panait, Săpăturile de la Bucureştii Noi, 1960, CAB, I, 1963, p. 118 şi fig. 22/2, p. 116 ;
Gh. Mănucu-Adameşteanu, op. cit., p. 58.
58
S.Morintz şi colab., Săpăturile ar/reologice din Bucureşti, MCA, VID, 1962, p. 768, fig. 7/8, p. 769.
59
P.I.Panait, Observaţii arheologice pe şamierele de construcţii din capitală, CAB, I, 1963, p. 140.
60 E.S.Teodor, Aşezări din evul mediu timpuriu la Vadu Anei, Cercetări Arheologice, Bucureşti, XIII,

1998-2000, pl. XII, p. 169.

61
Vezi supra nota 3.
6
~ B.Mitrea, Unele probleme în legătură cu necropola prefeudală de la /zvoru (r. Giurgiu), SCIV, 18,
1967, 3, p. 443-461.
63 C.Isăcescu, Noi date privind necropola feudală timpurie de la Frăteşti, jud. Giurgiu, Cercetări

Arheologice, Bucureşti, V, 1982, p. 201-205.

6-1 B.Mitrea, Dacia, NS, XXXII, 1988, 1-2, p. 110.
65 E.M.Constantinescu,Aspecte privind evolu(ia nord-estului Munteniei în secolele 11-X/ dHr. Considera(ii

bazate pe analiza unor descoperirifortuite dip judeţul Buzău, Mousaios, V, 1999, p. 25.
66
Gh. Matei, R.Coman, Platane şti, corn. Să~eni, jud. Jalomi(a, Cronica Cercetărilor Arheologice din
România. Campania 2001. A XXXVI- Sesiune naţională de rapoarte arheologice, Buziaş, 28 mai-
1 iunie 2002, Bucureşti, 2002, p. 238.
www.cimec.ro
NOI !TEMI ÎN PROBLEMATICA ABORDĂRII ,,FENOMENULUI" MĂRCILOR DE OLAR 253

nu lipsesc cu totul, amintim: Vadu Săpat (jud. Prahova - sec. VIII-IX) 67 ,

Vladimirescu (jud. Arad - sec. VIII-X) 68 , Grojdibodu (jud. Olt - sec. VIII-
IX)69, Bucov (jud. Prahova- a doua jumătate a sec. VIII - sec. X) 70 .
La polul opus, avem descoperirile de la Curtea de Argeş (jud. Argeş -
sec. XII-XIV)1 1 , Siret (jud. Suceava- sec. XIV-XV) 72 , Piatra Neamt (jud. Neamt
-sec. XIV-XVf 3 , Iacobeni (jud. Cluj - sec. XIV-XVf 4 şi Floreşti (jud. Cluj -
prima jumătate a sec. XVf 5 • Totuşi perioada de maxim a acestui fenomen o
înregistrăm începând cu a doua jumătate a sec. IX şi până la începutul sec. XI.
În Bulgaria76 şi Moravia77 vasele cu mărci apar, ca în România, încă de
la sfârşitul secolului al VIII-lea p.Chr., în timp ce în zona din est ele se găsesc
cel mai devreme în siturile de la sfârşitul secolului al IX-lea p.Chr. (în aşezările
şi necropolele de pe Doneţul mijlociu sunt semnalate începând cu sec. IX -
începutul sec. X78 ; la Kiev avem şi pe ceramica din sec. IX-X, însă majoritatea
sunt de pe cea din sec. XI-XIII 79 ; la Plesnek se găsesc pe fundul vaselor din
sec. XI-XIII80 ).
Constatăm, aşadar, că România se situează printre primele zone de
renaştere a acestui fenomen. Semnalarea lui pentru secolul .al VIII-lea p.Chr. în
Moravia, Bulgaria şi România, iar la est abia la sfârşitul secolului al IX-lea
p.Chr. lasă impresia că direcţia de mişcare a lui ar fi de la vest spre est. Este
doar o ipoteză. Pe baza catalogului şi a analogiilor cu descoperiri din alte
teritorii rămâne ca în viitor să clarificăm şi acest aspect.
Un alt item, care nu este nici nou, nici uşor de clarificat, se referă la
semnificaţia acestor mărci. În istoriografia de specialitate, două au fost ideile
care au dominat: simbolico-magică şi practică (semn de meşteşugar). K.l.

67
Gh.Diaconu, Sondajul arheologic de la Vadu Săpat (jud. Prahova), SCIVA, 29, 1978, 2, p. 291-30 l.
68
C.Cosma, Vestul şi nord-vestul României in secolele VIII-X d.H., Cluj-Napoca, 2002, p. 609.
69
D.Drăguş, Raport asupra cerr:etărilor arheologice de la Grojdibodu, jud. Olt, Cercetări Arheologice,
Bucureşti, IV, 1981, p. 76, 88.
70
M.Comşa, Cultura materială, p. 97.
71
N.Constantinescu, Curtea de Argeş ( 1200-1400). Asupra începuturilor Ţării Româneşti, Bucureşti,
1984, p. 122.
n S.Cheptea, Descoperirile arheologice din 1963 de la Siret, Arheologia Moldovei, VII, 1972, p. 348.
n C.Mătasă, I.Zamoşteanu, M.Zamoşteanu, Săpături le de la Piatra Neam(, MCA, VII, 1961, p. 347.
74
V.Pintea, Cu privire la aşezareafeudală de la Sopor-lacobeni, Acta Mvsei Napocensis, IV, 1967,
p. 531.
"A.A.Rusu, Cetatea medievală de la Floreşti (jud. Cluj)(Cercetări arheologice din anii 1990-1991),
Ephemeris Napocensis, III, 1993, p. 291.
76
Ljudmila Doneeva-Petcova, Znaţi v 'rhu arheologhieeski pametni(i ot spednovecovna Bolgaria VII- X
vek, Sofia, 1980, p. 25.
n M.Comşa, SCIV, XII, 1961,2, p. 296.
78
K.I.Krasil 'nicov, VIta Antiqua, Kiev, 2, 1999, p. 174.
79
G.M.Şovkopleas1.Arheologhija, Kiev, XVII, 1964, p. 57.
10
M.P.Kueera, KCbA, Kiev, 10, 1960, p. 118.
www.cimec.ro
254 Cristina Paraschlv·Talmaţchl

Krasil'nicov consideră mărcile semne-protectoare 81 , V.l. Sizov, simboluri

religioase82 , N.V. Tuhtina şi B. Polla, semne de cult83 • V. Sârbu atribuie o
semnificaţie magică doar unora dintre semne84 , iar M. Comşa şi P. Diaconu
le acordă aceeaşi semnificaţie doar într-o primă fază a meşteşugului,
dezvoltarea acestuia transformându-le în semne de meşterB 5 • M.P. Kueera,
B.A. Rybakov şi M.K. Karger consideră aceste mărci semne cu care olarii îşi
marcau producţia86 , V.E. Kozlovskaja afirmă că doar cei mai buni meseriaşi
îşi marcau vasele, dar nu pe toate 87 , iar A.A. Mansurov că doar vasele ce
urmau să fie comercializate purtau semn 88 • Z. Kolos6wna89 şi S.A. Pletneva90
consideră că semnul se transmitea din tată în fiu, Z. Kolos6wna identificând
chiar un "arbore genealogie" al mărcilor. Dan Gh. Teodor acceptă şi ipoteza
că ele ar reprezenta semne ale meşterilor olari, dar înclină să considere că
micile diferenţe dintre unele mărci nu indică o genealogie a meşterilor, ci
şarja91 .Tot semne, dar ale celor care comandau vasele, le consideră şi G.M.
Şovkopleas, K. Ciornogorskii şi R.L. Rozenfeldt 92 , pe când Z. Kolos-
Şafranska, O.L. Mongait, A.Kotlearevskii 93 şi M.Comşa94 nu omit ideea că
ele ar putea fi semne ale cneazului sau stăpânului feudal pe proprietatea
căruia se afla atelierul meşterului olar.
La o analiză atentă constatăm că:
-practica marcării vaselor a fost transmisă meşteşugarilor olari din secolele
VIII-X p.Chr. pe filieră romană;
-cel puţin în acest stadiu al descoperirilor, România se situează printre
primele zone de renaştere a acestui fenomen;
-momentan, Dinogeţia-Garvăn excelează numeric ca descoperiri
(cea. 530 de mărci);

81
K.I.Krasil'nicov, Vita Antiqua, Kiev, 2, 1999, p. 176.
8
~
G.M. Şovkopleas, op. cit., p. 69.
83
Ibidem.
84
V.Sârbu, op. cit., p. 38.
85
M.Comşa, SCIV, XII, 1961,2, p. 299-301; P.Diaconu, D. Vâlceanu, op.cit, p. 133-134.
86
G.M. Şovkopleas, op. cit., p. 70.
87
Ibidem.
88
Ibidem.
89 Z.Kolos6wna, Des recherches sur les marques de potier protohistoriques (rezumatul), SlaviaAntiqua,

Poznaii, 1112, 1949/50, p. 452.

90
S.A.Pletneva, Keramika Sarkela-Belaj Veji, Materialy i lsledovania po Arheologhii SSSR, Il, 1959,
75, p. 230.
91
Dan Gh. Teodor, op. cit., p. 151-152.
9
~ G.M. Şovkopleas, op. cit., p. 70.
93
Ibidem, p. 69-70.
""Gh. Ştefan, I.Bamea, M.Comşa, E.Comşa, op.cit, p. 206.
www.cimec.ro
NOIITEMIÎN PROBLEMATICA ABORDĂRII ..FENOMENULUI" MĂRCILOR DE OLAR 255

-catalogul mărcilor de olar ne va ajuta, cel puţin în parte, să separăm

centrele producătoare de cele "consumatoare" de astfel de produse;
-vasele cu mărci erau obiecte ce se comercializau pe drumurile
tradiţionale, împreună cu alte produse;
-problema semnificaţiei mărcilor de olar nu este încă definitivată;
-analogia largă cronologică cu descoperiri similare de pe teritoriul
României şi al altor ţări, catalogul mărcilor de olar, identificarea drumurilor pe
care erau comercializate astfel de produse sunt itemi a căror rezolvare va duce
la clarificarea multor aspecte referitoare la "fenomenul" mărcilor de olar.

www.cimec.ro
256 Cristina Paraschlv-Talmaţchl

..:
.c
u
ci
x
....'
=
>
u
- 1

Explical-ia planşei: Aşezări şi necropole în care au fost descoperite vase cu marcă de olar. Distribuirea
lor în funcţie de drumurile comerciale: l.Adamclisi (jud. Constanta); 2.Basarabi (jud. Constanta); 3.Bragadiru
(jud. Llfov); 4 , Brăili!a (azi, cartier în municipiul Brăila); 5.Bucov (jud. Prahova); 6.Bucu (jud. Ialomiţa) ;
7.Bucureşti (Băneasa-Străuleşti) ; 8. Bucureşti (Bucureştii Noi); 9.Bucureşti (Curtea veche); lO.Bucureşti
(Piaţa de Aori); ll.Bimgetu de Sus (jud. Dâmboviţa) ; 12.Capidava (jud. Constanta); 13.Castelu (jud. Constanta);
14 . Cernavodă (jud. Constan!a); 14 . Cetăţeni (jud. Argeş); 16.Chiscani (jud. Brăila); 17.Constan!a (jud.
Constanta); 18.Curtea de Argeş (jud. Argeş) ; 19.Dorobanţu (jud. Călăraşi);20. Dridu (jud. lalomiţa) ; 2l.Fârilânele
(jud. Teleorman); 22.Frăteşti (jud. Giurgiu); 23. Garvăn-Dinogeţia (jud. Tulcea); 24.Gârliţa (jud. Constanţa);
25 . Hârşova (jud. Constanta); 26.Histria (jud. Constanţa); 27.Ileana-Podari (jud. Călăraşi); 28.lsaccea (jud.
Tulcea); 29.lzvoru (jud. Giurgiu); 30.Lipni!a-Canlia (jud. Constanţa) ; 3l.Mangalia (jud. Constanţa); 32.Mihai
Bravu (jud. Tulcea); 34.Nufăru (jud. Tulcea); 35.0topeni (jud. Ilfov); 36.Păcuiul lui Soare (jud. Constanţa) ;
37. Platoneşti (jud.lalomita); 38.Satu Nou (jud. Consl.linţa) ; 39.Sihleanu (jud. Brăila) ; 40.Slobozia (jud.
Giurgiu); 4l.Sultana (jud. Călăraşi); 42 . Şarânga (jud. Buzău); 43.Şirna (jud. Prahova); 44.Tătaru (jud.
Brăila); 45.Tichileşti (jud. Brăila) ; 46.Tulcea (jud. Tulcea); 47.Ţibrinu (jud. Constanta); 48.Vadu Anei (jud.
Ilfov); 49.Vadu Săpat (jud. Prahova); 50.Vâlcelele (jud. Călăraşi); 5l.Vlădeni (jud. lalomiţa) .
www.cimec.ro
Adrian BĂLĂŞESCU

Fauna neolitică de la Ciulnita

'
(cultura Boian, faza Giuleşti)
Resume
Le site neolithique de Ciulniţa (departement lalomiţa) a ere habite par
une communaute appartenant a la cu/ture Boian (la phase Giuleţti). Il a ere
fouille pendant les annees 1994-1997 sur la coordination de Silvia Marinescu-
Bâlcu. Le materiei faunique, confie pour etude, provient des quelques structures
archeologiques (huttes, maisons et fosses), et aussi du niveau cu/turei.
Nous avons identifie 3334 restes qui proviennent de plusieurs classes
d'animaux: Bivalvia et Gasteropoda pour les lnvertebres et Pisces, Aves et
Mammalia pour les Vertebres. Les restes les plus frequentes sont ceux de
mammiferes (table 1).
Parmi les 3056 restes de mammiferes analyses, dont 2496 determines
(81,7%), nous avons identifie cinq especes domestiques: Bos taurus (bceuf),
Ovis aries (mouton), Capra hircus (chevre), Sus domesticus (porc), Canis
familiaris (chien) et dix especes sauvages: Talpa europaea (taupe), Erinaceus
europaeus (herisson), Lepus europaeus (lievre), Vulpes vulpes (renard), Fetis
silvestris (chat sauvage ), Equus cf caballus (cheval sauvage ), Sus scrofa
(sanglier), Cervus elaphus (cerf), Capreolus capreolus (chevreuil) et Bos
primigenius. (aurochs) (table 2 ).
Les restes des especes domestiques sont dominants. Ainsi, nous pouvons
conclure que l'elevage etait l'activite qui recevais plus d'attentions de la part
des gens de Ciulnita.
Les principales animales exploites, pour leur viande, mais aussi pour
le urs produits secondaires, sont les bovins, · suivis par les caprines. Les restes
de suines sont reduits fait qui nous suggere que la population etait nomade. Il
est bien connu lefaitque chez les communautes nomades le nombre des porcs
est reduit. Mais, pour avoir la certitude que cette caracteristique est
representative, il nous faut plusieurs donnees pour la con.firmer.
www.cimec.ro
258 Adrian Bă/Qşescu

La taille au garrot a ere calcule d'apres les os entiers pour plusieurs

taxons. Ainsi pour le breuf (Bos taurus) la moyenne est de 125 cm (n=14;
limites 116,3- 133,5 cm). Pour les femelles sont les metapodes qui nous ont
permis le calcul d'une taille moyenne de 125 cm (n=5, limites entre 123,1 et
128,6 cm), tandis que pour les châtres la valeur est de 133,2 cm (n=2, limites
132,9- 133,5 cm).
La taille moyenne au garrot pour les moutons (Ovis aries) est de 58,2
cm (n=27; limites 54,5- 68 cm), tandis que pour les chevres (Capra hircus)
elle est de 56,8 cm (n=10, limites 50,5- 62,7 cm).
Les os de chien ( Canis familiaris) ne presentent pas des traces de
decarnisation qui peuvent suggerer la consommation de cette espece, comme
d'ailleurs, c'est le cas dans d'autres sites Boian, Isaccea-Suhat et Siliştea­
Conac.
Le gibier est represente par un nombre reduit de restes (NR = 3,4 %),
d'individus (NMI = 20,8%) ou encore comme nombre de taxons ( 10). Le lievre
presente le plus grand nombre de restes (NR) et d'individus (NMI), mais son
apport dans l 'alimentation est reduit si on prenne en compte la ta ilie petite de
ce mammijere. Si on regarde les autres taxons on s 'aperroit que la chasse est
orientee vers les grands mammiferes comme l 'aurochs, le cerf, le cheval
sauvage, le chevreuil et le sanglier. L 'effort et le risque assume par les chasseurs
etaient compense par une grande quantite de viande mais aussi par d'autres
produits dont les plus importantes sont la peau, les chevilles osseuses, les os,
etc. Toutefois, la chasse reste une activite secondaire ayant un role de
complement alimentaire.

Staţiunea neolitică se găseşte în judeţul Ialomiţa şi adăposteşte vestigiile

arheologice ale unei aşezări atribuită culturii Boian, faza Giuleşti 1 • Ea a făcut
obiectul unei săpături arheologice sistematice între anii 1994-1997, cercetările
fiind conduse de Silvia Marinescu-Bâlcu 2 • Paleofauna prelevată în urma acestor
săpături şi studiată de către noP , provine atât din complexe arheologice (bordeie,
gropi şi locuinţe), cât şi din nivelul cultural neolitic (ne). Trebuie să specificăm
că, în aşezarea de la Ciulniţa, nivelul de bordeie este suprapus de un nivel de
locuinţe de suprafaţă, ambele fiind atribuite culturii Boian-Giuleşti.

1
Vezi Ciulni(a, Cronica Cercetărilor Arheologice-campania 1995, a-XXX-a Sesiune Naţională de
Rapoarte Arheologice, Brăila, mai 1996; comunicare Silvia Marinescu-Bîlcu et a/ii, Cercetările
arheologice de salvare de la Ciulni(a, la Sesiunea Muzeului Judeţean Ialomiţa, 25 ani, 1971- 1996,
noiembrie 1996.
~Colectivul şantierului arheologic Ciulniţa, condus de Silvia Marinescu-Bîlcu (Institutul de Arheologie
"Vasile Pârvan" Bucureşti), a fost format din Elena Renţa (O.P.C.N. lalomiţa, Slobozia), Gheorghe
Matei şi Florin Vlad (Muzeul Judeţean lalomiţa, Slobozia).
3 Mulţumim şi pe această cale responsabilului de şantier, Silvia Marinescu-Bîlcu, care, cu multă amabilitate,

ne-a pus la dispoziţie materialul faunistic.

www.cimec.ro
FAUNA NEOLITICĂ DE LA CIULNIŢA (CULTURA BOIAN FAZA GIULEŞTI) 259

Reamintim că la Ciulniţa s-a cercetat arheologic şi un tumul 4 a cărui

faună a fost studiată tot de către noi 5 •
Studii de arheozoologie privind fauna neolitică din perioada culturală Boian-
Giuleşti sunt foarte puţine ca număr în România. Până în prezent, s-au realizat
doar patru studii. Acestea privesc aşezările de la Bogata6 (nivelul Boian-Giuleşti),
Isaccea-SuhaF, Siliştea-ConacB şi Valea Teleormanului 9 (nivelul Boian-Giuleşti).
Toate aceste aşezări prezintă însă loturi faunistice modeste, de respectiv, 371 de
resturi (din care 170 aparţin mamiferelor) la Bogata, de 2330 (din care 715 aparţin
mamiferelor) la lsaccea-Suhat, de 381 de resturi (din care 294 aparţin mamiferelor)
la Siliştea-Conac şi de 1313 resturi de mamifere pe Valea Teleormanului. Având în
vedere acestea, noi considerăm că studiul faunei de la Ciulniţa aduce noi informaţii
privind paleoeconomia comunităţilor Boian, faza Giuleşti.
Fauna de la Ciulniţa, care este destul de numeroasă (3334 resturi), aparţine
unor diferite clase de animale, nevertebrate (Bivalvia şi Gasteropoda) şi
vertebrate (Pisces, Aves şi Mammalia). Frecvenţele resturilor faunistice pe clase
de animale ne arată predominarea resturilor de mamifere (tabel 1). Acest lucru
se datorează în primul rând faptului că tot materialul paleofaunistic a fost recoltat
la "ochi" 10 , direct, la fel ca toate celelalte materiale arheologice.

CLASA NR. %
Bivalvia 243 7,29
Gasteropoda 32 0,96
Pisces 26 0,03
Aves 2 0,06
Mammalia 3056 91,66
TOTAL 3334 100
Tabel/ · Reparti(ia numerică şi procentuală a resturilor faunistice pe clase de animale
descoperite la Ciulni(a (cultura Boian-Giu/eşti).

4
Silvia Marinescu-Bîlcu, Elena Renţa, Gheorghe Matei, Les recherclzes arc/ufologiques de sauvetage
de Ciulnitza, dep. de lalomitza ( 1994· 1997), Pratiques funeraires dans !'Europe des XIII'- IV' s. av.
J.-C., Actes du lll' Colloque International d' Archeologie Funeraire, 2000, Institut de Recherches Eco-
Museologiques Tulcea, p. 149- 166.
5
A. Bălăşescu, La faune decouverte dans le tumulus 1 de Ciulnitza (dep. de Jalomitza), Pratiques
funeraires dans l'Europe des Xlll'-IV' s. av. J.-C., Actes du lll' Colloque International d' Archeologie
Funeraire, 2000, Institut de Recherches Eco-Museologiques Tulcea, p.169- 176.
6
Olga Necrasov, Sergiu Haimovici, Fauna din complexele Boian de lângă satul Bogata, Materiale, V,
1959, p. 127-130.
7
A. Bălă.şescu, Studiu preliminar asupra faunei descoperite la Jsaccea-Sulzat (cultura Boian· Giuleşti ),
Istro-Pontica, Muzeul tulcean la a-XXX XX-a aniversare, 2000, Tulcea, p. 10-12.
8
A. Bălăşescu, V. Radu, Studiu/faunei neolitice de la Siliştea-Conac (jud. Brăila), Istros, IX, Brăila,
1999, p. 197-210.
9
A. Bălăşescu, Studiu arheozoologic preliminar al faunei de mamifere descoperite pe Valea
Teleormwzului, Studii de Preistorie, Asociaţia Română de Arheologie, 112001, Editura Ars Docendi,
Bucureşti, 2002, p. 59- 70.
10
D.Popovici et alii, Cercetarea Arheologică Pluridisciplinară. Concepte, metode si tehnici, Bihlioteca
Muzeului National, Seria Cercetări Pluridisciplinare, 2002, Bucuresti, p. 57.
www.cimec.ro
260 AdriDn Bălt4escu

Moluştele (scoici şi melci) reprezintă aproximativ 8% din material.

Bivalvele identificate aparţin în cea mai mare parte genului Unio. Printre
resturile de scoici s-au identificat şi 32 de cochilii de Helix pomatia (melcul
de livadă).
Fragmentele de oase de peşte, care nu sunt foarte numeroase, doar 26 au
făcut obiectul unui studiu separat 11 • Dintre acestea s-au determinat specific
doar 14, ele aparţinând doar la două specii: crap (Cyprinus carpio) şi somn
(Silurus glanis).
Resturile de peşti analizate au permis reconstituirea dimensiunilor pentru
cele 2 specii, care, pentru crap, sunt foarte mari (între 3,7 Kg şi Il ,2 Kg) şi
medii pentru somn (între 4,4 Kg şi 15,7 Kg). Autorul studiului are perfectă
dreptate afirmând că indivizii de peşti au fost pescuiţi în Ialomiţa, dacă avem
în vedere apropierea aşezării neolitice de râu.
Resturile de păsări (2) nu au putut fi determinate, dar ele indică, prin
dimensiunile mari pe care le au, existenţa unor exemplare de talie mare.
Resturile de mamifere analizate sunt în număr de 3056, din care s-au
determinat 2496 (81,7%). S-au identificat cinci specii de animale domestice:
Bos taurus (vita domestică), Ovis aries (oaia), Capra hircus (capra), Sus
domesticus (porcul), Canis familiaris (câinele) şi zece de animale sălbatice:
Talpa europaea (cârtiţă), Erinaceus europaeus (arici), Lepus europaeus (iepure
de câmp), Vulpes vulpes (vulpe), Fetis silvestris (pisică sălbatică), Equus cf.
caballus (cal sălbatic), Sus scrofa (mistreţ), Cervus elaphus (cerb), Capreolus
capreolus (căprior) şi Bos primigenius (bour) (tabel 2).
Din repartiţia resturilor faunistice de mamifere pe complexe arheologice
(tabel 3), se observă că predomină fragmentele osoase descoperite în nivelul
timpuriu Boian-Giuleşti (b 2 , b3 , b4 , b5 , b6 , b7 , b8 , gr. 1, gr). Numărul de oase
descoperite în acest nivel este de 2237. Oasele din nivelul târziu Boian-Giuleşti
provin dintr-o locuinţă (loc 1) şi ele sunt în număr de 147. Este dificil să se facă
o comparaţie între cele două niveluri neolitice Boian-Giuleşti, în condiţiile în
care cele dc.ua loturi de oase, numeric sunt diferite ca număr. Nu se observă
însă, între cele două niveluri, diferenţe semnificative în ceea ce priveşte biometria
şi paleoeconomia.
Fauna, prelevată din diferitele complexe arheologice, variază ca număr, ·
în limite destul de mari. Astfel, din bordeiul şapte (b7 ) s-au recoltat 774 de
resturi de mamifere, din bordeiul şase (b6), 569 de resturi, la polul opus găsindu-se
groapa doi (gr) cu 18 resturi, şi bordeiul doi (b 2 ) cu doar 1O resturi. În
majoritatea complexelor faunistice predomină resturile de vită domestică (Bos
taurus), excepţie făcând bordeiul şase, în care ovicaprinele (Ovis aries şi Capra
hircus) sunt mai numeroase.

11
V. Radu, Studiul nwterialului arlzeoilztiologic de la Ciulni{a (jud. /alomi(a) din nivelurile Boian-
Giu/eşti. Campaniile /994-/995, lalomiţa III, 2000, Muzeul Judeţean lalomiţa, Slobozia, p. 9-11.
www.cimec.ro
FAUNA NEOLITICĂ DE LA CIULNIŢA (CULTURA BOIAN FAZA GIULEŞTI) 261

Trebuie specificat că majoritatea materialului faunistic face parte din

categoria resturilor menajere ("resturi de bucătărie"). S-au observat numeroase
fragmente osoase, care prezintă urme de tăiere, ardere, dar şi impresiuni dentare,
datorate în special câinilor. De asemenea, s-au descoperit şi câteva piese osoase
ce prezintă urme de prelucrare, acestea urmând a fi studiate de către arheologi.

Mamifere domestice

Bos taurus (vita domestică) prezintă lotul de oase cel mai numeros, 1785
(71,5%), care este atribuit unui număr prezumat de 71 de indivizi (42,3%).
Repartiţia resturilor osoase pe elemente anatomice este echilibrată,
neobservându-se predominarea anumitor elemente anatomice în defavoarea
altora (tabel4).
În lotul de oase de la Ciulniţa, s-au identificat şase fragmente de procese
comulare, dintre care trei au putut fi dimensionate (tabel 5). Două dintre ele
(notate 1 şi Il) cu aspect gracil sunt de mici dimensiuni 12 şi se încadrează în
tipul brachyceros, ele fiind atribuite femelelor. Al treilea (notat cu III) este mai
robust, el intrând în domeniul inferior de variaţie al tipului primigenius şi este
atribuit unui mascul.

Procese comulare 1 II III

Circumferinţă bază 122 154 201
Diam. mare bază 43 54 69,5
Diam. mic bază 34 42,5 52,5
Indice de aplatizare 79,1 78,7 75,5
Tip morfologic brahyceros brahyceros brahyceros
Sex femel femel femel
Tabel 5 - Dare biometrice privind procesele corn ula re de Bos rau rus, descoperite la Ciulniţa
(măsurătorile sunt date in milimetri).

Descoperirea unor oase întregi în cadrul eşantionului analizat a permis

calcularea taliei (indice Matolcsi) pentru specia Bos taurus. Este vorba de trei
radiusuri (121,7 cm, 123,8 cm şi 112,2- radius proximal epifizat şi neepifizat
distal - individ cu vârsta între 1 112 şi 3 112 ani, juveniVsubadult), două femure
(124,4 cm şi 125 cm), trei tibii (116,3 cm, 123,2 cm şi 124,9 cm) şi opt
metapodii (două metacarpiene şi şase metatarsiene) care aparţin majoritatea
unor indivizi subadulţi/adulţi.

1
~ Toate măsurătorile sunt realizate după Angela von den Driesch, A ~:uide to tlze measurement of
animal hones from archaeo/ogical sites, Peabody Muscum Bulletin, 1, Harvard University,
1976, p. 138.
www.cimec.ro
262 Adrum Băliişescu

Descoperirea metapodiilor (tabel 6) a permis, pe lângă calcularea taliei,

şi determinarea sexului cu precizie, prin aplicarea unor indici (1 2- indicele epifizei
proximale, 13- indicele diafizar şi 14- indicele epifizei distale). Astfel, prelevarea
a două metacarpiene întregi din b7 şi care au aparţinut unor femeie, a dus la
evaluarea taliei, care are o valoare de 128,6 cm pentru un individ subadult/
adult (epifizat distal- peste 2-2 112 ani) şi 115,5 cm pentru un juvenil (prezintă
epifiza distală desprinsă - sub 2- 2 1' 2 ani).
Determinarea sexului pe baza metatarsienelor (tabel 6) a dus la
identificarea a doi indivizi castraţi (c), provenind unul dintr-o groapă menajeră
(gr) şi altul din b8. Taliile calculate prin intermediul indicelui Matolcsi sunt
foarte apropiate, 132,9 cm şi 133,5 cm. Celelalte patru metatarsiene, care, pe
baza indicilor, au aparţinut unor femeie (f) au fost recoltate din complexele
arheologice b4, b6 (două piese) şi b8. Taliile obţinute pe baza metatarsienelor,
au următoarele valori: 123,1 cm, 123,7 cm, 123,7 cm şi 126,3 cm (media taliei
fiind de 124,2 cm; n=4). Trebuie specificat că aceste şase oase aparţin unor
indivizi de peste 2-2 112 ani (subadulţiladulţi), dacă avem în vedere că oasele
sunt epifizate distal.

Metacarpiene Metatarsiene
Context arheologic b7 b7(-dist) gr.l b4 b6 b6 b8 b8
Lg. max.. 213 192 244 232 237 232 231 243
Lţ. prox. 57 55 53,5 44 46,5 45 47,5 53,5
Diam. ant.-post. prox. 36 33 52 44 54,9 43,2 44 50,5
Lţ. diaf. 33 26 31 26,5 26,2 26,7 27,6 29
Lţ. dist. 62,5 51,5 65 53,9 53,3 53,2 55,2 64,5
12 26,7 28,7 21,9 19 19,6 19,4 20,6 22
IJ 15,5 13,6 12,7 Il ,4 Il, 1 11,5 Il ,9 Il ,9
14 29,3 26,9 26,6 23,2 22,5 22,9 23,9 26,5
Talia (ind. Matolcsi) 1286 1155 1335 1237 1263 1237 1231 1329
Sex f f? c f f f f c
Tabe/6- Date biometrice privind metapodiile de Bos taurus, descoperite la Ciulniţa (măsurătorile

sunt date în milimetri).

Media taliei pe metapodii (un metacarpian şi patru metatarsiene) pentru

femeie are o valoare de 125 cm (n=5; nu s-a luat în calcul talia pentru individul
juvenil). Pentru castraţi, media taliei este de 139,3 cm (n=2). Media înălţimii la
greabăn a indivizilor de Bos taurus descoperiţi la Ciulniţa, pentru toate oasele
întregi, a dus la obţinerea unei valori de 125 cm (n= 14; limite 116,3-133,5).
Ţinem să precizăm că la evaluarea acestei medii nu am luat în considerare
acele oase întregi care au aparţinut unor indivizi juvenili/subadulţi; este vorba
de un radius (neepifizat distal) şi un metacarpian (neepifizat distal), cărora însă
le-am prezentat anterior valorile taliei.
www.cimec.ro
FAUNA NEOLITICĂ DE LA CIULNIŢA (CULTURA BOIAN FAZA GIULESTIJ 263

Existenţa, pe lângă cele două sexe (mascul şi femel), a indivizilor castraţi,

în cadrul materialului osteologie atribuit vitei domestice nu permite
individualizarea dimorfismului sexual. S-a încercat şi pentru alte elemente
anatomice să se evidenţieze cele trei categorii sexuale de indivizi prin
intermediul unor histograme. Este foarte dificil să se realizeze această separare
şi datorită faptului că multe dintre dimensionările efectuate se înscriu în limite
destul de largi şi, uneori, există posibilitatea superpozabilităţii dintre femeie şi
castraţi, castraţi şi masculi sau chiar femeie şi masculi. În plus, încercarea de a
evidenţia dimorfismul sexual este îngreunată şi de faptul că, în lotul de oase
analizat, se întâlnesc şi indivizi de Bos primigenius (bour), specie ce reprezintă
strămoşul sălbatic al lui Bos taurus. Uneori, fernelele de bour pot fi confundate
cu masculi de vită domestică. Este şi cazul materialului faunistic de la Ciulniţa,
unde în spectrul faunistic s-au identificat şi resturi de bour, de aici şi greutatea
separării celor trei categorii de indivizi domestici.
Studiul vârstelor de sacrificare a indivizilor de vită domestică indică un
raport între imaturi şi maturi sexuali de aproape l: l (36:35). Repartiţia indivizilor
de Bos taurus pe clase de vârstă biologică 13 poate fi vizualizată în tabelul 7.
Nu se observă diferenţe notabile între cele două niveluri Boian-Giuleşti. Acest
tip de utilizare a vitelor domestice relevă că animalele erau crescute atât în
scopul sacrificării pentru consumul de carne, cât şi pentru produsele lor
secundare (în special lapte).
Vitele identificate la Ciulniţa prezintă medii inferioare ale lăţimilor
epifizelor, faţă de cele din cultura Starcevo-Criş 14 şi Precucuteni 15 • Faţă
de vitele din neoliticul Banatului 16 , cele de la Ciulniţa sunt mult mai mici.
În comparaţie cu vitele din cultura Gumelniţa 17 , vitele de la Ciulniţa sunt
mai mari.

13
V.Forest, Donnees biologiques et donnees zootechniques anciennes. Essai de mise en equivalence,
Revue de Medici ne Veterinaire, 148, 12, 1997, p. 951-958.
14
Olga Necrasov, Sur les restes des faunes subfossiles datant de la cu/ture Starcevo- Criş etla probleme
de la domestication, Analele Ştiinţifice ale Univ. "ALI. Cuza", Iaşi, s.n., secţ. 2, a. Biologie, t. 10, fasc.
1, 1964, p. 167-181; Olga Necrasov, Maria Ştirbu, Contributii la studiul faunei din cultura Criş, Acta
Moldaviae Meridionalis, 2, 1980, p. 19-34.
15
S. Haimovici, Anca Coroliuc, The study of the arclweozoological nwterial founded on the pit no. 26
of tire Precucuteni III settlemellf atthe Târgu-Frumos-Baza Pătule, ActaAntiqua et Archaeologica, 7,
2000, Universitatea "Al. 1. Cuza" din laşi, p. 170-206.
16
Georgeta El Susi, Vâru'itori, pescari şi crescători de animale În Banatul mileniilor VI Î. Ch.- 1 d. Ch.
Studiu arheozoologic, Bibliotheca Historica et Archaeologica Banatica, Editura Mirton, Timişoara,
1996, p. 440.
17
D. Moise, Mammals, în Archaeological Researches at Borduşani- Popiru'i (lalomi(a county ). Prelimi-
IIW)' repon 1993-/994, Cercetări Arheologice X, Muzeul Naţional de Istorie a României, 1997, p.110-127;
idem, Studiul materialuluifaunistic apar{iniînd mamiferelor, descoperit în locuinţele gumelni(ene de la
Însură{ei- Popina 1 (Jud. Brăila), Istros, 9, Muzeul Brăilei, Brăila, 1999, p. 171-190; idem, Studiul
materialului osteologie de mamifere, Pontica, XXXIII- XXXIV, 2001, p. 155- 164.
www.cimec.ro
264 Adria11 Bălăşescu

Bos taurus juvenili subadulţi adulţi adulţi Total

bătrâni
b2 - - 1 - 1
b] 1 1 4 1 7
b4 - - 3 - 3
b5 1 2 2 - 5
b6 2 2 2 1 7
b7 8 5 7 1 21
b8 2 2 5 - 9
gri 2 2 1 1 6
grz 1 - 1 - 2
loc 1 2 1 2 - 5
ne '2_ - J_ - 5
Total 21 15 31 4 71
Tabel 7- Repartiţia indivizilor de Bos tau rus pe clase
de vârstă biologică şi complexe arheologice.

Săpătura arheologică de la Ciulniţa a permis şi studiul unui număr

de 428 de fragmente osoase de ovicaprine, fără o determinare certă,
specifică (Ovis aries şi Capra hircus). Scheletul cranian reprezintă 25%

din material (tabel 4 ). Dintre toate elementele anatomice identificate, cele

mai numeroase sunt resturile mandibulare (59). Acestea au reprezentat
pentru majoritatea complexelor arheologice principalul criteriu pentru
determinarea numărului minim de indivizi (N .M.I.) al ovicaprinelor.
Scheletul apendicular este bine reprezentat. Multe din resturile osoase de
ovicaprine analizate prezintă pe suprafaţa lor numeroase urme de ardere,
de dinţi şi de tăiere.
Numărul minim de indivizi atribuit ovicaprinelor s-a calculat pornind

de la numărul de fragmente, fără o determinare certă (428), plus cele care

prezintă o determinare precisă specifică ( Ovis aries - 83 şi Capra hircus -

72). Astfel, s-au identificat, în total, 47 de indivizi, dintre care 16 sunt de

oaie, 12 de capră, restul de 19 nefiind determinaţi până la nivel de specie.
Raportul dintre imaturi şi maturi sexuali este de 1:2,1 ( 15:32), lucru ce ar
sugera creşterea acestor animale pentru produsele lor secundare, în princi-
pal, lapte şi probabil lână.

www.cimec.ro
FAUNA NEOLITICĂ DE LA CIULNilA (CULTURA BOIAN FAZA GIULEŞTI) 265

Ovis aries/ nou- juvenili subadulţi adulţi adulţi Total

Capra hircus născuţi bătrâni

b2 - - - 1 - 1
b3 - 2 2 1 - 5
b4 - - - 1 - 1
b5 - 1 2 2 1 6
b6 1 6 6 2 - 15
b7 - 1 4 - - 5
bR - 2 - 1 - 3
gr - 2 1 2 - 5
gr2 - - 1 1 - 2
loc - - 1 2 - 3
ne "" - 1 - - 1
Total 1 14 18 13 1 47
Tahel8- Reparti(ia indivizilor de ovicaprine (Ovis aries/Capra hircus)
pe clase de vârstă biologică şi complexe arheologice.

Ovis aries (oaia) este prezentă în cadrul faunei de mamifere, cu 83 de

resturi osoase. Oasele au fost prelevate din complexele arheologice b3, b5, b6,
b7, b8 şi din nivelul cultural neolitic. Scheletul apendicular este bine reprezentat
(95, 18% ), în defavoarea celui cefalic.
În bordeiul şapte, s-a identificat un fragment de proces comular foarte
mare, care, probabil, a aparţinut unui individ mascul adult. Starea sa de
fragmentare nu a permis dimensionarea.
Prelevarea unui număr mare de oase întregi (27) a oferit posibilitatea
calculării înălţimii la greabăn a speciei Ovis aries descoperite la Ciulniţa (indice
Teichert). Astfel, s-a determinat talia pe baza unei scapule (55,9 cm), două
humerusuri (54,5 cm şi 55,2 cm), patru radiusuri (54,5 cm, 54,6 cm, 58,6 cm,
60,3 cm), o ulnă (60,2 cm), un femur (57,5 crp), trei tibii (56,9 cm, 57,2 cm,
59,3 cm), un calcaneu (64,9 cm), trei astragale (58,3 cm, 61,2 cm, 68 cm),
cinci metacarpiene (55 cm, 55,5 cm, 56,9 cm, 57,7 cm, 62,1 cm) şi şase
metatarsiene (54,9 cm, 55,4 cm, 56,1 cm, 57,2 cm, 60,2 cm, 62,6 cm). Toate
oasele pe baza cărora s-au calculat taliile sunt epifizate şi aparţin unor indivizi
adulţi. Excepţie face un metatars în curs de epifizare distal, căruia i s-a estimat
o talie de 62,6 cm (în jur de 1112-2 ani) şi care presupunem că ar putea aparţine
unui individ castrat, lucru certificat şi de dimensiunile sale mari.
Valoarea medie a înălţimii la greabăn a speciei Ovis aries descoperită la
Ciulniţa este de 58,2 cm (n=27; limite 54,5-68 cm). Se observă limitele de
variaţie ale taliei, extrem de largi, care se întind de-a lungul unui palier biometric
de aproape 14 centimetri.
www.cimec.ro
266 Adrian Bălăşescu

Studiul caracterelor morfologice ale coxalelor şi, în principal, ale osului

iliac a permis separarea celor două sexe 18 • Cele şase fragmente coxale, care s-au
pretat la o astfel de analiză, au aparţinut unui număr de şase indivizi, dintre
care trei sunt de sex mascul (două stânga şi unul dreapta) şi trei sunt de sex
femel (două dreapta şi unul stânga).
Studiul faunei de la Ciulniţa a dus şi la identificarea unui număr de 72 de
oase de capră domestică (Capra hircus ). În cadrul repartiţiei pe resturi anatomice
se observă predominarea scheletului apendicular în care se disting ca având
cea mai mare pondere metapodiile (metacarpiene şi metatarsiene - 30% ).
Scheletul cranian este slab reprezentat, doar cinci resturi. S-a identificat şi un
proces comular, extrem de degradat, de tip prisca-săbiat, care aparţine, după
dimensiuni (foarte mici), unui individ subadult.
Descoperirea unor oase întregi ( 1O) a oferit posibilitatea esti mării înălţimii
la greabăn (indice Schramm) a speciei Capra hircus. Piesele osoase au fost
prelevate din complexe arheologice şi anume din bordeiul şase şi şapte. Acestea
sunt: un radius (50,5 cm), şase metacarpiene (50,6 cm, 56,3 cm, 56,5 cm, 58,9
cm, 62,2 cm, 62,7 cm) şi trei metatarsiene (53,1 cm, 57,9 cm, 59 cm).
După cum se observă, talia caprei domestice de la Ciulniţa prezintă limite
între 50,5 cm şi 62,7 cm. Media înălţimii la greabăn pentru toate oasele întregi
este de 56,8 cm (n= 10). Această valoare pentru caprine este inferioară cu puţin
(1,4 cm) celei obţinute pentru ovinele descoperite la Ciulniţa în nivelurile Boian-
Giuleşti.
Aprecieri asupra sexului sunt greu de făcut, în condiţiile în care nu s-au
identificat numeroase procese comulare. S-a încercat o estimare a acestuia pe
baza caracterelor morfologice ale coxalelor, în principal ale osului iliac. Astfel,
pe baza a trei fragmente de coxale (două stânga şi unul dreapta), s-au determinat
trei indivizi de sex femel.
Sus domesticus (porcul) este prezent printr-un număr de 23 de resturi,
care au aparţinut unui număr minim de 6 indivizi. Acestea au fost prelevate din
complexe arheologice (b3 , b5 , b7 , loc 1). În cadrul repartiţiei resturilor osoase pe
elemente anatomice (tabel 4 ), se observă că scheletul apendicular (13 resturi)
este aproape în aceeaşi proporţie cu scheletul axial (10 resturi). Vârstele de
sacrificare ale suinelor domestice ne indică existenţa a trei indivizi sub 12luni,
unul de 14-16 luni (femelă) şi doi de circa 18 luni. Piesele osoase sunt puternic
fragmentate, doar trei dintre ele putând fi analizate biometric: o scapulă (lăţime
col scapular - 33 mm), o ulnă (lăţime proces coronoid - 22 mm) şi un coxal
(diametru acetabular- 29 mm). Lotul de oase, fiind fragmentat şi redus numeric,
este dificil să facem aprecieri asupra morfologiei speciei.

18
W .Prummel, Frisch H.-J ., A guide for distinction oj.1pecies, sex and body side in bones ofsheep and
goat, Joumal of Archaeological Science, 13, 1986, p.567-577.
www.cimec.ro
FAUNA NEOLITICĂ DE LA CIULNIŢA (CULTURA BOIAN FAZA GIULEŞTI) 267

În bordeiul şapte, s-a identificat un rest de suin (Sus domesticus/ Sus

scrofa), un rest mandibular de pe partea stângă, ce a aparţinut unui individ în
vârstă de 4 luni.
Canis familia ris (câinele) întregeşte numărul speciilor de animale domestice
identificate la Ciulniţa. Resturile de câine nu sunt foarte numeroase, doar 14, ele
fiind prelevate din complexele arheologice b4 , b5 , b6 , b7 , b8 , gr 1, gr2 , loc 1 şi din
nivelul de cultură neolitic. Piesele osoase sunt destul de fragmentate şi, cu toate
acestea, pe ele nu s-au pus în evidenţă urme care să ateste consumul alimentar al
speciei. Datorită aceleiaşi fragmentarităţi nu s-a putut evalua înălţimea la greabăn.
În material, s-au identificat două cranii de câine, care au fost întregite
din mai multe fragmente, ambele prezentând arcadele zigomatice sparte din
vechime. Unul dintre cranii nu prezintă botul complet, acesta lipsind de la
nivelul caninilor. Osul este puternic degradat, la nivelul neurocraniului existând
mici spărturi. Zona maxilară este lipsită complet de dinţi, dar, având în vedere
suturile craniene închise, noi credem că piesa a aparţinut unui individ adult.
Celălalt craniu este mai complet, pare a fi mai lung, dar mai gracil decât
precedentul. Acest craniu prezintă dinţi, cu o uzură dentară medie, ceea ce certifică
faptul că provine de la un individ adult. Ambele cranii sunt acoperite parţial cu o
crustă calcaroasă, care nu a permis observarea diferitelor urme care să ilustreze
eventuala prelevare a blănii de către comunitatea neolitică de la Ciulniţa.
Dimensional cele două piese osoase, relativ întregi, au aparţinut unor
indivizi de talie medie.

Mamifere sălbatice

Talpa europaea (cârtiţa) este documentată printr-un fragment de maxilar

stâng, cu o dentiţie mediu uzată, recoltată din locuinţa nr. 1. Până acum, specia
nu a mai fost descoperită în contexte arheologice din România. Existenţa sa nu
presupune neapărat consumul alimentar al acestui mamifer.
Erinaceus europa~us (ariciul) a fost identificat la Ciulniţa pe baza
unui femur stânga proximal epifizat, ce a aparţinut unui individ adult.
Descoperirea acestui rest osos se datorează modului atent de prelevare a
materialelor paleofaunistice, lucru care a permis şi recoltarea unor alte
vestigii de dimensiuni mici, care, uneori, pe diferite şantiere arheologice
sunt ignorate. Până în prezent, este singurul rest osos determinat în cadrul
studiilor de arheozoologie din România. Prezenţa sa nu presupune însă
consumul alimentar al speciei.
Lepus europaeus (iepurele de câmp) prezintă lotul de oase cel mai
numeros din cadrul mamiferelor sălbatice, lucru ce ne face să credem că in
apropierea aşezării erau zone deschise combinate cu mici trupuri de pădure.
www.cimec.ro
268 Adrian Bălăşescu

La Ciulniţa, s-au identificat 49 de resturi osoase, care au fost prelevate din bJ,
b4 , b5, b6 , b7 , b8 şi nivelul de cultură neolitic. Importanţa eşantionului atribuit
speciei Lepus europaeus este dată de faptul că majoritatea fragmentelor s-au
descoperit în complexe arheologice închise, bine datate cronologic şi cultural.
Vulpes vulpes (vulpea) a fost descoperită în bordeiul nr. 5 şi groapa nr. 1.
Este vorba de două mandibule aproape întregi, dimensionabile. Ambele prezintă
pe faţa exterioară urme fine de jupuire, datorate cu siguranţă prelevării blănii.
Felis silvestris (pisica sălbatică) este documentată printr-un singur rest
osos, descoperit în bordeiul nr. 6. Este vorba de un fragment proxima} epifizat
de humerus stânga, ce a aparţinut unui individ adult. Biometric, piesa se
caracterizează printr-o lăţime proximală de 18 mm. Prezenţa unor resturi de
pisică sălbatică în spectrul faunistic al unei aşezări preistorice indică existenţa,
în apropierea acesteia, a unor păduri mari de foioase.
Equtţs cf. caballus (calul sălbatic) este documentat prin două fragmente
osoase: o tibie dreapta proximal epifizată (individ de peste trei ani şi jumătate),
cu lăţimea proximală de 120 mm, prelevată din nivelul cultural Boian-Giuleşti
şi un fragment distal de falangă 1, descoperit în complexul arheologic gr •
1
Piesele au aparţinut probabil unui număr de doi indivizi.
Sus scrofa (mistreţul) a fost identificat pe baza a patru fragmente osoase.
Două s-au recoltat din bordeiul nr. 3, un fragment de coxal şi un femur stânga
proxima} epifizat (lăţime proximală - 76,6 mm, diametru} ant.- post. al capului
femural - 31,5 mm, lăţime minimă diafizară- 29 mm), iar alte două resturi s-au
prelevat din bordeiul nr. 7, un humerus şi un femur, ambele dis tai epifizate.
Piesele osoase identificate aparţin unui număr minim de doi indivizi adulţi.
Cervus elaphus (cerbul) prezintă un număr redus de fragmente faunistice,
doar şase resturi. Acestea provin din complexe arheologice, astfel: în b3 s-a
descoperit o falangă 1 epifizată (lungime maximă - 66 mm, lăţime proximală -
24 mm, lăţime minimă diafizară - 19 mm, lăţime distală - 23 mm); în b6 un
fragment de cap scapular stânga (lungime proces articular- 63,5 mm, lungime
cavitate glenoidă- 46 mm, lăţime cavitate glenoidă - 46,5 mm); din locuinţa 1
s-au prelevat un molar trei (M 3 ) superior stânga cu un început de uzură (+) şi
două fragmente de radius, unul stânga, epifizat proximal (lăţime proximală -
62,5 mm, lăţime suprafaţă articulară proximală - 58,5 mm) şi altul dreapta
epifizat distal (lăţime distală - 51 mm, lăţime suprafaţă articulară distală - 48,5
mm); iar din nivelul de cultură Boian- Giuleşti s-a prelevat un premolar trei
superior (Pm 3 ) dreapta uzat mediu (+ +). Resturile analizate indică existenţa
unui număr minim de patru indivizi adulţi.
Capreolus capreolus (căpriorul) a fost descoperit numai în nivelul cultural
timpuriu Boian Giuleşti. Cele trei fragmente osoase analizate au fost prelevate
astfel: din bordeiul nr. 5 o mandibulă dreapta cu o dentiţie mediu uzată (lungimea
jugalilor- 66 mm, lungimea molarilor- 39 mm, lungimea premolarilor- 26 mm,
înălţimea mandibulei înainte de M 1 - 17,5 mm); din bordeiul nr. 6, un fragment
www.cimec.ro
 FAUNA NEOLITICĂ DE LA CIULNIŢ A (CULTURA BOIAN FAZA GIULEŞTI ) 269

de cap scapular dreapta (lăţime col scapular- 19,5 mm, lungime proces articular
- 30 mm, lungime cavitate glenoidă- 23 mm, lăţime cavitate glenoidă- 22 mm);
iar din groapa nr. 1 s-a prelevat un metatars stânga întreg, bine conservat (lungime
maximă - 205 mm, lăţime proximală - 19,5 mm, diametru antero~ posterior
proxima!-:- 21,4 mm, lăţime minimă diafizară- 12 mm, lăţime distală- 24,2 mm,
diametru! antero- posterior distal- 16,2 mm). Piesele osoase de căprior identificate
au aparţinut unui număr minim de trei indivizi adulţi.
Bos primigenius (bourul) este prezent în material cu 15 fragmente osoase,
care au fost prelevate din complexe arheologice (b 2 , b3 , b5 , b7• b8 , gr 1) şi nivelul
de cultură Boian Giuleşti. Piesele osoase identificate au aparţinut unui număr
minim de şapte indivizi adulţi.
Pe baza âatelor biometrice, s-au putut surprinde câteva dintre limitele de
separare dintre Bos taurus şi Bos primigenius pentru unele elemente anatomice
(scapulă, humerus, radius, tibie).

Scapula- Bovine Humerus- Bovine

15
~-------------------,
~ 70
'6
/
~
Bp
.....
~+---------------hr~
Bp

-!... 65 ____.....
8 80 +--~.".C...---\--------1
'5 60
/ ··: J ~
.3 _76
cO
] 55
·~· ·; n+---.-----r-------~
• Bt/
50 ~+-~---r~--~----~

60 70 ' 80 90 70 80 90 100
lung. proc. art. lat. dist.

Radius- Bovine Tibic- Bovine

110 60
(De
,c
~ S6
~ 100 :;;
i
...: 90
l 52
· ::1ă
., ~ 48

.!
80
~
:;; 44
70
40
15 85 9S 105 115 55 65 15 85
lat. epif. prox. lat. cpif. dist.

Figura 1 - Histograme de separare pe diferite elemente anatomice a speciilor de bovine descoperite

la Ciulni{a: Bos taurus (Bt) ş i Bos primigenius (Bp). Se obse 1vă şi dimorfismul sexual destul de
accentuat întâlnit la bour (f- f emel; m- mascul).
www.cimec.ro
270 Adrian Bălăşescu

De asemenea, în material s-au mai identificat şi două fragmente de bovine

fără o diagnoză precisă (Bos tau rus/ Bos primigenius). Acestea sunt: un fragment
diafizar de ulnă, găsit în bordeiul nr. 4 şi un fragment de radius stânga, descoperit
în bordeiul nr. 6.

Concluzii

Fauna descoperită la Ciulniţa este numeroasă şi variată. Ponderea cea

mai mare în cadrul acesteia o are resturile de mamifere domestice. Putem
conchide, aşadar, că activitatea de creştere a animalelor este o îndeletnicire
importantă pentru comunitatea preistorică de aici. Bovinele se situează pe
primul loc ca NR şi NMI, ele fiind urmate de ovicaprine. Cornutele mari şi
mici sunt crescute atât pentru produsele lor secundare (lapte şi, posibil,
lână, în cazul ovicaprinelor), cât şi ca furnizoare de carne, prin sacrificare.
Surprinde numărul redus de oase şi indivizi de suine domestice, identificate
într-un eşantion atât de mare de resturi faunistice. Această situaţie
arheozoologică poate ilustra o populaţie mai mult nomadă decât sedentară,
ştiut fiind faptul că, în cadrul comunităţilor nomade, procentajul suinelor este
extrem de redus. Dar această ipoteză de lucru va trebui să fie coroborată şi cu
alte date care reies din cercetarea arheologică.
Ponderea scăzută a suinelor nu trebuie să ne mire, deoarece, de exemplu
la Bogata, acestea nu au fost identificate, iar în celelate aşezări Boian-Giuleşti
suinele domestice nu prezintă procentaje foarte mari.
Pe resturile de câine nu s-au identificat urme care să ateste consumul alimentar
al speciei, lucru care a fost însă evidenţiat la lsaccea-Suhat şi Siliştea-Conac.
Vânatul este redus ca NR (3,4% ), dar bine reprezentat ca NMI (20,8%)
şi ca specii ( 10). Există riscul ca NMI al mamiferelor sălbatice să fie
suprareprezentat, el fiind calculat pe complexe arheologice, dar acest risc a
fost asumat având în vedere numărul mic de complexe analizate şi eşantioanele
destul de mari de oase care au fost prelevate din acestea.
Ca NR şi NMI, iepurele de câmp are cea mai mare pondere, dar în
alimentaţie aportul acestei specii este extrem de redus, dacă avem în vedere talia
mică a acestui mamifer. Paleoeconomic, însă, observăm că populaţia preistorică
de la Ciulniţa vâna specii de talie mare şi medie: bour, cerb, cal sălbatic, căprior,
mistreţ. Efortul şi, eventual, riscul de a vâna astfel de specii era compensat de
cantitatea mare de carne, precum şi de alte produse care se obţineau prin această
activitate: piei, coarne, oase, grăsime etc.
Din punct de vedere al paleoeconomiei, vânătoarea este o activitate
secundară, cu rol de suplimentare şi completare a alimentaţiei camate, dar şi a
materiilor prime de natură animală.
www.cimec.ro
FAUNA NEOLITICĂ DE LA CIULNIŢA (CULTURA BOIAN FAZA QIULEŞTI) 271

Având în vedere preferinţele ecologice ale speciilor vânate, dar şi

ponderea resturilor de animale domestice crescute, putem considera că
mediul ambiant din vecinătatea aşezării de la Ciulniţa este un biotop mult
mai deschis, comparativ cu alte aşezări din aceeaşi perioadă neolitică. De
asemenea, nu trebuie omis nici faptul că în preajma aşezării se găseau şi
zone împădurite.

Tabel 2 - Distribuţia numerică şi procentuală a resturilor de mamifere

(NR) şi a numărului minim de indivizi (NMI) pe specii descoperite la Ciulniţa.

SPECIA NR % NMI %
Bos taurus 1785 71,5 71 42,3
Ovis aries 83 3,33 - -
·Capra hircus 72 2,88 - -
Ovicaprine 428 17,1 47 28
Sus domesticus 23 0,92 6 3,57
Canis familiaris 14 0,56 9 5,36
Total domestice 2405 96,35 133 79,2

Bos taurus 1 Bos primigenius 2 0,08 - -

Bos 1 Cervus 2 0,08 - -
Ovicaprine 1 Capreolus 2 0,08 - -
Sus domesticus 1 Sus scrofa 1 0,04 -

Talpa europaea 1 0,04 1 0,6

Erinaceus europaeus 1 0,04 1 0,6
Lepus europaeus 49 1,96 12 7,14
Vulpes vulpes 2 0,08 2 1'19
Felis silvestris 1 0,04 1 0,6
Equus cf. caballus 2 0,08 2 1,19
Sus scrofa 4 0,16 2 1,19
Cervus elaphus 6 0,24 4 2,38
Capreolus capreolus 3 0,12 3 1,79
Bos primigenius 15 0,6 7 4,17
Total sălbatice 84 3,37 35 20,8
Total determinate 2496 100 168 100
Total indeterminate 560 - - -
TOTAL MAMIFERE 3056 - - -

www.cimec.ro
 N
Tabel 3 - Repartiţia numerică a resturilor de mamifere (NR) şi a numărului minim de indivizi (NMI) pe complexe -.1
N
arheologice descoperite la Ciulniţa

Context arheologic b2 b3 b4 b5 b6 b7 b8 gr1 gr2 loc 1 ne Total

Specia NR NM NR INM NR NM NR INM NR INM NR NM NR INM NR INM NR INM NR INM NR jNM NR jNMI
Bos taurus 8 1 21( 7 67 3 93 5 18- 7 691 21 19t 9 101 6 11 2 11 ( 5 96 5 1785 71
Ovis aries 3 10 58 4 1 4 2 1 83
Capra hircus 2 8 40 15 2 5 72
Ovicaprine 1 1 24 5 1 1 48 6 25t 15 38 5 9 3 21 5 3 2 21 3 6 1 428 47
Sus domesticus 6 2 3 2 13 1 1 1 23 6
Canis familiaris 1 1 3 1 1 1 2 1 1 1 1 1 2 1 1 1 2 1 14 9

Bovine 1 1 2
Bos 1 Cervus 2 2
Ovicaprine 1 Capreolus 2 2
Suine 1 1

Talpa europaea 1 1 1 1
Erinaceus europaeus 1 1 1 1
Lepus europaeus 2 1 1 1 3 1 20 3 6 2 2 1 14 2 1 1 49 12
Vulpes vulpes 1 1 1 1 2 2
Felis silvestris 1 1 1 1
Equus cf. caballus 1 1 1 1 2 2
Sus scofa 2 1 2 1 4 2
)o.
Cervus elaphus 1 1 1 1 3 1 1 1 6 4
~
Capreolus capreolus 1 1 1 1 1 1 3 3 "
tl:l
Bos primigenius 1 1 1 1 2 1 2 1 1 1 3 1 5 1 15 7 ~
.e<
Total 10 3 253 18 71 6 172 18 569 30 774 32 212 15 158 18 18 5 147 12 112 Il 2496 168 ~
c:
www.cimec.ro
FAUNA NEOLITICĂ DE LA CIULNIŢA (CULTURA BOIAN FAZA GIULEŞTI) 273

Tabel 4 - Distribuţia pe elemente anatomice a resturilor de mamifere

descoperite la Ciulniţa (Boian Giuleşti)

SPECIE
.~ ~
: li
.!!!J
l ..,~
i

~ ·1 l
·!3
.~

sl"
·i
~
2 ~
~
u ~
i
1:1
~
!}
~
!}
~ ~
:t
·!3

t t a .., ts.
!a
j { t .i
... ti
l
:
!a .!0
1 el
~ 11
·~ :c: ~ ~ ~t" ~ ~ ~ -a .!l ..;1

! :t ;f ! ~ s ~ ~ ~
tl ~
~ ·!3 ~
t .~ ·!3
~ ~
·!3
~ c~5 ~ ~ ~
ELEMENT
ANATOMIC ~ !-"; ~ :::;;:

proces comular 6 1 1
neurocraniu 45 3 2 9 2 1 1
visceroc:raniu 31 3 2 1
maxilar 33 17 2 1
dintii SUJ) 43 6 1 2
mandibull 102 59 1 1 7 2 1
dinpi inferiori 32 13
hioid 2
ati as 14 s
axis 15 9
vert. cervicale 62 6 2 2
vert. toracale 137 39 6 2
vert. lombare 64 20 1 2
vert. sacrale 9 4 1
vert caudale s
coaste 121
~Il 116 10 4 19 4 1 2 3 1 1 2
humerus 58 8 Il 16 1 2 1 1 2
radius 77 Il 8 13 1 1 s 2 2
ulnl 31 3 1 4 1 1 4 1
lcarpiene 46 3
metacarpiene 49 8 14 18 3
coxal 9S s 2 Il 2 Il 1
femur 100 7 3 29 1 1 1 1 2
lpatella 8 1 1
tibie 88 13 8 27 1 4 1 2
tarsiene 30 3
calcaneu 37 4 2 s 1 2
astragal 45 3 5 4 1 1
metatarsiene 85 6 7 31 3 1
metapodii 12 1 1 13 1 3
lphalanga 1 83 30 1 1 1 2
1phalanga II SI 8
lphalanga III ss 2 2
TOTALN.R. 1785 83 72 428 23 14 2 2 2 1 1 1 49 2 1 2 4 6 3 lS 2496
TOTAL N.M.J. 71 - - 47 6 9 - - - - 1 1 12 2 1 2 2 4 3 7 168

www.cimec.ro
274 Adria11 Băli4escu

BIOMETRIE - toate mă-;urătorile sunt date în milimetri (Von den Driesch, 1976).
Bos taurus
Craniu n limile medic
LI. foramcn magnum 2 107,5; 109 .
Lt. la nivelul proc. 1 163 .
1paraoccipitale
Ll- condililor oa:ipilali 2 40;47 .
llnllţ. foramcn magnum 2 48;48 .
Maxilar n limile medie
Lg. P'-M' 1 143 -
Lg.M-M' 3 81;90;91 87,33
Lg.M' 1 30,2 -
LI- M' 1 23,5 -
Mandibull n !imile medic
Lg.Pz·M, 2 146; 148 -
Lg. P2-P. 3 52,9; S4; 5S 54
Lg.M 1-M, s 82-98 90,9
Lg.M, 6 33,8-40 37,9
LI- M1 6 13,5-16 14,9

Alias n !imile medie

L1.max. 2 146; 155 .
Lg. max. 2 91,5;93 .
LI. supraf. art. eran. 3 99; 100; 103 101
LI- c:audall 3 88; 92; 95,5 91,8
l~time 3 69; 74; 83,5 75,5

AJUs n limite medic

lg. corpului 5 79- 109 90,9
Lg arc. vertebra! 3 64,5; 76; 81 73,8
LI- supraf. art. eran. 7 86-97 91
Lţ. la nivelul proc art. 4 SO- 63,5 56,9
caudal
Lţ. min. a vertebrci 7 48-56 52,6
LI- caudall 5 46-50 48,4
llnlllime 3 81,5; 88; 103 90,9

Scap ula D limile medie

Lţ. proc. art. 14 64-73 69
Lg. cavit. glcnoidl 15 54-66 60,27
LI. cavit. glcnoidl 14 46-56 49,86
q. col scapular 14 45,5· 5S,S 51,05

Humerus n li mile medie

LI. prox. 3 92; 101; 104 99
q. dist Il 74,5-88 80,5
LI. trohlcc 10 71,2-78,5 74,9

Radius n limite medie

Lg. max. 2 283;288 -
LI. prox. 20 79-91 84,5
q. supraf. art. prox. 21 72,5-82 77
LI. min. diaf. 6 43-67 57,2
LI- dist 20 SS,S· 83,5 70,2

www.cimec.ro
FAUNA NEOLITICĂ DE LA CIULNIŢA (CULTURA BOIAN FAZA GIULEŞTI) 275

LI. supraf. an. disL

Talia (indice Matolcsi)

Ulna n limite medie

Lg. olecraniu .5 90,.5- 101 98,1
llnlll. min. olecraniu 9 48-62,.5 .53,2
lnlll- proc. anconeu 9 .57-7.5,.5 64,.5
LI- proc. coronoid Il 31,.5- .54 4.5,9

Metacarp n limite medie

Lg. max. 1 213 -
Lţ. prox. 22 .53,8- 69 60,7
Diam.anL-post prux. 14 32,.5- 41,.5 37,6
LI. min. dia! 1 33 33
LI. disl 12 .59-71 62,9
Talia (indice Matolcsi) 1 1286 -
Coxa! D limite medie
Diam.acetab.(cu buza) 13 61-77,2 69,2
Diam. inL acetabulum 6 .54,.5- 60,.5 .56,7

Femur n limite medie

Lg. rnax. 2 38.5;387 -
LI. prox. 7 120- 141 129
Gros gp. femural 9 47,2- .52,.5 49,1
LI. min. diaf. 2 38,7-39 38,9
LI. disl 7 94,.5- 108 101
Talia (indice Matolcsi) 2 1244; 12.50 -
Pmlla n limite medic
Lg. max. 6 57-70 64,8
L1.max. s 4.5-61 54,6

Ti bie n limite medic

Lg.rnax. 3 337;357;362 3.52
L\.prox. 8 81-100 95,2
LI- min. diaf. 3 38,.5- 43,7 41,1
LI- disl 21 .59-71,.5 64,.5
Diam.anl-posl disl 14 43-.54 49,4
Talia (indice Malolcsi) 3 1163;1232; 1214
1249

Calcaneu n limite medie

Lg.max. 16 124- 147 137
Lt.max. 21 3.5,.5- .50 43!~

Astragal n limite medie

Lg. max.IBl 38 64,.5-77 70,3
Lg. max. med. 37 5?,.5-71 64,6
Gros lat 3? 3.5-44 39,4
Gros. med. 36 32,5- 44,.5 38,6
LI- disL 39 38-49,.5 43,4

'Ccntrolar.i n limite medie

Lt. max. 21 49,5-62 56,2

'Metalar.i n limite medie

Lg. max. 6 231-244 237

www.cimec.ro
276 Adrion Bă/ăfescu

Lţ. prox. 31 44oS8 49,4

Diam.antopost. prox. 19 43,2o S4,9 47,9
Lt. min. diaf. 9 26,2° 31 27,6
LI- dist 22 SO. 6S S7,3

Phalanga 1 n limite medie

Lg. max. ss SMo69 62
Lţ. prox. so 27o 40,S 31,9
LI. min. diaf. S2 20. 33 26,S
LI- dist S4 2S,So 3S 29,S

Phalanga Il n limite medie

Lg.max. 38 36,Jo 46,S 40,2
LI- prox. 38 27o 3S,S 30,2
Lţ. min. diaf. 38 21° 29,S 24
Lţ. dist 38 22,So 32 26

Phalanga III n limite medie

Lg. diag. a solei 27 62° 81,S 71,07
LI- supraf. dorsale 27 48o64 S4,78
LI- la mijlocul solci 29 2(). JJ 24,27

Ovis aries

Craniu n limite medic

Otiono otion 1 6S,8 o
Lţ. condililor ocx:ipitali 1 43 o
LI. la baza proc. 1 60 o
P111110CCipitale
Lţ. glurii occpitale 1 19 o
nll.lţ. glurii occpitale 1 17,S o

Scapula n limite medic

Lg. max. de-a lungul 1 133 o
lspinci
Lg. proc. art 4 28,So 31 30,3
Lg. cavit. glcnoidl 4 19,6- 24,S 22,7
LI- cavit. glcnoidl s 16,8° 22 19,7
Lt. col scapular 7 IS,7o 21 18,1
Talia (indice Tcichcrt) 1 SS9 o

Humerus n limite medie

Lg. max. 2 127,S; 129 o
Lţ. prox. 2 33,5; 34,5 o
Lt. min. diaf. 2 12,S; IS o
LI. dist. 8 24,So 32,9 28,3
LI- trohlec 8 24° 32 27,3
Talia (indice Teichcrt) 2 5S2,7; 545,7 o

Radius n limite medic

Lg. max. 4 136- ISO 142
LI· prox. 6 26,2° 32 28,2
Lţ. supraf. art. prox. 6 24° 29,S 2S,6
Lţ. min. diaf. 4 J4o 18,2 1S,4
Lţ. dist. 6 24,7° 29 26,3
Lţ. supraf. art dist. 6 20,1° 24,5 22,8
Talia (indice Tcichen) 4 S4,5o 60,3 S1
www.cimec.ro
FAUNA NEOLITICĂ DE LA CIULNIŢA (CULTURA BOIAN FAZA GIULEŞTI) 277

Ulna n limite medie

'Lg.max. 1 187 .
Lg. olecraniu 3 34,5; 36; 41,5 37,3
IInllţ. proc. anconeu 3 22,8; 25; 25,5 24,4
llnllţ. min. olccraniu 3 18,5; 20; 21 19,8
LI. proc. coronoid 2 15; 16,7 .
Metacarp n limite medie
Lg. max. s 113- 127 118
LI. prox. 6 19-23,9 21
Diam.ant-post. prox 6 13,2· 16,1 14,6
Lţ. min. diaf. s 11,3· 13 12,1
Lţ. dist. 7 21· 26,3 23,7
Diam.ant.-post. dist. 7 12,S- 16,7 14,4
Talia (indice Teichert) 5 S50- 621 S7S

n limite medie
5 23· 26 24,2

Femur n limite medie

Lg.max. 1 163 .
Lţ. prox. 1 41 .
Gros. cap femural 4 17-23,5 18,1
Lţ. min. diaf. 3 14,4; 14,5; 15 14,6
Lţ. dist 3 33; 33,2; 34 33,4
Talia (indice Teichert) 1 575 .
Tibie n limite medie
Lg. max. 3 189; 190; 197 192
LI. prox. 4 35· 37,5 36,2
Lţ. min. diaf. 3 13; 13,2; 14 13,4
Lţ.dist 10 23· 27 24,4
Diam.ant·post. dist. 7 16-21 18,5
Talia (indice Teichert) 3 569;572;594 578

Astragal n limite medie

Lg. max.laL 3 25,7; 27; 30 27,6
Lg. max. med. · 3 24,2; 25,5; 28 25,9
Gros lat. 3 14; 14,6; 15,8 14,8
Gros. med. 3 IS; 1S,2; 16,3 IS,S
LI. dist 3 15,2; 16,9; 19 17
Talia (indice Teichert) 3 583;612;680 625

Calcaneu n limite medie

Lg. max. 1 57 .
Lţ. max. 1 18,5 .
Talia (indice Teichert) 1 64,98 .

Metatars n limite medie

Lg. max. 6 121- 138 127
Lţ. prox. 6 17,S- 20,5 18,5
Diam.ant.-post. prox s 16,4-20,5 17,7
LI. min. diaf. 6 10,0· Il 10,5
Lţ. dist. 6 21· 24,2 22,2
Diam.ant.-post. dist. 6 13,2· 17 14,6
Talia (indice Teichen) 6 S49- 627 S77

www.cimec.ro
278 Adrian Bă/lifescu

Capra hircus
Scapull n limite medic
Lg. proc:. art. 1 33,6 -
Lg. cavil glcnoida 1 2S,2 -
Lt. cavit. glcnoidA 1 23 -
Lt. col scapular 1 18,2 -
Humerus n limite medie
LI. prox. 2 32; 34,S -
LI. min. diaf. 2 14; 14,S -
Lt. disl 10 2S,S- 3S,S 28,1
Lt. troblce 10 23,8-33,7 26,4

Radius n limite medie

Lg. max. 1 127
Lt. prox. 7 27-32 29,S
Lt. supraf. art. prox. 7 26,S- 30 28,S
Lt. min. dia!. 1 lS -
Lt. disl 2 2S,8; 28,6 -
q. supraf. an. disl 2 24; 26,7 -
Talia (indice Schramm) 1 .sos -
Ulna n limite medic
Lg. OlcC11111iu 1 39
lnAit. min. o1CC1111liu 1 26,1
llnAII. proc. Anconeu 1 22,.5

Metacarp n limite medie

Lg.max. 6 88- 109 101
q. prox. 10 22,1- 2S,2 23,4
Diam.ant.-post. Prox 4 1S,3- 17,S 16,1
Lt. min. diaf. 8 14- IS 14,S
q. dist. 7 23,8-28,3 2S,7
Talia (indice Sebranun) 6 S06- 627 S79

n limite medie
22,S

Femur n limite medie

q. prox.
Gros. cap fcmural
1 42,2
19,S; 19,S; 22
-
20,3
3

Tibie n limite medic

Lt. dist. 7 22,.5- 26,8 24,8
Diam.ant.-post dist. 6 17- 20,S 19,S

Caleancu n limite medic

Lg. max. 1 48,S -
Lt.max. 2 16,S; 17 -
Astn:gal n limite medic
Lg. max.lal s 27,S- 29,S 28,3
Lg. max. med. s 2S,S- 28 26,S
Gros. lat. s 14,S- IS,S 1S
Gros. med. s 1S,2- 17,S 16,4
Lt. Disl s 16,S- 20 18,3

www.cimec.ro
FAUNA NEOLITICĂ DE LA CIULNIŢA (CULTURA BOIAN FAZA GIULESTI) 279
----
Metalar.i n limite medic
Lg. Max. 3 99,5; 109; III 106
L!.Prox. 3 18; 18,2; 19,5 18,6
Diam.ant.-post. prox 2 16,7; 17 16,9
LI· Min. diaf. 3 10,2; 11,5; 11,9 11,2
Lt. Dist 7 18,7- 24 21,2
Diam.ant.-poSL dist. 4 14,5-19 17,9
Talia (indice Schranun) 3 531; 579; 590 567

Ovicaprine (Ovis aries/Capra hircus)

n limite
Lg. P'- p4 27

Mandibula n limite medic

Lg. gonion. awdalc- oral
alv. P2
1 117,5 -
Lg. gonion Clllldalc- 1 139 .
abora.l foramcn mcnt.
Lg. PrMJ 4 68-73 70,43
Lg. M1·MJ 7 45-49,5 47,43
Lg. P2• P4 4 20,5-23 21,63
Lg. MJ 5 21,5-24 23
Lt.MJ 3 7,5; 7,5; 9 8
Lg. diastemll 2 35,5; 3 7 .
nlllţ.aboralll ram. vcrt. 1 59,5 .
lnlllţ. la mijl. ram vcrt. 1 51 .
lnlllţ. orali ram vcrt. 1 79,S .
Inlllţ.ram oriz. dupA MJ s 30- 40,S 3S,2
nllt.ram oriz.in fa!& M1 5 20-22,S 21,16
nlllt.ram oriz.in fBI& P2 4 16-16,5 16,23

~~=
n limite medic
3 19,S; 21,S; 22 21

ICoxal n limite medic

Diam. acetabulum 3 22;23;27 24

~Femur n limite medic

Lt. dist. 5 32,5-37 35,1

Astragal n limite medic

Lg. max.lal 3 25,2; 27,2; 28,2 26,8
Lg. max. med. 3 23,8; 26,3; 27 25,7
Gros. lat. 3 13,2; 15,2; 15,S 14,6
Gros. med. 3 14,5; 16,2, 17 IS,9
LI. dist. 3 17, 18; 18 17,6

n limite medic
2 20,5; 23,S

Metatars n limite medic

.-
Lj. prox. 2 17,8; 18
Diam.ant.-post. prox 2 16,9; 11

Phalanga 1 n limite medic

Lg. max. 3 36,2; 36,S; 39 37,2
Lj. prox. 3 10,9; Il; 14 11,9
LI. min. diaf. 3 8; 8,S; 11,5 9,3

www.cimec.ro
280 AdriDn Btilăşescu

IL!. diSL 3 10,5; 11,2; 14 11,9

Phalanga Il n limite medie

Lg. max. 1 22 .
Lt. prox. 1 10 .
LI. min. diaf. 1 7 .
LI. diSL 1 8,5 .

Canis familiaris
Craniu n limite medie
Lg. totalA 1 148,5 .
Lg. neurocraniu sup. 2 65;71 .
Lg. facialll. 1 83 .
Lg. Pl· P4 4 40,9-42,1 41,65
Lg. P4 (camasi eri sup) 1 14,2 .
LI- P4 1 5,9 .
Lt. max. P4 1 6,3 .
Lt. max. mastoida 2 53; 57,2 .
Lt. dors. auditiv ext 2 52; 55,5 .
Lt.max. eond.O<:Cipltali 2 30; 31,2 .
LI. max. la baza proc. 2 41;44,1 .
J)III"80CCIIitale
Lt. glurii O<:Cipitale 2 16,2; 16,2 .
nllt. glurii O<:Cpitale 2 14; 14,1 .
Lt. max. neurocraniu 2 50,5; 52 .
Lt. aborall a proc 2 31; 34,3 .
SUP1110rbitar
Lt. frontall 1 39,5 .
LI. tntn: orbite 2 26; 30,5 .
Lt. max. palatall 1 36,3 .
Lt. palatalll. dupA canini 1 31 .
nllt. craniu 2 45,5; 49 .
n111. craniu tkl creasll 2 42; 46,5 .
sagltall
nllt. ttiunghi O<:Cipital 1 36;38 .
Tibie n limite medie
Lt. prox. 1 29 .
Patella
Lg. max.
LI. cavit. glenoidl

Lepus europaeus
Mandibula n limite medie
Lg.jugali 2 19,5; 19,9 .
Lg. marg. aborall Ml· 2 43,2; 44,1 .
infradcntale
L8. diastemA 2 24,5; 24,9 .
ScapulA n limite medie
Lg. proc. art. 2 14,5; IS .
L&- cavit. glenoidl. 2 10,1; IO,S .
L(. cavit. glenoida 2 13; 13,8 .
LI. col scapular 3 8,2; 8,9; 9 8,7

'Humerus n limite medie

Lt. diSL 2 12; 12,9
www.cimec.ro
FAUNA NEOLITICĂ DE LA CIULNIŢA (CULTURA BOIAN FAZA GIULEŞTI) 281

Radius n limite medic

Lg.max. 2 113,5; 114,5 .
LI· prox. 5 9-10,3 9,7
Lt. min. diaf. 2 5,5; S,6 .
Lt. dist. 2 10,9; Il .

IUina n limite medic

Lt. proc. coronoid 8,S

Coxa!
Diam. ac:etabulum

~Femur n limite medic

Gros. cap femural 1 12,8

Ti bie n limite medic

Lt. prox. 2 20,2; 21,3 .
Lt. dist. 1 16,.5 .
Diam.anl·posL dist. 1 10,5 .
Calcaneu n limite medic
Lg. max. 2 33,5; 35 .
Lţ.max. 2 12,5; 12,5

Metatars II n limite medie

Lg. max. 3 48,2; 50,2; 5 1,5 so
Lt. prox. 2 7,2; 8,5 .
Lt. dist. 3 5,1;5,9;6 5,7

Vulpes vulpes
Mandibula n limite medie
Lg. totala 1 100,5 .
Lg. proc. angular- 1 99,2 .
inftadentale
Lg. indenl dintre condil şi 1 96 .
proc. ang- infnldentale
Lg. condil- aboral alv. 1 91,5 .
canin (C)
Lg. indenl dintre condil şi 1 87 .
IP_roc. &ni!.· aboral alv. C
Lg. proc. angular- aboral. 1 90 .
alv. caninu1ui
Lg. aboral alv. MJ· aboral 2 63;67 .
alv. canin
Lg.P 1-M) 2 57,8; 59,S .
Lg. Pz-MJ 2 S2,7; SS .
Lg. M1• MJ 1 24 .
Lg. P1• P4 1 34 .
Lg. P2- P4 1 29 .
Lg.Mt 1 14,5 -
Lg. alveo1ei lui M1 1 IJ,S .
Lg.Mz 1 7,S .
Lt.M2 1 s .
nalt. ram. verticale 1 34,2 .
Inalt. mand. dupl M1 2 13; 16,5 .
lnllt. mand. intre Pr PJ 2 10; 12,S .
www.cimec.ro
282 Adrian Bălăşescu

Bos primigenius
Scapula n limite medie
Lg. proc. art. 2 80,5; 82 .
Lg. cavil glenoidll 2 70;70 .
Lt. cavit. glenoidl. 2 63;64 .
q. col scapular 2 6l,S; 69,5 .
Humerus n limite medie
Lt. prox. 1 115,5 .
LI. dist. 1 97 .
Lţ. trohlee 1 83,5 .
Radius D limite medie
Lţ. prox. 2 100; 114 .
LI. supraf. art. prox. 2 90,5; 102 .
Ulna n limite medie
nl.lţ. min. olecraniu 1 82 .
lnl.lţ. proc. anconeu 1 91,S .
Lţ. proc. coronoid 1 S3,S .
Metacarp n limite medie
Lţ. prox. 1 70 .
Lţ. dist. 2 76;82 .
Ti bie n limite medie
Lţ. prox. 1 119 .
Lţ. dist. 1 79,5 .
Diam.ant.-post. dist. 1 58,5 .
Astragal n limite medie
Lg. max.lal 1 81,0 .
Lg. max. med. 1 75,0 .
Gros lat 1 46,1 .
Gros. med. 1 46,2 .
Lţ. dist. 1 52,0 .

Phalanga 1 n limite medie

Lg. max. 2 74; 76,5 .
Lţ. prox. 2 36,36,5 .
Lt. min. diaf. 2 28,5, 29 .
Lţ. disl 2 32;33 .

www.cimec.ro
Valentin RADU

Rolul resurselor acvatice

în economia aşezărilor preistorice
de la Ciulnita
'
si
'
Bordusani
'
(judeţul Ialomiţa)

Resume

Dans cette erude nous essayons a presenter le role des ressources

aquatiques et surprendre quelques caracteristiques de la paleoeconomie des
deux sites prehistoriques encadres actuellement dans le departement
Ialomiţa: Ciulniţa, niveau Boian - Giuleşti et Borduşani - Popina niveau

eneolitiques Gumelniţa A2.

En ce qui concerne les especes liees au milieu aquatique le materiei
preleve a Ciulniţa est jaiblement represente. On s 'aperţoit, quand meme,
qu 'il y a eu une exploitation du milieu aquatique, mais en comparaison avec
celle des mammiferes elle est de faible intensite. La collecte des coquillage et
la peche semblent sporadiques. Elles compensaient les ressources
proteiniques livrees principalement par les animaux domestiques. La
communaute Boian Giuleşti de Ciulniţa presente les caracteristiques d'une
paleoeconomie adaptee a une population mobile.
De fait, la vie sur Popina Borduşani est dure et imprevisible, restant a
la merci dufleuve. Ici toutes les activites sont accordees au rythme dufleuve.
Les communications sont parfois difficiles et interrompues avec les autres
communautes. L'acces des rumaints, eleves aux herbages, est parfois difficile,
ce qui cree des courtes periodes des crises alimentaires. La peche et la chasse

www.cimec.ro
284 V~;~lentin RADU

apportent en echange des quantites suplementaires de viande. Les echanges

avec d'autres communautes devaient etre importants pour l'acquisition des
produits difficiles atrouver dans la val/ee (graines, racines, fruits ). Le fa it que
l 'occupation sur len tell soit representee par quelques metres de depots
archeologiques nous montre pourtant que les habitants Gumelniţa ont reussi
a trouver l, equilibre necesaire pour survivre longtemps dans ce li eu soumis a
des evenements catastrophiques.

Creşterea animalelor şi vânătoarea sunt principalele activităţi în

economia aşezărilor preistorice. Cantităţile de carne sau produsele secundare
(lapte) obţinute de la aceste animale sunt importante în alimentaţia locuitorilor
preistorici pentru asigurarea necesarului de proteină animală. Trebuie însă să
adăugăm aici că se foloseau şi alte surse mai puţin puse în evidenţă de studiile
de arheozoologie. Aşa sunt animalele din mediul acvatic: ca scoicile, melcii,
racii sau peştii, ţestoasele şi păsările. Exploatarea resurselor animale din mediul
înconjurător este o caracteristică a comunităţii preistorice evidenţiată de
recentale studii de arheozoologie 1•
În acest studiu ne propunem să prezentăm rolul resurselor acvatice şi
să surprindem câteva dintre caracteristicile paleoeconomiei animale în
economia a două aşezări preistorice de pe actualul teritoriu al judeţului Ialomiţa:
Ciulniţa, nivelul neolitic Boian-Giuleşti şi Borduşani, nivelul eneolitic
Gumelniţa A2.
Ciulniţa prezintă vestigiile arheologice ale unei aşezări Boian-Giuleşti. 2
Staţiunea a făcut obiectul unor săpături arheologice de salvare între anii 1994-
1997, cu ocazia unor lucrări pentru autostrada Bucureşti-Constanţa 3 .
Materialul faunistic prelevat în urma acestor săpături provine atât din
complexe arheologice, cât şi din "nivelul cultural" Boian-Giuleşti 4 •

1
Bălăşescu A., Radu V., 2002, Culesul, pescuitu/ şi vânătoarea în cultura Boian pe teritoriul României.
Studii de preistorie, 1/2001, p.73-94; CD-Rom "0 civilizatie necunoscută: Gurnelni(a". ciMeC-
Institutul de Memorie Culturală, Bucureşti.
~ Marinescu-Bîlcu S., Matei Gh., Renţa E., 1995. Ciulni(a, Cronica Cercetărilor Arheologice. Campania
1994. A 29a Sesiune Naţională de rapoarte arheologice Cluj-Napoca, p. 21-23; Marinescu-Bîlcu S.,
Renţa E., Matei Gh., 1996. Ciulni{a, Cronica Cercetărilor Arheologice. Campania 1995. A 30a Sesiune
Naţională de rapoarte arheologice Brăila, p. 33-34.
3
Marinescu-Bîlcu S., Renţa E., Matei Gh., Les recllerclles arclu!ologiques de sauvetage de Ciulnitza,
dep. de Ialomitza ( /994-1997), Pratiquesfuneraires dam !'Europe des XIII e-/Ve s. av. 1.-C., Actes du
Ilie Colloque International d' Archeologie Funeraire, Institut de Recherches Eco-Museologiques Tulcea,
2000, p. 149-166.
'Bălăşescu A., în prezentul volum; Radu, V., , Studiul materialului arlleoihtiologic de la Ciulni(a
(jud. Jalomi(a} din nivelurile Boian-Giu/eşti. Campaniile 1<)94-/995, Ialorniţa, 3, Muzeul Judeţean
Ialorniţa, Slobozia, 2000, p. 9-11.

www.cimec.ro
ROLUL RESURSELOR ACVATICE ÎN ECONOMIA AŞEZĂRI LOR PREISmRICE 285
DE LA C!ULN!TA SI BORDUSANI CJUDETUL IALOMITAl

Ca poziţie geografică, situl se află pe terasa din dreapta râului Ialomiţa,

având o largă panoramă a văii aluvionare din stânga acestuia.

Resturile faunistice prelevate din nivelul Boian-Giuleşti sunt în număr
de 3334 şi aparţin la cinci clase de animale Bivalvia (scoici), Gasteropoda
(melci), Pisces (peşti), Aves (păsări) şi Mammalia (mamifere). Se observă

dominaţia resturilor de mamifere, caracteristică datorată în mare parte

metodei directe de prelevare. Astfel de rezultate pot fi total schimbate în
cazul cernerii unui volum de sediment5 • Materialul din prezentul studiu
este foarte important, deorece atestă interesul locuitorilor pentru diverse
clase de animale prezente în jurul sitului.
Borduşani. Punctul "Popină" este un tell situat în valea inundabilă a
Dunării(Balta Ialomiţei), la circa 1 km distanţă de Braţul Borcea şi circa 2
km de satul Borduşani. Vestigiile arheologice scoase la iveală în timpul
diverselor campanii arheologice, debutate în 1986, aparţin mai multor
culturi: Boian, Gumelniţa A2, Cernavodă Il, Hallstatt II, La Tene, Sarmaţi 6 •

Nivelul Gumelniţa A2 a livrat diverse materiale faunistice studiate de-a

7
lungul anilor , ce aparţin claselor (tabel 1): Bivalvia (scoici), Gasteropoda
(melci), Scaphopoda (detalium), Crustacea (raei), Pices (peşti), Amphibia
(broaşte), Reptilia (ţestoase), Aves (păsări) şi Mammalia (mamifere).

s Popovici D.et alii, Cercetarea Arheologică Pluridsciplinară. Concepte, metode şi te/mici, Biblioteca
Muzeului Naţional, Seria Cercetări Pluridisciplinare, Bucureşti, 2002, p. 57.
6
Marinescu-Bîlcu S. Archaeological researches at Borduşani-Popina (lalomiţa county). Preliminary
report 1993-1994. Historical background. Cercetări Arheologice, 10, 1997, p. 35-38; Marinescu-Bîlcu
S., Popovici D., Vlad F., Voi nea V. Archaeo/ogical researches at Borduşani-Popina (Jalomiţa county ).
Preliminary report 1993-1994. Eneolithic occupation. Gumelnita levels. Cercetări Arheologice, 10,
1997, p. 64-69.1997; Marinescu-Bîlcu S., Popovici D., Andreescu R., Archaeological researclzes at
Borduşani-Popina (lalomi(a county). Preliminary report 1993-1994. Eneolitic occupation. Pottery.
Cercetări Arheologice, 10, 1997, p. 70-71. Trohani G. Archaeological researches at Borduşani-Popina
(lalomiţa county). Preliminary report 1993-1994. La Tene occupation. Getic levels, Cercetări
Arheologice, 10, 1997, p. 39-47.
7
Bălăşescu A., Arclzaeologica/ researclzes at Borduşani-Popina (Jalomiţa county). Preliminary
report 1993-/994. Archaezoology. Mammals, Cercetări Arheologice, 10, 1997, p. 48-63; Moise D.,
Arc/zaeological researc/zes at Borduşani-Popina (1alomiţa county ). Preliminaf}' re port 1993-1994.
Arc/zaezoology. Mamma/s, Cercetări Arheologice, 1O, 1997, p. 48-63; Radu V., Archaeological re-
searclzes at Borduşani-Popina ( Jalomi(a county). Preliminaf}' report 1993-1994. Eneolitic occupa-
tion. Arclzaezoology. Pisces, Ce~~etări Arheologice, 10, /997, p. 96-105; Vencze/ M., Arclzaeological
researches at Borduşani-Popina (Jalomi(a county). Preliminary report /993-1994. Eneolitic occu·
pation. Arclzaezoology. Amphibians and reptiles, Cercetări Arheologice, 10, 1997, p. 106-107; Gal
E., Kessler E., Bird remainsfrom tlze Eneolitic and Jron Age site Bordusani-Popina and Eneolitic site
Hârsova (Southeast Romania), Acta zoologica) cracoviesnia, 45 (special issue), Kracow, 2002,
p. 253-262.
www.cimec.ro
286 Valentin RADU

Prelevate cu mai multă atenţie şi aplicându-se chiar şi metoda cemerii se

observă o creştere substanţială a resturilor de animale de mici dimensiuni

(moluşte, peşti, reptile). Dar aceasta se datorează în mare parte şi abundenţei

resurselor acvatice din valea Dunării.
Deşi diferite cultural şi ca amplasament geografic, observăm interesul

locuitorilor acestor două aşezări pentru resursele acvatice. Mare parte din
acestea sunt uşor de capturat. Aşa este cazul scoicilor sau a ţestoaselor. Altele,
cum sunt peştii, necesită instrumente adecvate pentru captură. Atât râul, cât
şi fluviul prezintă anual fluctuaţii de nivel şi chiar inundaţii ale zonei

aluvionare, transformând total peisajul. Animalele dependente de mediul

acvatic sunt obligate să se adapteze acestor situaţii. De aceea şi densităţile
lor pot fi diferite în perioada lor de activitate maximă (în sezonul cald). Astfel,
cantităţi mari de scoici pot fi întâlnite în perioade de secetă, când apa râurilor

sau fluviului scade foarte mult.

Peştii, de asemenea, pot fi capturaţi fără unelte foarte complicate (coş,

harpon) în această perioadă, dar şi în perioada de reproducere, primăvara, în

timpul inundaţiilor. Putem spune că fiecare moment favorabil pentru obţinerea
de capturi importante din timpul unui an putea fi exploatat de către locuitorii
preistorici fără unelte speciale sau experienţă. Şi totuşi observăm că, deşi
există potenţial în mediul înconjurător ca şi .interes din partea locuitorilor,

cantităţile consumate sunt diferite. Aceste animale consumate nu trebuie privite

numai în funcţie de contextul geografic, dar şi în relaţie cu celelalte surse de

proteină animală, ocupaţiile dominante sau cu dimensiunea aşezării şi cu

caracteristicile culturale ale populaţiei ce ocupă aceste zone. De aceea, este

dificil uneori a trage concluzii despre activităţi precum culegerea scoicilor sau
pescuitul sau despre rolul lor în economia aşezării.
În ceea ce priveşte Ciulniţa, materialul este slab reprezentat. Deşi se
observă o exploatarea resurselor acvatice, în comparaţie cu cea a mamiferelor,

ea este de slabă intensitate. Culegerea moluştelor şi pescuitul sunt sporadice.

Ele compensează resursele de proteină obţinute în principal de la animalele
domestice • Aceste informaţii caracterizează o paleoeconomie adaptată pentru
8

o populaţie mobilă.

8
Vezi Bălăscscu A. În acelaşi volum.
www.cimec.ro
ROLUL RESURSELOR ACVATICE ÎN ECONOMIA AŞEZĂRI LOR PREISlDRICE 287
DE LA CI!ILNIJA SI BORD!ISANI <JUDETUL IALOMITAl

La Borduşani, deoarece dispunem de un material reprezentativ, se pot

face câteva observaţii privind paleoeconomia locuirii Gumelniţa A2. Scoicile
prezente în număr mare în zonele de deşeuri atestă că ele sunt o sursă sigură

de hrană pe tot timpul sezonului cald. Peştii sunt pescuiţi în lacurile şi bălţile

abundente din jurul sitului. Deşi taliile pescuite sunt medii nu lipsesc somnii
şi sturionii detalii mari. Dealtfel, analiza taliilor diverselor specii ne conduce
la concluzia că pescuitul era nediscriminatoriu şi neorientat către o anumită
specie sau talie. Alte animale capturate în scopuri alimentare sunt ţestoasele
de apă sau diversele păsări acvatice întâlnite în incursiunile realizate la pescuit
sau vânătoare.
În general, viaţa pe Popina de la Borduşani este dură şi imprevizibilă,
chiar şi azi, depinzând în mare măsură de fluviu. Activităţile sunt racordate
la ritmul fluviului. Comunicaţiile cu alte comunităţi sunt uneori dificile sau
întrerupte lungi perioade de timp în perioada inundaţiilor. În acest caz, accesul
rumegătoarelor la zonele de pescuit este limitat, vânătoarea şi pescuitul fiind
principalele furnizoare de carne necesară în alimentaţie. De asemenea,
schimburile cu alte comunităţi trebuia să fie importante pentru achiziţia
produselor dificile de găsit în împrejurimi (cereale, fructe, etc.). Faptul că
locuirea Gumelniţa este reprezentată de câţiva metri de depuneri arheologice
demonstrează că locuitorii tel/-ului au reuşit să găsească echilibrul necesar

supravieţuiriitimp îndelungat în acest loc supus permanent transformărilor

imprevizibilului fluviu.
Chiar dacă în acest studiu nu dispunem decât de două aşezări preistorice,
putem observa complexitatea relaţiilor existente între principalele activităţi
desfăşurate de comunităţile umane. O bună cunoaştere a tuturor
caracteristicilor aşezării (amplasament geografic, perioada şi densitatea de
locuire, caracteristicile ceramicii utilizate, unelte, viaţă spirituală, etc.) ne va
permite o mai bună prezentare a relaţiilor existente între diversele comunităţi
şi mediu, ca şi a celor între cele mai importante activităţi economice
desfăşurate.

www.cimec.ro
288 Valentin RADU

Tabel 1. Distribuţia numărului de resturi (NRşi %NR) pe clase de animale

în siturile Ciulniţa şi Borduşani.

CLASA CIULNIŢA BORDUŞANI

NR. %NR. NR. %NR.

Bivalvia 243 7,29 2405 10,88
Gasteropoda 32 0,96 521 2,36
Scaphopoda - - 1 0,005
Malacostraca (Crustacea) - - 13 0,06
Pisces 26 0,03 10976 49,64
Amphibia - - 10 0,05
Reptilia - - 260 1'18
Aves 2 0,06 227 1,03
Mammalia 3056 91,66 76,98 34,82
TOTAL 3334 100 22111 100

www.cimec.ro
Dragoş MOISE

Raport asupra materialului faunistic

descoperit în aşezarea medieval
timpurie de la Vlădeni - Popina
Blagodeasca (jud. Ialomiţa)
Resume
Le rapport presente 1'analyse faite sur Le mateeriel faunique decouvert
dans Le niveau cu/turei de Dridu (X-Xle siecles) et particulierement dans deux
maisons fouillees en 2000, aussi une analyse sur Le principaux caracteristiques
anatomiques des mammiferes et quelques donnes de taphonomie (traces de
decoupes et de depouillemnet).
Nous avons identifie parmi Les 263 restes Les suivants taxons: Mollusca,
Pisces, Reptilia, Aves et Mammalia.
Les restes de mamiferes domestique sont_majoritaires (89%). Parmi Le
betail nous avons determine le cheval, Le boeuf, Le mounton et la chevre, le
porc et le chien. Les animaux sauvages chasses sont l 'aurochs, Le cerf, Le
chevreuil, Le Lapin et le sanglier.
Les principaux animaux elev s sont les bovir s suivis par le porc et les ovicaprins.

În raportul de fafă facem prezentarea materialului faunistic de sec.

X-XI (cultura Dridu), care provine atât din stratul de cultură, cât şi din
cele două locuinfe cercetate. Acesta cumulează 263 de resturi şi aparţine
următoarelor clase de animale: MOLLUSCA, PISCES, REPTILIA, AVES
şi MAMMALIA.
Moluştele sunt reprezentate prin 3 fragmente de val ve de scoici unionide,
de apă dulce (genul Uni o), dintre care unul a aparţinut speciei Unio tumidus.
Peştii prezintă 3 resturi osoase în lotul faunistic şi anume: două vertebre
precaudale de somn (Silurus glanis) ce au aparţinut la două exemplare cu
dimensiunile: lungime totală 1195, respectiv, 1144mm, greutate: 11502,
respectiv, 10095 g, şi un cleitrum de ştiucă (Exos Lucius) de la un exemplar cu
lungimea totală de 601 mm şi greutatea de 1471 g.
www.cimec.ro
290 Dragoş Moise

Reptilele sunt documetate printr-un fragment pe plastron de broască

ţestoasă de apă (Emys orbicularis).
Păsărilor le aparţin 12 resturi osoase, care n-au fost determinate încă.
Mamiferele sunt cel mai bine documentate, prin 244 resturi osoase, din
care 126 au putut fi determinate specific. Au fost identificate şase specii
domestice: cal (Equus caballus), vită (Bos taurus), oaie (Ovis aries), capră
(Capra hircus), porc (Sus domesticus), câine (Canis familiaris) şi 5 specii
sălbatice: bour (Bos primigenius), cerb (Cervus elaphus), căprior (Capreolus
capreolus), mistreţ (Sus scrofa attila), iepure (Lepus europaeus). Inventarul
materialului osteologie de mamifere este redat în tabelul 1, în figura 1 fiind
reprezentată grafic frecvenţa speciilor raportată la numărul de resturi.
Cu câteva excep~i (amintim aici cele opt unelte de os, întregi sau fragmentare,
şi cele trei fragmente de corn de cerb, care, la rândul lor, ar putea proveni de la
nişte unelte), resturile osteologice de marnifere se încadrează în categoria deşeurilor
menajere, de bucătărie, prezentând caracteristici tipice : urme de dezarticulare/
descămare/tranşare, urme de ardere, rosături şi impresiuni dentare.
În cele ce urmează vom trece la prezentarea materialului osteologie de
mamifere pe specii, în încercarea de a contura unele aspecte ale economiei
animaliere a comunităţii Dridu din aşezarea de la Popina Blagodeasca.

Mamiferele domestice
Equus caballus. Calul este prezent în materialul osteologie provenit din
stratul cultural cu 15 resturi ce au aparţinut la minim trei indivizi: unul sub 20
de luni. unul de 3,5 ani şi unul de 6-7 ani.
In cele două locuinţe au fost descoperite câte un rest de cal şi anume: în
locuinţa nr. 1, un fragment cranian de adult iar în locuinţa nr. 2, rest de femur
de la un individ de sub 3 ani.
Urmele de retezare prezente pe oase constituie o evidenţă a faptului că
acest animal, pe lângă funcţiile utilitare (tracţiune, călărie), a fost folosit şi în
scop alimentar.
Pe baza dimensiunilor unui metatars păstrat întreg, s-a putut calcula
înălţimea la greabăn: 1,38 m.
Bos taurus. Bovinele domestice au cea mai bună reprezentare pe
ansamblul lotului osteologie.
Resturile osoase provenite din stratul cultural au aparţinut la minim 6
indivizi: un neonat, doi juvenili de sub 21/4 ani, un subadult de cea 2 ani şi doi
adulţi, unul de 31/3-4 ani, celălalt de cea 5 ani. Din cei şase indivizi estimaţi,
doar doi au putut fi folosiţi drept reproducători, putându-şi aduce astfel
contri~uţia la economia comunităţii şi prin progenitură.
In locuinţa nr. 1, au fost descoperite şase resturi osoase de bovină domestică,
care au aparţinut cu probabilitate unui sin_gur individ, adult; nr. 2 a furnizat cinci
resturi ale unui individ de peste 1,5 ani. In general, oasele bovinelor domestice
se caracterizează prin gracilitate, fapt confirmat şi de datele osteometrice.
Ovicaprinele. Au fost identificate ambele specii: Ovis aries şi Capra
hircus, cu o prezentare în cadrul lotului osteologie. Nu ne putem pronunţa
dacă aceasta reflectă situaţia reală din cadrul turmei, fiind cunoscute limitele
diferenţierii celor două specii înrudite, pe baza scheletului.
www.cimec.ro
RAPORT ASUPRA MATERIALULUI FAUNISTIC DESCOPERIT ÎN ASEZAREA MEDIEVAL- TIMPURIE 291
DE LA VLĂDENI POPINA BLAGODESCA (JUD. W,QMITAl .

Ovis aries. Resturile osoase de oaie provenite din stratul cultural au

aparţiqut la minim doi indivizi: unul de peste 2 ani şi un mascul de peste 7 ani.
In locuinţa nr. 1, au fost descoperite două resturi ce au aparţinut cu
probabilitate unui singur individ, adult.
Capra hircus. Resturile osoase de capră, provenite din stratul cultural, au
aparţinut la minim doi indivizi, ambii sub 1,5 ani.
In locuinţa nr. 1, au fost descoperite trei resturi ce au aparţinut la minim
doi indivizi: unul cu vârsta între 2-2,5 ani, celălalt de peste 2 ani.
Analiza vârstelor de sacrificare pe ansamblul ovicaprinelor (aici fiind
incluse şi resturile care n-au putut fi diferenţiate specific) reflectă o predominanţă
a adultilor, care au putut fi folosiţi şi drept reproducători.
In general, ovicaprinele de la Popina Blagodeasca aveau o conformaţie
robustă. Pe baza dimensiunilor unui astragal, s-a putut calcula o înălţime la
greabăn pentru oaie: 68,5 cm.
Sus domesticus. Ca frecvenţă, suinele domestice ocupă locul secund,
după bovine.
Resturile osoase de porc, provenite din stratul cultural, au aparţinut la
minim trei indivizi: un juvenil, unul de 10 luni şi unul între 16-18 luni.
Resturile descoperite în locuinţa nr. 1 au aparţinut la minim cinci indivizi,
după cum urmează : un infans, un juvenil, unul de 1,5 ani, unul sub 2 ani şi
unul, probabil mascul, de peste 2 ani. Pe baza resturilor provenite din locuinţa
nr.2, au fost estimaţi minim 2 indivizi : unul de cea 1 an şi o femelă adultă.
Analiza vârstelor de sacrificare denotă că jumătate din indivizii estimaţi
s-au putut reproduce.
Canis familia ris. Este reprezentat în lotul faunistic, atât în mod direct,
prin cele 7 resturi, cât şi indirect, prin rosăturile şi impresiunile dentare
lăsate pe oase, pe 16% din resturile osoase determinate fiind observabile
astfel de urme.
Oasele de câine prezente în lot au aparţinut unor exemplare adulte, de talie
mare. S-a reuşit calculul unei talii: 65,8 cm, pe baza lungimii unei tibii întregi.

Mamiferele sălbatice

Bos primigenius. Bourul este reprezentat în lotul osteologie printr-un

singur rest: falangă 1 epifizată.
Cervus eiaphus. Resturile osoase de cerb prezente în lot au provenit
probabil de la acelaşi individ, de sub 3 ani.
Capreolus capreolus. Cele trei resturi osoase de căprior au aparţinut la
doi indivizi adulţi.
Sus scrofa attila. Mistreţul este reprezentat prin două metacarpiene întregi
(Il şi IV), descoperite în stratul cultural. Cele două oase au aparţinut unui individ
matur, căruia i s-a putut ca) cu la şi talia: cea 1, Il m, pe baza metacarpianului IV.
Lepus europaeus. In cele două locuinţe au fost descoperite câte un rest
osos de iepure, aparţinând unui subadult şi unui adult.

Câteva date de tafonomie

Pentru mamiferele domestice am analizat şi modul de tranşare al
animalelor sacrificate, îo vederea consumului (fig. 2-5 ; liniile groase indică
www.cimec.ro
292 Dragoş Moise

locul unde oasele au fost sparte/retezate, folosindu-se unelte puternice, de tip

topor; liniile subţiri indică locul unde au fost observate incizii lăsate pe oase de
unelte Atăioase fine, de tip cuţit).
In cele ce urmează vom face o succintă prezentare a etapelor "de
măcelărie" care au lăsat urme pe resturile osoase ale animalelor domestice
descoperite în aşezarea Dridu de la Popina Blagodeasca.
Jupuirea. Urme rezultate în urma jupuirii animalelor au fost observate
la cabaline, bovine şi suine. Sunt decelabile incizii fine la nivelul metapodiilor.
O operaţie efectuată, probabil tot în vederea jupuirii, era şi retezarea coarnelor
de la bază, observabilă la ovicaprine.
Tranşarea primară. Constă în principal în detaşarea capului şi a
membrelor de corp. A fost pusă în evidenţă doar detaşarea capului la bovine,
care se făcea cu toporul, printr-o lovitură aplicată fie la nivelul articulaţiei
atlanto-occipitale, fie la nivelul atlasului, în plan transversal.
Tranşarea secundară. Are ca rezultat obţinerea de bucăţi mai mici, în
vederea preparării/conservării cărnii pentru consumul alimentar. Probabil înainte
de detaşarea membrelor de corp, extremităţile acestora erau înlăturate, fie prin
secţionare la nivelul articulaţiilor (la ovicaprine fiind decelabile incizii pe oasele
bazipodiului pelvin), fie prin retezare (observabilă la bovine şi suine).
Porţiunile cu carne, de interes alimentar, erau tranşate prin scoaterea
oaselor din articulaţii, fie cu ajutorul uneltelor tăioase fine, fie cu al celor
puternice, fiind apoi retezate în bucăţi mici, în vederea consumului. O serie de
oase prezintă şi urme de descămare.
Analiza modului în care animalele au fost tranşate demonstrează că, după
precizia cu care oasele au fost dezarticulate şi retezate/sparte, tranşarea
animalelor era făcută de indivizi pricepuţi în ale măcelăriei.
Se cuvine aici să facem şi o precizare în legătură cu uneltele de os. S-a
observat că oasele din care acestea au fost confecţionate nu sunt roase de
câini; probabil că pentru confecţionarea de unelte se folosea os "proaspăt".
Şi ca o ultimă menţionare din sfera tafonomiei, semnalăm prezenţa în
cadrul lotului a unui rest osos (mandibulă de porc) ce prezintă rosături făcute,
probabil, de· şoarecii de casă, pentru satifacerea necesarului de calciu. Astfel,
la lista de specii mai putându-se adăuga încă una, comensală, identificată în
mod direct: Mus Musculus (şoarecele de casă).

Economia animalieră

Privitor la raportul mamifere domesticelmamifere sălbatice, se observă

că acesta înclină mult în favoarea primelor (88.89% NR domestice, Il, Il%
NR sălbatice).
Creşterea animalelor constituia, se pare, principala activitate In cadrul
economiei animaliere a comunităţii Dridu de la Popina Blagodeasca. In cadrul
animalelor domestice, se observă predominanţa netă a bovinelor (27,78% NR).
Acestea sunt urmate de suine (23,81% NR) şi de ovicaprine ( 18,25% NR total
ovicaprine ).
Vânătoarea era, probabil, o activitate sporadică, de compensare a
alimentaţiei carnate. Erau vânate cu precădere ungulatele mari (bour, cerb,
mistreţ, căprior), care furnizau o cantitate însemnată de carne.
www.cimec.ro
 Locuinţa nr. 1 Locuinţa nr. 2 strat cultural compl.+strat
SPfi~t:ll NR %NR NMI o/oN\11 NR %NR NMI %NW NR %NR NMI %NW NR %NR
Equus caballus 1 2,44 1 7,69 1 5,88 1 12,5 15 22,06 3 13,64 17 13,49
Bos taurus 7 17,07 1 7,69 5 29,41 1 12,5 23 33,82 6 27,27 35 27,78
Ovis aries 2 4,88 1 7,69 3 4,41 2 9,09 5 3,97
Capra Hircus 3 7,32 2 15,38 2 2,94 2 9,09 5 3,97
ovicaprine 7 17,07 (3) 2 11,76 (1) 4 5,88 (2) 13 10,32
(ovicaprine total) 12 29,27 2 11,76 9 13,24 23 18,25
Sus domesticus 18 43,90 5 38,46 3 17,65 .2 25 9 13,24 3 13,64 30 23,81
Canis familiaris 2 4,88 2 15,38 1 5,88 1 12,5 4 5,88 2 9,09 7 5,56
Total domestice 40 97,56 12 12 70,59 5 62,5 60 88,24 18 81,82 112 88,89
Bos primigenius 1 1,47 1 4,55 1 0,79
Cervus elaphus 2 11,76 1 12,5 4 5,88 1 4,55 6 4,76
Capreolus capreolus 2 11,76 1 12,5 1 1,47 1 4,55 3 2,38
Sus scrofa attila 2 2,94 1 4,55 2 1,59
Lepus europaeus 1 2,44 1 7,69 1 5,88 1 12,5 2 1,59
total sălbatice 1 2,44 1 7,69 5 29,41 3 37,5 8 11.76 4 18.18 14 11,11
TOTAL 41 13 17 8 68 22 126

Tabelul 1: Popina Blagodeasca, 2000. Repartiţia pe specii a resturilor osoase de mamifere şi a numărului minim
de indivizi estimat
N
\0
t..J
www.cimec.ro
294 Dragoş Moise

~md~!

t~llS!W
~
.~
c::
<-
Joude~ 11)
....
~
·~
ql~~ E
11)

"'....
Jnoq ~
·u
8.
~

ac::
...
~om~ ~
>

~Jod
~
§
N
~
~U!JdU~!AO
(.)
~
~
11)

"'o
-
CI)
~
eJde~
~
c::~
·s.
o
~mo p..

e::s
Ul!A CI)
u:
{U:)

o
~
V)
('l
o
('l
-
V) . o........ V) o

www.cimec.ro
RAPORT ASUPRA MATERIALULUI FAUNISTIC DESCOPERIT ÎN AŞEZAREA MEDIEVAL- TIMPURIE 295
DE LAVLĂDENI POPINABLAQOOE5CAUUD.IALQMfTA)

Figura 2: Popina Blagodeasca, modul de tranşare a cabalinelor

l(dl)

1(1)

Figura 3: Popina Blagodeasca, modul de tranşare a bovinelor

www.cimec.ro
296 Dragoş Moise

dl

Figura 3: Popina Blagodeasca, modul de tranşare a suinelor domestice

Legendă: a - artizanat; da - dezarticulare; de - descămare; j - jupuire; t -
tranşare

Figura 4: Popina Blagodeasca, modul de tranşare a ovicaprinelor

www.cimec.ro
Done ŞERBĂNESCU

Tezaurul de tetradrahme thasiene

descoperit la Valea Presnei,
Jud. Călărasi
'
Summary

In 1976, hoard was found by chance in an area without any

archaeological remains, situated 300 metres north of a village named Valea
Presnei and 1 kilometre south of the Mostiştea Valley . The hoard, depositted
into a Getic jug made using the potter wheel dated from the 2nd- 1st century
B.C., is composed of216 Thasian tetradrachms, 2 tetradrachms issued by the
town of Maroneea and a Thracian tetradrachme with the inscription:
QRAKWN. Analysing the monogramsfound on the reverse side ofthe Thasian
tetradrachms, the author considers that , 1O issues belong to the mint of
Thasos, most of them issued during the first three de cades of the 1st century
B. C. The tetraarachms issued by the town of Maroneea, on the coast of the
Egean Sea, were in used in the Balkan Peninsula, together with the Thasian
tetradrachms. Some researchers asserted that the Thracian tetradrachms with
the legend QRAKWN were issued for the Thracians, by the mint of Thasos,
but other scolars thougts that they were issued by the Thracians who lived
the eastern Rhodopes Mountains. The Thracians were specialized in
counteifeitering the Thasian tetradrachms. Some of these tetradrachms were
issued between 90-70 B .C. only an other Thracian tetradrachme wasfound
in Romania,more precisely in the hoardfound at Popeşti Leordeni. The author
believes that the hoard was gathered du ring in the first half of the 1st century
B.C. Most of Thasian tetradrachms from the Valea Presnei hoard were late
issues having M or barred M mint marks. The hoard was concealed before
the generalization of the circulation of the Roman republican denar, between
60-50 B. C. The Valea Presnei hoards represents an important witness of the

www.cimec.ro
298 Done Şerbănescu

economic development ofthe Geto-Dacian worldfrom the Wallachian Plain

and its commercial connections with the Thracian and Hellenistic world
from the Balkans . The finds of Thasian tetradrachms from Belciugatele,
Tămădăul Mare, Valea Presnei, Ulmu, Dorobanţu and Chiselet mark the
commercial road that existed du ring the 2nd - 1st century B. C., along the
Mostiştea Valley. This road connectied the Thracian and Hellenistic world
and the Getae from the middle of the Wallachian Plain and from the Sub-
Carpathian areas.

La sfârşitul lunii aprilie 1976, cu prilejul lucrărilor agricole, mai mulţi

ţărani din satul Valea Presnei, comuna Gurbăneşti, jud. Călăraşi, au găsit
împrăştiate la suprafaţa solului câteva monede de argint. Descoperirea a fost
semnalată Muzeului de Istorie şi Artă a Municipiului Bucureşti de locuitorul
Petre Brebu. Directorul de atunci al muzeului, d-1 prof. dr. Panait 1. Panait, ne-a
anunţat, pentru a face o cercetare la faţa locului. Cu acel prilej, am reuşit să
recuperăm de la ţărani 19 tetradrahme thasiene, din circa 25 de exemplare câte
au adunat la praşilă. Locul descoperirii tezaurului se află la circa 500 m nord
de sat, pe un teren lipsit total de vestigii arheologice, la circa 1 km sud de râul
Mostiştea. Peste scurt timp, s-a procedat la investigarea terenului unde se găsise
monedele amintite. Pe o porţiune de circa 6 m.p., în locul unde recolta fusese
compromisă de ţărani cu prilejul căutării monedelor, s-a procedat la o cercetare
amănunţită şi migăloasă cu ajutorul şpaclului până la adâncimea de 0,40 m.
Strădania a fost răsplătită prin descoperirea a 62 de tetradrahme thasiene şi
câteva fragmente ceramice, lucrate din pastă cenuşie la roată, ce proveneau
dintr-un singur vas. În centrul suprafeţei cercetate, la adâncimea de 0,30 m, a
fost descoperită jumătatea inferioară a unui vas aflat in situ, spart de fierul
plugului, în care se mai aflau depuse 123 de tetradrahme. În toamna aceluiaşi
an, după ridicarea recoltei, s-a efectuat un sondaj pe o suprafaţă de 100 m.p.,
cu care prilej s-au mai recuperat 15 tetradrahme thasiene de argint.
Astfel tezaurul întregit, descoperit la Valea Presnei, cuprinde 219
tetradrahme şi are următoarea componenţă:
- 216 tetradrahme emise de insula Thasos;
- 2 tetradrahme de argint emise de oraşul Maroneea;
- 1 tetradrahmă traci că de argint de tip thasian, cu inscripţia E>P AKQ N
în exergă.
În totalitate însă, tezaurul a fost format din 225 de tetradrahme, dar, cu
toate strădaniile noastre, şase exemplare nu au mai putut fi recuperate de la
descoperi tori.
Tezaurul monetar a fost îngropat într-o cană dacică modelată la roată,
din pastă cenuşie, cu fundul inelar, corpul bitronconic, buza evazată, cu toartă
www.cimec.ro
TEZAURUL DE TETRADRAHME THASIENE DESCOPERIT LA VALEA PRESNEI, JUD.CĂLĂRASI 299

din bandă lată uşor supraînălţată. Din vas a fost recuperată numai partea
inferioară a acestuia (Pl. I). Acest tip de vas este frecvent întâlnit în aşezările
geto-dacice din Câmpia Munteniei în secolele II - I a. Chr. 1 şi se încadrează în
tipul II, din faza a III-a, clasică, a ceramicii geto-dacice2•
Tetradrahmele thasiene, numerotate cu numerele 1-216, de "stil nou" 3 ,
emise după sistemul monetar attic, în secolele II - I a. Chr., sunt de tipul
binecunoscut: Dionysos-Herakles. Ele au pe avers capul lui Dionysos spre
dreapta, cu cunună de iederă şi două rozete deasupra frunţii, iar pe revers este
reprezentat eroul Herakles, nud spre stânga, cu mâna dreaptă sprijinită pe
măciucă, iar mâna stângă sprijinită pe şold poartă blana de leu.
Eroul este înconjurat de legenda: HP AKAEOY 1m THPO:I: 1E>ALID N.
Între piciorul drept al eroului şi măciucă se află o siglă sau o monogramă, care
reprezintă numele magistratului monetăriei. După siglele şi monogramele de
pe reversul tertradrahmelor thasiene din tezaurul de la Valea Presnei se disting
nouă serii de emisiuni, la care trebuie să mai adăugăm o emisiune de tetradrahme
fără sigle (Pl. IV/215; Pl. V/216). Prin urmare, tezaurul monetar cuprinde în
total zece emisiuni monetare ale insulei Thasos. Unele dintre siglele şi
monogramele de pe reversul tetradrahmelor thasiene, cum ar fi cele cu numerele
1 şi 5 din ilutraţia noastră, sunt mai rar întâlnite (Pl. Il).
Greutatea medie a tetradrahmelor din tezaur este de 16,32 g, integrându-se
în greutatea medie a tetradrahmelor întâlnite în descoperirile monetare asemă­
nătoare. Greutatea totală a tezaurului, inclusiv tetradrahmele emise de Maroneea
şi cea cu inscripţia E>P AKQ N în exergă, este de 3754 grame, ceea ce îl situează
în rândul tezaurelor mari din această perioadă descoperite în ţara noastră.
Argintul din care sunt bătute monedele au un titlu ridicat. Pentru stabilirea
concentraţiei argintului un număr de 4 7 tetradrahme din tezaur, din cele cuprinse
între numerele 169-216, adică o parte din tetradrahmele care au sigla M barat
cu o linie orizontală pe revers, precum şi cele două tetradrahme fără siglă, vezi
catalogul care urmează, au fost analizate la Institutul de Fizică Atomică şi
Inginerie Nucleară de la Măgurele-Bucureşti 4 • Pentru a fi depistate eventuale
monede fourree, care, în lipsa coroziunii, nu şi-au trădat miezul de aramă,
monedele au fost analizate mai întâi prin transmisie de raze gama. În urma
analizei, s-a constatat că tetradrahma cu nr.216, una din cele două tetradrahme
fără siglă, are miez de cupru placat cu argint. Această tetradrahmă este penultima
pe scara ponderală a monedelor din lotul analizat. Tetradrahma cu nr. 191,
deşi este mai uşoară, de numai 12,93 g, nu reprezintă un fals, în sensul că ar

1
, M. Turcu, Geto ·dacii din Câmpia Munteniei, Bucureşti, 1979, p.l24-126, pl. XXVIII/1-6.
· I.H.Crişan, Ceramica geto-dacică. Cu privire specială la Transilvania. Bucureşti, 1969, p. 176- 178,
fig. 91- 92, pl. LXVII- LXX.
E. Chiri1ă şi 1. Pop, Tezaurul monetar de la Sînpetru (or. Braşov), Apu1um, VII, 1968, p. 157.
4
1. H.Crişan, op. cit., Bucureşti, 1969, p.176 - 178, fig. 91- 92, pl. LXVII - LXX.
www.cimec.ro
300 Do ne Şerbănescu

avea miez de cupru placat cu argint. Pentru stabilirea concentraţiei de argint,

un număr de 31 tetradrahme thasiene cu sigla M barat cu o linie orizontală pe
revers au fost analizate prin metoda FRX (fluorescenţă cu raze X ). Valoarea
medie a concentraţiei de argint, la lotul de tetradrahme cu sigla M barat pe
revers, este de 93,5354 % şi variază între 83,2 %, tetradrahma cu nr. 192 şi
98,6 % la tetradrahma cu nr.l71. Trebuie să subliniem că titlul de argint aşa de
scăzut întâlnit la tetradrahma cu nr.192 nu înseamnă nici pe departe o
devalorizare deliberată, deoarece compoziţia monedei este de 83, 2% argint,
15 % aur, 2,03 % bismut şi doar 0,03 % cupru. Moneda are o concentraţie de
98,2 % metal nobil.
Dăm mai jos concentraţia argintului în lotul de 31 tetradrahme thasiene
cu sigla M barat pe revers, din tezaurul de la Valea Presnei, analizate prin
fluorescenţă cu raze X .

www.cimec.ro
TEZAURUL DE TETRADRAHME THASIENE DESCOPERIT LA VALEA PRESNEI, JUD. CĂLĂRAŞI 301
. ____________ ., .. _________
Nr. Nr.moned Concentrat ia de argint Eroare în
Crt. ei in o/o o/o
1 170 92,0 ± 0,6
2 171 98,6 ±0,6
3 172 94,1 ± 0,5
4 173 95,4 ±0,5
5 174 95,9 ±0,5
6 175 94,5 ± 0,5
7 176 94,8 ±0,5
8 177 94,3 ±0,4
9 178 93,8 ±0,5

10 179 94,8 ±0,5

Il 180 96,0 ±0,4
12 181 90,7 ±0.4
13 182 93,5 ±0,5
14 186 96,0 ±0,4
15 192 83,2 ±0,6
16 193 92,9 ±0,4
17 194 92,7 ±0,5
18 195 97,8 ±0,7
19 197 92,3 ±0,5
20 198 92,8 ±0,5
21 199 95,8 ±0,5
22 201 93,0 ±0,4
23 204 94,4 ±0,5
24 205 88,5 ±0,5
25 206 87,1 ±0,4
26 207 94,3 ±0,5
27 208 92,1 ±0,1
28 209 96,1 ±0,6
29 213 95,5 ± 0,5
30 214 94,7 ± 0,4
31 215 92,0 ± 0,3

www.cimec.ro
302 Do ne Serbănescu

Analizând rezultatele obţinute în urma analizei unor piese monetare din

tezaur prin metoda FRX, constatăm că tetradrahmele thasiene au fost realizate
dintr-un argint de mare fineţe, a cărui puritate este cuprinsă între 83,2 % şi 98,6 %,
majoritatea pieselor având o concentraţie de peste 90 % argint. Din păcate nu ni
s-au comunicat şi celelalte elemente care fac parte din compoziţia monedelor.
Neavând datele complete asupra analizei efectuate, nu putem să precizăm ce
minereuri s-au folosit de emitent pentru obţinerea argintului şi nici tehnologia
folosită.
Ca şi în alte tezaure de tetradrahme thasiene şi în acest tezaur se întâlesc
frecvent monede cu aversul executat îngrijit, cu mult simţ artistic, asociat cu un
revers executat stângaci, cu litere mari, inegale, cu capete globulate, cu globule
uneori supărător de mari. Prezenţa globulelor ar constitui, după unii cercetători,
un criteriu de separare a emisiunilor originale de imitaţii. Alţi cercetători susţin
că literele globulate erau o vogă, ele fiind întâlnite şi la drahmele emise la acea
vreme de coloniile greceşti Dyrrhachium şi Apollonia, la tetradrahmele
Macedoniei Prima, la tetradrahmele emise de cetatea Maroneea, ba chiar şi la
denarii romani care circulau în Peninsula Balcanică şi la nord de Dunăre. Cu
toate că literele globulate nu constituie un criteriu sigur de departajare a pieselor
originale de imitaţii, considerăm totuşi că o parte din tetradrahmele thasiene din
tezaurul de la Valea Presnei sunt copii executate de triburile tracice din sudul
Munţilor Balcani, în rândul acestora înscriindu-se şi tetradrahmele cu legendă
greşită sau litere inversate, cum sunt piesele cu numerele 48, 55, 69, 74, 95, 175
şi 208 (Pl. IV ). Pentru baterea monedelor din tezaurul de la Valea Pres11ei s-a
folosit un număr variabil de ştanţe, atât pentru avers, cât şi penteru revers. In trei
cazuri au fost identificate ştanţe comune pentru baterea aversului. Efigia lui
Dyonisos, în majoritatea cazurilor este bine conturată, dar pe mai multe piese se
întâlnesc şi elemente de barbarizare. Deseori, Herakles este reprezentat cu o
musculatură puternic reliefată.
Clasificarea tetradrahmelor thasiene din tezaurul de la Valea Presnei s-a
făcut pe emisiuni, după siglele şi monogramele de pe revers, iar în fiecare grupă
s-a ţinut seama de numărul frunzelor de iederă din cununa zeului Dionysos şi
greutate. Deoarece spaţiul tipografic este limitat, am ilustrat numai tetradrahmele
thasiene care reprezintă capete de serie la cele 10 emisiuni (Pl. IIU1, 3, 4, 7, 10,
12, 25, 37, şi Pl.IV/76, 215), iar datele tehnice ale fiecărei monede ( diametrul,
greutatea, axul reversului faţă de avers) le-am prezentat în catalogul de mai jos.
Catalogul tetradrahmelor thasiene din tezaurul
descoperit la Valea Presoei, Jud. Călăraşi
Nr. Nr. de Greutate Diametru Sigla sau Axa Observatii
Cn. frunze in 1 Monograma Rv/Av
din cununi grame inmm
1. 3/2 16 55 31-33 1 Il
2. 3/2 16 22 31-32 2 12
3. 3/2 1647 31-32 2 Il
4. 3/2 13,35 29-31 3 12
s. 3/3 16,38 31-33 4 12
6. 3/2 16,55 30-31 4 Il
..
Litere globulate
7. 3/2 16,45 31-33 4 12
..
8. 3/2 16,49 30-31 4 12
..
9.
10.
3/2
3/3
16,30
16,27
31-32
30-32
4
5
12
12 .
www.cimec.ro
TEZAURUL DE TETRADRAHME THASIENE DESCOPERIT LA VALEA PRESNEI, JUD. CĂLĂRAŞI 303

Il. 3/3 16,45 31-33 5 12 .

12. 3/2 16,82 30,5-32 5 12 Litere flri

13. 3/2 16_,55 30,5-32 6 12

globule
.
..
14.
15.
3/2
312
16 52
16,52
32
31-33
6
6
12
12 ..
16. 3/2 16,42 31-32 6 12 Litere globulate
17. 3/2 16,42 31-32 6 12 Litere firi
globule
18. 3/2 16,35 30-31 6 12 .
19. 312 16 35 31-33 6 1
.
Litere globulate
20. 3/2 16,30 30-32 6 1
..
21. 3/2 16,24 31 5-33 6 1
.
22. 3/2
212
1605 33-34 6 12
.
23. 16,43 32-34 6 12
.
24. 212 16,43 33 6 Il
..
25. 313 16,81 32-33 7 12
..
26. 3!2 16 34 31-33 7 1
..
27. 312 16,62
16 65
31-32 7 1
..
28.
29.
3/2
312 16,53
29-31
32-33
7
7
2
2 .
30.
31.
3!2
312
16,42
16,44
29,5-30
30-33
7
7
12
12 ..
"
32.
33.
312
3!2
16,30
16,22
31-32
29-30
7
7 12
1
.."
34.
35.
312
3/3
16,22
16,40
31,5-32
29-30
7
7
1
12 .
36. 313 15,80 31-33 7 Il
."
....
37. 3!2 16,80 30 5-32 8 12
38. 312 1680 31-33,5 8 Il
39. 3/2 16,75 30-32,5 8 Il
40. 312 16,70 30 5-33 8 12
..
41. 312 16.70 31-33 8 11
..
42. 312 16 70 33-35 8 12
.
43.
44.
3!2 16 68 30-32 8 10
.
312 1668 29-31 8 11
..
45.
46.
312
312
1668
16 65
30 5-33
30-32
8
8
10
Il ..
47. 312 16,65 32-34 8 11 Litere flrl
globule
48. 312 16,62 30,5-31 8 1 Legendl greşit!
49. 312 16,60 30-31 8 Il
..
Litere alobulate
50.
51.
312
3f2
16,60
16 55
30-31,5
29-31
8
8
12
12 ..
52. 312 16,55 31-31,5 8 12 Litere firi

53. 3/2 16,55 30-31 8 12

alobule
...
54. 312 16,55 30-32 8 12
55. 312 16,54 32-33 8 12 Legendl greşit!
56. 3/2 16,52 31-32 8 10
.
Litere globulate
57.
58.
3/2
3/2
16,50
16"54
30-31
30-30,5
8
8
Il
1 ..
59. 312 16,48 30-31 8 Il ...
www.cimec.ro
304 Do ne Şerbănescu

60. 3/2 16,48 31-32 8 12 Litere firi

globule
61. 3/2 16,48 31,5-33 8 12 ..
Il
62. 3/2 16,48 30-32 8
..
Litere alobulate
63.
64.
3/2 1648 31-32 8 12
.
3/2 16,37 30,5-32 8 2
..
65. 3/2 16 27 30-32 8 1
..
66.
67.
3/2
312
16,50
16,10
30-31
30-32
8
8
1
Il ..
68. 3!2 16,00 30-32 8 Il "
69. 3/2 15,80 32-34 8 12 LegendA. greşit!
70. 3/2 15,05 30-31 8 1 Litere flră

..
globule
71. 3/2 14,45 30,5-31 8 12
.
72.
73.
212
2/2
16,50
1645
31-32
30-31
8
8
12
12 ..
74. 2/2 16,15 30,5-32 8 1 Legendl greşitl
75. 313 16.82 30-31 9 12 Litere globulate
Il "
76. 3/3 16,80 32-34 9
.
77. 313 16,67 30,5-32 9 12
..
78.
79.
313
3/3
16,63
16,60
31-32
31-32
9
9
12
1 ..
80. 3/3 16,60 31-31 5 9 1 "
81. 313 16,58 29-32 9 12
.
"
82. 3/3 16,56 32-32,5 9 12
..
83.
84.
3/3
3/3
16,55
16,55
32-33
30-35
9
9
12
12 .
85. 3/3 16,55 30-32 9 12
..
"
86. 3/3 16,53 29,5-32 9 12
.
87. 3/3 16,53 31-32 9 12
.
88.
89.
3/3
3/3
16,50
16.50
31-32
30-32
9
9
12
12 ..
"
90. 3/3 16 45 30-32 9 12
..
91.
92.
3/3
3/3
16,45
16,43
30-31
29-32
9
9 12
1
.
93.
94.
3/3
3/3
16 37
16,15
30-32
28-30
9
9
1
12 ."
95. 3/3 15,43 32-34 9 12 Leaendl. Rre$itl
96. 312 16,87 30-32 9 12 Litere alobulate
97. 3/2 16,87 30-31 9 12 "
98. 3/2 16,80 30-31 9 Il "
99. 3/2 16,80 30-31 9 12
.
"
100.
101.
312
3/2
16,80
16,78
30-30 5
29-31
9
9
12
12 ..
102. 3/2 16,77 30-31 9 12 "
103. 3/2 16,75 30-31 9 12
12 .
"
104 3/2 16,70 30-32 9
..
JOS. 312 16,70 31-32 9 10
..
106. 312 16,70 31-32 9 12
.
107. 312 16,70 31-32 9 Il
..
108.
109.
312
3/2
16,69
16,68
29,5-31
29-31
9
9
Il
Il ..
IlO. 3/2 16,68 32-34 9 Il "
www.cimec.ro
TFZAURUL DE TETRADRAHME THASIENE DESCOPERIT LA VALEA PRESNEI, JUD. CĂLĂRASI 305

Il 1. 3/2 16,68 29,5-32 9 Il "

112. 3/2 16,67 31,5-34 9 12 .
16,67 31,5-32 12 .
113.
114.
3/2
3/2 16,66 29-32
9
9 12 .
30,5-31 ..
115. 3/2 16,65 9 12
.
116.
117
3/2
3/2
16,65
16,65
32-32,5
31-32
9
9
1
12 ..
118. 3/2 16,65 32-33 9 12
."
119. 3/2 16,65 30-30,5 9 10
..
120. 3/2 16,63 29-30 9 Il
..
121. 3/2 16,63 31-32 9 10
..
122
123
3/2
3/2
16,62
16,62
30-31
31-32
9
9
1
12 .
..
124. 3/2 16,62 31-32 9 12
..
125. 3/2 16,61 31-32 9 12
..
126.
127.
3/2
3/2
16,60
16,60
30-32
30-31
9
9
12
Il ..
128. 16,60 30-32 12
129.
3/2
3/2 16,57 30-31
9
9 12 ."
3/2 16,57 29-31 9 .
130. 12
..
131.
132.
3/2
3/2
16,57
16,57
31-32
30-32
9
9
12
12 ..
133. 312 16,57 29,5-30 9 .
134. 3/2 16,55 31-32 9
12
12 ..
135. 3/2 16,53 30-30,5 9 12 "
136. 9 10
137
3/2
312
16 52
16 52
30-31
29-30 9 Il ..
"

138. 3/2 16,52 29-31 9 Il "

139.
140.
312
312
16,52
16,50
31-32
31-32
9
9
12
Il .
"
141. 312 16,50 30-31 9 10 "
142. 3/2 16.50 30-32 9 1
.."
143. 3/2 16,50 31-34 9 10
.
144. 312 16,50 30-31 9 1
.
145. 3/2 16 48 29-30 9 12
..
146.
147.
3/2
3/2
16,48
16,47
32-33
29-30
9
9
Il
1 ..
148. 312 16,47 30,5-31 9 Il
..
149.
150.
3/2
312
16,45
16,45
32-32,5
31-32
9
9
12
12 .
ISI. 312 16,45 32-34 1
152 3/2 16,43
9
12 .
"
153. 3/2 16,40
31-32
29-30
9
12 ..
154. 3/2 16,40 31-32
9
12 .
155. 312 16,40 30-31
9
9 12 ..
156. 3/2 16,40 31-31,5 1 ..
157. 16,40 29-32
9
.
158.
312
3/2 16,38 30-31
9
9
12
Il ..
159. 3/2 16,38 32-33,5 1 ..
160. 3/2 16,35 30-32
9
Il .
9
..
161. 3/2 16,35 31-32,5 9 Il
..
162.
163.
3/2
3/2
16,34
\6,33
32-33
31-31,5
9
9
12
1 ..
www.cimec.ro
306 Done Şert>ănescu

..
164.
165.
3/2
J/2
16,32
16,32
30-31
32-34
9
9
Il
10 ..
166. 312 16,30 28,5-30 9 12 "
167. 3/2 16,30 30-32 9 12 "
168. 3/2 16,30 32-33 9 12 "
169. 3/2 16,28 29-30 9 12 "
.
170.
171.
312
3/2
16,27
16,23
31-34
32-35
9
9
2
Il ..
172.
173.
3/2
3/2
16,20
16,19
30-31
30-31
9
9
12
12 .."
174. 3/2 16,18 31-35 9 1 Legendă greşită
175. 312 16,15 31-34 9 12
.."
176. 3/2 16,13 31-33 9 12
.
177.
178.
312
312
16,12
16,12
30-32
31-32
9
9
12
12 .
179.
180.
3/2
3/2
16,11
16,06
28-29
31-32
9
9
12
1
."
181. 312
312
16,02 32-35 9 12
."
182.
183. 3/2
16,00
16,00
30-31,5
31-32
9
9
12
2 ..
184. 312 1598 30-32 9 Il
.."
185.
186.
3/2
312
15,90
15,80
30-31
32-34
9
9
2
12 .
187. 3/2 15 60 30-32 9 12 "
188.
189.
3/2
3/2
14 50
14,43
30,5-32
28-30
9
9
12
Il ."
190. 312 14,25 30-32 9 12 "
191. 312
212
12,93 31-34 9 12
..
"
192.
193. 212
16,73
16,73
30-32
31-32
9
9
12
12 ..
194.
195.
212
2/2
16,70
16,70
29-32
30-31
9
9
12
12 ."
196. 212 16,67 30-31,5 9 12 "
197. 212 16,65 31-32 9 12 "
198. 212 16,63 31-32 9 12 "
199. 2/2 16,60 31-32 9 12 "
200. 212 16,58 31-32 9 12 "
201. 212 16 52 31-32 9 1 "
202. 212 16,45 29-32 9 12 "
203. 2/2 16,48 32-33 9 12 "
204.
205.
212
212
16,46
1645
32-34
31-32
9
9
12
12 .."
206.
207.
2/2
212
16,43
16,40
31-32
30-31
9
9
12
1 .
208. 212 16,40 29-30 9 12 LegendA greşitl
209. 212 16,37 31-JJ 9 12
..
Litere globulate
210.
211.
212
2/2
15,68
15,57
30-32
31-33
9
9
12
12 .
212
212. 15,52 30-31,5 9 12
.."
213. 2/2 14 95 28-30 9 12
.
214.
215.
2/2
2/2
14,80
16,40
29-30
30-33
9
Fără siglA
12
12
.
216. 212 13,58 31-34 Fărl siglA 1 "
www.cimec.ro
TEZAURUL DE TETRADRAHME THASlENE DESCOPERIT LA VALEA PRESNEl. JUD. CĂLĂRASl 307

Cele două tetradrahme emise de oraşul Maroneea, de tipul Dionysos -

Dionysos au pe avers capul lui Dionysos, cu cunună de iederă spre dreapta, iar
deasupra frunţii se află două rozete. Din părul ondulat prins în coc atârnă două
şuviţe pe gât. Trăsăturile feţei exprimă seriozitate. Pe revers este reprezentat
Dionysos nud spre stânga; el are pe braţul stâng hlamida şi două vergi de
nartex, iar în mâna dreaptă ţine un ciorchine de strugure. În jurul eroului se
află legenda: ~IONYI:OY 1 I:OTHPOI: 1 MAPQ NITQ N. În câmp sunt două
monograme cu numele magistraţilor monetăriei ( Pl. V/217, 218).
Datele tehnice:
217. AR; axul reversului faţă de a vers indică ora 12; greutatea - 16,85 g;
diametru! - 29 mm; literele din legendă sunt uşor globulate; concentraţia
argintului din care este bătută moneda: 95,6 %.
218. AR; axul reversului faţă de avers indică ora 12; greutatea - 16,20 g;
diametru!- 30 mrn; tocită; literele legendei fără globule; concentraţia argintului
din care este bătută moneda: ·95,9 %.
Tetradrahmele celor două oraşe, Maroneea şi Thasos, sunt contemporane
şi au circulat împreună, atât în Peninsula Balcanică, cât şi la nord de Dunăre,
dar raportul cantitativ dintre cele două categorii de tetradrahme este întotdeauna
în favoarea tetradrahmelor thasiene. După cunoştinţele noastre, tezaurul de la
Valea Presnei este cel de-al zecelea tezaur de tetradrahme thasiene descoperit
la nord de Dunăre, în componenţa căruia intră tetradrahme emise de oraşul
Maroneea. Tezaure thasiene care au în componenţa lor emisiuni ale oraşului
Maroneea s-au descoperit până acum în următoarele localităţi: Boşneagu S.
Furculeşti 6 ,Celei 7 , Jigodin 8 , Sângeorzu-Nou 9 , Bucureşti-Militari 10, Turmaş 11 ,
Cuceu 12 şi Coşereni 13 •
Tetradrahma traci că cu inscripţia 8P AKQ N în exergă se prezintă astfel:
pe avers dublă frapă, capul zeului Dionisos spre dreapta cu cunună de iederă,
deasupra frunţii se află două rozete. Părul ondulat este strâns în coc din care
atârnă două şuviţe pe gât. Faţa este îngândurată.

5
A.Atanasiu, Un mic tezaur de monede tlwsiene, RevMuz., IV, 1967, 1, p.51-52.
6
B. Mitrea, Descoperiri recellle de monede antice pe teritoriul Republicii Populare Române, SCIV, Il,
1960, 1, p.l91, nr.6.; 1. Glodariu, op.cit.,nr. 55.
7
I.Winkler, Colllribuţii numisnwtice la istoria Daciei, S C Ş Cluj, 1-2, 1955, p.98; 1. Glodariu, Rela(ii
comerciale ale Daciei cu lumea elenistică şi romană, Cluj, 1974, p.-257, nr.52.
8
E. Chirilă şi I.Pop, Tezaurul numerar de la Sînpetru (01: Braşov), Apulum, VII/1, 1968, p. 163, nr. 43.
1. Glodariu, op. cit., p. 257, nr. 55.
9
1. Winkler, op. cit., p. 104; E. Chirilă şi 1. Pop, op. cit., p. 164, nr. 84; 1. Glodariu, op. cit., p. 257,
nr. 60.
10
M. Cojocărescu, Tezaurul de monede greceşti descoperit pe teritoriul Municipiului Bucureşti, SCN,
6, 1975, p. 195- 199.
11
E. Chirilă, Al. Matei, ActaMP, VII, 1983, p. 114, nota nr. 18.
'~Ibidem, p. 101 - 118, pl. XVI.
'~La Coşereni,jud. lalomita, în anull974 a fost descoperit întâmplător un vas ce con\inea 147 tetradrahmc,
din care 146 tetradrahme sunt emisiuni thasiene, iar o tetradrahmă este emisă de oraşul Maroneea.
Tezaurul se păstrează în colecţiile Muzeului Judeţean "Teohari Antonescu" din municipiul Giurgiu.
www.cimec.ro
308 Done Şerbănescu

Pe revers este eroul Herakles nud în picioare spre stânga, cu mâna dreaptă
sprijinită pe măciucă, iar mâna stângă sprijinită pe şold poartă blana de leu.
Între piciorul drept şi măciucă se află o monogramă (pl. 2/1 0). În jurul eroului
este scrisă legenda HPAKAEOYl: 1 l:OTHPOl: 1 0PAKQ N.
AR; axul reversului faţă de avers indică ora 11; greutatea - 16,55 g,
diametru! monedei este de 30-34 mm; literele din legendă sunt globulate (Pl.
V/219). Concentraţia argintului din care este bătută moneda: 92,3 %.
Tetradrahma tracică îşi găseşte analogii până la identitate cu tetradrahma
tracică descoperită la Padarevo, în Bulgaria 14 • Cercetătoarea bulgară G.
Katzarova, cu prilejul publicării tezaurului de la Padarevo a demonstrat că
aceste monede au aversul asemănător cu emisiunile thasiene care au monograma
nr. 6 (Pl. 11/6) şi astfel a ajuns la concluzia că tetradrahmele tracice cu legenda
0P AKQ N în exergă au fost emise în a doua decadă a secolului 1 a. Chr. în
monetăria Thasosului, pentru aliaţii săi traci, probabil pentru regele Sadala,
aliat al Romei. Monograma de pe reversul tetradrahmelor tracice (Pl. 11/10)
sugerează faptul că un magistrat special fusese însărcinat cu emiterea acestor
tetradrahme 15 • Recent, cercetătorul bulgar 1. Prokopov şi-a exprimat părerea
că tetradrahmele cu inscripţia 0PAKQ N în exergă au fost bătute în atelierele
monetare ale tracilor care erau situaţi la est de Munţii Rhodope, specializaţi în
imitarea tetradrahmelor thasiene 16•
Pe teritoriul ţării noastre mai este cunoscută o teradrahmă cu inscripţia
0P AKQ N. Ea face parte din tezaurul de tetradrahme thasiene descoperit în
anul 1869 la Popeşti- Leordeni 17 •
Datarea tezaurului de tetradrahme de la Valea Presnei se poate face numai
pe baza datelor oferite de piesele din compoziţia sa. În privinţa datei când
Thasosul a început să emită monede de argint de tip Dionysos - Herakles
există două opinii. Unii cercetători consideră că acest eveniment a avut loc în
anul 168 a. Chr. 18, după victoria Romei asupra regelui Perseu al Macedoniei,
în lupta de la Pydna. Alţii plasează acest eveniment pe la 148-146 a Chr. 19,
după închiderea minelor de argint macedonene. Tetradrahmele cu nr. l, 10

14
G. Katzarova, Novi danni za datirovkata na tetradrahmite na ostrov Thasos ot vtori period na
monetoseceneta mu i na trakiiskite tetradrahmi ot 1 v.pri n.e., lzvestia- Institut, 27, 1964, p.131- 132,
pl. 111.
15
Ibidem, p. 131- 152.
16
1. Prokopov, Les Tetradrachmes Thraces aux types de Thasos (HP AKAEOYI. I.OTHPOI.
0PAKQN). NH, nr. 21,2002, p. 83-87.
17
C. Moisi1, Monete şi tezaure monetare găsite în România şi în ţinuturile înonjurătoare (vechiul
teritoriugeto-dac), BSNR, 1913, p. 19-22.
18
E. Chiri1ă şi 1. Pop, op. cit., p. 157 cu bibliografia.
19
Ibidem
www.cimec.ro
TEZAURUL DE TETRADRAHME THASIENE DESCOPERIT LA VALEA PRESNEI, JUD. CĂLĂRAŞI 309

~i Il din catalog, care au pe revers siglele nr. 1 şi nr. 5 (Pl. Il), apreciate de toţi
cercetătorii ca foarte rare, considerăm că au fost emise în secolul II a. Chr.
(pl. 11111, 10).
Majoritatea pieselor din tezaur o constituie însă tetradrahmele thasiene
care au pe revers monogramele nr. 6 şi 7 ( Pl. 11/5,6), sigla M ( Pl. III 8) şi
monograma formată din sigla M barat cu o linie orizontală (Pl. 11/9),
tetradrahmele cu aceste sigle şi monograme totalizeză 203 de piese, adică
93,38%. În urma unui studiu amănunţit, cercetătoarea bulgară G. Katzarova a
ajuns la concluzia că în a doua decadă a secolului 1 a. Chr., Thasosul a bătut o
cantitate considerabilă de tetradrahme cu monogramele menţionate mai sus.
Cauza acestei excepţionale activităţi monetare a Thasosului este pusă pe seama
primului război al Romei cu Mithridates al VI-lea Eupator, regele Pontului, din
anii 89-84 a. Chr., când oraşul Thasos, în caliatate de aliat fidel al Romei, a
trebuit să facă faţă unor mari contribuţii de războF0 • Aprovozionarea armatei
romane din Peninsula Balcanică era plătită cu monedă thasiană, fapt care ar
explica şi larga difuziune a tetradrahmelor thasiene în această perioadă. Până
în prezent, pe teritoriul fostei Dacii au fost descoperite peste 100 de tezaure
monetare în componenţa cărora intră tetradrahme thasiene, grupate, în mod
deosebit, în Muntenia şi Transilvania21 • Descoperirile din zona centrală a
Munteniei se grupează pe cursul râurilor Mostiştea, Dâmboviţa, Argeş şi Vedea
şi coincide cu arealul de răspândire a monedelor autohtone de tip Vârteju -
Bucureşti, care delimitează teritoriul unei uniuni tribale a geto-dacilor 22 • Prin
urmare, având în vedere componenţa tezaurului, constatăm că el s-a constituit
în primul sfert al secolului 1 a. Chr. Pentru stabilirea datei când a fost îngropat
acest tezaur trebuie să constatăm că el nu este asociat cu tetradrahme emise de
Macedonia Prima, drahme emise de coloniile greceşti Dyrrachium sau Apollonia
şi nici cu denari romani republicani. Prin urmare, tezaurul de la Valea Presnei a
fost îngropat înaintea generalizării circulaţiei denarului roman republican în
Dacia, probabil între anii 70-60 a. Chr.
Tezaurul descoperit la Valea Presnei se adaugă tezaurelor monetare
descoperite pe Valea Mosti~tei în localităţile Belciugatele23 , Tămădăul Mare 24,

~o G. Katzarova, op. cit., p. 151 şi unn.

~' I. Bogdan- Cătăniciu, Tezaurul monetur de la Poiana (jud. Teleomum). Unele aspecte ale circulaţiei
tetmdralm1elor Macedonia Prima şi ale omşului Thaws în lumea traco-dacică, SCN, VI, 1975, p. 185.
~~Ibidem, p. 182, fig. 4; C. Preda, Monedele 8eto-dacil01; Bucureşti, 1973, p. 241- 247, fig. 17;
G.Trohani, Contributii la istoria 8eto-dacilordin cemrul Câmpiei Române, Studii dacice, Cluj- Napoca,
1981, p.99.
~J C. Ştirbu şi C. Petolescu, Un tezaur Je monede thasiene descoperit la BelciuKatele (jud. Ilfov), SCN,
VI, 1975, p. 189-193.
~.. C. Secă.şeanu, Monede din tezaurul de la Tr1mădăul Mare, reg Bucureşti, SCN, 1, 1957, p. 31-39.

www.cimec.ro
310 Do ne Serbănescu

Ulmu 25 , Boşneagu 26 şi Chiselet27 , care, alături de celelalte produse greceşti puse

în evidentă prin descoperirile arheologice de la Mânăstirea 28 , Piscul CoconF-9;
Sultana30, Vlădiceasca 31 şi Săruleşti 32 , reflectă intensele legături economice care
existau între teritoriile de la nord de Dunăre cu Peninsula Balcanică.
Descoperirile monetare menţionate jalonează totodată drumul comercial care
exista la acea vreme pe Valea Mostiştei, ce lega Câmpia Bărăganului, Câmpia
Mostiştei şi zona subcarpatică cu lumea tracică şi elenistică de la sud de Dunăre.

:!S M. Neagu, Monede tlrasiene descoperite la Ulmu (jud. Călăraşi), Pontica, XVID, 1985, p. 107- 112.
~6 A. Atanasiu, op. cit.
~ 7 D. Şerbănescu, Tezaure monetare din epoca geto- dacică descoperite în judetul Călăraşi, CCDJ, V-
VII, 1988- 1989, p. 157- 162.
18
Gh. Ştefan, Fouilles de Mănăstirea, Dacia, Il, 1925, p. 385- 399.
~ 9 R. Vulpe- Vlădescu, Raport asupra săpături/or de la fiscul Coconilor, BCMI, XVII, 1924, fasc.,
40, p. 46- 48. Cercetări D. Şerbănescu 1973, inedite.
10
D. Şerbănescu şi G. Trohani, în Ialomiţa, Slobozia, 1977, p.62.
31 G. Trohani, Raport asupra săpăturilor arheologice efectuate în aşezarea geto-dacică de la Vlădiceasca,

jud. Ilfov, în anul/973, CA, 1, p. 151- 175; idem, Săpăturiledin aşezarea geto-dacăde la Vlădiceasca,
CA, II, 1976, p. 87 - 134.
31
Cercetări G. Trohani.
www.cimec.ro
TEZAURUL DE TETRADRAHME THASIENE DESCOPERIT LA VALEA PRESNEI, JUD. CĂLĂRAŞI 311

Pl. 1. Valea Presnei. Cana geto-dacică în care a fost depozitat

tezaurul monetar.

1
~ 2
k N
3

H
5
w 'tîf
" 6

M M M
7 B 9

10
.zs
Pl. Il. Valea Presnei. Siglele şi monogramele întâlnite pe tetradrahmele
thasiene şi tetradrahma tracică din tezaur.
www.cimec.ro
312 Do ne Şerbă ne sc u

1 3

4 7

10 . 12

25 37

PL III. Valea Presnei. Tetradrahme thasiene din tezaurul monetar.

Numerele de pe planşă corespund cu numerele din catalog.

www.cimec.ro
TFZAURUL DE TETRADRAHME THASIENE DESCOPERIT LA VALEA PRESNEI, JUD. CĂLĂRAŞI 313

48 55

69 74

76 95

175 215
Pl. IV. Valea Presnei. Tetradrahme thasiene din tezaurul monetar.
Numerele de pe planşă corespund cu numerele din catalog.

www.cimec.ro
314 Do ne Şerbănescu

216 217

218 219
Pl. V. Valea Presnei. 216, tetradrahmă thasiană;
217 - 218, tetradrahme emise de oraşul Maroneea;
219, tetradrahmă traci că.
Numerele de pe planşă corespund cu numerele din catalog.

www.cimec.ro
Gabriel TALMA ŢCHI

Date noi privind descoperirile de denari

romani republicani în Dobrogea
Zusammenfassung
Es wird eine Anzahl von 18, in der Dobrudscha aufgefundener rămischer
republikanischer Denare behandelt, die vorziiglich entlang des Donauufers
und an der Schwarzmeerkiiste erschienen. Zu beachten ist die grosse Anzahl
der Denare von Marcus Antonius, aus einer in Bewegung befindlichen
Miinzstătte fiir die Jahre 32-31 v. Chr: Die gesamte Gruppe bereichert die
Anzahl der Miinzenfunde rămischer republikanischer Denare, die bis jetzt
bekannt und die im Verhăltnis zum Rest des rumănischen Gebiets ziemlich
bescheiden sind.
Recentele achiziţii făcute de Muzeul de Istorie Naţională şi Arheologie
Constanţa au îmbogăţit numărul de descoperiri de denari romani republicani în
Dobrogea, la acestea adăugându-se informaţiile oferite de către diverşi colecţionari
pasionaţi, care ne-au pus la dispoziţie pentru scurt timp monedele în discuţie, cu
toate datele posibile de interes pentru noi, conform catalogului de mai jos :

CATALOG
M.CARBO
1.AR.
RRC 1 , p. 295, nr. 276, Roma, an 122 a. Chr.
Mangalia (jud. Constanţa), împrejurimi.
Col. particulară.
L. FLAMINI CILO
2. AR,?, 3,83 g, 16,3 mm.
RRC, p. 314, nr. 302, Roma, anii 109 sau 108 a. Chr.;
1
H.Crawford, Roman Republican Coinage, Cambridge, vol.I-11, 1974.

www.cimec.ro
316 Gabriel Talmaţchi

Nufăru (jud. Tulcea).

Col.particulară.

C. LICINIVS L. F MACER
3. AR,?, 3,05 g, 18 mm.
RRC, p. 370, nr. 354, Roma, an 84 a. Chr.
Târguşor, comuna Târguşor( jud. Constanţa), sector zootehnic.
Col. particulară.

M. PLAETORIVS M. F CESTIANVS AED. CVR

4. AR,?, 2,40 g, 16 mm.
RRC, p. 436, nr. 409/1, Roma, an 67 a. Chr.
Veteranu, comuna Peştera (jud. Constanţa).
Inv. MINAC 65530.

M. N. CORDIVS RVFVS III VIR

5. AR, 2,43 g, 16 mm.
RRC, p. 473, nr. 463/2, Roma, an 46 a. Chr.;
Băneasa, comuna Băneasa (jud. Constanţa).
lnv. MINAC 68849.

C. CASSI IMP şi Q. CAEPIO BRVTVS IMP cu M. SERVILIVS LEG

6. AR, ? , 3,15 g, 17 mm, perforată.
RRC, p. 516-517, nr. 505/5, atelier mobil controlat de Brutus şi Cassius,
anii 43-42 a. Chr.
Băneasa.
Inv. MINAC 68845.
ANT. AVG. III VIR R. P. C.
7. AR, 2,26 g, 14,8mm.
RRC, p.540-541, tip general, nr. 544, atelier mobil al lui M.· Antonivs,
anii 32-31 a. Chr.
Constanţa (jud. Constanţa).
Inv. MINAC 14046.

ANT. AVG. III VIR R. P. C.

8. AR, 3,03 g, 14mm.
RRC, p. 540-541, nr. 544, tip general, atelier mobil al lui M. Antonius;
anii 32-31 a. Chr.
Constanţa.
Inv.MINAC 6573.

ANT. AVG. III VIR R. P. C.

9. AR,...,, 2,47 g, 15 mm.
RRC, p. 540-541, nr. 544, tip general, atelier mobil al lui M. Antonius,
anii 31-32 a. Chr.
Garvăn (jud. Tulcea).
lnv. MINAC 68843.
www.cimec.ro
DATE NOI PRIVIND DESCOPEPERIRILE DE DENARI ROMANI REPUBLICANI ÎN DOBROGEA 317

ANT. AVG. III VIR R. P. C.

1O. AR, - , 3,55 g, 13,5 mm.
RRC, p. 540-541, nr. 544, tip general, atelier mobil al lui M. Antonius,
anii 32-31 a. Chr.;
Gura Dobrogei - Palazu Mic (jud. Constanţa).
Col. particulară.

ANT. AVG. III VIR R. P. C.

11. AR, - , 2,92 g, 16,5mm.
RRC, p. 540-541, nr. 544, tip general, atelier mobil al lui M. Antonius,
anii 32-31 a. Chr.
Gura Dobrogei - Palazu Mic.
Col. particulară.

ANT. AVG. III VIR R. P. C.

12. AR, 2,35 g, 16,8 mm.
RRC, p. 540-541, nr. 544, tip general, atelier mobil al lui M. Antonius,
anii 32-31 a. Chr.
Mangalia.
Inv. MINAC 68844.
ANT. AVG. III VIR R. P. C.
13. AR, 3,32 g, 15mm.
RRC, p. 540-541, nr. 544, tip general, atelier mobil al lui M. Antonius,
anii 32-31 a. Chr.
Rachelu, corn. Luncaviţa( jud.Thlcea).
Inv. MINAC 68852.

ANT. AVG. III VIR R. P. C.

14. AR,®, 2,97 g, 15,5 mm.
RRC, p. 540-541, nr. 544, tip general, atelier mobil al lui M. Antonius,
anii 32-31 a. Chr.
Rachelu.
lnv. MINAC 68853~
ANT. AVG. III VIR R. P. C.
15. AR,-, 3,27 g, 15 mm.
RRC, p.541, nr.544, 31, (LEG XVI); atelier mobil al lui M. Antonius,
anii 32-31 a. Chr.
Slava Rusă, comuna Slava Cercheză (jud. Thlcea).
Inv. MINAC 68589.

ANT. AVG. III VIR R. P. C.

16. AR,...,, 2,95g, 17 x 15,5 mm.
RRC, p. 540, nr. 544, 15, (LEG III), atelier mobil al lui M. Antonius,
anii 32-31 a. Chr.
Târguşor, sector zootehnic.
Col. particulară.
www.cimec.ro
318 Gabriel Talma)chi

ANT. AVG. III VIR R. P. C.

17. AR,-, 3,2lg, 16 mm.
RRC, p. 540-541, nr. 544, tip general, atelier mobil al lui M. Antonius,
anii 32-31 a. Chr.
Thlcea (jud. Thlcea).
Inv. MINAC 68842.

ANT. AVG. III VIR R. P. C.

1. AR, - , 2,45 g, Il mm.
RRC, p. 541, nr. 544, 31; atelier mobil al lui M. Antonius,
anii 32-31 a. Chr.
Valu lui Traian (jud. Constanţa), în apropierea zidului de piatră.
Inv. MINAC 64731.

Denarul roman republican, monedă de circulaţie universală odată cu

începutul secolului 1 a. Chr. 2 , pătruns în teritoriul dintre Dunăre şi Mare, pe de
o parte, printr-o activitate economică intensă dusă de Roma 3 , pe de altă parte
prin intermediul unităţilor militare legionare şi auxiliare ce au staţionat în puncte
întărite şi au circulat pe principalele drumuri din provincie 4 • Aceasta cu atât
mai mult cu cât cea mai mare parte a denarilor republicani au pătruns în provincia
pontică la o dată mult ulterioară (50-1 00 de ani) de la data emiterii, dintr-o
direcţie, probabil, sudică.
Descoperirile de denari romani republicani din Dobrogea, prin conţinutul
lor, se adaugă în chip fericit celor arheologice, oferindu-ne mici cadre ale unei
vieţi economice prospere, din secolele 1 a. Chr. şi I p. Chr., o contribuţie esenţială
având-o elementele de administraţie romană, mai întâi incipiente şi apoi,
probabil din46 p.Chr. 5 , organizate după tipicul din întreg Imperiul. S-a observat
deja mai demult6 că direcţiile de interes în studiul circulaţiei denarului roman
republican în Dobrogea sunt linia Dunării (una dintre cele mai importante căi
de comunicaţie dintre cele două maluri prin vadurile existente - lsaccea,
Carsium, Izvoarele, etc.) şi linia Pontului Euxin, prin vechile oraşe greceşti
Histria, Tomis şi Callatis. De asemenea, din acelaşi punct de vedere, s-a observat
o folosire intensă a drumului comercial şi militar dintre Axiopolis şi Tomis cu
precădere în a doua jumătate a sec. I a. Chr7 •

~ B. Mitrea, Moneda republicană romană şi unitatea lumii geto-dace, în voi. Unitate şi continuitate în
istoria poporului roman, Bucureşti, 1968, p. 59.
3
G. Talmaţchi, Aspects Conceming the Circulation of the Roman Republican Denar in Dobroudja,
Studia Antiqua et Archaeologica, 9, 2003, p. 262.
• A. Aricescu, Unităţile militare în procesul de romani zare a teritoriului dobrogean, SCIV, 4, 1972, 23,
p. 581; G. Talmaţchi, Noi denari romani republicani descoperiţi în Dobrogea, pontica, 31, 1999, p. 283.
5
A. Aricescu, op.cit, p. 581.
6
R. Ocheşeanu, Denari romani republicani descoperiţi în Dobrogea, Pontica, 4, 1971, p. 83; Gh
Poenaru-Bordea, Câteva date noi privind circulaţia denari/or romani republicani în Do!Jrogea, Pontica,
7, 1974, p.219-238; G. Talmaţchi, op.cit, p. 279-280.
7
ldem, StudiaAntiqua etArchaeo1ogica, 9, 2003, p. 263.
www.cimec.ro
DATE NOI PRIVIND DESCOPEPERIRILE DE DENARI ROMANI REPUBLICANI ÎN DOBROGEA 319

Emisiunile din catalogul de faţă se adaugă materialului monetar roman

republican deja cunoscut în descoperirile din Dobrogea, aducând câteva date
noi, de interes, privind circulaţia lor. Pentru prima dată în descoperirile izolate
de denari romani republicani din Dobrogea apar numele monetarilor din anii
84 a. Chr. (C. LICIANVS L. F. MACER), 67 a. Chr. (M. PLAETORIVS M.
F. CESTIANVS AED. CVR), 46 a. Chr. (MN. CORDIVS RVFVS III VIR) şi
43-42 a. Chr. (C. CASSI IMP şi Q. CAEPIO BRVTVS IMP cu M.
SERVILLIVS LEG.). Din punct de vedere cronologic, cei 18 denari romani
republicani se înşiruie între anii 122 a. Chr. (M. CARBO) şi 32-31 a. Chr. (ANT.
AVG. III VIR R. P. C. ). Cinci exemplare au fost bătute în cel mobil, controlat
de Brutus şi Cassius şi douăsprezece în cel mobil al lui Marcus Antonius.
Toate exemplarele sunt destul de uzate, cauzele acestei stări de lucru
fiind, pe de o parte, circulaţia lor efectivă, iar, pe de altă parte, uzura ştanţelor.
Greutăţile denarilor, cuprinse între 2,26 şi 3,83 g, sunt sub cea teoretică de
3,86g, cea medie fiind de 2,97g. Două piese, adică 11, Il % din total, aparţin
secolului II a. Chr., restul de şaisprezece, adică 89,89 %, fiind bătute în secolul
1 a. Chr. Atrag atenţia şi cele câteva contramărci - incizii de pe suprafaţa unor
piese, pe a vers şi revers, unele abia perceptibile, apărute cu ocazia controalelor
tăcute de nummulari pentru verificarea calităţii metalului 8 , titlul argintului fiind
pentru denarii oficiali la un moment dat de 900-980 % 9 .
În sfârşit, se remarcă şi numărul mare de denari bătuţi de Marcus Antonius,
66,66 % din lotul prezentat, emisiunile aparţinând seriilor numeroase ce se
încadrează în tipurile LEG II - XXIII 10 (la noi lll, XVI), dublând aproape
numărul lor deja cunoscut în Dobrogea. După gradul lor mai mult decât accentuat
de uzură, ei par să nu fi pătruns imediat după emitere, fiind destinaţi plăţii
legiunilor create de Marcus Antonius în vederea bătăliei de la Actium din 31 a.
Chr. Aceste emisiuni se adaugă altor descoperiri de acest gen din Dobrogea,
ale căror circulaţie şi frecvenţă semnificativă (pornind de la calitatea inferioară
a argintului), apar abia în secolul 1 p. Chr., mai ales în tezaurele ce se încheie
cu emisiuni din a doua jumătate a acestui secol. 11

8
C. Preda, Asupra descoperirii monetare de la Stăncu(a (jud.Gala(i), SCN, 2, 1958, p. 246; Iudita
Winkler, Tezaurul dedenari romani descoperit la Grădişteade Munte în anul 1879, SCN, 5, 1971, p. 298.
9
R. Reece, Analyses ofsome Denarii oftlze Later Republic and Early Roman Empire, NC, 4, 1964, p.
233-234.
10
M. Chi~escu, A propos des monnais frappees par Mare An toine pour ses /egiom, Dacia, NS, 18,
1974, p. 151 ; Eadem, Les emissions moneraires de Marc-Antoine pour les tegions d'Orient, Revue
Roumaine d 'Histoire, 4, 1976, p. 742.
11
R. Ocheşeanu, Câteva descoperiri de denari romani republicani din Scytlzia Minor, Pontica, 19,
1986, p. 82, anexa Il.
www.cimec.ro
320 Gabriel Talmatchi

13

14

15

17-

18

Planşa 1 : Denari romani republicani descoperiţi în Dobrogea

www.cimec.ro
DATE NOI PRIVIND DESCOPEPERIRILE DE DENARI ROMANI REPUBLICANI ÎN DOBROGEA 321

OENARI ROMANI
REPUBLICANI

120
01

1 . 8ĂNEASA; 2 . CONSTANŢA;3 .GARVĂN ; t.. . GURA DOBROGEI; 5 . MANGALIA;

G. NUFĂRU; 7. RACHELU~8 . SLAVA RUSĂ~ 9 . TÂRGUŞOR ;10 .TULCEA;11 . VALU LUI
TRAIAN.; 12 . VETERANU

Planşa II : Harta noilor descoperiri de denari

romani republicani din Dobrogea

www.cimec.ro
322 Gabriel Talmatchi

9 5

13

15 14

17

- 18-

Planşa III : Contramărci

www.cimec.ro
Ernest OBERLĂNDER- TÂRNOVEANU

"Barbaricum Apropiat" - populaţiile din

Muntenia şi Imperiul Bizantin
(secolele VI-X) mărturia numismaticii
Resume

Le site neolithique de Ciulniţa (departement lalomiţa) a ete habite par

une communaute appartenant a la culture Boian (la phase Giuleţti). Il a ete
fouille pendant les annees 1994-1997 sur la coordination de Silvia Marinescu-
Bâlcu. Le materiei faunique, confie pour erude, provient des quelques structures
archeologiques (huttes, maisons et fosses), et aussi du niveau culturel.
Nous avons identifie 3334 restes qui proviennent de plusieurs classes
d'animaux: Bivalvia et Gasteropoda pour les /nvertebres et Pisces, Aves et
Mammalia pour les Vertebres. Les restes les plus frequentes sont ceux de
mammifores (table 1).
Parmi les 3056 restes de mammiferes analyses, dont 2496 determines
(81,7%), nous avons identifie cinq especes domestiques: Bos taurus (bceuf),
Ovis aries (mouton), Capra hircus (chevre), Sus domesticus (porc), Canis
familiaris (chien) et dix especes sauvages: Talpa europaea (taupe), Erinaceus
europaeus (herisson), Lepus europaeus (lievre), Vulpes vulpes (renard), Felis
silvestris (chat sauvage), Equus cf caballus (cheval sauvage), Sus scrofa
( sanglier ), Cervus elaphus (cerf), Capreolus capreolus ( chevreuil) et Bos
primigenius (aurochs) (table 2 ).
Les restes des especes domestiques sont dominants. Ainsi, nous pouvons
conclure que l'elevage etait l'activite qui recevais plus d'attentions de la part
des gens de Ciulnita.
Les principales animales exploites, pour leur viande mais aussi pour
. leurs produits secondaires, sont les bovins, suivis par les caprines. Les restes
de suines sont reduits fait qui nous suggere que la population etait nomade. Il

www.cimec.ro
324 Ernest Oberlănder- Târnoveanu

est bien connu le fait que chez les communautes nomades le nombre des porcs
est reduit. Mais pour avoir la certitude que cette caracteristique est
representative il nous faut plusieurs donnees pour la confirmer.
La taille au garrot a ete calcule d'apres les os entiers pour plusieurs
taxons. Ainsi pour le bceuf (Bos taurus) la moyenne est de 125,9 cm (n=14;
limites 116,3- 139,6 cm). Pour les femelles sont les metapodes qui nous ont
permis le calcul d'une taille moyenne de 125 cm (n=5, limites entre 123,1 et
128,6 cm), tandis que pour les châtres la valeur est de 139,3 cm (n=2, limites
139- 139,6 cm).
La taille moyenne au garrot pour les moutons (Ovis aries) est de 58,2
cm (n=27; limites 54,5- 68 cm), tandis que pour les chevres (Capra hircus)
elle est de 56,8 cm (n=JO, limites 50,5- 62,7 cm).
Les os de chien (Canis familiaris) ne presentent pas des traces de
decarnisation qui peuvent suggerer la consommation de certe espece, comme
d' ailleurs, c 'est le cas dans d'autres sites Boian, 1saccea-Suhat et Siliştea-Conac.
Le gibier est represente par un nombre reduit de restes (NR = 3,4 %),
d'individus (NMI = 20,8%) ou encore comme nombre de taxons ( 10). Le lievre
presente le plus grand nombre de restes (NR) et d'individus (NM1), mais son
apport dans l 'alimentation est reduit si on prenne en compte la taille petite de
ce mammifere. Sion regarde les autres taxons on s'aper~oit que la chasse est
orientee vers les grands mammiferes comme l'aurochs, le cerf, le cheval
sauvage, le chevreuil et le sanglier. L' effort et le risque assume par les chasseurs
eraient compense par une grande quantite de viande mais aussi par d'autres
produits dont les plus importantes sont la peau, les chevilles osseuses, les os,
etc. Toutefois, la chasse reste une activite secondaire ayant un râie de
complement alimentaire.

Comparativ cu numărul descoperirilor de monede bizantine din Oltenia

sau Banat, cele din Muntenia se situează la un nivel de departe mai modest,
deşi teritoriul provinciei este de circa două ori mai întins decât al primelor
două, luate separat. Această situaţie.nu se datorează n.umai faptului că Muntenia
nu a fost niciodată inclusă în mod' direct în sistemul administrativ-provincial
bizantin, nu a adăpostit gamizoane imperiale permanente şi nu a cunoscut nici
măcar forme simple de viaţă urbană. Principalul motiv al rarităţii descoperirilor
monetare se datorează nivelului de dezvoltare mult mai puţin avansat al
populaţiilor care au locuit acest teritoriu în secolele IV-XI, stării de instabilitate
politică cronică, care genera şi sărăcie, ca şi faptului că teritoriile dintre Olt,
Dunăre, Carpaţi şi Siretul inferior nu erau traversate de căi de comunicaţie
importante pentru comerţul internaţional al epocii.
www.cimec.ro
•.BARBARICUM APROPIAT'- POPULAnllE DIN MUI'ITENIA ŞI IMPERIUL BIZANTlN (SEC. VI-X) MĂRIURIA NUMISMATICII 325

Îl).ainte de anii 375-376, cea mai mare parte a Munteniei a făcut parte din
zona controlată de confederaţia tribală a vizigoţilor. Apogeul pătrunderii
monedei romane în teritoriile controlate de vizigoţi în Muntenia, Moldova şi
Basarabia se plasează în anii 351-361, în contextul completei normalizări a
raporturilor cu administraţia imperială, ca urmare a tratatului din 332. Marele
număr de descoperiri, multe din ele conţinând emisiuni din argint şi aur din
această perioadă, ilustrează atât bunele raporturi politica-militare cu Imperiul
Roman, cât şi conectarea tot mai strânsă a economiilor teritoriilor de pe ambele
maluri ale Dunării. În acelaşi timp, ele sunt mărturii elocvente ale progreselor
rapide făcute de societatea culturii Sântana de Mureş, în condiţiile unei păei
îndelungate şi ale asimilării a numeroase elemente ale culturii romane
provinciale. Pe lângă alte mărturii, descoperirile monetare scot în evidenţă
începutul romanizării societăţii gotice, căci majoritatea moncdelor constau în
piese de bronz, din categoria nummilor sau AE 3, folosite pentru tranzacţiile
mărunte ale vieţii cotidiene, aşa cum se întâmpla în provinciile imperiale. Aceste
monede cu valoare redusă, cu un conţinut nesemnificativ sau chiar lipsite de
argint în compoziţie, erau, de asemenea, tezaurizate la nord de Dunăre, aşa
cum se întâmpla în mod curent şi în Imperiu. În acelaşi timp, descoperirile scot
în evidenţă o componentă politică importantă a numerarului prezent la nord de
Dunăre. Este vorba de cantitatea mare de siliquae răspândi te pe teritoriul Daci ei
extracarpatice, care reprezintă indiciul plăţii regulate a unor donativa către
vizigoţi de către autorităţile romane, ca o dovadă a integrării lor în sistemul
politica-militar imperial.
După războiul dintre goţi şi romani, încheiat în 369 prin pacea de la
Noviodunum, numărul descoperirilor monetare descreşte. Acest fapt este de
pus în legătură atât cu suspendarea plăţii subsidiilor, cât şi cu limitarea şi controlul
strict ale contactelor economice goto-romane. Contactele comerciale cu goţii
au fost restrânse_ numai la câteva târg uri de frontieră. Regresul descoperirilor
de monede din anii 364-375 din Muntenia şi Moldova se datorează însă şi
politicii monetare deflaţioniste, practicată de Valentinianus l şi Valens. Această
nouă concepţie asupra rolului monedei de bronz în cadrul sistemului monetar
roman a avut ca urmare o reducere a volumului emisiunilor din acest metal.
Desigur, era şi o serie de factori interni care limitau difuziunea monedei mărunte.
Un element important îl constituia nivelul inegal al dezvoltării socio-economice
V
a diverselor componente ale purtătorilor culturii Sântana de Mureş-Ccrnjahov.
Afluxul monetar era dependent şi de distribuţia resurselor de produse
exportabile şi de reţeaua căilor de comunicaţii din spaţiul controlat de vizigoţi.
Datorită acestor cauze difuziunea descoperirilor de monede romane de bronz
www.cimec.ro
326 Ernest Obcrlă.nder- Târnovea.nu

din deceniile patru-şapte ale secolului al IV-lea în teritoriile de la sud şi est de

Carpaţi este extrem de inegală în spaţiu şi timp. Focalizarea descoperirilor în
anumite regiuni a fost favorizată şi de prezenţa unor centre de putere locale în
cadrul confederaţiei vizigotice, unde concentrau resurse economice,
meşteşugari şi negustori, o clientelă interesată în achiziţionarea produselor de
calitate, cele mai multe de import, ca şi de existenţa unor noduri de comunicaţie
situate în poziţii cheie pe marile trasee comerciale internaţionale. În aceste
condiţii, credem că nu greşim dacă interpretăm cantitatea şi calitatea
descoperirilor din anumite zone ca semnul existenţei unei faze premergătoare
trecerii la o circulaţie monetară normală. Aceste arii apar ca nişte insule, sepa-
rate de zone întinse, unde descoperirile sunt rare sau lipsesc total. Lipsa vieţii
urbane, ca şi· caracterul arhaic al economiei unor segmente importante ale
populaţiilor din confederaţia vizigotică constituiau principalele handicapuri în
faţa extinderii economiei monetarizate la nordul Dunării de Jos în secolul al
IV-lea 1 •
Datele mai importante privind prezenţa monedelor romane din
ultimul sfert al secolului al IV-lea şi din secolul al V-lea provin din arii
situate la extremităţile nord-estice şi nord-vestice ale regiunii. În mod
special, suntem destul de bine informaţi asupra situaţiei din zona Buzăului.
Lotul publicat se compune din 22 de piese de bronz şi doi solidi, unul de
la Honorius, descoperit la Râmnicul Sărat Uud. Buzău) şi un altul de la
Marcianus, găsit în cartierul Verguleasa al municipiului Buzău. Aceste
monede din zona Buzăului se înscriu într-o serie mai largă de descoperiri
cunoscute de acelaşi fel din nord-estul Munteniei. Monede de la fiii lui
Theodosius I au mai fost descoperite în câteva locuri din Muntenia de
Nord-Est. Între acestea menţionăm piesa de la Arcadius, provenită de la
Zahanaua (corn. Târgşorul Vechi, jud. Prahova). Două monede de la
Honorius au fost scoase la iveală în cursul săpăturilor arheologice din
necropolele de la Târgşorul Vechi (corn. Târgşorul Vechi, jud. Prahova),
iar alta la Sărata Monteoru (corn. Merei, jud. Buzău). Cu ocazia cercetărilor
din aşezarea de la Cireşanu (corn. Baba Ana, jud. Prahova) au fost
descoperite două monede de bronz, dintre care una din cea de-a doua
jumătate a secolului al IV-lea şi alta din prima jumătate a secolului al V-
lea. Alte câteva descoperiri provin din zonele de stepă din sud-estul

• O listă, relativ completă, a acestor descoperiri cf. la V. Butnariu, în ArhMold., 12, 1988, p. 151-196.
1

Câteva observaţii asupra dinamicii şi mecanismelor care au propulsat monedele în teritoriile nord-
dunărene la p. 148-149; Asupra romanizării marcate a culturii materiale a vizigoţilor în secolul al IV-lea,
cf. Gh. Diaconu, în RBAPMPOTR, p. 75-87 şi 1. Ioniţă, în RBAPMPOTR, p. 77-87.
www.cimec.ro
,,BARBARICUM APROPIAT'- POPULAni LE DIN MUNlENIA ŞI IMPERIUL BIZAI'ITIN (SEC. VI-X) MĂRTURIA NUMISMATICII 32 7

Munteniei, cum este cea a unor monede din anii 395-408 de la Ulmu
(corn. Ulmu, jud. Călăraşi) şi de la Ulmeni, (corn. Ulmeni, jud. Călăraşi) 2 •
Până în prezent, se cunosc doar descoperiri monetare de aur din perioada
post 378 în Muntenia centrală, cum ar fi cea de la Mihăileşti (corn. Mihăileşti,
jud. Ilfov), de unde provine un solidus de la Theodosius l. În schimb, o
concentrare mai mare de descoperiri se semnalează în nord-vestul provinciei.
La Piteşti, a fost descoperită o monedă de la Honorius sau Theodosius al II-lea,
databilă între anii 408-423. Din aceeaşi zonă au fost publicate câteva tezaure a
căror ascundere se plasează în perioada 378-408. Între ele putem să menţionăm
tezaurul de la Piteşti - Trivale (zona de vest-nord-vest), compus din 11 monede
de argint, bilion şi bronz din secolele 1-IV. Ultimele monede sunt cele de la
Valentinianus 1, datate în anii 367-378. Din zo11a centrală a municipiului Piteşti
au fost recuperate câteva monede dintr-o altă acumulare, încheiată în anii 375-
378. În împrejurimile localităţii Săpata de Jos (corn. Săpata, jud. Argeş) a fost
descoperit un tezaur de 37 de monede de argint din secolele 11-IV. Ultimele
piese au fost emise în timpul domniei lui Valentinianus 1 şi Valens. Tot din
această arie provine tezaurul care reuneşte 30 de monede de argint, bilion şi
bronz datând din secolele 1-IV, cele mai recente exemplare fiind emise între
378-383. În zona Centrului Stomatologic din Piteşti -Bulevardul Republicii, a
fost recuperat un mic tezaur încheiat cu emisiuni din anii 395-408. Tot din
acest municipiu, mai exact, din zona central-sudică, provine o altă acumulare
ale cărei ultime monede datează din anii 395-408 3 • După anul 408, în vestul
Munteniei, nu mai cunoaştem nici o descoperire de monede de bronz, cert

~. E. Oberlănder- Tâmoveanu şi E.-M. Constantinescu, în Mousaios, 4, 1994, 1, p. 327-330, nr. 1-21; B.

Mitrea şi D. Ionescu, în BSNR, 70-74, 1976-1980, 124-128, p. 620, nr. 58; Gh. Poellaru Bordea şi R.
Ocheşeanu, în BSNR, 86-87, 1992-1993, 140-141, p. 315, nr. 1, Theodosius 1 (379-395)- 3 ex., emise
între 383 şi 395; Arcadius (383-408)- 5 ex., emise între 383-408; Honorius (393-425)- 4 ex., dintre care
unul din aur, bătute între 395-423; Emitent neprecizat din perioada 383-395 -1 ex., emis între 383-395;
Theodosius al II-lea(?)- 1 ex.; Marcianus (450-457)- 4 ex., dintre care, unul de aur; Leon 1 (457-474)
- 3 ex.; Leon 1 sau Zenon (457-475 sau 475-491)- 1 ex.; Basiliscus (?)sau Julius Nepos (?) (474-475
sau 475-476)- 1 ex.; Emitent neprecizat de la sfârşitul secolului al IV-lea sau din secolul al V-lea- 1 ex.;
B. Mitrea, în SCIV, 18, 1967, 1, p. 199-200, AE4, KYZ, a. 383; C. Preda, în SCIVA, 26, 4, p. 484 şi V.
Butnariu, în ArhMold., 14, 1991, p. 89, nr. 55; B. Mitrea, SCIV, 14, 1963,4, p. 471 AE 3, tip GLORIA
ROMANORVM (22 sau 23 ), anii 408-423, Gh. Diaconu, Târgşor- Necmpola din secolele III-IV e. 11.,
Bucureşti, 1965, p. 58, nr. 100; C. Preda, op. cit., p. 482 şi V. Bulnariu, op. cit., p. 89, nr. 49; B. Milrea,
Dacia, 17, 1973, p. 414, nr. 83, AE 2, tip LRBC, Il, 1991, HER, a. 393-395, C. Preda, op. cit., p. 479; V.
Butnariu, op. cit., p. 89, nr. 39; B. Mitrea, în Dacia, N. S., 28, 1984, 1-2, p. 187, nr. 94 şi V. Teodorescu,
D. Lichiardopol, Mihaela Peneş şi Vasilica Sandu, Aşezarea dacn-roma~u'i din sec. N-V e.n. de la
Cireşanu, jud. Prahova, în Materiale şi Cercetări de Arheologie. A XVII-a sesiune anuală de rapoarte,
partea a 11-a, Ploieşti, 1993, p. 412, nota 31; AE 3, tip LRBC, II, 2203, emis la CON între 395-408,
atribuibil lui Arcadius sau Honorius, cf. V. Butnariu, op. cit.. p. 89, nr. 53; O monedă atribuită lui
Arcadius sau Honorius, LRBC, Il, 2203, emisă la KYZ între anii 395-408, cf. C. Preda, în BSNR,
70-74, 1976-1980, 124-1 29, p. 242, nr. 12 şi V. Butnariu, op. cit., p. 89, nr. 59.
·'.Monedă inedită din colecţiaCN-BAR, r.r. de inv. 34.140. Ea a fost emisă la CON; Gh. Poenaru Bordea
şi P. 1. Dicu, în SCN, 9, 1989, 75-76, nr. 16-26 şi p. 80, nr. Il O; Ibidem., p. 76, nr. 16-26; B. Milrea, în SCN,
4, 1968, p. 197-206 şi Gh. Poenaru Bordea şi P. 1. Dicu, op. cir., p. 76, nota nr. 9, p. 76-78, nr. 27-81.
www.cimec.ro
328 Ernesl Oberliinder-Târnoveanu

databilă. Dealtfel, pentru câteva decenii nu avem nici un fel de descoperiri

monetare. Cu excepţia unor descoperiri provenite din zona Buzăului, până
acum nu a mai fost menţionată prezenţa monedelor romane de bronz din
secolul al V-lea, nu numai în cadrul descoperirilor din Muntenia, dar şi în
întreg spaţiul de la nordul Dunării de Jos, cu excepţia Olteniei, ceea ce face ca
interesul lor ştiinţific să fie foarte mare.
Deşi puţin numeroase, descoperirile din nord-estul Munteniei sunt
esenţiale pentru înţelegerea unor procese economice, sociale şi culturale care
s-au petrecut în spaţiul delimitat de Olt, Dunăre, Carpaţi şi Siretul inferior,
după pătrunderea huni lor la vest de Nistru. De asemenea, descoperirile monetare
pot aduce unele date noi în dosarul privind legăturile teritoriilor nord-dunărene
cu confederaţia hunică şi cu Imperiul Roman în anii de la sfârşitul secolului al
IV-lea şi în secolul al V-lea. În ciuda reculului constatat în difuziunea numerarului
mărunt roman între 364-378, în ajunul invaziei hunice, populaţiile culturii
Sântana de Mureş - Cernjahov, inclusiv cele situate la sute de kilometri de
Dunăre continuau să utilizeze în mod curent şi să tezaurizeze monedele de
bronz romane. Noua epocă începută în 376 este marcată de invazia hunilor în
spaţiul de la est şi sud de Carpaţi, de înfrângerea confederaţiei vizigotice şi
deplasarea masivă a acestei populaţii spre Imperiul Roman. La scurtă vreme
după aşezarea lor în Imperiu, ca foederati, vizigoţii se vor răscula. Armata
imperială a încercat să-i aducă la supunere, dar a suferit o înfrângere zdrobitoare
la Adrianopol, în 378. Împăratul Valens a plătit cu viaţa greşelile de calcul
făcute în momentul acceptării vizigoţilor în cadrul Imperiului, fiind ucis pe
câmpul de luptă. Victoria a deschis calea goţilor spre toate provinciile romane
din Balcani. Goţii au devastat sistematic nu numai provinciile din Dioceza
Thraciilor şi Daciilor, dar şi o bună parte a Prefecturii Illyricum-ului. Numai cu
preţul unor eforturi militare şi financiare uriaşe, ca şi al unor concesii
diplomatice, Theodosius 1 va reuşi să-i aducă pe rebeli sub control.
Toate evenimentele de mai sus au puternice reverberaţii asupra dinamicii
descoperirilor monetare de la nord de Dunăre. În lumina descoperirilor monetare
se remarcă o drastică reducere a cantităţii de monedă pătrunsă în Muntenia de
Răsărit şi în sudul Moldovei, în aria fostelor centre ale puterii vizigotice.
Consecinţele dezmembrării confederaţiei vizigotice, ale deplasării masive a goţilor
la sud de Dunăre şi ale instalării supremaţiei hunice asupra teritoriilor de la est
şi sud de Carpaţi, ca şi ale tulburărilor produse de răscoala vizigoţilor în
provinciile balcano-dunărene ale Imperiului Roman sunt puse în evidenţă în
mod pregnant, dar şi nuanţat, de descoperirile de monede de bronz din
Muntenia. Între anii 382-395, se remarcă încă existenţa unui modest aflux de
monede de bronz spre nordul Dunării, mai ales spre teritoriile situate la
extremităţile estice şi vestice ale fostului spaţiu vizigotic. Dacă iniţial acesta
era foarte modest ca volum, rapid, între anii 395-408, procesul de difuziune a
www.cimec.ro
,,BARBARICUM APROPIAT'- POPULAniL.E DIN MUI'<IENIA SI IMPERIUL BIZANTIN (SEC. VI·X) MĂRTIJRIA NUMISMATICII 32 9

numerarului de bronz încetează să mai realizeze parametri cât de cât

cuantificabili. Căderea volumului monedei de bronz la nordul Dunării după
anul 383 este, în termeni reali chiar mai accentuată, dacă avem în vedere faptul
că, la sfârşitul secolului al IV-lea, cea mai mare parte a noului numerar pătruns
în regiune constă din monede din grupa AE 4, a căror greutate teoretică era de
numai circa Y2 a pieselor din nominalul AE 3, folosite anterior. Tendinţa de a
menţine timp de câteva decade, chiar la dimensiuni mult reduse, folosirea
monedei de bronz, trebuie pusă pe seama supravieţuirii în ultimul sfert al
secolului al IV-lea şi primii ani ai celui următor, a unei părţi a vechilor structuri
economice şi sociale. Credem că ea a coincis cu menţinerea la nord de Dunăre
a unor centre politice vizigote autonome. Schimbarea, cu adevărat majoră, s-a
produs în cursul primului deceniu al secolului al V-lea. Chiar dacă luăm în
considerare şi posibilitatea folosirii, pentru o vreme, şi a stocului de monede
de bilion şi bronz dinainte de 375, credem că nu exagerăm dacă afirmăm că o
generaţie, după apariţia hunilor la Dunărea de Jos, folosirea monedei de bronz
încetează pe cea mai mare parte a spaţiului dintre fluviu şi Carpaţii Meridionali.
Cu toate acestea, chiar puţinele descoperiri de care dispunem în prezent
permit deja punerea în evidenţă a unor elemente locale, specifice, în evoluţia
celor două arii unde rudimentele folosirii monedei de bronz s-au prelungit şi
după 376. Este tot mai clar faptul că în zona Buzăului, unde anterior s-a aflat
centrul politico-militar al confederaţiei vizigotice, va continua să existe şi în
timpul dominaţiei huni ce un centru de putere important, foarte probabil controlat
de ostrogoţi 4 • Pe lângă prezenţa factorului politic, zona Carpaţilor de Curbură
se mai bucura şi de avantajul de a deţine importante zăcăminte de sare şi de a
controla cea mai scurtă cale de acces dinspre Gurile Dunării spre teritoriile din
interiorul Daciei. Acestor resurse trebuie să le adăugăm şi situarea foarte
favorabilă a acestei regiuni, în apropierea unei alte căi de comunicaţie importante,
cea a Siretului, care unea bazinul baltic cu cel pontic. Descoperirile de monede
de bronz, care acoperă aproape întreg secolul al V-lea, constituie, până în prezent,
o situaţie unică în tot arealul dacic, cu excepţia capetelor de pod romane de la
nord de fluviu 5 . Cum cele mai multe descoperiri de monede de bronz, ca şi ale
unora de aur datează din cea de a doua jumătate a secolului al V-lea, este de
presupus că pe culoarul Buzăului s-au desfăşurat contacte economice şi politice
importante între autorităţile romana-bizantine din Scythia Minor şi Regatul
gepidic din Transilvania.

~.Asupra existenţei unui centru politic ostrogotic în zona Carpaţilor de Curbură, în perioada hegemoniei
hunice, cf. 1. Nestor, Invazia hunilor, Istoria României, voi. I, p. 703.
• Până în prezent, nu cunoaştem decât o descoperire de monede de bronz din secolul al V-lea în interiorul
5

arcului carpatic. Este vorba de o monedă atribuită lui Theodosius al II-lea, găsită, în secolul trecut, la
ldeciu de Sus (corn. ldeciu de Jos, jud. Mureş). Asupra acestei monede cf. V. Butnariu, op. cit., p. 88, nr.
22. După părerea noastră, atribuirea este nesigură, putând fi vorba de o confuzie cu o emisiune a lui
Theodosius 1.
www.cimec.ro
330 Ernesl Oberlănder- Târnoveanu

O altă arie unde descoperirile de monede de bronz se prelungesc după

375 este colţul de nord-vest al Munteniei, în zona Argeşului Mijlociu. Şi această
arie este foarte bine plasată, controlând accesul în interiorul Daciei prin culoarul
strategic Rucăr-Bran. Din punct de vedere monetar, situaţia de aici pare să se
lege, mai degrabă, de cea pe care o cunoaştem în vecinătatea capului de pod
romano-bizantin din Oltenia. Deşi situate în afara sau la limita de vest a Brazdei
lui Novac, populaţiile din bazinul mijlociu al Argeşului par să fi gravitat în
orbita autorităţilor romane din Oltenia6 • Din numărul destul de mare de depozite
monetare de la sfârşitul secolului al IV-lea provenit din zonă, unele par să fi fost
ascunse în jurul anilor 378-382, cu ocazia raidurilor gotice contra posesiunilor
imperiale. Există dovada unei pătrunderi ceva mai dinamice a numerarului de
bronz roman în anii 378-395 în această zonă decât în regiunea de est a
Munteniei, dar raidurile hunice din perioada anilor 392-409, cărora le-au căzut
pradă enclavele romane din Oltenia şi Banat, par să fi afectat puternic şi regiunea
de nord-vest a Munteniei. Credem că o parte din tezaurele din zonă au fost
ascunse cu prilejul atacului bunic din 409. Amploarea devastărilor, ca şi
consecinţele economice şi sociale pe termen lung ale instalării hegemoniei
hunice în nord-vestul Munteniei par să fi fost considerabile. Cel puţin pentru
moment, nu avem nici o dovadă a pătrunderii de numerar de bronz spre bazinul
mijlociu al Argeşului după sfârşitul primului deceniu al secolului al V-lea. Aceste
tulburări produse în Muntenia, ca şi devastările produse în Diocezele Thraciei,
Daciei şi Pannoniei de către goţii răsculaţi au afectat, fără îndoială, şi legăturile
dintre provinciile imperiale şi teritoriile nord-dunărene. Probabil că în jurul
anului 400 bunii controlau deja cea mai mare parte a zonei din vestul Munteniei,
transformând-o într-o bază de atac contra posesiunilor imperiale învecinate 7 .
Firavele contacte care s-au mai menţinut după 383 au fost şi aici anulate de
repetatele atacuri hunice din prima jumătate a secolului al V-lea asupra
posesiunilor dunăreano-balcanice ale Imperiului Roman. Chiar dacă în centrul
şi estul Munteniei cercetările arheologice au pus în lumină faptul că purtătorii
aspectului cultural Cireşanu continuau unele din tradiţiile cernjahoviene, pe
ansamblul zonei dintre Carpaţi şi Dunăre regresul economic şi tehnologic este
evident, în condiţiile generalizării ruralizării, fapt ce excludea aria domeniilor
de folosire a monedei mărunte, mai ales a minimilor caracteristici monetăriei
imperiale din perioada 408-491.
Seria descoperirilor monetare se va relua numai după anii '20 ai secolului
al V-lea, dar într-un nou context, o dată cu apari~ia solidilor lui Theodosius al li-
lea. Descoperirile de monede de aur din Muntenia din anii '20- '50 se concentreză

6
• Pentru lipsa descoperirilor gotice la vest de fostul limes transalutan, cf. Gh. Diaconu, în

RBAPMPOTR, p. 68.
• Asupra dominaţiei hunice asupra Munteniei, cf. Suzana Dolinescu-Ferche, în RBAPMPOTR,
7

p. 93 - 95.
www.cimec.ro
.,BARBARICUM APROPIAT"- POPULAŢlll.E DIN MUI'rmNIA ŞI IMPERIUL BIZANTIN (SEC. VI-X) MĂRIURIA NUMISMATIC(( 3 3 1.

pe afluenţii Argeşului inferior, în împrejurimile Bucureştilor. Astfel de la

Bucureşti, cartierul Ciurel, provine un solidus emis la Constantinopol în anul
423. Solidi de la acest suveran au fost descoperiţi la Domneşti (corn. Domneşti,
jud. Ilfov) şi la Ciorogârla (corn. Ciorogârla,jud.llfov). Moneda de la Ciorogârla
datează din anii 430-440, iar cea de la Domneşti din anii 439-443. Prima piesă
este perforată şi are o greutate extrem de redusă, de numai 2,05 g, mult sub cea
normală pentru solidi autentici. Ar fi necesară o nouă cercetare a monedei, pentru
a vedea dacă nu cumva avem de-a face cu un fals oficial sau privat, sau o imitaţie
"barbară". Dintr-o localitate neprecizată din fosta regiune Ploieşti provine un
solidus de la Valentinianus al III-lea, emis la Constantinopol între 425-429 8 .
Concentrarea descoperirilor în centrul Munteniei, mai ales în împrejurimile
Bucureştilor, ar putea documenta existenţa unui nucleu politic regional în prima
jumătate a secolului al V-lea, situat pe cursul inferior al Argeşului şi afluenţilor
săi. Privite însă într-o perspectivă geografică mai largă, descoperirile de solidi
din Muntenia de la sfârşitul secolului al IV-lea şi prima jumătate a secolului al
V-lea sunt destul de puţin numeroase, mai ales dacă le comparăm cu cele de
acest fel provenite din Moldova, Basarabia şi Transilvania 9 • Sursa acestor
monede, de cele mai multe ori tezaurizate fără urme de uzură, era jaful şi plăţile
politice, mai exact tributurile anuale şi sumele rezultate din răscumpărarea
prizonieri lor romani. O parte din acest aur ajungea în diverse zone ale teritoriilor
controlate de huni, prin intermediul redistribuirilor efectuate de curtea regală
din Pannonia către aristocraţia bunică rămasă la est de Carpaţi şi către
conducătorii populaţiilor "aliate". Distribuţia geografică şi amploarea
descoperirilor pot constitui un indiciu al localizării noilor centre regionale de
putere. Judecând după modestia descoperirilor de solidi din Muntenia, putem
afirma că teritoriile dintre Carpaţi şi Dunăre au jucat un rol periferic în cadrul
confederaţiei hunice, atât înainte, cât şi după deplasarea centrului politic al
acesteia în Câmpia Pannonică, la începutul deceniului al treilea al secolului al
V-lea. Situaţia nu pare să se fi modificat în mod radical nici după 454, când
supremaţia bunică a fost înlăturată de o coaliţie condusă de gepizi. Pentru
perioada de sfârşit a secolului al V-lea cunoaştem doar o singură descoperire de

• Monedă inedită, păstrată în colecp.a MJIVL, nr. de inv. 985; B. Mitrea, în Dacia, N. S., 7, 1963, p. 595,
8

nr. 28; O. Iliescu, în CreştCol., 8, 1963, p. 333, nr. 326; C. Preda, op. cit., p. 466 şi V. Butnariu, op. cit.,
p. 88, nr. 19; B. Mitrea,/oc. cit.; O. lliescu, loc. cit., nr. 327; C. Preda, op. cit., p. 463 şi V. Butnariu, op.
cit., p. 97, nr. 12; Monedă păstrată în colecţia Muzeului Judeţean de Istorie Prahova, nr. de inv. 908/8771
16, cf. Elisabeta Savu şi M. Dima, Monedele de aur din colecţia Muzeului Judeţean de Istorie şi
Arheologie Prahova, în A. Vîlcu, M. Dima, Ana Dicu, M. Neagu, E. Păunescu şi Elisabeta Savu,
Monede de aur din colec(ii româneşti - Gold Coim in Romanian Collectimzs, voi. I, Colecţii din
Muntenia- Collectionsfrom Wallachia- Muzeul Judeţean Buz("iu, Muzeul "Dunării de Jos" Călăraşi,
Muzeul "Teolzari Antonescu" Giurgiu, Muzeul Judeţean de Istorie şi Arheologie Prahova, coord. E.
Oberlănder- Tâmoveanu, Bucureşti, 2001, p. 97, nr. 3 (mai departe Monede de aur.).
• Pentru lista descoperirilor de solidi din Moldova, Basarabia şi Transilvania, cf. V. Butnariu, op. cit.,
9

pass1m.
www.cimec.ro
332 Ernest Oberltinder-Tflrnoveanu

monede de aur din centrul Munteniei. Este vorba de un solidus de la Zenon,

provenit dintr-o localitate neprecizată din judeţul Giurgiu 10 •
La nivelul informaţiilor actuale, se pare că seria descoperirilor monetare
din Muntenia se va relua, la un nivel modest, de-abia după reforma lui Anastasius
1. Descoperiri de monede de bronz de la acest împărat sunt menţionate la Cocioc
(corn. Periş,jud. Ilfov). Pare să fie vorba despre un follis, dar suntem lipsiţi de
detalii privind atelierul de unde provine, tipul şi datarea monedei. O piesă de 1/2
follis, emisă la Constantinopol, făcea parte dintr-un depozit descoperit la Stârci
(oraş Costeşti, jud. Argeş). Pe teritoriul judeţului Argeş, mai este semnalată o
altă descoperire, cea de la Domneşti (corn. Domneşti). De aici provine o 1/8 de
follis constantinopolitan, datat în anii 512-517. O monedă de aur, un solidus de
laAnastasius 1 a fost descoperit la Măgurele (corn. suburbană a mun. Bucureşti).
Este o emisiune bătută la Constantinopol între anii 492-507. După unele
informaţii, dificil de verificat, o monedă de aur de la acest suveran ar fi fost
găsită în anul 1940 la Domneşti (corn. Domneşti, jud. Argeş). Nu s-au păstrat
alte detalii, privind nominalul, atelierul şi datarea 11 •
Cea mai timpurie monedă de la Anastasius 1 cunoscută în prezent în
Muntenia este solidus-ul de la Măgurele, datat între 492-507. Din păcate, nu
avem certitudinea că acest exemplar a pătruns la nord de Dunăre imediat după
emitere. Dintre monedele de bronz despre care avem informaţii complete, două
exemplare datează din anii 512-518, dovedind faptul că şi în Muntenia, ca şi în
Oltenia, emisiunile reformate au început să pătrundă numai spre sfârşitul domniei
lui Anastasius 1, dacă nu chiar mai târziu, în vremea lui Justinus 1.
Numărul descoperirilor-din timpul domniei lui Justinus 1 indică începutul
unui proces lent de extindere a difuziunii monedelor bizantine în zona dintre
Carpaţi şi Dunăre. La Şuţeşti (corn. Şuţeşti,jud. Brăila) este menţionată găsirea
unei monede de bronz, un follis constantinopolitan, emis între anii 522-527. Un
follis identic a fost descoperit în cursul săpăturilor arheologice de la Piua Petri
(corn. Giurgeni, jud. lalomiţa). O monedă contemporană de 1/2 follis, bătută
în acelaşi atelier, provine de la Ulmeni (corn. Ulmeni, jud. Călăraşi). Având în
vedere numărul neobisnuit de mare de monede de bronz de la Ulmeni, credem
că avem de-a face cu un tezaur dispersat, publicat ca fiind piese izolate. De pe
teritoriul Bucureştilor se cunosc două descoperiri de monede de la acest împărat
Un follis emis la Constantinopol în anii 518-522, a fost descoperit pe str. Turda.
Un hemifollis constantinopolitan, datând din perioada 522-527, a fost găsit pe

• A. Vîlcu şi E. Păunescu, Mmredele de uur din cola· riu Muzeului Judeţean "Teohari Antonescu"
10

din Giurgiu, în Monede de aur., p.83, nr. 1.

". B. Mitrea, în Dacia. N. S., 4, 1960, p. 591, informaţie reluată de C. Preda, în SCIV, 23, 1974, 3, p. 494
şi V. Butnariu, în BSNR, 77-79, 1983-1985. 131-133, p. 217, nr. 34. Autorii menţionează că moneda a
fost descoperită împreună cu trei AE 3 de la Constantius al II-lea; Gh. Poenaru Bordea şi P. l. Dicu, op.
cit., p. 78, nr. 85. Există informaţii, după care piesa a tăcut parte dintr-un tezaur; Ibidem., p. 79, nr. 86; B.
Mitrea, în Dacia. N. S., 28, 1984. p. 188, nr. 131.
www.cimec.ro
,.BARBARICUMAPROPIAT'- POPUlATIIIl: DIN MUNTENIA ŞI IMPERIUL BIZAI'ffiN (SEC. VI-X) MĂRI1JRIA NUMISMATICII 333

str. Gen. Ştefănescu, nr. 8. De la Găieşti provine un solidus emis la

Constantinopol între anii 522-527. O altă descoperire a unei monede de la
Justinus 1 este menţionată ca provenind de la Neajlov (fostul sat Babele, corn.
Clejani,jud. Giurgiu). Din păcate nu se dau alte date, care să permită identificarea
nominalului, atelierului şi datarea piesei. Un follis emis la Constantinopol în
anii 518-522 a fost descoperit la Piteşti. Tot un follis metropolitan provine de
la Turceşti (corn. Săpata, jud. Argeş). Autorii care au publicat descoperirea
considerau că moneda ar fi putut face parte dintr-un tezaur, reunind monede
din secolul al VI-lea, al Xl-lea şi de la începutul secolului al XIII-lea. Fără a
exclude posibilitatea ca ultimele două grupe de monede să reprezinte, într-
adevăr, un fragment de tezaur, deşi în descoperirile mixte de stamena şi folles,
aceştia din urmă ocupă o poziţie net minoritară, credem că monedele mai vechi
constituie descoperiri izolate. Dintr-o localitate neprecizată din Muntenia
provine un solidus bătut în atelierele din capitală, în anii 522-527. Un follis
emis la Constantinopol de la Justinus 1 face parte din depozitul monetar de la
Plumbuita (corn. Tămădău, jud. Călăraşi) 12 , constituit din piese mai vechi sau
mai noi, acumulate pe plan local, a cărui ascundere trebuie plasată după anul
556-557, în timpul lui Justinianus 1, sau, poate, chiar mai târziu. V. Butnariu
considera, în mod eronat, că piesa reprezintă o descoperire izolată. După părerea
noastră, existenţa unui depozit monetar conţinând vechi emisiuni din secolul
al IV-lea, asociate cu piese mai recente din secolul al VI-lea, nu trebuie respinsă
cu uşurinţă, cu atât mai mult cu cât asemenea tipuri de descoperiri se întâlnesc
în această vreme nu numai în "Barbaricum", dar şi pe teritoriul provinciilor
imperiale. Din păcate, nu avem suficiente date privind această acumulare
monetară, pentru a data mai precis ascunderea ei. Două dintre monedele de la
Justinus 1, descoperite în Muntenia, despre care avem suficiente elemente de
datare, au fost emise în prima parte a domniei, în anii 518-522, iar celelalte
şase, în anii 522-527. Repartiţia lor cronologică inegală reflectă nu numai

1
~. I. Cândea, Descoperiri monetare pe teritoriuljude(ului Brăila, sec. XIV-XIX, în Istros, 1, 1980, p. 375,
nr. 2; 1. N. Harţuche, în Istros, 1, 1980, p. 335 şi V. Butnariu, în BSNR, 77-79, 1983-1985, 131-133, p.
224, nr. 152; Moneda a fost mentionată de Anca Păunescu, în Cerc.Arh., 8, 1984, p. 146, ca fiind o
emisiune de laJustinianus 1. Informatia se regăseşte şi la B. Mitrea, în Dacia, N. S., 30, 1986, 1-2, p. 192,
nr. 19. Moneda se găseşte în colectia MNIR, nr. de inv. 173.082, este din tipul MJB, 1, 12, CON, a. 522-
527; C. Preda, în BSNR, 70-74, 1976-1980, 124-128, p. 242, nr. 13; Piesă inedită, păstrată într-o colecfi.e
particulară din Bucureşti. Face parte din tipul MIB, 1, 11, CON, a. 518-522; B. Mitrea, în Dacia, N. S.,
18, 1973, p. 415, nr. 88 şi V. Butnariu, op. cit., p. 217, nr. 19; Piesă inedită, păstrată într-o colectie
particulară. Tipul MJB, 1, 3, CON, off. S, a. 522-527; C. Preda, în SCIV, 23, 1972, 3, p. 404 şi V.
Butnariu, op. cit., p. 220, nr. 84; Gh. Poenaru Bordea şi P. 1. Dicu, op. cit., p. 81, nr. 117 şi p. 79, nr. 96;
B. Mitrea, în Dacia, N. S., 22, 1978, p. 367, nr. 87 şi V. Butnariu, op. cit., p. 224, nr. 181; V. Butnariu, op.
cit., p. 221, nr. 114. Autorul neagă caracterul de "depozit" monetar al acestei descoperiri, reunind monede
de bronz şi bilion din secolele II-IV şi VI, cf. B. Mitrea, în Dacia, N. S., 16, 1972, p. 372, nr. 89.
Cercetările recente au dovedit că în secolele IV-VI, atât în cadrul provinciilor imperiale, cât şi în afara
granitelor vechiul numerar din secolele 1-V, a avut loc un proces de reutilizare, a rămas în uz, mai ales în
momentele de criză de numerar. Folosirea vechilor monede era favorizată de faptul că folles-ii şi piesele
de 1/2 folles contemporani aveau o greutate asemănătoare cu cea a sester{ilor, dupondiilor şi aşilor din
secolele II-III, iar noumrni constantinieni şi monedele din secolele IV-V, din categoriaAE 2 şi AE 3 aveau
o greutate asejllănătoare cu monedele de 1/4 follis.
www.cimec.ro
334 Ernest Oberlănder- Târnoveanu

strângerea raporturilor cu Imperiul Bizantin, ci· şi tendinţele inflaţioniste care

încep să se manifeste în domeniul producţiei de monede de bronz, începând
cu anul 512.
Micul eşantion de 16 monede din perioada 498-527 permite punerea în
evidenţă a unor trăsături specifice pe care le-a îmbrăcat procesul de utilizare a
numerarului bizantin în spaţiul dintre Carpaţi şi Dunăre, în primele decenii ale
secolului al VI-lea. Pe nominaluri, lotul din Muntenia are următoarea structură:
Folles - 7 ex.
1/2 folles - 3 ex.
1/8 folles - 1 ex.
AE?- 1 ex.
Solidi - 4 ex.
Raportul dintre folles şi jumătate de folles este foarte dezechilibrat, fapt
explicabil, dacă avem în vedere faptul că structura economică şi socială a
populaţiilor de pe teritoriul Munteniei la sfârşitul secolului al V-lea şi în prima
jumătate a secolului al VI-lea era una extrem de arhaică, puţin pregătită pentru
folosirea nominalurilor mărunte. Ca şi în cadrul descoperirilor din Oltenia,
domină nominalurile mari, mai valoroase şi ca sursă de metal. În acest context,
apariţia monedei de 1/8 follis (pentanummia) de la Domneşti este demnă de
semnalat, căci asemenea descoperiri sunt foarte rare nu numai în Muntenia şi
Oltenia, dar chiar şi la sud de Dunăre. Toate monedele din anii 512-527, despre
care avem referinţe ştiinţifice concrete, provin din atelierul de la Constantinopol.
Numărul de descoperiri de solidi din Muntenia, din perioada 491-527
este foarte mic, ca dealtfel, pretutindeni la Dunărea de Jos, semn că populaţiile
de dincolo de fluviu nu puneau probleme grave din punctul de vedere al
securităţii Imperiului Bizantin şi că aceste teritorii nu serveau ca bază de atac
permanentă pentru tribunle slave sau ale kutrigurilor. Fără a contesta datarea
primului raid important al slavilor contra Imperiului Bizantin în perioada 518-
527, fapt confirmat şi de unele tezaure monetare din sudul Moldovei şi Moesia
Secunda13 , trebuie să subliniem faptul că nu avem nici o dovad·ă că teritoriul
Muntenia a fost afectat de acest eveniment.
O serie de evoluţii interesante pot fi sesizate în urma studierii lotului de
37 de monede emise de Justinianus I, descoperite pe teritoriul Munteniei. Ele
au următoarea repartiţie cronologică:
527-532 - 2 ex. 553-554 - O ex.
532-537 - 7 ex. 554-555 - 1 ex.
537-538 - 1 ex. 555-556 - 1 ex.
538-539 - 1 ex. 556-557 - 1 ex.
539-540 - 1 ex. 557-558 -O ex.
540-541 - 3 ex. 558-559 - O ex.

13
• Maria Comşa, în R•APMPOTR, p. 171 şi P. Petrov, lstorija na Bălgarija, voi. Il, p. 31-33.
www.cimec.ro
.BARBARICUM APROPIAT'- POPUU.nllE DIN MUmENIA ŞI IMPERIUL BIZAtmN (SEC. VI-X) MĂRTIJRIA NUMISMATICII 335

541-542- 2 ex. 559-560 - O ex.

542-543 - 1 ex. 560-561 - O ex.
543-544 - O ex. 561-562- O ex.
544-545 - 1 ex. 562-563 - O ex.
545-546 - O ex. 563-564 -O ex.
546-547 - O ex. 564-565 - 1 ex.
547-.548- O ex. 527-537 - 1 ex.
548-549 - O ex. 527-538 - 1 ex.
549-550 - O ex. 538-542 - 1 ex.
550-551 - O ex. 541-552 - 1 ex.
551-552- O ex. 537-565 - 1 ex.
552-553 - O ex. 527-565 - 1 ex.

Neprecizat- 8 ex.
Structura lotului de monede izolate poate fi comparată cu cea a celor 1O
monede de la Justinianus 1 care fac parte din tezaurul de la Gropeni (corn.
Gropeni, jud. Brăila), care au unnătoarea distribuţie cronologică 14 :

539-540 - 1 ex. 542-543 - O ex.

540-541 - 4 ex. 543-544 - 1 ex.
541-542- 3 ex. 544-545 - 1 ex.

Descoperirile de monede izolate de la Justinianus 1 sunt relativ numeroase

în Muntenia. De la Balta Tocila (corn. Scorţoasa, jud. Buzău) provine un follis
de la Justinianus 1, iar o piesă de 1/8 follis (pentanummia) a fost găsită într-o
localitate neprecizată din zona Buzăului. La Piua Petri (corn. Giurgeni, jud.
Ialomiţa) au fost descoperite patru monede de bronz ale acestui împărat, despre
care, însă, lipsesc alte date. De la Vlădeni (corn. Vlădeni,jud. Ialqmiţa) provine
un follis de la Justinianus 1. Mai multe monede au fost descoperite la Ulmeni
(corn. Ulmeni, jud. Călăraşi). De aici au fost publicaţi doi folles şi o piesă de
un 114 follis. După părerea noastră, nu trebuie exclusă posibilitatea ca seria
importantă de monede din secolul al VI-lea de la Ulmeni să reprezinte o parte

• lr. Dimian, op. cit., p. 193; O. Iliescu, în BSNR, 68-69, 1973-1975, 121-123, p. 115-116 şi CH, 6,
14

1978, p. 62, nr. 181. Cercetarea monedelor păstrate în colecţia MNIR ne-a permis să constatăm că în
publicafiile anterioare s-au strecurat o serie de erori de datare, fapt pentru care facem aici cuvenitele
rectificări. Lotul de monede de la Justinianus 1 din tezaurul de la Gropeni are următoarea structură: 1. M,
CON, M/8, 1, 95 a, a. 541-542, nr. de inv. 126.556. 2. M, CON, M/8, 1, 95 a, a 543-544, nr. de inv.
126.557. 3. K, CON, M/8, 1, 95 a, a. 540-541, nr. de inv. 126.558. 4. K, CON, M/8, 1, 95 a, a. 540-541,
nr. de inv. 126.559. 5. M, NIK, M/8, 1, 113 a, a. 540-541, nr. de inv. 126.560. 6. M, NIK, M/8, 1, 113
a, a. 541-542, nr. deinv. 126.561. 7. M, KYZ, M/8, 1, 120a, a. 539-540, nr. deinv. 126.562. 8. M, KYZ,
M/8, 1, 120a, a. 544-545, nr. de inv. 126.563. 9. K, KYZ, M/8, 1, 121 a, a. 541-542, nr. de inv. 126.564.
10. K, ANT, M/8, 1, 153, a. 540-541, nr. de inv. 126.565.
www.cimec.ro
336 Ernesl Oberlander-Târnoveanu

a unui tezaur dispersat. O altă monedă de la Justinianus provine de la Ulmi

(corn. Ulmi, jud. Ilfov). O 1/2 follis de la Justinianus 1 a fost descoperit în
zona Ploieşti. De la Otopeni (corn. suburbană a mun. Bucureşti) provine
un follis al acestui împărat. Pe teritoriul mun. Bucureşti sunt menţionate
cinci descoperiri de monede de la Justinianus 1 (7,4% din lotul studiat). Un
fapt foarte important, este acela că majoritatea au fost descoperite în cursul
unor cercetări arheologice sistematice. Câte un follis a fost găsit în cursul
săpăturilor arheologice în zona vechii Pieţe de Flori şi din intersecţia str.
Şelari şi Gabroveni, în vecinătatea Curţii Vechi. Două monede de la
Justinianus 1 au fost scoase la lumină cu prilejul săpăturilor de la Străuleşti­
Măicăneşti. Este vorba de un follis emis la Constantinopol, în anii 532-
537, precum şi de o 112 follis de la Cyzic, bătută în anul 540-541. În cursul
cercetărilor arheologice din cartierul Dămăroaia a fost descoperită o monedă
de bronz de la acest suveran, dar, din păcate, nu se dau detalii privind
nominalul, atelierul şi datarea. Un follis a fost găsit în zona Bisericii Sf.
Dumitru, din cartierul Colentina. Un follis de la Justinianus 1 a fost descoperit
la Novaci (corn. Mihăileşti, jud. Giurgiu). Un follis de la acest suveran
emis la Constantinopol în anii 527-532 provine dintr-o localitate neprecizată
din fostul jud. Ilfov. La Conţeşti (corn. Conţeşti, jud. Teleorman) a fost
descoperit un follis de la Justinianu.s 1. O altă monedă cu acelaşi nominal
provine de la Ţigăneşti (corn. Ţigăneşti, jud. Teleorman). O monedă de
bronz, despre care nu avem mai multe informaţii, este menţionată la Tătăreşti
(corn. Tătăreştii de Jos, jud. Teleorman). Mai multe monede de la Justinianus
1 au fost descoperite la Găieşti (jud. Dâmboviţa). Şi în acest caz, numărul
mare de piese provenite dintr-o singură localitate, lucru neobişnuit în zonele
îndepărtate de Dunăre, ne face să considerăm că monedele de la Găieşti ar
putea reprezenta o parte a unui tezaur dispersat. Tot din acelaşi judeţ provine
o monedă de 112 follis descoperită la Valea Mare (corn. Valea Lungă). La
Livezeni (corn. Stâlpeni, jud. Argeş) a fost descoperit un follis de la
Justinianus 1. De la Piteşti provine un decanummion emis la Constantinopol.
În colecţia Muzeului Municipal din Curtea de Argeş se păstrează trei monede
de bronz descoperite în această localitate. Alături de monedele de bronz de
pe teritoriul Munteniei provin şi câteva descoperiri de monede de aur de la
Justinianus 1. Astfel, de la Drăgaica-Gară (jud. Buzău) provine un solidus
uşor de 20 de siliquae. Un solidus constantinopolitan a fost descoperit la
Curcani (corn. Curcani, jud. Călăraşi). Un solidus emis la Constantinopol
în perioada 527-538 a fost găsit la Găieşti (jud. Dâmboviţa). O monedă
www.cimec.ro
.,BARBARICUM APROPIAT"- POPULAŢlllE DIN MUNTENIA SI IMPERIUL BIZANTIN (SEC. VI-X) MĂRlURIA NUMISMATICII 3 37

similară, datând din anii 538-547, provine de la Valea Voievozi lor (corn.
Răzvad, jud. Dâmboviţa) 15 •
O piesă de 1/4 follis emisă la Ni comedia în anul556-557, de la Justinianus
1, face parte din depozitul monetar de la Plumbuita (corn. Tămădău, jud.
Călăraşi). Din păcate, lipsa unei cercetări detailate a acestei descoperiri,care a
fost doar menţionată sumar de către B. Mitrea şi V. Butnariu, ne împiedică să
putem stabili dacă această acumulare monetară a fost a'icunsă după anul556-557,
sau mai târziu 16 • Câteva monede de la Justinianus I se găsesc în componenţa
unui alt depozit monetar din secolul al VI-lea din Muntenia, cel de la Troianul
(fost Belitori, corn. Troianul, jud. Teleorman), menţionat, de asemenea, foarte
succint în literatura de specialitate. El reun~şte monede greceşti imperiale,
monede romane imperiale din secolele Il-V, precum şi câteva piese bizantine
din secolul al VI-lea, dintre care ultima din vremea lui Mauricius Tiberius. Din

15
E. Oberlănder- Târnoveanu şi E.-M. Constantinescu, op. cit., p. 330, nr. 22. Tipul MIB, I, 95 a, CON,
a. 542-543 şi p. 330, nr. 23. Tipul MIB, I, 103 b, CON, a. 54112-5511552; Mina Pauker, Monedeantice
greceşti şi bizantine găsite la Piua Pietrei, în CNA, 19, 1945, p. 53; C. Preda, op. cit., p. 406 şi V.
Butnariu, op. cit., p. 221, nr. 112; T. Papasima, în Pontica, 28-29, 1995-1996, p. 280, nr. 4. Tipul MIB,
I, 95 a, CON, a. 541-542; C. Preda, în BSNR, 70-74, 1976-1980, 124-128, p. 243, nr. 14-16. Tipurile
MIB, I, 84, CON, a. 532-537 (2 ex.) şi MJB, l, 101-102, CON, a. 556-557 şi p. 243, nr. 17. Tipul MIB,
I, 131, ANT, a. 537-538; Monedă păstrată într-o colec~ie particulară din Buzău. Tipul MIB, I, 155 d,
ANT, a. 544-545. Menţionată de E. Oberlănder- Târnoveanu şi E.-M. Constantinescu, op. cit.; C. Preda,
în SCIV, 23, 1972, 3, p. 405 şi V. Butnariu, op. cit., p. 221, nr. 105. Tipul MIB, I, 95 a, CON, a. 539-640;
8. Mitrea, în SCIV, 12, 1961, 1, p. 152; C. Preda, op. cit., p. 397 şi V. Butnariu, op. cit., p. 217, nr. 20.
Tipul MJB, I, 84, CON, a. 532-537; 8. Mitrea, în SCIV, 13, 1962, 1, p. 223; Margareta Constantiniu,
Elemente romano-bizantine în cultura materială a populaţiei autohtone din pa nea centrală a Munteniei
în sec. VI- VII e.n., SCIV, 17, 1966,4, p. 668; C. Preda, op. cit., p. 397 şi V. Butnariu, op. cit., p. 217, nr.
21. Tipul MJB, I, 84, CON, a. 532-537; B. Mitrea, în Dacia, N. S., 7, 1963, p. 597, nr. 46; Margareta
Constantiniu, op. cit., p. 668 şi 676; C. Preda, op. cit., p. 397 şi V. Butnariu, op. cit., p. 218, nr. 26. Tipul
MJB, l, 84, CON, a. 532-537 şi MIB, l, 121 a, KYZ, a. 540-541; MargaretaConstantiniu, op. cit., p. 668;
C. Preda, op. cit., p. 397 şi V. Butnariu, op. cit., p. 218, nr. 24; O. Luchian, Descoperiri monetare, în
BSNR, 67-69, 1973-1975, 121-123, p. 336; 8. Mitrea, în Dacia, N. S., 20, 1976, p. 291, nr. 99; Idem,
în BSNR, 70-74,1976-1980, 124-129;p. 595, nr. 269 şi V. Butnariu, op. cit.,p. 217,nr. 22. TipuiM/B,
I, 120, KYZ, a. 539-640; C. Preda, în SCN, 3, 1960, p. 474, nr. 27; Idem, în SCIV, 23, 1972,3, p. 404;
8. Mitrea, în Dacia, N. S., 4, 1960, p. 591, nr. 18 şi V. Butnariu, op. cit., p. 220, nr. 85. Tipul MJB, I, 95
a, CON, a. 539-640; Monedă inedită, păstrată în colecţia MNIR, nr. de inv. 106.382. Tipul MIB, l, 83,
CON, a. 527-532; C. Beda, în Cerc.Num., 3, 1981, p. 141, nr. 49 şi V. Butnariu, op. cit., p. 218, nr. 37.
Tipul M/B, I, 113 a, NIK, a. 555-556; 8. Mitrea, în Dacia, N. S., 19, 1975, p. 317, nr. 103; Idem, în
BSNR, 67-69, 1973-1975, 121-123, p. 326 şi V. Butnariu, op. cit., p. 223, nr. 156. Tipul M/B, I, 120 a,
KYZ, a. 540-541; C. Preda, în BSNR, 80-85, 1986-1991, 134-139, p. 293. Autorul menţionează că
moneda a fost descoperită la Tărtăreştii de Jos, jud. Teleorman, dar o localitate cu un asemenea nume nu
există înjude~ul Teleorman; 8. Mitrea, în Dacia, N. S., 5, 1961, p. 591, nr. 52; O. Iliescu, în CreştCol.,
6, 1962, p. 308-309, nr. 1036-1038; C. Preda, în SCIV, 23, 1972, 3, p. 401 şi V. Butnariu, op. cit., p. 220,
nr. 52-53 şi 55. Tipul M/B, I, 84, CON, a. 532-537 (două ex.) şi MIB, l, 105, NIK, a. 527-537; C. Preda,
în BSNR, 80-85, 1986-1991, 134-139, p. 294. Tipul MIB, I, 155, ANT, a. 564-565; Gh. Poenaru Bordea
şi P. I. Dicu, op. cit., p. 80, nr. 116. Tipul MIB, l, 133 a, NIK, a 542-543 şi p. 81, nr. 118; Monede inedite,
MMCA, nr. de inv. 2903-2904 şi 9725; O piesă tip DOC, I, 1, 31. 2, emis la CON, cf. 8. Mitrea, în
Dacia, N. S., 7, 1963, p. 598, nr. 53; C. Preda, op. cit., p. 401 şi V. Butnariu, op. cit., p. 219, nr. 46;
Monedă inedită, păstrată în colecţia CN-BAR, înr. 1657; O. Iliescu, în CreştCol., 6, 1962, p. 308-309, nr.
1032; C. Preda, op. cit., p. 401 şi V. Butnariu, op. cit., p. 219, nr. 51; Luciana Oancea, în Valachica, 4,
1973,p. 115;8. Mitrea, în Dacia,N. S., 24, 1980, p. 376, nr. 148şiV. Butnariu,op. cit.,p. 223, nr. 169.
16
V. Butnariu, op. cit., p. 221, nr. 115.
www.cimec.ro
338 Ernesl OberHi.nder- T:îrnoveanu

păcate piesa de la Justinianus l este prea uzată, pentru a permite o datare mai
exactă, de aceea plasarea îngropării în jurul anului 600 trebuie luată cu prudenţă.
Depozitul de la Troianul cuprinde cinci exemplare de un 114 follis, din care
două incerte şi o piesă de 1/8 follis (pentanummia) de la Justinianus 117 • Ţinând
seama de faptul că monedele cu un asemenea nominal sunt excepţional de
rare în cadrul descoperirilor de la nord de Dunăre, este de bănuit că prezenţa
lor în număr destul de mare în acumularea de la Troianul este rezultatul unui
act deliberat al deţinătorului acestui depozit, care a selectat piesele, pe plan
local, sau la sud de Dunăre, în concordanţă cu anumite criterii. Frecvenţa
monedelor de 1/8 nummia la Troianul indică in mod evident că s-a urmărit
armonizarea lor metrologică a acumulării cu vechile emisiuni din secolul al
IV-lea, mai ales nummi constantinieni şi piesele AE 2 şi AE 3, care fuseseră
emise după un standard asemănător cu cel al decanummiilor şi pentanummiilor
justiniene, care alcătuiesc masa depozitului.
Evoluţia dinamicii afluxului de monede bizantine din perioada 512-565
poate să ofere o serie de indicii nu numai asupra contactelor populaţiilor aşezate
pe teritoriul Munteniei cu provinciile imperiale sud-dunărene, dar şi asupra
unor evenimente politica-militare care au afectat zona în prima parte a secolului
al VI-lea. Lotul indică o creştere importantă între 527-537 a volumului monedei
de bronz care pătrunde în spaţiul dintre Dunăre, Olt, Carpaţi şi Siretul inferior,
apogeul fiind atins în anii 532-537. Situaţia trebuie să aibă legătură directă cu
supremaţia politica-militară temporară impusă de Imperiul Bizantin la Dunărea
de Jos în prima parte a domniei lui Justinianus 1, mai ales în anii 530-533, când
funcţia de strateg al Diocezei Thraciei a fost ocupată de capabilul general de
origine slavă, Chilbudios. Cantitatea mare de monede descoperite la nord de
Dunăre constituie dovada că în primii ani de domnie ai lui Justinianus 1prezenţa
bizantină în această zonă nu s-a limitat numai la incursiuni ale armatei imperiale,
aşa cum consemna Procopios. Au existat numeroase contacte economice,
culturale şi politice, greu de conceput în condiţiile în care în această regiune s-ar
fi instalat slavii, aşa cum consideră unii arheologi şi istorici. O scădere drastică
a cantităţii de numerar de bronz pe teritoriul Munteniei se constată numai după
anul 537, dar volumul descoperirilor rămâne, totuşi, la un nivel relativ constant
până în 540. Contracţia masei monetare pătrunsă la nord de Dunăre în perioadă
se datorează mai puţin măsurilor deflaţioniste din 538-542, cât, mai degrabă,
unor evenimente punctuale, cum au fost atacurile bulgare din anii 535 şi 538.
Între factorii politici care au determinat reducerea cantităţii de numerar din
această perioadă, noi excludem posibilitatea ca acesta să fi fost produsă de un
proces structural de lungă durată, cum ar fi, de exemplu, infiltrarea lentă a

• Depozitul inedit, păstrat la MNIR, în fondul C.N.-BAR, cust. a fost menţionat sumar de către B.
17

Mitrea, în Dacia, N. S., 24, 1980, p. 376, nr. 147 şi CH, 6, 1981, p. 53, nr. 215; MNIR, fond C.N.-
BAR, cust., pv. 1499-1504.
www.cimec.ro
.BARBARICUM APROPIAT'- POPULAŢII LE DIN MUNTENIA SI IMPERIUL BIZANTIN (SEC. VI-X) MĂRTURIA NUMISMATICII 339

grupurilor de slavi în regiunea de silvo-stepă a provinciei. Această concluzie

este întărită şi de observaţia că, între anii 540-542, lotul de moncde bizantine
din Muntenia pune în evidenţă chiar o uşoară creştere a cantităţii de monedă
din descoperiri, în condiţiile în care, în 540, provinciile balcanice ale Imperiului
au fost lovite de un nou atac bulgar, care a vizat întreg s-paţiul dintre Marea
Neagră şi Adriatica. Efectelor acestui atac sud-dunărean, unii, ar fi fost tentaţi
să adauge şi eventualele consecinţe în regiunea Dunării de Jos ale conflictului
dintre anţi şi sklavini izbucnit în jurul anului 540 18 • Or, nici acest eveniment
nu pare să se reflecte în lotul monetar din Muntenia. Creşterea temporară a
numărului de monede după anul 540 este cu atât mai remarcabilă, cu cât ea
survine pe fondul punerii în practică a unor noi măsuri deflaţioniste de către
autorităţile imperiale în 542. Este important de menţionat faptul că mai multe
monede din această perioadă au fost descoperite în săpăturile arheologice din
aşezări de tip Ciurel de pe teritoriul Bucureştilor.
Procesele începute în prima parte a domniei lui Justinianus 1 se opresc în
anii 542-545. Din acest moment, lotul indică, pe de-o parte, scăderea numărulu\
de monede în cadrul descoperirilor, iar pe de altă parte, prezintă oscilaţii destul
de mari de la an, la an, înainte ca afluxul numerarului să fie stopat pentru
aproape un deceniu. Până în prezent, atât în cadrul descoperirilor izolate din
Muntenia, cât şi în tezaurul de la Gropeni, lipsesc monedele emise între anii
545/546-553/554. Desigur, epoca este marcată de incursiuni frecvente ale
slavilor şi bulgarilor la sud de Dunăre, cum ar fi cele din anii 545, 548, 549,
550 şi 551 19 • Dar nu credem că numai climatul de nesiguranţă ar putea explica
încetarea completă a afluxului de monede pentru o perioadă aşa de îndelungată.
Am văzut că, în perioadele anterioare, evenimentele militare au perturbat
mecanismele care asigurau fluxul de monede spre regiunile nord- danubiene,
dar nu le-au blocat total. Considerăm că motivul principal care a dus la
întreruperea pătrunderii monedelor de bronz la nord de Dunăre a fost
determinată de începutul aşezării durabile a unor grupuri venite de la Răsărit,
cuprinzând anţi şi slavi, în jumătatea sudică a Munteniei, lângă Dunăre. Aşa
cum -s-a remarcat deja de către arheologi, noii veniţi s-au infiltrat în cadrul
comunităţilor locale, fără să determine o schimbare esenţială a culturii materiale
a localnicilor, în ciuda unei simbioze coborâtă adesea până la un nivel local
sau chiar microlocal. Nu trebuie uitat faptul că unele grupuri alogene, cum au
fost, de exemplu, anţii, s-au aşezat în jurul anului 546 în apropierea Dunării cu
acordul şi la îndemnul autorităţilor imperiale, având calitatea de foederati 20 •

• Asupra situaţiei politico-militare la Dunărea de Jos în timpul primilor ani de domnie ai lui
18

Justinianus 1, cf. P. Petrov, op. cit., p. 30-33; V. Gjuzelev, op. cir., p. 62-63 şi Maria Comşa,
în RBAPMPOTR, p. 171.
• P. Petrov, op. cit., p. 33-57 şi V. Gjuzelev, op. cit., p. 63.
19

~ 0 • Maria Comşa, op. cit., p. 172-173; P. Petrov, op. cir., p. 33 şi Al. Madgearu, CDCDJ., p. 14.

www.cimec.ro
340 Ernesl Oberlănder- Târnoveanu

Dovada faptului că modificările etnice şi culturale din anii 545-553 nu au fost

totuşi atât de profunde, încât să modifice complet contactele tradiţionale dintre
populaţiile de pe cele două maluri ale fluviului este confirmată de reluarea
timidă a afluxului de monede de bronz între 554/555 şi 556/557. Noi evenimente
politica-militare din spaţiul Dunării de Jos vor marca procesul firav de restabilire
a contactelor monetare între teritoriile de pe malul stâng şi drept al fluviului,
căci descoperirile pun în lumină o nouă perioadă lipsită de descoperiri între
anii 557/558-563/564. Şi în acest caz, putem remarca existenţa unei legături
destul de clare între invaziile majore care au afectat provinciile Diocezei Thraciei,
şi absenţa monedelor în cadrul descoperirilor de la nord de Dunăre. Pe primul
loc trebuie să plasăm invazia kutrigură din anii 558-559, dar situaţia de la
Dunărea de Jos pare să fi fost marcată şi de consecinţele războiului dintre
utriguri şi kutriguri sau de ridicarea avarilor la o poziţie hegemonică în lumea
nord-pontică. Aceste frământări din lumea stepelor au determinat deplasarea
unor grupuri bulgare spre sud-est şi un nou atac puternic al acestora asupra
Diocezei Thraciei în anul562 21 • Înfrângerea bulgarilor, ca şi includerea avarilor
în rândul foederaţilor Imperiului Bizantin după 562, au condus la o vremelnică
stabilizare a situaţiei de la Dunărea de Jos, urmată de o reluare, la un nivel
redus, a fluxului monetar spre teritoriul Munteniei în 564-565. Ca şi în alte
cazuri, trebuie să atragem atenţia că dimensiunea reală a reducerii volumului
de numerar de bronz descoperit în Muntenia în perioada 550-565 a fost
amplificată de politica inflaţionistă a lui Justinianus I, care a avut drept
consecinţă o sporire a cantităţii de monedă de metal comun. Din motive
politica-militare, creşterea cantităţii de monedă de bronz care circulă în Imperiu
nu are nici un ecou la nordul Dunării, semn că raporturile dintre populaţiile
de pe cele două maluri nu funcţionau normal. Descoperirile de monede de
aur permit completarea informaţiilor istorice privind evoluţia situaţiei politice
din teritoriile de la nordul Dunării de Jos în timpul domniei lui Justinianus 1.
Ca şi în cazul emisiunilor de bronz, cele mai numeroase _piese datează din
prima parte a domniei, mai exact până în anul 542, dovedind că ele au sosit
pe aceeaşi filieră ca şi numerarul de metal comun. Până în prezent, în cadrul
descoperirilor din Muntenia, nu putem surprinde clar urmele subsidiilor plătite
de autorităţile imperiale anţilor, utrigurilor sau avarilor şi nici consecinţele
unui ipotetic aflux masiv de monede de aur, ca urmare a jafurilor slave şi
bulgare. Credem că şi această observaţie vine ca un contraargument împotriva
ipotezelor lansate de unii arheologi şi istorici care au considerat că Muntenia
devenise bază de atac permanentă pentru migratori, încă din deceniul al
patrulea al secolului al VI-lea.

~•. Asupra acestui eveniment major în evoluţia istorică ulterioară a zonei danubiano-balcanice, cf. P.
Petrov, op. cit., p. 34; Al. Barnea, Einige Bemerkungen zur Cluvnologie des Limes an den unteren
Donau, in spătromischer Zeit, în Dacia, N. S., 34, 1990, p. 559 şi Al. Madgearu, CDCDJ., p.l4.
www.cimec.ro
.BARBARICUM ArROPIAT"- POPUlAŢIILE DIN MUNTENIA ŞI IMPERIUL BIZANTIN (SEC. VI-X) MĂR11JRIA NUMISMATICII 3 41

Analiza atentă a dinamicii pătrunderii monedelor de bronz în Muntenia

şi Oltenia scoate în evidenţă o evoluţie adesea divergentă a două arii nord
dunărene în perioada 527-565. După cum am văzut, la vest de Olt monedele
lipsesc în anii 540-541, 547-548, 549-552, 557-558, 560-563 şi 564-565.
Monedele din anii 540-541, 549-553 şi 560-561 sunt absente şi în cadrul lotului-
etalon pentru Dioceza Daciilor. Acestora trebuie să le adăugăm anii 539-540,
553-556 şi 558-560, când cantitatea de monedă nou pătrunsă atât la sud, cât şi
la nord de Dunăre, este foarte redusă. Numai în unele cazuri, perioadele lipsite
de descoperiri monetare din Oltenia par să coincidă cu cele din Muntenia -
545-554 şi 557-563. Credem că depresiunea observată în întreg spaţiul nord-
dunărean după anul 545 se datorează mai ales efectelor atacului kutrigur, care
pare să fi afectat direct atât provinciile balcanice, cât şi Muntenia, capetele de
pod bizantine din Oltenia şi Banatul. Urmările atacului au fost agravate de
consecinţele sale pe termen mediu, prin îngreunarea contactelor cu restul lumii
bizantine. Ca şi în Muntenia, absenţa descoperirilor monetare din Oltenia şi
Banat în intervalul 549-553, ar putea coincide cu epoca în care sunt atestate
primele pătrunderi ale unor grupuri de slavi în aceste regiuni. Studiind modelele
de difuziune relativ diferite ale descoperirilor de monede bizantine în Muntenia,
Oltenia şi Banat, rezultă destul de clar faptul că teritoriile de la est de Olt au
fost folosite, doar sporadic, ca baze de atac ale slavilor şi bulgarilor contra
enclavelor bizantine nord dunărene. În cele mai multe cazuri, toate teritoriile
nord-dunărene au fost afectate, mai ales, de atacurile care au venit dinspre
sud, urmând sistemul rutier provincial, care oferea, în plus, şi posibilităţi mai
lesnicioase de deplasare a invadatorilor, ca şi surse de pradă şi aprovizionare,
de departe mai importante decât aşezările sărăcăcioase ale purtătorilor culturii
Ciurelu. În plus, un atac dinspre est sau nord, prin Muntenia, implica traversarea
unor obstacole redutabile, cum ar fi stepa din părţile de răsărit şi a pădurilor şi
mlaştinilor din centrul provinciei.
În ciuda dispersării destul de mari a descoperirilor de monede de bronz
de la Justinianus 1 pe tot teritoriul Munteniei, nu putem să nu remarcăm o
concentrare importantă a acestora în zona central-sudică a Munteniei, mai ales
pe cursul mijlociu al Argeşului şi al afluenţilor săi, Dâmboviţa şi Colentina, în
Prahova şi Teleorman, într-o zonă de maximă concentrare a aşezărilor populaţiei
purtătoare a culturii Ciurelu, care au oferit, dealtfel, şi numeroase descoperiri
de importuri bizantine (podoabe şi ceramică) şi cu caracter creştin 22 • Privite
dintr-o perspectivă cronologică mai lungă, această concentrare a descoperirilor
din anii 527-565 în centrul Munteniei nu reprezintă un element nou. Ea continuă
un proces mai vechi, început de la mijlocul secolului al V-lea şi devenit şi mai

~~-Asupra acestor importuri cf. D.

Gh. Teodor, Rom.mitatl-'a cwpato-dunărt-'tmă şi Bizanţul învt-'acurilt-'
V-XI t-'. n., laşi, 1981, p. 27-39,
passim; ldem, Fibult-'s hyzwuint-'s dt-'s V'-\/1/'siedt-'s dans /'espaa
carpato-danuhimo-pontiqut-', în EBPB, 3, 1997, p. 69-91, passim.
www.cimec.ro
342 Ernesl Oberlănder- Târnoveanu

pronunţat după 507. Această situaţie pare să reflecte nu numai existenţa unei
zone cu un nivel de dezvoltare socio-economică ceva mai înaltă, favorizată de
controlul drumului "sării" dinspre zăcămintele din zona subcarpatică a Prahovei,
Dâmboviţei şi Argeşului spre provinciile balcanice ale Imperiul Bizantin, dar
şi a unei "arii" politice care întreţinea contacte mai strânse cu autorităţile
bizantine.
Lotul de monede din anii 527-565 provenit din Muntenia prezintă
următoarea structură pe nominal uri:
1. Folles - 19 ex. - 76 % din totalul pieselor de bronz, cu nominal cunoscut.
2. 112 folles- 3 ex.- 12 %.
3. 114folles - 2 ex. - 8 %.
4. 118 folles - 1 ex. - 4 %.
5. Solidi - 3 ex.
6. Solidi uşori - 1 ex.
7. Neprecizat (AE) - 8 ex.
Dominarea netă în cadrul descoperirilor a folles-ilor, în raport cu piesele
de 112 folles (raportul este de 6,33/1), constituie indiciul caracterului încă puţin
evoluat al dezvoltării economico-sociale a populaţiilor din Muntenia. Aceste
populaţii erau obişnuite să folosească mai ales monedele de bronz "grele", cu
un conţinut metalic mai mare, care puteau fi convertite mai uşor în materie
primă pentru podoabe sau accesorii vestimentare. Desigur, în anumite perioade
şi zone se pot întâlni şi situaţii în care structura pe nominaluri a descoperirilor
este mai apropiată de cea a modelelor provinciale, întâlnite la sud de Dunăre.
Astfel, în tezaurul de la Gropeni, provenit dintr-o aşezare situată în apropierea
limesului, dar constituit din monede strânse pe plan local, raportul dintre folles
şi 112 folles este de numai 3/1, proporţie mai apropiată de cea constatată în
cadrul descoperirilor din Imperiu. Cu toată preponderenţa folles-ilor în cadrul
descoperirilor din vremea lui Justinianus I din Muntenia, trebuie să remarcăm
începutul pătrunderii mai intense, la nord de Dunăre, şi a pieselor cu valoare
redusă, cum ar fi cele de un 1/4 follis, sau chiar 118 follis. Acestea din urmă,
cum este cazul monedei din zona Buzăului, constituie una dintre rarisimele
exemplare din nominalele bizantine de bronz de valoare mică cunoscute până
în prezent în tot spaţiul nord-danubian. O monedă de un 1/4 follis de la
Justinianus 1 face parte şi din depozitul de la Plumbuita (corn. Tămădău, jud.
Călăraşi), iar cinci piese de 1/4 folles şi una de 1/8 folles de la acest împărat fac
parte din depozitul de la Troianul (corn. Troianul, jud. Teleorman). Tot din
această categorie ar putea face parte şi unele dintre cele cinci exemplare de un
nummion din colecţia Muzeului Judeţean Buzău, care, prin aspectul lor, se
apropie, mai degrabă, de emisiunile din prima parte a secolului al VI-lea, decât
de cele din a doua jumătate a secolului al V-lea. Or, cercetările recente au
www.cimec.ro
.BARBARJCUM APROPIAT"- POPULAŢlllE DIN MUI'fiENIA ŞI IMPERIUL BIZAI'ffiN (SEC. VI·X) MĂRIURIA NUMISMATICII 34 3

dovedit că emiterea nummiilor a încetat în primul deceniu al domniei lui

Justinianus 1, când circulaţia monedei de bronz s-a normalizat complet23 ·•
Preponderenţa pieselor de bronz în cadrul descoperirilor din Muntenia
este de mare importanţă documentară, căci ea reflectă contacte la nivele foarte
adânci ale societăţii şi chiar deplasări de persoane dintr-o regiune în alta. Noi
credem că monedele de valoare foarte mică, cum sunt 118 folles şi nummiile
din zona Buzăului, nu puteau ajunge aici decât ca bani de buzunar ai unor călători
veniţi de dincolo de Dunăre. Acceptarea lor de către localnici, în schimbul unor
produse sau servicii, indică nu numai existenţa unui anume grad de dezvoltare
socială, dar şi existenţa unor raporturi politice, căci aceste monede aveau un
pronunţat caracter fiduciar. Valoarea lor intrinsecă era foarte redusă, fapt pentru
care circulaţia lor nu putea fi concepută în afara influenţei şi medierii factorului
politic.
Dacă până în 527 toate monedele descoperite în Muntenia provin din
atelierul de la Constantinopol, în perioada următoare asistăm la o evidentă
diversificare a surselor de numerar prezente pe teritoriul Munteniei:
1. Constantinopol - 20 ex. - 68,96 %.
2. Nicomedia - 3 ex. - 10,34 %.
3. Cyzic- 3 ex.- 10,34 %.
4. Antiochia - 3 ex. - 10,34 %.
5. Neprecizate - 8 ex.
Situaţia poate fi considerată una normală, dacă avem în vedere faptul că
principala sursă de aprovizionare cu monede a Munteniei erau provinciile
Diocezei Thraciei, a căror circulaţie monetară era dominată de numerarul produs
în atelierul capitalei şi în cele din Propontida.
Lotul monetar din Muntenia din vremea domniei lui Justinus al II-lea se
compune din 16 piese, repartizate astfel:
1. 565-566 -1 ex.
2. 566-567 -1 ex.
3. 567-568 -1 ex.
4. 568-569 -O ex.
5. 569-570 - 1 ex.
6. 570-571 - 3 ex.
7. 571-572- 1 ex.
8. 572-573 - 1 ex.
9. 573-574 - 2 ex.
1O. 574-575 - 1 ex.
1O. 575-576 - O ex.
Il. 576-577 - O ex.

23
• Asupra acestor piese cf. W. Hahn, M/8, l, p. 34-35, 37, 41 şi 59.
www.cimec.ro
344 Ernesl Oberlănder- Târnoveanu

12. 577-578 - O ex.

13. 567-578- 1 ex.
14. 565-578- 2 ex.
15. Neprecizată - 1 ex.
Patru monede izolate provin din zona Buzăului. Trei dintre acestea sunt
1/2 follis, iar una este 1/8 follis. De la Ulmeni (corn. Ulmeni, jud. Călăraşi)
provin doi folles, probabil parte a unui tezaur dispersat. La Ceptura de Jos sau
de Sus? (corn. Ceptura, jud. Prahova) a fost descoperit un follis de la acest
împărat. Tot de pe teritoriul acestui judeţ, de la Gomet (corn. Gomet), provine
un follis. Alţi doi folles de la Justinus al II-lea au fost descoperiţi pe teritoriul
Bucureştilor, unul fiind găsit pe str. Cărpiniş, în zona Puişor, iar celălalt, în
zona Stadionului Naţional. Din judeţul Teleorman se cunosc două descoperiri
de folles: una de la Lăceni, (corn. Orbeasca) şi alta de la Conţeşti (corn. Conţeşti).
Din nord-vestul Munteniei provin alte trei descoperiri. Prima piesă, un follis, a
fost găsită la Piteşti (Centru), cea de a doua, o 1/2 follis, provine de la Turceşti
(corn. Săpata, jud. Argeş) şi cea de a treia, de asemenea un follis, de la
Câmpulung Muscel (jud. Argeş), cartierul Pescăreasa sau Apa Sărată. În Muntenia,
din timpul domniei lui Justinus al II-lea, se cunoaşte doar o singură descoperire
de monede de aur. Este vorba de un solidus provenit de la Mânăstioara (fost
Mănăstirea, jud. Dâmboviţa). Trei monede de un 1/4 follis de la Justinus al II-
lea fac parte din depozitul de la Troianul (corn. Troianul, jud. Teleorman),
încheiat cu monede de la Mauricius Tiberius24 • Tezaurul de la Bucureşti ("donaţia
ing. Constantin C. Orghidan"), îngropat la sfârşitul domniei lui Tiberius al II-lea
Constantinus sau la începutul domniei lui Mauricius Tiberius, conţine un număr
de 1O monede emise sub Justinus alll-lea 25 • În timpul lui Justinus a avut loc şi
îngroparea tezaurului de la Gropeni. Acesta cuprinde 37 monede ale acestui

~·- B. Mitrea şi D. Ionescu, op. cit., p. 622, nr. 95, MJB, Il, KYZ, 51 b, a. 567-568 şi p. 621-622, nr. 94,
MJB, Il, THE, 70 b, a. 572-573 şi V. Butnariu, op. cit., p. 224, nr. 177-178; E. Oberlănder- Tâmoveanu
şi E.-M. Constantinescu, op. cit., p. 331, nr. 30, MIB, Il, 70 e, THE, a. 573-574 şi nr. 29, MIB, Il, 70
e, CON, a. 565-578; C. Preda, în BSNR, 70-74, 1976-1980, 124-128, p. 243, nr. 18, MIB, Il, 43 d,
CON, a. 570-571şi p. 243, nr. 19, MJB, Il, 46 a, NIK, a. 574-575 şi V. Butnariu, op. cit., p. 223, nr.
164-165; C. Preda, în SCIV, 23, 1972, 3, p. 398 şi V. Butnariu, op. cit., p. 218, nr. 29, tipul MJB, Il, 46
a, a. 569-570; C. Preda, în BSNR, 80-85, 1986-1991, 134-139, p. 290, nr. 7, tipul MIB, Il, 46 a, NIK,
a. 573-574. Numele localităţii de provenienţă este dat ca fiind Gometu; B. Mitrea, în BSNR, 67-69,
1973-1975, 121-123, p. 325, nr. 94; Idem, în Dacia, N. S., 19, 1975, p. 316, nr. 94 şi V. Butnariu, op. cit.,
p. 218, nr. 24, tipul MJB, Il, 43 a, CON, a. 571-572; B. Mitrea, în Dacia, N. S., 9, 1965, p. 500, nr. 70;
C. Preda, în SCIV, 23, 1972,3, p. 397 şi V. Butnariu, op. cit., p. 218, nr. 23, tipul MIB, Il, 43 a, CON,
a. 566-567; B. Mitrea, op. cit., p. 325, nr. 98; ldem, în Dacia, N. S., 19, 1975, p. 317, nr. 98 şi V. Butnariu,
op. cit., p. 220, nr. 78, tipul MJB, Il, 46 a, NIK, a. 565-566; C. Beda, op. cit., p. 139, tipul MIB, Il, 43 var.
?, a. 571-572; Gh. Poenaru Bordea şi P. 1. Dicu, op. cit., p. 81, nr. 119, tipul MJB, Il, 46 a, a. 570-571 şi
p. 79, nr. 97, tipul MIB, Il, 44 a, CON, a. 570-571; B. Mitrea, în Dacia, N. S., 8, 1964, p. 384, nr. 80 şi
V. Butnariu, op. cit., p. 218, nr. 32. Ne lipsesc alte date privind atelierul de origine sau privind cronologia
piesei; V. Pavel, în Apulum, 15, 1977, p. 665; B. Mitrea, în Dacia, N. S., 22, 1978, p. 367 şi V. Butnariu, op.
cit., p. 220, nr. 81, tipul MIB, Il, 5 a, CON, a. 567-578; Col. MNIR., fond BAR, Cusl. pv. 1505-1507.
~ 5 • S. Mc. A. Mosser, A Bih/ioţ?mphy ofByzantine Coin Hoards, (Numismatic Notes and Monographes,
no. 67), New York, 1935, p. 15 şi C. Moisil, Creşt. Col., 49-53, 1938-1942, p. 112, nr. 1267-1273.
www.cimec.ro
..BARBARiaJM APROPIAT'- POPULATII LE DIN MUNlENIA SI IMPERIUL BIZANTIN (SEC. VI-X) MĂRTIJRIA NUMISMAllCII 34 5

împărat, pe lângă cele lO de la Justinianus 1, menţionate deja 26 • Pentru

comparaţie vom prezenta şi structura cronologică a emisiunilor lui Justinus al
II-lea din acest tezaur şi a lotului de monede de la acest suveran din tezaurele
de la Bucureşti şi de la Unirea (fost Şocariciu, corn. Unirea, jud. Călăraşi),
ascuns după anul 594-595 27 :
GROPENI Bucureşti UNIREA
1. 565-566 - O ex. O ex. O ex.
2. 566-567 - 1 ex. O ex. 2 ex.
3. 567-568 - 2 ex. O ex. 1 ex.
4. 568-569 - 4 ex. 6 ex. 4 ex.
5. 569-570- 5 ex. 1 ex. 2 ex.
6. 570-571 - 3 ex. O ex. 2 ex.
7. 571-572- 6 ex. O ex. 3 ex.
8. 572-573 - O ex. O ex. 1 ex.

~. Ir. Dimian, op. cit., p. 193; O. Iliescu, în BSNR, 68-69, 1973-1975, 121-123, p. 115-116 şi CH, 6,
1978, p. 62, nr. 181. Cercetarea monedelor păstrate în colecţia MNIR ne-a permis să constatăm că în
publicaţiile anterioare s-au strecurat o serie de erori de datare, fapt pentru care facem aici cuvenitele
rectificări. Lotul de monede de la Justinus al II-lea din tezaurul de la Gropeni are următoarea structură:
l. M, CON, M/8, II, 43 a, a. 567-568, nr. de inv. 126.566. 2. M, CON, M/8, Il, 43 a, a. 568-569, nr.
de inv. 126.567. 3. M, CON, M/8, II, 43 a, a. 568-569, nr. de inv. 126.568. 4. M, CON, M/8, Il, 43 a,
a. 569-570, nr. de inv. 126.569. 5. M, CON, M/8, II, 43 a, a. 571-572, nr. de inv. 126.570. 6. M, CON,
M/8, Il, 43 d, a. 571-572, nr. de inv. 126.571. 7. M, CON, M/8, Il, 43 d, a. 573-574, nr. de inv.
126.572. 8. M, CON, M/8, Il, 43 d, a. 573-574, nr. de inv. 126.573. 9. M, CON, M/8, Il, 43 d, a. 573-
574, nr. de inv. 126.574. 10. M, CON, M/8, II, 43 a, a. 575-576, nr. de inv. 126.575. Il. K, CON,
M/8, II, 44 d, a. 570-571, nr. de inv. 126.594. 12. M, NIK, M/8, II, 46 a, a. 566-567, nr. de inv.
126.576. 13. M, NIK, M/8, II, 46 a, a. 568-569, nr. de inv. 126.577. 14. M, NIK, M/8, Il, 46 a, a. 570-
571, nr. de inv. 126.578. 15. M, NIK, M/8, II, 46 b, a. 570-571, nr. de inv. 126.579. 16. M, NIK, M/8,
II, 46 b, a. 571-572, nr. de inv. 126.580. 17. M, NIK, M/8, Il, 46 a, a. 571-572, nr. de inv. 126.581. 18.
M, NIK, M/8, II, 46 a, a. 571-572, nr. de inv. 126.582. 19. M, NIK, M/8, II, 46 a, a. 573-574, nr. de
inv. 126.583. 20. M, NIK, M/8, II, 46 a, a. 574-575, nr. de inv. 126.584. 21. M, NIK, M/8, II, 46 b, a.
575-576, nr. de inv. 126.585. 22. M, NIK, M/8, Il, 46 a, a. 575-576, nr. de inv. 126.586.23. M, NIK,
M/8, II, 46 a, a. 577-578, nr. de inv. 126.587. 24. K, NIK, M/8, Il, 47 a, a. 569-570, nr. de inv.
126.595. 25. K, NIK, M/8, II, 47 a, a. 574-575, nr. de inv. 126.596. 26. M, KYZ, M/8, Il, 50 b, a. 567-
568, nr. de inv. 126.588. 27 M, KYZ, M/8, II, 50 b, a. 569-570, nr. de inv. 126.589. 28. M, KYZ, M/8,
II, 50 c, a. 571-572, nr. de inv. 126.590. 30. M, KYZ, M/8, II, 50 b, a. 575-576, nr. de inv. 126.591.
31. M, KYZ, M/8, II, 50 b, a. 575-576, nr. de inv. 126.592. 32. M, ANT, M/8, II, 56 a, a. 573-574, nr.
de inv. 126.593. 33. K, THE, M/8, Il, 70 a, a. 568-569, nr. de inv. 126.597. 34. K, THE, M/8, Il, 70
c, a. 569-570, nr. de inv. 126.598. 35. K, THE, M/8, II, 70 a, a. 569-570, nr. de inv. 126.599. 36. K,
THE, M/8, II, 70 a, a. 574-575, nr. de inv. 126.600. 38. K, THE, M/8, II, 70 var.?, a. 576-577, nr. de
inv. 126.601. 39. K, THE, M/8, Il, 70 e, a. 577-578, nr. de inv. 126.602.
~ 7 • Ir. Dimian, Tezaur de monede bizantine găsit la Şocariciu, în SCN, 2, 1958, p. 413-414, nr. 1-22.
Lotul de monede de la Justinus al II-lea, reclasificat de noi în lumina lucrării de referinţă M/8, II, se
compune din: l. M, CON, M/8, II, 43 a, a. 566-567. 2. M, CON, M/8, II, 43 a, a. 566-567. 3. M,
CON, M/8, II, 43 a, a. 570-571.4. M, CON, M/8, II, 43 a, a. 571-572. 5. M, CON, M/8, II, 43 a, a.
571-572. 6. M, CON, M/8, II, 43 b, a. 572-573. 7. M, CON, M/8, II, 43 a, a. 574-575. 8. M, CON,
M/8, II, 43 a, a. 574-575. 9. K, CON, M/8, II, 43 a, a. 568-569. 10. M, NIK, M/8, II, 46 a, a. 568-569.
Il. M, NIK, M/8, II, 46 a, a. 568-569. 12. M, NIK, M/8, II, 46 a, a. 570-571. 13. M, NIK, M/8, II, 46
a, a. 571-572. 14. M, KYZ, M/8, II, 50 b, a. 567-568. 15. M, ANT, M/8, II, 56 a, a. 575-576. 16. K,
THE, M/8, II, 70 a, a. 568-569. 17. K, THE, M/8, II, 70 var.?, a. 568-578. 18. K, THE, M/8, II, 70
a, a. 569-570. 19. K, THE, M/8, II, 70 a, a. 569-570. 20. K, THE, M/8, II, 70 e, a. 574-575. 21. K,
THE, M/8, II, 70 a, a. 575-576. 22. K, THE, M/8, II, 70 f, a. 576-577.
www.cimec.ro
346 Ernest Oberlander-Târnoveanu

9. 573-574 - 6 ex. O ex. O ex.

10. 574-575 - 2 ex. O ex. 3 ex.
11. 575-576 - 5 ex. 3 ex. 2 ex.
12. 576-577 - 1 ex. Oex. 1 ex.
13. 577-578 - 2 ex. O ex. O ex.
Chiar la prima vedere, valorile de mai sus ne arată că proporţiile ocupate
de emisiunile din fiecare an din tezaurele de la Gropeni şi Unirea sunt relativ
consensuale, chiar dacă ascunderea tezaurelor s-a petrecut la un interval destul
de mare, de circa 15 ani, în schimb ele diferă mult în tezaurul de la Bucureşti. În
acelaşi timp, este evident că dinamica tuturor tezaurelor urmează un model
diferit de cel al lotului etalon muntean. Monedele lui Justinus al II-lea din
tezaurele de la Gropeni şi Unirea sunt apropiate de raporturile din loturile
monetare provinciale de la Dunărea de Jos, ceea ce dă unele indicaţii asupra
mecanismelor de constituire a acestor acumulări. În cazul tezaurului de la
Gropeni, avem de-a face cu adăugarea unei sume compacte, sosită recent de
dincolo de Dunăre, la un nucleu mai vechi de monede de la Justinianus 1,
constitui't pe plan local. Cea de-a doua componentă a descoperirii de la Gropeni,
a sosit dincoace de Dunăre, la sfârşitul domniei lui Justinus al II-lea. Ea nu a
mai apucat să fie influenţată sub nici o formă de numerarul contemporan aflat
în estul Munteniei. Cât priveşte tezaurele de la Bucureşti şi Unirea, ele par să
fie exemple tipice de "importuri monetare", provenite din mediul provincial
bizantin şi ascuns dincolo de Dunăre, fără nici un fel de intruziuni ulterioare
provenite din mediul circulator local. Din păcate, descoperirea de la Bucureşti
nu lasă să se întrevadă locul de acumulare.
O primă interpretare istorică a semnificaţiei descoperirilor monetare din
vremea lui Justinus al II-lea de pe teritoriul Munteniei a fost încercată de către
Al. Madgearu. Sinteza lui este meritorie, dar, după părerea noastră, câteva
dintre concluziile sale sunt discutabile, dacă nu chiar eronate. În primul rând,
este evident că descoperirile monetare din această perioadă, ca dealtfel cele
din întregul secol al VI-lea, nu pot fi interpretate ca indicând existenţa unei
circulaţii monetare în spaţiul dintre Dunăre, Olt, Carpaţi şi Siretul Inferior. Este
vorba doar de folosirea sporadică, în anumite zone, a monedei mărunte, ajunsă
aici prin contacte, nu întotdeauna de natură economică, între locuitorii de pe
cele două maluri ale Dunării. Concentrarea descoperirilor de-a lungul căilor
de comunicaţie naturale, pe văile marilor râuri, indică o difuziune a monedelor
prin călători, negustori, misionari sau mercenari. Zona puternic împădurită şi
adesea înmlăştinită, cu căi de comunicaţii precare, locuită de o populaţie rurală
cu resurse materiale foarte reduse oferea, relativ, puţine bunuri exportabile,
interesante pentru comerţul internaţional. Între acestea, am putea menţiona:
sarea, mierea, vitele şi anumite blănuri. Teritoriul Munteniei era mult mai
important pentru accesul pe care-I permitea spre interiorul spaţiului intracarpatic,
www.cimec.ro
.,BARBARIOJM APROPIAT'- POPULAnnE DIN MUJ'IITENIA SI IMPERIUL BIZANTIN (SEC. VI-X) MĂRTURIA NUMISMATICII 34 7

dominat de gepizi şi apoi de avari, populaţii mai interesante pentru negustorii

şi funcţionarii bizantini, datorită potenţialului lor economic şi politic mult mai
mare decât al localnicilor. Având în vedere faptul că teritoriul Munteniei, ca şi
cel al Moldovei, era lipsit de zăcăminte de cupru, nu trebuie să excludem
posibilitatea ca o parte din monede să fi fost "importate" de la sud de Dunăre,
pentru a servi drept sursă de metal pentru producţia de podoabe şi accesorii
vestimentare. Pentru acest motiv, este posibil ca o parte din monedele de bronz,
nu numai cele de aur, au ajuns la nord de Dunăre şi cu ocazia jafurilor întreprinse
în provinciile imperiale. De asemenea, trebuie avut în vedere faptul că unele
dintre piesele monetare descoperite în Muntenia ar putea să reprezinte părţi din
monedele aduse la nord de fluviu de trupele imperiale, cu prilejul unor expediţii
trans-frontaliere.
Folosirea aleatorie a monedei în mediul economic şi social local este
reflectată şi de raritatea tezaurelor. Spre deosebire de majoritatea descoperirilor
izolate, care se grupează în centrul şi nordul provinciei, tezaurele se concentrează
numai în zona imediat învecinată Dunării. Din cele două descoperiri sigure de
acest fel, tezaurul de la Unirea este un "traveler's hoard" tipic, constituit pe
teritoriu bizantin şi ascuns la nord de fluviu, în condiţii politica-militare tulburi.
Cel de al doilea tezaur, cel de la Gropeni, are şi el o importantă componentă
provincială compactă. După părerea noastră există o foarte mare probabilitate
ca şi monedele de la Ulmeni să provină dintr-un tezaur, dar numărul redus de
piese păstrate face dificilă datarea ascunderii sale. Aşa cum se prezintă azi lotul
de la Ulmeni, el ar putea să facă parte tot atât de bine dintr-un tezaur ascuns în
timpul lui Justinus al II-lea, cât şi mai târziu.
Deşi, practic, analiza noastră şi cea a lui Al. Madgearu porneşte de la
aproape acelaşi material documentar, afirmaţiile colegului nostru, după care în
timpul lui Justinus al II-lea "circulaţia monetară" din Muntenia s-ar fi menţinut
"la un nivel ridicat" şi că în această epocă ar fi existat "o pătrundere intensă" a
monedei la nord de Dunăre 28 nu sunt, nici pe departe, susţinute de datele
furnizate de descoperiri. La fel de departe de realitate sunt şi afirmaţiile lui C.
Preda despre presupusa culminaţie a "circulaţiei monetare" din teritoriile nord
dunărene în vremea lui Justinianus 1 şi Justinus al ll-lea 29 • E drept că
descoperirile monetare izolate din Muntenia indică pentru primii zece ani de
domnie ai lui Justinus al II-lea un proces de pătrundere, relativ continuu, dar
acesta extrem de modest ca dimensiune. În ,fapt, este vorba de continuarea
unui fenomen de declin început în cea de-a doua jumătate a domniei lui
Justinianus 1. În termeni reali, sărăcia eşantionului din anii 565-578 ne apare şi
mai accentuată datorită faptul că ea nu mai reflectă aproape deloc importantele

~8 • Al. Madgearu, CDCDJ., p. 68-71.

~. C. Preda, op. cit., p. 395.
www.cimec.ro
348 Ernest Oberltinder-Târnoveanu

puseuri inflaţioniste din anii 566 şi 570. După ambele accese inflaţioniste,
descoperirile din Imperiu, indică o expandare considerabilă a numerarului de
bronz. După cum am văzut în capitolul precedent, acest fapt este foarte bine
pus în evidenţă de descoperirile din Oltenia. Lotul muntean indică doar o reacţie
extrem de timidă a numerarului local la creşterea masivă a volumului emisiunilor
din 570.
Ca şi în prima jumătate a secolului al VI-lea, şi în anii 565-578 avem de-a
face cu o concentrare a descoperirilor monetare în trei mari arii tradiţionale,
situate în nord-estul Munteniei, în zona Buzău, zona centrală a Munteniei, pe
cursul mijlociu al Argeşului, Dâmboviţei, Prahovei şi Vedei, precum şi nord-
vestul Munteniei- zona Piteşti-Curtea de Argeş. În timp ce în Oltenia majoritatea
localităţilor care au produs descoperiri monetare din secolul al VI-lea sunt
plasate în apropierea Dunării, în Muntenia grosul descoperirilor din perioada
507-582 provine din aşezări situate la o distanţă considerabilă de fluviu. Cu
toate acestea, începând cu domnia lui Justinus al II-lea, se pot sesiza germenii
unei tendinţe noi de distribuire spaţială a descoperirilor. Ea este pusă în evidenţă
de sporirea numărului de descoperiri monetare provenite din vecinătatea
Dunării. Această translare lentă a ariei descoperirilor spre zona limitrofă fluviului
trebuie legată de unele reorganizări ale structurii geopolitice regionale, prin
deplasarea spre sudul şi estul Munteniei a unor grupuri de populaţie. În mod
aparent paradoxal, numărul de descoperiri din zona danubiană va spori pe
măsură ce regiunea se transformă într-o arie de confruntare militară între slavi,
avari şi bizantinP0 •
Volumul descoperirilor din perioada 565-578 este net inferior, atât în
cifre relative, cât şi în valoare absolută, faţă de cel al perioadei precedente, mai
ales faţă de cel din anii 527-545. Noi interpretăm noile tendinţe de redesenare
a hărţii geografice a descoperirilor monetare, ca şi reducerea drastică a volumului
acestora, ca fiind simptomuri ale declinului politic şi economic al purtătorilor
culturii Ciurelu, care locuiau în Muntenia. Noi credem că numărul mic de
monede din anii 565-574 se datorează mai puţin prezenţei avarilor la nordul
Dunării de Jos, în calitate de aliaţi ai bizantinilor', cât mai ales perturbării
puternice a contactelor tradiţionale dintre purtătorii culturii Ciurelu şi lumea
provincială, ca urmare a pătrunderii unui grup de populaţie slavă în Muntenia,
în cursul celei de a doua jumătăţi a deceniului al şaptelea 32 • Chiar dacă, pentru
moment, nu dispunem de dovezi clare privind distrugerea aşezărilor autohtone

• Al. Madgearu, CDCDJ., p. 68, ajunge la concluzia că în vremea lui Justinus al II-lea cele mai multe
30

descoperiri monetare de la nord de Dunăre provin din ceea ce el considera ca "zona 1" (0-25 km de
Dunăre). În realitate, pe teritoriul Munteniei propriu zise, în perioada 507-582 cele mai multe descoperiri
monetare se concentrează în zonele situate între 50 şi 100 km de Dunăre.
• Asupra prezenţei avarilor la Dunărea de Jos, cf. Al. Madgearu, CDCDJ., p. 15.
31
3
~. Asupra acestui val de migraţie slavă cf. Maria Comşa, în RBAPMPOTR, p. 172-173.

www.cimec.ro
..BARBARICUM APROPIAT"- POPUlAnn.E DIN MUNTENIA ŞI IMPERIUL BIZANTIN (SEC. YI·X) MĂim.JRIA NUMISMATICII 34 9

şi deplasarea populaţiei din zonele de câmpie împădurită spre cele colinare,

după 574 raportul de forţe s-a modificat rapid în favoarea slavilor33 .
Lotul etalon prezintă două cezuri în seria monedelor. Una de scurtă durată,
în anul 568-569, şi una majoră, care acoperă ultimii ani ai domniei, din 574
până în 578. Caracterul limitat al informaţiei de care dispunem ne împiedică să
considerăm că încetarea temporară a fluxului de monede din anul 568-569 ar
putea fi una din consecinţele deplasării avarilor spre Pannonia, deşi o asemenea
conexiune este foarte tentantă. Tezaurul de la Topalu (corn. Topalu, jud.
Constanţa), ascuns după 567/568, ar putea indica existenţa unei stări de nelinişte
în provincia vecină a Scythiei Minor, dar indicii monedă/an puşi în evidenţă de
masa descoperirilor dobrogene nu semnalează vreo perturbare gravă a situaţiei
locale în aceşti anP4 • În schimb, încetarea pentru mai mulţi ani a pătrunderii de
monede în Muntenia după anul 574 poate să fie o urmare a reluării atacurilor
slave asupra teritoriilor imperiale şi, cu expediţia avară, contra lor 35 • Dinamica
loturilor monetare de la Justinus al II-lea provenite din Oltenia şi Muntenia
indică faptul că ele urmau modele diferite. Aceasta este o dovadă a faptului că
mecanismele care au asigurat difuziunea numerarului bizantin în cele două arii
de la nord de Dunăre se bazau pe realităţi politice şi economice diverse. Este
clar că aceste teritorii aveau o evoluţie divergentă în cursul celui de-al treilea
sfert al secolului al VI-lea. C. Chiriac a legat ascunderea tezaurului de la Gropeni
de raidul avar contra uniunii triburilor slave din sudul Moldovei şi estul
Munteniei. În ciuda obiecţiilor la Al. Madgearu, credem căC. Chiriac are dreptate
în interpretarea istorică a semnificaţiei acestui tezaur, dar argumentele
numismatice folosite pentru marcarea itinerarului sud-dunărean al cavaleriei
avare nu sunt nici pe departe convingătoare. Informaţiile oferite de descoperirile
monetare arată că expediţia avară nu a putut avea loc decât în cursul anului al
XIII-lea de domnie a lui Justinus al li-lea, între 15 noiembrie 577 şi 5 octombrie
578. După toate probabilităţile, atacul avarie a avut loc în vara anului 578 36 • În
contextul modificării raportului de forţe pe plan regional în anii 565-578, este
totuşi dificilă explicarea absenţei virtuale a monedelor de aur de la Justinus al
II-lea în cadrul descoperirilor din Muntenia, în condiţiile în care izvoarele
contemporane sunt unanime în a sublinia importanţa prăzilor transportate de
slavi la nord de Dunăre, ca urmare a raidurilor lor devastatoare în provinciile
bizantine. Teoretic, ne-am fi putut aştepta ca frecvenţa descoperirilor de monede

33
• Afirmaţia
lui C. Chiriac, în Istros, 1, 1980, p. 260, după care Muntenia nu a cunoscut atacuri străine
până în 578, nu ne pare să fie fondată pe o analiză completă a izvoarelor numismatice.
:.. . Asupra acestei descoperiri d. lr. Dimian, op. cit., p. 191-192 şi Gh. Poenaru Bordea şi R. Ocheşeanu,
în SCIVA, 31, 1980,2, p. 389, nota nr. 32.
• Pentru aceste atacuri cf. P. Petrov, op. cit., p. 36-37 şi Al. Madgearu, CDCDJ., p. 18-19.
35

• C. Chiriac, în Istros, 1, 1980, p. 257-262 şi ldem, în Arh.Mold., 16, 1993, p. 191-203; Al. Madgearu,
36

CDCDJ., p. 68 consideră că tezaurele par să fi fost ascunse datorită migraţiei în regiune a unor grupuri
de slavi, care au transformat zona de est a Munteniei în bază de atac antibizantină.
www.cimec.ro
350 Ernest Oberlănder- Târnoveanu

de aur să fie foarte mare, mai ales în zonele situate în estul Munteniei, care au
fost ţinta atacului prin surprindere întreprins de avari în 578. Situaţia din
Muntenia pare să-şi găsească o paralelă în Pannonia, unde războiullongobardo­
gepidic şi, apoi ocuparea "Gepidiei" de către avari nu a lăsat, practic, urme pe
planul descoperirilor monetare.
Monedele lui Justinus al II-lea provenite din descoperirile izolate din
Muntenia au următoarea structură pe nominaluri:
1. Folles - 1O ex. - 66,66 %_
2. 1/2 folles - 4 ex. - 26,66 %.
3. 1/8 folles - 1 ex. - 6,66 %.
4. Solidi - 1 ex.
Raportul dintre folles şi 112 folles (1/2,5) este mult mai echilibrat decât
în perioadele precedente. Credem însă că aceasta se datorează mai puţin
expansiunii activităţilor economice şi sociale legate de folosirea cotidiană a
monedei mărunte în Muntenia celui de-al treilea sfert al secolului al VI-lea, cât
mai ales baterii pe scară largă a pieselor de 1/2 follis în atelierul de la Thessalonic
în vremea lui Justinus al II-lea. Datorită acestui fapt monedele de acest fel vor
deveni frecvente pe piaţa monetară provincială, de unde au pătruns şi la nord
de fluviu. Merită să semnalăm şi prezenţa în cadrul descoperirilor a unei monede
de 1/8 follis, nominal extrem de rar întâlnit în afara frontierelor imperiale, iar
în acumularea de la Troianul (fost Belitori, corn. Troianul, jud. Teleorman), se
află şi trei piese de un 114 follis ale acestui suveran.
Monedele lui Justinus al II-lea despre care avem suficiente date de
identificare, provin din următoarele ateliere monetare:
1. Constantinopol - 7 ex. - 43,75 %.
2. Ni comedia - 5 ex. - 31,25 %.
3. Cyzic - 1 ex. - 6,25%.
4. Thessalonic - 2 ex. - 12,5 %.
5. Neprecizat- 1 ex. - 6,25 %.
Şi în Muntenia anilor 565-578, monedele provenite din atelierele
provinciale depăşesc pentru prima oară ponderea celor metropolitane în cadrul
descoperirilor. Poziţia excepţională a emisiunilor de la Nicomedia în cadrul
descoperirilor din vremea lui Justinus al II-lea este, oarecum, surprinzătoare.
Descoperirile monetare din vremea lui Justinus al II-lea reprezintă
momentul final al unui proces de pătrundere relativ constantă şi pe o scară
semnificativă a numerarului bizantin de bronz la nord de Dunăre, început în
primul deceniu al secolului al VI-lea, sub Anastasius l. În deceniile următoare,
prezenţa politică tot mai importantă a slavilor pe teritoriul Munteniei va marca
profund difuziunea monedei bizantine de bronz în zonă. Până spre mijlocul
deceniului al zecelea al secolului al VI-lea, descoperirile se vor situa la un
nivel tot mai modest şi vor prezenta tot mai mari discontinuităţi cronologice şi
www.cimec.ro
..BARBARICUM APROPIAT"- POP\JU.ni LE DIN MUmENIA ŞI IMPERIUL DIZANTIN (SEC. VI-X) MĂRlURIA NUMISMATICII 35 }

geografice, după care devin complet aleatorii. Tabloul de mai sus constituie
dovada că structurile socio-economice, politice şi culturale locale care au
favorizat afluxul numerarului mărunt în primele trei sferturi ale secolului au
fost tot mai profund altera te şi apoi distruse încetul cu încetul. După o întrerupere
de circa şapte ani, datorită raidurilor sklavinilor contra provinciilor imperiale
şi a consecinţelor incursiunii avare din 578, seria descoperirilor monetare din
Muntenia se va relua la sfârşitul domniei lui Tiberius al Il-lea Constantinus.
Din timpul acestui împărat se cunosc doar două descoperiri monetare izolate.
Este vorba de un follis constantinopolitan, provenit dintr-o localitate neprecizată
din zona Buzăului şi de un solidus, descoperit la Coada Izvorului (corn. Pietreşti,
oraşul Găieşti, jud. Dâmboviţa). Piesa este foarte bine păstrată şi ar putea să
reprezinte o parte a unui tezaur dispersat. Lor trebuie să le adăugăm şi un follis
emis la Antiochia, care a fost publicat ca făcând parte dintr-un tezaur de la
sfârşitul secolului al XII-lea, descoperit într-o localitate neprecizată din fostul
judeţ Vlaşca. Noi ne-am exprimat părerea că piesa ar putea reprezenta o
intruziune modernă în acest tezaur, dar nu trebuie exclusă total posibilitatea ca
acest follis, provenit dintr-o descoperire locală, să fi fost adăugat la sfârşitul
secolului al XII-lea unui lot de stamena37 • În timpul domniei lui Tiberius al II-lea
Constantinus sau în primii ani de domnie ai lui Mauricius Tiberius a avut loc
ascunderea tezaurului de la Bucureşti, a cărui cea mai recentă monedă datează
din anul 581-582. Pe teritoriile Moesiei II şi Daciei Ripensis se cunosc mai
multe tezaure ascunse în vremea lui Tiberius al Il-lea Constantinus, dar nici
unul nu poate fi pus în legătură cu evenimentele care au detenninat abandonarea
tezaurului de la Bucureşti. Cinci monede de la Tiberius al II-lea Constantinus,
doi folles şi trei 112 folles fac parte din tezaurul de la Unirea (fost Şocariciu,
corn. Unirea, jud. Călăraşi), ascuns în timpul domniei lui Mauricius Tiberius,
în jurul anului 594-595 sau imediat după. Structura ambelor tezaure arată că
avem de-a face cu eşantioane monetare tipic provinciale, îngropate fără nici o
modificare ulterioară la nord de Dunăre. O piesă de la Tiberius al II-lea
Constantinus din descoperirea de la Bucureşti a fost emisă la Constantinopol,
în 578-579, o alta de la Unirea datează din 579-580, fiind bătută la Antiochia,
patru monede din acelaşi tezaur datează din anul 580-581, provenind din
atelierul de la Constantinopol şi, în fine, o monedă de la Nicomedia, emisă în

37
• B. Mitrea şi D. Ionescu, op. cit., p. 623, nr. 96, tipul M/B, Il, 25, CON, a. 581-582 şi V. Butnariu, op.
cit., p. 224, nr. 179; Gh. Poenaru Bordea şi B. Mitrea, în Dacia, 37, 1993, p. 316, nr. 71, tipul M/8, Il,
4, CON, a. 578-582; Col. MNIR, M/8, Il, 47 a, ANT, a. 581-582; Ileana Băncilă, Note asupra unor
te zau re de monede bizantine, în SCN, 1, 1957, p. 425 şi E. Oberlănder- Tâmoveanu, Numismatic and
Historica/ Remark.1· 011 the 8yzantine Coin Howds from the 12'" CeniUI)' al the Lower Danuhe, în
RESEE, 30, 1992, 1-2, p. 49, nr. 14.
www.cimec.ro
352 Ernesl Oberlănder- Târnoveanu

581-582, face parte din tezaurul de la Bucureşti 38 • Ca şi în Oltenia, şi în Muntenia

numărul de monede de la Tiberius al Il-lea Constantinus este relativ mare,
dacă ţinem seama de durata redusă a domniei sale, ca şi de politica detlaţionistă
practicată în domeniul emisiunilor de bronz, dar eşantionul disponibil studiului
este prea mic pentru a putea trage anumite concluzii privind evoluţiile socio-
economice sau politice ale epocii.
Ultimele monede bizantine de bronz prezente în număr cât de cât
semnificativ în cadrul descoperirilor din Muntenia sunt cele şase piese emise
de Mauricius Tiberius. De pe teritoriul Munteniei mai provin şi trei solidi ai
acestui împărat. Lotul studiat se compune din nouă monede, repartizate
cronologic, după cum urmează:
1. 582-583 - 1 ex.
2. 583-584 - O ex.
3. 584-585 - O ex.
4. 585-586 - O ex.
5. 586-587 - O ex.
6. 587-588 - 1 ex.
7. 588-589 - 1 ex.
8 .. 589-590 - 1 ex.
9. 590-591 -O ex.
10. 591-592- O ex.
11. 592-593 - 1 ex.
12. 593-594 - 1 ex.
13. 594-595 - O ex.
14. 595-596 - O ex.
15. 596-597 -O ex.
16. 597-598 - O ex.
17. 598-599 - O ex.
18. 599-600- O ex.
19. 600-601 -O ex.
20. 601-602 - O ex.
21. 583/584 - 602 - 3 ex.
Pentru comparaţie, vom prezenta şi eşantionul de cinci monede de la
Mauricius Tiberius din tezaurul de la Unirea (fost. Şocariciu, corn. Unirea, jud.
Călăraşi), a cărui îngropare a avut loc după anul 594-595 39 •

Js_ S. Mc. A. Mosser, op. cit., p. 15 şi C. Moisil, op. cit., p. 112, nr. 1272-1273; Ir. Dimian, op. cit., p.
414, nr. 23-27. Conform catalogului MJB, II ele au următoarearepartiţie: 1. M, CON, MIB, II, 27, a. 580-
581. 2. K,CON, MJB, II, 30, a. 580·581. 3. K, CON, M/B, II, 30, a. 580-581.4. K, CON, MJB, Il, 30,
a. 580-581.5. M, ANT, MIB, II, 47 a, a. 579-580.
J _/bidenr., p. 414, nr. 28-32. Conform catalogului MJB, Il ele se prezintă astfel: 1. K, CON, MIB, II, 70
9

C+D, a. 586-587. 2. M, NIK, MIB, II, 76 B, a. 583-584. 3. M, NIK, MIB, Il, 76 B, a. 592-593. 4. M,
NIK, MIB, II, 76 Db, a. 594-595. 5. M, NIK, MIB, II, 76 Db, a. 594-595.
www.cimec.ro
.BARBARIGJM APROPIAT"- POPULAŢlllE DIN MUNTENIA ŞI IMPERIUL BlZANllN (SEC. VI-X) MĂR11JR!A NUMISMATIC!! 35 3

1. 582-583 - O ex.
2. 583-584 - 1 ex.
3. 584-585 - O ex.
3. 585-586- O ex.
4. 586-587 - 1 ex.
5. 587-588- O ex.
6. 588-589 - O ex.
7. 589-590 - O ex.
8. 590-591 -O ex.
9. 591-592- 1 ex.
10. 592-593 - O ex.
11. 593-594 - O ex.
12. 594-595 - 2 ex.
Monedele lui Mauricius Tiberius din descoperirea de la Unirea vin de la
sud de Dunăre, ca un complex monetar gata constituit, fără legătură cu mediul
circulator în care a fost îngropat.
Din zona Buzău provin două piese izolate de 1/2 follis de la Mauricius
Tiberius. La Feteşti (jud. Ialorniţa) a fost descoperit un follis emis la Cyzic al
acestui împărat. De la Prundu (corn. Prundu, jud. Giurgiu) provine un follis de
la Mauricius Tiberius. O 1/2.follis a fost găsit la Popeşti (corn. Mihăileşti, jud.
Ilfov). Un follis de la Mauricius Tiberius a fost descoperit la Zimnicea (jud.
Teleorman). La Domneşti (corn. Domneşti, jud. Ilfov) au fost descoperiţi doi
solidi de la Mauricius Tiberius. Probabil că aceste monede au făcut parte dintr-
un tezaur dispersat. Un alt solidus de la acest împărat provine dintr-o localitate
neprecizată din jud. Prahova. Tot în timpul domniei lui Mauricius Tiberius a
fost ascuns şi depozitul monetar de la Troianul (corn. Troianul, jud. Teleorman).
El conţine o piesă de 118 follis de la acest împărat40 • Această descoperire
constituie un document excepţional privind mediul circulator de la nord de
Dunăre în ultimul deceniu al secolului al VI-lea. El atestă reutilizarea pe scară
largă a vechiului numerar de bronz imperial din secolele II-V, atât în scop
monetar, căci piesele sunt selectate după compatibilităţi metrologice, cât şi ca
sursă de metal pentru producerea de podoabe şi accesorii vestimentare.

• E. Oberlănder-Tâmoveanu şi E.-M. Constantinescu, op. cir., p. 331, nr. 31, tipul MIB, II, 99 C,
40

ANT, a. 592-593 şi MIB, II, 113 D, THE, a. 587-588, păstrată într-o colecţie particulară din Ploieşti;
T. Papasima, în Pontica, 28-29, 1995-1996, p. 282, nr. 10, tipul MIB, II, 85 D, KYZ, a. 589-590; E.
Comşa, în SCIV, 5, 1954,3-4, p. 586-587; C. Preda, op. cir., p. 407; B. Mitrea, în Dacia, 25, 1981, p.
388, nr. 194 şi V. Butnariu, op. cir., p. 222, nr. 121, tipul MIB, II, 65 Da sau 67 D, KYZ, a. 593-594;
C. Preda, op. cir., p. 406 şi V. Butnariu, op. cir., p. 221, nr. 118, tipul MIB, II, 69 B, CON, a. 582-583;
B. Mitrea, în Dacia, 10, 1966, p. 414, nr. 64; C. Preda, op. cit., p. 412 şi V. Butnariu, op. cir., p. 224,
nr. 175, tipul MIB, II, 67 D, CON, a. 588-589; B. Mitrea, în Dacia, 7, 1963, p. 597, nr. 52, tipul MIB,
II, 6, CON, a. 583/4-602; Moneda păstrată în col. Muzeului Judeţean de Istorie Prahova, nr. de inv.
908/877/17 a fost menţionată de Vaii Savu, Muzeul Judeţean de Istorie şi Arheolo~ie Prahova, Cabinetul
de Numismatică- Catalog, Ploieşti, 1997, p. 9. Tipul MIB, II, 6 E, CON, a. 583/584-602 şi E:idem şi M.
Dima, op. cit., p.97, nr. 4; Col. MNIR, fond C.N.-BAR, cust., pv. 1509.
www.cimec.ro
354 Ernesl Oberllinder-Târnoveanu

Reutilizarea numerarului de bronz imperial în secolul al VI-lea (şi mai târziu)

ar trebui să dea de gândit arheologilor care, descoperă destul de frecvent
monede din secolele II-IV în complexe mai recente. Aceste monede nu
documentează o ocupare anterioară a zonei, ci fac parte integrantă din
complexele culturale din secolele VI-Vlll sau mai recente.
Discontinuitatea accentuată a procesului de pătrundere a monedelor din
timpul domniei lui Mauricius Tiberius în Muntenia este clar pusă în lumină de
puţinele monede care constituie eşantionul accesibil studiului, cât, mai ales, de
lungile perioade lipsite de descoperiri. După un început modest, în primul an de
domnie, care continuă procesul de pătrundere monetară din ultimii ani de domnie
ai lui Tiberius al II-lea Constantinus, între anii 583-587 seria descoperirilor se
întrerupe. Ea pare să fi fost cauzată de atacurile avare şi slave asupra teritoriilor din
estul Diocezei Thraciei, inclusiv contra Moesiei II şi Scythiei, din anii 584-587, la
care au participat şi slavii din Muntenia conduşi de Ardagao;r' 1 • Instalarea păcii în
587 este urmată de reluarea pe o scară modestă a fluxului de monede spre nordul
Dunării, dar situaţia locală se va înrăută~ curând, chiar înainte de reluarea generală
a ostilităţilor dintre bizantini, avari şi aliaţii lor sk.lavini, în anul 593. Pătrunderea
monedelor bizantine în Muntenia se întrerupe din nou între anii 590-592. Lotul
studiat pune în evidenţă un nou aflux de scurtă durată între anii 592-594, datorat în
primul rând prezenţei trupelor bizantine la nord de fluviu. Cu prilejul campaniei
condusă de Priscus a fost ao;cuns tezaurul de la Unirea (corn. Unirea, jud. Călăraşi),
ale cărei ultime monede datează din anul 594-59542 . Localitatea Unirea se află
foarte aproape de Dunăre şi de vadul de la Durostorum. Începând cu anul 594,
până la sfârşitul domniei lui Mauricius Tiberius, în 602, nu mai cunoaştem
descoperiri izolate sau tezaure monetare pe teritoriul Munteniei. Faptul se datorează
atât devastării teritoriilor Moesiei II şi Scythiei Minor în cursul luptelor din 597-
598, cât şi a gravelor perturbări demografice şi politice produse în Muntenia de
campaniile lui Priscus şi Petrus din anii 594-59543 • În urma intervenţiei repetate a
trupelor bizantine, forţa uniunii tribale a slavilor din Muntenia a fost atât de puternic
şi durabil afectată, încât, în 602, când bizantinii alia~ cu anţii vor relua ofensiva la
nordul Dunării de Jos nu a mai fost nevoie de nici o intervenţie în zonă. Cu acest
prilej, după cum o indică tezaurele de la Horgeşti (corn. Horgeşti, jud. Bacău) şi
Movileni (corn. Movileni,jud. Gala~)44 , operaţiunile militare se vor desfăşura numai
în sudul Moldovei, în zona Siretului Inferior şi Mijlociu.

1
' • Asupra acestor evenimente cf. Al. Madgearu, CDCDJ., p. 19-20.
·~. Maria Comşa, în RBAPMPOTR, p. 174, considera că tezaurul de la Unirea, ca şi cele de la Horgeşti
şi Movileni, marchează deplasările unor grupuri noi de slavi spre Balcani, imediat după 602. După
părerea autoarei, aceşti slavi nu proveneau din zona danubiană.
' • Pentru conflictul bizantino-avar din anii 597-598, Al. Madgearu, CDCDJ., P- 21-22.
3

-'".V. Căpitanu, în Carpica, 4, 1971, p. 253-269 şi Gh. Buzdugan, în Carpica, 6, 1973-1974, p. 47-53; C.
Preda, op. cit., p. 402 şi V. Butnariu, op. cit., p. 229. Descoperirea se încheie cu monede din anul597-598;
Cf. lr. Dimian, op. cit., p. 194-195; C. Preda, op. cit., p. 404 şi V. Butnariu, op. cit., p. 229. Tezaurul se
încheie cu piese din anul 599-600.
www.cimec.ro
..BARBARIGJM APROPIAT"- POPIJLAniLE DIN MUNJENIA SI IMPERIUL BIZANTIN (SEC. VI-X) MĂR1URIA NUMISMATICII 35 5

Demn de remarcat că trei dintre cele cinci localităţi din care provin
descoperirile izolate de monede de bronz de la Mauricius Tiberius din Muntenia
provin de pe linia Dunării - Feteşti, Prundu şi Zimnicea şi par să aibă legătură
cu prezenţa trupelor bizantine care operau dincolo de fluviu, toate localităţile
menţionate fiind plasate în zona unor vaduri de importanţă strategică. Tot din
zona riverană Dunării provine şi tezaurul de la Unirea. Restul descoperirilor,
inclusiv piesele de aur, provine din zona Argeşului Mijlociu şi din nord-estul
Munteniei, arii tradiţionale de concentrare a descoperirilor de monede bizantine
din secolul al VI-lea din Muntenia. O privire de ansamblu asupra descoperirilor
monetare bizantine din întreg spaţiul nord-dunărean, cuprins între Porţile de
Fier şi Gurile Dunării, ne permite să remarcăm faptul că pătrunderea numerarului
de bronz din anii 582-602 urmează modele diferite în teritoriile situate la vest
şi est de Olt, dovadă că cele două regiuni se confruntau cu realităţi locale
diferite. Situaţia de la vest de Olt reflectă mai strâns evoluţia politicii monetare
din Imperiu, în timp ce, în Muntenia, procesul de pătrundere a monedelor
bizantine pare total decroşat de evoluţia politicii financiare imperiale. Dinamica
diferită a celor două loturi indică faptul că şi impactul evenimentelor politica-
militare de la Dunărea de Jos a fost altfel receptat pe teritoriul Olteniei şi
Munteniei.
Monede izolate de la Mauricius Tiberius au următoarele nominaluri:
1. Folles - 3 ex.
2. 1/2 folles - 3 ex.
3. Solidi - 3 ex.
Ele provin din monetăriile de la Constantinopol (5 ex.), Cyzic (2 ex.),
Antiochia (1 ex.) şi Thessalonic (1 ex.).
Probleme speciale pune reconstituirea contextului istoric al pătrunderii
monedelor de aur de la Mauricius Tiberius în Muntenia. Astfel de emisiuni se
întâlnesc în două descoperiri, dintre care una, foarte probabil, este o parte a
unui tezaur descoperit în zona Domneşti. Numărul de monede de aur de la
Mauricius din Muntenia se poate compara cantitativ numai cu cel al lui
Justinianus 1. În general, peste tot la nordul Dunării de Jos, în perioada 582-602,
emisiunile de aur ocupă în cadrul eşantionului cercetat un loc foarte înalt. El se
datorează unui aflux sporit al monedelor din metal nobil, atât ca urmare a
jafurilor întreprinse în teritoriile bizantine, cât şi ca rezultat al redistribuirilor
interne ale sumelor rezultate din tributurile anuale plătite de bizantini, în cadrul
confederaţiei avare din care făceau parte şi triburile slave din Muntenia. Având
în vedere faptul că monedele de bronz încetează să mai pătrundă în Muntenia
după 594-595, este destul de plauzibil ca şi majoritatea numerarului de aur să
fi ajuns la nord de fluviu înainte de 595.
Monedele urmaşilor lui Mauricius Tiberius vor continua să pătrundă spo-
radic pe teritoriul Munteniei şi după 602. Astfel, de la Phocas se cunosc patru
www.cimec.ro
356 Ernesl Oberliinder-Târnoveanu

descoperiri, dintre care una datată în anul 603-604 şi alta în anul 605-606.
Despre celelalte două piese ne lipsesc precizările cronologice. Un follis de la
Phocas a fost descoperit în zona Buzău. La Gropeni (corn. Gropeni,jud. Brăila)
este menţionată descoperirea unei monede de bronz de la acest împărat, fără
alte precizări. O l/2 follis de la Phocas provine de la Piteşti. Din zona Olteniţa
(jud. Călăraşi) provine un solidus emis la Constantinopol45 . Cele câteva
descoperiri de monede de la Phocas indică o reluare firavă a pătrunderii
monedelor la nord de fluviu , după 603-604. Ele ating atât zona imediat
învecinati· Dunării, cât şi centrele tradiţionale de concentrare a descoperirilor
monetare din secolul al VI-lea, situate în nord-estul şi nord-vestul Munteniei.
Din cele trei monede de bronz, una este un follis, cealaltă o 1/2 follis, iar
despre nominalul celei de a treia nu avem informaţii. Două au fost emise la
Nicomedia şi Cyzic.
Din timpul domniei lui Heraclius se cunosc cinci descoperiri monetare
pe teritoriul Munteniei. Monedele au fost emise în anii 610-611, 613-614,
613-616 şi, respectiv, 633-635/636, iar despre una dintre piese nu avem
informaţii privind datarea ei. O monedă de bronz de la Heraclius provine de la
Olteniţa (jud. Călăraşi). Alte două monede provin din nord-vestul Munteniei.
Este vorba despre o 1/2 follis de la Râncăciov (corn. Călineşti, jud. Argeş) şi
un follis de la Piteşti. Celelalte două piese sunt solidi. Unul provine din zona
Buzău, iar celălalt de la Alexandria, jud. Teleorman46 • Toate monedele de bronz
de la Heraclius, cunoscute până în prezent, datează de la începutul domniei,
din anii 610-614. Şi în Muntenia, ca şi în majoritatea aşezărilor de la Dunărea
de Jos, emisiunile din anul 613-614 marchează limita finală a afluxului
emisiunilor din metal comun bizantine. Din acest moment, timp de mai multe
decenii, monedele de bronz vor lipsi din spaţiul nord-dunărean. Monedele de
bronz ale lui Heraclius găsite în Muntenia provin din atelierele de la Constantinopol
(3 ex.) şi Thessalonic (1 ex.).
În ceea ce priveşte aurul, în Muntenia sunt relativ bine reprezentate numai
emisiunile de la începutul şi sfârşitul domniei lui Heraclius. Şi în acest caz
avem de-a face cu o situaţie deosebită de cea întâlnită în Banat şi Oltenia, unde

•s. B. Mitrea şi D. Ionescu, op. cit., p. 623, nr. 97 şi V. Butnariu, op. cit., p. 224, nr. 180, tipul M/8, II,
96 b, CON, a. 605-606; B. Mitrea, în SCN, 6, 1975, p. 119, nr. 15; Gh. Poenaru Bordea şi P.l. Dicu,
op. cit., p. 81, nr. 120, tipul M/8, II, 79, KYZ, a. 603-604; Piesă inedită, de 4,45 g, bătută de officina Z,
păstrată în col. CN-BAR, înr. 1445.
• O. Iliescu, în Studii, 5, 1952, 3, p. 131; C. Preda, op. cit., p. 404 şi V. Butnariu, op. cit., p. 220,
46

nr. 88; B. Mitrea, în Daeia, N. S., 28, 1984, p. 188, nr. 140 şi Gh. Poenaru Bordea şi P. 1. Dicu, op. cit.,
p. 79, nr. 95, tipul MIB, III, 225, THE, a. 610-611; Gh. Poenaru Bordea şi P. 1. Dicu, op. cit., p. 81,
nr. 121, tipul MIB, III, 160, CON, a. 613-614; E. Operliinder-Târnoveanu şi E.-M. Constantinescu, op.
cit., p. 331, nr. 32, tipul MJB, III, 8a, CON, a. 613-616; C. Preda, în MCA, 6, 1959, p. 251, nr. 1;
1. Spiru, în SCN, 3, 1960, p. 554; C. Preda, op. cit., p. 395 şi V. Butnariu, op. cit., p. 216, nr. 1, tipul MIB,
III, 39, CON, a. 632-635/636.
www.cimec.ro
,,BARBARICUM APROPIAT'- POPUlAŢII LE DIN MUNTENIA SI IMPERIUL BIZANTIN (SEC. VI-X) MĂRTIJRIA NUMISMATICII 357

sunt reprezentate mai ales emisiunile din anii 615-626, căci, până în prezent,
asemenea monede lipsesc în zona de la est de Olt. Dacă această observaţie va
fi confirmată şi de descoperirile ulterioare, acest fapt ar putea să reflecte o
anume situaţie politică locală 47 • S-a demonstrat că descoperirile de solidi de la
Heraclius din "Barbaricum" reprezintă părţi din plăţile politice efectuate de
bizantini către confederaţia avară. Absenţa din Muntenia a descoperirilor de
monede din anii 613-626 ar putea indica lipsa de interes faţă de această regiune,
atât din partea avarilor, cât şi din partea bizantinilor. Descoperirea solidus-ului
de la Alexandria are însă o importanţă aparte. Moneda face parte dintr-o
emisiune târzie, care este extrem de rară în cadrul descoperirilor din spaţiul
avarie de la Dunărea Mijlocie. În schimb, ea este prezentă în număr mare în
cadrul descoperirilor din teritoriile situate la nordul Mării, unde în anii '30 ai
secolului al VII-lea se ridica un nou centru de putere, cel al Bulgariei Mari,
aliată a Imperiul Bizantin.
După o absenţă de circa 30-40 de ani, seria descoperirilor de monede de
bronz din Muntenia se reia în vremea lui Constans al II-lea. Până în prezent, de
la acest împărat se cunoaşte o singură monedă de bronz, o piesă de 112 follis
bătută la Carthagina, între anii 6511652-655/656, provenită de la Novaci (corn.
Mihăileşti, jud. Ilfov). Monedele de bronz de la Constans al II-lea emise la
Carthagina, ca şi în alte ateliere occidentale nu reprezintă apariţii izolate la
Dunărea de Jos şi în bazinul Mării Negre în anii '40-'50 ai secolului al VII-lea.
Apariţia lor în regiune pare să indice implicarea trupelor din Exarhatul Africii,
Ravennei şi din Sicilia în acţiuni militare de restabilirea autorităţii imperiale la
Dunărea de jos, în Balcani şi bazinul Mării Negre. Cea de a doua monedă de la
Constans al II-lea, Constantin al IV-lea, Heraclius şi Tiberius este un solidus
constantinopolitan, emis între anii 659/661-668, provenit din zona Curcani (corn.
Curcani, jud. Călăraşi). Ea este cea mai recentă descoperire a unei monedc
izolate din secolul al VII-lea cunoscută până în prezent pe teritoriul Munteniei,
încheind un ciclu istoric de circa un secol şi jumătate, început în jurul anului
507, odată cu apariţia la nord de Dunăre a monedelor lui Anastasius 1.
Un hexagrammon de la Constans al II-lea, asociat cu fiii săi Constantinus
şi Heraclius Tiberius, emis la Constantinopol între anii 659-668, face parte din
fragmentul de tezaur de la Piua Petri (corn. Giurgeni, jud. lalomiţa) , din care 48

s-a mai păstrat şi două hexagrammata de la Constantin al IV-lea, Heraclius şi

• Al. Madgearu, CDCDJ., p. 151-156 considera că avarii au controlat, între anii 614-680, Oltenia,
47

Muntenia, Moldova şi Dobrogea. Dovezile invocate de autor pentru existenfa unei stăpâniri avarice
asupra întregului spaf.iu al Dunării de Jos şi zonei nordice a Balcanilor nu sunt, nici pe departe aşa de ne-
echivoce. Restabilirea controlului bizantin în spafiul dintre Balcani, Dunăre şi Marea Neagră după 630
este admisă şi de unii istorici bulgari, cf. P. Petrov, op. cit., p. 41-42.
-111. C. Preda, în SCN, 3, 1960, p. 474, nr. 321; B. Mitrea, în Dacia, N. S., 4, 1960, p. 591, nr. 18; C. Preda,
în SCIV, 23, 1972, 3, p. 400 şi V. Butnariu, op. cit., p. 222, nr. 86, tipul M/B, III, 198 a, CART, a. 651/
652-655/656; Monedă inedită, de 4,45 g, aflată în col. CN-BAR, înr. 1657.
www.cimec.ro
358 Ernesl Oberlander-Târnoveanu

Tiberius, bătut tot în atelierul metropolitan în anii 668-673 49 • Tezaurul de la Piua

Petri se înscrie într-un orizont de descoperiri care acoperă întreg spaţiul Dunării
de Jos, de la Galaţi, în sudul Moldovei, la Drăgăşani, Priseaca şi Vârtop, în
Oltenia, toate databile în jurul anului 680. Sub o formă sau alta, aceste tezaure
constituite prin acumularea timp de o generaţie sau două a unor sume expediate
de la Constantinopol, în schimbul unor servicii politice, reprezintă o importantă
sursă pentru studierea problemei restabilirii controlului imperial asupra unor poziţii
cheie de la Dunărea de Jos, în cea de-a doua jumătate a secolului al Vll-lea50 •
Dacă ţinem seama de rolul strategic al Ialomiţei, ca axă de comunicaţie spre
interiorul Munteniei şi a spaţiului intracarpatic, apariţia unui centru politic
important, care să controleze unul din cele mai importante vaduri danubiene,
esenţial în mişcările de transhumanţă din spaţiul carpato-dunărean şi pentru
comerţul cu sare, era firească. Tot atât de natural era şi interesul Bizanţului revenit
la Gurile Dunării după 629 şă-şi asigure bunăvoinţa, dacă nu supunerea, factorilor
care controlau din punct de vedere militar acest punct strategic.
Ascunderea tezaurelor de la Galaţi şi Piua Petri a fost pusă în conexiune
cu criza produsă în sânul societăţii locale şi în lumea populaţiilor slave de la
Dunărea de Jos în jurul anilor 679-681. Invazia bulgară spre nord-estul
Balcanilor a dus la lichidarea celei mai mari părţi din poziţiile bizantine din
zona Gurilor Dunării şi constituirea unui puternic stat în imediata vecinătate51 •
Pentru moment, din ultimele două decenii ale secolului al VII-lea nu mai
sunt atestate descoperiri monetare pe teritoriul Munteniei timp de un secol,
mai exact, până prin anii 775-780. Contrar opiniei multor istorici şi numismaţi,
acest fenomen se datorează mai puţin "barierei" create între străromâni şi lumea
bizantină de către Qaganatul bulgar, cât mai ales unor factori interni legaţi de
modificarea sistemului militar bizantin, declanşată de crearea sistemului themelor,
care s-a reflectat şi în politica monetară imperială, prin reducerea volumului
emisiunilor de bronz, dar mai ales datorită ruralizării societăţilor din spaţiul
balcano-carpatic52 • Lipsa monedelor, în primul rând a celor de bronz, este un

• Mina Pauker, op. cit., p. 53; C. Preda, op. cit., p. 406; B. Mitrea, în SCN, 6, 1975, p. 119 şi
49

V. Butnariu, op. cit., p. 223, nr. 113, ultimul autor vorbeşte doar de monede de la Constantin al IV-lea,
ceea ce, evident, este eronat. Piesa face parte din tipul DOC, Il, 2, clasa a V-a, CON, a. 659-668.
Moneda face parte din tipul DOC, Il, 2, CON, clasa a 11-a, a. 668-673.
• Cf. Gh. Poenaru Bordea şi 1. Donoiu, Contributii la studiul pătrunderii monedelor bizalltine în
50

Dobrogea în secolele VII-X, în BSNR, 75-76, 1981-1982, 129-130, p. 243.

s'. Maria Comşa, în RBAPMPOTR, p. 175 şi Gh. Poenaru Bordea şi 1. Donoiu, în BSNR, 75-76, 1981-
1982, 129-130, p. 243.
s~. C. Moisil, Sur les monnaies byzantines trouvees en Roumanie, în ARBSH, Il, 1924, p. 210;
1. Minea, Influenţa bizantină în regiunea carpato-dunăreană până la sfârşitul sec. Al X/1-/ea în baza
monedelor răspândire, în BSNR, 27-28, 1933-1934, p. 109; E. Condurachi, Tezaurele monetare din
regiunea carpato-dunăreană şi însemnătatea lor pentru trecutul românesc, Lucrările Şcolii de Arhivistică,
2, 1942 (extras), p. 19; N. Bănescu, La vie politique des Roumaines, în ARBSH, 23, 1943, 2, p. 193-
194; D. Csallany, L'importance de la circulation monetaire byzantine pour les legs archeologiques des
Avares, în ActaArchHung., 2, 1952, p. 248 şi C. Preda, op. cit., p. 389 şi ldem, în RBAPMPOTR, p. 229;
G. Feher, Avaro-vizantijskie otnolenija i osnovanie bolgarskoj der•avy, în ActaArchHung., 2, 1952,
p. 231-250; Ir. Dimian, op. cit., p. 206-207 şi V. Butnariu, op. cit., p. 216.
www.cimec.ro
.,BARBARIGJMAPROPIAT'- POPUlAniLE DIN MU!InENIA SI IMPERIUL BIZANTIN (SEC. VI· X) MĂR1URIA NUMISMATICII 359

fenomen general în cea mai mare parte a Balcanilor şi Anatoliei, inclusiv în

zonele care au rămas, în mod cert, sub control bizantin în cursul perioadei
cuprinsă între cea de a doua jumătate a secolului al VII-lea şi mijlocul secolului
al IX-lea53 • Dacă factorii politici au jucat şi ei un rol în încetarea pătrunderii
monedelor în spaţiul de la nordul Dunării de Jos în perioada menţionată, aceasta
s-a datorat mai ales mutării centrelor de putere care interesau Imperiul Bizantin,
din teritoriile Moldovei şi Munteniei, în nord-estul Bulgariei actuale, unde vor
continua să sosească monede de aur şi de argint, sub forma subsidiilor plătite
"foederatilor" bulgari.
Dacă în perioada menţionată lipsesc datele privind pătrunderea noilor
emisiuni monetare, există, în schimb, unele date care atestă faptul că populaţia
nu a pierdut cu totul deprinderile legate de folosirea monedei, chiar dacă era
vorba de destinaţii speciale, cu caracter ritual. Astfel, în morminte de inhumaţie
din necropola din secolul al VIII-lea de la Izvoru (corn. Vânătorii Mici, jud.
Giurgiu) au fost descoperite monede romane de bronz din secolul al IV-lea,
reutilizate ca ofrande funerare 54 . Situaţii similare celor de la Izvoru se întâlnesc
şi în necropolele din secolele VIII-IX din Dobrogea şi în Pannonia 55 • Faptul
este foarte important, căci, pe de o parte, el se înscrie pe linia unei tradiţii mai
vechi, întâlnită încă din secolele V-VI atât în lumea provincială romană şi
bizantină, cât şi în "Barbari cum", aceea de refolosire a vechiului numerar
imperial, iar, pe de altă parte, utilizarea acestor monede constituia un important
exerciţiu economic şi social, capabil să pregătească populaţia pentru reluarea
circulaţiei monetare.
În cursul secolelor VIII-IX, au existat mai multe momente în care
pătrunderea monedelor bizantine în spaţiul Dunării de Jos a fost favorizată.
Este vorba de perioadele când flota şi armata bizantină a staţionat în regiune,
cu ocazia campaniilor antibulgare. În toate cazurile, deplasarea trupelor
imperiale a însemnat şi o posibilitate de procurare a unor sume de bani de către
populaţia locală, atât în schimbul livrării unor cantităţi de provizii, cât şi ca
urmare a prestării de servicii. Era în tradiţia diplomaţiei şi administraţiei bizantine
să-şi asigurare bunăvoinţa căpeteniilor locale sau să le angajeze ca aliaţi, prin
intermediul unor plăţi substanţiale. Credem că de un asemenea prilej se leagă
şi apariţia miliarension-ului de la Leon al IV-lea şi Constantin al VI-lea (776-
780) la Tichileşti (corn. Tichileşti, jud. Brăila). Prezenţa acestei monede la
Tichileşti nu este întâmplătoare, căci în această localitate riverană Dunării a

• Vezi şi Cecile Morrisson, Byzantine Money: lts Produc/ion and Circulation, în Ec.History, voi. II,
53

tabelele 6.1-6.9 şi p. 955-958.

54
• B. Mitrea, în SCIVA, 39, 1988,4, p. 381-382.
55
• O monedă din secolul al IV-lea a fost descoperită într-un mormânt din necropola de la Castelu
(corn. Castelu, jud. Constanţa), cf. A. Rădulescu şi N. Harţuche, Cimitirul feudal timpuriu de la
Castelu, Constanţa, 1967; Pe lângă numeroasele descoperiri citate de L. Huszar, op. cit., p. 65-109,
passim, cf. şi descoperirile citate de L. Kovacs, op. cit., passim, pentru descoperirile din secolele lX-XI.
www.cimec.ro
360 Ernest Oberlander-Târnoveanu

fost descoperită o mare necropolă din secolele VIII-IX, corespunzând unei

aşezări foarte importante56 _ Astfel de aşezări puteau oferi surse de aprovizionare
pentru trupele bizantine, de recrutare de cărăuşi, călăuze, oameni buni la toate,
poate chiar şi mercenari. În alte cazuri, prezenţa armatei imperiale în Bulgaria
de Nord-Est putea contribui indirect la pătrunderea monedelor bizantine la
nord de fluviu, prin redistribuirea de către qagan a sumelor capturate ca pradă
de la imperiali sau prin revenirea în aşezările lor de baştină a unor luptători
proveniţi din Muntenia, cu bunuri jefuite. Acesta este cazul follis-ului de la
Nichifor 1 (802-811) descoperit în cursul săpăturilor arheologice de la Şima
(corn. Şima, jud. Prahova) 57 • Credem că această monedă a fost adusă în nord-
estul Munteniei de către un localnic, participant la luptele dintre bizantini şi
bulgari, soldate cu zdrobirea armatei imperiale şi capturarea tezaurului lui
Nichifor I, care conţinea nu numai monede de aur şi argint, lingouri din metal
preţios, dar şi cantităţi considerabile de monedă de bronz. O situaţie
asemănătoare se va întâlni la sfârşitul secolului al IX-lea, în timpul lui Leon al
VI-lea, când monedele de bronz ale acestui suveran vor fi difuzate pe spaţii
imense de participanţii implicaţi în conflictul bizantino-bulgaro-maghiar. După
cum o dovedesc descoperirile de folles de la Theophilos (829-842), în secolele
VIII-IX, nu numai prezenţa armatei şi flotei bizantine la Dunărea de Jos sau în
Bulgaria de Nord-Est putea constitui o sursă pentru pătrunderea monedei
bizantine în spaţiul muntean. O astfel de monedă provine din zona Buzău. Un
follis de la acelaşi împărat provine dintr-o localitate neprecizată din judeţul
Prahova58 • Alte descoperiri sunt menţionate în Oltenia, Moldova, Dobrogea,
Bulgaria de Nord-Est, Serbia de Nord, Dalmaţia, Ungaria, Austria şi Cehia.
Aceste descoperiri par să indice un interes tot mai accentuat al autorităţilor
bizantine pentru zona pontică şi balcanică, între care şi nord-estul Munteniei,
importantă nu numai din punct de vedere strategic, dar şi pentru zăcămintele
de sare din regiune. Cum relaţiile cu Bulgaria erau paşnice, chiar de colaborare,
numărul mare de descoperiri de monede de la Theophilos din Balcani poate fi
rezultatul activităţii negustorilor şi misionarilor. Este posibil ca aceştia să fi
profitat de perioada de "dezgheţ" în raporturile bizantino-bulgare pentru a
valorifica resursele economice ale teritoriilor din interiorul Balcanilor sau pentru
a converti populaţiile locale la credinţa creştină. Dealtfel, începând cu secolul

• lr. Dimian, op. cit., p. 197; C. Preda, op. cit., p. 41 O; N. Harţuche, op. cit., p. 335, nr. 2 şi 1. Cândea,
56

în Istros, 1, 1980, p. 395, nota nr. 1, tipul DOC, III, 1, CON, 3. 1-6, a. 776-780; U. Fiedler, Studien zu
Grăberfeldern des 6. Bis 9. Jahrlrunderts an der ullferen Donau, Bonn, voi. 1, 1992, p. 118, nr. 33.
• Monedă inedită, tipul DOC, III, 1, CON, 5.1-8, a. 803-811, surfrapată peste un follis de la Irina. Şt.
57

Olteanu, O monedă de la împăratul Bizanţului Niclrifor 1 descoperită la Şirna, jud. Prahova şi

importanţa ei pentru data rea primei faze a culturii "Dridu ", în Cerc.Num., 8, 2002, p. 173-175.
• E. Oberlănder-Tâmoveanu şi E.-M. Constantinescu, op. cit., p. 332, nr. 34, tipul DOC, III, 1, CON,
58

clasa III, var. ?, a 830/831-842. Deşi piesa este păstrată fragmentar, identificarea ei este în afară de orice
îndoială; Menţionat de Vaii Savu, Muzeul Judeţean de Istorie şi Arheologie Prahova, Cabinetul de
Numismatică-Catalog, Ploieşti, 1997, p. 9.

www.cimec.ro
•.BARBARICUM APROPIAT'- POPULAŢII LE DIN MUmENIA SI IMPERIUL BIZANTIN (SEC. VI-X) MĂRTIJRIA NUMISMATICII 361

al IX-lea, pe măsura dezvoltării socio-economice a populaţiei statului bulgar,

încep să apară tot mai frecvente descoperirile monetare în nordul Bulgariei, în
zona riverană Dunării, vecină cu Muntenia. Acest fapt constituie o indicaţie
privind transformarea ariilor învecinate marilor vaduri în centre economice
din ce în ce mai active. Este evident că ridicarea acestor centre nu se datora
numai importanţei lor poli tico-militare, dar şi celei-economice, legată de tranzitul
şi comerţul cu produsele venite de la nord de fluviu. Cea mai veche descoperire
din zonă este aceea a unui follis de la Nichifor 1 şi Stavrakios (803-811 ), găsit
la Osenec (mun. Razgrad, distr. Ruse). Cronologic, el este urmat de o miliarension
de la Leon al V-lea şi Constantin (813-820), provenit dintr-o localitate
neprecizată din distr. Ruse. În cursul cercetărilor arheologice de la Eerven
(distr. Ruse) a fost descoperit un follis perforat al aceloraşi suverani. Un alt
follis de la Leon al V-lea şi Constantin provine de la Lipnik (mun. Razgrad,
distr. Ruse). Un miliarension de la Mihail al II-lea şi Theophilos provine de la
Loznica (distr. Ruse). În cursul cercetărilor arheologice din fortificaţia de la
Razgrad (distr. Ruse) a fost găsită o nomisma a împăratului Vasile 1 şi Constantin
(868-879). Un solidus foun~ de la Vasile I şi Constantin (868-879), perforat
pentru a fi folosit ca pandantiv provine de la Belovec (corn. Kubrat, distr.
Ruse). De la Svistov (distr. Svistov) provine o nomisma de la Vasile P9 •
Numărul descoperirilor de monede bizantine din Muntenia creşte
considerabil în timpul domniei lui Leon al VI-lea (886-912). Toate monedele
acestui suveran descoperite la nord de Dunăre sunt folles. Astfel de monede au
fost descoperite la: Călăraşi, Comana (corn. Comana, jud. Ilfov) şi dintr-o
localitate neprecizată din judeţul Prahova. Moneda de la Comana este produsul
unui atelier provincial, fiind prima piesă care "rupe" monopolul Constanti-
nopolului în aprovizionarea cu numerar a zonei de la nord de Dunăre 60 • Numărul
descoperirilor de folles de la Leon al VI-lea este important şi în nordul Bulgariei,
în zona învecinată Munteniei. Monede de bronz de la Leon al VI-lea au fost
descoperite în aşezările de la Garvăn-Stareto şi Popina-Selisteto (distr. Silistra).

• G. Dzanev, în Materiali z;a kartata na srednovekovnata bălgarskata diirzova (teritorijata na dnevnata

59

Severoiz;toima Bălgarija, în Pliska-Preslav, 7, 1995, p. 242, nr. 713; ldem în G. G. Dzanev, R. 1.

Kozuharov, St. 1. Jordanov şiR. D. Kuzov, Mmzeti ot Rusemkija kraj, Ruse, 1998, p. 94. Tipul DOC,
III, 1, 4. 1-5, CONJ clasa 1, a. 813-820. Pentru alte descoperiri de monedede laNichiforl în Bulgaria de
Nord, cf. Zenija Zekov, Monetite na Nikifor 1 Genik (802-81 1) i Pliska, în Pliska-Preslav, 8, 2000, p.
168-171; Violeta Dimova, Monetite na citadela, în Srednovekovnijat Eerven, voi. 1, Sofia, 1985, p. 284,
nr. 1; G. Dzanev, în Pliska-Preslav, 7, 1995, p. 227, nr. 564; Ibidem, p. 227, nr. 568; Sonija Georgieva,
în lAI, 24, 1961; Zivka Văzarova, în Arheologija, 1971, 1, p. 18 şi G. Dzanev, în Pliska-Preslav, 7, 1995,
p. 269, nr. 919; Ibidem, p. 165, nr. 55; D. M. Metcalf, op. cit., p. 44, nota nr. 25.
60
• B. Mitrea, în Dacia, N.S., 14, 1970, p. 482, nr. 89, tipul DOC, III, 2, CON, clasa a 3-a, a. 886-912;
Gh. Poenaru Bordea, C. Popa, în Ilfov-File de istorie, 1, 1978, p. 136, nr. 1 şi B. Mitrea, în Dacia, N.S.,
21, 1977, p. 380, nr. 118, tipul DOC, III, 2, CON, clasa a 3-a, a. 886-912. Autorii consideră piesa,
cântărind 4,32 g ca fiind un hemifollis, dar cum un asemenea nominal nu mai era în uz în monetăria
bizantină din secolele VIII-XI, este mai plauzibil să considerăm că piesa este un follis emis de un atelier
provincial; C. Preda, op. cit., p. 412.
www.cimec.ro
362 Ernest Oberlănder- Tiirnoveanu

O astfel de monedă a fost descoperită într-un bordei, în cursul cercetărilor

arheologice de la Ovcarovo (corn. Tărgoviste, distr. Ruse). Un follis de la Leon
VI şi Alexandros provine de la Koprivec (distr. Ruse). O monedă de bronz de
la Leon al VI-lea a fost găsită în fortificaţia de la Belovec (corn. Kubrat, distr.
Ruse). Un follis de la Leon al VI-lea, perforat, pentru a fi folosit ca pandantiv
a fost descoperit în cursul săpăturilor arheologice de la Cerven (distr. Ruse).
Un follis de la Leon al VI-lea este menţionat la Topeii (corn. Bjatovo, distr.
Ruse). Tot din zona de Nord a Bulgariei de la Rjahovec (distr. Veliko Tămovo)
provine un follis de la Leon al VI-lea. Un follis similar şi unul emis în numele
lui Leon al VI-lea şi Alexandros provin din localităţi neprecizate din districtul
Ruse. Ca pretutindeni la Dunărea de Jos şi în Bulgaria de Nord, monedele de
bronz de la Leon al VI-lea sunt primele emisiuni bizantine din secolele X-XI
care apar mai frecvent în cadrul descoperirilor6 1 • Deşi unii numismaţi au
interpretat numărul relativ mare de descoperiri de monede de la Leon al VI-lea
ca reprezentând începutul unei noi faze în istoria circulaţiei monetare în spaţiile
de la nord de Dunăre, după părerea noastră răspândirea acestor monede se
datorează în primul rând factorului militar, mai exact războiului bizantino-
bulgar din anii 895-896. În acest conflict au fost implicaţi atât maghiarii, din
Atelkouzou, cât şi populaţiile locale din Moldova şi Muntenia. Numai în
Dobrogea şi Bulgaria de Nord-Est, aflate pe un nivel de dezvoltare economică
şi socială mai avansată, cei mai mulţi folles ai lui Leon al VI-lea au constituit
baza unei circulaţii monetare normale62 • În restul.spaţiului de difuziune, ei nu
au avut funcţii monetare, fiind, cel mai adesea, transformaţi în podoabe sau
utilizaţi ca ofrande funerare 63 • Pe de altă parte, fiind extrem de comuni în
spaţiul dintre Balcani şi Dunăre, este posibil ca unii folles de la Leon al VI-lea
să fi pătruns în zonele de la nord de fluviu, chiar şi în primele decenii ale
secolului al XI-lea, împreună cu folles-i anonimi din clasele A 2 şi A 3.
Contactele politice care uneau Muntenia şi Bulgaria spre mijlocul
secolului al X-lea au contribuit la pătrunderea în Muntenia a nomismelor lui
Constantin al VII-lea şi Roman al II-lea, monede ajunse în mare cantitate în
Bulgaria ca urmare a stipendiilor plătite de autorităţile constantinopolitane

61
.Zivka Văzarova, Srednovekovnoto seli.fte s. Garvăn, Silistrenski okrăg, XI-XIV v., Sofia, 1986, p. 71
şi G. Atanasov, în Istoriceski Pregled, 48, 1992, 8-9, p. 18; K. Konstandinov, în GMSB, 3, 1977, p. 32;
A. Mi!Cev şi G. Draganov, Arlzeologiceski ostanki v rajona nas. Koprivec, Russensko, în Arheologija,
34, 1992, 1, p. 40, fig. 6, tipul DOC, III, 2, CON, clasa 1-a, a. 886-912; G. Dzanev, în Pliska-Preslav,
7, p. 165, nr. 55; VioletaDimova, op. cit., p. 274, nr. 2, tipul DOC, III, 2, CON, clasa a 3-a, a. 886-912;
G. Dzanev, op. cit., p. 284, nr. 1050; 1. BăCvarov, Monetni nalzodki ot kreposta "Rjalzovec", în lzvestija
na Istoriceski Muzej Veliko Tărnovo, 7, 1992, p. 58; G. G. Dzanev, în Moneti ot Rusensţija kraj, p. 16-
17 şi p. 94-95.
'. Cf. E. Oberlănder-Târnoveanu, în Cerc.Num., 7, 1996, p. 110, notele nr. 67-68.
6

• Asupra folosirii monedelor din secolele VII-XI ca podoabe, cf. Zivka Văiarova, Slavjani i prabălgari
63

po danni na nekropolite ot VI-XI v. na teritorijata na Bălgarija, Sotia, p. 295.

www.cimec.ro
,,BARBARICIJM APROPIAT'- POPU!AniLE DIN MUNTENIA ŞI IMPERIUL BIZAI'ffiN (SEC. VI-X) MĂR!URIA NUMISMATIC(( 36 3

"aliaţilor", dar şi prin intermediul relaţiilor economice dintre cele două state.
În Dobrogea şi în Bulgaria de Nord, în zonele învecinate Munteniei sunt atestate
numeroase apariţii de monede de la Constantin al VII-lea şi asociaţii săi. În
aşezarea de la Popina-Gradisteto (distr. Silistra) a fost descoperit un follis de la
Constantin al VII-lea şi Zoe. De la Stărrnen (corn. Bjala, distr. Ruse) provine o
monedă asemănătoare, găsită în cursul săpăturilor arheologice din aşezarea
medievală. Un follis de la aceiaşi suverani, perforat, pentru a fi folosit ca
pandantiv, provine de la Belovec (corn. Kubrat, distr. Ruse). Doi folles de la
Constantin al VII-lea şi Zoe au fost găsiţi la Djankovo (mun. Razgrad, distr.
Ruse). În cursul cercetărilor de la Krivina-Jatrus (distr. Ruse) au fost descoperite
două tezaure de nomismata. Primul tezaur de la Jatrus, descoperit în anul 1965,
în interiorul bisericii, era alcătuit din nouă nomismata, opt de la Constantin al
VII-lea şi unul de la Nichifor al II-lea şi Vasile al II-lea (963-969). Cel de-al
doilea, descoperit în cursul săpăturilor din anul 1975, conţinea 45 de monede
de aur, dintre care 28 de nomismata de la Roman 1 şi Christophoros (921-931)
şi 17 piese de la Constantin al VII-lea şi Roman al II-lea (945-959). Un alt
tezaur de nomismata a fost descoperit la Malăk Porovec (corn. Isperih, distr.
Ruse). Din această descoperire au fost recuperate două nomismata de la Vasile
1 şi Constantin (868-870), o nomisma de la Roman 1 şi Christophoros (921-
931) şi două nomismata de la Constantin al VII-lea şi Roman al II-lea (945-
959). De la Bjala (distr. Ruse) provine un tezaur de nomismata, din care au
putut fi cercetate trei piese de la Roman 1 şi Christophoros (921-931) şi o
nomisma de la Constantin al VII-lea (clasa a XIV-a, a. 945). De asemenea, sunt
destul de frecvente descoperirile izolate de monede de aur din perioada 921-
969. Astfel, la Batin (distr. Ruse) a fost găsită o nomisma de la Roman 1 şi
Christophoros. Câte o monedă de aur de la Roman 1 şi Christophoros şi
Constantin al VII-lea şi Roman al II-lea provine din localităţi neprecizate
din districtul Ruse. În amonte pe Dunăre, o nomisma de la Constantin al VII-lea
şi Roman al II-lea a fost descoperită la Svistov 64 • Numeroasele tezaure şi
descoperiri izolate conţinând nomisme emise între 945-959, singure sau asociate
cu monede mai vechi, dovedesc că o parte din sumele primite de ţarul de la
Veliki Preslav erau distribuite periodic aristocraţiei locale din zonele periferice.

E. Oberlănder-Târnoveanu, op. cit., p. 113-114, notele nr. 92-93; G. Atanasov, op. cit., p. 18;
6-1.
Alexandra Krzyzanowska, Monet)• anl)•czne i 11·czesnO<Eredniowieczne z grodziska 11· Stym1en (Bulgaria),
în SlaviaAntiqua, 18, 1971, p. 223, nr. 6 şi D. M. Metcalf, op. cit., p. 42; G. Dzanev, în Pliska-Preslav,
7, 1995, p. 165, nr. 55 şi p. 207, nr. 356; E. Kluwe, în Klio, 47, 1966, p. 397-398, nr. 2-1; Edith Schonert-
Geiss, în Numizmatika, 12, 1978, 4, p. 15-17 şi Eadem, Der Goldfund von Krivina dans latrus-Krivina
Spătantike Befestigung und friihmillelalterliche Siedlung an der un teren Donau III, voi., Die
mittelalterlichen Siedlungen Berlin, 1986, p. 230-231; T. Gerasimov, în lAI, 13, 1939, p. 344 şi D. M.
Metcalf, op. cit., p. 44-45; T. Gerasimov, în lAI, 20, 1955 şi D. M. Metcalf, op. cit., p. 45; D. Staneev,
în Pliska-Preslav, 7, 1995, p. 163, nr. 44; G. G. Dzanev în, Moneti ot Rusenskija kraj, p. 95-96; D. M.
Metcalf, op. cit., p. 44, nota nr. 33.
www.cimec.ro
364 Ernest Oberltinder-Târnoveanu

Creşterea pericolului maghiar şi a celui peceneg în prima jumătate a secolului

al X-lea a făcut ca importanţa strategică a zonei carpato-dunărene şi a forţelor
militare depinzând de seniorii locali să crească, atât pentru apărarea intereselor
Ţaratului bulgar, cât şi a celor bizantine. Aceasta explică marele număr de
tezaure şi descoperiri izolate de monede de aur din zonă. Alte monede au fost
însă difuzate pe calea raporturilor comerciale, iar concentrarea mare de monede
de aur în zona Ruse, care a reprezentat în mod tradiţional un punct nodal al
comerţului balcanic cu sare, este foarte semnificativă.
Pe teritoriul Munteniei, cunoaştem două descoperiri izolate de nomismata
de la Constantin al VII-lea şi Roman al II-lea. Una provine din zona Dridu-
Fierbinţi-Târg (jud. lalomiţa). Moneda este perforată, pentru a fi transformată
într-un pandantiv cu imaginea lui Christos. Cealaltă descoperire provine de la
Alexandria (jud. Teleorman) 65 • Ambele localităţi sunt aşezate pe "drumurile
sării". În plus, descoperirea din zona Dridu-Fierbinţi- Târg provine chiar din
zona aşezării eponime a culturii Dridu.
În primii ani după 971, transformări le profunde care au urmat
includerii Bulgariei de Nord-Est şi a unei părţi a Munteniei între hotarele
lumii bizantine, se pare că nu au avut decât un ecou monetar limitat în
spaţiul dintre Dunăre, Olt, Carpaţi şi Siretul Inferior66 • În Dobrogea de Sud
şi în Bulgaria de Nord-Est, în zonele care constituiau teritoriile cele mai
avansate din punct de vedere economic şi social ale primului Ţarat bulgar,
se văd în mod clar semnele faptului că economia monetară funcţiona deja
normaL imediat după instalarea administraţiei imperiale. Recent au început
să fie publicate descoperiri şi în nordul Bulgariei, în zona din vecinătatea
imediată a Munteniei. Un miliarension de la Ioan 1 a fost descoperit într-o
localitate neprecizată din distr. Ruse sau folles-i anonimi clasa A 1 de la
Cerven (distr. Ruse) şi Stărmen 67 •
Deşi în literatura numismatică românească mai veche sau mai recentă se
fac destul de multe referiri la descoperiri monetare din timpul lui "Ioan
Tzimiskes" în Muntenia, în realitate doar două descoperiri pot fi atribuite acestui
împărat. Una dintre ele este tezaurul de miliarensia de la Ioan 1, descoperit la
Călăraşi, din care au putut fi cercetate cinci piese. Cea &~-a doua descoperire
este cea a unui follis anonim clasa A 1, provenit de la Iedera, (corn. suburbană

65 • Monedă inedită, cântărind 4;30 g, păstrată într-o colecţie particulară, tipul DOC, III, 2, CON, clasa
XV, a. 945-959; C. Beda, op. cit., p. 141, nr. 48 şi B. Mitrea, în Dacia, N.S., 24, 1980, p. 376, nr. 140.
• Asupra dominaţiei bizantine asupra unei părţi a Munteniei la sfârşitul secolului al X-lea, cf. P.
66

Diaconu, Câmpia română şi Bizanţul în sec. X (note preliminarii), în Istros, 5, 1987, p. 217-220; vezi,
de asemenea, Al. Madgearu, în RESEE, 37-38, 1999-2000, 1-2, p. 12-15.
• E. Oberlănder-Târnoveanu, op. cit., p. 113-114, notele nr. 100-101; G. G. Dzanev în Moneti ot
67

Rusenskija kraj, p. 96; Violeta Dimova, op. cit., p. 284, nr. 5, identificată greşit ca fiind un foi lis anonim
clasa A 2, emis de Vasile al II-lea şi Constantin al VIII-lea; Alexandra Kryzanowska, op. cit., p. 230,
nr. 7, fig. 2-2 a.
www.cimec.ro
.,BARBARICUM APROPIAT"- POPUlADILE DIN MUI'ITENIA ŞI IMPERIUL BIZANTIN (SEC. VI-X) MĂRTURIA NUMISMATICII 36 5

a oraşului Moreni, jud. Dâmboviţa) 68 . Toate celelalte descoperiri considerate

ca fiind de la Tzimiskes, sunt, de fapt, emisiuni de la Vasile al Il-lea şi Constantin
al VIII-lea, sau chiar mai târzii. Descoperirea de la Călăraşi are o însemnătate
istorică specială, căci este vorba despre primul tezaur cert, cunoscut pe teritoriul
Munteniei după cele ascunse în ultimele două decenii ale secolului al VII-lea.
În acelaşi timp, acest tezaur are mai .degrabă o semnificaţie politică, decât una
economică sau socială. El pare să reprezinte rezultatul unei plăţi politice făcute
de autorităţile imperiale unui feudal nord-dunărean, imediat după înfrângerea
lui Svjatoslav. Descoperirea la Silistra a unei probe de plumb, folosită pentru
încercarea ştanţelor de miliarensia indică faptul că în cetate au fost emise
monede necesare distribuţiilor imperiale 69 • Sumele împărţite cu prilejul
festivităţilor legate de victoria contra ruşilor nu erau decât un element din
multitudinea mijloacelor politice, militare, ideologice şi materiale care au însoţit
"supunerea" căpeteniilor nord-dunărene, care au cerut "iertare" lui Ioan 1
Tzimiskes pentru vina de a fi colaborat cu ruşii şi i-au predat cetăţile pe care le
cârmuiau, episod relatat de Skylitzes70 • Ca probabil majoritatea monedelor din
metal preţios ajunse în posesia feudalilor de la nord de Dunăre, şi miliarensia
din tezaurul de la Călăraşi au fost tezaurizate, fiind ulterior ascunse, cu prilejul
evenimentelor care s-au petrecut în nord-estul Balcanilor după moartea lui
Tzimiskes. Ca urmare a răscoalei din 986, Preslavul şi Pliska, ca cea mai mare
parte din teritoriile cucerite de bizantini în 971, au fost pierdute. Deşi Dristra
nu a fost pierdută de imperiali în. perioada 976-1001, este posibil ca zonele
învecinate cetăţii, inclusiv cele situate dincolo de Dunăre să fi constituit teatrul
unor confruntări militare între rebeli şi forţele rămase loiale autorităţilor de la
ConstantinopoF 1 • Datorită extremei rarităţi a descoperirilor de folles anonimi
clasa A 1, atât la sud, cât şi la nord de fluviu, în sectorul cuprins între vărsarea
râului Rusenski Lom şi Porţile de Fier, credem că moneda de acest tip descoperită
la Iedera a sosit pe teritoriul Munteniei mai degrabă după anul1001, mai exact

• Ir. Dimian, op. cit., p. 199 şi C. Preda, op. cit., p. 398. Toate monedele fac parte din tipul DOC, III,
68

2, CON, 7. 1-18, var. a, a. 969-976. Ideea că monedele fac parte dintr-un tezaur a fost afirmată prima
oară de Gh. Poenaru Bordea şi C. Popa, op. cit., p. 138. Ea a fost susţinută, în mod independent şi de
către D. M. Metcalf, op. cit., p. 65. P. Diaconu, în SCIVA, 35, 1984, 1, p. 71, neagă posibilitatea
existenţei acestei descoperiri de la Călăraşi, dar argumentele aduse pentru susţinerea acestei ipoteze
nu sunt convingătoare; Moneda face parte dintre cele două piese, considerate ca fiind descoperite la
Târgovişte publicate de G. Mihăiescu, Contribuţii la problema începuturilor oraşului medieval
Târgovişte, în Valahica, 9, 1977, p. 521 şi ldem şi V. Drob, în Dâmboviţa-Vatră de Istorie-Culegere de
articole, Târgovişte, 1980, p. 48 şi d~ către B. Mitrea, în Dacia, 25, 1981, p. 388, nr. 199, sub denumirea
de monede de tip "Ioan Tzimiskes". In 1987, graţie amabilităţii colegului Valentin Drob, de Ia Complexul
Muzeal Naţional "Curtea Domnească", am putut cerceta piesele şi am constatat că una din ele este un
follis anonim clasa A 1, iar cealaltă un follis anonim clasa A 3.
• lv. Jordanov, 0/oven otpec atăk or matrica za srebămi miliaremii na Joan 1 Cimiskii (969-976), în
69

Numizmatika, 14, 1980,4,p. 16-18.

70
• Skylitzes-Kedrenos, în FHDR, voi. III, Bucureşti, 1975, p. 401.
71
• P. Diaconu, în Istros, 5, 1987, p. 219.

www.cimec.ro
366 Ernest Oberltinder-Târnovea.nu

în deceniul al doilea şi al treilea al secolului al Xl-lea, împreună cu numerarul

mai târziu. În ciuda unor descoperiri de ceramică de tip urban (ţigle, olane,
conducte de apă), databile în secolele IX-X, în aşezările din sudul Munteniei,
cum ar fi cele de la Căscioarele, Greaca, Radovanu, Curcani, Mironeşti, precum
şi în zona Subcarpaţilor înalţi, la Sion (corn. Ceraşu, jud. Prahova), ca şi a
informaţiilor transmise de Skylitzes despre cetăţile nord-dunărene, la sfârşitul
secolului al X-lea şi începutul secolului al XI-lea, urbanizarea societăţii locale
era încă într-o fază extrem de incipientă 72 . Or, monedele de bronz erau destinate
în primul rând să acopere necesităţile unei societăţi de tip urban. Pe de altă
parte, este evident că amploarea difuziunii monedelor bizantine la nord de
Dunăre depindea de gradul de dezvoltare a circulaţiei monetare în teritoriile
învecinate sud-dunărene. Or, se ştie că, deşi Ioan I Tzimiskes a reuşit să
cucerească şi să extindă sistemul administrativ bizantin până la râullskăr, zonele
situate la vest de Silistra erau încă prea puţin evoluate din punct de vedere
economic şi social pentru a fi integrate rapid în sistemul bizantin al economiei
monetare73 • Descoperirile provenite din aşezările de la Stărmen şi Krivina-
Jatrus sunt dovada cea mai elocventă că, pe tot parcursul secolului al XI-lea,
aceste aşezări, ca şi regiunile care le înconjurau, au trăit la periferia sistemului
economiei monetarizate. Situa~a trebuie să fi fost şi mai gravă în ultimele decenii
ale secolului al X-lea, având în vedere faptul că timpul scurs între 971 şi 986, cât a
durat prima fază a stăpânirii bizantine, a fost mult prea scurt ca să permită realizarea
unor modificări radicale. Tezaurul de la Zlatarica (distr. Veliko Tărnovo ), conţinând
câteva mii de imita~i turnate ale folles-lor anonimi clasa A 1 şi A 2 nu poate fi
considerat ca un indiciu al utilizării pe plan local a monedelor de bronz între anii
976-100F4 • El este un exemplu tipic de "tezaur de călător", aparţinând unei
persoane care s-a refugiat din sudul Dobrogei în timpul campaniei bizantine din
anii 1000-1001, încercând să ajungă, prin defileul Jantrei, în teritoriile controlate
de către Samuel. Tezaurul constituit în altă parte a fost îngropat în zona Zlatarica,
fără nici un adaos de monede primite pe plan local. Bazele unei evoluţii gradate
spre economia monetarizată a teritoriilor sud-dunărene se vor deschide numai
după anii 1001-1003, odată cu recucerirea bizantină a teritoriilor situate între Dristra
şi Vidin. Dacă situaţia de la sfârşitul secolului al X-lea şi începutul secolului al XI-lea
din teritoriile bulgăreşti învecinate Munteniei era departe de permite integrarea lor
în economia monetarizată, atunci cu atât mai puţin erau pregătite populaţiile care
trăiau la nord de Dunăre să facă acest salt.

'"·Asupra acestor descoperiri cf. Maria Comşa, în MuzNa~ .• 5, 1981, p. 133-135.

73
Vasilka Tăpkova-Zajmova, în Istorija na Bălgarija, voi. II, p. 397. Al. Madgearu, op. cit., p. 5 vorbeşte
de ocuparea de către bizantini în 971 a teritoriului fostelor provincii ScythiaMinor şi Moesia II, ceea ce
ar însemna atingerea liniei râului Vit (Utus). F. Makk, op. cit., p. 271-274 consideră că bizantinii au
cucerit şi organizat din punct de vedere admnistrativ, în 971, toate teritoriile situate între Balcani, Dunăre
şi Morava Inferioară, până la vărsarea acesteia în Dunăre, în dreptul medievalului Branicevo. Noi
înclinăm să credem că ipoteza Vasilkăi Tăpkova-Zaj mov a este cea mai apropiată de realitate.
". T. Gerasimov, Stari ni faWjikati na moneti of /van Cimiskij, în lAI, 17, 1950, p. 313-315 şi
7

V. Pencev, Novi eksempljari ot kolektivnata lwlwdka ot imitacii 11a anonimni vizantijski mo11eti (XI v.),
otkrita v s. Zlatarica, Elensko prez N39, în Numizmatika, 24, 1990, 4, p. 19-23.
www.cimec.ro
,,BARBARIUJM APROPIAT'- POPU!AllllE DIN MUI'ITENIA ŞI IMPERIUL BIZANTIN (SEC. VI-X) MĂimJRIA NUMISMATICII 36 7

www.cimec.ro
 u;
0\
00

g>
::>
~
oa"
~
Er:
"
o.
"~
~·
"o
ii
Muntenia- descoperiri monetare din sec. VI-X "::>c
www.cimec.ro
AurelVÎLCU

Două tezaure monetare din veacul

al XVIII -lea descoperite la Roseţi,
jud. Călăraşi şi Stejaru, jud. Ialomiţa 1
Resume

L'auteur presente deux tresors monetaires, decouverts a Roseţi, dep.

de Călăraşi et a Stejaru, comm. de Perieţi, dep. de Ialomiţa. Le premier
tresor comprend quatre monnaies ottomanes, frappees a Islambol, sous le
regne du sultan Mustafa III ( 1757-1774), et deux monnaies ragusaines. Le
deuxieme inclut 29 monnaies ottomanes, frappees a Islambol au temps du
sultan Selim Il/ ( 1789-1807).

În colecţiile Muzeului Judeţean lalomiţa se găsesc două tezaure

monetare descoperite la Roseţi, corn. Roseţi, jud. Călăraşi şi Stejaru, corn.
Perieţi, jud. Ialomiţa. Ambele tezaure au fost depuse la Banca Naţională a

României, sucursala Slobozia, în data de 29 septembrie 1980 de către Muzeul

Judeţean Ialomiţa, conform Decretului 244/1978 privind bunurile din metale

preţioase şi semipreţioase care făceau parte din tezaurul naţional. În data de

20 iulie 1999 tezaurele menţionate mai sus au fost restituite Muzeului Judeţean
lalomiţa. Din nefericire, în cazul ambelor tezaure, nu avem nici o informaţie

legată de condiţiile descoperirii. Presupunem că ele au fost descoperite înainte

de 1980, an în care au fost predate Băncii Naţionale.

1
Mul~umim pe această cale d-nei Emilia Corbu pentlu bunăvoinţa de a ne pune la dispoziţie materialul
numismatic pentru studiu.

www.cimec.ro
370 Auretvncu

Tezaurul, descoperit în localitatea Roseţi, jud. Călăraşi, este alcătuit din

şase monede din argint, emise în veacul al XVIII-lea. Este posibil ca tezaurul
să fi fost mai mare, dar până la noi au ajuns doar piesele ce vor fi prezentate
mai jos. Patru dintre monede sunt emisiuni otomane, din vremea sultanului
Mustafa III (1757-1774), la care se adaugă doi taleri bătuţi de Ragusa. Monedele
otomane sunt piese de 60 parale, emise la Islambol în anul de domnie opt (2 ex.)
şi anul Hegirei (11 )81 (2 ex.), respectiv 20 VI 1765-8 VI 1766 şi 30 V 1767-17
V 1768. Din punct de vedere al grafiei, primele două piese corespund în
totalitate nr. 632 din catalogul Nuri Pere (cuvântul han având punct pe iniţială
şi pe finală), în timp· ce la piesa nr. 4 cuvântul han nu are punct deasupra
iniţialeF. Taierii ragusani sunt emişi în anii 1763 şi 1764. Dacă moneda otomană
domină piaţa din Ţara Românească în veacul al XVIII-lea, taleriiragusani sunt
mai rar întâlniţi. Până în prezent, cunoaştem doar două depozite monetare, în
care taierii ragusani sunt asociaţi cu monedă turcească: Băiculeşti, jud. Argeş 3
şi Câmpulung, jud. Argeş 4 •
Tezaurul găsit la Stejaru, corn. Perieţi, jud. Ialomiţa este alcătuit din 29
monede din argint otomane, emise în timpul sultanului Selim III ( 1789-1807).
Toate monedele sunt bătute la Islambol, cele mai multe fiind piese de 100
parale (23 ex.) şi 80 parale (6 ex.). Cea mai recentă monedă este din anul 13
(1800-1801) de domnie a sultanului Selim III. Probabil, tezaurul a fost ascuns
în contextul conflictului ruso-turc din anii 1806-1812. Toate monedele au pe
revers tipul II de tu()ra a sultanului Selim liP .

Repartiţia pe ani de domnie a monedelor din tezaurul Stejaru.

·,,

anul anul anul anul anul anul anul

1 3 5 7 9 11 13

~Pentru grafia cu vântului han vezi Luana Popa şi E. Nicolae, Un tezaur de aspri otomani de la începutul
secolului al XVI-lea în colecţiile Muzeului Judeţean Braşov, BSNR, 80-85 (1986-1991) 1992, p. 140,
fig. 2.
3 A. Vîlcu, Două te zau re monetare din secolul al XVIII-lea descoperite la Roşu, jud. Ilfov şi Băiculeşti,

jud. Argeş, CN, 8, în curs de apariţie.

4
A. Smaranda şi Şt. Trâmbaciu, Un tezaur din secolul al XVIII-lea descoperit la Câmpulung-jud
Argeş, BSNR, 78- 79 (1983-1985), 1986, p. 329-332.
5 S. Lachman, The silver coinage of Selim III, The Numismatic circular, voi. 84, nr. 3, martie 1976,

p. 96-97.
www.cimec.ro
DOUĂ TEZAURE MONETARE DIN VEACUL AL XVlll-LEA DESCOPERITE LA ROSEŢI, 371
JUD. CĂLĂRASI SI STEJARI! JUD IALOMIJA

Analizând graficul de mai sus observăm că primii doi ani de domnie

( 1789-1790) sunt bine reprezentaţi_ O posibilă explicaţie o constituie numărul
mare de monede bătute în aceşti ani în contextul războiului cu Rusia şi Imperiul
Habsburgic (1787 -1791), când, datorită problemelor financiare cu care se
confruntă Imperiul Otoman, la debutul domniei lui Selim III, are loc o
devalorizare importantă a kuruşului, al cărui conţinut în argint a fost redus cu
o treime 6 •
Valoarea celor două tezaure este modestă, 3100 parale=7lei şi 30 parale7 •
Pentru a avea o imagine mai bună asupra ceea ce însemna, la sfârşitul veacului
al XVIII-lea, această sumă vom oferi şi preţurile la o serie de produse.

Preţuri existente în Ţara Românească la !Jfârşitul secolului al XVIII-lea8 •

Unitatea de măsură produs Anul preţ

1 bou 1796 25 lei

1 vacă 1794 11 lei
1 porc 1798 7 lei şi 30 parale
1 cal 1793 40 lei
1 vadră vin 1794 2lei
1 oca cafea 1793 3 lei şi 1O parale

6
Ş. Pamuk, Sistemul monetar otoman Îl! secolele al XVII-lea şi al XVIII-lea, 130 de ani de la crearea
sistemului monetar românesc modern, Bucureşti, 1997, p. 278.
7
1 leu=40 parale.
8
M. N. Popa, La circulation moneraires et 1' evolution des prix en Valachie ( 1774-1831 ), Bucarest,
1978, p. 217-293.
www.cimec.ro
372 Aurel VDcu

CATALOGUL MONEDELOR DIN TEZAURUL

DESCOPERIT LA ROSEŢI
IMPERIUL OTOMAN

Mustafa III
(1757-1774)
Islam bol

altmişlik (60 parale)

1. AR t 28,5 g; 41 nun. 4. AR t 28,6 g; 42 mm.

Nuri Pere 632. Nuri Pere 632.
anul 8=20 VI 1765- 8 VI 1766. anul 81=30 V 1767-17 V 1768.
Av. SultanUl berreyni ve hakantil Av. şi Rv. ca sus dar han fără punct
bahreyni essultan bin essultan. deasupra iniţialei.
Rv: Essultan Mustafa bin Ahmed han Nr. inv. 787.
dame mi.ilki.ihi.i duribe fi Islambol
1171. Han cu punct pe iniţială şi pe RAGUSA
finală. Nun în dreapta elif-ului.
Nr. inv. 790 taler

2. AR t 28 g; 41 mm. 5. AR t28,5 g; 41 mm.

Nuri Pere 632. J. Davenport, Standard Price Guide to
anul 8=20 VI 1765- 8 VI 1766. World Crowns & Talers (1484-1968),
Av şi Rv ca sus. 1982, p. 122. anul 1763.
Nr. inv. 788. Nr. inv. 786.

3. AR t 27,8 g; 42 mm. 6. AR t 28,5 g; 39,5 mm.

Nuri Pere 632. J. Davenport, Standard Price Guide to
anul 81=30 V 1767-17 V 1768. World Crowns & Talers ( 1484-1968),
Av. şi Rv. ca sus dar han fără punct 1982, p. 122. anul 1767.
deasupra iniţialei. Nr. inv. 785.
Nr. inv. 789

www.cimec.ro
DOUĂ TEZAURE MONETARE DIN VEACUL AL XVIII-LEA DESCOPERITE LA ROSEŢI, 373
JUD. CĂLĂRASI SI STEJAR!J J!Jp. IALOMITA

CATALOGUL MONEDELOR DIN TEZAURUL

DESCOPERIT LA STEJARU

IMPERIUL OTOMAN

Selimiii
(1789-1807)
Islambol
ikilik (80 parale) yuzluk (100 parale)

Av: Tudra tip Il. Av. SultanUl berreyni ve hakantil

Rv. ( ... ) Duribe fi Islambol 1203. bahreyni essultan bin essultan.
Rv: Tudra tip II.
1. AR t 26 g; 42,7 mm.
Nuri Pere 706. 7-10. AR t 31,5 g; 45 mm. t 31,5 g;
anul1=7 IV 1789-20IX 1789. 43,2 mm. t 30,8 g; 44 mm. t 30,5 g;
Nr. inv. 792. 42,5 mm.
Nuri Pere 705.
2. AR t 24,8 g; 41 mm. anul 1=7 IV 1789-20 IX 1789.
Nuri Pere 706 Nr. inv. 801, 808, 810, 800.
anul 2=21 IX 1789-9 IX 1790.
Nr. inv. 820. 11-13. AR t 31,7 g; 44,5 mm. t 31,6 g;
43,8 mm. t 31,6 g; 43 mm.
3-4. AR t 25,3 g; 42 mm. 25 g; 41,3 mm. Nuri Pere 705
Nuri Pere 706. anul 2=21 IX 1789-9 IX 1790.
anul 3= 10 IX 1790-30 VIII 1790. Nr. inv. 809, 811, 816.
Nr. inv. 796, 794.
14. AR t 32,5 g; 42,5 mm.
5. AR t 25 g; 41,5 mm. Nuri Pere 705.
Nuri Pere 706. anul 3= 10 IX 1790-30 VIII 1790.
anul 7=29 VII 1794-17 VII 1795. Nr. inv. 817.
Nr. inv. 793.
15-16. AR t 31,5 g; 43 mm. t 30,5 g;
6. AR t 25 g; 42 mm. 43,6 mm_
Nuri Pere 706. Nuri Pere 705.
anul 10=26 VI 1797-14 VI 1798. anul 4=31 VIII 1791-18 VIII 1792.
Nr. inv. 795. Nr. inv. 815, 819.

www.cimec.ro
374 AureiVDcu

17-18. AR t 32,3 g; 44 mm. t 31,7 g; 22. AR t 32 g; 42,8 mm.

43,3 mm. Nuri Pere 705.
Nuri Pere 705. anul 9=7 Vli 1796-25 VI 1797.
anul 5= 19 VIII 1792-8 VIII 1793. Nr. inv. 813
Nr. inv. 805, 804.
23-25. AR t 31,5 g; 45 mm. t 31 g;
19. AR t 32,8 g; 45 mm. 42,8 mm. t 30,5 g; 41 ,5 mm.
Nuri Pere 705. Nuri Pere 705.
anul 6=9 Vlll 1793-28 Vll 1794. anul 10=26 VI 1797-14 VI 1798.
Nr. inv. 798. Nr. inv. 812, 797, 806.

20. AR t 30,5 g; 43,5 mm. 26-28. AR t 31,6 g; 43 mm. t 31,4 g;

Nuri Pere 705 43,2 mm. t 31 ,4 g; 43,5 mm.
anul 7=29 Vll 1794-17 VII 1795. Nuri Pere 705.
Nr. inv. 818. anul 12=5 VI 1799-24 V 1800.
Nr. inv. 803, 814, 802.
21. AR t 32 g; 45 mm.
Nuri Pere 705. 29. AR t 31,3 g; 43 mm.
anul 8=18 VII 1795-6 VII 1796. Nuri Pere 705.
Nr. inv. 807 anul 13=25 V 1800-13 V 1801.
Nr. inv. 799.

www.cimec.ro
Aurel VÎLCU

Un fragment de tezaur
din secolul al XVIII-lea
descoperit în judeţul Ialomiţa 1
Resume

L'auteur presente 14 monnaies d'argent ( 12 ottomanes et deux

autrichiennes), appatenant a un tresor decouvert dans le dep. de 1alomiţa. Il
est conserve aSlobozia, dans les collections du Musee Departemental1alomiţa.
Les monnaies ottomanes sont frappees a Kostantiniye au temps du sultan
Abdulhamid fer (1774-1789).

În colecţiile Muzeului judeţean lalomiţa se găsesc, la numerele de inventar

509-522, 14 monede de argint din secolul al XVIII-lea. Analizând compoziţia
şi starea de conservare a pieselor ce alcătuiesc acest lot, putem observa că ne
aflăm în faţa unui fragment de tezaur. O problemă o constituie locul descoperirii,
despre care nu avem o informaţie sigură. În registrul inventar al muzeului
(secţiunea numismatică-medalistică), există o însemnare conform căreia
monedele reprezintă o donaţie făcută în anul 1989 de Bârligea Gelu, domiciliat
în localitatea Ţăndărei. Din lipsa altor informaţii, ne mulţumim să credem că
tezaurul a fost descoperit, iniţial, undeva în judeţul lalomiţa, poate chiar în
Ţăndărei. Evident, există posibilitatea ca tezaurul să fi fost găsit în judeţele
limitrofe şi împănit între descoperitori. Din păcate, nu avem cum să
transformăm aceste ipoteze în certitudini. Dintre cele 14 monede care alcătuiesc
lotul nostru, 12 sunt emise în Imperiul Otoman, în timpul domniei sultanului

1
Mulţumim d-nei Emil ia Corbu pentru bunăvoinţa de a ne oferi spre studiu materialul numismatic.

www.cimec.ro
376 Aurel Vilcu

Abdulhamid 1 (1774-1789), la care se adaugă două monede austriece, bătute

de Maria Theresa ( 1740-1780). Toate monedele otomane sunt piese de 60 parale
(altmişlik), bătute la Kostantiniye. Cele două nominaluri austriece sunt: 1 taler
emis la Burgau şi o piesă de 20 kreuzeri, bătută la Viena. Cea mai veche monedă
din lotul nostru este piesa de 20 kreuzeri, emisă în 1765, iar cea mai recentă
datează din anul 13 (1785-1786) de domnie a lui Abdulhamid 1.
Analizând cu atenţie lotul de piese otomane, observăm o serie de sigle ce pot
fi întâlnite, atât pe avers, cât şi pe revers, constituite în perechi. Totodată, în funcţie
de anul de batere, găsim variante de scriere a cuvântului han. Astfel, piesele de 60
parale, bătute în anii trei şi şase de domnie a sultanului Abdulhamid 1, au asocierea
stea-stea (sigle existente pe rândul doi al legendelor de avers şi revers), în timp ce
legenda de avers are grafia ca la Nuri Pere nr. 674 (unde cuvântul han are punct, atât
pe ini~ală cât şi pe finală)Z . O altă categorie de sigle este formată din perechea stea -
ornament, sigle pla~iate tot pe rândul doi al legendelor de avers şi revers. Şi în acest
caz, cuvântul han este scris cu punct pe ini~ală şi pe finală. Această categorie este
specifică anilor 8, 9 şi 1O. Piesele bătute în anul 13 au pe avers şi pe revers aceeaşi
pereche de sigle, stea - ornament, dar în legenda de revers cuvântul han este scris
diferit, cu nun intersectând elif, iar ornamentul cordiforrn este plasat pe rândul trei
sub duribe3 • Posibilitatea de a găsi analogii pentru siglele existente pe monedele
prezentate mai sus este destul de restrânsă din cauza insuficientei publicări a
materialului numismatic otoman din veacul al XVIII-lea. Piesele de 60 parale,
prezentate de noi, confirmă prezenţa unor perechi de sigle pentru anii 3, 6, 8, 9, 10 şi
13, cornpletând o tipologie schiţată sumar în două studii anterioare care valorifică
tezaurele de la Câmpulung, jud. Argeş4 şi Ciochina, jud. lalomiţa5 •
Materialul numismatic prezentat de noi, fără a fi spectaculos, adaugă noi informaţii
legate de circula~a monetară din spa~ul românesc la sffirşitul veacului al XVIII-lea

~ Jem Sultan, Coin.1· oftlze Ollomanempire wul Turkisfz Republic, Thousand Oaks, 1977, p. 272. Pentru
grafia cuvântului han vezi Luana Popa şi E. Nicolae, Un tezaur de aspri otomani de la începutul
secolului al XVI-/ea în colecţiile Muzeului Judeţean Braşov, BSNR, 80-85 ( 1986-1991) 1992, p. 140,
fig. 2.
3
Jem Sultan, op. cit., p. 273.
4
A. Smaranda, Şt. Trâmbaciu, Un tezaur din secolul al XVIII-lea descoperit/a Câmpulung-jud Argeş,
BSNR, 77-79 (1983-1985), 1986, p. 329-332.
5
C. Matache, Un tezaur din vremea sultanului Abdulfzamidl descoperit/a Cioclzina, jud. Jalomiţa,
SCN, XII, 1998, p. 185- 189.
www.cimec.ro
UN FRAGMENT DE TEZAUR DIN SECOLUL AL XVIII-LEA DESCOPERIT ÎN JUDEŢUL IALOMIŢA 377

CATALOGUL MONEDELOR 6
IMPERIUL OTOMAN
Abdulhamid I
(1774-1789)
Kostantiniye
altmişlik (60 parale)

1-2.ARt27,93g;43,5mm.t28,45g; Abd; han cu punct pe iniţială şi pe

41 ,8 mm. finală.
Nuri Pere 674. Nr. inv. 519, 520.
Anul 3 = 4 III 1775-20 II 1776.
Av. Sultanul berreyni ve hakanul 6-8. AR t 27,28 g; 44,8 mm. t26,46 g;
bahreyni essultan bin essu1tan. Stea pe 42,3 mm. t 26,45 g; 42,5 mm.
rândul doi deasupra iniţialei cuvântului Nuri Pere 674.
hakan Anul 9 = 28 XII 1781-16 XII 1782.
Rv. Essultan Abdulhamid bin Ahmed Av şi rv ca sus.
han dame mulkuhu duribe fi Nr. inv. 510, 512, 515.
Kostantiniye 1187. Stea deasupra 9-lO.AR t26,16g;43,2mrn. t25,10g;
iniţialei cuvântului Abd; han cu punct
44,5 mrn.
pe iniţială şi pe finală.
Anul 1O = 17 XII 1782-6 XII 1783,
Nr. inv. 509, 516.
Nuri Pere 674.
Av şi rv ca sus.
3. AR t 27,97 g; 42,5 mrn.
Nr. inv. 511, 513.
Nuri Pere 674.
anul6 = 301 1778-18 1 1779.
11-12. AR t26,17 g; 43,8 mm. a 27,03
Av. şi rv. ca sus.
Nr. inv. 517. g; 43,2 mm.
Nuri Pere 674.
4-5. AR t 26,76 g; 42,2 mrn. t26,84 g; Anul 13 = 14 XI 1785-3 XII 1786.
44,5 mm. Av: ca sus.
Nuri Pere 674. Rv: ca sus, ornament cordiform pe
Anul 8=8 1 1780-27 XII 1780. rândul trei plasat sub duribe; han cu
Av. ca sus. punct pe iniţială şi pe finală, dar nun
Rv. ca sus, dar ornament cordifonn pe intersectează elif.
rândul doi deasupra iniţialei cuvântului Nr. inv. 514, 518.

6
La desfrierea pieselor am păstrat delimitarea avers-revers existentă în Nuri Pere în scopul simplificării
lecturii. In privinţa acestui aspect vezi E. Nicolae, BSNR, 77-79 ( 1983-1985), 1986, p. 488.
www.cimec.ro
378 Aurel Vîlcu

AUSTRIA
Maria Theresa
(1740-1780)
Burgau Viena
taler 20 kreuzeri
13. AR t 27,68 g; 40,5 mm. 14. AR t 6,47 g; 27,8 mm.
World Coins p. 80, anul 1780. World Coins p. 65, anul 1765.
Av. M.THERESIA.D.G. ( S.F.) Av. M.THERESIA.D.G.R.-
R.IMP.HU.BO.REG. IMP.GE.HU.BO.REG.
Rv: ARCHID.AVST.DUX.- Rv: ARCHID.AVST.DUX.-
BURG.CO.TYR.l780 BURG.CO.TYR.l765. 1 20
Nr. inv. 521. Nr. inv. 522.

www.cimec.ro
Emilia CORBU

Habitatul medieval ialomitean

'
în lumina
primelor atestări documentare (11).
Sate dispărute*
Resume

The research includes 23 villages mentioned in the 14 th.- 16 th. centuries,

documents, and which disappeared during the time, traces of their existence
being kept in the local toponymy.
1ssues reffering to localization, organisation, social status and causes of
their disappearance are analysed. 1t was discovered that these were the first
certified villages and were older than the mentioned rime from the document.
One third, was located in Hagieni zone- Floci town, on both sides of Ialomiţa
river and their estate [ied to Ialomiţa Balta. Another concentration was in
Bucu- Mărculeşti and Bucu- Ţăndărei areas. These villages were part of the
huge feudal domain from early times. In the aristocratic domain entered due
to gradual sale but also to the invasion. From the researched villages 68 %
became part of church domain by aristocratic donation. The villagers became
neighbours or seifs but also freeholders. It is also mentioned cases of serdom
ransom.
Some villages were big enough and had a proper economic situation.
The some villages are mentioned water mills on Ialomiţa river. These villages
complete the map of /alomiţa medieval habitat. .

* In studiu sunt prezentate sate din judeţul Ialomiţa în forma sa actuală rezultată în urma reformei
administrative din 1981. In noua formulă administrativă râul Ialomiţa, care traversează judeţul pe mijlocul
său, are o lungime mai mare, facilitând astfel cercetarea locuirii pe malurile râu lui.

www.cimec.ro
380 Emilia Corbu

Aşa cum arătam în prima parte a acestui studiu**, în care au fost

repertoriate satele menţionate în secolele XIV-XVI şi care îşi păstrează toponimia
până astăzi, documentele medievale relevă o densitate de locuire pe ambele
maluri ale Ialomiţei până la vărsare şi pe linia Braţului Borcea. Au fost
repertoriate un număr de 74 de sate, din care 51 îşi păstrează toponimia până
în prezent, ceea ce presupune o continuitate de locuire, chiar dacă, în unele
cazuri, vatra satului s-a mutat. Numărul satelor situate de-a lungul râului Ialomiţa
este în jur de 100, dar nu avem certitudinea că se aflau toate în actualul judeţ
Ialomiţa.
O parte din aceste aşezări au dispărut la un moment dat, amintirea lor
fiind păstrată fie de anumite toponime, fie numai de documente. Acestea
completează imaginea habitatului medieval ialomiţean şi contribuie la
rezolvarea unor probleme de geografie istorică, la evaluarea dinamicii
demografice, a factorilor favorizanţi locuirii în evul mediu, etc. Existenţa
acestora este amintită în documente, precum hrisoavele domneşti,
preponderente până în a doua jumătate a sec. XVI, zapise, care se înmulţesc
mai ales spre sfârşitul sec. XVI şi, mai ales, în prima jumătate a sec. XVII,
cărţi de hotărnicie.

REPERTORIUL SATELOR DISPĂRUTE

BLAGODEŞTI

Printre primele sate atesta te documentar în Ialomiţa, se află şi Blagodeşti.

Optsprezece documente din sec. XVI 1 şi saisprezece din prima jumătate a sec.
XVII menţionează ocine, persoane şi diverse situaţii .
Din a doua jumătatate a sec.XVII, satul este mai puţin amintit şi nu
cunoaştem cauzele decăderii lui. Vecinătatea cu Oraşul de Floci a avut cu
siguranţă o importanţă mare în viaţa satului, multe persoane din oraş având
ocine în sat. Denumirea se mai păstrează până azi în toponimul Popina
Blagodeasca, atribuit unui martor de eroziune din zonă, şi denumirea de
Blagodeasca atribuită unui areal delimitat de popină şi râul Ialomiţa. Posibil
ca vatra satului medieval să fi fost pe aici.
Blagodeşti este menţionat încă din 1467 ca vamă de peşte a mănăstirii
Cozia, în hrisovul de la Radu cel Mare, însă acest document nu pomeneşte nimic

''Emil ia Corbu, Hal>itatulmedieval ialomiţean în lumina primeloratestări documelllare, lalomiţa, III,

Slobozia, 2000, p. 140-174.
1
Este satul cel mai des amintit în documente. Cele peste 40 documente din toate categoriile, hrisoave,
zapise, cărti de judecată, dovedesc existenţa unui sat mare de moşneni până târziu la înc. sec.XVII.
Interesant este că în sec.XVI, multe hrisoave întăresc proprietăţile moşnenilor.
www.cimec.ro
HABITATUL MEDIEVAL IALOMITEAN ÎN LUMINA PRIMELOR ATESTĂRI DOCUMENTARE (II). 381
SATE DISPĂRUTE'

de situaţia satului 2• Primul document în care este pomenit satul propriu-zis, a fost
emis la Bucureşti la 16 iunie 1508. Din el, aflăm că Mihnea Voievod întărea
lui Manea cu fraţii săi ocină în Blagodeşti, jumătate din sat cu precizarea
"pentru că le este veche şi dreaptă ocină" 3 •
Hotarele a jumătate de sat erau precizate în 1599, astfel:
" .. .ca să le fie lor ocina de baltă în ocina Blagodeştilor, din jumătate
de sat, începătura .. .şi semnele cele bătrâne să să ştie, pe din sus de movilă
sau de gorgan pân în coda Mocilnii şipăn în valea cu papora, tocma pân ce
intră în iazerul cu trestii cătră Strâmba , tocma păn la Şeperig, pan răstocile
lui Marco şi cu iazerul Preluianelor, tocma păn la Dragna şi păn în ţărmurile
Saltăvii, după aceea den jos de hotarul oraşului, iar de la piatra gârlii,
tocma pân în calea Jarciului şi păn în ţărmurile Zătonului, aceste semne
sântu" 4•
Pe o hartă topografică din 1908, este trecută moşia Blagodeasca şi spre
NV este menţionată Mocilna, spre NE şi spre NV, Ezerul Vlădenilor,
corespunzând oarecum descrierii arătate mai sus 5 • Pe aceeaşi hartă apare şi
toponimul Pochina cu vii, ceea ce presupune că la un moment dat popina a fost
cultivată.
Este greu de spus unde se afla vatra satului, deşi, aşa cum am arătat,
unele vestigii din epocă s-au descoperit chiar pe Popina Blagodeasca 6 •
,,Korganul" din documentul mai sus arătat poate fi atât popina, cât şi un turnul
din apropiere.
In 1592, sunt amintiţi Blagodeştii de Sus, ceea ce presupune dezvoltarea
satului în două părţF., probabil printr-un proces de roire, specific dezvoltării
satelor până târziu în epoca modernă.
Tot în 1592, sunt menţionaţi primii vecini, Drăguşin, Şerb şi Eremia care
se închină ca vecini cu ocinele lor". Nu ştim dacă acesta este momentul în care
satul de moşneni începe să fie inclus în marele domeniu boieresc, dar
presupunem că acest fenomen a început pentru satul în discuţie în a doua
jumătate a secolului al XVI-lea.
Pentru a determina oarecum mărimea satului, am încercat să aflăm
numărul iniţial al ocinilor moştenite" de dedină şi de ohabă". In primul hrisov
în care este amintit satul şi în care se relevă o situaţie mai veche, aflăm că, în

~ DRH., B.,I, Bucureşti, 1966, p.224.

3
DIR., B, sec .XVI, I, Bucureşti, p.45.
4
DIR., B, ( sec.XVI.) VI, Bucureşti, 1953, p. 362; DRH.B, XI, p.494.
5
Direcţia Generală a Arhivelor Statului Ialomiţa, Harta topografică din 1908, inv.ll.
6
Ştefan Olteanu, Emilia Corbu, Sondajul arheologic de la Vlădeni· Popina Blagodeasca, Cronica
Cercetărilor Arheologice. Campania 2000, CIMEC, 2001, p. 272.
7
DIR., B, (sec.XVI.)VI, Bucureşti, 1953, p. 31.
8
/bidem.
www.cimec.ro
382 Emilia Corbu

1508, Mihnea cel Rău întărea jumătate de sat, veche ocină de dedină şi de
ohabă lui Manea cu fraţii săi, Oprea, Stănilă, Stoian şi Neagoe, precizându-se
că sunt moştenire de Ia părinţii lor. Prin urmare, dacă vom coborî datarea satului
cu o generaţie, aceasta s-ar situa în a doua jumătate a secolului al XV-lea .
Interesant este de urmărit însă evoluţia fiecărei părţi. Din cei cinci fraţi,
doar Stănilă şi Neagoe mai sunt menţionaţi în documente şi pentru că referirea
este clară, .. partea lui Stănilă" sau "partea lui Neagoe" şi coroborând cu
terminologia medievală de denumire a proprietăţii, care păstra numele primului
proprietar, chiar şi după vânzare, considerăm că trebuie să fie vorba de doi din
fraţii mai sus pomeniţi. In 1566, partea lui Stănilă este întărită nepotului său,
popa Ivan 9 , care apare în mai multe documente şi sub numele de Ivan grămătic.
Partea lui Neagoe apare în alte două documente. In 1543, este întărită lui
jupan Colţea cu cei patru fii ai săi, Dragul, Badea, Stoica şi Stroe, probabil toţi
urmaşi ai acestuia. Insă, în 1569, aflăm că pentru "sufletul răposatului jupan
Neagoe" sunt dăruite mănăstirii Cricoveni părţile lui Udrişte postelnic, Drăghici
comis şi Calea vomiceasa. 1° Frumoasă evoluţie a unei familii care îşi leagă
obârşia de Blagodeşti. Peste 20 de ani, în 1582, mănăstirea Mărgineni deţinea
jumătate de sat şi părţile celor cinci fraţi nu mai apar în documente.
In cealaltă jumătate de sat, trebuie să fi fost părţile altor moşneni, din
care documentele amintesc pe Tudor, Stoica, Badea care îşi vor vinde ocinile
în 1575 unui anume Radu 11 ; partea Lupşenească şi Stroiască întărite în 1576
lui Danciu 12 ; partea Bârlească şi partea lui Drăghici, fiul lui Marnian, cumpărate
în 1598 de Mihu, mare portar 13 • Fratele său, Aranita, al II-lea logofăt, cumpărase
din 1592, în Blagodeştii de Sus, partea lui Eremia, 200 de stânjeni de
pretutindeni, cu cinci vecini şi vaduri de moară 14•
Treptat, satul este aservit. Nu toţi proprietarii locuiau în sat. De pildă,
Gherghe, fost mare armaş, ce moştenea partea unchiului său, Miho, portarul,
locuia în Drăgoieşti. Tot el este cel care semna cu caractere latine, înscriindu-se
astfel într-un curent de modernitate care a bântuit începutul sec. XVII 15• Mare
parte din noii proprietari trebuie să fi locuit în Oraşul de Floci, mai ales Ia
începutul sec. XVII, ca boieri cu sau rară dregătorie.
Erau însă şi proprietăţi ale moşnenilor. Existau şi mari porţiuni nelucrate.
Astfel, în 1614, Constantin judeţul şi cei 12 pârgari şi orăşeni din Oraşul de

9
DIR., B, (sec.XVI) III, Bucureşti, 1952, p. 225.
10
Pentru mentiuneadin 1543, a se vedeaDIR, Il, p. 307; Pentru menţiunea din 1569 a se vedea DIR., B,
(sec .XVI), III, Bucureşti, 1952 , p. 317.
11
DIR., B (sec.XVI), IV, Bucureşti, 1952, p. 205;
DRH., B, voi. VII, doc. 249, p.341.
1
~ DIR.,B, (sec.XVI) , IV, Bucureşti 1952, p. 231.
13
DIR., B ( sec.XVI), VI, Bucureşti 1953, p. 309;
DRH.B., XI , doc. 278, p.370.
1
"' DIR., B, (sec.XVI) VI, 1953, p. 31.
15
C.D.Ţ.R.,III, Bucureşti, 1977, doc.598, p.299; DRHB, vol.XXII, doc.l67, p.335.

www.cimec.ro
HABITATUL MEDffiVAL IALOMITEAN ÎN LUMINA PRIMELOR ATESTĂRI DOCUMENTARE (Il). 383
SATE DISPĂRUTE'

Floci adeveresc că Stanciu al lui loniţă a cumpărat nişte locuri de grădină pe

bucatele lui drepte "locuri nelucrate, paragină şi mărăcini", anume o fâşie
de la Cârstea a lui Bruta, o fâşie de la Negri ta şi o fâşie de la Pană a lui Socol 16 •
De numele satului se leagă numele a doi postelnici, Iane, amintit în mai
multe documente de la înc. sec. XVII 17 , şi Hrani ta -la mijlocul aceluiaşi secol 18 •
Din evenimentele nefericite ale satului, trebuie amintită ciuma. Dintr-un
document din 1566, aflăm că Stăni1ă, bunicul popii lvan, a murit de ciumă 19 •
Cum epidemiile evului mediu făceau ravagii, cu siguranţă satul a fost afectat
mai mult decât aflăm din documente. Satul a avut, cum era şi firesc, o biserică
despre care nu avem multe date. Sunt amintiţi trei preoţi la trei date diferite,
sugestive pentru continuitatea satului. La 1566, este amintit popa lvan, de care
am vorbit mai sus. In 1588, Mihnea Turcitul întărea popii Tabac "o jumătate
de ocină" 20 iar la începutul sec.XVII, mai precis în 1607, apare preotul Oprea,
ca martor la un act de vânzare- cumpărare. 21
Este posibil ca vecinătatea Oraşului de Floci cu care se afla în hotar să
fi influenţat decisiv evoluţia satului.
Faptul că totuşi în zonă au fost sate până la inundaţiile din 1970, din care
Chioara era chiar între popină şi râul Ialomiţa, ridică şi ipoteza unei strămutări
la un moment dat a vetrei satului, strămutare în urma căreia satul şi-a schimbat
numele. In tradiţia satului se păstra faptul că numele de Chioara venea de la un
han ţinut de o femeie beteagă de un ochi şi aflat în locul unde s-a ridicat mai
târziu satul.
Numele satului Blagodeşti pare direct înrudit cu termenul de Blagoveşteni,
cum era denumită în popor sărbătoarea Bunei Vestiri.

BERILEŞTI

Satul al cărui nume derivă din antroponimul Berilă sau Borilă, un nume
românesc vechi, întâlnit în cronici încă din sec.X, a fost localizat ipotetic
lângă localitatea Bucu,jud. lalomiţa. Pentru localizarea în teren a satului pledează
şi menţionarea martorilor din Berileşti, alături de martori sau boieri din Doiceşti,
Bucu, Blagodeşti, Mătăseşti, Perieţi, Hurezi, Frăţileşti, Tătărăi.
Satul apare prima dată în documente în 1535, în timpul lui Radu Vintilă,
într-un hrisov prin care morile de pe Ialomiţa din satul Berileşti, ridicate de

16
C.D.Ţ.R.,II, (1601-1620 , Bucureşti, 1974, doc. 583.
17
DRH.B, XXII, doc.77, p.170; doc.266, p.501; CDTR, Il, Buc.1974, doc.897, p.450; CDTR, III,
doc. 1056, p.537.
18
CDTR ,V, doc. 1362, p.567, Bucureşti, 1985.
19
DIR ., B (sec.XVI.) III, Bucureşti, 1952, p. 225.
:!0 DIR., B (sec.XVI.), V, Bucureşti , 1952, p. 353.

~~ C.D.Ţ.R., II, (1601-1620), Bucureşti, 1974, doc. 215, p. 121.

www.cimec.ro
384 Emilia Corbu

Vlad lnnecatul, erau întărite mănăstirii Cozia, pentru care fuseseră clădite, dar
cotropi te de Radu Furcovici vistierY Şi documentul următor, din 1581,
aminteşte tot de un litigiu, între Vlad din Bucu şi Cârstilă din Berileşti, pentru
jumătate din Tătarul. Proprietatea fusese a lui Vlad din Bucu, "veche şi dreaptă
ocină" şi fusese lăsată zălog pentru 15000 aspri lui Cârstilă. Acesta pretinde
însă că are ocina prin cumpărare. Ocina este întărită, în cele din urmă, de
domnitorul Mihnea Turcitul, în urma unei judecăţi a lui Vlad din Bucu, care
şi-a susţinut cauza cu 12 boieri 23 •
Din documente, nu avem date despre sat, decât că se afla la apa Ialomifei,
unde se aflau morile mănăstirii Cozia. Nici cele trei zapise şi un răvaş de boieri
hotarnici de la începutul secolului XVII nu sunt mai bogate în informaţii. Toate
patru menţionează doar persoane din Berileşti, două în calitate de martori,
respectiv Iacov 24 şi Leca Meiută 25 , pentru vânzarea unor ocini din Bucu, un
boier hotamic, Leca din Berileşti 26, care a participat la delimitarea unei moşii
la Sărăţeni . Al patrulea personaj este Nigoiţă, postelnic din Berileşti, amintit în
1626 27 • Presupunem că a fost un sat mic, aflat de la început în proprietatea
unui dregător, deci era sat boieresc, motiv pentru care nu a mai făcut obiectul
unor intervenţii ulterioare asupra proprietăţilor. Faptul că Vlad Innecatul a ridicat
acolo mori pentru mănăstirea Cozia, poate să sugereze ipoteza că Berileşti a
fost sat domnesc, dar nu avem şi alte argumente.

CĂRĂ RENI

Este menţionat încă din 1392, în timpul lui Mircea cel Bătrân, în hrisovul
în care întăreşte mănăstirii Cozia, Balta Săpatul cu hotarul " până la Gura
/alomiţei şi până la CărărenP 8 ". In acest document, Cărăreni este mai degrabă
un toponim, o limită de hotar. In documente este amintit şi "drumul Cărărenilor"
care trebuie să fie legat însă direct de sat.
Satul propriu- zis este amintit în 1501, când Radu cel Mare întăreşte
mănăstirii Cozia mai multe sate, printre care Cărăreani, Lumineani şi Păpenei,
cumpărate de domn de la Ganea Taurul pentru 650 aspri 29 sumă ce pare mică 30 •

11
DIR., B, II, Bucureşti, 1951, p.178 ; D.R.H.B, III, doc. 195, p.325.
13
DIR B (sec.XVI.) V, Bucureşti, 1952, p. 34.
14
DRH., B, XXV , doc. 172, p.180.
15
Idem, doc. 321, p.359.
16
DRH., B, XXII, doc. 266, p. 501.
17
DRH., B, XXI , doc. 3 , p. 4.
18
DRH.B, I, p. 44 sq.
19
DRH.,B, II , Bucureşti, 1972, p. 13, doc.5.
30
Spre sfârşitul secolului XVI, satele sunt cumpărate pe sume din ce în ce mai mari, fenomen ce poate fi
explicat prin deprecierea monedei, în primul rând.
www.cimec.ro
HABITATUL MEDIEVAL IALOMITEAN ÎN LUMINA PRIMELOR ATESTĂRI DOCUMENTARE (II). 385
SATE DISPĂRUTE'

Documente prin care mănăstirii îi erau întărite proprietăţile, printre care şi Cărărenii,
sunt emise şi de alţi domni: Vlad Vintilă 31 , Radu Paisie32 , Alexandru Mircea33 •
In 1534, în sat sunt menţionate şi mori 34 • Prin urmare, satul s-a aflat pe
malul drept al lalomiţei, probabil în dreptul actualului sat Hagieni.

CĂSCIOARE

Identificat de unii istorici cu satul Brăiliţa, dezafectat la 1970, Căscioare

a fost, asemeni şi altor sate de lângă baltă, menţionat timpuriu.
La 1510, Vlad cel Tânăr, întărea vlastelinului Neagoe mai multe
proprietăţi, sate, munţi, branişte, ţigani şi scutiri de dări şi dajdii. Printre acestea,
se afla şi satul Căscioarele :
" .. .şi Căscioarele toate cu ocina sa de la balta din jos de Floci, de la
cotullalovniţei la Noiani." 35 Cu alte cuvinte, satul se afla probabil în hotar cu
Flocii şi în vecinătatea Blagodeştilor, probabil pe malul drept al Ialomiţei.
Aceleaşi proprietăţi, la care se adaugă şi altele, sunt întărite în 1574 de
Alexandru Mircea banului Drăghici 36 •
In timpul lui Mihai Viteazul, situaţia satului era cu totul alta. In 1594 , lui
Miho portar şi lui Hranite logofătul se întăreau mai multe ocini, printre care şi
în Căscioare 37 • După patru ani, în 1598, aflăm că Mihul, mare portar, a mai
cumpărat încă 1O ocine în Căscioare 38 • Tot în aceeaşi perioadă, se pare că
satul a fost aservit în întregime.
Dintr-un document din timpul lui Matei Basarab, aflăm că satul era întărit
lui Constantin, mare postelnic, alături de alte proprietăţP 9 • Satul ajunsese la
Constantin de la Maria din Bucov, care lăsase zălog două sate, Căscioarele şi
Comamicul pentru 150 ughi. Or, Maria din Bucov era fiica unui boier apropiat
lui Mihai Viteazul. Deşi ulterior ea şi-a revendicat satele, acestea au fost întărite
postelnicului Constantin.
Satul de moşneni a fost aservit treptat. In documentul din 1598, Mihul
portar cumpără pământ de la 9 familii din sat. Suprafeţele cumpărate erau între
1O stânjeni şi 50 şi aveau părţi din câmp, din apă, din mori şi de peste tot
hotarul. Doar două din aceste cumpărături sunt părţi, anume partea Ciorăpească
de 93 stânjeni şi partea Dănciulească de 102 stânjeni, ceea ce înţelegem noi că
erau moşii întregi.

31
DRH., B, III, Bucureşti, 5, doc.187, p .308.
3
~
DRH., B, IV, Bucureşti, 1981, doc.71, p.93.
33
DRH., B, VII, Bucureşti, 1988, doc.148, p. 197.
J.l DRH., B, voi. III, doc.187, p. 308.
35
DRH., B, voi. II, Bucureşti, 1972, doc.74, p. 156.
-"' DRH., B, VII, Bucureşti,1988, doc.180, p. 240.
37
DRH.,B, XI, Bucureşti, 1975, doc.76, p. 102.
38
DIR., B, (sec.XVI), VI,1953, p. 309; D.R.H.B., XI, Bucureşti, Ed. Academiei, 1975, doc.278_ p. 370.
39
DRH., B, XXIV, Bucureşti, 1975, doc. 422, p.560.
www.cimec.ro
386 Emilia Corbu

Mihul a cumpărat 409 stânjeni de peste tot hotarul cu 13650 aspri şi 136
taleri, dar documentul nu spune nimic de mărimea satului. Considerăm că era
un sat mare, dovadă continuitatea sa, dregătorii care 1-au deţinut, poziţia
privilegiată, în imediata apropiere a Oraşului de Floci.

CETĂŢELE

Singurul sat din lalomiţa a cărui denumire păstrează amintirea unei cetăţi
este menţionat în documente în 1538, când Radu Paisie întăreşte spătarului
Drăghici mai multe ocini în diverse sate, printre care şi "Cetăţelele toate".
Acelaşi document menţionează câteva elemente de încadrare în zonă a satului
:" ... din comullalomiţei până în Noian şi peste Pricop şi Comenii toţi cu viile
şi cu morile şi cu tot hotarul şi Stoichiţa jumătate şi cu morile şi Cetăţelele
toate şi Tătarul tot, cu tot hotarul, din hotarul care este lângă Lata , pe valea
Sărăţii, până în hotarul Vladului, pe drumul Tătarului până în Tătarul şi de
la Tătarul, pe drumul din miez, iar până la hotarul care este lângă Lata şi
Spatniţa toată4 D<'.
Aşa cum este redat documentul, înţelegem că urmează un traseu care
delimita un areal în care se aflau mai multe sate cu hotarele lor şi care constituiau
domeniul spătarului Drăghici. Satele cuprinse erau Cornenii, Stoichiţa doar
jumătate, Cetăţelele, Tătarul, Spatniţa. Se observă că în documentele medievale
hotarele naturale (ape, deal, etc) sau artificiale (kurkan, sat, drum etc.) erau
precizate, de obicei, începând cu nordul, după care se cobora spre est•. sud,
vest (în sensul acelor de ceasornic). In cazul nostru, nordul era cornul lalomiţei
şi tot râul lalomiţa se afla pe unul din hotare, dat fiind că şi Cornenii şi
Stoichiţa aveau mori la Ialomiţa . Dar pe care parte ? Despre vecinătatea sigură
cu Bucu aflăm dintr-un document din 1636, în care se spune că Radul Robul
din Bucu vechi a vândut lui Oprea vel agă ocină în Bucu, anume 15 stânjeni
"însă de în lungu de în apa Ialomiţei până în hotarul Cetăţenilor.... " 41 • Noi
considerăm că satul s-a aflat pe lângă Ograda de astăzi .
Alt argument pentru această localizare este Valea Sărăţii, amintită în text,
care trebuie legată de satul Sărăţeni, aflat în hotar cu Ţăndăret , deci Sărăţeni
2

era actualul cartier Strachina din oraşul Ţăndărei. Valea Sărăţii trebuie să fi fost
valea Strachina .
O a doua ipoteză a localizării satului ar fi între Slobozia şi Bucu, undeva
pe lângă Lata Nebuna, localizare precizată de autorii din DIR. Nici această
ipoteză nu poate fi înlăturată aşa de uşor. Pentru această localizare pledând şi

-10DIR., B, II, Bucureşti, 1951, p. 249; DRH.B, IV, Bucureşti,1981, doc. 65, p.83.
41
DRH., B, XXV, doc. 321, p.359.
·~ DRH. B. voi. XXII, 1969, doc. 346, p.660.
www.cimec.ro
HABITATUL MEDIEVAL IALOMrrEAN iN LUMINA PRIMELOR ATESTĂRI DOCUMENTARE ( Il) . 38 7
SATE DISPĂRUTE"

faptul că satul a fost robit de tătari se pare în timpul aceleeaşi invazii care a
robit şi satul Vaideei. Prin urmare s-au aflat pe acelaşi drum, aşa cum spune
documentul, aproape de " drumul Tătarului". Satul Tătaru era la intersecţia
drumului Tătarului, venit dinspre NE, probabil dinspre Oraşul de Floci, cu
"drumul de miezu" amintit şi în alte documente, şi care mergea de-a lungul
Ialomiţei.
Satul este întărit alături de alte proprietăţi, la 1574, lui Drăghici ban,43
fiul lui Drăghici, mare comis, din familia boierilor Mărgineni. Cele două
documente din sec. XVI sunt sărace în informaţii privind mărimea şi evoluţia
satului. Nu ştim cum, la începutul sec. XVII, Cetăţelele au ajuns în proprietatea
Mariei din Bucov, care stăpânea şi Căscioarele. Maria din Bucov a vândut
ocina "cu ştirea tuturor megiaşilor din sus şi din jos" pentru 20000 de aspri
lui Ianache, fost mare postelnic, căruia Leon Tomşa îi întăreşte ocina cu vecini 44 ,
în 1618. Ianache se pare că a stăpânit doar jumătate din sat, restul fiind încă în
proprietatea moşnenilor. Dovadă este faptul că, tot în 1618, un anume Tudor
din Cetăţele cumpăra un pogon şi jumătate de vre şi un stânjen de ocină de
peste tot hotarul de la Bratul din Lipiani 45 •
In timpul lui Alexandru Coconul, în 1623, în timpul invaziei tătare,
satul a fost robit. De aici înainte, istoria satului pare să fie aceeaşi cu a satului
Vaideei care avusese aceeaşi soartă. Inclusiv documentele prin care primesc
slobozie sunt identice.
Rămas selişte pustie, fără locuitori, Ianache Caragea, fost mare postelnic,
aduce ruşi şi moldoveni pentru creşterea vitelor. Să nu uităm că Ianache fusese
mare postelnic în Moldova. In 1628, Alexandru Iliaş acordă slobozie satului
Cetăţele, scutind sătenii de următoarele dări : de găleată, de fân, de boi, de oaie
seacă, de cai, miere, ceară, împrumut, podvoade, steţie, bani de judeţ, berbeci
de sulgiu, lucru domnesc şi cai de olac, alături de toate mâncăturile, muncile şi
slujbele de peste an . Mai aveau de plată doar birul de haraci de 40 galbeni,
plătit la Sf. Gheorghe şi Sf. Dumitru 46 . Motivele pentru care s-a dat slobozie
sunt aceleaşi ca în cazul satului Vaideei. Se arată că este la loc pustiu, că în
acea parte a ţării se aţin tâlhari şi hoţi de drumuri şi ca să fie de " paza ţării în
acea parte". Probabil că acesta era tipicul întocmirii unui hrisov de acordare a
sloboziei .

43
DIR., B ( sec.XVI), IV, 1952, p.141.
DRH., B., VII, Bucureşti, 1974; doc.180, p .240.
44
DIR., B, sec.XVI, III, p.195, doc.170.
45
DIR., B, sec.XVI, III ,1952, p.189, doc. 163.
46
DRH., B, XXII, Bucureşti, 196, doc.168, p .339.
www.cimec.ro
388 Emilia Corbu

In 1633, lanache dăruie jumătate din Cetăţele mănăstirii Slobozia de

pomană pentru sufletul său 47 • Un an mai târziu, în 1634, Ianache Caragea
închina mănăstirea şi moşiile sale mănăstirii Dochiariu din Sf. Munte48 • Satul
Cetăţele, a fost a doua slobozie din judeţul Ialomiţa, dar care, în pofida statutului
privilegiat, nu a rezistat timpului.

CORNENI

Este unul dintre cele mai vechi sate, amintit încă din 1467, ianuarie 15,
în documentul prin care Radu cel Mare întărea mănăstirii Cozia mai multe
vămi de peşte la Balta Ialomiţei :
" ... şi iarăşi vouăjlocenilor, astfel vă vorbeşte Domnia mea, să fie voinici
călugării să-şi aşeze vătafii şi alţi dregători pe la bălţile lor, sau la Steanca sau
la Borduşani sau la Făcăeni sau la Vlădeani şi la Blagodeşti sau la Corneani
să fie voinici călugării să ia vama şi perperul, iar altul nimeni să nu se
amestece ... " 49
Documentul redă exact înlănţuirea vămilor de peşte, de- a lungul Borcei,
în sensul vărsării Dunării . Prin urmare, satul s-a aflat în hotar cu Blagodeşti,
probabil într-un colţ pe care îl descria Ialomiţa în vărsarea spre Dunăre.
In 1510, satul era întărit vlastelinului Neagoe a lui DrăghicP 0 , personaj
pe care l-am întâlnit şi în alte documente, având proprietăţi şi în Blagodeşti.
Jupanul Drăghici a dobândit jumătate din sat cu slujba, fără să aflăm mai
multe detalii. Jumătate însă a dobândit-o prin schimb de la Danciul din Comeni,
care a primit în Blagodeşti partea lui Stroe şi Lupşanul. Satul a fost stăpânit cu
pace de urmaşii lui Drăghici, cărora Pătraşcu cel Bun le reconfirmă, în 1554,
stăpânirea satului ComenP 1• Aici apare o inadvertenţă, se spune că partea
provenită de la Danciu, prin schimb, a fost de fapt cumpărată cu 3500 aspri. Se
pare că, timp de o generaţie, urmaşii lui Drăghici, au stăpânit şi Comenii şi
părţile din Blagodeşti .
In 1576, eroarea se descoperă şi, deşi nepoţii lui Drăghici şi călugării de
la Mărgineni infirmă schimbul, rămân de lege 52 în faţa lui Alexandru
al III- lea Mircea.
Satul a evoluat sub forma a două părţi, "Comenii din coastă .. şi Comenii
de lângă apă ". "Cornenii den coastă" a fost închinat de Drăghici mănăstirii

47
DRH.B, XXIV, Bucureşti, 1974, doc.123, p .165.
48
Idem, doc.382 , p .506.
49
DRH., B, 1, Bucureşti, 1966, p .224.
so DIR., B, ( sec. XVI), 1 , 1951 , p.60.
51
DIR., B ,(sec.XVI), III ( 1551-1570 ), Bucureşti, 1952, p.26.
51
DIR., B, sec.XVI, 1 V ( 1571-1580 ), p.231,
www.cimec.ro
HABITATUL MEDIEVAL IALOMITEAN ÎN LUMINA PRIMELOR ATESTĂRI DOCUMENTARE (II). 389
SATE DISPĂRUTE'

Mărgineni, aşa cum dovedeşte un document din 1560, în care Petru Cercei
întăreşte mănăstirii dania mai sus amintită 53 • Stăpânirea Drăghiceştilor asupra
satului este întărită şi în 1571 de Alexandru al III -lea Mircea şi în 1588. 54

DESPICAŢI

Este localizat, aşa cum afirmă documentul "în judeţul Ialomiţa" 55 fără
însă a preciza vecinătăţi. Este singurul sat pentru care avem o situaţie clară a
mărimii sale, anume 3200 de stânjeni.
Satul este menţionat în document în 1599, când aflăm că Mihai Viteazul
întăreşte părţi din sat cu rumâni mănăstirii Mihai Vodă din Bucureşti, ctitoria
sa56 • Proprietăţile mănăstirii Mihai Vodă sunt întărite şi de Alexandru Cocopul,
document din care aflăm că Mihai Viteazul cumpărase 1200 de stânjeni pe care
îi dăruise mănăstirii sale, de unde reiese că voievodul a cumpărat satul în cel
puţin două etape 57 •
Despre alte părţi din sat aflăm dintr-un document din 1626, în care lui
Bratu comis i se întăreşte partea lui Bratu comis din Romceani, unchiul său.
Lui Bratu i se întărea partea lui toată "din câmp şi din pădure şi din apă şi din
vatra satului, de pretutindeni şi de peste tot hotarul oricât se va alege" 58 , satul
aflându-se ca toate celelalte la apa Ialomiţei.

DOI CEŞTI
A fost localizat diferit de autorii colecţiilor de documente, fie la Bărăganul
(azi, în jud. Brăila) fie în judeţul Dâmboviţa, deşi nici un document nu precizează
judeţul.
Noi considerăm că se află, totuşi, în judeţul Ialomiţa, pe baza următoarelor
date. In primul rând, până la începutul sec. XX s-a menţinut moşia Cioara-
Doiceşti, localizată în zona satului Valea Ciorii. 59 In al doilea rând, în toate
documentele de la începutul sec.XVII, în care apare Doiceşti, apar sate
localizate în Ialomiţa, anume Băjăşti, 60 Ciuliniţa, 61 Bucu, 62 Pietri, 63 Sărăţeni 64
şi doar unul din Dâmboviţa, anume Cătun. 65

51
DIR., B, sec.XVI, III ( 1551-1570 ), Bucureşti, 1952, p.109.
5
' DIR., B, (sec.XVI.) , V, 1952, p. 354.
ss DRH., B, XXI,Bucureşti, 1965, doc. 125, p. 245.
56
DRH., B, XI, 1975, doc. 339, p. 476.
57
DRH., B, XXI , doc. 38, p. 58.
58
DIR., B (sec.XVI.), XXI, doc.125, p. 245.
59
Aureliu Ursescu, Anuarul judeţului /alomiţa pe /906, Că1ăraşi, 1906.
60
DRH., B, XXV, doc. 73, p.91.
61
Idem, doc. 261, p. 274.
61
Idem, doc. 321, p. 359.
61
DRH., B, XXII,(1628- 1629 ), Bucureşti, 1969, doc.171, p .343.
6o1 Idem, doc.266, p .501.
65
Idem, doc.356 , p .670.
www.cimec.ro
390 Emilio Corbu

In al treilea rând, satul era, la 1533, zestrea jupaniţei Rada, alături de

Cornu şi Negolea 66 • Or dacă Negolea pare mai degrabă un toponim, Cornu
trebuie să fie satul Corneni.
A fost întărit de Vlad Vintilă slugerului Oprea ca zestre a soţiei sale,
Rada. Satul a fost stăpânit cu pace, pentru că nu mai avem menţiuni despre
situaţia lui.
In secolul al XVII-lea, satul mai apare în şase documente, într-un inter-
val foarte scurt, din 1628 la 1636, în care sunt menţionaţi mai mulţi martori din
Doiceşti: Danciul clucerul de Doiceşti 67 , "Colţea ot Doiceşti" 68 , Radul postelnic
din Doiceşti 69 , lorgachi vornic70• Dintr-un răvaş de boieri hotarnici pentru moşia
Sărăţeni, scris la 1629, mai 6, printre primii boieri hotarnici, sunt trecuţi
" Danciul i Radul postelnic". Singura persoană fără dregătorie, din cele
amintite, este Colţea .

LUMINENI
Localizat probabil în vecinătatea satului Hagieni de astăzi, Lumineni este
unul dintre cele mai vechi sate atestate în zona dinspre baltă.
Intr-un document din 1501, mai 24, Radu cel Mare întărea mănăstirii
Cozia mai multe proprietăţi, sate, găletăritul din jud. Vâlcea, vinăriciul, vama
de la genune, bălţi şi 300 sălaşe de ţigani. Printre acestea, se aflau şi şapte sate
cumpărate de la Ganea Taurul, din care ultimele trei erau "Cărăreani, Lumineani
şi Păpenei" 11 • Satul va rămâne în proprietatea mănăstirii aşa cum menţionează
hrisoavele de întărire emise de Vlad Vintilă 72 în 1534 şi Radu Paisie 73 în 1539.
In documentul din 1534, sunt menţionate morile, probabil de la apa
Ialomiţei.
Până la înc. sec. XX, s-a aflat un sat cu numele Lumina, aproximativ în
aceeaşi zonă. Satul era, probabil, pe malul stâng al Ialomiţei, neavând
menţionate proprietăţi spre baltă, vatra lui mergând în câmp şi spre pădure.

MĂTĂSEŞTI
Satul este menţionat târziu în patru documente, de la începutul sec. XVII,
într-un interval cronologic scurt, între 1629 şi 1635, în care sunt amintite două
persoane: Stan iuzbaşa din MătăseştF 4 şi Standul, feciorul lui Aldimir, boier
hotarnic75 •

66
DRH., B, III (1551- 1570), Bucureşti, 1975, doc.l69, p. 272.
67
DRH., B, XXV, doc. 73, p. 91; D.R.H.B, XXII ,(1628- 1629 ), Bucureşti, 1969, doc. 266, p .501;
doc.356, p.670.
68
Ibidem, XXV, doc. 321, p. 359.
69
0RH., B, XXII ,(1628- 1629 ), Bucureşti,, 1969, doc. 171, p .343; doc. 266, p.501.
70
ldem, doc. 356, p.670.
71
DRH., B, II, Bucureşti, 1972, doc.5, p. 13.
n DRH., B, III, Bucureşti, 1975, doc.l87, p. 308.
73
DRH., B, IV , Bucureşti, 1981, doc. 71, p. 93.
"DRH., B, XXV, doc. 172, p. 180; doc.321, p.359; doc .390,p.432.
"DRH., B., XXII ,(1628- 1629 ), Bucureşti, 1969, doc. 356, p.670; doc.266, p.501.
www.cimec.ro
HABITATUL MEDIEVAL IALOMITEAN ÎN LUMINA PRIMELOR ATESTĂRI DOCUMENTARE ( Il) • 391
SATE DISPĂRUTE'

Mătăseşti a fost, probabil, în apropierea comunei Bucu de astăzi, deoarece

până la începutul secolului XX, s-a păstrat numele moşiei Mătăseşti, menţionată
în Anuarul lui A. U rsescu pe anul 190676 • Un argument în favoarea acestei
opinii este şi acela că martorii sunt menţionaţi în trei zapise şi un răvaş de
boieri hotarnici, toate patru documente referindu-se la satele Bucu, Pupezeni
şi Sărăţeni, localizate în acelaşi areal, între Bucu şi Ţăndăreiul de astăzi.
Este greu de apreciat de ce documentele nu îl menţionează şi mai târziu,
însă este probabil ca el să fi fost inclus în Bucu .

MIERLARI
Aflat pe lângă satul Pierseca, Mierlari a fost sat de moşneni până în
timpul lui Mihai Viteazul, când a fost cotropit de Stoica vistier, răbojar pe
judeţul Ialomiţa, aşa cum ne lasă să înţelegem un document din 1628, prin
care ţăranii din sat, împreună cu alţii din Pierseca, Bordoşani, Posmagul, Piatra
şi Petreceşti se răscumpără din rumânie în timpul lui Alexandru Iliaş 77 •
Hrisovul emis în timpul lui Mihai Viteazul, în 1599, august 4, la
Târgovişte, întărea mai multe sate din Ialomiţa lui Stoica, mare vistier, cu fiiF 8 •
Importanţa lui este deosebită, pentru că permite o imagine de ansamblu asupra
mărimii, întinderii, locuitorilor, unui sat de moşneni.
Din document, reiese că Stoica a cumpărat părţile moşnenilor, plătind
pe 215 stânjeni 15050 aspri. Ştim că satul avea două părţi, de la câmp şi de la
apă. Or în document se precizează două grupuri de moşneni, fiecare grup
având câte 215 stânjeni. In primul grup, sunt menţionate şaptesprezece
persoane şi în al doilea, optsprezece. Cu alte cuvinte, cele două părţi de sat
erau egale, fiecare având câte 17, respectiv, 18 familii.
In afară de onomastica interesantă, printre cele 35 persoane sunt menţionaţi
patru cnezi, Drăngoie cnezul, Ciochină cnezul, Dragul cnezul şi Gherghe
cnezul, probabil, toţi cu anumite atribuţii în obştea satului.
Este menţionat, de asemenea, şi un popa Anghel, ceea ce înseamnă că
satul avea biserică. In 1628, se mai răscumpără din rumânie doar opt persoane,
fiecare cu ceata lui şi cu fraţii săi, deci cu întreaga familie. Faptul că doar o
pătrime din săteni a reuşit să se răscumpere arată o scădere a situaţiei economice
şi o cauză a dispariţiei satului.

PĂPENI (Păpenei, Ocina Papii)

Este menţionat încă din 1501, danie a lui Radu cel Mare către mănăstirea
Cozia, alături de Cărăreni şi Lumineni, cumpărate de la Ganea TauruF9 • Dacă,
în majoritatea documentelor, satul apare sub forma Păpenei, în documentul

76
Aureliu Ursescu, op. cit.
77
DRH., B, XXII, Bucureşti, 1969, doc. 110, p.238.
78
DRH., B, XI , 1975, doc. 337, p. 463.
79
DIR., B (sec.XVI), 1.(1501·1525) Bucureşti, 1952, p. 6.
www.cimec.ro
 392 Emilia Corbu

din 1505, ianuarie Il, în aceeaşi ordine de sate, se vorbeşte de "ocina Papii
lângă Floci" dar despre care se spune că au cumpărat-o călugării de la Papa80•
Se ridică întrebarea justificată dacă Păpenei şi ocina Papii sunt unul şi
acelaşi sat, mai ales că niciodată nu apar împreună în acelaşi document.
Localizarea ocinii Papii lângă Floci coincide cu localizarea Păpenilor, care
trebuie să fi fost, în ordinea enumerării satelor, tot lângă Floci. Insă Păpeni
implică existenta unui sat, în timp ce doar "ocina Papii" înseamnă doar un lot
aflat în proprietatea cuiva.
Proprietăţile prevăzute în hrisovul din 150 l sunt întărite şi de Radu
Paisie în 1539, păstrând aceeaşi ordine81 .Documentul din 1505 este întărit şi în
. 1507 şi în l56082 .Credem că în 1539, Radu Paisie a repetat actul din 1501,
fără a verifica sau considerând că Păpeni era acelaşi lucru cu ocina Papii. Prin
urmare, între 1501-1505, satul s-a pierdut, a fost schimbat cu altă proprietate,
act de care nu avem cunoştinţă, sau, cum se mai proceda în actele vremii,
călugării au afirmat că au cumpărat ocina direct de la proprietar pentru a
stinge eventualele conflicte. Cert este că existenta satului a fost vremelnică .

POJEREŞTI.

Satul, care apare doar în două documente din 1592 şi 1627, a fost
localizat, de autorii corpusurilor de documente, lângă Ţăndărei, deşi
documentele nu lasă posibilitatea stabilirii unor limite clare. Singurul indiciu
este acela că, în 1592, călugării de la mănăstirea Mislea revendicau satul primit
danie în timpul lui Alexandru de lajupaniţa Stana, fiica lui Coadă vomic83 • Or,
mănăstirea Mislea a deţinut proprietăţi până în sec. XIX84, în zona actualei
localităţi Mihail Kogălniceanu, aflată la 7 km de Ţăndărei. Revenind la litigiul
mai sus arătat, lui Moga i se întăresc satele Ciorani şi Hodopeşti pentru satul
Pojereşti, care, înţelegem noi, rămâne mănăstirii Mislea.
In 1627, este amintit Constantin, feciorul avanului de Pojereşti, aflat în
pricină de jude~ată cu Oprea căpitanul pentru o ţigancă ce fusese cumpărată
cu Il galbeni, pricina fiind judecată de patru boieri 85 •
Absenţa satului din documentele mai târzii dovedeşte că a fost stăpânit
de mănăstire cu bună pace.

80
ldem, p. 25.
81
DIR., B, (sec.XVI), 11,1951, p. 256.
~~ DIR., B, (sec.XVI), 1. (1501-1525) Bucureşti, 1952, p. 41; DIR. B., (sec.XVI.) III ,1952 , p. 139.
' DIR., B, (sec.XVI) VI (1591-1600), p. 56.
8

a.. Aureliu Ursescu, op. cit.

ss DRH., B, XXI, doc. 247, p. 408.
www.cimec.ro
HABITATUL MEDIEVAL IALOMIŢEAN ÎN LUMINA PRIMELOR ATESTĂRI DOCUMENTARE ( Il l. 393
SATE DISPĂRUTE'

PISCULEŞTI

Satul s-a aflat între Bucu şi Mărculeşti. În 1831, în sat se aflau 27 de

familii. A fost dezafectat datorită inundaţiilor râului lalomiţa şi, la începutul
sec. XX, se mai păstrau urmele unui cimitir vechi 86 •
Prima menţiune este în 1583, când Mihnea Turcitul întăreşte lui Radu
postelnic din Slăvica ocină în Pisculeşti, partea lui Staico, "din pădure şi din
apă şi din câmp" 87 • A doua menţiune este în 1626, când, printr-un zapis,
Oprea iuzbaşa vinde lui Aldimir pitar ocină în Bucu 88 •
Se pare că satul a fost sat de moşneni până târziu. Şi în 1626, un anume
Serban îşi schimba ocina din Pupezeni 89 cu ocina lui Nedelcu din Pisculeşti,
printr-un zapis reînnoit în 1636, aprilie 25 90 •

PUPEZENI
Satul, localizat în Ialorniţa, fără a cunoaşte mai multe detalii, stăpânit de
moşneni cu pace, intră în istoria scrisă în 1599, când este amintit un popa Ilie
din Popezeni, şi-a vândut partea sa din Pierseca acelui Stoica mare vistier 91 , de
care ştim că a rumânit mai multe sate în Ialomiţa, aşa cum am arătat mai sus
la satul Mierlari.
Satul Pupezeni apare doar în patru zapise din prima treime a sec. XVII.
Două dintre ele, datate în 1636, amintesc de Oprea vei agă, de care am vorbit
şi în prima parte a acestui studiu şi care a cumpărat mai multe ocine în Bucu şi
satele învecinate. In primul din cele două zapise, sunt amintiţi doi martori,
Voinea şi Necula din Popezeni 92 • În cel de-al doilea, aflăm că Mihalo, feciorul
Bobei Hoţii din Popezeni, a vândut lui Oprea vei agă, 22 stânjeni. 93 Celelalte
două zapise, unul din 1626, aprilie 25, şi celălalt la o diferenţă de 1O ani, în
1636, aprilie 25, considerăm că sunt unul şi acelaşi, dar o datare greşită a unei
copii a făcut să apară în două volume diferite din DRH.B. Deşi nu este exclusă
o reînnoirea zapisului, datat din nou. Zapisul arată un schimb de ocini. Şerban
dă ocina din Popezeni lui Nedelcu, în schimbul ocinei acestuia din Pisculeşti 94 •
Posibil ca acest sat să fi rămas sat de moşneni, probabil până târziu.

86
Aureliu Ursescu, op. cit., p.460.
87
DIR., B (sec.XVI), V, Bucureşti, 1952 , p. 112.
88
DRH., B, XXI, doc. 52, p. 92, Bucureşti, 1965.
89
Idem, doc. 52, p. 92,
90
DRH.,B, XXV, doc. 256, p. 269.
91
DRH., B, XI, doc. 337, p. 469.
9
~ DRH., B, XXV, doc. 32, p. 359.
9
J DRH., B, XXV, doc. 390, p. 432.
"" DRH., B, XXI, Bucureşti, 1965, doc. 52, p. 92; D.R.H.B, XXV, doc. 256, p. 269.
www.cimec.ro
394 Emilia Corbu

SĂRĂŢENI

De-a lungul timpului, se pare că au existat două sate de Sărăţeni. Unul,

aflat în hotar cu Ţăndăreiul şi altul, a cărui istorie se leagă de satul aflat şi azi pe
lângă Urziceni.
Cercetarea situaţiei satului se poate face pe baza celor nouă documente,
din care doar unul este un hrisov domnesc, întărit de Pătraşcu cel Bun la 1554,
celelalte fiind zapise care consemnau vânzarea-cumpărarea a uneia sau mai
multor ocini.
Intre zapise şi hrisov există o oarecare contrazicere. Astfel, în timp ce
hrisovul arată că la 1554 satul era întărit lui Stănilă vornicul, care după moartea
sa îl dăruia mănăstirii Vărbila95 , zapisele dovedesc existenţa unui sat de moşneni,
inclus treptat, ocină cu ocină, în marele domeniu feudal, în cazul nostru fiind
cumpărat în aproape 30 de ani de un anume Necula slugerul, devenit mai târziu
Necula vistierul. Mai mult chiar, toate zapisele mărturisesc localizarea satului
în hotar cu Ţăndăreiul.
Pentru că toate documentele se referă la acelaşi sat, cel de lângă Ţăndărei,
se pare că acesta a avut două părţi, din care cea mai veche este cea ajunsă în
domeniul Mănăstirii Verbila şi cealaltă, apărută la aproximativ o generaţie
distanţă, este amintită în zapisele de la cumpăna secolelor XVI şi XVII. Chiar
şi ocina deţinută de mănăstire va ajunge, printr-un schimb, în proprietatea
slugerului Necola, aşa cum vom arăta mai jos.
Conţinutul zapiselor este diferit, dar din ele aflăm constituirea treptată a
unui domeniu boieresc de către un anume Necola, mai întâi sluger, apoi vistier.
In 1594, Necola slugerul cumpăra de la Iacov banul, ocină în Sărăţeni, partea
lui Drăgoiaş, " mai denainte vreme". Pe zapisul scris de Fătul, logofătul din
Ivăneşti, un martor era din Ţăndărei 96 , un alt argument în favoarea localizării
satului lângă Ţăndărei.
Prin 1628, Necola devenit se pare între timp vistier, cumpăra două ocine
în Sărăţeni, a lui Sava, 50 de stânjeni 97 şi a lui Căzan, 30 stânjeni 98 • Ocina lui
Sava a fost vândută cu tot cu un rumân.
Anul următor, 1629, august 27, îl aflăm pe Necula vistier, făcându-şi o
evaluare a ocinii din Sărăţeni, cu ajutorul boierilor hotarnici. Aceştia aleg 735
de stânjeni ai lui Necola şi 240 rămaşi stânjeni megieşeşti. Documentul
prilejuieşte localizarea sigură a satului " .. .şi am pus pietre pre în hotarul

95
DIR., B (sec.XVI), voi. III. Bucureşti, 1952, p. 19.
96
DRH., B, XI, 1975, doc. 66, p. 89.
97
DRH., B, XXII, (1628- 1629 ), Bucureşti, 1969, doc. 75, p.163.
98
Idem, doc. 151, p.320.
www.cimec.ro
HABITATUL MEDIEVAL IALOMIŢEAN ÎN LUMINA PRIMELORATESTĂRI DOCUMENTARE (Il). 395
SATE DISPĂRUTE"

Ţăndăreilor care a fost bătrân şi a rămas toată ocina". Moşia era " ... cât au
fost şăzutul satului, din hotarul Ţăndăreilor, până în hotarul de sus, să-i fie
Neculei vistierul de moşie neclătinată şi să aibă a-i face şi carte domnească pe
zapisul nostru "119•
In noiembrie acelaşi an, Necola face un schimb de ocini cu mănăstirea
Mislea, probabil Verbila, căreia îi dă ocina din Câmpina pe 427 stânjeni în
Sărăţeni 100 • Probabil, aceşti 427 stânjeni reprezintă satul pe care Stănilă vomecul
îl dărui se mănăstirii Vărbila. Peste câteva luni, în 1630, ianuarie 17, Stanciul
Voicăi din Oraşul de Floci vindea aceluiaşi Necula, 230 stânjeni în balta
Sărăţenilor şi 100 stânjeni în josul satului. Din Balta Sărăţenilor a rămas salba
de lacuri de azi, din care face parte şi lacul Strachina.
Din partea megieşilor, câţi vor fi rămas, nu avem decât un document, din
1629, iulie, 28, când Cârstea cu fratele său Sava, schimbă ocina din Sărăţeni
cu vii în Oraşul de Floci 101 •
Ocina lui Necola ajunge astfel, la începutul secolului XVII, să se întindă
pe mai bine de 1300 de stânjeni, din baltă, din câmp, din pădure.
Necula vomicul se pare că nu şi-a făcut niciodată zapis pentru ocina din
Sărăţeni , căci fiul său, Dumitraşcu postelnic, vindea în 1635, decembrie 20,
lui Matei Basarab " toată moşia din sat din Sărăţeni din jud. lalomiţa şi cu un
rumân, anume Dobromir". Moşia ajunsese la 1880 de stânjeni " ... din câmpul
şi din pădure şi din apă şi cu vad de moară şi cu viia boerească şi din balta
Sărăţenilor şi din şăzutul satului, de pretutindenea se va alege, de preste tot
hotarul... 102". In 1636, noiembrie 1O, Matei Basarab dărui a Mănăstirii Sf.
Voievozi din Slobozia, la care era ctitor, toată ocina mai sus numită, la care
adaugă şi vecini 103 •

SPĂTENI

A fost localizat probabil pe lângă Bărcăneşti, fiind menţionat încă din

1514, şi un drum al Spătenilor. In hrisovul din 1514, prin care Neagoe Basarab
întărea mănăstirii Dealu mai multe proprietăţi, se stabileau hotarele
ocinei:": . . începând hotarul- mai sus de Şchei mai în jos ... lalomiţa ·drept ·[a
Obrăjie .· .. şi Tur ... între Pisc, iar în hotar până în porumbul şi din Porumbul
până la drumul Dârstorului, iar pe acolo pe drum în jos, până la drumul
Spătenilor, până la fântâna lui Voicu ce este mai sus de Drăgoieşti şi cu hotarul
mai sus de plaiu ... 104".
99
ldem, doc. 346, p.660.
100
ldem, doc. 373, p.689.
101
ldem, doc. 263, p.500.
10
~ DRH.,B, XXV, doc. 181, p. 192.
103
Idem, doc. 412, p. 457.
1
a.. DIR., B, (sec.XVI.) 1, (1501-1525) Bucureşti, 1952, p. 104.
www.cimec.ro
396 Emilia Corbu

Deşi est~menţionat în patru hrisoave domneşti şi un zapis, începând din

1532, pentru acest sat se fac referiri numai la persoane originare de acolo.
Astfel, la 1532, mai 25, într-un hrisov emis de Vlad Innecatul, printre boierii
hotarnici care au judecat pricina dintre mănăstirea Snagov şi megieşii din
Drăgoieşti se află şi Voicilă din Spăteni 105 • Imediat după urcarea pe scaunul
domnesc, Mihai Viteazul întărea lui Moga spătarul o ocină la Răduleşti în urma
unei judecăţi. Martorul adus de Moga spătarul era din Spăteni 106 • Documentul
prilejuieşte o interesantă menţiune privind relaţiile care au dus, mai mult sau
mai puţin, la formarea unei părţi a domeniului feudal. Judecata fusese prilejuită
de plângerea Frusinei cu fiul ei Stoica, ce voiau să-şi recupereze ocina spunând
că au vândut cu sila şi nu de bunăvoie. Aflând că s-a schimbat domnitorul, au
venit să-şi ceară dreptate la noul domn. Tot în timpul lui Mihai Viteazul, în
hrisovul prin care lui Staico, mare vistier i se întăreau mai multe sate în Ialorniţa,
printre cei care au vândut ocine în Borduşanii de la apă, (credem noi Borduşelul
de azi) se afla şi Borţun din Spăteni 107 •
Din timpul lui Alexandru Coconul, s-au păstrat două documente, un zapis
şi un hrisov, care se referă la Voicilă, logofătul de Spăteni, care a vândut lui
Hrizea moşia din Crătuneşti 108 •
La 1633, era menţionat ca martor din Spăteni, Stanciul, într-un hrisov
prin care Matei Basarab întărea lui Voia, sutaş de roşii, ocini în Căzăneşti 109•
Printre cei 24 de boieri hotarnici care judecau în 1634 pricina dintre mănăstirea
Sfânta Troiţă şi megieşii din Nenciuleşti se afla şi Badea din Spăteni 110 , amintit
încă din 1628, ca fiind ginerele lui Mâinea, logofătul din Dărăşti. Argumente
în plus, dacă mai era nevoie, pentru locul pe care îl avea în viaţa satelor,
boierimea de ţară, cu proprietăţi mai mici sau mai mari în aceste locuri. Din
cele arătate mai sus, reiese că Spăteniul era localizat în zona Urziceniului,
poate pe lângă Bărcăneşti. Ştirile sunt prea sărace să putem deduce dacă a fost
un sat de moşneni până târziu la începutul sec. XVII sau s-a aflat de timpuriu
în proprietatea unui boier. De Spăteni se leagă o întreagă boierime de ţară,
menţionată la date diferite: Voicilă din Spăteni, boier hotamic la 1532, Voicilă,
logofătul din Spăteni la 1626, Badea, boier hotamic la 1634. Nu este exclus
ca între aceste persoane să fie legături de rudenie. In afară de aceştia, mai sunt
menţionate două persoane, Borţun şi Stanciul, probabil megieşi.

105
DRH., B, III, Bucureşti, 1975 , doc.125, p. 199.
106
DRH., B, XI, doc. 10, p. 12.
107
Idem, doc. 337, p. 469.
108
DRH., B, XXI, Bucureşti, 1965, dac. 54, p. 95; dac.56, p. 100.
109
DRH., B, XXIV, Bucureşti, 1974, dac.167, p .220.
110
Idem, dac.418, p.556; DRH.B, XXII, (1628- 1629 ), Bucureşti, 1969, dac. 98 , p.211.
www.cimec.ro
HABITATUL MEDIEVAL IALOMIŢEAN ÎN LUMINA PRIMELORATESTĂRI DOCUMENTARE (Il). 397
SATE DISPĂRUTE'

SLAVI CA

Vatra satului s-a aflat pe teritoriul actualului municipiu Slobozia, aşa

cum înţelegem dintr-un document din 1636, în care Slavica era localizată
lângă Vaideei "pe apa /alomiţei" 111 • Or, dacă Vaideei se afla în jurul mănăstirii,
Slavica trebuie să se fi aflat mai sus de aceasta.
Slavica se afla între Vaideei şi Pârliţi, aşa cum înţelegem dintr-un hrisov
datat în 1626, iunie 28, în care se întărea lui Enache, fost mare postelnic, ocina
jupaniţei Vlădae, ocină aflată în partea de jos "de către ocina satului Slavica" 112 •
Slavica este satul cel mai vechi atestat pe vatra actualei Slobozii. Este
amintită la 1574, ianuarie 12, într-un hrisov de la Alexandru Mircea, în care
apare un ,,Barbu comis din Slavica" 113 •
Satul apare în puţine documente. În 1630, se afla în proprietatea lui
lanache, fost mare postelnic. Leon Tomşa întărea acest sat lui lanache, ocină
fără vecini însă, în urma unei judecăţi 114 .Din document, aflăm că Oancea
logofăt ţinuse acel sat 27 de ani, tot cu bună pace.
Considerăm că satul s-a aflat în domeniul boieresc, documentele amintind
pe Barbu comis, Oancea logofăt, Ianache postelnic. Ca mai toate proprietăţile
lui Ianache fost mare postelnic, satul va intra în domeniul mănăstirii Sf. Voievozi
din Slobozia.
In final, se cuvine o remarcă. Este interesant faptul că, deşi era un sat
mai vechi decât Vaideei, acesta nu a fost cotropit de tătari.

SUFLENI

Autorii corpusurilor de documente consideră că satul Sufleni s-a aflat

lângă Ţăndărei. Nu ştim care a fost raţiunea acestei localizări, dar cert este că
satul este amintit de timpuriu, încă din 1554, în proprietatea lui pan Stănilă
vomecul, în domeniul căruia se aflau şi Ceganii, Sărăţenii, Răstumaţii 115 • Dacă
Cegani şi Sărăţeni se aflau sigur în lalomiţa, prin deducţie se înţelege că şi
celelalte două se aflau în apropriere. Satul a intrat, ca şi Sărăţenii, în domeniul
mănăstirii Vărbila, căreia Stănilă vomicul i-a lăsat după moartea sa mai multe
sate. Satul exista şi în 1629, când Alexandru Iliaş judeca o pricină între Turturea
din Sufleni şi nepotul său Necula 116• Nemulţumiţi de rezultatul judecăţii, cei

111
DRH., B, XXV, doc. 374, p. 418.
11
~
DRH., B, XXI, doc. 100, p. 196.
113
DRH., .B, VII, doc. 165, p. 219.
114
DRH., B, XXIII, doc. 82, p. 147.
115
DIR. B ( sec. XVI), III, Bucureşti, 1952, p. 19.
116
DRH., B, XXII ,(1628- 1629 ), Bucureşti, 1969, doc. 311 , p. 601.
www.cimec.ro
398 Emilia Corbu

doi se vor judeca la Oraşul de Floci în timpul lui Matei Basarab 117 • Judecata de
la Oraşul de Floci, este un argument în plus că Sufleni se afla în zona limitrofă
acestuia.

STOICHIŢA

Satul este menţionat într-un singur document din 1538, iulie, 16, emis la
Târgovişte de Radu Paisie, în care lui Drăghici spătar şi fratelui său Udrişte
vistier i se întăreau mai multe proprietăţi, printre care, amintită între Comeni şi
Cetăţele, se afla şi "Stoichiţa jumătate cu morile" 118 • Distanţa dintre satele mai
sus menţionate este destul de mare, unul fiind aproape de Floci şi celălalt,
lângă Bucu. Satul se afla pe malul stâng al Ialomiţei, probabil prin dreptul
satului Ograda de azi.

URÂŢI

Un singur document emis în timpul lui Mihai Viteazul, în 1596,

august 31, în care lui Nica al doilea vistier i se întăreau ocini în Urâţi şi Brăgăreşti
de câmpie 119 , menţionează acest sat. În satul Urâţi, Nica al doilea vistier a
cumpărat mai multe ocini, după cum urmează: de la diaconul lvăniş, de la
popa Neagul şi popa Drăgan, de la Bratul cu fraţii, de la Stan, Lera cu fraţii, de
la Pătru şi Diman cu fratele lui. In total, 763 stânjeni.
Atunci când se precizează ocina diaconului lvăniş, aflăm că se afla din
drumul Căzăneştilor până în drumul de rniezu şi aceasta este singura menţiune
privind localizarea satului. Probabil, satul se afla pe malul stâng allalomiţei, la
o intersecţie descrisă de cele două drumuri.

PÂRLIŢI

Satul, cu siguranţă, mult mai vechi decât atestarea documentară din

sec.XVII, se învecina în hotarul de jos cu Slavica, aşa cum am arătat mai sus.
Dintr-un hrisov din 1626, iunie 28, Alexandru Coconu, întărea lui Enache,
fost mare postelnic, 500 de stânjeni cumpăraţi în zilele lui Gavrilă voievod de
la Socol paharnic şi jupaniţa lui, Vlădae 120 • Intr-un hrisov emis în luna următoare,
lui Enache, fost mare postelnic, i se întăreau mai multe sate, printre care se afla
şi Pârliţi 121 • Integrat, probabil, domeniului mănăstiresc, ca şi alte proprietăţi
ale lui lanache, satul nu mai este amintit.

117
DRH., B, XXV, doc. 136, p. 445.
118
DRH., B, IV, Bucureşti, 1981, doc.65, p. 83.
119
DRH., B, XI, doc. 197, p. 265.
1 0
~ DRH., B, XXI , doc. 100, p. 196.
1 1
~ Idem, doc. 112, p. 215.

www.cimec.ro
HABITATUL MEDIEVAL IALOMIŢEAN ÎN LUMINA PRIMELORATESTĂRI DOCUMENTARE (Il). 399
SATE DISPĂRUTE"

CUIBURI

Este menţionat de-abia în sec. XVII, când lanache, fost mare postelnic,
cumpără mai multe ocine în sat. În două zapise, sunt amintite părţile lui
Dragomir şi Vâlsan 122 şi Stoica 123 • Aceste ocine sunt întărite mai târziu prin
hrisov domnesc în 1626, când Ianache motivează că a pierdut zapisele în timpul
invaziei tătare din 1623 124 •
Probabil, satul s-a aflat pe lângă Slobozia actuală, ca şi alte proprietăţi
ale acestui boier.

CONCLUZII

In prezentul studiu, au fost repertoriate 23 de sate din Ialomiţa, care, în

timp, au dispărut. O treime dintre acestea se aflau concentrate, în zona Hagieni
- Oraşul de Floci, pe ambele maluri ale Ialomiţei. Satele din această zonă,
Blagodeşti, Comeni, Căşcioare, Cărăreni, Păpeni, Lumineni sunt printre primele
sate atestate documentar şi dezvoltarea lor trebuie să fi fost în strânsă legătură
cu evoluţia oraşului din vecinătate.
O altă concentrare de sate dispărute se afla în zona Bucu - Mărculeşti
(Cetăţele, Pisculeşti, Mătăseşti, Berileşti) şi Bucu- Ţăndărei (Sărăţeni, Pojereşti,
Sufleni), mergând de-a lungul lacului Strachina şi a văii Sărăţii. Pe vatra şi în
imediata vecinătate a actualei Slobozii, se aflau trei sate : Slavi ca, Pârliţi, Cuiburi.
O mare parte din aceste sate, mai ales cele de pe baltă, erau aşezări
foarte vechi: Cărăreni, Blagodeşti, Comeni, precum şi Vlădeni, Stelnica, Făcăieni,
Borduşani, sate existente şi azi.
Cele mai multe date despre aceste sate le avem din sec. XVI, când se
observă începutul formării marelui domeniu feudal. Din documente, reiese
că satele erau mult mai vechi decât atestarea documentară. Formularea că le
"era veche şi dreaptă ocină" este întâlnită în mai multe hrisoave domneşti, aşa
cum am văzut şi în cazul satului Blagodeşti. Dealminteri, procesul de aservire
a acestui sat, aflat în hotar cu Oraşul de Floci, este amintit la sfârşitul secolului
al XVI-lea, când, în 1592, sunt menţionaţi primii vecini 125 •
Un numitor comun al acestor sate este însăşi toponimia lor. Spre deosebire
de satele care se păstrează până azi şi a căror denumire derivă dintr-un antroponim
al unui strămoş considerat probabil întemeietorul, la satele dispărute observăm
în general denumiri descinse fie din toponime, fie din alte caracteristici.

111
Idem, doc. 94, p. 188.
113
ldem, doc. 96, p. 190.
114
Idem, doc. 112, p. 220.
115
DIR.B, VI ( 1591- 1600), p. 31.
www.cimec.ro
400 Emilia Corbu

Astfel, Cărăreni, Corneni, Despicaţi, Lumineni, Spăteni, Pisculeşti, Sărăţeni,

Piatra relevă poziţia satului şi detalii geografice: drum, colţ, spate, luminiş,
pisc.
Altele: Căşcioare, Cetăţele, Cuiburi, Pojereşti relevă anumite caracteristici
ale satului: tradiţii, evenimente. Se remarcă denumirea de Cetăţele, diminutiv
plural de la cetate, păstrând astfel amintirea unei aşezări întărite în zonă, care
nu este amintită în documente.
Denumirea satului în funcţie de localizarea faţă de o apă sau reper
geografic reprezintă o veche tradiţie, aşa fiind denumite şi oraşele medievale
vechi: Câmpulung, Curtea de Argeş, Baia, etc. Poate datorită vechimii lor au
intrat de timpuriu în marele domeniu feudal, considerată de noi una din cauzele
dispariţiei acestora.
Atestarea documentară în sine nu spune mare lucru, de aceea se ridică
întrebarea cum au evoluat aceste sate. Aşa cum arătam şi în prima parte a
acestui studiu, se observă dezvoltarea satului în două părţi, probabil, printr-un
proces de roire, specific satelor româneşti până în epoca modernă.
Sunt menţionate Blagodeştii de Sus şi de Jos, Cornenii de lângă apă şi
Cornenii din coastă, Mierlarii de la câmp şi de la apă.
Cât de mari erau aceste sate? Un exemplu îl oferă satul Mierlari. Din
hrisovul prin care Mihai Viteazul întărea lui Stoica al II-lea vistier mai multe
sate din Ialomiţa 126 , sunt precizate numele persoanelor de la care Stoica a
cumpărat ocinile, suprafaţa şi preţul plătit. In cele două părţi ale satului
Mierlari, sunt nominalizate 35 de persoane, capi de familie, grupate în două
grupe de 17, respectiv, 18 persoane, fiecare grupă deţinând 215 stânjeni.
Suprafeţele deţinute de fiecare persoană erau diferite. In consecinţă, satul trebuie
să fi avut 35 de familii . Aşa cum reiese din document 127 satul se întindea din
apa Ialomiţei până în tufele lui Costea, ocinile căzând, probabil, perpendicular
pe apa Ialomiţei, pentru a prinde părţi din apă, câmp, pădure, vatra satului. Era
un sat cu o moşie mică, deoarece, aşa cum am mai arătat, în Ialomiţa existau
sate cu moşii de peste o mie de stânjeni, satul Despicaţi având 3200 stânjeni.
Despre mărimea satelor avem şi mărturia lui Bartolomeo Locadello, un călător
străin de la sfârşitul secolului al XVI-lea, care arăta, printre altele, că satele
aveau aproximativ 50 de case 128 •
Satele ialomiţepe au respectat configuraţia terenului, alternanţa de câmp,
terasă şi lunea aflată de-a lungul lalomiţei. Din documente, reiese că satul era
constituit din vatra satului şi moşie. Moşia satului era delimitată de cel puţin

1 6
~ DRH., B, voi. XI, doc. 337, p.463.
1 7
~ DRH., B, voi. XXII, doc. 1 10, p.238.
1 8
~ Bartolomeo Locadello, în Călători străini despre Ţările Române, voi.V, Ed. Ştiinţifică şi
Enciclopedică, 1973, p. 267.

www.cimec.ro
HABHATUL MEDIEVAL IALOMIŢEAN iN LUMINA PRIMELOR ATESTĂRI DOCUMENTARE (Il). 401
SATE DISPĂRUTE'

două hotare naturale, din care unul era aproape invariabil lalomiţa sau Balta,
iar celălalt se situa undeva în câmp, fiind amintite păduri, tufe, korgane şi,
uneori, chiar drumuri (drumul Cărărenilor, drumul Căzăneştilor, drumul de
miezu). Celelalte două hotare delimitau, aşa cum reiese şi în cazul Slavicăi sau
satului Cuiburi, Sărăţeni, etc., vecinătatea cu alte sate şi erau marcate cu pietre.
In caz de judecată, boierii hotarnici erau desemnaţi de domn să delimiteze
moşia satului căutând pietrele vechi, aşa cum a fost cazul unei judecăţi la
Sărăţeni, aflat în hotar cu Ţăndărei.
Prin urmare, se observă că satele cu moşiile lor cădeau perpendicular
pe apa Ialomiţei. Aşa se face că, la rândul lor, ocinile fiecărui ţăran cuprind
părţi din câmp, pădure, apă şi vatra satului, această situaţie fiind amintită în
mai toate documentele, până în prima jumătate a secolului XVI, inclusiv.
Concluzia care derivă din cele arătate mai sus este· că pădurile şi apele se aflau
în proprietate particulară, respectiv, incluse în ocinile sătenilor.
Datorită faptului că fiecare familie deţinea, aşa cum se precizează în
majoritatea documentelor, părţi "din câmp şi din pădure şi din apă şi din
vatra satului, de pretutindeni şi de peste tot hotarul oricât se va alege" oferea
posibilitate ţăranilor să practice atât cultivarea plantelorîn câmp, cât şi creşterea
animalelor în luncă, la pătule, amintite şi în cazul satului Blagodeşti 129 • O dată
cu înstrăinarea unor părţi din ocină, fie din câmp, fie din pădure, atunci acest
echilibru economic specific gospodăriei ţărăneşti din secolul XVI se rupe.
Cartarea acestor sate infirmă, astfel, informaţiile unor călători medievali, cum
ar fi Giovani Botero , care spunea că în Ţara Românească " fiecare cultivă
locul pe care îl vrea 130". Or, cum am văzut, proprietăţile erau bine delimitate şi
între sate nu existau locuri fără proprietari. Se referă însă la o altă situaţie
întâlnită până în epoca modernă. Ţăranii nu cultivau tot pământul pe care îl
aveau, locuri întinse erau lăsate necultivate.
Un argument privind componenţa proprietăţilor sunt însăşi dările
percepute de la aceste sate. Astfel, în scutirea de dări dată satului Cetăţele, a
doua slobozie din judeţ, de către Alexandru Coconul la 1623, sătenii erau
scutiţi de găleată, de fân, de boi, de oaie seacă, de cai, miere, ceară, berbeci de
sulgiu, cai de olac, la care se adăuga scutirea de alte mâncături şi slujbe de
peste an 131 •
Fără a generaliza, considerăm că situaţia era valabilă pentru multe sate
româneşti, aflate de-a lungul marilor ape. Călătorul Giovani Botero arăta, în
sec. XVI, că negoţul Ţării Româneşti constă în grâne, vinuri, piei de bou, aba,
ceară, miere, pastramă de vite, legume, unt, ploşti de rădăcină de tei 132 •

119
DIR., B ,V ( 1581-1590), p. 79.
r<o Cc7/âtori străini ... , IV, p. 575.
'-'' DRH., B, voi. XXII, doc. 168, p. 339.
1.'2 Călători stnlini .. . , IV, p. 575.

www.cimec.ro
402 Emilia Corbu

Prin urmare, satele ialomiţene se integrau aceluiaşi stadiu de evoluţie

economică a celorlalte sate din Ţara Românească.
În mai multe sate, dovadă a relativei prosperităţi economice, sunt
amintite mori, ca de pildă la Cărăreni, Berileşti, Cetăţele, Lumineni, Căscioare,
Blagodeşti, sate menţionate în repertoriu. O dovadă că aceste mori constituiau
o sursă importantă de venit este aceea că morile de la Beri leş ti (la apa Ialomiţei),
au fost ridicate de Vlad Innecatul pentru mănăstirea Cozi a 133 •
Deşi aceste sate au avut biserici, dovadă preoţii amintiţi la Blagodeşti,
Mierlari, Pupezeni, nu sunt amintite proprietăţi ale bisericilor parohiale şi nici
construcţii speciale. Poate că au fost din lemn sau paiantă. Dealtminteri, tradiţia
bisericilor din paiantă s-a păstrat până la începutul sec. XX, aşa cum arată
biserica aflată la Făcăieni 134 •
Sub aspect social, cu excepţia dregătorilor, nu se pot observa diferenţe
prea mari , deşi acestea existau, fiind date de mărimea ocinii. Statutul social
era dat de avere, pregătirea intelectuală nu constituia, încă, un privilegiu.
Astfel, în Blagodeşti sunt menţionaţi preoţi din aceeaşi familie, având o oarecare
stare, cum a fost popa Ivan, nepotul popii Tabac 135 • Insă în Mierlari aflăm pe
popa Anghel în rândul rumânilor, vânzându-şi ocina la fel cu ceilalţi 136• In obştea
satului din Mierlari, sunt menţionaţi şi patru cnezi care se găsesc în situaţia de
rumânie, asemeni celorlalţi 137 • Care au fost cauzele care au dus la dispariţia
acestor sate cu o situaţie economică relativ prosperă? O cauză generală trebuie
găsită în evenimentele de la sfârşitul secolului XVI. Astfel, Bartolomeo Locadello
arată că la sfârşitul sec. XVI ar fi existat în Ţara Românească 14ooo de sate,
cifră oarecum exagerată, însă, după focul războaielor lui Mihai Viteazul şi
Radu Şerban, numărul acestora ar fi scăzut la 4000 138 •
Un fenomen specific acestor sate dis păru te a fost acela că au intrat de
timpuriu în marele domeniu feudal. Astfel, 14 din cele 23 de sate luate în
discuţie, adică 68 %, au intrat în domeniile mănăstirilor Cozia, Verbila,
Mărgineni, Mislea, Sf. Voievozi -Slobozia, Mihai Vodă -Bucureşti. Ne referim
la Blagodeşti, Berileşti, Cărăreni, Despicaţi, Păpeni, Pojereşti, Sărăţeni, Slavica,
Pârliţi, Lumineni, Cetăţele, Comeni, Sufleni, Cuiburi. Includerea în domeniul
mănăstiresc s-a făcut prin danii boiereşti şi domneşti. In domeniul boieresc,

133 DIR., B, II (1526 -1550), p. 178.

1
~ Biserica din paiantă din Făcăieni
se află în apropierea actualei biserici de zid din sat. Este dezafectată
şi într-un stadiu înaintat de degradare. Peretele era din lemn acoperit cu pământ şi văruit. Axe plan
patrulater, acoperiş în două ape, o turlă mică pe pronaos.A fost ridicată de ~ăranii strămutaţi în
Vlădeni din satele dezafectate de inunda~iile din 1970.
ns DIR., B, III, (1551-1570), p. 230.
136
DRH.,B, voi. XI, doc. 337, p. 471.
137
Ibidem.
138
Bartolomeo Locadello, în Călători străini despre Ţările Române, voi. V, Ed. Ştiin~ifică şi
Enciclopedică, 1973, p. 267.

www.cimec.ro
HABITATUL MEDIEVAL IALOMIŢEAN ÎN LUMINA PRIMELORATESTĂRI DOCUMENTARE ( 11). 403
SATE DISPĂRUTE"

au intrat sate cumpărate treptat, ocină cu ocină. Sunt situaţii când sate întregi
au fost cumpărate prin abuz. Mai ales în timpul lui Mihai Viteazul, zece sate
au fost cumpărate în asemenea condiţii. Dintr-un hrisov emis de Alexandu
Iliaş în 1628, aflăm că în timpul lui Mihai Viteazul, Stoica al II-lea vistier, când
a fost răbojar pe judeţullalomiţa, a cotropit mai multe sate, punându-le biruri
grele şi cumpărându-le mai pe nimic 139 • Astfel, ţăranii din Mierlari, împreună
cu alţii din Pierseca, Bordoşani, Posmagul, Piatra şi Petreceşti merg să se
răscumpere din rumânie 140 •
Unele sate au rezistat până în timpurile moderne, cum a fost Pisculeşti,
când revărsări ale râului Ialomiţa sau modificări ale tramei hidrografice au
făcut necesară schimbarea vetrei satului .
O parte din satele dispărute s-a aflat în jurul unor localităţi mai mari,
cum a fost Oraşul de Floci, sau a unor sate care vor deicni târguri
(Slobozia,Ţăndărei) ceea ce presupune asimilarea de către aceste aşezări a
locuitorilor din imediata apropiere .
Existenţa acestor sate, atât cele care se păstrează până astăzi, cât şi cele
dispărute, cu o viaţă economică dinamică, a constituit una din cauzele pentru
care, la vărsarea Ialomiţei în Dunăre, s-a dezvoltat Oraşul de Floci, unul dintre
puţinele oraşe din Ţara Românească. Relaţia dintre dinamica demografică din
zonă şi constituirea oraşelor medievale din Ţara Românească a fost demonstrată
cu pertinenţă de mai mulţi autori, o reactualizare a subiectului fiind realizată de
Pavel Chihaia 141 • De altminteri, prima atestare documentară a Oraşului de
Floci, în 1431, este legată de privilegiul acordat negustorilor braşoveni de
către Dan al II-lea 142 •
In judeţul Ialomiţa, nu există, până în prezent, nici un sat din feudalismul
dezvoltat cercetat arheologic, deşi perieghezele au dus la descoperiri de suprafaţă.
Descoperiri medievale s-au făcut la Drid~ -Metereze( sec. XIV-XV), Malu- Roşu
(sec. XVI-XVII), Mănăstirea Sf. Voievozi- Slobozia, Ţăndărei, Stejarul.
Săpăturile arheologice efectuate la Popina Blagodeasca (toponimul care
păstrează numele satului Blagodeşti) au dus la descoperirea unei aşezări geto-
dace şi a alteia medieval-timpurii. Pentru satul medieval -târziu a fost cercetat
doar un complex datat cu un dinar unguresc la sfârşitul sec. XVI şi începutul
secolului XVII şi câteva fragmente ceramice 143 •
În concluzie, aşa cum aminteam şi în prima parte a acestui studiu, trebuie
reformulată imaginea Bărăganului văzut ca o "terra deserta", un Bărăgan
populat în timpurile moderne prin reformele agrare. Fireşte că acestea au avut

139
DRH., B, vol.XXII, doc. IlO, p. 238.
1
""' Ibidem.
141
Pavel Chihaia, Arta medievală, !, Bucureşti, Ed. Albatros, 1998, p. 303.
14
~ DGAS, Tezaur de documente ialomi{ene, ediţie întocmită de M. Cotenescu, A. Vlădăreanu, Bucureşti,
1991 ,doc. 3, p. 34.
143
Ştefan Olteanu, Emilia Corbu, op. cit, p. 272.

www.cimec.ro
404 Emilia Corbu

un loc şi o importanţă deosebită

în dezvoltarea judeţului lalomiţa, aşa cum îl
cunoaştem acum. In acelaşi timp, este la fel de adevărat că în evul mediu au
existat numeroase sate de- a lungul lalomiţei şi a bălţii, mai puţ.in în zona de
stepă a Bărăganului de mijloc sau de sud.
Menţionarea pădurilor pentru multe sate ialomiţene duce la ideea că în
evul mediu existau suprafeţe mai mari de pădure decât în ziua de azi. Nu este
exclus ca în perioada respectivă să fi fost, ceea ce specialiştii numesc, o înaintare
a pădurii în stepă 144 • Acest lucru pare fi susţinut şi de faptul că în Bărăganul
contemporan cultivarea cerealelor fără irigaţie este un risc. Or, pentru acel
timp, nu avem date despre secetă în Bărăgan, ci despre mori în numeroase
sate, ceea ce presupune o producţie cerealieră constantă.
Cât priveşte localizarea satelor dispărute pe harta actuală a judeţului
lalomiţa, putem opera doar cu localizări ipotetice, deoarece, pe de o parte,
modificările cursului râului Ialomiţa au dus uneori la strămutarea vetrelor, chiar
şi pentru satele care îşi păstrează toponimia până azi. Punctele de reper sunt
însă localităţile actuale, aşa cum figureaza. pe harta fizică a judeţului.

,.,_. G.M. Murgoci, Opere Alese, Bucureşti, Editura Academiei RPR, 1957, p. 229.
www.cimec.ro
Anca PĂUNESCU

Despre familia lui Ianache Laţcar,

judeţ la Oraşul de Floci

Abstract

Archaelogical investigation of a medieval town, today disapeared,

presume the examination of ali documentary sources with reference to the
inhabitants of place-the townspeople.
In this study there are described some details about family of town 's
mayor Ianache, for a term of three generations and the relations betwin the
relatives in connection with the theirs properties.
The investigations about boyards from Ialomita district, as far as possible
to accumultate documentary informationsm, conduce to our knowledge of
medieval urban community.

Cercetarea arheologică a unui oraş medieval, azi dispărut, nu presupune

numai obţinerea a cât mai multe informaţii despre aspectele ce contribuie la
definirea calităţii de urban a aşezarii, ea trebuie să fie complementară studierii
tuturor surselor documentare referitoare la locuitori-orăşenii-care alcătuiau un
mic univers de populare densă cu un mod de a trăi specific, cu forme de
sociabilitate necunoscute la sat.
Cine erau orăşenii? Pentru Jacques Le Goff, "populaţia urbană este un
ansamblu de celule restrânse, de nuclee familiale cu densitate scă,zută. Orăşeanul
este cel mai adesea un imigrant recent, un ţăran de ieri" 1 , orăşeni sunt
meseriaşii şi negustorii care frecventează în mod regulat târgui periodic sau

1
Jacques Le Goff, coord. voi. Omul medieval, 1999, p.l9

www.cimec.ro
406 Anca Păunescu

piaţa, alături de el eri ci, reprezentanţi ai mănăstirilor, înzestrate cu danii domneşti

în oras, şi de dregătorii domneşti, dar şi de boierii, proprietari de ocine în satele
din apropiere, şi, nu în ultimul rând, de rumânii fugiţi de pe moşiile boiereşti

sau ale mănăstirilor.

În absenţa unor cronici de familie sau a corespondenţei între membrii

familiei, analiza va fi posibilă exploatând alt tip de documente. Cercetarea
atentă a actelor de vânzare-cumpărare a unor ocine sau a unor părţi din ele, a
actelor de moştenire sau a actelor de danii către mănăstiri, mai ales din prima
jumătate a secolului al XVII-lea, menţionează uneori reprezentanţi ai acestor
categorii sociale în rândul martorilor, iar în unele cazuri putem urmări chiar şi

evoluţia pe scara socială a unor familii de mici boieri, stăpânitoare de ocini în

satele din jurul oraşului sau în aria judeţului, a căror membri ajung să deţină fie
funcţia de judeţ în conducerea administrativă a orasului, fie diferite ranguri de
dregătorii domnestF .
Toţi acestia trebuie să se înveţe cu diversitatea şi schimbările permanente:
miscarea neîncetată a preţurilor, modificările continue de stări si de condiţie.
Mentalitatea dominantă este cea negustorească, a profituluP.
În rândurile care urmează, vom urmări pe palierul a trei generaţii (Pl. 1),
ce acoperă aproximativ ultimul sfert al veacului al XVI-lea şi prima jumătate a
secolului al XVII-lea, evoluţia familiei lui Enache (lanache), judeţ al Oraşului

de Floci în anul 1641, precum şi conflictele dintre rudele acestuia pentru

păstrarea sau lărgirea proprietăţilor.
Familia lui lanache era, în primul rând, deţinătoare de ocină în satul
Vlădeni (Vlădeani), situat în imediata vecinătate a moşiei Oraşului de Floci, pe
malul stâng al bălţii Borcea. Prima atestare documentară a satului o cunoaştem
încă din anul 1467, menţionat ca loc de încărcare al carelor de peşte şi punct
de vamă percepută de călugării mănăstirii Cozia, alături de satele Steanca (azi,
Stelnica), Borduşani, Făcăieni, Blagodeşti, Comeni 4 •
Nu deţinem nici o informaţie documentară despre Costandin, dacă era
localnic din Vlădeni sau orăşean-negustor. Posibil ca el să fi fost un mic boier
fără funcţie, proprietar de pământ, care şi-a valorificat moşia cu munca braţelor

~Anca Păunescu, Cu privire la boierii din Orasul de Floci în secolele XVI-XVII, Muzeul National, voi.
XII, Bucuresti, 2000, p. 27-31.
3
J.Le Goff, op. cit., p. 19-20.
~ DRH, B, 1, p. 224-225.
www.cimec.ro
DESPRE FAMILIA LUIIANACHE LAŢCAR. JUDEŢ LA ORAŞUL DE FLOCI 407

sătenilor-5. Cert este că cei doi fii au moştenit o oarecare avere ce le-a permis să
cumpere noi ocine. Aflăm că fiii lui Costandin, fraţii Chiriţă şi Lascar, cumpără
în anul 1578, o ocină în Vlădeni (a şasea parte din sat) partea lui Radu Zgăişor
şi a fratelui său Colţea, cu suma de 14.000 de aspri. Actul de vânzare este
întărit de domnul Mihnea Turcitul 6 •
Peste câţiva ani, în anul 1583, cei doi fraţi Chiriţă Costandin şi Laţcar
mai cumpără şi ocinajupâniţei Rada, fiica Muşei, toată oricât se va alege, din
câmp şi din baltă şi din vecini şi de peste tot hotarul, tot din Vlădeni, cu suma
de 9.000 de asprii şi o pereche de nădragi noi de şocărlat7 •
Ulterior, în dorinţa de câştig, fraţii Chiriţă şi Lascar vând, de a lor
bunăvoie, fără nici o silă, cu suma de 20.000 de aspri 8 , ocina cumpărată de la
Radu Zgaie şi Colţea în Vlădeni, viitorului domn Mihai Viteazul. Data când
s-a făcut această tranzacţie pare să fie destul de apropiată de anul 1578, dacă
reţinem menţiunea că vânzarea s-a făcut în vremea când Mihai era neguţătoriu
şi boierean9 • Este perioada când viitorul domn a cumpărat numeroase sate cu
care şi-a alcătuit domeniul din timpul boieri ei 10• Această ocină din satul Vlădeni
a fost dăruită de Mihai Viteazul ctitoriei sale ridicată în susul orasului
Bucureşti 11 , mănăstirea cu hramul Sfântul Nicolae (azi, Mihai Vodă).
Se pare că plata nu s-a făcut imediat. Documentele vremii arată că
vânzătorii de moşii nu şi-au primit totdeauna sumele pentru care se tocmiseră
cu Mihai Viteazu 12 • Între timp, Lascar a murit şi fratele său, Chiriţă, şi-a însuşit
întreaga sumă plătită pe această ocină de viitorul domnitor.
După ce a murit şi Chiriţă Costandin, fiii celor doi fraţi se judecă, la 15
octombrie 1605, în faţa judeţului Radu şi a celor 12 pârgari din Oraşul de
Floci, pentru moştenire şi stabilirea drepturilor de stăpânire asupra altor ocine
din Vlădeni. Sfatul oraşului hotăreşte ca Enache (lanache), fiul lui Laţcar şi
verii lui, Andonie şi Iorga, fiii lui Chiriţă Costandin, au dreptul să stăpânească
acea ocină dela Vlădeni parte lu Hadâr, cât este a şasea parte despre tot satul

5
P. P. Panaitescu, Problema originii clasei boiersti, în voi. "Interpretări românesti", ed. a II-a Bucuresti,
1994, p. 32.
6
DRH, B, VIII, p. 279.
7
DIR, B, XVI-5, p. 124-125.
8
DRH, B, XI, p. 115.
9
DRH, B, XVII-4, p.78.
10
1. Donat, Satele lui Milwi Viteazul, SMIM, IV, 1960, p. 467-473.
Il DIR, B, XVI-6, p. 148
1
~ I. Donat, op. cit., p.468.

www.cimec.ro
408 Anca Pilunescu

să le fie den doa, jumătate să fie lui /anache şi jumătate sd ţie Andonie cu frate
său Iorga iar parte lu Stan Orbul să fie iar den doa iar parte lu Zgâişor s-au

tocmit să întoarcă de lu lanache jumătate den bani ci au luat dila Mihai vodă
Chiriţd să-i de lu /anache jumătate de bani deoarece cum au fost Lascăr

mortu mai dinainte vreme, Laţcar n-au luat bani de la Mihaiu vodă ce-au luat
numai Chiriţă13 •
În urma acestei judecăţi, se pare că conflictul de interese între fiii lui
Chiriţă Costandin şi Lascăr s-a rezolvat. Cei trei veri sunt amintiţi din nou la 18

mai 1619 14 , când au iertat de rumânie, de bună voie, pentru pomenire, pe

Băncilă si fiii lui, deoarece acesta le-a fost rumân de moşie şi a fost părinţilor

lor ca un fecior 15 • Băncilă şi fiii au primit 20 de stânjeni în Vlădeni,din partea

lui Antonie şi a lui Iorga, fiii lui Chiriţă Constantin din Oraşul Floci, ca să fie
cnezi şi megieşi ei şi fii lor, pentru care au plătit 4.800 de aspri celor doi fraţi,
Antonie şi Iorga, pentru că au fost vecini de moştenire de la tatăllor 16 •
Ceva mai târziu, în 1624, este din nou menţionat Iorga din Oraşul Floci
care vinde un copil de ţigani cu suma de 3000 de aspri. Subliniem apelativul
care indică faptul că acest boier locuia în oraş 17 •
Conflictul pentru stabilirea drepturilor de proprietate asupra hotarelor de
moşii între veri, pe de o parte, şi călugării mănăstirilor Sf. Ioan şi Sf. Nicolae
din Bucureşti, cu care se învecinau, pe de altă parte, continuă şi mai târziu, aşa
cum rezultă din conţinutul bogat al documentului datat în 26 decembrie 1625 18 •
Mai întâi, aflăm că cei trei veri, Antonie, Iorga şi Ianachi, trebuie să împartă pe
din două cu egumenul Galaction de la mănăstirea Sf. Ioan, stăpânirea moşiei
lui Hadâr de la Vlădeni, mai sus amintită. Dreptul lor de proprietate, stabilit în
1605, de către Raduljudeţul şi cei 12 pârgari din Oraşul de Floci, s-a modificat
în sensul că jumătatea stăpânită de veri se împarte la rândul ei pe din două,
deoarece au pierdut cărţile den rea întâmplare şi trebuie respectată tocmeala
făcută cu egumenul Galaction în faţa mai multor boieri şi oameni buni din

oraş. La fel se împarte şi stăpânirea asupra părţii de moşie, din acelasi sat,

IJ DIR, B, XVII-I, p. 199.

1
CDTR, II, p. 501.
~
15
Ibidem, p. 500.
16
Ibidem, II, p. 525-526.
17
CDTR, III, p. 185.
18
DIR, B, XVII-4, nr. p.580.
www.cimec.ro
DESPRE FAMILIA LUIIANACHE LAŢCAR, JUDEŢ LA ORAŞUL DE FLOCI 409

cumpărată de părinţii lor de la Stan Orbul. Partea de moşie de la Vlădeni,

vândută de Chiriţă răposatului Mihai vodă, rămâne în stăpânirea mănăstirii

Mihai Vodă din Bucureşti, cu hramul Sf. Nicolae. În continuare, se arată că

Antonie şi Iorga, fiii lui Chiriţă, au revendicat de la mătuşa lor, jupâneasa
Anca, soţia lui Lascăr şi mama lui Ianache, stăpânirea pe jumătate a unui loc
de casă în oraş, a unei pivniţe şi din ograda Simoaiei, morile din Lumineni,
susţinând că tatăl lor, Chiriţă, nu împărtise averea cu cumnata lui, după ce a
murit fratele său Lascar. Dar judeţul oraşului şi cei 12 pârgari, împreună cu
preoţii şi bAtrânii oraşului au adeverit că departajarea s-a făcut şi locul de
casă a aparţinutjupânesei Anca. Această judecată nu a stins lăcomia fiilor lui
Chiriţă, care "nici pe acea tocmeală
nu s-au lăsat, ci au silit-o pe jupâneasa
Anca ca să jure cu sufletul ei pe sfânta evanghelie. Şi au jurat jupâneasa
Anca, cum că n-au fost acele locuri împărţite încă mai deînainte vreme şi au
rămas Antonie şi Iorga de lege şi de judecată". Indirect, deducem că şi

jupâneasa Anca căpătase o zestre substanţială dacă ţinem seama de importanţa

numai a proprietăţilor care le deţinea în vatra oraşului.
Între anii 1627 şi 1630, cei doi fraţi, Iorga şi Andonie, sunt amintiţi ca
martori împreună cu alţi boieri din alte sate ialomiţene în actele de vânzare-
cumpărare a unor ocini, iar în 1630, Iorga este menţionat între martorii actului
cu funcţia de ban 19• În anul 1637, Andonie este enumerat în rândul martorilor
pentru o carte de proprietate asupra unui loc de vie şi de casă în oraş 20 •

Se pare că Iorga stăpânea o ocină şi în Stănceşti, jud. Prahova,

deoarece fiul iui, Sava, apare ca martor al unor acte de danie lui Grigore
(Gligorie), fost mare logofăt, căsătorit cu jupâneasa Chirana, sora lui Iorga
şi a lui Andonie 21 •
Vărul lor, Enache (lanache) Laţcar a fost ales, în anul 1641 , de către

comunitatea orăşenească judeţul Orasului de Floci. Referitor la activitatea sa

în această calitate nu ni s-a păstrat decât un singur document22 • Dacă avem în
vedere îndatoririle judeţului şi ale celor 12 pârgari care administrau oraşul,
încasau veniturile, hotărau cheltuielile, aveau drept de judecată asupra

19
CDTR, III, p. 349, 524-525.
~o N. Iorga, Studii si documente, V, p. 606.
~' CDTR, V, p. 15, 210, 234.
~~Ibidem, V, p. 217.

www.cimec.ro
410 Anca Păunescu

orăşenilor şi făceau anchete şi hotărnicii poruncite de domn, putem presupune

că era un boier ştiutor de carte, care se bucura de respectul comunităţii datorită

averii deţinute.

Puţine sunt informaţile din documente cu privire la mărimea averii sau

despre ocinile pe care le stăpâneau cei trei veri.
2
La 18 iulie 1642 3, Matei Basarab întăreşte comisului Apostolachi
cumpărarea unei ocine în satul Togozeani din judeţul lalomiţa. Din conţinutul

actului, aflăm că 20 de stânjeni fuseseră vânduţi de Chiriţă din Oraşul de Floci,

iar nepotul său Ianache, fiul lui Laţcarov din Oraşul Floci, a vândut niste ţigani.
În acelasi an, lanache scrie actul prin care Muşa jupâneasa vinde fratelui ei
Leca 40 de stânjeni de ocină din Păpeni, sat aflat în vecinătatea oraşului. Între
martori, se afla şi nepotul său, Costandin, fiul lui Andonie24 • Jupâneasa Muşa
a fost soţia lui Iorga 25 , fiul lui Chiriţă. Putem afirma că actul de vânzare s-a
întocmit şi în prezenţa unor membri ai familiei.
Din această familie de boieri proprietari, uneori codevălmaşi pe un hotar,
rude de sânge, urmaşi ai aceluiaşi autor comun, se ridică Costandin, fiul lui Andonie
şi Sava, fiul lui Iorga şi al Muşei, care au fost investiţi cu funcţia de logofăt26 •
În anul 1647, aceşti nepoţi ai lui Ianache încearcă să se asigure că, după
moartea părinţilor lor (Andonie şi Iorga), ocina din Vlădeni, pentru care aceştia
s-au înfrăţit, partea cumpărată de la Stan Orbul şi de la Hadâr va rămîne în
cadrul familiei cu ţiganii la mijloc să ţină câte jumătate. În actul scris de /anache
însuşi27, se arată că nepoţii acestuia, Costandin şi Sa va, 1-au pârât ispravnicului
oraşului pentru o ţigancă. Cei şase boieri care au judecat pricina au hotărât ca
să ţină ei ţiganca cu fata ei pe din două şi să fie fraţi ca mai înainte. Această

hotărâre este recunoscută şi prin actul scris de însuşi Costandin logofăt

Andonovici la aceeaşi dată • 28

Despre fiii lui Ianache, Lascăr, Vasile şi Costanda, menţionaţi în actul de

mai sus, nu mai deţinem nici o informaţie după această dată. În schimb, s-au
păstrat câteva documente prin care putem urmări în continuare pe copiii lui

~3 Ibidem, p. 336-337.
~· Ibidem, p. 371-372.
~ 5 CDTR, VI, p.358.
~ 6 Idem, p. 161, 226.
~ 7 ldem, p. 350.
~ 8 Idem, p. 350.

www.cimec.ro
DESPRE FAMILIA LUIIANACHE LAŢCAR. JUDET LA ORASUL DE FLOCI 411

Chiriţă Costandin. În afara de cei doi fii, Andonie şi Iorga, acesta a mai avut o
fiică numită Chirana, care a fost căsătorită cu Grigorie, mare logofăt29 din Poiana.
Acest fapt se pare că a avut loc înainte de anul 1605, deoarece ea nu este
amintită împreună cu fraţii ei, când acestia se judecă cu vărul lor pentru stabilirea
condiţiilor de stăpânire a moşiei din Vlădeni.

După dispariţia lui Iorga, averea fiului său Sava se restrânge. Din motive
nemenţionate, soţia lui Iorga, jupâneasa Muşa, şi fiul lor Sava au vândut o
grădină cu vie din oraşul Târgovişte • Puţin30
mai târziu, în 1649, ei mai vând
încă 100 de stânjeni de ocină din satul Păpeni, comis ului Apostolache 31 • Tot de
multă lipsă, în anul 1651, Sava va vinde vărului său Neagul, nepotul lui Gligorie
logofăt, o familie de ţigani, cu suma de 100 de taleri şi zapis 32 •
După această dată, nu mai cunoastem informaţii despre membrii acestei
familii în colecţia de documente publicate. Este posibil ca în a doua jumătate a
secolului al XVII-lea şi în primul sfert al secolului următor, aceştia să fi pierdut şi
ocina pe care o deţineau în satul Vlădeni. Când facem această afirmaţie, avem în
vedere nu numai evoluţia unor momente politice în limita estică a Ţării Româneşti,
dar şi conţinutul unor documente din care reiese că atât jafurile şi stricăciunile

provocate de turcii din Hârşova33 , cât şi creşterea fiscalită~i pentru strângerea

haraciului au condus la depopularea satelor de pe marginea Borcei 34 •
Putem, aşadar, observa că acestă familie se afirmă din punct de vedere
social în prima jumătate a secolului al XVII-lea şi, mai ales, în vremea domniei
lui Matei Basarab.
Studii asupra familiilor de boieri ialomiţeni, în măsura informaţiilor

documentare de care dispunem, contribuie la cunoaşterea fenomenelor

caracteristice pentru istoria socială a secolelor XVI-XVII şi, mai ales, a
comunităţii urbane medievale din Oraşul de Roci.

~ CDTR, V, p. 263; VI, p. 358, Acest boier a avut o activitate de 37 de ani în slujba domnului si a fost
înmormântat în biserica Mitropoliei din Târgovişte, vezi N. Stoicescu, Dictionar al marilor dregători
din Ţara Rmnâneasca si Moldova. Secolele XIV· XVII., Bucureşti, 1971, p. 194-195.
30
Ibidem.
31
CDTR, VI, p. 551.
3
~ CDTR, VII,p. 157. •
33
T. Gemil, Relaţiile ţărilor române cu Poarta otomană in documente turceşti ( 1601-1712 ). Bucureşti,
1984, p. 359.
34
Documente privind relatiile agrare in veacul XVIII-lea. voi. 1, Ţara Românească, Bucuresti, 1961, p.
281, 295, 377.
www.cimec.ro
 -
.j:>.

Planşa 1. Genealogia familiei lui lanache Lascăr, judeţ la Oraşul de Floci.

CONSTANTIN?

CONSTANTIN LASCĂR
CHIRIŢĂ m.ante 1594
m.ante 1605 -Anca
1
CHIRANA ANOONIE IORGA
- Gligorie -Musa
m.logoflit IANACHE
judet in 1641

ANCUŢA CONSTANTIN SAVA

Andonovici logofăt
LOGOFĂT LASCĂR CONSTANDA VASILE

s>
;;!!

www.cimec.ro
!
Irina CÎRSTINA

Consecinţele expediţiei otomane din anul

1595 asupra populaţiei Ţării Româneşti

Abstract
This study is an essay to reconstruct the sufferances that the people of
Walachia endured after the Ottoman conquest in autumn 1595. The most im-
portant consequences of this military expedition were slavery, hunger,
poorness, destruction and the fact that the people fost the land, the status of
free men and the documents of proprietorship over the land.

Cele două
luni în care armatele otomane au dispus de teritoriul Ţării
Româneşti şi-au pus puternic amprenta asupra vieţii cotidiene a locuitorilor,
amintirea ocupaţiei dăinuind multă vreme. Efectele năvălirii nu s-au limitat
numai la teritoriul invadat; ele s-au resimţit în toată ţara, provocând, în primă
fază, masive deplasări ale populaţieil.
Este bine cunoscut faptul că, în toamna anului 1594, Mihai Viteazul s-a
aflat în imposibilitatea de a restitui creditorilor otomani sumele împrumutate
de predecesorii săi, întrucât populaţia nu mai putea face faţă sarcinilor fiscale.
În aceste condiţii, sistarea raporturilor cu Imperiul Otoman în conjunctura
favorabilă oferită de războiul otomanilor cu Liga Sfântă (1593-1606), a fost o
soluţie riscantă politic, dar raţională din punct de vedere economic.
"Răzvrătirea" românilor a afectat atât veniturile Porţii, cât şi desfăşurarea
operaţiunilor militare din Ungaria. În acest sens, Balthasar Walther 2 nota:
"Murad... nu mai putea suporta lipsa grânelor din Transilvania şi din cele
două Valahii, atât de folositoare şi pentru purtarea războiului din Ungaria",

1
D.I.R., B. XVII, 1, p. 164; C. Feneşan, Uu izvor osnum referitor la expedi(ia lui Sinan Paşa În Ţara
Românească(/595), Revista Arhivelor, 1, 1980, p. 81.
~Mihai Viteazul În conştiinţa europeană, voi. 2. Cronicari şi istorici străini-secolele XVI-XVII. Texte
alese, Buc., 1983, p. 272.

www.cimec.ro
414 Irina Cîrstina

informându-ne că numai Ţara Românească dădea pe an "cam o tonă de aur,

20.000 de mii de oi, 2.000 de cai, 10.000 măsuri mari de grâu, tot atât orz, apoi
unt mult, miere şi altele".
Deşi unii istorici 3au încercat să acrediteze ideea că aprovizionarea oştirii
prevala în raport cu lstanbulul, Ştefan Andreescu 4 a demonstrat în mod
convingător că, în primăvara anului 1595, Istanbulul a cunoscut o puternică criză
alimentară ca urmare a ră11coalei dela Dunărea de Jos. Faptul este dovedit de jefuirea
sistematică a capitalei, de nerăbdarea cu care locuitorii acesteia au aşteptat succesul
expediţiei din Ţara Românească, dar şi de imposibilitatea marelui vizir de a-şi
disciplina oştenii preocupaţi mai mult de beneficiile materiale decât de conduita
militară (după ce se încărcau cu prăzi, pără~eau tabăra şi se îndreptau spre Dunăre). 5
Campania din iarna 159411595 îl uimeşte pe sultan şi-1 face să organizeze
o puternică ofensivă împotriva răsculaţilor.
Informaţiile cuprinse atât în cronicile otomane6 , cât şi în diferitele mărturii
contemporane7 dovedesc existenţa unui plan de transformare a Ţării Româneşti
în provincie otomană, încă înainte ca Mihai Viteazul să dezlănţuie lupta
an ti otomană. Planul nu-i era necunoscut domnului muntean care, într-o audienţă
acordată solului polon Lubieniecki, la Bucureşti, în 27 iulie 1595, a declarat că
a fost informat de reţeaua sa de spioni despre intenţia turcilor de a preface
Ţările române în paşalâcuri, din două motive: "Întâi pentru că au pierdut toate
veniturile pe care le cărau mai înainte de pe teritoriul Moldovei şi Ţării
Româneşti ... al doilea, pentru că atunci când vor avea gamizoane aici, mai
uşor le va fi tătarilor să năvălească în toate părţile creştine " 8 •
Dacă Sinan paşa visa de mult9 să transforme cele două principate extracarpatice
în provincii otomane (vilâyet), marele vizir Ferhat paşa, la 14 mai 1595 10 a realizat
teoretic acest vis, abolind statutul de autonomie al celor două principate. A fost
singura dată când Ţara Românească şi Moldova au părăsit în mod oficial zona dâr
al-ahd ("Ca~a Păcii") şi au trecut în dâr al-Islam ("Casa Islamului").
Două luni mai târziu, Ferhat paşa, care urma să conducă expediţia
împotriva lui Mihai Viteazul, a fost destituit şi executat, funcţia de mare vizir
revenind, pentru a patra oară, celebrului Sinan paşa, care imediat a trecut Dunărea
şi a intrat în Ţara Românească, în fruntea unei armate numeroase.

3
B. Murgescu, Comerţ şi politică în relaţiile româna-otomane (secolele XVI-XVII), Revista Istorică, t.
VIII, 9-10, 1997, p. 577.
• Şt. Andreescu, Răscoala Ţărilor Române din 1594 şi chestiunea aprovizionării Constantinopolului,
Revista Istorică, t. VIII, 9-10, 1997, p. 592.
5
Călători străini despre Ţările române, III, Buc., 1971, p. 523-533.
6
Mihai Viteazul în conştiinţa europeană... , voi. 2, p. 203-204; C. Rotman, Un izvor inedit referitor la
istoria oraşului Târgovişte în anul 1595: cronica lui Topcular Katibi Abdul Kadir Efendi, Archiva
Valahica, 8, 1976, p.241-242.
7
Mihai Viteazul în conştiinţa europeană... , voi. 2, p. 493.
8
Căliîtori străini ... , III, p. 498-499.
9
N. Iorga, Istoria român iim; voi. \(. Vitejii, Buc., 1937, p. 256, 300.
10
F. Constantiniu, O istorie sinceră a poporului român, Buc., 1999, p. 126.
www.cimec.ro
CONSECINŢELE EXPEDIŢIEI OTOMANE DIN ANUL 1595 ASUPRA POPULAŢIEI ŢĂRII ROMÂNEŞTI 415

Istoricul bănăţean Ion Sârbu, într-o lucrare dedicată Viteazului, a reuşit

să creioneze o imagine deosebit de sugestivă a prezenţei otomane în teritoriul
muntean: "Câţi nori de fum din flăcări de grâne şi fân, cătă ceaţă din aburi de
sânge va fi umplut văzduhul în urma lor, câtă pustiire ţării săracului român au
trebuit ei să facă acum, când ne gândim că Sinan paşa stătu în.ea mai bine de
două luni şi trecu prin mijlocul ei"n.
Încercarea noastră modestă de a reconstitui atmosfera creată în ţară şi
urmările invaziei otomane asupra locuitorilor ei (ţigani, ţărani, orăşeni, călugări
sau boieri) îşi are punctul de pornire în constatarea că, după retragerea lui Mihai
Viteazul în munţi pentru a-şi reface forţele, teritoriul ţării a rămas lipsit de
apărare şi fără nici un fel de autoritate tutelară, tie ea mânăstirească, boierească
sau domnească. Existau, aşadar, toate condiţiile ca otomanii să-şi instaureze
dominaţia directă.
Chiar dacă prima măsură aplicată de otomani a fost sistemul de înregistrare
a populaţiei, iar mărturia îi aparţine cronicarului Abdul Kadir: " ... de îndată au
adunat raiaua; era prosperă şi bogată... " 12 , aspectul militar şi strategic al
organizării teritoriului cucerit a precumpănit. Consiliul de război, ţinut la
Bucureşti în data de 28 august 1595, a decis fortificarea principalelor puncte
strategice, între care Bucureştiul şi Târgoviştea deţineau un loc important şi, nu
mai puţin semnificativ, numirea vizirului Satârgi Mehmed paşa în fruntea vilâyet-
ului nou format; noul conducător urma să fie ajutat de zece bey, fiecare având
în subordine o anumită regiune 13 •
După cum se observă, otomanii intenţionau cu adevărat să se statomicească
pe pământ românesc. Totuşi, măsurile expuse mai sus nu au avut un efect real
asupra populaţiei, datorită perioadei scurte de ocupaţie. Cu siguranţă, nu acelaşi
rezultat l-a avut ordinul dat de marele vizir armatei sale: " ... de a distruge toate
satele şi de a lua în prinsoare pe toţi cei pe care i-ar întâlni.... " 14• Consemnând
cele mai importante măsuri luate în timpul expediţiei, Sinan paşa nota:
" ... am pus oştile noastre şi pe aventurieri să facă jafuri pe pământul Ţării
Româneşti de unde am scos mulţime nesfârşită de robi " 15 • Acelaşi fenomen ni-
l relatează şi Abdul Kadir, participant direct la evenimentele descrise, adăugând
că una dintre zonele cele mai afectate a fost cea din jurul capitalei: "Atât satele,
cât şi comunele ce erau lângă Bucureşti au fost pustiite. Erau atât de mulţi
robi şi provizii(... ) Luând atâtea turme de robi au golit oraşul Bucureşti" 16 • În
ce priveşte Târgoviştea , se pare că cea mai mare parte a locuitorilor se refugiase
17

o dată cu retragerea lui Mihai Viteazul la Stoeneşti.

11
1. Sârbu, Istoria lui Mihai Vodă Viteazul. Domnul Ţării Ronuîneşri, Timişoara, 1976, p., 212.
1
~C. Rotman, op. cit., p. 242.
13
Ibidem, p.604.
14
Călători străini... ,
III, p. 532.
tslbidem, p. 604.
16
C. Feneşan, op. cit., p. 82.
17
Mihai Viteazul în conşriin(a europeană... , voi. 2 p. 178.
www.cimec.ro
416 Irina Cîrsti11a

Şialte mărturii contemporane, de data aceasta europene, atestă jaful

nemaipomenit al cotropitorilor. Astfel, spaniolul Diego Galan, aflat în captivitate
la turci, descrie cum otomanii " ... au intrat pretutindeni, distrugând şi dândfoc
recoltei ... ,ostaşii au luat în prinsoare o mulţime atât de mare de creştini, încât
nu mai ştiau ce să facă cu ei... aceştia au făcut să scadă preţul unui rob la trei
bani de la trei reali de argint; se plătea acelaşi preţ pentru o femeie cu doi
copii în braţe... Aceasta a fost soarta mulţimei de plugari care nu voise să fugă
în munţi " 18 • Consecinţele jafurilor şi ale distrugerilor aveau să fie resimţi te chiar
de năvălitori: " ... o fibră de pâine se vindea mai scump decât o vacă întreagă.
Nu mai rămăsese nimeni pentru a culege grâu/ şi cerea/ele celelalte care
rămăseseră în picioare, căci plugarii se făcuseră nevăzuţi sau fuseseră luaţi
în prinsoare. Când pâinea a început să lipsească toate celelalte au ajuns de
prisos... Mulţi turci şi mulţi robi au murit. (... ) Belşugul de două luni a fost
scump plătit, căci în această expediţie au fost 40.000 de morţi... Cât despre
robi, zilnic lipseau câte o sută care fugeau pe poteci necunoscute şi se duceau
la voievodullor spre a-i povesti necazurile de care pătimeau supuşii lui... " 19 •
Izvoarele interne completează, la rândul lor, spectacolul trist oferit de
consecinţele ocupaţiei otomane, urmări care s-au resimţit câţiva ani după 1595.
Din pricina ocupaţiei s-a produs o puternică devalorizare a asprului -principala
monedă folosită în tranzacţiile interne- faţă de celelalte nominaluri străine:
" ... Însă talerul câte 70 de aspri mărunţi pentru că într-această vreme aşa au
umblat taierii, după robia turcilor când au robit şi prădat Ţara Românească şi
în vreme defoamete" 20 • Un caz cutremurător este cel al locuitorilor din satul
Mosăştii Pistrui, care, undeva în intervalul ianuarie-august 1596, îşi vând satul
" ... tot, cu tot hotarul şi dăn câmpu şi din pădure şi dăn baltă şi dăn apă şi du
p<r>etutindenea, dăn hotar până în hotar". Hrisovul menţionează ce statut
social au avut până în acel moment şi ce anume i-a determinat să recurgă la
acest gest extrem: " ... ei au fost boiari, adecă oameni slobozi, apoi dă mare
sărăcie şi de nevoi grele, ei şi-au făcut moşiile vânzătoare " 21 • Satul a ajuns în
proprietatea jupânului Mihalcea, fost mare ban al lui Mihai Viteazul, pentru că
nimeni (dintre vecinii de hotar) nu a vrut să cumpere acel sat, adică să facă uz
de dreptul de protimisis. În aceeaşi situaţie s-au aflat şi "cnezii" din Călugărenii
lui Manea şi cei din Călugărenii Stoicăi care, " ... de mare sărăcie şi de nevoie... ",
s-au vândut aceluiaşi Mihalcea. Şi în acest document se precizează: " Iar alt
om nimeni nu s-a aflat ca să cumpere această ocină.. .'rn.

18
Călători străini ... ,
III, p. 532, v. şi Ibidem, p. 548, 588-589.
19
/hidem, p. 533.
10 D.I.R., B, XVI, VI, doc. 291, p. 275-276.

~ 1 /hidem, doc. 215, p. 197.

~ 1 /hidnn, doc. 250, p. 234-235.

www.cimec.ro
CONSECINŢELE EXPEDITIE! OTOMANE DIN ANUL 1595 ASUPRA POPULAŢIEI ŢĂRII ROMÂNEŞTI 417

Robia a afectat toate categoriile sociale, dar mai ales pe ţărani. Alături de
pierderea libertăţii şi a moşiei, documentele menţionează şi suferinţa fizică a
acestor oameni năpăstuiţi de soartă. Este şi situaţia lui Negre care, în 1602,
lasă moştenire fratelui său, Nedea, ocina din Frumuşani pentru că l-a îngrijit la
boală, după ce a scăpat din robie de la tătari " ... tăiatu şi plenu de virmi" 23 •
Destul de numeroase sunt mărturiile despre robi rea femeilor, fie ele simple
ţigănci sau jupânese bogate, ceea ce ducea aproape invariabil la destrămarea
familiilor. Astfel, Efrem, episcopul Râmnicului îl dezleagă pe un anume Mircea
Sârbul " ... ca să fie în pace şi slobod de către soţia lui cu numele Raica
Sârboaica ...pentru că a fost robită de lzmailiteni cu copii săi", în urmă cu şapte
ani. 24 Dintr-o poruncă domnească, emisă und\;va în cursul anului 1601, aflăm
căjupâniţa Neaga, soţia lui Mitre vomic " ... a ajuns roabă în mâinile turcilor şi
în legătura lor. .. " 25 şi că s-a răscumpărat prin vânzarea unei moşii (donate ei
de domn) către marele postelnic Chiriţa Dumitrache, care s-a îngrijit de salvarea
ei. Un an mai târziu, tot o jupâniţă Neaga, poate aceeaşi, vinde două sate, Frăţeştii
şi Lungii, marelui vistier Pană " ... ca să-şi răscumpere capul din mâna turcilor
şi de la închisoare şi de la robie" 26 •
Frica de robie a produs peste tot un sentiment de solidaritate, din moment
ce actele vorbesc de veritabile acorduri între săteni, în sensul ajutorării reciproce
în caz de robie. Iată un exemplu: Maria şi Tudora din Negreasca se înfrăţesc, la
opt ani distanţă de marea perturbare a ţării de către turci, cu un consătean,
lvan, " ... ca pe această vreme de robie şi de nevoie, să caute el de nevoia
noastră şi noi de a lui, până la moarte şi căruia dintre noi i se va întâmpla
robie, fie nouă, fie lui !van, cine va rămâne, să răscumpere pe cine va fi rob " 27•
Ocupaţia otomană i-a afectat şi pe boieri. P"'arvu postelnic, fiul lui Vlaicu
fost mare armaş, a avut de suferit de pe urma năvălirii. Astfel, " ...păgânii tătari,
ei au intrat în Ţara Românească şi au făcut mari răutăţi şi robie şi pradă şi foc
la toţi Vlasii şi la mulţi boiari şi I-au prădat şi pe sluga domniei mele Pârvul
postelnic şi i-au făcut lui mult rău şi foc. Şi în acea groază de tătari a pierdut tot
şi cărţile de moştenire" 28 • Domnul, in iulie 1596, face cercetările de rigoare şi
îl repune în drepturi. O lună mai devreme, Mihai Viteazul întărise marelui stolnic
Dragomir şi lui Pârvu postelnic satul Ciocovenii, deoarece şi acei boieri " ... şi-au
pierdut cărţile de moştenire", când au venit tătarii şi au făcut mare rău şi jaP9 •

~ 3 D.I.R., B., XVII, I, doc. 80, p. 67-68.

~~Ibidem, doc. 82, p. 69.
~s Ibidem, doc. 12, p. 13.
~ 6 1bidem, doc. 40, p. 33-34.
~ 1 Ibidem, doc. 109, p. 98-99.
~ 8 D.I.R., B., XVI, VI, doc. 244, p. 229.
~ 9 /bidem, doc. 239, p. 221-222.
www.cimec.ro
418 lri11a Cîrsti11a

Nici mânăstirile şi nici călugării nu au fost ocoliţi de valul de năvălitori.

Două documente ne relatează cele petrecute la mânăstirea Sf. Nicolae de lângă
Gherghiţa, unde, "blestemaţii de tătari" i-au robit şi pe călugări şi le-au luat
toată "maifa" şi "cărţile pentru toate vadurile de moară" şi cărţile pentru
ocine şi vii din dealul Urlaţilor 0 • Mult mai mult a avut de suferit mânăstirea
Gorgota; judeţul Chirfote şi cei 12 pârgari din Târgovişte întăresc acestui lăcaş
de cult un hrisov al voievodului, dat în aceeaşi zi -3 decembrie 1597-, prin
care mânăstirea era înzestrată cu o ocină din moşia oraşului, pe motiv că
fusese" .. stricată de blestemaţii turci şi arsă şi despuiată şi neacoperită şi fără
odâjdii înăuntru şi călugăraşii goi şi săraci "31 •
În total, în cele două luni de ocupaţie, turcii şi tătarii au robit 20.000 de
creştini, din care aproximativ "8.000 de suflete, atât femei, cât şi bărbaţi... deşi
raşi în cap după portul turcesc" au fost eliberate cu ocazia alungării cotropitorilor
din ţară, la sfârşitul lunii octombrie 1595 32 •
Dincolo de măsurile luate de Mihai Viteazul pentru refacerea ţării, aceasta
era devastată în aşa chip " ... încât satele cele mai întinse şi dese ale acestui sol
fertil şi ale ţin!-ltului de sub munte, bogate în tot felul de fructe şi de vinuri... abia
de mai înfăţişează astăzi <1597> ici-colo o casă şi biserici distruse ... " 33 •

30
D.I.R., 8., XVI, VI, doc. 315, p. 299.
31
Călători străini... , III, p. 593.
3
~ Mihai Viteazul în conştiin(a europeană... , voi. 2, p. 282.
n D.I.R., 8., XVII, 1, doc. 98, p. 85, doc. 99, p. 85-86.
www.cimec.ro
Nicolae ŢIRIPAN

Personalităti ialomitene:
' '
Lazăr Belcin
Resume

Lazăr Belcin, grate personality of Ialomitza land was born 20 Novem-

ber 1902 in Grivitza village, /alomitza district.
Graduated in two faculties, he worked ali his life in Calarassy city, with
small pauses deploying a rich cultural and social activity.
He was member in the Direction Comity ofmany cultural ad social asso-
ciations.
He directed, was journalist at a great number of journals and revues
from a lot of cities: Calarassy, Bucharest, Constantza, Miercurea Ciuc etc.
His literary essays, notes ad files concerning the history of Ialomitza,
Baragan and Calarassy city, of some institutions and associations, the personalities
life and their mails were donated, after his death, to the National Archives of
Calarassy Department.
The documents contain real and important sources of knowledge of this
land historical past.

Între cei care, prin ceea ce au realizat în viaţă, au lăsat o umbră de

lumină, ce mai stăruie şi astăzi în inimile ialomiţenilor şi călărăşenilor mai
vârstnici se înscrie şi Lazăr Belcin. De ce şi în inimile călărăşenilor? Pentru
că cea mai mare parte din viaţă şi activitate şi-a desfăşurat-o în urbea de pe
malul Borcei.
S-a născut în comuna Gri viţa, judeţul Ialomiţa, la 20 noiembrie 1902, dar
a devenit călărăşean încă din clasa a cincea de gimnaziu şi a rămas până la
moarte. A urmat cursul primar în comuna natală, după care, cu atestatul în buzunar
şi dorinţa fierbinte să meargă mai departe la învăţătură, a fost martor la o "luptă
mare, până s-a hotărât părinţii să mă dea mai departe la şcoală. Erau şi ei Ia

www.cimec.ro
420 Nit:oiM Ţiripan

începuturile vietii şi munceau să agonisească cheagul necesar unui cămin,

aşezat pe temelii sănătoase (ceea ce s-a întâmplat dintotdeauna la majoritatea
românilor - n.a.). A fost hotărâtor îndemnul dascălului Vasile şi al preotului
Ion, care puneau mari speranţe pe silinţa şi priceperea mea" 1 - îşi va aminti
Lazăr Belcin despre cei care-I doreau învăţător sau popă în satul natal. Dar,
cum destinul se desfăşoară, dar nu e hotărât pe Pământ, n-a fost să fie dorinţa
nici unuia dintre cei amintiţi, deşi a fost nevoit ca împreună cu tatăl său să
parcurgă, asemeni lui Nică al lui Ştefan a Petrei, drumul de la Griviţa la Buzău
pentru a se înscrie la Seminarul Teologic 2• Norocul său a fost că nu avea încă
vârsta necesară , ceea ce l-a bucurat pe tatăl său, care credea că se mai poate
baza pe încă un brat în gospodărie. N-a fost să fie, pentru că, deşi a pierdut un
an din cauza faptului că trecuse perioada de înscriere, în toamna următoare, a
anului 1915- an în care războiul se desfăşura într-o mare parte a Europei-,
tatăl său a fost nevoit să facă drumul cu căruţa, în sens invers de această dată,
spre Călăraşi, la îndemnurile unui cunoscut de-al său, care i-a pus şi o "pilă"
pentru băiat la secretarul Gimnaziului Ştirbei Vodă, unde, în urma unui examen
serios, din cei peste 200 participanţi ce candidau pentru cele 80 locuri, a reuşit
primul, cu media 9,40. 1-a servit la acest succes pregătirea şcolară, dar şi anul
pierdut, an ·în care, bibliotecar fiind în satul natal, a citit toate cărţile din
bibliotecă. (Câţi din copiii de astăzi mai fac acest lucru?!). A urmat clasa 1 -a
de gimnaziu, după care războiul a pus stăpânire şi peste România şi împreună
cu familia a fost nevoit să ia calea pribegiei, spre Moldova, de unde se va
întoarce după terminarea ostilităţilor. 3
După război, a revenit la Gimnaziul Stirbei Vodă, unde va termina sectia
reală, dar, cum liceul nu avea secţie reală, ar fi trebuit să plece spre un alt liceu,
cel mai apropiat şi de ales fiind cel din Silistra. Elev eminent fiind, la insistenţele
directorului Gh. V. Constantinescu şi ale altor dascăli, a rămas să continuie mai
departe la Liceul Ştirbei Vodă, unde va face clase la zi, iar clasa ultimă în par-
ticular, perioadă în care a functionat şi ca pedagog la şcoala normală de învăţători
"care funcţiona într-o aripă a şcolii de meserii, vis-a-vis de spital" (unde azi
este clădirea C.E.C.-ului şi cea în costrucţie a Finanţelor- n. a.), asigurându-şi
în acest fel "casă şi masă"4 •
După susţinerea examenului de bacalaureat în sesiunea septembrie 1922,
a urmat înscrierea la facultate, atât la cea de drept, cât şi la cea de litere şi
filozofie 5 • Spaţiul nu ne permite să prezentăm pe larg privatiunile vietii de

1
Direc~ia Jude~eană Călăraşi a Arhivelor Na~ionale (în continuare se va citi D.J.A.N. Călăraşi), fond
personal Lazăr Belcin, dos. 8, nenumerotat.
2
Ibidem.
3
Ibidem.
4
Ibidem.
5
Ibidem.
www.cimec.ro
PERSONALITĂŢI IALOMIŢENE: LAZĂR BELCIN
421

student, dar ca marea majoritate a studenţilor fără posibilităţi materiale, şi Lazăr

Belcin a fost obligat să lucreze pentru a-şi asigura existenţa. După cum îşi
amintea, a făcut "anii de studiu la drept, fără participare la cursuri, doar cu câte
o semnătură de prezenţă în cartea de student prinsă întâmplător sau cerşită
asistentului sau profesorului în ajunul înscrierii la examen. Şi, totuşi, am
promovat, an de an, atât la facultatea de drept, cât şi la cea de litere şi filozofie,
pe care le-am urmat concornitent6 • Aşa cum spuneam, ca să-şi poată asigura
existenţa, în timpul studenţiei a fost nevoit să lucreze ca impiegat la Regionala
C.F.R., dar şi ca secretar - ajutor la primul liceu al ţării - Sf. Sava -, unde,
bucurându-se de aprecierea şi încrederea directorului, a suplinit chiar pe unii
profesori : Ion Nădejde, la filozofie şi Ion Lugojianu, la limba latină. Aici,
chiar i s-a propus să rămână ca profesor suplinitor, dar, din cauza salariului
mic, a preferat să plece în provincie ca magistrat?.
Trebuie să mai menţionăm că, în acelaşi timp în care urma cursurile la
cele două facultăţi şi lucra ca să-şi asigure existenţa, Lazăr Belcin a urmat şi
cursurile Seminarului pedagogic universitar din Bucureşti, "făcând asistenţele
şi lecţiunile practice necesare la şcoala de aplicaţie a acestui seminar 1925/
1926" şi susţinând examenul de pedagogie teoretică, precum şi lucrările
"Importanţa studiului psihologiei în învăţământul secundar" şi "Dare de seamă
asupra manualului de psihologie de 1. Nisipeanu", fiind declarat absolvent cu
menţiunea "cu laudă" 8 •
Din perioada studenţiei, ar mai fi de remarcat faptul că împreună cu câţiva
colegi ialorniţeni a luat iniţiativa înfiinţării unui cămin studenţesc şi, cu sprijinul
profesorilor Ion F. Buricescu şi Gh. V. Constantinescu, ajutaţi şi de primarul unui
sector din Bucureşti, Mihai Berceanu, au reuşit să închirieze casa lui Bogdan
Piteşti din Strada Transilvania. Tot cu ajutorul unor oameni înţelegători, a reuşit
să o mobileze, directorul Casei Pădurilor le dădea lemnele gratis în fiecare iarnă
şi, cu subvenţia anuală a Prefecturii Ialomiţa, căminul asigura condiţiile necesare
unui număr de vreo 40 de studenţi ialorniţeni, cu posibilităţi materiale mai reduse.
A fost acest cămin, care a functionat mulţi ani - scrie Lazăr Belcin- "cea mai de
preţ faptă pe care au tăcut-o politicienii acelor vremi, care nu ne cereau decât să
votăm, la alegeri, cu partidul din care făcea parte Prefectul. Era, este drept, un
sacrificiu ce ni se cerea, pentru care preţul plătit nu era prea mare. Şi dacă nu
l-am fi votat noi, partidul tot ieşea la alegeri" 9 •
Tot în această perioadă, ca student la filozofie al prof. D. Gusti, a fost
cooptat în echipa care a participat la prima expediţie monografică, cu care
prof. Gusti a pus bazele metodei monografiilor sociale 1 0 • Lazăr Belcin a

"Ibidem.
7
Ibidem.
8
Ibidem.
"Ibidem.
10
Ibidem.
www.cimec.ro
422 NicoiDe ŢiripDn

participat la această acţiune în dubla sa calitate: de psiholog şi jurist, iar la

finalul cercetărilor a întocmit un referat conţinând date de ordin psihologic
şi juridic, deosebit de apreciat de profesor. După Goicea Mare, a fost
recomandat de prof. Gusti într-un lot de cinci studenţi să participe la cursurile
de specializare în sociologie, organizate pe lângă Societatea Naţiunilor la
Geneva, dar a fost nevoit să renunţe "la această minunată ofertă, deoarece
n-am avut posibilitatea să-mi procur garderoba cerută în prospect, din lipsă
de mijloace materiale. Am îndrăznit să-i solicit profesorului un împrumut,
rambursabil, bineînţeles, dar m-a refuzat, scuzându-se că nu are posibilitatea
- nu încasa, la acea vreme, decât ceva mai mult de două sute mii lei pe
lună" 1 1 - nota cu amărăciune Lazăr Belcin. Din această cauză a renunţat
pentru examenul de licenţă la principala materie - sociologia - şi relaţiile
sale cu profesorul se vor răci puţin. Totuşi profesorul l-a considerat mereu
un prieten şi i-a apreciat calităţile, de vreme ce în 1933, pe când era ministru
al Instrucţiunii Publice, cu ocazia unei întâlniri întâmplătoare, la Mamaia,
i-a adresat invitaţia de a lucra la Bucureşti, la Institutul Social Român. Nu
i-a urmat sfatul, iar regretul refuzului reiese din însemnările sale de peste
ani: "Nu mă felicit însă pentru atitudinea mea. Se poate că urmându-i sfatul,
altele ar fi fost căile vieţii, pe care m-ar fi dus zilele ce am trăit"' 2 •
A susţinut examenul de licenţă la Facultatea de drept, în sesiunea februarie
1926, an în care termina şi facultatea de litere şi filozofie. Deşi a fost nevoit să
intre, în septembrie 1926, în şcoala militară de ofiţeri de rezervă- specialitatea
artilerie-, plecând la Craiova, acest lucru nu-l va împiedica să se pregătească şi
să susţină examenul de licenţă la cea de-a doua facultate' 3 •
După terminarea şcolii militare, a fost nevoit (ca mulţi absolvenţi de
facultate de astăzi), să cutreiere "pe la uşile ministerelor, cu două diplome de
licenţă în buzunar, şi nu găseam slujbă", până în toamna anului 1927, când a
fost angajat ca impiegat la direcţia personal din Ministerul Justiţiei 14 • Nu va
rămâne aici multă vreme, deoarece, la 1 aprilie 1928, este numit procuror
institut la Tribunalul Ciuc, unde va ramâne până la 13 februarie 1929, când
este numit ca supleant la Tribunalul lalomiţa şi, după o absenţă destul de
îndelungată, se reîntoarce la Călăraşi, unde va rămâne până la 13 decembrie
1931, când este trimis din nou în Ardeal, de această dată ca judecător inamovibil
la Judecătoria din Arpaşul de Sus, judeţul Făgăraş 15 •
Din perioada când a activat la Miercurea Ciuc, amintim faptul că i s-a
permis să funcţioneze ca profesor suplinitor la gimnaziul "Petru Rareş", că a
fost şi vicepreşedinte la ASTRA Miercurea Ciuc, unde a susţinut numeroase

11
Ibidem, dos. 59, nenumerotat.
1
~
Ibidem.
13
Ibidem, dos. 9, nenumerotat.
14
Ibidem, dos. 8, nenumerotat.
15
Ibidem, dos. 1O, nenumerotal.
www.cimec.ro
PERSONALITĂŢI IALOMIŢENE: LAZĂR BELCIN
423

conferinţe publice şi că a trimis Institutului Social o serie de cercetări pe care

le-a efectuat, cu deosebire asupra modului de viaţă al secuilor din Trei Scaune
şi Ciuc 16•
După scurta trecere pe la Arpaşul de Sus, la 23 februarie 1932 este numit
procuror de secţiune la Tribunalul Ialomiţa, unde va rămâne până la 10 ianuarie
1938, când a demisionat şi va practica avocatura 1 7 • După 1949, deşi nu i s-a
putut reproşa nimic referitor la activitatea trecută, a fost nevoit să lucreze ca
profesor de cultură generală la liceul de băieţi, Şcoala Tehnică Agricolă, şcoala
nr.5 mixtă din Mircea Vodă, apoi ca juristconsult la fabrica de egrenat bumbac
din gara Ciulniţa, Trustul Gostat Călăraşi, I.A.S. Modelu sau C.A.P. Ceacu,
până la 1 octombrie 1974 când se va pensiona.
Neînregimentat în nici un partid politic, Lazăr Belcin va ocupa pentru
scurtă vreme ( 1Oianuarie- Il februarie 1938) funcţia de preşedinte al Comisiei
Interimare a oraşului Călăraşi, instalată în locul Consiliului Local care fusese
dizolvat 18 • Cu ocazia depunerii jurământului eminentul magistrat - cum 1-a
caracterizat fostul primar Aurel Teodorescu - , a spus că a venit în fruntea
oraşului după zece ani petrecuţi în magistratură "nu numai pentru a înscrie un
chip tânăr, printre fotografiile care acoperă pereţii acestei camere (era vorba de
sala de consiliu, aceeaşi atunci, ca şi astăzi - n.a.), prin care au trecut atâtea
serii de gospodari. Am venit alături de omul de acţiune şi de muncă Dr. Gh.
Banu, ministrul Sănătăţii care mi-a cerut concursul, apelând la voinţa şi
priceperea mea.
Cu aceste două atribute - apanajul tinereţii, voinţă şi pricepere - mă
înfăţişez azi cu încredere la conducerea primăriei oraşului, pentru a aduce la
îndeplinire o seamă de înfăptuiri care se cer realizate fără întârziere. Oraşul
nostru, condus în trecut de oameni cu experienţă -care mi se poate contesta azi
mie- are lipsuri capitale, care-i primejduiesc viaţa. N-avem apă, n-avem lumină,
n-avem baie, canalizare, hale. -avem decât dorinţa de a le avea; şi nu e de ajuns.
Trebuie să le înfăptuim ... " 1 9 •
În numărul din 22 ianuarie 1938 al ziarului "Pământul", poetul Silviu
Cemea scria, referindu-se la instalarea lui Lazăr Belcin ca primar : "Pe omul
acesta l-am cunoscut în cadrul unui admirabil festival literar, la care d. Grigore
Trancu- Iaşi vorbea despre Beethoven, Chopin, Enescu. Admirabilul slujbaş al
statului, Lazăr Belcin era în acelaşi timp un visător, un rob al condeiului. Purta
în fiecare fibră dragostea pentru slovă şi pentru Bărăgamil copilăriei lui ... "

16
Jhidem.
17
Jhidem.
18
Jhidem, dos. 5, nenumerotat.
19
Jhidem.
www.cimec.ro
424 NU:olae Ţiripan

Chemat să conducă treburile primăriei, ca un om recunoscut onest

până la sacrificiul personal, Lazăr Belcin se află acum în fruntea primăriei
locale. Un singur exemplu de ce sunt în stare să creeze pe tărâm social
creatorii aceştia de frumos. Zece zile înaintea plecării guvernului liberal,
furnizorul furajelor pentru animalele primăriei din Călăraşi a avut "omenia"
să lase aceste animale să roadă stanoagele şi să înghită aşternuturile. Alte
trei zile după instalarea primarului - scriitor, care nu face nici un fel de
politică militantă, domnul furnizor s-a prezentat să încaseze banii care i se
cuveneau pentru furajele ... nefurnizate. Lazăr Belcin şi-a adus aminte că
este scriitor, 1-a tratat întâi cu amabilitate, ca apoi să pună în aplicare metoda
care în meseria de procuror se traduce prin "a strânge şurubul".
Consecinţele cred că le bănuiţi: Primăria Călăraşilor, din pricina
primarului -scriitor refuză să mai găzduiască hoţi" 20 • Schimbările politice
nu i-au permis lui Lazăr Belcin să realizeze ceva în calitate de primar,
dar în perioada 1O septembrie 1938 - 24 octombrie 1940 va fi părtaş
la realizările primariatului lui Eugen Cialîc, în calitate de ajutor de primar
(viceprimar). Impresionante sunt realizările lui Lazăr Belcin pe tarâm
cultural şi social în calitate de : membru în consiliul de conducere al Ligii
Culturale - secţia Ialomiţa, director al Ateneului Popular "Ialomiţa",
preşedinte al Societăţii Corale "Freamătul", director al Serviciului Social al
judeţului Ialomiţa şi al Căminului Cultural Judeţean "Alexandru Odobescu",
membru fondator al subsecţiei călărăşene a Fundaţiilor Regale, cenzor în
comitetul de conducere al filialei locale a Asociaţiei Române pentru
Propaganda Aviaţiei, membru de onoare al Asociaţiei Presei din judeţul
Ialomiţa, membru în Comisia Districtuală Călăraşi- Si listra din cadrul Ligii
de Sud a Federaţiei Române de Fotbal , etc., etc.
Prezent la Călăraşi la sfârşitul anului 1931 şi asistând la conferinţa
despre personalitatea lui Vasile Pârvan, susţinută de Lazăr Belcin, scriitorul
Cezar Petrescu avea să scrie în numărul din 29 ianuarie 1932 al ziarului
"Curentul": "Cine ar fi imaginat, bunăoară, că într-un asemenea oraş
însemnat cu un cerculeţ atât de modest pe harta ţării, un tânăr magistrat,
mutat în alt capăt al României, înţelegea să-şi ia rămas bun de la concetăţeni
în preseara plecării, rostindu-le acea admirabilă conferinţă despre viaţa şi
Opera lui Vasile Pârvan, cum n-am auzit-o atât de deplin rotunjită,
substanţială şi distinsă, nici de la tribuna Fundaţiei Carol din Capitală".
În numărul din 7 septembrie 1935, ziarul "Naţionalul" găzduia rubrica
"Călăraşiul cultural: Din activitatea Ateneului Popular lalomiţa", sub
semnătura lui V.H. Honoriu, care scria: " ... Festivalurile organizate sunt
încă vii în amintirea celor care au participat. Societatea călărăşeană a primit

:!0 Ibidem.
www.cimec.ro
PERSONALITĂŢI IALOMIŢENE: LAZĂR BELCIN
425

cu simpatie şi a încurajat lucrările primului comitet al Ateneului Popular Ialomiţa.

Prezenţa domnului procuror Lazăr Belcin în fruntea unui comitet dornic de
acţiune, a adus şi mai multă simpatie pentru asociaţia culturală a Ateneului ...
Caravanele culturale ale Ateneului n-au cunoscut odihna zilelor de sărbătoare
şi au înfruntat în mersul lor triumfal spre sate toate mizeriile şi intemperiile".
Ziarist prodigios, Lazăr Belcin a condus gazeta "Acţiunea", a fost
redactor la ziarele "Viaţa Bărăganului", "Viaţa Universitară", "Brazda",
"Gazeta Ialomiţenilor", "Şcoala Ialomiţei" şi a colaborat la "Pământul" lui
Eugen Cialîc, la "Naţionalul Nou", "Neamul Românesc", "Curentul",
"Universul literar", "Tomis", "Adevărul literar", "Adevărul", "Curentul
Studenţesc", "Tribuna Ialomiţei", "Curierul juridic", "Revista penală" şi
"Jurisprudenţa" 2 1
•

Documentele, depuse la Arhivele călărăşene după moartea sa, conţin

o gamă largă de informaţii, rezultat al preocupărilor lui Lazăr Belcin.
Găsim aici note şi însemnări despre activitatea lui Eugen Cialîc, tenorul
călărăşean George 1. Mihail, Dimitrie Gusti şi şcoala sa monografică, dr.
Pompei Gh. Samarian.
Deosebit de interesantă este corespondenţa purtată cu diferite
personalităţi, dintre care amintim pe George Acsinteanu, Eugen Cialîc,
istoricul şi arheologul Vladimir Dumitrescu, publiciştii C. Fierăscu şi Gh. 1.
Neagu, autorii "Antologiei Bărăganului", Ştefania Petrescu- sora scriitorului
Cezar Petrescu, publicistul Nicolae Popescu- Vaidomir, scriitorul şi
publicistul Corneliu Rudescu, poeţii Octav Sargetiu şi Teodor Scarlat,
istoricul Ioan D. Ştefănescu, publicistul ialomiţean Ioan Vlad şi baritonul
Mihail Vulpescu.
În această categorie putem include şi scrisoarea pe care scriitorul
Liviu Rebreanu, în calitate de director general al Direcţiei Generale a
Teatrelor şi Operelor Române, o trimite lui Lazăr Belcin, din care
reproducem un mic fragment: "Cunoscând râvna Dvs. pentru
dezvoltarea culturii naţionale şi interesul ce purtaţi sănătăţii morale a
societăţii noastre, vă încunoştiinţăm prin prezenta că v-am delegat
reprezentant al Direcţiunii Generale a Teatrelor Naţionale, Operelor
Române şi Spectacolelor în oraşul Călăraşi " 2 2 •
În continuarea scrisorii ce poartă semnătura olografă a marelui scriitor,
Lazăr Belcin este rugat să semnaleze activitatea agenţiilor teatrale din oraş,
să comunice date, informaţii, impresii şi ecouri în urma unor turnee teatrale
sau reprezentaţii locale. Toate acestea urmau să fie comunicate periodic,
prin rapoarte lunare.

~~Marin Giurcă, Portrete călărăşene, EdituraAias, Călăraşi, 1993, p. 139- 141.

~~ D.J.A.N. Călăraşi, fond personal Lazăr Belcin, dos.79, f. 1-2.
www.cimec.ro
426 NicoiDe Ţiripa11

Din păcate,ceea ce s-a păstrat de la Lazăr Belcin nu ne permite să

aflăm dacă acesta a acceptat sarcina încredinţată, neexistând scrisoarea de
răspuns sau măcar vreun raport lunar, care ar fi confirmat acceptul său.
Pornind de la recomandarea scrisă de fostul său profesor Nicolae
Iorga în statutul Cercului Studenţilor din Ialomiţa: "Aveţi obligaţia să studiaţi
cu sârg urmele istorice din lalomiţa voastră, atât de mult frământată de-a
lungul unei istorii atât de puţin cunoscută în acest colţ de ţară" 2 3, Lazăr
Belcin, deşi nu era istoric de profesie, a făcut o pasiune din a studia istoria
lalomiţei, Bărăganului şi Călăraşiului, dar şi a unor asociaţii şi societăţi
culturale: Liga pentru unitatea Culturală a tuturor românilor- secţia lalomiţa,
Ateneul Popular "lalomiţa", Subsecţia de Conferinţe a Uniunii Fundaţiilor
Regale, Societatea Corală "Freamătul" sau a unor ziare şi reviste ialomiţene.
Aşa se face că găsim între materialele strânse note, articole, studii, extrase
din ziare, ştiri cu privire la istoria acestor locuri. Amintim, selectiv, câteva
dintre acestea: "Străvechiul pământ allalomiţei noastre", "Câteva date din
istoria Ialomiţei", "Ştiri din trecutul Ialomiţei", "Vechi aşezări ialomiţene­
Lichireşti", "Însemnări cu privire la trecutul lalomiţei", "File din istoria
Ialomiţei", "Un vechi oraş ialomiţean dispărut: Cetatea de Floci", "Vechi
ştiri istorice despre Bărăgan", "Însemnări despre Bărăganul Ialomiţean",
"Străvechi urme istorice în Bărăgan", "Însemnări despre Bărăganul
lalomiţei", "Pârvan despre istoria Bărăganului", "Ialomiţeni în războiul
pentru neatârnare", "Note despre Bărăgan şi oraşul Călăraşi", "Unde a avut
loc bătălia de la Rovine ?" 24 •
Membru al corului "Freamătul" şi preşedinte al societăţii corale cu
acelaşi nume, după moartea maestrului Calistrat Popărăscu, Lazăr Belcin
ne-a lăsat un bogat material despre activitatea acestuia şi a celui care a
ridicat corul pe o treaptă greu de egalat după aceea, Calistrat Popărăscu 2 5•
Extrase din presa locală şi centrală, fotografii, însemnări personale, evocări,
descrieri ale turneelor întreprinse în ţară şi în străinătate, sunt materiale ce
pot constitui baza scrierii unei monografii reale a corului ce a dus faima
lalomiţei şi Călăraşiului peste tot pe unde a susţinut concerte.
Interesante sunt şi materialele referitoare la istoria liceului "Ştirbei
Vodă" şi Tribunalului lalomiţa, ca şi evocările unor profesori: Calistrat
Popărăscu, Ioan F. Buricescu, Vasile N. Stanciu sau magistraţi : Constantin
Alexandrescu, Constantin S. Burada ş.a.

~3Ibidem, dos. 27, nenumerotat.

~·Ibidem, dos. 31-34, nenumerotate.
~~Ibidem, dos. 24-25, 37. neumerolate.

www.cimec.ro
PERSONALITĂŢI IALOMIŢENE: LAZĂR BELCIN 427

Preocupat în permanenţă de a descoperi lucruri despre istoria Ialomiţei,

Lazăr Belcin a adus contribuţii la încercarea de realizare a "Dicţionarului
personalităţilor ialomiţene", a strâns materiale pentru o nouă "Antologie a
Bărăganului" şi a încercat, pe baza informaţiilor deţinute să întocmească o
monografie a sportului călărăşean.
Deşi foarte ocupat cu activitatea profesională şi cea pe tărâm cultural şi
social, Lazăr Belcin a cochetat şi cu literatura. Ne-au rămas de la el schiţe şi
fragmente de schiţe, unele publicate, altele în manucris: "Noapte în Volna",
"Noapte pe Bărăgan", "Drum prin ceaţă", "Din povestirile bunicului", "Frânturi
din viaţă", "Sub cizma ocupantului", "Ţăranii noştri", "Vizitiu la nemţi",
"Convoiul suferinţelor", "Vremuri de bejenie", "Hoţii", "Ialomiţean, hoţ de cai",
"Stăncuţele", "Cameleonul", poeziile scrise în perioada 1921- 1969, amintirile
grupate în "Aşa am trecut prin viaţă" sau romanul neterminat, din care unele
fragmente au fost publicate în presa vremii "Amintiri ialomiţene" 26 •
Ziarist prodigios, Lazăr Belcin n-a lăsat deoparte nici presa, încercând să
întocmească un scurt istoric privind ziarele şi revistele ialomiţene27 • De la el ne-a
rămas şi o listă cu cei peste 500 de colaboratori ai celui mai cunoscut ziar ce a apărut
în lalomiţa interbelică- "Pământul", precum şi colec~a aproape integrală a acestuia.
Sigur, pentru a prezenta viaţa şi activitatea unei personalităţi de excepţie,
cum a fost Lazăr Belcin, chiar şi un volum ar fi insuficient. Modesta noastră
încercare nu a urmărit altceva decât sintetizarea activităţii unui ialomiţean de
excepţie şi o readucere în actualitate, pentru cei dornici să-i cunoască, pe cei
care în trecerea lor prin viaţă, prin tot ceea ce au întreprins, au făcut cinste Ialomiţei
şi Călăraşiului.
Atât am reuşit, noi. Celelalte încercări -pentru că astăzi ialomiţenilor şi
călărăşenilor nimic nu le mai aminteşte despre Lazăr Belcin şi alţii ca el -, de a
da unei străzi din Călăraşi numele acestei ilustre personalităţi sau de a amplasa
pe peretele casei în care a locuit (astăzi, proprietatea d-lui. Iosif Armaş), situată
la intersecţia străzilor Plevna cu 13 Decembrie, o placă comemorativă, în anul
2002, când se împlineau 100 de ani de la naştere şi 20 de ani de la moarte (a
murit la 26 decembrie 1982), au rămas fără rezultat.
Poate viitorul ne va permite publicarea unora din materialele strânse cu
atâta trudă şi migală, modestă contribuţie la istoria Ialomiţei, Călăraşiului şi
Bărăganului care i-au fost atât de dragi, încât a renunţat de multe ori la funcţii
înalte şi bine remunerate în capitală, pentru a rămâne în Călăraşi. Ar fi un semn
de recunoştinţă si respect faţă de acest preţios lider al culturii, pentru că "edificiul
de cultură călărăşeană cu autentică valoare are în structura lui şi o parte din
sufletul şi dăruirea lui Lazăr Belcin"28 •

~ 6 Ibidem, dos. 13·19, nenumerotate.

~ 7 Ibidem, dos. 26, nenumerotat.
~ 8 Marin Giurcă, op. cit.

www.cimec.ro
428 Nico/a~ Ţiripa11

Recomandarea dată
de Dimitrie Gusti lui L. Belcin la 1. nov. 1935

CllArali

Răspunsul dat de
Cezar Petrescu, la întrebarea despre romanul Dromihet
www.cimec.ro
Veronica ll:ERGH:EA

Refugiaţii polonezi în lalomiţa

Summary
At lke biginning ofthe Firsl World War the polish people were passing
thruogh a difficult period. The special situaţion made a part of the civil popu-
lation, of the army and even a ~11 of the government to take refuge in Romania.
Among the Polish refuge~$ our country, after Germany and the Soviet
Russia attaclced Poland, about 600 civilian rejugees and approximately 2000
military men remained in the COfl.llty of Jalomiţa, for varied periods of time,
from Seplember 1940 until the end of the war.
The authorities and the Jl()pulation of our district treated the refugees
warmly tried to lighten, as much as they could, the financial situation and
their moral state.

La 1 septembrie 1939, Germania a atacat Polonia având ca pretext

înscenatul atac polonez asupra postului de radio de la Gleiwitz, din apropierea
frontierei gennano-polone.
Două săptămâni mai târziu, la 17 septembrie, guvernul sovietic a dat
dispozitii inaltului comandament al armatei ro~ii să ordone trupelor să treacă
frontiera sovieto-polonă sub pretextul apărării vieţii şi averii populaţiei din
Ucraina de Vest şi Biolorusia de Vest 1•
În aceste circumstanţe, guvernul polonez, o parte a armatei şi a populaţiei
ci vile s-au retras în România.
Refugiaţii polonezi veniţi în România se împărţeau în 3 categorii:
- guvernul polonez şi anturajul acestuia, care urmau să se afle în grija
guvernului român, autorităţile locale, judeţene, având doar sarcina să se
ocupe de pază, dacă era necesar, pentru a nu fi victime ale unor atentate
sau agresiuni;

1
Marea conflagratie a secolului XX- al doilea război mondial, Editura Politică, Bucureşti, 1974, pag.83.

www.cimec.ro
430 Veronica Berghea

- refugia~ii militari- care cădeau în grija Ministerului Apărării Na~ionale;

- refugiaţii civili de care se ocupau autorităţile civile.
Refugiaţii civili, cu mijloace materiale proprii, se puteau aşeza oriunde
în ţară, cu excepţia Bucovinei şi Basarabiei iar cei fără mijloace proprii de
existenţă urmau să fie întreţinuţi din banii statului român, adică încartiruiţi şi
hrăniţi prin grija autorităţilor locale. Fondurile necesare se primeau de la
Ministerul de Interne. Localităţile de domiciliu se stabileau în funcţie de
posibilităţi iar mutarea în alte localităţi se făcea doar cu aprobarea autorităţilor
locale2 •
În general, refugiaţii civili se încadrau în câteva categorii profesionale şi
anume: medici, funcţionari, poliţişti, ingineri de diferite specialităţi, comercianţi,
şoferi, etc 3•
O parte dintre refugiaţii militari şi civili, intraţi în ţară începând cu sfârşitul
lunii septembrie 1939, au fost dirijaţi spre judeţul lalomiţa. Lucrarea de faţă
încearcă să prezinte situaţia acestor refugiaţi şi măsurile luate de autorităţi pentru
a le uşura traiul zilnic.
Primii refugiaţi polonezi s-au aşezat în judeţele Storojineţ, Cernăuţi,
Prahova, Gorj şi Dâmboviţa. Treptat, s-a produs o supraaglomerare, fapt care a
hotărât Comisariatul General pentru Evidenţa şi Asistenţa Refugiaţilor Poloni
să ia măsuri pentru degajarea, în principal, a zonelor militare şi a regiunilor
prea aglomerate. Astfel că, prin circulara nr. 2198 din septembrie 1939, s-a
hotărât ca în judeţele Storojineţ şi Cernăuţi să rămână doar refugiaţii care aveau
legături de rudenie bine dovedite printre localnici, iar în Prahova, doar familiile
cu copii înscrişi la şcoala poloneză din Ploieşti.
Refugiaţii din Gorj şi Dâmboviţa urmau să fie evacuaţi în întregime pentru
a face loc altor refugiaţi, mai ales militari, pentru a nu se aglomera prea mult
centrele de la Tg. Jiu şi Târgovişte4 •
În 1Ooctombrie 1939, o nouă circulară a Comisariatului General cerea ca
în 2-3 zile toţi refugiaţii polonezi aflaţi în Moldova şi Dobrogea să fie evacuaţi
şi dirijaţi către Muntenia şi Oltenia. Potrivit planului de evacuare, pentru Ialomiţa
au fost repartizaţi, într-o primă etapă, 543 de evacuaţi care veneau din Bacău şi
urmau să se aşeze la CălăraşP.
La jumătatea lunii octombrie, la Călăra5i se aflau 493 refugia~ civili, la sfârşitul
lunii octombrie, la Urziceni au mai venit 78 de refugiaţi civili iar la Feteşti, 2 6 .

~Arhivele Naţionale Ialomiţa, Fond Prefectura Judeţului Ialomiţa, dosar 36611939, fila 23.
3
ldem, dosar 77/1941, fila 28.
'Idem, dosar 100/1939, fila 117.
5
Idem ,dosar 366/1939, fila 41.
6
Idem ,dosar 99/1939,fila 21.
www.cimec.ro
REFUGIATI! POLONEZI ÎN IALOMIŢA 431

În luna noiembrie, după plecarea unor refugiaţi şi venirea altora, în întreg

judeţul erau încartiruiţi 571 refugiaţi poloni civili, dintre care 449 bărbaţi, 70
femei şi 52 copii 7 •
Numărul refugiaţilor civili va scădea treptat datorită plecării în alte zone,
plecării din ţară prin repatriere sau refugierii în altă ţară. Astfel că, la 27 ianuarie
1940, în lalomiţa mai erau 412 refugiaţi civili, dintre care 366 maturi şi 46 copii 8 ;
în februarie 1940- 284 refugiaţi ( 250 maturi şi 34 copii ) 9 ; în 5 martie acelaşi an
- 24 10; la 1 septembrie- 58 ( 40 bărbaţi, 14 femei şi 4 copii) 11 ; la 1 decembrie-
41 12 ; pentru ca la 1 aprilie 1944 să mai staţioneze în Ialomiţa 6 refugiaţi:
4 bărbaţi, 1 femeie, 1 copil 13 , aceştia fiind ultimii care vor pleca în ianuarie 1945 14 •
Cifrele de mai sus sunt valabile doar pentru refugiaţii civili.
În ceea ce priveşte refugiaţii militari, din adresa comandamentului
Corpului de Jandarmi Călăraşi către Legiunea de Jandarmi Ialomiţa, din
24 septembrie 1939, aflăm că în gamizoanele din Călăraşi şi Slobozia trebuia
să fie găzduiţi aproximativ 2000 de soldaţi care urmau să sosească cu trenul
chiar din acea zi. Militarii polonezi se cazau în cazărmi şi hrana era asigurată
cu banii solicitaţi de comandanţii de garnizoane, sub formă de acont de la
Ministerul Apărării Naţionale 15 •
Pe lângă trupă, în aceeaşi zi, prefectul anunţă printr-o notă telefonică
adresată preturii, poliţiei şi primăriei Urziceni , că urma să sosească şi un număr,
neprecizat, de ofiţeri inferiori la Urziceni, solicitând să se facă tot posibilul
pentru cazarea acestora la hoteluri sau la particulari.
Pentru hrană, autorităţile oraşului trebuiau să se înţeleagă cu câţiva patroni
de restaurante, care să nu-i speculeze pe refugiaţi 16 •
La Călăraşi, cazarea refugiaţilor polonezi militari se făcea la cazarmă şi
la şcoala normală.
În final, la 30 septembrie 1939, în Ialomiţa au fost repartizaţi 1166
refugiaţi militari, 5 ofiţeri, 395 subofiţeri, 746 soldaţi, 17 femei şi 3 copii. Cazarea
s-a făcut astfel: 565, în comuna Manasia şi 601, la Urziceni 17 , renunţându-se
la oraşele Slobozia şi Călăraşi.
Refugiaţii militari nu au stat prea mult pe teritoriul judeţului Ialomiţa,
cea mai mare parte a lor fiind evacuaţi, mai ales din Urziceni, în lagărul de

7
Ibidem, fila 91.
8
ldem ,dosar 75/1940, fila 87.
9
ldem ,dosar 7611940, fila 21-32.
10
Ibidem, fila 90.
11
ldem ,dosar 78/1940, fila 75.
1
~ ldem ,dosar 77/1940, fila 237.
13
Idem ,dosar 101/1944, fila Il.
1
• ldem ,dosar 53911945, fila 3.
1
s Idem ,dosar 366/1939,fila 8.
16
Ibidem, fila 6.
"Ibidem, fila 9.
www.cimec.ro
432 Veronica Berghc::a

internare din comuna Comişani, judeţul Dâmboviţa, către sfârşitul lunii

ianuarie 1940 18 •
Încă de la începutul sosirii primilor refugiaţi polonezi în ţară, s-a pus
problema organizării activităţii de ajurotare a acestora. La 23 octombrie 1939,
Comisariatul General pentru Evidenţa ~i Asistenţa Refugiaţilor Poloni a trimis
o circulară către prefecturi, în care ordona ca, la nivelul fiecărui judeţ, oraş sau
comună care adăpostesc refugiaţi polonezi, să se constituie comitete de ajutorare
compuse , după caz, din: prefect, primar, reprezentantul Crucii Roşii, un refugiat
polon. Aceste comitete aveau menirea să gestioneze sumele primite de la statul
român şi de la Crucea Roşie pentru întreţinerea refugiaţilor 19•
La 30 octombrie, prefectura lalomiţa comunica Comisariatului General
pentru Evidenţa şi Asistenta Refugiaţilor Poloni că în judeţul lalomiţa s-au
constituit 3 comitete şi anume: la Călăraşi, format din prefect (col. Vasile Nica),
primar ( Eugen Cealâc) , şeful poliţiei ( Comisarul George Tănăsescu) şi un
delegat polon; la Urziceni şi Feteşti, formate din pretorii de plasă, primari, şefii
poliţiei şi câte un delegat polonez 20 •
Pe lângă aceste comitete, la nivelul capitalei judeţului, s-a mai format şi
un Comitet Cetăţenesc pentru ocrotirea şi ajutorarea refugiaţilor poloni din
România- filiala Călăraşi, al cărui preşedinte a fost , la început, inspectorul
Josef Jerioski, iar după plecarea acestuia, inginerul Kalcinski Eugeniusz, iar
secretar, Wasilewski Waclaw 21 •
Tot pentru ajutorarea refugiaţilor polonezi s-a înfiinţat şi un Comitet
American, autorităţile având, în permanenţă grija ca ajutoarele venite prin acest
organism sau prin Crucea Roşie să ajungă acolo unde era necesar.
Pentru întreţinerea refugiaţilor civili, chiar din luna septembrie 1939,
Ministerul de Interne a hotărât fixarea unor alocaţii de hrană. În 1939, alocaţia
zilnică pentru un matur era de 80 lei iar pentru un copil de până la 18 ani
împliniţi, de 40 lei. Pentru intelectuali se acorda un spor de 25% , iar pentru
familiile formate din mai mult de 3 persoane se plătea o alocaţie ca pentru toţi
membrii maturi.
Foştilor miniştri, secretari şi subsecretari de stat din ultimul guvern polonez
şi membrilor familiilor acestora li se acorda ca alocaţie de întreţinere suma de
500 lei zilnic, de fiecare persoană.
Erau privaţi de această alocaţie de întreţinere refugiaţii care reuşeau să
se angajeze în diferite întreprinderi publice sau particulare şi erau remuneraţi
pentru munca lor, cei care erau stabiliţi în Bucureşti, cu excepţia studenţilor
care făceau dovada că frecventează regulat cursurile universitare, refugiaţii

18
ldem ,dosar 75/1940, fila 104.
19
ldem ,dosar 366/1939, fila 94.
~o Jhidenr, fila 85.
~~ ldem, dosar 78/1940, fila 90.

www.cimec.ro
REFUGIAŢII POLONEZI ÎN IALOMIŢA 433

care lucrau la Crucea Roşie, la Comisariatul General pentru Evidenţa şi Asistenta

Refugiaţilor Poloni şi la lagărul Sf. Ecaterina.
Plata alocaţiei era condiţionată de fixarea domiciliului în localităţile in-
dicate de autorităţile române, părăsirea acestor localităţi, fără învoire aprobată,
atrăgând pierderea dreptului de alocaţie.
Plata se făcea în zilele de 1 şi 15 ale fiecărei luni la prefecturile de judeţ din
sume puse la dispoziţie de Direcţia Contabilităţii din Ministerul de Interne, pe
bază de state de plată şi prin vizarea cametelor puse la dispoziţia refugiaţilor 22 •
Suma de bani, reprezentând alocaţia zilnică de hrană şi cazare pentru
refugiaţi, a crescut de mai multe ori, până la plecarea refugiaţilor, în funcţie de
scumpirea produselor necesare traiului. Astfel, în 1945 alocaţia zilnică a ajuns
la 600 lei pentru maturi, 300 lei pentru copiii de până la 7 ani, 600 lei pentru
copiii de peste 7 ani, 1000 lei pentru membrii fostului guvern polon cu familiile
lor, iar refugiaţii care aveau un angajament de muncă puteau primi alocaţia de
600 lei pe zi dacă salariul pe care-I primeau lunar nu depăşea dublul alocaţiei
lunare, situaţie pe care trebuiau să o dovedească cu adeverinţe de la locul de
muncă 23
•

Conform situaţiei întocmite de Prefectura judeţului Ialomiţa, la sfârşitul

anului 1944, situaţie care cuprinde " totalul sumelor plătite refugiaţilor polonezi
de la 1939 până azi, cu arătarea titlului sub care s-a efectuat plata: indemnizaţii
de întreţinere, solde, alocaţii de hrană etc.", suma cheltuită de autorităţiie
ialomiţene a fost de 7.651.740 lei, sumă care s-a plătit din fondurile Ministeruful
de Interne, fără nici un fel de compensaţii din partea guvernului polon 24 •
Autorităţile au fost obligate să se ocupe şi de problemele legate de
sănătatea refugiaţilor din judeţ. Pentru că, la Urziceni, numărul refugiaţilor,
mai ales militari, era mare, încă de la 30 septembrie 1939, Serviciul Sanitar al
judeţului a solicitat prefecturii să dea dispoziţie ca una dintre cele două etuve-
cuptoare de la Spitalul din Slobozia să fie transportată la Urziceni, la primărie,
pentru a fi folosită în scopul deparazitării hainelor refugiaţilor polonezi 25 •
La Călăraşi, de asemenea, numărul de refugiaţi fiind mare, prefectura
cerea Ministerului Ordinii Publice să schimbe repartiţia unor cadre medicale
dintre refugiaţi, de la Urziceni la Călăraşi , deoarece la Urziceni se aflau 3
medici, 1O asistenţi şi 1O surori, iar la Călăraşi, doar un medic, 2 agenţi sanitari
şi două surori de caritate. Prezenţa cadrelor sanitare dintre refugiaţi era necesară
şi din punctul de vedere al cunoaşterii limbii polone, întrucât spunea prefectul
" refugiaţii nu cunosc altă limbă şi medicii români care sunt puţini în oraşul

~~ Idem, dosar 100/1939, fila 125-126.

~ 3 ldem,dosar 539/1945, fila 44.
~· ldem, dosar 1O111944, fila 54.
15
ldem, dosar 366/1939, fila 29.
www.cimec.ro
434 Veronica Berghea

Călăraşi, cu foarte mare greutate se pot înţelege cu ei atunci când au nevoie de

asistenţă medicală" 26 •

În cazul în care, pentru probleme de sănătate, era necesară internarea în

spital, taxele de întreţinere şi tratament se plăteau din indemnizaţia de întreţinere
iar, dacă suma de plată depăşea alocaţia, se solicitau, de către prefectură, bani
din fondurile Ministerului de Interne.
Pentru înmormântări, se acorda un ajutor suficient pentru acoperirea
cheltuielilor rudelor rămase în viaţă sau persoanelor care se ocupau cu serviciile
funerare 27 •
Relaţiile dintre autorităţi şi refugiaţi, fie militari , fie civili, au avut, pe
parcursul staţionării în România, şi aspecte mai puţin plăcute, legate, pe de-o
parte, de poziţia refugiaţilor faţă de autoritatea statului român, care trebuia să
ţină cont de tratatele internaţionale în domeniu iar, pe de altă parte, de o anumită
birocraţie şi inerţie a autorităţilor locale faţă de refugiaţi.
Problemele cele mai mari le-au ridicat refugiaţii militari.La intrarea în
ţară, Ministerul Apărării Naţionale a propus ofiţerilor polonezi, pe baza
Convenţiei de la Haga, să semneze un angajament că nu vor părăsi localitatea
ce le-a fost fixată pentru internare.Se făcea precizare că nu s-a urmărit exercitarea
vreunei constrângeri asupra conştiinţei cuiva, că s-a căutat să se restrângă cât
mai puţin libertatea de mişcare a ofiţerilor polonezi şi s-a înce.rcat a nu se
ajunge în situaţia încazarmării acestora în lagăre de concentrare , păzite de
santinele, aşa cum impuneau normele internaţionale. Refuzul unei părţi a
ofiţerilor de a semna acest angajament însemna, implicit, intenţia de a părăsi
cantonamentele stabilite de autorităţile româneşti, aducând prejudicii statului
român, hotărât să aplice, fără rezerve, obligaţiile impuse de situaţia de neutralitate
în care se găsea ţara 28 •
Deşi în interiorul şi în jurul localităţilor în care se aflau cazaţi militari
polonezi s-au luat măsuri de pază, totuşi în multe locuri nu s-a putut opri evadarea
trupei şi chiar a ofiţerilor.
Prin ordinul circular nr. 67 din 28 octombrie 1939 al Ministerului Apărării
Naţionale, se solicita autorităţilor judeţului Ialomiţa înfiinţarea, la Călăraşi, a
unui lagăr disciplinar pentru refugiaţii poloni militari, grade inferioare, care se
făceau vinovaţi de: propagarea ideilor comuniste, instigare şi propagare de
dezordine, indisciplină gravă 29, ultimele două puncte referindu-se, de fapt, la
evadarea din taberele de internare.
Înfiinţarea lagărului de la Călăraşi venea ca urmare a unor situaţii con-
crete petrecute chiar în judeţul Ialomiţa. În noaptea de 27 spre 28 octombrie
1939, din lagărul de internare de la Manasia dispăruseră: 1 sublocotenent,

~ 6 /bidem, fila 99.

~ 7 1dem, dosar 539/1939, fila 101.
~ 8 ldem ,dosar 9911939, fila 53.
29
/bidem, fila 15.
www.cimec.ro
REFUGIAŢII POLONEZI ÎN IALOMIŢA 435

1 plutonier major şi 69 soldaţi 30 , în noaptea de 30 octombrie, din lagărul de

refugiaţi militari de la Urziceni au fugit: 1 ofiţer şi 68 soldaţi iar în cursul
deplasării de la Bacău spre Urziceni, în staţiile Buzău şi Rm. Sărat , 3 refugiaţi
militari şi 7 " pretinşi civili" au sărit din tren, dispărând în noapte 31 •
Refugiaţii mai creau greutăţi autorităţilor şi prin vânzarea către localnici
a unor bunuri personale , cu care intraseră în ţară: autoturisme, obiecte de uz
casnic, îmbrăcăminte, arme. Problema armelor era cea mai gravă. La 16
noiembrie 1939, prefectul atenţiona Comisariatul de Poliţie Urziceni că este
informat asupra faptului că fotograful Haidei din Urziceni cumpără armament
de la refugiaţii polonezi, civili şi militari 32 •
Vânzarea bunurilor poloneze aducea prejudicii şi populaţiei sărace. Tot
prefectul atenţiona la 3 octombrie 1939 pretura şi primăria Urziceni: "Suntem
informaţi că din cauza refugiaţilor polonezi, în Urziceni se produc nemulţumiri,
viaţa s-a scumpit, negustorii speculează şi populaţia suferă. Rog interveniţi pentru
o reglementare mai omenească a traiului" 33 •
Pentru foarte mulţi dintre refugiaţii polonezi staţionarea în România a
fost doar o scurtă etapă în drumul spre alte orizonturi iar autorităţile româneşti
au fost nevoite să ţină cont de această situaţie.
Refugiaţii polonezi civili care doreau să plece din România şi dispuneau
de mijloace personale de călătorie puteau obţine vize de şedere în România
doar 15 zile, urmând apoi să se prezinte la punctele de frontieră, conform
ordinului Ministrului de Interne nr. 26973 din 25 septembrie 1939. O nouă
reglementare, din octombrie 1939, introducea necesitatea unei vize speciale
pentru cei care doreau să plece, care se acorda de către Ministerul Ordinii
Publice, la Prefectura Capitalei, Biroul Paşapoarte. Ţările destinate erau: Franţa,
Anglia, Iugoslavia, Turcia, Ungaria, Austria.
La sfârşitul lunii octombrie, din Ialomiţa plecau: 130 refugiaţi în Franţa,
31 în Turcia, 11 în Ungaria şi 7 în Austria 34 •
Existau şi refugiaţi care doreau să se repatrieze, deşi ţara li se afla sub
ocupaţie germană. În acest caz, trebuiau să se adreseze legaţiei germane de la
Bucureşti sau consulatelor germane din Galaţi , Ploieşti şi Craiova.
Repatrierea în condiţiile date nu era bine văzută de majoritatea refugiaţilor
şi cei care o solicitau aveau de întâmpinat ostilitatea propriilor conaţionali. De
aceea, prin circulara nr. 55361 din 19 aprilie 1940, Ministerul de Interne
comunica în teritoriu că" refugiaţii poloni civili, fiind cetăţeni liberi , pot părăsi
ţara pentru orice destinaţie. Astfel fiind, urmează a se preveni orice acţiune de

30
Ihidem, fila. 63.
31
lhidem, fila 63.
3
~ /hidem, fila 88.
33
ldcm, dosar 366/1939, fila 36.
34
Idem, dosar 99/1939, fila 5.
www.cimec.ro
436 Veronica Berghea

împiedicare sau manifestaţiuni ostile cu privire la plecarea acestor refugiaţi, fie

din partea comitetelor polone, fie din partea compatrioţilor lor, fie din orice altă
parte"3s.
Sigur, în 1945 problema s-a pus altfel, refugiaţii, câţi mai rămâseseră în
România, întorcându-se la căminele lor, în condiţiile în care războiul luase
sfârşit.
Pentru toţi refugiaţii care s-au repatriat după terminarea războiului, statul
român acorda suma de 10.000 lei , considerată necesară şi suficientă pentru
întreţinerea pe durata deplasării către ţară ( decizia Serviciului financiar şi de
contabilitate a Prefecturii Ialomiţa nr. 21399/ 1945) 36.
Până la părăsirea României, refugiaţii primeau, în continuare, indemnizaţia
de întreţinere. Deoarece , în octombrie 1945, încă mai erau refugiaţi polonezi
în ţară, Uniunea Democrată Poloneză din România comunica Serviciului Spe-
cial pentru refugiaţii polonezi să transmită prefecturilor si nu se mai plătească
indemnizaţii de întreţinere decât refugiaţilor care sunt înscrişi pentru repatriere,
studenţilor care rămâneau în România pentru continuarea studiilor şi celor
bolnavi ~are, în măsura posibilităţilor deplasării, urmau să se întoarcă acasă cu
trenuri sanitare speciale 37.
Staţionarea refugiaţilor polonezi pe teritoriul României, pe o perioadă de
peste 6 ani, în condiţiile în care şi noi , românii, ne confruntam cu greutăţile
războiului, a stat sub semnul înţelegerii situaţiei grave în care se aflau, al omeniei
şi al dragostei pentru aproapele aflat în suferinţă.

35
ldem, dosar 7711940, fila 86.
36
ldem, dosar 539/1945, fila 106.
37
/bidem, fila 108.
www.cimec.ro
Florin Georgescu

Aspecte privind epurările politice

desfăsurate în administratia locală
' '
a judeţului Ialomiţa între 1945 - 1948
Resume
Le proces des l'epurations politiques a represente un phenomene
caracteristique pour la region est-europeene qui a ere domine par l'Union
Sovietique pour cinquante ans.
La Roumanie a connu ce proces et l'administration publique locale a
ete vise tout particulierement.
Par ce proces le Parti Communist RoNmain a elimine des fonctionnaires
incommodes de l'administration locale pour l'instauration du regime commu-
nis! dans la Roumanie.

Procesul epurărilor politice, desfăşurat în România între 1945 şi 1948,

a cuprins totalitatea domeniilor de activitate, de la administraţia publică
centrală şi locală, aparatul justiţiei, unităţile economice, armata, în special
corpul ofiţeresc susţinător al monarhiei constituţionale şi al regimului
democratic, structurile Ministerului de Interne, învăţământul, mediul
scriitoriilor, artiştilor şi oamenilor de cultură, presa scrisă şi radiofonică, mediul
confesional.
Procesul s-a desfăşurat intens în perioada 1945 - 1948, ceea ce a
urmat din acest punct de vedere după 1948 reprezentând doar un proces de
amploare redusă care nu putea consolida puterea comuniştilor mai mult decât
exista în acel moment, lucrarea de faţă propunându-şi să surprindă acţiunile
de înlăturare a persoanelor incomode din punct de vedere politic, existente
în cadrul administraţiei publice locale a judeţului Ialomiţa, acţiuni desfăţurate
de comunişti pentru instaurarea la nivel naţional a regimului partidului unic.

www.cimec.ro
438 Florin Georgescu

Epurările politice au reprezentat calea eficace de instaurare a dominaţiei

Partidului Comunist. Teama oamenilor de a rămâne fără loc de muncă i-a
determinat pe aceştia să accepte noile condiţii de viaţă pentru a nu ajunge în
situaţia de a rămâne pe drumuri.
În perioada 1944- 1945, România, la fel ca şi celelalte ţări ocupate de
sovietici, a fost supusă unui proces de pre-comunizare.
Au fost constituite guverne de coaliţie având la origini aşa-numitele
"fronturi". În octombrie 1944, s-a înfiinţat Frontul Naţional Democrat, format
din P.C.R. şi P.S.D. Reprezentanţii acestei coaliţii au intrat în cel de-al doilea
Guvern condus de generalul Constantin Sănătescu(noiembrie - decembrie
1944) şi apoi în Guvernul prezidat de generalul Nicolae Rădescu(decembrie
1944 - martie 1945). Reprezentarea Partidului Comunist în al doilea Guvern
al generalului Sănătescu a determinat sporirea influenţei acestei formaţiuni
politice care ajunsese sa controleze portofoliile justiţiei(Lucreţiu Pătrăţcanu),
transporturilor(Gheorghe Gheorghiu-Dej) şi postul de secretar de stat, la
Ministerul de Interne prin Teohari Georgescu care era însărcinat chiar cu sectorul
administraţiei publice centrale şi locale.
O dată. instalaţi în aceste posturi-cheie reprezentanţii comunişti au
invocat argumentul epurării antifasciste, noţiune care dădea posibilitatea unor
interpretări cu privire la persoanele care urmau să fie înlăturate. Acest proces
de epurare viza reorganizarea conform propriilor interese, a principalelor
instituţii ale statului, între acestea aflându-se şi administraţia publică locală, cu
referire în cazul lucrării de faţă la administraţia locală a judeţului Ialomiţa.
După ce a făcut primii paşi spre cucerirea puterii prin impunerea
Guvernului Petru Groza, Partidul Comunist a întreprins schimbări importante
în administraţie( mai 1945). În fiecare judeţ au numit prefecţi comunişti şi au
creat consilii cu puteri lărgite, pe care le dominau.
Epurările pe criterii politice au avut ca suport teoretic o serie de acte
normative referitoare la administraţia publică centrală şi locală, acte de care
s-au prevalat autorităţile comuniste pentru îndepărtarea tuturor celor care se
opuneau măsurilor adoptate şi a celor care îşi păstrau un statut de neutralitate
din punct de vedere politic. Principiul care a stat la baza acţiunilor Partidului
Comunist a fost: "Cine nu este cu noi, este împotriva noastră".
Principalele acte normative care au reprezentat baza teoretică a
procesului epurărilor pe criterii politice, în domeniul analizat în cadrul acestui
studiu, au fost:
a). Legea nr. 461/septembrie 1944, privitoare la purificarea
administraţiilor publice;
b). Legea nr. 486/octombrie 1944, privitoare la purificarea
administraţiilor publice;
www.cimec.ro
ASPECTE PRIVIND EPURĂRILE POLITICE DESFĂŞURATE ÎN ADMINISTRAŢIA LOCALĂ 439
A JUDETULUI IALOMITA ÎNTRE 194~- 1948

c)_ Legea nr_ 594/noiembrie 1944, de modificare a legii nr_ 486

din 1944, privitoare la purificarea administraţiilor publice.
d). Legea nr. 217 /martie 1945, pentru purificarea adrninistraţiilor
publice.
Aceste acte normative reprezentau mijlocul prin care Partidul Comunist
urma să-şi transpună în practică acţiunea de înlăturare din cadrul administraţiei
publice centrale şi locale a tuturor celor care nu se încadrau în politica promovată
de autorităţile comuniste. Scopul acestor legi şi acte normative era acela al
finali zării procesului de instaurare a regimului de "democraţie populară".
În vederea asigurării victoriei în alegerile din 19 noiembrie 1946,
Guvernul dr. Petru Groza a adoptat o nouă lege electorală, la 15 iunie 1946,
care se poate înscrie în suita de acte normative care au stat la baza epurărilor
politice şi la nivel local din perioada 1945 - 1948. Legea excludea de la vot
orice persoană suspectă de a fi colaborat cu fascismul.
În ceea ce priveşte procesul epurărilor politice în cadrul administraţiei
publice locale a judeţului Ialomiţa, desfăşurat în perioada 1945 - 1948, ne
stau mărturie o serie de documente de arhivă care vin să ilustreze amploarea
acestei acţiuni care urmărea impunerea brutală a controlului noilor autorităţi
comuniste şi la nivelul acestui judeţ din sudul ţării.
Epurarea pe criterii politice, ca şi în alte judeţe, a vizat funcţionarii
Prefecturii Ialomiţa, pretorii judeţeni, funcţionarii comunali (notari, secretari
de primării). Aceste categorii de funcţionari enumerate reprezentau în special
partidele politice din opoziţie, cu precădere Partidul Naţional Ţărănesc şi Partidul
Naţional Liberal dar proveneau şi din rândurile Partidului Social-Democrat
prezidat de Constantin Titei-Petrescu, formaţiune politică încă reprezentată în
Guvernul dr. Petru Groza, format la 6 martie 1945.
O dovadă a procesului de înlăturare pe criterii politice din cadrul
administraţiei publice locale ialomiţene a reprezentanţilor Partidului Social-
Democrat o reprezintă Adresa nr. 189 bis din 29 septembrie 1945 a Organizaţiei
judeţene Ialorniţa a respectivei formaţiuni politice, trimisă Secretariatului Central
al Partidului Social-Democrat, în care sunt prezentate acţiunile fostului prefect
al judeţului lalomiţa, Constantin Nicolescu, devenit inspector general
administrativ. Acesta a propus într-un raport adresat Ministerului Afacerilor
Interne, epurarea următorilor funcţionari locali:
1. Gheorghiu Florian, Pretorul plăşii Căzăneşti
2. - Vişan Alexandru, Secretar plasa Căzăneşti
3_ -Păun Neagu, Notar, comuna Sfântul Gheoghe, lalorniţa
4. - Golescu Petre, Notar, comuna Balaciu, lalomiţa
5. - Buzescu Preda, Notar, comuna Colelia
6. -Alexandru Alexandrescu, Notar, comuna Borduşelu
7. -Anghel Niculae, Pretor Plasa Lehliu.
www.cimec.ro
440 Florin Georgescu

Semnatarul Adresei, secretarul organizaţiei judeţene a P.S.D., N.

Doicescu, atrage atenţia "că fostul Prefect Nicolescu a procedat cu multă uşurinţă
când a făcut acel ~aport, lăsându-se influenţat de primarii din comunele
respective, toţi înscrişi în Partidul Comunist, care doresc cu orice preţ să scape
de tovarăţii noştri funcţionari de carieră, pentru a putea manevra după bunul
lor plac.
După o serioasă anchetă făcută de organizaţia noastră, ne-am convins
că la mijloc nu este decât o manevră politică, iar învinuirile ce li se aduc sunt
pur şi simplu invenţiuni..
Funcţionari de carieră, oameni cu greutăţi familiale, să fie lăsaţi pe
drumuri pentru că aşa vrea şi aşa înţelege să facă politică fostul Prefect C.
Nicolescu." 1
Finalul documentului reprezintă un apel adresat subsecretarului de Stat
pentru Administraţie din cadrul Ministerului de Interne, social-democratul Ion
Burcă, _pentru ca astfel de acţiuni desfăşurate, aşa cum reiese din afirmaţiile
secretarului local N. Doicescu, să înceteze iar funcţionarii administraţiei publice
locale să fie iăsaţi să îşi desfăşoare activitatea pentru care s-au pregătit.
Acest document constituie unul dintre nenumăratele dovezi ale
acţiunilor desfăşurate de Partidul Comunist pentru a-şi impune controlul asupra
întregii administraţii publice locale, înlăturând din viaţia publică pe toţi cei
care nu se aliniau la politica acestei formaţiuni politice sprijinită intens de către
Uniunea Sovietică. Politica respectivei formaţiuni politice urmărea comunizarea
ţării la nivelul întregii ţări şi în toate domeniile de activitate, din acest motiv
fiind necesară impunerea controlului până la nivelul ierarhic cel mai scăzut al
administraţiei de stat, inclusiv în comune şi sate.
Modalitatea cea mai des uzi tată, în privinţa epurărilor pe criterii politice,
era aceea a deciziilor ministeriale, semnate de ministrul afacerilor interne,
comunistul Teohari Georgescu. Trebuie menţionat că în cadrul departamentelor
care depindeau de Ministerul Afacerilor Interne se afla şi cel al Administraţiei
de Stat, astfel că Partidul Comunist avea posibilitatea de a acţiona fără piedici
în cadrul procesului de înlăturare a adversarilor politici din cadrul administraţiei
publice centrale şi locale.
Aceste decizii ministeriale aveau la bază legea nr. 217 din 30 martie
1945, pentru purificarea administraţiei publice, precum şi propunerile prefecţilor
şi primarilor de municipii şi oraşe reşedinţă din ţară, respectând legea menţionată.
O astfel de decizie a fost şi cea cu nr. 21.080/2 august 1945 a Direcţiei
Administraţiei de Stat din cadrul Ministerului Afacerilor Interne.

1
Arhivele Nationale Istorice Centrale (prescurtat în continuare A.N.I.C.). Fondul Ministerul de
Interne. Direc(iaAdministra(iei de Stat ( 1928- 1949)./NV. 1689.- Dosar 154/1945, Fila 30.
www.cimec.ro
ASPECTE PRIVIND EPURĂRILE POLITICE DESFĂŞURATE ÎN ADMINISTRATIA LOCALĂ 441
A JUOETULU[IALOMITA ÎNTRE 1945- 1948

"Noi, Ministru Secretar de Stat la Departamentul Afacerilor Interne,

Având în vedere dispoziţiile legii nr. 217/945, pentru purificarea
administraţiei publice, publicată în Monitorul Oficial nr. 74 din 30 martie 1945;
Văzând propunerile domnilor prefecţi şi primari ai municipiilor şi
oraşelor reşedinţă din Ţară, în cadrul legii menţionate;
DECIDEM
Art. 1 - Funcţionarii mai jos notaţi aparţinând administraţiilor locale
din Ţară, se pun în disponibilitate, pe data publicării prezentei deciziuni în
Monitorul Oficial:
765. Domnişoru Constantin, şef secţie, de la Primăria Călăraşi, judeţul
Ialomiţa.
766. Oprişan Dumitru, registrator, de la Primăria Că1ăraşi, judeţul
Ialomiţa.
767. Constantin Tudor, intendent, de la Primăria Călăraşi, judeţul
Ialomiţa.
Art. II - Direcţia Administraţiei de Stat este însărcinată cu executarea prezentei
deciziuni." 2
La nivelul Direcţiei Administraţiei de Stat din cadrul Ministerului
Afacerilor Interne erau elaborate şi tabele statistice care conţineau funcţionari
ai altor ministere care îşi desfăşurau activitatea la nivelul direcţiilor judeţene
ale respectivelor departamente guvernamentale.
Un astfel de tabel este şi cel referitor la funcţionarii Ministerului de
Finanţe, propuşi pentru a fi epuraţi pe baza legii nr. 217 din 1945 pentru
purificarea administraţiei publice.
Astfel din tabelul nr. 1, prezentat în anexă, reies în mod clar motivele
pentru care respectivii funcţionari erau propuşi pentru epurare. Astfel aceşti
funcţionari erau catalogaţi, în stilul caracteristic al"Partidul Comunist, ca fiind
"reacţionari", antisovietici", "maniştii", "brătienişti", aceste calificative fiind
acordate celor care nu se supuneau Partidului Comunist şi nu acceptau măsurile
a~estei grupări politice care urmărea instaurarea unui regim dictatorial în
România.
V n alt tabel, cel cu nr. 2, prezentat în anexă, oferă date despre epurarea
a doi funcţionari ai Tribunalului judeţean Ialomiţa, un prim-grefier şi un grefier-
şef, aceştia fiind acuzaţi ca fiind "reacţionari şi duşmani ai Guvernului".
O altă decizie care prevedea îndepărtarea din serviciu a unor funcţionari
de stat şi comunali din judeţul Ialomiţa, pe baza legii nr. 217 din martie 1945
pentru purificarea administraţiei publice, a fost cea cu nr. 41.739 A din 6
noiembrie 1946 a Ministerului Afacerilor Interne:

~ A.N.J.C. Fondul Ministerul de Interne. Direcţia Administraţiei de Stat ( /928 -1949). INV. 1689_-
Dosar 15411945, Fila 38.
www.cimec.ro
442 Florin Georgescu

"Noi, Ministru Secretar de Stat la Departamentul Afacerilor Interne;

Având în vedere dispoziţiile articolului 2 lit. d şi articolului 3 din legea
nr. 217/945 pentru purificarea administraţiei publice;
În baza dispoziţiilor articolului 7 din suscitata lege,

DECIDEM:
Art. 1. Se îndepărtează definitiv din serviciu, fără nici o indemnitate, pe
data imediat următoare publicării prezentei deciziuni în Monitorul Oficial,
următorii funcţionari de stat şi comunali din judeţul Ialomiţa, depinzând de
acest Departament, care prin activitatea lor şi prin modul cum şi-au îndeplinit
funcţiunea au luat atitudine antidemocratică:
1. MOLDOVAN Alexandru, notarul comunei Principesa Maria;
2. BUCUR Neculae, notarul comunei Sărăţeni;
3. IOAN Teodor, notarul comunei Socariciu;
4. GHINEA Marin, notarul comunei Eliza-Stoeneşti;
5. GULI Sterie, notarul comunei Grindaşi;
6. T ĂTARU Petre, notarul comunei Făcăeni;
7. GOLESCU 1. Petre, notarul comunei Balaciu;
8. BARBU C. Ilie, notarul comunei Gheorghe Lazăr;
9. DAVIDESCU Zamfir, contabil la Primăria comunei Feteşti.
Art. II. Direcţia Administraţiei de Stat este însărcinată cu executarea prezentei
deciziuni." 3
Acţiunea desfăşurată de Partidul Comunist între 1945 şi 1948 a urmărit
impunerea controlului total asupra instituţiilor statului şi în planul administraţiei
publice centrale şi locale însă, înşelând vigilenţa autorităţilor, au reuşit să se
mai menţină şi la nivelul judeţului Ialomiţa o serie de funcţionari locali care
mai manifestau anumite atitudini ostile şi din punct de vedere politic faţă de
guvernanţii comunişti.
Astfel, un raport al Prefecturii judeţului lalomiţa, realizat în urma unei
inspecţii desfăşurate în judeţ între 9 şi 1O februarie 1948, constată la capitolul
8 referitor la problemele de personal că "În administraţia de stat se arată că
notarii sunt în mare parte elemente slabe, iar unii politiceşte ostili (cazul
notarului Constantinescu din comuna Gârbovi). Dintre cei 8 pretori, numai 2
sunt arătaţi a fi pe deplin corespunzători, 4 mediocri, iar 2 slabi. [ ... ]
La comune nu pot fi confirmaţi în posturi secretarii şi casierii comunali,
ca neavând studiile minimale cerute de legi." 4

3 A.N.I.C. Fondul Ministerul de Interne. Direcţia Administraţiei de Stat ( 1928- 1949). INV. 1689.-
Dosar 25311946- 1947, Fila 205.
4
A.N.I.C. Fondul Mini.Herul de Interne. Direcţia Administraţiei de Stat ( 1928 -1949). INV. 1689. -
Dosar 9/februarie- mai 1948, Fila 21.
www.cimec.ro
ASPECTE PRIVIND EPURĂRILE POLITICE DESFĂŞURATE ÎN ADMINISTRAŢIA LOCALĂ 443
A JUDETULUI IALOMITA ÎNTRE 19~~- 1948

Totodată, se observă lipsa unor funcţionari (pretori, secretari, casieri

comunali) care să dispună de studiile minimale prevăzute de lege. Această
situaţie se datorează procesului de epurare pe criterii politice, funcţionarii de
carieră şi cu experienţă în domeniul administraţiei publice locale fiind îndepărtaţi
din serviciu, în locul lor fiind angajaţi oameni fără pregătire în domeniu şi care
puteau fi uşor manipulaţi în sensul dorit de autorităţile comuniste.
Represiunea declanşată de P.C.R. a urmărit distrugerea societăţii civile
şi a oricărei forme de opoziţie anticomunistă, constând totodată în înlăturarea
şi din administraţia locală a opozanţilor.
Evenimentele petrecute în cursul anului 1948 se datorează acaparării
integrale a puterii de către comuniţti, în special odată cu constituirea Partidului
Muncitoresc Român, moment petrecut la scurt timp după lichidarea brutală a
opoziţiei politice democratice şi după înlăturarea monarhiei constituţionale,
acest episod, respectiv formarea partidului unic, constituind una dintre cele
mai importante componente ale instaurării unui regim totalitar, în acest caz a
regimului totalitar comunist.
Prin acţiunea cunoscută sub denumirea de epurări politice s-a avut în
vedere deschiderea drumului spre comunizarea societăţii româneşti care a
constat şi în înfiinţarea noilor instituţii statale la nivel local, Consiliile Populare,
existenţa unor funcţionari supuşi necondiţionat Partidului Comunist fiind
esenţială în procesul de instaurare a regimului de "democraţie populară".

www.cimec.ro
/. Tabel elaborat de Direcţia Administraţiei de Stat din cadrul Direcţiei Generale a Administraţiei din Ministerul Afacerilor Interne cu .j:>.
.j:>.
privire la funcţionarii din Ministerul de Finanţe, propuşi pentru a fi îndepărtaţi din serviciu, pe baza legii nr. 217 din 1945 pentru .j:>.

purificarea administraţiei publice.

(2 noiembrie 1946)- Fondul Ministerul de Interne. Direcţia Administraţiei de Stat (1928- 1949), Dosar 15411945, fila 73.
Motivele pentru care
Nr. Nume şi Prenume Gradul Judeţul şi Comuna a fost propus Observ~ţii
crt. pentru epurare
1 2 3 4 5 6
1 Niculae Călin impiegat Circumscripţia Fete~ti Reacţionar, antisoviectic,
judeţul lalomiţa element rău.
2 Georgescu Constantin perceptor comuna Alexem, ldem, luptă contra
judeţul Ialomiţa Guvernului
3 Marin Ţuţuianu 11 comuna Vlad Ţepeş Idem, manist,
element rău
4 Dinescu Petre controlor comuna Ţăndărei Idem incorect
5 Aloman Alexandru perceptor şef idem Reacţionar, duce o luptă
duşmănoasll contra
Guvernului, element rău
6 Stan Chican controlor comuna Ciochina Idem, manist,
fost le~ionar
7 Tudor Petrescu percep tor comuna Eliza Stoeneşti Brătenist, duce o luptă
duşmănoasă contra
Guvernului
8 Constantin Petrescu perceptor şef comuna Lehhu ldem, man~t, mare duşman al
Guvernului
9 Ovidiu Niculescu agent fiscal comuna Dich1sem Reacţionar, critică Guvernul,
6l
::1.
::0
element rău ~

p. conformitate
SUBDIRECTOR- semnătură indescifrabilă
www.cimec.ro
i
 >

2. Tabel elaborat de Direcţia Administraţiei de Stat din cadrul Direcţiei Generale a Administraţiei din Ministerul Afacerilor Interne cu privire
§
;:g
la funcţionarii din Ministerul de Justiţie, propuşi pentru a fi îndepărtaţi din serviciu, pe baza legii nr. 217 din 1945 pentru purificarea <
z
administraţiei publice. o
~
(2 noiembrie 1946)- Fondul Ministerul de Interne. Direcţia Administraţiei de Stat (1928- 1949), Dosar 154/1945, fila 74 c:
~
"'F("Tl
r
~
1 2 3 4 5 6 ".A ::j
"fi
("Tl
o
rn
10 Gheorghiu Gheorghe perceptor comuna Rosetti Manist, a rupt afişele Blocului, ~
ţine întruniri noaptea ""c:
"'
cu Maniştii ~
11 Georgescu Anton 11 comuna Ciocăneşti Reacţionar, adversar al
z
>
Guvernului ~
12 Voicu Vasilescu 11 comuna Jegălia
z
Idem
~;;;:
p. conformitate
SUBDIRECTOR- semnătură indescifrabilă
~
>.

.j:>.
.j:>.
VI
www.cimec.ro
 .ţ..
.ţ..
o-

1. Tahel elahorat de Direcţia Administraţiei de Stat din cadrul Direcţiei Generale a Administraţiei din Ministerul Afacerilor Interne cu privire la
funcţionarii din Ministerul de Justiţie, propuşi pentru a fi îndepărtaţi din serviciu, pe haza legii nr. 217 din 1945 pentru purijicarea administraţiei puhlice.
(2 noiemhrie /946t

Autoritate unde Motivele pentru care a fost

Nr. Nume şi prenume Gradul Observaţii
funcţionează propus pentru epurare
crt.
1 Grosu Gheorghe prim-grefier Tribunalul Reacţionar, duşman al
judeţului lalomiţa Guvernului, ne face
multe greutăţi
2 Dobrotă Vasile grefier-şef Idem Idem

p. confirmitate
SUBDIRECTOR - semnătură indescifrabilă

:!]
g_
"C')
~"
c
www.cimec.ro
EmiliaVLAD

Pregătirea politică a electoratului

ialomiţean în perioada interbelică
Summary
The Romanian electoral system was based on universal vote during the
interbelic period. In 1926 a new low was inforced: the law of the electoral
prime, which permitted the party with at least 40% of the total votes half of the
number ofseats in the Assembly ofDeputies, the other half being eventy devided
between the parties whide obtained the minimum electoral threshold.
There have been parlamentary elections in 1919, 1920, 1922, 1926,
1928, 1931, 1932 and 1937.
The phenomenon of govemmental heritage occuried as an expression of
poor politica/ education which characteresed the people with the right to vote.
The electoral corpus in Talomita district has gone through a process of
politica/ evolution, characteresed by the reduction of govemmental heritage
especially after 1928. In 1937,for thefirst time in the history ofthe Romanian
Parliamentarism, none of the parties obtained the electoral prime.
The experience that the voters have achieved by their right to vote put
an end to the electoral system witch was enforced in 1926.

Realizarea Marii Uniri, în 1918, a determinat schimbări majore în viaţa

politicăa tării.
A fost introdus principiul sufragiului universal. Vârsta minimă pentru a
participa la vot pentru Adunarea Deputatilor era de 21 de ani, iar pentru Senat
de 40 de ani 1 • Nu beneficiau de acest drept: militarii, magistratii, o parte a
tineretului- între 18 şi 21 de ani, precum şi femeile 2 -care alcătuiau jumătate
din populatia RomânieP .
La cele zece alegeri parlamentare desfăşurate în perioada 1919- 1937,
corpul electoral ialomitean a prezentat o tendintă constantă de creştere 4 • Acest

1
,.Monitoru/Oficiaf'nr.161 din 16/29noiembrie 1918.
1
Ibidem.
3
Ioan Scurtu, Viaţa politică din România 1918- 1944, Eitura Albatros, Bucureşti, 1982, p. 40.

www.cimec.ro
448 EmlllaVLAD

fapt s-a datorat, pe de o parte, stabilirii în judeţ a unor persoane din alte zone, ca
urmare a înfăptuirii reformei agrare5 , pe de altă parte, maturizării unor noi generaţii
îndreptăţite la vot. Tendinţa menţionată a avut valori cuprinse între 2,2 şi 8,8 %.
Prima aplicare a votului obştesc, în 1919 a chemat la urne 41.250 de cetăţeni
ialomiţeni. Dintre aceştia s-au prezentat numai 68,49%6 • Judeţul Ialomiţa a ocupat locul
1 pe ţară la procentul mare de absen~. situaţie generată de noutatea sistemului de votare.
La următoarele convocări prezenţa la vot a ialomiţenilor a fost de 82
până la 87%, dintre cei înscrişi pe listele pentru alegera Adunării Deputaţilor,
respec1iv 74 până la 90% la colegiul universal pentru desemnarea Senatului.
In tabelul următor se poate observa evoluţia participării la alegerile
parlamentare a locuitorilor judeţului în perioada studiată.

Anul Adunarea Deputaplor Senat- Colegiul uni versat

electoral Alegători Alegători % % ~eg~o!'i Alegăt~ri %
înscrişi votanp pe judeţ pe ţară mscnş1 votanfi pe judeţ

1919 41250 28254 68,49% 21351 16842 78,80%

1920 41341 36144 87,42% 21747 18125 83,30%

1922 43724 38869 88,89% 21399 19300 90,19%

1926 51831 44430 85,72% 74,99% 25000 21514 86,05%

1927 53109 46901 88,30% 77,04% 26001 22374 85,97%

1928 54970 47435 86,29% 77,37% 27494 22910 83,30%

1931 58817 51255 87,14% 72,48% 29261 24647 84,23%

1932 61323 53929 87,94% 70,77% 30040 25216 83,94%

1933 64735 55311 85,44% 68,00_% 30844 24171 78,36%

1937 70485 57816 82,02% 66,06% 32354 24037 74,29%

Tabelul1. Prezenţa la vot a alegătorilor ialomiţeni în perioada 1919 -1937*

Votul era obligatoriu7 • Legislaţia electorală prevedea amenzi care nu erau uşor
de suportat de cetăţenii ialomiţeni, în marea lor majoritate - ţărani cu posibilităţi
economice reduse8 de aemenea, a crescut treptat intertesul pentru voinţa politică şi
pentru exprimarea op~unii în favoarea unuia dintre partidele angajate în lupta electorală.
În 1919 s-a înregistrat în judeţ un număr foarte mare de voturi anulate.
La nivel naţional media a fost de 30 % 9 , în timp ce în Ialomiţa s-a ajuns la
68,79% la alegerea deputaţilor şi la 52,02% la colegiul universal pentru Senat 10 •
4
Monitorul Oficial nr. 163 din 7 noiembrie 1919, nr. 165 din Il noiembrie 1919, nr. 173 din 20noiembrie
1919, nr. 131 din 20 mai 1920, nr. 277 din 1Omartie 1922, nr 278 din Il martie 1922, nr. 122 din 4 iunie
1926, nr. 123 din 5 iunie 1926, nr. 153 din 14iulie 1927, nr. 283 din 19 decembrie 1928, nr. 131 din lOiunie
1931, nr. 173 din 26 iulie 1932, nr 300 din 29 decembrie 1933, nr. 301 din 30 decembrie 1937.
5 Constantin Tudor, Alexandru Vlădăreanu, File de istorie. Judeţullalomi(a, Slobozia, 1979, p. 69.
6
Monitorul Oficial nr. 173 din 20 noiembrie 1919.
7
"Monitorul Oficiaf', nr. 161 din 16/29 noiembrie 1918.
8
Constantin Tudor, Alexandru Vlădăreanu, op. cit., p. 70-72.
* Pentru anii 1919, 1920, 19221ipsesc datele centralizate la ni vei naponal.
9 Marcel Ivan, Evoluţia partidelor noastre politice în cifre şi grafice, /9/9-1932, Sibiu, f. a., p. 47.
10
Ibidem, p. 69.
www.cimec.ro
PREGĂTIREA POLITICĂ A ELECTORATULUI IALOMITEAN ÎN PlORIOADA INTERBELICĂ
449

Sistemul complicat de votare, existent până în 1922 explică pc deplin

această situaţie. Astfel, în condiliile unui analfabetism răspândit, funqionau
valabil atât ~tampilarea unei liste întregi, cât ~i anularea cu creionul a numerelor
candidaţilor nedoriţi 11 • În plus, au existat ~i liste fără semne elctorale 12 •
Datele furnizate de "Monitorul Oficial" în legătură cu alegerile
parlamentare ale acestei perioade arată reducerea treptată a numărului de voturi
anulate, până la valori situate în jur de 2 %, ceea ce reflectă simplificarea
procesului de votare. Aceste informaţii se regăsesc în tabelul următor.

Anul Adunarea Deputaţilor Senat- Colegiul universal

electoral Voturi Voturi Voturi Voturi
exprimate anulate % exprimate anulate %

1919 28254 19438 68,79% 16842 8774 52,09%

1920 36144 3000 8,30% 18125 847 4,67%

1922 38869 842 2,16% 19300 763 3,95%

1926 44430 481 1,08% 21514 263 1,22%

1927 46910 466 0,99% 22374 309 1,38%

1928 47435 736 1,55% 22910 283 1,23%

1931 51255 1201 2,34% 25216 480 1,94%

1932 53929 983 1,82% 24647 508 2,01%

1933 55311 720 1,30% 24171 532 2,20%

1937 57816 710 1,23% 24037 240 0,09%

Tabel 2. Evoluţia numărului de voturi anulate în lalomiţa la alegerile

parlamentare din 1919-1937.
Primele participări la vot au evidenţiat lipsa de pregătire a electoratului,
lucru evidenţiat ~i de presa ialomiţeană 13 a vremii :
"D-abia s-a dat drept de vot poporului; e firesc ca poporul nedeprins cu
acest drept ~i cu priceperea treburilor statului,să gre~ească, să fie nedumerit, să
nu ~tie încotro s-o ia.Timpul e, însă, învăţătorul cel mare".
Într-adevăr maturizarea politică a electoratului a fost un proces lent ~i
dificil. La aceasta au contribuit ~coala, presa, exercitarea drepturilor electorale.
În cele două decenii interbelice, de fapt, din noiembrie 1919 ~i până în
decembrie 1931 au fost alese zece parlamente din care numai nouă ~i-au exercitat
atribuţiile. Media existenţei lor a fost de doi ani 14 (~i nu patru, cât prevedea
legea). Din cele zece adunări legislative opt ~i-au încetat activitatea cu mult
înaintea expirării mandatului, ba chiar, cea din 1937 nici nu s-a întrunit.

""Monitorul Oficial", nr. 161 din 16/29 noiembrie 1918.

1
~ Arhivele Nationale, Fondul Comisia Centrală Ele~:torală, Dosar 111920, filele 1-20.
13
,.Liga Popor"ului Ialomiţan "Călăraşi, nr.4/20 aprilie 1920.
1
~ Marcel Ştirhan, Din Istoria României ( II.J /8 - !Y2 I).Pmhleme ale vieţii politice, ecmromice si
sociale, Editum Dacia, Cluj- Napoca, 1987.p.l28-129.
www.cimec.ro
450 EmlllaVLAD

Fenomenul instabilităţii parlmentare prezentat mai sus este în strănsă legătură

cu lipsa de stabilitate a guvernelor. Schimbarea premierului şi a echipei sale a
determinat frecvent noi alegeri parlamentare.
Cunoscând factorii politici care au organizat alegerile, precum şi componenţa
parlamentelor rezultate din acestea se pot trage concluzii intresante cu privire la
lectorat.
Alegerile din 1919 au fost pregătite de guvernul de tehnicieni condus de
generalul Artur Vaitoianu, asupra căruia liberalii exercitau o influenţă puternică 15 •
Rezultatele au fost surprinzătoare pentru liberali care, deşi au uzat de aparatul
administrativ al guvernului, nu au reuşit să-şi ao;igure o majoritate absolută. Ca urmare
s-a constituit Blocul Parlamentar care şi-a ao;umat sarcina guvernării 16 •
Noi alegeri au fost organizate în 1920 de către guvernul Alexandru f\verescu,
liderul Partidului Popular. Acesta a întrunit 44,6% din totalul voturilor 17 • In scurtă
vreme, însă, a fost nevoit să se retragă de la conducerea ţării. Cea mai importantă
realizarea a acestei guvernări a fost reforma agrară ..
In 1922, alegerile prezidate de liberali le-au dat câştig de cauză: 227 man-
date din 369 18 • Acest rezultat a permis liberalilor şi aliaţilor lor să dea ţării o nouă
Constituţie şi să realizeze unificarea poli tico- administrativă, conform noului cadru
de dezvoltare al societăţii româneşti.
Alegerile din mai 1926, organizate în temeiul unei noi legi electorale 19 de către
cel de-al doilea guvern Averescu, i-au a-;igurat acestuia un Parlament favorabil. Dar,
majoritatea confortabilă de care a ajuns să dispună în Parlament nu a fost un rezultat
direct al voturilor exprimate în favoarea partidului, ci, al primei electorale20•
O nouă convocare a electoratului, coordonată de guvernul liberal condus
de 1. 1. C. Brătianu a avut loc în 1927. Victoria a fost adjudecată de partidul său: 61,
69% din totalul voturilor 1 •
Partidul Naţional Liberal, deşi dorninase autoritar viaţa politică românească
într-o perioadă prielnică dezvoltării social - economice a ţării - 1922 -1926 -
întâmpina serioase dificultăţi. Nu reuşise să aşeze economia ţării pe o bază solidă
şi nici să căştige încrederea ţăranilor, care alcătuiau majoritatea alegătorilor. Puternica
opoziţie a Partidului Naţional Ţărănesc, precum şi moartea lui 1. 1. C. Brătianu în
1927, disensiunile din sânul partidului au dus la demisia guvernului liberal şi la
organizarea de noi alegeri parlamentare, în 1928.
Cu acest prilej, Partidul Naţional Ţărănesc - ajuns la guvernare a obţinut o
majoritate hotărâtoare, cum nu obţinuse nici o altă grupare politică după anul
1918:77,76% din totalul voturilor2 • Chiar dacă ţinem seama de presiunile admin-
istrative, nu poate fi negat faptul că naţional- ţărăniştii au paralizat în acel moment
simpatia alegătorilor doritori de transformări democratice.
Desfăşurarea alegerilor, până în 1928, relevă existenţa zestrei guver-
namentale, respectiv a masei de alegători neîncadraţi politic, lipsiţi de simpatii
constante faţă de un partid şi care votează cu guvernul.
u Ioan Scurtu,op.cit., p.89.
16
Mircea Muşat, Ion Ardeleanu, Romănia despre Marea Unire, voi.I., partea I) 1918 -1933), p.743.
17
Marcel Ivan,op.cit., anexe, tabelul IV.
18
Ibidem
19
Monitorul Oficial, nr. 71 din 27 martie 1926, I Scurtu, op.cit., p.98-99.
~ M.Muşat, 1. Ardeleanu, op.cit., p.823-825.
~ 1 M.lvan, op.cit., tabelul IV
~~ Ibidem, p.87

www.cimec.ro
PREGĂTIREA POLITICĂ A ELECTORATULUI IALOMITEAN ÎN PERIOADA INTERBELICĂ
451

"Forţa naţiei - scria un ziar ialomiţean 23 nu sunt partidele, sunteţi voi,

alegătorii. Dar, vai, voi sunteţi o zi liberali, mâine naţional- ţărănişti, poimâine
averescani şi, mai întotdeauna, guvernamentali".
Iată, în continuare, o ilustrare a acestui fenomen realizată cu ajutorul
cifrelor:
Anul Guvernul care Partidul 1orientarea Rezultate obfinute- %
electoral a organizat alegerile politică a guvernului
Pe ~ară În Ialomifa
1919 Artur Vaitoianu - sub influenfă liberală 21,16 6 mandate din 8

1920 Alexandru Averescu Partidul Poporului 44,64 5 mandate din 5

1922 1. 1. C. Brătianu Partidul Naţional Liberal 47,80 2 mandate din 5

1926 Alexandru Averescu Partidul Poporului 52,09 46,44

1927 1. I. C. Brătianu Partidul Nafional Liberal 61,69 65,74

1928 IuliuManiu Partidul Nafional Ţărănesc 77,76 74,69

1931 Nicolae Iorga-C. Argetoianu Uniunea Naţională (Liberală) 47,49 48,98

1932 Alexandru Vaida Voievod Partidul Nafional Ţărănesc 44,19 44,80

1933 1. G. Duca Partidul Naţional Liberal 50,99 55,44

1937 Gheorghe Tătărescu Partidul Naţional Liberal 35,92 38,30

Tabelul nr. 3: Evoluţia zestrei guvernamentale în perioada 1919- 1937.

După cum se observă au putut beneficia de pe urma educaţiei politice modeste
a masei alegătorilor toate partidele de guvemământ care au organizat alegeri. Astfel,
aflat în opoziţie, un partid putea avea câteva procente din totalul voturilor, iar ajuns
la cârma ţării - 60- 70 %, pentru ca, după un scurt răgaz de guvernare, să obţină
la alegerile următoare chiar mai puţine voturi decât în anii anteriori de opoziţie 24 •
Fenomenul menţionat este întâlnit şi în judeţul lalomiţa, unde alegătorii
formau o masă politică mai maleabilă şi cu concepţii destul de vagi.
Faptul este determinat de menţinerea unei mentalităţi specifice unui trecut
nu prea îndepărtat: aceea a dependenţei individuale, materiale şi morale şi a totalei
excluderi de la viaţă politică a ţăranilor. Apatia şi lipsa de experientă a acestora nu
au fost niciodată înlăturate total, astfel încât impactul votului universal a fost
limitat25 •
Iată, descrisă în paginile unui ziar ialomiţean al vremii 26 , atmosfera alegerilor
parlamentare în judeţ:
"A fost chemat umilul cetăţean să-şi exprime părticica de suveranitate
prin vot, să-şi orânduiască cârmuirea care să-1 protejeze, să-i uşureze existenţa.
~ 3 Curierullalomiţei, Călăraşi, II, nr. 8 din 7 august 1932.
~·Vezi pe larg Marcellvan, op. cit., p. 65-67.
~s Mihai Bărbulescu, Dennis Deletant, Keith Hitchins, Şerban Papacostea, Pompiliu Teodor, /storiu
României, Editura Enciclopedică, Bucureşti, 1978, p. 428.
~ 6 Aurora ialomiţeană, Orţ:an al Partidului Naţional Ţănlnesc ( D1: Nicole Lupu) dinlalomiţa, nr.
2/1928.
www.cimec.ro
452 EmlllaVLAD

S-a smuls din toropeală ca să alimenteze cu naivitatea lui un zgomot de bâlci.

S-a amuzat alegătorul de acest spectacol zgomotos, a păşit cu încredere
în cabina de votare, şi-a dovedit puterea murdărind hârtia cu ştampila şi s-a
întors apoi acasă să mestece aceeaşi sărăcie".
Zestrea guvernamentală a crescut până în 1928, dar după aceea valorile
sale s-au redus.
Confruntaţi cu problemele crizei economice, naţional - ţărăniştii nu s-
au dovedit capabili să rezolve problema agrară, astfel încât şi ei au fost
răspunzători pentru continua suferinţă de la sate 27 • Aceasta a contribuit la
pierderea capitalului lor electoral.
În alegerile din iunie 1931 a fost implicat ca organizator guvernul Nicole
Iorga- Constantin Argetoianu şi tot el a obţinut victoria pentru lista Uniunii
Naţionale dominate de liberali. Dar victoria a fost fragilă şi greu de păstrat.
Astfel în iulie 1932 s-au desfăşurat noi alegeri. Alegerile au fost favorabile
partidului organizator- Naţional Ţărănesc, aflat în cartel electoral cu formaţiuni
mai mici. Dar succesul avea proporţii modeste: câteva procente peste cele
pretinse de obţinerea primei electorale.
Noua consultare a electoratului, organizată în decembrie 1933 a fost
pregătită şi câştigată de guvernul liberali. G. Duca. Procentul voturilor obţinute
nu indică un spor de simpatie faţă de guvern, ci, o implicare fără precedent a
aparatului administrativ în procesul electoral.
"Libertatea alegerilor trâmbiţată de liberalii care le-au prezidat a fost cea
mai sinistră farsă din câte s-au văzut în politica românească. Alegerile nu numai
că nu au fost libere, dar au fost făcute într-o atmosferă de cea mai grozavă
silnicie" 28
Abuzurile săvârşite în condiţiile amintite au scandalizat opinia publică
din întreaga ţară. Cu prilejul validării noilor mandate, au fost depuse contestaţii
privind alegerile din toate judeţele 29 , dar au fost considerate neîntemeiate din
lipsă de probe.
Alegerile parlamentare din decembrie 1937 au fost organizate de
guvernul liberal condus de Gh. Tătărescu. Partidul n-a întrunit majoritatea cerută.
Era pentru prima dată în istoria parlamentarismului românesc când un guvern
pierdea alegerile30 •
Mijloacele de până atunci ale luptei electorale: discursuri, vizite ale
unor personalităţi în judeţ, manifeste, propaganda prin presă, servicii gratuite
în timpul campaniei electorale, promisiuni, intimidări, cumpărarea voturilor
nu au mai dat rezultatele scontate.
Condiţiile social - politice ale ţării erau complexe. Electoratul trecuse
printr-un proces de maturizare la care au contribuit presa, şcoala şi, mai ales,
exerciţiul drepturilor democratice.
Se realiza o distribuire a voturilor corespunzătoare noilor realităţi şi se
punea capăt sistemului electoral instituit în 1926.

~ 7 Keith Hitchins, România 1866 -1947, Editura Humanitas, Bucureşti, 1998, p. 409 ..
~ 8 Biruinta lalomiţei, Călăraşi, IV, nr. !/ianuarie 1934.
~ 9 Arhivele Na~ionale, fond Parlament, Dosar 2530.
·'° Keith Hitchins, op. cit .. p. 413.
www.cimec.ro
Anghel GABRIEL

Instaurarea comunismului
în România.
Percepţii ale Serviciului
Special de Informaţii
Abstract

/nformation, as a compulsory element of the politica/ decizion, is a real

support for any analitic, politica[, diplomatic, economic or strategic approach.
This fact is even more obvious is a moment of crisis or conflict.
As a rufe, the efficiency of an intelligence service is proved by its
capability of providing under such circumstances, the necessary information
in order to enable the decision makers to substantiate the strategy they want to
implement. This aspect of the part played by the intelligence services was made
evident by the second world war.

Odată cu apropierea sfârşitului celui de-al Il-lea război mondial, în majoritatea

statelor balcanice, comunistii reuşeau să-şi consolideze poziţiile politice, fapt
determinat şi de noul echilibru de forţe mondial conturat de marile puteri aliate.
Atunci când debarcarea anglo-americanilor din 6 iunie 1944 în Normandia se
concretiza...e pe fronturile vestice, pentru toţi observatorii realişti era clar că soarta
Germaniei lui Hitler era consfinţită. Nu acelaşi lucru se poate spune în privinţa părţii
estice a continentului european, unde şiretenia şi cinismul lui Stalin modifica de la o
zi la alta configuraţia geopolitică a zonei. Concomitent cu înclinarea- irevocabilă­
a balanţei raporturilor militare în favoarea sa, Stalin îşi ridica treptat pretenţiile.
Dacă în 1941 principala sa problemă o reprezenta confirmarea frontierelor
URSS "ante-bellum", în 1945 aceasta devenise controlul politic asupra
teritoriilor de dincolo de respectivele frontiere 1•
1
Henry Kissinger, Diplomaţia, ed. Bie ALL, Bucureşti, 2000. p. 363.

www.cimec.ro
454 Angl1el Gabriel

Instaurarea comunismului în estul Europei nu s-a făcut însă imediat după

retragerea trupelor celui de-al treilea Reich. Conform părerilor unor reputaţi
specialiştF, procesul s-a derulat în trei faze:
a) o coaliţie generală a stângii antifasciste;
b) o falsă coaliţie, în care comuniştii au neutralizat partidele care nu erau
de acord cu orientarea politică promovată de ei;
c) dominaţia totală, realizată de regulă printr-un "nou partid", rezultat al
fuziunilor comuniştilor cu alte partide sau grupări cu vederi de stânga.
Decretul-lege nr. 3813 din 12 noiembrie 1940 stipula funcţionarea SSI pe
lîngă Preşedinţia Consiliului de Miniştri şi îl subordona directivelor conducerii
statului. Personalul civil al serviciului era asimilat funcţionarilor publici iar
directorul general avea deplina libertate în ceea ce privea organizarea instituţiei,
mînuirea fondurilor şi fixarea atribuţiilor pentru întreg personalul din
subordine.Transformarea SSl într-o instituţie încadrată în legile ţării s-a realizat
în baza următoarelor principii:
-adaptarea la noua situaţie internă şi internaţională a României;
- precizarea strictă a misiunilor ce-i reveneau, conform dispoziţiilor
Preşedinţiei Consiliului de Miniştri;
-legalitatea desăvîrşită, bazată pe răspunderea personală a ofiţerilor şi civililor,
în toate acţiunile cu caracter informativ şi administrativ.
Prin ordine de serviciu, Eugen Cristescu a interzis activitatea politică, indiferent
de forma pe care aceasta putea să o îmbrace, precizînd că întraga structură
trebuia să se comporte ca un veritabil corp de elită.
Prin decretul-lege nr. 2172 din 4 august 1943, Serviciul era conceput
drept "un serviciu public, investit cu informaţia generală ce intereseai:ă
conducarea statului", autonom, încadrat la Preşedinţia Consiliului de Miniştri
doar din punct de vedere bugetar. Îi reveneau şi sarcini ce priveau pregătirea
informativă a persoanelor guvernamentale ce efectuau misiuni în străinătate 3 •
Aceste modificări s-au făcut într-o perioadă în care autorităţile de la
Bucureşti începuseră să se gîndească cu responsabilitate la obţinerea unor
condiţii de armistiţiu cu Puterile Aliate cît mai puţin dezavantajoase.
Eforturile informative ale Serviciului în această direcţie trebuie privite
nu ca acţiuni ale unui grup restrîns, ocult, ci ca exercitarea unor atribuţii
de serviciu, izvorîte dintr-o lege a statului român.
Cu mult înainte de 23 august 1944, ofiţerii de informaţii români aveau
în atenţie problemele politice care rezultau din modificările raporturilor de
forţe participante la cel de-al doilea război mondial. O notă4 a SSI, datată

~ R.J. Cnunpton, Eumpa Răw1riteană în secolul al XX-lea şi după, ed. Curtea Veche, Bucureşti, 2002, p. 239.
J Vezi, pe larg, Cristian Troncotă, Eugen Cristescu. Asulser1•iciilor secrete româneşti. Memorii
( 1916- 1940), ed. Roza Vânturilor & ed. RAI, Bucureşti, 1994.
• Arhiva SSI, fond documentar, dos. 4202, f. 41.
www.cimec.ro
INSTAURAREA COMUNISMULUI ÎN ROMÂNIA. PERCEPTUALE SERVICIULUI SPECIAL DE INFORMAŢII 455

21 decembrie 1943, transmisă Preşedinţiei Consiliului de Miniştri referitoare

la discuţiile din cadrul Conferinţei de la Teheran, menţiona că, în general,
situaţia politică a României se putea rezuma astfel:
a) când între gennani şi slavi intervine o alianţă, din dorinţa de a rămâne
neutră, România şi-a văzut pulverizate frontierele şi a avut de suferit
pierderi teritoriale. Această situaţie era exemplificată cu alianţa
gennano-sovietică din 1939.
b) când între gennani şi slavi izbucnesc conflicte, atunci România este
obligată să opteze pentru unul din cei doi combatanţi, rezultatul fiind
o înfeudare politico-economică.
În acest context, se recomanda o politică a României orientată spre o
putere teiţă, care să aibă interese în regiune, însă fiind obligată "să respecte
postulatul unei politici de întelegere cu URSS , fără a fi convinsă că prin aceasta
poate dezanna veleităţile ruseşti, dar putând fi convinsă că prin adoptarea unei
politici conciliante faţă de URSS secondează politica teqului interesat azi, politica
Angliei, care este înclinată să apere Sud-Estul Europei şi Balcanii".
În finalul materialului, se menţiona că punctele respective de vedere
unnau a fi sugerate şi politicienilor români şi erau apreciate ca provenind din
surse diplomatice britanice.
Pe aceeaşi linie se încadrau şi recomandările ministrului elveţian Rene
de Weck pentru Iuliu Maniu, cu ocazia întâlnirii celor doi în data de 12 iulie
1944, respectiv:
- guvernele Marii Britanii şi Statelor Unite doresc să ofere României
prilejul de a realiza un angajament convenabil cu URSS, pentru a putea păstra
independenţa ţării şi a-i fi garantate teritoriile din vest;
- părăsirea de îndată a alianţei cu Gennania;
- este necesară colaborarea cu toate forţele politice, "indiferent de
activitatea lor trecută, de disensiunile şi deosebirile ce au putut să existe" 5 •
Nota SSI-ului poate fi pusă în corelare cu discuţiile tehnice desfăşurate
în cadrul Conferinţei de la Teheran. La 29 noiembrie 1943, a avut loc o întâlnire
a sefilor delegaţiilor militare sovietice, engleze şi americane, pentru a găsi
soluţiile optime pentru înfrângerea rapidă a trupelor germane. În şedinţa
menţionată, punctul de vedere englez s-a aflat în opoziţie cu cel sovietic 6 : în
timp ce englezii doreau o debarcare în Italia, concomitentă cu acţiuni pentru
scoaterea României şi Bulgariei din coaliţia Axei, ca apendice al operaţiunii
Overlord, sovieticii doreau coalizarea tuturor eforturilor pentru a fi asigurată
reuşita debarcării. Poziţia americanilor s-a apropiat de punctul de vedere
împărtăşit de sovietici.

5
lhidem, f. 79.
6 Leonida Loghin, Muri conferinţe intemafhmufe. /939- /945, ed. Politică, Bucureşti, 1989, p. 356
www.cimec.ro
456 A11glrel Gabriel

La 31 mai 1944, serviciul de informaţii surprindea discuţiile liderilor

partidelor istorice cu reprezentanţii social-democraţi şi comunişti pentru
realizarea unui front lărgit democratic cu un plan politic comun7 :
- revenirea la principiile democraţiei;
- revenirea la politica internă tradiţională, în care era inclus şi încheierea
armistiţiului cu Aliaţii şi URSS;
- primul guvern democrat să fie format din coaliţia celor patru grupări.
Singurul punct controversat l-a constituit solicitarea lui Iuliu Maniu ca
socialiştii şi comuniştii să nu recunoască anexarea Basarabiei şi Bucovinei de
către sovietici, lucru respins de reprezentanţii stângii. Situaţia s-a rezolvat prin
adoptarea formulei:"Partidele social-democrat şi comunist vor face tot posibilul,
pentru ca ameliorând relaţiile României cu URSS, să obţină cele mai mici
posibile pierderi teritoriale şi de orice altă natură în patrimoniul naţional al
României" 8 •
Ulterior, disensiunile dintre partidele istorice şi comunişti aveau să
conducă la eşuarea acestei strategii sugerate din exterior. Conform unei note a
SSI 9 din 13 iulie 1948, între ţărănişti şi liberali, pe de o parte, şi comunişti, pe de
altă parte, se iviseră "serioase neînţelegeri" cu privire la activitatea ce urma să o
desfăşoare proiectata alianţă politică, precum şi Ia metodele ce trebuiau folosite.
Totodată, era consemnată şi opinia unor "voci comuniste autorizate"
care susţineau că "de îndată ce va fi obţinut armistiţiu], gruparea comunistă îşi
va relua libertatea de acţiune şi va refuza să mai conlucreze cu partidele burgheze".
Odată cu apropierea Armatei Roşii de frontierele României, au fost
declanşate operaţiuni de evacuare a instituţiilor statului în zone care să le asigure
o securitate sporită. De asemenea, începând cu primăvara anului 1944,
Bucureştiul este bombardat susţinut de anglo-americani, fapt ce a determinat
mutarea majorităţii personalului SSI în comuna Joiţa, în apropierea
Bucureştiului, împreună cu documentele operative 10 •
Aceste dislocări nu au condus însă şi la stoparea fluxului de informaţii
către Preşedinţia Consiliului de Miniştri sau către ministere. Mai mult, chiar
dacă Basarabia şi nordul Bucovinei puteau fi considerate pierdute, SSI-ul va
organiza- din aprilie 1944- o şcoală de agenţi paraşutişti la Joiţa, ce urmau să
fie lansaţi în spatele frontului sovietic 11 •
Data de 23 august 1944 surprindea Serviciul Special de Informaţii cu
următoarea organizare 12 :

7
Arhiva SRI, fond documentar, dos. 7433, f. 268.
8
Ibidem, f. 270.
9
Arhiva SRI, fond documentar, dos. 4202, f. 80.
1
°Florin Pintilie, Serviciul Special din România ( /939- 1947), voi. 1, Bucureşti, ed ANI, 2003, p. 358.
11
Ibidem.
1
~ Ibidem, p. 359- 360.
www.cimec.ro
INSTAURAREA COMUNISMULUI ÎN ROMÂNIA. PERCEPŢII ALE SERVICIULUI SPECIAL DE INFORMATII 457

- Conducerea Serviciului, asigurată de un Director General şi un ajutor

al acestuia, având subordonate nemijlocit Secretariatul (cu un efectiv format din
5 ofiţeri, 28 funcţionari civili şi doi subofiţeri) şi Oficiul de studii şi documentare;
- şapte secţii principale (1 - Informaţii, cu 30 de ofiţeri, 4 subofiţeri şi
120 de funcţionari civili; Il- Contrainformaţii, cu 4 ofiţeri şi 375 de funcţionari
civili; 111 - Relaţii cu armatele aliate germano-italiene, cu un ofiţer şi 12
funcţionari civili; IV- Contraspionaj, cu Il Ofuncţionari civili; V- Contrasabotaj
cu 1O ofiţeri şi 38 funcţionari civili; VI - Filaj Corespondenţă Externă, cu un
ofiţer şi 9 funcţionari civili; VIII -Juridică, cu 15 ofiţeri, 5 subofiţeri şi 47 de
funcţionari civili);
- cinci secţii auxiliare (VII - Personal, cu 7 funcţionari civili; IX -
Tehnică, cu 24 funcţionari civili; X - Radio, cu doi ofiţeri, 4 subofiţeri, 24
funcţionari civili şi 24 soldaţi radiotelegrafişti; XI - Auto, cu un ofiţer, 3
subofiţeri, 5 funcţionari civili şi 160 de şoferi şi mecanici, XII- Administrativă,
cu un ofiţer, un subofiţer şi 5 funcţionari civili) şi Biroul Cifru (cu un ofiţer şi 6
funcţionari civili).
Efectivul total era format din 89 ofiţeri, 797 funcţionari civili, 22
subofiţeri şi 175 trupă, la care se adăugau cei din centrele teritoriale interne
(44 de centre) şi cei din rezidenţele externe (26 rezidenţe).
La 27 august 1944, colonelul Victor Siminel, noul şef al SSI a ordonat
verbal desfiinţarea Biroului de Studii şi a Agenturii Frontului de Est din cadrul
Secţiei 1, desfiinţarea "Grupei comuniste" din cadrul Secţiei II, desfiinţarea
Secţiilor III şi V, precum şi reorientarea activităţii Secţiei IV.
Anterior, în zilele de 24 şi 25 august- colonelul Traian Borcescu* se
prezentase noului prim-ministru Constantin Sănătescu pentru a-l asigura de
întregul sprijin al instituţiei ce o reprezenta. În acest context, generalul Sănătescu
i-a cerut ca, în colaborare cu Marele Stat Major, să culeagă informaţii privind
activitatea comuniştilor şi despre trupele sovietice din România.
La 22 septembrie 1944, Secţia a II-a a Marelui Stat Major solicita
Serviciului de Informaţii printr-o adresă 13 trierea arhivei, în sensul distrugerii
documentelor care priveau armata rusă. În ceea ce privea documentele primite
de la comandamentele germane şi care puteau fi folosite ca material informativ,
acestea trebuiau înaintate Biroului de Contrainformaţii al Marelui Stat Major.
La 26 septembrie 1944, în sensul solicitării generelului Sănătescu, SSt
transmitea o notă 1 ~ privind activitatea serviciilor de informaţii sovietice din
România. Conform acesteia, în afara acţiunii de război din Transilvania purtate
de Armata Frontului Il Ucrainean, se desfăşura şi o acţiune politică pe întreg
cuprinsul ţării care viza:

*Şeful Secţiei II, după 9 septembrie devenind locJiitorul Şefului SSI.

13
Arhiva SRI, fond penal, dos. 25374, voi. 21, f. 96.
•• lhidem, voi. 36, f. 391 - 392.
www.cimec.ro
458 A11gl•el Gabriel

- identificarea ~i combaterea partidelor, grupărilor şi persoanelor cu

vederi potrivnice ideologiei comuniste ~i Uniunii Sovietice;
- controlul şi îndrumarea Partidului Comunist din România;
- "descompunera Statului Român", în special prin acţiuni
propagandistice lansate prin presă;
- destabilizarea economică, prin aruncarea pe piaţă a unor mari sume
de ruble şi prin încurajarea speculei.
Se deschideau astfel noi oportunităţi pentru instalarea puterii comuniste
într-o ţară căreia îi fusese teamă permanent de marele vecin de la răsărit. În
mod cert, prezenţa Armatei Roşii a reprezantat un factor hotărâtor pentru
implementarea noii politici, furnizând masiv un ajutor material şi psihologic
comuniştilor locali.
Influenţa sovietică s-a accentuat odată cu dominaţia economică, indusă
de plata despăgubirilor de război. Pentru lichidarea acestora, din ianuarie 1945
se înfiinţează întreprinderi cu capital mixt româno-sovietic prin intermediul
cărora sovieticii vor ajunge în 1948 să controleze industria petrolului, lemnului,
transporturile de pe Dunăre şi porturile de la Marea Neagră 15 •
Iluziile politicienilor români că anglo-americanii nu vor lăsa România
pradă ocupaţiei sovietice erau spulberate şi de afirmaţiile preşedintelui american,
din martie 1945, către premierul britanic 16 : "este evident că ruşii au instalat un
guvern minoritar pe propriul lor gust( .... ) Ruşii au avut de la început controlul
indiscutabil şi cu România de-a curmezişul căilor de comunicaţii ruseşti este,
de altfel, dificil să se conteste pretextul necesităţii militare şi al securităţii, folosit
de ei pentru a justifica acţiunea lor....".
În consecinţă, Serviciul Special de Informaţii a fost structura
informativă a statului care a acţionat alături de trupele române dincolo de
Prut, oferind comandamentelor militare date valoroase privind adversarul. O
mare parte din personalul Serviciului a acţionat pe Frontul de Est. Importanţa
acţiunilor sale rezidă şi din faptul că, după 23 august 1944, primul obiectiv
urmărit de structurile sovietice de spionaj şi contraspionaj l-a constituit
identificarea şi arestarea agenţilor SSl care au luptat în Est, precum şi a
informatorilor utilizaţi pe acest spaţiu.

15
R.J. Crampton, op. cit., p. 259.
16
Ioan Chiper, Florin Constantiniu, Adrian Pop, Sovietizarea României. Percepţii anf.ilo-americwze,
ed. Iconica, Bucureşti, 1993, p. 146.
www.cimec.ro
Nadia MANEA

Istoriografia contemporană
între "post", "isme" şi alte paradigme
Abstract

In order to Jind out the answer of the current generation of

professionals to the old question "what is history ", the present study
analyses some of the dimensions of the debate of the contemporary
idea about the historical knowledge issue. Thus, starting from the
observation of the historiography crisis from the beginning of the J'd
Millennium, the debate signals: the vexed, but necessary relationship
between historiography and philosophy, towards which historians,
men of action, always show reservation; the interna[ reevaluations of
the methodological program of the School of Annals, as well as the
externa[ critics towards the "total history", which is still far from
being total; the reaction of the discourse - history towards the chal-
lenges of post-modernism, including the presentation of the dispute
between F.R.Ankersmit and P.Zagorin, as well as its consequences of
the Romanian historical writings. The conclusion of the census of the
contemporary epistemologists' opinions is that, in spite of the the-
matic fragmentation and the methodological eclecticism, which de-
fine the theoretical confusion, specific to the research eras, a new
paradigm seems to come to shape, not necessarily unifying, but which
revaluates the event, and the narrative history implicitly reminds the
historian to refer to the instruments of literature in order to build his
discourse, Jounded on the multiple truth, and deeply connected to
the collective memory.

www.cimec.ro
460 NodiaMa11ea

1. O ÎNTREBARE VECHE: CE ESTE ISTORIA?

"Ce face istoricul atunci când face istoria? La ce lucrează? Ce produce?

Ce vrea să zică meseria aceasta?- se întreba Michel de Certeau cu peste un sfert
de veac în urmă.' "Ce este istoria? Şi, la urma urmelor, de ce s-o studiem?" -
relua problemele, mult mai recent, ca dovadă a permanentei lor actualităţi, Beverly
C. Southgate, în introducerea la cartea sa consacrată condiţiei istoriei în zilele
noastre2 , adăugând că cele două interogaţii se află în centrul unei dezbateri, cu
implicaţii nebănuite şi adânci, care are de-a face nu numai cu chestiunea naturii
adevărului, ci şi cu problema direcţiei spre care se îndreaptă omenirea3 •
Pe de altă parte, ambianţa postmodernă a culturii contemporane nu putea
să nu se răsfrângă şi asupra istoriei, supunând-o aceloraşi tendinţe, care au
preschimbat fizionomia disciplinelor conexe. "Pulverizarea" tematică,
eclectismul metodologie (numit eufemistic "interdisciplinaritate"), hipertrofierea
noţiunii de sursă documentară şi alte însuşiri asemănătoare, asociate de vulgata
istoriografică a ultimelor decenii cu "noua istorie", nu sunt, de fapt, decât tot
atâtea "urme" menite a ascunde o incertitudine identitară crescândă, pe fondul
unor interogaţii reînnoite cu privire la rosturile istoriei într-o lume dominată de
particularităţi şi, în acelaşi timp, evoluând spre globalizare4 •
Concepţiile privind o istorie a lumii ca întreg (Hegel, Marx, ş.a.) stau
mărturie pentru nevoia copleşitoare a omului de a da un rost destinului personal,
integrându-1 într-o devenire strict inteligibilă. Dar această perspectivă totalizantă
nu mai pare a fi veridică. Refuzul de a da o finalitate istoriei, eşecul teoriilor
privind sensul istoriei, înflorirea studiilor istorice pe cazuri izolate, sunt tot atâtea
dovezi că istoria contemporană recuză filosofia istoriei. Nu există o istorie în a
cărei matcă ar intra evenimentele purtate de curentul unui sens, ci doar istorii5 •
Criza imanentă refacerii "hărţii socio-umanului" suportă însă şi o
interpretare pozitivă, în sensul că, "acum, istoriografia are posibilitatea de a se
întreba liberă asupra propriilor potenţialităţi şi limite, asupra locului său într-un
alt context al ştiinţelor despre om" 6 •
Aşa a procedat, de pildă, Paul Veyne. Constatând că "istoria nu este o
ştiinţă şi nu are prea multe de aşteptat de la ştiinţe; ea nu explică şi nu are
metodă; mai mult încă, istoria, despre care se vorbeşte de două secole încoace,

1 Maria Carpov, Jucques Le Goff şi fara neştiute/ a evului mediu, în Jacques Le Goff, Pentru un alt ev

mediu. Valori umaniste în cultura şi civilizaţia evului mediu, voi. I, Studiu introductiv, note şi traducere
de Maria Carpov, Bucureşti, Editura Meridiane,1986, p. 28, n. 20.
~ "Un studiu istoriografic despre ceea ce cred istoricii că fac şi despre ceea ce credem noi că trebuie să
facă"~ (cf Beverly C. Southgate, History: 11"lulf und ~t·hy: ancient, modem wrd postmodern perspective.1·,
London, New York, 1996, p. 1).
3
Ibidem.
' Alexandru F. Platon, Societate şi mentalităţi În Europa medievală. O immducere În cmtmpologia
istoriei, Iaşi, Editura Universităţii "Al. I. Cuza", 2000, p. 5.
5 Jacqueline Russ, Aventura gândirii europene. O istorie a ideilor occidemale, traducere: G. Mardare,

Maria-Mariana Mardare, prefaţă de G. Master X, Iaşi, Institutul European, 2002, p. 294.

6 Liviu Antonesei, "Înclridereu" şi "deschiderile" istoriografiei, în Xenopoliana, I, 1993, 1-4, p. 6.

www.cimec.ro
ISTORIOGRAFIA CONTEMPORANĂ ÎNTRE ,.POST .... ,ISME.. SI ALTE PARADIGME 461

nu există", el a formulat mai multe întrebări şocante, dar fundamentale: "Atunci,

ce este istoria? Ce fac de fapt istoricii, de la Tucidide la Max Weber sau Mare
Bloch, după ce-şi scot capul din documente şi trec la «sinteză>>? Ce înseamnă
studierea ştiinţifică a diferitelor activităţi şi realizări ale oamenilor de altădată?
7
Ştiinţa despre om în societate? A societăţilor omene~ti?"
În urmă cu trei decenii, J. H. Hexter opta pentru a lectura termenii
istoriografie, retorica istoriei şi scrierea istoriei ca sinonime, precizând că
istoriografia este diferită de colectarea evidenţelor istorice şi editarea surselor
istorice, de exerciţiul gândirii şi imaginaţiei istorice, de critica scrierii istorice ~i
filosofia istoriei, dar este în legătură cu toate acestea ~i peste unele se suprapune8 •
Formulând întrebarea Istoria în impas?, Al. Zub explica opţiunea sa
pentru un anumit termen, în sensul că "spunem înadins istorie, nu istoriografie
pentru a menţine un echivoc, ce s-a vădit fecund, prin abordarea complementară
a celor două feţe ale fenomenului: istoria-realitate şi discursul aferent" 9•
Potrivit investigaţiei lui A. Pop, tradiţia europeană modernă, de la Hegel
la Raymond Aron, conferă istoriei o dublă accepţie: cea de istorie-realitate
(devenirea istorică) şi cea de cunoaştere istorică (reflectarea sa în conştiinţă ~i
în scrisul istoric). În plan lingvistic, dubleta naţională a dat res gestae/historia
rerum gestarum, în latină, Geschichte/Historie, în germană, storia/ storiografia,
în italiană. O dublă excepţie "" atât de la regula ambivalenţei naţionale, cât şi
de la cea a reflectării sale în plan terminologie - o constituie limba engleză.
Aceasta face distincţia între evenimentele trecutului, relatarea lor şi disciplina
care le studiază, rezultând o triplă accepţiune a termenului History. Limba
română nu face excepţie de la regula dublei semnificaţii a noţiunii de istorie,
chiar dacă nu dispune de termeni distincţi meni ţi a circumscrie această dualitate.
Lectura atentă a textelor emanate de exponenţii gândirii istorice române~ti -
ne asigură A. Pop - înfăţi~ează o pluralitate de sensuri nuanţate, subsumate
celor două semnificaţii amintite 10•
În ceea ce ne prive~te, reţinând concluzia lui H.l. Marrou, îmbrăţişată,
de altfel, şi de Al. Zub 11 , anume că "istoria ca discurs cognitive consubstanţială
istoriei realitate ~i. de aceea, pendinte în bună măsură de ea" 12 , am optat pentru
termenul de istoriografie, în intenţia de a urmări câteva din direcţiile în vogă,
dacă nu cumva deja revolute în dezbaterea contemporană cu privire la
mecanismele prin care societatea actuală construieşte şi supune criticii imaginile
despre trecut.

7
Paul Veyne, Cum se scrie istoria, traducere din lb. franceză de Maria Carpov, Bucureşti, Editura
Meridiane, 1999, p. 6.
8
J.H. Hexter, Doin[.i Hi.l'tOI)', Bloomington an~ London, Indiana University Press,l971, p. 15.
9
Alexandru Zub, Discurs i.1·toric .~i mmzi(ie, In căutarea unei paradiwne, Institutul European, Iaşi,
1998, p. 21.
10
Adrian Pop, Ofenomenologie a gândirii istorice mnu.îneşti. Teoria şi.filo.wljia istoriei de la Hasdeu
şi Xenopolla/orga şi Blaga, Bucureşti, Editura AII, 1999, p. 116.
11
Istoricul ieşean completa concluzia lui H.I. Marrou: "Ceea ce înseamnă că orice criză a societăţii se
răsfrânge asupra istoriei" (Al. ZUB, op. cit., p. 76).
•~ lhidem, p. 188.

www.cimec.ro
462
NadiaMa11ea

Consubstanţialitatea prezent-istoric/discurs-istoric a fost pusă în evidenţă,

încă din ultimele decenii ale secolului trecut. Istoria istoriei a ajuns un domeniu
de cercetare aparte, menit a defini conştiinţa de sine a breslei, devenirea ei în
timp şi spaţiu, arăta Ch. Olivier Carbonell, într-un volum colectiv cu un titlu
semnificativ pentru teoria istoriei, Certitudes et incertitudes de l'histoire
(1987) 13 • lnsistând că istoria istoriei este un revelator al gândirii colective, P.
Chaunu opina că istoria-discurs se defineşte tot mai mult ca un instrument de
analiză a prezentului, profesioniştii săi ("gardiens de la memoire") fiind chemaţi
să sprijine luarea de decizii corecte, funcţia lor fiind, totodată, maieutică şi de
perspectivă 14 •

2. RELAŢIA VEXATĂ, DAR NECESARĂ A

ISTORIOGRAFIEI CU FILOSOFIA

Dacă marea majoritate a istoricilor recunoaşte necesitatea raportării la

demersuri teoretice clare cu privire la raportul trecut real/istoriografie, aceeaşi
cvasiunanimitate se solidarizează în atitudinea rezervată a slujitorilor lui Clio faţă
de abordările teoretice. Fustel de Coulanges separa net domeniile, afirmând că
există o filosofie şi o istorie, nu există o filosofie a istoriei 15 .Când a trebuit să
prefaţeze cartea lui Emille Callot, Ambiguites et antinomies de 1'historie et de sa
philosophie ( 1962), F. Braudel n-a ezitat a-şi mărturisi jena, socotindu-se un istoric
practician, nu un filosof capabil să intre cu nonşalanţă în dialogul propus.
Reprezentant al altei generaţii a Şcolii Analelor, Jacques Le Goff manifesta aceleaşi
reticenţe pentru cercetarea teoretică, pe de o parte, pentru că nu se considera
"înzestrat", pe de altă parte, pentru a nu ajunge la ceea ce socotea a fi "cel mai
mare duşman al istoriei, istoria filosofiei". Considerând această declaraţie din Faire
l'histoire(/974), mai degrabă cochetărie, decât un handicap real, Maria Carpov
vede în ea "o tentativă de autosituare prin precizarea opţiunilor" 16 • Fireşte, un
istoric preocupat de condiţia omului e atent la ce spun şi celelalte discipline
antropologice, dare mereu stânjenit când e vorba de filosofie. Dialogul cu acea'ita
rămâne mereu dificil. La urma urmei, socotea Braudel, istoricii îşi fac meseria, de
obicei, fără a medita la limitele şi condiţiile acesteia. Şi au dreptate- crede Al. Zub
-, căci o meditaţie prea lungă le-ar submina finalmente proiectul, după cum o rază
prea întinsă de cuprindere (cazul lui A.J. Toynbee) reduce considerabil şansele
nuanţei prin care adevărul istoric ajunge să răzbată în discurs 17 •

13
Apud ibidem, p. 72, n. 5.
" Ibidem, p. 73.
15
[dem, De la istoria critică la criticism. Istoriografia românâ sub semnulmodernitâ(ii, Bucureşti,
Editura Enciclopedică, 2000, p. 251.
16
Maria Carpov, op. cit., p. 12.
17
AL. Zub, Discurs istoric, p. 12, 117.
www.cimec.ro
ISTORIOGRAFIA CONTEMPORANĂ ÎNTRE .. POST· ...ISME·· SI ALTE PARADIGME 463

Preocupat de aceeaşi problemă, B.C. Southgate 18 detaliază şi explică

raportul contorsionat dintre filosofie şi istoriografie. La urma urmelor- constată
istoricul american-, filosofia este un subiect separat şi teoretic şi, în ansamblu,
istoricii, ca oameni practici ai unei tradiţii măiastre, preferă să evite teoretizarea
şi să-i dea mai departe cu istoria lor. În acest sens, profesorul american a adunat
câteva declaraţii sugestive, printre care şi pe aceea a lui Leslie Stephen, potrivit
căruia, "nimic nu distorsionează faptele mai mult decât teoria", deci "un istoric
ar trebui să se păzească de orice filosof'. G.R. Elton recunoaşte că "o preocupare
filosofică cu asemenea probleme ca realitatea cunoaşterii istorice sau natura
gândirii istorice, face numai să stânjenească practica istoriei". Raphael Samuel
a descris cum, "atunci când întâmpinau dificultăţi conceptuale, istoricii căutau
instinctiv «fapte» şi, mai degrabă, decât să irosească timpul cu speculaţii
filosofice preferau să meargă mai departe cu cercetarea". În contextul practicării
actuale a istoriei, teoreticienii pot fi percepuţi, după cum spuneArthur Marwick,
ca "interlopi", iar filosofia ca nimic altceva decât "calea tuturor greşelilor",
pentru că "adevărata preocupare a istoricului este istoria, iar nu istoriografia" 19 •
Dacă, la sfârşitul secolului al XIX-lea şi începutul secolului al XX-lea,
gândirea istorică românească s-a angajat, în primul rând prin A.D. Xenopol şi
N. Iorga, pe terenul arid al elaborărilor teoretice, după al doilea război mondial,
orice tentativă cu un asemenea conţinut a fost exclusă. Am putea spune că
regimul comunist i-a păzit eficient pe istorici de filosofi şi de filozofie! Această
tară a marcat şi ultimul deceniu al secolului al XX-lea, după cum relevă şi
diagnosticul formulat de Andrei Pippidi. Acolo unde ar fi normale suprapunerea
sau paralelismul unor limbaje axiologice, nu există, de fapt, nici o formulă din
filosofia istoriei, care să fi influenţat interpretările produse de istoriografia noastră,
în ultimul deceniu. Singura alternativă la un pozitivism inefl:ial o reprezintă doar
aplicarea perspectivelor lui Foucault (sau chiar Bourdieu) în context românesc,
soluţie care a sedus doar pe câţiva "străluciţi marginali". E foarte grav- avertiza
istoricul menţionat -, căci fără un dialog interdisciplinar cu ţintă filosofică nu se
poate concepe nici o perfecţiune a istoriografiei, în afară de precizarea unor date
şi fapte identificate cu ficţiunea ,,adevărului obiectiv" 20 .
Or, istoricii nu îşi mai pot permite- susţinea şi B.C. Southgate- să adopte
o atitudine reticentă faţă de filosofia contemporană sau faţă de teoriile
postmodeme. Este foarte probabil ca vehemenţa cu care este condusă dezbaterea
dintre tradiţionalişti şi "meta-istoricii" mai înclinaţ.i către teorie să indice o anxietate
considerabilă din partea participanţilor. De parcă nu numai disciplina istoriei, ci

18
B. C. Southgate, op. cit., p. 2-3.
19
Ibidem.
~o Andrei Pippidi, Pseudoreformu istoriografiei româneşti, în Xenopoliana, VI, 1998, 3-4,
p. 121.
www.cimec.ro
464 NatliaMa11ea

chiar integritatea istoricului este ameninţată. Dar mai presus de toate, problema
este aceea a con~tiinţei de sine, iar aceasta poate fi văzută atât ca o calitate
dezirabilă pentru indivizi, cât ~i ca potenţial stimul pozitiv pentru studiul istoriei 21 •
Urmându-1 pe Edward Gibbon ("Dacă filosofii nu sunt întotdeauna istorici, e de
dorit măcar ca toţi istoricii să fie filosofi"), istoricul american susţine că orice
scris istoric presupune un substrat filosofic, a cărui con~tientizare este esenţială,
iar istoricii nu-~i mai pot permite să evite confruntarea'cu provocările "teoriei",
care afectează în mod constant toate disciplinele academice 22 •
În consecinţă, diagnosticul lui Al. Zub se impune ca pertinent: terenul pe
care se poartă azi lupta cea mai spectaculoasă e teoria istorică, epistemologia
chemată să amelioreze forţa argumentativă a istoriografiei, într-un climat ce
presupune, evident, o multitudine stilistică şi un pluralism al modelelor de
interpretare. În plus, atenţia ce se acordă istoricilor epistemologi (H.I. Marrou,
P. Yeyne, M. de Certeau) indică un interes aparte pentru depăşirea frontierelor
academice, a unilateralităţii, a obsesiei partizane de tip ideologico-partinic.
Tendinţei de filosofare, nouă în domeniu, i se opune ideea de a reconsidera
instrumentul "clasic", la care se adaugă, fireşte, noile achiziţii, precum acelea
de tip lingvistic postmodern23 •

3. SIMPTOMELE UNEI CRIZE - PROBLEMA

CUNOAŞTERII ISTORICE

Se admite, în genere, că istoria e în criză, unii analişti definind-o astfel în

raport cu ştiinţele sociale în ansamblu, alţii sub unghiul noilor teorii şi perspec-
tive- stabilea Al. Zub, parcurgând literatura occidentală a problemei. "Hermes
dezlănţuit" ar fi sintagma care i se poate aplica azi, ca şi ieri, spre a-i urmări
metamorfozele, "măştile" mereu schimbătoare, capacitatea renovaţiei
necontenite. În ultimul deceniu, semnalele de criză s-au înmulţit în sânul breslei,
ca şi în afara ei 24 •
Cauzele crizei sunt determinate atât de natura tragică a istoriei, cât şi de
evoluţia sinuoasă a raportului dintre metodele cantitative şi cele calitative
utilizate în demersul istoriei, ca şi de experienţele totalitare ale secolului al
XX-lea, care şi-au anexat scrierea istoriei, transformând-o în "sclava
propagandei". Dar motivele de nemulţumire pentru care istoriografia universală
se află astăzi în plin proces de reevaluare sunt mult mai numeroase. Victor
Neumann 25 constată că unele provin din excesul intcrpretativ, altele din

~· B.C. Southgate, op. cir., p. 3.

~~ Ibidem, p. 10.
~-'Al. Zub, Discurs istoric, p. 193.
~• lhiJem, p. 194.
~ 5 Victor Neumann, Noua istorie, în Xenopoliana, VI, 1998, 3-4, p. Il.

www.cimec.ro
ISTORIOGRAFIA CONTEMPORANĂ ÎNTRE "POST"..• ISME'' SI ALTE PARADIGME 465

confuzia terminologică. Un rol major se pare că îl joacă, în majoritatea operelor,

implicarea afectivă a istoricului în descrierea trecutului. Despre această situaţie
vorbeşte şi C. Turliuc: astăzi, este evident că, deşi este în mare măsură ignorată,
istoria este atacată cu înverşunare din direcţii opuse. Pe de o parte, ea este
chemată imperativ să prezinte adevărurile eterne ale tradiţiei europene
(occidentale, mai cu seamă); pe de altă parte, este puternic criticată şi atacată,
în fundamentele sale, dacă nu adoptă o atitudine multiculturalcr6 •
Rezervele cu privire la prestatiile istoriografiei nu sunt o noutate. P. Veyne
punea sub semnul interogaţiei chiar statutul ştiinţific al istoriei, după cum reţinea Al.
Zub 27 • Iluzia construcţiei integrale - arăta P. Veyne - provine de la faptul că
documentele care ne oferă ră.<ipunsurile ne dictează şi întrebările; ao;tfel, nu numai că
ne fac să ignorăm o mul~me de lucruri, dar ne fac şi să ignorăm că le ignorăm.
Rezultă un tip specific de cunoaştere, numit de gânditorul francez cunoaştere mutilată,
pe care o consideră "croită după tiparul unor documente mutilate; nu suferim
numaidecât de pe urma acestei mutilări şi trebuie să facem un efort ca să o vedem,
tocmai fiindcă noi măsurăm ce trebuie să fie istoria după tiparul documentelor''. Aşa
încât, P. Veyne concluziona mult mai nuanţat şi mai puţin dramatic decât a fost, de
obicei, preluat: "Istoria nu este, aşadar, o ştiinţă, dar ea nu este mai pu~n riguroasă
decât aceasta. Numai că rigoarea ei se situează la nivelul criticii"28 •
. Pe de altă parte, discursul pe care omul îl produce asupra istoriei sale e
înţesat de mituri şi legende, redus la fragmentarism şi aproximaţii, dator, de
aceea, să se refacă mereu, ca în povestea acelui personaj din mitologia greacă,
pe care zeii I-au condamnat să nu-şi ducă niciodată povara la ţintă, ci să repete
mereu imposibila, trudnica ascensiune 29 • E vorba aici de nesocotirea voinţei
divine cu privire la regimul cunoaşterii. S-ar spune că omului i s-au impus ab
initio limite sub unghi cognitiv. Încercarea de a le depăşi prin inteligenţă şi
abilitate a fost percepută ca o tentativă de a restructura legile universului, ceea
ce a atras după sine grozava pedeapsă, echivalând cu condamnare la eşec o
perpetuu. Dar acest episod evocă clipa când omul devine conştient de sine, iar
memoria începe a-1 situa în durată. Ea iese din "inerţie", din linearitatea
biologicului pentru a intra în istorie. Schimbarea continuă devine destinul său,
drama lui fără leac. Pândit de haos la fiecare pas, el caută ordinea cu obstinaţie

~ 6 Cătălin Turliuc, Neoconservatorism şi reflectie postmodemii, în Xenopoliana, II, 1994, 1-2, p. 89.
~ 7 Al. Zub, Discurs istoric, p. 192.
~ P. Veyne, Cum se scrie istoria, p. 21.
:!'!Vina lui era de a fi divulgat răpirea Aiginei de către Zeus şi, de aceea, a fost pedepsit să împingă mereu
stânca la deal, fără a izbuti să atingă coama. Într-o altă versiune, Sisif e pedepsit de zei, fiindcă a pus
moartea în lan1uri, năzuind, aşadar, să-şi asigure veşnicia (Al. Zub, Discur.l' i.l'toric, p. 66). Există o
surprinzătoare similitudine între această variantă a mitului grec şi unul chinez: "în vechime se spunea că
pe lună creşte un arbore de scof!işoară ... sub el locuieşte un om. Acesta taie într-una copacul, care creşte
mereu ... el a râvnit să ajungă nemuritor, dar pentru nesăbuinp sa a fost trimis să taie mereu acel copac"
(Victor Kembach, Dicţionar de mitologie generulii, postfaţă de Gheorghe Vlădu!escu, Bucureşti, Editura
Ştiin!ifică şi Enciclopedică, 1989, p. 546).

www.cimec.ro
466 NadiiJMa11ea

şi nu o poate găsi decât provizoriu, punând la lucru datele strânse de-a lungul
timpului. Istoricul este chemat să repete acţiunea personajului din mitologie
care încerca să-şi ducă povara pe culme, tără să o poată atinge. Important e că
o face mereu şi mereu, nu pentru a releva absurdul, ci existenta unei culmi
spre care umanitatea trebuie să tindă mereu. Astfel, discursul istoric este, ca
modalitate cognitivă, supus şi el la un continuu proces de înnoire. Nimic mai
fragil, nimic mai contestabil, decât acest discurs, cu toată ambiţia imemorială a
speciei noastre de a-şi cunoaşte genealogia, aventurile, devenirea 30 • P. Veyne
punea în evidenţă dificultatea istoricului de a lucra cu conceptele istorice, văzute
ca nişte unelte ciudate, care permit înţelegerea, deoarece conţin un sens mai
bogat decât al oricărei definiţii posibile; din acelaşi motiv, ele sunt o continuă
provocare la contrasens. Conceptul este o piatră de încercare pentru cunoaşterea
istorică. Istoria are nevoie de cuvinte pentru a spune cum stau lucrurile. Dar
lucrurile se schimbă mai repede decât cuvintele. Adevărata soluţie ar fi o
istorizare completă a tuturor conceptelor şi a tuturor categoriilor, iar aceasta
cere ca istoricul să controleze până şi cel mai mic substantiv, care îi vine sub
pană. O carte de istorie este un câmp de luptă între un adevăr în veşnică
schimbare şi nişte concepte mereu anacronice, atât conceptele, cât şi categoriile
trebuie neîncetat remodelate, astfel încât să nu existe forme fixate dinainte, să
se modeleze pe realitatea obiectului lor în fiecare civilizaţie 31 • Această
dimensiune de fragilitate, identificată şi acceptată de istorici, îl determina pe P.
Bejan să vorbească de perisabilitatea şi inadecvarea istoriei: "orice istorie este,
prin natura ei, perisabilă, devenind inactuală din chiar momentul în care a fost
expusă ... Acest tip de inadecvare face din istorie o invenţie secvenţială, pliată
pe eveniment, dar narcotizată gratuit de mirajul totalităţii" 32 •
Pentru omul modem, istoria este întotdeauna în reconstrucţie, fiindcă el
se întemeiază pe eforturi mai vechi, pe o critică reînnoită (şi ea beneficiară a
unor achiziţii graduale), pe căutări de formule narative. Istoricul porneşte din
prezent, pentru a explora segmente cronotopice şi a se înapoia cu profitul unei
mai bune cunoaşteri a omului şi a soartei acestuia în timp. Înnoirea continuă a
discursului său e o regulă inevitabilă, căci se schimbă mereu informaţia, se
multiplică metodele, se primenesc viziunile. Sensibilitatea cercetătorului suferă
modificări în timp, de la o generaţie la alta, şi, uneori, în decursul unei vieţj3 3 •
Aşa încât, arăta L. Boia, "oricât ar părea de paradoxal, trecutul se schimbă
odată cu prezentul (evident, nu trecutul real, ci raporturile noastre cu el, discursul
nostru despre trecut)" 34 •

l<lAJ. Zub, Discurs istoric:, p. 67, 74, 66.

11
P. Veyne, op. cit., p. 170, 181.
3
~ Petru Bej an, Două tipuri de istorism .wu despre i.worismul post-i.1·tori.~t, în Xenopoliana, III, 1995,
1-4, p.20.
~ 3 Al. Zub, Discurs istoric, p. 70.
' Lucian Boia, Istoria românilor: o istorie conflictuală, în Xenopoliana, VI, 1998, 3-4, p. 5.
1

www.cimec.ro
ISTORIOGRAFIA CONTEMPORANĂ ÎNTRE .,POST'. ,.lSME" SI ALTE PARADIGME 467

Potrivit imaginii tradiţionale, istoria este un studiu asupra trecutului, un

studiu care în mod ideal duce la o reprezentare a trecutului "aşa cum a fost",
iar un asemenea studiu are un scop evident: nu este numai plăcut de studiat, ci
are şi o valoare morală pentru că ne învaţă lecţii folositoare. O astfel de istorie,
tot în mod tradiţional, era validată de apropierea metodelor "ştiinţifice". Prin
păstrarea "obiectivităţii", s-a pretins că putem arăta "faptele" şi, astfel, prezenta
"adevărul". Statutul chiar al mult mai intelectualei ştiinţe suferă revizuiri cu
provocări îndreptate către fundamentele sale şi, chiar concepte, aparent de
bază, ca "fapte", "realitate" şi "obiectivitate", nu mai par atât de lipsite de
probleme pe cât erau. În ştiinţa sfârşitului de secol XX s-a instalat domnia
relativismului. Acelaşi lucru s-a petrecut cu studiul istoric. Câţiva "antici" de
modă veche ar putea încerca, în continuare, să işi protejeze domeniul de studiu
la adăpostul structurii ştiinţei, dar alţii au acceptat înfrângerea şi au renunţat la
orice speranţă de a mai afla "adevărul" 35 • Poarta înfrângerii era deschisă la
începutul deceniului opt al secolului trecut de istoricul Adam Schaff:
"Cunoaşterea istorică are caracterul unui proces. Dacă înţelegem aceasta,
înţelegem şi legitatea fenomenului constantei reinterpretări a istoriei" 36 •
Aproximativ în acelaşi moment cronologic, Thomas Kuhn publica cartea
The Structure of Scientific Revolution ( 1970), care a inaugurat un nou fel de a
face istoria ştiinţelor. Luând în consideraţie formele retorice ale discursului
ştiinţific 37 , istoricii ştiinţelor au arătat că este posibil a gândi, în acelaşi timp,
istoricitatea practicilor cunoaşterii şi obiectivitatea lor - dacă prin aceasta se
înţelege capacitatea de a explica realul. Reînscrierea muncii ştiinţifice în diferitele
sale modalităţi istorice i-a obligat pe istorici să-şi considere practica drept
"ştiinţifică", adică o practică de cunoaştere mereu dependentă de condiţiile în
care este exercitată. O carte de istorie reuşită (şi folositoare) este aceea care
oferă o mai bună înţelegere, nu numai a trecutului, care este obiectul lui, ci şi
a prezentului celui ce o citeşte 38 • Formulându-şi opiniile tot în deceniul opt,

35
B.C. Southgate, op. cit., p. 10.
36
Apud D. Vitcu, op. cit., p. 17. ,
37
Într-un studiu din 1971, J.H. Hexter arăta că "în investigarea ştiin!elor naturale, o conven1ie
verbală a stabilit drept minimă eviden!ă a cunoaşterii abilitatea de a aşeza rezultatele într-o retorică
denotativă a semnelor verbale", iar "cea mai simplă compara!ie a unei reviste de istorie cu o revistă
de fizică va aduce convingerea că retorica istoriei diferă, în mod sigur, de aceea a fizicii: vocabularul
fizicii este exact şi denotativ, sintaxa sa este matematică, dând expresie cantitativă rela!iei dintre
entită!ile definite cu cea mai mică ambiguitate posibilă, asigurând o anumită structură cunoaşterii
ştiin!ifice. Este adevărat că o parte a vocabularului distinctiv al istoriografiei este, de asemenea,
denotativ şi neambiguu. Mai mult decât atât, istoricii se folosesc adesea de date cantitative", dar, cel
mai adesea, istoricii aleg inconştient "să scrie într-un mod în care retorica ştiin!elor se împiedică. În
mod deliberat, ei aleg un cuvânt sau o frază imprecisă sau care poate deveni ambiguă, din cauza
bogatei aure de conota!ii. Fără prea multă socoteală, ei sacrifică exactitatea în favoarea fof!ei
evocatoare. Justificarea acestui sacrificiu este faptul că sporeşte cunoaşterea trecutului, şi că, uneori,
o retoricâ evocutivâ este cel mai bun mijloc prin care un istoric poate formula şi comunica ceea ce
cunoaşte" (1. H. Hcxter, op. cit., p. 20, 18-19).
38
Roger Chartier, Lecturi .~i cititori în Fran(u Veclriului ll'gim, traducere din lb. franceză de Maria
Carpov, Bucureşti, Editura Meridiane, 1997, p. 15.
www.cimec.ro
468 NadiaMa11ea

P. Veyne era mai explicit: "rădăcina problemei cunoa~terii istorice se situează

la nivelul documentelor, al criticii şi al erudiţiei", căci "istoria unei anumite
epoci se reconstituie prin înscrieri, printr-un du-te vino între documente ~i
retrodicţie, iar faptele istorice, care în aparenţă sunt cele mai consistente, sunt
în realitate ni~te concluzii ce conţin o proporţie considerabilă de retrodicţie".
"Un document nu coincide în nici un caz cu un eveniment", căci ceea ce
istoricii numesc un eveniment "nu este perceput direct şi în întregime; el este
întotdeauna perceput incomplet şi lateral, prin documente sau mărturii, prin
tekmeria, prin urme" 39 • De drept, limita obiectivităţii istorice corespunde
lacunelor documentării şi varietăţii experienţelor, având în vedere că
"experienţa istorică este cunoaşterea tuturor generalităţilor şi regularităţilor
istoriei, oricare ar fi ambalajul la modă în care este prezentată". În consecinţă,
stabilea P. Veyne, "obiectul istoric este ceea ce îl facem noi să fie şi poate fi
redecupat după mii de criterii, toate la fel de legitime"40 •
Simpla acceptare a adevărului multiplu nu a asigurat istoriografiei
echilibrul de care avea nevoie, căci o altă extremă a început să prindă contur în
comportamentul istoricilor. Potrivit lui B.C. Southgate, "înarmaţi cu
autoindulgenţa cu care reinventează trecutul, în lumina a nimic mai autoritar
decât propriile lor prejudecăţi, istoricii hoinăresc în libertate prin trecut,
amestecând «faptele» cu «ficţiunea» şi negând «realităţi» pe care alţii şi le
amintesc bine"41 •
Acceptând acest aspect, P. Veyne îl explica prin faptul că istoria este
descriere şi numărul de descrieri posibile ale unui acelaşi eveniment este
nesfârşir 2 •
În acest sens, istoriograful poate opta pentru un trecut nesemnificativ ori
pentru unul a cărui semnificaţie a fost de două ori alterată. Documentul "minte"
adesea - chiar dacă autorul său nu şi-a propus asta - iar scriptorul, care-I
"deshumează" pentru a-1 ticlui, subiectiv fiind, îi poate deturna sensul încă o
dată43 • G. Duby o spune clar: "între observare şi realitate se interpune un ecran
a cărui putere nu prea pot s-o evaluez, după cum nu pot evalua prea bine nici
măsura în care acest ecran deformează luminile: e vorba de ecranul propriei
viziuni asupra lumii, de ideile pe care inconştient le proiectez asupra trecutului,
când încerc să-I explic. Evident, nu cred în obiectivitatea istoriei"44 • P. Veyne
5::' situa în acelaşi spaţiu ideatic, atrăgând atenţia că istoriografia, prin
fundantCDtul sau prin scopurile sale, nu este o ~tiinţă ca celelalte. Aflându-se el

39
P. Veyne, op. cit., p 197, 198, Il.
.w Jhidem, p. 201, 159 .
• , B.C. Southgate, op. cit., p. 10.
•~ P. Veyne, op. cit., p. 215.
3
• V. Gherghel, op. cit., p. 12.
•• Apud Mihai Răzvan Ungureanu, /storio~rujie şi postmodanism - un mariaj imposibil!, în
Xenopoliana, Il, 1994, 1-2, p. 178.
www.cimec.ro
ISTORIOGRAFIA CONTEMPORANĂ ÎNTRE ..POST"", ,.ISME"" SI ALTE PARADIGME 469

însuşi în istoricitate, omul ar arăta fa~ă de istorie un interes deosebit şi rela~ia

dintre el şi cunoaşterea istorică ar ti mai intimă decât cu oricare altă ştiinţă;
obiectul şi subiectul cunoscător ar fi greu de despărţit: "viziunea noastră despre
trecut ar exprima situaţia noastră prezentă şi zugrăvindu-ne istoria, ne-am zugrăvi
pe noi înşine" 45 •
Prin urmare, constata M.R. Ungureanu, trecutul nu se mai prezintă sub
acelaşi aspect cu care ne-a obişnuit didactica şcolară; el este doar aparenţa
trecutului real, camuflat înapoia convenţiilor şi cenzurat de pragmatismul
diverselor grupuri de interese46 •
E o fatalitate probabil. Şi atunci ne putem întreba cât din puritatea faptului
"originar" se regăseşte în paginile naraţiunii istorice. De aceea, aş îndrăzni să
afirm că trecutul este la fel de greu "previzibil" ca şi viitorul- spunea, aproape
şocând, V. Gherghel. Negând că ar intenţiona să fie un profet mincinos, până la
urmă, istoricul este pândit tot de profeţie, una oarecum în răspăr, căci va prooroci
trecutul. Şi, urmând o observaţie a lui Lucien Febvre din 1953, V.Gherghel
conchidea: "Ce-i drept, istoriografii au refuzat cel mai adesea să facă figură de
prooroci ori de ghicitori în cafea. Însă dorinţa de a înţelege şi, fireşte, de a face
şi pe ceilalţi să înţeleagă «trecutul» nu i-a părăsit niciodată" 47 • Reluând
problematica, tot în paginile revistei "Xenopoliana", acelaşi autor plasează
istoria în grădina hermeneuticii, argumentând imposibilitatea istoricului de a
ajunge la adevăr4 8 • Statutul de hermeneut al istoricului este dat de intenţia
acestuia de a descifra texte, la rândullor "viclene", căutându-le semnificaţia,
pândit la tot pasul de "cercul hermeneutic" 49 şi în imposibilitatea de a pretinde
că ai ajuns la "adevăr", căci "interpretarea e doar plauzibilă, verosimilă,
probabilă, niciodată adevărată" - încheie V. Gherghel, amintindu-ne parcă de
rosturile adevărului istoriei scrise de Titus Livius.
De altfel, D. Vitcu 50 observa pertinent că spectrul judecăţilor de acest fel
este mult prea larg şi, cu siguranţă, derutant pentru orice explorator al trecutului,
animat (în fapt, doar iluzionat) de rectitudinea demersului său şi de obiectivitatea
interpretării faptelor sau fenomenelor istorice. Pentru că, oricât de ataşat şi de
sincer pătruns va fi el de îndemnul taci ti an ,,sine ira et studio", ori de rigoarea
impusă disciplinei de Cicero, istoricul va fi mereu confruntat cu handicapul
propriilor limite, indiferent de forma sau numele sub care se ascund ori se
manifestă acestea. Sporul de exigenţă provocat de continua expoziţiune a

.s P. Veyne, op. cit., p. 95 .

..,; M.R. Ungureanu, op. cit., p. 179.
17
V. Gherghel, op. cit., p. 12.
-18 ldem, Unde mulum ~Note despre nwluclii/e istorioRraftei nmuîneşti, în Xenopoliana, III, 1995, l-4,
p. 31.
•• "Porneşti de la o pre-judecată pentru a accede in finali;:~ o judecată, care nu diferă în mod esen~ial
de prima"(i/Jidem ).
so D. Vitcu, op. cit., p. 17.
www.cimec.ro
470 NadiaManea

surselor, ca şi de mobilitatea orizontului ideatic sau a perspectivei, nu vor putea

elimina nicicând dimensiunea umană a discursului istoric, adică prezenţa şi
sensibilitatea analistului, subiectivitatea indiscutabilă a textului său.
În mod evident, arăta B. Murgescu, astăzi, dezbaterea mai veche referitoare
la raportul obiectivitate-subiectivitate în cunoaşterea istorică pare tranşată, pentru
că, în mod evident, ceea ce cunoaştem, cunoaştem cu mintea noastră de astăzi,
fie ea mai bună sau mai rea. De fapt, constatarea relativităţii demersului cognitiv
al istoricilor nu se opune, în mod necesar, strădaniei de aflare a adevărului
istoric. Dimpotrivă, chiar conştientizarea propriei subiectivităţi este o premisă
importantă pentru depăşirea acesteia şi obiectivarea demersului istoricilor-5 1 ,
sub rezerva îndeplinirii condiţiei formulate de Paul Ricoeur prin expresia
"subiectivitate de rang înalt - aceea a omului", care face abstracţie de orice
proiect politic personaJ5 2•
Zbaterea între efortul sintezei şi acribia analizei, dimensiunea paideică şi
cea pur ştiinţifică, comanda socială şi imperativul adevărurilor ce trebuie
exprimate, iată numai câteva din infinitatea altemativelor dilematice propuse
istoricului asaltat, în contemporaneitate, nu numai de dinamismul fervent al
societăţii în care trăieşte, ci şi de "agresiunea informaţională" şi oferta crescândă
de teorii şi concepte. Conştientă de această responsabilitate, istoriografia face
eforturi pentru a răspunde societăţii, revendicându-şi, în acelaşi timp,
autonomia53 •
În secolul care abia s-a încheiat, calea către autonomia istoriografiei a
fost subminată şi obturată, dar şi susţinută. Subminată de experimentele
totalitare, susţinută de efervescenta dezbaterilor teoretice, fără ca acestea din
urmă să-i asigure evitarea eşecurilor.

4. REEVALUĂRI ÎN PROGRAMUL ŞCOLII DE

LA ANNALES

În universul istoriografic al ultimului secol aflat în rapidă expansiune au

atras atenţia în mod deosebit traseele propuse şi ariile explorate de corabia pe
care s-au îmbarcat istoricii Şcolii de la Annales, sub stindardul atrăgător al noii
istorii sau istoriei totale.
Simptomele crizei au început însă să afecteze şi programul metodologie
şi tematic al "Şcolii de la Annales". În 1978, Fernand Braudel scria Prefaţa la
lucrarea lui T. Stoianovich, La scuola storica francese. Il paradigma de/le
Annales, tipărită la Milano. Cu acest prilej, F. Braudel recunoştea criza

' Bogdan Murgescu, A fi istoric în anu/2000, Bucureşti, Editura Ali, 2000, p. 77, 78.
1

' Didier Julia, Dictionar de filoztJ{ie, Bucureşti, Editura Univers Enciclopedic, 1996, p. 168.
1

n C. Turliuc, op. cit., p. 89.

www.cimec.ro
ISTORIOGRAFIA CONTEMPORANĂ ÎNTRE ..POST', .. ISME" SI ALTE PARADIGME 471

paradigmei istoriografice reprezentată de Şcoala Analelor, opinând că

instrumentele istoricilor sunt vechi, noile metode cer ameliorarea acestora ~i.
prin urmare, trebuie rupt cu paradigma de ieri, care nu are forţă, curaj şi
inteligenţă. În anul următor, Şcoala franceză din Roma a organizat un Congres
cu tema Les ,,Annales" et 1'historiographie italienne. În cadrul acestei
manifestări, în comunicarea Histoire et sciences sociales, Jacques Revela vorbit
despre o adevărată ~i reală criză de identitate în cercetarea istorică a Analelor4 •
Potrivit lui Al Zub, analiza fenomenului Nouvelle histoire, întreprinsă de
Herve Couteau-Bogarie (1983 ), indică intrarea în scenă a unei generaţii, care
adoptă o atitudine critică faţă de "monştrii sacri" ai istoriografiei actuale, punând
întreaga lor "aventură" sub semnul "măreţiei şi decadenţei" ineluctabile.
Discursul istoric, oricât de bine condus, oricât de bine fasonat, nu se poate
sustrage demersului critic, care priveşte orice realitate umană 55 •
În 1985, J. Le Goff publica Imaginaire medieval, introducând în această
culegere de eseuri şi un studiu apărut, într-o primă formă, în 1971. Titlul acestuia
era Istoria politică mai poate fi coloana vertebrală a istoriei? Autorul anunţa în
prefaţă că una din temele abordate în carte este aceea a antropologiei politice
istorice, etichetă ce se cere definită, menită să situeze într-o nouă perspectivă
impresionanta revenire în actualitate a istoriei politice 56 • lntuind dimensiunile
şocului pe care 1-ar fi putut provoca, J. Le Goff nota: "Pentru un istoric format
în cadrul mişcării numite- pe drept sau pe nedrept- Şcoala de la Annales,
chiar şi titlul de mai sus poate părea straniu. Doar n-a fost el realmente educat
în ideea că istoria politică este desuetă şi depă~ită?" 57 •
Reamintind că istoria politică, istoria povestire şi istoria evenimenţială
reprezintă trilogia de testată de Şcoala de la Annales, pentru că este o istorie de
doi bani, o istorie de suprafaţă şi că, în Mediterana lui F. Braudel, din "coloana
vertebrală" a istoriei, istoria politică a devenit un apendice atrofiat - noada
istoriei, J. Le Goff constata "că ponderea crescândă a perspectivelor politice în
cadrul ştiinţelor umaniste se dovedeşte a fi un fenomen de mare amploare. Nu
este vorba numai de faptul că o ~tiinţă nouă, politologia, vine cu conceptele
sale, cu vocabularul şi cu metodele sale, dar şi că, după geopolitică, parţial
discreditată, dar încă vie, sociologia politică ~i antropologia politică se alătură
şi alimentează istoria politică. O nouă istorie politică am spus noi, care nu
seamănă cu cea veche" 58 •

54
Aurelio Musi, La storia dehole. Critica dela "nu o va .Horia", Napoli, Edizione Scientifiche Italiana,
1994, p. 15.
55
Al. Zub, Discurs istoric, p. 16.
56
Cf Jacques Le Goff,lma~inarul medieval, traducere şi note de Marina Rădulescu, Editura Meridiane,
Bucureşti, 1991, p. 5.
57
lhidenr, p. 438.
58
Ibidem, p. 443, 457.
www.cimec.ro
472 NlllliaManetJ

Aşadar, observa P. Burke, dacă în primul moment de entuziasm al istoriei

structurale, istoria evenimenţială a fost aproape aruncată peste bord, în timp ce
ramurile noi (istoria femeii sau istoria culturii populare) au fost tratate ca istorii
independente, recent, se poate observa o reacţie la această atitudine iniţială, o
căutare a centrului, o interrelaţionare, o expunere analitică. În acelaşi timp,
opoziţia mult prea lungă între istoricii politici şi nonpolitici a fost în cele din
urmă dizolvată. Toată lumea pare preocupată de elementele sociale ale politicii
şi de elementele politice ale societăţii. Societatea şi cultura sunt astăzi prezentate
ca arene ale luării deciziilor, iar istoricii discută despre "politica familială",
"politica limbajului" ori despre modul în care ritualul poate exprima sau chiar
crea puterea59 •
Astfel, una din inovaţiile istoriografice cele mai importante aduse de Şcoala
de laAnnales, "istoria mentalităţilor", a fost ţinta unei critici susţinute, la sfârşitul
secolului trecut, în special, prin lucrarea lui Geoffrey Lloyd, Demystifying Men-
talitiesf'O. Potrivit autorului englez, noţiunea "mentalitate" a presupus prea adesea
faptul că unei culturi, unei clase, unei comunităţi sau unui individ îi corespunde
o mentalitate, caracterizată printr-un "utilaj mental" specific.
Subliniind pluralitatea sistemelor de percepţie şi de reprezentare, pe care
un acelaşi individ le poate mobiliza, potriyit diverselor contexte ale existenţei
sale, Roger Chartier explica renunţarea la noţiunea de "mentalitate" şi preferinta
arătată unor termeni ca "strategie" sau "reprezentare". Cel dintâi permite
înţelegerea adaptării, automată sau calculată, a comportărilor de circumstanţe;
al doilea pune accentul pe schemele de percepere şi apreciere care constituie
temelia gândirii şi a înfăptuirii. Ambele doresc să se distanţeze de accepţiile
prea imobile sau prea globale ale conceptului de "mentalitate"61 •
Având în vedere zona particulară a formelor de scriere şi de transmitere a
textelor, precum şi a istoriei interpretărilor, Ro ger Chartier opina că perspectivele
cele mai noi se cunosc acum din întâlnirea tradiţiilor naţionale cu diverse tradiţii
disciplinare. Problematica ariei menţionate asociază rezultatele şi inovaţiile
bibliografiei anglo-saxone, ale sociologiei culturale, ale esteticii germane a
receptării, ale istoriei utilizărilor sociale ale scrisului, aşa cum este practicată
această istorie de paleografii italieni. Problematica aceasta a definit cu siguranţă
una din axele majore ale reistoricizării studiilor literare şi ale extinderii istoriei
"mentalităţilor" 62 • Potrivit istoricului francez un alt front al inovaţiei îl reprezintă
luarea în considerare a rolului jucat de indivizi în construirea lumii sociale.
Aşa se explică accentul pus pe procesul de negociere, pe însuşirea unor disci-
pline sau a unor identităţi impuse. În felul acesta a fost conturată o istorie

39
P. Burke, op. cit., p. 19.
60
Geoffrez Lloyd, Demysti.fyin!-1 Memalities, Cambridge University Press, 1990, pa.uim.
61
Conmrbire intre Maria Cmpm• şi Rtwer Chal1ier(seplembrie JW6), în R. Chartier, op. cit., p. 6.
6
~ Ibidem, p. 7.

www.cimec.ro
ISTORIOGRAFIA CONTEMPORANĂ iNTRE .,POST"· ... ISME"' SI ALTE PARADIGME 473

culturală şi totodată socială, care, fără a respinge realitatea determinărilor

obiective, deplasează atenţia asupra felului în care actorii sociali le înţeleg, le
mobilizează sau le transgresează63 •
Suntem încă departe de "istoria totală" evocată de F. Braudel şi este
probabil ca acest ţel să nu fie niciodată sau foarte greu atins, chiar dacă paşi
importanti s-au făcut - evalua echilibrat P. Burke64 •
În acelaşi timp, trebuie să observăm că atmosfera promovată de noua
istorie a contribuit la naşterea atitudinii postmodeme, când a intuit de-a dreptul
concepte, precum pluralismul, pe care-I putem întrevedea într-o declaraţie a
lui F. Braudel, din 1962: "Aşteptând pe eşichierul său, orice istoric îşi va căuta
locul: pe o dală neagră sau pe una albă, sau pe linia ce le separă. Din parte-mi,
fiecare poziţie istorică mi s-a părut întotdeauna acceptabilă, numai să nu excludă
nici o altă poziţie pe care istoricul se poate plasa"65 •
Căutându-şi drumul între entuziasmul deschiderii nelimitate şi inerţiile
produse sub regimul comunist66, "confreria" istorică română, mult timp, insensibilă
la cercetările din orizontul Şcolii Analelor, s-a angajat de o bună bucată de vreme
pe direcţia unor reconstituiri ale trecutului din perspective similare67 •
Unul dintre cei mai importanţi promotori ai unei teme definitorii pentru
programul Şcolii Analelor, Al. Duţu, vorbea de vechile şi multiplele legături
ale istoriografiei româneşti cu noua istorie, începând cuN. Iorga, G. Brătianu,
P.P. Panaitescu. Contactele au fost reluate prin istoricii anilor '70 şi '80 ai
secolului XX, după ce, în 1970, apărea o primă traducere în limba română a
unei lucrări scrisă de J. Le Goff şi, un deceniu mai târziu, avea loc la Bucureşti
Congresul internaţional de istorie. De asemenea, nu este lipsit de semnificaţie
faptul că prima dezbatere pe tema mentalităţilor din Sud-Estul european a fost
organizată la Bucureşti şi publicată de un periodic român ("RESEE") 68 •
Militând pentru un "alt ev mediu" românesc, Şt. S. Gorovei propunea
abordarea aceloraşi subiecte atrăgătoare pentru evul mediu românesc, pe baza
metodologiei deja verificate de şcoala franceză. Cercetători de acest gen ar
realiza nu numai o primenire a discursului istoric -argumenta istoricul ieşean
-, dar şi o integrare reală a istoriei româneşti în cea europeană, o sincronizare
(din mers şi, oricum, târzielnică, din păcate!) cu direcţii şi metode verificate,
omologate, de a căror temeinicie şi rodnicie nu se mai îndoieşte nimeni.
Pentru că tezaurul documentar românesc conţine sursele necesare pentru
astfel de cercetări, autorul arată că depăşirea impasului se poate realiza cu o
singură condiţie: întoarcerea istoricului la uneltele sale 69 •

M Ibidem.
w P. Burke, op. cit., p. 19-20.
6
s Apud Al. Zub, Discurs istoric, p. 69-70.
66
Ibidem, p. 203.
67
Al. F. Platon, op. cit., p. 5.
68
Alexandru Dulu,literutura comparatii şi isroriu memulităţilor, Bucureşti, Editura Univers, 1982, p. 18.
69
Ştefan S. Gorovei, Un ,,alt ev mediu" românesc, in Xenopoliana, 1, 1993, 1-4, p. 64, 67.
www.cimec.ro
474 NadiaMatrea

Recunoa~terea ~i acceptarea parantezei comuniste, ca ~i a soluţiilor de

supravieţuire istoriografică a acestei epoci, impun ~i concluzia că etapele nu pot fi
arse. Există ~i un avantaj, acela că paradigma Analelor poate să fie încă productivă
pentru istoriografia românească, care poate evita experimentarea drumurilor închise.

5. ISTORIOGRAFIA ŞI POSTMODERNISMUL

Unul din ingredientele de bază ale demersurilor ce vizează explicarea ~i/

sau interpretarea societăţii contemporane în ansamblul articulaţiilor sale este şi
cel al postmodernismulut'~ 0 • Conceptul, intrat în vremea din urmă în uzul unor
categorii tot mai numeroase din varii domenii ale cunoaşterii, şi~a îmbogăţit
substanţial încărcătura semantică, dobândind conotaţii noF 1 •
În plan social filosofic, postmodernismul ar putea să însemne apel la
măsură, mai puţine iluzii, un plus de umilinţă, efort de regăşire a echilibrului.
Cel puţin aşa îl definesc unii comentatori, plecând de la eşecul formulelor
propuse în veacul nostru. Alţi exegeţi văd în postmodernism "logica culturală"
a capitalismului târziu. Surprinde peste tot vagul, imprecizia definiţiei. Obsesia
schimbării este prezentă în orice domeniu ca expresie a noilor cerinţe, care
şi-au făcut loc în lume. Se caută o paradigmă capabilă a unifica iarăşi
cunoaşterea, a impune o nouă sinteză, o nouă viziune integrativă, una care
momentan e marcată de nesiguranţă72 •
Istoria, această memorie vie, dinamică şi activă a omenirii, omată de unii cu
titlu de ~tiinţă, acceptată de alţii ca disciplină şi domeniu ,Jmperialist" al cunoaşterii,
nu putea să nu reacţioneze la provocarea postmodernismului, la orizonturile noi
deschise interpretării ordonatoare de către constructul atotcuprinzător al
postmodemismuluP3 • Dar, aşa cum nuanţa Al. Zub, dincolo de presiunea inerentă

70
Utilizat, în 1917, de filosoful RudolfPanwitz, termenul a fost uitat un deceniu şi jumătate. A reapărut,
în 1934, sub pana lui Federico De Oniz, ca denumire a unei perioade din poezia spaniolă şi hispano-
americană, cuprinsă între un "modernism" încheiat, în 1905, şi un "ultramodemism", care debutase nouă
ani mai târziu. Ilustrând noua anvergură planetară a interdependen~elor politice, termenul se impune în
vocabularul englez, datorită lui D.C. Somervell, care 1-a folosit, în 1947. Din 1959, termenul pătrundea
şi în literatura americană, declanşând şi prima mare dispută, referitoare la natura fenomenului desemnat.
Dup,ă 1975, când Charles Jencks a "aclimatizat" termenul în arhitectură, a urmat adoptarea lui în pictură,
sculptură, filozofie, sociologie, economie, în~elesullui fiind acela de radicalism al modernităfii. Părintele
postmodernismului în filozofie, Jean-Frano;ois Lyotard, preciza că foloseşte cuvântul postmodernism
pentru a descrie condi~ia cunoaşterii în cele mai dezvoltate societă~i (cf Alexandru Florin Platon,
Postmodernism-postistorie-postcomunim: repere semantice, în Xenopoliana, III, 1994, 1-2, p. 19-21;
Jean-Frano;ois Lyotard, The Postmodernism Condition, în The postmodern History Reader, Edited by
Keith Jenkins, Routledge, London and New York, p. 36).
71
C. Turliuc, op. cit., p. 87.
71 Al. Zub, Discurs istoric, p. 112, 117.
73
C. Tur1iuc, op. cit., p. 89.
www.cimec.ro
ISTORIOGRAFIA CONTEMPORANĂ ÎNTRE .. POST'. ,.ISME .. SI ALTE PARADIGME 475

a modei, istoriografia a reacţionat fără grabă la provocarea venită mai întâi prin
artă, filozofie şi alte domenii mai deschise la aventură74 •
Potrivit lui M.R. Ungureanu 75 , postmodernismul îşi arogă cu suficiente
motive eticheta de "noua istoriografie internă a ştiinţei", ce ar descurca şi elimina
probleme ridicate de "instituţiile metodologice" moderniste. Istoriografiei actuale,
privită ca "istoria istoriei", "varianta narativă a filozofiei istoriei" sau ca semn de
recunoaştere a inovaţiei metodologice, i se dă astfel atenţie şi i se pune imediat
diagnosticul crizei. M.R. Ungureanu inventaria diagnosticele stabilite de "medicii"
postmodernismului pentru organismul ruinat al istoriografiei, plecând de la analiza
datorată lui F.R. Ankersmit: ,,Din cauza tuturor interpretărilor, textul însuşi se
conturează vag, ca o acuarelă ale cărei linii se confundă unele cu altele ... nu mai
avem texte, nici trecut, ci doar interpretări ale trecutului" 76 •
Această concluzie a lui F.R. Ankersmit pleca de la constatarea
supraproducţiei din disciplina noastră şi era completată de convingerea autorului,
potrivit căruia, credinţa în text, capabilă să ofere o soluţie la problemele noastre
de interpretare, devine la fel de absurdă, precum credinţa într-un indicator
rutier prins de o sfârlează de vânt77 •
"Nu numai că acest puhoi de literatură istorică ne dă un sentiment de
disperare, dar această supraproducţie are în ea ceva necivilizat. Noi asociem
civilizaţia cu un sentiment de moderaţie, de echilibru. Totuşi - deplângea
Ankersmit situaţia -, în alcoolismul intelectual de azi, s-a pierdut orice senti-
ment de moderaţie". De aceea, el ridica problema atitudinii ce trebuie luată în
privinţa acestei supraproducţii de literatură istorică, având în vedere constatarea
că numărul istoricilor actuali este mai mare decât numărul total al celor
preocupaţi de istorie, de la Herodot până în 196078 •
Stabilind că "istoriografia de azi a ieşit din haina teoretică tradiţională şi
are nevoie de o haină nouă, iar din afara istoriografiei nu pot fi trasate regulile
după care istoricul îşi poate alcătui metoda de lucru", autorul american propunea
o privire de detaliu asupra postmodernismului, pentru că "ne-ar putea învăţa ce
ar trebui să înţelegem printr-o istoriografie postmodernistă şi, de asemenea, că
istoriografia a avut totdeauna ceva postmodernist în ea". F.R. Ankersmit vorbeşte
7
• Al. Zub, Discurs istoric, p. 117.
75
M. R. Ungureanu, op. cit., p. 177-178.
76
Ibidem.
77
În urmă cu două decenii, studierea filosofiei politice a lui Hobbes, necesita două comentarii importante,
cele semnate de Watkins şi Warrender; după 1989, un demers similar nu poate evita mormanul de peste
douăzeci de studii, întinse, scrise cu mare atenJie, de o calitate atât de mare, încât nu polii lăsate necitite
(F. R. Ankersmit, Historiography and Postmodemism, in Tire Postmodern Hi.l·tof)·, p. 277).
78
Jhidem, p. 278, 279.
www.cimec.ro
476 NadiaMa11ea

de o atitudine nouă fa~ă de document. Pentru un istoric modem, mărturia este

dovada că ceva s-a întâmplat în trecut. În viziunea postmodemă, mărturia nu
arată către trecut, ci către alte interpretări ale trecutului. Pentru modemişti, mărturia
este un joben, pe care îl ridică să vadă ce este sub el; pentru postmodemişti, este
un joben pe care îl calcă cu scopul de a ajunge la alte jobene79 •
Comparând istoria cu un copac, F.R. Ankersmit constată că atentia
istoricului postmodern nu mai cade pe trunchi sau pe ramuri, ca în traditia
istoricistă, ci pe frunzele copacului. În viziunea postmodemă a istoriografiei,
scopul nu mai este integrarea, sinteza şi totalitatea, ci acele frânturi istorice,
care stau în centrul atentiei. Caracteristic frunzelor este faptul că sunt relativ
prinse de copac şi, când vine toamna sau iarna, sunt zburate de vânt.
Istoriografiei occidentale nu-i mai rămâne acum decât să adune aceste frunze
şi să le studieze independent de originile lor' 0 •
Alte analize sustin că postmodemismul propune în domeniul istoriei o
amalgamare fără egal, un discurs polimorf cu finalităti greu echivalabile, totul
sub cupola unei expresivităţi ancorate adânc de cotidian81 •
În categoria adversarilor postmodernismului istoriografic, dar mai ales
ai lui Ankersmit, trebuie mentionat Perez Zagorin. În acelaşi timp, am constatat
că istoricii români, preocupati de dezbaterea teoretică internaţională a ultimului
deceniu, au preferat lectura lui Ankersmit, putini dintre ei făcând referire la
polemica dintre cei doi, găzduită în paginile revistei "History and Theory", la
începutul anilor '90 ai secolului trecut.
Probabil, dorinta de acces şi de integrare în curentul la modă, dar şi
faptul că Zagorin, pentru a-l combate pe Ankersmit, apelează la Frederic
Jameson, un teoretician literar de orientare marxistă, explică rezervele istoricilor
români faţă de primul. Considerându-1 pe Ankersmit un "avocat ardent al
concepţiei narativist retorice a istoriei", expusă de H. White în Metahistory,
P. Zagorin vede postmodernismul acestuia "ca o extensie a devotamentului
arătat principiilor narative ale lui White". Potrivit analizei lui Zagorin, teoriei
postmoderniste îi sunt asociate următoarele trăsături generale: este o concepţie
esenţial istoricistă; fiind unul inevitabil, stadiul postmodern în cultura de astăzi
este însoţit de un sentiment de fatalitate şi irezistibilitate; repudiind modemismul
şi promovând credinta în importan~a limbajului, conceptul poartă în sine
puternice conotaţii de declin şi epuizare, mai degrabă de sfârşit, decât de

79
Ibidem, p. 282, 287-288.
80
Ibidem, p. 291.
81
C. Turliuc, op. cit., p. 89.
www.cimec.ro
ISTORIOGRAFIA CONTEMPORANĂ ÎNTRE .. POsT· ... ISME·· SI ALTE PARADIGME 477

început; este ostilă faţă de umanism şi faţă de ideea de canon, susţinând "o
relaxare accentuată a standardelor culturale" şi sancţionând "un eclectism şi o
eterogenitate extreme, fără nici un principiu critic sau ordonator" 82 •
Şi J. Rtisen avertizează asupra confuziei şi incertitudinii ce domină încă
discursul istoric. Totul se repune în discuţie, de la raţionalism şi progres până
la discursul unic asupra duratei. Se preconizează deja o pluralitate de istorii, în
acord cu pluralismul politic al epocii noastre. Accentul cade încă pe antinomii
şi contraste, dar se aşteaptă sinteza capabilă să le depăşească. Este ceea ce
propune Rtisen însuşi, folosind termenul de metaistorie, după Hayden White,
dar în alt spirit83 •
În acelaşi timp, alte câteva observaţii ale lui P. Zagorin se impun atenţiei
prin echilibrul lor. În primul rând, supraproducţia de scrieri istorice este rezultatul
expansiunii postbelice a educaţiei superioare şi a condiţiilor impuse specialiştilor
pentru avansare în carieră. Întemeindu-se pe analiza din 1976 a lui G.H. Hexter,
Zagorin concluziona: "În ciuda poverii unei cantităţi crescânde de lucrări istorice
mediocre şi efemere, există prin contrast, o cantitate considerabilă de lucrări
de o originalitate excepţională, care nu numai că ne-au lărgit orizontul
intelectual, dar ne-au adâncit şi cunoaşterea multor domenii ale trecutului" 84 •
Reluând concluziile lui F.R. Ankersmit, Al. F. Platon surprinde situaţia
istoricului contemporan în condiţiile fragmentării, de care vorbea, în alt con-
text, aşa cum am arătat mai sus, P. Burke. Dacă istoricul "modernist" se mai
putea încă iluziona cu faptul că raţionamentul pe bază de surse urma să-I
conducă, inevitabil, la o realitate de arier-plan, "ascunsă", istoricul
"postmodemist" a încetat de mult să mai creadă în acest lucru. Agresat de
varietatea unor reconstructii pe cât de individual credibile, pe atât de
contradictorii, lui nu-i mai rămâne decât să abandoneze speranţa în descoperirea
unui sens sau "esenţe" unificatoare în ceea ce studiază, în schimbul unor
reconstituiri punctuale. Repudiind ideea unei istorii orientate, concomitent cu
orice utopie a progresului, cercetătorul postmodemist are şansa rară de a percepe
originalitatea trecutului în toată inaccesibila ei depărtare. În aceste condiţii,
ceea ce devine cu adevărat important - şi, în acelaşi timp, cu atât mai
semnificativ pentru prezent - nu (mai) este evidenţierea unui ipotetic "fir
conducător" de-a lungul timpului, cât descoperirea unor fronturi în realitatea

8
~ Perez Zagorin, Hi.Horio!(raplzy wzd Postmodernism Recmzsiderations, în Tlze Postmodern Hi.1·to1)",
p. 300, 298, 299.
BJ Al. Zub, Discurs istoric, p. 200.
64
P. Zagorin, op. cit., p. 303.
www.cimec.ro
478 NadiaMa11ea

revolută, capabile să-i lumineze acesteia fizionomia distinctă. Nu asemănările

cu prezentul contează- de altfel, iluzorii- cât aspectele ştiinţifice reconstituite
ale trecutului, relevante pentru propria noastră diferenţă. Efortul de a le identifica
merită să fie astăzi întreprins 85 •
Absenţa acestui efort este deplânsă în spaţiul istoriografiei româneşti.
Al. Zub invita "să observăm decalajul existent între preocupările postmoderne
din Occident şi spaţiul românesc. Reacţia antimodernistă n-a luat la noi forma
contestaţiei radicale, ca în eseul lui Philipp de Lara, Comment peut-on etre
moderne? (1994). Nici n-a alimentat controverse în ştiinţă, artă, societate, ca
în atâtea metropole apusene" 86 • Astăzi, evaluarea nu mai este decât parţial
valabilă.

Totuşi, demersul postmodern nu poate fi asumat în absenţa unei

metodologii. Care ar fi, prin urmare, conţinutul şi direcţiile metodologiei
postmoderniste? Răspunsul nu este deloc simplu de construit, având în vedere
observaţiile lui Al. Zub 87 , în urma trecerii în revistă a punctelor de vedere
exprimate în dezbaterea ultimelor trei decenii. Statutul metodei în demersul
cognitiv a evoluat de la tiranie ("imperialisme", la Roland Barthes) până la
refuzul categoric. Against method (Paul Feyerahend, 1975) marchează o dată
în "teoria anarhistă a cunoaşterii", care pune în cauză raţionalismul dominant
în epoca modernă, insistând pentru o conduită pluralistă.
Încercând să stabilească teleologia unei astfel de metodologii, M.R.
Ungureanu avea în vedere concluziile lui F.R. Ankersmit şi argumentele oferite
de G. Duby, "un istoric cunoscut, suficient de popular ca fronda metodologică
să apară justificată şi legitimă". Potrivit opiniilor invocate, metodologia
postmodernă intenţionează să împace percepţia personală cu "substanţa
narativă" a evenimentului, nucleul tare, raţiunea secundă, mobilul şi temeiul
ascuns al istoriei 88 •
Istoricul postmodernist este conştient că deţine secretul ucenicului vrăjitor.
Îi este clar că specificul unei epoci se dezvăluie abia la finele ei şi că doar el are
dreptul de a hotări când anume survine sfârşitul vârstei culturale. Istoricul îşi
revendică stăpânirea asupra informaţiei şi domnia peste turma ignorantă. El
stabileşte ce anume trebuie relevat semenilor, alegând tema din mulţimea
evenimentelor istorice, despre care nu s-a spus nimic sau care pretind reveniri,

85
Al. F. Platon, Postmodernism, p. 23.
86
Al. Zub, Discurs istoric, p. III.
87
lhidem, p. 110.
88
M. R. Ungureanu, op. cir., p. 178.
www.cimec.ro
ISTORIOGRAFIA CONTEMPORANĂ ÎNTRE .• POST..... ISME.. SI ALTE PARADIGME 479

adăugiri, reinterpretări. Istoricul postmodernist ştie că personifică schimbarea

radicală a metodologiei. Necesitatea ca trecutul "real" să fie "chestionat" cu
severitate şi competenţă interdisciplinară, prin excluderea grilei ideologice, a
făcut ca soluţia metodologică post-modernă să capete contur. M.R. Ungureanu
a apelat la un plural denominativ pentru a semnala multitudinea de "istorii" şi
de "mentalităţi" aflate astăzi într-un proces combinatoriu: istoria se înfăţişează
ca un puzzle al istoriei de mentalităţi 89 •
Observând că lipsa unui argument metodologie, rezistent la cerinţele
epocii, a determinat sucombarea istoriografiei factologice, acelaşi autor explica
continutul devizei postmodernismului istoriografic - "transformarea stilului":
"stil" înseamnă "atac metodologie" (după J.F. Lyotard), maniera de interpretare
a faptului istoric şi obiectivul ei direct, nemijlocit. În jurul expresiei "a avea
stil" se organizează noul mod de catalogare valorică a scrierilor istorice,
profesarea metodologiei postmoderne. Opţiunea pentru această metodologie
este strâns legată de deplasarea interesului de la istoria socială spre istoria
mentalităţilor, de la istoria sculpturală la istoria vieţii cotidiene, de la o
macroistorie stimulată de ştiinţele sociale la o microistorie ce se sprijină pe
antropologia culturală 90 •
A avea "stil" reprezintă "a şti să alegi subiectul şi să-I tratezi
interdisciplinar", neconvenţional. Originalitatea scrierii, profunzimea
interpretării (automat garantată de recursul la interdisciplinaritate), chiar
veridicitatea rezistă doar graţie algoritmului interpretativ postmodern, potrivit
căruia, "este uşor să spui lucruri adevărate despre trecut. Oricine ştie să o facă.
Dar e dificil să spui lucrurile potrivite despre trecut". "Stilul" devine astfel
criteriul definitiv de departajare a scriiturii istorice. Istoriografia postmodernă
nu este atât o teorie a interpretării, aflată în divort cu hermeneutica modernă,
tributară pozitivismului, cât o teorie a neaşteptatelor efecte ale efortului
interpretativ aplicat imaginarului 91 •
Ezitând între erudiţie şi filosofie, istoria va consimţi până la urmă să
reconcilieze domeniile, propunându-şi a demonstra existenta unui sens în
devenirea umanului. Ea se sprijină sub acest unghi pe cele mai diverse disci-
pline, orientări, metode, nu fără a resimţi, la rându-i, criza modelului epistemic,
preconiza Al. Zub92 •

1!'}Jhidem, p. 178-179.
90
M.R. Ungureanu, op. cit., p. 179-180.
91
Jhidem, p.l80.
9
~ AL. Zub, Di.fcur.1· istoric, p.lll.

www.cimec.ro
480 NadiaMa11ea

Acest optimism este departe de a fi împărtăşit în unanimitate. Analizele

privind formele moderne de raţionalitate, în primul rând, cele întreprinse de
M. Heidegger, L. Wittgenstein sau M. Foucault, recunosc tot mai greu sensul
în genere. Fie că este vorba de comunicare sau de fapta omenească, de spaţiul
convieţuirii şi al relaţiei cu celălalt sau de vreun fenomen istoric, sensul întârzie
să mai survină93 •
Când, în 1992, Giancarlo Bosetti îl chestiona pe K.R. Popper, cu privire la
"sensul istoriei, dacă aceasta se mişcă în vreo direcţie identificabilă sau nu?",
filosoful a răspuns mai mult decât sugestiv: "Cred că aceasta e o greşeală
intelectuală. Nu avem nevoie de un sens al istoriei. Noi putem să admirăm istoria;
aceasta, într-adevăr, este plină de lucruri admirabile, de oameni minunaţi. Şi
putem învăţa din istorie şi de ce să ne temem. Iar printre lucrurile de care trebuie
să ne temem se găseşte ceea ce Dumneavoastră numiţi «sens al istoriei»" 94 •

6. EVENIMENT, MEMORIE, LITERATURĂ

O NOUĂ PARADIGMĂ ISTORIOGRAFICĂ?

Noul mileniu a prelungit în istoriografie criza în care s-a stins precedentul.

Potrivit lui Al. Zub, după refuzul ideologiei a venit refuzul politicului şi al
istoriei însăşi, declarându-se, chiar cu o sacră inocenţă, sfârşitul acestora. Moartea
istoriei 95 a ajuns repede o sintagmă curentă, întocmai cum fusese şi moartea
povestirii ("recit"), ca discurs istoric, sub presiunea structuralismului. Eşecul
acestui refuz multiplu era previzibil. Îndată, şi-au cerut dreptul la existenţă
evenimentul, fie şi metamorfozat, narativul în istorie, politicul, ca dimensiune
inerentă acesteia, pentru a nu mai vorbi de istoria însăşi. "Istoria merge înainte"
proclama G. Duby, în consens şi cu alte reacţii istoriografice96 • Sentinţa este
valabilă pentru ambele semnificaţii ale termenului, adică atât pentru istoria-
realitate, cât şi pentru istoria-discurs (istoriografie).
La începutul ultimului deceniu al secolului trecut, P. Burke observase
deja semne că istoria narativă, în cel mai strict sens, este pe cale să se întoarcă.
Chiar şi unii dintre istoricii asociaţi cu "Annales", precum Georges Duby sau

93 Ştefan Afloroaiei, Despre refUzul inlelpretării în discur.wl «postmodern», în Xenopoliana, Il, 1994,
1-2, p. 27.
9-1 K.R. Popper, Lecţia acestui secol, p. 64-65.
95
Comentariile şi controversele provocate de articolul The End ofHistol)', din 1989, I-au determinat pe
F. Fukuyama să reia problema, mai Î_!ltâi, în 1990 (A Look at "the End ofHi.l'tOI)' ")şi apoi, în 1992, cu
The End ofHi.1·tmy and the l~1·t Man. In volumul din 1992, autorul îi lămureşte pe cei care-i demonstraseră
că se înşelase: "nu la încetarea evenimentelor mă referisem eu, ci la sfârşitul Istoriei: adică, istoria
înţeleasă ca un singur proces coerent evolutiv, ţinând cont de experienţa tuturor oamenilor din toate
timpurile".(l:f Francisc Fukuyama, Sjlîr.yitul istoriei şi ultimul om, Traducere de Mihaela Eftimiu, Editura
Paideia, 1997, p. 5).
96
Al. Zub, Discurs istoric, p. 184.
www.cimec.ro
ISTORIOGRAFIA CONTEMI'ORANĂ ÎNTRE ,.POST"'... ISME'' SI ALTE PARADIGME 481

E. Le Roy Ladurie tind să se plaseze în această direcţie. Ultimul discută chiar

importanţa a ceea ce el nume~te "creative event" ("eveniment matrice"), adică
acel eveniment, care distruge structurile traditionale ~i le înlocuieşte cu unele
noi. Această nouă tendintă era discutată şi de istoricul britanic Lawrence Stone,
într-un articol (The Revival of Narrative), care a suscitat multă atentie, deşi
autorul pretindea că nu a făcut altceva decât a încercat să traseze schimbările
observate în moda istorică, fără a emite judecăti de valoare 97 • Renaşterea
naratiunii - în opinia lui L. Stone - se bazează tocmai pe neîncrederea în
modul structuralist de explicafie, criticat adesea, ca fiind reductionist sau de-
terminist. Războiul dintre istoricii narativi şi structurati durează de prea mult
timp, iar pretul acestui conflict a fost adesea pierderea din vedere a întelegerii
potentialului istoric- conchidea P. Burke şi propunea "a treia cale", care să nu
mai facă distinctia dintre eveniment şi structură 98 •
Această "science en marche", cum a numit-o J. Le Goff'J9 adaptându-se
la realitătile contemporane, va atrage scrisul istoric spre o nouă înfelegere a
trecutului, mai cuprinzătoare, îndeosebi în dimensiunea universală a
interdependenfelor spatiale ale fenomenelor istorice 100 •
Deja istoricii vorbesc despre extinderea considerabilă a spectrului tematic,
despre rafinarea metodelor şi înmultirea tipurilor de discurs 101 • În fapt, despre
noua viziune istoriografică, pe care istoricii români o văd împlinindu-se într-o
nouă "istoriologie umană" 102 •
Potrivit lui N. Iorga, istoriografia în forma-i cea mai nobilă şi cea mai
grea, se poate numi "istoriologie". În comunicarea prezentată la Congresul de
la Zi.irich, din 1938, savantul român vorbea despre statomicele puncte de sprijin
necesare istoriei pentru a fi ştiinfă, numite "permanente", "reprezentate prin
pământ, prin rasă, întrucât se poate vorbi de ea şi prin idee supt toate formele
în care se manifestă sau se ascunde". Având grijă să se distanteze de conotatiile
epocii, N. Iorga făcea comentarii, în concordantă cu spiritul postmodern al
zilelor noastre: "ar însemna să răpeşti prezentării istorice aproape orice interes,
dacă nu te-ai opri şi la accidentele, care trebuie să o formeze, la individualităfile,
care introduc într-însa vointa lor" 103 •

97
P. Burke, History of Evellfs and the Rel·iml of tire Narrative, în New Perspective 011 Historica/
Writillţ(', p. 233, 234.
98
Este poate necesar să nu mai utilizăm termenul "eveniment" doar ca referire la o întâmplare de câteva
ore (ex:.bătălia de la Waterloo), ci şi ca referire la un proces ce s-a prelungit de-a lungul mai multor ani
(ex.: revoluţia franceză). De asemenea, a avea în vedere varietatea moduri lor de naraţiune şi non-naraţiune
(după sugestia lui Mark Philips), precum şi relatia dintre evenimente şi structuri, ar permite trecerea
dincolo de poziţiile contrarii şi realizarea sintezei(Lf Ibidem, p. 237).
99
Apud Al. Zub, Discurs istoric, p. 15.
100
Şerban Papacostea, Gânduri riizle(e despre istorioRrafie în epoca posttotalitarâ, în Xenopoliana, II,
1994, 1-2, p. 93.
101
Al. Zub, Discurs istoric, p. 15.
10
~ Ş. Papacostea, op. cit., p. 95.
101
Nicolae Iorga, Gmeralitâ(i cu privire la studiile istorice, ediţia a IV-a, Introducere, note şi comentarii de
Andrei Pippidi, Notă asupra ediţiei de Victor Dumea, Editura Polirom, 1999, p. 272, 281.
www.cimec.ro
482 NadioManea

Fără a cădea pradă

protocronismelor iluzorii - aprecia A. Pop - trebuie
spus că, plasată în contextul european căreia îi aparţine, teoria lui Iorga despre
"permanenţele istoriei" se învederează a fi anticipat, pe una din dimensiunile
sale de bază, conceptul "duratei lungi", datorat lui F. Braudel. Dincolo de
rezolvările formal-conceptuale diferite, în fond, şi la istoricul român, şi la cel
francez, esenţa teoretizării o constituie cadenţa procesului istoric 104 •
De asemenea, atenţia acordată de N. Iorga cititorului discursului istoric
îl menţine pe savantul român în actualitatea dezbaterii teoretice istoriografice.
Tot mai mulţi istorici sunt pe cale să realizeze - semnala P. Burke - că munca
lor nu reproduce "exact ceea ce s-a întâmplat", ci ceea ce s-ar fi întâmplat
dintr-un anumit punct de vedere, dar modul de comunicare al acestui aspect
cititorilor de istorie este inadecvat. De aceea, istoricii narativi trebuie să găsească
un mod de a-l avertiza pe cititor că ei nu sunt omniscienţi sau imparţiali şi că
orice alte interpretări sunt posibile. În consecinţă, istoricul american sugerează
imitarea exemplului unor romancieri, precum J. Fowles, care oferă mai multe
"sfârşituri"f'încheieri". "Încheierile alternative" fac opera să fie mai "deschisă",
în sensul de a încuraja cititorii să o îmbunătăţească cu propriile concluzii 105 •
Conştientizând că, în scrierile istoriografice moderne, cititorul lipseşte
cu desăvârşire, ne amintim de "iubitul cititor" din Predosloviile cronicarilor,
căruia, recent, Mircea Vasilescu i-a consacrat un foarte reuşit studiu 106 • Chiar
dacă nu este decât o convenţie asumată, predoslovia este locul de întâlnire,
prin excelenţă, între cele două entităţi: comunicarea pare directă, autorul îşi
dezvăluie o identitate concretă (sau măcar verosimilă) şi încearcă să-şi edifice
propriul proiect de cititor, mai precis, să-I convingă pe "iubitul cititor" în carne
şi oase să se identifice cu acest proiect 107 • Pare surprinzător, dar istoricul post-
modern mai poate căuta sugestii în scrierile peste care au trecut câteva secole.
P. Veyne vedea relaţia istoric-cititor mediată de erudiţie, căci "munca
eruditului se pare că se mărgineşte la a da posibilitatea documentelor de a-l
lăsa pe cititor să vadă tot ce cititorul va şti să vadă: eruditul nici nu povesteşte,
nici nu comentează trecutul, el arată". Aceasta pentru că "două veacuri de
speculaţii istoriciste au asociat prea mult cuvântul «istorie» cu cel de «ştiinţă»
sau «filosofie», pe câtă vreme locul firesc al istoriei, cunoaştere documentară
a concretului, se situează către polul opus, cel al erudiţiei" 108 •
Tot P. Veyne semnala că "primejdia prezentată de istorie este aceea că ea
pare uşoară, da nu este aşa. Istoricul are nevoie de experienţă istorică. În caz
de insuficienţă, în această privinţă, cartea va avea pete (concepte inconştient

'a. A. Pop, op.cit., p. 222.

10
s P. Burke, History of Events, p. 239-240.
106
Mircea Vasilescu, ,)ubite cetitoriule ... ". Lecturfi, public şi comunicare în cultura română veche,
Editura Paralela 45, Piteşti, 2001.
107
Ibidem, p. 34.
108
P. Veyne, op. cit., p. 291.
www.cimec.ro
ISTORIOGRAFIA CONTEMPORANĂ ÎNTRE "POST', "ISME" SI ALTE PARADIGME 483

anacronice, moduri de abstracţiuni nevalorificate, reziduuri evenimenţiale

nerealizate), dar mai ales lacune, va păcătui mai puţin prin ceea ce afirmă,
decât prin ceea ce s-a gândit să se întrebe. Deoarece, dificultatea istoriografiei
nu este atât găsirea răspunsurilor, cât găsirea întrebărilor" 109 •
În opinia lui J. Riisen, istoriografia se întemeiază pe experienţă, pe de o
parte, dar şi pe elemente de ficţiune în interpretarea ei, pe de altă parte. Raportul
factualitate-ficţiune în tratarea trecutului ar putea chiar să indice un nivel de
dezvoltare, de vreme ce o distincţie clară între fapte şi ficţiune solicită o cultură
istorică foarte dezvoltată, care are proceduri specifice pentru conferirea de sens
istoriei prin argumentarea caracterului faptic al trecutului înregistrat 110 •
În acelaşi timp, se poate spune că abu~ul de generalizări şi abstracţii
sofisticate a condus la refacerea interesului pentru lumea concretă, precisă,
măsurabilă. Literatura fiction a făcut loc mărturiei directe, documentului,
biografiei. Abordările de tip structuralist au cedat oarecum evenimenţialului.
De aceea, "întoarcerea la eveniment" a fost proclamată ca un triumf al bunului
simţ istoric, în raport cu formele abstracţioniste, ce tindeau să alieneze spiritul,
îndepărtându-1 de realitate 111 •
Aşadar, la finalul secolului precedent, istoria a început să fie plasată
mai aproape de memorie şi literatură, decât de ştiinţă. Potrivit lui Al. Zub,
"la început a fost memoria" - spune Chaunu într-o parafrază memorabilă,
adăugând apoi că a cunoaşte înseamnă de fapt a-şi aminti şi că orice criză e
în ultimă instanţă "o maladie a memoriei" 112 • De altfel, P. Veyne avertizase
asupra faptului că "istoria selectează, simplifică, organizează, condensează
un veac întreg într-o singură pagină, dar sinteza aceasta a povestirii nu este
mai puţin spontană, decât cea a memoriei noastre, atunci când evocăm ultimii
zece ani, pe carei-am trăit" 113 •
În ecuaţia postmodernă, memoria joacă un rol fundamental, ca ingredi-
ent inseparabil al istoriei însăşi, dar şi ca factor decisiv în reconstrucţia
istoriografică 114 • În acest sens, analiza lui Paul Ricoeur îşi demonstrează
multiplele valenţe. Filosoful este convins că raportarea istoriei la memorie poate
duce la bun sfârşit "confruntarea între ambiţia de adevăr a istoriei şi ambiţia de
veracitate sau, cum vom spune noi, fidelitate a memoriei", pentru că este vorba
de un tip de cunoaştere care "se îndepărtează de memorie pentru a trăi tripla
aventură a arhivării, a explicării şi a reprezentării" 115 •

109
lhidem, p. 284.
110
J. Rusen, op. cir., p. 36.
111
Al. Zub, Discurs istoric, p. 16.
11
~ /hidem, p.l29-130.
IIJ P. Veyne, op. cir, p. 10.
''"Al. Zub, Discurs istoric, p. 170.
115
Paul Ricoeur, Memoria, istoria, uitarea, traducere de Ilie Gyurcsik şi Margareta Gyurcsik, Timişoara,
EdituraAmarcord, 2001, p. 166, 167.
www.cimec.ro
484

În acelaşi timp, orice grup uman îşi organizează imaginile din trecut,
atent la punerea lor în valoare, condiţionat oarecum de ele, ceea ce înseamnă,
desigur, şi gestiunea uitării. Fiindcă, nu numai ceea ce reţinem din trecut prezintă
interes, ci deopotrivă şi utilizarea dată elementelor respective 116 • Altfel spus,
istoria depinde de fidelitatea memoriei şi este creatoare de memorie, asigurând
identitatea colectivă. În fond, memoria deţine taina identităţii noastre, pe ea
trebuie să se sprijine orice efort cognitiv, dacă e adevărat că a cunoaşte
presupune, în sens platonic, a-şi aminti 117 • De aceea, trebuie acceptat că există
o legătură organică, fundamentală, între istoriografie şi memoria socială, care
este paradigmatică pentru actul scrierii istoriei" 118 •
Memoria socială este, într-o defini~e neutră, neîncărcată etic de actul de
întipărire, conservare şi reactualizare a unor experienţe de viaţă comune unui grup,
unei colectivităţi. Deci istoria este corespondentul fidel al memoriei sociale prin
intermediul istoriografiei. Dacă memoria socială este afectată şi distorsionată de cel
pu~n trei procese: reducţia (circulând zvonuVinformaţia tinde să devină mai scurt,
mai uşor de înţeles şi povestit), accentuarea (un număr limitat de detalii este re~nut
dintr-un anumit context şi reprodus selectiv; discursul se organizează în jurul unui
detaliu accentuat-povestirea) şi asimilarea (forţa de atracţie exercitată de un mesaj
a<;upra habitudinilor, intereselor, sentimentelor celor care li se adresează discursul),
rezultă., în mod logic, că şi istoriografia este supusă unor tendinţe similare 119 •
În analiza relaţiei memorie-istorie 1. Ri.isen introducea o altă nuanţă
importantă: "Ca să o distingem de alte conţinuturi ale memoriei umane trebuie
să subliniem caracterul ei specific, ca memorie a unui trecut mai îndepărtat,
care trece dincolo de limitele propriilor amintiri personale ale cuiva sau dincolo
de întinderea vieţii cuiva. Această extensie temporală a memoriei este o condiţie
necesară conferirii trecutului calităţii de a fi "istoric" 120 •
Iarăşi, constatăm că începutul nostru de mileniu revalorizează interpretări
fundamentale, la care istoricii şi filosofii au renunţat pentru o vreme sub amăgirea
pseudosiguranţei oferită de raportarea la ştiinţă.
Să ne amintim că Herodot a expus rodul cercetărilor sale, adică istoriile,
pentru ca "faptele oamenilor să nu pălească prin trecerea vremii, iar isprăvile
lor să nu fie date uitării" 121 , adică "a explorat continentul întunecat al istoriei" 122 ,
transformând "memoria în istorie" 123 • Şi, istoria în memorie colectivă.

116
Al. Zub, Discurs, p. 168,169.
117
Ibidem, p. 130.
118
Cătălin Turliuc, Memoria socială şi momentul Il februarie În istoria modernă a României, în
Xenopoliana, VI, 1998, 3-4, p. 93.
119
Ibidem, p. 93-94.
I:!O J. Rusen, op. cit., p. 30.
1 1
~ Herodot, Istorii, Cartea /, Clio, Studiu introductiv, traducere, notiţe istorice şi note de Adelina
Piatkowski, Bucureşti, Editura Teora, 1998, p. 126.
1
~ Daniel J. Boorstin Căutătorii. Istoria căutării continue a omului pe/lfru a În(elege lumea sa, Traducere
de Antoaneta Ralian, Bucureşti, Editura Meridiane, 2001, p. 145.
1 3
~ Alain Schnapp, Trecutul. Conştiin(a europeană a patrimoniului de la Antichitate la Renaştere, în
Antoine Compagnon, Jacques Seebacher (coord.), Spiritul Europei, voi. 2- Cuvinte şi lucruri, traducere
de Bogdan Udrea şi Dan Stănescu, Iaşi, Editura Polirom, 2002, p. 145.
www.cimec.ro
IStORIOGRAFIA CONtEMPORANĂ ÎNTRE ..POsr· ...ISME"" SI ALTE PARADIGME 485

Cicero se întreba cu o nelinişte, care e şi a ttoastră, ce ar putea fi omul

dacă memoria faptelor sale nu s-ar mai uni cu veacurile dinalhte 124 , Iar spiritele
raţionaliste ale secolului al XVII-lea aşezau istoria la rubrica discipline ale
memoriei. D. Lowenthal vedea o relatie ambivalentă între istorie ~i memorie:
"intreaga istorie depinde de memorie, şi multe amintiri încorporează şi istorie,
şi ele sunt in acest fel distorsionate de percepţia selectivă, de împrejurările ce
intervin şi de înţelegerea mai târzie a faptelor'' 125 •
Dependenţa despre care vorbeşte autorul american trebuie interpretată
echilibrat, căci a accepta ca oportună raportarea istoriei la memorie nu
înseamnă a abandona-o pe prima prizoniera celeilalte. După cum a relua
meditaţia asupra Unor atitudini antice ce-şi dov€desc modernitatea nu înseamnă
a accepta, pur şi simplu, canonul grecilor, potrivit căruia, istoria nu este ştiinţă
pentru că este uh adevăr al oamenilor, nu al naturii (physil).
Aşa cum semnalam mai sus, altă relaţie privilegiată a istoriei, cultivată
de studiile teoretice recente, este aceea cu literatura. P. Veyne a încercat să­
şi convingă contemporanii că "interesul unei cllrţi de istorie nu constă în
teoriile, ideile şi cohcepţiile despre istorie, gata ambalate ca să fie inmânate
filosofilor; el se află, mai curând, în ceea ce face valoarea literară a acestei
cărtf'', căci "Istoria este o artă de producţie, în eate m1 este de ajuns să
cunoaştem metodele: mai este nevoie de talent" 126 • În acelaşi sens, Nicolae
Iorga vorbea de poiesis în istorie, ca despre o necesitate, cilci "«adevArurile»
istorice sunt de discernământ, nu de simplă constatare şi reproducere. Pentru
a le prinde, se cere tot ce cunoştinţa adâncă a limbii, tot ce fantezia creatoare
de definiţii poate găsi mai fin şi mai delicat. .. Aş fi vrut din partea mea să am
mai mult talent «poetic», pentru a fi mai aproape de adevăr" 127 • Al. Zub ne
asigură că această rtiărturisire a marelui Istoric nu este un paradox, ci o
profundă convingere a profesionistulul ajuns să anuleze vechile diviziuni ale
cunoaşterii în favoarea urtei cunoaşteri globale 128 • Oe aici nu urmeatil- atrage
atenţia istoricul ieşean - că trebuie să supralicităm latura artistică a
istoriografiei. Iorga însuşi înţelegea prin aceasta mai ales demnitatea stilului,
menirea istoricului fiind aceea de a pune în lumină nutnai adevărul. Plecând
de la fapte, istoria dezvăluie stări de lucruri, idei, sentimente, iar această
operaţie reclamă totodată erudiţie şi talent 12q.

~~~Al. Zub, Discurs istoric, p. 67.

1
~j
David Lowenthal, Trecutul e o (urii striiinii, Traducere de Radu Eugeniu Stan, Bucureşti, Editura
Curtea Veche, 2002, p. 16.
1 6
~ P. Veyne, op. cit., p. 289-290.
1 7
~ N. Iorga, op. cit., p. 343.
1 8
~ AL. Zub, De fu i.l"loriu criticii la criticism, p.265.
1 9
~ Idem, În orizontul istoriei, Iaşi, Institutul European, 1994, p. 179.
www.cimec.ro
486 NadiaMa11ea

În urmă cu trei decenii, J.H. Hexter stabilea că, în scrierea istoriei, o

comunicare eficientă şi efectivă cere istoricului să pună de acord ceea ce ştie
cu anumite principii ale coerenţei. Principiul coerenţei tradiţionale, şi încă cel
mai folosit de către istorici, este nara(iunea. În mod obişnuit, dar nu întotdeauna,
istoricii comunică ceea ce ştiu, spunând "povestiri" 130• Dacă precizăm că noua
apropiere dintre istorie şi literatură se regăseşte şi în scrierile lui Haydn White,
Michel de Certeau, Paul Ricoeur şi Carlo Ginzburg, constatăm aproape o
cvasiunanimitate de opinii, aproape suspectă în atmosfera postmodernă. Sau
poate încep să se creioneze elementele unei noi paradigme istoriografice?
Potrivit lui R. Chartier 131 , în ultimii ani, s-au încrucişat două traiectorii
care explică noile întâlniri dintre istorie şi literatură. Pe de o parte, istoricii
(sau, cel puţin, unii dintre ei) au devenit mai puţin sfioşi şi mai puţini naivi faţă
de operele canonice, care constituie patrimoniul istoriei literare. Istoricii
specializaţi în istorie culturală au învăţat să citească textele literare. Pe de altă
parte, istoricii s-au străduit să priceapă cum se schimbă semnificaţia unei op-
ere, atunci când se schimbă formele reprezentării ei şi compoziţia publicului
care o receptează.
O altă traiectorie, care s-a întâlnit cu cea a istoricilor, a fost "reistoricizarea"
criticii literare. După ce a trecut vremea dominată de dimensiunile structuraliste
şi semiotice, istoricii literari au restabilit, într-un mod nou, drepturile autorului,
ale editorului, ale cititorului. Aceste dimensiuni - concluziona R. Chartier- ,
dezvoltate în sânul criticii literare americane, franceze, italiene sau spaniole,
au delimitat un spaţiu intelectual nou, în care toată lumea cu moştenirile şi cu
frământările proprii doreşte acelaşi lucru: să reconstituie, ţinând seama de
variabilele lor istorice, condiţiile de producere, de transmitere şi de receptare a
textelor 132 •
Nimeni nu mai poate nega azi, în mod serios, dimensiunea creatoare a
istoriografiei. Se recunoaşte, tot mai mult, subiectivismul inerent fiecărui istoric
şi componenta "literară" a oricărui demers în acest domeniu, dacă se
transgresează - evident - simpla "toaletă" documentaristică a faptelor. Ceea
ce odinioară părea a fi o simplă contradicţie în termeni 133 constituie azi un loc
comun, o chestiune de retorică a istoriografiei. Învingându-şi timidităţile şi
aprehensiunile, istoricul are numai de câştigat din această deschidere. Poiesis,
în sensul folosit şi de Iorga, este, probabil, noţiunea la care se va face mereu

130
J.H. Hexter, op. cit., p. 27.
IJI R. Chartier, op. cit., p. 9 .
..,~ Ibidem, p. 9, 10, Il.
m R. Chartier explica: istorioKraJiu este i.~torie, adică o ştiintă care, prin metodele sale, întelege să
producă o reprezentare adecvată a ceea ce a fost când va şi nu mai este, dar, totodată, istorio8rafta este
8rtifie, adică o scriitură care utilizează aceleaşi formule şi aceleaşi figuri ca şi povestirile din literatură((j:
lhidem, p. 8).
www.cimec.ro
ISTORIOGRAFIA CONTEMPORANĂ ÎNTR!o ,.POST', .. ISME·· SI ALTE PARADIGME 487

apel pentru definirea dimensiunii expresive a discursului istoric 13 ~. Străduin!a

adecvării formei la conţinut a preocupat, potrivit lui Al. Zub, şi alţi istorici
români: V. Pârvan, Gh. Brătianu, A. Oţetea, M. Berza. G. Duby, E. Le Roy
Ladurie, E. Juillard erau prezentaţi de F. Braudel ca "istorici francezi de mare
clasă", datorită capacităţilor de mare expresie 135 • La rândul său, în Prefaţa la
Imaginarul medieval, J. Le Goff avertiza: "E timpul să abolim barierele
universitare dintre istoria «pură» (adică mutilată), istoria literaturii (şi a limbii
sau, mai exact, a limbilor), istoria artei (şi a imaginilor)" 136 •
Mai ales după ce H. White a acuzat profesiunea istorică de a fi negat
inserţiunile literare şi de a fi continuat să trăiască în secolul al XIX-lea, marea
epocă a literaturii "realiste" 137 , s-au înmulţit luările de atitudine favorabile
revenirii naraţiunii istorice în prim plan. P. Buri<.e îi îndemna pe istorici să nu se
angajeze în experimente literare pur şi simplu, pentru că ei trăiesc în secolul al
XX-lea şi nici să imite anumiţi scriitori pentru că tehnicile lor sunt mult
revoluţionare. Motivul pentru care ar trebui să caute noi forme literare este
legat, pur şi simplu, de conştiinţa că vechile forme sunt inadecvate noilor
forme 138 • Aşadar, dacă mai sus prezentam traseul de revenire a evenimentului
în prim planul scrierii istoriei, acum vedem că istoria-naraţiune însoţeşte, în
mod natural, evenimentul în tentativele de regenerare a discursului istoric.
H. White surprindea lumea istoricilor, arătând că naraţiunea istorică
urmează patru intrigi de bază: comedia, tragedia, satira şi povestea de
dragoste 139 • Dacă istoria totală a îmbunătăţit enorm scrisul istoric prin
expansiunea subiectelor, în acelaşi timp, ea a contribuit la sărăcirea acestuia,
prin abandonarea naraţiunii. P. Burke sistematiza noile forme de naraţiune,
considerate mai adecvate pentru ceea ce istoricii vor să spună: micro-narrative
(micro-naraţiunea, care reţine povestea unor oameni obişnuiţi în aşezarea lor),
backward narrative (naraţiunea înapoi, în care autorul discută implicaţiile unui
eveniment fără a dezvălui ce l-a precedat) şi povestirile care merg înapoi şi
înainte, între lumea publică şi cea privată sau prezintă aceleaşi evenimente din
mai multe puncte de vedere.
În atenţia istoricilor a intrat şi narapunea fiqională şi chiar
cinematografică, căci îmbunătăţirea/regenerarea naraţiunii ar fi mult mai
benefică decât "renaşterea" ei 140 • Dacă acceptăm că istoriografia este modul
de a comunica în scris ceea ce istoricul crede că ştie despre trecut, iar
comunicarea eficientă îi cere să pună de acord ceea ce ştie cu anumite principii

1.' Al. Zub, Discurs istoric, p. 91,96.

4

IJl lhidem, p. 94.

uo J. Le Goff, op. cit., p. 30.
137
P. Burke, Hi.1·tmy of' El·ents, p. 278.
us lhidem, p. 278.
IJo Potrivit acestei interpretări, conştient sau nu, Ranke şi-a construit s.::risul istoric, precum o comedie:
pleca de la condiţiile unor păei aparente, pentru a dezvălui contlictul ((f lhidem, p. 239).
140
/hidem, p. 245, 241.
www.cimec.ro
488

ale coerent~i- arăta J.H. Hexter, ponstatăm că principiiJI cuerentei traditionale,

cel m~i folo!iit de către istorici, "~•~ naratiuneaH'. COQrdonatele puse în evidenţ~
aici provoacă pe istorici "să reqtpţ:re~e nan~Ht.mea pierdiJU\ şi oc~-ttta~ de rigorile
unui scientism, adesea aberant''"~ 2 • Aşadar, ~u~ o ~Hpsâ pa~aseră s-a (\juns
la o mmă str(J(egie a naraţiu11ii"*3 •

• •
•
Aşadar, paradigma istoriografică contemporană rămâne în zona confuziei
teoretice recunoscu~ de majorit4\tea specialiştilor, fapt pentru care putem sJ
apreciem că secolul XXI nu a început în istoriografie ~au, mai precis, nu a
început sub semnul unei fonnule nou închegată a discursului specific disciplinei.
Dar în marea masă a incertitudinilor specifice momentelor de căutare trebuie
acceptate cel putin acele aspecte care asigură individualitatea demersului istoric
în etapa actuală. Prin unnare, cu setul de reguli specifice disciplinei 144 , istoricul
poate proceda la reinvierea trecutului tara să igQQre relatia specială a istoriei-
discurs cu adevărul multiplu şi memoria colectivd. precum şi semnele revenirii
tematice a evenimemului, care r~mâne să fie reconstituit de către istoric şi cu
instrumentele literaturii.

1~1 J.H. Hexter, op. -cit., p. 27.

~~~ C. Turliuc, Neoco11sen•atorism, p. 91.
1 3
~ Al. Zub, Discurs istoric, p. 95.
1
~ "Singurele reguli de măsuri sunt reguli de procedură, elaborate de Europa savantă între secolele al
XVI-lea şi al XIX-lea şi care rămân esen1iale, chiar indispensabile" (Fra~ois Furet, Atelierul istoriei,
cuvânt înainte Şerban Papacostea, traducerea Irina Cristea, Bucureşti, Editura Corint, 2002, p. 39).
www.cimec.ro
Covoare tirine,tl
din CAmpia Birlganului
., motive şi simboluri •

L 'f~tfleur exprime un c~urt point de vue principalement sur la

reamarqtHfNe colleclion de tapi$PQZSans ("scoarţe") du patrimoine de Musee
J)epart(utumt(.{/ lalomiţa.
Les·p;eces. pcwr "'pluparf. ant ele collectionnees par l'auleur-meme de
cette o•wra~ "" IMg de presquf! 10 annees et elle constitue une bonne base pour
la connaiss(JMe et Jl!)l4r l'interpreNJtio.n des arts pazsans de la l'laine de Bărăgan.
L 'autewr insiste s11r les fflflfifs et sur les szmboles ( variantes de romb,
"etoiles", .,$upins", "ecrevisses", .. papillons" etc.)., mais aussi sur le
chromatisme specijique a cettes lissures.
On il y a dans des vrais alelieres de creation (.{vec des pieces admirablement
a
stylises, surprenQnts e./fets d'op-arl, arombinaison dejaune. rouge, vert, bleu
et blanc qui, en disposition anplogiques au contrustantes, se prouvent adequantes
pour le trai~ment decoratif el pour les larges plans de couleur.
Les formes compositionnel/es s'orientem en general vers une forme
d'organisation ouverte (seulement quelques tapis/"scoarţe/ presentent des
bordures), en reprennant un certain module (l'altemance des rayures avec des
motifs decoratifs et des rayures "muettes"/simples), en correspondance avec la
psichologie et la cu/ture des hommes de la plaine, avec la nature (au sens qu'on
peut parler d'une relation entre les hommes et les "nourritures terestres ").
Ne manquent pas, de cel ouvrage, certaines analogies el comparaisons
avec les tapis d'Anatolie, de Caucase ou encore d'aulres pays du monde.
www.cimec.ro
490 Răzvan CIUCĂ

Scriu acest articol gândind nu doar la istoria sentimentală a câmpiei, ci

spre a mai atcnţiona asupra spiritualităţii unei străvechi civilizaţii agrare, cu
atestări în neolitic (cultura Boian), în orizontul traco-getic (faimosul Pisc al
Crăsanilor) sau în evul mediu (îndeajuns să pomenim Păcuiullui Soare, Oraşul
de Floci sau Cornăţel). Vorbim de o zonă care din străvechime a fost pusă în
valoare economică, de un ţinut în care dacă satele nu s-au înşirat ca mărgelele,
ele au existat totuşi, au vieţuit smerit în Istorie. În" Genealogia Cantacuzinilor",
pentru a mai apela la un exemplu, se spune că la 1771 în lalomiţa (ţinutul cel
mai întins al Bărăganului) se făcea "cea mai mare parte din producţie, adecă
zaherele din care se hrăneşte ţara(... ) cum şi cel mai însemnat negoţ cu grânele ".
Acest document fixează într-o altă lumină istoria Bărăganului.
"Explozia" demografică din cea de-a doua jumătate a veacului al XIX-lea-
cea care a inclus curente de populaţie dinspre ambele versante ale Carpaţilor
Meridionali, dreapta Dunării şi Moldova, dirijate spre Bărăgan - conturează o
"regiune societală compusă" (în sensul propus de Howard Odum), aşadar, un
areal de contact, interferenţă şi decalc cultural'. Fenomenul, sesizabil în întreaga
cultură populară a satelor din câmpie, înregistrează răsfrângeri şi în domeniul creaţiei
artistice. Astfel, există corespondenţe între funcţionalitatea utilitar-pragmatică şi
spiritual-estetică a unor ştergare "îngenate" sau aşternuturi de pat (chiar şi scoaqe
- ne gândim la cele cu ornamente dispuse în compartimente) din lalomiţa şi
Transilvania. Faptul este explicabil prin existenţa unui coridor cultural provocat de
oierii trecători (în transhumanţă) sau căruţaşi: Bihor, Alba, Mărginimea Sibiului,
Făgăraş, Bran, Săcele, spre Câmpia Bărăganului şi Dobrogea, de-a lungul căruia
surprindem asemănări fireşti între multe dintre aspectele de cultură populară:
instrumentar ocupaţional, folclor muzical sau coregrafie, ţesături de casă, etc.

*
Dunărea de Jos răsăriteană, deci şi BărăganuF, a cunoscut anterior
veacului XIX contacte spirituale chiar cu arii de civilizaţii îndepărtate. Aşa de
pildă pomul vieţii stilizat pe "icoanele" unui covor şi flancat de personaje
antropomorfe sugerează legături cu arta islamică a sec. XV- XVIII. Prin alte
piese (cele cu câmpul împărţit în "pătăci"), ajungem la surprinzătoare analogii
cu arta precolumbiană.
Majoritatea covoarelor ţărăneşti (scoarţe) sunt ţesute în două iţe (rar în
patru), cu urzeala din bumbac sau lână şi cu bătaia din lână. Ele se regăsesc

1 Răzvan Ciucă, De la cercetarea unei reRiuni culturale la organizarea unei expozitii de cultură
populwâ, Jalomita- studii şi comunicări, Slobozia 1977.
~Aşa cum 1-a "trasat" un La Martonne, La Walaclrie, Paris 1902.

www.cimec.ro
COVOARE TĂRĂNEŞTI DIN CÂMPIA BĂRĂGANULUI - MOfiVE SI SIMBOLURI · 491

strânse în colecţiile
puhlice sau particulare din România. Destul de multe pot fi
găsite încă în casele tărăne~ti de astăzi. La Muzeul Judeţean lalomiţa se află o
splendidă colecţie, exemplarele provenind îndeosebi din satele de moşneni de
pe Valea lalomiţei sau din cele de ohabnici dinspre Dunăre şi Baltă 3 • Nicidecum
nu exclud contactele cu diverse arii culturale dar, dominante, rămân traseele
datorate autohtonilor. Ne aflăm în faţa unei arte geometrizante specifice
populaţiei sedentare4, cu un repertoriu de ornamente - simboluri care codifică
o mitologie, o existenţă, o fire. Distingem, mai întâi, scoarţele în romburi.
Motivele rombului cu contururi în trepte, dinţat sau crenelat, adesea sub formă
de romburi concentrice, aparţin fondului artistic străvechi al ţesăturilor. Astfel,
în decorarea ţesăturilor egiptene din sec. V-VII se întâlneşte frecvent rombul în
trepte, ca şi în fragmentele de mătase descoperite în necropolele de la Antione
şi Achim 5 •
Motivul rombului în scări este prezentat pe broderiile bizantine,
supravieţuind până astăzi în covoarele şi chilimurile orientale din Anatolia şi
Caucaz, alături de celelalte variante ale rombului concentric 6 •
Desigur, lucrurile se explică şi prin păstrarea de către principatele române
a vechilor direcţii comerciale, în special cu Imperiul Otoman. Să amintim doar
că importul de covoare creşte din sec. XVI-XVII, o dată cu aşezarea în principate
a unor negustori de marfă turcească. În domeniul la care ne referim, contactele
cu Apusul contează poate mai puţin.
La noi, rombul devine "roată valahă" iar scoarţele, concepute în acest
sistem omamental, devin "naţionale". Nu întâmplător ţărăncile botează motivele
covoarclor cu nume din lumea lor: "suvelniţe", "brazi", "stele", "raei", "fluturi",
"valuri", "pistomice" ....
"Particularităţile specifice prin care arta unui popor se deosebeşte de
arta celorlalte popoare nu ţin neapărat de inedit, ci sunt rezultatul unui proces
de selecţie şi de interpretare printr-o viziune proprie a unor tradiţii şi a unor
elemente artistice, uneori de o foarte largă răspândire" • 7

Ne aflăm în adevărate ateliere de creaţie cu lucrări admirabil stilizate, cu

surprinzătoare efecte de op-art, cu combinaţii de galben, roşu, verde, albastru
şi alb, care, incluzând analogii şi contraste, se dovedesc adecvate pentru
tratamentul decorativ şi pentru planurile largi de culoare.

J Răzvan Ciucă, Expozi(iu "Ţesclturi populare din Câmpia Bclrclgwrului", Biharea, culegere de studii şi
materiale de etnografie şi artă, Muzeul Ţării Crişurilor, Oradea, 1977, p. 299-301.
• M. Haberlandt, VolkstwisH'IIsclwji, Volhkunde u11d ilrre Gre11zgehie11e, Berlin, 1925
s Marcel a Focşa, Scoar(e ronrlÎ1wşti, di11 colee( ia Muzeului de artă populară al R. S. România, M.A.P.
Bucureşti, 1970, p. 294.
6
St. Szuman, Les mrciens kilims en polog11e e ten Ukraine, Art populaire, Traveaux du 1-er Congr.
Intern. Des Arts populaires, voi. II, Prague, 1927, 5 - 6.
7
Marcela Focşa, op.cit., p. 294.
www.cimec.ro
492 Riit\-lln Cli.JCA

Compoziţiile sunt fn general deschise (doar câteva scoarţe suht fn

chenare), reluând ritmic un modul (vargă aleasă - vargă mută), ceea ce
corespunde psihologiei şi culturii oamenilor de la câmpie, naturii specifice (fn
sensul în care se poate vorbi de o relatie a oamenilor cu "fructele pământului").
Scoarţele de lână din Câmpia BilHiganului divulgă preferinta locuitorilor
pentru culoarea galben. Poate că este vorba de înclinaţia metafizică a omului
de La câmpie. S-a mai spus că tn tratamentul plastic galbenul este o piatră de
încercare, că pentru a opera cu această culoare îţi trebuie har şi fndestuHltoare
experienţă.
Asocierea, prin asemănare sau contrast, a celorlalte culori subliniază
relaţia enunţată (perfortneri - "fructele pământului") şi întăre!lc observaţia
pictorului Manet care constata că fn natură există, înainte de toate, culori şi arii
de culoare ....
Covoarele Bărăganului ţesute "sub raze de soare" (colind de La Borcea),
amintesc de o frază dintr-o mitologie subiectivă: "Nimic nu-i mal firesc acum
decât dragostea ce-o datorăm câmpiei".

www.cimec.ro
COVOARE TĂRĂNEŞTI DIN CÂMPIA BĂRĂGANULUI - MOTIVE SI SIMBOLURI - 493

Expoziţia de covoare ţărăneşti din Câmpia Bărăganului

www.cimec.ro
494 Răzvan CIUCĂ

Expoziţia de covoare ţărăneşti din Câmpia Bărăganului

www.cimec.ro
Fănica GHERGHE

Textile, port şi recuzită de obiceiuri în colecţia

Muzeului Naţional al Agriculturii
Summary

The paper "Textiles, folklore costume and custom props in the collection
of the Museum of Agriculture of Romania" shows, first of ali. the statistics of
textiles from the ethnographic and ecclesiastic collections of the museum from
I996 to the end of 2003. Apart from this the paper points out: origin, used
materials, work technique, ornamentation, utilization, dating and importance
in the collection of the MAR.
In the textile section, the collection contains:
A. Traditional work tools, consisting of" brakes/swingles, ginning ma-
chines, carding combs, spindles, spinning wheels, distaffs, twisters, reels, wind-
ers, warpers, silk drawing machines, traditional weaving machines, irons
andwool finishing installations.
B. Pre-industrial work tools consisting of" spooling machines, mechani-
cal weaving machines, heddling devices, mechanical carding combs, mechani-
cal warpers, spooling machines, turning machines, thread unwinding machines,
sewing machines and knitting machines.
C. Interior textiles, such as:towels, table cloths, bed sheets, pillow cases,
carpets, wall carpets, narrow table cloths, bed covers, shoulder bags and
bags.
D. Pieces of the folkloric costume such as: women 's and men 's shirts,
trousers, aprons and girdles, kerchiefs, shawls, vests, overcoats and hats.
The collection of ecclesiastic pieces is made up of"

www.cimec.ro
496 Fănica Ghergbe

E. Church coverings, with severa/ typica/ pieces to which are added a

numberof towels registered in the inventory of the Poiana Church- an architec-
tural monument ofthe 18' century.
F. Cult garments such as surp/ices, phelonions. stoles etc.
G. Customs props complete the two detailed exhibitions, containing ob-
ject sspecific to customs re/ating to the cycle oflife ( birth, wedding, burial), to
religious festivals but also to specific Romanian agricultura[ ceremonies.
The traditional and pre-industrial work tools used in the textile home
manufacturing are shown only statistically, as the inventory has already been
classified in Roxana Ve tu 's catalogue: " Tools, machines and installations for
textiles and leather-the collection of the Museum of Agriculture of
Romania", published by the "Star Tipp ",Slobozia, publishing
house.Slobozia, 2003./t contains descriptions of the categories of objects in-
cluded in paragraphs C-G.
The paper also emphasizes the importance of the collection donated by
Mrs.lleana Stoianovici and of the inventory of the Poiana Church. The photo-
graphs represent some aspects of severa/ exhibitions organized by the MAR,
which have put on show parts of the above collections.

Create din cele mai vechi timpuri, ca o necesitate a omului de a-şi proteja
corpul de condiţiile specifice mediului, textilele au fost şi vor fi esenţiale în
viata omului.
Cerintelor fiziologice, precum hrana sau îmbrăcămintea, li s-au alăturat,
din timpuri străvechi, cele în legătură cu viata spirituală, modeste multă vreme,
dar prezente peste tot, ca prilejuri de exprimare a bucuriei pentru împlinirea
muncii, vieţii, etc.
În economia ţărănească traditoanală, ocupaţiile casnice legate de
alimentaţie şi îmbrăcăminte au revenit în special femeilor. Ele prelucrau materiile
prime (lâna, borangicul, inul, cânepa, bumbacul) şi confectionau două
sortimente de produse textile: cele destinate casei şi cele destinate îmbrăcămintei.
Torsul şi tesutul fibrelor, precum şi confectionarea pieselor de
vestimentatie sunt ocupaţii casnice care presupun un instrumentar de lucru
adecvat. Astfel, plecând de la torsul fibrelor care avea rostul de a realiza simultan
întinderea şi răsucirea fibrelor cu fusul şi furca de tors şi transformarea lor în
fire şi continuând cu ţesutul pe războaie de ţesut verticale şi orizontale, unde
se obţineau ţesăturile, s-a ajuns la confecţionarea unor produse finite într-o
gamă foarte variată, cu compoziţii ornamentale desăvârşite.
www.cimec.ro
TEXTILE. PORT ŞI RECUZITĂ DE OBICEIURI ÎN COLECŢIA MUZEULUI NAŢIONAL AL AGRICULTURII 497

Cercetând acest domeniu vast al textilelor şi comparând cu colecţia în

formare a Muzeului Naţional al Agriculturii*, putem spune că zestrea muzeului
la finele anului 2003** este conform următoarei statistici:

A. Instrumentar de lucru tradiţional:

-meliţe- 10
-maşini de egrenat - 2
-darace- lO
-fuse- 12
-furci de tors - 3
-roţi de tors - 6
-sucitoare (drugă) - 1
-vârtelniţe- 2
-sucale, cicric - 4
-urzitoare - 2
-maşină de tras mătasea - 1
-războaie de ţesut tradiţionale, orizontale - 3
-maşini de călcat - 13
-instalaţie de finisat postavul - 1
8. Instumentar de lucru preindustrial:
-maşini de canetat - 4
-războaie mecanice de ţesut - 5
-dispozitiv de iţat - 1
-darace mecanice - 4
-urzitor mecanic - 1
-maşină de bobinat - 1
-maşină de răsucit - 1
-maşină de depănat sculuri - 1
-maşini de cusut - 18
-maşini de tricotat - 3

Acest instrumentar de lucru tradiţional şi prcindustrial, specific industriei

casnice şi industriei textile româneşti la început de drum, a fost valorificat de
curând de către Roxana Vetu în catalogul Unelte, maşini, şi instalaţii texti/e şi
de pielărie - colecţia Muzeului Naţional al Agriculturii, publicat de editura

· Suhliniem ct1 acest muzeu are în primul rând un pmjil efllotelmic (unelte, maşini şi insta/aţiij(llosite Îl!
a~rimlturâ).
·· 1/u.l·tra(ia .frlto~rqficâ a./(Jst rea/izatl1 de Şte./(m 0/tewru
www.cimec.ro
498 Fănlca Gherghe

"Star Tipp", Slobozia, 2003 şi nu va fi tratat în această lucrare. Ne vom axa aici
în evidenţierea celorlalte textile din colecţia muzeului şi anume la produsele
finite ale industriei casnice textile.

Statistica lor se prezintă astfel:

C.Textile de interior:
-ştergare, cârpe, chindee, şterguri- 297
-feţe de masă - 7
-feţe de pernă- 13
-carpete, carpeţele, milieuri, şerveţele, teşlaifăre- 16
-aşternuturi de pat (macate)- 2
- foiţă ( lăicer) - 1
-peretar- 1
-cergă (iambulă) - 1
-scoarţe - 46
-traiste, desagi - 4
D. Piese de port popular:
-ii, cămăşi femeieşti - 12
-fote, catrinţe, zade, oprege,fâsticuri- 27
-brâuri, bete, brăciri- 7
-marame, cârpe de borangic - 8
-tulpane, basmale, şaluri, broboade - 5
-batiste- 3
-cămăşi bărbăteşti, cămăşi de noapte - 4
-iţari- 2
-pieptare, veste - 3
-sumane- 2
-pălării- 2
E. Acoperăminte bisericeşti:
-antimis- 1
-procoveţe - 4
-mahramă- 1
-epitrafir - 1
-acoperământ analog - 1
F. Veşminte de cult:
-stihar- 1
-feloane- 2
-patrafire - 2
-brâu preoţesc - 1
-mâneci preoţeşti - 2
www.cimec.ro
TEXTILE. PORT SI RECUZITĂ DE OBICEIURI ÎN COLECŢIA MUZEULUI NATIONALALAGRICULTURII 499

G. Recuzită obiceiuri:
-măşti populare - 11.
H. Diverse: metraje, saci, zăblău, trepesnic, vestimentaţie de epocă şi
altele de factură modernă - 84.
Un număr de 76 de piese dintre aceste texti1e sunt provenite din colecţia
Ileana Stoianovici, care completează categoriile textile de interior şi piese de
port. De asemenea, inventarul bisericii Poiana aduce un număr de 411 textile,
dintre care 217 sunt ştergare, 25 sunt scoarţe, cu o vechime de aproximativ
50-80 de ani, restul fiind preşuri, covoare şi alte textile care nu fac obiectul
acestor categorii, fiind de factură modernă.
Textilele de interior sunt ţesături mai subţiri sau mai groase, obţinute
din fire de origine vegetală (in, cânepă, bumbac) sau animală (lână, mătase),
întâlnite în fiecare gospodărie, în uzul casnic. Ştergarele, feţele de masă, feţele
de pernă, perdeluţele de pus la geam şi altele - ca ţesături subţiri - şi macatele,
lăicerele, peretarele, cergile, scoarţele - ca ţesături mai groase, au fost folosite
de timpuriu, în ornamentică şi cromatică mai simplă. De la învâstrarea sau
învrâstarea simplă, tehnică de lucru străveche, păstrată pentru înfrumuseţarea
textilelor de folosinţă zilnică, s-a ajuns la nenumărate compoziţii, realizate
prin alesături şi cusături, în care motivele simbolice au fost întregite cu motive
inspirate din lumea vegetală şi animală, de oameni şi uneltele lor etc., în minunate
armonii cromatice.
Pe lângă pânzeturile obişnuite, în satele româneşti s-au mai ţesut şi
marame fine din borangic, folosite ca piese de port, pentru acoperitul capului
femeilor.
Dintre toate textilele de interior, statistica arată că ştergarele ocupă locul
principal cu 297 de piese. Colecţia mare de ştergare se datorează, în principal,
faptului că biserica de la Poiana- monument de arhitectură din sec.al XVIII-
lea înscris în patrimoniul muzeului, - odată strămutată în parcul din jurul
muzeului şi reintrodusă în cult în anul 2000, a atras multe donaţii din partea
enoriaşilor.
Foiţele şi peretarele se aşterneau pe laviţele pe care dormea o parte din
membrii familiei. lambula era o piesă textilă specifică aromânilor. Era de fapt
o cergă ţesută din păr de capră, vopsită cu coloranţi naturali şi confecţionată
din trei foi (jrândze). Ornamentica acestor piese era simpla învâstrare./ambu/a
avea în plus flotări ale firului de bătaie peste 4-5 fire de urzeală, numite ocli
(ochiuri). Această categorie de piese îi apărau pe oameni şi de răceala pereţilor,
iar iambula folosea ca aşternut pe jos, în zilele de sărbătoare. În timp, acestea
au fost înlocuite cu scoarţele.
www.cimec.ro
500 Fiinica Gherghe

Scoarţele, în timpuri străvechi, erau nelipsite în zonele unde casele nu

erau lipite şi văruite în interior. Ele se puneau pe pereţi, pe pat şi pe jos. La
început ele aveau ornamentica şi cromatica simple, ca mai târziu compoziţiile
să apară într-o diversitate neaşteptată. Cele din colecţia noastră sunt din zonele
Moldova, Muntenia, Oltenia, dar şi din zone mai exotice,din Peru. Ele sunt
ţesute din fire de bumbac sau lână (la urzeală) şi lână vopsită cu coloranţi
naturali sau chimiei (la bătaie). Majoritatea scoarţelor prezintă ornamente
geometrice şi fitomorfe. Fondul Ileana Stoianovici aduce colecţiei de scoarţe
un plus de valoare prin compoziţii precum : pomul vieţii, păsări, unelte. O
parte din acestea au fost lucrate în tehnica veche karamani şi au o cromatică
mai pastelată, datorită coloranţilor vegetali folosiţi în vopsirea firelor utilizate
la ţesere.
Traistele, desagii, ori sacii se confecţionau din ţesături simple sau cu
carouri, mai groase, din fire de lână ori cânepă şi serveau la transportul de
alimente sau la depozitatul proviziilor.

Piesele de port popular

Cea mai mare parte din produsele casnice textile era destinată
confecţionării îmbrăcămintei. Cusutul acesteia constituia o activitate

neîntreruptă, până în timpuri nu prea îndepărtate, deoarece pe lângă

îmbrăcămintea uşoară, de vară, toţi membrii familiei aveau haine mai groase,
de iarnă, iar, pe lângă cele purtate zi de zi, fiecare avea haine pentru gătelile
sărbătoreşti. Acestea le înlocuiau pe cele rupte când se învecheau, iar pentru
gătelile sărbătoreşti se coseau altele. Din generaţie în generaţie, hainele de
sărbătoare s-au dorit tot mai frumoase faţă de cele bătrâneşti, considerate

învechite.
În evoluţia portului popular s-au înregistat multe progrese, atât în
omamentică, dar şi în linia croielii. S-au păstrat însă formele vechi, de tradiţie

şi s-au adăugat elemente noi, fără să aducă modificări apreciabile.

În portul popular tradiţional, piesa de bază a fost cămaşa din pânză,
purtată atât de bărbaţi, cât şi de femei şi copii. În costumul bărbătesc, cămaşa
a fost întregită de iţari. În costumul femeiesc, cămaşa a fost întregită de la brâu
în jos cu două fote. Ele erau numite zade în ţinutul Năsăudului, oprege în
Banat,fâsticuri(partea din faţă), în Oltenia, catrinţe în zona Olteniei, Munteniei
www.cimec.ro
TEXTILE, PORT ŞI RECUZITĂ DE OBICEIURI ÎN COLECŢIA MUZEULUI NATIONAL AL AGRICULTURII 501

şi mai rar în Moldova şifote în Muntenia. Varianta mai lejeră a fotei era vâlnicu/
şi această piesă o găsim, alături de oprege, în colecţia l.Stoianovici şi provin

din Oltenia.
Dintre hainele de lână, protectoare contra frigului şi intemperiilor, colecţia
de textile are câteva piese bărbăteşti (sumane, pieptare, pălării) şi femeieşti
(şal, broboade).

O piesă comună, cu funcţii importante, atât în portul bărbaţiilor, cât şi al

femeilor, a fost brâul, protector al şalelor şi pieptului, a cărui denumire variază
în funcţie de zona etnografică (bete, brăciri).
Deşi avem variante în croiul cămăşilor şi al fotelor, costumul popular
românesc este unitar. Cel de sărbătoare fascinează prin broderiile realizate cu
înaltă măiestrie, prin diversitatea motivelor şi compoziţiilor ornamentale, prin
armonia cromatică a acestora. Menţionăm că la categoria costume populare
colecţia muzeului nu are decât patru costume complete, două din zona Argeşului,
unul din zona Gorj-Mehedinţi şi unul din etnia ţiganilor, toate fiind costume
femeieşti. Costumul de ţigancă se compune din patru piese şi anume: cătrânţi
(şorţul), rochie (fusta), gad (bluza) şi dihlo (basmaua).

Acoperăminte bisericeşti

Colecţia de ecleziastică
a muzeului înscrie, printre alte obiecte de cult,
ţesături, veşminte preoţeşti, care întregesc colecţia de textile a Muzeului Naţional
al Agriculturii.
Ţesăturile numite acoperăminte au servit la acoperirea unor piese de
mobilier sau obiecte de cult din interiorul spaţiului bisericesc. Aveau rolul lor
bine stabilit de a proteja, iar pe lângă acesta, ele luminau, transmiteau căldură
prin broderiile deosebite care le însoteau.
Antimisul purta moaştele unui sfânt martir, procoveţele acopereau Sfântul
Disc, Copia şi Steluţa, iar celelalte piese acopereau stranele bisericii (axioniţa,
tetrapodul) şi iconostasul.
Veşmintele de cult au fost îmbrăcate de preoţi când oficiau slujbele
religioase. Ele au fost confecţionate din ţesături lucrate cu fire metalice aurii
sau argintii, cu reprezentări simbolice ce-l înfăţişează pe li'>us Hristos mort.
Feloanele erau de forma unor pelcrine, patrafirele erau de formă
drcptunghiulară cu deschizătură în una din părţi, iar brâul şi mânecile preotesti
veneau în completarea costumului preoţesc, purtat la slujbele religioase.
www.cimec.ro
502 Fănica Gherghe

Această colecţie cu piese bisericeşti a fost formată în urma cercetărilor

de teren făcute în satul Fundata, corn. Perieţi, jud. lalomiţa, în satul Veştem,
corn. Şelimbăr, jud. Sibiu., şi în urma donaţiilor venite de dincolo de Prut, din
Basarabia. Nu trebuie să uităm că multe ştergare donate la biserica din Poiana
îndeplinesc rolul de acoperăminte bisericeşti. Toate acestea sunt considerate
recuzite specifice obiceiurilor religioase de peste an.

Recuzită obiceiuri

Alături de ţăranul
român totdeauna au stat obiceiurile legate de ciclul
vieţii (naştere, nuntă, înmormântare) şi ceremonialurile agrare.
Astfel, la categoria ştergare, sunt înscrise toate aceste obiceiuri.
Pe lângă acestea, de curând, muzeul a achiziţionat o serie de măşti
populare, care se înscriu în această categorie ca recuzite specifice obiceiurilor
de iarnă. Ele reprezintă întruchipări ale unor personaje din lumea satului.
Provenienţa lor este sudul Moldovei.
Colecţia de textile de la Muzeul Naţional al Agriculturii reprezintă un
patrimoniu real care evidenţiază economia ţărănească de la mijlocul sec. al
XIX-lea şi până în prezent. Pe baza acestei colecţii, muzeul a organizat o serie
de expoziţii şi manifestări culturale, atât în ţară, cât şi în străinătate. Câteva din
acestea sunt reprezentate în ilustraşiile de mai jos.

www.cimec.ro
TEXTILE. PORT ŞI RECUZITĂ DE OBICEIURI ÎN COLECfiA MUZEULUI NAŢIONAL AL AGR ICULTUR II 503

1. Aspect din expoziţia Casa Pâinii, aprilie, 1999

II. Aspect general din expoziţia Instalaţia etnografică de primenire,

ploaie şi holdă, aprilie, 2002

www.cimec.ro
504 Fănka Gberghe

III.Aspect din expoziţia Colinda Grâului, august, 2002

IV. Aspect din expoziţia Alai de măşti, decembrie, 2002

www.cimec.ro
Virgil Ştefan NIŢULESCU

Un muzeu regional la Slobozia

Abstract

Considering the provisions of the new Law on public museums and

collections, the author proposes a target for the Ialomiţa County Museum:
becoming a museum of regional importance, by changing, also, the name and
the profile ofthe institution. The proposed name is the Bărăgan Plain Museum.
The change would attract many other changes in the museum 's policy, as a
natural growing of interest on the visitor's side.

Scurta istorie a Muzeului Judeţean Ialomiţa ne arată că apariţia lui se

datoreşte, pe de o parte, regulii dictate de administraţie de a se înfiinţa câte un
muzeu în fiecare reşedinţă de judeţ şi, pe de altă parte, entuziasmului unor
adevăraţi ctitori de instituţii muzeale, între care Niţă Anghelescu este, fără
îndoială, cel mai cunoscut. Nu voi relua, aici, istoria înfiinţării acestui muzeu,
dorit încă din perioada interbelică, dar afirmat ca un adevărat muzeu judeţean
abia în anii '70. Suntem, însă, datori să ne întrebăm ce rezervă viitorul acestui
aşezământ de cultură şi care sunt şansele lui de a se dezvolta, în continuare, în
următoarele câteva decenii.
România se află, în acest moment al existenţei sale, în situaţia adaptării
la un model de dezvoltare pe care va trebui să îl adopte, pentru a-şi asigura
prosperitatea şi existenţa. Acest model prevede, între altele, un rol extraordinar
acordat regiunilor. Dealtfel, România are, încă de acum cinci ani, o lege 1
care prevede împărţirea României în opt regiuni de dezvoltare - fără să
respecte tradiţia regiunilor istorice -, care vor putea constitui, într-un viitor
foarte apropiat, vectorul potrivit pentru obţinerea fondurilor structurale
europene. Acordarea unor importante subvenţii către regiuni, şi nu către state
sau către unităţile administrativ- teritoriale inferioare regiunilor, este justificată

Legea privind dezvoltarea regională în România nr. 151/1998.

1

www.cimec.ro
506 Virgil Ştefau Niţulescu

de o politică mai veche a Uniunii Europene, care, în spiritul ideilor de integrare

a statelor membre, încearcă să găsească modalităţile de a lega mai strâns, mai
ales, zonele situate lângă graniţe, indiferent de configuraţia acestora.
lndi ferent care este situaţia de astăzi a instituţiilor culturale din România,
viitorul le va obliga să îşi găsească cele mai bune relaţii de colaborare, în
cadrul programelor regionale de cooperare. Tocmai de aceea, proiectarea unui
statut cât mai favorabil cu putinţă, pentru aceste instituţii, este deosebit de
importantă, încă de pe acum, dinainte de intrarea României în Uniunea
Europeană.
În cazul muzeelor, există unele tendinţe care se prefigurează, din ce în
ce mai vizibil, în ultimii ani, în întreaga lume. Astfel, în faţa creşterii sensibile
a numărului muzeelor care se consideră regionale - pentru că nu sunt nici
locale, nici naţionale-, chiar în cadrul Consiliului Internaţional al Muzeelor, a
luat naştere un organism specializat: Comitetul Internaţional pentru Muzeele
Regionale (ICR).
Pe de altă parte, dezvoltarea muzeelor regionale este legată, în mare
măsură, de lumea anglo-saxonă, aceste muzee fiind extrem de numeroase în
ţări ca Regatul Unit, Australia, Noua Zeelandă şi Canada. În Regatul Unit, de
exemplu, muzeele regionale au reuşit să îşi eficientizeze activitatea prin crearea
unei reţele care îşi fundamentează existenţa printr-o permanentă colaborare,
care are în vedere împrumuturi inter-muzeale, expoziţii comune, proiecte
comune (mai ales, în domeniul cercetării arheologice), înfiinţarea unor servicii
comune, schimburi de specialişti şi de informaţii, precum şi elaborarea unei
strategii comune de marketing muzeaF. Existenţa reţelei muzeelor regionale
este justificată de faptul că, în vreme ce muzeele naţionale au profiluri extrem
de diverse, iar colaborarea dintre ele are slabe justificări, muzeele regionale
au, în general, profiluri asemănătoare, concentrându-se, monografie, asupra
regiunii pe care o documentează. În consecinţă, problemele pe care aceste
muzee le întâmpină sunt asemănătoare şi soluţiile pot fi apropiate. Evident, de
aici nu trebuie dedus că muzeele regionale ar trebui să aibă şi expuneri
asemănătoare. Dimpotrivă, originalitatea este o condiţie sine qua non pentru
ca muzeele regionale să îşi păstreze identitatea şi vitalitatea3 • Ea este posibilă,
chiar şi în cazul exponatelor asemănătoare, pentru că realizarea expoziţiilor
este o activitate creatoare şi care, în consecinţă, ca orice muncă de creaţie, are
originalitatea drept criteriu fundamental de judecată.

~ Collahoration Between Musewns. A Report./(n·rhe Museums & Galleries Commission, Kate Amold
- Forster and Stuart Davies, London, 1998.
-' Hartmut Prasch, ReKional anei Local Museums- Aspect.\' 011 Museum Work in Carinthia, Museums in
Dividcd Societies, Proceedings of thc Annual Conference of ICOM/ICR 1994, Austria- Slovenia-
ltaly, Ljubljana, 1995, pp. 58- 64.
www.cimec.ro
UN MUZEU REGIONAL LA SLOBOZIA 507

În România, primul pas în direcţia recunoaşterii poziţiei acestor categorii

de muzee a fost făcut prin Legea muzeelor şi a colecţii lor publice, care a stabilit
că acele muzee care includ, în patrimoniul lor, bunuri muzeale semnificative
în plan regional sunt considerate muzee de importanţă regională. Legea in-
clude - potrivit unui principiu, din punct de vedere legislativ, discutabil - o
anexă cu cele 14 muzee pe care, în momentul apariţiei actului normativ (iulie
2003), Parlamentul le-a acceptat drept muzee "de importanţă regională"~. Lista
este, ea însăşi, discutabilă, deoarece sunt amestecate criterii diferite. Unele
dintre muzee au fost, de-a lungul existenţei lor, muzee regionale (în perioada
de dinainte de reforma administrativă din 1968). Altele au fost doar muzee
raionale. Începând din 1968, însă, toate au devenit, de facto, muzee judeţene,
cu unele excepţii notabile, ale unor muzee care s-au aflat, întotdeauna, în
subordinea autorităţilor locale. Această reorganizare a dus la apariţia unor dileme
privind profilul tematic şi, mai ales, aria geografică aleasă de muzeu pentru
susţinerea expoziţională. Această problemă s-a acutizat după ce, prin efectul
Hotărârii Guvernului nr. 811128 decembrie 1992, mai multe muzee judeţene
au intrat în subordinea Ministerului (de atunci) al Culturii. O parte dintre
aceste muzee au primit, în titulatura lor, termenul naţional, adeseori,
considerându-se că simpla subordonare a unei instituţii, faţă de o autoritate
centrală, face din acel muzeu unul naţionaf5. Problemele nu sunt simple.
Atunci când, de exemplu, fostul muzeu judeţean din Suceava a devenit
"muzeu naţional" dedicat Bucovinei, a apărut problema zonei din sudul
judeţului, care nu a făcut parte, niciodată, din Bucovina istorică, în vreme ce
o parte însemnată a acestei regiuni se află, astăzi, în Ucraina. Muzeul de
Istorie Naţională şi Arheologie a fost, pe de altă parte, în pofida titulaturii, un
muzeu căruia, din 1968 până în 1991, cel puţin, i s-a rezervat o competenţă
strict judeţeană, ulterior, interesul acestuia extinzându-se, în puţine cazuri,
peste limitele judeţului. De asemenea, Muzeul Deltei Dunării nu a ambiţionat,
nici după ce a devenit, în 1992, Institutul de Cercetări Eco-Muzeale, să îşi
extindă aria de cercetări dincolo de judeţul Tulcea, dar nimeni nu poate
minimaliza importanţa acestui muzeu, precum şi faptul că Delta şi zona
limitrofă acesteia reprezintă o regiune geografică destul de bine conturată.

• Din această listă fac parte: Muzeul Ţării Crişurilor, Muzeul Regiunii Porţilor de Fier, Muzeul Etnografic
al Transilvaniei, Muzeul de Artă (este vorba, de fapt, despre Muzeul Naţional de Artă din Cluj -
Napoca), Muzeul de Istorie Naţională şi Arheologie, Muzeul Naţional Secuiesc, Muzeul Civilizafiei
Dacice şi Romane, Muzeul Olteniei, Muzeul Maramureşean, Muzeul de Istorie Naturală al Universităfii
din laşi, Muzeul Literaturii Române (cel din laşi), Complexul Muzeal Bucovina, Muzeul Banatului şi
Institutul de Cercetări Eco-Muzeale- Muzeul Deltei Dunării.
5
Pentru o discuţie asupra problemelor ridicate de această confuzie, a se vedea Virgil Ştefan Ni!ulescu,
Muzeele din România şi interesul puhlic. O privire contemporană, Revista Muzeelor, XXXV, 2 (231 ),
Bucureşti, 1998, pp. 16-37.

www.cimec.ro
508 Virgil Ştefall Niţulescl/

Aşadar, în lipsa unei definiţii clare, privind muzeele regionale, acestea

au drept rază de cercetare şi punere în valoare a patrimoniului fie o regiune
istorică mai mult sau mai puţin bine conturată, pe care o tratează monografie
(Muzeul Olteniei sau Muzeul Banatului, de exemplu) sau tematic (Muzeul
Etnografic al Transilvaniei), fie un profil considerat a fi destul de important,
dar nu suficient de bine susţinut prin patrimoniul muzeal existent, astfel încât
să justifice clasarea muzeului în rândul celor de importanţă naţională (cazul
Muzeului Civilizaţiei Dacice şi Romane sau al Muzeului Literaturii Române-
instituţie care se află sub autoritatea Consiliului Judeţean Iaşi). În asemenea
condiţii, se poate spune că, de fapt, în mod implicit, muzeele de importanţă
regională din România sunt acele muzee care se situează pe o treaptă
intermediară între cele naţionale şi cele strict judeţene.
Muzeul Judeţean Ialomiţa a luat fiinţă, în Slobozia, după înfiinţarea
judeţului, în 1968. Schimbarea geografiei judeţului, în 1981, ulterior înfiinţării
judeţului Călăraşi, cât şi activitatea de cercetare desfăşurată de specialiştii
muzeului, încă de la înfiinţare, au făcut ca patrimoniul pe care muzeul îl deţine,
astăzi, să nu mai corespundă, strict, limitelor actualului judeţ lalomiţa.
Pe de altă parte, de-a lungul existenţei sale, muzeul ialomiţean s-a aflat,
în mod firesc, în căutarea unei identităţi care să îl reliefeze cât mai pregnant, în
raport cu muzeele învecinate. Din păcate, acest lucru nu avea cum să fie posibil
până în 1990, din cauza politicii voit uniformizatoare dusă de autorităţile
comuniste, potrivit căreia muzeele, ca instrumente de propagandă, trebuiau să
transmită acelaşi mesaj de îndoctrinare tuturor cetăţenilor ţării. Originalitatea
nu numai că nu era încurajată, dar era chiar reprimată6 .
România, de după 1989, nu a avut şi nu are, încă, o politică explicită în
domeniul muzeelor (dealtfel, în general, în domeniul culturii, României îi lipseşte
o strategie explicită de dezvoltare). Nu s-a încercat, aşadar, "dozarea" efortului
naţional pentru punerea în valoare a patrimoniului muzeal, fapt care a determinat
o remarcabilă libertate de acţiune (dar şi de inacţiune, din păcate, în unele
cazuri) pentru managerii muzeelor. Cu alte cuvinte, acele muzee care au încercat
să îşi focalizeze interesul pe un profil tematic mai îngust sau pe unul geografic
mai larg au avut libertatea să îşi pună în aplicare propriile politici, fără să fie, în
vreun fel, orientate de la nivel central. De această situaţie au fost avantajate
muzeele care au avut parte de contexte financiare favorabile şi de un manage-
ment ambiţios şi constant în urmărirea obiectivelor. Dezavantajul poate fi acela
al intersectării intereselor muzeale şi al concurării muzeelor pentru acelaşi
patrimoniu.

6
Pentru legătura între muzee şi comunităţi le locale, înainte şi după răsturnarea regimului comunist, Virgil
Ştefan Niţulescu, Romanian Museums wrd tire local Commwrities, Cultură şi Civilizaţie la Dunărea de
Jos, XVIII, Călăraşi, 2004, pp. 173 - 176.
www.cimec.ro
UN MUZEU REGIONAL LA SLOBOZIA 509

Într-o asemenea conjunctură este cu atât mai important, pentru fiecare

muzeu în parte, să îşi definească arealul de interes, cu precizie, printr-o misiune
asumată public - prin aducerea sa la cunoştinţa cetăţenilor - şi aprobată de
autoritatea finanţatoare.
Desigur, Muzeul Judeţean Ialomiţa ar putea, în acest context, să rămână
doar ceea ce este acum: un muzeu cu vocaţie monografică şi obiective strict
limitate la geografia judeţului. Dar, pe de altă parte, atât colecţiile, cât şi
necesitatea adoptării unei politici explicite de marketing- capabilă să ducă la
"vinderea" eficientă a produsului muzeal- constituie argumente evidente pentru
personalizarea muzeului, prin adoptarea unei ţinte mai precise. Aceasta ar putea
fi Câmpia Bărăganului. Situat, oarecum, în mijlocul acestei zone, Muzeul
Judeţean lalomiţa ar putea deveni Muzeul Câmpiei Bărăganului, în primul
rând, datorită impresionantei expoziţii de etnografie, dar şi varietăţii colecţiilor
arheologice. Odată individualizat, muzeul ar putea să îşi extindă, în mod "natu-
ral" sfera de interes peste limitele judeţului, fapt care i-ar conferi nu doar
personalitate şi prestigiu, ci şi un plus de interes în ochii vizitatorilor. Nu trebuie
uitat că limitele administrative ale judeţului au fost impuse mai mult sau mai
puţin arbitrar. Ce relevanţă pot avea aceste limite pentru istoria culturală a
zonei? Judeţul lalomiţa nu s-a putut impune ca o entitate culturală distinctă,
astfel încât să fie justificată oprirea cercetărilor specialiştilor din muzeu la aceste
limite, care pot fi, dealtfel, oricând, remodelate. Ar fi nevoie, aşadar, de o
identitate stabilită după criterii culturale, nu administrative. În acest fel, muzeul
ar dobândi necesara personalizare, în raport cu muzeele din judeţele vecine şi
ar putea atrage un public mai numeros. Dealtfel, în general, publicul tinde să
evite instituţiile culturale care pot fi asimilate, mai degrabă, administraţiilor
financiare decât lăcaşurilor de cultură. Pentru instituţiile legate direct de
administraţia publică, termenuljudeţean are, într-adevăr, un sens precis. Pentru
instituţiile culturale, importanţa nu trebuie, însă, neapărat, subliniată din
titulatură. Mai recent, muzee din judeţe vecine au ales titulaturi care au presupus
eliminarea acestui cuvânt, aşa cum este cazul Muzeului Brăilei şi Muzeului
Dunării de Jos. Legea domenială nu le indică drept muzee de importanţă
regională, dar este evident că scopul lor, direct sau indirect asumat, este acela
al stabilirii unor limite de competenţă culturale, nu administrative.
Desigur, o asemenea schimbare nu trebuie şi nu are cum să presupună şi
o modificare a subordonării faţă de Consiliul Judeţean lalomiţa. În schimb,
extinderea sferei de competenţă a muzeului I-ar face compatibil cu solicitarea
unor finanţări exterioare judeţului lalomiţa, prin intermediul .Proiectelor
culturale. Deocamdată, asemenea modalităţi de finanţare sunt, încă, rare, în
România, dar, mai ales, după aderarea la Uniunea Europeană, ele vor deveni
din ce în ce mai frecvente.
www.cimec.ro
510 Virgil Şteja11 Niţu/escu

Adoptarea unei asemenea denumiri ar putea proiecta muzeul din Slobozia

pe orbita unui interes care ar depăşi, în mod evident, limitele administrative
judeţene. Într-un viitor greu de precizat, dacă bazele sunt puse corect, în anii
următori, un muzeu dedicat Câmpiei Bărăganului ar putea fi considerat de
importanţă regională, ceea ce i-ar atrage multe din atributele unei instituţii
culturale de mare valoare. Desigur, o asemenea schimbare ar presupune atât o
modificare a obiectivelor concrete ale muzeului, cât şi o creştere în ceea ce
priveşte personalul şi bugetul instituţiei. Dar detaliile unui asemenea efort ar fi
pe deplin răsplătite de beneficiile obţinute în planul prestigiului cultural şi al
vizibilităţii sociale a muzeului.

www.cimec.ro
 ABREVIERI

ActaMP - Acta Musei Porolissensis, Zalău.

Acta Arch Hung - Acta Archaeologica Academiae.
Scientiarum Hungaricae, Budapest.
An.Dob. - Analele Dobrogei.
Apulum - Apulum, Acta Musei Apulensis, Alba Iulia.
ArhMed - Arheologia Medievală.
ArhMold - Arheologia Moldovei, Iaşi.
BCMI - Buletinul Comisiunii Monumentelor
Istorice, Bucureşti.
BMJG - Buletinul Muzeului Judeţean Giurgiu.
BSNR - Buletinul Societăţii Numismatice
Române, Bucureşti.
CA - Cercetări Arheologice, Muzeul Naţional de
Istorie a României, Bucureşti.
CAB - Cercetări arheologice în Bucureşti, Muzeul de
Istorie şi Artă al municipiului Bucureşti.
Cerc Arh., CCA(R) - Cronica Cercetărilor Arheologice
(din România), Bucureşti.
CCDJ - Cultură şi Civilizaţie la Dunărea de Jos,
Muzeul Dunării de Jos, Călăraşi.
CDTR - Catalogul documentelor din Ţara Românească.
CercNum -Cercetări Numismatice, Muzeul Naţional de
Istorie a României, Bucureşti.
CNA - Cronica Numismatică şi Arheologică, Bucureşti.
CN-BAR - Cabinetul numismatic al Bibliotecii
Academiei Române, Bucureşti.
Creşt Col - Creşterea colecţiilor. Caiet de infomare,
Biblioteca Academiei Române, Bucureşti.
Dacia - Dacia, Recherches et decouvertes
archeologiques en Roumanie, I-XII, 1924-
1947; N.S. Revue d' archeologie et d' histoire
ancienne, 1, 1957 şi urm.
DGAS - Direcţia Generală a Arhivelor Statului
www.cimec.ro
512

DIR - Documente privind istoria României,

Bucureşti
DRH - Documenta Romaniae Historica, Bucureşti
EBPB - Etudes byzantines et post - byzantines,
Bucureşti.
FHDR - Fontes Historiae Daco-Romaniae.
lAI - Izvestija na Balgarski arheologiceskja
Institut, Sofia.
Istros - Istros, Muzeul Brăilei, Brăila.
MCA (Materiale) - Materiale şi Cercetări Arheologice.
Mem Ant, Mem Antiq- Memoria Antiquitalis, Acta Musei-
Petrodavensis, Piatra Neamţ.
MIA - Materialy i issledovanija po archeologii,
SSSR, Moskva-Leningrad.
MJIVL - Muzeul Judeţean de Istorie Vâlcea.
MNIR, Muz Naţ - Muzeul Naţional de Istorie a României
Mousaios - Mousaios, Muzeul Judeţean Buzău.
NC - Numismatic Chronicle, Londra.
NH - NOMISMATIKA HRONIKA, Atena.
OJPCN Ialomiţa - Oficiul Judeţean pentru Patrimoniul Cultural
Naţional Ialomiţa.
Peuce - Peuce, Muzeul Delta Dunării, Tulcea.
Pontica - Pontica, Muzeul de Istorie Naţională şi
Arheologie, Constanţa.
RAN - Repertoriul Arheologic Naţional.
RESSE - Revue des Etudes du Sud - Est
Europeen, Bucureşti.
Rev.Muz. - Revista Muzeelor, Bucureşti.
RM!\.1MIA - Revista Muzeelor şi Monumentelor.
Monumente Istorice şi de Artă, Bucureşti.
SAI - Studii şi Articole de Istorie.
SCIV(A) - Studii şi Cercetări de istorie veche (şi
arheologie), Bucureşti.
SCN - Studii şi Cercetări de numismatică, Bucureşti
SCŞ Cluj - Studii şi cercetări ştiinţifice, Cluj.
SMIM - Studii şi materiale de istorie medie, Bucureşti.
St Corn Vrancea - Studii şi Comunicări, Complexul muzeal al
judeţului Vrancea, Focşani.
Thraco - Dacica - Thraco- Dacica, Institutul Român de
Tracologie, Bucureşti.
www.cimec.ro
www.cimec.ro
www.cimec.ro