MUZEUL ,,VASILE PÂRVAN” BÂRLAD

ACTA MUSEI
TUTOVENSIS
Istorie veche și arheologie

XVII
2021
ACTA MUSEI TUTOVENSIS
Publicaţie a Muzeului „Vasile Pârvan” Bârlad
Str. Vasile Pârvan nr. 1
731050 Bârlad
Tel.: 0235 42 16 91; 0335 404 746
Fax: 0235 42 22 11
E-mail: muzeuparvan@gmail.com
Adresă web: www.muzeulparvan.ro
ACTA MUSEI TUTOVENSIS
Publication of „Vasile Parvan” Museum
1 Vasile Parvan Street
731050 Barlad
Phone: 0235 42 16 91; 0335 404 746
Fax: 0235 42 22 11
E-mail: muzeuparvan@gmail.com
Web address: www.muzeulparvan.ro

Colegiul de redacţie:

Dr. Ion IONIȚĂ

Dr. Dan Gh. TEODOR
Dr. Mircea MAMALAUCĂ
Prof.drd. Mircea OANCĂ

Redactor şef: Mircea Mamalaucă

REVISTA APARE CU SPRIJINUL FINANCIAR

AL CONSILIULUI JUDEŢEAN VASLUI

Revistă fondată de prof. Mircea MAMALAUCĂ

Apare anual din 2006.

Continuă în parte „Acta Musei Tutovensis” (ISBN: 1842-2373)

Din anul 2015, nr. 11, apare cu titlul actual.
 MUZEUL ,,VASILE PÂRVAN” BÂRLAD

ACTA MUSEI
TUTOVENSIS

Istorie veche și arheologie

XVII
HISTORICA ET ARCHAEOLOGICA

Editor: Mircea MAMALAUCĂ

Bârlad  2021
Revistă editată de CASA EDITORIALĂ DEMIURG
(acreditată de CNCSIS în 2003, reacreditată în 2006 şi în 2010)
Şoseaua Păcurari nr. 68, Bl. 550, Sc. B, Et. 4, Ap. 16
700547 Iaşi, România
 0745 378 150
E-mail: ceddemiug@yahoo.fr
Director: dr. Irina Croitoru
Consilier editorial: dr. Alexandrina Ioniţă
Editura răspunde la comenzi în limita tirajului disponibil.

© Muzeului „Vasile Pârvan”

ISSN: 2457-1709
ISSN-L: 2457-1709
 CUPRINS

STUDII ȘI MATERIALE
Mihaela CULEA, Materialul osteologic uman de la Traian (com. Zăneşti, jud.
Neamţ): rezultate noi, interpretări avansate 7
Human Osteological Material from Traian (Zanesti commune, Neamt county). New results,
advanced interpretations
Silviu GRIDAN, An eneolithic innovation from south-eastern Transylvania. The
Ariușd-Cucuteni culture sickle blade from Rupea 4-La Movilă settlement (Rupea,
Brașov county 23
O inovaţie eneolitică din sud-estul Transilvaniei. Lama ariuşdeană de seceră de la
Rupea 4 - La Movilă (Rupea, jud. Braşov)
Adela KOVÁCS, Alexandru NECHIFOR, Plastica antropomorfă rezultată din
cercetările de la Ștefănești-Stârcea, jud. Botoșani (Campania 1974-1975) 42
Anthropomorphous representations form Ştefăneşti-Stârcea, Botoșani County, Romania
Alexandru BERZOVAN, Mircea OANCĂ, Mircea MAMALAUCĂ, Ștefan
HONCU, Constantin CRĂCIUN, Despre două posibile cetăți hallstattiene
timpurii din Podișul Moldovei: Fundul Văii-Cetatea Zmeilor (com. Lipovăț) și
Popeni-Valea Bujorani (com. Zorleni) 54
About two possible early Iron Age forts from the Moldavian Plateau: Fundul Văii-
Cetatea Zmeilor (com. Lipovăț) and Popeni-Valea Bujorani (com. Zorleni)
George Dan HÂNCEANU, Bastarnii de la Roșiori. Obiecte și ocupații 70
The bastarnians from Roșiori. Objects and occupations
Mircea MAMALAUCĂ, Mircea OANCĂ, Cercetarea arheologică din așezarea de
secol IV d.Chr. de la Bârlad-Valea Seacă (Campania 2018) 83
The archaeological reasearch of the 4th century AD settlement from Bârlad Valea-
Seacă/`Dry Valley` (2018 Campaign)
Ion IONIȚĂ, Un topor de luptă medieval de la Șcheia 111
Eine mittelalterliche Streitaxt aus Șcheia
Ștefan HONCU, Mircea MAMALAUCĂ, Un nou tip de amforă romană atestat în
Barbaricum 117
A new type of roman amphora discovered in Barbaricum
Lavinia GRUMEZA, Amulete din plumb din a doua jumătate a secolului al V-lea
descoperite la Sânpaul (jud. Cluj) 122
Lead Amulets From The Second Half Of The 5th Century Discovered in Sânpaul (Cluj County)
Dan Gh. TEODOR, Unele noi precizări privind cultura materială și viața spirituală
la est și sud de Carpați în a doua jumătate a primului mileniu creștin 135
Some new specifications regarding material culture and spiritual life in the east and
south of the carpathians in the second half of the first christian millennium
Ion TENTIUC, Valeriu BUBULICI, Considerații privind pandantivele scandinave
cu decor animalier sau în formă de scut semisferic din secolele X-XI descoperite
pe Nistrul Mijlociu 141
Some considerations regarding the 10th-11th century scandinavian pendants with animal
motifs or in the shape of hemispheric shield found in the middle Dniester region
Mircea OANCĂ, Cercetări de teren în comuna Banca, județul Vaslui (2020-2021) 154
Surface research in Banca, Vaslui county (2020-2021)

5
Costin CROITORU, Tributari Dunării: Bârladul, Siretul, Prutul. Câteva gânduri
legate de căile de comunicații din sudul Moldovei în Antichitate și nu numai 185
Danube tributaryes: The Bârlad, the Siret and the Prut rivers. Some thoughts related
to the ways of communications in southern Moldova in Ancient times and not only

NUMISMATICĂ
Lucian MUNTEANU, Ioana SCUTARU, Varia Numismatica Tutovensia. I 192
Varia Numismatica Tutovensia. I
Sorin LANGU, Cristian ONEL, O medalie aniversară a cuceririi Budapestei 199
An anniversary medal of the conquest of Budapest

RECENZII
A. MELNICIUC, B. P. NICULICĂ, S. IGNĂTESCU, S.-C. ENEA (eds.), Eternitatea
arheologiei. Studii în onoarea profesorului Dumitru Boghian la a 65-a aniversare,
Editura Mega, Cluj-Napoca, 2020, 660 p. (Mihaela BLAGOCIN) 205

6
STUDII ȘI MATERIALE

MATERIALUL OSTEOLOGIC UMAN DE LA TRAIAN

(COM. ZĂNEŞTI, JUD. NEAMŢ):
REZULTATE NOI, INTERPRETĂRI AVANSATE

Mihaela CULEA

Keywords: paleopathology, Aeneolithic, Precucuteni Culture, Traian, Romania

Introducere
Situl arheologic de la Traian (com. Zăneşti, jud. Neamț) este situat pe o terasă a râului
Bistrița. S-au desfășurat săpături arheologice sistematice în punctul numit Dealul Fântânilor
(1936) și în punctul numit Dealul Viilor (1951), situat la 3,5 km sud-est față de primul.
Acestea au evidențiat urmele a două așezări eneolitice. În punctul Dealul Fântânilor au fost
identificate urme de locuire aparținând culturii Ceramicii liniare, culturii Precucuteni, faza a
III-a, şi Cucuteni A-B1, iar materialul arheologic descoperit în punctul Dealul Viilor a fost
atribuit culturii Precucuteni2.
Stațiunea eneolitică de la Traian Dealul Fântânilor se întinde pe o suprafață de
aproximativ 4 ha, în cuprinsul căreia au fost identificate 75 de construcții (locuințe cu sau fără
platformă, sau anexe gospodărești3) și numeroase gropi, al căror scop se presupune a fi fost
menajer sau de fundare4. Unele gropi de fundare conțineau vase tipice, destinate exclusiv sau
nu acestui scop. Altele, însă, conțineau printre fragmente ceramice, resturi de chirpici ars și
cărbune, fragmentele osteologice umane aflate sau nu în conexiune anatomică și care fac
obiectul acestui studiu.

Materiale și metode
În campaniile arheologice, organizate în anii 1952, 1956, 1958 (punct Dealul
Fântânilor) și 1961 (punct Dealul Viilor), au fost descoperite nouă morminte, care conțineau
zece schelete umane, incomplete.
Din anul 1952, provin două morminte, notate Traian 1952 M1 groapa δ și Traian 1952
CPL II, S IV-V, □ 18-19 MII, ambele înregistrând fragmente din craniu și din scheletul post-
cranian. Fragmentele au fost descoperite sub platformele locuințelor, în gropi de formă
rotundă, fiind asociate cu un bogat inventar arheologic, compus în principal din ceramică
pictată şi nepictată. Craniul primului schelet era culcat pe temporalul drept, iar cel de-al doilea
schelet era chircit pe partea stângă5.


Institutul de Antropologie „Francisc I. Rainer”, Academia Română, m_gatej@yahoo.com
1
Hortensia Dumitrescu, Șantierul Traian, în SCIV, III, 1952, p. 121.
2
Idem, Şantierul Traian, în SCIV, V ,1-2, 1954, p. 21.
3
Cătălin Bem, Traian Dealul Fântânilor: fenomenul Cucuteni A-B, Târgovişte, 2007, p. 127.
4
Ibidem, p. 145.
5
Hortensia Dumitrescu, Corneliu Mateescu, Ion Dragomir, în SCIV, IV, 1-2, 193, p. 62.
7
 Materialul osteologic descoperit în 1956 constă din 4 morminte: Traian 1956 M1
tranșeea sau şanţul Z sector VI; Traian 1956 sector VI/2, M2, Traian 1956 M1 şi Traian 1956
M2, ultimele două descoperite în vestul aşezării. Aceste morminte conțin cinci schelete
incomplete6. Contextul arheologic plasează cele două morminte, descoperite în vestul așezării,
într-o epocă ulterioară perioadei neolitice7 şi nu vor fi incluse în acest studiu. Rămân, aşadar,
încadrate în neolitic trei schelete din anul 1956, provenind din primele două morminte. Primul
schelet constă din fragmente aparținând scheletului post-cranian8. Al doilea schelet, provenind
din campania anului 1956, constă din prezenţa unui craniu, iar al treilea conţine numai
fragmente care provin din scheletul post-cranian. Acestea au fost descoperite în vecinătatea
resturilor unor locuinţe, în gropi de formă rotundă, fiind asociate cu numeroase fragmente
ceramice. Primul schelet era întins cu faţa în jos, al doilea avea oasele deranjate, depuse peste
cioburi pictate, iar al treilea respectiv craniul, a fost depus pe partea stângă, pe tipsia unui vas
cu picior, de tip fructieră. Mormânul notat Traian 1956 sector VI/2, M2 a fost găsit în
apropiere de M1, care a aparţinut unui copil. Mai sus de resturile osteologice ale copilului, la
adâncimea de 1,25 m, s-a găsit un craniu de adult, înconjurat de alte vase. Acest vas era aşezat
în interiorul altui vas, pus pe o placă de gresie9.
Din anul 1958 provin un craniu şi scheletul post-cranian, cu notaţia Traian 1958 șanț
2, sector 2 M1, aparținând aceluiași individ, şi un alt craniu cu notația Traian 1958 SI/5 M1.
Scheletul, cu fragmente din craniu şi membre, a fost descoperit în poziția chircit, sub resturi
de chirpici ars şi cioburi. Avea ca inventar un vas tip binoclu, cu pictura ștearsă, depus
deasupra oaselor, şi un vas vopsit (roşu crud), în zona corespunzătoare rotulelor10. Craniul a
fost descoperit într-un complex ceramic. Nu se cunoaște forma gropilor11.
Din anul 1961 provine un singur craniu, cu notaţia Traian 1961 craniu Locuinţa nr. 2,
descoperit sub podina locuinței nr. 2. Este asociat cu fragmente ceramice12.
Toate scheletele au fost reexaminate în vederea stabilirii sexului biologic, a estimării
vârstei la deces şi a înregistrării condiției patologice a oaselor. Oasele au fost reexaminate în
vederea detectării abaterilor de la starea normală a osului. Starea de reprezentare și de
conservare a materialului osteologic a fost înregistrată, conform standardului propus de
Buikstra şi Ubelaker13, atât pentru indivizii subadulţi, cât și pentru indivizii adulți.
Pentru identificarea şi atribuirea fragmentelor osteologice s-a utilizat manualul de
osteologie Human Osteology 14. Vârsta indivizilor adulţi a fost estimată pe baza obliterării
suturilor craniene,15 a gradului de uzură dentară, a evaluării aspectului suprafeţei auriculare a
osului iliac şi a simfizei pubiene16.
Vârsta indivizilor subadulţi a fost estimată pe baza înregistrării stadiului erupţiei
dentare17, a dimensionării oaselor lungi şi a evaluării gradului de sinostoză al epifizelor 18.

6
Hortensia Dumitrescu, Şantierul Traian, în „Materiale şi cercetări arheologice”, V, 1959, p. 189-201.
7
Ibidem, p. 196.
8
Ibidem, p. 195.
9
Cătălin Bem, op. cit., p. 193.
10
Ibidem, p.194)
11
Dardu Nicolăescu-Plopşor, Wanda Wolski, Elemente de demografie și ritual funerar la populațiile vechi din
România, Bucureşti, 1975, p. 113-115.
12
Ibidem p. 118.
13
Jane Buikstra, Douglas H. Ubelaker, Standards for Data Collection from Human Skeletal Remains, in
„Arkansas Archaeological Survey Research Series”, No 44, Fayetteville, 1994.
14
Tim D. White, Michael T. Black, Pieter A. Folkens, Human Osteology, third edition. Academic Press, San
Diego, 2012.
15
Jane Buikstra, op. cit.
16
Tim D. White, op. cit.
17
Jane Buikstra, op. cit., p. 41-44, fig. 20.
18
Ibidem, p. 112-113.
8
 Sexul biologic al indivizilor adulţi a fost determinat pe baza morfologiei craniului,
utilizându-se sistemul de scorizare pentru dimorfism sexual şi a formei marii incisuri
ischiatice19. Datorită lipsei elementelor necesare, sexul biologic al indivizilor subadulţi nu a
fost determinat.
Afecțiunile patologice au fost identificate prin observarea vizuală, macroscopică și
descrise conform The Cambridge Encyclopedia of Human Paleopathology 20.

Rezultate
Toate scheletele din situl arheologic de la Traian au fost descoperite sub platforma
locuinţei sau printre locuințe. Astfel, din totalul de 75 de structuri cucuteniene, identificate în
aşezarea din punctul Dealul Fântânilor, doar sub șapte locuinţe sau în apropierea acestora au
fost descoperite resturi osteologice umane.
Sub platforma locuinţei au fost descoperite două cranii şi scheletele postcraniene ale
acestora (Traian 1952 M1 groapa δ şi Traian 1952 M2 CPL II, S IV-V), un craniu şi scheletul
său postcranian au fost descoperite sub resturi de chirpic ars şi cioburi (Traian 1958 șanț 2
sector 2 M1), două schelete postcraniene au fost descoperite în vecinătatea unor locuinţe
(Traian 1956 M1 tranșeea sau şanţul Z sector VI, Traian 1956 sector VI/2, M2), iar un craniu
a fost descoperit într-un complex ceramic (Traian 1958 SI/5 M1). În punctul Dealul Viilor a
fost descoperit un singur craniu (Traian 1961 craniu Locuinţa nr. 2), sub podina locuinţei nr.
221.
Materialele osteologice umane, care provin din situl arheologic Traian, au trecut
printr-o examinare iniţială, oasele fiind parţial sau integral restaurate22.
Reexaminarea recentă a materialului arată că, din situl neolitic de la Traian, au fost
recuperate fragmente osteologice umane care provin de la opt indivizi23, dintre care doi adulţi
şi șase subadulţi. Au fost identificate trei cranii, trei schelete, care conţin fragmente din craniu
şi din scheletul postcranian şi două schelete postcraniene; rezultă un număr total de şase cranii
şi cinci schelete postcraniene. Starea de reprezentare a acestora este redată în Tab. 1 şi 2.
Cele trei schelete, din care am identificat fragmente din craniu şi din scheletul
postcranian (Traian 1952 M1 groapa δ, Traian 1952 M2 CPL II, S IV-V şi Traian 1958 SII/2
M1), aparţin unor indivizi subadulţi, cu vârsta la deces încadrabilă în intervalul 2-16 ani.
Craniile descoperite (Traian 1956, sector VI/2 M2; Traian 1958 SI/5 M1; Traian 1961
Locuinţa Nr 2 ) au fost estimate ca având o vârstă la deces cuprinsă în intervalul 16-50 ani şi
atribuite sexului feminin (primele două) şi indeterminabil (ultimul). Scheletele postcraniene
(Traian 1956 M1 tranşeea Z, Traian 1956 sector VI M2) aparţin unor indivizi subadulţi, cu
vârsta cuprinsă între 8-18 ani. Distribuţia pe sex şi vârstă este reprezentată în Tab. 3.
În cadrul materialului osteologic studiat, am identificat două cazuri care prezintă
patologie osoasă și multiple leziuni craniene, consecinţa acţiunii/intervenţiei umane (Cazul
Traian 1956 sector VI/2 M2 şi Cazul Traian 1958 SI/5 M1). Constatăm, de asemenea o

19
Tim D. White, op. cit.
20
Arthur C. Aufderheide, Conrado Rodríguez-Martin, The Cambridge Encyclopedia of Human Paleopathology
Cambridge University Press, 1998.
21
Cătălin Bem, op. cit., p. 20.
22
Olga Necrasov, Dardu Nicolăescu-Plopşor, , Étude anthropologique des squelettes néolithiques appartenant à
la culture de la céramique peinte Cucuteni-Tripolyé, découverts à Traian, în „Analele Ştiinţifice ale Universităţii
«Al. I. Cuza» Iaşi”, III, 1-2, 1957, p. 67-80; Olga Necrasov, Dardu Nicolăescu-Plopşor, Studiul antropologic al
scheletelor deshumate la Traian, în „Materiale şi cercetări arheologice”, 1959, V, p. 203-216; Dardu Nicolăescu-
Plopşor, Wanda Wolski, Elemente de demografie și ritual funerar la populațiile vechi din România , 1975, p.113-118.
23
În literatura de specialitate sunt menţionate şapte schelete. Dardu Nicolăescu-Plopşor, Wanda Wolski, op. cit.,
1975 p. 113.
9
anomalie dentară congenitală de număr (hipodonţie) asociată cu craniosinostoză (Cazul
Traian 1958 SII/2□9 M 1)

Cazul Traian 1956 sector VI/2 M2

Inventar osteologic
Din acest schelet au fost identificate doar fragmente care provin din craniu, aflate în
stare bună de conservare. Restaurate, acestea au dus la reîntregirea unui craniu, cu lipsuri în
porțiunea corespunzătoare bazei şi a osului temporal drept. Nu sunt prezente fragmente din
maxilar şi mandibulă. Sexul este feminin, iar vârsta este cuprinsă în intervalul 40-50 ani.
Patologie
Exocranian se constată prezenta unei porozităţi la nivelul occipitalului şi al oaselor
parietale, de-a lungul suturii sagitale (fig. I.1). Endocranian, pornind de la nivelul crestei
occipitale şi până la nivelul crestei frontale, se identifică o porozitate densă, dar şi a osului
reactiv (fig. I.2). În partea stângă a punctului cranian glabela, se remarcă prezenţa unui
osteom de mici dimensiuni (fig. I.3 a).
Traumatisme
În partea dreaptă a punctului cranian glabela se constată prezenţa unei spărturi de mici
dimensiuni (nu străpunge osul endocranian), ale cărei margini sunt uşor zimţate şi cu depuneri
de calcar din vechime (fig. I.3 b). Lângă aceasta, se observă şi urmele unei lovituri
nevindecate (fig. I.3 c și fig. I.4. detaliu). Pe osul parietal drept, lângă sutura sagitală (dar
situată central), se observă o înfundare a osului. Nu a fost posibilă surprinderea unei imagini
clare la acest nivel.

Cazul 1958 SI/5 M1

Inventar osteologic
Din acest schelet se păstrează doar fragmente care provin din craniu, aflate în stare
bună de conservare. A fost restaurat un craniu care înregistrează lipsuri în porţiunea
corespunzătoare glabelei şi a bazei. Din mandibulă nu este prezent niciun fragment. Din
maxilar se constată prezenţa a două fragmente, incluzând alveolele dentare şi patru dinţi
puternic uzaţi, dar fără carii (premolarii 1 şi 2, molarul 1 de pe partea dreapă şi molarul 1
stânga). Sexul este feminin, iar vârsta se încadrează în intervalul 30-50 ani.
Patologie
Exocranian, pe occipital, se înregistrează prezenţa unei porozităţi situate deasupra
liniei nucale (fig. 2.1 şi 2.2). Endocranian, la acelaşi nivel, dar cuprinzând şi protuberanţa
occipitală, se înregistrează prezenţa unei porozităţi mai dense comparativ cu cea de la
suprafaţa exocraniană (fig. 2.3).
Traumatisme
La nivelul osului frontal, puţin deasupra boselor frontale laterale, exocranian se
observă un orificiu de formă rotundă, cu margini crăpate şi înfundate (fig. 3.1). Endocranian,
se observă desprinderea tablei osoase, dinspre exterior, cauzată cel mai probabil de obiectul
care a provocat apariţia acestui orificiu (fig. 3.2). Exocranian, se observă o parte a marginilor
crăpate și ataşate de os, cealaltă parte fiind desprinsă (fig. 3.3). Fisurile radiale adiacente se
întind pe toată lungimea frontalului, de la sutura coronală, până la marginile supraorbitale
(dim: 12.72x12,72). La nivelul osului temporal drept (prezent în stare fragmentară) se
înregistrează urmele unei lovituri, de formă aproximativ ovală. Aceasta lovitură este situată
deasupra mastoidei, la nivelul spinei suprameatum, în linie dreaptă cu procesul zigomatic al
temporalului (fig. 4.1). Osul este înfundat, cu marginle crăpate (fig. 4.2). Temporalele
prezintă rupturi din vechime, cu depunere de calcar.
10
 Cazul 1958 SII/2□9 M 1
Inventar osteologic
Din acest schelet au fost identificate atât fragmente din craniu, cât şi din scheletul
postcranian. Craniul, mandibula şi maxilarul au fost în mare parte restaurate, în momentul
examinării iniţiale. Constatăm fixarea în alevola necorespunzătoare a unui dinte care nu
aparţine acestui individ, mai exact a unui incisiv cu coroana distrusă şi expunerea completă a
dentinei, în alveola corespunzătoare caninului maxilar dreapta (fig. 6.1). Acest fapt împiedică
realizarea observațiilor la nivelul alveolei dentare. Craniul înregistrează lipsuri în porţiunea
corespunzătoare zigomaticului stâng, protuberanţei occipitale şi bazei craniului. Din scheletul
postcranian sunt prezente componente în stare fragmentară: un fragment din extremitatea
acromială a claviculei de pe partea dreaptă; scapula dreaptă (reprezentată de suprafaţa
epifizală pentru coracoid, cavitatea glenoidă, colul scapulei şi o porţiune din marginea laterală
a osului, care nu se continuă cu fosa scapulară fiind ruptă în această zonă), humerus dreapta
(lipsesc epifizele), un fragment din diafiza humerusului stâng (mai exact porţiunea centrală a
diafizei); o vertebră toracală întreagă şi două arcuri vertebrale toracale, o vertebră lombară
întreagă şi un corp vertebral lombar; 5 capete sternale costale; ilium stânga; femur dreapta-
porţiunea centrală a diafizei; femur stânga (întreg, inclusiv epifiza distală, dar cu mici rupturi
în porţiunea corespunzătoare condilului medial; tibia dreaptă (lipseşte treimea distală); tibia
stângă (inclusiv epifizele, dar lipseşte treimea distală), un fragment din porţiunea superioară a
diafizei peroneului stâng, metatarsian 4 stânga.
Anomalii congenitale
Acest caz înregistrează o anomalie congenitală dentară de număr (hipodonţie sau
agenezie de dinţi) şi craniostenoză. Hipodonţia se manifestată prin lipsa congenitală a unuia
sau a mai multor dinţi. În acest caz, se constată pe hemiarcada maxilară dreaptă, lipsa
incisivului lateral. Această afecţiune are, de cele mai multe ori, cauze genetice24. Ceilalţi dinţi,
prezenţi în alveolele dentare, sunt simetrici, dar cu dimensiuni reduse. Pe incisivi și canini, se
observă macroscopic, modificări ale suprafeţei emailului dentar, sub forma liniilor
hipoplazice (fig.6.3). La nivelul suprafeţelor ocluzale ale arcadelor (maxilară şi mandibulară
fig.6.2 și 6.4) se constată o uzură accentuată, dar şi un număr de patru carii oclusale (maxilar
M1 stânga/dreapta şi mandibulă M1 dreapta şi M2 stânga).
La nivelul craniului se înregistrează (endocranian şi exocranian) închiderea prematură
a suturii lambdoide, pe partea dreaptă. Pe partea stângă, sutura nu este închisă endocranian, ci
doar parţial exocranian (fig 6.5). Celelalte suturi au aspect normal. Segmentele prezente din
scheletul postcranian nu înregistrează modificări.
Asocierea hipodonţiei cu craniostenoza, în acest caz, nu poate fi întâmplătoare, cu atât
mai mult cu cât acest tip de craniostenoză (pe sutura lambdoidă) este mai puţin comun.
Conform studiilor specializate sinostoza unilaterală sau bilaterală, la nivelul suturii lambdoide
apare ca parte a complexului SCS-Syndromic Craniosynostosis și implică dizabilități fizice
și/sau psihomotorii25.

24
Azza Husam Al-Ani, Joseph Safwat Antoun, William Murray Thomson, Tony Raymond Merriman, and
Mauro Farella, Hypodontia: An Update on Its Etiology, Classification, and Clinical Management, în „BioMed
Research International Volume”, 2017, p. 1-9.
25
Wanda Lattanzi, Marta Barba, Lorena Di Pietro, Simeon A. Boyadjiev, Genetic Advances in craniosynostosis,
în „American Journal of Medical Genetics”, part A 2017, 1-24.
11
 Concluzii
În aria de răspândire a complexului cultural Cucuteni-Tripolie, în urma unei analize
amănunțite a tuturor descoperirilor de resturi osteologice umane depuse în aşezări, au fost
stabilite patru categorii: oase umane postcraniene disparate, fragmente provenind din scheletul
cranian, părţi din scheletul postcranian şi schelete întregi26.
Rezultatele obţinute în urma acestui studiu arată că, în situl de la Traian, sub podina
locuinţelor sau printre locuinţe, au fost depuse oase umane sau părţi din cadavru, sub trei
forme: craniu şi schelet postcranian (aparţinând aceluiaşi individ, incomplet), schelet
postcranian incomplet şi craniu incomplet.
Pentru prima categorie, inventarul arheologic descoperit constă, în principal, din
ceramică (vase întregi sau fragmentare arse şi nearse), oase de animale şi unelte (fragment de
râşniţă, percutoare, pietre de râu). Artefactele cu care sunt asociate oasele umane nu au ajuns
în mod accidental lângă schelete. Acţiunea de depunere inteţionată a acestora este evidentă.
Cazul mormântului notat Traian 1952 M1 (Groapa δ) denotă o grijă particulară pentru
depunerea defunctului sau a părţilor selectate din el, peste fragmente ceramice. Deasupra celui
decedat au fost depuse alte fragmente ceramice. Aceeași situaţie o regăsim în cazul
scheletului din mormântul cu notaţia Traian 1952 M2 Groapa ζ, care este, de asemenea,
însoţit de un bogat material ceramic, dar şi de un fragment de râşniţă. Inventarul arheologic
este dispus la capul, pe pieptul şi la picioarele decedatului.
Ultimul schelet încadrat în acesată categorie, respectiv scheletul cu notaţia Traian
1958 SII/2 M1, este însoţit de două vase ceramice pictate, unul depus peste acel individ,
celălalt în zona genunchilor, fiind descoperit sub un strat de cenuşă şi chirpic ars.
Toate scheletele incluse în această categorie aparţin unor indivizi de sex
indeterminabil, cu vârsta cuprinsă între 2-18 ani.
A doua categorie de oase umane depuse este reprezentată de două schelete
postcraniene, deranjate şi incomplete, notate Traian 1956 Tranşea Z şi Traian 1956 sector
VI/2 M2. Ambele au fost însoţite de fragmente ceramice, depuse în gropi de formă rotundă şi
aparţin unor indivizi subadulţi. Primul schelet a fost depus cu faţa în jos, iar cel de-al doilea a
fost depus peste cioburi pictate, peste el fiind depuse alte vase. Din acest context reiese
manipularea iniţială a cadavrelor, selectarea, apoi depunerea în pământ, a părților din
scheletul post-cranian, fără fragmente din craniu.
A treia categorie de depunere este reprezentată de mormintele cu notaţia Traian 1956
sector VI/2, M2, Traian 1958 SI/5M1 şi Train 1961 Locuința nr. 2 și constă din trei cranii,
descoperite la adâcimi cuprinse între 0,75-1,45 m. Primele două aparţin unor indivizi adulţi,
de sex feminin, cu vârste cuprinse în intervalul 30-50 ani, iar al treilea unui individ de sex
indeterminabil, cu vârsta cuprinsă în intervalul 16-18 ani. În toate cele trei cazuri constatăm
preponderența neurocraniului față de viscerocraniu, lipsa oaselor zigomatice și lipsa oricărui
fragment din mandibulă. Ambele cranii de adulți înregistrează patologie osoasă și multiple
leziuni craniene, interpretate ca rezultat al violenței, asupra celor două femei.
În lotul de materiale osteologice care provine din situl de la Traian, nu a fost
identificat niciun individ adult, de sex masculin. Vârsta la deces a celui mai mic individ
înregistrat este încadrată în intervalul 2-4 ani, iar a celui mai vârstnic, între 40-50 ani. În acest
caz, sexul determinat este feminin. Ambele cranii de sex feminin prezintă urme de
traumatisme, vindecate şi nevindecate, dar şi urme ale unor infecţii nonspecifice. Nu este
prezent niciun fragment din scheletul postcranian.
Niciun individ subadult nu prezintă urme de traumatisme sau alte forme de acţiuni
violente. Nu se constată urme de infecţii. Un individ din categoria subadulţilor înregistrează
hipodonţie şi craniostoză unilaterală (pe sutura lambdoidă de pe partea dreaptă). Defectele de

26
Cătălin Bem, op. cit., p. 204.
12
structură ale emailului dentar, numărul ridicat al cariilor, hipodonţia şi craniostenoza indică
tuburări de metabolism, probabil determinate ereditar27. Nu este exclus ca cele două anomalii
să fie simptome asociate ale unui sindrom (SCS) şi individul în cauză să se fi confruntat cu
deficienţe fizice şi psihomotorii. Prezenţa liniilor hipoplazice indică, de asemenea, o stare de
sănătate precară. Alterările apărute după erupţia dentară, manifestate în acest caz sub forma
cariilor dentare, sunt rezultatul unei alimentaţii deficitare.
Artefactele, care însoţesc defuncţii sau segmentele osteologice depuse, au un caracter
domestic/ casnic/ practic /, cu întrebuinţare frecventă: ceramică în cantitate mare, râşniţe,
pietre de râu, etc28. Modul de dispunere a acestora nu indică neglijenţa participanţilor sau a
participantului (participantei) în ceea ce priveşte acestă acţiune. Craniul de sex feminin depus
pe un vas de tip fructieră, poziţionat în interiorul altui vas, totul aşezat apoi pe o placă de
gresie, denotă o activitate complexă, din care surprindem doar rezultatul final.
În cadrul lotului neolitic de la Traian ne confruntăm cu practici de manipulare a
cadavrului pe care nu le putem surprinde. Particularitățile tratamentului aplicat cadavrului nu
se reflectă în fragmentele osteologice de care dispunem. Constatăm, totuşi, că niciun schelet
nu prezintă urme de ardere sau de tăiere/tranșare şi toate scheletele sunt incomplete,
dezmembrate. Ideea tranşării intenţionate a cadavrului este pusă în legătură cu anumite
practici rituale de fundare de construcţii, respectiv sacrificiul uman29.
Contextul arheologic particular, din care provine materialul osteologic de la Traian,
furnizează informații unice despre modul în care membrii comunității respective s-au
comportat cu cadavrele anumitor persoane. Mutilarea cadavrului prin îndepărtarea anumitor
segmente, inclusiv a capului, apoi depunerea sub spaţiul destinat locuirii, este, în acest caz,
aplicată indivizilor subadulţi şi indivizilor de sex feminin.

Bibliografie

Aufderheide A. C., Rodriguez-Martin C., The Cambridge Encyclopedia of Human Paleopathology, Cambridge
University Press, Cambridge, 1998.
Al-Ani A. H., Antoun J. S., Thomson W. M., Merriman T. R, Farella M., Hypodontia: An Update on Its
Etiology, Classification, and Clinical Management, în „BioMed Research International Volume”,
https://doi.org/10.1155/2017/9378325, 2017.
Bem C, Traian-Dealul Fântânilor: fenomenul Cucuteni A-B, Târgovişte, 2007.
Buikstra J. E., Ubelaker D. H., Standards for Data Collection from Human Skeletal Remains, in „Arkansas
Archaeological Survey Research Series”, No 44, Fayetteville, 1994.
Di Rocco, F., Rothenbuhler, A., Daire, V.C., Bacchetta, J., Adamsbaum, C., Baujat, G., Rossi, M., Lingart, A.,
Craniosynostosis and metabolic bone disorder. A review, Neurochirurgie, 2019, DOI
10.1002/ajmg.a.38159
Dumitrescu H., Șantierul Traian, în SCIV, III, 1952, p. 121-149.
Dumitrescu H., Şantierul Traian, în SCIV, V,1-2, 1954, p. 35-67.
Dumitrescu H., O descoperire în legătură cu ritul de înmormântare în cuprinsul culturii ceramicii pictate
Cucuteni-Tripolie, în SCIV, V , 3-4, 1954, p. 399-429.
Dumitrescu H., Şantierul arheologic Traian, în „Materiale şi cercetări arheologice”, V, 1959, 189-201.
Dumitrescu H., C. Mateescu, I. Dragomir, Şantierul Traian, în SCIV, IV, 1-2, 1953, p. 45-66.
Lazar C., Rituri şi ritualuri funerare în Neoliticul şi Eneoliticul din România, teză de doctorat, 2009.
Lazăr C, Opriş V., The index of funerary discoveries in Early Eneolithic, în C. Lazăr (ed.), în The catalogue of
the Neolithic and Eneolithic funerary findings from Romania, Editura Cetatea de Scaun, Târgoviște, 2012.

27
Federico Di Rocco, Anya Rothenbuhler, Valerie Cormier Daire, Justine Bacchettav, Catherine Adamsbaum
Genevi`eve Baujat, Massimiliano Rossi, Agn`es Lingart, Craniosynostosis and metabolic bone disorder. A
review, în „Neurochirurgie”, 2019, p. 2-18.
28
Cătalin Lazar, Rituri şi ritualuri funerare în Neoliticul şi Eneoliticul din România, teză de doctorat, 2009, p.
288-302.
29
Cătălin Bem, op. cit., p. 207.
13
Lattanzi W., Barba M., Di Pietro Lorena, Boyadjiev Simeon A, Genetic Advances in craniosynostosis, in
„American Journal of Medical Genetics”, part A 2017, 1-24.
Necrasov O., Nicolăescu-Plopşor D., Étude anthropologique des squelettes néolithiques appartenant à la culture
de la céramique peinte Cucuteni-Tripolyé, découverts à Traian, în „Analele Ştiinţifice ale Universităţii
«Al.I. Cuza» Iaşi”, III, 1-2, 1957, p.67-80.
Necrasov O., Nicolăescu-Plopşor D., Studiul antropologic al scheletelor deshumate la Traian, în „Materiale şi
cercetări arheologice”, V, 1959, p. 203-216.
Nicolăescu-Plopşor D., Wolski W, Elemente de demografie și ritual funerar la populațiile vechi din România,
Bucureşti, 1975.
Ortner D. J., Identification of Pathological conditions in human skeletal remains, Academic Press, San Diego,
2003.
White T. D., Black T. T, Folkens P. A., Human osteology, Third edition, Academic Press, San Diego, 2012.

HUMAN OSTEOLOGICAL MATERIAL FROM TRAIAN

(ZANESTI COMMUNE, NEAMT COUNTY).
NEW RESULTS, ADVANCED INTERPRETATIONS

Human bones discovered at the Traian site represents a challenge for anthropologists since discovery. A
new anthropological analysis was required, and the results certify the first results, at least for the age at death of
the individuals, but it is not agree with the biological sex for subadults and discovered many cranial lesions and
congenital anomalies. This study describe in details the pathologies identified on the bones and find two adult
females, victims of the interpersonal violence.

14
 Traian 1958 Traian 1961 M1 Traian 1952 M1 gr. Traian 1952 M2 Traian 1958 M1 SII/2
TRAIAN 1956 M1SI/V (craniu) δ (craniu+schelet (craniu+schelet (craniu+schelet post-cranian)
sector VI/2, (craniu) post-cranian) post-cranian)
M2 (craniu)

segment subadult/ subadult/ subadult/

craniu categorie/sex adult /♀ adult /♀ subadult/ indeterminabil indeterminabil indeterminabil indeterminabil

solz frontal ● ● ● ● ◙ ●
frontal orbită stânga ● ◙ ◙ ● ● ●

orbita dreapta ◙ ◙ ○ ● ◙ ●

stânga ● ◙ ● ◙ ● ●
parietal
dreapta ● ● ● ◙ ● ●

occipital ● ● ● ◙ ◙ ◙

stânga ● ◙ ○ ◙ ● ○
temporal
dreapta ● ◙ ○ ◙ ● ●

stânga ○ ○ ○ ● ○ ○
zigomatic
dreapta ○ ○ ○ ● ○ ●
stânga (dinți) ○ ◙ (molar 1) ◙ (incisiv central, canin, ● (incisiv central, incisiv lateral, canin,
premolar 1, premolar 2 premolar 1, premolar 2, molar 1, molar
maxilar molar 1, molar 2) ○ ● (decidual) 2, molar 3 în alveolă)
dreapta (dinți) ○ ◙ (premolar 1, ◙premolar 1, premolar 2 ● (incisiv central, canin, premolar 1,
premolar 2 molar 1, molar 2) premolar 2, molar 1, molar 2, molar 3
molar 1) ○ ● (decidual) în alveolă)
● (incisiv central,
incisiv lateral, canin, ● (incisiv central, incisiv lateral, canin,
mandibula premolar 1, premolar premolar 1, premolar 2, molar 1, molar 2)
stânga (dinți) ○ ○ ○ 2, molar 1, molar 2) ● (decidual)
◙ (incisiv central, ◙ (incisiv central ● (incisiv central, incisiv lateral, canin,
dreapta (dinți) ○ ○ ○ incisiv lateral, canin) premolar 1, premolar 2, molar 1, molar 2)
Tabel 1. Stare de reprezentare cranii (●= prezent; ◙= stare fragmentară, ○= absent).
15
 Traian 1952 Traian 1952 M2 Traian 1958 M1 SII/2 1956 M1 transeea Z Traian 1956 sector
M1 gr. δ (craniu+schelet (craniu+schelet post- (schelet post-cranian) VI/2, M2 (schelet
(craniu+schelet post-cranian) cranian) post-cranian
post-cranian) subadult)

stânga ○ ○ ○ ◙ ○
Claviculă
dreapta ○ ○ ◙ ◙ ○
stânga ○ ○ ○ ○ ○
Scapula
dreapta ○ ○ ◙ ○ ○
Stern ○ ○ ○ ○ ○
stânga ◙ ○ ◙ ◙ ○
Coaste
dreapta ◙ ○ ○ ◙ ○
cervicale ○ ○ ○ ○ ○
Vertebre toracale ○ ○ ◙ ◙ ◙
lombare ◙ ◙ ◙ ◙ ○
stânga ● ○ ◙ ◙ ◙
Humerus
dreapta ◙ ○ ● ● ○
stânga ● ○ ○ ◙ ○
Cubitus
dreapta ◙ ○ ◙ ○ ○
stânga ◙ ○ ○ ○ ○
Radius
dreapta ◙ ○ ○ ○ ○
stânga ○ ○ ○ ○ ◙
Oasele mâinii
dreapta ○ ○ ◙ ◙ ○
stânga ◙ ◙ ◙ ◙ ◙
Coxal
dreapta ◙ ◙ ◙ ◙ ◙
Sacrum ○ ○ ○ ◙ ○
Femur stânga ◙ ◙ ● ● ◙
16
 dreapta ◙ ○ ◙ ● ◙
stânga ◙ ○ ○ ● ◙
Rotulă
dreapta ◙ ○ ○ ○ ◙
stânga ◙ ◙ ◙ ◙ ○
Tibie
dreapta ● ● ◙ ● ○
stânga ○ ◙ ◙ ○ ○
Peroneu
dreapta ◙ ○ ○ ○ ○
stânga ○ ○ ○ ○ ○
Talus
dreapta ○ ○ ○ ○ ○
stânga ● ● ○ ◙ ○
Calcaneu
dreapta ● ○ ○ ○ ○
stânga ◙ ○ ◙ ◙ ○
Oasele piciorului
dreapta ◙ ○ ○ ◙ ○

Tab. 2. Stare de reprezentare schelete postcraniene (●= prezent; ◙=stare fragmentară, ○=absent).

17
 COMPONENTE Rezultate Rezultate
reexaminare
studiu antropologic iniţial

SIT/Notaţie craniu sau schelet post- Bibliografie

fragmente cranian sau
craniene fragmente schelet sex vârstă/ani sex vârstă/ani

Traian 1952 M1 craniu schelet post- indeterminabil 12-15 ♂ 14 O. Necrasov, D. Nicolăescu-Plopşor 1957, Étude
gr. δ cranian în stare anthropologique des squelettes néolithiques
fragmentară appartenant à la culture de la céramique peinte
Cucuteni-Tripolyé, découverts à Traian, în Analele
Ştiinţifice ale Universităţii „Al.I. Cuza”Iaşi, III, 1-2,
1957 , p. 67-80

Traian 1952 craniu, stare fragmentară indeterminabil 2-4 indeterminabil 6-7 O. Necrasov, D. Nicolăescu-Plopşor 1957, Étude
CPL II S IV-V, mandibula anthropologique des squelettes néolithiques
□ 18-19, MII și frg. appartenant à la culture de la céramique peinte
maxilar Cucuteni-Tripolyé, découverts à Traian, în Analele
Ştiinţifice ale Universităţii „Al.I. Cuza”Iaşi, III, 1-2,
1957, p. 73

Traian 1956 - stare fragmentară indeterminabil 14-16 ♂ 25 O. Necrasov, D. Nicolăescu-Plopşor 1959, Studiul
transeea z sector antropologic al scheletelor deshumate la Traian,
VI, M1 Materiale şi Cercetări Arheologice, V, p. 203-216

TRAIAN 1956 craniu - ♀ 40-50 ♀ 60 O. Necrasov, D. Nicolăescu-Plopşor 1959, Studiul

sector VI/2, M2 antropologic al scheletelor deshumate la Traian,
Materiale şi Cercetări Arheologice, V, p. 203-216

Traian 1956 - nu dispunem de indeterminabil 8-9 indeterminabil 8-9 O. Necrasov, D. Nicolăescu-Plopşor 1959, Studiul
sector VI/2, M2 toate fragmentele antropologic al scheletelor deshumate la Traian,
menţionate în Materiale şi Cercetări Arheologice, V, p. 203-216
raportul iniţial

18
Traian1958 SII/2 craniu stare fragmentară indeterminabil 12-15 ♀ 15-16 D. Nicolăescu-Plopşor, Wolski 1975, Elemente de
M1 demografie și ritual funerar la populațiile vechi din
România p. 114

Traian 1958 SI/5 craniu - ♀ 30-50 ♀ 30-35 D. Nicolăescu-Plopşor, Wolski 1975, Elemente de
M1 demografie și ritual funerar la populațiile vechi din
România p. 115-118

Traian 1961 craniu - indeterminabil 16-18 ♂ 16-18 D. Nicolăescu-Plopşor, Wolski 1975, Elemente de
Loc. nr 2 Dealul demografie și ritual funerar la populațiile vechi din
Viei România p. 118

Tabel 3. Distribuția pe sex și vârstă a materialului osteologic.

19
Fig. 1. Cazul 1956 sector VI/2 M2 (1. exocranian-porozitate la nivelul suturii sagitale; 2. Endocranian- porozitate
la nivelul suturii sagitale; 3. Frontal- a. osteom; b. spărtură cu depunere
de calcar; c. lovitură nevindecată); 4. Detaliu.

Fig. 2. Cazul 1958 SI/5 M1-patologie (1. exocranian- porozitate la nivelul occipitalului; 2. detaliu;
3. endocranian-porozitate la nivelul crestei occipitale).

20
Fig.3. Caz 1958 SI/5 M1. Frontal (1. orificiu; 2. detaliu (endocranian); 3. detaliu (exocranian).

Fig.4. Caz 1958 SI/5 M1. Os temporal drept (1. lovitură; 2. detaliu).
21
 Fig.5. Cazul 1958 SII/2□9 M 1 Hipodonție (incisiv lateral dreapta).

Fig. 6. Cazul 1958 SII/2□9 M 1 (1. dinte incisiv, fixat în alveola corespunzătoare caninului;
2. maxilar; 3. linii hipoplazice la nivelul incisivilor centrali); 4. mandibula;
5. craniostenoză- sutura lambdoidă).

22
 AN ENEOLITHIC INNOVATION FROM SOUTH-EASTERN
TRANSYLVANIA. THE ARIUȘD-CUCUTENI CULTURE SICKLE
BLADE FROM RUPEA 4-LA MOVILĂ SETTLEMENT
(RUPEA, BRAȘOV COUNTY)1

Silviu GRIDAN*

Keywords: Eneolithic, innovations, sickles, harvesting technologies, Ariușd-Cucuteni culture.

1. Introduction.
Among the natural factors that led to the proliferation of the human species around the
globe, the climate had the greatest impact, and the Holocene2 is the geological period in which
the human species experienced an exponential population growth. This increase is due to
global warming3, which has led to radical changes - positive from the perspective of human
demography - in terms of vegetation, hydrosphere, biosphere, etc. Another important factor
that led to the proliferation of the human species is the ability of man to create/innovate/use
tools in order to increase the chances of survival and implicitly to increase the chances of
perpetuation of the species. The emergence of the agrarian economy 10,000-12,000 years ago
in the area east of the Mediterranean Sea4, in an area that stretches over a length of about
2,000 km, called the Fertile Crescent5, is probably the most important consequence of the
factors mentioned above. The diffusion of agricultural knowledge and technology6, of some

1
This article is the English edition, with some additions, of the study that was published in „ArheoVest”, VIII,
2020, p. 45-67. I thank Alexandru Kovács for translating this study into English.
* Asociaţia ArheoVest din Timişoara; gridan.silviu@yahoo.com
2
Holocene is the current geological era, which began approximately 11,700 years ago.
3
Even if from the perspective of temperature the Holocene is a period of net warming compared to the
Pleistocene (the period preceding it), within it there are a series of temperature variations (Joos Fortunat, I. Colin
Prentice, A paleo-perspective on changes in atmospheric CO2 and climate, în: Scope, 62, 2004, p. 172-174, Fig.
7.3) that have had a direct influence on the development or regression of human civilization (Beatrice Ciută,
Cultivarea plantelor în pre- şi protoistoria bazinului intracarpatic din România: analize statistice şi spatiale
efectuate asupra macroresturilor vegetale, Ed. Altip, Alba-Iulia, 2009,, p. 42).
4
Research has led to the conclusion that globally, independently, there were several areas in which agriculture
emerged and later spread, in different periods of time, the species of domesticated plants and animals being
different (Ciută, op.cit., 2009, p. 50, 57, with the related bibliography; Dorian Q. Fuller, George Willcox, Robin
G. Allaby, Cultivation and domestication had multiple origins: arguments against the core area hypothesis for the
origins of agriculture in the Near East, în: World Archaeology, vol: 43, No: 4, p. 628-652, passim). The
beginning of agriculture in all these places seems to have been a response to similar needs of human
communities (David R. Harris, Gordon C. Hillman, Foraging and farming: the evolution of plant exploitation,
Ed. Taylor & Francis Ltd., Londra, 1989, p. 12).
5
For a brief synthesis on the domestication of the first plants and the theories regarding their dissemination in
Europe, see Ciută, op. cit., 2009, p. 56-58, with the related bibliography.
6
Recent genetic studies on the Fertile Crescent area lead to the conclusion that the dissemination of agricultural
ideas and technology has been faster than the displacement of human communities that initially possessed this
knowledge (Iosif Lazaridis, Dani Nadel, Gary Rollefson, Deborah C. Merrett, Nadin Rohland, Swapan Mallick,
23
species of plants and domesticated animals, first to the areas adjacent to the Fertile Crescent,
later to more distant areas, determined fundamental changes of social behavior7 in the human
communities that took over, used and perfected these techniques. The economy based on the
cultivation and selection of plants in order to increase crop productivity and adapting plants to
new soils and climatic factors - a process that continues today - has allowed human
communities access to regular food resources in predictable quantities8, generating a chain of
consequences that led to the emergence of the first civilizations.
Although the technological evolution of the means used to harvest cereals9 can be
traced in general from the Pre-Pottery Neolithic10 of the Near East to the modern era, from the
simplest tools, such as those that did not involve cutting (simple harvesting sticks11, mesorias-
type tools12, scapulae with notches for separating spikes from stems13, and others) or those

Daniel Fernandes, Mario Novak, Beatriz Gamarra, Kendra Sirak, Sarah Connell, Kristin Stewardson, Eadaoin
Harney, Qiaomei Fu, Gloria Gonzalez-Fortes, Eppie R. Jones, Songül Alpaslan Roodenberg, György Lengyel,
Fanny Bocquentin, Boris Gasparian, Janet M. Monge, Michael Gregg, Vered Eshed, Ahuva-Sivan Mizrahi,
Christopher Meiklejohn, Fokke Gerritsen, Luminiţa Bejenaru, Matthias Blüher, Archie Campbell, Gianpiero
Cavalleri, David Comas, Philippe Froguel, Edmund Gilbert, Shona M. Kerr, Peter Kovacs, Johannes Krause,
Darren Mcgettigan, Michael Merrigan, D. Andrew Merriwether, Seamus O’reilly, Martin B. Richards, Ornella
Semino, Michel Shamoon-pour, Gheorghe Ștefănescu, Michael Stumvoll, Anke Tönjes, Antonio Torroni, James
F. Wilson, Loic Yengo, Nelli A. Hovhannisyan, Nick Patterson, Ron Pinhasi, David Reich, Genomic insights
into the origin of farming in the ancient Near East, în: Nature, 536, 2016, p. 4).
7
We refer to the reduction of the mobility of human communities until their full sedentarization, a behavior that
generated over time the emergence of city-states and great ancient civilizations (an analysis of proto-urban
settlements for the period between Pre-Pottery and Late Neolithic see in Gheorghe Lazarovici, Cornelia-Magda
Lazarovici, Are there cities and fairs in the neolithic? Part I – from PPN to late Neolithic (Part II is refering to
Copper Age), în: Acta Terrae Septemcastrensis, XVIII, 2019, p. 22-91, passim); the emergence of complex
rituals and religious beliefs, in close connection with the agrarian economy, which led to the construction of
monumental sacred spaces (Adela Kovács, Temple, sanctuare, altare în Neoliticul şi Epoca Cuprului din sud-
estul Europei, Ed. Karl A. Romstorfer Suceava, Suceava, 2016, passim); and so on.
8
Although at a global level agricultural output has so far been characterized by a high degree of
meteodependence, predictability has been a perpetual concern for human communities, who have tried to
compensate for this shortcoming through innovative technologies such as irrigation systems, selection and use of
certain varieties of plants with favorable genetic characteristics, or the improvement of techniques of harvesting
and storage of crops, and increasingly complex mechanisms of trade.
9
In this case we are referring specifically to wheat and barley.
10
See, for example, Ian Kuijt, Adrian Nigel Goring-Morris, Foraging, Farming, and Social Complexity in the
Pre-Pottery Neolithic of the Southern Levant: A Review and Synthesis, în: Journal of World Prehistory, Vol. 16,
No. 4, December 2002, p. 378-380, 386, 399-401, 411-412, 417, and the related bibliography.
11
Without leaving archaeological traces, but attested by ethnographic studies (Patricia C. Anderson, Mondher
M'hamdi, Harvesting of the wild grass alfa (stipa tenacisssima l.) by pulling in the high tunisian steppe: an
unusual method, în: Explaining and exploring diversity in agricultural technology, Annelou van Gijn, John C.
Wihittaker and Patricia C. Anderson Ed., Oxbow Books, 2014, passim), the technique of uprooting wild plants
using harvesting sticks could have been used by prehistoric agricultural communities.
12
A tool consisting of two wooden rods, about 50 cm long, tied together at one end with a leather cord, used to
separate spikes from stems (Felicia Monah, Dan Monah, Cercetari arheobotanicein tell-ul calcolitic Poduri-
Dealul Ghindaru, Ed. Constantin Matasă, 2008, Piatra Neamţ, p. 188, with related bibliography; Juan José
Ibáñez, Ignacio Clemente Conte, Bernard GASSIN, Juan Francisco Gibajas, Jesús González Urquijo, Belén
Márquez, Sylvie Philibert, Amelia Rodríguez Rodríguez, Harvesting technology during the Neolithic in South-
West Europe, în: Conference: “Prehistoric Technology” 40 years later: Functional Studies and the Russian
Legacy At: Verona (Italy) 20-23 April, 2005, Natural History Museum - University of Verona, Volume: BAR-
IS, 1783, British Archaeological Report, 2008, p. 191, Fig. 13; Patricia C. Anderson, Neolithic Tools Used For
Stripping Ears From Hulled Cereals: An update, în: Regards croisés sur les outils liés au travail des végétaux.
An interdisciplinary focus on plant-working tools. XXXIIIe rencontres internationales d’archéologie et d’histoire
d’Antibes, Sous la direction de p. C. Anderson, C. Cheval et A. Durand, Éditions APDCA, Antibes, 2013 p. 90,
with related bibliography).
13
Such as the notched scapulae from the neolithic site of Ganj Dareh (Iran), used to separate spikes from stems
(Patricia C. Anderson, op. cit., p. 92-97, with related bibliography).
24
involving cutting (lithic blades/knives, bone sickles, stone sickles), to complex ones
(composite sickles with lithic inserts, later sickles made of metal - bronze and iron), and even
modern equipment, for prehistoric times one cannot accurately identify the moments when
technological leaps were made or various innovations14 were implemented in various
geographical areas. In this context, the identification of any clues of technological innovation
in prehistory becomes important, regardless of the field in which it manifested itself
(agriculture, transport, living spaces, trade, war, etc.).
The present study aims to introduce into the scientific circuit two lithic artifacts used
as inserts of prehistoric (Eneolithic) composite sickles, one of which, based on technical
peculiarities and the way of use suggested by traces of wear and polish specific to sickle
blades15, could be an innovation used in the harvesting process, and the second could be an
early prototype or an attempt to imitate the first artifact. These were identified on the arable
surface that overlaps the fortified Ariușd-Cucuteni settlement16, phase A2-A317, from Rupea 4
- La Movilă (Fig. 1).
From a geographical point of view, the site from Rupea 4 - La Movilă is located in the
north of Brașov County, to the east of Rupea city, and belongs to southeastern Transylvania,
being overlapped by arable agricultural land. The area still represents a natural
communication node between the Homorod Depression (located to the north), the Hârtibaciu
Plateau (located to the west), the Făgăraș Depression (located to the south) and the Bârsa
Depression (located to the east), having in the immediate vicinity access to the middle course
of the Olt River18 and the salt resources of the Homorod Depression19 and the east of the

14
Innovation: "solving a technical problem or organizing work in order to improve labor productivity"
(Dexonline.ro accessed on August 14, 2020).
15
The repeated contact of the lithic blades with the fibers of the stems of the cereals, whose nervures have a high
silicon content, leads to the appearance of a specific polish on the contact areas of the blades, easy to observe at
macroscopic level. For a brief familiarization with the subject, see Jacob Vardi, Isaac Gilead, Keeping the razor
sharp: hafting and maintenance of sickles in the southern Levant during the 6th and 5th millennia bc, în: Stone
Tools in Transition: From Hunter-Gatherers to Farming Societies in the Near East, F. Borrell, J. J. Ibáñez, M.
Molist (eds.), Ed. Universitat Autònoma de Barcelona, Servei de Publicacions, 2013, Barcelona, p. 1716-1717,
with the related bibliography.
16
Geomagnetic research in 2019 (Carsten Mischka, Georg Schafferer, Cornelia-Magda Lazarovici, Gheorghe
Lazarovici, Silviu Gridan, Cercetari geofizice în sud-estul Transilvaniei. Zona Rupea (jud. Braşov) corroborated with
archaeological materials identified by surface research, lead to the conclusion that in the area of agricultural land
called by locals La Movilă there were most likely several prehistoric settlements. One of them is the one in the
northeast of the terrace belonging to the Ariușd-Cucuteni culture, which was fortified with a system formed by
defense ditches and palisades (Gheorghe Lazarovici, Cornelia-Magda Lazarovici, Silviu Gridan, Fotrificatiile de la
Rupea, în: A 53-a sesiune de rapoarte arheologice, Sibiu, 13-15 septembrie).
17
The assignment was made based on the analysis of ceramic materials from surface research (Silviu Gridan, Un nou
punct arheologic neolitic în sud-estul Transilvaniei, oraşul Rupea (jud. Braşov), în: ArheoVest, Nr. II: [Simpozion
ArheoVest, Ediţia a II-a:] In honorem Gheorghe Lazarovici, Interdisciplinaritate în Arheologie, Timişoara, 6
decembrie 2014, Vol. 1: Arheologie, Vol. 2: Metode Interdisciplinare, Asociaţia “ArheoVest” Timişoara, JATEPress
Kiadó, Szeged, 2014, p. 246, note 11) and the survey conducted in 2018 (Gheorghe Lazarovici, Cornelia-Magda
Lazarovici, Silviu Gridan, Olimpia Gridan, Horia Pirău, Constantin Aparaschivei, Mircea Oancă, Claudiu Florian,
Cristian Roman, Cercetări arheologice la Rupea. Campania din 2018, în: „Acta Terrae Fogarasiensis”, VII, Ed.
Negru Vodă, Făgăraş, 2018 p. 35).
18
"Which in the past ensured a good way of communication with long-distance territories, facilitating material
and cultural exchanges" (Silviu Gridan, Claudiu Florian, Contribuţii la cunoaşterea neoliticului şi eneoliticului
din sud-estul Transilvaniei, comuna Homorod (judeţul Braşov), în: ArheoVest, Nr. III: [Simpozion ArheoVest,
Ediția a III-a:] In Memoriam Florin Medeleț, Interdisciplinaritate în Arheologie și Istorie, Timișoara, 28
noiembrie 2015, p. 21). For example, see Dorel Marc, Sisteme de transport şi de comercializare tradiţională a
sării, în: Valeriu Cavruc; Andreea Chiricescu (eds), Sarea, timpul și omul, Ed. Angustia, Sfântu Gheorghe, 2006,
p. 152-157.
25
Făgăraș Depression20, particularly important resources for human communities of all times.

Fig. 1. Aerial view of area Rupea 4 - La Movilă with the markings the Cucuteni-Ariușd settlement and the
approximate positions of the defensive ditches (photo Carsten Mischka, modified).

So far, the area called by locals La Movilă has benefited from surface archaeological
research - periegesis21, geophysical measurements22 - and archaeological surveys23, the
research concluding that an area of about 6 hectares has been occupied/used by human
communities belonging to several eras and cultures24; due to the incipient stage of the
research, it is not yet possible to establish precisely the cultural affiliation and the relations
between the different archeological complexes spread on this surface25.

2. Description of the lithic material.

During the surface research, in addition to the ceramic materials, which are in a state
of accentuated fragmentation, which nevertheless allowed the shaping of a general image in
terms of archaeological potential and general chronological limits of the site, a number of
lithic materials were also identified, specific to both hunter-gatherer communities and farming
communities26.

19
Valerii Kavruk, Maria-Magdalena Ștefan, Dan Buzea, Dan Ștefan, Zsigmond Lóránd Bordi, O analiză
arheologică și etnografică a rutelor de aprovizionare cu sare din sud-estul Transilvaniei, în: „Istros”, XXIII, Ed.
Istros, Brăila, 2017, p. 381-430, with the related bibliography.
20
Gheorghe Lazarovici, Cornelia-Magda Lazarovici, Silviu Gridan, Surse de sare şi procesul de neolitizare din
S-E Transilvaniei, în: „Anuarul Muzeului Etnografic al Transivaniei”, Ed. Argonaut, Cluj-Napoca, 2018, p. 303-319.
21
S. Gridan, op. cit., 2014. In 2015 the research was joined by Lucica Olga Savu and Mihaela Cioc from Brașov
County History Museum.
22
Mischka et alii, op. cit., 2019.
23
Gh. Lazarovici et alii, op. cit., 2018a; Gh. Lazarovici et alii, op. cit., 2019.
24
Starting with the Middle Paleolithic, epoch represented by lithic materials (Adrian Doboş, Silviu Gridan,
Recente descoperiri paleolitice în sud‐estul Transilvaniei: microzona Rupea – Homorod – Ungra, judeţul
Braşov, în: „Materiale şi Cercetări Arheologice”, Serie Nouă, XIV, 2018, p. 7, 11), continuing with the Neolithic
and Copper Age, epochs represented by ceramic and lithic materials belonging to several cultures: Starčevo-Criș,
Linear Pottery with musical notes, Precucuteni, Bodrogkeresztúr (S. Gridan, op. cit., 2014, p. 246, note 11),
Ariușd-Cucuteni (Ibidem; Gh. Lazarovici et alii, op. cit., 2018a, p. 35), and the Iron Age represented by a
reduced number of ceramic fragments belonging to the Gáva culture.
25
With the exception of two Ariușd-Cucuteni houses, identified during the survey conducted in 2018 (Gh.
Lazarovici et alii, op. cit., 2018a, p. 34-35).
26
We are referring to: strikers/crushers, nuclei, splinters, blades, micro-blades, points, scrapers, whetstones, grinders,
polishers, the raw material being diverse. Only a small part of these materials has been mentioned or analyzed in
published studies (S. Gridan, op. cit., 2014, p. 248-249, Fig. 8-10; A. Doboș, S. Gridan, op. cit., 2018, p. 8-11, Fig. 4.
1, 8, 9, Fig. 5. 4, 5, 7; Gh. Lazarovici et alii, op. cit., 2018a, p. 34, Fig. 15 d, e).
26
 Fig. 2. The positions of the two lithic artifacts and the S1/2018 survey within the Ariușd-Cucuteni fortified
settlement from Rupea 4 - La Movilă (photo Carsten Mischka, 2019, modified27).

The present study will analyze from a typological and functional point of view two
small lithic blades that present at macroscopic level some inedite features. Although the two
items are not associated with a stratigraphic context28, the indirect information suggests that
they most probably belonged to the Ariușd-Cucuteni community from this settlement,
respectively: the presence in their vicinity only of Ariușd-Cucuteni ceramic fragments and
fragments of adobe; the positioning of the items, according to the information provided by the
geophysical studies from 201929, inside the fortified settlement (Fig. 2), in areas with a
magnetic response greater than 2 nT and a volume greater than 1 m³; the stratigraphy obtained
following the S1/2018 survey, located inside the Ariușd-Cucuteni fortified settlement (Fig. 2),
did not reveal any other levels of dwelling besides that of the Ariușd-Cucuteni culture30.

2.1 Artifact L1.

The first artifact, which we will call L1 (Fig. 3. a), with dimensions max. length = 32
mm, max. width = 12 mm, max. height = 5 mm, is a tool obtained on a laminar support,
median fragment, which has ripples, has an irregular contour, triangular cross section at the
proximal end and trapezoidal at the distal end, rectilinear profile and no cortical traces. The
left side has direct, fine, continuous marginal unifacial retouches, along its entire length, but
also wide direct retouches, which seem to have had the role of diminishing the thickness of
the blade on a length of 12 mm in the proximal half and its width on a length of 16 mm in the

27
The image represents a fragment from the magnetogram of the site Rupea 4 - La Movilă made by dr. Carsten
Mischka in 2019, posted online by the author at the address: https://www.uf.phil.fau.de/abteilungen/juengere-
urgeschichte/projekte-der-juengeren-urgeschichte/diachrone-landschaftsarchaeologie-im-spaetneolithikum-und-
in-der-kupferzeit-in-der-moldau-moldova-rumaenien/#rupea_2019_2 (accessed 29.09.2020).
28
The position of the lithic blades on the arable field which overlays the Ariușd-Cucuteni settlement has been
recorded with a GARMIN - Montana 650t device, respectively 46°02'15.9"N 25°15'21.9"E for the first artifact (L1)
and 46°02'15.2"N 25°15'21.3"E for the second artifact (L2).
29
C. Mischka et alii, op. cit., 2019.
30
Gh. Lazarovici et alii, op. cit., 2018a, p. 34-35.
27
distal half. The right side has along its length direct, deep, continuous, steep, denticulated
unifacial retouches, and presents at macroscopic level, along its entire length, a polish specific
to prolonged use (Fig. 3. a; Fig. 5. a, b).

a c

Fig. 3. a. The L1 insert of composite sickle (drawing by Silviu GRIDAN). b. Detail with the serrated side of L1
(photo Silviu Gridan); c. Orientation of the edges of the primary (yellow lines) and secondary stigmas (blue
lines), and the irregular splintering caused by use (indicated by arrows).

The raw material from which the artifact was made is an opaque, light gray rock, with
black inclusions with dimensions between 0.1 mm and 1.9 mm, present on the entire
surface31. The type of rock from which the laminar support was cut has not yet been
determined by specialized analyzes and for this reason the hardness index of the artifact L1
part has not been determined either32.
The question is whether the polish on the right side of the blade comes from repeated
operations on various materials such as leather, wood, bone, horn33, reeds34 or the use of the
blade as an insert of a composite sickle used to harvest cereals35? The answer to this question
is suggested by the uniform presence of the polish along the entire length of the blade, both on
the dorsal face and on the ventral face (Fig. 3. a, b), the latter face offering better observation

31
From the point of view of the raw material, at the level of macroscopic analysis, in the Eneolithic settlement
from Șoimuș 2 - Lângă Sat (Hunedoara County), a composite sickle insert with different typological
characteristics was reported, made of a similar rock (Mihaela-Maria Barbu, Industria litică cioplită din aşezarea
eneolitică de la Şoimuş 2 – Lângă Sat, în: „Tyragetia”, Serie Nouă, Vol. VII (XXII), nr. 1, Chişinău, 2013, p. 78-
79, Fig. 3. 6a, 6b, 11).
32
The hardness index of the raw material can contribute, besides other factors, to determine the intensity and
duration of use of the blade (J. Vardi et alii, op. cit., p. 1716-1717, with the related bibliography).
33
For examples see Diana-Măriuca Vornicu, Arheologia experimentală ca bază a metodei traseologice. Studiu
de caz: utilizarea străpungatoarelor in preistorie, în: „Buletinul Muzeului Judeţean Teleorman”, Seria
Arheologie, 7, 2015, p. 206-208, Fig. 7, 8.
34
J. Vardi et alii, op. cit., p. 1717, with the related bibliography; Osamu Maeda, Leilani Lucas, Fabio Silva, Ken-
Ichi Tanno, Dorian Q. Fuller, Narrowing the harvest: Increasing sickle investment and the rise of domesticated
cereal agriculture in the Fertile Crescent, în: „Quaternary Science Reviews”, vol. 145, 2016, p. 229, with the
related bibliography.
35
For the problem of correlating the level of wear of the sickle blades based on the quantification of the brightness
intensity of the specific polish, see J. Vardi et alii, op. cit., p. 1716-1718, with the related bibliography.
28
conditions for obtaining an answer36.

b c

a
d

e
f
Fig. 4. Examples of composite sickles belongin to the European Neolithic: a. Sickles with
wooden supports discovered in settlements in the central and western Mediterranean area
(apud Mazzucco et alii, 202037); b. Sickles with deer antler supports from the early Neolithic
tell from Karanovo (Bulgaria) (apud Gurova, 201638); c. Sickle with deer antler support from
the late Neolithic settlement from the Yasa tepe tell (Bulgaria) (image modified apud
Valchev, 201539); d. "Deer antler sickles from the polychrome ceramics phase of the Cârcea
culture", Cârcea (Dolj County, România) (apud Cârciumaru, 199640); e. A hoard of four
antler sickles at the bottom of a grain storage bin - Late Neolithic 1, 5500-5200 BC - from

36
The ventral face of the blade is a rectilinear surface, so the limits of the surface on which the polish can be
distinguished are easier to observe and quantify.
37
Niccolὸ Mazzucco, Juan José Ibáñez, Giacomo Capuzzo, Bernard Gassin, Mario Mineo, Juan Francisco Giaja,
Migration, adaptation, innovation: The spread of Neolithic harvesting technologies in the Mediterranean, în:
PLoS ONE vol. 15 (4), 2020, p. 11, fig. 4.
38
Maria Gurova, Prehistoric sickles in the collection of the National Museum of Archaeology in Sofia, în:
Southeast Europe and Anatolia in prehistory, Essays in honor of Vassil Nikolov on his 65th anniversary, edited
by Krum Bacvarov and Ralf Gleser, Ed. dr. Rudolf Habelt GmbH, Bonn 2016, p. 160, Fig. 2.
39
Todor Valchev, The Horn Sickle from the Prehistoric Settlement Mound Yasa Tepe near tehe Village of
Kabile, Yambol Municipality, Bulgaria, International conference 13-14.03.2015, Skopje, Macedonia, poster. on
line:https://www.academia.edu/11664725/The_horn_sickle_from_the_prehistoric_settlement_mound_Yasa_tepe
_near_the_village_of_Kabile_Yambol_Municipality_Bulgaria
40
Marin Cârciumaru, Paleoetnobotanica. Studii în Preistoria şi Protoistoria României (Istoria agriculturii din
România), Ed. Glasul Bucovinei, Helios, Iaşi, 1996, p. 132, Fig. 6.
29
 Provadia-Solnitsata (Bulgaria) (apud Nikolov, 201241); f. Four eneolithics blades, aligned in
situ, with the edges containing the polish upwards (Șoimuș - Lângă Sat, Hunedoara County,
România) (apud Barbu, 201842).
Thus, on the ventral face, starting from the edge of the blade towards the longitudinal-
median area of the face, the surface on which the polish is present has a width between 0.5
mm and 4 mm, the polish being displayed obliquely to the longitudinal-median line, and the
wider part of the polished surface is in the proximal area of the support (Fig. 3. a). These
findings lead to the conclusion that the L1 blade was inserted into a support43 which allowed
only on a well-defined portion of the blade surface the contact between it and the materials
with which it interacted repeatedly, i.e. that portion intended to cut, unprotected by the
support, same as in the case of composite sickles produced and used especially in the grain
harvesting process (Fig. 4). Such sickles were used by human communities who used various
cereal plants as their food source, from the Pre-Pottery Neolithic44 in the Middle East (and
possibly even earlier45), until the Bronze Age when the typology of sickles changed.
Archaeological studies and discoveries have shown that during the harvesting process
of cereal plants, composite sickles were used whose support, made of wood or deer antler, had
various shapes (linear, curved or in the shape of the letter L) (Fig. 4), in which the lithic
inserts that formed the active part of the sickle were placed in two ways: oblique or parallel to
the plane of the support46.

a b
Fig. 5. The specific polish visible at macroscopic level on the dorsal face of the L1 item. a.
The proximal area; b. Middle and distal area (partially visible). (photo Radu POP47)

Taking into account all these observations and the fact that within the Cucuteni-Ariușd
settlement of Rupea 4 - La Movilă were identified a series of lithic materials specific to cereal

41
Vassil Nikolov, Salt, early complex society, urbanization: Provadia-Solnitsata (5500-4200 BC), in: V.
Nikolov & K. Bacvarov (eds). Salz und Gold: die Rolle des Salzes im prähistorischen Europa / Salt and Gold:
The Role of Salt in Prehistoric Europe, Ed. Provadia & Veliko Tarnovo, 2012, p. 22, fig. 11.
42
Mihaela-Maria Barbu, About two Eneolithic sickles discovered at Șoimuș - Lângă Sat, in: Iosif Vasile Ferencz,
Oana Tutilă, Nicolae Cătălin Rișcuţa (eds). Representations, signs and symbols, Proceedings of the Symposium
on Life and daily life, Ed. Mega, Cluj-Napoca, 2018, p. 29, fig. 8. F, G.
43
The small size of the item would hardly have allowed its use other than attached to a support.
44
I. Kuijt, A. N. Goring-Morris, op. cit., 2002; Iris Groman-Yaroslavski, Ehud Weiss, Dani Nadel, Composite
sickles and cereal harvesting methods at 23,000-years-old Ohalo II, Israel, în: PLoS ONE 11(11): e0167151.
doi:10.1371/journal. pone.0167151, 2016; Maeda et alii, op. cit., 2016, and other studies.
45
I. Groman-Yaroslavski et alii, op. cit., 2016.
46
The position of the lithic inserts in the supports was revealed by the complete discovery of some composite
sickles or by observing the specific polish of the inserts whose support was not preserved, discovered, for
example, "arranged in a row, with the edges with traces of use upwards" (Mihaela-Maria Barbu, op. cit., 2013,
p. 78, 80, Fig. 4. 6,7), or abandoned after use.
47
I would like to thank again Mr. Radu Pop for the photographs.
30
growing communities (crushers, scrubbers and grinders - complete or fragmented48), we find
that the blade L1 can be considered an insert of a composite sickle, placed obliquely in
relation to the plane of the support.
Returning to the way in which the right side of the artifact L1 was processed, one can
see that the serration was made by invasive retouching, with long and parallel stigmas, made
by pressure. The serrations are on average 4 per cm (Fig. 3. b). The edges of the stigmas of
these serrations show at macroscopic level, in addition to the specific polish along their entire
length, traces of wear due to repeated contact with cereal plants during the harvesting process,
respectively: rounding and flattening (Fig. 3. b, c - sectors A, B, C, Fig.5. a, b), and some
edges show irregular chipping in the contact area with the longitudinal marginal line of the
ventral and dorsal surfaces (Fig. 3. c - sectors A, B; Fig.5. a, b), which indicates the
involvement in a dynamic, repetitive and intense/prolonged activity not only of the teeth
obtained on the longitudinal edge of the blade following the serration process49, but also of
the edges of the stigmas of the serrations, resulting in the uniqueness of this item.
Analysis of the angle of inclination of the edges of the stigmas in relation to the
longitudinal marginal line of the ventral and dorsal surfaces of the blade (Annex 1) reveals
that the first 3 stigmas delimited by the first 4 edges (Fig. 3. b - sector A50), were initially
made with the same inclination and spacing of the edges as the following 6 stigmas (Fig. 3. b
- sectors B, C). Subsequently, most likely due to wear and tear caused by intense/prolonged
use of the blade, in a process of restoring the active area of the blade L1, they were
superimposed by 4 retouches (Fig. 3. b - sector A51) with narrower stigmas and made at a
different angle than the following 6 stigmas, on which no secondary intervention was
performed. One can also observe that the edges of the secondary retouches show signs of
accentuated wear, in the upper area, on two thirds of their length (Fig. 5. a), which indicates
the use of the insert L1 after the "resharpening" of the proximal area.

2.2 Artifact L2
The second artifact, which we will call L2 (Fig. 6), with the dimensions max. length =
37.5 mm, max. width = 13.7 mm, max. height = 5.9 mm, is a tool obtained on a laminar
support, median fragment, which has ripples, has an irregular contour, towards the proximal
and distal ends triangular cross sections, and the profile is double-curved due to accidents
present in the rock structure, in the form of visible hollows both on the ventral face and on the
dorsal face of the item (Fig. 6. a).
The dorsal surface has irregular detachments and no cortical marks. The raw material
from which the support was cut is a translucent flint, with alternating brown and white color,
in the brown areas of the item being visible at macroscopic level small white spots. The
hardness index of the L2 artifact has not been determined yet by specialized analyzes. At
macroscopic level, on the left side, one can see the polish specific to intense/prolonged use,
arranged bifacially, on two thirds of the length of the side. On the ventral face the surface
48
S. Gridan, op. cit., 2014, p. 248, and others.
49
In fact, "the technological operation of cutting the stems of agricultural plants, in order to harvest, consists in
destroying the continuity of fibers, respectively their sectioning" (Gelu Niţu, Cercetări privind optimizarea
procesului de lucru pentru tăierea tulpinilor plantelor agricole la momentul recoltării, Teză de doctorat,
Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară “Ion Ionescu de la Brad” din Iaşi, Facultatea de
Agricultură, Școala Doctorală de Științe Inginerești, Domeniul Agronomie, Specializarea: Mecanizarea
Agriculturii, Iaşi, 2020, p. 17), the force necessary to section the fibers, and implicitly the energy consumed,
being positively influenced by reducing the contact surface between the cutting edge and the plant (Gelu Niţu,
op. cit., p. 59), this being the purpose of serrating the L1 artifact. However, this process inevitably leads to a
faster wear of the cutting edge (Gelu Niţu, op. cit., p. 59).
50
This is visible in the upper half of the serrated area.
51
This is visible in the lower half of the serrated area.
31
 a b

d
c
Fig. 6. a. The L2 insert of composite sickle; b-d. Details of the retouches on the left edge
(photos Radu POP; graphic processing Silviu Gridan).

on which, the polish is present has a maximum width between the edge of the blade and the
longitudinal-median area of the item of 5.2 mm, the inner edge of the surface on which the
polish can be distinguished being oblique to the longitudinal-median line (Fig. 6. a). Based on
the macroscopic observations and the arguments used in the case of item L1, we can consider
that item L2 was used as an insert of a composite sickle, positioned obliquely to the sickle
support. The right side has fine, direct, unifacial retouching in the medial and distal area of the
blade. On the left side, the one with specific polish, the retouching process was more
accentuated. Thus in the medial and distal area there are direct, abrupt, invasive unifacial
retouches (Fig. 6. b-d). Their stigmas reveal that the process was performed successively from
the distal area to the medial area (Fig. 6. b-d). The edges of the first two stigmas are long,
parallel, narrow, equal in width, made by pressure, being perpendicular to the longitudinal
marginal line of the ventral and dorsal surfaces (Fig. 6. b). The following stigmas keep the
orientation perpendicular to the longitudinal marginal line of the ventral and dorsal surfaces,
being wide, also made by pressure. Their appearance is irregular due to the physical
properties of the raw material from which the laminar support was made, which led to random
chipping (Fig. 6. c, d). The processing of the left side of the laminar support was superficially
invasive.

32
 3. Discussions and some conclusions
3.1 Cultivation and harvesting of cereal plants in the local prehistory
The contextualization of the use of composite sickle inserts in the geographical area to
which the Ariușd settlement from Rupea 4 - La Movilă belongs, in relation to the periods
preceding this culture, but also to the immediately following period, could outline the general
framework in which the two lithic inserts (L1, L2) were produced and used. Thus, published
studies and archaeological reports have shown that in the current territory of Romania52, as in
all areas where cereal plants have been cultivated, lithic inserts of composite sickles, made of
a wide variety of rocks, having different sizes and typologies, represent a widespread category
in Neolithic and Eneolithic settlements. The way in which these lithic inserts were produced
and used was closely related to the characteristics of the cultivated plants that required the
finding of practical solutions to limit crop losses. The oldest material evidence regarding the
cultivation of cereal plants on the current territory of Romania comes from the early Neolithic
settlements of the Starčevo-Criș culture. Most of them are indirect evidence, such as
composite sickles with deer antler support53, grinders and flint blades with specific polish54,
but also some direct evidence, respectively archaeobotanical clues represented by traces of
seeds preserved in the ceramic remains of some pots or even seeds of some species of
wheat55, barley and others. In the period following the Starčevo-Criș culture, it is assumed
that the evolution of the plant cultivation process took place with variable intensity until the
end of the Neolithic era, depending on local development and influences and contacts with
other neighboring communities56. According to specialized studies, it is estimated that the
cereals grown preponderently in the Neolithic period on the current territory of Romania are
wheat species Triticum monococcum, Triticum dicoccum, and Triticum aestivum, and barley
species Hordeum vulgare nudum57. For the period of the late Neolithic and Eneolithic in the
intracarpathian area we have relatively little archaeobotanical data. The available data on
wheat species belonging to the cultural levels Zau, Petrești and Bodrogkeresztúr (phases II
and III) reveal the cultivation mainly of Triticum monococcum, followed by Triticum
dicoccum, the two wheat species being cultivated together or separately58. For the same
period, in the eastern part of the Eastern Carpathians, near southeastern Transylvania, the
archaeobotanical study carried out on plant macro-remains from the chalcolithic tell from
Poduri-Dealul Ghindaru (Bacău County) revealed the presence of wheat species Triticum
aestivum and Triticum dicoccum, but also the barley species Hordeum vulgare, in addition to
other plant species59. The authors of the study managed to outline an eloquent picture for the

52
Due to the geographical location and cultural affiliation of the Ariușd-Cucuteni settlement Rupea 4 - La
Movilă, the present study covers the information on the intra-Carpathian and extra-Carpathian areas of Romania
occupied by the Ariușd-Cucuteni communities. For details see Sándor József Sztáncsuj, Grupul cultural Ariuşd
pe teritoriul Transilvaniei, Editura Mega, Cluj-Napoca, 2015, p. 108-110, 355, Map 2.
53
Such as those from Valea Răii (Vâlcea County) and Cârcea (Dolj County) (Marin Cârciumaru,
Paleoetnobotanica. Studii în Preistoria şi Protoistoria României (Istoria agriculturii din România), Ed. Glasul
Bucovinei, Helios, Iaşi, 1996, p. 132, Fig. 6; B. Ciută, op. cit., 2009, p. 75).
54
A good example is the settlement from Gura Baciului, where there are several grinders in dwellings, as well as
blades with specific polish (Gheorghe Lazarovici, Zoia Maxim, Gura Baciului. Monografie arheologică, Cluj
Napoca, 1995, p. 158, fig. 16/7-9, 11, p. 159, p. 164, fig. 15/12,15, 25). Sickle blades with specific polish have
been discovered in other early Neolithic settlements, too (B. Ciută, op. cit., p. 75, with the related bibliography).
55
For example, seeds of the triticum monococcum wheat species in the settlements from Glăvăneştii Vechi and
Hărman or seeds of the triticum dicoccum and triticum spelta wheat species in the settlement from Hărman (M.
Cârciumaru, op. cit., 1996, p. 133).
56
B. Ciută, op. cit., p. 79.
57
Gheorghe Lazarovici, Gornea-Preistorie, Caiete Banatica 5, Seria Arheologie, Reşiţa, 1977, p. 106; M.
Cârciumaru, op. cit., 1996, p. 132-134.
58
B. Ciută, op. cit., 2009, p. 102.
59
F. Monah, D. Monah, op. cit., 2008, passim.
33
Precucuteni III, Cucuteni A and Cucuteni B phases60, considering, based on the small number
of blades with specific polish (reserved opinions, due to unfinished research), that the
inhabitants of the tell did not widely use sickles with flint blades (composite sickles), most
likely practicing mainly the harvesting of cereal stalks by plucking61. At the end of the
Eneolithic and during the early Bronze Age, for the intracarpathian area, it was found that due
to the cooling of the climate62, the forests regained ground to the detriment of areas cultivated
with plants, the cultivation of cereals registering a regression63. The wheat species mainly
cultivated by the bearers of the Coțofeni culture, who occupied the intracarpathian basin
during this period, were species resistant to drought and low temperatures: Triticum
monococcum and Triticum dicoccum64.
The lack of in-depth interdisciplinary studies for the geographical and cultural area
considered only allows the issuance of hypotheses regarding the cereal harvesting process. If
in the early Neolithic the spread of cereal crops was certainly accompanied by the import of
cultivation, harvesting and storage technologies associated with them65, later these
technologies probably diversified by adapting to local geo-climatic factors (soils, humidity,
temperature, etc.) under the influence of the local innovation process or of new technological
imports due to migrations or cultural contacts with the neighboring areas66. Some hypotheses
regarding the possible harvesting method have been advanced according to the characteristics
of mature cereal plants of species whose archaeobotanical remains have been discovered in
some settlements, the determination of weeding of crops, the presence or absence of lithic
inserts from composite sickles in these settlements or in other settlements with inventory
specific to cereal-growing communities (grinders, scrubbers, crushers, coulters, etc.),
respectively harvesting by cutting with composite sickles67; harvesting by uprooting the plants
(then transporting the sheaves in the settlement and detaching the grains from the ears by
threshing)68; harvesting by plucking the ears69; harvesting by cutting with composite sickles
which, depending on the characteristics of the soil, also led to the uprooting of a large number
of plants (then transporting the sheaves in the settlement, exposure to the sun for complete
ripening of the ears and threshing for the release of seeds)70.
Interdisciplinary studies, experimental archeology, ethnographic and ethnobotanical
studies have validated and/or detailed the existence of such harvesting methods or have
highlighted the simultaneity of different methods within a community, in various parts of the
world, including the intra-Carpathian area of Romania. For example, one of the ethnographic
and ethnobotanical studies carried out in the sub-mountainous area of Transylvania recorded
the processes of cultivation and harvesting by pre-industrial methods of the species of wheat
einkorn (triticum monococcum)71, a species present in the geographical area of Transylvania

60
Ibidem, p. 190.
61
Ibidem, 2008, p. 187.
62
During the period 6000-5000 BP there is a decrease in average annual temperatures (B. Ciută, op. cit., 2009, p.
94, p. 158, fig. 15).
63
M. Cârciumaru, op. cit., 1996, p. 138.
64
B. Ciută, op. cit., 2009, p. 95.
65
Ibáñez et alii, 2008, p. 183.
66
The process must have been similar to the one found in the mediterranean european area (N. Mazzucco et alii,
op. cit., 2020, p. 19).
67
Gh. Lazarovici, op. cit., 1977, p. 106.
68
Eugen Comşa, Neoliticul pe teritoriul României. Consideraţii, Ed. Academiei Republicii Socialiste România,
Bucureşti, ,1987, p. 75.
69
M. Cârciumaru, op. cit., 1996, p. 134; F. Monah, D. Monah, op. cit., 2008, p. 187.
70
Sabin Adrian Luca, Liubcova-Orniţa. Monografie arheologică, Ed. Macarie, Târgovişte, 1998 1998, p. 94.
71
Mária Hajnalová, Dagmar Dreslerová, Ethnobotany of einkorn and emmer in Romania and Slovakia: towards
interpretation of archaeological evidence, în: „Památky Archeologické”, CI / 2010, Praha, p. 171-187.
34
since the early Neolithic72. Thus, the following were revealed: the existence of a multiple
process of manual weeding of the crop in order to maintain a high purity of the harvested
seeds73; harvesting with iron sickles with a serrated or straight blade, which in some cases
also led to the tendency of uprooting the plants during this process74; transporting the sheaves
in the settlement; after complete drying, the ears were separated from the straw and left to dry
completely for a few days, then the seeds were released from the ears by beating with a
wooden tool75.
The process of harvesting with composite sickles, compared to the harvesting by
uprooting of plants or ears, allowed faster harvesting of cereals. This method was appropriate
when the cultivated areas were extensive and had to be harvested in a short period of time,
especially in environments that were dry during the harvest season76. Determining the
varieties of cereal plants grown in local prehistory, and thus the characteristics of these plants
at harvest77, can help us understand which of the harvesting methods could be more efficient,
and the causal relationship for choosing a specific type of tool/harvesting method with
advantageous characteristics over the harvested variety78. In the case of composite sickles,
experimental archeology studies have shown that the arrangement of the lithic inserts
obliquely on the support, as is the case of the two inserts from Rupea 4 - La Movilă, increased
the harvesting speed compared to the use of sickles with parallel inserts79. This arrangement
also seems to allow for a deeper cutting capacity, and therefore this advantage could have
been useful in the case of low-density crops80 or if the ripening of the plants, influenced by
variety or climate, was rapid81. Regarding the serration, it was observed that sickle blades
with unmodified or finely serrated edges cut more efficiently in high-density cereal fields,
compared to coarsely serrated sickle blades, especially in the case of monocultures (either
wheat or barley)82. Archaeologically and ethnographically, however, it was found that these
advantages, highlighted experimentally, did not exclude the simultaneous use in some
settlements of typologically differentiated sickles83.

72
For example see the case of Hărman, Brașov County (M. Cârciumaru, op. cit., 1996, p. 58).
73
M. Hajnalová, D. Dreslerová, op. cit., 2009, p. 176-178, 180, Fig. 9, 12, 14.
74
Ibidem, p. 177, fig. 10, nota 24.
75
Ibidem, p. 178, 188-181, fig. 14, 17.
76
Ibáñez et alii, op. cit., 2008, p. 191.
77
Characteristics such as: resistance to breaking/cutting of stems, resistance to shaking of the seeds from the ears
when ripe, etc. For the characteristics of some wheat varieties, see B. Ciută, op. cit., 2009, p. 82, p. 86-87, p. 95,
and other studies.
78
Some studies have shown that the cultural option could also have played an important role in choosing the
methods and means of harvesting (for example see Ibáñez et alii, op. cit., 2008, p. 191-193).
79
Todor Valchev, the horn sickle from the prehistoric settlement mound yasa tepe near tehe village of kabile,
yambol municipality, bulgaria, International conference 13-14.03.2015, Skopje, Macedonia, Mihaela-Maria
Barbu, Marius-Gheorghe Barbu, Date experimentale privind utilizarea secerilor preistorice din piatră cioplită,
în: ArheoVest, Nr. IV: In Honorem Adrian BEJAN, Interdisciplinaritate în Arheologie și Istorie, Timișoara, 26
noiembrie 2016, Vol. 1: Arheologie, Vol. 2: Metode Interdisciplinare și Istorie, Universitatea de Vest din
Timișoara, JATEPress Kiadó, Szeged, 2016, p. 546-547; and other studies.
80
Ibáñez et alii, op. cit., 2008, 2008, p. 192.
81
Ibidem, p. 191.
82
Jacob Vardi, Isaac Gilead, Keeping the razor sharp: hafting and maintenance of sickles in the southern Levant
during the 6th and 5th millennia bc, în: Stone Tools in Transition: From Hunter-Gatherers to Farming Societies
in the Near East, F. Borrell, J. J. Ibáñez, M. Molist (eds.), Ed. Universitat Autònoma de Barcelona, Servei de
Publicacions, 2013, Barcelona, p. 389, with related bibliography.
83
For example, see: M.-M. Barbu, M.-G. Barbu, op. cit., 2016, p. 548; Hajnalová, Dreslerová, op. cit., 2009, p.
177; and other studies.
35
 3.2 The Ariușd-Cucuteni culture sickle blades from Rupea 4 - La Movilă
For certain geographical areas and periods of time, it was possible to observe
typological evolutions of the lithic inserts of composite sickles84, and even possible
standardizations of them85. In the case of lithic materials from Rupea 4 - La Movilă, due to the
small number of items with common typological characteristics, such an analysis cannot be
performed yet, but some characteristics of the L1 and L2 artifacts suggest a concern for
obtaining different inserts compared to those discovered in almost every Ariușd-Cucuteni
settlement researched in Transylvania86. The two inserts have some common features, such
as: small size87; they are fixed obliquely in relation to the sickle support; retouched active
edges (L1 - finely serrated88, L2 - finely retouched); high active lateral front, related to the
dimensions of the items, defined by the presence of the specific polish on the dorsal face (L1
– max. height = 5 mm; L2 – max. height = 5.1 mm); the end where one can see macroscopically
on the ventral face the widest area with specific polish, presents on the dorsal face abrupt,
invasive retouches, made by pressure, whose stigmas are long and narrow, parallel, with a
high degree of wear (on item L1 in this area there are also secondary retouches with traces of
wear). Other characteristics differentiate the two items, such as the different raw material
from which the two artifacts were cut, which suggests the possible lack of concern for
selecting a certain type of raw material or the lack of this option due to limited access to good
quality lithic resources.
The presence of specific polish on the entire surface of the front occupied by the
stigmas of the serrations and their edges on the right side of the L1 blade, as well as the wear
of the primary and secondary edges of these stigmas (Fig. 6. a, b), indicates the intentionality
of the serration and of the blade positioning in the support of the sickle so that the edges of
the stigmas are not "residues" of the serration process, but so that they contribute to the
realization of a composite sickle insert with superior properties. The fact that the artifact L1
was "resharpened" in a manner similar to that in which the initial serration was performed
suggests that the user of the sickle appreciated the qualities offered by this technology
involving the edges of the stigmas in the process of cutting cereal stems. These qualities could
have been represented by a high productivity, wear resistance, both advantages or other that
the user could have preferred. This manner of serration, certainly time consuming, could only
be performed by the experienced hand of craftsmen, which the Ariușd-Cucuteni communities
were not lacking89.

84
I. Kuijt, A. N. Goring-Morris, op. cit., 2002; J. Vardi, I. Gilead, op. cit., 2013; Maeda et alii, op. cit., 2016;
Mazzucco et alii, op. cit., 2020; and other studies.
85
For example, see J. Vardi, I. Gilead, 2013, p. 388.
86
J. Sztáncsuj, op. cit., 2015, p. 219, 360, 361, pl. III/1; IV/3, 15, 17, and others.
87
The small size of the two items undoubtedly required efficient methods/materials of fixing/sticking in the
support of the sickle (J. Vardi, I. Gilead, op. cit., 2013, p. 388).
88
According to some opinions, serrated edges may be more suitable for cutting dry grain stalks (Ibáñez et alii,
op. cit., 2008, p. 192).
89
The presence in the Ariușd communities of arrowheads, bifacially processed on blades or chips, by wide, steep
retouching (Sándor József Sztáncsuj, Katalin T. Biró, Zsolt Kasztovszky, Sándor Józsa, Katalin Gméling,
Boglárka Maróti, Lithic implements at Ariuşd (Erősd) a preliminary report, în: Communicationes
Archaeologicae Hungariae 2014, Ed. Magyar Nemzeti Múzeum, Budapest, 2015, p. 22-23, Fig. 3. 1-6; S. J.
Sztáncsuj, op. cit., 2015, p. 199, p. 366, pl. IX/20, pl. XIV/15–24, 42, pl. XVII/2–5, pl. XVIII/19, Fig. 79; Gh.
Lazarovici et alii, op. cit., 2018a, p. 34, Fig. 15. d, and other studies), whose finishing is exceptional (Sztáncsuj
et alii, op. cit., 2014, p. 22), certifies the existence of craftsmen capable of performing such operations. The
small number of these arrowheads identified in the Ariușd settlements in Transylvania, only 36 specimens
(Sztáncsuj, op. cit., 2015, p. 199), could suggest a small number of craftsmen able to produce them. In fact, the
small number of systematic archeological researches in the area of this culture can offer a more plausible
explanation, if we take into account that from the settlement of Rupea 4 - La Movilă alone come four such
36
 Without knowing if the intention of the craftsman who made the L2 artifact was to
obtain the serration of the active side, as the first two stigmas suggest, we can see that the
stigmas of the retouches could have been similar to those of the L1 artifact, but with a
different angle with respect to the longitudinal marginal line of the ventral and dorsal surfaces, if
the raw material from which the item was made would have allowed this (Fig. 6. b-d).
Making a tool (L1) with an active front similar to that of the serrated iron blade sickles90
(Fig. 7), with an inclination of the "teeth" close to that of industrially produced sickles91 (Annex
1), and a tool similar in some respects (L2), which could represent an incipient prototype or an
attempt to imitate the first tool, may represent the projection of a local innovation process of
cereals plant harvesting technology. Innovations could be the result of spontaneous thoughts,
or the result of laborious trials. Regardless of how that new knowledge was reached, in order
to be used and perpetuated, innovations had to generate benefits for those who put them into
practice and used them. In the case of sickles with lithic inserts, an advantage could have been
considered the increase of the harvested areas for a certain time interval (hours or days) so as
to avoid the loss of seeds by falling to the ground due to the natural ripening process;
avoiding the loss of seeds by shaking the plants during the process of cutting with a sickle;
improving tool ergonomics; and so on. But even in the case of net advantages offered by an
innovation, its use and perpetuation could have been hindered by certain factors. For example:
lack of specialized craftsmen able to put the innovations into practice; too much time needed
to implement the innovation; lack of raw materials with special physico-chemical characteristics,
their existence in insufficient quantities, or difficulties in purchasing them; the degree of
conservatism of the community; the disappearance of the problem that the innovation solves
(e.g.: the replacement of the cultivated wheat species); and so on.

a b
Fig. 7. a. Artifact L1 and the fragment of sector measured from the serrated iron blade of a modern sickle (photo
Silviu Gridan); b. Artifacts L1 and L2 adjoined, positioned with the active side facing left
(photo Silviu Gridan).

arrowheads: three specimens from surface research and one from the survey S1/2018 (Gh. Lazarovici et alii, op.
cit., 2018a, p. 34, Fig. 15. d).
90
The serrated metal blade sickle, according to indirect archaeological evidence and ethnographic studies, has
been used by some farming communities since the Roman Age and the Hellenistic Period, to the present day,
from Ukraine and Romania to the Iberian Peninsula and North Africa (Patricia C. Anderson, Isabelle Rodet-
Belarbi, Marta Moreno-Garcia, Sickles with teeth and bone anvils, în: Early agricultural Remnants and technical
heritage (EARTH): 8,000 years of resilience and innovation, Series Editors Patricia C. Anderson and Leonor
Peña-Chocarro, Coordinating Editor Andreas G. Heiss, Ed. Oxbow Books, Oxford; Hajnalová, Dreslerová, op.
cit., 2009; and other studies).
91
The angle of inclination of the serrations is different depending on the blade sector. The blade has a curved
shape, without being an arc of a circle, which causes the contact angle of the serrations to the cutting plane when
cutting the stems of harvested plants to be different depending on the area of the blade in which the contact
occurs. For this reason, the measurement of the angle of inclination of the serrations of the modern sickle (from
the author's collection) was made on a medial sector, with a length of 10 cm and a density of 6 serrations per cm.
37
 Lack in the archaeological literature of references to the possible existence in the
Eneolithic settlements, in the geographical area considered in this study, of lithic sickle inserts
similar to those in the Eneolithic settlement Rupea 4 - La Movilă, especially with piece L1,
can be speculatively explained in many ways: insufficient research; insufficient attention paid
to such artifacts; the use in research of methods that do not allow the easy identification of
small artifacts; or other explanations. But one of the explanations, which can be confirmed or
refuted by future research, may be that the innovation Ariușd-Cucuteni in southeastern
Transylvania, from the Eneolithic settlement Rupea 4 - La Movila, is the product of a moment
of sparkle of the human mind that has been lost for reasons we do not know. In such a case,
the innovative inserts from Rupea can sugests us that innovation in the lithic field was still
present in the Eneolithic society which was naturally preoccupied with developing the new
copper metallurgy.

Annex 1

Inclination of the edges Inclination of the edges of Inclination of the serrations in

Nr.
of the primary stigmas the secondary stigmas the medial sector
crt.
(item L1) (item L1) (modern sickle)
1 - 46⁰
2 - 42⁰
3 - 43⁰
4 61⁰ -
5 56⁰ -
6 53⁰ -
7 60⁰ - 56⁰
8 59⁰ -
9 53⁰ -
10 63⁰ -
11 63⁰ -
12 59⁰ -
13 63⁰ -

O INOVAŢIE ENEOLITICĂ DIN SUD-ESTUL TRANSILVANIEI.

LAMA ARIUŞDEANĂ DE SECERĂ DE LA RUPEA 4 - LA MOVILĂ (RUPEA, JUD.
BRAŞOV)
Secera compozită cu inserţii litice a fost timp de mii de ani, în preistorie, una dintre cele mai eficiente și
mai complexe unelte de recoltare a plantelor graminee, începând din neoliticul pre-ceramic din Orientul Apropiat
până în epocile metalelor când treptat a fost înlocuită cu alte tipuri de sceri. Studile aprofundate asupra inserţilor
litice ale secerilor compozite au demonstrat că de-a lungul timpului, în cadrul unor comunităţi umane, în funcţie
de regiune, perioada de timp și probabil în funcţie de caracteristicile plantelor recoltate, au existat anumite
preferinţe și modificări în ceea ce privește tipologia inserţilor și pozitionarea acestora în suporturi. Diversitatea
constructivă a unor unelte care presupun principii comune de funcţionare, așa cum este și cazul secerii compozite
cu insertii litice, are la bază procesul de inovare propriu speciei umane. Studiul de faţă introduce în circuitul
știinţific două piese litice eneolitice, inserţii ale unor seceri compozite, identificate în așezarea Ariușd-Cucuteni
de la Rupea 4 - La Movilă (jud. Brașov), din sud-estul Transilvaniei (România), care, în opinia noastră, pot
reprezenta dovezi ale unei inovări locale a procesului de recoltare prin secerare a plantelor graminee.

38
 Bibliography

Anderson 2013: Anderson Patricia C., Neolithic Tools Used for Stripping Ears from Hulled Cereals: An update,
in: Regards croisés sur les outils liés au travail des végétaux. An interdisciplinary focus on plant-working
tools. XXXIIIe rencontres internationales d’archéologie et d’histoire d’Antibes, sous la direction de P. C.
Anderson, C. Cheval et A. Durand, Éditions APDCA, Antibes, 2013, p. 98-102.
Anderson, M'hamdi 2014: Anderson Patricia C., M'hamdi Mondher, Harvesting of the wild grass alfa (stipa
tenacisssima l.) by pulling in the high tunisian steppe: an unusual method, in: „Explaining and exploring
diversity in agricultural technology”, Annelou van Gijn, John C. Wihittaker and Patricia C. Anderson Ed.,
Oxbow Books, 2014, Hardcover Edition: ISBN 978-1-84217-515-6, Digital Edition: ISBN 978-1-78297-
021-7, p. 98-132.
Anderson et alii, 2014: Anderson Patricia C., Rodet-Belarbi Isabelle, Moreno-Garcia Marta, Sickles with teeth
and bone anvils, in: „Early Agricultural Remnants and Technical Heritage (EARTH): 8,000 years of
resilience and innovation”, Series Editors Patricia C. Anderson and Leonor Peña-Chocarro, Coordinating
Editor Andreas G. Heiss, Ed. Oxbow Books, Oxford, ISBN 978-1-84217-515-6, ISBN 978-1-78297-021-7,
p. 118-132.
Barbu 2013: Barbu Mihaela-Maria, Industria litică cioplită din aşezarea eneolitică de la Şoimuş 2 – Lângă Sat,
in: „Tyragetia”, Serie Nouă, Vol. VII (XXII), nr. 1, Chişinău, 2013, p. 57-97.
Barbu, 2018: Barbu Mihaela-Maria, About two Eneolithic sickles discovered at Șoimuș - Lângă Sat, in: Iosif
Vasile Ferencz, Oana Tutilă, Nicolae Cătălin Rișcuţa (eds). Representations, signs and symbols,
Proceedings of the Symposium on Life and daily life, Ed. Mega, Cluj-Napoca, 2018, p. 25-32, ISBN 978-
606-020-023-9.
Barbu, Barbu 2016: Barbu Mihaela-Maria, Barbu Marius-Gheorghe, Date experimentale privind utilizarea
secerilor preistorice din piatră cioplită, în: ArheoVest, Nr. IV: In Honorem Adrian Bejan,
Interdisciplinaritate în Arheologie și Istorie, Timișoara, 26 noiembrie 2016, Vol. 1: Arheologie, Vol. 2:
Metode Interdisciplinare și Istorie, Universitatea de Vest din Timișoara, JATEPress Kiadó, Szeged, 2016,
Vol. 1: pp. 1–532 + DVD, Vol. 2: pp. 533–982, ISBN 978-963-315-310-9 (Összes/General), ISBN 978-
963-315-311-6 (Kötet/Vol. 1), ISBN 978-963-315-312-3 (Kötet/Vol. 2); Vol. 2, pp. 537–550.
Cârciumaru 1996: Cârciumaru Marin, Paleoetnobotanica. Studii în preistoria şi protoistoria României (Istoria
agriculturii din România), Ed. Glasul Bucovinei, Helios, Iaşi, 1996, 202 pg., 61 fig., 21 pl., 30 tab., ISBN
973-98011-5-3.
Comşa 1987: Comşa Eugen, Neoliticul pe teritoriul României. Consideraţii, Ed. Academiei Republicii Socialiste
România, Bucureşti, 1987, 198 p.
Ciută 2009: Ciută Beatrice, Cultivarea plantelor în pre- şi protoistoria bazinului intracarpatic din România:
analize statistice şi spatiale efectuate asupra macroresturilor vegetale, Ed. Altip, Alba-Iulia, 2009, 206 pg.,
ISBN 978-973-117-209-5.
Doboş, Gridan 2018: Doboş Adrian, Gridan Silviu, Recente descoperiri paleolitice în sud‐estul Transilvaniei:
microzona Rupea – Homorod – Ungra, judeţul Braşov, în: „Materiale şi cercetări arheologice” (serie nouă),
XIV, 2018, pp. 5-12.
Fortunat, Prentice 2004: Fortunat Joos, I. Prentice Colin, A paleo-perspective on changes in atmospheric CO2
and climate, in: „Scope”, 62, 2004, p. 165-186.
Fuller et alii 2011: Fuller Dorian Q., Willcox George, Allaby Robin G., Cultivation and domestication had
multiple origins: arguments against the core area hypothesis for the origins of agriculture in the Near East,
in: World Archaeology, vol: 43, No: 4, p. 628-652, on-line: http://dx.doi.org/10.1080/ 00438243.2011.
624747
Gridan 2014: Gridan Silviu, Un nou punct arheologic neolitic în sud-estul Transilvaniei, oraşul Rupea (jud.
Braşov), în: ArheoVest, Nr. II: [Simpozion ArheoVest, Ediţia a II-a:] In honorem Gheorghe Lazarovici,
Interdisciplinaritate în Arheologie, Timişoara, 6 decembrie 2014, Vol. 1: Arheologie, Vol. 2: Metode
Interdisciplinare, Asociaţia “ArheoVest” Timişoara, JATEPress Kiadó, Szeged, 2014, Vol. 1: [12] + XXIV
+ [2] + 33-492 + [2] pg. + DVD, Vol. 2: [10] + [2] + 497-1013 + [2] pg., ISBN 978-963-315-228-7
(Összes/General), ISBN 978-963-315-220-1 (Vol. 1), ISBN 978-963-315-221-8 (Vol. 2); Vol 1, pp. 241-
250, on-line; http://arheovest.com/simpozion/arheovest2/08.pdf
Gridan 2020: Gridan Silviu, O inovaţie eneolitică din sud-estul Transilvaniei. Lama ariuşdeană de seceră de la
Rupea 4 - La Movilă (Rupea, jud. Braşov), în: ArheoVest, Nr. VIII: In Honorem Alexandru Rădulescu,
Interdisciplinaritate în Arheologie și Istorie, Vol. 1: Arheologie, Vol. 2: Metode Interdisciplinare și Istorie,
editor: Forțiu Sorin, coordonator: Dorel Micle; DVD-ROM: Adrian Cîntar; WEB: Sorin Forțiu și Claudiu
Toma, Asociația "ArheoVest" din Timișoara, JATE-Press Kiadó, Szeged, 2020, Vol. 1: pp. 1‒416 + DVD-
ROM, Vol. 2: pp. 417‒870, ISBN 978-963-315-464-9 (Összes/General), 978-963-315-465-6 (I.
kötet/volumul 1), 978-963-315-466-3 (II. kötet/ volumul 2); p. 45-67, on-line: http://arheovest.com/
simpozion/arheovest8/02.pdf
39
Gridan, Florian 2015: Gridan Silviu, Florian Claudiu, Contribuţii la cunoaşterea neoliticului şi eneoliticului din
sud-estul Transilvaniei, comuna Homorod (judeţul Braşov), în: ArheoVest, Nr. III: [Simpozion ArheoVest,
Ediția a III-a:] In Memoriam Florin Medeleț, Interdisciplinaritate în Arheologie și Istorie, Timișoara, 28
noiembrie 2015, Vol. 1: Arheologie, Vol. 2: Metode Interdisciplinare și Istorie, Asociația "ArheoVest"
Timișoara, JATEPress Kiadó, Szeged, 2015, 576 + 490 pg, + DVD, ISBN 978-96 382 3-315-264-5; Vol. 1,
p. 119-133.
Groman-Yaroslavski et alii, 2016: Groman-Yaroslavski Iris, Weiss Ehud, Nadel Dani, Composite sickles and
cereal harvesting methods at 23,000-years-old Ohalo II, Israel, in: PLoS ONE 11(11): e0167151.
doi:10.1371/journal. pone.0167151, 2016, p. 1-21, on-line: https://journals.plos.org/plosone/
article?id=10.1371/journal.pone.0167151
Gurova 2016: Gurova Maria, Prehistoric sickles in the collection of the National Museum of Archaeology in
Sofia, in: Southeast Europe and Anatolia in prehistory. Essays in honor of Vassil Nikolov on his 65th
anniversary, edited by Krum Bacvarov and Ralf Gleser, Ed. dr. Rudolf Habelt GmbH, Bonn 2016, ISBN
978-3-7749-4066-6, p. 159-165.
Hajnalová, Dreslerová 2009: Hajnalová Mária, Dreslerová Dagmar, Ethnobotany of einkorn and emmer in
Romania and Slovakia: towards interpretation of archaeological evidence, in: „Památky Archeologické”,
CI/2010, Praha, p. 169-202, ISSN 0031-0506. on-line: http://www.digitalniknihovna.cz/mzk/view/
uuid:d0f975d0-bdb4-11e4-9541-005056827e51?page=uuid: 79a58960-c577-11e5-bb59-5ef3fc9ae867
Harris, Hillman 1989: Harris David R., Hillman Gordon C., Foraging and farming: the evolution of plant
exploitation, Ed. Taylor&Francis Ltd., Londra, 1989, 762 pg., ISBN 9781138817906.
Ibáñez et alii, 2008: Ibáñez Juan José, Conte Ignacio Clemente, Gassin Bernard, Gibajas Juan Francisco, Urquijo
Jesús González, Márquez Belén, Philibert Sylvie, Rodríguez Amelia Rodríguez, Harvesting technology
during the Neolithic in South-West Europe, in: Conference: “Prehistoric Technology” 40 years later:
Functional Studies and the Russian Legacy At Verona (Italy) 20-23 April, 2005, Natural History Museum -
University of Verona, Volume: BAR-IS, 1783, British Archaeological Report, 2008, 570 pg., ISBN 978-1-
4073-0271-3, p. 183-195.
Kavruk et alii, 2017: Kavruk Valerii, Ștefan Maria-Magdalena, Buzea Dan, Ștefan Dan, Bordi Zsigmond
Lóránd, O analiză arheologică și etnografică a rutelor de aprovizionare cu sare din sud-estul
Transilvaniei, în: „Istros” XXIII, Ed. Istros, Brăila, 2017, p.381-430, ISSN: 1453-6943.
Kovács 2016: Kovács Adela, Temple, sanctuare, altare în Neoliticul şi Epoca Cuprului din sud-estul Europei,
Ed. Karl A. Romstorfer Suceava, Suceava, 2016, 386 pg., ISBN 978-606-8698-11-3.
Kuijt, Goring-Morris 2002: Kuijt Ian, Goring-Morris Adrian Nigel, Foraging, Farming, and Social Complexity
in the Pre-Pottery Neolithic of the Southern Levant: A Review and Synthesis, in: „Journal of World
Prehistory”, Vol. 16, No. 4, December 2002, p. 316-440, on-line: https://doi.org/10.1023/A:
1022973114090.
Lazaridis et alii, 2016: Lazaridis Iosif, Nadel Dani, Rollefson Gary și colab., Genomic insights into the origin of
farming in the ancient Near East, in: „Nature”, 536, 2016, p. 1-23, on-line: https://www.nature.com/
articles/nature19310
Lazarovici Gh. 1977: Lazarovici Gheorghe, Gornea-Preistorie, Caiete Banatica 5, Seria Arheologie, Reşiţa,
1977, 126 pg.
Lazarovici Gh., Maxim 1995: Lazarovici Gheorghe, Maxim Zoia, Gura Baciului. Monografie arheologică, Cluj
Napoca, 1995, 436 pg., 28 pl., 58 fig., ISBN 973-000-101-4.
Lazarovici Gh. et alii, 2018a: Lazarovici Gheorghe, Lazarovici Cornelia-Magda, Gridan Silviu, Gridan Olimpia,
Pirău Horia, Aparaschivei Constantin, Oancă Mircea, Florian Claudiu, Roman Cristian, Cercetări
arheologice la Rupea. Campania din 2018, în: „Acta Terrae Fogarasiensis”, VII, Ed. Negru Vodă, Făgăraş,
2018, p. 21-37, ISSN 2285-5130.
Lazarovici Gh. et alii, 2018b: Lazarovici Gheorghe, Lazarovici Cornelia-Magda, Gridan Silviu, Surse de sare şi
procesul de neolitizare din S-E Transilvaniei, în: „Anuarul Muzeului Etnografic al Transivaniei”, Ed.
Argonaut, Cluj-Napoca, 2018, p. 303-319, ISBN 978-973-109-846-3.
Lazarovici Gh., Lazarovici C.-M., 2019: Lazarovici Gheorghe, Lazarovici Cornelia-Magda, Are there cities and
fairs in the neolithic? Part I – from PPN to late Neolithic (Part II is refering to Copper Age), în: „Acta
Terrae Septemcastrensis”, XVIII, 2019, p. 22-91.
Lazarovici Gh. et alii, 2019: Lazarovici Gheorghe, Lazarovici Cornelia-Magda, Gridan Silviu, Fotrificațiile de
la Rupea, în: A 53-a sesiune de rapoarte arheologice, Sibiu, 13-15 septembrie.
Luca 1998: Luca Sabin Adrian, Liubcova-Orniţa. Monografie arheologică, Ed. Macarie, Târgovişte, 1998, 224
pg., ISBN 973-9351-01-X.
Maeda et alii, 2016: Maeda Osamu, Lucas Leilani, Fabio SILVA, Tanno Ken-Ichi, Fuller Dorian Q., Narrowing
the harvest: Increasing sickle investment and the rise of domesticated cereal agriculture in the Fertile
Crescent, in: „Quaternary Science Reviews”, vol. 145, 2016, p. 226-237.
Marc 2006: Marc Dorel, Sisteme de transport şi de comercializare tradiţională a sării, în: Cavruc Valeriu;
40
 Chiricescu Andrea (eds), Sarea, timpul și omul, Ed. Angustia, Sfântul Gheorghe, 2006, 250 pg., ISBN 973-
85676-8-8, 978-973-85676-8-9.
Mazzucco et alii, 2020: Mazzucco Niccolὸ, Ibáñez Juan José, Capuzzo Giacomo, Gassin Bernard, Mineo Mario,
Giaja Juan Francisco, Migration, adaptation, innovation: The spread of Neolithic harvesting technologies
in the Mediterranean, in: PLoS ONE vol.15(4), 2020, p. 1-27, on-line: https://journals.plos.org/plosone/
article?id=10.1371/journal.pone.0232455
Mârza et alii, 2019: Mârza Ioan, Lazarovici Gheorghe, Gridan Silviu, Szakács Alexandru, Analize mineralogice
şi determinări petrografice ale unor unelte şi aşchii descoperite în aşezarea de la Rupea 7 – Părăul
Mălinilor (comuna Homorod, jud. Braşov), în: „Acta Terrae Fogarasiensis”, VIII, Ed. Negru Vodă,
Făgăraş, 2019, p. 13-21, ISSN 2285-5130.
Mischka et alii, 2019: Mischka Carsten, Schafferer Georg, Lazarovici Cornelia-Magda, Lazarovici Gheorghe,
Gridan Silviu, Cercetări geofizice în sud-estul Transilvaniei. Zona Rupea (jud. Braşov), ms.
Monah F., Monah D. 2008: Monah Felicia, Monah Dan, Cercetări arheobotanice în tell-ul calcolitic Poduri-
Dealul Ghindaru, Ed. Constantin Matasă, 2008, Piatra-Neamţ, 212 pg., 56 Fig., ISBN 978-973-7777-10-2.
Nikolov 2012: Nikolov Vassil, Salt, early complex society, urbanization: Provadia-Solnitsata (5500-4200 BC),
in: V. Nikolov & K. Bacvarov (eds). Salz und Gold: die Rolle des Salzes im prähistorischen Europa / Salt
and Gold: The Role of Salt in Prehistoric Europe, Ed. Provadia & Veliko Tarnovo, 2012, p. 11-65, ISBN
978-954-400-695-2.
Nuţu 2020: Nuţu Gelu, Cercetări privind optimizarea procesului de lucru pentru tăierea tulpinilor plantelor
agricole la momentul recoltării, teză de doctorat, Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară
“Ion Ionescu de la Brad” din Iaşi, Facultatea de Agricultură, Școala Doctorală de Științe Inginerești,
Domeniul Agronomie, Specializarea: Mecanizarea Agriculturii, Iaşi, 2020, ms. on-line:
http://www.uaiasi.ro/biblioteca/documente/ro/teze-doctorat/ Teza_Gelu-Nutu.pdf
Sztáncsuj et alii, 2014: Sztáncsuj Sándor József, Biró Katalin T., Kasztovszky Zsolt, Józsa Sándor, Gméling
Katalin, Maróti Boglárka, Lithic implements at Ariuşd (Erősd) a preliminary report, in: „Communicationes
Archaeologicae Hungariae 2014”, Ed. Magyar Nemzeti Múzeum, Budapest, 2015, p. 19-36.
Sztáncsuj 2015: Sztáncsuj Sándor József, Grupul cultural Ariuşd pe teritoriul Transilvaniei, Editura MEGA,
Cluj-Napoca, 2015, 596 pg., 236 planșe, 100 fig., 2 hărţi, ISBN 978-606-543-672-5.
Vardi et alii, 2010: Vardi Jacob, Golan Amir, Levy Daniel, Gilead Isaac, Tracing sickle blade levels of wear and
discard patterns: a new sickle gloss quantification method, in: „Journal of Archaeological Science”,
Volume 37, Issue 7, July 2010, p. 1716–1724, on-line: https://doi.org/10.1016/j.jas.2010.01.031
Vardi, Gilead 2013: Vardi Jacob, Gilead Isaac, Keeping the razor sharp: hafting and maintenance of sickles in
the southern Levant during the 6th and 5th millennia bc, in: „Stone Tools in Transition: From Hunter-
Gatherers to Farming Societies in the Near East”, F. Borrell, J. J. Ibáñez, M. Molist (eds.), Ed. Universitat
Autònoma de Barcelona, Servei de Publicacions, 2013, Barcelona, p. 377-394, ISBN 978-84-490-3818-1.
Vornicu 2015: Vornicu Diana-Măriuca, Arheologia experimentală ca bază a metodei traseologice. Studiu de
caz: utilizarea străpungatoarelor în preistorie, în: „Buletinul Muzeului Judeţean Teleorman”, Seria
Arheologie, 7, 2015, ISSN 2065-5290, p. 201-2017.

41
 PLASTICA ANTROPOMORFĂ REZULTATĂ
DIN CERCETĂRILE DE LA ȘTEFĂNEȘTI-STÂRCEA,
JUD. BOTOȘANI (CAMPANIA 1974-1975)1

Adela KOVÁCS, Alexandru NECHIFOR

Keywords: Ștefănești-Stârcea archaeological site, Cucuteni B2 phase, anthropomophous representations,

statuettes

Istoricul cercetărilor. Proveniența pieselor

Cercetările de la Ștefănești-Stârcea/La Bulboană/La Bulboana lui Stârcea (jud.
Botoșani) au fost efectuate în perioada 1974-1975, fiind coordonate de către Anton Nițu, de la
Institutul de Arheologie din Iași, alături de Paul Șadurschi, din partea Muzeului Județean
Botoșani. Raporul preliminar de săpătură a fost prezentat sâmbătă, 25 martie 1978, la
Sesiunea de Comunicări Științifice organizată de Muzeul Județean din Botoșani. Singurul
raport, publicat în momentul de față, a apărut în anul 2004: Anton Nițu, Paul Șadurschi:
Sondajul arheologic efectuat în așezarea Cucuteni B2 Ștefănești – „La Stârcea” (1974-1975),
în „Acta Moldaviae Septentrionalis”, nr. 3, 2004, p. 296-312. Se precizează faptul că
manuscrisul a fost predat spre publicare revistei „Arheologia Moldovei”, pentru nr. IX din
1980, însă, din lipsă de spațiu, materialul nu a mai fost inserat în acel număr. În arhiva
științifică aflată la Muzeul Județean Botoșani, se păstrează planurile originale, desenate de
către colectivul de cercetare, un raport preliminar, scris la mașină de scris mecanică, cu
corecturi olografe pe margini, și imagini, cu o parte din piesele descoperite, alături de
fotografii și desene ale materialului arheologic.
Situl este cunoscut sub mai multe denumiri, respectiv „Bulboana lui Stârcea”, „La
Bulboană”, „La Stârcea”, „La curte” (cod RAN 39177.01) și a fost descoperit în anul 1956,
prin cercetări de suprafață, efectuate de către N. Zaharia, M. Petrescu-Dîmbovița, E. Zaharia2.
Alte cercetări de suprafață au fost făcute, inclusiv în anul 1973, de către Al. Păunescu, P.
Șadurschi, V. Chirica3.
Așezarea cucuteniană se află în capătul de SSE al orașului Ștefănești, pe terasa din
dreapta Bașeului, în albia majoră a Prutului. Terasa este plană, fiind tăiată într-o veche albie
majoră a Prutului. Pe latura de SE, terasa coboară ușor. Pe latura NNV, marginea terasei este
abruptă, fiind surpată și scobită de apele Prutului și ale Bașeului. Suprafața așezării a fost
aproximată la vremea aceea la cca. 3 ha. Suprafața cercetată este de 180 mp.

1
Varianta în limba engleză a prezentului studiu a fost publicat de Adela Kovács, Anthropomorphous
representations form Ştefăneşti-Stârcea, Botoșani County, Romania, in „Quaestiones Praehistoricae. Studia in
honorem Professoris Vasile Chirica”, Bucureşti-Brăila, 2018, p. 263-272.

Muzeul Județean Botoșani, adelakovacs.museum@gmail.com

Muzeul Județean Botoșani, alexandrunechifor78@yahoo.com
2
N. Zaharia, M. Petrescu-Dîmbovița, Em. Zaharia, Așezări din Moldova. De la paleolitic până în secolul al
XVIII-lea, Editura Academiei, București 1970, p. 281-282.
3
Al. Păunescu, P. Șadurschi, V. Chirica, Repertoriul arheologic al județului Botoșani, București, 1976, p. 255-259.
42
 Fig. 1. Amplasarea sitului Ștefănești – „La Stârcea”- Poziționarea sitului din Google Earth.

Conform descrierii echipei de cercetare, stratigrafia sitului cuprinde:

- stratul arabil este gros de cca. 20 cm;
- sol vechi de culoare cenușie gros de 30 - 50 cm;
- sol brun ce conține material arheologic, de 40 cm;
- sol argilos cu pigmenți negri-bruni;
- steril din punct de vedere arheologic.
Sondajul din anii 1974-1975 a fost ocazionat de inundațiile din anul 1974, când apele
au surpat parțial o groapă de mari dimensiuni (Groapa 1). După retragerea apelor, elevii
Liceului din Ștefănești au colectat fragmentele “unui vas cu umăr proeminent de mari
dimensiuni”4 pe care le-au transportat la școală.
Se menționează faptul că s-au găsit resturi sporadice de locuire din Epoca Fierului
(Hallstatt final-început La Téne), constând atât din fragmente ceramice, cât și dintr-o săgeată
de bronz în două muchii. Trei urne de incinerație, aparținând secolelor III-I d. Hr., precum o
serie de fragmente ceramice, aparținând perioadei medievale (secolele XV-XVI), se aflau
deasupra stratului cucutenian. Aceste materiale au fost analizate ulterior și publicate cu datele
existente în Muzeul Județean Botoșani, de către cercetătorul Ion Ioniță, de la Institutul de
Arheologie din Iași, alături de Octavian Liviu Șovan, în anul 20135.
Întregul material rezultat ca urmare a cercetărilor de la Ștefănești-Stârcea/La Bulboană
a fost marcat, precizându-se atât situl de proveniență, cât și locul de descoperire a acestora,
ceea ce a ușurat munca de identificare a materialelor provenite din acest sit. Materialul
ceramic, atât cel restaurat, cât și fragmentele aflate în depozitele Muzeului Județean Botoșani
vor face obiectul unui viitor studiu.
În ceea ce privește raportul publicat, comparativ cu raportul aflat în arhiva MJB,
precum și cu materialul ceramic marcat, există o serie de inadvertențe. În planul publicat este

4
Documentul din Arhiva MJB.
5
Secolele III-I î. Hr.; I. Ioniță, O. L. Șovan, O necropolă a dacilor liberi de la Ștefănești jud. Botoșani, în
„Forum Cultural”, nr. 50-an XIII, nr. 3, septembrie 2013, p. 5-11.
43
marcată o singură locuință (numerotată L1)6. În planul arhivat, apar desenate trei locuințe
diferite și aceleași patru gropi care sunt marcate și pe planul publicat (Fig. 3). Cu toate acestea,
corelația este dificilă, atâta timp cât un consistent număr de fragmente ceramice poartă
marcajul de aparțenență la Locuința 4, care nu apare pe niciunul dintre planurile menționate.
Locuințele sunt descrise ca fiind fără platformă sau lipitură. Două dintre ele, respectiv L.2 și
L.3, sunt secționate de un tranșeu militar care trece exact prin mijlocul acestora.

Fig. 2. Desenul desfășurat al vasului cu șerpi descoperit în Groapa 1 de către elevii școlii din Ștefănești.7

Cele mai spectaculoase piese descoperite la Ștefănești-Stârcea/La Bulboană sunt cele

aparținând plasticii antropomorfe. Până în momentul de față, au fost identificate (în expoziție
și în depozite) cinci piese fragmentare, nepublicate anterior, de către colectivul de cercetare.
O parte au fost deja discutate de noi anterior, altele sunt inedite8.

Catalogul pieselor
1. Statuetă antropomorfă feminină (Fig. 4). Context: Locuința 1.
Din statuetă s-a păstrat un fragment de tors, șoldurile, genunchii și piciorul unic cu
care se termină statueta. Poziție verticală, ardere oxidantă, culoare cărămizie. Partea
superioară lipsește din zona de deasupra abdomenului. Torsul este oval în secțiune. Statueta se
lățește în zona șoldurilor foarte puțin. Abdomenul este foarte ușor bombat, fără a marca
ombilicul. Picioarele în partea frontală nu sunt demarcate, fiind modelate fusiform, iar pe
partea dorsală apare doar un mic șanț, abia vizibil, pentru separarea picioarelor. Genunchii nu
sunt marcați. Piciorul unic are formă conică și se termină cu o mică talpă ovală. Pe toată
suprafața piesei se observă angobă roșie, iar decorul este cu linii negre, oblice, organizate
spiralic, în număr de 20 linii distinctive, pe alocuri abia vizibile. Chiar dacă liniile negre sunt
șterse pe părțile laterale ale piesei, se poate presupune că acestea înconjurau trupul statuetei de
jur împrejur. Statueta se încadrează conform dimensiunilor și a modului de realizare în
categoria celor fusiforme. Dimensiuni: înălțimea păstrată: 103 mm; lățime corp: 28 mm;
grosime corp: 19 mm; diametru șolduri: 26 mm; diametru picior: 7 mm. Inventar MJB: 7040.

6
Niţu, Şadurschi, op. cit., 2004, p. 298, fig. 1.
7
A. Nițu, p. Șadurschi, Sondajul arheologic efectuat în așezarea Cucuteni B2 Ștefănești – „La Stârcea” 1974-
1975, în „Acta Moldaviae Septentrionalis”, nr. 3, 2004, p. 299, fig. 3.
8
Adela Kovács, Vasele antropomorfe din Muzeul Judeţean Botoşani şi metafora corpului feminin, în „Acta
Musei Tutovensis”, XIV, 2018, p. 17-38, p. 17-38.
44
 Fig. 3. Planul cercetărilor din perioada 1974-1975 (arhiva MJB).

Fig. 4. Statuetă antropomorfă feminină (inv. 7040); Locuința 1 (desen și fotografie Sebastian Ciupu).

45
 2. Statuetă antropomorfă masculină (Fig. 5). Context: Locuința 2.
Statuetă de la care s-au păstrat doar picioarele și talia. Capul și trupul lipsesc din
vechime. Poziție verticală, ardere oxidantă, culoare cărămizie. Statueta are talia lățită, în
secțiune ovală. Șoldurile sunt demarcate prin îngustarea piesei. În partea frontală, picioarele
sunt demarcate printr-o incizie abia schițată, până în zona genunchilor, unde se lățește ușor.
Genunchii sunt marcați printr-o umflătură abia vizibilă. În continuarea genunchilor se află
piciorul unic, de formă conică, fragmentat deasupra tălpii. Pe partea dorsală prezintă
demarcarea feselor prin aceeași tehnică, piesa fiind incizată cu un bețișor. Incizia nu continuă
mai jos de zona coapselor. În partea frontală apare sexul abia marcat, printr-o ușoară bombare,
cu pasta trasă din laterale. Pe șoldul drept are o altă mică umflătură, specifică statuetelor
masculine care au fost decorate cu bandă oblică pe trup. În partea frontală și pe piciorul drept
se observă urme de tăiere recentă, probabil din timpul descoperirii. Dimensiuni: înălțimea
păstrată: 51 mm; lățime corp: 22 mm; grosime corp: 10 mm; diametru picior: 19 mm. Inventar
MJB: 18581.

Fig. 5. Statuetă antropomorfă masculină (inv. 18581); Locuința 2 (desen și fotografie Sebastian Ciupu).

46
 3. Cap de statuetă antropomorfă feminină (?) (Fig. 6). Context: Groapa 2.
Statuetă de la care s-a păstrat doar capul (fragmentar) și o mică parte din gât. Poziție
(probabil) verticală, ardere oxidantă, culoare cărămizie. Suprafața piesei este netezită foarte
bine, cu urme de șlefuire cu o unealtă, pe partea dorsală. Capul are forma relativ ovală, este
stilizat, realizat prin presare din două părți, formând doi lobi separați de o nervură mediană
pronunțată, ce reprezintă nasul. Gura este marcată prin incizie foarte scurtă, imediat sub nas.
O altă incizie, sub cea a gurii ar putea sugera barba. Ochii nu sunt marcați. Urechea stângă
este așezată anatomic, ca un lob semicircular și prezintă un șir de nouă perforații, dintre care
unele nu străbat toată piesa. Sub ureche se observă netezire cu unealtă, posibil din lemn. Gâtul
are formă relativ rectangulară și vine direct în prelungirea capului. Partea dorsală este relativ
plată, cu o foarte ușoară bombare în partea mediană. Deasupra capului piesa prezintă un disc
semicircular, aplatizat. Demarcarea între disc și lobul urechii a fost făcută cu un bețișor. Capul
provine de la o statuetă, probabil fusiformă, de mari dimensiuni. Dimensiuni: înălțimea
păstrată: 75 mm; grosime față: 26 mm; lungime disc: 44 mm. Inventar MJB: 18580.

Fig. 6. Cap de statuetă antropomorfă feminină (inv. 18580); Groapa 2 (desen și fotografie Sebastian Ciupu).

4. Statuetă feminină (Fig. 7). Context: Locuința 1

Statuetă feminină de la care s-a păstrat abdomenul, coapsele și picioarele. Lipsește
torsul și capul. Poziția verticală, ardere oxidantă, culoare cafenie. Partea superioară lipsește
din zona de deasupra abdomenului. Torsul este oval în secțiune. Statueta se lățește vizibil în
zona șoldurilor și prezintă perforații circulare mici laterale, dintre care cea stângă este
fracturată. Abdomenul este foarte ușor bombat. Ombilicul este marcat printr-o umflătură
47
străpunsă orizontal cu o perforație circulară. Talia este subliniată printr-un cordon amplasat
imediat sub abdomen, ce continuă și pe partea dorsală. Linia abdominală este dublată de o alta
ovalizată care nu continuă pe partea dorsală, dar care ar putea sugera sexul feminin. Picioarele
în partea frontală sunt demarcate prin incizie adâncă, vizibilă, care corespunde cu linia de
demarcare de pe partea dorsală. Fesele sunt ample. Genunchii nu sunt marcați. Piciorul unic
are formă conică și se termină cu o mică talpă ovală și o umflătură abia vizibilă în partea
frontală. Suprafața piesei a fost netezită cu atenție, în schimb nu prezintă decor. Dimensiuni:
înălțimea păstrată: 54 mm; lățime corp: 28 mm; grosime corp: 20 mm; diametru șolduri: 31
mm; diametru picior: 17 mm. Inventar MJB. 7042.

Fig. 7. Statueta antropomorfă feminină (inv. 7042) Locuința 1 (desen și fotografie A. Kovács).

5. Vas antropomorf miniatural (Fig. 8). Context: Locuința 2; -0,46 m.

Vas fragmentat la partea superioară, gol în interior, care reprezintă partea inferioară a
unui picior. Conform înclinației și a poziției, se pare că reprezintă piciorul drept. Partea inferioară
este circulară, cu talpa ușor concavă și nu prezintă caracteristici antropomorfe. Glezna este
cilindrică și ușor mai îngustă decât talpa. Ușor mai sus este modelată pulpa sau o coapsă, prin
modelarea materialului înspre exterior, curbura fiind accentuată. În zona inferioară, pe
interior, vasul prezintă o cavitate circulară, realizată probabil cu o unealtă cilindrică, în pasta
moale. Nu prezintă decor. Vasul a fost modelat din pastă semifină, ars oxidant, culoare cărămizie.

48
Dimensiuni: înălțime 78 mm; diametru bază: 36 mm. Nerestaurat. Neinventariat9.

Fig. 8. Vas antropomorf miniatural; Locuința 2 (desen și fotografie Sebastian Ciupu).

9
Ibidem, p. 17-38; p. 21, fig. 11a-b/p. 33-34.
49
 Discuții și analogii
Plastica antropomorfă de la Ștefănești-Stârcea își găsește cele mai numeroase analogii
în zona răsăriteană a culturii Cucuteni, având în vedere și arealul de evoluție al culturii.
Analogiile corespund, din punct de vedere tehnologic, cu statuetele specifice fazei B2 ale
culturii, observate și definite de către D. Monah. Acesta remarcă faptul că, în această etapă,
statuetele sunt modelate dintr-o pastă de bună calitate, omogenă, iar piesele prezentate nu sunt
o excepție în acest sens. Din punctul de vedere al arderii, acestea, la modul general, sunt
foarte bine arse, probabil în cuptoarele pentru vasele ceramice. Majoritatea statuetelor din
faza Cucuteni B se disting printr-o realizare armonioasă, proporționată.

Fig. 9. Statuetă cu disc deasupra capului, descoperită la Costești IV10.

De remarcat este faptul că piesa-catalog nr. 1 (nr. inv. MJB 7042) are angobă roșie pe
suprafața exterioară și a fost foarte bine lustruită. Poziția statuetei este una verticală, cu picior
unic, având mai multe linii negre, pictate pe picioare. Același tip de ornamentare a corpului se
întâlnește în cazul mai multor statuete, descoperite la Ghelăiești11, Costișa12, Cucuteni-
Cetățuia13, toate aparținând fazei B. Statuetele cu picior unic, terminate cu un con mic sau cu
o talpă foarte îngustă, precum statueta cat. nr. 2, își găsesc cele mai apropiate analogii
începând cu faza A-B la Rakovec14, Nemirovo15, Lipcani16, Krinički17, Caracușani,18 dar și în

10
V. I. Marchevici, Pozdnetripolskie Plemena Severnoi Moldavii, Chisinău, 1981, 48, fig. 73/3.
11
D. Monah, Plastica antropomorfă a culturii Cucuteni-Tripolie, în „Bibliotheca Memoriae Antiquitatis”, Piatra
Neamț, 1997, p. 384, fig. 132/2.
12
Ibidem, p. 384, fig. 132/7.
13
Ibidem, p. 398, fig. 146/8.
14
D. Monah, Plastica antropomorfă a culturii Cucuteni-Tripolie, BMA, Muzeul de Istorie Piatra Neamț, 2012,
p. 405, fig. 131/2.
50
faza B, la Ghelăiești19. Același gen de pictură cu negru, în dungi succesive, amplasate
orizontal, îl regăsim la una dintre statuetele din faza B, descoperită la Calu-Piatra Șoimului20.
Din păcate, piesei de față îi lipsește partea superioară a trupului, însă putem bănui faptul că
avea sânii mici, puțin demarcați, având în vedere canoanele de realizare ale acestui tip de
statuetă. Abdomenul ușor bombat, realizat prin adăugare de material, ar putea sugera o stare
de graviditate incipientă21.
Statuetele masculine nu sunt foarte răspândite în mediul cucutenian. Din păcate, piesa
descoperită la Ștefănești-Stârcea-catalog nr. 2 (nr. inv. MJB 18581), nu permite foarte multe
observații, fiind prost conservată și afectată pe piciorul stâng, inclusiv în procesul de
cercetare, fiind vizibile mai multe tăieturi recente. Statuete masculine, cu picioarele apropiate,
se regăsesc în faza B, la Varvareuca22, Kosziłowce23, Răcucești Munteni24, Costești-Baia25,
Mihoveni26, Moldova27.
Capul de statuetă-catalog nr. 3 (nr. inv. MJB. 18580) a fost descoperit în Groapa 2 și a
fost înregistrat în inventarele MJB abia în anul 2018, având în vedere faptul că a trecut
neobservat, până în prezent, în depozitele instituției. Modul de modelare este unul deosebit,
neavând reprezentați ochii. Singurele trăsături faciale sunt cele care prezintă nervura mediană
pronunțată. Această nervură este asociată, totuși, în majoritatea cazurilor, cu una sau două
perforații în zona ochilor, pe tot parcursul de dezvoltare al fazei B, fiind întâlnită în
numeroase situații28.
În partea superioară a capului prezintă o elongație care, în cazul de față, o interpretăm
ca fiind un accesoriu de păr, care decorează și împodobește personajul. Urechea cu multiple
perforații se întâlnește mai degrabă în mediul Gumelnița, nefiind extrem de specific culturii
Cucuteni.
Șir de perforații de jur împrejurul capului, alături de reprezentarea ochilor, se regăsesc
la Caracușani29, Košilovcy, în mai multe exemplare30. Unele dintre cele mai cunoscute
statuete cu capul în formă de disc, nervură mediană având două perforații mari, ca
reprezentare a ochilor, și cu șir pe partea exterioară a discului, au fost descoperite la Ofatinți,
Republica Moldova, care prezintă împunsături și în zona umerilor31.
Accesorii pentru păr au fost identificate, mai ales, în ultima fază de dezvoltare a culturii
Cucuteni, având în vedere și canoanele de reprezentare mai realiste decât cele folosite în trecut.
La Krinički, părul statuetei este prins în partea inferioară cu un accesoriu de tip en
32
violon , iar în cazul statuetei de la Suškova, accesoriul, atârnat pe părul statuetei, este în

15
Ibidem, p. 405, fig. 131/3.
16
Ibidem, p. 407, fig. 133/6-7.
17
Ibidem, p. 398, fig. 124/6.
18
Ibidem, p. 402, fig. 128/9, 11.
19
Ibidem, p. 423, fig. 149/9.
20
Ibidem, 2012, p. 411, fig. 137/5.
21
Ibidem, p. 136.
22
Ibidem, p. 414, fig. 140/4; p. 416, fig. 142/3.
23
Ibidem, p. 414, fig. 140/4, 6.
24
Ibidem, p. 415, fig. 141/2.
25
Ibidem, p. 415, fig. 141/3, 10.
26
Ibidem, p. 416, fig. 142/1.
27
Ibidem, p. 416, fig. 142/2, 4-9.
28
Ibidem, p. 135.
29
A. P. Pogoševa, Die Statuetten der Tripolje-Kultur. Beiträge zur allgemeinen und vergleichenden Archäologie, nr.
7, 1985p. 194, fig. 617a.
30
Ibidem, p. 210, fig. 797; 211, fig. 800, 801; 212, fig. 804, 805.
31
Ibidem, p. 233, fig. 981; 234, fig. 982, 983, 984.
32
Ibidem, p. 197, fig. 652.
51
formă de disc33. Cea de la Pavolovca34 prezintă un fel de ornament deasupra capului, care a
fost perforat, sau ornamentul forma un disc cu perforație, mai degrabă. Totuși, cea mai
apropiată analogie o regăsim în situl de la Costești IV, Republica Moldova, sit aflat pe malul
Prutului, aspect pe care îl explicăm prin faptul că inclusiv cultura materială între situl de la
Ștefănești-Stârcea și cel de la Costești IV este una asemănătoare. Statueta la care facem
referire a fost publicată de către V. Marchevici și prezintă aceeași modalitate de redare a
trăsăturilor faciale, dar și aceeași modalitate de redare a ornamentului de deasupra capului35.
Statueta catalog nr. 4 (nr. inv. MJB 7042) are un aspect robust, chiar dacă este de
înălțime mică. Ca aspect prezintă bune similitudini cu exemplare de la Poduri36, Ghelăiești37,
Moldova38, Frumușica39.
În ceea ce privește vasul antropomorf fragmentar, până în momentul de față nu am
identificat analogii relevante.
Așezarea este încadrată în secvența finală a etapei Cucuteni B2 și prezintă aspecte
decorative caracteristice ceramicii cucuteniene din zona Prutului și Depresiunea Subcarpatică,
dar și din zona de interferență a ariei cucuteniene, cu ariile galițiană și tripoliană. Stațiunea se
află într-o zonă apropiată nu doar geografic, ci și stilistic, de stațiunile Liveni și alte două
situri, aflate pe malul opus al Prutului, respectiv Costești IV și Badragii Vechi.
Cel mai important aspect de remarcat pentru acest tip special de statuete, este faptul că
ele, chiar dacă formal și tehnologic seamănă, nu formează serii, fiecare dintre ele fiind de fapt
un unicat. Acesta este și cazul piesei catalog nr. 3 de la Ștefănești-Stârcea, care este posibil să
reprezinte părul, poate chiar o coafură sau ornament purtat pe cap, care, din păcate, nu a ajuns
până la noi.

Bibliografie

Ioniță, Șovan 2013: I. Ioniță, O. L. Șovan, O necropolă a dacilor liberi de la Ștefănești jud. Botoșani, Revista
Forum Cultural, nr. 50-an XIII, nr. 3, septembrie 2013, p. 5-11
Kovács 2018: Adela Kovács, Anthropomorphous representations form Ştefăneşti-Stârcea, Botoșani County,
Romania, in Quaestiones Praehistoricae Studia in honorem Professoris Vasile Chirica, Bucureşti – Brăila
2018, p. 263-272.
Kovács 2018a: Adela Kovács, Vasele antropomorfe din Muzeul Judeţean Botoşani şi metafora corpului feminin,
Acta Musei Tutovensis, XIV, 2018, p. 17-38.
Marchevici 1981: V. I. Marchevici, Pozdnetripolskie Plemena Severnoi Moldavii, Chisinău, 1981.
Monah 1997: D. Monah, Plastica antropomorfă a culturii Cucuteni-Tripolie, Bibliotheca Memoriae Antiquitatis,
Piatra Neamț, 1997.
Monah 2012: D. Monah, Plastica antropomorfă a culturii Cucuteni-Tripolie, BMA, Muzeul de Istorie Piatra
Neamț, 2012.
Nițu, Șadurschi 2004: A. Nițu, P. Șadurschi, Sondajul arheologic efectuat în așezarea Cucuteni B2 Ștefănești –
„La Stârcea” 1974-1975, în „Acta Moldaviae Septentrionalis”, nr. 3, 2004, p. 296-312.
Păunescu et alii: Al. Păunescu, P. Șadurschi, V. Chirica, Repertoriul arheologic al județului Botoșani, București,
1976.
Pogoševa 1985: A. P. Pogoševa, Die Statuetten der Tripolje-Kultur. Beiträge zur allgemeinen und
vergleichenden Archäologie, nr. 7, 1985.
Zaharia et alii: N. Zaharia, M. Petrescu-Dîmbovița, Em. Zaharia, Așezări din Moldova. De la paleolitic până în
secolul al XVIII-lea, Editura Academiei, București 1970, p. 281-282.

33
Ibidem, p. 201, fig. 706a.
34
Ibidem, p. 237, fig. 1012.
35
Marchevici, op. cit., 1981, p. 48, fig. 73/3.
36
Monah, op. cit., 2012, p. 417, fig. 143/1, p. 426, fig. 152/2.
37
Ibidem, p. 421, fig. 147/1, 7.
38
Ibidem, p. 422, fig. 148/3; p. 426, fig. 152/6.
39
Ibidem, p. 440, fig. 166/7.
52
 Lista figurilor

Fig. 1 Ștefănești - „La Stârcea” site location - Positioning of the site in Google Earth
Fig. 2 Snake vessel discovered in Pit 1 by the students of the Ștefănești school (Nițu, Șadurschi, 2004, p. 299,
fig. 3)
Fig. 3 The unpublished research plan from 1974-1975 (Botoșani County Museum Archive)
Fig. 4 Feminine anthropomorphic statuette (inv. 7040); Dwelling 1 (drawing an photo by Sebastian Ciupu).
Fig. 5 Masculine anthropomorphic statuette (inv. 18581); Dwelling 2 (drawing an photo by Sebastian Ciupu).
Fig. 6 Head from a feminine anthropomorphic statuette (inv. 18580); Pit 2 (drawing an photo by Sebastian
Ciupu).
Fig. 7 Feminine anthropomorphic statuette (inv. 7042) Dwelling 1 (drawing an photo by A. Kovács)
Fig. 8 Miniature anthropomorphous vessel; Dwelling 2 (drawing an photo by Sebastian Ciupu).
Fig. 9 Statuette with disc over the head discovered at Costești IV-Republic of Moldova (apud Marchevici 1981,
48, fig. 73/3).

ANTHROPOMORPHOUS REPRESENTATIONS
FORM ŞTEFĂNEŞTI-STÂRCEA, BOTOȘANI COUNTY, ROMANIA

During 1974-1975 preventive excavations were made at the site Ștefănești -Stârcea/La Bulboană/La
Bulboana lui Stârcea, Botoșani County, Romania. The excavation was coordinated by Anton Nițu and Paul
Șadurschi. They published some preliminary reports concerning the excavations from Ștefănești, but a complete
article describing the preventive work on the sites excavated in 1974-1975 was in plan. At Ștefănești-Stârcea
were excavated three houses and four pits. The ceramic material is very rich and a large number of vessels
discovered were restored and displayed in Botoșani History Museum. The distinctive characteristic of the
ceramic from Ștefănești-Stârcea site is the snake pattern, over-repeating, on many types of vessels. The site was
framed in Cucuteni B2 and has good analogies on the ceramic material and anthropomorphous representations
with some famous Cucuteni B2 sites from Republic of Moldova, like Costești, Petreni and Brânzeni VIII. At
Botoșani County Museum there is the preliminary report and manual drawings concerning the excavations performed
at the site. In Botoșani County Museum deposits we found several statuettes from this site, of different shapes
and sizes, unpublished so far. Our paper is presenting these statuettes, referring to their discovery context and the
analogies from the neighboring areas, along with the ceramic vessels associated with them.

53
 DESPRE DOUĂ POSIBILE CETĂȚI HALLSTATTIENE TIMPURII
DIN PODIȘUL MOLDOVEI:
FUNDUL VĂII-CETATEA ZMEILOR (COM. LIPOVĂȚ)
ȘI POPENI-VALEA BUJORANI (COM. ZORLENI)

Alexandru BERZOVAN, Mircea OANCĂ, Mircea MAMALAUCĂ,

Ștefan HONCU, Constantin CRĂCIUN

Keywords: LIDAR in archaeology; aerial photography; Early Iron Age; Hillforts; East-Carpathian Area.

Introducere
Începând cu anul 2020, în contextul proiectului nostru dedicat arheologiei și
topografiei cetăților de la începutul celei de-a doua epoci a fierului din spațiul est-carpatic al
României1, am efectuat o serie de ample cercetări de teren în sudul Podișului Moldovei2. Cu
ocazia acestor investigații, aflate încă în curs de desfășurare, am identificat și alte puncte
fortificate care, judecând după caracteristicile lor dar și după materialele recuperate de la
suprafață par să aparțină unor perioade distincte de cea vizată de proiectul nostru.
Având în vedere că majoritatea reprezentau situri cvasi necunoscute, lipsite de planuri
de situație, adeseori și de repere clare de localizare, am considerat de datoria noastră să le
repertoriem și să le introducem cât mai curând în literatura de specialitate. În acest context,
prin prezentul studiu ne-am propus să prezentăm două cetăți, Fundul Văii-Cetatea Zmeilor
(com. Lipovăț) respectiv Popeni-Valea Bujorani (com. Zorleni), situate pe teritoriul județului
Vaslui. Ambele cetăți, atât prin caracteristicile lor, cât și prin materialul recuperat, credem că
ar putea să aparțină perioadei de început a primei vârste a fierului.

1. Fundul Văii – Cetatea Zmeilor (com. Lipovăț)

Obiectivul se află situat în Podișul Moldovei, în zona de nord a Colinelor Tutovei.
Situat imediat la sud de Coasta Racovei, arealul este caracterizat de prezența unor platouri


Academia Română, Filiala Iași, Institutul de Arheologie, berzovanalexandru@gmail.com.

Muzeul „Vasile Pârvan” Bârlad, myrxas_oanca@yahoo.com.

Muzeul „Vasile Pârvan” Bârlad, mircea_mamalauca@yahoo.com.

Academia Română, Filiala Iași, Institutul de Arheologie, stefanhoncu@yahoo.com.

Muzeul „Vasile Pârvan” Bârlad.
1
Grant din partea Ministerului Educației și Cercetării, CNCS - UEFISCDI, în cadrul proiectului La hotarele
Marii Stepe. Topografia și arheologia cetăților epocii fierului din spațiul est-carpatic (sec. 5-3 î.Hr.), cod PN-
III-P1-1.1-PD-2019-0703, din cadrul PNCDI III.
2
A. Berzovan, M. Oancă, M. Mamalaucă, Contribuții privind topografia unor cetăți din perioada de început a
celei de-a doua epoci a fierului situate în sudul Podișului Moldovei (sec. 5-3 î.Hr.), în S. Forțiu (ed.), Arheovest
VIII. In Honorem Alexandru Rădulescu, JATEPress Kiado, Szeged, 2020, p. 155-207.
54
largi, mărginite uneori de cueste, diferențele de nivel semnificative creând impresia unui
peisaj aproape submontan. Punctul ocupă un promontoriu desprins din Dealul Vladnicului,
din zona platoului larg cunoscut sub numele de Șesul Măricelului, și este mărginit de două
văioage abrupte, La Vărărie (spre vest) și Pornitura (spre est), reunite mai apoi în Valea
Broștenilor (Pl. 1/1-2). Se află la o altitudine totală de cca. 320 de metri, dominând cu cca.
120 de metri diferență de nivel zonele înconjurătare mai joase dinspre nord. Arealul de
vizibilitate este larg, permițând supravegherea bazinului pârâului Lipovăț. Apărat pe trei laturi
de pante abrupte, promontoriul prezintă valoare strategică, fiind accesibil doar dintr-o singură
latură, dinspre sud. Probabil din aceste motive, pe această latură a fost construit sistemul
defensiv ce constă în două valuri de formă aproximativ semicirculară în plan, ambele dublate
de șanțuri la exterior, care închid o suprafață de aproximativ un hectar (Pl. 2/1-2).
Toponimul Cetatea Zmeilor nu apare menționat ca atare pe niciunul din materialele
cartografice consultate de noi3; cu toate acestea, el apare consemnat într-un document din anul
1846, cu ocazia măsurătorii moșiei Orgoești efectuată de judecătorul Anastasie Panu și
inginerul hotarnic Gheorghe Filipescu4. În plus, toponimul este cunoscut și astăzi, ca atare, de
către localnici.
Gradul de conservare al elementelor de fortificare este modest, ele fiind puternic
aplatizate, poate și ca urmare a unor acțiuni de împădurire/despădurire din trecut. De
asemenea, este foarte posibil ca nici valurile, în forma lor inițială, să nu fi fost foarte masive.
Cert este doar că, la data scrierii acestor rânduri, ele abia mai ating 0,5-1 m înălțime, iar
șanțurile nu sunt mai adânci de 0,5-0,6 m (Pl. 3/1-2). În zonă se observă, de asemenea, câteva
„cratere”, rezultate probabil ca urmare a activității căutătorilor de comori din trecut, atrași de
toponimul sugestiv și de legendele aferente.
Prezența vegetației forestiere și a covorului de frunze abundent a îngreunat mult
cercetarea de suprafață. Cu toate acestea, au putut fi recuperate mai multe fragmente de
chirpici ca, de altfel, și o serie de fragmente de vase ceramice puternic fragmentate (Pl. 3/3-4).
O parte dintre ele aparțin în mod evident perioadei eneolitice, mai precis culturii Cucuteni,
dar, din nefericire, nu putem spune precis în care fază a acesteia se încadrează. O altă
categorie de material, ce aparține în mod cert primei epoci a fierului, din cauza gradului
ridicat de fragmentare, nu ne permite să facem prea multe precizări.
În ce privește încadrarea cronologică, dată fiind lipsa săpăturilor arheologice și operarea
cu un material fragmentar, recuperat în urma cercetărilor de suprafață, redus cantitativ și nu
tocmai expresiv, se impun anumite rezerve. Cu toate acestea, materialul ceramic hallstattian
timpuriu, dar, mai ales, similitudinile planimetrice vădite, pe care Cetatea Zmeilor le prezintă
cu alte obiective similare din spațiul est-carpatic, datate sigur în acest interval5, par să pledeze

3
În acest sens am consultat harta topografică a Moldovei realizată între 1892-1898, Planurile Directoare de
Tragere (realizate de la sfârșitul secolului al 19-lea până în perioada interbelică), Harta topografică a României
1:25 000 (1973).
4
Astfel, în mărturia hotarnică, prin care se deosebesc părție de moșie ale Schitului Orgoești de a răzeșilor de
Orgoești și Vlădești, se spune că „și de acolo tot la vale și tot linie dreaptă la 180 de stânjini, am făcut
treisprezecea movilă, trecută la no. 13 cu 70 stânjini, din jos de locul numit și astăzi Cetatea Zmeilor, însemnate
cu litera Z” (vezi I. Antonovici, Documente de ale foastelor schituri. Orgoeștii, Bogdănița, Pârveștii, Cârtibașii
și Mânzații din județul Tutova, Corlăteanu, Huși, 1929, p. 57; vezi și Gh. Baciu, Schitul Orgoeștii Noi, în „Acta
Moldaviae Meridionalis”, XXXIII, 2012, p. 141. Aducem, de asemenea, mulțumiri domnului prof. Gh. Baciu din
Fundul Văii, com. Lipovăț, pentru informațiile oferite, care ne-au permis să confirmăm că toponimul cu pricina
desemnează, într-adevăr, cetatea discutată de noi.
5
De pildă, cetatea de la Preutești (jud. Suceava), vezi N. Ursulescu, D. Popovici, Considerations historiques
concernants les fortifications hallstattienes anciennes à l´est des Carpates, în Prima epocă a fierului la gurile
55
pentru încadrarea la începutul primei epoci a fierului.
De notat că în zona hotarulului Lipovăț au fost semnalate mai multe puncte cu
descoperiri din prima epocă a fierului6, inclusiv un depozit de vase,7 ce ar putea fi puse în
legătură cu existența unui mic centru de putere la Cetatea Zmeilor.

2. Cetatea de la Popeni – Valea Bujorani (com. Zorleni)

Existența unor așezări preistorice și a unor urme bogate de locuire pe Valea
Bujoranilor a fost semnalată în mai multe rânduri, în diverse lucrări cu caracter mai mult sau
mai puțin științific8, dar în niciuna din cele consultate nu se face vorbire despre vreo cetate în
acest punct. În vara anului 2016, cetățeanul Ioan Popa din Bacău, originar din s. Banca,
pasionat de istorie și arheologie, semnala colectivului Muzeului Județean „Vasile Pârvan” din
Bârlad existența, în hotarul com. Zorleni, a unor valuri de pământ care ar închide o suprafață
apreciabilă9. Întrucât observațiile inițiale, efectuate cu ajutorul imaginilor satelitare, al
ortofotoplanurilor și al scanărilor LIDAR,10 au arătat existența în zonă a unor anomalii
promițătoare, în primăvara anului 2021, am efectuat mai multe cercetări de teren în zonă.
Din punct de vedere geografic, obiectivul despre care facem vorbire este situat în zona
de sud a Podișului Moldovei, mai precis pe rama vestică a Dealurilor Fălciului (Pl. 4/1-2).
Ocupă o poziție oarecum atipică, pe fundul văii Bujorani − curs de apă cu caracter temporar −,
extinzându-se însă, atât pe versantul nordic (Dealul Chirei), cât și pe cel sudic (Dealul Zarea
Bujorani) (Pl. 5/1-2).
Starea de conservare a obiectivului variază de la un sector la altul. Vom începe
descrierea începând cu sectorul de sud, mai bine păstrat datorită situării în Pădurea
Bujoranilor. Valul cu șanțul aferent începe la cca. 90 m sud de talvegul văii Bujoranilor, din
apropierea unei ravene (?). Dimensiunile sunt după cum urmează: înălțime păstrată între cca.
1,5 - 3 m, lățime cca. 10-12 m, șanțul aferent, situat la exterior, prezentând o lățime ce se
apropie de 10 m și adâncimea între 1,5 - 2 m (Pl. 7/1). Valul cu șanțul continuă spre SSV cca.
200 de metri, după care cotesc ușor spre SE. Pe acest sector, valul începe să devină mai înalt,

Dunării și în zonele circumpontice. Lucrările Colocviului Internațional, septembrie 1993, Tulcea, Institutul de
Cercetări Eco-Muzeale Tulcea, Tulcea, 1997, p. 59, fig. 2; vezi și D. Popovici, N. Ursulescu, Șantierul
arheologic Preutești „Cetate”, jud. Suceava, în „Cercetări Arheologice”, V, 1982, p. 23-27.
6
Gh. Coman, Statornicie. Continuitate. Repertoriul arheologic al Județului Vaslui, București, 1980, p. 169-170;
Gh. Baciu, Comuna Lipovăț. Periplu istoric, Ed. Panfilius, Iași, 2020, p. 40.
7
C. N. Ursache, Un deposit de vase din prima epocă a fierului descoperit la Lipovăț, jud. Vaslui, în „Arheologia
Moldovei”, XXIII-XXIV, 2000-2001.
8
În repertoriul lui Ghenuță Coman, se semnalează doar două puncte, ambele situate aproape în apropierea fermei
Fântânele, aproape de debușeul acestei văi în Valea Bârladului (vezi Gh. Coman, op. cit., p. 284 și p. 283, cu fig. 76).
Cercetări mai amănunțite în Valea Bujoranilor au fost desfășurate de pasionați de istorie, precum Gh. Diaconu,
S.-E. Diaconu, Bouroș Dumitru și Marin Rotaru; vezi Gh. Gherghe, M. Rotaru, Cercetarea arheologică a Văii
Bujoreni, în „Elanul”, 39, 2005; Gh. Gherghe, M. Rotaru, Comuna Banca. Pagini de monografie, Editura Sfera,
Bârlad, 2002, p. 33, 10; Gh. Diaconu, S.-E. Diaconu, Prima carte pentru Zorleni, Ed. Sfera, Bârlad, 2009, p. 27-36.
9
În opinia descoperitorului, ar fi fost vorba de urmele unui castru roman de marș. Având în vedere
caracteristicile cetății de la Popeni-Valea Bujorani (com. Zorleni), aceasta, în mod evident, nu se încadrează în
categoria castrelor militare romane de marș. Castra movere era o tabără provizorie, construită de o legiune în
deplasare, la sfârșitul unei zile de marș. Militarii se opreau într-un loc deschis, săpau de jur împrejur (fossa,
agger, vallum) și instalau corturile, edificând un castru. Elementele defensive prezintă în plan forme aproape
întotdeauna rectangulare și au o amplitudine redusă (pentru exemple de castre romane de marș din România, vezi
recent F. Marcu, M. Szabo, New data on the Roman temporary camps in Șureanu Mountains, în „Acta Musei
Napocensis”, 57, 1, 2020, p. 63-88, cu exemple și bibliografie).
10
Puse la dispoziția Institutului de Arheologie din Iași, în anul 2018, ca urmare a unui protocol încheiat cu ABA
Prut-Bârlad.
56
iar pe coronament apare pământ ars la roșu și chirpici arși mărunțiți. Șanțul, săpat în panta
dealului se îngustează, dar devine ceva mai adânc (Pl. 7/2).
După cca. 300 de metri, valul cu șanțul interesectează Valea Cărbunarilor (Pl. 7/3) pe
care o traversează (aproximativ) în linie dreaptă. Și pe acest sector (cca. 100 m lungime),
sistemul defensiv se păstrează bine, chiar dacă a fost afectat într-o anumită măsură de
ravenări. Ieșind din această vale, valul cu șanțul continuă spre SE încă 93 m, intersectându-se
mai apoi cu calea ferată, care, pe o lungime de cca. 120 de metri, se folosește de traseul
vechiului șanț. În acest sector se pot observa două intervenții moderne în coronamentul
valului, cu dimensiuni de cca. 4 x 2 m și adâncime de cca. 0,5 – 0,8 m, având, la prima
vedere, aspectul unor sondaje arheologice. Cu toate acestea, amplasamentul foarte „curios”
pentru o săpătură arheologică, ca, de altfel, și lipsa consemnărilor bibliografice inechivoce ne
determină să păstrăm o anumită doză de precauție cu privire la originea acestor intervenții.
Ulterior, valul cotește ușor spre NE, urmând un traseu ușor sinuos, ca după cca. 660 m să se
piardă undeva în talvegul Văii Bujoranilor. Pe acest ultim sector, îndepărtarea ușoară a
covorului de frunze a relevat urme de incendiu foarte pregnante, valul pare efectiv „ars la
roșu” (Pl. 7/4). Unii dintre chirpicii recoltați prezinte urme de bârne și nuiele de lemn.
Sectorul nordic al cetății este mult mai slab conservat, fapt ce se datorează
intervențiilor moderne de terasare a pantelor Dealului Chirei, ca, de altfel, și agriculturii
intensive, practicată aici de cel puțin câteva decenii. În aceste condiții, elementele defensive
se observă greu la nivelul solului, fiind deduse mai cu seamă pe seama analizei imaginilor
satelitare și a fotografiilor aeriene pe care le-am realizat11 (vezi Pl. 6). Valul începe imediat la
nord de talvegul văii, urcând ușor și traversând după cca. 160 de m o ravenă nenumită.
Continuă spre nord-vest încă cca. 290 de m, după care se curbază ușor spre vest și apoi spre
vest, până zona Răpei Măgarului. Aici, valul își schimbă direcția, cotind spre sud, urmărind
malul de est al Râpei Măgarului pe o lungime de cca. 130 m, până în talvegul văii Bujoranilor
unde se pierde. Este interesant de observat faptul – poate nu tocmai lipsit de semnificație – că,
pe acest sector, nu se observă urme de ardere.
Lungimea totală păstrată a elementelor de fortificație – val cu șanț – este de cca. 2050
m, iar dacă este să presupunem că și talvegul văii Bujoranilor va fi fost închis, lungimea totală
ar fi putut ajunge spre cca. 2200 m (vezi Pl. 5/2). Suprafața apărată este de cca. 55 ha, ceea
ce înscrie cetatea de la Bujorani între cele mai mari incinte închise cu val și șanț din
preistoria și protoistoria spațiului est-carpatic al României.
În ce privește materialele arheologice recuperate de către noi (Pl. 8), ele constau
exclusiv în fragmente de vase ceramice, descoperite în interiorul incintei, în talvegul Văii
Bujoranilor și pe sectorul nordic, în arătură. Fragmentele apar în număr destul de mare,
sugerând o locuire destul de intensă. Lucrate integral cu mâna, ele se încadrează în două
orizonturi distincte: epoca târzie a bronzului (cultura Noua) și prima epocă a fierului (cultura
Chișinău-Corlăteni). Este interesant de observat – pe imaginile Google Earth – prezența, în
interiorul incintei, a unor anomalii cromatice, ce ar putea indica existența unor cenușare,
legate de locuirea de tip Noua (Pl. 6/3).
Care a fost funcția incintei ? Ne ridicăm această întrebare pentru că, din punct de vedere
militar, ne aflăm în fața unui obiectiv cu o poziționare curioasă, dificil de apărat. Teoretic
vorbind, un val de 2050-2200 m lungime ar necesita un minim de cca. 750 de luptători, pentru

11
Acestea au fost făcute cu ajutorul unei drone de tip DJI Mavic Air 2.
57
a putea fi apărat12, o valoare destul de mare. Dar cele mai multe probleme le ridică însăși
poziția obiectivului: pe fundul unei văi, dominat din două direcții de înălțimi mai mari și lesne
accesibile13. Această problemă este foarte pregnantă, îndeosebi în sectorul sudic, unde, în
anumite zone, din cauza pantei, un atacator, situat la 10-15 m sud de val, se situa pe o poziție
superioară în raport cu cei ce apărau palisada (vezi Pl. 7/2); poate nu întâmplător, tocmai în
această zonă, valul prezintă urmele unui incendiu foarte puternic.
De când ar putea să dateze incinta? Analogiile vagi cu unele obiective datate cert în
perioada celei de-a doua epoci a fierului – avem aici în vedere cetatea de la Victoria – Șanțul
Caterinei (com. Stăuceni, jud. Botoșani)14 –, dar și existența, în zona de sud a Dealurilor Fălciului, a
unei aglomerări de cetăți, încadrate secolelor V-III î.Hr.,15 ar putea fi, la prima vedere, argumente
în acest sens. Cu toate acestea, în cercetările de teren efectuate în incinta de pe Valea Bujoranilor,
în ciuda insistențelor noastre, nu am putut găsi nici măcar un singur fragment ceramic care să
poată fi atribuit cert acestui orizont. Așadar, până la efectuarea unor săpături arheologice
lămuritoare, singurele indicii în acest sens sunt materialele – destul de numeroase – salvate
din interiorul incintei, de care dispunem la momentul de față. Întrucât purtătorii culturii Noua
nu obișnuiau să ridice fortificații, este mai plauzibil să presupunem că cetatea ar fi putut fi
ridicată, la începutul primei epoci a fierului, de către purtătorii culturii Chișinău-Corlăteni,
aserțiune ce trebuie privită, desigur, ca o ipoteză emisă în stadiul curent al cercetării16.
Dacă această încadrare cronologică se va confirma, cetatea ar putea fi asemuită altor
obiective datate similar din spațiul est-carpatic, de dimensiuni comparabile, precum cetatea de
la Dersca-Berezna (jud. Botoșani)17 sau cea de la Cândești-Coasta Banului (com. Dumbrăveni,
jud. Vrancea)18. Mai mult, cetatea discutată de noi ar fi, alături de cea de la Cândești, al doilea
obiectiv fortificat din spațiul est-carpatic al României atribuit culturii Chișinău-Corlăteni.
Indiferent de perioada în care se datează și de funcționalitate – așezare fortificată, loc de
refugiu, loc de întrunire cu ocazia unor evenimente sau ceremonii, etc. –, obiectivul discutat
de noi a reprezentat opera unei puternice uniuni tribale, ridicarea unui val cu șanț pe o
asemenea lungime implicând un efort comunitar deosebit care nu era la îndemâna orișicui.

3. Discuții
În ce privește distribuția cetăților din perioada hallstatiană timpurie, în spațiul est-
carpatic al României (Pl. 9), observăm că majoritatea obiectivelor cunoscute se grupează în
zona Podișului Sucevei, fiind atribuite culturii Gava-Holyhrady. În interfluviul dintre Siret și
Prut avem, deocamdată, puține obiective certe, situație ce se poate datora și stadiului actual al

12
Luând în considerare că, în medie, trei metri liniari de val ar necesita să fie apărați de cel puțin un luptător.
13
Trebuie ținut cont de faptul că, în zonă, există platouri largi, dominante, care ar fi putut oferi condiții mult mai
bune pentru edificarea unor cetăți.
14
Obiectiv sondat în anul 1980, de către un colectiv format din I. Ioniță, P. Șadurschi, O. L. Șovan (O. L. Șovan,
Repertoriul Arheologic al Județului Botoșani, Muzeul Județean Botoșani, Botoșani, 2013, p. 386). Conform unei
informații amabile, oferite de către I. Ioniță, datarea în secolele V-III î.Hr. a acestui obiectiv este certă.
15
Vezi A. Berzovan, M. Oancă, M. Mamalaucă, op. cit., p. 172-173.
16
Cu atât mai mult cu cât, în arealul propriu-zis al culturii Chișinău-Corlăteni, se cunoaște un singur obiectiv
cert, cel de la Cândești (vezi discuția la O. Levițki, Cultura Hallstatt-ului canelat de la răsărit de Carpați, Ed.
Melior, București, 1994, p. 53; N. Ursulescu, D. Popovici, op. cit., passim; C. Lazanu, Consideraţii asupra
condiţiilor istorice referitoare la ridicarea fortificaţiilor în Hallstattul timpuriu între Carpaţii Orientali şi Prut,
în „Acta Moldaviae Meridionalis”, XXV-XXVII, 2004-2006, p. 18-27; A. Zanoci, Tipologia și evoluția construcțiilor
defensive din spațiul est-carpatic în secolele XII/XI-III a.Chr., în „Tyrageția”, S.N., V, 1, 2011, p. 117-118.
17
O. L. Șovan, op. cit., p. 154-155.
18
O. Levițki, op. cit., p. 53.
58
cercetării. Lipsa săpăturilor arheologice, dar și anumite carențe în valorificarea săpăturilor vechi
determină ca imaginea pe care o avem asupra acestei perioade să rămână, deocamdată, inegală.
Începutul primei epoci a fierului este caracterizat, la nivelul spațiului est-carpatic al
României, de o discontinuitate culturală pregnantă, complexul Noua-Coslogeni, cu certe afiliații
răsăritene, fiind înlocuit de către elemente culturale noi, cu sisteme sociale, religioase și
economice mult diferite, având origini în zona Europei Centrale19. În aceste condiții, apariția unor
cetăți de dimensiuni mari, precum cele de la Cândești-Coasta Banului (com. Dumbrăveni, jud.
Vrancea), de la Dersca-Berezna (jud. Botoșani) și a celei de la Valea Bujoranilor – în cazul în
care datarea propusă de noi se confirmă, ar putea fi explicate ca o influență, dacă nu chiar un
„transplant” în spațiul est-carpatic al unor modele socio-organizaționale specifice Bronzului
Târziu/Hallstatt-ului timpuriu din arealul răsăritean al Câmpiei Pannonice și Câmpia de Vest a
României, unde se cunosc numeroase cetăți de pământ de dimensiuni mari20.
Rămâne, desigur, ca viitoare cercetări să aducă necesarele lămuriri în aceste chestiuni,
confirmând sau infirmând observațiile noastre preliminare.

Bibliografie
Antonovici I., Documente de ale foastelor schituri. Orgoeștii, Bogdănița, Pârveștii, Cârtibașii și Mânzații din
județul Tutova, Corlăteanu, Huși, 1929.
Baciu Gh., Comuna Lipovăț. Periplu istoric, Ed. Panfilius, Iași, 2020.
Baciu Gh., Schitul Orgoeștii Noi, în „Acta Moldaviae Meridionalis”, XXXIII, 2012.
Berzovan A., Oancă M., Mamalaucă M., Contribuții privind topografia unor cetăți din perioada de început a
celei de-a doua epoci a fierului situate în sudul Podișului Moldovei (sec. 5-3 î.Hr.), în S. Forțiu (ed.),
Arheovest VIII. In Honorem Alexandru Rădulescu, JATEPress Kiado, Szeged, 2020, p. 155-207.
Coman Gh., Statornicie. Continuitate. Repertoriul arheologic al Județului Vaslui, București, 1980.
Diaconu Gh., Diaconu S.-E., Prima carte pentru Zorleni, Ed. Sfera, Bârlad, 2009.
Dorogostaisky L., Ardelean A., Rezultatele cercetărilor de teren (2014) a patru mari așezări fortificate de la
sfârșitul epocii bronzului din Câmpia de vest: Biled-Șandra, Cenei, Sânnicolaul Mare și Pecica, în S.
Forțiu (ed.), Arheovest II. In Honorem Gheorghe Lazarovici, JATEPress Kiado, Szeged, p. 323-347.
Gherghe Gh., Rotaru M., Cercetarea arheologică a Văii Bujoreni, în Elanul, 39, 2005.
Gherghe Gh., Rotaru M., Comuna Banca. Pagini de monografie, Editura Sfera, Bârlad, 2002.
Gogâltan F., Sava V., Sântana Cetatea Veche. O fortificație de pământ a Epocii Bronzului la Mureșul de Jos,
Complexul Muzeal Arad, Arad, 2010, p. 51-69.
Lászlo A., Considerații asupra ceramicii de tip Gava din Hallstatt-ul timpuriu, în SCIV, 24, 4, 1973, p. 575-609.
Lászlo A., Începuturile epocii fierului la est de Carpați. Culturile Gava-Holihrady și Corlăteni-Chișinău pe
teritoriul Moldovei, Institutul Român de Tracologie, București, 1994, p. 105-129.
Lászlo A., Începuturile primei vîrste a fierului pe teritoriul Moldovei - Unele rezultate și probleme, în „Cercetări
istorice”, VII, 1976.
Lazanu C., Consideraţii asupra condiţiilor istorice referitoare la ridicarea fortificaţiilor în Hallstattul timpuriu
între Carpaţii Orientali şi Prut, în „Acta Moldaviae Meridionalis”, XXV-XXVII, 2004-2006.
Levițki O., Cultura Hallstatt-ului canelat de la răsărit de Carpați, Ed. Melior, București, 1994.
Marcu F., Szabo M., New data on the Roman temporary camps in Șureanu Mountains, în „Acta Musei
Napocensis”, 57, 1, 2020, p. 63-88.
Popovici D., Ursulescu N., Șantierul arheologic Preutești „Cetate”, jud. Suceava, în „Cercetări arheologice”, V,

19
A. Lászlo, Considerații asupra ceramicii de tip Gava din Hallstatt-ul timpuriu, în SCIV, 24, 4, 1973, p. 575-
609; Idem, Începuturile primei vîrste a fierului pe teritoriul Moldovei - Unele rezultate și probleme, în „Cercetări
istorice”, VII, 1976, p. 66; Idem, Începuturile epocii fierului la est de Carpați. Culturile Gava-Holihrady și
Corlăteni-Chișinău pe teritoriul Moldovei, Institutul Român de Tracologie, București, 1994, p. 105-129;
O. Levițki, op. cit., p. 152-153; N. Ursulescu, D. Popovici, op. cit., p. 51.
20
Vezi, de pildă, F. Gogâltan, V. Sava, Sântana Cetatea Veche. O fortificație de pământ a Epocii Bronzului la
Mureșul de Jos, Complexul Muzeal Arad, Arad, 2010, p. 51-69; L. Dorogostaisky, A. Ardelean, Rezultatele
cercetărilor de teren (2014) a patru mari așezări fortificate de la sfârșitul epocii bronzului din Câmpia de vest:
Biled-Șandra, Cenei, Sânnicolaul Mare și Pecica, în S. Forțiu (ed.), Arheovest II. In Honorem Gheorghe
Lazarovici, JATEPress Kiado, Szeged, p. 323-347 și altele.
59
 1982, p. 23-27.
Șovan O. L., Repertoriul Arheologic al Județului Botoșani, Muzeul Județean Botoșani, Botoșani, 2013.
Ursache C. N., Un depozit de vase din prima epocă a fierului descoperit la Lipovăț, jud. Vaslui, în „Arheologia
Moldovei”, XXIII-XXIV, 2000-2001.
Ursulescu N., Popovici D., Considerations historiques concernants les fortifications hallstattienes anciennes à
l´est des Carpates, în Prima epocă a fierului la gurile Dunării și în zonele circumpontice. Lucrările Colocviului
Internațional, septembrie 1993, Tulcea, Institutul de Cercetări Eco-Muzeale Tulcea, Tulcea, 1997.
Zanoci A., Tipologia și evoluția construcțiilor defensive din spațiul est-carpatic în secolele XII/XI-III a.Chr., în
„Tyrageția”, S.N., V, 1, 2011.

Lista ilustrațiilor

Planșa 1. 1. Fundul Văii-Cetatea Zmeilor. Harta topografică a Moldovei de la 1892 - 1898; 2. Fundul Văii -
Cetatea Zmeilor. Imagine satelitară Google Earth.
Planșa 2. 1. Fundul Văii-Cetatea Zmeilor. Scanare LIDAR; 2. Fundul Văii - Cetatea Zmeilor, plan realizat pe
baza hărții topografice militare 1:25 000 și a scanării LIDAR.
Planșa 3. 1-2. Fundul Văii-Cetatea Zmeilor, val cu șanț (foto M. Oancă); 3. Fundul Văii - Cetatea Zmeilor,
fragment ceramic hallstattian timpuriu; 4. Fundul Văii - Cetatea Zmeilor, fragmente de lut ars, ceramică
Cucuteni și hallstattiană timpurie.
Planșa 4. 1. Fundul Văii-Cetatea Zmeilor. Harta topografică 1:25 000 (Direcția topografică militară 1973); 2.
Popeni-Valea Bujoranilor. Imagine satelitară Google Earth.
Planșa 5. 1. Popeni-Valea Bujoranilor. Scanare LIDAR; 2. Popeni - Valea Bujoranilor, plan realizat pe baza
hărții topografice militare 1:25 000 și a scanării LIDAR.
Planșa 6. 1-2. Popeni-Valea Bujoranilor. Sectorul de NV, fotografii aeriane (foto A. Berzovan); 3. Popeni-Valea
Bujoranilor. Imagine satelitară Google Earth a sectorului nordic.
Planșa 7. 1-2. Popeni-Valea Bujoranilor. Valul și șanțul din zona de sud (foto A. Berzovan); 3. Popeni-Valea
Bujoranilor. Valul și șanțul la traversarea văii Cărbunoasa (foto A. Berzovan); 4. Popeni-Valea Bujoranilor.
Urme de incendiere pe coronamentul valului sudic (foto A. Berzovan).
Planșa 8. 1-8. Popeni-Valea Bujoranilor. Fragmente ceramice și de lut ars recuperate din incintă.
Planșa 9. Cetăți hallstattiene timpurii în spațiul est-carpatic al României (obiective certe și incerte): 1. Fundul
Văii-Cetatea Zmeilor (com. Lipovăț, jud. Vaslui); 2. Popeni-Valea Bujoranilor (com. Zorleni, jud. Vaslui); 3.
Cândești-Coasta Banului (com. Dumbrăveni, jud. Vrancea); 4. Brad-Cetate (com. Negri, jud. Bacău); 5.
Pocreaca-Cetățuia (com. Schitu-Duca, jud. Iași); 6. Preutești-Cetate (jud. Suceava); 7. Ilișești-Cetățuia (com.
Ciprian Porumbescu, jud. Suceava); 8. Volovăț-Dealul Arșița (jud. Suceava); 9. Siret-Dealul Ruina (jud.
Suceava); 10. Dersca-Berezna (jud. Botoșani).

ABOUT TWO POSSIBLE EARLY IRON AGE FORTS FROM THE MOLDAVIAN
PLATEAU: FUNDUL VĂII-CETATEA ZMEILOR (COM. LIPOVĂȚ) AND POPENI-
VALEA BUJORANI (COM. ZORLENI)

Through this study we aimed to present two fortresses, Fundul Văii - Cetatea Zmeilor (com. Lipovăț)
respectively Popeni - Valea Bujorani (com. Zorleni), both located on the territory of Vaslui county. Both fortresses,
judging by their characteristics as well as by the material recovered, seem to belong to the beginning of the Early
Iron Age. The first of the forts – Cetatea Zmeilor - is located on a promontory, and is defended on the accessible
way by two semicircular sets of ramparts and ditches, having a total area of around 1 ha. The archaeological
materials recovered through field survey belong to the Cucuteni Culture and to the Early Iron Age. The Early
Iron Age ceramic material, but especially the planimetric similarities that the „Cetatea Zmeilor” presents with
other similar objectives from the East-Carpathian space dated certainly in this interval, are arguments for a
preliminary dating in the Early Iron Age. The Valea Bujorani fort is located in the Bujorani valley, occupying a
slightly atypical position from a military point of view. The enclosed area is around 55 hectares, and the ditch
and rampart presents in the southern area traces of intense fire. The archaeological material that was recovered
during the field survey belongs to the Noua Culture of the Late Bronze Age and to the Chișinău - Corlăteni
Culture of the Early Iron Age. Since the bearers of the Noua Culture did not build forts, a dating at the beginning
of the Early Iron Age seems much more likely. Through its size, the Bujorani fort is among the largest known
fortifications in the prehistory and protohistoric of the East-Carpathian regions of Romania.
60
Pl. 1. 1. Fundul Văii - Cetatea Zmeilor. Harta topografică a Moldovei de la 1892 - 1898;
2. Fundul Văii - Cetatea Zmeilor. Imagine satelitară Google Earth.

61
Pl. 2. 1. Fundul Văii - Cetatea Zmeilor. Scanare LIDAR; 2. Fundul Văii - Cetatea Zmeilor,
plan realizat pe baza hărții topografice militare 1:25 000 și a scanării LIDAR.

62
Pl. 3. 1-2. Fundul Văii - Cetatea Zmeilor, val cu șanț (foto M. Oancă); 3. Fundul Văii - Cetatea Zmeilor,
fragment ceramic hallstattian timpuriu; 4. Fundul Văii - Cetatea Zmeilor, fragmente de lut ars,
ceramică Cucuteni și hallstattiană timpurie.

63
Pl. 4. 1. Popeni - Valea Bujoranilor. Harta topografică 1:25 000 (Direcția topografică militară 1973);
2. Popeni-Valea Bujoranilor. Imagine satelitară Google Earth.

64
Pl. 5. 1. Popeni-Valea Bujoranilor. Scanare LIDAR; 2. Popeni-Valea Bujoranilor,
plan realizat pe baza hărții topografice militare 1:25 000 și a scanării LIDAR.

65
Pl. 6. 1-2. Popeni-Valea Bujoranilor. Sectorul de NV, fotografii aeriane (foto A. Berzovan);
3. Popeni-Valea Bujoranilor. Imagine satelitară Google Earth a sectorului nordic.

66
 Pl. 7. 1-2. Popeni-Valea Bujoranilor. Valul și șanțul din zona de sud (foto A. Berzovan);
3. Popeni-Valea Bujoranilor. Valul și șanțul la traversarea văii Cărbunoasa (foto A. Berzovan);
4. Popeni-Valea Bujoranilor. Urme de incendiere pe coronamentul valului sudic (foto A. Berzovan).

67
Pl. 8. 1-8. Popeni-Valea Bujoranilor. Fragmente ceramice și de lut ars recuperate din incintă.

68
 Pl. 9. Cetăți hallstattiene timpurii în spațiul est-carpatic al României (obiective certe și incerte):
1. Fundul Văii-Cetatea Zmeilor (com. Lipovăț, jud. Vaslui);
2. Popeni-Valea Bujoranilor (com. Zorleni, jud. Vaslui);
3. Cândești-Coasta Banului (com. Dumbrăveni, jud. Vrancea); 4. Brad-Cetate (com. Negri, jud. Bacău);
5. Pocreaca-Cetățuia (com. Schitu-Duca, jud. Iași); 6. Preutești-Cetate (jud. Suceava);
7. Ilișești-Cetățuia (com. Ciprian Porumbescu, jud. Suceava); 8. Volovăț - Dealul Arșița (jud. Suceava);
9. Siret-Dealul Ruina (jud. Suceava); 10. Dersca-Berezna (jud. Botoșani).

69
 BASTARNII DE LA ROȘIORI. OBIECTE ȘI OCUPAȚII

George-Dan HÂNCEANU

Keywords: Bastarnians, Roșiori, settlement, black pottery, spindles, spoons, pottery, spinning,
shepherding, hunting.

La limita de întindere a triburilor bastarne spre sud, cu granița pe linia Piatra Neamț-
sud de Roman-Crasna-Tiraspol1 (Pl. 1.3) se încadrează și situl de la Roșiori, com. Dulcești,
jud. Neamț (Pl. 1.1,2). Unul dintre nivelurile de locuire aparține populației bastarne, fiind
datat potrivit ceramicii2 în secolul I a.Chr. În cele 10 campanii de săpături sistematice au fost
descoperite vase ceramice fragmentare (Pl. 2) și alte piese din lut (fusaiole, linguri, rondea),
fie în strat, fie în complexe arheologice (locuințe, gropi menajere dacice)3. În lipsa unor
complexe „pur” bastarne, considerăm că enclava de pe terasa superioară a râului Moldova
avea locuințe improvizate la suprafața solului, din care nu au rămas dovezi. Migratori, dar și
crescători de animale totodată, membrii grupului (cel mai probabil peucini, o ramură a
bastarnilor)4 de la Roșiori și-au adus contribuția prin cultura materială lăsată în urmă.
Conviețuirea comunității dacice cu diversele grupuri bastarne a determinat influențe în
cultura materială, motiv pentru care, în majoritatea așezărilor, s-a observat amestecul
ceramicii locale cu cea a noilor veniți. Considerată principalul criteriu de departajare a
inventarului, cantitatea preponderentă a ceramicii din siturile cercetate până în prezent
sugerează împărțirea descoperirilor în două categorii: a) prima categorie include așezări cu
ceramică predominant dacică; b) a doua categorie cuprinde ceramică predominant bastarnă.
Până în stadiul actual al cercetării prima categorie de așezări este majoritară. Potrivit unor
păreri din spațiul românesc (printre care enumerăm R. Vulpe, A. László, S. Teodor) și cel ex-
sovietic (G. B. Fedorov, M. Romanovskaja), în prima categorie procentul ceramicii bastarne
variază între 10-30%5, uneori restrâns doar la 10-15%6. Însă, există și excepții (a doua


Comunicare susținută cu prilejul conferinței Autohtoni și migratori în spațiul est-carpatic în mileniile I a.Chr.-I
p.Chr., eveniment dedicat împlinirii a 70 de ani de la săpăturile lui R. Vulpe și 40 de ani de la începerea
cercetărilor sistematice efectuate de M. Babeș în situl de la Poienești (punctul Dealul Măgura), organizat de
Muzeul Județean „Ștefan cel Mare” Vaslui (5-6 decembrie 2019).

Muzeul de Istorie din Roman (Complexul Muzeal Național Neamț), str. Cuza-Vodă, nr. 19;
georgehanceanu@yahoo.com
1
M. Babeș, Dacii și bastarnii, în „Memoria Antiqvitatis”, II, 1970, p. 218, 231 (Fig. 4) (p. 215-236).
2
G.-D. Hânceanu, Ceramica bastarnă din aşezarea de la Roşiori-Dulceşti (jud. Neamţ), în „Arheologia
Moldovei”, XXX (2007), 2008, pp. 277-286; Idem, Vestigii dacice şi bastarne dintr-o locuinţă a sitului de la
Roşiori-Neamţ, în „Acta Musei Tutovensis”. Istorie veche şi arheologie (Historica et Archaeologica in honorem
Ion Ioniţă octogenarii), XII2, 2016, p. 40-71.
3
Nivelul bastarn a deranjat pe alocuri stratul dacic contemporan, dar și mai vechi (secolele III-II a.Chr.), iar
astfel au pătruns piese din nivel în locuințe dacice.
4
M. Babeș, op. cit., în „Memoria Antiquitatis”, II, 1970, p. 218; Idem, Peuce-Peucini, în „Peuce”, VI, 1977, p. 79-85.
5
R. Vulpe, Le problème des Bastarnes à la lumière des découvertes archéologiques en Moldavie, în „Nouvelles
études d’histoire”, 1, 1955, pp. 103-119; A. László, Așezarea daco-getică de la Băiceni, în „Arheologia
Moldovei”, VI, 1969, p. 65-90; S. Teodor, Unele date cu privire la cultura geto-dacică în nordul Moldovei în
lumina săpăturilor de la Botoșana, în SCIV, 10, 1969, 1, p. 39 (p. 33-42); G. B. Fedorov, Naselenie pruto-
70
categorie) când s-a remarcat preponderența ceramicii negre și a celei barbotinate, estimată ca
fiind de aprox. 90% din totalul inventarului, precum în cazul așezărilor de la Ghelăiești (jud.
Neamț), Borosești, Șorogari (jud. Iași), Brănești (r. Orhei) și Ulmu (r. Ialoveni), ultimele două
din Republica Moldova7, comparativ cu situația din așezările de la Botoșana (jud. Suceava),
Băiceni (jud. Iași), Cucorăni (jud. Botoșani), Lunca Ciurei (jud. Iași) și Târpești (jud.
Neamț)8, din prima categorie semnalată.
Revenind la tematica propusă, tipologic, obiectele culturii Poienești-Lucașeuca,
descoperite la Roșiori, pot fi clasificate în mai multe grupe cu destinații utilitare. Sumar,
semnalăm piesele, cărora le corespund anumite ocupații practicate de tribul bastarn, cel mai
probabil în vecinătatea așezării dacice.
Majoritatea artefactelor din lut ale culturii materiale menționate relevă câteva dintre
preocupările cotidiene. Probabil, acestea erau practicate temporar, în locurile unde se
stabileau, datorită condițiilor de desfășurare, care impunea un anumit „stadiu de sedentarism”.
Cu siguranță, în perioada deplasărilor, majoritatea activităților statice erau înlocuite. Nu vom
insista cu amănunte privind descrierile, dimensiunile și analogiile artefactelor (întrucât au fost
publicate detaliat în diverse articole tematice)9, urmărind să evidențiem doar rolul acestora și
modul de utilizare în cadrul activităților zilnice.
1. Olărit. Ceramica lucrată la mână poate fi structurată în două categorii: ceramica cu
suprafața „netedă”, de culoare neagră și ceramica cu aspect grosier, cu asperități, de culoare
gălbui-cărămizie, cărămizie ori maronie. Prima categorie include două variante, fină și
semifină (având drept criterii compoziția pastei și aspectul final), uneori decorată, îndeosebi
cu motive geometrice incizate. Majoritatea recipientelor, indiferent de tip, au câteva trăsături
comune, fiind lustruite, cu buza fațetată, având profilul sub forma literei S și cu toarta care
imită litera X. S-au descoperit și fragmente ceramice arse incomplet, de culoare gălbuie ori
maronie. A doua categorie cuprinde numai vase modelate dintr-o pastă cu multe pietricele
folosite ca degresant. Pe unele fragmente se observă un strat aplicat, sub forma unor stropi,
denumit convențional barbotină. În privința utilității, toate exemplarele erau pentru uzul

dnestrovskogo mezhdurech’ja vo II tys. n. je., în Materialy i issledovanija po arheologii SSSR, 89, 1960, p. 17-
20, 37-40, 240-246.
6
M. A. Romanovskaja, Selishhe Lukashevka II (po materialam raskopok 1959 g.), în Sovetskaja arheologija, 3,
1962, p. 296 (p. 293-298); Idem, Raskopki v Braneshtah v 1962 g., în Kratkie soobshhenija Instituta arheologii,
102, 1964, p. 37-42; Idem, Ob jetnicheskoj prinadlezhnosti naselenija, ostavivshego pamjatniki tipa Lukashevka,
în Materialy i issledovanija po arheologii SSSR, 150, 1969, p. 81-95; Idem, Aşezarea de la Ulmu. Săpăturile din
anul 1960, în „Arheologia Moldovei”, XI, 1982, p. 207-226.
7
M. Babeș, op. cit., în „Memoria Antiqvitatis”, II, 1970, p. 225 (inclusiv notele 31, 32); S. Teodor, Așezarea din
secolele III-II î.e.n. de la Șorogari, în „Arheologia Moldovei”, VI, 1969, p. 321-327; M. A. Romanovskaja, op.
cit., în Kratkie soobshhenija Instituta arheologii, 102, 1964, p. 37-42, Fig. 14; Idem, op. cit., în „Arheologia
Moldovei”, XI, 1982, p. 207-226.
8
S. Teodor, op. cit., în SCIV, 10, 1969, 1, p. 33-42; Idem, Așezarea de epocă La Tène de la Botoșana, jud.
Suceava, în SCIVA, 31, 1980, 2, p. 181-227; A. László, op. cit., în „Arheologia Moldovei”, VI, 1969, p. 65-90;
S. Teodor, Contribuţia cercetărilor arheologice de la Cucorăni, jud. Botoşani, la cunoaşterea culturii geto-
dacice din Moldova în secolele III-II î.e.n., în Din trecutul judeţului Botoşani, 1974, p. 63-77; Idem, Săpăturile
de la Cucorăni (jud. Botoşani), în „Arheologia Moldovei”, VIII, 1975, p. 121-201; Idem, Cercetările
arheologice de la Ciurea, jud. Iaşi, în „Arheologia Moldovei”, XI, 1982, p. 65-102; M. Babeș, The Bastarnae, în
S. Marinescu-Bîlcu, Tîrpești. From Prehistory to History in Eastern Romania, Oxford, 1981, p. 109-103 (+ fig.
10, 224-228, nepaginate).
9
G.-D. Hânceanu, Bastarnii de la Roșiori. Rezultatele campaniei arheologice din anul 2016, în „Tyrageția”,
S.N., XII [XXVII], nr. 1, 2018, p. 271-292; Idem, Situl arheologic de la Roșiori. Semnalarea principalelor tipuri
de obiecte bastarne, în „Cercetări arheologice”, XXV, 2018, p. 61-76; Idem, Locuirea bastarnă de la Roșiori.
Plăcuțe decorative de la cățeii de vatră, în „Arheologia Moldovei”, XLII, 2019, p. 273-279; Idem, Motivele
decorative ale ceramicii bastarne de la Roșiori-Dulcești (jud. Neamț), în D. Aparaschivei, G. Bilavschi, L.
Pîrnău (eds.), Varia archaeologica (I). Tradiție și inovație în cercetarea arheologică din România şi Republica
Moldova, Editura Mega, Cluj-Napoca, 2020 p. 177-192.
71
casnic, intern: recipientele ceramicii negre (căni, cănițe, străchini, castroane, vase borcan) (Pl.
3-5) foloseau pentru păstrat, dar, mai ales, ca vase pentru hrană și lichide, iar exemplarele
ceramicii grosiere (vase borcan, vase sac, vase de provizii) (Pl. 6) erau destinate gătitului,
datorită rezistenței pereților și, în plan secundar, depozitării. Ca ustensile pentru hrană erau
utilizate linguri, descoperite în stare fragmentară. Acestea sunt lucrate din pastă fină și
semifină, de culoare neagră, având căușul circular, ușor adâncit, iar coada scurtă, cu capătul
despicat (Pl. 7.1-3,8). Seamănă cu exemplarele dacice, ultimele cu câteva elemente
componente variate: căuș rotund sau oval, coada scurtă, dar uneori și lungă, iar la capăt sunt
drepte ori despicate. În timpul cercetărilor nu au fost găsite cuptoare de ars ceramică, însă se
utilizau și cuptoare improvizate sau membrii tribului puteau avea deja ceramica și restul
pieselor din lut când s-au stabilit temporar pe terasa râului Moldova.
2. Tors. Ocupație reprezentată prin câteva fusaiole, întregi ori fragmentare, decupate din
ceramică reciclată, îndeosebi din pereții vaselor de culoare neagră. Cu marginile neuniforme,
tăiate aproximativ la rotund, piesele sunt perforate la mijloc (Pl. 7.4,5,9). Astfel de obiecte, dar
lucrate din ceramică locală reciclată, sunt întâlnite atât la „dacii clasici”, cât și în cultura dacilor liberi.
3. Păstorit și vânătoare. Activități cotidiene care implicau deplasări în afara
perimetrului locuit, fie pentru pășunarea animalelor domestice, fie pentru vânarea celor
sălbatice. Probabil, mamiferele domestice, crescute sau doar consumate, erau obținute în urma
relațiilor cu localnicii. Descoperirea a două afumători fragmentare (restaurate ulterior)10
denotă argumente credibile, atât pentru creșterea animalelor, cât și pentru vânarea celor din
păduri, de către grupul bastarn de pe malul Moldovei. Fauna antică era variată pentru zonele
împădurite din preajmă; pentru început, numai colții și coarnele indică animale sălbatice,
precum: mistrețul, ursul, cerbul și căprioara11. Vasele au fost lucrate dintr-o pastă semifină,
neagră, având marginile drepte, teșite la ambele capete și de formă conică. Perforațiile sunt
dispuse pe întreaga suprafață (Pl. 9). Cel mai probabil mod de utilizare putea fi următorul:
zona cu diametrul mare acoperea carnea, așezată pe un grătar, deasupra fumului, urmând ca
acesta să intre treptat (în funcție de intensitatea focului și a fumului) în procesul de afumare.
Partea de sus a vasului-afumătoare (cea cu diametrul îngust) era obturată printr-un capac,
pentru a determina fumul să iasă prin perforații. Aceleași ocupații menționate sunt susținute
prin prezența unor căței de vatră (de la care s-au păstrat plăcuțele decorative) (Pl. 8),
postamente pentru tijele metalice de fript carnea. Recent, în nivelul de locuire s-au descoperit
și două fragmente de strecurători (rămase din baza dreaptă, perforată), lucrate din pastă
semifină, unul de culoare neagră, iar celălalt de culoare galbenă, fiind ars incomplet (Pl.
7.6,7,10). Fără a cunoaște forma, putem remarca baza plată a recipientelor. Toate cele trei
tipuri de obiecte: afumătorile, cățeii de vatră (în speță, doar plăcuțele păstrate) și
strecurătorile, sunt tot atâtea argumente în favoarea practicării celor două activități amintite.
În vederea formării unei idei privind animalele domestice și sălbatice, care viețuiau în
pădurile din preajma așezărilor secolului I a.Chr., menționăm lista celor identificate prin
analiza materialului osteologic, descoperit în complexele culturii Poienești-Lucașeuca de la
Brănești (punctul Marginea de Vest)12 din Republica Moldova: bovine (29%), oi, capre

10
Inițial, datorită stării avansate de fragmentare și din lipsa unor analogii pertinente, au fost considerate
strecurători; consultă G.-D. Hânceanu, Două strecurători bastarne din aşezarea carpică de la Roşiori-Dulceşti
(jud. Neamţ), în „Carpica”, XXXV, 2006, p. 61-64.
11
Oasele animaliere rezultate din toate campaniile arheologice se află în curs de determinare. Analiza
materialului osteologic va aduce completări exemplelor semnalate.
12
M. Meyer, O. Munteanu, V. Iarmulschi, B. Rauchfuss, T. Schatte, Reluarea cercetării siturilor de tip
Poienești-Lucașeuca în spațiul pruto-nistrean: campaniile de la Brănești și Ivancea în anii 2014-2018, în D.
Aparaschivei, G. Bilavschi, L. Pîrnău (eds.), Varia Archaeologica (I). Tradiție și inovație în cercetarea
arheologică din România și Republica Moldova, Editura Mega, Cluj-Napoca, 2020, p. 149, 173 (pl. XVII/11), p.
133-177.
72
(42%), porci (21%), cai (8%), cerbi (foarte slab, sub 1%). În cadrul statististicii domină
mamiferele domestice și foarte slab sunt reprezentate animalele sălbatice, situație care pare să
indice o predilecție pentru primele, iar vânătoarea nu era practicată. Nu excludem
posibilitatea, ca, pentru acele vremuri, unele suprafețe întinse să nu fi fost împădurite, iar
pentru altele, fauna să fie rară, cauze care pot explica procentul redus al animalelor sălbatice
din așezări. Rezultatele amintite, împreună cu determinările animaliere din alte așezări ale
culturii semnalate (precum în situl de la Lunca Ciurei)13, contribuie la cunoașterea, pentru
moment parțială, a tabloului faunistic al epocii, din anumite areale geografice.
În privința așezării de la Roșiori, deși nu s-a realizat un procentaj strict pe locuințele
dacice (opt la număr), în care s-a găsit ceramică locală amestecată cu cea bastarnă (vezi cazul
locuinței L.1 din Cas.D/2015)14, la care se adaugă și descoperirile din strat, se poate lesne
observa preponderența ceramicii locale, situație care direcționează așezarea în prima categorie
amintită. O statistică cât mai pertinentă va fi făcută după finalizarea cercetărilor arheologice,
întrucât nu vor mai fi factori care să infuențeze statisticile provizorii.
Pe viitor, determinarea materialului faunistic va permite conturarea unei imagini clare
despre animalele care viețuiau în pădurile păstrate și în prezent, în apropierea satelor actuale,
Roșiori, Dulcești și Cârlig. Cu siguranță, procentele privind mamiferele domestice și cele
sălbatice vor permite remarcarea preferințelor membrilor enclavei bastarne, dar și ale
comunității dacice de pe aceeași terasă a râului Moldova. Prin obiectele menționate pe
parcurs, care certifică anumite preocupări în rândul grupului bastarn, unele cu implicații care
denotă o perioadă mai lungă de stabilire, tindem să credem într-o asimilare treptată a noilor
veniți de către localnicii de la Roșiori.

THE BASTARNIANS FROM ROȘIORI. OBJECTS AND OCCUPATIONS

Archaeological research carried out during the ten campaigns allowed the discovery of vessels and
other fragmentary objects in the bastarn level, but also in Dacian dwellings. The ceramic is represented by
handmade vessels from the category of black pottery (cups, mugs, bowls, tureens, jars) and slippered pottery
(bag vessels, provision vessels). These indicate the practice of pottery by the group on the terrace of the Moldova
River. The spindles obtained from recycled black pottery prove another occupation, the spinning. The strainers,
fire-dogs and censers are artefacts that indicate the practice of shepherding and hunting. The few pieces suggest
a small number of occupations, but which reflects the daily concerns of the members of the Bastarne enclave
from Roșiori.

List of illustrations
Pl. 1: 1, 2, positioning of the village and site from Roșiori, Dulcești commune, Neamț county; 3, the inclusion of
the Roșiori site within the southern border of the bastarni spread (after M. Babeș, Dacii și bastarnii, în
„Memoria Antiqvitatis”, II, 1970, p. 231, Fig. 4).
Pl. 2. Black fragmentary ceramic discovered in situ: 1, 4, bowls; 2, cup; 3, provision vessel; 5, jars.
Pl. 3. Fragmentary semi-fine (1, 2) and fine (3, 4) black ceramic: 1-3, globular cups; 4, bitronconic cup; 5,
drawings of the previous cups (different scales).
Pl. 4: 1-1b, 2, fragmentary tureen of semi-fine, black paste (photo and drawing).
Pl. 5. Ceramics of semi-fine (3) and fine (1, 2, 4) paste, black, restored: 1-3, 5, bowls (photo and drawing,
different scales); 4, 6, jars (photo and drawing).
Pl. 6. Fragmented ceramics with slippery, reddish (1-3, 5-7) and gray (4), some with secondary combustion (2-
4): 1-3, 5-8, 10-12, provision vessels; 4, 9, bag vessel (photo and drawing, different scales).
Pl. 7. Various objects, mostly fragmentary, of semi-fine (3) and fine (1, 2, 4-7), black and yellowish paste (7): 1-
3, 8, spoons; 4, 5, 9, spindles from recycled ceramic; 6, 6a, 7-7b, 10, strainers. 1-10, photo and drawing,
different stairs.
Pl. 8: 1-5, decorative plates from hearths (photo and drawing).

13
S. Haimovici, Studiul resturilor de fauna descoperite în aşezarea dacică (sec. 1II-II î.e.n.) de la Lunca Ciurei,
în „Traco-Dacica”, VII, 1986, p. 134-139.
14
G.-D. Hânceanu, op. cit., în „Acta Musei Tutovensis”. Istorie veche şi arheologie (Historica et Archaeologica
in honorem Ion Ioniţă octogenarii), XII2, 2016, p. 40-71.
73
Pl. 9: 1-3, semi-fine, black, restored censers (photo and drawing).

3
Pl. 1: 1, 2, poziționarea satului și sitului de la Roșiori, com. Dulcești, jud. Neamț; 3, includerea sitului de la
Roșiori în limita graniței de sud a răspândirii bastarnilor (după M. Babeș, Dacii și bastarnii, în „Memoria
Antiqvitatis”, II, 1970, p. 231, Fig. 4).

74
 1 2

4 5

Pl. 2. Ceramică fragmentară neagră descoperită in situ: 1, 4, străchini; 2, cană; 3, vas de provizii; 5, vas borcan.

75
 1 2

3 4

5
Pl. 3. Ceramică fragmentară din pasta semifină (1, 2) și fină (3, 4) de culoare neagră: 1-3, căni de formă
globulară; 4, cană bitronconică; 5, desenele cănilor anterioare (scări diferite).

76
 1

1a

1b

Pl. 4: 1-1b, 2, castron fragmentar din pastă semifină, neagră (foto și desen).

77
 1 1a

2
2a

3 4

5 6

Pl. 5. Ceramică din pasta semifină (3) și fină (1, 2, 4), neagră, restaurată: 1-3, 5, străchini (foto și desen, scări
diferite); 4, 6, vas borcan (foto și desen).

78
 1 2

4 5 6

7
9
8

10

11 12

Pl. 6. Ceramică fragmentară cu barbotină, de culoare cărămizie (1-3, 5-7) și cenușie (4), unele cu ardere
secundară (2-4): 1-3, 5-8, 10-12, vase de provizii; 4, 9, vas sac (foto și desen, scări diferite).

79
 1 2 3 4 5

6 6a

7 7a 7b

8 9
10

Pl. 7. Obiecte variate, majoritatea fragmentare, din pastă semifină (3) și fină (1, 2, 4-7), de culoare neagră și
gălbuie (7): 1-3, 8, linguri; 4, 5, 9, fusaiole din ceramică reciclată; 6, 6a, 7-7b, 10, strecurători. 1-10, foto și
desen, scări diferite.
80
 1

2 3 4

Pl. 8: 1-5, plăci decorative de la cățeii de vatră (foto și desen).

81
 1 1a

2 2a

Pl. 9: 1-3, vase de tip afumători din pasta semifină, neagră, restaurate (foto și desen).

82
CERCETAREA ARHEOLOGICĂ DIN AȘEZAREA DE SECOL IV D.CHR.
DE LA BÂRLAD-VALEA SEACĂ (CAMPANIA 2018)

Mircea MAMALAUCĂ* Mircea OANCĂ**

Keywords: settlement, Sântana of Mureș culture, workshop, antler, dwellings

În anul 1959, regretatul arheolog Vasile Palade identifica, cu prilejul unor cercetări
perieghetice, așezarea de la Bârlad-Valea Seacă (Pl. 18, fig. 1, 2). Un an mai târziu
surprindea, în extremitatea nordică a așezării, primul bordei, amplasat pe malul stâng al
pârâului Valea Seacă, bordei de o maximă importanță datorită inventarului descoperit în
interiorul său. Este vorba de fragmente ceramice, alături de care se aflau multe coarne de cerb
aflate în diferite stadii de prelucrare. Deși, în acel moment, nu și-a dat seama care ar putea fi
destinația acelor piese din corn de cerb, primele răspunsuri la întrebările sale nu au întârziat,
imediat după descoperirea și cercetarea bordeiului B2, aflat de această dată, pe malul drept al
aceluiași pârâu, acolo unde, printre altele, a recuperat și un pieptene, alături de o bucată de
sârmă de bronz, a cărei utilizare era legată de confecționarea niturilor de prindere a plăcuțelor
din corn de cerb, componente ale fiecărui pieptene.
Așa s-a ajuns ca cercetările din anii 1959-1961 să deschis o pagină nouă în arheologia
mileniului I d. Chr. În scurt timp, cercetătorul a realizat că se afla în fața unei realități inedite,
nu numai pentru teritoriul României, ci pentru întreg spațiu est european, fiind conștient că a
descoperit un adevărat centru meșteșugăresc de prelucrare a cornului de cerb. Începând cu
anul 1967 și până în 1986, cu unele întreruperi, a desfășurat mai multe campanii de cercetare
care au dus, în cele din urmă, la scoaterea la lumină a 24 de locuințe de suprafață, 21 de
bordeie/atelier, 10 anexe gospodărești, 12 vetre în afara locuințelor, 8 locuri pentru activități
în aer liber, 23 gropi cultice, 18 gropi menajere și două cuptoare de ars vase ceramice. De
asemenea, din anul 1972 până în anul 1975, intervențiile din așezare s-au derulat în paralel cu
cercetarea necropolei aferente acesteia, descoperită întâmplător, în anul 1971.
Având în vedere importanța descoperirii, bogăția inventarului, îndeosebi din
necropolă, de la bun început autorul cercetării a elaborat mai multe studii și articole, prin
intermediul cărora a făcut cunoscută lumii științifice această importantă realizare1.
La câțiva ani de la trecerea la cele veșnice a descoperitorului, regretata colegă Eugenia
Popușoi a reușit să desăvârșească ceea ce autorul descoperirii nu reușise să ducă la bun sfârșit.
Este vorba de tipărirea unei ample monografii, care are darul de a surprinde amploarea cercetării,
pe de-o parte, și importanța descoperirilor de la Bârlad-Valea Seacă, pe de altă parte.
Intresant de menționat este că autorul cercetărilor, încă din momentul încheierii
acestora, în anul 1986, a avut convingerea că așezare nu a fost cercetată exhaustiv, că aceasta
mai putea oferi și alte informații.

* Muzeul „Vasile Pârvan, Bârlad, mircea_mamalauca@yahoo.com; ** Muzeul „Vasile Pârvan, Bârlad,

myrxas@yahoo.com
1
V. Palade, Așezarea și necropola de la Bârlad Valea Seacă (sfârșitul secolului al III-lea – a doua jumătate a
secolului al IV-lea), Ed. Arc 2000, București, 2004, p. 11-13.
83
 În anul 2018, pornind de la presupunerea arheologului Vasile Palade, am decis să
reluăm cecetările, în spațiul necercetat de descoperitor. Așa se face că am inițiat o operațiune
de diagnosticare, cu ajutorul Platformei Arheoinvest din cadrul Universității „Al. I. Cuza” din
Iași (mulțumim, și pe această cale, cercetătorului Andrei Asăndulesei, cel care cu pricepere a
reușit să surprindă, cu precizie, semnalele date de vestigiile care se mai aflau încă acoperite de
un strat de pământ). Verificările au pornit de la o porțiune de teren aflată la nordul așezării,
cercetată anterior, unde însă nu s-au mai relevat urme de locuire. În schimb, la circa 100 m
sud de bordeiele B 1 și B 2, magnetometrul a dat o serie de semnale care ne-au convins, în
cele din urmă, că, în acel perimetrul, ar putea exista urme de locuire (Pl. 3/1,2).
Am trecut curând la trasarea a două secțiuni cu lungimea de 20 m și lățimea de 2 m,
păstrând un martor de 0,60 m. Încă de la prima pană de hârleț, în perimetrul S1, au apărut
urme de chirpic, care semnalau prezența în zonă a unor posibile locuințe. Acest lucru ne-a
determinat să practicăm în extremitatea nordică a secțiunii o casetă cu dimensiunile de 6,16
m/4,50m, iar la 4,70 m sud de aceasta, raportându-ne la materialele descoperite în secțiune,
am executat o a doua casetă, marcată în plan cu C 2, cu dimensiunile de 4,92 m/7,48 m/5,10
m (Pl. 18/1, 2)
Pornind de la cantitatea apreciabilă de chirpic, dar și de fragmente ceramice, precum și
de la alte material recuperate, am considerat că suntem în fața descoperirii unei noi locuințe,
din acestă cunoscută așezare, respectiv cea de-a 46 a (Pl. 18/1, 2) și a 25 a de suprafață. Pe
direcție est-vest, locuința are aproximativ 6,20 m, iar pe nord-sud, aproximativ 4,5 m.
Inventarul cel mai bogat s-a găsit în extremitatea estică și la jumătatea de sud a locuinței,
materialul arheologic fiind mai rar pe latura de nord, respectiv centru vest. Primele urme
materiale au apărut imediat după înlăturarea stratului vegetal și coboară până la - 0,45-0,50 m,
cu un strat consistent de chirpic, la adâncimea maximă. Printre materialele arheologice care
merită a fi semnalate, chiar în caroul 1/1, am descoperit două fragmente de os, din care unul
are urme vizibile de prelucrare, osul de animal fiind secționat în două (Pl. 4/1). În perimetrul
caroului 4/4, la adâncimea de -0,30 – 0,40 m, am descoperit un fragment de corn de cerb, cu
urme de tăiere, a cărui lungime este de 9 cm (Pl. 4/2). În așezarea de la Bârlad-Valea Seacă,
asemenea obiecte au fost extrem de frecvente, surprinzând de multe ori etape din
transformarea acestora în componente ale viitorilor piepten2. În perimetru locuinței, au mai
fost descoperite și alte fragmente osteologice, însă fără urme de prelucrare. O altă piesă, care
merită amintită, este, fără îndoială, fragmentul dintr-o cute cu lungimea de 8,7 cm, pe care se
poate observa cu ușurință utilizarea ei intensă și îndelungată. Piese similare au mai fost
descoperite și în alte așezări și necropole, cum ar fi cele de la Polocin3, Mihălășeni4, Bratei5,
Archuid6, Gherăseni7, Budești8. Rămânând în sfera obiectelor de piatră, trebuie amintite și
piesele din piatră poroasă (gresie) care au, aproximativ, forma și dimensiunile unor tălpi de
încălțăminte, a căror utilizare, posibil, să fie legată de ascuțirea unor obiecte de fier, de
dimensiuni mai mari. Posibil să fie vorba de o cute sau mai multe, de mari dimensiuni (Pl.

2
Ibidem, p. 324, fig. 32/67, 78.
3
M. Mamalaucă, Descoperiri din perioada Antichității târzii în Podișul Central Moldovenesc. Necropolele de la
Bogdănești-Fălciu, Pogonești și Polocin, Casa Editorială Demiurg, Iași, 2018, Pl. 210B/48, p. 616.
4
Octavian Șovan, Necropola de tip Sântana de Mureș-Černjachov de la Mihălășeni (județul Botoșani), Editura
Cetatea de Scaun, 2005, Pl. 143/1.
5
L. Bârzu, Continuitatea populației autohtone în Transilvania în secolele IV-V (cimitirul 1 de la Bratei).
Biblioteca Arheologică, XXI, Ed. Academiei, 1973, Pl. XXXII/14, p. 303.
6
C. Gaiu, Habitat și manifestări rituale în secolul IV p. Chr. la Archiud, în „Revista Bistriței”, XII-XIII, 1998-
1999, fig. VIII/3,9, p. 195.
7
Gh. Diaconu, Așezarea și necropola de la Gherăseni-Buzău (Noi dovezi despre continuitatea populației
autohtone de la Dunărea de Jos), SCIVA, 28,3,1977, fig. 11/6, p. 444.
8
V. Vornic, Așezarea și necropola de tip Sântana de Mureș-Černjachov de la Budești, Editura Pontos, Chișinău,
2006, fig. 8/5, p. 316; fig. 15/10-14, p. 323; fig. 39/4, p. 347.
84
4/5). De altfel, pe una din fețe se pot observa urmele frecării unui/unor obiecte. Piatra
(unealta) are lungimea de 25 cm și lățimea maximă de 10 cm, în zona mediană. Alături de
acestă piesă, pe care am reușit chiar să o întregim, mai există alte trei fragmente, desprinse
probabil din piese similare (Pl. 4/6, 7). Remarc și o piatră din caroul 4/3, piatră care posibil să
fi avut aceeași destinație (Pl. 4/8).
Cea mai interesantă piesă, recuperată din perimetrul locuinței, este un fragment,
posibil dintr-o unealtă sau armă de fier, aflat în caroul 4/5, aproape de extremitatea sudică a
locuinței. Obiectul are forma aproape pătrată (4x4 cm), iar pe una din laturi se pot observa
urme ale unor încercări de ascuțire, urmărindu-se realizarea unui eventual tăiș (Pl. 4/4). La
mijloc, piesa are o gaură ușor ovalizată cu Dmax de 1,3-1,4 cm și Dmic de 0,9 cm. Căutând
analogii pentru această piesă (unealtă???), nu am găsit nimic asemănător în literatura de
specialitate. Unul dintre motivele care ne împiedică să găsim poate fi legat de faptul că piesa
este fragmentară, neputându-ne da seama cu exactitate despre ce destinație ar fi avut. Alături
de artefactele la care am făcut, până acum, referire, trebuie remarcat și numărul destul de
mare de fragmente ceramice, desprinse atât din vase lucrate la roată din pastă fină, cât și din
pastă zgrunțuroasă, dar și din vase lucrate cu mâna, din pastă grosieră.
Vom începe prezentarea ceramicii pornind de la fragmentele de vase lucrate la roată
din pastă fină. În acest sens, le amintim pe cele descoperite în extremitatea nord-estică a
locuinței, chiar în caroul 1, de unde provine fundul, posibil a unei căni lucrate la roată, din
pastă fină, de culoare cenușie. Cert este faptul că vasul a avut fundul inelar și nu a fost de
foarte mari dimensiuni (Pl. 4/9). Alături de acesta, din aceași zonă, au mai fost recuperate alte
două, de la fundul unor vase cu inel de susținere, vase de culoare cenușiu-cărămizie (posibil
să fi provenit de la două castroane) (Pl. 5/1, 2), dar mai pot fi menționate și cele desprinse
dintr-un vas mare, de culoare cenușie, și alte 5, din vase lucrate la roată din pastă roșie-
cărămizie. Două dintre fragmente desprinse din vase, a căror formă și tipologie este greu de
stabilit (Pl. 4/10, Pl. 5/3), și alte trei, desprinse posibil din corpul unor amfore (Pl. 5/4-6). Din
aceeași categorie fac parte și fragmentele desprinse din două vase cu buza mult răsfrântă spre
exterior (Pl. 5/7, 8), dar și unul de la partea superioară a unui vas cu buza în forma literei T
(Pl. 5/10). La acestea mai putem adăuga unul din zona mediană a unui castronaș (Pl. 6/1), un
fragment din buza unei oale (Pl. 6/2), dar și două mânere provenite de la două vase, unul de
culoare cenușiu deschis (Pl. 6/3), cu o șănțuire pe mijloc, iar celălat circular, de culoare
cenușiu închis (Pl. 6/6). Merită semnalate și cioburile desprinse din fundul masiv a unui vas
(Pl. 6/4-5) și, în același timp, fundul inelar, pronunțat, al unui vas lucrat, de asemenea, la
roată, din pastă fină, de culoare cenușiu închis (Pl. 6/7). Un fragment interesant este cel
desprins, posibil, dintr-un castron de mari dimensiuni, decorat cu linii punctate, dispuse sub
forma unor triunghiuri dreptunghice (Pl. 6/9). Din același perimetru menționăm și un mic
fragment, probabil dintr-un castron, lucrat la roată, din pastă fină, cu un strat de angobă de
culoare neagră la exterior (Pl. 6/8). Este ușor de remarcat că numărul fragmentelor ceramice
desprinse din vase lucrate la roată, din pastă fină cenușie sau roșietică, este destul de mic.
Câteva dintre ele ne-au permis reconstituirea parțială a unui vas, respectiv a unei căni de
formă bitronconică (Pl. 6/10). Semnalăm prezența și a unui ciob de la partea superioară a unui
vas, posibil castron, de dimensiuni mai mari, cu buza mult răsfrântă spre exterior și cu decor
constând din mai multe caneluri desfășurate pe circumferința vasului (Pl. 7/4). La cele
prezentate până acum, se mai adaugă partea superioară a unui vas lucrat la roată, din pastă
fină, de culoare cenușie, cu buza mult răsfrântă spre exterior (Pl. 6/2), fundul unui vas mic de
culoare cenușiu închis (Pl. 7/1) și un fragment din zona mediană a unui castron (Pl. 7/3).
Alături de cele câteva fragmente semnalate, desprinse din părți diferite ale unor vase, care pot
fi cât de cât determinate din punct de vedere tipologic, se mai găsesc alte câteva, provenite din
părți ale vaselor care nu ne permit realizarea cu exactitate a unor determinări tipologice.
Oricum numărul fragmentelor ceramice, care nu apar în descriere, este sensibil egal cu
85
numărul fragmentelor descrise.
Alături de fragmentele mai sus amintite există și altele, nu foarte numeroase, desprinse
din vase lucrate la roată din pastă zgrunțuroasă, de culoare cenușie, cum ar fi cele de la fundul
unor vase, probabil oale (Pl. 7/5, 6, 10), de la buza unui vas de mici dimensiuni (Pl. 7/9), sau
din zona mediană a unor vase (Pl. 7/7,8).
Rămânând în sfera ceramicii, cele mai numeroase fragmente, sunt cele provenite din
vase lucrate cu mâna din pastă grosieră. În acest sens amintim pe cele provenite de pe latura
de sud a locuinței, din caroul 5/3. Este vorba de o oală, de mari dimensiuni, de culoare galben
– cărămiziu, fragmentelor provenind din zona mediană a vasului (Pl. 7/11-13). Printre
cioburile recuperate există unul care păstrează urmele unei arderi intense, fiind practic
zgurificat (Pl. 7/14), ceea ce ne duce cu gândul la un incediu puternic care a provocat, la un
momentdat, distrugerea locuinței. Tot din perimetrul locuințe L 46 au mai fost recuperate alte
fragmente din vase lucrate la mână, din pastă grosieră, unul provenind, probabil, dintr-o oală
de mici dimensiuni (Pl. 8/1), iar alte cinci din oale de dimensiuni mai mari, toate de culoare
cărămizie (Pl. 8/2, 3, 4, 7, 8). Interesant este că, și printre acestea, se regăsește unul aproape
zgurificat, posibil în urma unei arderi intense (Pl. 8/6). Fragmente de mari dimensiuni au fost
descoperite în același perimetru; este vorba de partea superioară a unei oale (Pl. 8/9) și unul
din zona mediană a unui vas (Pl. 8/10). Trebuie amintite în acest context și cele câteva
fragmente provenite din caroul 4/3, respectiv din partea de sud a locuinței, unde, alături de
mai multe fragmente provenite din vase greu de încadrat tipologic, apar trei de la partea
superioară a unor oale, două de dimensiuni medii (Pl. 9/5, 6 de culoare neagră) și una probabil
de mari dimensiuni (Pl. 9/7). La acestea se mai adaugă altele, deprinse de la fundul a patru
oale, de culoare galbenă cărămizie (Pl. 9/1-4) Pe lângă acestea, au mai fost recuperate alte
câteva zeci la care este greu de determinat din ce categorii de vase s-au desprins.
Am lăsat la sfârșit prezentarea a două vase fragmentare, care s-au păstrat mai bine,
astfel încât putem să oferim mai multe detalii despre ele. Primul a fost descoperit în
extremitatea nord-estică a locuinței, fiind vorba de o oală de mari dimensiuni, lucrată la roată
din pastă grosieră de culoare galbenă cărămizie. Am recuperat, aproape în întregime, fundul
vasului care are diametrul de aproximativ 17 cm. La baza acestuia, s-a practicat un décor,
constând dintr-un brâu realizat prin impresiune, cu unghia, în lutul moale. Înălțimea, atât cât
s-a păstrat, este de circa 20 cm, reprezentând probabil cam 1/3 din vas. De asemenea, am
recuperat și câteva fragmente de la partea superioară a altei oale, de mari dimensiuni, a cărei
buza era prelungă și mult înclinată spre exterior (Pl. 10/2-4). Cu siguranță, în acest caz, avem
de-a face cu un vas mare de provizii. Un vas posibil mai mare ca dimensiuni decât cel
prezentat anterior a fost descoperit în caroul 4/3, respectiv aproape de marginea sudică a
locuinței. Este vorba de o oală de provizi, lucrată cu mâna din pastă grosieră, având nisip cu
bobul mare în compoziție. Culoarea este cărămizie cu urme de ardere secundară. Înălțimea,
atât cât s-a păstrat, este de 52 de cm, iar fundul este drept (Pl. 10/5, 6). Din nefericire lipsesc,
cu desăvârșire, elemente de la partea superioară a acestui interesant vas.
La toate cele enumerate, trebuie adăugată și cantitate, destul de mare, de chirpic.

Locuința 47
După cum arătam mai sus, în suprafața secțiunii S1 la 4,70 m sud de L 46, am
descoperit urmele unei noi locuințe de suprafață, aflată la circa 0,37 m adâncime, față de
nivelul actual de călcare. Pe latura de vest, primele urme arheologice au apărut la adâncimea
de 0,27 m. Locuința are formă dreptunghiulară, cu lungimea de 7 m pe axa N-S și lățimea de
4 m pe axa E-V. Grosimea pereților a fost de aproximativ 0,30-0,35 m. Probabil, fațada
locuinței era îndreptată spre est și afirm acest lucru pornind de la faptul că, pe această latură,
apar 3 alveolări foarte evidente care ne duc cu gândul că acolo e posibil să fi existat ferestre
(Pl. 19/1, 2).
86
 Pentru prezentarea inventarului descoperit în perimetrul locuinței, vom începe cu
situația găsită în partea de nord-est, acolo unde, pe lângă o cantitate apreciabilă de resturi de
lemn ars, am descoperit și câteva fragmente ceramice, din care două provenind de la vase
lucrate la roată din pastă fină, unul de culoare cenușie, iar celălat de culoare cărămizie (Pl.
11/1, 2). Mai existau câteva cioburi, desprinse dintr-un vas lucrat cu mâna din pastă grosieră.
Este vorba de parte superioară a unei oale și de fundul plat și ușor evazat al acesteia (Pl. 11/3,
4). La circa 1,5 m mai jos de latura de est a locuinței, lipită de peretele de nord al acesteia, am
descoperit o vatră cu pereții supraînălțați, de formă probabil ovală, cu lungimea de 86 cm,
lățimea cuprinsă între 0,15 m și 0,06 m (Pl. 20/1, 2). Tot în apropierea peretului nordic, au
fost surprinse două gropi de formă ovală, prima cu lungimea de 0,98 m și lățimea de 0,6 m,
iar cea de-a doua cu lungimea de 1 m și lățimea maximă de 0,62 m. Gropile au avut forma
conică, cu gura largă și fundul rotunjit. În interiorul G 1 se aflau bucăți de chirpic, iar în G 2
fragmente de chirpic și bucăți de zgură. În caroiajele 3,4,5/1,2,3 au fost descoperite mai multe
fragmente ceramice, din care unul provine de la fundul unui vas lucrat la roată, dintr-o pastă
cu mult nisip fin în compoziție, de culoare galbenă caramizie (Pl. 11/5), alte două desprinse
din vase lucrate la roată din pastă zgrunțuroasă Pl. 11/10, 11). Din același perimetru provin și
șapte fragmente provenite din vase (oale) lucrate cu mâna, din pastă grosieră, de culoare
galbenă cărămizie și cărămizie, cinci dintre ele provenite de la patru funduri de vase (Pl.
11/12-14, 16, 17) și două de la partea superioară a unor oale (Pl. 11/15, 18).
Piesa cea mai importantă din această campanie este un topor de fier, rupt în două părți
inegale. Partea cea mai mică, respectiv tăișul toporului, se afla la circa 0,60 m de segmentul
principal. Muchia acestuia este rotunjită, lăcașul pentru înmănușare este rotund, păstrând încă
urmele cozii de lemn, iar gura și tăișul sunt ascuțite. Lungimea piesei este de 14,5 cm, lățimea
maximă la cap este de 3,9 cm, înălțimea lamei de 3,9 cm, iar înălțimea piesei de 3,2 cm. (Pl.
12/1-4). Din nefericire, toporul se află într-o stare de conservare precară. Asemenea piese sunt
destul de rare, una asemănătoare provenind din necropola de la Târgșor9 O altă piesă
interesantă este fusaiola recuperată din caroul 5/1, piesă obținută prin șlefuirea unui ciob
dintr-un vas de culoare roșie. Fusaiola este ușor concavă și are un orificiu pe mijloc.
Diametrul mare este de 3,3 cm, diametrul mic de 2,9 cm, iar grosimea 0,6 cm (Pl. 12/5-6).
Piese asemănătoare au fost descoperite și în alte situri arheologice, cum ar fi: Bârlad-Valea
Seacă10, Polocin11, Independența12, Albiș13, Lețcani14 Interesante sunt și cele patru fragmente
de os arse, ele practic s-au pietrificat în urma contactului cu focul (Pl. 11/6-9).
Din ultima treime a peretelui de nord-nord-vest al locuinței au fost recuperate, de
asemenea, o serie de artefacte, cum ar fi fragmente de la fundul unor oale lucrate cu mâna, din
pastă grosieră, de culoare cărămizie-negricioasă (Pl. 13/1, 2), interesante fiind și cele cele trei
desprinse din corpul unor amfore de culoare roșie cărămizie (Pl. 13/4-6). La acestea se mai
adaugă două cioburi de la fundul a două vase lucrate la roată, din pastă zgrunțuroasă, de culoare
cenușie (Pl. 7-8). La capitolul vase ceramice lucrate cu mâna, din pastă grosieră, amintim și o
cățuie, aproape completă, de formă tronconică, cu fundul drept și toarta masivă, neperforată.
Decorul vasului se rezumă la urme de impresiuni realizate în lutul moale, pe fundul acestuia.
O piesă asemănătoare provine din bordeiul B 8, din așezarea de la Bârlad-Valea Seacă15.

9
Gh. Diaconu, op. cit., Pl. XVII, p. 167.
10
V. Palade, op. cit., fig. 158/3, p. 493.
11
M. Mamalaucă, op. cit., Pl. 203/3, p. 609; Pl. 232/57, p. 638.
12
B. Mitrea, C. Preda, Necropole dinsecolul al IV lea e.n. în Muntenia, Ed. Academiei RSR, București, 1966,
fig. 117/3, p. 285
13
Z. Szekely, Așezarea culturii Sântana de Mureș-Cerneahov de la Albiș (Com. Cernat, jud. Covasna), în
„Cumidava”, XXX, 1945, fig. 9, p. 40.
14
C. Bloșiu, Necropola din secolul al IV-lea de la Lețcani (jud. Iași), în ArhMold, VIII, 1975, fig. 33/5, p. 270.
15
V. Palade, op. cit., fig. 31/18, p. 316.
87
Înălțimea piesei este de 5,5 cm, diametrul gurii de 11,4 cm, iar cel al fundului de 6 cm.
Cele mai interesante, din acest areal, sunt două piese, poate contragreutăți, una
fragmentară și cealaltă aproape întreagă. Piesa mai completă este de formă aproape ovală, cu
L – 21 cm, l max. - 11 cm și l min. - 9 cm. Pe mijloc piesa este prevăzută cu un orificiu
ovalizat cu Dm 3 cm și DM 4 cm. Gaura practicată nu străpunge piesa dintr-o parte în cealaltă.
Partea din spate a acesteia este aproape dreaptă, fiind prevăzută, în mijloc, cu o altă gaură, de
acestă dată mai puțin adâncă, de doar 4 cm, și cu diametrul de 2,1 cm (Pl. 14/1-4). În
apropierea acesteia se mai afla un fragment dintr-un obiect similar (Pl. 14/5-6). Cele două
artefacte se pare că au fost realizate din pământ învelit într-un strat de lut, ulterior fiind arse
uniform. Utilitatea lor este greu de stabilit, probabil au fost folosite drept greutăți, poate
pentru războiul de țesut, s-au poate au fost parte dintr-un dispozitiv, pe care, în acest moment,
nu reușim să ni-l imaginăm. Tot în zona de nord-nord-vest a fost descoperită o cantitate
apreciabilă de cărbune, rezultat în urma unei arderi intense, precum și mult chirpic.
Din centrul locuinței, carourile 4, 5, 6/1-7, au fost recuperate o serie de artefacte, însă
într-o cantitate mult mai mică. Fragmentele ceramice sunt destul de puține și foarte mărunțite.
Amintim cele câteva cioburi din vase lucrate la roată din pastă fină. După dimensiunile
acestora, cred că avem de-a face cu resturile din vase de culoare cenușie (Pl. 15/2, 3, 5, 7), la
care se adaugă alte fragmente, desprinse din zone care nu spun nimic legat de tipologia
vasului. La aceste materiale se adaugă cinci fragmente desprinse din vase lucrate la roată din
pastă zgrunțuroasă, două de la fundul unor vase (Pl. 15/8-9), două de la buza posibil a unor
oale sau castroane, unul de culoare neagră (Pl.15/11), iar celălalt de culoare cenușie (Pl.
15/10). Alături de acestea se mai aflau fragmente din zona mediană a unui vas lucrat, de
asemenea, din pastă zgrunțuroasă (Pl. 15/14). Au mai fost recuperate alte câteva cioburi din
vase lucrate la roată, din pastă fină de culoare roșie cărămizie. Posibil ca două dintre ele să
provină din corpul a două amfore (Pl. 15/12-13), iar alte două, din corpul, posibil, a unor
castroane (Pl. 15/4-5). Alături de acestea se mai adaugă câteva fragmente desprinse de la
partea superioară a unor vase lucrate cu mâna din pastă grosieră (Pl. 16/1-3), dar și altele, din
zona mediană a unor vase de dimensiuni mari. Piesa cea mai importantă, din zona centrală a
locuinței, este un fragment dintr-o cute cu L – 8,7 cm și l min.1,7 cm, iar l max. 2,9 cm. Piesa
este aproape identică cu cea descoperită în L 46. Trebuie remarcat că, în acest perimetru, se
aflau destul de multe oase cu urme de ardere, unele provenind din coarne de cerb, altele
scheletul unor animale (Pl. 16/4).
Din ultimele carouri, de pe latura de sud a locuinței, de la est la vest, au fost recuperate
alte câteva artefacte. Remarcăm prezența unor fragmente din vase lucrate la roată, din pastă
fină de culoare cenușie, respectiv din corpul a trei castronele (Pl. 16/5, 6, 8) și trei de
dimensiuni mai mari, desprinse din corpul unor unor oale sau castroane (Pl. 16/9-11). La
acestea se adaugă și un ciob din fundul inelar al unui vas (Pl. 16/7). În perimetrul locuinței am
descoperit și o parte dintr-un vas lucrat la roată din pastă zgrunțuroasă de culoare neagră (Pl.
16/17), dar și câteva cioburi din vase lucrate la roată din pastă fină de culoare cărămizie, cum
ar fi un fund de vas (Pl. 16/13), cioburi din zona mediană a unor vase (Pl. 16/14-15) și chiar
două fragmente din corpul a două amfore (Pl. 16/12, 18). Mai numeroase sunt fragmentele din
vase lucrate cu mâna din pastă grosieră. Posibil să fie vorba de mai multe oale de mari
dimensiuni (Pl. 17/1-5). Interesantă este bucata dintr-un os, pe care se observă cu ușurință
încercările de secționare, fiind vorba de două tăieturi, una mai profundă, cuprinzând aproximativ
jumătate din circumferință, și una mai superficială, pe mijlocul acestuia (Pl. 17/12).
Din perimetrul secțiunii, dincolo de suprafața casetelor, au mai fost descoperite câteva
fragmente ceramice, provenite din vase lucrate la roată, din pastă fină cenușie, printre care
remarcăm fundul unui vas cu suport inelar (Pl. 17/8), o toartă masivă (Pl. 17/7), buza unui vas
(Pl. 17/9). A fost decoperit și fundul, posibil, unei oale lucrate la roată din pastă zgrunțuroasă
(Pl. 17/10). Din afara L 47, am recuperat un fragment de corn de cerb, pe care se pot observa
88
urme clare de prelucrare la unul din capete (Pl. 17/11).

Concluzii
Continuarea cercetării în așezarea de la Bârlad-Valea Seacă considerăm că reprezintă
o întreprindere extrem de importantă, care a pornit, în primul rând, de la convingerea
autorului descoperirii sitului că, în urma campaniilor derulate pe parcursul a aproximativ 15
ani, nu a realizat cercetarea în întregime a așezării. Prin descoperirea celor două locuințe, am
reușit să confirmăm presupunerea acestuia. Astfel, este cert faptul că așezarea continua spre
partea de sud. Sigur, această descoperire nu va schimba cu nimic concluziile cercetării
derulate pe parcursul a aproape două decenii, dar are meritul de a veni cu unele mici
completări la ceea ce cunoașteam legat de marea așezare din epoca migrațiilor, de la Bârlad
Valea Seacă. Niciuna din cele două noi locuințe nu a jucat rolul unor ateliere de confecționat
piepteni, așa cum sunt foarte multe în perimetrul sitului, dar în amândouă au fost descoperite
artefacte care vorbesc de practicarea acestui meșteșug în așezare. În acest sens, sunt elocvente
resturile de corn de cerb pe care se pot observa urmele unor intervenții.
În perimetrul celor două locuințe au fost descoperite o serie de artefacte din aceeși
categorie cu cele recuperate din celelate 45 de locuințe cercetate de regretatul arheolog. Aș
aminti aici cutele, fusaiola obținută din prelucrarea unui fragment ceramic provenit dintr-un
vas lucrat la roată, din pastă roșie, fragmente de corn de cerb prelucrate, chiar și bucăți de os,
provenite de la diverse animale, care au urme de prelucrare. Printre piesele cele mai
interesante sunt cele două obiecte de fier, unul provenit din L 46 a cărui destinație este destul
de greu de stabilit, iar cel de-al doilea este toporul, aproape întreg, decoperit în L 47. În epocă,
acest gen de artefact este destul de rar întâlnit, unul similar, după cum arătam, provine din
necropola de la Târgșor. Două piese, de asemenea interesante, sunt cele care provin din L 47,
una fiind fragmentară. Sunt două piese puțin mai aparte, în literatura de specialitate negăsind
similitudini. Posibil să fie vorba de două greutăți folosite la războiul de țesut, dar posibil să fi
avut și altă destinație.
Este ușor de observat că, din inventarul celor două locuințe, nu lipsesc nici
fragmentele ceramice, acestea provenind din toate categoriile de vase, respectiv lucrate la
roată, din pastă fină, de culoare cenușie, cărămizie, roșiatice sau neagră, din vase lucrate la
roată, din pastă zgrunțuroasă, în mare majoritate de culoare cărămizie, și fragmente desprinse
din vase lucrate cu mâna, de cele mai multe ori din pastă grosieră. Având, însă, în vedere că
cioburile recuperate sunt extrem de fărâmițate, de cele mai multe ori de mici dimensiuni, nu
am făcut trimiteri la categoriile tipologice din care acestea s-au desprins. Fără îndoială, la
acestă categorie sunt extrem de interesante fragmentele din cele două sau chiar trei vase, de
mari dimensiuni, vase care, probabil, au fost folosite la depozitarea produselor.
Materialul arheologic descoperit, chiar dacă, în ceea ce privește ceramic, nu am
încercat plasarea în cadrul unor tipologii a fragmentelor ceramice, ne îndreptățește să
considerăm că cele două locuințe, care au făcut obiectul acestui studio, pot fi plasate, din
punct de vedere cronologic și cultural, fără teama de a greși, în perioada secolului IV d. Chr.,
în aria culturii Sântana de Mureș-Černjachov, adăugându-se astfel la cele 45 de locuințe, din
care 25 de suprafață, cercetate cu mulți ani în urmă de arheologul Vasile Palade. Merită ca, în
anii viitori, investigațiile să continue astfel încât atât de importantul sit arheologic de la
Bârlad-Valea Seacă să poată fi cunoscut în integralitatea lui.

89
 Bibliografie
L. Bârzu 1973: Bârzu, L. Continuitatea populației autohtone în Transilvania în secolele IV-V (cimitirul 1 de la
Bratei). Biblioteca Arheologică, XXI, , Ed. Academiei, 1973, Pl. XXXII/14, p. 303.
C. Bloșiu 1975: Bloșiu C., Necropola din secolul al IV lea de la Lețcani (jud. Iași), în ArhMold, VIII, 1975, fig.
33/5, p. 270.
Gh. Diaconu 1977: Diaconu Gh., Așezarea și necropola de la Gherăseni-Buzău (Noi dovezi despre continuitatea
populației autohtone de la Dunărea de Jos), SCIVA, 28,3,1977, fig. 11/6, p. 444.
C. Gaiu 1998-1999: Gaiu C., Habitat și manifestări rituale în secolul IV p. Chr. la Archiud, în „Revista
Bistriței”, XII-XIII, 1998-1999, fig. VIII/3,9, p. 195.
V. Palade 2004: Palade V., Așezarea și necropola de la Bârlad Valea-Seacă (sfârșitul sec. al III-lea – a doua
jumătate a secolului al V-lea), Ed. Arc 2000, București, 2004, p. 11-13.
M. Mamalaucă 2018: Mamalaucă M., Descoperiri din perioada Antichității târzii în Podișul Central
Moldovenesc. Necropolele de la Bogdănești-Fălciu, Pogonești și Polocin, Casa Editorială Demiurg, Iași,
2018, Pl. 210B/48, p. 616.
B. Mitrea, C. Preda 1966: Mitrea B., Preda C., Necropole din secolul al IV lea e.n. în Muntenia, Ed. Academiei
RSR, București, 1966, fig. 117/3, p. 285
Z. Szekely 1945: Szekely Z., Așezarea culturii Sântana de Mureș-Cerneahov de la Albiș (com. Cernat, jud.
Covasna), în „Cumidava”, XXX, 1945, fig. 9, p. 40.
O. Șovan 2005: Șovan O., Necropola de tip Sântana de Mureș-Černjachov de la Mihălășeni (județul Botoșani),
Editura Cetatea de Scaun, 2005, Pl. 143/1.
V. Vornic 2006: Vornic V., Așezarea și necropola de tip Sântana de Mureș-Černjachov de la Budești, Editura
Pontos, Chișinău, 2006, fig. 8/5, p. 316; fig. 15/10-14, p. 323; fig. 39/4, p. 347.

Lista figurilor

Pl. 1. Ortofotoplan Bârlad-Valea Seacă și hartă geomagnetică cu anomaliile identificate.

Pl. 2. Plan de săpătură Bârlad-Valea Seacă 2018.
Pl. 3. 1-2 Situl arheologic de la Bârlad Valea-Seacă. Aspect general.
Pl. 4. 1 os prelucrat, 2 corn cerb prelucrat, 3 cute, 4 obiect din fier, 5-8 cute, 9-10 ceramică lucrată la roată.
Pl. 5. 1-10 frag. ceramice din vase lucrate la roată din pasta fină de culoare cenușie și roșie cărămizie.
Pl. 6 1-9 fragmente ceramice din vase lucrate la roată din pasta fină, 10 frag. Cană.
Pl. 7. 1-4 frag. din vase lucrate la roată din pasta fină, 5-8, 9-10 frag. din vase lucrate la roată din pasta zgr., 11-
14 frag. din vase lucrate cu mâna.
Pl. 8. 1-5,7-10 frag. din vase lucrate cu mâna, 6 frag. vitrificat din vas lucrat cu mâna.
Pl. 9. 1-6 frag. din vase lucrate cu mâna.
Pl. 10 1-5 frag. din vase de mari dimensiuni lucrate cu mâna.
Pl. 11. 1-2, 9 ceramică lucrată la roată din pastă fină, 5-8 frag. os trecute prin foc, 10-11 ceramică lucrată la roată
din pastă zgr., 3-4, 12-18 ceramică lucrată cu mâna.
Pl. 12. 1-4 topor fier, 5-6 fusaiolă.
Pl. 13. 1-2 ceramică lucrată cu mâna, 3-6 fragmente amfore, 7-8 ceramică lucrată la roată din pastă zgr., 9 cățuie.
Pl. 14. 1-6 piese din pământ ars.
Pl. 16. 1-3 ceramică lucrată cu mâna, 4 fragmente de oase și corn de cerb trecute prin foc, 5-11, 13-15 ceramică
lucrată la roată din pastă fină, 12, 16 frag. amfore, 17 frag. ceramic lucrat la roată din pastă zgr.
Pl. 17. 1-5 ceramică lucrată cu mâna, 6-10 ceramică lucrată la roată din pastă fină, 11 corn de cerb prelucrat, 12
os prelucrat.
Pl. 18. 1-2 Aspecte generale L 46
Pl. 19 1-2 Aspecte generale L 47
Pl. 20 Vatră din L. 47

90
 THE ARCHAEOLOGICAL REASEARCH OF THE 4TH CENTURY
AD SETTLEMENT FROM BÂRLAD VALEA-SEACĂ/`DRY VALLEY`
(2018 CAMPAIGN)
In 1959, the late archaeologist Vasile Palade identified the settlement from Bârlad Valea – Seacă (Dry
Valley), during some field researches, and later, following other researches, he realized that he made a huge
discovery, namely revealing of a large craft center used to process antlers. From 1967 to 1986, he carried out
several research campaigns that eventually led to the discovery of 24 surface dwellings, 21 huts/workshops, 10
household annexes, 12 hearths placed outside the dwellings, 8 spots for outdoor activities, 23 cult pits, 18
household pits and two ceramic pottery kilns. Also from 1972 to 1975 interventions in the settlement took place
at the same time with the research of its related necropolis that was discovered by chance, in 1971.
It is interesting to mention that, by the moment the author ended his archaeological research in 1986, he
was convinced that the settlement was not thoroughly researched, and it could provide other information.
In 2018, starting from the archaeologist Vasile Palade’s assumption, we decided to resume the research,
in the unexplored place, initiating a diagnostic operation with the help of the Arheoinvest Platform, from `Al. I.
Cuza` University of Iași. Following the investigation, we drew two sections with a length of 20 m and a width of
2 m, and from the first spade wedge in the perimeter of S1, adobe traces were found, and this fact could indicate
the presence of a possible dwelling in the area. Furthermore, we delimited a grid, with the dimension of 6.16 m /
4.50 m, in the northern extremity of the section, and at 4.70 m south of it, we fixed a second grid, due to
materials discovered in the first place. The second grid was marked with C 2 in plan, with the dimensions of 4.92
m / 7.48 m / 5.10 m.
Starting from a significant quantity of the adobe traces, ceramic fragments and other materials
recovered, we considered that a new discovery from this settlement is about to be revealed, respectively the 46th
dwelling.
By this fact, south of L 46, traces of a new surface dwelling were discovered, located at a depth of about
0.37 m, compared to the surface soil. On the west side, the first archeological traces were revealed at a depth of
0.27 m. The dwelling had a rectangular shape, with a length of 7 m on the N-S axis, and a width of 4 m on the E-
W axis. The thickness of the walls was about 0.30-0.35 m.
The inventory of the two dwellings contained ceramic fragments of all categories of wares: wheel-made
pots from soft paste (grayish, brick-red, reddish or black color), wheel-made pots from lumpy paste (mostly
brick-red color), and fragments of handmade pots from coarse paste. Beside these fragments other artifacts were
found, such as an iron axe and a few loom weights.
Discovering the two dwellings, we managed to confirm the author’s assumption related to the great
settlement from Bârlad Valea – Seacă (Dry Valley). It was certain that the settlement extended further east. Even
though, the discovery had no aim to change the conclusion of the research carried out over almost two decades,
but, in addition, it has the merit to provide new information related to the great settlement of the migration age
from Bârlad Valea – Seacă (Dry Valley).

91
Pl. 1. Ortofotoplan Bârlad-Valea Seacă și hartă geomagnetică cu anomaliile identificate.

92
Pl. 2. Plan de săpătură Bârlad-Valea Seacă 2018.

93
Pl. 3. 1-2 Situl arheologic de la Bârlad Valea-Seacă. Aspect general.

94
Pl. 4. 1 os prelucrat, 2 corn cerb prelucrat, 3 cute, 4 obiect din fier, 5-8 cute, 9-10 ceramică lucrată la roată.

95
Pl. 5. 1-10 frag. ceramice din vase lucrate la roată din pasta fină de culoare cenușie și roșie cărămizie.

96
Pl. 6 1-9 fragmente ceramice din vase lucrate la roată din pasta fină, 10 frag. cană.

97
Pl. 7. 1-4 frag. din vase lucrate la roată din pasta fină, 5-8, 9-10 frag. din vase lucrate la roată din pasta zgr.,
11-14 frag. din vase lucrate cu mâna.

98
Pl. 8. 1-5,7-10 frag. din vase lucrate cu mâna, 6 frag. vitrificat din vas lucrat cu mâna.

99
Pl. 9. 1-6 frag. din vase lucrate cu mâna.

100
Pl. 10 1-5 frag. din vase de mari dimensiuni lucrate cu mâna.

101
 Pl. 11. 1-2, 9 ceramică lucrată la roată din pastă fină, 5-8 frag. os trecute prin foc,
10-11 ceramică lucrată la roată din pastă zgr., 3-4, 12-18 ceramică lucrată cu mâna.

102
Pl. 12. 1-4 topor fier, 5-6 fusaiolă.
103
Pl. 13. 1-2 ceramică lucrată cu mâna, 3-6 fragmente amfore, 7-8 ceramică lucrată la roată din pastă zgr., 9 cățuie.

104
Pl. 14. 1-6 piese din pământ ars.

105
Pl. 16. 1-3 ceramică lucrată cu mâna, 4 fragmente de oase și corn de cerb trecute prin foc, 5-11, 13-15 ceramică
lucrată la roată din pastă fină, 12, 16 frag. amfore, 17 frag. ceramic lucrat la roată din pastă zgr.

106
Pl. 17. 1-5 ceramică lucrată cu mâna, 6-10 ceramică lucrată la roată din pastă fină, 11 corn de cerb prelucrat,
12 os prelucrat.

107
Pl. 18. 1-2 Aspecte generale L 46.

108
Pl. 19. 1-2 Aspecte generale L 47.

109
Pl. 20 Vatră din L. 47.

110
 UN TOPOR DE LUPTĂ MEDIEVAL DE LA ȘCHEIA

Ion IONIȚĂ

Keywords: Schlüsselwörter: Șcheia; Eisenstreitaxt; Mittelalter

În anul 1980, în timp ce se afla ca profesoară de istorie la Liceul din Șcheia (com.
Șcheia, jud. Iași), Alexandrina Ioniță a primit de la elevi câteva materiale arheologice găsite
întâmplător în diferite locuri de pe teritoriul comunei, care ulterior au ajuns la Institutul de
Istorie și Arheologie din Iași al Academiei Române.
Un vârf de lance de bronz cu tub de înmănușare din acest lot, datând din Epoca
Bronzului, a fost deja publicat în 19951. Piesa pe care o prezentăm acum, făcând parte tot din
lotul cu materiale provenit de la Șcheia, este un topor de luptă medieval, de fier, găsit
întâmplător în grădina unui locuitor din aceeași localitate (fig. 1, 2). Nu se cunosc alte
informații referitoare la data, locul exact și circumstanțele de descoperire.
Toporul de la Șcheia este destul de bine păstrat, cu excepția tăișului, rupt și deteriorat
din vechime pe toată lungimea lui. În 1991, piesa a fost supusă unui proces de restaurare la
laboratorul Muzeului Județean de Istorie din Botoșani.
În ceea ce privește modul în care a fost realizat toporul, sunt semne evidente pe
ambele profile, atât la cel interior (dinspre coadă), cât și la cel exterior, că el a fost lucrat după
o tehnică mai veche, prin îmbinarea a două părți turnate în tipare. Liniile de îmbinare între
cele două părți sunt vizibile pe toată distanța de la gaura de înmănușare până la tăiș (fig. 1, 2a,
2c). În zona lamei se observă clar că, la deteriorarea toporului sau eventual mai târziu, la una
din părți s-a desprins o bucată mai mare din ea (fig. 1, 2d), rămânând relativ completă doar
cea de a doua parte (fig. 1, 2b). Gaura de înmănușare pare să fi fost realizată prin folosirea
unui corp cilindric.
Tipologic, el face parte din grupa așa-numitelor topoare-bardă, cu gâtul răscroit, ceafa
destul de mult prelungită (segment rectangular în secțiune; 12 x 13 mm) și terminată cu un
„buton în formă de ciupercuțăˮ, tot de formă rectangulară (21 x 21 mm), dar cu colțurile bine
rotunjite (fig. 1, 2e). Gaura de înmănușare, de formă circulară (cu diametrul 22 mm), a fost
întărită pe ambele părți cu „aripioareˮ triunghiulare.
Comparativ cu alte topoare de luptă medievale din zona Moldovei, exemplarul de la
Șcheia are o bogată ornamentație, realizată pe gât, pe ceafa prelungită și pe butonul cu care
aceasta se termină. Astfel, gâtul toporului este conturat evident prin câte trei caneluri
orizontale ușor adâncite, executate destul de neglijent, pe ambele părți laterale ale toporului
(fif. 1, 2b, 2d). În zona cefei și pe prelungirea ei se află o combinație de elemente decorative.
Cele două segmente, ceafa și prelungirea ei, sunt delimitate printr-un prag bine conturat,
vizibil mai ales pe părțile laterale și foarte puțin sesizabil sau aproape deloc perceptibil pe
părțile de profil. Pe ceafă, sub acest prag, aproximativ la limita de sus a găurii de înmănușare,
a fost realizată câte o canelură pe părțile laterale (fig. 1, 2b, 2d). În sfârșit, pe zona prelungită

1
I. Ioniță, O. L. Șovan, Bronzene Einzelfunde aus der Moldau und Siebenbürgen, în „Prähistorische Archäologie
in Südosteuropa”, bearbeitet und redigiert von Tudor Soroceanu, Bd. 10, Wissenschaftsverlag Volker Spiess,
Berlin, 1995, p. 255, 258, Abb. 1, 13.
111
a cefei (cu secțiunea rectangulară) a mai fost realizată o canelură orizontală, pe toate cele
patru laturi, pe care a fost aplicată apoi o bandă subțire de cupru (bronz ?), lată de circa 2 mm.
Un decor interesant, tot adâncit, a fost realizat și pe butonul rectangular cu care se
termină prelungirea cefei. Astfel, pe mijlocul fiecărei laturi, a fost executată câte o scurtă
canelură bine adâncită, perpendiculară pe margine (fig. 1, 2e). De asemenea, pe fiecare din
cele patru colțuri ale butonului au fost executate câte două linii paralele adâncite, scurte și
foarte înguste, pe direcția diagonalelor. Din păcate, după restaurarea piesei la laboratorul
Muzeului din Botoșani, aceste linii adâncite înguste abia au mai putut fi sesizate. Desenul de
la fig. 1, 2e cuprinde aceste detalii ornametale, întrucât ele au fost clar observate și înregistrate
înainte ca piesa să ajungă la laboratorul de restaurare menționat.
Toporul de la Șcheia are acum o lungime de 11,2 cm și o greutate de 109 gr. Dacă la
aceasta s-ar adauga și partea ruptă de la tăiș, probabil de circa 3-4 mm, atunci lungimea
toporului întreg ar putea fi apreciată ca fiind de 11,5 cm și greutatea inițială de 115 gr.
Lățimea lamei este de 3,8 cm, iar înălțimea ei de circa 3,5 cm.
Analogii cât de cât apropiate, pentru toporul de luptă de la Șcheia, pe baza cărora s-ar
putea face, eventual, unele aprecieri și pentru acesta, nu se cunosc în regiunile carpato-
nistriene. Situația respectivă ne-a determinat să apelăm la descoperirile de topoare de luptă
din alte zone geografice, unde ele nu doar că sunt incomparabil mai numeroase, dar s-au
bucurat de-a lungul anilor de studii mult mai consistente, prin care s-au stabilit și încadrări
tipologice și cronologice mai precise.
O analogie perfectă nu am reușit să găsesc nicăieri în literatura consultată (la care am
putut avea acces). Totuși, comparând unele caracteristici ale toporului de la Șcheia (mai ales
forma lamei, a manșonului, precum și a cefei cu prelungirea ei) cu cele ale unor exemplare
din zonele apropiate sau mai îndepărtate de spațiul carpato-nistrian, am observat că cele mai
multe similitudini se regăsesc în regiunile central-europene. Astfel, toporul de luptă de la
Șcheia are destul de bune analogii în descoperirile din Moravia, cum ar fi acelea din
inventarul unor morminte de la Blučina2 și Boleradice (mormintele 28 și 35)3, pe care J.
Poulík le-a grupat, încă de multă vreme, în tipul I4.
Descoperiri asemănătoare, cum sunt cele de la Beša5 și Dvorniky6, apar în număr mare
și în Slovacia, pe care le-a analizat A. Ruttkay în detaliu cu aproape jumătate de secol în urmă7. În
tipologia pe care o face pentru Slovacia, el păstrează tipul I cu variantele A-C de topoare de
luptă stabilit pentru Moravia, la care adaugă însă trei variante suplimentare8. Ruttkay face o
discuție mai largă asupra tipologiei și cronologiei topoarelor de luptă descoperite mai ales în
zonele Slovaciei și Moraviei, sintetizează rezultatele tuturor investigațiilor anterioare și
ajunge la concluzia că „... die Bartäxte des Typus I A-C sind für die Slawen des 9. Jh. in
Mähren und in der Slowakei typisch, in anderen Gebieten erscheinen sie nur sporadischˮ
(„topoarele-bardă de tip I A-C sunt tipice pentru slavii din secolul IX din Moravia și Slovacia,
în alte regiuni apărând numai sporadic”)9.
Într-un studiu publicat cu un deceniu în urmă, P. N. Kotowicz menționa că și în
Polonia au fost descoperite mai multe topoare de luptă asemănătoare cu cele de tip I din

2
J. Poulík, Staroslovanská Morava, Praha, 1948, p. 141, pl. LIII, 9.
3
Ibidem, p. 152, 154, pl. LVII, 2; LXII, 10.
4
Ibidem, p. 33 și urm.
5
Al. Ruttkay, Waffen und Reiterausrüstung des 9. bis zur ersten Hälfte des 14. Jahrhunderts in der Slowakei (I),
în SlovArch, 23/1, 1975, p. 131 (nr. 6); Ab. 21, 1.
6
Ibidem, p. 143 (nr. 42); Abb. 21, 2.
7
Ibidem; Al. Ruttkay, Waffen und Reiterausrüstung des 9. bis zur ersten Hälfte des 14. Jahrhunderts in der
Slowakei (II), în SlovArch, 24/2, 1976, p. 304-395.
8
Al. Ruttkay, Waffen... (II), p. 306, Abb. 42.
9
Ibidem, p. 311.
112
Moravia10. Unul din acestea, provenind din cetatea de la Bardy (distr. Kołobrzeg, Pomerania),
datează din secolul al IX-lea, eventual din a doua sa jumătate11. Un alt exemplar, descoperit în
așezarea fortificată de la Barkowice Mokre (distr. Piotrków, Trybunalski), din zona centrală a
Poloniei, datează tot din secolul al IX-lea, probabil pe la jumătatea lui12. Asemănările
tipologice evidente între toporul de luptă de la Șcheia și exemplarele menționate din Polonia
sunt izbitoare și în ceea ce privește ornamentația pieselor (motivele ornamentale, zonele de pe
topoare pe care sunt aplicate, tehnicile de realizare a motivelor decorative).
Analogiile menționate doar sumar, cu descoperirile din Moravia, Slovacia și Polonia,
sunt vizibile cu claritate și sugerează că toporul de luptă de la Șcheia își are obârșia în aceste
regiuni și că, în general, el ar putea fi încadrat cronologic în limitele secolului al IX-lea. O
delimitare cronologică mai precisă în secolul al IX-lea nu este deocamdată posibilă.
Din zona de obârșie, piesa în discuție a parcurs o cale destul de lungă, probabil pe la
nord de lanțul muntos al Carpaților, după care a coborât spre sud, până în zona localității
Șcheia (com. Șcheia, jud. Iași) din prezent, aflată în marginea de nord a Podișului Central
Moldovenesc. Această cale de circulație a unor produse sau chiar a unor grupe de populații
este folosită încă din preistorie (cultura ceramicii lineare; perioada Hallstatt) și a continuat
până în Epoca Modernă13. Nu ne hazardăm să facem eventuale presupuneri despre purtătorul
(sau purtătorii) și nici despre momentul în care toporul a ajuns în raza localității Șcheia din
prezent. Procesul trebuie analizat pe mai multe planuri (arheologic și istoric).
O scurtă investigație cu privire la descoperirile arheologice din comuna Șcheia, în
arealul căreia au fost efectuate mai multe cercetări perieghetice, arată că zona a fost intens
populată în Epoca Medievală. Este semnificativ că, pentru secolele VIII-X, doar prin acest fel
de cercetări au fost semnalate un număr de șase așezări. Repertoriul județului Iași
înregistrează una din ele chiar pe teritoriul localității Șcheia, la punctul Humărie14. O a doua
așezare se găsește în zona satului Cioca-Boca, în locul numit Tarlaua Cioate15. De asemenea,
câte două așezări au fost semnalate la Drăgușeni, în punctele Coasta Coșerului și Țărincă16,
precum și la Satu Nou, pe locurile Promoroace-Nord și Bobeică17. Prin urmare, prezența unui
topor de luptă, datând din secolul al IX-lea, într-o microzonă de locuire cu o asemenea
densitate nu trebuie să surprindă.
Topoarele de luptă nu s-au bucurat, în cercetarea arheologică românească, de prea
mult interes, și datorită faptului că numărul descoperirilor a rămas multă vreme foarte redus.
În afară de studiul mai amplu cu privire la „uneltele de tăiatˮ, publicat de I.-E. Emandi18, cu unele
contribuții arheologice și istorice meritorii, dar și cu unele lacune, inclusiv metodologice,
observabile, menționăm că preocupările pentru această categorie de obiecte s-au materializat

10
P. N. Kotowicz, Early Medieval Ornamented Axes from the Territory of Poland, în I. M. Țiplic (ed.), Proceedings
of the 1st International Conference Interetnic Relations in Transylvania. Militaria Medievalia in Central and
South Eastern Europe, Sibiu, October 14th-17th, 2010, în „Studia Universitatis Cibiniensis”, Seria Historica, VIII,
Supplementum No. 1, Sibiu, 2011, p. 105-131.
11
Ibidem, p. 107, fig. 2, 2.
12
Ibidem, p. 107, fig. 2, 1.
13
I. Ioniță, Karpaten: 2. Archäologisches, în Reallexikon der Germanischen Altertumskunde2, 16, 2000, p. 319-
320, Abb. 30, 4; 31, 1; I. Ioniță, Les Carpates pendant la préhistoire et la protohistoire: une barrière entre
l‘Occident et l‘Orient de l‘Europe?, în: „Famille, violance et christianisation au Moyen Âge. Mélanges offerts à
Michel Rouche”. Études réunies par Martin Aurell et Thomas Deswarte. Cultures et Civilisations Médiévales N°
31, Presses de l’Université Paris Sorbonne, Paris 2005, p. 28 și urm.
14
V. Chirica, M. Tanasachi, Repertoriul arheologic al județului Iași, II, Iași 1985, p. 386 (LXXII.1.F.).
15
Ibidem, p. 386 (LXXII.3.B.).
16
Ibidem, p. 387 (LXXII.4.D.; LXXII.4.E.).
17
Ibidem, p. 388-389 (LXXII.7.B.; LXXII.7.E.).
18
I.-E. Emandi, Cercetări privind uneltele de tăiat de pe teritoriul României, în perioada secolelor IX-XVII, în
„Studii şi comunicări de istorie a civilizației populare din România”, II, Sibiu, 1981, p. 19-65.
113
doar prin lucrări de mică întindere sau prin scurte referiri în studii și volume cu altă dedicație.
Remarcăm aici doar monografia cu privire la uneltele agricole din Moldova medievală,
apărută cu câțiva ani în urmă, care prezintă cea mai completă tratare a acestei categorii de
obiecte, uneori cu dublă funcționalitate. În cuprinsul ei găsim informații consistente despre
istoriografia problemei, un catalog al pieselor publicate, dar și inedite, o structurare tipologică
mai bine pusă la punct, precum și o încadrare cronologică unitară pentru toate descoperirile
cunoscute de până acum19. Și asta, într-o lucrare dedicată în principal doar uneltelor agricole.
Încercările de a stabili criteriile pentru departajarea topoarelor-unelte de topoarele-
arme sunt destul de vechi20, dar, până acum, au rămas fără niciun rezultat. Dimensiunea și
greutatea, cum s-a presupus de unii specialiști, nu sunt suficiente pentru a le separa. Ceea ce
trebuie subliniat este faptul că, în timp ce topoarele folosite ca unelte au o evoluție tipologică
lentă și aproape neînsemnată, topoarele de luptă cunosc o diversificare tipologică (regională și
cronologică) foarte variată. De aici pornesc și foarte mari dificultăți pentru a le ordona pe
toate într-o singură schemă tipologică.
Tot veche este și observația că, în afară de topoarele-unelte și de topoarele-arme, mai
sunt și alte categorii de topoare, cu dimensiuni mai mici și uneori chiar foarte mici21. Cele
foarte mici intră în categoria amuletelor și beneficiază de un cu totul alt mod de investigație,
indiferent de aspectul tipologic, care a rămas încă, în bună măsură, doar secundar. Pentru
topoarele „cu dimensiuni mai miciˮ, deci mai mari decât amuletele, care, în general, au cca 4-
8 cm, se caută încă nume mai potrivite, care nu sunt prea ușor de găsit. Un termen folosit tot
mai frecvent în ultimul timp este acela de topor miniatural, utilizat din plin și într-un studiu
publicat în ultimul volum din această revistă22.
Un topor-miniatură de fier, cu lungimea de 7 cm și greutatea de 49,58 gr, a fost descoperit,
în 1957, cu prilejul unor cercetări de suprafață, în localitatea Buhalnița (com. Ceplenița, jud. Iași).
Pe același loc, numit Cetățuia de localnici, au fost semnalate și fragmente ceramice din
secolele XV-XVII, motiv pentru care a fost atribuit, cu probabilitate, perioadei medievale23.
Deși a fost publicat încă din 1970, el pare a fi rămas necunoscut până acum arheologilor
medieviști. Pentru reactualizare și repunere în circuitul științific, redăm acum un nou desen al
piesei, cu toate cele patru laturi (fig. 1,1). Încadrarea cronologică în secolele XV-XVII a
toporului miniatură de la Buhalnița are ca susținere și descoperirile de la Tg. Trotuș, unde au
fost găsite asemenea obiecte-miniaturi, datând din secolele XV24 și XVI-XVII25.
Topoarele-miniatură sunt, pentru moment, categoria cea mai puțin cunoscută în ceea
ce privește funcționalitatea. Nu se știe cu siguranță ce reprezentau și nici nu au încă un nume
adecvat. Prima dificultate pornește chiar de la separarea lor, pe de o parte de topoarele-
amulete, iar pe de altă parte de topoarele de luptă, întrucât nu există câte un prag dimensional
clar care să le despartă de celelalte.
În ceea ce privește numele, poate n-ar fi lipsită de interes o documentare mai strictă
asupra termenului de baltag, inclusiv prin cercetare etnografică. Potrivit dicționarelor explicative,
baltagul ar fi un topor mic și ușor, cu coada lungă, folosit și ca armă. Termenul a fost folosit
chiar într-un raport pentru săpăturile din stațiunea medievală de la Piatra Neamț - Bâtca Doamnei.

19
G. Bilavschi, Unelte agricole din Moldova medievală, Editura Istros, Brăila, 2016.
20
P. Paulsen, Axt und Kreuz bei den Nordgermanen, Berlin, 1939, p. 11 și urm.
21
Ibidem, p. 159 și urm.
22
I. Tentiuc, V. Bubulici, Toporașe miniaturale medievale timpurii din spațiul carpato-nistrean. Aspecte privind
datarea, originea și funcționalitatea, în „Acta Musei Tutovensis”, XVI, 2020, p. 163-181.
23
N. Zaharia, M. Petrescu-Dîmbovița, Em. Zaharia, Așezări din Moldova. De la paleolitic până în secolul al
XVIII-lea, Editura Academiei, București, 1970, p. 178, pl. XIII, 13.
24
Al. Artimon, Civilizația medievală urbană din secolele XIV-XVII (Bacău, Tg. Trotuș, Adjud), Editura
Documentis, Iași, 1998, p. 120, fig. 58, 11, 13.
25
Ibidem, p. 141, fig. 87, 5; 88, 5.
114
Astfel, la enumerarea pieselor de armament, se menționează: „Ca armament s-au descoperit...
șapte topoare de luptă sau baltage...ˮ26. Totuși, utilizarea termenului de baltag pentru topoarele de
luptă de la Bâtca Doamnei, care au dimensiuni destul de mari, nu pare a fi cea mai potrivită.

Bibliografie
Artimon 1998: Al. Artimon, Civilizația medievală urbană din secolele XIV-XVII (Bacău, Tg. Trotuș, Adjud),
Editura Documentis, Iași, 1998.
Bilavschi 2016: G. Bilavschi, Unelte agricole din Moldova medievală, Editura Istros, Brăila, 2016.
Chirica, Tanasachi 1985: V. Chirica, M. Tanasachi, Repertoriul arheologic al județului Iași, II, Iași 1985.
Emandi 1981: I.-E. Emandi, Cercetări privind uneltele de tăiat de pe teritoriul României, în perioada secolelor
IX-XVII, în „Studii şi comunicări de istorie a civilizației populare din România”, II, Sibiu, 1981, p. 19-65.
Ioniță 2000: I. Ioniță, Karpaten: 2. Archäologisches, în Reallexikon der Germanischen Altertumskunde2, 16,
2000, p. 318-322.
Ioniță 2005: I. Ioniță, Les Carpates pendant la préhistoire et la protohistoire: une barrière entre l‘Occident et
l‘Orient de l‘Europe?, în: „Famille, violance et christianisation au Moyen Âge. Mélanges offerts à Michel
Rouche”. Études réunies par Martin Aurell et Thomas Deswarte. Cultures et Civilisations Médiévales N°
31, Presses de l’Université Paris Sorbonne, Paris 2005, p. 283-298.
Ioniță, Șovan 1995: I. Ioniță, O. L. Șovan, Bronzene Einzelfunde aus der Moldau und Siebenbürgen, în:
„Prähistorische Archäologie in Südosteuropa”, bearbeitet und redigiert von Tudor Soroceanu, Bd. 10,
Wissenschaftsverlag Volker Spiess, Berlin, 1995, p. 255-259.
Kotowicz 2011: P. N. Kotowicz, Early Medieval Ornamented Axes from the Territory of Poland, în I. M. Țiplic
(ed.), Proceedings of the 1st International Conference Interetnic Relations in Transylvania. Militaria
Medievalia in Central and South Eastern Europe, Sibiu, October 14th-17th, 2010, în „Studia Universitatis
Cibiniensis”, Seria Historica, VIII, Supplementum No. 1, Sibiu, 2011, p. 105-131.
Mătasă, Zamoșteanu, Zamoșteanu 1961: C. Mătasă, I. Zamoșteanu, M. Zamoșteanu, Săpăturile de la Piatra
Neamț, în „Materiale”, VII, 1961, p. 339-349.
Paulsen 1939: P. Paulsen, Axt und Kreuz bei den Nordgermanen, Berlin, 1939.
Poulík 1948: J. Poulík, Staroslovanská Morava, Praha, 1948.
Ruttkay 1975: Al. Ruttkay, Waffen und Reiterausrüstung des 9. bis zur ersten Hälfte des 14. Jahrhunderts in der
Slowakei (I), în SlovArch, 23/1, 1975, p. 119-216.
Ruttkay 1976: Al. Ruttkay, Waffen und Reiterausrüstung des 9. bis zur ersten Hälfte des 14. Jahrhunderts in der
Slowakei (II), în SlovArch, 24/2, 1976, p. 304-395.
Tentiuc, Bubulici 2020: I. Tentiuc, V. Bubulici, Toporașe miniaturale medievale timpurii din spațiul carpato-nistrean.
Aspecte privind datarea, originea și funcționalitatea, în „Acta Musei Tutovensis”, XVI, 2020, p. 163-181.
Zaharia, Petrescu-Dîmbovița, Zaharia 1970: N. Zaharia, M. Petrescu-Dîmbovița, Em. Zaharia, Așezări din
Moldova. De la paleolitic până în secolul al XVIII-lea, Editura Academiei, București, 1970.

EINE MITTELALTERLICHE STREITAXT AUS ȘCHEIA

Eine mittelalterliche Streitaxt aus Eisen, die in der Ortschaft Șcheia (com. Șcheia, jud. Iași) irgendwann
zufällig gefunden wurde, ist im Jahre 1980 im Institut für Archäologie in Iași eingegangen (Abb. 1, 2). Weitere
Information ist unbekannt. Die Streitäxte des Typus I A-C aus Mähren, Slowakei und Polen, die chronologisch
im 9. Jh. zu datieren sind, bleiben die besten Analogien für die Streitaxt von Șcheia.
Die Äxte sind als Gebrauchsgeräte, Waffen und Amulette besser bekannt. Es bleibt eine weitere Gruppe
von kleineren Äxten, die eine Länge von etwa 4-8 cm haben, und nicht den ersten drei Gruppen gehören können.
Sie laufen von der Antike bis Spätmittelalter. Ein solches Exemplar vom 15.-17. Jh. stammt aus Buhalnița (com.
Ceplenița, jud. Iași), und hat eine Länge vom 7 cm (Abb. 1, 1). Diese Kategorie von Äxten sind am wenigstens bekannt.

ABBILDUNGSVERZEICHNIS

Abb. 1. Eiserne Äxte aus Buhalnița (1) und Șcheia (2).

26
C. Mătasă, I. Zamoșteanu, M. Zamoșteanu, Săpăturile de la Piatra Neamț, în „Materiale”, VII, 1961, p. 347.
115
Fig. 1. Topoare de fier de la Buhalnița (1) și Șcheia (2).

116
 UN NOU TIP DE AMFORĂ ROMANĂ ATESTAT ÎN BARBARICUM*

Ștefan HONCU**, Mircea MAMALAUCĂ***

Keywords: Bârlad-Valea Seacă, necropolis, 4th century, Roman amphora, trade, Sântana de Mureș-
Cerneahov Culture

Introducere
Amfora descrisă în rândurile de față a fost descoperită la Bârlad-Valea Seacă, într-un
mormânt de inhumație (M 536 – Pl. I/A-B) ce aparține purtătorilor culturii Sântana de Mureș-
Cerneahov1. Aceasta se află în colecția arheologică a Muzeului „Vasile Pârvan” din Bârlad și
are numărul de inventar V.S. Inv. 7740. Deși sunt câteva decenii de când au fost publicate
rezultatele cercetării efectuate în așezarea și necropola de la Bârlad-Valea Seacă, recipientul
la care vom face referire în cele ce urmează nu a fost prezentat publicului de specialitate, ci
doar a fost menționat ca făcând parte din inventarul mormântului 5362. Astfel că, în cele ce
urmează, ne propunem să prezentăm această descoperire deosebită ce face parte din
inventarul acestui mormânt. Amfora romană a fost descoperită împreună cu alte artefacte3, în
zona membrului inferior stâng, în apropierea oaselor metatarsienelor și falangelor.
Datele tehnice sunt următoarele: Dg. – 8,5 cm, Dm. – 15 cm, Db. – 7 cm, Dt. – 2,5 cm
și Hp. – 37 cm.4.
Amfora are gura în formă de pâlnie, cu zona de trecere dintre gât și aceasta foarte
îngustă, gâtul tronconic, decorat cu caneluri. Corpul fusiform este decorat cu caneluri în
valuri, în zona diametrului maxim, și caneluri orizontale, terminându-se într-o bază inelară,
scurtă. Toartele canelate se prind de gât și de zona diametrului maxim al amforei. Pasta din
care este confecționată este cărămizie-bej (5YR/5.8 brown Pl. I/C, E)5 cu mica argintie în
compoziție și calcar.

Zona de producție și discuții tipologice

Astfel de amfore nu au mai fost descoperite până acum în spațiul est-carpatic, astfel
încât nici produsul transportat ori atelierul unde acestea au fost confecționate nu se conosc.
Până acum au fost găsite mai multe amfore întregi, în așezările și necropolele de tip Sântana
de Mureș Cerneahov din spațiul extracarpatic, care pot fi considerate un tip diferit (Pl. I/D)
față de cel descris de noi în rândurile de față, dar care au fost produse în același atelier (Pl. II).

*
Acest articol a fost elaborat cu sprijinul unui grant acordat de Ministerul Educației și Cercetării, CNCS-
UEFISCDI, în cadrul proiectului cu numărul PN-III-P1-1.1-TE-2019-0783.
**
Institutul de Arheologie al Academiei Române, filiala Iași; stefanhoncu@yahoo.com.
***
Muzeul „Vasile Pârvan”, Bârlad; mircea_mamalaucă@yahoo.com.
1
V. Palade, Aşezarea şi necropola de la Bârlad-Valea Seacă (sfârşitul sec. al III-lea – a doua jumătate a
secolului аl V-lea), Bucureşti, 2004, p. 146, M 536, fig. 288.
2
Palade 2000, op. cit., p. 146.
3
Întrucât mare parte din artefactele ce însoțeau defunctul au fost descrise și publicate, nu vom face referire la
ele în text decât în măsura în care acestea ne vor ajuta în vederea îmbunătățirii demersului nostru.
4
Abrevieri folosite în cadrul catalogului = Dg. – diametrul gurii, Diametrul maxim, Diametrul bazei, Diametrul
toartei și Hp. – înălțimea păstrată; dimensiunile au fost redate în centimetri.
5
Culorile au fost identificate după Munsell soil color charts, 1994.
117
 Într-un articol apărut în 2010, Boris Magomedov discută prezență și distribuția
amforelor descoperite în mediul culturii Sântana de Mureș Cerneahov6. Autorul cuprinde în
studiul lui și amforele care, credem noi, pot fi considerate un tip diferit față de cel descris mai
sus, numindu-le, provizoriu, amfore de „tip Daphne”7. Acesta identifica centrul de producție
a amforelor la Dafne, în provincia Scythia Minor, întrucât în apropierea acestui areal au fost
descoperite astfel de recipiente8. Astfel de amfore au fost găsite în Muntenia, la Cetatea
Veche, Spanțov, Coconi, Nicolae Bălcescu și Independența, toate în apropiere de malul
Dunării9, fără a lua în discuție și descoperirile efectuate în spațiul cuprins între Munții Carpați
și râul Prut. În spatiul est-carpatic, astfel de amfore au fost descoperite la Valea Mărului10,
într-un mormânt de inhumație11, dar și la Umbrărești12 și în necropola de la Barcea, în
mormântul M 13613. O altă amforă de acest tip a fost aflată în necropola Sântana de Mureș-
Cerneahov de la Izvoare, jud. Neamț, într-un mormânt de inhumație14, datat în ultimul sfert al
secolului al IV-lea p.Chr. și începutul celui următor15. În punctul Jitaru, com. Tanacu, jud.
Vaslui, a fost descoperită, într-un mormânt de inhumație, o amforă ce aparține acestui tip,
datată în secolul IV p.Chr. 16.
Chiar dacă niciuna din amforele prezentate anterior nu este identică cu cea descrisă de
noi, doar baza fiind diferită, credem că ele au fost produse la Noviodunum. Putem afirma că
aceste recipiente au fost produse în zona cetății Noviodunum, începând cu secolul IV, din
această cauză pot fi numite amfore de tip Noviodunum17. În zona castrului de la Noviodunum
au fost cercetate, cu ani în urmă, mai multe cuptoare folosite pentru ars ceramica, de către Fl.
Topoleanu. Acesta a concluzionat ca unul din cele trei cuptoare cercetate era utilizat pentru
ars astfel de amfore18. Produsul transportat de acestea era, cel mai probabil, vinul, datorită
formei pe care o are amfora. În cazul în care amforele ar fi fost utilizate pentru transportul
uleiului, ele ar fi avut gura și gâtul mai largi, pentru ca acesta să poată fi extras mai ușor din
recipient, pentru necesitățile zilnice. Spre deosebire de vin, uleiul putea fi păstrat, după ce
vasul a fost deschis, o perioadă mai mare de timp19.

6
B. Magomedov, Roman amphorae in the context of the Chernyakhov Culture, în Dominique Kassab Tezgör et
Nino Inaishvile (eds.), Production and Trade of Amphorae in the Black Sea. Actes de la Table Ronde
Internationale de Batoumi et Trabzon, 27-29 Avril 2006, vol. I, Institut Français d'Études Anatoliennes Georges
Dumézil – Istambul de Boccard, Paris, 2010, p. 75-79, pl. 6, 5-6, pl. 40-43.
7
B. Magomedov, op. cit., p. 77.
8
Ibidem.
9
Ibidem, pl. 43.
10
P. Ciubotaru, Amfore descoperite întâmplător, aflate în colecţia Muzeului de Istorie „Teodor Cincu” –
Tecuci, în „Danubius”, Galați, XXXII, 2014, p. 79, pl. 7/2, pl. 3/2.
11
P. Ciubotaru op. cit., p. 76.
12
Ibidem, p. 74-75, Pl. 2/4.
13
I. Ioniță, M. Mamalaucă, Vl. Vornic (coord.), Antichitatea târzie în bazinul Prutului. Catalog, Ed. Sfera,
Bârlad, 2009, p. 121, M 136, cat. nr. 612, Inv. 7956.
14
M. Alexianu, L. Ellis, La tombe IX de Izvoare, dép. de Neamţ, appartenant à la culture de Sântana de Mureş-
Cernjachov, în „Arheologia Moldovei”, XVIII, 1995, p. 229, fig. 3/5.
15
M. Alexianu, L. Ellis, op. cit., p. 302.
16
V. Căpitanu, Descoperiri arheologice în comunele Tanacu și Dragomirești (jud. Vaslui), în „Acta Moldavie
Meridionalis”, I, Vaslui, 1979, p. 228, fig. 5/8.
17
Fl. Topoleanu, The pottery workshops from Noviodunum (Isaccea, Tulcea County) în National Conference
„Art and Crafmanship. Pottery workshops from the roman provinces of Dacia and Lower Moesia”, Cluj-
Napoca, 23rd – 25th of June 2016, p. 35.
18
Fl. Topoleanu, op. cit., p. 35.
19
Vezi pentru detalii A. Opaiț, A Weight Matter: Pontic Fish Amphorae, în V. Gabrielsen and J. Lund (eds.),
The Black Sea in Antiquity. Regional and interregional economic exchange, Aarhus University Press, 2007, p.
101. („Tehnical needs seem to have been taken into accont when an amphora was desingned. Different
substances required different forms and sizes. Products to be shipped varied in density and in weight; these
difference together with the different physical/chemical propreties of the varios goods dictated the shape of on
118
 Încheiere
Încadrarea cronologică a amforei de tip Noviodunum poate fi făcută în al doilea și al
treilea sfert al secolului al IV-lea p.Chr. Prezența acestui tip de amforă în Barbaricum-ul de la
est de Carpați poate fi explicată prin comerțul care se făcea între goți și romani, prin centrul
de la Noviodunum20, unde se desfășura, probabil, un târg21 periodic22 și, mai departe, pe calea
apei, pe râul Bârlad.
Despre comerțul barbarilor cu romanii avem informații și la autorii antici. În acest
sens ne stau mărturie spusele lui Ammianus Marcellinus, care ne relatează că una din cauzele
pentru care goții, conduși de Athanaric, cer semnarea unui tratat de pace cu romanii, în anul
369, ar fi: „împiedicarea comerțului îi strâmtora pe barbari cu amarnică lipsă de cele
trebuincioase, așa că ei trimiteau necontenit soli cu rugămintea să ceară o pace prin care să
fie iertați”23.
În perioada romană târzie, în special în secolul VI, contactele comerciale dintre
„barbari” și negustorii din Imperiu au scăzut în intensitate, întrucât legislația bizantină
prevedea interdicții serioase în privința comerțului cu produse alimentare scumpe (vin, ulei,
saramură). Încălcarea acestor prevederi atrăgea, după sine, pedeapsa capitală și confiscarea
întregii averi24. Chiar dacă au fost luate astfel de măsuri severe, credem că, în cursul secolului
al IV-lea p.Chr., s-a dezvoltat un comerț ilicit cu barbarii care, după mențiunile izvoarelor
antice, era făcut chiar de către căpeteniile gărzilor garnizoanelor aflate pe limes-ul scythic25.
Acest lucru, specula, este posibil să fi stimulat producerea unor astfel de amfore, a căror
greutate este mai mare decât volumul propriu-zis al vaselor.

A NEW TYPE OF ROMAN AMPHORA DISCOVERED IN BARBARICUM

The aim of the present note is to introduce in the scientific circuit a Roman amphora discovered at
Bârlad-Valea Seacă, in a burial tomb (M 536) belonging to the Sântana of Mureș-Cerneahov culture. The
amphora was produced in the Noviodunum area fortress and was used to transport wine. This type of amphora,
attested for the first time in the eastern Carpathian area, can be dated back in the second-third quater of the 4th
century AD.

amphora. This is without a doubt the reason why some ceramic containers have a cup-shaped mouth able to
receive less fluid contents without problems: a vessel with a shorter neck and ovoid or globular body was
probably used for olive.... Wine amphorae on the contrary seem to have had a narrow and rather longer neck,
probably designed especially according to the kind of wine transported.”); A. Opaiț, Amforele din spaţiul est-
carpatic, în S. Sanie, T. Marin (eds.), Geto-dacii dintre Carpaţi şi Nistru (secolele II a.Chr. - II p. Chr.), Editura
Universităţii „Alexandru Ioan Cuza” Iaşi, vol. I, p. 446.
20
I. Barnea, Themistios despre Schytia Minor, în SCIV, tom. 18, nr. 4, București, 1967, p. 567; C. Chiriac, L.
Munteanu, Trade Connections between Asia Minor and the Western Pontic Area in the 4th Century CE. Some
Sphragistic Considerations, în V. Cojocaru, A. Coşkun, M. Dana (eds.), Interconnectivity in the Mediterranean
and Pontic World during the Hellenistic and Roman Periods, Ed. Mega, Cluj-Napoca, 2014, p. 306, 309.
21
I. Barnea, op. cit., 566-567; I. Ioniță, Din istoria și civilizația dacilor liberi. Dacii din spațiul est-carpatic în
secolele II-IV e.n. Ed. Junimea, Iași, 1982, 77-78; S. P. Boțan, Vase de sticlă în spațiul dintre Carpați și Prut
(secolele II a.Chr. – II p. Chr.), Mega Publishing House, Cluj-Napoca, 2015, 75.
22
Pentru existența unor astfel de târguri în nordul și vestul Daciei, vezi C. H. Opreanu, Neamurile barbare de la
frontierele Daciei romane şi relaţiile lor politico-diplomatice cu Imperiul, în „Ephemeris Napocensis” 4, 1994,
p. 210 și urm.
23
I. Barnea, op. cit., p. 566.
24
C. Chiriac, Civilizația bizantină și societatea din regiunile extracarpatice ale României în secolele VI-VIII,
Muzeul Brăilei, Ed. Istros, Brăila, 2013, p. 69-70.
25
I. Barnea op. cit., p. 567, „căpeteniile gărzilor erau mai curând negustori și vânzători de sclavi, erau
preocupați să vândă și să cumpere cât mai multe lucruri”.
119
Pl. I. A-B – după Palade 2000, fig. 288, M 536 - redesenat de autori, C, E – Amforă de tip Noviodunum – desen,
foto (după autori) descoperită la Bârlad-Valea Seacă – jud. Vaslui, D – amforă descoperită la Izvoare- jud.
Neamț - după Alexianu, Ellis 1995, fig. 3/5 – redesenată de autori.

120
Pl. II. Distribuția amforelor de tip Noviodunum în mediul barbar la nordul Dunării de Jos.

121
 AMULETE DIN PLUMB
DIN A DOUA JUMĂTATE A SECOLULUI AL V-LEA
DESCOPERITE LA SÂNPAUL (JUD. CLUJ)

Lavinia GRUMEZA*

Keywords: amulets, rituals, migration period graves, Transylvania, Antiquity and early Middle Age.

Introducere
Cu prilejul cercetărilor arheologice pe tronsonul viitoarei autostrăzi A3-Transilvania,
sectorul 3A2, Nădășelu-Topa Mică, în imediata apropiere a satului Sânpaul (jud. Cluj), a fost
identificat un sit multistratificat, numit convențional Situl 9. Acesta se extinde pe aproximativ 3.9
ha, având 403 complexe arheologice – din preistorie, epoca romană și perioada migrațiilor, ultima
fiind reprezentată prin trei morminte, grupate în secțiunea nord-vestică a sitului1. Pe baza
inventarului funerar (în special a fibulelor din argint aurit, cu placă semicirculară și butoane,
picior trapezoidal și arc dublu), mormintele respective au fost datate în a doua jumătate a
secolului al V-lea2. Aceste complexe fac parte dintr-un fenomen funerar cunoscut în literatura
de specialitate sub numele de „grupuri mici de morminte sau morminte singulare” (small
grave groups and single burial)”3, atribuite aristocrației germanice. Inventarul funerar era
alcătuit din obiecte de prestigiu din aur și argint, cum ar fi fibule de mari dimensiuni (purtate
în perechi), piese de centură, oglinzi, mărgele din sticlă, chihlimbar și carneol.
Aceste tipuri de înhumări – atestate arheologic pe un spațiu extins, din vestul Europei
și până în nordul Mării Negre, – sunt dificil de atribuit din punct de vedere etnic4. În Bazinul
Carpatic și în Transilvania, asemenea grupuri princiare și multiculturale, care împărtășesc
aceleași simboluri ale statutului social și au ranguri similare, sunt foarte bine reprezentate5.

* Institutul de Arheologie Iași; lavinia_grumeza@yahoo.com. Studiul a fost realizat cu ajutorul unui grant al
Ministerului Cercetării și Inovării, CCCDI – UEFISCDI, Proiectul nr. PN-III-P1-1.1-TE-2019-0783, în cadrul
PNCDI III.
1
L. Grumeza, G. Cupcea, Migration Period Graves Recently Discovered in Sânpaul (Cluj County/ RO), în
„Archäologisches Korrespondenzblatt”, 50/3, 2020, p. 413-427; G. Cupcea et alii, A Sanctuary of Silvanus in the
Rural Territory of Napoca, în „Acta Musei Napocensis”, 56/I, 2019, p. 147-194.
2
Grumeza, Cupcea, op. cit., p. 424.
3
A. Kiss, Single Burials and Small Grave Groups in the Carpathian Basin in the 5th Century, Budapesta 2017.
4
M. Kazanski, J. L. Quiroga, P. Périn, Le costûme féminin princier de tradition germanique orientale à l’époque
des grandes migrations en Espagne et en Gaule du sud et ses réminiscences dans le royaume hispano-
wisigothique, în J. L. Quiroga (ed.), In tempore Sueborum. El Tiempo de los Suevos en la Gallaecia (411-585).
El primer reino medieval de Occidente; volumen de estudios, Ourense 2017, p. 61-84; J. Tejral, The Connection
between the Region North to the Danube and Northern Europe. Some Aspects of Ethnic and Social Identity of the
Fifth Century Elites, în I. Khrapunov, F. A. Stylear (eds), Inter ambo maria. Northern barbarians from
Scandinavia towards the Black Sea. Kristiansand-Simferopol, 2013, p. 383-408.
5
Vezi, mai recent, descoperirea de la Turda (jud. Cluj): M. Bărbulescu, Mormântul princiar germanic de la
Turda / Das germanische Fürstengrab von Turda, Cluj-Napoca, 2008.
122
După o discuţie recentă a acestor aspecte6, scopul studiului de față este acela de a analiza
exhaustiv cele trei pandantive din plumb descoperite în mormântul 3 de la Sânpaul, unice din
punct de vedere al formei și decorului.

Mormântul 3 de la Sânpaul
Dimensiunile gropii: 1.25 m × 0.40 m × 0.10 m.
Mormânt de inhumație, orientat vest-est; defunctul (copil) era dispus în poziție de
decubit dorsal, pe spate, cu membrele superioare de-a lungul corpului; oasele, conservate
precar, au fost deranjate în zona toracelui (Fig. 1/1). Inventar funerar:
1. Lângă cap, în dreapta: un vas cenușiu, lucrat cu mâna, conservat precar (Fig.1/2a).
2. În zona toracelui: un pandantiv din aliaj de plumb, de formă romboidală, decorat la
exterior cu linii, care se unesc într-o rețea simetrică; pandantivul are două butoane laterale și o
buclă de prindere (ruptă în prezent), dimensiuni: H = 2.2 cm, L = 1.9 cm, Gr = 0.15 cm7
(Fig.1/7; 4/4); un pandantiv din aliaj de plumb, de tip lunula, decorat la exterior cu un X
central înconjurat de linii (îmbinate într-o rețea) și puncte mici – toate în relief, dimensiuni: H
= 2 cm, L = 1.9 cm, Gr = 0.16 cm (Fig.1/5, 4/2); un pandantiv din aliaj de plumb sub formă de
formă ovală, neregulată, perforat pentru a putea fi atârnat, decorat cu linii diagonale,
intersectate în zona centrală; pandantivul are un defect de fabricație, dimensiuni: L = 1.9 cm,
H = 1 cm, Gr = 0.11 cm (Fig. 1/6; 4/3); toate exemplarele au fost realizate prin turnare în tipar.
3. La membrul superior stâng: un pieptene bilateral de corn, într-o stare de conservare
foarte precară (imposibil de restaurat); L = 12 cm (Fig. 1/2b).
4. În zona toracelui: o mărgică circulară din sticlă albastră, H = 1.2 cm, D = 1 cm; una
în formă de pară, din sticlă neagră, H = 1.6 cm, D = 1.7 cm, Dperforare = 0.6 cm; o mărgică
globulară din sticlă translucidă verde, H = 0.6 cm, D = 1.4 cm; o mărgică circulară din sticlă
galbenă, H = 1.1 cm, D = 1 cm; o mărgică circulară din sticlă albastră, H = 0.58 cm, D = 1
cm; o mărgică circulară din sticlă albastră (ușor deformată), H = 1.6 cm, D = 0.8 cm; una
globulară, din sticlă albastru-închis cu puncte albe și albastre, H = 1.1 cm, D = 1.5 cm; o
mărgică globulară, din sticlă albastru-închis cu puncte albe și roșii, H = 1.2 cm, D = 1.6 cm; o
mărgică globulară, fragmentară, din sticlă albastru-închis cu puncte albe și roșii, H = 1.5 cm,
D = 2.5 cm (Fig. 1/3).
5. În zona bazinului: o cataramă ovală de argint, D = 1.7 × 1.3 cm, Gr = 0.4 cm
(Fig.1/4).

Pandantivele
Nu cunoaștem până în prezent pandantive identice cu cele descoperite în mormântul
de la Sânpaul. Există, însă, numeroase piese asemănătoare din punct de vedere tipologic în
situri datate în epoca romană și post-romană sau atribuite culturii Sântana de Mureș-
Cerneahov, respectiv perioadei hunice, avare şi vikinge.
Cele mai apropiate descoperiri, din punct de vedere cronologic, provin din aria culturii
Sântana de Mureș-Cerneahov, unde întâlnim, în morminte de femei și copii, pandantive
metalice asociate cu mărgele. Din necropola de la Mihălășeni (jud. Botoșani), mormântul 469,
provin două pandantive de metal, unul de formă circulară cu 10 cercuri în relief, și celălalt, de
formă romboidală (H = 2.1 cm), decorat cu o cruce8 (Fig. 2/1-2; Fig. 3/1-2), apropiat tipologic
de pandantivul romboidal, din mormântul 3 de la Sânpaul. Piesele de la Mihălășeni au fost
parte a unui colier, alături de alte 22 de mărgele, realizate din sticlă, carneol și coral (Fig. 2/3).

6
Grumeza, Cupcea, op. cit., p. 147-194.
7
Următoarele prescurtări au fost utilizate: H = înălțime, L = lățime, Gr = grosime, D = diametru.
8
O. L. Șovan, Necropola de tip Sântana de Mureș-Černjacov de la Mihălășeni (județul Botoșani), Târgoviște,
2009, p. 134-135, Pl. 252/25-26.
123
La publicarea necropolei de la Mihălășeni, O. L. Șovan a descris pandantivele ca fiind din
metal, fără a specifica tipul metalului. La o reexaminare a pieselor9, am constatat că acestea
au fost realizate dintr-un aliaj din plumb, fiind turnate în tipare (de unde a rezultat și forma
neregulată pe alocuri). Cele 520 de morminte de la Mihălășeni au fost datate între sfârșitul
secolului al III-lea/începutul secolului al IV-lea și începutul secolului al V-lea10.
Pandantivele lunulare – din diferite metale prețioase sau bronz – sunt mult mai
întâlnite în Antichitatea târzie, fiind documentate la Dănceni (Rep. Moldova), mormântul 279
(piesă de aur în mormânt de incinerație, Fig. 3/2)11, în tezaurul de la Grušivci (Ucraina)12 și
alte situri ale culturii Cerneahov (Fig. 3/3)13. Totodată, din necropola de la Tîrgșor
(mormintele 82, 155 și 243) provin pandantive lunulare și de formă dreptunghiulară din argint
(Fig. 2/4). Ele au fost găsite în zona gâtului, sub maxilarul defuncților14. O alăturare similară
de lunula și pandantiv rectangular (ambele din bronz) întâlnim în mormântul 407 (adolescent)
de la Bârlad-Valea Seacă (Fig. 2/5)15. Aceste tipuri de pandantive rectangulare, ca cele de la
Bârlad și Tîrgșor, au analogii în necropole datate un secol sau două mai târziu16. Însă, în
epocile ulterioare (secolele V-VI), pandantivele de tip lunula devin mai rare atât în Bazinul
Carpatic, cât și în spațiul est carpatic. Din a doua jumătate a secolului al V-lea provin două
pandantive lunulare, descoperite într-un mormânt de la Cluj-Cordoș (jud. Cluj), împreună cu
un colier de mărgele17. O datare similară (anii 430-450 p. Chr.) are și mormântul „princiar” de
la Mukhino-2 (Lipetsk / Rusia), un complex funerar (nr. 27) care are în inventar, printre altele,
o lunula de argint și mărgele policrome identice cu cele din mormântul 3 de la Sânpaul18.
Pandantive de plumb asemănătoare (decor și tehnică de realizare) cu cele trei piese,
care fac obiectul acestui studiu, provin și din necropole mai târzii, ca cea de la Sânpaul, cum
ar fi: Noşlac (jud. Alba), mormântul 60 (Fig. 4/5), mormânt de femeie datat la sfârșitul
secolului al VIII-lea și începutul secolului al IX-lea19, la Zalakomár (comitatul Zala, Ungaria),
mormântul 54 (Fig. 4/6), datat în secolul al VIII-lea și mijlocul secolului al IX-lea20, la
Tiszafüred (comitat Jász-Nagykun-Szolnok, Ungaria), mormânt 1049 (Fig. 4/7), datat la
începutul secolului al IX-lea 21 și la Orosháza-Bónum (comitat Békés, Ungaria), mormânt 88
(Fig. 4/8), într-un complex funerar care aparținea unei fete tinere22. Aceste pandantive au

9
Mulţumim colegilor de la Muzeul Județean Botoșani (dr. Adela Kovacs și dr. Aurel Melniciuc) pentru
fotografiile și informațiile puse la dispoziție.
10
Șovan, op. cit., passim.
11
I. Ioniță, M. Mamalaucă, V. Vornic, Antichitatea târzie în Bazinul Prutului. Catalog, Bârlad, 2009, p. 19.
12
Ibidem, p. 20.
13
Vezi o recentă catalogare a acestor piese în O. V. Gopkalo, Busy i podveski chernyakhovskoj kul’tury, Kiev,
2008, Pl. VII/1-4.
14
Gh. Diaconu, Tîrgșor. Necropola din secolele III-IV e.n., București, 1965, p. 57, 63, 69-80, Pl. LXXXVII/2;
CV/1, CXXV/1.
15
V. Palade, Așezarea și necropola de la Bârlad-Valea Seacă (sfârşitul secolului al III-lea – a doua jumătate a
secolului al V-lea), București, 2004, p. 134, Fig. 239/2.
16
Vezi exemplele de mai jos.
17
I. Hica, Ș. Ferenczi, Morminte prefeudale inedite la Cluj-Napoca – cartierul Cordoș, în C. Gaiu, C. Găzdac
(eds.), Fontes Historiae: studia in honorem Demetrii Protase, Cluj-Napoca, 2006, p. 930, fig. 1, 1-2.
18
M. Kazanski, A. Mastykova, „Princely” finds and power centers in Eastern European Barbaricum in the
Hunnic time, în H. Geisler (ed.), Wandel durch Migration ? 26. Internationales Symposium „Grundprobleme der
frühgeschichtlichen Entwicklung im mittleren Donauraum” (Straubing 2014), Büchenbach, 2016, p. 85-103.
19
A. Dobos, Lead pendants from the Avar Period cemetery at Noșlac (Alba County), Romania, în
„Instrumentum”, 32, 2010, p. 15.
20
B. M. Szőke, Die Beziehungen zwischen dem oberen Donautal und Westungarn in der ersten Hälfte des 9.
Jahrhunderts (Frauentrachtzubehör und Schmuck), în F. Daim (ed.), Awarenforschungen 2. Archaeologia
Austriaca: Monographien 2 = Studien zur Archäologie der Awaren 4, Viena, 1992, p. 928, Pl. 4.
21
É. Garam, Das awarenzeitliche Gräberfeld von Tiszafüred. Cemeteries of the Avar Period (567-829) in
Hungary 3, Budapesta, 1995, pl. 143/1049.6-7.
22
I. Juhász, Awarenzeitliche Gräberfelder in der Gemarkung Orosháza, Budapesta, 1995, p. 27-28, pl. VII/88.3.
124
formă exclusiv rectangulară și se datează mai târziu ca exemplarele de la Sânpaul. Totuși,
observăm o preferință pentru plumb ca materie primă în realizarea pandantivelor apotropaice.
Acestea, purtate împreună cu mărgele, scoici și alte obiecte miniaturale metalice,
aveau rolul unor amulete23, atât în cultura romană, cât și în cea post romană, în perioada hună
sau avară. Izvoarele antice24 și reprezentările din arta și sculptura greco-romană (Fig. 5-6) ne
oferă informații în acest sens. Asemenea amulete (lat.: crepundia, gr.: τὰ σπάργανα) aveau
formă de semilună, clopoței/zornăitoare (tintinnabulum), bullae, organe genitale, secure
dublă, găletușă (situla argenteola), spadă (ensiculus aureolus); palmă (manicula) sau delfin
(delphin)25. În lumea greco-romană, ele erau purtate preponderent la gât, așa cum apar redate
în numeroasele portrete descoperite în oaza Faiyum (Fig. 5) sau pe statuile de bronz, datate în
primele secole p. Chr., cum ar fi „Copil jucându-se cu o bulla”26 (Fig. 6/3). În alte
reprezentări din arta romană, asemenea crepundia apar purtate pe un șnur înfășurat diagonal
pe toracele copilului/adolescentului (Fig. 6/2, 4). Dacă, în cazul statuii de bronz „Băiat cu o
pasăre” (Knabe mit Vogel), trei amulete (phalus, strigilius mic și un mugur) atârnă pe o
panglică înfășurată în diagonal în jurul pieptului27, în cazul statuii „Copil cu crepundia” avem
20 de amulete de diferite forme, purtate în jurul toracelui28 (Fig. 6/4). Printre acestea
observăm și trei amulete asemănătoare cu cele purtate de copilul înhumat la Sânpaul: o
lunula, o amuletă romboidală și un pește sau manus (Fig. 6/4b). Totodată, atragem atenţia că
statuia „Copil cu crepundia” are un număr neobișnuit de mare de amulete, tunsoarea fiind
atipică pentru un copil roman (părul este ras pe mijlocul capului). Probabil avem de-a face cu
reprezentarea unui copil-preot29 al unui zeu oriental (zeița Isis?).

Observații finale
Pandantivele descoperite în mormântul 3 de la Sânpaul aveau rolul unor amulete,
legate de obiceiuri și motive decorative, a căror origine ar fi de căutat în lumea orientală și
greco-romană. Copiii, fiind mai expuși (dacă ţinem cont de speranța de viață redusă în epoca
antică şi medievală), aveau nevoie de obiecte apotropaice și profilactice, care să ofere
protecție și prevenție. La naștere, copilul, indiferent de sex, trebuia protejat de fascinum, de
tot felul de influențe nefaste (de origine magică sau supranaturală), care puteau cauza
consecinţe dezastruoase30. La nouă zile după naștere, băieții primeau de la pater familias o
bulla protectoare (Fig. 6/3) pe care o purtau până în momentul în care deveneau cetățeni
(purtători de toga praetexta). Similar, fetele primeau o lunula (Fig. 5/2) pe care o purtau la gât
până la căsătorie31.
Totodată, cu prilejul diferitelor sărbători (lustratio) și etape în viaţa copiilor (infantia,
23
T. Vida, Heidnische und christliche Elemente der awarenzeitlichen Glaubenswelt, Amulette in der Awarenzeit,
în „Zalai Múzeum”, 11, 2002, p. 179-209. O excepție o constituie exemplarele de la Noșlac, care decorau
centura (Dobos, op. cit., p. 15).
24
De exemplu, Plaut., Mil. 5. 6; Plaut. Rud. IV, 4, 37; Cic. Brut. 91, 313.
25
A. Rich, The Illustrated Companion to the Latin Dictionary and Greek Lexicon, Londra, 1849.
26
E. Strong, Roman Sculpture from Augustus to Constantine, Cambridge, 2015, p. 32.
27
U. Höckmann, Antike Bronzen. Staatliche Kunstsammlungen Kassel. Eine Auswahl, Kassel, 1973, p. 30, Kat.
Nr. 56.
28
A. Rich, op. cit., p. 214.
29
Pentru prezența copiilor în religiile orientale, vezi A. Backe-Dahmen, Roman Children and the „Horus Lock”
between Cult and Image, în V. Gasparini, R. Veymiers (eds.), Individuals and Materials in the Greco-Roman
Cults of Isis. Agents, Images, and Practices, Leiden, 2018, p. 509-538; p. 1081-1085 (planșe). Mulţumim
colegilor dr. Adriana Antal și dr. Dan Deac pentru bibliografia pusă la dispoziție.
30
J. Carlos Sáenz Preciado, La joyería romana: mucho más que un complement, în „Revista diseño de modas”,
3, 2017, p. 48.
31
H. R. Goette, Die Bulla, în „Bonner Jahrbücher”, 186, 1986, p. 133-164; R. E. A. Palmer, Bullae insignia
ingenuitatis, în „American Journal of Ancient History”, 14, 1989, p. 1-69; P. G. Warden, Bullae, Roman custom,
and Italic tradition, în „Opuscula Romana”, XIV, 1983, p. 69-75.
125
pueritia, adolescentia), romanii apelau mai degrabă la forţele magice (chiar de tradiție greacă)
şi mai puţin la divinităţile oficiale. Se cunosc depuneri ritualice de statuete apotropaice, cum
ar fi cele de tip Risi (care marchează trecerea de la etapa de sugar la cea de copil), de Genii
Cucullati (pentru stadiul următor, trecerea de la etapa de copil la cea de adolescent) sau
depuneri de statuete Venus, care marcau sfârșitul copilăriei unei fete32.
Alături de amuletele obișnuite – de tip bulla și lunula –, copiii romani purtau și alte
tipuri de pandantive pentru protecție suplimentară împotriva temutului fascinum, a bolilor,
deochiului sau a infertilității33. Nu doar pandantivele de tip lunula pot fi asociate culturii
feminine antice, ci și cele în formă de romb. Această figură geometrică – rhombus (gr.
ῥόμβος) desemna la origine fusus, mai exact instrumentul cu care femeile răsuceau fusul
(fusaiola)34. Acesta era folosit și în descântecele copiilor deocheați, dar era asociat și cu
Parcele (Clotho răsucea firul vieții cu un fus) sau cu fatum (care hotăra momentul morții35).
O parte a acestor credințe și obiceiuri greco-romane au fost transmise, în perioada post
romană, diferitelor populaţii din Barbaricum, cum ar fi purtătorii culturii Sântana de Mureș-
Cerneahov sau ai altor culturi (germanice, hune, avare etc.). În societățile antice (în care
mortalitatea infantilă era de 40%)36, frica de moarte, de boală sau de deochi, era puternică și
universală. Astfel, defuncta de 25-30 de ani, înhumată în mormântul 469 de la Mihălășeni, pe
lângă cele două pandantive apotropaice din plumb, mai avea două scoici Cypraea, mărgele de
coral, un colț de mistreț perforat și un pandantiv căldărușă, depuse, probabil, în scopul
protecției și al fertilității pe lumea cealaltă37. Copilul înhumat în mormântul 3 de la Sânpaul
purta la gât sau înfășurat în jurul toracelui (Fig. 4/1a-1b) nouă mărgele (dintre care trei
apotropaice, „cu ochi”) și trei amulete din plumb asociate universului feminin: o lunula, un
rhombus și un obiect misterios, posibil un pește, o higa sau un dígitus impudicus, toate aceste
variante regăsindu-se în panoplia amuletelor de tip crepundia.

32
A. Antal, Risus, Cucullatus, Venus. Divine Protectors and Protective Divinities of Childhood in Dacia and
Pannonia, în „Studia Universitatis Babeş-Bolyai”, Historia, 61/1, 2016, p. 3.
33
Începând cu secolul I p. Chr., asemenea tipuri de amulete au fost purtate și de romani adulți care aveau nevoie
de protecția divină, în special cei din medii militare (J. Carlos Sáenz Preciado, op. cit., p. 49).
34
A. Rich, op. cit., p. 553: „Rhombus (ῥόμβος). Originally signified the spindle (fusus) with which women spun
their thread (Schol. ad Apoll. Argon, i. 1139.); a vertical section of which, when covered with thread, would
exhibit the figure termed a rhomboid by mathematicians, as will be seen by the centre figure in the illustration s.
Fusus. This meaning subsequently obtained to the complete exclusion, of the primary notion; though a very
distinct allusion to that is contained in one of the common applications of the word both by the Greek and Latin
writers, who make use of it to designate a sort of reel or whorl employed in enchantment”.
35
A. G. Harkness, The Scepticism and Fatalism of the Common People of Rome as Illustrated by the Sepulchral
Inscriptions, în „Transactions and Proceedings of the American Philological Association”, 30, 1899, p. 73.
36
A. Antal, op. cit., p. 2 (cu bibliografie și discuții suplimentare).
37
Vezi în acest sens analogiile în lumea romană: „In order to be protected, children were surrounded by
apotropaic artifacts, toys or amulets. In this category are comprised the so called bulla and lunula pendants.
These items were also found in children tombs, pointing to the fact that their protection continued in the afterlife
as wel.” (A. Antal, op. cit., p. 2-3).
126
 Bibliografie
Antal A., Risus, Cucullatus, Venus. Divine Protectors and Protective Divinities of Childhood in Dacia and
Pannonia, în „Studia Universitatis Babeş-Bolyai”, Historia, 61/1, 2016, p. 1-16.
Backe-Dahmen A., Roman Children and the „Horus Lock” between Cult and Image, în V. Gasparini, R.
Veymiers (eds.), Individuals and Materials in the Greco-Roman Cults of Isis. Agents, Images, and
Practices, Leiden, 2018, p. 509-538; p. 1081-1085 (planșe).
Bărbulescu M., Mormântul princiar germanic de la Turda / Das germanische Fürstengrab von Turda, Cluj-
Napoca, 2008.
Cupcea G. et alii, A Sanctuary of Silvanus in the Rural Territory of Napoca, în „Acta Musei Napocensis”, 56/I,
2019, p. 147-194.
Diaconu Gh., Tîrgșor. Necropola din secolele III-IV e.n., București, 1965.
Dobos A., Lead pendants from the Avar Period cemetery at Noșlac (Alba County), Romania, în „Instrumentum”,
32, 2010, p. 15-16.
Garam É., Das awarenzeitliche Gräberfeld von Tiszafüred. Cemeteries of the Avar Period (567-829) in Hungary
3, Budapesta, 1995.
Goette H. R., Die Bulla, în „Bonner Jahrbücher”, 186, 1986, p. 133-164.
Gopkalo O. V., Busy i podveski chernyakhovskoj kul’tury, Kiev, 2008.
Grumeza L., G. Cupcea, Migration Period Graves Recently Discovered in Sânpaul (Cluj County/ RO), în
„Archäologisches Korrespondenzblatt”, 50/3, 2020, p. 413-427.
Harkness A. G., The Scepticism and Fatalism of the Common People of Rome as Illustrated by the Sepulchral
Inscriptions, în „Transactions and Proceedings of the American Philological Association”, 30, 1899, p. 56-88.
Hica I., Ferenczi Ș., Morminte prefeudale inedite la Cluj-Napoca – cartierul Cordoș, în C. Gaiu, C. Găzdac
(eds.), Fontes Historiae: studia in honorem Demetrii Protase, Cluj-Napoca, 2006, p. 929-938.
Höckmann U., Antike Bronzen. Staatliche Kunstsammlungen Kassel. Eine Auswahl, Kassel, 1973.
Ioniță I., Mamalaucă M., Vornic V., Antichitatea târzie în Bazinul Prutului. Catalog, Bârlad, 2009.
Juhász I., Awarenzeitliche Gräberfelder in der Gemarkung Orosháza, în „Monumenta Avarorum
Archaeologica”, 1, Budapesta, 1995.
Kazanski M., A. Mastykova, „Princely” finds and power centers in Eastern European Barbaricum in the
Hunnic time, în H. Geisler (ed.), Wandel durch Migration? 26. Internationales Symposium
„Grundprobleme der frühgeschichtlichen Entwicklung im mittleren Donauraum” (Straubing 2014),
Büchenbach, 2016, p. 85-103.
Kazanski M., J. L. Quiroga, P. Périn, Le costûme féminin „princier” de tradition germanique orientale à l’époque des
grandes migrations en Espagne et en Gaule du sud et ses réminiscences dans le royaume hispano-
wisigothique, în J. L. Quiroga (ed.), In tempore Sueborum. El Tiempo de los Suevos en la Gallaecia (411-
585). El primer reino medieval de Occidente; volumen de estudios, Ourense, 2017, p. 61-84.
Kiss A., Single Burials and Small Grave Groups in the Carpathian Basin in the 5th Century, Budapesta, 2017.
Palade V., Așezarea și necropola de la Bârlad-Valea Seacă (sfârşitul secolului al III-lea - a doua jumătate a
secolului al V-lea), București, 2004.
Palmer R. E. A., Bullae insignia ingenuitatis, în „American Journal of Ancient History”, 14, 1989, p. 1-69.
Rich A., The Illustrated Companion to the Latin Dictionary and Greek Lexicon, Londra, 1849.
Șovan O. L., Necropola de tip Sântana de Mureș-Černjacov de la Mihălășeni (județul Botoșani), Târgoviște, 2009.
Strong E., Roman Sculpture from Augustus to Constantine, Cambridge, 2015.
Szőke B. M., Die Beziehungen zwischen dem oberen Donautal und Westungarn in der ersten Hälfte des 9.
Jahrhunderts (Frauentrachtzubehör und Schmuck), in: F. Daim (ed.), Awarenforschungen 2. Archaeologia
Austriaca: Monographien 2 = Studien zur Archäologie der Awaren 4, Viena, 1992, p. 841-968.
Tejral J., The Connection between the Region North to the Danube and Northern Europe. Some Aspects of
Ethnic and Social Identity of the Fifth Century Elites, în I. Khrapunov, F. A. Stylear (eds.), Inter ambo
maria. Northern barbarians from Scandinavia towards the Black Sea, Kristiansand-Simferopol, 2013, p.
383-408.
Vida T., Heidnische und christliche Elemente der awarenzeitlichen Glaubenswelt, Amulette in der Awarenzeit, în
„Zalai Múzeum”, 11, 2002, p. 179-209.
Warden P. G., Bullae, Roman custom, and Italic tradition, în „Opuscula Romana”, XIV, 1983, p. 69-75.

127
 Lista figurilor

Fig. 1. Mormântul 3 de la Sânpaul (după Grumeza, Cupcea, op. cit., Fig. 5).
Fig. 2. Mormântul 469 de la Mihălășeni (fotografii: Dr. Adela Kovacs; © Muzeul Județean Botoșani).
Fig. 3. Pandantive descoperite în aria Culturii Sântana de Mureș-Cerneahov: 1. Mihălășeni, mormânt 469 (după
Șovan, op. cit, Pl. 252/25-26); 2. Dănceni (după I. Ioniță, M. Mamalaucă, V. Vornic, op. cit, p. 19); 3.
Tipuri de pandantive în aria culturii Culturii Sântana de Mureș-Cerneahov din Ucraina (după Gopkalo, op.
cit., Pl. VII); 4. Tîrgșor (după Diaconu, op. cit., Pl. LXXXVII/2; CV/1, CXXV/1); 5. Bârlad – Valea Seacă
(după Palade, op. cit., Fig. 239/2).
Fig. 4. 1. Posibile reconstituiri a modului în care erau purtate pandantivele și mărgelele de la Sânpaul. 2-3.
Pandantivele de la Sânpaul (desene și fotografii: L. Grumeza). 5. Pandantive de plumb de la Noșlac,
mormântul 60 (după Dobos, op. cit., Fig. 2); 6. Pandantive de plumb de la Zalakomár, mormântul 225
(după Szőke, op. cit., 928, Pl. 4;); 7. Pandantive de plumb de Tiszafüred, mormântul 1049 (după Garam,
op. cit., Pl. 143/1049.6-7); 8. Pandantiv de os de la Orosháza-Bónum, mormântul 88 (după Juhász, op. cit.,
Pl. VII, 88.3); fără scară.
Fig. 5. Portrete de copii din oaza Fayum (după http://vacioesformaformaesvacio.blogspot.com /2013/07/retratos-
de-fayum-pintura-arqueologia.html).
Fig. 6.1. Colier apotropaic roman din secolul al II-lea (Muzeul Arheologic John Hopkins;
https://archaeologicalmuseum.jhu.edu/the-collection/object-stories/archaeology-of-daily-life/jewelry/charm-
necklace-fragment), 2. Statuie de bronz romană (Museumslandschaft Hessen Kassel,
https://datenbank.museum-kassel.de/25399/0/0/0/0/0/0/objekt.html), 3. Statuie de bronz romană (Muzeul
Vaticanului, după Sáenz Preciado op. cit, Fig. 2); 4. Reprezentare a unui copil cu crepundia (Muzeul
Vaticanului; http://www.perseus.tufts.edu/hopper/text?doc=Perseus:text:1999.04.0062:entry=
crepundiaharpers).

LEAD AMULETS FROM THE SECOND HALF OF THE 5TH CENTURY

DISCOVERED IN SÂNPAUL (CLUJ COUNTY)
During rescue excavations along the future A3 Transylvania Motorway (Site 9, Sânpaul, Cluj
County/Romania) three graves from the Migration period were found. The graves have within their inventories
prestigious items that define the “Danubian fashion” – an international fashion, difficult to assign ethnically,
characterized by pairs of large silver brooches (with a semi-circular head plate), buckles, combs, beads, etc. The
deceased buried at Sânpaul belonged to the aristocratic class of the middle or beginning of the second half of the
5th century, elites very well represented in the Carpathian Basin and Transylvania. The purpose of this paper is
to analyze the three lead pendants discovered in grave 3 from Sânpaul, unique in terms of shape, decoration and
combination within a funerary feature. Such pendants, worn together with beads, shells and other miniature
metal objects had the role of amulets (Latin: crepundia, Greek: τὰ σπάργανα), both in Roman and post-Roman
cultures, in the Hun, Avar and Viking periods.

128
 Fig. 1.

129
 Fig. 2.

130
 Fig. 3.

131
 Fig. 4.

132
 Fig. 5.

133
 Fig. 6.

134
 UNELE NOI PRECIZĂRI PRIVIND CULTURA MATERIALĂ
ȘI VIAȚA SPIRITUALĂ LA EST ȘI SUD DE CARPAȚI
ÎN A DOUA JUMĂTATE A PRIMULUI MILENIU CREȘTIN

Dan Gh. TEODOR*

Keywords: Romanic, Slavic, Byzantine, material culture, spiritual life

Pentru evoluția societății din spațiul carpato-dunărean, perioada celei de a doua

jumătăți a primului mileniu creștin prezintă o importanță deosebită. Această importanță este
pusă în evidență de numeroasele și substanțialele prefaceri social-economice, etno-
demografice și spirituale, care s-au produs constant în spațiul geografic menționat și care au
avut ca urmare constituirea și menținerea romanității orientale1.
Este important de reținut, de asemenea, contextul geo-politic în care au avut loc
prefacerile amintite, vecinătatea geografică și legăturile multiple cu Imperiul Romano-
Bizantin și Bizantin, dar și desfășurarea marilor migrații ca având un rol aparte.
Trebuie arătat de la început și faptul că legăturile cu regiunile de la sudul Dunării au
avut o lungă și bogată tradiție, contactele numeroase cu zonele de la sudul fluviului, deși în
anumite perioade destul de reduse, au continuat totuși, în pofida evenimentelor politice și
militare, care au afectat direct, secole de-a rândul, zonele geografice din această parte a sud-
estului european2.
Încă din prima jumătate a secolului al V-lea, odată cu instaurarea temporară a
dominației conglomeratului politic al hunilor, în spațiul carpato-dunărean, în general, începe o
evidentă decădere economică, ruinarea orașelor, dispariția treptată a centrelor meșteșugărești
și o nesiguranță politică accentuată, instaurate odată cu prezența migratorilor, toate acestea
constituind principalele cauze care au dus la instaurarea unei situații generale precare.
În acest larg context, conținutul culturii materiale autohtone evidențiază o anumită
barbarizare, o raritate a uneltelor agricole și meșteșugărești, diminuarea importurilor din
Imperiu și scăderea circulației monetare romane târzii și bizantine3.
Produsele provenite din Imperiu, cum sunt amforele, unele piese de podoabă sau cult,
ca și alte diferite obiecte, se reduc numeric4. În așezările autohtone, cu începere din secolele
V-VI, ceramica fină, lucrată la roată, produsă peste tot în atelierele de olărie din perioada
anterioară, este, în majoritatea cazurilor, înlocuită cu olăria lucrată din pastă zgrunțuroasă,

* danteodor33@yahoo.com
1
M. Condurachi, La romanité. Genèse et évolution, în „Actes du IIe Congrès International de Thracologie
(București 4-10 septembre 1976)”, II, București, 1980, p. 207-235; D. Gh. Teodor, Contribuții arheologice la
problema etnogenezei românești, Iași, 2018, p. 11-25.
2
D. Tudor, Legăturile dintre Imperiul Romano-Bizantin și teritoriile din stânga Dunării în secolele IV-VI, în
Istoria României, I, București, 1960, p. 647-665; D. Gh. Teodor, Romanitatea carpato-dunăreană și Bizanțul în
veacurile V-XI, Iași, 1981, p. 11-25.
3
D. Gh. Teodor, op. cit., Iași, 2018, p. 75-76.
4
D. Gh. Teodor, op. cit., Iași, 1981, p. 39.
135
prezentând forme mai puțin evoluate, categorie ceramică care va deveni tipică pentru
conținutul aspectului cultural de tip Costișa-Neamț, de la est de Carpați, sau Cireșanu-
Prahova, dintre Carpații sudici și Dunăre5. Asemenea forme ceramice sunt însoțite în așezări
și de olărie, lucrată cu mâna și la roata lentă, care imită exemplarele produse cu roata. Această
ceramică are o evidentă tradiție geto-dacică. Asocierile categoriilor ceramice menționate sunt
atestate arheologic, de exemplu, în obiectivele de la Costișa-Neamț6, Nicolina7 și Cârniceni-
Iași8, Nichiteni9 și Corlăteni-Botoșani10, Hansca-Ialoveni11, Codân-Cernăuți12, precum și la
Cireșanu-Prahova13 sau Băleni-Dâmbovița14.
O situație oarecum asemănătoare se înregistrează și în perioada următoare (secolul al
VI-lea), în pofida prezenței unui nou val de migratori, cel al slavilor și alanilor. Categoriile
ceramice amintite sunt atestate în proporții diferite și în așezările din această vreme de la
Șipot15 și Botoșana-Suceava16, Davideni17 și Târpești-Neamț18, Ștefan cel Mare-Bacău19,
Hansca-Ialoveni20, Gropșani-Olt21, Băleni-Dâmbovița22 și Budureasca-Prahova23.
Deși numărul uneltelor agricole și meșteșugărești este încă redus, în cursul secolului al
VI-lea, circulația monetară bizantină înregistrează o anumită revigorare. Tot acum sporește
numărul obiectele vestimentare, de podoabă și de cult, unele aduse din Imperiu, altele făurite
local, unele în ateliere specializate autohtone, altele de către meșterii bizantini itineranți24. O
atare situație se datorează activității desfășurate, în regiunea Dunării de Jos, de către Imperiul
Bizantin, care a încercat să consolideze granița de pe fluviu, în unele perioade stăpânind chiar

5
D. Gh. Teodor, V. Căpitanu, I. Mitrea, Cercetările arheologice de la Mănoaia-Costișa și contribuția lor la
cunoașterea culturii materiale locale din secolelel V-VI din Moldova, în ”Carpica”, II, 1968, p. 233-247; V.
Teodorescu, Cireșanu-un aspect cultural aparținând populației daco-romane, în ”Anuarul Muzeului de Istorie și
Arheologie Prahova”, I, Ploiești, 1984, p. 51-101.
6
D. Gh. Teodor, V. Căpitanu, I. Mitrea, op. cit., p. 233-247.
7
I. Ioniță, Importante descoperiri arheologice din perioada de formare a poporului român în așezarea de la
Iași-Nicolina, în ”Arh.Mold”, X, 1984, p. 30-47.
8
N. Zaharia, M. Petrescu-Dîmbovița, Emilia Zaharia, Așezări din Moldova de la paleolitic până în secolul al
XVIII, București, 1970, p. 271-272, nr.199a.
9
Ibidem, p. 254, nr.158.
10
D. Tudor și colaboratorii, Șantierul Corlăteni, în SCIVA, 4, 1953, 1-2, p. 390-402.
11
Gh. Postică, Românii din Codrii Moldovei în evul mediu timpuriu (studiu arheologic pe baza ceramicii din
așezarea de la Hansca), Chișinău, 1994, p. 19-27.
12
Irina Russanova, B. A. Timoščiuk, Codyn slavjanskie poselenja V-VVIIIvv na r. Prut, Moskva, 1984, p. 27.
13
V. Teodorescu, op.cit., passim.
14
Luciana Muscă, T. Muscă, Sondajul arheologic la Băleni-Români, jud. Dâmbovița, în ”Materiale și Cercetări
Arheologice”, Tulcea, 1980, p. 425-438.
15
D . Gh.Teodor, Așezarea medievală timpurie de la Suceava-Șipot, Iași, 2013, p. 30-31, fig. 34.
16
Idem, Civilizația romanică la est de Carpați în secolele V-VII e.n. Așezarea de la Botoșana-Suceava,
București, 1984, p. 51-53, fig. 32-37.
17
I. Mitrea, Comunități sătești la est de Carpați în epoca migrațiilor. Așezarea de la Davideni din secolele V-
VIII, Piatra Neamț, 2001, p. 149-154 și ilustrația aferentă.
18
Silvia Marinescu- Bîlcu, Târpești from Prehistory to History in Eastern Romania, în BAR, 107, Oxford, 1986,
p. 12, 133-136.
19
I. Mitrea, Așezarea medievală timpurie de la Ștefan cel Mare-Gutinaș, județul Bacău, Onești, 2015, p. 66-70.
Fig. 32-35, 40.
20
Gh. Postică, op. cit., p. 19-22.
21
Gh. Popilian, M. Nica, Gropșani. Monografie arheologică, București, 1998, p. 11-36.
22
Luciana Muscă, T. Muscă, op. cit., p. 425-438.
23
V. Teodorescu, Stațiunea arheologică Budureasca, jud. Prahova (complexele daco-romane și străromânești),
în ”Studii și Cercetări în Muntenia” (In memoriam Victor Teodorescu), Ploiești, 2009, p. 427-430.
24
D. Gh. Teodor, Ateliers byzantins des Ve-VIIIe siècles au nord du Bas Danube, în ”Etudes byzantines et
protobyzantines”, V, 2006, p. 172-206; Idem, Bizanțul și meseriile artistice carpato-nistrene, în ”Acta
Moldaviae Meridionalis”, XXXVIII, 2017, p. 1-16.
136
anumite zone dincolo de limes-ul existent25.
În ceea ce privește prezența grupurilor de migratori, se constată că, din a doua
jumătate a secolului al V-lea, în cea mai mare parte a spațiului de la nordul Dunării de Jos se
înregistrează, până pe la mijlocul secolului al VI-lea, o perioadă de aparentă liniște politică,
favorabilă conservării tradițiilor daco-romane.
Până către începutul secolului al VII-lea, când cea mai mare parte a slavilor stabiliți
temporar la nord de fluviu vor trece și vor coloniza anumite zone din Peninsula Balcanică,
regiunile de la est și sud de Carpați vor mai fi în contact cu puține grupuri de migratori. Slavii
nu au putut influența, în perioada pătrunderii lor aici, cultura materială autohtonă, deoarece
noii veniți se aflau într-un stadiu inferior de dezvoltare social-economică în comparație cu
localnicii. De aceea, este încă dificil să se stabiliească mai clar natura, durata și consecințele
contactelor care s-au putut stabili totuși, între populația romanică și migratorii care, după
trăsăturile culturii materiale pe care o vehiculează, în epoca pătrunderii în spațiul carpato-
dunărean, nu fuseseră influențați de civilizația romano-bizantină26.
În ceea ce privește viața religioasă din vremea respectivă, este cunoscut faptul că
instanțele creștine, din Dobrogea mai ales, au desfășurat o intensă și bine venită activitate de
difuzare a noii religii, încreștinarea populațiilor barbare din imediata vecinătate a Imperiului
Bizantin garantând, într-o anumită măsură, menținerea păcii în zonă. Răspândirea și
acceptarea noii religii este dovedită, în regiunile de la nordul Dunării de Jos, de numeroasele
descoperiri de obiecte specifice, cum sunt cruciulițele pandantiv, amuletele, diferite obiecte
prevăzute cu semne religioase, tiparele de turnat cruci, vasele cu însemne creștine, unele
dintre acestea provenite din Imperiu, altele făurite local27.
Este interesant de reținut că, pentru perioada secolelor V-VII, cercetările arheologice
întreprinse în regiunile amintite au atestat anumite concentrări de așezări în unele areale,
precum cele de podișuri sau zone premontane, situații care ar sugera existența unor posibile
structuri social-administrative de tipul romaniilor populare. Aceste grupări reprezintă obștile
sătești autohtone, organizate pe principii străvechi geto-dacice, romane și bizantine, care le-au
oferit posibilitatea de a supraviețui secole de-a rândul, în pofida prezenței temporare a unor
grupuri de migratori28. Amintitele romanii populare au fost influențate destul de mult și de
grupurile de romanici pătrunse aici de la sud de Dunăre, grupuri care au fost dislocate de
pătrunderile hunilor, slavilor sau avarilor în Imperiu. Aceste grupuri de latinofoni, după cum
s-a mai afirmat29, au vehiculat la nordul Dunării o serie de elemente ale culturii materiale
romano-bizantine (ceramică, amfore, obiecte vestimentare și de podoabă și altele), specifice
culturii materiale de tip Ipotești-Cândești, dar și unele din sfera vieții religioase creștine. În
legătură cu viața religioasă, este important de arătat că la est și sud de Carpați, spre deosebire
de așezări, descoperirile funerare din perioada secolelor V-VII sunt puțin numeroase.
Investigațiile arheologice au atestat doar câteva necropole, ca cele de la Sărata Monteoru-

25
D. Tudor, Preuves archéologiques atestant la domination romane au nord du Danube après l'abandon de la
Dacie sous Aurelian (IIIe-VIe siècles), în ”Dacoromania”, I, Freiburg, 1973, p. 149-162; Gh. Popilian, Stăpânirea
romano-bizantină la nordul Dunării de Jos în secolele IV-V, în Istoria Românilor, II, București, 2001, p. 607-616.
26
D. Gh. Teodor, op. cit., Iași, 2018, p. 57.
27
I. Barnea, Arta creștină în România (secolele III-VI ), I, București, 1979; N. Dănilă, Tipare de turnat cruci din
secolele IV-VI d.Hr. descoperite pe teritoriul României, în ”Biserica Ortodoxă Română”, 7-8, 1982, p. 557-561;
D. Gh. Teodor, Creștinismul la est de Carpați de la origini până în secolul al XIV lea, Iași, 1991; idem,
Medallions byzantins à symboles chrétiens de IVe-VIIe siècles de l'espace carpato-danubienno-pontique, în
”Etudes byzantines et protobyzantines”, IV, Iași, 2001, p. 19-27; Al. Madgearu, Rolul creștinismului în formarea
poporului român, București, 2001; Liliana Trofin, Romanitate și creștinism la Dunărea de Jos în secolele IV-
VIII, București, 2005.
28
D. Gh. Teodor, Satul romanic și vechi românesc în mileniul marilor migrații, în „Prelegeri Academice”, V, 5,
Iași, 2006, p. 115-118.
29
Idem, Interferențe etno-culturale la est și sud de Carpați în secolele V-XI d.Hr., în ”Musaios”, XII, 2007, p. 140.
137
Buzău30, Ceptura-Prahova31 și Lozna-Botoșani32, la care se adaugă și câteva morminte izolate.
Cele mai multe dintre descoperirile funerare sunt de incinerație și doar câteva de înhumație,
cu orientare est-vest, acestea posibil de atribuit unor eventuali creștini. Aceasta arată că, în
pofida răspândirii și acceptării încă din primul secol al erei creștine, a noii religii, ritul de
înmormântare păstrează încă tradiția incinerării, cu apropieri în religia geto-dacică. În pofida
eforturilor impuse de Imperiu, pentru răspândirea la nordul Dunării de Jos a creștinismului,
acțiune întreprinsă în general cu bune rezultate, o parte din populația autohtonă va conserva
încă o serie de practici păgâne. Creștinismul daco-romanic, din primul mileniu după Hristos, a
prezentat un evident caracter popular33.
După deplasarea marii majorități a grupurilor slave la sudul Dunării, către sfârșitul
secolului al VI-lea și începutul celui următor, regiunile de la est și sud de Carpați vor cunoaște
o scurtă perioadă de stabilitate politică, care va permite o mai accentuată dezvoltare social-
economică, în contextul căreia se vor pune bazele culturii materiale de tip vechi românesc. În
acest sens, este de evidențiat numărul relativ mare de obiective, datând din secolele VIII-X,
răspândite cu deosebire în zonele de podișuri și areale submontane, unde concentrarea lor
atestă, de asemenea, constituirea unor mari uniuni de obști sătești romanice și în această
perioadă34. Până către secolul al IX-lea, în aceste uniuni de sate, chiar în condițiile în care
unele grupuri reduse numeric de slavi se vor mai infiltra aici, autohtonii își vor dezvolta
continuu cultura materială, conservând multiple trăsături romanice și bizantine.
În cadrul culturii materiale locale, se constată, începând de pe la sfârșitul secolului al
VII-lea, o serie de transformări care vor stabili trăsăturile specifice ale civilizației vechi românești
din secolele următoare35. În această perioadă, ceramica începe să fie tot mai mult lucrată la
roata înceată, prezentând ornamente, constituite din linii orizontale și vălurite, și forme relativ
evoluate.
Alături de această categorie se utilizează, în proporție mai redusă, și ceramica lucrată
la roata rapidă, din pastă fină, cenușie, adesea cu suprafața lustruită. Ceramica de acest tip este
de sorginte bizantină și a fost, într-o anumită măsură, utilizată și de unele grupuri de populație
nomadă (alanică, mai ales), ca urmare a contactelor pe care aceasta le-a avut cu centrele
meșteșugărești de pe litoralul septentrional al Mării Negre și din nordul Caucazului36.
Trăsăturile străvechi daco-romane și influențele romanice târzii și bizantine, prezente
în cultura materială veche românească, arată limpede evoluția ei continuă și locală37. De
aceea, aspectul culturii materiale din vremea respectivă a fost corect atribuit populației vechi
românești, deosebindu-se clar de acela al populațiilor din teritoriile vecine, ocupate de slavi.
Cercetată atent în regiunile de la est și sud de Carpați, cultura materială veche românească
poate fi urmărită cronologic pe etape, putându-se astfel stabili, de la secol la secol, progresele
înregistrate38. În același timp, în zonele geografice menționate, apar și se consolidează noi
structuri administrative și politice, între acestea un rol aparte avându-l organizarea unor cnezate39.

30
I. Nestor, La nécropole slave ancienne de Sărata Monteoru, în „Dacia”, NS, I, 1957, p. 284-296.
31
V. Teodorescu, Sondajul de la Ceptura (r. Mizil, reg. Prahova), în ”Studii și Cercetări în Muntenia” (In memoriam
V. Teodorescu), Ploiești, 2009, p. 568-569: Idem, Problema necropolelor băștinașe în secolele VI-VII e.n., în
același volum, p. 609-610.
32
D. Gh. Teodor, Necropola medievală timpurie de la Lozna- Botoșani, în ”Arh. Mold”, XXXV, 2017, p. 253-269.
33
N. Zugravu, Geneza creștinismului popular al românilor, București, 1997.
34
D. Gh. Teodor, op. cit., Iași, 2018, p. 61-72.
35
Idem, Preliminariile culturii vechi românești, în „Musaios”, VI, 2001, p. 89-96.
36
Idem, Anții și alanii în spațiul carpato-dunăreano-pontic (secolele VI-VIII), în „Zargidava”, 2007, p. 44-48.
37
D. Gh. Teodor, op. cit., 2018, p. 63, 65-66.
38
D. Gh. Teodor, op. cit., 2001, p. 89-96.
39
Maria Comșa, Contribuții arheologice privind existența unor cnezate și stabilirea unui drum comercial între
Carpați și Dunăre în secolele IX-X, în ”Muzeul Național”, 6, 1982, p. 143-147; D. Gh. Teodor, Un cnezat
138
 În legătură cu constituirea acestor cnezate, dar și ca urmare a situației precare,
determinate de pericolul evident pe care îl prezentau invaziile populațiilor turanice, la est de
Carpați încep să se construiască așezări fortificate cu valuri de pământ, șanțuri și palisade, ca
cele descoperite la Fundu Herții40, Dersca41, Tudora42 și Orofteana43 în jud. Botoșani, Răciula,
raionul Călărași44 sau Calfa45 în r. Anenii Noi, din Republica Moldova. Aceste fortificații au o
structură deosebită în comparație cu cetățile de pământ construite de către slavi46. Așezări
întărite de tipul celor menționate lipsesc deocamdată în această perioadă (secolele VIII-XI)
din regiunea de la sud de Carpați, complexul de cetăți de la Slon-Prahova fiind construit de
către prizonierii bizantini, deportați la nordul Dunării de Jos de către Țaratul Bulgar47.
Așa cum s-a mai arătat48, numărul mare al obiectivelor, datând din secolele IX-XI, în
comparație cu acela atestat în perioada anterioară, s-ar putea datora încălzirii accentuate a
climei și unei perioade de relativă liniște politică, care au permis populației vechi românești o
dezvoltare ascendentă, în pofida prezenței grupurilor de turanici, stabilite în anumite zone49.
În acest context, este de reținut numărul sporit al așezărilor din secolele VIII-X, situate în
arealul dintre Prut și Nistru, de-a lungul râurilor Ialpug și Cogâlnic, și a lacurilor Cahul,
Ialpug și Catalbug, zonă specifică de stepă, propice locuirii populațiilor nomade50. Până către
sfârșitul secolului al VIII-lea, teritoriul amintit nu a fost populat de locuitori sedentari, cercetările
arheologice neatestând până acum obiective datând din perioada secolelor V-VII. Ipoteza
formulată de noi mai demult, potrivit căreia locuirea sedentară de aici s-ar fi produs ca urmare
a deplasării unor grupuri de romanici, sub presiunea revenirii stăpânirii bizantine în regiunea
Dunării de Jos sau ca o consecință a deplasării unor migratori, nu se mai poate susține. Luând
în considerare încadrările cronologice ale diferitelor obiective, se poate aprecia că stabilirea
unor grupuri de romanici în zona menționată s-a produs, probabil, doar către sfârșitul
secolului al VIII-lea, când, în spațiul carpato-dunărean, se instalează, în general, o perioadă de
stabilitate politică, netulburată de pătrunderi de noi migratori. Viețuirea a continuat aici până
în secolele X-XI, când regiunea este ocupată de un număr relativ mare de turanici51.
În regiunile de la est de Carpați, răspândirea obiectivelor vechi românești, din perioada
secolelor IX-XI, nu este uniformă, în unele zone, ca, de exemplu, cele dintre Carpați și Siret,
descoperirile de acest fel fiind destul de rare. În alte areale, cum sunt cele de podișuri și chiar

românesc la est de Carpați în secolele IX-XI, în ”Anuarul Institutului de Istorie și Arheologie A. D. Xenopol”,
Iași, XX, 1983, p. 81-87.
40
M. Petrescu-Dîmbovița, D. Gh. Teodor, Sisteme de fortificații medievale timpurii la est de Carpați. Așezarea
de la Fundu Herții (jud. Botoșani), Iași, 1987.
41
D. Gh. Teodor, Așezarea întărită medievală timpurie de la Dersca-Botoșani, în „Hierasus”, XI, 2001, p. 107-129.
42
Idem, Descoperiri arheologice din secolele VI-XI în județul Botoșani, în Din trecutul județului Botoșani, I,
1979, p. 101-104; Idem, Les établissements fortifiés des regions est-carpatiques de la Roumanie, aux VIIIe-XIe
siècles de notre ère, în ”Slovenska Archeologia”, XXV, 1978, 1, p. 69-70.
43
P. Verona, Memoriu relativ la descoperirile făcute în regiunea Herței din județul Dorohoi, în „Revista Istorică
Română”, V-VI, 1935-1936, p. 633-637.
44
N. P. Tel'nov, I. G. Vlasčenko, Cetățuia Răciula, în „Pyretus”, I, Ungheni, 1993, p. 15-20; I. G. Vlasčenko,
Issledovanja gorodišcea Răciula, în „Archeologiskie Issledovanja v Moldavii”, 1975, Chișinău, 1990, p. 212-219.
45
G. F. Cebotarenko, Kalfa gorodišče VIII-X vv na Dnestre, Chișinău, 1975.
46
M. Petrescu-Dîmbovița, D . Gh. Teodor, op. cit., p. 43-46.
47
Oana Damian, Considerations sur la citadelle en brique de Slon-Prahova, în ”Studia Antiqua et
Archaeologica”, IX, 2003, p. 471-484; D. Gh. Teodor, Din nou despre dominația bulgarilor la nordul Dunării
de Jos, în „Musaios”, IX, 2004, p. 127-135.
48
D. Gh. Teodor, Realități etnice, demografice și culturale la est de Carpați în evul mediu timpuriu (secolele
VIII-XII), în Românii în Europa medievală (între Orientul bizantin și Occidentul latin). Studii în onoarea
profesorului Victor Spinei, Brăila, 2008, p. 168-169.
49
Gh. Postică, Civilizația medievală timpurie din spațiul pruto-nistrean (secolele V-XIII), București, 2007, p.
423-444, hărțile nr. 6-9.
50
D. Gh. Teodor, op. cit., Brăila, 2008, p. 168.
51
V. Spinei, Moldova în secolele XI-XIV, București, 1982, p. 56-59.
139
câmpii colinare, este atestată, în schimb, o densitate evidentă a locuirii, determinată probabil
de posibilitățile mai bune de viețuire sedentară52.
În ceea ce privește viața religioasă din această perioadă, cercetările arheologice au
scos la iveală destul de numeroase obiecte creștine, alături de o serie de complexe funerare. În
general, cele mai multe necropole sunt birituale, unele exclusiv de înhumație, dar și altele de
incinerație. Existența ritualurilor diferite de înmormântare, în perioada secolelor VIII-XI,
arată că, în comunitățile săteștii sedentare, locuiau, probabil, elemente etnice diferite, fiecare
utilizând ritualuri religioase proprii. O trăsătură aparte pare să se regăsească în unele din
necropolele cercetate din regiunea Munteniei și Olteniei. Caracteristicile mormintelor și ritul
de înhumație cu specific creștin au fost puse pe seama prizonierilor bizantini, deportați la
nordul Dunării de Țaratul Bulgar, pe la începutul secolului al IX-lea53. Aceste necropole sunt
situate aproximativ în zona în care sunt identificate și așezările atribuite acestor prizonieri
bizantini.
Analiza atentă a descoperirilor arheologice atestate în regiunile de la est și sud de
Carpați, atribuirile cronologice și încadrările etno-culturale ale acestora arată limpede că, pe
parcursul secolelor V-XI, au avut loc o serie de prefaceri social-economice, etno-demografice
și culturale, care au făcut posibilă constituirea culturii materiale vechi românești.
Vecinătatea nemijlocită cu posesiunile sud-dunărene ale Imperiului Roman târziu și
Bizantin, legăturile multiple și continue dintre populația romanică de la nordul cu aceea de la
sudul Dunării, influențele misionarismului creștin, prezența miilor de prizonieri romani, aduși
de barbari la nord de fluviu, și a numeroșilor transfugi latinofoni aici, au contribuit, în
contextul politic din a doua jumătate a primului mileniu creștin, la stabilirea granițelor
romanității orientale din regiunile sud-estului european54.
Întemeiată pe elementele și influențele culturii materiale și vieții spirituale romane
târzii și bizantine, această romanitate carpato-dunăreană și-a dovedit vitalitatea secole de-a
rândul.
Precizările referitoare la cultura materială și viața spirituală de la est și sud de Carpați,
ca și acelea din restul spațiului de la nordul Dunării de Jos pot contribui la mai buna înțelegere a
evenimentelor în contextul cărora s-a desfășurat și încheiat procesul de etnogeneză românească.

SOME NEW SPECIFICATIONS REGARDING MATERIAL CULTURE

AND SPIRITUAL LIFE IN THE EAST AND SOUTH OF THE CARPATHIANS
IN THE SECOND HALF OF THE FIRST CHRISTIAN MILLENNIUM
During the second half of the first Christian millennium east and south of the Carpathians, due to large
migrations of populations there is a obvious economic decline. There is a visible degradation of pottery, the
rarity of agricultural and handicraft tools, declining imports from the empire. The restoration of the economic
situation, due to an era of greater political security, began to manifest itself in the middle of the eighth century
when the foundations of the old material culture were laid. The connections with the Byzantine Empire allowed
the transmission to the north of the Lower Danube of numerous influences, along with them a special importance
having the supporting of the diffusion of the Christian religion. The ancient Daco-Roman structure of the native
villages, the number of Romanics and their relations with the Byzantine civilization ensured the maintenance of
Eastern Romanism in the space of Southeast Europe.

52
D. Gh. Teodor, Descoperiri arheologice și numismatice la est de Carpați în secolele V-XI d. Hr., București,
1997, p. 31-33.
53
Idem, op. cit., în „Musaios”, IX, p. 152.
54
Idem, Romanitatea carpato-dunăreană și marile migrații din secolele V-VII, în Honorem Magistri Ioan Mitrea
octogenarii, Onești, 2017, p. 179.
140
 CONSIDERAȚII PRIVIND PANDANTIVELE SCANDINAVE
CU DECOR ANIMALIER SAU ÎN FORMĂ DE SCUT SEMISFERIC
DIN SECOLELE X-XI, DESCOPERITE PE NISTRUL MIJLOCIU

Ion TENTIUC, Valeriu BUBULICI

Mots-clés: scandinave, artefacts, ornements, trésor, pendentif

Introducere
Cercetările arheologice din ultimele decenii au scos la lumină, în spațiul carpato-
nistrean, un număr semnificativ de artefacte medievale timpurii ce indică prezența, în
teritoriul de la est de Carpați, alături de așezările populației romanice locale, a unui grup de
situri cu materiale pentru care se găsesc analogii directe în antichitățile scandinave. Cele mai
multe dintre acestea sunt concentrate în interfluviul Răut-Nistru și pe Nistrul Mijlociu. Un
număr important de vestigii medievale timpurii, de factură nord-europeană, au fost
identificate și în afara arealului menționat1.
Vestigiile de origine scandinavă, în ansamblul lor, au fost identificate, de cele mai
multe ori, în procesul săpăturilor arheologice sistematice din așezările fortificate circulare de
la Echimăuți și Alcedar (fig. 1/1), în cadrul unor depozite sau tezaure, dar și printre
descoperirile fortuite. Acestea sunt reprezentate în principal de unelte de muncă și ustensile
(seturi de instrumente de fierărie și/sau juvaergie), arme, armament sau echipament ecvestru
(topoare de luptă, spade, săbii, cuțite „mari”/pumnale, gardă de sabie sau pumnal, buterole de
fier, bronz sau din argint aurit, cârlige de fier sau din bronz, pentru atașarea tecii la centură,
inclusiv cu vârful stilizat în formă de cap de animal, vârfuri de săgeată și de lance în formă de
lanțetă, pinteni de tip carolingian), nituri din fier forjat, un cântar de tip balanță, cu două talere
de bronz, greutăți/ponduri din bronz - unele în formă de butoiaș din fier învelit în folie de
bronz, lingouri de bronz sau argint, formă de turnat lingouri, lacăte și chei pentru lacăte


Muzeul Național de Istorie a Moldovei; ion_tentiuc@yahoo.com

v_bubulici@mail.ru
1
Sunt de menționat descoperirile mai vechi din Dobrogea, de la Dinogetia-Garvăn, Păcuiul lui Soare, Basarabi-
Murfatlar (P. Diaconu, Urme ale vikingilor la Dunărea de Jos, în Contribuții istorice și etimologice, Aalborg,
2001, p. 11-16), dar și cele din ultimii ani de la Nufăru (jud. Tulcea): O. Damian, M. Vasile, Varangians nearby
the Danube Delta. About an archaeological discovery in the Byzantine fortress at Nufăru, Tulcea county, în:
SCIVA, 62, 2011, 3-4, p. 275-290). Câteva spade vikinge (una cu inscripția „Ulfberht”), ce provin de la Albești
(lângă Constanța), au fost incluse recent în circuitul științific de către Valerii Yotov (V. Yotov, Data about
northmen’s presence in the Lower Danube Area, în „Studia romana et medievalia. Miscellanea in honorem
annos LXXX peragentis professoris emeriti Dan Gh. Teodor oblata, București-Brăila, 2018”, p. 467-476). Se
păstrează în Muzeul de Istorie Națională și Arheologie Constanța. Dintre cele mai noi, menționăm spada (V.
Spinei, The Romanians and the Turkic Nomads North of the Danube Delta from the Tenth to the Mid-Thirteenth
Century, Leiden-Boston, 2009, fig. 9/13) și coiful de la Pașcani (jud. Iași) (coiful se păstrează în colecția
Muzeului Național de Istorie a Moldovei, Iași), depozitul de ustensile de juvaergie de la Voloave (r. Soroca); I.
Tentiuc, V. Bubulici, Early medieval hoard of forging and jewelry tools found at Voloave, Soroca District
(Depozitul cu unelte de făurărie-giuvaiergerie din perioada medievală timpurie descoperit la Voloave, raionul
Soroca), în „Tyragetia”, N.S., vol. XIV (XXIX), nr. 1, 2020, p. 255-280 și altele.
141
incastrate sau suspendate, toporașe miniaturale de fier sau bronz, fibule din fier în formă de
potcoavă, realizate din bară torsadată, pandantive în formă de clopoțel din bronz, cu partea
inferioară despicată cruciform, diverse podoabe realizate prin turnare sau presare, în tehnica
filigranului sau a granulației, printre care se numără cerceii din argint (sau bronz) de tip
volhynian, pandantive din argint aurit de tip gnezdovo, mărgele ajurate din argint sau amulete-
medalion în formă de scut semisferic umboidal, colane de bronz din bare torsadate, cu
capetele în formă de bucle, torques-uri masive din argint, ornamentate cu filigran, având
sistemul de închidere în formă de buclă dublă, mărgele de chihlimbar sau din sticlă albastră,
aurie sau argintie, în formă de butoiaș, inele de argint, unele dintre ele având în montură pietre
semiprețioase de culoare verde2 sau violet3, sticlă colorată albastră sau verde închis, altele
având pe șaton imaginată o broască pe frunză4 etc. Vestigiile reflectă trăsăturile culturii
materiale specifice comunităților care le-au realizat, utilizat și/sau difuzat.
În legătură cu materialele arheologice, prezența scandinavilor în spațiul carpato-
nistrean, la sfârșitul mileniului I-începutul mileniului al II-lea, este atestată de unele surse
documentare scrise, însă lapidare, din nordul Europei5, inclusiv de inscripția runică pe piatra
de la Sjonchem (ins. Gotland), datată la mijlocul sau în a doua jumătate a secolului al XI-lea6.
În ultimii ani, colecția de artefacte de origine nord-europeană a fost completată cu noi
descoperiri. Dintre cele mai importante menționăm tezaurul mixt (de monede și podoabe de
argint) de la Alcedar (r. Șoldănești) din anul 20087 și depozitul de unelte de giuvaergie de la
Voloave (r. Soroca) din anul 20188. Importanță culturală și istorică a acestora completează
perfect valoarea tezaurului de la Răducăneni (jud. Iași) din anul 19699.
Un grup distinct de vestigii nord-europene, descoperite cu precădere pe Nistrul
Mijlociu, sunt cele din categoria artelor minore scandinave din perioada vikingilor. În cadrul

2
G. B. Fedorov, Gorodišče Ekimaucy, în „Kratkie soobščenija instituta istorii material’noj kul’tury”, vyp. 50,
1953, p. 125-126 (în continuare, KSIA); S. Reabțeva, Juvelirnye izdelija pruto-dnestrovskogo mejdureč’ja v
kontekste etnokul’turnyh svjazej regiona v X-XI vv, în „Revista Arheologică”, S.N., vol. II, nr. 1-2, 2006, p. 158-
159, fig. 5/6.
3
Reabțeva, op. cit., 2006, p. 159; A. Niculiță, Piese de giuvaiergerie antică din colecțiile Muzeului Național de
Istorie a Moldovei. Catalog, Chișinău, 2018, nr. 168. Se păstrează în fondurile MNIM FB 26451.
4
Se păstrează în colecțiile Muzeului de Arheologie din Odesa, cu nr. inv. 48694. La aceste vestigii adăugăm
monedele cufice și bizantine din argint, atât de îndrăgite scandinavilor. Despre alte categorii de podoabe din
argint și ustensile de giuvaergie, vezi: G. B. Fedorov 1953, op. cit., p. 104-126; G. B. Fedorov, Raboty Prutsko-
Dnestrovskoj ekspedicii v 1960-1961 gg., în KSIA, vyp. 99, 1964, p. 77-88; G. B. Fedorov, G. F. Chebotarenko
Pamjatniki drevnih slavjan (VI-XIII vv.), în „Archeologičeskaja karta MSSR”, vyp. VI, Kishinev, 1974, p. 74-
116; G. B. Fedorov, G. F. Čebotarenko, M. S. Velikanova, Braneštskij mogil'nik X-XI vv., Kishinev, 1984; S.
Reabțeva, op. cit., 2006, p. 143-168; I. Tentiuc, On the viking enclaves and their relations with the inhabitans of
the Carpathian-Dniester region between the 9th and the 11th Centuries, în „Dacia”, N.S., tom. LXII-LXIII, 2018-
2019, Bucarest, 2020, p. 249-286; I. Tentiuc, V. Bubulici, op. cit., 2020, p. 255-280.
5
V. Spinei, Informații despre vlahi în izvoarele medievale nordice, în SCIV, 1973, I. 24/1, p. 57-81; II. 24/2, p.
259-282.
6
E. M. Metzenthin, Die Länder- und Völkernamen im altisländischen Schrifttum, Pennsylvania, 1941, p. 12-13;
S. B. F. Jansson, E. Wessén, Gotlands runinskrifter, I, Stockholm, 1962, p. 262-268; R. Ekblom, Die Waräger
im Weichselgebiet, în „Archiv für Slavische Philologie”, 39, 1925, 3-4, p. 211; E. Lozovan, Vikings et Valaques
au Moyen Âge, în „Revue International d’Onomastique”, 2, 1963, p. 107-126; E. A. Melnikova, Skandinavskie
runičeskie nadpisi. Novye nahodki i interpretatzii, Moskva, 2001, p. 75, 297-299. Cei mai mulți dintre
cercetători îi localizează pe blakumenii din inscripția de pe piatra comemorativă de la Sjonhem între Carpați și
Nistru, între Nistru și Bug sau în regiunea Vistulei și a Nistrului Superior.
7
S. S. Reabțeva, N. P. Telnov, Alčedarskij klad i centry juvelirnogo proizvodstva Vostočnoj Evropy konca IX -
načala XI vv., în „Stratum plus”, 5, 2010, p. 285-300; A. Boldureanu, Vizantijskie i islamskie monety iz
Alčedarskogo klada, în „Stratum plus”, 5, 2010, p. 301-306.
8
I. Tentiuc, V. Bubulici, op. cit., 2020, p. 255-279.
9
D. Gh. Teodor, Tezaurul de la Răducăneni, în SCIVA, 31/3, 1980, p. 403-423; Idem, Legături economice între
regiunile de la răsărit de Carpați și Orientul arab în secolele IX-X e.n., în „Anuarul Institutului de Istorie și
Arheologie «A.D. Xenopol», XXII/1, Iași, 1985, p. 263-268.
142
lor, se remarcă pandantivele circulare, de mici dimensiuni, realizate în tehnica turnării sau
presării. Elementele caracteristice ale podoabelor sunt, pe de o parte, ornamentul animalier
traforat, asociat cu benzi sau vrejuri împletite, și, pe de altă parte, forma de scut circular
semisferic, cu umbo central evidențiat, pandantivii fiind decorați cu filigran și granulație.

1. Pandantivi traforați cu decor animalier

Descoperiți în cadrul unor tezaure sau fortuit, identificați cel mai frecvent în regiunea
Nistrului Mujlociu, aceștia au fost scoși la lumină în zona adiacentă așezării fortificate
medievale timpurii, de plan circular, de la Alcedar. Sunt realizați cu precădere din metal alb
sau argint aurit, însă nu lipsesc nici piesele din bronz. Majoritatea au formă circulară în plan.
Podoabele cu decor animalier, de formă romboidală, constituie o excepție, însă nu lipsesc.
Pandantiv traforat cu ornament animalier realizat din metal alb (fig. 1/2a-b).
Pandantivul de tip scandinav, descoperit pe Nistrul de Mijloc,10 este reprezentat de un
medalion cu ornament animalier aparținând stilului Jelling. Piesa a fost turnată utilizând
tehnica traforării, este plată, are formă circulară, cu diametrul de 51 mm. Urechiușa lipsește.
Probabil a fost pierdută în vechime, iar pentru agățare erau utilizate golurile decupate11.
Pandantivul a fost lucrat dintr-un aliaj de metal alb. Turnarea s-a făcut într-o formă realizată
după modelul unui pandantiv local, de tradiție culturală scandinavă. Piesa este ornamentată cu
decor caracteristic pentru bijuteriile medievale timpurii, din categoria artelor minore
scandinave ale epocii vikingilor. Pe partea centrală, artefactul reprezintă imaginea unui animal
fantastic, redat în profil. Acesta are corpul puternic curbat care ocupă a treia parte din
suprafața pandantivului. Fiara merge spre dreapta, are capul întors spre spate (spre stânga) și
gura întredeschisă cu care prinde propria coadă sau un adversar imaginar. Capul, reprezentat
schematic, are profilul flancat de golurile traforate ale pandantivului. Ochii rotunzi sunt
realizați prin amprente circulare. Urechile animalului au forma a două bucle unite în partea
superioară. Labele din față ale fiarei sunt concrescute cu vrejurile ornamentale, realizate în
formă de brusture,12 amplasate sub corpul animalului. Panglica, prezentă în lungul conturului
interior al ramei majorității pieselor de tip amuletă, din categoria artelor minore scandinave,
aici este reprezentată doar în partea din față a animalului. Decorul din jurul figurii centrale
este completat cu spirale sau meandre amplasate în spațiul de la spatele și de sub burta
animalului. Acesta este realizat în formă de volute sau vrejuri ce amintesc un crin.
Ornamentul se remarcă prin redarea relativ bună a detaliilor fiarei și a decorului asociat13.
Atrage atenția diametrul neobișnuit de mare al piesei, care întrece aproape de două ori
pe cel al pandantivelor cunoscute14. Menționăm, de asemenea, ornamentul redat simplificat.
Fenomenul simplificării decorului pe aceste categorii de vestigii este, în opinia cercetătorilor,

10
Locul exact de descoperire rămâne necunoscut. Se presupune că piesa provine din zona adiacentă sitului
medieval timpuriu de la Alcedar (r. Șoldănești).
11
Descrierea piesei a fost realizată în baza unei imagini foto, fapt ce ne privează de posibilitatea verificării
prezenței sau lipsei urmelor urechiușei pe pandantiv. Corpul piesei a fost fisurat în timpul descoperirii.
12
Acesta reprezintă, în opinia cercetătorilor, „pomul vieții”, frecvent utilizat în ornamentația medievală
scandinavă.
13
În unele situri din secolul al X-lea, din Europa de Est, unde a fost identificată componenta culturală scandinavă
(Gnezdovo, tumulii din reg. Vladimir etc.), decorul realizat în formă de spirale, care amintesc un brusture, a fost
aplicat pe pandantive de formă circulară, turnate sau filigranate, având suprafața plină (T. G. Saračeva,
Drevnerusskie priveski s izobrajeniem zverja, în „Possijskaja arheologia”, 4, 2003, p. 102-115; Iu. M. Lesman,
Skandinavskij komponent drevnerusskoj kul’tury, în „Stratum plus”, 5, 2014, p. 59.
14
A. S. Dement’eva, „Podveski gnezdovskogo tipa” na territorii Drevnej Rusi X-XII vv., în Gnezdovo.
Rezul’taty kompleksnyh issledovanij pamjatnika, Sankt-Peterburg, 2007, p. 211-271; S. E. Toporov, Slučajnye
nahodki skandinavskih predmetov epohi vikingov v Priil’men’e: iz kollekcij Novgorodskogo muzeja, în
„Arheologičeskie vesti”, 20, (2014), p. 225-251.
143
un indiciu al realizării lor de către meșterii locali, după modele scandinave15.
Drept confirmare a faptului că unele piese au fost realizate în condiții locale servește
tiparul de bronz, cu ornament animalier, din așezarea Păcuiul lui Soare, de la Dunărea de Jos.
Descoperit în straturile medievale timpurii din secolul al XI-lea, realizat prin gravare în
excizie, artefactul reprezintă patru animale fantastice, dispuse simetric, două câte două, având
cozile concrescute. Animalele sunt redate în profil, au capul întors spre spate și gura
întredeschisă. Picioarele din față și de la spate se sprijină pe marginea interioară a chenarului
tiparului. Chenarul este realizat în tehnica pseudo-granulării, la fel ca și corpul animalelor16.
Profilul fiarelor de pe tipar este apropiat de cel de pe pandantivul din metal alb de la Alcedar.
Datarea pandantivului traforat, cu ornament animalier, realizat din metal alb, este
posibilă prin analogie cu piesele de același tip, descoperite în complexe bine ancorate
cronologic. Analiza comparată a formei și a tehnicii de realizare, a ornamentului și
elementelor de decor, a conturului simplificat al fiarei, reprezentate în profil, capul întors spre
spate și gura întredeschisă, panglica din interiorul conturului pandantivului, substituită prin
decor vegetal, realizat în formă de vrejuri, diametrul supradimensionat al piesei indică, în
opinia noastră, cadrul cronologic care nu depășește limitele secolului al XI-lea.
Piesa analizată de noi nu este singurul pandantiv traforat cu ornament animalier,
aparținând categoriei artelor minore scandinave din epoca vikingilor, descoperit în arealul
siturilor medievale timpurii, din interfluviul Răut-Nistru și de pe Nistrul Mijlociu. O piesă
asemănătoare a fost identificată în tezaurul de la Alcedar (r. Șoldănești).
Pandantiv traforat cu decor animalier din tezaurul de la Alcedar din anul 2008 (fig.
1/3). Un pandantiv de formă circulară, turnat din argint, lucrat în tehnica traforării, având
suprafață aurită, a fost descoperit în cunoscutul tezaur mixt de lângă așezarea circulară
fortificată de la Alcedar, în anul 200817.
Decorul piesei reprezintă un animal fantastic mergând spre dreapta, cu corpul puternic
curbat și capul întors spre spate (spre stânga). Partea din spate a corpului fiarei este mai
proeminentă decât partea din față. Animalul are capul redat în profil, cu o singură urechiușă.
Înfățișat în poziția cu larg gura deschisă, fiara atacă sau se apără de un potențial adversar. Pe
pandantiv sunt reprezentate doar două picioare ale fiarei. Laba din față este ridicată aproape
vertical, iar cea din spate, strânsă sub corp, este concrescută cu vrejurile meandrate de sub
burta animalului. Membrul din față ridicat al animalului atinge suprafața interioară a
chenarului piesei. Acest element decorativ reprezintă trăsătura caracteristică pentru o întreagă
serie de pandantive18. Ornamentul artefactului se distinge prin redarea ochilor (a ochiului)
prin incizii în formă de spirală și o mai atentă prelucrare a detaliilor decorului. Agățătoarea de
prindere a pandantivului face parte din categoria „pseudourechiușelor” sau a urechiușelor
„ușoare”. Aceasta a fost realizată astfel încât, privită din față, pare a fi turnată integral; în
realitate, urechiușa este una tubulară. Pe marginile laterale interioare ale urechiușei, lucrate
din foiță rulată, au fost sudate două plăcuțe, perforate pentru agățarea pandantivului.
Modalitatea de realizare a aceastui element al urechiușei constituie trăsătura distinctivă a

15
Iu. M. Lesman, op. cit., 2014, p. 59.
16
P. Diaconu, D. Vîlceanu, Păcuiul lui Soare. Cetatea bizantină, vol. I, București, 1972, p. 158-159, fig. 64; P.
Diaconu, Despre unele meșteșuguri de la Păcuiul lui Soare (sec. X-XI), în Cultură și civilizație la Dunărea de
Jos, II, Călărași, 1986, p. 115-121, fig. 1/1.
17
Descoperirea acestui tezaur a temperat, într-un fel, speculațiile privind apartenența culturală a grupului de
situri arheologice de pe Nistrul Mijlociu, concentrate în interfluviul Răut-Nistru, dar și a problemei existenței sau
lipsei, în spațiul carpato-nistrean, a unor vestigii scandinave medievale timpurii.
18
Motivul ornamental cu fiara având laba din față ridicată apare frecvent pe acest tip de podoabe circulare
traforate, descoperite în Europa de Nord și de Est (vezi: A. S. Dementieva, op. cit., 2007, p. 211-271; S. E.
Toporov, op. cit., 2014, p. 225-251.
144
tradiției meșteșugărești scandinave19.
Pandantivul traforat din argint aurit cu ornament animalier, descoperit în tezaurul de la
Alcedar, are analogii apropiate în siturile din Europa de Est și de Nord. Piese identice au fost
descoperite la Staraya Ladoga, în așezarea fortificată Ryurikovo Gorodišče de lângă
Novgorod, la Gnezdovo, Beloozero, Volkovysk, Šestovitsy, Korosten, la Červona pe Bugul
de Sud etc20. Vestigiile nord-europene, scandinave, aparținând acestui tip au fost atribuite
grupei A, varianta 3, tipul Kipplingeberg, conform clasificării realizate de J. Callmer21.
Tezaurul de la Alcedar, descoperit în anul 2008, în componența cărui a fost găsit
pandantivul, este constituit din piese de podoabă din argint și aur, dar și din dirhemi kufici și
monede bizantine. Prezența monedelor de argint (arabe și bizantine) a facilitat datarea
complexului, care a fost atribuit sfârșitului secolului al X-lea-începutului celui următor22. Din
componența tezaurului mai făcea parte un lingou de argint, un pond/greutate din fier învelită
în folie de bronz, podoabe din argint, lucrate în tehnica granulației (cercei de tip volhynian), o
lunulă de aur, realizată prin presare și ornamentată cu decor filigranat23.
Prin piesele componente, tezaurul a permis identificarea surselor/direcțiilor principale
de pătrundere a argintului în regiune: Califatul arab și Imperiul Bizantin, facilitând înțelegerea
mecanismului de răspândire a metalelor nobile și comune, inclusiv potențialii lor purtători sau
cei care le-au vehiculat.
Spre deosebire de pandantivul circular din metal alb, inclus de noi în circuitul
științific, piesa din tezaurul de la Alcedar din 2008 a fost lucrată din argint aurit și decorată cu
ornament realizat în stilul Borre, cu elemente ale stilului Jelling. Artefactul a fost atribuit
primei variante a tipului AII, conform clasificării propuse de A. S. Dementyeva24 sau tipului
P155, conform tipologiei lui J. Petersen25. Piesa face parte din categoria celor mai timpurii
podoabe scandinave. Acestea au circulat în Europa de Nord și de Est în a doua jumătate a
secolului al X-lea-începutul secolului al XI-lea26.

2. Pandantivi în formă de scut semisferic cu umbo central

În ansamblul pieselor de podoabă pentru gât, de formă circulară, lucrate din metale
colorate sau nobile, realizate prin turnare sau presare, înzestrate cu decor granulat sau
filigranat, făcând parte din categoria artelor minore scandinave din perioada vikingilor,
menționăm amuletele din argint, în formă de scut semisferic umboidal (fig. 1/4-7).
Pandantive27 de acest fel au fost descoperite în timpul săpăturilor arheologice din așezarea

19
Iu. M. Lesman, Psevdouški – diagnostičeskij priznak skandinavskih podvesok epohi vikingov, în „Iuvelirnoe
iskusstvo i material’naja kul’tura”, Sankt-Peterburg, 2003, p. 74.
20
P. I. Havliuk, Drevn’orus’ki gorodišča na Pivdennomu Buzi, în „Slaviano-rus’ki starojitnosti”, Kiiv, 1969, p.
164; S. D. Dernovici, Skandinavskie drevnosti epohi vikingov v Belarusi, Minsk, 2006; p. 62, fig. 25; T. A.
Puškina, Novyj Gnezdovskij klad, în „Drevnejšie gosudarstva Vostočnoj Evropy. 1994. Novoe v numizmatike”,
Moskva, 1996, p. 179-181, fig. IV/2; F. O. Androščuk, Normani i slov’jani u Podesenni, Kiiv, 1999, p. 106, fig.
34; V. Zotsenko, B. Zvizdetsky, Tipologija ta hronologija artefaktiv „skandinavskogo” tipu iz rozkopok
starodavn’ogo Iskorostenja, în „Rus’ na perehresti svitiv (mijnarodni vplivi na formuvannja Davn’orus’koi
derjavi IX-XI st.)”, Černigiv, 2006, p. 74, fig. 3; S. E. Toporov, op. cit., 2014, p. 225-251).
21
J. Callmer, Gegossene Schmuckanhänger mit nordischer Ornamentik, în „Birka: Untersuchungen und
Studien”, II: 3: SystematischeAnalysen der Gräberfunde. Stockholm, 1989, p. 23, 29, fig. 3/ 6-8.
22
A. Болдуряну, op. cit., 2010, p. 301-306; A. Boldureanu, E. Nicolae, Monedele islamice. în A. Boldureanu, E.
Nicolae (eds.), Moneda din Republica Moldova, Chișinău, 2015, p. 113-119.
23
S. S. Reabțeva, N. P. Telnov, op. cit., 2010, p. 285-300; A. Boldureanu, op. cit., 2010, p. 301-306.
24
S. S. Reabțeva, N. P. Telnov, op. cit., 2010, p. 291.
25
J. Petersen, Vikingetidens Smukker, Stavanger, 1928, p. 134, fig. 148/155.
26
S. S. Reabțeva, N. P. Telnov, op. cit., 2010, p. 291-292, fig. 1/13; A. Boldureanu, E. Nicolae, op. cit., 2015, p.
115-119, pl. XXXI/7.
27
Patru pandantive din argint, în formă de scut semisferic, descoperite în procesul cercetărilor arheologice
sistematice de la Echimăuți, se păstrează în colecțiile Muzeului Național de Istorie a Moldovei, de la Chișinău
145
fortificată de plan circular de la Echimăuți (rn. Rezina)28. Diametrul pieselor este de 20-21
mm. Podoabele sunt realizate din argint29 cu titlul 960‰ ce corespunde titlului argintului
monetar al dirhemilor cufuci30. Pandantivele au fost lucrate prin turnarea separată a
elementelor componente și asamblarea lor prin presare și sudare. Ornamentul este realizat în
tehnica filigranului și a granulației. Decorul de pe suprafața pandantivelor reprezintă discul
solar cu 10 sau 11 raze. Ornamentul este lucrat din granule organizate în formă de triunghiuri
cu baza sprijinită pe chenarul pieselor. Chenarul amuletelor este constituit, de regulă, din două
cercuri concentrice: unul lucrat în tehnica granulației, iar altul, cel exterior, în filigran. Sârma
subțire de argint, care formează conturul piesei, reprezintă o bandă torsadată îngustă, lipită pe
marginea artefactului. Alte două cercuri concentrice, lucrate în tehnica granulației, cel din
exterior, și a filigranului, cel interior, delimitează decorul central în formă de umbo al
amuletei. Triunghiurile din granule amintite mai sus au fost dispuse radial, în jurul decorului
umboidal central astfel, încât să reprezinte razele solare. Atașarea decorului central în formă
de umbo, lucrat separat, din foiță de argint, s-a realizat prin presarea lui pe partea de la spate a
piesei, unde a fost sudat de marginile pandantivului. Pe unele piese, suprafața umbo-ului
central a fost decorată cu granule. Între două raze, formate din triunghiuri îngemănate, pe
unele piese, a fost înfățișat un frumos ornament în formă de romb, realizat din granule
minuscule. Pandantivele au fost prevăzute cu agățătoare tubulare de prindere, rulate din foiță
de metal. Lungimea urechiușelor este de 10 mm. Agățătoarele tubulare au marginile modelate
în formă de bordură, având suprafața decorată cu ornament granulat.
Cele mai multe analogii pentru pandantivele de tip scut semisferic, cu umbo central,
provin din Scandinavia. Acest tip de podoabe este întâlnit, cel mai frecvent, în Suedia
Centrală31. Au fost atribuite tipului I, după clasificarea propusă de cercetătoarea S.
Reabțeva32. Din punct de vederea al cadrului cronologic, au fost atribuiți sfârșitului secolului
al IX-lea-sfârșitul secolului al XI-lea, cu probabilitatea utilizării lor și în secolul următor33.

3. Încadrarea culturală, cronologică și aria de răspândire a pandantivelor

Orfevrăria, artizanatul artistic al metalelor, a fost o practică larg răspândită în Europa
de Nord și Scandinavia, în perioada Evului Mediu timpuriu. În procesul analizei stilului
animalier pe diferite tipuri de pandantive, din Epoca Medievală timpurie, din Europa de Nord,
cercetătorii au evidențiat anumite relații de succesiune între tradițiile decorative din perioada
romană târzie și stilul animalier germanic sau miniatura carolingiano-ottoniană medievală

(Nr. inv. FB-26452; FB-26454; FB-26455; FB-26456). De la al cincilea pandantiv s-a păstrat doar urechiușa
tubulară (FB-26453). Alte (trei ?) piese, din același sit, se păstrează în fondurile Muzeului de Arheologie din
Odesa (inv. № 80; inv. № 81; inv. № 82) (vezi S. Reabțeva, op. cit., 2006, p. 156).
28
G.B. Fedorov, op. cit., 1953, p. 125-126, fig. 48/1Б; G. B. Fedorov, Drevnerusskaja kul'tura Podnestrov'ja (X-
XII vv.), în Drevnjaja kul'tura Moldavii, Kishinev, 1974, p. 118-119, fig. 38/4, 6; G. B. Fedorov, G. F.
Čebotarenko, op. cit., 1974, fig. 14/4; S. Reabțeva, Drevnerusskij juvelirnyj ubor. Osnovnye tendentsii
formirovanija, Sankt-Peterburg, 2005, p. 122-126, fig. 45/2; Idem, 2006, op. cit., p. 156, рис. 4/9, 11.
29
A. Niculiță, op. cit., 2018, p. 220-222, nr. 163-165.
30
S. S. Reabțeva, N. P. Telnov, op. cit., 2010, p. 297 și nota 8. Analiza spectrală a vestigiilor a permis în ultimii
ani cercetătorilor să găsească similitudini între calitatea înaltă a argintului (aproape nativ) din categorii de
podoabe și bijuterii medievale timpurii și titlul monedelor arabe din secolele VIII/IX-XI, descoperite în Europa
de Nord, Centrală și de Est (vezi N. V. Eniosova, R. A. Mitojan, T. G. Saračeva, Serebro v metalloobrabotke
Južnoj Rusi v IX-XI vv. în Starodavnij Iskorosteni i slov’jans’ki gradi VIII-X st. Zbirka naukovih pratz’, Kiiv,
2004, p. 26-34).
31
W. Duczko, The Filigree and Granulation Work of the Viking Period, in „Birka”, vol. V, Stockholm, 1985, p.
16-24, 66-71.
32
S. Reabțeva, op. cit., 2005, p. 122-126.
33
G. Novikova, Ščitoobraznye podveski iz Severnoj i Vostočnoj Evropy, în Istoričeskaja arheologija: Traditzii i
perspektivy: K 80-letiju so dnja rojdenija D. A. Avdusina, Moskva, 1998, p. 166-169.
146
timpurie34. S-a enunțat că practica confecționării podoabelor din categoria artelor minore
nord-europene a fost preluată de orfevrii scandinavi din Antichitatea romană târzie, prin
intermediul celei merovingiene și carolingiene35. Pe de altă parte, operele de artă minoră din
această perioadă se remarcă prin faptul că motivele vegetale din arta decorativă a francilor se
îmbină armonios cu tradiția ornamentului realizat din vrejuri și benzi torsadate a stilului
animalier caracteristic artei scandinave, ca și predilecția pentru volumul plastic al figurilor.
Potrivit unor cercetători, stilul animalier al scandinavilor ar fi fost creat (definitivat) în
perioada Wendel (secolele VI-VIII), sub influența artei anglo-saxone și irlandezo-scoțiene de
tradiție celtică36.
Pandantivele traforate de formă circulară, ovală sau având conturul exterior segmentat,
turnate din argint sau argint aurit (mai rar din bronz), decorate cu ornament animalier în
stilurile Borre, Jelling, Mammen, Ringerike, Urnes sau combinațiile acestora, reprezintă
vestigii caracteristice culturii scandinave din epoca vikingilor, din a doua jumătate a secolului
al X-lea-începutul secolului al XI-lea37. Analiza morfologică și stilistică a artefactelor a făcut
posibilă constatarea că acestea sunt relativ diverse ca formă, tehnică de lucru și decor, ceea ce
găsește explicație în lipsa unor „standarde” la realizarea artefactelor.
Pornind de la particularitățile decorative ale podoabelor și bijuteriilor scandinave din
epoca vikingilor, J. Petersen a încadrat pandantivele traforate în tipurile 155 și 15938. După
cum a fost menționat, J. Callmer a evidențiat această categorie de artefacte în grupuri, tipuri și
variante, pornind de la forma pieselor, de la marginile realizate în contur continuu sau
segmentat, de la forma corpului animalului și a poziționării acestuia, a formei și orientării
capului fiarei, a numărului de membre reprezentate și a locului lor în cadrul decorului39.
Cercetările din ultimele decenii au permis constatarea că podoabele cu ornament
animalier, datate la mijlocul secolului al X-lea și începutul secolului al XI-lea, erau răspândite
cel mai frecvent în Scandinavia, în Suedia, Norvegia și Danemarca. Vestigii identice sau
asemănătoare au fost descoperite în situri din Anglia și de pe Insulele Britanice40. Artefactele
au fost identificate în arealuri cu prezența preponderentă sau cu elemente scandinave: pe
litoralul de sud și sud-est al Mării Baltice, dar și în Belarus, Ucraina și Rusia41. Potrivit
opiniilor recente ale cercetătorilor, în Rusia Kieviană, pandantivele aduse de scandinavi, sau
cele de tradiție nord-europeană, au continuat să fie produse pe tot parcursul secolului al XI-lea
și la începutul secolului al XII-lea42. Pe de altă parte, în Europa de Nord, odată cu răspândirea
creștinismului, amuletele-pandantiv au fost transformate în simple accesorii utilizate în

34
H. Arbman, Vikingi, Sankt Peterburg, 2006, p. 196-210; V. I. Kulakov, Zverinyj stil’ v zemle prussov (kon. IV-
X vv.), în: Istoričeskij format, nr. 2, Moskva, 2016, p. 21-58.
35
B. Salin, Die Altgermanische thierornamentik. Typologische studie über germanische metallgegenstände aus
dem IV. bis IX. Jahrhundert, nebst einer studie über irische ornamentik, Stockholm, 1904.
36
B. Salin, op. cit., 1904; J. Petersen, Vikingetidens Smykker, Stavanger, 1928; J. Callmer, op. cit., 1989, p. 19-
41; Caroline Paterson, From Pendants tot o Brooches, în „Hikuin”, nr. 29, 2002, p. 267-276.
37
J. Petersen, op. cit., 1928; Holġer Ārbman, Skandinavisches handwerk in Russland zur Wikingerzeit, în
Meddelanden fran Lunds Universitets Historiska Museum, 1959, Lund, 1960, p. 110-135; J. Callmer, Some
points of view on the studi of Viking Age. A Survey, în „Acta Archaeologica”, VII, Kǿbenhavn, 1971, p. 266-279;
C. Paterson, op. cit., 2002, p. 267-276.
38
J. Petersen, op. cit., 1928, p. 134, 139.
39
J. Callmer, op. cit., 1971, p. 268; J. Callmer, op. cit., 1989, p. 19-41.
40
C. Paterson, 2002, op. cit., p. 267-276; Jane F. Kershaw, Culture and Gender in the Danelaw: Scandinavian
und Anglo-Scandinavian Brooches, în „Viking and Medieval Scandinavian”, nr. 5, 2009, p. 295-325.
41
A. V. Uspenskaya, Nagrudnye i pojasnye priveski, în „Očerki po istorii russkoj derevni X-XIII vv.” Trudy
Gosudarstvennogo istoričeskogo Muzeja, vyp. 43, Moskva, 1967, p. 88-132; A. S. Dement’eva, op. cit., 2007, p.
212; S. D. Dernovici, op. cit., 2009, p. 164-165; F. Androshchuk, V. Zotsenko, Skandinavskie drevnosti Jujnoj
Rusi. Katalog, Paris, 2012, p. 112, 152, nr.70, 102.
42
A. S. Dement’eva, op. cit., 2007, p. 230; Ju. M. Lesman, op. cit., 2014, p. 59; S. E. Toporov, op. cit., 2014, p.
230-233.
147
calitate de medalioane43.
Analiză morfologică și stilistică comparată a pandantivelor traforate cu decor
animalier,44 descoperite în zona adiacentă așezărilor circulare fortificate pe de Nistrul
Mijlociu, probează faptul că, în succesiune cronologică, cel mai timpuriu este pandantivul
circular, din argint aurit, descoperit în tezaurul mixt de la Alcedar, în 2008. Datarea tezaurului
s-a făcut, după cum am menționat, în baza monedelor de argint arabe și bizantine, la sfârșitul
secolului al X-lea și începutul secolului al XI-lea. Cel de-al doilea medalion traforat, realizat
din metal alb, aparține, în opinia noastră, secolului al XI-lea.
Cât privește pandantivele în formă de scut semisferic, cu umbo central, piesele de la
Echimăuți au numeroase analogii printre artefactele din Scandinavia, Europa Centrală și în
nord-vestul Rusiei. Astfel, artefacte similare celor de la Echimăuți au fost descoperite în
tezaurele de la Gnezdovo, din anii 1867 și 199345, de la Kiev, din anul 1863, Denisovo, din
anul 1912, și de la Černigov46. Podoabe identice sau asemănătoare au fost identificate în
inventarul din mormintele tumulare sau plane ale cimitirelor cercetate la Gnezdovo, Kiev și
Černigov47. Amulete de acest fel au fost descoperite în tezaure și necropole din Polonia48 și
Ungaria49, dar și la Burge, pe Insula Gotland50.
Pandantivele din argint, în formă de scut semisferic, de la Echimăuți,51 aparțin tipului
I, după clasificarea propusă de S. Reabțeva52.
S-a constatat că podoabele în formă de scut semisferic, cu decor geometric, realizat
prin granulare și filigranare, ocupă un cadru cronologic mai extins în comparație cu
pandantivele traforate cu ornament animalier: sfârșitul secolului al IX-lea-începutul secolului
al XI-lea. Unele tipuri de amulete au continuat să fie utilizate până către începutul secolului al
XII-lea53. Originile scandinave ale acestor bijuterii sunt evidente, la fel ca și confecționarea
celor mai multe dintre ele, de către meșterii locali, după modele de tradiție nord-europeană.

43
C. Paterson, op. cit., 2002, p. 267-276.
44
Un pandantiv traforat cu decor animalier, de formă romboidală, având conturul exterior segmentat, turnat din
bronz, în formă monovalvă, având pe partea din spate o inscripție cu rune scandinave, a fost descoperit recent în
zona adiacentă așezării circulare fortificate de la Alcedar. Se păstrează într-o colecție privată.
45
A. S. Guščin, Pamjatniki hudojestvennogo remesla Drevnej Rusi X-XIII vv., Leningrad, 1936, tabl. IV/19-23;
T. A. Puškina, op. cit., 1996, p. 178-179, fig. III/1-4.
46
G. F. Korzuhina, Russkie klady IX-XIII vv. Moskva, Leningrad, 1954, p. 100, pl. 25/12.
47
T. A. Puškina, op. cit., 1996, p. 178-179; N. V. Eniosova, T. A. Puškina, Skannye i zernenye ukrašenija iz
kladov Gnezdova, în Iuvelirnoe iskusstvo i material’naja kul’tura. Tezisy dokladov, Sankt-Peterburg, 1997, p. 25;
V. G. Ivakin, Kievskie pogrebenija X veka, în „Stratum plus”, 5, 2011, fig. 31, 33.
48
H. Kóčka-Krenz, Biżuteria Północno-Zachodnio Słowiańska we wczesnym średniowieczu, Poznań, 1993,
mapa 37; Idem, Biżuteria sredniowieczna na ziemiach polskich jako wyznacznik chronologiczny, în
„Archaeologia Historica Polona”, tom 6, 1997, p. 69-75.
49
G. Török, Die Bewohner von Halimba im 10. und 11. Jahrhundert, Budapest, 1962, pl. 34.
50
M. Stenberger, Die Schatzfunde Gotlands der Wikingerzeit, II, Stockholm, 1947, p. 132, Abb. 151/3.
51
O variantă a acestui tip de podoabe, în formă de scut semisferic, cu decor central umboidal, de origine
scandinavă, a fost analizată de cercetătoarea E. Novikova; vezi: Novikova, op. cit., 1998, p. 165-172.
52
S. Reabțeva, Drevnerusskij iuvelirnyj ubor. Osnovnye tendentzii formirovanija, Sankt-Peterburg, 2005, p. 122-126.
53
T. A. Puškina, op. cit., 1996, p. 171-186; G. L. Novikova, op. cit., 1998, p. 166-169; S. Reabțeva, op. cit.,
2006, p. 156; N. V. Žilina, Drevnerusskoe prikladnoe iskusstvo v epohu stanovlenija gosudarstvennosti, în Rus’
v IX-XII vekah. Obščestvo, gosudarstvo, kul’tura, Moskva-Vologda, 2014, p. 286-298; S. E.Toporov, op. cit.,
2014, p. 235.
148
 Concluzii
Prezența pandantivului traforat cu ornament animalier scandinav, dar și a altor tipuri
de podoabe în tezaurul mixt de la Alcedar, a fost o surpriză pentru cercetătorii care considerau
că, în perioada medievală timpurie, în regiunile de la est de Carpații Orientali „elementul
scandinav lipsește cu desăvârșire”54. Tezaurul de la Alcedar, din anul 2008, prin structura sa -
accesorii negustorești, dirhami cufici și monede bizantine de argint, lingou de argint, greutate
pentru cântarul de tip balanță, bijuterii din argint sau aur, amuleta scandinavă din argint aurit
cu ornament animalier – a confirmat ipotezele mai vechi și cele recente ale cercetătorilor,55
despre prezența scandinavilor-vikingilor-varangilor, în regiunile de la est de Carpați, în
secolele al IX-lea - al XI-lea.
Autorii, care au inclus în circuitul științific materialele tezaurului, au lansat
presupunerea că prezența podoabelor în siturile medievale timpurii din interfluviul Răut-
Nistru s-ar datora în exclusivitate relațiilor comerciale din secolele al IX-lea - al X-lea. În
opinia autorilor, aceste artefacte atestă existența unor contacte între comunitățile din regiunile
de la est de Carpați și cele de pe Niprul Superior, inclusiv cu cele din așezarea de la
Gnezdovo. Chiar de la Gnezdovo, consideră autorii, că ar fi pătruns, în siturile de pe Nistrul
de Mijloc, pandantivii traforați cu ornament animalier. Ca argument, autorii aduc cerceii de
tip volhynian, decorați în tehnica granulației, descoperiți în mai multe complexe medievale
(așezări, necropole, tezaure) de la Alcedar, Echimăuți, Arsura, Brănești, Raducăneni etc.
Cercetătorii consideră că aceste podoabe erau produse în atelierele meșteșugărești din siturile
de pe Nistrul Mijlociu (dar și pe Bugul de Sud și în Volhynia), de unde erau exportate pe
Niprul Superior. Totodată, de la Gnezdovo, dar și din alte situri din dreapta Niprului, ar fi fost
importați, în spațiul carpato-nistrean, pandantivi traforați, cu ornament animalier56, de tipul
celor descoperiți la Alcedar.
Nu excludem posibilitatea existenței unor contacte și relații economice între siturile
din regiunea Nistrului Mijlociu (Alcedar, Echimăuți) și cele de pe Niprul Superior
(Gnezdovo), în perioada medievală timpurie, la fel ca și funcționarea unor rute comerciale
terestre între acestea. Ținem să menționăm însă, că, în Preistorie și Antichitate, cele mai
sigure pentru deplasarea oamenilor (și a mărfurilor) erau cursurile de apă57. Căile fluviale
constituiau principalele artere ce legau partea nordică de cea sudică a continentului. Evul
Mediu timpuriu nu constituie o excepție în acest sens58. În perioada vikingă, regiunile din
Scandinavia și de la Marea Baltică erau strâns legate de spațiul de la nordul Mării Negre și al
Mării Caspice printr-un sistem ramificat și complex de comunicații fluviale, situate în lungul

54
S. Rjabțeva, R. Rabinovici, K voprosu o roli vengerskogo faktora v Karpato-Dnestrovskih zemljah v IX-X vv.
în „Revista arheologică”, S.N., III/1-2, 2007, p. 225.
55
Al. Philippide, Barangii în istoria românilor, în „Viața românească”, nr. 11/1, 1916, p. 214-239; I. Gherghel,
Câteva precizări filologice-istorice: VII. Blakumen-Blökumannaland (un capitol din nomenclatura poporului
român), în „Arhiva”, 35, 1, 1928, p. 62-64; A. Sacerdoțeanu, Considérations sur l’histoire des Roumain au
Moyen Âge, în Mélanges de l’École Roumaine en France, 7, Paris, 1929, p. 119; N. Drăganu, Vechimea și
răspândirea românilor pe baza toponimiei și a onomasticii, în „Balcania”, 6, 1943, p. 446; E. Lozovan, op. cit.,
1963, p. 107-126; C. C. Giurescu, Tîrguri și orașe și cetăți moldovene din secolul al X-lea până la mijlocul
secolului al XVI-lea, București, 1967, p. 34-35; R. Theodorescu, Bizanț, Balcani, Occident la începuturile
culturii medievale românești (secolele X-XIV), București, 1974, p. 87-94.
56
S. S. Reabțeva, N. P. Telnov, op. cit., 2010, p. 292.
57
V. M. Masson, Razvitie obmena i torgovli v drevnih obščestvah, în KSIA, vyp. 138, 1974, p. 8-10; V. Spinei,
Realități etnice și politice în Moldova meridională în secolele X-XIII. Români și turanici, Iași, 1985, p. 47; A. E.
Leont'ev, E. N. Nosov, Vostočnoevropejskie puti soobščenija i torgovye svjazi v kontze VIII-X v. în Rus' v IX-X
vekah: arheologičeskaja panorama. Drevnosti Severa, Moskva, 2012, p. 382-401.
58
D. A. Avdusin, Obrazovanie severnyh drevnerusskih gorodov, în Tezisy dokladov sovetskoj delegatzii na V
mezdunarodnom kongrese slavjanskoj arheologii (Kiev, sentjabr’ 1985 g.), Moskva, 1985, p. 51-52.
149
Volgăi59, al Niprului60, Vistulei și Nistrului61.
Din cele mai vechi timpuri, comunitățile și grupurile umane din Europa de Nord au
utilizat traseul în lungul Vistulei și al Nistrului, pentru a ajunge în regiunile de la nordul Mării
Negre. Deplasându-se pe această cale, bastarnii au pătruns în teritoriile de la est de Carpații
Orientali și Nistru, unde au lăsat siturile atribuite culturii arheologice Poienești-Lucașeuca62.
Goții de pe Insula Gotland, din Marea Baltică, urmând același traseu, au fondat o remarcabilă
civilizație, reprezentată de cultura arheologică Sântana de Mureș-Cernjahov63.
Goții și conducătorul „regatului” lor, Hermanarich, și peste o mie de ani erau cântați în
versuri, în sagas, în frumoasele legende ale eposului eroic germano-scandinav, în scrierile
medievale din secolele al IX-lea - al XIII-lea64.
Unul dintre autorii prezentului studiu a înaintat ipoteza că așezările fortificate de plan
circular, înzestrate cu șanțuri, valuri de pământ și puternice palisade, cercetate pe Nistrul
Mijlociu și în interfluviul Răut-Nistru, au fost edificate a fundamentis de către scandinavi. În
secolele VIII/IX-XI, aceștia se deplasau în lungul traseului comercial internațional al Vistulei
și Nistrului, pentru a ajunge la Marea Neagră, în Balcani, la Constantinopol, în Califatul
Abbasid și la Bagdad65. Siturile de pe Nistrul Mijlociu au apărut inițial ca puncte intermediare
de popas și/sau ca tabere militare. Condițiile naturale, mediul propice, energia și extraordinara
mobilitate a vikingilor au făcut ca, în scurt timp, acestea să fie transformate în adevărate
centre comercial-meșteșugărești și militar-administrative, în viguroase centre locale de putere.
Așezările fortificate, edificate de vikingi cu suportul populației locale romanice66, au putut
servi și pentru controlul comerțului pe această importantă rută internațională, care lega nordul
de sudul continentului, numită de cercetători „cel de-al doilea drum de la varegi la greci”67.

59
T. M. Kalinina, Torgovye puti Vostočnoj Evropy (po dannym Ibn Hordadbeha i Ibn al-Fakiha), în Istorija
SSSR, nr. 4, 1986, p. 68-82; I. V. Dubov, Velikij Volžskij put', Leningrad, 1989; E. A. Melnikova, Baltijskaja
sistema kommunikatzij v I tysjačeletii n.e. în Drevnejšie gosudarstva Vostočnoj Evropy. 2009 god.
Transkontinental'nye i lokal'nye puti kak sociokul'turnyj fenomen, Moskva, 2010, p. 43-57.
60
A. E. Leontiev, E. N. Nosov, op. cit., 2012, p. 382-401.
61
V. T. Pašuto, Očerki po istorii Galicko-Volynskoj Rusi, Moskva, 1953, p. 166-167; M. M. Kazanski, Vodnye
puti iz Baltiki k Černomu morju i severnye varvary v epohu Pereselenija narodov. în Inter ambo maria. Northen
Barbarians from Scandinavia towards the Black Sea, Kristiansand-Simferopol, 2013, p. 154-163; I. Tentiuc,
Populația din Moldova Centrală în secolele X-XIII, Chișinău, 2017, p. 125-130. În anul 2006, o echipă de
temerari, condusă de Henryk Wolski, a parcurs această cale în 59 de zile, urmând traseul Marea Baltică-Vistula-
San-Nistru-Marea Neagră, pe modelul unei nave comerciale vikinge Welet (vezi: B. Humbert, La circulation des
Scandinaves dans la Rus’ aux IXe-XIe siècles, Paris, 2015, p. 190).
62
M. Babeș Die Poieneşti-Lukasevka Kultur. Ein Beitrag zur Kulturgeschichte im Raum ostlich der Karpaten in
den letzten Jahrhunderten vor Cristi Geburt, în „Saarbrucker beitrage zur altertumkunde”, Band 30, Bonn, 1993;
M. B. Ščukin, Gotskij put’. Goty, Rim i černjahovskaja kul’tura, Sankt-Peterburg, 2005; V. Iarmulschi, The
Settlements of the Poienești-Lucașeuca Culture. Archaeological Study of Settlements in the Carpathian-Dniester
Region from the End of the 3rd to the 1st Centuty BC, în „Berliner Archäologische Forschungen”, Band 19.
Leidorf, 2020.
63
E. A. Rikman, Etničeskaja istorija naselenija Podnestrov'ja i prilegajuščego Podunav'ja v pervyh vekah našej
ery, Moskva, 1975; I. Ioniță, Chronologie der Sântana de Mureș-Cernjahov-Kultur (I), în „Peregrinatio
Gothika” (AB VIII), Lodz, 1986, p. 295-351.
64
O. Sharov, Gibel' Ermanarika: istorija i epos, în Stratum: struktury i katastrofy. Sbornik simvoličeskoj
indoevropejskoj istorii, Sankt-Peterburg, 1997, p. 95-106; D. A. Mačinskij, Nekotorye predposylki, dvijuščie sily
i istoričeskij kontekst slojenija russkogo gosudarstva v seredine VIII - seredine XI v., în „Složenie russkoj
gosudarstvennosti v kontekste rannesrednevekovoj istorii Starogo Sveta. Trudy Gosudarstvennogo Ermitaja”,
Vyp. XLIX, Sankt-Petersburg, 2009, p. 460-538.
65
I. Tentiuc, op. cit., 2017, p. 125-129; I. Tentiuc, op. cit., 2020, p. 249-286.
66
Cât privește colaborarea nordicilor cu populația locală, amintim informația furnizată de Constantin
Porphirogenetul (De Adm. Imp. 9) despre călătoriile scandinavilor (populației Rüs) pe „drumul de la varegi la
greci”, de pe Nipru, dinspre Marea Baltică spre Marea Neagră, când slavii localnici pregăteau pentru aceștia
monoxile și așteptau primăvara/vara pentru a le vinde vikingilor.
67
V. T. Pašuto, op. cit., 1950, p. 166-167.
150
 Viața în unele dintre aceste așezări a fost destul de intensă, fapt ce a determinat
cercetătorii să reitereze despre „cultura materială strălucitoare” ale acestora68. S-a mai opinat
că existența lor nu ar fi fost de prea lungă durată,69 în condițiile declanșării ultimelor valuri
migratoare ale nomazilor turanici, care le-au spulberat (Echimăuți) sau au determinat
populația să le părăsească (Alcedar).
Identificarea, în așezările medievale timpurii, din interfluviul Raut-Nistru și de pe
Nistrul de Mijloc, a unor adevărate „cartiere meșteșugărești”, cu sute de kilograme de minereu
din fier, cu multe zeci de cuptoare pentru îmbogățirea minereului și furnale metalurgice
pentru reducerea fierului (nu mai puțin de 70), descoperirea unor seturi de ustensile
meșteșugărești, aparținând fierarilor sau făurarilor-giuvaergiilor, a creuzetelor și formelor de
turnat, a ciocanelor miniaturale, a nicovalelor de mici dimensiuni, a unor filiere de bijutier
pentru obținerea sârmei, a fragmentelor sau ghemotoacelor de sârmă din bronz sau argint, a
unor dăltițe miniaturale, a formei pentru turnat lingouri, a lingourilor din argint sau bronz, a
cântarului de tip balanță cu talere din bronz, a pondurilor/greutăților din bronz sau în formă de
butoiaș din fier învelit în folie din cupru etc., probează indubitabil existența, în perioada
secolelor IX-XI, în spațiul de la est de Carpați, a unor ample activități meșteșugărești și
comercial-negustorești, concomitent cu practicile agricole în continuă dezvoltare.
S-a opinat că atelierele (centrele) de făurărie-giuvaergie identificate în siturile de pe
Nistrul de Mijloc ar fi funcționat nu atât pentru asigurarea necesităților comunităților locale
sau din vecinătatea imediată cu unelte de muncă, arme sau podoabe, cât pentru îndestularea
cererii comerțului la mare distanță70, ultimul aducând profituri fabuloase. În opinia noastră,
atelierele de făurărie-giuvaergie medievale timpurii, din siturile cercetate în interfluviul Raut-
Nistru, și, în primul rând, cele de la Echimăuți și Alcedar, unde au fost identificate
pandantivele traforate cu decor animalier și podoabele în formă de scut semisferic cu umbo
central, alte numeroase vestigii de origine sau de tip scandinav au apărut pentru asigurarea
necesităților de bază ale localnicilor cu unelte de muncă și arme, dar și cu bijuterii.
Cererea pentru articole din fier, bronz, dar și metale nobile, a românilor din spațiul
carpato-nistrean și circumcarpatic, a comunităților din regiunile de la nordul Dunării de Jos și
al Mării Negre, era una deosebită în condițiile embargoului sever, impus de autoritățile de la
Constantinopol, pentru toată perioada Antichității târzii și a Evului Mediu timpuriu, asupra
exportului acestor categorii de materiale, ustensile și produse71.
Schimbările climatice din Europa, legate de „micul optimum climatic medieval” în
evoluție, continuă după mijlocul secolului al VIII-lea și până către mijlocul secolului al XIII-
lea; ele au fost resimțite și de populația românească din regiunile de la est de Carpați și nordul
Dunării de Jos. Dezvoltarea ascendentă a agriculturii, defrișarea pădurilor pentru extinderea
terenurilor arabile au crescut mult cererea de unelte din fier de înaltă calitate (topoare cu lama
lată, brăzdare și cuțite de plug, seceri și coase cu lama tot mai lungă etc.). Meșterii făurari
scandinavi au știut să suplinească necesitatea de unelte (dar și de arme și podoabe) a
populației locale sedentare.
68
G. B. Fedorov, Rezultatele și problemele principale ale cercetărilor arheologice din sud-vestul U.R.S.S.
referitoare la primul mileniu al e.n., în SCIV, X/2, 1959, p. 371-408; Idem, Naselenie jugo-zapada SSSR v I –
načale II tysjačeletija nasej ery, în „Sovetskaja etnografija”, 1961, p. 80-106.
69
T. V. Ravdina, O datirovke gorodišča Alcedar, în „Srednevekovye pamjatniki Dnestrovsko-Prutskogo
meždureč'ja”, Kishinev, 1988, p. 54-71.
70
S. S. Reabțeva, N. P. Telnov, op. cit., 2010, p. 297.
71
A. P. Kazhdan, Vasiliki kak istoričeskij istočnik. în „Vizantijskij vremennik”, XIV, 1958, p. 56-66; A.
Canache, Fl. Curta, Depozite de unelte și arme medievale timpurii de pe teritoriul României. în „Musaios”, IV/I,
1994, p. 179-221; Em. Corbu, Sudul României în evul mediu timpuriu (secolele VIII-XI). Repere arheologice.
Brăila, 2006, p. 190-191; D. Tănase, Prelucrarea metalelor în lumea barbară la Dunărea Mijlocie și Superioară
în secolele VI-VII, Timișoara, 2010; M. Dejan, Elemente răsăritene în ținuturile extracarpatice (secolele VI-X),
Suceava, 2015, p. 197-218.
151
 Creșterea economică constantă, augmentarea cantității și a calității produselor
alimentare au condus la o adevărată explozie demografică în Europa Centrală și de Vest, dar
și în sud-estul continentului. În spațiul carpato-nistrean, discrepanțele sociale sunt tot mai
vizibile în cultura materială de la sfârșitul mileniului I-începutul mileniului al II-lea, reflectate
în numărul incomparabil mai mare de piese de podoabă, realizate din metale nobile sau
colorate, cantitate raportată la perioada precedentă sau la cea ulterioară, la identificarea unor
construcții mari (10 x 6 m), cu fundație de piatră72.
Ultimele valuri migratoare ale nomazilor turanici, pătrunse în regiunile de la est de
Carpați, în secolele XI-XII, au periclitat viața așezărilor deschise sau fortificate, edificate de
scandinavi și localnici în interfluviul Răut-Nistru. O parte din populația acestor așezări, sub
presiunea nomazilor, s-a retras spre regiunile Bucovinei de Nord și ale Nistrului Superior, alții
și-au găsit refugiu în zonele mai bine protejate, din partea centrală a spațiului carpato-nistrean,
unde au fost asimilați de populația locală romanică.

SOME CONSIDERATIONS REGARDING THE 10TH-11TH CENTURY

SCANDINAVIAN PENDANTS WITH ANIMAL MOTIFS OR IN THE SHAPE OF
HEMISPHERIC SHIELD FOUND IN THE MIDDLE DNIESTER REGION
Archaeological investigations carried out in recent decades in the Carpathian-Dniester area has brought
to light a significant number of early medieval artifacts that attest to the presence in the Middle Dniester region
(fig. 1/1), along with the settlements of the local Romance population, of a group of sites with direct analogies in
Scandinavian antiquities.
Among the Northern European artifacts there are items from the category of Scandinavian applied arts
of the Viking period. In the study we analyze two types of round pendants made by casting or pressing, with an
openwork or solid surface, decorated with interlaced band-sheped animal motifs, or in the form of a
hemispherical shield with a central umbo, decorated with granulation or filigree.
Openwork pendants with animal motifs cast in bronze, white metal or gilded silver are made in Borre or
Jellinge styles. In the center they have an image of a fantastic animal rendered in profile, with a curved body, a
head turned backwards (to the left) and a half-open mouth. Several items were found in the area of the round
fortified settlement of Alcedar (fig. 1/2-3). The comparative analysis allowed the identification of their analogies
in Northern and Eastern Europe. These artifacts are characteristic of Scandinavian culture in the second half of
the 10th century and early 11th century.
The ornaments in the shape of a hemispherical shield have a solid surface and an umbo-shaped central
part. They are made of 960 silver that corresponds to the fineness of the monetary silver of the Kufic dirhams
they were probably made of. Discovered in the round fortified settlement of Echimăuți, the objects are made in
the technique of pressing and welding the granulation and filigree decor (fig. 1/4-7). Analogues for them have
been found in the Scandinavian countries and northwestern Russia. Pendants from the north of the continent
were attributed to the end of the 9th century and the first half of the 12th century. Those in northwestern Russia
are dated to the 10th century and the mid-11th century.
The analyzed objects belong to the Vikings who in the 9th-11th centuries entered the regions east of the
Carpathians moving along the trade route along the Vistula and the Dniester (and probably along the Prut and the
Siret), which connected the north of the continent, Scandinavia and the Baltic Sea with the Black Sea,
Byzantium, Constantinople, the Arab Caliphate and Baghdad. The Scandinavians founded strong fortified
settlements of a round shape between the Răut and the middle reaches of the Dniester, providing them with
metallurgical furnaces and bloomeries, as well as forging and jewelry workshops, which have turned into real
“craft quarters”.

List of illustrations

Fig. 1. 1. Map with the early medieval round-shaped fortifications of Alcedar and Echimăuți; 2a-b. White metal
openwork pendant from Alcedar; 3. The gilded silver openwork pendant from the Alcedar hoard found in 2008
(Reabțeva, Telnov 2010); 4-7. Hemispherical shield pendants with umbo from Echimăuți (Niculiță 2018).

72
G. F. Cebotarenko, T. A. Ščerbakova, Kamennoe sooruženie na poselenii Etulia VI, în „Arheologiceskie
issledovanija v Moldavii (1974-1976 gg.)”, Chișinău, 1981, p. 140-147.
152
 Fig.1. 1. Harta cu fortificațiile medievale de plan circular de la Alcedar și Echimăuți; 2a-b. Pandantivul traforat
din metal alb de la Alcedar; 3. Pandantivul traforat de argint aurit din tezaurul de la Alcedar din anul 2008 (după
Reabțeva, Telnov 2010); 4-7. Pandantive în formă de scut semisferic cu umbo de la Echimăuți
(după Niculiță 2018).

153
 CERCETĂRI DE TEREN ÎN COMUNA BANCA,
JUDEȚUL VASLUI (2020-2021)

Mircea OANCĂ

Keywords: Vaslui county, Banca, archeological sites, surface research

Date generale
La începutul lunii decembrie, specialiștii Muzeului „Vasile Pârvan” Bârlad au fost
solicitați de către Primăria comunei Banca să efectueze cercetări de suprafață pentru
identificarea și cartarea siturilor arheologice de pe teritoriul administrativ al comunei, în
cadrul proiectului „Actualizarea Planului Urbanistic General și al Regulamentului Local de
Urbanism al comunei Banca”.
Comuna Banca, situată în sud-estul județului Vaslui, s-a format în anul 1968, prin
unirea a trei comune: Banca, Stoișești și Sârbi.
Comuna Banca este situată în Podișul Bârladului inferior, la 16 km de Bârlad și la 35
km de Vaslui (Pl. 1). Banca se învecinează cu următoarele comune: Costești, Roșiești,
Zorleni, Bogdănești, Viișoara și Șuletea.
Comuna Banca este formată din 11 sate. Satul reședință de comună este Gara Banca,
iar celelalte sate componente sunt: Banca, Ghermănești, Stoișești, Țifu, Miclești, 1
Decembrie, Sălcioara, Strâmtura-Mitoc, Mitoc și Sârbi. Principalul curs de apă care străbate
comuna este râul Bârlad.

Cadrul natural
Județul Vaslui are un relief predominant de deal și podiș, cu pante reduse ale
versanților, diferențe mici de altitudine, interfluvii relativ netede, brăzdate de văi largi ale
cursurilor de apă. Unitatea majoră de relief peste care se suprapune teritoriul județului este
Podișul Moldovei. Trăsăturile dominante ale acestuia sunt:
- relativă uniformitate geomorfologică, dată de prezenţa unei singure forme de relief
dominantă, cea de platou, de podiş;
- altitudini modeste (cea maximă atingând doar 484 m);
- altitudine medie redusă (cca 250 m);
- energie de relief moderată (100-300 m);
- accesibilitate ridicată, determinată de extensiunea largă a suprafeţelor plane şi
pseudo-plane, a versanţilor cu declivitate redusă, a culmilor aplatizate şi văilor largi;
- dinamică geomorfologică actuală accentuată, manifestată prin deplasări în masă,
torenţialitate şi eroziune. Procesele sunt subvenţionate de o constituţie litologică alcătuită
preponderent din roci moi: argile, pietrişuri, nisipuri, dar şi de mişcările neotectonice actuale,
cu valori cuprinse între 1-3 mm/an;
- riscuri geomorfice variate: alunecări de teren, torenţialitate, eroziune.
La nivel mai detaliat, subunitatea de relief din cadrul Podișului Moldovei prezentă pe


Muzeul „Vasile Pârvan” Bârlad, myrxas_oanca@yahoo.com.
154
teritoriul județului Vaslui este Podișul Bârladului, la rândul său împărțit în cinci subdiviziuni,
respectiv: Podişul Central Moldovenesc, Colinele Tutovei, Dealurile Fălciului, Depresiunea
Elanului şi Valea Prutului, la care se adaugă și Culoarul Bârladului.
Comuna Banca este aşezată pe culoarul mijlociu al râului Bârlad, la aproximativ 16
km N-E de orașul Bârlad, la contactul a două subunităţi de relief din cadrul Podişului
Bârladului, Colinele Tutovei şi Dealurile Fălciului.

Istoricul cercetării
În vatra estică a satului Banca, de o parte și de alta a râpei, s-au descoperit resturi de
locuire aparținând secolului al IV-lea, cultura Sântana de Mureș, secolelor VIII-IX, precum și
secolelor X-XI; în malurile râpei au apărut cuptoare pentru copt, de formă circulară, și
numeroase fragmente ceramice decorate în tehnica inciziei1.
La punctul de confluență al pârâului Banca („Gura Băncii”), atât pe dreapta (sediul
fermei), cât și pe stânga (moară, cărămidărie), se află o importantă stațiune arheologică2.
Pe stânga pârâului Banca, prin săpăturile cărămidăriei, s-au distrus câteva locuințe din
care s-a recuperat mult material ceramic, printre care un vas mare (întregit), în formă de sac,
cu brâu în relief și cu două torți, aparținând culturii Noua.
Pe dreapta pârâului, în jurul sediului fermei și grajdurilor s-au descoperit fragmente
ceramice din pastă poroasă care par să aparțină perioadei hallstattiene.
În săpăturile cărămidăriei, pe lângă numeroase resturi ceramice, aparținând secolului
al IV-lea, cultura Sântana de Mureș, s-a descoperit și un cuptor de olar cu întreaga șarjă –
părăsit tocmai în timpul arderii – conținând vase lucrate la roată, care acum se află în
expoziția permanentă de arheologie a Muzeului „Vasile Pârvan” Bârlad. Se pare că formele
vaselor indică pe meșterul olar în persoana unui autohton3.
S-au descoperit și numeroase fragmente ceramice care provin din vase lucrate la roată,
cu decor incizat, orizontal și în val, din secolele VIII-IX și X-XI4.
La circa 400 m sud de punctul de confluență și de cărămidărie (punct denumit de
localnici „Magnina”), în terasele văii, s-a descoperit un fragment de lamă din silex, patinat
albăstrui, care aparține aurignacianului5.
La circa 2,5 km vest de satul Banca și la 3 km sud de Gara Banca, pe un promontoriu
situat între calea ferată și râul Bârlad, s-au descoperit fragmente ceramice cu nisip în amestec,
provenite din vase lucrate la roată, cu decor incizat în forme variate, aparținând secolelor X-
XI, și altele, cu nisip și scoică pisată în amestec și cu incizii largi (caneluri), aparținând
secolelor XII-XVIII6.
În 1906, când s-a săpat la vechea biserică din satul Banca, au fost descoperite pietre cu
inscripții (nu se fac alte precizări)7.
În marginea de nord a satului Gara Banca, între calea ferată și șoseaua spre Stoișești, a
fost descoperit un tumul bine conservat, iar cu 1 km mai spre nord, în unghiul format de
dreapta pârâului Ghermănești cu stânga liniei ferate spre Dodești, a fost găsit alt tumul, de

1
Ghenuță Coman, Statornicie, continuitate. Repertoriul arheological județului Vaslui, Editura Litera, București,
1980, p. 55-56.
2
Ibidem; N. Zaharia, M. Petrescu-Dâmbovița, Em. Zaharia, Așezări din Moldova. De la paleolitic până în
secolul al XVIII-lea, București, 1970, p. 310-311; Titus Udrescu, Descoperiri arheologice în jumătatea sudică a
Moldovei cu privire la cultura Noua, în „Carpica”, 1973, p. 27.
3
Vasile Palade, Un nou centru de prelucrare a cornului de cerb în secolul al IV-lea e.n. în Fedești, în „Carpica”,
IV, 1971, p. 213.
4
Ghenuță Coman, op. cit., p. 56.
5
N. Zaharia, Descoperiri paleolitice în Moldova efectuate între anii 1952-1957, în AM, I, 1961, p. 34, 54.
6
N. Zaharia, M. Petrescu-Dâmbovița, Em. Zaharia, op. cit., p. 311.
7
„Revista arhivelor”, 1971, 2, vol. 33, p. 278.
155
asemenea bine conservat8.
În marginea nord-vestică, la intrare în satul Ghermănești, s-a descoperit o așezare cu
resturi de vase lucrate la roată, cu microprundiș și nisip în amestec și cu decor incizat,
orizontal și în val, aparținând secolelor VIII-IX9.
În vatra de sud-est a satului Ghermănești, în jurul bisericii, s-a descoperit o așezare cu
numeroase resturi de vase lucrate la roată, din pastă fină cenușie, cu fundul inelar și cu decor
realizat prin lustruire, aparținând secolului al IV-lea p.Chr., cultura Sântana de Mureș10.
La aproximativ 800 m SSE de Ghermănești, în marginea pădurii (sub punctul denumit
„Recea”), s-a descoperit o așezare din care s-au recoltat resturi ceramice caracteristice
Hallstatt-ului târziu11.
La aproximativ 2 km vest de satul Ghermănești, pe partea stângă a pârâului, în punctul
denumit „La Holm”, s-au descoperit patru seceri de bronz, datate în secolul al XIII-lea a.Chr12.
În marginea de sud-vest a satului Miclești, în jurul locului numit „Șipot” și în grădina
învățătorului Grigore Tuchilă, s-au descoperit resturi ceramice aparținând perioadei La Tène II13.
La circa 350 m vest de cimitirul satului Miclești, pe o pantă înaltă, pe dreapta șoselei
Șuletea-Stoișești, a fost descoperit un tumul aproape total aplatizat14.
La aproximativ 1 km vest de satul Miclești, în punctul de la obârșia văii Vâlcioaia, se
află două așezări apropiate (200 m): o așezare La Tène II-III se află chiar pe un promontoriu
de la obârșia văii amintite, iar a doua, din secolul al IV-lea p.Chr., cultura Sântana de Mureș,
cu 200 m mai spre nord-vest15.
În marginea sudică a fermei de la Sălcioara (fost Șapte Case), la ieșirea pârâului
Horoiata în șesul Bârladului, au fost descoperiți patru tumuli apropiați, unul pe stânga și trei
pe dreapta DN24. Tot în acest punct au fost descoperite resturi de vase caracteristice secolului
al IV-lea p.Chr., cultura Sântana de Mureș. La circa 500 m spre sud de acest punct, pe dreapta
șoselei Vaslui-Bârlad au mai fost identificați încă trei tumuli la circa 300 m unul de altul16.
Începând din marginea de nord-est a satului Sârbi și anume de pe promontoriul unde
se afla stâna și grajdurile fostului C.A.P., spre nord, pe partea dreaptă a râului Bârlad, pe o
distanță de 1,5 km, până la grădina lui Petrache Țicu, loc numit și „Satul Nou”, a fost
descoperită o importantă stațiune arheologică17.
Din cel mai vechi nivel de locuire provin câteva locuințe-cenușar și numeroase
fragmente ceramice, caracteristice culturii Noua.
Numeroase sunt resturile de vase lucrate la roată, din pastă fină cenușie, cu fundul
inelar și cu decorul realizat prin lustruire; asociate cu acestea, se găsesc resturi de amfore
romane, confecționate din pastă cu nisip în amestec, de culoare cărămizie sau gălbuie,
fusaiole bitronconice etc., aparținând secolelor III-IV p.Chr.
Au fost descoperite numeroase fragmente ceramice, de la vase care au cioburi pisate
sau microprundiș în amestec, zgrunțuroase la pipăit, cu fundul tăiat cu sfoara, uneori cu prag
pe gât și cu câteva incizii pe umăr, aparținând secolelor V-VI p.Chr.
S-au găsit și resturi de vase lucrate cu mâna sau la roată, din pastă grosieră, cu alveole

8
Ghenuță Coman, op. cit., p. 56.
9
Ibidem.
10
Ibidem, p. 57; N. Zaharia, M. Petrescu-Dâmbovița, Em. Zaharia, op. cit., p. 345.
11
Ibidem.
12
Vasile Palade, Depozitul de obiecte de bronz de la Banca-Ghermănești, județul Vaslui, în SCIVA, 28, 1977, 1,
p. 119 și urm.
13
Ghenuță Coman, op. cit., p. 57.
14
Ibidem.
15
Ghenuță Coman, op. cit., p. 57; N. Zaharia, M. Petrescu-Dâmbovița, Em. Zaharia, op. cit., p. 356.
16
Ghenuță Coman, op. cit., p. 57.
17
Ibidem, p. 57-58; Titus Udrescu, op. cit., p. 21.
156
pe margine sau cu 2-3 incizii trase neglijent, aparținând secolelor VI-VII.
Ceramica secolelor VIII-IX și X-XI cunoaște o evoluție ascendentă și aici; s-au descoperit
și fragmente ceramice din pastă fină cenușie, cu decor incizat și lustruit.
De asemenea, sunt numeroase resturi de „căldări” din lut ars, de tip Răducăneni (sec.
XII-XIII).
În contextul acestui perimetru se găsesc înșirați cinci tumuli18.
Tot pe dreapta râului Bârlad, dar ceva mai departe, 500 m nord de așezarea
precedentă, în punctul numit „Arămoasa”, au fost menționate resturi de locuire cu materiale
caracteristice secolelor VIII-IX și X-XI19.
În partea sudică a satului Sârbi sunt menționați încă trei tumuli, unul în marginea de
SSV și doi la SSE, pe dreapta râului Bârlad, la circa 1 km și respectiv 2 km depărtare de sat20.
La aproximativ 1 km nord-vest de satul Stoișești, pe culmea Dealului Răduleț, s-au
descoperit materiale aparținând perioadei La Tène II21, secolului la IV-lea, cultura Sântana de
Mureș.
Tot la aceeași distanță și pe același deal, dar spre sud-vest, la circa 700 m sud de
așezarea precedentă, de o parte și de alta a drumului spre Ghermănești, s-au descoperit resturi
de vase lucrate cu mâna dintr-o pastă poroasă, de culoare brun-cenușie și cu decor realizat din
brâuri alveolare, de tip latenoid22.
În vatra satului Stoișești, pe locul cuprins între Școala Generală și fostul sediu al
C.A.P.-ului (fost proprietar Perticari), s-au descoperit resturi ceramice, provenind de la vase
lucrate la roată, fie din pastă fină cenușie, fie din pastă cu nisip, microprundiș sau cioburi pisate în
amestec, cu fundul inelar sau cu fundul tăiat cu sfoara, caracteristice secolelor IV-V23.
În marginea de vest a satului Țifu, la încrucișarea drumurilor, pe locul numit din
vechime „Scripțănești”, s-a descoperit o întinsă stațiune arheologică, cu materiale din cultura
Noua, resturi ceramice din pastă poroasă, negricioasă, mărgele ocelare, care par să aparțină
perioadei hallstattiene. De asemenea, au fost descoperite fragmente ceramice provenite de la
vase lucrate cu mâna de culoare brun-gălbuie și cu pereții groși. Din perioada La Tène III, pe
lângă vase lucrate cu mâna, se găsesc și vase lucrate la roată, din pastă brun-cenușie, asociate
cu resturi de amfore24.
Mai sus am prezentat siturile identificate de-a lungul timpului pe teritoriul comunei
Banca. În repertoriul realizat de Ghenuță Coman, în comuna Banca, sunt semnalate 36 de
situri arheologice, dar, după efectuatuarea cercetării în teren, am observat că 4 tumuli s-au
aplatizat ori au fost considerați greșit ca fiind tumuli. Trebuie menționat că multe dintre aceste
puncte nu au fost identificate, deoarece cercetarea s-a desfășurat în lunile decembrie 2020 și
ianuarie 2021, mare parte dintre terenurile cercetate fiind acoperite de zăpadă și, uneori, de
vegetație deasă.

18
Ghenuță Coman, op. cit., p. 58.
19
Ibidem.
20
Ibidem.
21
Ibidem; Radu Vulpe, C. Cihodaru, R. Petre, Șt. Kiss, Cercetările arheologice de la Șuletea și Bârlălești, în
SCIV, 1, 1951, II, p. 226; N. Zaharia, M. Petrescu-Dâmbovița, Em. Zaharia, op. cit., p. 354.
22
Ghenuță Coman, op. cit., p. 58.
23
Ibidem, p. 58-59.
24
Ghenuță Coman, op. cit., p. 59; C. Mateescu, Raport asupra cercetărilor arheologice în 1943 în județul
Tutova, în Raport asupra activității științifice a Muzeului Național de Antichități în anii 1942-1943, p. 53; N.
Zaharia, M. Petrescu-Dâmbovița, Em. Zaharia, op. cit., p. 356.
157
 Situri cercetate în decembrie 2020 – ianuarie 2021
1. Situl arheologic Gara Banca-„Șapte case” (Pl. 2, 3)
În satul Gara Banca, com. Banca, jud. Vaslui, în punctul numit de localnici Şapte
Case, situat pe malul stâng al râului Bârlad şi al şoselei Iaşi-Bucureşti, la 12 km N de
Municipiul Bârlad, între anii 1981-1989, cu întreruperile din anii 1984, 1987, a fost cercetată
o staţiune arheologică cu mai multe niveluri de locuire.
În total, s-a cercetat o suprafaţă de 3400 m2, aproximativ jumătate din vechiul areal al
acesteia, care a dus la descoperirea unui număr de 142 de complexe arheologice din perioade
diferite25.
Au fost descoperite complexe aparținând epocii neolitice timpurii, cultura Starčevo-
Criș, epocii bronzului timpuriu, cultura mormintelor cu ocru și Životilovka-Volčansk-
Bursuceni, La Tène târziu, epocii migrațiilor, cultura Sântana de Mureș-Černeahov, epocii
medievale timpurii, cultura Dridu, secolele IX-X și epocii medievale, secolele X-XIII26.
În timpul cercetărilor din 2020/2021, am descoperit ceramică care certifică cele
enumerate mai sus (Pl. 4), aducând ca noutate ridicarea topografică, care lipsea acestui sit,
înscris în Repertoriul Arheologic Național și la Institutul Național al Patrimoniului.

2. Situl arheologic Tumulul de la Sălcioara - Lot1-Tum 05 (Pl. 5, 6)

Tumul identificat de Ghenuță Coman, în timpul cercetărilor de teren din anul 196427.
Am verificat informația furnizată de către Ghenuță Coman în anul 2011, în cadrul
cercetărilor de suprafață pentru proiectul de investiții.
Situat pe stânga DN24/E581, pe direcția Bârlad-Vaslui, la aproximativ 1,2 km sud de
satul Sălcioara, com. Banca. Are diametrul de aproximativ 40 m, în fiecare an, fiind supus
degradării din cauza lucrărilor agricole.

3. Situl arheologic Sălcioara-„La Fermă” (Pl. 7, 8)

Situl, identificat în timpul cercetărilor de teren din decembrie 2020, când lucram
pentru PUG-ul comunei Banca, este menționat anterior de Ghenuță Coman28. Este situat în
marginea sudică a fermei de la Sălcioara, la ieșirea pârâului Horoiata în șesul Bârladului, pe
stânga DN24, Bârlad-Vaslui.
Este un sit care se încadrează culturii Sântana de Mureș, secolul IV p.Chr. Am descoperit
fragmente ceramice și chirpic specifice acestei culturi. Majoritatea fragmentelor ceramice au
culoare cenușie, din toate categoriile ceramice (grosieră, fină și semifină) (Pl. 9).

4. Situl arheologic Gara Banca – „Gura Băncii” (Pl. 10, 11)

Situl a fost identificat la punctul de confluență al pârâului Banca („Gura Băncii”). A
fost afectat și de construirea fostei ferme (C.A.P.), dar și de actuala fermă SC Vanbet. Una din
halele acestei ferme se află pe singura suprafață unde am putut identifica fragmente ceramic și
osteologice încadrate culturii Noua, epoca bronzului. Situl este menționat și înaintea
cercetărilor de teren efectuate de noi, în decembrie 202029.
Sunt menționate anterior, în același punct, materiale din Hallstatt, secolul al IV-lea, cultura
Sântana de Mureș și din secolele VIII-IX, X-XI30. În cea mai mare parte, situl a fost distrus. În
cadrul cercetărilor din 2020, am identificat doar materiale aparținând culturii Noua (Pl. 12).

25
Ibidem.
26
Ibidem.
27
Ghenuță Coman, op. cit., p. 59.
28
Ibidem, p. 57.
29
Ghenuță Coman, op. cit., p. 56; N. Zaharia, M. Petrescu-Dâmbovița, Em. Zaharia, op. cit., p. 310-311; Titus
Udrescu, op. cit., p. 27.
30
Ibidem.
158
 5. Situl arheologic Gara Banca-„Magnina” (Pl. 13, 14)
Situl arheologic a fost identificat la aproximativ 2,5 km vest de satul Banca și la 3 km
sud de Gara Banca, pe un promontoriu situat între calea ferată și râul Bârlad. A fost menționat
înaintea cercetării noastre din decembrie 202031. Am descoperit fragmente ceramice cu nisip
în amestec, provenind de la vase lucrate la roată, cu decor incizat, aparținând secolelor X-XI
și altele, cu nisip și scoică pisată în amestec, aparținând secolelor XII-XIII (Pl. 15).

6. Situl arheologic Banca-„Dealul Podișului” (Pl. 16, 17)

Situl a fost identificat în decembrie 2020, în cadrul cercetărilor de teren efectuate în
cadrul proiectului de realizare a PUG-ului comunei Banca. A fost identificat pe dreapta
drumului Gara Banca-Banca, pe un promontoriu situat la 500 m vest de Dealul Podișului, la
un interfluviu al pârâului Banca.
Am descoperit numeroase fragmente ceramice și chirpic. Majoritatea fragmentelor au
culoare cărămizie, lucrate la roată și cu nisip cu bob mare în amestec. Mai puține la număr
sunt cele de culoare cenușie, lucrate la roată, din categoriile fină și semifină, lustruite. Acestea
din urmă și câteva din cele cărămizii aparțin secolului IV p.Chr., cultura Sântana de Mureș
(Pl. 18, 19). Restul sunt din epoca modernă.

7. Situl arheologic Țifu-„Scripțănești” (Pl. 20, 21)

Situl a fost menționat anterior cercetărilor noastre din decembrie 202032. A fost
identificat în marginea de vest a satului Țifu, la încrucișarea drumurilor, pe locul numit din
vechime „Scripțănești”. Este la o altitudine de 195 m, pe coama unui deal, cu o bună
vizibilitate spre nord, sud și est. Latura estică este posibil să fi fost fortificată, dar, din cauza
intervențiilor modern, este greu să ne pronunțăm, în lipsa unei cercetări sistematice.
Am descoperit o întinsă stațiune arheologică cu materiale din cultura Noua, resturi
ceramice din pastă poroasă, negricioasă, care aparțin perioadei hallstattiene. De asemenea, au
fost descoperite fragmente ceramice provenite de la vase lucrate cu mâna, de culoare brun-
gălbuie, cu pereții groși (Pl. 22). Din perioada La Tène III, pe lângă vase lucrate cu mâna, se
găsesc și vase lucrate la roată, din pastă brun-cenușie, asociate cu resturi de amfore.

8. Situl arheologic Stoișești-„Răduleț” (Pl. 23, 24)

A fost identificat la aproximativ 700 m sud de satul Stoișești, pe coama Dealului
Răduleț, la altitudinea de 195 m, cu o vizibilitate bună pe toate laturile. Posibil să fi avut
sistem de fortificare. Este menționat în literatură anterior cercetării noastre33. În acest punct,
am descoperit, de o parte și de alta a drumului spre Ghermănești, fragmente ceramice de la
vase făcute cu mâna, dintr-o pastă poroasă, de culoare brun-cenușie, cu decor realizat din
brâuri alveolare, de tip La Tène (Pl. 25). Credem că suprafața sitului este mai mare deoarece,
în momentul cercetării (ianuarie 2021), era multă zăpadă pe coama dealului și astfel am
cercetat o mică suprafață, de 0,5 ha.
Trebuie menționat că, în repertoriul lui Ghenuță Coman, mai este semnalat un sit La
Tène, la aprox. 700 m sud-vest de cel menționat mai sus, dar, din cauza terenurilor acoperite
de zăpadă și a unei suprafețe întinse, plantate cu rapiță, nu am putut identifica și acest sit.

9. Situl arheologic Ghermănești-„La Biserică” (Pl. 26, 27)

Situat în vatra sud-estică a satului Ghermănești, pe terenul arabil din spatele acesteia.

31
N. Zaharia, M. Petrescu-Dâmbovița, Em. Zaharia, op. cit., p. 311; Ghenuță Coman, op. cit., p. 56.
32
Ghenuță Coman, op. cit., p. 59; C. Mateescu, op. cit., p. 53; N. Zaharia, M. Petrescu-Dâmbovița, Em. Zaharia,
op. cit., p. 356.
33
Ghenuță Coman, op. cit., p. 58.
159
Situl este menționat anterior,34 cu materiale aparținând secolului al IV-lea, cultura Sântana de
Mureș.
Situl este amplasat pe un platou, la altitudine de aproximativ 195 m, la 50 m sud-est de
biserica din sat. Are o bună vizibilitate la sud, est și vest. Posibil să fi avut sistem de
fortificare pe latura de sud-vest.
În cadrul cercetărilor din decembrie 2020, am descoperit o mare cantitate de fragmente
ceramice și chirpic (Pl. 28, 29), dar niciun fragment nu poate fi încadrat culturii Sântana de
Mureș. Am descoperit resturi de vase, lucrate cu mâna, dintr-o pastă poroasă, de culoare brun-
cenușie și cu decor realizat din brâuri alveolare, fragmente de amfore etc., toate aparținând
perioadei La Tène.

10. Situl arheologic 1 Decembrie-Tumul „Petrișoara” (Pl. 30, 31)

Tumul identificat de Ghenuță Coman, în timpul cercetărilor de teren din anul 194935.
Situat pe stânga drumului Gara Banca-1 Decembrie, între râul Bârlad și calea ferată (la 50 m
de aceasta și 141 m de râul Bârlad), și la 150 m de intrarea în satul 1 Decembrie. Are
diametrul de aproximativ 18 m, iar înălțimea de aproximativ 2 m. În fiecare an este supus
degradării din cauza lucrărilor agricole.

11. Situl arheologic Sârbi-Tumul 1„ Arămoasa” (Pl. 32, 33)

Tumul identificat de Ghenuță Coman, în timpul cercetărilor de teren din anul 195436.
Este situat la 1,8 km nord de satul Sârbi, pe dreapta DN24/E581, Bârlad-Vaslui (la 365 m est
de acesta și la 795 m vest de râul Bârlad). Are diametrul de aproximativ 19 m, iar înălțimea de
aproximativ 2 m.

12. Situl arheologic Sârbi-Tumul 2„ Arămoasa” (Pl. 34, 35)

Tumul identificat de Ghenuță Coman, în timpul cercetărilor de teren din anul 195437.
Este situat la 2 km nord de satul Sârbi, pe dreapta DN24/E581, Bârlad-Vaslui (la 49 m est de
acesta; la 1,2 m vest de râul Bârlad și la 454 m nord-vest de Tumulul 1). Are diametrul de
aproximativ 22 m, iar înălțimea de aproximativ 2 m.

SURFACE RESEARCH IN BANCA, VASLUI COUNTY (2020-2021)

Banca is located in the south-east side of Vaslui County, Romania.
Until the beginning of our surface research in 2020-2021, in Banca were listed in the National
Archaeological Repertory two sites, Gara Banca-„Șapte case” RAN code 162201.01 cod LMI 2004: VS-I-s-B-
06672, Funeral tumulus Sălcioara - Lot1-Tum 05 RAN code162265.01.
In the archaeological repertoire of Vaslui county published in 1980 by Ghenuță Coman, 36
archaeological sites are mentioned in Banca. During these surface surveys in 2018, we also checked the two
archaeological sites registered in the National Archaeological Repertory.
Directory of discoveries:
1. The archaeological site Gara Banca-„Șapte case” Starčevo-Criș culture; Bronze age; Iron age; 4th
century AD, Sântana de Mureș-Cerneahov culture and medieval perioad;
2. Funeral tumulus Sălcioara - Lot1-Tum 05 unknown period;
3. Archeological site Sălcioara-„La Fermă”; 4th century AD, Sântana de Mureș-Cerneahov culture;
4. The archaeological site Gara Banca – „Gura Băncii”, Bronze age, Noua culture;
5. The archaeological site Gara Banca-„Magnina”, medieval period, 10th -13th century AD;
6. The archaeological site Banca-„Dealul Podișului”, 4th century AD, Sântana de Mureș-Cerneahov culture;

34
N. Zaharia, M. Petrescu-Dâmbovița, Em. Zaharia, op. cit., p. 345; Ghenuță Coman, op. cit., p. 57.
35
Ghenuță Coman, op. cit., p. 56.
36
Ghenuță Coman, op. cit., p. 58.
37
Ghenuță Coman, op. cit., p. 58.
160
7. The archaeological site Țifu-„Scripțănești”, Bronze age, Noua culture and Iron age, Hallstatt and La Tène;
8. The archaeological site Stoișești-„Răduleț”, Iron age, La Tène;
9. The archaeological site Ghermănești-„La Biserică”, Iron age, La Tène;
10. The archaeological site 1 Decembrie-Tumul „Petrișoara”, Funeral tumulus, unknown period;
11. The archaeological site Sârbi-Tumul 1„ Arămoasa”, Funeral tumulus, unknown period;
12. The archaeological site Sârbi-Tumul 2„ Arămoasa”, Funeral tumulus, unknown period.

Pl. 1. Localizare în județul Vaslui a comunei Banca.

161
Pl. 2. Localizarea siturilor din comuna Banca.

162
Pl. 3. Situl Gara Banca-„Șapte case”.

163
Pl. 4. Materiale din situl Gara Banca-„Șapte case”.

164
Pl. 5. Situl Tumulul de la Sălcioara – Lot 1-Tum 05.
165
Pl. 6. Situl Sălcioara-„La Fermă”.
166
Pl. 7. Materiale descoperite în situl Sălcioara-„La Fermă”.

167
Pl. 8. Situl Gara Banca-„Gura Băncii”.

168
Pl. 9. Materiale descoperite în situl Gara Banca-„Gura Băncii”.

169
Pl. 10. Situl Gara Banca-„Magnina”.

170
Pl. 11. Materiale descoperite în situl Gara Banca-„Magnina”.

171
Pl. 12. Situl Banca-„Dealul Podișului”.

172
Pl. 13. Materiale descoperite în situl Banca-„Dealul Podișului”.

173
Pl. 14. Materiale descoperite în situl Banca-„Dealul Podișului”.

174
Pl. 15. Situl Țifu-„Scripțănești”.

175
Pl. 16. Materiale descoperite în situl Țifu-„Scripțănești”.

176
Pl. 17. Situl Stoișești-„Răduleț”.

177
Pl. 18. Materiale descoperite în situl Stoișești-„Răduleț”.
178
Pl. 19. Situl Ghermănești-„La Biserică”.

179
Pl. 20. Materiale descoperite în situl Ghermănești-„La Biserică”.

180
Pl. 21. Materiale descoperite în situl Ghermănești-„La Biserică”.

181
Pl. 22. Situl 1 Decembrie-Tumul „Petrișoara”.

182
Pl. 23. Situl Sârbi-Tumul 1„Arămoasa”.

183
Pl. 24. Situl Sârbi-Tumul 2 „Arămoasa”.

184
 TRIBUTARI DUNĂRII: BÂRLADUL, SIRETUL, PRUTUL.
CÂTEVA GÂNDURI LEGATE DE CĂILE DE COMUNICAȚII
DIN SUDUL MOLDOVEI ÎN ANTICHITATE ȘI NU NUMAI

Costin CROITORU

Keywords: Dunărea, Bârlad, Siret, Prut communication routes

Această notă succintă se datorează unei observații lacunare, pe care mi-a făcut-o
„istoricul Galaților” Paul Păltănea, la finele unei comunicări susținute la chiar prima ediție de
Perspective asupra istoriei locale în viziunea tinerilor cercetători (2005). Nu am înțeles
atunci (nici acum) ce anume din intervenția mea, relativă la „troianele” din sudul Moldovei,1
l-a făcut să îmi atragă atenția că „în antichitate, Bârladul se vărsa în Dunăre” (citez din
memorie), dar o serie de descoperiri arheologice ulterioare și reflecții personale asupra
imperativelor strategice solicitate de „Poarta Focșanilor”, în diverse perioade istorice, m-au
făcut să întrevăd importanța acestei informații. Deși îndeobște cunoscută, este uitată uneori,
când se abordează teme de istorie „veche”, existând tendința de a se suprapune realitățile
geografice contemporane în judecata unor evenimente din trecut. Probabil că cea mai la
îndemână exemplificare se regăsește în consemnarea așezării de la Barboși (jud. Galați), în
cadrul „davelor de pe Siret”; cum voi arăta în continuare, chiar dacă astăzi informația este
corectă, la vremea lor, anticii o vor fi așezat pe Bârlad...
Amintind antichitățile de la Barboși, cronicarul moldovean Miron Costin nota
următoarele: „la năruiturile cetăţii de la Gălaţi, din sus, unde cade Bârladul în Dunăre, s-au
aflat un ban de aramă galbăn şi de mare cât un ort, nu mai gros, în carele slovele nu s-au putut
ceti de cie ce ştiu lătineşte, fără unii ce ştiu mai bine greceşte dzic că scrie Marchiianopolis, şi
samănă aşea, iar celelalte slove de înţeles nu sântu. Aşijderea o piatră mare adusă la Gălaţi la
biserica Dii, mai mult nu s-au putut înţelege, făr de atâta, lătineşte Severus Imperator
romanorum, iar româneşte: Sever a Râmului împărat. Şi acei cetăţi dzicu Gherghina”2.
Vărsarea Bârladului în Dunăre este confirmată astăzi și de existența Bârlădelului, vechiul curs
părăsit. În orice caz, în acest context, ar căpăta sens și relatarea lui Herodot, potrivit căreia


Această lucrare a fost realizată cu sprijinul unui grant al Ministerului Cercetării și Inovării, CNCS-UEFISCDI,
număr proiect 90/2016, PN-III-P4-ID-PCCF-2016-0090, în cadrul proiectului PNCDI III: Peisaje ascunse:
explorarea prin teledetecție și LiDAR a drumurilor, granițelor și câmpurilor de luptă din Carpații de Sud-Est.

Muzeul Brăilei „Carol I”, Universitatea de Stat „B. P. Hasdeu” din Cahul; costin_croitoru1@yahoo.com.
1
Costin Croitoru, „Troianul” în unele izvoare narative româneşti relative la spaţiul gălăţean. Consideraţii
generale, comunicare la Conferinţa Perspective asupra istoriei locale în viziunea tinerilor cercetători gălăţeni,
Muzeul de Istorie Galaţi, 19 mai 2005, de altfel, publicată sub același titlu, în vol. Perspective asupra istoriei
locale în viziunea tinerilor cercetători. Pagini de istorie gălăţeană, (I), Lucrările Colocviului Ştiinţific, Galaţi,
19 mai 2005 (vol. îngrijit de: Ştefan Stanciu, Costin Croitoru), Galaţi, 2005, p. 17-42.
2
Miron Costin, De neamul Moldovenilor, în Idem, Opere (ediţie critică, studiu introductiv, note, comentarii,
variante, indice şi glosar de P. P. Panaitescu), Bucureşti, 1958, p. 267.
185
Tiarantos (identificat cu Bârladul ?) era afluent al Dunării3.
În ceea ce privește contribuția factorului uman la prefacerile mediului, Ștefan cel Mare
pare să fi dezvoltat o anume abilitate / strategie în ceea ce privește abaterea cursului Siretului,
mai cunoscute fiind în acest sens secarea „șanțului” fortificației lui Radu cel Frumos4 sau
amenajarea Cetății Noi a Romanului5. Evident, nu doar activitățile antropice au contribuit la
aceste modificări hidrografice, ci, mai ales, unele mișcări epirogenetice care au generat
abaterea Siretului în cursul Bârladului, a Putnei spre Siret și a Râmnei spre Putna, cea din
urmă părăsindu-și vechiul curs prin Leica6. Așadar, datorită mișcărilor negative „recente”, s-a
produs pe segmentul inferior al luncii Siretului o concentrare a rețelei hidrografice, astfel că,
în această zonă, se regăsesc confluențele unor afluenți, precum Bârladul, Putna, Râmnicul
Sărat sau Buzăul7. Totuși, aria de manifestare a acestor mișcări de subsidență este mult mai
mare, ele resimțindu-se în arealul de la est de Argeș până la confluența Trotușului cu Siretul,
suprapunându-se peste diferite sectoare de afundare ale Platformei Epihercinice, care este
fracturată de mai multe falii, reactivate în Cuaternar8.
Un alt reper, în ceea ce privește cursul Bârladului, – nu mai puțin lipsit de importanță
pentru demersul de față, – este dacă era sau nu navigabil. Cred ca una dintre cele mai
elocvente sugestii o regăsim în descoperirile arheologice de la Negrilești9. O prăbușire din
malul stâng al Bârladului (2007) a dezvăluit un complex interesant, ce conținea patru vase de
factură locală (unul fragmentar) și două amfore romane (întregibile)10. În acest context, reține
atenția amfora „orientală”11 de mari dimensiuni care păstra pe gât un zgrafit pe patru rânduri
ce imortalizează un naukleos ellenikon ajuns, iată, undeva spre finele secolului I p. Chr. sau în
prima parte a secolului II p. Chr. (datarea „convenabilă” a complexului), cel mai probabil
navigând chiar pe artera hidrografică, în zona așezării de la Negrilești (punct de acostare? de
redistribuire?), aflată nu departe de Poiana (Piroboridava) – față de care conexiunile rutiere
contemporane indică, în medie, o distanță de aproximativ 30 de kilometri.
Chiar dacă, în momentul de față, „indicii cronologici” generoși ai siturilor arheologice
de la Negrilești nu au fost marcați de alte descoperiri ce pot fi asociate epocii La Tène, intuim,
prin prisma complexului amintit mai sus, că acesta nu este decât un stadiu al cercetărilor
(îndreptate predispus spre așezările aparținând culturilor Noua și Sântana de Mureș) și/sau al
3
N. Antonovici, L'identification d'un affluent inconnu scythique du Danube: le Tiarantos (Le Bârlad), (Union
Géographique Internationale), Varsovie, 1938, p. 51-52. Vezi, totuși, N. Gostar, Le fleuve scitique Ararus des
„Histoires” d'Hérodote ou Ierasus de la „Géographie” de Ptolomée dans la tradition Roumaine, în „Balkan
Studies”, 12, nr. 2, 1971, p. 399-414.
4
I. Bogdan, Documentele lui Ștefan cel Mare, II, Hrisoave și cărți domnești, 1493-1503. Tractate, acti omagiale,
solii, privilegii comerciale, salv-conducte, scrisori, 1457-1503, București, 1913, p. 311, doc. nr. CXXXIX.
5
V. Ursachi, Inițierea cercetărilor arheologice sistematice la cetatea nouă a Romanului, în V. Sîrbu, C. Luca
(ed.), Miscellanea Historica et Archaeologica in Honorem Professoris Ionel Cândea, Brăila, 2009, p. 275-294.
6
M. Botzan, Apele în viața poporului român, București, 1984, p. 265.
7
V. Sficlea, Podișul Covurluiului. Studiu geomorfologic, în vol. Masivul Ceahlău, Țara Giurgeului,
Depresiunea Dărmănești, Podișul Covurlui, București, 1980, p. 252.
8
Gr. Posea, N. Popescu, M. Ielenicz, Relieful României, București, 1974, p. 252.
9
O privire de ansamblu asupra cercetărilor de la Negrilești, cu observații critice asupra modalității de publicare,
vezi la mine, C. Croitoru, Despre descoperirile arheologice de la Negrilești, judeţul Galaţi. Note de lectură (VI),
în „Acta Musei Tutovensis”, VII, 2012, p. 249-254.
10
Imagini ale complexului și ilustrația celor șase vase au fost realizate de către colegul Paul Ciobotaru de la
Muzeul de Istorie „Teodor Cincu” din Tecuci, de altfel, acestea fiind prezentate în comunicarea noastră comună:
Descoperiri întâmplătoare în zona așezării aparţinând culturii Sântana de Mureș de la Negrilești, judeţul
Galaţi, la a IX-a ediţie a Sesiunii de Comunicări Ştiinţifice a Muzeului „Vasile Pârvan”, Bârlad, 17-18 mai 2013.
11
Deși nu se cunosc foarte multe exemplare, tipul este unul „comun”, regăsindu-se în varii clasificări: Berenice
MR 5; Robinson 1959, K 115; Zeest, 1960, tipul 80; Burakov 1976, tipurile 10 și 11; Opaiţ 1980, tipul XII;
Hayes 1992, tipul 4; Krapivina 1993, tipul 32; Paraschiv 2004, tipul 40. Pentru discuții mai ample (tipologie,
variante, datare, bibliografie), vezi D. Paraschiv, Amfore romane și romano-bizantine în zona Dunării de Jos
(sec. I – VII p. Chr.), Iași, 2006, p. 86-87.
186
interpretării materialului arheologic recoltat în campaniile de cercetări sistematice. Am
convingerea că reevaluarea artefactelor identificate deja, ca și rezultatele săpăturilor ulterioare
vor nuanța toate aceste chestiuni, ilustrând tot mai clar importanța așezării de la Negrilești, în
special, și cea a Bârladului, în general, în ceea ce privește vehicularea mărfurilor și
persoanelor în acest spațiu – de la și spre Dunăre, la intervalul cronologic care ne interesează.
Mai mult decât atât, pentru a rămâne în contextul general al intervenției de față, trebuie să
luăm în considerație ipoteza potrivit căreia complexul de la Negrilești jalonează un punct al
arterei ce lega fluviul de munte, prin pasul Breţcu12.
În altă ordine de idei, deși excentrică obiectivelor prezentei intervenții, realizarea unui
repertoar al obiectivelor arheologice de pe valea Bârladului, din varii perioade istorice, cred
că poate releva sugestii nu mai puțin interesante.

Un rol indispensabil în desfășurarea activităților comerciale, apoi militare și ulterior

general administrative îl dețineau mijloacele de comunicație. Sistemul rutier roman, deosebit
de bine organizat, era pus deopotrivă în slujba securității și administrării Imperiului, chiar
uneori pe categorii speciale de drumuri13. Judiciozitatea acestei adevărate rețele a fost
sintetizată elocvent în formula rămasă celebră: „toate drumurile duc la Roma”14.
Interesantă este, pentru spaţiul care ne interesează, informaţia datorată lui Aurelius
Victor (De Caesaribus, 13, 3: „et inter ea iter conditum per feras gentes, quo facile ab usque
Pontico mari in Galliam permeatur”), conform căreia, încă din timpul cuceritorului Daciei
datează drumul ce făcea legătura între Oceanul Atlantic şi Marea Neagră15. Astfel, noua
provincie era racordată, prin Viminacium, la importanta arteră de comunicaţie ce lega
extremităţile Imperiului, de la apus la răsărit: Lugdunum, Mediolanum, Verona, Emosa,
Singidunum, Serdica, Byzantion, Ancyra, Tarsus, Antiochia16.
Deţinem foarte puţine repere relative la un presupus „drum al iazigilor”. Geograful din
Ravenna (Ravennatis Anonymi, Cosmographia, IV, 5) menţionează, într-un pasaj, o serie de
localități care jalonează un drum de la Porolissum la Tyras: Phira, Tirepsum, Iscina, Capora,
Alincum, Ermerium, Urgum, Sturium, Congri, Porolissum, Certie. Dacă Porolissum şi
Certiae sunt plasate de către izvor la un capăt al drumului, atunci direcția acestuia trebuie să fi
fost dinspre nord-vest spre sud-est17. Pe de altă parte, acest tronson a fost interpretat18 drept
„drumul de comerț” al iazigilor cu roxolanii, prin Dacia, cunoscut fiind dreptul oferit acestora
de către Marcus Aurelius, dar condiționat de acordul guvernatorului provinciei (Cassius Dio,
LXXI, 19, 2). Din păcate, în ceea ce privește fixarea în teren a localităților atestate de izvor,
nu deținem date precise. S-a presupus că toponimul Alincum ar putea reprezenta o formă
coruptă pentru Aquincum, iar Capora pentru Carpis19.
Aşadar, Dacia era orientată deopotrivă spre vest, prin intermediul drumurilor de
legătură cu Pannonia (Porolissum-Aquincum-Bologa-Intercisa sau Micia-Partiscum-Lugio),

12
C. Croitoru, De la mare la munte prin vadurile Dunării (I). Despre drumurile (romane) prin sudul Moldovei /
From Sea to Mountain through the Danube Fords (I). About (Roman) Roads through South Moldova, în Istros,
XXV, 2019, p. 241-276.
13
Vezi principalele categorii de drumuri la Fl. Fodorean, Drumurile din Dacia romană, Cluj-Napoca, 2006, p.
32-34.
14
V. W. Von Hagen, Alle Strassen führen nach Rom, Stuttgart, 1968, passim.
15
C. C. Petolescu, Dacia şi Imperiul Roman. De la Burebista până la sfârşitul Antichităţii, Bucureşti, 2000, p. 247.
16
M. P. Charlesworth, Trades routes and commerce of the Roman Empire, Cambridge, 1926, p. 177.
17
Fl. Fodorean, op. cit., p. 346.
18
M. Macrea, Viaţa în Dacia romană, Bucureşti, 1969, p. 153.
19
P. Hügel, Ultimele decenii ale stăpânirii romane în Dacia (Traianus Decius-Aurelian), Cluj-Napoca, 2003, p. 86.
187
dar şi către sud, mai ales pe Dunăre, dar şi pe artera care mergea pe dreapta fluviului,
coborând spre Thracia şi Moesii prin diversele puncte de trecere controlate. Conexiunile cu
spațiul de la est de Carpați cel mai frecvent convergeau către Breţcu, prin Pasul Oituzului, și
afluiau spre vadul Dunării dintre Barboși și Garvăn-Dinogetia (și mai puțin spre cel dintre
Cartal-Aliobrix20 și Isaccea-Noviodunum), urmând vechi tradiții.
În orice caz, reținem pentru moment opinia comună, potrivit căreia munții nu au
reprezentat un baraj în vehicularea persoanelor și mărfurilor. Aspectul specific Carpaților
Orientali este dat de culmile muntoase rotunjite, cu masivitate redusă și altitudini medii de
1025 metri, de paralelismul culmilor și de fragmentarea longitudinală și transversală
accentuată a masei montane, respectiv de numărul mare de pasuri și trecători, care asigură o
legătură facilă între versanţi. Carpații Orientali sunt străbătuţi de peste 20 de pasuri, situate
între 642 și 1416 metri altitudine (pasurile Buzău, respectiv Prislop). Unele sunt largi,
deschizând zona montană înspre exterior (Gutâi, Tihuţa/Bârgău, Deda-Topliţa, Vlăhiţa,
Racoș, Ghimeș, Oituz, Buzău, Predeluș, Bratocea, Tabla Buţii), altele pun în contact doar
două văi sau depresiuni (Setref, Prislop, Bucin, Uz, Tușnad)21.
Într-un studiu ceva mai nou22, sunt sugerate, pe criterii de logică istorică, întrucât
elemente surprinse arheologic sau izvoare care să le confirme prezenţa lipsesc sau sunt prea
puţine, câteva drumuri care ar fi traversat Carpații Orientali, făcând legătura între așezările
dacice şi care, foarte probabil, vor fi rămas în funcțiune şi ulterior, ca puncte de legătură între
Barbaricum-ul estic şi Dacia Superior:
1. Bâtca Doamnei / Cozla – Pasul Bicaz – nordul Depresiunii Ciucului – cursul
superior al Oltului – fortificaţiile de la Miercurea Ciuc;
2. Moineşti – Pasul Ghimeş-Palanca – fortificaţia de la Racu;
3. Cursul Siretului – Valea Trotuşului – Târgu Ocna-Tiseşti – Pasul Ghimeş-Palanca;
4. Valea Uzului – Pasul Ghimeş-Palanca – fortificaţia de la Casinu Nou;
5. Cursul inferior al Siretului – râul Putna – Pasul Oituz – valea râului Negru –
fortificația de la Covasna.
Dincolo de dificultățile şi riscurile inerente, pe care le asuma parcurgerea acestor
trasee montane, nu se poate exclude practicarea lor, într-o măsură care, deși nu poate fi
cuantificată, devine din ce în ce mai elocventă în lumina cercetărilor arheologice23. Mai
frecventat pare să fi fost drumul Siret-Breţcu şi, posibil, cel de plai, prin Pasul Prislop. În ceea
ce privește presupusul traseu prin Pasul Bicaz, acesta trebuie acceptat cu rezerve majore,
întrucât mărturiile arheologice de epocă sunt aproape inexistente, iar Pasul Bicaz a fost
amenajat în epoca modernă, de către administrația austro-ungară ! În vechime, trecerea spre
Transilvania se făcea prin trecătorile naturale care porneau din văile Moldovei şi ale Siretului,
prin Târgul Neamţ (Valea Ozanei) – Pipirig – Pasul Prisăcani/Grinţieşi – Borsec şi Gheorghieni.
Din aceeași perspectivă, reamintesc poziția celor trei dava de pe Siret, menționate încă
de Ptolemeu (personal „îmbrățișez” atribuirea „clasică”24 a toponimelor înregistrate de
geograful antic): Zargidava (Brad), Tamasidava (Răcătău) și Piroboridava (Poiana), așezate
20
N. Gostar, Aliobrix, în „Latomus”, XXVI, 4, 1967, p. 987-995.
21
V. Velcea, Carpaţii Orientali, în L. Badea, P. Gâștescu, V. Velcea (coord.), Geografia României, vol. I,
Geografia fizică, București, 1983, p. 600-605; Idem, Carpaţii Orientali. Particularități de geografie fizică, în D.
Oancea, V. Velcea (coord.), Geografia României, vol. III, Carpaţii românești și depresiunea Transilvaniei,
București, 1987, p. 49.
22
I. Glodariu, Roads across the Carpathians during the Dacian Antiquity, în vol. Orbis Antiqvus, p. 538-541.
23
Pentru unele sugestii cu privire la practicarea acestor trecători încă din Epoca Bronzului, vezi, mai recent, R.
Munteanu, Începutul epocii bronzului mijlociu în depresiunile marginale ale Carpaților Orientali, Piatra Neamț,
2010, passim.
24
Mai recent Al. Vulpe, Din nou despre geografia antică a Moldovei la vest de Prut, în T. Teoteoi, B. Murgescu, S.
Solcan (eds.), Faţetele istoriei. Existenţe, identități, dinamici. Omagiu academicianului Ștefan Ștefănescu,
București, 2000, p. 407-419.
188
fiecare puțin mai la sud de confluența celor trei principali afluenți ai Hierasus-ului: Moldova,
Bistrița și Trotușul, așadar la debutul unor căi naturale care duceau, prin pasurile Carpaților
Răsăriteni, spre Transilvania. Faptul că fiecare dintre cele trei așezări menționate are și câte
un nivel anterior celui antic confirmă parcurgerea acestor căi încă din Epoca Bronzului, dacă
nu mai devreme. Al. Vulpe era convins de faptul că poziționarea acestor așezări oppidane
„puțin mai la sud de gura celor trei afluenți ai Siretului, arată că principala cale comercială
venea dinspre miazăzi, din direcția gurilor Dunării și, deci, a Pontului Euxin și sugerează, în
același timp, cine cu cine făcea comerț în Moldova secolelor V-I a. Chr., poate și mai
înainte”25. Evident, dacă analizăm – pentru epoca La Tène – cuantumul și distribuția
importurilor grecești și romane în zonă, scenariul se confirmă cu prisosință.
Între Carpații Moldo-Transilvăneni și Carpații Curburii se află Culoarul Oituzului, cu
pasul la 865 metri altitudine, care, dinspre bazinul intramontan, constituie cea mai facilă ieșire
spre Moldova. „Calea Oituzului” sau „drumul spre Moldova”, pornind din Brașov (Cumidava),
străbătea la Prejmer zona mlăștinoasă din Lunca Câlnicului. În Evul Mediu (1534), locuitorii
din Prejmer aveau obligativitatea de a întreține podurile din acest sector, pe cheltuiala
magistratului din Brașov26. Traseul, prin secuime, al „drumului moldav” este jalonat de câteva
documente medievale27. Punctul final transilvan și locul de vamă al drumului era la Brețcu.
Obștea din „villa Valachalis Bereczkfalva” avea obligația de a supraveghea și întreține
drumul vămii, respectiv să presteze serviciul de plăieșie28. De aici, drumul urca pe Muntele
Măgherușului, apoi continua pe Valea Oituzului, respectiv pe Valea Trotușului. Sectorul de pe
Valea Oituzului era, de asemenea, în grija municipalității Brașovului29, care, în caz de
necesitate, trimitea armata pentru securizarea și/sau închiderea drumului30. Deosebit de
interesant, în cazul pericolului unor intervenții externe, dacă inițial se utiliza metoda prisăcilor
(închiderea drumului prin doborârea copacilor)31, din secolul al XVII-lea se utilizează, pentru

25
Ibidem, p. 409.
26
P. Binder, op. cit., p. 274, nota 17: „Item Prasmariensibus qui in Farkas wago pontes paraverunt ex
commisione domini indicis”.
27
I. Nestor, Handel und Wandel in der Moldau bis zum Ende des XVI. Jhr. Czernovitz, Pardini, 1912, p. 16-17:
„viam seu publicam stratam a terra Moldaviensi nostrum… per terram Siculorum.”
28
József Benkő, Milkovia, sive antiqui Episcopatus Milkoviensis per terram Transsilvanicam, maxima dioeceseos
suae parte olim exporrecti, explanatio, II, Viennae, 1781, p. 111-118.
29
Quellen zur Geschichte der Stadt Kronstadt in Siebenbürgen, II: Rechnungen aus dem Archiv der Stadt Kronstadt:
1526 – 1540, Kronstadt (1889), p. 424, 460: „viam per fluvium Oythoz purgare” (1535).
30
Ibidem, p. 455-456: „via Oythos occlusa est”.
31
Una dintre cele mai timpurii atestări literare ale acestei tactici se regăsește în cronica franciscanului Paulinus
din Veneția, care notează faptul că românii și secuii „au închis trecătorile, pentru ca tătarii să nu treacă prin ele”
(apud Ș. Papacostea, Românii în secolul al XIII-lea, București, 1993, p. 137-138); a doua mare invazie tătară în
regatul ungar (1285) a reprezentat un nou prilej de manifestare a rolului militar al românilor care, împreună cu
sașii și secuii, au fortificat pasurile munților, îngreunând considerabil mișcările invadatorilor (ibidem, p. 161).
Vezi, de exemplu, rolul strategic al trecătorii Oituz în conflictul dintre Matia Corvin și Ștefan vodă; cel din urmă
întreprinsese acțiuni de închidere a trecătorii, fapt ce a îngreunat considerabil traversarea, ilustrată, de altfel, și de
timpul lung de parcurgere (12-19 noiembrie 1467). Luptele au început, chiar de aici, din defileul („fauces”)
închis cu prisăci și, după descrierea lui Antonio Bonfini, apărat de români „ubi obstructas arboribus multaque
mateia fauces invenit, partim igni, partim ferro sibi viam aperit, patefacto itinere”; așadar, pentru deschiderea
drumului, fiind necesară atât incendierea baricadelor, cât și lupta corp la corp, cf. Antonio Bonfini, Rerum
ungaricarum Decades (ed. I. Fogel, B. Ivány, L. Juhász), IV, Budapest, 1941, p. 16 (vezi și Ș. Papacostea, Un
épisode de la rivalité polono-hongroise au XV-e siècle: la campagne de Matthias Corvin en Moldavie (1467) à
la lumière d'une source inédite, în „Revue Roumaine d'Histoire”, VIII, nr. 6, 1969, p. 974). După dezastrul de la
Baia (noaptea dintre 14-15 decembrie 1467), Ștefan ocupase din nou Pasul Oituz, tăind retragerea resturilor
corpului expediționar maghiar, care a fost forțat să traverseze munții, prin pasul Ghimeș, după ce abandonase
succesiv carele, corturile, piesele de artilerie, mașinile de război, armamentul greu și chiar pe cel portabil; pentru
detalii, vezi S. Iosipescu, Carpaţii sud-estici în evul mediu târziu (1166-1526). O istorie europeană prin pasurile
montane, Brăila, 2013, p. 336-337.
189
închiderea drumului, săparea șanțurilor adânci32. Totodată, izvoarele narative menționează
„cetatea nouă a Oituzului”; iar până la finele veacului trecut, valea îngustă a Oituzului era
traversată de un zid continuu până la cetatea de pe deal33. Urma, peste câțiva kilometri, la
Târgul Trotuș, vama moldovenească, consemnată și ea din Evul Mediu34. Aș remarca în acest
context, măcar pentru „tezaurul toponimic”, descrierea Văi Trotușului din Marele dicționar,
care debutează așa: „izvorăște din muntele Solul, din masivul Cicului (Transilvania), curge
mai întâi spre NE, până la confluența sa cu pârâul Recea, apoi intră în România, pe la
trecătoarea Palanca, unde este și confluența cu sa cu pârâul Șanțul, ce formează o parte
din frontiera de N a țării” (sublinierea mea)35. Traseul drumului menționat mai sus era
cunoscut de cronicarii moldoveni sub titulatura de „drumul de jos” sau „drumul Brașovului”
și, va fi urmat, între altele, și de armatele lui Petru Rareș sau Mihai Viteazul36.
Prezența unor artere naturale (Siretul, Bârladul, Prutul) nu a scăpat, desigur, atenției
celor interesați, în parcurgerea unor distanțe, în dependență de factori semnificativi, precum
timp și cost, în varii perioade istorice. Navigația pe aceste râuri nu va fi fost, totuși, exclusivă
pentru vehicularea, în special a mărfurilor, ci doar complementară, oferind uneori (evident, în
funcție de anotimp și condiții meteorologice) o alternativă mult mai ieftină, dar nicicum
excluzând prezența conexiunilor terestre. Iată, de pildă, în zorii Epocii Moderne, scumpirea
transportului cerealelor din interiorul țării spre portul Galați37 i-a făcut pe proprietarii de moșii
să acorde o atenție sporită proiectelor de navigație pe Siret și Prut. La 12 octombrie 1835,
Teodor Atanasiu, proprietarul unui mare han din Galați, propune Vistieriei o serie de măsuri
„pentru ca să se deschidă drum pe apa Siretului”, pentru „a porni caice spre a coborî zahere la
Galați”. La rându-i, Vistieria solicită Sfatului Administrativ aprobarea navigației pe Siret și
Prut, „pentru că, prin acest mijloc, să se transporteze mai cu lesnire la Galați producturile spre
încărcarea corăbiilor”38 (în treacăt fie scris, cred că prima notă relativă la navigabilitatea pe
Siret i se datorează experimentatului ofițer de marină Georg Lauterer, care consemna, în
rapoartele către Iosif al II-lea, că: „Siretul s-ar părea că este navigabil și pentru corăbii mai
mici până la Măxineni”39). Interesul pentru navigație, pe râurile interne ale Moldovei, era mai
vechi, chiar în textul Regulamentului organic (art. 158) stipulându-se că Siretul și Prutul „care
curg de-a lungul țării spre miazăzi și dau în Dunăre, să slujească spre coborârea mărfurilor și a
producturilor țării”. În continuare, se preconiza chiar legarea celor două râuri printr-un canal
pe Valea Bahluiului40. Dincolo de alte initiative, rămase fără rezultate notabile, să reținem
faptul că hatmanul Alecu Aslan a reușit, în septembrie 1844, să trimită la Galați patru „vase”

32
Vezi „Anuarul Comisiunii Monumentelor Istorice”, Secția pentru Transilvania, VIII, p. 457-458, apud P.
Binder, op. cit., p. 275, nota 26.
33
P. Binder, Op. cit., p. 275.
34
Ioan Bogdan, Documente moldovenești din secolele XV-XVI în arhivele Brașovului, București, 1905, p. 56.
35
G. I. Lahovari, C. I. Brătianu, Gr. G. Tocilescu, Marele Dicţionar Geografic al României, București, V, 1902,
p. 646, s.v. Trotușul.
36
Cronicile slavo-române din sec. XV-XVI, publicate de Ioan Bogdan (ed. revizuită și completată de P. P.
Panaitescu), București, 1959, 96, 103. Vezi și Texte slave cu studiu, traduceri și note de Ioan Bogdan, București,
1891, p. 204.
37
N. Suțu, Opere economice, București, 1957, p. 339 (transportul intern al grâului până la Galați era mai scump
decât cel din portul Moldovei în Anglia).
38
L. Boicu, Încercări de navigabilizare a râurilor moldovenești în prima jumătate a secolului al XIX-lea, în
„Anuarul Institutului de Istorie și Arheologie «A. D. Xenopol»”, II, 1965, p. 93-116.
39
M. Holban, M. Alexandrescu-Dersca Bulgaru, Paul Cernovodeanu (volum îngrijit de), Călători străini despre
Țările Române, X, partea I, București, 2000, p. 326.
40
„Analele Parlamentare ale României”, tom I, partea a II-a, București, 1893, p. 154. Vezi și Al. Duță, Șt.
Stanciu, Amenajarea pentru navigație a râului Prut la sfârșitul secolului al XIX-lea și începutul secolului al XX-
lea, în „Danubius”, XI-XII, 1984-1985, p. 187; „Siretul și Prutul (…) trebuie a se curăți și a se face mai
îndemânatic pentru plutirea sau pentru a se face canaluri de comunicație, de pildă unirea Siretului cu Prutul
prin râul Bahlui care ar fi de mare folos și pentru comercia capitalei”.
190
încărcate cu grâu, construite la moșia sa din Onești41, iar la începutul aceluiași an, o asociație
de boieri moldoveni, în frunte cu spătarul Vasile Alecsandri, organiza transporturi de cereale
pe râul Prut cu 19 vase42. Aceste rezultate firave nu fac decât să confirme „sentința” de la
începutul secolului al XVIII-lea, emisă de către ilustrul domn cărturar, Dimitrie Cantemir,
care consemna, în descrierea Moldovei, despre râul Siret: „E un râu lat și adânc, însă, fiind
înconjurat din toate părțile de păduri și munți, iar pe alocuri împiedicat de vaduri, până
acum nu s-a putut deschide pretutindeni o cale pentru corăbii”43.
Spațiul acesta, deosebit de frământat, din zona de acces, pe de o parte spre Podișul
Transilvaniei, pe de alta spre sudul Dunării, a constituit o preocupare constantă a
administraţiei în vederea controlului cât mai eficient de mărfuri și persoane și, nu în ultimul
rând, din raţiuni defensive. Prezența a numeroase artefacte – de tot felul, a unor construcții –
atâtea câte cunoaștem azi, și evenimentele petrecute în acest spațiu relativ restrâns ilustrează,
o dată în plus, rolul strategic al zonei nu doar în Antichitate, ci, general, de-a lungul istoriei.

DANUBE TRIBUTARYES: THE BÂRLAD, THE SIRET AND THE PRUT RIVERS.
SOME THOUGHTS RELATED TO THE WAYS OF COMMUNICATIONS IN
SOUTHERN MOLDOVA IN ANCIENT TIMES AND NOT ONLY
In this article the author focuses on the space in southern Moldova, trying to achieve a concordance
between the geographical environment and the history of the area. We are therefore faced with a complex
approach to historical geography, intended first of all to draw attention to the changes that the natural
environment has undergone. Only depending on the transformations that the environment has undergone over
time, one can try to explain some historical events.

41
I. Toderașcu, Preocupări pentru îmbunătățirea mijloacelor de navigație în Principatele Române (prima
jumătate a secolului al XIX-lea), în „Analele Științifice ale Universității «Al. I. Cuza» Iași”, s. III. Istorie, XX, 1,
1974, p. 34. Vezi și V. Andrei, Un înaintaș francez al studiului navigabilității principalelor ape moldovenești:
inginerul Xavier Hommaire de Hell, în „Cercetări istorice”, XII-XIII, 1981-1982, p. 377-386.
42
Vezi „Albina Românească”, XVI, nr. 22 din 16 martie 1844, p. 87; E. Hurmuzaki (editor), Documente
privitoare la istoria românilor. Volumul XVII (1825-1846), București, 1913, p. 1015, doc. nr. CMLIV.
43
Dimitrie Cantemir, Descrierea Moldovei (traducere de P. Pandrea, prefață și tabel cronologic de L. Maniu),
București, 1981, p. 13
191
NUMISMATICA

VARIA NUMISMATICA TUTOVENSIA.

I*

Lucian MUNTEANU**, Ioana SCUTARU***

Keywords: Bârlad, “Vasile Pârvan” Museum, Filip II, tetradrachms, East Celtic coinage

Muzeul „Vasile Pârvan” din Bârlad adăpostește o impresionantă colecție numismatică,

care conține peste 15.000 de piese monetare, reprezentând tezaure, descoperiri izolate sau
monede, cu o proveniență diversă (donații, achiziții). Cele mai importante repere ale colecției
sunt tezaurele monetare. Unele dintre acestea au un caracter remarcabil, fiind reprezentative
pentru întreaga regiune, în diferite epoci ale istoriei: Antichitatea greco-romană (Fedești [com.
Șuletea, jud. Vaslui]1; Conțești [com. Sascut, jud. Bacău]2; Puiești [jud. Vaslui]3; Iezer [com.
Puiești, jud. Vaslui]4), Evul Mediu (Bârlad-„Dumbrava Roșie” [jud. Vaslui]5; Perieni [jud.
Vaslui]6) și Epoca Modernă (Vadurile [com. Iana, jud. Vaslui]7). Dintre descoperirile monetare
izolate, aflate în situri arheologice, le amintim pe cele excepționale din necropola de la
Bârlad-Valea Seacă8. Datorită valorii lor deosebite, majoritatea pieselor provenind din aceste
descoperiri, sunt deja clasate sau se află în curs de clasare, în Patrimoniul cultural național
mobil, categoriile Fond și Tezaur9, mai ales datorită eforturilor doamnei Eugenia Popușoi.
*
Acest articol a fost elaborat cu sprijinul unui grant acordat de Ministerul Educației și Cercetării, CNCS-
UEFISCDI, în cadrul proiectului cu numărul PN-III-P1-1.1-TE-2019-0783.
**
Institutul de Arheologie al Academiei Române, filiala Iași; lucanas2000@yahoo.com.
***
Muzeul „Vasile Pârvan”, Bârlad; ioanascutaru26@gmail.com.
1
G. Talmațchi, L. Munteanu, Noi informații despre tezaurul de la Fedești (com. Șuletea, jud. Vaslui), în AMT,
15, 2018, p. 209-220; L. Munteanu, M. Oancă, O monedă macedoneană descoperită la Fedești (com. Șuletea,
jud. Vaslui), în AMT, 16, 2019, p. 300-307.
2
E. Bold, Tezaurul de monede republicane romane de la Conțești (raionul Adjud, jud. Bacău), în „Analele
Universităţii «Alexandru Ioan Cuza» din Iaşi”. Secţ. III. Științe Sociale, 5,1959, p. 225-230.
3
M. Chițescu, Numismatic Aspects of the History of the Dacian State. The Roman Republican Coinage in Dacia
and Geto-Dacian Coins of Roman Type, BAR IS 112, London, 1981, p. 252, nr. 159/1-28; L. Munteanu, E.
Popușoi, Date noi despre tezaurul de monede romane republicane de la Puiești (jud. Vaslui), în AMT, 11, 2015,
p. 244-251.
4
Idem, The Roman Coin Hoard from Iezer, în AIIX, 51, 2014 (2015)/ Supliment, Inovație și interdisciplinaritate
în cercetarea arheologică și istorică: teorii, metode, surse (ed. A. Mihalache, D. Aparaschivei, Gh. Cliveti, Al.
Simon), p. 1-34.
5
E. Popuşoi, N. Arnăutu, Tezaurul de la Bârlad-Dumbrava Roşie, secolele XVI-XVII. Catalog, Editura D.I.P.,
Bârlad, 1999, 199 p. +XXIV pl.
6
N. Arnăutu, Un tezaur monetar din secolele XVI-XVII descoperit la Perieni (județul Vaslui), în AMM, 2, 1980,
p. 273-282.
7
F. Ursu, Un tezaur monetar din secolele XVIII-XIX descoperit la Vadurile (jud. Vaslui), în CI, 11, 1980, p. 331-342.
8
V. Palade, Aşezarea şi necropola de la Bârlad - Valea Seacă (sfârşitul sec. al III-lea - a doua jumătate a sec. al
V-lea), Editura ARC 2000, București, p. 221-222.
9
A se vedea baza de date on-line a Institutului Naţional al Patrimoniului, Direcția Patrimoniu Mobil, Imaterial și
Digital (fost cIMeC), secțiunea Bunuri culturale mobile clasate în Patrimoniul Cultural Naţional, unde sunt
clasate 2.295 de monede din colecția Muzeului „Vasile Pârvan” din Bârlad (1.661 piese monetare la categoria
Tezaur și alte 634, la categoria Fond).
192
 Ne propunem să valorificăm științific cea mai mare parte a acestui fond numismatic
extrem de atrăgător, printr-o serie de studii, care dorim să capete un caracter periodic, în
paginile revistei Muzeului. Inaugurăm această serie prin prezentarea a două monede
deosebite, reprezentând o emisiune macedoneană și, respectiv, o imitație locală după acest fel
de emisiuni10:

Descrierea monedelor
1.AR; 14,155 g; 21x22 mm; 9h; b.c.; MVPB, inv. 1705 (Fig. 2A);
Av. Capul lui Zeus, având cunună de lauri, spre dreapta;
Rv. ΦIΛIΠ ΠOY (de la dreapta spre stânga); regele călare, spre stânga, purtând causia,
hlamidă și tunică și ținând brațul drept ridicat; sub cal, se află un trident;
Regatul Macedoniei, Filip II, Amphipolis, anii ca. 355 - ca. 349/8 î.Hr., tetradrahmă;
G. Le Rider, Le monnayage d'argent et d'or de Philippe II frappé en Macédoine de 359 à 294,
É. Bourgey, Paris, 1977, p. 80, nr. 73, Pl. 26, nr. 73.
2. AR; 12,447 g; 24x26 mm; 12h; b.c.; MVPN (B) inv. 6380 (Fig. 2B);
Av. Capul lui Zeus, spre dreapta, stilizat; părul din creștet este redat prin linii radiate, care cad
direct pe cunună; aceasta este alcătuită din două șiruri de frunze stilizate, în formă de ovaluri alungite
și linii paralele; pe ceafă, părul are vârful arcuit către interior; barba este redată prin proeminențe ovale
și virgule îngroșate; fruntea este lățită, cu o proeminență în partea inferioară, nasul este alungit, iar
buzele sunt redate prin două linii frânte, paralele; gâtul este marcat de un semicerc;
Rv. Călăreț spre dreapta, stilizat; călărețul este reprezentat schematizat, având un singur braț,
capul descoperit și fără picioare; în spatele călărețului se află o cunună deschisă în partea superioară;
calul are piciorul stâng din față și cel drept din spate ridicate, coada stufoasă și lungă; copitele și
încheieturile de la picioarele calului sunt proeminente; coama este redată printr-un șirag de perle; sub
cal, apare o ramură;
Imitație celtică (tip „Banat”), anii ca. 250-200 î.Hr., tetradrahmă;
C. Preda, Monedele geto-dacilor, Ed. Academiei R.S.R., Bucureşti, 1973, p. 55-59, 490, Pl.
VI, nr. 7-10; 491, Pl. VII, nr. 1-5 (seria „cu ramură sub cal și litere și cunună în spatele călărețului”).

Prima dintre monede (Fig. 2A) este o piesă din argint, din vremea domniei lui Filip II.
În general, problemele pe care le ridică acest fel de emisiuni − iconografie, cronologie,
descoperiri − sunt bine cunoscute din literatura de specialitate, în special datorită contribuțiilor lui
G. Le Rider11, astfel că ne vom referi doar la câteva aspecte punctuale. Piesa noastră a fost
atribuită atelierului de la Amphipolis, fiind încadrată în grupa 1B12. Monedele din această
clasă au un stil bun, imaginile fiind realizate cu o atenție deosebită pentru detalii. O
caracteristică iconografică a emisiunilor din subgrupa cu un trident simplu sub cal o constituie
modul cum este redată hlamida. Aceasta este reprezentată fluturând și are o mișcare amplă,
formând un arc de cerc între umeri și spatele calului13.
Monedele din această grupă au fost încadrate cronologic între anii ca. 355 - ca. 349/8
î.Hr. O astfel de datare are un caracter ipotetic, bazându-se pe câteva repere, precum
câștigarea, pentru prima dată, a cursei de la Olympia, de către calul lui Filip II, în 356/5 î.Hr.

10
Au fost folosite următoarele abrevieri pentru date tehnice (AR - argint; g - gram; mm - milimetru; h - oră/ax),
stare de conservare (b.c. - bine conservată), colecții (MVPN(B) - Muzeul „Vasile Pârvan” Bârlad) și descriere a
monedelor (av. - avers; rv. - revers).
11
A se vedea, mai ales, G. Le Rider, Le monnayage d'argent et d'or de Philippe II frappé en Macédoine de 359 à
294, É. Bourgey, Paris, 1977. O actualizare a cercetărilor sale, a fost realizată în: idem, Monnayage et finances
de Philippe II: Un état de la question, De Boccard, Paris, 1996.
12
Idem, Le monnayage d'argent..., p. 80. Într-un studiu-recenzie a lucrării lui G. Le Rider, M. J. Price (The
Coinage of Philip II, în NC7, 19 (139), 1979, p. 240, Tabel B) atribuie această categorie de emisiuni atelierului
de la Pella.
13
G. Le Rider, Le monnayage d'argent..., p. 380, Pl. 25-26, nos. 67b-98.
193
și, respectiv, cucerirea Olynthus-ului, în 349/8 î.Hr.14. Acest eveniment ar fi atras după sine
schimbarea tipului de revers, tipic macedonean, cu unul mai grecesc - călărețul nud, spre
dreapta, învingător la Olimpiadă15.
Producția monetară din această perioadă, din atelierul de la Amphipolis, a fost una
consistentă, depășind-o pe cea din capitala Pella. Astfel, au fost identificate 56 de ștanțe de
avers și 121 de ștanțe de revers, care au fost folosite pentru baterea emisiunilor din acest
centru, atribuite grupei IB. Piesele din subgrupa cu trident simplu sub cal sunt printre cele
bine reprezentate (11 ștanțe de avers și 21 de revers)16. Greutatea monedei este una destul de
ridicată (14,15 g), ea apropiindu-se de standardul ponderal teoretic al emisiunilor de acest fel
(14,50 g), care ar fi folosit un etalon „traco-macedonean”17.
Extrem de dificilă s-a dovedit stabilirea provenienței acestei piese monetare deosebite.
În Registrul de inventar al Colecției Numismatice a Muzeului, moneda a fost înregistrată în
anul 1970, dar lipsește orice fel de informații referitoare la originea ei. În mod excepțional,
chiar în Corpus-ullui G. Le Rider am reușit să identificăm trei piese care au fost bătute cu
aceeași pereche de ștanțe (D34ʹʹ - R63). Două dintre ele se aflau în comerț, la Basel și, respectiv,
la Londra, în vreme ce a treia era păstrată într-o colecție privată din România, fiind descoperită
lângă Bârlad18. Chiar dacă lipsesc datele tehnice, iar moneda respectivă nu este ilustrată, nu
există nicio îndoială că autorul se referă chiar la moneda noastră. Ea a fost bătută cu aceeași
pereche de ștanțe folosite pentru piesa ilustrată în Corpus, care era comercializată la Basel.
Cel mai probabil, în anii ’60 sau ’70 ai secolului trecut, G. Le Rider, documentându-se
pentru lucrarea sa, s-a deplasat în România, la București. Cu această ocazie, a avut
posibilitatea să studieze moneda, care se afla într-o colecție privată, lucru extrem de
neobișnuit pentru acea perioadă. Probabil așa se explică și mențiunile lacunare ale
specialistului francez. Din colecția respectivă, la o dată neprecizată și în circumstanțe
necunoscute, moneda a ajuns la Muzeul din Bârlad. În chip fericit, am reușit să dăm de urma
piesei și să stabilim locul ei de descoperire, în vecinătatea orașului Bârlad.
În literatura de specialitate, este menționată o emisiune similară, care are aceeași
proveniență ca piesa noastră. Ea a fost semnalată, pentru prima dată, de către I. Winkler, ca
fiind o monedă „de tip Filip II”19. Ulterior, C. Preda a inclus-o în categoria imitațiilor cu un
stil bun (grupa A), oferind informații mai consistente. Autorul ar fi văzut personal moneda,
care a fost adusă la Institutul de Arheologie, unde se păstrează un mulaj. În anul 1969, ea se
afla la Muzeul din Bârlad. Descrierea piesei și datele ei tehnice sunt relativ similare cu cele
consemnate în cazul monedei noastre. Pe revers, călărețul este reprezentat spre stânga, iar
legenda, având aceeași dispunere, de la dreapta spre stânga, este complet lizibilă. Semnul de
sub cal nu a fost identificat. Greutatea este de 14,19 g, iar diametrul de 25 mm20. Din păcate,

14
Ibidem, p. 365-367, 388-389; a se vedea și opinia lui M. J. Price (op. cit., p. 240, Tab. B), care încadrează
aceste emisiuni între anii 348-336 î.Hr.
15
G. Le Rider, Le monnayage d'argent..., p. 366-367, 389. O interpretare diferită, vezi la M. C. Caltabiano, The
Identity of the Two Horsemen on Philip IIʼs Coinage, în „Ancient Macedonia”, 6.1. Papers read at the sixth
International Symposium held in Thessaloniki october 15-19, 1996, Idryma Meletōn Chersonēsu tu Haimu,
Thessalonikē, 1996, p. 197-207.
16
G. Le Rider, Le monnayage d'argent..., p. 380-385.
17
Ibidem, p. 354.
18
Ibidem, p. 80, nr. 73 (la piesa nr. 73c. este consemnat: „Coll. privée en Roumanie; la pièce a été trouvée près
de Bîrlad en Moldavie”).
19
I. Winkler, O mincich Dàku a Getu, în NSb, 5, 1958, p. 25 (16); eadem, Tipurile monetare ale daco-geţilor şi
aria lor de răspândire, în AMN, 5, 1968, p. 34, Fig. 1.
20
C. Preda, Despre începutul imitațiilor monetare de tip Filip al II-lea, în StCl, 11, 1969, p. 75, nota 35; idem,
Monedele geto-dacilor, Ed. Academiei R.S.R., Bucureşti, 1973, p. 34, nr. 3, nota 57. Din păcate, nu am găsit
nicio mențiune despre piesa respectivă în lucrarea aceluiași autor din anul 1998 (idem, Istoria monedei în Dacia
preromană, Ed. Enciclopedică, București, 1998). Într-o formă relativ similară, informațiile despre această
194
moneda nu a fost ilustrată în niciuna dintre cele două lucrări21. Fără îndoială, există
numeroase similitudini între piesa noastră și cea descrisă în bibliografie. Este posibil să fie
vorba despre o singură monedă, care a fost descoperită în apropierea orașului Bârlad. Ea se
afla, inițial, într-o colecție privată, ulterior ajungând în cea a Muzeului din localitate. Din
diferite motive, I. Winkler și, ulterior, C. Preda au considerat-o ca fiind o imitație de bună
calitate după emisiunile lui Filip II. Credem că G. Le Rider a realizat identificarea corectă, pe
care o confirmăm prin studiul de față.
Este dificil de probat existența unor descoperiri certe de monede din argint, bătute în
timpul vieții lui Filip al II-lea, pe teritoriul dintre Carpați și Prut. Piesa de la Târgu Ocna (jud.
Bacău)22 și, respectiv, cea din tezaurul de la Murgeni (jud. Vaslui)23, care ar putea fi incluse în
această categorie, reprezintă, destul de probabil, emisiuni postume sau imitații locale de bună
calitate. De asemenea, din diferite motive, descoperirea din situl de la Bunești (jud. Vaslui)24
nu se confirmă. În aceste condiții, moneda aflată în apropiere de Bârlad și păstrată în Muzeul
local, reprezintă singura tetradrahmă bătută în timpul vieții lui Filip II, care a fost aflată, cu
certitudine, pe teritoriul Moldovei. În general, se apreciază că emisiunile macedonene, din
diferite metale, ar fi ajuns la geții răsăriteni într-o perioadă destul de târzie (post 300 î.Hr.),
mai ales prin căi neeconomice, probabil prin intermediul coloniilor grecești vest-pontice, ca
urmare a relațiilor „tradiționale” dintre cei doi parteneri25.
Cea de-a doua piesă (Fig. 2B) este o imitație locală după tetradrahmele lui Filip II,
care aparține tipului „Banat”26. Stilul în care au fost gravate aceste monede este unul relativ
îngrijit, fiind destul de apropiat de cel al originalurilor macedonene și având puține elemente
de schematizare. Au fost identificate mai multe variante și serii de emisiuni, iar cea „cu
ramură sub cal și litere și cunună în spatele călărețului”, căreia îi aparține și piesa noastră, este
printre cel mai bine reprezentate27. Imitațiile de acest tip au fost realizate dintr-un argint de
bună calitate și au greutăți destul de mari. Se cunosc relativ puține descoperiri certe, iar aria
lor răspândire este una destul de neuniformă. Majoritatea pieselor izolate provin de pe
teritoriul Banatului, dar unele dintre tezaurele importante, precum cele de la Tulghieș-Mireșu

monedă au fost preluate de către alți specialiști: V. Mihailescu-Bîrliba, Descoperirile monetare şi legăturile
dintre tracii sud-dunăreni şi lumea geto-dacă, în MemAntiq, 3, 1971, p. 197; idem, Dacia răsăriteană în
secolele VI-I î.e.n. Economie și monedă, Ed. Junimea, Iași, 1990, p. 128, nr. 15; T. Părpăuță, Moneda în Dacia
preromană (secolele IV a. Chr.-I p. Chr.), Ed. Trinitas, Iași, 2006, p. 251, nr. 24.I.a.
21
Într-un studiu mai vechi (C. Preda, op. cit., în StCl, 11, 1969, fig. 3/5) s-ar înțelege că piesa respectivă a fost
ilustrată, dar, într-o altă lucrare, aflăm că, de fapt, imaginea redă o altă monedă, care a fost aflată, generic, pe
teritoriul Moldovei (idem, Monedele geto-dacilor..., p. 39, nr. 8; 488, pl. IV/12).
22
B. Mitrea, Découvertes monétaires en Roumanie 1977 (XXI), în „Dacia”, 22, 1978, p. 365, nr. 5; V.
Mihailescu-Bîrliba, Dacia răsăriteană..., p. 62, Tabel 2, nr. 25; 144, nr, 214; T. Părpăuță, op. cit., p. 235, nr. 435.
23
I. E. Dimian, Cîteva tezaure de monede greceşti şi dacice, necunoscute, descoperite pe teritoriul R.P.R., în
SCIV, 6/1-2, 1955, p. 304, nr. 1 („tetradrahmă originală de argint a lui Filip al II-lea”, cu trimitere la B. V. Head,
Historia Nummorum: a manual of Greek numismatics2, Clarendon Press, Oxford, 1911, p. 223-224); C. Preda,
Monedele geto-dacilor..., p. 120, nr. 22 („imitații locale”); V. Mihailescu-Bîrliba, Dacia răsăriteană..., p. 137,
nr. 133 („monedă originală Filip II”).
24
B. Mitrea, Découvertes monétaires en Roumanie 1975 (XIX), în „Dacia”, 20, 1976, p. 288, nr. 33 („Bunești
[com. Bunești, dép. de Vîlcea]); V. Mihailescu-Bîrliba, Dacia răsăriteană..., p. 62, Tabel 2, nr. 7; 63, 129, nr.
35a; T. Părpăuță, op. cit., p. 179, nr. 78.I.
25
V. Mihailescu-Bîrliba, Dacia răsăriteană..., p. 63-64; L. Munteanu, M. Oancă, op. cit., p. 303; a se vedea și D.
Măndescu, Cronologia perioadei timpurii a celei de-a doua epoci a fierului (sec. V–III a. Chr.) între Carpați,
Nistru și Balcani, Ed. Istros, Brăila, 2010, p. 115-119.
26
K. Pink, Die Münzprägung der Ostkelten und ihrer Nachbarn (2., erg. u. verb. Aufl. hrsg. von R. Göbl),
Klinkhardt & Biermann Verlag, Braunschweig, 1974, p. 25-31; I. Winkler, op. cit., în AMN, 5, 1968, p. 39-46;
C. Preda, Monedele geto-dacilor..., p. 55-59; idem, Istoria monedei..., p. 142-143; T. Părpăuță, op. cit., p. 63-64.
27
K. Pink, op. cit., p. 26, Pl. II/42, Pl. III/43-45; C. Preda, Monedele geto-dacilor..., p. 55, 490, pl. VI, nr. 7-10;
491, pl. VII, nr. 1-5; E. Chirilă, N. Chidioşan, I. Ordentlich, N. Kiss, Tezaurul monetar de la Şilindia, Muzeul
Județean Arad, Oradea, 1974, p. 25-26, nr. 360-390.
195
Mare (jud. Maramureș)28, Șilindia (jud. Arad)29 sau Slana Bara (r. Vidin, Bugaria)30 au fost
aflate la distanță de zona respectivă.
Această categorie de monede a fost atribuită unei formațiuni politice geto-dacice,
localizată în regiunea bănățeană, fiind datată în cea de-a doua jumătate a veacului al III-lea
î.Hr.31. Probabil, celții au jucat un rol destul de important32 în realizarea acestor imitații
timpurii, destul de apropiate de originalele macedonene, în privința stilului, a calității
argintului, greutății și dimensiunii.
În Registrul de inventar al Colecției Numismatice a Muzeului este consemnat faptul că
moneda a fost descoperită în orașul Bârlad, înainte de anul 1977. Nu cred că există motive să
ne îndoim de veridicitatea acestei informații. În aceste condiții, piesa noastră constituie prima
emisiune de tip „Banat”, atestată pe teritoriul de la est de Carpați, ceea ce extinde destul de
mult limita răsăriteană a arealului de răspândire a monedelor de acest fel.
În general, prezența imitațiilor originare din părțile de vest ale Daciei, datate în prima
fază a monetăriei imitative (c. 250 - 150 î.Hr.) și atribuite comunităților celtice din această
regiune este slab documentată pe teritoriul Moldovei. În literatura de specialitate sunt
menționate doar două piese de tip „Ramna B”, descoperite la Piatra Șoimului (jud. Neamț)33
și una de tip „Crișeni-Berchieș”, aflată la Irești (com. Vidra, jud. Vrancea)34. Dosarul
descoperirilor devine unul consistent, dacă includem în această categorie și emisiunile de tip
„Prundu-Jiblea”35. Se cunosc câteva zeci de astfel de piese, în tezaure și izolate, majoritatea
concentrate în jumătatea nordică și centrală a interfluviului Siret-Prut36. O asftel de monedă ar
putea proveni chiar din zona Bârladului37.
Doar în mod ipotetic se poate aprecia modul cum aceste imitații timpurii, de factură
celtică, aparținând unor tipuri monetare diferite, au ajuns în zona Moldovei. Este posibil ca
relațiile, de diversă natură, dintre comunitățile situate în părți diferite ale Daciei, să fi avut un
rol în acest sens38. Totodată, prezența acestor monede, la o distanță apreciabilă de locul de
origine, ar putea fi pusă în legătură cu primele grupuri de celți care își fac apariția la est de
Carpați, începând cu veacul al III-lea î.Hr.39.
Cele două piese din argint, păstrate în colecția Muzeului „Vasile Pârvan” din Bârlad și
provenind de pe teritoriul orașului și din vecinătate, reprezintă descoperiri monetare

28
A. Kerényi, Nagynyíresi barbár tetradrachmalelet, în NumKöz, 43, 1944, p. 12, pl. V, 9-10.
29
E. Chirilă, N. Chidioşan, I. Ordentlich, N. Kiss, op. cit., p. 25-26, nr. 360-390.
30
T. Gerasimov, Kolektivni nahodki na moneti prez 1940 g., în „Izvestija Sofia”, 14, 1940-1942 (1943), p. 285.
31
C. Preda, Monedele geto-dacilor..., p. 58-59; idem, Istoria monedei..., p. 142-143.
32
K. Pink, op. cit., p. 42, 128; Th. Isvoranu, Spaţiul carpato-dunărean în secolele III-II a.Chr. d. Emisiunile
monetare, în M. Petrescu-Dîmboviţa, Al. Vulpe (ed.), Istoria românilor. I. Moştenirea timpurilor îndepărtate2,
Ed. Enciclopedică, București, 2010, p. 552-555; Th. Isvoranu, M. Babeș, E.-M. Constantinescu, Tezaurul
monetar geto-dacic din așezarea de la Cârlomănești, în SCN, 1 (13), 2010, p. 24-30; a se vedea și T. Părpăuță,
op. cit., p. 63-64.
33
C. Matasă, B. Mitrea, Cîteva tezaure și descoperiri monetare în regiunea Bacău, în SCN, 1, 1957, p. 475, nr.
3; C. Preda, Monedele geto-dacilor..., p. 64, 492, pl. VIII, nr. 15.
34
A. Paragină, O monedă de tipul Crișeni-Berchieș descoperită la Irești, Vrancea, înMousaios, 3, 1981, p. 28-
30; L. Munteanu, S.-P. Boțan, A.-E. Apostu, Descoperiri monetare în Moldova. VIII, în ArhMold, 39, 2016, p.
132-133, nr. IV.
35
Pentru atribuirea acestor emisiuni comunităților celtice, a se vedea, mai recent: Th. Isvoranu, M. Babeș, E.-M.
Constantinescu, op. cit., p. 24-30.
36
O repertoriere a imitațiilor de acest fel a fost realizată de către V. Mihailescu-Bîrliba, Dacia răsăriteană..., p. 75.
37
C. Preda, Monedele geto-dacilor..., p. 156 (nu am reușit să identificăm moneda respectivă în colecția Muzeului).
38
V. Mihailescu-Bîrliba, Dacia răsăriteană..., p. 75, 82.
39
S. Teodor, Elemente celtice pe teritoriul est-carpatic al României, în ArhMold, 12, 1988, p. 46; a se vedea și
L. Munteanu, C. Chiriac, The Hoard with Coins of ‘Huşi-Vovrieşti’ Type Discovered in Huşi, în V. Cojocaru, A.
Rubel, D. Stah, T. Castelli (eds.), Mobility in Research on the Black Sea Region, Publishing House Mega, Cluj-
Napoca, 2016, p. 552-553.
196
remarcabile. Fiind singurele emisiuni de acest fel, atestate pe teritoriul Moldovei, până în
prezent, ele prezintă o importanță deosebită pentru studierea istoriei monetare și politice a
acestei regiuni, în perioada secolelor IV-III î.Hr.

VARIA NUMISMATICA TUTOVENSIA.

I
The “Vasile Pârvan” Museum in Bârlad houses an impressive numismatic collection, which contains
over 15.000 coins, representing hoards, isolated discoveries or coins of various origins. We intend to publish
most of these remarkable coins, in a series of studies, expected to acquire a periodic character. The present study
examines two such special monetary issues. The first of these is a silver tetradrachm, which was struck by Philip
II in the mint at Amphipolis in ca. 355 - ca. 349/8 BC. The coin is mentioned in the Corpus of G. Le Rider,
recorded as a discovery near Bârlad. The second coin is a local imitation after the tetradrachms of Philip II,
which belongs to the “Banat” type. It was issued by the Celtic populations in the second half of the third century
BC. We know for sure that it was discovered on the territory of the city of Bârlad. The two tetradrachms kept in
the collection of the “Vasile Pârvan” Museum in Bârlad are the only monetary issues of this kind, attested on the
territory of Moldavia, until now.

Lista abrevierilor

AIIX - Anuarul Institutului de Istorie „A. D. Xenopol”,Iași.

AMN - Acta Musei Napocensis, Cluj-Napoca.
AMT - Acta Musei Tutovensis, Bârlad.
ArhMold - Arheologia Moldovei, Iași.
CI - Cercetări Istorice, Iași.
Dacia - Dacia. Revue d'archéologie et d'histoire ancienne, București.
Izvestija Sofia - Izvestija na Arhcologiceskija lnstitut, Sofia.
MemAntiq - Memoria Antiquitatis, Piatra-Neamț.
Mousaios - Mousaios, Buzău.
NC - The Numismatic Chronicle, London.
NSb - Numismatický sborník, Praga.
NumKöz - Numizmatikai Közlöny, Budapesta.
SCIV(A) - Studii și Cercetări de Istorie Veche (și Arheologie), București.
SCN - Studii și Cercetări de Numismatică, București.
StCl - Studii Clasice, București.

Lista ilustrațiilor

Fig. 1. Locul descoperirii monedelor.

Fig. 2. Monede din colecția Muzeului „Vasile Pârvan” din Bârlad: A. Tetradrachmă de la Filip II; B. Imitație
celtică de tip „Banat”.

197
 Fig. 1. Locul descoperirii monedelor.

Fig. 2. Monede din colecția Muzeului „Vasile Pârvan” din Bârlad (mărite):
A. Tetradrachmă de la Filip II; B. Imitație celtică de tip „Banat”.

198
 O MEDALIE ANIVERSARĂ A CUCERIRII BUDAPESTEI

Sorin LANGU*, Cristian ONEL**

Keywords: medal, First World War, military campaign

Primul Război Mondial este un eveniment major pentru omenire, în general, iar pentru
România reprezintă evenimentul catalizator al secolului, cel care a dus la realizarea României
Mari. Deși, pentru majoritatea combatanților, războiul se încheiase odată cu semnarea actului
de capitulare al Germaniei (11 noiembrie), pentru România, războiul va continua pe tot
parcursul anului 1919. Nu întâmplător, majoritatea jurnalelor, memoriilor și mărturiilor din
această perioadă vorbesc despre războiul dintre 1916-1919.1
Unirea Transilvaniei cu România a permis trupelor române să intre în teritoriile
româneşti aflate în interiorul arcului carpatic. În același timp, se produc modificări în structura
trupelor române care operau în Transilvania. S-a constituit, la 11/24 decembrie 1918,
Comandamentul trupelor din Transilvania, sub comanda generalului Traian Moşoiu, destinat
coordonării operaţiunilor militare din această parte a ţării. Punctul de comandă al
Comandamentului s-a stabilit la Sibiu, acolo unde s-a mutat, în 27 noiembrie/9 decembrie
1918, şi Consiliul Dirigent (Guvernul Provizoriu al Transilvaniei, ales la 19 noiembrie/2
decembrie 1918). Menţinerea stării încordate de-a lungul liniei de demarcaţie şi agravarea
situaţiei militare din zonă au determinat Consiliul Suprem Aliat de la Versailles să decidă, la
26 februarie 1919, constituirea unei zone neutre între România şi Ungaria. Dar noul guvern al
Republicii Ungare a Sfaturilor a refuzat să-şi retragă trupele dincolo de aliniamentul stabilit şi
a hotărât să recurgă la forţa armelor, pentru păstrarea teritoriului românesc. În acest scop,
Guvernul maghiar a declarat mobilizarea generală a bărbaţilor între 16 şi 54 ani. Totodată,
Bela Kun şi V. I. Lenin au pus la cale un atac concentric asupra României.
Guvernul Republicii Ungare a Sfaturilor a concentrat, la est de Tisa, trupe cu care, în
noaptea de 15/16 aprilie 1919, după o puternică pregătire de artilerie, a trecut la ofensiva în
lungul văilor Someşului, Crişului Repede şi Mureşului.
În faţa celor aproximativ aproximativ 60.000 de soldaţi maghiari se găseau 6 divizii
româneşti de infanterie şi 3 brigăzi de cavalerie, în total circa 64.000 de ostaşi. În doar cinci
zile de operaţiuni, Armata română a pus stăpânire pe marile centre Satu Mare-Carei-Oradea-
Salonta. Linia frontului se întindea la nord până la Tisa, iar spre sud, până la Mureş.
Marele Cartier General român a dispus, în vederea preconizatei ofensive, ca forţele
proprii din Transilvania să fie împărţite în două mari grupuri, astfel: Grupul de Nord, compus
din Detaşamentul mixt general Olteanu, în regiunea Sighet, constituit dintr-o brigadă de
roşiori, două batalioane de infanterie şi o baterie de artilerie, la comanda căruia a fost numit
generalul Traian Moşoiu, şi Grupul de Sud, la conducerea căruia s-a aflat noul comandant al

*Sorin LANGU, langu sorin@yahoo.com.

**Cristian ONEL, vichionel@yahoo.com.
1
C. Kirițescu, Istoria războiului pentru întregirea României. 1916—1919, București, 1927, N. Mihăiescu,
Amintiri și învățăminte din Războiul de Reîntregire a neamului 1916-1919, București, 1936; Mărdărescu,
Campania pentru desrobirea Ardealului şi ocuparea Budapestei 1918-1920, București, 1922.
199
Comandamentului Trupelor din Transilvania, generalul Gheorghe Mărdărescu, în sarcina
căruia era organizarea ofensivei trupelor române. Trupele maghiare, compuse din Divizia 6,
Divizia 38 de husari, Divizia de secui şi Gărzile Roşii maghiare, au atacat, la Ciucea şi Ţigani,
posturile înaintate ale Armatei române. Generalul Gheorghe Mărdărescu a impus ca prim
obiectiv înaintarea spre vest, dincolo de Munţii Apuseni şi atingerea cursului Tisei.
În noaptea de 19/20 iulie 1919, Comandamentul Armatei ungare a început ofensiva
împotriva trupelor române, cu efortul principal în sectorul central Szolnok.
Comandamentul român a trecut la contraofensivă, prin executarea unei manevre dublu
învăluitoare convergente spre Szolnok. Ca urmare a acţiunilor ofensive viguroase, până la 26
iulie, trupele române au lichidat capul de pod de la Szolnok, iar a doua zi au început
pregătirile pentru forţarea râului Tisa. În noaptea de 29 spre 30 iulie, începând cu ora 3 a.m.,
trupele române au forţat Tisa şi, după scoaterea din luptă a Corpului 1 Armată ungar, la 3
august 1919, patru escadroane de roşiori au pornit spre Kecskemét.2 Grupul a avut patru sute
de cavalerişti şi a fost dotat cu două tunuri şi zece mitraliere. Colonelul Rusescu, fără ordin, a
pătruns în Budapesta descălecând, în jurul orelor 20, în curtea Cazărmii de Husari
„Arhiducele Josef”.3 A doua zi, la orele 18, aflat în centrul bulevardului Andrássy din
Budapesta, comandantul Armatei române care operase în Ungaria, generalul Gheorghe
Mărdărescu, alături de alţi generali ai Armatei române, a privit defilarea militarilor români din
compunerea Diviziei 1 Vânători4 și anume a Regimentului 4 Vânători, a unui divizion din
Regimentul 23 de Artilerie și altui divizion din Regimentul 6 de Roșiori.5
Momentul a fost reflectat diferit de elita politică, ca și de popopulația obișnuită: I. G.
Duca surprinde starea de spirit din țară, la aflarea veștii: „La înapoierea din Sibiu, pe când
eram la Brașov, a sosit vestea ocuparii Budapestei. În mulțime, nebănuit de nimeni, am asistat
la manifestațiunea populației și la iluminarea orașului. Pentru mine, ocuparea capitalei
Ungariei nu avea aceeași însemnătate ca pentru publicul cel mare și, deci, bucuria mea era
mai moderată. Față de atacurile armatelor lui Bela Kuhn hotarâsem să luăm ofensiva pentru a
asigura definitiv liniștea la granițele noastre și, deși știam foarte bine ca vom întâmpina
rezistențe din partea Aliaților eram deciși să intrăm în inima Ungariei și să ocupăm
Budapesta. Socoteam, cu drept cuvânt, ca după ocuparea Bucureștilor și după doi ani de
cotropire străină aceasta reparare ni se cuvenea, că era un act de dreptate pe care soarta ni-l
oferea și pe care nu eram indrituiți să-1 respingem.”6
În schimb poporul era entuziasmat: „Îndată ce a venit stirea despre marea victorie a
armatei noastre, au avut loc mari manifestațiuni de bucurie în toate orașele și satele; întreaga
tară a fost în plină sărbătoare. Cu deosebire în Capitală s-a făcut o măreață manifestare.
Poporul din cele mai depărtate mahalale a venit la centru însuflețit de o bucurie ce nu să poate
descrie. Orașul era pavoazat și iluminat feeric. La ora 8 sara, zeci de mii de cetățeni s-au
adunat în jurul statuei lui Mihai Viteazul; toate societățile erau cu drapele și muzici. Invalizii
de răsboi au luat și ei parte. Apoi s-a incins o mare horă în acordurile muzicilor militare, iar
lumea striga: Traiască Armata! Trăiasca Regele! Trăiasca Regina! După aceasta mulțimea a
pornit-o pe Bulevardul Academiei pană în Calea Victoriei. Ajungând în curtea Palatului
Regal, lumea a strigat: Traiască Regele și Regina! La un moment dat Regele a apărut în
balcon, iar publicul a izbucnit în ovațiuni, cari au ținut câteva minute. M. S. Regele profund
emoționat a rostit o scurtă cuvântare, mulțumind pentru sentimentele de simpatie ce i le
manifesta poporul și aducând elogii bravelor oștiri române. Ultimele cuvinte ale Suveranului
2
Kirițescu, III, op. cit., p. 466-485.
3
Ceea ce provoacă furia generalului Mărdărescu, vezi și Mărdărescu, p. 155, Războiul de întregire (1916-1919).
Comandanți militari români, București, 2016, p. 116; Kirițescu, op. cit., III, p. 486-487.
4
I. R. Abrudeanu, România și războiul mondial, București, 1921, p. 291.
5
Mărdărescu, op. cit., p. 157-158.
6
I. G. Duca, Amintiri politice, III, Munchen, 1982, p. 180.
200
au fost acoperite de urale și ovațiunile mulțimii. La orele 9 a avut loc o retragere cu torțe.
Între orele 9 si 10, Suveranii au eșit din Palat facând o plimbare pe Bulevardul Elisabeta și
Calea Victoriei, iar strigătele de bucurie Regele și Regina spintecau vazduhul. Când Suveranii
s-au întors la Palatul Cotroceni, aceleași ovațiuni i-a întâmpinat peste tot locul. A fost un
moment extrem de emoționant când o parte din public, suit pe scările autamobilului regal, i-a
ovaționat pe Suverani, cari, profund mișcați, mulțumeau călduros poporului entuziasmat la
culme, Cetățenii Capitalei au continuat cu manifestațiile pană noaptea târziu.”7
Deși ne aflam în plin război, țara fiind devastată, momentul a fost celebrat și
medalistic. La puțin timp după evenimente, „Cronica Numismatică și Arheologică”, nr. 1-3
din 1921, consemna, prin C. A. Orășianu, baterea a două medalii care celebrau mărețul
moment al cuceririi Budapestei.
„Una din ele este de aramă aurită, diametru 30 mm., cu toartă. Pe față într-o coroană
de stejar se află legenda pe 3 rânduri: 4 AUGUST 1919 CUCERIREA BUDAPESTEI.
Deasupra două țevi de tun încrucișate. Pe revers : peste o ramură de măslin, o tabletă oblongă,
cu numele unității din Divizia I Vânători, iar pe margine numele și gradul ofițerului
participant. Sus lângă toartă se află aplicată o coroană formată din două ramuri de stejar și
lauri.
A doua este o mică medalie de argint (20 mm.), cu toartă, având gravate următoarele
legende în litere cursive : Pe față: Iași/ 1/ XI /1918 (Locul și data formării diviziei I de
Vânători); pe vers : D. I. V. (Divizia I Vânátori) I Budapest/ 1/XI /1919.”8
Autorul menționează că ambele medalii i-au fost puse la dispoziție de către un
participant la campanie, dr. Horațiu Georgescu. Din text reiese că au fost bătute 4 medalii,
câte una pentru fiecare unitate componentă a Diviziei I Vânători, plus o medalie care
sărbătorea jubileul de un an al Diviziei.
Autorul revine într-un număr următor9 și prezintă desenele celor două medalii.

7
V. Bianu, Însemnări din Răsboiul României Mari, II, Cluj, 1926, p. 294.
8
CNA, 02, 1921, 1-3, p. 12.
9
CNA, 03, 1922, 11-12, p. 74-76.
201
 Nimic însă despre emitent, despre autoritatea civilă sau militară, care a ordonat
emiterea acestor medalii. Să fie oare gen. Mărdărescu, comandantul trupelor române din
Ungaria ? Sau generalul Moșoiu, fostul comandant al trupelor române din Transilvania, foarte
popular printre românii din Transilvania, și căruia îi va fi dedicată o plachetă? Sau generalul
Holban, noul guvernator?10 Sau poate chiar Ferdinand ? Catalogul medaliilor românești
precizează doar ultima medalie, cea cu jubileul de un an, celelalte medalii dedicate războiului
și emise în 1919, fiind medalia monumentului Regimentului 4 Roșiori, medalia și placheta
generalului Moșoiu,11 nicio informație despre prima medalie nu există în cunoscuta colecție.
Dorim să prezentăm o altă medalie din această serie, medalie dedicată Regimentului
23 Artilerie.

Medalia este ca precedenta, diferența majoră fiind că nu are înscris numele ofițerului
și diferă, evident, numele destinatarului. Este evident că cele două monede sunt dedicate a
două din trei unități militare române care intrau, pe 4 august, în Budapesta. Există
posibilitatea să fi fost emisă și a treia medalie, necunoscută până acum. Ele nu sunt emise,
însă, în tiraj mare, explicându-se lipsa lor din colecțiile muzeale. Astfel, în colecția Muzeului
de Istorie Națională și Arheologie Constanța, se află două medalii din anul 1919: una dedicată
generalului Moșoiu, unifacies, și a doua, dedicată monumentului Regimentului 4 de Roșiori,

10
Radu Cosmin, Românii la Budapesta, I, București, 1920, p. 152.
11
G. Buzdugan, Gh. Niculiță, Medalii și plachete românești, București, 1971, p. 263.
202
regiment care avea drept comandant onorific pe Regina Maria.12
În colecția familiei Brătianu figurează medalia prezentată anterior de Orășianu, dar
fără a avea numele ofițerului. Cu acest prilej editorul precizează că: „Divizia I Vânători a
bătut două medalii pentru cucerirea Budapestei de către Armata română în 1919. Nu se ştie
cui a aparţinut această iniţiativă. S-ar putea ca Ionel Brătianu să nu fie cu totul străin de
această iniţiativă, energia şi demnitatea cu care a apărat interesele României după Primul
Război Mondial, în special intransigenţa sa în apărarea drepturilor ţării noastre la Conferinţa
de Pace de la Paris fiind un exemplu de patriotism. Prima, o medalie-decoraţie, din bronz aurit
şi bronz (6 x 30 mm), pe revers cu un cartuş pentru numele combatantului, s-a distribuit
tuturor ofiţerilor şi soldaţilor care au luat parte la operaţiile de luptă, după intrarea victorioasă
a Diviziei în oraş. A doua, o mică medalie din argint cu toartă (20 mm), s-a bătut cu ocazia
sărbătoririi unui an de la înfiinţarea Diviziei. Comemorarea a avut loc pe teritoriul capitalei
maghiare, unde staţiona încă Armata română. Nu se cunoaşte autorul medaliilor. Înclinăm
spre atribuirea lor sculptorului Mihail Kara din Oradea, el fiind şi autorul unei plachete din
bronz oferite, de grupul de divizii ocupante, generalului Moşoiu, în ziua de 16 septembrie
1919, plachetă ce comemora luptele purtate la Szolnok sub comanda sa, victoria de aici
deschizând drumul spre cucerirea Budapestei.”13

Așadar, Ionel Brătianu ar putea fi autorul acestor medalii. Noi propunem o altă
ipoteză: Principele Carol. Se știe că Prințul devine, pe 17 martie 1918, comandant onorific al
vânătorilor de munte, apoi participă la diverse acțiuni festive. Începutul ostilităților în
Transilvania și problema Zizi Lambrino îi determină pe suverani să-l trimită pe Principe,
împreună cu regimentul în Transilvania. Pe 1 august, acesta defilează în fața Princepelui,
pentru ca, în ziua următoare, să se pună în mișcare.14 Pe 4 august, Batalionul 3 pleacă spre
Budapesta, în timp ce Batalionul 2, în frunte cu Carol, se duc la Gödöllö, la 30 de km est de
Budapesta, cantonând în Palatul Imperial.15 Marghiloman precizează sec: ”Prințul Carol

12
G. Custurea, Catalogul medaliilor româneşti din colecţia Muzeului de Istorie Națională și Arheologie
Constanța (1859-1940), în „Pontica”, 26, 1993, p. 298.
13
K. Pârvan, Medalii care au apartinut familiei Brătianu păstrate la Muzeul Național, în „Materiale de Istorie și
Muzeografie”, XV, 2001, p. 325.
14
În aceeași zi renunțase la drepturile sale de prinț moștenitor, Al. Marghiloman, Note politice, IV, 1927, p. 356-357.
15
Al. Oșca, Din activitatea militară a Principelui Carol, Document. BAMR, VI, 1, 2003, p. 53.
203
mergând pe front, s-a incrucișat cu Regele. Nu s-au văzut”.16 Noi credem că Prințul Carol este
autoritatea sub care au fost emise aceste medalii, emiterea lor având, poate, rolul de a diminua
tensiunea dintre cele două părți.
Suntem convinși că, în timp, se vor mai strânge informații care vor confirma sau nu
ipoteza noastră.

AN ANNIVERSARY MEDAL OF THE CONQUEST OF BUDAPEST

At the end of the First World War Transylvania becomes part of Romania, but Hungarian State have
refused to agree. There is an war between the 2 parts, finished with Romanian Army entering in Budapest. To
celebrate this moment there are issued several medals and plaquets. We show a rare medal, it seems unknown till
now, and we wonder of whose order medal has been issued? We think that a possibility is Prince Charles, the
future king Charles II, who was at that time, in Hungary, as a Honorary commander of Romanian Army.

16
Marghiloman, op. cit., p. 358.
204
RECENZII

A. MELNICIUC, B. P. NICULICĂ, S. IGNĂTESCU, S.-C. ENEA (eds.), Eternitatea

arheologiei. Studii în onoarea profesorului Dumitru Boghian la a 65-a aniversare, Editura
Mega, Cluj-Napoca, 2020, 660 p., ISBN 978-606-020-278-3
Este o tradiție ca, la împlinirea unei vârste
încununate de o carieră științifică prodigioasă, unii
membri ai breslei arheologilor și istoricilor să fie
omagiați și prin intermediul unor volume științifice. În
această categorie se înscrie și lucrarea a cărei
prezentare o facem în aceste pagini și care a fost
dedicată cercetătorului și profesorului Dr. Dumitru
Boghian de la Universitatea ,,Ștefan cel Mare” din
Suceava. Pentru a celebra într-un mod cât mai
reprezentativ frumoasa vârstă de 65 de ani a celui
amintit, un grup de foști studenți și actuali
colaboratori, cercetători promițători la rândul lor, au
editat un amplu volum apărut la prestigioasa Editură
Mega din Cluj-Napoca.
Lucrarea este foarte consistentă nu doar prin
numărul însemnat de pagini și contribuții științifice, ci,
mai ales, prin conținutul său, ce acoperă o plajă variată
de teme arheologice.
În deschidere, se întâlnește un grupaj
cvadripartit, care se dorește a fi o completă prezentare a activității celui omagiat. Cele patru
articole, semnate de editorii volumului, fac o trecere în revistă a celor mai importante
momente din cariera domnului profesor Boghian, de la activitatea în învățământul
preuniversitar până la fructuoasa munca de arheolog. Desigur, truda și devotamentul
cercetătorului sucevean se regăsesc în densa listă a contribuțiilor științifice, care încununează
portretul său (p. 41-94).
Volumul cuprinde 32 de articole și studii semnate de cercetători din România,
Republica Moldova, Ucraina, Rusia și Polonia.
Din punct de vedere tematic, subiectele abordate aparțin, cu precădere, preistoriei și
doar câteva privesc arheologia mileniului I. p. Chr.
Merită amintit un mic studio, semnat de A. I. Bobînă și B. Bobînă, privitor la un
proiect de arheologie montană din nordul României (p. 95-108), care aduce unele completări
la acest domeniu mult prea puțin aprofundat în cercetarea de la noi.
Pentru Paleolitic, este reprezentativ studiul colegilor V. Chirica și C. Cordoș, care
aduc în discuție aspecte ale vieții și morții din cele mai vechi etape ale preistoriei, accentul
fiind pus pe legătura dintre om și foc (p. 109-128).
Așa cum era de așteptat, date fiind preocupările profesorului Boghian, un set amplu de
studii privesc epocile post-paleolitice din vestul și nordul Mării Negre.
Neoliticul este reliefat prin două articole, dedicate spațiului transilvănean, care
abordează aspecte cu implicații cultuale (S. A. Luca, Fl. Perianu, R. Teodorescu), dar și o
nouă discuție asupra tăblițelor de la Tărtăria, din perspectivă istoriografică (A. László).
Grupajul de articole dedicate complexului Cucuteni-Tripolie include 14 contribuții,
variate prin tematica lor și modul de abordare al subiectelor. Dacă ar fi să ne raportăm la
205
elementele arheologiei factuale, putem constata existența unor contribuții care privesc
așezările eneolitice, ceramica mediului cucutenian, plastica antropomorfă sau diverse tipuri de
complexe.
Fără să ne propunem o discuție pe larg a fiecărui studiu în parte, merită să aducem în
prim plan câteva dintre acestea. Spre exemplu, lucrarea tinerilor cercetători ieșeni, G. Bodi și
F. A. Tencariu, care privește un lot de artefacte din situl cucutenian de la Războieni (jud. Iași),
este un model de abordare pluridisciplinară, prin aceea că este discutată caracterizarea
porozității ceramicii din perspectiva unui model mathematic (p. 211-246).
Tot în rândul contribuțiilor interdisciplinare se încadrează și articolul semnat de A.
Asândulesei și colaboratorii săi, care, pe baza scanărilor geo-fizice, aduc noi lămuriri la
planimetria și organizarea internă a așezării eneolitice de la Cucuteni-Dâmbul Morii (p. 319-332).
De un real interes științific sunt și datele, publicate de M. Videiko și N. Burdo, despre
o construcție monumentală din mediul tripolian și anume despre un posibil sanctuar de la
Nebelivka (Ucraina) (p. 247-262).
O importanță cu totul aparte o are studiul cercetătorilor polonezi E. Trela-Kieferling și
M. Woźny care aduc în atenția comunității științifice o serie de date extrem de interesante
despre unele vestigii tripoliene aflate în colecțiile Muzeului din Cracovia (p. 435-462).
Tot în sfera Eneoliticului se încadrează alte două contribuții, privitoare la câteva
artefacte metalice din mediul Gumelnița, precum și analiza unui lot osteologic uman din situl
de la Alba Iulia – Lumea Nouă.
Un articol foarte interesant este și cel semnat de S. Popovici care discută unele
elemnte de comportament funerar de la sfârșitul Eneoliticului, prin prisma unei categorii
aparte de obiecte – ace încovoiate din os -, întâlnite în nord-vestul Mării Negre și care pot fi
considerate ecouri ale unor pătrunderi cauzaziene dinspre est (p. 519-538).
Dintre contribuțiile care abordează tematici conexe Epocii Bronzului, pot fi
menționate: articolul unor cercetători polonezi despre un complex funerar al culturii Komarov
și o analiză metalografică a unor pumnale specifice bronzului târziu din estul României.
Spre finalul volumului se întâlnesc două articole care privesc arheologia mileniului I
p. Chr. Unul dintre acestea, semnat de profesorul sucevean Mircea Ignat, readuce în discuție
un subiect interesant, referitor la cultura tumulilor carpatici, iar cel de-al doilea vizează un
tipar de piatră atribuit secolelor VI-VIII p. Chr., descoperit în zona subcarpatică a Moldovei.
O contribuție interesantă este și cea semnată de B. P. Niculică care a adus în discuție o
serie de informații despre Muzeul Țării Bucovinei, reflectat în publicația ,,Gazeta Bucovinei”
(p. 627-642).
După această succintă prezentare a volumului, merită subliniată valoare științifică a
acestuia, care derivă tocmai din multitudinea studiilor reunite între paginile sale. Acest aspect
reflectă, într-o mare măsură, și vizibilitatea științifică a profesorului D. Boghian, la a cărui
omagiere și-au adus aportul cercetători din mai multe țări. Nu în ultimul rând, trebuie
subliniată munca echipei editorial, care s-a preocupat ca volumul să îndeplinească cele mai
înalte standarde științifice și să apară în condiții grafice excelente.

Mihaela BLAGOCIN1

1
blagocinm@gmail.com, masterand anul II, Universitatea ,,Alexandru Ioan Cuza” din Iași, Facultatea de Istorie.
206
 PUBLICAŢII ALE MUZEULUI „VASILE PÂRVAN” BÂRLAD

ACTA MUSEI TUTOVENSIS

VOL I: 2006
VOL II: 2007
VOL III: 2008
VOL IV: 2009
VOL V: 2010
VOL VI: 2011
VOL VII: 2012
VOL VIII: 2013
VOL IX-X: 2014

ACTA MUSEI TUTOVENSIS. ISTORIE VECHE ŞI ARHEOLOGIE

VOL. XI: 2015

VOL. XII/1 (IN HONOREM EUGENIA POPUŞOI OCTOGENARII): 2016
VOL. XII/2 (IN HONOREM ION IONIŢĂ OCTOGENARII): 2016
VOL. XIII: 2017
VOL. XIV: 2018
VOL. XV: 2019
VOL. XVI: 2020
VOL. XVII: 2021

ACTA MUSEI TUTOVENSIS. MEMORIALISTICĂ

VOL I: 2015
VOL II: 2016
VOL III: 2018
VOL IV: 2019
VOL V: 2020
VOL VI: 2021

ACTA MUSEI TUTOVENSIS. STUDII ŞI CERCETĂRI. ŞTIINŢELE VIEŢII ŞI ALE

PĂMÂNTULUI

VOL. I: 2018

207
REVISTA PERSEUS

Nr. I: 2012
Nr. II: 2013
Nr. III: 2014
Nr. IV: 2015
Nr. V: 2016
Nr. VI: 2017
Nr. VII: 2018
Nr. VIII: 2019
Nr. IX: 2020
Nr. X: 2021

Alte publicaţii:
A. Seria Monografii:

Vasile Palade, Aşezarea şi necropola de la Bârlad-Valea Seacă sec. III-IV p. Chr., Editura
ARC 2000, Bucureşti, 2004;
Eugenia Popuşoi, Trestiana, monografie arheologică, Editura Sfera, Bârlad, 2005;
Mircea Mamalaucă, Descoperiri din perioada Antichităţii târzii în Podişul Central
Moldovenesc. Necropolele de la Bogdăneşti-Fălciu, Pogoneşti şi Polocin, Editura
Casa Editorială Demiurg, Iaşi, 2019.

B. Seria Cataloage:

Rădăcini ale civilizaţiei străromâneşti în Muntenia de Răsărit, Moldova de Sud şi centrală

în sec. III-XI p. Chr. (Eugenia Popuşoi, redactare-coordonare), 1995-1996;
Eugenia Popuşoi, Nicoleta Arnăutu, Tezaurul de la Bârlad, Dumbrava Roşie, sec. XVI-
XVII, S.C.D.I. Bârlad, 1999;
Mircea Mamalaucă, 2000 de ani de creştinism, Editura ASA MEDIA GRAFIC, 2000;
Expoziţia permanentă de artă românească contemporană din patrimoniul muzeului,
Editura Serigraf Design SRL, Bârlad, 2001;
Catalog Jubileu expoziţional simpozion, Editura Tiparul SC. Irimpex SRL, Bârlad, 2000;
Nicolae Mitulescu, Monumente laice şi religioase ale Bârladului, Editura Sfera, Bârlad, 2003;
Mircea Mamalaucă, Obiceiuri de port în aria culturii Sântana de Mureş, Editura ASA, 2005;
Mircea Mamalaucă, Antichitatea târzie în Bazinul Prutului, Editura Sfera, Bârlad, 2009.

C. Seria Albume:

Valentin Ciucă, Mitologii subiective Marcel Guguianu, Editura Art XXI SRL, Iaşi, 2008;
Răzvan-Costantin Caratănase, Mircea Mamalaucă, Bienala Națională de Artă Contemporană
„Nicolae Tonitza”, ed. I, Editura Casa Editorială Demiurg, Iaşi, 2016;
Răzvan-Costantin Caratănase, Mircea Mamalaucă, Bienala Națională de Artă Contemporană
„Nicolae Tonitza”, ed. a II-a, Editura Casa Editorială Demiurg, Iaşi, 2018;
Gabriela Albu, Colecţia de artă dr. Constantin Teodorescu, Editura Casa Editorială
Demiurg, Iaşi, 2019;
Mircea Mamalaucă, Valentina Fornea, Copiii munților, Editura Casa Editorială Demiurg,
Iaşi, 2019.

208
D. Seria Memoriale:

Romulus Boteanu, Ce nu se poate uita, ediție îngrijită de Alina Butnaru, Casa Editorială
Demiurg, Iaşi, 2009;
René Duda, Gânduri răzleţe, ediție îngrijită de Alina Butnaru, Editura Opera Magna, Iaşi,
2010.

E. Ghid turistic

Mircea Mamalaucă, Alina Butnaru, Diversificarea ofertei turistice în zona transfrontalieră

Vaslui-Soroca, Editura SC. Irimpex SRL, Bârlad, 2009.

209
 Recomandări pentru viitorii autori ai articolelor

Pentru a asigura tipărirea volumului într-o grafică unitară, toate lucrările ce urmează a
fi publicate în numerele viitoare ale revistei „ACTA MUSEI TUTOVENSIS” trebuie să
respecte anumite reguli de tehnoredactare:
- corpul articolului: Microsoft Word, format A4, margini de 2,5 cm, aliniat bloc
Justify, font Times New Roman, caractere de 12, spaţiere Single space;
- titlul articolului cu majuscule, font 14, bold, centrat, distanţat la 1,5 cm;
- autorul articolului: la un rând distanţă de titlu, prenumele cu litera de început cu
majusculă, restul cu litere mici; numele cu majuscule, urmat de footnote „”, ce va conţine
adresa autorului articolului. Dacă sunt mai mulţi autori, se multiplică numărul de „”;
- Keywords: un rând liber înainte şi altul liber după „Keywords”, urmat de maxim
cinci termeni reprezentativi pentru conţinutul articolului, font 10;
- notele aparatului critic: la subsolul paginii, font 10, justify, şi vor conţine: prenumele
şi numele autorului, titlul articolului sau al cărţii, cu italice, în/in titlul revistei cu
ghilimele (ex. în „Dacia”) sau titlul volumul colectiv, cu italice, editorul (ed., coord.,
etc.), tom, anul apariţiei, numărul paginilor, figura sau planşa, dacă este cazul; în
cadrul unei note bibliografice complexe, fiecare autor şi titlu, constituind o notă în
sine, se separă prin „;” (N.B.: prenume, nume; invers decât la bibliografie);
- rezumatul: aşezat la sfârşitul articolului, pe maxim o jumătate de pagină, tradus în
limba engleză sau franceză, titlul cu majuscule, centrat, font 10;
- bibliografia: pe maxim o jumătate de pagină, în ordinea alfabetică, font 10; pentru
cărţi: autor (nume, prenume; N.B.: invers decât la note), titlul lucrării cu italice, locul
publicării, editura (ex. Editura Performantica), anul publicării lucrării; pentru
periodice: autor (nume, prenume), titlul lucrării cu italice, în/in revista (ex. în
„Hierasus”), tom, an, nr., pagini;
- insistăm ca textele figurilor, tabelelor şi bibliografia să fie scrise în word, în afara
imaginii, cu caractere drepte, centrate, font 10; prescurtările vor fi: Fig., Tab., Pl.,
Foto etc.;
- revista se adresează specialiştilor şi nu include Lista abrevierilor la fiecare articol,
întrucât autorii folosesc prescurtările general cunoscute, după modelul SCIVA,
„Dacia”, „Arheologia Moldovei”.

Pentru nelămuriri, vă rugăm să consultaţi numerele anterioare.

210