04 Crisia Muzeul Tarii Crisurilor IV 1974

https://biblioteca-digitala.
ro
https://biblioteca-digitala.ro
Pe copertă: Fibula
din tezaurul dacic
de la Săcălăsău Nou - Bihor
COMITETllL DE Cl'LTl"RĂ ŞI EDlTAŢIE SOCIALISTA
AL JlTDE"JTLCI BIHOR
:\JllZEl'L ŢARII CRIŞl'RILOR
CRISIA
* *
* *
Oradea, 1974
Orice corespondenţă se Toute correspondance
va adresa: sera envoyee a !'adrese:
Muzeul Ţării Crişurilor Muzeul Ţării Crişurilor
Str. Stadionului, nr. 2 Str. Stadionului, nr. 2
Oradea Oradea - Roumanie
Please send any mail Richten Sie bitte jedwelche

to the following address Korespondenz an die Adresse:
Muzeul Ţării Crişurilor Muzeul Ţării Crişurilor
Str. Stadionului, nr. 2 Str. Stadionului, nr. 2
Oradea - Rwnania Oradea - Rumanien
COLECTIVUL DE REDACŢIE
SEVER DUMITRAŞCU - redactor responsabil

VIOREL FAUR - secretar de redacţie
NICOLAE CHIDIOŞAN
DOINA IGNAT
LIVIU BORCEA
IOAN MARINESCU
JV AN ORDENTLICH
Simpozionul orădean
„Noi descoperiri privind
prefeudalismul şi feudalismul
timpuri un
4-6 noi~mbrie 1973
Stimate Tovarăşe Pri1n-secretar,
Stimaţi oaspeţi şi invitaţi,
Aici, la margine de ţară, acest oraş al cărui pămint este udat de Cri-
~t:l Repede, s-a învrednicit să găzduiască. în această zi frumoasă de toamnă,
reuniunea unor entuziasti si neobositi cercetători, carc-5i propun să aducă
în actualitate noi desc~pe;iri privind prefeudalismul şi feudalismul tim-
puriu. Prezenţa tovarăşului Petre Blajovici, membru supleant al Comite-
tului Executiv al C.C. al P.C.R., prim-secretar al Comitetului judeţean
P.C.R. Bihor şi preşedinte al Consiliului popular judeţean, dă dimensiuni
preocupărilor noastre. Participarea la deschiderea acestor manifestări a
organului judeţean de partid, prin cel mai autorizat reprezentant al său,
este o dovadă a grijii şi îndrumării pe care o acordă şi acestui Î.mportant
sector. Permiteţi-mi, ca din adîncul fiinţei noastre, cu toată căldur:a ini-
mii, să-i adresăm cele mai sincere salutări, multumindti-i pentru ceea ce
a făcut şi pentru ceea ce va face pentru cultura Bihorului. Sîntem cu toţiî
convinşi că ceea ce s-a realizat în domeniul culturii şi în Bihor este strîns
legat de activitatea partidului nostru. Iată de ce, manifestarea pe care o
inaugurăm astăzi se înscrie în rîndul acelor acţiuni ce se vreau veritabile
acte de cultură, menite să îmbogăţească şi să amplifice spiritualitatea noas-
tră socialistă la dimensiunea cerinţelor pe care cu doi ani în urmă secre;_
t:uul general al partidului nostru le-a pus în faţa partidului, la istorica
Plenară a Comitetului Central din 3-5 noiembrie 1971. Pentru că cul-
tura, dincolo de luminile ei estetice, este un capitol de istorie, un argu-
ment, o atestare pe care naţiunea o aduce în faţa ei însăşi şi în faţa ome-
nirii.
Dacă Bihorul astăzi străluceşte prin prezenţa unor distinşi oaspeţi
e~te semnul că aici prin grija şi sub îndrumarea Comitetului judeţean de
partid pulsează neîncetat activitatea unui harnic colectiv de intelectuali,
în întregimea lor crescuţi .şi formaţi în aceşti ani. Aşa cum odinioară neo-
bositul Iosif Vulcan „s-a străduit din răsputeri ,să umple numeroasele go-
l mi din cultura poporului, să aprindă, să întreţină şi să înteţească in vin~
8
zolca]a vînturilor potrivnice flacăra culturii. a literaturii şi artei româ-

neşti" strîngînd în jurul „Familiei" cele mai prestigioase condee din toate
colţurile pămîntului klcuit de români. personalităţi marcante, cu preocu-
pciri dintre cele mai prestigioase în cercetarea istorică din ţara noastră. au
răspuns acestor modeste încercări ale noastre de a face aici. la Oradea,
această reuniune naţională. Permiteţi-mi să adresez profundele şi since-
rele noastre mulţu:niri tuturor acelora ce cu dragoste s-au ataşat acestei
modeste iniţiative onorîndu-ne cu prezenţa. să mulţumesc în mod deose-
bit distinsului istoric şi om de ştiinţă prof. dr. doc. Ştefan Pascu. membru
corespondent al Academiei R.S.R., rectorul Universităţii din Cluj, pen~ru
sprijinul dezinteresat pe care-l acordă dezvoltării culturii bihorene, să
mulţumim celor mai reprezentative muzee din ţară. Bucureşti. Iaşi, Ti-
mişoara, Cluj, Braşo\·, care au ţinut să fie prezente la manifestarea noastră.
Pentru noi este o mare cinste că putem găzdui o asemenea manifes-
tare şi ne obligă în acelaşi timp să facem ca întreaga noastră activitate
să capete, treptat, tot mai mult girul competenţei ştiinţifice, a capacităţii
şi sincerităţii cu care trebuie să ne aplecăm asupra oricărui act cultural.
Preocupările din ultimii ani, care încep să capete un caracter mai
sistematic, dovedesc resursele intelectuale importante existente în Bihor.
msuficient valorificate încă. lată de ce cred că iniţierea periodică a unor
asemenea manifestări este menită să stimuleze mai mult potenţele crea-
mare şi resursele de care dispune intelectualitatea noastră.
Muzeul nu mai poate fi privit ca un simplu depozit care înmagazi-
nează şi conservă vestigii ale civilizaţiei noastre. El este o instituţie vie ce
trebuie să se integreze organic în procesul activităţii politice, social-eco-
nomice şi culturale ale colectivităţii omeneşti. In acest context activitatea
de cel'Cetare ştiinţifică nu poate fi privită şi practicată izolat de preocu-
pările membrilor societăţii, de scopurile lor educative, de idealul spre care
tinde colectivitatea. In spiritul cerinţelor de astăzi muzeul este o instituţie
culturală cu profunde valenţe educative a ciiror argumente trebuie să fie
demne şi convingătoare, interpretate cu răspundere şi gravitate ştiinţi
fică, aşa cum face partidul nostru comunist. Inseamnă că activitatea ştiin
tifică a lucrătorilor din muzee nu poate fi apreciată just fără a avea în ve-
dere şi latura educativă a activităţii sale.
Făurirea societăţii socialiste multilateral dezvoltate solicită contri-
buţii creatoare sporite de la fiecare individ, dar acest lucru nu se poate
Decelera fără conştientizarea mai accentuată a indivizilor, ori misiunea
oricăror domenii ale spiritualităţii este să-şi sporească eficienţa spirituală.
Viitorul societăţii noastre depinde de capacitatea şi gradul de conştienti
zare a eolectivităţii.
Sînt convins că nici muzeele noastre nu şi-au epuizat încă posibili-
Uţile de educaţie, de cercetare şi valorificare a vestigiilor noastre de ci-
vilizaţie.
Do:-inţa noastră ar fi ca pe lingă elucidarea, îmbogăţirea şi cunoaş
terea mai temeini1 că a trecutului nostru, acest simpozion să stimuleze mai
mult la lucrătorii din muzee şi interesul pentru ca aceste noi descoperiri
sâ devină hrană spirituală pentru toată colectivitatea.
Oradea, 4.XJ.1973
IOAN CHIRA,
preşedinte al Comitetului
de Cultură şi educaţie
socialistă al judeţului Bihor
CUVINTUL
tovarăşului PETRE BLAJOVICI, membru supleant al Comitetului Executiv al C.C.
al P.C.R„ prim secretar al Comitetului judeţean P.C.R. Bihor, preşedinte al Con-
siliului popular judeţean Bihor
Stimate tovarăşe profesor Ştefan Pascu,

Stimaţi oaspeţi,
Dragi invitaţi,
Pentru Comitetul judeţean de partid Bihor, manifestarea ştiinţifică

care are loc intre 4-6 noiembrie pe aceste minunate meleaguri ale Ro-
mâniei socialiste, găzduită de Muzeul Ţării Crişurilor din Oradea, con-
stituie un profund act de cultură. menit să aprofundeze cunoaşterea ştiin
ţifică a trecutului nostru de luptă pentru libertate. independenţă şi pro-
gres social, la care participăm cu toată căldura inimii.
Permiteţi-mi ca în acest cadru să salut în numele Comitetului jude-
tean de partid Bihor, al Comitetului executiv al Consiliului popular ju-
deţean, prezenţa distinşilor invitaţi care dau strălucire acestei manifes-
tări şi să adresez tuturor celor prezenţi tradiţionala noastră urare de „bun
venit" în judeţul Bihor şi succes deplin lucrărilor acestei manifestări.
Prestigiosul simpozion „Noi descoperiri privind prefeudalismul şi feu-
dalismul timpuriu", organizat de Muzeul Ţării Crişurilor în colaborare cu
Facultatea de istorie-geografie de la Institutul Pedagogic din Oradea con-
tinuă seria manifestărilor ştiinţifice cu caracter muzeografic şi istoric care
au avut loc în ultimii ani la Oradea. Sint demne de amintit simpozioanele .
.,Dacii - istoria şi civili:=aţia lor", ,,Rolul mu::eului contemporan în edu-
carea socialistă a maselor", ,,Un secol de actiritate muzeală la Oradea".
Aceste masifestări ştiinţifice continuă pe o treaptă nouă, superioară, ve-
{'hile tradiţii de istorie culturală bihoreană.
Oradea a fost, aşa cum se ştie îndeobşte, un vechi centru al culturii
umaniste din Transilvania, unde a învăţat Nicolae Olahus, umanist român
de talie europeană. Aici a existat unul din cele mai vechi observatoare as-
tronomice din Europa centrală.
11
In secolul al XVIII-lea oraşul de pe Crişul Repede devine centru po-

litic si cultural important unde s-a redactat măreţul document ,,Supplex
Libelius Valachorum,", unul din importantele programe de luptă pentru
drepturile sociale şi naţionale ale românilor din Transilvania. Tot aici prin
activitatea cărturarilor Şcolii Ardelene se întemeiază acea ,.Academie de
studii privitoare la trecutul românesc"', cum sugestiv o definea peste un
secol şi mai bine, Nicolae Iorga. Marele istoric şi bărbat român a fost legat
s: el prin nenumărate fire de spiritualitatea Oradiei din perioada inter-
belicii.
In orasul nostru a tinut nestinsă flacăra culturii românesti aproape o
jumătate d~ secol Iosif Vulcan, ctitorul neuitatei „Familii", u~de a debutat
geniul poeziei româneşti, Mihail Eminescu. In coloanele revistei „Familia"
s-a publicat, pentru prima dată într-o revistă românească, portretul lui
Karl Marx, consemnîndu-se activitatea lui politică în interesul proleta-
riatului.
Semnificaţia manifestărilor prilejuite de acest simpozion îşi găseşte
o expresie grăitoare în cuvintele marelui revoluţionar, gînditor şi om po-
litic, Nicolae Bălcescu: ,,Istoria este cea din tîi carte a unei naţii, întrînsa
el îşi vede :recutui, prezentul şi viitorul."
Manifest a rea de astăzi se desfăşoară pe fundalul puternicului avînt
al întregului nostru popor pentru realizarea şi aplicarea în viaţă a hotărî
rilor CongrE-:mlui al X-lea şi a Conferinţei Naţionale a partidului, înfăp
tuirea înainte de termen a planului cincinal. Alături de întregul nostru
popor, oamenii muncii din Bihor - români, maghiari şi de alte naţiona
lităţi - muncesc cu pasiune sub conducerea organelor şi organizaţiilor de
partid pentru realizarea acestei sarcini înainte de termen.
Ca urmare a muncii pline de abnegaţie şi patriotism desfăşurate de
oamenii muncii de pe meleagurile bihorene, planul producţiei globale pe
primele 10 luni a fost depăşit cu 59 milioane lei, iar la producţia marfă
cu 74 de milioane lei. Peste ~O intreprinderi bihorene au realizat deja sar-
-.::inile de plan pe primii trei ani ai cincinalului iar în prima decadă a lunii
noiembrie industria judeţeană va putea raporta conducerii partidului rea-
lizarea sarcinilor de plan pe primii trei ani ai cincinalului. Ca urmare a
acestor rezultate, industria bihoreană va depăşi prevederile actualului cin-
-.:-inal cu peste 1,5 miliarde lei.
Reliefîndu-se în această ambianţă, de efervescenţă creatoare în toate
domeniile, actuala reuniune a arheologilor şi istoricilor bihoreni, cu spe-
cialişti din întreaga ţară, constituie, după părerea noastră, un cadru ex-
celent de strîngere şi întărire a forţelor cercetătorilor pentru cunoaşterea
istoriei patriei din care o neruptă parte este istoria de trudă şi de luptă
a Bihorului nostru. Noi dorim ca istoria Bihorului, discutarea unor pro-
hleme majore care preocupă pe istorici şi arheologi, să găsească rezolvări
a-iecvate, pe măsura autorităţii lor ştiinţifice. Pentru că aşa cum spunea
tovarăşul Nicolae Ceauşescu: ,,Toate aceste tradiţii de luptă pentru elibe-
12
:area naţională şi socială, sînt un bun al poporului, al partidului nostru

c•Jmunist, continuatorul celor mai luminoase tradiţii revoluţionare, pe care
le ridică pe o treaptă superioară, trăgînd din ele învăţăminte, pentru ac-
tivitatea prezentă şi viitoare."
Comunicările cuprinse în program îşi propun să contribuie la cunoaş
terea mai temeinică a trecutului acestui colţ al patriei noastre, unde tră
iesc şi muncesc înfrăţiţi români, maghiari şi de alte naţionalităţi. In acest
fel simpozionul va da un imbold elaborării şi publicării de studii mono-
grafice şi sinteze istorice care să facă cunoscute larg cele mai importante
vestigii ale civilizaţiei din Ţara Crişurilor.
Excursia ştiinţifică, discuţiile ce se vor purta asupra monumentelor
vizitate, vor constitui sugestii pentru restituirea acestor valori istorice
ţării şi umanităţii, angajînd o strînsă colaborare a Direcţiei monumentelor
istorice, Direcţia aşezămintelor culturale din Consiliul Culturii şi Educa-
ţiei Socialiste, Comitetul de cultură şi educaţie socialistă a judeţului Bi-
hor, Institutului judeţean de proiectări cu Muzeul Ţării Crişurilor.
Nădăjduim că lucrările simpozionului se vor desfăşur~ în spiritul cel
mai tovărăşesc şi al deplinei onestităţi ştiinţifice, pentru împlinirea tu-
turor sarcinilor ce şi le-a propus.
Urez succes deplin dezbaterilor, multă fericire şi multă sănătate tu-
t~ror participanţilor.
Stimaţi Tovarăşi,
La fruntarii de patrie, ne întîlnim din nou, pentru a duce mai departe,

ceea ce am început, descifrarea unei file din trecutul neamului nostru.
Celor ce s-au străduit a aduna în inima Bihorului pe toţi cei ce iubesc
adevărul, adevărul şi numai adevărul, permiteţi-mi să le spun, din partea
studenţilor şi a cadrelor didactice din facultatea noastră, calde mulţumiri.
Participanţilor şi invitaţilor, care au sosit de pe meleagurile patriei,
unii din depărtări, le dorim succes în dezbaterile ce vor urma şi tradiţio
nalul ,.bun venit".
Fie ca lucrările simpozionului să înregistreze un strălucit succes, pen-
tru ca vrednicii iniţiatori şi colaboratori să aibă satisfacţie şi scumpă răs
p1ată.
Sîntem convinşi, ca şi altă dată, că prin competenţa şi obiectivitatea
ştiinţifică marxist-leninistă a comunicărilor şi dezbaterilor şi acest sim-
pozion va constitui încă un solid pilon turnat la temelia cunoaşterii unei
etape importante din trecutul nostru, permanent omenos şi demn. Ştim
cn toţii nobila misiune ce o aveţi: cunoaşterea trecutului, pentru a înţe
lege mai bine prezentul şi prin el să întrezărim viitorul patriei şi a nn-
ţiunii noastre socialiste, de aceea vă preţuim şi vă dorim la început de
clrum, din toată inima, dîrzenie, aşa cum ne-au învăţat părinţii părinţilor
noştri. dîrzenia lor de-a sta mereu înfipţi şi neclintiţi în pămîntul strămo
şesc din Cîmpie pînă pe creste carpatine.
Conf. Dr. I. O. BERINDEI,

Decanul Facultăţii de
istorie-geografie
Onorat prezidiu,
Stimaţi oaspeţi şi colegi,
Ne-am rînduit să trudim pentru organizarea acestui simpozion. între-

gul nostru colectiv de muzeografi, nu din dorinţe deşarte, ci din bucuria
sinceră de a strînge din nou, la Oradea, rîndurile lucrătorilor în ale arheo-
logiei şi istoriei, pentru adîncirea cunoaşterii istoriei Bihorului, a Crişa
nei, a unor probleme importante din istoria patriei.
Simpozionul nostru este onorat prin înalta participare a tov. Petre
Blajovici, membru supleant al Comitetului Executiv al C.C. al P.C.R., prim
secretar al Comitetului judeţean de partid Bihor, preşedintele Consiliului
popular judeţean, expresie a înaltei griji ce o acordă cercetării ştiinţifice
organele de partid şi de stat. cărora, pentru întreg sprijinul şi îndrumările
acordate, le aducem şi pe această cale mulţumirile noastre. Ne onorează.
de asemenea, ca şi alte dăţi, mărturie a dragostei şi preţuirii oamenilor şi
istoriei meleagurilor bihorene. tov. Prof. Dr. Doc. Ştefan Pascu. rectorul
Universităţii „Babeş-Bolyai" din Cluj. om de ştiinţă iubit şi preţuit de ci-
titori şi cercurile savante şi care a dăruit istoriei „ţării" de pe Crişuri pa-
gini antologice.
Este lesne de înţeles că acest simpozion, <lucind mai departe ideea
şi fapta altor manifestări ştiinţifice similare pe plan istoric şi istoriografk.
vine să întregească, să clădească noi dimensiuni în „spaţiul şi timpul"
gindirii istorice a nu demult trecutului simpozion închinat dacilor şi l"i\•i-
lizaţiei lor, ţinut tot la Oradea, cu participarea dacologilor din întreaga
tară. Şi astăzi, una din caracteristicile de seamă ale întrunirii noastre, este
prezenţa largă a muzeografilor şi cercetătorilor din întreaga ţară şi de la
numeroase şi diverse muzee şi instituţii. participare care ne bucură şi pen-
tru care aducem mulţumiri tuturor celor sosiţi la Oradea. Ne place să
amintim că am făcut această şcoală, de stringere a rindurilor celor care
1.rudesc în ale arheologiei şi istoriei la mereu neuitatul nostru dascăl de
pe Crişul Repede, la dascălul Iosif Vulcan şi dintre rîndurile „Familiei"
.;ale, astăzi familia mare a istoricilor şi filologilor, familia întregului nos-
tru popor.
15
Problemele pe care vom încerca să le dezbatem nu sînt noi, bănuim

însă că sînt noi datele ce vor fi aduse în discuţie, încercările ce le vom
face de a păşi împreună pe calea înţelegerii şi explicării descoperirilor
noastre arheologice. Fădnd din comunicările noastre un stadiu al cerce-
tării privind sec. IV-XIII din istoria patriei noastre, geneza, plămădirea
noastră ca popor, a feudalismului şi primelor noastre alcătuiri social-po-
~itice, nădăjduim că vom aduce, după puterile şi materialul ce ne stă la
îndemînă, o modestă contribuţie la cunoaşterea istoriei patriei noastre
drc:gi în :iceste veacuri ce au preocupat, şi nu fără temei, gîndirea multor
istorici. arheologi şi lingvişti români şi străini.
Cunoscînd seriozitatea cercetărilor tuturor participanţilor le dorim
r.ezbateri fructuoase în realizarea dezideratului comun, adîncirea cunoaş
terii istorice, pe temeiul deplinului spirit tovărăşesc, a onestităţii şi de-
mocraţiei ştiinţifice.
Permiteţi-mi, de asemenea, să vă invit cu multă căldură la concertul
de muzică de cameră pe care orchestra de cameră a Filarmonicii orădene
a avut amabilitatea să ni-l ofere în această seară în sala festivă a muzeu-
lui nostru.
Nutrim nădejdea că excursia de marţi la monumentele de la Biharea
~i Voievozi, ambele în bazinul Barcăului, la poalele Munţilor Plopişului,
în Ţara Crişurilor, vă va face, poate, să înţelegeţi şi mai adînc resorturile
istoriei plaiurilor crişene, frumuseţea naturii, hărnicia şi ospitalitatea oa-
menilor, inima lor de aur, trăinicia lor, mereu, peste veacuri.
Vă mulţumesc tuturor pentru participare!
SEVER DUMITRAŞCU
director al Muzeului
Ţării Crişurilor
Comunicări prezentat~
la simpozionul
, , Noi descop~riri
privind prefeuda'ismul
şi feudalismul timpuriu''
Oradea, 4-6 noiembri~ 1973
ROMANIZARE, ROMANICIZARE, ROMÂNIZARE
de
SEVER DUMITRAŞCU
(Oradea)
Ţinînd pas cu înaintarea cercetării arheologice europene, aplicînd me-

tode riguroase de cercetare pe teren îmbinate cu specializarea crescîndă,
arheologia din ţara noastră a acumulat un cuantum nebănuit de date, ob-
servaţii şi material concret asupra secolelor IV-X din istoria patriei noas-
tre. Odată cu apariţia studiilor despre formaţiunea social-economică tri-
butală1 s-au adîncit şi cercetările teoretice privind înţelegerea cit mai
adecvată a evoluţiei societăţii pe teritoriul patriei noastre în prefeudalism.
,-;e cunosc, de asemenea, cercetările efectuate pentru elucidarea închegării
noi structuri etnodemografice din regiunile carpato-dunărene: poporul ro-
mân. Cele două căi 2 pe care cercetarea contemporană românească s-a an-
1.:orat sînt îndeobşte cunoscute şi nu vom mai zăbovi asupra lor.
1 M. Con st anti nes cu, Despre formaţiunea social-economică tributală, în

Probeleme economice, 4, 1973, p. 29 şi urm.
2 I. I. Nes tor, Arheologia perioadei de trecere la feudalism pe teritoriul R.P.R.,
în Studii, XV, 6, 1962, pp. 1427-1428: ,,Punctul de vedere al continuităţii a fost

generalizat, extins la întreg teritoriul ţării şi la toate aspectele desfăşurării proce-
sului istoric. In felul acesta, perioada de trecere la feudalism pe teritoriul R.P.R.
urmează a fi concepută drept perioada de formare a poporului român; prin
aceasta se exprimă teza fundamentală a formării acestui popor în spaţiul-carpato
dunărean, la nord de Dunăre, deşi în strînsă legătură cu aria dunăreano-balcanică.
Nu numai, - aşadar, - continuitatea populaţiei dacice în cuprinsul provinciei
romane Dacia (podişul transilvănean, Banatul şi Oltenia), ci şi continuitatea ele-
mentului dacic şi în restul teritoriului vechi dacic - şi dincolo de limitele în
timp ale stăpînirii romane în Dacia. Nu numai continuitatea elementului daco-
roman (romanitatea din provincia Dacia), ci şi continuitatea de viaţă romană şi
de populaţie romanizată, şi chiar a procesului de romanizare însuşi, în afara gra-
niţelor provinciei Dacia, pe o durată de timp depă-şind pe cea a acestei provincii.
In condiţiile desfăşurării procesului istoric pe teritoriul ţării noastre în această
perioadă şi ţinînd seama de conţinutul şi rezultatul său - f armarea şi prezenţa aici
a poporului romdn - rezultatele noilor şi importantelor cercetări arheologice au
putut determina îndepărtarea şi de concepţiile înclinate a exagera rolul „barba-
rilor" (care au contribuit la distrugerea orînduirii sclavagiste, dar nu au putut
distruge civilizaţia) şi de cele pentru care numai „imperiul" (roman şi apoi bizan-
tin) a contribuit la formarea noilor popoare şi la naşterea noii orînduiri".
2•
20 Sever Dumitraşcu 2
Ceea ce rămîne este realitatea istorică şi etnodemografică concretă,

:mposibil de negat sau ocolit, prezenţa poporului român în zorile istoriei
sale locuind întreg spaţiul ce-l ocupă şi astăzi, deci o arie mai vastă decit
teritoriul fostei provincii romane Dacia, la care ne grăbim să adăugăm şi
teritoriul puternic romanizat al Dunării de Jos, Dobrogea deci şi valea
Dunării, unde împăraţii romani şi romano-bizantini şi-au durat cetăţi, ne-
întrerupt, aproape şapte secole.
I. 1n comunicarea noastră, şi se cuvine să atragem atenţia asupra a-
cestei particularităţi, nu vom încerca să demonstrăm vreo teză, ci doar
II. C. D ai co vi ci u, Originea poporului român după cele mai noi cercetări, în

Unitatea şi continuitatea în istoria poporului romdn, Buc., 1968, pp. 83-98 (acelaşi
text în Forschungen zur Volks- und Landeskunde, 10, 2, Sibiu, 1967, pp. 6-19, şi în
Sildosteuropa - Studien, 9, Munchen, 1967) pp. 94-96: ,.Poporul român şi limbn
sa este rezultatul unui proces de lungă durată, care nu a putut avea loc decît în
urma unei colonizări şi romanizări a Daciei şi a Moesiei inferioare.
Naşterea poporului român pe teritoriul patriei sale de astăzi este, bineînţeles,
condiţionată de rămînerea pe loc, de continuitatea de viaţă a unei populaţii latino-
fone pe teritoriul ce se întinde de la crestele munţilor Balcani (Haemus) pînă în
Carpaţii nordici ai Daciei. Această continuitate romanică nu poate fi, după părerea
noastră, pusă la îndoială. Ea e susţinută de tot ceea ce ştim din izvoarele istorice
şi din descoperirile arheologice. La început, centrele acestei romanităţi se găseuau
atît în fosta provincie Dacia, cit şi pe valea Dunării, inclusiv Dobrogea, pe un
spaţiu larg în sudul Dunării pînă în Munţii Balcani şi pe o fişie îngustă pe malul
stîng al fluviului.
E cît se poate de firesc ca în perioada de timp dintre abandonarea oficială
a Daciei şi prăbuşirea Imperiului roman de răsărit în aceste regiuni, aproximativ
pe la anul 600, numeroase elemente romanice (nu româneşti) să fi pătruns la nord
de Dunăre din zona sudică a acestei romanităţi dunărene, întărind romanitatea
dacică şi contribuind în felul acesta la formarea de mai tîrziu a poporului român
şi a limbii sale.
La căderea puterii romano-bizantine pe malul drept al Dunării (pe la anul
600 e.n.), dar mai ales după pătrunderea bulgarilor turcici in Peninsula Balcanică,
fosta provincie Dacia devine oarecum singurul centru de greutate al romanităţii
daco-moesice. Romanitatea dunăreană propriu-zisă scade şi pierde din intensitate
tot mai mult fie ide pe urma slavizării, în primul ri'nd a elementului sedentar de
la oraşe şi localităţile rurale, fie prin dislocarea, masivă, desigur, a unor părţi din
această romanitate, şi anume a populaţiei pastorale din ace-I momc-nt sau a cC'lei
sedentare care îmbrăţişează acest nou fel de viaţă. Această dislocare- s-a întimplat
atit în spre nord, în Dacia, mai ferită de incrusiuni, cit şi înspre sudul ş: Ycs~ul
Peninsulei Balcanice unde iau fiinţă aromânii ele.
După cum am mai stabilit şi altădată, procesul de formare a poporului român şi

a limbii româneşti are loc în aceste ultime două sau trei veacuri din mileniul I
al erei noastre Spaţiul central in ..:::are se petrece .şi se dC'săivirşeşte acest fenomen
de etnogeneză nu putea fi decit regiunile de deal şi de munte ale fostei Dacii
romane.
Tot în această ultimă perioadă a primului mileniu şi în primele secole ale
mileniului următor se extind masele de români din acest spaţiu central şi asupra
acelor ţinuturi ale României care nu au fost niciodată romanizate sau din care
romanizarea dispăruse între timp. Inspre această constatare ne duc o seric de
fapte istorice, lingvistice şi istorico-geografice".
3 Romanizare, romanicizare, românizare 21
vom încerca să explicăm, atît cit ne va sta în putinţă, apariţia poporului

român si în teritorii care nu au făcut parte din Dacia romană, deci să ex-
plicăm,· de ce românii apar în zorile istoriei lor şi dincolo de hotarele fos-
tei provincii, înscriindu-se, cu mai mult sau mai puţină fidelitate în aria
locuită de poporul dac.
Subliniem, de asemenea, că încercînd să explicăm, nu să demonstrăm
înţelegem implicit:
a) că nu excludem demonstraţia din cadrul argumentării istorice in-
trinseci. deci din laboratorul studiului propriu-zis, ci
b) că pentru explicarea istoriei plaiurilor noastre în prefeudalism şi
feudalismul timpuriu orice încercare de demonstrare istorică, deci de ex-
periment istoric, din motive lesne de înţeles, este exclusă. Nimenea nu
mai poate pretinde că va mai repeta viaţa societăţilor de mult apuse, ră
mînîndu-ne doar o singură posibilitate, aceea de a explica, pe baza date-
1,)r existente, apariţia poporului român şi în afara spaţiului fostei Dacii
romane. Şi aici atingem a doua particularitate a comunicării noastre.
II. Inţelegînd, pe baza studiilor înaintaşilor noştri, că romanizarea
so.u românizarea este în primul rînd, dar nu singur şi exclusivist, un fe-
nomen lingvistic şi cultural, însuşirea limbii latine, nu excludem, ci din
..:ontra ;,ifirmăm posibilitatea de a opera istoric cu material arheologic ce
ni-l oferă cercetările din teren. Ne grăbim să răspundem celor care ne vor
reproşa că teza noastră se contrazice singură:
a) că am specificat că explicarea romanizării sau românizării ca fe-
nomen ce implică formarea poporului român şi a limbii româneşti pe plan
lingvistic şi cultural nu exclude restul laturilor fenomenului şi
b) că deoarece nu avem date literare sau monumente de limbă multe
şi hotărîtoare va trebui să operăm cu materialul istorico-arheologic ce ne
stă la îndemînă, singurul deocamdată în măsură să ne dea un răspuns la
marea întrebare cc ne-o adresăm în comunicarea de faţă.
In dezbaterea noastră ne vom referi numai la teritoriul Crisanei
. ' deci
la ţinutul istoric din vestul Apusenilor, dintre Mures la sud si Tara Oasu-
lui în nord, fără să excludem restul teritoriului rorr{ânesc ca~e nu a fă~ut
0
parte din Dacia romană: Maramureşul, Bucovina, Moldova, Dobrogea şi

':ea mai mare parte a Munteniei.
Vom trece în revistă, mai jos, faptele concret-istorice, adunate aproape
U!'l deceniu din această provincie, care ne-au îndemnat să îndrăznim co-
municarea de faţă şi cărora vom încerca să le dăm explicare, sau dacă ni
S'3 îngăduie, să cerem şi - inevitabil - , preopinenţilor noştri, explicarea,
destilcuirea lor istorico-arheologică.
3
Pier r c de Boi s def f re, O istorie vie a literaturii franceze de azi,
Buc., 11972, p. 9 „Dar istorkul trebuie să-şi stăpînească pasiunea. Să se ferească
mai cu scamă de dorin ţa de a dovedi I Rolul său nu-i de a condamna sau a ex-
1
clude, ci de a accepta şi explica - rol cu atît mai necesar într-o vreme în care
s-a încetăţenit obiceiul ide a judeca fără a citi şi de a nega fără a încerca să
înţcl0gi".
1. Crişanaa intrat în întregime în aria locuită de poporul dac 1 . Ne-o

demonstrează aşezările, cetăţile, tezaurele monetare şi de podoabe de ar-
gint, deşi, cu excepţia lui Ptolemeu, aproa:pe nici un izvor antic nu po-
meneşte de dacii din Crişana în mod direct. Tezaurele monetare de tipul
Dyrrhachium şi Apollonia în primul rînd. fragmentele de cupe deliene din
a~ezarea de la Berindia, ne vorbesc de legăturile cu lumea elenistică, ca
peste tot în Dacia. Incepînd cu secolul I î.e.n. pătrund la dacii din Crişana
:nonedele romane republicane. Cercetările arheologice din cetăţile dacice
de la Clit (j. Arad) şi Marca (j. Sălaj) arată, după părerea noastră. că dacii
din Crişana au participat la războaiele daco-romane din sec. I. e.n. şi în-
ceputul sec. II. e.n. Crişana nu a fost încorporată Daciei romane şi după
cunoştinţele noastre de pînă acum nici nu s-au ridicat aici oraşe romane,
deci nu a existat o viaţă urbană. Continuă în schimb viaţa rurală, istoria
dacilor liberi, alături de care, pătrund în zona vestică, de dmpie, sarmaţii
iazygi. Importurile romane au pătruns în lumea dacilor din Crişana şi au
influenţat cultura autohtonă, încă înainte de cucerirea ronwnă, atît şi cu
aceeaşi intensitate ca şi în alte regiuni ale Daciei libere.
2. Crişana este locui-tă în ,sec II-III e.n. de dacii liberi de epocă ro-
mană, care-şi durează viaţa în continuare sau locuri noi. în satele răspin
rlite pe ·cele trei Crişuri, Barcău, Crasna, Someş şi Tur. Sarmaţii - iazygi
nu ocupă decît o fişie îngustă din vestul Crişanei, majoritatea descoperi-
rilor sarmatice, chiar şi în această arie, sînt din sec. IV. e.n. Clădindu-se
pe vechile elemente autohtone şi a influenţelor sudice elenistico-romane
ar:-umulate, produsele romane continuă cu şi mai mare intensitate să pă
~rundă acum, din Dacia romană, în lumea dacilor liberi din vest şi nord-
vest: monede, terra sigillata, sticlă, piese de îmbrăcăminte (fibule, cata-
rame) etc. 5 Chiar dacă nu apar oraşe romane în Crişana. 1:iaţa rurală, în
adîncimea ei, viaţa istorică a dacilor liberi, urmăreşte pe cea a dacilor de
sub romani, din Dacia romană. Ce fapte ne dau dreptul să afirmăm aceasta:
a) Cercetările arheologice au arătat că pe Crişul Alb, în Ţara Zăran
clului romanii au exercitat un control militar, cu 70-80 km mai spre vest
decit linia de graniţă stabilită pe munţi între Micia şi Bologa. A fost cer-
ct•tat valul de pămînt dintre Moma-Codru şi Zărand 6 , pe aliniamentul Tă
gădău-Beliu, la nord-Ierconşeni, la sud, şi s-ar putea ca la Vîrfuri romanii
sl fi ridicat un castru de pămint.
4 S. D u m i t r a ş cu, L. Mă r g h i ta n, Aşe=ări şi descoperiri dacice din

t·estul si nord-vestul României din sec. III. î.e.11.-II. e.11., în Sargetia, VIII, Deva.
1971, pp. 45-47; S. Dumitra ş cu, Un repertoriu al ceştilor dacice din t•estul
-~t nord-restul Carpaţilor Apuseni, în Studii şi cercetări ştiinţifice, Bacău, 197::!,
pp. ::!9-33.
ş cu, Teritoriul dacilor liberi din vestul şi nord-vestul Ro-
'' S. D u mi t r a
mâniei în epoca romanll, voi. I, II, Oradea, 1972 teză de doctorat în manuscris.
0 S. D u mitra ş cu, Contribuţii la cunoaşterea graniţei de vest a Daciei
romane, în Acta M N, VI, 1969, pp. 483-493.
b) Pe Crişul Repede descoperirile romane se întind spre vest, din-

coace de Bologa7, pînă la Vadul Crişului sau Aştileu - Aleşd (deci cu-•
prinzînd întreg bazinetul depresionar al Şuncuiuşului), iar un burg sau
castel roman îşi mai aşteaptă cercetătorii la Negreni.
c) St. Ferenczi a adunat într-un articol de largă respiraţie descope-
ririle arheologice din nordul Daciei romane, de la nord de Someş, arătînd,
după părerea sa, opinie ce o împărtăşim pînă la alte contraargumentări
bazate pe fapte concrete din teren, că întreaga parte a Silvaniei, cuprinsă
între Someş şi poalele Munţilor Tibleş şi Gutîi, a fost supravegheată de
romani care au închis largul intrînd de pe valea Someşului 8 , poate chiar
încorporînd-o Daciei romane.
Rămîne, de aşişderea, în atenţia judecăţii noastre zona de la vest de
regiunea tentaculară a Meseşului, cursul superior al Crasnei, cu o zonă
unde interferarea civilizaţiei romane nu trebuie istoriceşte exclusă, avînd
h: vedere numeroasele fortificaţii romane, în care s-a găsit material da-
de, şi unde încă de pe vremea lui Hadrian cei ·care-şi apărau vechea lor
ţară îmbrăcată în haină nouă, romană, erau, fără să dăm numărul parti-
cipării lor, dacii. Pe văile Crişului Alb şi Repede, pe Someş, dar şi pe ca-
tenele muntoase ale Carpaţilor occidentali - în cazul nostru pe Meseş şi
Plopiş, Zarand, Biharea şi Moma Codru, s-au petrecut „irigări" culturale
lente, dar ineluctabile. Istoriceşte nu se poate nega circulaţia pe valea
unui rîu, cînd cursul său superior era în Dacia romană şi restul în lumea
dacilor liberi.
d) La Medieşul Aurit, pe Someş, la poalele Munţilor Oaşului, în nor-
dul Crişanei, s-a descoperit în cadrul culturii dacilor liberi din aşezarea
de la „Suculeu", cultură metamorfozată sub influenţa civilizaţiei romane
~i ceramică neagră zgrunţuroasă 9 ornamentată cu benzi sau linii simple şi
profilatura buzelor romane. Această ceramică nu este importantă, ea lu-
crindu-se pe loc, dovadă stau cele 13 cuptoare dezvelite în asezare. Acest
tip ceramic este asemănător pînă la identitate cu ceramic~ neagră -
zgrunţuroasă din aşezările daco-romane sau romane rurale din Dacia ro-
mană. Cercetările efectuate şi de noi, pentru a ne convinge, într-o aşezare
daco-romană, la Boarta (j. Sibiu) 10 , pe Tîrnave ne fac să admitem că cera-
mica neagră - zgrunţuroasă de la Medieşul Aurit este o inovaţie tehno-
logică romană însuşită şi de olarii daci liberi de pe Someş, deci din afara
hotarelor Daciei romane. Ceramica similară a fost descoperită şi în aşe-
7
Ş t. Fer e n c zi, Contribuţii la problema limesului de vest al Daciei in
SCIV, X, 2, 1!}59 p. 347.
8
Ş t. Fer e n c zi, Cu privire la apărarea hotarului de nord al provinciei
Dacia, :în Satu Mare. Studii şi Comunicări, Ora!dea 1969, ,pp. 10'1-1012.
0
S. Dumitra ş cu, T. Bade r, Aşezarea dacilor liberi de la Medieşul
Aurit, I. Oradea, 1967, p. 35.
10
S. _D u m i t r a ş cu, G. To .g a n, Săpăturile arheologice din aşezarea daco•
romană dm sec. 11-111 e.n. de la Boarta, [n Lucrări ştiinţifice, seria istorie,
Oradea, 1971, pp. 13; cf. pe plan general intracarpatic, la. D. Protase Problema
continuităţii în Dacia în lumina arheologiei şi numismaticii, Buc., 1966, 'pp. 65-71.
24 Sever Dumitraşcu r
zările dacice din sec. II-III e.n. de la Moroda, pe Cigher, afluent al Cr:-
sului Alb şi pe Crişul Negru, în aşezările dacice de epocă romană din De-
presiunea Holodului. După cunoştinţele noastre de pină acum, ceramica
neagră zgrunţuroasă de tip roman nu apare în aşezările sarmatice din Al-
fold şi nici la neamurile germanice din nord-vest (în nici un caz în cu!-
tura Przeworsk). Deci acest tip ceramic, care tehnologic continuă şi dup~t
retragerea aureliană, nefiind adus nici de neamurile germanice, turcice sau
<lP slavi, este cunoscut în lumea romană provincială şi la dacii liberi din
Crişana. După părerea noastră, acest tip ceramic, această cucerire tehno-
logică se continuă, sub numele său de ceramică lucrată la roata rapidă.
în tot prefeudalismul şi feudalismul timpuriu. Tipologic - vasul-borcan
local prefeudal, stilistic-ornamentat cu benzi de linii simple şi în val, -:-011-
tinuă să fie modelat de populaţia locală fără întrerupere în spaţiul car-
pato-dunărean. De la aceste ateliere, adăugindu-se şi elemente diverse a
celor care învaţă această tehnologie de la localnici, ~e răspîndeşte pe spaţii
mai largi sub germanici, sub turci (huni sau avaro-bulgari) şi după veni-
rea slavilor sau maghiarilor. Nici unul dintre aceste populaţii nu a cunos-
cut originar, în regiunile de baştină sau de popas, nedarice, tehnologia
arderii ceramicii negre-zgrunţuroase, cucerire a lumii romane şi romanice.
Abia mai tîrziu, la revenirea Imperiului bizantin la Dunăre, prin civiliza-
ţia sa, atît românii, slavii sau maghiarii au runoscut ornamentarea cera-
micii - nu cu benzi de linii simple sau în val - ci cu striuri (kamm-
strich) sau linii rare şi caneluri false adînci 11 •
3. în Crişana, au fost săpate staţiuni arheologice unde apar orizon-
turi de locuire dacice de epocă romană, prefeudale şi feudale timpurii, in
apropierea imediată a actualelor sate româneşti. pe văile locuite de o popu-
laţie românească compactă, despre a cărei „sosire" în aceste locuri nu avem
nici o ştire istorică sau de altă natură. Va trebui să explicăm nu numai
continuitatea locuirii şi de aici a civilizaţiei, deci a aşezărilor cu dinamica
lor permanentă, pe văile riurilor din Crişana, în zona montană, piemontană
~i de cîmpie 12 , dar şi realitatea arheologică de la Moroda (j. Arad) pe Ci-
gher, de la Ripa (j. Bihor) pe Crişul Negru, la Biharea pe Ceşmeu, afluent
al Barcăului, la Unimăt intre Ier şi Crasna, unde în staţiunile locuite de
dacii liberi în epoca romană, apar resturile de locuire din prefeudalis•11 ~i
feudalismul timpuriu. Oricîtă ,.intîmplare" am admite în repetarPa aces-
tor situaţii va trebui să acceptăm cel puţin continua umanizare a peisa-
11 Cultura bizantină în România, Buc. 1971, Catalog 182-2-14; P. Di ac o n \I.
D. V î 1 ce anu, Păcuiul lui Soare - cetatea bizantină, I, Buc., 1972, pl. XXVI.
12 S. D u m i t r a ş c u, I. M o c u ţ a, I. F I o re a, L. U r s u, Cartografierea
descoperirilor arheologice din ralea Crişului ALb: S. Dumitraşcu, D. Ver<>s, A. Nagy.
M. Gondosch, Cartografierea descoperirilor arheologice din t'alea Crişului Negru;
S. Dumitraşcu, FI. Sabău, V. T'intaş, I. Mustăţc>a, Cartografierea descoperirilor
arheologice din valea Crişului Repede: S. Dumitraşcu, R. Szolomajer, C. Megheh•i-
M .Hebrişteanu, Cartografierea descoperirilor arheologice din valea Barc-ăului,
comunicări la a X-a Sesiune ştiinţifică a Institutului pedagogic din Oradt•.1.
iunie, 1973.
- Romanizare, romanicizare, românizare 25
'
jului geografic şi de aici continuitatea, nu mecanică, de civilizaţie cu con-
secinţele ei fireşti. Frecvenţa descoperirilor, continuitatea procesului teh-
nologic, ne îndeamnă, nu să „jurăm" pe ciob, dar nici să nu-l excludem
::1 in judecata istorică, fără, desigur a-l absolutiza. In arheologie va trebui
~ă operăm cu material concret arheologic, atita timp cit nu există altul
<:-i cită vreme în lumea ştiinţifică din vest 13 , ceramica, paharele de sticlă,
:nonedele, fibulele, armele etc. găsite în lumea rurală celtică sau germană
argumentează procesul de civilizare, de romanizare în sec. II-III e.n. sub
romani. De altfel, observăm, că puţine sînt în Dacia inscripţiile din satele
d~cice, şi, şi acolo (Obreja, Sopor, Cristeşti etc.) nivelul procesului de ro-
manizare îl dau cioburile, cultura materială, fără să uităm oraşele romane,
1imba şi cultura lor. Civilizaţia găsită în regiunile carpato-dunărene, la
lc1calnici, va influenţa şi cultura materială, nu numai a germanicilor 14 , ci
~i a hunilor 15 , avarilor 16 sau slavilor 17 •
III. Inainte de a trece la enunţarea consideraţiilor finale asupra aces-
tei anchete istorico-arheologice efectuate mai sus, ţinem să precizăm ur-
mătoarele: realitatea istorică ne obligă să facem o distincţie între roma-
nizarea primară şi romanizarea secundară 18 , prima petrecută acolo unde a
existat stăpînire romană efectivă şi adăugăm, unde a existat un e 1 e m e n t
c t n ic care să asimileze civilizaţia, limba şi cultura intrinsec şi unde cea
de a doua limbă mediteraneană de civilizaţie, greaca, nu s-a opus, iar a
doua înseamnă extinderea romanizării de la romanicii din provincie, deci
::-omanicizarea, în cazul Daciei, daco-romanicizare.
Astfel că aricit de insolită 19 ar apărea opinia noastră, cu această ob-
servaţie şi avînd în vedere cele specificate mai sus asupra istoriei civili-
1a v. ultima lucrare cunoscută de noi în acest sens Al f r ed Ha f f n e r,

Da.s Keltische - romische GrăberfeW, von Wederath - Belginunn, Mainz, 1971,
passim.
14 I. I o n i ţ ă, Contribuţii cu privire la cultura Sîntana de Mwres - Cernealwv
pe teritoriul R.S.R., în Arh. Mold, IV, 1966, pp. 189-252. .
15 S. Dumitra ş cu, Tezaurul de la Tăuteu-Bihor (sub tipar).
16 T. Ho r va t h, Die avarischen grăberfeLder von Ullo und KiskiiTos, în
Archaeologia Hungarica, XIX, Budapesta, 1935, pl. XLI/12, 13, 16, 17, 14, 15, 18,
19; pl. XLVI/1, 2.
1 M. Rusu, Note a.supra relaţiilor culturale dintre slavi şi populaţia roma-
7
nică din Transilvania (Sec. VI-X), în Apulum, IX, 1971, pp. 7'13---726.
.
18
C. Daicoviciu, Observaţii privind romanizarea ~i continuitatea (II) in
Tribuna, XIV, 42 (716), oct. 1970 „Precizările din nota anterioară (,,Tribuna", din
8-X-a.c.) printre alte aspecte ale „romanizării" am relevat în primul rind teza
:fundamentală a acestui proces: nu poate avea 1~ romanizarea unui teritoriu şi
a populaţiei de pe acesta (e VOI"ba de romanizarea primară şi nu de aceea - se-
(·undară - pe care, pe scurt, am putea-o denumi romani-cizare), fără o stăpmire
romană, reală şi indelun~ată, exercitată asupra acestui teritoriu şi a populaţiei
lu1. Aicest proces se desfaşoară, normal, în antichitaite, in timpul existenţei unei
puteri de stat romane, generale sau parţiale".
.
19
M. Rusu, op. cit. p. 713 „Prin Transilvania inţelegem nu numai bazinul
mtrac~rpatic, ci şi regiunile vestice ale României: Cr~ana şi Banatul care prin
:·ursur1l~ de apă ce po~esc din această zonă: Tisa, Someşul, Crişurile, Mureşul,
,,u fost mtotdeauna organic legate, atît geografic, cit şi istoric"
zaţiei locale din Crişana, admitem că în această provincie istorică a avut

loc un proces de romanicizare, de daco-romanicizare ce se bazează pe fac:-
tari istorici concreţi:
- acelaşi element etnic în Dacia romană şi în Crişana dacilor liberi
- poporul supus sau supravegheat de romani
- importurile elenistico-romane în Dacia liberă şi în Crişana, influ-
enţa romană, prin zone ocupate sau supravegheate la vest de Apuseni.
prin schimburi economice şi relaţii sociale în timpul stăpînirii romane în
Dacia (sec. II-III e.n.) şi apoi prin osmoza dintre daco-romanii din Tran-
silvania intracarpatică - romanicii -, şi dacii liberi influenţaţi de civi-
lizaţia romahă, proces care continuă în epoca post-romană (sec. IV-VII
e.n. 20 ). Procesul de romanicizare terminîndu-se, după părerea noastră, la
venirea slavilor sau nu multă vreme după pătrunderea acestora în Cri-
şana. In secolul VIII e.n. considerăm că se poate vorbi de români, care mai
apoi îşi vor organiza, în sec. IX-X şi o formaţiune politică proprie, pro-
fitind de căderea puterii avare şi de supunerea temporară a slavilor sub
ca zaro-bulgari.
Zorile istor'iei medievale îi vor găsi şi pe românii din Crişana, alături
de cei din Transilvania istorică, din întreaga ţară, stăpînind aceleaşi vetre
geografice ca şi dacii, elementul etnic fundamenw.l pe care s-a grefat limba
şi psihologia latină. Istoriceşte acest proces nu este imposibil, căci grupu-
rile etnice pot dura în timp, foarte mult (v. de pildă saşii din Transilva-
nia) fără să dispară şi apoi pot reintra în matca istoriei lor, .,izolarea'"
fiind doar tln fenomen intern vieţii sociale respectiYe (cazul poporului ro-
mân „despărţft". politic în evul mediu), deci fiind revitalizate. readuse pe
făgaşul istoriei proprii.
Acestea fiind spuse, este lesne de înţeles pentru oricine, că autorul
comunicării de faţă, nu împărtăşeşte teza românizării ·Crişanei din Tran-
silvania, după ce poporul român s-a format numai pe teritoriul fostei Da-
cii romane, ba chiar pe un spaţiu mai restrîns, fără Oltenia de sud. In Cri-
şana un proces de românizare în ultimul secol al mileniului I e.n. şi pri-
me!~ secole ale mileniului II nu este de conceput istoriceşte. din moti,·e
lesne de înţeles, mişcarea etno-demografică şi mai ales politică efectuin-'-
du-se de la vest spre est şi mai ales deoarece nu cunoaştem nici un argu-
ment concret şi nefăţărit, în acest sens. După un îndelungat proces istoric
Crisia se .transformas'e în Crişana, în Ţara Crişurilor.
20 v. Cultum bizantină în România, Buc., 1971, passim, dacă_ inscripţiile din

vremea romano-bizantină tîrzie de la Dunărea de Jos &int latine sau româneşti:',
ca :să putem vorbi de . terminarea .procesului de formare a poporului român în
src. VI c.n.
ROMANIZATION, ROMANICIZATION, RUMANIZAT!ON
Sumary
The author suggests an explanation of the apparition of the Rumanians on

a vaster area than the former Roman province Dacia.
Up to his mind, the factors that contributed to the placing of Crişana cmmtry,
especially of its eastern part, in the arca of the formation of the Rumanians are
the following.
a) In the pre-Roman period, Crişana was inhabited by Dacians who, accor-
d ing to the researches made at Clit (j. Arad), and Marca (Salaj), took part to the
Daco-Roman wars. In the Crişana Dacians' life - as oll over the pre-Roman Dacia
- the helenistic and Roman elements of import were penetrating.
b) Crişana was nat incorporated in the Roman Dacia being often attacked b~:
the free Dacians of the Romanian epoch; the elements of the Roman culture frorn
the Dacian province penetrate over here as the archeological researches point out.
the researches from the Medieşul Aurit (Satu Mare) and upon the Criş rivers.
were rough black pottery, was discovered, instant worked together with somt:'
Roman and foreign products.
c) The Romans were always watching a large area in the western and Nor-
thern Roman Dacia (the Plains of Arad, the Zărand country, the Crişul Repede
Valley, the Northern part of the Someş).
The author considers that, having the same basic ethnic element - the
Dacians - the osmose betwen the Daco - Romans from the Roman Dacia (then
from the former province) and the free Dacians (of Roman and post-Roman
epoch) took place also on a part of the Eastern Crişana, especially, on the valley
of the Criş rivers, of the Crasna rivers, and of the Someş, and of the intra
mountain depressions.
So, in Crişana, a romanicization process took place (the extension of the Roma-
nization from the Daco-Roman of Dacia, a minor, secondary Romanization).
In the second part of the pre-feudal epoch and the wery beginning of the
feudalism the migratory nations found the Rumanian people on its way of achie-
ving the Romanicization în Crişana, too, and they can't stop there building their
own history.
AURELIUS VICTOR DE CA E S AR I B U S, 41, 18
DE
CONSTANTIN C. PETOLESCU
(Bucureşti)
Istoriografia modernă a atribuit împăratului Constantin cel Mare o

intensă operă de construcţii militare, menită să asigure trăinicie încercării
sale de recucerire a unei părţi din Dacia: construirea podului de peste Du-
năre1 şi a cetăţii Sucidava2 , refacerea castrului roman de la Drobeta:1, ri-
dicarea cetăţii Daphne 4 •
Reanalizînd, într-un studiu recent\ izvoarele antice, V. Barbu arată
că de fapt acestea nu fac nici o referire la două dintre actele atribuite îm-
păratului6: astfel, ridicarea cetăţii de la Sucidava nu este în niciun fel
c.1mintită de vreun izvor7, iar refacerea castrului de la Drobeta i se atri-
buia datorită traducerii greşite a unui pasaj din opera lui Constantin Por-
firogenetul 8 •
In acelaşi studiu, revalorificarea datelor arheologice şi numismatice
l-au dus pe V. Barbu la concluzia că, de fapt, cetatea Sucidava a fost cons-
1 D. Tudor, Oltenia romană, ed. a III-a, Bucure.şti, 1968, p. 425-431;
Idem, Podurile romane de la Dunărea de jos, Bucureşti, 1971, p. 155-182.
2 Idem, Oltenia romană, 1968, p. 432-449.
3 Ibidem, p .449--451.
4
Ibidem, p. 451-452. Cf. însă P. Diaconu, In căutarea Daphnei, în Pontica,
4, 1971, p. 311-318.
5 V. Ba r b u, Fortăreaţa romano-bizantină de la Sucidava în lu.mina cer-
cetărilor din sectorul de sud-est, în SCIV, 24 1973, 1, p. 27-55.
6
In ceea ce priveşte pe Procopius, el aminteşte în opera sa De aedificiis, IV,
7,7: ,.După ea e cetatea Transmarisca. în faţa ei, pe celălalt ţărm, împăratul
Constarutin construise odinioară, cu multă grijă, fortăreaţa numită Daphne, soco-
tind că nu va fi inutil să fie străjuit areolo fluviul de ambele părţi" (Fontes his-
toriae Daco-Romanae, II, Bucureşti, 1970, p. 468---400); dar Ammianus Marcellinus
(XXVII, 6,2) localizează Daphne pe malul drept al Dunării. Vezi acum P. Di a-
c O D U, op. cit.
7
V. Ba r b u, op. cit., p. 8-l.
8
Ibidem. notele 87-88.
30 C. C. Petolescu 2
truită la mijlocul secolului al III-lea, în timpul lui Gallienus 9 • La o con-

cluzie asemănătoare ajunsese mai înainte şi Radu Florescu, în privinţa re-
facerii castrului de la Drobeta 10 •
Primul dintre autorii antici care se referă la problemă, Aurelius Vic-
tor, scrie în opera sa De Caesaribus, 41, 18: Pons per Danuvium ductus;
castra castellaque pluribus locis commode posita (Peste Dunăre s-a făcut
pod; în mai multe locuri au fost ridicate în mod adecvat castre şi castele) 11 •
Dar în Libellus de vita et moribus Imperatorum, 41, 13, acelaşi autor no-
tează despre Constantin cel Mare doar: Hic pontem in Danubio construxit
(Acesta a construit un pod peste Dunăre) 12 • De asemenea. în scrierile au-
torilor bizantini (Chronicon Paschale, Theophanes Confessor, Cedrenus)
se aminteşte numai de podul constantinian 13 •
Aurelius Victor se referă însă clar la două acte ale marelui împărat:
pons per Danuvium ductus - castra castellaque pluribus locis comnwde
posita. Cum scopul autorului a fost de a prezenta pe scurt vieţile împăra
ţilor romani pînă la anul scrierii operei sale (360), nu i se poate imputa
caracterul prea general al informaţiei; valoarea ei· creşte insă prin faptul
că vine de la un contemporan 14.
Totuşi, pasajul respectiv, deşi reprodus în întregime, a fost folosit_ în ~
istoriografia modernă numai cu ocazia prezentării' podului1 5, altădată, ceea
cc este mai grav, a fost redat trunchiat 16 •
Ştirea transmisă de Aurelius Victor este confirmată şi d·e către Pro-
copius, care notează în scriere·a sa Despre zidiri: ,,Căutînd să oprească
trecerea Dunării de 'către barbarii care locuiau de cealaltă parte, împăraţii
de odinioară au acoperit tot ţărmul acestui fluviu cu fortificaţii, nu numai
în dreapta fluviului, ci au zidit pe alocuri şi 'in partea opusă orăşel c şi cc-
tăţi" 11; a se compara pasajul subliniat cu informaţia lui Aurelius Victor
că în timpul lui Constantin cel Mare in mai multe locuri au fost ridicate
în mod adecvat castre şi dastele.
9 Ibidem, p. 42 şi urm.
10 R. Florescu, în Apulum, V, 1965, p. 586; idem, în. Rerista J\Iuzeelor,
2, 1965 (nr. special), p. 435-436.
11 Fontes .. ., II, p. 25.
12 Ibidem, p. 27. .
ta Cf. D. Tu do f, Podurile . . ~• p. 161 şi urm.
14 Cf. însă, idem, Oltenia romană, 1968. p .. 426: ,.AureliU3 Victor (De Caes., 41)
şi Cedrenus (Chronographia, ed. Bonn, p. 517) cunosc cu, totul vag podul I ui
Constantin" - ceea ce, duipă cele spuse mai sus, nu este a<levărat Î{l ceea ce pri-
veşte ,pe Aureli~ Vktor. •
15 Idem, Pod.urile.... p-. 161; idem, OltfmÎ4! romană, 1968, p. 426. Cf. însă
Fontes . .. , II, p.· ·25, nota ·2>2.
16 V. Barbu, op. cit., nota 84: ,,peste Dunăre s-a făt-tit pod"; autorul vrea
astfel să demonstreze lipsa totală (!) a i7Noarelor antice. privitoare la activitatea

constructivă a împăratului Constantin cel Marc la nordul Dunării.
17 De aedificiis, IV, 5, 2 (Fontes ... , II, p. 461-463).
3 Aurelius Victor, De Caesaribus, 41, 48 31
Aşadar, în problema datării fortificaţiilor romane tîrzii de pe limesul

oltean al Dunării, trebuie avută în vedere informaţia, fie şi generală, a lui
Aurelius Victor 18 •
A VRELIVS VICTOR, D E C A E S A R I B U S, 41, 18
Resume
L'auteur abtire de nouveau l'attention sur un passage de l'oeuvre de

l'historien Aurelius Victor {De Caesaribus, 41, 18), qui dit en ce qu concerne
l'activite constructive de l'empereur Constantin le Grand au nord du Danube:
Pons per Danuvium; ductus; castra castellaque pluribus locis commode posita; voir
aussi Procope, De aedificiis, IV, 5, 2. Donc, Ies castra et casteUa. situes sur la rive
gauche du Danube, a l'ouoot de Sucidava, ont ete construits pendant le regne du
grand empereur.
18
Despre a'ceste fortificaţii, D. Tudor, Oltenia romană, 1968, p. 264 şi urm.
(,,Castrele" passim). Este însă complet nefondată afirmaţia lui V. Barbu, op. cit.,
nota 83, care lasă a crede că toate fortificaţiile de pe malul oltean al Dunării au
fost construite sub Gallienus.
VESTIGII ARHEOLOGICE ULTERIOARE VEACULUI AL IV-LEA
DESCOPERITE PE CURSUL MIJLOCIU AL MUREŞULUI
DE
LIVIU MARG HIT AN
(Bucureşti)
Străbătută de meandrele dese ale Mureşului, valea netedă şi largă a

acestui rîu, aşa după cum e cunoscut, a oferit întotdeauna omului condiţii
favorabile unei neîntrerupte vieţi sociale. Vatră pe care s-au ridicat aşe
zările purtătorilor culturii Turdaş, urmate de staţiunile din prima epocă
a metalelor, loc în care s-au înfiripat, în şirag, aşezările fortificate ale da-
c·ilor, teritoriu ce păstrează din abundenţă urme din epoca romană, prin
amploarea şi diversitatea vestigiilor arheologice conferite în decursul
timpului1, reprezintă o veritabilă arhivă ce posedă încă numeroase docu-
mente care aşteaptă să fie date la lumină şi incluse între filele istoriei pa-
triei.
Evident, că acest lot bogat al urmelor arheologice provenite de pe
cursul anticului Marisus nu conteneşte odată cu retragerea din Dacia a
autorităţilor romane, ci el continuă şi-n perioada ce a urmat după anul 271
e.n. 2 • Vestigiile databile în veacurile IV-XI, care deşi în dese cazuri lăsau
~~ţ prima vedere impresia că ar reprezenta doar urme de importanţă mi-
noră, s-au dovedit a fi mărturii de mare interes în atestarea continuitătii
ele viaţă economică şi socială a autohtonilor daco-romani în secolele in
oare izvoarele literare sînt atît de sumare.
1 vezi: M. Roş k a, Staţiunea neolitică de la Turdaş, în Publicaţiile Muzeu-

lui Hunedoara, III-IV, 1928, p. 14 sqq; N. Vlassa, Douăsprezece figurine cu cap
mobil de la Turda.ş, în Sargetia, IV, 1966, p. 9 sqq; L. Mărghitan, O nouă aşezare
neolitică pe valea Mureşului, în Sargetia, V, 1968, ip. 7 sqq; M. Rusu, Depozitul de
bronzuri de la Balşa, în Sargetia, IV, 1966, p. 17 sqq; Oct. Floca, Harta arheologică
a municipiului Deva, în Sargetia, VI, 1969, ,p. 7 sqq; I. Andriţoiu, O nouă aşezare
din epoca bronzului la Deva, în Sargetia, VI, 1969, p. 37 sqq; S. Dumitraşcu şi
col., Aşezări şi descoperiri dacice din vestul şi nord vestul României, în Sargetia,
VIII, 1971, p. 45 sqq.
2 K. Hore d t, Ţinutul hunedorean în secolul IV-XII, în Contribuţii la
cunoaşterea regiunii Hunedoara, Deva, 1956, p. 101 sqq; D. Protase, Problema
continuitdţii în Dacia în lumina arheologiei şi numismaticii, Bucureşti, 1966, v.
Veţel.
3 - Crlsla 1074
34 Liviu Mărghitan 2
Scopul comunicării noastre, ţinînd cont de importanţa cu totul aparte

a chestiunii permanenţei elementelor locale romanizate la nordul Dunării
de jos, numele ilustre şi autoribaitea ştiinţifică a istoricilor angajaţi în elu-
~·idarea unei perioade istorice, pe cit de importantă pe atît de controver-
sată, o spunem de la început, că nu poate fi decît foarte modest. Mobilul
ce ne-a călăuzit spre întocmirea comunicării îl constitue faptul că în ac-
tuala etapă a investigaţiilor şi a săpăturilor arheologice, aproape fiecare
campanie de cercetări aduce cite un elemnt ce tinde să completeze volu-
mul cunoştinţelor existente, iar din cauza ritmului alert, o însumare a res-
pectivelor rezultate nu ni se prilejueşte prea des. Fiecare descoperire re-
centă, ori cit de modestă ar fi ea, poate contribui la întărirea airgumentă
ri i tezei că „în cuprinsul pămînturilor Daciei de o evacuare completă a
daco-romanilor nu poate fi vorba" 3 •
Efectuînd în urmă cu cîţiva ani cercetarea unui edificiu din mediul
rustic al Daciei romane, construcţie situată în perimetrul actual al muni-
cipiului Deva, am fost pus în faţa unei neaşteptate identificări în acel loc,
r1 unei aşezări săteşti4, a cărei perioadă de înflorire se pare că a atins anii
donmiei lui Severus Alexander. Şi această modestă localitate antică pre-
zenta aceea notă caracteristică a urmelor arheologice din epoca romană
de pe cuprinsul Daciei, că „aşezările romane civile sau militare din Dacia
Superioară ..... nu lasă să se tragă nici o concluzie despre trecerea prin
sabie şi foc a lor în momentul părăsirii, deoarece, nici unde nu se constată
c:.ceea enormă cantitate de cărbuni şi stratul gros de cenuşe care indică, de
obicei incendierea şi distrugerea aşezărilor";;· Dar faptul în sine că nici una
dintre construcţiile descoperite nu au prezentat aspecte ale distrugerii
violente, desigur că nu constituie o dovadă a continuităţii de viaţă ulteri-
oară anului 271. Aceste elemente au fost însă surprinse în mai multe
puncte din aria clădirii denumite convenţional de către noi. locuinţa nr. l.
F.ste vorba de un grupaj de vetre de foc, dintre care două s-au conservat în
condiţii mulţumitoare. Ambele aveau forma foarte apropiată de un pătrat
cu latura de circa un metru, şi au fost confecţionate din lut. fiind delimi-
tate de spaţiul înconjurător de o bordură din piatră. Prin arderea îndelun-
gată în partea centrală aveau culoarea cărămizie care se transforma în
maron cu nuanţe roş-gălbui, către extremităţi. Ceramica culeasă din jurul
lor e reprezentată îndeosebi prin fragmente de vase realizate din pastă
destul de rudimentară, avînd în componenţa sa impurităţi constînd din
pietricele şi urme de nisip granulos. Predomină vasele de culoare gri cu
nuanţe de negru, ori cafeniu foarte închis. Cele mai multe recipiente par
să fi fost, aşa cum o confirmă fragmentele descoperite, de tipul borcan,
3 C. Daicoviciu, Problema continuităţii in Dacia, în AISC, III, 1936-

1940, p. 269.
4 L. Măr g hit an, Cercetări arheologice pe vatra oraşului Dera. Deva, 1971,
p. 15 sqq; I. Mitrofan, Villae rusttcae în Dacia Superioară, în ActaMN, X, 1973,

p. 136 sqq.
~ C. D a i c o v i c i u, op. cit., p. 264.
3 Vestigii arheologice pe cursul mijlociu al Mureşului 35
avînd fundul plat, corpul relativ scund terminîndu-se în partea superioară

printr-o buză simplă răsfrîntă spre exterior. Pe un fragment din părţile
inferioare a unui recipient de culoare neagră, din pastă poroasă, se mai
păstrează trei braţe ale unui motiv cruciform, destul de reliefat. Dar or-
namentul cel mai des întilnit, pe fragmentele ceramice din preajma vetre-
lor de foc, constă din linii incizate, singulare sau în fişii dese, ce urmează
în val umerii vaselor. De prezenţa acestor urme post romane, considerăm
«ctualmente. că ar putea fi oarecum corelată şi „ciudata" fundaţie de zid
surprinsă la numai 0,20-0,35 m distanţă de peretele uneia dintre con-
strucţiile anexă de pe latura sudică a locuinţei nr. 1. Existenţa1 concom_~-
tentă a celor doi pereţi atît de apropiaţi unul de celălalt apare nu numai
ca ciudată ci chiar inutilă şi stînjenitoare pentru clădire. Dublarea pe-
retelui exterior care era în acelaşi timp şi zidul de incintă ar fi :fost
explicabilă. Trebuie însă să facem precizarea oă fundaţia dublă este
amplasată pe aceea latură a construcţliei care era în curtea gospodăriei
respective, nefiind necesară o consolidare suplimentară. Acest de-al
doilea zid se întrerupe, fără a arvea o vizibilă deteriorare a sa, fiind în-
castrată în el una din vetrele de foc, aisemeneaj unei surse de încălzire a
încăperii arrnplasată într-o nişă a peretelui. Aşadar nu eSlte exclusă po-
sibilitatea ridicării respectivului perete exterior într-o perioaidă de timp
ulterioară anului 271, fiind folosită pentru zidirea sa pialtra fostei con-
strucţii ddn epoca romană. In viederea st:aibiHrii unei cronologii relative
a urmelor pe care le comentăim aici, ne vin în sprijin cîrteva fragmente
de căldări de lut a căror încadrare în timp este facută de cercetătorii ce
studii~ orig\inea şi aria lor de ră 1sp]ndire, şi le situează pe undeva în
preajma secolului al X-lea.
Culorile de roz, roşiatec, gălbui-deschisă a fragmentelor de căldări,
după părerea unor specialişti în materie, ar pleda pentru utilizarea în pro-
cesul lor de confecţionare a unei tehnici de ardere folosită de localnicir..
Prezentînd asemenea particularităţi, fragmentele de căldări de lut desco-
perite la Deva, posedă şanse ca să confirme faptul că nu ne-am găsi în faţa
unor urme ale unui grup de migratori ci acei ce s-au instalat în respecti-
vul punct erau localnici. Mobilul care a determinat asezarea lor aici îl se-
sizăm fără dificultăţi prea mari, prin aceea că fosta ~lădire romană ce le
0ferea suficiente materiale de construcţie era situată în punctul de tan-
genţă dintre zona de dealuri şi mănoasa cîmpie a Mureşului. Pămîntul
fertil le oferea roadele sale, iar în caz de primejdie pădurea care era doar
13 un pas le era oricînd un adăpost sigur, aşa cum spunea C. Daicoviciu
că „în faţa primejdiilor, refugiul cel mai sigur şi-l găseau aceşti băştinaşi
în imensitatea codrilor şi ascunzişul munţilor de acasă" 7 •
Ştefan şi colab, Dinogetia, Aşezarea feudală

6
G h. I, timpurie de la
Bisericuţa-Garvăn, Bu~ureşti, 1967, p. 233.
1
C. D a i co vi c i u , op. cit., p. 262.
3•
36 Liviu Mărghitan 4
O altă localitate din epoca romană de pe valea Mureşului care a dat

la lumină dovezi arheologice ulterioare anului 271 este Micia. Ridicarea
în anii precedenţi a termocentralei Mintia-Deva, care a afectat în mod ne-
dorit de noi zona în care se află urmele antice, a impus intreprinderea
unor săpături de salvare în mai multe puncte din hotarul comunei Veţel,
cercetări ce au dus la o substanţială îmbogăţire a fondului de monumente
a muzeului din Deva. In mulţimea materialelor descoperite, confirmînd
că urmele post romane de aici cunoscute mai înainte 8 nu au fost o apariţie
sporadnică, au apărut alte citeva vestigii de acest gen. Astfel fondul nu-
mismatic se completează cu două piese, o monedă de la Constantius II şi
o alta de la Gratianus 9 • Ele dovedesc că activitatea economică din această
aşezare n-au curmat-o definitiv evenimentele de la 271, manifestîn<lu-se
relaţii de schimb şi pe parcursul secolului al IV-lea.
Recenta săpătură intreprinsă la marele edificiu al thennaelor romane
de la Micia, s-a soldat cu surprinderea unui perete clădit din pietre ne-
fasonate, care segmenta una din încăperile de pe latura dinspre miază
noapte a băilor. Ca liant, s-a folosit la zidirea acestui perete despărţitor al
ili1ei încăperi mai mari, pasta de lut în amestec cu pămînt, fapt ce contras-
i<=ază în raport cu celelalte ziduri care în totalitate erau realizate cu aju-
torul unui mortar de foarte bună calitate. Intr-un colţ al încăperii s-au
găsit părţi dintr-o vatră de foc, cenuşe şi lemn carbonizat, precum şi frag-
inente de recipiente de lut ars. Vasele erau de tip borcan, cu buzele simple
rasfrînte spre exterior. Pasta prezenta impurităţi, iar prin ardere au clo-
l.:îndit culori grii şi maronii. Acest mănunchi de elemente sugerează reuti-
lizarea în decursul unei perioade ulterioare secolului al III-lea a unei părţi
din vechea construcţie a thermae-lor. Incăperea în care s-au găsit cele
menţionate mai sus, redimensionată prin peretele improvizat în conformi-
tate cu noile necesităţi, a servit după toate probabilităţile ca locuinţă pen-
tru unii dintre locuitorii Miciei ce continuau să trăiască în localitate şi în
epoca ce a urmat retragerii aureliene.
Vestigiile arheologice post-romane de pe cursul mijlociu al Mureşului,
al căror număr şi diversitate, după cum am văzut, sporeşte aproape cu fie-
care nouă campanie de săpături, nu trebuiesc privite ca o grupare izolată,
limitată pe o arie teritorială restrînsă. Puse în contextul general al mărtu
riilor arheologice din această perioadă ce au fost descoperite pe întregul
cuprins al ţării noastre, ele formează o punte de legătură între urmele de
ioc:uire posterioare secolului al III-lea din sud-estul Transilvaniei şi ves-
tigiile din bazinul celor trei Crişuri. Ele îşi aduc astfel contribuţia. mo-
destă dar nu neglijabilă, la confirmarea ipotezei că vatra de constituire a
poporului român o formează întregul spaţiu carpato-dunărean, nefiind
,·orba de nici o migraţiune nu numai din regiuni mai îndepărtate, dar nici
chiar dintr-o zonă sau alta a actualului cuprins al României.
8 D. Pro tase, op. cit., loc. cit.
9 L. Măr g hit an, Monede din secolul IV recent descoperite la Micia, în
Ret•ista Muzeelor, 6, 1969, p. 533.
5 Vestigii arheologice pe cursul mijlociu al Mureşului 37
VESTIGES POSTERIEURS AU IV SIECLE DE N.E. DECOUVERTS SUR

LE COURS MOYEN DU MURES
Resume
Au cours de plusieurs decennies, on a mis au jour dans la zone riveraine

du Mureş un nombre considerable de vestiges postericurs au IV siecle de n.e.
Les fouilles archeologiques pratiquees dernierement ont fait connaître de nou-
veaux vestiges de meme facture.
La vestiges posterieurs au IV siecle de n.e. decouverts sur le -:ours moyen
du Mureş font la liaison cntre le traces post romaines du sud-est de Transilvanie
avec Ies vestiges du region de Bihor.
BORDEIE PREFEUDALE DESCOPRITE LA GORNEA
(JUD. CARAŞ-SEVERIN)
DE
ILIE UZuM
( Reşiţa)
In vara anului l 9Î3 Muzeul judeţean de istorie din Reşiţa a reluat lu-
crările de la Gornea întrerupte în anul 1970, odată cu încheierea săpături
lor de salvare 1 • Noile cercetări au un caracter sistematic, urmărindu-se lă
r.rnrirea problemelor şi descoperirilor apărute cu ocazia primeJor campanii.
In sectiunile deschise în 1973, traisate la est de ferma romana, :au fost des-
coperite patru bordeie cu materiale din perioada prefeudală, a căror pre-
zentare formează obiectul studiului nostru. Descoperiri de suprafaţă din
această perioadă sînt cunoscute încă din prima campanie de săpături, cea
din primăvara anului 1968 2 •
In locul numit de localnici Căuniţa de Sus, o terasă uşor înclinată spre
Dunăre, de-a lungul secţiunilor 19, 21 şi 22 au fost semnalate şi dezvelite
patru complexe de locuit a căror descriere sumară o dăm în cele ce ur-
mează, prezentîncl totodată şi materialul descoperit:
Bordeiul 1, are mai multe faze de refacere. In prima fază, cea mai
veche, are o formă patrulateră avînd laturile drepte cu dimensiunile de
3.50 X 2,50 m. In colţul de nord-est avea un pietrar. Pe fundul bordeiului,
în diferite locuri, s-au păstrat resturi de lipitură argiloasă. Sub un oseme-
nea strat a fost găsit un vas îngropat. In faza a doua planul bordeiului se
restrînge la o formă patrulateră, însă cu colţurile puternic rotunjite. In
peretele estic a fost săpat un cuptor de copt pîine, păstrat în întregime şi
1 Săpăturile au viztit în primul rînd zona afectată de apele lacului de acu-
mulare Porţile de Fier şi apoi traseul lucrărilor de construcţie a noii şosele. Noile
cercetări sistematice din vara lui 1973 au fost conduse de arheologul G h cor g he
Laz ar o vi~ i de la Cluj, căruia îi mulţumim şi pe această cale pentru spriji-
nul şi prcţionasele informaţii puse la dispoziţie; Pentru localizarea lucrărilor vezi
arlicolul nostru Descoperiri arheologice în hotarul satelor Gornea şi Sicheviţa, în
Hanatica, II, 1973, p. 403-416.
2
La Muzeul satului Gornea (corn. Sicheviţa) se păstrează cîteva materiale
provenite din descoperirile de aici.
40 Ilie Uzum 2
ridicat in situ pentru a putea fi transportat la muzeu. In ultima fază, cea

ele-a treia, construcţia are dimensiunile de 3 X 2,60 m. Colţul de nord-est
are o prelungire lată de 1 m şi tot atît de lungă, ce pare a fi o intrare. In
colţul de sud-est se găseşte o îngrămădire de pietre, neregulată, fără a i se
putea preciza rolul, poate reprezintă restuwile unui cuptor distrus. Niateria-
lul ceramic este mai bogat în ultima fază a bordeiului. Din prima fază
există un vas lucrat cu mina, de culoar:e neagră şi ornamentat cu benzi din
linii dispuse în val alternînd cu benzi de linii paralele. Tot aici, pe fundul
Lordeiului, au apărut două fragmente ceramice de factură bizantină: unul
cu glazură, celălalt de culoare roşie portocalie. In faza a doua şi a treia ce-
ramica este lucrată atît cu mina cit şi cu roata. Pasta este amestecată cu
pietricele, arderea e slabă iar netezirea proastă. Culorile cele mai frec-
vente ale pastei sînt: negru, brun, brun-cenuşiu, cărămiziu şi alte nuanţe
derivate din cele de mai sus. Ornamentele constau din benzi cu linii inci-
zate dispuse în registre de linii în val şi linii paralele. Au mai fost desco-
perite următoarele piese din metal: un virf de săgeată cu trei muchii dispus
in unghi de 120°, un cap de animal cu cioc de pasăre, ce provine, după
toate probabilităţile, de la o brăţară şi mai multe fragmente de cuie. Toate
piesele amintite de noi aici au fost confecţionate din fier.
Semibordeiul 2 nu este prea adînc (are între 0,35-0,40 rn) fiind
de formă ovală. A fost săpat parţial. Ceramica descoperită este lucrată atît
cu mîna cit şi cu roata. Unele fragmente sint de aceeaşi factură ca şi cele
din bordeiul 1, dar sînt şi unele deosebiri. O categorie ceramică a fost lu-
crată cu roata rapidă, arderea este puternică, culoarea brună (brun des-
chis), iar în nisipul de amestec sint foarte multe paiete de mică. Două
fagrnente 1ale unui gît de ulcior au fost ornamentate cu linii simple, in
val, dispuse la distanţe egale.
Bordeiul 3 a fost semnalat la capătul estic al secţiunii 21. Aceasta
este la o adîncime prea mare- doar 0,70 m de la suprafaţa actuală a so-
iului. Are o formă rotunjită cu diametrul de circa 2 metri. In partea nor-
dică este un cuptor săpat în perete asemănător ca formă celui din bordeiul
1, dar ceva mai scund. Cuptorul nu s-a păstrat <lecit parţial. Spre est, bor-
deiul se pare că avea o mică încăpere cu acoperiş susţinut de un stîlp a
cărui urmă s-a putut observa în groapă. Această încăpere se intersectează
spre partea sudică cu latura nordică a bordeiului 4 fără a se putea preciza
care este relaţia cronologică dintre cele două complexe. Materialul cera-
mic al bordeiului este sărăcăcios dar, în parte, diferit de cel din celelalte
bordeie. O categorie este lucrată cu roata rapidă. Apar şi fragmente lu-
e;rate cu mina care sînt ornamentate cu linii în val înalt format din trei-
patru linii alăturate. In acest bordei s-a mai găsit un cercel de bronz cu
un cap terminat în spirală ,Şi de asemenea citeva cuie de fier.
Bordeiul 4 are o formă patrulateră, cu axele de 2,30 X 2,80 rn. cu
colţurile rotunjite puternic şi cu fundul albiat. Pe latura de nord bordPiul a
intersectat o groapă mai veche lată de circa 1,20 m. In jumătatea estică se
află citeva pietre căzute le scurt timp după ce începuse umplerea bordeiu-
lui. Printre aceste pietre au fost descoperiţi doi cercei: unul de argint,
3 Bordeie prefeudale la Gornea 41
avind o formă semilunară cu citeva aplicaţii şi un altul, tot semilunar dar

cu aplicaţii triunghiulare ornamentate cu filigran lucrat din bronz. Ma-
terialul ceramic este bogat reprezentat. Există mai multe categorii de ce-
ramică. Aşa, bunăoară apare o ceramică lucrată cu mina şi cu roata înceată
Ci! în bordeiul 1 avînd o culoare neagră şi aceleaşi motive decorative, dar
mai apare şi o ceramică lucrată cu roata rapidă. Atrage atenţia în mod
deosebit o categorie de ceramică lucrată cu mina care este ornamentată cu
linii foarte fin incizate cu motive în val, categorie care nu apare în cele-
lalte bordeie. Au mai fost descoperite şi citeva unelte de fier: un cuţit cu
tăişul curb, asemănător cosoarelor din vremea noastră dar ascuţit pe par-
tea convexă; un cuţit uşor curbat precum şi o foarfecă asemănătoare cu
cele de tuns oile din zilele noastre.
Bordeiele şi materialele rezultate din săpăturile de la Cornea, pre-
zentate de noi aici, sînt primele descoperiri de acest fel din sudul Banatu-
lui, care au intrat în colecţiile Muzeului din Reşiţa. Cele cîteva descoperiri
din zona lacului de acumulare Porţile de fier nu au fost încă valorificate,
iar materialele din colecţia Pongratz a Muzeului Banatul din Timişoara nu
au fost studiate astfel incit, referiri mai apropiate nu putem face. Carac-
terul restrîns al cercetărilor de pînă acum, ne determină la prudenţă în
ar1aliza materialului ceramic. Din punctul de vedere al ceramicii cel mai
timpuriu orizont ne pare cel din prima fază a bordeiului 1, orizont cu ce-
1 amică neagră de perioadă avară tîrzie. Spre aceeaşi perioadă converg
analogiile vîrfului de săgeată din fier cu trei muchii, avînd similitudini la
Czikă, Zavod, Kecskemet şi Vesprem din Ungaria, publicate de Hampel3
şi în mormîntul 31 de la Alattyan publicat de I Kovrig4, sau ale fragmentu-
lui de brăţară din fier, cu cap de animal şi cioc de pasăre, care se apropie
de cel de la Keszthely 5 • Mărgelele bitronconice de lut cu ornamente din
linii în zig-zag au analogii în mai multe morminte de la Alattyan6 •
Cercelul de bronz cu cap spiralier este dezdoit, de aceea o tipologie
exactă este greu de precizat. Pentru acesta sînt analogii tot în morminte
avare tîrzii7.
3
J. Hampe I, A bronzkor emlekei Magyarhonban, II, 18~, pl. OCVIII/M.86-
nr. 6-8; CCLIV/M.16 nr. 3; CCLXXVI/4-5; p. 419, M.H3 nr. 3-4; p. 47,2, nr. 5 a.
4
Alattyan, I. K o v r i g, Das Avarenzeitliche Griiberfeld von Alattyan, Buda-
pesta, 1963, pl. II, M.37 /32.
5
J. Ha m pe I, op. cit., I, 1894, pl. CXV /13, p. 120.
0
I. K o v r i g, op. cit., M.184/4; 240/54; 316/22; 392/28;
412/19; 420/10; 618/46.
7
J. Hampe 1, op. cit., II, 1897, p. 305 nr: 9; V. Vencova, SlovArh, XVI 1,
1969, p. 192, fig. 58/5; I. Erdely, Neue Beobachtungen iiber das material des Spii-
tawarischenzeitlichen Griiberfe/,ds in Pilismar6t-Basaharc, în StudZvesti, 16, 1968,
p. ~-191; N. Felich, Das awarenzeitliche Griiberfeld von Pilismar6t - Basaharc~
Budapesta, 1965, p. 32, M.52, pl. 47 /2; M.206, p. 70, fig. ll8.
42 Ilie Uzum 4
Cercelul semilunar de argint are analogii foarte apropiate la Prsa 8 •

Alte variante apropiate sînt la Noşlac!l, Cote5ti-laşi1° şi Tciuş 11 şi în co-
lecţia Pongratz.
Pentru cercelul de bronz am găsit analogii. nu chiar exacte, în cerceii
descoperiţi la Proştea Mare 12 • După toate probabilităţile acesta poate sta,
din punct de vedere tipologic, la baza evoluţiei cerceilor cu steluţă şi orna-
mentaţi cu filigran.
Prezenţa a citorva fragmente de ceramică bizantină, semnalate mai
sus, ne îndreaptă atenţia spre sud, spre lumea bizantină, şi poale că tot
acolo trebuiesc căutate originile tipului cercelului de bronz amintit.
Pe baza celor arătate mai sus încadrăm materialul arheologic desco-
perit în cele patru complexe de locuire de la Gornea. la mijlocul secolului
al VIII-lea.
MITTELALTERLICHE WOHNGRUBEN IN GORNEA
Zusammenfassung
Die Ar'beit befasst sich mit dem Erigebnis der Forschungen vom Sommer 1973
în Gornea. Es werden die vier Wohngruben und das in ihnen entdeckte archăolo
gische Material bespro:chen. Die sowohl hand- als auch auf der Scheibe gear,bC'itete
Tonware aus diesen Wohngruben ist charakteristisch fur das 8. Jh. einer der
Gruben (B1 ) fand man auch zwei glasierte Scherben byzantinischC'r Machart.
Das Vorhandensein von Gegenstănden aus Metall verleiht der durch die
Tonware beistimmten Zeitsetzung gr&5eres Gewicht. Aufgrund dcr Entspr~hungen
zu den vom Verfa'Sser vorgelegten MetaHgegenstănden wiro festgestellt, dass die
Funide von Gornea dem spăten awarischen Horizont von Mitte des 8. Jhs. an-
gehoren. Die Ohrringe von Gornea finden in der awarischen und slawischen Welt
nur sporadrsche E'ntsprechungen, WC"Shalb der Verfasser annimmt, dass sic byzan-
tinischer Herkunft sind; dafilr spricht auch ein gleiohartiger Fund aus dcr Sam.m-
lung Pongratz im Museum des Banat.s.
8 A. Tot i k, SlovArh, XI, 1, 1963, p. 155, fig. 4-0/1..

D M. Rusu, Daci.a, VI, 1962, p. 272, fig. 2/5.
10 M. Comşa, Rev Stud Sud-Est Europ, IX, 1971. 3, fig. 1/8, tip II, datat
se,c. VII-VIII.
11 K. Horedt, Contribuţii. .. , p. 111, fig. 5; Pentru colecţia Pongratz inf.
provine de la Adrian Bejan.
12 K. Hore d t, Germani.a, ~5, 19-H, p. 1~4, pi. ~1/4, 7.
Caseta 5
Cose/a 6 l
.â,•9endă
S 19 \\ \\ \ borde/ m;., ~ ~ ~ ~ ora bd
SC'ara. 's', '• bruf/ -y;;/'4
-
====- b(Trdet' n/v. I
Fig. 1. Cornea - Căuni a ele S
Q o
o o
.
~ .
,g
ll)
'd
- .....
ll)
---~ ~u
"'
.
'
, '
·"'
.'
'
•
,I
'(
./
,·
I
c,,'
co ;:!
C/)
CI)
'tj
o
:::-
~
;:!
>C,
C,)
·/ I
-
,,,, fi,
"
~
-::--
,,
.....
\
\
·~
2b
\.
\
' Fig, 4 Cornea - C'ăuniţa de Sus, 1-2 cercei " cercel din bordeiul 3,
DESCOPERIRI ARHEOLOGICE PREFEUDALE ŞI FEUDALE TIMPURII
IN ZONA SUPERIOARA A CLISURII
DE
I. UZUM şi GH. LAZAROVICI
( Reşiţa) (Cluj)
Incepind din primăvara anului 1968 Muzeul judeţean Caraş-Severin

şi-a extins aria de cercetare în zonele din sudul Banatului, în partea supe-
rioară a Clisurii.
Prin cercetări de suprafaţă, sondaje sau săpături sistematice, în cei
cinci ani care s-au scurs, s-au adus citeva contribuţii noi la cunoaşterea pe-
rioadei de care ne ocupăm şi au fost descoperite materiale ce îmbogăţesc
colecţiile muzeului judeţean. In cele ce urmează prezentăm din amonte
spre avalul Dunării localităţile cu descoperiri arheologice:
Socol. 1. Kruglica de mijloc. In hotarul comunei, pe o terasă ce domină
satul cu o vedere largă spre valea Nerei şi a Dunării, în locul numit de lo-
calnici Kruglica de mijloc (fig. 10), în anul 1969, cu ocazia unei periegheze
au fost descoperite cîteva fragmente ceramice. Ceramica este bine arsă,
are o culoare brună şi negru-brună, fiind lucrată la roată rapidă. Orna-
mentele constau din grupuri de linii incizate simple sau în val (fig. 2). După
factură, forme şi ornamente materialul aparţine perioadei feudale timpurii
sec. XI-XIII-lea 1 • Pe terasa de unde a fost cules materialul şi se mai văd
urmele unor bordeie - prin pete negre de cenuşă şi cărbune - au fost
semnalate şi resturile unor fundaţii lingă care s-a găsit un fragment de
ţiglă romană sau bizantină. La cîţiva zeci de metri mai la vale se văd o
serie de pietre de mormînt cu cruci de formă grecească aparţ.inind foarte
probabil satului Kruglica azi dispărut2.
Muzeul din Reşiţa inventar (inv.) arheologie (arh.) 1224.

1
Pe harta Original Aufnahmskarte des Temesvar Banats, ausgefurt in den

2
Jahren 1796-1772 unter der Direktion des Obersten Elmpt des Generalkartier meis-
terstabes, apare toponimii,::ul de Kruglica care s-ar putea poate identifica cu satul
dispărut amintit la 1406 Kragyofalva sau la 1436 Kragoyfalva d. C. Suciu
Dicţiona istoric, p, 356 sat aflat in vestul comilatului Caraş.
48 I. Uzum şi Gh. Luzarovici 2
2. In vatra satului la casa cu numărul 15 (fig. 1 b) cu prilejul diver-

selor lucrări s-au găsit oase de om, urme de ziduri şi un schelet ce se afla
în poziţie întinsă pe spate cu braţele lingă corp 3 • După poziţia braţelor s-ar
patea să aparţină perioadei feudale timpurii.
Divici. 3. Intre Divici şi Baziaşi, nu departe de sat, într-un loc unde se
excava pămint pentru şosele, s-a găsit un schelet la care unul din braţe
era lingă corp 4 •
4. Intre Divici şi Belobreşca, pe o terasă uşor înclinată spre Dunăre,
în locul în ciare ogaşul Doboki Potok taie şoseaua (fig. 1 a) s-au găsit frag-
mente ceramice lucrate cu mina dintr-o pastă de culoare brună ornamen-
tată cu incizii în val (sec. VIII-IX-lea) avînd analogii în descoperiri simi-
lare la Gornea5, Broşteni, Ciortea, Milcoveni şi altele 6 •
Pojejena. 5. Nucet. Cu ocazia sondajului din vara anului 1970 în aşe
zarea Starcevo-Criş din punctul Nucet pe o terasă ce se întinde la capătul
dinspre Măceşti al satului între şosea şi Dunăre a fost descoperit un cimi-
tir feudal timpuriu din care au fost semnalate 11 morminte, întregi sau de-
ranjate, din păcate fără inventar. Prin analogiile variantelor de rit cu ci-
:niiirele de la Gornea şi Ilidia cimitirul aparţine aceleiaşi etape, perioadei
feudale iimpurii7. Este foarte probabil ca cimitirul să aparţină cetăţii feu-
dale Pojacin ce se află la cca 300 m sud-est, chiar pe malul Dunării.
6. Zidină. In anul următor au fost executate primele săpături la ce-
tatea aflată în locul numit zidină. Materialul arheologic rezultat din săpă
turi arată că cetatea este locuită încă din secolul al XVI-lea 8 •
Moldova Veche. 7. Rît. In vara anului 1970 tot cu prilejul unui son-
daj în aşezarea Starcevo-Criş de acolo, în zona primelor blocuri la ieşirea
-spre Măceşti (fig. 3 a) a fost desvelit un semibordei patrulater şi o vatră
ce se află în imediata apropiere a acestuia. Materialul arheologic rezultat
- ceramică de culoare brună şi neagră, lucrată cu roata, ornamentată cu
incizii simple sau în val, înţepături, impresiuni cu rotiţă, etc. - aparţin
sec. XI-XII-lea.
8. Pe stînga drumului spre motelul ce se contruieşte, înainte de in-
trarea din spre Măceşti în „Oraşul Nou" - Moldova Veche (fig. 3 a), cu
ocazia unor arături adînci, pentru viţă de vie, în vara anului 1973, au fost
culese fragmente ceramice lucrate cu mina şi la roată datînd din sec.
\TIII-IX-lea.
3 Informaţii
(inf.) de la cetăţeanul ce locuieşte acolo.
4lnf. de la maistrul To da n şi inginerul Vi n t i 1 ă de la secţia de
drumuri din Moldova Nouă.
5 I. Uzum, Bordeie prefeudlale descoperite la Gornea, în această lucrare
p. 39-42.
6 Descoperiri provenite din cercetări de suprafaţă aflate în Muzeul din Reşiţa.
Nepublicate.
7 I. U z u m, Două cimitire feuda.le timpurii descoperite în valea Dundrii,
Comunicare la Centenarul Muzeului Banatului, (ms.).
• Săpături arheologi..:e conduse de către I. Uzu m.
3 Descoperiri prefeudale în zona superioară a Clisurii 49
Pescari. 9. Din hotarul satului dintr-un loc neprecizat provine o mo-

netă feudală timpurie de sec. XI-XII-lea 9 •
10. Culă. Pe dealul cu acest nume ce străjuieşte intrarea, pe malul ro-
mânesc al Dunării, spre Clisură se află o fortificaţie de piatră de sec.
XIII-XVI-lea 10 care suprapune mai multe orizonturi de locuire. In unele
clin acestea 2.u fost găsit material ceramic prefeudal de sec V-VI1 1 şi un
val prefeudal aplatizat 12 cu material ceramic de sec. VIII-X 13 •
Gornea. 11. Căuniţa de Sus este numele unei terase de pe stînga dru-
mului Moldova-Orsova. Aici în va.ra anului 1973 au fost semnalate cinci
bordeie din care pat~u au fost cercetate. In acestea au fost descoperite ma-
teriale ceramice şi obiecte de metal ce se pot data în secolul al VIII-lea 14 •
12. ,,Pod Păzărişte" este zona în care anterior au fost deja semnalate
cuptoare şi vetre 16 iar mai recent un nivel de locuire cu material arheolo-
gic din sec. IX-XI1 6 •
13. Zomoniţă. Locul cu acest nume este la gura rîului Cameniţa în
apele lacului de acumulare al Hidrocentralei de la Porţile de Fier. De Pci
nu fost adunate de Ion Dragomir mai multe fragmente ceramice. In vara
anului 1973 cu ocazia unor săpături de la cărămidăriile de aci au fost sem-
nalate un cuptor de pîine, un semibordei patrulater şi un schelet în pozi-
ţie întinsă, pe spate cu braţele lingă corp şi cu genunchi uşor îndoiţi. In
bordei au fost găsite fragmente ceramice lucrate cu mina şi cu roata. Cele
cu mina sînt de sec. IX-X iar cele cu ro2.ta de sec. XII-XIII.
14. Ţărmuri este numele unei terase de la stînga văii Camenîţa între
sosea si Dunăre. Din această zonă au fost culese materiale ceramice de sec.
iX-XI şi a fost cercetată o locuinţă de suprafaţă, uşor adîncită în pămînt,
cu material de sec. XI-XII. In vara anului ce a trecut într-o groapă de
lut pentru o cărămidărie din apropiere au fost semnalate: un schelet în
poziţie întinsă cu capul spre apus şi cu faţa în jos; şi un semibordei cu va-
tră în mijloc. In acest semibordei au fost găsite mai multe fragmente ce-
ramice de bună factură lucrate cu roata, de culoare rosie sau cărămizie,
altele cu un smalţ verde oliv, gălbui sau alb murdar orna.mentat cu cercuri
concentrice şi citeva obiecte de os fiind foarte probabil plăcuţe de la mi-
nere de arc. Materialul arheologic descoperit aparţine, foarte probabil sec.
XIII1 7 .
9
Maneta este Ia cet3.ţeanul Ba 1 ea I os i f din llidia.
10
Ş t. Matei şi Ilie Uzum, în Banatica, III, 1973, p. 141 şi urm.
11
lbul.em, p. 146 fig. 6c.
12 Ibidem, p. 145, fig. 4.
13 Ibidem, p. 146----147.
11, I. U z u m, Bordeie prefeudale descoperite la Gornea, vezi p. 39-42.

15
I. Uzu m, G h. Laz ar o vi ci, I. Drag om ir, Banatica, II, 1973,
p. 409, nr. 6, fig. 4.
16
In vara anului 1973 au fost reluate ceI'cetările arheologice din această lo-
calitate şi chiar în punctul amintit cu care prilej s-a constatat că apare un strat
de cultură din această vreme.
17
Pentru ce~etările mal vechi cf. I. Uzu m, - G h. Laz ar o vi ci,
I. Drag om ir, Banatica, II, 1973, p. 410 nr. 9. In vara anului 1973 cercetările
au fost reluate ca urmare a unor descoperiri întîmplătoare.
4 - Crlsla 1974
50 I. Uzum şi Gh. Lazarovici 4
15. Ogaşul lui Udrescu se află la jumătatea drumului spre sat (fig. 5).
în anul 1968 cu prilejul primelor cercetări de la Gornea s-au găsit mai
multe schelete şi ceramică feudală din sec. XII-XIII precum şi cîteva
\igle de mari dimensiuni după toate probabilităţile de factură romanăYl.
16. Ţîrchevişte. In locul cu acest nume ce se află intre Căuniţa de Sus
şi Zomoniţă alături de descoperiri mai vechi au fost cercetate noi mor-
minte incit numărul acestora ajunge azi la 53. Ca obiecte de inventar a-
mintim un cuţit de fier găsit la brîul unui schelet, un ulcior cu smalţ verde,
un inel cu pecete şi o monetă de la Sigismund de Luxemburg. Unele ele-
mente de rit şi obiceiul de a mai pune anumite piese ca inventar ne de-
termină a încadra începutul cimitirului încă în perioada feudală timpurie 19 •
17. Păzărişte. Pe acest promotoriu ce străjuieşte gura văii Cameniţa
at:.. fost cercetate 7 morminte aparţinind unui cimitir feudal timpuriu 20 •
Drencova. 18. Piatra lungă. In vara anului 1973 cu prilejul unei cer-
cetări de suprafaţă au fost găsite cîteva fragmente ceramice feudale tim-
purii într-un adăpost sub stincă.
Lucrarea a urmărit a pune în circulaţie datele disparate ale unor cer-
cetări în timp de cîţiva ani fără a avea deloc pretenţia unui studiu analitic
sau sintetic. O hartă cu descoperiri din această perioadă despre zona de
care ne ocupăm a apărut în Atlasul Porţilor de Fier 21 •
Pentru circulaţia monetară din această vreme este un studiu recent
al colegului C. Feneşan 22 • De altfel o lucrare de amploare despre cercetă
rile de la Gornea este în lucru 23 , ceea ce ne scuteşte de discuţii mai amă
nunţite.
MITTELALTERLICHE FUNDE IM OBEREN CLISURA-GEBIET

(Donauengengebiet)
Zusammenfassung
Die Arbeit soli den Fachlt>uten die Ergebnisse e1n1ger bescheidener Forschun-
gcn im oberen Clisura-Gebiet (Donauengengebiet, sPrbisch Dserdap) bekanntgeben
Gcorgraphisch angeordnet werden die Funde zwischen Socol und Drencova ange-
fi.ihrt. In Socol, an dem Kruglica de Mijloc genannten Ort erscheint Tonware aus
1s Ibidem, p. 413, nr. 19.

19 Ibidem, p. 412, nr. 10, determinarea a fost făcută de prof. E. C hi r i I ă
căruia îi mulţumim şi pe această cale. Maneta este de la regele Sigismund.
20 I. Uzu m şi colab. op. cit., p. 408.
21 The „Iran Gate" Complex Atlas. Ed. Acad. RSR cartograma nr. L.XIII.
n C. F e ne ş a n, Cîteva consideraţii privind circulaţia manetară în Banat

fn perioada feudalismului timpuriu, vezi p. 108.
2:i I. Uzu m, GORNEA (săpăturile de salvare) (ms).
51
dem 11.-12. Jh., sowie ein - wahrscheinlich mittelalterlicher - Friedhof. Im

WeichbiLd des Dorfes weroen die Reste eines fri.ihmittelalterlichen Skeletts er-
wăhnt. Zwischen Baziaş und Divici wir-d ein anderes menschliches Skelett gemel-
det. Zwischen Divici und Belobr~ca, in Doboki Potc\:: i<,t eine Siedlung aus dem
8.-9. Jh. Am Rande des Dorfes Pojejena befindet sich ein Friedhof vom Ende
des fri.ihen Mittelalters, der hochstwahrscheinlich zur Burg Possezyn gehorte. Am
Stadtrand und seloot im Weichbild der Odschaft Moldova Veche gibt es zwci
Ansiedlungen aus dem 8.-9., bzw. aus dem 11.-1'2. Jh. Weilers werden einigc
Funde von Mi.inzen und Silbergegenstanden aus dem 11. und 13. Jh. erwahnt. In
Pescari sind Spuren aus dem 5.-6., 8.-10., 11.-14. Jh.; unter ihnen erregt be-
sondere Aufmerksamkeit ein mittelalterlicher Erdwall und eine Steinbefestigung
aus dem 13.-15. Jh. An cler Dorfgrenze von Cornea gibt es mehrere Punkte mit
Funden aus dem 8.-14. Jh. Aus Piatra Lungă, clas zu Drencova gehărt, sind einige
Keramikreste aus dem fri.ihen Mittelalter bekannt.
Eine Analyse cler archaologischen Fundorte zeigt deren Konzentration an elen
Orten, wo Grabungen oder Forschungen gemacht wurden.
4•
--- ~
- - -~ -- - - ---------
---
0 IV/CJ
__, __,,
la
SOC Ol - _,ot
/
t ... C l'TI .- 1 -'
t• l
'.;r t-
I
l
C.
-=-- ~ - ---:-- ... r .. , f'

')
(
l
ocol-sat schi1ă;
3
1 2
9
Se,,._
Zica eramică d c. XI-XIII.
GOrLWfA
t;::, . Cupt<>-r
- t / i ~ M..c#rn?r,,,/
-ttt - c. ;,,,..,,,·1-,,-
1t
b@ b~rde,
Căun,la. d. Sv,
:: •
H . .,,
p&~
4''""
Fig. 4a Moldova Veche, schiţe cu; 7 aşezare din Rit; 8 aşezarea de la Motel·
4b Gornea, schiţa descoperirilor .
'rit
I
c, Li°"
G I I
C
tt I
I
I
-f t t
5. t t f
hlJ11ărea.
l
f
Fig. 5. Cornea, Vedere de pe Dealul Căunitii: 11 Căunita de Sus, 12 Pod Păzărişte,

13 Zomoniţă, 14 Tărmuri a) locul săpăturii din 1969, b) locul săpăturii din 1973,
15 Ogaşul lui Udrescu (afară din imagine la cca 1 km), 16 Ţîrchevişte săpătura
din 1973 17 ăzări te .
SONDAJUL ARHEOLOGIC DIN IULIE 1973
îN CETATEA DE LA BiHAREA
DE
S. DUMITUAŞCU şi L. BORCEA
(Oradea)
Cetatea de la Biharea a fost ridicată pe terasa din stînga a pîrîului

Ceşmeu. (Kăsm6). Ceşmeul izvorăşte din zona piemontană vestică a Mun-
ţilor Plopişului, mai precis dintre dealurile din hotarul satului Şuşturogi.
De la Suşturogi cursul său se grăbeşte spre vest spre Uileacu de Munte
unde şi-a deschis o luncă largă, pe alocuri de aproape 1 km, cu depuneri
aluvinoare abundente, un fost sol de mlaştină prin excelenţă, astăzi pă
!:illni secate. Adîncindu-se cursul rîurilor din vestul ţării, al Barcăului în
speţă, Ceşmeul îşi sculptează în prezent albia în propria sa luncă. De la
l'aleu, Ceşmeul o ia spre nord, tăindu-şi drum printre dealurile Cauaceu-
!ui şi terasa satului Biharea, îndreptîndu-se prin hotarele satelor Satu Nou
~i Tămăşeu în Barcău. Este unul din afluenţii din stinga ai Barcăului, ală
turi de valea Almaşului, Ghepişului şi Bistrei, ce izvorase din Munţii Plo-
pişului, aceştia formînd un fel de „interfluviu" dintre Barcău şi Crişul
Hepede. La vesL de cetatea de la Biharea, în hotarul actualului sat, curge
pirîul Crişul Mic, foarte probabil o albie veche a Crişului Repede, despăr
ţind hotarele satelor Saniăul Mic şi Santăul Mare. Acest pîrîu izvora din-
tr-o regiune mlăştinoasă, de la poalele dealurilor satului Săldăbagiu de
Munte ce coboară domol, cu soluri argiloase roşii plantate cu vii pînă în
partea estică a şoselei Oradea-Satu Mare, după ce ieşi din Episcopia Bi-
horului. Fără să putem da o dată precisă, drumul de la Oradea-Episco-
pia Bihorului spre Biharea nu era ca astăzi un drum neted, el urmărea
culmea dealurilor spre Paleu, Cetariu şi apoi cobora spre Cauaceu şi Bi-
harea. Călătorului contemporan, obişnuit cu drumurile de asfalt, care însă
nu se înfundă în teren să-i î.nţeleagă rosturile şi rolul mereu determinant,
această părere i se va părea insolită sau poate bizară. Traseul drumului
vechi era totuşi acest,a, căci pe locul actualei şosele se arfla o mlaştină ce
a fost secată în epoca modernă şi ale cărei urme le poate observa orice
geomorfolog.
Prezentarea topografiei văii Ceşmeului ni s-a părut necesară din mai
multe motive. Pe de o parte, pentru a se observa că cetatea de la Biharea,
58 S. Dumitraşcu şi L. Borcea 2
aşezată ca şi Oradea în cîmpia înaltă din vestul patriei noastre, la poalek

unei regiuni deluroase, piemonturi ale Munţilor Plopişului, este legată pu-
ternic de aceste realităţi geografice. Pe de altă parte cetatea a fost ampla-
sată pe terasa pîriului Ceşmeu avînd spre vest şi sud nu numai o regiune
închisă de păduri de foioase ci şi valea Crişului Mic (fosta albie a Crişului
Repede) şi mlaştinile ce se întindeau din spre Episcopia Bihorului spre
Santăul Mare şi Satu Nou. în antichitate şi evul mediu, lucru îndeobşte
cunoscut, nu se circula pe vale, acolo unde aceasta era înmlăştinată, ci pe
plai, şi astfel înţelese lucrurile cetatea de la Biharea trebuie amplasată
nu în istoria realităţilor cimpiei înalte din vest, ci în istoria realităţilor
zonei piemontane şi montane a munţilor Plopişului.
Staţiunea arheologică de la Biharea, locuită aproape fără întrerupere
<lin preistorie pînă în evul mediu, din necesităţile căreia s-a ridicat ce-
tatea, este aşezată pe o terasă, avînd vestul acoperit de regiuni mlăşti
noase datorate cursului domol şi meandrat al Crişului Mic, iar spre est
mlaştinile Ceşmeului. Astăzi pare curios, dar în trecut, cînd nu se putea
pătrunde în mlaştină, drumul cel mai bun, de fapt singurul spre Biharea,
era drumul de culme, de pe care, pentru cei care îşi cunoşteau sc!tul, aşe
zarea, trecerea cu barca peste Ceşmeu sau pe un drum amenajat temporar,
era nu numai cel mai scurt, ci şi cel mai adaptat împrejurărilor vitrege.
care nu de puţine ori s-au abătut asupra aşezării în decursul istoriei sale
milenare. Locul apărat, terasa uscată cu poeni şi păduri de cîmpie, pînă
spre Santăul Mare şi Mic, la locurile înmlăştinate de pe Crişul Mic, peştele
clin bălţile şi stufărişurile Ceşmeului, pădurile cu vînat de pe dealurile şi
p;emonturile cu codrii seculari din spre Uileacu de Munte, explică dăi
nuirea sa îndelungată, cum puţine se cunosc, deocamdată, în a2este părţi
ale Crişurilor şi Barcăului.
Descoperirile arheologice întîmplătoare au atras atenţia arheologilor
ac::upra Bihariei încă din a doua jumătate a secolului trecut 1 • La începutul
secolului nostru se fac şi primele săpături arheologice de către P. Csepl6 2
şi J. Karacsonyi3. Rezultatele obţinute de cei doi orădeni au fost trecute
In revistă de M. Rusu, în studiul său asupra cetăţii Biharea. De atunci nu
s-a mai săpat sistematic în cetate, însă mulţi amatori de antichităţi au
.:,dunat material din incinta ei sau i-au încercat valurile. Autoritătile ce-
zaro-crăieşti au operat nivelări, ridicînd în ,,centru" soclul unui 'monu-
ment, iar sătenii, după primul şi mai ales după al doilea război mondial
Du nivelat în cetate pentru a obţine teren cultivabil şi respectiv un teren
de fotbal, pe margini au fost durate drumuri de hotar. Şanţurile se col-
matează cu pămînt şi gunoaie, în scopul extinderii grădinilor particulare
şi intravilanelor.
t .J. H n m pe 1, Bro11zkor, I, pl. LXXVIII/6.

2 P. C se p I â, Regeszeti âsatâsokrâl a Bihari t•ârban, in Arch. Ert. XXI,
1901, pp. 69-72.
3
J. Kara c so n y i, Asatasrâl a Bihari foldrarban, in Arch. trt., XXI, 1901,
pp. 72-74.
3 Sondajul arheologic de la Biharea 59
In afara cetăţii primele săpături le-a făcut în 1902 .J. Karacsonyi 4 pe

dealul „Şumuleu" (Somly6 teto) de la sud-est de cetate. Plecînd de la des-
coperirea întîmplătoare în primăvara anului 1902 a unui mormînt de că-
1ăreţ, continuă săpăturile în luna noiembrie a aceluiaş an dezvelind încă
şapte morminte (opt în total), orientate E-V (cu capul spre apus şi picioa-
rele spre răsărit) cu inventar caracteristic maghiar pentru prima jumătate
a sec. X e.n.: podoabe (inele de tîmplă, brăţări), arme (vîrfuri de săgeţi,
topoare, sabie), ustensile (amnare), piese de harnaşament (zăbale, scăriţe
rle şa). La picioarele morţilor au fost depuse capete de cal. După părerea
lui M. Rusu „nu ar fi exclus ca ele (mormintele) să fi aparţinut ungurilor
căzuţi în luptă pentru cucerirea cetăţii", la care am mai adăuga - luînd
în considerare situarea cimitirului faţă de cetate - că şi atacul acestora
s-a produs urmînd tot un drum de culme şi nu cel de cîmpie înaltă, în-
mlăştinat. De altfel, cu această ocazie, nu ni se pare chiar întîmplător de
amintit că am descoperit în urma unor recente periegheze o aşezare din
feudalismul timpuriu (sec. XI-XII), situată pe dealurile de la est de Bi-
harea. la Tăutelec, cu ceramică caracteristică acestor secole, din care lip-
Eeşte tipul ceramic ornamentat cu benzi de linii in val sau benzi de linii
simple. N-ar fi exclus să aparţină unei comunităţi maghiare ori cumane
rnu eventual unor oaspeţi cum pare a sugera ceramica cenuşie feudală.
Hămine însă ca săpăturile şi cercetările viitoare să precizeze nu numai a-
tribuirea etnică, dar şi o datare mai strînsă aşezării de la Tăutelec.
Cele mai întinse săpături executate pînă în prezent le-a efectuat M.
Roska 5 în anii 1924-1925 în cimHirul de la sud-est de cetate la locul „Că
rămidărie", dezvelind 506 morminte, cîteva din sec. IV şi celelalte de tip
Bjelo-Brdo (sec. XI-XIII e.n.). Mormintele sint inedite şi se păstrează
în Muzeul din Oradea, inventarul lor, amestecat în decursul anilor, a fost
prezentat de M. Rusu (inele de timplă cu capetele în formă de ,,S", coliere,
brăţări, inele, pandantive, mărgele din pastă de sticlă, vase) împreună cu
monedele găsite în cimitir a căror listă cu determinările făcute de .J. He-
repey în 1924-1925, s-a păstrat. Din aceste morminte lipsesc cu desăvîr
~ire armele şi piesele de harnaşament.
In 1954 M. Rusu 6 efectuează o săpătură de salvare în cimitirul de la
.. Cărămidărie", unde, într-o suprafaţă de 7 X 4 m 2 mai găseşte 18 schelete
şi două cuptoare. Mormintele se plasează în limitele cimitirului CNcetat
de M. Roska, încadrîndu-le în sec. XII-XIII. Cuptoarele sînt mai vechi
decît cimitirul, datînd din sec. X-XI e.n. Cu aceeaşi ocazie s-a golit un
bordei din sec. V-VI e.n. Cu ocazia publicării rezultatelor săpăturii de
$alvare, M. Rusu întreprinde cea mai întinsă şi la zi cercetare asupra ce-
4
J. Kara c so n y i, A Bihari honfoglaltiskori lovas-sirokr6l, în Arch. Ert.
XXIII, 1903, pp. 405-412.
5 M. Ros k a, Biharvtirmegye multja a legregibb idâktâl a honfoglaltisig,
1938, p. 12 şi urm.
0
M. Rusu, Contribuţii arheologice la istoricul cetăţii Biharea, în AIIC,
III, 1960, pp. 18-22.
tt,ţii de la Biharea, cu un material concret organizat în felul următor;

descoperiri arheologice din împrejurimile cetăţii Biharea, cetatea Biharea,
săpătura de salvare din 1954, ajungînd la următoarea consideraţie finală,
la care noi ne raliem. ,,In concluzie se poate afirma că începînd din eneo-
litic (exceptînd unele lacune care se datoresc mai degrabă lipsei de cer-
cetări sistematice) aşezările omeneşti continuă să se desfăşoare pe terito-
riul acestei comune aproape fără întrerupere pînă în epoca feudală".
Asupra scheletelor descoperite la Biharea în 1954 s-a publicat un
~tudiu antropologic în 1954 7 • Foarte recent, în ultimul număr al Anuaru-
lui Român de Antropologie, Olga Necrasov 8 aminteşte un studiu antropo-
logic inedit al prof. I. G. Russu 0 , conchizînd că scheletele de la Biharea
r~rezintă certe urme de asemănare cu două grupuri de schelete de la sud-
est de Carpaţi, o populaţie brahicefală cu evidente urme mediteranoide
cu multe elemente protoeuropoide şi nordice, apărînd, după opinia cerce-
tiHoarei amintite ca o serie autohtonă, diferită de cea de la Ciumbrud de
tip moravian.
Din ancheta efectuată de M. Russu asupra descoperirilor arheologice
<lin cetatea de la Biharea, din aşezarea din jur şi cimitirul de la ,,Cărămi
dărie" reieşea o locuire a terasei Ceşmeului în preistorie (cultura Tisa, Oto-
mani, ceramică hallstattiană), prima parte a epocii prefeudale, sec. IV-
VI (morminte din sec. IV şi bordeiul din sec. V-VI) un orizont important
rle la începutul feudalismului, sec. X-XIII e.n. 10 (două cuptoare din sec.
X-XI şi cimitirul din sec. XI-XIII), restul descoperirilor ulterioare amin-
t He în studiul său nu interesează rîndurile de faţă.
Cunoscător profund al istoriei Transilvaniei în genere, cu osebire a
lstoriei sale în evul mediu de început şi de mijloc, St. Pascu ne-a lăsat
în Voievodatul Transilvaniei, după părerea noastră, cea mai izbutită in-
terpretare a cronicii lui Anonymus şi justa plasare în istoria României a
locului şi rostului cetăţii de la Biharea: ,,Castrul Biharea era centrul vo-
ievodatului lui Menumorut, cetatea de reşedinţă a voievodului: aici se or-
ganizează cea mai îndrîjită rezistenţă; de soarta acesteia era legată soarta
„ţării" Crişurilor; aici au găsit maghiarii mari bogăţii. Castrul Biharea
este lăsat mai departe în stăpînirea lui Menumorut - dimpreună cu un
vast hinterland al acesteia, spre sud pînă la Crişul Alb - după împăcarea
dintre „ducele" Bihorului şi ducele Arpad" 11 • Nu credem că este de prisos
7 I. G. Rus su, M. Şerban, N. Mat ioc, T. Far k as şi M. Rusu,

Date antropometrice asupra populaţiei vechi „Cetatea Biharea" în Articole şi lu-
crliri ştiinţifice, IMF-Cluj, 1954, p. 15 şi urm.
8 Olga Ne c ras o v, Evolution de la structure a11thropologique de la popu-
lation de la Roumcmie, depuis Le paleolithique jusqu'a nos jours et les problemes

qui s'y rattachent, in Annuaire Rouma.in d'Anthropologie, 10, 1973, p. 13.
0 I. G. Rus s u, Studiul antropologic al scheletelor de la Biharea apud,
O. necrasov, op. cit., loc. cit., p. 19.
10 M. Rusu, op. cit. p. 9, Nota 14 aminteşte ceramică şi două vase întregi
din sec. IX găsite de Prof. T. L. Rusu din Oradea.
11
Ş t. Paşcu, Voivodatul Transilvaniei, I., Cluj, 1972, p. 43.
~ă repetăm că ne raliem la părerile istorice susţinute de St. Pascu în lu-

crarea sa. De altfel şi concluziile istoricilor europeni, cercetările de geo-
grafie istorică 12 din centrul Europei, interpretate just, concordă cu punc-
tele de vedere susţinute de către istoriografia contemporană românească
asupra cetăţii de la Biharea.
Sondajul arheologic efectuat în partea de sud-est a incintei cetăţii
de pămînt de la Biharea, ca cercetare preliminară în vederea începerii să
păturilor în 1974 a dat următorul rezultat:
în incinta cetăţii se disting trei straturi de pămînt, accentuate de resturile
de cultură materială:
a) un strat de pămînt gălbui cu pietriş, pe alocuri milos cu fragmente
ceramice neolitice (Tisa), cîteva cioburi eneolitice (Coţoieni şi Baden), un
nivel bogat hallstattian, cioburi La Tene dacice şi celtice.
b) al doilea strat de pămînt maroniu compact, pe alocuri cenusos, cu
fragmente ceramice, un nivel bogat, dacice de epocă romană, cu importuri
romane (terra sigillata) şi cîteva cioburi din sec. IV-V, 2-3 fragmente
din sec. VI. e.n.
c) ultimul strat de pămînt are culoarea neagră cu aspect măzăros şi
conţine fragmente ceramice prefeudale, în partea sa superioară un nivel
feudal timpuriu, adică cioburi din sec. VII-VIII, un orizont destul de bo-
gat din sec. IX-X şi apoi altul din sec. XI-XIII şi desigur elemente dis-
persate mai noi care nu intră în atenţia noastră cu acest prilej. In orizon-
tul de sec. XI-XIII apar resturi de mortar. Menţionăm că sub acest ori-
zont am descoperit 9 morminte de inhumaţie după cu urmează.
M-1. La 0,91 m adîncime de la suprafaţa actuală a solului s-a găsit
scheletul unui defunct aşezat pe spate cu capul spre nord-est şi picioa-
rele îndreptate spre sud-est. Nu s-a găsit nici un obiect de inventar.
M-2. La 1,03 m adîncime de la suprafaţa actuală a solului s-a găsit
<cheletul unui defunct, aşezat pe spate, cu capul spre vest şi picioarele
•;pre est. Capul este aplecat spre dreapta, miinile sugerează o aşezare pe
pîntece (s-au găsit pe bazin). Nu s-a găsit nici un obiect de inventar.
M-3. Mormînt de copil. Scheletul are aceeaşi orientare, capul spre
vest şi picioarele spre est. Capul i-a fost distrus din vechime. Adîncimea
b care s-a găsit este de 1,05 m de la nivelul de călcare actual. Pe un de-
get de la mina stingă s-a găsit un inel de argint (?).
M-4. La adîncimea de 1,06 m s-a găsit scheletul mortului cu capul
spre vest şi picioarele spre est. Capul este lăsat spre stînga şi miinile im-
12 Gy. Gyorffy, Az Arpad-kori Magyarorszag tărteneti foldrajza, Budapesta,
1966, pp. 601-602 „După Anonymus, înaintea venirii ungurilor, cetatea Biharea
a fost centrul ţării locuite de ~azarii (sic!) lui Menumorut, era cetatea sa. Cu toate
că pe Menumorut nu-l putem considera ca pe un personaj istoric, numele slave
de localităţi din jur fac posibilă construirea Bihariei, ca cetate de pămînt, de
către slavi. După venirea ungurilor a devenit centrul ţării lui Zoltan, fiul lui
Anpăd. In sec. XI a fost, de asemenea, un centru al ducatului (?) şi reşedinţa
unui ţinut; pe vremea ducelui Geza, stăpînul cetăţii Biharea a fost ducele Laszlo.
In centrul dui.::atului a fost întemeiată episcopia de la Bîharea, care în 1061, în
preunate pe bazin. Pe un deget de la mina dreaptă s-a găsit un inel de

bronz si un cercel simplu de bronz la urechea stingă.
M:_5. La adîncimea de 1,10 m s-au prins în secţiune numai picioa-
rele mortului. A fost acoperit şi va fi săpat în 1974.
M-6. Scheletul este aşezat pe spate la adîncimea de 1,20 m. I s-3
dezvelit numai bustul avînd craniul cu privirea îndreptată spre sud. A
fost acoperit şi va fi săpat în 1974.
M-7. A fost găsit la adîncimea de 1,15 m, aşezat pe spate cu capul
spre vest şi picioarele spre est. Pare a fi fost o inmormintare grăbită sau
o presare din pricina tasării terenului etc. Nu are inventar.
M-8. S-a dezvelit numai craniul, la adîncimea de 1.05 m, urmînd
fi cercetat în 1974. Are capul aşezat spre vest.
M-9. La 1,20 m, pe acelaşi aliniament cu M-8 s-au găsit resturile
unui craniu, urmînd să fie cercetat, ca .şi cele amintite mai sus, numai
prinse în secţiune, în 1974.
Din descrierea sumară a mormintelor se observă sărăcia de inventar,
lipsa armelor şi deosebirea acestui cimitir de cel de pe dealul „Şumuleu"
~i clare diferenţieri de cimitirul din sec. XI-XIII de la „Cărămidărie".
Consideraţii mai ample ar fi premature pină la dezvelirea cimitirului,
studierea inventarului şi analiza antropologică. Amintim, de asemenea,
că materialul osteologic din secţiunea executată în cetate a fost colectat
în întregime pe adincimi, urmind a fi cercetat într-un laborator de paleon-
tologie.
Atragem atenţia, în acelaşi timp, asupra unor observaţii stratigrafice
importante, după părerea noastră: pămintul în incinta cetăţii este foarte
frămîntat, în unele locuri la adîncimea de 1,60 m se găsesc amestecate
cioburi neolitice şi feudale timpurii etc. In secţiune a fost prinsă o mare
cflvitate umplută, în epoca modernă? cu pietriş şi mil galben steril, lipsit
de orice urme de cultură materială. Cavitatea, n-ar fi exclus, să fie le-
gată de nivelul de locuire hallstattian, de „Cetatea fetelor"?, iar umple-
rea, pare-se, s-a făcut, în sec. XIX, începutul sec. XX cu ocazia ridicării
soclului de pămînt pentru un monument triumfal, azi dispărut, prăbuşit
Nivelări de pămînt, de altfel, s-au făcut şi după al doilea război mondial
pentru a se amenaja terenuri de arătură şi un teren de fotbal. Au dispă
rut şi movilele de pămînt rezultate în urma săpăturilor lui J. Ka.racsonyi
şi P. Csepl6.
ln încheiere ne cerem îngăduinţa de a face, cu caracter realmente
p:·eliminar, citeva observaţii mai generale asupra cercetărilor noastre de
la Biharea:
vremea morţii lui Andrei I exista deja. Primul episcop cunoscut era originar din
Namur, din Lotharin-gia. Ladislau I după 109~1094 a întemeiat capitlul din
Oradea, unde ulterior a fost mutată episcc,pia de Biharea, dar încă şi în 1111
se pomeneşte de episcopul de Biharea, iar într-un recensămînt de averi din timpul
lui Bela al Ii-lea întîlnim expresia „episcopul din Biharea cde Biharea) a
cărui r~edinţă este Oradea". Cetatea Biharea, sau cel pu\in împrejurimile au fost
distruse în 1068 şi 1091 de cumani (uzi)".
1. pe malul stîng al Ceşmeului a existat o staţiune arheologică în-

tinsă, deci un peisaj urrwnizat, locuită din preistorie pînă în evul mediu.
2. resturile de cultură materială din straturile de cultură preistorice,
antic şi medieval de început (inclusiv prefeudal) cu nivelurile şi orizon-
turile amintite ne îndeamnă să afirmăm că la Biharea, în staţiunea de pe
terasa Ceşmeului, a existat o continuitate de civilizaţie cu mare durată în
timp, oferind arheologiei din Crişana posibilităţi certe de referinţe com-
parative de ordin arheologic şi istoric.
3. prin cercetările de suprafaţă din partea de nord-est a cetăţii, prin
sondajul din incinta cetăţii noi am descoperit, punînd în evidenţă con-
cretă, un nivel de locuire dacic din epoca romană şi postromană, cu certe
influenţe şi importuri romane.
4. prin sondajul din incinta cetăţii şi săpăturile din toamna anului
1974 în partea de aşezare de la sud-est de cetate (cerem îngăduinţa de a
folosi doar această avansată remarcă asupra acestor săpături) am desco-
perit, după părerea noastră, un nivel prefeudal local din sec. VII-IX e.n.
şi o locuire din sec. X-XI (prima jumătate a sec. XI) mergind, jalonîn-
du-se în aceleaşi coordonate locale ale istoriei de pe Crişuri şi Barcău.
Abia în a doua jumătate a sec. XI, printr-o cucerire turcomană şi apoi o
înstăpînire maghiară feudală soarta aşezării şi cetăţii de la Biharea pri-
meşte o turnură deosebită. Menţionăm, în acelaşi timp, că numai cîteva
materiale, un orizont cultural deosebit, indică 1n sec. X o locuire sau pă
trundere culturală străină în cetate, indicînd mai degrabă o oscilare poli-
tică, nu o pătrundere netă culturală.
5. nădăjduind că nu va fi considerată prea hazardată părerea noas-
tră şi luîndu-ne dreptul de a ne-o schimba în cazul viitoarelor cercetări,
avansăm ipoteza că „Cetatea Fetelor" este mai veche decît cetatea patru-
lateră şi ar putea fi rămăşiţele unei cetăţi hallstattiene, dacice eventual,
teză emisă într-un fel aparte şi de P. Cscpli5.
G. cetatea mare, patrulateră de pămînt, fortificaţie locală, ridicată
probabil de Menumorut sau de înaintaşii săi, de comunitatea sau forţa po-
litică locală, indică prin forma sa o origine sudică, remanent romană sau
mai degrabă bizantină.
7. după opinia noastră, în aşezarea şi în incinta cetăţii de la Biharea,
alături de alte multe elemente şi influenţe ele diferite provenienie se poate
delimita o categorie ceramică de factură localâ, cu rădăcini în ceramica
neagră zgrunţuroasă de epocă romană găsită atît la dacii liberi cit şi la
daco-romanicii din provincie, ceramică neagră zgrunţuroasă lucrată la
roata rapidă, ornamentată cu benzi de linii simple sau în val. Ea indică
dăinuirea atelierelor de ceramică locale, cu schimbările survenite ineluc-
tabil în tehnologia prelucrării olăriei - de la ceramica cenusie la cea nea-
gră zgrunţuroasă, indicînd de fapt trecerea de la Tene-ul tîrziu la evul
0
mediu. Pe plan istoric ea indică în spaţiul carpato-dunărean continuitatea

etno-culturală a populaţiei autohtone si a unor elemente diverse în ace-
laşi creuzet ctnogenetic. Această ceradiieă se deosebeşte net de ceramica
64 S. Dumitraşcu şi L. Borcea R
cărămizie sau cenuşie, turcomană (avaro-bulgaro-pecenego-cumană) şi de

cea slavă, varianta lucrată cu mina 13 (care există, după părerea noastră şi
la autohtoni) şi de cea pe care vor începe s-o lucreze la roată slavii şi mai
apoi maghiarii, mai stîngaci, apoi la fel cu cei de la care şi-au însuşit-o,
de la romanicii autohtoni sau elementele germanice remanente. O cera-
mică nouă mai apare - ne gîndim la specia ornamentată cu striuri (Kam-
mstrich) - în urma influenţei bizantine, în urma revenirii stăpîniri bi-
zantine şi a contactelor cu acest imperiu la Dunăre şi în regiunile sud-
carpatice.
Toate aceste ipoteze de lucru urmează să fie verificate prin săpătu
rile şi cercetările viitoare.
THE 1973 ARCHEOLOGICAL BEARING AT THE FORTRESS

FROM BIHAREA
Sumary
The author presents lhe archeological bearing made in July 1973 in the
fortress of earth from Biharea, where they fomd three strata of archeologkal se-
diments:
a) a slratum of neolitica!, eneolilical and hallstattien sediments;
b) a stratum of archeo1ogical Dacian pre-Roman sediments, Dacian of-Roman
epoch sedimenrts (II~IH rd c.O.C) post-Roman sedimenls;
c) a stratum of pre-feudal and early feudal archeological se dimenls, with
elemenl.s of material culture from the 8~10 th c.and 11-13 c., and mine tombs
from a cemetery to be apened in the next period.
Tihe author points out that in the fortress the sediments were much scaltered,
overtumal and muced up together as usualy in the ancient times, and in the
modern and contelTllJ)orany ep~h too.
The rests of the material culture from the for:tress and the pla'Ce around it
(rohere an archeological digging was made in september-october 1973; its results
are lo be published in the nexte .period) serow a continuity of the civilization from
anliquily untill early Middle Age, with important local elements of VIII-IX th -
century.
18
M. Rusu, Note asupra relaţiilor culturale dintTe slavi şi populaţi.a ro-
manică din Transilvania (sec. VI-X), in Apulum, IX, 1971, pp. 713-726.
UNELE CONSIDERAŢII PRIVIND ORGANIZAREA SOCIALĂ
1N REGIUNILE DIN NORD-VESTUL ROMANIEl
lN SECOLELE IV-IX
DE
MARIA COMŞA
( Bucureşti)
Arătam cu altă ocazie 1 că în secolele I-IV teritoriul din vestul ţării

era intens locuit de o populaţie dacică 2 • In secolul I e.n., judecind după
cultura materială, putem afirma că populaţia dacică din această parte a
ţ:"lrii era organizată în obştii săteşti, dar pe alocuri anumite comunităţi,
Î!,;i mai păstrează încă organizarea gentilică. In secolele II-III, aici ca şi
ir, celelalte regiuni ocupate de daci, carpi sau geţi, aflaţi în afara provin-
ciei Dacia, se generalizează obştea sătească. Acest proces este grăbit şi de
influenţa romană care a impulsionat dezvoltarea meşteşugurilor, în spe-
cial prelucrarea metalelor şi olărituP. Deşi nu avem date scrise este de
presupus şi în această zonă prezenţa unor transfugi romani, veniţi mai
ales din provincia Dacia, care se vor încadra în obştile locale. La destră
marea obştilor gentilice vor contribui şi relaţiile cu sarmaţii 4 • O parte a
c:cestora, în contact cu dacii, au trecut la o viaţă semisedentară sau seden-
tară. Unii din ei s-au încadrat - chiar în sinul obştilor dacice preluînd
1 Mari a Comşa. Unele date privind regiunile clin nord-restul României
în secolele V-IX, Oradea, sub tipar.
2 Pentru numeroasele aşezări dacice din nord-vestul ţării cf. Sever D u -
mi t r a ş cu, Aşezări şi descoperiri dacice din vestul şi nord-vestul României (I),
Institutul Pedagogic din Oradea, Lucrări ştiinţifice, 2, Oradea, 1968, p. 239-256; Egon
Dorner, Dacii şi sarmaţii din sec. II-III e.n. în Vestul României, Apulum, IX,
Alba-Iulia, 1971, p. 681-686 şi bibHografie indicată acolo. ln afară de aşezările
menţionate în lucrările de mai sus, în cursul cercetărilor din ultimii ani au apă
rut noi aşezări încă inedite.
1
' Un exemplu elocvent a influenţei romane provinciale din Dacia asupra
olăritului, îl constituie comp1exul de olărie de la Medieşul aurit, la care fără
îndoială se vor putea adăuga şi altele. S. Dumitra ş cu şi T. Bade r,
Aşezarea Dacilor liberi de la Medieşul Aurit (I), Muzeul de Istorie Satu-Mare,
1967.
4
Legăturile dintre dad şi sarmaţi se reflectă şi în descoperirile arheologice
Cf. Ego n Dorn e r, op. cit., p. li89.
5 - Crlsl::i 197•1
66 Maria Comşa
organizarea socială caracteristică obştilor săteşti dacice. ln secolul al IV-iea.

în condiţiile inexistenţei limes-ului. elemente romane sau romanizate .:iu
trecut şi pe versantul vestic al Munţilor Apuseni ca şi în regiunile înveci-
nate de dealuri, coline şi cîmpie, fapt care va determina formarea unor
•îbşti daco-romane alături de obştile dacice preexistente. Obştile locale se
,.-or consolida timp de un secol (pînă la venirea hunilor). populaţia romană
sau romanizată venită din Dacia asimilînd o parte a populaţiei dacice din
nord vestul ţării cu care convieţuia în cadrul obştilor.
Venirea hunilor în cîmpia Panonică în anii 375-376 a provocat tul-
burări şi în regiunile din nord-vestul ţării noastre. Hunii au pătruns vio-
lent în noul teritoriu, fapt care a determinat încetarea vieţii într-o serie de
aşezări din secolul al IV-lea. Cu toată situaţia precară populaţia autohtonă
nu dispare, dar este nevoită să-şi mute aşezările în locuri mai ferite de pe-
!·icolul ce o ameninţă 5 • Că stăpînirea hunilor în Cîmpia Pannonică nu a
avut un caracter catastrofal pentru populaţia locală o confirmă şi izvoarele
scrise. Priscus din Fanion care cu prilejul unei ambasade a împăratului
The6dosius ial II-lea la curtea lui Attila, din care a făcut parte şi el, a a,·m
prilejul de a străbate personal o parte a teritoriului stăpînit de huni, con-
semnează numeroase sate situate în regiunea unde curg rîurile Drecon.
Tigas şi Tifisas 6• In textul lui Priscus se face în general o distincţie clară
între sciţii ( hunii nomazi) care însoţeau ambasada şi populaţia seden-
tară a satelor prin care au trecut7. Din text reies de asemenea clar rapor-
turile dintre locuitorii acestor sate şi stăpînitori. Astfel se spune că peste
un sat aflat pe malul unui lac stăpînea una din soţiile lui Bleda fruntaş
hun şi fratele lui Attila 8 • De asemenea Beriehus (una din căpeteniile hune
aflate la curt.ea lui Attila) stăpînea mai multe sate în Sciţia 9 .
O situaţie similară trebuie să fi existat şi în ţinuturile din nord-vestu I
ţării noastre unde continuau să existe obştile săteşti locale dacice şi daco
romane. Hunii nu s-au aşezat pe teritoriul din nord-vestul ţării noastre
<lecit sporadic. Pînă acum sînit cunoscute doar oîteva morminte de carac-
ter hunic la Oradea 10 • In rest obştile săteşti locale din această parte a ţării
ca de altfel şi celelalte sate (= obşti să,teşti), menţionate de izvoarele scrise.
de care am pomenit mai sus, se aflau în stăpînirea diferitelor căpetenii hu-
5 C. Daico\" ici u în Istoria României, I, 1960, p. 684.
6
In legătură cu identificarea celor trei rîuri s-au dus numeroase discuţii d
la Pop a Li s se anu, Izvoarele Istoriei Românilor, VIII, Ambasadele lui
Priscus, Bucur~ti. 1936, p. 33 şi p. 91. In orice caz se crede că regiunea prin care
a trecut ambasada din care făcea parte şi Priscus se afla în zona de dmpie din
vestul Banatului, cf. şi G h. Ştefan, în Istoria Romdniei, I, 1960, p. 800-801
7 Vezi pasajele referitoare la călătoria întreprinsă în ţinuturile stăpînite de
Attlla în Fontes Hiistoriae Daco-Rom.anae, II, Bucureşti, 1970, p. 259-263.

e Ibidem, p. 261.
9
Ibidem, p. 281, Sciţia în acest pasaj înseamnă teritoriul stăpinit de huni şi
nu provincia Scy'thia (=Dobrogea).
10 T. Ro ş u, Hunnenzeitliche Funde aus Oradea, Dacia, N.S., IX, 1963,
p. ~3-405.
3 Organizarea socială în nord-vestul României (sec. IV-I X) 67
nice cărora erau obligaţi să le plătească tribut în produse, muncă şi chiar

în oameni care erau luaţi apoi ca ostateci.
După cum se ştie la sfîrşitul secolului al IV-lea împinşi de huni sau
în trena acestora îşi fac apari_ţia noi populaţii germanice (ostrogoţii) ale
căror urme materiale sînt documentate şi în nord-vestul ţării noastre 11 • In
urma lor, se pare în preajma anului 400, vin în zona Tisei superioare şi
Gepizii 12 •
Incă în timpul stăpînirii hunice obştile locale dacice sau daco-romane
\·or veni în contact cu obştile ostrogotice şi foarte probabil tot în acest
t1mp va avea loc şi fuziunea între obştile locale şi cele gepidice.
Obştile ostrogotice şi gepidice se caracterizau prin persistenţa în sinul
lor a marilor familii patriarhale 13 • Venind în teritoriile din nord-vestul
ţării noastre obştile germanice (în cazul de faţă cele ostrogotice şi gepi-
dice) vor întîlni obştile locale în cadrul cărora rolul preponderent îl aveau
familiile mici (adică familiile formaite numai din părinţi şi copiii lor)'"·
Lipsa unor cercetări mai intense ne opreşte pentru momeI1Jt să facem
aprecieri mai amănunţite în legătură cu chipul în care s-au influenţat re-
ciproc cele două tipuri de obşti1 5 • Nu ar fi exclus însă ca datorită contactu-
lui dintre noii veniţi şi populaţia locală în parte (acolo unde acest contact
a fost mai intens) marile familii patriarhale germanice să se fi destrămat.
La destrămarea marilor familii patriarhale ale noilor veniţi au contribuit
fără îndoială şi legăturile cu imperiul roman de răsărit şi apoi cu imperiul
bizantin. O atare situaţie se poate remarca mai ales la gepizi după pre-
luarea puterii politice în anul 454, şi mai ales după cucerirea oraşului
11 I o an Nemet i, Un mormînt din secolul V, descoperit în satul Ghenei
r·om. Căuş, Satu Mare, Studii şi comunicări, 1969, p. 121-1'23 şi pl. XXXVI, .::f. şi
bibliografia indicată acolo. In legătură cu data şi împrejurările istorice în can'
ostrogoţii au venit în interiorul arcului carpatic s-au exprimat diferite păreri
c f. K Horedt und D. Protase, Das zweite Filrstengrab von Apahida (Siebenburgen)
in GC'rmanic1, 50, Berlin, 1972, p. 218.
12
K. Ho re d t und D. Pro tase, op. cit., p. 217.
13
G. Ba k 6, analizînd din punct de vedere sociologic necropolele de la
Sîntana de Mureş, Tîrgşor şi Bandul de Cîmpie, constată în cadrul acestor necro-
pole existenţa marilor familii patriarhale. Existenţa unor mari familii patriarhale
c·ste documentată şi în aşezările de la Porumbeii Mici şi de la Moreşti cf.
K. Hore d t, Die Siedlung der 6. Jhd. u.Z. aus Moreşti, Zentrairumiinien, Aictes
du VIIe Congres International des Sciences Prehistoriques et Protohistoriques,
Prague 21-27 aout 1966, Praha 1971, p. 1044-1047. Locuinţe mari, avînd o supra-
faţă de 40-50 m2, sînt documentate şi în cultura Sîntana de Mureş-Cerniahov
(laşi, Botoşani), în -care probrubil locuiau mari familii patriarhale ci. I o n I o ni ţ ă,
Contribuţii cu privire la cultura Sîntana de Mureş-Cerniahov pe teritoriul Republicii
Socialiste România, Arheologia Moldovei, IV, Iaşi, 1966, p. 2,16; Ba k 6 Geza,
Date privind structura socială şi apartenenţa purtătorilor cuitwrii Sîntana - Cer-
niahov din Transilvania, SCIV, 19, 1, 1968, p. 76-78.
•
14
O situaţie similară se întîlneşte şi in ca1drul culturii 85:n'tana de Mureş-Cer-
niahov cf. Ba k 6 G e z a, op. cit., p. 76. Este vorba de preluarea unor tehnici
mai avansate în meşteşuguri, de intensirficarea schimbului care în cele din urmă
va duce chiar de apariţia unor monede barbare cf. K. Horedt, Gepizii, Istoria
României, Bucureşti, 1960, p. 796.
5•
GB Maria Comşa 4
Sirmium, după anul 471. cînd s-au produs o SL'rie de schimbări şi în viaţa
lor socială şi econom'ică 15 _
In anul 568 puterea politică a gepizilor este zdrobită de avari. Avarii
au o pătrundere violentă în Cîmpia Pannonică, fapt care se reflectă şi în
teritoriile din vestul ţării noastre prin dispariţia culturii materiale de ca-
racter gepidic şi apariţia mormintelor de inhumaţie (Valea lui Mihai, Che-
şereu şi Săcuieni) 16 cu inventar caracteristic culturii materiale din epoca
primului kaganat avar. Deşi deocamdată dispunem de descoperiri întîm-
plătoare, totuşi observăm diversitatea care există în materialele celor trei
complexe, fapt care se explică prin originea etnică diferită a populaţiilor
care au intrat în confederaţia politică a avarilor.
Se ştie că avarii nu au venit singuri în noul terioriu. Ei i-au supus pe
kutrigurii care locuiau în zona nordpontică şi în stepele de la nordul guri-
lor Dunării, o parte a acestora venind în trena lor în Cîmpia Pannonică.
In acelaşi timp, avarii au distrus organizaţia politică a anţilor (ramura ră
sfu'iteană a slavilor) o pa.r,te a acestora fiind de asemenea siliţi să vină îm-
preună cu ei în noul teritoriu 17 •
Problema separării diferitelor populaţii care conlocuiau pe teritoriul
primului kaganat avar este încă în discuţie. In funcţie de cercetările intre-
prinse pînă acum putem spune însă că în cadrul primului kaganat avar
exista pe de o parte o populaţie nomadă propriu-zisă (avarii), populaţii
seminomade (kutrigurii) şi chiar populaţii slave sedentare. Terenurile mlăş
tinoase şi împădurite din nord-vestul ţării noastre nu permiteau aşezarea
avarilor nomazi. Din această cauză credem că avarii propriu zişi se aflau
în aceste zone doar în număr limitat şi numai în terenurile propice pen-
tru creşterea vitelor, ocupaţia de bază a acestor populaţii nomade. Astfel
de terenuri se aflau în zonele de cimpie dintre Mureş şi Crişul Alb, Crişul
Repede şi Barcău Someş şi riul Tur. In rest deoarece terenurile erau mlăş
tinoase s-au putut aşeza fie kutriguri, fie slavi, veniţi în trena avarilor.
Din cauza carenţei cercetărilor raporturile noilor veniţi cu rămăşi
ţele gepidice şi cu populaţia locală nu ne sint cunoscute. Fără îndoială că
15 Deşi sînt semnalate, relativ numeroase aşezări din secolele V-VI (Şimian.
Galoşpetreu, Dindeşli, Sanislău, Berea punctul ,.Dealul Viilor", Valea lui Mihai.
Oradea, iar mai la sud la Şiclău şi Dorobanţi, d. M. Rusu, Contribuţii arheologice
la istoricul cetăţii Biharea, AIIC, III, Cluj, 1960, p. 22), pină în prezent a fos~
cercetat doar un bordei la Ci urneşti-Berea, (SCIV, 19, 4, 1968, p. 683) şi jumătatea
unui bordei ~a Biharea (cf. M. Rusu, op. cit., p. 22).
10 Ma r i a Comşa, Unele date privind regiu,iile din nord-vestul Româ-
niei în sec. V-IX (sub tipar) şi bibliografia indicată acolo.
17 Mari a Comşa în Istoria RomD.niei, I, 1960, p. 737; idem, Unele con-
sideraţii cu privire la originea şi apartene,iţa etnică a complexelor cu fibule
,,digitate'' de tip Gîmbaş-Coiovent, (sub tl,par).
18
Este vorba de mlaştinile (azi secate) care se întindeau la nord de pîriul
Crasna. Apoi cele care se întindeau în zona de cîmpie de la est şi sud vest de
Carei şi la vest şi sud vest de Valea lui Mihai pînă la Săicuieni. O a treia zonă
se delimitează la vest şi sud de Oradea între Cheresig şi Salonta. Zone mlăştinoase
continuă şi la sud de Mureş asupra lor însă nu vom insista acum.
5 Organizarea socială în nord-vestul României (sec. IV-I X)
în urma înfrîngerii suferite în anul 568 o parte a populaţiei gepidice a ple-

cat de pe teritoriul ţării noastre. Nu este exclus însă ca unele enclave de
gepizi să fi rămas pe loc sub dominaţia avarilor. Este de presupus de ase-
menea ca în faţa pericolului extern care o ameninţa populaţia aui.ohtonft
şi gepidică să se fi retras în regiunile împădurite mai bine apărate natural.
unde aceasta din urmă se va contopi cu populaţia romanică.
In general trebuie să spunem că intre populaţia locală romanică şi
avari exista un contact mult mai slab în comparaţie cu contacttul p~ care
autohtonii l-au avut în perioada anterioară cu gepizii. In schimb, localni-
cii încep foarte probabil legături cu slavii şi chiar cu kutrigurii aflaţi în
solda avarilor, prin intermediul cărora li se percepea adesea şi tributul în
produse, muncă sau oameni.
Cercetările mai noi au demonstrat venirea unui nou grup de călăreţi
nomazi în Cîmpia Pannonică în preajma anilor 670-680 19 • In drumul lor
spre vest ei antrenează sau împing noi grupuri de slavi, mai ales din re-
giunile din dreapta Niprului, de pe cursul superior al Nistrului, care ajung
în bazinul Tisei superioare, iar de aici o parte a lor înaintează sau sint si-
liţi să înainteze pînă la Dunăre 20 • Urme sporadice care pot fi puse în le-
gătură cu populaţiile de călăreţi din perioada celui de al doilea kaganat
avar şi unele urme ce pot fi puse în legătură cu populaţia slavă, au apărut
şi în nord-vestul ţării In secolul al VIII-lea, probabil şi datorită scăderii
puterii politice a avarilor 21 , asistăm la o înmulţire a elementului slav în
detrimentul celui nomad.
Din cele arătate mai sus reiese caracterul eterogen al populaţiei atît
din perioada primului kaganat cit şi din perioada celui de al doilea kaga-
riat avar 22 •
°1 K o v r i g I 1 o na, Das awarenzeitliche Grăberfeld von Alaltyrin, Archaeo-

logia Hungarica, XL, Budapest, 1963, p. 230 şi urm. Datelo arheologice sînt con-
firmate şi de cercetările antropologice. Astfel J. Ne m e s ke r i op. cit., p. ~10
ajunge la concluzia că populaţia avară propriu zisă din epoca primului kagana~
avar are componente dolkhocrane mongolione (paleosiberiene), în timp ce popu-
laţia avară a celui de al doilea kaganat se caracterizează prin brachycrania mon-
goliană de tip central asiatic (tungusă).
20 Ma r ia Comşa, Slavii de răsărit pe teritoriul R.P.R. şi pătrunderea ele-
mentului romanic în Moldova, pe baza datelor arheologice, SCIV, IX, 1958, 1.
p. 73-89; idem, Directions et etapes de la penetration des slaves vers la peninsule
balcanique aux VIe-VJie siecles (avec un regard special sur le territoire de la
Roumanie) sub tipar.
21
K. Hore d t, Das awarenproblem in Rumănien, în Studijne Zvesti
Archeoologickeho Ustavu Slovenskej Akademie Vied, 16 Nitra, 1968, p. 116-117;
Mari a Comşa, Unele date privind regiunile din nord-vestul României (sub
tipar).
22
Acest fapt este •;:onfirmat de cercetările antropologice. Astfel J. Ne m e s -
k e r i afirmă că populaţiile aşezate în epoca avară în regiunea Tisei predominau
tră.săturile europoide (Cf. ,,Etude anthropologique des squelettes du clan princier
avar decuverts au cimetiere de Kiskorăs - Vrig6hid", Archaeologia Hungarica,
XXXIV, 1955, p. 209.
70 Maria Comşa 6
Legăturile dintre slavi şi autohtoni începute în epoca primului kaga-

nat avar vor continua şi în epoca celui de al doilea kaganat. Incă în acest
timp, credem noi, a putut începe fuziunea intre obştile autohtone şi obştile
slave.
Această fuziune s-a făcut cu atit mai uşor cu cit obştea slavă avea
crganizarea teritoriului foarte apropiată de cea a obştei populaţiei locale
romanice. Cele două tipuri de obşti se deosebeau doar în ceea ce priveşte
!"tructura. Astfel în timp ce obştea locală se caracteriza în principal prin
familii mici (formate din păriţi şi copii) în cadrul obştei slave, deşi nu
lipseau în anumite cazuri familiile mici, era încă în vigoare şi marea fa-
milie patriarhală.
Legăturile autohtonilor cu avarii erau mai slabe, ele se rezumau mai
ales la plata unui tribut în produse, prestare de munci sau de oşteni.
Pentru studiul organizării social economice al slavilor din nord-vestul
ţării, la sfîrşitul secolului al VIII-lea şi începutul secolului al IX-lea. un
loc aparte îl ocupă necropola tumulară de incineraţie de la Nuşfalău.
Necropola de aici reflectă în chip cit se poate de clar starea socială a
r·elor înmormintaţi aici. Astfel tumulul cel mai înalt numit „Movila Mare"
atingînd circa 16 m şi diametrul de aproximativ 50 m, (încă necercetat)
ascunde fără îndoială mormîntul unei căpetenii eventual şi a unor membri
2 familiei acestuia şi a unor slujitori-robi. In preajma „Movilei Mari" s-au
;tflat şase tumuli mai mici avind o înălţime de 6-8 m cu diametrul de
'.20-30 m, care împreună cu mo\·ila mare formau un grup deosebit în par-
tea de vest a necropolei. La o distanţă ceva mai mare spre est de acest
grup se afla al şaptelea turnul înalt de 6,10 m, şi avînd diametrele de 37.IOX
X 35,88 m, care poate fi inclus în grupul celor şase tumuli amintiţi mai
înainte. Cei şapte tumuli acoperă foarte probabil mormintele unor fruntaşi
aflaţi în preajma conducătorului militar. Urmează apoi tumulii mijlocii
(înalţi de 1,50-2 m) şi mici (cu înălţimea de 0,50-1 m) sub care se aflau
mormintele oamenilor de rînd. Putem spune că la Nuşfalău situaţia socială
;i celui înmormintat se reflectă în mărimea tumulului. Cu cit cel înmor-
mîntat ocupa un loc mai de frunte în societate, cu atit i se ridica un tumul

mai mare. Proporţionale cu mărimea tumulului erau şi construcţiile de
lemn în care se depuneau rămăşiţele defuncţilor. Ofrandele depme erau
şi ele mai multe în tumulii mai mari. In ceea ce priveşte inventarul, avem
in vedere în primul rind ceramica, nu există o deosebire esenţială între
tumulii de proporţii mai mari şi cei de proporţii mai mil'i2 3 •
Judecind după mărimea necropolei (41 de tumuli, in fiecare turnul pu-
tînd fi depuşi mai mulţi decedaţi) şi ţinind seama de proporţiile deosebit
de mari a tumulului principal „Movila Mare" şi a celorlalţi şapte tumuli
de care am pomenit mai sus, credem că necropola de la Nuşfalău a apar-
ţinut unui centru de uniuni de obşti care exista la sfirşitul secolului al
23 Mar la Comşa, Slipliturile de la Nuşfalliu, Materiale şi cercetări arheo-

logice VII, 1961, p. 519-527.
7 Organizarea socială în nord-vestul României (sec. IV-I X) 71
VIII-lea şi începutul secolului al IX-lea în zona confluenţei pîrîului Raco)

cu Barcăul. In acest caz „Movila Mare" aparţine cneazului de vale care
în acelaşi timp era şi conducătorul militar, iar tumulii mai mari din Jur
aparţin fruntaşilor din preajma acestuia 24 .
O necropolă similară celei de la Nuşfalău a existat se pare şi la Si-
nandrei-Bihor25, aici fiind vorba de o altă uniune de obşti aproximativ
din aceiaşi vreme de pe cursul mijlociu al Crişului Repede în zona con-
fluenţei sale cu piriul Peţa.
De asemenea înclinăm a crede că şi necropola de la Someşeni Cluj
este necropola unui centru de uniuni de obşti de pe valea Someşului
Mic aflată în apropiere de confluenţa acestuia cu pîrîul Căpuş.
Astfel de uniuni de obşti au precedat voievodatul de la Biharea ca şi
celelalte cnezate şi voievodate care au luat fiinţă în de.:u::-sul secolului al
IX-lea pe versantul vestic, estic sau sudic al Munţilor Apuseni, după zdro-
birea puterii avarilor de către franci în anul 805.
QUELQUES CONSIDERATIONS CONCERNANT L'ORGANISATION SOCIALE

DANS LES REGIONS DU NORD-OUEST DE LA ROUMANIE AUX
IV -IX SIECLES
Resume
Au courant des ne-nre siecle, la communautk rurale s'est generalisee chez

la population dace vivant darus le nord-ouest de notre pays, a l'exterieur de la pro-
vince romaine de Dacie. L'absence du limes crea au rve siecle des conditions
propices pour l'installation dans le territoire envisage des elements romains ou
romanises venus de l'ancienne pravince de Dacie, gui donnerent naissance la a
24 In capitolul Slavii din Istoria României, I, Bucureşti, J.960, p. 751 „Movila

Mare" de la Nuşfalău, am atribuit-o unui conducător, iar tumulii din preajma
acestuia membrilor aristocraţiei tribale. Intr-o lucrare ulterioară însă am arătat
că de fapt în secolele IV-IX nu avem de-a face cu tri1burile primitive, ci cu
uniunea politi-că a obştilor. cf. M. Comşa, Cu privire la caracterul organizării
social-economice şi politice de pe teritoriul ţării noastre în epoca migraţiilor.
SCIV, 18, 3, 1967.
25 La vest de sat lin,gă cimitir se afla un turnul mare aproximativ de pro-
porţiile „Movilei Mari" de la Nu.şfalău. Loi.::ul înainte cu 60-70 de ani se numea
,,La holomb". Acest turnul a fost distrus cu circa 60 de ani în urmă datorită fap-
tului că de aici se scotea pământ pentru lipit casele. La fel ca şi la Nuşfalău la
vest de acBSt turnul mare „pe cîmrpuţ" pînă spre Crişul Repede, se aflau tumuli
mai mici avînd o înălţime între 0,50-2 m. Aceştia i-am văzut şi noi încă acum
trei decenii. O parte a acestor tumuli au fost nivelaţi. Sătenii afirmau .::ă sub ei
s-ar fi găsit oale. Din păcate pină în prezent nu am putut obţine date mai multe
în legătură cu aceşti tumuli.
72 Maria Comşa 8
des communautes villageoises daco-romaines. La dominati on hunique ne devait

pas detruire Ies communautes villageoises autochtones, mais ces communautes
autochtones - daces ou daco-romaines - entreront maintenant en contact avec
des communautes germaniques, ostrogothiques ou gepidiques. De ce contact avec
les communautes villageoises autochtones, la grande famille patriarcale germanique
s·est demembree, tout au moins cu partie.
On constate l'existance d'une populalion helerogene pendant le premier et le
deuxieme khaganat avare: durant le premier, outre Ies Avares proprement-dils,
il y avait aussi Ies Koutrigures et des Slaves; le nombre de ~es derniers devait
montcr sensiblement au cours du dcuxieme khaganat. C'est pendant la domination
avare que debute le contact des communautes villageoises autochtones avec
Ies communautes slaves. Les rapports avec Ies Avares se bornaient en general
a la perception d'un tribut par ces- derniers, avec sou vcnt comme interrnediaires
Ies Koutrigures et plus tard certains groupes de Slaves.
L'organisation socio-econornique des Slaves du nord-ouest du pays vers la
fin du vrne et le commencement du rxe siecle est nettement refletee dans la
necropole de Nuşfalău; c'est la n~ropole d'un centre d'une union de communautes
villageoises (knezat de la vallee). De telles unions de communautes villageoises
ont precede le voivodat de Biharea, ainsi que Ies autres knezats et voivodat qui
ont pri naissance au courant du rxe siecle sur le versants occidental, meridional
et oricn~,il des Alpes lransylvaines.
NOI DFSCOPERIRI ARHEOLOGICE DIN MOLDOVA
APARŢINiND CULTURII DRIDU
DE
IOAN MITREA
(Bacău)
După cum se ştie, pe baza analizei materialelor rezultate din primel2

sondaje arheologice efectuate în aşezarea de la Dridu în 195G, prof. I. Nis-
tor a definit conceptul de cultură Dridu 1•
Continuarea săpăturilor în aşezarea de la Dridu, valorificarea ştiinţi
fică a rezultatelor 2 , ca şi descoperirea şi cercetarea altor monumente de
acelaşi fel, au permis precizarea tot mai deplină a trăsăturilor caracteris-
tice ale complexului cultural specific secolelor VIII-XI, cunoscut din li-
teraura de specialitate sub numele de Dridu:i.
Pe teritoriul Moldovei, materiale ce se încadrează în cultura Dridu au
fost descoperite încă înainte de al doilea război mondial, fără ca la acea
dată să fi fost posibilă încadrarea lor culturală în mod corespunzător. A.:,a
a fost cazul materialelor descoperite la Fundul Herţei4 şi Horodiştea pe
Prut-'.
1 I. Nes tor, Contributions archeologiques au probleme des Prolo-Roumains
La civilisation de Dridu, în Dacia, N.S., II, 1958, p. 371 şi urm.

2 Eu gen i a Z a h a r i a, Săpăturile de la Dridu. Contribuţie la arheologia
şi istoria perioadei de formare a poporului român. Buc. 1967.
a I. Nes tor, Arheologia perioadei de trecere la feudalism, în Sludii, XV,
1962, 6, p. 1427 şi urm.; idem, Les donnees archeologiques et le probleme de la
formation du peuple roumain, in Revue roumaine d'histoirc, III, 1964, 3, p. 383 ~i
urm.; idem, cap. Formarea poporului român, în Istoria poporului român, Buc. 1970,
p. 107-113.
,. C. A mb ro j ev i ci şi R. Popov i c i, Zur vorgeschichtlichen und mit-
telalterlichen Vergangenheit des Bezirkes Dorohoi, în Dacia, IX-X, 1941-1944.
p. 115-125.
5 H. Dumitrescu, La station prehistorique de Horodiştea sur Pruth, in
Dacia, IX-X, 1941-1944, p. 148, fig. 13/19; p. 151, fig. 15/4.
74 Ioan Mitrea 2
Aceeaşi a fost şi situaţia unor materiale de tip Dridu. descoperite cu

ncazia cercetărilor arheologice de la Izvoare-Neamţ6 şi Hlincea-Iaşi7. Abia
în urma săpăturilor efectuate în anii 1956-1958 la Spinoasa-Iaşi 8 , au fost
încadrate corect din punct de vedere cultural resturi materiale aparţinînd
complexului Dridu şi în Moldova.
In anii următori s-au cercetat numeroase monumente de tip Dridu în
Moldova. ceea ce a permis şi elaborarea unor lucrări de sinteză privind
formarea şi dezvoltarea acestei culturi în regiunile de la răsărit de Carpaţi
ale României 9 •
Deşi în linii generale evoluţia culturii Dridu în Moldova este cunos-
cu tă, totuşi cercetarea ştiinţifică continuă şi în alte obiective. pentru a se
obţine noi date tot mai semnificative care să faciliteze cunoaşterea com-
plexă a evoluţiei în timp şi spaţiu a acestei culturi.
Pe această linie se înscriu şi rezultatele cercetărilor arheologice efec-
tuate în aşezările de la Izvoare-Bahna 10 şi Cîmpineanca-Focşani 11 •
Aşezarea de la Izvoare, comuna Bahna. judeţul Neamţ este situată
pe o terasă de 50-60 m din dreapta Siretului. în apropierea pîriului Băh
nişoara, la o distanţă aproximativ egală de satele Izvoare, Bahna şi Cir-
ligi, pe locul numit de localnici „La pod la Hărmăneşti".
La Izvoare-Bahna. prin cercetările efectuate în ultimii trei ani. au
fost descoperite cinci locuinţe, dintre care patru de tipul celor adincite în
pămînt (bordeie şi semibordeie) şi una de tipul locuinţelor de suprafaţă.
C'u privire la complexele de locuire din aşezarea de la Izvoare-Bahna,
este de subliniat coexistenţa locuinţelor adîncite în pămint. predomimmte
în această epocă. cu locuinţele de suprafaţă. (de tipul , .. colibelor"). Tipul
de locuinţă de suprafaţă. atestat pentru prima dată în cadrul culturii Dridu
r, R. V u 1 p I?. Izvoar0. Săpăturile din 1936-1948., Buc. 1957, p. 318-320,

fig. 333/1, 2. 4: fig. 334; fig. 336/3. 4
7 M. Petre s c u-D î mb o vi ţ a si colaboratorii, Şantierul Hlincea-la$i.
în SCIV, IV, 1953. 1-2, p. 23:-1 şi urm.: SCIV, V, 1954, 1-2, p. 233 şi urm,: SCIV.
VI. Hl55, 3-4. p. 687 şi urm.
s A. N i ţ u şi D. Te o d o r, Raport asupra sondajului din aşezarea pre-
feudală ele la Spinoasa, în Mat0rialc. V. 1959, p. 485 şi urm.: A. N i ţ u,
E m. Zaharia şi D. T C' odor. Sondajul de la Spinoasa-Erbiceni, în Mate-
ria IP. VI. 1959. p. 531 şi urm; D. T C' odor şi E m. Zaharia. Sondajele de
la Spinoasa şi Erbiceni, în Materiale. VTII, 1962, p. 35 şi urm.
!l Dan G h. T 0 odor, Contribuţii la cunoaşterea culturii Dridu pe teritoriul
.~lulclorei, în SCIV. 19. 1968, 2. p. 227 şi urm.; Ioan Mitrf'a, Contribuţii la cunoaş
terea rulturii Driclu clin regiunea dintre Carpaţi şi Siret a Moldovei, în Carpica,
V. 1972. p. 115 şi urm.
10 Tn aişezarea dC' la IZNoare-Bahna. s-au efeduat CP~etări în anii 1971-1973.
Materialul Pste în cea mai mare parte inf"dit. Rezultatele săpăturilor din 1971 au
făcut obiectul unei note. Vezi I. M i t re a, Cercetări arheologice în aşezările
prefeudale de la Bereşti-Bistriţa şi Izvoare-Bahna, în Studii şi cercetări ştiinţifice,
istorie-filologie, Badiu, 1972, p. 33 şi urm.
11
In aşezarra de la Cîmlpineanca-Focşani s-au efectuat cercetări arheologice
în 1973, de către I. Mit r C' a şi V. N ă m o 1 o ş anu.
3 Descoperiri arheologice aparţinînd culturii Dridu 75
din Moldova la Spinoasa-Iaşi1 2 , apare şi la Izvoare-Bahna. fiind semnalat

aici pentru prima dată în regiunea dintre Carpaţi şi Siret a Moldovei.
Locuinţele adincite parţial în pămînt de la Izvoare-Bahna, sînt de
formă rectangulară, avînd colţurile mai mult sau mai puţin rotunjite. Po-
deaua acestor locuinţe era bătătorită, doar într-un singur caz s-au obser-
vat porţiuni de podea lutuită.
La locuinţele cercetate nu s-au observat gropi ele pari pentru susţi
nerea pereţilor şi acoperişului. în toate locuinţele cercetate s-au descope-
rit instalaţii pentru încălzit şi prepararea hranei. Aceste instalaţii sînt de
două feluri: cuptoare din pietre fixate cu lut (pietrare) şi vetre deschise.
amenajate tot din pietre. Intr-o singură locuinţă (L 3) s-au găsit două in-
stalaţii pentru foc; pe lingă o vatră din pietre, la mică distanţă se află ~i
un cuptoraş construit numai din lut.
In locuinţe. şi sporadic în stratul de cultură dintre locuinţe, s-a des-
coperit un bogat inventar, format din obiecte din os, metal, lut precum
şi o mare cantitate de ceramică.
In locuinţele de la Izvoare-Bahna au fost descoperite mai multe îm-
pungătoare din os. Intr-una dintre aceste locuinţe (L 5) s-au găsit 27 îm-
pungătoare de os. Menţionăm că marea majoritate a acestora erau fini-
sate, altele însă se prezentau în diferite stadii de prelucrare. Numărul
mare de împungătoare descoperite în aceeaşi locuinţă, stadiul diferit de
finisare în care se aflau, ca şi descoperirea unei pietre folosite pentru as-
cuţirea acestor obiecte, ne determină să apreciem că ne aflăm în faţa unui
atelier de prelucrare a osului. Asemenea obiecte puteau fi prelucrate de
orice individ, nepresupunînd o specializare deosebită, dar în cazul ate-
lierului de la Izvoare-Bahna, se atestă că avem de-a face cu un meşter
specializat în prelucrarea acestor obiecte, care nu lucra numai pentru ne-
voile familiei sale, ci ale întregii comunităţi.
Dintre obiectele din lut menţionăm cîteva fusoiole, iar din fier mai
multe cuţite, o verigă şi un cui.
Deosebit de importantă este descoperirea într-una din locuinţele de
la Izvoare-Bahna a unui cercel cu pandativ în formă de stea, realizat prin
turnare (fig. 5/1). Acest cercel se încadrează în seria cerceilor de tip bi-
zantin, cu partea inferioară semilunară şi cu pandativ în formă de stea 1:1•
Pentru piesa de la Izvoare-Bahna, cele mai apropiate analogii pe terito-
riul României le întîlnim la exemplarele de cercei stelaţi, descoperite la
12 Pentru Spinoasa-Iaşi, vezi rapoartele de săpături menţionate la nota 8.

13 M. Comşa, Quelques donnees concernant les rapports des territoires
nord-danubiens avec Byzance aux VI-e-VIII-e siecles. (Pendants d'oreiUe en forme
d'etoile), în Revue des Etudes sud-est Europeennes, t. IX, 3, 1971, p. 377 şi urm.
,G Ioan Mitrea 4
Teiuş 1 ~ şi Noşlac 1 ·'. Unele elemente se întîlnesc şi la cercelul cu partea in-

ferioară semilunară descoperit la Satul Nou 16 •
Cercei asemănători cu cel de la Izvoare-Bahna întîlnim şi în U.R.S.S.17,
în Ungariarn şi în Bulgaria 10.
In ceea ce priveşte datare& ace';ior ob:ecte semnalăm că după ultimele
opinii. exemplarele de cercei asemănălo<:re piesei de la Teiuş, cu partea
inferioară în formă ele semilună şi ascuţită la mijloc, se datează către
anul 720, exemplarele asemănătoare cerceilor de la Noş1ac cu partea se-
milunar[1 dezvoltată, pot fi datate către mijlocul sec. al VIII-lea sau chiar
în a doua jumătate a acestui secol, iar piesele asemănătoare cercelului de
la Satu Nou, pot fi datate la începutul sec. al IX-lea. 20
Exemplarele din U.R.S.S., la care ne-am referit sînt datate în sec.
VII-VIII21, cele din Ungaria la începutul sec. al IX-lea 22 , iar cel din Bul-
garia în sec. VIII-IXl:J_
Pe baza analogiilor cu piesele semnalate, avînd în vedere şi contextul
arheologic în care a fost descoperit, considerăm că cercelul de la Izvoare-
Bahna poate fi atribuit celei de-a doua jumătate a sec. al VIII-lea şi în-
ceputului sec. al IX-lea. In felul acesta cerceii de tipul celui descoperit la
Izvoare-Bahna, sînt precedaţi în timp de cerceii de tip Teiuş şi Noşlac şi
urmaţi de cerceii de tipul celui descoperit la Satu Nou.
In aşezarea de la Izvoare-Bahna s-a descoperit şi o mare cantitate de
ceramică. Ceramica din această aşezare cuprinde două categorii princi-
pale: 1) ceramică lucrată cu mina şi 2) ceramică lucrată la roată.
Ceramica lucrată cu mina este confecţionată dintr-o pastă care con-
ţine in compoziţie cioburi pisate şi mai rar microprundişuri. Din specia
IA K. Hore d t, Contribuţii la istoria Transilvaniei în sec. IV-XIII, Buc.,

1958, p. 74, fig. 12/9.
i:; M. Rusu, The prefeudal cemetery of Noslac (VI-Vil centuries), în
Dacia, N.S., IV, 1962, .p. 272, fig. 2/4.
16
B ucu r M i t re a şi N i ţ ă A n gel e s cu, Sdpătu.rile de la Satu-Nou
în MaterialP, V, 1959, p. 540, fig. 6. PC"lltru cimitirul nr. 2 de la Satu Nou, autorii
propun .,dalarea în sec. IX cu posibili lăţi de prelungire în sec. X". Eugenia
Zaharia, in monografia, Săpăturile de la Dridu ... , p. 112 discută şi mate-
rialul ceramic din cimitirul nr. 2 de la Satu Nou. Pe baza observaţiilor asupra ma-
terialului ceramic, autoarPa ~om;idcră că „Cimitirul aparţine unei perioade mai
vechi, probabil sec. VIII-IX". M. Comşa, în studiul citat la nola 13, restrînge
datarea pentru c<>rcelul de la Salu Nou, arăt'ind că această piesă ,,poate fi datată
la încpputul sec. al IX-lea".
17 D. T. B crez ove ţ, în Arheologia, Kiev, VI, 1952, p. 113, pl. II/3, 4;
pl. III/4.
1
~ S. Dim i l r i j l' vi c, în Opuscula Archaeologica, II, 1957, p. '27, fig, V/3, 4.
19 Piesa se află în Muzeul din Va!'na. In1formaţii de la Dan G h. Te odor,
care ne-a pus la dispoziţie şi un dPsen. Pentru toate îi mulţumim şi pe această
cale.
~0 M. C o m ş a, op. cil. p. 384-385.
11 D. T. Bere z ove ţ, op. cit., p. 118.
~1 S. D i m i l r i j e v I c, op. cit., p. 27.
~' Informaţii
1
Dun Gh. Teodor.
Descoperiri arheologice aparţinîncl culturii Driclu I I
ceramicii modelate cu mina au fost confecţionate doufi tipuri de vase: bor-

cane şi tipsii.
Ceramica lucrată cu mina este decorată cu ah·eole sau crestături pla-
sate pe marginea buzei. (fig. 1/1-2).
Ceramica lucrată cu roata cunrinde trei categorii: a) ceramică lucrată
cu roJ.ta înceată, dintr-o pastă cu cioburi în compozi1.ie; b) ceramică lu-
lrată la roata cu turaţie medie. avînd în compoziţie nisip şi microprundi-
şuri, şi c) ceramică lucrată la roata cu turaţia medie dintr-o pastă fină.
cenuşie.
Ca forme, au fost confecţionate vase, borcane de dimensiuni mici şi
mijlocii şi mai rar de dimensiuni mai mari.
Ceramica lucrată la roată este bogat ornamentată. cu motive realizate
prin incizii, formînd linii drepte dispuse continuu, benzi de linii drepte
sau benzi de linii vălurite (fig. 1/3-9). Pe ceramica cenuşie întîlnim mo-
tive ornamentale realizate prin lustruire sau caneluri (fig. 4/3).
Caracteristicile ceramicii de la Izvoare-Bahna, atit în ce priveşte teh-
nica de prelucrare, formele şi motivele ornamentale, se întîlnesc la cera-
mica din aşezările fazei timpurii a culturii Dridu din Moldova 24 , fază de-
numită şi protodridu 25 .
Dintre aşezările din Moldova în care întîlnim un material ceramic
asemănător cu cel de la Izvoare-Bahna, menţionăm pe cele de la Spinoa-
sa26, Oituz 27 , Onceşti 28 , Brăsăuţi 29 , etc.
Pe baza analizei materialului ceramic şi a celorlalte obiecte de in-
ventar, a analogiilor menţionate, considerăm, că limitele cronologice în
care se încadrează locuirea prefeudală de la Izvoare-Bahna corespund se-
colului al VIII-lea şi primei jumătăţi a secolului al IX-lea.
A doua aşezare, cercetată în 1973, se află în satul Pietroasa, comuna
Cîmpineanca30 , judeţul Vrancea, pe o terasă din dreapta Milcovului, în
punctul numit „Grind".
La Cîmpineanca au fost dezvelite trei locuinţe de tipul celor adîncite
în pămînt. Locuinţele sînt de formă rectangulară avînd colţurile mai mult
sau mai puţin rotunjite. In toate locuinţele au fost găsite instalaţii pen-
tru încălzit şi prepararea hranei.
24 Dan G h. Te odor, ap. '~it. în SCIV, 19, 1968, 2, p. 270-272; I. Mi-
tre a, op. cit., în Caripica, V. 1972, p. 1'15. şi urm.
25 I. Nes tor, op. cit., în Revue Roumaine d'Histoire, III, 1964, 3, p. 404
'ii urm.
26 Rapoartele citate la nota 8.
27 Dan G h. Te odor, C. Buzdugan şi I. Mitre a, Descoperirile
arheologice de la Oituz (judeţul Bacău) în Carpica, II, 1969, p. 309 şi urm.
28 I. Mitre a, Aşezarea prefeudală de la Onceşti-Bacău, în Carpica, IV 1971,
p. 271 şi urm.
29
V. Spinei şi D. Monah, Aşezarea prefeudală de la Brăşăuţi, în
Memoria Antiquita.tis, II, 1978, p. 371 şi urm.
30 Vom reţine pentru aşezarea la care ne referim, denumirea de Cîmpineanca,
întrucît sub această denumire au mai fost menţionate în publicaţii materialele ar-
heologice descoperite întîmplător aici.
78 Ioan Mitrea 6
Ca inventar, menţionăm cîteva fusaiole din lut, obiecte din fier cum
ar fi un cuţit, un vîrf de săgeată. o nicovală şi un topor 31 , precum şi o
mare cantitate de ceramică.
Fusaiolele din lut, cuţitul din fier (fig. 5/6) ca şi vîrful de săgeată
(fig. 5/5) sînt de tipul celor bine cunoscute în aşezările Dridu din Moldova.
Nicovala şi toporul de luptă din fier de la Cîmpineanca (fig. 6/1, 3) îşi gă
sesc analogii în depozitul de unelte şi arme din fier de la DragoslovenP 2 •
Foarte probabil că în cadrul aşezării de la Cîmpineanca a existat un atelier
de fierărie, asemănător celui de la Dragosloveni, pentru aceasta pledînd
atît prezenţa nicovalei folosită intr-un atelier de fierărie cit şi numeroa-
sele bucăţi de zgură şi lupe din fier, descoperite cu ocazia cercetărilor ar-
heologice sistematice, mai ales în zona, ca şi în umplutura, celei de a treia
locuinţe de la Cîmpineanca 33 •
In aşezarea de la Cîmpineanca a fost descoperită o mare cantitate de
ceramică, lucrată în totalitate la roată, cuprinzînd două categorii: prima
categorie este reprezentată de vase fără torţi, lucrate din pastă cu nisip
şi pietricele, avînd motive ornamentale decorate cu pieptenele; a doua
categorie, cuprinde vase cu torţi sau fără torţi, lucrate din pastă fină, ce-
nuşie, decorate de obicei cu linii lustruite şi mai rar cu linii incizate.
P!rima categorie ceramică, cuprinde vase, care din punct de vedere
al formei se grupează în două variante principale: a) vase ce au corpul mai
înalt, mai zvelt, cu umerii mai jos de gît şi puţin proeminenţi; b) vase cu
umerii mai sus, puternic dezvoltaţi.
Toată ceramica din prima categorie este decorată cu diferite motive
ornamentale realizate prin incizii făcute cu ajutorul unui pieptene. Or-
namentarea ceramicii din această categorie se realizează prin folosirea
a trei elemente: striurile (orizontale, verticale sau oblice). benzile în val
şi împunsăturile.
Striurile apar aproape pe toate vasele, acoperind cea mai mare parte
din suprafaţa acestora începînd din regiunea gîtului pînă spre fund (fig.
2/7-8; fig. 3/3, 4).
Unele vase au fost decorate numai cu striuri orizontale (fig. '.!./7;
fig. 3/3).
Al doilea element decorativ răspîndit şi care uneori alcătuieşte sin-
gur decorul unui vas, sînt benzile de linii în val (fig. '.!./3. 8; fig. 3. 1).
Uneori decorul alcătuit din linii în val se suprapune peste decorul de
linii orizontale (fig. 2/1, 5; fig. 3/2; fig. G'-1).
31 Nicovala şi ciocanul au fost descoperite la suprafaţă în 1965, în urma des-
fundării terenului pentru vie, în zona în care noi am descoperit în 1973 a treia
locui1J,}ă aparţinînd culturii Dridu.
Mari a Comşa şi G h. Co n sa n t i n e s cu, Depozitul de unelte şi arme
din epoca feudalii timpurie descoperit la Dragosloveni (Jud. Vrancea), în SCIV, 20,
1969, 3, p. 425 şi urm.
33 După informaţiile primite, cam în această zonă, în care noi am dezvelit cea
de-a treia locuinţă de la Cîmpineanca au fost găsite în 1965 nicovala şi toporul de,
luptă.
Ca motiv ornamental întilnim si benzile de linii verticale sau oblice,

trase peste striurile orizontale (fig. 2)2, 4/6; fig. 3/2).
Un alt motiv ornamental, întîlnit pe vasele descoperite la Cîmpi-
neanca este constituit din benzi de împunsături sau trăsături mai late, fă
cute cu dinţii pieptenului (fig. 3/4).
Intîlnim, rar e drept, şi fragmente ceramice decorate pe buză cu linii
in val (fig. 3/1).
Menţionăm că mai multe funduri de vase, aparţinînd primei categorii
ceramice, prezintă ştampile în relief (fig. 3/5-6).
A doua categorie ceramică din aşezarea de la Cîmpineanca este con-
fecţionată dintr-o pastă fină, cenuşie. Unele dintre aceste vase au torţi
(Iig. 4/2). Ceramica cenuşie este ornamentată cu motive din linii lustruite
(fig. 4/4-5) şi mai rar cu linii incizate sau caneluri (fig. 4/6).
Materialul descoperit în aşezarea de la Cîmpineanca şi în primul rînd
ceramica, îşi găse~te analogii într-o serie de aşezări din Moldova ca: Dă
neşti34, Dodeşti 35 , Epureni 36 , Şendreni 37 , şi Oituz:iH sau la Dridu 39 în Mun-
tenia şi Dinogeţia în Dobrogea 40 .
Avînd în vedere caracteristicile materialelor descoperite la Cîmpi-
neanca, analogiile acestor materiale cu cele găsite într-o serie de aşezări
de tip Dridu semnalate mai înainte, atribuim această aşezare secolelor X-
XI e.n.
Cercetările arheologice efectuate în cele două aşezări, de la Izvoare-
Bahna şi Cîmpineanca, vin să întregească cunoştinţele noastre privind
formarea şi dezvoltarea culturii Dridu în Moldova. Astfel, materialele de
la Izvoare-Bahna completează cu noi detalii cunoştinţele noastre privind
etapa de cristalizare a culturii Dridu din Moldova (sec. VIII-IX), în timp
ce materialele descoperite la Cîmpineanca aduc noi informaţii privind
faza pe deplin formată, ,,clasică", a culturii Dridu.
Numeroase caracteristici ale materialelor descoperite la Izvoare-Bahna
şi Cîmpineanca, vin să sublinieze odată mai mult caracterul romanic şi
autohton al culturii Dridu, prezenţa elementelor şi influenţelor bizantine
în Moldova în această vreme, în care se încheie procesul de formare a
poporului român.
31 M. P e t r e s c u-D î m b o v i ţ a şi E m. z a h a r i a, Sondajul arheologic de la
Dăneşti, în Materiale, VIII, 1962, p. 47 şi urm.
35 Săpături efectuate de un colectiv condus de Dan G h. Te odor. Vezi şi
Dan G h. Te odoru, op. cit., în SCIV, 19, 1968, 2, p. 245, fig. 4/2, 4; p. 252, fi~- 11/1-12
3
u Săpături Dan G h. Te odor. Material în cea mai mare parte indeit. Vezi
şi Dan G h. Te odor, op. cit, în SCIV, 19, 1968, 2, p. 251, fig. 10/1-14.
:i Dan G h. Te o d or, Descoperirile arheologice de la Şendreni - Galaţi, în
7
Danubius, 1967, p. 129 şi urm.
::111 D an G h. Te odor, C. B uz du g an şi I. M i t re a, op. cit. în Carpica II,
1969, p. 313-321.
39
Eugen ia Zaharia, op. cit, p. 79-95.
G h. Ş te fa n, I. B a r n e a, M a r i a C o m ş a, E u g e n C o m ş a, Dinoge-
10
•
ţia, I, Buc. 1967, p. 134-229.
80 Ioan Mitrea
Ponderea cea mai mare a materialelor descoperite. atestă prezenţa

unei puternice „pînze de populaţie" 41 autohtonă în Moldova în ultimele
secole ale mileniului I e.n. Alături de materialele autohtone. apar. în pro-
porţie mai mică şi materiale de tradiţie sau factură slavă. ceea ce atestă
prezenţa unei „pînze de populaţie slavă" pe cale de a fi asimilată în în-
tregime de fondul local.
Rezultatele cercetărilor din aşezările de la Izvoare-Bahna şi Cîmpi-
neanca, ne dau şi alte numeroase informaţii privind ocupaţiile, felul de
viaţă, în ansamblu nivelul de dezvoltare. al societăţii omeneşti din Mol-
dova din acea vreme.
Dar, în primul rînd, se cuvine a fi reţinut faptul că prin aceste cer-
cetări s-au adus noi argumente privind prezenţa populaţiei autohtone în
Moldova, caracterul autohton şi romanic al culturii Dridu. demonstrîn-
du-se înainte de orice, că şi regiunile de la răsărit de Carpaţi ale Româ-
niei au făcut parte integrantă din zona etnogenezei româneşti 42 •
NOUVELLES DECOUVERTES ARCHEOLOGIQUES DE MOLDA VIE

APPARTENANT A LA CULTURE DRIDU
Resume
L'auteur y presente brievement les resultats des fouilles archeologiques cffec-

tuee pendant Ies dermieres annees dans deux habitants de Moldavie.
Dans le premier (celui d'Izvoare, commune de Bahna, departement de Neamtz),
on a decourvert, par les fouilles de 1971-1973, quatre habitations du lype creusees
dans la terre et une habitation de surfa,ce.
Dans les ha,bitations decouvertes, ainsi que dans le reste des couches de cette
culture, on a trouve une grande quantite de ceramique, des objets en melai. en
argile et en os.
La ceramique comprend deux calegorics: a) celle tra\'aillee a la main. decoree
parfois d'alveoles au bord; b) la cerarniquc travai!lee a la roue, dec-oree de stries
droites et ondulees.
Nous raprpelons, parmi les objets en argile, quelques fusai:oles. et parmi ceux
en os, plusieurs pen;oires en os. Dans la cinquieme habitation, on a trouve 27
perc;oirs en os, dans des etapes differentes de l'usinage, ce qui nous a fait conclure
qu'il y avait, dans cette habitation, un atelier de l'usinage de l'os. Parmi Ies
objetes en metal, nous rappelons, comme tres important, une boucle d'oreille en
forme d'etoile, realisee par le coulage. En etablissant des analogies avec les pieces
u P. P. Pan a i te s c u, Introducere la istoria culturii romaneşti, Buc., 1969,

p. 120-121.
" 1 I o an Mitre a, Principalele rezultate ale cercetdrilor din anii 1941-1912
privind situaţia din Moldova fn epoca formării poporului roman, în Comunicări
de istorie şi filologie, Bacău, 1973, p. 47 şi urm.
ressemblantes de Teiuş, Noşlac, Satu Nou de la Roumanie, et d'autres exemplaires

de l'URSS, la Hongrie, la Bulgarie, la bouche d'oreille en forme d'etoile d'Izvoare-
Bahna: a pu etre datee dans la deuxieme moitie du VIII-e siecle et le commencer-
nent du IX-e. Tout le materie! decouvert dans l'habitat d'Izvoare-Bahna trouve des
analogies dans une serie de decouvertes de la Roumanie, attribuees a la culture
Dridu. En analysant le materie! decouvert en le comparant a d'autres, decouverts
sur le territoire de Roumanie, on aboutit a la conclusion que l'habitant d'Izvoare-
Bahna appartient au VIII-e siecle et a la premiree moitie du IX-e, et qu'il fait
partie de la periode precoce de la culture Dridu, qu'on appelle la phase protodridu.
Dans le deuxieme habitat celui de Cîmpineanca, departement de Vrancea,
qu·on a recherche en 1973, on a de-couvert trois habitations du type creusees dans
la terre. Dans le trou des habitations, ainsi que dans la couţ:he de culture, on a
decouvert une grande quantite de ceramique, plusieurs objets en fer et en argile.
La ceramique est travaillee a la roue et comprend deux categories principales:
a) des vases sans anses en pâte sablonneuse avec du petit gravier dans la com-
position, richement ornementes de stries droites et ondulees; b) des vases avec
ou sans anses, en pâte fine grisâtre decores parfois de motifs de lignes brillantes
ou de cannelures. Nous rappelons, parmi Ies pieces en fer, une pointe de fleche.
une hache de lutte et une enclume.
Dans son ensemble, le materie! decouvert a Cîmpineanca trouve des analo-
gies dans Ies decouvertes de Dridu, Dragosloveni et~. En analysant le materiei
decouvert, on attribue !'habitat de Cîmpineanca a la culture de Dridu, respecti-
vement a sa phase de maturite, des X-e-XI-e siecles. Les resultats des recherches
arheologiques des deux habitats contribuent a une meilleure connaissance de la
phase de formation de la culture Dridu (a laquelle appartient le materie! d'lzvoare-
Bahna), ainsi que de la phase de maturite de cette culture (a laquelle appartient
l'habitat de Cîmpineanca). Les resultats des recherches archeologiques des deux
habitats appartent de nouveaux arguments concernant la presence de la popula-
tion autochtone en Moldavie, le caractere autochtone et roumanique de la culture
Dridu. On soutient ainsi par de nouvelles preuves la these selon laquelle les
regions de l'est des Carpates on fait elles aussi partie de l'aire de l'ethnogenaise
roumaine.
5
Q
• ir. t I ami< 1 111< rat."1 ru mina ( 1-'.!) şi l a roa ,i <~- <1) t n 1, ,zar a de 1
Fig. 2. Cera mi că lu c rată la roat ă din aşezarea de l a Cîmpineanca .
•
2
--
I
I
,,
\
I
s 6
}, i ramie; lu cnt:i ln rontă din a ezar a dC> la Cîm in anca .
l
ig. 4. Ceramică lucr a tă la cenuşie (1, 3, Izvoare-Bahna
• 4
6
"ig. 5. biecl din mct · I din d h Izvoarc-Bahn (1--1 ş1 Cimpi
3
ig. 6. Cîmpineanca. Ni c ovală '?i topor descoperite întîmplător (1, 3) şi vas

într itc 2 4 .
CONTRIBUŢII LA PROBLEMA STABILIRII SECUILOR
ÎN SUD-ESTUL TRANSILVANIEI
DE
SZEKELY ZOLTAN
(Sf_ Gheorghe)
Din frămîntată istorie a Transilvaniei, perioada cea mai necunoscută

şi necercetată a fost intervalul de timp sec. XI-XIII, în cursul căruia s-a
produs instaurarea feudalismului maghiar precum şi aşezarea secuilor şi
saşilor în colţul sud-estic al Transilvaniei.
Stabilirea datei cinel au venit secuii pe aceste meleaguri a format de
multe ori obiectul unor discuţii între cercetătorii care s-au ocupat cu a-
ceastă epocă a Transilvaniei. Datele istorice fiind puţine sau lipsind cu
totul, numai descoperirile arheologice v>t să lămurească această problemă
încă neclară. In ultimii ani una dintr0 problemele principale ale cercetă
rilor arheologice efectuate în sud-estul Transilvaniei de către Muzeul din
Sf. Gheorghe a fost depistarea resturilor culturii materiale a populaţiei
româno-slave, diferenţiind totodată şi cultura materială caracteristică a
maghiarilor-secuilor aşezaţi în această parte a Transilvaniei.
În cele ce urmeazi"i redăm, pe scurt rezultatele acestor cercetări, care
aparţin epocii respective.
Colţul sud-estic al Transilvaniei, care cuprinde regiunea cursului su-
perior al Oltului, al Tîrnavei Mari precum şi al Mureşului, făcea parte
integrantă din teritoriul Daciei r:imane. După părăsirea acestei părţi ră
săritene a Daciei de către romani - fapt petrecut conform noilor cerce-
tări pe la mijlocul secolului III. e.n. - populaţia daco-romană rămănîncl
pe loc, a convieţuit cu mai multe popoare printre care şi cu slavii. care
s-au aşezat în această parte răsăriteană a Transilvaniei deja în a doua ju-
mătate a secolului al VI-lea e.n. Existenţa acestei populaţii româno-slave
prin dovezi arheologice a fost atestată într-o serie de aşezări care crono-
logic se încadrează în interval de timp sec. VI-X. Peste această populaţie
1
G Y. G y or f f y, A szekelyek eredete es telepillesilk tortenete, in Erdely es
ni-pei, Bpesta 1941, 62; K. Hore d t, Contribuţii la istoria Transilvaniei sec. IV-
XIII. Bihl. istorică VII. 1958. 109.
90 Szekely Zoliân
româno-slavă la începutul mileniului al doilea s-a suprapus regatul feu-

dal maghiar.
Cercetătorii români şi maghiari în general sînt de acord că cucerirea
Transilvaniei de către maghiari s-a făcut în mai multe etape şi ultima a
fost pătrunderea săcuilor în colţul sud-estic al Transilvaniei. pe care o da-
tează la începutul secolului al XIII-lea 1 • Prin urmare graniţa de est a re-
gatului feudal maghiar în sec. XI-XII, încă n-a fost la brîul Carpaţilor.
Acest fapt a fost constatat numai pe baza izvoarelor istorice şi a da-
telor toponimice, care au stat la dispoziţia cercetătorilor. Datele arheolo-
gice, - această perioadă nefiind cercetată, - n-au putut fi luate în con-
siderare. Descoperiri mai vechi făcute de Laszlo Francisc în valea Oltului
la Sf. Gheorghe-Bedehaza, precum şi săpăturile noastre executate în ul-
timii ani la Poian. la Cernat. la Peteni şi Zăbala, în valea Rîului Negru şi
cele făcute în colaborare cu Muzeul din Cristur în valea Tîrnavei Mari la
Cristur şi la Medişorul Mare. au furnizat noi date pentru elucidarea acestei
probleme.
La Poian (jud. Covasna) în aşezarea prefeudală desvelită în întregime
au fost descoperite două nivele: nivelul de jos datat cu o fibulă digitată
şi cu una bizantină aparţinea secolului VI. e.n .. iar peste acesta s-a su-
prapus o altă aşezare, pe care - pe baza ceramicii de culoare cenuşie or-
namentată cu decor lustruit de tip Blandiana II, - am încadrat-o în se-
colul X.
La Cernat (jud. Covasna) în anul 1950 în grădina lui Bokor Andrei cu
prilejul aratului, fierul plugului ridicînd o lespede de piatră. a fost găsit
un depozit de monede bizantine. care conţinea cca. 15 monede ascunse
probabil într-o pungă de pînză sau pe piele. Din acest depozit 8 bucăţi au
ajuns în colecţia Muzeului din Sf. Gheorghe. Monedele foarte uzate sînt
din bronz şi aparţin următorilor împăraţi: Justin. II (576-577), Ioan Tzi-
miskez-Vasile II. (969-989) şi Constantin IX (1042-55). Pe locul desco-
peririi în anii 1972-73 au fost făcute săpături. desvelind o aşezare cu se-
mibordeie dreptunghiulare săpate în pămînt cu vatra-pietrar într-un colţ.
Toate bordeiele au fosit incendiate cu excepţia unuia care s-a suprapus
peste un bordeiu incendiat. Acest bordei a avut 2 vetre-pietrar aşezate în
colţ. Materialul ceramic de tip Poian nivelul II. găsit în bordeie arse di-
feră de cel descoperit în bordeiul şi în stratul suprapus peste aceste bor-
deie. In stratul superior în materialul ceramic au fost găsite şi fragmente
de căldare de lut (Fig. 3/1. 5). In acest st,rat superior au fost găsite bor-
deie dreptunghiulare făcute la suprafaţă cu vatra lutuită de formă ovală.
Inventarul acestor bordeie în afară de ceramică făcută la roată bună mai
conţinea pinteni din fier şi vîrfuri de săgeţi în formă rombică. care da-
tează acest orizont cultural în sec. XI-XII. (Fig. 4/2. 5, 9). In partea mai
ridicată a terenului în grădina lui Fi.ilop Kăroly au fost descoperite 2 lo-
cuinţe de suprafaţă cu vatră lutuită de formă rotundă şi înconjurată cu
2 Z. S z e k el y, Pătrunderea slavilor şi populaţia băştinaşă în sud-estul Tran-

silvaniei, Referat prezentat la Congresul Naţional, Bucureşti, 27. nov. 1. dec. 1911.
:3 Stabilirea secuilor în sud-estul Transilvaniei 91
pietre. Inventarul acestor locuinţe constă din ceramică, din unelte din
fier, din pinteni şi vîrfuri de săgeţi. (Fig. 4/1, 4, 7, 8). A mai fost găsită
şi moneda regelui maghiar Ludovic cel Mare (1342-1382). Aceasta aşe
zare pe baza obiectelor şi a monedei descoperite în locuinţă se încadrează
în secolul XIII-XIV e.n.
La Sf. Gheorghe-Bedehaza Laszlo Ferenc în anii 1912-14 cu ocazia
construirii căii ferate a putut studia materialul arheologic descoperit, care
conţinea şi fragmente de căldare de lut, pinteni din fier, pe care le-a
datat în sec. XII-XIV. (Fig. 3/6-7) 3• K. Horedt în urma rezultatelor cam-
paniei de săpături a Academiei R.S.R. executate în anul 1949 a ajuns la
aceleaşi concluzii~.
La Cristur (jud. Harghita) în piaţa oraşului cu ocazia săpării fundaţiei
clădirii noi a cinematografului orăşenesc au fost găsite fragmente de vase
care aparţin în sec. XII-XIII5. Iar în cursul lucrărilor de restaurare la
biserica romano-catolică din acest oraş au fost găsite inele de tîmple care
se datează în sec. XII 6•
La Medişorul Mare (jud. Harghita) în mijlocul satului, pe locul numit
„Locul grădinilor" în cursul anilor 1972-73 au fost săpate 2 locuinţe cu
vatra lutuită în forma ovală. (Fig. 1). Inventarul locuinţelor conţinea vase
şi fragmente de căldare de lut şi un pinten, care datează locuinţele în sec.
XII. (Fig. 2, fig. 3/2-4, fig. 4/6). În afară de acestea au mai fost găsite şi
alte locuinţe care pe baza ceramicii găsite în ele sînt datate în sec. XIII-
XIV.
Pe movila numită „Movila Tătarilor", situată între Zăbala şi Tamaş
Ialău (jud. Covasna) în anii 1969 şi 1970 a fost săpat un cimitir cu 192 de
morminte. Scheletele au fost aşezate pe spate în direcţia V-E. Inventarul
mormintelor constă din inele de tîmplă cu capăt în formă de S, din inele
făcute din fir răsucit (Fig. 4/10, 12-14) precum şi din inele cu chaton. Au
fost găsite în gura morţilor 22 de monede aparţinînd următorilor regi ma-
ghiari: 1. Geza II (1141-1162), 2. Ştefan III (1162-1172) (Fig. 4/11) şi
Bela III (1172-1196). Aceste monede dovedesc că cimitirul aparţine seco-
lului XII.
*
Materialul mai sus prezentat mai ales cel descoperit la Cernat arată
că la mijlocul secolului al XI-lea aşezările româno-slave au fost devastate
3
A. S z e k e 1 y, Nemzeti Muzeum Jelentese, Sf. Gheorghe, 1913, 8, şi 1914,
13-14.
" K. Hore d t, Aşezarea de la Sf. Gheorghe - Bedehaza, în Materiale vol II.
1956, 21-22.
5
Materialul descoperit se află în colecţia Muzeului din Cristur.
6
R. Hei te 1, Archiiologische Beitriige zu den Romanischen Baudenkmiilern
aus Si.idsiebenbi.irgen, Revue Roumanie d'histoire de l'Art s. Beaux-Arts, 2, t. 1972.
fig. 8.
7
Z. S z e k e 1 y, Korai kozepkori temetok Delkelet Erdelyben, Korunk Evkoyve,
1973, 219-228.
92 Szekely Zoltcin 4
şi în această parte a Transilvaniei s-a stabilit o altă populaţie cu o cultură

materială deosebită de cea cu traditie romano-bizantină. Această populaţie
este atestată în sec. XI-XII. pe o' rază de întindere destul de mare. cu-
prinzînd regiunea întreagă din colţul sud-estic al Transilvaniei. Se pune
problema apartenenţei etnice acestui popor nou venit.
Istoricii în general sint de acord ca săcuii înainte de a se stabili în
regiunea unde se află în prezent. au locuit în judeţul Bihor, în văile ce-
lor trei Crişuri şi a riului Berătău (Barcău) fiind centrul lor la Tileagd
în valea Crişului Repede. De aici s-au extins spre răsărit aşezindu-se mai
intiiu pe linia Mureşului şi al Tirnavei. Fapt dovedit pe baza toponimiei.
fiindcă pe teritoriul actual unde locuiesc în prezent nu se găsesc denumiri
de localităţi cu care au fost numite mai tirziu scaunele săcuieşti. Sepsi-
Sebuş, Kezdi şi Orba. In schimb pe aceste denumiri le găsim în regiunea
unde pe urmă s-au stabilit saşii, fiind cunoscute localităţile Sebeş (Szaszse-
bes), Gîrbova (Szaszorb6). şi Saschiz (Szaszkezd). Prin urmare în această
regiune s-au format acele aşezări săcuieşti, ale căror denumiri au fost
transmise în regiunea pe unde s-au aşezat definitiv 8 • Data stabilirii lor în
valea Oltului a fost la începutul secolului al XIII-lea, fapt dovedit de do-
cumentul regal din anul 1222, care acordă unele privilegii cavalerilor teu-
toni, confirmate şi de Papa în anul 1223. Acest document dovedeşte ca în
acest timp secuii mai trăiau în regiunea Sebeşului 9 • Iar diploma datată din
anul 1224, Andreanum, acordînd autonomie saşilor, dovedeşte că secuii
în acest an s-au mutat în valea Oltului. în scaunul Sebuş-Sepsi. fiind pă
mintul lor de la Sebuş împreună cu cel de la Drăguşeni lipit de pămîntul
donat saşilor (,,universus populus incipiens a Waras usque in Boralt cum
terra Syculorum terra Sebus et terra Daraus unus sit populus et sub uno
judice censeantur") 10 • Prin urmare resturi de cultură materială aparţi
nind sec. XI-XII în valea Oltului şi a Tirnavei Mari nu pot fi atribuite
săcuilor.
Printre alte populaţii care pe baza toptonimiei pot fi luate în consi-
derare se numără pecenegii şi cumanii. Pecenegii după datele istorice şi
toponimice ca şi cumanii, nu s-au stabili,t însă aşa de masaţi în aceac;tă
parte a Transilvaniei, incit pe aceste resturi arheologice să le putem lor
atribui 11 • Devastarea si incendierea asezării româno-slavă de la C'ernat
probabil se poate îns~rie şi pe seama' uneia dintre aceste populaţii. Este
un lucru ştiut că pecenegii, cumanii şi uzii au făcut incursiuni prin pasu-
rile Carpaţilor răsăriteni deja incepînd din sec. XI. 12 Cetăţile regale de la
8 G y. G y or f f y, o.c. 43. 46. St. Pascu, Voivodatul Transilvaniei I. 1972,
111-112.
o Zimm. Urk. I, 18, 22; N. As z ta I os în Erd. Muz. XXXVII (1932), 123-141.
to Zimrn. Urk. I. 32.
11 L. Ras o n y i, Les tures non islamises en occident (PesC<'negues, ouzes et
Qiptchaqs, et leurs rapports âvec Ies Hongrois) Philologiae Turcicae Fundamenta.
t. 3. 1970, 9.
12 L. Ras o n y i, o.c. 13. St. Pascu, o.c. 1972, 82-86.
('\'>
5 Stabilirea secuilor în sud-estul Transilvaniei "·)
Leţi şi Sînzieni au fost construite împotriva atacurilor lor 13 • Incursiunilo1·

lor le-a pus capăt numai Ladislau I., învingîndu-i pe undeva în regiunea
Someşului 14 • Prin urmare stabilirea şi folosirea lor ca paza graniţei de est
a Transilvaniei s-a făcut numai în unele locuri nu pe un teritoriu intens,
fapt petrecut în decursul unui interval de timp destul de îndelungat. pre-
lungindu-se şi în sec. XIII.
Căldările de lut în bazinul Carpaţilor apar odată cu venirea pecene-
gilor (cumanilor). 15 Cimitirul de la Peteni şi Zăbala pe baza ritului de în-
mormîntare, a inventarului mormintelor şi a monedelor descoperite se
încadrează la sfîrsitul secolului XI. si în secolul al XII-lea. Cimitirele c.le
acest caracter au ·fost atribuite purtătorilor culturii Bjelo-Brdo"1; ca pur-
tătorii acestei culturi în urma noilor cercetări sînt consideraţi alături de
slavi şi maghiarii 17 • Este vorba de populaţia de rînd compusă probabil în
afară de maghiari şi din alte elemente etnice, din care fac parte şi româ-
no-slavii şi săcuii. Acest fapt este confirmat şi de analiza antropologică.
care atestă tipuri diferite de cele găsite în cimitirele cu morminte de că
lăreţi. Un factor decisiv ar fi cunoaşterea limbii şi a folclorului, cimitirele
însă în această privinţă nu ne furnizează date. Cimitirul de la Zăbala în-
cetează la sfîrşitul secolului al XII-lea la 1196. Hiatul aproape de 30 de
ani, pînă cînd vin şi se aşează săcuii masaţi, deocamdată nu se poate ex-
plica. Unii cercetători maghiari pe baza materialului arhivistic au consb-
tat că în această perioadă, la începutul secolului al XIII-lea în unele re-
giuni ale regatului maghiar bîntuia ,ciuma, care a nimicit unele aşezări 18 .
Probabil acest caz similar a fost şi în sud-estul Transilvaniei. Stabilirea
saşilor, precum şi faptul mai sus menţionat. împuţinarea populaţiei au în-
demnat pe regii maghiari ca să aşeze pe săcuii la graniţa estică a Transil-
vaniei. Aşezări secuieşti pînă în prezent pot fi considerate numai acelea,
care sînt datate din sec. XIII-XIV, ca nivele de aşezări de la Cernat, Sf.
Gheorghe-Bedehaz, Cristur şi Medişorul Mare, rnre aparţin acestei pe-
rioade. Cimitire secuieşti din această epocă deocamdată nu sînt cunoscute.
In concluzie putem constata că în col1,ul sud-estic al Transilvaniei per-
sistenţa elementului româno-slav prin dovezi arheologice este atestată
în sec. al XI-lea apoi după învingerea pecenegilor şi cumanilor regatul
feudal maghiar se instaurează şi în această parte a Transilvaniei. Sud-es-
tul Transilvaniei este cuprins în judeţul Alba (Feher), care a fost înfiinţat
13 S z e k el Y, Okleveltâr, 1872, 62-63, nat. 2, I. 62. nat. 63. 273. nat. 2.

I\ K. Hore d t, o.c. 116.
15
După unii autori ele sînt mai vechi.
16 B. S z 6 k e, A Bjelobrdoi kulturcir6l, Arch. Srt. 86, 1959, nr. 1, 32-46.
17 Idem, A honfoglal6 es kora Arpâdkori magyarsâg, regeszti emlekei I. Bu-
dapest, 1962, 101. A To<".:ik, Zur Frage der slwisch-magyarischen Kontakte an der
mittleren Donau im 10 und 11 Jahrhundert. Berichte liber den II. Internationalen
Kongress fi.ir Slawische Archaologie, Band II, S. 351-356, Berlin 1973, 354.
18 Informaţia primită de Dr. Ba 1 â s G ă bor.
_________________ _________________
94 Szekely
;;._
Zoltcin 6
în timpul lui Ştefan I, şi a fost sub adminiskaţia regală 19 • Secuii se aşează

pe aceste meleaguri la începutul secolului al XIII-lea şi din acest fapt se
explică că unele localităţi ca cetatea Balvanyos şi satele aparţinătoare ca
Valea Seacă, Petriceni, Turia de jos şi de sus. Karatna. Volal. teritoriul
cetăţilor de la Leţ şi de la Sînzieni. situate în ţinutul locuit de săcui pină
în a doua jumătate a secolului al XIX, aparţineau judeţului Alba (Feher)2°.
Din acest fapt reiese că graniţa de est a regatului feudal maghiar a ajuns
la lanţul Carpaţilor şi pentru apărarea ei regii maghiari au aşezat o popu-
laţie destul de numeroasă. după cum ne arată vestigiile arheologice.
BEITRAGE FUR SZEKLER - FRAGE IN SUD-OST TRANSILVANIEN

(Zusammenfassung)
Die Geschichte Siebenbi.irgens im Laufe der XI-XIII. Jahrhunderte ist \W-

nig bekannt. In dieser Zeit dehut sich das feudale ungarische Konigreich i.iber den si"icl-
ăstlichen Teil Siebenbi.irgens aus, wo sich im XIII Jahrhundert niederlassen die
Sekler. Fi.ir die K!ărung dieser Probleme - da die geschichtlichen Quellen fehlen
- liefert die Archăologie Daten. Im Laufe der Letzten Jahre erforschte das Mu-
sernn von Sf. Gheorghe mit archiiologischen Ausgrabungen auch diese Zeit. Die
Ergebnisse dieser Forschungen sind die folgenden.
Den si.id-ostlichen Teil Siebenbi.irgens bewont in den VI-X. JahrhundertL-n
das rumănisch-slawisches Volk. Im XI. Jahrhundert dringt ein neues Volk ein,
desen materielle Kultur sich von der romanisch-byzantinischen Kultur des rumii-
nisch-slawischen Volkes unterscheidet. Das beweisen die Materien der Ausgrabungen
der Siedlungen und Friedhofe von Sf. Gheorghe (Sepsiszentgyorgy), Cernat, (Cser-
naton), Peteni (Petâfalva), Zăbala (Zabola) Kreis Covasna). Cristuru Secuiesc (Sze-
kelykeresztur) und Medişorul Mare (Nagymedeser, Kreis Harghita). Im Laufe der
Jahre 1912-14 in Bedehaza beim Sf. Gheorghe (Sepsiszentgyorgy) endeckte Laszlo
Ferenc eine Siedlung, wo er Scherben von Kochkesseln, Sporen die zum XI-XII
Jahrhundert gehoren gefundet hat. In Cernat ,(Csernaton) beweist den Untergang
der rumănisch-slawischen Siedlungen ein Mi.inzfund, desen letzte Mi.inze dem Kaiser
Constantinius IX (1042-1055) gehort. Auf diese Siedlung wurde eine andere i.iber-
gesidelt mit Kochkesseln, Sporen, rombischen Pfeilspitzen aus den XI-XIII Jahr-
hunderten. Die Friedhi.ifen von Zăbala (Zabola) und Peteni (Petâfalva, Kreis Co-
,·asna) mit S-formigen Ohrringen sind durch Mi.inzen de Konige Geza II, Istvan III.
und Bela III. im XII Jahrhundert datiert und sie gehoren dem ungarischen gemeinen
Volken, gerade so wie die anlichen Grabern, die bei der Restaurierung der rom.
10 G. He c k e nas t, Fejedelmi (kiralyi) szolgalonepek a korai Arpadkorban,

trt. Tort. Tud. kov. 53, 1970, 18, n. 36. R. Heitel o.c. 140.
~'O G y. G y tir f f Y, o.c. 64.
7 Stabilirea secuilor în sud-estul Transilvaniei 9:i
kath. Kirche von Cristur (Szekelykeresztur, Kreis Harghita) gefunden wurden. In

der Mitte des Dorfes Medişorul Mare (Nagy Med~ser, Kreis Harghita) wurde eine
andere Siedlung mit Bruchstiicken von Kochkesseln gefunden.
Die obigen Tatsachen beweisen, dass die Anfănge des ungarischen Feudalismu,
im siid-ostlichen Siebenbiirgen schon im XI. Jahrhundert organiziert wurden und
zu Beginn des XIII. Jahrhunderts wurden die Seklern in dieser Gegend Kolonisiert,
die friiher in den Talern der Fliisse Mureş (Maros) und Tîrnava (Kiikiillo) lebten.
Nach der Ansiedlung der Sachsen in cler Gegend siedelten sie die Sekler t11n l'.2'.2,l
im Seklerland.
f. - straf e mo/ox
2 - sfraf a'e C'J/oarc nea9r,,g
reudallsrnvl t-1rnpunu
.3 - bordeiu din l'et.o'<11 l, smv/ /;mpwrtu
4 -paminl YIV, //,//- g.?/c•e'7
I #
I
I
!__________ ---,
s li/ ,
I
I
t __ l
I
I
I
I
I
I;_ ____ _
s.1
I
'I
I s IV
I
I
I____ _
I
I
I
I
f.
la
t
~2 /J
Fig . 4.
SĂPĂTURILE ARHEOLOGICE DIN ANUL 1970
LA MEDIEŞUL AURIT - CASTEL
DE
SEVER DUMITRAŞCU
(Oradea)
În luna mai 1970 am primit din partea conducerii 1 Institutului de is-

torie şi arheologie din Cluj al Academiei de Ştiinţe Sociale şi Politice o
plăcută însărcinare: efectuarea unor săpături arheologice la Medieşul Au-
rit, în zona din vatra satului, în hotarul căruia întreprinsesem de mai mulţi
ani cercetări arheologice în cunoscuta aşezare de epocă romană, aparţi
nînd dacilor liberi de pe Someş, din părţile Sătmarului. Necesitatea ini-
ţierii acestor săpături era reclamată de publicarea în străinătate şi în isto-
riograf ia noastră a unor studii asupra românilor din evul mediu timpuriu,
pe Someş şi în Ţara Oaşului, legaţi de cetatea şi posesiunea Medieşului,
amintite în cinci scrisori emise de cancelaria Papei Grigore al XI-lea în
anul 1377.
Astfel, în anul 1967 vedea lumina tiparului, la Roma, studiul lui Aloi-
siu L. Tăutu, Vechimea românilor din Ţara Oaşului. Cinci documente pa-
pale2, în care se relua problema vechimii romfmilor sătmăreni, pusă cu
destulă perspicacitate şi în unele lucrări apărute anterior 3 • Trei dintre do-
cumentele analizate de A. L. Tăutu erau cunoscute încă din secolul trecut~.
1 Această sarcină ne-a fost dată de C. D ai co v ic i u care, mai apoi, în oc-
tombrie 1970, ne-a pus la dispoziţie şi o parte din fondurile necesare săpăturilor.
2 A 1 o i s i u L. Tă u tu, Vechimea românilor din Ţara Oaşului. Cinci docu-
mente papale, în Buna Vestire, Roma, 1966-67, p. 36.

:i A 1. D o b o şi, Scurtă privire istorică asupra românilor din Sătmar şi Sălaj,
în Lucrările Institutului de geografie din Cluj (Timişoara), VII (1942), p. 139; idem,
Contribuţii privitoare la vechimea românilor sătmăreni, în A I I N, II, 1945, Cluj,
1947, pp. 11-14
„ Folio 312, datat 25 iulie 1377, publicat de Aug. T hei mer, în Monumenta
historiam Slavorum Meridionalium,, I, Roma, 1863, p. 327, n. 466 şi de Eu d. H u r-
m uz ac hi, în Documente privitoare la istoria românilor, I, 2, p. 238, n. 186;
Folio 328, publicat de Aug_ T hei mer, ibidem, p. 328, n. 467 şi T. H urmu-
z ac hi, ibidem, I, 2, p. 32fl. n. 187; Folio 329, datat 6 augu'>t 1377, publicat de
C. Eu b e I, în Bullarium Franciscanum, VI, p. 589, n. 1486; d. şi I. Du mit r i u,
Românii în arhivele lumii. Vara 1377 în Ţara Oaşului, în Astra, octombrie, 1972 (?)
102 Set•er Dumitraşcu 2
Meritul mare al autorului constă în faptul că el mai aduce în discuţie şi

în sprijinul tezelor sale istorice încă două documente inedite, copiate şi
discutate de dînsul pe baza originalelor din arhivele VaticanuluP.
Avînd temei de pornire aceste cinci documente din studiul lui A. L.
Tăutu, în anul 1969, Francisc Pall, autoritate recunoscută în medievistica
europeană, specialist necontestat în diplomatică şi cunoscător profund a
evului mediu românesc şi sud-est european de început. reia întreaga pro-
blemă în studiul Românii din părţile sătmărene (ţinutul Medieş) in lumina
unor documente din 1377 6 .
Departe gîndul readucerii în discuţie a întregii argumentaţii ştiinţifice
urmărită cu multă supleţe caracteristică erudiţiei de înaltă clasă a auto-
rului, în studiul amintit. Ceea ce este demn de reţinut, elementul esenţial
care se repetă în toate documentele: existenţa unui castru la Megessalla,
identificată de autorii români şi maghiari cu localitatea Medieş din păr
ţile Sătmarului, pe Someş, ,,centrul" domeniului feudal al satelor din Ţara
Oaşului. Dăm, în traducere lui Fr. Pall precizarea făcută de actul din 6 au-
gust 1377 asupra acestei chestiuni: ,,această cetate (Medieş n.n. S.D.) cu
anumite sate aparţinătoare ei a fost dobîndită de mult = odinioară din
mîinile valahilor schismatici de regele de atunci al Ungariei şi de stră
moşii acestei Caterina, iar după aceea locuitorii şi băştinaşii acestei cetăţi
şi aceste sate, care erau atunci pătaţi de întinare schismatică, fiind reîn-
torşi de la rătăcirea lor ... "i
Concluziile la care ajunge implică două aspecte:
a) de ordin cronologic, plasarea în timp a evenimentelor „trecute"
la care se referă documentele din 1377: ,,Luarea cetăţii Medieş de la ro-
mâni plasată de una din aceleaşi scrisori în chip vag în vremuri imemo-
riale, înainte de „conciliul general", ar fi putut avea loc - în temeiul
tradiţiei locale pe care o reflectă probabil corespondenţa pontificală din
1377 şi după cele spuse mai sus în legătură cu biserica Sf. Emeric din a-
ceastă cetate - chiar în sec. XI, în timpul domniei regelui Gheza I (1077-
77) sau aceleia a lui Ladislau cel Sfînt (1077-95)" 8•
b) de ordin istoric, a valorii tradiţiei şi însemnătăţii celor cinci acte:
,,Fără a nesocoti nebulozitatea unora din informaţiile pe care le furni-
zează, am vrea să subliniem din nou că importanţa lor. după părerea noas-
tră, constă mai ales în aceea că foarte probabil înregistrează o tradiţie lo-
cală despre vechimea poporului român din aceste părţi (s.n.S.D.), că înseşi
cercurile feudale ungare credeau că românii au stăpînit odinioară. în tim-
puri imemoriale. atit cetatea, cit şi ţinutul sau districtul înconjurător. îna-
inte de „dobindirea" lor de regii Ungariei" ..... ,.Dacă despre asemenea
lucruri se scrie în cancelaria papală în 1377, pe baza unor date prove-
5Folio 313, datat 25 iulie 1377 şi folio 312, datat 6 august 1377
GF r. pa 11, Româ11ii din părţile sătmdrene (ţinutul Medieş) in lumina unor
documente din 1377, in A I I C, XII, 1969. pp. 7-33
7 F r. Pa 11, op. cit., loc. cit., pp. 9-10.
e Idem, ibidem, p. 25
3 Săpăturile arheologice de la Medieşul Aurit - Castel 103
nite din partea locului, această, evident, înseamnă că, în ciuda unor au-
tori moderni, elementul românesc nu putea să fi pătruns şi apărut în re-
giunea respectivă doar în a doua jumătate a sec. XIV, deci cam în vremea
de cînd datează scrisorile pe care le-am discutat în cercetarea de faţă. Aşa
dar documentele din 1377, supuse unei amănunţite analize critice, aduc
şi ele o contribuţie, preţioasă, în sprijinul tezei despre prioritatea şi per-
sistenţa poporului românesc pe meleagurile ţării sale"n.
Nu ni se pare prea lung, ci dimpotrivă, necesar. să amintim şi păre
rea lui St. Pascu din Voievodatul Transilvaniei, unde, pe baza analizei în-
tinse şi judicioase a tuturor datelor istorice şi arheologice privitoare la
Transilvania sec. XI-XII se aduc importante precizări asupra organizării
românilor în aceste secole, păreri la care autorul acestor rînduri se raliază:
„Din perioada refacerii cetăţii de la Dăbîca datează şi cel dintîi document
cunoscut privind teritoriul Transilvaniei. Este un act emis din cancelaria
regelui Geza I în anul 1075. Este pomenită cetatea Torda (castrum Turda)
cu vama salinelor, din care jumătate este dăruită mănăstirii Sf. Benedict
(R.S. Cehoslovacă); este pomenit ,,oraşul" Biharea ( Bichor civitas), de f.apt
cetatea Biharea şi mai multe sate din jurul ei, cu obligaţiile locuitorilor
faţă de aceeaşi mănăstire. Se dezvăluie, prin acest act, realităţi sociale şi
economice cu caracter feudal destul de avansat. In această vreme va fi
fost smulsă ,.românilor schismatici" şi cetatea Medieş (lingă Satu Mare)
fie de regele Geza I (1074-1077), fie de regele Ladislau cel Sfînt (1077-
1095), adică în timpul celei dintîi ofensive maghiare organizată împotriva
Transilvaniei. Aceasta înseamnă că în părţile Sătmarului, nu departe de
cetatea Sătmarului, existentă la sfîrşitul sec. IX şi începutul celui urmă
tor, românii mai aveau o cetate, la Medieş, pe care au reuşit să o păstreze
sub dominaţia lor pînă la noua ofensivă a maghiarilor spre răsărit (Trans-
silva, Erdo-elil). Se înmulţesc, astfel, dovezile organizării politice a româ-
nilor înainte de cucerirea maghiară. Cetatea de la Medieş (castrum Megyes,
castrum Megessalla) făcea parte din voievodatul bihorean de sub condu-
cerea lui Menumorut, fie că a fost cucerită de la români la sfîrsitul sec.
al XI-lea, fie la începutul sec. XIII-lea, cum cred alti istorici. Ac~asta în-
seamnă că nici măcar teritoriul voievodatului biho rean n-a fost ocupat
0
şi stăpînit în întregime şi efectiv în sec. X şi în cel următor sau în cele ur-

mătoare de statul feudal maghiar. E posibil ca regalitatea maghiară să fi
îngăduit românilor să stăpînească în continuare „cetatea Medieşului". aşa
cum le-au îngăduit să stăpînească alte cetăti si districte în schimbul co-
laborării cnezilor şi voievozilor respectivi ~u· oficialitatea. Intr-un mo-
ment cind relaţiile nu mai erau de colaborare - poate ca urmare a ten-
dinţelor de catolicizare forţată a românilor - sau într-o perioadă de ofen-
siv? _a feudalităţii maghiare cu scopul consolidării dominaţiei politice şi
religioase, cetatea Medieş a fost luată românilor prin puterea armelor, de-
venind cetate regală aşa cum erau şi altele" 10 •
9 Idem, ibidem. pp. 32-33
0
• St. Pascu, Voievodatul Transilvaniei 2, I, Cluj, 1972, pp. 96-97
Stranie ni se pare publicarea sub semnătura lu: I. Dumitriu (şi bă

nuim că nu este un pseudonim al lui A. L. Tăutu sau al prof. Fr. Pall) a
unui articol cu tiilul Românii in arhivele lwnii. Vara 1377 în Ţara Oaşu
lui11, în revista Astra, numărul din octombrie 1972 în care autorul anunţă
sentenţios că cele două documente descoperite şi publicate de A. L. Tăutu
(312, din 6 august 1377 şi 313 clin 25 iulie 1377) sînt inedite, şi publicind
conţinutul celui din 6 august 1377. Nimic despre studiul lui A. L. Tăutu
şi munca sa de depistare a documentelor privitoare la români, din arhivele
Vaticanului, şi nimic despre studiul lui Fr. Pall. primul publicat în 1967
si al doilea în 1969.
· De la aceste date (cu excepţia desigur a articolului straniu şi plin de
„inedit" al lui Ion Dumitriu, din 1973) porneam în toamna anului 1970. cu
sprijinul studenţilor de la facultatea de istorie-geografie din Oradea, să
căutăm eventuala ,,cetate" amintită în documentele analizate de A. L.
Tăutu si Fr. Pall.
Deşi părea hazardată, atenţia noastră s-a îndreptat asupra vetrei
vechi, centrale a comunei Medieşul Aurit, unde se păstrau urmele unei bi-
serici vechi şi faţada cu frontonul fostului castel în stilul renaşterii tran-
silvane, de o frumuseţe încă nebănuită şi nepusă în valoare. reconstruit şi
apoi distrus în împrejurările celui de al doilea război mondial. Pe faţadă
se mai păstrează pisania ce aminteşte că în 1630 castelul exista sub oblă
duirea comitetului Lonyai de Crasna. Aceste fapte nu intră în atenţia noas-
tră, dar atunci a fost o îndrăzneală să începem săpăturile chiar la castel.
Ni s-a părut însă incomod să acceptăm construirea castelului din evul me-
diu de mijloc şi apoi fortificarea incintei sale, restrînse. foarte mici, cu
şanţuri adânci în pămînt, cinel de fapt, asemenea castele se ridicau în par-
curi sau erau plantaţi arbori pentru edificarea acestora în jurul lor. Bă
nuiam că trebuie cercetat dacă nu cumva lucrurile stau invers: castelul
a fost construit într-o incintă ce a fost fortificată în vechime şi care acuma
nu mai servea decît la o eventuală securitate de ordin particular, intern.
Din cauza unei cisterne de motorină din colţul de nord-vest şi a altor con-
strucţii moderne, mai puţin propice executării unei săpături am efectuat
o secţiune de control stratigrafic în colţul de nord-est al incintei castelu-
lui. Nu vom da detalii asupra acestei anevoioase săpături. executate în
condiţii, uneori dramatice din cauza pericolului prăbuşirilor, ci vom a-
minti numai cîteva din detaliile mai importante observate:
a) în colţul de nord-est al incintei castelului a fost ridicat un turn de
piartă, care continua, pe latura de nord cu un zid de piatră placat spre ex-
terior cu zidărie de cărămidă, dovedind existenţa unei cetăţi de piatră la
Medieşul Aurit, datînd, după tehnica construcţiei din vremea Voievoda-
11 I o n Du mi tr i u, Românii în arhivele lumii. Vara 1377 în Ţara Oaşului,
în Astra,, octombrie, 1972; de altfel autorul I o n Du mit r i u anunţă şi un volum

cu titlul „Românii în arhivele Romei" pe care îl aşteptăm cu nerăbdare, dar şi
cu nerăbdarea de a vedea că cercetătorii oneşti şi serioşi care sînt A. L. Tă u t u
şi F r. Pa 11 vor fi repuşi în drepturile lor nescrise, dar întangibile, ţinind de cea
mai adîncă etică.
5 Săpăturile arheologice de la Medieşul Aw it - Castel 105
tului sau Principatului Transilvaniei, în orice caz o cetate de piatră -

un castru - nu mai veohi de sec. XIV-XVI.
b) jur-împrejur cetatea a mai păstrat şi consolidat cu ziduri de întă
rire şi contraescarpe un şanţ adînc de 6-7 m, pe fundul căruia, în secţiu
nea noastră nu am găsit cioburi mai vechi de sec. XIII-XIV.
c) sub zidul cetăţii de piatră, pe nisipul milos diluvial virgin am gă
sit însă, fapt ce ţinem să-l subliniem, resturi de la o construcţie de lemn
şi pămînt, adică mari fragmente de piniînt ars, uneori ars puternic, sfrijit,
cu urme de lodbe şi pari de lemn. Nu am găsit nici un ciob sau alte urme
care să ne permită datarea acestor resturi de lipituri de pămînt ars cu am~
pren te de pari.
Pentru a verifica dacă nu este o întîmplare, am mai trasat o secţiune,
spre vest de prima, numai pe muchea platoului cetăţii, constatînd că şi aici,
la acelaşi nivel şi în aceleaşi condiţiuni apar resturi bine păstrate de pă
mînt ars cu lodbe de lemn.
După efectuarea acestei secţiuni 12 ne-am dat seama, părerea noastră
fiind expusă verbal în discuţiile purtate de noi în toamna anului 1970 cu
C. Daicoviciu si H. Daicoviciu la Mcdies si în scris în ziarul local Cronica
Sătmăreană, că la Medieş-Castel, sub ~etatea de piatră, a existat o cons-
trucţie de pămînt, consolidată eventual pe un schelet de lemn. Amintim
că nu am găsit nici un rest arheologic - în afară de pămîntul ars care să
ne dea putinţa datării acelei construcţii.
De la această construcţie de pămînt, distrusă în sec. XIV /XVI prin ri-
dicarea cetăţii de piatră s-au păstrat, după părerea noastră, resturile de
pămînt ars ale unui fost val de pămînt consolidat după procedeul bine cu-
noscut şi formula şanţului, care există şi astăzi şi care a fost. probabil. a-
dîncit şi consolidat pe alocuri cu zidărie. Nu excludem posibilitatea, clin
care pricină ne-am raliat părerii prof. Şt. Pascu, ca la Medieşul Aurit să fi
existat o cetate de pămînt în sec. X-XI cucerită de puterea feudală ca-
tolicc:1. de la romfmii din părţile Medieşului. care prnbabil cu această ocazie
s-au retras, o parte dintre ei. în locuri mai ferite, ajungînd însă apoi cu
toţii, şi cei roiţi şi cei rămaşi, în domeniul feudal al Medieşului, care nu
e;te altul în structura sa istorică clecît Tara Oasului, sub dominatie feu-
dală catolică. · · ·
In încheiere amintim asemănarea, în formula construcţiei, a „castru-
lui" ele pămînt de la Medieş cu cetatea de la Biharea, planul patrulater ur-
mat (pentru a folosi locul şi şanţurile) de cetatea de piatră din sec. XIV-
XVI, şi care pare a fi iniţial de origine sudică, eventual bizantină, influ-
enţă exercitată real în ţara lui Menumorut, din care făceau parte şi romfmii
de pe Someş, din părţile Sătmarului.
Săpăturile începute de noi în 1970 au fost continuate după un an de
Gh. Lazin de la Satu Mare. Concluziile săpăturilor sale urmează să fie dis-
cutate după publicarea materialelor rezultate în urma cercetărilor.
12
La terminarea săpăturilor am dus discuţii frucloase cu C. Daicoviciu
şi H. Daicoviciu care ne-au vizitat pe şantier.
THE 1970 ARCHEOLOGICAL RESEARCHES (DIGGINGS)

FROM MEDIESUL AURIT CASTLE
Sumary
The author presents the archeological diggings from Medieşul Aurit - Castle,
Satu Mare, concerning the publications and the republication of certain documents
speaking of a Rumanian fortress, situated around Medieş. in the XI-th c.B.C. The
documents, based ipon the original ones from the Vatican archives, were published
by Al. L. Tăutu and were analized by Fr. Pall.
The diggings revealed the tower and the walls of a medieval comps with woles
of stone (dating the XIV-XV-th centuries?) plated nith bricks, here and there.
There were found rests of burnt adobe with lodbe traces, under these buildings.
distoyed and dislocated, probably because of the building of the walls. These rests
of adobe mearung a destroyed wave and a ditch the had been preserved, could
show (point out) the existence of a fortress, near Mediaşul Aurit, nuder the ruines
of the camp of stone, maxbe older than it is, the fortress is like a camp of earth
waved, with a ditch of a square form. They could not find, for a -.vhile, anything
permiting the more precise datation of the initial adobe and ditch.
CITEVA CONSIDERATU PRIVIND CIRCULATIA MONETARĂ
ÎN BANAT ÎN TIMPUL FEUDALISMULUi TIMPURIU
(SEC. XI-XIII).
DE
COSTIN FENEŞAN
(Cluj)
Cunoaşterea circulaţiei monetare în feudalismul timpuriu prezintă o

importanţă deosebită nu numai pentru studiul vieţii economice şi îndeo-
sebi a celei comerciale, cit şi pentru surprinderea unor aspecte ale proce-
sului de închegare şi dezvoltare a relaţiilor feudale tipice în condiţiile inci-
piente ale sistemului marfă - bani. Informaţiile documentare şi narative
privind circulaţia monetară, baterea şi modul de folosire a monedei sînt
pentru epoca feudalismului timpuriu extrem de rare, numărul lor crescînd
abia începînd cu secolul al Xiii-lea. De aceea, cea mai importantă sursă de
cunoaştere a sistemului şi circulaţiei monetare rămîn descoperirile izolate
şi tezaurele rezultate în urma săpăturilor arheologice, cu toate că acestea
nu ne pot oferi decît o imagine incompletă a realităţilor din sec XI-XIII.
În cele ce urmează vom expune cîteva opinii asupra circulaţiei mone-
tare pe teritoriul Banatului istoric (Mureş, Tisa. Dunăre, munţi) în peri-
oada de cristalizare a orînduirii feudale.
De la bun început trebuie subliniată pentru Banat circulaţia monetară
mai intensă decît din Transilvania istorică şi care îşi găseşte o replică apro-
piată numai în cea de pe teritoriul Bihorului. 1 Acest fenomen se explică
în bună măsură atît prin aşezarea Banatului la întretăierea unor impor-
tante căi COfllerciale care leagă centrul şi apusul Europei de sud-estul eu-
ropean şi de Orient, prin vecinătatea şi relaţiile cu formaţiuni statale cu
un nivel economic mai ridicat (de ex. Imperiul bizantin), cit şi prin apari-
ţia unor conjuncturi istorice favorabile (de ex. cruciadele). În ordinea cro-
nologică a apariţiei lor în circulaţie pe teritoriul Banatului, monedele din
sec. XI-XIII pot fi împărţite în patru categorii 2 :
1 I. Sa bău, Circulaţia monetară în Transilvania secolelor XI-XIII în lu-

mina izvoarelor numismatice, în „Studii şi cercetări de numismatică", vol. II, Ed.
Acad. R.P.H. 1958, p. 280.
2 Ibidem, p. 271.
108 C. Feneşan 2
- -------------
a) monede sud-dunărene: bizantine şi începînd cu secolul al XIII-lea,
sirbeşti
b) monede maghire
c) monede apusene, în cea mai mare parte germane
d) monede orientale
Din perioada amintită în Banat s-au găsit monede izolate în 13 locali-
tăţi, iar tezaure monetare în 17 localităţi, în total 30 de localităţi, unele
dintre ele cu mai multe descoperiri monetare. Repartiţia monedelor pe ca-
tegorii de provenienţă este următoarea: monede bizantine s-au descoperit
în 8 localităţi, monede maghiare în 20 localităţi, monede ale banilor Slavo-
niei în 6 localităţi, monede sîrbeşti în 2 localităţi. monede apusene în 10
localităţi şi monede orientale (tătăreşti) într-o singură localitate.
Descoperirile monetare pînă în secolul al XI-lea constau exclusiv din
monede bizantine şi într-un singur caz din monede apusene un tezaur de
circa 200 monede bizantine - între care cite un aureus de la împăraţii
Teodosie III (715-717), Constantin Sebastos. Roman II (959-963) şi Va-
sile II Bulgaroctonul (976-1025) - descoperit la Veliki Gaj (azi în R.S.F.
Iugoslavia) 3 , o monedă de la Leon al VI-lea (886-911) găsită la Deta\ cite
un aureus de la Vasile I (867-886), Roman II (959-963). Nicefor II Bota-
niates (963-969) şi Vasile II Bulgarctornul (976-1025) descoperite la Or-
şova", precum şi 2 monede carolingiene din bronz de la Ludovic III (879-
882) şi Karlomann (879-884) găsite la Jamu Mare 6 • Trebuie remarcat
faptul că singurele monede bizantine pînă în secolul XI găsite în canti-
tăţi mai mari sînt cele din Banat, în Transilvania istorică fiind cunoscută
o singură descoperire din această epocă 7 • Descoperirea unui număr mic de
monede din această perioadă indică o circulaţie monetară restrînsă deter-
minată de dominaţia economiei naturale. Abia odată cu dezvoltarea forţe
lor de producţie şi intensificarea schimbului de mărfuri se poate constata
o folosire pe scară tot mai largă a banilor, fenomen ilustrat şi de creşterea
cantităţii, cit şi a varietăţilor de monedă care circula.
In secolul al XI-lea monedele bizantine deţin o pondere de circa 250 ·0,
o interesantă descoperire fiind ,cea de la Teremia Mare con\inînd între
altele cîteva piese interesante de la Alexie I Comnenul (1081-1118)'\ La
începutul acestui secol încep emisiunile monetare ale regilor maghiari
care, cu toate că din punct de vedere calitativ nu pot concura moneda bi-
zantină, ocupă în secolul al Xi-lea o pondere de circa 7-1,65°,'0 • In sfîrşit
~ B e r k e s zi I., Delmagyarorsziig eremleletei, Timişoara. 1907, p. 20 (extras

din „Ti:irtenelmi es Regeszeti Ertesită", s.n., XXIII (1906), Nr. 1-2).
" .. Ti:irtc'-nelmi c'-s Rc'-gc'-szti trtesit6", s.n., IX (1983). p. 152; se va cita în con-
linuare TRE.
'' B e r k c s zi I.. op. cit., p. 30-31.
li „Arheologiai Ki:izlemenyek", II (1861), p. 308 şi Berkeszi I., op. cit., p. 48.
7 I. Sa bău, op. cit., p. 272.
8 B e r k e s zi I., op. cit., p. 43.
3 Circulaţia monetară în Banat 109
monedele apusene - ajunse aici prin intermediul unor negustori ce au le-

gături cu apusul Europei sau prin mijlocirea cruciaţilor - deţin o pondere
de abia 0,350/o, de ex. monedele arhiepiscopului Hitolf de Koln
(1076-1079) ce fac parte din marele tezaur de la Deta 9 şi moneda regelui
William II al Angliei (1087-1100) găsită în tezaurul de la Gaiul Mic 10 . Un
fenomen interesant - a cărui motivaţie ne rămine deocamdată inexplica-
bilă - este lipsa monedelor maghiare din tezaurele de secolul XI şi apari-
ţia lor numai izolate.
In secolul al XII-lea, cu toate că monedele bizantine cresc din punct
de vedere cantitativ, ponderea lor în circulaţie scade la 15° 10. Cele mai nu-
meroase monede bizantine din acest secol care au circulat pe teritoriul Ba-
natului, sînt cele emise de Manuil I Comnenul (1143-1180). ele outînd fi
puse în legătură cu tendinţele bizantine de expansiune înspre Occident.
Transilvania si Banatul fiind poziţii ce trebuiau stăpinite mai intîi (expe-
diţia lui Leo Vatatzes si Ioan Ducac; în Transilvania în 1166). Odată cu
moartea lui Manuil I Comnenul şi cu tulburările interne din Imperiul bi-
zantin, care aveau să ducă la dez::istrul din 1204, monedele bizantine dis-
par cu totul din circulaţie pe teritoriul Banatului. Cel mai reprezentativ
tezaur bizantin din această perioadă eset cel găsit la Teremia Mare. com-
pus din 130 piese de aramă. dintre cc1re 37 monede sînt emise de Ioan II
Comnenul (1118-1143) si 14 de Manuil I Comnenul. 11 Alte tezaure bizan-
tine din această epocă sint cele formate dintr-un număr nenrecizat de mo-
nede de la Manuil I Comnenul găsite la Pancevo 12 şi Variaş 1 :1 (intre piesele
de aici un aureus).
Monedelor regilor maghiari emise în cursul secolului al XII-lea le re-
vine o pondere de cirra 840/o în circulaţia monetară. Valoarea lor destul de
ridicată este explicată atit prin greutatea lor, cit şi nrin c<1litatea metalu-
lui preţios folosit la baterea lor. ceea ce explică prezenta lor în numeroase
tezaure mixte şi descoperiri izolate. 11 Spre sfirşitul secolului al XIT-lea in-
tervine însă o depreciere progresivă a monedelor maghiare. ele cedind tot
mai mult locul monedelor aousene de calitate superioară. în special celor
germane. Dacă în secolul al XII-lea ponderea monedelor apusene în circu-
laţie este de numai 10/o. tezaurul de la Vrsac 1" azi în R.S.F. Iugoslavia) -
de la sfirsitul secolului al XII-lea - continînd o cantitate nedeterminată
de moned·e de Freisach, Salzburg. St. Veit şi St. Andreas. pare să anunţe
spectaculoasa schimbare ce se va produce în prima jumătate a veacului
următor.
9 Ibidem., p. 171.
to „Numizmatikai Kozlony", II (1903), p. 106; se va c-ita în continuare NK.
11 NK, VII (1908), p. 171.
12 TRE, s.v., IX (1883), p. 45 şi B e r k e s zi I., op. cit., p. 33.
1" cf. Ibidem, passim.
l5 TRE, s v., VII (1881), p. 178.
110 C. Feneşan 4
Descoperirile monetare mai numeroase şi mai complexe din secolul al

XIII-lea ne permit o cunoaştere mai temeinică a circulaţiei monetare din
această epocă şi a mutaţiilor care s-au produs. Ponderea cea mai mare o
deţin cu circa 700/o monedele apusene, realitate ilustrată şi de numeroa-
sele tezaure monetare descoperite din această epocă. Cea mai spectacu-
loasă descoperire este neîdoielnic marele tezaur de peste 10 OOO de monede
descoperit la Deta, în greutate de cirka 2,450 kg argint 16 . Deşi emisiunile
monetare cuprind perioada 107-1246, partea covîrşitoare a tezaurului îl
constituie denarii de Freisach, alături de care apar monede de la Frederic
I Barbarossa (1152-1190), arhiepiscopul Eberhard II de Salzburg
(1200-1218), monede ale episcopului de Metz, ale lui Volfker, patriarhul
de Aquileia (1200-1218), ale episcopului Givardo de Triest (1234-1236),
ale arhiepiscopilor de Koln, Adolf (1193-1205) şi Hitolf (1076-1079),
precum şi o cantitate de monede neidentificate, care se pare că provin din
monetăriile de la Babenberg, Strasbourg, Passau, Reichenhall şi Freising 17 •
Un alt tezaur reprezentativ pentru pătrunderea masivă a monedelor apu-
sene în circulaţia monetară din Banat este cel de la Gaiul Mic constituit
din 613 monede de la sfirşitul secolului al XII-lea şi din prima jumătate
a celui următor. Alături de 7 monede maghiare (Bela IV), 8 dinari vienezi,
26 de groşi de la Henric III al Angliei (1216-124) şi 21 denari de la Fre-
deric I Barbarossa (1152-1190), grosul pieselor din tezaur îl reprezintă
366 denari de Freisach 18 . O însemnată parte din tezaurul de la Cenadul
Sîrbesc constituit din 1970 monede de argint de secolul XIII îl reprezintă
monedele apusene: 887 denari de Freisach (cu 45 de piese reprezentînd o
variantă a denarilor de Freisach), 30 monede ale arhiepiscopilor de Koln,
10 monede ale regelui Henric III ,al Angliei (1216-1242) şi o monedă a lui
Ottokar II Przemysl al Cehiei (1235-1278) 19 •
Monedele regilor maghiari a căror depreciere începuse încă în a doua
jumătate a secolului al XII-iea, reprezintă doar 280/o din circulaţia mone-
tară în Banatul secolului al XIII-lea, ceea ce nu exclude însă prezenţa lor
în tezaure monetare destul de mari. Astfel la Teremia Mare s-a descoperit
un tezaur de 1292 de monede arpadiene de la Bela III (1172-1196), Emeric
(1196-1205) şi Andrei II (1205-1235) 20 , iar tezaurul de 2 OOO de monede
ele la Tomnatic - alături de 107 denari de Freisach şi 3 monede ale ar-
ir,TRE, s.n., VII ,(1891), p. 62-63 şi B e r k e s zi I., op. cit., p. 14-15.

lî Pentru a avea un termen de comparaţie a puterii de cumpărare a mone-
delor, amintim că o marcă de Freisach (denarii de Freisach constituind grosul
tezaurului) reprezenta 240 de denari, totalul tezaurului de la Deta ridicîndu-se la
circa 41,66 mărci, echivalentul preţului a 2 moşii mijlocii sau a 8-10 cai de
luptă, cf. I. Sa bău, op. cit., p. 281.
18 NK, II (1903), p. 106, cf. şi B e r k e s zi I., op. cit., p. 19.
J!J B e r k e s zi I., op. cit., p. 13.
,o NK, V (1906), p. 139.
5 Circulaţia monetară în Banat 111
hiepiscopilor de Kăln Engelbert (1216-1225) şi Henric (1225-1237) -

este constituit în cea mai mare parte din monede de la Bela al !V-lea
(1235-1270) 21 • Din a doua jumătate a secolului al XIII-lea încep să apară
în circulaţie - e drept într-o proporţie redusă, de circa 1,19% - mone-
dele regilor Serbiei, un exemplu în acest sens constituindu-l prezenţa în
tezaurul de la Cenadul German a 51 monede sîrbeşti 22 .
Un exemplu deosebit de pertinent pentru varietatea monedelor care
circulau în Banat în secolul al XIII-lea îl constituie tezaurul de la Oban
compus din 74 monede repartizate pe 5 categorii: 18 monede de la Bela IV
(1235-1270) pînă la Andrei III (1290-1301), 29 denari slavoni de la
Bela IV, Stefan V (1270-1272), Ladislau IV (1272-1290), 12 monede de
la Stefan Uroş (1243-1276) şi Stefan Dragutin (1276-1316), 12 oboli bo-
emi, precum şi trei monede emise de Toktai, hanul Hoardei de Aur
(1290-1312) 23 • Poate apare surprinzătoare lipsa monedelor apusene, însă
începînd cu a doua jumătate a secolului al XIII-lea emisiunile regilor ma-
ghiari - în special cele ale lui Bela IV - încep să înlăture treptat dinarii
de Freisach şi alte monede germane24 • Se cuvine să mai subliniem că mo-
nedele apusene apar aproape exclusiv în tezaure şi rareori ca piese izolate.
Fenomenul s-ar putea explica prin efectuarea unor tranzacţii comerciale
de negustori care aveau legături cu Occidentul şi care depun o parte a
cîştigului realizat spre tezaurizare.
Analizînd circulaţia monetară pe teritoriul Banatului în secolele
XI-XIII ponderea diferitelor categorii monetare se prezintă astfel:
a) monede bizantine 4,5°/o
b) monede maghiare 33%
c) monede apusene 62°/o
d) monede sîrbeşti 0,490/o
e) monede orientale 0,010/o
ln veacul al XIV-lea situaţia se va schimba radieal în urma masivelor

emisiuni monetare din timpul regilor angevini, monedele străine apărînd
numai în mod sporadic şi izolat.
21
TRE, s.n., V (1889), p. 115-116, 119-120, 181, 194 cf. şi B e r k e s zi I.,
op. cit., p. 31.
23
„Cronica numismatică şi arheologică" III (1922), Nr. 5-6, p. 47 şi I. S n·
bău, op. cit., p. 277. '
21• I. Sa b ă u, op. cit., p. 280.
112 C. Feneşan 6
EINIGE BETRACHTUNGEN BEZUGLICH DES MUNZVERKEHRS IM BANAT

ZUR ZEIT DES I<'RUHFEUDALISMUS (XI-XIII JHDT.)
Zusammenfassung
Der r\ufsatz versucht aufgrund bisher entdeckter Miinzhorte und Einzelfunde

einige Charakterziige des Miinzverkehrs im Banat wăhrend des Friihmitlelalters
2.u eri:irtern.
Beziiglich des XI. Jahrhunderts soll auf die bedeutende Holle der byzantini-
schen Miinzen (ungefăhr 250/o des Gesamtverkehrs), nur durch die ungarischen
Ki:inigsmiinzen (75%) iibertroffen hingewiesen werden. Die westlichen Miinzen hal-
ten in diesen Jahrhundert nur eine mindere Stellung inne (0,350/o) und erscheinen
nur zufăllig. Im XII. Jahrhundert stellen die byzantinischen Miinzen nur noch
15°/0 des Gesamtverkehrs dar, indem sie gri:isstenteils durch die ungarischen Kci-
nigsmiinzen (84¾) abgeli:ist werden. Obwohl den westlichcn Miinzen nur 1u, u des
Gesamtverkehrs des XII. Jahrhunderts zukommt, deutet ihre immer grosser wer-
dende Menge und Vielfăltigkeit (vorwiegend deutsche Miinzen) die spektakulăre
Anderung aus dem năchsten Jahrhundert an. Im XIII. Jahrhundert hallen die
westlichen Miinzen (insbesondere Freisacher Denare) mit ungefăhr 70D/0 den erslen
Platz inne, indem ein Riickgang nur gegen Ende dieses Zeitabschnilte:s bemerkbar
wird. Die ungarischen Kănigsmiinzen - welche eine steigende Entwertung i11
dieser Zeit erfahren - belegen mit 28¾ den zweiten Platz. Mit der zweitt>D
Hălfte des XIII. Jahrhunderts wircl das ziehrnlich hăufige Erscheinen serbisl'he1·
Ki:inigmiinzen bcrnerkbar, die jedoch nur l,190/0 des Gesamlverkehrs ausmachen.
Der Miinzverkehr dcr drci besprochenen Jahrhunderte kann folgf'nderrnasscn
synthetisch zusammengefasst werden: byzantinische Miinzen 4,50/u, ungarische Miin-
zen 33¾, westliche Miinzen 620/o, serbische Miinzen 0,490_ 0 und orientalische Miin-
zen 0,010 0 (es handelt sich dabei um 3 l\1i.inzen cler Go!denen Hurck• vom F:nde
des XIII. Jahrhunderlsl.
ISTORIOGRAFIA PRIVITOARE
LA ATESTAREA INCEPUTURILOR ORAŞULUI ORADEA
DE
LIVIU BORCEA
(Oradea)
Formarea oraşelor medievale în sudul şi estul Europei nu s-a produs

la fel în toate zonele iar apariţia lor a fost determinată de foarte mulţi
factori. Intre aceşti factori un rol important l-au avut tradiţia, permanenţa
sau persistenţa unor forme de organizare, influenţa exterioară, etc. 1 Tre-
buie subliniat că pe teritoriul Transilvaniei unele oraşe apar - şi acesta
este şi cazul Oradiei - în procesul de formare al sistemului social-econo-
mic feudal, în condiţiile extinderii statului feudal maghiar, a menţinerii
unor forme de organizare autohtonă.
In Transilvania, Bihorul o fost primul comitat în care s-au format re-
laţiile feudale, ,,în care ofensiva împotriva obştilor săteşti a fost mai pu-
ternică, fiind cotropite sate, dăruite apoi bisericii." 2 Acest proces a întîm-
pinat în mod obiectiv rezistenţa formelor autohtone de organizare, în
obşti. Procesul de urbanizare este, în acest caz, un proces lent. de durată.
Problema atestării documentare a oraşului Oradea a preocupat isto-
riografia încă din a doua jumătate a secolului trecut. In lucrarea sa „Isto-
ria episcopiei orădene":1, Vincenţiu Bunyitay a încercat sfi schiţeze pe baza
unor investigaţii arhivistive istoria oraşului şi a începuturilor sale. Cu
toată părtinirea de care dă dovadă, cu toată nuanţa uneori lipsită de obiec-
tivitate a concepţiei sale, Bunyitay oferă un material documentar care,
deşi a fost depăşit de amploarea cercetărilor ulterioare, rămîne un util iz-
vor informativ pentru cel ce se interesează de istoria oraşului sau a Biho-
1 Ştefan Pa s cu et Sam u el G ol d e n b e r g, Quelques problemes concer-
nant les villes medievales de certains pays danubiens, în „Actes du II-e Congre~
international des etudes du sud-est europeen", tome II, Histoire, Athenes, 1972,
p. 463.
2 Ş t. Pascu, Voievodatul Transilvaniei, voi. I., Cluj, 1971, p. 135.
3 B un y i ta y, V., A vciradi pilspokseg tortenete alapitasat6l a jelenkorig
(Istoria episcopiei orădene de la întemeiere pînă în epoca eontemporană), voi. 1-
III, Oradea, 1883-1884.
8 - Crisia 1974
114 L. Bare-ea 2
rului medieval. Se poate vorbi despre faptul ri: V. Bunyitay a făcut pasul
iniţial la care apoi s-a raportat istoriografiJ. burgheză, adăugind sau re-
nunţind la unele idei, în funcţie de orient:::irile şi scopurile urmărite.
Tratind problema atestării docume;1tare a oraşului Oradea, a felului
în care apare în istoriografie şi diplomatică, trebuie să delimităm precis
noţiunile şi să divizăm prezentarea problemei în cele două aspecte esen-
ţiale ale sale:
I. - Atestarea documentară a toponimicului Oradea (Varadinum, Va-
rad).
2. - Mentionarea oraşului Oradea (civitas Varadinum).
Este necesară această precizare deoarece atit Bunyitay cit şi alţi isto-
rici identifică atestarea toponimicului cu atestarea oraşului, situaţie cu
care nu putem fi de acord pentru că nu se întemeiază pe o realitate ştiin
ţifică ci, bănuim, este vorba de o încercare de a aşeza în legendă o ipoteză
ce nu este verificabilă din punct de vedere strict documentar. Astfel pe
cită vreme toponimicul Oradea apare atestat documentar în 1113, oraşul
este menţionat pentru prima dată într-un document în anul 1324.
In istoriografia şi diplomatica medievală Oradea apare sub diferite
forme, cea mai frecventă fiind aceea de Varadinum, formă latină a denu-
mirii Varad, de provenienţă slavă. 4 Spre a se deosebi de alte aşezări cu
ace laş nume, în istoriografie mai apare şi forma Bihar-V arad5 ceea ce vrea
să fie o precizare că este vorba de Oradea din Bihor. In secolul al XVII-lea
i s-a adăugat particula adjectivală Magno, rezultind Magnum-Varadinum,
uneori Magno-Varadinum, Nagyvârad, Grosswardein. Această ultimă
formă, cea de Grosswardein, apare şi la sfirşitul secolului al XVI-lea pe
stampa lui Joris Hoefnaglius care înfăţişează oraşul pe la anul 1598 6 • Din-
tre episcopii orădeni de rit latin se pare că primul a fost Augustin Ben-
kovits (1688-1703) care s-a intitulat „de Oradea-Mare". 7
Incă în prima jumătate a secolului al XV-lea aparr-e documentar şi
forma sa românească de Orade, care desigur este tot atît de veche ca şi to-
ponimicul.8 O asezare cu numele de Varadinum se afla si în comitatul Sza-
bolcs din Unga;ia, numit mai tîrziu Kis-vărda. In evul· mediu şi pe seama
aşezării Kis-vărda circulau aceleaşi legende ca şi cele referitoare la Ora-
dea.9
~ C. Suciu, Dicţionarul istoric al localităţilor din Transilvania, voi. II.

Buc., 1968.
5 B u n y i ta y V., Op. cit., I, p. 43.
li Această stampă în forma în care ni s-a transmis este o copie făcută de

Johannes Sibmacher (Ba 1 o g h J., Veg-Varad vara (Cetatea Oradiei) Cluj. 1947, p. 20).
7 C se p I o P., Nagyvcirad mint helynev (Oradea-Mare ca toponimic), în „Szci-
zadok", 1872, p. 645.
8 I. B o g d an, Documente slave şi latine din arhiva oraşului Braşov, prit•i-
toare la relaţiile Ţării Romdneşti cu Braşovul şi Ţara Ungurească în sec. XV-XV 1,
val. I., (1413-1508), Buc., 1905, p. 48, apud C. Suciu, Op. cit., voi. II.
o Bun y i ta y V., Op. cit., I, p. 43
3 Inceputurile oraşului Oradea 115
- ----------------'------~----------------
°
Inceputurile Oradiei sînt greu de stabilit cu precizie. 1 Cronica lui
Ioan Thur6czi, una din puţinele cronici medievale care se referă la această
problemă, reluînd pasajul din Cronica pictată de la Viena, atribuie alege-
rea locului potrivit regelui Ungariei, Ladislau, care a întemeiat aici o mă
năstire. Locul în care s-a ridicat noul edificiu cultic este precizat ca fiind:
,. ... in parochia oastri Bihar inter fluvium Kewers, in venatione sua [ ... ]
quem locum Warad nominavit ... ". 11 Putem deci constata că nici una din
aceste cronici nu menţionează Oradea ca oraş deşi în cazul Bihariei se pre-
cizează că este de un castrum. Nu este lipsită de importanţă nici consta-
tarea că Varad şi castrum Bihar sînt considerate două aşezări diferite. Este
lesne de înţeles că mănăstirea care, după afirmaţia lui Bunyitay, era pe
locul actualei cetăţi a Oradiei, a fost înconjurată de ziduri de apărare. 12
In timpul domniei lui Ladislau (1077-1095), noţiunea de civitas avea
sensul de cetate, fortăreaţă. Chiar în timpul lui Coloman (1095-1116),
termenul civis însemna uneori soldat al cetăţii, uneori locuitor al unei
aglomeraţii şi nu avea cîtuşi de puţin un sens juridicP În acest caz însăşi
atestarea documentară a noţiunii de oraş atribuită Oradiei n-ar însemna
neapărat că avem de a face cu o asezare urbană ci numai cu o cetate. Este
semnificativ în acest sens situaţia Bihariei care într-un document din 1075
este pomenit ca civitas 14 , deci o cetate în jurul căreia exista o aşezare.
Istoriograf ia burgheză afirmă că sediul episcopiei catolice care se afla
probabil la Biharia şi pe care pecenegii au distrus-o a fost mutată încă de
regele Ladislau la Oradea şi înzestrată cu privilegii. Ca episcop a fost pus
Coloman, viitor rege al Ungariei. 15
Moartea regelui Ladislau (1095) şi înmormîntarea lui la Oradea 16 , a
constituit pentru episcopia orădeană un bun prilej de organizare a unor
pelerinaje, procese religioase. In 1134 se ţine chiar un sinod la Oradea.
Dacă la toate acestea adăugăm şi poziţia geografică a locului, foarte impor-
tantă în această perioadă de cucerire a Transilvaniei de către regatul feu-
10 Intre lucrările mai noi care se ocupă cu această problemă amintim: N.

I org a, Vechimea şi originea elementului românesc în părţile LJihariei în ,,Cele
Trei Crişuri", nr. 1-2, 3, 1921. T. Ro ş u în lucrarea Oradea - cetatea Bihor,
străveche aşezare voevodală în „Semicentenarul Unirii Transilvaniei cu România
în Bihor" Oradea, 1968, p. 15-22 identifică Biharia lui Menumorut cu Oradea.
Această părere o mai împărtăşesc I. Bratu şi I. Puşcaş, Consideraţii în jurul reg-
lementării urbariale a localităţii Velenţa din 1772 în ,,Lucrări ştiinţifice", seria B,
1970, p. 170. O analiză mai atentă a documentelor o face. S. Dumitraşcu, Oradea
- 860 sau 900 de ani de la prima atestare documentară, în „Crişana", 24 aprilie
1971, care - de altfel ca şi noi - nu împărtăşeşte această ipoteză.
11 Bun y i ta y V., Op. cit., I, p. 37; vezi şi Marcis Chronica de Gentis Hun-
r1arorum ab origine gentis ad annum MCCCXXX, producta, Pesta, 1858, p. 81
12 Bun y i ta y V., Op. cit., I, p. 41.
13 Ş t. Pascu et G o 1 de n b erg, Op. cit., p. 470
1" Ş t. Pascu, Voievodatul Transilvaniei, I. p. 96
15 S c ho 1 t z B., Nagyvcirad vcirânak tărtenete (Istoria cetăţii Oradea), Oradea,
1907, p. 15; cu privire la devastarea Ungariei de către pecenegi şi nu de către
cumani, după cum afirmă Scholtz, vezi Pascu, Op. cit., p. 84-85
rn Marcis Chronica . .. , p. LXXXII
8*
116 L Borcea 4
dal maghiar, ne dăm uşor seama că au existat motive serioase atit din
partea puterii centrale cit şi a bisericii catolice de a întemeia aici o aşe
zare cit mai mine închegată, pentru a le sluji interesele. Cu aceste ocazii
se vor fi stabilit primii meşteşugari în jurul mănăstirii fortificate dar încă
nu poate fi vorba de un oraş.
In anul 1113 toponimicul Oradea apare atestat documentar într-o di-
plomă a abaţiei benedictine din Zobor (R.S. Cehoslovacă). Satele sale erau
pe valea Vâhului şi Nitrei şi au avut mult de suferit de pe urma pustiirilor
prinţului ceho-morav Svatopluk, în calitate de aliat al împăratului ger-
man Henric al V-lea, în 1108 şi 1109. 17 Documentul prezintă o deosebită
importanţă pentru Oradea deoarece în formula de încheiere, acolo unde
sint înşiraţi martorii întăritori, apare şi episcopul ,.Syxtus Vvaradiensis"
precum şi comitele „Saul de Bychar". 18
Din anul 1111, deci cu doi ani înainte de diploma din 1113. se păs
trează o altă diplomă, tot a abaţiei din Zobor, în care sint precizate drep-
turile amintitei abaţii asupra strîngerii cărnii pe apa Vâhului, în oraşul
Trencin. 19 Formula de încheiere a celor două diplome este identică, ordinea
martorilor întăritori se păstrează, cu două excepţii: în diploma din 1113.
Wolfer episcopul de Agria, este amintit cu citeva locuri mai sus. iar în loc
de „Syxtus Bicharensis" apare forma „Syxtus Vvaradiensis". In ambele
documente apare şi comitele Saul de Bihor.
Această substituire de titluri în cazul lui Syxtus credem că nu trebuie
atribuită mutării scaunului episcopal de la Biharia la Oradea intre anii
1111 şi 1113. Ea s-a făcut încă la sfirşitul secolului al Xi-lea dar, prin
tradiţie, multă vreme episcopul şi-a păstrat titulatura iar schimbarea nu
a fost recepţionată în toate cancelariile regatului Ungariei. In sprijinul
acestei presupuneri vine şi documentul din 1184 care precizează pe epi-
scopul de Biharia al cărui scaun „se zice că este la Orosi" ( Episcopus Biarh.
[ensis] cuius sedes dicitur Orosiensis). 20
In 1192 papa Celestin al Ii-lea (1191-1198), la cererea regelui Unga-
riei, Bela al IV-lea, sanctifică pe Ladislau, la circa o sută de ani de la
moarte. Acest act de sanctificare depăşeşte rosturile sale religioase avînd
profunde sensuri politice. Prin el s-a urmărit nu numai consolidarea epis-
copiei catolice de Oradea şi convertirea la ritul latin a populaţiei băştinaşe
în mijlocul căreia a fost implantată ci şi atragerea de noi colonişti (oas-
peţi, hospites), pentru a crea un centru urban capabil să ajute din toate
punctele de vedere procesul de cucerire al Transilvaniei.
17 F e j e r pat a k i L., Kcilmcin kiraly oklerelei (Diplomele regelui Coloman)
Bdp., 1892, 88 p.+2 planşe facsimile ale documentelor din 1111 şi 1113; vezi mai
recent şi Codex Diplomaticus et Epistolaris Slovaciae, tomus I, Bratislavae, 1971,
(Sumptibus Academiae Scientiarum Slovac-ae), 472 p.+xxv tab., unde este publi-
cat şi originalul documentului din 1113 (p. 64-67) - ms.A pe care Fejerpataki nu
l-a cunoscut.
18 Codex Diplomaticus .... I, p. 67
19 Ibidem, p. 63-64
20 Documente privind istoria României, sec. XI-XIII, Seria C., vol. I. p. 10
5 lnceputurile ora,mlui Oradea 117
După sanctificarea lui Ladislau pelerinajele au devenit şi mai nume-

roase. In 1196, Emeric, rege al Ungariei (1196-1204). vizitează Oradea fă
cînd cu această ocazie noi danii capitlului orădean. 21
La 1235 Oradea este considerată oraş: ,,Quomodo Tartari Woradiensem
civitatem expugnaverunt", ,,prope Wciradinum civitar-em" ,,Andreas rex
Hungariae moritur et sepelitur in civitatem Varadino." 2 -.!
Distrugerea cetăţii Oradea şi a aşezărilor înfloritoare din jurul ei de
către tătari (1241), a făcut să fie necesară aducerea de noi colonişti (oas-
peţi). In parte aceştia au fost unguri, în parte italieni, în cazul Oradiei.
Mulţi dintre cei reaşezaţi au fost localnici care în timpul invaziei tătare
s-au aşezat în alte părţi. 23 Sînt întemeiate sau revitalizate mici aşezări
care vor deveni mai tirziu cartiere (vicus seu contratus), amintite în sta-
tutele capitului orădean: Olazy, Bolonia, Badua, Venetia. 24 Unele din ele au
existat şi înainte cum ar fi Venetia numită şi Tykol (Venetia alio nomine
Tykol 2';) sau Olosigul atestat documentar în 1184 sub numele de Orosi. 26
O altă categorie de aşezări amintită în tatutele capitlului ca find în
jurul cetăţii Oradea sînt satele (villa): Zombathely, Pyspuky, Winzus (?),
Hydkwzheulew, Zewlews. 27
Refacerea cetăţii, a vieţii urbane din jurul ei după năvălirea tătară,
întărirea episcopiei catolice prin noi danii, au permis mutarea centrului
comitatutului de la Biharea 28 la Oradea. Micile aşezări din jurul cetăţii
s-au contopit tot mai mult prin legăturile economice ce le aveau şi astfel
se formează un centru urban care la 1324 este atestat documentar ca oras:
„civitas Waras nominata" 29 , ,,prope civitatem Varadiensem iuxta fluviw;i
21 S c ho 1 t z B., Op. cit., p. 23-24

Annales Frisancenses, Albericus Trium Fontium, Chronicon ab orbe condito
22
usque ad annum 1241, Rogerii Carmen miserabile, în Catalogus Fontium Historiae
Hungariae" ed. /\.F. Gombos, I, p. 32, 134, III p. 2080 apud, St. Pascu, Op. cit.,
p. 151
n Idem. Ibidem, p. 169
2" Bun y i ta y V., A vciradi kciptalan legregibb statutumai, (Cele mai vechi
statute ale capitlului orădean), Oradea, 1886, p. 31-32
25 Idem, Ibidem, p. 33
26 Documente privind istoria României, sec. XI-XII[. vol. I., p. IO; B II n y i-
t a Y, Op. cit., p. 31 (subsol), consideră că este o greşeală a scribului care în loc
de litera Z a pus r şi astfel este vorba de Olaszi (cartierul Olosig de astăzi) şi
nu de Orosi. Nu este exclus însă ca forma Orosi să ateste de fapt vechea denu-
mire a aşezării. In Bihorul secolului XII-XIII se mai cunosc aşezări similare:
Wrusi (Suciu, Op. cit., II, p. 425), Vrusteluk (Idem, Ibidem, II, p. 421), prima la
nord de Gepiu, a doua pe lingă Suncuiuş. Această aliteraţie nu este singura în
cazul Oradiei: unul din cartierele sale numit Uj-Pecs s-a schimbat mai tîrziu în
Uj-Becs (Cseplă P., Op. cit., p 645)
27 Bun y i ta y, Op. cit., p. 31-32
28
Ş t. Pascu, Op cit., p. 101
29
Documente privind istoria României, sec. XIV, I, p. 102; text în 1. latină·
Anjoukori okmcinytcir (Documente din epoca angevină), vol. II, Bdp., 1881 p. 154
31 Anjoukori okmcinytcir, II, p. 172
118 L. Borcea 6
Crisii"_:io Dar încă şi în secolul următor Oradea era un termen generic pen-
tru totalitatea aşezărilor din jurul cetăţii de la care şi-a primit nurnele. 31
Procesul îndelungat de urbanizare se încheie la mijlocul secolului al
XVI-lea. Dieta Transilvaniei întrunită la Turda (iunie 1557), hotăreşte ca
toate aşezările sau cartierele componente ale oraşului Oradea să aibă un
singur judecător.n Abia acum are loc, credem, ultimul act al formării ora-
şului. în cazul Oradiei nu poate fi vorba de o „întemeiere" ci de un pro-
ces îndelungat de urbanizare ale cărui începuturi nu pot fi precizate - pe
baza informaţiei documentare existente - şi care se încheie aproxima-
tiv la mijlocul secolului al XVI-lea. în acest proces îndelungat un rol im-
portant l-au avut factorii geografic şi economic, caracterul de oraş de
frontieră al Transilvaniei, care in epoca principatului îi va conferi un rol
de seamă în istoria ţărilor române.
L"HISTORIOGRAPHIE CONCERNANT L'ATTESTATION DES COMMENCEMENTS

DE LA VILLE D'ORADEA
Resume
La formation des villes medievales au Midi et a l'est de l'Europe ne s·est pas

produit de meme facon dans toutes Ies zones. Sur le territoire de la Transylvanie
quelques villes surgissent - et c'est le cas d'Oradea - dans le proces de forma-
tion du systheme social-economique feodal, dans les conditions de l'extension de
l'Etat feodal hongrois, du maintien de quelques formes d'organisation autochtone.
Le probleme de l'attestation documentaire de la ville d'Oradea doit ctre vu
sous un double aspect: l'attestation du toponymique Oradea et l'attestation de la
ville d'Oradea. La premiere mention documentaire du toponymique Oradea nous
l'avons de 1113, et de la ville de 1324. L~ formation de la ville d"Oradea est un
processus d'urbanisation et de fusion des etablissements d'autor de la cite, pro-
cessus qui s'acheve vers le milieu du XVI-e siecle. Dans ce processus un r6Je
important ont eu le facteur geografique et economique, sa position de ville d11
frontiere de la Transylvanie dans l'epoque du principaute.
31 o P., Op. cit., p. 645

C se p l
31 Monumenta Comitialia Regni Transylt·aniae, II, Bdp. 1876, p. 81
Studii şi a,ticol~
CERAMICA NEOLITICĂ PICTATĂ
DE PE V ALEA CRIŞULUI REPEDE.
DE
DOINA IGNAT SAVA
Descoperirile arheologice mai vechi sau mai noi privind ceramica

neolitică pictată, precum şi studiile afectate acesteia ridică o serie de pro-
bleme privind cunoaşterea neoliticului transilvănean 1 •
Considerăm deci necesară semnalarea unor asemenea descoperiri, cu
atît mai mult cu cit pentru elucidarea acestor probleme se impun cercetări
sistematice.
In anul 1971 două asemenea staţiuni ne-au reţinut în mod deosebit
atenţia 2 , la acestea adăugindu-se cea de la Oradea Ioşia:1 • Vom lua de ase-
menea în discuţie citeva fragmente ceramice pictate păstrate în colecţia
Muzeului Ţării Orişurilor care se înscriu în aceeaşi problematică.
Prima descoperire la care ne referim o datorăm cercetărilor de la
Peştiş situat la trei km de Aleşd, peştera „Piatra Jurcoaiei" unde au fost
descoperite două nivele de locuire neolitice, dintre care unul de ceramică
pictată.
Cea de-a doua cercetare a fost efectuată în peştera notată cu număr 2
de la Vadul Crişului, în apropierea peşterii Devenţ. Peştera, însorită şi
uscată, orientată est- sud- est a oferit condiţii bune de locuire, din cele
mai vechi timpuri.
Straturile de cultură au fost puternic deranjate, răscolite, scurgîn-
du-se din interior spre gură, aceasta fiind aproape complet acoperită. Din
pămîntul degajat cu acest prilej au fost recuperate o serie de fragmente
ceramice, aparţinind unor epoci diferite, de care ne vom ocupa cu un alt
1 V las sa, N, Unele probleme ale neoliticului Transilvaniei, Acta M.. IV,
1967, p. 414-416; Idem, Contribuţii la problema racordării cronologiei relative a
neoliticului Transilvaniei la cronologia absolută a Orientului Apropiat (I}, Apulum
IX, 1971, p. 21-64; Dumitra ş cu S., Tău tu N., ,,Ceramica neolitică pictată
descoperită la Oradea-Ioşia", Crisia, 1971, p. 47-53; Ignat D., Contribuţii la cu-
noaşterea neoliticului în Bihor, Acta M. N., (sub tipar).
2 Săpături arheologice şi paleontologice executate în peştera nr. 2 la Vadu
Crişului de către D. Ignat şi T i beri u Jur c sa k şi săpături arheologice de la

Peştiş, peştera .,Piatra Jurcoaiei", efectuate de D. Ignat.
122 Doina Ignat Sava 2
prilej. Pentru problema lucrării de faţă ne vom opri asupra unor frag-
mente ceramice neolitice, care au apărut de fapt şi în primul nivel al să
păturii, respectiv în stratul nederanjat.
Cea de-a treia descoperire, de la Oradea-Ioşia4, este o aşezare de te-
rasă. Cu permisiunea autorului descoperirii, materialele de aici au fost
studiate comparativ cu cele din localităţile amintite, dindu-ni-se astfel
prilejul unei analize mai temeinice ale acestui material, în lumina ultime-
lor descoperiri.
Din cea de a patra aşezare de pe teritoriul comunei suburbane Sînt-
andrei (cca 4 Km. vest de Oradea), provin un număr de 17 fragmente ce-
ramice pictate, atribuite epocii neolitice, intrate în colecţia Muzeului la
sfîrşitul secolului al XIX-lea.
Aşezarea situată pe malul Crişului Repede a fost distrusă între timp
de ape. Materialele sînt cunoscute însă de către specialişti, fără să fi fost
vreodată publicate, formînd obiectul unor referiri 5 •
Considerăm utilă publicarea lor în acest context cu atît mai mult cu
cit pe teritoriul aceleiaşi comune, într-un alt punct, au fost descoperite de
asemenea fragmente ceramice neolitice aparţinînd culturii Tisa în a doua
fază de dezvoltare 6 •
Observaţii stratigrafice mai amănunţite ne oferă doar săpăturile de
la Peştiş 7 • Aici stratul de cultură are o grosime de 0,50 m. şi comportă
două nivele.
Primul nivel (0,10-0,27-0,30 m.) format din pămînt negru prăfos,
conţine în majoritate ceramică grosolană, dar şi fragmente ceramice lu-
crate dintr-o pastă mai îngrijită de culoare cenuşie, lustruită uneori cu
grijă, conţinînd fine paiete de mică.
Al doilea nivel. format dintr-un strat de pămînt brun-roşcat mai
compact, (intre 0,27-0,30 m. -0,60-0,65 m.) conţine în proporţie mai
mică ceramică grosolană, frecvenţa ceramicii fine fiind mult mai mare. la
baza lui descoperindu-se chiar ceramică pictată.
La adincime de 0,60 m.-0,65 m. stratul de cultură se întrerupe brusc,
solul devenind galben-roşietic, lutos, pină la adîncimea de 1 m. după care
urmează lutul fosil roşu-închis, conţinind oxizi de fier. Sub aceasta ur-
mează un strat galben nisipos, rezultat al descuamării stincilor din patul
peşterii.
In cea de a doua aşezare, straturile deranjate nu permit consideraţii
de ordin stratigrafic. într-o mică porţiune a săpăturii a fost surprins
un strat neolitic nederanjat. Săpăturile viitoare vor putea oferi probabil
o stratigrafie mai completă.
3 Dumitra ş cu S., Tău tu N., op. cit.

" Ibidem.
5Rusu M., Cultura Tisa, Banatica, 1971. p. 79.
Du m i t r a ş cu S., Tău tu N .. Descoperiri arheologice din hotarul comunei
ll
suburbane Sfntandrei, Semicentenarul Unirii Transilvaniei cu România în Bihor,
1918-1968, p. 11.
7 I g n a t D., op. cit.
3 Ceramica neolitică de pc Valea Crişului Repede 123
A treia aşezare surprinde de astădată locuinţe-bordei distruse în parte

şi chiar un strat de cultură, subţire, intercalat printre acestea.
In cazul materialului provenit de la .Sîntandrei, deşi fragmentar şi
redus ca număr de piese, atît pasta cit şi tehnica de pictură şi motivele
ornamentale tipice ne îndreptăţesc să le includem în aceeaşi perioadă cu
celelalte trei aşezări.
Pentru problematica propusă a fi abordată în lucrarea de faţă ne vom
referi în mod special la ceramica pictată, la trăsăturile ei comune, precum
şi la unele mici diferenţieri semnalate.
Pasta, maniera de lucru, motivele decorative precum şi pictura ne
permit încadrarea acestei ceramici în epoca neolitică.
Cu toată starea extrem de fragmentară a ceramicii din cele patru
aşezări, putem reconstitui citeva forme, cum ar fi: fragmente de boluri şi
farfurii (Pl. II fig. 3-4 Oradea, Peştiş) cu buza dreaptă şi subţire, frag--
mente de vase mai mari cu fundul drept şi pereţii oblici, cupe şi pahare.
(Pl. IV. fig. 5 Pl. III. fig. 1 Pl. V. fig. 1, 2, 4, Oradea-Ioşia).
In aşezarea de la Vadul Crişului semnalăm prezenţa unor picioare de
vase care lipsesc la Peştiş şi la Sîntandrei, fiind însă foarte frecvente în
aşezare de la Oradea-Ioşia (Pl. V. fig. 5, Pl. III, fig. 4, 5, 6, Oradea-Ioşia,
Pl. IV, fig. 4 Vadul Crişului).
Ca motive ornamentale remarcăm la ceramica de la Peştiş o suită în-
treagă de butoni mai mari sau mai mici care lipsesc în celelalte aşezări,
butoni în formă de „cioc de pasăre" perforaţi, foarte frecvenţi la Peştiş şi
Vadul Crişului, de diferite dimensiuni (Pl. I, fig. 1, 2, 3, 4, 9) existenţi şi
la ceramica de la Sîntandrei (Pl. VIII. fig. 4; Pl. IX, fig. 5) în timp ce la
Oradea-Ioşia apar în mod sporadic, pe citeva fragmente, dispuşi cite doi
şi neperforaţi (Pl. III, fig. 3, Pl. II, fig. 2) şi în sfîrşit barbotinarea, pre-
zentă atît la Peştiş cit şi la Vadul Crişului.
La cîteva fragmente ceramice remarcăm butonii aplatizaţi şi alungiţi,
comuni tuturor celor trei aşezări (Pl. III, fig. 2 Oradea) în afară de aşeza
rea de la Sîntandrei.
Două fragmente de fund de vas aparţinînd ceramicii de uz comun de
la Vadul Crişului păstrează imprimate urme de rogojini împletite pe care
au fost depuse probabil vasele pentru uscare (PL. I, fig. 7, 8).
Atît formele cit şi ornamentele descrise îşi găsesc numeroase analogii
în cultura Tisa atît de cunoscute incit orice trimitere devine inutilă.
Vasele cu picior scund şi plin par a fi legate de un orizont cultural
mai vechi, de tradiţie Criş.
In ce priveşte ceramica pictată ea comportă mai multe categorii după
tehnica de pictură.
1. - Fragmente ceramice lucrate dintr-o pastă roşietică-gălbuie,
foarte fină, omogenă, decorată cu benzi roşii-portocalii, comună tuturor
celor patru aşezări. (Pl. VI, fig. 2,8 Vadul Crişului, Pl. VIII, fig. 2, 4, 5, 7,
8, Sîntandrei).
2. - Fragmente ceramice din pastă cenuşie-gălbuie sau roşie-cara
mizie decorate cu dungi negre, dispuse pe orizontală, pe unul sau mai
124 Doina Ignat Sava 4
multe rînduri, pe verticală sau în re\ea, (Pl. IV fig. 1, 4, Oradea. pi. VIII,
fig. 1, 3, 6; Pl. IX, fig. 4-7, Sîntandrei Peştiş).
Decorul cu benzi negre este prezent la Peştiş numai în exteriorul va-
selor în timp ce la Vadul Crişului, Oradea-Ioşia el apare şi în interior
(Pl. VI, fig. 1 Vadul Crişului, Pl. II, fig. 3 Oradea.)
3. - Fragmente ceramice cu un fond - angobă de culoare alb-găl
buie decorate cu benzi sau fîşii roşii, foarte corodate. păstrînd vag contu-
rul pe fondul angobă şi penniţînd astfel reconstituirea lui. (Peşti'?. Vadu!
Crişului Pl. VI, fig. 3, 4, 5, 7, Pl. VII, fig. 1, 2, 3). Acest decur lipseştP în
aşezarea Oradea-Ioşia precum şi în cea de la Sîntandrei.
4. - În sfîrşit alte fragmente ceramice sînt lucrate din pastă de cu-
loare roşcată avînd un slip roşu închis, bine lustruit, categorie prezentă
în toate cele patru aşezări. (Peştiş, Vadul Crişului Pl. VI, fig. 6. Sîntandrei
PI. IX, fig. 1, 2, 3).
în toate cazurile pictura a fost executată înainte de ardere. Ceramica
fiind extrem de fragmentară şi corodată nu ne permite reconstituirea
motivelor decorative decît parţial.
Decorul cu benzi negre lucioase pare a fi executat cu o pastă moale.
bituminoasă 8 •
Analizînd ceramica din cele patru aşezări descrise, constatăm frapante
analogii atît din punct de vedere al formelor cit şi al pastei şi decorului
cu unele sensibile diferentieri semnalate în asezarea de la Oradea-Iosia.
Considerăm că nu greşim· atunci cînd sugeră~ pentru aceasta o fază· de
dezvoltare mai puţin evoluată - menţinerea unor forme de tradiţie Criş
tîrzie, pictura simplă, fă,ră angobă, pledînd în acest sens.
Materialele provenite din cele patru staţiuni neolitice bihorene apar-
ţin grupului Herpaly al culturii Tisa în a doua fază de dezvoltare 9 • Ana-
logii pentru acestea găsim în numerosul material Tisa II pictat clin marile
aşezări neolitice de la Oradea-Salca 10 , precum şi în materialele de la Cluj,
Suceagu, Palatca, Peştera Devenţului, Cheile Turzii 11 , în cimitirul neolitic
din aceeaşi perioadă de la Zengăvarkony din Ungaria 12 , pentru a nu aminti
decît cîteva din cele mai apropiate.
Nu considerăm necesară discutarea pe larg a evoluţiei studiului pri-
vind ceramica pictată aparţinînd grupului Herply, precum şi ipotezele
pricind originea şi aria de răspîndire - .
Spre deosebire de încadrarea preconizată de Mircea Rusu pentru ma-
teriale de la Sîntandrei şi Vadul Crişului1 3 , pe baza analogiilor furnizate
8 V I as sa N., Contribuţii la problema racordării .... , p. 30.
9Idem, Unele probleme ale neoliticului . .. , p. 416.
10 Rusu M., S p oi al ă V., G a I a mb L., Săpăturile arheologice ele la Salca,
Materiale şi Cercetări arheologice, VI II, p. 156.
11 V las sa N., Contribuţii la problema racordării .. ., p. 29.
1~ Dom ba y J., Die Siedlung und das Grăberfeld in Zengot·ârkony Beitrăge
zur Kultur das Aneolitikums in Ungarn, Arch. Hung. XXXVII.
13 Rusu M., Cultura Tisa ... , p. 79.
5 Ceramica neolitică de pe Valea Crişului Repede 125
de material şi expuse în prezenta lucrare, părerea noastră este că şi aces-

tea aparţin culturii Tisa II cu ceramică pictată, grupului Herpaly.
Ţinînd cont de faptul că în afară de materialele provenite din cele
patru aşezări prezentate, pe Valea Crişului Repede sînt cunoscute deja
încă două aşezări cu ceramică pictată (Oradea-Salca 14 şi peştera Devenţ 1 ';)
sfera cunoştinţelor privind această perioadă se lărgeşte considerabil. Cer-
cetărilor arheologice viitoare le revine misiunea de-a oferi posibilităţi de
cunoaştere mai temeinică a neoliticului din Bihor şi implicit din Transil-
vania.
DIE BEMALTE NEOLITISCHE KERAMIK AUS DEM TAL

CRIŞUL REPEDE
Zusammenfassung
Dic Arbcit stclt vor dic bemaltc Ncolitischc Kcramik cntdckt im vier Ansicd
lungen auf dem Tal Crişul Repede (Bihor): Peştiş, Vadul Crişului, Oradea-Ioşi:1,
und Sîntandrei.
Als Technik und malen Motiv unterscheiden sich vier Gruppen:
1. Keramik Fragment bearbeit vom feine rot-gelbliche Pasta, gleichartig, aus-
gezeichnet mit Rot-orangengelbe Streifen.
2. Kerarr:ik Fragment vom grau-gelbliche pasta oder Ziegelrot ausgezeichnet
mit Schwarze Streikn, aufgelegt horizontal, auf viele Reihen auf vertikale oder
i1n „Netz".
3. Keramik Fragment mit einen Weiss-gelblichen Grund (Angobe) ausgezcich-
net mit Rotte Bande oder mit Rotte Streifen, sehr korrosierd, diese Kategori fehlt
im die Ansiedlungen vom Oradea-Ioşia und Sîntandrei.
4. Keramik Fragment vom sehr feine Pasta, aus rote Farbe, mit gliinzende
rotcr S!ip.
In alle Falie die malerai war exekutiert vor Brennen.
Die Keramik vom denen vier Ansiedlungen - wen im betracht ist auch das
ungemalte Material mit welches zusammen ersceint - gehiirt zu Tisa Kultur
im die zweite Entwicklung Phaze, Herpaly Gruppierung.
11
Rus u M., S p o i a I ă V., G a I a mb L., op. cit.
V I as sa N., O contribuţie la problema legăturilor culturii Tisa cu alte cul-
i:;
turi neolitice din Transilvania, SCIV, 1, 1961, p. 17-20.
/
/' .
)
3
2
s
4
Pl·n·a I
I
.t
( I
2
3
f
J
I
2
5 6
3
Planşa IV.
- C . la lU 4
2
/
/
.,"_a____ _- - - - - - 1 b - - - - - - - - -
2
5
/
3
6
/
)
I •
• . 8
/
Planşa VI.
'
"' . ..
PI n VII.
1 2
4
5
6
,• >
~ I
7
8
Pl a n şa VIII_..__- ~ - - ~ - - - - - - - -
2
.5
ASPECTE PRIVIND CULTURA OTOMANI
DE
IV AN ORDENTLICH
Studiul de faţă reprezintă o continuare organică a unor lucrări mai

vechi. care au avut drept scop prezentarea unor aspecte ale culturii Oto-
mani din epoca de bronz. In esenţă articolele precedente au avut drept
scop prezentarea: sistemului de construcţie şi amplasarea a locuinţelor 1 •
sistemul de amplasare şi de construcţie a fortificaţilor 2 • probleme crono-
logice interne 3 • problema ariei de răspîndire a cuilturii 4 • In studiul de faţă
intenţionăm să abordăm două aspecte rr,ai puţin cunoscute şi cercetate.
anume ocupaţiile precum şi interferenţele şi sincronismele cu alte culturi.
A. Ocupaţii
Penlru stabilirea diferitelor ocupaţii practicate de triburile purtătoare

a culturii Otomani, ne stau la dispoziţie o serie de mărturii arheologice
care. interpretate în adevărul lor sens. ne furnizează unele elemente ex-
trem de utile şi edificatoare.
De la bun început intenţionăm să atragem atenţia asupra cîtorva probleme
de ordin general, şi anume. în ansamblu nu s-a putut sesiza nici într-o
aşezare cercetată pînă în prezent o specializare într-un anumit domeniu.
fapt ce ne-a determinat să afirmăm că în gneral toate aşezările îşi satis-
făceau pe plan local necesităţile cotidine. Totuşi se pare că o excepţie de
1 Or de n t Ii c h, I., Anordung und Bau der Wohnungen im Rahmen der Oto-

manikultur in Rumanien, Dacia, N.S., XII, 1968, p. 141-153.
2 Or de n t Ii c h, I., Probleme der Befestigungsanlagen in den Siedlungen der
Otomanikultur în Deren Rumanischen Verbreitungsgebiet, Dacia, N.S., XIII, 1969,
p. 457-474.
3 Or de n t Ii c h, I., Die Chronologische Gliederung der Otomanikultur auE
dem Rumanischen Gebiet und ihre Wichtigsten Merkmale, Dacia, XIV, 1970,
p. 84-97.
~ Or de n t I ic h, I., Aria de răspindire a culturii Otomani de pe teritoriul
României, Marmaţia. II, Baia Mare, 1971, p. 19-35.
l'.lG Ivan Ordentlich 2
la această regulă ar putea-o constitui confecţionarea uneltelor din bronz.

!n perimetrul culturii Otomani au fost descoperite numeroase depozite
de bronzuri, contemporane cu finalul fazei II şi cu faza III 5 ·şi care apar-
ţineau cu siguranţă purtătorilor acestei culturi. În schimb în aşezările
cercetate exceptînd cîteva tipare singulare ca de exemplu Otomani ,,Cetă
ţuia", ,,Cetatea de pămînt" şi Sîntion, care denotă o activitate sporadică în
domeniul prelucrării bronzului, acestea au fost lucrate. probabil în ateliere
centralizate de mare capacitate, care ajungeau în urma schimburilor în
aşezările respective.
Credem că tot pe baza schimbului ajungea în a'jezări şi sarea. deoa-
rece unele aşezări - în fond marea lor majoritate - sînt situate la dis-
tanţe relativ mari de aceste zăcăminte. Acelaşi drum trebuia să fi fost
luat şi de materia primă întrebuinţat drept degresant în pasta ceramicii
(anume mica), a cărei exploatare posibilă se poate situa în două puncte di-
ferite - Munţii Meseşului şi zona munţilor din jurul localităţii Ciucea.
In rest aşa cum am mai menţionat, cerinţele şi nevoile erau satisfă
cute în întregime în cadrul aşezărilor.
Desigur capitolul cel mai important al ocupaţiilor din această peri-
oadă era cel al satisfacerii nevoilor de procurare a hranei. In acest sens pe
primul plan se situiază indiscutabil agricultura şi creşterea vitelor. Seden-
tarismul evident al acestei populaţii - pentru o mare parte din istoria
sa - dovedită cu siguranţă prin investirea unui cuantum uriaş de muncă
în executarea fortificaţiilor şi contextul geografic deosebit de favorabil,
au permis dezvoltarea acestor două ramuri de producţie, fără ca să putem
stabili nici măcar cu aproximaţie preponderenţa uneia faţă de cealaltă.
Agricultura în general este documentată, fără excepţie, în toate aşe
zările, prin uneltele de os - lucrate cu predilecţie din coarne de cerb -
avînd în ansamblu un repertoar foarte restrîns, putem afirma chiar ste-
reotip: brăzdare, săpăligi şi sule. In schimb nu numai în cultura Otomani,
dar în am:.amblul epocii bronzului Carpato-Dunărean, nu cunoaştem u-
nelte specifice ca de exemplu brăzdare de bronz. Abia la sfirşitul fazei
II şi cu preponderenţă în faza a III-a, apar primele unelte de bronz, legate
indiscutabil de agricultură şi anume secerile, ce-i drept descoperite în nu-
măr mic în aşezări (exemplu în aşezarea .,Cetatea de pămînt" de la Oto-
mani, au fost descoperite numai două exemplare). In rest uneltele sînt lu-
crate pe mai departe din materia primă tradiţională a epocii anterioare.
păstrînd formele vechi, fără modificări esenţiale. In această situaţie avem
de a face probabil cu o agricultură relativ rudimentară, dar datorită con-
diţiilor climaterice şi ansamblului geografic, destul de eficace, privită sub
planul rezultatelor obţinute satisfăceau necesităţile. Ce fel de plante se
cultivau este foarte greu de stabilit, deoarece numai în cadrul aşezării
" Rusu, M., Die Verbreitung der Bronzehorte in Transilvanien von ende der
Bronzezeit in die mittlere Hallstattzeit, Dacia, N.S., VII, 1963. p. :.!04 şi urm.
u Berci u, D., Zorile istoriei în Carpaţi şi la Dunăre. p. 140.
3 Aspecte prii-ind cultura Otomani 137
-------------=-------=---------------------
„Cetatea de pămînt" a fost posibilă analiza unor seminţe, determinate ca
aparţinînd speciei Triticum aestivum L7. Alte indicaţii în acest sens ar fi
resturile de păioase întrebuinţate drept degresant, cu predilecţie în lutul
destinat pereţilor locuinţelor, dar în măsură mai mică înterbuinţat în de-
gresarea lutului din care se lucrau vase. Se poate afirma cu siguranţă.
chiar pe baza acestor dovezi relativ sumare că agricultura la triburile
purtătoare ale culturii Otomani se practica pe o scară valabilă, în toate
ase zările.
· Creşterea animalelor domestice, pentru hrană în primul rînd. pe baza
documentaţiei arheologice, este semnalată în toate aşezările săpate de noi,
acestei probleme i s-a acordat o importanţă minoră, autorii mărginindu-se
a aminti ,.numeroase resturi osteologice aparţinînd unor animale domes-
tice şi sălbatice". Totuşi, pe baza analizelor osteologice efectuate în aşe
zările de la Săcuieni, Sălacea, Roşiori (aparţinînd fazelor I şi II) şi Oto-
mani ,.Cetatea de pămînt" (aparţinînd fazei III), încercăm să stabilim un
punct de reper pentru viitoarele cercetări. Nu putem fi siguri. dacă aceste
repere vor putea fi general valabile, pentru întreaga cultură Otomani, de-
oarece toate aceste aşezări amintite, fiind amplasate într-o zonă geogra-
fică relativ restrînsă (Valea Erului), condiţiile generale fiind aceleaşi,
poate că în alte condiţii de mediu preponderenţa unor specii se schimbă.
Dar acesta va putea fi lămurită doar în viitor, cînd şi acestei probleme i
se va acorda atenţia cuvenită.
Indiscutabil, în creşterea animalelor domestice, ca volum pe primul
loc se situează creşterea cornutelor mari. Edificatoare în această privinţă
sînt următoarele date statistice 8 .
1'r. piese apar! i11î1Hl

I,ocalitatca Total spcC'ici Hos laurus l'roee11Laj global
L,
Sălacea 3 622 1 319 40%

Săcuieni i31 381 f>l %
Roşiori 613 199 390,
-,o
„Cetatea de 2 051 !)5-1 46~~
pămînt"
Urmează ca procentaj porcul domestic (Sus scrofa domesticus) şi

ovicaprinele (Capra hircus şi Ovis aries L.).
7 Analizele de laborator au fost efectuate de Conf. Univ. Dr. F. Nagy de la

Univ. Babeş-Bolyai din Cluj şi au dat următoarele rezultate: cariopsele analizate
aparţin speciei Triticum aestivum L, rezultatele măsurătorilor biometrice lung
6,42 X lăt. 3,41 X gros. 3, 19.
8 Analizele materialului osteologic provenit din „Cetatea de pămînt" au fost
efectuate de Conf. dr. S. Hai mov ici, cele provenite de la Sălacea, Săcuieni,
Roşiori, în totalitate au fost efectuate de T. J urc sa k.
Ii-an Ordenrlich 4
:-.:r. piPse apnrt inind

!,1walitalt'a Tola I p i<',r Sus sCTofa do111rsl icu~
-'·,/1Llc-(',l :1 (i:2;2 (il!I 1-n'

' tJ
:2 S{w11iPni ,:11 ,'l 111~-IJ
:! Ho-:,iori lil:I ,:1 40
. o
.. Cdalt'a dP :2 11:, I 171 :!:J''i,
p{llnînt··
:-.:r. piese apar! inînd

Procentaj
l.oralilatPa Total piPSP global
Capra bir.
I Ovis aries
] S.ilacea :1 622 2:11; 1:16 I'>- o o

2 Săcuit>ni 7:11 :10 12 ;>oo
-o
:I Hoşiori fi I :1 rn ~
I ,O
.. Cetatea de 2 O'l-1 1:..1''.o

-I
părnînt"
271
Creşterea
cabalinelor şi a dinilor. deşi documentată prin resturi os-
1eologice. reprezintă numeric în toate aşezările o cantitate neînsemnată.
O curiozitate ce merită a fi consemantă este descoperirea unei mandibule
ele pisică domestică (Felix catus) în aşezarea de la Roşiori.
In scopul procurării hranei, \'Înătoarea în ansamblu ocupa un loc se-
cundar. Dar pe baza statisticii de mai jos. se poate observa totuşi că ea nu
reprezintă o cantitate neglijabilă. Cele mai frecvente specii vînate pe baza
analizelor efectuate sînt cervideele (Cervus elaphus L. şi Capreolus ca-
preolus L.) şi mistreţul (Sus scrofa ferus).
Oiv. Caprine
J,ncalitalea Tolnl piese Proc. Sus ser. Prnc.
Cer. el,
I Cap. cap.
1 Sălacea :3622 i",3:1 216 :wo~ 61 ') O'

- o
2 Sălacea 734 103 35 rno~ 11 •)O'
- /O
:1 Roşiori 61:1 70 -17 19% :1 0.:-10%
-I „Cetatea de 2024 107 12 (' O'
) ,O 110 50/o
pămint"
Datele de mai sus of eră cit ev a puncte de reper - credem noi - deo-
sebit de interesante. In toate aşezările în vînarea ovicaprinelor, preferin-
ţele se îndreptau spre specia Cervus elaphus L. Acest fapt sigur se dato-
5 Aspecte privind cultura Otomani 139
reşte nu numai masei mai mari de carne oferită de acest animal, ci şi pen-
tru coarnele sale, care furnizau una din materiile prime principale pentru
unelte, în special pentru agricultură. Deşi din cele 4 aşezări prezentate de
noi, numai una aparţine fazei III (,,Cetatea de pămînt"). totuşi cu rezer-
vele necesare, putem afirma că, scăderea bruscă a numărului cervideelor
vînate, se datoreşte faptului. că populaţia nu mai avea nevoie - ca în
fazele precedente - de materia primă pentru unelte, furnizată de această
specie. Fapt dovedit de altfel şi de numărul cu mult mai redus de unelte
de os. Această stare de lucru pare absolut normală dacă ne gîndim că în
faza a III-a - în fond finalul epocii bronzului - uneltele din bronz în-
locuiesc treptat pe cele executate din materiile prime tradiţionale -pia-
tra şi osul-.
In schimb mistreţul, în aşezarea aparţinînd fazei a III-a. se găseşte
semnalat într-un număr dublu faţă de cele din aşezările din faza I şi II,
probabil drept urmare a perfecţionării armelor întrebuinţate pentru vînat.
Dar vînătoarea nu avea unicul scop procurarea hranei, ci era practi-
cată şi pentru obţinerea unor trofee ce în majoritatea cazurilor erau trans-
formate în piese ce intrau în compunerea unor coliere. Dintre animalele
vînate în acest scop amintim castorul (Castor fiber L.). ursul brun (Ursus
arctos L.), lupul (Canis lupus).
O ocupaţie secundară, dar deloc neglijabilă, datorită mediului geo-
grafic specific, o constituia pescuitul. Normal că datorită friabilităţii oase-
lor de peşte. acestea nu s-au păstrat decît în cazuri extrem de rare, dar
totuşi sînt semnalate în aşezarea de pe „Cetatea de pămînt", unde s-a
reuşit să se determine 3 specii (ştiuca, crapul şi somnul). Tot în legătură
cu această îndeletnicire, este interesant de semnalat existenţa în depozitul
de bronzuri de la Galoşpetreu (Br. D), al unei undiţe de mărime medie\
cit şi existenţa aproape în toate aşezările cercetate a greutăţilor de plasă
lucrate din lut.
In toate a~ezările aparţin în el culturii Otomani, sînt documentale ar-
heologic toate îndeletnicirile obişnuite ale epocii bronzului. Şlefuirea pie-
trei, uneltele obţinute din os, torsul şi ţesutul sînt amplu reprezentate.
Intenţionat am lăsat la urmă una din cele mai prodigioase activităţi şi
anume aceia .a obţinerii ceramicii. Intr-adevăr în fiecare aşezare aparţi
nînd acestei culturi (indiferent de fază), s-a găsit o imensă cantitate de
ceramică. In acelaşi timp este interesant de remarcat faptul că marea ma-
joritate a ceramicii aparţine aşa-zisei ceramici de factură fină şi numai
o mică parte ceramicii de „uz cotidian". Această evidentă grijă în prelu-
crarea ceramicii denotă, în ansamblu, simţul estetic extrem de dezvoltat
al acestei populaţii. In acelaşi timp este evidentă tendinţa de a imprima
ceramicii o armonie ce izvoreşte pe de o parte din echilibrul perfect al
dimensiunilor componente şi decorarea lor fără nici o justificare funcţia-
0 Depozitul de obiecte de bronz de la Galoşpetreu se găseşte în colecţiile mu-
zeului din Oradea.
l.JO Ivan Orclentlich 6
naJ;1. Credem că acest fenomen ce se cristalizează şi se perfecţionează pe

parcursul evoluţiei culturii, izvoreşte în primul rînd din nevoia de a im-
prima pieselor neate o estetică proprie. ce este de altfel în perfectă con-
cordanţă cu epoca istorică în care au fost concepute. In acelaşi timp un
Japt curios ce s-a putut sesiza. este receptivitatea acestei populaţii faţă
de ele:nen tele de decor ale altor culturi. Fenomen ce pare a fi în flagrantă
contradicţie cu spiritul extrem de recalcitrant manifestat faţă de pătrun
derea faptică a populaţiilor străine în zona lor de dominare.
Un fapt ce merită a fi consemnat tot în legătură cu producerea ce-
ramicii este că nicăieri în literatura de specialitate referitoare la cultura
Otomani, şi nici în cadrul cercetărilor noastre pînă în prezent, nu au fost
descoperite cuptoarele de ars vasele. De existenţa acestora sîntem convinşi,
dovadă, pe de o parte cantitatea impresionabilă de ceramică descoperită,
cit şi arderea extrem de ,îngrijită, în special a ceramicii de factură fină.
Singura explicaţie ce ar fi verosimilă că, aceste cuptoare au fost ampla-
sate - probabil pentru a preveni incendiile - în afara aşezărilor. la dis-
tanţe relativ mari, iar în cadrul sondajelor intreprinse în exteriorul aşe
zărilor, nu au fost deocamdată descoperite.
Nu putem încheia acest capitol. fără a aminti de munca uriaşă ce au
depus-o în marea majoritate a cazurilor, populaţia din aşezările culturii
Otomani pentru amenajarea şi fortificarea aşezărilor. In acest sens este
suficient să amintim că fortificaţiile executate, cu precădere în aşezările
de tip promontoriu, se situează ca dimensiuni pe primul loc în epoca bron-
zului din aria Carpato-Dunăreană.
In acelaşi timp construcţia locuinţelor, în exclusivitate de suprafaţă,
necesita, pe lingă un cuantum mare de muncă şi o serie de cunoştinţe care.
pe parcursul evoluţiei culturii, se îmbogăţesc treptat. Este suficient. cre-
dem, să amintim sistemul izolării locuinţelor împotriva umidităţii, metodă
necunoscută în faza I, ca apoi treptat în faza II să se extindă, iar în faza
I II adăugindu-i-se noi elemente, ca de exemplu izolarea primului nivel
ele locuinţe de „Cetatea de pămint" cu un strat artificial creat special în
acest scop. In acelaşi timp ridicarea locuinţelor de mari dimensiuni clin
faza III (ne gîndim în primul rînd la locuinţa mare din centrul aşezării
ele pe „Cetatea de pămint") a fost posibilă numai pe baza unui îndelungat
experiment, în ceea ce priveşte amplasarea şi dimensionarea grinzilor şi
stilpilor de susţinere a acoperişului. Montarea stilpilor auxiliari din şirul
central (din locuinţa amintită mai sus). dovedesc şi ele cunoştinţe temei-
nice - chiar dacă nu teoretice - empirice de rezistenţă.
B. Interferenţe şi sincronisme cu alte culturi.
Cu toate că în repetate studii, am atras atenţia asupra faptului că,

această cultură s-a dovedit extrem de recalcitrantă faţă de cele din zonele
vecine, totuşi materialul faptic, nu ne permite să ne postăm pe o pozi-
Î Aspecte prii·incl cultura Otomani 141
ţie exclusivistă, în sensul unei izolări depline, fapt ce ar Ii chiar în fla-

grantă opoziţie cu întreaga ambianţă istorică în care a evoluat cultura
Otomani.
Desigur pe parcursul evoluţiei sale - clupă părerea majorităţii cer-
cetătorilor relativ lungă - legăturile şi interferenţele cu zonele adiacente
nu au avut întotdeauna aceiaşi intensitate. Pe baza materialului ce ne stă
în prezent la dispoziţie, credem că în faza a II-a, care constituie de fapt
într-un fel apogeul culturii, reprezintă perioada de maxime contacte cu
zonele vecine. Fapt explicabil, deoarece această fază - corespunzînd epo-
cii mijlocii a bronzului - este perioada unei relative linişte în istoria în-
tregului Bazin Carapato-Dunărean, ceea ce a facilitat, desigur, în mare
măsură aceste contacte.
Pentru faza I, interferenţele culturale, atît în ceea ce priveşte pre-
zenţa culturii Otomani, în contextul altor culturi cit şi prezenţa acestora
în mediul Otomani, este mai greu de stabilit. Acest fapt este explicabil
într-un fel deoarece cultura Otomani avînd decorul, preponderent pentru
această fază, striul şi creasta de cocoş în relief, frecvente în acelaşi timp
şi în culturile limitrofe, în ,special la cele situate în Cîmpia Panonică sînt
foarte greu de diferenţiat. Ne gindim în primul rind la grupele culturii
Zok-Mako şi Nyirseg 10 , la Toszeg in nivelele corespunzătoare fazei I
Otomani11, cultura Nagyrev 12 , cit şi cultura Hatvan 13 • In privinţa acestei
din urmă, este de remarcat faptul că elementele decorului ·striat persistă
şi în etapa contemporană cu faza II Otomani, unde in perioada similară
a fost definitiv abandonată. De asemenea, acelaşi decor îl găsim - chiar
dacă nu atît de frecvent - şi în cultura Wietenberg 14 , Periam 15, Schneck-
enberg16, - cu predilecţie creastă de cocoş-. Din aceste motive este foarte
greu de stabilit dacă, este ·cazul unor înterpătrunderi, sau sîntem în faţa
fenomenului de adoptare concomitentă al aceluiaşi motiv ornamental.
Din motivele de mai sus ne rezumăm numai la prezentarea elemente-
lor sigure etnice străine, cunoscute în faza I Otomani.
Prezenţa culturii Vucedol - prin grupul său Nyirseg - este ates-
tată în mai multe aşezări, cum ar fi cea de la Sălacea, Săcuieni, nivelul
°
1 K alic z, N., Die Fri.ihbronzezeit in Nordost-Ungarn, Budapest, 1968, pt.
CXXVII/4b, 6a, 6b, 7a, grupul Mako, pi. CXXVII/3a, 5a, 5b, grupul Nyirseg.
11 M o z soli c s, A., Die Ausgrabungen in Toszeg im Jahr 1948, Acta Arch., 2,
1952, pl. XVI-XXVIII.
12 Bon a, I., Clay models of Bronze Age wagons and wheels in the Middle
Danube Basin, Acta. Arch., 1960.
i:i K alic z, N., Fruhbronzezeit ... , pl. CXXVIII/2a3, 2b2, Zel, 2c2, 2al.
14 Pentru aşezarea de la Derşida vezi C hi di o ş an, N., Beitrage zur kenntnis
der Wietenbergkultur im Lichte der neuen Funde von Derşida, Dacia, N.S., XII,
1968, pl. 6/ 1, 2, 5, 6, 10; pentru dealul Wietenberg, Horedt, K., Seraphin, C.; Die
Prăhistorische Ansiedlung auf dem Wietenberg, bei Sighişoara, Schiissburg, Bonn.
1971, pl. 20/5, 12, 21/5, 11, 14.
1.; Ros k a, M., Asatâsok a perjâmosi Sânchalmon, Fr. K., 39, fig. 8/1, 2,
fig. 22/1-3, 8, fig. 43/3, fig. 44/1, 2.
rn Pro x, A., Die Schneckenbergkulture, pl. IX/2, 5, 6, pl. XIV/4, 7, 9.
142 Ivan Ordentlich 8
---------------
inferior 17 , Medieşul Aurit 18 , cit şi în cimitirul de la Ciumeştirn. In afară
de aceste prezenţe sporadice, este de remarcat faptul că tipul de vas cu
proeminenţe ascuţite pe suprafeţele interioare, este prezent într-un nu-
măr sporit în aproape toate nivelele aşezărilor Otomani I (Sălacea. Să
cuieni, Roşiori, Otomani „Cetăţuia"). Acest tip de vas a fost preluat de
purtătorii culturii învecinate Hatvan, unde spre deosebire de cultura Oto-
mani continuă să persiste şi în1.r-o fază ulterioară.
Un caz cu totul special este prezenţa unor elemente ale culturii
Schneckenberg în mediul Otomani. In nivelul corespunzător subfazei Ib
de la Sălacea, apare vasul fructieră, avînd drept ornament o reprezentare
fitomorfă în relief, dispusă în 4 registre succesive pe peretele exterior.
Acest tip de vas este de certă tradiţie badenoidă, unde respectiva formă
este frecvent întîlnită, în special în descoperirile din bazinul mijlociu al
Dunării 20 • Probabil din această cultură au fost preluate ulterior de pur-
tătorii culturii Nagyre-v 21 . Acelaşi tip de picior apare şi în cultura Une-
tice în Moravia, preluat probabil direct de la populaţia Nagyrev 22 , şi tot
pe aceeaşi filieră de purtătorii culturii Otomani. în schimb în toate cultu-
rile amplasate la vest de cultura Otomani, care a preluat această formă
- ne gîndim la culturile Nagyrev şi cultura Unetice - , decorul de pe
vasul de la Sălacea este necunoscut. În schimb acest decor apare pe un
fragment de vas de la Schneckenberg 2 :1 în nivelul A. Probabil că avem
de a face cu o combinaţie de împrumut din mediul Nagyrev - forma -
şi mediul Schneckenberg - decor - , transpus într-o singură piesă.
In privinţa prezenţei culturii Nagyrev în mediul Otomani, este foarte
greu de luat o poziţie, întrucît ceramica celor două culturi se aseamănă în
aşa măsură încît este practic foarte greu de separat. In acest fel ne rezu-
măm, totuşi, a aminti că autorii săpăturii de la Medieşul Aurit. lasă să
se întrevadă posibilitatea prezenţei în aşezare a unor elemente aparţinînd
eul turii N agyrev 24 •
O situaţie identică celei de mai sus prezintă şi interferenţele intre
cultura Otomani faza I şi începuturile culturii Hatvan. Acestei culturi îi
putem atribui în mod cert un singur vas descoperit la Săcuieni în nivelul
17 Materialele inedite ale acestei săpături, efectuată în anul 1972, se găse')te
în muzeul din Săcuieni.
18 Bade r, T., Dumitra ş cu, S., Săpăturile arheologice de la Medieşul .\urit
de tip Otomani, Materiale, IX, 1971, p. 130.
rn Or de n t 1 ic h, I.. K ac s â, C. Cimitirul din epoca bronzului de la Ci u-
rneşti, SCJV, I, 1970 p. 53. fig. 2/6.
20 Bane r, I., Die Pecele Kultur, 1956, pl. XCII/16, XCV/32, C/13.
21 K a 1 ic z, N., Korabronzkori hamvasztasos temetkezesek Alsonemedi hatari-
ban, At, 2, 1957, p. 131.
22 Ha j e k. L., Kleine Beitrăge zur Kenntnis der Aunjetitzei Kultur, PA, ·1-1.
1953, p. 209, pl. 5/3-8.

23 Pro x, A., Die Schneckenbergkultur, pi. X/1, în special şi fig. 2 asemănător
2" Bade r, T., D u mitra ş cu, S., Săpăturile ... , p. 130.
9 Aspecte prii·i11cl <'11/tura Otomani
------------
apar 1inînd fazei I. Acesta avînd o perfectă analogie cu un vas descoperit
în aşezarea Hatvan de la Galgomacsa (R. P. Ungaria)i.,_
In fine cultura Periam este semnalată ele D. Popescu la Socodor, prin-
tr-o toartă lunată şi fragmentul unui vas suspendat 21 ;_
Din cele prezentate reiese că în această fază primară a culturii Oto-
mani, contactele cu culturile vecine erau extrem ele limitate. am putea
afirma cu totul întîmplătoare. Spre deosebire ele această stare de fapt, în
faza imediat următoare - faza Otomani II - asistăm la o prezenţă relativ
masivă, atît a altor culturi în mediul Otomani cit şi prezenţa acesteia în
culturile limitrofe.
La Sălacea a :fost descoperit o ceaşcă în nivelul 2 (corespunzînd fa-
zei II) aparţinînd culturii sud Panonice. Un vas aparţinînd aceleiaşi cul-
turi ne este semnalat în aşezarea de tip tel de la Cirişul de Criş 27 • Impor-
tant este faptul că ambele exemplare au fost descoperite în nivelele ce
din punct de vedere cronologic aparţin aceluiaşi orizont al fazei II din
cultura Otomani. Este indiscutabil că aceste piese au ajuns în mediul Oto-
mani prin intermediul culturii Hatvan.
In privinţa culturii Hatvan ţinem să subliniem faptul că din punct
de vedere cronologic, este paralelă în parte cu cultura Otomani. Multitu-
dinea elementelor ,comune, cum ar fi apariţia concomitentă a askosurilor,
motivele executate în tehnica inciziei în stil geometric, forme identice,
importuri din mediul Wietenberg, sînt, mai mult ca sigur, determinate de
faptul că aria de răspîndire spre vest, respectiv a culturii Otomani, şi spre
est a culturii Hatvan, ·sînt limitrofe, dar fără a se intercala. Pe de altă
parte, prezenţa cu mult mai pregnantă a elementelor Otomani în mediul
Hatvan pare a-şi avea explicaţia prin vigoarea şi tendinţa de expansiune
mai accentuată a ,primei faţă de cultura din urmă. Astfel. într-o serie de
aşezări aparţinînd culturii Hatvan de pe teritoriul Ungariei (Tiszaluc-Dan-
kadom b 28 • Ti bolddaroc-Ber ku t 29 , Mezocsat-Laposhalom 30 , Mezocsat-Pesti-
dom b31, Bihardancshaza:i 2 , Bekes-Varoserd6 33 , Korosladany 34 . Devenye-
Terehalom35, Kungyalu:1ri), ne sînt semnalate o serie de obiecte de certă
factură Otomani.
2.'i K a 1 ic z, N., Fruhbronzezeit ... , pi. XCIX/20.

26 Popescu, D., Cercetări arheologice în Transilvania, Materiale, II, 1956,
fig. 28/10, 26/10.
27 Informaţie N. C hi di o ş an.
28 K a 1 ic z, N., Fruhbronzezeit ... , pi. 48/4, 5, 8-13, pl. 50/9-29, pl. 54/3-12,
17, 18, pi. 56/1-25.
29 idem, pl. 62/12-17.
JO idem, pi. 66/3.

~, idem, pi. 68/10, 11.
32
idem, p. 129/210.
33 idem, p. 129/209.
:v. idem, p. 129/207.

J.; idem, p. 129/206.
36 iclem, p. 128/201.
Spre deosebire de această situaţie, prezenţa culturii Hatvan în mediul

Otomani pare imfimă. In prezent cunoaştem doar un singur vas aparţi
nînd culturii Hatvan la Sălacea, cîteva fragmente în aşezarea de la Ciri-
şul de Criş, precum şi cîteva vase în aşezarea de la Retkozberencs (R. P.
Ungară) 37 . Prezenţa culturii Hatvan în această aşezare este explicabilă
dacă ţinem cont de faptul că ea este amplasată în apropierea rîului TisaY.
ce, pe baza hărţii întocmită de cercetătorul maghiar N. Kalicz pare a de-
marca într-un fel aria celor două culturP 9 •
In grupul de aşezări Otomani cuprins între rîul Crişul Alb şi Mureş.
remarcăm cîteva elemente a culturii Vatina. Astfel, la Socodor este sem-
nalat un capac, un vas şi o toartă 40 .Iar în aşezarea de la Vărşand la fel un
capac cit şi mai multe vase 41 • In ultimul timp în aşezarea de la Săcuieni.
a mai apărut un vas aparţinînd acestei culturi. Sîntem convinşi că aşa zi-
sele capace ce se găsesc relativ frecvent în aşezările aparţinînd fazei a II-a
a culturii Otomani, sînt în esenţă preluate din cultura Vatina.
In schimb, începînd cu faza II, între cultura Otomani şi cultura Wie-
tenberg - ca arie situată la est de cea a culturii Otomani - legăturile
dovedite faptic sînt din ce în ce mai strînse, acestea perpetuîndu-se şi în
fazele ulterioare.
In primul rînd este interesant de remarcat faptul că din mediul Wie-
tenberg se preiau în cultura Otomani nu numai piese gata executate. ci
şi o serie de motive decorative. Pentru piesele de podoabă lucrate din os
şi ornamentate ale aşezării de la Sălacea. au împrumutat elementele de-
corative clare de factură wietenbergiană. Aceiaşi constatare se referă ~i
la majoritatea ornamentelor de pe cărucioarele descoperite în aceiaşi aşe
zare. Un argument extrem de semnificativ pentru relaţiile strînse între
cele două ,culturi ni-l furnizează aşezarea de factură wieten bergiană de
la Derşida. Această aşezare de lungă durată, amplasată în plin mediu Oto-
mani, a căror aşezări sînt fortificate fără excepţie, nu are nici un sistem
de aşa natură şi totuşi a reuşit să dăinuiască o perioadă - aşa cum am
mai amintit - extrem de lungă.
Dar în acelaşi timp se impune a se preciza următorul fapt: în faza
II şi în interfaza II-III. prezenţa culturii Wietenberg este cu mult mai
pregnantă în mediul culturii Otomani, decît prezenţa acesteia în mediul
culturii Wietenberg. In schimb în faza III. datorită pătrunderii culturii
Otomani în Podişul Transilvaniei. situaţia din faza a II-a se schin1bă în
mare măsură în sensul că în foarte multe aşezări de factură Wietenberg
găsim elemente Otomani.
37 K a Ii c z, N., Bronzkori telep Retkozberencs hatârâban, AE.:, 1970. 1. 9î.

pl. 3/2-4.
38 idem. pl. 1.
39 K a 1 ic z, N., Friihbronzezeit ... , p. 115, pl. 4.
~o Popescu, D., Cercetări ... , p. 51. fig. 10/13. p. 68, fig. 28/2, 10, p. 11~.
fig. 66/5-7.
~ 1 idem, p. 112, fig. 66/5-7, idem, Die Friihe und Mittlere Bronzezeit in Sie-
berbiirgen, Bucureşti. 1944, p. 96, fig. 42/4.
Important ni se pare faptul că prezenţa culturii Wietenberg în aşe

zările de factură Otomani II, sînt semnalate pe toată aria acestei culturi şi
nu numai în zonele de contact direct. Pentru argumentarea acestei afir-
maţii este suficient să amintim aşezările de la Potău 42 , Sîntion 43 , Socodor 44 ,
Vărşand 4 5, Girişul de Criş 46 , Otomani ,Cetăţuia, Sălacea, Roşiori 47 , Săcu
ieni48, Pir 49 , Bekes 50 , Retkozberencs 51 (R. P. Ungară).
In schimb prezenţa culturii Otomani în mediul Wietenberg, în faza II,
este extrem de sporadică, în număr mai mare este semnalată doar în aşe
zarea de la Derşida 52 , este explicabil prin faptul că aşezarea se găseşte
în plin mediu Otomani.
In fazele următoare II, III exceptind citeva localităţi din grupul So-
meş-Bereteu: Tiriam" 3 , Otomani „Cetatea de pămint", Vărşand, Roşiori,
Valea lui Mihai, şi Derşida 5 4, ponderea mixturii Otomani-Wietenberg îl
găsim mai mult în Podişul Transilvaniei în aşezările de la Hunedoara"",
Timpa 56 , Deuş 57 , Cheile Turzii 58 , Cluj" 9 •
O problemă, nu în suficientă măsură elucidată, o reprezintă raportu-
rile intre cultura Otomani şi cultura Pecica. Cert este că în etapa finală
a culturii, aceste contacte erau relativ puternice. In primul rind trebuie
să precizăm faptul că ceştile şi cănile cu o singură toartă, atit de caracte-
ristice culturii Otomani, existente în mediul Pecica - în care acelaşi tip
de vas se caracterizează prin două torţi - se datoreşte importului din me-
diul Otomani 60 • Aceiaşi constatare se poate desprinde şi din materialul re-
zultat în urma săpăturilor executate de I. H. Crişan în anul 1960 la Pecica,
unde în nivelele superioare au fost descoperite un mare număr de vase
"2 Bade r, T., Dumitra ş c- u, S., Săpăturile arheologice ... , p. 1.14, fig. 6.
1,:i A 1 ex an dres cu, A. D., Săpăturile de la Sîntion, SCIV, VI, 1955 p. 487,
fig. 3.
,.,. Popescu, D., Cercetări .... p. 52, fig. 11/7, p. 54, fig. 13/7, p. 73. fig. '.2, 3.
,,.; idem, p. 118, fig. 71/11.
" 6 Informaţie N. C hi di o ş an.
47 Materialul inedit se găseşte în colecţia muzeului din Oradea.
" 8 Materialul inedit se găseşte în colecţia muzeului din Săcuieni.
49 S z e k e 1 y, Z., Contribuţie la cunoaşterea epocii bronzului din Transilvania,
SCIV, VI, 1955, fig. 5/5.
50 K a 1 ic z, N., Bronzkori ... , p. 26 şi nota 24.
" 1 idem, pl. 2/5.

~~ C hi di o ş a n, N., Die Wietenbergkultur ... , pl. 11/1-3.
53 Informaţie I. Nemet i.
5 " C hi di o ş an, N., Die Wietenbergkulutur ... , pl. 11/4-7.
53 R o s k a, M., Repertoriu, p. 226, fig. 357.
56 Bas sa, B., O aşezare de la sfîrşitul epocii bronzului, Sargeţia, V, 1968,
p. 15 şi urm.
57 Laz ar o vi ci, G h., Sondajul arheologic de la Deuş, Apulum, IX, 1971,
p. 78 şi urm.
58 idem, p. 79.
59 idem, p. 79, fig. 6.
co Popesc u, D., Die fri.ihe ... , pl. V, VII.
10 - Crlsia 1974
},l(j ll'an Ordentlich 1 :!
şi fragmente ceramice de import de factură Otomani faza 111" 1• In acelaşi

timp nu putem trece cu vederea peste cele cîteva capace prezentate ele
D. Popescu ce aparţin culturii Periam-Pecicau 2 , a\'încl ornament ul iden-
tic cu cele din cultura Otomani faza II. Dar fără indicarea poziţiei lor stra-
tigrafice nu putem să le atribuim drept rezultat al unor contacte ce s-ar
putea încadra într-o fază bine definită. Cert este că motivele de pe ca-
pacele mai sus amintite în nici un caz nu depăşesc limitele interfazei II-
III.
Pe de altă parte. prezenţa culturii Pecica în mediul Otomani este ex-
trem de insignifiantă. În acest sens putem semnala un vas tipic Pecica la
Vărşand 63 , cîteva fragmente la Girişul de Criş 64 , şi un \'as la Otomani
,,Cetatea de pămînt".
Pentru etapa finală a culturii Otomani, o importanţă deosebită pre-
zintă raportuTile existente între această cultură şi cultura Suciu de Sus.
De la bun început trebuie să precizăm faptul că aceste conexiuni între
cele două culturi - datorită realităţilor istorice de la sfîrşitul epocii bron-
zului din zona vestică a României - sint sesizate numai în bazinul Erului,
pe cursul mijlociu a Crişului Repede 65 , şi în enclava din Podişul Transil-
vaniei66.
La nord de Someş, în regiunea TranscaTpatică (U.R.S.S.) la Diacovo.
F. A. Balaguri semnalizează că în contextul Komarovo-Suciu de Sus. a
descoperit mai multe fragmente de c~rtă factură Otomani 67 .
In schimb, în prima zonă amintită aceste interferenţe devin cu mult
mai pregnante. Astfel în aşezările aparţinînd culturii Suciu de Sus de la
Culci, au fost descoperite numeroaose fragmente ceramice aparţinind cul-
turii Otomani 68 . In aşezările aparţinînd fazei III a culturii Otomani la:
Curtuiuşeni, Valea lui Mihai, Tarcea, Otomani .,Cetatea de pămînt", Sîn-
tandrei, Oradea, Girişul de Criş, Unimăt, Andrid. deşi nu în număr masiv
sînt prezente fragmente şi vase aparţinînd culturii Suciu de Sus69 •
Pe de altă parte, în Podişul Transilvaniei sesizăm în majoritatea ca-
zurilor o triplă interferenţă şi anume între cultura Wietenberg, Suciu de
Sus şi Otomani în aşezările de la Band, Bădeni, Cluj, Deuş, Bozieş, Jude,
r.1 Informaţiile şi materialul ne-au fost puse la dispoziţie de T. Sor ocean u

de la Muzeul de Istorie al Transilvaniei.
62 P o p e s c u, D., Die friihe ... , pl. VI/3-5.
GJ idem, p. 97, pl. 43/1.
U4 Informaţie N. C hi di o ş an.
C h i d i o ş an, N., Grupa Suciu de Susu în epoca bronzului din Crişana,
65
SC/V, 2, 1970, p. 289.
lJ6 Laz ar o vi ci, G h. Sondajul ... , p. 79.
i;1 Bal a guri, B. A., Noveişie pamiatnik Felsesecisroi Cultur na territorii
Zacarpatscoi Oblasti USSR, MME, 1969/2, p. 68.
68 Informaţie T. Bade r.
u9 Pentru detalii la prezenţa elementelor Suciu de Sus în aşezările amintite,

vezi C hi di o ş an, N., Grupa ... , 287 şi urm.
13 Aspecte privind cultura Otomani 14Î
Tonei, Viişoara 70 • Mai mult ca sigur că elementele Suciu de Sus în Podi-

sul Transilvaniei au fost vehiculate de grupurile Otomani care pătrund
pe Valea Someşului în acea·stă zonă în interfaza II-III.
Pentru plasarea orizontului cronologic al fazei a III-a a culturii Oto-
mani nu este lipsit de importanţă faptul că în cimitirul de la Igric (R. P.
Ungară) încadrat cu certitudine la sfîrşitul epocii bronzului, au fost desco-
perite vase aparţinînd atît culturii Suciu de Sus cit şi culturii Otomani 71 .
Ca o ultimă problemă ce intenţionăm să abordăm la acest capitol este
raportul între cultura Otomani şi populaţia purtătoare a culturii tumu-
lare. Se ştie că datorită pătrunderii dinspre vest a acestei culturi. aria de
dominare a culturii Otomani se restrînge în mod considerabil. In acelaşi
timp trebuie să accentuăm faptul că pe teritoriul ocupat în faza a III-a
de populaţia aparţinînd culturii Otomani, purtătorii culturii tumulare nu
au acces. Elocvent în acest sens este faptul că cimitirul cel mai periferic
spre vest atribuit tumularilor se află la Oradea, zonă ce înseamnă de fapt
perimetrul limită a noii arii de răspîndire din faza III.
Bineînţeles că nu putem trece cu vederea faptul, cit se poate de fi-
resc, că intre aceste două culturi se pot sesiza o serie de importuri şi in-
fluenţe reciproce. Astfel în aşezarea de la Otomani ,.Cetatea de pămînt';
a fost descoperită o brăţară extrem de răspîndită în aria culturii tumu-
lare72. Cu privire la această brăţară ,ca provenind din mediul tumular, este
de acord şi arheologul maghiar T. Kovacs, dar care atribuie aceleiaşi pro-
venienţe şi acul cu capul discoidal ornamentat descoperit în aceiaşi aşe
zare cu brăţara 73 • Cu această atribuire nu putem să fim în nici un caz de
acord, dat faptului că acele de formă similară din cultura cimpurilor tu-
mulare, nu au discurile ornamentate ca în cazul exemplarului de la Oto-
mani „Cetatea de pămint". In acelaşi timp însăşi ornamentul este necu-
noscut în repertoriul motivistic tumular.
Cert este faptul că şi în ceramică putem sesiza interferenţe între cele
două ,culturi. Este cit se poate de probabil, că tăvile avînd partea supe-
rioară cvadrilobată de faima celora de la Otomani ,,Cetatea de pămint"
să fie de origine tumulară. Această formă neavind antecedente în cultura
Otomani - unde în toate cazurile buza este dreaptă, fie uşor răsfrîntă în
70 Laz ar o vi ci, G h., Sondajul ... , p. 79.

71
K alic z, N. Kesâbronzkori temeto ... , ceaşcă aparţinînd fazei III, Oto-
mani, p. 68, pl. I/2, ceaşca aparţinînd culturii Suciu de Sus, p. 96, pl. II/2a, :!b.
72 Analogii identice găsim la Szakâld (K e rn e n c zei, T., Adatok Eszak Ma-
gyarorszag kes6bronzkori tortenetehez, AE, 90, 1963, p. 174, pl. 2/6), Oberpfalz
(Torbri.ige, W., Die Bronzezeit in der Oberpfalz, Kalmi.inz, 1959, pl. XLVI/24,
pl. L/2), Wi.irtenberg (Holste, F., Der Bronzezeiten Si.id und Westdeutschland, Ber-
lin, 1953, pl. XVII/4, 13, pl. XVI/12.).
73 K o V a C s, T. A Hajdubagosi ...
J p. 42.
148 11-an Ordent lich 14
C'xterior. În schimb această formă o găsim în repertoarul ceramicii tumu-

lare7~. AcC'ia~i origine tumulară se poate atribui şi formelor cte \'âSe mari
cu corpul bombat, gitul înalt şi cilindric şi buza răsfrîntă, cte tipul celui
descoperit în aşezarea de la Otomani „Cetatea de pămînt ".
Dar în nici un caz cănile ele la Valea lui MihaF 5 , atribuite aceleiasi
culturi ele T. Kovacs 76 , nu corespunde realitătii.
. Această afirmatie'
se b~-
zează pe considerentul că în cimitirul de la Hajdubagos a fost descoperit
un fragment din partea superioară a unei căni ce într-o măsură se asea-
mănă cu cana de la Valea lui Mihai 77 • Eroarea porneşte de la interpretarea
greşită a materialului faptic. În literatura de specialitate este unanim ac-
ceptată teza că grupul Hajdubagos este rezultatul unei sinteze intre cul-
tura Otomani - facem precizarea că este vorba de interfaza II-III - şi
purtătorii culturii tumulare 78 • Piesa amintită care este partea componentă
a unui mormînt din ultima fază a cimitirului, este mai mult ca sigur un
import direct din mediul Otomani. In acelaşi timp se impune precizarea
că piesa de la Valea lui Mihai reprezintă o formă mai evaluată decît cea
de la Hajdubagos. Un argument în plus ce confirmă veridicitatea părerii
noastre este şi faptul, că începînd chiar din faza II.a se poate urmări evo-
1u ţia acestui tip de formă de la ceaşcă pînă la cană, cu o serie de forme
de tranzit. Pe cînd în mediul tumular această formă este extrem de rară
şi prezintă cu totul alte caracteristici 79 •
Revenind la mixtura între cultura Otomani şi cea tumulară, ce a dat
drept rezultat grupul Hajdubagos, trebuie să subliniem faptul că formele
din acest grup in general sint din mediul tumular80 , pe cind decorul în ma-
nieră geometrică este de factură Otomani.
In teritoriul geografic aproape similar cu grupul Hajdubagos. dar cro-
nologic posterior, se formează grupul Berkesz-Demecser. Etnic acest grup
cultural are în componenţa sa elemente tumulare şi elemente ale popula-
ţiei autohtone. Arheologul maghiar T. Kovacs este de părere că acest grup
s-a format din contopirea unor elemente Suciu de Sus şi Egyekti 1, dar pe
,,. Toci k, A, Die GrăberfeJder der Karpatenlăndischen Hi.igelgrăberkultur,

F.A.P., 1964, pl. XXVIII/4, pl. XXXV/7.
75 Kovacs, T., A Hajdubagosi ... , p. 42.
76 idem, pl. 7/4.
77 ibidem.
78 idem, p. 44.
79 To ci k, A., Die Grăberfelder ... , pl. 5/9-17.
l!O Kovacs, T., A Hajdubogosi ... , pi. 1/15-22, pl. '!./1, 6, 9, 16, 19; ~'!.;
pl. 3/7-10.
81
Kovacs, T., Eastern Connections of North-Eastern Hungăry in the Late
Hronze Age, FA, XVIII, 1966/67, p. 27-58.
TABEL SINOPTIC
al intederenţelor culturii Otomani cu diferite cuHtui arheologice
-
rAZA J
J"AZA 1 ?
/l(T, R/"AZA 11-111
LEGENDA
1. Baden (elemente tîrzii)

2. Vucedol (grup Nyirseg)
3. Nagyrev
4. Hatvan I-II
5. Wietenberg
6. Periam
7. Schneckenberg
8. Sud panonic
9. Vatina
10. Fuzesabony
11. Pecica
12. Suciu de Sus
13. K omarovo
14. Purtătorii culturii tumulare
15. Grupul Hajdubagos
16. Egyek
17. Grupul Berkesz-Demecser
18. Gîrla Mare-Cîrna
de altă parte T. Kemenczei atribuie din punct de vedere etnic grupul Ber-
kesz-Demecser ca făcind parte componentă din ultura Piliny~ 2•
82
K e m e n c z e i T . Adatok . . . 186.
Din restrînsul material iconografic publicat de T. Kovacs ni se pare

cu mult mai verosimilă ipoteza simbiozei Suciu de Sus şi Egyek. Dar în
acelaşi timp trebuie să subliniem faptul că din cultura Egyek au fost pre-
luate mai mult formele de vase de tradiţie tumulară, iar din cultura Su-
ciu de Sus repertoriul motivistic.
Cu acest grup cultura Otomani. cit se poate desprinde din materialul
publicat, contacte mai puţin intense. Totuşi trebuie menţionate citeva ele-
mente comune. Astfel un vîrf de lance descoperit la Otomani „Cetatea de
pămînt" are replica pînă la identitate în grupul Berkesz-Demecser 8 :i. La
fel şi ceştile din aceiaşi aşezare îşi au corespondente aproape perfecte 84 •
Desigur aceste puţine tangenţe comune nu ne permit stabilirea unor
interferenţe şi influenţe reciproce, dar cert că ele furnizează date ce con-
stituie premiza unor studii în această privinţă.
In concluzie la acest capitol, aşa cum am afirmat la începutul lui. se
poate indiscutabil desprinde faptul că pe parcursul tuturor fazelor cul-
turii Otomani s-au putut ·sesiza vehiculări de obiecte, fie ale altor culturi
în mediul Otomani, fie invers. Dar în acelaşi timp ţinem să subliniem fap-
tul că aceste interferenţe pe viitor, datorită noilor cercetări şi aprofundării
acestora vor îmbogăţi mult cunoştinţele referitoare la acest capitol. Ast-
fel că se va putea mai mult ca sigur ajunge la sesizarea nu num~i a inter-
ferenţelor concrete pe bază de obiecte, ci şi la elucidarea unor influenţe
exercitate sau primite atît în conceptul de viaţă cit şi în transformările
interne.
ASPECTS CONCERNING THE CULTURE OTOMANI
Sumary
In this study the writer is busy with two aspects of the Otomani culture, mor~
little studied by the experts.
In the first part are presented the varied occupations. practised by the bearers
of this culture. As an general establishment which can be detached, is the fact.
than in all the exploreted places till present, the daily necessities were satisfied in
local plans. Excepting like!y the manufacturing of the bronze tools, these were ob-
tained from the workshops, which are a bigger production capacity in Transilvania:
from this region was bringed the daily needful salt.
S:l K o V a C s, T., Eastern ... ' fig. 18/1.

81 idem, pi. 16/5, 6.
17 Aspecte pril'incl cultura Otumani 151
The agriculturc generally is wellinformed in all the regions by bone tools, but
not very variuus in form: coulters, grubbing and awls. Only in second period and
with predilection in the third period appears to look the first bronze tools, indis-
putable bounded for the agriculture, specially the reapers. With regard to the plants
we have only one sign, that is from the place Otomani „The fortress of soii'',
\vhere was discovered one goodenough quantity of Triticum acstivum L.'s berries.
The growth of the domestic animals is conversant in all the examined pla-
res, but only in Sălacea, Săcuieni, Roşiori and Otomani in „The fortress of soii"
were examined and there was descovered the osteologycally material. On the bases
of analyses, in the growth of the animals on the first place are situeted the spe-
cies of Bos taurus L, following in the diminution order by Sus scrofa domesticus,
Capra hircus and Ovis aries L.
Same the hunting was served a principal source of food, there in the first
plan is situeted the Cervns elaphus L and the Capreolus capreolus L, following by
the wild. For obtain some trophies, which fall under a category of the necklaces,
the preferate hunting was the Castor Fiber L., Ursus arctos L., and the Canis lu-
pus L.
The fishing was served too like one of the secondary ocupations for the ob-
taint of the food, especially documented in „the Fortress of soii" at Otomani,
where was succesful determined 3 species of fish: the pike, the sheat fish (wels)
and the carp.
In this time tao, we can see the others occupations, works of the bronze
epoch: the stone-grind the remake of the bones, the spin, the woven the manu-
facturing of cera.mics, the building of the houses and the fortifications systems.
The next chapter which treats the interferences and the synchronismes with
other cultures, is attract the reader's attention for the following things: although
the culture of Otomani in ensemble demonstrated ,to be very refractory in face
with the other cultures of the neighbouring zones, still the real material don't
permit for the writer to take an exclusivist position. On the base of an ample
documentary material it was possible to prove than in the differents stages of
development the Otomani culture were contacts with the neighbourings cultures
centralized in the index No. 1. This material which stands at our disposition, we
can say the fact, than the second period represented the age with the must nume-
rous contacts, because that time was the middle of bronze period, this was rela-
tively a quaietly period in all the Carpathian's and the Danube's Basin, that which
was make easy in big part this contacts.
SINCRONISMELE APUSENE ALE CULTURII WIETENBERG
STABILITE PE BAZA IMPORTURILOR CERAMICE
DE
N. CHIDIOŞAN
Cultura Wietenberg. avîndu-şi aria de răspîndire în Transilvania, con-

stituie prin poziţia sa centrală între culturile epocii bronzului din Româ-
nia. un valoros inel de legătură pentru stabilirea paralelismelor cultu-
rale şi cronologice. Acest lucru este înlesnit considerabil de doi factori
importanţi.
1. Intre cultura iransilvăneană şi cele de dincolo de Carpaţi a exis-
tat un permanent şi substanţial schimb, relaţii documentate de prezenţa
unui număr mare de produse ale culturilor Otomani, Tei, Monteoru, Suciu
de Sus, Noua etc. în Transilvania şi ale culturii Wietenberg în ariile cul-
turilor amintite.
2. Studiile mai vechi sau mai noi au reuşit în mare măsură stabilirea
cronologiei interne ale culturilor epocii bronzului, ceea ce permite stu-
dierea mai atentă a paralelismelor şi sincronismelor, între diferitele etape
de dezvoltare ale culturilor discutate.
Multiplele descoperiri din zona cuprinsă între Carpaţii Apuseni, cursul
mijlociu al Tisei, Mureş şi cursul mijlociu al .Someşului, par să dovedească
că majoritatea elementelor de cultură materială Wietenberg au fost vehi-
culate înspre vest, mai ales în meJiul culturii Otomani, purtătorii căreia
ocupînd de fapt teritoriul amintit.
Cercetările întreprinse de Muzeul din Oradea în 1963-1965 şi 1968
in satul Derşida (jud. Sălaj) au reuşit pentru prima oară stabilirea faze-
lor de evoluţie internă a culturii Wietenberg. Pe baza evoluţiei ceramicii
prezente în cele 5 nivele consecutive, s-au stabilit 3 faze principale de dez-
voltare ale acestei culturi din epoca bronzului1.
In faza I-a repertoriul formelor se reduce la vase de dimensiuni mari
sau mijlocii cu pereţii slab arcuiţi, cu un gît scurt şi gura largă, uneori cu
1 N. C hi di o ş an, Beitrage zur kenntnis der Wietenbergkultur im lichte der
neuen funde von Derşida, Dacia N.S. Xll, 1968, p. 115. şi urm.
154 Nirolae Chidioşan
două tortiţe pe gît. Ornamentele caracteristice sînt brîurile alveolare. cres-

tate. proeminenţele reliefate. benzile cu haşururi incizate.
In faza a II-a pe lingă continuarea formelor şi ornamentelor amintite
în faza precedentă, apar forme noi: ceştile şi străchinile mai late cledt
înalte. forme conducătoare şi în faza următoare. Motivele decorative reali-
zate prin aplicaţiuni plastice devin secundare. procentul descresdnd în
favoarea motivelor realizate prin incizie. Acestea sînt mai îngrijit lucrate
şi sînt strict organizate în benzi amplasate de obicei pe umărul vaselor.
Aceste benzi sînt umplute cu haşururi. linii în zig-zag. triunghiuri ha-
şurate, puncte imprimate etc. Elementul decorati\· nou. care apare abia în
această fază, este spirala. Canelura care apare şi ea în această fază are
aspectul unor scobituri superficiale sau ale unor caneluri largi dispuse
oblic.
Formele vaselor din faza a III-a nu prezintă noi variante, ci ele în-
registrează o modificare evolutivă ale tipurilor clasice din fazele prece-
dente. Motivele realizate prin incizie nu mai rămîn motive decorative do-
minante, apărînd în această ultimă fază. patru tehnici noi de ornamen-
taţie: împunsăturile succesive. imprimarea punctată sau dinţată execu-
tată cu ajutorul unui piaptăn. ştampilele triunghiulare sau circulare ce
lasă impresia unor motive excizate şi încrustaţia cu o materie albă. Ele-
mentul decorativ nou. este meandrul. redat mai ales prin terminaţii. Pen-
tru înlesnirea unei analize mai temeinice a interferenţelor culturale. cre-
dem justificată publicarea detaliată a repertoriului descoperirilor Wieten-
berg la vest de Carpaţii Apuseni şi în paralel. a unora dintre descoperiri le
culturii Otomani în aria de răspîndire a culturii Wietenberg2 •
1. Bădeni, jud. Cluj. Săpăturile arheologice întreprinse de Gh. Laza-
rovici în 1968, într-o aşezare aparţinînd culturii Otomani. au descoperit
în asociaţie cu ceramica acestei culturi (faza II/III) şi fragmente Wieten-
berg ornamentate cu spirale orizontale, cu benzi haşurate realizate prin
incizii sau împunsături succesive. Nu au fost descoperite motive mean-
drice specifice fazei a III-a culturii Wietenberg3 •
2. Bekes, R. P. U. ln aşezarea din „Pădurea oraşului" aparţinînd cul-
turii Otomani au fost descoperite fragmente Wietenberg~.
3. Cluj, jud. Cluj. Intr-o aşezare a:parţinînd culturii Wietenberg. faza
tîrzie, au fost descoperite fragmente ceramice Otomani·i_
4. Curtuiuşeni, jud. Bihor. Cu ocazia săpăturilor întreprinse la „Dîrn-
bul ars" s-a descoperit, în partea superioară a dunei. un singur nivel de
locuire atribuit unei etape tirzii a culturii Otomani. In acelaşi nivel au
fost descoperite fragmente ceramice aparţinînd culturii Suciu de Sus ~i
2 Ţinem să mulţumim şi pe această cale tuturor celor care nc>-au furnizat in-
formaţii preţioase pentru întocmirea repertoriului.
3 Informaţii primite de la G h. Laz ar o vi ci.
" N. K alic z. Bronzkori telep Retkăzberencs hatâraban, At, 1970, 97, p. '.!6
6 M. Rusu, Depozitul de bronzuri de la Rebrişoara, Arh. Mold. II-III, 1964,
p. 247.
3 Sincronistnele culturii W ieicnberg 155
culturii Wietenberg, Acestea din urmă sînt ornamentate grosolan cu benzi

meandrice şi capete de spirale haşurate mărunt 6 •
5. Derşida, jud. Sălaj. În toate cele 5 nivele de locuire, aparţinînd
culturii Wietenberg, din aşezarea de pe .. Dealul lui Balota" au fost des-
coperite produse ceramice de import din mediu Otomani7.
6. Deuş, jud. Cluj. La marginea de est a satului în locul numit „Lun-
ga·' a fost descoperită o aşezare mixtă Otomani-Wietenberg aparţinînd
fazelor III ale acestor culturi. Reţinem spiralele colţuroase realizate prin
tehnica împunsăturilor intermitente. Din repertoriul motivelor decorative
mai amintim pe cele realizate cu măturicea 8 ••
7. Deva, jud. Hunedoara. în ,.Cartierul Ciongai" a [ost semnalat[, o
aşezare Wietenberg. în cuprinsul căreia s-au descoperit vase şi fragmente
aparţinind culturii Otomani. Aşezarea a fost datată spre finele culturilor
amintite. 9
8. Diacovo, U.R.S.S. Pe malul stîng al rîului Starîi Botar, în aşe
zarea din epoca de bronz. a fost descoperit un bogat material ceramic
Otomani. Suciu de Sus si Komarowo. în această ambianţă culturală s-au
.L;ăsit şi citeva fragment~ Wietenberg ornamentate cu spirale încîrligate,
benzi sau linii sinusoide şi cu spaţii umplute cu imprimări punctate. 10
(Pl. VI/12-13).
9. Egyek, R.P.U. în muzeul din Debreţin se află un fragment cera-
mic ornamentat cu împunsături succesive, atribuit culturii Otomani sau
Wietenberg. Fragmentul a fost găsit în :11ediu Toszeg D. 11
10. Girişu de Oriş, jud. Bihor. În 1904 intră în posesia muzeului
clin Oradea, din punctul numit ,.Alceu", mai multe fragmente ceramice
aparţinînd unui aspect tîrziu al epocii de bronz. Ele aparţin unor vase
de dimensiuni mari (castroane. farfurii, etc.) lucrate dintr-o pastă groso-
lană, şi decorate cu meandre, arcade cu piciorul prelungit, spirale, benzi
semicirculare, ghirlande, butoni uşori proeminenţi etc. Ornamentele sînt
incizate dar asociate şi cu motive realizate prin imprimări punctate sau
zimţate şi ştampilare 12 (Pl. IV /2-3).
In cursul anilor 1958-1959 au fost descoperite la suprafaţă, în ace-
laş loc, şi fragmente Suciu de Sus şi Wietenberg. 13
r, Săpăturile arheologice au fost conduse de N. Chidioşan iar materialele se

aflăîn colecţia muzeului din Oradea. (N. C hi di o ş an, Contribuţii la cunoaşterea
grupei Suciu de Sus în contextul epocii bronzului în Crişana, SCIV, 2, 1970, 21,
p. 288.)
7 N. C h i di o ş an, art. cit. în Dacia, N.S. XII, p. 156 şi urm.
8 G h. Laz ar o vi ci, Sondajul arheologic de la Deuş, Apulum, IX, 1971,
p. 71 şi urm.
9 O. F 1 oca, Harta arheologică a municipiului Deva, Sargetia, VI, 1969,
p. 12-15, fig. 66.
Informaţii primite de la E. Ba 1 a guri.
10
11
P. Pat a y, Erdely bronzkorarol, AE, 1942, p. 111
12 Materialele se află în colecţia muzeului din Oradea
13 Materialele se află în colecţia didactică a Institutului Pedagogic din
Oradea.
t 56 Nicolae Chidioşan 4
------------------'-------------- - -
Săpăturile întreprinse de muzeul din Oradea în anii 1960. 1969 şi

1972 14 tot la .. Alceu", au descoperit în acest punct o aşezare de tip teii
cu 6 nivele de bază şi înconjurată cu un şanţ circular de apărare. Nive-
lul 4, cel mai intens locuit, cuprinde pe lingă ceramica specifică fazei
Otomani II şi o ceramică aparţinînd culturilor Pecica. Vatina. Hatvan şi
Nord Panonică (PI. II/2, 4). In nivelele 3-1, în ambianţa ceramicii Oto-
mani III. apar într-un număr mare fragmente ceramice Wietenberg din
faza a III-a (PI. IV/1). In ultimul nivel au fost descoperite şi fragmente
Suciu de Sus 15 •
11. Giurtelec, jud. Sălaj. Cercetările arheologice efectuate în 19--19
la „Coasta lui Demian" au desvelit un mormînt de incineraţie în urnă.
Deasupra acestui punct, pe platoul superior a fost identificată şi aşeza
rea corespunzătoare cimitirului. Ambele aparţin purtătorilor culturii Wie-
tenberg din faza a III-a. 16
12. Hunedoara, jud. Hunedoara. Pe dealul „Sf. Petru" într-o aşe
zare tîrzie Wietenberg, au fost descoperite vase aparţinînd unei etape de
dezvoltare tîrzii a culturii Otomani.17
13. Lăpuşul Românesc, jud. Maramureş. In hotarul comunei s-au
descoperit mai multe fragmente Wietenberg ornamentate cu benzi şi
meandre umplute cu imprimări punctate, triunghiuri ştampilate etc. 18
14. Nadiş, jud. Sălaj. Cu ocazia unor peregheze efectuate în hotarul
satului, au fost colectate cîteva fragmente ceramice, intre care şi unele
aparţinînd unei faze tîrzii a culturii Wietenberg. rn
15. Novaj, R.P.U. In raza comunei, a fost descoperit intimplător un
fragment de cărucior avînd pereţii ornamentaţi cu benzi meandrice şi
triunghiuri umplute cu puncte imprimate cu piaptăn ul. 20 (Pl. V /3). Ulte-
rior, cercetările intreprinse în acest punct au descoperit o aşezare a cul-
turii Hatvan.
-6. Oradea, jud. Bihor. In zona sud-estică a oraşului pe platoul nu-
mit „Salca" au fost identificate două aşezări aparţinind culturii Otomani.
La locul numit .,Cărămidăria Guttman", s-au descoperit în 1937, alături
de vase Otomani III şi vase Wietenberg. Dintre acestea amintim unul cu
corpul puternic bombat avind buza şi baza gitului ornamentate cu cite
o bandă îngustă umplută cu puncte imprimate. Corpul vasului este de-
corat cu spirale simple incirligate, realizate dintr-o bandă umplută prin
11 Săpăturile din 1960 au fost conduse de I. Or de n t li c h. N. C hi di o ş an,
şi E. Pot or an iar cele din 1968 şi 1972 de D. Ignat şi N. C hi di o ş an.
15 N. C hi di o ş an, art. cit. în SCIV, 2, 1970, 21, p. 289.
1fi M. M o g a, Traiul populaţiei daco-nmane şi barbare la graniţa de vest a
Dac-iei, SCIV, I, 1950, p. 132.
lî M. Ros k a, Erdely regeszeti repert6riuma, I, 1942. p. 296. nr. 6, fig. 357.;
M. Rusu, art. cit. p. 247.
18 M. Ros k a, op. cit. p. 209. nr. 23. fig. 247.
19 Informaţii primite de la C. Kacso.
~0 N. K a Ii c z. Die frilhbronzezeit in Nordost-Ungarn, 1968, p. 119, 181. I. B o-
n a, Clay models of bronze age wagons and wheels in the middle Danube basin,
Acta, Arch. Htmg. 12, 1960, p. 10, pl. LXII/1-3.
5 Sinrronismele rulturii Wietenberg 157
tehnica amintită (Pl. V/4). Tot în acelaşi loc s-a descoperit şi un frag-
ment de castron adînc. ornamentat în zona pîntecului cu un cîmp um-
plut cu meandre, iar intervalele acoperite cu imprimări punctate (Pl. V/7).
Tot aici au Iost descoperite fragmente Suciu de Sus.
De la un alt punct situat tot pe platoul ,.Salca", au intrat în diferite
colecţii, fragmente ceramice din epoca de bronz. Amintim un fragment
dintr-un mic castronaş cu pereţii arcuiţi şi cu un gît scurt şi drept avînd
corpul acoperit de caneluri verticale limitate în partea superioară de o
mică bandă umplută cu imprimări punctate, iar în partea inferioară de
două linii incizate (Pl. III/9). Tot aici a fost descoperit şi un mic vas apar-
ţinînd culturii Pecica. 21 (Pl. II/5).
17. Otomani, jud. Bihor. Pe teritoriul comunei se află trei aşezări
aparţinînd culturii Otomani: ,,Cetăţuia", ,,Cetatea de pămint", ,,Înaintea
insulei".
În săpăturile din 1924 efectuate pe „Cetăţuie". au fost descoperite
două fragmente ceramice ornamentate cu meandre, benzi umplute cu im-
primări punctate, cu haşururi sau triunghiuri ştampilate. 22 (Pl. III/1). In
acelaş loc s-a mai descoperit fragmentul unui vas cu corpul bombat şi
cu un mic picior. Pe corp într-o bandă lată limitată de linii incizate. se
află un ornament realizat din „S"-uri canelate, culcate şi încîrligate. 23
(Pl. V/8).
In săpăturile efectuate de muzeul orădean la „Cetăţuia", în ni,·elul
atribuit fazei II a culturii Otomani 24 , au fost găsite două fragmente ce
aparţin culturii Wietenberg. Ele aparţin unor ceşti plate avînd ca orna-
mente, spirale incizate sau realizate dintr-o bandă haşurată. (Pl. III/2, 5).
In aşezarea de la „Cetatea de pămînt" săpăturile conduse de I. Or-
dentlich25 au stabilit mai multe nivele de locuire ce pot fi atribuite faze-
lor II şi III ale culturii Otomani. In nivelele superioare s-au descoperit
mai multe vase şi fragmente ceramice ornamentate în manieră Wieten-
berg (Pl. III/8). Dintre acestea amintim două farfurii mari şi fragmentele
unei a treia, toate de formă tronconică cu pereţii foarte puţin curbaţi şi
amplu ornamentaţi pe buză, pe pereţii exteriori şi pe fund (Pl. III/6;
IV/7-10). Una dintre aceste farfurii este ornamentată cu spirale colţu
roase. Liniile sînt realizate cu un instrument ascuţit şi lat, în tehnica
împunsăturilor succesive. Această tehnică a împunsăturilor succesive o
intîlnim şi în realizarea unor spirale sau a unor fascicule din linii. In ni-
velul superi:or de la „Cetatea de pămînt" au fost descoperite şi fragmente
Suciu de Sus.2r,
21 Materialele se află în colecţia muzeului din Oradea.
22 M. Ros k a, Asatâsok az Ottomânyi vârhegyen es foldvarban, Dolgozatok
VI, 1930, fig. 2/5, 14; 4/5.
23 M. R o s k a, Rep. 259/1.
2" I. Or de n t Ii c h, Poselenia v Otomani v cvete pos!ednik rascopoc (în
I. rusă), Dacia, N.S. VII, 1963, p. 115 şi urm.
25 Ibidem, p. 126 şi urm.
2G Ibidem, p. 137.
158 Nicolae Chidioşan 6
18. Pecica, jud. Arad. In săpăturile din 1902 de la „Şanţul Mare"

în mediu cultural Pecica, într-un nivel neprecizat, s-a descoperit un fund
ele vas cu ornament pentagonal, avînd unghiurile prelungite în spirale. 27
(Pl. VI/14 ).
19. Pir, jud. Satu Mare. În cursul săpăturilor din 1954 întreprinse
la punctul numit .,Cetate", în ambianţa materialului ceramic Otomani
II/III s-a descoperit o mică strachină plată avînd corpul ornamentat cu
casete patrulatere dispuse pe două rînduri. Unele din casete sînt umplute
cu puncte imprimate, alternate de altele cu spaţiile cruţate (PI. V/5). Tot
clin acelaş loc se mai menţionează şi un fragment dintr-o strachină lo-
bată.28
20. Rapoltul Mare, jud. Hunedoara. La punctul numit „Seghi" în-
tr-o aşezare aparţinînd unei etape tirzii a culturii Wietenberg, au fost
descoperite fragmente ceramice aparţinînd culturii Pecica şi Otomani.
faza tirzie. 29
21. Retkozberencs, R.P.U. în hotarul comunei, într-o aşezare din fa-
zele I şi II ale culturii Otomani, s-a descoperit în nivelul superior o plă
cuţă circulară de lut, perforată în două puncte periferice şi simetrice.
Plăcuţa este ornamentată cu o cruce centrală avînd capetele terminate în
dte o spirală (Crucea de tip Wietenberg). Ornamentul este realizat prin
nervuri uşor proeminente. 30 (PI. V/6).
22. Roşiori, jud. Bihor. Săpăturile efectuate în 1971 la .. Cetatea de
pămînt", într-o aşezare aparţinînd fazelor II-III ale culturii Otomani,
au scos la iveală în nivelul superior un fragment de cărucior de lut.
avînd peretele ornamentat cu un cadran dreptunghiular realizat prin in-
cizii. Interiorul cadranului este despărţit de două benzi diagonale haşu
rate. Pe latura scurtă a căruciorului benzile au fost umplute cu şiruri o-
blice de imprimări zimţate. (Pl. 11/6).
într-un mic depozit de vase s-a mai descoperit o ceaşcă mare avînd
corpul puternic bombat şi gitul înalt, îngustat. Pe umăr este dispus un
ornament format din „S"-uri simple, culcate şi încîrligate. 31 (Pl. 11/7).
23. Sălacea, jud. Bihor. In săpăturile întreprinse de Muzeul din Ora-
dea pe dealul Vida32 , a fost descoperită o aşezare cu cinci nivele succe-
sive de locuire, corespunzînd fazei Otomani I (nivelul 4-5 de jos) şi
Otomani II (nivelul 1-3 de sus). In nivelele 2-3 s-a descoperit un bo-
~7 M. Ros k a în Kăzlemenyek, IV. 1944, 1-2. p. 28.

"8 Z. S z e k e 1 Y, Contribuţ.ii la cronologia epocii de bronz in Transilvania,
SCJV. 3-4, 1955, VI, p. 854, fig. 5, 5, p. 857, fig 10/5.
~9 M. Rusu, Depozitul de bronzuri de la Balşa, Sargetia, IV, 1966, p. 16-18.
nota 18.
30 N. K a Ii c z, art. cit. în AE, 1970, 97, p. 23.
:u Săpăturile arheologice au fost conduse de N. C hi di o ş an şi I. Or-
de n t li c h.
3~ I. Or de n t 1 ic h, Contribuţia săpăturilor arheologice de pe „Dealul Vida•
(corn. Sălacea, jud. Bihor) la cunoaşterea culturii Otomani, Studii şi Comunicări,

Satu Marf', II, 1972, p. 61.
7 Sincronismele <·ulturii Wietenberg 159
gat material ceramic Wietenberg, ceşti plate, castroane şi vase pahar.

Ornamentele întîlnite sînt benzile haşurate şi slriate, canelurile oblice
şi spiralele formate din .,S"-uri orizontale incizate dar mai cu seamă ca-
nelate. Din categoria spiralelor canelate amintim prezenţa mai multor
.. Cruci de tip Wietenberg". Remarcăm faptul că multe dintre ornamen-
tele amintite se întilnesc şi pe vase Otomani. (Pl. I/1-7; V/2).
24. Sîntion, jud. Bihor. In 1884 în săpăturile executate într-un ci-
mitir de urne 33 aparţinînd fazei a III""'a a culturii Otomani, a fost des-
coperit şi un fragment de farfurie avînd peretele exterior ornamentat cu
motive spiraliforme de tip Wietenberg. (Pl. VI/1). In colecţia Muzeului
de antichităţi din Bucureşti se păstrează citeva fragmente ceramice apar-
ţinînd fazei Otomani II şi un fragment ornamentat cu benzi umplute cu
mici imprimări circulare.a-1 (PI. VI/3).
In 1965 cu ocazia săpăturilor întreprinse la punctul ,,Dealul Mănăs
tirii" s-a descoperit o aşezare aparţinînd primelor două faze ale culturii
Otomani. In această ambianţă a fost descoperit şi fragmentul unui vas
ornamentat cu spirale simple încîrligate, dispuse într-un registru măr
ginit de două benzi haşurate. 35 (Pl. VI/2).
25. Socodor, jud. Arad. Pe locul numit „Căvăj<lia". în movila circu-
lară de aici, s-a descoperit o aşezare aparţinînd primelor două faze ale
culturii Otomani. In nivelul superior au fost scoase la iveală şi citeva
fragmente ceramice Wietenberg, ornamentate cu motive meandrice sau
spiralice umplute cu imprimări punctate. 36 (Pl. VI/7-9).
26. Simleul Silvaniei, jud. Sălaj. Pe teritoriul oraşului sau în apro-
piere, au fost descoperite ocazional mai multe puncte arheologice, apar-
ţinînd culturilor Otomani şi Wietenberg.
Astfel pe „Măgura" s-a descoperit în 1896 o farfurie mare avînd
pereţii exteriori ornamentaţi cu meandre umplute cu imprimări punc-
tate37. In acelaşi an, între Şimleu şi Periceni, într-o pădure, s-au desco-
perit fragmente ceramice Otomani şi Wietenberg: 1H. In apropierea ruine-
lor cetăţii medievale de pe Măgura au fost descoperite la suprafaţă frag-
mente ceramice ornamentate cu benzi umplute cu triunghiuri ştampilate,
meandre etc.:19 Pe teritoriul oraşului s-au descoperit în 1898 mai multe
fragmente ceramice aparţinînd culturii Wietenberg. 40 Lingă actualul liceu,
33 .J. Hampe 1, A bronzkor emlekei Magyarhonban, I, pl. LXXV.

3" Informaţii primite de la Dorin Popescu. Materialele provin din co-
lecţia i\rdos Fr.
3 ·, A. D. A 1 ex an dres cu, Săpăturile de salvare de la Sîntion, SCIV, 3-4,
1955, VI, p. 487 şi urm., fig. 3.
3r; M. Ros k a, în Kozlemenyek, IV, 1944, p. 36, fig. 22.
D. Popescu, Sondajele de la Socodor, Materiale, II. 1965, p. 73, 78, fig. 33/:,
3 şi 35/4.
:i; AE, XVI, 1896, p. 6'.!.
3H Ibidem, p. 63.
:J!I AE. XVIII, p. 420-421.
11
'• Ibidem. p. 42'.!.
cu ocazia ridicării hotelului, s-a descoperit un cimitir de incineraţie care

a aparţinut probabil purtătorilor culturii Wietenberg. 41
27. Tiboldar6c, R.P.U. La punctul numit „Berkut", într-o aşezare
Hatvan, dar în care sînt prezentate şi elemente mai noi, s-a descoperit
într-o poziţie stratigrafică necunoscută un fragment ceramic ornamentat
cu motiv meandric şi imprimări punctate 42 (Pl. VI/10).
28. Tîmpa, jud. Hunedoara. La puq_ctul numit „La cazan". săpătu
rile executate de B. Bassa au dezvelit parţial o aşezare aparţinînd epocii
de bronz. Din descrierea materialelor rezultă că aşezarea a aparţinut cul-
turii Otomani şi anume unei faze nu prea tîrzii, în care există şi frag-
mente ceramice Wietenberg. 43
29. Tiream, jud. Satu Mare. La punctul numit „Cînepişti" (,,Ken-
dereshalom"), într-o aşezare de tip atol, în nivelul superior aparţinînd
fazei Otomani III, au fost descoperite fragmente ceramice \Vietenberg
din aceeaşi fază. 44
30. T6szeg, R.P.U. In săpăturile din 1907 la „Laposhalom". în nive-
lele superioare a apărut un mic fragment dintr-o farfurie cu buza orna-
mentată cu ştampile triunghiulare. 45 (Pl. VI/11).
31. Unirea, jud. Cluj. Pe teritoriul comunei au fost găsite împreună
fragmente ceramice Wietenberg şi Otomani din faza a III-a. 46
32. Valea lui Mihai, jud. Bihor. Cu ocazia unor lucrări, au fost gă
site în punctele „Groapa cu lut" şi „Noua groapă cu lut" alături de frag-
mente şi vase Suciu de Sus şi Otomani III 47 şi cîteva fragmente Wieten-
berg ornamentate cu caneluri adînci mărginite de benzi cu imprimări
punctate.
33. Vărşand, jud. Arad. In 1911 cu ocazia săpăturilor de la „Mo,·ila
dintre vii" s-a descoperit în aşezarea aparţinînd fazelor II şi III ale cul-
turii Otomani, vase şi fragmente aparţinînd culturilor Pecica, Vatina şi
Wietenberg. Amintim aici o mică ceşcuţă plată cu fundul ornamentat cu
motive spiraliforme legate între ele avînd intervalul dintre acestea aco-
perit cu imprimări punctate. 48 (PI. VI/4). In 1930 M. Roska descoperă alte
două fragmente de vase lobate, aparţinind culturii Wietenberg, ornamen-
',1 Ibidem, p. 422-23.

42 N. K alic z, op. cit. p. 119, pl. 119, pl. LXV /12, 17.
" 3 B. Bas sa, O aşezare de la sfîrşitul epocii bronzului, Sargatia, V. 1968.
p. 15 şi urm.
"" Informaţii primite de la I. Nemet hi.
5
" J.B an n e r, I. B o n a, L. Mart o n, Die ausgrabungen von L. Marton in To-
szcg Acta Arch. Hung. X, 1957, fig. 19/13.
" 6 M. Ros k a, în Germania, 18, 1934, p. 130.
" 7 I. Or de n t li c h, Un depozit de vase de tip Otomani de la Valea lui Mihai,
Studii şi Comunicări, Muzeul Brukenthal, Sibiu, 12, 1965, p. 182 şi urm.
',A I. Dom ok o ş, A Gyulavarsandi Laposhalom targyairol, M.K.E., VI, 1912,
p. 19, fig. :!2.
g Sincronismele culturii Wietenberg 161
tate cu i:mpriman. ştampile triunghiulare, benzi incizate sau incrustate

cu o materie albă. 49 (Pl. VI/5-6).
Din analiza repertoriului de mai sus se pot distinge două aspecte
principale ale raportului dintre importurile ceramice şi mediile culturale
în care acestea au fost descoperite. Primul aspect ne este dat de prezenţa
ceramicii Wietenberg în complexe arheologice atribuite culturilor Oto--
mani, Hatvan, Pecica, Filzesabony şi Komarowo. Aceste descoperiri se
grupează mai ales în zona nordică a Crişanei şi sudul Sătmarului, intre
\'alea Crişului Repede, Crasna şi Cîmpia Tisei. Se disting însă mici gru-
pări pe Valea Crişului Alb şi pe vers an tele Tisei.
Al doilea aspect se referă la descoperirea elementelor ceramice Oto-
mani în mediul cultural Wietenberg. Acestea pot fi sesizate mai cu seamă
pe Valea Mureşului - în jurul Devei - pe Valea Arieşului şi în aşe
zările din Sălaj de pe cursul inferior al Crasnei. Cum cele mai apropiate
interferenţe au fost observate intre culturile Otomani şi Wietenberg vom
analiza cu precădere aceste legături. In faza primară contactele dintre
cele două culturi sînt, cel puţin în stadiul actual al cercetărilor, greu de
sesizat şi de urmărit. Asemănările destul de flagrante intre formele şi
chiar între unele din ornamentele ceramicii atribuite fazelor I ale cultu-
rilor Otomani şi Wietenberg, fac şi mai dificilă separarea celor două ce-
ramici.
La Derşida, în nivelul 1 de jos în ambianţa ceramici arhaice, s-au
descoperit mai multe fragmente ornamentate cu striuri s~gmentate,
scurte, executate cu piaptănul. Acest motiv intilnit frecvent în aşezările
culturii Otomani, este caracteristic pentru o etapă mai nouă a primei
faze (I b). Un decor asemănător, dar cu striuri continui, lucrat cu mătu
ricea, care acoperă aproape întreaga suprafaţă a vaselor, este specific
unei etape de început a fazei I din cultura Otomani (I a). Aceste două
subfaze au putut fi separate şi din punct de vedere stratigrafic în săpă
turile de la Sălacea. 50
Fie că considerăm acest motiv ca un import,5 1 fie că acesta a aparţi
nut organic repertoriului ceramicii arhaice din cultura Wietenberg, so-
cotim descoperirea lui în nivelul inferior de la Dersida si în alte asezări
din Transilvania aparţinînd culturii Wietenberg, 52 c·a un' indiciu deosebit
de valoros pentru sincronizarea celor două culturi. Prezenţa striurilor
1
'~ M. Ros k a, A Gyulavarsandi Laposhalom targyair61, Folia Arch. 11-
IV, 1941, p. 45 şi urm. fig. 6/6 a-6 b.
,,o I. Or d e n t l i c h, Die Chronologische gliederung der Otomanikultur auf
dem Rumănischen gebiet und ihre wichtiigsten merkmale, Dacia, N. S. XIV,
1970, p. 88-89.
51 Acest motiv este frecvent întîlnit în mediile d~ la vest de Carpaţii Apu-
seni, în culturile Zok, Nagyrev, Hatvan (N. K alic z, op. cit. PI. CXXVI-CXXIX)
şi Otomani, dar îl întîlnim şi în culturile Tei şi Monteoru (V. Leahu, O fază
veche a culturii Tei, descoperită la Căţelu Nou, SCIV, 2, 1963, XIV, p. 312.
52
K. Hore d t, Problemele ceramicii din perioada bronzului evoluat în
Transilvania, Studii şi Comunicări, Muzeul Brukenthal, Sibiu, voi. 13, 1963, p. 139.
11 - Crl~a 1974
noi, ne permite să sincronizăm faza I-a al acestei aşezări cu subfaza I b

a culturii Otomani, datată în Br. A~ 1. Putem spune astfel în concluzie
că cele două culturi se formează în aceiaşi etapă istorică a bronzului
timpuriu, dar cultura Wietenberg îşi începe evoluţia într-o subfază mai
nouă. Este demn de menţionat că la Sebeş „Podul Pripocului" s-a des-
coperit în nivelul corespunzător începutului fazei a II-a a culturii Wie-
1enberg, un ac de bronz cu cap în formă de disc. Acest tip evoluat de ac
se datează la sfîrşitul bronzului A 2 . 54
Orizontul fazei a II-a înseamnă pentru culturile discutate o etapă
deosebită, chiar dacă aceasta constituie în multe privinţe continuarea fa-
zei precedente. Detaşarea despre care am amintit survine odată cu
apariţia influenţelor miceniene în spaţiul Carpato-Danubian, influenţe
evident observabile în metalurgie, în decorarea unor piese de os, în orna-
mentarea ceramicii etc. 55 De menţionat în acest sens că, numai începînd
cu această perioadă. deci cu fazele II ale culturii Otomani şi Wietenberg,
se răspîndeşte motivul spiraliform în ceramică şi în ornamentarea unor
piese de os. Credem că este necesar să amintim de la început, că aplica-
rea motivului spiralic în cadrul ceramicii celor două culturi diferă con-
siderabil. Această diferenţiere este sesizabilă chiar din fazele II ale cul-
turilor, deci din momentul apariţiei lor în ornamentica bronzului mijlo-
ciu. Spirala Wietenberg este de fapt un „S" alungit sau un compus de-al
său, care în formele sale evoluate devine mai complexă şi mai încărcată.
Amintim de asemenea că motivul spiralic în această cultură este subor-
donat unei anumite structuri a vasului, el fiind fixat în majoritatea ca-
zurilor pe umărul vaselor şi mai întotdeauna limitat în benzi. Credem
justificată această insistenţă asupra caracterului aparte al acestui orna-
ment, deoarece aceste caracteristici fac posibilă evidenţierea, separarea.
ceramicii Wietenberg în cadrul complexelor Otomani din faza secun-
dară. Cunoscîndu-se în general că motivul specific Wietenberg este me-
andrul şi tehnica împunsăturilor, elementele mai timpurii erau confun-
date în general cu mediul cultural în care erau descoperite.
Aşa cum rezultă din repertoriul publicat mai sus. paralelisme e,'i-
clente între fazele secundare ale celor două culturi, pe baza i:nporturilor
reciproce, pot fi sesizate la Bădeni, Derşida, Otomani-.. Cetăţuia", Sîntion,
Sălacea etc. Succesiunea stratigrafică a aşezării de la Sălacea care se ter-
mină la sfirşitul fazei a II-a Otomani, precum şi bogatul material mixt
iiJ I. Or de n t I ic h, art. cit. p. 89.

,,,. K. Hore d t, art. cit. p. 139-140.
:;:; R. Hac hm an n, Die fri.ihe Bronzezeit in westlichen Ostseegebiet und
ihre mittel-und si.idosteuropăischen Beziehungen, Hamburg, 1957, p. 165-180.
I. Nes tor, în Istoria României., voi. I, 1960, p. 100 şi urm.
K. Hore d t, Siebenbi.irgen und Mykena, Nouvelles etudes d'histoire, 2, Bu-
cureşti, 1960, p. 31-40.
S. Fo I t i n y, Mycenae and Transilvania, Hungarian Quarterly, voi. III, nr.
3-4, New-York, 1962, p. 133-137.
11 Sincronismele culturii Wiet<'nberg IG:!
descoperit aici, asigură poate cele mai optime şi sigure posibilităţi de pa-
ralelizare între fazele corespunzătoare ale culturilor Wietenberg şi Oto-
mani. Acest lucru este înlesnit de faptul că aşezarea a fost cercetată ex-
haustiv, ceea ce a permis observaţii complexe, iar pe de altă parte fap-
tului că în inventarul arheologic al acestei aşezări au fost găsite cele mai
multe elemente Wietenberg. Aici nu s-a descoperit nici un element care
poate fi atribuit fazei a III-a a culturii Wietenberg. Identitatea perfectă
între ceramica nivelelor IV-III de la Derşida şi ceramica de import
Wietenberg din nivelele II-III de la Sălacea, atribuite fazei a II-a cul-
turii, asigură un sincronism perfect între fazele II ale celor două cul-
turi.
Faza a II-a a culturii Otomani este paralelizată şi cu cultura Hatvan
din cîmpia Tisei. N. Kalicz subliniază paralelismele multiple ce există
între faza secundară a acestei culturi şi cea de la Otomani, precum şi
contacteele pe care aceasta, este adevărat sporadice, le-a avut cu cultura
Wietenberg. 56 Ca argument pentru contemporaneitate cu aceasta din
urmă, este invocată prezenţa în ambele medii a vaselor pasariforme sau
a askosurilor, a cîtorva forme şi ornamente comune. Elementele amintite
au ,corespondente în fazele timpurii ale culturii Wietenberg, lucru remar-
cat de altfel şi de N. Kalicz. De exemplu, vasele askodide atît de frec-
vente în cultura Hatvan, apar în mediu Otomani numai în aşezările din
faza a II-a. La Sălacea, în nivelele medii, în care s-au descoperit două
askosuri, au fost găsite şi vasele Wietenberg II.
In Ungaria la Retkăzberencz în aşezarea Otomani II. în care sînt
prezente şi elemente Hatvan II, s-a descoperit şi motivul „Crucii Wie-
tenberg" pe un mic disc de lut. Acest motiv este specific fazei a II-a cul-
turii Wietenberg. Acela.ş motiv este prezent pe ceramica nivelelor me-
dii de la Derşida şi pe un căpăcel de la Sălacea des,coperit în nivelul II.
Ţinînd cont de cele expuse, precum şi de celelalte paralelisme ofe-
rite de aşezările Hatvan şi Otomani din cîmpia Tisei, unde s-au desco-
perit împreună produsele ceramice ale celor două culturi, precum şi de
paralelismele reciproce existente între cultura Otomani şi Wietenberg ob-
servate la Sălacea şi Derşida, putem vorbi deci de o contemporaneitate
a celor trei culturi - Hatvan II, Otomani II, Wietenberg II.
Trebuie să precizăm însă, că atît la Tiboldarocz cit şi la Novaj, cele
două fragmente ceramice semnalate, sînt ,ornamentate în maniera fazei
a III-a a culturii Wietenberg. Prezenţa acestora în mediile Hatvan II nu
mai oferă aceeaşi posibilitate de paralelizare. Aşa cum rezultă însă din
descrierea şi din prezentarea materialului ceramic descoperit în aceste
două localităţi, aceste aşezări au fost locuite şi în perioada culturii Fil-
zesabony, fie de purtătorii acestei culturi, fie de cei din cultura Hatvan.
56 N. K
a 1 ic Z, op. cit. p. 164-166; 180.
57
A. Mos z o 1 ic s, Die Ausgrabungen in Toszeg in Jahr 1948, Acta Arch.
Hung. II, 1952.
11°
Ornamentul celor două fragmente descoperite în condiţii stratigrafice in-

certe, oferă mai degrabă legături cu orizontul culturii Filzesabony.
Fie deci că acceptăm ideia că elementele decorative Wietenberg III
apar deja în Hatvan II, fie că piesele de import, descoperite în condiţii in-
certe, au aparţinut unui orizont post Hatvan sau Hatvan tlrziu. poate să
existe pentru fiecare ipoteză argumente pro şi contra. Coroborînd datele
şi informaţiile pe care ni le oferă materialul ceramic din majoritatea aşe
zărilor, bine cercetate şi descoperite în condiţii stratigrafice certe. trebuie
să acceptăm însă mai degrabă varianta ultimă a ipotezei noastre.
In aşezările de la Socodor şi Otomani „Cetăţuia" au fost găsite de
asemenea, în nivelul cel mai de sus sau în gropi ce pornesc din acesta.:; 8
cîteva fragmente decorate în maniera fazei a III-a a culturii Wietenberg.
Trebuie să subliniem şi în cazul acesta, că foarte multe din aşezările din
perimetrul ariei de răspîndire a culturii Otomani de pe teritoriul Româ-
niei (Otomani, Sălacea, Pir, Giriş, Sîntion) au fost relocuite temporar de
către populaţia aceleiaşi culturi dar într-o fază mai avansată. K. Hore<it
face această precizare amintind aşezarea de la Otomani „Cetăţuia", men-
ţionînd că ceramica Wietenberg rlescopPrită aici este mntemnorarii'\ re-
locuirii tardive a aşezării, populaţie care şi-a adîncit gropi începînd cu
nivelul 1 de sus. 59
Ca şi în cazul aşezărilor din Ungaria, credem că problema apariţiei
ceramicii cu ornamente ale fazei III Wietenberg trebuieşte fără îndoială
legată de aceste relocuiri izolate şi de scurtă durată.
La Otomani „Cetăţuia" în condiţii stratigrafice, certe au fost desco-
perite în nivelul superior fragmente ceramice Wietenberg II, ceea ce co-
respunde cronologic cu ansamblul general al ceramicii Otomani din
acest nivel.
In contextul aşezărilor de la Sălacea (ultimul nivel şi Cirişu de Criş
(nivelul IV) au fost descoperite două ceşti aparţinînd Culturii Nord-Pa-
nonice. Aria de răspîndire a acestei culturi a cuprins zona nord-estică a
Ungariei şi sud-vestul Slovaciei şi este încadrată în limitele perioadelor
Br. A 2-B 1 • După pătrunderea tumularilor în zona transdanubiană, tri-
burile nord-panonice cu ceramica încrustată, se retrag spre sud-est în ţi
nuturile dintre Dunăre şi Tisa. Cultura lor materială se poate împărţi în
două faze evolutive (I-II) 60 • La gurile Crişurilor produsele lor ceramice
58 Noile cercetări dovedesc şi faptul că schema cronologică fixată de A. M o-

s z ol ic s pentru T6szeg, nu poate fi generalizată pentru întreaga epocă de bronz
din Ungaria, deoarece chiar şi în aşezarea eponimă, cultura Hatvan se continui
tîrziu şi în perioada existenţei culturii Fiizesabony. In cimitirul de la Hernadkek
(N. Kalicz, op. cit. p. 183) ceramica Fiizesabony, Otomani şi Hatvan au fost des-
coperite împreună, ceea ce indică fără îndoială o anumită contemporaneitate şi
o prelungire a duratei culturii Hatvan.
69 K. Hore d t, Die Wietenbergkultur, Dacia, N. S. IV, 1960, p. 132-133.
60 M. Duse k, Patince das Grăberfeld der nordpannonischen Kultur, A.r-
chaeologica Slovaca Fontes, Bratislava, 1960, p. 208.
13 Sincronismele culturii Wietenberg 165
sînt frecvent întîlnite în ambianţa culturii Hatvan Il 61 , iar în Slovacia

sud-vestică sînt asociate cu elemente FUzesabony şi Vrsac-Vatina. 62 In
aşezarea de la Pecica întîlnim ceramica nord-panonică începînd cu nive-
1,ul XII. 63 Prin descoperirea ceştilor încrustate nord-panonice în mediile
amintite, iar la Sălacea împreună şi cu elemente Wietenberg II, se cre-
iază aliniamentul cultmal Otomani II-Wietenberg n.
nord Panonic II-
începutul culturii FUzes.abony şi Pecica - nivel XII.
Intre cultura Wietenberg şi Pecica nu există în acest interval schim-
buri sau legături directe. Cunoaştem însă descoperiri aparţinînd culturii
Pecica în nivelele Otomani II şi parţial III din aşezările de la Socodor.
Vărşand 54 • Cirişu de Criş. Oradea. In cîteva dintre aceste aşezări au fo3t
descoperite şi ceşti cu picior găurit şi opaiţe aparţinind cuiturii Vatina. 65
Prezenţa acestei ceramici alături de cea a culturii Otomani II şi Pecica,
precum şi prezenţa în unele dintre aceste medii şi a ceramicii Wieten-
berg, oferă posibilitatea lărgirii orizontului cultural şi cronoligic şi ast-
fel putem să jalonăm următorul orizont cultural şi cronologic: Wieten-
berg II-Otomani II-Hatvan II-începutul culturii FilzC'sabony -Cul-
tura Nord Panonică II, Pecica nivel XII-Vatina. 66
După cum rezultă din nenumăratele importuri Wietenberg, această
perioadă corespunde cu stabilirea unor relaţii de schimb mai intense cu
poulaţiile situate la vest de Carpaţii Apuseni. Spunem relaţii de schimb
şi influenţe reciproce deoarece nu avem nici un argument să susţinem
o pătrundere în această perioadă a triburilor Wietenberg în ariile de răs
pîndire a culturilor vestice. Locuitorii de la Derşida, aşa cum am văzut,
sînt stabiliţi la limita estecă a ariei de răspîndire a culturii Otomani încă
dintr-o fază primară. Subliniem de asemenea relaţiile paşnice existente
între culturile Otomani şi Wietenberg, lucru semnificativ deoarece se
cunoaşte caracterul războinic al triburilor Otomani şi Wietenberg, ten-
dinţele refractare în faţa pătrunderii influenţelor străine ale culturii
transilvane. Este interesant şi faptul că. deja din această fază, cultura
Otomani devine receptivă la influenţele Wietenberg, preluînd motivele
ornamentale ale acesteia şi refolosindu-le uneori integral ori uşor trans-
formate pentru decorarea propriilor lor produse ceramice.
Cum am mai menţionat, faza a II-a începe într-o etapă intermediară
situată între bronzul timpuriu (Br. A 2 ) şi începutul bronzului mediu
(Br. B1). Pe baza unor piese de metal, în speţă daltă celt descoperită în-
61 N. K a 1 i c z, op. cit. p. 182.
62
A. Toci k, Vyskum v Malych v poplohe Torokdomb, Referâty o pra-
covtt(/ch vysledkoch teskoslovenskych archeol6gv za rok, 1956, vol. II, 1957, p. 8.
G.l A. Moszolics, art. cit. p. 51.
~ D. Popescu, Cercetări arheologice în Transilvania, Materiale, II, 1956,
p. 77, fig. 28/10, 26/8, p. 123.
65 Ibidem, p. 51, fig. 10/13, 28/2, 26/7.
66 O anumită sincronizare a culturilor Pecica, Vatina şi Wiet.enberg a fost
demonstrată pe deplin şi cu ajutorul unor piese de metal şi podoabe. (K. Horedt;
art. cit. p. 128 şi urm.).
1
tre dărămăturile unei locuinţe de la Sălacea ; 7 şi a unui tipar de turnat.
tot a unei dăltite celt, descoperită în aşezarea de la Derşida, sfîrşitul
acestei faze poate fi datat la sfirşitul bronzului mijlociu (Br. B 2 ) 6H.
Cercetătorii maghiari şi slovaci înclină să încheie dezvoltarea in-
dependentă a culturilor clasice. în această etapă a sfirşitului bronzului
mijlociu. Tezele de bază de la care se pleacă pentru această datare şi
totodată pentru cercetarea bronzului evoluat din Ungaria. sint nemijlocit
legate de pătrunderea şi înaintarea succesivă a purtătorilor culturii mor-
mintelor tumulare în acest spaţiu. 69 Venirea tumularilor a adus cu sine
distrugerea echilibrului cultural din bronzul mijlociu prin alungarea
unor triburi din spaţiul lor de baştină şi strămutarea lor în alte zone.
prin crearea unor mixturi culturale formate intre populaţiile dizlocate
şi cele autohtone şi prin amestecarea noului etnic tumular cu cele lo-
cale. 70
Marele val migraţionist nu a lezat direct şi imediat culturile brozu-
lui din ve5tul României, în speţă cultura Otomani dar şi Wietenberg, ele
continuindu-şi evoluţia pe mai departe şi după finele bronzului mijlociu.
Triburile tumulare s-au lovit în primul rînd de culturile transdanubiene
(Vâtya, Nord Panonic etc.) iar apoi de cele din zona dintre Dunăre şi
Tisa, ajungînd în cele din urmă să se izbească de puternicul „val de
apărare" a purtătorilor culturii Otomani, pe care însă nu au reuşit să-l
depăşească. Argumentînd afirmaţia noastră trebuie să spunem că pe
acest teritoriu nu se cunoaşte nici o altă cultură nouă, venetică, care se
situează în intervalul de timp dintre bronzul mijlociu şi fenomenul hall-
stattizării, cultură sau grup cultural care ar fi putut să înlăture puter-
nicele triburi Otomani. 71
In faza a III-a a evoluţiei culturilor Otomani şi Wietenberg, con-
fluenţele dintre ele devin mult mai strînse. Numărul aşezărilor. in care
au fost sesizate descoperiri mixte ale acestor culturi înregistrează o
07 I. Or de n t l i c h, art. cit. în Studii şi Comunicări. Satu Mare, II, 1972,
pl. XVIII/11.
ni Ibidem, p. 68.
R. Pi t t ioni, Urgeschihte des Osterreichen Raumes, Viena, 1954, p. '.!90,
fig. 199/4.
mi A. Mos zoli c s, Archaologische Beitrage zur Geschicte der grossen Wan-
derung, Acta Arch. Hung. VIII, 1957, p. 119 şi urm.
io T. K e m e n c zei, Adatok a Kărpat-medencei halomsiros kultura vandor-
lasanak kerdeseihez, AE, 95, 1968, p. 159 şi urm.
A. To C:: i k, Die Graberfelder des karpatenlandischen Hiigelgraberkultur,
Praga, 1964.
T. Kovacs, A halomsiros kultura leletei az tszak alfoldi:in, At, 93, 1966,
p. 160 şi urm.
71 Pătrunderea tumularilor în zonele vestice şi limitrofe culturii Otomani
poate fi sesizat şi în aria acesteia prin: influenţe, importuri, regruparea unor aşe
zări, şi prin pătrunderea unor grupuri Otomani în Transilvania în aria de răs
pindire a culturii Wietenberg.
creştere evidentă. Ceramica provenită din import, prezintă în aceste aşe

zări un tablou unitar şi un paralelism perfect cu cultura locală. Săpătu
rile arheologice întreprinse în mai multe din aceste aşezări au confirmat
şi din punct de vedere stratigrafic că fazele III ale culturilor discutate re-
prezintă o continuare a celei precedente. In această ultimă fază credem
că s-a depăşit stadiul schimburilor incidentale între purtătorii culturilor
Otomani şi Wietenberg. Apariţia bogatului material Wietenberg la nord-
vest de Carpaţii Apuseni trebuieşte asociat nu numai de procesul activ de
schimburi materiale ci probabil şi de o pătrundere a unor grupuri transil-
vănene dincoace de Carpaţi. Aşezările de la Lăpuş, Nadiş, Şimleul Sil-
vaniei, Giurtelec şi necropolele aferente, sînt datate în această perioadă
a fazei a III-a a culturii Wietenberg.
Fenomenul pătrunderii triburilor transilvănene în spre nord-vest
pare şi mai interesant ştiind că în această ultimă şi cea mai lungă etapii a
c\·oluţici celor două culturi, grupuri Otomani pătrund pe valea Someşului
şi pe Mureş şi se stabilesc într-un număr mare în aşezările din spaţiul
Transilvaniei (Unirea, Deva, Stolna, Cluj, Hunedoara, Rapoltul Mare
etc.)
Sub raportul interferenţelor discutate, credem necesară sublinierea
faptului că purtătorii culturii Otomani din această fază, au folosit relativ
frecvent ornamentele Wietenberg şi mai cu seamă o serie de tehnici de
realizare a acestora (imprimările punctate realizate cu un piaptăn, îm-
punsăturile succesive etc.) Este însă adevărat că aceste procedee au fost
adaptate gustului propriu, cu toate că au pă·strat de exemplu distribuţia
ornamentelor în registre, procedeu specific culturii Wietenberg.
Sesizăm pe de altă parte un grup ceramic (descoperit în nivelele su-
perioare ale unor aşezări din Crişana: Oradea, Girişu de Criş, Curtuişeni
etc. şi în cîteva aşezări din Transilvania-Rotbav, Coldău, Obreja, Deuş) 72
de un aspect vizibil degradat, barbarizat, fapt observabil în primul rînd
în factura pastei - culoare cenuşiu închisă, cenuşiu-gălbuie sau cărămi
ziu deschisă, întotdeauna fără luciu, poroase şi aspre la pipăit. Ornamen-
tele sînt executate neglijent şi considerabil simplificate. Distribuirea or-
namentelor în benzi, normă atît de susţinută pe durata tuturor fazelor,
dispare în cadrul acestui grup. O evidentă prelucrare o putem sesiza în
folosirea motivului meandric, care este transformată fie într-o formă li-
niară realizată grosolan prin tehnica împunsăturilor succesive, fie în
forme hibride dispuse în prelungirea catetelor unor triunghiuri haşurate.
Olarii culturii Otomani par receptivi şi la această schimbare şi aplică
pe propriile lor produse aceste motive şi tehnici simplificate sau barba-
rizate. Se preferă în special realizarea unor spirale colţuroase executate
prin împunsături succesive, realizate cu un instrument lat şi nu prea as-
72 N. C hi di o ş an, Consideraţii asupra culturii Wietenberg, Comunicare
prezentată la Colocviul privind problemele epocii bronzului şi începutul epocii
de fier, Bucureşti, 3-5 noe. 1973.
~---------------
-:uţit şi inprimările punctate folosite pentru umplerea spaţiilor adiacente

unor proeminenţe ascuţite sau al simbolului plan al acestora. Repertorul
mixt folosit atît în ceramica Wietenbcrg cit şi în cea Otomani, ingreu-
nc•ază considerabil separarea acestora, creindu-se impresia unei mixturi
culturale.
In contextul mai multor aşezări Otomani III, în care sint prezente
şi elemente Wietenberg, au fost descoperite, fie în nivelele superioare,
fie la suprafaţă, vase fragmente aparţinînd culturii Suciu de Sus (Valea
lui Mihai, Curtuişeni, Otomani „Cetatea de pămînt", Oradea, Girişu de
Criş etc.) 73 • In Transilvania de asemenea, în peste 20 de localităţi, s-au des-
coperit urme ale culturii materiale Suciu de Sus împreună cu elemente
tirzii ale culturii Wietenberg74 (Iuda, Tonei, Viişoara, Rebrişoara, Nă
săud etc.) şi în unele localităţi împreună cu elementele Noua. Cultura
Suciu de Sus a fost încadrată de majoritatea cercetătorilor în Br. C-D;:;
şi a fost paralelizată cu cultura Komarowo şi Noua. 76
Aşa cum am amintit în repertoriul descoperirilor, la Diakovo (URSS)
au fost descoperite fragmente Wietenberg într-un context cultural Ko-
marowo, Otomani şi Suciu de Sus. Cultura Komarowo se dezvoltă, în
zona Subcarpatică, Padolia şi Wolhynia şi zona nordică a bazinului Ni-
prului mijlociu, în perioada bronzului tîrziu - hallstatt timpuriu 77 • In
evoluţia ei s-au putut determina trei faze de evoluţie. Faza a II-a este
contemporană cu cultura Noua, care la rîndul ei este contemporană cu
cultura Suciu de Sus. 78 Deşi nu avem precizări privitoare la faza culturii
Komarowo din aşezarea de la Diacovo, putem totuşi stabilii pe baza aso-
ciaţiei cu ceramica Suciu de Sus şi a paralelismelor deja stabilite cu cul-
tura Noua, că ceramica Komarowo poate fi atribuită fazei a II-a. Acest
lucru permite stabilirea unui nou raport de contemporaneitate - chiar
şi dacă numai parţială - intre culturile Wietenberg III - Otomani III.
Komarowo II, Suciu de Sus şi Noua.
Privitor la celelate asociaţii şi sincronisme, observate pe parcursul
evoluţiei culturii Wietenberg din spaţiul vestic al României, reamintim
73 N. C hi di o ş an, art. cit. în SCIV, 2, 1970, '.21. p. 287 şi urm.

7" M. Rusu, art. cit. în Arh. Mold. 1964, II-III, nota 36.
75 N. K a 1 ic z, A kes6bronzkori Felsosz6csi-csoport le letci es kronologiai hely-
zete, AE:, 87, 1960, p. 12-13.
T. Bade r, Cultura Suciu de Sus în nord-vestul României, SCIV, 4, 197:!. 4
p. 525.
76 A. Florescu, Contribuţii la cunoaşterea culturii Noua, Arh. Mold. I I -
III, 1964, p. 196-201.
77 I. G. S w ies z ni k o w, Kultura Komarowska, Archeologia Polski, vol. XII,
nr. 1, 1967 (rezumat în limba franceză), p. 101.
711 Ibidem, p. 105-107.
A. Florescu, art. C'it. p. 194. In Transilvania se cunosc nenumărate aşe
zări în care sînt prezente elementele culturilor Noua şi Wietenberg. Amintim pe
cele mai recent descoperite: Bezid, Păuleni, Simoneşti (Z. Szekely, Săpăturile exe-
cutate de muzeul din Sf. Gheorghe 1959-1960, Materiale, IX, 1970, p. 298).
că în mai multe aşezări, mai ales din Transilvania 70 • au fost descoperite

fragmente aparţinînd faciesului tîrziu al culturii Pecica. De asemenea,
la Derşida în nivelul superior şi la Sighişoara. s-au descoperit torţi de
tip ansallunata. Cum acestea sînt străine mediului cultural în care au fost
găsite dar frecvente la Pecica numai începînd cu nivelul XII, le atribuim
unei faze evoluate ale acestei culturi. 8° Contactele dintre cele două culturi
sînt relativ sporadice şi în această ultimă fază. Prezenţa fundului de vas
ornamentat în maniera Wietenberg, într-un strat neprecizat al aşezării
de la Pecica nu poate să aducă lămuriri suplimentare.
Contactele culturii Wietenberg cu acelea din cîmpia Panonică se am-
plifică pe parcursul fazei a III-a. Alături de importurile descoperite la
Novaj şi Tiboldaroc, pe care le-am discutat deja, amintim pe cele de la
Toszeg (mediu Toszeg C - Flizesabony) şi mai ales pe cel de la Egyek,
unde ceramica Wietenberg a fost descoperită în ambianţa culturii mate-
riale Toszeg D - orizont tîrziu socotit tumular sau post tumular (Br.
C-D).
Cercetările arheologice întreprinse în ultimii ani în vestul României
şi în Transilvania, au oferit suficiente probe materiale pentru jalonarea
orizontului cronologic al fenomenelor culturale din perioada bronzului
evoluat şi tîrziu. Majoritatea cercetărilor din România care s-au ocupat
de cercetarea epocii bronzului au demonstrat pe deplin persistenţa cul-
turilor Otomani şi Wietenberg pînă în pragul epocii hallstattiene, de-
monstraţie bazată pe cunoaşterea nemijlocită a unui vast material meta-
lurgic şi ceramic. 81
Numeroasele şi marile depozite de bronzuri datate la finele epocii
bronzului în Transilvania (Rebrişoara, Balşa. Valea Largă, Uriu) 82 şi
Crişana (Cubulcut, Galoşpetreu, Curtuiuşeni, Valea lui Mihai, Otomani,
Salonta) pot fi atribuite fără îndoială populaţiei Wietenberg şi Otomani. 83
Această afirmaţie este susţinută şi de faptul că mai multe depozite apar-
ţinind bronzului final (Br. D-Ha A), au fost descoperite chiar în aşeză
rile acestor două culturi (Otomani, Miercurea Ciuc. Rebrişoara, Balşa) 8 -'.
79 M. Rusu, art. cit. în Sargetia, IV, nota 18.

80 N. C hi di o ş an, art. cit. în Dacia, N. S. IX, pl. 10/14.
K. Hore d t, art. cit. pl. 10/6, p. 132.
81 Idem, art. cit. în Studii şi Comunicări, Muzeul Brukenthal, Sibiu, vol. 13,
1963, p. 141, 146.
81 M. Rusu, art. cit. în Arh. Mold. II-III, 1964, p. 245-249.
I. Or de n t li c h, art. cit. p. 94-97.

Al. Vulpe, Cu privire la sistemul cronologic al lui B. Hănsel pentru epoca
mijlocie a bronzului, SCJV, 2, 1971, 22, p. 309, nota 17.
Z. S z e k el y, Contribuţii la cunoaşterea epocii bronzului în sud-estul Tran-
silvaniei, SCIV, 3, 1971, 22, p. 397-399.
8
_ :J M. Rusu, art. cit. p. 246-247.
8
" Idem, Die Verbreitung der Bronzehorte in Transilvanien vom Ende der
Bronzezeit bis in die Mittlere Hallstattzeit, Dacia, N. S. VII, 1963, p. 180-184,
205-206.
In aceiaşi ordine de idei semnalăm descoperirea în condiţii stratigrafice

precise a unor piese de bronz, datate în Br. D (Otomani 8 5. Curtuiuşeni 66 •
Simioneşti 87 , Pir 68 ) şi care datează nemijlocit şi materialul ceramic afe-
rent (Wietenbarg, Otomani, Suciu de Sus) în acelaşi orizont cronologic
tîrziu.
In concluzia observaţiilor noastre privind ansamblul prolJlemelor ri-
dicate de paralelizările şi sincronizările diferitelor etape ale evoluţiei in-
terne a culturii Wietenberg cu alte culturi vecine din zona geografică
situată la vest de Carpaţii Apuseni, trebuie să remarcăm următoarele: în
primul rînd multiplele şi permanentele contacte directe sau indirecte
care au existat între acestea pe tot parcursul epocii bronzului iar în al
doilea rînd posibilităţile oferite tocmai de aceste interferenţe, de a in-
cadra fazele culturii Wietenberg într-un sistem cronologic mai constrîns.
DIE WESTLICHER SVNCHRONISMEN DER WIETENBERG KUTLUR,

DIE HABEN AUF DEH KERAMISCHEN IMDORTEN FESTGESETZT
Zusammenfassung
Westliche Syncronismus der Wietenberger Kultur ist Bestandingt auf der

Griindlage die haben die linfiihrungen Keramik festgestelt.
Die Wietenberg Kultur hat ihrer verbreitung Flăche im Transilvania, durch
ihrer Zentrale Position bildung zwischen zeitalter Bronzkulturen aus Rumănien,
ein wertvoller Ring fur feststellen die Chronologie und Kultur Parallelen. Viel-
fache entdeckungen im die Vest Zone dariiben uber die Westlichen Karpaten. und
am Nord„Vest vom diese bewăhren das die meiste Bestandteil vom die Material
Kultur Wietenberg waren ubermittelt im dieser Raum, was eigentlich war bewohnt
im grossten teil vom Otomanvolkstamrn.
Auf griinden eigenfiihrte entdekte Keramik im unzăhlige Siedlungen, zu meist
im Crişana, die drei Wietenberg Kultur Phaze konnen sein pararelliesirt mit
anderer Kulturen aus Bronz-zeit Derart:
Wietenberg I mit Otomani IB.
Wietenberg II mit Otomani II, Hatvan II Spater Nord Panonic. anfang fri.i.h
Fiizesabony, Vatina, Pecica -niv.eau XII.
\Vietenberg III mit Otomani III und teilweise mit Suciu de Sus, Noua, Ko-
marowo.
Der Verfasser dokumentiert die Wietenbergkultur persistenz auf dem ganzen
dauer Bronz- zeit (Reinecke A 2-D).
85 I. Or de n t 1 ic h, Depozitul de bronzuri de la Otomani, ,4cta ./\fusei

Napocensis, V, 1968, p. 397 şi urm.
e
Z. S z k e 1 y, Depozitul de obiecte de bronz de la Miercurea Ciuc. SCIV,
3, 1970, 21, p. 478-479.
Bn I. Or de n t 1 ic h, art. cit. în Dacia, N. S. XIV, 1970, p. 96.
87 N. C h.i di o ş an, art. cit. în SCIV, 2, 1970, 21. p. 292.
Bt1 Z. S z e k e 1 y, art. cit. în SCIV, 3, 1971, 22, fig. 9.

89 Idem, art. cit. în SCIV, 3-4, 1955, Vi, fig. 9/7.
..I
PLANŞA I. Ceramică decorată rg, descoperită în aşezarea d
'
6
PL-\NŞA II. Ceramicii aparţinind culturilor Hat\•an, Pc ila, ord-Pano
nică şi \\'ietenberg, descoperită în rile de tip Otomani 1,3
·iac··:! - Gi i i„ 5 - Oradea· ·-1
j
2 3
·5
a·
PLANŞA III. Ceramică aparţinînd culturii Wietenberg, descoperită în Crişana:
1-3, 5 - Otomani „Cetăţuia"; 4, 7, 9 Oradea; 6,8 - Otomani „Cetatea de
"
2
LANŞ,\ IV. C.\,Tnmic,'\ d0coral{1 cu motive \Vit>knb rg, de. cop rit..'\ in Crişana:
-:3 5-G - lîiri ul d radca· 7-10 - Otom~mi Cetatea de Pămînt•·.
2.
PLANŞA V. Ceramică aparţinînd culturii Wietenberg descoperită în aşezări si-

tuate la vest de Carpaţii Apuseni: 1-2 - Sălacea; 3 - Novaj; R.P.U. (dup:i
N. Raliez); 4 - Oradea; 5 - Pir (după Z . Szekely); Retkozberencs, R .P .U . (după
N K icz · 7 - e · 8 - om ni t ui " u ă osk .
3
8
9
PLANŞ VI. Ceramică aparţinînd culturi Wiet nberg d coperilă în a eznn i-

lual, la v sl d Carpatii .\pus ni 1 - intwn (după J Hamp ,1,. ~ - mt1on
(după A. D . Al andr cu); 3 înlion; 4-6 - ăr and (după 1 Roska): 7-9
- 'ocodor (dup!i D. Pop seu); 10 - T1boldaro , R .P U cdupă N K hcz): 11 - To-
szeg, R.P.U. (dup J. Bann r, I. Bona, Marton); l:!-13 - DiatOVO, U R n_
REPERTORIUL OBIECTELOR DE BRONZ
DIN MUZEUL DE ISTORIE DE LA SACUENI
DE
ZOLTAN NANASI
In colecţiile muzeului de istorie din Săcuieni (jud. Bihor) au intrat

în ultimii ani o serie de piese şi depozite de bronzuri de importanţă şti
inţifică remarcabilă, fapt ce ne îndreptăţeşte publicarea lor exhaustivă.
CADEA
Condiţiide descoperite necuhoscute.

Celt cu gaura concavă, avînd pliscul pronunţat şi corpul oval în sec-
ţiune, ornamentat cu trei linii orizontale puternic reliefate. Tortiţa sub-
ţire, iar partea inferioară lăţită, avînd tăişul uşor arcuit. Patina verde
(fig. 3/7). Nr. inv. 1092. Dimensiuni: lungimea 6,3 cm; diametrul găurii
de inmănuşare 2,8 X 1,9 cm; adincimea golului din interior 3,8 cm; lăţi
mea tăişului 2,3 cm; greutate 37 gr.
CHEŞEREU
Dintr-o veche colecţie particulară 1 au ajuns în patrimoniul muzeului

de istorie din Săcuieni şapte piese de bronz, probabil resturile unui de-
pozit ajuns în posesia Muzeului din Debrecen (R.P. Ungaria) 2 , descope-
rit în anul 1935.
1
Colecţia M. Pen k e rt din Săcueni.
2 M. Ros k a, Repertorfum, p. 81; AE, XXXV, p. 127.
12 - Crlsla 1974
178 Z. Ncincisi
1) Celt de tip transilvănean, de aspect masiv, gaura de înmănuşare în-

groşată în formă de pilnie. Corpul zvelt este oval în secţiune, iar tăişul
curbat este ştirbit din vechime. Celtul are o mică tortiţă laterală. Supra-
feţele late sînt ornamentate cu nervuri reliefate, care împart corpul în
patru triunghiuri alungite. Patina verde închisă (fig. 1/2). Nr. inv. 953.
Dimensiuni: lungimea 11, 8 cm; diametrul găurii de înmănuşare 3.1 X
X 2,6 cm; adîncimea golului din interior 9,4 cm; lăţimea tăişului 5,3 cm;
greutate 356 gr.
2) Daltă cu gaura de înmănuşare uşor îngroşată în afară. Corpul ro-
tund în secţiune, iar lama tăişului este aproape dreaptă. Pe feţele înguste
se observă linia de turnare. Patina verde, neuniformă (fig. 1/3). Nr. inv.
954. Dimensiuni: lungimea 8,3 cm; diametrul găurii de înmănuşare
1,3 cm; adîncimea golului din interior 4,4 cm; lăţimea tăişului 1,4 cm;
greutate 60 gr.
3) Seceră cu limba la miner şi prag. Muchia reliefată printr-o ner-
vură, sub care, pe lama tăişului se reliefează o altă nervură, mai puţin
proeminentă. Mijlocul minerului este prevăzut cu o nervură uşor pro-
nunţată şi paralelă cu marginile. Vîrful secerei şi limba de la miner s-au
rupt din vechime. Pe muchia lamei s-a păstrat ciotul de turnare. Patina
verde închisă (fig. 1/4). Nr. inv. 956 Dimensiuni: lungimea 13 cm; lăţi
mea maximă 2,4 cm; grosimea muchiei 0,7 cm; greutate 91 gr.
4) Vîrf de lance de forma unei frunze de salcie, ornamentat cu pa-
tru nervuri reliefate care pornesc din partea superioară a tijei şi se în-
tîlnesc spre vîrf. Tubul de înmănuşare de formă conică, este găurit pe
linia de turnare. Patina verde deschisă (fig. 1/1). Nr. inv. 947. Dimen-
siuni: lungimea 15,8 cm; lungimea vîrfului 9,1 cm; lăţimea maximă
3,2 cm; greutate 76 gr.
5) Două plăci de bronz, de formă patrulaterală, cu exteriorul orna-
mentat cu cite şase linii orizontale şi reliefate. Marginile capetelor sînt
uşor îndoite spre interior. Patina verde închsă (fig. 1/5). Nr. inv. 949-950.
Dimensiuni: 5,3 X 8,2 şi 5,3 X 6,7 cm; grosimea 0,3 cm; greutatea totală
168 gr.
6) Brăţară de formă rotundă, confecţionată dintr-o bară cu secţiu
nea plan convexă. Patina verde închisă (fig. 1/6). Nr. inv. 951. Dimen-
siuni: diametrul interior al barei 8,3 cm; lăţimea barei 0,9 cm; grosimea
maximă 0,6 cm; greutate 100 gr.
7) Placă rotundă de formă circulară, subţiată prin ciocănire, avînd
în centru o mică proeminenţă conică, iar marginea uşor arcuită în sus.
_P~tina verde închisă (fig. 1/7). Nr. inv. 952. Diniensiuni: diametrul 8,1 cm;
'grosimea 0,1 cm; greutate 36 gr.
_ La punctul „Dîmbul Bursucului" (,,Borzhalom") au fost descoperite
izolt în anul 1954, mai multe piese de bronz:
1) Topor cu gaura de înmănuşare transversală, avînd corpul zvelt,
lărgindu-se spre tăişul curbat. Patina verde-albăstruie (fig. 4/2). Nr. inv.
541. Dimensiuni: lungimea 13/1 cm; lungimea manşonului 4,8 cm; dia-
3 Repertoriul obiectelor de bronz 179
metrul găurii
de înmănuşare 2,5 cm; diametrul corpului 3,2 X 2,3 cm;
lăţimea tăişului 5,1 cm; greutate 585 gr.
2) Celt cu pliscul pronunţat, avînd gaura de înmănuşare ovală în
secţiune. Corpul, pe feţele late, este aproape drept lărgindu-se uşor spre
tăişul drept. Pe feţele înguste s-a păstrat linia de turnare. Suprafeţele
zgronţuroase din cauza oxidării neuniforme (fig. 3/6). Nr. inv. 137. Dimen-
siuni: lungimea 8,3 cm; diametrul găurii de înmănuşare 2,9 X 2,1 cm;
adîncimea golului din interior 5,3 cm; lăţimea tăişului 3,8 cm; greutate
120 gr.
3) Bară de bronz îndoită în formă de „U", avînd secţiunea patrula-
terală. Patina verde (fig. 6/2). Nr. inv. 948. Dimensiuni: diametrul deschi-
derii capetelor 10,7 cm; grosimea 0,6 cm; greutate 131 gr.
In condiţii necunoscute au mai fost descoperite la Cheşereu urmă
toarele piese: Partea inferioară a unui celt (fig. 5/6) Nr. inv. 723; şi două
drlige confecţionate din sîrmă de bronz. Nr. inv. 111-1118.
CIOCAIA
La punctul .,Duleul Csengeri" (Csengeri-di.ilo") s-a descoperit în

anul 1957 un depozit, din care s-au păstrat următoarele piese 3 :
1) Lanţ ornamental de harnaşament.
2) Topor de luptă cu disc şi spin.
3) Un colier.
4) Două brăţări.
ln condiţii necunoscute a fost descoperit la Ciocaia un panditiv-lu-
nulă, avînd un singur braţ (fig. 6/1 a). Nr. inv. 1096.
CURTUIŞENI
Din colecţia dr. E. Andrassy de la Valea lui Mihai a intrat în patri-

moniul muzeului de istorie din Săcuieni un depozit de bronzuri desco-
perit în anul 1943 pe „Dealul Cărămidăriei" (,,Eget.Shegy").
1) Brăţară cu capetele subţiate şi desfăcute, confecţionată dintr-o
bară masivă, rotundă în secţiune, avînd patina verde (fig. 2/5). Nr. inv.
1097. Dimensiuni: diametrul interor 6,4 cm; grosimea maximă 1,4 cm;
greutate 202 gr.
' A I. V u Ip e - Z. Nan as i, Depozitul de bronz de la Ciocaia, 1974, (ma-

nuscris).
12•
180 Z. Ncincisi 4
2) Brăţară cu capetele desfăcute şi îndepărtate, avînd o formă ovală.

rotundă în sec\iune. Se păstrează linia de îmbinare a tiparelor. Patina
verde (fig. 2/6). Nr. inv. 1098. Dimensiuni: diametrul interior 5,8X6,4 cm;
grosimea maximă 1,7 cm; greutate 231 gr.
3) Brăţară de formă rotundă, cu secţiune ovală şi cu una din vîrfuri
ruptă din vechime. Se observă linia de tipar. Patina verde (fig. 2/4). Nr.
inv. 1099. Dimensiuni: diametrul interior 5 cm; grosimea maximă 1,1 cm;
greutate 67 gr.
4) Seceră cu limbă la miner, ornamentată cu două nervuri paralele
cu marginile proeminente. Tăişul lung şi arcuit. Patina verde (fig. 2/3).
Nr. inv. 1100. Dimensiuni: lungimea maximă 13,3 cm; grosimea maximă
5) Seceră cu limbă la miner, avind muchia îngroşată. La jumătatea
lamei s-a păstrat ciotul de turnare. Minerul este ornamentat cu trei ner-
vuri paralele, cel din mijloc fiind mai puţin pronunţat. Lama este ruptă
în două, iar vîrful lamei lipsă. Patina verde închisă (fig. 2/2). Nr. inv.
1101. Dimensiuni: lungimea părţii păstrate 13 cm; lăţimea maximă
2,8 cm; grosimea maximă 0,7 cm; greutate 104 gr.
6) Fragmentul unui topor cu aripioare mediane din care s-a păstrat
doar partea superioară. Ceafa cu ,,crestătură italică". Patina verde
(fig. 2/1). Nr. inv. 1102. Dimensiuni: lungimea cefei 5,7 cm; lăţimea ma-
ximă 4,4 cm; grosimea cefei 0,9 cm; greutate 137 gr.
7) Nouă turte de bronz, de diferite mărimi. Greutate totală este de
2986 gr. Nr. inv. 1103-1111.
Tot la punctul „Dealul Cărămidăriei" (Egetohegy") s-au găsit izolat
mai multe piese. Condiţii de descoperire sint necunoscute.
Pumnal de forma unei frunze alungite, cu patru nituri, tăişul ascuţit
pe ambele muchii. Patina verde închisă (fig. 5/4). Nr. inv. 418. Dimen-
siuni: lungimea 18,8 cm; lăţimea maximă a lamei 3,8 cm; grosimea ma-
ximă 0,25 cm; greutate 79 gr.
Vîrf de scigeată realizat dintr-o lamă de bronz. Pe o faţă se obsen·ă
urmele de prelucrare. Patina verde (fig. 5/3). Nr. inv. 413. Di11icnsi1mi:
lăţimea maximă 2 cm; grosimea 0,1 cm.
Brăţară cu capetele desfăcute şi mult subţiate. avînd o formă o\·ală
iar secţiunea rotundă. Exteriorul este ornamentat cu linii transversale şi
oblice incizate în grupuri. Patina verde (fig. 4/5). Nr. inv. 713. Dimen-
siuni: diametrul interior 4 X 3,5 cm; diametrul maxim al barei 1,1 cm;
greutate 70 gr.
Brăţară cu capetele desfăcute şi subţiate, avînd o formă ovală, iar
secţiunea rotundă. Patina verde deschisă (fig. 4/4). Nr. inv. 420.Dimen-
siuni: diametrul interior 4,4X 3,5 cm; diametrul maxim al barei 0,9 cm;
greutate 69 gr.
Repertoriul
5_ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _o__ _ _ _obiectelor
____ de_bronz
_ _ _ _ _ _ _ _ _ _ __181
MIŞCA
La punctul „Cîmpia Popii" (,,Papret") s-a descoperit un celt cu plisc,

avînd gaura de înmănuşare ovală în secţiune, iar bordura gurii uşor în-
groşată. Corpul zvelt este uşor curbat. Patina verde deschisă cu urme de
lovituri (fig. 3/8). Nr. inv. 178. Dimensiuni: lungimea plisc-tăiş 7,1 cm;
diametrul găurii de înmănuşare 2,6 X 1,9 cm; adîncimea golului din in-
terior 4,8 cm; lăţimea tăişului 3,1 cm; greutate 86 gr.
OTOMANI
Condiţii de descoperire necunoscute.

Un celt cu gaura de înmănuşare îngroşat.:~ şi alungită, uşor concavă.
Corpul oval în secţiune, este decorat cu două benzi orizontale reliefate.
Pe ambele feţe sînt grupate cite trei linii reliefate, arcuite de la mijloc
în sus spre feţele înguste. Tăişul lat şi arcuit. Patina verde-albăstruie
(fig. 3/2). Nr. inv. 109. Dimensiuni: lungimea 9,8 cm; diametrul găurii de
înmănuşare 3,2 X 1,9 cm; adîncimea golului din interior 5,6 cm; lăţimea
tăişului 4,9 cm; greutate 252 gr.
In anul 1969 cu ocazia lucrărilor de drenare, la „Cetatea de pămint"
(,,Făldvar") s-au descoperit izolat următoarele obiecte. 4
.fle curbat, cu secţiune ovală, spre una dintre capete subţiat. Ambele
capete lipsesc. Drept ornament grupe de linii transversale incizate. Pa-
tina verde închisă (fig. 6/6) Nr. inv. 697. Dimensiuni: lungimea 8,2 cm
diametrul capetelor rupte 0,6 X 5 şi 0,4 X 0,3 cm; greutate 12 gr.
Faleră cu o gardină lată, corpul bombat, avînd în mijloc o proemi-
nenţă. In partea interioară o tortită în formă de bară usor arcuită. Pa-
tina verde deschisă (fig. 6/3). Nr. inv. 1113. Dimensiuni:· diametrul dis-
0
cului 6,8 cm; înălţimea baza-vîrf 1,4 cm; greutate 22 gr.

Tutul avînd o gardină lată, în mijloc cu a proeminenţă conică eta-
jată ce se termină într-un buton. In interior o toartă usor arcuită. Patina
verde-închisă (fig. 6/5). Nr. inv. 1114. Dimensiuni: diametrul discului
2.6 cm; înălţimea baza-vîrf 1,2 cm; greutate 5 gr.
Saltaleon cu extremităţile rupte din vechime. Patina verde închisă
(fig. 6/4). Nr. inv. 1115.
" Pe această cale aducem mulţumiri prof. An dr e i B a b os din Otomani,

pentru donarea acestor obiecte muzeului din Săcueni.
______________________________
182: _ Z. Ncincisi _ 6
SACUIENI
In anul 1972, cu ocazia instalării conductei de apa m cartierul .. Lo-

cul de casă", s-a descoperit o sabie cu lama îngustă avînd secţiunea bi-
convexă. Capătul superior lăţit este prevăzut cu patru nituri pentru fi-
xarea la miner. A fost ruptă după descoperire. Patina neuniformă zgron-
ţuroasă pe alocuri verde deschisă (fig. 5/1). Nr. inv. 1112. Dimensiuni:
lungimea 34,9 cm; lăţimea lamei 2,7 cm; grosimea maximă 0,6 cm; greu-
tate 204 gr.
In anul 1968 la „Ferma-Horo" cu ocazia exploatării nisipului a fost
descoperit un celt cu plisc. Vîrful pliscului este terminat într-un cioc. cu
ruptură provocată de o ciocănire recentă. Bordura îngroşată. uşor răs
frîntă. Gaurn de înmănuşare în secţiune de formă ovală, iar toarta. rom-
bică în secţiune, are în partea inferioară urma ciotului de la turnare.
Corpul zvelt cu laturile înguste prevăzute cu cite două triunghiuri pre-
lungite pînă la tăişul lat şi arcuit. Patina verde-albăstruie (fig. 3/5). Nr.
inv. 700. Dimensiuni: lungimea 13,3 cm; diametrul găurii de înmănu
şare 3,4 X 2,6 cm; adîndmea golului din interior 9,2 cm; lăţimea tăişului
In anul 1958 pe Strada Horia a fost descoperit un celt, aparţinind
probabil inventarului unui mormînt de inhumaţie. Gura este îngroşată.
iar corpul şi tăişul uşor arcuit, avînd gaura de înmănuşare ovală în sec-
ţiune. Corpul este ornamentat cu trei benzi în relief. iar toarta uşor ar-
cuită. Patina verde închisă (fig. 3/1). Nr. inv. 701. Dimensiuni: lungimea
9,2 cm; diametrul găurii de înmănuşare 2,9 X 2,1 cm; adîncimea golului
din interior 5,8 cm; lăţimea tăişului 4,6 cm; greutate 207 gr.
La punctul „Dîmbul Fermei" (,,Majordomb"). în anul 1973 s-a des-
coperit un celt avînd gura prevăzută cu o bordură îngroşată. Corpul este
puternic arcuit, iar tăişul este lat şi curbat. Sub gură trei benzi orizontale
în relief. Toarta este arcuită, în partea inferioară se păstrează ciotul de
la turnare. Prin oxidare a primit un ludu metalic (fig. 3/4). Nr. inv. 1093.
Dimensiuni: lungimea 9,4 cm; diametrul găurii de înmănuşare ~.6 X
X 1,7 cm; adincimea golului din interior 3,8 cm; lăţimea tăişului 6,3 cm;
greutate 140 gr.
La „Ferma-Socz6" (în cartierul ,,Cadea-Mică") s-a descoperit un
celt cu gura îngroşată în formă de manşon, avînd corpul pe o parte tur-
tit, datorită unor intervenţii recente. Corpul aproape drept se arcuieşte
ll'~or spre tăişul curbat. Din toarta alungită s-a păstrat o mică porţiune.
Feţele late au fost ornamentate cu două linii orizontale în relief. între-
rupte de marginile pronunţate ale feţelor înguste. Sub aceste linii. pe
mijlocul corpului, se găsesc grupe de cite două linii reliefate ~i arcuite.
Patina verde deschisă (fig. 3/3). Nr. inv. 850. Dimensiuni: lungimea
7 Repertoriul obiectelor de bronz
_ _ _ _ _ _ _ _ _ ___.!..._..:....__ __...:__ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _183
_
8,6 cm; diametrul găurii de inmănuşare 3,1 X 1,9 cm; adincimea golului
din interior 4,6 cm; lăţimea tăişului 4,3 cm; greutate 161 gr.
,Intr-un alt punct tot la „Cadea-Mică" s-a descoperit o daltă cu toc de
inmănuşare, cu gura îngroşată în formă de manşon. Corpul de secţiune
rotundă se îngustează spre tăişul uşor arcuit. Sub gură un ornament for-
mat din două benzi orizontale reliefate, sub care sint dispuse două triun-
ghiuri supraipuse cu vîrfurile în jos. Patina verde deschisă (fig. 4/1). Nr.
inv. 1062. Dimensiuni: lungimea 8,8 cm; diametrul găurii de înmănuşare
1,6 cm; adincimea golului din interior 4,2 cm; lăţimea tăişului 1,1 cm;
greutate 65 gr.
Tot la „Ferma-Horo" s-a descoperit izolat un fragment de celt, din
care s-a păstrat numai lama tăişului. Patina verde închisă (fig. 5/5). Nr.
inv. 417. Au mai fost descoperite aici şi un fragment de seceră. (Nr. inv.
702), un fragment de celt (Nr. inv. 703) şi două bucăţi de turtă (Nr. inv.
710-711).
SINICOLAU DE MUNTE
Despre condiţiile de descoperire nu se cunosc amănunte.

Daltă cu toc de înmănuşare, ,cu marginea gurii uşor îngroşată, corpul
oval în secţiune, lama îngustă şi uşor arcuită. Patina verde deschisă (fig.
4/3). Nr. inv. 528. Dimensiuni: lungimea 4,4 cm; diametrul găurii de în-
mănuşare 1,4 X 1,1 cm; adîncimea golului din interior 3,2 cm; lăţimea tăi
şului 1,3 cm; greutate 24 gr.
In anul 1942 la punctul „Coasta Măturii" (,,Sepr6oldal") au fost des-
coperite 13 pandantive-lunule, alături de alte piese de podoabe, care s-au
pierdut. Piesele sint de trei tipuri: a) 6 pandantive de tipul cu trei braţe
şi cu coadă prelungită, rotundă în secţiune, ornamentate cu benzi trans-
versale în relief (Nr. inv. 106-107, 852-855); b) 5 pandantive de tipul
cu trei braţe şi cu coada scurtă, uşor îngroşată spre capete (Nr. inv. 108-
109, 856-857, 859); c) 2 pandantive cu două braţe, avind acelaşi orna-
ment (Nr. inv. 105, 858). ln general patina verde deschisă (fig. 6/1). Greu-
tatea totală este de 109 gr.
VOIVOZI
In anul 1969 cu ocazia unui sondaj efectuat lingă grajdurile C.A.P.,

în stratul de cultură Otomani III evoluat au fost găsite următoarele piese:
1) Pumnal scurt cu lama triunghiulară, biconvexă în secţiune şi cu
trei nituri pentru fixare la miner. Patina verde deschisă cu urme puter-
IB4 Z. Ncincisi f1
nice de oxidare (fig. 5/2). Nr. inv. 407. Dimensiuni: lungimea 10.-:i ,'m;
grosimea maximă a lamei 0,25 cm; greutate 27 gr.
2) Ac de bronz realizat dintr-o bară cu secţiunea rotundă, c 11 ~'.l'...1:
din capete subţiat, iar cel opus îndoit în formă de spirală. Patina verde-
albăstruie (fig. 4/6). Nr. inv. 377. Dimensiuni: lungimea 10,5 cm; diame-
trul maxim al barei 0,3 cm; greutate 6 gr.
3) Fragment de celt rupt din vechime din care s-a păstrat numai tăi
şul lat şi arcuit. Patina veroe închisă (fig. 5/6). Nr. inv. 406.
REPERTOIRE
DES OBJETS DE BRONZE DU MUSE HISTORIQUE DE SACUIENI
Resume
Dans la collection du muse historique de Săcueni (depart. Bihor) ont ei:trt.>',c';

les dernieres annees, toutes une serie de pieces et des dep6ts de bronze, d'i::1por-
tance scientifique remarquable; fait gui nous donne le droit, de les publiee;; t'X-
hautiveroent.
3
7
6
Fig. 1. De ozitul de la Chc crcu.
o
-~ .
\
6
., 8
Fig. 3.-7 Cadca · 6 Che ereu · 8 Mi ca· 2 Otomani · 1 3-5 Săcuieni.
3
4 5
6
ăcueni; 2', înnicolau de Mun e
1
1
Fig. 5.-3-4 Curtui eni · 1 5 Săcue~n-i~·"_2~ 6~ V
~ o-i_v=
o=zi=·- - - - - - - - ~
to
...
o
I.
191
UNELE ASPECTE ALE STĂPÎNIRII OTOMANE IN BIHOR

ŞI NORD-VESTUL ROMÂNIEI IN SECOLELE XVI-XVII
DE
LIVIU BORCEA
Perioada de la jumătatea secolului al XVI-lea a fost aceea în care

s-a definitivat poziţia Bihorului ca parte integrantă a principatului Tran-
silvaniei de care îl apropiau atît poziţia geografică cit şi numeroasele le-
gături economice, sociale şi politice de-a lungul a numeroase veacuri de
dezvoltare feudală. In faţa nobililor din comitatul Bihor după dezastrul
de la Mohucs (1526) şi după ocuparea capitalei Ungariei şi întemeierea
paşalîcului de Buda (1541), stăteau două alternative: ralierea la Ungaria
habsburgică sau alipirea la principatul Transilvaniei. Dietele parţiale ţi
nute la Oradea (august, noiembrie 1542, ianuarie 1543), au fost tot atîtea
prilejuri de a se exercita presiuni asupra comitatelor din vestul Tram.il-
vaniei pentru a le determina să recunoască suzeranitatea imperialilor. 1
Dieta parţială de la Gyula (în R. P. Ungară), din februarie 1542, hotă
răşte însă autonomia comitatelor vestice faţă de Ungaria habsburgică în-
credinţind guvernarea lui Gheorghe Martinuzzi. 2
Oscilaţiile nobilimii din vestul Transilvaniei se datorau în cea mai
mare parte faptului că aceasta nu era convinsă încă în ce măsură habs-
burgii sau principele Transilvaniei ii vor asigura mai bine interesele. De-
cizia lor a fost grăbită de aflarea veştii că însuşi sultanul Soliman în frun-
tea unei puternice armate vine în Ungaria. 3 In august 1544, la dieta de
la Turda participă şi comitatele Transilvaniei din părţile de vest, intre
care si Bihorul 4 •
r'ncepînd cu această dată istoria comitatelor cunoscute sub numele de
Partium se confundă cu istoria Transilvaniei."
1 F r a k n 6 i V., Magyar Orszaggyillesi Emlekek (Documente ale dietei Un-

gariei), vol. II, (1537-1545), Bdp., p. 484-485, 467-470.
2
Idem, Ibidem, p. 470-471.
3 Ibidem.
" Lu k i n i c h I., Erdely terilleti valtozcisai a torăk hoditcis koraban {Schim-
bările teritoriale ale Transilvaniei în timpul stăpînirii turceşti), Bdp., 1918, p. 50
(în continuare, prescurtat: Lukinich).
'' Ibidem.
192 L. Dorcea
Pătrunderea şi supunerea treptată a unor sate din comitatul Bihor

este anterioară anului 1660 cind cetatea Oradea cade fiind transformată
în reşedinţă de paşalîc turcesc. Acest proces începe o dată cu întemeierea
paşalîcului de Timişoara, în 1552, căruia ii urmează apoi trecerea peste
Mureş pină în zona Crişului Alb şi Crişului Negru. La 2 septembrie 1562
Pertev-paşa cucereşte Gyula. apoi Ineul, urmindu-i Lugojul şi Beliul.
Gyula a devenit reşedinţa sandgeacului al cărui sediu pină în 1566 a fost
Aradul, cuprinzînd fostele comitate Bekes (R. P. Ungară) şi Arad precum
şi cea mai mare parte a comitatului Zarand. Astfel principatul Transil-
vaniei a fost scos din zona Mureş - Crişul Negru 6 •
Dacă în 1554 numărul porţilor supuse de turci în comitatul Bihor
erau de circa 1 820 (24,060/o din total). cu oraşul Debrecen 3 036 (40,140/0).
în 1566, îndată după cucerirea cetăţilor amintite se adaugă încă circa
1 282 porţi, în total 3 102 porţi (41,02¾)7, cu oraşul Debrecen 4 318
(57,100/o). Deci mai mult de jumătate din numărul porţilor bihorene plă
teau dări şi către turci.
Instalarea de garnizoane turceşti în principalele cetăţi cucerite, foste
cetăţi „de margine" ale principatului Transilvaniei a însemnat de fapt
constituirea unor nuclee capabile să asigure din punct de vedere militar
continuarea cuceririi de noi teritorii prin infiltrare şi supunere treptată
a satelor din vestul Transilvaniei 8 •
Teritoriile supuse erau trecute în conscripţiile urbariale turceşti
(deftere). Defterele întocmite de Khalil apoi de Husein şi Moharemm Ce-
lebi au fost cauza tot mai frecventelor ciocniri dintre principat şi auto-
rităţile turceşti din părţile de margine 9 •
Cînd Ştefan Buthori a fost ales principe (mai 1571), sultanul Selim al
II-lea, a „dăruit" noului principe toată Transilvania cu părţile alipite de
Ioan Sigismund pe veci, cu excepţia celor înscrise în <lefterul lui Khalil-
beg10. Bâthori s-a străduit să obţină cel puţin pentru satele necuprinse
în <lefter scrisori de asigurare 11 , ajungind să obţină ca sultanul să inter-
zică vizirilor săi noi cuceriri. Acest lucru fu întărit si de sultanul Murad
dar care preciză că este necesar a se lua în conside~are că aparţin turci-
lor şi satele cuprinse în <lefterul lui Moharemm Celebi (întocmit în sep-
tembrie 1576) 12 . Pentru a împiedica noi supuneri, Cristofor Băthori. loc-
ţiitorul principelui, i-a dăruit lui Mustafa paşa de Buda două sate din
6 Ibidem, p. 123-124: S za 1 ard i J., Siralmas magyar kronika... (Cronica

maghiară de jale), Bdp„ 1853, col. 17.
7 Lukinich, p. 14-18.
8 Cu privire la stăpinirea turcească în Banat şi părţile sudice ale Bihorului,
vezi I. 'I' o toi u, Contribuţii la problema stăpinirii turceşti în Banat şi Crişana,
in „Studii", nr. 1, 1960, p. 5-35.
0 S za 1 a y L., Adalekok a magyar nem::et tortenetehez a XVI-ik szazadban
(Contribuţii la istoria naţiunii maghiare în secolul al XVI-lea), Pest, 1861, p. 198.
10 Lukinich, p. 174-175.
11 S za 1 a y L, Erdely es a Porta (Transilvania şi Poarta), Bdp., f.a., p. 50.
12 Idem, Ibidem, p. 308.
3 Siăpî11irea otomană în Bihor şi nord-vestul României 193
---------=-------------'-----------------
comitatul Bihor: Bicaciul şi Rădvanul Mare~' 13 promiţîndu-i încă trei sate
dacă se va strădui pe lingă sultan ca să se ia în considerare numai def-
terul lui Khalil, restul înapoindu-se cetăţii OradeaH.
O agravare a situaţiei s-a produs în primăvara lui 1575 cind pre-
tendentul la scaunul princiar al Transikaniei. Gaşpar Bekes, pentru a
obţine sprijinul Porţii, i-a promis acesteia cetăţile Oradea, Cherechiu
precum şi Bajon, Zsăka, Sarkad (în R. P. Ungară) împreună cu zona Lu-
gojului şi Caransebeşului. Deşi încercarea acestuia de a obţine scaunul
princiar a rămas fără rezultat, cetăţile promise vor rămine în atenţia tur-
cilor.
Tendinţele de supunere treptată sînt tot mai evidente în Bihor din
1573. In acest an begul de Szolnok a vrut să supună satele Olosig, Albeşti
51 Ciuhoi. In 1574 begul de Gyula a pedepsit prin decapitare pe vameşul
din Kwleser''q;; iar din Tulea şi Ianoşda a dus mai mulţi oameni. Duceri
în robie s-au înregistrat şi în 1583 din satele Dolman'n 6 şi Tăut încercîn-
du-se supunerea unor sate ca Tulea şi Biharea iar trupe turceşti nume-
roase sub conducerea begului de Szolnok şi Ineu au pustiit, au luat vitele
şi au dus în robie 440 de oameni din Galoşpetreu, Tarcea Mică*, Tarcea,
Mădăras, Şilindru, Apathy*, 17 Sălacea şi Văşad. In 1586 au jefuit Belfirul
unde „aru tăiat un om" şi au dus cu ei 50. 18
Unele sate din Bihor apar înregistrate în defterele sandgeacului de
Szolnok încă din 1572. Astfel în defterul năhieului de Debrecen aparţi
nînd de sandgeacul amintit, sînt înscrise 15 sate din comitatul Bihor cu
504 case ce plăteau tribut turcilor.rn In aceeaşi perioadă nahieului de
Nagykall6 (R.P.U.), din acelaşi sandgeac îi erau tributare 4 sate cu un to-
tal de 31 case. 20
11 Asteriscul (*) indică sate dispărute.
l'i Lukinich, p. 174-175.
1:; Sat dispărut, la sud-vest de Salonta (vezi C. Suciu, Dicţionar istoric al
localităţilor din Transilvania, vol. II., p. 358; în continuare, prescurtat: Suciu)
~ Sat dispărut, între Tăut şi Girişul Negru (Suciu, II, p. 316)
1
11 Lingă Valea lui Mihai (Suciu, II, 290).
18 Lukinich, p. 176-178.
~ Consemnarea numelor de sate făcîndu-se de către slujbaşi turci, transcrie-

1
rea lor s-a făcut uneori cu ortografie greşită. Din cele 95 de sate ale nahie-ului
de Debrecen, 15 par a fi sigur din comitatul Bihor. Ele sînt: Abrâny - 26 casc,
biserică; Gabarjân (Gâborjân) - 27 case, biserică; Kovacsi - 17 case, biserică;
Nagy-Lete (Nagy Leta) - 67 case, biserică; Mikepercs - 21 case, biserică; Bagos
- 36 case, biserică; Tete (Tepe?) - 46 case, biserică; Derecske - 153 case, bi-
~rrică: Vâmo:,percs - IR casf'. biserică: Bagamer - 29 case, biserică; Bojt - 13
case; Szentkozma (cunoscută şi sub forma Szentkozmadamjân) - 31 case, biserică
- toate în R. P. Ungară. In afară de acestea: Diosig - 49 case, biserică; Voievozi
- 15 case (Velics, Kammerer, Magyarorszagi torăk defterek (Defterele tezauria-
tului turcesc din Ungaria), vol. T, 1543-1635, Bdp., 1886, p. 213-229). Am precizat
satele ce aveau biserică, ştiut fiind că acestea plăteau o dare în plus faţă de ce-
lelalte.
~ Aceste sate erau: Şimian - 20 case, biseric'i.; Cheşeru - 4 case; Săcu
0
ieni - 4 case; Văşad - 3 case (Idem, Ibidem, p. 229-238) Defter\.11 este întocmit
de Hagi Sinan bin Mohamed, cadiul din Szolnok, la 30 iul. 1572.
- - - - - - - - - - - - -L.- Borcea
194 4
-----------------
Războiul de cincisprezece ani purtat de coaliţia antiotomană punctat
de cîteva victorii remarcabile, cum ar Ii aceea de la Călugăreni (august
1595) şi de la Giurgiu (octombrie 1595), au uşurat recucerirea Ineului.
au determinat slăbirea dominaţiei otomane în Partium. supunerile forţate
incetînd aproape complet. La aceasta a contribuit în mare măsură faptul
că din 1598, cînd turcii au asediat Oradea fără succes, comitatul Bihor
c1 trecut sub suzeranitatea habsburgilor. In 1599 numai 52 de porţi plă
teau dări turcilor şi acelea erau în sud, foste sate ale comitatului Za-
rand21.
La începutul secolului al XVII-lea tendinţele de acaparare ale tu!·-
cilor se fac din nou tot mai simţite. In athname-ul dat de sultanul Ahmed
lui Gabriel Bathori. în decembrie 1607, se precizează că: ,.... cei ce au
plătit dări pînă la moartea marelui nostru înaintaş, sultanul Murad. şi
în continuare tot aşa să dea dări, mai mult de la ei să nu se scoată". Se
precizează că satele înregistrate in <lefterul lui Khalil-beg să plătească
în continuare şi „de aici în colo împotriva lui nimic să nu se audă şi să
se vadă" 22 • In athname-ul dat de sultan lui Gabriel Bethlen se precizează
că ..... acele sate şi oraşe care o dată au dat dări şi au avut şi alte impozite
către Szolnok, Gyula. Ineu, Lipova şi Timişoara ... la fel oraşul Diosig
ce aparţine de Szolnok, să ne datoreze în fonna şi rînduiala dinainte". a-
dică înainte de 1598 23 • Aceeaşi formulă este repetată şi în athname-ul
dat lui Gheorghe Râk6czi I, în aprilie 1630 24 ne mai amintindu-se însă
Diosigul.
Supunerea faţă de turci se resimte ş1 m ce priveşte contribuţia co-
mitatului Bihor la veniturile principatului. Astfel dica plătită descreşte
la sfirşitul secolului al XVI-lea şi începutul secolului următor după cu:n
urmează 25 :
1599 - 5 735 florini 75 denari

1600-4154
1604-2955 ,,
"
Această scădere nu poate fi atribuită numai variaţiei impozitului pe
unitate impozabilă ci şi supunerii succesive a unor sate din Bihor. Am-
bele împrejurări determină scăderea în numai ciţiva ani a impozitului
la aproape 500/o. In acelaşi timp sumele plătite de comitatele învecinate
erau mult mai mici. Astfel Solnocul de Mijloc în 1604 plătea 274 florini
21 Lukinich, p. 341.
22 Mi k 6 I., Erdelyi tortenelmi adatok (Date privind istoria Transilvaniei),
val. II, Cluj, 1885, p. 335.
23 Idem, Ibidem, II, p. 340; defterul este datat: ,.Anna 1023 ab egressu Ma-
hometico", deci 1613.
2A Ibidem, p. 346.
25 Lukinich, p. 398-399.
5_______S_t_ă!..._p_î1_ii_r_ea_o_t_o_m_a_n_ă_în_B_i_·h_o_r_s,_.i_n_o_rd_-_v_e_s_tu_l_R_o_m_a_·i_ii_e_i_ _ _ _ _1_9_5
iar în 1605 - 222 fl; comitatul Crasna în 1604 - 205 florini şi 50 denari
iar în 1605 - 188 florini2 6 •
Intinderea succesivă a supunerilor a produs o mare mişcare a popu-
laţiei rurale. Multe sate s-au pustiit, locuitorii retrăgindu-se în zone mai
apărate, în special la Oradea sau în Transilvania. Zona de cîmpie s-a de-
populat în ritm susţinut pînă în 1660 27 • Totuşi, marea majoritate a locui-
torilor a rămas pe loc încercînd să convieţuiască cu noii stăpîni.
Stabilirea în număr mare a ţăranilor şi nobililor fugiţi din comitat
în Oradea, a necesitat reglementarea regimului lor. Acest lucru s-a fă
cut la Oradea în 1603. In cazul ţăranilor iobagi retraşi aici se făcea dis-
tinctie între cei ce se declarau locuitori ai orasului si cei care nu se de-
clar~u ca atare. In primul caz, ţăranii erau primiţi î n oraş ne mai avînd
0
obligaţii faţă ele fostul stăpîn. Acei iobagi „care nu se declară locuitori
ai oraşului - se menţionează în actul de reglementare - aceia după
posibilităţile lor şi de acum să slujească stăpînilor lor, sînt obligaţi a-şi
plăti în continuare dările." Cei ce s-au stabilit în afara oraşului, pe do-
meniile acestuia, sînt obligaţi a da dări şi a face slujbe către oraşul Ora-
dea. Nobilii erau obligaţi ca, pentru paza cetăţii, să dea „o anumită sumă
de bani" dărăbanilor, sumă ce era fixată de comite iar în caz de asediu
erau obligaţi „la pază". Erau reglementate de asemenea cîrciumăritul,
\·înzările-cumpărările de case 28 •
Cu toate precizările făcute în ahtname-urile date principilor arde-
leni, supunerile au continuat în părţile de margine şi, deci şi în Bihor.
într-o scrisoare din 23 ianuarie 1616, G. Bethlen se plînge unui paşă din
\·ecinătatea Transilvaniei în legătură cu pretenţiile acestuia faţă de ma-
re le căpitan de Oradea ca acesta să-i predea unele sate şi oraşe căci „alt-
fel le va avea de grijă" 2 !l. In acelaş an se înregistrează incursiunile turci-
:-,; Ibidem.
:>, Conform <lefterului din 1665, sate pustii în comitatul Bihor erau:
Sant{1ul Mare - 4 porţi; Coliu - 8 porţi; Mişca - 34 porţi; Santăul Mic - 10
porţi; Mager• (între Sin tandrei şi Oradea, Suciu, II, p. 365) - 7 porţi; Ikloud"
(la sud de Oradea, Suciu, II, p. 342) - 14 porţi; Keresztes - 86 porţi; Nagymarja
- 19 porţi; Ada.mi• - 14 porţi; Kaza (Kasza)* - 5 porţi; Kokad - 14 porţi; Me-
zopeterd - 11 porţi; Nesta - 8 porţi; Szakal - 29 porţi; Iraz - 39 porţi; Szecs-
ked (Szocskod) - 23 porţi; Hat - 9 porţi; Kis-, Nagyt6ti - 40 porţi; BosoldJ -
8 porţi; Ujfalu - 3 porţi; Herpaly (?) - 23 porţi; Andahâza - 22 porţi; Szent-
kozma - 49 porţi, ultimele 18 localităţi pe teritoriul R. P. Ungare. Egyed (lgged) 0
- la nord-vest de Diosig (Suciu, II, 342) - 23 porţi; Sînmartin - 8 porţi; Sîn-
tion - 28 porţi; Farnos (Sfîrnaş?) - 7 porţi; Dernişoara - 3 porţi; Dema -
:2 porţi; Tria - 6 poi:iţi; Săcălăsău - 2 porţi; Sancusy• - la est de Sînlazar (Su-
ciu, II, p. 398) - 2 porţi; Varviz - 4 porţi; Cuzap - 2 porţi; Hanthfalva• - la
nord de Voievozi - 2 porţi; Voievozi - 1 poartă; Cillltelec - 1 poartă; Bel-
mezeu• - lîngă Tăuteu (Suciu, II, p. 296) - 2 porţi; Săbolciu - 12 porţi. La
acestea se mai adaugă: !teu, Suiug, Akor•. - la est de Marghita, (Suciu, II,
p. 288), Ghenetea, Cohani, Dijir şi Ghida care în 1660 totalizau 77 case pustii
(Lukinich, p. 364-365). In total deci, 40 de localităţi cu 584 porţi şi 7 localităţi cu
77 case. In cea mai mare parte populaţia a revenit în aceste sate.
I 3•
19G L. BorC'ea
lor de la Gyula în părţile Beiuşului pentru a supune mai multe sate 11 '.
Cu toate acestea în timpul lui Gabriel Bethlen abea citeva sate au ajun;;
in mina turcilor: Suplacul de Tinca:ll, Mezogyân (R.P.U.f 12 • Sînicolaul el(.•
Beiuş 3 : 1 • Bandarazo (?), şi Mocirla:1~.
Mai accentuată este supunerea în vremea racoţeştilor. Astfel Gheo!·-
ghe Rak6czi I se adresează Porţii în 1632 cerindu-i să .. porunceasc[1 la
Timişoara, Lipova. Gyula şi Szolnok. ca acele sate care înainte nu au
fost supuse pe acelea să nu le silească la supunere" 3';. Intr-o scrisoare din
3 ian. 1643, acelaş principe se plinge că „turcii din vecini au început să
treacă peste frontieră, nu ştim din ce motiv; au început să piardă sără
cimea, să-i supună la dări, astfel: unele sate care. conform obiceiului. au
avut dări, acum le cer de două ori mai mult; pe săracii care nu pot să în-
deplinească dorinţele lor. îi pierd. îi schingiuiesc; din care cauză multe
sate au rămas pustii":16 • Cu această ocazie este amintit un caz concret. cel
al satului Suplac (probabil cel de lingă Tinca, deoarece este în posesia be-
gului din Gyula).
Cîteva luni mai tirziu, principele aminteşte într-o scrisoare adresată
nobilului Stefan Rethi: ,.... acele oraşe haiduceşti din stăpînirea noastr;;_
care s-au supus (turcilor - n.n.), de la acelea ia impozite. peste suma
lor impun atîtea: miere, unt şi altele incit nici summa nu face atîta. au
cuprins şi astfel de sate şi le-au silit la supunere care nici o dată cu s-au
~upus" 3 i.
Pătrunderea turcilor se realiza prin intermediul amintitelor avan-
posturi turceşti, cum ar fi: sandgeacul de Ineu, Gyula şi Szolnok. primul
făcînd parte din paşalîcul de Timişoara iar ultimele două din cel de la
Buda:Jfol_
w S za b 6 K., Bethlen Gci.bor fejedelem politikai lerelezese (Corespondenta

politică a principelui Gabriel Bethlen), în ,.Tortenelmi Tar" (Arhiva istorică), 1880.
p. 710-711 (In continuare cităm revista prescurtat: Tort. Tci.r.).
3o S zi 1 ad y A., S zi 1 a g y i S., Torok-magyarkori ci.llam-okmci.nytcir (Culeger°"
de documente din epoca statului turco-maghiar), val. I., 1868, p. '.!0l-'.!02. {În con-
tinuare, prescurtat: TMA.O.).
31 S zi 1 a g y i S., Monumenta Comitialia Regni Tra11sylrn11iae, voi. :--.:: IV. Bdp ..
1889, p. 450 (În continuare, prescurtat: MCRT.).
JJ Ibidem, XIV, p. 454.
JJ Ibidem, p. 456.
3~ Ibidem, p. 463.
35 In continuare se cere ca: ,. ... aceia care se supun atît turcului cit şi un-
gurului, aceştia să dea în toate părţile impozitul. zeciuiala. spahiii şi altfel de
oameni înstăriţi în aceea să nu se opună, şi ungurii să se ţină la fel. Iar acele
sate supuse ce se află în spatele cetăţilor turceşti. acelea sfi datoreze stăpînului
ungur numai summa; tot aşa satele care se afiă în spatele cetăţilor ungureşti , ,
acelea să datoreze stăpînului lor turc numai summa. care summă una dintre părţi
să n-o ridice mai sus decît cum este obiceiul, ca sărmana sărăcime să nu se pus-
tiiască ... " (Tort. Tcir .., 1883, p. 435).
Jfl TMAO, III, p. 183-185.
37 Ibidem, p. 193.
~ Tot oi u, Op. cit., passim.
Stăpinirea otomană în Bihor ._si norcl-1·cslul F?omdniei
7 -------~ l'.J,
----------_c____-----~------ ----
Constatăm deci, că în părţile de vest ale Bihorului exploatarea oto-

mană a pătruns ceva mai devreme, paşalîcul de la Buda. înfiinţîndu-sc
în 1541. decît părţile din sud care au început a Ii supuse după înterneie-
rea paşalîcului de Timişoara (1552). Tur:cii nu se mulţumeau de acum cu
expediţiile prădalnice ale akingiilor ci treceau la supunerea satelor la
obligaţii permanente.
Strîngerea impozitelor în secolul al XVII-lea nu mai era identică cu
cea din secolul anterior cînd autorităţile turceşti strîngeau Ia faţa locu-
lui impozitele sau dădeau în arendă prin licitaţie publică strîngerea aces-
tora ceea ce dădea naştere la multe abuzuri şi încă de pe atunci aµ stîr-
nit vehemente proteste din partea nobilimii. Cauza acestor proteste era
că ţăranii care aveau obligaţii în două direcţii (faţă de principat şi no-
bilul autohton pe de o parte, şi faţă de noul stăpîn turc, pe de altă parte).
nu puteau fi supuşi la obligaţii mai mari de către una din părţi3n.
O dată cu infiltrarea otomană şi cu supunerea succesivă a satelor a
apărut un nou sistem de impunere rezultat din înţelegerea dintre spahii
turci şi birarii (strîngătorii de impozite) din fiecare sat, cu care prilej se
fixa o dare globală asupra satului, atestată în documentele vremii sub
numele de summa (somma). Ea era reglementată unari în scris cu satul
şi prin aceasta spahiul stăpîn se obliga să nu ridice impozitul. Uneori spa-
hiul fixa în „adunarea satului" această summ.a pentru a da un caracter
cit mai legal contractului 40 . Din cauza ridicării permanente a obligaţiilor
ce Ie aveau. locuitorii fugeau din sate. Ţăranii au sesizat însă nuanţa de
autonomie pe care le-o dăidea sistemul impozitului global şi se împotri-
veau la început legal, creşterii exploatării, iar autorităţile turceşti ca şi
cele ale principatului erau asaltate de plîngeri care, uneori erau şi rezol-
vate41.
Obligaţiile faţă de turci erau multiple şi în continuă creştere după
cum rezultă din plîngerea celor peste o sută de sate din comitatul Bihor.
(din care făceau parte acum şi o serie de sate ale fostului comitat Zarand).
la 22 octombrie 1645.
O primă obligaţie era haraciul numit şi „impozitul sultanului" (csi1-
szar adaja), şi care nu a suferit modificări substanţiale în anii anteriori
lui 1645, deoarece numai relativ puţine sate din totalul de 105 se plîng
de urcarea lui 42 • Strîngerea haraciului din părţile necucerite cu armele
:ii, Magyarorszcig tărtenete, 1526-1790 (Istoria Ungariei, 1526-1790) Bdp., 196::!.

p. 268-269.
1
,0 MCR1', XIV, p. 465.
"' Cf. documentul amintit, plîngere adresată principelui şi dietei Transil-
vaniei sub titlul Gravamina universorum incolarum in conf inibus regni Transil-
vaniae, Turcis etiam tributariorum (Idem, p. 447-474).
" 2 Cărăsău - de laJ 5 la 7 fl. şi 50 denari; Bochia - de la 7 la 17 fi.: Ghio-
ira('. ._ de la 3 fl. 50 den. la 7 lfl.; Sînicolaul Român - de la 3 la r,
fi.: Roşia
- de la 6 fi. 70 den. la 8 fl. 20 den.; Mocirla - de la 1.5 fl. la 3 fl.: Groşi (?)
- de la 6 fi. la 16 fl.; apoi 4 fl., la urmă 8 fl.; Tinca - de la 2 fi. la '.:! fi. 40
den. ·- Ibidem, p. 456. 461, 471.
198 L. Borcea 8
însemna un abuz dar, în acelaş timp, şi „preţul păcii". Haraciul în mod

obisnuit se lua de pe teritoriul cucerit pe calea armelor, transformat în
has· (fie că era vorba de has-i padişah ca proprietate a fiscului, fie că erau
hasuri simple adică zeameturi şi timaruri, deci păminturi împărţite spa-
hiilor turci) 43 •
In cazul satului Roşia de lingă Sebiş, sătenii se pling că: ,, ... in ce
priveşte impozitul sultanului, înainte într-un impozit erau 6 florini şi
,o bani (denari - n.n.), dar acum 8 florini şi 20 bani se cer într-o dare.
In zilele trecute venind la Sebiş spahiul lbrahim din Gyula cu percep-
torii sultanului, în total 30 de călăreţi turci, să strîngă impozitul sulta-
nului, după vechiul obicei birarii au prezentat impozitul sultanului. dar
perceptorii numărînd banii şi văzînd că acesta e după vechiul obicei. n-au
primit impozitul ci l-au aruncat înapoi spunînd că ei nu-l iau ci în cî-
1eva zile ridicîndu-se cîteva mii (de turci - n.n.), vor veni să jefuiască
în părţile Deznei, pe unii îi vor tăia iar la alţii le vor cresta urechile şi
nasurile" 44 • In cazul în care birarii duceau haraciul la Gyula în vechea
\·aloare, ei erau reţinuţi de turci pînă cînd satul nu trimitea suma com-
pletă. Sătenii din Roşia se pling că nimeni nu vrea să fie birar de teama
turcilor 4 ".
O altă obligaţie principală, cea mai grea, era summa deoarece ea era
la bunul plac al spahiului. In cele mai multe cazuri era fixată numai la
început de comun acord cu satul iar apoi, ori de cite ori spahiul dorea, o
modifica. De fapt summa reprezenta doar o formă iniţială de supunere a
unui sat, după care spahiul putea să considere satul ca fiind al său şi să
dispună după bunul plac ridicarea dării 46 •
In documentul din 22 octombrie 1645 se constată că summa era
dată de sate sub două forme: în bani şi în produse (mai ales unt, uneori
şi săpun). Ca dare în bani, de altfel ca şi în produse, acest impozit era
variabil datorită pe de o parte, numărului diferit al locuitorilor şi apoi
..înţelegerii" stabilite cu spahiul. Din această cauză nu se poate stabili cu
precizie cit revenea pe cap de locuitor această dare. La început fiecare
locuitor „sărac" al satului trebuia să dea un florin iar nobilul un talerH.
Cu toate că numărul locuitorilor nu a crescut ci în cele mai multe cazuri
'•· 1 I. Tot oi u, Op. cit., p. 10; considerăm că zeametul şi timarul nu sint

identice cu feudele deoarece acestea erau părţi din pămîntul sultanului date nu-
mai cu drept de folosinţă spahiilor.
,.,. MRCT, XIV, p. 461.
" 5 Ibidem.
„fi In documente „summa" apare sub diferite forme: summa, somma, sau
chiar sarcz (Idem, p. 447-474, passim. Apare şi sub forma sancz, evident dintr-o
lectură greşită a documentului.)
" 7 In cazul „celor din Szesag" (în sudul Bihorului), se aminteşte: .,Darea
µînă acum a fost un florin şi cite o oca de unt de fiecare om ... ". (MCR7',
XIV, p. 451) 1 oca=l,283kg. (Karacsony I., EL•lia Cselebi torok t•ilagutazo
Magyarorszcigi utazcisai, (Călătoriile prin Ungaria al~ călătorului turc Evlia Ce-
lebi), Bdp., 1908, p. 49.
9 _ _ _ _ _ __:S:...:t-=ă~p:..:...i1:..:...ii:..:...r.:..ea.:..:.......:o:....:t..:.o_m:..:...a=--1.:...:iă___:_în~B_.:_ih:..:...o:..:...r---'-.~ _n_o_rd_-_i:_·e_s_lu_l:..__R_o_m_a_·n_i_·e_i_ _ _ _ _ _
1_· I 9_0
a avut loc un fenomen de depopularizare foarte puternică, darea în bani

ca şi în produse a fost în continuă creştere 48 • Se pot constata două, pînă
la trei ridicări ale acestei summe.
Numeroase abuzuri se făceau cu ocazia strîngerii dărilor. Uneori turcii
pretindeau dările în bani în monedă turcească. greu de găsit şi atunci
spahii converteau aceste sume în monede locale neţinînd cont de pari-
tatea monetară 4 n. În cazul strîngerii obligaţiilor în natură, unităţile ele
măsură erau aduse de turci pentru a preintimpina posibilitatea înşelării
lor de către ţărani, dar mai ales pentru că aceste unităţi de măsură erau
mai mari decit cele ale localnicilor" 0 •
Se recurgea ades la diferite alte procedee pentru a scoate cit mai
mult de la ţărani. Interesantă este plîngerea sătenilor din Parak (sat dis-
părut, în comitatul Zarand), potrivit căreia turcii „atrag iobagii, ii fac să
fugă, unul sau doi iobagi rămîn în sat, de la aceştia iau toată darea, pe
ceilalţi ii supun separat la dări, pe cei care sînt aproape de ei. toate păr
ţile supuse sînt străbătute de doi-trei turci, de a cui lucru nu le place îl duc
legat (la Gyula - n.n.), acolo îi impun o mare sumă drept răscumpărare.
aşa îl lasă"'''.
Obligaţiile ţăranilor nu se reduceau numai la atît. Multe sate se plin½
că trebuie să dea sume de bani sub diferite nume: bani de război (hadi-
pinz), darea după poartă (portapinz), darea biciului (ostorad6), banii pen-
tru lemn de pod (hidfapinz), banii de căruţă (kocsipinz), banii de galop
(nyargal6pinz), etc.
Darurile sînt amintite şi ele ca foarte apăsătoare. Se dădea o vacă
sau două de tăiat, scînduri, grinzi, fructe (prune, nuci - un sac sau o că
ruţă). Satul Husasăul de Tinca a trebuit să dea, în afara obligaţiilor sale
permanente, suma de 8 florini pentru construirea casei spahiului stăpî11''~.
La fel satul Ginta aceeaşi sumă spahiului Osman din Szolnok, ceea ce re-
prezintă un dar important dacă îl comparăm cu cei 5 florini pe care satul
ii dădea ca summa.53 • Ocazional se mai dădeau „cai buni" si arme iar
unele sate. e ,drept, puţine, se plîng de povara găzduirii un.or turci sau
chiar a stăpînului, care nu plătesc nimic la plecare 54 •
" 8 Amintim numai citeva creşteri mai semnificative: Ucurişul Unguresc -

de la 40 la 95 apoi la 100 fl., Ucurişul Românesc - de la 33 la 45 apoi la 100 fi .
Olcea - de la 20 la 40 fi., Gurbediu - de la 40 la 80 fi., Ghiorac - de la 25
la 35 fl., la Pocluşa creşterea s-a făcut de mai multe ori: 12, 14, 15, 18, 20 fi.
La Rogoz - de la 15 la 40 fi., etc.
9
" MCRT, XIV, p. 452, 461, 464, 465, 467, 470, 473, etc.
50 Ibidem, p. 450, 457.
51 Ibidem, p. 470.
52 Ibidem, p. 449.
53 Ibidem, p. 450.
~ Satul Ucurişul Unguresc se plinge ca m mai multe rinduri a trebuit
5
s{1
găzduiască 10, 15 sau 16 călăreţi, timp de mai bine de o săptămină. (Ibidem, p.
448). La fel satul Hăşmaş (Ibidem, p. 451).
200 L. Borcea IO
Dacăla toate acestea mai adăugăm jafurile55 şi silniciile 56 avem un

tablou aproape complet asupra greutăţilor ce apăsau pe umerii ţăranilor
încă înainte de cucerirea Orăzii şi transformarea Bihorului în paşalic
turcesc.
*
La 27 august 1660, după un asediu care a ţinut 46 de zile, Oradea a
fost cucerită de forţele reunite ale paşei de Timişoara şi paşei de Buda 57 •
O dată cu căderea Oradiei şi înfiinţarea paşalîcului turcesc de aici. s-a
instalat o puternică garnizoană otomană deservită de un numeros aparat
birocratic-funcţionăresc. S-au conscris Oradiei, pentru asigurarea cu bani
~i alimente, la început 12 OOO de case din satele vestului transilvănean 58 .
Această extindere a stirnit vehemente proteste din partea principelui
Transilvaniei care în corespondenţa sa cu diferiţi slujbaşi ai Porţii. dar
mai ales cu paşa de Oradea, invocă mereu „scrisoarea de credinţă" a lui
Ali-paşa, dată asediaţilor din cetatea Oradea, cu ocazia predării ei5 9 • In
primul punct al acestei scrisori se preciza că în afară de Oradea şi de bu-
nurile aparţinătoare ei nu vor lua nici un fel de alte cetăţi sau castele.r. 0
Desele referiri în anii următori la această promisiune, fac necesară o pre-
:..:izare pe marginea acestui punct. Trebuie subliniat că documentul emis
nu precizează clar ce se înţelege prin .,Oradea şi bunurile ce-i aparţin".
Desigur orădenii care au redactat textul se refereau numai la domeniul
oraşului. Turcii sub acest pretext au ocupat toată Crişana iar citeva luni
mai tîrziu au inclus şi cele cinci comitate din nord-vestul Transi!Yaniei
care fuseseră subordonate din punct de vedere militar marelui căpitan de
Oradea. Practic, întreţinerea unor forţe turceşti atit de numeroase aici
nu se putea face nici din veniturile domeniului. nici din ale comitatului
ci numai din contribuţia unui teritoriu foarte vast care a fost aproape
întregul Partium de la nord de Crişul Alb.
In anii de după cucerirea Oradiei, sultanul a trimis aici un om de
încredere. pe defterdarul Piri-paşa să întocmească un <lefter în care să
fie cuprinse toate satele ce vor aparţine Oradiei.
:,·, Ibidem, p. 458. Satul Cărăsău se plinge că ,, ... anul trecut ducîndu-ne
impozitul, am mers cu un car cu şase boi, pe c-are fără nil"i un motiv şi fără
nici un ban luîndu-le şi ac-um sînt duse." (P. 452).
56 MCRT, XIV, p. 473.
,, 7 Despre asediu vezi printre altele: Szalardi J., Op. cit., c-ol. 521-590: 13 u-
n ~- i ta y V.. Nagyvârad a torok f oglalâs korciban (Oradea în timpul ocupaţiei
turceşti), Bdp., 1892, p. 15-26; Gyalokay J., Nagyt•cirad ostroma 1660-ban, (:\se-
diul OradiEi în 1660), în „Hadtortenelmi Kozlemenyek" (Comunicări de istorie
militară), 1911, pp. 31-48., etc.
:,H TMAO, V, p. 244-245: Totoiu, Op. cit., p. 25.
:,!I Publicată în 'l'MAO, IV, p. 486-488.
,;o „1. Că în afară de Oradea şi bunurile ce-i aparţin, nici un fel de alte
r·Pttiţi, castele, nu se vor lua, conform promisiunii măriei sale marelui vizir.''
(subl. n. L.B.).
11 Stăpînirea otomană în Bihor şi nord-vestul României 20i
Piri-paşa, în înţelegere cu Ali-paşa de Oradea, a trecut în acest def-

ter şi sate ce nu au aparţinut comitatului Bihor, ci Crasnei, Solnocului
de Mijloc şi din Lăuntru, Dăbîca, Cluj 6 l. Numeroasele plîngeri ale prin-
cipelui Mihail Apafi adresate paşei de Oradea sau de la Buda precum şi
sultanului, instrucţiunile date solilor trimişi la Poartă oferă un tablou
sugestiv asupra felului în care a fost redactat amintitul <lefter.
Primele proteste le-au ridicat nobilii ardeleni cu ocazia şedinţelor
dietei Transilvaniei. Astfel la dieta de la Sighişoara (25 oct.-10 no,·.
1660), stările cer principelui ca prin solii trimişi la Poartă să ceară cz,
., ... potrivit promisiunii lui Ali-paşa, acele sate să fie stăpînite care de
la bun început au fost stăpînite şi care au fost sub ordinele căpitanilor
de Oradea ca bunuri fiscale şi oraşe haiduceşti" 62 •
Cu ocazia dietei de la Mediaş (20 octombrie 1662), nobilii se plîng
din nou principelui că ceea ce paşa Husein a ocupat sub titlul de ,,păr
ţile Oradiei", acelea în cea mai mare parte n-au aparţinut niciodată aces-
tei cetăţi. Se arată că au fost chemaţi iobagii la Oradea, li s-a pus între-
bări asupra satelor din jurul localităţii de unde erau şi astfel au supus
satele pe rînd pînă aproape de Cluj 63 • In defter au fost trecute sate ce nu
s-au supus de bună voie ci au fost silite cu arma. Piri-paşa este acuzat
că a luat daruri de la turcii din Oradea şi astfel a trecut multe sate în do-
cumentul amintit 64 care sint în părţile Ungariei habsburgice (comitatul
Sătmar), sau în Transilvania, în vecinătatea Moldovei şi Ţării Româneşti,
în părţile secuilor şi saşilor. Piri-paşa s-a folosit de „hîrtiile de incarti-
ruire" din timpul expediţiilor din Transilvania a lui Kuciuk- paşa (1658-
1660), pe care le-a strîns şi satele găsite în ele le-a trecut în defter_r,; Fi-
gurează sate ce nici nu există, unele sate au numele schimbate si chiar
comitatul Cluj figurează sub numele de comitatul Huedin 6 r,. ·
Ca efect al acestor abuzuri permanente, problemele teritoriale devin
foarte acute. Căderea Oradiei a însemnat din punct de vedere mili"-ar
pentru Transilvania pierderea unei importante cetă1) de margine. Pe h
1665, principalele localităţi ale comitatului erau: Pomezău, Tileagd. Beiu,:;.
Sarkad şi Bajom - ultimele două pe teritoriul R.P.U. 67 In funcţie de
aceasta paşalîcul s-a divizat în sandgeacurile de Şinteu. Sîniob. Pomezău
şi Beiuş. 68 Partea de nord a comitatului, adică cetatea Săcuieni cu satele
aparţinătoare ca şi Debreţinul au rămas ale Transilvaniei pînă în anul
1685 cind au căzut sub administraţie imperială. 69
Gt S z i 1 a g y i S., Erdelyorszag tortenete {Istoria Transilvaniei), vol. II, Pesta

1866, p. 306.
62 MCRT, XIII, p. 464,
63 Ibidem, p. 31; vezi şi scrisoarea principelui către sultan (Idem, p. 20:2- -
203) precum şi către marele vizir (Idem, p. 203-204).
· M MCRT, XIV, p. 76.
65 Tort. Tar., 1894, p. 681-682.
GG Ibidem.
67 MCRT, XIV, p. 92.
68 Karăcson, Op. cit., p. 232.
:!()2 L. Borcea 12
Pierderea Oradiei s-a încercat a se suplini prin întărirea unui şir de

cetăţi ce trebuiau să închidă părţile cucerite, urmînd să folosească drept
puncte militare de observaţie dar şi ca puncte administrative în stringe-
rca obligaţiilor populaţiei supuse de turci, faţă de principat. Aceste ce-
tăţi erau: Cehu-Silvaniei, Şimleul Silvaniei, Valcău, în Sălaj (pentru a
"păra Meseşul), Bologa (pentru apărarea intrării în Transilvania pe valea
Crhului Repede), iar ca enclavă, supărătoare pentru turci, se menţinea
cetatea Săcuieni şi părţile-i aparţinătoare.
In 1666 s-a înfiinţat „marea căpitănie de Cluj" de care aparţineau
gărzile militare de la Bologa, Şimleul-Silvaniei şi Cehu-Silvaniei. Comi-
tele de Cluj a devenit şi mare căpirtan de Cluj ceea ce însemna că acesta
era mai mult <lecit un comite, că era locţiitorul principelui în această
parte a ţării, avind aceleaşi puteri ca şi fostul mare căpitan de Oradea. 70
Intării;ea noilor cetăţi de margine la care s-a folosit „sărăcimea su-
pusă Oradiei" a stîrnit protestele autorităţilor turceşti. Ca rezultat al
acestor proteste, turcii din Oradea împreună cu oamenii vizirului de la
Buda au verificat la faţa locului citeva din cetăţile amintite. Acţiunea a
fost serio3 stinjenită de multiplele piedici puse de gărzile cetăţilor ins-
pectate. Astfel în raportul comisiei ardelene din Şimleu către principele
Transilvaniei, se arată că „După multe păreri şi discuţii am lăsat înăun
tru pe cei patru comisari şi cinci turci orădeni, <lucindu-i cu noi prin ce-
tate; dacă vor să raporteze adevărul, lucrurile le-au văzut aici altfel decit
cum s-au plîns orădenii". 71
Importanţa acestor cetăţi pentru principat este dovedită şi de insis-
tenţele nobilimii ardelene ca in ele să fie aşezate garnizoanele necesare
deoarece fără aceste cetăţi ,.patria nu poate exista nici o clipă".; 2
Pentru păstrarea teritoriilor de drept ale Transilvaniei, principii au
folosit toate mijloacele posibile. Astfel principele M. Apafi, trimite lui
Panaiot, translatorul sultanului, 100 de galbeni şi zece farfurii de argint
prin intermediul solului său la Poartă, Cristofor Pasko. Se precizează în
instrucţiunile date acestuia că dacă „ne slujeşte cu folos în privinţa im-
pozitului şi hotarelor, promite-i domnia ta 1000 de taleri." 73
Actul final al dietei Transilvaniei din 25 iunie 1669. dietă ce şi-a
1.inut lucrările la Alba-Iulia îşi exprimă şi ea neliniştea în legătură cu
permanenta extindere a turcilor. Se interzice marelui căpitan de Cluj
popularea satelor pustii din apropierea Dejului, care au fost ale turcilor
şi care s-au depopulat din cauza obligaţiilor înrobitoare, motivindu-se că
.. profitînd de aceasta turcii vor supune tot mai spre interior." Ceea ce
10 MCRT, XIV, p. 30.

71 TMAO, V, p. 102-103; vezi rapoarte similare şi din alte cetăţi (Idem, p.
103-104, 104-105). Cu privire la ridicarea unor fortificaţii la cetatea Bologa:
TMAO, IV, p. 441-442, 433-437 (punctul 7), 448-449.
72 MCRT, XIV, p. 354.
73 TMAO, IV, p. 235; Cu altă ocazie, cere „milă părintească cu capul plecat
5i ochii înlăcrima\i" (Idem, V, p. 174-175).
13 Stăpînirea otomană în Bihor şi nord-vestul României 203
documentul citat consideră un real pericol este că dacă satul Csat6.r 71 de

lingă Dej va plăti dare Oradiei, va urma supunerea treptată a localităţi
lor Dej şi Ocna Dejului şi apoi a tuturor ocnelor de sare. 75 Se cere prin-
cipelui să intervină atit la Poartă cit şi la paşalele din cetăţile de mar-
gine turceşti pentru oprir-:a ace3tor supuneri. 76
Cîţiva ani mai tîrziu, în 1673, aceste sate din părţile Dejului erau
deja supuse în cea mai mare parte, după cum rezultă din scrisoarea lui
Grigore Keri către Paul Beldi de Uzon: ,,strîngători de bir, turci din
Huedin, ar vrea să vină să strîngă restanţele de dări din comitatul nos-
tru şi să se instaleze la Dej, ca acolo să strîngă turcii orădeni dările sul-
tanului; de aceea [cer] să poruncim în părţile de sus ale comitatului nos-
tru, loc pentru strîngerea dării. " 77 Tot aici se precizează că în aceste
părţi, de la cucerirea Oradiei, plăteau dări turcilor, satele: Răzbuneni.
Osoi, Hăşmaş, Solomon, Criştolţul Mare şi Criştolţul Mic, Buduş (az:.
Vîlcelele), Surduc (în Sălaj). La acestea s-au adăugat, potrivit defterului
cu care turcii au venit în părţile Dejului, încă 19 sate. Se arată că s-a
stabilit, în înţelegere cu turcii, ca aceştia să nu vină în comitat pentru
strîngerea obligaţiilor ci de la Şimleu sau Jibou să scrie să li se trimită
„cele ce sînt ale sultanului şi cele ce sînt ale turcilor. " 78
Infiltrarea turcilor din Oradea în părţile Dejului nu a încetat însă.
La 19 martie 1675, Ioan Bethlen propune principelui Transilvaniei dis-
trugerea ocnelor de sare de la Dej pentru ca acestea să nu cadă în mina
turcilor_îfl
Deseori turcii organizau şi incursiuni de jaf pentru a se aproviziona
cu alimente căci în cîţiva ani paşalîcul de la Oradea era sleit din pune
de vedere al potenţialului economic. In mai 1677, căpitanul de Şimleu,
Francisc Olasz, raportează principelui Transilvaniei că turcii au atacat
„comitatele Solnocului" pentru a căuta alimente .,dar n-au găsit". Turcii
.,trec Meseşul siliţi de nevoia de a-şi face rost de alimente, de a-şi între-
ţine oastea." 80 In 1687, cu excepţia cetăţilor Bologa, Almaş, Gilău. terito-
riul comitalului Cluj de la Someşul Rece, respectiv Someşul Mic spre
Yest, a fost supus în întregime de către turci, satele sale din această parte
ne mai fiind cuprinse în lista celora care aveau obligaţii faţă ele nobili
şi principat. 81
Pentru a avea un tablou cit se poate de complet asupra întinderii
stăpînirii turceşti, trebuie să menţionăm că aceştia au reuşit ca îndată
după întemeierea paşalicului de Oradea să cuprindă în întregime comi-
tatele Solnocul din Lăuntru şi Crasna, cu excepţia cetăţilor Hodod, Şim-
7 '- Poate Csâszâr - Cesariu (Suciu, I, p. 134).
75 MCRT, XIV, p. 423 - punctul 2.
7r, Ibidem, pct. 1.
77 TMAO, V, p. 181.
78 Ibidem, V, p. 181-183.
70
Ibidem, p. 328-330.
80 Ibidem, p. 407-408.
81 MCRT XIX, p. 235-247; Lukinich, p. 470.
1()4 L. norcea 14
leu ~i Cehu-Sil\·aniei. În comitatul Dăbka. dacă în 1664 erau supuse trei

sate. din 1670 numărul lor s-a ridicat la 44. In comitatul Solnocul din
Lăuntru erau supuse ti9 de sate. Ţara Chioarului plătea şi ea dări cu ex-
cepţia cetăţii Chioar, dar numărul satelor nu se poate stabili cu precizie.
Comitatul Maramureş era şi el în mare parte supus pînă la Cîmpulung
la Tisa şi Sighet.H 2
În sud-vestul principatului, turcii au pătruns prin Poarta de Fier a
Transilvaniei intrînd pînă în Haţ,eg. Astfel mai mulţi slujbaşi ai comita-
tului Hunedoarei, adunaţi la Chitid, la 9 ian. 1670. se plîng de faptul că
400 de spahii au lovit asupra Hălmagiului ,, ... din acel oraş şi din satul
Leasa au răpit mai mult de 30 de copii, în Hălmagiu au tăiat trei oameni,
din acele locuri au dus multe vite, au ameninţat că (întrucît] sultanul le-a
dat 70 de sate ... dacă acelea nu se supun, în două-trei săptămîni ... le
vor jefui.mi:3 Autorii acestui atac au fost turcii din sandgeacul de Ineu.
aparţinînd pasalîcului de Timişoara. 84
Obligaţide populaţiei din părţile supuse erau în mare parte asemă
nătoare perioadei din prima jumătate a secolului al XVII-lea, cu singura
deosebire că din punct de vedere cantitativ ele sînt superioare. Pentru
situaţia economică a populaţiei din comitatul Bihor. datele sînt puţine în
documentele ce ne-au stat la dispoziţie. Bihorenii nu se mai puteau
plînge principelui Transilvaniei deoarece stăpînul lor era paşa de Oradea.
Situaţia celor cinci comitate învecinate Bihorului era agravată de obli-
gaţiile în două direcţii ale locuitorilor săi.
Valoarea globală a dărilor în bani pe unitate impozabilă - în gene-
ral pe poartă - faţă de turci, se ridica la 20 - 25 de florini.~ 5 Trebuie
însă precizat că nu se poate face o medie a acestor obligaţii deoarece nu
exista o reglementare precisă, de cele mai multe ori domnea arbitrariul
în fixarea şi strîngerea obligaţiilor în bani şi în natură.
Se continua plata haraciului către sultan iar în locul summei. da-
torate spahiului stăpîn, s-a introdus dijma din toate produsele însămîn
ţate. Se dădea dijma din vin care era luată în bani deoarece Coranul in-
terzicea turcilor consumarea vinului. Ea se plătea la întîmplare (de obicei
după numărul de butoaie). Se dădeau apoi banii de fum. de lemne, de
fin. ovăz sau abrac, palancă, scîndură, de poştă, etc. 86 Aceste obligaţii
erau eşalonate în două rate anuale: la sf. Gheorghe (23 sau 24 aprilie) şi
la sf. Mihai (29 septembrie), pentru comitatele de dincolo de Meseş, 1n dar
probabil şi pentru cei din Bihor.
O dare specială era cea a silitrei pentru care avem şi cantitatea glo-
bală pe întregul teritoriu apar\inînd paşalîcului de Oradea: 33 OOO ocale
n Lukinich, p. 469-471.
IJ3 TMAO, IV, p. 469-471.
B-' Ibidem, p. 474-475.
65 Ibidem, p. 434.
lj6 TMAO, V, p. 268-271
e7 Ibidem, p. 276.
15 Stăpînirea otomană în Bihor şi 11orcl-restul României 205
(circa 42 339 kg.). fiecare unitate impozabilă fiind obligată a da 5 ocale

converitabile în bani (2 taleri sau 150 polturi).-i 8
Obligaţia în muncă era şi ea destul de grea ne existînd nici o regle-
mentare scrisă în această privinţă. Ori de cite ori turcii din Oradea aveau
nevoie de efectuarea unor lucrări (construire de poduri. de fortificaţii, re-
paraţii la cetăţi, distrugerea unor cetăţi, întreţinerea de drumuri, etc.),
strîngeau ţăranii obligîndu-i la muncă pe timp nelimitat. 89
La începutul lunii noiembrie are loc la Cluj o înţelegere între repre-
zentanţii paşei de Oradea şi cei ai principatului privind obligaţiile în
părţile supuse. Aceste tratative au fost impulsionate de plîngerile nobi-
limii din comitatele vestice ale Transilvaniei. O astfel de plîngere este
cea a nobilimii din comitatul Crasna către principele Transilvaniei, la
°
17 noiembrie 1674. 9 Conform acestei înţelegeri obligaţiile ţăranilor în
comitatul Crasna sînt fixate în felul următor:
dijma se lasă în întregime turcilor;

satele care n-au dat dijmă ci summa, vor da cite un florin sub
numele de „bani de fum";
după fiecare porc se vor da 9 bani;
după fiecare stup, în cazul că nu sînt zece şi nu se poate lua
dijma - cite o pol tură;
.. ciobanul este dator cu o oaie";
finul şi lemnele datorate turcilor (nu este specificată cantitatea),
trebuies·c duse la Oradea; cine nu poate duce finul la locul indi-
cat, să plătească 30 de bani iar pentru lemne 8 polturi. 91
Comparînd obligaţiile faţă de turci a trei aşezări: Nuşfalău, în co-
mi tatul Crasna, Şamşud şi Pecei în comitatul Solnocul din Lăuntru, la
1683, se constată că haraciul pe unitate impozabilă este identic ca sumă:
5,46 florini; la fel „banii pe poartă" - 1.50 sau 2 florini, banii de silitră
- 4.50 fl. In total, în medie (luînd în considerare „banii pe poartă" la
\'aloarea de 1,50 fl.). aceste trei dări care par a fi mai uniforme, se ridicau
la un total de 11, 46 fl. pe poartă. Din ansamblul celor 20 sau 30 de fl.,
care reprezintă totalul dărilor - luînd în considerare cifrele minime -
88 Ibidem, p. 192-193.
t''.J TMAO, IV, p. 360: ,,Turcii din toate satele, de la fiecare casă cer un om
r·u topor, cu sapă, la comitat, la Sîniob; după cîte ni s-a spus, vor să dărîme
('C'tatea Adoni."
:Jo CL Postulata Domînorum Magnatum et Nobilium Comitatus Crasznen-
sis in Comitiis Hegni Transylvaniae et Partium Hungariae eidem annexarum er
edicta Celsissimi Principis in Civitatem Albam Juliam indictis, Celebrari Anni
praesentis 1674 Die 17. mensis Novembris incipiendis proponenda.
91 Idem, V, p. 278-285, ,punctul 9. - Se •precizează că ţăranii preferă să dea
cite un florin de teamă că ducîndu-se la Oradea sînt reţinuţi pe cîte o săptămîn 'i
şi puşi la lucru gratuit. La 1666 echivalenţa monetară a talerului era următoarea:
1 taler= 2 florini= 180 bani (MCRT, XIV, p. 187). n 1674: 1 taler= 2 fi. şi 35 bani
f;aU chiar cu 2 fi. 40 bani (Tort. Tar, 1894, p. 682-683.).
Pl)6 L. Borcea 16
ele dau un procent de 57 sau 380/o. Restul procentelor se împărţea între

alte dări ca: banii de biserică sau de moschee, banii de chitanţă, banii de
grinzi şi scînduri, darea pe fum, banii de păsări, banii pentu unt şi miere
(acolo unde nu se lua în produse) şi bani de tabără. 92 Povara dărilor con-
sta în faptul că mai mult de jumătate din ele erau intîmplătoare şi cuan-
tumul lor nu era reglementat.
In afară de dările pe poartă mai existau dări globale, la plata cărora
se asociau mai mulţi săteni, sau care reveneau întregului sat: vacă de
lapte - valoare 25-30 fl., preschimbarea obligaţiilor în muncă ale unui
sat - 100-150 fl., penalizări pentru intîrzierea plătirii dărilor - 60-
-80 fl., pentru omucidere în raza satului - 80-90 fl., etc. 93
Sătenii din Pecei se pling de povara întreţinerii unor „turci din O-
radea si Sîniob care vin aici ... chiar dacă nu au nici o treabă ... " si
ale căror cheltuieli neachitate se ridică la 2000 fl., anual, 94 iar cei din .
Nuşfalău adaugă că turcii „dau jos lacătele de pe pivniţe, sau avînd
cheile lacătelor la mină, mult vin ne beau, îl împrăştie, iar preţul nu ni-l
dau ... " 95
Cu ocazia unor mişcări de trupe turceşti sau tătăreşti sînt solicitate
la contribuţie şi cetăţile de margine ale Transilvaniei. Mehmed, paşa de
Oradea, scrie căpitanului din Şimleu, la 1685, solicitindu-i în afară de
obligaţiile obişnuite şi alimente pentru întreţinerea timp de 20 de zile a
tătarilor încartiruiţi în fortificaţiile din jurul Oradiei. In acest scop tur-
cii au trimis listele cu icantitatea de alimente fixată pe sate, urmînd ca
reprezentanţii acestora să ducă la Oradea proviziile impuse. 96 Desigur
aceste contribuţii suplimentare se vor fi înmulţit tot mai mult după ase-
diul Vienei din 1683, cind turcii au fost nevoiţi să facă faţă unor tot mai
numeroase expediţii din partea imperiului habsburgic.
Locuitorii părţilor supuse paşalîcului de Oradea aveau obligaţii şi
faţă de principatul Transilvaniei. Ţăranii dădeau dări nobililor, efec-
tuau cărăuşii, zile de muncă în favoarea cetăţilor de margine cu încu-
viinţarea tacită a autorităţilor turceşti. Din numeroase documente trans-
pare însă şi faptul că turcii nu acceptau această situaţie, mai ales atunci
cînd populaţia nu-şi achita obligaţiile faţă de ei. In 1667 principele Apafi
este avertizat de turci „să lase în pace satele din Partium supuse Oradiei.
să nu-i silească la nici un impozit." 9 ~
D2 Tort. Tar., 1894, p. 697-700.

93 p. 698.
Ibidem.
9" p. 700. - suma ni se pare exagera tă.
Ibidem,
9:; Ibidem,
p. 699.
p. 702.
96 Ibidem,
97 TMAO,IV, p. 360; In 1670, Husein, paşa de Oradea, protestează pe ling.i
principele Apafi că perceptorul de Şimleu, Matei Sas, împreună cu căpitanul
supun la dări iobăgimea ~nă la Gyula şi Szolnok (MCRT, XV, p. 15~161); Un
an mai tîrziu, Cuciuc-Mehmed, paşa de Oradea se plinge că ţăranii nu Yin să
aducă spahiHor posesori de zeameturi, dările. nefiind ,lăsaţi de căpitanii C€tăţilor
de margine (mai ales cel de la Şimleu). - Idem, p. 211-212.
Mica nobilime a rămas în mare parte în satele ce le avea, incercind

să se înţeleagă cu stăpînii turci asupra împărţirii veniturilor. Astfel no-
bilul Veer Mihaly stăpîn a 14 sate şi o pustă - împreună cu nobilul
Cseh Mihaly - în părţile de nord ale Bihorului, scrie begului din Gyula
arătind că el trebuie să dea, împreună cu asociatul său, 200 de taleri şi
10 perechi de cizme. Cei doi stăpîni propun împărţirea veniturilor: stă
pinul turc să ia 80 de taleri iar cei doi nobili, 120 de taleri şi zece perechi
de cizme deoarece „domniei tale ei, (ţăranii - n.n.) îi slujesc dar noi alte
foloase nu avem." De asemenea „dijma se cuvine jumătate stăpînului
turc, jumătate mie. " 98
Acolo unde nobilii nu stăteau în satele ce le stăpîneau ci se aflau
într-una din cetăţile de margine, se practica arendarea pămîntului în
schimbul nonei pe care ţăranii trebuiau s-o dea din toate produsele re-
coltate.99 In favoarea principatului, de pe aceste pămînturi fiscul lua
dijma ca şi de pămînurile ţăranilor, lucru care a stîrnit protestele nobi-
limii.100
Privitor la sarcinile locuitorilor din părţile supuse faţă de principa-
tul Transilvaniei, avem o scrisoare din septembrie 1664 a căpitanului ce-
tăţii Săcuieni către principe. Martin Boldvai informează cu această oca-
zie că a impus pe toţi nobilii la un taler pentru că sînt în pă,rţi supuse, la
fel pe „haiduci" şi pe locuitorii oraşelor libere „pentru că acum nu slu-
jesc ţara cu sabia". 101 Neexistînd o reglementare scrisă însă, nobilimea
s-a opus, dar mai ales locuitorii „oraşelor libere": Biharea, Cetari1.1, Epis-
copia, Oşorhei şi Bajom (în R.P.U.), opoziţie care a pornit de la locuitorii
Bihariei. Căpitanul cetăţii Săcuieni informează pe principele Apafi că
cei din Biharia au venit la el cu o patentă de scutire de dări în legătură
cu care el îşi exprimă îndoiala aspura autenticităţii ei. 102
Dieta de la Făgăraş, în februarie 1666, hotărăşte în art. XVIII, obli-
.gaţiile faţă de principat ale locuitorilor din părţile supuse, inclusiv din
paşalîcul de Oradea. Astfel fiecare poartă este datoare a da 16 florini -
jumătate faţă de obligaţia în părţile nesupuse. Capitaţia în oraşele no-
biliare si haiducesti din Bihor era fixată la un taler. Pe unele localităti
obligaţiile erau p~evăzute global. Astfel Huedinul şi Bulzul trebuiau să
dea cite 100 fl. Se preciza de asemnea că „bunurile din Oradea, cu păr
ţile Borodului, bunurile aleşdene, bunurile din Pocsai, Săcuieni ... , toate
bunurile din părţile Beiuşului, Oşorhei, Episcopia, Cetariu, Bihaia şi Se-
leuş cu toate veniturile, cu dijma din vin, griu, cu darea în muncă, cu
morile şi orice foloase . . . Să,cuienii ... mai puţin veniturile din vii pe
!l8TMAO, IV, p. 387-388.

99 Ibidem, V, p. 269.
100 Ibidem.
101 Ibidem, IV, .p. 156.
102 Ibidem.
103 MCRT, XIV, p. 190.
208 L. Borcea 18
care Măria ta (principele Apafi - n.n.) şi le-a rezervat.. . vămile de

acolo, veniturile de la tricesimă le-am ordonat a se stringe pentru ţară. 1 0:1
Un an mai tirziu. dieta de la Tg. Mureş (martie 1667) reduce darea
pe poartă la 15 florini, Huedinul şi Bulzul trebuind să dea numai cite
50 fl. 104 Explicaţia acestei reduceri credem că trebuie căutată în sărăcirea
populaţiei din aceste părţi, iar în cazul celor două localităţi. în scăderea
numărului populaţiei.
Pentru stringerea acestor obligaţii, în dieta de la Făgăraş s-a fixat
un perceptor general în persoana cronicarului Ioan Szalardi. 105 Acesta
avea misiunea de a strînge de la perceptori parţiali (exactorok, partialis
perceptorok), cu atribuţii pe teritoriul unui comitat, dările în bani pe
care apoi „le administrau acolo unde ţara (dieta - n.n.), dispunea. '· 106
Abuzurile perceptorilor parţiali au atras după sine emiterea art. IV din
hotărîrile dietei de la Alba-Iulia (sept. 1666). care prevede în caz de
fraudă, pedeapsa cu moartea. 107
In afara obligaţiilor băneşti prevăzute de dietele Transilvaniei a se
lua în părţile supuse, se dădea a zecea parte din produse (dijnw). Dijma-
şii fiscului pretindeau de la ţărani. în afară de dijmă, de pe fiecare
poartă, 5 merţe de griu din care jumătate se lua în bani, fiecare merţă
fiind echivalată cu 50 bani indiferent de preţul griului pe piaţă 108 care
uneori era mai mic (de ex.: 30 bani, în comitatul Crasna, la 1674). 109
Strîngerea dărilor se făcea de către slujbaşii comitatelor din cetă
ţile de margine (Săcuieni, Şimleu, Bologa. etc.) şi misiunea lor era destul
de dificilă deoarece în cazul în care reprezentanţii satelor nu se prezen-
tau cu dările, erau nevoiţi a merge la faţa locului. lucru care stirnea pro-
testele autorităţilor turceşti de la Oradea. In septembrie 1664. M. Boldvai
se plinge principelui Apafi că ,, ... satele de pe malurile Crişului [Re-
pede], toate satele din ocolul Borodului, cu bunurile de la Aleşd. scriu
că sînt supuse la Bologa" şi, în consecinţă nu vor să plătească. 110 La fel
,,oraşele haiduceşti" de la sud de Barcău, pînă la Salonta. nu s-au pre-
zentat la Săcuieni cu dările ci s-au plins beiului din Gyula să inten·ină
pe lingă principe în favoarea lor. 111
Aceste dări erau strinse pe la lGÎO în comitatul Solnocul de Mijloc
cu ajutorul soldaţilor. care săvirşeau numeroase abuzuri şi excese. :'\o-
10" Ibidem, p. 232. Dieta de la Făgăraş (martie 1671), fixează darea asupra
porţilor din zona ocupată de tu~i la un taler (MCRT, XV, p. 189).
105 La dieta din sept. 1666. de la Alba Iulia. în locul lui Ioan Szalardi. ca:·e
a decedat, este numit Ştefan Virginias în calitatea de „casier, perceptor ·.:'
capelan" (MCRT, XIV, p. 199).
100 Ibidem, ,p. 191.
107 Ibidem, p. 199.
tos TMAO, V, ,p. 270.
lO!I Ibidem.
110
Ibidem, IV, 160.
111 Ibidem.
19 Stăpînirea otomană în Bihor şi nord-vestul României
bilii comitatului solicită ca aceste dări să fie strînse de către ,.un om no-
bil"112 In 1681 dieta de la Şinca-Mare (februarie - martie), hotăreşte ca
„dijma în părţile orădene să fie luată în întregime de către turci" 113 după
care dietele Transilvaniei nu se maJ referă la această problemă.
Greutăţile strîngerii dărilor erau agravate de faptul că nu exista nici
o reglementare administrativ-teritorială a părţilor supuse de turci. Dese-
ori satele erau puse în situaţia de a plăti de două ori. 114 In noiembrie
1665, Ioan Szalărdi propune o împărţire administrativ-teritorială a sa-
telor din Bihor. Conform acestei propuneri părţile de nord ale Bihorului
ar urma să fie supuse din punct de vedere financiar cetăţii Şimleu (pînă
la Crişul Repede) iar cele din sud, cetăţii Bologa. 115
Obligaţiile ţăranilor faţă de cetăţile de margine erau concretizate în
special sub forma dărilor din produse şi a obligaţiilor în muncă. Plata
în bani a garnizoanelor din aceste cetăţi era asigurată de către princi-
patul Transilvaniei din sumele strînse în părţile supuse. Din datele foarte
lacunare pe care le avem în legătură cu aceste obligaţii, precizăm cîteva:
fiecare poartă era datoare a da cite o cîblă de griu pentru nevoile cetăţii
Săcuieni. 116 comitatele Crasna şi Solnoc (nu se precizează care), datorau
căpitanului cetăţii Şimleu anual cite 300 de căruţe de lemne. fiecare co-
mitat datorind cite 150. 11 î Dacă soldaţii din garnizoana Şimleului rămî
neau fără fin şi îl cumpărau pe banii lor de la ţărani, aceştia erau obli-
gaţi să-l transporte gratuit la Şimleu. 118 Căpitanul acestei cetăţi mai
pretindea ţăranilor să vină la tîrgurile ce aveau loc în oraş şi să aducă
vite spre vînzare pentru ca garnizoana să aibă din ce să se întreţină.
Ţăranii se opuneau însă deoarece de pe vitele duse li se lua tricesima şi
chiar dacă aduceau, o făceau numai „de teama căpitanului." 1 rn
*
Comparînd obligaţiile ţărănimii din părţile supuse de turci în prima
fază (pină la 1660) cu cele din a doua fază (după 1660), constatăm o sub-
stanţială creştere atît ca număr cit şi ca valoare. In paşalîcul de Oradea
care cuprindea Bihorul şi cele cinci comitate (Crasna, Solnocul de Mijloc.
Solnocul din Lăuntru, Cluj, Dăbica), obligaţiile faţă de nobili, faţă de
principat şi faţă de cetăţile de margine au fost cel puţin la fel de grele
ca şi cele datorate turcilor.
11 2
MCRT, XV, p. 436.
113
Ibidem, p. 173.
111, TMAO, IV, p. 160.
11.; Ibidem, p. 276-278.
IIG Ibidem, p. 160; probabil este vorba de dbla sau găleata de Oradea, echi-
valentă cu 42,4 1. - vezi: N. Stoicescu, Cum măsurau strămoşii, Buc„ 1971,
p. 191.
117 TMAO, V, p. 282-283.
118 Ibidem, p. 283.
1 w Ibidem, p. 271.
14 - Crtsla 1974
:~1 O L. Borcea 20
Lipsa unor mişcări sociale de amploare în această perioadă, credem

că nu trebuie pusă numai pe seama perfecţionatului aparat de reprimare
ce stătea la dispoziţia turcilor ci şi faptului că populaţia nu a fost lovită
prea greu de schimbarea stăpînilor. Izvoarele narative ale vremii vor-
besc de alungarea nobililor de pe pămînturile ce le posedau şi de „scrisori
ele credint,ă" date turcilor orădeni. 120 Principalele forme ale luptei de
clasă: nesupunerea, fuga (pînă la depopularea satului), haiducia, sînt pre-
zente în tot decursul perioadei şi pe întregul teritoriu stăpînit de turci.
Astfel, un centru de rezistenţă împotriva fiscalităţii otomane a fost
Beiuşul şi părţile aparţinătoare, mai ales în jurul minelor de la Băiţa care
au intrat în stăpînirea personală a sultanului. In mai 1671 aflăm dintr-o
scrisoare a caimacamului paşei de Oradea către principele Mihail Apafi
că un oarecare Martin diacul, administrator al minelor de la Băiţa. a fu-
git în principat cu toate veniturile minei (600 florini). 121 In aceeaşi lună
este consemnată o mişcare de mai mare amploare condusă de un haiduc,
de Petru Faur, în zona Băiţei, care în iarna anului 1670/71 a atacat şi
devastat în afară de Băiţa şi tîrgul Cîmpeni „a omorît oameni şi a făcut
-:;i alte pagube". A fost necesară cooperarea spahiilor din Oradea cu oş
tile marelui căpitan de Cluj, pentru a-l prinde împreună cu 11 tovarăşi
de-ai săi. 122
Ce se va fi întîmplat cu instituţiile cneziale şi voievodale sub turci?
Deşi în documente nu se vorbeşte despre existenţa lor în mod di-
rect, se pare că totuşi ele au continuat să existe. Iată cîteva informaţii
disparate care vin în sprijinul presupunerilor noastre:
- Se vorbeşte despre Btir6dscig, ceea ce înseamnă „satele Borodu-
lui", vechiul „ocol al Borodului".1 23
- Se amintesc trimişii satelor care duceau săptămînal provizii la
Oradea care nu pot fi <lecit vechii reprezentanţi ai obştilor. 124
- Juzii sau birarii (birak) satelor sînt obligaţi să anunţe cetăţilor
de margine cînd turcii vin în părţile lor. 125
- Nobilii cînd întocmeau plîngeri şi jalbe adresate principelui pen-
tru a stabili situaţia din sate, chemau juraţi (vezi în cazul comitatului
Crasna), care nu pot fi iarăşi <lecit vechii voievozi, juzi sau cnezi.126
- Insăşi summa dovedeşte că este vorba de responsabilitatea colec-
tivă a satului faţă de dări, specifică obştii.
Se pare deci că turcii nu s-au atins de aceste instituţii autohtone de-
oarece ele erau necesare pentru a rezolva problema strîngerii obligaţiilor,
pentru menţinerea locuitorilor în sate. Pe lingă atribuţiile financiare, de-
120
Szalardi J., Op~ cit., col. 592.
m TMAO, V, p. 27-28.
m Ibidem, V, p. 37--40.
123 MCRT, XIV, p. 196; TMAO, IV, p. 148.
m Idem, V, p. 278, 285.
125 MCRT, XIV, p. 320.
12e Tort. Tar., 1894, p. 709.
sigur 1ş1 vor fi păstrat şi atribuţiile judiciare, deoarece principatul inter-

zicea ţăranilor din părţile supuse să apeleze la instanţele turceşti din
Oradea în cazul unor pricini (mai ales hotărnicii). Recursul asupra unor
sentinţe trebuia înaintat căpitanului din cea mai apropiată cetate de
margine, după ce procesul s-a judecat în primă instanţă probabil în faţa
obstii. 127 ·
· Stăpînirea otomană asupra Bihorului şi părţilor nord-vestice ale Ro-
mâniei s-a încheiat în 1692, o dată cu ocuparea Oradiei de către habs-
burgi. Prin aceasta s-a încheiat o etapă de peste un secol caracterizată
prin importante mişcări demografice. Au dispărut multe aşezări vechi,
s-au constituit altele noi. A fost o perioadă de retragere spre locuri mai
ferite, în special spre sfîrşitul perioadei şi de revenire pe vechile vetre
ale satelor. îndată după retragerea turcilor. Exploatarea otomană a fost
înlocuită cu cea habsburgică, mai perfecţionată, mai sistematică.
QUELQUES ASPECTS DE LA SOUMISSION OTOMANNE EN BIHOR

ET DANS LE NORD-OUEST DE LA ROUMANIE PENDANT
LES XVI-XVII SIECLES
- Resume -
La fondation du „pasalic" otoman de Timişoara (1552) a signifie le debut de

la soumission successive des villages du Midi de Bihor.
Les territoires soumis etaient passes en .,defters" qui abusivement compre-
naient aussi Ies villages qui n'ont pas ete soumis par Ies turcs. En 1398 Ies turc·s
ont essaye de conquerir la cite d'Oradea mais ils n'ont pas reussi. Apres ce n,o-
ment et jusqu'au mouvement antihabsbourgiqne de Stefan Bocskai. le Bihor a ete
sous la suzeranite de la Cour de Vienne.
Sous Gabriel Bethlen rnais surtout sous Gheorghe Rakriczi I et Gheorghe ni-
k6czi II Ies soumissions ont continue.
Les obligations des paysans etaient multiples et se concretisaient dans le pa-
yement de la summa et du .,tribut", le travail aix rites, d'autres dons en argent.
Apres la conquete d'Oradea (1660) et la fondation du ,.pasalic" d'Oradea qui
a compris non seulement le Bihor mais aussi les comitats Solnoc Interieur, Crasna,
Dăbîca, Cluj et le Solnoe de Milieu, on a augmente les obligations des paysans
dans les regions soumises. Une difficulte de celle-ci c'etait que Ies paysans avaient
aussi des obligations envers le principat de Transylvanie a peu pres meme. Il semble
que les turcs ne se sont pas empares des collectivites villageoisc de c2ttc region.
L'exploitation otomanne etait remplacee en 1692 avec celle habsbourg·ique, plus
perfectionnee, plus systematique.
127 TMAO, V, p. 281.
CONTRIBUŢIA SOCIETAŢILOR CULTURALE BRAŞOVENE
LA DEZVOLTAREA VIEŢII SPIRITUALE
ŞI A CONŞTIINŢEI NAŢIONALE A ROMÂNILOR
1850-1880
DE
MIRCEA BALTESCU
şi MĂRIUCA T AN ASIU
Renumitul istoric Constantin C. Giurescu a arătat locul ş1 msemnă

tatea pe care a avut-o Transilvania în istoria poporului român. 1 El a re-
levat, că sub raport cultural, Transilvania a adus o <:ontribuţie de seamă
la dezvoltarea spiritualităţii şi civilizaţiei romf:meşti. 2
Un capitol important al istoriei culturale a Transilvaniei, este fără
îndoială, acela al eforturilor depuse de intelectualii iluminişti ardeleni
în secolul al XIX-iea, pentru înfiinţarea unor asociaţii şi societăţii cul-
turale, menite să înmănuncheze energiile creatoare ale poporului nos-
tru.2a
Societăţile culturale înfiinţate în Transilvania, în a doua jumătate a
secolului al XIX-lea, au avut un rol important în difuzarea valorilor
culturale pe întreg teritoriul patriei, la dezvoltarea vieţii spirituale în
epoca modernă, la promovarea limbii şi literaturii române, a istoriei, a
ideilor naţionale şi de progres. 3
1 Constantin C. Giurescu, Transilvania în istoria poporului român, Bucureşti,

Ed. Ştiinţifică, 1967, p. 5-7, 102, 125; N. Iorga, Istoria românilor din Ardeal şi
Ungaria, voi. 1-11, Bucureşti 1915; Breve histore de la Transylvanie, sous la re-
da•.:-1.ion de- C. Daicovi'ciu et de Miron Constantinescu, Bucarest, Ed. de !'Academic,
1965, ,p. 273.
~ Ibidem; detalii pentru mişcarea cullurală din Transilvania în răstimpul
1848-1918, vezi V. Curticăpeanu, Die rumănische Kulturbewegung in der ostrei-
c-his('h-ungarischen Monarchie, Bucureşti, Ed. AC'ademiei R.S.R., 1966, p. 10-151.
,a Că.rturari bra.~oveni, Braşov, 1972.
1 In această direcţie poate fi consultată lucrarea: Unirea Transilvaniei cu
România, BucurPşti, Ed. Politică, 1970, p. 390-414; V. Netea şi V. Curticăpeanu,
214 M. Băltescu şi M. Tanasiu '.!
Trebuie să relevăm şi militantismul activ al societăţilor culturale din

Transilvania în procesul creşterii şi dezvoltări'i conştiinţei naţionale a
românilor, în formularea drepturilor legitime ale poporului nostru, in
cultivarea spiritului de luptă al cărturarilor români pentru emanciparea
spirituală a maselor. 4
Prin programul. activitatea şi rezultatele dobindite, societăţile cul-
turale înfiinţate la Braşov între anii 1850-1880, au contribuit la opera
de redeşteptare naţională. la luminarea maselor şi la o interacţiune puter-
nică a spiritualităţii româneşti de o parte ~i de alta a Carpaţilor. 5
Incă din prima jumătate a secolului al XIX-lea, apar la Braşov socie-
tăţi culturale cu preocupări pentru organizarea culturii naţionale şi a
caracterului ei unitar, contribuind la pregătirea revoluţiei române de la
1848. 6
Din iniţiativa lui Dinicu Golescu. a luat fiinţă la Braşov în 182 l
,,Societatea literară pentru îndrumarea culturală a poporului român".
care avea printre membri săi spirite luminate. interesate în independenţa
şi unirea neamului românesc: Iancu Văcărescu, Nicolae Văcărescu, Ior-
dache Golescu, C. Cîmpineanu, Scarlat Rossetti, Ioan Eliade Rădulescu.'
Contribuţia acestora la înfiinţarea ,.Societăţii literare" la Braşov, consti-
tuie un fenomen progresist al epocii; iniţiativa lor va influenţa întreaga
activitate culturală din prima jumătate a secolului al XIX-lea pusă în
Contribuţia societăţilor cultural patriotice româneşti la realizarea unităţii naţio

nale în „Analele Institutului de studii istorice şi social-politice de pe lingă C.C. al
P.C.R.", nr. 2-3/1968, p. 154~173.
" Cornelia Badea, Lupta românilor pentru unitate naţională, 1834-18-19, Bu-
cureşti, Ed. Acad. R.S.R., 1967, p. IX-X; Din Istoria Transilvaniei, Yol. II. Bu-
cureşti, Ed. Acad. R.S.R., 1961, p. 406-408; Desăvîr.şirea unificării statului naţio
nal român, Unirea Transiilvaniei cu vechea Românie, Bucureşti, Ed. Acad. R.S.R.,
1968, p. 41-48: Ştefan Pascu. Desăvîrşirea statului naţional român unitar. I11cu-
nunare a unei lupte victorioase în „Lupta de clasă", anul XL VIII, nr. 11 1968.
p. 19; Unitate şi continuitate în istoria poporului român, Bucureşti, Ed. ,\cad. H.S.R..
1968, p. 287-314; A. Răduţiu, P. Teodor, Ideea de unitate politică a Homâriilor,
Bucureşti. Ed. Ştiinţifică, 1968, p. 104.
'' Problema activităţii societăţilo!" culturale braşovene şi a contribuţiei lor la
realizarea unitlţii politice şi culturale a poporului romăn, nu a fost tratată pînă
în prezent în vreo lucrare de sinteză, monografic sau studii. S-a stăruit prea
puţin asupra contribuţiei acestor societăţi culturale braşovene la dezvoltarea spiri-
tualităţii româneşti şi educarea naţională a românilor din Transilvania. .\cc:;:
capitol pe care îl tratăm în lucrare, valorifică documentele inedite existente în
Arhivele Statului din Braşov şi neutilizate rpină !în prezent de istorici. In acest
capitol ne vom referi la istoricul apariţiei societăţilor culturale, preocupările lor
pentru dezvoltarea culturii româneşti, rolul lor în lupta pentru unitatea naţională.
G Istoria României, voi. III, Bucureşti, Ed. Acad. R.P.R., 1964, p. 901--903;
Emil Micu, Bra.şovul şi mişcarea revoluţionară condusă de Tudor Vladimirescu.
în „Cumidava", anul II, Braşov, 1968, p. 119--147.
7 Constantin Golescu, Insemnare a căldtoriei mele în anii 1824, 1925 şi 1826,
ediţia Petre V. Haneş, Bucureşti, 1915, p. VI (prefaţă).
3 Societăţile cult urale braşoi·ene 215
·slujba popularizării unirii Ţărilor

Române. 8 Intemeiată sub influenta
revoluţiei din 1821 condusă de Tudor Vladimirescu, .,Societatea Literară:',
a urmărit sprij1nirea învăţămîntului rom,\nesc, înfiinţarea unei gazete
~i promovarea literaturii naţionale. 9 În cadrul acestei „Societăţi literare"
au colaborat personalităţi culturale de pe ambele versante ale Carpaţilor,
ele urmărind realizarea unor proiecte şi reforme politice, precum şi unele
probleme ale dezvoltării literaturii româneşti. Intelectualii braşoveni Ioan
Barac şi Vasile Pop, au colaborat cu cărturarii din Ţara Românească,
pentru propăşirea culturii româneşti. 10
Unii membri ai acestei ,Societăţi literare", se vor reîntoarce în Ţara
Românească, unde au ajuns la convigerea că activitatea desfăşurată în
focarul de cultură românească al Braşovului, poate fi pusă pe baze noi.
obiectivele lărgite în funcţie de noile condiţii existente după 1829. Avînd
experienţa activităţii de la Braşov, cărturarii munteP..i vor pune bazele
unei noi societăţi culturale româneşti cu deviza „în unire nădejdea". 11
care va stîrni un fior de înviorare în inima tuturor românilor. Această
nouă „Societate literară", reînfiinţată de Dinicu Golescu şi Ioan Eliade
Rădulescu în 1827 la Bucureşti, preconiza dezvoltarea învăţămîntului,
publicarea unor gazete în limba română, abolirea monopolului tipografic,
încurajarea traducerilor şi a tipăririi de piese. întemeierea unui teatru
naţional, adică ,,ieşirea din regimul fanariot prin căi înţelepte sau pentru
reînnoirea celor mai importante instituţii ale ţării". 11 a Această societate
va prelua o parte din programul celei din 1821, contribuind la pregătirea
ideologică a revoluţiei de la 1848.
Braşovul este vestit şi prin crearea în anul 1835 a uneia din cele mai
vechi societăţi culturale ardelene .,Casina română", care a întruchipat
gîndul şi fapta românească în trecutul oraşului. 12 In cadrul acestei socie-
8 Pe baza docum<.'ntelor întcx:mit<.' de conducătorii „Societăţii literare" din
Braşov, inlitulalc: ,,LC'gămînt pentru unire"; .,Alt legămînt pentru unire"; ,,Indemn
pentru unire", rozullă că în cugelarea cărturarilor munteni, era clar conturată
ideea unirii Principatelor. In documentul „Indemn pentru unire", ei spuneau:
„Acum românii au t,endinţă de unire mai mult decît altădată.. . Fiţi dar uniţi
fintr-o ,glăsuire, statol:'nici înlru toate spre folosul patriei, 1că voi sînteţi patria".
Este un apel înflăcărat adresat tuturor românilor pentru unire încă din anul 1821,
Vezi Ioan Eliade Rădulescu, Echilibrul între antiteze, vol. 'I, Bucureşti, rn1,6,
p. 135-140; Emil Vîrtosu, Tudor Vl!adimirescu - glose, fapte şi docunumte noi -
(1821), Bucureşti, p. 117-1'40; Vlad Georg~u, Memoires et proyets de reforme
dans les Principautes roumaines 1769-1830, Repertoire et texte inedits, Bucarest,
Asociation Internationale d'Etudes du Sud-Est Europeen. Etudes et documents
concernant le Sud-Est Europeen, 1970, p. 1-199.
!J Cf. Constantin Golescu.
10
G. Bogidan-Duică, Ioan Barac, Bucureşti, 1933, p. 20-21.
11 V. Netea, V. Curticăipeanu, op. cit., p. 156.
Ila George Ivaşcu, Istoria literaturii române, vol. I, Bucureşti, Ed. Ştiinţifică,
1969, p. 368-369.
12
I. Colan, Casina română din Braşov 1835-1935, Braşov, 1935, p. 10-20;
1
Barlolomeu Baiulescu, Monografia comunei bisericeşti ,greco-ortodoxe române a

Sfintei Adormiri din ~etalea Braşovului, Braşov, 1898, p. 7-274.
216 M. Hăltescu şi M. Tanasiu 4
--------------------------------
tăţi culturale româneşti, reprezentanţii intelectualităţii şi ai burgheziei
în dezvoltare, organizau lecturi literare. conferinţe. spectacole de teatru,
dezbateri, transmiţînd în rîndul populaţiei româneşti idei valoroase. care
contribuiau la redeşteptarea naţională. De la înfiinţare . .,Casina" a con-
stituit un factor de solidaritate al românilor: aici se intilneau revolu-
ţionari de pe întreg cuprinsul teritoriului patriei noastre, spre a pune la
cale noi acţiuni pentru obţinerea libertăţii naţionale. şi a independenţei.
înfiinţarea şi dezvoltarea activităţii acestor instituţii culturale din Bra-
şov, a fost rezultatul atragerii spre cultură a unor noi categorii sociale
interesate în însuşirea unor cunoştinţe mai înalte, necesare pentru acti-
vitatea lor practică, cum au fost negustorii şi meseriaşii români. i:J
Merită să relevăm şi faptul că aceste societăţi literare grupau pe
cărturarii munteni, moldoveni, ardeleni, ceea ce va avea însemnate im-
plicaţii pe plan politic şi spiritual, poc;ibilitatea df' a contribui la ridi-
carea culturii naţionale cu puteri uniteYJa
Revoluţia burghezo~democratică de la 1848 din Transilvania, a pus
din nou în discute problemele culturii naţionale la nivelul cerinţelor
epocii, acest eveniment istoric determinînd ca în anii următori să se
depună eforturi pentru întemeierea unor noi societăţi şi institute de
cultură naţională, cu o problematică mai largă. menite să reliefeze idea-
lurile poporului.
Ideile revoluţiei de la 1848. privind problemele culturii naţionale,
ca ştiinţa, arta, învăţămîntul să devină bunuri comune ale întregii na-
ţiuni. vor rodi în anii următori, prin activitatea rodnică desfăşurată şi
de către cărturarii braşoveniYJb
In climatul determinat de revoluţia de la 18-18, vor apărea reuniuni
si asocialii ale femeilor din Transilvania. care vor contribui la progresul
~ulturii, ·1a educaţia naţională. vor dezvolta interesul pentru activităţi
practice.
13 N. G. V. Gologan, Cercetări privitoare la trecutul comerţului românesc di,1
llraşov, Bucureşti, 1928, p. 55-72; C. Lacea, Contribuţii la cunoaşterea trecutului
şi educaţiei t,•echilor negustori şi meseriaşi braşoi-eni, Braşov, 1943, p. 1-80;
I. Podea,Manografia Judeţului Braşov, Braşov, 1938, p. 289-291; Braşovul în I 5
dimensiuni, Braşov, 1968, p. 5-181.
13
a George Em. Marica. Iosif Hayâs, Călina Mare şi Constantin Rusu. Ideolu-
uia generaţiei române de la 1948 din T1·ansilva11ia, Bucureşti, Ed. Politică, 1968.
p. 10-40; Paul Cornea şi Mihai Zamfir, Gîndirea românească în epoca paşoptista
(1830--;--186~). Bucureşti, Ed. pt. literatură, 1969, p. 5-41, L. Botezan şi M. Roşca.
Contribuţii la problema premizelor sociale ale mişcărilor revolu.ţionare de la 1848
pe teritoriul ţării noastre, în „Acta Musei Napocensis", anul II 1965, p. 435-462.
IJb V. Netea, Cu privire la poziţia democraţilor burghezi şi a democraţilor
revoluţionari din ~.ra~ilvania în 1848, în „Studii", tom 18, nr. 3/1965, p. 596;
S. Dragomir, Studii şi documente privitoare la. revoluţia românilor din Tran.sil-
~anta. în_ 1848-1849, vol. I-NI şi V, Sibiu-Cluj, 1944-1946; Fr. Killlen, Braşot•ul
m preaJma. revoluţiei de la 1948, în ,.Studii şi articole de istorie'', I (1956).
p. 17:2-.;187; Alex. Bărbat, Dezvolta-rea şi decliderea ultimei grupdri de negustori
de intermediere a Braşovului in secolul al XI X-lea, în ,,studii" anul XVI,
j Societăţile culturale braşot·ene 217
La Braşov, unul din centrele cele mai importante ale Transilvaniei.

.apare încă din 1850 „Reuniunea femeilor române", întemeiată cu sco-
pul de a strînge ajutoare materiale pentru fetiţele orfane în urma eveni-
mentelor revoluţionare din anii 1848-1849. 14
Mediul cultural înaintat al Braşovului. a favorizat şi de data aceasta
apariţia unei societăţi cu scop cultural, care să deservească interesele în-
tregului popor român, să exprime idealul naţional. Intemeierea „Reuniunii
femeilor române", a pornit de la necesitatea obiectivă a emancipării cul-
turale a femeilor, pentru atragerea lor la mişcarea de eliberare naţională
şi pentru educarea tinerelor fete provenite din popor. 1:;
Vorbind astăzi despre ,.Reuniunea femeilor române('. putem afirma
pe baza surselor documentare depistate. că ea a fost prima instituţie de
acest gen din ţara noastră, care s-a ocupat de probleme şcolare, filantro-
pice, de atragerea femeilor la viaţa naţională şi politică, reprezentind u::1
important factor de cooperare şi în acelaşi timp un for de cultură. Evident
că prin activitatea sa, ea a constituit un puternic mijloc de solidaritate
românească pe linie feminină Ln sprijinul acţiunii naţionale, a cimentat
legăturile femeilor din toate categoriile sociale şi din toate colţurile
ţării. 16
In mod cert, formele de activitate ale .,Reuniunii: serbările, în-
tîlnirile, conferinţele, adunările generale, lecturile literare, învăţămîntul
pentru fete, au constituit un prilej de afirmare a populaţiei din Braşov
în faţa reprezentanţilor autorităţilor austriece, a celorlalte naţionalităţi,
n:·. 4/1963. p. 921-940; V. Maciu. Caracterul unitar al revoluţiei din 1848 în Ţă
rile Române, în „Studii", anul XXI, nr. 5/1968, p. 821-842; R. Pantazi, Ideologia
revoluţiei de la 1848 în Ţălire Române. Precizări cu privire la poziţiile şi curen-
tele ideologice şi la raportul ideologie-cultură, în Curente şi orientări în istoria
jilozofiei româneşti, Bucureşti, 1967, p. 5-44; Ion Şendrulescu, Lupta revoluţio
narilor români pentru unitate în perioada 1849-1853, în Unitate şi continuitate
în istorva poporului rumân, Bucureşti, Ed. Acad. R.S.R., 1968, p. 223-236.
t\ V. Curlicăipeanu, Mişcarea culturală românească pentru unirea din 1918,
Bucureşti, Ed. Ştiinţifică, 1968, p. 37.
15 In general istoricii care se ocupă de .întemeierea „Reuniunii femeilor ro-
mâne" din Braşov, nu subliniază adevăratul scop pentru care s-a creat această
organizaţie, bogata ei activitate culturală desfăşurată, men\ionînd doar că această
instituţie se limita la strîngerea de ajutoare pentru fertiţele orfane, rămase în
urma evenimPntelor din 1848-1849. Cer,cC'tînd arhiva „Reuniunii femeilor române"
din Braşov, aflată la Arhivele Statului, am putut constata preocupările ei mul -
tiple cu'lturale, care nu sînt evidC'nţiate în unele studii privind mişcarea culturală
românească. O primă descriere detaliată a istoricului reuniunii, o face Mircea
Băltescu, Contribuţii la istoricul .,,Reuniunii femeilor române" din Braşov în „Cu-
legC're <le studii· şi ·c-ercetări a Muzeului r0gional Braşov", anul I, Braişov, 1967,
p. 191-211.
rn „Carpaţli''. an1.il VI, nr. 339 din 8 septembrie 1926, p. 1; Mircea Băllescu,
op. cit., p. 193..
218 M. Băltescu şi M. Tanasiu fi
pentru difuzarea valorilor culturale. Intensitatea acestor forme de activi-

tate. a fost în funcţie de interesul acordat în diferitele etape ale acestC:'i
instituţii. de către Comitetul de conducere. de efortul colectiv al intelec-
tualilor bra5oveni. Pe această cale se cuvine să arătăm că manifestările
culturale ale ,,Reuniunii", mascau adevăratele ţeluri ale exponenţilor
luminaţi ai poporului, de5teptarea naţională a femeilor. ca prin ele să
fie educat tineretul să lupte pentru o viaţă socială, politică liberă. S3
preţuiască comorile culturii româneşti.
Condiţiile istorice în care s-a întemeiat .. Reuniunea femeilor rn-
mime", au fost deosebit de grele. datorită absolutismului austriac. instau-
rat după 1848, caracterizat printr-o reacţiune puternică îndreptată îm-
potriva oricăror tendinţe de afirmare a luptei naţional-politice şi cultu-
rale. Tocmai în aceasta constă meritul fondatorilor „Reuniunii". că au
reuşit în condiţiile unei cenzuri severe, a intensificării opresiunii naţio
nale şi sociale. să creeze o societate închinată luptei pentru instruirea ~i
educarea femeilor, luminării lor, unul din obiectivele de luptă ale pa-
şoptiştilor.
Ideea înfiinţării .,Reuniunii femeilor române" din Braşov. o are
cărturarul şi patriotul Iacob Mureşianu. alături de Aaron Florian. Ioan
Maiorescu, care se aflau la Braşov, la sfirşitul anului 1849, depunînd o
activitate deosebită pentru această cauză nobîlă.17 Intr-una din consfă
tuirile celor trei intelectuall ar,deleni, se iveşte problema orfanilor rămaşi
de la părinţii căzuţi în revoluţia din 1848-1849 şi aşa se naşte ideea. ca
spre alinarea soartei acelora să se înfiinţeze o „Reuniune" de femei, pen-
tru că, observa Aaron Florian: ..... Să ştiţi voi că sub firma bărbaţilo1-
nu vom fi suferiţi a întreprinde nimic". 18
Agnes Duşoiu, preşedinta „Reuniunii femeilor române". intre anii
1888-1904, referindu-se la rolul jucat de Iacob Mureşianu la întemeie-
rea acestei societăţi culturale, declara în 1902: ,.Iacob Mureşianu la a.
cărui îndemn şi sfătuire a lucrat Maria Nicolau, nu este necunoscut
la noi românii. Ştim ou toţii că el şi-a ocupat locul său onorific între cei
dintîi, care au conlucrat aici în Braşov pentru binele neamului, înainte
şi după 1848 şi a căror stăruinţe şi fapte au contribuit la lustrul epocii
măreţe a românismuluî redeşteptat. Trebuie să ne întrebăm cum a ajuns
Iacob Mureşianu să fie sfătuitorul femeilor române din Braşo•:? Prin
activitatea sa ca profesor şi pedagog distins pe vremurile dceiea, lacob-
Muresianu devenise la finea anului 1849, un factor social între românii
din B~aşov, alături de Ioan Popazu, George Bariţiu. Andrei Mureşianu". 1 !}
Este de remarcat că înainte de a se fi constituit „Reuniunea femeilor
române", fondatorii ei au simţit nevoia unei consultări cit mai largi
11 Arhivele Statului Braşor, fond: ,.Reuniun<'a femeilor române" 1'299/5461 ~
Iacob Mureşianu (1812-1887), Album Comemorativ, de A.A.M., Braşov, 1913.
p. 18-22, 65.
18 „Transilrvania", anul II, nr. 1 din 1 ianuarie 1870, p. ZJ.
19 Raport despre Festivităţile Jubileului Semicentenar al „ReUftiu,1ii femeilor
române" din Braşov şi Istoricul „Reuniunii", Braşov, 1902, •p. 11-13.
7 Societăţile culturale braşovene 219
pentru a-şi precizia obiectivele şi formele ei de activitate, pentru a-i da

un conţinut şi o structură corespunzătoare, condiţiilor existente în Tran-
silvania în perioada absolutismului habsburgic. Intelectualii braşoveni,
Iacob Mureşianu, Ioan Popazu, Andrei MulI."eşianu, George Bariţiu, au găsit
calea de a crea un aşezămint cultural, prin care să antreneze în jurul ideii
naţionale, a culturii, femeile române, pentru a le educa în spirit patrio-
tic, pentru a le face să înţeleagă că trebuie să fie receptive la valorile
spirituale, pentru ca la rindul lor să cultive sentimentul naţional la tinăra
generaţie. Cu multă claritate a definit Iacob Mureşianu ţelurile acestei
reuniuni. formele ei de activitate cultural-naţionale; într-o apreciere pe
care a făcut-o asupra semnificaţiei întemeierii acestei societăţi· .. Gazeta
Transilvaniei" şi ,,Foaia pentru minte, inimă şi literatură", sint martore
că spiritul de reuniune a puterilor pentru înlesnirea înălţării în cultura
poporului român, a fost nutrită şi la timpul său resuscitată de nenumă
rate ori în sinul publicului român, ba premergerea cu exemplu încă n-a
lipsit din parte-ne, înfiinţînd „Reuniunea femeilor române", spre aju-
torul creşterii fetiţelor române orfane în Braşov, care îndată după revo-
luţiunea din anul 1848 îşi luă începuti1l. Cu scoaterea la viaţă a acestei
.. Reuniuni" se vina deodată şi scopul de a îndemna şi a atrage de partea
bărbătească a naţiunii române, oriunde s-ar afla cu locuinţa, la asemenea
asociaţiuni de tot felul şi aceasta s-a făcut cu tot felul de provocări repe-
tate între marginile naţiunii dincoace şi dincolo de Carpaţi, numai sub
numele de român fără deosebire confesională atit intre femei cit şi
între bărbati români. Această concordie asociativă a fost de repetate ori
propusă şi ~ecomandată ca cea mai necesară, numai unica şi singura con-
diţiune de a se putea înălţa şi rom{mul prin consfătuiri comune între sine
la o activitate cit mai puternică şi prin ea la cultură, glorie şi mărire. 20
La întemeierea noului aşezămînt naţional feminin din Braşov, un
aport substanţial l-a adus Maria Nicolau, fruntaşă a vieţii publice braşo
Yene şi prima preşedintă a „Reuniunii''. 21 După mai multe consfătuiri pe
care Maria Nicolau le-a avut cu cărturarii braşoveni, a lansat un apel
la 15 decembrie 1849, femeilor române: ,,Suspinînd dimpreună cu toate
surorile noastre pentru jertfele suferite în bătaia trecută, se cade să
punem o jertfă pe altarul naţiunii. Trebuie să dăm dovezi la lume că
bărbaţii noştri care au făcut atîtea jertfe pentru naţiune, au de-a dreapta
soţii vrednice. Să dăm dovezi la naţiunile străine că clasa cea mai cul-
tivată a doamnelor române cunoaşte şi simpte cu bărbaţii ei, trebuinţele
naţiunii. Vrem a fonda o Asociaţie sau Reuniune de dame române după
pilda altor doamne europene, cu scopul nu numai de a ocroti fetiţele or-
fane şi sărace, dar cugetul nostru este de a înfiinţa şcoli pentru o mai
20
Album come111!0rativ .. ., p. 23-26; ,,Gazeta Transilvaniei" anul LXXXIX,
nr. 93, din 8 septembrie 1926, p. 1.
21
Album comemorativ ... , p. 23-25; Raport despre Festivităţile Jubileului
Semicentenar ..., p. 11-13.
220 M. Hăltesc11 şi M. Tanasi11 .,"
solidă crcstere a fetiţelor noastre. Şi femeia a dorit să se ocupe de ,·ii-

torul neamului. de destinele. de gloria lui şi văzind steaua răsărită la !11-
mină. a cărei venire pe pămînt atitea secole aşteaptă în cl(",ert deosebita
noastră naţiune română, a găsit şi în sufletul nostrn fîntina aceea mo-
rală. adică simţul trebuinţei unei alte vieţi pretinse peste ocupaţiunile
<'asnice". 22
Apelul Mariei Nicolau. care deschidea perspectivele unei opere de
răspîndire a ştiinţei de carte. a culturii. a cunoştinţelor în mijlocul fe-
meilor, a fost primit cu entuziasm si însufleţire de către doamnele ro-
mâne din Braşov şi întreaga lume spirituală a Transilvaniei. Există in-
formaţii că imediat după publicarea apelului. reprezentante de seamă ale
vieţii publice şi culturale braşovene, s-au adunat în casa Mariei Nicolau.
unde în urma unor dezbateri au pns în circulaţie o listă de subscripţie
începută cu cei 15 florini ai primei preşedintă a „Reuniunii". pentru a
obţine ajutoarele necesare creşterii fetiţelor orfane. 2:i
Latura instructivă a scopului „Reuniunii". a făcut ca peste 80 de
femei române din Braşov. cu conştiinţa unei nobile îndatoriri patriotice.
să se înscrie imediat. contribuind cu sume considerabile pe lista de sub-
scripţie.
Ţelurile .,Reuniunii" au reunit generaţia cultă a Braşovului. convinc;ă
de necesitatea dezvoltării culturii naţionale şi a pregătirii poporului pen-
tru eliberarea de sub dominaţia străină, acţionînd pe planul educaţiei şi
al înălţării sentimentelor. 24
După ce s-au pus bazele „Reuniunii femeilor române". la 10 februa-
rie 1850 este trimisă o petiţiune guvernului Trans'ilvaniei. prin care se
cerea de către comitetul de iniţiativă în frunte cu Maria Nicolau. să se
aprobe înfiinţarea acestei instituţii pentru a afla starea şi numărul orfa-
nilor, ai căror părinţi au murit în revoluţie şi a contribui la ajutorarea
şi educaţia lor. 2 5
Intrucit organizatoarele „Reuniunii" vroiau să antreneze în jurul
acestui aşezămînt naţional cit mai multe femei din toate păturile socie-
tăţii. pentru a le da încredere în fortele lor. urmărind o arie largă de
răspîndire în tot cuprinsul Transilvaniei; pentru a depă~i restricţiile im-
puse, ele au cerut guvernatorului Transilvaniei. Ludwig Wohlgemuth. să
le aprobe această organizaţie numai cu caracter filantropic. 26 Demersu-
rile făcute, intervenţia la forurile de conducere ale Transilvaniei. tactica
folosită, a făcut ca la 19 martie 1850. ,;;ă se încuviinţeze verbal aprobarea
22 Raportul Jubiliar al Comite-tului ,,1-leuniunii femeiJlor româ11e" diri Hraşot',

1851-1926, 75 de ani de la infiinţare. Bra~ov 1928, p. 11.
23 Computu Publicu alu Fondului „Reuniunei femeilor române" spre ajuto-
riulu creşterii fetiţelor orfane Braşov, 1857, p. 1-3; 67-71; TJ-i6.
21 Ibidem.
2.; ,,Car,paţii" anul VI, nr. 339 din 8 sf'ptembrie 1926, p. 8; Raport despre
FestivitiJ.ţile Jubileului Semicente,iar .. ., p. 11-:!3.
~'ti Ibidem.
9 Societăţile
22! rH/111rale lira.rn1·r11e
----------------------------------
pentru constituirea .. Reuniunii femeilor române" din BraşoY. cu condiţia
prezentării statutelor. 27
Prima adunare generală a .. Reuniunii femeilor române" s-a ţinut
Ia 24 martie 1850 sub preşedenţia Mariei Nicolau, la care au p:;i_rticipat
43 de femei reprezentante ale burgheziei şi intelectualităţii române. 2 ,.;
Adunarea generală este deschisă de Maria Nicolau. care subliniază în
cm'întarea ţinută scopul reuniunii: ..Indatorirea tuturor femeilor române
!11 creşterea fetiţelor române este de a ajuta după putinţă orfanele mar-
tirilor din revoluţia 1848-1849. 2 fl Adunarea generală a hot[irît prin vot
secret constituirea unui comitet din 12 membre:i 0 • iar ca preşedintă a fost
;:deasă Maria Nicolau. care se bucura de mult prestigiu şi autoritate. 31
Putem afirma că a~a s-au pus bazele la 24 martie 1850. unei orga-
nizaţii naţional-culturale a femeilor din Transilvania. care a avut strinse
legături cu reprezentnţii mişcării naţionale din Transilvania şi din ve-
chea Rorn{rnie. ea constituind un suport serios pentru femeile românt•
prin educaţia economică, socială şi culturală pe care o făcea acestora.
Proiectul de statute al .. Reuniunii". citit în actunarea generală. este
dezbătut apoi în prima şedinţă. de comitet din 28 martie 1850. unde se fac
propuneri de îmbunătăţire şi se hotăreşte trimiterea lor guvernului Tran-
silvaniei.
Fondatoarele .,Reuniunii(' au fost de la început hotărîte să depună
o muncă perseverentă. pricepută şi devotată. pentru ridicarea culturală
a păturilor nevoiaşe din comunele şi satele Transilvaniei, luminarea fe-
meilor, crearea unui învăţămînt pentru fetele din popor, deziderate care
demonstrează înalta lor conştiinţă şi pasiunea lor pentru cultivarea sen-
timentelor naţionale. Aceste deziderate rezultă şi din primul paragraf al
statutelor „Reuniunii". trimise spre aprobarea guvernului Transilvaniei:
.. Noi subsemnatele, cugetînd la tristele urmări ce rezbelul civil le-au lăsat
~7 Ibidem; în scopul obţinerii aprobării pentru înfiinţarea reuniunii. mem-

br0le comitetului de iniţiativă şi mai ales Maria Nicolau s-au adresat soţid gu-
vernatorului Transilvaniei, Sofia Wohlgemuth, care era cultă şi distinsă. înţE'ie
gea necesitatea dezvoltării culturii fiecărui popor, cerîndu-i sprijinul. In scri-
soarea trimisă de Maria Nicolau către Sofia Wohligemuth. se accentua caracterul
ei filantropi•2. fără să SE' pomenească faptul că terenul principal de luptă va fi
cel al culturii naţionale. Detalii pentru acPa'Stă problemă. vni: Computu publicu ....
p.72-73; ,,Cal'paţii". anul VI. nr. 339 din 8 septembrie 1926, p. 8; Mircea Băltescu.
op. cit., p. 1•95.
28 Arhivele Statului Braşov, fond: ,,Reuniunea femeilor române", 8/41-12.
w Ibidem.
30 Primul comitet al .,RPuniunii femeilor române" ales în adunarea genera'.ă
din 24 martie, era format din soţiile unor intelectuali cu nume ilustru în viaţd
politică şi culturală ardeleană: Maria Nicolau, Ana Orghidan, Agnes Ghenovi,ci,
Zoiţa Iuga, Zoiţa Ciurcu, Caterina Pop, Zoiţa Petric, Zoiţa Dima, Paraschiva
Teclu, Stana Corbu, Maria Steriu, Luiza Ciu~u. Trebuie să menţionăm că mem-
hrele comitetului desfă'şurau o activitate nobilă şi dezinteresată, fără să fip remu-
nerate. Arhit•ele Statului Braşov. fond; ,,Reuniunea femeilor române", 20/-H54:
Ibidem, 1299/5-Wl; Raport despre Festivităţile Jubileului Semicentenar .... p. 11-2:3
:ii Arhii•ele Statului Braşov, fond: .,Reuniunea femeilor române" 1299/5461.
222 M. Băltescu şi M. Tanasiu 10
mai virtos in Transilvania, privind la mulţimea orfanilor români ai căror

părinţi au căzut prin furia răzbelului trecut şi ştiind că naţiunea noastră
este cea mai lipsită de aşezăminte binefăcătoare, ţinind apoi şi la nobilul
ţel de a putea mijloei o creştere mai solidă şi mai potrivită cu timpul
de faţă, pentru partea femeiască mai scăpătată, ne-am unit 'într-o socie-
tate cu scop de a ajuta după putinţă creşterea fetiţelor române mai sărace
şi mai întîi a acelora, care au devenit orfane prin moartea în bătaie sau
omorul aminduror părinţilor în decursul rezbelului civil din anii 1848-
1849.32
Statutele „Reuniunii femeilor române" au fcst aprobate la 21 octom-
brie 185033 de către guvernul Transilvaniei, ceea ce a constituit un pas
important în dezvoltarea activităţii ei şi a relaţiilor spirituale din Tran-
silvania, ea fiind prima asociaţie românească care a luat fiinţă după 1850
cu autorizaţia autorităţilor austriece. Pe măsura adincirii formelor ei de
activitate şi a structurii organizatorice, această instituţie va pune tot mai
mult accent pe manifestări cu caracter politic, împotriva politicii de
deznaţionalizare a românilor, pentru organizarea rezistenţei în faţa opri-
mării nationale.
In adunarea generală din 10 noiembrie 1850. se iau în discuţie pro-
blemele legate de aprobarea statutelor de către guvern, lărgirea activi-
tăţii ei, creşterea numărului de membri şi lansarea unui apel pentru a
aduce la cunoştinţa tuturor scopurile umanitare care se urmăresc de
,.Reuniune". 34
Intenţiile precise pe plan cultural şi chiar politic ale ,.Reuniunii•'
sînt evidente în apelul lansat la 20 decembrie 1850 după aprobarea sta-
tutelor de către guvern, şi difuzat pretutindeni în ţinuturile locuite de
români. 35 Acest apel intitulat „Adresare către femeile cele mai iubitoare
de omenire" 36 , sintetiza obiectivul imediat: colectarea sumelor de bani de
către femeile române, arătindu-se că: ,,Spre a putea conlucra la scopul
,.Reuniunii" cu mai mare înlesnire, vă rugăm să faceţi adunare de femei
______ .,,.
române din jur şi să întemeiaţi un colectiv filial care să constea din 4
32 Computu. publicu. ... , p. 79-86; ,,Gazeta Transilvaniei" anul LXXXIX, nr. 93

din 8 septemlbrie 1926, p. 1.
33 Arhivele Statu.lui Braşov, fond: ,,Reuniunea femeilor române", 23/4157;
Comitetul „Reuniunii" a lansat un apel cerînd sprijin şi dragoste faţă de educarea
tinerelor fete orfane din partea tuturor românilor: ,.Ajutoarele se pot trimite în
bani sau odată pentru totîdeauna, sau pe fiecare an, cu păstrarea dreptului de
membru activ al „Reuniunii", sau în naturale, cum: bucate. fin, vite etc., ori veş
minte, ori printr-o producţiune teatrală, sau baluri făcute în folosul săracelor,
ori prin vinderea umti lucru cu loterie, -.:ărţi de învăţătură, sau făclnd wec
fundaţiune pentru vreo învăţătoare la institutele ce se vor înfiinţa în părţi deo-
sebite locuite de români, sau făcînd vreun stipendiu cu care să se poate creşte şi
!întreţine vreo orfelină la institutele mai înalte de fete, pentru a putea fi învăţă
toare la şcoala română de fete".
3
' ,,Gazeta Transilvaniei", nr. 29 din 6 noiembrie 1850, p. 2;
:i:; Computu publicu. •.. , p. 75--78; ,,Gaze-ta Transilvaniei", anul LXXXIX din
8 septembrie 1926, nr. 93, p. 1-2.
:ll Arhiuele Statului B,-aşov, fond: ,,Reuniunea femeilor române'', :!3/4157.
11 Societăţile culturale braşorene 22:i
membre. o preşedintă.. o casiereasă şi o secretăreasă care să împrotocCJ-

leze colectele făcute şi să îndemne în jurul său la acest scop, împărtăşin
du-ne toate rezultatele domeniilor sale". :11
Cerinţele societăţii, principiile umanitare care călăuzeau pe condu-
cătoarele acesteia, ancorarea intelectualităţii în lupta pentru progres şi li-
bertate naţională, dezvoltarea mişcării feministe în Europa, sînt pregnant
ilustrate de Maria Nicolau, preşedinta ,.Reuniunii", în cele scrise în în-
cheierea apelului: ,,Noi mamele, sîntem talpa şi fintîna vieţii sociale.
Prin laptele nostru se nutresc regii şi şerbii, principii şi cerşetorii, copiii
şi supuşii. Şi, o! Cit de muLt depinde fericirea naţiunei şi a statului de la
buna crestere casnică, care cu toate că natura ni-o asemănat în inima
noastră d·e religie, ea a dat o direcţiune socială între noi, ea totuşi dup~
cerinţele veacului de acum aşteaptă o mai mare perfecţiune care pentru
partea cea mai scăpătată în mijlocul naţiunii noastre însă acum a fost
cu totul neposibilă. " 38
Acest apel a avut un larg ecou în toate provinciile româneşti, pre-
tutindeni s-au făcut colecte şi s-au trimis importante sume de bani pen-
tru fondul „Reuniunii", scrisori înflăcărate cu conţinut patriotic. s-a
popularizat 'în presă semnificaţia întemeierii şi activităţii naţionale.:1 9
Pictorita si distinsa cărturară brasoveană. Elena Muresianru, în dis-
cursul festiv ;ostit la 30 ianuarie 1901, cu prilejul jubileU:lui de 50 de
ani, sublinia că „Reuniunea femeilor române" din Braşov, a iniţiat ac-
ţiuni la care au luat parte români şi românce de pe toate meleagurile
patriei noastre, ceea ce a contribuit la folosirea unor forme şi mijloace de
luptă pentru realizarea unităţii naţionale. ,, ... ea nu a fost o însoţire lo-
cală braşoveană, ci a fost înfiinţată pentru toţi românii cu menirea de
a fi fost pentru toţi un izvor de sprijin reciproc şi de iubire frăţească". 40
Indiscutabil, înfiinţarea „Reuniunii femeilor române" şi întreaga sa ac-
tivitate, se înscrie pe linia transpunerii în viaţă a concepţiilor progresiste
şi înaintate despre rolul femeii în societate, despre participarea ei la
viaţa politică şi naţională, despre necesitatea organizării pentru apărarea
drepturilor şi intereselor legitime, susţinute cu căldură de către mili-
tanţii cei mai de seamă ai spiritualităţii braşovene. Pe lingă latura pozi-
tivă enunţată de noi, în cuprinsul lucrării, pe tărîmul vieţii cultural-na-
37 Ibidem.
38 Ibidem.
39
ln această direcţie vrem să inidkăm cîteva surse, care arată modul cum
a fost primit apelul de către întregul popor român, fondurile colectate pentru
„Reuniunea femeilor române" din Braşov, aidezirunea unor reprezentanle slese ale
-diferitelor pături sociale din Transilvania: Computu Publicu .•. , p. 114-115, l'l 7,
1,28-129, 131-132; Arhiva Mureşenilor, nr. 9838, 9068, 9069, 1018; ,,Gazeta Tran-
silvaniei", anul LXXXIX, nr. 93 din 8 septembrie 1926, p. 1; ,,Carpaţii", anul VI,
nr. 93 din 8 septembrie 1926, p. 1; .,Car,paţii", anul VI, nr. 3,39 din 8 septembrie
1926, p. 8-9; Mireea Baltescu, op. cLt., p. 199-200.
"
0
„Carpaţii", anul VI, nr. 339 din 8 septembrie 1,926, p. 9----10; ,.Gazeta Tran-
silvaniei", anul LXXXIX, nr. 93 din 1926, p. 1-2; Raport despre Festivităţile
Jubileului Semicentenar . .. , p. 20.
22-1 111. Bdltescu şi M. Tanasiu
tionale româneşti, trebuie să subliniem că această organiza\ie nu a cu-

prins în programul său cerinţe de ordin social, referitoare şi 1~ elibe-
rarea naţională şi la eliberarea socială a poporului român. Lipsa din sta-
tutele „Reuniunii" şi din programul său a prevederilor privind rezolvarea
celor mai arzătoare cerinţe ale maselor largi pe plan social. reflectă apar-
tenenţa fondatorilor, a membrilor din comitet, a colaboratorilor principali
şi anume, ei fiind reprezentanţi ai burgheziei şi intelectualităţii române
animaţi de idei liberale.
Dacă pe planul aspiraţiilor care caracterizau mişcarea naţională ro-
mânească, năzuinţa spre desăvîrşirea unităţii statale, .,Reuniunea femeilor
române", şi-a adus cu vigoare o contribuţie de preţ în domeniul luptei
democratice şi pentru dreptate socială, aportul ei este cu totul neîn-
semnat.
Analiza activităţii şi gamei largi de forme folosite între anii 1850-
1880. a fost făcută în studiul citat de noi în cuprinsul acestei părţi a lu-
crării41 şi nu vom mai sublinia aceste aspecte, oprindu-ne asupra unei
]aturi netratate pînă în prezent şi anumue contribuţia adusă de ,.Re-
uniune" la dezvoltarea învăţămîntului românesc pentru fete.
Cu mult înaintea înfiinţării „Reuniunii", în presa rom{mească din
Transih·ania. mai ales în foile de la Braşov, cu ocazia diferitelor întruniri
sau întîlniri, s-a cerut întemeierea unor forme de învăţămînt pentru pre-
gătirea fetelor provenite din popor. care să asigure propăşirea satului şi
să dea minimul de cunoştinţe populaţiei feminine.
Mulţi oameni de cultură braşoveni au arătat necesitatea înfiinţării
unor şcoli, pentru educarea fetiţelor sărace, care. pe lingă însuşirea unor
cunoştinţe teoretice să capete şi unele deprinderi casnice, prin ele să se
asigure instrucţiunea publică.
Cu toată seriozitatea şi importanţa cuvenită unei asemenea acţiuni
de interes naţional şi cultural. la adunarea generală din 9/21 octombrie
1851 a „Reuniunii femeilor române", se ia în discuţie proiectul de în-
fiinţare a unei şcoli mai înalte de fetiţe. In cadrul dezbaterilor pe margi-
nea acestei probleme, se arată că menirea unei asemenea şcoli era să pre-
gătească fetiţele cu toate cunoştinţele necesare de economia casei. ca s;1
poată fi în stare prin 'învăţătura primită să-şi înlesnească traiul ,,ie\ii.~~
în vederea organizării acestei şcoli. s-a propus aducerea unei profe-
soare cu studii pedagogice, care să ~tie ce se pretinde la clasele mai înalte
~i să rezolve toate cerinţele care ~e impuneau în educarea fetiţelor, s[1
pregătească tinerele din popor. destoinice, harnice şi cu dragoste de
patrie.
·.i Arhii-ele Statului Braşou, fond: ,,Reuniunea femeilor române'", :236/4369;

adunarea generală s-a ţinut in casa Mariei Nicolau din Braşov, luindu-se în
discuţie activitatea comitetului pe anul 1851.
',! lbiclem.
Adunarea generală a hotărit constituirea unei comisu, care să pregă

tească întemeierea şcolii şi realizarea dezideratelor formulate de mem-
brele „Reuniunii":13
Luptînd cu mari greutăţi, ,,Reuniunea femeilor române" reuşeşte de
abia în 1855 să realizeze dezideratele legate de înfiinţarea unor şcoli
pentru orfane şi fetiţele sărace. Pe această linie se înscrie hotărîrea adop-
tată în şedinţa de comitet din 6 martie 1855, ca din fondurile strînse pînă
atunci să se înfiinţeze două şcoli de lucru pentru fetiţe, una la Braşov
~i alta la Blaj. 44 Statutele „Reuniunii" din Braşov, nu prevedeau înfiin-
ţarea de şcoli, de aceea se ia hotărîrea în acea şedinţă de comitet ca e1e
să fie modificate, completîndu~se atribuţiile şi obiectivele societăţii cu:
..... sprijinirea educaţiunei şi instrucţiunei orfanelor române sărace, prin
ridicarea de şcoli de fete". 45
Pentru a putea răspunde nevoii imediate de pregătire şcolară a or-
~anelor, în 24 aprilie 1855, se deschide la Braşov o şcoală de lucru cu
13 eleve. 46
Răspunzînd strădaniilor depuse de cărturarii români, de comitetul
.,Reuniunii femeilor române", pentru a crea mici citadele ale renaşterii
naţionale. în iulie 1855, Eforia şcoalelor române din Braşov, pune la dis-
poziţia Şcoalei de lucru pentru fetiţele orfane ,, ... încăperi'.e trebuin-
~ioase, curate şi încălzite"_-17
Iniţiativa „Reuniunii femeilor române" privind dezvoltarea învăţă
rnîntului românesc pentru fete, prin înfiinţarea Şcolii de lucru, se rea-
lizează în anul 1855.
Dind glas cerinţelor exprimate de fondatoarele „Reuniunii", pentru
a se înfiinţa şcoli, în adunarea generală din 7/19 noiembrie 1859 se sta-
bileşte definitiv modificarea adusă statutelor privind contribuţia organi-
zaţiei feministe din Braşov la dezvoltarea învăţămîntului şi se acioptă
lin plan de învăţămînt pentru şcolile înfiinţate.~ 8
Guvernul Transilvaniei aprobă la 27 noiembrie 1860, modificarea
statutelor şi planurile de învăţămînt pentru şcolile „Reuniunii femeilor
române", ceea ce va spori rolul ei la procesul înălţării şi dezvoltării na-
t iun ii române din Transilvania, în scopul formării, educării şi instruirii
tinerelor fete studioase dar lipsite de mijloace.~"
Pe lingă şcoala primară cu trei clase de fete existentă în Braşov,
.. Reuniunea femeilor române", în colaborare cu Eforia şcolară, hotărăsc să
13 Ibidem; din Comisia coI11Stituită au fă·cut parte Seva stia Iacob Mureşianu,
1
Ecaterina Simeon, Maria David, Suzana Popovici, Maria Nkolau-Pădure.

" 4 Jubileul de 50 de ani al şcoalei (1886-1936), ,,Reuniunea femeilor române".
Liceul industrial Braşov, 1936, p. 9.
5
" Ibidem, 438/4593.
"
6
Arhivele Stat. Braşov, fond: ,,Reuniunea femeilor române", 1334/5461.
~7 Ibidem.
48 Ibidem.
1,o Ibidem.
15 - Crlsla 1974
înfiinţeze clasa a IV-a, profesorii urmind să fie plătiţi dintr-o subvenţie

acordată de 500 şi apoi de 800 florini anual.5°
Planul de invăţămint pentru această clasă, prevedea predarea unor
cunoştinţe teoretice mai înalte, învăţarea lucrului de mină şi a unor dis-
cipline noi. 51 Cursul de lucru de mină şi la clasa a IV-a, a fost condus de
învăţătoarea Maria Petrescu, iar disciplinele teoretice erau predate de
doi profesori de la Liceul române5c din Braşov, Ştefan Iosif şi Iosif Vasile
Oroianu, cunoscuţi prin activitatea lor pedagogică, patriotică şi nat,io-
nală.52
Scopul înfiinţării clasei a IV-a, era de a face pe eleve să înţeleagă

mai bine principiile şi normele morale, a le înzestra cu cunoştinţe mai
temeinice cerute de epoca respectivă, de a le deprinde cu munca nece-
sară în gospodărie, de a crea obiecte utile şi folositoare pentru familie.
oferind tinerelor fete mijloace de a trăi cinstit, onest, modest. de a sluji
poporul, familia şi societatea. 53
Concomitent se înfiinţează şcoli la Blaj şi Sibiu cu acelaşi profil. sus-
ţ.inute din fondurile ,,Reuniunii". ceea ce arată extinderea activităţii în
diferitele centre ale Transilvaniei, a preocupării lor pentru cuprinderea
unui număr cit mai mare de fete în aceste instituţii şcolare. Pină în 1883.
aceste şcoli au fost subvenţionate cu 1200 florini anual, în ele invăţind
peste 100 de fete, ceea ce însemna desigur mult în condiţiile asupririi
naţionale şi sociale din Transilvania. Instituţiile de invăţămînt create de
„Reuniunea femeilor române", au avut un rol hotăritor în deşteptarea
interesului pentru dezvoltarea învăţămîntului românesc, unde învăţau
mai ales fetele, cultivind la acestea cunoştinţe de istorie naţională. geo-
grafie, aritmetică, norme de conduită morală, cu serioase implicaţii pe
terenul emancipării poporului.
Prin plecarea profesorului Ştefan Iosif, pentru continuarea studiilor
în străinătate, în locul lui este numit în anul 1863 la clasa a IV-a Ioan
Meşotă, pedagog şi istoric vestit, renumit dascăl şi om de cultură, autor de
50 Ibidem, 798/4952.
51 Ibidem.
52 Jubileul de 50 de ani al .şcoalei .. ., p. 9; Raport despre Festirităţile Jubi-
leului Semicentenar ... , p. 16---17.
r..1 Arhivele Statului Braşov, fond „Reuniunea femeilor române", 798/4952; în
planul de învăţâmînt erau prevăzute ca obiecte: lucru de mină, bucătăria, cul-
tura legumelor, curăţitul în casă, religia, datoria mamelor de familie, continuare.t
gramaticii limbii române şi germane, cunoştinţe mai întinse de istorie şi geografie.
în deosebi a Austriei şi a Transilvaniei, elemente de istorie naturală şi fizică popu-
lară, aritmetica din ,minte şi dfre p'.ină la iregula de trei simple, ţinerea socotelilor.
După cum se observă din acest plan, se punea accent pe educaţia patriotică d
elevilor, pe însuşirea unor deprinderi practice şi a unei formaţii ştiinţifice; se pre-
vedea ca în clasa a IV-a să se primească absolventele clasei a III-a de orice con-
fesiune, sau cele care vor putea demonstra că au aceleaşi cunoştinţe cu cele care
au absolvit. Fetiţele sărace şi cele orfane r,e,comandate de „Reuniune" erau scu-
tite de taxa stabilită.
manuale şi studii istorice. 54 Ioan Meşotă care va deveni şi secretarul „Re-

lmiunii" între anii 1865-1866, va aduce o contribuţie de preţ datorită
experienţei şi competenţei sale, la ridicarea calităţii învăţămîntului în
şcolile de fete create, precum şi în înfiinţarea de noi institute şcolare în
diferite centre ale Transilvaniei. 55
Extinderea activităţii „Reuniunii femeilor rom{me" din Braşov în do-
meniul şcolar, amplifică atribuţiile sale şi lărgeşte preocupările culturale,
necesitînd o cooperare mai intensă cu intelectualii din Brasov. In acest sens
adunarea generală din anul 1864, pe baza statutelor modificate ale „Reuni-
unii", alege cîţiva sfătuitori din cei mai vestiţi cărturari braşoveni, care
să orienteze organizaţia spre lărgirea formelor de activitate, în direcţia ce-
rută de viaţa naţională românească. Aceşti sfătuitori sau bărbaţi de încre-
dere, au fost George Bariţiu, Ioan G. Ioan, Iacob Mureşianu, Damian
Datcu. 56
Un merit deosebit al „Reuniunii femeilor române" din Braşov, constă
şi în faptul că şi-a dedicat marea parte a eforturilor, încercărilor fructu-
oase de a înfiinţa nu numai şcoli de fetiţe, ci şi de-a face cunoscute şi înţe
lese noile metode ale pedagogiei moderne, de a răspîndi ideile pedagogice,
ce cîştigau teren în gîndirea şi practica şcolară, de pregătire a cadrelor di-
dactice pentru aceste forme de învăţămînt. Aceste tendinţe progresiste şi
pozitive rezultă şi din raportul prezentat la adunarea din 7/19 noiembrie
1865 de Anastasia Datcu, preşedinta „Reuniunii": ,,Să ne îngrijim cu toate
puterile pentru această „Reuniune", cu atît mai vîrtos că în ţările locuite
de români, se face neasemănat mai puţin pentru învăţămîntul sexului fe-
meiesc, decît pentru a celui bărbătesc, cînd tocmai din contră interesul
drept înţeles şi viitorul naţiunii româneşti juste, depinde în mod imperativ,
ca în proporţiunea, în care o parte însemnătoare a junimii bărbăteşti pro-
păşeşte în ştiinţa şi în cultura inimii, să propăşească şi sexul femeiesc ală
turea, pentru ca nu cumva în generaţiunile următoare din o diferenţă prea
mare în cultura cea adevărată să urmeze o depărtare totală, a unui sex faţă
de celălalt ... De aceea scopul ,.Reuniunii" va fi ajuns numai atunci cînd ea
Arhivele Statului Braşov fond: ,,Reuniunea femeilor române", 1096/525'8:

51,
/i.ndrei Bărseanu, Istoria şcoalelor centrale române greco-ortodoxe din Braşov,
Braşov, 1902, p. 587; Axente Bandu, Ioan Meşotă în „Ţara Bîrsei", anul II,
nr. 1/19·30, p. 67-70; clasa a IV-a era urmată în anul 1863 de 11 fete, iar în
~mala de lucru erau înscrise 18 eleve.
55
Eforia şcoalelor hotărăşte schimbarea planului de învăţămînt pentru clasa
,1 IV-a de fete, în sensul că fetiţele sărace şi orfanele, 12are nu au mai trecut
prin cele 3 dase să fie primite la şcoala de lucru ,de mină la recomandarea
,,Rooniunii".
56 Album comemoratit·, p. 2~26; ,,Carpaţii" anul VI, nr. 339 din 8 septc-m-
brie 1926, p. 5--8; ,,Gazeta Transilvaniei", anul LXXXIX, nr. 93 din '8 septembrie
1926, p. 2; George Em. Marica, Iacob Mureşianu, Studiu biografic, în „Tribuna",
anul III, nr. 2/1959, p. 5; Mircea Gherman, Mureşenii, în „Magazin istoric", anul II,
nr. 4/1968, p. 2-7.
l 5°
din veniturile ei, va fi în stare, înzecindu-i capitalul, de a înfiinţa în dife-

rite ţinuturi româneşti mai multe şcoale de fetiţe şi cînd va avea totodată
un institut pedagogic al său, o pepinieră sau seminar din care să iasă pro-
fesoriţe bine învăţate şi bine educate, pătrunse de însemnătatea chemării
lor şi care sînt olătite totodată cuviincios să ocupe posturile respective pe la
şcoalele de f eii ţe ... " 57
Opera şcolară a „Reuniunii femeilor române" se îmbogăţeşte în anul
1874 prin crearea celei de a V-a clase pe lingă cele patru existente, mărin
du-se şi subvenţia acordată în acest sens, obţinîndu-se un salt în lărgirea
orizontului cultural al elevelor şi în pregătirea lor pentru viaţă. 58
ln timpul preşedenţiei Mariei Secăreanu, una din fondatoarele socie-
tăţii, între anii 1878-1886, s-a pus şi problema înfiinţării primei şcoli in-
ternat de fete din Transilvania la Braşov, acţiune care s-a bucurat de mult
sprijin din partea tuturor factorilor pe linie de învăţămînt şi cultură româ-
nească. a dovedit efervescenţa ce a cuprins toate societăţile create pentru
înflorirea culturii naţionale.
Activitatea „Reuniunii femeilor române" pe tărîmul şcolar, se înscrie
ca o contribuţie pozitivă adusă pe linia educaţiei poporului român. a înte-
meierii unor instituţii şcolare care au corespuns dezvoltării culturii şi a
progresului societăţii româneşti din Transilvania, a creat frumoase tradiţii
de instruire şi luminare a fetelor.
La încheierea acestui capitol, dorim să relevăm participarea activă a
,,Reuniunii femeilor române" la organizarea primei expoziţii de manufac-
tură şi artă românească ţinută la Braşov în anul 1862. cu prilejul celei de
a II-a Adunări generale a ,,Astrei", unde au fost prezentate lucruri de mi-
nă, minunat executate de fetiţele orfane şi sărace. 59
Apreciind obiectiv conţinutul şi formele de activitate ale .. Reuniunii
femeilor române" din Braşov, pe perioada anilor 1850-1880, trăsăturile
fundamentale în condiţiile unei represiuni permanente din partea autori-
tăţilor, putem afirma că ea a transmis un mesaj înaintat în mijlocul poporu-
lui, a favorizat ridicarea conştiinţei femeilor române, manifestarea lor
plenară pe scena vieţii politice şi naţionale. Geneza acestei societăţi cu
profil cultural, patriotic şi naţional, subliniază în acelaşi timp dăruirea şi
patosul generaţiei de cărturari braşoveni din a doua jumătate a secolului
al XIX-iea, George Bariţiu, Iacob Mureşianu, Ioan Meşotă, Ipolit Ilasie-
vici, Ioan Lengeru şi alţii, pentru culturalizarea maselor, cultivarea tradi-
ţiilor naţionale, desfăşurarea luptei pentru desăvîrşirea statului naţional
român.
57 „Carpaţii", anul VI, nr. 339 din 8 septembrie 1926, p. 8.
,.s Maria Popescu-Bogldan, Istoricul Şcoalei „Reuniunii femeilor române" Jirt

Braşov, extras din „Tara Bîrsei", Braşov, 1937 ,p. 538-540.
w Arhivele Statultti Braşot', fond: ,,Reuniunea femeilor române" 11'75/5::!37.
_____________ ______
17 culturale _____________229_
Societăţile
_;_ braşovene
___:_
CONTRIBUŢIA BRAŞOVULUI LA INTEMEIEREA ŞI ACTIVITATEA „ASTREI"

(1850-1880)
In complexul de împrejurări social-politice şi culturale, generate de

evenimentele ce au urmat revoluţiei de la 18--18, se înfiinţează la Sibiu în
18Gl ,.Asociaţiunea trnnsilvană pentru literatura română şi cultura popo-
rului român".
Această importantă societate culturală apare înir-o er.iocă, •de puternică
afirmar2 a conştiinţei naţionale a românilor transilvăneni. ca urmare a
străduinţelor depuse de o p1ei2.dă ele cărtur,~ri patrioţi, în rîndul cărora s2
număra: Ioan cavaler de Puşcariu, Andrei Şaguna, George Bariţiu, Timo-
tei Cipnriu.r, 1
,,Asociaţiunea transilv,m{\ pentru literatura român} şi cultura poporu-
lui român". a fost cea mc1i L,s,2mn?.tă organiza~ie culturală a românilor din
Transilvania, dcsfăşurînd timp de opt decenii, o activitate multilaterală
pentru luminarea maselor şi deşteptarea conştiinţei naţionale, după cum
spunea Ion .Agîrbiceanu într-o conf2rinţă ţinută în 193<J: ,.Pe:1tru deştep
tarea şi creşterea conştiinţei nnţionale, cărturnrii români grupaţi în ,.Astra"
şi cei de la oraşe şi sate au început cu scrisul şi graiul viu să a1·ate poporu-
lui român că noi sîntem urmaşii unui neam vestit, al romanilor ... şi că
sîntem vrednici, destoinici s'.'i fim un popor liber, cu toate drepturlle"_Gz
Încă de la sfîrşitul secolului al XVIII-lea s-a resimţit în Transilvania
lipsa unei societăţi culturale româneşti, care să militeze pentru progresul
s:Jiritual al românilor. precum şi pentru făurirea unităţii culturale şi naţio
nale a poporului român.
GL Referitor la istoricul .,,\strei", au publicat studii valoroase: istori12ul Ioan

Lupaş, Andrei Saguna şi conducătorii Asociaţiunii transilvane" (1861-1922), Bu-
cureşti, 1922, p. 3-63; V. Curticăpt>anu, Intemeierea societăţii „Astra" şi rolul
ei în cultura poporului româll, în Studii, anul XIV, nr. 6/1961, p. 1439-146:2;
Cu competenţă, V. Curticăpcanu a publicat un r0marcabil studiu privind în~e-
meierea „Astrei'', programul cultural-ştiinţific, secţii!P societăţii, adunările gene-
rale, intitulăl: ,,Astra" crnlru al vietii •2ulturalc româneşti din monarhia Austro-
Ungară (1861-1918) în Mişcarea cultumlă românească pentru unirea din 1918,
Bucureşti Bd. Ştiinţifică, 1968, p. 59-139. Reputatul bibliograf Ioan Georgescu, a
publicat istoricul „Astrei" într-un articol intitulat Astra în „Boabe de grâu", anul I,
nr. 4/1933, p. 217-235. Cu privire la activitatea „Astrei" la Braşov, nu s-a publi-
cat pînă în prezent vreun studiu de sinteză, sau vreo monografic. La Arhivele
Statului din Braşov, PXÎ'stă un fond „Astra" pe care autorii acestei lucrări l-au
cercetat şi au încc1•2at să valorifice documentele existente. In acf'St fond însă, cel
mai bogat material, se referă la perioa.ja de după anul 1880. De un real folos
pentru elaborarea acestei părţi din lucrare au fost foile braşovene: ,,Gazeta Tran-
silvaniei", ,,Transilvania" şi ,.Orientul Latin".
a2 Ion Agîrbiceanu a ţinut în 10 septembrie 1939 la postul de radio o con-
ferinţă intitulată: ,,Trecutul şi munca Astrei", în care a subliniat rolul cultural
al acestei asociaţii, imprimat încă de la înfiinţare de George Bariţiu şi Timotei
Cipariu; Ion A-gîr,biceanu, Asociaţiunea transilvană pentru literatura şi cultura
poporttlui român, ce a fost? ce este? ce vrea să fie?, Sibiu, 1936 ,p. 1-14.
Deşi înfiinţată în 1861, ,.Astra" îşi are rădăcinile adînc înfipte în timp,
îndată ce la românii de o parte şi alta a Carpaţilor, se afirma conştiinţa na-
tională.63
· Subliniind rolul „Astrei", putem afirma că ea preia, continuă şi dez-
voltă, lupta desfăşurată de asociaţiile şi societăţile cultural-literare înfiin-
ţate în prima jumătate a secolului al XIX-iea, pentru organizarea vieţii spi-
rituale româneşti, păstrarea fiinţei naţionale a românilor şi înfăptuirea
idealurilor exprimate în timpul revoluţiei de la 1848.
Fiind de la început în slujba culturii româneşti. ,.Astra" a fost un cen-
tru de unire al românilor, de făurire prin cultură a unităţii noastre naţio
nale, de cîştig,are prin cultură a ceea ce nu s-a putut cîştiga prin lupta ar-
mată şi cea politică.
Imediat după revoluţia din 1848-1849, în faţa elementelor înaintate
şi progresiste ale intelectualităţii române din Transilvania, problema cen-
trală a devenit înfiinţarea unei universităţi sau academii culturale, menită
s~ grupeze, pe toţi cărturarii din provinciile locuite de români, care să aibe
un cimp larg de activitate ştiinţifico-cultural, promovînd prin toate mijloa-
cele o muncă largă de luminare a maselor, aşezămînt care să contribuie la
făurirea edificiului culturii poporului român.
La înfiinţarea „Asociaţiunii transilvănene pentru literatura română
şi cultura poporului român", o contribuţie de seamă a adus-o cărturarii
braşoveni.
,,Inştiinvarea literară", trimisă de D. A. Sturza lui Iacob Mureşianu,
profesor şi publicist din Braşov, preconiza o Comisie literară, menită să
discute problemele limbii şi ortografiei române; ea poate fi consideratii ca
punct de plecare pentru apariţia ,,Societăţii academice" şi a „Astrei". 64
63 La sfîrşitul secolului al XVIII-lea, Ioan Molnar Piuariu, încerca să în-
fiinţeze „Societatea literaţilor din Sibiu", cu scopul de a tipări un ziar p<>ntru
popor (1789), iar în 1795 aşa numita „Societate filozoficească a neamului românesc
în mare principatul Aridealului", carf' va avea ca membri: preoţi, învăţători,
istorici şi alţi mai mulţi învăţaţi la număr. Acest proiect nu s-a realizat în între-
gime. Totuşi va apărea în 1798 la Sibiu, un încC'lput de istorie universală sul.J
titlul ,.Jnceputuri temeinice ale istorii de obşte. Istorii vechi". Cu o jumătate de
secol mai tîrziu, mai mulţi intelectuali români transilvăneni se gîndcau la o „Aca-
demie română,. Important de amintit aici încercarea făcută în 1845 în Ţara Româ-
nească cu scop de a se întemPia o ,.Asociaţie literară a României". Intre iniţia
tori îi găsim pe: C. A. Rossetti, N. Bălcescu (munteni); V. Alecsandri. C. Ne-
gruzzi (moldoveni); Aaron Florian şi A. T. Laurian (transilvăneni). Scopul ei erd
să înlesnească progresul literar în toată România. Tendinţa de a crea comitete
filiale în Mo'ldova şi Transilvania, nu a reuşit, după 12um nu s-a realizat nici
propunerea lui N. Bălcescu şi M. Kogălniceanu de a publica un Dicţionar biografic-
cu vieţile celor mai însemnaţi români din toate părţile şi din toate veacurile.
După doi ani de activitate, această societate îşi încetează activitatea. Aceste date
privind premizele „Astrei", le găsim în studiul lui Ioan Lupaş, Andrei Sagun.a şi
conducătorii Asociaţiunii transilvane", (1861-1922), Bucureşti, 1922, p. 7-9.
6 " D. A. Sturza, student la Milnchen, trimite lui Iacob Mureşianu, ,,lnştiin
ţarea literară", în care vorbeşte despre importanţa unei ,, ... culturi înţelesuale.
morale şi materiale", în scopul de a statornici „în sfera ei o unitate organică şi
Piatra de temelie a „Asociaţiunii transilvane" este pusă încă din 1852

de revoluţionarii ardeleni Aaron Florian, Avram Iancu, Axente Sever, Si-
mion Balint, care au avut iniţiative meritorii, strîngînd un fond de 2500
florini, pe care l-au depus la o bancă de păstrare din oraşul Sibiu. 65
Iniţiativa acestora, de a înfiinţa o societate literară română în Transil-
vania, ne este mărturisită de Aaron Florian într-o scrisoare trimisă lui
Ioan Maiorescu la 2 mai 1852: ,,Eu m-am folosit de această ocaziune şi am
socotit că cel mai bun scop pentru aceşti bani este o „Societate literară ro-
mână".66
In acelaşi an, Aaron Florian, îl ruga pe Ioan Maiorescu ce se afla la
Viena. să întreprindă diferite acţiuni pentru el,aborarea statutelor ,.Socie-
tăţii literare", preconizată de revoluţionarii ardeleni amintiţi: ,, ... vezi de
te înţelege cu cei de acolo, cu Bărnuţiu, Laurian şi comunicaţi-ne ideile
voastre, pe care le aşteptăm, ca să ne folosim de ele la compunerea statute-
lor", iar puţin mai tîrziu îi comunica aceluiaşi că ,, ... de la Blaj s-au trimis
opiniile, de la Braşov de asemenea, aşa că săptămîna aceasta vom începe
redacţiunea statutelor" .67
Aceste iniţiative şi propuneri au avut un larg ecou în presă, la întru-
nirile cărturarilor din Transilvania şi Ţările Române, după cum relata zia-
rul „Telegraful român": .,O reuniune pentru cunoştinţele diverselor ramuri
de ştiinţă, nu poate să fie decît dorinţa fierbinte a tuturor care pricep şi
ştiu preţul foloaselor ce provin pentru cultura unei naţiuni din asemenea
asociaţi uni". 68
Frămîntările din jurul luptei pentru înfiinţarea unei societăţi culturale
din Transilvania, durează aproape un deceniu, din cauza politicii Curţii
imperiale de la Viena, care se opunea construirii unei instituţii menite să
promoveze idealul naţional şi politic al românilor. Fruntaşii transilvăneni
ai mişcării naţional-culturale: Aaron Florian, Andrei Şaguna, Simion Ba-
lint, Simion Bărnuţiu, Ioan Maiorescu, August Treboniu Laurian, Ilarion
Puşcariu, Timotei Cipariu, George Bariţiu, n-au cedat opoziţiei absolutis-
mului austriac şi au continuat demersurile pentru crearea unui aşczămînt
o individualitate ideală, un spirit şi un simţ comun", avînd ca ţel deşteptarea
activităţii literaţilor, tipărirea lucrărilor lor etc. Din Comisia literară, urmau să
facă parte 11 membri, din toate provinciile româ•neşti, 8 transilvăneni, Timotei
Cipariu, I, A1exi, Aaron Florian, George Bariţiu, A. T. Laurian, Aron Pumnul,
Ioan Maiorescu, Atanase Sandor şi 3 membri moldoveni. Locul de întrunire a
Comisiei a fost stabilit la Blaj, iar ca preşedinte a fost desemnat Timotei Cipariu.
Vezi: Axente Banciu, Primele cărămizi la temelia Academiei Române, extras din
,,Ţara Bîrsei", Bra~ov, 1'936, p. 1-11; ,,Foaia pentru minte, inimă şi literatură",
anul XIII, nr. 1/1851, p. 12.
m Ioan Georgescu, op. cit., p. 217.
60 Ibidem; Avram Iancu, Aaron Florian, Axente Sever, Simion Balint au
primit dBSpăgubiri băneşti din partea autorită'ţilor, din care au donat 2 500 de
florini pentru înfiinţarea unei societăţi culturale, depuni•ndu-i pe numele lui Paul
Vasici la o casă de ,păstrare la Sibiu. Aceaistă acţiune nu a avut o finalizare din
cauza vitregiei timpurilor.
u7 V. Curt~ăpeanu, lntemeierea societăţii „Astra", şi rolul ei în cultura po-
porului român (1861), în „Studii", anul XIV, nr. 6/1961, p. 1441.
68 Ibidem, p. 1442.
cultural. Lupta lor a fost favorizată de noile condiţii istorice existente după
1860, cind clasele dominante din Austria au fost nevoite să treacă la o pe-
rioadă de regim liberal şi să introducă sistemul constituţional de guver-
nare.69
Nu putem trece cu vederea, 1aportul adus de cărturarul si juristul bră
nean, Ioan Puşcariu, la înfiinţarea „Astrei", eforturile depuse de acesta
pentru crearea unei instituţii naţionale de cultură românească. 70
George Bariţiu, braşovean prin adopţiune, este considerat de istorio-
grafie ca unul din fondatorii acestei renumite societăţi culturale, ca un
adevărat ,,"piritus rector" al „A:sodaţiunii transilvane".
Actul de constituire al „Asociaţiunii transilvane pentru literatura ro-
mână şi cultura poporului român", se consideră petiţia semnată de cele
171 de personalităţi ale vieţii culturale din Transilvani,a, care este înaintată
de Andrei Şaguna la 10 mai 1860 guvernatorului Transilvaniei, Lichten-
stein."
Din nou trebuie să subliniem contribuţia cărturarilor braşoveni: Ioan
Puşcariu, George Bariţiu, ajutaţi de Timotei Cipariu la alcătuirea proiec-
tului de statute al „Astrei", cerut de guvernatorul Lichtenstein la 12 iu-
lie 1860. 72
Guvernatorul imperial a aprobat statutele ,,Astrei" la 6 septembrie
1861 şi adunarea de constituire a asociaţiei, datorită intensificării luptei de
eliberare naţională, a frămîntărilor maselor largi populare din Transilvania,
69 T. V. Păcăţian, Cartea de aur, vol. II. Sibiu. 1902, p. 109-112 .
70 Ioan Puşcariu publică un articol intitulat ,,Din ţara Oltului" în ziarul
„Telegraful Român" din 20 martie 1850, prin care cerea pentru cele trei milioane
de români, întemeierea unei instituţii de cultură pentru cunoaşterea literaturii
române şi pentru cultura poporului român, care să dispună de o bibliotecâ, muzec.
publicaţii proprii. Precursor al „Astrei", Ioan Puşcariu vedea în această asociaţie
un mijlc12 de a populariza cultura noastră naţională, de a contribui la deşteptarca
şi creşterea conştiinţei naţionale, de a da îndrumări şi pild0 poporului nostru, de
a se emancipa, El vedea în acest aşezămînt cultural, un for de răspîndire al
cunoşlinţelor ştiinţifice şi culturale, de stimulare a creaţiei literare, a dezvoltării
limbii române literare. Ecoul stîrnit de acest articol, îl determină pe Ioan Puş
cariu să publice în acelaşi ziar, sub acelaşi titlu. un alt articol, prin care îndemna
cărturarii să treacă la â•.::ţiune concretă pentru înfiinţarea unei societăţi culturale,
care să poată fi numită „pentru literatura română şi pentru cultura poporului
român;', prezenLlnd programul acestei asociaţii; Ioan caYaler de Puşcariu, Notiţe
despre intîmplări.le contemporane, Sibiu, 1913, p. 1-100; T. V. Păcăţian, op. cit.,
p. 767-775.
7 l Ioan Lupaş, op. cit., p. 13.
72 Ibidem; Andrei Şaguna a cerut lui Ioan Puşcariu, George Bariţiu şi Timo-
tei Cipariu să întocmească fiecare cite un proiect de statut. După terminarea
proiectelor de statut, ele au fost dezbătute şi analizate în mai multe şedinte ple-
nare, de ~ătre o comisie formată din 1G persoane. In adunarea din 9/21 martie
1861 ţinută la Sibiu, în prezen'ia celor 171 de semnatari ai petiţiei din 10 mai 1860,
se aprobă statutul „Asociaţiunei transilvane pentru literatura română şi cultura
poporului român", care va deveni centrul întregii vieţi culturale din Transilvania.
In înflăcăratul său discul"S ţinut cu acest prilej, Andrei Saguna, a subliniat scopul
„Astrei", lansind un apel pentru susţinerea morală şi materială a acestei instituţii
de însemnătate naţională. Statutul acceptat pentru organizarea activităţii „Astrei",
---------------'---------'-----
a unor concesii momentane pe care le-a făcut în perioada regimului libe-
ral.73 El a aprobat însă statutele, cu condiţia limitării activităţii numai la
sfera ştiinţifică şi „reţinerea de la amestecarea în treburile religioase şi
politice". 74 Apare aşadar limpede preocuparea cerc1wilor guvernante de la
Viena, de a scoate de ta început această importantă asociaţie culturală din
sfera vieţii politice a Transilvaniei, a participării românilor la dezbaterea
principalelor probleme ale vieţii de stat. Fondatorii .. Astrei" nu puteau
speria la mai mult şi au acceptat aceste condiţii, dar pe parcursul anilor au
depăşit prevederile stabilite de guvernanţi, asociaţia creată de ei aducînd o
preţioasă contribuţie la strîngerea şi la lărgirea legăturilor între românii
de pretutindeni şi a constituit un mijloc important pentru făurirea idealu-
lui naţional al poporului nostru.
La 23 octombrie(± noiembrie 1861, are loc la Sibiu, adunarea constitu-
antă (de întemeiere) a „Asociaţiunii transilvane pentru literatura română
şi cultura poporului român", care va purta numele prescurtat de „Astra",
într-un entuziasm de nedescris, ceea ce marchează începutul existenţei şi a
activităţii rodnice ,a acestei instituţii pentru propăşirea cultural naţională
a românilor aflaţi sub jugul Monarhiei habsburgice. 7·;
a fost înaintat locotenenţC'i imperiale' la ~r, martie' lflfil. :\c0st slatut prevedea:
,.Scopul societ1ţii este pron~o\iunea literatmii romfme prin formarea limbii ei pe
l,aze naţional-is-!orice ~i prin lăţirea acestei limbi şi literaturi în cercuri mai
înalte din patrie şi în afară. Societatea încear-că a ajunge acest scop: a) prin adu-
narea de cărţi române, manuscris0, tipărirea lor, Pditarea de opuri istorice, arheo-
logice şi filologice. din patrie şi din afară; b) prin lucrarea unui Dic\ionar român
etimologic şi perfecţionarea lui continuă; c) pri·n redarea de opere istorice româ-
neşti din timpurile mai noi sau mai YC'chi; d) prin traducerea şi c-darea de opere
clasice din literatura veche şi nouă; e) prin edarea unei foi periodice literare;
f) prin îndemnarea şi ajutorarea de cercetări literare spre înaintarea cunoştinţei
limbii şi literaturii românC'Şti; g) prin întreţinerea de comunicaţiuni cu asemenea
societăţi din patrie şi din afară. SocielatPa constă din membri ordinari, cores-
pondenţi şi onorari. La toate clasele de membri pot intra nu numai români, ci
şi de alte naţionalităţi". ,,Gazeta Transilvaniei••, anul XXXIV, nr. 56 din 13 iulie
1861, p. 1-2.
îJ Unirea Transilvaniei cu România, Bucureşti, Ed. Politică. 1970, p. 144-145.
7" Actele privitoare la urzirea şi inf iinţarea Asociaţi unii transilvane pentru
literatura română şi cultura poporului român. Sibiu, 1862, p. 21.
75 V. Curticăpeanu, op. cit., p. 1419-1466; cu acest prilej Andrei Şaguna ţine
un discurs inaugural în care arată ţelu:·ile nobile, frumoase, unice şi grele ale
„Astrei", care cer sacrificii, contribuţia pe care ea trebuie s-o aducă la ridicarea
cultural-naţională a tuturor locuitorilor din Transilvania şi Banat. La cuvintarea
rostită de Andrei Şaguna privind istoricul înfiinţ.:i.rii „Astrei" şi al rolului ei în
promovarea culturii narţionale, a răsipuns Timotei Cipariu, care a evi,dcnţiat lupta
pentru limba naţională, pentru păstrarea fiinţei naţionale a românilor, a acestui
„tezaur duke ca sărutările măicuţelor noastre, cînd ne aple,cau la sinul lor, tezaur
mai scump decit viaţa, tezaur care de l-am fi pierdut, de l-am pierde. de vom
suferi vreodată ca cineva cu puterea, cu înşelăciunea sau cu momelelC' să ni-l
răpească din inimile noa stre, atunci mai bine să ne înghită pămintul de vii, să
1
ne adunăm la părinţii noştri cu acea mîngiiere că nu am trădat cea mai scumpă

ercdi.tate, fără de care nu am fi demni de a ne numi fiii lor: limba românească".
Un reazim al naţionalităţii române se împlîntă astăzi, ci sperăm, că asemeni
razime de asta şi de alte forme se vor împlînta şi de a~i înainte şi mai multe
şi mai puternice; în prima şedinţă a acestei adunări de constituire, s-au stabilit
Braşovul, impOTtant centru de cultură, a participat cu un număr în-

semnat de membri la activitatea „Astrei", în total 49 între care figuri re-
prezentative de oameni de cultură care nu odată au acţionat energic, pentru
a da posibilitatea poporului român de a intra în posesiunea drepturilor
sale naţionale, ca el să desfăşoare o largă ,activitate culturală, corespunză
toare cerinţelor: George BaTiţiu, Gavril Munteanu, Ioan Popazu, Ioan Me-
şotă, Andrei Bârseanu, Grigore Maior, Virgil Oniţiu, Alexandru Bogdan. 76
Un moment însemnat în activitatea de început a „Astrei" îl constituie
cea de-a II-a adunare generală a sa, ţinută la Biiaşov în iulie 1862, pe care
Ioan Lupaş o considera ca cea mai frumoasă şi mai reuşită dintre toate în-
trunirile ţinute sub preşedenţia lui Andrei Şaguna. 77 Referindu-se la at-
mosfera sărbătorească existentă în oraşul de la poalele Tîmpei, în timpul
desfăşurării celei de a II-a adunări a „Astrei", ziarul „Gazeta Transilva-
9 membri fondatori şi s-au înscris 212 membri ordinari, care au contribuit cu

suma de 5 600 de florini pentru activitatea „Astrei", iar în şedinţa a doua s-a ales
Comitetul de conducere format din 12 membri, în frunte cu A. Şaguna ca preşe
dinte, Timotei Cipariu ca vicepreşedinte şi George Bariţiu ca secretar. Tot acum
au fost aleşi 24 de membri onorari din toate provinciile locuite de români, pentru
meritele lor literare; vezi: Solemnitatea inaugurării Societăţii literare române, în
„Analele Sa.::ietăţii Academice Române", seria I, Dezbateri, memorii şi notiţe din
sesiunea anului 1867-1877, tom 1-C, Bucureşti, 1878, p. 129.
76 „Ţara Bîrsei", anul V, nr. 5/1933, p. 387-389; Raportul despre lucrările
„Astrei" pe 9 luni (4 nov. 1861-26 iulie 1862), în „Gazeta Transilvaniei", anul

XXI, nr. 56 din 17 iulie 1862, p. 3.
77 „Gazeta Transil'Vanici"', anul XXV, nr. 57 din 21 iulie 1862, p. I; în cea
de-a Ilia zi a adunării generale din Braşov, s-au pus în discuţie, probleme
legate de ortografia şi literatura română, pe marginea dizertaţiilor ţinute de Timotei
Cipariu, George Bariţiu şi Ioan Puşcariu. Ca urmare a acestor discuţii, se holărălşle
să se aleagă o comisie pentru statornicirea ortografiei, o altă comisie pentru în-
tocmirea unui dicţionar, se propune ortografia comisiei filologice din Sibiu. Sînt
premiate poeziile lui Andrei Mureşianu cu 50 de galbeni şi Sic' crează un premiu
de 100 de florini pentru cea mai valoroasă carte despre agricultură, în scopul
în~urajării creaţiei literare şi a dezvoltării ştiinţelor. Meritul principal al dez-
baterilor din cea de-a doua şedinţă, îl constituie faptul că s-a făcut prima încer-
care de a organiza viaţa ştiinţifică înTransilvania, în~emeind trei secţii: filolo-
gică în frunte cu Timotei Cipariu; istorică, cu George Bariţiu ca preşedinte -şi de
ştiinţe naturale, condusă de dr. Paul Vasici. Se organizează un ComitPt alcătuit
din Timotd Cipariu, George Bariţiu, Gavril Munteanu, I. Antonclli pt>ntru alcă
tuirea und liste cu ce!C' mai n~l'sare cărţi, care urmau să intre în componenţa
bibliotecii „Astra". lncă de la prima adunare, s-a înfiinţat biblioteca „Astrei'',
care avea rol atît de depozit al produselor spirituale româneşti, cît şi ca instru-
ment de cultură în direcţia răspîndirii cunoştinţelor în mediul rural şi urban.
Acest început rodnic de or,ganizarc a activităţii ştiinţifice, se va amplifica în anii
următori, mai ales în sensul promovării creaţiei ştiinţifice şi literare a membrilor
„J\sLrei" prin care se va îmbogăţi patrimoniul -::ulturii noastre naţionale. In cadrul
acestor secţii au crescut şi s-au afirmat mulţi dintre intelectualii Transilvaniei, pe
tărîmul ştiinţei. Consolidînd aceleaşi prrncupări manifestate de la prima adunare.
de unitate culturală a tuturor românilor, în iulie 1862 sint ak,şi ca membri ai
,.AstrPi" alte personalităţi marcante din vechea Românie: C. A. Rossetli, Ale-
xandru Odobescu, Mihail Kogălniceanu. Istoricul acestei adunări de la Braşov, îl
găsim în broşura: A doua adunare a Asociaţiunii transilt1ane, pentru literatura
niei" 78 scria: ,,Braşovul i-a primit pe înalţii oaspeţi cu o faţă festivă; trico-
lorele, costumele naţionale şi tradiţionale urări să trăiască! nu mai conte-
neau. Seara se porni un cortegiu de 150 de torţe de la Gimnaziu, cu fan-
fara în frunte, care salută pe oaspeţi". In discursul inaugural, ţinut cu
acest prilej, Andrei Şaguna vorbind despre semnificaţia „Astrei", spunea:
,,întocmai aceste împrejurări aflu acel adevăr că urzitorii „Astrei", bine
au cunoscut dorinţa cea imperativă a înfiinţării unei asemenea Asociaţii şi
totodată prin ea au ştiut mijlocul cel mai sigur a se întîlni cu maxima do-
rinţă a naţiunii, pentru că nu este român, care să nu ştie că fără limba şi
cultura ei, nu poate ţine paşi egali cu alte popoare civilizate." 79
A doua adunare generală a „Astrei" a fost şi o demonstraţie a solida-
rităţii naţionale a românilor pe linie culturală, luînd parte şi Alexandru
Odobescu, care în darea de seamă pe care o face asupra celor văzute, apre-
ciază că: ,,Braşovenii au călcat aici înaintea noastră, căci atunci e speranţa
să apucăm şi noi în urma lor, mărturisind că manifestaţia şi-a atins sco-
pul, contribuind la redeşteptarea poporului român. 80 In cuvîntul său, rostit
la adunare, Alexandru Odobescu a vorbit despre importanţa limbii şi a
culturii naţi~nale, afirmînd că poporul român nu doreşte altceva <lecit să-şi
păstreze fiinţa sa, limba sa, să progreseze, asigurînd şi propăşirea vieţii
sale sipirituale. 81
Vestitul pedagog şi publicist braşovean, Gavril Munteanu, directorul
Liceului românesc din Braşov, a prezentat dizertaţia „Despre purismul în
limba română", propunînd alcătuirea unui dicţionar al limbii române. adu-
cind o contribuţie la introducerea ortografiei noi. 82 Ceilalţi intelectuali bra-
şoveni, prezenţi la această adunare, ca Ioan Puşcariu, citeşte un discurs
referitor la familiile nobile din ţară, George Bariţiu expune o dizertaţie
despre cultivarea şi dezvoltarea artelor frumoase, iar protopopul Ioan Pe-
trie are o contribuţie originală asupra însemnătăţii creşterii vierru_ilor de
mătase în toate gospodăriile, sursă de venituri şi de bunăstare pentru ro-
mâni.83 In aceste dizertaţii cărturarii braşoveni cer „Astrei" să sprijine
dezvoltarea limbii literare româneşti, să contribuie la înflorirea artelor fru-
moase şi la educaţia estetică a maselor, să cultive dragostea la românii de
română şi cultura poporului român, ţinută la Braşov, de la 28/16-30/ 19 iulie 1862,

Sibiu 1862, p. 56~0; Desăvîrşirea unificării statului naţional român. Uniirea Tran-
silvaniei cu vechea Românie, Bucure~ti, Bd. Academiei R.S.R., 196'8, p. 325;
V. Curticăpeanu, op. cit., p. 145~.
78
„Gazeta Transilvianiei", anul XXV, nr. 56 din 17 iulie 1862, p. 4.
în „Ibidem".
80
Alexandru Odobescu, Scrieri literare şi istorke, voi. I, Bucureşti, 1887,
p. 458; Idem, Asociaţiunea transilvană pentru literatura română şi cultura popo-
rului român (sesiunea din iulie 1862 în Braşov), în Opere, voi. II, Ediţie critică
publicată sub îngrijirea profesorului Alexandru Dima, Bucureşti Eld. Academiei
R.S.R., 1967, p. 237-255.
81 Ibidem.
82
C. Bodea, Figuri puţin cunoscute din revoluţia de la 1848, în „Studii", anul
XIII, nr. 2/1960, p. 131-164.
83
„Gazeta Transilvaniei" anul XXV, nr. 57 din 21 iulie 1862, p. 1~2.
la sate pentru acele îndeletniciri eoonomice, oare le pot asigura un progres

material.
Incontestabil, cărturarii braşoveni, în frunte cu George Bariţiu, le re-
vine meritul în organizarea sub auspiciile „Astrei" a primei expoziţii eco-
nomice naţionale româneşti, la 28 iulie 1862 în Braşov. 84 Prin organizarea
acestei expoziţii, cărturarii braşoveni urmăreau strîngerea legăturilor din-
tre toţi românii care locuiau în Monarhia austriacă, să cultive dragostea
faţă de tradiţiile, portul şi felul de viaţă al poporului, să prezinte în faţa
tuturora preocupările şi îndeletnicirile din mediul sătesc şi urban, valorile
materiale create, asigurîndu-se astfel şi pe această cale realizarea idealului
naţional.
Apreciind preocupările „Astrei" pentru propăşirea industriei româ-
neşti,stimularea destoiniciei populaţiei de la sate, ziarul „Telegraful Ro-
mân" din Sibiu, aprecia că „Expoziţia este o condiţie esenţială la promo-
varea industriei şi a meseriilor" .85 Acelaşi ziar arăta că „Astra" acţionînd
pentru ridicarea culturală, ,, ... nu a pregetat a fixa atenţiunea sa, mai cu
seamă asupra industriei şi a meseriilor ce se aflau în mîini româneşti şi
prin în.fluenţa sa, a le înainta pe cit s-ar putea de bine". 86 In pregătirea şi
8 '- Vom reda pe scurt istorkul organizării primei expozi'~ii economice naţio
nale din istoria poporului român. La şedinţa comitetului „Astrei" din 2 ianuarie
1862, s-a primit o scrisoare din partea lui George Bariţiu şi a altor fruntaşi ai
vieţii culturale braşovene>, prin care ace-ştia cereau ca la adunarea generală a
,,Astrei" fixată pPntru 28 iulie 1862, să se organizeze o c>>.:poziţie cu toate produ-
sele industriei casnice. Interesul pentru organizarea unei astfel de expoziţie, s-a
manifestat şi la negustorii români, care> în adunarea genr-rală a Grcmiului din
Sibiu, ţinuti la 27 ianuarie 1862, au ales o comisie formată din Ioan Popazu,
preşedinte, George Bariţiu şi Gavril Munteanu, sPcrelari, etc., pre-cum şi un
juriu, o comisiune de cenzori pentru sel<:>cţionarea exponatelor şi decernarea pre-
miilor, formală din Paul Vas~.:=i, Ioan Popazu, D. Iuga, etc. S-a hotărit ca pro-
dusele expuse să fie grupate în secţiuni şi clase>, după cum urmează: obiecte de
arlă frumoasă; manufacturi fc>meieşti; manufacturi bărbăteşti; produse de agri-
cultură; produse montanistice. Semnalăm atenţia acoridată de organizatori, ca în
cadrul expoziţiei să se expună produse cit mai variate-, create de mîinile harnice
ale femeilor române: pînză, ţesături de lină aşternuturi, straie, împletituri, mătasl'
şi unele obiecte create de mîna bărbaţilor, cum ar fi: unelte şi piese pentru
nevoile gospodăriei ţărăneşti şi a lucrărilor agricole, prelucrarea unor minP-
reuri. Pentru part:dparea românilor din Transilvania, Banat, MaramurC'Ş, Crişana,
Bucovina, la expoziţie, s-a făcut o largă popularizare în ziarele: ,,Gazeta Transil-
vaniei", ,,Foaia pentru minle, inimă şi literatură", ,,Telegraful Român", ,.Concor-
dia" şi altC'!c, subliniindu~se scopul, rolul şi importam;a ei, publicîndu-se şi un
indrumălor, privind categoriile de obil'clc ce urmau a fi trimise la expoziţie.
Referitor la istoricul organizării e~poziţie-i din iulie 1862, vezi: ,,Gazeta Transil-
vaniei", anul XXV, nr. 6 din 21 ianuarie 1862, p. 2; ,.Ibidem'", nr. 49 şi 62 din
23 iunie şi 7 august 1862, p. 2-3; A doua adunare generald a Asoc-Î'1ţiunii ... ,
p. 56-60; ,,Ţara Bârsei", anul V, nr. 5/1933, p. 44-0--442; Alexandru OdobC'SCu,
Scrieri literare şi istorice, val. I, Bucure.şti 1887, p. 485-494; Simion Pop, Primel.e
expoziţii economice româneşti, în „Problema economice", anul XIX, nr. 3/1900,
p. 89-102.
tl!", Ibidem.
ti,; Ibidem.
organizarea expoziţiei, un rol important îi revine lui George Bariţiu, care

a fost sufletul acestei acţiuni de interes naţional, menită să stimuleze afir-
marea poporului român în viaţa economică.
Prima expoziţie economică românească din Transilvania din 28 iulie
1862, a fost organizată în sălile Liceului românesc din Braşov. 87
La inaugurarea expoziţiei, care a avut loc în prima şi a celei de a II-a
adunări generale a ,.Astrei", au fost prezenţi 800 de participanţi din părţile
Transilvaniei, numeroşi intelectuali de prestigiu, conducătorii ,,Asociaţiunii
transilvane", oaspeţi de seamă veniţi din vechea Românie, printre care şi
Alexandru Odobescu. 88
Exprimînd valoarea acestei expoziţii, care a prezentat ce a fost mai
frumos şi mai bun din creaţia materială şi spirituală a populaţiei româneşti
din Monarhia habsburgică, ziarul ,.Gazeta Transilvaniei", scria că: ,,Folo-
sul unei întreprinderi de asemenea natură poate fi dublu, adică moral şi
material. Cîştigul moral ce se trage din expoziţie, este acela, cum că româ-
nilor li se dete o nouă ocaziune de a-şi cunoaşte cit mai bine facultăţile
spirituale, de a se încrede în viitor şi mai mult în puterile proprii, de a se
face cunoscuţi altor popoare, pe un teren, pe care acelea învăţaseră pînă
acum numai a-i dispreţui, de a insufla respect. ca pe viitor să judece mai
drept pe român, silindu-se a-l cunoaşte mai îndeaproape; prin această ex-
poziţie se deschide calea, pe care mergînd peste 5-G ani, să ajungem acolo,
ca să concurf,m pe ceilalţi compatrioţi, maghiari şi germani, la o e'(pozi-
ţiune comună, unde să .ne arătăm fiecare ceea ce sîntem în stare de a pro-
duce cu spiritul şi braţele noastre. " 89
Pregătită şi concepută ca o operă naţională, expoziţia de la Bnşov, a
întărit încrederea românilor în forţele lor creatoare, a reuşit să impună în
faţa celorlalte naţionalităţi respectul faţă de producţia industrială şi de
artă a populaţiei româneşti, să spulbere părerile greşite existente ale cla-
selor dominante şi cercurilor guvernante, care considerau poporul român
Bi J\u fost exipuse 2 200 de obiecte, precumpănind produse1c industriei -::asnice,

a meseriilor agricole, vogctale şi obiecte de artă. Cele 2 200 de obiecte au fost
<'xpuse în p:1tru s[lii vizitate cu mult interes. Menţionăm mai alPs articolele de
cojocărie, pielărie, curelărie, covoare, soiuri speciale de griu, vinuri alese, etc. De
rcmarcat covorul cu inscripţia „IndepPndenţa Transilvaniei", cusut de Alexandrina
Georgiu Popa, două tablouri cu portretul lui Mihai Viteazul, cusute de Suzana
Molnar şi Sidonia Maior; ~onstrucţia Liceului românC:'sc din Braşov, executată
foarte fin, folosind ca ma,terial păr; tablourile pictorilor N. PopC:'&cu şi C. Vlăidă
r<~anu, sau ale- cunoscutului portretist Mişu Popp, sculpturi ale lui Nicolae şi
I. Popp. un şerpar bărbătesc cusut cu fir de aur pe catifea roşie. George Bariţiu
notează că multe din exponate au fost distinse cu premiu, ca de exemplu, costu-
mele naţionale româneşti, ţesă~urile de lînă din Săcele şi Răşinari; pin zel uri,
covoare, etc. PPntru această problemă vezi: Programa expoziţiei naţionale din
Braşov, în „Gazeta Transilvaniei", anul XXV, nr. 49 din 23 iunie 1862, p. 2-3;
Simion Pop, op. cit., p. 96__.g7,
B.'l A doua adunare a Asociaţiunii ... , p. 56--60; Alexandru OdobesC'U, Aso-
ciaţiunea transilvană pentru literatura română şi cultura poporului român . .. ,
p. 237-255.
80 „Gazeta Transilvaniei", anul XXV, nr. 62, din 7 august 1862, p. 3.
238 M. Băltescu şi M. Tanasiu
inferior şi
incapabil de o economie prosperă. 90 Semnificaţia deosebită a ex-
poziţiei de la Braşov, politică naţională şi mai ales morală a fost surprinsă
de George Bariţiu, în cuvîntul său inaugural rostit eu prilejul deschiderii
acestei manifestări: ,. ... unele popoare sînt de acea opiniune, cum că in-
dustria la românii din Transilvania este nulă şi că agricultura lor se află
încă într-o stare primitivă. Poporul nostru fundă o Asociaţiune, a cărei
chemare este a înainta cultura lui. Însă de unde era să înceapă această
Asociaţiune, dacă nu i se vor da tot felul de ocaziuni, spre a cunoaşte odatJ.
pe deplin acele trepte ale culturii româneşti .. Trebuie să ne restaurăm arta
picturii şi cu dînsa suvenirile noastre istorice, religioase şi naţionale ...
lmi pare rău că arta picturii în prima noastră expoziţiune naţională este
mai puţin reprezentată, totuşi îmi iau voie a atrage atenţia onoratei adu-
nărri asunra unei icoane lucrate în stil bizantin, făcută de un oarecar~
meşter Mihail, trecut de 80 de ani, dar care a ţinut s-o prezinte. Nu-l pu-
tem compara cu un pictor al Renaşterii?" 91
Organizată cu scopul de a prezenta numai evoluţia economică şi a in-
dustriei c.asnice a românilor, expoziţia de la Braşov, nu a cuprins şi obiecte
ale celorlalte naţonalităţi, dar aşa cum declara George Bariţiu, aceasta nu
înseamnă că ea urmăreşte ţeluri naţionaliste sau şovine: ,.Dacă românii
doresc astă-dată ... a face expoziţiune curat românească, aceasta nici de-
cum nu provine din voinţa de a: ne izola de către alte popoare conlocui-
toare, ce ar mirosi a vreun egoism rău înţeles, ci această măsură ne este>
dictată de natura scopului, că adică voim să ne arătăm noi aşa precum
sintem, fără a ne împăuna întru nimica cu ceea ce nu e al nostru; poate în
aceasta dorim a observa şi o oareşcare delicateţă şi bună cuviinţă către com-
patrioţii noştri." 92
Cărturarii brasoveni îsi vor aduce contributia la dezvoltarea actiYităh
,,Aistrei" şi la celelalte adu~ări generale, ţinute pînă în 1880. Astfel. la ad~-
narea generală de la Abrud din 16-17 august 1865 9;.1, George Bariţiu faL'e
un apel călduros membrilor, ca să accepte editarea unei publicaţii proprii.
organ cultural şi ştiinţific, care să înlesnească răspindirea culturii în mase.
In propunerea lui George Bari ţiu, se arăta că publicaţia editată de „Astra ...
trebuie să sprijine preocupările cărturarilor transilvăneni pe terenul lite-
raturii, istoriei, artelor, ştiinţelor, să aducă o contribuţie la popularizar1..'J
activi tă ţii „Asocia ţi unii transilvane".
ln dizertaţia sa, ţinută la adunarea generală de la Abrud. George B·i-
riţiu subliniază semnificaţia editării unor organe de presă sub auspil'i:!1..•
.,Astrei", care să fundamenteze conceptul de cultură. necesitatea studierii
limbii şi istoriei naţionale, a preţuirii de către popor a tezaurului spiritual
românesc, a emancipării naţiunii: .. A înainta cultura? Dar mai întîi ce in~c>-
90 „Ibidem".
91 „Ibidem", nr. 60 din 1 august 1862, p. 3: A doua aduna.re generală a .-\.~o-
ciaţiunii ... , p. 5~0.
92 „Ibidem".
93 „Gazeta Transilvaniei", anul XXXIII, nr. 38 din 15 mai 1865, p. 1.
,27 Societăţile culturale braşovene 239
legem noi prin cultură.Vrem noi ca acest termen să fie sinonim numai cu
morala unită cu ştiinţa? Sau sub cultură să înţelegem şi prosperitatea ma-
terială şi aceea ce se numeşte civilizaţie? Bine, dar aceste scopuri sublime
nu se ajung cu un venit de 20.000 de florini! Chiar Reuniunea femeilor
noastre are un capital de 26.000 florini, pentru un scop mai particular, pe
care l-a înaintat într-un mod care merită recunoştinţă publică. O singură
comună românească şi anume, aceea a Braşovului, a donat între 1850-1858
peste 140.000 de florini pentru o şcoală şi fonduri şcolastice". 94
Patriotismul oamenilor de cultură din Braşov se manifestă şi pe li-
nia sprijinului material, pe care îl acordă aşezămintelor culturale înfiin-
ţate în Transilvania, dar mai ales pentru crearea condiţiilor necesare pen-
tru ca „Astra" să-şi realizeze obiectivele propuse. In acest sens relevăm
faptul că Iacob Mureşianu, directorul „Gazetei Transilvania" din Braşov,
donează 1 OOO de franci „în favoarea culturii, literaturii juridice române
şi pentru cultura poporului român în ramul acesta şi în lăţirea cunoştin
ţelor agronomice. Asociaţiunea să emită o provocare cu acea condiţiune
ca acest capital să se manipuleze separat, ca Asociaţiunea să emită o pro-
vocare la contribuiri mărinimoase pentru înaintarea acestui scop şi să
se îngrijească pentru înfiinţarea unei Academii Române de drepturi" 94 •
Propunerea lui George Bariţiu ca „Astra" să editeze un organ de
presă cultural-ştiinţific, făcută cu insistenţă în adunarea generală de la
Abrud. se va realiza abia în anul 1868. 96
La 1 ianuarie 1868, apare la Braşov, sub redacţia lui George Bariţiu,
revisla „Transilvania", organ oficial al „Asociaţi unii transilvane pentru
literatura română şi cultura poporului român", ea fiind prima publicaţie
românească cu profil enciclopedic şi cu cea mai îndelungată perioadă de
apariţie (1868-1946). 97
Importanţa apariţiei revistei „Transilvania", constă în faptul că a
oferit posibilitatea valorificării producţiilor ştiinţifice şi literare de pe în-
treg teritoriul patriei noastre, fiind principala tribună de luptă a cărtu-
n1, ,.IbidC"m."
n:; ,.Transilvania", anul I, nr. 1/1868, p. 4; Iacob Mureşianu a adus la cunoş
tinla adunării generale ţinută la Cluj în 1867 printr-o scrisoare dorinta de a dona
suma dr• 1 OOO de franci.
00 In şedinţa extraordinară a Comitetului „Astrei", ţinută la 15 octombrie
18fi7, George Bariţiu este de acord să devină redactorul organului oficial de
presă, care urmează să fie e-ditat, punînd şi oîteva condiţii: a) Foaia să se tipă
r0ască la Braşov, manuscrisc>le să fie primi te de Comite~ul „A.s-Lrei" să le cen-
zureze şi apoi să le trimită redocţiei de la Braşov, aranjarea materialului rămînînd
în grija rodactorului. După o vie dezbatere, se va hotărî în aiceastă şedinţă edi-
tarea unei reviste a „Asociaţiunii" la Braşov. ,,Transilvania", anul I, nr. 10/1868,
p. 233.
m V. Nelea, George Bariţiu, Viaţa şi activitatea sa, Bucureşti, Ed. Ştiinţifică,
1966, p. 290; Ioan Holhoş, Locul şi rolul revistei „Transilvania" în cultura româ-
nească, în Centenarul revistei „Transilvania", Sibiu, Biblioteca „Astra", 1969,
p. 67-70; Ştefan Pascu, La 150 de ani de la n~terea lui G. Bariţiu în „Steaua"
anul XII, nr. 5/1962.
240 M. Băltescu şi M. Tanasiu
rarilor transilvăneni pentru desfăşurarea activităţii cultural-naţionale.

Locul şi rolul revistei „Transilvania" în viaţa culturală şi naţională româ-
nească, a fost reliefat încă din 1868: ,,Această foaie are misiunea de a se
ocupa cu pertractarea de cestiuni atingătoare, de interesele materiale şi
spirituale ale naţiunii noastre atît de zbuciumată de vitregia timpuri-
lor"_mi
In coloanele revistei „Transilvania", se vor publica mai ales studii
de istorie şi literatură naţională, documente referitoare la trecutul bo-
gat de luptă al poporului român, pentru libertate naţională şi dreptate,
informaţii şi date despre existenţa şi continuitatea românilor în Ardeal.
aspecte privind viaţa politică, economică, socială, probleme de etnogra-
fie, folclor şi lingvistică. 99
Revista a oferit paginile sale cărturarilor ardeleni, nu numai pentru
a cultiva studiul istoriei naţionale a poporului român ci şi pentru populari-
zarea idealurilor şi aspiraţiilor în vederea desăvîrşirii unităţii de stat.
pentru ridicarea nivelului de cultură al românilor transilvăneni. 200
O muncă neostenită va depune pentru editarea revistei, George Ba-
riţiu, prin studiile şi articolele sale publicate aproape în fiecare număr
despre istorie, literatură, artă, economie, cit şi prin polarizarea în jurul
acestei publicaţii a cărturarilor din Transilvania şi de peste Carpaţi. 101
După întemeierea „Astrei", o primă formă de legătură a comitetului
de conducere cu membrii săi, au fost colectorii, aleşi dintre cei mai dis-
tinşi intelectuali, care aveau misiunea să adune taxele şi să sprijine or-
ganizarea activităţii. 102 Pentru Braşov rolul de colector l-a îndeplinit pro-
fesorul Ioan Lengeru. 103 Această formă de legătură a asigurat în primii
ani de activitate ai ,.Astrei" creşterea numărului membrilor acestei or-
ganizaţii, strîngerea regulată a taxelor de la membri, extinderea forme-
lor de activitate în toate regiunile Transilvaniei, creşterea influenţei în
rîndul păturilor largi; devenind un factor deosebit de însemnat în viaţa
culturală a Transilvaniei, ,,Astra" nu-şi mai putea menţine formele or-
ganizatorice create după întemeiere, prin aşa-numiţii colectori. trebuiau
găsite soluţii pentru crearea în diferite ţinuturi a unor comitete filiale.
care să deschidă o perspectivă mai largă şi o cuprindere a tuturor locui-
torilor. Un prim pas pe linia adoptării noilor forme organizatorice, se face
în cadrul adunării generale de la Gherla ţinută în august 1868, unde Ia-
cob Bologa propune înfiinţarea reuniunilor ţinutale pentru extinderea ac-
!I!! .,Transilvania", anul I, nr. 17 /18G8, p. 474; revista „T~·ansikania", a apărut

într-un tiraj de 750 de exemplare.
0~ Desăvîrşirea unificării Statului naţional român . .. , p. 325.
100 V. Curticiipeanu, Mişcarea culturală romdnească . .. , p. 84-95.
101 Ibidem.
102 „Gazeta Transilvaniei", anul XXXI, nr. 31 din 25 aprilie 1868, p. -1;
V. Curticăpeanu, op. cit., p. 74-76.
103
A. Bârseanu, op. cit., p. 586.
Societăţile culturale braşovene 241
tivităţii asociaţiei şi a conţinutului ei. 10 -t Linia adoptată la această adunare

generală de extindere a activităţii „Astrei", prin înfiinţarea reuniunilor
ţinutale sau a unor subcomitete în diferite părţi ale Transilvaniei, este
susţinută nu numai de Comitet, dar şi de toţi cărturarii ardeleni. 105 In şe
dinţa Comitetului „Astrei", din 10 iunie 1861, se dezbate raportul comi-
siei însărcinate cu elaborarea unui regulament pentru înfiinţarea unor
reuniuni ţinutale sau subcomitete şi agenturi comunale în vederea dez-
voltării mai susţinute a activităţii culturale şi ştiinţifice a asociaţiei. 106
Propunerea lui Iacob Bologa însuşită de Comitetul de conducere al „As-
trei", este aprobată de adunarea generală de la Şomcuţa Mare, ţinută la
10-11 august 1869, unde se definitivează şi regulamentul cu privire la
înfiinţarea despărţămîntului „Asociaţiunii transilvane pentru literatura
şi cultura poprului român". 107
Pe baza hotărîrilor adoptate de adunarea gene1·ală de la Şorncuţa
Mare, în 1870, se înfiinţează primele despărţăminte ale „Astrei", iar în
anii următori ele vor cuprinde toate regiunile Transilvaniei. Crearea des-
părţămintelor „Astrei", a dus la îmbunătăţirea formelor de activitate ale
acestui important aşezămînt cultural, la intensificarea luptei pentru uni-
rea naţională a românilor, la înfiinţarea a sute de biblioteci în comunele
~i satele ardelene, care difuzau cartea românească, la iniţierea unor ma-
nifestări privind educarea românilor şi cultivarea idealului naţional. Pri-
mul despărţămînt al „Astrei" s-a înfiinţat la Braşov, de unde a şi por-
nit iniţiativa pentru întemeierea ,,Asociaţiei transilvane". Adunarea ge-
nerală a districtului Braşovului şi Trei Scaune pentru constituirea des-
părţămîntului, a avut loc la 4/16 ianuarie 1870. 108 La această adunare de
constituire a despărţămîntului Braşov, au participat membri ai „Astrei"
tn, Raportul secretarului II ţinut la adunarea generală de la Gherla, 25/13-

26/14 august 1868 în „Transilvania" anul I, nr. 17/1868, p. 474; propunerea lui
Iacob Bologa este acceptată şi i se cere să elaboreze un plan de activitate în acest
sens, care să fie supus adunării generale viitoare.
10, ,,Gazela Transilvaniei'•, anul XXXI, nr. 53 din 22 iulie 1868, p. 1.
toG „Transilvania", anul I, nr. 12/1868, p. 358-359; acest Regulament pre-

vedea: a) formarea şi arondarea dcspărţămintclor cercuale în toate ac<ele districte,
comitete şi scaune asupra cărora se extinde după statutele aso.:::iaţiei teritoriul aces-
tora.. . c) membri asociaţiei se împart după ţinuturi în despărţăminte, în frun-
tea fiecăruia fiind cite un subcomitet, iar în fruntea membrilor unei comune, va
fi o agentură; d) despărţămintele vor purta numele localităţii sau ţinutului respec-
tiv; e) despărţămintele au scopul de a servi ca mijloace pentru ca asociaţia să
poată intra mai uşor în contai.:::t cu poporul, prin: 1) colecţii de produse literare,
materiale de tot felul şi exiplicarea conţinutului acestora; 2) îniiinţarea pe lîngă
şcolile populare a unor şcoli de pomărit şi vierit, de grăidinărit; 3) ţinerea unor
dizertaţii populare şi învăţături despre economie, industrie şi comerţ; 4) îndem-
narea poporului spre îmbrăţişarea deosebitelor ramuri de industrie şi comerţ;
,,Gazeta Transilvaniei", anul XXXII, rur. 100 din 31 dc,cembrie 1869, p. 3--4.
107 „Transilvania", anul II, nr. 20/1869, p. 266; ,,Gazeta Transilvaniei", anul
XXXII, nr. 100 din 31 decembrie 1869, p. 3-4.
iOd „Gazeta Tranisilvaniei", anul XXXIII, nr. 2 din 7 ianuarie 1870, p. 1;
,,Transilvania", anul III, nr. 5/1870, p. 61.
16 - Crlsla 1974
şi inviiaţi. 109 După cuvîntul de deschidere rostit de Ioan Petric, s-a ales
Comitetul despărţămîntului Braşov, compus din Ioan Petric, Iosif Barac,
Damian Datcu, Iacob Mureşianu, I. Meşotă, Ioan Popovici, Ioan G. Ioan. 110
Preşedinte al despărţămîntului Braşov a fost ales Ioan Petric, cărturar
destoinic, animator al vieţii culturale, care a pus mult suflet pentru dez-
voltarea activităţii „Asociaţiunii transilvane" 111 • Ziarul „Gazeta Transil-
vaniei", referindu-se la spiritul de muncă şi de luptă al braşovenilor, pen-
tru răspîndirea culturii în popor, pentru atragerea românilor la lupta de
emancipare politică şi spirituală, pentru progresul social, scria: ,,Spiri-
tul comunal de a ne interesa în prima linie de binele general al poporului
român ... Deci să dăm mina cu toţii, cu mic cu mare, să ne interesăm pe
întrecute de scopul cel înalt şi deodată mîntuitor al „Asociaţiunii" ... "m
In cursul anului 1880, după constituirea despărţămîntului Braşov al
,,Astrei", s-au înfiinţat agenturi comunale la Rotbav, Măieruş, Feldioara,
Prejmer, etc. 113 Despărţămîntul din Braşov cuprindea 57 de comune, unde
se desfăşura o activitate bogată culturală în rîndul ţărănimii române, se
difuzau ziarele şi cărţile româneşti tipărite de „Asociaţiune", sau primi te
din vechea Românie, se cultiva dragostea pentru folclor, se iniţiau ser-
bări, conferinţe şi prelegeri, ebc. 114
Avînd o arie largă de răspîndire pe tot cuprinsul districtului Braşo
vului, acest despărţămînt al „Astrei" a reuşit să creeze o reţea de mici
centre culturale în comune, contribuind la dezvoltarea dragostei faţă de
istoria şi limba românească, punînd la dispoziţia ţăranilor spectacole de
teatru, iniţiind cursuri de alfabetizare, stimulînd participarea largă a co-
piilor nevoiaşi la şcoli, asigurînd pregătirea a numeroşi intelectuali.
Pe aceste coordonate se va desfăşura activitatea despărţămîntului
Braşov al „Astrei" de la înfiinţare pînă în 1880. Un capitol important al
activităţii acestui despărţămînt îl constituie propaganda culturală în rîn-
dul populaţiei româneşti de la sate pentru dezvoltarea interesului şi cul-
tivarea dragostei faţă de cunoaşterea meseriilor şi practicarea lor. Prin
cercurile de citit, prin difuzarea cărţilor, dar mai ales în cadrul adună
rilor se arăta necesitatea fructificării talentelor şi aptitudinilor fiilor de
ţărani, în cadrul producţiei meşteşugăreşti, organizarea unor şcoli pentru
învăţarea meseriilor. La aceasta s-a referit şi ziarul „Orientul Latin",
cind arăta în ce mod trebuie să se desfăşoare activitatea „Astrei": .. Spi-
ritul timpului de azi se manifestă cu deosebire în două direcţiuni: direc-
ţiunea realistică şi nivelarea culturii. Cea dintîi tinde a pune societatea
în bunăstare materială şi în acest scop a da fiecăruia cunoştinţe şi îndem-
nuri pentru a putea trăi cit mai uşor şi cit mai bine; a doua de a răspindi
ton „Ibidem".
110 „Ibidem".
111 „Ibidem".
112 „Ibidem".
li~ ,,Ibidem".
llr. ,,Ibidem".
cultura cit mai afund şi cit mai lat în general în masele poporului şi nu
numai în unele clase ale lui. Aceste direcţiuni par a fi în fond numai una,
dar în fond se deosebesc mult una de alta; alta este a introduce, a gene-
raliza şi a înainta la un popor profesiunile şi meseriile şi alta este a înălţa
toată masa poporului sau majoritatea lui la un anumit grad de cultură,
de lumină. Amîndouă direcţiunile se operează prin şcoală, dar alta este
şcoala şi instrucţiunea reală, alta pentru cultura generală. Deci „Asocia-
ţiunea" are scop să lucreze şi să aplice mijloace de care dispune, în prima
linie pentru lăţirea ştiinţelor reale, învăţarea şi înaintarea profesiunilor
şi a meseriilor şi pe linia a doua pentru generalizarea culturii în masele
poporului român". 115
Dintr-o dare de seamă a subcomitetului din Braşov, ţinută la o adu-
nare generală al despărţămîntului I al „Astrei" în anul 1876, se arăta
contribuţia lui Bartolomeu Baiulescu la înfiinţarea ,.Reuniunii sodalilor
români", creată tocmai în scopul instruirii şi educării meseriaşilor români.
ecoul înfiinţării acestei „Reuniuni" şi interesul manifestat de cărturarii
de la sate pentru a trimite copiii să înveţe o meserie.11 6
In despărţămîntul Braşov al „Astrei", în această perioadă au luat
fiinţă primele biblioteci la sate, denumite şi biblioteci poporale, care vor
aduce un aport mai ales la răspîndirea literaturii româneşti, la ridicarea
nivelului de cunoaştere a ţărănimii. 117
O însemnată contribuţie a adus-o Braşovul şi la dezvoltarea biblio-
tecii centrale a „Astrei" de la Sibiu, care timp de o jumătate de secol a
fost biblioteca naţională a românilor transilvăneni. Bogatul fond de cărţi
al Bibliotecii centrale a „Astrei" de la Sibiu, a provenit şi din donaţiile
unor braşoveni; printre acestea se află fondurile provenite de la George
Bariţiu, Ioan Puşcariu şi Andrei Bârseanu şi alţii. Multe din operele de
valoare editate la Braşov, se află în fondul Bibliotecii „Astra" din Sibiu
şi această demonstrează legăturile stabilite între cele două mari centre
de cultură ale Transilvaniei. 118
La adunarea generală din noiembrie 1870 a despărţămîntului Braşov
al „Astrei", la Săcele, s-a propus înfiinţarea unei Şcoli române de ţesă
turi de lină şi bumbac în ,această vatră a meşteşugului casnic românesc,
propunere primită cu entuziasm. 119 Diamandi Manole în discursul său
115
„Orientul Latin", anul I, nr. 24 din 19 iunie 1874, p. 1'----2.
110
„Transilvania", anul IX, nr. 5/1876, p. 57.
t17 V. Curticăpeanu, op. cit., p. 109--116; Din Istoria Transilvaniei, vol. II,
Bucureşti, Ed. Acad. R.P.R., 1961, p. 404-405; Ion M~lea, Contribuţii la cunoaş
terea bibliotecilor româneşti ale oraşelor din Transilvania pînă la unire, Cluj,
1935, p. 10-11; Elena Dunăreanu, Bibliotecari ai „Astrei", publicişti, în Cente-
narul revistei „Transilvania", Sibiu, Biblioteca „J\stra", 1969, p. 29-36.
118 „Ibidem."
119
„Gazeta Transilvaniei", anul XLIII, nr. 89 din 6/18 noiembrie 1880, p. l;
Statutul acestei şcoli va fi prezentat în cadrul adunării generale al despărţămîn-
16•
244 32
----------------------~----------
arăt ace neajunsuri survin industriei casnice româneşti, datorită faptului
că nu sînt pregătiţi meseriaşi români şi nu există şcoli speciale, destinate
acestei ramuri.
Pentru Braşov, pentru viaţa culturală a acestui oraş, activitatea des-
părţămîntului „Astra" a însemnat un focar de cultură pentru populaţia
românească, un mijloc eficient de instruire şi educare, de înfăptuire a nă
zuinţelor de luptă naţională.
tului „Aslrei", ţinută la Braşov în 1882. Tot la această adunare s-a hotărit c-a
An,drei Bârseanu să sludicze ţinutul Braşovului din punct de vedere economic-,
etnografiic, inteleictual. S-a ales un comitet pentru ridicarea monumen,tului lui
Andrei Mureşianu, preşedintele acestui comitet fiind ales Diamandi Manole.
SOCIETATEA LITERARA „SAMUIL VULCAN" DIN BEIUŞ
de
VIOREL FAUR
Absolutismul a devenit - după numai un deceniu (1849-1859) -

o formulă anacronică de guvernare. A fost inaugurată o nouă epocă, aşa
zis constituţională, în care popoarele asuprite s-au afirmat cu mai multă
vigoare, atît pe plan politic, cit şi cultural. Dieta de la Sibiu (1863) a im-
pus recunoaşterea naţiunii române ca egală cu celelalte din Transilvania
şi i-a restituit acesteia drepturile fireşti. Sub raport cultural. cea mai în-
semnată înfăptuire a fost întemeierea societăţii „Astra" (1861), care şi-a
propus să contribuie în mod precumpănitor la opera de emancipare spi-
rituală a românilor de dincoace de Carpaţi şi, implicit, la fortificarea con-
ştiinţei lor naţionale şi la pregătirea netului unităţii politice şi statale a
tuturor rnmânilor. Aflat în consens cu cerinţele populaţiei româneşti,
programul ,,Astrei" a beneficiat de o largă receptivitate socială. Alături
de această societate au activat şi altele, care, deşi dispuneau de mijloace
mai modeste, au urmărit cu consecvenţă atingerea unor similare obiec-
tive cultural-naţionale. Este vorba de societăţile ele lectură înfiinţate în
aproape toate şcolile secundare româneşti (gimnazii şi preparandii) din
Transilvania, B2.nat şi părţile „ungurene". Multe dintre acestea, datorită
preocupărilor lor diverse şi a contactului frecvent cu publicul, pot fi con-
siderate societăţi de prorn literar--cultural. Este şi cazul celor bihorene,
alC' ,,lepturiştilor" orădeni şi elevilor de la gimnaziul „Samuil Vulcan"
din Beiuş. Ne vom ocupa, în continuare, de aceasta din urmă, încercînd
să-i stabilim coordonatele activităţii şi rolul pe care l-a avut în formarea
tineretului şi în dinamizarea vieţii social-culturale a populaţiei româneşti
clin sudul Bihorului.
Cele dintîi consemnări despre manifestările societăţii elevilor beiu-
şeni au fost înserate, conform unei eficiente practici, în publicaţiile ro-
mf1neşti din Imperiul habsburgic şi, din 1867, dualist austro-ungar. Au
c1părut note, menţiuni sau chiar rapoarte detaliate în Gazeta Transilva-
niei, Aurora Româna, Concordia, Familia, Federaţiunea, Observatorul,
Tribuna, prin intermediul cărora societatea îşi făcea cunoscute intenţiile
246 Viorel Faur
şi modalităţile de concretizare a acestora, demonstrîndu-şi astfel capaci-

tatea de adevărat factor culturalizator. De remarcat faptul că numai în
primele trei decenii de existenţă a acesteia a fost posibilă o informar~
mai temeinică a publicului, deoarece autorităţile au acţionat şi acum, ca
şi cu alte prilejuri, în binecunoscuta lor manieră restrictivă, dispunînd
conducerii societăţii să nu mai permită membrilor ca să colaboreze la
presa românească a epocii cu creaţii proprii sau cu sumare prezentări ale
celor mai interesante iniţiative ale lor. Interdicţia n-a avut decît parţial
efectul scontat, pentru că în anuarele gimnaziului era destinat un capi-
tol societăţii, în care conducătorii ei au făcut sporadice însemnări despre
aceasta, adăugind şi date statistice deosebit de utile redactării unui stu-
diu monografic. Materialul documentar din publicaţiile amintite n-a fost
valorificat însă de Traian Farcaş şi Constantin Pavel, autorii a două cărţi1
meritorii despre gimnaziul din Beiuş, în care sînt formulate doar referinţe
despre societatea de lectură a elevilor. Situaţia s-a perpetuat pînă în ul-
timii ani, devreme ce în lucrarea „Din istoria Transilvaniei" d~pre so-
cietate nu se face decît o singură precizare, referitoare la data constituirii
ei, dar şi aceea este greşită. 2 Regretabilă este şi împrejurarea că într-o
carte a lui V. Curticăpeanu, care şi-a propus să reconstituie întreaga „miş
care culturală românească pentru unirea din 1918" 3 , societatea în discu-
ţie este total ignorată, fiind în acest mod menţinută într-un quasi-anoni-
mat. A revenit cercetătorilor bihoreni datoria de a reactualiza faptele
pozitive, de certă semnificaţie culturală şi patriotică, ale membrilor so-
cietăţii. Ca atare, cu ocazia aniversării a 140 de ani de la fundarea gimna-
ziului din Beiuş de către cărturarul iluminist Samuil Vulcan, au fost pu-
blicate două artiicole 4 despre societate, care reprezintă un început notabil
în ce priveşte cunoaşterea istoricului acesteia insistîndu-se asupra măr
turiilor revuistice prin intermediul cărora ni se dezvăluie, cu claritate.
fermitatea de ,atitudine a membrilor ei faţă de politica oficială de dezna-
ţionalizare. Se adaugă, apoi, un studiu ceva mai extins asupra societăţii".
1 Traian I. Farcaş, Istoria gimnaziului gr. cat. de Beiuş (1828-189.5!,

BeiuiŞ, 1896, p. 72, 80~81, 1'03, 127, 130; Const. Pavel, Şcoalele din Beius
(1828-1928). Cu o priuire asupra trecutului Românilor din Bihor, Tiparul tipo-
grafiei „Doina", Beiuş, 1928, 305 p.
2 Victor Chere st e .şi u, Corn e 1 i a Bod e a, B u j or Su r d u.
Ca m i I M u re ş a n. C o n s t a n t i n N u ţ u, A c a ţ i u E g y e d, V a s i 1 <'
Cur tic ă pe a nu, Din istoria Transilraniei, II, Editura Academiei Republicii
Populare Române, (Bucureşti. 19Gl), p. 427. nota 1. Se afirmă că societatea „d•.'
lectură" din Beiuş a luat fiinţă în anul 1871, fiind rpre~edată de cele din Blaj.
Sibiu, Arad, Gherla şi Lugoj. Realitatea este ,că aceasta funcţiona din luna mai
lill62 (aşa cum rezultă din :propriile ei statute) şi, ded, a fost prima alcătuire
culturală românească de a•~est fel întemeiată în e,poca constituţională.
3 V. Cur tic ă peanu, Mişcarea cuUurală românească pentru unirea diri
1918, Editura Ştiinţifică, Bucureşti, 1968, 287 p.
~ V i ore 11 F aur, Contribuţii la istoricul societăţii de lectură „Samuil
Vulcan", în Familia, 1968, 4, nr. 9, rp. 5; Corneliu Crăciun, Societatea de
lectură „Samuil Vulcan" de la liceul din Beiuş, în Pagini de ucenicie, Beiuş, 1968,
I. nr. 1, p. 12.
3 Societatea literară „Samuil Vulcan" 247
în care se reiau, inevitabil, unele idei şi informaţii din articolele amintite,

aducîndu-se totuşi şi date noi, adunate din revista Familia, fără a se re-
curge însă la sursele arhivistice, despre existenţa cărora autorul declară
că nu are cunoştinţă. Cu toate acestea, trebuie să recunoaştem că studiul
în discuţie conţine şi aprecieri demne de interes. Recent a apărut în Fa-
miliali, o intervenţie publicistică în care se proiectează lumină asupra unor
aspecte nesemnalate pină acum ale istoriei societăţii. Acesta fiind stadiul
cercetărilor referitoare la societatea beiuşeană, nu ne rămîne decît să
elaborăm o lucrare mai cuprinzătoare, care să aibă echivalenţa unei schiţe
monografice a a-cesteia. Aşadar, vom utiliza cu probitate bibliografia pro-
blemei, sistematizind-o şi făcînd trimiterile de rigoare atunci cind so-
cotim că este necesar. Vom proceda, totodată, la completarea informaţiei
printr-o consultare mai atentă a rubricilor consacrate de presa timpului
ştirilor de factură culturală şi, îndeosebi, prin punerea în valoare a unui
material documentar inedit, care ne oferă o perspectivă de înţelegere mai
profundă a străduinţelor societăţii, precum şi aceea de a recompune -
din elemente disparate - viaţa ei internă, cu atmosfera şi particulari-
tăţile specifice ale acesteia.
Aşezat în centrul unei depresiuni locuite în majoritate absolută de
o populaţie românească, Beiuşul, ca oraş liber inică din evul mediu, fu-
'-ese investit cu dreptul de a găzdui un tirg săptămînal, ceea ce a avut
--:onsec.:inţe favorabile asupra evoluţiei sale economice şi administrative.
Din deceniul al treilea al veacului trecut a început să se înfiripeze în aşe
zarea de pe Crişul Negru o viaţă culturală, la menţinerea şi consolidarea
căreia şi-a adus, cu prioritate, aportul gimnaziul întemeiat, la 1828, de
Samuil Vulcan. Profesorii acestei şcoli transformate din anul 1851/1852
în gimnaziu superior (cu 8 clase), au întregit rîndurile intelectualităţii
româneşti militante, angajindu-se în lupta pentru apărarea fiinţei naţio
nale. Unii dintre ei au participat la organizarea mişcării politice sud-bi-
horene, din anii 1862 şi 1863, pentru folosirea limbii române în adminis-
traţie şi justiţie 7 • Corpul profesoral s-a opus, totodată, măsurilor luate de
guvernanţii de la Viena pentru germanizarea şcolii. După ce în 8 iulie
1851, limba română fusese recunoscută ca „limbă de propunere" 8 , desi-
gur în locul celei latine, numai peste o jumătate de deceniu (în 1856) se
hotăra substituirea ei cu limba germană. Această situaţie, expresie carac-
teristică a politicii absolutiste, a încetat la finele anului 1859, cind prin-
tr-o patentă împărătească a fost admisă împrejurarea ca în şcolile medii.
cum era şi cea din Beiuş, să se reintroducă „limba de propunere ... care
5 Lu~ ian Dr im ba, Date noi despre societatea de lectură „Samuil Vul-
can" a elevilor beiuşeni,in Lucrări ştiinţifice, Filologie, Oradea, 1972, p. 77-88.
1
6 V i ore 1 Faur, Consideraţii despre societatea ,,Samuil Vulcan" din Beiuş,

în Familia, 1874, 10, nr. 1, p. 10.
7 I d e m, Contribuţii la cunoaşterea istoriei Bihorului (I), Oradea, 1970,
p.19-.W.
8
T r a i a n I. Farcaş, o. c., p. 59.
248 Viorel Faur 4
e în preponderenţă în acel ţinut" 9 (subl. ns.). De altfel, profesorii -::i-au

formulat - în şedinţa din 12 octombrie 1859 - opiniile despre această
problemă, conchizînd că: ,,Guvernul nu poate avea temere, că prin delă
turarea limbei germane ar suferi civilizaţiunea, pentru că cel mai apt ca-
nal al civilizaţiunei este limba maternă" (subl. ns.). Era, deci, firesc ca
,,toate studiile să se propună în limba română'no, realitate acceptată pen-
tru moment de autorităţi. La 8 decembrie 1860, aceiaşi profesori au fost
nevoiţi să dea un răspuns categoric altei hotărîri nedrepte a cancelariei
imperiale, care viza şi de astă dată chestiunea limbii de predare, deşi era
vorba de o şcoală confesională, pentru care statul nu acorda subvenţii
materiale. Documentul în care ei îşi expun părerile, alcătuit din şase
pLmcte, face apel la textul diplomei din 20 octombrie 1860, care a ,.lăsat
intact usul limbilor proprii a naţiunilor nemaghiare nu numai în şcoli.
ci şi în afacerile publice". O asemenea prevedere este, după conYingerea
lor, justificată şi din punct de vedere teoretic, fiind un adevăr elementar
acela că „o naţiune nu poate ajunge la cultură şi ştiinţă <lecit numai în
limba sa" 11 . In pofida acestei evidenţe, o ,.înaltă ordinaţiune aulică';. din
20 decembrie 1861, crează premisele pentru înlocuirea treptată a limbii
române, dispunînd ca - alături de aceasta - să fie folosite în predare ~i
limbile maghiară şi germană 12 • Deşi egalitatea popoarelor din monarhie
fusese proclamată prin lege, în practică era încălcată în mod flagrant.
după cum o confirmă şi manevrele prin care oficialităţile habsburgice în-
cercau să distrugă caracterul naţional al gimnaziului beiuşean. Pentru
a anula parţial efectele acestor presiuni. profesorii gimnaziului - cărora
li s-au alăturat şi alţi intelectuali beiuşeni - au resimţit obligaţia de a
găsi o soluţie adecvată, care să se înscrie în acelaşi timp în cadrele lega-
lităţii, pentru a nu trezi suspiciunile autorităţilor. S-a optat pentru con-
stituirea unei societăţii a elevilor 13 , al cărei program să nu derive din pla-
nul de învăţămînt şi, ca atare, să nu fie expusă controlului sever al atî-
tor factori administrativi şi şcolari. Menirea societăţii era, în primul rind.
aceea de a-i familiariza pe membri cu pronunţarea corectă a unei limbi
literare şi de a păst1·a neatins spiritul acesteia.
!I I b i d e m, p. 65.
111Ibidem.
11
I b i d c m, p. 67.
12 Ibidem, p. 72-75. Orarul anului şcolar 1863/1864 conţinea: li o.·.:- d.?
limba maghiară, 16 de germană ~i tot 116 de> română.
13 Precizăm că am descopf'ri,t într-unul din periodicele cercf'tate o propunere
de> înfiinţare a un<'i reuniuni literare, fiind făcuţi - pînă la ,HJ februarie 186::! -
„toţi paşii cuveniţi" (Concordia, 1852, 2, nr. 9, p. 35). ln nota respectivă se:> anunţ,i
că programul acestei „însoţiri de lectură a inteligenţei român,e din giur'' a ~i fost
dPja conc-eiput, procedîndu-5e chiar la îndeplinirea formalităţilor obişnuite pentru
obţinc>rca aprobărilor necesare. Nu se poate dc>sprinde însă, cu claritate, dac:\ prin
acc>astă „însoţire de lectl..lJ'ă" trebuie să înţelegem socie-tatea literară a elevilor sau
o altă asociaţiC', a intelectualităţii din depresiune (din Beiuş şi ,.giur"). Nedispunînd
de:> alte informaţii de referinţă la eoha5tiune, putem presupune doar ~ă iniţial
fruntaşii culturali din localitate s-au gîndit la organizarea unei societăţi, de
Imbrăţişată cu justificat entuziasm, ,,urzirea" unei societăţi de lec-

tură nu era doar o cerinţă spirituală de moment, ,,căci - aşa cum se pre-
ciza într-un periodic al timpului - de mult a însetoşat şi a aşteptat tine-
rimea vederea acestui agru" 14 sau, altfel spus, ,.cîmp literar". Corpul pro-
fesoral nu se încumetase, din motive explicabile, să Iacă - în anii abso-
lutismului - intervenţiile obligatorii pentru înfiinţarea acesteia. Ferma
ar.gaj are a lui Teodor Chiorean 15, noul director al gimnaziului, în ce pri-
Ye~te efectuarea unor demersuri de neevitat, a garnntci.t reuşita acţiunii
preconizate. Dispunea de asentimentul întregului corp didactic al ~colii,
{.ll care reflectase asupra textului definitiv al statutelor, societatea fiind
deja înfiripată la 31 decembrie 186!1 6 • !nvingînd ,,tote piedicile - a se
observa că n-a fost scutit nici de aşa ceva (n.n. - V.F.) - ce-i interve-
niră din partea mai multora" 17 , dintre care cea mai serioasă a fost, neîn-
doielnic, dubla solicitare a aprobării statutelor 18 , venită abia la 31 mai
1862 19 , Teodor Chiorean a pus astfel „fundamentul societăţii de lectură
a junimii studioase" de la gimnaziul beiuşean, intrată în legalitate con-
form uzanţelor.
Modul cum au fost structurate statutele în discuţie ne convinge că
a1torii lor s-au inspirat, cu certitudine. din cele ale societăţii literare din
Oradea, care o anticipase cu un deceniu. Diferenţele formale nesemni-
orir.tare similară cu Asociaţiunea din Aracl, la lucrările de constituire a căreia

unii lw1seră parte. Probabil că li s-a dat un răspuns negativ, ceea ce i-a deter-
minat să recurgă la unica formulă realizabilă, adică la înfiinţarea unei reuniuni
literare a elevilor, idee preluată şi de corpul profesoral. Nu este de ignorat nici
impn•jurarea că în aşezare exista un 1-::limat propice, în sensul că se configura
deja, în primele luni ale anului 186:2, mişcarea populaţiei sud-bihorC'nc pentru
apărarr·a propriei limbi şi introducearea acesteia în uzanţa administraţiei şi a tri-
bunaluJui din Beiu.ş, ca un drep,t firesc al unei majorităţi etno-<lernografice.
1" Concordia, 1866, 6, nr. 5, p. 19.
1~, In cîteva din publicaţiile investigate ,de noi numele acestuia apare într-o
formă denaturată, dar în lite-ra exigenţelor unor autorită,ţi tendenţioase. Iosif
Vulcan, care îl cunoştea îndeaproape, în „portretul şi biografia" din Familia (1867.
7. nr. 30, p. 353-354) îi scrie astfel numele: ,,Teodoru Kovary (chiorean)", deci
numl'IP lui (cel dintre paranteze) adevărat, nemaghiarizat. De fapt, Teodor
ChiorC'an s-a născut în <listr;•~tul românesc al Chioarului, de unde şi-a împrumutat
numele (Viorel Faur, 140 de ani de la înfiinţarea Liceului „Sannuil Vulcan"
clin Beiuş. Din activitatea lui Teodor Chioreanul, în Revista de pedagogie, Bucu-
re.7ti, 1968, 11, nr. 11, p. 100-102). Eiste inexactă, prin llirmare, transcrierea nume-
1ui ,său astfel: .,Teodor Chivari" ,(Luci a n D r i m ba, o. c., p. 78).
16 Concordia, 1866, 6, nr. 5, p. 19: Societatea de lectură a Gimnasiului de
Beiusiu.
•11 Familia, 1867, 7, p. 353-354.
18 Ibidem.
19 E de notat despre aceste statute că au fost tipărite mai întîi în Concordia,
1866, 6, nr. 5. p. 19, apoi în Programa gimnasiului sup. gr. cat. şi a scoleloru
normali din Beiuşiu pre anulu scol. 1891/92, Beiuşiu, 189,2, p. 68,:.._70, pentru ca
să fie republi~ate - cu menţiunea noastră că iarăşi se face traducerea după
originalul în limba ma.ghiară, care se află în arhiva .şcolii din Beiu.ş - în Pagini
<le ucenicie, 1970, 4, nr. 2, p. 38, la rubrica: ,.Documentar". Ele s•înt datate: 17 mai
1862.
250 Viorel Faur 6
ficative rezidă din concentrarea în numai 7 puncte a tuturor prevederilor

statutare ale societăţii beiuşene, spre deosebire de cele ale „lepturiştilor•·
orădeni care erau în număr de 18 20 , fiind sesizabilă la aceasta din urmă
o mai minuţioasă transcriere a obligaţiilor celor aleşi în comitetul de
conducere, ca să recurgem la o expresie contemporană. !n aplicarea a('es-
tora se constată că, deşi aparent sumare, ele au permis membrilor anu-
mite libertăţi de manifestare, restrînse mai tîrziu. Spre exemplu. scopul
societăţii a fost redat în termenii următori: .,dezvoltarea mai amplă în
limba şi literatura română", fără alte nuanţări. care ar fi atras atenţia
autorităţilor. Demnă de interes este şi condiţia de investire ca membru.
pe care o îndeplinea „oricare student (în accepţiunea de elev - n.n.) al
Gimnaziului superior, şi anume ordinar, dacă în decursul unui an scolas-
tic va prelege vre-un operat, fie din orice ram al belestristicii" (sub!. ns.).
Aceasta însemna că, la începuturile activităţii, societatea primea în rîn-
durile sale elevi din clasele V-VIII ale gimnaziului, care ciştigau astfel
o experienţă literară mai bogată - avem în vedere, desigur, pe cei din
clasele mici - , îşi lărgeau orizonturile spirituale şi, ceea ce este relevabil,
erau formaţi într-o atmosferă cultural-naţională mobilizatoare. Nu este.
aşadar, întîmplător decretul dat de Ministerul de culte şi instrucţiune pu-
blică la 7 ianuarie 1868, în faza de început a guvernării dualiste austro-
ungare, prin care se dispune „că membrii societăţii pot fi numai elevi din
clasele superioare (respectiv clasele a VII-a şi a VIII-a - n.n.); că în
şedinţele societăţii nu se pot petracta afaceri. cari ar atinge politica ... ;
în operate (membrii - n.n.) să nu se mărginească numai la obiecte bele-
tristice, cari ar stîrni imaginaţiuni contrare dezvoltării intelectuale a ti-
nerilor, ci să facă elaborate din ori-care ram de studiu propus în
gimnaziu, astfel traduceri din autorii clasici, imitaţiuni. aprecieri. teme
de matematică, fizică, experimente din chimie etc." 21 . Poziţia autorităţii
şcolare supreme faţă de societăţile literare ale elevilor reiese, destul de
pregnant, din paragraful reprodus mai sus. Prin interzicerea schimbului
de opinii despre evenimentele politice contemporane se tindea la neutra-
lizarea parţială a societăţii, la eliminarea ei din lupta pentru drepturile
naţionale. A1 celaşi sens îl are şi sublinierea că preferinţa exclusivă faţă de
îndeletnicirile literare ar fi dăunătoare procesului formativ al membrilor.
i-ar orienta pe drumuri greşite. Marile creaţii literare autohtone. în proză
sau versuri, îndemnau la fapte nobile, la păstrarea libertăţii, a demnităţii
individuale şi naţionale. Mesajul lor militant nemulţumea, fără îndoială.
autorităţile, împrejurare ce le-a determinat să le considere drept .,con-
trare dezvoltării intelectuale a tinerilor". Pentru a canaliza strădaniile
societăţii într-o direcţie contrară intereselor acesteia, se dădeau indicaţii
concrete, care, dacă ar fi fost luate în seamă, ar fi transformat-o într-o
simplă anexă, de strictă utilitate didactică, deviind-o de la rosturile ei.
20 Eugen i u Pot or an, Poeţii Bihorului, Oradea, 1934, p. 13-15.

21 Traian .Farcaş, o.c., p. 80-81
Tot atunci, s-a pretins ca bibliotecile societăţilor să includă doar „opuri

corespunzătoare gradului intelectual al elevilor". 22 Aprecierea dacă sau
nu este „corespunzătoare" o carte nivelului înţelegerii elevilor rămînea
la latitudinea unor funcţionari trimişi spre a tempera zelul patriotic al
acestora, aşa că punerea la index a acelor cărţi şi publicaţii care, prin
fondul lor de idei, alimentau spiritul justiţiar al tineretului studios era
un fapt obişnuit.
Primele statute ale societăţii au fost valabile pînă în anul 1892, ~înd
Direcţiunea superioară şcolară le înaintează ministerului 23 , care le soco-
teşte a fi neconcordante cu regulamentul şcolar şi „relaţiunile de azi".
Invită corpul profesoral, ,,ca după o cumpănire mai aprofundată " 24 , să
propună un nou proiect de statute, într-o redactare mai detaliată. Am
reuşit să depistăm conceptul acestora 25 , datat 22 decembrie 1892 şi sem-
nat de directorul gimnaziului, Ioan Butean. Cele 61 de puncte ale aces-
tor statute conţin „dispoziţiuni" generale 26 , speciale 27 şi concluzii, stabi-
lindu-se că, în eventualitatea desfiinţării societăţii, averea ei „va trece în
fondul gimnaziului", pentru a se acorda, sub formă de stipendii, elevi-
lor. Nu trebuie să ne surprindă partea finală a statutelor, care se ocupă
de destinaţia - filantropică - a veniturilor societăţii, aceasta fiind o
măsură preventivă, pentru ca ele să nu ajungă în be.-,eficiul autorităţilor.
De remarcat faptul că în noile statute scopul societăţii era acela de a po-
tenţa „diliginţa şi activitatea privată" şi, concomitent, ,,dezvoltarea în
limba românească a cunoştinţelor ciştigate în şcoală". Este evidentă in-
f eudarea societăţii unor sarcini didactice imediate. Inlăturarea din aceasta
a elevilor care nu îşi satisfac „datorinţele şcolastice", pe un timp scurt
sau chiar pentru totdeauna, vine să confirme ipoteza noastră.
Principiile organizatorice ale societăţii, pe care le identificăm în tex-
tul statutelor, sînt în multe privinţe asemănătoare cu cele ale reuniunilor
literare şi muzicale ale elevilor români de la şcolile transilvănene. Direc-
torul gimnaziului, în dubla sa calitate, de supraveghetor şi preşedinte
al şedinţelor mai importante, avea întreaga responsabilitate, expunîndu-se
şi unor riscuri probabile, pe care însă le-a evitat cu abilitate. Impreună
cu corpul profesoral, el alegea anual cite un conducător al lucrărilor so-
cietăţii dintre profesorii cu veleităţi publicistice şi ştiinţifico-literare. In-
datoririle acestuia erau multiple: exercitarea unui permanent control
asupra disciplinei din şedinţe, de care depindea însăşi existenţa societăţii;
Ibidem.
22
Ibidem, p. 127
23
v. Programa gimnasiului sup. gr. cat. şi a scoleloru no-rm<J;li din Beiuşiu
pre anulu scol. 1891/92, Beiuşiu, 1692, p. 70.
2."i Arhiva Liceului „Samuil Vulcan" din Beiu.ş, dos. 5/1866 (neorganizat): Sta-
tutele Societăţii de lectură a tinerimii române studioose de la gimnasiu.l gr. cat.
de Beiuş.
·•r; ,C' n·fr•,{1 J;, 1il111l. ~c-rJp11l. c1YrrPc1. 111r-, 1 11Jrii si ('Ond11reren ~or'f•!t1ţii.
.\ceste;;
La acest capitol al statutelor se fac precizări suplimentare, de natur,-1
'Ii
organizatorică. ____ .........,_,~ ...,.,,•..,., =-.,_1-~--i&u.L......,....-.
252 Viorel Fa11r 8
formularea concluziilor pe marginea discuţiilor critice din şedinţe; tipă

rirea în programa şcolii a unui raport despre societate şi starea ei mate-
rială. In dirijarea treburilor curente, conducătorul se spnJmea pe un
comitet format exclusiv din membrii ai societăţii aleşi prin vot secret. Cre-
dem a fi utilă consemnarea acestor „oficiali" ai societăţii: notarul .~edin-
ţelor (făcea apelul nominal, scria „protocolul" şi întocmea prof;ramul fie-
cărei şedinţe), notarul corespondenţelor (concepea corespondenţele dar nu
le,~xpedia fără avizul societăţii şi semnătura conducătorului; informa de-
spre „noutăţile bibliografice"), secretarul (ţinea evidenţ<1 actelor „in-
curse", precum şi a manuscriselor reţinute pentru arhivă, raportînd -
din partea membrilor - despre activitatea lor), bib!iotecarul (împrumuta
cărţi şi răspundea de ,.bunăstarea bibliotecii şi archivei"), 1:icc-bibliote-
carul (era ajutorul şi suplinitorul bibliotecarului), casieru! (administra
sumele provenite din taxa de membru şi din alte surse; tre!mia să dea
oricînd desluşirile necesare despre veniturile şi cheltuielile societăţii) şi
controlorul (verifica modul •cum îşi poartă „agendele" casierul şi era re-
ferentul comisiei permanente de control). Am întîlnit în materic1lul docu-
mentar cercetat şi „funcţiile" de vice-notar 28 şi arhivar 29 , care au pre-
luat - e drept, mai rar - o parte din sarcinile prestate în mod obişnuit
de către notarul şedinţelor şi bibliotecar, ne mai fiind necEsară enume-
rarea lor.
Membrii societăţii se adunau la începutul anului şcolar într-o şe
dinţă de constituire, condusă de director, cu care ocazie se alegeau .. ofi-
cianţii", arareori fiind susţinute şi alte manifestări. Caracteristice pentru
societate sînt şedinţele ordinare 30 , în care a existat - cu excepţia unor
mici incidente de natură subiectivă, înlăturate cu uşurinţă - un climat
stimulativ. In acestea au deprins membrii regulile criticii şi şi-au perfec-
ţionat limbajul prin exerciţii oratorice şi recitări. Alte şedinţe erau cel~
festive - de consecventă periodicitate - , consacrate fiind comemorările
ctitorului şcolii, Samuil Vulcan, mort la 25 decembrie 1839. Pregătiren.
temeinică a programului acestora era efectuată în şedinţe extraordi~1·e.
O categorie aparte de şedinţe erau cele publice 31 , anume aranjate pentru
2,Concordia, 1866, nr. 5, p. 19; Familia, Nl70, 6, nr. 47, p. 561.

v Programa gimnasiului ... pre anul şcol. 1818/19, p. 38.
Numărul lor era variabil. Prin urmare, în anul şcolar 1877 /8 au fost '27 ,;.,'-
:JQ
dinţe ordinare (Reportu ... gimn ... din Beiuş pentru anul şc. 1877/8, p.33): in
1878/9-32 (Reportu ... pe ... 1878/9, p. 38); în 1881/2-22 (Reportu ... pe ... 1881/:!,
p. 62).
31 A nu se confunda acestea cu şedinţele festive, care erau legate de o dJt:'i
pr€•~isă din calc>ndar, de obicei o comemorare sau o ani\'ersare, desigur a înt,·-
meietorilor gimnaziului sau a unor personalităţi poliitice. Programele lor se des-
făşurau în faţa publicului (venit adesea şi din alte părţi), anunţate fiind din
vreme în paginile publicaţiilor româneşti. Notăm că la baza lor stătea o concepţie
comuni de alcătuire, consecvent subordonată unor deziderate naţionale.
ca membrii societăţii să-şi finalizeze, cu maximă eficacitate, eforturile.

Prin intermediul acestora societatea se integra în viaţa socială a Beiuşn
lui, difuzînd cultura românească în rîndul localnicilor. Atît şedinţele pu-
blice, cit şi cele festive, cu tot numărul lor destul de redus (comparativ
cu multitudinea de şedinţe ordinare). s-au bucurat de o interesată pre-
zenţă a intelectualilor, micilor meşteşugari şi comercianţi din depresiune.
prin aceasta societatea devenind, alături de Casina rom{rnă din Beius si.
ceva mai tîrziu, de despărţămîntul beiuşean al „Astrei", unul dintre ~e-le
mai puternice mijloace de culturalizare şi de consolidare a constiintei
naţionale, cor2 nu s-a izolat între zidurile gimnaziului, ci şi-a continuat
activitatea şi înafara lor, fiind din această cauză sever urmărită de auto-
rităţi.
Statutele din anul 1892 ale societăţii, la care ne vom opri mai insis-
tent, conţin precizări riguroase cu privire la disciplina din cadrul şedin
ţelor ordinare. Astfel, propunerile „de ori-ce natură se fac verbal", cu
excepţia „celor de o însemnătate deosebită", care - după prealabila ac-
ceptare a conducătorului - puteau fi prezentate în scris. Dacă nu se gă
sea o rezolvare promptă, atunci acestea erau încredinţate unei .,comi-
siuni" ce aducea hotărîri, dar nu definitive, care aparţineau adunării ge-
nerale a membrilor. După ce s-a anunţat anterior notarului şedinţelor.
fiecare membru avea dreptul să participe la discuţiile ivite, luînd o sin-
gură dată cuvîntul. Membrii ordinari3 2 erau „îndatoraţi" - prin prevederi
statutare - ,.la declamări, la elaborarea cel puţin a unui operat ... şi la
o critică". Cei care răspundeau în mod corespunzător la aceasta, evident
nu în detrimentul pregătirii lor curente pentru lecţii, erau răsplătiţi în
diverse feluri, pentru ca, totodată, membrii ce manifestau dezinteres să
fie notaţi, ca atare, în „protocol" sau, în cazul unor incorigibili, să se
aplice amenzi. De fapt, acest paragraf din statute, în aparenţă de o exa-
gerată asprime, denotă o grije binevenită a conducerii pentru înlăturarea
pasivităţii unor membri, predispuşi doar la o simplă asistenţă la lucrările
32 Membrii societăţii, conform statutelor din 1862, erau: ordinari (ce activau
nemij.lo.::it în cadrul societăţii) şi extraordinari (care asistau doar la şedinţele so-
cietăţii, fără a se produce ,cu vreo lucrare originală în versuri sau în ;proză). Am
identificat şi o a treia cate,gorie, neinclusă în statute dar întîlnită şi la alte
societăţi: membrii onorari, cărora li se atribuia această calitate în funcţie de stră
daniile lor pe tărîm cultural. Ei au fost aleşi fie dintre intelectualii ce se relie-
faseră deja în viaţa culturală - ca, spre exemplu, Ieronim Bariţ ,(fiul temerarului
publicist ardelean) şi .poetesa orădeană Maria Suciu (Vi ore 1 Faur, Contri-
buţii la istoricul societăţii de lectură „Sannuil Vulcan", în Familia, 1968, nr. 9,
p. 5) - , fie dintre foştii membrii „acluali" (=ordinari) ai so:cielăţii beiu~ene, după
cum ne informează Ccmcordia (1867, 7, nr. 27, p. 108), care dă şi C'i,teva nume:
Moise Popiliu (mai exact: scriitorul Miron Pompiliu, originar din Bihor), Nicolae
Oncu (a ajuns membru al societăţii literare orădene şi primu.] istoric recunoscut
al acesteia), Elia Trăilă (colaborator al revistei Familia), Ioan Lapedatu (un tînăr
stins prematur, după ce se afirmase promiţător prin articolele sale referitoare la
repertoriul „teatrului naţional", problemă despre care a scris, în 1870, şi Mihai
Eminescu), Simion Botizan şi Ioan Rusu.
254 Viorel Faur 10
societăţii. Activizarea tuturor acestora era tendinţa, de orientare pozitivă,

a conducerii societăţii. Justificîndu-şi, în mod prioritar, prin aceasta fi-
inţarea, societatea elevilor beiuşeni nu poate fi considerată o alcătuire
literar-culturală a cîtorva tineri cu o înzestrare deosebită. Ea şi-a dove-
dit, după părerea noastră, utilitatea îndeosebi prin cuprinderea majori-
tăţii elevilor din clasele superioare ale gimnaziului, dindu-le prilejul să
se familiarizeze cu practica dialogului, a schimbului de idei, a comuni-
cării unor cit mai argumentate opinii - fireşte, nu numai despre li-
teratură şi artă - , cîştigind astfel o experienţă de o certă valoare
formativă. Asupra profitului pe care-l realizau membrii de pe urma
acesteia ,credem că este inutil să mai stăruim.
Activitatea societăţii pe parcursul perioadei cercetate de noi
(1862-1918) a cunoscut momente de efervescenţă dar şi de temporară
eclipsă, mai ales cînd cir,cumstanţele exterioare i-au fost potrivnice. Esen-
ţială este, desigur, menţinerea ei în pofida oricăror dificultăţi şi realiza-
rea scopului propus. Despre cea dintîi semidecadă din existenţa societăţii
nu dispunem de date suficiente pentru a ne face o impresie exactă cu
privire la preocupările ei. Este adevărat că redactorul „Familiei", Iosif
Vulcan, încurajează membrii societăţii, oferind un spaţiu extins publi-
cării programelor şedinţelor festive şi publice, aşa-zisele „concerte cu
declamaţiuni". Anul 1867 este un jalon în activitatea societăţii, care s-a
impus convingător în viaţa culturală bihoreană, prin numărul şi reuşita
incontestabilă a manifestărilor sale. Efectul concertului din 12 mai 1867 33
a fost determinant pentru scoaterea societăţii din impasul în care o adu-
seseră unele mărunte discordii, care pin-atunci ii ,.ruinau toate intreprin-
derile", după cum apreciază, în deplină cunoştinţă de cauză, însuşi con-
ducătorul acesteia, Gavril Lazăr 34 • Solidaritatea membrilor se înfăptuise:
,,un simţ domneşte acu în inima tuturora - se menţiona. cu un clar sen-
timent de satisfacţie, în „Familia" 35 lui Vulcan - şi acela e prosperarea
societăţii; un dor ii conduce pe toţi, dorul înfloririi naţionale; toţi lucră
şi lucrul lor e purces din zel, din energie". Membrii societăţii au trecut
la pregătirea altei şedinţe publice, fără să ignore nici sala palatului epis-
copal, în care a fost găzduită aceasta. Pentru a crea o atmosferă impre-
sionabilă, ei au decorat-o ,.pompos după un gust tînăr şi estetic". Dar să
dăm cuvîntul unui martor ocular: ,,Pe frontispiciul sălii stătea portretul
nemuritorului Vulcan .... , sub el o liră aurită. Pe lingă aceste, de două
laturi două transporinte (=perdele; cortine?) cu însemnele şi inscripţiu
nea artei, ştiinţei şi a vigilenţei; altul cu inscripţiunea amarei, credinţei
şi a speranţei; dinaintea perdelelor se întindea o bina(= scenă) deco-
rată ... cu flori iar în jurul ei cele 13 monumente (portrete?) ale luptă-
31 Concordia, 1867, 7, nr. 34, p. 136; Familia. 1867, 3, nr. 18, p. 218; Luci an
Dr im b a, o. c., p. 85.
3" FamUia, 1867, 3, nr. 25, p. 3-02.
:r. Ibidem.
11 Societatea literară .,Samuil Vulcan" 255
tarilor naţionali: Vulcan, Şincai, Maior, Micu, Lazăr, Stamati, Panu, Ni-
coară. Cichindeal, Bărnuţiu, Pumnul, Mureşianu. Georgiu Popa, iscau în
inimile privitorilor oreşcare uimire, pietate sacră" 36 . Un asemenea spec-
tacol declamatorico-muzical, regizat cu multă ştiinţă, sprijinit şi de o
elocventă „scenografie", trezea o puternică animaţie în rîndurile publi-
cului. influenţînd pozitiv şi activitatea societăţii. Era, astfel. autorizat să
scrie, la 7 iulie 1871, profesorul Teodor Rosiu, următoarele rînduri: .,Ono-
rabilul public român. interesat de progre~ul ... său naţionc1l. a cuprins
totdeauna cu amor călduros modestele întreprinderi ale societăţii de lec-
tură de aci şi prin aceasta a încurajat pe membrii ei la continuarea dez-
voltării lor ... " 37 • Intîlnirile săptămînale ale membrilor, cu prilejul şe
dinţelor ordinare, constituie partea mai valoroasă a atîtor decenii de
neabătută stăruinţă a societăţii, ele find aşezate sub semnul perfecţionă
rii şi al competiţiei. al dăruirii şi împlinirilor. In acestea s-a pus accentul
pe cultivarea limbii şi literaturii naţionale, a muzicii corale şi instrumen-
tale. a deprinderilor oraturice şi a exigenţei critice. Procesele verbale
luate în aceste şedinţe, care reflectau în mod obiectiv toate eforturile
membrilor. se aflau în 1895, împreună cu albumul ce adunase lucrările
acceptate de aceştia ca fiind reprezentative pentru munca lor, în arhiva
societăţii, fiind controlate de un comisar ministerial, care în raportul său
conchide că situaţia din societatea de lectură, ca şi spiritul din gimnaziul
beiuşean. nu sînt deloc . .liniştitoare" pentru autorităţi. Ministrul cultelor
şi instrucţiunii publice, Vlassics Gyula, se adresa la 13 iunie 1895 patro-
nului şcolii 38 , într-un ton imperativ, după ce îi comunicase constatările
alarmante ale trimisului său. Era numai una din seria de intervenţii me-
nite să tocească parţial rezistenţa lăcaşului de cultură în faţa politicii de
deznaţionalizare. Ele n-au avut alt rezultat decît acela de a spori pru-
denţa membrHor, de a le întări coeziunea şi responsabilitatea. Documen-
tele amintite n-au parvenit posterităţii. Cauza n-am putut-o stabili. In
arhiva Liceului „Samuil Vulcan" se mai află doar procesele verbale ale
şedinţelor ordinare din anii şcolari 1911/1912-1914/1915, pe care le va-
lorificăm integral. Acest material documenta,r ne edifică asupra ambian-
ţei din societate, a elementelor ei specifice, care o diferenţiază totodată
de celelalte societăţi transilvănene. Aşadar, luăm act de realitatea internă
a societăţii, imposibil de descifrat din alte surse - să zicem, din cele pu-
blicistice - , putîndu-ne forma convingeri exacte despre rosturile aces-
teia.
In tratarea problematicii lucrării noastre sîntem nevoiţi să optăm
pentru reconstituirea pe aspecte a activităţii societăţii, renunţînd la ur-
mărirea strict cronologică a istoricului acesteia, întîmplare ce ne-ar im-
3G Ibidem, 1867, 3, nr. 31, p. 374-375.

-n Ibidem, 1871, 7, nr. 27, .p. 322.
38 Am comentat acest document în articolul „Spiritul din gimnaziul romdnesc
,,Samuil Vulcan", apărut în Pagini de ucenicie", 1970, 4, nr. 2, p. 32.
256 Viorel Faur 1::!
pune o mulţime de repetări şi, în final, n-ar permite o coerentă punere

în lumină a complexităţii şi semnificaţiei naţionale a acesteia.
Nelipsite au fost, aproape din fiecare şedinţă ordinară, discuţiile pe
marginea unor creaţii propuse spre analiză. Îşi exprima opiniile critice
despre acestea o „comisie critisatorie" (în care intrau 3-4 membri) prin
responsabilul ei iar cînd nu era un acord unanim se citea mai multe re-
cenzii. De remarcat că nu acestea erau ultimele puncte de vedere, ci se
recurgea frecvent la contra-critică şi re-contra-critică, pînă cînd ori se
limpezeau lucrurile de la sine, ori profesorul conducător formula conclu-
ziile. Acordîndu-li-se libertatea deplină în exprimarea opiniilor, membrii
societăţii nu se simţeau deloc stînjeniţi în a se folosi de acest avantaj.
Prin polemică, ca şi prin dreptul la replică, se ajungea mai repede la
adevăr, fără să mai vorbim de atractivitatea şi spectaculosul fenomenu-
lui respectiv, de ascuţirea spiritului critic.
Creaţiile originale - poezii, schiţe, nuvele, fragmente de roman ~i
dizertaţii - se citeau în şedinţe abia după ce erau primite de societate şi,
ca atare, erau destinate arhivei. Tot atunci numele autorului se făcea cu-
noscut, deoarece în etapa preliminară se păstra anonimatul, pentru ca dis-
cuţiile să nu poarte amprenta subiectivismului. Pentru şedinţele publice
se selecţionau „operatele" ,cele mai bune, aflate în albumul societăţii.
Membrii şi-au publicat în ziare şi reviste unele din productele lor lite-
rare, probabil cu avizul conducătorului. Acest fapt a fost posibil numai în
perioada de început a fiinţării societăţii, pentru ca în 1895, ministrul in-
strucţiunii publice să interzică, sub ameninţare cu pedeapsa, publicarea
vreunui „comunicat despre activitatea societăţii " 39 .
Parcurgînd textele cîtorva recenzii 40 , ne-am convins că unii membri
ai societăţii aveau o judecată matură şi un stil propriu. Destule au fost
scrise însă incompetent şi stereotip, pline fiind de consideraţii şcolăreşti.
referitoare la ritmul şi forma poeziilor. Nu toţi dovedeau, fireşte, neo
chemare pentru literatură. Le stătea însă la îndemînă posibilitatea de a
se evidenţia în alt domeniu: muzică, artă plastică şi teatru. Pentru a nu
se expune criticii vehemente a colegilor lor mai avansaţi în îndeletnici-
rile literare, aceştia se străduiau totuşi să scrie într-o limbă îngrijită,
ceea ce era un fapt pozitiv.
Dacă încercările poetice ale membrilor, deşi foarte numeroase, nu
ne-au fost accesibile decit în mică măsură 41 , fiindcă albumul care le con-
ţinea pe cele mai realizate artistic nu se mai află în arhiva şcolii, aceasta
nu ne împiedică să observăm - întemeindu-se şi pe creaţiile în versuri
înserate în publicaţiile timpului şi datorate membrilor societăţii - că
3~ Ibidem.
,.o AI"hiva Liceului „Samuil Vulcan" din Beiuş (ln continuare: Arh. Lic .. ,S. \'"),
dos. 5/1886 (neorganizat).
" 1 Reţinem cîteva titluri de poezii: La naţiunea română. Memoriei lui \'. Alec-
sandri, Despărţirea de patrie, Robul, De ai suflet de român, Către fiul român,
Prin codru, O scară de vară în sat, La cules etc.
13 Societatea literară .,Samuil Vulcan" 25Î
ele se inspirau din istoria naţională, deci transmiteau un mesaj mobili-

zator. Alături de acest motiv poetic erau transpu;;e în versuri timidele
experienţe erotice şi sentimentul de comuniune cu natura, autorii aces-
tora fiind în nota dominantă a poeziei epocii. Şi-au făcut ucenicia lite-
rară în societatea beiuşeană scriitori şi publicişti ce s-au impus mai tîr-
ziu în viaţa culturală şi politică a românilor transilvăneni, cum au fost
Miron Pompiliu 42 , prieten devotat al lui Mihai Eminescu şi redactor
temporar al revistei „Convorbiri literare" 43 , Ioniţă Bădcscu, Simion Flo-
rea Marian. folclorist de mare autoritate, V. R. Buticescu, care-şi publică
în „Familin" 44 nuvela „Geniul lui Ştefan cel Mare" (premiată de redacţie
cu 3 galbeni) în anul 1866, Coriolan Brediceanu, activ ca notar al cores-
pondenţelor, Atanasie Tuducescu, prezent cu cîteva poezii în „Familia",
G. Tăutu, M. Toma, Ioan Groza, Vasile Pătcaş şi L. Grigoriţa.
Dintre creaţiile originale ale membrilor se detaşează dizertaţiile,
care necesitau lecturi întinse, metodă şi capacitate sintetică. Trebuie să
precizăm că foarte multe dintre acestea, deşi animate de bune intenţii,
erau simple exerciţii literare, necorespunzătoare exigenţelor societăţii.
Cele care au fost concepute cu seriozitate şi aplicaţie au o valoare docu-
mentară de necontestat, contribuţia lor la dezvoltarea tineretului şcolar
fiind evidentă. Considerate ca „material ştiinţific". dizertaţiile erau su-
puse unei examinări critice mai atente, fiind respinse acelea care uzau
în mod servil de izvoare, autorii lor neavînd independenţa necesară a
aprecierilor. Indrumările conducătorilor erau întotdeauna binevenite.
,,Să dizertăm numai despre atari lucruri - afirma profesorul dr. Con-
stantin Pavel în şedinţa din 21 octombrie 1912 - , cari le cunoaştem pe
deplin. Cunoştinţele noastre aşa să le orînduim, ca toţi să ne priceapă şi
să se aleagă cu ceva din lucrarea noastră' 05 Dizertaţiile au o tematică
variată, ponderea avînd-o folclorul si literatura românească, problemele
de limbă si de istorie cultural-natio~ală. Cu totul remarcabilă a fost
preocupar~a membrilor societăţii pentru valorificarea creaţiei populare.
care le era destul de familiară. Primul folclorist ele marcă al acesteia a
fost Miron Pompiliu, fiul preotului din satul Ştei (2.ctualmente Oraşul
Dr. Petru Groza). care a publicat în 1866 oraţia de nuntă „Ncvesteasca",
piesă de rezistenţă a genului culeasă dintr-un sat al depresiunii, anume
din Ghighişeni. Atanasie Tuducescu îşi intitula dizertaţia: ,,Despre dati-
nile poporului român, mai ales din Crişana" 46 , pe care a şi citit-o în şe
dinţa publică din 14 iunie 1870. O informaţie mai substanţială avem des-
pre chestiunea aceasta din anii ce preced izbucnirea primului război
'- 2 Arh. Lic. ,.S. V", dos. ;>/1886 (neorganizat).

"2 Miron Pompiliu a colaborat. cu inlcrmitPnţC', la rPvista Familia pînă la
sfirşi tul vieţii sale'.
1,:i Miron Pompiliu (1848-1897), OradE>a, 1970, 178 p.
41 Familia, 1866, 2, nr. 7, p. 75-78.
"" Arh. Lic. ,.S. V.", dos. 2/1'911, C. 52-53.

" 6 Familia, 1870, G, nr. 20, p. 238.
17 - Crisla 1971
- - - - - - - - - - - - - -Viorel
258
- - -Faur
- - - - - - - - - - - - - - -14
mondial. Conducătorii societăţii îi invitau pe membrii „mai talentaţi'' ai
acesteia să „se ocupe cu folclorul, să studieze poeziile poporale" 47 • Ast-
fel, V. Onea susţine, în şedinţa ordinară din 2 octombrie 1911, dizertaţia
„Cîteva amănunte din superstiţiile poporului" 48 , fiind lăudat de colegul
său V. Ilea pentru „subiectul ales". Conducătorul societăţii remarcă fap-
tul că autorul „ar fi trebuit a deosebi superstiţiunile de întîmplarea cu
Cercel (haiduc bihorea ce a intrat, prin isprăvile sale, în poeziile popu-
lare - n.a.), care - subliniază acesta - o va mai prelucra odată sin-
gură", reliefindu-i valenţele sociale. După ce un alt membru a făcut cu-
noscute „datinile" de nuntă din satul Vermeş (Banat), profesorul C. Pa-
vel, autor al unor articole despre istoria Bihorului şi - prin urmare -
cercetător avizat. îşi exterioriza „îndestulirea" că membrii societăţii sînt
tot mai interesaţi de studierea etnografiei şi folclorului 49 • Discuţii aprinse
a stîrnit lucrarea lui V. Onea ,,Românul şi America", în care descrie
„viaţa şi starea sărăcăcioasă a ţăranului din Bihor", conchizînd că „nu
cultura e cauza directă a emigrării (ţăranilor români din Transilvania în
America - n.a.), ci sărăcia", condiţiile de trai mizerabile. El nu s-a li-
mitat la teoretizări sterile, lipsite de suport argumentativ. Conducătorul
societăţii evidenţiază meritul unor asemenea dizertaţii şi stăruie asupra
importanţei faptului „că încă de pe acuma discutăm - notează în proce-
sul verbal al şedinţei din 30 septembrie 1912 secretarul societăţii - des-
pre chestiunile vitale ale poporului, dar ne face atenţi, că nu numai să le
discutăm, ci să le şi înfiltrăm în sufletul nostru, ca apoi ajungind în ofi-
ciu (= funcţie), în mijlocul poporului, să ne punem pe muncă. Să muncim
pentru bunăstarea şi luminarea lui" 50 (subl. ns.). Acelaşi indemn adresat
membrilor, de a se apropia de popor, a-i cunoaşte durerile şi a lupta
pentru eliberarea sa spirituală şi naţională, se degajă şi dintr-o altă in-
tervenţie a conducătorului societăţii, prin care acesta face apel la „dra-
gostea de neam (şi) lege", la prestarea unei munci sociale, ,.căci numai aşa
îşi păstrează fiecare om dignitatea şi-i individ folositor în societatea ome-
nească". In concluzie ,, ... zice şi domnia lui cu poetul: Las vouă moşte
nire / Creşterea limbii româneşti / Şi-a patriei cinstire" 51 •
In primăvara anului 1914 se face un salt calitativ în munca de in-
vestigare a folclorului şi obiceiurilor populare, a geografiei şi istoricului
unor aşezări rurale, trecindu-se în acest fel la o acţiune concretă, orga-
nizat~ de conducătorul societăţii. dr. Constantin Pavel. In şedinţa din Hi
martie 1914, el a designat 14 membri 52 ca „să facă cite o lucrare despre
românii din satul lor natal şi jur", iniţiindu-i în cercetări de factură mo-
7
" Arh. Lic. ,,S. V.", dos. 2/ 1911, f. 44-45.
8
" f. 3-4.
Ibidem,
11
" Ibidem, f. 5---6.
r,o Ibidem,f. 45-47.
1
'' Ibidem, f. 94.
~~ Numele acestora: Fântânar, Cristea, Rusu, Horga, Goldiş, Sirca, Maliţa,
Miclcan, Târziu, Chi~. C[1pîlna, Silviu, Cheri, Tot, Dezso (Arh. Lic. ,,S.V:·, dos.
2/1911, f. 125-126).
15 Societatea literară „Samuil Vulran" 259
nografică. Totodată, însărcinează pe elevul Oancea să scrie despre ,,Cu-

vintele cu rotacizm din Budureasa" iar pe Eugen Cinca să expliciteze
„Ce ţine poporul despre baia rea şi baia bună" 53 • La începutul anului
şcolar 1914 / 1915 se reactualizează problema, pusă fiind acum în termeni
mai energici: ,,în vederea scopului nostru să se ocupe fiecare membru
cit se poate de serios şi să se deprindă fiecare cum ştie. Pentru deprin-
dere fiecare membru se pregăteşte cu o lucrare cu motive etnografice,
înfăţişînd satul său din punct de vedere etnografic, antropologic, cu pri-
vire la portul şi obiceiurile locuitorilor şi îmbrăţişînd ma i c u s e a 1n ă
elementul folcloric, poezia poporal ă" 54 (subl. ns.). Se întocmeşte un
,,plan de activitc1.te", din care extragem, spre edificare, cîteva date ce dez-
văluie dorinţa membrilor societăţii de a cerceta unele zone ale spiritua-
lităţii populare, ilustrîndu-se ca tineri conştienţi de misiunea lor viitoare.
Reproducem din respectivul plan titlurile dizertaţiilor ce urmau a fi re-
dactate de membrii: ,,Vaşcăul şi jurul lui" (de P. Băruţa şi Todan), ,,Co-
muna Groşi şi jurul ei" (de A. Bitea), ,,Comuna Varianca" (de N. Chişiu),
,,Limba şi portul din Bocsig" (de A. Nistor), ,,Artany - originea şi limba"
(de O. Oltean), ,,Comuna Slatina" (de Barca, Doboş şi Kovâts), ,,Satul Bu-
cium" (de I. Opriş), ,,Despre Tăşnad" (de V. Popa şi H. Jurca), ,,Comuna
Deda" (de Tertic), ,,Despre Borodul Mare" şi altele. Unele lucrări erau
trecute în plan cu titluri neclare, prin urmare nu le mai consemnăm.
La 1 februarie 1915 s-a revenit asupra planului 56 , în sensul că ve-
chile termene calendaristice au fost schimbate, pentru ca membrii să-şi
îndeplinească corespunzător angajamentele. Intre timp, au fost citite di-
zertaţiile redactate, ele polarizînd discuţiile din şedinţele ordinare, con-
figurîndu-se o optică unitară de prezentare a materialului etnografic şi
folcloric adunat prin investigaţii personale. Membrii societăţii au adop-
tat criteriile ştiinţifice de interpretare a fenomenelor studiate, a mărtu
riilor civilizaţiei rurale, făcînd aşadar o bună şcoală şi devenind conşti
enţi că versurile populare trebuie transcrise f ide 1, fără modificarea for-
mei lor etimologice şi, astfel, a nu le ştirbi din autenticitate. Este necesar
să-i aşezăm pe aceşti modeşti începători într-un domeniu nou şi important
în rindul intelectualilor bihoreni care au pus temeliile folcloristicii locale.
Problematica dizertaţiilor susţinute de membrii societăţii nu s-a
restrîns, în mod unilateral, la literatura populară şi etnografie, ceea ce
le-ar fi îngustat considerabil orizonturile cunoaşterii. Tabelul întocmit de
noi, care conţine 75 de titluri de dizertaţii 57 , atestă o preferinţă netă faţă
de istoria literară. Aria tematică a lucrărilor incluse în acesta se întinde
de la literatura românească veche şi pînă la dramaturgia lui C. Negruzzi,
Caragiale, poezia lui M. Eminescu, Alecsandri, Coşbuc, Vlahuţă şi proza
lui Creangă, adică opera clasicilor, comparabilă cu a altor scriitori stră-
53 Arh. Lic. ,.S. V.", dos. 2/1911, f. 125-126.
51, Ibidem, f. 143-144.
r,:; Ibidem.
56 Ibidem, dos. 3/1915 (neorganizat).
57 Anexa VI. '
17°
2GO Viorel Faur 16
m1, exemplară prin expresivitatea limbii. Ca element etnic distinctiv,

limba a fost înconjurată de membri cu o specială atenţie, împrejurare
explicabilă. N-a fost ocolită nici analiza literară a unor poezii, apoi abor-
darea unor subiecte istorice şi culturale (,,La Blaj", ,,O reprivire asupra
dezvoltării teatrului la români", ,,Starea culturală în sec. XV I Il" şi „ln-
ceputul factorilor principali ai culturii române"), precum şi unele de fo-
los imediat (,,Din greşelile noastre", ,,Din lectura mea privată", ,,Scopul
societăţii de lectură şi ajungerea acestuia" şi „Despre alcool"). De adău
gat faptul că şi literatura maghiară a oferit pretexte de dezbatere în
societa te 58 •
Membrii societăţii au recurs la modalităţile existente pentru a-şi
propaga într-un cerc mai larg de cititori creaţiile lor. Nu s-au mulţumit
c:u ideea de a fi depuse în arhiva societăţii, unde să rămînă îngropate
pentru multă vreme, pînă cînd se va ivi prilejul publicării lor. Chiar în
statutele societăţii din anul 1862 figurează menţiunea că „după împreju-
rări se va tipări în tot anul cite o fascicolă " 59 din materialele adunate în
arhivă. Ei n-au reuşit pînă în anul 1867 să editeze măcar o singură fas-
cicolă. In 5 aprilie societatea îşi făcea cunoscută public „speranţa ...
fermă" că la finele anului „va putea elupta plăcerea şi îndestulirea to-
tală a naţiunii întregi, prin edarea unui almanac beletristic". Se afirma
că „pregătirile s-au şi pus în mişcare ... , operatele din archivul socie-
tăţii s-au luat la revediune ... " 60 • Aflăm din „Familia" că la 24 iulie 1867
unii membrii onorari îşi trimiseseră lucrările ,.pentru acest opuşior" 61 •
In luna octombrie a aceluiaşi an se organiza „un concurs pentru o novela
originală, care din partea societăţii va fi cu trei galbeni premiată şi se va
publica în almanacul edând" 62 • Concursul era deschis atît membrilor or-
dinari, cit şi celor onorari, condiţia ce trebuia îndeplinită fiind expedierea
manuscriselor pînă la 1 ianuarie 1869 63 • Cu toate aceste încercări şi de-
mersuri, intenţia membrilor societăţii de a tipări anual cite un volum
n-a fost concretizată, din cauze necunoscute nouă în acest stadiu al cer-
cetărilor, intre anii 1862-1890 şi nici mai tirziu.
Pentru a-i oferi, totuşi, ,,tinerimii căi şi mijloace cit se poate mai
ajutătoare spre dezV'oltarea şi ajungerea scopului" conducătorul socie-
tăţii a propus, la 15 mai 1868, ca să se scoată o foaie săptăminală „Mu:a
română, producind prin aceasta „un entuziasm nemărginit" în rindurile
,.s Ibidem.
50 Programa gimnasiului sup. gr. cat. şi a scoleloru normali din Beiuşiu pre
anului scol. 1891/92, Beiuş, 1892, p. 70.
GO Concordia, 1'1~67, 7, nr. 27, p. 108.
ut Familuz, 1867, 3, nr. 25, p. 302.
G2 Gazeta Transilvaniei, 1867, nr. 86, p. 344. In Familia (1868, 4. nr. 37,
p. 440-441) se scrie că premiul a fost ridical - din 18 u.:-tombriL' 1868 - la 4 gal-
beni, sumă donată de Teodor Chiorean, preşedintele societăţii.
m Familia, 1868, 4, nr. 37, p. 440-441
r,1, Ibidem, nr. 17, p. 202. Această foaie nu apare în lucrarea lui Nerva Hodo~.
şi Al. Sadi Ionescu: ,.Publicaţiunile periodice româneşti", Tom I (Cat;.1log alfabetic
1810-1906), lluc., 1913, passim.
membrilor. Au fost aleşi redactorul şi colaboratorii. Coriolan Brediceanu,

notarul de-atunci al corespondenţelor, informa publicul că „Numărul
prim a ieşit şi sîntem foarte îndestulaţi (subl. ns.). Simţim bucurie şi mîn-
gîiere făcîndu-ne demni de participarea patronilor noştri şi ne vom sili
ca începutul să fie încoron2.t cu „fine gloriosa" 64 . Redactor al foii pe anul
i870/1871 a fost Ioan Groza, ajutat fiind de şase colaboratori 65 . In 1883
numele acesteia era „Aurora" 66 iar redactorul responsabil I. Bogdan 67 •
Fără îndoială, că nu puţine din creaţiile literare ale membrilor societăţii
au fost multiplicate prin intermediul celor două reviste manuscrise.
O preocupare, cu caracter de permanenţă, a membrilor a fost aceea
de a se „perfecţiona tot mai mult în arta declamării"li 8 • In consecinţă, au
fost declamate în şedinţele ordinare şi publice sute de poezii şi fragmente
de lucrări ale unor scriitori consacraţi, al căror fond ideatic era militant
patriotic. Declamaţiile erau minuţios analizate, la fel ca şi lucrările ori-
ginale, membrii societăţii tinzind la o însuşire completă a rigorilor acestei
manifestări, pentru ca ea să nu se abată „de la conţinutul de sentimente
concentrat în poezie" 69 sau în altă creaţie literară.
Dacă pînă în anul 1880, declamaţiile din programele societăiii sînt
într-o proporţie ceva mai redusă, în secolul nostru numărul lor creşte,
explicaţia constînd în dorinţa firească a membrilor de a se pune, cu tot
potenţialul lor intelectual, în slujba poporului din care s-au ridicat. Poe-
ziile lui Andrei Mureşianu (imnul „Deşteaptă-te Române", ,,Către mar-
tirii români", ,,România", ,,O privire din Carpaţi", ,,Glasul unui român").
Vasile Alecsandri (,,Către români", ,,Movila lui Burcel", ,,Cintecul gintei
latine", ,,Sentinela română), Iosif Vulcan (,,Către renegaţi", ,,Copila ro-
mână", ,,Geniul naţiunii"), Dimitrie Bolintineanu, Miron Pompiliu, Iustin
Popfiu şi ale membrilor Ioniţă Bădescu, Atanasie Tuducescu, Vasile
Ranta Buticescu, Ioan Groza, V. Pătcaş, B. Pop, M. Toma au fost decla-
mate în perioada cind membrii societăţii, în anii ulteriori întemeierii
acesteia, căutau cu înfrigurare aprobarea şi sprijinul publicului7°. După
ce s-a consolidat, prin înlăturarea divergenţelor şi a indiferentismului,
societatea a devenit realmente un laborator de instruire şi educaţie. Efer-
vescenţa pe care a înregistrat-o activitatea ei în deceniul 1905-1915, ne
determină să o aliniem celor mai eficiente alcătuiri literar-culturale ale
elevilor de la şcolile secundare române şi din imperiul dualist austro-un-
gar. Numărul declamaţiilor este surprinzător de mare, avînd o vizibilă
r;:; Ibidem, 1670, 6, nr. 47, p. 561.
i;G Menţionăm că nici titlul acestui periodic nu este inclus în lucrarea citată
nota 64.
Gî Familia, 1883, 19, nr. 42, p. 511.
"~ Arh. Li<' . .,S. V.", dos. 2/1911, f. 3-4.
m Ibidem, f. 112-113.
;o Familia, 1867, nr. 31, p. 374-375; nr. 44, p. 528 ~i nr. 94. p. 74; 1868, nr. 18,
p. 218; 1069, nr. 1, pp. 9-10; nr. 28, p. 334; 1870, nr. l, p. 9-10~ nr. 20, p. 238 şi
nr. 50,p.598; 1871, nr. 27, p. 322 ~i nr. 50, p. 598; 1872, nr. 51, p. 607; 1873, nr. 20,
p. 239-240; 1874, nr. 49, p. 593; 1877, nr. 50, p. 599; 1878, nr. 93, p. 595; 1879.
nr. 97, p. 024-625; 1800, nr. 95, p. 593-594.
262 Viorel Faw· 18
pondere în programele şedinţelor ordinare. In numai 4 ani şcolari

(1911/2-1914/5) au fost declamate în aceste şedinţe 229 poezii, dintre
care: 160 în limba română, 41 în maghiară, 19 în germană şi una în fran-
ceză71. Interesul membrilor se îndreaptă acum spre alţi poeţi: Mihai Emi-
nescu (cu poeziile: ,,Ce-ţi doresc eu ţie, dulce Românie", Rugăciunea unui
dac" etc.), George Coşbuc (,,O scrisoare de la bătaie", ,,Ştefăniţă Vodă",
,,Trei doamne şi toţi trei", ,,Regina ostrogoţilor", ,,Pe drumul Plevnei",
,,Rugămintea din unnă", ,,Noi i·rem pă1nînt", ,.Flori potolite" etc.). Oc-
.
t av1an .. " , ,, cz-acaşzz.. ", ,, D e l a noz"" , ,, Oltu l" , ,, N oz"" , ,, E' sar-
G aga („St-amoşzz -
bătoare", ,,Bătrînii", ,,Pace", ,,Casa noastră"), Alexandru Vlahuţă (,,Drep-
tate", ,,Proletari", ,,Eroilor martiri"), Panait Cerna, Victor Ef timiu. Za-
haria Bârsan şi Th. Speranţa. Au fost, de asemenea, declamate poezii
aparţinînd lui Goethe, Uhland, Schiller, La Fontaine. Petofi Sândor,
Arany lânos, Abranyi şi Vorosmarty 72 •
Nu rareori membrii rosteau discursuri în public. deprindere ce ne-
cesită o serioasă pregătire. Insuşirea oratoriei - cu antitezele, gradaţia
şi pauzele de efect - a fost una din dificilele îndeletniciri ale membri-
lor societăţii beiuşene. Pentru verificarea modului cum sînt pronunţate
cuvintele limbii, precum şi a puterii de pătrundere a nuanţelor textelor
literare, s-au efectuat lecturi din opera unor personalităţi ale culturii
naţionale 73 •
Sporadic, în timpul şedinţelor ordinare, au fost expuse tablouri pic-
tate de unii membri, cum au fost cele intitulate: ,.Apus de soare in
Africa"74 şi „Pesaj de lîngă lac" 75 • Reamintim că sălile în care s-au des-
făşurat „concertele cu declamaţii" ale societăţii erau ornamentate cu
gust artistic.
O altă formă de activitate, care s-a bucurat de o certă receptare so-
cială, a fost spectacolul teatral. Reprezentaţia din 11 februarie 1861. cea
mai veche cunoscută pînă acum. cu comedia lui Vasile Alecsandri „Iorgu
de la Sadagura" 76 , a inaugurat o mişcare teatrală de diletanţi în orăşelul
de pe Crişul Negru. despre care s-a scris destul de muJt7i în ultima vreme
şi pe bună dreptate. După ce în partea a doua a anului 1862. o trupă de
actori maghiari a dat cîteva spectacole în Beiuş, ,.mai mul\i tineri" -
între care putem admite să fi fost şi membri ai societăţii de lectură - au
obţinut aprobarea pentru a .. esecuta atare piesa romana în folosul dău
naţilor" prin focul ce a pustiit aşezarea în acelaşi an. Anonimul autor al
corespondenţei din .. Concordin" nota că ştirea despre .. teatru românesc"
71 Anexa IV.
72 Ibidem.
iJ Anexa V.
74 Arh. Lic. ,.S.V.", dos. 2/1911, f. 11-12.
la nota 64.
76 Gazeta Transilt•aniei, 1861. nr. 12, p. 53: Adaosu.
77 Lut-ian Dr i mb a, Inceputurile teatrului românesc în Crişan,a, în
Familia, 1966, nr. 12, p. 10-11; Viorel Faur. Beiuşul cultural ( 11 ). Teatru
românesc, în Familia, 1968, nr. 4, p. 14; I o n \'. B o C' r i u, Teatru românesc
in Beiuş, în Familia, 1969, nr. II. p. :20.
a străbătut „ca o schinteauă electrică" toi cercul Beiuşului. ,,atrăgind un

public numeros"• 8 • ,.Zeloasa tinerime"rn a jucat două piese de V. Alecsan-
dri: ,,Nunta ţărănească" şi „Doi morţi vii", iar din venitul „incurs li s-a dat
jumătate actorilor unguri" 80 • în anii 1867-1872 au fost „aranjate" acele
memorabile „concerte cu declamaţiuni" şi „şedinţe literare publice". In
programele lor se întîlnesc monologuri şi „satire", care intră în categoria
manifestărilor teatrale. M. Toma şi A. Tuducescu au compus un „Dialog
despre renegaţi" 81 , I. Cupcea şi V. Tomici au dat viaţă scenică confrun-
tării dintre „Românul constant şi rornânul indif erent" 82 iar A. Centea a
interpretat monologul „Surugiul" de V. Alecsandri 83 . În ianuarie 1874,
membrii societăţii întemeiază o „societate de diletanţi" cu numele Thalia
Jună, după modelul Societăţii diletanţilor teatrali din Cluj, ipoteză avan-
sată de Ion V. Boeriu 84 , la care subscriem, fireşte după ce am verificat-o
şi ne-am convins că este plauzibilă. Regretabilă este numai împrejurarea
că nu dispunem de alte informaţii despre organizarea acesteia. Repre-
zentaţia din 7 ianuarie 1874 - cu comedia în 5 acte „Lipitorile satului"
de V. Alecsandri - a revelat calităţile interpretative ale diletanţilor
A. Centea, Ioan Lemac, Toma Păcală şi Gavrilă Bocoş 85 , care erau şi
,.oficiali" ai societăţii de lectură. De asemenea, în iunie 1874, membrii
societăţii, împreună cu alţi amatori din Beiuş, au jucat piesele „Mania
posturilor", ,,Paracliserul" şi - la cererea publicului - ,,Lipitorile satu-
lui", dovedind „un progres foarte frumos pe scena teatrală". Această se-
rie de spectacole a fost un veritabil „eveniment", care a înviorat „viaţa
monotonă" a Beiuşului 86 • Un succes deplin au avut şi reprezentaţiile -
din iunie 1875 - cu „Şoldan Viteazul" (de V. Alecsandri), ,,Muza de la
Burdujeni" şi Doi ţărani şi cinci cîrlani" (de C. Negruzzi). Tineretul stu-
dios beiuşean a mai dăruit iubitorilor de teatru şi alte seri „memorabile"
în anii 1881 (cînd s-au jucat piesele „Paracliserul" şi Rusaliile"), 1882
(prin reprezentaţiile cu „Nunta ţărănească" şi „Piatra din casă"), 1891
(cînd s-au pus în scenă vodevilul „Rusaliile" şi piesa ,,Vlădutu,l mamei")
şi 1896 (cu „Millo directorul" de V. Alecsandri 87 ). La toate aioestea şi-au
dat, incontestabil, concursul membrii societăţii de lectură. In şedinţele
ordinare ale acesteia au fost „predate" bucăţi umoristice şi anecdote, pre-
cum „Minunea ciobănească", ,,Ţiganul şi albina" 88 (de Th. Speranţă) şi
îtl Aurora Romana, 1863, nr. 3, p. 34.

,ii Ibidem, nr. 2, p. 22.
PO Ibidem, nr. 3, p. 34.
81 Familia, 1869, 5, nr. 28, p. 334.
&2 Ibidem, 1871, 7, nr. 27, p. 322.
83 Ibidem, 1873, 9, nr. 20, p. 239-2'40.
81 Ion V. B oe r i u, o. c.
s:; Ibidem.
H,i VioreI Fa u r, o. c.
~7 Ibidem.
~, Arh. Lic. ,,S. V.", dos 2/1911, f. 64.
264 Viorel Faur 20
„Nerodul şi negustorul" 89 (de Anton Pann), prin care se creau momemnte

de destindere şi bună dispoziţie. Evidend că prin intermediul teatrului.
membrii societăţii şi-au reliefat disponibilităţile lor artistice, făcind în
acelaşi timp operă de culturalizare a localnicilor.
Muzica a fost cea de-a doua componentă importantă a programelor
şedinţelor publice ale societăţii, stind în imediata vecinătate a declama-
ţiilor, de unde şi expresia des folosită: ,,serată declamatorico-muzicală".
Muzica însufleţea publicul, ii sensibiliza - prin melodiile cintate - con-
ştiinţa naţională. Această capacitate de a emoţiona şi influienţa a muzicii
era binecunoscută de autorităţi, care se opuneau - cu un zel demn de o
cauză mai bună - oricăror încercări de constituire a unor reuniuni de
acest fel. In Beiuş abia în anul 1906 s-a înfiripat o reuniune muzicală.
ale cărei statute n-au primit aprobarea autorităţilor decit în 1911. Ab-
senţa unei societăţi muzicale a fost suplinită de concertele şi seratele date
de membrii societăţii literare „Samuil Vulcan". Corul tinerimii, format
prioritar din membrii societăţii, intona - la începutul şi în finalul şedin
ţelor publice - cite un imn sau marş naţional. Din 1873 şi pină în 1880.
acesta a fost condus de profesorul Ioan Butean, care a fost numit director
al şcolii. Piese corale cu o mai mare frecvenţă în programele societăţii au
fost ,,Deşteaptă-te române" (,,Răsunet"), ,,Dormiţi în pace umbre", ,,Mar-
şul ostaşilor români", ,,La umbrele eroilor", ,,Nepoţii romanilor", ,,lnfră
ţirea", ,,Patria mamă", ,,Ştefan Vodă", ,,Cîntecul gintei latine" şi „Luarea
Plevnei" 90 • Orchestra, prezentă încă din 1867 în contextul programelor,
a fo3t condusă la început de către membri ai societăţii (P. Gheran 91 , Al.
Cimpean 92 şi Victor Manu 39 ) iar din 1877 de profesorul Aug. P. Balaş 9 ~.
Repertoriul interpretat de aceasta conţinea aceleaşi accente mobilizatoare:
,,Braţul tău plin de putere", ,,Marşul lui Ştefan cel Mare", ,,Doina Horii",
,,Hora lui Butean" (eroul paşoptist), ,,Marşul lui Mihai Viteazul", ,.Ma,·-
şul eroului Avram Iancu", ,,Asaltul Griviţei", ,,Luarea Plernei" şi
,,Deşteaptă-te române" 95 • Mai rare au fost melodiile compuse de muzi-
cieni străini. Intre membrii societăţii erau şi solişti (vocali şi instrumen-
tali), care au cucerit aplauzele publicului. Prin bucăţile muzicale, de o atît
de pronunţată substanţă naţională, orchestra şi corul. care s-au asociat
societăţii în acţiunile ei de propagare a culturii. şi-au adus aportul la
dinamizarea vieţii sociale din depresiunea Beiuşului.
H'.JIbidem, f. 78-79.
no Familia, 1867. nr. 34, p. 136: nr. 94, p. 7,i: 1871, nr. '27, p. 32'2; nr. 50, p. 5'.'3;
1872, nr. 51, p. 607; 1878. nr. 93, p. 595: 1880, nr. 95, p. 593.
!li Ibidem, 1067, 3, nr. 94. p. 74.
!12 Ibidem, 1870, G, nr. 50, p. 5SO.

!!1 Ibidem, 1871, 7, nr. '27. p. 322.
!l'o Ibidem. 1877, 13. nr. 50, p. 599.

n;; Ibidem, Anul 1867, nr. 31, p. 374--375: Anul 1870. nr. '20, p. '23!l; Anul 1871.
nr. 27, p. 322 şi nr. 50, p. 598; Anul 1872. nr. 51, p. 607; Anul 1873, n:·. '20,
p. 239-240; Anul 1878, nr. 93, p. 595; Anul 1879, nr. 97, p. 624-625.
Cel mai acut deziderat al unei societăţi literare a tinerilor era consti-
tuirea propriei biblioteci, de care să se servească după necesităţi toţi
membrii. Societatea beiuşeană a trecut prin toate fazele obişnuite a1e
procesului de închegare a unui fond de cărţi şi manuscrise al bibliotecii
sale, avînd în acest sens sume special alocate şi beneficiind de generoase
donaţii din partea membrilor ei, a profesorilor şi. desigur, a unor intelec-
tuali. In anul 1881 biblioteca avea 580 volume 96 iar în 1915 un număr de
1045 97 , între acestea fiind probabil şi colecţiile din publicaţiile timpului.
pe care membrii societăţii le-au citit cu asiduitate. Ele au declanşat
minia autorităţilor şi a fost interzisă primirea, chiar gratuită, a unora,
precum şi a cărţilor din România, de la Academie şi alte societăţi.
In decursul a aproape şase decenii de străduinţe, societatea literar-
culturală „Samuil Vulcan" din Beiuş a modelat conştiinţe, sădind în aces-
tea idei de dreptate şi progres, de luptă pentru libertate şi unitate naţio
nală. Ea a fost unul din contraforturile gimnaziului în care limba ma-
ternă a elevilor a fost adusă în postura de materie şcolară. Condiţii isto-
rice neprielnice au împiedecat, fără îndoială, societatea în acţiunile ei dar
n-au redus-o la tăcere. Dimpotrivă, prin realizările ei culturale şi artis-
tice (teatrale şi muzicale) societatea beiuşeană s-a integrat eforturilor ge-
nerale de afirmare a intelectualităţii româneşti. Ea a fost, după cum s-a
demonstrat, o citadelă de rezistenţă a tineretului studios din sudul Bi-
horului dar venit şi din locuri mai îndepărtate, aflată într-un salutar
dialog cu publicul. In virtutea acestor adevăruri, credem că istoriografia
noastră îi va recunoaşte şi consemna meritele.
DIE „SAMUIL VULCAN" LITERATURGESELISCHAFT AUS BEIUŞ
Zusammenf assung
Beiuş, ein Stădchen im Si.iden der Provinz Bihor war im Zeitabschnitt

1849-1918 eine von den Festungen des Kampfes dcr Rumănen (die undcr
der habsburgisch-ungarischen Herrschaft waren) um dic Verteidigung ihres
nationalen Wesens. In dieser Einrichtung, mit dem Ausschen einer mittel-
allerlichen Burg, girundete 1828 der Gelehrte Samuil Vulcan das zweite ruma-
nische Gymnasium aus Siebenbi.irgen. Die Lehrer Schule, cnc-rgische Kapfer um
die Sache der unlerdri.ickten Bc-vălkerung, bildeten im Mai 1862 mit der Geneh-
migung des Kultus- und Unterrichtsministeriums aus BudapPst, eine bedeutende
96 Reportu despre gimnasiulu sup. gr. cat. ele Beiusiu pre anulu scol. 1880/81.
Beiuş, p. 41-42.
97 Anuarul gimn. sup. . . . din Beiuş, 1915, p. 80.
266 Viorel Fa1ir 22
Literaturgesellschaft deren Mi,tglieder besonderf Făhi.gkeiten aufwiesen. Der Ver-

fasser prasentiert die Tatigkeit der betreffenidcn Gesellschaft im Zeitab6chnitt
1862-1918 und versuoht eine monograrp,hiSIC'he Behandlung der Frage. Eben die
Offenbarungen der Gese1lschaft „Sarnuil Vulcan" von den Theater auffuhrungen
und musikalischen Vorstellungen bis zum echt literairis,chen und bildhauerischen
Schaf'fen trag:t das 51.::hwergewicht im Text der Arbeit. E6 wird festgestellt, dass
die Bemi.ihungen der mitglieder unter dem Zeiohen des kullurellen Kampfes, der
geistigen Berreieherung dureh die Erkenntnis der universalen und insbesonere
der nationalen Werte stehen, und dadurch die Einheit des Strebens und Emp-
findungen des rumanischen Volken bewahren.
I. Preşedinţii sau supraveghetorii societăţii „Samuil Vulcan" din Beiuş pe perioda

1862-1919*
'.',r.
crt. I Dirt•Clorii care au fost şi prrşerlin!i ai socictilţi P<'rioarla :-.umi\rul d<'
nni şcolnri
1 Teodor ChiorC'an (Kovari) .11 mai 18G~-187G 1-1
Gheorghe Marinescu (director supli- 187fi-1877 1

2 ni lor)
:1 Pelru l\,ilhu',iu 1877-1888 11
4 Ioan Bulean 1888-1905 17

-
\'as:le Ştefănică 1905-1906 9
5
1911-1919
-
6 Vasile Dumbravă 19~7-1911 4
• Datele au fost extrase' din cartea lui Consl. Pavel, Şcoalele din Beiuş
1828-1928). Cu o privire asupra trecutului Românilor din Bihor, Tiparul Tipogra-
fiei „Doina", Beiuş, 1928, pp. 164-166; 230; 232 şi 234; Programa gimn. sup. gr. cat.
şi a Şcoalelur elementare din Beiuş pe anul şcolar 1905/6, BC'iuş, 1906, pp. 139-
140.
268 Viorel Faur 24
II. Conducătorii societăţii „Samuil Vulcan" pe perioada 1866/7-1914/5„
.
~
"'., Profesorii Pc anii şcolnri Sursele informative
%!
1 Cavril Lazăr 1866/7-1867. 8 Familia, 1866, nr. 44, p. 528;
1867, nr. 31. p. 374-375
-
2 Teodor Roşiu 1868/9-1871/2 Familia, 1869. nr. 1. p. 9-10:
1870, nr. 1, p. 9-10;
1870, nr. 50, p. 598
şi 1871, nr. 50, p. 598
-
3 Ştc-Ian Guleşiu 1872/3-1873/4 Familia, 1872, nr. 51, p. 607;
1873, nr. 39, p. 456
-
4 Vasile Leşian 1874/5 Famili{l, 1874. nr. 49, p. 593
-
5 Georgiu Sfârlea 1876/7 Familia, 1876, nr. 43, p. 515-516
6 Iuliu Papfal:vai 1877 /8-1880/81 Reportul gimn. din Beiuş pe

anii şcolari 1877 /8 (p. 33).
1878/9 (p. 38). 1879/80 (p. 51)
şi 1880/81 (p. 41)
-
7 Sever A. Mărcuş sept. 1881-apr. Reportul gimn. din Beiuş pe
1882 anul şcolar 1881/2, p. 62
8 Vasile Ştefănică apr.-iunie IIJ82 Reportul gimn. din Beiuş pe

1883/4-1'1385/6 anii şcolari 1881/2 (p. 62),
1888/9-1893/4 1883/-l (p. 45). 1884/5 (p. 42).
1885/G (p. 47) ~i 1888 fi (p. 24);
(p. 24);
Progranui gimn. din Beiuş
pe anii şcolari 1890 91 (p. 111 ),
1692/3 (p. 26) şi 1893:4 (p. 59)
-
!) Georgiu Papp 1882/3 Reportul gimn. din Beiuş pe
anul şcolar 1882/3, p. 47
10 Ioan Clin toc 1806/7 Reportul gimn. din Beiuş pe

25 Societatea literară „Sam uil Vulcan" 269
---------------=--..:....::
.... Profesorii Pe anii şcoluri Sursele informative

..:
z
11 Vasile Dumbravi 1887/8 Reportul gimn. din Beiuş pe

1903/4 anul .colar 1887/8, p. 50;
Programa gimn. din Beiuş
pe anul şcolar 1903/4, p. 94
12 Ioan Cheri 1894/5-1897 /8 Programa gimn. din Beiuş pe

anii şcolari 1894/5 (p. 28),
1895/6 (p. 47), 1896/7 (p. 93)
şi 18·97 /8 (p. 79)
13 Ioan Iepure 1898/9 Programa gimn. din Beiuş pe

1 ·1 Teodor Bule 1899/1900 Programa gimn. din Beiuş pe

sept.-12 nov. anii scalari 1899/1900, p. 51
1900 şi 1900/1' p. 133.
-
1:i Radu Cupuriu 12 nov. 1900- Programa gimn. din Beiuş pe
iunie 1901 anii scalari 1900/1, p. 133
1902/3 şi 1902/3, p. 126
-
16 Constantin PavC'I 1904/5-1905/6 Programa gimn. din Beiuş pe
1910/1911 anii scalari 1904/3, p. 119
1912/3-1914/5 şi 1905/6, p. 141; Anuarul
gimn. din Beiuş pe anii
1910/1911, p. 80-82 şi
1914/5, p. 78-80; Arhiva
Liceului „Samuil Vulcan"
din Beiuş, Dos. 2/1911, filele
1 şi 96
-
17 Alexandru 1911/2 Arhiva Liceului „Samttil
Pteancu Vulcan" din Beiuş, Dos.
2/1911, fila 40
•• Nu deţinem, dcocumdată, date despre conducătorii societăţii pe anii şco

lari: 1862/3-1865/6;
IV. Poeziile şi bucăţile literare declamate de membrii Societăţii „Samuil Vulcan"
din Beiuş în anii şcoarli 1911;2-1914/5
Sr.
Crl.
'I
I Dota
Autorul poezie, seu
bucllţii literare
Titlul bucăţii literare
care a fost declamal~ Declamatorul
Păreri despre modul
cum s-a declamal
au exprimat:
Surse de
inforn1are
-1-,--2-1 a 4 5 6 7
2 X. 1911 George Coşbuc (Poezie cu titlu ne- Gomboş Ilea, Hozan. Peter Arh. Lic ... Sa-
identificat) mu il Vulcan··
dos. :/1911
fila :1
2 Mihai Eminescu I Doina G. Morar Radu. Hozan, A11'2a, - -

Andron
3 I 16 X. 1911 I GC'orgC' Coşbuc Nebunul Bor lan Cordoş, Bolboca - ., - filele

5~
4 George Coşbuc Regina Oslrogo1_ilor I Anca Ilea, Peter - - - -
5 23 X. 1911 M. Guglcr-Poni Ucigaşul Moş - - filele'

7---8
6 George Coşbu.:: Trei Doamne !ana Balboca. Vă1gă'.ău.

PetC'r, Radu, Roşu,
Pap:J. Auslănder
7 130 X 1911 I George Coşbuc Pe drumul Pkvnei Vă,gălău Hossu. Bolcoca, - .. - filele'
Roşu 9-10
8 Octavian Goga Ollul Gombuş Ilf'a - - - -
-
9 8 XI. 1911 Mihai. Eminescu Rugăciunea unui dac Chiş şi Morar Radu. !ancie, - ,,-, filele
Teuşan, I. Popp 11-12
10 Sandor Pet6fi Sa,lg6 (fragment) Szirmai Auslănder - " - , - ,. -

"
11 12 XI. 1911 Mihai Eminescu Doina Radu Russu, Ilea, Anca, - ,. -, filele
Hossu, Popp 13-14
---
12 Octavian Goga Noi Văgălău Peter, Cordoş Arh. Lic .. ,Sa-
" muil Vulcan""
dos. 2/1911
filele 13-14
13 20 XI. 1911 George Coşbuc Doina Morar Russu, Chiş, Hossu. - ,, -, filele
Cordoş 15-16
1-t
"
Mihnea şi Baba Borlan Teuşan, Ilea - " '
.. -
15
"
George Coşbuc Rugămintea din urmă Sfura Teuşan, E. Popp. - .. ,. -
Văgă!ău. Hossu,
Radu, Chiş
---
16 26 XI. 1911 George Coşbuc Rugămintea din urmă Sfura, Văgălău, !ancie, Szeles, Moş. - .. -. fila l i
I. Popp şi Gheţic, Rudu, Anca,
Teuşan Auslănder, Lobonţiu.
Peter
--
17 3 XII. 1911 George Coşbuc Cfo tec barbar Szeles - .. -. fila 19
18 ,. Panegiricul lui
Ştefan cel Mare
Gheţie Cordoş, Radu - .. ,. -
2 3 4 5 6 7
1~ 29 I. 1912 Grorge Coşbuc Cint0c barbar Maior Popp, Ilea, Maior - ., - , fila 21
20 o II. 191-2 Ţiganul şi berbecele Radu Russu, Peter - ., - , filele

2.1-~4
---
21 14 II. 1912 George Coşbuc Mama Sfura Hossu, Cordoş - ,, - . fila 25
--
22 27 II. Wli2 Din prag Gheţie Văgălău, Ilea, - .. - , filele
Cordoş 27-28
--
23
"
Sentinela română Ohiş T0uşan,
Lobonţ
Ika, Anca, - ., - , - .. -
---
2·1 .J III. 1912 E:-oii de la Plevna Morar MihalPScu, Cordoş -,,-,fila29
25 10 III. 1912 E. Abranyi K<>rC"Sem az istent ... Szirmai Auslănder, lira - ,, - , filele
31-32
---
26
"
3rorge Coşbuc Moartea lui Fu!,ger !3orlan Cordoş, Mosolyg6, - ., - , - .. -
Popp, Radu, Peter,
c;omboş, Ilea
---
27 17 III. 1912 -::ieorge Coşbuc Moartea lui Fulger Peter Arh. Lic .
..S. Vulcan"
dos. 2/1911,
fila 3
--
28
"
? Belsazar Stan~a Cordoş, Lobonţ - "
.. -
-
--------
CD
29 14 IV. 1912 George Cuşbu~ Zobail Pop Simeon Iancilc - ,,- ,fila 34
11,.,,_
n
:1
"'~ Moartea lui Fulger V. Radu Szirmai, Cordoş - ,, - ,f. 46-47
30 30 IX. 1912 George Coşbuc
....
..,
<O
.... ---
31 Octavian Goga, De demult O. Hălmăgian C. Roşu, I. Haica, - -
" " ' "
32 7 X. 1912 C'reorgc Coşbuc Carol al IX-iea A. Borlan Cordoş, Radu - ,, - , f. 48-49
--
33 Zăpăcitul L Haica Roşu -
" ' "
-
" ,monolog; traducere)
34 0ctavian Goga Rugădu,1e Sinezie loja Cordoş, Hălmăgian - ., - , - ,. -

"
--
35 14 X. 1912 George Coşbuc El-Zorab Hălmăgian Szirmai., Cordoş - ,. -, f. 50-51
--
36
"
George Coşbuc Regina ostrogoţilor ~h. Căpîlna Taloş. Gherman - .. .. -
37
"
George Coşbuc Noi vrem pămîn t G. Sfura Bol'dan, Ursuţiu, -
" '
,, -
Cordoş
--
38 E. Abranyi Miert sir az eg? 3zirmai Radu, Riţiu, Drugci. - ., '
.. -
" Sarea
--
39 21 X. 1912 Octavian Goga De dPmult 3. loja Radu, Hălmăgian - ,, - , f. 52-53
40 George Coşbuc Războiul L. Ciula Nagy, Fildan - - , - ., -

" "
-41-
"
Octavian Goga Rugăciunea din urmă A. Berinde Cordoş, Onca - ,, - , - .. -
I I 2 3 4 5 6 7
42 4 XL 1912 Goethe Der Erl konig G. Cosma - .. - , f. 54-55
43
"
George Coşbuc Lordul John I. A. Drincu - " -.- .. -
" -.- "
44 A. Pop O păţanie (monolog) A. Frugina - -
"
45 4 XI. 1912 Mihai Eminescu Doina Arh. Lic.

,,S. Vulcan·'
dos. 2/1911,
I. 54-55
46 11 XI. 1912 Vasile Alecsandri Groza I. Ciuca Chi-ş - ,, -, i. 5~57

--
4i
"
George Coşbuc Carol al IX-iea I. Gherman Radu. Chiş, - .. - , - ., -
Cordoşiu
---
48
"
Vasile Alecsandri Sergentul G. Chidioşan Ohiş, Radu - ,. -.- " -
---
49 19 XI 1912 George Coşbuc Ştefăniţă Vodă V. Ghergar Radu, Cordoşiu - .. - , f. 58
50
"
Gc>orge Coşbuc Doina T. Golumba Radu. Cordoşiu - . ,. -
51 25 XI. 1912 Panait Cerna Către pace A. Borlan - .. - . f. 60

--
52 ., Panait Cerna Către ipace V. Radu -
"
.. -
--
53 2 XII. 1912 E. Abranvi A 62lăzadik G.S'Lirmai V. Onea - •. - . f. 62-63
\·
.
C0
54
\. " ' .'
J. Arany
\
Laszlo Gh. Căpâlna V. OnC'a - -,- -

" " "
--
55
"
I. Kiss Simon Iudit N. Pop V. Onca - "
-, - ., -
--
56 10 XII. 191:~ V. Eîtimiu :Hamlet murind ..\. Borlan - ., - , f. 64
--
57 .. Octavian Gog.:i Clăcaşii S. loja - ., - , -
"
-
58 ., H. G. Lecca RC'vol.ta T. Columba -

" '
.. -
--
59 11 XII. 191'.': W. Goethe Cer SchatzgrăbC'r R. Russu - .. -, f. 66
60 ., W. Goethe C-cr &hatzgrăbC':- S. Pop - ., - , - , . -
61 .. L. Uhlani OC'r bi: nde konig D. Cordoşiu - .. - , - .. -

--
62
"
F. f\:hiller Die Bi.irgschaft T. l\fornăllt1 - ., '
.. -
--
63 La Fontaine Un laborl'ur et
scs enfants
I. Cavaşi - ., -, - .. -
--
64 3 II. 1913 D. Bolintineanu O fată tînără pe G. Elcn0Ş - ,, - , f. 71
patul morţii
--
65 IO II. 1913 George Coşbuc Mama A. Iluţiu Radu -., -, f. 76
I I 2 I 3 I 4 I 5 6 I 7
66 10 II. 1913 E. Abranyi A k6bor lantos a, Grosz Arh. Lic.

udvaronc el6tt ,.S. Vukc111··
dos. '.::/1911,
fil. 76
67
"
Mihai Eminescu Rug~iunea unui dac T. Chiş Radu - "
-,-
" -
68 10 II. 1913 Octavian Goga E sărbătoare Ladea - "
- , - ,. -
--
69 ., D. BolinLneanu Mihnea şi baba A. Borlan - .,
"
-
---
70 7 II. 1913 Octavian Goga Noi D. rana Borlan, Radu - ,. - . f. 78-79
71
" Z. Bârsan De demult r. Fil'dan Ciula, Nagy, -
"
.. -
Frugina, Radu
72 24 II. 1913 E. Abranyi Uinccsărgcs M. Moahnacs Călpîlna - ,. -, fila 80

--
7:1
"
E. Albranyi Lanccsărges I. Gherlan Radu, Szirmai, - "
.. -
--
74 ., D. Bolintineanu Danii! Sihastru G. Moys - " .. -
75 3 III. 1913 MePrh<•ib Vestitorii biruinţei ,\. Burlan K<.1vasi - . , - fikle
de la Maralhon Kavasi 82-83
(traducere de
Şt. O. Iosif)
- ..,,, r'7-.L...-.-1- DA_.,._ n- ~-,,_,., 1t T Fiddan

https://biblioteca-digitala.ro Kavasi - "
.. -
--- --- - <
77 J. Arany Tetemreh1vais li.. Ule .L~a•-~•

"
78 Tizenharom I. Tămaş V. Onea, Chiş - " -,- -

" "
79 10 III. 1,913 George Coşbuc Rugămintea din V. Radu Nistor - ,,-, filele
urmă 84-85
80 George Coşbuc Mama Nistor, Iluţ - " -,- " -

"
--
81 George Coşbuc Noi vrem pămînt - " -,- " -
"
--
82 17 III. 1913 Octavian Goga Bătrîni A. Nicoara - ,, - , f. 8G-87
--
83 George Coşbuc La paşti Ip·arascan
. - -,- -
" " "
--
84 24 III. 1913 O<=tavian Goga Einst (?) - traducen· T. Mornăilă - , , - , fila 88
după Goga
-- I
85 31 III. 1913 Sandor Pet6fi Ivas kozben R. Russu Ghergar - ,, - , f. 90-91
--
86
" J. Arany Fi.ilemi.ile V. Ilniţohi - " -,- " -
--
87
" Daniel Ber:lSenyi Fohaszkodas O. Papp Căipîlna - " - , - ,. -
88 31 III. 1913 George Coşbuc Ispita V. Radu · Arh. Lic.

,,S. Vulcan·",
dos. 2/1911.
I
I
fila 90-91
2 3 4 5 6 7
89 5 V. 1913 Mihai Eminescu Doina A. Borlan - ., -, fila 94
- 90 M. Vorosmarty A ven cigany T. Pătcaş - -, - .. -

" "
91 29 IX. 1913 Th. Spe,ranţa N-ai mînca cc-va? Al. Raţiu - ,, - , f. 98-99
- V. Alecsandri Nova:cii Haică Căpîln-a, Nagy - , , - , f.

92 6. X. 1913
100-101
---
93
"
Şt. O. Iosif La ilcoană Hălmăgean Ladea. Nagy - ., - , - ., -
94 20 X. 1913 Octavian Goga Noi BoI'Ccl D. Hălmăgian - , , - , f.
102-10.1
95 ., Octavian Goga De demult Ch~ Nicolae Pop, Ladea. Haic - .. - , - ., -
!Jti Ranc-Lti Prologul Gherasim Căpilna - .. "

-
97 ,. Sandor Petofi Szulofăldem Silviu Căpîlna Aug. Taloş - .. - , - .. -
!18 27 X. 1913 Alex. Vlahuţă Homo homini lupus L. Cizmaş Haica, Nagy - , . - , f.
104-105
--
!19
"
Wallesi barxlok Schwimmcr Radeş - .. ., -
100 3 XI. 1913 Octavian Goga Casa noastră EugcnCiuca - ., - . f. 106
- - -- ----- - -----~--- -
---- - -
101 Vasile Alecsandri Hodja Murad 'Decei - " -,- " -

" Paşa
102 Mihai Eminescu Ce-ti doresc eu Dezso - .. - , - ., -

" ţie, ·dulce Românie
103 10 XI. 1913 Soric Sburătorul Gherasim Căpîlna Riţiu - , . - , f.

108-<1(!9
--
104 Octavian Goga Reîntors Hof'ga - ., - , -
" -
"
105 George Coşbuc Carol al !X-lea L. Ghergar -

"
- , - ,. -
"
--
106 17 XI. 1913 George Coşbu.:- Flăcări potoli te Maliţa Căpilna, Frugina - .. -. r.
110-111
--
107 17 XI. 1913 Octavian Goga Ruga mamei Kavasi Arih. Lic.
,,S. Vukan",
· dos. 2/1911.
fii. 1'10-111
--
108
"
Octavian Goga Pace Fiilep - .. - , - ., -
109
"
Octavian Goga Ruga mamei G. Chidioşan - .. .-
110
"
Kis J6z:sef Simony Iudit Grasz Ra,deş - .. - , - ,. -
111 1 XII. 1913 Octavian Goga Aşteptarea MidăUJş Nagy - , , - , f.

112-113
2 :i 4 5 6 7
112
"
Sandor Pet6fi O teamă (traducere Moys Na,gy, Riţiu - " -,- " -
de Goga)
--
113
"
Sandor Pet6fi Szuleim hala.lara Gh. Cărpîlna Nagy, Taloş, DC'7.so, - ,. .. -
Riţiu, Făntânariu
115
"
Soric Sburătorul Tr. Columba Chiş, Riţiu, Frngina, - " ' "
-
Cosma
--
115 8 XII. 1913 Cxtavian Goga Dela noi L. Ghergar - .. -, f. 114
116
"
Soricu Sburătorul Tr. Columba - ,. .. -
--
117
"
Şt. O. Iosif Zile de pace Mornăilă -
" '
.. -
---
llS 12 XII. 1913 Ranetti Două nemţoaicc-n Cizmaşiu - .. -, i. 116
trPn
l 19
"
Ranetli Plugul şi tunul N. Aridolean - .. .. -
120
"
Ranetti Plugul l?i tunul Aurel Drincu - .. .. -
--
121
"
Uhland Der Blindc k<jnig Drincu - .. .. -
122 "
Uhland Der Blindc konig Taloş - .. .. -
--~ ...,-::--:-_c;------- .. -,'-::•r-1-- -~
123 Muller Unt Morkh zu Fântânariu - "
-,-
" -
" Heisterbach
124 ., Kozma Anidor Carthagoi harangok Nic. Pop Haica - "

-,- , .-
125 .. Sandor Petofi .\ kiră.ly cskuje Căipîlna Raţiu, Radcş - "

-,-
" -
126 Sândor Petofi .\ kira.ly eskujc Aug. Maior Fersigan, Iluţiu - .. "
-
"
127 12 XII. 191~ Pali Ede A kîsertet Aurel Dezscj Cristea Arh. Lic.
,.S. Vulcan",
dos. 2/1911,
fi,J. 116
128 . Alex. Soml6 Fra Girolamo Raţiu Nagy - .. - , - " -

129 15 XII. 1913 Ranetti Plugul şi tunul Haka -,,-,f.H-75
130 ., Ranetti Plugul şi tunul Părălscan - .. "

-
131 ., I. L. Caragiale A zecea muză Părăis,can - .. - , - " -
132 " Ranclti Codul manierelor Frugină - .. - , - " -

moderne
---
133
"
Klopstok Unsterblichkeit Cosma - . ,. -
134 9 II. 1914 Şt. O. Iosif Răsleţe L. Keri A. Taloş, futdeş - .. .. -

1 I 2 3 4 ,5 6 7
135 ? Vor1beau azi noapte Morar ,\. Talo~. Radeş - -, f. 118

două aipe
136 I 13 II. 1914 I V. Alecsandri Biseri·ca risipi tă Rusali'm Oancea I. Haica, A. Iluţ. - - f. 72-73
Drincu
137 ,, George Coşbuc Trei doamne şi toţi Midean L Hai•-:::a, A. II u ţ - - - -

Lrei
138 23 II. 1914 George Coşbuc Regina ostrogoţilor Goldiş Căplilna, Dezsă, - - f.
Ladca, Ciula, Chi~. 119---120
Raţiu
139 Panait Cerna Poporul Maliţa CăJpîlna - - - -
140 George Coşbuc Un cîntr,c barbar D. Hălmăgian Radc,ş, C. Pop, - - - -

Ciula, Haica,
Fântânaru
J.11 9arbu Şt. „Curvînlul lui Ştdan ID. Hălmăgian Ciula, Nagy, - - - -
Delavrancea către fiul său Bog- Columba, Părăscan,
dan" din „Apus de Dezso, Iluţiu.
soare" F'rugina, Taloş,
Morariu, Căpîlna
Taloş, Căpîlna,
1-12 2 111. 1914 George Coşbuc Moartea lui Ful,ger D. Hălmăgian Radeş - -, f.
121-122
--1-----1-------1--------I-------I--------I------- -
1-t:i 9 III. l!:114 Octavian Goga Rugădunca I. Cinca S. (;oJumba - - f.
123-124
---..------J.. .,--·~· . - ' ' --- ;·,- ~, ..... l , ....... ,.... -.- . \ ,. T,_
"- ,,\.
..; f 4 ..!.J.J. .1.) ... ::.a. ..
Oct. Goga La groapa lui Lac A. Mureşan I. Golumba .t\.rll. .i..oc.
114 9 III. 1914 ,,S. Vulcan",
dos. 2/1911,
rn. 123-124
145 D. Bolintineanu Mama lui Ştefan C. Pop - .,

' "
-
" cel Mare
--
146 Octavian Goga La groapa lui Lae Rusu I. Golumba - " - , - ., -
"
147 Szasz Karoly Angyal es oridog G. Palaky - ,. .. -

"
--
148 George Coşbuc Un cnnl<'C barbar Tr. Golumba S. Columba - .. "
-
"
149 :212 III. 1914 George Coşbuc Mama EugC'n Tîrziu - , , - , f.

127-128
150
"
Oct. Goga Noi Ventcr - .. .. -
151 V. Alecsandri Balcanul şi Cai·palul FânUi.n.ar - .. - , - ., -
"
152 30 III. 1914 G. Coşbuc Zobail l\. Dezso S. Columba, Crisl2a - .. - , f.

129-130
153
"
P. Cerna Isus Paul Maliţa Tot - "
- , - ,. -
--
154
"
Oct. Goga Strămoşii Al. Tămaş Haica - ., - , -
"
-
155 ., Alex. Vlahuţă Dreptate L. Tot Haka, Radeş - .. "

-
I
2 3 4 6 8
156
"
Şt. O. Iosif Eroul de la L. Tot Fersigan - ., - , - ,. -
Konigraetz
--
157
"
V. Alecsandri Garda seraiului D. Hălmăgian S. Golumba - ., .. -
--
158 11 V. 1914 Varadi Antal Az ezust fatyol A. Raţ - .. - , f. 138
legendaja
159
"
Sandor Petăfi Unnepi enek A. Făntânar - "
-,- -
"
-
160
"
Goethe Das Gothliche De:zsă - " '
,. -
161
"
Uhland Des Langer fli.ich Ioan Rusu - " ' "
-
162 18 V. 1914 Bârsan Bolnava CUC'U - , , - , f.

139-140
--
163
" Bârsan Bolnava L. Ghergar - .,
'
., -
--
164
"
Oct. Goga Strămoşii A. Tămaş -
"
,. -
--
165
"
Znagovcanu Psalm N.Ch~ - "
- , - ., -
-- -
166 18 V. 1914 Caragiale Lanţul slăbiciunilor Drincu Arh. Lic.
,,S. Vulcan'',
dos. 2/1911.
fii. 139--140
··- ------------ -· - I
-
-
167 Vărăsmarty E16 szobor S. Că:pâ1na - " ' "

-
"
-- - ., - , - ,. -
168 .. KălcsC'y (?) Van: tatum vanitas Cine-a
---
169 ,. ? Fohaszkodas Vcnter - ,. - , - ., -
---
170 ., Bi.irger Lenorc Maliţa -
" "
-
-- --
171 Uh1and Sangers fH.ich Buscn (?) -
"
-,-
"
-
"
---
,_
1-') 26 X. 1914 Bătrînii Anca - .. - , f.
147-148
---
17:i Arany J. A wclszi bardok Quai - ,. -
" "
---
17-1 ., Jokai A Jocsei feher Babeş - .. - , - " -
asszony
--
175 Abranyi A cC'lli bucsu Bi tC'a - ,, - , - ., -
"
--
176 2 XI. 1914 V. Alecsandri Balcanul şi Carpatul Buha Bi tea, Cismaş - , , - , f.
147-148
---
177
"
Noi Sorea DC'ZSO, Quai - "
-,- .. -
178
"
Gr. A'.exandrescu Câinele soldatului Anca Fântânar, Ghergar - "
- , - ., -
---
179 9 XI. 1914 G. Coş.bu'c Rugămintea din urmă Quai - . , - , f.
149-150
- 2 3 4 5 6 7
180
"
? Ucigaşul fără voie notto - .. -.- ,. -
--
181 16 XI. 1914 Cincu Viaţa (monolog) Cucuta - .. - . f.
151-15'.;
--
182 Schiller Hand.schuk Ciupa - .. - , - .. -
"
-- ---
183 V. Alecsandri Groz::i Cosma - .. - , - .. -
"
181 ,. 'nh. Speranţa Şeaua ţiganu\ ui Cora - .. .. -

--
185
"
D. Bolinlineanu O Ială tînără Cetui - ., .. -
pe pa Lui morţii
--
186
"
G. Coşbuc Doina Criste - .. . .-
--
18i .. Ranetti '.:u două
p;:, tren
nemţoaice Cizmaş - .. .. -
--
188 :::.1 XI. 1914 Goethe Craiul codrului Kora - .. -, [.
153-154
--
189 :?.3 XI. 191-. Dorinţa Fi.ilep i\rh. Lic.
..s. Vulcan".
dos. 2/1911.
fii. 153-13-l
---
190
"
Mihai Eminescu O, mamă Doroş Cristea -,,-,-,, -
.. I
1
'
"-
191 D. Bolintineanu O fată tînără Cf'tcu - "
-,-
" pe patul morţii
192 G. Coşbuc Rugămintea din urmă Maliţa - .,

' "
-
"
---
1!)3
"
Delavrancea Vorbirea lui Ştefan
din „Apus de soare"
l\faliţa -
"
- '
- .. -
---
194 ,, Csengcr A Icngyel fogoly Pa:pp Bilea -
"
-,-
"
-
---
195 G. Coşb~ O scrisoare de Ia Dobossy - ., - , -
"
-
" bătaie
---
1!J6 31 XI. 1914 Alex. Vlahuţă Proletar Tet-dic - , , - , f.
155-156
--
1!)7 G. Coşbu~ Un cîntec barbar Valer Popa Chi~iu. Quai. Cristc, - ., - , - -
" "
Fântânar. ,<;:ecoşan
---
198 Mihai Eminescu Atît de fragect.'i. Doroş Rusu - .. - , - ., -
"
Doina Orha. GhC'rgar,

199
"
G. Coşbuc Valer Jurca
Fântânar - "
-,-
"
-
--
200 ,., Gr. Alcxandrc-s-:u Ucigaşul fără voie Chişiu - - - -
" ' "
-
201 7 XII. 1914 i Un cin tec barbar Cucu - , , - , f.
157-158
---
202 Mama Chirvai - ., -
" ' "
I 2 I 5 I 4 I 5 I 6 I 7
20:l ,. Toth K. Elore Covaci - .. - , - . -

--
204
"
Abranyi A kis szavoiard Kohn - . ., -
--
20j
"
V. Alecsandri Pahod na Sibir Ghe!'gar - .. .. -
--
206 "
C. Moldovan Prutul Tămaş - .. .. -
--
207
"
Osenger A lengyel iogoly Bitea - .. ,. -
--
208 7 XII. 1914 Csenger A lengyel fogoly Cora Arh. Lic.
,.S. Vulcan•·,
dos. 2/1'91 l.
fii. 157-158
--
209 .. C;.enger A lengycl fogoly Cin~a - .. .. -
---
210 .. Balia Haza jun a Jancs Cinca - .. .. -
--
211 1-1 XII. 19H V. Alec.;a:1dr! Pahod na Sibir Maliţa -.,-, r.
159-160
---
212 ,. Ran<'LLi Serată Cismaş - .. .-
--
213 .. Ranl'Lli Plugul şi tunul Cora - .. , .-
--
21-1
" Roala morii Bitea - .. .. -
--
215
" ? Nagy idok Cismaş - .. - , - . -
"'· I .. I.• .. ., .. ,... I•• I•• r, I'' ..... I,, ..... ,.. .- I I
~lt) [.Sandor Petof1 A rab Vladar " '
- "
-
"
--
217 K. Wilhelm Die Wacht am Rhein Chişiu -
"
-,-
"
-
"
--
218 von Kărner GC'bet \·ehrend der Olteanu - "
-,-
"
-
" Schlacht
--
219 K. Wilhelm Die Wacht am Rhein Olteanu - "
-
'
- ,. -
"
220 von Kărner Gebet vehrend der Secoşan -
"
-,-
"
-
" Schlacht
221 K. Wilhelm Die Wacht am Rhein Secoşan - " "

-
"
--
222 1 II. 1915 Alex. Vlahuţă Dormi în pace Quai Dos. 3/1915
(neorg.)
--
223 Cyrano de Bcrgerac Quai -
" ' "
-
" (fragment)
224 8 II. 1915 Roata morii A. Nistor Dezso - " ' "
-
225 ., Al. Vlahuţă Eroilor martiri Oltean - " ' "

-
---
226 1 III. 1915 Regina ostrogoţilor D. Pop - ., - , -
"
-
227
"
Cozma Osaladunk SchonZWc'ig - .. -.- " -
228
" Regina ostrogoţilor Todan - "
-,-
"
-
229
"
Nebunul Popa - ., - , - ., -
"\i. Lecturi din operele unor scriitori făcute de membrii Societăţii „Samuil Vulcan"
în cadrul şedinţelor ordinare din anii şcolari 191112-1914./5
Nr. Opere din care s-au Membrul societ;1\ ii

c~t. Data Numele scriitorului făcut lecturi !n şedin- Aprecieri critice de Surse d~ informare
care a citit textul
ţele ordinare
1 2 3 4 I 5 6 7
1 16. X. 1911 I. L. Caragiale Două loturi I. Ille Arh. Lic. ,,Sa-

muil Vulcan··,
Dos. 2/1972,
filele 5-6
---
2 30 X. 1911 Shakespeare Vorbirra lui An,Lo- Teuşan Russu - ., - , fi lele

niu asupra lui 9-10
Cezar
---
3 26 XI. 1911 Gh. Lazăr Prefaţa de la „Po- Gavril Peter I. Popp - ,, -, fila 17
văţuitorul tineri-
mei"
·I 3 II I. 191'2 Nicu Gane Pitrea dascălul Gavril Peter - ., - , fila '.!9
5 14 IV. 191::? Iacob Negruzzi Simbilă scara - ,, -, fila 3-l
I
I I -
- - - -
6 21 IV. 1912 Gh. La~ăr \. o:·birea la înscău-

narea mi t,·opoli tu-
Lancic I Hosu - ,. -, fila 36
,lui Dioni·sie Lupu
-
7 ,. I. L. Caragiale (Două schiţe):,,Una - ., - - "
-
des.pre Eminescu,
alta despre întru-
nirile în contra
guvernului"
---
8 Iacob Negruzzi (Schiţă în •~are se - .. - - .. -
" vorbeşte despre)
,.Vasile Pogor"
---
9 11 XI. 1912 Sc> ci 1eşte despre - ., - , fila :,î

polul sud din
,.Termeszettudo-
manyi Kozlony"
10 17 II. 1913 Discursul lui I. Kovasi Radu, Nis'.or, - ,, - , Iill"!c-

G. Lazăr la în- Tordai, Cordm1 78-79
scăunarea Mitro-
politului Dinosie
11 22 III. 1914 Iacob Negruzzi Amintiri de la ju- Drincu -,,-, r.

nimea 127-128
V. Lecturi din operele unor scriitori făcute de membrii Societăţii „Samuil Vulcan"
in cadrul şedinţelor ordinare din anii şcolari 19lll2-1914'5
Nr. Opere din care s-au Membrul socieUtt ii

C"~t. Data Numele scriitorului făcut lecturi in şedin- Aprecieri critice de Surse d~ info,·marc
care a citit textul
tele ordinare
I 2 3 4 I 5 6 7
1 16. X. 1911 I. L. Caragiale Două loturi I. Ilie ,\rh. Lic. ,,Sa-

muil Vulcan··,
Dos. 2/1972,
filele 5-6
2 30 X. 1911 ShakC"Speare VorbirPa lui Anto- Teuşan Ilussu - .. -, filde

niu asupra lui 9-10
Cezar
---
3 26 XI. 1911 Gh. Lazăr Prefaţa dP la ,.Po- Gavril Peter I. Popp - ., -. fila 17
văţuilorul tineri-
mei"
-I 3 II I. 191'2 NiC'U Gunc Pitrea dascălul Gavril Peter - . , - , fila '.!9
J 14 IV. 1912 Iacob Negruzzi Simbilă scara - ., -, fila 34
I
, I
- - - - -
6 21 IV. 1912 Gh. La~ăr \·o:·birea la înscău-

narea mitropolitu-
Lancic I Hosu - , . - , fila 36
,J ui Dionisie Lupu
i ,, I. L Caragiale (Două schiţe): ,,Una - ., - - .. -

des.pre Eminescu,
alta despre întru-
nirile în contra
guvernului"
8 Iacob Negruzzi (Schiţă în •.:-are se - .. - - .. -

" vorbeşte despre)
.,Vasile Pogor"
9 11 XI. 1912 SC' cite.ştc despre - ., -, fila ji

polul sud din
,. Termeszet tudo-
manyi Ki:izli:iny"
--
10 17 II. 1913 Discursul lui I. Kovasi Radu. Nis'.or, - ,. - . fill']C

G. Lazăr la în- Tordai, Cardo~ 78-rn
scăunarf'a Mitro-
politului Dinosic
11 22 III. 1914 Iacob N egruzzi Amintiri de la ju- Drincu - , , - , f.

nimea 127-128
VI. Dizertaţii şi dări de seamă susţinute de membrii societăţii „Samuil Vulcan"
în anii şcolari 1911/2-1914/15
Nr. Opinii despre aceasta

crt. Data Autorul dizertaţiei Titlul dizertaţiei au fost formulate Sursa de informare
de
---
1 2 3 4 5 G
1 2. X. 1911 C. Givulescu Avem noi dreptul să V. Ilea, U. Gom- ,\rhiva Liceului

ne mindrim cu boş, E. L'obonţiu, ,.Samuil Vulcan",
limba noastră? Bolboca Dos. 2/1911, fila 3
2 - "- V. Onea Cîteva amănunte din Văgălău, V. Ilea -

"
-
superstiţiunile popo-
.-ului
3 16X. 1911 Bolboca Datini la nuntă în Hossu, Ilea, - ,, -, filele 5-6

Vermeş Roşu, Gomboş
---
4 23 X. 1911 Lobonţiu Comicul în dramele RtIBsu, llca, - ,. -. fi.lele 7-8
lui Cara giale 1 Bolboca
---
5 - "
- :\uslănder Aprecieri asupra ro- Lobonţiu, Szirmai, - " ' "
-
manului „Az uj foi- Peter, Moso!ygo,
dcsur" (de Jokai) Russu, Popovici
---
6 8 XI. 1911 Ilea Observări literare Mihalescu, Gomboş, - .. -, filele 11-14
Hadu, Rus,su
7 12 XI. 1911 Hozan Despre poeziile lui Ilea - ., - filele 13-14

Cerna
---
8 3 XII. 1911 Pătcaş Despre alcool Auslănder - . , - , fila 19
=-- ·-
-·- -cc·, --
---,------
https://biblioteca-digitala.ro ~
9 ~] 1 1912 C. Roşu La Blaj - ., -, fila 21
o '2711.1912 Marian Szegeny embcr a mo- Lobonţ - ,, -, fila 27

dern szin,padon
--
1 3 III. 1912 Auslănder Ceva despre în temeie- Lobonţ - ,,-, fila 29
torii nuvelei sociale
la români
--
2 10 III. 1912 Bolboca Activiitalea dramatică - ,, - , filele 31-32
a lui C. Negruzzi
3 17 III. 1912 Ilca Curente :şi idei în li- Lobonţ, Onea - ., - , fila 3
teratura românească
veche
-- '
4 14IV.1912 S. Sabo An ton Pann :şi .,Po- Lobonţ, Ilea, - ,, -. fila 34

vestea vorbii·· Mihalcscu
--
5 15 V. 1912 Popovici Din lectura mea pri- Ilea - ., -, fila 38
vată
--
16 - - Vasile J.lea Activitatea societătii - ,. - , - -
" „Samuil Vulcan" in "
anul şcolar 1911/1912
--
17 I. Kavasi, i\. 13or- - ., -, filele 46-47
lan, V. Radu,
D. Cordoş
8 7 X. 1972 V. Ursuţiu Erotismul în poeziile Cordoş, Roşu, Bor- - ,, -, filele 48-49

lui G. Coşbuc lan, Radu, Riţiu
1 I 2 I 3 4 I 5 I 6
19 21 X. 1912 G. Chiş Spicuiri din activi.ta- Câmpian, Radu, - ., - . f. 52-53

tea literară a lui
Mi'hai Eminescu
20 4 XI. 1912 D. Cordoşiu Fata în ,poezia idilică Ursuţiu, Roşu, - ,. - , f. 54-55

a lui G. Coşbuc Riţiu,
21 11 XI. 1912 A. Câmpian Analiza literară a poe- Roşu, Cordoşi u - . , - , i. 56-5î

ziei ,,SOra şi hoţul"
(de V. Alecsandri)
---
22 19 XI. 1912 T. Pătcaş A magyar paraszt es - ., -, filele 58-60
lakadalom
2:1 2 XII. 1912 N. Ardelean Poezia poporală ro- V. Onea. Chiş, loja, - ,. -, filele 62-63
mână Ursuţiu
24 16 XII. 1912 A. Câmpian George Lazăr şi opera - ., -, fila 67

sa
25 - .. - Vasile Onea O re,privire asupra - .. - , - .. -

dezvoltării teatrului
la români
26 - .. - C. Roşu Starea culturală în

sec. XVIII!.
- .. .. -
27 3 II. 1913 H. Fersigan Opera lui Ion Creangă - ,. -, fila 71
28 171l.1913şi I. Ilie Mikszath minl humo- Pătcaş, Havasi - ., -, filele î8-79.

24 III. 1913 rista 88
Gre!ieli de ak noastre Cordoş. loja, - ,, -, fila 80
29 2411. 1'913 V. Radu
Kavasi
---
Ioan Marina A halotti beszed - ,, - filele 8:-83
30 3 III. 1913
31 A Lazin Grigore Alexandrescu V. Onea - ,, -, filele 84-85

10 III. 1913
şi Andrei Fay - ca
fa buii-şti
32 17 III. 1913 V. AI"delean A Szi geli veswdelem

1 V. Onea, Căipilna. - ,, -, filele 86-87
fabb CSPlekmenyC'i Szirmai, Ilniţchi,
es szebb epizodjai Cordoş
---
33 24 III. 1913 Gr. Riţiu Despre' .,Romanul unei Ciula, V. OnC'a - ,, -, frla 88
vieţi" (de Agărbi-
ceanu)
-- -
:i,1 31 III. 1913 A. Ursuţiu Poporanismul - ., -, file-le 90-91
35 1'4 rv. 1913 G. Petraşcu Originea limbii româ- - ,, -, filele r:-93

ne şi influenţele
străine asupra ei
--- --
36 5 V. 1913 T. Chiş Pesimismul lui - .. -, fila 94
Eminescu
---
37 T Stan :a Viaţa şi activitatea - .. .. -
" 1ui Vlahuţă
---
38 ,. I. Ilie Poezia lui E.ninc:..•.::u - .. - . - .. -
2 3 4 5 6
"
V. Onea Raport despre activi-
tatca Societăţii „Sa-
- " -.- -
muil Vulcan" (pe
anul şc. 1912/1913)
4 6X 1913 Ladca Ce este scopul socie- Frugina, - ,, -, filele 100-101

tăţii Căpîlna, Nagy.
Taloş
17 XI. 1913 Cozma Ceva despre dramă Frugina, Riţiu - ,, -, f. 110-111
1 XII. 1913 Szilagyi A francia forradalom - ., - , f. 112-113

Iosif
- "
- Fântânariu Rolul jocului în edu- - ., -
'
- ., -
ca ţie
8 XII. 1913 Marina Michael Angelo - ., -, f. 114

festcszete
15 XII. 1913 Radeş Podul Iosif C\:pilna, Cozma, - ,. -, fila 7-l-75

Ladea
- "
- Ciula Ci tc>v a note car acte- Ladea - ,. - , - .. -
ristice ale poeziei lui
Iosif
- "- f'rugina Influenţa franceză Ladca - ,. - , -

"
-
asupra literaturii ro-
mânc
l -
•---=--,- --- -- ---- -- ----
La,.-_. 1,
-
48 9 II. 1'914 Andrei Ilea In1ceputul factorilor - , , - , f. 118

principali ai eul-
turii române
19 2 III. 1914 Traian Columba Tipuri din Caragiale - ,, - , f. 121-122
-- - ,, - , 123-124
50 9 III. 1914 Teodor Mornăilă Analiza Ji te rară a ro-
manului „Mihai Ve-
reanul" (de Iacob
Negruzzi)
51 9 III. 1914 Nic. Ardelean Analiza li.terară a -- ,, - , filele 123-124

„Luceafărului" de
(Delavrancea)
---
52 30 III. 1914 Al. Goldlş Mocirla-Creangă - ., - , f. 129-130
de aur
53 27 IV. 1914 Cristea Ceva despre Giurtelec - ., -, f. 133

--
54 - "
- Chiş Poezia lui Alecsandri -
"
.. -
--
55 4 V. 1914 E. Târziu Ce spune un străin - ,, - iilele 135-136
despre treculul
nostru?
'
56 - - Fântânar (Lucrare despre satul -

"
-,-
"
-
" său natal)
57 11 V. 1914 Oancea Poveştile din Cărbu- - ,, - , f. 137-138

nar (satul natal)
-
1 I 2 3 4 5 I 6
58 -., - S:lviu Căpâ!na Despre alcool - ,. .. -

---
59 9 XI. 1914 Opri-ş Bucium Raţiu - .. - . f. 149-J:iO
60 - - Raţiu Jurul Tăşnadului Ghengar - .. .. -

"
61 - "- A. Fântânar Dare de seamă de- Chi.şiu - .. .. -

spre „Din goana
vie.ţii'" (de AL Via-
huţă)
62 16 XI. 1914 9:hwimmer Dare de Sl'amă: - .. - , î. 151-15~

,,Mihaly pupa leanyc1'
(dC' Sas l~e)
63 - "- Kohn Dare de seamă: ~- .. .. -

„A dulovai nabob
leanya·· (de Herţt-g)
---
64 - ~· - Ghengar Influc>nţele străine'
literatura română
în Chi.şiu. Quai, - .. .. -
--
65 23 XI. 1914 Ciupa Salul meu Chişiu. Fânl[mar - .. -. r. t.î4
---
66 31 XI. 1914 Goina DescrierC'a salului - .. - . f. 155-156
natal
----
Vladar Studiu dE'spre „Gyur- Dus. 3/1915) (ncorg.)
67 22 II. 1915
kovics fiuk" (de
H<'rţcg)
--
68 - .. - Todan Corioian Să iubim portul nos- - .. .. -
tru naţional şi doi-
nele noastre
--
69 - ,. - Orha George Coşbuc - ., .. -
--
Satul meu natal - .. ., -
70 - .. - Se<:oşan
--
71 1 III. 1915 A. Papp Limba ca factor cui- - .. .. -
tura!
72 1 III. 19115 Venter Satul meu Dos. 3/1915 (ncorg.).
--
73 8 III. 1915 Salusinsky „Un studiu" dl'Sprc - .. .. -
Arany Janos
--
74 - ,.- Şuşman Prakovszki a siket - ,. .. -
kovacs (de
Mikszath)
-- .
75 16 III. 1915 Terdic Satul Deda - .. - - .. -
.. - -- - -- - -
JO li
Aug. Szabo Programa gimn. din Beiuş pe anul şc. 1890/91, p. 111
--
I. Tf'rnovan Programa gimn. din Beiuş pe anul şc. 1891/92, p. 62-63
--
Salv. Mihali Programa gimn. din Beiuş pe anul şc. 1892/93, p. 26
G. Rocsin Programa gimn. din Beiuş pe anul şc. 1893/94, p. 59
V. Tf'rebcnţ Programa gimn. din Beiuş pe anul şc. 1894/95, p. 28
--
Tr. Morcan Programa gimn. din Beiuş pe anul şc. 1895/96, p. 47
Victor Creţ Programa gimn. din Beiuş pe anul şc. 1896/97, p. 93

şi
--
Tit Doroş Programa gimn. din Beiuş pe anul şc. 1897 /98, p. 79---{!0
--
Şt. Tăşedan Program.a gimn. din Beiuş pe anul şc. 1898/99, p. 81-84
i
--
Ioan Em:ber Programa gimn. din Beiuş pe anul şc. 1899/900, p. 54
--
,şan, Paul Herţeg Programa gimn. din Beiuş pe anul şc. 1900/1, p. 133
Nicolau Butean Programa gimn. din Beiuş pe anul şc. 1902/3, p. l~o
--
Şt. Hărăguş Program.a gimn. din Beiuş pe anul şc. 1903/4, p. 94
PAGINI DIN ISTORIA CULTURALA
A ROMANILOR TRANSILV ANENI
de
VIOREL FAUR
Ne propunem ca, sub acest titlu, să facem cunoscute cîteva aspecte,

după convingerea noastră interesante, ale vieţii cultural-naţionale a ro-
mânilor transilvăneni. Deşi cele şapte articole, aşezate sub un titlu unic,
crează aparenţa unei disparităţi, totuşi ele sînt fragmente ale aceluiaşi
trecut cultural, stînd deci sub semnul unităţii prin problematica istoricâ
pe care o reconstituie, începînd cu cel de-al doilea proces de presă al lui
George Bariţ (1879) şi continuînd cu punerea în discuţie a unui document
semnificativ referitor la conferinţa lui N. Iorga de la Budapesta (din 1901),
prezentarea unor iniţiative ale lui Vasile Pârvan, Octavian Goga, Sextil
Puşcariu şi Dinu Macedonski. Despre colaborarea dintre societăţile „Ro-
mânia jună" şi „Astra" aducem mărturii documentare demne de interes
ştiinţific. Valorificînd o informaţie inedită, raportată cu consecvenţă la
bibliografia de referinţă, am încercat - în paginile ce urmează - să
clarificăm unele incertitudini, să adîncim cunoaşterea fenomenelor isto-
rice reconsiderate şi, desigur, să punem în lumină realităţi noi, care atestă
tradiţii ale luptei pentru emanciparea spirituală a populaţiei româneşti
din Transilvania.
Date despre procesul de presă al lui George Bariţ din anul 1879
In epoca modernă, procesele de presă intentate celor mai de seamă

gazetari români din imperiul 2ustro-ungar constituiau una din modalită
ţile aparent legale prin care autorităţile încercau să anihileze militantis-
mul politic al acestora. Alexandru Roman, profesorul de limba şi litera-
tura română la universitatea din Pesta şi intransigentul redactor al „fc-
dcraţiunii", a suferit chiar şi o condamnare pentru radicalismul şi tena-
citatea sa, pentru curajul de a fi publicat în acest ziar un însemnat docu-
ment politic, mai exact „Pronunciamentul" de la Blaj. Alt exemplu, sub
302 Viorel Faur 4
acest raport, ni-l oferă întemeietorul presei româneşti din Transilvania,

George Bariţ, care a fost adus, pentru diferite motive, de trei ori în faţa
instanţei: în anii 1878, 1879 şi 1884. Dacă primul şi ultimul. proces de
presă al lui Bariţ au fost relativ cercetate 1 pînă acum, cel din anul 1879
n-a constituit obiectul unei investigaţii stăruitoare, poate şi pentru fap-
tul că n-au ieşit la lumină, din sursele informative edite, manevrele la
care au recurs autorităţile, cu intenţia evidentă de a-l scoat,~ vinovat pe
energicul luptător naţional şi, astfel, de a-l pedepsi într-un mod exem-
plar. Aceasta ar fi subminat nu numai prestigiul lui George Bariţ dar şi
al presei româneşti, care suporta şi aşa destule şicane din partea cenzurii.
Dar nu numai ale acesteia. Ziarul şovinist „Kelet" (Răsăritul) din Cluj
nici nu considera că ar fi fost necesară o justificare imediată pentru a se
pronunţa condamnarea lui Bariţ, deoarece - se afirma într-un număr al
său - erau cunoscute „tendinţele ... daco-romaniste" ale acestuia. pre-
cum şi „cochetarea criminală cu Bucureştii". Cu o asemenea optică nu era
atît de greu să se născocească un pretext. Pentru procesul judecat la 23
septembrie 1879, acesta a fost publicarea în revista „Transilvania" 2 , la
care Bariţ era redactor, a „trei acte (= documente) originali relatit1 e la
evenimentele din anii 1848/49". Ele au provenit din biblioteca lui Ioan
Munteanu, fost profesor la Beiuş şi care făcuse parte. ca translator. din
armata revoluţionară a lui Iosif Bem. Dispunînd de situaţia avantajoasă
de a fi în apropierea acestuia, Ioan Munteanu a valorificat-o într-un
mod foarte personal, în sensul că a strîns citeva preţioase documente ori-
ginale româneşti, care se refereau la împrejurările revoluţionare. Dintre
acestea. cele trei în discuţie - intitulate: 1. ,.Una relatiune despre cell'
intemplate în districtulu Hunedoarei de la 4-14 Febr. 1849''; 2. .,Obser-
vări dintr-o caletoria prin Banat alor doi ardeleni ( 15 Febr. - 4 .'1artie )'':
3. ,,Una. epistolă din Făget" (16/4 Dec. 1848) au fost trimise lui Bariţ,
după aproape două decenii de la moartea lui Ioan Munteanu 3 (întîmplată
la 25 decembrie 1860), de către profesorul beiuşan Teodor Roşiu, activ
publicist şi bărbat de încredere al redactorului. Cum au ajuns documen-
tele în posesia lui Teodor Roşiu? Credem că este utilă înţelegerii exacte
a lucrurilor şi o scurtă prezentare a istoricului respectivelor materiale
documentare paşoptiste. înainte de a muri. Ioan Munteanu - care de-a
lungul vieţii sale" a arătat o tărie de spirit neclătită şi un zel al amorei
naţionale spre orice. re este bun şi frumos ... " 4 - a donat gimnaziului
„Samuil Vulcan" din Beiuş intreaga-i bibliotecă, alcătuită din 1344 de
volume şi „mai multe m.ape" cu documente, in care se aflau şi cele de
care ne ocupăm. Teodor Roşiu, asiduu şi interesat cercetător al trecutu-
1 V as i Ie Net C' a, George Dariţiu. Viaţa şi actit•itatea sa, Editura Ştiin-

ţifică. Bucureşti, 1956, p. 276-277.
2 „Transilt1ania", Anul 1878 (XI), nr. 18 (15 se,ptembrie), p. 208-210.
:i ,.Foaia pentru Minte, Animă şi Literatură'', 1861, nr. 11 (1':> martie), p. 81~2.
4 „Foaia pentru Minte, ... ", 1861, nr. 11 (15 martie), p. 81-82.
3 Pagini de istorie culturală transilrăneană 3(')3
lui populaţiei româneşti, le-a considerat ca importante izvoare ale re\·o-

luţiei de la 1848, care stăruia în memoria colectivă ca un moment de afir-
mare deschisă a voinţei naţionale. I le-a propus, aşadar, spre publicare
lui G. Bariţ, ceea ce acesta a şi făcut. Consecinţa imediată a fost că i s-a
intentat proces de presă. care a permis t9todată şi insistente investigaţii
poliţieneşti. Printre altele. notăm că Teodor Roşiu a fost interogat asupra
autenticităţii documentelor respective (se insinua că ar fi fost „opera"
profesorului, deci o mistificare voită, tendenţioasă). ca şi în legătură cu
locul de unde le-a copiat. Pentru a disculpa aşezămîntul şcolar beiuşean.
supus şi aşa vestaţiunilor, T. Roşiu a declarat că acestea se aflau la data
transcrierii în colecţia sa particulară. A fost solicitată, de către procuro-
rul din Sibiu, confruntarea ad litteram a textului tipărit cu cel din ma-
nuscrisele originale şi, cu toate sforţările, n-au fost depistate deosebiri
pasibile de incriminare. Atunci, nemulţumit fiind, acelaşi magistrat a
pretins să-i fie expediate la Sibiu documentele 5 • In acest stadiu al cerce-
tărilor determinate de proces, George Bariţ îi scrie lui Teodor Roşiu (la
7 aprilie 1879), pentru a-l aviza despre faptul că a luat „asupra" sa ,,din
capul locului to(a)tă răspunderea" 6 , scutindu-l astfel de frămîntări şi ne-
l_!!lişti. în aceeaşi corespondenţă, George Bariţ prezintă explicit mobilul
înscenării judicioare, care era - după propria-i convingere - acela de
a se ,.nimici presa românească, politică şi literară; între aceea a mă ni-
mici şi pe mine". Subliniază ideea că, devreme ce documentele sus-zise
sînt izvoare istorice şi nu ilustrează ,,politica zilei", a căror autor „ar fi",
nu există practic vreun temei pentru bătăiosul procuror şi, desigur, pen-
tru tribunal, de a aduce o hotărîre defavorabilă lui. Era adevărat: omul
politic care a fost Bariţ şi-a dovedit şi de data aceasta perspicapitatea.
Tribunalul săsesc din Sibiu l-a achitat pe Bariţ, scoţîndu-1 astfel dintr-o
nouă capcană. A<::est moment din biografia unui reprezentant al popula-
ţiei româneşti este, fără îndoială, revelator în ce priveşte atitudinea au-
torităţilor statului dualist faţă de strădaniile ei de emancipare şi înlă
turare a atîtor nedreptăţi, de rememorare a unor fapte progresiste ale
trecutului. Primeşte, din această perspectivă. dimensiunile unei adevă
rate pagini din analele luptei pentru justiţie şi echitate socială, pentru
apărarea fiinţei naţionale.
5 Toate acestea sint relatate de către Te odor Ro şi u într-o epistolă pe

care a trimis-o lui George Bariţ la 13 mar,tie 1879, cind procesu,! era în curs. S-a
păstrat în fondurile Bibliotecii Academiei R.S.R. (Ms. rom. 1008, filele 129-133).
6 Core!>pondenţa a rămas inooită, descoperită fiind de noi în Arhiva Epi~o-
piei Ortodoxe Române din Oradea. Menţionăm că n-a fost posibilă identificarea
persoanei căreia i s-a trimis. Acest lucru s-a realizat abia dupi coroborarea pe
care am făcut-o cu scrisorile lui Teodor Roşiu (una dintre ele este citată deja;
vezi nota 5) incluse de G. Bariţ în impresionanta sa arhivă, pe care a ce-dat-o
Academiei Române şi a fost Ot'ganizată de Ioan Bianu şi Vasile Pârvan. A devenit
dar că epistola despre care referim oferă detalii despre procesul de presă din
anul 1879 şi este, prin urmare, adresată lui Teodor Roşiu.
304 Viorel Faur 4
ANEXA:
Sibiu, 7 aprilie 1879
Prea Stimate Domnule Profesor!
Din unii n(ume)ri ai „Observatoriului" veţi fi văzut•, -.::ă interesantele Dv.

informaţiuni din 16 crt. le-am primit. Partea cea mai mare dintrinsele merită să
1
ajungă la cunoscinţa ,publicului. Deocamdată, Dv. şi eu, putem să avem aceea

consolaţiune şi satisfacţiune, că corespondenţiile eşit.e în „Obs." din dieceza Oradiei
au accelerat denumirea episcopului, nu numai, ci au ameliorat şi condiţiunile
invcstiţiunei sale, care puteau, ba era(u) să fie mult mai grele declt cele stabilite
în ( ... ) ore mai ales i.::ă umblă să-l oblige ca să plătească toate datoriile private
după Olteanu,*• să desfiinţeze şi seminariul din Oradea. Acestea le ştiu de la ( ... ).
Să trecem la procesul de presă. Să nu aveţi nici o grijă de el. Eu am luat asupra
mea din capul locului toată răspunderea. Eu nu spusesem nici persoana care-mi
trimisese scriptul. Am zis numai că sunt din biblioteca repaus. Munteanu. Onor.
Direcţiunea gimn. nu avea nici o cauză de a se teme de ceva. Bibliotecile insti-
tutelor sunt publice, din acelea poate decopia oridne.
Spre informaţiune ulterioară: procurorul de aici şi cel de la tabla reg. din
M. Oşorheiu nu avuse grija acelor publicate în Transilvania nr. 23, precum ei
înşii au mărturisit. O spord.ţiune de ( ... ) omu de nimica a denunţat minciuni
la ministrul de interne. Acolo fără a cerceta şi citi mai deaproape au luat de nas
pe procurori, care acuma influenţaţi şi intimidaţi, fac eX\..--es de zel. Scopul prin-
cipal la Pesta se pare a fi: a nimici presa românească, politică şi literară, între
aceea a mă nimici şi pe mine. Mie acuma la 67 de ani n-au ce să-mi mai facă
nimic, ca să nu-i dea de ruşine în faţa Europei luminate. Lor însă le: vine cu
totul peste picioare, că eu am rupt iarăşi tăcerea şi ini.::ă .tocma acuma. în
această epocă mare decizătorie asupra viitorului multor popoare•... Ei apucaseră
a crede că naţiunea română amorţi.se cu totul. S-au înşelat şi Je este necaz.
Eu nu cred să poată trage pe altu cineva la juriu, decât numai pe mine,
aid în Sibiu. Dv. nu mi-aţi trimis nimic original, şi chiar de-mi trimiteaţi; eu
şi atunci a,şi fi Iuat răspunderea numai asupra mea. Au i.::itat şi pe preşedintele
Comitetului nostru şi pe vreo doi membrii; au văzut că nu .făcu nimic şi pe
ceilalţi i-au lăsat în pace. Sunt curat şicane. Au întrebat şi pe I. Mărgineanu,
advocat, şi pe Const. Stezariu, cei subscrişi la una din corespondenţe, dacă o
cunosc de a lor şi dacă este în adevăr din mart. 1849. Şi au mărturisit întocma
şi aşia a eşit, că acelea sunt documente istori~ de 30 de ani, iar nu politica zilei,
a cărei autor aşi fi eu, (.... )
Eu nu cred să poată făuri nici un procuror vreun proces de presă, din
aceasta secătură. Pe mine mă supără mai mult blăstămăţiiJe dezertorilor noştri,
acelui ( ... ) Popasu (grecu după tată) dela Galaţi, ale lui Slavici în „Timpul", ale
lui Densuşianu în „Rom. liberă", care ne compromit cauza mişeleşte. Advocaţii
Dv. de acolo sânt prea fricoşi.
Salutare frăţească,
G. BARIŢIU
• In original: ,,vediintu".
•• Fost episcop greco-catolic al Orăzii.
••• Aluzie la cîştigarea independenţei României, în urma războiului victorios
din 1877-1878.
5 Pagini de istorie culturală transilvăneană 305
Un document revelator desp1·e conferinţa lui N. Iorga la

Budapesta (1901)
Activitatea ştiinţifică a lui Nicolae Iorga, de o fără precedent varie-

tate şi cuprindere, s-a completat în chip necesar şi firesc cu cea pe plan
cultural, cu ecouri puternice în conştiinţa publică. In această ordine de
idei, o componentă dominantă a activei sale prezenţe în viaţa publică o
formează, deci, tocmai statornica preocupare în direcţia pregătirii poli-
tico-ideologice a poporului român pentru realizarea unităţii sale statale
şi teritoriale.
O acţiune din atîtea altele, subordonate comandamentului politic al
unităţii, este şi cea de la Budapesta, din anul 1901. 1 Sosirea sa în capi-
tala Ungariei s-a datorat unor stringente „necesităţi ştiinţifice", N. Iorga
intenţionînd să depisteze documentele care conţineau informaţii referi-
toare la Mihai Viteazul şi epoca sa. Era ajutat în această întreprindere
de a doua soţie a sa, braşoveanca Ecaterina Bogdan, cunoscătoare a limbii
maghiare. Paralel cu investigaţiile în arhivele budapestane, N. Iorga se
interesează şi de viaţa tinerilor români de aici, cu care încearcă a lua un
contact direct. In acest sens se organizează o „convenire" la care au par-
ticipat 20 de studenţi români, nerăbdători să-l cunoască mai îndeaproape
pe strălucitul istoric. Intîlnirea a creat un climat de perfectă înţelegere,
sudată pe sincere sentimente, studenţii ardeleni fiind frapaţi de felul atît
de intim de manifestare a profesorului, radical deosebit de cel al cadrelor
universitare locale, care se despărţiseră de ei „printr-o prăpăstioasă dis-
tanţă"2. Rămînind pentru mai multe zile la Budapesta, N. Iorga se folo-
seşte de acest binevenit prilej şi conferenţiază - în 29 septembrie -
despre voievodul unificator, de la al cărui tragic sfîrşit trecuseră 300 de
ani. Auditoriul era mai numeros, mai exact peste 60 de studenţi şi inte-
lectuali. Cu vorba-i caracteristică, citind din paginile recentei sale cărţi
consacrate personalităţii lui Mihai Viteazul, N. Iorga a stîrnit un justi-
ficat entuziasm. Ministrului de interne i-a parvenit textul complet al dis-
cursului rostit de savant, pe caTe-1 rezumă într-o adresă - circulară ex-
pediată prefecţilor din judeţe, dintre care una a ajuns şi la cel din Bi-
hor. Desigur, avusese informatorii săi în sală, numai aşa explicîndu-se
redarea fidelă a ideilor exprimate de N. Iorga. Reţinînd esenţialul, adică
tocmai ceea ce îl incomoda, ministrul amintit precizează că profesorul
conferenţiar a accentuat asupra faptului că „strădania de căpetenie a fie-
cărui român cinstit (trebuie - n.a.) să fie aceea, ca ideile voievodului Mi-
1 Bar bau Theodore s cu, Nicolae Iorga, Editura Tineretului, pp. 143-145.
2 Tribuna, Anul XVIII (1901), nr. 177 (26 seplembrie), pp. 705-706.
20 - Crlsia 1974
:106 Viorel Faur 6
hai să nu rămma nwnai idealuri, ci să se şi realizeze " 3 Considerînd

că „şi în altă parte (N. Iorga - n.a.) va continua agit.1ţiile sale". minis-
terul de interne oferă prefecţilor libertatea de a-l urmări şi chiar de a-l
expulza ,,în cazul stabilirii agitaţiei". Nu avem însă certitudinea că
N. Iorga ar fi cercetat tot în acelaşi an Arhivele Episcopiei greco-catolice
din Oradea (deşi posibilitatea există), în care se aflau cele mai valoroase
manuscrise ale reprezentanţilor Şcolii ardelene. Oricum, în 1905 el a cer-
cetat arhivele bihorene. De altfel, contactele sale cu Bihorul sînt ceva
mai vechi şi constau în colaborarea la revista „Familia" 4 a lui Iosif Vul-
can, fără să mai insistăm asupra cercetărilor pe care le-a făcut în anul
1899 în arhivele orădene, în vederea redactării monumentalei sale ,.Istorii
a literaturii române. Sec. XV II I".
Nr. 377 MinistC'rul de interne rC'gal maghiar

rnnf (idenţial)
(la mina proprie)
Ilustre Domn!
Profesorul universitar din Bucure.şti Nicolae' Iorga a pC'trccut săptămîni!C'
trecule la Budapesta sub .pretextul ,cercetărilor istorice .şi a ţinut conferinţe' în
fata tineretului univPrsitar de nationalitate română, care studiază aci despre voiP-
vodul Mihai, mort înainte cu 300 de ani, cu care ocazie, după cum s-a stabilit.
pornind de la acel fapt că în anul 1'501• voievodul Mihai a unit ArdPalul cu
România, Ba·sarabia (= Moldova) şi Ţara RomâneaS-Că, profesorul conferenţiar a
a•~centuat că strădania de căpetenie a fiecărui român cinstit să fie aceea, ca
ideile voievodului Mihai să nu rămină numai idealuri, ci să se şi realizeze pentru
care însă este necesar ca tineretul român să lucrc>Zc cu o însufleţire şi voinţă
demnă de viitorul măreţ al unei naţiuni. Totodată a calificat drept eroism faptul
că tineretul român, caf"C' locui~te în palria maghiară şi în condiţiile politice ac-
tuale, se menţine român (sub!. ns.).
Numitul profesor Ior,ga între timp a plffat din Budapesta dar afirmative şi
acum se află pc- teritoriul Ungariei. Şi, intruaît, din antecedente- pe drept se poate
presupune că şi în altă parte va continua în mod asemănător agitaţiile împotri\'a
statului ... , rog pe Hustrimea voastră ~ă. dacă Iorga ar apărE'a pe teritoriul romi-
tatuJui de sub conducerea Dvs. să urmăriţi cu vie atenţie activitatPa lui, ba chiar
să-l îndepărtaţi în cazul stabilirii agitaţiei, iar mie vă rog să-mi raportaţi imediat.
Primiţi, llustrisimC', expresia stimei mele
s. s. indescifrabil
Budapesta, 1901, octombrie 25
3 Arhivele statului Oradea, Fond Prefectura judeţului Bihor, Cabinetul Pre-

fectului, Inv. 25, dos. nr. -1/1901, f. 30. Documentul este scris în limba maghiară,
traducerea fiind efectuată {după original) de către personalul ştiinţific al arhi-
velor orădene.
,. Vi ore I Faur, Nicolae Iorga şi revista „Familia" (Seria l), în „Semi-
centc-narul P.C.R. Bihor", Oradea, 1971, •p. 31~26. Vezi şi nota 21.
7 Paqini de istorie culturalei transiln1neană 307
O iniţiativă mai puţin cunoscută a lui Vasile Pârvan
Apariţia recentă - într-o ireproşabilă ediţie. datorată lui Alexandru

Zub 1 - a unei însemnate părţi din corespondenţa eminentului arheolog
şi remarcabilului om de cultură Vasile P{i.rvan ne permite o înţelegere
mai profundă a unei vieţi exemplare. dăruită unei munci istovitoare a
cărei sorginte trebuie căutată în patriotismul nedezminţit al savantului.
în convingerile sale asupra rosturilor majore ale individualităţii creatoare>.
Este un act de reparaţie faţă de memoria acelui despre care N. Iorga
scria, în anul morţii, aceste cuvinte memorabile: ,,Prin dispariţia lui V2-
sile Pârvan cultura românească sufere una din cele mai grele pierderi.
mai mult dec..:ît aceasta: una ireparabilă. Nu se va găsi nimeni care să
unească darurile cele mari adunate în cel care aşa de răpede părăseşte
o glorioasă carieră: cunoştinţi arheologice şi istorice de o imensă bogăţie.
o rîvnă nesiîrşită alături de cea mai sistematică muncă, grija de cel mai
neînsemnat detaliu alături de îndrăzneala celor mai înalte ipoteze" 2 • Co-
respondenţa ne dezvăluie o fire interiorizată şi în permanenţă angajată.
chiar din anii de studenţie, în diferite acţiuni cultural-ştiinţifice, răspun
zînd astfel unor deziderate ale epocii. Ea are, totodată, o excepţională
valoare informativ-documentară, atît sub raport biografic, cit şi naţional
cultural. Neavînd intenţia de a stărui prea mult în direcţia relevării im-
portanţei acesteia, ne limităm la prezent:irea unei iniţiative notabile a
lui Vasile Pârvan, care se aliniază celor mai durabile şi semnificative
mărturii ale unităţii noastre culturale. Dar să fixăm cîteva repere ale con-
textului în care s-a manifestat aceasta.
La 1 iulie 1903, pe cînd era încă student la Facultatea de litere şi
filozofie din Bucureşti, V. Pârvan a primit „postul de scriitor în serviciul
Bibliotecii" Academiei Române, avînd prilejul de a investiga fondurile
ei documentare şi a colabora cu I. Bianu la bibliografierea unei părţi din
acestea. Astfel, el a descoperit între manuscrisele existente şi pe cele ră
mase de la transilvăneanul Alexandru Papiu Ilarian, pe care le-a studiat
cu mare atenţie, conchizînd că este necesară editarea lor. Dar nu numai
atît. V. Pârvan considera oportună şi elaborarea unui studiu cuprinzător
asupra vieţii şi activităţii laboriosului istoric transilvănean. N-a lă,at pe
seama altora îndeplinirea acestei prestaţii ştiinţifice, ci a procedat la re-
dactarea unor articole 3 , din care urma să se închege o lucrare monogra-
1 V as i Ie Pârvan, Corespondenţă şi acte, Editura Minerva, Bu•:ure~ti,

1973, 499 p.
2 N. I org a, Pagini alese, voi. 2, Edil ura pentru literatură, Bucureşti, 1965,
p. 70.
3 Din 1_,.iaţa lui Papiu-Jlarian, în Convorbiri literare, 1903, p. 49-57;
20·
308 Viorel Faur 8
fică, după cum însuşi afirmă într-o adresă către Acad__-mie4, prin care a
propus înserarea acesteia în Analele înaltei instituţii. Al. Zub ne infor-
mează într-o notă de subsol la amintitul volum de „Corespondenţă şi
acte"\ că monografia n-a mai văzut lumina tiparului datorită criticii prea
severe, evident defavorabilă, formulată într-un raport de către Gr. Toci-
lescu. De menţionat că V. Pârvan încercase, în martie 1903, să-l convingă
pe Aurel Mureşianu 6 ca să publice - sub formă de foileton - în „Gazeta
Transilvaniei" cel de al treilea tom (pînă atunci inedit) al „Istoriei româ-
nilor din Dacia superioară" (de Al. Papiu Darian). Pretindea doar să o
prefaţeze. Nici această tentativă n-a prins contururi concrete. Fără să
demobilizeze, V. Pârvan a căutat o altă soluţie. A solicitat sprijinul so-
cietăţii transilvănene „Astra", ceea ce nu s-a ştiut pînă acum. Faptul re-
iese dintr-o corespondenţă (pe care o dăm în anexă la prezentul articol)
adresată vicepreşedintelui societăţii. Aflăm, deci, despre o nouă între-
prindere spirituală a tînărului cercetător. El intervenise - prin interme-
diul profesorului Andrei Bârseanu, preşedintele despărţămîntului braşo
vean - pentru tipărirea de către „Astra" a volumului menţionat din
,,Istoria ... " lui Al. Papiu Ilarian şi, ceea ce ni se pare realmente intere-
sant, a propus şi editarea corespondenţei aceluiaşi1. Prin urmare, V. Pâr-
van este cel dintîi om de cultură care a apreciat valoarea istorico-docu-
mentară a corespondenţei lui Papiu Ilarian. Abia peste şapte decenii a
fost posibilă editarea ei'l. Cei doi editori, Iosif Pervain şi Ioan Chindriş,
nu fac nici o precizare în legătură cu iniţiativa lui Vasile Pârvan. La fel,
între corespondenţele publicate de Al. Zub nu figurează adresa către
,,Astra" (epistola trimisă lui A. Bârseanu, demnă de interes, nu am des-
coperit-o), situaţie care ne determină să credem că acest contact al lui
Pârvan cu societatea transilvăneană, aflat sub semnul unei nobile inten-
ţii, este necunoscut. Motiv pentru care socotim utilă - din punct de ve-
dere ştiinţific - reproducerea integrală a documentului, deoarece el fur-
nizează informaţii despre această însemnată relaţie culturală.
Activitatea politică a lui Alexandru Papiu-llaria11, în: .,Prinos lui D. A. Sturdzaa,

Buc., 1903, p. 375-395; Papiu-llarian, bursier al Blajului, în „LucC'af{irul·', 1903.
p. 1'49-152; Interzicerea „Istoriei românilor" de Al. Papiu-Ilaria11 în toate sta-
tele austriece, în ,,Luceafărul'', 1903, p. 159-163; O întimpinare la articolul
,.A. Papiu-Ilarian şi decoraţiunile de la 1850", în „Luct'afărul", 1903, p. 6'.!-66.
,. V as i 1 e Pârvan, Corespondenţă şi acte, Buc., 1973, p. 9: Anexa 8.
5 Ibidem.
u Ibidem, p. 7-8.
7Vezi anexa (Originalul se află în ArhivC'le Stalului Sibiu. Fond ,..•1stra",
Dos. 157, act. 752/1904).
~ I os i f PC' r vai n şi I u :i n Chin dr i ş, Corespo11de11fa lui .-1l examlru
Papiu-Ilarian, vol. I şi II, Editura Dac-ia, Cluj, 197'.!.
g Pagini de istorie culturală transilvăneană 309
ANEX A:
Academia Română Bucureşti, 3 iulie 1904
Mult stimate Domnule vice preşedinte,
Din iarna tre2ută, - cînd am făcut prin d. prof. Bârseanu propunerea de

a îngriji tipărirea, cu cheltuiala On. Asociaţiuni Transilvane, a „Istoriei•' şi „Co-
respondenţei inedite a lui Papiu" - , au venit multe îmiprejurări mie potrivnice
care m'au împiedicat, şi mă vor împiedica, nu numai de a-mi ţine promisiunea
făcută Asociaţiunei, dar chiar de a tipări în Analele Academiei Române (se referă
la raportul inhibatoriu al lui Gr. Tocilescu - n.n.), monografia despre Papiu,
pe care Innalta instituţiune binevoise a o aproba.
Sînt dară motive a căror expunere nu v'aşi putea-o face aici, ci numai cînd
vr-odată aşi veni prin Ardeal, v'aşi face-o prin viu graiu. Destul atâta că, precum
vedeţi, aceste motive sînt independente de voinţa mea, îmi împiedică, în general
chiar, activitatea asupra epocei contimporane din istoria Românilor şi mă pun
dară în neputinţă de a duce la capăt ceea ce începusem.
Dar, pentru ca, din vina mea, opera folositoare a ,publicării ineditelor lui
Papiu să nu fie lăsată în părăsire, m'am gîndit numai decit că d. prof. dr. Ioan
Raţiu de la Blaj, care de asemeni s'a ocupat mult cu epoca şi viaţa lui Papiu,
ar putea-o întreprinde.
,I-am scris şi D-sale odată cu aceasta şi el desigur vă va scrie în această
privinţă, că•2i !'am înştiinţat că vă voiu scrie şi Dvoastre în privinţa însărcinărei
pomenite.
Cu aceasta dar, cerindu-vă iertare pentru supărarea făcută, rămîn al Dvoastre
stimător.
VASILE PÂRVAN,
licenţiat în litere (şi) funcţionar la Academia Română.
N.B. Am comunicat dlui Raţiu şi condiţiunile în care Onor. Asociaţiune a aprobat

tipărirea ineditelor lui Papiu.
V.P.
Din corespondenţa lui Sextil Puşcariu
Viaţa şi opera savantului Sextil Puşcariu, întemeietor de instituţii

culturale şi al şcolii lingvistice clujene, este destul de bine cunoscută, atît
din propria-i autobiografie, acea carte de excepţie intitulată cu spirit:
,,Călare pe două veacuri", precum şi din monografia lui Mircea Vaida,
apărută nu demult. Cu toate acestea, nu considerăm încheiate cercetările,
pentru că arhivele mai păstrează încă, în anonimatul lor, multiple docu-
mente care, la o eventuală valorificare, dezvăluie adevăruri de cert in-
:no Viorel Faur 10
teres ştiinţific şi
cultural. Acestora li se aliniază şi corespondenţele, în
număr de două,
pe care le publicăm acum, raportindu-le conţinutul la îm-
prejurările ce le-au cauzat.
La 23 mai 1905. Sextil Puşcariu, pe-atunci docent la Universitatea
din Viena, acceptă invitaţia conducerii „Astrei" de a rosti un „discurs
cumenwrativ în amintirea marelui filolog şi dascăl Timotei Ci pariu" 1 •
cu ocazia adunării generale a acesteia din anul respectiv. Relaţiile lui
Sextil Puşcariu cu societatea transilvăneană erau mai vechi, o mărturie
în acest sens fiind alegerea sa ca membru corespondent în secţiunea lite-
rară. Din biblioteca „Astrei'' i s-au trimis, spre consultare. operele cele
mai însemnate ale lui Cipariu. astfel că la 20 august 1905, în şedinţa fes-
tivă a secţiunilor ştiinţifico-literare ale ,.Astrei", tînărul filolog a evocat
,.cu multă căldură" şi autoritate figura înaintaşului său, fiind „viu aplau-
dat"2. Peste aproape două luni. Puşcariu face cunoscută conducerii „As-
trei'' decizia sa de a dona un exemplar din recent apăruta-i carte. ,,Ety-
mologisches Worterbuch der rumanischen Sprache", bibliotecii acesteia.
Intervine, totodată, în sensul de a i se cumpăra ,,o sută de exemplare":1
din lucrare, pentru a-şi putea recupera o parte din cheltuielile „extraor-
dinare ce le-a avut cu tipărirea" 4 ei. Cererea sa este supusă hotărîrii co-
lective în sedinta Comitetului Central din 10 noiembrie 1905 si verdictul
este parţiaÎ fav~rabil: ,,Având în vedere studiile serioase a(le) d(omnu)lui
0
Puşcariu şi importanţa deosebită a lucrării prezentate", comitetul a ho-

târît să cumpere din contul dotaţiunii pe anul viitor a bibliotecii, cea pc
anul în curs fiind deja epuizată - , numai un număr de 25 exemplare.
Pentru această modestă înlesnire, Sextil Puşcariu s-a simţit dator a mul-
ţumi binefăcătorilor, avizîndu-i concomitent despre expedierea a 14 exem-
plare, urmînd ca restul de 11 să le trimită prin intermediul librăriei _Win-
ter din Heidelberg5, care le punea în vînzare. Aflăm, deci, prin ce mijloc
şi-a difuzat-o. Din textul celor două scrisori, pe care le dăm în anexă. se
poate constata adresa din Viena a lui Puşcariu, ca şi împrejurarea că
această carte - tipărită pe cont propriu - a fost rezultatul unei munci
,,fără preget" timp ,,de cinci ani", în preajma lui Gustav Weigand. com-
pletăm noi, marele filolog romanist care ne-a adus servicii incontestabile 6 •
1 „Transilvania", 1905, nr. IV, p. 154.

2 „Transilvania", 1905, nr. V, p. 224. Notăm impresia auditoriului consem-
nată în paginile revistei: ,,Alcătuit cu pricepere şi rostit cu multă căldură, dis-
cursul d(omnu)lui Puşcariu e primit cu rari mulţumire ... ".
:, Arhivele Statului Sibiu (în continuare: Arh. Sl. Sibiu), fondul ,,Astra",
dos. 165, act. 1323/1905. Această corespondPnţă estP tLpărită ca primă anexă Ia
articolul nostru.
" ,,TransUvania", 1905, nr. VI, p. 301; Arh. Sl. Sibiu, fond „.tl.stra", dos. 165,
act. 1(323/1905.
5 Anexa 2 (Arh. St. Sibiu, fond „Astra", dos. 1'65, acl. 1473/1905).
6 Investiigaţiile efectuate de G. Wei.gand în dteva aşezări bihorene', cu scopul
de a cunoaşte nemijlocit realitatea lingvistică românească din această zonă geo-
grafică, sint r~onstituite de noi în lucrarea „Date despre PTezenţa lui GustaL'
Weigand în Bihor", în „Limbă şi literatură", 1973, voi. II, p. 361-363.
Corespondenţele, prin urmare, conţin informaţii demne de interes despre

o perioadă fecundă din activitatea lui Sextil Pu5cariu. ca şi despre legă
turile sale cu ,.Astra", societatea care a acordat sprijin aproape tuturor
cărturarilor noştri în încercările lor de a asigura progresul cultural-naţio
nal, de a contribui la îmbogăţirea patrimoniului nostru spiritual cu noi
valori, cu noi realizări durabile.
ANEXE
1
Onorat Comitet central al Asociaţiunei
După o muncă fără preget de cinci ani, am ajuns să scot carlea „Etymolo-
gisches Wărterbuch der rumiinischen Sprache", pe care Vi-o trimit cu poşta de azi
spre apreciere. Dacă găsiţi că această lucrare merită un sprijin, Vă rog să bine-
voiţi a cumpăra pe seama Asociaţiunii şi a bibliotecilor ei o sută de exemplare
a 360 fi., înlesnindu-mi astfel spesele ~ele mari ce le-am avut cu tipărirea cărţii
în limba germană.
Rugând pc onor. Comitet central al Asaciaţiunei să primească asigurarea
sentimentelor mele de devotament, rămîn
Viena, în 19/X, 1905 Dr. SEXTIL PUŞCARIU,

VIII, Lammgasse 7 III. Docent la Universitatea di;'"'Viena
Nr. 1473-1905
Onorat Comitet central,
Mulţumesc onor. Comitet central pentru ajutorul acordat prin cumpărarea

de 215 exemplare din scrierea mea: .,Ety11Wl.ogisches Wărterbuch" şi îmi iau voie
a-l încunoştiinţa, că cu poşta de azi am trimis un pachet de H exemplare, in-
ştiinţînd librăria Winter în Heidelberg a espeda la adresa Asociaţiunei neaminal
restul de 11 exemplare.
Rugindu-Vă să dispuneţi să mi--să trimeată suma de 180 cor. pentru cele
25 exemplare, a 7,20, rămîn al Onor. Comitet.
Viena, 30/XI, 1905 devotat şi mulţumitor

VIII, Lammgasse 7 III. Dr. SEXTIL PUŞCARIU
312 Viorel Faur 12
Colaborarea societăţii „România jună" la expoziţia

naţională din Sibiu (1905)
Neputînd juca - în anii dualismului austro-ungar (1867-1918) -

un rol politic corespunzător cu drepturile şi cerinţele lor legitime. naţio
nalităţile oprimate şi-au canalizat energiile pe făgaşul culturii, unde imix-
tiunile şi măsurile restrictive ale autorităţilor n-au avut întotdeauna efec-
tul scontat de acestea. S-au înmulţit considerabil numărul societăţilor şi
reuniunilor de diferite feluri - teatrale, muzicale, literare etc. - , care
şi-au propus, în mod programatic, să contrabalanseze efectele politicii de
deznaţionalizare, afişată ostentativ chiar de către guvernanţii de la Bu-
dapesta. Este regretabil că încă nu dispunem de o cercetare - pe orizon-
tală - a activităţii tuturor acestor factori cultural-naţionali, pe temeiul
căreia să se înalţe apoi edificiul unei monografii în care să fie relevate
nu numai semnificaţiile generale ale prezenţei acestora în viaţa culturală
dar şi elementele noi, fie ele de factură analitică. O astfel de carte ar re-
stitui, după opinia noastră, dimensiunile reale ale unui remarcabil capi-
tol, dacă nu cel mai important din istoria românilor transilvăneni, ca să
facem referinţe mai precise.
Societatea transilvăneană „Astra" şi-a adus, chiar de la constituirea
ei în anul 1861, o însemnată contribuţie la realizarea dezideratelor cul-
turale ale românilor din spaţiul intracarpatic. Spre aceasta gravitează
iniţiativele altor societăţi din monarhia habsburgică, ca spre un focar
rentral, a cărui capacitate de a mobiliza şi orienta era superioară tuturor.
In aceasta consta, de fapt, aşezarea ei în avangarda culturii românilor
ardeleni. Au existat însă şi alte societăţi de profil cultural, care s-au in-
tegrat, cu notabile rezultate, procesului general de afirmare. Amintim
doar pe cele ce îşi desfăşurau activitatea în Viena şi Budapesta, anume
societatea academică social-literară „România jună" şi societatea ,,Petru
Maior". Situaţia lor era diferită, deoarece trebuiau să-şi exercite atribu-
ţiunile statutare în circumstanţe nu întotdeauna favorabile. Ele au fost.
cu toate acestea, puternici factori de coeziune a tineretului studios ro-
mân, precum şi a altor intelectuali animaţi de convingeri patriotice. So-
cietatea „România jună" îşi exteriorizase - chiar în deviza aleasă - ,.Uni-
ţi-vă-n cuget I Uniţi-vă-n simţiri - idealul pentru implinirea căruia a
militat decenii de-a rîndul. O asemenea deviză a avut-o, aproape un sfert
de veac, şi Societatea de lectură din Oradea (1852-1873). desfiinţată de
autorităţi. De altfel, puncte de convergenţă - sub semnul luptei pentru
unitate culturală în primă fază, şi politică, în cea din urmă - pot fi de-
pistate în cazul majorităţii societăţilor româneşti. Este îndeajuns să evi-
denţiem, cu acest prilej, actul de solidaritate - şi în acelaşi timp de spri-
jin - pe care societatea „România jună" l-a dovedit faţă de „Astra", în-
tr-un moment cînd aceasta încerca să-şi materializeze decizia de a inau-
gura un muzeu naţional, în care să se reflecte istoria populaţiei româneşti,
ignorată atîta vreme de naţiunile dominante din Ardeal.
In primăvara anului 1905 se aflau în stadiu înaintat preparativele
pentru organizarea instituţiei sus-zise. Colecţiile sale s-au constituit, cu
prioritate, din donaţiile unor particulari şi ale societăţilor româneşti1. O
veritabilă competiţie are loc în ce priveşte îmbogăţirea fondului acestei
însemnate colecţii. La această acţiune a fost receptivă şi societatea „Ro-
mânia jună", care a intrat în corespondenţă cu conducerea „Astrei", pen-
tru a o aviza despre faptul că „vrea să ia parte în secţia culturală a ex-
poziţiei", iar secretarul ei, Hora Petra-Petrescu, avea sarcina să descindă
la Sibiu pentru a da „explicaţiile de lipsă" în legătură cu ceea ce consi-
dera potrivit a trimite pentru expoziţie. Era vorba de „almanahuri, ra-
poarte anuale şi tabele statistice", de manuscrise pe care figurau semnă
turile lui V. Alecsandri, M. Eminescu, I. Creangă, Titu Maiorescu, Agatha
Bârsescu, Aristizza Romanescu, Costache Negruzzi, personalităţi ale sce-
nei şi literaturii româneşti. Apoi de „un album festiv cu fotografiile mem-
brilor noştri onorari" 2 • Este cert că acestea au fost incluse expoziţiei, de-
vreme ce ele sînt menţionate în ,,Analele Asociaţiunii ... "3, evident în
situaţia nouă, de exponate. Pentru a păstra amintirea participării la ex-
poziţie şi „în semn de deosebită dragoste faţă de „Asociaţiune", comitetul
societăţii „România jună" a donat „pe seama muzeului naţional tabloul
participanţilor la jubileul" 4 de 25 de ani al acesteia. Nu era, de altfel, uni-
cul act de donaţie al societăţii. In şedinţa din 16 iunie 1906, acelaşi comi-
tet luase hotărîrea de a „dărui pe seama Muzeului naţional din Sibiu
celul lui Cipr(ian) Porumbescu" 5 • Totodată, se exprimase rugămintea de
1 Mihai Sofronie, Astra şi activitatea muzeistică, în „Ccnlenarul rc-
vislei „Transilvania'·, Sibiu, 1969, p. 25-27; Vi ore I Faur, Contribuţii la
cunoaşterea manifestărilor cu caracter muzeistic ale românilor bihoreni în sec. XI X,
în „Revista Muzeelor'·, Anul VIII (1'971), nr. 4, p. 339-340.
· 2 Anexa nr. 1. Arhivele Slatului Sibiu (în conlinuare: Arh. St. Sibiu), fond
,,Astra", dos. 300/1905, act. 145. In aC€eaşi adresă a sociPlă'\ii este e:x:primat regre-
tul membrilor de a fi renunţat, datorită ncreceplivită\ii celorlalte socielă.ţi simi-
lare la apelul lor, la matineul muzical-literar proiectat O informaţie semnalabilii
este şi ace0a ·că ci aveau „ştire" despre împrejurarea că societăţile „Bucovina",
,.Junimea" şi „Petru Maior" vor fi prezente „prin delegaţi".
3 Analele Asociaţiunii transilvane pentru literatura română şi cultura popo-
rului român", 1905, nr. VI, p. 292. Ele apar sub o formulare puţin diferenţiată:
„telegrame şi scrisori de la literaţii români; un album al membrilor onorari ~i
ordinari; 5 fotografii; albumul şi almanahu.I membrilor societăţii „România jună";
14 diverse rapoarte; un album cu sub5i~ricrea mai multor bărbati mari de ai
noştri; o emblemă naţională; diverse manuscrise". ·
" Anexa nr. 5 (Arh. St. Sibiu, fond „Astra", dos. 169/1906, act 770).
5
Anexa nr. 4 (Arh. St. Sibiu, fond „Astra", dos. 169/1906, act 722).
314 _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _V_io_r_e_l_F_a_u_r_ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _
14
a fi aşezat în pavilionul rezervat „Astrei" (cu precizarea ca 1-a aparţinut)

din expoziţia ce urma a fi organizată la Bucureşti în 1906. S-a intervenit
la delegatul ,,comisariatului general", dr. C. Diaconvici, pentru a se „îm-
plini dorinţa" 6 societăţii şi, astfel, ea a dispus de această neobişnuită po-
sibilitate, după cum rezultă dintr-un excelent studiu monografic asupra
activităţii „României june" 7 • ln luna noiembrie. la solicitarea lui H. P.
Petrescu, conducerea „Astrei" a pus la dispoziţia societăţii româneşti din
Viena 40 de exemplare din broşura nr. 18, editată în seria „Biblioteca
poporală", pentru a fi împărţite gratuit membrilor acesteia. Era, desigur.
o tipăritură utilă şi titlul ei o confirmă îndeajuns: ,,Reguli ortografice
stabilite de Academia Română în anul 1904" 8 • O modalitate de apărare a
spiritului limbii şi de menţinere a caracterului ei unitar.
Am prezentat cîteva momente, după opinia noastră interesante. ale
contactelor fructuoase dintre cele două societăţi, care şi-au adus aportul
la reliefarea spiritualităţii româneşti într-o vreme de restrişte şi grele
încercări.
ANEXE DOCUMENTARE
Societatea academică social-literară Uniţi-t'e·n cuget

.,România jună" Uniţi-t•e·n simţiri . ...
Viena VIII Florianig - J2
Nr. 89
Viena, 14 iulie 1905
D-le secretar II
Vă încunoştinţăm că Socit>lalea noastră vrea sa ia partl' în secţia culturală

a expoziţiei D'Voastră şi i.:-ă vă va cercrta zilele acestl'a secretarul nostru prim,
dl. Horia Petra-Petrescu, ca să vă dea ex-plicaţiile de lipsă despre cec-a ce
credem să expunem.
6 Arh. St. Sibiu, fo11d „Astra", dos. 169/19:)6, aet 72:!.

7 Gheorghe Moise s cu, Centenarul SocieMţii Academice literare „Ro-
minUJ jună" din Viena (1871-1971), în „Almanahul Parohiei Ortodoxe Române
din Viena'', XI, Viena, 1972, p. 145.
11 Anexa nr. 2 (Arh. St. Sibiu, fond „Astra", dos 300/1905, act 773) şi
Anexa nr. 3 (Arh. St. Sibiu, fond „Astra·•, dos. 165/1905, ac-t 1334).
Pe lângă embleme, almanachuri, rapoarte anuale şi tabele statisticC', suntC'm

în deosebit de plă,cuta dispoziţie de a expune nişte manuscrise de valoare. Astfel
vor figura în seria munscriselor: Alecsandri, Emines·cu, I. Creangă, Maiorescu,
Agatha Bârsescu, Aristizza Romanescu, Maiorescu, Negruzzi. Mursafia (?) etc.
Pe lângă asta am mai proiectat şi un album festiv cu fotografiile membrilor
noştri onorari.
Vă rugăm d(•2i să ,priviţi pe secretarul nostru de împuternicit al nostru în
ce priveşte participarea la expoziţie ~i la sărbări.
In privinţa matineului muzical-literar proiectat de noi, cu părere de rău
trebuie să-l abzicem, deoarece rezultatul obţinut cu apelurile la celelalte socie-
tăţi studenţeşti nu a fost încoronat de succes - fiind timpul înaintat.
ln privinţa biletelor reduse pe căile krate ungare, a începutului C'Xpoziţici
şi alte amănunte veţi putea mai bine informa pc secretarul nostru.
După cât avem ştire, societăţile: ,,Bucovina", ,,Juni,mea" şi „Petru Maior" vor
lua parte prin delegaţi.
Dela celelalte sc<2ietăţi stud(enţeşti) nu este speranţă.
Primiţi, dle secretar, expresia stimei şi consideraţiunii ce vă purtăm.
În numele Comitetului
D. DAVID, (Ştampila HORIA PETRA-PETRESCU

preŞC'dinte societăţii) secretar I
Ad. 1334/1905 Viena, 1905, 6 N0embrie
Onorată Direcţiune a „Asociaţiunii"

Sibiu
Vă încunoştinţez
despre primirea a 40 de exemplare din Broşura 18 a
„Bibliotecii"Dvoastră (Regulele Academiei) şi vă mulţumesc pentru serviciul pe
care-l aduceţi printr'asta studenţimei din Viena. în proxima şedinţă plenară a
,.României june", voiu împărţi fiecărui membru cite un exemplar.
Totodată vă trimit înapoi o adresă carP s-a rătăcit în pachetul meu de cărţi
(col. 1"334/1905). Mulţumindu-Vă în12ă odată din inimă, rămîn cu toată stima:
HORIA PETRA-PETRESCU,
Wien IX Pelikangasse. stud(ent) în litere
316 Viorel Faur 16
Socielatea academică social-literară Uniţi-ve'n cuget

,,România jună" Uniţi-ve'n simţiri ..•
Viena
nr. 96 Viena, 8 Noembrie 1905
Onorat prezidiu al Asociaţiunii

Sibiu
La rugarea secretarului nostru, dl. Horia Petra-Petrescu, aţi binevoit a„ne

pune la dispoziţie 40 de ex. din No. 18 al „Bibliotecii Asociaţiunii" (Ortografia
Academiei Române).
Vă confirmăm prin aceasta primirea exemplarelor şi Vă mulţumim pentru
serviciile aduse membrilor noştri.
Primiţi expresia sentimentelor noastre de stimă şi ~onsideraţiune.
In numele Comitetului
D. DAVID, HORIA PETRA-PETRESCU,

preşedinte secr. I.
(Ştampila societăţii)
ROMANIA JUNA, VIENA
Societate academică social-literară Motto:
Adressa: Uniţi-ve'n cuget

VIII, Florianigasse 12 Uniţi-re'n simţiri ...
No. 82 Viena, 1 iuli(e) 1906
Onor Comitet!
Societatea noastră a luat hotărirea în şC'Clinţa din 16 Iunie a vă dărui pe

seama Muzeului naţional din Sibiu celui Cipr(ian) Porumbescu.
Vă rugăm deci să dis,puneţi e:x:pedierea instrumentului. Dorinţa noastră este

ca celul să figureze totodată la expoziţia naţională din Bucureşti în secţia Dv.
sub numele nostru.
Vă asigurăm de deosebita noastră stimă şi con'Sideraţiune.
HORIA PETRA-PETRESCU, (Ştampila societăţii)

preşedinte ss. indescifrabil
set(retar)
ROMÂNIA JUNA, VIENA

Societate academică social-literară
Motto:
Adressa:
VIII. Florianigasse 12
Uniţi-ve'n cuget
No. 101 Uniţi-ve'n simţiri ...
Viena, Iulie 1906
Onorată Direcţiune a „Asociaţiunii" Sibiu
Intru amintirea participării noastre la expoziţia din HJOS a „Asociaţiunii" şi

în semn de deosebită dragoste faţă de instituţiunea Dvoastră, societatea noastră
a hotărît să doneze pe seama muzeului naţional tabloul participanţilor la jubileul
,,României june" de 25 de ani.
Cu deosebită stimă şi consideraţiune, pentru Comitet:
(Ştampila societăţii) HORIA PETRA-PETRESCU, ss. indescifrabil

president secr(etar)
Octavian Goga şi „Astra"*
Spirit independent şi constructiv, Octavian Goga ajunsese într-un

conflict tacit cu conducătorii societăţii. Il încercase, după numai o jumă
tate de deceniu de activitate în cadrele acesteia, ,,durerea pe care-o lasă
• Textul comunicării noastre (pe care am susţinut-o la sesiunea jubiliară

a Institutului Pedagogic de 3 ani din Oradea) este numai o parte dintr-un studiu
mai întins, ale cărui prime pagini au apărut, sub acelaşi titlu, în revista „Transizva-
318 Viorel .Faur 18
în urmă planurile .şi iluziile spulberate ... " 1• După cum însuşi mărturi
se5te, se străduise din răsputeri ca să se „resemnez(e)"'!, reprimindu-şi,
din raţiuni culturale, propriile ambiţii de aşezare a „Astrei"' pe noi ros-
turi, corespunzătoare vremii. Goga se afla, la 25 septembrie 1909, în si-
tuaţia de a-şi înainta „demisiunea din postul de secretar prim al „Aso-
cia\iunii", manifestîndu-şi concomitent regretul de a nu-şi fi realizat de-
cit puţine din „dorinţele" care îl „călăuzeau" în momentul cînd s-a decis
să solicite angajarea sa ca funcţionar al societăţii. Declară, totodată, că
va contribui, în continuare, la ,.dezvoltarea acestui aşezămînt menit a fi
un reazim puternic al întărirei noastre culturale" 3 • In şedinţa din 9 oc-
tombrie 1909 a Comitetului central s-a discutat chestiunea demisiei lui
Goga, aceasta fiind respinsă, acceptîndu-se ideea de a i se acorda, mai
degrabă, un concediu „de un an de zile, pînă la 1 Noemvrie 1910, pentru
a-şi putea continua studiile în străinătate" 4 • Probabil că hotărîrea neaş
teptată a conducerii societăţii l-a impresionat pe Octavian Goga, deoarece
el i se „conforme(a)z(ă)" 5 • Preocupat de acumularea unor cunoştinţe vaste,
Goga intervine - din Paris, la 25 noiembrie 1910 - pentru prelungirea
concediului pînă la 1 aprilie 1911, afirmînd următoarele: .. Fiind în acest
centru al civilizaţiei universale - aş dori să mă depărtez cu cit mai multe
îndemnuri şi lămuriri, pe cari numai un timp îndelungat mi le poate da
şi pe cari voi căuta să le pun la timpul său în serviciul aşezămîntului nos-
tru"6 (subl. ns.). I se răspunde favorabiF. Este nevoit să se reîntoarcă, to-
tuşi, în luna ianuarie 1911. Pentru a fi mai expliciţi, trebuie să recurgem
la reconstituirea unor împrejurări anterioare. In adunarea plenară a sec-
ţiilor literare şi ştiinţifice din 1910, Octavian Goga făcea în raportul său.
ca secretar literar, propunerea ca, avîndu-se în vedere împlinirea în anul
proxim a unei jumătăţi de veac de la înfiinţarea .,Astrei", să se redacteze
de către membrii societăţii o „lucrare comemorativă, care să înfăţişeze
istoricul dezvoltării" (subl. ns.) acesteia, istoric ce urma să se publice ,.în-
tr-un număr festiv al revistei „Transilvania" 8 • El oferă şi „un proiect de
lucrare jubiliară" 9 , pentru a fi analizat şi „eventual" completat. Nefiind
nia", Anul II (LXXIX), nr. 2/73, p. 40-42. De altfel, considerăm ca fiind deosedit de
importantă pC'rioada din biografia poetului ~are se IC'agă de societatea transilvă
nC'ană.
1 Mircea Pop a. Actil'itatea lui Octai•i.czn Goga i11 radrul societăţii
,.Astra", în „Centenarul n'\"istei „Transilvania", Sibiu, 1969. p. j5: anexa V I.
2 Ibidem.
:i Vezi Anexa I la prezC'ntul articol.
" Arhivele> Statului Sibiu (în continuare': ,\rh. St. Sb.), furul „Astra", dos.
194/1'911, ad 1~31.
'' Arh. St. Sb., fond „Astra" dos. 194/1911, actul 1336. ConcC'diul se stabileşte
astfel: dC' la 1 decembrie 1900 la 1 dC'Cembrie 191•0, cum pretinsese poetul (vezi
Anexa 2).
li Anexa 3.
7 „Transilvania", 191-0, p. 4fi9.
H „Transilvania", 1910, p. 294.
11 Ială tillurile caipilolelor proiectatei monografii,
„Transilt'ani.cz", 1910, p. 294.
aşa cum au fost formulate de Goga: I. Introducere -generală despre importanţa
19 Pagini de istorie culturală transilrăneană 319
obiecţii, proiectului i se recunoaşte, astfel, valabilitatea integrală. De olJ-

servat că materializarea lui i se încredinţează lui Octavian Goga, consi-
derat a fi cel mai competent dintre membrii comitetului central al „As-
trei1'. Poetul a fost conştient de semnificaţia acestui gest, ca şi de nece-
sitatea elaborării „unei monografii unitare, care - după opinia sa - tre-
buia să înfăţişeze, drept rezultat al unei minuţioase cercetări, dezvolta-
rea aşezămîntului ... de la înfiinţare pînă astăzi•'io (subl. ns.), respedi\'
pînă în anul 1911. Cu necenzurat entuziasm, Octavian Goga preconlz1
un adevărat monument spiritual pentru o atît de veche şi reprezentativt1.
sub raport naţional-cultural, societate. Se gîndea la o autentică sinteză,
tipărită într-un .,volum separat" 11 • O necesară şi valoroasă operă, care s[1
comunice posterităţii fapte exemplare şi mobilizatoare. Salutarele sale
intenţii, pentru concretizarea cărora a străduit cu onestitate şi energie.
n-au prins contururile aşteptate. Aceasta datorită, în primul rînd, unor;1
dintre cei care se angajaseră să redacteze capitolele şi care au fost nere-
ceptivi la insistenţele secretarului literar. Aminteam că în luna ianuarie
Goga se afla la Sibiu, deşi primise aprobarea pentru un concediu mai
lung. Fără îndoială că n-a renunţat de bunăvoie la o asemenea ocazie.
Dimpotrivă, prezenţa sa în localitate era reclamată de problema pregă
tirii amintitei monografii. La 10 octombrie 1910, în absenţa sa, Octavian
C. Tăslăuanu invita - fără să dispună de împuternicirea Comitetului
central al „Astrei" pentru a-l substitui pe Goga - colaboratorii menţio
naţi să-şi trimită capitolele pînă la începutul lunii martie 1911. Neaştep
tată este apoi propunerea lui Tă'Slăuanu de a fi numită o altă persoanr,.
de „aici din centru", pentru a se ocupa de „îngrijirea acestei lucrări" 12 •
Curioasă este şi decizia comitetului: Octavian Tăslăuanu este cel chem:::\t
să îndeplinească respectiva îndatorire şi pentru a-l elibera de treburile
curente de birou i se angajează un ajutor, anume învăţătorul George Do-
brin din Bucium. N-a fost, desigur, o măsură prea fericită şi nici salv:1-
toare. Acelaşi Tăslăuanu - pe care nu-l suspectăm de inamiciţie faţă d2
Goga - a fost nevoit să constate că singurul intelectual transilvăne.cin
capabil să asigure îndeplinirea unui deziderat istoriografic de asemene:,
dimensiuni este secretarul literar şi, astfel, Octavian Goga revine în ţ:1ră
,.Asociaţiunii" şi rostul acPStui aşezămînt cultural la poporul nostru (autor Andr<'i

Bârseanu); II. Istorkul înfiinţării Asociaţiunii şi a dezvoltării de 50 de ani. Adu-
nările generale. prezidenţii şi funcţionării (dr. I. Lupaş); III. Averea Asociaţiunii.
Fonduri!<' şi dăruitorii (I. Vătăşan); IV. Şcoala civilă de fete a Asociaţiunii. Isto-
ricul dezvollării acestei instituţiuni (dr. V. Bologa); V. Mijloacele de propagandă
culturală şi literară a(le) Asociaţiunii şi dpz;voltarea lor. Publicaţiunile. Biblioteca
poporală. Expoziţii. Stipendiile. PrPlc-geri. Secţiile şi activitatea lor (Oct. Goga);
VII. Biblioteca centrală (N. Togan); VIII. Istoricul des,părţămintc-lor. lnfiinţarea
şi acLivilatea lor (Oct. C. Tăslăuanu); IX. Istorkul revistei „Transilvania" (dr. I. Ra-
ţiu). În accepţiunPa lui Goga, lucrarea - asLfcl structurală - ar fi fost „o oglindă
a năzuinţelor instituţiunii noastre" şi, totodată, ,,un potrivit mijloc de propagandă".
10 Anexa 9.
11 Anexa 9.
12 Arh. St. Sb., fond „Astra", dos. 194/19ll, act 1248.
]20 Viorel Faur 20
pentru a-şi prelua, cu seriozitatea ce-l caracteriza, prerogativele de „re-

dactor responsabil", ca să folosim o terminologie mai apropiată zilelor
noastre. Primul dintre autori, pe care-l abordează, este prietenul său, is-
toricul Ioan Lupaş, cu care avea „multe" de vorbit 13 • II avizează, cu promp-
titudine, pe Ioan Raţiu 14 şi N. Togan 15 în legătură cu fixarea termenului
de 1 martie 1911 „pentru trimiterea lucrărilor" ce vor alcătui volumul
menţionat. Dr. Ioan Lupaş, influenţat de neînţelegerile „regretabile din
ultimul timp", a refuzat să dea curs angajamentului său, obligindu-1 pe
Octavian Goga să se orienteze asupra unui alt autor, care a fost găsit în
profesorul blăjean Ioan Raţiu. Acestuia i se explică situaţia ivită şi este,
cu stăruinţă rugat 16 , să nu ocolească imperioasa obligaţie de a scrie ca--
pitoiul iniţial destinat lui Ioan Lupaş. I se face şi concesia de a-şi stabili
propriul onorariu pentru colaborare. O nouă dezamăgire îl aştepta pe Oc-
tavian Goga. Dr. Ioan Raţiu nu se încumetă - din considerentul că „a-
cum e prea greu lucru să studieze, în vreme atît de scurtă. un material
atît de vast" 17 - să-şi asume această firească îndatorire. Goga nu demo-
bilizează. La 11 aprilie 1911 îi înştiinţează pe ceilalţi autori 18 că termenul
de predare a lucrărilor s-a amînat pe data de 15 mai 1911. Cu toate aces-
tea, el a fost pus în imposibilitate de a raporta comitetului că materialul
este pregătit pentru tipar. La 17 iunie 1911, Goga informa organul de
conducere al societăţii că s-a adresat „în mai multe rînduri membrilor
din secţii", neprimind totuşi numai capitolul despre şcoala civilă de fete
a „Asociaţi unii". Orice sforţare s-ar fi făcut „nu se (mai) poate da - cu-
getă poetul, cu amărăciune - decit o lucrare cu caracter fragmentar" 19
(subl. ns.), ceea ce s-a şi întîmplat. Iniţiativa sa se îndepărtase, forţa
mente, de finalitatea scontată. Şi, bineînţeles, n-a fost cea dintii spulbe-
rată de spiritul închistat şi mediocru al citorva funcţionari culturali. Tn
final, capitolele scrise 20 au fost publicate în nr. 4/1911 al revistei „Tran-
silvania"21. Cel mai substanţial aparţine lui Octavian Goga, care a şi fost
- timp de o lună - ,,dispensat de orele de birou" 22 • Interesant e fap-
tul că Ioan Lupaş semnează capitolul său. O sumară tratare este sesiza-
bilă în cazul articolului despre „Despărţăniintele Asodaţiunii'', aceste
antene ale „Astrei" în masele ţărăneşti ale Transilvaniei. Neîndoielnic, o
13 Anexa 4.
1" Anexa 5.
,.·, Arh. Sl. Sb., fond „Astra", dos. 194/1911, ad 310. O adrcsă similară p,imeşte
şi Andrei Bârseanu, vicepreşedintele „Astrei" (Mircea Popa, op. cit., p. 55).
16 Anexa 6.
17 Arh. St. Sb., fond „Astra", dos 194/1911, act 608.
18 Anexa 7. In aceeaşi zi, Goga trimite o nouă invitaţie lui Ioan Raţiu
(Anexa 8).
rn Anexa 9.
20 Doar profesorul Ioan Raţiu n-a catadixit să schiţezC' măcar problematic.1
lucrării despre „Istoricul revistei Tr·ansilvania".
21 Titlurile sînt uşor modifa:::ate.
22 Anexa 10.
veritabilă lucrare monografică despre societate, a cărei importanţă .,pen-

tru istoria culturală a neamului românesc" a fost remarcată de Octavian
Goga, n-a văzut nici atunci şi nici pînă astăzi lumina tiparului. Este însă
meritul poetului de a fi stabilit componentele acesteia şi de a fi intuit
valoarea ei cultural-educativă. Ca atare, Octavian Goga a fost un precur-
sor şi în această direcţie.
Se cuvine să insistăm, în finalul lucrării, asupra adevărului că acti-
vitatea lui Goga, ca secretar al „Astrei", a fost cu totul remarcabilă şi
pentru cunoaşterea ei cît mai adecvată se impun îndelungi cercetări ar-
hivistice. Acestea vor schimba, nu ne îndoim, imaginea pe care o avem
despre „poetul pătimirii noastre" în perioada cea mai fertilă a vieţii sale.
ANEXE DOCUMENTARE:
Nr. 1031-1909
Onorat comitet central,
Subsemnalul dorind a petrece un timp oare-care în străinătate - pentru con-

tinuarea studiilor - nu voiu putea lua parte în acest timp la lucrările instituţiunii
noastre în calitate de funcţionar. Rog dc•2i onoratul comitet central să binevoiască
a-mi primi demisiunea din postul de sc>crctar prim al „Asociaţiunii" pentru aau-
narea generală din acest an. Cînd mă despart de postul meu, în care am putut
realiza puţine din dorinţele ce mă călăuzeau, mă cred dator să exprim respec-
tuoase mulţumiri On. Comitet central şi în special Veneratului nostru preşedinte,
Dl Iosif Şterca Şuluţu, pentru bunăvoinţa cu care m-au spriginit în timpul activi-
tăţii mele. Nu voiu înceta nici de-aici înain!;e a ajutora - după puterile mele
măsurate - deS'Voltarea a'.::estui aşezămînt menit a fi un razim puternic al întă
rirei noastre culturalc. 23
Al Onoralului Comit0t, cu înaltă stimă
OCTAVIAN GOG.--\,
prim-secretarul „Aoscia ţi unii"
Sibiiu 25 Sept. 1909
23 Arh. St. Sb., fond „Astra", dos. 194/1911, act 1031.

21 - Crlsla 1974
Viorel Faur 22
Mult onorate Domnule Prezident,
Am onorare a Vă aduce la cunoştinţă că primesc şi mă conformez hotăririi

ce-a luat On. Comitet central în chestiunea demisiei mele din postul de secretar
al Asociaţiunii - în şedinţa sa din (9 octom. a.c.). Rog însă On. Comitet central
să bine'Voiască a primi următoarele modificări:
1·) Con•~ediul să mi se acorde dela 1 Dec. a.c. pină la 1 Dec. 1910.

2) In a<'est răstimp de-un an nu reflectez la salarul meu şi rog On. Comitet
central să întrebuinţeze aceast'i sumă pentru scopul ce va găsi de cu-
viinţă2".
Rugindu-vă a aduce aceste la cunoştinţa On. Comitet central, primiţi Vă rog,

mull onorate Domnule Prezident, expresiunea înaltei mele stime.
OCTAVIAN GOGA,
se.cretarul Asociaţiunti
Sibiiu 8 Nov. 1909
Nr. 1375-1910
Subsemnatul rog onoratul Comitet central să binevoia~ă a-mi prelungi con-

cediul, care îmi espiră la 1 Dec. a.c. - pină la 1 .Alpril 1911. Fiind în ace5t centru
al civilisaţiei universale - aş dori să mă depărtez cu cât mai multe îndemnuri şi
lămuriri, pe cari numai un timp mai îndelungat mi le poate da şi pe cari voi
căuta să le pun la timpul său în serviciul aşezămîntului nostru. Ca şi pînă acum,
renunţ şi pe aceste patru luni la salarul meu, lăsînd ca On. Comitet să între-
buinţeze această sumă pentru scopul ce va -2rede de cuviinţă2;,_
Paris, 25 Novembre 1910
Cu deosebită stimă:
OCTAVIAN GOGA,
secretar la „Asociaţiune"
2~ Arh. St. Sb., fond „Astra", dos. 194/1911, act 1336.

25 Arh. St. Sb., fond „Astra", dos. 194/1911, act 1375.
310-1911 9 Febr(uarie 191)1.
Dragă Ioane,
Intors acasă mi-am reluat biroul şi astfel trebuie să-ţi trimit o rugăminte
oficială. Te rog treci pe-aici zilele astea să discutăm împreună chestiunea cola-
borării tale la istoricul „Asociaţiunii". Fără de ajutorul tău ar merge greu acest
lucru ~ care-l poţi face acum dUlpă aplanarea conflictului. Vremea trece şi
amînarea strică.
La întîlnire vom vorbi multe 26 •
Al tău
GOGA
Domnului
Dr. I. Lupaş, protopop,
Sălişte
(Însemnare cu creion roşu:) ,,Exp. 9 II. 1911. R.S."
310-'1 911
1
9 Februarie (191)1.
Stimate domnule profesor,
A:propiindu-se terminul de 1 Martie cc s-a fixat pentru trimiterea lucrărilor

cari vor cuprinde istoricul „Asociaţiunii", Vă rog să binevoiţi a pregăti şi a ne
trimite la acest termin capitolul încredinţat Dvoastră de către şedinţa plenară a
secţiilor din anul trecut: ,,Istoricul revistei Transilvani.a". Fiind lucrarea destul
de vastă .şi rei-::lamînd timp îndelungat tiipărirea ei, îmi permit a vă atrage luarea
aminte, rug[ndu-vă să primiţi respectuoase mulţumiri pentru preţiosul Dvoastră
ajutor 27 •
Primiţi, vă rog, asigurarea deosebitei mele stime:
OCTAVIAN GOGA,
secretarul „Asociaţiunii"
26
Arh. St. Sb., fond „Astra", dos. 194/1911, act 310.
27
21 •
324 Viorel Faur 24
D-sale, Domnului
Dr. Ioan Raţiu, profesor
Blaj
(Însemnare cu roşu:) ,,Exp. 9 II. 1911. R.S."
(Însemnare cu roşu:) .,608-1911" Sibii, vineri 10 Mart. 1911
Sti11wte Domnule profesor,
Contînd la dragostea de muncă prin care v-aţi distins totdeauna, şi la

bunăvoinţa ce-aţi arătat pentru aşezămîntul nostru, mă adresez Dvoastră în numele
prezidentului „Asociaţiunii" într'o chestiune de mare importanţă pentru noi. E
vorba de lucrarea comemorativă ce trebuie să apară oglindind istoricul „Asocia-
ţiunii" din prilejul jubileului ce se va sărba la toamnă, în Blaj. Vă aduceţi
aminte, că la această lucrare - pentru ,~are Dvoastră pregătiţi „Istoricul ret'istei
Transilvania" - d. dr. I. Lupaş s-a angajat să ne deie capitolul: ,,Istoricul în-
fiinţării Asodaţiunii şi a dezvoltării de 50 de ani. Adunările generale, prezidenţii
şi funcţionarii". Din nenorocire Dl. Lupaş în urma neînţelegerilor regretabile din
ultimul timp - de cari probabil aveţi cunoştinţă - , ne-a înştiinţat săptămînile
trecute, că nu e dispus să pregătească această lucrare. Această hotărire ne-a sur-
prins neplăcut şi ne nelinişteşte. Gîndindu-ne mai mult asupra acestei chestiuni
- am convenit ~u Dl. preşedinte - că dintre cercetătorii trecutului nostru apro-
piat Dvoastră aţi fi mai chemat să duceţi în îndeplinire această parte din istoricul
„Asociaţiunii". Prin cercetările ce le-aţi făcut asupra lui Cipariu, prin studiere.a
r0vistei „Transilvania" în care se oglindeşte tot trecutul ,,Asociaţi unii" aţi fi cel
mai indicat pentru această muncă. Se înţelege, capitolul ar trebui să fie scurt şi
condensat, fiind~ă nici timpul nici proporţiile lucrării nu îngăduie o desvolt.are mai
largă. Prin această contribuire ne-aţi obliga în mare măsură, făcînd (instituţiei)
noastre un serviciu din cele mai însemnate. Vă rugăm totodată, ca pentru această
muncă noprevăzută să binevoiţi a vă fixa onorarul ce credeţi de cuviinţă. Ter-
minul pentru prezentarea lucrării ar fi 1 Mai, cind va trebui să dăm materialul
la tipar. Pînă la acPst termin vom face cu toţii capitolele ce-am luat asupra
noastră.
Nădăjduid c{1 va găsi ascultare rugămintea, vă rugăm a ne rispunde cu

în toarcerea poştei~".
Cu deosebi tă stimă, al D,·oaslră dP\'Otat

OCTAVIAN GOGA
:!8 Arh. St. Sb., fond „Astra", dos. 194/191'1, act 608.
(Însemnare cu roşu:) ,,Exp. 25 III. 1911. R.S."
743-1911 11 April a. (191)1
Mult Onorate Domnule prototop,
Trecînd vremea şi apropiindu-se terminul de-a da la tipar materialul lucră

rilor ce vor cuprinde istoricul .. Asociaţiunii·', Vă rog să binevoiţi a-mi trimite
în cel mai scurt timp posibil capitolul încredinţat Dvoastră: ,,Biblioteca Asocia-
ţiunii ". LucrarPa e foarte vastă şi reclamă timp îndelungat tipărirea ei, de aceia
îmi permit a Vă ruga ca cel puţin pînă la 15 Mai st.n. să binevoiţi a pune la
dispoziţia noastră manu~risul2 9 •
Cu încredinţarea deosebi tei mele stime:
secretar la „Asociaţiune"
OCTAVIAN GOGA,
M. Onoratului Domn
Nicolau Togan, protopop
Loco.
(Însemnare cu roşu:) ,.Exp. 11 IV. 911. R.S."
11 April a. (191)1
Stimate Domnule profesor,
Trecând vremea şi scurtîndu-mi-se timpul, sînt necesitat a Vă incomoda din

nou cu întrebările mele în chestiunea contribuirei Dvoastră la lucrarea ce va înfă
ţişa istoricul „Asociaţiunii". Vă rog foarte mult să binevoiţi a-mi da un răspuns
cu întoarcerea poştei dacă sînteţi dispus să primiţi ofertul de-a lucra şi capitolul
,,Istoricul înfiinţării Asociaţiunii şi a dezvoltării de 50 de ani. Adunările generale,
prezidenţii şi funcţionarii" în înţelesul indicaţiilor ce V'am comunicat în scrisoarea
mea din 10 Mart. a.c. - fireşte, pe lingă dorinţa noa,stră, de-a Vă fixa şi onorarul
ce veţi crede de cuviinţă. Consimţirea Dvoastră ne-ar uşura mult şi mie personal
2n Arh. St. Sb., fond „Astra", dos. 194/1911, acl 743.
326 Viorel Faur 26
-----------------------------------
- care am fost insărcinat de Comitetul central cu îngrijirea lucrărei - mi-ar face
hotărîrea Dvoastră o mare bucurie-30.
In aşteptarea răspunsului, Vă rog să primiţi rC'Spectuoase salutări
Al Dvoastră devotat:
OCTAVIAN GOGA,
secretar
D-sale, Domnului
Dr. Ioan Raţiu, profesor gimnasial
Blaj
dnsemnare cu roşu): ,,Exp. 11 IV. 1911. R.S."
Nr. 828-191'1.
Am onoare a raporta, ca rn chestiunea pregătirii lucrării comemorative pri-

vitoare la istoricul „Asociaţiunii'', urmind însărcinarea Comitetului central m'am
a!dresat în mai multe rînduri membrilor din secţii, cărora li s'a încredinţat cite-un
capitol şi le-am solicitat materialul, pentru a-l da la tipar. Aceste solicitări pînă
în prezent n-au avut rezultatul dorit, neprimind pînă astăzi numai capitolul:
„Istoricul şcoalei civile de fete" de Dr. V. Bologa, care s-a şi tipărit. Considerînd
timpul înaintat, în urma căruia nici pe lingă cele mai mari sforţări nu se poate
da decît o lucrare de caracter fra,gmentar, în urma unei înţelegeri avute cu d-l
vicepreşedinte am convenit ca toate capitolele ce vor încurge pînă la 15 Iulie să
le dăm spre tipărire în numărul de vară al revistei „Transilt-ania", abătindu-ne
deci de la programul fixat la în•~c,put de-a scoate un volum separat. Pregătirea
unei monografii unitare, care să înfăţişeze, drept rezultat al unei minuţioase cerce-
tări, dezvoltarea aşezămintului nostru dela înfiinţare pînă astăzi, rămîne să se facă
mai tîrziu. Cu deosebită bucurie aduc la cunoştinţa onoratului comitet faptul, că
dl. Andrei Bârseanu a luat asupra sa pregătirea acestei lucrări atît de importante
pentru instituţiunea noastră şi pentru istoria culturală a neamului românesc. Rog
onoratul comitet să binevoiască a luat act cu aprobare de această comunicare şi a
decide tipărirea capitolelor ce vor intra în revista „Transilvania" 31 •
Sibiiu, 17 Iunie 1911. OCTAVIAN GOGA
30 Arh. St. Sb., fond „Astra", dos. 194/19}11, act 743.

31
Arh. St. Sb., fond „Astra", dos. 194/1911 act 828.
27 Pagini ele istorie culturală transilt·ăneană 327
10
Onorat Coniitet central,
Subsemnatul, dorind a lucra în linişte la pregătirea materialului necesar pentru

istoricul „Asociaţiunii" şi la conferenţa cu care am fost însărcinat pentru ad(una-
rea, gen(erală) rog onoratul Comitet central s"J. binevoiască a mă dispensa de orele
de birou dela 20 Iulie pînă la 20 Augusf 12 •
Sibiiu, 19 Iulie 1911. Cu stimă,
OCTAVIAN GOG A
Dinu Macedonski - actor la teatrul din Oradea
Fiul poetului Alexandru Macedonski a fost, timp de aproape doi

ani, actor în trupa Teatrului Asociaţiei „Vestul Românesc" din Oradea.
Imprejurările care l-au determinat să se stabilească în oraşul de pe Cri-
şul Repede se cuvin a fi reconstituite, mai cu seamă că acestea ne dezvă
luie nu numai motivaţia deciziei sale, ci şi unele realităţi orădene dintr-o
perioadă de efervescenţă culturală, care au avut o certă semnificaţie is-
torică.
Deşi încă din 1921 intelectualii români din Oradea au acţionat, cu
fermitate, pentru constituirea unei trupe stabile în Oradea, intenţiile lor
n-au căpătat o concretizare decît la finele anului 1928, cînd - din ini-
\iativă particulară - s-a organizat aşa-zisul „Teatru de Vest". Noul tea-
tru era patronat de recent înfiinţata asocia\ie ,,Vestul Românesc" şi dis-
punea de aprobarea Ministerului Artelor pentru a putea susţine repre-
zentaţii în oraşele din această parte a ţării, acceptîndu-i-se astfel postura
de trupă de propagandă culturală. In proiectul din 20 septembrie 1928.
conceput de Ştefan Mărcuş, secretarul general al asociaţiei amintite, fi-
gura la oapitolul III (care se referea la „baza artistică" a trupei) şi nu-
mele actorului D. Macedonsky, căruia i se prevedea un salariu de 7 OOO
lei. El fusese angajat de către Teatrul Naţional din Cluj cu scopul precis
de a intra, ulterior, în componenţa trupei „Teatrului de Vest". Prin ur-
mare, D. Macedonsky a făcut parte, chiar din momentul deschiderii pri-
mei stagiuni teatrale româneşti în Oradea (13 octombrie 1928), din perso-
32
328 Viorel Faur 28
nalul artistic c:;.l acestui temerar teatru', inaugurat cu un entuziasm jus-

tificat de către localnici. Artiştii au fost şi ei contaminaţi de această stare
de spirit şi au depus eforturi stăruitoare pentru menţinerea imtituţiei.
Au proiectat un turneu în aşezările mai importante din vestul ţării -
Arad, Lugoj, Timişoara, Salonta, Careii Mari, Beiuş, Satu-Mare şi Baia-
Mare - tipărindu-şi concomitent, din necesităţi propagandistice, un pro-
gram, în care sînt reproduse portretele actorilor teatrului, cu obişnui
tele texte de prezentare. Noi am reţinut ceea ce se referă la D. Mace-
donsky, căruia i se face o laconică caracterizare: ,,Scurt la stat, covîrşi
tor în fapte, sgârcit la vorbă, prinţ în gest. Caracter hotărât şi neşovăitor
la sacrificii. Posedînd cunoştinţe enciclopedice, face mândria camarazilor
săi ... Distins amant al artei dramatice, ani de zile a muncit cu abnegaţie
şi înfrigurare în evoluarea teatrului. Unul din înfiinţătorii teatrului de
avantgardă, unde ... timp de trei ani a trebuit ,să lupte cu cerbicia îna-
poiaţilor şi cu ticăloşiile celor interesaţi":!. D. Macedonsky este şi autorul
unor portretizări similare ale colegilor săi Aurel Dinu şi Constantin Bar-
caroiu. El s-a integrat colectivului actoricesc orădean, dovedindu-se un
militant activ pentru consolidarea sa. Participă şi la acţiuni exterioare
teatrului dar avînd un evident conţinut patriotic. La festivalul din 1 De-
cembrie 1929, pregătit de despărţămîntul orădean al „Astrei" în memo-
ria evenimentului unirii. D. Macedonsky a declamat versuri iar la cel
organizat de Reuniunea f em,eilor române din Oradea, în aceiaşi zi, a re-
citat poezia lui V. Alecsandri „Sentinela română" 3 •
Desfăşurarea normală a activităţii teatrului a fost stînjenită de di-
ficultăţi materiale de nedepăşit ivite chiar din primele luni de fiinţare
a sa. Acestea au fost, de fapt. efectele crizei de supraproducţie (1929-
1933), care au adus teatrul într-o .. situaţie critică", situaţie ce s-a răs
frînt negativ asupra moralului actorilor. O delegaţie a lor. al cărei mem-
bru ales a fost şi D. Macedonsky, avizează Comitetul Central al asociaţiei
despre faptul că ei în această „nesiguranţă (materială - n.a.) nu pot lu-
cra"4. Existenţa teatrului în forma organizatorică iniţial acceptată nu ma;
poate fi păstrată şi, prin urmare, artiştii - prin reprezentantul lor. D.
Macedonsky - îşi asumă responsabilitatea conducerii acestuia 5 • fiindcă
sînt decişi să încerce orice practică numai să i se garanteze teatrului func-
1 Slrădaniile locale pentru înfiriparea trupei te,1lralc sint prezcnlatc amă

nunţit de către Viorel Faur şi Ioan Popovici în articolul :.,Momente din istoria teatru-
lui românesc în perioada interbelică. Preocupări bihorene pentru organizarea unei
trupe stabile la Oradea (I)", în „Centenarul Societăţii pentru crearea unui fond de
teatru român", Oradea, 1972, p. 173-187.
2 „Programul nostru", Anul 1928, nr. 1, p. 15-16, editat de Teatrul Asocia-
ţiei„Vestul Românesc".
3 „Tribuna" (Oradea), 1929, nr. 48 (8 decembrie), p. 3: ,.Sărbătorirea zilei de
l Decembrie la Oradea".
„
Arhiva Episcopiei Ortodoxe Române din Oradea, Fund „Teatrul Asociaţiei
.,Vestul românesc", dos. 1/1928-1929, fila 33.
6 Arh. E)p. Ort. Rom. din Oradea, Fond „Teatrul Asociaţiei „Vestul Româ-
nesc", dos. 2/1930-1931, fila 39.
ţionarea pe mai departe. Dar să reproducem din textul „Menwriului ar-

tiştilor . .. ", subsemnat de către D. Macedonsky: .,Hotărîţi să nu lăsăm
această operă de cultură înfiinţată şi susţinută cu atîtea sacrificii să pia-
ră ... , (propunem) ca artiştii să se despartă în două echipe şi să plece în
turneu ... ", pentru a avea, din încasările realizate. asigurate salariile.
Neaşteptată este însă împrejurarea că, după ce au dat reprezentaţii în
Aleşd şi Tileagd, bineinţeles „în beneficiul propriu al echipei", li se des-
fac contractele de muncă, pe motivul încălcării disciplinei. Ei şi-au ales
ca delegat pentru a duce tratative cu conducerea asociaţiei pe D. Mace-
donsky. Acesta a înaintat conducerii asociaţiei un memoriu la 9 iulie 1930
în care protestează împotriva hotărîrii, după părerea lor arbitrară, a di-
rectorului trupei, care a fost combătută cu argumente temeinice. Respec-
tivul document este. cu deosebire, relevabil, pentru că el descrie, într-un
limbaj patetic, condiţiile precare de lucru şi existenţă ale actorilor. Se
subliniază faptul că de la 1 aprilie 1930 nu li s-au mai plătit salariile.
1 .Dreptatea e prea mult de partea noastră - insistă D. Macedonsky -
şi sîntem siguri că ni se va recunoaşte". Şi mai departe: ,,Nu hulă, nu mi-
zeria cumplită pe care o îndurăm cu resemnare de trei luni de zile meri-
tăm, ci un cuvînt bun, o vorbă blindă, care să ne aline durerile şi să ne
îndemne la o muncă rodnică. Aşa cum sîntem, în cea mai neagră mizerie
(a se observa accentele dramatice - n.a.), flămînzi şi ameninţaţi în fiece
clipă să fim daţi afară din casă, aruncaţi pe stradă şi să dormim pe sub
podurile Crişului, ... declarăm solemn că dragostea pentru instituţia în-
temeiată ... şi pentru care ne-am dat concursul şi munca noastră, - n'a
murit. Suntem gata de muncă. Nu cerem decît o mină de ajutor să pu-
tem eşi din noianul de datorii în care ne-a aruncat cele trei luni de lipsă
îngrozitoare" 6 • Cerinţa lor n-a mai putut fi îndeplinită, deoarece teatrul
nu dispunea de fondurile necesare. Actorii au părăsit oraşul, unii în 1930,
alţii mai tîrziu. D. Macedonsky nu renunţase însă definitiv la ideea de a
colabora efectiv şi substanţial la reînfiinţarea teatrului, care ,,să fie şi
operetă şi comedie muzicală, dramă şi comedie". Işi împărtăşeşte inten-
ţiile fostului director administratov al „Teatrului de Vest", avocatul Şte
fan Mărcuş. El îşi exprima dorinţa de a reface trupa teatrală orădeană,
pentru care fapt accepta să se asocieze cu Ştefan Mărcuş, importantă fiind
doar atingerea scopului vizat. D. Macedonsky oferă chiar şi detalii despre
,,teatru(l) ce am înfiinţat eu acolo", adică în Satu Mare, probabil mai de-
vreme de 1928, care n-a fost viabil datorită ansamblului „rău ales şi rău
administrat" 7 • In condiţiile nefavorabile ale crizei şi acest proiect al lui
D. Macedonsky a rămas nerealizat. El constituie însă o mărturie despre
sentimentele de care era animat D. Macedonsky, tendinţele sale de au-
tentic animator cultural. Deşi eşuate, cele două experienţe ale lui D. Ma-
cedonsky, de la Satu Mare si . Oradea, n-au reusit. să-l demobilizeze. El
6 Arh. Elp. Ort. Rom. din Oradea, Fond „Teatrul Asociaţiei „Vestul Româ-
nesc", ,dos. 2'/1930-1931, filele 92-94.

7 Vezi anexa (originalul în Arh. Ep. Ort. din Oradea, loc. cit.).
330 Viorel Faur 30
mai stăruia încă în convingerea că ar putea contribui la opera de cultu-

ralizare, prin intermediul teatrului, a părţilor nord-vestice ale ţării, răs
punzînd astfel unei chemări interioare şi, totodată, unui deziderat de fac-
tură patriotică.
ANEXA:
Mult stimate Domnule Mărcuş,
Cunosc de mult activitatea ce ai desfăşurat pe terenul artistic, fiindu-mi şi

mie dat odinioară să fac parte dintre colaboratorii Dtale.
Dacă pe vremuri intre noi au existat mici neînţelegeri cari au cauzat pră
buşirea teatrului de Vest, tocmai această prăbwşire care ne-a cauzat ambilor mari
pierderi ar trebui să ne apropie, şi eu sînt cel care vin să fac o propunere pe
care o cred avantajoasă.
Cunoşti desigur şi puterea mea de muncă şi priceperea şi calităţile cu care
nădă,jduiesc că sint înzestrat.
In două-trei cuvinte iată despre ce ar fi vorba:
1. Reînfiinţarea unui teatru care să fie şi operetă şi comedie muzicală,
dramă şi comedie.
2. Terenul este propice, mai ales în Nord-Vestul ţării.
3. In acest scop dacă conveniţi asupra unei alianţe, vă pot da următoarele
explicaţii de resursele şi contribuţia mea în afacere.
a) Există încă la Satu-Mare, la Prefectura judeţului, lei 85 OOO aprobaţi pc>n-
tru teatru ce am înfiinţat acolo. Tot pe numele meu aprobaţi şi fiind înscris în
buget Ia primăria Satu-Mare lei 20 O~O. La Primâria Baia-Mare un rest de
19 OOO lei din 24 OOO votaţi. Aceasta ca parte materială. Cît priveşte aportul moral,
eu la Bucureşti, voi putea forma cu uşurinţă o trupă de dramă şi comedie cum
şi citeva elemente de operetă; această trupă completată cu elementele ce ai D-ta
la Oradea va putea figura onorabil pe orice scenă. Eu dacă am putut susţine 4 luni
un teatru cu 15 artişti a fost ,graţie abonamentelor, cari numai la Satu-Mare şi
Sighet s-au ridicat la 75 OOO lunar. Deci totul e în funcţie de organizare.
Deci în caz cind veţi conveni, vă rog a-mi scrie de urgenţă pentru a comu-
nica la rîndul meu autorităţilor din Satu-Mare calitatea ce o aveţi dC' Director
general administrativ, eu rănunînd simplu asociat al Dtale şi cu Direcţia de scenă.
Bineînţeles că la Satu-Mare şi Sig,het există şi citeva datorii (circa 20 000) şi
acţiunea mea a fost puţin compromisă de un ansamblu rău ales şi rău administrat
deoarece lucrările a trebuit să le fac în pripă. Se poate însă totul repara şi
adăugindu-se oraşe noi bine organizate ne vom putea extinde in întreg Ardealul
şi Banatul, indiferent de spectacolele Clujului.
Aştept la Bucureşti răspunsul Dtale şi imediat ce-l voi avea, mă voi pre-
zenta în audienţă la Valer Pop, exipunindu-i ideia .şi cerindu-i sprijinul.
Pentru cazul icind aveţi alte planuri şi cind totuşi aţi avea pregătite unt.
sau două operete (de preferat comedll muzicale şi persoane puţine), m-aş oferi
să vă organizez eu un turneu.
Cred însă că prima chestiune e mai preferabilă şi mai avantagioasă.
Cu înaltă consideraţiune vă stringe călduros mina,
DINU MACEDONSKY
Bucureşti, Şoseaua Ştefancel Mare nr. 168
31 Pagini de istorie culturală transilt·ăneană 331
SEITEN AUS DER KULTURGESCHICTE DER

RUM.2\NEN AUS SIEBENBURGEN
Zusammenfassung
Die Mehrheit dcr Rumănen aus dieser hislorisch!'n Provinz, Siebenbi.irge>n,

machten unzweifelhaft, in der modernen Bpoche in kultureller Bezichung wesent-
liche Fortschritte. Diese sind fi.ir ihren Wunsch und ihre Făhigkeit des nationalen
Behauptens veranschaulich, denn sie wuriden zu einigen bctonten Dcsnationalisie-
run.gstendenzen von den Behorden der habsbur,gisch-ungarischen Monarchie aus-
gestPllt.
In dem vorliegenden historiographischen Material mit einem mannigfa!tigen
Inhalt stellt der Verfasser wenigere bekannte Aspekte des kulturellen Lebenin Sie-
benburgen vom Ende des vergangenen Jahrhunderts und Anfang dicscs wiederher,
und verwertet bis noeih jetzt in den wissentschaftlichen Kreislauf uneingedrun-
gene informatoris{!he QueHen, in dem das Schwergewicht die Korrespondenzen
tragen.
Die sieben Artikel von verschiedener Ausdehung bilden eine einzige Arbeit
und haben fo1gende Titel: ,,Neue Daten iiber George Bariţ' Presseprozess vom
1879", ,,Ein offenbarendes Dokument ii.ber N. lorgas Vortriige in Budapest (1901)",
,,Eine wenigere bekannte Initiative des Vasile Pârvan", ,,Aus Sextil Puşcarius Kor-
respondenz", ,,Die Mitwirkung der Gesellschaft" Junges Rumănien" zur nationalen
Ausstellung in Sibiu (Herrmannstadt) 1905", ,,Octavian Goga und die Astra" (II),
.,Dinu Macedonsky-Schauspieler im „Westtheater" aus Oradea (Grosswardein)".
DOCUMENTE PRIVIND ACTIVITATEA PATRIOŢILOR ORĂDENI,
ÎN LUNILE SEPTEMBRIE - OCTOMBRIE 1944
DE
IOAN MARINESCU
Rezistenţa antifascistă din ţara noastră a fost organizată de către

Partidul Comunist Român, care a găsit de la început, prin documentele
lansate, calea luptei unite a tuturor forţelor politice, reuşind, astfel, să
polarizeze elementele revoluţionare. democratice şi patriotice, pentru în-
lăturarea regimului militar d2 tip fascist, în vederea asigurăeii fiinţei
noastre naţionale şi a dezvoltării societăţii româneşti.
Primul pas important în realizarea politicii de alianţe largi a parti-
tidului comunist s-a înfăptuit în toamna anului 1943, luna noiembrie,
prin aderarea la coaliţia antihitleristă - al cărei scop era doborîrea re-
gimului militar de tip fascist şi eliberarea întregului teritoriu -- în ca-
drul Frontului patriotic antihitlerist, a organizaţiilor de masă antifasciste.
a unor partide politice şi organizaţii patriotice. Evenimentele politice şi
mai ales militare, interne şi externe, desfăşurate în anii 1942 şi 19'13, au
contribuit la şubrezirea regimului antonescian şi, totodată, au accc,ntuat
starea de spirit antifascistă a poporului român, influenţînd ridicarea la
luptă a oamenilor muncii - comunişti, democraţi sau patrioţi -- hotă
rîţi să participe cu arma în mină la eliberarea întregii ţări, prin singura
formă posibilă - insurecţia - pregătită în cel mai mici detalii de către
conducerea partidului comunist.
Colaborarea dintre P.C.R. şi P.S.D., concretizată în constituirea Fron-
tului Unic Muncitoresc, pe baza acordului din aprilie 1944, a fost conside-
rată în acea vreme, drept un mare succes al închegării coaliţiei antifas-
ciste, o garanţie a forţei muncitoreşti, din elementele căreia s-au re-
crutat, înarmat şi instruit primele formaţii proprii ale partidului. Impreju-
rările interne şi internaţionale au precipitat evenimentele de la începutul
verii, ceea ce l-a determinat pe rege să aprobe, la 14 iunie 1944, planul in-
surecţional elaborat de către conducerea partidului comunist. Pentru a nu
ră~î~e în afara faptelor istorice, partidele conduse de Iuliu Maniu şi C.I.C.
Bratianu, au consimţit ca reprezentanţii lor să semneze la 20 iunie 1944,
platforma comună propusă şi, astfel, să participe la alcătuirea Blocului
:u.1 loan Marinescu
Naţional Democrat. Prezenţa partidului comunist în cadrul Frontului Unic

Muncitoresc şi a Blocului Naţional Democrat, le-a asigurat, acestora, uni-
tatea de acţiune pentru cooptarea armatei române la coaliţia antifasc-istă
- factor decisiv în reuşita insurecţiei naţionale antifasciste. Rolul parti-
dului comunist are semnificaţia primordialităţii în organizarea şi desfă
şurarea insurecţiei, deoarece a reuşit să atragă armata, care a executat
rn precizie matematică şi fără greşeală, fiecare punct al planului insurec-
ţional.
După arestarea guvernului militar de tip fascist, armata română a în-
cercuit şi distrus importante forţe hitleriste din interiorul ţării, a executat
operaţia de acoperire a frontierei - impusă prin dictatul de la Viena - .
a înlesnit înaintarea armatei sovietice peste Carpaţi, fără nici o pierdere.
oferindu-i posibilitatea de a participa, alături de ea la eliberarea părţii
de nord a Transilvaniei.
Concomitent cu desfăşurarea acţiunilor militare, partidul comunist a
continuat mobilizarea şi înarmarea formaţiilor patriotice din oraşele: Iaşi,
Galaţi, Constanţa, Ploieşti, Braşov, Craiova, Turnu Severin şi Arad 1 •
La Oradea a fost semnalată 2 existenţa unei formaţiuni patriotice care
a acţionat în toamna anului 1944, în imediata apropiere a dispozitivului
inamic.
Recent, colecţia secţiei de istorie a Muzeului Ţării Crişurilor s-a îm-
bogăţit prin achiziţionarea citorva mărturii documentare - pe care le
reproducem în anexele lucrării de faţă - referitoare la activitatea pa-
trioţilor orădeni (conduşi de Andrei Silviu, Rajkovic Nicolae şi Papp Ti-
beriu - n.a.), desfăşurată în lunile septembrie-octombrie 1944, pe teri-
toriul oraşului ocupat de administraţia şi trupele horthysto-hitleriste, ac-
tivitate apreciată de tribunalul militar horthyst, drept organizare de
partizani în spatele frontului, fapt pentru care i-a judecat şi condamnat
la moarte, executîndu-i pe Andrei Silviu şi Rajkovic Nicolae în ziua de
9 octombrie 1944.
Credem că, prin publicarea acestor documente, vom oferi cercetăto
rilor un material informativ, util unei reconstituiri cuprinzătoare a eve-
nimentelor anului 1944, pe care, la cele trei decenii parcurse, l-am re-
memorat cu o cuvenită rigoare ştiinţifică şi justificată mîndrie patriotică.
1
Gheorghe Zaharia, Partidul Comunist Român - fOTţa conducătoare a insu-
recţiei din august 1944, in: ,,Anale de istorie", anul XV, nr. 4/1900, p. 45.
2
General de armată 'Iacob Teiclu, Luptele pentru desăl'frşirea eliberdrii Ro-
mâniei de sub ocupanţii fascişti (Oradea), în: ,,Analele Institutului de istorie a
partidului de pe lingă C.C. al P.M.R.", anul X, nr. 5/1964, pp. 140-146; • • •. Ar-
mata romârni în războiul antihitlerist" (culegere de articole), Editura politică, Bu-
cureşti, 1965, p. 241; Andrei Dauer, Lupta formaţiunilor patriotice la Oradea, Sn:
„Familia", seria V-a, anul 7 (107), nr. 4 (68), din aprilie 1971-, p. 8; Vezi şi Andrei
Dauer, Mărturii despre lupta formaţiunilor patriotice la Oradea, august-octombrie
1944, in: ,,SC'micentenarul Partidului Comunist Român '.în Bihor", &l.itura Comite-
tului de cultură şi educaţie socialistă al judeţului Bihor, Oradea, 1971, pp. 146-153.
3 Documente prieind activitatea patrioţilor o,-i'ideni 335
----------
ANEXE DOCUMENTARE"
Nagyvârad thj. văros Polgârmestcre 1
11522/1945 szâm Târgy: F6jegyz6i hivatal el6terjesztese

Andrei Silviu es Rajkovics Mikl6s
exhumâlâsa irân t.
HATĂROZAT
Megâllapitom, hogy 1944 ev okt6ber hava.ban, hadbirosâgi itelet folytân,

Andrei Silviu, volt tisztviselâ es Rajkovics Mikl6s, goly6 âltali halâlt szen-
vedtek es nevezettek a vâr sancâban lettek eltemebve.
Megâllapitom, hogy ugy Andrei Silviu, mint Rajkovics Mikl6s a vârosi vagyon
megmentese, valamint a kozbiztor1sag erdekeben tevekenykedtek, miert is az cl-
ha lâlozottak csalâdjainak az exhumă.lasi koltsegek megteri tese irânti kerclme
1
meltânyos es jogos.
Fenti tenyallâs, valamint a szamvevâseg javaslata alapjân, exhumâlâsi kălt
segek cimen ăzv. Andrei Silviune kezeihez L. 25t, OOO - azaz kettoszâzătvenezer
leit kiutalok a f. e'Vi koltsegrvetes „Szegenytemetkezesek" rovata terhere.
Utasitom a Szâmvevoseget, hogy a fenti osszeget frja elâ, a Penztâri hivatal
pedig, hogy ăzv. Andrei Silviu-ne kezeihez 250 OOO - leit fizessen ki.
Fenti intezkedessel egyidejuleg felszolitom a Tisztifâorvosi hivatalt, hogy
fentiek exhuma.la.sa Ggyeben mielâbb intezkedjek.
Errol ertesittetnek: Szocialpolitikai ugyosztâly, Szamvevâseg 2 hatârozat kap-
csân, es osv. Andrei Silviu-ne, Lucas Demeter a Rulikowsky temeto gondnoka.
Nagyvârad, 1945, mâjus 22.

Polgârmester,
alăiras olvashatatlan
• Corectura documentelor a fost efectua.ti de noi, în mod tacit.

1Copia dactilografiată a originalului. Muzeul Ţării Crişurilor, Colecţia de do-
cumente a secţiei de istorie, Inv. nr. 199.
JJG Ioan Marinescu 4
Traducere,1 în limba română:
Primarul oraşului cu drept municipal, Oradea
Nr. 11522/1945 Subiect: referatul notariatului principal

privitor la exhumarea lui Andrei
Silviu şi Rajkovic Nicolae.
DECIZIE
Stabilesc s:::ă fostul funcţionar oră•şenesc Andrei Silviu şi Rajkovic Nicolae,

în octombrie 1944, au fost condamnaţi la moarte prin glonţ şi au fost înmormîn-
ta ţi în şanţul cetăţii.
Stabilesc că, atît Anderi Silviu cit şi Rajkovic Nicolae şi-au depus activi-
tatea pentru salvarea bunurilor orăşeneşti şi a ordinei publice, motiv pentru care
este lc>gală cererea familiilor celor decedaţi, pentru asigurarea cheltuielilor de
exhumare.
Ca urmare a situaţiei de mai sus iprecum şi .pe baza propunerii contabilităţii,
dispun repartizarea sumei de 260 OOO lei, adică douăsutecindzecimii lei - văduvei
lui Andrei Silviu - sub titlul de cheltuieli de exhumare, sumă ce se va încadra
la cheltuielile pentru „înmormintarca săracilor".
Dau dispoziţie contabilităţii să indice suma de mai sus, iar Serviciul finan-
ciar să plătească văduvei
lui Andrei Silviu suma de 250 OOO lei.
Concomitent cu măsura de mai sus fac apel la serviciul medico-legist, să ia
măsuri cit mai urgente în vederea exhumării.
De.5pre aceasta vor fi informaţi: servkiul social-politic, contabillatea, con-

form hotărîrii nr. 2, -şi văduva lui Andrei Silviu şi Lukăs Demeter - administrato-
rul cimitirului Rulikowsky.
Oradea, 22 mai, 1945
Primar,
(ss). indescifrabil.
5 Dorumente pril'ind artivitatea patrioţilor orădeni 337
ANDREI SILVIU - în uniformă de ofiţer de rezervă al

armatei române (august 1940).
Muzeul Ţării Crişurilor. Colecţia de documente a secţiei de istorie, Inv. nr. 206.
22 - Crlsla 1974
:1:18 Ioan Marinescu 6
COPIE
Dr. IOAN HICA notar public in Oradea.
Primăria municipiului Oradea.
Proces-Verbal
Incheiat în ziua de 15 martie 1946, de către Biroul 1.0.V.R. comunal, al mu-

nicipiului Oradea.
Prezenţi fiind subsemnaţii.
Se prezintă domnul dr. Borbely Desideriu, fost secretar general al mun1c1-

piului Oradea, şi domnul dr. Pa,pp Tiberiu, şef de secţie în serviciul municipiului
Oradea, ambii domiciliaţi in Oradea, şi referitor la condamnarea şi executarea
d(omnu)lui ANDREI SILVIU, fost domiciliat în Oradea, declară următoarele:
In urma ata~urilor Armatei Roşii asupra oraşului Oradea,1 autorităţile ma-
ghiare au evacuat municipiul în ziua de 2 septembrie 1944, iar conducerea Pri-
măriei a trecut asupra secretarului general, dr. Borbely Desideriu. ca cel mai
înalt funcţionar al municipiului. Subsemnatul Borbely Dezideriu, în această cali-
tate - avind în vedere că majoritatea funcţionarilor au părăsit localitate(a), res-
pectiv, serviciul - am dispus domnului ANDREI SILVIU să se prezinte la sc-r-
viciu, imediat, deoarece numitul, pină în anul 1940 - septemibrie - a fost în
servkiul municipiului ( ... ).
Armata Roşie ( ... ) a cucerit jumătatea ( ... ) oraşului, însă, în urma atacuri-
lor .germano-ungare, din nou, a cedat şi s-a retras, recucerind definitiv (oraşul) în
ziua de 12 octombrie 1944.
In acest interval de timp, domnul Andrei Silviu, ( ... ) dr. Papp Tiberiu şi
Rajkovic Nicolae, au fost deţinuţi şi trimişi în faţa Tribunalului militar, care (i)-a
condamnat (:) pe ANDREI SILVIU şi RAJKOVIC NICOLAE la moarte, iar pc
dr. PAPP TIBERIU la muncă silnică pe ,(timp de) 1-5 ani.
Cei doi condamnaţi la moarte: ANDREI SILVIU şi RAJKOVIC NICOLAE,
au şi fost executaţi prin împuşcare, in Oradea, în ziua de 9 octombrie 1944.
Subsemnaţii, am luat parte la şedinţa Tribunalului militar şi avem nemijlo-
cită •2unoştinţă de condamnarea şi executarea domnului ANDREI SILVIU.
Drept pentru care am încheiat prezentul proces-verbal.
(ss). dr. BORBELY DESlDERIU (ss). dr. TIBERIU P.APP
Preşedintele Com(isiei) Şeful biroului 1.0.V.R
I.O.V.R.
(ss), indescifrabil (ss). indescifrabil
L. S.
Numărul: 269/1949 Ieg(alizare) copii
L.S.
7 Documente privind activitatea patrioţilor orădeni 339
Prezenta copie fiind conformă întru toate cu înscrisul: ,,Proces-Verbal" în

original, netimbrat şi prezentat nouă de către văduva lui Andrei Silviu, domici-
liată in Oradea, cu cererea înregistrată la numărul 269/1949 al copiilor din ziua
de astăzi, se legalizează de noi, ~onform Decretului lege, numărul 358 din anul
l944, art(icol ul) 82.
Dat în Oradea, la 14 (patrusprezece iulie unamienouăsutepatruzecişinouă) 1949.
L. S.
Notar public,
IOAN HICA
1 La operaţiunile pentru eliberarea ora"?ului Oradea, desfăşurate între 28 sep-

tembrie - 12 octombrie 1944 au participat: Divizia 3 Munte română, Divizia „Tu-
dor Vladimirescu", Divizia 337 Sovietid. şi grupul hipo-mecanizat al generalului
Pliev.
Muzeul Ţării Crişurilor, Colecţia de documente a secţiei de istorie, Inv. nr. 201.
Casa invalizilor, orfanilor şi văduvelor de război

Servici1.1l stabilirii drepturilor ofiţerilor, subofiţerilor
şi funcţionarilor publici mobilizaţi
COMISIUNEA DE PENSII
DECIZIUNEA Nr. 31917
Şedinţa de la 5.IV.946
Preşedinte, d-l g:(enera)l ma,g:(istrat) C. Manoliu

Membri: d-l col(onel) M. Ciocănescu
d-l col(onel) I. Popiceanu
Luînd în examinare cererea făcută de d-na Andrei Aurelia ( ... ), înregistrată

la nr. 53647, de a fi înscrisă la pensie ca văduvă ( ... ), pe urma defunctului său
soţ, fost agent adm(inistra)tiv, Andrei Silviu, mort în război.
22·
340 Ioan Marinescu 8
Avînd în v0derc art(ii.::olul) 4 din legC'a nr. 794/941, care prevede că, morţi
în război sînt militarii sau funcţionarii publici, care, făcind parte din grupele de
operaliuni sau din c0lc dC'slinate apărării interioare, au căzut din cauza mijloa-
celor de luptă, sau au sucombat, ca o consecinţă a rănilor ori infirmităţilor dobin-
dile prin orice mijloc de luptă, în diferite acţiuni militare, pe front sau în zona
interioară, în timp de ră:ziboi;
ANînd în vedere că, potrivit acestei legi, pensiile urmaşilor celor morţi în
război se calculează pe baza soldei, rcsp~tiv salariile, inclusiv accesoriile cuvenite
gradului sau funcţiunii imediat superioară celui avut în momentul decesului, după
soldele, respectiv salariile azi în vigoare, conform art(icolului) 2 din legea nr. 195,
din 13 martie 1942;
Avînd în vedere că, potrivit art(icolului) 46 din regulamentul aceleiaşi legi,
pentru urm~ii celor morţi sau dispăruţi în război, dreptul la pensie se deschide
(în termen de) 6 luni de la data decesului sau dispariţiei;
Avind în vedere certificatul eliberat (de) Prim(ăria) Oradea ( .. . ), în care
se arată că soţul petiţionarei a decedat la data de 9 oct(ombrieJ 1944, fiind împuş
cat de autorităţile maghiare (sub!. n.).
A vînd în vedere următoarele acte:
Extras (de) deces,
(de) căsăt(orie)
Certif(icatul) nedes:f(acerii) căsăt(oriei),
(de) domiciliu;
In baza dispoziţiunilor art(icolelor) 4, 7, 10, 14, li6, 21, zrl, 25, 26, 27, din
legea nr. 7'94 din 4 septembrie 1941 şi art(icolelc) 4, 7, 24, 37, 38, 39, 40, 41, 42,
44, 45, 46, 47, 48, şi 74, din regulamentul aceleiaşi legi din 10 noiembrie 1941.
COMISIUNEA
Recunoaşte d-nei Andrei Aurelia, ( ... ) o pensie de lei 2 904, bruto lunar,
cu începere de la 9 oct(ombrie) 1944 ( ... ).
Cu drept de apel la Inalta Curte de Conturi, în termen de 15 zile libere de
la comunkare.
Preşedinte, Membri: Col(onel) (ss). M. CIOCANESCU

General magistrat (ss). C. MANOLIU Col(onel) (ss). I. POPICEANU
L.S.
Secretar,
(ss). indescifrabil
Inmînat la ... aprilie 1946,
Şeful biroului,
(ss). indescifrabil.
Comitetul provizoriu al comunei urbane Oradea, asimilată 1.::u judeţul.

Secţiunea muncii şi prevederilor sociale.
Biroul (de) pensii şi 1.O.V.R.
Nr. 12949/1950.
Proces-Verbal
Azi, la 2 iunie 1950
Inaintea noastră, şeful secţiei de muncă şi prevederi sociale, s-a prezentat

dr. Papp Tiberiu, funcţionar al Comit(etului) prov(izoriu) urb(an) Oradea,
dom(icilial) în Oradea, str(ada) Petre Groza, nr. 53, în legătură cu stabilirea îm-
prejurărilor în care, răposatul Andrei Silviu, fost locuitor în Oradea, a fost exe-
cutat de autorităţile maghiare militare; ne-a declarat următoarele:
1n intervalul de timp, dintre 25 septembrie şi 2 octombrie 1944, cînd, în
urma atacului Armatei Roşii eliberatoare îndreptat asupra oraşului Oradea, auto-
rităţile maghiare de toate categoriile s-au retras din oraş, pentru menţinerea
ordinei şi a securităţii bunurilor obşteşti ( ... ), sub conducerea directă a răpo
satului Andrei Silviu, s-a format un colectiv. Membrii acestuia au fost, în parte,
'înarmaţi din magazia de armanent părăsită de .fosta poliţie maghiară. Membrii
colectivului au fost postaţi la diferite instituţii mai importante şi au fost contro-
laţi, în permanenţă, de Andrei Silviu. In dezondinea generală, ,pe lîngă care s-au
retras trupele fasciste, colectivul a procedat şi la dezarmarea cîtorva soldaţi, şi
între altele, a percheziţionat maşina în care se refugia fostul consul german, din
Oradea.
După o săptămină de activitate, prin respingerea vremelnică a trupelor eli-
beratoare şi revenirea unora dintre autorităţile maghiare, col~tivul şi-a sistat
activitatea. Prin denunţare, activitatea colectivului condus de Andrei Silviu, a
ajuns la cunoştinţa poliţiei maghiare, care, imediat, a procedat la arestarea con-
ducătorilor acestei mişcări şi anume: Andrei Silviu, Rajkovic Nicolae, şi decla-
rantul. Intreaga activitate a numiţilor a fost calificată ca tentativă de infideli-
tate la adresa statului maghiar şi numiţii conducători, după grele şi brutale schin-
giuiri în beciurile poliţiei, au fost trimişi în faţa judecăţii Curţii marţiale de
front. Această Curte marţială, dlllpă nişte cercetări sumare, pentru organizare de
trupe(de) partizani, armate, a condamnat pe toţi trei conducători ai mişcării, la
moarte; graţiind, în urmă, în baza unor considerente necunoscute, numai pe
dr. Papp Tiberiu a cărui pedeapsă a fost comutată în 15 ani temniţă grea. Andrei
Silviu şi Rajkovic Nicolae, la data de 9 octombrie 1944, au şi fost executati prin
împuşcare, în şanţurile cetăţii din Oradea; dedarantul, eliberîndu-se din închisoare,
numai în urma intrării definitive în oraiş a armatelor eliberatoare, şi cînd, în
mod firesc, autorităţile fasciste s-au refugiat, de astă dată, definitiv. -
Declarantul accentu(e)ază, că întreaga activitate, în urma căreia foştii săi
tov(arăşi) au fost executaţi, din partea autorităţilor maghiare, a fost considerată,
trată şi judecată, ca (o) acţiune politică cu manifestaţiuni de caracter militar.
:!42 Ioan Marinescu 10
Drept (pentru) care s-a încheiat prezentul proces-verbal, la cererea văd(uvei)

lui Andr<'i Silviu, dom(iciliată) in Oradea, str(ada) Vasile Alecsandri, nr. 10. pl'n-
tru a se putea folosi ( ... ) pentru punerea în curs a procedurii de stabilire a
drc-pturilor prevăzute de Decretul nr. 286, publ(icat) în Bul(<>tinul) of(icial).
nr. 43/1949, ( ... ).
D.C.M.S.
Şeful secţiei Declarant:
GAL ANTON Dr. TIBERITJ P APP
L.S.
Şef(ul) Bir(oului) I.O.V.R.
Burik Irina
Declarapie
Subsemnatul dr. Pa'PP Tiberiu, funcţionar al Comitetului provizoriu urb(an)

Oradea, dom(iciliat) în Oradea, str(ada) dr. Petre Groza, nr. 53, asupra împreju-
rărilor şi cauzelor pe Jfo,gă care a decurs acţiunea de Ol'ganizare a gărzii civile,
în cursul toamnei anului 11944, în oraşul Oradea, ca partkipant la această acţiune,
în cunoştinţa răspunderii mele morale, declar următoarele:
La data de 25 septembrie 1944, cînd în urma acţiunii Armatei sovietice eli-
beratoare, oraşul Oradea a fost părăsit de autorităţile poliţieneşti şi civile, fasciste
maghiare, ( ... ) Andrei snviu, fost jude de vii la Podgoriile din Oradea, m-a
cercetat în biroul meu situat în clădirea fostei Primării şi m-a întrebat, dacă
cineva din conducerea de atunci a Primăriei vrea să ia vreo măsură în vederea
asigurării ordinei în oraş, pînă la sosirea armatelor eliberatoare, căci, întruclt o
astfel de acţiune nu s-ar face, el se simte moral obligat 1 a întreprinde această
acţiune şi îmi ,cerea şi mie concursul la aceasta. Eu i-am răspuns, că ar fi bine
dacă s-ar lua asentimentul conducătorului temporar, de atunci, al oraşului,
dr. Borbely Desideriu, fost ajutor de primar, căci astfel, s-ar putea asigura o mai
mare eficacitate acţiunii. Dr. Borbely nu s-a simţit autorizat de a da o astfel
de autorizaţie, ci, ne-a comunicat că va solicita consimţămintul comandamentelor
militare maghiare şi germane din localitate. După cum ne-a declarat mai tirziu,
aceste autoriFlţi nu şi-au dat consimţămîntul. Cu toate acestea, Andrei Silviu ( ... )
s-a decis să formeze garda civilă, determinîndu-mă şi pe mine să-i dau ajutor.
După aceste preliminări, Andrei Silviu, luind de tovarăş în munca de orga-
nizare directă pe frizerul Rajkovit Nicolae din Oradea, au început să recruteze
1 Andrei Silviu nu era numai un funcţionar administrativ în slujba primăriei

ci şi ofiţer
de rezervă al armatei române (Vezi fotografia din prezenta lucrare).
oameni pentru acţiune. Spre a putea sele.::ţiona mai bine ,pe cei ce se prezentau,
l-a designat pe un oarecare Erdei Ioan, om în vîrstă, cu cunoştinţe multilaterale,
tatăl lui Eroei Ioan, care în prezent este mecanic la Căminul de ucenici din
str(ada) Ciorogariu, nr. 26. In prezenţa acestuia, eu am fost acela care am notat
pc o hîrtie numele şi ocupaţiunea celor ce s-au prezentat. După ce oamenii au
fost conscrişi, li s-a dat îndrumarea din partea lui Andrei Silviu, să staţioneze
în jurul Primăriei, pentru ca la orice eventualitate să fie în apropiere. Am ·con-
scris pe listă - după cum îmi amintesc - cam 4t,-45 persoane, dintre care, sub-
semnatul, am cunoscut numai foarte puţini. lmi aduc aminte că s-au prezentat
printre alţii: Matolay Oliver, azi funcţionar la careva Minister din R.P.U(ngară),
Maszlay Vasile, dr. Chivari Iosif, Soran Augustin, funcţionari şi azi la Comitetul
provizoriu urb(an) Oradea, precum şi Er'dei Ioan, mecanic la Căminul de ucenici
din localitate.
Andrei Silviu, -::u alţi ciţiva cunoscuţi de-ai lui, şi îndeosebi, (împreună) cu
ajutorul lui - Rajkovic Nicolae - între timp, au umblat prin subsolurile unde
a fost poliţia maghiară refugiată şi, găsind nişte arme vechi şi muniţii, le-a adus
(pe) acestea în biroul meu, spunînd că sînt în loc mai bun a(i)ci ( ... ). Această
acţiune de organizare a durat 2 zile ( ... ). Eu, din partea mea, în ziua de marţi 2 ,
la amiaz, m-am dus acasă la locuinţa mea din str(ada) Prof(esor) Gavra, din
localitate, unde m-a ajuns alarma ce s-a dat la sirene, cînd s-a observat că tru-
pele sovietice au împresurat o mare parte din oraş. Partea unde locuiam a fost
blocată de armata maghiară şi a început brandarea 3 şi asediul, prin tunuri, a ora-
şului. M-am retras la adăpost la nişte cunoscuţi, în str(ada) Aulith Lajos nr. 16,
cu care am stat împreună pînă în ziua de sîmbătă, cind, vremelnic, atacul armatei
eliberatoare a fost respins din partea întărilurilor ,germane, sosite în grabă. M-am
prezentat la Primărie să văd ce s-a mai întîmplat în timpul lipsei mele, dar nu
am mai găsit aproape pe nimeni în clădire, nefiind a(i)ci nici Andrei Silviu şi
nici Rajkovic Nicolae ( ... ). In joia următoare, ( ... ) sau prezentat la mine 2 de-
tectivi şi vreo 3 poliţişti maghiari. M-au ridicat şi m-au vîrît în beciurile poliţiei,
bătîndu-mă crunt, cu bastoane, săbii, miini şi picioare. Mi-au cerut lista pe 1~arc
am întocmit-o despre „noua administraţie comunistă·', cum au declarat ei. ( ... ).
La un moment dat, l-au adus în aceeaşi în•căipere pe Andrei Silviu, care purta pe
faţă şi pe trup urmele celor mai cumplite bătăi şi suferinţe. A(i)cl l-am văzut
apoi, şi pe Rajkovic Nicolae, care purta aceleaşi semne de sumerinţe grele. Ne-au
confruntat fără, însă, a ne întreba nimic .altceva ( ... ), dei~ît lista „administraţiei
comuniste". Apoi, văZIÎnd că nu li se comunică nimic din partea noastră, cu
toate loviturile groaznice ce ne aplicau, ne-au trimis în celule aparte ( ... ). A doua
zi am fost audiaţi la proces-verbal", dar totul părea a fi numai formal, un
simulacru.
2 După o analiză mai atentă a datelor calendaristice amintite în documen-
te, comparate cu datele operaţiunilor militare, ne îndrepUţesc să credem că este

vorba de ziua de 27 septembrie.
3
Bombardarea oraşului cu aruncătoarele de mine ,(mortiere).
4 Interogatoriu.
]44 Ioan Marinescu 12
A(i)ci. la auditoriu, am aflat că, în timpul absenţei mf'le, Andrei Silviu şi

Rc1jkovic Nicolae au organizat paza instituţiilor publice, ba chiar că au dezarmat
cîţiva soldaţi ( ... ), oprind şi maşina fostului consul german. pe care au
pE'rcheziţionat-o. ( ... ) după auditoriu am fost retrimişi în beciuri, am fost inchisi
toţi la un loc; pe uşa celulei scria: .,Comunişti-partizani", ( ... ) am fost trimişi
toţi în judecată, pentru tentativa infidelităţii la adresa statului maghiar, comisă
prin faptul de a fi organizat trupe înarmate (de) partizani, în dosul frontului, cu
scopul de (a) ataca armatele maghire fsciste şi germane hitleriste, în spate
(subl. n.).
ln ziua de 9 octombrie 1944, s-a ţinut dezbaterea, cînd Curtea Mc1rţială de
front - după o dezbatere formală la ~arc a ascultat şi o mulţime de martori, cu
rechizitoriu şi pled(o)arii ca de teatru - a adus o sentinţă potrivit căreia a con-
damnat la moarte pe Andrei Silviu, Rajkovic Nicolae, şi pe subsemnatul ( ... ).
Andrei Silviu şi Rajkovic Nicolae au fost imediat executaţi prin împuşcare, iar
pedeapsa subsemnatului a fost comutată, prin graţiere, în 15 (ani) temniţă grea.
Pentru a fi predat autorităţilor militare - fiind tratat ca (şi) condamnat şi
prizon(i)er politic - am fost trimis în celula din beci. Acestea s-au întîmplat pc
la orele 12-14, din ziua de 9 octombrie 1944. Pe la orele 17, deodată, am auzit
o fugă generală din coridoarele beciului. Prin .gaura uşii am observat că poliţia,
iarăşi, se refugiază. Apoi, totul =--a ..:!ufundat în linişte. lntr-un tîr7.iu, mulţimea a
năvălit în cori,doare ,strigîndu~şi rudele şi cunoscuţii pe care i-a ştiut încă ares-
taţi ( ... ). Astfel scăpat, am putut să mă ascund apoi în oraş ( ... ), retrăgîndu-mă
pe dealuri, la locuinţa tov(ară,şei) Markovici Vilma ( ... ).
Din cele de mai sus, reiese că acţiunea noastră, ( ... ) autorităţile fasciste
maghiare au tratat-o drept o mişcare politică, condamnîndu-ne în acest fel. După
modesta mea părere, nimeni nu poate trage vreun beneficiu din faptul de a fi
colaborat, mai mult, ori mai puţin, la această acţiune, decît doar aceia, care
într-adevăr au suferit ( ... ), Andrei Silviu şi Rajkovic Nicolae ( ... ).
Justiţia democratică, Tribunalul poporului, prin anul 1945-1946, pentru măr
turie mincinoasă depusă în cauză, a condamnat la cîte 15 ani temniţă grea pe
Hincz Iosif şi Haldenwang Ioan, foşti oameni de serviciu la Primărie; însă,
Curtea de Apel din localitate, din cauza că nu a putut procura dosarul cauzei
de la autorităţile maghiare şi, astfel, nu a avut suficiente probe asupra vinovăţiei
acuzaţilor, i-a achitat <... \.
Datele cuprinse în prezenta dedaraţie, în esenţă, corespund realităţii; men-
ţionez însă, că în privinţa zilelor şi a ordinei cronologice în care s-au produs
evenimentele, pot exista erori, întrucît de la producerea lor au trecut 5 ani plini
de evenimente şi muncă plină de progres şi schimbări extraordinare, care au
influenţat şi memoria mea.
Data(t) în Oradea, la 5 iunie 1950.
funcţionar la Com(itetul) prov(izoriu) urb(an) Oradea

(ss). dr. TIBERIU PAPP
Muzeul Ţării Crişurilor, Colecţia de documente a SPcţiei de istorie. Inv. nr. 205.
13 Documente prirind artiritatea patrioţilor orădeni 345
DOCUMENTS ABOUT THE PATRIOTS' ACTIVITY IN ORADEA

IN COURSE OF THE MONTHS SEPTEMBER AND OCTOBER 1944
ABSTRACT
The author prezents very short the Communist Parly's and Rumani,rn l\.rmy's
role, in the organization and the development of thc nalional anlifascist insur-rec-
tion, underlining - by lhe documents exposed in thc anncxes - the palriots'
activity în Oradea (guiding by Silviu Andrei, Nicolae Rajkovic and Tiberiu Papp),
unfolded în the months Seplember and Odobcr 1944, on thc territory of lhe occu-
pied lown IJy the Horlhysle-Hitlcrile adminislration and lroops, activily which
was qualified by the Hungarian military tribunal, straight „thc partisans' baclc-
front organiza,ion··.
Not~ şi r~c~nzii
CU PRIVIRE LA NUMELE TOPIC BIHOREAN BULZ
de
RADU SP. POPESCU
Dicţionarul Academiei, înregistrînd cuvin tul bulz, îi dă următoarele sensuri:

,,1. masă (de ceva) de formă (aproape) sferică, cf. boţ, boboloş, cocoloş, gogoloş,
golomoz, bulgăre, blucă, bruş, gogonea; 2. o stîncă singuratică".
Cu cel de-al doilea sens arată DA, citind Glosarul lui Viciu, cuvîntul a fost
semnalat în Valea Jiului (Urkani).
G. Giuglea, M. Homorodeanu şi I. Stan 1 îl semnalează ca nume topic pen-
tru Ţara Haţegului (corn. Rîu de Mari) şi ca apelativ desernnînd o „stîncă ro-
tundă", cu specificaţia că ne găsim în faţa unui element topic cu o arie de mai
mică extensiune, specific, într-o oarecare măsură, Ţării Haţegului 2 •
Un nume topic Bulz am întîlnit şi noi în Gorj, pe Valea Bistriţei (Gureni,
corn. Peştişani), iar Bulzuri pe Valea Sohodolului (corn. Runcu), desemnînd por-
ţiuni din cursul respectivelor văi, unde apa se frămîntă printre blocuri de stînci
aflate pe vad.
O localitate Bulz există însă şi în Bihor, la limila estică a judeţului, în
apropiere de Piatra Craiului şi de locul unde Valea Iadului se varsă în Crişul
Repede. Asupra semnificaţiei acestui nume topic ne vom opri în cele ce urmează.
Satul este atestat mai înlîi în M.06 (posscssio Walachalis Chornahaza") cu un
nume maghiar, nume sub care va apărea notat, în continuare, în documente pînă
în 1851 (Csarnohaza) 3 •
Populaţia sa este românească, ~u excepţia cîtorva familii de maghiari, iar
sensul de „stîncă" al apelativului bulz, care stă la baza numelui topic în discuţie
(satul este situat pe o vale, într-o zonă montană), nu mai este -cunoscut.
1
G. G i u g 1 e a, M. H o m o ro d ea n şi I. S t a n, Toponimia comunei
Rîu de Mori, (Ţara Haţegului), în FD, V, 1963, p. 41-68.
2 Ibid., p. 49.
In judetul Hunedoara există două localităti cu nume derivale de la bulz:

Bulzeşti (provenit, după cum ne indică sufixul. - eşti, de la un nume de per-
soană) şi Bulzani.
Bulzu este şi un ~ălun aparţinător de Uricani, iar un alt călun Bulz este
contopit în Poiana Aiudului.
In Banat, nu departe de Făget, exislă şi o localitate Bulza. Penlru ateslă
rile acestora în documente, vezi Coriolan Suciu, Dicţionar istoric al localităţilor
din Transilvania, voi. I, [Bucureşti], Exiit. Acad. R. S. România, [1967], p. 113.
Nume topice Bulz au fost atestate şi pe văile Ampoiului şi Arieşului (N. Dri-
gan1;1, Românii în veacurile IX-XIV pe baza toponimiei şi a onomasticei, Bucu-
rc>şt1, 1933, p. 494, nota 1).
3
Vezi C. Suciu, op. cit., p. 112.
350 2
Originea cuvintului bulz este încă nelămurită. Tratatul academic de Istoria

limbii române, citindu-l pe Diculescu", îl tratează la capitolul „Influenţa germa-
nică"5. După G. Giuglea 6 provine din adjectivul substantivizat lat•. bullidus, din
care a rezultat rom. •buld, cu pl. bulzi şi de la acest plural s-a refăcut un nou
singular bulz, prin influenţa pluralului asupra sin,gularului.
Fie însă că este de origine veche germanică, fie de origine latină sau de
altă provenienţă, un lucru este cert - şi în această privinţă toţi lingviştii care
l-au cercetat sînt de acord 7 - şi anume că termenul bulz aparţine fondului vechi,
arhaic al lexicului limbii române.
După cum spuneam, sensul apelativului nu mai este cunoscut în Bihor şi se
pare eă el a dispărut aici de multă vreme.
După cum se ştie, ţinuturile bihorene sînt printre cele clintii cucerite de
maghiari, în procesul istoric al apropierii ungurilor dinspre Panonia spre circum-
valaţia carpatică.
Cronica notarului anonim al regelui Bela narează o primă încleştare între
A11pad şi Menumorut la Biharea, cind luptele au durat 13 zile şi s-au terminat
prin împăcarea celor doi conducători. Aceste ţinuturi vor fi şi printre cele dîntii
asupra cărora se va extinde, ulterior, prin a doua jumătate a s~olului al XI-iea,
stărpînirea organizată a statului feudal maghiar 8 • In cadrul acestei feudalizări,
administraţia, cancelaria ungurească au prevăzut -şi maghiarizarea toponimiei,
prin traducerea vechii toponimii româneşti, proces practicat în tot cursul evului
mediu9• Toponimia românească nu a fost tradusă în maghiară în acele cazuri
cînd sensurile numelor topice nu mai erau descifrate de oficialităţile maghiare'°.
Un astfel de caz îl reprezintă şi cel de faţă. Trebuie să presupunem că în
momentul extinderii stăpinirii statului maghiar asupra Bihorului sensul apelativului
bulz se pierduse deja aici, din moment ce nu a fost tradus în maghiară (în
Szikla „stîncă", de pildă; cf. mulţimea toponimelor Ţîclău, în Ardeal), ca în cazul
localităţilor vecine, inclusiv al comunei de care aparţine (Remeţi - care are la
bază magh. remete „pustnic, călugăr, sihastru 11 ). Intre numele românesc Bulz şi
4 C. Di cules cu, Die Gepiden, I, Leipzig, 1922, p. 1181; id., Z.R.Ph, XLIX.
1929, p. 385 şi urm.
Etimologia au acceptat-o Meyer-Lubke Romanisches etymologisches Wor-
terbuch, III, Heidelberg, 1935, p. 1382; P. Skok, ZRPh, L, 1930, p. 270.
5
IstoriJa. limbii române, II, Bucure.şti, Edit. Acad. R. S. România, 1969, p. 368.
6 G. G i u g 1 ea, Crîmpeie de liimbă şi viaţă străveche românească, în
DR III, 1922-1923, p. 595.
7 Pentru alte soluţii şi discuţii, vezi Ci hac, Dicţionnaire d'etymologie
dacoromane, II, Frankrfurt/Main, 1879, p. 33; TDRG, s.v.; Densusianu, GS l,
1923/1924, p. 351; Alejandro Cioranescu, Diccionario Etimologico Rumano, Unin·r-
sitad de la Laguna, 1958-1961, s.v.; Al. Rosetti, Istoria limbii române de la ori-
gini pină în secolul al XVII-lea, [Bucureşti], 1968, p. 239-240.
8 Pentru aspectul istoric al problemei, vezi, printre altele, Istoria României,
val. I, Bucureşti, Edit. Acad. R.P.R., 1960, p. 772 ş.u.; voi. II, Bucureşti, 1962, p. 72
ş.u.; M. Constantinescu, C. Daicoviciu, Ştefan Pascu, Istoria
României. Compendiu, Bucureşti, 1969, p. 1'19; Ştefan Pascu, Voiet'odatul
Transilvaniei, I, Cluj, 1971, p. 29 ş.u.; Cost anti n C. G i u re s cu şi Dinu
C. G i u r e s c u Istoria românilor, Bucureşti, [1971], p. 193, ş.a.
0 S. Drag om ir, Vechimea elementului românesc şi colonizările străine
în. Banat, în „Anuarul Institutului de istorie naţională din Cluj", VI, 19~4--19~5.
p. 276; N. Drăgan u, Românii în veacurile IX-XIV pe ba.-:-a topori.imiei şi
a onomasticii, Bucureşti, 1003, p. 234, 308; E. Petrov ici, Toponimie ungu-
rească fn Transilvania medievală, în „Transilvania", an. 74, 1943, nr. :2, p. 113-130.
10 E. Petrov ici, art. cit., p. 120; V. Frăţi I ă, Vechimea unor topo-
nime din centrul Transilvaniei, in LR, XIX, 1970, nr. 3, p. 238, ş.a.
11 Cf. I o r g u I o r d a n, Toponimia românească, [Bucureşti], 1963, p. 245.
3 351
ungurescul Csarnahaza nu exi:stă nki o potrivire de sens, numele maghiar Iiind

dat după vreun locuitor sau stăpin al satului, probabil Ciornea, aşa cum ne in-
dică magh. - haza (care corespunde sufixului românesc - eşti în „reţeta" de
traducere a toponimiei româneşti în maghiară 12 ).
Un lucru este cert şi anume că în momentul venirii maghiarilor satul era
românesc, după cum specifică şi prima sa atestare vorbind de o „possessio \Va-
lachalis" (vezi mai sus). Totodată, negreşit, locuitorii şi-au numit în permanenţă
satul tot Bulz, chiar dacă [n documentele administrative ungureşti el era -::unos-
cut sub un alt nume, maghiar. Altfel nu ne putem închipui numele său actual,
fiindcă locuitorii nu dau numele unei aşezări după un apelativ al cărui sens nu
îl mai cunosc.
Faptele relatate mai sus vin să confirme ideea lui E. Petrovici c1 „îndeo-
sebi pentru acele teritorii pe care s-au perindat şi s-au amestecat, în cursul
veacurilor, mai multe popoare vorbind limbi diferite, toponimia ne dă informaţii
preţioase asupra modului şi asupra ordinei de sucx:esiune in are s-au aşezat acele
popoare pe teritoriul respectiv 13". Numele topic Bulz se adaugă, totodată, argumen-
telor toponimice ale continuităţii şi vechimii elementului românesc în Bihor.
ON THE 'fOPONYM „BULZ" IN THE

DISTRICT OF BIHOR
- Abstract -
The dialectal word bulz, meaning „rock" is known to belong to lhe old lexical
stock of the language. In some regions of the country it has served for a basis
to some place namc-s (espedally in the historical region of Ţara Haţegului).
Finding it as a village name in the district of Bihor (Transylvania) sf'ems
however to be worth consideration. Here the meaning of the word has long been
]ost, in our opinion even sin12e the X-XI cC'nturies, the time when the Hun-
garians were penetrating into Transylvania. If the meaning of the word bulz had
becn known locally durin,g the following centuries, the administration would have
been able to translate it (as customary) into Hungarian. As it happened, they
co'-:1ldnt but change it for the hung. Csarnahciza, Besides the toponym Ţiclău< hung.
Szikla „rock" is rather frcquent is other parls of Hungarian administrated Tran-
sylvania.
The fact that, in spite of the above mentioned condilions the original topo-
nym has permanently been used by the local Romanian population evidences their
uninterupted inhabiting this n•gion.
12
CI. E. Pe t ro v ic i, art. cit., p. 123.
13
Idem, Adjectivele posesive slave in - j - ca toponime pe teritoriul R.P.R,
în SCL, IV, 1953, p. 85.
352 4
:.:.:::..:.=------------------------------------
ClTEV A CONSIDERAŢII PE MARGINEA VOLUMULUI:

,,ISTORIA TEATRULUI IN ROMANIA (1848-1918)"
(vol. II)
Struclurată în patru capitok- (I. Organizarea vieţii teatrale; II. Repertoriu şi

dramaturgie; III. Arta scenică; IV. Ideile despre teatru şi critica dramatică},
lucrarea dispune şi de două anexe, de o neîndoielnică utilitate, şi anume: de
o cronologie a momentelor mai Sf'mnificative din istoria teatrului în nomâ!lia in
perioada cercetată şi un indice de actari, care conţine lapidare informaţii bio-
grafice. Spaţiul cel mai extins este destinat artei scenice. Calitatea cea mai evi-
dentă a istoriei în discuţie este o notabilă concretizare a ideii de evoluţie unitară
a teatrului românesc în cele trei pătrare de veac investigate. De o similară tra-
tare bC'nefidază repertoriul teatral, dramaturgia originală, arta interprC'tativă şi
criteriile care au guvernat critica teatrală, toate acestea fiind urmărite într-o co-
nexiune şi interdependenţă firească, neatinsă în esenţialitatea sa de fruntariile
vremelnice, care au determinat separatismul ,politic binecunoscut. Sînt semnalate,
apoi, formele organizatorice ale vieţii teatrale, cit şi permanen'\ele acesteia. De
remarcat şi fişele biografice ale marilor actori, care sînt înserate în cel de-al
III-lea capitol. Ilustraţiile le ~onsiderăm, de asemenea, binevenite.
Făcind aceste consideraţii preliminare, ne concentrăm atenţia asupra unor
inadvertenţe depistate, cu deosebire, în capitolul dedicat formelor de organizare
a vieţii teatrale. Prezentind activitatea teatrală din oraşul Cluj, autoarPa, Liliana
Ţopa, procedează - după opinia noastră - nesistematic. Iniţial. sînt exprimate
fraze generale' despre importanţa culturală a oraşului de pe SomPŞ. Apoi, sînt
intercalate referinţe despre „Astra" şi, cu preponderenţă, despre Societatea pentru
crearea unui fond de teatru român, fără a se epuiza chestiunPa. Se revine la
preocupările teatrale ale clujenilor, fă•.:-îndu-se precizări în legătură cu „influenţa"
exercitată de M. Millo" ... asupra tineretului din şcolil,e româneşti" (p. 4-0), pC'ntru
ca să se amintească uiterior de „secţia dramatică" care se crease în anul 186-l în
cadrul Societăţii de lectură a elevilor români de la gimnaziul romano-catolic din
localitate. Observăm că turneul lui Millo a avut loc abia în anul 1870 şi mărtu
risim că nu putem sesiza „influenţa" despre care se ~omite o afirma'\ie nejusti-
ficată. Dar cum acest turneu a fost, într-adevăr, pilduitor pentru studenţii şi
elevii români din Cluj, care au înfiinţat prima societate teatrală română ambu-
lantă din Transilvania (1870), se făcea imperioasă o altă revenirc. Şi. bineînţeles,
după aceasta, iarăşi de la început. Pentru ca să se relcve eforturi10 sociPlăţii am-
bulante, cu care - practic - se încheic „istoricul" teatrului românesc din Cluj.
Ca şi cum n-ar mai fi 0xislat alte manifestări teatrale pină în 1918 în oraşul de
pe Someş. Se trece, la fel de pedestru. la Societatea pentru crearea unui fond de
teatru român. DPsigur, preluîndu-se probl<'ma de undf' fusese suspendată . .\ceast5
societate cultural-na\ională. care a jucat un rol esenţial în viaţa teatrală a româ-
nilor de dincoace de munţi, est0 pur şi simplu PX'pedială. puţinele paragrafe cu
care a fost învrednicită neavind altă menire decît să-i puncteze existenţa. Or,
Societatea pentru crearea unui fond . . . constituie o formă superioară de organi-
zare a mişcării teatrale din Transilvania, sub egida ei desfăşurîndu-se aproape
toate rc,prezenlaţiile teatrale-, mai cu sPamă după ce şi-a înmulţit filialele. In
consecinţă, a-.::tivitatea ei nc>cesita o reconstituire mai t0meinică şi scutită de între-
ruperile menţionat!'. Este uşor de sesizat că autoarea utilizează o bib!iogra-fie
depăşită de cPrcctări şi citează (uneori) greşit lucrările (,pc> care, probabil, nu
le-a consultat în original) din care vrea să ne dovec!Pască că s-a informat. Sprf'
pildă: la p. 40 face trimitere la o carte a lui Iosif Vulcan, intitulată „Panteonulu
5 353
------------------------------------
Romanu. Portretele şi biografiele celebritatiloru romane", Tomulu I (Pesta, 1869)
şi nu „Pantheonul român", cum crede auloarea. Dar să ne oprim la „Extinderea
mişcării teatrale în toată ţara", subcapitol mult mai .::opios în ilTllpreciziuni. Se
afirmă că în „Oradea a luat fiinţă una din cele mai vechi publicaţii literare" şi
anume „Aurora Romană" (la autorul în cauză „Aurora română"; vezi p. 44), al
„cărei ţel a fost de la început (fări\ sj se pregete îndelung, zicem noi, ca să conferim
mai mult{1 „persuasiune" celor scrise) propagarea ideii de teatru naţional" (ibidem)
Primo: revista sus-zisă a apărut la Pesta. Secundo: era subtitulată „Foia beletristica"
iar în articolul-program (apărut în primul număr din anul 1863 (vezi p. 9) se men-
ţiona expres: ,,Voimu ... a răspunde dorinţei on. cetitori, şi câ voimu a împle o la-
cuna mare in literatura noastra". Iată, deci, scopul principal al redactorilor. Bine-
înţeles, au fost publicate în paginile acesteia ~i note despre spectacolele teatrale
susţinute de diletanţi, ca şi despre alte acţiuni culturale ale romârilor din imperiul
habsburgic. Să mai stăruim puţin. ,,Oradea Mare a fost sediul celor mai vechi societă
ţi „lepturiste"din Transilvania înfiinţate în 1852" se afirmă în aceaşi pag. 44. Ne-a sur-
prins o asemenea (categorică) afirmaţie, deoarece în Cluj fiinţa încă din 1845 (la liceul
piarist) o societate de lectură a studenţilor români, numilă „Aurora" (vezi
Gh. I. Bodea, L. Fodor, dr. L. Vajda, Cluj - pagini de istorie revoluţionară,
1•848-1971, Cluj, 1971, p. 7) fără să mai vorbim el<' Pxislenţa uneia în Oradea mai
devrC'me cu un an. De fapt, în Oradea după 1852 n-a a12tivat dedt o singură (şi
niciodată mai multe!) societate de „leptură" (alias de lectură). Sau poale o fi des-
coperit domnia-sa (autorul) documente noi pe care îşi intemeiază aserţiunea? S'i
purcedem mai departe. ,,ln cadrul unui festiral ocazional (al societăţii de lectură
din Oradea - n.n.) din 1870 rar avea loc (a se observa că autorul subcapilolului
scrie - să zicem - în anul 1867, prevăzînd cu exactitate că SC' va întîm1pla
ceva în 1870 - n.n.) recitări . .. , şi se va juca un fragment din Daba Hirca ... "
(vezi fatala p. 44) Nu se citează nici o sursă. Il avizăm pe aulor că am desco-
perit-o. Este articolul lui Vasile Bolea: ,.Lepturiştii din Oradea", apărut în „Tran-
silvania" (1943 nr. 11-1'2, p. 906--926 şi 1944, nr. 2), în care se precizează (la
p. 155, din prima parte a artkolului) că membrii societăţii oră•dene au inter-
pretat şi „un fragment din „Baba Hîrca". V. Bolea indică, cu oneslila te, sursa:
revista Familia din 5 iunie 1870, p. 250-251. Numai că verificind situaţia nu am
rC'uşi t să depistăm în programul „conferinţiei literar-ia publica a societatii de lec-
tura a junimii romane" din Oradea un asemenea punct. Aşadar, se preia o infor-
maţie inexactă, acoJ:idîndu~e credit colportorului, fără a se recurge la sursa
iniţială, unica valabilă. Oaro atît despre aclivitatea teatrală din Oradea, care (prin
grija autorului) a dispărut în hăţişul unor pseudo-informaţii. Ce s-a înlîmplat -
sub raportul consideraţiilor de pînă acum - în centrul cullural de pe valea
Crişului Negru, Beiuşul? Autorul nu ne răspunde la această întrebare. Soco-
teşte desigur, că este o problemă insignifiantă. Oricum, ne facem datoria de a-l
anunţa că în aşezarea respectivă s-a dezvoltat o eficientă şi cunoscută, de altfel,
activitate teatrală. Mai mult chiar, în Gazeta Transilvaniei (1861, nr. 12, Adaosu,
p. 53-54) se menţionează că o „societate de diletanţi români" din Beiuş a pus
în scenă - pentru prima dată - o ,.,piesă comică" de Vasile Alecsandri. Dile-
tanţii beiuşeni au desfăşurat o veritabilă campanie de susţinere a teatrului (vezi
Ştefan Mărcuş, Muzica şi teatru în Bihor, Oradea, 1935; Lucian Drimba, lncepu-
turile teatrului românesc în Crişana, în Familia, seria a· V-a, 1966, nr. 16, p. lti~ll
şi nr. 17, p. 18-19; Viorel Faur, Tradiţii teatrale la Beiuş, în Crişana, 1967,
nr. 78, p. 3; Idem, Teatrul românesc la Beiuş, II, în Familia, 1968, nr. 6, p. 16),
oraşul găzduind şi turnee ale unor trupe de actori profesionişti. Timişoara, care
şi-a aniversat nu de mult un veac de existenţă a tealrului, nici măcar nu este
amintită. Ca şi alte localităţi din Transilvania, în care au avut loc reprezentaţii
teatrale. Ne gîndim nu numai la ~ezările urbane ci şi la cele rurale, în care
s-a configurat acea importantă şi relevabilă mişcare teatrală a românilor de din-
coace de munţi. Am încercat să depistăm în paginile capitolului de .::are ne
ocupăm "?i activitatea teatrală a muncitorimii, deloc neglijabilă. Absenţă. Cititorul
o poale găsi însă în volumul lui Iosif Pe-rvain „Studii de literatură română" (Bdi-
23 - Crlsla 1974
354
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -6
tura Dacia, Cluj, 1971), p. 347-361. Fără să fim prea drastici cu autorii vizaţi,
vom conchide că textele domniilor lor nu au echivalenţa unor capitole autentice
ale unei sinteze.
Se ~uvenea, apoi, a fi consemnate meritele lui Iosif Vulcan, animatorul ce
a condus (în calitate de secretar, vicepreşedinte şi preşedinte), pină la sfirşitul
vieţii, Societatea pentru fond ... , fapt pentru care Nicolae Iorga ii acorda o
de-plină consideraţie. De acelaşi tratament se bucură şi dramatul"'gia lui Iosif
Vulcan, deşi în realitate aceasta, alături de cea a lui Alecsandri, a deţinut prio-
ritatea absolută în repertoriul teatral general al românilor transilvăneni. ateva
exemple: în anul rnoo au fost puse în scenă 35 de spc,ctacole cu piese de Vulcan;
în 1901-12 reprezentaţii; în 1902-24; în 1904-33; în 1904-28. Cele 15 creaţii
aparţinînd lui Vulcan, jucate în anii 1900-1906, au prilejuit aranjarea a 166 spectacole
teatrale în 125 localităţi din Ardeal. Ca atare, receptivitatea faţă. de creaţia dra-
matică a lui Vul,can este incontestabilă" şi acest elementar adevăr ar fi trebuit
subliniat într-o istorie a teatrului românesc, deoarece nu avem în faţă un f<'no-
men nesemnificativ.
ALEXANDRU VIFOTI
PETRU MAIOR
(Editura „Minerva", 1973)
Apărut recent în colecţia „Universitas" a Bditurii „Minerva", studiul mono-

grafic consacrat de Maria Protase lui Petru Maior interesează în egală măsură
pe istod~i şi pe istoricii literari, prin încercarea de reinterpretare a biografiC'i
spirituale a personalităţii eminentului patriot şi cărturar transilvan, din unghiul
noii viziuni istoriografice asupra curentului iluminist la noi.
Personalitatea maioriană s-a bucurat de atenţia unui lung şir de cercetători
prestigioşi, ale căror rezultate sînt discutate de Maria Protase sub mai multe
raporturi, în primul rînd cel metodologic, de unde reiese necesitatea şi punctul
de plecare al acestei monografii.
InceK.--ind reconstituirea biografiei cărturarului iluminist, Maria Protase face
eforturi pentru suplinirea golurilor documentare printr-o „recompunere a desti•
nului personalităţii creatoare, prin însumarea momentelor existenţiale definitorii
indispensabile pătrunderii operei, dar în acelaşi timp şi printr-o corelarl' omolo-
gi,că inversă - creaţie - viaţă spirituală". Intrea,ga monografie este puternic
marcată de această tentativă, justificată programatic, a autoarei.
Exigenţele ştiinţifice ale Mariei Protase sînt îndreptate în direcţia înlăturării
erorilor, a complPtării documentaţiei şi a valorificării a tot cePa ce înseamnă
aport meritoriu, ~a şi trebuinţa a'bordării obiectului în pempectiva un<'i triple
evaluări: în epocă, în procesul de devenire a literaturii şi sub unghi strict con-
temporan.
Urmărind reconstituirea preocupărilor lui Maior la Roma, Maria Protase in-
sistă asupra relaţiilor Maior - Şincai, atribuindu-i acestuia din urmă un destul
de probabil rol dătător de ton în direcţia cercetării trecutului istoric, în timp
ce D. Popovici şi mai nou D. Ghişe şi P. Teodor susţin .. ~i noi subscriem la această
opinie, că Maior, era „pe atunci mai puţin înclinat spre studiul istoriei" mai apro-
piat însă de lei..:!lurile contemporane" (D. Ghişe, P. Teodor, Frag~ritarium iLumi-
• Datele sint reproduse din lucrarea „Centenarul Societă.ţii pentru crearea

unui fond de teatru romdn", Oradea, 1972. p. 57-77.
7 355
nist, Editura Dacia, Cluj, 1972, pag. 184). Oricum, afirmaţia Mariei Protase rămîne
discutabilă şi cu puţine şanse de realizare, cu atît mai mult cu cit însăşi autoare3
scrie în capitolul dedicat „Cărţii neamului", că „opera sa (istorică - n.G.G.) nu
se doved~te a fi rezultatul unor neobosite anchete documentare ca la Sincai" ...
ci ... " totul fiind subsumat unei conştiinţe active şi partkipării vii la tumultul
frămîn lărilor politice curente" (p. 176).
Autoarea fa.ce o largă trecere în revistă a ideilor în circulaţie la Roma şi
Viena în epoca studiilor lui Maior, fixind coordonatele spirituale în cadrul cărora
s-a mişcat bursierul român. Remarcabilă ni se pare străduinţa autoarei de a
analiza, în lipsa unor informaţii documentare, activitatea intelectuală a 2ercului
românesc de la Colegiul Sfinta Barbara din Viena, unde s-au regăsit la un mo-
ment dat viitoarele personalităţi ale vieţii culturale româneşti din Transilvania,
preocupate de configurarea unui program naţional, încurajate de spiritul iosefinist
în plină afirmare: Samuil Micu, Petru Maior, Gheorghe Şincai, Samuil Vulcan,
Ion Budai-Deleanu, I. Halmaghi, Efrem Klein.
După convingerea autoarei intelectualii amintiţi au fost recrutaţi de către
ofkialităţile vieneze pentru a fi formaţi ca militanţi activi pentru triumful idea-
lurilor iosefiniste în Transilvania. Rervenit la Blaj ca profesor de filosofie, Petru
Maior îşi desf~oară activitatea didactică într-o teribilă tensiune, mai ales cînd
sesizează pericolul pe care-l reprezentau teologii instruiţi la Roma, mai sensibili
la propaganda atragerii românilor la catolicism. Rezultatul acestei descoperiri
este „Procanonul".
Maria Protase analizează „Procanonul" pe întinderea unui întreg capitol,
acoridîndu-i importanţa pe care o merită. Autoarea plasează geneza operei în con-
textul crizei de conştiinţă prin care tr~e Maior, al societăţii transilvane bulver-
sate de reformele iosefiniste în spatele cărora distinge despotismul curţii vieneze
şi luptele intestine din conventul blăjan. Maior îşi cristalizează fundamentul teo-
retic al atitudinii antipapale, soluţia „Procanonului", prin nota sa profund origi-
nală, îşi dezvă<luie dimensiunea politică, generată fiind de realităţile româneşti
din Transilvania. De altfel, observăm că Maria Protase preia în această directic
sugestiile lui Lucian Blaga. ·
Clarificarea personalităţii maioriene este urmărită de Maria Protase în evo-
luţia post-blăjeană a cărturarului, în wntextul reacţiunii de după moartea lui
Iosif al Ii-lea, cînd Maior se manifestă ca adevărat Aufklărer preocupat de lumi-
narea maselor şi de soarta politică a poporului său, acceptîndu-şi condiţia de
apostol, cu maximă responsabilitate, eX!primîndu-şi vehement neadeziunea la „po-
litica" lui Ioan Bob. Autoarea se ocupă pe larig de acest conflict dar fără a
adopta o poziţie fermă şi clară.
Inerţia lui Bob îl determină pe Maior ca şi pe alţi iluminişti români, să-şi în-
drepte atenţia şi speranţa spre Oradea, unde vechiul său protector lgnatie Dara-
bant şi apoi urimaşul acestuia, Samuil Vulcan, duceau mai departe, dar sub alte
forme, steagul luptei naţionale. La propunerea vei-:hiului său coleg de la Viena,
acum episcop al Oradei, Samuil Vulcan, Maior ocupă postul de revizor şi corec-
tor al tipografiei imperiale din Buda. Pentru Maior începe o nouă epocă, de
fructoase realizări ştiinţifice şi culturale. Maria Protase subliniază contributia
a lui Maior la „Lexiconul de la Buda", titanica muncă pentru creerea unui li~-
baj ştiinţific românesc, disputa filologică cu orădeanul Ioan Cornelli, paralel cu
munca de documentare şi elaborare a Istoriei sale, căreia Maria Protase îi dedică
un spaţiu lar,g. Se remarcă, pe bună dreptate, că, spre deosebire de Micu sau
Şincai, Maior nu povesteşte ci expune, pledează. Istoria lui se transformă într-o
viguroasă polemică, geniul lui Maior consistîn:d în concentrarea disputei într~o
tematică unică, în a cărei su~cesiuni de evenimente se descifrează sensul deve-
nirii. Istoria angajată politic, spiritul laic, sensul istoricităţii, credinţa în progres,
cultul pentru adevăr, forţa raţiunii şi a opiniei, tendin.ţa critică şi polemică, toate
23°
356 8
acestPa carnclerizează opera islorică maioriană. Maria Prolase relevă trăsălurile

caracteristice ale istoriografiei romantice europene din opera istorică a lui Petru
Maior: noul domeniu de aplicaţie a rosturilor istoriei, a sensului ei politic, proas-
pătă viziune asupra istoriei prezPnlului şi a evului mediu. ToatC' acestea ar ex-
plica marca recf'J)tivitate a generaţiPi paşoptiste vis-a-vis dl' Istoria lui Maior,
faptul că ea a devenit cartea ei de căpătîi, la care face dese trimiteri.
Aprecicm .în concluzie că monografia Mariei Protase constituie o notabilfi.
realizare a istoriografiei noastre literare, o veritabilă materializare a unC'i intenţii
lăudabile fără a aduce însă noulăţi spectaculoase, dar fiind utilă sub raport do-
cumentar şi interpretativ.
GHOOHGHE GOHUN
SCRISORI CATRE NICOLAE IORGA. 1890-1901

vol. I, Editura Minerva, Bucureşti, 1972, 630 p.
Ediţie îngrijită de Barbu Theodorescu
Informaţia ştiinţifică s-a îmbogăţit prin editarea, în ultimii doi ani, a cores-
pondenţei primite sau emanate de la cîţiva dintre marii istorici români, anume
Alexandru Pa,piu Ilarian, George Bariţ, Vasile Pârvan .şi Nicolae Iorga. Au fost,
astfel, readuse în actualitate materiale documentare utile în primul rind reconsti-
tuirilor de natură biografică dar, trebuie să remarcăm faptul, acestea aruncă
totodată noi lumini asupra evenimentelor epocii în care au trăit sC'mnatarii lor.
In măsură importantă au un asemenea caracter corC'Spondenţele lui George Bariţ
şi Nicolae Ior,ga, care au fost prezenţe active ale' vremii lor, influenţind formarea
con:ştiinţelor şi polarizând atenţia ._-ontemporanilor. Ca mentori spirituali ai atîtor
generaţii, cei doi istorici şi redutabili publicişti au avut extinse relaţii sociale,
reflectate elocvent şi în masiva corespondenţă păstrată actualmente în Biblioteca
Academiei Române. Desigur că publicarea acestPia era aşteptată de multă vremc-,
şi, ca atare, este o realitate pozitivă fenomenul angajării unor istorici şi cel"'Cetă
tori în direcţia tipăririi ei integrale. Referim, deci, despre un a~t de cultură cr
merită apreciert?a noastră. Dacă situaţia corespondenţei rămase de la transilvă
neanul George Bariţ ni se pare rezolvată, în sensul că pînă la fine-le prt:>zentului
deceniu aceasta va vedPa lumina tiparului, sîntem ceva mai sceptici în ce priveşte
posibila apariţie a moştenirii epistolare inedite a lui N. Iorga, care se cifrează
la aproximativ 99 OOO dC' docum('nte, ca să menţionăm doar ceea CP există în fon-
durile' Bibliotecii k::adc-miei. Şi totuşi, considerăm ca fiind salutară şi lăudabilă
iniţiativa lui Barbu ThPodorescu, cunoscutul şi statornicul cercetător al vie\ii şi
operei lui Nicolae Iorga, de a ne restitui, cu acest prilc-j, chiar şi o infimă parte
~de numai 1 OOO scrisori) din amintita coresponden\ă. Intreprinderea sa ciştigă o
de nPcontestat sc>mnificaţie prin aceea că s-a făcut pasul iniţial într-o nC'cesară.
am zii.::c> chiar impt:>rioasă, operă de recuperare ştiinţifică a unor inestimabile surse
documentare. Neîndoielnic, este vorba de un început promiţător, care prin exem-
plara sa valoare' morală ar putea declanşa o acţiune convergentă a dtorva spirite
animate de dorinţa de a configura, în adevăratele-i dimensiuni şi în întreaga ei
complexitate, biografia spirituală a personalităţii învăţatului român,
Cu toate că ne sint familiare preocupările- lui llarbu Theodorescu pentru
popularizare-a opc-rei savantului - consemnăm, pentru exemplificare-, monografia
9 357
sa despre N. Iorga apărută în colecţia „Oameni de seamă" a Editurii tinere-

tului - . de data aceasla apreciem că efortul singular nu va ră'.lJbi pînă la •.::c1păt,
cauza fiind impresionantul număr de corespondenţe, a căror tip'lrire pretinde o
însumare de C'nergii, precum şi o perioadă întinsă de timp. Această împrejurare
nu minimalizează realizarea de pin-acum a editorului. Dimpotrivă. aşa cum spu-
neam, îi asigură ~ondiţia de clement mobilizator şi semnal care atrage
atenţia asupra unei incomparabile arhive personale, cc conţine atîtea mii de măr
Lurii epistolare despre viaţa culturală. ştiinţifică şi politică românească pe parcur-
sul unei jumătăţi de veac (1890-1940). Se cuvine să relevăm, fie chiar şi pasa-
ger, un alt aspect al valorificării polivalentei opere a lui Nicolae Iorga. Deşi au
fost reeditate cărţi şi lucrări rC'prezentative ale istoricului, nu este încă reconsi-
derată, după opinia noastră, o parte însemnată a operei sale, manifestîndu--se o
exa,gerală prudenţă în acţiunea de evaluare critică a fondului peren şi de cerlă
acluali tale a cugetării şi producţiei literar-ştiinţifice a ultimului veri Labi 1 crudi t
al neamului nostru.
Primul volum din .::orespondenţa adunată de către Nicolae Iorga, fără a fi
înlăturate nid măcar acele scrisori care îl nedre-ptăţeau sau calomniau, include
documente demne de interes sub raportul explicitării coordonatelor etapei de afir-
mare a tinărului cărturar, ele reflectînd în mod convingător psihologia contem-
poranilor săi. Scrisorile în discuţie dezvăluie, cu prioritale, atiludinea lui Nicolae
Iorga faţă de profesiunea de istoric, la .::arc> s-a stabilit în ultimă instanţă şi pe
care a slujit-{) cu o dăruire absolut singulară. Mai mult drdt din propria-i auto-
biografie (,,O viaţă de om aşa cum a fost") reiese din aceste scrisori consecvenţa
sa neabătută, perseverenţa în munca de perfecţionare a metodelor de cercetare,
de modernizare a opticii inte!"pretative şi, îndeosebi, truda depusă pentru desco-
perirea în arhivole din ţară şi străinătate a tomuri întregi dC' documente. Aşa
cum se remarcă în prea lapidarul studiu ce ţine Io.:: de prefaţă, în corespondenţe
se întîlnPsc menţiuni şi informaţii despre activitatea sa ştiin~ifică, fiind deter-
minate, în princi.pal, de necesitatea „de comunicare de .fapte, idei, tipărire de
articole şi studii. .. ", deci de laboriozitatea neobişnuită, cu totul excepţională, a
energicului istoriic, care a dezminţit ideea că numai după o îndelungă experienţă
de .::ercetare se pot obţine rezultate notabile. Dind implicit o replică modului tra-
diţional, chiar conservat')r de a a,ccepta o pel"Sonalitate, Nicolae Iorga, intelectual
cu un acut simţ al valorii personale, a răzbătut în ponda un.or dificultăţi aparent
insurmontabile. A beneficiat, fireşte, de sprijinul generos al unor istorici cu
autoritate, însă impunerea sa i'n domeniul istoriogra,fiei şi al publicisticii se dato-
rează exclusiv fenomenalei sale capacităţi de muncă, la .::are s-a asociat o incom-
parabilă cultură şi o înţelegere profundă a realităţilor trecutului şi ale zilei. Zeci
de scrisori din volum ne introduc în laboratorul său, permiţîndu-ne să luăm ad
de dezbaterile constructive ale unui spirit dinamic. Se observă, acum, care este
sorgintea manifeslărilor sale de mai tîrziu, cînd - angrenindu-se în viaţa poli-
tică - a încer.::at să o supună, din justificate raţiuni patriotice, unui examen
al onestităţii şi responsabilităţii. Nefiind direct implicat, în acest deceniu de sfir-
şit de veac al XIX-lea, în treburi politice, Nicolae Iorga ni se r<:>levă totuşi ca un
tPmerar adversar al politicianismului, ri-dicînd - în articolele sale, citite de cercuri
din cc în ce mai largi - vălul de pe m~.::hină.lria şi dezinteresul clasei dominante
faţă de destinele poporului nostru.
Deşi sînt expresia unui unghi de vedere exterior, aceste corespondenţe
- aflate într-o necesară interdependenţă cu anii de început ai preocupărilor is-
toriografice şi literare ale lui Nicolae Iorga - conţin elemente de certă semni-
ficaţie biografică. Alăturate celor deja cunoscute, prin intermediul lor se con-
turează mai dar imaginea tînărulni savant român, dominat în tot ceea ce a făcut
de ideea propă.')irii neamului său.
VIOREL FAUR
:::;n IO
CRONICA ACTIVITA'fll ŞTIINŢIFICE

A SECŢIEI DE ISTORIE, PE ANUL 1973
PrC'ZC'nta crunic-{1 î 7 i prnpu1w o sumar,i tn•c-Prc in rc-visU1 a aC'tivit;iţii '!liin-

ţifiC'P dl'Sf{1<:,t1rntii dl' coll'c-tivul 'il'r·(ir•i.
I. CERCETĂRI ŞTIINŢIFICE
a. Săpături arheologice:
Doina Ignat Sava: Săpături arhPologice în corn. Suplacul de Barcău, cercl'•
tarea unl'i aŞl'zări 11p0Jitice.
Ivan Or de n t li l' h: Săpături arheologice în corn. Săcuil'ni, cncetarl'a unl'i
aşPZări din epoca bronzului. Pe teritoriul rom. Diosig cercetarea unor tu-
muli.
Nicolae C hi di o ş an: Săpături arheologice în corn. Tăşad, în aşC'zarea hall-
stattiană şi dacică. /\ colaborat la şantierul arheologic Sînicolaul de Beiuş.
S l' v e r Dumitra ş cu: Colaborare la şantierul arheologic Voevozi, punctul
,.Csillag" - CC'rcetări într-o aşezare de SC'c. II-IV e.n.
Săpături arheologici' la Cetatea de la Biharea şi punctul „Lutărie"
b. CEfiCET ARI DE AR.HIV A
Liviu Borcea: Probleme ale relaţiilor social-economice şi politice în paşalî

cul de la Oradea: Bibliografia istorică a municipiului Oradea; lnccputurile
oraşului Oradea: Cartografia Rihorului mC'dieval; Conscripţia urharială a
Bihorului din 1692. Colaborare la săpăturile de Ia Biharea.
Vi or C' l Faur: Viaţa culturală şi politică din Bihor în sec. al XIX-ll'a; CC'rre-
tări referitoare la mişcarea naţională a Supllexului (1790-92) şi legăturile
ei cu Oradea.
I o an Marinescu: Probleme culturale în ziarul „Tribuna" (1921-1930): lupta
muncitorilor ceferişti din Oradea şi Bihor, 1933; NaţionalizarC'a principalelor
mijloace de producţie în Bihor (11 iunie 1948).
II LUCRĂRI ŞTIINTIFICE APARllTE IN 1973:
LI viu Borcea: Contribuţie la biografia cronicarului bihorean Ioan Szalanli

(cca I617-16GG) în „Crisia", 1973.
Nic o I ac C hi di o ş an: Un nou tnaur dl' podoabe dacÎl'C' dC' argint dl'scopl'rit
la Oradea (rnlaborarl' h·an Ordcntlieh), Crisia, 1973.
S c v C' r Dumitra ş cu: Tl'1.aurul dl' la Tăut('ni - Bihor - monografic arheo-

logkă; Orad<'a '73; Cimitirul 1>refeudal dl' la Pirîul Zăpoll - Şolvan, corn.
Boarta, jud. Sibiu, Studii şi comunicări MUL('Ul Brukenthal, voi. XI\':
Plastica prcistoril'ă din Crişana, Omagiu lui Constantin Dalcovlrlu, Bucu-
r<'şti, 1!17:J; Re1wrtoriul ceştilor dadce din vestul şi nord-vestul Carpaţilor
11 359
Apuseni, Studii şi comunicări Bacău, I!l73: Săpăturile arheologice de Ia Be-

rindia (colaborare cu Ivan Ordentlich), Crisia, 1973;
Vi ore I Faur: Octavian Goga şi „Astra"; Manifrstări muzeistice beiuşene în

anii interbelici; Date despre prezenţa lui Gustav Wl'igand în Bihor, în
Limbă şi literatură voi. 11/1973.; Prezenţe şi manifestări muzeistice bihorene
în epoca modernă (În colaborare cu Virgil Giurcă); Modalităţi de reţinere
muzeală a unor evenimente şi realităţi contemporane, (în colaborare cu
I. Marinescu), în „Muzeul - factor activ în realizarea educaţiei socialiste",
Istoriografia bihoreană în anii republicii; Adunarea generală din anul 1898 a
,,Astrei" la Beiuş; M. S. Noac - un cărturar transilvănean mai puţin cunos-
cut - , Crisial1973.
Doina Ignat: Contribuţii Ia cunoaşterea neoliticului în Bihor, Acta Muzei Napo-

censis, 1973; Repertoriul descoperirilor neolitice din Bihor, Crişia, 3, 1973.
I o an Mari n e s cu: Modalităţi de reţinere muzeală a unor evenimente şi reali-

tăţi contemporane, Muzeul - factor activ în realizarea educaţiei socialiste
(colaborare V. Faur); Acţiunile marilor unităţi române şi sovietice pentru
eliberarea Ţării Crişurilor sept.-oct. 1944, Crisia;
Ivan Or de n t I ic h: Un nou tezaur de podoabe dacice de argint descoperit Ia

Oradea (colaborare cu N. Chidioşan), Săpăturile arheologice de la Berindia
(colaborare cu S. Dumitraşcu).
ITI. LUCRARI ŞTIINŢIFICE ELABORATE IN ANUL 1973:
Liviu Borcea: Unele aspecte ale exploatării otomane în Bihor ş1 rn vestul

României în sec. XVI-XVII; Urbariul comunei Luncşoara (1772); Istorio-
grafia privind atestarea documentară a începuturilor oraşului Oradea; Bi-
bliografia istorică a municipiului Oradea (colaborare cu V. Faur); Urmările
expediţiei lui Gh. Râkoczi al Ii-lea în Polonia asupra părţilor sătmărene;
Necesitatea muzeului şcolar - structura şi eficienţa instructiv - educativă
(colaborare cu V. Faur).
Nicolae C h id i o ş an: Consideraţii asupra culturii Wietenberg; Sincronisme

apusene ale culturii \Vietenberg pc baza importurilor ceramice.
S c v c r Du m t r a ş c u: Romanizare, romancizare, românizare; Sondajul arheolo-

gic din iulie 1973 în Cetatea de la Biharea; Cetatea dacică de la Marca,
monografie arheologică (colaborare cu V. Lucăcel), Muzeul Ţării Crişurilor
- încercări şi realizări în activitatea cultural-educativă; Muzeul Ţării Cri-
şurilor, factor educativ - formativ al elevilor din jud. Bihor.
Viorel Faur: Bibliografia municipiului Oradea (colaborare cu L. Borcea); Prima

bibliotecă publică românească din Oradea; Contribuţii documentare la is-
toria învăţămîntului românesc din Bihor;
Doina Ignat Sava: Ceramica neolitică pictată din Bihor.
I o an Mari nes cu: Luptele ceferiştilor din Bihor din ian.-febr. 1933; Docu-
mente privind activitatea patrioţilor orădeni in lunile sept.-oct. 1944.
:rno 12
IV. PARTICIPARI LA SESIUNI ŞTIINŢIFICE:
Li vi II Bor c l' a: Sesiunea ştiinţifică jubiliară a Institutului Pedagogic Oradea;

Noi dl'Scoperiri privind prcfeudalismul şi feudalismul timpuriu; Unităţik
şi deta'iarnentele de pionieri - Cl'ntre active de educaţie comunistă;
Nicolae C hi di o ş an: Pontica 1973 - Constaţa; Noi descoperiri privind pre-
feudalismul şi feudalismul timpuriu, Oradea; Colocviul naţional de arhe1J-
logie privind epoca bronzului şi începutul l'pocii fierului în România. Bu-
cureşti.
Sever Dumitra ş cu: Sesiunea ştiinţifică jubiliară a Institutului Pedagogic

Oradea; Noi descoperiri privind prefeudalismul şi feudalismul timpuriu,
Oradea, Unităţile şi detaşamentele de pionieri - centre active de educaţiL'
comunistă; Sesiunea ştiinţifică a M11zt'ului Naţional de Istorii'
Ioan Marinescu: 25 de ani de la crearea Muzeului de istorie a Partidului

Comunist, a mişcării revoluţionare şi democratice din Romănia;
Ivan Or d c n t li c h: Sesiunea jubiliară a Institutului Pedagogic Oradea; Pon-
tica 1973 - Constanţa; Noi descoperiri privind prefeudalismul şi feudalis-
mul timpuriu; Colocviul naţional privind epoca bronzului şi începutul
l'pocii fierului în fio1J1ânia, Bucureşti.
V. ORGANIZARI DE SESIUNI ŞTIINŢIFICE:
In anul 1973 secţia de istoric a Muzeului Ţării Crişurilor a organizat sim-

pozionul naţional „Noi descoperiri privind prdeudalisrnul şi feudalismul timpu-
riu".
VI. EXPOZIŢII TEMPORARE:
Secţia de istorie a organizat un număr de 6 expoziţii temporare:

- 75 de ani de la începuturile Astrei în Bihor
- Revoluţia de la 1848 în Ţările Române
Dimitrie Cantemir
125 de ani de la luptele pompierilor din Dealul Spirii (colaborare cu Gru-
pul judeţean P.C.I. Bihor)
Expoziţia de materiale istorice, etnografice, botanice, colectate de expe-
diţiile pionereşti „CutezAtorii"
Semicentenarul Filarmonicii orădene
Deşi prezenta cronică menţionează doar activitatea ştiinţifică şi expoziţio
nală a Sl'cţici de istoril' pc anul 1973, consL·mnăm cu acest prilej că personalul
ştiinţific al secţiei de istoriP a publicat un număr de 60 articole- în prcsa centrală
şi locală, a participat la simpozioane, a susţinut un număr dc 6R conferinţe în
nwdiu rural şi urban, a organizat şi participat la brigăzi muzeistice, a susţinut
lectorat0 în cadrul Univ0rsităţilor populare din municipiu şi judeţ şi a susţinut
lu sC'diu 38 de !C'cţii tematice, a cfcctuat ghidaje tematice în municipiu şi ju-
dL•ţ 0tc.
DOINA IGNAT SA\'.·\
SUMAR
INHALT SUMARY
SOMMAIRE
l. SIMPOZIONUL
„Noi descoperiri privind prefeudalismul şi feudalismul timpuriu", Oradea 4-6

noiembrie 1973:
I o an Chira - cuvînt de s,1lut . 7

Petre Blaj o vi ci - cuvînt de salut 10
Ignat ie 13 e r i n de i - cuvînt de salut 13
Seve r Dumitra ş cu - cuvînt de salul 14
Comunicări prezentate de către partki11anţii la simpozion 17
SEVER DUMITRAŞCU (Oradea), Romanizare, romanicizare, români:::are • Tio-

manization. romanicization, rumanization, . . . . . . . . . . . . El
CUNST/\NTIN C. PETOLESCU (Bucureşti), Amelius Victor, De Caesarilms,
41, 48 . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 29
LIVIU MARGHITAN (Bucureşti), Vestigii arhcolo~1i:·(' 11/ff'1·ioun' t'eacului al
!V-lea descoperite pe cursul mijlociu al Mure,rnlui • Vesliges postc-
rieurs au IVe siecle de n.e. decouverts sur le cours moyf.'n du Mureş. 33
ILIE UZUM (Reşiţa), Bordeie prefeudale descoperite la Gornea • Mittelal-
terliche wohngruben in Gornea. . . . . . . . . . . . . . . . . 39
ILIE UZUM, GH. LAZAROVICI (Cluj), Descoperiri arheologice prc>feudale şi
Jeudale timpurii în zona superioară a disurii • Mi ltelalterliche funde
im oberen clisura gebiet. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 47
SEVER DUMITRAŞCU şi LIVIU BORCEA (Oradea), Sondajul arheologic din
iulie 1973 în cetatea Hiharea • The 1973 archeological bearing at the
fortress from Biharea. . . . . . . . . . . . . . . . . . 57
MARIA COMŞA (Bucureşti), Unele consideraţii prit-inrl oryanizar<'a socială in
regiunile din nord-vestul României în secolele IV-I X • Quelq ues con-
sideraţions concernant l'organisation sociale dans Ies regions du nord
- ouest de Ia Roumanie aux rve-rxe siecles. . . . . . 65
IOAN MITREA (Bacău), Noi descoperiri arheologice din Molr!oi-a aparţinîml
culturii Dridu • Nouvelles decouvertes archeologiques de Moldavie ap-
partenant a la culture Dridu. . . . . . . . . . . . . . . 73
ZOLTAN SZEKELY (Sf. Gheorghe), Contribuţii la problema stabilirii ser11ilor
în sud-estul Transilvaniei • Beitrăge for Sekler Frage in Sud-est
Transsilvanien . . . . . . . . . . . 89
]62
SEVER DUMITRAŞCU (Oradea), Săpăturile arheologice din anul 1970 la Me-

diesul-Aurit - Castel • The 1970 archeological rcscarchcs (diggins)
froin Medieşul-Aurit Castle . . . . . . . . . . . . . . . 101
COSTIN FENEŞAN (Cluj), Citeva consideraţii privind circulaţia monetară în
Banat în timpul feudalismului timpuriu • Einigc Uctrachtunccn IJczu-
glich des Mi.inzverkehrs im Banat zur zeit des Fri.ihfeudalismus (XI-
XIII Ihdt) . . . . . . . . . . . . . 107
LIVIU BORCEA (Oradea), Istoriografia privitoare la atestarea începuturilor
oraşului Oradea • L'historiographie concernant L1ltcstation des com-
menccmcnts de la ville d'Oradea 113
II. STUDII ŞI ARTICOLE
DOINA JGN,\T, Ceramica neolitică pictată de pe valea Cri,rnlui Repede •

Die bemalte neolitische Keramik aus dem Tal Crişul Repede 1:21
IV AN ORDENTLICH, Aspecte privind cultura Otomani • Aspects concerning
the culture Otomani. . . . . . . . . . . . . . . . . . 135
NICOLAE CHIDIOŞAN, Sincronismele apusene ale culturii Wietenberg stabi-
lite pe baza importurilor ceramice • Dic westlicher Synchronismen der
Wietenberg Kultur, die haben auf der grundlage den Keramischen Im-
porten festgesetzt . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 153
ZOLTAN NANASI, Repertoriul obiectelor de bronz din muzeul de la Săcueni
• Repertoire des objects de hronze du muse historique de Săcueni 177
LIVIU BORCEA, Unele aspecte ale stăpînirii otomane în Bihor şi norcl-l'es-
tul României în secolele XVI-XVII • Quelques aspects de la sournis-
sion otomane en Bihor et dans le Nord-Ouest de la Roumanie pendant
les XVIe-XVIIe siecles . . . . . . Hll
IMIRCEA I
BALTESCU ,MARIUCA TANASIU, Contribuţia societăţilor cultu-
rale braşovene la dezvoltarea vieţii spirituale şi a conştiinţei naţionale
a românilor (1850-1880) • La contribution du societe culturel du Bra-
şov au development de la vie spirituelle et de la conciense nationale de
la roumains . . . . . . . . . . . . . . . . . . . :213
VIOREL FAUR, Societatea literară „Samuil Vulcan" din Beiuş • Dic . Sarnuil
Vulcan" literaturgesellschaft aus Beiuş . . . . . . . . . . . . . :245
VIOREL FAUR, Pagini din istoria culturală a românilor transilvăneni • .Sci-
ten aus der kulturgeschichte der Rumanen aus Siebenbi.irgen . . . . 301
IOAN MARINESCU, Documente privind activitatea patrioţilor orădeni Î1! 11111ile
septembrie - octombrie 1944 • Documents about the patriots'activity in
Oradea in course of the months September and October 1944 . 333
III. NOTE ŞI RECENZII
RADU SP. POPESCU, Cu prit•ire la numele topic bihorean Bulz • On the to-
ponym „Bulz" in The district of Bihor. . . . . . . . . . . 349
ALEXANDRU VIFOR, Cîteva consideraţii pe marginea volumului al Ii-lea al
,.Istoriei teatrului fo România 1849-1918 . . . . 352
GHEORGHE GORUN, Maria Protase: ,.Petl"U Maior", Ed. Minerva, 1973 354
VIOREL FAUR, • • •, Scrisori către Nicolae Iorga, 18!10-W0l, t'ol. I Editun1
Minerva, 1972 . . . . . . . . . . • . . . . . 356
DOINA IGNAT, Cronica activitcfţii ştiinţifice a secţiei de istorie a Muzeului
Ţlirii Crişurilor din Oradea pe anul 1: 173 358
lntreprinderc'a poligrafică ,,Crişana", Oradea - Cda. 288

04 Crisia Muzeul Tarii Crisurilor IV 1974

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

04 Crisia Muzeul Tarii Crisurilor IV 1974

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

https://biblioteca-digitala.

Please send any mail Richten Sie bitte jedwelche

SEVER DUMITRAŞCU - redactor responsabil

zolca]a vînturilor potrivnice flacăra culturii. a literaturii şi artei româ-

Stimate tovarăşe profesor Ştefan Pascu,

Pentru Comitetul judeţean de partid Bihor, manifestarea ştiinţifică

In secolul al XVIII-lea oraşul de pe Crişul Repede devine centru po-

:area naţională şi socială, sînt un bun al poporului, al partidului nostru

La fruntarii de patrie, ne întîlnim din nou, pentru a duce mai departe,

Conf. Dr. I. O. BERINDEI,

Ne-am rînduit să trudim pentru organizarea acestui simpozion. între-

Problemele pe care vom încerca să le dezbatem nu sînt noi, bănuim

Ţinînd pas cu înaintarea cercetării arheologice europene, aplicînd me-

1 M. Con st anti nes cu, Despre formaţiunea social-economică tributală, în

în Studii, XV, 6, 1962, pp. 1427-1428: ,,Punctul de vedere al continuităţii a fost

Ceea ce rămîne este realitatea istorică şi etnodemografică concretă,

II. C. D ai co vi ci u, Originea poporului român după cele mai noi cercetări, în

După cum am mai stabilit şi altădată, procesul de formare a poporului român şi

vom încerca să explicăm, atît cit ne va sta în putinţă, apariţia poporului

parte din Dacia romană: Maramureşul, Bucovina, Moldova, Dobrogea şi

1. Crişanaa intrat în întregime în aria locuită de poporul dac 1 . Ne-o

4 S. D u m i t r a ş cu, L. Mă r g h i ta n, Aşe=ări şi descoperiri dacice din

b) Pe Crişul Repede descoperirile romane se întind spre vest, din-

1a v. ultima lucrare cunoscută de noi în acest sens Al f r ed Ha f f n e r,

zaţiei locale din Crişana, admitem că în această provincie istorică a avut

20 v. Cultum bizantină în România, Buc., 1971, passim, dacă_ inscripţiile din

ROMANIZATION, ROMANICIZATION, RUMANIZAT!ON

The author suggests an explanation of the apparition of the Rumanians on

Istoriografia modernă a atribuit împăratului Constantin cel Mare o

truită la mijlocul secolului al III-lea, în timpul lui Gallienus 9 • La o con-

astfel să demonstreze lipsa totală (!) a i7Noarelor antice. privitoare la activitatea

Aşadar, în problema datării fortificaţiilor romane tîrzii de pe limesul

A VRELIVS VICTOR, D E C A E S A R I B U S, 41, 18

L'auteur abtire de nouveau l'attention sur un passage de l'oeuvre de

Străbătută de meandrele dese ale Mureşului, valea netedă şi largă a

1 vezi: M. Roş k a, Staţiunea neolitică de la Turdaş, în Publicaţiile Muzeu-

Scopul comunicării noastre, ţinînd cont de importanţa cu totul aparte

3 C. Daicoviciu, Problema continuităţii in Dacia, în AISC, III, 1936-

p. 15 sqq; I. Mitrofan, Villae rusttcae în Dacia Superioară, în ActaMN, X, 1973,

avînd fundul plat, corpul relativ scund terminîndu-se în partea superioară

Ştefan şi colab, Dinogetia, Aşezarea feudală

O altă localitate din epoca romană de pe valea Mureşului care a dat

VESTIGES POSTERIEURS AU IV SIECLE DE N.E. DECOUVERTS SUR

Au cours de plusieurs decennies, on a mis au jour dans la zone riveraine

ridicat in situ pentru a putea fi transportat la muzeu. In ultima fază, cea

avind o formă semilunară cu citeva aplicaţii şi un altul, tot semilunar dar

Cercelul semilunar de argint are analogii foarte apropiate la Prsa 8 •

MITTELALTERLICHE WOHNGRUBEN IN GORNEA

8 A. Tot i k, SlovArh, XI, 1, 1963, p. 155, fig. 4-0/1..

S 19 \\ \\ \ borde/ m;., ~ ~ ~ ~ ora bd

SC'ara. 's', '• bruf/ -y;;/'4

Fig. 1. Cornea - Căuni a ele S

Incepind din primăvara anului 1968 Muzeul judeţean Caraş-Severin

Muzeul din Reşiţa inventar (inv.) arheologie (arh.) 1224.

Pe harta Original Aufnahmskarte des Temesvar Banats, ausgefurt in den

2. In vatra satului la casa cu numărul 15 (fig. 1 b) cu prilejul diver-

Pescari. 9. Din hotarul satului dintr-un loc neprecizat provine o mo-

11, I. U z u m, Bordeie prefeudale descoperite la Gornea, vezi p. 39-42.

MITTELALTERLICHE FUNDE IM OBEREN CLISURA-GEBIET

1s Ibidem, p. 413, nr. 19.

n C. F e ne ş a n, Cîteva consideraţii privind circulaţia manetară în Banat

dem 11.-12. Jh., sowie ein - wahrscheinlich mittelalterlicher - Friedhof. Im

-=-- ~ - ---:-- ... r .. , f'

Stranie ni se pare publicarea sub semnătura lu: I. Dumitriu (şi bă