Cetatea Medievală de La Hârşova În Surse Cartografice Ruseşti Recent Descoperite (Sec. XVIII) / The Medieval Fortress of Hârşova in Recently Discovered Russian Cartographic Sources (18th Century)

IN MEDIAS RES ANTIQUORUM
Miscellanea in honorem annos

LXV peragentis Professoris
Costel Chiriac oblata
ACADEMIA ROMÂNĂ – FILIALA IAȘI
INSTITUTUL DE ARHEOLOGIE
IN MEDIAS RES ANTIQUORUM

Miscellanea in honorem annos
LXV peragentis Professoris
Costel Chiriac oblata
Ediderunt
Sever-Petru Boţan & Ștefan Honcu
Editura MEGA
Cluj-Napoca
2022
DTP şi copertă:
Editura Mega
Redactor:
Simina Baumgarten
© Autorii, 2022
Imagine coperta 1:
Gemă de factură elenistică cu reprezentarea Meduzei descoperită la Ibida/Slava Rusă (foto ICEM Tulcea)
Descrierea CIP a Bibliotecii Naţionale a României

In medias res antiquorum: Miscellanea in honorem annos LXV peragentis Professoris Costel Chiriac oblata /
ediderunt: Sever-Petru Boţan & Ştefan Honcu. – Cluj-Napoca: Mega, 2022
Conţine bibliografie
ISBN 978-606-020-445-9
I. Boţan, Sever-Petru (ed.)
II. Honcu, Ştefan (ed.)
902
Editura Mega | www.edituramega.ro

e-mail: mega@edituramega.ro
CUPRINS
Tabula Gratulatoria 9
Sever-Petru Boţan, Ștefan Honcu

Dr. Costel Chiriac la 65 de ani 11
Costică Asăvoaie
Scrisoare deschisă pentru Costel Chiriac la ceas aniversar 21
Livia Buzoianu
Costel Chiriac și arheologia constănțeană 25
Lucreţiu Mihailescu-Bîrliba
Les militaires originaires du milieu rural de Mésie inférieure dans les flottes impériales: une
étude préliminaire 29
Ana Honcu
Inițiativa edilitară la Olbia în secolele I-III p.Chr. 37
Ionuţ Acrudoae
Cohors I Pannoniorum sau cazul unităţilor auxiliare cu aceeaşi numerotare. Mobilitate şi
prosopografie 45
Alexandru Avram, Mihai Ionescu

Une nouvelle borne milliaire de Callatis 67
Alexander Minchev
Three marble vessels with inscriptions of 5th–6th centuries AD from Moesia Secunda and
Scythia and their function 71
Gabriel Mircea Talmaţchi

Despre semnele monetare și prezența lor în așezările populației autohtone din spațiul
istro-pontic (sec. VI-V a.Chr.) 83
Radu Ardevan
Monete antice din colecția numismatică a Colegiului unitarian din Cluj 99
Dan Aparaschivei, Ștefan Honcu, Lucian Munteanu

A “sarmatian” fibula found in Dobrovăț, Iași county 117
George Nuţu
Terracottas from Aegyssus 129
Marian Mocanu
Some considerations about Pontic marbled tableware 143
Marian Mocanu, Sorin-Cristian Ailincăi, Florian Mihail

Noi informații despre locuirea romană de la Sălcioara, com. Jurilovca, jud. Tulcea 149
Radu Petcu, Ingrid Petcu-Levei

Glass distaff discovered in roman tombs from Dobrudja (Romania) – Moesia Inferior.
Symbolism and use 167
Alexander Rubel
Cetatea Ibida (Slava Rusă, jud. Tulcea) în contextul fortificațiilor interioare de-a lungul Dunării 185
Laurenţiu Radu, Corina Radu-Iorguş

Note cu privire la cultul zeiței Kybele la Callatis 207
Sever-Petru Boţan, Ștefan Honcu

Clients of Rome. Economic ties between the East-carpathian space and the Roman empire
reflected in the circulation and distribution of amphorae and glassware (1st–4th centuries AD) 221
George Dan Hânceanu

Piese bizantine descoperite la Roșiori – Neamț 233
Cristina Paraschiv-Talmaţchi, Gabriel Custurea, Constantin Șova

Noi dovezi arheologice ale migratorilor târzii în Dobrogea 243
Constantin Nicolae, Aurel-Daniel Stănică, Mihai Anatolii Ciobanu

Cetatea medievală de la Hârșova în surse cartografice rusești recent descoperite (sec. XVIII) 255
Ion Tentiuc, Valeriu Bubulici

Un depozit cu unelte de făurărie-juvaiergerie din perioada medievală timpurie descoperit la
Voloave-Soroca 279
CETATEA MEDIEVALĂ DE LA HÂRȘOVA
ÎN SURSE CARTOGRAFICE RUSEȘTI
RECENT DESCOPERITE (SEC. XVIII)
Constantin Nicolae*, Aurel-Daniel Stănică**,

Mihai Anatolii Ciobanu***
The medieval fortress of Hârşova in recently discovered

Russian cartographic sources (18th century)
Abstract: Like all the Ottoman fortresses in Dobrogea, the fortress of Hârşova has been too little
known to this day. In the absence of archaeological research, only a few documents, and these were
often questioned, were the only sources that presented the image of a strong fortification. The conquest
of Dobrogea at the beginning of the 15th century also involved the Ottomans’ preoccupations regar-
ding the care and repair of the existing fortress, the conquerors being motivated by the strategic and
military importance of the region. The integration of the new Ottoman province in the political, mili-
tary, administrative, economic, and social system represented for Hârşova a new historical stage of a
special relevance. Important fortified centre, with a military role that housed an important garrison,
as well as a significant economic function given by the port, by the access to the main roads that
crossed Dobrogea and Danube crossing point, which provided a connection with the Transcarpathian
roads. Within the Ottoman administrative framework, these aspects gave Hârşova the organization
of the city and of the surrounding land integrated into a kaza. The image of the Ottoman fortress was
known, especially to the lithographs dated 1826, which depicted an imposing fortress. The cartogra-
phic document published by von Moltke in 1856, which represents the oldest plan of the fortress and
the city of Hârşova, recorded an imposing bastion fortification, which closed the perimeter between
the Citadel Hill and the Belciug Hill. Starting from this plan, adding some brief descriptions, we find a
lack of data on the Ottoman fortress. Thus, we turned our attention to the cartographic sources, trying
to identify new plans and maps which would allow a clarification of the evolution of the Ottoman for-
tification. In this presentation we present some of the plans of the Hârşova fortress recently discovered
in the archives of Kiev and Moscow. These are particularly important and will be critically analysed,
in relation to the results obtained in the archaeological research so far and the documentary sources.
The discovered plans constitute new, original sources of research, and allow a better knowledge of the
situation of the fortification from Hârşova over the 18th–19th centuries.
Constantin Nicolae, Aurel-Daniel Stănică, Mihai Anatolii Ciobanu
Evoluţia istorică a cetăţii de la Hârșova a fost lămurită, în studii mai vechi sau mai noi1,
pe baza izvoarelor istorice. Pentru antichitate, putem vorbi deja de existenţa unui castru din
* ct.nicolae@yahoo.com, Muzeul “Carsium” Hârșova.
** aurelstanica@gmail.com, Institutul de Cercetări Eco-Muzeale “Gavrilă Simion” Tulcea.
*** ciobanumihaianatolii@gmail.com, masterand, Facultatea de Arhivistică, Institutul Istorico-Arhivistic, RGGU,
Moscova / Михаил Чобану, магистрант 1 курса, Историко-архивный институт РГГУ, Факультет архивного
дела (ФАД), Москва.
1
Acestea se regăsesc în notele care urmează.
256 C on stan tin Nic ol ae, Au re l-Dani el Stăni că, Mi hai Anatoli i C i obanu
pământ, neatestat arheologic, ridicat de Ala (Gallorum) Flaviana, care s-a aflat aici, după cum
demonstrează numărul mare de tegule stampilate ale acestei unităţi, activând cel mai proba-
bil la Carsium din timpul împăratului Vespasian2. Cetatea din piatră a fost ridicată în vremea
împăratului Traian, cum rezultă din piatra de fundare a acesteia publicată de Vasile Pârvan3.
După invaziile devastatoare din secolul al III-lea, a urmat construirea noii fortificaţii în peri-
oada împăratului Constantin cel Mare4. Reconstrucţia cetăţii din timpul lui Justinian este ates-
tată de Procopius5.
Cercetările arheologice nu au evidenţiat, cu suficientă claritate, încheierea vieţii romano-
bizantine aici. De la sfârșitul secolului al VI-lea și prima parte a secolului al VII-lea datează
câteva monede (de la împăraţii Tiberius (578–582), Mauricius (582–602) Phocas (602–610)6
ce par a sugera o continuitate de viaţă economică, în timp ce în majoritatea așezărilor dobro-
gene relaţiile cu centrele emitente orientale se încheie. Cel mai probabil locul în apropierea
vadului Dunării și rolul de așezare de tranzit a condus la perpetuarea, fără întrerupere, a vieţii
umane aici într-o formă sau alta.
Perioada secolelor VIII-X este ilustrată de o puternică comunitate umană. O găsim nu
numai prezentă, dar și deosebit de activă în “cetate” sau în împrejurimile acesteia7.
Revenirea administraţiei bizantine în ultimul sfert al veacului al X-lea a marcat o nouă
etapă, cetatea fiind refăcută complet8.
În lipsa surselor istorice și a datelor arheologice, este dificil de apreciat evoluţia și rolul
cetăţii după anul 10009.
Posibil refăcută în secolul al XIII-lea de genovezi10, apoi controlată de Mircea cel Bătrân
la sfârșitul secolului al XIV-lea11 și cucerită de sultanul Mehmed I Celebi în urma campaniei
din 141912 sau primăvara anului 142013, cetatea medievală a constituit baza pentru fortificaţia
2
Chiriac, Nicolae, Talmaţchi 1998, 139–162.
3
Pârvan 1913, 481–489.
4
Nicolae 2018, 343–363.
5
FHDR II, 474.
6
Vertan, Custurea 1981, 341–342; Vertan, Custurea 1986, 300–301; Custurea 1986, 277.
7
Aricescu 1971, 357–368; Paraschiv-Talmaţchi 2009, 424, 428; Paraschiv-Talmaţchi 2016, 121–142.
8
Nicolae, Bănoiu, Nicolae 2008, 316; Nicolae 2015–2016, 283–284.
9
Un document des utilizat pentru Dobrogea a fost harta elaborată pe la anul 1154 de geograful arab Idrisi, de
la curtea regelui normand Roger al Siciliei. Traducerile documentului au atras atenţia istoricilor români, care
sperau în clarificare unor informaţii referitoare la Dobrogea. Spaţiul dintre Dunăre și Marea Neagră, Dobrogea,
era identificat în geografia lui Idrisi cu Bruğan (Burğan, Borğan, Berğan), denumire care desemna bulgarii de la
Dunăre. Printre punctele enumerate de Idrisi, pentru a căror localizare au fost emise tot felul de ipoteze, întâlnim
Linocastro. Cetatea lânii, așa cum se traduce toponimul, s-a considerat că poate fi identificată cu fortificaţia de
la Hârșova, căreia i se potrivește descrierea făcută de Idrisi: “cetate, târg și centru de comunicaţie pentru negus-
tori”. Brătescu 1920, 29; Chiriac 1993, 447–456. Relativ recent, problema erorilor de traducere a itinerariului de-a
lungul Dunării este sesizată de Al. Madgearu, care propune o altă lectură “... toponimul este citit Aytucastru și
identificat cu Ajtos, de lângă Burgas. Așadar, nu a existat lângă Hârșova nicio cetate [Linocastro] menţionată de
geograful arab”. Vezi: Madgearu 2017, 141–143.
10
Ciobanu 1970, 27.
11
Nicolae 2016, 55.
12
Sezer 2019, 555–556.
13
Momentul cuceririi ţinutului dintre Mare și Dunăre a generat o bogată literatură, opiniile fiind împărţite. Un
grup de istorici apreciază că teritoriul dintre Dunăre și “Marea cea Mare” – Dobruca-eli, “Țara Dobrogei” – parte
a statului medieval Țara Românească, ar fi fost ocupat de otomani în urma campaniei din 819 după Hegira (23
martie 1416 – 17 februarie 1417). Potrivit unui alt punct de vedere, otomanii își extind dominaţia efectivă asupra
Dobrogei abia în timpul domniei lui Mihail, urmașul lui Mircea cel Bătrân, în anul 1419 sau primăvara anului
1420, frontiera imperiului fiind stabilită pe linia formată de cetăţile Enisala (Yeni-Sale) și Isaccea (Isakci), care
devin serhat-uri (cetăţi de margine): Panaitescu 2000, 50–53.
Cetatea medievală de la Hârşova în surse cartografice ruseşti recent descoperite (sec. XVIII) 257
din perioada otomană. Mărturie pentru această perioadă, privind reconstruirea fortificaţiei în
secolul al XIII-lea, este zidul instalaţiei portuare dintre cei doi pinteni stâncoși de pe Dealul
Cetăţii în care se “deschid” două ferestre încadrate de ogive gotice, desenate și descrise de cei
care au trecut pe la Hârșova la începutul secolului al XIX-lea.
Cucerirea Hârșovei la începutul secolului al XV-lea implică după sine și preocupările oto-
manilor faţă de îngrijirea și repararea cetăţii existente, cuceritorii fiind motivaţi de importanţa
strategică și militară a regiunii. Integrarea în sistemul politic, militar, administrativ, economic și
social al noi provincii otomane a reprezentat pentru Hârșova o nouă etapă istorică de o relevanţă
aparte. Important centru fortificat, cu rol militar ce găzduia o garnizoană semnificativă, dar și
o însemnată funcţie economică dată de port, de accesul la principalele drumuri care traversau
Dobrogea și punct de trecere al Dunării, care oferea o legătură cu drumurile transcarpatice.
Rolul marcant al Hârșovei în cadrul administrativ otoman a presupus organizarea orașului
și a ţinutului din jur integrat unei kazale. Dacă ne raportăm la situaţii similare, kaza-ua avea un
regim juridic distinct, care cuprindea un complex militar și economic, alcătuit dintr-o cetate
(kale), orașul (varoș) din afara zidurilor și o zonă agricolă, ce grupa un număr de 20–50 de sate
(nahie)14. Kazaua Hârșovei a fost o subunitate administrativă a sangeacului de Silistra, aflată
sub jurisdicţia unui cadiu15.
Prin analogie cu alte structuri otomane de frontieră, existenţa unei etape premergătoare
uniformizării structurilor civile, militare și integrarea în noua administraţie otomană, care să
includă o raportare la specificul zonei, nu poate decât să fie intuită.
Prima menţiune a Hârșovei o regăsim în cel mai vechi registru cunoscut pentru această
regiune din 1507/8. Pentru secolul al XV-lea, registrele otomane menţionează pe teritoriul
kazalei Hârșova două cetăţi: Hârșova și Enisala.
După un secol, mai exact în 1526–1529, într-un defter (registru) din care aflăm compo-
nenţa sangeacului de Silistra, se menţionează kazaua Hârșovei16.
Registrul din 1530 reprezintă următoarea sursă documentară în care este inclusă Dobrogea,
consemnând nu mai puţin de 240 de toponime, reprezentând sate, schele, târguri și terenuri
agricole ce intrau în componenţa kazalei Hârșova, ce cuprindea un teritoriu mărginit de Dunăre
până la Braţul Sf. Gheorghe la est și la nord și Valea Carasu la sud.
Un document ceva mai detaliat, din 1570, înregistra pentru kazaua Hârșova un număr de
270 de toponime, marcând o evoluţie faţă de registrul precedent17.
Sintetizând datele, observăm că Hârșova (Hirsova) era înregistrată ca cetate, schelă și
sat, conturându-se imaginea sediului de kaza, ce cuprindea toate elementele constitutive ale
acesteia.
Cetăţilor otomane le erau arondate, în afară de garnizoane, și “formaţiuni de sorginte cutu-
miară”, cum erau müsellem-ii18.
În cazul de faţă, cetatea supraveghea artere și puncte de comunicaţie cu exteriorul prin ea
era controlat vadul Hârșovei și legătura cu Țara Românească.
Din punct de vedere economic și comercial, otomanii au dezvoltat un sistem de control al
navigaţiei pe Dunăre, prin schelele amenajate, dotate cu regulamente vamale precum și cu per-
sonal. O astfel de schelă exista la Hârșova, deţinătoarea unei instalaţii portuare, unde se puteau
percepe taxe de transport și se plătea vamă.
14
Rădvan 2011, 255; Popescu 2013, 63–79.
15
Pentru statutul Hârșovei otomane în veacul al XV-lea: Popescu 2015, 85–112.
16
Popescu 2013, 64.
17
Popescu 2015; Popescu 2013, 65.
18
Popescu 2015, 13.
Scurta incursiune în menţiunile documentare din secolul al XVI-lea, analogiile cu situaţii

similare, indică rostul și importanţa complexului fortificat de la Hârșova în perioada otomană.
Poziţia, locul și rolul jucat în sistemul politico-administrativ și militar al Imperiului Otoman
au implicat cetatea de la Hârșova, constant, cu consecinţele de rigoare, în evenimentele regi-
onale ale epocii. Astfel, pe aici trec Dunărea, în Muntenia, trupele lui Iancu de Hunedoara,
în retragerea lor după lupta de la Varna19. De la Orașul de Floci, unde se afla cu oaste, Mihai
Viteazul trimite împotriva Hârșovei o parte a oștenilor săi în ziua de Anul Nou a anului 1595,
armata otomană fiind înfrântă, iar cetatea arsă din temelii; ofensiva asupra fortificaţiilor dună-
rene, care a afectat și cetatea de la Hârșova, este reluată în anul 1603 de domnul muntean Radu
Șerban20. După o perioadă de relativă liniște, cetatea este prinsă în tumultul evenimentelor din
vremea războaielor ruso-turce din anii 1768–1774, 1806–1812, 1828–182921.
*
**
Imaginea cetăţii medievale otomane de la Hârșova este cunoscută, deocamdată, din câteva
descrieri sumare. Prima, și cea mai elaborată, este cea făcută de Evlia Celebi după trecerea
prin Dobrogea în anul 165122. În descrierea sa, cronicarul oferă informaţii referitoare la ori-
ginea toponimului, organizarea și înzestrarea militară, forma cetăţii cât și despre oraș. Pentru
discuţia noastră, din paginile care urmează, precizarea lui Evlia Celebi, potrivit căreia “De jur
împrejur are trei mii de paşi. Omul nu îndrăzneşte să privească jos, spre Dunăre, din partea de
apus a acestei cetăţi”, are o semnificaţie cu totul aparte. A doua descriere, în câteva rânduri, o
face contele de Langeron în anul 1809. “Două stânci enorme domină un platou mic pe care este
clădit oraşul, aproape la acelaşi nivel cu Dunărea. Este înconjurat de o întăritură care cuprinde
şi cele două stânci; deasupra uneia din ele este un castel mare din piatră, fortificaţie de tip gotic,
pe cealaltă stâncă mai puţin înaltă este un turn din piatră, dar acesta este dominat de o înălţime
pe care se mai văd încă urmele unei întărituri construite de mareşalul Rumianţev în 1773” 23. În
cazul primei descrieri, aserţiunea “de jur împrejur are trei mii de pași” este o referinţă la incinta
care apăra orașul și unea cele două fortificaţii, construită poate chiar în prima parte a secolului
al XVII-lea24.
Din anul 1826 sunt cunoscute două litografii, care zugrăvesc impunătoarea cetate a
Hârșovei25. În fapt, este vorba despre cele mai vechi reprezentări ale unei fortificaţii otomane
din Dobrogea.
Prima litografie ilustrează castelul, instalaţia portuară, partea de răsărit și vest a orașului. În
plan principal este reprezentată fortificaţia din Dealul Cetăţii, cu cei doi pinteni stâncoși, care
susţin, pe latura de sud, în amonte și aval, pe marginea dinspre Dunăre, turnurile și incintele
castelului. În interior, la adăpostul zidurilor, apar clădiri monumentale, care puteau găzdui
comandamentul cetăţii, garnizoana, magaziile de provizii ș.a.m.d. Latura de sud (stânca din
dreapta imaginii) este controlată de un turn mare, iar de aici pornește o incintă și un bastion
spre direcţia nordică. În exteriorul zidului, pe panta estică, este marcată o grupare de case,
19
Brătulescu 1939, 17.
20
Rădulescu, Bitoleanu 1979, 217–218; 222.
21
von Moltke 1845; von Moltke 1854; Chesney 1854.
22
Călători VI, 450–541.
23
Călători Sn I, 334; Langeron 2019, 93.
24
Nicolae 2016, 66. Aici se propune ca dată a construirii fortificaţiei otomane perioada cuprinsă între anii 1620–
1630.
25
Boca 1968, 484 și 485 (nr. 28; 29).
unele cu etaj, care par a fi amplasate în jurul unei geamii. În partea vestică a castelului, la adă-
postul unei incinte, casele sunt redate ceva mai răsfirate în jurul unei noi geamii care domină
peisajul. Cei doi pinteni stâncoși dinspre Dunăre, care asigurau latura sudică a cetăţii, sunt
legaţi printr-un zid în care sunt practicate două ferestre încadrate de ogive gotice. Același ele-
ment arhitectural poate fi observat și în stânga imaginii pe zidul de apărare al orașului dinspre
Dunăre. Ilustrarea acestor ferestre cu ancadrament gotic a provocat interesul specialiștilor, care
îl considerau o exagerare a autorului desenului după care a fost realizată litografia. Dacă două
izvoare din aceeași epocă, fără legătură unul cu altul, prezintă această caracteristică a zidului
de la Dunăre în spatele căruia s-au aflat, cu siguranţă, birouri vamale și servicii de apărare,
înseamnă că așa au stat lucrurile. Este un argument în plus cu privire la originea genoveză a
instalaţiei portuare utilizată din secolul al XIII-lea până în prima parte a secolului al XIX-lea,
când a avut loc distrugerea cetăţii.
În plan apropiat, litografia este completată de o ambarcaţiune, cu un catarg, având velatura
strânsă, acţionată de șase vâslași și un cârmaci, care fac manevre în apropierea malului drept26.
A doua stampă prezintă o perspectivă ușor diferită, redând în detaliu latura de est a cas-
telului, prevăzut cu un zid înalt și turnuri rectangulare la colţuri, care este înzestrat cu crene-
luri, merlon și cu trei bastioane. La exteriorul zidurilor, pe panta descendentă către Dunăre, o
mahala de case, grupate în jurul unei geamii monumentale, al cărui minaret domină prim-pla-
nul (peisajul). În planul secund, autorul a redat fie copaci înalţi, fie minaretele altor lăcașe de
cult. Curtinele răsăritene, care înaintează spre nord, sunt redate mai detaliat. Pe această latură
se distinge chiar turnul unei porţi. În exteriorul zidului sunt plasate mai multe construcţii
cu minaret. Din incinta nordică, acoperită de perspectiva apropiată a cetăţii, se zărește doar
capătul vestic, care se închide cu incinta de vest într-un turn bine reprezentat în imagine. Pe
cealaltă ridicătură stâncoasă, din aval, este înfăţișată o fortificaţie mică, cu două turnuri de colţ
spre Dunăre. Și faleza este întărită cu o incintă. Accesul în oraș, pe aici, se face printr-o poartă
marcată deasupra cu o arcadă rotundă. Potrivit acestui document, imaginea cetăţii în întinde-
rea ei este fidelă descrierilor făcute de Evlia Celebi și de contele de Langeron, ceea ce a permis
reconstituirea ei pornind de la această reprezentare27.
În 1854 baronul H. von Moltke, în lucrarea dedicată campaniei militare a Rusiei împotriva
Imperiului Otoman, a inserat o serie de hărţi cu teatrele de operaţiuni și planuri pentru cetăţile
Brăilei, Hârșovei, Măcin, asediul Silistrei din 1828 și 182928.
Cel mai vechi plan al cetăţii și orașului Hârșova publicat de von Moltke consemnează for-
tificaţia bastionară, castelul vechi, orașul aflat la adăpostul zidurilor și drumurile de acces din/
spre oraș. La baza planului a stat un altul similar întocmit de ruși la sfârșitul anului 1828, pe
care l-am descoperit de curând la Moscova, urmând să-l publicăm într-o contribuţie separată29.
Documentul cartografic publicat de von Moltke ilustrează complexul defensiv al Hârșovei, ce
închide perimetrul cuprins între Dealul Cetăţii și Dealul Belciug, aici fiind inclus și orașul oto-
man. În interiorul zonei fortificate se află castelul vechi, instalaţia portuară, mahalalele, dar și o
poartă de acces în cetate. În exteriorul orașului, la est, un perimetru hașurat la adăpostul unei
mici incinte prevăzută cu bastion, dublată de un șanţ, adosate incintei principale. La est, apare
26
În mediul on-line circulă o litografie necunoscută nouă cu aceeași imagine a cetăţii. Ambarcaţiunea nu are
vâslași, ci velatura ridicată, depășind puţin imaginea din plan îndepărtat a fortificaţiei; malul apropiat este ocupat
de o vegetaţie mai înaltă, iar în prim plan, în stânga, se vede un personaj, cu îmbrăcămintea specifică orientală,
pe un cal alb.
27
Nicolae 2016, fig. 3.
28
von Moltke 1845; von Moltke 1854; Chesney 1854.
29
RGVIA, f. 438, op. 1, d. 463.
conturat un al doilea perimetru. Peisajul este completat de mori de vând situate pe colinele din
vecinătatea cetăţii, iar peste Dunăre, în Balta Ialomiţei, locurile unde se află paza rusă. Acest
ultim aspect sugerează că datele necesare realizării planului au fost culese anterior anul 1828.
În ampla sa descriere a războiului pe 476 pagini și 12 planșe v. Moltke are și câteva referinţe
despre cetatea de la Hârșova30. Aceasta este apărată pe trei laturi de ziduri, iar pe a patra latură
de Dunăre. Rușii au ocupat-o în anul 1809 și au întărit-o cu șanţuri. În anul 1822 turcii au refă-
cut cetatea. Incinta avea 5 fronturi scurte (curtine), apărate de bastioane, pe care se aflau mon-
tate câte 10 tunuri. Șanţul de apărare era uscat, cu o adâncime de 14–15 m, cu panta abruptă și
contrapantă din zidărie. Sistemul de apărare avea însă câteva probleme majore de care inginerii
turci nu au ţinut cont. În primul rând, incinta nu a fost construită destul de aproape de panta
calcaroasă. Apoi, împrejurimile, și mai ales insula din faţa fortificaţiei, nu au fost întărite sufi-
cient. Din acest motiv, spre Dunăre, cetatea era expusă artileriei inamice. De această situaţie
au profitat rușii, care au ocupat insula și au bombardat de aici partea de vest a cetăţii, cea mai
expusă. Dinspre interiorul provinciei, fortificaţia era capabilă să reziste cu eficienţă.
Cetatea de la Hârșova a intrat destul de târziu în atenţia arheologilor. Foarte probabil că
suprapunerea așezării moderne peste ruinele cetăţii a împiedicat acest lucru. Din acest motiv
și primele săpături au avut un caracter sporadic, limitându-se doar la câte un an. Campaniile
din 193931, 194032 și 196333 nu au oferit informaţiile necesare pentru a propune o cronolo-
gie veridică a resturilor de ziduri aflate pe suprafaţa actualei localităţi, cu deosebire asupra
celor din perimetrul rezervat de pe Dealul Cetăţii, intrate în conștiinţa publică sub numele de
“cetatea Carsium”. Nu s-a luat în calcul nici descrierile vechi ale resturilor de ziduri, din surse
pertinente, demne de toată încrederea, care indicau o oarecare diferenţiere între antichitate și
perioada medievală. Pamfil Polonic34 a văzut pe malul Dunării zidurile cetăţii turcești, iar în
interiorul orașului resturi de ziduri și cărămizi romane, în timp ce Netzhammer a făcut o scurtă
descriere a laturii de vest a fortificaţiei turcești de la Hârșova care se păstra pe toată întinderea,
până la abruptul stâncos al apei. Așa se face că planul întocmit și publicat în anul 1967, de Emil
Condurachi35, a avut la bază nu atât informaţiile oferite de săpătură, deși afirmă aceasta, cât
o tipologie standard a dezvoltării fortificaţiilor romane din Dobrogea, potrivit căreia perime-
trele mai largi sunt datate timpuriu, iar cele mai restrânse au origini mult mai târzii. Pe această
logică, cele trei ziduri de pe suprafaţa rezervată de la Dunăre au fost încadrate astfel: zidul care
închide suprafaţa cea mai mare datează din epoca împăratului Traian, cel mijlociu are origi-
nea în epoca împăratului Constantin cel Mare, iar cel interior a fost ridicat în secolul al X-lea.
Cronologia astfel propusă a fost însușită de toţi specialiștii și s-a menţinut până nu demult.
Cea mai mare problemă creată de această propunere constă în faptul că fortificaţia medievală,
respectiv cea otomană, nu a fost luată în calcul, fiind exclusă dintru început. Ani buni nici nu
s-a vorbit despre aceasta.
Programul de cercetare început în anul 1993, în cuprinsul căruia amintim cu deosebire des-
chiderea sectorului “incinte vest” de pe suprafaţa mare rezervată de la Dunăre (Dealul Cetăţii)
și săpăturile de aici, a adus noi date cu privire la cronologia zidurilor scoase la lumină. S-a
demonstrat faptul că datarea propusă iniţial este eronată. Resturile de ziduri aflate la suprafaţă
30
von Moltke 1854, 72–73.
31
Brătulescu 1940, 3–24.
32
Florescu 1943, 179–180.
33
Aricescu 1971, 351–369; Paraschiv-Talmaţchi 2009, 424–428; Nicolae 2017, 312–313; 321, Fig. 9.
34
Polonic, Mss, Caiet 12, P. 1.
35
Condurachi 1967, 169.
aparţin fortificaţiei otomane, în timp ce perioada romană trebuie căutată la adâncime mare și
cu mult mai mult spre nord36.
Complexitatea contextelor arheologice a făcut ca analiza și interpretarea datelor și măsură-
torilor să fie una dificilă pentru colectivul de cercetare. Zidurile au fost construite și reparate
în etape istorice diferite, iar segmentele descoperite au oferit imaginea caracteristică a siturilor
ce atestă o continuitate de locuire neîntreruptă. Studierea informaţiilor și datelor disponibile a
oferit colectivului de cercetare premisa unor discuţii și emiterea unor ipoteze privind succesi-
unea de ziduri, construcţiile și refacerile aferente.
Cercetările arheologice de amploare au permis cartografierea detaliată a sistemului de for-
tificaţii reprezentat de cetăţile de la Hârșova, din antichitatea romană până în evul mediu, pe
un palier istoric cuprins în perioada sec. III-IV – sec. al XIX-lea37. Informaţii preţioase privind
integrarea vechilor ziduri în sistemul defensiv al cetăţii în epoca otomană au fost obţinute și în
sectorul “incinte nord”38.
Implementarea proiectului de instalare a conductei de ape reziduale, în anul 2014, pe strada
Carsium, despre care se știa din diferite surse că delimitează incinta care apăra orașul medi-
eval39, a prilejuit identificarea unor elemente ale acestui zid40 (bastionul de la colţul de NE,
poarta de intrare de pe latura de nord și incinta de vest). La acestea se adaugă bastionul de nord-
vest care a fost identificat parţial printr-o cercetare preventivă din anul 200341. Planimetria
descoperirilor corespunde cu planul cunoscut de la von Moltke și reconstituirea topografică pe
baza imaginii din litografia la care face trimitere nota 26 de mai sus.
Informaţiile desprinse din documentele cartografice sunt importante nu numai în cazul
Hârșovei, dar și pentru orașele Măcin, Isaccea, Tulcea, Babadag sau Constanţa, pentru care von
Moltke întocmește planuri ale cetăţilor respective așa cum arătau în prima parte a secolului al
XIX-lea.
În cele ce urmează ne propunem sa prezentăm câteva dintre planurile cetăţii de la Hârșova
descoperite recent în arhivele de la Kiev și Moscova. Acestea sunt deosebit de importante și
vor fi supuse, în paginile de mai jos, unei analize critice, în raport cu documentele prezentate
mai sus sau cu rezultatele obţinute în cercetarea arheologică de până acum. Ele se constituie în
surse de cercetare noi, originale, și permit o mai bună cunoaștere a situaţiei fortificaţiei de la
Hârșova în scurgerea secolelor XVIII-XIX. Analiza noastră poate reprezenta, în același timp,
un instrument de referinţă pentru lămurirea evoluţiei fortificaţiilor dobrogene în perioada oto-
mană. În egală măsură poate oferi suport logistic pentru apărarea, conservarea și valorificarea
eficientă a resturilor de ziduri, care încă se mai văd pe suprafaţa localităţii, sau în perspectiva
planificării cercetării preventive pe obiectivele pe care noile documente le relevă.
1. Primul izvor topografic înfăţișează Planul castelului Hârşova, 34 × 45 cm (Plan du cha-
teau de Hirsow), cu legenda în limba franceză, aflat astăzi la Moscova și realizat de militari ai
Armatei Imperiale Ruse42. Complexul defensiv de la Hârșova include citadela medievală refă-
cută de otomani, care dispune de trei turnuri rectangulare, un turn are formă de bastion, iar
alte trei turnuri cu formă iniţial patrulateră, care au suferit refaceri pe incinta de est și incinta
36
Nicolae 2015–2016, 281–282.
37
Nicolae 2015–2016, 281–282, Fig. 1.
38
Nicolae 2017, 312.
39
În Monitorul Oficial al României nr. 33 din 13 (26) mai 1915 referitor la modificarea regulamentului pentru
curăţenia străzilor din Hârșova se impunea obligativitatea ridicării gunoaielor “tuturor locuitorilor din oraşul deli-
mitat prin bulevardul Carsium (vechiul zid al cetăţii)...”.
40
Nicolae 2017, Fig. 1.
41
Nicolae, Bănoiu, Nicolae 2008, 324–325.
42
RGVIA, f. 438, op. 1, d. 456.
de vest, turnul dinspre Dunăre. Cetatea este dublată de fortificaţia bastionară, suplinită cu un
șanţ de apărare cu contraescarpă căptușită cu piatră, sugerând o fază constructivă mai târ-
zie. Pe latura de Sud, dinspre Dunăre, se poate vedea parapetul din gabioane (coșuri verticale
împletite din nuiele și umplute cu pământ) precum și zidul dintre cele două stânci. Intrarea în
cetatea bastionară se realiza pe latura de nord, iar în castel era practicată o poartă în zidul de
incinta (B) pe latura de NNE. Alte intrări se pot observa pe incinta de est în zona turnului și
o alta pe colţul de SV, unde se observă planul unei construcţii patrulatere, a cărei funcţionali-
tate nu poate fi precizată. În intramuros nu sunt redate alte edificii. Fortificaţia bastionară este
înconjurată de un șanţ cu secţiune în formă dreptunghiulară trapez, căptușit cu piatră în zona
glacisului, fiind mult mai lat și mai adânc decât șanţul castelului. În partea de stânga a planului,
sus și jos, sunt arătate secţiunile cetăţii, prima trecând prin incinta de Nord (șanţ, fortificaţia
bastionară și castel) și ce-a de-a doua prin latura de Sud (gabioane și zidul dintre cele două
stânci). În dreapta jos se află scara, diferită pentru plan și profil.
Legenda planului indică:
A. Rămășiţe ale zidurilor vechi;
B. Porţi;
C. Parapet din gabioane pe latura dinspre Dunăre;
D. Locul unde a căzut proiectilul … în pulberărie, care a sărit în aer.
Fig. 1. Plan du chateau de Hirsow. RGVIA, f. 438, op. 1, d. 456.
Se poate considera că planul a fost realizat la scurt timp după cucerirea cetăţii de către ruși,
consemnându-se, cu acest prilej, distrugerile provocate în timpul asaltului armatei imperiale
din anul 1773.
2. Informaţii suplimentare referitoare la complexul defensiv sunt documentate grafic în
Prospectul Hârşovei, 50 × 68 cm (Проспектъ Гирсова), păstrat la Arhiva Militar-Istorică de Stat
a Rusiei. Prospectul nu este datat de autorii săi, dar la o analiză atentă se înţelege că urmează
cronologic planului redactat în limba franceză43. Acest document redă perspectiva cetăţii și
topografia dinspre Dunăre, fiind prezentate principalele elemente defensive și construcţii din
spaţiul intramuros. Elementul de noutate este reprezentat de modul în care a fost desenat zidul
dintre cei doi pinteni stâncoși, prevăzut cu scară practicată în acesta, ce făcea legătura între
cetate și malul Dunării. Prospectul înfăţișează cetatea de plan patrulater, turnurile, treptele de
acces și drumurile de straja, iar incinta de vest spartă de loviturile de artilerie este întărită de
gabioane. În intramuros, atrage atenţia o clădire patrulateră, posibil casa comandantului sau
cu altă utilizare, și construcţii redate schematizat. Pe latura de Sud, spre Dunăre, remarcăm
palisada și parapetul din gabioane. Pe desen mai apar redate șanţul fortificaţiei pe incinta de
vest și contraescarpa pe latura de est. În plan îndepărtat, la nord de cetate, se evidenţiază reduta
construită de militarii ruși, după cum precizează legenda. Prospectul redă grafic perspectiva
cetăţii, nefiind un plan topografic, dar diferă de acest tip de surse prin unele detalii. Nu putem
spune că reprezentarea are legătură întru totul cu realitatea, autorul dorind să prezinte repara-
ţiile realizate de ruși și să ofere o imagine de ansamblu asupra zonei fortificate.
Legenda documentului analizat:
1. Castelul („Zamok”)44;
2. Zidul aruncat în aer împotriva căruia este făcută o întăritură din gabioane („Podorvannaia
stena protiv kotoroi is turov zdelano ukreplenie”);
3. Întăritură veche din gabioane împotriva râului („Protiv reki staroe is turov ukreplenie”);
4. Bordeiele soldaţilor („Saldatskii zemleankii”);
5. Zid din piatră la malul râului („Na beregu reki kamennaia stena”);
6. Redută construită de armatele rusești („Redut postroennoi rossiiskimi voiskami”);
7. Râul Dunăre („Reka Dunai”);
8. Drumul spre localitatea Doeni [în fapt Dăeni, n.n.] („Doroga k mesteciku Doeni”).
Fig. 2. Проспектъ Гирсова. RGVIA, f. 438, op. 1, d. 457.

43
RGVIA, f. 438, op. 1, d. 457.
44
La transliterare se omite semnul tare “ъ” de la sfârșitul cuvintelor, iar semnul moale “ь” trece, uneori, în i sau
se elimină.
3. Al treilea izvor topografic descoperit în Arhiva Militar-Istorică de Stat a Rusiei este

Planul castelului Hârşova cu indicarea Vorstadt-ului (cartierele din jurul cetăţii n.n.) şi a întări-
turilor nou făcute (Планъ Гйрзовскому замку с показанйемъ варштата и вновь зделанныхъ
укрепленйевъ)45. Planul este mai amplu, nu este datat, dar putem presupune că a fost elaborat
în 1773 sau imediat după, oricum cu informaţii specifice anului indicat, cuprinzând complexul
defensiv al cetăţii Hârșova, structura urbană, reparaţiile realizate de ruși, poziţia redutelor și a
trupelor rusești. Sunt redate fortificaţiile din Ostrovul Gâsca și privalul Băroi până în Dealul
Cetăţii.
Fig. 3. Планъ Гйрзовскому замку с показанйемъ варштата и вновь

зделанныхъ укрепленйевъ (Detaliu). RGVIA, f. 846, op. 16, d. 2064.
Din amonte spre aval planul începe cu Cetatea Hârșovei, care este redată cu planul patru-
later, având zidul de nord cu o mică deviaţie, cu latura sudică fortificată natural, ce includea
incintele cu ziduri din piatră, elemente structurale specifice fortificaţiilor turcești din secolul
al XVI-lea, dar și structuri defensive anterioare integrate în acesta. Patru turnuri ale castelu-
lui au formă rectangulară, iar turnurile de colţ, în număr de două, au formă de bastion. O a
45
RGVIA, f. 846, op. 16, d. 2064.
doua incintă este formată de cetatea bastionară, cu ziduri de dimensiuni ceva mai mici, care
dublează la est, nord și vest spaţiul din vecinătatea castelului. La vest, zidul aruncat în aer a fost
reparat și întărit. Pe noua curtină de pământ se pot observa palisade și gabioane. Complexul
defensiv a fost ranforsat suplimentar cu un șanţ de apărare. La nord de cetate și pe dealul de la
vest (Belciug) au fost construite două redute.
Legenda planului și însemnări pe plan:
Explicaţie („Eksplikaţia”)
A. Castelul („Zamok”);
B. Zidul aruncat în aer cu întărituri făcute din gabioane
(„Podorvannaia stena a n<î>ne protiv onoi is turov zdelano ukreplenie”);
C. Sortie (poartă mică în zid) („Sortii”);
D. Fosta așezare (Vorstadt) care este distrusă în întregime și acum
nivelată („Bîvşei varştat kotoroi vesi razoren i nîne zaravnean”);
E. Redutele nou făcute („Vnovi zdelannîe redutî”);
F. Chei în muntele de piatră („Uşcelina v kamennoi gore”);
G. Bateria turcească ruinată („Tureţkaia batareia razvalenaia”);
H. Companiile regimentului Vîborgskij care stau lângă redute și
cetate („Stojaşcie podle redutov i kreposti Vîborskago polku rotî”);
J. Șanţul nou făcut lângă care stă Regimentul I Moskovskij („Vnovi
zdelannoi şaneţ podle kotorago stoit pervoi moskovskoi polk”).
Pe plan, lângă cetate: 5 companii Vîborgskie („5 vîborskie rot”);
lângă reduta din faţa cetăţii: 2 companii Vîborgskie („2 vîborskie
rot”); lângă reduta de la malul Dunării: 3 companii Vîborgskie („3
vîborskie rot”); lângă Șanţul nou: 1-ul Moskovskij („1-i moskovskoi”).
Trecând podul de pontoane, în dreptul căruia se afla o redută, mai sus
de localitatea Măgureni de astăzi46 – 3 escadroane ale regimentului
Vengerskij de husari („Vengerskago gusarskago polku 3 ekskadrona”);
Sevskoi („Sevskoi”); artileria („artileriia”); al 2-lea Moskovskij („2-i
moskovskoi”).
4. Cel de-al patrulea document prezentat este Planul tentati-

vei de asalt turcesc asupra Hârşovei şi atacul detaşamentului din
Regimentul de infanterie I Moskovskij asupra altor fortificaţii; [inami-
cul a fost, n.n.] întâlnit, respins şi urmărit de corpul armatelor ruseşti
sub comanda domnului general-maior şi cavaler Suvorov, anul 1773, 3
septembrie, 23 × 100 cm (План покушения турецкаго на Гирзов и
атака ретранжамента в коем первой Московской пехотной полк
находился и на другие укрепления российскими войсками корпусом
Fig. 4. Планъ
под командою… Суворова встречен, разбит и преследован 1773
Гйрзовскому замку
году сентября 3 дня), care astăzi se află la Biblioteca Naţională a с показанйемъ
Ucrainei din Kiev47, cu următoarea legendă: варштата и
Explicaţie („Eksplikaţiia”) вновь зделанныхъ
A. Cetatea Hârșovei („Girsovskaia krepost”); укрепленйевъ. RGVIA,
f. 846, op. 16, d. 2064.
46
Azi Sat Măgureni (în trecut, Strâmba), com. Mărașu, jud. Brăila (în Insula Mare a Brăilei).
47
Biblioteca Naţională a Ucrainei (NBUV), Д18 (4РУМ)725–6, nr. 6341К. Pentru planurile de la Kiev, titlurile
rusești sunt reluate după inventarul Bibliotecii Naţionale a Ucrainei.
B. Reduta în care a comandat maiorul Buturlin („Redut v kotorom komandoval maior

Baturlin”);
C. Reduta care a comandat-o maiorul Posieta („Redut cito komandoval maior Pasiet”);
D. Schanze-ul în care stătea Regimentul I Moskovskij („Şaneţ v koem stoial «1»-i Moskovskoi
polk”);
E. Mișcarea inamicului spre Hârșova („Nepriiatelskoe dvijenie k Girzovu”);
F. Bateria inamicului din care s-a tras cu tunurile asupra șanţului („Batareja nepriiatelskaia
s kotoroi proizvodili na şaneţ puşechnuiu palbu”);
g. Tabăra corpului („Laghiri korpusa”);
H. Careul regimentului Sevskij („Karei sevskago polku”);
J. Careul regimentului 2 Moskovskij („Karei «2»-go moskovskago polku”);
K. Escadroanele regimentului Vengerskij care erau comandate de locotenent-colonelul și
cavalerul Rozer („Vengerskago gusarskago polku ekskadronî koimi komandoval podpolkovnik i
kovaler Rozer”);
L. Vânătorii sub comanda maiorului Șirtkov („Egari pod komandoiu maiora Şirtkova”);
M. 4 companii separate ale regimentului Sevskij care erau comandate de maiorul și cavalerul
Faminţin („Otdelennîe sevskago polku «4» rotî koimi komandoval maior i kovaler Faminţin”);
N. Careul care se alcătuia din patru companii care sunt arătate cu litera “...” („Stroiuşceisea
karei iz «4» rot kotorîe znaceat pod literoiu «...»”);
Fig. 5. План покушения турецкаго на Гирзов и атака ретранжамента в коем

первой Московской пехотной полк находился и на другие укрепления российскими
войсками корпусом под командою… Суворова встречен, разбит и преследован
1773 году сентября 3 дня (Detaliu). NBUV, Д18 (4РУМ)725–6, nr. 6341К.
O. Retragerea inamicului pe drumul Carasului („Nepriiatelskaia retirada po karasuiskoi

doroge”);
P. Convoiul inamicului („Oboz nepriiatelskoi”).
La încheierea respingerii și alungării inamicului au fost luate ca trofee 6 tunuri din bronz,
1 mortier, o mulţime de instrumente de Schanze și altfel, toată caravana lor în care se afla până
la jumătate […doc. rupt, n.n] de praf de pușcă, bombe, ghiulele și alte […, rupt, n.n.] lucruri,
și tot felul de proviant […, rupt, n.n.]. În vremea acestei întâmplări asupra inamicului s-a tras
din tunurile de mai jos. Și anume, din castel – din tunurile de calibru (?) de «7» livre, 22 de «6»
livre, 4 de «5» livre, «5» din retranșamentul redutelor (?) din unicorn [tip de tun rusesc, n.n.]
½, […, pată, rupt, n.n.] grenade «3», cartoccio [cartușe, n.n.] «3». Din tunuri (?) ghiulele «36»,
cartoccio «11», […, rupt, n.n.] voi (?) cartoccio «1», de toate «85». În această bătălie au fost
învinși […, rupt, n.n.] de inamici pe loc și în timpul urmăririi mai mult de […, rupt, n.n.]. Și 52
de persoane au fost luate în captivitate. Acești inamici [parţial rupt, completat, n.n.] numărau
4000 infanterie dintre ieniceri aleși și 3000 cavalerie sub comanda a două pașale.
La urmărirea inamicului înapoi […, rupt, n.n.] armatele noastre sunt însemnate cu vopsea
verde.
[Puncte albastre pe plan, n.n.] Cavaleria otomană („Tureţkaia konniţa”);
[Puncte roșii pe plan, n.n.]: Infanteria otomană („Tureţkaia pehota”).
A copiat conductorul Ivan Sobol [samur, zibelină, n.n.] („Kopiroval kanduktor Ivan Soboli”).
Fig. 6. План покушения турецкаго на Гирзов и атака ретранжамента в

коем первой Московской пехотной полк находился и на другие укрепления
российскими войсками корпусом под командою… Суворова встречен, разбит и
преследован 1773 году сентября 3 дня. NBUV, Д18 (4РУМ)725–6, nr. 6341К.
5. Al cincilea document este Planul castelului Hârşova cu arătarea fostei suburbii şi a situ-
aţiei anului 1775, februarie, 48 × 58 cm (План Гирзовскаго (!) замка с показанием бывшаго
форштата и ситуаций 1775-го года февраля … дня)48, care se află tot la Kiev. Altminteri,
considerăm că în vremea Romanovilor ambele planuri s-au aflat la Odessa, fiind parte a
Colecţiei hărţilor și planurilor Muzeului Societăţii Imperiale de Istorie și Antichităţi, înfiinţat
în 1839.
Operaţiunile desfășurate în timpul conflictului ruso-turc (1768–1774) de cei doi mari com-
batanţi, au condus la devastarea Dobrogei, pricinuind pagube materiale însemnate și pierderea
unui număr mare de vieţi omenești. În primăvara anului 1771, Armata Rusiei ţariste a realizat
traversarea Dunării și, după ce s-a angajat în confruntări directe cu otomanii, a reușit să cuce-
rească rând pe rând cetăţile Tulcea, Isaccea și Hârșova.
Documentul datat în februarie 1775 arată situaţia cetăţii și zona înconjurătoare. Cu
48
NBUV, Д18 (4РУМ)72, nr. 13050 (în inventarul de la Kiev apare data de 9 februarie, care însă nu este trecută
în titlul planului). La Berthier-Delagarde 1888, 21, nr. 54, pentru Hârșova apare un plan din 1773.
siguranţă, planul a fost întocmit pentru cerinţele armatei ruse, care a deţinut cetatea, fiind
desenat color, incluzând topografia orașului, legenda, două profiluri și scara. Sunt redate ceta-
tea cu elementele defensive, redutele, cartierele orașului, cele două coline calcaroase, de formă
alungită spre nord, care încadrează orașul, precum și un cartier la NE de cetate.
În realizarea desenului au fost utilizate următoarele culori: roșu și gri – redau elementele de
fortificaţie aparţinând cetăţii (ziduri și șanţ de apărare); cărămiziu – insulele care cuprind gru-
pările de case și grădinile aferente; maron – căile de acces în oraș și spre cetate; maron – faleza
stâncoasă; albastru – linia Dunării.
Planul orașului sugerează o atenţie pentru detalii și acurateţe, fapt ce implica aportul ingi-
nerilor militari, care au recurs la măsurători în teren.
Explicaţia planului („Izeasnenie plana”):
A. Castelul Gir[zov] („Zamok Gir”);
B. Zidul aruncat în aer iar acum împotriva lui este făcută întăritură din gabioane
(„Podorvannaia stena a nîne protiv onoi iz gabionov sdelano ukreplenie”);
C. Sortie („Sorti”);
D. Părcane făcute în trei rânduri, care sunt puse pentru ca inamicul, în vremea asaltului, să
nu poată fugi spre gabioane („Sdelannîia rogatki v tri reada, kotorîia postavlenî citob nepriiateli
vo vremea şturma ne mog vzbejati na gabionî”);
E. Fosta suburbie care este în întregime ruinată și acum nivelată („Bîvşii for-ştat kotoroi vesi
razzoren i nîne zarovnen”);
Fig. 7. План Гирзовскаго (!) замка с показанием бывшаго форштата и

ситуаций 1775-го года февраля … дня. NBUV, Д18 (4РУМ)72, nr. 13050.
F. Redutele nou făcute („Vnov sdelannîe redutî”);

G. Bateria turcească năruită („Tureţkiia razvalivşiiasea bat<a>rei”)49.
49
În fondul Muzeului “A.V. Suvorov” din Sankt-Petersburg se păstrează documente privitoare la Hârșova, printre
care și unele planuri. De interes sunt două dintre ele, semnalate și parţial comentate de Shablovskij 1957, 63–68.
Așa cum am arătat mai sus, o parte dintre planurile analizate aici, unul în franceză, realizat
la scurt timp după cucerirea Hârșovei de către ruși („Plan du Chateau de Hirsow”)50, prospectul
cetăţii („Проспектъ Гирсова”)51, care este din aceeași perioadă, dar urmând planului redactat în
franceză (cel mai probabil arată situaţia anului 1773), și ridicarea topografică a malului Dunării
de la Hârșova spre Măgureni52 („Планъ Гйрзовскому замку с показанйемъ варштата и
вновь зделанныхъ укрепленяевъ”)53 se află la Moscova, la RGVIA – Arhiva Militar-Istorică de
Stat a Rusiei. RGVIA este, în fapt, moștenitoarea Depoului hărţilor al Înălţimii Sale Imperiale,
înfiinţat la 8 august 1797, prin ucazul împăratului Pavel I54. La RGVIA se păstrează câteva mii
(sau poate chiar mai multe) de documente istorice privitoare la România, printre care și cel
mai vechi plan topografic rusesc al unui oraș românesc, cel al Iașilor, ridicat în 1739, a cărui
formă prelucrată în secolul XIX a fost publicată recent55, urmând să apară și un studiu despre
originalele planurilor din același an – sunt câteva izvoare privitoare la fortificarea capitalei
Moldovei, dar și un plan cu tramă stradală – descoperite ulterior la RGVIA. Alte două planuri
analizate aici au făcut parte din colecţia Muzeului Societăţii de Istorie din Odessa, aflându-se
astăzi la Kiev.
Istoriografia română nu a acordat o atenţie sporită Dobrogei în vremea războiului ruso-
turc din 1768–1774 și de aici lipsa unor date în cunoașterea desfășurării evenimentelor.
La 1 iunie 1771, comandantul rus al Brăilei, Borzov, i-a transmis lui Piotr Rumianţev
(Zadunaiskij) știrile culese de la doi oameni din Hârșova, potrivit cărora vizirul s-ar fi aflat la
Babadag, fiind însoţit de “nu mai mult de 2000” de soldaţi56. În data de 3 iunie, turcii, aflaţi la
Hârșova, numărând deja mai mult de 2000, au trecut Dunărea și au atacat poziţia rușilor de la
gura de vărsare a Ialomiţei57.
Potrivit lui A.N. Petrov, excelent cunoscător al izvoarelor istorice, în august 1771, la Hârșova
se afla Ahmet Pașa cu numai puţin de 12.000 de soldaţi58. Rușii plănuiseră cucerirea cetăţii,
făcând pregătiri în acest sens. Partea inamică (otomanii n.n.) a aflat însă despre mișcările lor.
Prin urmare, de la Măcin au fost trimise la Hârșova 20 de tunuri, iar fortificaţiile locului au fost
întărite. Mai mult decât atât, contingentul armat otoman a fost completat cu 3000 de soldaţi59.
Altminteri, general-cvartirmaisterul Friedrich Wilhelm Bauer a trimis un corp expediţio-
nar alcătuit din zaporojeni, îmbarcat pe vase, având poruncă să distrugă cheiul și magazia de
la Hârșova. Magazia locului avea o importanţă crucială pentru trupele otomane din Dobrogea.
Atacul trebuia să se sfârșească prin cucerirea cetăţii. Acţiunea a fost planificată sub ascunzișul
nopţii, la 23 august 1771. Potrivit dispoziţiilor primite, imediat după mijlocul nopţii, zapo-
rojenii, care slujeau în Armata Imperială Rusă, trebuiau să urce pe chei, să pună mâna pe un
Unul dintre ele este planul atacului otoman din 3 septembrie 1773, noi publicând aici varianta de la Kiev. Altul
este “Planul cetăţii Hârșova luată de Armatele Rusești de la turci în anul 1771, cu arătarea situaţiei îndepărtate
și în ce stare a fost restituită turcilor”, pe care se arată lucrările efectuate de ruși sub comanda lui Suvorov pentru
întărirea cetăţii. Ambele planuri se găsesc în “Jurnal sau descriere a acţiunilor Armatei I Biruitoare de la începutul
războiului otoman până la sfârșitul său …”, având în anexe planuri și hărţi.
50
RGVIA, f. 438, op. 1, d. 456.
51
RGVIA, f. 438, op. 1, d. 457.
52
Sat în Insula Mare a Brăilei, în trecut, Strâmba, aparţinând comunei Mărașu, jud. Brăila.
53
RGVIA, f. 846, op. 16, d. 2064.
54
Puchkova, Ivanov 2008, 20. Nu la 7 august, cum notează Lukashevich 2007, 13, la care am făcut trimitere în
studiul: Rădvan, Ciobanu 2019, 199 (trimiterea la nota 22), indicând și noi greșit data de 7 august.
55
Rădvan, Ciobanu 2017, 195–218.
56
Rumjancev 1953, 448, nr. 219.
57
Rumjancev 1953, 454, nr. 221.
58
Petrov 1874a, 128, 130.
59
Petrov 1874a, 131.
anumit număr de vase, atâtea câte ar fi putut, restul urmând a fi incendiate și lăsate pradă focu-
lui. Aceeași soartă era predestinată orașului și magaziei. În același timp, alţi 100 dintre cei mai
buni vânători au primit ordin să atace castelul. Cele două căi de intrare la chei dinspre Dunăre
aveau să fie blocate cu două galere, fiind necesară ocuparea insulei Gâsca60 de batalionul lui
Vladimir Ivanovici Rozen. Bateria inamicului trebuia cucerită imediat ce cheiul ar fi fost incen-
diat. Acţiunea ar fi reușit, unii zaporojeni punând mâna pe vasele turcești, până în 50, dar alţi
confraţi de-ai lor au deschis focul asupra turcilor prea devreme. Inamicul a lăsat orașul fără
apărare și s-a retras în cetate, de unde a contraatacat prin foc de artilerie, rușii fiind forţaţi să
renunţe la îndeplinirea planului iniţial61.
General-cvartirmaisterul Friedrich Wilhelm Bauer a încercat să cucerească Hârșova și în
noaptea de 3 spre 4 septembrie. Planul iniţial nu a mai fost însă îndeplinit, fiindcă turcii bara-
seră intrarea spre cheiul Hârșovei, scufundând vase în braţul Dunării care permitea accesul.
Altminteri, pentru a nu rămâne cu totul descumpănit, Bauer a poruncit atacarea lagărului tur-
cesc de la Dăeni. Atacul, deschis în dimineaţa zilei de 4 septembrie, a fost doar parţial reușit,
rușii luând șase steaguri, dar fiind forţaţi să se retragă62.
Cucerirea cetăţilor de la Măcin și Tulcea și a Babadagului a decis soarta Hârșovei. Cetatea
era puternic fortificată și apărată de o garnizoană numeroasă de circa 2000 de ostași, care
aveau la dispoziţie 70 de tunuri. Psihologic vorbind însă turcii pierduseră confruntarea cu par-
tea rusă. La 24 octombrie 1771, sub comanda locotenent colonelului Aleksandr Jakovlevici
Jakubovici, Armata Imperială a iniţiat atacul. Bateria turcească cu opt tunuri a fost cucerită
fără prea mari greutăţi. Ulterior, s-a deschis focul asupra zidurilor cetăţii, din șapte tunuri, o
grenadă de artilerie căzând chiar în pulberărie. A urmat o explozie puternică, o partea a zidului
cetăţii fiind aruncat în aer, deschizându-se astfel calea asaltului decisiv. Urmare a deflagraţiei,
a murit comandantul cetăţii și o mulţime de turci. Cetatea a fost cucerită, dar și ruinată. Rușii
au incendiat până la 100 de vase turcești ancorate la chei. La Oraș (Târgu de Floci), poziţie a
rușilor aflată pe malul opus al Dunării, au fost duse șase tunuri mici luate din bateria turcească,
două vase tip galiot și 25 de vase mai mici63.
După cucerirea cetăţii, înainte de 25 noiembrie, un ofiţer inginer a fost trimis pentru cerce-
tarea locului. Se spune că atunci, în cetate, au fost găsite 40 de tunuri din cupru, poruncindu-se
ridicarea acestora64, deși A.N. Petrov relata despre 32 de tunuri din cupru și șase mortiere
transportate la Brăila în luna noiembrie a aceluiași an65.
La 18 august 1772, Rumianţev a făcut referinţe la importanţa Hârșovei pentru turci anterior
cuceririi ei de către Armata Imperială, în cetate fiind încartiruiţi un număr considerabil de sol-
daţi, dispunând de corăbii, cu care acţionau împotriva rușilor, trecând Dunărea pe malul opus,
în direcţia Târgului de Floci. La data acestei relaţii cetatea se afla într-o stare proastă66. Este
știut însă că rușii nu au stăpânit Hârșova mereu după cucerirea din toamna lui 1771.
Altminteri, cetatea – este drept, parţial ruinată – a rămas un punct strategic însemnat pen-
tru ambele tabere implicate în conflictul armat. Se înţelege de ce Rumianţev i-a poruncit lui
Grigorij Aleksandrovici Potemkin să recucerească cetatea de la Dunăre67. Porunca a fost înde-
60
Ostrovul Gâsca este unul dintre cele mai importante ostroave create de Dunăre, din dreptul localităţii Hârșova
spre Giurgeni aproape de podul de la Vadu Oii, braţul Borcea al Dunării.
61
Rumjancev 1953, 475–476, nr. 236. Vezi și Petrov 1874a, 139.
62
Petrov 1874a, 142–143.
63
Petrov 1874a, 166.
64
Rumjancev 1953, 507, nr. 252.
65
Petrov 1874a, 166.
66
Rumjancev 1953, 546, nr. 275.
67
Petrov 1874b, 20 (partea despre campania anului 1773). Vezi și: Rumjancev 1953, 601, nr. 303.
plinită grabnic, Hârșova fiind recucerită la 24 aprilie 1773, în momentul asaltului Potemkin
având sub comanda sa doar 200 de zaporojeni. Imediat după, s-a poruncit începerea unor
lucrări pentru întărirea fortificaţiilor locului68. A.N. Petrov a atras atenţia că Piotr Rumianţev
avea în gând să mărșăluiască cu armata principală spre gura Ialomiţei, loc de unde ar fi trecut
Dunărea în direcţia Hârșovei69.
La 13 mai 1773, se relata despre întărirea cetăţii de la Hârșova de către ruși “pentru a sluji
atât cât se poate pentru sprijinirea noastră, precum și pentru închiderea diferitor stocuri care
sunt duse acolo…”70. Aceste lucrări pot fi urmărite și pe planurile publicate aici, fapt care con-
firmă că toate ridicările topografice rusești pe care apar întăriturile din gabioane în dreptul
spărturii în zid, urmare a deflagraţiei din 1771, redau o situaţie post 24 aprilie 1773.
La 16 mai 1773, Piotr Rumianţev i-a cerut lui G.A. Potemkin mai multe date “Despre insu-
lele din apropiere de Hârșova, amplasate între râurile Dunărea și Borșca [în fapt braţul Borcea,
n.n.], eu aștept cât mai curând notificarea domniei voastre: sunt oare ele uscate și [dacă sunt
uscate, oare, n.n.] tot timpul și sunt oare convenabile pentru ca pe ele să fie amplasate armate
și să avem posturi?”71. Se înţelege că, potrivit strategiei lui Rumianţev, Hârșova era punctul
principal al atacului rusesc asupra Bulgariei otomane72. La 1 iunie 1773 însă, vizitând cetatea,
comandantul a înţeles că trecerea Armatei Imperiale pe la Hârșova ar fi fost o acţiune ris-
cantă73, optându-se pentru locul din dreptul siliștii Gurobale74, în apropiere de satul Izvoarele.
P. Rumianţev însuși mărturisea că “…cercetând Hârșova, la data de 1 a acestei luni, și trecând
pe o barcă ușoară zaporojeană cu 26 de vâslași, am putut trece peste râu și strâmtorile de acolo
de abia în patru ore”75. Altminteri, rușii au continuat să ducă provizii la Hârșova și să întă-
rească fortificaţiile locului.
La 30 iulie 1773, se relata despre apropierea inamicului de Hârșova, pe uscat și Dunăre,
încercările turcilor pentru recucerirea cetăţii fiind serioase76. În aceeași zi, la gura Ialomiţei
a sosit și cea mai mare parte a armatei lui Rumianţev. General-maiorul Andrej Stepanovici
Miloradovici, însoţit de două regimente de infanterie, artilerie, trei escadroane de husari și
alte trei de carabinieri, a fost trimis spre Hârșova, pentru a preîntâmpina cucerirea cetăţii77.
Chiar în aceeași zi turcii au atacat Hârșova, dar au fost forţaţi să se retragă spre Carasu78. La 4
august, după discuţii verbale între Rumianţev și A.V. Suvorov despre situaţia castelului locu-
lui, Suvorov a fost numit comandant al Hârșovei. Zaporojenii și vasele aflătoare la Hârșova
rămâneau la dispoziţia lui Suvorov, brigada general-maiorului Miloradovici având poruncă să
sprijine forţele rusești în caz de nevoie79. A.V. Suvorov mărturisea în autobiografia sa că: “Eu
am reparat cetatea, am adăugat la ea construcţii din pământ și am făcut felurite fieldschanze-
uri”, pregătindu-se astfel de confruntarea cu turcii80. Or, potrivit planurilor pe care le avem
68
Petrov 1874b, 25.
69
Petrov 1874b, 28.
70
Rumjancev 1953, 609, nr. 308.
71
Rumjancev 1953, 611, nr. 310.
72
Rumjancev 1953, 620, nota 1.
73
Rumjancev 1953, 622, nr. 318.
74
Rumjancev 1953, 623, nr. 319; Petrov 1874b, 47.
75
Rumjancev 1953, 631, nr. 326. Documentul era știut de Petrov 1874b, 47 (de altfel, Petrov, așa cum am remar-
cat deja, cunoștea foarte bine izvoarele istorice pentru luptele rușilor cu turcii pe teritoriile noastre).
76
Rumjancev 1953, 661, nr. 337.
77
Petrov 1874b, 81.
78
Petrov 1874b, 81–82.
79
Rumjancev 1953, 662–663, nr. 338. Discuţiile dintre Rumianţev și Suvorov erau cunoscute și lui Petrov 1874b,
82. Cf și Petrushevskij 1884, 167.
80
Golohvastov 1848, 547.
la dispoziţie, sub comanda lui Suvorov a fost ridicat un singur Fieldschanze, cunoscut și sub
denumirea de Schanze81.
Pentru apărarea cetăţii, pe insula din apropiere, Suvorov a poruncit amplasarea a două regi-
mente de infanterie, aduse de peste Dunăre. “Turcii s-au arătat ziua devreme – avea să scrie
generalul – în jur de 11000; am poruncit să se facă diferite mișcări prefăcute care ar fi arătat slă-
biciunea noastră; dar, din partea mea, mai ales din cetate, au început să tragă prea devreme”82.
În adevăr, precum arătase A.N. Petrov, turcii au început înaintarea spre Hârșova la ora șapte,
în dimineaţa zilei de 3 septembrie, numărând circa 6000 de cavalerie și mai mult de 4000 de
infanteriști. Cetatea (A, pe planul de la Kiev) era apărată de polcovnicul Aleksej Dumașevici
(Dumașov), comandant peste trupe fiind generalul Suvorov. Brigada lui Miloradovici, care însă
nu a participat la bătălie în persoană, fiind bolnav, era amplasată pe insula dintre Dunăre și
braţul Băroi (tabăra corpului, litera g). Această brigadă a fost aranjată în două careuri alcătuite
din regimentele Sevskij (H) și al 2-lea Moskovskij (J), fiind completate cu trei escadroane din
regimentul Vengerskij de husari (K)83 și jägerii (vânători) (L). Potrivit unui plan de la RGVIA,
la cele arătate se adăuga artileria84. Reduta din preajma cetăţii se afla sub comanda secund-
maiorului Buturlin (B). În stânga cetăţii, la malul Dunării, se afla o altă redută, sub comanda
secund-maiorului Posieta (C), iar la gura braţului Boroi un șanţ de apărare (D). Aici se afla
Regimentul I Moskovskij, sub comanda colonelului Bahmetiev, probabil Aleksej Anfilofievici.
Potrivit lui Petrov, în aceeași fortificaţie se afla și A.V. Suvorov85.
Iniţiind atacul, turcii nu s-au îndreptat spre cetatea, ci spre sistemul de fortificaţie de la
braţul Băroi, aranjând o baterie (F) la mică depărtare de fortificaţia rușilor, pentru a putea des-
chide focul asupra acesteia. De cealaltă parte, rușii au ales tactica expectativei, în timp ce turcii
au continuat să se apropie de șanţ (fortificaţie s.n.). În momentul în care erau gata de asalt, rușii
au deschis focul. Turcii au fost forţaţi să bată în retragere. În același timp, brigada amplasată pe
insulă a trecut braţul Băroi și s-a angajat în confruntare. Bătălia a fost crâncenă. Turcii, depă-
șiţi de situaţia creată, au lăsat bateria în mâinile rușilor și au început să se retragă. Se spune că
pierderile inamicului au fost mari, circa 300 de soldaţi au fost uciși în timpul bătăliei, iar alţi
800 în timp ce erau urmăriţi. Rușii au capturat șase tunuri și 1 mortier, caravana otomanilor cu
provizii (P), dar și diferite instrumente86.
La 7 septembrie 1773, P.A. Rumianţev i-a scris Ecaterinei a II-a despre atacul otoman asupra
Hârșovei. Inamicul “…s-a arătat la 3 septembrie în apropierea zidurilor și a castelului însuși,
și a început, în primul rând, să atace întăriturile noastre separate de aici. General-maiorul și
cavalerul Suvorov, care comandă la acel post, cu regimentele sale credincioase […] a cucerit de
la ei artileria, convoiul și toate ghiulele (snaread) aduse pentru atacarea întăriturilor”87.
Din perspectiva evenimentelor descrise mai sus, este evident faptul că planurile prezentate
au fost realizat de inginerii ruși în împrejurările militare ale acelor timpuri. Ele oglindesc situ-
aţia cetăţii și zona strategică învecinată în perioada 1770–1775.
Faţă de cele consemnate în planuri, se pot face câteva observaţii care izvorăsc din puţi-
nele cercetări arheologice efectuate în Dealul Cetăţii. Este evident faptul că zidurile aflate aici
au făcut parte din sistemul de apărare în perioada la care documentele analizate de noi fac
81
În realitate nu este un simplu șanţ, ci o mică fortificaţie din pământ
82
Golohvastov 1848, 547.
83
Petrov 1874b, 91–92.
84
RGVIA, f. 846, op. 16, d. 2064.
85
Petrov 1874b, 93.
86
Detaliat: Petrov 1874b, 93–95.
87
Rumjancev 1953, 669, nr. 341.
referire. Însă săpăturile arheologice au relevat faptul că zidurile cetăţii au fost ridicate în peri-
oade și epoci istorice diferite, din epoca romano-bizantină până în evul mediu. Stăpânirea
otomană le-a integrat în sistemul defensiv și le-a refăcut când a fost cazul. Situaţia pare să fie
oarecum lămurită în sectoarele incintelor de vest și de nord. Actualele planuri ne aduc unele
clarificări cu privire la anumite construcţii sau refaceri. De exemplu, în sectorul incintelor de
vest, “zidul din piatră prinsă cu pământ”88 din faţa căruia s-au adunat mai multe materiale,
între care bombarde, pipe și o monedă tip Sadagura pe care se vede anul emiterii (1772), intră
spre sud sub refacerea turnului surprins în secţiunea S II, carourile 71–76. Acest zid apare mai
bine individualizat pe planurile 2, 3 și 5, cu precizarea că este redat, cu frontul, în afara incin-
tei mari, (planurile 3, 5) în timp ce pe planul 2 are o altă formă. Probabil autorii au avut surse
diferite de informare. În planul 1 întreaga zonă a zidurilor de vest, afectate de o explozie, este
marcată cu un simbol mare, de formă circulară, care a dorit să sublinieze astfel și dimensiunea
dezastrului. Relaţia dintre acest zid și resturile turnului incintei mici, refăcut, după toate pro-
babilităţile, la sfârșitul secolului al XVIII-lea sau prima parte a secolului al XIX-lea, care se vede
chiar de-a lungul secţiunii S II, sub care cade, privită prin perspectiva acestor planuri indică
faptul că reparaţiile efectuate în acest sector, acum și în perioada următoare, au fost de mare
anvergură. Cât privește incinta mare de vest, și astăzi păstrează, spre exterior, urmele refacerii
după ce zidul a fost spart de un proiectil care a lovit pulberăria, după cum se explică în legenda
planului 1, D, în pagina corespunzătoare de mai sus. În secţiunea de pe incinta mare de nord
efectuată în campania anului 200889 s-a pus în evidenţă un nivel de distrugere, unde în afară de
pietriș și mortar s-a înregistrat un număr apreciabil de cărămizi cu dimensiunile de 0,27 × 0,
13 × 0,04 m. Acestea își aveau originea, cu siguranţă, în taluzul efectuat în exteriorul incintei
a doua, spre șanţul fortificaţiei, inclusă în sistemul de apărare al cetăţii, după cum reiese din
profilul 2 al planului 2. Tot aici observăm că prima incintă, care a fost ridicată, după toate pro-
babilităţile, în perioada romano-bizantină, este reutilizată în sistemul de apărare și capătă rolul
unei contraescarpe.
În ce privește traseul zidurilor pe care planurile le indică, nu putem spune dacă acesta este
sau nu conform situaţiei din teren. Doar pe latura de nord a suprafeţei rezervate se pot distinge
cu claritate toate cele trei ziduri, iar desenele par a le reprezenta bine. Cercetarea arheologică
nu a stabilit, cu exactitate, încă, planimetria acestora.
Cu referire la situaţia actuală a turnurilor, doar pe latura de nord a incintei mici se observă
două turnuri patrulatere, dintre care unul este monumental și a fost botezat de specialiști “tur-
nul comandantului”, iar pe latura de vest apare în secţiunea magistrală E-V platforma altui turn.
Nu se poate certifica dacă prezentarea din planuri este exactă, ca număr, amplasament și formă
a acestora. Câteva observaţii se cuvin a fi făcute pe marginea porţilor indicate în planuri, cu
rezerva că situaţia înregistrată la momentul respectiv se putea modifica la refacerile cetăţii după
conflictele ulterioare, fapt ce ar fi la originea neconcordanţelor actuale. Documentele ne indică,
după cum se vede, altfel poziţia porţilor. Astăzi cunoaștem o poartă mică, situată la vest de “tur-
nul comandantului” pe incinta mică, (în planul 1 este plasată o poartă pe ultima curtină spre
est) în timp ce pe incinta mijlocie se află o poartă mai mare, care se deschide câţiva metri în
faţa “turnului comandantului” spre est. Aceasta nu apare în nici un plan. Poarta C din planul 5
își poate găsi locul indicat dacă zidul a avut o înălţime mult mai mare decât se păstrează acum.
Ni se pare deosebit de importantă reprezentarea zidului instalaţiei portuare dinspre Dunăre.
În planul 1, dar mai ales în numărul 2, care arată mai bine și detaliază obiectivul, se prezintă
88
Nicolae 2015–2016, 289–290.
89
Nicolae 2017, 312–313 și Fig. 6, nivelul 5.
între cei doi pinteni stâncoși, practic, două ziduri, așezate unul peste celălalt. Dacă situaţia a
stat așa, raportându-ne la starea actuală în care numai cel din partea superioară se mai păs-
trează în întregime așezat peste o nivelare uriașă cu pământ împins aici din cetate, iar celălalt se
vede numai spre vest, putem spune că acestea, deși au făcut parte din același complex, au jucat
roluri diferite: cel inferior, dacă iniţial a fost ridicat de la un capăt la celălalt, a sprijinit masa
compactată pe care s-a așezat fundaţia celui superior, în spatele căruia se aflau birourile vamale
sau forţele de ordine care vegheau la circulaţia navală. În starea sa actuală, care trebuie să fi fost
identică cu cea din perioada în care s-a realizat desenul, pentru a spori gradul de rezistenţă, în
faţa pericolului alunecării către sud, zidul este în formă ușor unghiulară, cu deschiderea în faţă
de cca. 150º, cu capetele laterale ancorate în scobituri realizate în cele două stânci de care sunt
prinse cele două segmente, și nu are un perete lateral, orientat spre est, în care să se fi practicat
ușa de acces spre Dunăre, așa cum rezultă din planul 2. Pe tronsonul de vest al zidului, se mai
disting astăzi doar câteva lespezi de piatră care facilitau accesul, direct, la cheu.
În documentele nr. 2, 3, 4 și 5 sunt reprezentate mai multe redute, nou construite sau mai
degrabă reconstruite de armata imperiala rusă (constant apare una în apropierea cetăţii, în
capătul de nord al colinei calcaroase pe care s-a construit cetatea; alta pe colina din aval, chiar
pe buza stâncii de la Dunăre; în planul 3 mai apar fortificaţiile de la vest de cetate, pe malul
Dunării, din punctul în care se desprinde privalul Băroi și cea plasată în capătul din amonte
al ostrovului Gâsca. În lipsa unor cercetări arheologice, nu știm nimic despre soarta acestor
fortificaţii. Doar cea din Dealul Belciug se va păstra și va face parte din sistemul de apărare al
cetăţii și orașului medieval, problema asupra căreia vom insista ceva mai jos. Pe planurile 3 și 5,
în capătul de nord al colinei care începe în Dealul Belciug, este consemnată o baterie turcească
distrusă (5) / ruinată (3), amănunt important pentru discuţiile noastre de mai jos. Săpăturile
efectuate aici, limitate pentru a corela datele oferite de plan cu cele relevate în teren, au pus în
lumină mai multe ziduri, diferite ca tehnică de construcţie și planimetrie90. Lipsesc din planul 3
fortificaţiile din partea de vest, ridicate în Dealul Băroi, “înălţimea” care domină stânca pe care
se află un turn din piatră (fortificaţia din Dealul Belciug), după cum nota contele de Langeron
în descrierea cetăţii de la Hârșova91. Urmele acestor fortificaţii sunt vizibile și astăzi. Unii cer-
cetători le atribuie chiar origine antică92.
Pe planurile 3 și 5, unde se recurge la o perspectivă mai largă asupra cetăţii și zonei imediat
învecinate, sunt redate drumurile către localităţile importante din apropiere (Doeni-Dăeni)
sau mai de departe (Silistra, Babadag). Este interesant faptul că ieșirea din cetate se face prin
partea de vest, unde zidurile au fost sparte de explozia unui proiectil, fapt despre care am amin-
tit mai sus, unde se construiește o redută apărată în faţă de gabioane. Acest amănunt sugerează
faptul că cetatea a fost practic distrusă și se reducea, în noile împrejurări, doar la perimetrul din
partea de apus amenajat de ocupanţii ruși.
Un ultim aspect legat de contribuţia acestor planuri la cunoașterea planimetriei fortificaţiei
otomane de la Hârșova este legat de incinta fortificată, care apăra orașul și unea cetatea cu cas-
telul aflat pe înălţimea din aval, unde se vorbește despre existenţa unei redute.
Cum s-a mai scris în studii recente despre această problemă93, s-a emis opinia că acest zid a
putut fi ridicat chiar în prima parte a secolului al XVII-lea. Dacă se are în vedere o datare mai
târzie, atunci nu își mai găsește explicaţia aserţiunea lui Evlia Celebi: “Ea este o cetate întărită şi
trainică pe pământul Babadagului, aşezată în partea dreaptă a Dunării, cu vârfurile înălţate spre
90
Nicolae, Bănoiu, Nicolae 2008, 324–326.
91
Călători SN, I, 334.
92
Crăciun 2008, 61.
93
Nicolae 2016, 66
cer. De jur împrejur are trei mii de paşi. Omul nu îndrăzneşte să privească jos, spre Dunăre, din
partea de apus a acestei cetăţi”94. Prin aceasta, celebrul călător turc ne sugerează că a vizitat aici
o cetate puternică cu perimetrul de trei mii de pași, iar din partea de vest (unde se închidea cu
fortificaţia din Dealul Belciug de astăzi) nu se putea privi jos spre Dunăre (din cauza înălţimii).
Următoarea menţiune despre fortificaţia de la Hârșova o avem de la contele de Langeron datata
în anul 1809. Aceste scria că orașul “Este înconjurat de o întăritură care cuprindea cele două
stânci; deasupra uneia din ele este un castel mare din piatră, fortificaţie de tip gotic, pe cealaltă
stâncă mai puţin înaltă este un turn de piatră...”95.
Planurile prezentate mai sus nu fac nici o menţiune din acest punct de vedere. Este dificil
de precizat cauza acestei stări de lucruri în raport cu imaginea fortificaţiei din veacul următor.
Oricum, sunt de luat în calcul doar două ipoteze: “împrejmuirea” a fost distrusă odată cu orașul
care a fost ruinat (Planul 5, E – Fostele cartiere distruse și nivelate); imaginea fortificaţiei din
prima parte a secolului al XIX-lea se datorează unei refaceri substanţiale care a avut loc chiar
în acest interval de timp.
În analiza și interpretarea critică a acestor documente trebuie avut în vedere faptul că unele
nepotriviri, și sunt destule, își au originea în necunoașterea directă, la faţa locului, de către
autori, a situaţiei. Fie s-a apelat la planuri de lupta, fie la informaţiile furnizate de terţe persoane
în realizarea sau completarea unor detalii ale fortificaţiei otomane de la Hârșova. Acolo unde
sursele au lipsit, autorii și-au folosit imaginaţia. Să nu uităm însă că nici cercetarea arheologică
nu este în măsură, deocamdată, sa certifice toate datele cu privire la traseul zidurilor, locul
și forma turnurilor, porţilor, arhitectura interioară etc., date ulterioare putând confirma sau
infirma situaţia arătată pe planurile rusești. Sunt de mare interes, din acest punct de vedere,
și planurile cetăţii existente în arhivele otomane pe care le așteptăm. Oricum, indiferent de
valoarea aprecierilor critice asupra acestor documente, importanţa lor rămâne excepţională.
Deschid drumul lung în analiza și compararea unor surse necunoscute, completează informaţii
și aduc elemente inedite în cercetarea unuia dintre cele mai fascinante situri istorice și arheo-
logice dobrogene.
Planurile recent descoperite în arhivele de la Kiev și Moscova permit o nouă viziune asupra
fortificaţiilor otomane de la Hârșova în secolul al XVIII-lea. Analiza de faţă s-a restrâns asupra
a cinci planuri, care consemnează cetatea și zona înconjurătoare în timpul conflictului ruso-
turc dintre anii 1768–1774. De mare însemnătate sunt elementele defensive relevate de docu-
mente, care, puse în acord cu rezultatele cercetării arheologice și cu celelalte izvoare istorice,
permit o mai bună cunoaștere, nu numai a cetăţii de la Hârșova, dar și a întregii zone în secolul
al XVIII-lea.
Mulţumiri
Cercetarea s-a desfășurat în cadrul proiectului cultural “(Re)Mapping. Arheologia hărţilor”
implementat de Institutul de Cercetări Eco-Muzeale “Gavrilă Simion” Tulcea, în parteneriat cu
Muzeul de Istorie Naţională și Arheologie Constanţa, Asociaţia Pro Noviodunum și Asociaţia
Eurocentrica, co-finanţat de Administraţia Fondului Cultural Naţional (A.F.C.N.).
94
Călători VI, 451.
95
Călători SN, I, 334
Bibliografia:
Aricescu, A. 1971, Noi date despre cetatea de la Hârşova, in Pontica, 4, p. 351–369.
Brătulescu 1939 Brătulescu, V., Cetatea Hârşova în legătură cu Dobrogea şi ţinuturile înconjurătoare, in
BCMI, 33, 105, p. 3–25.
Berthier-Delagarde 1888 Aleksandr Lvovich Berthier-Delagarde, Каталог карт, планов, чертежей,
рисунков, хранящихся в Музее Императорского Одесского общества истории
и древностей (Katalog kart, planov, chertezhej, risunkov, hranjashhihsja v Muzee
Imperatorskogo Odesskogo obshhestva istorii i drevnostej), Odessa.
Boca 1968 Boca, M., Dobrogea veche în stampe şi gravuri 1826–1882, in Pontice, p. 455–507.
Călători VI – Călători străini despre Ţările Române, vol. VI, București, 1976.
Călători SN I – - Călători străini despre Ţările Române, Serie nouă, vol. I (1801–1821), București, 2004.
Chiriac, Nicolae, Talmaţchi 1998 Chiriac, C., Nicolae, C., Talmaţchi, G., Noutăţi epigrafice de epocă
romană la Carsium (Hârşova, jud. Constanţa), in Pontica, 31, p. 139–162.
Chesney 1854, Chesney, F.R. 1854, The Russo-Turkish Campaigns of 1828 and 1829: with view of the
present State of Affairs in the East, London.
Ciobanu 1970 Ciobanu, R., Un monument istoric puţin cunoscut: Cetatea feudală de la Hârşova, in BMI.,
1, p. 24–30.
Crăciun 2008 Crăciun, C., Studiu privind topografia sitului Carsium (sec. 1–6 d.Hr.), in BCMI, 19, 1–2,
p. 53–80.
Custurea 1986 Custurea, C., Unele aspecte privind penetraţia monedei bizantine în Dobrogea în secolele
VII–X, in Pontica, 19, p. 273–277.
FHDR II, Izvoarele Istoriei Românilor, II, De la anul 300 la anul 1000, publicate de H. Mihăiescu, Gh.
Ștefan, R. Hîncu, V. Iliescu, V. C. Popescu, București, 1970.
Florescu 1943 Florescu, R., Raport asupra activităţii arheologice de la Hârşova în anul 1943, in ACMI,
1946, p. 179–180.
Golohvastov 1848 Биография Александра Васильевича Суворова, им самим писанная в 1786 году
(Biografija Aleksandra Vasil’evicha Suvorova, im samim pisannaja v 1786 godu), în “Чтения
в Императорском Обществе Истории и Древностей Российских при Московском
Университете” (Chtenija v Imperatorskom Obshhestve Istorii i Drevnostej Rossijskih pri
Moskovskom Universitete), ediţie de D.P. Golohvastov, III, 1848, 9, p. 534–552.
Langeron 2019, Langeron, A.F., Însemnările contelui de Langeron. Războiul Rusiei cu Turcia, 1806–1812
(Principatele Dunărene), București.
Lukashevich 2007 A.M. Lukashevich, Картографические депо России и их роль в подготовке к войне
1812 г. (Kartograficheskie depo Rossii i ih rol’ v podgotovke k vojne 1812 g.), în “Весн. БДУ,
серыя 3, Гіст., Філас., Псіхал., Паліт., Сацыял., Эканом., Права” (Vesn. BDU, seryja 3,
Gіst., Fіlas., Psіhal., Palіt., Sacyjal., Jekanom., Prava), 2007, 2, p. 13–17.
Madgearu 2017 Madgearu, A., Comentarii asupra unor informaţii din Geografia şi Harta lui al-Idrīsī, in
Pontica, 50, p. 137–159.
Moltke 1845 von Moltke, H., Der russisch-türkische Feldzug in der europäischen Türkei 1828–1829,
Berlin.
Moltke 1854 von Moltke, H., The Russians in Bulgaria and rumelia in 1828 and 1829; The Campaigns
of the Danube, the sieges of Brailow, Varna, Silistra, shumla, and the passage of the Balcan by
Marchal Diebich, London.
Nicolae 2016, Nicolae, C., Noi date despre fortificaţia otomană de la Hârşova, in Stănică, A. D., Custurea,
G., Stănică, D., Plopeanu, E. (eds.) Dobrogea. Coordonate istotorice şi arheologice, Iași, p. 49–84.
Nicolae 2018, Nicolae, C., Poarta de nord a cetăţii romano-bizantine Carsium (The Northern Gate of
Roman-Byzantine Carsium), in Pontica, 51, p. 343–363.
Panaitescu, P.P. 2000, Mircea cel Bătrân, București.
Paraschiv-Talmaţchi 2009 Paraschiv-Talmaţchi, C., Early midle ages in Dobrudja. Different data concer-
ning the state of the research at Hârşova (Constanţa county), in Aparaschivei, D. (eds.), Studia
antiqua et Medievalia. Miscellanea in honorem annos LXXV peragentis Professoris Dan Gh.
Teodor oblata, București, p. 421–438.
Paraschiv-Talmaţchi 2016 Paraschiv-Talmaţchi, C., An Changing Image. The Early Medieval Landscape
at Lower Danube. Case Study: Hârşova, in Studia Universitatis Cibiniensis. Series historica,
13, p. 121–142
Pârvan 1913, 481–489. Pârvan, V., Descoperiri noua in Schyhtia Minor, II, Stiri nouă din Carsium, in
AARMSI, 35, p. 478–491.
Petrov 1874a Petrov, A.N., Война России с Турцией и Польскими конфедератами с 1769–1774 год
(Vojna Rossii s Turciej i Pol’skimi konfederatami s 1769–1774 god), tom III, Год 1771 (God
1771), Sankt-Petersburg, 1874.
Petrov 1874b Petrov, A.N., Война России с Турцией…, tom IV, 1772 и 1773 гг. (1772 i 1773 gg.), Sankt-
Petersburg, 1874.
Petrushevskij 1884 Petrushevskij, A.F., Генералиссимус князь Суворов (Generalissimus knjaz’ Suvorov),
tom I, Sankt-Petersburg, 1884.
Popescu, A. 2013 Popescu, A., Integrarea imperială otomană a teritoriilor din Sud-Estul Europei.
Sangeacul Silistra (sec. XV-XVI), București.
Popescu 2015 Popescu, A., Dobrogea în epoca otomană: kazaua Hârşova (sec. XVI), in SMIM, 23,
p. 85–112.
Puchkova, Ivanov 2008 Puchkova, O.A., Ivanov, D.D., Военно-учeный архив. Краткий очерк
формирования ценнейших коллекций (Voenno-uchenyj arhiv. Kratkij ocherk formirovanija
cennejshih kollekcij,), în “Вестник архивиста” (Vestnik arhivista), 2008, 1, p. 20–26.
Rădvan 2011 Rădvan, L. Oraşele din Țările Române în Evul Mediu (sfârşitul sec. al XIII-lea – începutul
sec. al XVI-lea), Iași.
Rădvan, Ciobanu 2017 Rădvan, L. Ciobanu, M. A., Din urmările ocupaţiei ruse în Moldova (1739): cel
mai vechi plan al Iaşilor, in SMIM, 25, p. 195–218.
Rădvan, Ciobanu 2019 Rădvan, L. Ciobanu, M. A.„ Descoperiri în arhivele de la Moscova: planuri necu-
noscute ale oraşului Iaşi, in HU, 27, p. 195–223.
Rădulescu, Bitoleanu 1979, Rădulescu, A., Bitoleanu, I. Istoria românilor dintre Dunăre şi Mare.
Dobrogea, București.
Rumjancev 1953 Rumjancev P.A., Сборник документов и материалов (Sbornik dokumentov i mate-
rialov), II, 1768–1775, redactor P.K. Fortunatov, Moscova, Voennoe izdatel’stvo.
Sezer 2019 Sezer, M., Dobruca bölgesinde üç kaza: hacioğlu pazari, yenipazar ve umur fakih (xviii. yüzyil
ortalarinda nüfus ve yerleşim), in Osmanlı Mirası Araștırmaları Dergisi (OMAD), 6, 16,
p. 555–572.
Shablovskij 1957. Shablovskij, A.G, Активная оборона укрепленного поста Гирсово 3 сентября
1773 г., în vol. Сборник докладов военно-исторической секции, I, Leningrad, p. 63–68.
Vertan, Custurea 1981 Vertan, A. Custurea, G., Descoperiri monetare în Dobrogea (III), in Pontica, 14,
p. 331–356.
Vertan, Custurea 1986 Vertan, A. Custurea, G., Descoperiri monetare în Dobrogea(VII), in Pontica, 19,
p. 297–308.
Abrevieri
AARMSI –Analele Academiei Române – Memoriile secţiunii istorice. București.
ACMI – Anuarul Comisiunii Monumentelor Istorice. București.
BCMI – Buletinul Comisiunii Monumentelor Istorice. București.
BMI – Buletinul Monumentelor Istorice. București.
NBUV – Biblioteca Naţională a Ucrainei
Pontice – Pontica. Muzeul de Istorie Naţională și Arheologie, Constanţa.
RGVIA – Arhiva Militar-Istorică de Stat a Rusiei
SMIM – Studii și materiale de istorie medie, București.

Cetatea Medievală de La Hârşova În Surse Cartografice Ruseşti Recent Descoperite (Sec. XVIII) / The Medieval Fortress of Hârşova in Recently Discovered Russian Cartographic Sources (18th Century)

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Cetatea Medievală de La Hârşova În Surse Cartografice Ruseşti Recent Descoperite (Sec. XVIII) / The Medieval Fortress of Hârşova in Recently Discovered Russian Cartographic Sources (18th Century)

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

IN MEDIAS RES ANTIQUORUM

Miscellanea in honorem annos

IN MEDIAS RES ANTIQUORUM

Descrierea CIP a Bibliotecii Naţionale a României

Editura Mega | www.edituramega.ro

Sever-Petru Boţan, Ștefan Honcu

Alexandru Avram, Mihai Ionescu

Gabriel Mircea Talmaţchi

Dan Aparaschivei, Ștefan Honcu, Lucian Munteanu

Marian Mocanu, Sorin-Cristian Ailincăi, Florian Mihail

Radu Petcu, Ingrid Petcu-Levei

Laurenţiu Radu, Corina Radu-Iorguş

Sever-Petru Boţan, Ștefan Honcu

George Dan Hânceanu

Cristina Paraschiv-Talmaţchi, Gabriel Custurea, Constantin Șova

Constantin Nicolae, Aurel-Daniel Stănică, Mihai Anatolii Ciobanu

Ion Tentiuc, Valeriu Bubulici

Constantin Nicolae*, Aurel-Daniel Stănică**,

The medieval fortress of Hârşova in recently discovered

Scurta incursiune în menţiunile documentare din secolul al XVI-lea, analogiile cu situaţii

Fig. 1. Plan du chateau de Hirsow. RGVIA, f. 438, op. 1, d. 456.

Fig. 2. Проспектъ Гирсова. RGVIA, f. 438, op. 1, d. 457.

3. Al treilea izvor topografic descoperit în Arhiva Militar-Istorică de Stat a Rusiei este

Fig. 3. Планъ Гйрзовскому замку с показанйемъ варштата и вновь

4. Cel de-al patrulea document prezentat este Planul tentati-

B. Reduta în care a comandat maiorul Buturlin („Redut v kotorom komandoval maior

Fig. 5. План покушения турецкаго на Гирзов и атака ретранжамента в коем

O. Retragerea inamicului pe drumul Carasului („Nepriiatelskaia retirada po karasuiskoi

Fig. 6. План покушения турецкаго на Гирзов и атака ретранжамента в

Fig. 7. План Гирзовскаго (!) замка с показанием бывшаго форштата и

F. Redutele nou făcute („Vnov sdelannîe redutî”);

S-ar putea să vă placă și