Patrimonium Apulense 4 2004 PDF

PATRIMONIUM APULENSE
◊
anuar de: arheologie, istorie, cultură,
etnografie, muzeologie,
conservare, restaurare
PATRIMONIUM APULENSE IV
ANUAR de: arheologie, istorie, cultură, etnografie,
muzeologic, conservare, restaurare
Editori:
Ministerul Culturii şi Cultelor
Direcţia Judeţeanăpentru Cultură, Culte şi
Patrimoniu Cultural Naţional Alba
Colectivul redacţional:
Gabriel Rustoiu
Dorin Ovidiu Dan
Dat la cules: 20.11.2004

Hârtie: 70X 100
Format: X5
Coli tipo:
Editura: "ALTIP" Alba Iulia,
Str. Dimitrie Cantemir, Nr. 2A
Tel./Fax: 0258-811744; 81104 7
Orice corespondenţă se va adresa:

Send any mail to thc following adresse:
DIRECŢIA JUDEŢEANĂ PENTRU CULTURĂ, CULTE ŞI
PATRIMONIU CULTURAL NA ŢIGNAL ALBA
Piaţa I.I.C. Brătianu nr. 2
Tel./Fax: (+040)-58+813119
E-mail: djccpcn _ alba@yahoo.com
Alba Iulia - 510118.
România
ISBN: 973-7724-16-X
ISSN: 1582-9588
Ministerul Culturii şi Cultelor
Direcţia Judeţeanăpentru Cultură, Culte şi
Patri1noniu Cultural National Alba
'
PATRIMONIUM
APULENSE
ANUAR de:
arheologie, istorie, cultură,
etnografie, muzeologie,
conservare, restaurare
IV
COORDONATORI:
Gabriel Rustoiu
Dorin Ovidiu Dan
Editura ALTIP
li li
Alba Iulia - 2004

CUPRINS
ARHEOLOGIE ............................................................................................................................................7
Marius Mihai Ciuta - Contributions regarding the knowledge of the beginning
of the early neolithic in Roman ia. The Precriş cultu re in the intercarpathian area ........... 8
Marius Mihai Ciuta - Contribuţii la repertoriul descoperirilor aparţinând
fazelor timpurii ale culturii Vi nea din sud-vestul Transilvaniei ....................................... 29
Cristian I. Popa, Gabriel T. Rustoiu, Pantelimon Popovici - Două noi piese
de plastică preistorica .................................................................................................... 36
Cristian Dima, Cristina Oarga - Descoperiri Coţofeni din periegheza
la Şeuşa şi Drîmbar (jud. Alba) ...................................................................................... 49
Cristian Ioan Popa - Descoperiri din epoca fierului la Petreşti-
Groapa Galbenă ............................................................................................................. 63
Cristinei Plantos, Cristian I. Popa - Noi precizări asupra locuirilor dacice
de la lnuri - ,.Piatra cu Stânjenu" şi împrejurimi ................................................................. 76
Radu Ota, Valentin Deleanu - Piese arheologice inedite descoperite
la Apulum. ........................................................................................................................ 87
Mariana Egri, Marius Mihai Ciuta - O copie ceramică a unui opaiţ roman
din bronz de la Şeuşa (jud. Alba) .....................................................................................92
Vasile MOGA - Însemnări epigrafice ..................................................................................... 98
Radu OT A - Controverse privind provenienţa celebrei Lupoaice de pe
Cap1toliu şI a gemenilor ..... ......... ...... ..... ............................ .................................... 102
Beatrice Daisa Ciuta - Despre rolul şI importanta arheobotanici1
în cercetarea arheologica din România ....................................................................... 105
Marius Breazu, Tudor Borşan, Ionuţ Maican - Aplicaţii ale tehnicilor
şi metodelor moderne în cadrul cercetărilor arheologice de salvare -
topografia digitală... . .... .. ........... ... . ......................................................................... 111
CRONICA CERCETĂRILOR ARHEOLOGICE DIN JUDETUL ALBA (2004) ...................................................128
Marius Ciuta - Cercetări arheologice sistematice la Şeuşa-.,Gorgan",
(corn. Ciugud, jud. Alba) ............................................................................................... 129
Iuliu Paul, Mihai Gligor, Cristian Florescu -Cercetari arheologice
preventive efectuate pe teritoriul judeţului Alba în anul 2004 ....................................... 138
Cristian I. Popa, Cristinei Plantos, Valentin Deleanu -
Raport privind cercetările arheologice de la Celea
(corn. Gaida de jos, jud. Alba) ..................................................................................... 147
Cristian I. Popa, George Bounegru, Paul A. Mihai -
Raport asupra săpaturii de salvare de la Alba Iulia - str. Brânduşei, f. n ...................... 150
Marius Mihai Ciuta, Aurel Dragota - Raport asupra lucrărilor de descărcare
de sarcină arheologică întreprinse în cadrul sitului arheologic
„Apulum" - 01 Auto SRL (DMV), Alba Iulia, B-dul Republicii ....................................... 156
Cristian I. Popa, George Bounegru - Raport asupra săpăturii
de salvare de la Alba Iulia - str. Oborului, nr. 12 A ....................................................... 165
Constantin Inel - Raport preliminar de cercetare arheologică pe terenul
amplasat în Alba Iulia. str.Crişanei f.n ......................................................................... 171
Matei Drâmbărean - Raport privind săpăturile arheologice preventive
executate în Alba Iulia, str. Brânduşei, f.n. şi str. Ferdinand I, Nr. 20 ........................... 174
Constantin Inel, Valentin Deleanu - Raport preliminar de cercetare
arheologică pe terenul amplasat în Alba Iulia, str.Lalelelor f.n ..................................... 180
Marius Mihai Ciutâ, Aurel Dragotâ - Cercetari arheologice de descărcare
de sarcină arheologică în Alba Iulia, str. Brandu şei (Lalelelor) .................................... 188
Marius Mihai Ciutâ, Aurel Dragotâ - Cercetări arheologice de descărcare
de sarcină arheologică în Alba Iulia, Dealul Furcilor (str. Izvor) .................................. 196
Constantin Inel - Raport preliminar de cercetare arheologică
pe terenul amplasat în Alba Iulia str.Izvorului f.n .......................................................... 202
Cristian I. Popa, Paul Mihai, George Bou negru - Raport asupra săpaturn .. ..207
de salvare de la Alba Iulia. B-dul Horea. nr. 22 ................... ·:. : . .. .......... .
Aurel Dragotâ Gabriel T. Rustoiu, Valentin Deleanu, Cordoş Cristin~,
Crişan Manie~, Cosmin M. Urian, ~dela Kudler - Necropola medievala
..... 217
timpurie de la Alba Iulia. Str. BrinduşeI (III) ................... •:.:···························
Marius-Mihai Ciută, Călin Anghel~ Cercetarea arheologica de la
21
Sântimbru - ,,Biserica Reformata" ............... ••• .. ·.. ••• .. ······· .. ············································ 2
ISTORIE · CULTURA .............................................................................................................................227
Angela Mureşan - Colecţia de monede ~edi~vale ,,~rof. Alexa~dru Borza"....... . . 228
Dorin Ovidiu Dan - Stemă şi sigiliu. Contnbuţ11 heraldice la istoria Sebeşului ..... .. 235
Dan Dorin Ovidiu - Contribuţii la istoria şcolilor din Sebeş
(secolele XIV - XIX ) ....................................................... ···· ·. ·. ·· ·········· · · ...... 249
Doina Dreghiciu, Gabriela Mircea - Însemnări din cărţi vechi şi documente
referitoare la răscoala lui Horea ........................................... ••.... ••••••••········· •••••••···· ··· ··· 260
Iulia Ramona Dan - Contribuţii la istoria pompierilor din Blaj .......................................... 269
Ioana Gabriela Rustoiu - Inventare de bunuri ale parohiilor
Protopopiatului Ortodox Sebeş (1854-1872) ............................................................... 271
Iulia Ramona Dan - Tiparul sigilar al tribunului Mihail Andreica (1827-1902) ..................... 31 O
Alexandra Dana Zecheru - Învăţământul primar greco-catolic în judeţul
Alba la sfârşitul secolului al XIX - lea şi începutul secolului XX .................................. 312
Dan Mazălu - Evocarea personalităţii lui Ştefan cel Mare
prin scrisul istoricului Alexandru Lapedatu ................................................................... 321
ARTA - ETNOGRAFIE .............................................................................................................................332
Adriana Ţuţuianu - Simbolistica apei şi obiceiurile de la naştere ...................................... 333
Radu Totoianu - Spaţiul şi calendarul pastoral al mărginenilor Sebeşului ....................... 339
Ioana Gabriela Rustoiu - Un zugrav al Lazului, Ioan Morar .............................................. 361
MUZEOLOGIE • RESTAURARE - CONSERVARE ......................................................................................392
Ioachim Lazăr - Valorificarea patrimoniului cultural - naţional
în cadrul caselor memoriale "Crişan" şi "Vlaicu Bârna",
din satul Crişan (judeţul Hunedoara) ...................................................................... 393
Zevedei Ioan Drâghiţâ - Grâtlina botanică şcolară din Blaj:
repere istorice ( 1881-1918) .......................................................................................... 406
Zevedei Ioan Drăghiţă, Călin Anghel - Din activitatea muzeistică
a lui Enea Zefleanu: proiectul de reorganizare a secţiei arheologice
a „Muzeului Unirii" (1937) ............................................................................................. 418
Dan Anghel - Prelevarea unui mormânt de copil de epocă romană ................................... 426
RECENZII $1 NOTE DE LECTURĂ .............................................................................................................431
Dorin Ovidiu Dan - Angela Groza, Elena Ionescu, Rozalia Gulea,
ŞcRol!le B_lajuluiizvor de darur;; Ed.Buna Vestire, Blaj, 2004 ....................................... 432
Ioana .usto1u - Cornel Tatai Baltă, Iuliu Moga (1906-1976),
BlaRJ, Ed .. Astra, 2004, 67 p. (42 ilustraţii) ................................................................... 433
Ioana u_sto!u - Marius Porumb. Ştefan cel Mare şi Transilvania.
Legalurt culturale şi artistice moldo-trans!lvane in sec. XV-XVI
Cluj-Napoca, lnsMutul Cultural Român, 2004, 123 p., 88 ilustra.ţii .......................... .
Dana Zecheru - Aurelian. Sacerdoţeanu. Coresponden/ă (1928- 19 74)
435
· ···
Coordonator:. Corneliu Mihail Lungu, Bucureşti, 2004, 358 p.
(Arhivele Naţionale).................................................
Constantin Inel -Acta MuseiApulensis XLI 2004 ·· ·····.. ·······.. ·········.. ·.. ····· ······· ···.. ···· 436
Dorin Ovidiu Dan - Eva Mârza, Ileana Burni~hioiu, .. ·······............ ·············.. ········.... ···.. ·.. ···· 438
Biser✓ca medievală din Sânlimbru, Bibliotheca Universitatis Apulensis
.XI, E~. Aetern1tas, Alba Iulia, 2004, 77p, XXXIX pi. .................. '
Dorin Ovidiu DAN - ln memoriam TAMAŞ ARPA O ········ ···· · ···· ····· 439
(1711. 1946-19 VI. 2004) ........................................................................................
440
ARHEOLOGIE
PATRIMONIUM APVLENSE
CONTRIBUTIONS REGARDING THE KNOWLEDGE OF THE BEGINNING

OF THE EARLY NEOLITHIC IN ROMANIA.
- THE PRECRI$ CULTURE IN THE INTERCARPATHIAN AREA 1 -
MARIUS-MIHAI CIUTĂ
Argument
The paper whose summary will be presented in the following pagcs deals with
the very complex problems related to the origins of the Neolithic way of life în the
Transylvanian lntercarpathian area, an organic part of the Early Neolithic from the
Balkans and North-Danubian areas.
The actual framework of my approach began to take shape through the research
I had made, under the coordination of Professor Iuliu Paul, within the archaeological
sites from Şcuşa - La cărarea morii ( 1996-2000) and Limba - Borda ne ( 1995-200 I).
where we discovercd representative deposits, characteristic of this specific
phenomenon. These discoveries, together with the materials and data of the former
research from Ocna Sibiulu -- Triguri and Gura Baciului. outlined and clearly defined
the evolutions of the incipient Neolithic populations from the Transyl\'anian
Depression.
The consistent usage of the MJ/ojcic-Lazarovicisystcm, for more than 40 years.
inherently led many researchers to stereotypically refer to this system. a practice that
detcrmined a real "mannerism". The subsequent completions (Lazarovici 1977: 1984:
1992; 1993; 1006; Lazarovici, Maxim 1995) are on1y slight variations, its strncture
remaining the same and thus proving an unchanged view of this phenomenon.
Therefore, thc putting up-to-date of the discussions regarding this subject was
imperious1y necessary, especially due to some more or less recent interventions (Paul
1989; Ciută 2000: 2001 ).
I. Introduction
The first chapter is intended as a presentation of the methodological references
and theoretical premiscs that represented the starting point of this papLT The
neolithization of the Balkan-Carpathian area and, implicitly, of the Transyl\'anian
lntercarpathian area, has been - due to its remarkable complexity and tn the deep
implications it had over the entire evolution of the human civilizatinns frnm this
territory - a subjcct that many specialists consislently approached.
The points of view from which this phenomenon has been (and st iii is) percei\'ed
were as differenl as probably were the specific particular circumsta11res in ,, hich 11
'This papcr rcprcscnt thc summary of thc Joctoratc thcsis prcscntcd hy thc author in Dcccmhn 2002
8
took place. As we acquired data and information through research and intcrpretations,
there were formulated different theoretical-evolutionary constructions concerning the
neolithization of Southcast European areas (and, implicitly, of the Intercarpathian
territory). These constructions started mainly from the typological-stylistic analyses
of artefactual products corroborated with the stratigraphy from different sites having
multistratified deposits.
The terms cu/ture and cultural complex have been used randomly in the
Romanian literature, sometimes having the same meaning, sometimes designating
cultural processes of different proportions (spatia!, chronological and evolutionary).
As a consequence, the evolution of the North-Danubian Early Neolithic has been
characterized, from case to case, by a certain incongruity.
Some attempts to define and Iimit the basic tcrms, notions and concepts that we
generally use (in an effort to elucidate the historical phenomenon that triggered the
actual neolithization of Balkans and Danubian areas) led to the setting up of some
cultural systems which eventually, although more tlexible and brought up-to-date (at
a certain moment), acted restrictively when it came to applying an "evolutionary"
pattern to a wide and complex historical process. In fact, any (theoretical and
conceptual) system of cultural development, no matter how appropriate the analysis
behind its formulation might be, is dependent upon a certain stage of the research and
even upon a better known, and therefore apparently more relevant, regional situation.
The same thing happens in the case of the cultural-chronological system
proposcd for thc Starccvo-Criş phe110111e11011, treated either as a cu/ture (Lazarovici
1977; 1979; 1984), cr as a cultural complex (Lazarovici 1984; 1993; 1998). This
phenomenon, which, at a certain moment, had been ascribed a vast territory (almost
the entire Balkan Peninsula) and an evolution period of more than 3000 years
(Lazarovici 1993, 244 ), in view of some recent discoveries, could not be perceived as
a unique culture, especially due to the fact that regional aspects or groups were a
priori excluded from its evolution.
The approach to defining the Precriş culturc was a vcry difficult onc, cspccially
duc to thc fact that its specific fcaturcs (few, highlighted by archacological discovcries)
had prcviously been introduced (as phascs, distinct stagcs respcctively) in differcnt
cultural-chronological systcrns that followcd thc cvolution of subscquent cultural
phenomena. Thc outlining and dcfining of Prccriş culturc, a distinct element in thc
ncolithization of thc North-Danubian arca, was rcalized through succcssivc rcscarch
and archaeological discovcrics, cach one meaning a new argument for the revaluation
or even refutation of the evolution models previously stated and proposed.
II. The Present State of Research concerning the Precriş Cui ture
In the first part of this chapter (The Evolution of Research and Specific
Terminology concerning the North-Danubian Early Neolithic) we thought we should
insist upon the "step by step" presentation of the ways in which Early Neolithic had
been defined north of the Danube and of the terms used to designate it, from the first
9
discoveries up to present days. We consider this historiographical approach to be

absolutely necessary owing to the confusions surrounding the phenomcnon under
discussion, mainly because of the way it has been treated (conceptually and
terminologically) in the literature. In this context, we have bestowed special atlention
on the problems concerning the Aceramic Neolithic "postulate" and/or the
autochthonous neolithization tendencies because ultimately the understanding of the
outlining (and nominal designation) manner of the Precriş culture dcpcnds upon thc
way thcsc "theorics" have subscqucntly bccn dealt with and refuted.
The first papers and syntheses written about the North-Danubian Early Neolithic
reduced themselves to the mere presentation of some material and stratigraphical
facts, their cultural-chronological interpretation bcing constantly related to the
previously proposed statements conceming similar phenomena from neighboring areas
(Hungary - Kutzian 1944; Yugoslavia - Milojcic 1949 - D. Garasanin 1954). About
the evolution and respectively the periodization of this age, one may notice the same
taking over, sometimes mimetically, of the cultural-chronological systems advanced
for the above-mentioned territories (Zaharia 1966; 1967; Lazarovici 1977, 34; 1979,
17-19, 23-25; 1984, 49-53).
The early deposits discovered at Gura Baciului and Ocna Sibiului represented
an undeniable evidence that there were cultural horizons, which "might have been
placed in a chronological horizon prior to the Pre-Sesklo cu/ture .from Thessa/y",
hence "the possibliity that a vcry early Protosesk/o element might bc inserted ar rhe
heginning oi' the great Starcevo-Criş complex'' was of a nature to "rai se just(tied
doubts aho1ll the accuracy of the general picture that had materia/iz.ed for the O/d
Neolithicfrom the Balkan-Danubian area" (Ylassa 1972, 26-27, note 72; Paul 1989,
I 0-11; 1995, 32-39).
The detailed analysis of the specific elements from the lower levels of the two
sites mentioned above materialized in the outlining and defining of a cultural horizon,
a distinct culture respectively, stratigraphically and chronologically placed before rhe
early Starcevo-Crişculture, namcd Gura Baciului-Cârcea (Dumitrescu, Vulpe 1988,
29-30) or Prccriş (Paul 1980; 1989, I 0-12, 35 sqq).
Thus, the idea suggesting a bipartite division of thc North-Danubian Early
Neolithic began to take shape, its beginning co1Tesponding to thc Precriş culture,
followcd by thc Starccvo-Criş culturc (Paul 1995; Nica 1995; Boroncanţ 1990, 143-
144; Laszlo 1998; Berciu 1994; Ursulescu 2000; Ciută 2000; 2001, etc.)
The e\'o/11tio11 <f defining the Balka11-Da1111bia11-Carpathia11 Early Neolithic
cm1cc'pt in J<Jreign literature is treated in a similar manner, from the first specific
discovcries made at the beginning of the last century, through the theoretical and
cultural-evolutionary statements characteristic ofthe middle of thc cenlury (govemed
by thl' Milojcic paffcm, based on the discoveries from Thessaly and Ma1:edonia), Io
thc most recent proposals conccming the periodization of the Southeast European
Early Ncolithic. The alternative suggesting a bipartite division of the Early Neoli1hi1:
10
from Balkans and Danubian arcas bccorncs a widcly acccptcd onc among thc spccialists.
Accordi1;1g to this, thc Protoscsklo clement occupics thc "first position", as a well-
dcfined culturc, while the Starcevo-Korăs element rcmains on thc "second position"
postulatcd by M. Garasanin as early as the 1970s (Garasanin 1989; Brukncr 1997:
Bogdanovic 1987; Chochadziev 2000, etc.). Moreover, therc arc opinions according
to which thc Starcevo phcnornenon (and thc cultural group ·s contemporary to it) may
be ascribed to the Middle Neolithic (Brukner 2000).
III. The Repertory of the Precriş Discoveries
Duc to the prcsent state of rcscarch, wc havc conccntratcd our cncrgy into
gathering all data and infonnation rclatcd to thc places whcrc Precriş clcmcnts wcrc
found (as thc Repertory of Discoveries from the entire Romanian territory), with a
special stress on the Transylvanian aspect.
The system used for this repertory is the one proposed hy I. Paul (Paul 1992,
136), with certain completions from my part. As there is a relatively low number of
discoveries belonging to this culture - situation justified also by the present state of
research - we have decided to offer a presentation as detailed and comprehensive as
possible, avoiding "telegraphic" references.
Apart from the 15 places with findings bclonging to thc Precriş culturc, thcre
arc 9 more "uncertain" recordings. In the latter case wc are talking either about
discoveries made exclusively as a resuit of field investigations and leading to materials
and stratigraphical situations not relevant enough to an accurate framing, or about
recent discoveries, not published yet. The given data refer especially to the elements
necessary for their geographical identification. to which we may add the arguments
pleading for their framing within the evolution of the culture, even if sornetimes these
are not entirely enough.
Some technical (such as the accidental character of most discoveries, liable to
haz.ard - Vlassa 1980, 696: Ciută 2001 ), statistica) ( for example the last 5 years brought
8 more points on thc map of this culture) and, not lastly, cultural (thus, thc placing of
the earliest settlement, Gura Baciului I, at the 11011hern extrcmity of the tcrritory
occupicd by this culture appears to be a paradoxical one) considerations represent
arguments to confirm the hypothesis about the incomplete discovery of this culture
at the present time.
The spatia) display of the discoveries may provide (punctuate) some guide
marks regarding the identification of the path (or paths !) used by thesc communities
to penetrate and advance into the North-Danubian area (Vlassa 1972; 1980, 696: Paul
1989, 16-18: Luca 1999; Ciută 2001 ). Studying the map that shows the position of the
main discoveries, we arc bound to bestow special attcntion on thc Oltenian path
(Grădinile- Cârcea - Valea Răii), path followcd by the Prccriş communities to advance
towards north and penetrate into the Intercarpathian Transylvania. The western variant,
following the route Vardar (Axios) - Morava (Drenovac, Grivac, Donja Branjevina,
Szarvas 23 ), the Danube Gorges region (Lepenski-Vir, Dubo va - Cuina Turcului,
11
Pojenena - Nucet, Gornea - Locurile Lungi), Eastern Banat (Focni, Dudcştii Vechi,
Fratelia), Mureş Valky, with a way out in thc dcpression region Vinţul de Jos - Alba
(Limba?), is, for the moment, a hypothetical one due to the lack of research that might
provide linking points and outline a possible way of penetration.
IV. The Gco-morphological and Climatic Essential Features of thc
Romanian Territory in the Early Neolithic Period
The knowledge of the characteristic fcatures of the present geo-morphological
environment, as well as the attempts to reconstruct the paleo-cnvironment and thc
subsistcncc potcntial of Precriş communitics (also through specific raw material
sourccs), rcprcsent esscntial prcmiscs for undcrstanding the primary motivations that
led thc Prccriş communities to scttlc in the Intcrcarpathian tcrritory, as well as their
rhythms of development and their particular evolution.
Aftcr a bricf spatia) dcmarcation and a prcsentation of thc main present gco-
morphological fcaturcs of thc rcgions occupied by thc Prccriş communitics (the
Intcrcarpathian territory remaining the most important one), we have worked out an
interdisciplinary approach regarding the analysis of some ecosystems typical to fanning
- brecding communities, with a special stress on the resources of raw materials virtually
exploited by these.
Salt, one of the indispensable elements for the life of cattle breeding
communities, represents, due to its omnipresence in the Intercarpathian territory, an
essential factor for the attraction, polarization and development of Precriş communitics.
Thc singling oul of othcr potcntial raw materials uscd by Prccriş communities (such
as wood, clay, silex and othcr useful rocks, fertile lands, water springs, etc.), as well
as of thcir sourccs, reprcsents an important apµroach in this chapter.
Finally, we havc pul forward a set of proposals concerning thc rcconstruction
of thc palcocnvironmcnt typical to thc Prccriş communitics. Wc have rcsorted to the
prescntation of thc data providcd by a scrics of interdisciplinary analyses
(archacozoological, palinological, paleoethno-botanical, timherline and snow/ine, etc.),
some of them being the !atest in their field, and extrapolated the information - with
the neccssary caution - when the results did not come from the Transylvanian area.
As a preliminary conclusion. during the chronological period "occupied" by
Precriş communitics, thc paleoclimate appears to havc bccn charactcrizcd by notablc
fluctuations (cald periods altcmating with warm ones), a situation diffcrcnt frum that
"opti11111111111 climatic" so often assumed for the Ncolithic age.
V. The Material Culture
1. Settlcmcnts and Dwcllings
Despitc the cxisting low numbcr of discovcrics bclonging tu thc Precriş cultun:
and thc incomplete knowlcdgc of its habitations. it has bccn possiblc to proposc somc
interprctations starting from certain charactcristic fcatures resulted from archaeological
rcsearch. Thcse interpretations (as working hypotheses) refer to some geo-
morphological conditionings, to the main types of economy and subsistence, to sorne
12
intra- and intercommunitary structures and social relations, and also to thc arca and
intcnsity of exploitation of somc natural rcsourccs. Ali Prccriş scttlemcnts frorn
Transylvania wcrc set in regions favorable to living and adcquatc - both as gco-
morphological position and as thcir potential of rcsources - for thc csscntial nceds of
cattle breeding and farming communities.
As for the geo-morphological position of somc Precriş settlcmcnts, wc havc
noticed their "hidden nafllre", that is their location in sheltered, relatively uneven
regions. Studying the repertory, one may notice the preference for the relatively high
terraces of some 3rd or even 4 th dcgrcc tributary strcams of thc big rivcrs (Mureş, Olt
and Cold Someş) (Vlassa 1980, 691, 694; Lazarovici, Maxim 1995, 2-3, 66; Ciută
2000, 53-55). They also prefcrred tcrraces and higher, hilly territories situated at the
junction between plains and plateaus or even piedmont regions.
We have also introduced in our analysis aspects related to site catchments, that
is not only the territory really occupied by a community, but also the cntirc arca used
by that community in order to obtain the neccssary clcmcnts through direct exploitation
of natural resources (Fazecaş 2000 apud Flannery 1976; Ursulcscu et alii.2001, 174).
As a resuit, there appeared a kind of site catchments typical to communities of shepherds
and farmers, whose development involved frequent usage of salt resources. We have
even tried to grasp some direct relations between the size of a settlement, the numbcr
of its inhabitants, the area used in order to obtain the necessary resources (site
catchment) and the prevalent economic character.
The internai organization of Precriş scttlcments, observed as a resuit of thc
systematic research from Ocna Sibiului and Gura Baciului, provcs the cxistcnce of
some "traffic paths" betwecn dwcllings, paths madc accordingly to the land
configuration (a fact proved by their stmcture and aspect) and thus representing the
first attempts to orRa,1ize ( "systematiz.e ") the territory ofan Early Neolithic settlement
(Paul 1989, 9-1 O; 1995, 37-38: Lazarovici, Maxim 1995, 67). The spatia! organization
and the systematization of the territory were pointed out by the architectural dynamics
of Early Neolithic settlements, dynamics observed in the various crossed or superposed
complexes, which proved the existence of a permanent changing urbanistic activity.
The dynamics of the Precriş architecturc shows a typological and/or
technological-constructive evolution of dwellings from onc phasc to anothcr (Vlassa
1972, 8-28; Paul 1989, 9-1 O; 1995, 28-30; Lazarovici, Maxim 1995, 63 ). One may
notice a general development from small semi-deep, uneven dwellings (pit houses)
and sometimes having grooves on the corners or on the short edges (Vlassa 1968:
1972, 8, 10-11; 1980; Paul 1989, 4-5; 1993, 43-44), characteristic of the early phases,
to surface dwellings, some of them having special arrangements such as those built
on a "rock platform (bed)" (Vlassa I 972, I O; Lazarovici 1984, 72-73; Lazarovici,
Maxim 1995, 63-66; Paul 1989, 4-10; 1995, 30; Ciută 2000).
13
2. Occupations and Tradcs

A. Plant Growing
Direct and indirect cvidcncc about plant growing arc prcscnt in all Prccriş
scttlemcnts. Diffcrcnt objccts wcre discovcrcd in thc Prccriş habitation lcvcls:
millstoncs, as wcll as hammcrs having diffcrent sizes and specific shapes (uscd to
crush and grind grain sccds), plough sharcs (grubbing hoes?) made of antlcr; bone
tools used as dibblcs and silex bladcs with specific silicolithic patina, as well as possible
bone sickles. Scientists assume that these communities employed a relatively primitive
agriculture, in a "gardening" system made on terraces with fertile lands (a confined
area) or near forests (Lazarovici, Maxim 1995, 164).
B. Cattlc Breeding
The results of paleofaunal analyses prove particularly the employment of
breeding, with a majority of ovine-caprine, followed by bovine. ll is a proved fact
that thcse people were aware of the favourable periods and of particular sacrificial
techniqucs (El Susi, Rusu 1995; El Susi 2000). Hunting appcars to have played a
secondary role in the diet of Prccriş communities. The minor role played by thc
exploitation of wild species is considered to be the resuit of an incomplete adaptation
of the newcomer Neolithic populations to an environmcnt (fauna) different from the
original Mediterranean one (Rădulescu et alii. 2001, 35).
C. Pottery
We have bestowed special attention on occupations and their products
(considered to be representative elements, guiding fossils for differentiating and
defining any Neolithic cultural phenomenon): pottery and pottery manufacturing.
Starting from the first discoveries belonging to the above-mentioned cultural
horizon, this kind of artifact represented the main recognition element (through
discrimination and comparative analogies) compared to products belonging to other
cultural phenomena (Vlassa 1972, 13-16: 1980; 1989, l l: 1995, 29; Nica 1976, 453-
463; 1977, 13-53; Lazarovici 1984, 52-55).
The Precriş pottery (predominantly fine and polished - more than 80-90%)
was subject to some physical and chcmical analyses, detem1inations and measurements,
operating with interdisciplinary parameters. The rcsults provcd tobe vcry important
in ordcr to understand the constitutive proccsscs and interpret thcsc artifacts. Thc
tcchnological unity of thc pottcry from all Prccriş scttlcments was macle evident through
WAi (water absorption index) and X-ray diffractomctry analyscs (Lazarovici, Maxim
1995, 222-223 sqq; Lazarovici 1998, 177; Ciută et alii. 2000, 104 sqq: Maxim ct al.
200 I: Anghel 200 I, 34 7).
Wc have rcconstructed all stagcs of the Prccriş pottcry manufacturing ( froin
choosing thc clay to polishing, dccorating and firing thc pottcry). cach stage showing
specific technical features. We have also formulated a proposal regarding the
typological seriation of pot shapcs. as well as of painted ornament. Whitt' motifs
painted on a red - chcrry-colored background (recl-,rnrl') represent the , ariety
14
characteristic of this culture beside other specific elements (decorating techniques,

ornamental motifs).
Diffractometry analyses showed that the pottery firing was undertaken in a
controlled oxidizing atmosphere, at a temperature between 875 -900°C, a fact implying
vast technical knowledge. On the whole, the characteristic fcatures of the Precriş
pottery show notable differences from those of the Starcevo-Criş pottery. These
diffcrenccs refer to style, modclling, and surface treatment, decorating techniques
and firing techniques.
D. Other Occupations
a. Stone Proccssing
Thc prescnce of obsidian (sometimcs more than 95%), quartzite and
"dchydrated" silex, as well as of microlithic objccts from Precriş habitations, reveal
both thc Thessalian-Aegean origin of this cultural phenomenon and the possible
contacts with autochthonous Mesolithic communities (Ylassa 1968, 375-376; 1972.
9, note 7, 11, 24-25, Fig. 11/2, 5, 8-9: 1976, 258; 1980, 693; Nica 1976, 441: 1977,
16; Paul 1989, 7; 1995, 36: Lazarovici 1984, 56; Lazarovici, Maxim 1995, 13, 156-
158; Ciută 2000, 59; Vouzaxakis 200 I, 16). As about stone grinding, there are none
(Ylassa 1972, 11; 1980, 693) or very few such tools. We pre sume the existence of the
"roller axe" (Walzenbeile) in the earliest Neolithic deposits from Gura Baciului and
Ocna Sibiului, axe most probably attested in levei II from Gura Baciului (Ylassa
1965, 13-17; 1972, 8-9, note 11, 11-12; 1980, 693; Lazarovici 1979, 31; 1984, 75).
b. Bone and Horn Processing
The complex IMDA (morpho-functional, typological) analyses on representative
groups from Precriş settlements prove a special attention granted to this occupation
(Marinescu-Bîlcu, Beldiman 1999; Beldiman 2000; 2001: Ciută 2000; Bcldiman, Ciută
200 I). Due to the needlcpoints, spatulas, smoothers, ornaments, technical objects,
etc., IMDA stood out remarkably through the structure of its inventory. Thus, it shows
the contribution of this kind of industry to the elucidation of some paleoeconomic
aspects typical to the first Neolithic horizons north of the Danube. The conclusions of
the IMDA analyses on Precriş products, as well as their comparative study with similar
products belonging to the Starcevo-Criş culture, prove thc cxistcnce of some no table
differences. These diffcrcnccs arc rcprcsented by ccrtain original kind of tools, thus
showing different expcriences and even subsistence strateg ies (Beldiman 2001 ).
c. Household Occupations
There have been examinations concerning other occupations also, such as salt
exploitation, grain grinding, skin and fur processing, spinning, weaving, wattling,
wood processing.
3. Considerations about the Spiritual Life
The relatively recent theories concerning the emergence and evolution of the
Neolithic way of life emphasize especially a preeminently religious "revolution of
15
symbols". This revolution means a gradual abandonmenl of the old magica! hunting
rituals and the cnforccment of new beliefs related to the fecundity and fcrtility of
women, domestic animals and earth, this phenomenon preceding the economic changes
(Cauvin 1994, 51-52 sqq).
In thc casc of the Prccriş culture, we are dealing with a "dual" religion, the
religious system being structured around two entities: a feminine one, which is no
longer only a "symbol of fecundity and fertility", but becomes a mythical apparition
secn as a "Supreme Being" (Mother Earth Goddess, Universal Mother, The Great
Mother, The Great Goddess, etc.) occupying a central position in cosmos ("feminine
monotheism" - Cauvin 1954, 51 ); and the masculine principie evokect by the "Buii",
which tends tobe expressed in an anthropomorphic way and is usually subordinated
to the feminine entity (Cauvin 1994, 142, note 14; Ursulescu et alii. 2001, 170-171,
176-177).
A general characteristic feature of the anthropo- and zoomorphic plastic art is
given by the small and very small size of the figurative reprcscntations (Vlassa 1972,
17; 1980, 693; Paul 1989, 5-1 l, 17 sqq; 1995, 48-51; Lazarovici, Maxim 1995, 145
sqq; Ciută 2000, 70-74), with analogies for the Protosesklo plastic art (Vlassa 1972,
17; 1980, 694; Paul 1989, 7 sqq; 199 l, 43-45; 1995, 48 sqq; Jovanovic 1967; Stankovic
1991, 3 5-41; Aslanis 1992; Matsanova 1996, 105-128; Budja 1998, 219 sqq). Anothcr
charactcristic feature of thc plastic art is reprcsented by the fact that it is found almost
cxclusivcly insidc closcd complcxcs (dwcllings, pits, etc.), somc of which may be
interpreted as having a special, cultic purposc (Paul 1993, 43-44; 1995, 48; Ciută
2000, 70-72; Lazarovici, Maxim 1995). The constant prescnce of painted pottcry
inside thc samc complexes is difficult to separate from thc othcr vestiges due to the
faci that they are somewhat strangely placed as against the presumed center of the
dwellings (Paul 1995, 48; Vlassa 1972, 28).
The mast representative ceramic zoomorphic figurines are those presenting
Bovidae (bulls) discovered in the first leve) from Gura Baciului (Vlassa 1968. 374;
1972, 17, note 34, Fig. 14/6-8, l0a-f; 1976, 211, Fig. 14/10; Lazarovici 1984. 57, 77-
79; Lazarovici, Maxim 1995, 147-148, Fig. 23/6-10), in the levels Ia and Ila from
Ocna Sibiului (Paul 1989, 7; 1995, 49-52, Table VIII/I 0-11) and finally at Şeuşa - La
cărarea moni (Ciută 2000, 70- 73). In thcir turn, the fragmcnts of bucrania. the
zoomorphic pots and the graphic rcprcscntations givc shapc to a cult of thc huli having
an Anatolian-Thcssalian origin. A scrics of statemcnts havc bccn proposed for its
connotations (Mcllaart 1967; Vlassa 1972, 17; Lazarovici 1984. 57; Stankovic 199 J
41-42; Paul 1991, 41-45; 1995, 51; Lazarovici. Maxim 1995, 148-155. 175 sqq:
Ciobotaru 1999, 74; Karmanski 2000, 121; Draşovean 2001. 34).
The "T"-shaped miniaturc ceramic rcprcscntations l)abrets) may also be
intcrprctcd in rclation with this cult. Somc rcscarchcrs bclicvc they arc schcmatizcd
rcpresentations of a bullhcad, uscd as pcndants (amulcts) (Jovanovic 196 7, 11-19;
Srejovic 1973, 259; Stankovic 1991, 35-42; Lazarovici, Maxim 1995. 155; Matsanova
16
1996, 124; Kam1anski 2000, 118-119) or as symbols (tokens) (Budja 1998, 219),
while others supposc thcy arc plastic omithomorphic rcprcscntations (Paul 1995, 51)
or stylizcd anthropomorphic statucttcs (Paul 1995, 51, Table XXX; Jovanovic 1967,
19; Draşovean 2001, 34 ).
The anthropomorphic plastic art provided a varied range of objects/items with
definite analogies in the Aegean-Anatolian areas (Paul 1989, 7; 1995, 36, note 4).
This allowed us to make a very good morpho-typological classification in certain
types and subtypes (Paul 1995, 51-53) to which we have made permanent references
for the objects that could be identified. The cult of the "Great Earth Goddess"
(suggestively rendered through scantily but explicitly moulded feminine statuettes,
with marked elements suggesting pregnancy) seems to demonstrate a certain
preponderance of the feminine deity of ferti lity and fecundity within the Early Neolithic
"pantheon". This fact is emphasized by its qualitative aspects, as reflections of the
situations from the original areas (Near East and Anatolia) where the primordiality of
the feminine principie could be attested.
The small stone plastic art, with analogies in the Protosesklo culture from
Thessaly, the "stone heads" found in the context of some graves or agglomerations
("nests") of pottery fragments with special destination (which determined their
association with certain magical-religious practices related to the cult of the skulls
and the cult of the dead) are seen as possible Paleolithic or Epipaleolithic-Mesolithic
reminiscences. In this case, we may talk about a rcligious syncretism between the
Neolithic spiritual horizon and the Mesolithic autochthonous one.
The Gura Baciului settlcment is the only one to provide data and information
about the funcrary rites and rituals of Prccriş communitics, all graves being discovered
inside the settlement, under or bctween dwellings (housc pits), and having a rich
invcntory (Vlassa 1972, 22; Lazarovici, Maxim 1995, 183). One may notice a
prevalence of the slightly crouched position (Hacker) with bend knees, crossed legs,
hands placed on the head or on thc neck. A very important element may have been the
orientation of the eyes towards East and Southeast, the place where sun is rising.
Surprisingly, the anthropological analyses showed the fact that the_se individuals
belonged to an alpinoid type, with marked cro-magnon influences (Necrasov 1965,
25-33; Vlassa 1980, 694-695; Necrasov et al. 1990, t77; Lazarovici, Maxim 1995,
183). The robust paleomediterranean and protocuropoid forms reprcscnt "marks" of
the old autochthonous Mcsolithic populations (Necrasov et alii. 1990, 202; Rădulescu
et alii. 2001, 40).
VI. The Relative and Absolute Chronology of the Precriş Culture
1. Relative Chronology Marks and the Internai Periodization ·
Although former <;ultural depositions had not been grasped in any of thc stations
where Precriş habitations were stratigraphically observcd, the existencc of some
possible late, Mesolithic (Tardenoisian?) communities was generally accepted. These
communities precede in the Intercarpathian Transylvanian area (asin _the entire North-
17
Danubian and Southeast European arca) the arri val of the first Neolithic communities
with which they may havc come in contact (Ylassa l 972; l 972a; Paul l 980; 198 l;
1989; Nica 1995; 2000; Păunescu 1998; 2000; 200 l ).
The bcginning of thc Prccriş culturc can bc acccptcd as bcing that of thc
arrival, north of thc Danubc, respcctively in thc lntcrcarpathian Transylvanian
area, of the first Neolithic communities coming from the south, from the Aegean-
Thessalian area. For the time being, the earliest levei that has been identified in
this area is situated at its northern exlremity. at Gura Baciului. This is the resuit of
a migratory process.
At the present time, we bclievc that thc cnd of thc Prccriş cultu re is the resuit of
a cultural diffusion process (more difficult to grasp through rescarch). A serics of
hypothescs has been advanced conccming this issue, the end of thc Prccriş culture
being identified with the so called ·'starccvisation" phenomenon from the literature
(Ylassa 1972; 1972a; 1980; Paul 1989, 1O; 18-19; 1995).
The Starcevo-Criş culture, as a phenomenon having its genesis arca in the
Northwest Balkan territories, appears in the Intercarpathian Transylvanian areas as
the resuit of a mixed proccss of cultural diffusion. At the end of the Precriş culture,
this is also completed by a probable human contribution, grafting itself - culturally
and anthropologically - on this very background. The elements that diffcrcntiatc the
two cultures (Precriş, on the one hand, and Criş or Starcevo-Criş on the other hand)
are much more numerous than those that bring them together (Paul 1989, l 0-19;
1995).
Following the typological-stylistic analyses corroborated with those regarding
the stratigraphical sequences grasped in different archaeological sites, we have
elaborated an evolutionary scheme - composed of two phases (I, II), each phase having
two stages (a, b) - for the internai periodization of the Precriş culture.
2. As for the absolute chronology issue of thc Precriş culture, thc lack of any
dating regarding its specific depositions forced us to appeal cither to thc parallelization
with cultural facts considercd to bc contcmporary (this situation was cstahlished in ·a
typological-comparative manner) and situated south of the Danube (Gimbutas et al.
1989, 23-30, 333; 1997), or to its chronological demarcation based on data obtained
from earlier (Mesolithic ones - terminus ante quem) (Păunescu 1984, 264; 2000. 91·
2001, 104; Laszlo 1998, 182; Tab Ies 11-12) or later cultural facts ( Starcevo-Criş _
terminus post quem) (Breunig 1987. 117; Mantu 1995. 215. 2n: Laszlo 1998. 182.
Tables 11-12; Ursulescu et alii. 2001, 121).
With certain limits imposed by the lack of any absolute data. the heginning of
the culture may be placed somewhere at the middle of the 7 1h millennium BC. 7500
BP respectively (5500 bc, equivalent to approximately 6500 calBC). As a working
hypothesis, we helieve it is possible to use an even earlier date for the emergence of
this phenomenon, providing we accept a rather small chronological diffrrence hetween
18
the Protosesklo phenomcna from Thessaly and Macedonia and their correspondents
from the Danubian regions.
We perceive the cnd of the culture as differing from one area to another, both as
cultural development and as chronological moment. For the area we are interested in
the most probable corresponding period is 7000-6800 BP (5000-4800 he, 6000-5800
calBC respectively ).
VII. Relations with Contemporary and Neighboring Cultures
We have bestowed special attention on thc study of the potential relations with
the autochthonous, Mesolithic background. Although wc have not found any
stratigraphical situatiom, to prove such relations, these were rcplaced, duc to the scarcity
of archaeological evidence, by logical argumentations deriving from indirect evidence,
which were completed with information obtained în areas where these relations have
been observed.
The arguments taken into account resulted from the following situations: the
presence of some Mesolithic artifacts (imports) in the material inventory of Prccriş
communitics; thc presence of Mesolithic tcchniqucs for stone proccssing; thc presence
of Mesolithic anthropological clcmcnts; thc persistcncc, ins ide Ncolithic communitics,
of somc elcmcnts showing a possible "syncrctism" betwccn the rcligious manifcstations
of the two types of communities as a resuit of certain contacts and/or cohabitations.
We should also notice the reverse reactions (feed-back), whcn material elcmcnts of
Ncolithic origin werc found in Mcsolithic scttlcmcnts (Jovanovic 1975, 14; Paul 1980;
1981; 1993, 43-45; Lazarovici 1984, 53; Lazarovici, Maxim 1995, 43). Although the
part played by the autochthonous Mcsolithic element has been proved only to a
relatively small extent within the earliest Neolithic habitations from the Balkan-
Danubian area, the conclusion is that its role în the genesis of the Neolithic phenomenon
from this area - no matter how insignificant - must be seriously taken into
consideration. Thus, we exclude the neolithization în an environrnent where there are
no Mesolithic communitics, which last cmbracing diffcrcnt subsistcnce alternatives
(Garasanin 1978, 34; 1980, 58; Benac 1978, 14-17; Kozlovski 1978; 1989; Boroneanţ
1970, 25; Păunescu 1964; 1999; 2000; Dumitrescu 1970, 199; 1973, 298; Vlassa
1972, 15-28; Lazarovici 1977, 12; Paul 1980, 9; 1981; 1989, 17; 1995, 30).
The analysis of the rclations betwecn thc Precriş culturc and the cultures
contemporary to it from thc Thcssalian-Balkan-Danubian arca led to thc observation
of somc genetic, primordial links with the Thcssalian-Macedonian horizon
(background) of the Early Neolithic with early pottery, both monochrome and with
white motifs painted on a red background (Vlassa 1972, 15; 1972a, 190 sqq; 1976;
1980,692-695;Paul 1989, 14-25; 1995,30,35,38;Nica l976,435sqq; 1977, 13-53;
1985, 5; Lazarovici 1984, 52-53; Lazarovici, Maxim 1995, 1-2, 8, 199, 202-204;
Ursulescu et alii. 2001, 120). This analysis also showed ·a series of later relations
eslablished with Aegeo-Thessalian, Anatolian and even Near Eastem areas (Nica 1991;
1995; Pavuk 1993; 1996; Paul 1995; Lazarovici 1996; 1998; 2000; Lazarovici, Maxim
19
1995, 199 sqq; Brukner 1997; 2000; Nikolova 1998; Lăszl6 1998; Ursulescu 2000:
2001, 120, Ozdogan 1991; 1996).
VII. Conclusions
This chapter brings about a series of discussions concerning the term we have
chosen in ordcr to tcnninologically designate the cultural phenomenon approached in
this paper. Ultimately, the choosing and/or imposing of a certain term to designate an
archacological culture,. {the nominal content} are nat fundamentally important
(although this aspect eventually has a certain importance). The defining of its content
as such {the real content} is more necessary, as it is an approach trying to show
whether we are dealing with a specific, distinct cultural phenomenon having an origin
and evolution of its own, with distinct phases and stages. The designation of a cultural
phenomenon through aterm referring directly to an archacological site (Starcevo) or
to a geographical region (Crişana), whcrc the cultural expressions characteristic of
the phenomenon under discussion are totally lacking, is an inadequatc one. On the
other hand, it is inappropriate to extrapolate the name of a culture whose evolution
has been quite clearly defined - based on the stratigraphy from the eponym station
(Starcevo) - to a distinct, chronologically earlier cultural phenomenon, having a
different material and spiritual content.
In the most recent monographic works and synthetic studies more and more
Romani an researchers accept the definition of the culture as a separate one ( even i fit
does nat always has thc same namc ), inse1ting it in the right place within thcir cultural-
evolutionary systems (Boroneanţ 1990, 143; Păunescu 1998, 5-8; Dumitrescu, Vulpe
1998, 29-30; Nica 1984, 9 sqq; Nica et alii. 2001, 65; Lăszl61998, 177-179; Comşa
1993, 151; Berciu 1994, 352; Ursulcscu 1993a, 16-17, 21; 2000f, 17, 22; Luca 1999,
6; Marinescu-Bîlcu, Bcldiman 1999; Beldiman 2000; 2001, 241; Ciută 1996; 1998:
2000; 2001; Marincscu-Bîlcu 2000, 369; Ursulescu et alii. 2001, 125-126).
In the same manner, according to the cultural-chronological system advanced
by D. Srejovic ( 1998) for the territory of former Yugoslavia, the proper Starcevo
culture belongs to the Middle Neolithic, while the "Proto-Starcevo phase" - which, in
his view, represents "the genetic phase of the Starc."'evo cu/ture" (Pavuk 1993, 231) -
belongs to the Ea,rly Ncolithic. This is an idea acccpted by other researchers also
(Srejovic 1988, 15; Garasaninl 989; 2000; Brukner 1997; 2000, 287) .
. IX. Appendix
In order to better understand the ideas expressed in the text, the last chapter
of this work includes, apart from a list of abbreviations and a bibliographical one, the
illustration )ist, as well as the illustrations (comprising 11 maps. 6 of thern being
original), 15 tables, 28 figures (diagrams, plans, stratigraphies, reconstructions). 107
plates ( 14 of them being colour, and more than 80 presenting original materials of the
sites from Ocna Sibiului - Triguri and Şeuşa - La cărarea mon1).
Trans/ated by GABRIELA BJNŢJJVT4N
20
I. ABBREVIATIONS ANO BIBLIOGRAPHY
A. Periodicals
AAC - Acta Archaeologica Carpathica. Krakow, I ( 1959).
ActaMN - Acta Musei Napocensis. Cluj-Napoca, I (1964).
ActaMP - Acta Musei Porolissencsis. Zalău, I (1977).
AE - Archaeologiai Ertesito. Budapest, I ( 1869).
AnB - Analele Banatului. Timişoara, I (1928), SN (1991).
Apulum - Apulum. Buletinul Muzeului Regional Alba Iulia, I ( 1939-1942),
(Acta Musei Regionalis Apulensis ( 1961 ).
ArchJug - Archaeologia Jugoslavica. Beograd, I (1954 ),
Banatica - Banatica. Muzeul Judeţean Caraş-Severin. Reşiţa, I ( 1971 ).
BAR - Brithish Archaeological Reports. Oxford, I ( 1975)
BerRGK - Bericht der Romisch-Germanischen Kommission. Frankfurt am
Main, Berlin, I ( 1904).
Dacia NS - Dacia. Recherches et dccouvertes archeologiques en Roumanie.
Bucureşti, I (1924) - XII (1948); Nouvelle Serie Revue
d'archeologie et d'histoire ancienne. Bucureşti, I (1957).
DissPann - Dissertationes Pannonicae. Budapest, II, 1944.
OP - Documenta Praehistorica. Ljubljana, I ( 1998).
EJA - European Journal of Archaeology. Oxford, I (1998).
Godisniak - Godisniak Centra za Balkanoloska Ispitivanja Akademije Nauka
i Umjetnosti Bosne i Hercegovine. Sarajevo, I (1964).
Marisia - Marisia. Studii şi materiale. Târgu Mureş, I (1971 ).
MCA - Materiale şi Cercetări Arheologice. Bucureşti, I (1953).
Porocilo - Porocilo o raziskovanju paleolitika, neolitika in eneolitika v Sloveniji
Ljubljana, (1995- Neolitske Studije - Neolithic Studies)
( 1998 = XXV - Documenta Praehistorica).
PZ - Praehistorische Zcitschrift. Berlin, Mainz, Leipzig, I ( 1909).
SCIV -Studii şi cercetări de istorie veche (şi arheologic). Bucureşti, I,
(1950)-24 (1973), (after 1974 see SCIVA).
SCIVA -Studii şi cercetări de istorie veche şi arheologie. Bucureşti, 25 (1974).
StudZves - Studjne Zvesti Archcologicky. Nitra-Bratislava, I ( 1956).
VAH - Varia Archaeologica Hungarica. Budapesta, (I - I 987; II - I 989).
B. Serial Publications, Volumes, Dictionaries, Encyclopaedias.

BHAB - Bibliotheca Historica et Archaeologica Banatica. Timişoara.
BMN - Bibliotheca Musei Napocensis. Cluj-Napoca.
BMNat - Biblioteca Muzeului Naţional, Bucureşti.
CB - Caiete Banatica. Reşiţa, I (I 974).
21
CPNE - Contribuţii privind neoliticul şi eneoliticul din regiunile est-carpatice

ale României, Iaşi, I, 2000 (N. Ursulcscu).
Colloquia - The Colloquia of thc XIII Intemational Congress of Prehistoric and
Protohistoric Sciences, Forli, The Neolithic in the Near East and
Europe, 9, 1996.
EAIVA - Enciclopedia Arheologici şi Istoriei Vechi a României,
Ed. Enciclopedică, Bucuresti (voi. I A-C, 1995; voi II D-L, 1996;
voi. III M-Q, 2000).
ERAUL - Etudes et Recherches Archeologiques de l'Universite de Liege,
no. 45; Atlas du Neolithique Europeen, voi. I. L'Europe Orientale, 1993.
Fundamenta - Fundamenta. Monographien zur Urgeschichte. Wien-Koln.
IR - Istoria Românilor. I. Moştenirea timpwilorîndepărtate. Bucureşti, 2001.
IstRom - Istoria Romîniei, voi I, I 960.
Karanovo - Ostereichisch-Bulgarische Ausgrabungen und Forschungen in
Karanovo, Bd. 1-111, Wien, 2000.
MA - Monumenta Archaeologica, Los Angeles, I (1976).
PNCRE - Problemes de la neolithisation dans certaines regions de )'Europe,
Actes du colloque international publies sous la direction de Janusz
K. Kozlowski, Jan Machnik. Wroclaw, Warsz:awa, Krakow, Gdansk, I980.
UISPP VIII - Actes de VIII-eme Congres International des Sciences Pre- et
Protohistoriques, Belgrad, voi. 1-111, 1978.
VorUS - Vorgeschichtliche Untersuchungen in Siebenbtirgen, Alba Iulia,
Bibliotheca Universitatis Apulensis, I, 1995 (I. Paul).
SELECTIVE BIBLIOGRAPHY
Aslanis 1992 - I. Aslanis, / proistoria tes Makedonias I. I Neolitiki epohi.

Atena, 1992.
Benac 1971 - A. Benac, Le Neolirhique ancie11 dans Ies Balka11s du 11nrd-
ouest et ses relations avec Ies 1igio11s \·oisines, in UISPP
(voi.I), Beograd, 1971, 97-108.
Berciu 1960 - D. Berciu, Neoliticul, v0ices in lsrRom, I. (29-40, 42-60
71-82), Bucureşti, 1960. ·
Berciu 1994 - D. Berciu, Copăcelu, voices in EA/VA, I. (A-C), 1994, 352.
Bloedow 1991 - E. F. Bloedow, The "Aceram ic" Neolithic phase ;,, Grace
reconsidered, in Mediterra11ea11 Archat'ology, (Australia),
4, 1991, 1-43.
Bogdanovic 1987 - M. Bogdanovic, Ncoliti cskijc posclen{ja F Di, ·ostinei
Protostarcei·skaja kultura, in Sovt•tskaia Archt·ologiju,
(Moskva), 2, 1987, 5-17.
22
Boroneanţ 1996 - V. Boroncanţ, La 30 de ani de la inceperea săpăturilor

arheologice de la Schela Cladove1; in Drobeta, VII, 1996,
3-11.
Braidwood 1989 - R. J. Braidwood, Southwestern Asia: a new researchfocus
forty years later, in VAH, II, 1989, 17-18.
Breunig 1987 - P. Breunig, 14 C - Chronologie des Vorderasiatischen, siiqost-
und mitteleuropâischen Neolithikums. Fundamenta, 13,
1987,95-157.
Brukner 1997 - B. Brukner, Proto-Starcevo white painted and early painted
pottery ofSouth -East Europe, in Anatolica, XXIII, 1997,
243-267.
Brukner 2000 - B. Brukner, Beitrag zum Studium synchroner Beziehungen
zwischen der Karanovo I - und der Protostarcevo - (Starcevo
I) - Periode, in Karanovo, III, 2000, 287-294.
Cauvin 1994 - J. Cauvin, Naissance des divinites. Naisance de
/ 'agriculture. Paris, 1994.
Cârciumaru,
Tomescu 1994 - M. Cârciumaru, Al. Tomescu, Palinologia. Aplicaţiile eiin
arheologie. Bucureşti, 1994.
Childe 1957 - V.G. Childe, The DawnofEuropean Civilisation. London, 1957.
Ciobotaru 1999 - D. Ciobotaru, Plastica neolitică din aşezarea de la Foeni-
Sălaş (fud Timiş), in AnB, VI, 1999, 73-82.
Ciută 2000 - M. Ciută, Contribuţii la cunoaşterea celui mai vechi orizont
al neoliticului timpuriu din România: Cultura Precriş.
Descoperirile arheologice de la Şeuşa-La cărarea mani; in
Apulum, XXXVII/I, 2000, 51-102.
Ciută 2001 -M. Ciută, Contnbu_tii la cunoaşterea celui mai vechi orizont
al neoliticului timpuriu din România: cultura Precriş (II),
in Apulum, XXXVIIUl, 2001, 9-26.
Ciută et alii 2000 - M. Ciută, D. Anghel, D. Sabău, Consideraţii cu privire la
tehnologia de confecţionare a ceramicii culturii Precn~-, in
Apulum, XXXVII/I, 103-132.
Comşa 1993 - E. Comşa, La Roumanie Meridionale, in Atlas du
Neolithique europeen. L'Europe orientale. E.R.A. U.L.,
Liege, 1993, 151-189.
Cochadziev 2000 - S. Cochadziev, Periodisierung des Neolithikums im
Strumatal, in Karanovo, Band III, 2000, 253-262.
Demoule 1993 - J-P. Demoule, Anatolie et Balkans: La logique evolutive du
Neolithique Egeen, in Anatolica, XIX, 1993, 3-17.
23
Demoule, Lichardus-
Itten 1994 -J-P. Demoule, M. Lichardus-Itten, Fouilles Franco-Bulgares
du site Ncolithique ancien de Kovaccvo (Bulgarie de sud-
ouest), in Bulletin de Correspondance Hellenique, Athene,
118, 1994.
Dimitrievic 1974 - S. Dimitrievic, Das Problem der Gliedcrung der Starcevo-
Kultur mit besonderer Riicksicht auf den Beitrag der
siidpannonischen Fundstellen zur Lăsung dieses Problems,
in Materijali, X, 1974, Beograd, 93-107.
Dolukhanov 1996 - P.M. Doluchanov, The Mesolitic/Neolithic transition in
Europe: the view from the East, in PorocJ/o, XXIII, 1996,
49-60.
Draşovean 1981 - FI. Draşovean, Cultura Starcevo-Criş în Bazinul Mureşului
Mijlociu, in Apulum, XIX, 1981, 33-44.
Dumitrescu 1970 - VI. Dumitrescu, Cu privire la cea mai veche cultură neolitică
din România, in SC/V, 21, 2, 1970, 187-200.
Dumitrescu,
Vulpe 1988 - VI. Dumitrescu, Al.Vulpe, Dacia Înainte de Dromihete.
Bucureşti, 1988.
Eliade 1992 - M. Eliade, Tratat de istorie a religiilor. Bucureşti, 1992.
El Susi 2000 - G. El Susi, Detenninarea restunlor faunistice dintr-o locuinţă
neolitică timpun"e de la Şeuşa- ''La cărarea morii" (jud Alba),
in Banatica, 15, I, 2000, 49-57.
Garasanin 1954 - O.A. Garasanin, Starcevacka Kultura. Ljubljana, 1954.
Garasanin 1989 - D. A. Garasanin, Neue Betrachtu11gc11 zur Starcevo- und
Kărăs-Gruppe, in VAH, II, 1989, 55-58.
Garasanin 1978 - M. V. Garasanin, La neolithisation dans le sud-estet dans
le centre de la Peninsule Balkanique, în Godisniak,
(Sarajevo), XVI, 1978, 31-44.
Garasanin 1980 - M. V. Garasanin, Les origines du neolithique dans le Bass.in
de la Mediterranee et dans le sud-est Eurupeen, in PNCRE,
Krak6w, I 980, 57-72.
Garasanin 1998 - M. V. Garasanin, Kulturstrâmungen in Neolithikum des
siidlichen Balkanraumes, in PZ, D, I, 1998, 25-51.
Garasanin 2000 - M. V. Garasanin, Zum BeRriffdes Balkw1isch-A11atoliscl,c11
Komplexes des spăten Neolithikums, în Karmw,·o. Band III
. 2000, 343-348. '
Gimbutas 1974 - M. Gimbutas et al, An.:a, ca. 6500-5000 B.C. A cultura/
Yardstick for the Study of Neolithic So1ttheast Europe. Los
Angeles, 1974.
24
Gimbutas 1974b - M. Gimbutas, The Gocls mul Godclesses of Old Europe,

7000-3500 BC. Myths, Legencls & Cult /mages. London,
1974.
Gimbutas
et alii 1989 - M. Gimbutas, S. Winn, D. Shimabuku, Achilleion. A
Neolithic settlement in Thessaly, Greece, 6400 - 5600 B. C.
MA, 14, Los Angeles, 1989.
Jovanovic 1975 - B. Jovanovic, The ori gin of the Early Neolithic in Djerdap,
in Godisniak, XIV, 1975, 5-18.
Kannanski 2000 - S. Kannanski, Donja Branjevina. Arheolo.fka Monografija.
Odzaci, 2000. god (digital version - CD).
Kozlowski 1982 - 1. Kozlowski, La neolithization de la zone Balkano-
Danubienne du point de vue des industries lithiques, in
Origins ofthe Chipped Stane lndustries ofthe Early Farming
Cultures in Balkans, Warszawa-Krakow, 1982, 131-170.
Kozlowski 1989 - J. Kozlowski, The Neolithization ofSoutheast European,
alternative approach, in VAH, II, 1989, 131-148.
Kutzian 1944 - I. Kutzian, A Kiirăs-Kultura. DissPann, II, 23 Budapest,
1944.
Laszlo 1998 - A. Laszlo, Sur Ic debut du Neolithiquc de fa Roumanic:
quefques considcrations concernant la pcriode
"Protostarcevo': in ERAUL, 85, 1998, 175-191.
Lazarovici 1977 - Gh. Lazarovici, Cornea-Preistorie. CB, V, Reşiţa, 1977.
Lazarovici 1979 - Gh. Lazarovici, Neoliticul Banatului. BMN, IV, Cluj-
N apoca, 1979.
Lazarovici 1984 - Gh. Lazarovici, Neoliticul timpuriu în România, in ActaMP,
VIII, 1984, 49-104.
Lazarovici 1993 - Gh. Lazarovici, Les Carpates Meridionales et la
Transylvanie, in Atlas du Neolithique europeen. L'Europe
orientale. in E.R.A. U.L., Liege, 243-284.
Lazarovici 1998 - Gh. Lazarovici, About the Neolithization process of the
second migrat ion of the Early Neolithic, in The Late
Neolithic of the Middle Danube Region. BHAB, XIV,
Timişoara, 1998, 7-38.
Lazarovici 2000 - Gh. Lazarovici, Links bern·een the Early Neolithic from
Romania and Bulgaria, in Karanovo, Band III, 2000, 273-286.
Lazarovici,
Maxim 1995 - Gh. Lazarovici, Z. Maxim, Gura Baciului. Monografie
arheologică. Cluj-Napoca, 1995.
25
Lichardus-ltten
et alii. 2000 - M. Lichardus-Ittcn, J-P Dcmoulc, L. Pcrniteva, M.
Grebska-Kulova, I. Kulov, Zur bemalten Keramik aus der
friih11eolitische11 Siedlung von Kova evo (SW Bulgarien),
in Karanovo, 2000, Band III, 27-57.
Luca 1999 - S. A. Luca, Aspecte ale neoliticului şi eneoliticului din sudul
şi sud-vestul TransJ/va11ie1; in Apulum, XXXVI, 1999, 5-33.
Makkay 1996 - J. Makkay, Theories about the Origin. the Distribution and
the End of the Kărăs Culture. in At the Fringes of Three
Worlds. Hunters-Gatherers and Farmers in the Middle 1isza
Valley, Szolnok, 1996, 35-50.
Mantu 1996 - C-M. Mantu, Câteva cons1dera,1Jiprivind cronologia absolută
a neo-eneoliticului din România, in SC/VA, 46, 3-4, 1995,
213-236.
Marinescu-Bîlcu 1993 - S. Marinescu-Bîlcu, Les Carpates Orientales et la Moldavie,
in Atlas du Neolithique europeen. L'Europe orientale.
E.R.A.U.L., Liege, 1993, 191-241.
Marinescu-Bîlcu 2000 - S. Marinescu-Bîlcu, Precriş, voices in EA/VA, III, (M-Q),
Bucureşti, 2000, 369.
Milojcic 1949 - Vl. Milojcic, Chronalogie der jiingeren Steinz.eit Mittel-
und Siidosteuropas. Berlin 1949.
Milojcic 1960 - VI. Milojcic, Ausgrabungen in Thessalien, in Neue Deutsche
Ausgrabungen im Mittelmeergebiet undim Vordern Orient,
Berlin, 1959, 225-236.
Milojcic -Zumbbusch,
Milojcic 1971 - J. Milojcic-v. Zumbbusch, VI. Milujcic, Die Dewsche11
Ausgrabu11ge11 mif der Otzaki-Magula in Thessalirn. Das
friihe Neolithikum, I-li. BAM, 11, Bonn, 1971.
Nica 1977 - M. Nica, Nouvelles do1111ees sur le 11eolithiq11e a11cie11
d'Oltenie, in Dacia. NS, XXI, 1977, 13-53.
Nica 1985 - M. Nica, Neoliticul timpuriu şi mi;Jociu in Oltenia.
Bucureşti, (summary of the doctorate thcsis), 1985.
Nica 1995 - M. Nica, Le groupc cu/turei Cârcca-Gr/idimle dans Ic
contexte du N,5o/it/Jique balkaniquc et anatolien, in ActaMN.
32, 1995, 11-28.
Nicolaescu-
Plopşor 1959 - C .S.Nicolacscu-Plopşor, D1~·cu.riipc m,ugmea paleoliticului
de s/ărşit şi i'nceputunlor neoliticului nostru, in SC/V, ] o,
1959, 221-235.
26
Nikolov 1995 - V. Nikolov, Bcmcrkungen zur gema/ten Omamcnticnmg

auf dcn Tongcfiisscn ,ws Cavdar(Gruppc Kremikovci), in
ActaMN, 32, I, 1995, 53-65.
bzdogan 1995 - M. Ozdogan, The Neolithization of Europe. View jimn
Anatolia, in Porocrllo, XXII, 1994-1995, 25-62.
Ozdogan 1997 - M. Ozdogan, The heginning f~f the Neolirhic economies in
Southeastem Europe: an Anatolian perspective, in EJA, 5,
2, 1997, 1-33.
Paul 1980 - I. Paul, Civ1/iza,tia lumi.igeto-dace. Prelud11; in Transilvania,
6, 1980, 9-11.
Paul 1989 - I. Paul, Unele probleme ale neoliticului tJ111puriu din zona
carpato-dunăreană, în SC/VA, 40, I, 1989, 3-27.
Paul 1993 - I. Paul, Das "Mythogramm" von Salzburg - Ocna Sibiului,
in Forschwzgen, 36, 2, 1993, 78-84.
Paul 1995 - I. Paul, Dic Priicn~'i Kultur, în VorUS, Alba Iulia, 1995, 28-69.
Pavuk 1993 - J. Pavuk, Bcitrag zur Dcfinition dcr Pmtostarccvo-Kultur,
in Anatolica, XIX, 1993, 231-242.
Pavuk 1996 - J. Pavuk, Friihneolitische Kulturen aiifdem Zentralhalkan
und der Beginn des Neolithikums in Mitteleuropa, in
Co/loquia, 1996, 39-44.
Păunescu 2000 - Al. Păunescu, Pak:oliticul şi mezoliticul din spaţiul ClJJJrIIJS
între Ca1pa,ti şi Dunăre. Bucureşti, 2000.
Păunescu 200 I - Al. Păunescu, Paleoliticul şi mezoliticul pc teritoriul
României. IR, (I), 2001, 67-110.
Petrescu-
Dâmboviţa 1958 - M. Petrescu-Dâmboviţa, Contributions au probleme de la
cu/ture Criş en Moldavie, in AAH, Budapesta, IX, 1-4, 1958,
53-68.
Raczky 1988 - P. Raczky, A Tisza videk kulturalis es kronologiai
kapcsolatok az Balkancil es az Egeikummâl. Sz61nok, 1988.
Rădulescu
et alii 2001 - C. Rădulescu,
I. Badea, N. Panin, N. Boşcaiu, S. Haimovici,
M. Cristescu, D. Botezatu, Mediul natural şi omul. IR, (1),
2001, 21-42.
Roodenberg 2000 - J. J. Roodenberg, Early Village Development at llipinar,
NW Anatolia, in Karanovo, Band III, 2000, 185-192.
Seferiades 1993 - M. L. Seferiades, The European Neolithiz.ation Process, in
Porocilo, XXI, 1993, 137-162.
Srcjovic 1978 - D. Srcjovic, Neolithisation de la region des Portes de Fer,
in Godifoiak, XVI, 1978, 21-29.
Srejovic 1988 - D. Srcjovic, The Neolithic of Serbia. Belgrade, 1988.
27
Teocharis 1973 - D. Teocharis, Neolithic Greece. Athen, 1973.

Thissen 2000a - L. Thissen, A Chronological Frameworkfor the
Neolithization ofthe Southern Balkans, in Karanovo, Band
III, 2000, 193-212.
C
Todorova,
Vaisov 1993 - H. Todorova, I. Vaisov, Novo - kamennata epoha v Bulgaria.
Sofia, 1993.
Tomescu 1998 - M. Tomescu, Holocenul - date cronologice şi climatice, in
CercArh, Bucureşti, XI, I, 1998-2000, 235-270.
Treui1 1989 - R. Treuil, La "neolithisation" dans Les Balkans: quelques
reflexions prematurees. BAR, International Series, 516,
Oxford, 1989, 129-143.
Tringham 1971 - R. Tringham, Hunters, Fishers, and Farmers of Eastern
Europe 6000-3000 B. C.. London, 1971.
Tufescu 2001 - V. Tufescu, Teritoriul şipopula,tia României. IR, (I), 2001,
3-20.
Ursulescu 2000 - N. Ursulescu, Neo/irizarea teritoriului României i'n context
sud-est european şi anatolian, in CPNE. 2000, 75-85.
Ursulescu 2000a - N. Ursulescu, UtJJizarea izvoarelor sărate În neoliticul
Moldovei~ in CPNE. 2000, 32-40.
Ursulescu 2000b - N. Ursulescu, Continuitate şi restructurări cultural-etnice
În neoliticul şi eneoliticul României, in CPNE. 2000, 15-22.
Ursulescu
et. alii 2001 - N. Ursulescu, M. Petrescu-Dâmboviţa, D. Monah, Neo-
eneoliticul. R, 2001, 11 1-197.
Vlassa 1964 - N. Vlassa, În legătură cu neoliticul timpuriu de la Dâr,tu-
Ccahlău, in ActaMN, I, 1964, 463-464.
Vlassa 1966 - N. Vlassa, Cultura Criş În Transilvania, in ActaMN, III,
1966, 9-48.
Vlassa 1972 - N. Vlassa, Cea mai veche fază a complexului cultural
Starcevo-Criş i'n România. in ActaMN, IX. 1972.7-28.
Vlassa 1972a - N. Vlassa, EJne friilmeolitische Kultur mit bemalter Kerillmk
der Vor-Starcevo-Koros Zeit in Cluj-Gura Baciulw'.
Siebenbiirgen. in PZ, 47/2, 1972, 174-197.
Vlassa 1980 - N. Vlassa, Din nou de:,pre poz1jia stratigrafică şi cronologică
aonzontului "Gum Baciului I", in Marisia, X. 1980, 691-697.
28
CONTRIBUTII LA REPERTORIUL DESCOPERIRILOR APARTINÂND

FAZELOR TIMPURII ALE CULTURII VINCA DIN SUD-VESTUL TRANSILVANIEI
MARIUS-MIHAI CIUTĂ
Studiul de faţă aduce în atenţia celor interesaţi de studiul fenomenului vincian

timpuriu din Transilvania unele descoperiri inedite, rezultate în urma cercetărilor
sistematice întreprinse în cadrul sitului arheologic de la Şeuşa-,,La cărarea morii"'.
Piesele supuse atenţiei noastre (fig. 1/1-2), reprezintă două fragmente ce au aparţinut
unor vase ceramice, care prin factură, morfologie, tehnică de decor şi, nu în ultimul
rând, prin motivistica ornamentală a decorului, se încadrează în categoriile materiale
specifice culturii Vinca, aşa cum a fost ea definită în urma cercetărilor sistematice din
ultimii 30-40 de ani 2 .
Contextul descoperirii materialelor şi descrierea lor.
În campaniile anilor 1996-1997, când s-a procedat la taluzarea peretelui de
vest - nord-vest al carierei de bentonită, în condiţii stratigrafice clare, au fost scoase
la lumina zilei cele două piese aflate în discuţie. Prima piesă, un fragment ceramic
decorat în tehnica inciziei şi a împresiunilor (fig. l /1 ), a fost descoperit în caroul 44
(,,Tronsonul IV'), la adâncimea de 1,70-1,75 m, în apropierea limitei superioare a
stratului cultural aparţinând locuirilor neolitice timpurii 3 . De formă neregulată,
fragmentul provenea de la un vas de dimensiuni relativ mari, aparţinând categoriei
semifine, cu pastă bine omogenizată, degresată cu nisip cu bobul fin, netezită, decorată
1
Demersul localizării geografice şi a descrierii geo-morfologice a sitului arheologic a fost realizat în
repetate rânduri (Ciută 1997; 1998; 2000; 2003) astfel că nu îl vom repeta de data aceasta. Cunoscută
în literatura de specialitate, îndeosebi ca urmare a publicării materialelor şi contextelor arheologice
aparţinând neoliticului timpuriu (Ciută 1997; 1998; 2000. 2003) dar şi a celor La Tene (Ferencz,
Ciută 1998) şi romane (Ciută 2003; Egri, Ciută 2004), staţiunea arheologică de la Şeuşa-,.La Cărarea
Morii" a fost cercetată, sistematic, de-a lungul a 5 campanii auccesive ( 1996-2000) (Paul, Ciută
1997; 1998; 1999; Ciută et alii 2000; 200 I).
2
Vlassa 1967; Lazarovici 1970; 1977, 28-32; 1977a, 19-44; 1979, 123 sqq; 1981, 183 sqq: 1988, 17-
28; 1993; Lazarovici et alii 1991; Luca 1999; 2001; Luca et alii 2000; 2000a.
' După cum am precizat, în repetate ocazii (Ciută 1997; 1998; 2000; 2003), stratigrafia sitului de la
Şeuşa-"La cărarea morii", se prezintă sub forma unui strat de depuneri arheologice de cca 2 m grosime,
compuse, în ordine cronologică din: un strat cultural aparţinând neoliticului timpuriu, cu două niveluri
distincte de locuire (unul mai timpuriu, contemporan orizontului cultural Gura Baciului I - Cârcea I
- Ocna Sibiului I. sau „Starcevo-Criş I" în sistemul Gh. Lazarovici, respectiv cel de-al doilea nivel
neolitic timpuriu, corespunzător fazei/etapei 118 (IIIA ?) a complexului cultural amintit); un strat
aparţinând epocii bronzului mijlociu (Wietenberg); un strat aparţinând La Tene-ului mijlociu (cu
elemente de factură celtică); un strat aparţinând locuirii dacice (sec. I a. Hr. ); un altul aparţinând unei
vil/a rustica de epocă romană.
29
cu ajutorul unei unelte ascuţite (probabil din os), bine arsă, având culoarea cenuşic
brună, uşor deschisă datorită depunerilor calcaroase prezente pc suprafeţele sale. Pc
partea exterioară, prezintă un fragment dintr-o bandă paralel incizat-punctată, din
care se păstrează doar incizia inferioară a benzii paralele şi câteva din împunsăturile
(impresiunile) efectuate, probabil cu acelaşi instrument, în pasta încă moale a vasului.
Cca de a doua piesă, un fragment de picior de vas (cupă cu picior) (fig. 1/2), a
fost descoperită în CIi/bis/ 1997, deasupra depunerilor caracteristice unei locuinţe de
suprafaţă aparţinând celei mai timpurii locuiri neolitice de la Şeuşa. Poziţia stratigrafică
a descoperirii s-a dovedit a fii similară cu cea a primei piese, respectiv foarte aproape
de limita superioară a stratului neolitic timpuriu, probabil chiar între acesta şi următorul
(Wictenbcrg), fiind imposibilă precizarea absolut exactă a lui în segmentul stratigrafic
ce demarchează cele două orizonturi culturale distincte (Starccvo-Criş- Wietenberg).
Şi această piesă a dovedit aceleaşi caracteristici ale facturii pastei ( omogenizare bună,
degresant nisip, netezire, ardere bună etc.), prezentând aceeaşi culoare brun-cenuşie,
influenţată de depunerile calcaroase. Din păcate, nu au putut fi recuperate şi alte
fragmente din vasul de provenienţă al piciorului de cupă. Morfologia piesei, arcuirea
pereţilor exteriori laterali, deschiderea în partea superioară a bazei vasului propriu-
zis, închiderea părţii inferioare a cupei (a
1 1 cărei parte era goală pe dinăuntru), fac
....-.-----..................
posibilă o reconstituire virtuală a cupei,
utilizând şi unele modele analoage,
asupra cărora vom insista în rândurile ce
um1ează.
Deşi cercetările arheologice au

continuat, în secţiuni le/suprafeţele
deschise în campaniile următoare ( 1998-
2000) nu au mai fost descoperite alte
piese similare, care să ateste, prin
caracteristicile lor, apartcncnta la
orizontul cultural specific acestora.' Este
de precizat faptul că, stratigrafic. nu a fost
surprins nicăieri un nivel distinct care să
fi aparţinut unei locuiri specifice
comunităţilor care au creat vasele din care
provin fragmentele de faţă, nicăieri între
I \ stratul neolitic timpuriu şi cel de epoca
/ \
2 bronzului, nefiind descoperite complexe
sau amenajări distincte.
Fig. I. Fragmente ceramice vinciene.
descoperite la Şeuşa-,.La Cărarea Morii"
Ceramic fragmenls bclonging to thc Vinca
Culturc discovercd to Şeuşa -..La Cărarea Mrnii"
30
Încadrarea cultural-cronologică
Ambele piese pledează pentru încadrarea lor culturală distinctă, în cadrul
fenomenului vincian, diferit net de cel al neoliticului timpuriu (Starcevo-Criş), după
cum diferite sunt şi caracteristicile lor, mai sus enumerate, faţă de materialele specifice
neoliticului timpuriu. Este evidentă apartenenţa lor la orizontul specific al debutului
acestui fenomen în areal, îndeobşte cunoscut sub numele de „faza (fazele) timpurie a
culturii Vinca'", care şi-a făcut simţită prezenţa şi în sud-vestul Depresiunii
Transilvaniei, sub o formă similară celei din arealele sale originare, aşa cum au dovedit-
o cercetările dintr-o scrie de situri arhcologice 4 • Această cultură, originară din spaţiul
bănăţean ( dunărean), s-a extins, încă din fazele sale timpurii (A2-A3) spre est,
pătrunzând în Depresiunea Transilvaniei, cel mai probabil, prin valea Mureşului. Pentru
o mai fină precizare a poziţiei cultural-cronologice, respectiv a fazei/etapei din evoluţia
complexului fenomen cultural vincian, este nevoie de unele precizări suplimentare.
Tipul de decor incizat-punctat este cât se poate de caracteristic pentru toate etapele
timpurii şi clasice ale culturii, el putând fi regăsit din prima etapă (A 1) şi până în cele
clasice (B2) şi, sub forme uşor modificate, în fazele următoare, astfel că valoarea sa
ca „fosilă directoare" este scăzută.
Tipul de picior de vas (cupă) este cel care oferă cele mai bune „trimiteri" în
ceea cc priveşte mai precisa încadrare, chiar dacă şi el, la rândul său, poate fi sesizat
pe o „secvenţă" mai lungă. Varianta aceasta, plină în interior într-o bună măsură - mai
precis în segmentul detem1inat de partea cilindrică - precum şi segmentul gol în interior
al părţii inferioare (în formă de pâlnie sau de trompetă) pledează pentru încadrarea
piesei, probabilă, conform sistemului propus de Gh. Lazarovici5, în etapa Yinca A3
sau Vinca B 1. Nu este exclusă nici posibila apartenenţă la faza B 1/B2r,.
Analogii
Deşi puţine, piesele în discuţie dovedesc analogii evidente într-o serie de situri
arheologice vinciene, mai apropiate, sau mai îndepărtate, dar aparţinând aceluiaşi
segment geo-morfologic delimitat de bazinul mjlociu al Mureşului. Vom enumera
aceste analogii, fără a face distincţie netă, respectiv trimiteri specifice) între tipurile
de vase respectiv ornamente, ele apărând, în condiţii normale, împreună. Semnalăm
astfel analogii cu materialele descoperite în siturile vinciene timpurii, de pe teritoriul
4
Bcrciu, Berciu 1949; Ylassa 1967; 1976, 29. 115-119; Lazarovici 1979, 70- 79, I 05-117; PI. XIV /F/1-
2, 6; PI. XY/E/1, 3-4; PI. XVI/A/42, B/25-26; C/40-41 1981; 1993; Luca 1999, 8-11; 2001, 96; Luca
ci alii 2000; 2000a; Un studiu actualizat cu privire la problematica fazelor timpurii vincicne din
Transilvania, precum şi asupra terminologici utilizate (greşit utilizată uneori, din cauza perceperii
defectuoase a unor realităţi) vezi în ultimele lucrări menţionate (Luca 1999, 9; Luca ct alii 2000;
2000a).
\ Lazarovici 1970, 479-487; 1977, 28-32, 55-64; 1979, 77-80, 106-114; 1981, 169-196; 1988, 17-28;
Luca et alii 2000, 45, Fig. 7/1-2.
"Ţinând cont de analogiile cu materialele de la Milcovcni (Lazarovici 1979, PI. XVII/ A/43-45), Balta
Sărată (Lazarovici 1979, PI. XVII/C/18-19), ce aparţin
31
Tr,msilvaniei, de la: Limba-,,Vărar"7, Limba-,,Bordane"H; Limba-,,Vărăria" ; Alba lulia-

9
,,Lumea Nouă" 10 , Sebeş-,,Podul Pripocului" 11 ; Miercurea Sibiului-,,La Pietriş" ;

12
Balomir-,,Gura Văii Cioarei" 13, Tărtăria-,,Gura Luncii" 14, Vurpăr 1 \ Aiud-,,Cetăţuie" •

16
În afara arealilui transilvănean, cele mai evidente analogii le regăsim în Banat, la:
Balta Sărată 17 , Parţa 18 , Zorlenţ 19 , Gornea-Căuniţa de Sus 20 etc.
Consideraţii finale
Se cuvine să mai stăruim asupra semnificaţiei descoperirilor ce fac obiectul
intervenţiei noastre. Se pun întrebările: cum poate fi explicată prezenţa acestor
fragmente ceramice în cadrul sitului de la Şeuşa? Poate fi vorba de o locuire propriu-
zisă aparţinând unei comunităţi vinciene sau prezenţa lor este, pur şi simplu, fortuită?
Ce implicaţii poate avea această prezenţă foI1uita"'? Poate fi explicată prezenţa lor prin
apropierea, relativă, a unui sit cu depuneri vinciene? Este posibilă apariţia lor în
contextul sfârşitului locuirii neolitice timpurii?
În ciuda unui inerent relativism al răspunsurilor, indus de stadiul actual al
cercetărilor care ne face să operăm cu ipoteze de lucru, credem că nu poate fi vorba de
o locuire vinciană propriu-zisă, semnalările celor două fragmente, izolate, ieşind din
tiparele caracteristice ale unei astfel de structuri de habitat (ar fi necesar un strat sau
nivel distinct de locuire, cu complexe/contexte bine precizate şi materiale mult mai
bogate şi reprezentative etc.). Piesele noastre trădează în acest caz, cel mult, apropierea
unei aşezări vinciene timpurii, situată fie în aval sau în amonte pc pârâul şeuşiţa,
nedetectată până la această oră. Cea mai apropiată aşezare vinciană timpurie la ora
actuală este cea de la Limba, aflată la o distanţă de cca. 5 km spre sud-vest. În cazul
existenţei unei aşezări (locuiri) de mai mici dimensiuni pe valea şeuşiţei, situaţia implică
noi întrebări cu privire la relaţiile/raporturile stabilite între aşezarea mare (,,metropola")
şi cea secundară (sezonieră, stână etc.).
În ceea ce priveşte posibilul răspuns la ultima întrebare, după opinia noastră,
piesele vinciene au ajuns în arealul sitului de la Şeuşa după încheierea locuirilor
neolitice timpurii. După cum aminteam mai sus, ultima fază de locuire neolitică
7
Berciu. Bcrciu 1949; Ciugudean I 978; Luca ci alii 2000, 39-40.
• Ciugudcan 1978; Aldea. Ciută 1996; Paul, Ciută 1997.2-3; 1998, 37; Paul. Ciută el alii I 999: Luca ct
alii 2000, 39-40, Fig. 7/1, 3.
9
Paul, Ciută 1999;
10
Berciu, Berciu 1949; Luca 1999, 9.
11
Popa, Totoianu 200 I, 34-35, PI. 1/1-2, 6.
12
Luca 1999; Luca el alii 2000; 40-42, Fig. 9/7, 10, 10/1-7. 12/5-9; 2000a; Popa, Toloianu 2001, 35.
1
' Ylassa 1967, 405-408. Fig. 4/1-2; 1976, 115-118; Popa 2000, PI. XII/2-3; Luca et alii 2000, 38.
~ Ylassa 1967. 406-408, Fig. 5; Luca el alii. 2000, 46

1
1
' Luca ci alii 2000. 46-47;
I(,Luca CI alii 2000, n-38.

17 Larnrovici 1979, PI. XYI/C'/40;
'"Lazarovici I 979, PI. XYI/F/25.

19
Lazarovici 1979, PI. XYI/R/25-26.
2
" Lazarovici 1977, PI. XXXVII/D; XLYl/16; XLVII/JO, 16; 1979. PI. XV/81
32
timpurie de la Şcuşa este considerată ca fiind Starccvo-Criş IIB sau, cel mai târziu,
IIIA' 1• Dacă încadrarea propusă de noi a materialelor vinciene este corectă, urmând
sistemul anterior amintit şi făcând raportarea la sincronismele culturale sesizate între
cele două fenomcne 22 (respectiv: Vinca A 1 =Starccvo-Criş IIIB, Vinca A2 =Starcevo-
Criş IVA şi Vinca A3 = Starccvo-Criş IVB), constatăm că este imposibilă
contemporaneitatea unor materiale specifice etapelor târzii ale fazei Vinca A cu cele
de tip Starccvo-Criş IIB/IIIA.
Prin caracteristicile lor, la care se adaugă şi poziţia lor stratigrafică, materialele
descoperite la şeuşa-.,La Cărarea Morii", contribuie, la rândul lor, la întregirea imaginii
generale a descoperirilor aparţinând orizonturilor timpurii ale culturii Vinca în sud-
estul Transilvaniei, precum şi la mai buna cunoaştere a proceselor care stau la baza
neoliticului dezvoltat din Transilvania intracarpatică.
CONTRIBUTION TO THE ARCHAEOLOGICAL REPERTORY REGARDING

DISCOVERIES BELONGING TO EARLY VINCA PHASE
FROM SOUTH-WEST TRANSYLVANIA AREA
SUMMARY
The present paper presents the problernatical regarding the discovery of some
ceramic materials belonging to the early phases of Vinca within archaeological site
from Şeuşa-,,La Cărarea Morii". By their specifically characteristics the materials
belong to Vinca A3- using the system proposed by Gh. Lazarovici. The presence of
materials within archaeological sedimentation from this site could be interpreted as
being an accidentally one. Also, could be associated to similar settlements from a
rounding arca (e.g. Limba, Alba Julia - "Lumea Nouă").
BIBLIOGRAFIE ŞI ABREVIERI BIBLIOGRAFICE
Aldea, Ciută 1996 - I. Al. Aldea, M. Ciută, Şantierul arheologic Limba-Bordane,

în CCA, 1996, 5.
Berciu, Berciu 1949 - D. Berciu, I. Berciu, Săpături şi cercetări arheologice în
anii /944-/947, în Apulum, III, (1945-1947), 1949, 1-43.
Ciugudean 1978 - H. Ciugudean, Noi descoperiri arheologice pe teritoriul
judeţului Alba, (/}, în Apulum, XVI, 1978, 39-53.
Ciută 1997 - M. Ciută, Noi descoperiri aparţinând neoliticului timpuriu
21
Lazarovici 1984, 57-64; Ciută 1997;
22
Lazarovici 1977a; 1988, 17-28; 1993; Luca 1991;
33
/a Şcuşa-L,1 cărarea mani (cam. Ciugud,jud Alba), în

A/CSV, IV, Sibiu, 1997, 7-34.
Ciută 1998 - M. Ciută, O locuinţă de suprafaţă aparţinând neoliticului
timpun"u dcscopen"tă la Şeuşa- ''La cărarea mont; în Apulum,
XXXV, 1998, 1-14.
Ciută 2000 - M. Ciută, Contribuţii la cunoaşterea celui mai vechi orizont
al neoliticului timpuriu din România: Cultura Precnş.
Descoperirile arheologice de la Şeuşa-La cărarea morii; în
Apulum, XXXVII/ 1, 2000, 51-102.
Ciută el alii 1999 - M. Ciută, B. Daisa, M. Breazu, S. Andrei, Şantierul
arheologic de la Şeuşa-La cărarea mori1; în CCA, 1999,
I 13-115.
Ciută et alii 2000 - M. Ciută, P. Mazăre, B. Daisa, G. Pataki, Şantierul
arheologic de 1n Şeuşa-La cărarea mon1; în CCA, 2000, 239-242.
Ciută et alii 2001 - M. Ciută, P. Mazăre, B. Daisa, M. Breazu, Şantierul
arheologic de la Şeuşa-La cărarea mon1~ campania 2000
în CCA, 2001.
Egri, Ciută 2004 - M. Egri, M. Ciută, A11 roman lamp discovercd at Seuşa-La
cărarea morii; în lnstrumentum ( Bulletin du Groupe de
travail europeen sur l 'artisanat et Ies productions
manufacturees dans l 'Antiquite (Franţa), nr. 19, juin. 2004,
p. 28-29.
Ferencz, Ciută 2000 - I.V. Fercncz, M. Ciută, Finds from Seuşa-La cărarea moni
belongings to nuddle La Tene, în Les celtes et Ies Thraco-
Daces de /'est du bassin des Carpates, BMB, Bistriţa-Cluj,
2000, 22-50.
Lazarovici 1970 - Gh. Lazarovici, Cultura Vinca A în Banat. în ActaMN. VII,
1970, 473-487.
Lazarovici 1977 - Gh. Lazarovici, Cornea-Preistorie. CB, V, Reşiţa, 1977.
Lazarovici 1977a - Gh. Lazarovici, Periodiz,1rea culturii Vim}a i11 România, în
Banatica, 4, 19-44
Lazarovici 1979 - Gh. Lazarovici, Neoliticul Ba11ar11/11i. BMN, IV, Cluj-
Napoca, 1979.
Lazarovici 1981 - Gh. Lazarovici, Dic Pcriodisierung dcr Vi11ca-Kultur 1n
Rumanien, în PZ, 56, 2, 169-196.
Lazarovici 1988 - Gh. Lazarovici, Sincronismele Vim;a A - Starccvo-Criş, în
ActaMN, XXIV-XXV, 1987-1988, 17-28.
Lazarovici 1993 - Gh. Lazarovici, Les Carpates Mhidionales et fa
Transylvanie, în Atlas du Neolithique europ<;en. L 'Europe
mfrmale.în E.R.A. U.L., Liegc. 1993, 243-284:
Luca 1991 - S. A. Luca, Strntigrafie şi cronologic. Cc! mai tJn1pun"u raport
34
stratigrafic dintre cu/twile Starccvo-Cn~, şi Vinca. Corelaţia

dintre 11i11e/unle V şi IV de la liubcova-Onu/a, în Sargcţia,
XXI-XXIV, 1988-1991.
Luca I 999 - S. A. Luca, Aspecte ale neoliticului şi eneoliticului din sudul
şi sud-vestul Transilva11ic1; în Apulum, XXXVI. 1999, 5-31.
Luca 200 I - S .A. Luca. Aşczăâ neolitice pc Valea Mureşului (li). Noi
cercetări ad1co/ogicc la Turdaş-Lundi. Campaniile anilor
1992-1995, Biblioteca Musei Apulensis, XVII, Alba Iulia, 2001.
Luca et alii 2000 - S.A. Luca, H. Ciugudean, A. Dragotă, C. Roman, Fazele
timpurii ale culturii Vinca in Transilvania in Angustia, 5,
2000, 37-72.
Luca et alii 2000a - S. A. Luca, H. Ciugudean, C. Roman, Dic Friihphase cler
Vinca-Ku/tur in Sicbcnbt'irgcn. Anha/tspunkte des
cronologischcn und cthnoku/turc/len Horizontes, în Apulum,
37, I, 2000.
Luca et alii 2001 - S. A. Luca, S. Purice, A. Georgescu, A. Gonciar, C. Suciu,
Raport preliminar, Miercurea Sibiului-Petriş, Miercurea
Sibiulw;jud Sibiu, în CCA, 2001, 143-144.
Luca et alii 2002 - S. A. Luca, A. Gonciar, S. Batiuk, A. Georgescu, Raport
preliminar, Miercurea Sibiului-Petriş, cam. Miercurea
Sibiulw;Jud Sibiu, în CCA, 2002, 204-205.
Paul, Ciută 1997 - I. Paul, M. Ciută, şantierul arheolo,:ic de la Limba-Şesu'
Orzii, în CCA, 1997, 2-3.
Paul, Ciută 1997a - I. Paul, M. Ciută, Şantierul arheologic de la Şcuşa-La
cărarea mon1; în CCA, 1997, 60.
Paul, Ciută 1998 -1. Paul, M. Ciută, Şantierul arheologic de la Limba-Bordane,
în CCA, 1998, 66-67.
Paul, Ciută 1998a - I. Paul, M. Ciută, Şantierul arheologic de la şeuşa-La cărarea
mon1; în CCA, 1998, I I 3-115.
Paul, Ciută et alii 1999 - I. Paul, M. Ciută, P. Mazăre, M. Breazu, B. Daisa, Şantierul
arheologic de la Limba-Bordane, în CCA, 1999, 56-58.
Paul, Ciută et alii 2000 - I. Paul, M. Ciută, P. Mazăre, C. Florescu, M. Breazu, B.
Daisa, Şantierul arheologic de la Limha-Bordane, în CCA,
2000, 56-58.
Popa 2000 - (;.I. Popa, Descoperiri neolitice timpurii în bazinul
hidrografica/ Cugirului ljud. Alba), în Banatica, 15/12000, 17-47.
Popa, Totoianu 200 I . - C.I. Popa, R. Totoianu, Date noi asupra /ocuinlor umane de
la Sebeş-Podul Pripocului (jud Alba), în Patrimonium
Apulense, I, 2001, 33-54.
Vlassa 1967 - N. Vlassa, Unele probleme ale neoliticului din Transilvania,
în ActaMN, IV, 1967, 403-423.
Vlassa 1976 - N. Vlassa, Neoliticul Transilvaniei. Cluj-Napoca, I 976.
35
DOUĂ NOI PIESE DE PLASTICĂ PREISTORICĂ

CRISTIAN I. POPA, GABRIEL T RUSTOIU,
PANTELIMON POPOV/CI
Obiectul prezentului studiu îl constituie două pise de plastică preistorică

descoperite pc raza satului Războieni, judeţul Alba şi păstrate în colecţia Şcolii cu
clasele I-VIII din localitate.
Un prim obiect a fost găsit în arătură, într-o aşezare aparţinând culturii Pctrcşti
A-8, situată în locul denumit de localnici „Livadă", plasată în vestul satului, pe a
doua terasă din partea dreaptă a Mureşului.
Piesa în cauză reprezintă o comută şi a fost realizată dintr-o pastă bine frământată,
de culoare cărămizie, având în compoziţie nisip fin. Suprafaţa este bine netezită şi
acoperită cu angobă roşie cu aspect de pictură monocromă. Capul este bine reliefat,
gura şi nările sunt marcate prin incizie, iar ochii sunt redaţi prin acelaşi procedeu sub
formă de câte un cerc având în centru câte un punct. Coamele şi urechea dreaptă
lipsesc. Urechea stângă arc un aspect natural. Gâtul păstrează o configuraţie realistă
şi este decorat, de-o parte şi de alta prin 9 linii incizate, aproximativ paralele. Piesa a
fost ruptă în partea inferioară a gâtului. Figurina are înălţimea de 8,4 cm, din care
capul este de 5 cm, iar lăţimea lui de 3,7 cm (Fig. 1;2).
În comparaţie cu alte figurine zoomorfe petreştene (Paul /995, pl. VI), cât şi a
altor descoperiri asemănătoare contemporane (Dumitrescu I 968, fig. I 02, l 05, / 979,
fig. I 82, 189; Marinescu-Bi/cu 1974, fig. 84/1, 3; Murinescu-Bîlcu, Bolome_,. 2000„
Fig. 174/5; 177/1 ), piesa de faţă pune în evidenţă deosebita măiestrie a crcatornlui
neo-eneolitic. Se remarcă maniera realistă de redare a formei animalului, siguranţa
tratării detaliilor, calitatea execuţiei, exercitând o anumită impresie asupra privitorului.
Din acest punct de vedere piesa supusă atenţiei are o analogie mai apropiată (Fig. 6/3)
tot în mediul pctrcştcan (Paul /995, pi. VII/I a-l b).
Figurina noastră poate fi legată de uncie manifestări magico-religioase„ în care taurul
reprezintă principiul viril al procreării şi al vieţii, cc renaşte mereu ( Cl,5hc11 /995„ 294).
Pe lângă rolul de cult al piesei prezentate nu putem să nu observăm că prin
modalitatea artistică de realizare, ea poate fi încadrată şi în categoria manifestărilor
preistorice de artă.
În aceeaşi colecţie se păstrează şi o statuetă antropomorfă, fragmentară.
Exemplarul este lucrat din lut fin, degresat cu pietricele; miezul arc culoarea neagră,
iar suprafaţa exterioară cenuşiu deschisă. Pc una din părţi se observă o pată de culoare
mai închisă, datorată, probabil, modului de aşezare în timpul arderii în cuptor. Din
piesă lipsesc partea superioară şi cea inferioară.
36
Statueta este plată, fiind realizată, cel mai probabil, prin presare între palmele
celui care a confecţionat-o. Piesa prezintă un gât lăţit, prelung şi două braţe scurte,
dispuse orizontal deasupra şoldurilor redate stilizat sub fom1a a două proeminenţe.
De sub şolduri statueta se subţiază treptat, lucru cc sugerează o redare a părţii inferioare,
cel mai probabil, sub forma unui trapez(?). Decorul acoperă aproape întreaga suprafaţă.
Gâtul este ornamentat prin împunsături fine ce înconjoară de jur-împrejurul zonei
rupte a piesei. Pe una din feţe, corpul este decorat prin triunghiuri îngropate realizate
din împunsături succesive izolate sau executate în interiorul unor linii incizate, sub
care se distinge o bandă incizată umplută cu înţepături izolate dispuse orizontal. Motivul
triunghiurilor îngropate este mărginit de un şir de înţepături realizate oblic. Cealaltă
parte prezintă un decor realizat în „căpriori", format din împunsături succesive fine,
mărginit, şi în acest caz, de înţepături oblice. Zona centrală, sub decoml în „căpriori"
se prezintă sub forma unui triunghi cu vârful în sus, la baza căruia, în zona rupturii
piesei se află o linie formată din împunsături succesive fine (Fig. 7).
Statueta prezentată, atât prin factură, cât şi prin ornamentaţie se înscrie în rândul
plasticii culturii Coţofeni. Numărul statuetelor antropomorfe atribuite acestei culturi
este extrem de restrâns, raportat la numărul deosebit de marc al siturilor cunoscute. În
momentul de faţă se cunosc 19 statuete antropomorfe certe Coţofeni, apărute la Agrişteu
(două exemplare) (Lazăr 1979, 28, PI. XVI/1 a-b; Rişcu,ta 1996, 70, PI. 11/2, 8;
Ciugudean 2000, 39, PI. 118/5-6; Popa 2004, 129, PI. IV/3; V/4), Soarta (două
exemplare) (Dumitraşcu, Togan 1971, 427,434. PI. Vl/1-2; Roman 1976, 30-31, PI.
51/9, 11; Lazăr 1979, 31, PI. XVl/4,6; Rişcuţa 1996, 70, PI. 1/4; II/5; Ciugudean
2000, 39, Pl. 118/1-2: Popa 2004, 129, PI. IV/5; V/3), Câinie (două exemplare) (Rotii
1943, PI. V/1; Lazăr 1979, 35, PI. XVI/3,5; Rişcuţa 1996, 70, PI. 11/4; Ciugudean
2000, 39, PI. 118/4, 8; Popa 2004, 129, PI. IV/6; V/12), Lopadea Veche (Paul 1969,
72, PI. XV/2; Roman 1976, 30-31, PI. 51/8; Paul 1995, PI. V/2; Rişcuţa 1996, 70, PI.
11/3; Ciugudean 2000, 39, PI. 117/5; Popa 2004, 129, PI. V/6), Leliceni (trei exemplare)
(Roman 1976, 30-31, 38, PI.51/5-7; Rişcuţa 1996, 70, PI. 1/1-3; Ciugudean 2000, 39,
PI. 117/6; 118/3-4; Popa 2004, 129, PI. V/1-2, 8), Modoia (Petre-Govora 1995, 20-
21, Fig. 4/6-7; Popa 2004, 129, PI. V/10), Pianu de Jos (Paul 1969, 72, PI. XV/I;
Roman 1976, 30-31, 46, PI. 51/12; Paul 1980, PI. V/1; Paul 1995, PI. V/1; Rişcuţa
1996, 70, PI. 111/1; Ciugudean 2000, 39, PI. 117 /l; Popa 2004, 129, PI. V/7), Poiana
Ampoiului (Ciugudean 2000, 39), Straja (Ciugudean 2000, 39, PI. 117/9), Turdaş (jud.
Hunedoara) (două exemplare) (Roska 1941, 302, PI. CXXIX/20; Vlassa 1966, 15, PI.
C/13; Luca 2001, 92, Fig. 3/1, Popa 2004, 129, PI. IV/2; V/13), Unirea(douăexemplare)
(Ciugudean 1983, 49-52, Fig. 1-2; RepArhAlba 1995, 199, PI. 3/3-4; Rişcuţa 1996,
70, PI. 1/5; 11/1; Crişan 1998, PI. V/7-8; Ciugudean 2000, 39, PI. 117/2-3; Popa 2004,
129-130, PI. V/5, 11) şi Vâlcele (jud. Olt) (Roman 1976, 30, PI. 51 /l O; Rişcuţa 1996,
70, PI. 11/6; Popa 2004, 130, PI. IV /1 ). În toate cazurile citate în care s-a păstrat partea
superioară, piesele au capul discoidal, mai puţin exemplarul aparte, de formă sferoidală de
la Cicău (Ciugudean 2000, 39, PI. 117 /7; Popa 2004, 130, PI. IV /4 ). La aceste apariţii
37
pol fi adaugatc alte exemplare, mai puţin sigure, considerate~ca aparţ.inând culturii Coţof~1li
de la Sâncrăicni (Maxim 1YY6, 52), Lopadea Veche (Lazar 1977, 620, PI. Y/40), Cmed
(Dudaş 1976, 24, PI. Il/7), alături de descoperirile de la Şincai, a căror tip nu este precizat
(Lazăr 1998, 44). . ~ . .
Comparativ cu restul plasticii coţofenicnc, cxempl~rul descoperit la Razbo1em
prezintă câteva particularităţi cc dorim să le semnalăm. In primul rând, se remarcă
proporţia diferită, cu corpul mult lăţit. Spre deosebire de piesele la care s-a_ pă~trat
partea superioară şi care au braţele în poziţie de orantă, statueta de la Războ1cm are
bratele orizontale. Un mod asemănător celui prezentat de noi ar putea fi invocat, în
caz~! unui exemplar de la Leliccni, unde braţele au o poziţie similară (Roman 1976,
Pl. 51 /5). O problemă aparte o ridică însă partea inferioară a piesei de la Războieni,
care, se pare, reda stilizat şoldurile proeminente şi picioarele, unite.
Paralele s-ar putea face cu plastica Badcn târzie de la Sălacea, unul din
exemplarele de aici având redate chiar şi braţele întinse orizontal (Roman, Nemeti
1978, 38, PI. 44/3-4). Totuşi, exemplarele badcnoide citate, la care se pot alătura, prin
modul de execuţie al părţii inferioare, statuetele de la Vinca ( Tasic 1995, PI. XIX/6-7)
sau Tâpe-Malajdok (Banner 1956, PI. LVIIl/12) se diferenţiază tipologic de piesa de
la Războieni. Nu mai vorbim de faptul că plastica antropomorfă Baden se
individualizează faţă de cca Coţofeni prin moştenirea Cemavoda III, dată de persistenţa
tipului cu capul mobil (Banner 1956, 170, PI. LXVIII/1-2; Nemejcova-Pavukovti
1973, 306, Fig. 6/1; Tasic 1995, PI. XIX/4-7; Garasanin 1997, 437, Fig. 8; Nemeti
1997, 65, Fig. 1/2).
Prin urmare, statueta antropomorfă Coţofcni de la Războieni ilustrează un nou
tip, necunoscut până în momentul de faţă în cadml acestei culturi. Fragmentarea
exemplarului nostru la părţii<,:: superioară şi inferioară ne limitează posibilităţile de
discuţie. Totuşi credem ca acesta redă un personaj feminin, având şoldurile proeminente
şi picioarele unite, asemănător statuetelor de tip Baden. Urmând această ipoteză,
plauzibilă în opinia noastră, piesa prezentată ar putea constitui dovada unor interferenţe
Coţofeni-Baden în domeniul plasticii antropomorfe.
Ornamentaţia statuetei de la Războieni, realizată în tchni.ca împunsăturilor fine,
izolate sau în şănţuleţ sugerează o datare a sa la finele fazei Coţofcni II şi începutul
fazei Coţofeni III, plasare cronologică confirmată şi de ceramica de tip Coţofeni
descoperită în acest loc. Semnificaţia dccorul~i este destul de greu de interpretat, dată
fiind starea fragmentară de păstrare a piesei. Impunsăturile din jurul gâtului pot reda
un colier, o situaţie similară fiind întâlnită pc una dintre statuetele Coţofeni descoperite
la Lopadca Veche (Paul 1969, 72, PI. XV/2; Romm1 1976, 30-3I,PI.51/8; Paul 1995,
PI. Y/2; Rişcuţa 1996, 70, PI. Il/3; Ciugudean 2000, 39, PI. 117/5; Popa 2004, 129,
PI. V/6). Banda incizat-punctată vizibilă pc una din părţi ar putea sugera redarea unui
brâu, detaliu prezent pc statueta Coţofeni de la Pianu de Jos (Paul 1969, 72, PI. XV/
I ; Roman 1Y76, 30-31 '. 46, PI. 51 /l 2; Paul 1980, PI. V/I ; Paul 1995, PI. y /I: Rişcuţa
1996, 70, PI. III/I; Cwgudean 2000, 39, PI. 117/l; Popa 2004, 129. PI. V/7). De
38
asemenea, decorul format din triunghiuri îngropate, aflat deasupra benzii incizat-
punctate se regăseşte pe plastica de tip Coţofeni tot la Pianu de Jos, dar şi pe plăcile
idoli de tip bucranium de la Poiana Aiudului-Cheile Aiudului (Vlassa et alii 1986, 62,
PI. IX/2; Ciugudean 1996, 60, Fig. 90/1) şi Boarta (Dumitraşcu, Togan 1971, 423, PI.
Vl/4), atribuite de autorii publicării lor fazei Coţofeni III. H Ciugudean atribuie aceste
piese, iniţial, unui orizont posterior culturii Coţofeni (Ciugudean /997, 45), pentru
ca, ulterior, să le discute în rândul descoperirilor aparţinând acestei culturi ( Ciuf?udean
2000, 40).
Cele două piese prezentate completează cu noi date plastica antropomorfă şi
zoomorfă, slab reprezentată, a culturilor Petrcşti şi Coţofeni. În acelaşi timp, prin
descoperirile de faţă se lărgeşte şi repertoriul tipologic cunoscut pentru cele două
culturi. Desigur, merită subliniată, din nou, realizarea naturalistă în cazul exemplarului
petreştcan, ce poate fi integrat, fără greş, artei preistorice de pc teritoriul României.
TWO NEW PREHISTORIC CLAY STATUETTES
SUMMARY
This study prcscnts two prehistoric statuettes of clay which were discovered by
chance at Războieni in Ocna Mureş, Alba county.
The first piece rcprcsents a homcd animal (fig. 1; 2) and was discovcred at the
place called „Livada" in a dwelling which belongs to Pctreşti culturc.
In addition to its rite function it is to be noticed the realistic rendcring of thc
animal, the precision of thc details and the quality of the execution, all of which
placing the piece in the catcgory of prehistoric works of art.
The sccond piece is an antropomorph statuctte and was discovcred in a dwelling
belonging to Coţofeni culture. Due to its realistic represcntation, the statuette is a
unique prcsence in Coţofcni culturc.
BIBLIOGRAFIE
Banner 1956 - Banner J ., Die Peceler Kultur, Archaeologia Hungarica,

XXXV, Budapest, 1956.
Ciugudean 1983 - Ciugudean H., Noipiese de plastică antropomorfă
aparţinând culturii Coţofem; în Apulum, XXI, 1983, p. 49-52.
Ciugudean 1996 - Ciugudean H., Perioada timpurie a epocii bronzului in
centrul şi sud-vestul Transilvaniei~ Bibliotheca Thracologica,
XIII, Bucureşti, 1996.
39
Ciugudcan 1997 - Ciugudean H., The Later /:.,'neolithic I Early Bronze Age
1,unulus-Burials in central and south-western Transylvania
(li), în Apulum, XXXIV, 1997, p. 43-47.
Ciugudean 2000 - Ciugudean H., Eneoliticul final În TransJlvania şi Banat:
cu/turn Coţokni, Timişoara, 2000.
Clcbert 1995 - Clcbert J-P., Bestiar fabulos. Dicţionar de simboluri
animaliere, Bucureşti, 1995.
Crişan 1998 - Crişan S ., Câteva obseIVaţiiprivindprocesele de interferenţă
Între cultunle Baden şi Coţofcni În vestul României~ în
Ziridava, XXI, 1998, p. 3-13.
Dudaş 1976 - Dudaş FI., Descoperiri eneo/itice pe valea Crişului Alb, în
Crisia, VI, 1976, p. 21-34.
Dumitraşcu, Togan 1971 - Dumitraşcu S., Togan G., Săpătunle aiheologice de la
Boarfa- "Cetăţuie" (jud Sibiu), în ActaMN, VIII, 1971, p.
423-437.
Dumitrescu 1968 - Dumitrescu VI., Arta neolitică în România, Bucureşti 1968.
Dumitrescu 1979 - Dumitrescu VI., Arta culturii Cucuteni, Bucureşti 1979.
Garasanin 1997 - Garasanin Draga, Die spătkupferzeitliche Siedlung
Likodra in Westserbien, în The Thracian World at the
Crossroads of Civilisatio11s, I, Bucureşti, 1997, p. 435-446.
Lazăr 1977 - Lazăr V., Descoperiri arheologice in zona Mureşului
mi_;Jociu, în Apulum, XV, 1977, p. 613-629.
Lazăr 1979 - Lazăr V., Aşezări de inălţime cu terase Coţofeni in
Transilvania, în Marisia, IX, 1979, p. 27-38.
Lazăr 1998 - Lazăr V., Antichită,tialejude,tu/uiMureş, Târgu Mureş, 1998.
Luca 2001 - Luca S. A., Aşezări neolitice pe Valea Mureşului (II). Noi
cercetări arheologice la Turdaş-Luncă. I. Campaniile anilor
/992-1995, Bibliotheca Musei Apulensis, XVII, Alba Iulia. 2001.
Marinescu-Bîlcu 1974 - Marinescu-Bîlcu S., Cultura Precucuteni pe teritoriul
României, Bucureşti, 1974.
Marinescu-Bîlcu,
Bolomey 2000 - Marinescu-Bîlcu S., Bolomey A., DrăguşeniA Cucutenian
Communitity, Bucureşti. 2000
Maxim 1996 - Maxim Z., Prototraciiin Carpaţiirăsăritem~ în Ang11s1ia, I.
1996, p. 51-66.
Nemejcova-
Pavukova 1973 - Nemejcova-Pavukova V., Zu Urspnmg 1111d Chro110/ogie
der Bolerciz-Gruppe, în Symposium iiber entstehung und
chronologie der Badener Kultur, Bratislava, 1973. p. 297-316.
Nemeii 1997 - Nemeti I., Câteva consideraţii asupra colecţiJlor"Kovacs ·:
în StComSatu Mare, XIV, 1997, p. 63-74.
40
Paul 1969 - Paul I., A.;,ezarca nco-cncolitiCci de la P1~wul de Jos (Podc1),

jud Alba, în StComBrukental, 14, 1969, p. 33-88.
Paul 1980 - Paul I., Cu privire la contribuţia substratului ncocncolitic la
fonnarca civJ/izaţici bronzului tracic pc teritoriul
românesc, în Revista Muzeelor, 2, 1980, p. 17-23.
Paul 1995 - Paul I., On the contrilmtion of Nei-Aeneolithic substratum
to the developmellt of thracian-bronze civiliz.ation vn
Romania soii, în Vorgeschichtliche untersuclwngen in
Siebenburgen, Bibliotheca Universitatis Apulensis, I, 1995,
p. 147-163.
Petre-Govora 1995 - Petre-Govora Gh., O preistorie a nord-estlllui Olteniei,
Râmnicu-Vâlcea, 1995. ·
Popa 2004 - Popa C. I., Reprezentari speciale pe ceramica de tip
Cotofeni. Aspecte ale cultului urano-solar in preistorie, în
Apulum, XLI, 2004, p. 113-145.
RepArhAlba 1995 - Rcpc11oriul arheologic a/judeţului Alba (ed. V. Moga, H.
Ciugudean), Bibliotheca Musei Apulensis, II, Alba Iulia, 1995.
Rişcuţa 1996 - Rişcuţa C., Plastica anropomorfă a culturii Coţofcni în
BCŞS, II, 1996, p. 69-76.
Roman 1976 - Roman P.I., Cultura Coţofeni, Biblioteca dl: arheologic,
XXVI, Bucureşti, 1976.
Roman, Nemeti 1978 - Roman P. I., Nemeti I., Cultura Baden în România,
Bucureşti, 1978.
Roska 1941 - Roska M., A Torma Zsc~fia-Gyjtemciny, Cluj, 1941.
Roth 1943 - Roth Fr., Abschlu/3 der Ausgrabungen im nordischen
Steinzeitd01f von Kellin,?, în Deutsche Forschung in
Sudosten, 2, 1943, p. 440-459.
Tasic 1995 - Tasic N., Eneolithic cultures of Central and West Balkans,
Belgrad, 1995.
Vlassa 1966 - Vlassa N ., Douăsprezece figurine cu cap mobJ/ de la Turdaş,
în Sargetia, IV, 1966, p. 9-16.
Vlassa et alii 1986 - Vlassa N., Takacs M., Lazarovici Gh., Monninte'Je tumulare
din Banat şi Transilvania din perioada eneolitică târzie, în
ActaMN, XXII-XXIII, 1985-1986, p. 59-78.
41
,,,
f' „ I
'
\
'' „ ,." I
I
\
' ....
''
'
,,
l
, ,
~-- '
''
Fig. I. 1-igurina aparţin,ind culturii Petreşti de la Războieni.

Statuclte bclonging to Petn:şti culture at Războieni
42
PATRIMON.IUM APVLENSE
Fig. 2. Figurina apaiţinând culturii Petreşti de la Războieni .

Statuette belonging to Petreşti culture at Războieni
43
Fig. 3. Plastică zoomorfă aparţinând culturii Petreşti (după Paul 1995).

Zoomorph sc ulpture belonging to Petreşti culture (apud Paul 1995)
44
Fig. 4. Plastică zoomorfă aparţinând culturii Cucuteni ( după Dumitrescu 1979)

Zoomorph sculpture belonging to Cucuteni culture (apud Dumitrescu 1979)
45
3 4
Fig. 5. Pl asti că zoom o r fă a pa rţin ând culturii Cu uteni : 1-2 ( după Marin c u-Bâlcu , Bolome
2000) ş i culturii G um e lniţa: 3-4 după Dumitrescu 1968)
Zoomorph sculpture be lo nging to ucut eni culture: 1-2 (apud Marine cu-B âlcu,
Bolomey 2000) and G um e lni ţa culture: 3-4 apud Dumitres u 196 )
46
Fig. 6. Plastică zoomorfă aparţinând culturii Precuc'uteni: 1-2 (după Marinescu-Bîlcu 1974)
şi culturii Petreşti: 3 (după Paul 1995)
Zoomorph sculpture belonging to Precucuteni culture: 1-2 (apud Marinescu-Bâlcu
1974) and Petreşti culture: 3 (apud Paul 1995)
47
c:-
____~
Fi . . 1gunn
i tu tt
48
DESCOPERIRI COTOFENI DIN PERIEGHEZĂ

LA ŞEUŞA ŞI o·RÎMBAR (JUD. ALBA)
CRISTIAN D/1\fA. CRISTINA CJARGĂ
Aria maximă de răspândire a culturii Coţofoni a cuprins Muntenia, Oltenia,

Banatul, Transilvania, N-E Serbiei şi N-V Bulgariei.
Teritoriul Transilvaniei a fost un timp locuit În întregime de triburile acestei
culturi, care vor ceda, însă pentru regiunile estice şi sud--estice (Roman 1976, 13-15).
Cultura Coţofeni prezintă un număr impcrsionant de descoperiri, datorită caractemlui
sezonier al unor locuiri, existând totuşi şi locuiri de lungă durată.
1. Şeuşa-,,Groapa Răcurelelor".
În luna februarie anul 2004, după o pcricgheză în zona Şcuşei, zonă denumită
toponimic „Groapa Răcurclclor" (vezi harta, pi. X) am descoperit o scrie de materiale
aparţinând culturii Coţofeni. Locul reprezintă o muchie de deal, totodată putând fi
interpcrtată ca o terasă mai marc în continuarea Gorganului, care domină înălţimile
din zona Şeuşei. Materialele ceramice au fost descoperite atât pe teren arabil, cât şi pe
păşune, mai jos, explicaţia fiind aceea a unei alunecări de teren.
Trebuie menţionat că zona Şeuşei este una deluroasă, fiind un areal propice
pentru locuiri preistorice, fapt demonstrat şi prin descoperirile de la „Cărarea Morii"
şi „Gorgan", în ultima staţiune succedându-se mai multe niveluri preistorice de locuire,
printre care şi materiale aparţinătoare culturii Coţofeni (Ciută, Gligor 2004, 45-81 ).
Pc terenul arat materialele ceramice au fost descoperite în număr relativ mare
alături de bucăţi mari de chirpic. Ceramica descoperită aici aparţine fazei a II a finale
a culturii Coţofeni. Majoritatea ceramicii este ornamentată cu motivul „ramură de
brad" (Roman 1976, 27), de culoare cenuşie şi roşiatică, în general grosieră cu pastă
din amestec de lut, nisip şi pietricele. În această ceramică grosieră se remarcă totuşi şi
o piesă de ,,lux", şi anume un fragment de căniţă cu toartă supraînălţată (pi. IV, fig. 6)
aparţinând tipului IV a (Roman 1976, 20). Fragmentul de căniţă este realizat dintr-o
pastă fină amestecată cu nisip, de culoare cenuşie la exterior şi brun-cenuşie la interior.
Ornamentica este realizată prin şiruri oblice de incizii făcute cu unghia dispuse
orizontal, care se termină cu mici pastile de lut (,,boabe de linte").
Un alt fragment ceramic îl reprezintă o buză de vas (pl. I, fig. I) cu diametrul de
18 cm făcut dintr-o ceramică de culoare cenuşie, o pastă grosieră, ornamentat pe
partea de interior cu pastile mici de lut, înscrise într-un patrulater realizat din mici
InCIZll.
49
Alt fragmet ceramic reconstituit grafic (pi. II, fig. 3), care se remarcă în cadrul
celor găsite Ia Şeu~a. nu atât prin ornamentica, cât prin dimensiunile acestuia, este o
parte dintr-un vas marc, cu diametrul de 23 cm, aparţinând tipului IV b (Roman 1976,
19, pi. 20) decorat cu motivul „ramură de brad" (Roman 1976, 27) cu buza decorată
parţial cu „creasta" dispuse în grupuri de câte 3.
2. Drâmbar-,,Din sus de Cale".
Cu ocazia unei alte pereghize, de data asta la Drîmbar, în luna mai a aceluiaşi
an, am descoperit două locaţii cu materiale ceramice aparţinând aceleaşi culturi.
Prima este situată pe dealul denumit „Din sus de Cale" (vezi harta, pi. IX), un
deal ce are în vârf un imens platou, folosit astăzi de săteni pentru agricultură. Accesul
din partea sud-vestică este mai greu, aici atingând şi punctul maxim al înălţimii. În
partea de nord însă se prelungeşte până în zona Hapriei, sub forn1ă plată coborând
lent. Dealul este foarte aproape de râul Mureş şi important de menţionat faptul că pe
tot platoul doar deasupra satului Drîmbar, pc aproximativ 100 m~, au fost găsite
fragmente ceramice. Materialele prezente aici pot fi datate în faza Coţofeni III, datorită
decorului caracteristic acestei faze, decor predominant cu împunsături succesive,
majoritatea fiind o ceramică roşiatică şi portocalie {pi. VI; fig. 1-6, pi. VII).
3. Drâmbar-,,În Peri".
Al doilea punct de la Drâmbar, denumit ,,În Peri" este plasat exact deasupra
satului Drîmbar, fiind totodată cel mai înalt punct al zonei Drîmbar (vezi harta, pi.
IX). Vârful acestuia este situat în linie aproximativ dreaptă cu „Gorganul", de asemenea
cu un alt punct de la Limba-,,Chiciura Limbii" şi cu un punct de la „Straja-Chiciura
Străjii", cu o vizibilitate bună unul spre altul.
Materialele ceramice, împreună cu multă cenuşă şi oase calcinate au fost
descoperite pe un teren arabil care se prelungeşte până în vârf. Materiale sunt
majoritatea grosiere, printre ele remarcându-se doar câteva fragmente de mici
dimensiuni confectionate din ceramică fină, reprezentând de asemenea faza III de
dezvoltare a culturii Coţofeni. Fragmentele ceramice sunt decorate cu incizii şi cu
aceleaşi împunsături succesive caracteristice acestei faze de evoluţie. De remarcat că
o parte dintre materialele ceramice descoperite aici erau parţial vitrifiate (pi. V, pi. VI;
fig. 7-8, pl. VII)
O piesă deosebită descoperită aici este un toporaş miniatural din lut, fragmentar,
cu dimensiunea de 5 cm de la vârf până la perforaţie (pi. V; fig. 9). Toporaşul este
realizat dintr-o ceramică fină, cu nisip fin, de culoare neagră pe interior, cu slip maroniu
roşcat la exterior. Analogii pentru acest toporaş nu sunt întâlnite în cadrul culturii
Coţofcni, însă apar în cadrul altor faze culturale apropiate cronologic.
Astfel de piese apar încă din perioada eneolitică. O altă anologie pentru această
piesă o găsim în cultura Petreşti, la Caşolţ-,.Poiana în Pisc" (jud. Sibiu}, unde apare 0
imitaţie în lut a unui topor de piatră cu gaură de înmănuşarc (Paul ] 992, ] 03, pi.
XXVIl/10). .
50
O scrie de toporaşc miniaturale confecţionate din lut de dmincsiuni mici, sunt

cele de la Hăbăşeşti (Moldova), patru la număr, aparţinând culturii Cucutcni. Toporaşclc
au perforaţie pentru a li se fixa coada neputând juca, deci, un rol utilitar, fiind
intrepretate aici ca simboluri ale forţei (Dumitrescu 1967, 36, fig. 48).
Din cadrul culturii Schneckcnbcrg provine o piesă descoperită la Braşov
Stcingesberg/Dealul ~e Piatră. Pc una din părţi apare, spre capătul păstrat intact, cu
decor dispus axial, format din nouă înţepături fine, o alta dispusă spre una din margini
(Popa 2000, 95, PL. Vl/5). Tot în bronzul timpuriu, mai exact în cadrul culturii Livezile,
este semnalat un astfel de toporaş la Ampoiţa-,,Peret" (Ciugudcan 1996, 230, fig. 34/
17). Acesta este foarte asemănător cu cel descoperit de noi la Drâmbar, ~easemea de
dimensiuni foarte mici. De asemenea, în cultura Zăbala de această dată, o cultură din
S-E Transilvaniei, sunt întâlnite toporaşe miniaturale confecţionate din lut. Toate sunt
fragmentare, unul este ceafa unui topor ciocan şi este decorat cu şnur răsucit (Szekely
1997, 31 ).
Ca o concluzie, aceste toporaşe miniatruale nu puteau fi folosite pentru uz atât
datorită dimensiunilor foarte mici cât şi materialului din care au fost confecţionate,
acestea fiind, probabil, folosite ca însemne ale puterii, fie, cel mai sigur, obiecte de
cult. Probabil în viitor cu mai mult investigaţii se va reconstituii utilitatea în societatea
culturii Coţofeni, şi nu numai, a acestor piese.
NEW OISCOVERIES AT $EU$A ANO DRÂMBAR

(ALBA COUNTY)
SUMMARY
Ina surface research made in March and May 2004, wc have find three diferent
places onc in Şeuşa, and the other two in Drîmbar, vilages in Alba county with a lot
of ceramic that belongs to Coţofeni culture, a culture of final eneolitic age and the
beginig of Bronzee age.
The pieces that belongs to this culture has been found in many Romanian
regions including: Transylvania, Banat, and Oltenia, each with many archeological
items discovered.
The ceramic pieces of pots found here belongs to phase III of this culture, and
is a good, well bumed ceramic with a few exceptions, like pieces from Şeuşa.
The most interesting piece is a miniature hatchet made in ceramic. This hachet is
unique as it represents something never found in Cotofeni culture, and it has analogy
with some pieces in Petrcsti and Cucuteni culturcs, both neolitic cultures, but wc find
this peice in a few culture of bronze age, cultures, such as: Zăbala, Livezile, and
Schneckenberg.
51
BIBLIOGRAFIE
CIUGUDEAN 1996 - H. Ciuguden, Epoca timpuâe a bronzului În centrul şi sud-

vestul Transiivanie1; Bibliotheca Trachologica, XIII,
Bucureşti, 1996.
CIUTĂ, GLIGOR 2004 - M. Ciută, A. Gligor, Archaeo/ogica/ findings in thcofŞeuşa
„Gorgan "(Ciugud, Alba county). I, în Studii de istone veche
şi arheologie, Hunedoara, 2004, p. 45-81.
DUMITRESCU 1967 - VI. Dumitrescu, HăbăşeştJ; Ed. Meridiane, Bucureşti, 1967.
POPA 2000 - C.I. Popa, Matcnale aparţinând bronzului timpuâu şi debutul
bronzului mi_Jlociu din co/ec,h1le muzeului „Ioan Raica ' .....
Sebeş, în Sargetia, XXX, 2000, p. 79-100.
PAUL 1992 - I. Paul, Cultura PetreştJ; Ed. Museion, Bucureşti, 1992.
ROMAN 1976 - P. Roman, Cui tura Co,tofem; Ed. Academiei RSR, Bucureşti,
1976.
SZEKELY 1997 - Zs. Szekely, Perioada timpurie şi inceputul celei mi_Jlocii a
epocii bronzului În sud-estul Trans1Jvanie1; Biblitheca
Trachologica, XXI, Bucureşti, 1997.
52
I
I
I \ 1.
I
I \
---o
..
.
.
.
.
.
4.
2.
-:-·."::.:-;.-.:_
::~..~ --o·
_ _._ .· :· .
- --~ I
.. . .
.· - ·.. . 7
,··. i
.
---
.
.
.. , 6.
- -] .
.
. 9. . 10.
>
., •
'
•
..
.·.·.· ·- . ·.•:.' ... · .

•
--••:, ---D
• •
r ~ : •
11 . 13.
PI. I Ceramică Coţofeni lll - Şeuşa-,,Groapa Răcurelelor"
53
3.
PI. II Ceramică Coţofeni lil - Şeuşa- ,,Groapa Răcurelelor"
54
1O.
Pl. Ill Ceramică Coţofeni III - Şeuşa-,,Groapa Răcurelelor"
55
3.
2.
lJlDa
7. ~··
.,,:. -.-- -D g
. •"......·· :t
.- : ..
. : ·. .
FZ71[)--D
...... ~ - - .-
... u 11.
..;. .':·..-··l
----~ rJ!
,::
..
·..
',:
13. 14.
PI. I V Ceramică Cotofeni Ul - Şeuşa- ,Groapa Răcurelelor"
56
1 O.
9.
PI. V Ceramică Coţofeni lll (1-8, 10), topor miniatural ceramic (9) - Drîmbar - ,,În Peri"
57
2.
5.
j 6.
-- --- -- ·- - )
(;
I \
u 8.
PI. VI eramică Coţofeni Ul - ( 1-6) · Drîmbar - ,,Din sus de cale" (7-8) ; Drîmbar-.,În Peri"
58
. . .. . . .. .
~
'
. .. --~
9.
10.
11 .
12.
13.
PI. VII Ceramică Coţofeni III - Drîmbar - ,,În Peri"
59
.
..
-o-
10
o
.
.
8. .
11 .
.
.
.
o
14
PI.Vlll Ceramică Coţofeni IU - Drîmbar - ,.Din sus de cale'
60
PI. IX - Harta satului Drîmbar
61
.'4
.<
.
\ "
,
.,.
'O
?5 \ I
- ...,...
....
,. .,,. .. ~/
(
\\
\
- '
PI. X - Hart a satulu1· ş e u şa
62
DESCOPERIRI DIN EPOCA FIERULUI

LA PETREŞTI-GROAPA GALBENĂ
CRISTIAN IOAN POPA
Aşezarea preistoricăde la Petreşti-Groapa Galbenă, situată pe prima terasă de

pc malul stâng al râului Sebeş a fost cunoscută încă din sec. al XIX-lca, când Fr.
Schuster semnala aici mai multe complexe, pe care el le cataloga drept morminte de
incineraţie'.
După ce, iniţial, la sfârşitul secolului al XIX-iea va întreprinde doar cercetări
de suprafaţă, în anul I 938 K. Haldenwang, un pasionat colecţionar din Sebeş va efectua
şi primele săpături în aşezarea de la Petreşti-Groapa Galbenă. Cu acest prilej a
descoperit unelte din silex şi obsidian, topoare de piatră şlefuită, obiecte de os, greutăţi
de lut ars, plastică zoomorfă şi ceramică de tip Turdaş, Precucuteni, Petreşti şi Coţofcni 2 .
Cele dintâi săpături întreprinse de un colectiv de specialitate s-au realizat în
anul 1943. D. Berciu şi I. Berciu vor realiza mai multe sondaje deasupra Ţigăniei: în
spatele bisericii săseşti, unde, în malul stâng al râului Sebeş, numeroasele gropi pentru
scoaterea lutului sau datorate căutătorilor de comori au afectat puternic aşezarea 3 .
Reluarea cercetărilor din anii 1961-1962, tot de către fraţii Berciu, asistaţi şi de către
I. Raica se regăsesc sub forma unor semnalări sumare, din care aflăm că s-au surprins,
stratigrafic, trei niveluri Petreşti suprapuse de un altul, Coţofeni timpuriu 4 . Din aceste
ultime cercetări nu au fost publicate nici stratigrafia sitului şi nici materialele
descoperite.
Descoperirile ce aparţin culturilor Turdaş, Petreşti, orizontului toartelor
pastilate5, Coţofeni6, din perioada timpurie a epocii bronzului 7 sau culturii Wietenberg 8
au fost publicate cu diferite ocazii.
Singurele vestigii semnalate cc aparţin perioadei ce o vom discuta în rândurile
de mai jos, se rezumă la o daltă de fier publicată în urmă cu patru decenii 9 şi la unele
1
Schuster 1867, 3-4.
1
Simina 2001, 126, 129.
1
Berciu, Berciu 1946, 27-28, 60-63, 73.
4
Popescu 1962, 518; informaţii preluate şi în RepArhA/ba 1995, 141.
5
Roska /942, 225, nr. 48; Berciu, Berciu /946, 57, Fig. 44/10-12; 48 (fără numerotare); Paul 1992, PI.
XXVI a/3; XLil/5-7; Ll/13. .
b Roman /976, 38, 60, 71, 84, PI. 2, nr. 125; 29/7-9; 4 J/17, 20; 55/1- I 5; Ciugudean 2000, 9, I 6, 47, 77,
nr. 441, PI. 27/1-3, 7; 28/2, 4-5, 7-8; 29/7-9.

7
Popa 2002, 80, 86, PI. 11/1-3, 5. ·
1
Andnjoiu 1992, 123, nr. 72, PI. 32/3.
9
Berciu, Popa /963, 155, 158, Fig. 2/11 = 3/21.
63
informatii în care este menţionată prezenţa unor descoperiri dacice ~i romane, printre
care şi ~ locuinţă dacică, adâncită, de epocă romană şi o monedă de la împăratul
Vcspasian 10 .
Întmcât locuirile din epoca fierului de la Pctreşti-Groapa Galbenă sunt, după
cum am văzut, doar semnalate pentru perioada dacică sau necunoscute, pentru prima
epoca a fierului, ne-am propus, în continuare, introducerea lor _în circuitul ştiinţific de
specialitate. Lotul de materiale studiat de noi se păstrează în Muzeul din Sebeş.
Descoperirile din prima epocă a fierului
În cadrul locuirii preistorice de la Groapa Galbenă, descoperirile hallstattiene
ocupă un loc mai puţin important. Din cercetări de suprafaţă sau din săpăturile
întreprinse în anul 1962 provin câteva materiale inedite:
- Vas bi tronconic, din care se păstrează porţiuni din corp şi din partea inferioară.
Interiorul este de culoare cafenie, exteriorul, de culoare neagră, are suprafaţa lustruită.
Ca degresant s-au folosit nisip, pietricele şi cioburi pisate. Ornamentaţia constă din
caneluri late dispuse orizontal, pc gât şi verticale, pc umărul vasului (Pl. 1/5);
- Fragment din buza unui castron, decorat pe marginea îngroşată cu caneluri
oblice (Pl. 1/2);
- Fragment din peretele unui vas cu corpul bombat, prevăzut pe umăr cu o
toartă (Pl. 1/1).
Materialele ce aparţin primei epoci a fierului sunt, după cum se poate constata,
foarte restrânse numeric. Acest fapt indică o locuire sporadică, de scurtă durată a
terasei de la Groapa Galbenăîn timpul primei epoci a fierului. Analogiile oferite de
materialul prezentat, ne indică o atribuire a vestigiilor, descoperirilor de tip Teleac-
Mediaş. Vase bitronconice decorate cu caneluri verticale, dispuse pc umăr, apar frecvent
îndeosebi în nivelurile II şi III din aşezarea fortificată de la Teleac 11 sau în aşezarea,
de pe aceeaşi vale a Sebeşului, de la Oarda-Bulza IP. În aceleaşi depuneri de la
Teleac aflăm analogii şi pentru castroanele decorate pe buză cu caneluri (turban-
bow/s)13. Cele mai apropiate descoperiri de acest gen, unde apar asociate, aceleaşi
categorii de materiale, le aflăm la Lancrăm-G/od 14 Oarda-Eu/za //'5 Limba 16 şi Vintu
' ' ' '
de Jos-Lunca FenneP.
În contextul în care perioada timpurie a primei epoci a fierului pc valea Sebcsului
este puţin cunoscută, fiind documentată doar prin locuirile de la Lancrăm-G/o<P şi
10
Blăjan 1989, 306-307, 317-320, 324, 329-330, Fig. 8; RepArhA/ba 1995. 141.
11
Vasilien•f a/Ji 1991, 80-82, Fig. 29/2; 30/1; 32/5-8.
12
Gheorghiu, Lascu 2001, 88, PI. 1/1.
11
VasJiiel'eta/ii 199/, 85, Fig. 31/4; 35/5-11.
14
Popa, Simina 2004, 31-32, PI. 21 /6, 9, 12.
15
Gheorghiu, Lascu200/, 89. PI. 11/6-7. 9; III/I, 3; IV/2.
10
Rustoiu, Ciut,i .2001. 122. Fig. 6/3; 8/8.
11
Ghencscu et a/ii 2000, 81, PI. V/3-5.
iH Popa, Simina 1004, 31-35. PI. 19-20. 21 /3. 6-12.
64
cea de la Oarda-Eu/za lf9, la care se adaugă un celt din bronz datat în Ha B găsit
înt11mplător la Lancrăm , materialele de la Pctrcşti-Groapa Galbenă vin să completeze
20
cu un nou punct harta descoperirilor din Ha B pc cursul acestui important afluent al

Mureşului.
Descoperirile din a doua epocă a ficmlui
Atât din cercetările de suprafaţă, cât şi din săpături sistematice provin o scrie
de urme de locuire a terasei în epoca dacică. În muzeul din Sebeş se păstrează cîtcva
descoperiri apărute la suprafaţa aşezării ori în cursul săpături lor din anii 1961-1962.
Întregul lot, cu o singură excepţie, o piesă de metal, este format din ceramică.
Ceramica
Săpătunle din anii 1961-1962
Parte din materiale provin din săpăturile efectuate între anii 1961-1962, astfel,
întrucât au un oarecare context asigurat, Ic vom trata separat. Toate fragmentele
descoperite sunt lucrate cu mâna.
- Fragment din peretele unui vas-borcan, prevăzut cu un buton de formă
triunghiulară, nedecorat ( degresant: nisip, pietricele şi mică; interior: cărămiziu;
exterior: brun; grosier). Apărut în S 1/1961; I 27; - 0,50 m (PI. 111/2).
- Fragment de vas-borcan, decorat cu o incizie lată, dispusă orizontal (degresant:
nisip şi pietricele; interior/exterior: brun; grosier). Apărut în S 1/1961; I 24; - 0,80 m
(PI. 1/4).
- Fragment de vas-borcan, decorat cu şănţuleţe late dispuse în ghirlandă (?)
( degresant: nisip şi pietricele; interior/exterior: cafeniu-brun; grosier). Apărut în S I/
1961; ·1 38; - 0,35 m (PI. 111/5).
- Fragment de vas-borcan, decorat pe umăr cu un brâu orizontal şi proeminenţe
apucători (degresant: nisip şi pietricele; interior/exterior: brun; grosier). Apărut în S
11/1962; I 1; - 0,30-0,55 m (Pl. 111/6).
- Fragment de vas-borcan, cu buza uşor trasă spre exterior, decorat pc umăr cu
un brâu orizontal ( degresant: nisip şi pietricele; interior/exterior: negru; grosier). Apărut
în S 11/1962; -I 1; - 0,40-0,55 m (PI. 11/2).
Cercetări de suprafaţă
Cu prilejul perieghezelor repetate desfăşurate pe suprafaţa aşezării de la Groapa
Galbenă au apărut, sporadic, şi materiale ceramice dacice.
Ceramica lucrată cu mâna
- Vas-borcan fragmentar, lucrat cu mâna, având buza răsfrântă spre exterior,
decorat pe corp cu incizfi late, în val, dispuse orizontal ( degresant: nisip şi pietricele;
interior/exterior: negru; grosier) (Pl. 11/1 ).
- Fragment din buza unui vas-borcan, lucrat cu mâna şi ornamentat sub margine
cu un şir de impresiuni ovale (degresant: nisip şi pietricele, interior: brun; exterior:
cărămiziu; grosier) (PI. 1/3).
1
~ Gheorghiu, Lascu2001, 88-91, PI. I-III; IV/1-3.
20
Aldea, Ciugudean 1988, 73-74, PI. IJ/3.
65
_ Fragment dintr-un vas de capacitate marc, lucrat cu m~_a, p~c~ăz~t pc d~ame~l

maxim cu butoni puternici, de formă circulară (degresant: ms1p ş1 p1ctnccle; mtcnor:
negru; exterior: cafeniu; grosier) (PI. lll/4).
- Fragment din peretele unui vas de capacitate mare, lucrat cu mâna, decorat pe
umăr cu un brâu orizontal alveolat (degresant: nisip şi pietricele; interior: cărămiziu;
exterior: brun; grosier) (PI. IIJ/1).
- Fragment din buza unui vas-borcan, lucrat cu mâna, decorat sub margine cu o
proeminenţă alveolată din care porneşte orizontal un şir de impresiuni ovale (degresant:
nisip şi pietricele; interior: cenuşiu; exterior: cafeniu; grosier) (PI. 111/3).
- Fragment din pa11ea superioară a unui vas-borcan, lucrat cu mâna, având buza
lăţită şi trasă spre exterior. Pe umăr este ornamentat cu butoni circulari alveolaţi şi
incizii verticale realizate cu un pieptene (degresant: nisip şi pietricele; interior/exterior:
cafeniu; grosier) (PI. Il/4). Vasul îşi găseşte bune analogii în descoperiri de pe valea
Sebeşului, în cetatea de la Căpâlna 21 şi la Lancrăm-Glocl-2.
Ceramica lucrată la roată
- Partea inferioară a unui chiup, din care se mai păstrează doar fundul inelar,
bine profilat (degresant: nisip şi pietricele; interior/exterior: cafeniu; semifin) (nr. inv.
I. 4247) (Pl. 11/3).
Obiecte de fier
Din cercetări de suprafaţă intreprinse în anul 1959 provine o daltă de tâmplar
din fier, bine conservată (lnv. 1980). Piesa 23 are secţiunea părţii superioare de formă
circulară, cu manşonul longitudinal. ,,Floarea" sesizabilă pe marginea tubului ne indică
renunţarea, la un moment dat, la fixarea în mâner şi percutarea dălţii direct pe partea
metalică. Partea activă, plină, este ascuţită şi foarte uşor lăţită, de fmmă trapezoidală
(Lungime = 27 cm; diametrul la partea superioară = 3,3 cm; adâncimea găurii de
înmănuşare = cca. 7 cm) (Pl. IV/2).
Exemplarul de la Petreşti îşi găseşte bune analogii în privinţa formei şi utilităţii
în descoperirile din cetatea dacică de la Tilişca 2 4, în depozitul de unelte de pe Muntele
Strâmbu 25 , iar în vecinătate, la Căpâlna 2 6, dar şi în alte staţiuni dacice 27 . Piesa de la
Petreşti se încadrează în tipul III, varianta a, datat destul de larg, în intervalul sec. I a.
Chr.-1 p. Chr. 28 .
Obiecte de bronz
În literatura de specialitate mai veche este publicată de la Petreşti şi o verigă cu
nodozităţi din bronz. Piesa poate proveni din aşezarea de la Groapa Galbenă, dar nu
21
Glodariu. Moga 1989, Fig. 55/1, 4.
22
Popa, Simina 2004, PI. 58/2.
~., Berciu, Popa 1963, I 55, I 58, Fig. 2/11 = 3/21, cu dimensiunile dălţii greşite.
24
Lupu /989, 72, PI. 21/7-8.
1
~ Bcrciu, Popa 1963, 154, 158-159, Fig. 2/4; 3/14.
2
'' G/odariu, Moga /989, 97, Fig. 77/7.
17
Vezi G/od,mu, laros/a vschi 19 79, 90, PI. 48/7-9, I 7, 19-20; 40.
1
' G/odariu, laros/aFschi /979, 91; Glodariu, Moga /989, 97.
66
avem această certitudine. O readucem însă în atenţie, întrucât ca a fost omisă din
repertoriile dedicate acestui tip de artefacte din Dacia preromană 29 .
Veriga, conform desenului publicat de K. Herepey 30 (redesenat de noi) apare
acoperită cu trei şiruri continue de nodozităţi (PI. IV /1 ). Piesele de acest tip, având
funcţionalităţi multiple, au fost clasificate de I. Glodariu în tipul III, varianta 2 31 , pe
când A. Rustoiu le include în subvarianta 2c2 32 , ambii specialişti indicând sec. I a.
Chr. ca perioadă de maximă utilizare a lor 33 . O verigă din acest tip apare în amonte de
Petreşti şi în cetatea dacică de la Căpâlna . 34
Descoperirile dacice de la Petreşti-Groapa Galbenă fac dovada existenţei unei

aşezări rurale în acest punct, aflată, probabil, în hinterlandul fortificaţiei de la Căpâlna 35 .
M. Blăjan semnalează vestigiile dacice undeva într-o zonă situată la sud-vest de locul
de exploatare a argilei de la Groapa Galbenă, datându-le între sec. I a. Chr.-1 p. Chr. 36 .
Procentul ridicat (aproape exclusiv) al ceramicii lucrate cu mâna, ca şi unele forme şi
elemente decorative (butoni masivi), sugerează, totuşi, o datare a locuirii de aici,
poate exclusiv în sec. I a. Chr.
Aşezarea dacică de la Petreşti face parte din rândul aşezărilor ce flanchează
cursul râului Sebeş. Prin poziţia sa, nu foarte departată de cetatea de la Căpâlna,
credem că era dependentă de aceasta. Alte descoperiri dacice sunt semnalate în hotarul
localităţii Petreşti, la vest de Groapa Galbenă, în punctul numit Vulcăneaca, 37 dar şi la
dreapta râului Sebeş 38 . Interesant este însă că alte locuiri contemporane nu sunt
semnalate pe cursul superior sau mijlociu al Sebeşului, până la intrarea în localitatea
Sebeş. Recenta descoperire a unor materiale dacice pe înălţimea de la Săsciori
Cetă,tuie39, aflată între cetatea de la Căpâlna şi Petreşti completeză benefic o imagine
destul de fragmentară, care nu poate fi clar judecată, pentru valea Sebeşului, doar prin
importantele situri de la Căpâlna40 şi Lancrăm, ce au beneficiat de monografii 41 • Sperăm
29
Glodariu 1984; Rustoiu 1996
10
Herepey /901, 100, nr. 261, PI. XXIII/261. Piesă amintită şi la Pârvan 1926, 550, nota 2; Roska
/942, 225, nr. 48; RepArhA/ba /995, 141 (în această ultimă lucrare se amintesc, probabil dintr-o
eroare, mai multe verigi cu nodozităţi).
11
G/odariu 1984, 64.
12
Rustoiu 1996, I 06.
11
Glodariu /984, 71; Rustoiu 1996, 107.
14
Glodariu /984, 64, Fig. 3/8; Glodariu, Moga /989, 107-108, Fig. 94/12; Rustoiu /996, 106, Fig.
54/6.
11
Pentru descoperirile de aici, vezi Glodariu, Moga /989, Moga /992.
Blăjan /989, 306.
16
17
RepArhA/ba /995, 141.
18
Raica 2002, 265.
19
Material inedit (cercetări de suprafaţă C. I. Popa, N. M. Simina, R. Totoianu, O. Ghenescu - 2002).
O semnalare a vestigiilor la Popa, Simina 2004, 79.
40
Glodariu, Moga 1989. •
41
Popa, Simina 2004, la care se alătură descoperirile care se leagă de acelaşi sit, de la Sebeş-Căciulata
Grueţ şi lR.TH (Plantos200!,102-104, PI. Il/5-7; III; IV/1-4, 7).
67
că demararea unor cercetări sistematice pc Cetatea de la Săsciori, unde se află şi o

binecunoscut[1 fortificaţie medievală, vor lămuri caracterul descoperirilor dacice de
aici, unde nu este exclusă, prin poziţia sa dominantă asupra văii Sebeşului, chiar o
fortificaţie din epoca dacică .
42
__ ..
Descoperirile inedite prezentate în lucrarea de f3lţă vin să adauge noi mformaţn
celor cunoscute despre acest important sit arheologic. ln acelaşi timp, ele completează
repertoriul locuirilor din prima şi a doua epocă a fierului cunoscute din judeţul Alba.
DISCOVERIES FROM THE IRON AGE AT

PETRE$TI-GROAPA GALBENĂ
SUMMARY
In the this paper there are presented the discoveries dated in the first lron Agc
and the dacian period from Petreşti-Groapa Galbenă. The dacian materials discovered
here, wich consist in pottery, iron and bronze pieces prove the existence of a settlemet,
situated probably in relation with the fortress of Căpâlna.
BIBLIOGRAFIE
Aldea, Ciugudean 1988 - I. Al. Aldea, Obiecte din cupru şi bronz recent descoperite
înjudeţul Alba, în Apulum, XIX, 1988, p. 71-82.
Andriţoiu 1992 - I. Andriţoiu, Civilizaţia tracilor din sud-vestul Transilvaniei
in epoca bronzulw~ Bibliotheca Thracologica, li, Bucureşti,
1992.
Berciu, Berciu 1946 - D. Berciu, I. Berciu, Cercetări şi săpături în judeţele Turda
şi Alba, în Apulum, II, 1943-1945 (1946), p. 1-60 .•
Berciu, Popa 1963 - I. Berciu, AL Popa, Depozitul de unelte dacice de pe muntele
Strâmbu de la Grădiştea Muncelulw~ în SC/V, 1, 1963,
p. 151-161.
Blăjan 1989 - M. Blăjan, Contribuţii la repertoriul arheologic al aşezărilor
mralc antice (secolele II-III c. n.) din Dacia romană, în
Apulum, XXVI, 1989, p. 283-333.
Ciugudean 2000 - H. Ciugudean, Eneoliticul final in Transilvania şi Banat:
') Alături de ceramică specifică, aici am descoperit, de pc unna căutătorilor de comori, şi mici fragmente
ale unor vase de bronz. Spre poalele dealului se pot observa um1ele unor terase antropice. De asemenea,
în faţa zidului de incintă al fortificaţiei medievale se poate distinge un val de pământ(?) ce poate fi
anterior epocii medievale.
68
cultura Coţofcni, Bibliothcca Historica ct Archaeologica

Banatica, Timişoara, 2000.
Ghcnescu et alii 2000 - O. Ghencscu, D. Sana, V. Ştefu, Cercetări arheologice de
suprafa,tă in sectorul Vin,tu de Jos-Tăl1ăria (jud Alba), în
BCŞS, 6, 2000, p. 69-85.
Gheorghiu, Lascu 2001 - R. Gheorghiu, I. Lascu, Considcraţiiprivind materialul
hallstattian din punctul inedit Oarda-,,Bulza "li, în BCŞS,
7, 2001, p. 87-96.
Glodariu 1984 - I. G lodari u, ,.Biă,tănle "cu nodozită,ti Late ne târzii in Dacia,
în ActaMN, XXI, 1984, p. 63-80.
Glodariu,
Iaroslavschi 1979 - I. Glodariu, E. Iaroslavschi, Civilizaţia fierului la daci:
Cluj-Napoca, 1979.
Glodariu, Moga 1989 - I. Glodariu, V. Moga, Cetatea dacică de la Căpâlna,
Bucureşti, 1989.
Herepey 1901 - K. Herepei, Als6feher varmegye monographiaja, 11/1
(Als6feher varmegye tortenelmc ), Aiud, 1901.
Lupu 1989 - N. Lupu, nlişca. Aşezănle arheologice de pe Că,tănaş,
Bucureşti, 1989.
Moga 1992 - V. Moga, Depozitul de unelte agricole dacice de la Căpâlna,
în Ephemeris Napocensi~·, II, 1992, p. 37-38.
Paul 1992 - I. Paul, Cultura Pctrcşti, Bucureşti, 1992.
Pârvan 1926 - V. Pârvan, Getica. O protoistorie a Daciei: Bucureşti', 1926.
Plantos 2001 - C. Plantos, Noi descoperiri de epocă dacică pe teritoriul
jl.'deţuluiAlba, în BCŞS, 7, 2001, p. 97-107.
Popa 2002 - C. I. Popa, Matenale apar,tinând bronzului timpuriu şi
debutuului bronzuluimiJJociu din colecţiile Muzeului "Ioan
Raica "-Sebeş, în Sa,getia, XXX, 2001-2002, p. 79-98.
Popa, Simina 2004 -C. I. Popa, N. M. Simina, Cercetări arheologice la Lancrăm
,,Glod': Alba Iulia, 2004.
Popescu 1962 - D. Popescu, Les fowlles archeologiques dans la Republique
populaire Roumanie en 1961, în Dacia, NS., VI, 1962,
p. 515-532.
Raica 2002 - I. Raica, Sebcşul, Cluj-Napoca, 2002.
RcpArhAlba 1995 - Repertoriul arheologic al jude,tului Alba (ed. V. Moga, H.
Ciugudcan), Bibliotheca Musei Apulensis, II, Alba Iulia, 1995.
Roman 1976 - P. I. Roman, Cultura Co,tofem: Biblioteca de arheologie,
XXVI, Bucureşti, 1976.
Roska 1942 - M. Roska, Erdcly rcgesyeti repert6riuma, I. Oskor,
Thesaurus Antiquitatum Transilvanicarum, I, Praehistorica,
Cluj, 1942
69
Rustoiu 1996 - A. Rustoiu, Metalurgia bronzului la daci (sec. II î.Chr. -

sec. I. d. Chr.). Tehnici, ateliere şi produse de bronz,
Bucureşti, 1996.
Rustoiu, Ciută 200 I - G. T. Rustoiu, M. Ciută, Consideraţii cu privire la unele
descoperiri aparţinând primei epoci a fieru/w~ din aşezănle
de la Limta-Bordane şi Limba-Şesu Orzii, în Studia
Archaeologica et Historica Nicolao Gudea dicata. Omagiu
profesorului Nicolae Gudea la 60 de am; Zalău, 2001,
p. 119-134.
Rustoiu, Rustoiu 2000 -A. Rustoiu, G. T. Rustoiu, Aşezăn"din a doua vârstă a fierului
descoperite recent pe teritoriul oraşului Alba Julia, în
Apulum, XXXVII/I, 2000, p. 177-192.
Schuster 1867 - W. Fr. Schuster, Ueber alte Begriibmklstiitten beiMiih/bach,
în Programm des evange/ischcn Untergymnasiums in
Miihlbach, 1866/1867, p. 1-16.
Simina 200 I - N. M. Simina, Karl He/denwang- precursor al arheologiei
ln TransJ/vania., în Patrimonium Apulense, I, 2001, p. 124-131.
Vasiliev et alii 1991 - V. Vasiliev, I. AL Aldea, H. Ciugudean, Civilizaţia dacică
timpune În ana intracarpatică a României; Cluj-Napoca, 1991.
70
Fig. 1. Harta cu descoperiri dacice de pe Valea Sebeşului.

Map with the dacian discoveries from Sebeş 's Valley.
71
I I
I 1
·.·.:
·. ·. : >. ::·."·.: :·,.:,:.

4
/
5cm tl-4)
I
I I
I
I
I
I
I
/
'
'' /
/
''
l5 )
PI. I - Petreşti-Groapa Galbenă. Ceramică .de tip Teleac-Mediaş (1-2, 5) şi dacică

(3-4). Petreşti-Groapa Galbenă. Teleac-Mediaş (1-2, 5) and dacian pottery (3-4).
72
___________.
o._ 5cm tv~)
PI. II - Petreşti-Groapa Galbenă. Ceramică dacică. Petreşti-Groapa Galbenă. Dacian pottery.
73
,~
o 5 c <ti
.. . ' . . ' . .' ' '
. . . . . . .. .. : ..·..
.__. . .
... ..
..
.
_:.·:.. ·.· ·:_: " * .·_._·:·.:.:·
.:' .. ' .
PI. Ul - Petreşti-Groapa Galbenă. Ceramică dacică. Petreşti-Groapa Galbenă. Dacian pottery.

74
o Sem
Pl. IV - Petreşti-Groapa Galbenă. Verigă cu nodozităţi (1) şi daltă din fier (2) dacice.
Petreşti-Groapa Galbenă. Dacian link from Bronze (1) and chikes Iron (2).
75
NOI PRECIZĂRI ASUPRA LOCUIRILOR DACICE DE LA

INURl-.,PIATRA CU STÂNJENU" ŞI ÎMPREJURIMI
CRISTINEL PLANTOS, CRISTIAN I. POPA
Descoperirile dacice de pc malul drept al Mureşului, aflate în aval de localitatea

Alba Iulia, la poalele şi pc rama sud-estică a Munţilor Apuseni sunt foarte restrânse
numeric şi cu atât mai puţin evidenţiate şi cercetate. Foarte probabil, încă să fim
tributari unui vid de cercetare arheologică pc acest sector, prea puţin cunoscut, de
altfel, şi pentru alte epoci istorice.
Acest lucru se poate observa şi din faptul că punctele cu descoperiri dacice
cunoscute în judeţul Alba, între localităţile Alba Iulia şi Băcăinţi au intrat în literatura
de specialitate, până nu demult, graţie doar unor apariţii fortuite (Fig. 1).
Exceptând situaţia localităţii Inuri, pe care o vom discuta separat, dar şi cea a
Albei Iulia 1, astfel se prezintă situaţia în cazul descoperirii de la Sărăcsău-Sub Boancăş,
de unde provine un tezaur format din obiecte de argint2. Doar în ultimii ani, urmele
unor mici aşezări rurale dacice au fost identificate pe teritoriul satelor Pâclişa, la
Pudei·i şi Valea Goblii, la baza ramei vestice a dealului numit Conţ,1, rod al unor
cercetări de suprafaţă.
Totuşi, trebuie precizat că K. Herepey includea la începutul sec. XX, în rândul
descoperirilor dacice din această zonă mult mai multe localităţi: Inuri, Vurpăr,
Blandiana, Sărăcsău şi Pâclişa\ dar informaţiile sale n-au mai fost verificate sau
preluate în discuţiile sau repertorierile ultcrioare 6 •
I. Aşezarea dacică de la lnuri-Piatra cu Stânjenu.
Localitatea Inuri este un sat având vatra şi hotarul în zona deluroasă de pe
versanţii estici ai Apusenilor, astăzi cu accesul principal dinspre Mureş pe Valea
Vinţului.
I. 1. Localizarea şi descrierea sitului.
"Piatra cu Stânjenu" este un promontoriu stâncos situat pe dreapta văii pârăului
Rotunzii, altitudinea sa maximă fiind de 740 m. Partea superioară este, în parte, lipsită
' Pentm o sinte7..ă a descoperirilor dacice de aici. vezi Blăjan 1996. p. 235-237. Descoperiri recente aparţinând
acc~lei perioade au apărut fonuit în zona centr,tlă a or.işului în anul 2004 (ccrcetâri C.I. Popa, P.A. Mihai).
i Floca 1956 h. p. 7-17. 35. Fig. 4-13.
'Rustoiu, Rustoiu 2000. p. 177.

4
Plantos 200 I. 97-1 OI. PI. I: 11/1-2, 4. X-9.
' lfrrcpey I <JO I, p. 120.
'' Cu excep)ia descoperirii de la lnuri. restul localită\ilor nu figureză în repcnoricnlc recente (RepArhAlba
/995; Rustoiu, Rustoiu 2000) decât cu descoperiri, precum cele de la Sărăcsău şi Blandiana. apămte
însă după 1111jlocul sec. XX.
76
de vegetaţie, spre nord, imediat sub vârful cel mai înalt găsindu-se un mic platou
alungit, cu dimensiunile de cca. 1O x 3. Spre sud şi răsărit, sub vârful stâncos se pot
observa urmele a două terase antropogene (?), cc puteau fi locuite în epoca dacică.
l2. Istoricul cercetănlor.
În anul 1882 în colecţia fostului Colegiu academic Bcthlcn din Aiud, din donaţia
lui Zeyk Gabor, intra un torques din argint găsit undeva în localitatea Inuri, cc a fost
curând semnalat în publicaţiile vrcmii 7 • Abia acum două decenii piesa a fost publicată
cu toate datele necesare 8 •
În anul 1953, un sătean descoperă întâmplător pe Piatra cu Stânjenu un tezaur
format din monede romane republicane de argint, depus într-un vas, din care O. Floca
publică un număr de 3 7 de piese, ocazie cu care este semnalată şi locuirea dacică din
acest punct9 •
Datorită efortului depus de N. M. Simina, în perioada 1992-1995 au fost
recuperate de la localnici încă o monedă inedită din tezaur, o cană care, alături de alte
materiale ceramice provenite din cercetările sale de pc Piatra cu Stânjenu au fost
publicate recent 10 • În anul 1996 au fost întreprinse şi sondaje arheologicc 11 •
/.3. Descrierea materialului descoperit.
· Alături de informaţiile edite, în prezentarea de faţă vom include noi descoperiri
nevalorificate încă, rezultate în urma unor cercetări de teren din deceniul trecut 12 sau
de dată recentă 13 •
1.3. J. Tezaurul de monede republicane.
În urmă cu mai bine de cinci decenii, în partea de răsărit a dealului a fost
descoperit întâmplător un tezaur monetar' 4 . Acesta era form;_it din 3 7 de denari
republicani romani eşalonaţi cronologic între 172/ l 52 a. Chr- 8 l /77 a. Chr. Ulterior,
V. Suciu şi N. M. Simina au reinterpretat descoperirea lui O. Floca. Cu această ocazie
a fost prezentată o a 38-a monedă din tezaur, piesă emisă la Roma în anii 109-108 a.
Chr. de către magistratul consular L. Flaminius Cilo. Conform autorilor, monedele de
aici se încadrează în palierul temporal cuprins între 135/126 şi 75/74 a. Chr. Analiza
histogramei tezaurului a indicat drept vîrf al emisiunilor anii 90-81 a. Chr., urmat de
anii 130-121 a. Chr. şi 110-1 O1 a. Chr. De remarcat că din perioada ce încheie
1
Nagy-Enyedi ev. ref Beth/cn-Fiiiskolai Ertesitiii az 1882/3, Nagy-Enyeden, 1883, p. 113 b. Probabil
la această descoperire face referire şi K. Herepey (Herepey 190 I, p. 120) atunci când include satul
Inuri în lista sa cu descoperiri dacice.
R Takacs 1982.
9
Floca 1956 a.
10
Suciu, Simina 2002.
11
Gheorghiu 1997, rezultatele fiind însă cu totul irelevante, datorită caracterului extrem de restrâns al
sondării.
12
Cercetări întreprinse de N. M. Simina ( 1992, I 995-1996), T. Gorovei ( 1995-1996 ).
11
Cercetări C. I. Popa (2004).
14
Floca 1956, p. 11-38.
77
tezaurizarea (80-77 a. Chr.) provin doar trei monede. În opinia autorilor acesta nu s-a
15
acumulat printr-o evoluţie lentă, ci reprezentând un lot unitar de piesc •
/.3.2. Torques-ul de argint.
Publicat, la un moment dat, eronat ca fiind confecţionat din cupru 16 , torques-ul
de aici a beneficiat şi de atenţia Matildei Takacs 17 • Obiectul de podoabă de aici, a
cărui stare de conservare este foarte bună, se păstrează actualmente în colecţiile
Muzeului Naţional al Unirii Alba Iulia, având nr. de inv. D. 4469. Acesta a fost
confecţionat din patru sânnc de argint torsadate pc mai bine de două treimi din suprafaţa
totală a podoabei, restul fiind bătut într-un singur fir având capetele întoarse şi bătute.
Diametrul mediu este de 8,5 cm, grosimea maximă de 0,65 cm iar cea minimă, de la
capete, este de 0,20 cm (Pl. IVI).
Piesa discutată se încadrează în tipul 8, varianta 8 1, a colanelor din Dacia
preromană. IH Caracteristic pentru acest tip sunt artefactele obţinute din mai multe
sârme sau bare răsucite, cu capetele libere. Din punct de vedere cronologic, tipul 8 se
încadrează în sec. I a. Chr., eventual şi debutul veacului unnător • Originea pieselor
19
din Dacia preromană a fost intens discutată. S-a presupus că ele îşi au originea în
produse similare din Hallstatt-ul târziu însă verigile de legătură, pentru exemplarele
dacice de argint din sec. II-I a. Chr., lipsesc. După alte opinii ele ar fi apărut ca o
consecinţă a influenţelor elenistice. 20 Cert este că astfel de podoabe sunt larg întâlnite
în a doua epocă a fierului pe întreg teritoriul Europei 2 1, fiind una din cele mai vehiculate
podoabe. 22 Ele sunt răspândite cu precădere în Transilvania şi la sud de Carpaţi, fiind
mai rare în Moldova 23 , un repertoriu până la sfârşitul anilor '80 fiind realizat de către
A. Rustoiu 24 • În privinţa folosirii lor Fl. Medeleţ, analizând şi alte păreri, crede că
acestea erau purtate la gât, doar în unele cazuri de către bărbaţi. 25
lJ.2. "Lopăţică de vatră" (Herdschaufel)(?)
Cu ocazia unor cercetări de suprafaţă de dată recentă a fost găsit pe vârful
dealului o piesă de fier compusă din două elemente: un disc circular şi un mâner
ll Suciu, Simina 2002, p. 175-176.

1
~ Marţian 1921, I, p. 90; II, p. 367.
17
Takacs I 982, p. 93-97.
is Rustoiu 1988-1989, p. I 080; Rustoiu I 996, p. 89.
19
Rustoiu 1988-1989, p. 1083.
20
Rustoiu I 988- I 989, p. I 085.
11
Spre exemplificare recenta contribuţie a lui B. Kull (cf. Kull 2002 sqv).
Dcchclete 1927, p. 713-723. Trecând în revistă o serie de menţiuni literare antice dar şi reprezentări
11
de pe diverse tipuri de monumente, el arată faptul că aceste colane erau purtate de războinici dar sunt
cazuri în care ele aveau şi destinaţia unor insigne onorifice. Conchizând, colanele au fost fie piese de
prestigiu, fie obiecte cu valoare cultică, când apar în reprezentări le figurate, purtate de către divinităţi
(cf. Rustoiu 1987-1988, p. 1086.)
21
Rustoiu 1996, p. 89-90.
14
Rustoiu 1987-1988.
l\ Mcdeleţ 1994, p. 218.
78
torsadat în zona de prindere, panca de care a fost fixat pc disc fiind aplatizată. Cele
două componente au fost fixate cu ajutorul unui nit. Ambele au fost realizate prin
forjare. Lungimea totală a artefactului este de 26 de cm. Discul arc diametrul de 14,5
cm şi o grosime variind între 0,2- 0,3 cm, în vreme cc grosimea toartei, care se tcnnină
cu un inel, este de cca. 1 cm (PI. IJ/a-b ).
Din punct de vedere spaţial, cca mai apropiată analogic pc care o cunoaştem
provine din depozitul de unelte de la Lozna, datată în sec. II a. Chr., 21\ unde printre
alte piese se găsesc şi trei lopeţi de vatră având părţile terminale sub formă lanceolată,
trapezoidală şi respectiv de disc. Privitor la ultimul exemplar pomenit, M. Babeş
consideră că acesta putea fi folosit şi ca tavă de copt.27 Piese asemănătoare cu cea
întâlnită la lnuri sunt cunoscute din mediul celtic central european. Este cazul unei
descoperiri votive de la Nikolausberg 2x, unde s-a găsit un exemplar cu o lungime
totală de 70 cm, uşor diferit ca formă de celelalte piese cunoscute. Autorii optează
pentru o încadrare a descoperirii în Latene-ul timpuriu, însă nu este exclusă nici o
datare mai târzie 29 •
Din punct de vedere cronologic, ele au o evoluţie, fără mari schimbări tipologice,
pe parcursul epocii Latene. Exemplarul de la Inuri are toate caracteristicile generale
ale unor astfel de produse. Dimensiunile sale reduse pot fi puse, eventual, pe seama
manevrării unor instalaţii cu o putere termică redusă. În asociere cu celelalte materiale
prezentate piesa de aici se datează pe parcursul sec. I a. Chr. Lopăţelele specifice
epocii Regatului nu sunt foarte numeroase, ele fiind sensibil diferite de cele celtice.
Lungimea lor variază între l O şi 66 cm, cele prevăzute cu un toc de lemn putând fi
folosite în făurărie. 30
l.3.3. Ceramica.
Cu prilejul unor periegheze repetate, au fost descoperite o serie de fragmente
dacice, toate scurse de pe vârful cel mai înalt, stâncos, al Pietrei cu Stânjenu 31 •
Ceramica lucrată la roată este reprezentată prin fragmente ce au aparţinut unor
fructiere (PI. 1/4) şi cupe (PI. 1/1-3, 11). Ceramica lucrată cu mâna, de factură grosieră,
face parte din vase borcan cu buza trasă spre exterior (Pl. 1/5, 7), în unele cazuri
ornamentate cu butoni de formă circulară (Pl. 1/6) sau ovală,- în ultimul caz asociat cu
un brâu alveolat (Pl. I/ 1O) şi striuri neregulate, realizate cu pieptenele (PI. 1/8-9).
Materiale ceramice au fost, de altfel, publicate de aici, atât de O. Floca 32 , cât şi
de V. Suciu şi N. M. Simina 33 , astfel încât ne putem face o imagine de ansamblu
26
Teodor, Şandruschi 1979. O discuţie mai amplă asupra acestui depozit la Babeş 1993, p. 81-86, taf.
43.
27
Babeş 1993, p. 86.
2
R Moosleitner, Urbanck 1991, p. 67; 72, Abb. 5/5; 6.
29
Moosleitner, Urbanek 1991, p. 74.
10
Glodariu, Iaroslavschi, 1979, p. 11 O; fig. 65/13-14.
11
Cercetări de suprafaţă N. M. Simina ( 1992, 1995), T. Gorovei (I 995, 1998), C. I. Popa (2004).
12
Floca 1956 a.
11
Suciu, Simina 2002, fig. 1/5.
79
asupra acestei categorii de artefacte. În linii generale, ceramica poate fi atribuită, prin
clementele sale reprezentative, cum ar fi cana bitronconică găsită mai dcmult 4. sec. I
3
a. Chr.
1.3.4. Piese de metal.
Din cercetările întreprinse în anul 2004 provin şi trei cuie din fier, cu capul plat
sau bombat şi secţiunea rectangulară, găsite pc platoul superior al înălţimii (PI. I/
12-14).
Ultimele dintre descoperiri de pc malul drept al Mureşului, până la Ardeu, sunt
reprezentată de tezaurul de la Sărăcsău, ce constă din 8 fibule, un ac de fibulă, 3
coliere, 4 brăţări şi 6 incle 35 Fără a mai insista asupra descoperirii deosebite de la
Sărăcsău, din sec. I a. Chr., trebuie amintită afirmaţia lui F. Medeleţ, conform căreia
toate piesele de podoabă dintr-un tezaur pot fi purtate concomitent de către o persoană,
excepţia făcând-o acest tezaur al cărui inventar indică existenţa pieselor de la două
costume distincte, unul de matur iar celălalt de copil36 •
III. Concluzii.
Într-o analiză recentă a unor descoperiri Latene de pe teritoriul oraşului Alba
Iulia, Aurel şi Gabriel T. Rustoiu sesizau o adevărată explozie demografică în sectorul
Aiud-Vinţu de Jos, pentru palierul cronologic cuprins între sec. II a. Chr.- I p. Chr. 37
Pentru o bună parte dintre ele, complexul de locuire de la Piatra Craivii reprezintă
centrul în jurul cărora acestea au gravitat. De asemeni, credem plauzibilă şi ideea
confonn căreia, centrul mai sus menţionat juca şi rolul de punct de control asupra
comunităţilor din Munţii Apuseni şi implicit a exploatărilor metalifere din regiune. 38
Pe de altă parte, se observă că pe malul drept al Mureşului de la Piatra Craivii şi pâPă
la Ardcu (jud. Hunedoara) se constată o adevărată "penurie" a unor aşezări sau
fortificaţii dacice.
Credem că acestă situaţie reflectă doar un stadiu al cercetărilor. Este foarte
probabil ca pe văile ramei sud-sud/estice ale Munţilor Apuseni să fi existat în antichitate
mai multe drumuri de acces către zona metaliferă, acestea putând fi controlate de o
seric de puncte de observaţie sau, de ce nu?, de fortificaţii în genul celor de la Craiva 39
şi Ardeu 40 • Pe aceste considerente surprinde faptul că pe una din cele mai importante
artere spre inima Munţilor Apuseni, Valea Ampoiului, se cunoaşte doar o singură
14
Suciu. Simina 2002, fig. 1/6. O datare timpurie a ceramicii de aici, la începuturile Latene-ului, aşa
cum s-a afirmat la un moment dat (Suciu, Simina 2002, p. 170) nu are nici un fundament
"Floca 1956 b, p. 7-17, 35, fig. 4-13, PI. XXVI-XXIX; Floca 1957, p. 459; Mărghitan 1969, p. 323-
324; Rustoiu 1997, p. 152-153. 156, fig. I.
'" Medele\ 1994, p. 217.
17
Rustoiu, Rustoiu 2000, p. 185.
1
K Rustoiu, Rustoiu 2000. Rolul cetăţilor de la Ardeu şi Piatra Craiva în controlul zonei aurifere a M.
Apuseni a fost reliefat şi de către I. Glodariu ( cf. Glodariu 1982, p. 33 ).

Pentru cercetările de aici: Berciu et alii 1965. p. I I 5-16 I: Berciu, Moga 1974, p. 70-75; Moga 1979,
19
p. 513-518; Moga 1981, p. 513-518; Plantos 2004.

411
Cercetările în acest sit au fost recent reluate (cf Bodo, Ferencz 2004, p. 147-158).
80
aşezare dacică, cea de la Ampoiţa-Pictrcfc Gomnuşer 1 , plasată chiar la intrarea în

vale.
Revenind la descoperirile de la Inuri, existenţa unor piese de prestigiu precum
torques-ul ori tezaurul monetar, ne poate sugera ideea existenţei, până la clarificarea
caracterului locuirii de aici, a cel puţin a unui punct de observaţie pc drumul ce ducea
de pe Valea Cuţului, în amonte, până în Valea Ampoiului.
DES NOUVELLES PRECISIONS AU SUJET DE L'HABITATION DACIQUE D'INURI

„PIATRA CU STÂNJENU" El AUTOURS
RESUME
Les auteurs reprenuent une serie de decouvertes recentes d'Inuri (dep. d' Alba).
Celle-ci comprenuent des fragments ceramiques et pieces en fer, parmis lesquelles se
remarques une pelle a feu (Herdschaufel). Les auteurs croient que tous ces preuves
temoignent de I' existence la d 'un centre du pouvoir pendant le premier siecle avant
Chr.
On discute aussi Ies decouvertes connus deja, appm1enant a l'epoque dacique,
la rive droite du Mureş, qui fait partie du secteur Piatra Craivii-Ardeu. Le caractere
rcstreint de ces decouvertes est considere par Ies auteurs commc le rcsultat du manque
des recherches scientifique soutenus dans cet espace.
Ils supposent, pour cette areal l 'existence de certai nes routes vers la zone aurifere
des Montaignes Apuseni et par concequence des etablissements et des fortifications
daciques.
Traduit par IOANA GRIGA
BIBLIOGRAFIE
f
Babeş 1993 - M. Babeş, Dic Poieneşti-Lukasevka-Kultur. Ein Beitrag zur

Kulturgeschichte im Raum ăstlich der Karpaten in den
letzten Jahrhunderten vor Christi Geburt, Bonn 1993.
Bălan 1966 - T. Bălan, Tezaurul de monede dacice de la Bozeş (r. Orăştie),
în Sargeţia, IV, 1966, p. 51-64
Berciu et alii 1965 - I. Berciu, Al. Popa, H. Daicoviciu, Laforteresse dace de
Piatra Craivii, în Celticum, XII, 1965, p. 115-161.
41
Cca mai recentă trecere în revistă a unor materiale de aici a fost abordată de Ciugudean et alii 1999,
p. 45, pi. XIX/I, 2, 4-8. .
81
Bcrciu, Moga 1974 - I. Berciu, V. Moga, Ceramica pictată din cetatea dacică de
Ia Piatra Craivii, în Apulum XII, 1974, p. 70-75.
Blăjan 1996 - M. Blăjan, L'Etablissement antique d'Apoulon, în The
Thracian World at the crossroads ofcivilisations, Bucureşti,
1996, p. 235-237.
Bod6, Ferencz 2004 - C. Bod6, I. V. Ferencz, Câteva consideraţii privind forti-
ficaţia şi aşezarea dacică de Ia Ardeu (com. Ba/şa, judeţul
Hunedoara), în /stras, XI, 2004, p. 147-158.
Ciugudean ct altii 1999 - H. Ciugudean, A. Gligor, D. Anghel, M. Voinaghi, Cercetări
arheologice în aşezarea de fa Amp01/a-Pietrc/e Gomnuşei
(jud Alba), în Corviniana, V, 1999, p. 39-69.
Dechelete 1927 - J. Dechelete, Manuel d 'archeologie prehistorique, celrique
et gallo-romaine, IV, Paris 1927.
Floca 1956 a - O. Floca, Un tezaur monetar şi o nouă aşezare stăveche
pe teritoriul regiunii Hunedoara, în Sargeţia, III, 1956,
p.11-38.
Floca 1956 b - O. Floca, Contribuţii Ia cunoaşterea tezaurelor de argint
dacice. Tezaumf de la Sărăcsău şi Şeica Mică, Bucureşti, 1956.
Gheorghiu 1997 - G. Gheorghiu, în Cronica cercetănlor arheologice.
Campania I 996, Bucureşti 1997.
Glodariu,
Iaroslavschi 1979 - I. Glodariu, E. Iaroslavschi, Civilizaţia fierului Ia daci (sec.
II î.e.n- I e.n), Cluj-Napoca 1979.
Glodariu 1982 - I. Glodariu, Sistemul defensiv al statului dac şi întinderea
provinciei Dacia, în ActaMN, XIX, 1982, p. 23-38.
Herepey 1901 -K. Herepey, Als6feher varmegye Oskora, Aiud, 190 I.
Kull 2002 - B. Kull, ,,Torques, Schwert und Silbersc:hătze ".
Eisenzeitliche Fernheziehungen zwischen lberischer
Halbinsel, Balkan und ăstlichem mittelmeerraum, în PZ,
77,2,2002,p. 189-223.
Marţian 1920 - I. Marţian, Repertoriu arheologic pentru Ardeal, 1-11,
Bistriţa, 1920.
Medeleţ 1994 - FI. Medeleţ, in legătură cu o mare spirală dacică din argint
aflată in Muzeul Naţional din Belgrad, în Analele Banatului,
serie nouă, III, 1994, p.192-230.
Moga 1979 - V. Moga, Piese de argint din cetatea dacică de la Piatra
Craivii (jud Alba), în AMN, XVI, 1979, p.513-518.
Moga 1981 - V. Moga, Aşezarea şi cetatea dacică de Ia Piatra Craivii
(jud. Alba), în Studii dacice, Cluj Napoca, 1979, p. I 03- I 16.
Moosleitner,
U rbanek 1991 - F. Moosleitner, E. Urbanek, Das werkzeugdepot eines
82
Keltischen Grobschmiedes vom Nikolausherg bei Golling,

Land Salzburg, în Germania, 69, I, 1991, p. 63-78.
Plantos 2001 - C. Plantos, Noi descoperiri de epocă dacică pe teritoriul
judeţului Alba, în BCŞS, 7, 200 I , p. 97-107.
Plantos 2004 - C. Plantos, Importunle romane din cetatea şi aşezarea dacică
de la Piatra Craivii (jud Alba), Disertaţie de masterat,
Universitatea" 1 Decembrie 1918", 2004. ·
RepArhAlba I 995 - Repertoriul arheologic al jude_tului Alba (ed. V. Moga, H.
Ciugudean), Bibliotheca Musei Apulensis, II, Alba Iulia, 1995.
Roska 1942 - M. Roska, Erdely regeszeti repert6riuma, I. Oskor,
Thesaurus Antiquitatum Transilvanicarum, I, Praehistorica,
Cluj, 1942.
Rustoiu 1996 - A. Rustoiu, Metalurgia bronzului la daci (sec. Il i Chr.-J
d Chr). Tehnici; ateliere şiproduse din bronz, Bucureşti, 1996.
Rustoiu 1997 - A. Rustoiu, Fibulele din Dacia preromană (sec. Il ie.n. -Ie.
n.), Bucureşti 1997.
Rustoiu, Rustoiu 2000 - A. RtJstoiu, G. T. Rustoiu, Aşezări din a doua vârstă a fierului
descoperite recent pe teritoriul oraşului Alba Julia, în
Apulum, XXXVII/I, 2000, p. I 77-192.
Suciu, Simina 2002 - V. Suciu, N. M. Simina, Noi consideraţii asupra tezaurului
de denari romani republicani de la Jnuri-,.Piatra
cu Stânjenu'; comuna Vinţul de Jos (jud Alba), în Apulum,
XXXIX, 2002, p. 169- I 84.
Takacs 1982 - M. Takacs, Torquesu/ dacic de la Jnuri (judeţul Alba), în
Apulum, XX, 1982, p. 93-97.
Teodor,
Şandruschi 1979 - S. Teodor, P. Şandruschi, Depât d'outils enferd'epoque La
Tene de Lozna, dep. de Botoşani, în Inventaria
Archaeologica, fasc. II, Bucureşti, 1979.
83
Fig. 1 - Harta cu răspândirea descoperirilor dacice de pe malul drept al Mureşului în sectorul

Craiva-Ardeu ( 1. Alba Iulia, 2. lnuri, 3. Pâclişa, 4 . Valea Goblii, 5. Sărăcsău ,
6. Ampoiţa , 7. Ighiu.
La carte avec decouvertes mentionee aux texte.
84
PATRIMONIUM·APVLENSE
~\ I ',
,,
'
i'·
•.!
/,
:,
o 5cm
PI. I - Fragmente ceramice şi piese de metal descoperite la Inuri-Piatra cu Stânjenu.

Ceramique et pieces du metaux dacique d'Inuri.
85
o 5cm
.' \
2a
Pl. II. 1 - Torques de argint descoperit la Inuri; 2a, 2b - Lopăţică de vatră (Herdschaufel) (?)
descoperită la Inuri, - Piatra cu Stânjenu.
Torques (1) et "pelle du feu" (Herdschaufel) (?) dacique d' lnuri.
86
PIESE ARHEOLOGICE INEDITE DESCOPERITE LA APULUM
RADU OTA, VALENTIN DELEANU
Prezenţa castrului de legiune şi a canabclor încă de la începutul cuceririi romane,

cât şi dezvoltarea marelui centru urban de la Apulum prin ridicarea celor două oraşe
la rangul de colonia, au favorizat dezvoltarea comerţului cu lucerne. Pentru provincia
Dacia, au fost publicate câteva lucrări de referinţă cu privire la acest subiect (Gostar
1961, 149-209; Benea 1990, 141-151; Alicu 1994; Băluţă 2003) iar în elaborarea
oricărui studiu despre opaiţele romane, trebuie să luăm în considerare câteva lucrări
de referinţă publicate de autori străini (Walters 1914; Loeschcke 19 I 9; lvanyi 1935;
Buchi 1975).
În acest articol vom vorbi despre un opaiţ care are imprimată marca în varianta
grafică FAOR şi despre un interesant fragment de lucernă care păstrează pe disc o
protomă care reprezintă persana tragica. Acestea au fost identificate în mod fortuit pe
teritoriul oraşului roman Apulum I. Dezvoltarea centrului urban apulens a dat naştere
unei cereri foarte mari de lucerne. Această creştere a cererii a favorizat crearea de
figlinae locale care vor face o puternică concurenţă figlinelor din Italia şi Pannonia
spre mijlocul secolului II d.Chr (Băluţă 2003, XVII) .. Cum preferinţa cumpărătorilor
s-a orientat spre piaţa locală, a scăzut la un moment dat în mod dramatic numărul
importurilor (Băluţă 2003, XVII). Lucernele de la Apulum provin din săpături
arheologice efectuate de A. Csemi începând din 1888 la termele romane şi la Partoş
în 1911-1913, când a dezvelit temeliile unui mare edificiu cu 10 încăperi (Moga şi
Ciugudean 1995, 38, 42), dar şi din săpăturile de la castru sau din necropolele romane.
Astfel de obiecte provin şi din săpăturile cu caracter preventiv şi de salvare făcute pe
teritoriul sitului apulens de-a lungul anilor. Desigur că multe opaiţe provin din
descoperiri cu caracter întâmplător.
Descrierea pieselor
1. opaiţ cu marcă (finnalampen) în varianta grafică FAOR, din lut ars, argilă
pură, ardere optimă, stare de conservare foarte bună, tipul X a cu canal deschis, cioc
(rostum, lychnos) alungit prevăzut cu un orificiu de inserţie a fitilului (myxos,
linamentum), disc plan mărginit de o mulură cu duct continuu, care prezintă în centru
un orificiu de alimentare (infundibilum), bordură (margo) ornamentată cu trei
proeminenţe simple, canal perforat de două orificii, unul pentru aerisire iar celălalt
pentru manipularea fitilului, rezervor de formă tronconică cu pereţi convecşi, bază
87
circularfi mărginită de două cercuri concentrice iar sub inscripţie, o frunză de i_ederă
(hcdcra inlra), angobă roşie, import italic. Dimensiuni: 8,4 X 5,8 X 2,9 cm_. (Fig. 1).
2. fragment de opaiţ din lut ars, culoare roşie, argilă pură, ardere optimă, stare
fragmentară, tip nedeterminat, provenienţă italică. Se mai păstrează doar o parte _din
discul şi bordura acestuia. Discul este ornamentat în relief cu o protomă care reprezrntă
pcrsona tragica. Masca cu mimă tragică prezintă o coafură care nu o mai întâlnim la
Apulum pc lămpile epigrafice. Pc bordură se mai păstrează una din proeminenţele
simple care o ornamentau (Fig. 2).
De la Apulum cunoaştem 10 exemplare cu marcă în variantele FAVOR sau
FAOR. Alte piese de acest tip mai sunt întâlnite în Dacia la Ampelum, Napoca, Ulpia
Traiana, Roşia Montană-Coma, Ilişua, Buciumi, Baia de Arieş (Gostar 1961, 180;
Bălută 1961, 190; 1989, 248; 2003, 61-63).
Lămpile cu marcă de la Apulum sunt importuri italice, pannonice sau autohtone.
Cele italice se recunosc după fineţea execuţiei, arderea optimă, puritatea argilei şi
culoarea uniformă a angobei (Băluţă 2003, XVI). Aceste caracteristici se regăsesc şi
la opaiţul cu marcă studiat de noi. Antroponimul imprimat este la genitiv. Variantele
grafice FAVOR sau FAOR sunt atestate în epigrafie ca nomen gentile sau cognomen
iar întregirea FAVORINUS este considerată greşită (Loeschcke 1919, 296; Alicu 1994,
20; Băluţă 2003, 61 ).
În edificiul mare de la Partoş a fost descoperită o lampă glazurată cu marca
FAOR la acelaşi nivel cu monede de la Diva Faustina şi Gordianus III (Buchi 1975,
155; Băluţă 2003, 61 ). Se găsesc numai lucerne din tipurile X cu acest tip de marcă
(Băluţă 2003, 61) iar aria lor de răspândire este foarte largă. Se regăsesc în special în
proviinciile apusene ale Imperiului iar în est pătrund până în Moesia Inferior (Gostar
1961, 180).
Figlina primară este localizată undeva în nordul Italiei. Aceasta şi-a început
activitatea în primele decenii ale secolului II d. Chr.(Gostar 1961, 180; Buchi 1975,
55; Alicu 1994, 20; Băluţă 2003, 60). Un atelier provincial se afla şi la Aquincum
(Pannonia) unde a fost descoperită valva inferioară a unui tipar (lvanyi 1935, 316, n.
4548, pi. XLVIII; Buchi 1975, 55; Alicu 1994, 20; Băluţă 2003, 60). Analogii cu
această marcă găsim în Pannonia la Liubliana, Ptuj (Poetovio ), Dmovo, Aquincum,
Dunaadony (lvanyi 1935, 164-166; Gostar 1961, 180). La Poetovio, o lucernă apare
în asociaţie cu o monedă de la Marcus Aurelius (Gostar 1961, 180; Buchi 1975, 55).
În Italia avem analogii la Aquileia (7 exemplare, dintre care 2 cu FAVOR şi 5 cu
FAOR) şi Muralto-Locamo (Buchi 1975, 55, pi. XIX). Tipul X după Loeschckc
corespunde tipului XVII Ivanyi. D. Alicu este de părere că lămpile din Dacia cu
marca în variantele FAOR sau FAVOR ar putea fi de provenienţă pannonică datorită
faptului că la Aquincum a fost descoperită valva inferioară a unui tipar cu această
marcă (Alicu 1994, 20). Ţinând cont că piesele au fost descoperite în mod fortuit,
deci fără aportul unui context stratigrafic, nu putem să precizăm o datare strânsă.
Cum din perioada Antonini -Severi, lămpile din tipurile X sunt dominante iar perioada
88
de circulaţie a celor cu marca în variantele grafice FAVOR sau FAOR este considerată
sub Antonini, putem data opaiţul cu marcă în secolul II d. Chr., cum probabil se
datează şi cel de-al doilea exemplar prezentat.
Conchizând, piesele prezentate cu acest prilej vin să completeze tabloul deja
conturat al descoperirilor de acest fel de la Apulum. Fineţea lucrăturii şi analogiile
prezentate a celor două artefacte prezentate ne fac să înclinăm în originea italică a
acestora, prezenţa produselor din Peninsulă fiind, dealtfel, bine reprezentată în centrul
politic, militar şi, nu în ultimul rând, economic de aici.
ARCHAEOLOGICAL ARTEFACTS DISCOVERED FROM APULUM
SUMMARY
The author presents some new artefacts discovered in the arca of the roman
city Apulum I. The picces will bc includcd in thc Repcrtory ofthe roman lamps from
the urban centre Apulum. The first lamp has thc stamp FAOR and the second, a fragment
of a lamp, has a tragi cal mask on thc discus.
BIBLIOGRAFIE
Alicu 1994 - D. Alicu, Opa1jele romane. Die Romische Lampen. Ufpia

Traiana Sannizegetusa, Bucureşti, ediţie bilingvă.
Băluţă 1961 - Cl. L. Băluţă, Opa1/e/e romane de fa Apulum (I), în Apulum
4, 1961,p. 189-221.
Băluţă 1989 - Cl. L. Băluţă, Lămpile antice de la Muzeul de Istorie Sibiu,
în Apulum 26, 1989, p. 237-263.
Băluţă 2003 - Cl. L. Băluţă, Lămpile antice de fa Alba Julia (Apulum), I.
Lămpile epigrafice, Alba Iulia, 2003.
Benea 1990 - D. Benea, Lampes romaines de Tibiscum, în Dacia, NS.,
34, 1990, p. 139-169.
Buchi 1975 - E. Buchi, Lucerne def Museo di Aquifeia, vol. I, Lucerne
romane con marchio di fabbrica, Aquileia, 1975.
Gostar 1961 - N. Gostar, Inscripţiile de pe lucemele din Dacia romană, în
Arheologia Moldovei~ 1, 1961, p. 149-211.
lvanyi 1935 - D. lvanyi, Die pannonischen Lampen. Eine typologisch
chronologischcn ubersicht. Dissertationes Pannonicae, Ser.
II, nr. 2, Budapest, 1935
Loeschcke 1919 - S. Loeschcke, Lampen aus Vindonissa. Ein Beitrag zur
89
Gcschichtc von Vindonissa und des antJken

Be!cuchtungswesens, Zurich, 1919.
Moga, Ciugudean 1995 - V. Moga, H. Ciugudean (redactori), Repertoriul arheologic
aljudeţului Alba, Biblioteca Musei Apulensis, II, Alba Iulia,
1995.
Walters 1914 - H. 8. Walters, Catalogue ofthe Greek and Roman Lamps
in thc British Museum, London, 1914.
90
o
o 1 2 3 4 5
o 1 2 3 4 5 2
91
OCOPIE CERAMICĂ AUNUI OPAIT ROMAN DIN BRONZ

DE LA $EU$A (JUD. ALBA)
MARIANA EGR/, AfARIUS MIHAI CIUTĂ
Situl arheologic de la Şcuşa - ,,La cărarea morii" (jud. Alba) a fost cercetat
sistematic în ultimii zece ani, în special în ceea cc priveşte nivelurile sale preistorice,
dar şi pentru cele aparţinând perioadei regatului dac (Ciută 1998; Ciută 2000; Ciută,
Fcrcncz 2000). Mai recent au fost prezentate şi câteva din rezultatele săpăturilor din
situl roman, care au fost executate între anii 1996 şi 2000 (Ciută 2003, 25-42). Acest
sit este situat pc valea Şeuşiţei, un afluent al Mureşului, la şase kilometri est - sud-est
de oraşul Alba Iulia, anticul Apulum (fig. 1).
Cercetările arheologice au adus la lumină o parte din structurile care au aparţinut
unei cladiri anexe a unei vile rustice, precum şi o mare cantitate de material. Se remarcă
în special marea varietate a descoperirilor ceramice, precum vesela de masă, cea de
bucătărie, terra si~illata, ceramica glazurată, vasele cu pereţi subţiri, amforele, turibula,
mortaria şi opaiţele.
Unul dintre aceste opaiţe merită însă o atenţie ceva mai deosebită. Este vorba
despre un opaiţ din ceramică, descoperit în timpul campaniei din 1998 lângă cladirea
anexă, împreună cu o cantitate mare de material arheologic divers, în special ceramică,
purtând semnele unei arderi secundare intense, probabil urmele unui incendiu. Din
piesa în cauză au fost descoperite 15 fragmente, după restaurare rezultând un opaiţ cu
corp circular, disc plat decorat cu o corona înscrisă într-un cerc, umăr lat şi o bază
inelară având în interior trei cercuri concentrice (fig. 2 şi 3). Ciocul şi toarta opaiţului
lipsesc.
Această piesă este confecţionată dintr-o pastă fină, de culoare brună, foarte
bine arsă, dar care poartă semnele unei arderi secundare puternice, în unele puncte
până la vitrifiere. Acest opaiţ a fost confecţionat în tipar prin copierea unei piese din
metal, probabil una din bronz. Aspectul său general respectă până la amănunt detaliile
unui opaiţ confecţionat din metal, un exemplu fiind baza inelară cu cercuri concentrice
interioare. De asemenea, decorul de pc disc, cu corona, redă impresia incizării în
metal. Chiar şi culoarea opaiţului încearcă să reproducă aspectul unui opaiţ din bronz.
Opaiţele din bronz cu caracteristicile prezentate mai sus, se încadrează în tipul
Loeschcke XX, având un cioc lung, cu extremitatea lăţită şi cu o toartă arcuită deasupra
discului, tcm1inată cu o protomă de animal sau pasăre, sau o mască de teatru (Loeschcke
1919, 265-266, Taf. Il/1055 şi Abb. 37). Acest tip de opaiţ este de origine attică, dar
variantele produse de atelierele italice sunt mai bine cunoscute prin descoperirile din
92
multe provincii romane. Uncie piese similare au fost probabil confecţionate de către
ateliere provinciale. Numărul pieselor de acest tip nu este foarte marc, dar câteva
exemplare au fost descoperite în aproape fiecare provincie, fiind o dovadă a popularităţii
acestui model (lvanyi 1935, 22-23; Deringcr 1965, 68, Taf. 14/403; Iconomu 1967,
156-157, fig. l; Franken 1996, 80-81, Abb. 140,141: Palagyi 2002. 13, no. 3;
Chrzanovski 2003, 91, no. 109, 110; etc.). Aceste opaiţe sunt datate din a doua jumătate
a secolului I p.C. şi până la sfârşitul secolului II p.C. Din Dacia romană sunt cunoscute
două opaiţe de bronz de acest tip, unul descoperit la Gherla iar celălalt într-un punct
necunoscut din Transilvania, ambele fiind datate în primele decenii ale secolului II
p.C. (Băluţă 1979, 167, pl. 11/5, 111/5; Antiquc Bronzcs 2003, 156-157).
Copiile ceramice ale acestui tip de opaiţ din bronz sunt la fel de puţine, iar
primele piese au fost de asemenea realizate tot de atelierele italice. Acest lucru este
demonstrat de prezenţa mărcilor de meşter pc bază, un exemplu fiind un opaiţ descoperit
la Vindonissa, care poartă marca EVCARPI. Aceste copii ceramice italice sunt datate
între sfârşitul secolului I p.C. şi primele decade ale secolului II p.C. (Loeschckc 1919,
151-153, Taf. XVI/I 080). Uncie ateliere provinciale au copiat şi ele a~est tip de opaiţ
din bronz, un exemplu fiind cele de la Trier şi Wetterau care sunt datate în prima
jumătate a secolului II p.C. (Goethcrt 1991, 222-223, Abb. 4). În Dacia au fost
descoperite până acum doar fragmente aparţinând unui număr de patru opaiţe de acest
tip, la Vipia Traiana, toate importuri, datate în primele decenii ale secolului II p.C.
(Alicu, Nemeş 1977, 34, pl. 38/1, 2).
De regulă atât opaiţele din bronz de acest tip, cât şi copiile lor ceramice, au
discul nedecorat şi de aceea nu avem nici o analogie exactă pentru piesa de la Şeuşa.
Un decor similar apare însă pe discul unui opaiţ de tip Loeschcke X descoperit la
Carnuntum (Alram-Stem 1989, 235, Taf. 35/404). Un alt tip de opaiţe din bronz
contemporane, Loeschcke XIX, are însă discul decorat cu diverse clemente, într-o
manieră asemănătoare cu cca a opaiţului nostru (Chrzanovski 2003, 90, no. 108). În
acest caz putem presupune că avem de-a face cu o variantă a tipului Loeschcke XX
care a împrumutat unele detalii ale tipului Loeschcke XIX.
Analiza pastei din care a fost confecţionat opaiţul indică faptul că acesta nu a
fost realizat de atelierele de la Apulum sau V /pia Traiana, ambele binecunoscute pentru
producţia de opaiţe, deoarece compoziţia mineralogică a pastei are caracteristici diferite
faţă de cea a opaiţelor produse de cele două centre mai sus menţionate. Însă datorită
numărului redus de analize de pastă realizate pentru opaiţele fabricate în Dacia, este
dificil de spus de unde provine această piesă (Egri 2002, 51-56, pi. 16-18).
Calitatea deosebită a opaiţului sugerează faptul că a fost realizat de un meşter
specializat nu doar în confecţionarea opaiţelor, ci şi a tiparelor. Acest meşter a utilizat
drept prototip pentru producerea tiparelor un opaiţ din bronz, ceea ce l-a ajutat să
reproducă cu exactitate toate detaliile originalului. Copierea opaiţelor din metal, ca şi
a vaselor sau a statuetelor, era un fenomen comun în antichitate, cu simpla motivaţie
de a produce în seric variante ieftine dar frumoase ale unor obiecte din metal cu mult
93
mai scumpe. Pc de alrn parte, prin utilizarea ca model a unor piese metalice, meşterii
puteau să sară peste o ctapf1 altfel migăloasă şi care cerc_a multă ~bilitate -
confccţionarca prototipului cu ajutorul căruia se produceau apoi valvele tiparelor.
Acest opaiţ este o piesă deosebită, foarte probabil cumpărată nu doar pentru
functionalitatca sa, dar şi pentru calităţile sale estetice. Locul său de descoperire, în
clfidirca anexă, poate fi explicată prin deprecierea sa ca obiect, fie printr-o uşoară
deteriorare, fie prin simpla sa înlocuire în clădirea principală a vilei. Opaiţul a fost
utilizat de ocupanţii acestei clădiri anexă, probabil locuită de către villicus. Pe de altă
parte, chiar şi acesta putea să achiziţioneze un astfel de opaiţ, care cu siguranţă nu era
scump. Contextul său de descoperire indică faptul că a fost în uz pentru o perioadă
destul de lungă de timp, practic până pe la sfărşitul secolului II p.C.
ACERAMIC COPY OF AROMAN BRONZE LAMP FROM $EU$A (DEP. ALBA)
ABSTRACT
The site of Seusa (dep. Alba) is well known for its prehistoric levels as well as
for its Dacian ones, but more recently have been revealed alsa some Roman structures
belonging to a vil/a rustica. In an annex building has been discovered a great variety
of ceramic finds and one of the mast interesting pieces is a ceramic lamp. This lamp
is a copy of a bronze one, of type Loeschcke XX. Its morphological details are revealing
that the craftman had used a bronze lamps as prototype for making moulds, used then
for producing ceramic lamps. This lamp from Seu sa was in use for a long period upon
the end of the 2 nd century A.D.
BIBLIOGRAFIE
Alicu, Nemeş 1977- D. Alicu, E. Nemeş, Roman la.mps from Sarmizegetusa,

BAR Int. Ser. 18, 1977
Alram-Stem 1989 - E. Alram-Stem, Die rămischen la.mpen aus Carnuntum,
Wien 1989
Antique Bronzes 2003 - Antique Bronzes in Romania, Cat. Exp., Bucureşti 2003
Băluţă 1979 - C. L. Băluţă, Lămpile romane de bronz din Dacia Superior,
Sargetia 14/1979, 164-172
Chrzanovski 2003 -L. Chrzanovski, Lumiere! L'eclairage dans t'antiquite, Cat.
Exp. Musee romain de Nyon, Suisse, 2003
Ciută 1998 - M. M. Ciută, Noi descoperiri aparţinând neoliticului
timpuriu de la Seuşa- La cărarea moni; Anuarul Institutului
de Studii Socio-Umane Sibiu, 1998
94
Ciută 2000 - M. M. Ciută, Contribu,tii la cunoaşterea cclui mai vechi

orizont al neoliticului timpwiu din Romania: cultura Precriş.
Descoperirile arheologice de la Scuşa-La cărarea mon1;
Apulum 37/2000, 51-101
Ciută 2003 - M. M. Ciută, Contribuţii la locuirea romană de la Şeuşa
''La cărarea mani''. Patrimonium Apulense 3/2003, 25-42
Ciută, Ferencz 2000 - M. M Ciută, I.V. Fcrencz, Finds from Seuşa-La cărarea
mani bclonging Io middle La Tene, in Les celres et fes
Thraco-Daces de l'est du bassin de Carpates. 8MB,
Bistriţa-Cluj 2000, 22-50
Deringer 1965 - H. Deringer, Rămische wmpen aus Lauriacum,
Forschungen in Lauriacum 9/1965
Egri 2002 - M. Egri, Opaiţe romane din zona sanctuarului fui Liber
Pater-Apulum, BA Diss. (ms), Universitatea "Babcş
Bolyai", Cluj Napoca 2002
Franken 1996 - N. Franken, Die antiken Bronzen im Rămisch
Germanischen Museum Kăln, Kolner Jahrbuch 29/1996,
7-203
Goethert 1991 - K. Goethert, Die Tonlampen mit Pferdekopfgriff und die
wmpen der Wetterau im Reinischen wndesmuseum Trier,
Trierer Zeitschrift 54/1991, 217-232
lconomu 1967 - C. konomu, Opaiţe greco-romane, Constanţa 1967
lvanyi 1935 - D. lvanyi, Die Pannonischen wmpen. Eine typologisch-
chronologische Ubersicht, DissPann Ser. 2, no. 2, Budapest 1935
Loeschcke 1919 - S. Loeschcke, wmpen aus Vindonissa. Ein Beitrag zur
Geschichte von Vindonissa und des antiken
Beleuchtungswesens, Ztirich 1919
Palâgyi 2002 -S. K. Palâgyi, Rămerzeitliche Beleuchtungsgegenstănde des
Museums "La,czko Dezsă" von Veszprem, Veszprem 2002
95
/
/
I
I
I
I
I
I
I
I /
E / /
/
/ I
/
/
/
/
I
I
,,. ---
/
/
/
/ ,,
/ /
/
/
/
/
/
/
/
/
. I
I
I
Fig. I - amplasarea sitului
96
...s
Fig. 2. - opaiţul înainte de restaurare
Fig. 3 - opaiţul după restaurare
97
ÎNSEMNĂRI EPIGRAFICE
VASILE MOGA
Apariţia volumului "lnscriptions d 'Apulum (Inscriptions de la Dacic romaine,

III/5) 1 îngrijit de Ioan Piso, ilustrează cât se poate de elocvent că _centrele u~ba~~
romane dezvoltate în jurul castrului legiunii XIII Gemina pot fi considerate, făra mc1
o exagerare, o veritabilă "mină" epigrafică prin mulţimea (peste 722) inscripţiilor
apărute, de-a lungul timpului, aici.
Aproape anual, în săpături arheologice 2 , sondaje sau prin achiziţii numărul
acestor izvoare epigrafice creşte continuu, dovedind, chiar şi prin acest gen de artefacte,
importanţa oraşului roman Apulum în istoria provinciei Dacia.
Recent, Muzeul din Alba Iulia a achiziţionat~ două inedite altare, păstrate în
stare fragmentară, asupra cărora vom stărui succint în cele cc urmează.
I .Lespede din calcar cu dimensiunile de 0,28 x 0,30, O, 16 m. Apărută fortuit în
cursul anului 2002 lângă balastiera din apropierea malului stâng al Mureşului, dintr-
o zonă în care în anii precedenţi au fost scoase la suprafaţă mai multe altare publicate
de noi 4 •
Monumentul cuprinde în interiorul unui chenar un text funerar din care mai
sunt vizibile litere disparate (înălţimea literelor 4 cm) dificil de a fi întregite.
AI
AN
N.PI
MA -aici MA (tri)
B(nene) [M(erenti)]
Cu rezerva cuvenită ne gândim că inscripţia ar putea să provină din bănuita
(necercetată până în prezent necropolă plasată dincolo de limita de est a incintei
Coloniei Aurelia Apulensis (Apulum If.
. 2._ In~cripţia fragmentară, executată din calcar într-un atelier local de pietrari.
D1mensrnm actuale 0,62 x 0,60 x 0, 16 m. Piesa a fost descoperită în toamna anului
1
I.Piso, Op.cil, PQris, 2001.
2
Vezi recent V.Moga, R.Ciobanu, în volumul Orbis A11tiqu11s, omagiu tui 1.Piso CI · -, 004 625
, 628, .allar
.. pentru Terra Mater;. R.Ciobanu ' Apulum
. · XLI · "002
- 1s9-~-,6 6 , .a1tar pentru
• p --- ' UJ, -
Mars • p.
Toutat" -
lnscnpţ11le care fonnează obiectul acestui articol au fost achiziţionate d I D . . . icus.
şi Ioan Baisan. Fotografiile executate de Lacrima Rădulescu· desen e / 01;1111 M_arcel J1betean
Muzeul Naţional al Unirii Alba Iulia ' e rea izate e Căim Adam de la
: Y.Mnga, I.Piso. M.Drâmh:'lrcan,ACTA MN. 35/1, 1998,p.109-118.
Y.Mnga. Nccropolch· or.1rn/11i
') Apulum' Alha Iulia . 100,
- ..,, p.4 .
98
2004. pc strada Vas.ile Goldiş 12 din Alba Iulia (Platoul Romanilor). Ţinem să precizăm
:ă din acest punct, tot cu ocazia ridicării unui bloc de locuinţe, în anul 1972, a apărut
un ansamblu funerar atribuit Iuliei Sercna, complex sepulcral din care au fost recuperate
un fragment de acdicula decorată pc ambele feţe, o bază de monument cu doi lei
adosaţi, un fragment de inscripţie şi un altar dedicat de G. Bellicius Quintianus mătuşii
(amita, ae) Iulia Serena" .Din constatările pc care Ic-am făcut în momentul descoperirii,
am observat că monumentul era aşezat, în poziţie secundară, lângă reţeaua de canalizare
plasată pc latura de est a blocului 6A. Nu s-au descoperit alte materiale arheologice.
Înălţimea literelor din text este de 7 cm. Şase din cele şapte rânduri ale inscripţiei pot
fi citite, întregite şi comentate.
(Se) MPRONIUS
(Pri?)SCUS P(rimi) P(ilarius) LEG(ionis) [XIII GEM (inae)]
CONIUGI
(car) ISSIM (ae) FA
(ciend) UM CU
(rav) IT
Traducere: ... Scmpronius Priscus primipilarius în legiunea XIII Gemina soţiei
dragi s-a îngrujit să-i facă (monumentul).
Din sumarele date păstrate, aflăm că personajul de origine italică Priscus
Scmpronius făcea parte din corpul ofiţerilor superiori ai legiunii de la Apulum, având
gradul de primus pilus 7 . Aceşti ofiţeri plasaţi ierarhic după legatus legionis şi praefectus
rnstrorum proveneau, de obicei, din rândurile centurionilor unei legiuni (unitatea de
elită a armatei romane), fie din cei din gărzile pretoriene şi, de regulă, după îndeplinirea
acestei misiuni de comandă puteau să acceadă spre treptele ierarhiei ordinului ecvestru.
Pentru perioada secolelelor I - III sunt semnalaţi la nivelul legiunii XIII Gemina un
număr de 14 asemenea ofiţeri. La Apulum, sediul permanent al legiunii, sunt cunoscute
anterior descoperirii textului de care ne ocupăm, atât inscripţii votive, cât şi funerare
puse de sau pentru ei sau familiile lor. Una dintre cele mai complete a apărut în anul
1968 cu prilejul lucrărilor de restaurare a Catedralei Romano-Catolice din Alba Iulia,
în care L.Valerius Montanus 8 şi fiul său dedică un epitaf soţiei şi respectiv mamei,
Sedia Severa.
Noul primus pilus Sempronius Priscus de origine italică, ca şi omologii săi
atestaţi epigrafie, şi-a îndeplinit misiunea de comandă, după toate probabilităţile, în
secolul II d.Chr. Un alt Sempronil!s Valentinus, benefieiarius legati, apare la Apulum
într-o inscripţie închinată lui Jupiter Optimus Maximus 9 •
'' Al.Popa, V.Pavel, Apulum XIII, 1975, p.113-120.

Y.Moga, Din istoria militară a Dacici romane, Cluj, 1985, p.98-106.
7
'D.Protasc, Apulum, IX, 1971, p.353-357; Apulum, X, 1972, p.703-704.

,, l.Piso, /DR, IIl/5, voi.I, nr.163
99
o 30
100
o 60
101
PAJl:UMONIUM APVLENSE
CONTROVERSE PRIVIND PROVENIENTA CELEBREI LUPOAICE

OE PE CAPITOLIU $1 AGEMENILOR
RADUOTA
Celebra Lupoaică de pe Capitoliu a trezit numeroase şi interesante dezbateri în

ceea cc priveşte provenienţa sa. Unii specialişti înclină spre şcoal~ de sculptură e~ruscă
iar alţii spre cca ionică. Multe contradicţii au ieşit la iveală ŞI în ceea ce pnveşte
numele sculptorului din Renaştere care a adăugat gemenii 1• Ea a fost adusă la Roma
în prima jumătate a secolului V î.d.H. şi aşezată pe colina Capitoliului cu ocazia
eliberării oraşului de sub tirania regilor. La vremea aceea, legenda lui Romulus şi
Remus încă nu cxista 2 • În secolul X d.H., statuia apare atestată în Palatul Lateran
după mai multe secole în care nu a mai fost menţionată în nici un izvor3 . În 13 noiembrie
14 71, papa Sixt IV oferă un cadou de 100 de florini de aur pentru a asigura transferul
şi instalarea ci de la Lateran la Palatul Capitolin4 • Toate textele evului mediu nu au în
vedere decât Lupoaica singură, fără gemenii adăugaţi. În timp cc ca a fost restaurată
în anumite locuri cu suduri indiscrete, copiii nu prezintă nici o urmă de restaurare 5 .
Am putea spune că gemenii înşişi sunt o restaurare. Bronzul din care sunt făcuţi gemenii
este de un ton negricios iar Lupoaica are un bronz de culoare arămie. Culoarea bronzului
gemenilor este specifică operelor din secolele XIV-XV 6 . Există o seric de izvoare
literare umaniste care ne informează de existenţa gemenilor adăugaţi în perioada
Renaşterii: Andrea Fulvio i-a citat în A11tiquitates Urbis Romaeîn 1513, Albertini, în
Opuse uium de mirab!libus Romae în 1509, iar Marliani ne vorbeşte despre aceştia în
Urbis Topograpbia apărută în 1544 7 •
Despre semnificaţiile mitului lupei capitolina şi reprezentările acesteia în arta romană avem O serie de
1
lucră_ri: ~-_Petersen, Lupa Capitolina(/), î~ Klio, 8, 3-4, 1908, p. 440-456; idem, Lupa Capitolina
(li}, m Klw, 9, I, 1909_, p._29;,47; J. Carcopmo, La louve du Capitole, Paris, 1926; A. Sz. Burger, Die
Szcnc dcr „lupa C~pa_o~ma aufprov1_nz1~len Gr.1bste1nen, în Folia Archeologica, 13, 1961, p. 52-
61, C. Pop, Rcprarntan cu lupa Cap1tol111a pe monumentele rom,1ne din Romania, în ActaMN, 8,
I 9 71 ,_P: 173-I 8 5; _D: Protasc, lupa Capito/Jna şisem111ficaţia ei istorică, în Zilele iinpăratului Traian
,H lat1111tatea roma111/or, Cluj Napoca 1998 p 19-16· M Bărbules
. . , · · - , • cu, s1gnun1
· · · · ·m runeran,1
ong1111s, c:- ·
dacoron1.1na,
. CluJ
.. . Napoca, 2003 • p. I 64-170· R
, · Ota , lupa 1<oniana, reprezentan m umea romana şi·
- · d · I -
.._ se111111fic,1/11, m Apulum, 41, 2004, p. 321-329; idem, lupoaica şi semm[ - · D ·
19. 200 4 , p. 2 8•29 _ 1ca11a sa, m .1coromama.
i J. Carcopino, op. cit., p. 51-52; C. Pop, art.cit., p. 173.
'J. Can:opino, op.cit.. p. 5.

' D. Tudor. /\rhcologia romw,i. Bucureşti, 1976, p. 9.
'J. Carcopino. op.ât.. p. 5.
" Ibidem. p. 5.
' Ibidem. p 5. 9
102
S-a afinnat de unii cercetători că gemenii au fost turnaţi de sculptorul milanez

Guglielmo delia Porta în 1537 8 . Nu putem susţine acest lucru ţinând cont că-i avem
atestaţi încă din 1509. Carcopino crede că gemenii ar data din 14 74-14 7 5 spre sfârşitul
secolului XV 9 . Alţi autori sunt de părere că gemenii au fost turnaţi de Antonio del
Pollaiolo în secolul XV 10 . Cert este faptul că gemenii sunt adăugaţi la sfârşitul secolului
XV, dar numele autorului nu poate fi identificat cu certitudine.
Problemele care au trezit cele mai multe controverse şi discuţii în lumea ştiinţifică
sunt cele legate de atelierul de provenienţă şi datarea celebrei opere. E. Petersen, J.
Carcopino şi J. Prieur sunt de părere că Lupa este un produs de a11ă ionică 11 • Petersen
ne vorbeşte de faptul că în acele timpuri nu ar putea fi vorba de influenţe etrusce sau
italice, ci dimpotrivă, Lupoaica ar fi păstrătoarea creaţiei miceniene 12 • Carcopino este
de părere că statuia datează din secolul V î.d.H., fiind opera unui atelier grecesc din
Italia, atelier influenţat de arta ionică, lucrându-se în maniera artiştilor din Argos şi
Attica 13 • Acelaşi savant ne dezvăluie că prima concepţie a unui grup statuar este mai
veche decât civilizaţia greacă, care a adoptat-o şi ca la rândul ci, iar această concepţfo
se exprima pe panouri emailate pe care decoratorii palatului din Cnossos reprezentau
o vacă lingându-şi viţelul, sau o capră sălbatică ce-şi alăptează puii, toate acestea,
spre sfârşitul secolului XVI î.d.H. 14 Istoricul francez merge mai departe cu analiza.
Ne spune că maniera de a lucra a autorului sculpturii se apropie cu cca a artiştilor
ionieni din secolul VI î.d.H: labele de dinainte ale Lupoaicei sunt reprezentate precum
cele ale cerberului şi sfincşilor de pc vasele şi cupele rodienc care datează din aceeaşi
perioadă, şi ar fi fost imposibil ca artistul să nu fi profitat de experienţa bronzierilor
din Attica, Egina şi Argos 15 .
Sunt şi savanţi care susţin că celebra Lupoaică este opera unui atelier etrusc.
R. Brilliant ne spune că statuia a fost turnată de sculptorul etrusc Vulca 16, adus la
Roma de către Lucius Tarquinius Superbus (535-509 î.d.H.) pentru a executa sculpturile
marelui templu arhaic în stil etrusc de pe Capitoliu, dedicat lui Iuppiter Optimus
Maximus 17 • Acest Vulca îşi avea atelierul în Veii, una din puternicele cetăţi sudice ale
Etruriei.
1
C. Pop, art.cit., p. 174.
9
J. Carcopino, op.cit., p. 9.
10
M. Gramatopol, Lupoaica de pe Capitoliu, în Enciclopedia civilizaţiei romane (coord. D. Tudor),
Bucureşti, 1982, p. 458.
11
E. Petersen, L.Cfl, p. 30; J. Carcopino, op.cit., p. 3; J. Prieur, Les animaux sacres dans l'antiquite,
Montpellier, 1988, p. 29.
12
E. Petersen, L. CII, p. 30.
1
' J. Carcopino, op.cit., p. 3.
1
' Ibidem, p. 17-18.
15
Ibidem, p. 19.
" R. Brilliant, Ana romană de la Republică la Constantin, Bucureşti, 1979, p. 189.
1
17
Ibidem, p. 189; G. Bonfante, L. Bonfante, Limba şi cultura etruscilor, Bucureşti, 1995, p. 39.
103
în rândurile care urmează vă vom prezenta o foarte interesantă descoperire de

la Veii, important centru etrusc aflat la aproximativ 20 km de Roma. Este vorba despre
un interesant templu etrusc aflat în afara oraşului, dedicat Minervei, datat în ultimul
sfert al secolului VI î.d.H. 18 Acoperişul era împodobit cu trei statui de teracotă întregi
reprezentându-i pc Apollo în luptă cu Hcrculc pentru o căprioară, pc Hermes şi o
zeiţă cu un prunc în braţc 19 • Aceste statui sunt atribuite sculptorului Vulca, care a
activat până la sfârşitul secolului VI î.d.H., fiind singurul artist etrusc al cărui nume îl
cunoaştcm: 0 _ Referitor la această descoperire, M. Giglioli a concluzionat că ar fi existat
la Vcii în secolele VI-V î.d.H. o marc şcoală de sculptură de unde ar fi venit la Roma
Lupoaica~ 1• Carcopino nu este de acord cu M. Giglioli, afirmând că acesta din urmă
nu s-a oprit asupra diferenţelor între bronz şi lut, adică între lupoaică şi căprioară 22 •
Concluzionând, nu putem afirma cu certitudine cărei şcoli de sculptură aparţine
Lupoaica. Dar ţinând cont de influenţa culturală pe care o aveau etruscii la acel palier
cronologic asupra Romei, am înclina să credem că este o creaţie etruscă. Sperăm că
cercetările ultcrio~rc vor face lumină în acest caz care aşteaptă să fie rezolvat de
aproape un secol. In ceea cc priveşte gemenii adăugaţi în Renaştere, situaţia rămâne
confuză în continuare. Şi aici lăsăm loc cercetărilor viitoare, care sperăm că vor rezolva
şi această problemă.
CONTRADICTIONS REGARDING THE ORIGIN OF THE FAMOUS CAPITOLIAN

SHE-WOLF ANO OF THE TWINS
SUMMARY
The author wants to show the contradictions bctween the scholars in the problem
ofthe place w~cre the Shc-wolfwas made and to find out the sculptor of twins added
from the Rena,ssance.
'"G. Bonfante, L. Bonfante, op.cit., p. 39.

1
•Ibidem, p. 39.
'." lb1dc111, p. 39; R. Bloch, Etrosc.·i,; Bucureşti, 2004, . 117
1
• ApuJ J. Carcopmo, p. 7R. p ·
:: J. Carcopino. op.cit .. p. 78.
104
DESPRE ROLUL SI IMPORTANTA ARHEOBOTANICII

ÎN CERCETAREA ARHEOLOGiCĂ DIN ROMÂNIA
BEATRICE DAJSA CIUTĂ
Ce este arheobotanica 1 şi care este rolul acesteia alături de metodele de

reconstituire a trecutului nostru? Puţini sunt cei care conştientizează adevărata valoare
a acestei discipline ce are ca scop recuperarea şi analiza macroresturilor vegetale~
provenite din contextele arheologice.
În cele ce urmează ne vom referi exclusiv la maniera de perceptare a acestei
discipline în mediile arheologice corespunzând arealului circumscris teritoriului ţării
noastre. De fapt, acest studiu se adresează cu preponderenţă cercetătorilor din domeniul
arheologiei (şi nu numai) şi îşi propune să evidenţieze importanţa disciplinei
arheobotanice, privită doar ca o simplă unealtă/instrument de către cei care apelează
adeseori la aceasta atunci când în cadrul contextelor arheologice, sunt descoperite
macrostructuri vegetale. Tot în această ordine de idei, puţini sunt aceia care cunosc
semnificaţia şi necesitatea implicării acestei metode alături de celelalte discipline
auxiliare arheologici atunci când se doreşte realizarea unui proiect de anvergură care
îşi propune o reconstituire cât mai completă şi complexă a vieţii de zi cu zi a
comunităţilor preistorice.
Din capul locului, din păcate, trebuie să recunoaştem faptul că la noi în ţară
sunt puţine situaţii respectiv proiecte de cercetare care au cooptat în cadrul colectivului
de cercetare şi un specialist din domeniul arheobotanicii. Pe de altă parte, există şi
scuza legată de realităţile existente la noi în ţară, şi anume, lipsa specialiştilor şi a
posibilităţilor de specializare în domeniul arhcobotanicii. În România nu există la ora
actuală nici o instituţie, respectiv specializare universitară care să poată forma specialişti
în acest domeniu. Cei care totuşi au reuşit o specializare aproximativă, sunt cercetători
proveniţi din sfera altor discipline, cum ar fi botanica, arheologia etc. Insă, aceşti
cercetători sunt confruntaţi cu probleme legate de determinarea exactă a
macroresturilor, deoarece există diferenţe între cercetarea/specializarea pc mostre de
plante modeme şi cele descoperite în contextele arheologice. Într-un fel se prezintă
1
Arheobolanica sau palcoclnoholanica, este o disciplină a diaccntă arheologici şi are ca obiect studiul
macroresturilor de plante recuperate din siturile arheologice precum şi interdependenţele (interrelaţiile)
specifice care s-au stabilit de-a lungul epocilor între populaţiile umane şi plante (Hays 200 I).
2
Macrorcsturile vegetale sau botanice cum mai sunt numite de altfel, includ toate categoriile de cariopse
şi coji cerealiere, seminţe de plante domestice sau sălbatice, sâmburi de fructe, etc, mai exact toate
acele plante utilizate de comunităţile preistorice în cadrul dietei lor (van Zeist şi colab. 1991, 9).
105
. . . , , . · · lt fel cele care au fost supuse unui şir de

·unlistulu1 mostrele Jc plante moderne şi ma . . _ t
L ' • • • • , • , re ·m afectat supra fata exterioara a aces ora.
..
l)roccsl' Jc-a lungul t1mpulu1, procese ca , . . - , . - . 1· I

· .• · · b . d. c domeniu trcbme sa provma specia 1s tu care
~1 atunci apare mtrc arca. 111 c . _ . , _
se va ocupa de analizarea macrorcsturilor vcgeta!c: botanica sa~ arh.~o.log1c_? Deoarece
arhcobotanica se aflfl la graniţa dintre botanică ş1 arheologic, s1~aţ1~ 1~cala cs~c acc~a
de a avi;a un specialist care sfi fi studiat/abso!vit atâ: arheol~g~a _cat ŞI ~otamca. -~m
păcate, există puţini specialişti (chiar în lumea mtrcaga) care sa_ a1ba aser:nenea pre~~t1~~
şi încă. existri controverse/dezbateri, dacă pcntrn arhcobotan_1st este bm_c ca mai mta1
să fie un bun botanist şi mai apoi să înveţe despre arheolog1e, sau daca un arheolog
poate deveni la rândul lui, un bun botanist. .
Probabil că actualul curent, pozitivist, cu tendinţe spre munca de cercetare
multidisciplinară - ce tinde spre interdisciplinarit~te - îi va moti_va pe ~iitori
arheobotanişti să se specializeze în ambele discipline. lnsă, până atunci, ar fi bme _ca
atât arheologii cât şi botaniştii să găsească un limbaj de comunicare care le va penmte
fiecăruia să „înveţe" despre problemele fundamentale ale domeniului de cercetare al
celuilalt. Astfel vor fi capabili să promoveze un limbaj comun care le va permite să·
planifice şi analizeze împreună toate acele date în care-ştiinţa plantelor şi arheologia
se întrepătrund/suprapun.
Mai există o altă problemă: atunci când se ajunge la situaţiile de interpretare a
rezultatelor, cine ar fi cel mai indicat să traseseze concluziile finale privind datele
arheobotanice? Arheologul care ştie totul despre contextul cultural unde au fost
descoperite rnacroresturile vegetale sau arheobotanistul care ştie cc este cu acele
macrorcsturi botanice descoperite în context? În oricare din aceste situaţii, rezultatul
final va fi incomplet, deoarece concluziile arheologilor referitoare la resturile de plante
implicate în dicta comunităţilor străvechi sunt, cel mai adesea, ambigue, iar
arheobotaniştii, la rândul lor, tind să se aplece prea mult către detaliile şi interpretările
de ordin etnografic. Acest fapt se datorează situaţiilor, în care arheobotanistul, nu are
cunoştinţe sau cunoaşte foarte puţine date despre condiţiile de descoperire a
macrorcsturilor, fiind preocupat doar de partea tehnică şi ştiinţifică a studiului resturilor
arheobotanice recuperate de pe siturile arheologice, iar pc de altă parte, arheologii,
cel mai adesea, nu ştiu nimic despre natura şi limitările resturilor arhcobotanice şi a
metodelor folosite pentru recuperarea şi analizarea acestora. Şi aceasta se datorează,
din nou, inexistenţei unui limbaj comun de comunicare. Lipsa unui limbaj comun de
comuni~are creează situaţii în care arheologii şi arhcobotaniştii (bineînţeles,
nc111tcnţ1onat) se 111fon11cază prost şi/sau se înţeleg greşit unii pc alţii şi datorită acestei
situaţi~ c~ucază în intenţia lor de a reuşi în scopurile şi obiectivele propuse în cadrul
cercetam lor.
În situaţia
. _ fericită
. . în care se va a1·unge. h• fo1·111·1re·i
- • • u nu1· specia - · 1·1st •m
arhcobota111ca, specializare care de regulă se n:alizcză de n1ulte .· • · ·- · ·
., . _ _. ~ , . _ _ . 011, m umvers1taţ1 ş1
lab01atoarc
_ dm stramatatc,
., apaic o
_ .. alta .problema· hpsa
• • unei· apai·at · d
un a ecvate pentru
rcahz:m:a cu succes ş1 111 cond1tu optime a unei astfel de O t· · C' d
· · pcra,1un1. an spunem
106
aparatură ne referim la microscoapele performante care faciliteaz:1 munca de

identificare a macroresturilor vegetale antice. Din păcate nu există suficiente fonduri
pentru a dota laboratoarele centrelor de cercetări cu aparaturi ultra-performante care
să faciliteze munca specialiştilor din diversele domenii. Astfci, pentru analizele
arheobotanice avem nevoie de un microscop cu scanare electronică SEM sau de un
microscop cu magnitudine de mărire conectat la un computer, care la rândul lui să
aibă instalat soft-ul care va ajuta la determinarea mai rapid:1 a macroresturilor supuse
analizării. Din nefericire, lipsa acestor instrumente obligă la căutarea de soluţii care
să le suplinească, soluţii care de cele mai multe ori împiedică determinarea completă
(corectă!) a mostrelor cu macroresturi şi încetinesc procesul de determinarea a acestora.
În primăvara acestui an, am avut şansa de a lua parte la lucrările susţinute în
cadrul Simpozionului Internaţional al Grupului de Lucru pe Palcoctnobotanicci
(lntemational Work Group of Palaeoeth11ohota11y -IWGP), simpozion care s-a
desfăşurat anul acesta în provincia Girona, Spania între 16-22 Mai. /WGP este alcătuit
de specialiştii din lumea întreagă din acest domeniu, care se întâlnesc o dată la câţiva
ani, în locaţii diferite din ţări diferite, pentru a-şi comunica ultimele descoperiri şi
rezultate. În cadrul acestui simpozion internaţional am remarcat importanţa acordată
arheobotanicii în ţările occidentale şi rolul minor pe care-l ocupă, din păcate, în
cercetarea din România. Disciplina arhcobotanicii, nu numai că arc rolul ci bine stabilit
în cadrul proiectelor internaţionale care au ca scop relevarea vechilor civilizaţii, dar
arc la rândul ei subordonate/anexate, o serie de alte metode - etnobotanica, chimia,
informatica, genetica, etc - discipline care îşi aduc şi ele aportul la facilitarea
descoperirii dietei zilnice a civilizaţiilor din trecut. Pornind de la aceasta, reconstituirea
vegetaţiei existente în acele perioade de timp, însă mai important, stabilirea momentului
când au fost domesticite plantele care acum constituie baza dietei noastre zilnice.
Cum şi unde a început acest proces, cât a durat şi care au fost comunităţile străvechi
care conştiente de calităţile -nutritive, medicinale- ale acestora au început recoltarea
lor cu preponderenţă, recoltare care a dat naştere şi a făcut posibilă apariţia uneia
dintre cele mai importante descoperiri ale omenirii: Agricultura.
Dar întrebarea de bază la care trebuie să facă faţă această metodă este următoarea:
Care este contributia' arheobotanicii la necesitătile,
actuale ale omenirii? În momentul
de faţă, validitatea oricărei ştiinţe sau domeniu de cercetare se află în durabilitatea şi
abilitatea acesteia de a fumiza servicii tangibile nevoilor şi aşteptărilor umane, pentru
diferite situaţii, diferite locaţii şi medii diferite. Dacă nu reuşeşte să se încadreze în
aceste criterii, atunci va dispărea rapid şi interesul pentru metoda respectivă. În
consecinţă, granturile de cercetare se vor diminua până ce, în final, nu vor mai exista.
Aşa că se naşte, din nou, întrebarea dacă arheobotanica este capabilă să facă faţă unor
asemenea provocări, iar dacă răspunsul este da, atunci apare altă întrebare: Care este
aportul acesteia la nevoile populaţiilor din timpurile în care trăim? Dezbaterile pe
aceste teme au ajuns la concluzia că, arheobotanica are potenţialul/posibilitatea de a
reface şi conserva cunoştiinţele dietei indigene privind plantele şi utilizarea lor, aflate
107
• · d d .. - . Cum au arătat primele culturi? Care au fost

în prezent m pencol e a 1spaica. , . .. .A d
· ' 1 ·• · I domesticim? Unde ş1 can au avut
principalele schimbări ale recoltatu u1 111 timpu ·? _ A d' .
. b- ·,,Carea t·ost calea de propagare a acestora. S-au raspan 1t pur ş1
1oe aceste sc h 1111 an. . . . ? .
simplu din aproape în aproape sau au fost rezultatul u?u1 pr~ces de _m1graţ1e. Ev~dent,
cheia către toate răspunsurile poate fi dată de dovezile fosile, mai exact ~estu~1le_ de
plante analizabile (Zohary Hopf J 988, 3)._ Analiz_~rea acestor 1?~crore_s~n ne aJută_la
0
mai bună cunoaştere a istorici unei anumite spcc11 vegetale, pnv1~d ongme~, evoluţia,
repartiţia sa geografică - influenţată sau nu de procesele antro~1ce - dar ş1 a da~elor
obţinute asupra fenomenelor de domesticire. lnsă un aspect 1mportan~ este ş1. cel
referitor la reconstituirea activitătilor umane legate de exploatarea plantei respecllve,
adică a impactului avut de om as~pra mediului, comportamentul paleosocioeconomic
prin studiul asiduu asupra macrorcsturilor vegetale şi a transformării~~ înregistrate de
acestea. Totodată, se unnărcştc şi relevarea caracteristicilor alimentaţ1c1 vegetale, rolul
fiecărei specii în dicta umană, proprietăţile medicinale şi artizanale a unora dintre ele,
practicile culinare prin analizarea atentă a resturilor menajere, a operaţiunilor folosite
la recoltare şi modul de prezervare a seminţelor (Cârciumaru 1996, 156).
Arheobotanica mai are posibilitatea de a fumiza informaţii cercetărilor din
domeniul farmaceutic bazate pe materii prime naturale şi reţete naturiste, care
promovează tendinţele actuale ce militează pentru o viaţă sănătoasă, în toată lumea,
pentru utilizarea plantelor naturiste în diverse scopuri. De exemplu: remedii/leacuri,
diete, tratamente pentru îngrijirea corpului şi tratamente cosmetice naturiste. Cercetarea
arheobotanică ar putea contribui la servirea acestor domenii prin adunarea informaţiilor
detaliate privind plantele din vechime, tipurile de plante, proprietăţile acestora şi
domeniile unde se pot aplica. Toate aceste informaţii pot fi utilizate prin re-învirea
„reţetelor" naturiste antice şi prin oferirea acestora în scopul utilizării în cadrul
formulelor actuale de concepere a loţiunilor.
Întreb~rile care necesită răspunsuri sunt multe şi diverse. Cum a luat naştere
agricultura? In cc secvenţe şi în ce combinaţii au fost domesticite primele specii de
plante în diferitele părţi ale lumii? De cc au fost domesticite numai anumite tipuri de
plante, iar altele nu? Cum au arătat strămoşii sălbatici ai acestor tipuri domesticite?
Unde anume, cu exactitate, au fost domesticite acele prime tipuri de plante? De ce a
apărut agricultura numai în unele regiuni, iar în altele nu? Răspunsuri la aceste întrebări
şi chiar la altele dintre ele au fost căutate de un larg spectru de cercetători din domeniul
?otanicii_ şi arheologici. Numai o singură abordare nu poate acoperi toată această
1~form_aţ1e relevant~, ~stfcl că oamenii de ştiinţă din arealele cercetării arheologice şi
b1olog1cc sunt angaJaţ1 pentru a răspunde la aceste întrebări. Fiecare din aceste variate
abordă~i deţin cheia la anumite răspunsuri, iar împreună ei reuşesc adesea incursiuni
impresionante în acest punct de cotitură majoră din istoria umană care a fo t · l
(Smith 1998, 4-5). ' s agncu tura
În. concluzie,
. arheobotanica
. · 1e soc10-
poate oferi rezultate legate de· cnze ·
cconom1cc ş1 de evoluţia rurală , dacă va fi lăsată să cont n'b u1e
· la so l uţ1onarea
·
108
problemelor de criză legate de hrana necesară subzistenţei umane şi de restabilire a

comunităţilor dislocate. Totodată, mai are posibilitatea de a îmbogăţi modelele antice,
relevate de curând, privind utilizarea plantelor în vechime. Iar dincolo de toate acestea,
poate să ne ofere exemple/informaţii legate de factorii care au dus la schimbările
climaterice, schimbări care la rândul lor au dus la schimbarea vegetaţiei de pe glob.
O ipoteză de natură ecologică şi oarecum filozofică, răzbate din toate aceste
concluzii: pentru a ne cunoaşte viitorul trebuie să ne cunoaştem trecutul şi să învăţăm
din greşelile trecutului pentru a nu le mai repeta. Important este că avem o planetă
care ne oferă mijloacele necesare subzistenţei, mijloace pc care dacă nu le vom folosi
cu băgare de seamă se vor epuiza şi vom ajunge la un final trist: acela de a dispărea ca
specie. Strămoşii noştri ne-au lăsat o moştenire importantă: Agricultura. Această
moştenire ne-a parvenit în decursul evoluţiei noastre ca specie umană. Şi această
descoperire majoră din istoria omenirii oferă mai mult de jumătate din baza subzistenţei
noastre. Totul depinde de noi să păstrăm acest minunat dar. Nu trebuie decât să
respectăm şi să nu abuzăm de resursele vegetaţiei de care dispune planeta noastră.
ABOUT THE TASK ANO IMPORTANCE OF ARCHAEOBOTANY

WITHIN ARCHAEOLOGICAL RESEARCH IN ROMANIA
SUMMARY
The subject of this paper is to present the importance of archaeobotany along

with other disciplines whose aims are reconstruction of aur ·history. Alsa it stresses
the lack of interest for archaeobotany research in Romania. However these have an
excuse because of the current realities. In Romania it is not possible to make and
graduate a specialization in this field. There are few cases in which specialists from
botany or archaeology field were specialized in archaeobotany. But the question is:
could they make a good career in archaeobotany? What is the best way for becoming
a good specialist in the field of archaeobotany? Firstly to graduated botany and after
to learn about archaeology or to graduate archaeology and after learn about botany?
Because the archaeobotany method has the key for reconstruct the way in which have
birth the most important discover of humanities, agriculture.
REFERINŢE BIBLIOGRAFICE
Cârciumaru 1996 - M. Cârciumaru, Paleoetnobotanica, Iaşi, 1996.

Hays 2001 - M. A. Hays, Paleoethnobotany. Definition of ferm.
http://www.cofc.edu/-haysm/202Botany.html, 2001.
Smith 1998 - B.D. Smith, The emergence of agriculture, New York, 1998.
109
van Zcist şi
colah. 1991 - W. van Zeist, K. Wasylikowa, K. E. Behre, Progress in Old
World. Paleoethnobotany, Rotterdam/Brookfield, 1991.
Zohary. Hopf 1988 - D. Zohary, M. Hopf, Domestication of plants in the O/d
World, Oxford, 1988.
110
APLICATU ALE TEHNICILOR SI METODELOR MODERNE ÎN CADRUL

CERCETĂRILOR ARHEOLOGICE DE SALVARE - TOPOGRAFIA DIGITALĂ
.MARIUS BREAZ[!, TUDOR BORŞAN, IONUŢ MAIC'AN
Topografia este utilizată în diverse domenii ale activităţii umane. Fiecare din
domeniile pc care le deserveşte topografia au caracteristici specifice, care conduc la
diversificarea operaţiilor topografice. Prin complcxitatcri sa, topografia beneficiază
de multiple posibilităţi de automodclarc, în funcţie de solicitările domeniilor pc care
le deserveşte, de gradul de precizie solicitat, precum şi de parametrii luaţi în considerare.
Rolul topografici în arheologie nu se rezumă numai la întocmirea unor planuri
topografice ale siturilor arheologice. Pla1111/ topografic reprezintii 1111 instrument de
lucru şi nu un scop În sine. Scopul este reprezentarea în ansamblu a unui sit arheologic,
în toată complexitatea lui. Pc lângă suprafaţa şi natura reliefului, în investigaţiile de
topografic arheologică se pune accent şi pe separarea microformelor de relief
antropogen de cele naturale, pe extinderea şi grosimea stratului de cultură, reconstituirea
palcomediului şi a aşezărilor, etc.
Prin aplicarea sistematică a noilor aparate de măsurători geodezice şi topografice
şi a tehnologiilor computerizate, tehnica arheologică de săpătură a cunoscut, în ultimii
ani transformări profunde. Aceste aplicaţii s-au lansat în special în ţările europene
vestice - Germania, Anglia şi Olanda etc - remarcându-se, în ultimii ani, progrese
deschizătoare de drumuri spre realizarea unei documentaţiei de săpătură bazate pc
prelucrarea informatizată a datelor (Gersbach 1998, 52).
Şi la noi în ţară se observă, în ultimii ani, o introducere timidă a aparatelor geo-
topografice şi a tehnicilor computerizate, de prelucrare şi gestionare informatizată a
datelor arheologice, în cadrul lucrărilor arheologice. Acest fapt este justificat în primul
rând de costurile ridicate ale aparaturii geodezice şi topografice precum şi a soluţiilor
hardware şi software necesare. Se aminteşte aici folosirea acestora în cadrul proiectelor
SRAP Teleorman (Mills 2001, '.11-40), Roş1~1 Montană(*** Albumus Maior), Histria
(Angelescu 1999, I- I 5), Proiectul Na,tional Autostrada etc, şi în ultimii doi ani în
cadrul proiectelor de cercetare arheologică desfăşurate de către Universitatea „ 1
Decembrie 1918" din Alba Iulia, în cadrul Institutului de Arheologie Sistemică.
În cursul anului 2004, Institutul de Arheologie Sistemică din cadrul Universităţii
„ 1 Decembrie 1918" din Alba Iulia a fost solicitat pentru efectuarea mai multor găpături
arheologice de preventive 1• Patru dintre acestea au fost abordate prin metode de
cercetare interdisciplinare, ca urmare a timpului scurt care exista la dispoziţie şi a
1
Vezi Paul, Gligor. Florescu „Cercetări arheologice preventive efectuate pe teritoriul judc:.tului Alba
in anul 2004" în prezentul volum.
111
· · t, t uri· pc care urmau să se construiască hale

su prafcţclor man cc trchuiau cerceta c, crcn .
şi sedii de firme. Este cazul şantierelor efectuate pentru. S.C. IMP_ULS ?~L S.R.L ŞI
S.C. GIRO-TRANS S.R.L. situate în intravilanul oraşulm Alba luha, _B~aban(, z_ona
intcrscctiei DN cu DeJI J/85. Alte două şantiere arheologice de man d1mensmm au
fost cer~ctate în afara oraşului Alba Iulia, respectiv în oraşul Teiuş pentru firma S. C.
MITU CONSTRVCT S.R.L. şi oraşul Sebeş pentru firma S.C. Construcţii şi Servicii
S.R.L.
Încă de la început trebuie specificat faptul că modul de abordare, din punct de
vedere topografic, a unei cercetări arheologice de preventive şi cca sistematică diferă.
De aceea, referirile tehnice în cadrul acestui articol vor fi strict pentru săpăturile
arheologice preventive şi de salvare, în care cererea de descărcare arheologcă a fost
solicitată de către beneficiar pentru suprafeţe mari. Acestea reprezintă modele de lucru,
în funcţie de situaţie şi complexitate şi nu standarde de abordare.Vom încerca să
accentuăm rolul şi scopul topografici în arheologic, metodele şi tehnicile folosite în
diferite etape ale proiectului de cercetare, precum şi explicarea succintă a unor termeni
şi noţiuni specifice.
În momentul întocmirii documentaţiei necesare pentru efectuarea unei săpături
de descărcare de sarcină arheologică, beneficiarul înaintează un dosar care cuprinde
documentaţia topografică şi cadastrală a terenului necesară obţinerii avizului de
contrucţie. Aceasta cuprinde: planul de încadrare în zonă, plan de amplasament şi
delimitare a bunului imobil, plan de proiectare şi execuţie. Dacă beneficiarul deţine
aceste planuri în format digital, realizarea ridicării topografice nu mai este necesară,
reducându-se astfel timpul de demarare a lucrării. Dacă aceste date nu sunt în format
digital, atunci se impune realizarea ridicării topografice de detaliu a zonei.
Înainte de începerea cercetării arheologice efective (săpătura preventivă şi/sau
de salvare), echipa trebuie să primească de la beneficiarul lucrării unele infonnatii
preliminare absolut necesare realizării proiectului arheologic. Astfel amintim: ·
1. Copie după planul de încadrare în zonă;
2. Copie după planul de amplasament şi delimitare a bunului imobil;
3. Materializarea în teren, de către proiectant, prin înţăruşare a constructiei/
construcţiilor - mai ales în cazul în care cererea de descărcare de sar~ină
arheologică se cerc doar pe spaţiul construibil;
4. l~entificarca î~ t~r~n a punctelor ce formează reţeaua de ridicare şi proiectare;
5. Fişa de rcpcraJ ş1 mventarul de coordonate a punctelor ce alcătuiesc t
·d· · • re eaua
dc n 1eare ş1 proiectare; '
6. Cunoaştere sistemului de proiccţic folosit în ridicare şi proie c tare (l oca l sau
2
Stereo 70) .
) Pentru a se obţine pc plan suprafaţa Pământului cu cât mai ţ" d fi ·

· ,• · . . .. pu me c omiăn se folosesc anumite
sisteme com rn\mna 1c, numite pro1ecţ11 cartografice Cu aJ·ut
. . · oru acestor pro1cq 11•. cartog fi
I ·
repartiza defonnănle asupra lungimilor, unghiurilor sau su fi . ra •c_c se pot
. . • pra C\e 1o1, sau se poate me ţ fă -
d e fionna\1e unul dm cele trei clemente. ln \ara noastră s-au fi 1 • . . n me ra
o os1t mai multe sisteme de proiecţie de-a
112
A. ETAPE ŞI METODE FOLOSITE ÎN REALIZAREA PROIECTULUI

DE CERCETARE ARHEOLOGICĂ
· a. Realizarea reţelei de ridicare

Un rol important în realizarea ridicărilor topografice, precum şi a celor ulterioare
specifice tehnicii de cercetare arheologică, îl arc reţeaua' de ridicare. Reţeaua de ridicare
reprezintă infrastructura pe care se sprijină şi în care trebuie încadrate toate lucrările
de ridicare în plan. Punctele componente reţelei constituie baza de plecare şi elementele
de control, de închidere în desfăşurarea măsurătorilor geo-topo-fotogrammetrice.
Ca operaţie preliminară în cadrul operaţiunilor topografice este identificarea
punctelor vechi din zonă, dacă există, sau la identificarea punctelor fixe folosite de
către proiectant în vederea realizării planului de amplasament şi delimitare a bunului
imobil. Această operaţiune se realizează prin utilizarea unei harţi de ansamblu a
regiunii, cu izohipse ( curbede nivel), ce cuprinde amplasamentele acestor puncte
precum şi cu ajutorul „descrierii topografice" primită de la Oficiul de Cadastru şi
Publicitate Imobiliară. În cazul în care planurile primite de la beneficiar au fost realizate
în sistem local şi se foloseşte tehnologia GPS-1 pentru determinare şi transcalcul în
Sistemul de Proiecţie Naţional Stereo 70, identificarea acestora este absolut necesară.
În cazul proiectelor S.C. IMPULS O/L S.R.L şi S.C. G/RO-TRANS S.R.L. situate
în intravilanul oraşului Alba Iulia a fost folosit Sistemul GPS, scria 51 O pentru
lungul timpului. La sfârşitul secolului al XIX-iea s-a utilizat proiecţia cilindrică Cassini, cu excepţia
Munteniei şi Olteniei unde, în aceeaşi perioadă. s-a folosit proiecţia conică Bonnc. În Banat, Crişana
şi Transilvania, la mijlocul secolului al XIX-iea s-a adoptat proiecţia stereografică în plan tangent
care. ulterior, după 1918 a fost adoptată la nivel naţional şi înlocuită apoi cu proiecţia stereografică în
plan secant, cu centrul de proiecţie la nord-vest de Braşov (Munţii Perşani). Din 1951 a fost preluat
sistemul de proiecţie Gauss-Kruger, proiecţie cilindrică transversală folosită pentru racordarea la
harta internaţională. Din anul 1970 şi până în prezent este folosită la nivel naţional proiecţia Stereo '70
cu plan secant.
1
La baza realizării hărţilor şi a planurilor stă reţeaua geodezică. La noi în ţară aceasta a fost concepută
după cel de-al doilea război mondial, începând cu anul 1951. A fost realizată ca reţea compactă, de
suprafaţă şi s-a realizat în două etape, corespunzătoare situaţiei politice cu elemente de bază diferite
în esenţa lor (Boş 2003, 74).
Între anii 1951-1975 în sistemul de proiecţie Gauss-Krilger, pc elipsoidul Krasowski ( 1940) iar pentru
cota s-a considerat zero fundamental Marea Baltică. Aceste caracteristici au fost impuse tuturor
ţărilor din Estul Europei;
Din 1975, s-a trecut la sistemul de proiecţie ,,Stereografic 70", iar referinţă pentru cote este „Marea
Neagră -1975".
4
Un sistem de poziţionare globală (GPS) permite detenninarea poziţiei exacte (coordonate în domeniul
milimetric) a unui punct de pe suprafaţa Pământului, într-un sistem tridimensional de referinţă, prin
trilateraţia spaţială (H. Dana 2000; Boş 2003, 52; Leica 2000, 4). Procedeul presupune măsurarea la
un moment dat, a distanţelor până la cel puţin patru sateliţi şi cunoaşterea poziţiei acestora în sistemul
de referinţă adoptat (Fig. 14). Aceste elemente trebuie determinate cu precizie maximă luîndu-se în
considerare o serie de erori şi corecţii corespunzătoare. Prin calcule ulterioare (post procesarea datelor)
se vor determina coordonatele ce dau poziţia în spaţiu a punctului în rapor cu un sistem de referinţă.
113
· · · d d te despre punctele de static folosite de

determinarea punctelor de nd1carc, ncavan . a . . . , .
către beneficiar. Au fost determinate cite trei puncte 1101 cu t1mp1 ?e s~aţ1onare de 2
· · · T · I lui de coordonate dm Sistemul WGS
orc, prin folosirea metodei Swr,ce. ransca ~u . .
84 (coordonate geografice~) în Sistemul Naţional Stereo 70 a fost realiza~ prm so_ftul
Leica SKI-Pro, versiunea 2.1. Punctele au fost materializate în teren pnn ţăruşi de
lemn.
În cazul lucrărilor din oraşul Teiuş pentru firma S.C. MITU CONSTRVCT S.R.L.
şi oraşul Sebeş pentru firma S. C. Copstrucţii şi Sc~vicii S.R.L an:i obţ~nut de !a
beneficiar planurile în format digital. In aceste cazun s-a recurs la 1dent1ficarea m
teren a ţăruşilor prin care au fost materializate punctele fixe.
b. Ridicarea detaliilor planimetrice şi altimetrice
6
Operaţiunea de bază pentru realizarea unei cercetări topografice rămâne aceeaşi,

indiferent de tipul sau de mărimea sitului şi anume înregistrarea unui număr suficie!1t
de puncte care să permită o simulare completă pe calculator a _suprafeţei terenului. In
atingerea acestui scop cel mai important lucru nu-l constituie numărul de puncte cules,
ci calitatea locaţiei punctelor şi rolul acestora în definirea morfologiei suprafeţei
terenului (Shaw 2000, 3). De exemplu, pentru cercetarea arheologică, o incintă cu
diametrul de 40m poate fi reprezentată în întregime prin 80 de puncte-date, în timp ce
un turnul cu diametrul de 10x 1Om poate conţine în jur de 400 de puncte-date, datorită
nivelului înalt de detaliu şi de scara cc se ecre la rezultatele finale (Shaw 2000, 3 ).
Pentru o cercetarea în 3 D acest puncte trebuie să definească modificările din
morfologia suprafeţei.
O săpătură arheologică preventivă şi/sau de salvare cere o atenţie şi mai mare
datorită caracterului ireversibil al săpăturii, a timpului scurt de desfăşurare. De aceea
se cere o culegere a detaliilor altimetrice ridicată, în funcţie de caracterul şi morfologia
terenului. O ridicare în detaliu a unei zone de terasa poate pune în evidenţă modificări
antrop~ce sau naturale a configuraţiei terenului.
In urma studiului de suprafaţă s-a convenit, în toate cele 4 cazuri, că o ridicare
a detaliiilor altimetrice cu o echidistanţă de 1-2 m este suficientă. Toate acest areale
s~nt amplasa~e, din punct de vedere geomorfologic pe terase, ;u diferenţe mici de
mvel. Excepţie face cazul lucrări_i de_ la Tei~ş. unde spaţiul construibil continuă spre
sud pc un ~n~plasamcnt redus altuudmal (diferenţa de nivel de maxim 4m).
Ech1d1stan\a curbelor de nivel a fost stabilită la Im pentru curbele princi ale i
0,20 m pentru cele secundare. p ş
_în cazul proiecte_l~r S.C. I_MP~LS O/L S.R.l şi S.C. GIRO-TRANS S.R.l. s-a
urmănt culegerea detal11lor plammetnce confom1 situat,1
·e1· •111 t·l
1 m·t e •m teren.
1
Coordonatele geografice
. au. valori absolute şi sunt standardi'zate pcn t ru ·mtreg globul pă • t
că sunt dctcnnmate pc ell1psoid. Coordonatele rectangular„ t . man esc pentru
• · ... sun convent1onale în f ·t· d ·
de pro1cq1c adoptat (x. y. z). iar cele polare se utilizează ·111 d unc IC c sistemul
. . .. . . munca c teren (u h · · · d.
'' R1d11;arca dctal11lor altnnctncc şi planimetrice se n:alizcază • . d . ng rnn ŞI 1stante).
. . . . - mamte c mccperca ă ătt . . .- .
atat m cazul ccrcctfmlor m situri cunoscute cât şi in cazul b dă . . s P trn e,ecttve
· a or n 1or preventive.
114
La culegerea datelor a fost folosită pentru măsurătorile planimetrice Staţia Totală

Leica TC 302, iar metoda folosită la ridicarea detaliilor a fost cca a radierilor. S-au
cules astfel elemente de ordin topo-cadastral.
c. Asigurarea suportului topografic lucrărilor arheologice
I. Faza de proiectare, trasare şi materializare
După culegerea punctelor-date ce reprezintă detaliile altimetrice şi planimetrice,
şi a documentării de teren etapa următoare este realizarea planului de ansamblu cu
clemente de altimetrie (curbe de nivel) şi realizarea proiectului de ccrcctarc 7 •
După realizarea planului topocadastral se trece la realizarea proiectului de
cercetare pe calculator - dispunerea unităţilor de cercetare arhcogeofizică şi, a celor
arheologice de sondare. Folosirea unui astfel de sistem permite vizualizarea înainte
de începerea cercetării a dispunerii unităţilor de cercetare şi dezvoltarea în reţea a
cercetării în cazul în care apar obiective de interes arheologic
- Proiectul S.C. IMPULS OIL S.R.L - s-a convenit la realizarea unui grid
arheogeofizic de l 5X 15m paralel cu limita dinspre sud-sud-vest. Au fost
proiectate, în reţea, un număr de 11 unităţi de cercetare cu dimensiunile de
2x2m. Proiectul a fost realizat pe o suprafaţă de 2000mp(Planşa I) .
- Proiectul S.C. GIRO-TRANS S.R.L - s-a convenit la realizarea unui grid
arheogeofizic pe toată suprafaţa de l 500mp. Trasarea unităţilor de cercetare
de sondaj a fost realizată, datorită lipsei echipei topografice în momentul
realizării prospecţiilor, după interpretarea acestora. În unna interpretării hărţii
magnetometrice a fost semnalată în zona unde urma a fi construit depozitul
o anomalie magnetică, posibilă de interes arheologic. După realizarea
georeferenţierii hărţii magnetometrice şi suprapunerea acesteia pe planul
general, a fost delimitată zona de interes. Astfel au fost trasate, pornind de la
zona de interes arheologic, 5 sondaje cu dimensiunile de 2x2, în zona de
construcţie a depozitului şi unul cu dimensiunile de 5x 1.5m în zona de
construcţie a clădirii pentru birouri (Planşa 2).
- Proiectul S.C. MITU CONSTRUCT S.R.L - pe o suprafaţă de 1.8 ha a fost
trasat un grid arheogeofizic ce urmăreşte forma proprietăţii. Au fost trasate
12 sondaje cu dimensiunile de l0xlm, distribuite în reţea (Planşa 3).
- Proiectul S .C. Construcţii şi Servicii S.R.L - în acest caz trasarea a fost
realizată direct pe teren. Au fost trasate 5 taluzări de 5m lungime şi o suprafaţă
de 85x90 m necesară prospecţiilor arheogeofizice (Planşa 4).
Trasarea unităţilor de sondare şi a gridului arheogeofizic au fost realizate cu
staţia totală Leica TC302, prin filaje repetate. Unităţile de cercetare au fost materializate
în teren prin ţăruşi de lemn.
7
Dacă planul top~grafic în format digital este deţinut încă din faza de început, în momenul realizătii
documentării de teren se poate face proiectarea şi materializarea gridului arheogcofizic şi a unităţilor
arheologice de sondaj. Această etapă se realizează în strînsă legătură şi colaborare cu echipa arheologică
şi arheogeofizică
115
J. Culeg.crea dcwliilor ;J/tllnctrice şi planimetrice de interes arheologic şi

,,rheogcofizic . . . 1 . l d t
După închiercn fazei de trasare şi mate,:tahzare au fo_st cu esc puncte_ e- a e ce
reprezintă suprafeţele unităţilor de cercetare. In u_~ele_caz~m, nu au ~ost realizate toa~c
unitătile de cercetare trasate, datorită nerclcvăm ob1ect1velor de mtercs arheologic
. · · antropice
sau deranJărt - ca d ru 1proiectu
· (m · '-' C'• IMPULS Oli S R L au fost cercetate
I ,>. J • • • A
7 unităti de sondare din J l) sau unităţile de cercetare au fost modificate ( m cadrul

· · 1u1· •'). c.. G/RO
prmectu , -TRANS S.R. l sectiunea 4 a mărită la 3x3 m). Toate aceste
J •
modificări au fost operate pe plan. .

J. Raportarea punctelor-date de interes arheologic şi arhc~geofiz1c . ,
După culegerea datelor din teren, acestea au fost raportate m plan, obţmmd~-s~
astfel un plan general cu poziţionarea exactă a suprafeţelor cercetate arheologic ŞI
arhcogcofizic.
De obicei. alegerea unui tip de soft pentru redactarea planurilor top~grafice
este conditionată de resursele financiare disponibile şi de caracteristicile necesitate.
În general,.majoritatea pachetelor tind a fi îndreptate mai mult spre domenii de inginerie,
oferind facilităţi pentru calcularea volumelor, definirea infmmaţiei şi design. Pentru
cercetătornl din arheologic, modulele de bază din astfel de pachete pot fi de ajuns,
producând rezultate brute sub fom1a unui plan contur de bază şi o bază de date cu
coordonate 3D pentru fiecare punct cercetat. Rezultatele pot fi îmbunătăţite folosind
şi module CAD (Computer Aidet Design), destinate prelucrării/modelării terenului în
curbe de nivel şi vizualizării. Planurile finale pot fi completate cu trăsăn1rile de bază
ale elementelor sitului (limite, dclimităti de zone, plasarea elementelor cadastarale;
precum şi cu plasarea elementelor de cercetare arheologică (secţiuni. suprafeţe etc) şi
a descoperirilor de interes arheologic (ziduri, gropi, delimitare de locuinţe). Aceste
desene digitale pot fi comparate, din punct de vedere al afişării, cu planurile realizate
manual. Însă, ele prezintă avantajul că pot fi reproduse rapid, în variate grade de
detaliu şi la scări diferite.
În cadml sistemelor CAD se găsesc şi alte funcţii importante privind realizarea
geometriei desenului. Acestea prezintă o multitudine de comenzi de dese~are
construire, editare, inscripţionare, haşurare, măsurare etc, care permit posibilitatea'
si~plificării, accel~rării, pr~lucrării şi dezvoltării datelor (Planşa 5, 6). Cartografierea
ob1ectel~r_e~t~, fa_ţa d~ realizarea manuală de până acum, mult mai rapidă. Corecturi,
com~letan şi_ nnb1~1ăr1 ale bazelor de date sunt oricând posibile. Listările planurilor de
detaliu tematice (harţ1le paleobotanice, distribuţia spaţială a descoperirilor, desfăşurarea
complexelor pc faze etc) nu prezintă limitări la plotare.
Posibilăţilc de modelare a unor asemenea softuri pem1it plasarea pe t d l 1
· · 1 - b . , s e mo e u
d1g1ta sau 111 cur e de mvel, a prospcctiilor arheogeofizice şi a elem t l d ·
• K • • • • • en e or e mteres
arheologic . N1c1 aceste modele d1g1tale nu sunt limitate de scară.
• Aceste prelucrări pot fi realizate prin tehnica georefcrenţicrii şi digitizării.
116
Toate aceste etape, metode şi tehnici furnizează datele necesare bazei de date
grafice şi atribut pentru realizarea unui proiect GIS. ·
Pentru realizarea planurilor şi bazei de date, a fost folosit softul ARC VIEW
8.3, dezvoltat de firma ESRI.
Având în vedere cantitatea foarte marc de date apărute în urma unei cercetări
arheologice multidisciplinare, a caracterului ireversibil a unei cercetări arheologice,
precum şi a posibilităţilor actuale de modelare şi gestionare digitală a datelor, rezultă
necesitatea gestionării şi modelării digitale a acestora în vederea obţinerii de baze de
date, hărţi, analize şi rapoarte. La toate aceste cerinţe poate să răspundă, prin
complexitatea lor, sistemele digitale.
Pentru arheologie, fiecare proiect GIS reprezintă un caz unic, în funcţie de
scopul cercetării, metodele şi tehnicile folosite, caracterul şi complexitatea sitului, a
cerinţelor arheologului etc. De aceea, modalitatea de lucru şi modul de exploatare a
unui sistem GIS în arheologic nu poate fi standardizată 9 •
Motivele pentru care siturile arheologice ar trebui reconstituite sub formă digitală
sunt următoarele (Varcalin, Truica 2000, 2):
► Cantitatea mare de date sub formă grafică (hărţi, planuri) şi sub fom1ă de fişe;
► Accesul greu la informaţie;
► Alterarea în timp a informaţiei grafice, fapt care duce la pierderea de
informaţie. Având în vedere caracterul distructiv al unei cercetări arheologice,
acest lucm este grav în cadrul arheologici, ne mai existând posibilitatea
reconstituirii informaţiei pierdute;
► Necesitatea existenţei unor date precise de poziţionare a descoperirilor şi de
realizare a măsurătorilor prin realizarea de hă11i precise în vederea stocării
informaţiei de la an la an (mai ales în cadrul săpăturilor de salvare);
► Un sistem GIS prezintă facilităţi în analiza spaţială a informaţiei, datorită
posibilităţii sale de a lucra pe mai multe nivele logice pc care este structurată
informaţia grafică. Astfel, cu un singur proiect care cuprinde informaţii dintr-
o singură zonă sau un areal mai larg, se pot crea hărţi tematice privind
răspândirea spaţială a unui tip de descoperiri sau mai multe, precum şi
obţinerea de informaţii privind conecsiunileşi legăturile care există între
aceste; .
► Manipularea, păstrarea şi gestionarea mult mai uşoară a informaţiei în sistem
digital faţă de cel analog ( suluri de hărţi etc);
► Posibilitatea de listare şi vizualizare a hărţilor la scări diferite în format digital,
precum şi avantajele pe care le prezintă corectarea hărţilor digitale;
► Existenţa posibilităţii generării modelelor 3D;
► Posibilitatea de păstrare şi interogare complexă a datelor grafice şi non-grafice;
9
Pentru referiri a se vedea proiectele GIS: Raczkz şi colab 1997, 157-170; Varcalin, Truica 2000;
Mills 2000, 31-40); Christophcrson şi colab 1992.
117
.. . . .. ·I . ·ntclor grafice imaginea lor (fotografia digitală
,.. Posihthtatca de a asocia c cmc
sau scanatr1); . . t GIS atât date grafice cât şi date
, p ·b·1·t l" de a îngloba mtr-un pro1ec .
, ost 1 t a ca. • - ·l - · b. dctermi·nate între ele ş1 cu
ră cu 1egatun me
nongraficc mlr-o 1onna urn a , , _ • . d' b
·1cccs în ambele direcţii - de la un element grafic catre o mrcg1strare fim aza
~c d~le si de la o înregistrare din baza de date către un element gra ic.
Ca tipuri d~ analize cc se pot efectua în cadrul unui proiect GIS, pot fi enumerate
um1ătoarcle: . - • l c ·· ·
Luarea de decizii privind arheologia preventiva. ln cazu. preze~ a~~l unei
0
cereri de eliberare de autorizaţie de construcţie, se poate_ de~1de daca v~1toare~
constrncţic este poziţionată în cadrul unui sit arheolog~c: 1~ ca~e !ona a sa ş1
care ar fi complexitatea lucrărilor de eliberare de_ sare ma 1sto_nca; ..•
0
Distribuţie spaţială a unui tip de obiect descoperit, precum ş1 corelaţn mtre
obiecte găsite pc diferite nivele de călcare;
0
Analize procentuale privind prezenţa unui obiect sau a complexel~r de un
anumit tip pc staturi, pe nivele sau pe areale întinse ( în cadrul mai multor
statiuni arheologice din aceeaşi perioadă);
0 An~lizc de proximitate din care să rezulte zonele de provenienţă a materialelor.
Pe lângă facilităţile de stocare, managment şi obţinere de informaţii, un soft
GIS prezintă facilităţi net superioare şi în prezentarea datelor.
CONCLUZII
În vederea îmbunătăţirii metodologiei de lucru pentru deservirea activităţii de

cercetare arheologică (atât de teren cât şi de cabinet), topografia, prin tehnicile şi
metodele prezentate, şi nu numai, se constituie ca o metodă complexă de cercetare
interdisciplinară în arheologie. Prin complexitatea şi specificul său ea se poate
metamorfoza într-o formă nouă - topografia arheologică 1°. Planul topografic este un
instrument de lucru util, dar rolul topografiei arheologice este, pc lângă reprezentarea
suprafeţei reliefului, şi acela de a pune accent şi pe separarea microfonnelor de relief
antropogen de cele naturale (modelele 3D), culegerea de date în vederea realizării
unei baze de date tridimensională în vederea reprezentării unui sit arheologic în toată
complexitatea sa etc.
În acest sens, pc lângă noţiunile matematice cu care operează, topografia
arheologică apelează la o seric de discipline conexe, cu predilecţie ramuri ale ştiintelor
naturii_în special ale celor legate de geografia fizică şi geologie. '
. ~ncă ~c- la începuturile ~i, societatea umană a fost antrenată şi în acelaşi timp
cond1\1onata m dezvoltarea c1 de desfăşurarea fenomenelor naturale în condiţii de
1
" Tennenul. şi definirea lui apartine domnului Bărbută Valerian • căru,·a •11· 111 uţ umun
· ş1· pe această ca Ie
pentrn aJutorul acordat.
118
interacţiune, de reciprocitate, ele constituind în permanenţă un tot unitar, un întreg

inseparabil.
Complexitatea factorilor care au determinat dezvoltarea diferită a grupurilor
sociale impune o metodologic complexă de cercetare, adecvată scopului urmărit, o
analiză interdisciplinară a tuturor fenomenelor, de natură să ofere explicaţii plauzibile,
bine argumentate, asupra modului de viaţă al vechilor civilizaţii, asupra fcncmonelor
studiate în ansamblul lor.
Însuşirea unor noţiuni sumare de astronomic, geodezic şi cartografic, facilitează
o înţelegere mai profundă a unor perioade în care s-au produs schimbări importante în
peisajul social, iar cele de geologic, geomorfologic, pedologic, vegetaţie, meteorologic
şi vegetaţie îşi aduc contribuţia lor în încercarea de reconstituire a paleohabitatului
uman, a condiţiilor paleoecologice cărora a trebuit să le facă faţă omul, sau care i-au
înlesnit existenţa, dezvoltarea şi evoluţia sa de-a lungul timpului.
Prin conţinutul lucrării şi prin cele prezentate mai sus, se impune necesitatea
abordării interdisciplinare a cercetărilor arheologice şi accentuarea rolului pc care-l
poate avea o cercetare topografică în cadrul lucrărilor complexe, interdisciplinare,
arheologice. Pentru atingerea acestui deziderat, topografia trebuie să-şi perfecţioneze tot
timpul metodele de investigare, stocare şi valorificare a rezultatelor, în scopul de a măsura,
înregistra şi consemna un număr cât mai marc de date, în toată profunzimea lor, pentru a
putea contribui la desluşirea acelei complexităţi de factori care au condus în decursul
timpului la dinamica dezvoltării societăţii umane şi la evoluţia fonnclor ci de organizare.
MODERN TECHNIQUES ANO METHODS APPLIED TO THE RESCUE

ARCHAEOLOGICAL RESEARCH - DIGITAL TOPOGRAPHY
SUMMARY
Topography is used for different fields of the human activity. Each field where
topography is used has specific features, which lead to a diversity of topographical
works. Due to its complexity, topography has various working possibilities according
to the fields where it is used, to the degree of precision required, as well as to the
parameters taken into account.
The role of topography in archaeology is not limited to the drawing of
topographical plans for archaeological sites. The topographical plan is a working tool
and not just a goal to be achieved. The goal is to represent the complexity of an
archaeological site on the whole. Apart from the surface and the nature of the relief,
the archaeological topography investigations also emphasize the distinction between
natural and anthropogenic relief in the culturc layer, the reconstruction of
palaeoenvironment and settlements and so on.
119
During 2004, the Systemic Archaeology Institute within the "I Decembrie 19 ~ 8"
University of Alba Julia was requested to carry out several rescue/ preventive
archaeological excavations. As a resuit of thc large areas that had ~o be researched
(plots of land where company halls and headquarters were to be bmlt) and the short
period of time for the work to be done, interdisciplinary rcsearch methods were used
at four sites. ll is the case of the sites for S.C. IMPULS OIL S.R.L. and S.C. GIRO-
TRANS S.R.L. situated within the built-up arca of the town of Alba Iulia, Bărăbanţ.
Othcr two largc archaeological sitcs wcre situated outside the town of Alba Iulia,
namely in the town of Teiuş for S.C. MITU CONSTRUCT S.R.L. andin the town of
Sebeş for S.C. Constmcţii şi Servicii S.R.L.
It has to be noted that the topographic approach to the rescue/ preventive
archaeological research differs from that used for systematic research. Therefore, the
technical references in this article refer only to rescue and preventive archaeological
research, where the beneficiary requested an archaeological discharge for large areas
of land. These are only working models depending on the situation and the complexity
of the task, and not working standards. We shall try to underline the role and the goal
of topography in the field of archaeology, the methods and techniques used at different
stages of the research project, as well as a concise explanation for some specific terms
and notions.
BIBLIOGRAFIE
Angelescu 1999 - M. Angelescu, Histria 's New Look - a 3D Model, în Living

Past, I, l 999.http://www.cimec.ro/livingpast/nrl/angelescu/
histria.htm
Boş 2003 - N. Boş, Cadastru general, Bucureşti ,2003.
Christtopherson
şi colab 2002 - G.L. Christtopherson, O.Ph. Guertin, Karen A. Borstand, GIS
and Archeo/oghy: Using Arclnfo to increase our understanding
of ancient Jordan, 05 .11 .2002.
Creţu 1995 - E. Creţu, ~ehnologia cartografierii digitale,http:// www.
geostrate g1es .c om/news/tec hn ic al/romani an/
maptech.htmPCReport, Nr.31 Apr. I 995.
H. Dana 2000 - H. Dana, Global Positioning System Overview.http:// www.
colorado .edu/geograph y/ gcraft/notes/gps/gps_f.html
Dcaconcscu
şi colab 1979
- C. Deac~nescu, D. Ang_helina, A. Barşan, A. lonasec, I. Vieru,
Z. Metcş, Topografie ş1 desen tehnic, Bucureşti, 19.79;
Dima, Pădure,
Hcrbei 1996
- N. Dima, I. Pădure, O. Hcrbei, Topografie Minieră, Deva 1996.
Florea 1994 a
- D. Florea, Cartografie digitală - note generale, http:// ~ww.
120
geostrategies.com/news/technical/romanian/
index.htmPCReport, Nr.21 iunie, 1994
Florea 1994 b - D. Florea, Cartografic digitală - note gencra/c, http:// www.
geostrategies.com/news/technical/romanian/
index.htmPCReport, Nr.21 iunie, 1994
Gerbasch 1998 - A. Gerbasch, Ausgrahw1R Heute. Methoden und Technichen
der Feldgrahwzg, Stuttgart, 1998.
Grama, Ionescu,
Rădulescu 1964 - I. Grama, I. Ionescu, M. Rădulescu, Topografie şi desen tehnic,
Bucureşti , 1964.
lmbroane,
Moore 1999 - A. M. Imbroane, D. Moore, Im/icre in GIS şi tc/edetecţie,
Cluj Napoca, 1999.
Lazăr 1997 - M. Lazăr, Modelul digital al terenului, http://www.
geostrategies.com/news/technical/romanian/dtm.htmCAD
Report, Nr.3 iunie, 1997
Leica 2001 - ***, GPS Basic, Manual de utilizare.
Mills 2001 - S. Mills, The SRAP G/S Project, în Southem Romania
Archaeological Project. Second Report,200Jhttp://www.cf.ac.
uk/hisar
Penescu 2003 - S. Penescu, Gcographic lnfomwtion System (GIS)-Modelare
spaţială,http://www.upg.ploieşti.ro/season/pd/s07-18-sp.pdfD2.
02.2003.
Raczky
şi colab. 1997 - P. Raczky, Z. Czajlik, A. Marton, B. Holl, S. Puszta, G/S and
the evolution of rescue excavativns along the M3 Motorway in
Hungary, în Porocilo o raziskovanju paleolihka, neolitika in
eneolitika v Sloveniji, XXIV, Ljubljana, 1997, p. 157-170.
Shaw 1999 - R. Shaw, Archaeological Applications of Modern Survey
Techniques, Discovery Programme, http://www.Dicovery
Programe .corn/report. pdf
Stănescu 2001 - O. Stănescu, Soluţii GIS, http://www.kappa.ro/idgro/cworld/
html#cuprins
Varcalin,
Truica 2000 - C. Varcalin, O. Truica, Aplicaţi GJS 1î1 arheologie,http://www.
kappa.ro/idgro/cworld/cw97-l .htm
121
I
r
I ~
I
I
I
/ (zy
I
= ·-·~;;,;:.- . . . -- ··•- --~..----- ····•

I
I. ii I~ ~ f,~
I
I ~I,) r
1+ m
' ' G'l
.m
' I I i z
I t ! j iI i ! i J• 'ii î I o)>
!
i 1.
,I
Iii II
lI
l' : ,:
I I
I
'
'
.':..~-:r:--:.;...;, __
- ..
Plan şa I. - Plan de ansamb lu cu dispunerea unităţilor de cercetarea arheologică şi suprafaţa

pro pectată magnetometrie. Alba Iulia „ La Fennă" proiect S. . lMPULS OlL S.R.L.
Gen ral plan - the di spl ay of the archaco logical resear h unit and the area where
magnetometry surveys were carried aut. Alba Iulia "La Fermă" project for
S.C. IMPULS O/L S.R.L.
122
ALBA iULIA - STR. CLUJULUI '

Pro iect - S.C. GIRO-tRANS ~-..J':
"Hala depozit si sediu firma"
PLAN GENERAL
SCARA 1:800
~F"''
LEGENDA
. . . L„ lfA„NK'lf> J„f\t• Tl1
- :,ow.
r-·· · 1 ,.1•>1!'1 .. •n1, ... ,~
c::J I, ippAt,\TA PF-OCJ>G,TA.T,t,

- !l"CT'l..-,l
CJ !.P4TIU„C'>5ii:vcTIE_O(~O'J::is
L__J ! P A'1ll_~5'1'1'1\IC'l'lE. CE"0:IT
-=.:::i---===--•
O 5 10 20 30
Meters
40
Planşa 2. - Plan de ansamblu cu dispunerea unităţilor de cercetarea arheologică şi suprafaţa

prospectată magnetometrie. Alba Iulia „Strada Clujului", proiect S. C. GIRO -
TRANS S.R.L.
General plan - the display of the archaeological research units and the area where
magnetometry surveys were carried out. Alba Iulia "Strada Clujului", project for
S.C. GIRO-TRANS S.R.L.
123
IU " Str. C tatull " . FN

C rtl er l oc u l n t , fQin ll ln l• t ip duplex
Pi on d a nţ ~ mb l u
s cor• 1 : 1 5 00
-CRUM A.CCES
- ~E,tf:\.OA TAR.E
- G.A~ .
- t, va. ••e u, PR INCIP~
NV!:LM!'l"1' f: Cl.t,Dl, 1ţ
- ~Ol""IL M.~-le f OIAETRt E.
8 ~'"'~';~~~~TI! <fflCf
D Cfll.' 4'! _.. - - ~eters
l/ Ol" TII!: GAZ O 510 20 30 40 50
Planşa 3. Plan de ansamblu cu dispunerea unităţilor de cercetarea arheologi că şi suprafaţa

pro s pectată magnetometrie. Teiuş „Srtrada Cetăţuii " proiect S.C. MITU
CONSTRU T S.R.L.
General pl an - th e di play of the archaeological research unit and the area where
ma gnetometry urveys were carried out. Teiuş ''Strada etăţuii ", project for
S.C. MITU ON TRU T S.R.l.
124
PROIECT DESCARCARE ARHEOLOGICA A OBIECTIVULUI

"HALE DE PRODUCTIE FOREZE SI STRUCTURI METALICE"
. Localitatea Sebes, jud. Alba
Plan de Situatie - Dispunerea unitatilor de cercetare arheologica
\ I
/3
LEGENOI\
j c : J l ':..~ J' •T.\. 11(..-:W;t:;,;-•'!;l f'II:
l- 1 "'-IC .J,\."":.Ol:i).O(ll(·IJ
t
l = =.-~~!~~::...~
OAlE_TOPO_CAOASTRALE
\ <AA.::.
1 - ( Uh'iii~J,ttll;\.
I; ·- •·U „
\= ~~:~~~:;~;~ruc
,,.;,a
SCARA 1:1000 O\
I MM Melers
i O 5 10 20 30 ,o
I
Planşa 4. Plan de ansamblu cu dispunerea unităţilor de cercetarea arheologică şi suprafaţa

prospectată magnetometrie. Sebeş. Proiect S .C. Construcţii şi Servicii S.R.L.
General plan - the display of the archaeological research units and the area where
magnetometry surveys were carried out. Sebeş, project for S. C Construcţii şi Servicii·S.RL.
125
ALBA IULIA
DEALUL FURCILOR 13 N
PLAN GENERAL S1_2004
SCARA 1:70
A
O 0.450.9 1,8 2.7 3.6 4,5
P"aW • JMeters
Planşa 5. Plan de general a unităţii de cercetare S I /2004 cu poziţionarea complexelor

arheologice. Alba Iulia „Dealul Furcilor"- Proprietatea Drârnbărean.
General plan of the re earch unit S 1/2004 presenting the Io ation of archaeological
complexes . Alba Iulia "Dealul Furcilor" - Drâmbărean property.
126
ALBA IULIA
DEALUL FURCILOR 13 N
A
PLAN DETALIU COMPLEXE_S1_2004
SCARA 1:30
--
:v--"
,. .. ~ ···•·
/'
(
B1
(
'· .. - -· ......
G1
I
I
~~
.cau ottier values>
GROAPA PIETRAR
GROAPASTILP
GROAPA VATRA
O
---- - -
---
0.2 0.4 0,8 MARTOR
SECTIUNE
Planşa 6. Plan de detaliu a complexelor din S 1/2004. Alba Iulia „Dealul Furcilor"- Proprietatea
Drâmbărean.
Detailed plan of the research unit S 1/2004 presenting the location of archaeological
complexes. Alba Iulia "Dealul Furcilor" - Drâmbărean property.
127
CRONICA CERCETĂRILOR
ARHEOLOGICE
DIN JUDETUL
'
ALBA
(2004)
CERCETĂRI ARHEOLOGICE SISTEMATICE

LA ŞEUŞA-,,GORGAN", (COM. CIUGUD, JUD. ALBA)
A1ARIUSCJUTĂ
Campania anului 2004 din cadrul sitului arheologic de Ia Şcuşa-Gorgan, s-a

desfăşurat în perioada 3 I august -- I 8 st.:ptembrie, în baza Autoriwţici de săpii-tură de
salvare nr. 7 /2004*. Cercetarea arheologică a avut ca obiective principale, pe de o
parte, continuarea investigaţiilor în unităţile de cercetare deschise în campaniile
anterioare (SVII şi SIX/2003) - în vederea relevării complete a unor complexe
descoperite aparţinând locuirilor encolitice( ex: L 10/2003, C2/2002. G7 /2003) - precum
şi deschiderea unor noi unităţi de cercetare (suprafcţe)'. iar pe de altă parte, executarea
unor sondaje de control şi veri fi care stratigrafică în vederea surprinderii extinderii pc
orizontală a urmelor locuirilor eneolitice ( de tip „Dec ca Murcşului-Tiszapolgar" şi
Coţofeni) prezente în vârful măgurii 2 (fig. 1).
Prima secţiune (S VIl/2003-2004) executată la o distanţă de 5 m spre vest faţă
de borna topografică situată în vârful măgurii, orientată pc direcţia nord-est - sud-
vest, pc linia dreaptă, imaginară, aflată în continuarea secţiunilor IV-Vl/2001, în scopul
definitivării unuia dintre braţele magistralei „în cruce" ( cu intervale cruţate) pc care
ne-am propus să o realizăm. Scopul principal al acestui sondaj de control stratigrafic a fost
acela de a surprinde posibilele locuiri umane de pc versantul de sud-vest al măgurii, ncsondat
în campaniile anterioare. Secţiunea a fost deschisă în campania anterioară, însă din motive
obiective, aceasta nu a putut fi finalizată, fiind continuată în campania 2004.
Perioada de un an în care secţiunea a fost lăsată deschisă şi-a pus amprenta
asupra aspectului acesteia, respectiv asupra stării ci de conservare, astfel că pentru o
mai bună înţelegere a succesiunilor stratigrafice surprinse a fost necesară lărgirea ci,
cu câte 0,25 m pe fiecare din laturile scurte, astfel că, în final, secţiunea a avut
dimensiunile de 10x2,5 m.
· Din colectiv au făcut parte: Adrian Gligor (S.C. Arheoterra S.A.), Beatrice Daisa Ciută (IAS Alba
Iulia), Thorsten Rabsilbcr, Elena Kolbe (Rr,hr Universitiit Bochum).
1
Cu privire la rezultatele anterioare, obţinute de-a lungul a patru campanii consecutive (2000-2002)
la Şeuşa- Gorgan, vezi: Ciută, bligor 2001, 242-243; 2002, 149-151; 2003, 2-31; 2003a, I 18-121;
Ciută şi colab. 2002, 519-520; 2003, 312-314. Tot in aceste rapoarte şi studii informaţii suplimentare
cu privire la încadrarea cultural-cronologică mai detaliată a locuirilor eneolitice.
Săpăturile arheologice au fost realizate cu sprijinul studenţilor practicanţi ai specializării Arheologie
2
dii\ cadrul Catedrei de Istoric-Arheologie a Universităţii" 1 Decembrie 19 I 8" din Alba Iulia, alături
de care s-au aflat şi doi studenţi (Elena Kolbe, Thorsten Rabsilber) ai RuhrUniversităt din Bochum
(Germania), aflaţi aici cu în cadrul schimburilor prilejuite de bursele Erasmus-Socrates. Tuturor le
mulţumim pentru interesul acordat şi efortul depus.
129
Dupfl rfizlllrea fundului scqiunii, în unna curăţirii acestuia, a fost rel~vată ~ro-apa
·
(G) 7, sesizată şi în campama trecuta
- (2003) d ar ŞI· 1oe uinţa (L) 12. ' o_.noua locumta
. · de
suprafaţă, aparţinând primei locuiri Coţofeni de _la Gorgan, _surpnnsa m_ caro~nl~ 1-2.
Practic, groapa 7 aparţine de acest nivel de locu1re, r~spectl: de ace~:ta locumţa. _S-a
procedat, concomitent, la golirea gropii (~bordată pnn teh~1ca numita cr~ss-se~twn)
şi şpăcluirea locuinţei, caracterizate, ca ş1 precedentei~, pnntr-un ,_,covor_ consistent
de fragmente de chirpici ars (pereţii), lemn carbomzat (acopenşul) ŞI fragmente
ceramice. _
Încă de la primele niveluri de golire ale gropii 7, aceasta s-a remarc~t prm
prezenţa deosebită a materialelor depuse. Dacă depuneri_le_ ~in parte~ supenoară _a
gropii au avut menirea de a confirma ipoteza de lucru, 1mţ1al (antenor) avansata,
privitoare la funcţionalitatea complexului, văzut ca o groapă de provizii transformată
ulterior în groapă menajeră. Pc măsura adâncirii, groapa dovedea (prin lentilele depuse)
faptul că a avut o umplere relativ rapidă. De la adâncimea de aproximativ 1 m, de la
nivelul de conturare al gropii, pământul de umplere s-a dovedit a fi tot mai dificil de
excavat, deoarece cantitatea de apă, inexplicabilă la acel moment, era din ce în ce mai
mare. Totodată, pc măsură cc se realiza apropierea de fundul gropii, materialele
arheologice s-au dovedit a fi din ce în ce mai bogate. Vase întrcgibile (sparte pc loc),
râşniţe fragmentare (dcasemcnca sparte pc loc), unelte din os şi piatră, puţine resturi
faunistice asociate cu resturi carbonizate de lemn, au fost principalele categorii de
materiale descoperite. Totodată, în imediata apropiere a fundului, au apărut fragmente
masive de chirpici ars (20-25 fragmente), netezite pe unele părţi, prevăzute şi cu
decor realizat prin tehnica împunsăturilor succesive, dificil de interpretat ca
funcţionalitate (perete de locuinţă, altar etc.).
Direct pc sterilul arheologic (argilă /aessoidă), reprezentând fundul gropii au
fost depuse două vase întregi (cană cu toartă supraînălţată şi o strachină), în imediata
apropiere a unei nişe de mici dimensiuni, ce se adânceşte cu aproximativ 50 cm, şi în
care s-a descoperit un izvor puternic de apă (explicând şi cantitatea marc din nivelurile
superioare, ajunsă prin principiul capilarităţii). Prezenţa izvorului pe fundul gropii,
aduce noi perspective asupra modului de interpretare a funcţionalităţii şi a scmnificatiei
acestui complex. Un debit relativ bogat al izvorului (chiar şi în conditiile unor ~ni
sccet~şi - ~?O 1-2004 ), face P?s_ibilă interpretarea complexului ca o făntână, ca un puţ
de apa, utilizat pentru aprov1z1onarca cu apă a comunităţilor ce au habitat această
măgură în epoc_ilc prcistori_ce (când ~ebit~l ci era, cu siguranţă, mult mai mare).
J?e~unen~e a~heolog1ce~ constand d1~ unelte întregi, vase sparte pe Ioc (de regulă
de man d1mens1um, pentru pastrarea apei - amfore, ulcioare - dar şi de dim · ·
. . . • d b. d b ensmm
mai m1c_1, msă cose 1t e_ ogat oman~e~ta~e), unelte întregi şi/sau fragmentare, modul
lor de dispunere,
. . .plcdeaza
_ _ pos1b1la mterpretare a complexului· c a fi·11n d unu l cu
pentru
o dcstma\1c speciala, de factura legată de semnificaţiile cultice ale s l d -
Matcna · I I · d. · . . . urse or e apa.
e. c •provcmte m nive 1un 1e mfcnoarc ale gropii contcmpo ~
. . . • , rane cu epoca m
care ea ş1-a mdcplm1t memrea, se află m curs de prelucrare Locu· t 12 .:: •
· ma a o,ent un
130
naterial sărac, tipic pentru această fază a locuirii Coţofcni (fazele Illb-Illc), în caroul
I fiind distinsă şi una din gropile de par, de susţinere a structurii ei (G 13).
Pe toată suprafaţa secţiunii VII, la adâncimea de 2, l 0-2.20 m ( calculată în
~xtremitatea dinspre est) s-a conturat stratul cu depuneri arheologice aparţinând locuirii
:le tip „Dccca Murcşului-Tiszapolgar", de culoare brun-roşcată, cu materiale relativ
sărace. Singură, o groapă de mici dimensiuni (G 14) a fost surprinsă în caroul 5, în ca
nefiind descoperită decât o râşniţă fragmentară, prezentând şi urme de utilizare în
scopul ascuţirii vârfului unor unelte (probabil de provenienţă animală- os, corn etc.).
Secţiunea VII, a confirmat succ~siunile stratigrafice anterior semnalate, a dovedit
faptul că locuirile preistorice sunt cel puţin la fel de intense şi pc versantul vestic al
măgurii (stratul arheologic surprins aici este chiar cel mai gros de până la ora actuală
-2,5 m !), a dat răspunsul la una din întrebările principale legate de habitatul preistoric
de la Gorgan (cea a surselor aprovizionării cu apă) şi, în final, a dovedit faptul că nu
doar locuirea de tip Dccea Murcşului-Tiszapolgar a avut parte de structuri cu destinaţie
cultică, rituală
Suprafaţa IX/2003-2004 a fost executată în paralel, spre nord-vest, cu suprafaţa
Vlbis/2001-2002, lăsându-se un martor stratigrafic de 50 de centimetrii între ele (fig.
I). Principalul scop al acesteia a fost acela al dezvelirii integrale a unor complexe
surprinse în campania anterioară în S Vlbis (L5 şi L6, Coţofeni şi C2, ,,Tiszapolgar-
Decea Mureşului") şi care se continuau spre nord-vest.
În campania 2003, în carourile 4, 6, 8, respectiv jumătatea sud-estică a suprafeţei,
la adâncimea de aproximativ 1,20-1,40 m s-a conturat o nouă locuinţă de suprafaţă
(L 10/2003 ), de data aceasta una cu o structură solidă, de formă rectangulară,
caracterizată printr-un material arheologic deosebit de bogat (ceramică, unelte din
piatră şi os, fragmente de mari dimensiuni de chirpici ars, pietre, cenuşă etc.).
Complexul a sfârşit printr-un incendiu puternic, surprins anterior şi în secţiunile
respectiv complexele aparţinând primei şi celei mai timpurii locuiri Coţofcni de la
Gorgan (L 1/2000, L4/2000-2002, L5/2002). După relevarea integrală a complexului,
respectiv desenarea şi fotografierea acestuia, din motive obiective săpătura a fost oprită,
locuinţa (ca dealtfel întreaga suprafaţă) fiind acoperită cu o folie de plastic, urmând
ca demontarea ei, respectiv adâncirea pentru surprinderea complexului 2 „Tiszapolga!"-
Decea Mureşului" şi apoi a sterilului arheologic să fie continuate în campania
următoare.
În prima fază s-a procedat la curăţirea secţiunii, îndreptarea profilelor şi
îndepărtarea foliei protectoare din plastic. Depunerile locuinţei 1O au fost ulterior
demontate, recuperându-se, cu această ocazie, un deosebit de bogat material arheologic.
Aglomerarea de materiale ceramice dar mai ales a fragmentelor masive de chirpici ars
au fost cele care au delimitat dimensiunile şi forma locuinţei, ea dovedindu-se a fi
fost orientată pe direcţia est-vest, având dimensiunile aproximative de 7 x 4,5m. După
dimensiuni şi structură a-a dovedit că este vorba de o locuinţă de dimansiuni mari, cu
o structură rezistentă. După demonarea materialelor - prilej cu care s-a dovedit faptul
131
di zona de vest era uşor lăsată, la momentul constrnirii locui~ţei ca ~itu~ndu-se e,:"act
la delimitarea c11mpcnc1· apelor ·mtre varsan t u 1c stic şi cel sudic - la razuJrea atenta,
. au
.
fost surprinse gropile de pari de susţinere a pe~eţilor_ (G_8, ~9, G 11, G ~ 2). De d1~cr~te
. · · · d' · · gropi.le au confirn1at d1mensmmle ş1 forn1a (onentarea) bamte
d 1mcns1um ş1 a anc11rn, . .
încă de la şpăcluire şi demontarea locuinţei. Mai mult, a ~ost _surprms Ş~ ~n şan! ce
susţinea, se parc, fundaţia peretelui de est-nord-est a locumţe1, aflat ~a1 JOS faţa d:
restul suprafeţei acesteia. Tot în zona de est - nord es~, a fost _surpn~se_ ~lte doua
gropi, una apaqinând probabil unei anexe ce reprezenta intrarea m lo~umţa m vreme
cc a doua, de dimensiuni mai mari, s-a dovedit, prin materialele conţmute, a fi fost o
groapă cu o funcţionalitate bine precizată (de provizii?) sau, mai degrabă, o groapă de
fundare cultică a locuintei. În aceasta din urmă au fost descoperite, alături de fragmente
de chirpici ars, trei va~e întregi (două ceşcuţe cu toartă supraînălţată, decorate c·u
împunsături succesive şi încrustate cu pastă albă, şi o strachină cu buza evazată, decorată
in aceeaşi tehnică a împunsăturilor succesive).
După golirea gropilor ce aparţineau de locuinţa 1O, s-a trecut la adâncirea în
nivelul de tip Decea Mureşului - Tiszapolgar, în scopul surprinderii continuării C2/
2002-2004. în caroul 6 şi 8 al suprafeţei, în imediata apropiere a profilului sud-estic,
a fost surprins respectivul complex, din păcate doar o suprafaţă de cca 1,5 x 0,30 m
fiind surprins. Aglomerarea de fragmente ceramice a dovedit că C2 nu s-a continuat prea
mult în această suprafaţă, nefiind descoperite şi alte elemente de construcţie. Tot în apropierea
profilului sud-estic însă în carourile 2 şi 4, a fost surprinsă o vatră exterioară cc a aparţinut
acestei locuiri, complex dezafectat şi puternic deranjat, din păcate.
La adâncimea medie de cca. 1,80 ma fost surprins sterilul arheologic, cu aspect
galbel locssoid. Secţiunea IX a confirmat, la rândul ei, succesiunile stratigrafice de la
Gorgan. aducând noi date cu privire la tehnica de construire a locuinţelor de suprafaţă,
respectiv la unele din „gesturile" cu valoare simbolică, asociate construirii unor astfel
de locuinţe (depunerea în gropi speciale a unor vase ceramice întregi).
SX/2004
Pentru continuarea cercetărilor. a fost deschisă o nouă secţiune, la distanţă de
cca. 4 m de borna topografică. pe direcţia sudică, cu dimensiunile de 8 x 4 m. Au fost
efectuate săpături doar pentru îndepărtarea stratului vegetal şi a următorului strat, în
cadrul cărora, au fost descoperite o seric de materiale arheologice (Cotofeni), nu însă
şi complexe. La adâncimea medic de cca. 0,50 m. săpătura a fost oprită, urmând ca ea
să fie reluată în campania viitoare.
***
. Campania
. . anului 2004, a adus informaţii pretioase. cu pri·v·ue 1a locmn · ·1 e
eneoht1cc (,,T1szapologar-Dccea Mureşului" şi Coţofeni) de la Gorga D ă,
. . . . n. ac m ceea
cc priveşte succesmmle stratigrafice ale locuirilor s-au confinnat ş 1· rec fi · ·-
. , .. . . on 1m1at s1tuat11 e
1
surprmsc m campanule antcnoare, date importante s-au obtinut
, cu p · · l · d '
nv1re a extm erea
132
spre vest şi sud-vest a locuirilor. Versantul sudic şi sud-vestic însă, prin grosimea de
aproape 2 m de depuneri Coţofcni, dovedeşte că această zonă, mai planf1, a fost intens
locuită de aceste comunităţi, urmând ca în curând să fie confirmată (sau infirmată) şi
locuirea „Tiszapolgar-Dccca Mureşului".
Termenul pe care l-am utilizat în acest raport pentru desemnarea celei mai
timpurii locuiri eneolitice de la Gorgan (ante Coţofrm) necesită uncie lămuriri. Dacă
în anii trecuţi am utilizat în rapoartele şi studiile noastre termenii „de tip Tiszapolgar"
sau „Tiszapolgar final" sau chiar „fază de trecere spre cultura Bodrogkeresztur" -
bazându-ne în special pc prezenţa destul de frecventă a ornamentelor specifice acestei
culturi vest-transilvănene - recente analize efectuate asupra facturii, formelor şi
ornamentelor prezente pc vasele ceramice descoperite la Gorgan ne-au determinat să
înclinăm tot mai mult în favoarea stabilirii unor analogii tot mai evidente cu inventarul
funerar descoperit în prima jumătate a secolului trecut în necropola de la Dccca
Mureşului, văzută ca o infiltrare de tip stepic în mediul eneolitic mijlociu transilvănean.
Utilizăm, deocamdată sub formă de ipoteză de lucru termenul „Tiszapolgar-Dccca
Mureşului", fiind convinşi de faptul că situaţiile şi materialele cc vor fi descoperite în
campaniile viitoare, coroborate cu informaţii suplimentare, provenind din cercetarea
unor situri similare, contemporane, vor clarifica pc deplin apartenenţa culturală şi
cronologică a primelor comunităţi ce au habitat măgura Gorganului de la Şcuşa.
Colectivul de cercetare a avut în componenţă şi studenţi ai specializării
Arheologie din cadrul Universităţii din Alba Iulia, şantierul având, şi în acest an,
caracterul unuia de tip şcoală, cu baza materială aflată în imediata apropiere a sitului.
Practic, toate operaţiunile de săpare, înregistrare, marcare şi prelucrare primară
(inventariere, desenare, ambalare etc.) au fost efectuate de către studenţi sub directa
îndrumare a cadrelor specializate.
Cercetările arheologice de la Şeuşa-Gorgan vor continua în campaniile
următoare, prin definitivarea suprafeţelor deschise în acest an şi prin abordarea zonei
centrale şi sud-vestice a măgurii prin deschiderea unor noi suprafeţe şi secţiuni de
control stratigrafic. După cum se prezintă la ora actuală situaţia stratigrafică şi
planimetrică, apreciem că s-a cercetat mai mult de 60 % din aria totală a sitului
arheologic de la Şeuşa-Gorgan. ·
t
BIBLIOGRAFIE
Ciută, Gligor 2001 - M. Ciută, A. Gligor, Raport asupra cercctănlor arheologice

efectuate in cadrul sitului arheologic de la Şeuşa-Gorgan,
campania 2000, în CCA, 2001, 242-243.
Ciută, Gligor 2002 - M. Ciută, A. Gligor, Raport preliminar asupra cercctănlor
arheologice de la Seuşa-Gorgan (cam. Ciugud, jud Alba).
Campania 2002, în Patrimonium Apulense, II, 2002, 149-151.
133
Ciută, Gligor 2003 - M. Ciută, A. Gligor, Descoperirile arheologice de la Şeuşa

Gorgan (com. Ciugud,jud. Alba) I, în Apulum, XL, 2003, 2-31.
Cută, Gligor 2003a - M. Ciută, A. Gligor, Raport preliminar privind rezultatele
cercetărilor arheologice de la Şeuşa-Gorgan. Campania
2003, în Patrimonium Apulense, III, 2003, 118-121.
Ciută şi colab. 2002 - M. Ciută, A. Gligor, C. Florescu, M. Breazu, 8. Daisa, D.
Anghel, Raport asupra cercetănlor arheologice efectuate în
cadrul sitului arheologic de la Şeuşa-Gorgan, campania
2001, în CCA, 519-520.
Ciută şi colab. 2003 - M. Ciută, A. Gligor, M. Breazu, T. Borşan, C. Florescu,
A. Gligor, Raport asupra cercetănlor arheologice efectuate
1n cadrul sitului arheologic de la Şeuşa-Gorga11, campania
2002, în CCA, 2003, 312-314.
Ciută şi colab 2004 - M. Ciută, A. Gligor, B. Daisa-Ciută, T. Vachta, E. Kolbe,
Raport asupra cercetănlor arheologice efectuate ln cadrul
sitului arheologic de la Şeuşa-Gorgan, campania 2003, în
CCA, 2004, 296-297, 253.
134
+ + +
+ + +
-··-·-!.. -· ---:-.---
Fig. l. Ridicarea topografică a sitului şi amplasarea unităţilor de cercetare din campania 2004.
135
Fig. 2. Profilul tratigrafic de es t

Fig . 3. Groapa 7, în timpul golirii (cross-section).
al VIV2003 -2004
Fig. 4. Materia l~ arheologice ituate

p fundul 7
F" .
tg . 5. Va cera111 1ce rec uperate de
P fundul G7 .
136
Fig. 6. Vedere dinspre vest, a locuinţe i IO

(SIX/2003-2004)
Fig. 7. Detaliu asupra gropii l O, de fundare, a locuinţei

10, cu un vas întreg (ceaşcă cu toa11ă supraînălţată) .
137
CERCETĂRI ARHEOLOGICE PREVEN!IVE

EFECTUATE PE TERITORIUL JUDEŢULUI ALBA IN ANUL 2004
/ULIU PAUL, MIHAI GLIGOR, CRISTIAN FLORESCU
În cursul anului 2004, Institutul de Arheologic Sistemică din cadrul Universităţii

I Decembrie 1918" din Alba Iulia a fost solicitat pentru efectuarea mai multor săpături
~rheologicc preventive, uncie din serviciile pc care instituţia Ic poate oferi ca urmare
a echipamentelor performante de care dispune şi a experienţei de teren acumulate de
personalul de specialitate.
Astfel, au fost efectuate un număr de 7 şantiere arheologice în vederea obţinerii
certificatelor de descărcare de sarcină arheologică. Patru dintre acestea au fost abordate
prin metode de cercetare interdisciplinare, ca urmare a timpului scurt care exista la
dispoziţie şi a suprafeţelor mari cc trebuiau cercetate, terenuri pe care urmau să se
construiască hale industriale şi sedii de firme. Este cazul şantierelor efectuate în
intravilanul oraşului Alba Iulia, str. Clujului, Bărăbanţ, zona intersecţiei DNl cu De311/
85. Alte două şantiere arheologice de mari dimensiuni au fost în afara oraşului Alba
Iulia, respectiv în oraşul Teiuş pentru firma S.C. Mitu Constrnct S.R.L. şi oraşul Sebeş
pentru firma S .C. Construcţii şi Servicii S .R.L.
Proiectele de cercetare întocmite au vizat astfel detectarea rapidă a eventualelor
depuneri de interes arheologic şi cercetarea lor integrală; în acest proces s-au succedat
o scrie de operaţiuni planificate în mai multe etape.
În primul rând a fost consultată bibliografia de specialitate pentru obţinerea
unor date de interes arheologic, legate de zonele supuse cercetării; au fost apoi efectuate
cercetări de suprafaţă (pcricghcze) în perimetrul trasat pentru obţinerea certificatului
de descărcare de sarcină arheologică.
S-au realizat ridicările topografice 1 şi s-a asigurat suportul topografic necesar
prospecţiunilor arhcogcofizicc şi lucrărilor arheologice.
_ Au ~ost efectuate pro~pccţiuni magnetometrice~ pentru obţinerea unor diagnoze;
dupa dcscarcarca datelor ş1 ~relucrarea lor prin utilizarea de soft-uri specializate, a
- - pentru fiecare .şantier, câte o hartă magnetometrică. În unele sup ra fie t e,
rezultat,
ccrcctan 1e magnetometnce au relevat existenţa unor conducte pentru utilităţi (apă
1
Culegerea datelor ~i prelucrarea lor, precum şi întocmirea planurilor de 51·tu a t.1e cu ct·1spunerea umtăţ1lor
• •
de ccrcetan:, au fost
.
cfcc_tuatc de către Borşan Tudor •
Maican Ionu'1
ş ·
1 B M · d
rcazu anus c la Serv· · I
Topografic al lnsl1tutuh11 de Arheologic Sistemică. · ICIU
: Cen:l'li'ink arheogeotizi.:e pnn meloda magnetometriei au fost rcali·z· t ., - , .
. . . , .· . . . · ' a eul' ealre ~uteu Căim de la
Laboratornl de Arhrn1111.:t11c al lnst1tu1ulu1 de Arheologie Sistemică.
138
, ~
sau gaz), precum şi amenajări moderne, fapt ce a permis reducerea substanţială a

zonei ce necesita investigarea arheologică. De asemenea, au fost detectate o serie de
anomalii magnetice, care puteau fi interpretate ca fiind de interes arheologic.
Pentru stabilirea clară a depunerilor de sol şi coroborarea straturilor geologice
cu valorile fizice date de hărţile magnetometrice, precum şi pe zonele unde s-au
înregistrat anomalii de interes arheologic, au fost efectuate şi sondaje şi taluzări de
control stratigrafic.
1 . Alba Iulia - Bârâbanţ, f .n., ,,La Fermâ" 3

Au fost executate 7 sondaje cu dimensiunile de 2x2m, dispuse astfel încât să
acopere întreaga suprafaţă ce urma să fie afectată de construcţii (Foto 1).
Rezultatele cercetărilor, realizate prin prospecţiuni arheogeofizice şi sondaje
de control, au relevat clar absenţa unui strat de depuneri antropice antice. Din sondajele
efectuate precum şi din periegheze nu au fost depistate artefacte arheologice.
Stratigrafia, rezultată în urma
A·
săpăturilor, este următoarea:
- O - 0,25 (35) m - nivel
vegetal negru-cenuşiu;
- 0,25 (35) - O, 60(65) m -
nivel cu pământ negru-cenuşiu, fără
m~teriale sau urme antropice;
-0, 60(65)- 1,00(1,10) m -
nivel cu pământ negru, argilos,
extrem de tare, de factură turboasă,
fără materiale;
-sub acest strat apare nivelul
de culoare cafeniu-gălbui, argilos;
Foto 1
2. Teiuş - ,,Cetăţuie" 4
Zona cercetată se află pe prima terasă, ce străjuieşte lunca largă pe partea dreaptă
a râului Mureş, în zona sudică a oraşului Teiuş. Parcela are o formă regulată,
trapezoidală.
3
În luna ianuarie a.c . a fost înaintată documentaţia necesară pentru efectuarea unei săpături de descărcare
de sarcină arheologică pentru o suprafaţă de aprox . 2000 mp teren construibil, în intravilanul oraşului
Alba Iulia, situat în Bărăbanţ, zona intersecţiei DN! cu De3 l l/85, punctul „La Fermă", unde S.C.
IMPULS OIL S.R.L. are în proiect construirea unei „Sediu firmă , spaţii producţie şi porţionare
consumabile auto". Cercetările au fost efectuate în urma semnării contractului nr. 13/10.02.2004 şi a
obţinerii autorizaţiei de săpătură Nr. 18/2004, emisă de Direcţia Monumente Istorice şi Muzee din
cadrul Ministerului Culturii şi Cultelor.·
4
În luna mai a.c . Direcţia Judeţeană pentru Cultură, Culte şi Patrimoniu Cultural Naţional Alba a
repartizat Institutului de Arheologie Sistemică din cadrul Universităţii „ I Decembrie 1918" din Alba
139
M n ionăm că di n arealul im diat apropiat, din zona estică a t ra ei, e cuno c

d operiri arheologic din mai mu lte epoci i torice, ca urmar a ercetărilor sistematice
fc tuatc în anii l 93 l 949, 1969 şi 1972 (RepAlba 1995, 188) .
AJJ fo t tra atc i executate 12 ondaje cu dimensiunile de lOxlm atât în ariile
în ar -a u efectuat pro pecţiile rnagnetometrice, cât şi în restu l arealului vizat pentru
d că rca rc de arcină arh eo logică (Foto 2-3) .
Rezu ltatele cercetărilor au relevat absenţa unui strat clar d depuneri antropice
antice au complexe izolate aşa cum au fo st de coperite în cercetările anterioare din zonă.
Stratigrafia, stabilită prin cercetările men~onate, este următoarea: O- 0,25 (30) m - nivel
vegetal maroniu-gălbui luto foatrte tare; - 0,25 (30) - O, 50 (60) m - nivel cu pământ
negru-lutos, tare, pe alocuri cu pietriş ; - O, 50 (60) - 0,90 m - ni el cu pământ maroniu-
gălbui, argilo , pe alocuri cu pietriş; - 0,90 - 1,00 m - pietriş, iar pe alte zone piatră.
~ro2 furo3
. Menţionăm că unele straturi dispar sau sunt mai subţiri în functie de zona
tera e1 - pe · plană
-1 partea • sau în pantă - ca urmare a proceselor geologice d'e d epunere
sau d e pa are ş1 erozrnne a solului.
· Neidentificarea
- · nici unui context arheologic în zona cerc e t a t-a, ne ciace sa-
pt esupunem .ca morm111te
" _ " 1e de înhumatie
. , descoperite în cerceta· n·1e mentionate
· mai·
sus nu se extmd pana 111 zona vestică a terasei . '
3. Alba luli~ - S~r. Cl~jului, f.n., (Bărăbanţ)

" 1 Zona
· M cercetata
" · pe pnma terasă ' cc străJ.uieşte lun ea 1arga- pe partea dreaptă
se afla
arau ut ureş, 111 extrem1tat a nord- es tică a oraşului Alb a I u1·ta . p arcela are o formă
Iul ia dof um e ntaţi a n ecesa ră pentru efectuarea unei ăpa· t un· de de ă rc are de · ă· •
o upra aţă de 1, ha teren con trnibil , in intra ilanul O 1.T . ar m I toncă pentru
unde S. . MITU ONSTRU T .R.L. are in proiect co ratşu _u1 em . pe str. etăruii făra număr
" L • . ns n11rea um11 artier I . c . . '
e . ucra nl e de de căr ar de arc ină istorică au ~ t c
d up 1J? ." ocumre ,anultale tip
12 d" o e ,ectuate m u1111a • ..
nr. - 111 02 .06.2004 şi a ob\inerii autoriza\i ei tl e ă ăt .• . Se mnarn contractului
M , I . · · · P Ul a 1. 12 /2004 · • d · .
numentt: ston e I Muzee d111 adrul Ministerului ltu . . . em1 a e Dtrecpa
q I · · f " · . u ni Ş I uite! r.
n una 1un1e
· a.c. a o. t mamt a t ă d ocu m e ntaţia ncce ară pentru c,e
c ruarea un · ă
d ar mă arheol ogică, pentrn uprafaţă de aprox . l SOO mp, t ren on t1111b1I . _ei păruri de descărcare
, în intravi lanul oraşului
140
regulată, dreptunghiulară şi este situată între clădirea de depozite ICRA şi secţia

deambalaje din carton LANTIC.
După interpretarea hărţii magnetometrice, au fost trasate mai multe sondaje de
verificare stratigrafică. Au fost executate 5 sondaje cu dimensiunile de 2x2m şi un
sondaj cu dimensiunile de l,5x5m (Foto 5).
Foto 4 Foto 5
O singură descoperire se impune a fi remarcată6 • În sondajul cu nr. 4 s-a conturat

un complex de tip adâncit, cel mai probabil o groapă, cu o utilitate neclară în acest
stadiu al cercetărilor (Foto 4). Urmele de arsură sunt foarte sporadice şi nu s-au putut
delimita faze de amenajare sau locuire. A fost astfel necesară o extindere a suprafeţei
cercetate, rezultând în final o sondă de 3x3m. Complexul se adânceşte până la aprox. lm,
unde pe fund s-au constatat concreţiuni calcaroase. Din golirea complexului, a rezultat o
cantitate apreciabilă de fragmente ceran1ice, resturi osteologice şi chirpici. După compoziţia
pastei, forme şi decor, ceramica aparţine purtătorilor culturii Petreşti, faza A-B.
Au fost descoperite fragmente de castron cu umăr carenat, oale?străchini, suporturi.
Ceramica fină este lucrată dintr-o . pastă omogenă, utilizând ca degresant nisipul cu bobul
fin. Arderea oxidantă, realizată în cuptoare cu cameră de ardere, a dat o pastă de culoare
portocalie sau cărămizie, rezonantă şi de foarte bună calitate. Datorită arderii incomplete,
unele fragmente ceramice prezintă miezul cenuşiu în secţiune.
Formele de vase caracteristice culturii Petreşti sunt considerate cu precădere
castroanele carenate şi suporturile, străchinile, vasele de tip fructieră, oalele, cu variante
de manufacturare; pe aceste tipuri de vase vom întâlni cu predilecţie şi decorul pictat.
Alba Iulia, situat pe str. Clujului, f.n., pe partea dreaptă a şoselei Alba Iulia - Cluj-Napoca, unde S.C.
GIRO-TRANS S.R.L. avea în proiect construirea obiectivului „Hală depozit şi sediu finnă Giro-
Trans". Cercetările arheologice au fost efectuate în urma semnării contractului nr. 1571 din 29.06.2004
şi a obţinerii autorizaţiei de săpătură Nr. I 69/2004, emisă de Direcţia Monumente Istorice şi Muzee,
din cadrul Ministerului Culturii şi Cultelor.
6
O prezentare mai amplă a rezultatelor cercetărilor de pe acest şantier face obiectul unui studiu ce
urmează a fi publicat.
141
ul ril de bază din paleta crom atică întâlnită pe ceramica pi ctată Petreş~i sunt al~,
· t t di·ver c 11 uan te creându- e în acest fel un evantai de culon ,
ro\ u 1 n gru aş emu e m
A
, , .
între care amintim a lbul -gălbui , cremul , portocaliul , roşu-sangenu (teracotta), roşu-
A •
maroniu ( iena ar ă), maron (umbra arsă) , ciocolatiu, brun închis (Paul 1977, 17-22;
Pl. I-III· 1992, 4 -97) . .
emnalarea unor noi descoperiri aparţinând culturii Petreşti în bazinul Mureşului
mijlociu, vine în compl etarea datelor cunoscute până în prez_ent legate ~e civil~z~ţia
creată de purtătorii ace tei cul turi (Gligor 2000, 13 3- 149) ş1 se adauga cercetanlor
foarte recente întreprinse în situri reprezentative din acest areal, cum este Alba Iulia-
Lumea Nouă (Paul şi colab 2003, 114-117).
4. Sebeş 7
Zona cercetată se află pe prima terasă, ce străjuieşte malul stâng al râului Sebeş,
în extremitatea nord - nord-vestică a oraşului Sebeş , pe partea dreaptă a şoselei ce
duce spre Deva, având ca repere Fabrica de prelucrare a lemnului „Kronospan" şi
„Fabrica de cherestea" aparţinând concernului austriac Holzindustrie Schweighoffen
înspre est şi Staţia Meteo , înspre extremitatea nord-estică.
După efectuarea pro specţiilor magnetometrice, au fost realizate sondaje de verificare
arheologică . Au fost executate 5 taluzări (T,-Tv), fiecare cu o lungime de 5 m (Foto 7);
mai întâi în ariile în care s-au efectuat prospec~unile mai sus amintite, iar apoi au fost
amplasate în întregul areal vizat descărcării de sarcină arheologică. În paralel a fost
întreprinsă o supraveghere riguroasă a zonelor supuse excavării automatizate (Foto 6).
Rezultatele cercetărilor efectuate, atât prospecţiuni cât şi taluzări , au relevat
a?s_enţa un~i ~tr~t s ~~ a unor ~~puneri antropice. În întregul areal, nu a fost descoperit
ruc1 cel ma1 mic md1cm al unei mtervenţii umane de interes arheologic/istoric (artefacte
structuri de locuire, complexe, etc). '
Foto 6 Foto 7
' În luna augu t a anului 2004, Biroul de Proiectare StrăJ· an în ca11·1 t d •

· •• . · • ac e pro1e tanta l ob·I t' I · d
1nvest1\1 c „Hale de produ ţie foreze , i ·tructuri metalice" a înaintat DJ c tvu ut _e
nece ară pentru construcţia mai sus-amintită în extra ilanul . p N Alba documentapa
oraş u 1u1 e b eş, proi ectul vizând o
142
Mai mult, stratigrafia exi stentă a condus la concluzia că zona resp ectivă a fost,
pentru o perioadă îndelungată , inundabilă sau mlăştinoasă şi , deci, improprie locuirii
umane. Stratigrafia: - O - 0,25 m - nivel vegetal ; - 0,25 - O, 60 m - nivel cu pământ
negru-cafeniu, lutos; - O, 60 - 1, 00 m - nivel cu pământ cenuşiu-gălbui , nisipos ; -
1,00 - nivel de prundiş.
***
Tot în această campanie, I.AS. a avut solicitări pentru eliberarea de sarcină arheologică
a unor zone de mai mici dimensiuni, pentru construcţii de locuinţe de tip unifamilial.
5. Alba Iulia - Lumea Nouă 8

Un prim şantier a fost efectuat în aşezarea neo-eneolitică de la Alba Iulia - Lumea
Nouă, în continuarea cercetărilor efectuate în 2003. Pe proprietatea familiei Bogdan Marin
a fost trasată şi deschisă suprafaţa Sp I/ 2004 cu dimensiunile de 5,80m x 3,80m. Suprafaţa
a fost împărţită în două carouri, cu un martor de 80 cm. lăţime .
După operaţia de decopertare a stratului arabil de aproximativ 30cm., în care
materialul arheologic recoltat este răvăşit şi sporadic, a fost surprins stratul de cultură
aparţinând culturii Petreşti cu o grosime de aproximativ 25-30cm. grosime. În cadrul acestui
strat a fost identificată o aglomerare de chirpic (dărâmătură?) şi puţin material ceramic ce
avea o formă oarecum regulată. Şpăcluirea şi prepararea acesteia ne-au oferit posibilitatea
de a observa că apare la aceeaşi adâncime, în poziţie primară, ceea ce a condus la identificarea
unui nivel de călcare în context cu alte fragmente de chirpic şi ceramice împrăştiate,
descoperite în suprafaţă .
Materialul ceramic recoltat, puţin
cantitativ, este tipic culturii Petreşti prin
forme şi factura pastei. Materialul litic
descoperit se rezumă la câteva aşchii de
silex. În cantitate foarte redusă este si
materialul osteologic.
Sub acest nivel, de la adâncimea de
0,55-0,60 cm, apare sterilul arheologic
gălbui-lutos cunoscut din săpăturile
anterioare (Foto 8).
Foto 8
suprafaţă de aprox. 3 ha teren construibil. Cum din arealul înconjurător al zonei respective proveneau
câteva descoperiri fortuite şi erau cunoscute şi unele staţiuni de interes arheologic (cea mai apropiată
fiind cea de la Lancrăm-Glod}, situaţia a necesitat efectuarea unor cercetări în vederea obţinerii
avizului de descărcare de sarcină arheologică. Acestea au fost executate în urma semnării contractului
cu nr. 2215 din 10.09.2004, de Universitatea „ I [?ecembrie 1918" qin Alba Iulia, prin Institutul de
Arheologie Sistemică (1.A.S.). Lucrările au fost demarate după obţinerea autorizaţiei de săpătură
preventivă Nr. 240/2004, emisă de Direcţia Monumente Istorice şi Muzee din cadrul Ministerului
Culturii şi Cultelor.
Menţionăm că a fost încheiat un contract de cercetare arheologică (nr.27/26.04 .04) şi obţinută
8
143
p ziţionar a ăpă turii în raport cu cerc tările şi de coperir~I~ _d in a~i! anteriori

ne-a format o ima inc mai lară a upra ari ide ex tindere a aşezam de a1c1.
6. Alba Iulia - Dealul Furcilor, Nr. 13 (proprietatea Drâmbărean)

9
ercetăril arheologi · efectuate pe proprietatea familiei Drîmbărean Zeno au

surprins un complex medieval. Aici a fo t deschi s ă suprafaţa Sp I / 2004 cu
dimen iunile de 12m x 6, Om . Suprafaţa a fost împărţită în 4 carouri cu martori
tratigrafici de O cm de-a lungul uprafeţei şi lm pe lăţim ea s uprafeţei construibile.
Nivelul de locui re e te dat de descoperirea în caroul A a unei locuinţe medievale
timpurii cu mai multe faze de locuire (refaccre) 10 •
Prima fază de locu ir si cea mai veche este o locuinţă emiadâncită (semibordei).
Groapa acestuia a fost surprinsă la adâncimea de 0,70 m de la nivelul actual de călcare .
Aceasta coboară în steril până la -l ,40m. Groapa locuinţe i are o fonnă patrulateră cu
dimensiuni aproximative de 4x5 ,5m, orientată nord-est - sud-vest (Foto 12) .
Menţionăm că acea ta a fost surprinsă in proporţie de aprox . 70%, restul fiind în afara
zonei construibile. Au fost surprinse şi trei gropi de stâ lp dispu e pe marginea
semibordeiului, în interior.
Foto 9 Foto l O
Pentn~ aceast_ă fa~ă de l~cuire au fost descoperite anexe (instalatii de foc):

~
- doua vetTe· mtenoare m groapă
I fă . _, amenajate pe margine cu pi'et're ş1· b o 1ovam·
d erau, une : a\111te cu ardere puternica pc părţile orientate către foc ·
I Icuptoare cu două camere una de ardere şi cea de coa cere apate
.. -~ doua - "m peretele
gropu m utu galben. Unul dintre cuptoare a fost surprin d-aramat " ·iar cel de-al doilea
autorizaţia de săpătură 4/2004.

9
A fost încheiat u~ co ntract de cerc tare arheologică (nr. 1360/ 14.06.0 4 • . . .
ăpătură arheolog, ă prev ntivă nr. I 5/ _004. ) şi bţmută autonzaţta de
10
Va fi publicat un arti ol, în care vo r fi pr zenl ale în d taliu c I ··
e mn1 importante de operiri .
144
în picioare. Pe baza acestuia din urmă au putut fi înregistrate informaţii în ceea ce

priveşte modalitatea de construire. Avea camera de ardere realizata din pietre şi bolovani
pe unde se făcea alimentarea cu combustibil. Camera de coacere era săpată în lutul
galben şi avea o formă rotundă şi semiboltită (Foto 11);
Foto 11 Foto 12
- o vatră-pietrar realizată din bolovani de mari dimensiuni amenajată în partea

de nord-est a locuinţei, probabil cu rolul de instalaţie de încălzire în comparaţie cu
celelalte instalaţii cu rol casnic şi gospodăresc (Foto 1O).
Menţionăm ca din groapa unui stâlp ce face parte din sistemul de construcţie, a
rezultat un obiect metalic, probabil o lamă de cuţit.
La adâncimea de O, 70m, căpăcuind groapa acestei faze de locuire, a fost surprinsă
podeaua locuinţei de suprafaţă construită tot pe zona primei locuinţe. Aceasta a fost
amenajată prin utilizarea de materiale romane, respectiv resturi şi bucăţi mari de
cărămizi şi tegule, ca şi elemente de paviment roman. Avea tot formă patrulateră. Pe
marginea ei au fost găsiţi bolovani de dimensiuni mari, probabil utilizaţi la fundaţia
acestei faze a locuinţei (Foto 9).
În zona centrală a fost identificată o vatră amenajata din bolovani de râu cu
cantitate mare de cenuşă şi arsură precum şi material ceramic şi osteologic foarte
fragmentar. Şi de la acest nivel de locuire, de pe podina amenajată, provine o lamă de
cuţit de mici dimensiuni din fier.
Ambele faze ale locuinţei descoperite se datează· după materialul ceramic în
perioada evului mediu timpuriu.
7. Alba Iulia - Dealul Furcilor (proprietatea Trifon) 11

Şantierul realizat pe terenul familiei Trifon Ionel este în afara limitei de sud a
incintei oraşului roman; până în prezent, în această zonă extra muros a oraşului roman,
11
În luna iunie a.c. Direcţia Judeţeană pentru Cultură, Culte şi Patrimoniu Cultural Naţional Alba a
repartizat Institutului de Arheologie Sistemică (IAS) din cadrul Universităţii „ I Decembrie 19 I 8"
145
nu s-au semnalat vestigii arheologice. Aici au fost trasate şi executate 3 sondaje de

verificare arheologică, 2 cu dimensiunile de 2x2m şi o unitate de control stratigrafică
cu dimensiunile de I ,5x 13m. Nu au fost depistate materiale de interes arheologic.
Sterilul arheologic - de culoare galbenă - apare uniform la O, 75-0,80 m.
Cercetările arheologice efectuate pe parcursul acestui an, au dovedit că Institutul

de Arheologic Sistemică din Alba Iulia este în măsură să răspundă cu promptitudine
dezideratelor actuale din arheologia preventivă/de salvare: scurtarea perioadei de
investigaţii prin acţionarea cu mijloace şi tehnici modeme, interdisciplinare, care să
conducă la eficientizarea la maxim a demersurilor arheologice şi, în acelaşi timp la
reducerea costurilor pentru beneficiari.
BIBLIOGRAFIE
Gligor 2000 - M. Gligor, Relaţia cadru geografic -habitat. Aşezănle

aparţinand culturii Petreşti din bazinul Mureşului miJlociu,
în Apulum, XXXV IVI, 2000, 133-149.
Paul 1977 - I. Paul, Periodizarea intcmă a culturii Petreşti in lumina
evolu,tiei ceramiciipictate, în SCMB/, 20, 1977, 15-26.
Paul 1992 - I. Paul, Cultura Petreşfl; Bucureşti, 1992.
Paul şi colab 2003 - I. ~aul, M. Gligor, C. Florescu, Raport asupra săpunlorde
e/Jberar~ de sarcină istoncă efectuate în situl arheologic de /a
Alba lu/Ja-Lumea Nouă, în Patrimonium Apulense III Alba
lulia,2003,114-117. ' '
RepAlba 1995 -Repertoriul arheolog1c aljudetuluiA/ba în BMA II Alb I 1·
1995. ' ' ' • a u ia,
din Alba Iulia documentaţia necesară pentru c'"ectu 11

•
. area unei săpătu · d d
ar I1colog1că, pentru o suprafaţă de aprox 130 . . n c escărcare de sarcină
. . · mp, teren construib I • · .
[uha, situat pe ~Ir. Izvo~, f.n .. la aprox. 500 m N-E de S.C. A uium I ' 111 intravilanul ora~ului Alba
proiect construirea unei „locuinţe unifamiliale" Luc ă . dp S.A., unde dl Ionel Tnfon are în
'" '" - · r n 1e e descărca d ·
,ost e,ectuate m unna semnării contractului nr 1780 d. 19 re e sarcină arheologică au
ă x ă N 23 . . . . in .07.2004 şi O b . .. . ..
s patur r. 8/2004 emisă de Direcţia Monumente r 1 . .M a ţinem autonzaţ1e1 de
şi Cultelor. s once ş1 uzee, din cadrul Ministerului Culturii
146
PATRIMONIUM APVLENSI
RAPORT PRIVIND CERCETĂRILE ARHEOLOGICE DE LA CETEA

(COM. GALDA DE JOS, JUD. ALBA) 1
CRISTIAN I. POPA. CRISTINEL PLANTOS. VALENTIN DELEANU
În perioada 12 iulie-31 iulie 2004 au avut loc cercetări arheologice preventive

în cadrul complexului arheologic Cetea "La Pietri", ca urmare a deteriorării constante
a sitului de aici în urma factorului de eroziune natural dar şi a activităţii tot mai intense
a căutătorilor de comori.
Săpăturile arheologice s-au concentrat în trei puncte distincte şi anume:
"Picuiata", "Ierboasa" şi "Măriuţa".
La marginea de nord a aşezării preistorice şi dacice de la Picuiata amenajările
repetate ale drumului au dus la distrugerea unei necropole tumularc, ale cărei urme se
mai disting pe teren. De altfel, de aici este cunoscut un mormânt Wietcnbcrg de
incineraţie, apărut în mantaua unuia dintre tumuli.
Cercetările din acest an au vizat o construcţie funerară ce părea mai puţin afectată
de lucrările amintite, pietre din mantaua tumulului, alături de material ceramic
preistoric, fiind scurse în drumul actual. S-a trecut, prin urmare, la decopertarea stratului
vegetal, care acoperea mantaua din piatră de calcar locală, bolovani de râu şi gresii,
realizată pe întreaga suprafaţă a amenajării funerare. Au putut fi delimitate, astfel
dimensiunile tumulului (notat de noi cu T l/2004, ce avea un diametru de cca. 15 m,
cu o înălţime maximă de 1,20 m.
În toate cele patru cadrane, între pietrele mantalei au apărut, dispersate pe
întreaga suprafaţă, fragmente de oase umane. Au putut fi identificate doar trei situaţii
în care oasele păstrau o poziţie anatomică relativă. Într-un caz, în cadranul S-E, au
fost aflate parţi din scheletul unui copil (M l) depus, probabil, în poziţie chircită în
mantaua tumulului, lipsit de invenar funerar. Alte două aglomerări de oase umane,
fără a se putea preciza tipul de înmormantare au apărut de o parte şi alta a martorului
orientat pe direcţia vest. Materialul arheologic recoltat din manta constă dintr-o cantitate
apreciabilă de ceramică aparţinând culturii Coţofeni, şi rare fragmente ce pot fi atribuite
bronzului timpuriu, culturii Wietenberg şi epocii dacice. Probabil legate de aceste din
urmă materiale ar putea fi trei obiecte lucrate din fier. În cadranul de N-V, la - 0,60 m
a apărut, sub mantaua tumulului, urma unei vetre alături de care s-au găsit fragmente
ceramice Coţofeni, două piese de obsidian, urme de cărbune şi chirpici.
1
Colectivul de cercetare a fost format din dr. Vasile Moga- responsabil şantier, Cristian I. Popa,
Cristinei Plantos. Se cuvin adresate mulţumiri lui George Bounegru (M.N.U.A.I), Mihaela Bcnga,
Ştefan Răzvan.
147
· - - · .- • J T 1 de la Picuiata ne indică, cu destulă

Situaţia stratigrafica surpnnsa 111 cazu . . d. i::
· · fu · bronzul timpunu peste o 1ocu1re m ,aza
claritate, ridicarea construcţ1c1 nerare m ' . .- i de nivelul
finală a culturii Coţofeni. Acest lucru este sugerat de vatra amintita, c~ ~ . _
de călcare Cotofcni surprins îndeosebi în cadranul de S-E, compus m ceramica,
obiecte de lut ;rs sau piatră şi material osteologic. . . .
Cercetările vor trebui continuate, în vederea dezvelirii propnu-zise a tumululm,
care să permită datarea sa mai precisă.
Cerea-Ierboasa
Pcrieghczc întreprinse în zona învecinată locului numit _La Pietri a ~us l~
identificarea unei amenajări cu aspect tumular, pe platoul numit Ierboasa, situata
între Pârâul Lupului şi Pârâul Medrii. Această construcţie era br~conată pân~ în _zo~a
sa centrală, putându-se observa Ia partea superioară urma unei mantale .d1~ p1a~ra.
Zona braconată a fost taluzată, neidcntificâdu-se însă materiale arheologice. ln imediata
apropiere a construcţiei amintite se observa pe teren o altă movilă cu diametrul ~~
cca. 5 m, care a fost dezvelită integral. Adosate acestei construcţii erau două m1c1
cercuri de piatră, pe latura de est.
Cetea-Măn"uţa se constituie dintr-o stâncă de calcar, despicată în două de pârâul
Cetii. Aici se formează o cascadă, de unde derivă şi numele de "Băile romane sau "La
Băi". Stânca a fost, probabil, amenajată în antichitate, mărturie fiind terasele şi urmele
de trepte ce se pot observa şi astăzi. Locuirea de aici s-a concentrat pe versantul
nordic al acesteia. S-a constatat existenţa unor urme evidente de braconaj arheologic
dar şi alunecări de teren ce au dislocat în unele zone nivelurile de depunere arheologică.
Pentru clarificarea caracterului locuirii de aici dar şi a stratigrafiei generale s-au trasat,
pornind de la limita nordică a stâncii, două secţiuni magistrală, notate S I ( 15 X 2 m)
şi S II ( 12 X 2 m) despărţite de un martor de O, 50 m. Acestea sunt dispuse una în
prelungirea celeilalte, având orientarea SSE-NNV. Cercetările din S I au dus la
surprinderea parţială a unei locuinţe dacice ce a relevat un interesant material
arheologic. Alături de ceramica specifică epocii, inclusiv pictată, au fost scoase la
iveală două monede romane republicane de argint, una emisă de L. M. Censorinus iar
cealaltă de M. Antonius, M. Barbatius Philippus, Octavianus. Tot din lumea romană
menţionăm şi un ataş de situlă alături de câteva fragmente de la un vas de bronz. Pe
lângă aceste descoperiri mai amintim, tot din cadrul acestui complex, trei fibule din
bronz, piese din fier, zgură, un pandantiv(?) din piatră, fusaiole etc. A fost surprinsă,
parţial, şi o vatră de lut făţuită, nivel pe care s-a şi oprit săpătura din acest an.
Din punct de vedere stratigrafic, se poate spune, cu rezerva că sterilul nu a fost
atins pe toată suprafaţa secţiunii în discuţie, că imediat sub stratul vegetal se află un
nivel de scursură cu materiale arheologice amestecate din diferite epoci. Sub acesta,
în cadrul carourilor 1-4 se află nivelul de dărâmătură al construcţiei dacice de aici. În
carouri)~ 5-8, imediat sub nivelul vegetal, apare nivelul de scursură iar sub acesta
sterilul. In ceea cc priveşte rezultatele din S II, ele au pus în evidenţă existenţa nivelului
148
de scursură de pe versant, în care au apărut amestecate materiale aparţinând bronzului

mijlociu şi Latene- ului târziu, imediat sub acesta apărând sterilul arheologic.
Descoperirile deosebite din această campanie, observaţiile de pc teren ce ne
sugerează existenţa aici a unui interesant centru de locuire, aflat nu foarte departe de
Piatra Craivii, dar şi necesitatea dezvelirii integrale a locuinţei menţionate fac necesară
continuarea într-o formă extinsă a cercetărilor de aici.
149
RAPORT ASUPRA SĂPĂTURII OE SALVARE DE LA

ALBA IULIA-STR. BRÂNDUŞEI, f. N. *
CRISTIAN I. POPA, GEORGE BOU NEGRU, PAUL A. MIHAI
Localizare
Proprietatea Alin Moşneag, se află situată ~e str. ~r~nduş~i, f. n., pe dreapta
drumului ce leagă localitatea Alba Iulia de suburbia sa Pachşa (Fig. 1). . .
Din punct de vedere geo-morfologic, terenul se află plasat pe margmea celei de
a doua terase din dreapta Mureşului. Până nu demult, prin proxima vecinătate trecea
un drum de tară, astăzi dezafectat.
Dcpo;itcle superioare sunt fom1atc din straturi bogate de lut galben, folosite
intens şi cu diverse destinaţii. Sub aceste depuneri, la adâncimi de peste 7-8 m apar
bogate izvoare de coastă, parte captate, se pare, încă în epoca medievală.
Descrierea situaţiei pe teren înainte de începerea lucrărilor
Locul pe care urmează să se ridice viitoarea casă familială a fost supus, în
ultimile trei decenii, unor bulversări repetate determinate de excavarea, în cantităţi
importante, de lut pentru ridicarea pasarelei spre cartierul Partoş sau pentru nevoile
locuitorilor din jur. Gropile, de mari dimensiuni, au fost umplute periodic cu diferite
deşeuri menajere sau de pc şantiere de construcţii, astfel încât astăzi ele nu se mai
observă cu ochiul liber. O astfel de groapă „activă", cu adâncimea de cca. 2,30 m se
află la limita suprafeţei construibile din arealul proprietăţii Alin Moşneag.
Cercetările arheologice şi rezultatul lor
Sectoarele cercetate, stratigrafia şi complexc!e
Pentru a avea o imagine de ansamblu asupra obiectivului cercetat a fost trasată
o secţiune - S I ( 16,80 x 2 m) pc lungimea sa maximă. Situaţia stratigrafică surprinsă
aici a fost dictată de desele bulversări ale terenului din ultimele decenii. Dacă spre
capătul de nord-est al secţiunii (între m 9-16,80) sterilul galben apare imediat sub
solul vegetal actual, în zona opusă situaţia se schimbă. Primele patru niveluri.de sus
în jos, sunt reprezentate de depuneri recente de reziduuri menajere şi materiale de
construc_ţii. Sub acestea, înt~e m O- 7 ,~O se distinge un nivel de culoare neagră, presărat cu
depunen_ calcaroas~ cc _conţ!ne matenale arheologice hallstattiene şi romane (Fig. 2).
!)m aces! ultun mv_e~ ~tre m 1-2,40 se adânceşte, până la- 2,55 m, 0 groapă (G 1).
. In fu_ncţic de rcahta\_1lc observate în S I au fost trasate suprafeţele notate cu s II
ş1 S III, onentate perpendicular spre capetele primei secţiuni, în aşa mod· ·t ă
· pc cat
evite, • pos1·b·I •
1 , surprinderea marii gropi de gunoi. mea s se
• Beneficiarul contractului de cercetare a fost Alin Moşneag
150
În S II (5 x 3,20 m) s-a adeverit că depunerile vegetale actuale suprapun direct

sterilul galben. Pc o mică porţiune s-a conturat limita gropii de gunoi.
În S III ( 4,50 x 3 m) trasată pentru a urmări depunerile arheologice sesizate în
S I situaţia stratigrafică este, la rândul ci, bulversată pc jumătate din suprafaţă de
groapa de gunoi. Pe porţiunea nederanjată a fost sesizată o stratigrafic în linii mari
similară celei din S I, dar aici nivelul cu materiale arheologice suprapune un strat
eterogen, format din lut galben şi pământ maroniu, steril din punct de vedere arheologic
(Fig. 2).
Date fiind observaţiile de mai sus, putem aprecia cu greu dacă nivelul cu depuneri
arheologice formează, în sine, un strat de cultură distinct sau este vorba, mai degrabă
de scurgeri treptate de pe buza terasei, colmatate pc panta lină a acesteia, în zona
săpată de noi.
Materialul a1hcologic şi incadrarca cronologica-culturală

Epoca hallstatttiană
În stratul de cultură, care conţine urme cu totul sporadice de epocă romană au
apărut şi fragmente ceramice (28 buc.) hallstatticnc. Acestea aparţin unui castron cu
buza invazată (PI. 1/), unei strachini cu cu buza evazată, îngroşată la interior (PI. 1/),
unor vase-borcan (PI. 1/), precum şi unui vas bitronconic de mari dimensiuni (PI. 1/).
Ornamentaţia constă din fascicule de incizii dispuse în val (PI. 1/) şi barbotină stropită
(PI. I).
Din conţinutul G 1 (romane) au fost recuperate câteva fragmente ceramice de
factură hallstattiană, dintre care poate fi ilustrat doar fragmentul unei buze decorată
cu mici crestături (PI. 1/).
Judecând după factură, forme şi ornamentaţia ceramicii înclinăm să încadrăm
locuirea hallstattiană din acest punct în rândul descoperirilor de tip Tclcac-Mcdiaş.
Prezenţa barbotinci, întâlnită îndeosebi la finele bronzului târziu ne îndeamnă spre o
plasare într-o fază timpurie.
Epoca roman"
Vestigiile romane descoperite se rezumă la fragmentul unui vas de factură fină,
cu interiorul acoperit de o angobă portocalie şi cu exteriorul negru lustruit, găsit sub
nivelul vegetal (PI. 1/), toarta unui vas (PI. 1/) şi două cuie din fier (PI. 1/) găsite în
caroul 2 la adâncimea de l, 15 m, precum şi fragmente de ţiglă romană ce apar în S I
în stratul de cultură la adâncimea de 0,90-1,00 m.
Groapa 1. Între m 1-2,40 s-a conturat urma unei gropi în formă de sac, cu
deschiderea la gură mai marc, cc se adâncea din nivelul cu depuneri arheologice.
Groapa conţinea, predominant ceramică hallstattiană, dar prezenaţa în conţinutul
complexului a unor mici fragmente ceramice şi materiale de construcţie romane, ne
indică o datare a sa în perioada romană.
151
Epoca medievală
Din nivelul cu depuneri arheologice a fost recuperat un fragment ceramic
caolin ic, lucrat la roată şi decorat cu caneluri înguste orizontale, ce aparţine sec. XIII-
XIV (PI. 1/).
Cercetarea arheologică a confirmat un lucru ştiut, anume că în acest punct
gropiile pentru scoaterea pământului au afectat profund depunerile arheologice.
Umplerea lor s-a realizat cu resturi menajere sau materiale de construcţii provenite de
la şantiere învecinate. Deocamdată, putem aprecia că pe acest sector se află o locuire
din Hallstatt-ul 8, din epoca romană şi din cca medievală, toate însă sporadice. Vestigii
din sec. V-VI p. Chr., apărute în imediata vecinătate nu au fost găsite. În acelaşi timp,
se poate aprecia că necropola medievală timpurie surprinsă şi ea în imediata vecinătate
nu se extinde şi pc proprietatea A. Moşneag.
152
\
I'
I '\
I
I ' '\ (I)
-o
I '\ ~
I ~,
I ' <:?-
~
I '
I ''
I '\
I '\
I
' '\
'\
'\
'\
-si! \
l o \
\
__ :
\
\
\
\
-5!!!
\
o o o \
o o
-- - -·
'
.- -.- -
- --
.- - - -·-
.- - -
-·- Jimitl de propriclal1:
c:::=:::!I limitl fundaţii
-.- - ~ i uprofa'6 ccrcclall
I....
Fig. l . Plan de încadrare în zonă
153
.
l
1
,-,
"'
Fig. 2
154
{J
I I ~
~o . l I 2
------o
~
~ - 4
I I 5
-----o
~
~
7
~.,
D,
I
;_ 14
Fig. 3
155
RAPORT ~
ASUPRA LUCRĂRILOR DE DESCĂRCARE DE SARCINĂ ARHEOL~GICA
ÎNTREPRINSE ÎN CADRUL SITULUI ARHEOLOGIC „APULUM -
Ql AUTO SRL (OMV), ALBA IULIA, B-DUL REPUBLICII.
MARIUS-MIHAI CIUTĂ, AUREL DRAGOTĂ
Condiţii preliminare
în Juna octombrie a anului 2004, ca urmare a solicitării din partea DJCCPCN
Alba, am primit documentaţia necesară pentru efectuarea cercetării arheologice
preventive asupra unei parcele aflate în intravilanului oraşului Alba Iulia, strada
Republicii, în vederea construirii sediului central al firmei SC „Ql AUTO" SRL,
(proprietarul acesteia fiind dl. Florin Iosa), proiectul vizând o suprafaţă de aproximativ
180 m 2, areal construibil (fără subsol). Până la momentul debutului cercetărilor
arheologice, terenul concesionat de societatea amintită a fost ocupat de parcarea
amenajată a Stadionului Municipal Alba Iulia (spaţii verzi, alternate cu porţiuni de
pfltură de asfalt). Deoarece din arealul imediat înconjurător al zonei respective
proveneau o serie de descoperiri arheologice realizate în urma unor cercetări similare
de descărcare de sarcină arheologică şi erau cunoscute o serie de staţiuni cu depuneri
respectiv ohiective de interes arheologic (,.Staţia de Salvare•·, .,OMV", ,,Profi" etc.-
necropole de epocă romană şi medievală; structuri de locuire medieval timpurii), situaţia
a necesitat efectuarea unei cercetări preventive, respectiv a unei săpături de descărcare
de sarcină arheologică.
Lucrările s-au efectuat, în perioada 18-27 noiembrie 2004, pe baza autorizaţiei
de săpătură Nr. 300/2004, emisă de Direcţia Monumente Istorice şi Muzee, din cadrul
Ministerului Culturii şi Cultelor (nr. înreg. 6586 / 12. 11. 2004 ), fiind coordonate de
responsabilul cercetării arheologice preventive, dr. Marius-Mihai Ciută (Universitatea
„ 1 Decembrie 1918" Alba Iulia). Din infom1aţiile dobândite în urma documentării
prealabile, dar şi a discuţiilor purtate cu diverşi arheologi de la Muzeul National al
Unirii, în anii '60 şi '70 uncie complexe de locuit, aparţinând epocii medie.vale, au
fost cercetate în ime~i~t~ a~rop~er: a parcelei a~atc în atenţie, datele provenite în
urma acestor ccrcetan hpsmd msa dm Rcpetonul Arheologic al Judetului Alba
(RcpAlba 1995, 29-47). '
Localizare (date topografice)
Zona_ cercetată
_ _
se află pc terasa
_
întinsă_ a platoului Cctăti·,-
.
Alba Iul·ia, spre nord
- nord-est, 111 mtravtlanul oraşului, la extremitatea nordică a ter,·tor,·u1u· l· l ·
. . . - . • • I vec llU Ul oraş
Apu/11111. Pentru
_ . o lornhzare mai
__ precisa precizam faptul că pun•·tul
... mves 1gat se a t1·a
· t·
la: aprox1111at1v 35-40 metru spre est de centrul intcrscctic,· B- d u IUl· Repu bi'ICU· · cu
156
Calea Moţilor (cc face legătura cu valea Ampoiului, Zlatna. Abrud, Câmpeni); la 25-
20 m spre est de Staţia de benzină OMV; la 50 metrii spre sud-est de magazinul Profi;
la 80 de metrii spre nord de Direcţia Judeţeană de Agricultură Alba; la 20 m vest de
poarta a II-a şi gardul Stadionului Municipal Alba Iulia; la cca 100 metrii spre sud-
vest de Bazinul Olimpic al Oraşului. Din studiul hărţilor mai vechi, am constatat că în
imediata apropiere a parcelei a existat calea ferată îngustă (mocăniţa) cc făcea legătura
cu oraşul Zlatna precum şi un drum mai vechi, dezafectat.
Din punct de vedere topografic, în conformitate cu datele expertizei geologice
şi topografice şi a măsurătorilor efectuate din punctul de staţie 176 ( cu ajutorul
aparatului THEO 020a în sistemul de proiecţie Stereo '70), parcela prezintă um1ătoarele
coordonate: 12°32' 11" faţă de Catedrala Catolică, 07°54 '21 '" fată de Moara Bălcescu.
Parcela arc o formă complexă, compusă dintr-o porţiune dreptunghiulară ( 11 x
5m), cu laturile lungi orientate nord-sud, la care se adaugă, spre vest, un semicerc
complet, lipit cu diametrul său maxim ( 18 m, raza de 9 m) de latura vestică a
dreptunghiului şi al cărui centru corespunde cu mijlocul laturii vestice (5,50 m) a
patrulaterului. Suprafaţa totală a parcelei însuma astfel aproximativ 180 m~.
Înainte de demcrarea lucrărilor arheologice propriu-zise, am constatat că o
anumită porţiune a parcelei (mai precis cea determinată de semicercul cu raza de 9 m)
este traversată, pe direcţia nord-vest - sud-est, pe o lungime de peste 15 m, de un
canal colector, dezafectat, aflat la o adâncime de aproximativ 1,5m, cu o lăţime de
peste 1,5 m. Arealul corespunzător ductului acestuia a fost, prin urmare, exclus din
atenţia cercetărilor noastre, deoarece el dovedea distrugerea oricăror potenţiale structuri
sau depuneri de interes arheologic.
Cercetarea arheologică
Documentarea prealabilă s-a concretizat prin studiul rapoartelor realizate anterior
în urma lucrărilor similare în arealul apropiat şi deplasarea (cercetarea de teren) în
vederea familiarizării cu arealul şi poziţiile descoperirilor anterioare. Trebuie să
menţionăm cu această ocazie faptul că pc arealul imediat învecinat (la aproximativ 30
metrii spre vest se află staţia de benzină „OMV", iar la aproximativ 60 metrii spre
nord-vest se află magazinul „Pro fi") au fost efectuate, în anii precedenţi ( 1998-2003 ),
săpături succesive de descărcare de sarcină arheologică de către specialişti ai Muzeului
Naţional al Unirii şi ai DJCPCC Alba Iulia.
Conform informaţiilor obţinute în urma documentaţiei, se aprecia faptul că în
arealul aflat în atenţia noastră era posibilă surprinderea margini estice şi nord-estice a
necropolelor (romană sau medievală) dar şi a unor locuirii medievale timpurii.
Necropola medievală timpurie {,,Staţia de Salvare"), aparţinând secolelor VIII-XI şi
cercetată sistematic între anii 1980-1984, se află la o distanţă de I 00 de metri spre sud
- sud-vest de punctul ce face obiectul raportului de faţă (RepAlba 1995, 43-44 ).
La momentul deplasării la faţa locului, proprietarul terenului (asistat de topograf)
procedase la trasarea limitelor spaţiului vizat pentru construcţie. S-a decis săparea
integrală a porţiunii dreptunghiulare, prin intermediul unei secţiuni-suprafeţe (SI = 5
157
· · · · (S11 - 2 11 m) paralel cu prima, prin lăsarea

x 11 m) si executarea unei 1101 secpum - x ' d . _ c· fl ţ t-) d
·' · I s , ,·. de săpătură a fost ec1sa m uen a a e
unui ma11or de 40 cm mtre e e. trategia " ' . . . .d
morfolot-ia parcelei. de prezenţa canalului de drena_1 mai su~ ":enţJonat, p~ec_um ş~ e
prezenţa a doi plopi de mari dimensiuni (aOaţi în p_artea nordica a parcel:1•_~n tme_diata
·
apropiere _ _' tăiat1, la momentul
a trotuaru Im· B -d u Iu1· Republicii . _ _demaram
.. lucranlor
.
arheologice), ai căror rădăcini ar fi împ1ed1cat desfăşurarea sapatum arheologice.
Sl/2004 _
încă de la bun început, datorită situaţiei în care secţiunea-suprafaţă era traversata,
pc diagonală. din colţul de nord-est spre cel de su~-vest, ?e o band_~ de bitu~ (cale de
acces, drum), a fost necesară îndepărtarea acesteia cu aJutorul m1Jloacelor adecvate
(excavator), astfel încât limita verticală superioară al unităţi_i de cer~etare_a prezent~t
difcrcnte de nivel de cca 0,30 m .. vizibilă în cadrul fotografiilor realizate. ln zonele m
care s~ aflau spaţiile verzi. s-a procedat la îndepărtarea stratului consider~~•
convenţional, ,,stratul vegetal", în scopul egalizării nivelului de pornire al săpătum.
După îndepărtarea stratului vegetal, din colţurile de sud-est şi cel de nord-vest (unde
exista acest nivel) cu o grosime de aproximativ 0,30-0,35 m, acesta s-a dovedit a fi
sărac în materiale de factură arheologică. Fragmente de cărămizi, fragmente de vase
ceramice, pigmenţi specifici de certă provenienţă romană, sunt elementele de factură
arheologică descoperite în acest strat. Poziţia lor, în mod sigur deranjată, secundară,
dovedeşte faptul că nu este vorba de un nivel de locuire sau de structuri „in situ". Cel
mai probabil, acest strat de pământ, de culoare brun-roşcată, sfărâmicioasă, bogat în
humus, acoperit de iarbă, reprezintă un nivel recent de umplere, cu pământ provenit
din perimetru. În aceeaşi direcţie pledează şi două cărămizi fragmentare romane,
suprapuse în mod aleatoriu, care ar fi putut să aparţină unui sarcofag de epocă romană,
distrus în urma îndreptării terenului.
Următorul nivel de săpare a reprezentat îndepărtarea „patului'' de pietriş şi nisip
(griblură) al benzii de bitum, în special în jumătatea nordică a suprafeţei. În jumătatea
sudică, stratul de pământ de umplutură s-a dovedit a fi mai gros, de aproximativ 0,40-
0,50 m. desprinzându-se uşor (clivând aproape) de stratul de pietriş, aflat imediat sub
el, dovedind, şi prin această proprietate faptul că este vorba de o tasare artificială
antropică, de dată recentă. Stratul de pietriş de sub banda de bitum, tasat la rândul său,
'
de o duritate şi consistenţă deosebită, s-a dovedit a coborâ, uşor, spre sud, astfel că pe
profilul de sud al secţiunii limita sa superioară s-a surprins la adâncimea de cca. 0,50m.
După cum ~rade aşteptat, în acest nivel nu au fost descoperit nici un material arheologic.
La acest mvel, aproape de extremitatea sudică s-au conturat, pornind din limita
superioară a stratului compact de pietriş, două gropi (G l şi G2) cu dimensiuni diferite
(G l = 1,5m diametru; G2 = l m diametru), şi forme relativ circulare. Prima dintre ele
a fost surprinsă în într~gi~e în vreme ce cea de a doua a fost surprinsă intrând. în
profi_lul de sud al secţ~un11-supra~aţă. La golirea lor, după cum preciza nivelul de
pormre, au fost surpnnse matenale specifice (pietre de paviment, materiale de
158
construcţie, fire metalice izolate, fragmente de plastic, clemente metalice oxidate) de

provenienţă contemporană.
Sub nivelul de pietriş, s-a conturat, la adâncimea de 0,50 m, un strat de culoare
închisă, negru-verzui cu nuanţe roşcate, deosebit de compact, argilos, specific zonelor
în care apa a staţionat multă vreme (turbăriilor şi mlaştinilor). Grosime acestui strat,
în cuprinsul căruia nu a fost surprins nici un material arheologic, dovedind lipsa oricărei
intervenţii antropice, diferă, de la 0,40 şi chiar 0,50 m în zona de nord a profilului
estic, la 0,20 şi chiar O, 10 m în jumătatea sudică a aceluiaşi profil, din cauza lentilei
de pietriş compact care, după cum aminteam anterior, coboară în această direcţie.
După adâncirea sub acest nivel, la adâncimea de aproximativ 0,90-0,95 m, pe
aproape toată suprafaţa secţiunii s-a relevat un strat de culoare tot mai deschisă, mai
consistent, compact, lutos, în cuprinsul căruia nu au fost descoperite materiale
arheologice, pentru ca la 1 m adâncime acesta să devină total galben la culoare, lipsit
total de materiale arheologice, considerat de noi sterilul arheologic, loessoid. Pentru
o imagine clară a stratigrafici, în primele carouri ale secţiunii (cele din jumătatea
nordică) s-a procedat la adâncirea şi în acest strat, chiar dacă ci nu a furnizat absolut
nici un material. În treimea sudică a suprafeţei, datorită „coborârii" lentilei de pietriş,
stratul negru de deasupra sterilului sc subţiază considerabil, astfel că lentila de pietriş
se adânceşte până la contactul direct cu sterilul, galben, loessoiod. Adâncirea prin
urmărirea lentilei de pietriş a dovedit că aceasta depăşeşte în adâncime stratul steril
arheologic, astfel că am considerat inutilă continuarea săpăturii în această unitate de
cercetare.
La ora actuală,judecând după evoluţia lentilei de pietriş, considerâm că aceasta
poate să reprezinte amenajarea drumului de secol XIX-XX, dezafectat de lucrările de
amenajare (prin nivelare, tăierea depunerilor, tasare) a parcării Stadionului, toate
depunerile de deasupra ei fiind de epocă contemporană dar care conţin şi structuri de
epocă romană antrenate de lama buldozelelor şi împinse pentru a „umple" spaţiile
verzi. Altfel spus, parcela suprapune, pe o suprafaţă relativ mare, structuri modeme şi
contemporane ce au afectat potenţialele structuri antice şi/sau medievale.
S11/2004
Paralel cu secţiunea-suprafaţă SI, a fost executată, lăsându-se un martor de
0,40m, o nouă unitate de control şi informare stratigrafică. Cu dimensiunile de 11 x 2
m, aceasta a avut acelaşi scop, de a releva prezenţa în succesiunile stratigrafice prezente
urmele unor intervenţii antropice. Prin succesiunile sale de depuneri de tip pedologic
şi de amenajări antropice contemporane, a dovedit similitudini până la identitate cu
cele din suprafaţa I.
Sub stratul de umplutură reprezentat de pământul de culoare brun-roşcată cu
materiale arheologice sporadice, de provenienţă romană, deranjate din contextul lor
iniţial (0-0,30 m), se prezintă stratul de pietriş şi nisip al benzii de bitum, cu materiale
contemporane (0,30-0,50, pc alocuri lipseşte), urmat de stratul negru-verzui specific
mlaştinilor, care, de la adâncimea de O, 90 se transformă, treptat, în depunere loessoidă,
159
compactă, sten·lă arheologic

· la ran · · -m. această scctiunc
- d u 1ct.· N1c1 . nu a fost detectată
nici o structură sau depunere de interes arheologic.
***
Suprafaţa cercetată (săpată) sistematic a fost astfel de apr~ximat~v 77 m (prin
2
adăugarea suprafeţei martorului ca poate fi evaluată la cca 83 m ). Daca la ac:asta s:

adaugă suprafaţa afectată de canal _(cca. ~2,5m 2), ajungem ~a o _suprafaţ~ totala
„investigată" şi „descărcată" de sarcmă a aJuns astfel la aprox1mat1v_ l 06 m , poate
chiar mai mult, reprezentând peste 60% din suprafaţa totală a parcele1.
Concluzii
Arealul a reprezentat în diferite epoci o zonă uşor mlăştinoasă, fapt confirmat
de consistenţa lutoasă, glodoasă a solului. Aspectul deosebit de plan al terasei, aflată
la poalele dealului Mamut, a favorizat astfel de fenomene în urma cărora apele
meteorice au putut avea caracterul de permanenţă. Singurele urme de locuire umană
sesizată în cadrul aceastei parcele este cea din epoca romană. Din păcate depunerile
aparţinând acestei epoci - conţinând potenţiale morminte - au fost puternic afectate
de lucrările edilitare, desfăşurate de-a lungul ultimelor decenii. Singurele vestigii
rămase neatinse sunt reprezentate de tălpile de fundaţii în cazul unor ziduri sau de
complexele adâncite, ca în cazul celui descoperit în secţiunea III, ce poate fi interpretat
ca un posibil loc de depozitare a reziduurilor provenite de la construcţii dezafectate.
Stratigrafia generală a perimetrului descărcat de sarcină istorică se prezintă
astfel:
- O - 0,30 (0,35) m, strat puternic afectat de lucrări edilitare, culoare neagră
brun închisă, sol lutos, consistent, în amestec cu lentile de pietriş şi nisip,
provenite din amenajările păturii de asfalt. Materialul arheologic sporadic,
atipic, în poziţie secundară (fragmente ceramice, fragmente de tegulae, foarte
puţine), aparţine epocii romane;
- 0,30- 0,60 m, strat deranjat de lucrările edilitare, de culoare deschisă, pietriş
şi nisip, ce nu conţine materiale arheologice; în jumătatea sudică a sectiunii
I a fost surprinsă o lentilă groasă, gălbuie, compactă, dură de pietriş ame~tecat
cu nisip, ce constituia, probabil, ,,patul" unui drum mai vechi.
- 0,_60 (0_,65!- ~.90 m, strat de c~loare gradată, dinspre brun închis spre brun
ş1 apoi galbm, sol cu o consistenţă deosebită, tasat, lipsit de materiale
arheologice;
- 0,90-0,95 m_ m limita superioară a stratului de culoare galbenă, de consistentă
lutoasă, stenl arheologic. ·
_ În_ ceea ce privcşt_c gropile respectiv şanţul, descoperite în Sl/2004,
funcţ1onahtatea lor ne este mcă neclară. Este cert însă faptul că ele sunt de factură
contemporană.
160
***
Rezultatele cercetării arheologice preventive din perimetrul proiectatului sediu
al SC „Ql Auto SRL", dovedesc faptul că aceasta, deşi se află în imediata apropier.;
a marginilor nordice ale oraşului roman respectiv al locuirilor medievale, probabil în
zona periferică a necropolelor din respectivele epoci (cercetate anterior), nu prezintă
depuneri de interes arheologic. Chiar dacă în acest areal ar fi existat morminte, acestea
au fost distruse, total, de lucrările ( terasările, nivelările) efectuate cu ocazia construirii
Stadionului Municipal, respectiv a parcării din zona sa vestică. Înclinăm să credem
însă că astfel de complexe, totuşi, nu au existat, iar parcela s-a aflat în afara necropolelor
(romană şi/sau medievală) deoarece stratul de pământ negru de deasupra sterilului
arheologic (în cazul, firesc, în care el nu este, la rândul lui, rezultatul unei operaţiuni
de nivelare - fiind adus astfel din altă parte - ipoteză care este însă, la rândul ci, greu
de crezut), deşi afectat în partea sa superioară, ar fi putut păstra în pa11ea sa inferioară
urme ale unor astfel de complexe adâncite, urme nedetectate însă de cercetarea
arheologică.
161
LEGENDA
Q n ana. M•4L.II.-&
@ C.Ul'f'Olf C.J t•.
o •""~ YCTC.91MM
~ .......,..T09JI..Oai
u---
.............
~,_
6
0v-·-
C4'1'1...._. . . . , . _ . ........
OMY
◊ ....... -
@ Q-
* Q1 . . ~ 6 1U..
" ' 0 1l'O "'
Fig. I. H arta arheo l ogică a oraşul ui Alba Iulia, cu locali za rea punctului „Ql Auto SRL"
ig. 2. Vcdcr a. upra perim etrului înaintea d butului er et ăr il r. Ved ere d mspre
' es t .
162
Fig. 3. SuprafaţaI la săparea primului nivel. Fig. 4 . Suprafaţa I, la s fârşitul săpăturii,

Vedere dinspre nord-vest. vedere dinspre nord-vest. Se disting
nivelurile de depuneri moderne şi
contemporane, ce suprapune sterilul
arheologic.
Fig. 5. Secţiunea II . Vedere asupra

profilului stratigrafic din colţul
sud-estic. Se disting nivelurile de
depuneri moderne şi
contemporane, ce suprapune Fig. 6. Secţiunea li. Vedere generală dinspre
sterilul arheologic. sud.
163
Fig. 7. Vedere gen era l ă asupra celor d ouă un i t ăţi de cercetare (SI şi SU), dinspre sud-vest.
164
RAPORT ASUPRA SĂPĂTURII DE SALVARE DE LA

ALBA IULIA-STR. OBORULUI, NR. 12 A•
CRISTIAN I. POPA, GEORGE BOUNEGRU
Terenul supus descărcării de sarcină istorică este situat în zona centrală a municipiului
Alba Iulia, aproape de sediul actual al Băncii Comerciale Române (Fig. 1).
Până după mijlocul sec. XX, prin apropiere trecea cursul văii Ampoiului, pe
partea sa dreaptă desprinzându-se un braţ ce forma Canalul Morii. Tot timpul, se
pare, zona a fost una mlăştinoasă, chiar pe locul contractat pentru săpătura de salvare
fiind prezentă până acum câteva decenii o baltă ce uneori seca. În aceste condiţii,
beneficiarul pentru a-şi consolida terenul a folosit pământ de umplutură adus de pe 8-
dul Horea, din zona Cetate.
La momentul preluării lucrării, fundaţiile construcţiei erau deja săpate până la
adâncimea de 1 m. În această situaţie s-au mai putut cercetata doar suprafeţele mai
mari dintre şanţurile fundaţiei (Foto 1).
Au fost practicate patru suprafeţe, dispuse astfel încât să acopere, pe cât posibil, toate
sectoarele spa~ului construibil, cu martori de câte 0,50 m până la şanţul funda~ei: S I (2,20 x
3,80 m), S II (3,20 x 3,80 m), S III (3,00 x 3,00 m), S IV (1,00 x I, 10 m) (Foto 2; Fig. 2).
Situaţia stratigrafică surprinsă este simplă: între 0-0,40 un nivel de umplutură
contemporană; între - 0,40-0,80 m - pământ galben-maroniu, mâlos, rezultat cel mai
probabil din aluviuni ale Ampoiului sau ale Canalului Morii. În acest nivel s-au aflat
slabe urme arheologice, antrenate de ape; de la - 0,80 m până la - 1,00 - strat de
balast. În S I şi S II, încă de la - 0,90 m pânza de apă freatică ieşea la suprafaţă. A fost
desenat profilul de pe latura de est a viitoarei construcţii, fiind singurul relevant (Fig. 3).
Materialul arheologic a fost recuperat din nivelul de pământ mâlos şi constă
dintr-un fragment de olan roman, fragmente ceramice din sec. XVIII-XX, nesmălţuite
sau smălţuite cu verde-oliv şi mai multe piese din fier, între care se pot distinge: o
scoabă, două cuie cu corpul lăţit şi, se pare, fragmentul unei zăbale (Pl. l /1 ). O altă
piesă de fier, puternic corodată, cu destinaţie greu de intuit, are prinsă în rugină o
piesă din bronz. Din pământul de umplutură provin fragmentul unei tegulae şi a unui
vas cu angobă castanie la exterior (Pl. 1/2), ambele de epocă romană.
Prin urmare, urme de locuire propriu-zise a terenului în discuţie nu s-au observat.
Materialele arheologice au ajuns aici conjuctural, fie din umplutură contemporană,
fie din revărsări ale apelor amintite, care au antrenat vestigii aflate undeva în amonte
de zona Vadului Morii.
• Beneficiarul contractului de cercetare a fost dl. Ioan Panduru
165
Foto I . Alba Iuli a- Vadu Morii(Proprietatea loan Pandur).

Imagini de ansamblu cu Io ul iitoar i constructii
166
' ,- ,~.-
••'\/.:; \ ' ...l't ., / ·,)1
~ .
Foto 2. Alba Iulia- Vadu Morii (Proprietatea Ioan Pandur). Imagini cu suprafeţele cercetate
167
a' . l~=
-·
• . Pandu,).
•· (Propn.
·~,atca Ioan
• J.I'.a dupe
F .ig. 1 Alba luha-
Plasare Morii · · iului
harta mun1c1p
168
t - fund a fit rwoit'ct
2 - :supraft-1<' cncf'tltf MSrcm1tic
Fig. 2 Alba Iulia-Vadu Morii (Proprietatea Ioan Pandur).

Plan de ansamblu
ALBA IULL\-Vadu Morii/ Obor (Proprletaten P3ndur Ioan) Profll strntlgranc
o 2 J 4 5 6 7 llm
I~
Fig. 3 Alba Iulia-Vadu Morii (Proprietatea Ioan Pandur).

Plan stratigrafic
169
o 5cm
---- ---- -
o
I I
\ 2
PI. 1 Alba Iulia-Vadu Morii (Proprietatea Ioan Pandur).

Fragment de psalic din fier (1), ceramici romani (2), ceramici medievali (3)
170
, PATRIMONIUM APVLENSE
RAPORT PRELIMINAR DE CERCETARE ARHEOLOGICĂ

PE TERENUL AMPLASAT ÎN ALBA IULIA STR.CRISANEI F.N. *
'
CONSTANTIN INEL
În perioada 05-08 aprilie 2004 s-au efectuat cercetări arheologice preventive

de către MNUAI, conform contractului de cercetare arheologică nr. 390/05.04.2004
şi autorizaţiei pentru săpături arheologice de salvare nr.22/2004, emisă de Ministerul
Culturii şi Cultelor. Terenul aflat în concesiune către SC Farmacia Filantropia SRL,
reprezentată prin Lazăr Daniela, este amplasat pc str. Crişanei f.n. parcela topografică
nr. 1655/2/1 şi 1656/2/1/2, pc care beneficiarul urmează să construiască obiectivul
,'.farmacie şi locuinţă familială", fiind situat la cca. 130m est de descoperirile
arheologice din zona străzii Munteniei (fostul palat al guvernatorului Daciei) (Fig. I).
În vederea descărcării de sarcină arheologică au fost realizate 3 casete amplasate
pc suprafaţa destinată realizării obiectivului sus-menţionat, care au următoarele
dimensiuni: C. l = 3x3m, C.2 = 3x3m, C.3 =2x2m.
Prezentarea descoperirilor.
Caseta C.1. Amplasată în colţul de sud-vest al viitoarei construcţii, ca dezvăluie
următoarea stratigrafie (Fig.2/ A): 0,00 - 0,30m nivel vegetal; 0,30- 0,84m nivelul de
umplutură (în care avem resturi de la dărâmătura unei construcţii contemporane de la
începutul secolului XX); 0,84m - 1, 1Om nivelul roman în care au fost descoperite
fragmente de cărămizi romane, şi fragmente ceramice atipice. Sub aceste nivele începe
sterilul arheologic (lut de culoare maro-gălbuie).
Caseta C.2. Plasată cu un martor de 1 m spre nord de caseta C. l, această casetă
prezintă următoarea stratigrafie (Fig.2/B): 0,00 - 0,28m nivel vegetal; 0,28 - 0,86m
nivel de umplutură cu aceleaşi resturi de la o locuire de epocă contemporană; 0,86 -
1, 15 nivel cu materiale de epocă romană, fără a se contura complexe arheologice. Sub
acest nivel începe sterilul arheologic.
Caseta C.3. Deschisă la est de C. l, cu un martor de 2,5m, această casetă prezintă
următoarea stratigrafic (Fig.2/C): 0,00 - 0,30m nivel vegetal; 0,30 - 0,84m nivelul de
umplutură, cu resturi de dărâmătură de epocă contemporană; 0,84 - 1, l Om nivelul de
epocă romană în care sunt fragmente disparate de ceramică şi material tegular.
Concluzii. După cum se poate observa din prezentarea succintă a descoperirilor,
observaţiile stratigrafice permit constatarea existenţei a două nivele de locuire: prima
de secol XX, cea de a doua de epocă romană, fără să fie descoperite complexe
arheologice. De menţionat că beneficiem şi de descoperirea unei monede din 1911
• Beneficiarul contractului de cercetare a fost S.C. FARMACIA FILANTROPIA S.R.L.
171
(d p rilă în a cta .2), ca re ne ajută la identificarea resturilor din nivelul de

umplutură .
L final -a trecut la demontarea integrală a complexelor descoperite,
înr gi trarea grafică şi fotografică a de coperirilor, precum şi la recoltarea materialelor
arheologice care e află în cur de prelucrare în cadrul muzeului.
Fig. I . Localizarea punctului cercetat(•)

172
o 2 3m
o 2 3m
.,..
o 2m·
LEGENDA:
~ strat veg2tol.
L--i:...S nivel de epoca rroc:crna
0
-
0
oYl,• o
- I O O O •
• •
•
=.
GO DO •• • • e
/IZtZ1l • • fl]ZD"
O •., D 6 w."
//.
O III O
c::::,,, ••
O,
(1nceput secolul:XX.)
0:flm
rzzxj o
o ~
•(!)~o•~
t1
„O
a •
OaIJJJ>t,
e •
•o•,,OilJJOL:,O
QZZJ(' arD "I Q
gJl
:
CT:Jl nivel de epoco romano.
~ steril arheologic
O 0 D • ICI O ID
~
0
~o O o 0 "' • • • ,. '"'o ei • t,
O O O oo ~ 6 nooo
' ,, - , , - ',,.
~
. ·: Î . ..: ··. ,;
'• I: '
..
• •. ',; •: •• , ••, •~ ', I
•,•,,.I
....: .
C.
Fig.2 Stratigrafia zonei cercetate:

A - profil al casetei C 1
B - profil al casetei C2
C - profil V al casetei C3
173
RAPORT PRIVIND SĂPĂTURILE ARHEOLOGICE PREVENTIVE EXECUTATE ÎN

ALBA IULIA, STR. BRÂNDUŞEI, F.N. $1 STR. FERDINAND I, NR. 20*
MATEI DRÂMBĂREAN
În perioada 22-23.03.2004 a fost executată săpătura arheologică preventivă pe terenul

d-lui Antal Alexandru, situat în Alba Iulia, str. Brânduşei, nr.topo 4353/2/1/2/1/3/1.
Obiectivul cercetării a fost descărcarea de sarcină istorică a terenului pe care
beneficiarul intenţiona să-şi construiască o locuinţă familială.
Amplasamentul se află în situl arheologic de la Apulum, în ~propicrea l~mitei
de SV a oraşului roman municipium Septimium Apulcnse, în cxtenornl acestuia.
Lucrările au fost executate pe baza contractului de cercetare arheologică nr.250/
03.03.2004. au fost trasate 4 unităţi de săpătură notate C 1 ... C4,orientate pe direcţia
NV-SE, având fiecare dimensiunile de 2x2m şi martori de 0,5m. Situaţia stratigrafică
(PI.II A) este relativ unitară în toate unităţile de săpătură:
- 0-0,30m, strat arător constituit din sol de culoare brnn închis în care apar
materiale tegulare fragmentare şi ceramică romană;
- 0,30-0,80m, nivel de cultură aparţinând epocii romane în care au fost
descoperite materiale tegulare, ceramică, cuie de fier aparţinând epocii
romane (sec.II-III);
- 0,80- l ,40m, steril arheologic: de la- l ,05m se conturează un strat compact, argilos.
Între materialele arheologice descoperite remarcăm (PI.IV f): a. fragment toartă
vas, C2, -0,50m; b. fragment castron, C4, -0,60m; c. fragment buză vas, C 1, -0,62m;
d. fragment capac vas, C4, -0,56m; e. cui fier, C 1, -0,65m; f. fragment buză oală, C2, -
0,58m; g. fragment toartă şi buză oală, C2, -0,62m; h. toartă şi perete oală, C3, -0,52m; i.
fragment buză şi toartă amforă, Cl, -0,60m; j. buză urcior cu o toartă, C4, -0,55m; k.
fragment buză oală, C3, -0,60m; 1. fragment buză oală, Cl, -0,58m; m. fragment ţiglă
romană, Cl, -0,60m; n. fragment mandibulă, Cl, -0,70m; o. os bovidee, C2, -0,65m; p. os
bovidee, C2, -0,70m; lance din fier (hasta ferrata), C4, -0,50m (Pl.IV e).
Lancea este de formă romboidală - plată, alungită cu înmănuşare tubulară,
fixată de mânerul din lemn cu un cui. Era purtată de legionari dar şi de trupele auxiliare
de infanterie sau de cavalerie.
SAăpătura ~rh~o~ogică preventivă din acest punct ne oferă informaţii cu privire
la rcstrangcrca hm1tc1 de SE a necropolei medievale timpurii de pe str. Brânduşei
cercetată începând cu anul 1997. '
Nu au fost depistate vestigii arheologice care să necesite conservare in 5 1·ru'
A fost realizată documentaţia grafică şi fotografică. " ·
• ,lkneficiari1
. i:ontractl·lor
. de cercetare au fost dl. Antal Alexandru (str. Bra·n d uşe1
, ·) ş1· C ongregaţ1a
·
Sf Iosif (str. Ferdinand I nr. 20).
174
În consecinţă „pe baza cercetărilor arheologice desfăşurate în perioada 22-

23.03 .2004 pc ternul aflat în Alba Iulia, str. Brânduşei, nr.tapo 4353/2/1/2/1 /3/l,
considerăm că s-a realizat eliberarea de sarcină istorică".
***
Ca urmare a cererii nr. 211 / 24.03.2004 înaintată Direcţiei Judeţene pentru
Cultură, Culte şi Patrimoniul Cultural Naţional Alba şi a adresei nr. 338 / 24.03.2004
înaintată Muzeului Naţional al Unirii Alba Iulia, a fost încheiat contractul de cercetare
arheologică nr. 408 / 14.04.2004, M.N.U.A.I. în calitate de executant şi Congregaţia
Sf. Iosif din Alba Iulia în calitate de beneficiar, având ca obiect cercetarea arheologică
preventivă pe terenul situat în Alba Iulia, str. Ferdinand I nr. 20, unde beneficiarul
intenţionează să construiască obiectivul „şcoală".
Perimetrul cercetat se află în imediata apropiere a şantierului arheologic de pc
str. Munteniei (pretoriul guvernatorului provinciilor dacice -- şef şantier dr. Viorica
Rusu Bolindeţ).
Profilul de VNV (PI.II 8) ne lămureşte asupra stratigrafiei. În perioada
interbelică aici a funcţionat un atelier cc producea prefabricate din beton; pardoseala
şi zidurile acestuia păstrându-se în profil. Din perioada sec.XVIII-XIX se păstrează
fundaţiile din piatră ale unor clădiri săseşti. În acest nivel au fost descoperite materiale
ceramice între care remarcăm o pipă de lut (Pl.IV c-d) având ştampila de meşter
ANTON.
PARTSCH
În faţa mărcii a fost aplicată o altă ştampilă rotundă cu reprezentarea stilizată
a unei plante, probabil tutunul.
Au fost identificate urmele unui segment dintr-un edificiu roman din care s-au
păstrat parte din fundaţii şi patul de amenajare din pietriş al zidurilor, precum şi un
drum de acces realizat din pietriş (PI.I 8, PI.II 8).
Între materialele arheologice descoperite cele tegulare şi ceramice confirmă
destinaţia de locuinţă a edificiului roman.
Au fost descoperite cărămizi având ştampila LEG XIII G în diferite variante
(PI.III a-f), precum şi o ştampilă tegulară cu antroponim LEG XIII G (PI.IV a).
OFELLI
Au fost depistate elemente ale instalaţiei de încălzire de tip hypocaustum (PI.IV
b), ceea ce confirmă dotarea edificiului cu un astfel de sistem de încălzire.
Ca notă generală, se constată că terenul în cauză a fost supus unor intense
intervenţii antropice având drept scop recuperarea materialelor de construcţii existente
în edificiile romane din acest perimetru.
S-a întocmit documentaţia grafică, fotografică şi ridicarea topografică.
În consecinţă „pe baza cercetărilor arheologice desfăşurate în perioada
l 5.04.2004-26.04.2004, pe terenul aflat în Alba Iulia, str. Ferdinand I, nr. 20,
considerăm că s-a realizat eliberarea de sarcină istorică".
175
M.,,
LEGENDĂ
[~ : } Ampla.~a ment obiecti v ·'şcoaHI"
A - Harta municipiului Alba Iulia· punctele 1 2 re rezintă săpăturile arheologice

preventive de pe str. Brânduşei (Antal Alex.) respectiv str. Ferdinand nr. 20
(Congregaţia f. losit)
B - Plan de ituaţie cu reprezentarea edificiului roman (str. Ferdinand nr.20)
176
o;
I
► 950m
r:/J r:/J
..,
"O
________
LEUPiDA
• 1ţ-----'-'r/-·
11)<::l li)< •/,',-
o "O o "O ..:...:..,
-z<
:=i -·
li)<-, li)<
..... ..... ....
,/·,+- o •·/ o-
._, ~ ~ "' A strot ~getal
~1
c:, C:,o
a•~ . {_ o [/_ // 9 nr~1 ·omc~
C: - C: )> "
j;l,
..... ..,li)
z
trl
j;l,
..,li)
d ~~ ~ 'i1er,l
...... (1)
::r ::r ,,-·
o
(1)
o
/
'----------~
OQ
o o
OQ
o·
li)<
n·
l))c
"O..,
(1)
..,
"O
(1)
<: <:
-<" -<"
(1) (1)
::, ::,
Jl' 1:1)(
~ ~
:-, :-,
'TJ to
..,
..,
(1)
li)>
o.. ::,
s·
li)
o..
C:
::, -<ll lll
o. ~-
::,
:-,
►::,
N
o
,....._
n
-
~
o
::, ►
~ LEGENDA E, F, G = niveluri de umplutură cu materiale aparţinând epocii romane.
..,
OQ
(1)
·-
OQ
li)
;·
-;,<
( ")
~
"'
(1)
A = nivel locuinţă secol XX dezafectată.
B = strat vegetal.
H = nivel de pietriş, drum de acces spre edificiul roman.
I= pal de amenajare (pietriş), zid roman.
J = nivel de locuinţă romană . !!:a
C = nivel umplutură, locuinţă sec. XX K = fundaţie locuinţă sec. XX.
r:/J ~ §i
:-+> ~ D = nivel de umplutură modernă rezultat în urma L = steril arheologic (hunus antic).
- -
o ("} intervenţiilor antropice în scopul recuperării materialelor =
z
"' aparţinând edificiilor romane existente în zonă. c
o n :B
.ţ,.
.,,:a:,,
.....
......
......
-
-=
f fl
z
cn
ffl
b
a
C d
e
I--=----■
PI. Ul-Săpătură arheologică preventivă str. Ferdinand nr.20 (Congregaţia Sf. losit) - materiale
tegulare: a - f cu ştampila LEG Xlll G.
178
~r--..-~- -
.. __. _:I . _ ■ _ar=]
•c---=--•·-■
.a .-. -:. li] a b
- - . . ·1111 1111
- -t • •''!' '• - - - - · -- · - • '
e f
Pl. IV - a - material tegular cu ştampila LEG XIIIG ; b - pilă de hypocaustum

OFELLI
- c - d - pipă de lut cu ştampilă în cartuş ANTON (str. Ferdinand nr.20)
PARTSCH
- e - lance din fier (hasfll fenata), f- materiale arheologice (str. Brânduşei-Antal Alex.)
179
RAPORT PRELIMINAR DE CERCETARE ARHEOLOGICĂ PE TERENUL AMPLASAT

ÎN ALBA IULIA, STR.LALELELOR f.N. •
CONSTANTIN INEL, VALENTIN DELEANU
în perioada 16-20 martie 2004 s-au cfcctuat cercetări arheologice de salvare d~

către MNUAI conform contractului de cercetare arheologică m. 26 l /05.03 .2004 ŞI
autorizaţiei pc~tru săpătu1i arheologice de salvare nr.21/2004, emisă de Ministerul Culturii
şi Cultelor. Terenul aflat în propietatea d-nei Stanciu Ana este amplasat pc str. Lalelelor
f.n., pc care beneficiarul unncază să construiască o locuinţă familială, fiind situat la cca.
130m sud-vest de descoperirile arheologice din zona liceului „H.C.C." (Fig. l ).
In vederea descoperire de sarcina arheologică au fost realizate 4 casete amplasate
pe suprafaţa destinată realizării obiectivului sus-menţionat, care au următoarele
dimensiuni: C. l = 3x3m, C.2 = 3x3m, C.3 =2x2m, C.4 = 2x2m.
Caseta C.1. Amplasată în colţul de sud-vest al viitoarei construcţii, ea dezvăluie
următoarea stratigrafie: 0,00 - 0,24m nivel vegetal; 0,24 - O, 76m nivelul II de epocă
romană (în care avem resturi de la dărîmătura zidului Z.1 şi traseul lui Z.1) precum şi
material ceramic tipic, şi material tegular: 0,76m- 1, 1Om nivelul I roman în care de la
-1, I Om la metrul 0,80 începe şi coboară în steril până la -2, 1Om (spre nord - est)
locuinţa scmiîngropată notată L. l care se va regăsi sub traseul zidului Z.1 (al locuinţei
L.2) şi în caseta C.3. Sub aceste nivele începe sterilul arheologic (lut de culoare maro-
gălbuie) (Fig. 2/c-d).
Caseta C.2. Plasată în extremitatea nord-estică a suprafeţei investigate, această
casetă prezintă următoarea stratigrafic: 0,00 - 0,28m nivel vegetal; 0,28 - 0,86m
nivel de cultură cu materiale de epocă romană, din care coboară ( după cum se observă
pc profilul de vest) o groapă de lut, perfect rotundă, cu diametrul maxim de 1,5m.
Intre 0,86 - 1,20m avem un prim nivel de epocă romană (similar cu cel din C.1, în
care apare L. I). Sub acest nivl începe sterilul arheologic (Fig. 3/a-b ).
Caseta C.3. Deschisă la nord de C. l, cu un martor de 2,5m, pentru a fi surprinsă
traiectoria zidului Z. l şi o eventuală închidere a acestuia, această casetă prezintă unnătoarea
stratigrafic: 0,00 - 0,20m nivel vegetal; 0,20 - 0,74m nivelul II de epocă romană în care
a~arc profilul zidului ~-1 şi resturi de dărâmătură; O, 74- 1, I Om nivelul I de epocă romană
dm care coboară locumţa L. l cc se adânceşte în steril până la -2,00m *Fig. 2/a-b).
Caseta C.4. Deschisă în extremitatea de nord-vest a terenului supus descărcării
de sarcină arheologică, aceasta prezintă unnătoarca stratigrafic: 0,00 _ 0,20m nivel
" lkncficiarul contractului de cercetare: Stanciu Ana
180
vegetal, 0,20 - O, 70m nivelul II roman în care s-au descoperit fragmente ceramice,
tegulae şi cărămizi fragmentare; O, 70 - 1,08m nivelul I roman dicfcrcnţiat pe baza
pigmentului diferit de culoare, sărac în materiale arheologice; l ,08-l ,35m steril
arheologic. În această casetă nu au fost descoperite complexe arheologice (Fig. 3d).
Analiza preliminară a complexelor descoperite.
Zidul Z.1. Descoperit în caseta C. l la-0,35m adâncime, iar în C.3 la -0,30m,
imediat sub nivelul vegetal (Fig. 4a), acesta este la prima vedere, un zid perimetral,
probabil cel de la faţada sud-estică a unei locuinţe romane (pe care o vom nota L.2).
Ceea ce s-a mai păstrat din ci este partea sa inferioară - cca. două rânduri de piatră
legată cu mortar pe bază de var, sub care se poate vedea la secţionare, patul de balast
bros de cca.24cm aşezat într-un şanţ de cca.60cm (care este de fapt şi grosimea
aproximativă a zidului). Putem presupune că zidul s-a dărâmat spre sud-est, datorită
împingerilor dinspre interior spre exteriorale zidurilor cc compartimentau clădirea şi
care nu se mai păstrează in situ - materialul de construcţie al acestei locuinţe a fost cu
siguranţă refolosit ulterior; direcţia de prăbuşire a zidului este vizibilă şi prin alunecarea
spre exterior a unor elemente din elevaţia sa, precum şi prin prezenţa cu predilecţie a
fragmentelor tegulare în această zonă presupusă de noi a fi exterioară zidului Z. l.
Atât în exteriorul cât şi în interiorul zidului au fost descoperite fragmente ceramice
lucrate la roată, care vor fi prelucrate ulterior. Observaţiile preliminare asupra
stratigrafici ne permit să constatăm că locuinţa L.2 (reprezentată prin zidul Z. l)
reprezintă nivelul II de locuire romană în acest punct, ea suprapunând locuinţa
semiîngropată L. l .
Locuinţa L. l. Descoperită de asemenea, atât în caseta C. l la -1, 1O m, cât şi în
C.3 la -1, I Om adâncime, aceasta se dovedeşte a fi o locuinţă semi îngropată de formă
rectangulară (Fig. 5/a-b) cu laturile aproximative de 6x4m, ceea ce înseamnă o suprafaţă
de cca. 24 m2 • Locuinţa adâncită Cca. 90 cm în sterilul arheologic dispune de o vatră
impresionantă (posibil cuptor?) ai cărei pereţi a~şi puternic la roşu sunt extrem de tari,
şi care pe lângă resturile importante de cenuşă mai conţinea şi un vas fructieră
fragmentar, depus cu fundul în sus, precum şi un olan folosit probabil la instalaţia de
eliminare a fumului din interiorul cuptorului şi implicit al locuinţei. În rest, în umplutura
locuinţei au mai fost găsite fragmente ceramice de factură romană - inclusiv un fund
inelar de vas de culoare cenuşie, cîteva fragmente de ceramică neagră lustruită, ş.a.m.d.
La golirea conţinutului locuinţei, pc nivelul de călcare din interiorul acesteia au fost
conturate mai multe gropi mici rotunde (posibil de pari de la sistemul de acoperire), şi
o altă groapă de formă neregulată în care au fost descoperite câteva fragmente ceramice
arse secundar, resturi osteologice şi urme mai importante de arsură. O ultimă constatare
care se impune este dată de observarea pe profilul de est al casetei C. l (Fig. 2c), a
unui nivel de arsură mai compact ce ar putea sugera o distrugere violentă a locuinţei
(posibil incendiere), urmat la partea superioară de un strat consistent de umplutură,
peste care ulterior a fost edificată locuinţa de suprafaţă L.2, cu ziduri compacte cu
mortar.
181
Groapa G.l. Conturată la adâncimea de -l,4~m, acest co~plex arc o ~ormă

cilindrică care se termină în adâncime cu un trunchi d<:_ con. Diametrul maxim al
acesteia este de 1,36m şi coboară la -2, 18m în steril. In umplutura acesteia s-au
descoperit fragmente ceramice romane şi oase de anin:ial. . _ .
Groapa G.2. Conturată tot la -l ,40m adîncime, are aceeaşi forma ca ?
precedenta, avînd diametrul maxim de 1,54m, şi coboară în steril la -2,30m. In
umplutura acestei gropi s-au descoperit materiale ceramice romane dar şi câteva
fragmente de altă factură (posibil de sec.X-XI), precum şi oase de animale şi mai
multi bolovani.
Deoarece nu prezintă pereţii arşi, ca şi în cazul gropilor de provizii, cele două
gropi par mai degrabă a fi gropi de lut, rămânând ca analiza detaliată a materialelor
descoperite în umplutura lor să determine încadrarea cronologică a acestora.
După cum se poate observa din prezentarea succintă a descoperirilor, observaţiile
stratigrafice permit constatarea existenţei a două faze de locuire de epocă romană,
rămânând ca analiza detaliată a materialelor descoperite şi găsirea analogiilor
complementare să ne ofere poziţionarea acestora pe parcursul scurtei perioade de
dominaţie romană în Dacia, respectiv pc parcursul secolelor. De menţionat că
beneficiem şi de descoperirea a două monede de bronz (una chiar din L. l, cealaltă din
caseta C.4), care în momentul identificării lor vor putea oferii date concrete în ce
priveşte delimitarea cronologică a celor două secvenţe de epocă romană.
La final s-a trecut la demontarea integrală a complexelor descoperite,
înregistrarea grafică şi fotografică a descoperirilor, precum şi la recoltarea materialelor
arheologice care se află în curs de prelucrare în cadrul muzeului.
182
Fig. l . Localizarea punctului cercetat(•)
183
t:~\\}JW?t
-- :. :..-_---_- =- --_- :: =--_--:.
--_----- _---.:.. ~-~ .:_.:__---_ =
LEGENDA •
lilZI riv e! veg etal.
m:a
n
~ nivel roman.
nivel ] roman .
LEGENDA:
ll!1ll ni~ vege\G .
C.
m loeulnta L.1 . l!!liii rivelR roman .
itf l;):;f~-·- :1·;?:'.\. ,::\i : ~ niv e!\ sftt1l art,eologic .

=
m1 nNel1 roman.
= umDll.t..-0 peste U
A.
1
= ni...t dt distrugere.U
steril arheologic.
Om
s
-1. 50m
Fig.2. Stratigrafia şi planimetria descoperirilor (desene) :

A - profil sudic al casetei C3
B - locuinţa LI şi zidul ZI descoperite în caseta C3
C - profil estic al casetei CI
D - locuinţa L1 şi zidul Ll descoperite în caseta C I
184
Jm
LEGEN0/1
~ slro l ve9t l al
IT.:~ nivc1 mwtevol tlmp..., r
IT«J nivel tpOC<J ramonu
imit sleril orhtoto gic
(" 1 ~ ~n~~p6c\Jlr t cu lu
â, pÎt1 rt
cr os animat
.1,40m
·1,40,n
C. o.
C D
LCG(_ ,
„mm
E"At ..trot v•gcfol
strat ff cl.Atura lfpoc:D rotnt
rwv~ Id• tpo<.a romo no .
mii 'lfrot ,tult ar,..olcg lc .
. Fig.3. Stratigrafia şi planimetria descoperirilor (desene):

A - profil vestic al casetei C2
B - gropile G I şi 02 descoperite în caseta C2
C - profil vestic al casetei CI
D - profil vestic al casetei C4
185
Fig.4 . Fotografii din timpul c rcetării :

A - caseta C 1 cu zidul Z 1
B - caseta C2 cu groapa G 1
186
Fig.5 . Fotografii din timpul cercetării :

C - caseta C3 cu locuinţa L 1
D - caseta C3 cu locuinţa L 1
187
CERCETĂRI ARHEOLOGICE DE DESCĂRCARE DE SARCINĂ ARHEOLOGICĂ ÎN

ALBA IULIA, STR. BRANDUŞEI (LALELELOR)
A1ARIUS MIHAI CIUTĂ, AUREL DRAGO TĂ
În luna august a anului 2004, ca urmare a solicitării din partea DJCCPCN Alba,
am primit documentaţia necesară pentru descărcarea de sarcină arheologică a unei
parcele aflate în oraşul Alba Iulia, strada Brănduşei (Laleleor), în vederea construirea
unei locuinţe familiale, de către proprietarul Buda Ioan Viorel, în intravilanul oraşului
Alba Iulia, proiectul vizând o suprafaţă de aproximativ 100 m 2 (104,5 m 2) teren
construibil. Până la momentul debutului cercetărilor arheologice (2004) terenul a fost
ocupat de culturi agricole. Cum din arealul înconjurător al zonei respective proveneau
câteva descoperiri arheologice realizate în urma unor descărcări similare de sarcină
arheologică şi erau cunoscute uncie staţiuni de interes arheologic, situaţi"a a necesitat
efectuarea unei săpături de descărcare de sarcină istorică. Lucrările s-au efectuat, în
perioada 19-26 august 2004, pe baza autorizaţiei de săpătură Nr. 214/2004, emisă de
Direcţia Monumente Istorice şi Muzee, din cadrul Ministerului Culturii şi Cultelor.

Zona cercetată se află pe terasa întinsă a platoului Cetăţii Alba Iulia, spre vest,
în intravilanul oraşului, pe teritoriul vechiului oraş Apulum (Apulum II). Pentru o
localizare mai precisă precizăm faptul că punctul investigat se află la: aproximativ
I 00 metrii vest de Staţia Meteorologică Alba Iulia, 150 m vest de Centrul Teritorial
de Medicină Veterinară (aflat pe D.J. 107 .A) ce duce spre localitatea (suburbie) Pâclişa,
20 metrii nord (vis-a-vis faţă de drumul particular) de fabrica de confectii „Star".Din
punct de vedere topografic, în conformitate cu datele expertizei şi a ~ăsurătorilor
efectuate din punctul de staţie I 00 (cu ajutorul aparatului Theo 020a în sistemul de
proiecţie Stereo '70), parcela prezintă următoarele coordonate: 92060'75" faţă de
Catedrala Catolică, 27066'90" fată de Moara Bălcescu. Parcela are O formă
dreptunghiulară (3672/3/1/1/1/2), cu laturile lungi orientate nord-sud, iar ca vecini: la
vest Buda Ioan, la nord, Oţoiu Aurel; la est, Vasinca Florin iar la sud drum
privat.Cercetar~a arheol~gi:ăDocumentarea prealabilă s-a concretizat prin studiul
rapoartelor realizate an!enor 111 urn~a lu_c~ărilor similare în arealul apropiat şi deplasarea
(cercetarea de teren) 111 vederea familiarizării cu arealul ..; 1· pozi·t··1 d · ·1
. , . _ . _ . . v • 11 e escoperm or
anterioare. l rchu1e sa menţionam a1c1 faptul că pe arealul ocupat la ora actuală de
•tkndiciarul contractului de cercetare a fost dl.Buda Ioan Viorel
188
fabrica de confecţii au fost efectuată descărcarea de sarcină în anul 2002, de către A.

Dragată şi M. Drâmbărean, iar în parcela imediat învecinată, spre vest, aflată la
aproximativ 15 metri, lucrările de descărcare au fost coordonate în anul 200 I de căţre
M. Drâmbărean, ambii cercetători de la Muzeul Unirii Alba Iulia. Conform
informaţiilor deţinute la momentul debutului cercetărilor, se aprecia că în areal se
poate afla marginea oraşului roman, limita periferiilor vestice ale acestuia.La momentul
deplasării la faţa locului, proprietarul procedase la trasarea limitelor spaţiului vizat
pentru construcţie, prin realizarea unor şanţuri de mici dimensiuni (0,50 lăţime şi
0,30 m în adâncime) în stratul arabil, deranjat de lucrările anterioare. Suprafaţa cercetată
(săpată) sistematic a fost de aproximativ 40 m2 (39,5 rn2), la care se adaugă şi sondajele
suplimentare realizate pc ductul fundaţiilor casei, la care s-a realizat supraveghere
permanentă, cu o suprafaţă de peste 20 m2. Practic, suprafaţa totală investigată de noi
a ajuns astfel la aproximativ 60 m2 (fig. l).Au fost practicate trei unităţi de cercetare:
Sl/2004, o secţiune de control şi informare stratigrafică, cu dimensiunile de 13 x 2 rn,
orientată nord-sud, situată în extremitatea vestică a parcelei construibile; Sll/2004 =
2 x 2 m, sondaj de control stratigrafic, situat în colţul de nord-est al parcelei şi Sili/
2004 = 2,50 x 3,50, o casetă practicată pe latura sudică a parcelei (fig. 1).
S1/2004. După îndepărtarea stratului arabil, relativ bogat în materiale de factură
arheologică şi de certă provenienţă romană, s-a sesizat nivelul de locuire din epoca
romană, aflat la o adâncime de aproximativ 0,40-0,45 rn. în dreptul caroului 3, s-a
delimitat o aglomerare de pietre ( calcar) de forme neregulate şi fragmente de tegulac,
dispuse oarecum liniar, având o orientare nord-vest - sud-est (C 1 - fig. 2). După
demontare, s-a sesizat faptul că nu prezentau nici o continuitate în adâncime, după
cum nici în profilele de est şi vest nu erau urme ale unei continuităţi. Probabilitatea ca
aglomerarea să reprezinte partea superioară a unui mormânt de înhumaţie medieval a
fost abandonată după demontare, sesizându-se lipsa unei astfel de gropi. Cel mai
probabil, aglomerarea poate reprezenta talpa unui zid (talpa fundaţiei), distrus în
totalitate de lucrările agricole. În acelaşi nivel, în caroul 2 a apărut o tegula fragmentară,
în poziţie orizontală, abandonată cel mai probabil, neatinsă de plug, care vine să
confirme, la rândul ei, această supoziţie (fig. 2). În întreg nivelul de locuire roman au
fost descoperite foarte puţine materiale ceramice (aproximativ 35-40), puternic
fragmentate. După adâncirea sub acest nivel, pe toată suprafaţa secţiunii s-a relevat
un strat de culoare mai deschisă, mai compact, în cuprinsul căruia au fost descoperite
foarte puţine materiale arheologice, de regulă în poziţie secundară, antrenate de factoiri
arheologice realizate în urma unor descărcări similare de sarcină arheologică şi erau
cunoscute unele staţiuni de interes arheologic, situaţia a necesitat efectuarea unei
săpături de descărcare de sarcină istorică, ce a fost efectuată, în urma semnăriicarouri
ale secţiunii s-a procedat la adâncirea şi în acest strat, chiar dacă el nu a fumizat nici
un material (fig. 3 ). În carourile 1-2, la adâncimea de 1,25 m s-a profilat, la o răzuire
atentă, un complex adâncit, liniar, orientat nord-vest - sud-est, de culoare închisă cu
o lăţime de aproximativ 0,75m, care se adâncea în sterilul galben loessoid (fig. 4-5).
189
în unna golirii atente a acestuia, interpretat ca fiind un ~anţ (S 1), în ~paclu: nu a_ fols:
· · h 1 · r sa în scctmnc perpendiculara vert1ca a
descoperit nici un matenal ar co og1c, ion~a · :
fiind aceea a literei ,,U" cu marginile supcnoarc deschise (fig. 5).~11/2004. ln colţu!
A
de nord-est al parcelei construibile, a fost executată o nouă unitate de _control ş!

informare stratigrafică. Cu dimensiunile de 2 x 2 x 0,80 m, aceasta a dovedit _faptul ca
în această zonă stratul de depunere aparţinând epocii romane, 1~ fel de put_e~1c afectat
de lucrările agricole în partea sa superioară, este mai subţire ş1 mult mat s~rac'. de la
adâncimea de 0,50 m apărând sterilul arheologic de culoare brun-gălbuie (fig. 6).
Numărul total al fragmentelor ceramice, atipice, a fost sub zece.
S111/2004. Deoarece în zona sudică a perimetrului sondele (şanţurile) relevaseră
0
aglomerare de pietre şi tegulae, aici a fost practicată o nouă secţiune/casetă, cu
dimensiunile de 2,50 x 3,50 m. După îndepărtarea stratului arabil (cu aceleaşî
caracteristici anterior amintite) în jumătatea sud-vestică a casetei s-au profilat o serie
de pietre şi material tcgular puternic fragmentar, fără o configuraţie regulată şi fără
legătură de mortar între ele (fig. 7-8). Maniera în care au fost dispuse aceste materiale
trădează o abandonare a lor nesistematizată, într-un loc uşor mai adâncit (fig. 8).
Complexul, interpretat ca o posibilă groapă menajeră s-a adâncit până la aproximativ
0,80 m. sub ci profilându-se acelaşi steril arheologic de culoare brun-gălbuie, loessoidă
(fig. 8).
Concluzii
Arealul a reprezentat în diferite epoci o zonă uşor mlăştinoasă, fapt confirmat
de consistenţa lutoasă, glodoasă a solului. Aspectul deosebit de plan al terasei, aflată
la poalele dealului Mamut, a favorizat astfel de fenomene în urma cărora apele
meteorice au putut căpăta caracterul de permanenţă. Singura locuire umană sesizată
în cadrul accastei parcele este cca din epoca romană, când, probabil, aici s-au aflat
periferiile ca11abae-lor. Din păcate, depunerile aparţinând acestei epoci - de regulă
clădiri, locuinţe, ziduri - au fost puternic afectate de lucrările agricole, desfăşurate de-
a lungul ultimelor două secole. Singurele vestigii rămase neatinse sunt reprezentate
de tălpile de fundaţii, în cazul unor ziduri, sau de complexele adâncite, ca în cazul
celui descoperit în secţiunea III, cc poate fi interpretat ca un posibil loc de depozitare
a reziduurilor provenite de la construcţii dezafectate.
astfel: O - 0,30 (0,35) m, strat arat, culoare neagră-brun închisă, sol lutos, consistent,
în amestec cu material litic şi materiale arheologice de epocă romană (fragmente de
tegulae, puternic fragmentate, fragmente ceramice, foarte puţine );0,30 - 0,60 m, strat
nederanjat de lucrările agricole, de culoare neagră, ce conţinea, la rândul său, materiale
arheologice de provenienţă romană (tegulae fragmentare, pietre de diferite dimensiuni
ceramică sporadic);0,60 (0,65)-0,90 m, strat de culoare gradată, dinspre brun închi~
spre brun şi apoi gălbui, sol cu o consistenţă deosebită, tasat, lipsit de materiale
arheologice în poziţie principală (materialele ceramice şi tcgulare descoperite în
190
cuprinsul său au ajuns prin telescopare);0,90 m limita superioară a stratului de culoare

galbenă, de consistenţă lutoasă, steril arheologic.În ceea cc priveşte şanţul descoperit
în Sl/2004 (fig. 4-5), funcţionalitatea lui ne este încă neclară. Nu este exclus, credem,
în ciuda formei sale destul de regulate, să fie vorba de o formaţiune naturală, un torent
antic sau, mai puţin probabil, o canalizare. Direcţia sa poate susţine o astfel de afim1aţie.
Rezultatele cercetării arheologice de_ salvare din perimetrul proiectatei locuinţe familiale
a cetăţeanului Buda Ioan Viorel, dovedeau faptul că aceasta se află în imediata apropiere
a marginilor oraşului roman, probabil într-o zonă care a funcţionat ca spaţiu de depuneri
reziduale în perioada de sfârşit a stăpânirii romane şi, probabil şi imediat după aceea.
191
Fig. I . - Vedere de ansamblu asupra terenului supus descărcării de sarcină arheologică.

Se vede SI şi SIIl/2004.
Fig. 2. - Detaliu a upra aglomerării de materiale de constructi

talpa unei fundaţii , de coperite în Sl. l ), reprezentând
192
Fig. 3. - Vedere de ansamblu asupra

S 1, dinspre nord.
Fig. 4. - Vedere de ansamblu asupra şanţului (Sl) descoperit în carourile 1-2.
193
Fig. 5. - Deta liu asupra zonei de nord-ve ta şanţului (S I) şi modu l de conturare

a lui pe perete le vesti c al secţiunii I.
Fig. . Vedere a upra profilului tratiirraft de nord a l SU.
194
Fig. 7. Vedere asupra profilului stratigrafic de nord al SIII.
Fig. 8. Detaliu asupra aglomerării de materiale arheologice din profilul sudic al SUI.
195
CERCETĂRI ARHEOLOGICE DE DESCĂRCARE DE SARCINĂ ARHEOLOGICĂ

ÎN ALBA IULIA, DEALUL FURCILOR (STR. IZVORr'
MARIUS MIHAI CIUTĂ, AUREL DRAGOTĂ
în luna august a anului 2004 ca urmare a solicitării din partea DJCCPCN Alba,
am primit documentaţia necesară pentru descărcarea de sarcină arheologică a _unei
parcele aflate în intravilanul oraşului Alba Julia, zona strada Izvor (Dealul Furcilor),
în vederea construirea unei locuinţe familiale, de către proprietarul Mihăilescu Florin
Gabriel, proiectul vizând o suprafaţă de aproximativ 140 m 2 ( 134,5 m 1 ). teren
construibil. Până la momentul debutului cercetărilor arheologice (2004), terenul a
fost ocupat de culturi agricole.
Cum din arealul înconjurător al zonei respective erau cunoscute rezultatele
cercetărilor arheologice obţinute în urma unor cercetări sistematice (D. Protase, în
anii '50) dar şi a repetatelor descărcări similare de sarcină arheologică din ultimii 5-
1O ani. şi erau cunoscute uncie staţiuni de interes arheologic, situaţia a necesitat
efectuarea unei săpături de descărcare de sarcină istorică. Lucrările s-au efectuat, în
perioada 26 august - 3 septembrie 2004, pe baza autorizaţiei de săpătură Nr. 224/
2004, emisă de Direcţia Monumente Istorice şi Muzee, din cadrul Miriisterului Culturii
şi Cultelor.
Zona cercetată se află pc terasa întinsă a platoului Cetăţii Alba Iulia (altitudine
relativă: 242m), spre vest, în intravilanul oraşului, pe teritoriul vechiului oraş Apulum
(Apulum/[). Pentru o localizare mai precisă precizăm faptul că punctul investigat se
află la: aproximativ 200 metrii spre sud faţă de monumentul martiriului lui Horea şi
Cloşca; 150 m est de D.J. I 07 .A, ce duce spre localitatea (suburbia) Pâclişa; la cca 50
metrii vest de Strada Izvorului.
Din punct de vedere topografic, în conformitate cu datele expertizei şi a
măsurătorilor efectuate din punctul de staţie 100 ( cu ajutorul aparatului THEO 020a
în sistemul de proiecţie Stereo '70), parcela prezintă următoarele coordonate:
176°60'75" faţă de Catedrala Catolică, 37°66'90" faţă de Moara Bălcescu. Parcela
arc o formă relativ dreptunghiulară (C.F. 32059), relativ plană (cu uşoare alveolări),
cu laturile lungi orientate nord-vest - sud-est. Ca vecini, menţionăm: la vest drum
particular; la nord Gordeş Veronica; la est Stan Nicolae, iar la sud Stanciu Mihai.
• Beneficiarul contractului de cercetare a fost dl. Mihăilescu Florin Gabriel.
196
Cercetarea arheologică
Conform informaţiilor deţinute la momentul debutului cercetărilor, se bănuia
faptul că în areal se pot afla limitele oraşului roman, mai precis limita periferiilor sud-
vestice ale acestuia. Documentarea prealabilă s-a concretizat prin studiul rapoartelor
realizate anterior în urma lucrărilor similare în arealul apropiat şi deplasarea (cercetarea
de teren) în vederea familiarizării cu arealul şi poziţiile descoperirilor anterioare.
Trebuie să menţionăm aici faptul că pe arealul ocupat la ora actuală de proprietatea lui
Stanciu Mihai au fost efectuată descărcarea de sarcină în anul 2003, de către R. Ciobanu,
cercetător de la Muzeul Unirii Alba Iulia. Precizăm faptul din raportul cercetătorului
mai sus amintit, reieşea situaţia lipsei oricăror depuneri de interes arheologic, situaţie
relevată pe un perimetru a cărui limită nordică se afla la aproximativ 7 m. spre sud de
perimetrul aflat în atenţia noastră. Din informaţiile anterioare reieşea faptul că sterilul
de culoare galbenă (argila /oess-oidă) apare foarte aproape de suprafaţă, situaţie
confirmată şi de o groapă recent efectuată de proprietar, dar şi de drumul de pământ
cc face legătura între proprietate şi D .J. 107 .A. Din informaţiile obţinute de la localnici,
am aflat faptul că în anii '40-'50, locuitorii oraşului au procedat la exploatarea masivă
a lutului din acest areal în scopul fabricării de cărămizi.
La momentul deplasării la faţa locului, proprietarul procedase la trasarea limitelor
spaţiului vizat pentru construcţie, prin marcarea cu var a ductului fundaţiilor (fig. 1).
Suprafaţa cercetată (săpată) sistematic de noia fost de aproximativ 40 m 2 (38,5
m 2), la care se adaugă şi sondajele suplimentare realizate pe ductul fundaţiilor casei,
la care s-a realizat supraveghere permanentă, cu o suprafaţă de peste 30 m 2 • Practic,
suprafaţa totală investigată a ajuns astfel la aproximativ 70 m 2 •
Au fost practicate două unităţi de cercetare: SI/2004, o secţiune de control şi
informare stratigrafică, cu dimensiunile de 12,5 x 2 m, orientată est-vest, situată în
extremitatea sudică a parcelei construibile; SII/2004 = 14 x 2 m, s·ondaj de control
stratigrafic, situat pe latura de nord a parcelei (din motive evidente a fost excavată
secvenţial, cu martori lăsaţi din doi în doi metrii, pe casete (Cl-C3).
S1/2004
După îndepărtarea stratului arabil, de culoare brun-gălbuie, argilos, deosebit
de dur, lipsit cu desăvârşirc'de materiale de factură arheologică, de la adâncimea de
aproximativ 0,30-0,35 m. s-a profilat un strat, galben la culoare, lipsit total de materiale
arheologice, considerat de noi sterilul arheologic, loessoid (fig. 2-3). Pentru o imagine
clară a stratigrafiei, în toate carourile secţiunii s-a procedat la adâncirea şi în acest
strat, chiar dacă el nu a fumizat absolut nici un material, până la 0,75 m (fig. 3).
S11/2004
Pe latura nordică, mai lungă a parcelei, a fost executată o nouă unitate de control
şi informare stratigrafică. Deoarece prima secţiune oferise deja informaţii preţioase
cu privire la situaţia arheologică, s-a procedat la cruţarea unor porţiuni din cuprinsul
acestei unităţi de cercetare, optându-se pentru varianta cu intermitenţa casetelor. S-au
197
deschis tn:i casete, corespunzând carourilor secţiunii, primele două CI şi ~II cu

dimensiunile de 2 x 2 m. iar cea de a treia (CIII), cu dimensiunile de 3 x 2 m. (fig. 4).
Caseta c J cu dimensiunile de 2 x 2 x 0,80 m, aceasta a dovedit faptul că în
această zonă stra;ul de depuneri arheologice lipseşte cu desăvârşire, la adâncimea de
OJO m apărând sterilul arheologic loessoid de culoare gălbuie (fig.~): Ac~eaşi situaţie
s-a conturat şi în următoarele două casele, imediat sub stratul mat mch1s la culoare
profilându-se, uneori chiar mai sus, la 0,20 m, sterilul loessoid, nederanjat de nici o
intervenţie antropică (fig. 6).
Concluzii
astfel:
-O - 0,30 (0,35) m, strat arat, culoare brun-gălbuie, sol lutos, consistent,
deranjat de lucrările agricole, lipsit de materiale sau urme de intervenţii
antropice de natură arheologică;
-0,35 - 0,80 m, strat nederanjat de lucrările agricole, de culoare galbenă, ce
nu conţine, la rândul său, materiale arheologice.
Nu este exclus, credem, ca în perimetru să fi existat depuneri arheologice de

factură romană sau medievale, însă exploatarea masivă a argilei galbene, nisipoase în
scopul confecţionării de cărămizi destinate construcţiilor au afectat exhaustiv acel
posibil strat arheologic. Culoarea brună-gălbuie şi subţirimea stratului vegetal
dovedeşte perioada scurtă de depunere a humusului, respectiv a procesului de
pedogeneză.
Rezultatele cercetării arheologice de salvare din perimetrul proiectatei locuinţe
familiale a cetăţeanului Mihăilescu Florin Gabriel, dovedeau faptul că aceasta se
caracterizează prin lipsa totală a depunerilor de interes arheologic.
198
Fig . I. Vedere de ansamblu, dinspre sud, asupra perimetrului supus descărcării

de sarcină arheologică .
Fig. 2. Detalui asupra profilului stratigrafic de nord al SI.
199
Fig. 3. SV2 004, aspect fi nal al u n ităţ ii

de cerceta re c u ste rilul
arheologic surpri ns.
Fig. 4. V dcr de ansamblu as upra TV

2004, ca tel ( I Jl , TII
200
Fig. 5. Detaliu din CI (Sll) cu sterilul arheologic surprins.
Fig. 6. Detali_u din CIII (SII) cu sterilul arheologic surprins
201
RAPORT PRELIMINAR DE CERCETARE ARHEOLOGICĂ

PE TERENUL AMPLASAT ÎN ALBA IULIA STR.IZVORULUI F.N. •
CONSTANTIN INEL
în perioada 28-30 iunie 2004 s-au efectuat cercetări arheologice de salvare d~

către MNUAI, conform contractului de cercetare arheologică nr. 711/18.06.2004 ş1
autorizaţiei pentru săpături arheologice de salvare nr.162/2004, emisă de Ministerul
Culturii şi Cultelor. Terenul aflat în propriet;.;tca lui Gheţe Dumitru, este amplasat pe
str. Izvorului f.n., iar beneficiarul urmează să construiască obiectivul „locuinţe familiale
cuplate", fiind situat la cca. 400m sud de monumentul dedicat eroilor Horia, Cloşca şi
Crişan amplasat pc B-dul 1 Decembrie, colţ cu str. Izvorului. Obiectivul supus cercetării
se află în zona „Dealul Furcilor", unde în decursul timpului au fost descoperite vestigii
aparţinând oraşului roman mw1icipiu111 Septimium Apulense, codul RAN al sitului
cercetat fiind I 026.12 (Fig. 1).
În vederea descărcării de sarcină arheologică au fost realizate 6 secţiuni
amplasate pc suprafaţa destinată realizării obiectivului sus-menţionat, care au
următoarele dimensiuni: S. l = 4x 1,5m; S.2 = 4x 1,5m; S.3 = 4x 1,5m; S.4 = 4x 1,5m;
S.5= 3x3m; S.6= 3x2m.
Secţiunea S.1. Amplasată în colţul de sud-est al viitoarei construcţii, ca dezvăluie
următoarea stratigrafic: 0,00 - 0,20m nivel vegetal; 0,20 - 0,62m nivelul roman în
care au fost descoperite fragmente de ţigle romane, fără a fi observate urmele vreunei
locuinţe romane; 0,62m - 0,75m sterilul arheologic (lut de culoare maro-gălbuie).
Secţiunea S.2. Plasată în colţul de sud-vest al amplasamentului viitoarei
construcţii, această secţiune prezintă următoarea stratigrafie: 0,00- 0,20m nivel vegetal;
0,20 - 0,54m nivel de culoare maro-brun, fără vestigii arheologice; 0,54 - 0,65 nivel
steril arheologic de culoare gălbuie.
Secţiunea S.3. Deschisă în colţul de nord-est al terenului investigat, aceasta
prezintă următoarea stratigrafic: 0,00 - 0,26m nivel vegetal; 0,26 - 0,66m nivelul de
epocă romană, în care apare groapa notată G. l cc coboară în steril până la - I 75m·
0,66 - 0,75m nivelul steril arheologic . ' '
. ~ccţiu~ca S.4. Dcs_chisă în colţul de nord-vest al terenului investigat, aceasta
prczmta urmatoarca stratigrafic: 0,00 - 0,20m nivel vegetal; 0,20 _ 0,85m nivelul de
epocă romană, !n care ap~re locuinţa notată L. l cc coboară în steril până la_ 2,75m;
0,85 - 1,00m nivelul stcnl arheologic.
• 13endi-:1aml contractului ue cercetare a fost ul. Gheţe Dumitrn
202
Secţiunea S.5. Plasată între S. I şi S.2 , această secţiune prezintă următoarea

stratigrafie: 0,00 - 0,20m nivel vegetal; 0,20 -- 0,54m nivel de culoare maro-brun,
fără vestigii arheologice; 0,54 - 0,65 nivel steril arheologic de culoare gălbuie.
Secţiunea S.6. Deschisă lângă S.4 cu un martor sudic de Im, aceasta prezintă
următoarea stratigrafic: 0,00 - 0,20m nivel vegetal; 0,20 - 1,50m nivelul de epocă
romană, în care apare locuinţa notată L.1 cc coboară în steril până la - 2,75m; 1,50 -
1, 75m nivelul steril arheologic.
Concluzii. După cum se poate observa din prezentarea succintă a descoperirilor,
observaţiile stratigrafice permit constatarea existenţei unui nivel de locuire de epocă
romană, materilizat în acest punct prin descoperirea unei locuinţe îngropate (bordei)
notată L.1, a unei gropi de formă aproximativ circulară (notată G .1 ), şi, respectiv a
unor urme de la acoperişul unei alte locuinţe romane de suprafaţă (fragmente de tegulae)
a cărei amplasament probabil că se găseşte pc latura de sud, în afara suprafeţei destinate
realizării obiectivului propus de beneficiar.
Locuinţa L.1 este un bordei de dimensiuni destul de impresionante (aprox.
5x4 m), a cărui groapă atinge adâncimea maximă de 2, 1Om şi care conţine în umplutura
sa o importantă cantitate de ceramică fragmentară care aparţine categorici fine şi
semifine realizată la roată, câteva cuie din fier, şi un fragment de la un vas de sticlă.
De asemenea, în profilul gropii locuinţei se pot observa urme ale unei incendieri
masive, care posibil să indice sfârşitul violent al acestui complex-locuinţă.
Groapa G.1 este o groapă de formă aproximativ circulară, care intră în ambele
profilc ale secţiunii S.3, şi care conţine resturi ceramice din accaşi categoric ca şi cele
din L. l, precum şi cantitate importantă de materiale osteologice. La adâncimea de -
1,60 m în groapă, spre profilul sudic, au fost descoperite două vase fragmentare, unul
depus în picioare, celălalt cu capul în jos, fără să conţină resturi osteologice sau pigment
de arsură.
Fragmentele tegularc descoperite în S.1, pc o suprafaţă destul de însemnată, ne
permit să presupunem că aparţin unei alte locuinţe romane (probabil de suprafaţă), al
cărei amplasament nu a putut fi surprins în interiorul suprafeţei supusă cercetării
arheologice de salvare.
La final s-a trecut la demontarea integrală a complexelor descoperite,
înregistrarea grafică şi fotografică a descoperirilor, precum şi la recoltarea materialelor
arheologice care se află în curs de prelucrare în cadrul muzeului.
203
Fig. I . Localîzarea punctului cer etat (•)
204
o 2 3
l. EGENDt,
W-'l.l nivel v.?geicl

[~.;! nivel romnn
l0~'J steril.
Q 2 3 i.m
- 0,75 - 0,75
r- -1.75 r--
.,---
o 2 3 4m
Fig. 2. Planimetria şi stratigrafia descoperirilor (desene): A - profil sudic al secţiunii S.3 cu

groapa G. I, B - groapa G l descoperită în secţiunea S.3, C - profil sudic al secţiunii
S. l, D - profil sudic al secţiunii S.5, E - profil sudic al secţiunii S.2
205
L FC1FHOA
b-
r.?"Jll ni..-1!'1 vrqetc:::
-
'
' ''
' '
(. . , l"\IWf'I ltltTi'JfJ
1,. leritil.o 9=1l~nu

L~~~ 1.h-ril
LEGENDA
IZZll ,,,... ,, Vt'-"'tol

c::::J ruw:t roman
~ lrnltlr1 galbr na
~ steril
~ or:uro
---~-~-~
Fig. 3. Planimetria şi stratigrafia descoperirilor (desene): A - profil sudic al secţiunii S.4

B - secţiunea S.6 cu locuinţa L. l, C - secţiunea S.4 cu locuinţa L. I, D - profil sudic al
secţiunii S.6.
206
RAPORT ASUPRA SĂPĂTURII DE SALVARE

DE LA ALBA IULIA-8-dul HOREA, NR. 22
CRISTIAN I POPA, PAUL MIHAI, GEORGE BOUNEGRU
I. Localizare şi istoric al cercetărilor

Terenul supus descărcării de sarcină istorică I se află situat pc 8-dul Horea, nr.
22, în imediata vecinătate a sediului firmei de televiziune prin cablu ASTRAL. Zona
în sine era foarte puţin cunoscută din punct de vedere arheologic, existenţa unor posibile
vestigii fiind, mai degrabă, dedusă din seria de descoperiri produse pc un areal mai
vast, mai mult sau mai puţin apropiat, cuprins între fortificaţia romană şi medievală şi
cimitirul de la Sta,tia de sa/v,1re. Cele două puncte de reper au fumizat, până în prezent
descoperiri de epocă romană şi medievale timpurii. Cercetările de pe proprietatea
Staicu urmau să precizeze o posibilă verigă de legătură între cele două importante
obiective.
II. Descrierea suprafeţelor cercetate
Condiţiile de pe teren (arealul supus cercetării este situat într-o fostă livadă), ca
şi suprafaţa mare a perimetrului construibil au permis o abordare clasică a sitului. Au
fost trasate o secţiune magistrală (S I) pc lungimea terenului, trei suprafeţe (S II, S III,
SIV) şi o casetă (CI), fiind, astfel, acoperite mai bine două treimi din obiectiv. Datorită
imposibilităţii de evacuare a pământului, restul suprafeţei necercetate se va aborda
abia după eliberarea acestuia de pământul rezultat din săpătură.
S I (27 x 2 m) a fost trasată pc lungimea maximă a arici construibile, pc latura
de NE.
C I ( 4 x 4 m) a fost, iniţial, concepută ca o suprafaţă distinctă despărţită, la
extrema de SE de S I printr-un martor de 0,5 m. Însă prăbuşirea martorului în urma
îndepărtării pământului săpat cu utilaje mecanizate ne-au determinat să renunţăm la martor
şi să creăm o casetă a S I, care îi dă acesteia din unnă, în final, forma literei L.
S II (5 x 3,50) a fost trasată paralel cu S I şi în continuarea CI.
S III (6,50 x 3,50 m) a fost trasată paralel cu S I şi în continuarea S II.
SIV (10 x 3,50 m) a fost trasată paralel cu S I şi în continuarea S III.
• Beneficiarul contractului de cercetare a fost dl. Doru Staicu.

1
În cursul cercetărilor am beneficiat şi de sprijinul studentelor Mihaela Benga şi Adela Kudler
(Universitatea„ I Decembrie 19 I 8" Alba Iulia) cărora le multumim şi cu acest prilej pentru efortul
depus.
207
III. Stratigrafia . . . "l · ·

Etalon pentru situaţia stratigrafică generală a 0?1cct1vulu1 cercetat I const1~1~
profilul de Nf: al s I, cc se prezintă astfel: 0_-0,20 i:ii- m~el vegetal, d~ culoare cenuşi~,
_ 0,20-0,30/0,50 111 _ nivel de cultură medieval timpunu (sec. X), d1.: cul_oarc cenuşm
• I · - . _o 1()/0 50-0 80/0 90 m -- strat steril din punct de vedere arheologic, de culoare
mc 11sa, ,- , . , • · l 1
· -1b m·c·. - O,80 -O,90 m - .solul virgin , de culoare galbenă.. Intre m 10-27
ccnuş1u-ga . .mve u
de sec. X este suprapus de un nivel subţire (0,5-0, 1Om) cc aparţmc evului mediu (sec.
XIII-XV). de culoare cenuşiu-neagră.
IV. Rezultatele cercetării arheologice
Cercetările desfăşurate în condiţiile unei săpături de salvare au impus, pe măsura
apariţiei vestigiilor, o abordare sistematică. Vom face o prezentare în ordine
cronologică, pc scurt, a descoperirilor.
IV .1. Descoperirile de epocă romană
Materialele de epocă romană nu au fost descoperite într-un nivel distinct de
cultură, ci, fără excepţie, în poziţie secundară, în straturile superioare. Nu excludem
însă posibilitatea ca aceste materiale să fi fost antrenate din nivelul ce suprapune solul
virgin, în care încă nu au apărut materiale arheologice. În acest ultim caz, am avea, pe
acest loc, o locuire sporadică de epocă romană.
IV. I. I. Ceramica
Pc întreaga suprafaţă cercetată au apărut, cu totul sporadic, fragmente ceramice
de epocă romană, în exclusivitate arse până la cărămiziu.
În poziţie secundară, ceramică de epocă romană a apărut în majoritatea
mormintelor unei necropole din epoca migraţiilor cercetate, ca şi în inventarul unei
locuinţe din sec. X.
Constant, atât în stratul de cultură, cât şi în complexele cercetate au apărut
fragmente de materiale de construcţie romane (ţigle, cărămizi), fără însă a purta urma
unor ştampile sau urme digitale.
IV.1.2. Piese litice.
În cadrul S 1/2004, caroul 1, la adâncimea de - 0,40 m a fost descoperit un
fragment dintr-un monument roman, lucrat din calcar. Din acesta se mai păstrează
doar o mică porţiune, pe care se mai poate descifra cu claritate litera /, realizată într-
o manieră clasică. Foaite probabil, dată fiind distanţa mare dintre literele care ar fi
trebuit să formeze un text, să ne aflăm în faţa unei altar votiv, iar litera / să fi făcut
parte din formula de debut a dedicaţiei/ [ovi Optimo Maximo].
IV. 1.3. Descoperiri monetare
În inventarul Locuinţei 1, cc datează din sec. X a fost aflată, în poziţie secundară,
? monedă romană_ ~c _b_ro~z. P!csa păst~cază patina nobilă, însă datorită circulaţiei
mtensc este greu lmbila fiind, 111 consccmţă, greu de identificat emitentul.
IV .2. Epoca migraţiilor
Pe întreaga suprafaţă cercetată au apărut morminte cc fom1ează O necropolă
din perioada migraţiilor.
208
IV.2.1. Ritul funerar

Au fost cercetate, parţial sau integral 18 morminte, toate de înhumaţic, depuse
în gropi de formă dreptunghiulară, orientate est-vest. Micile devieri-de la această
orientare, trebuie puse pc scama înmormântările în anotimpuri diferite. Într-un singur
caz (M 7) groapa defunctului arc o orientare NNE-SSV, sensibil diferită.
De la bun început, dorim să precizăm faptul că toate mormintele cercetate au
fost jefuite. Braconarea lor a condus la bulversarea întregii amenajări funerare, a
scheletelor cât şi a inventarului sau posibilelor ofrande. În această situaţie, nici unul
dintre morminte nu are păstrat scheletul întreg sau în poziţie anatomică. Mai mult, în
cazul câtorva morminte (M 2, M 4, M 15, M 16) se păstrează doar câteva mici fragmente
osteologice sau puţine oase umane. Situaţiile în care s-au mai păstrat părţi din schelet
în poziţie anatomică (precum M 17), ne indică o orientare a defuncţilor cu capul spre
vest şi picioarele spre răsărit.
IV.2.2. Inventam/ funerar
Jefuirea celor 18 morminte s-a produs prin săparea integrală a gropii mormântului
antic, cu mici abateri, în care fie s-au cruţat porţiuni din mormânt, fie s-a lărgit groapa
sepulcrală. În acest mod este sugerată, indirect, prezenţa unor obiecte din metal preţios,
întâlnite în mormintele perioadei căreia îi aparţine necropola. Astfel, toate obiectele
de inventar, cu o singură excepţie (şi aceea discutabilă) au fost aflate în poziţie
secundară. Fiecare mormânt poartă şi urme de cărbuni, un caz de excepţie constituindu-
! M 18, în care, pe fundul gropii s-au păstrat fragmente dintr-o scândură, probabil din
coşcmg.
Categoriile de piese întâlnite în morminte sunt puţine şi slab reprezentate.

IV.2.2.1. Obiecte de metal
În unele morminte au apărut mici fragmente ale unor piese lucrate din fier, fie
nituri ai unor piepteni, fie cuie. Din bronzau fost lucrate o verigă de cataramă inelară
(M 18), o bordură fragmentară a unei casete(?) din lemn (cu lemnul încă păstrat) (M
9), o aplică de curea (M 10) sau mici fragmente de tablă (M 13, M 14). În M 14 s-au
găsit şi două mici aplici de formă dreptunghiulară lucrate din metal alb-cenuşiu,
probabil argint.
IV.2.2.2. Obiecte de os
Cele mai numeroase piese sunt pieptenii bilaterali lucraţi din os, prevăzuţi cu
nituri din fier, prezenţi în M 5, M 6, M 7, M 12, M 14. Un singur exemplar a fost găsit
întreg, păstrat posibil in situ, în părul defunctului din M 14. Două piese sunt decorate
(M 5, M 14).
IV.2.2.3. Obiecte de sticlă
În M 12 s-a găsit o mărgea din sticlă albă, mată, de formă sferică.
Merită subliniată descoperirea, în cadrul M 18, a şapte mărgele din sticlă de
culoare rubinie, acoperite cu o pojghiţă de culoare galbenă cc cuprinde inclusiv
perforaţia pieselor. Se pot distinge două tipuri de mărgele: bitronconice, alungite (şase
exemplare) şi sferice (1 exemplar).
209
IV.2.2.4. Ceramica .
areon,· m mon ni·nte au '"ost găsite mici fragmente ceramice. Acestea sunt de
R A
1 ' , • . .
culoare cenuşie şi au fost lucrate la roata rapidă. I~tr-un smgur caz (M 17) se d1stmge
şi un decor format din caneluri înguste dispuse onzontal.
IY.2.3. Ofrande
Trebuie subliniată prezenţa, în fiecare mormânt cercetat, a cel puţin unei cochilii
de melc, în uncie gropi sepulcrale fiind găsite în grămăjoară la partea -~uperioa~ă.
Remarcăm în cadrul necropolei, M I 8 cc avea pe fundul gropu urme dmtr-o
scândură arsă iar ca inventar şapte mărgele din sticlă, un fragment foarte mic din
sticlă plată (de la un pahar ?), o verigă de cataramă inelară din bronz, un obiect din
fier şi fragmente ceramice.
IY.2.4. Datare, atribuire etnică
Înainte de a proceda la o analiză a materialului, vrem să atragem atenţia asupra
unor situaţii stratigrafice surprinse în timpul cercetărilor. Astfel, s-a putut observa că
gropile unora dintre morminte urcă până la baza nivelului de cultură din sec. X, unele
oase umane fiind antrenate până aici. Mai mult, la partea superioară a Locuinţa 1,
datând din sec. X au fost găsite două fragmente de calote craniene. Acest lucru ne
sugerează un posibil răspuns la întrebarea: când şi cine au fost cei care au jefuit
mormintele? Foarte probabil, date fiind aceste observaţii, ca jefuirea să nu se fi produs
în antichitate, ci abia în sec. al X-lea, posibil odată cu ridicarea respctivei locuinţe, de
către proprietarul acesteia. Acest lucru este întărit şi de prezenţa în groapa M 15 a
unei buze dintr-o oală de sec. X. Desigur, aceasta reprezintă, în stadiul de faţă, doar o
ipoteză de lucru.
Puţinul inventar avut dispoziţie ne ajută să creionăm, în linii mari, o datare
preliminară a necropolei, materialul fiind abia în curs de prelucrare.
Ceramica este atât de puţină şi atipică, încât nu poate constitui un element de
datare sigur, însă remarcăm factura, arderea şi culoarea cenuşie, specifice ceramicii
postromane (sec. IV-VI p. Chr.).
Veriga de cataramă din bronz, de tipul inelar este o prezenţă frecventă în
mormintele vechilor germani (goţi, gepizi), fiind întâlnită pc parcursul sec. IV-VI p.
Chr.
Mărgelele din sticlă colorată sunt şi ele întâlnite frecvent în morminte gepidice.
Pieptemi" de os din tipul bilaterali îşi fac apariţia, sporadic, chiar la vreme romană
fiind întâlniţi apoi, ca rarităţi, în siturile gotice de tip Sântana de Mureş-Cerneahov'
însă sll!1t specifici populaţiei gepidice, la care apar frecvent ca piese de inventar funerar'.
. In consecinţă, încli~ăm să datăm necropola din epoca migraţiilor undeva în
pc,:1oada sec. V-~Ip. Chr._ ŞI o legăm de populaţia gepidică. Lipsa inventarului ceramic,
ata_t de frecvent m m?rmmtele gotice, ca şi prezenţa sigură, a unui inventar bogat în
obiecte de metal preţios (prezenţă ce a şi condus la braconarea lor) sunt alte indicii în
acest sens.
210
IV .3. Descoperirile medievale

Peste necropola din epoca migraţiilor avem o locuire medievală timpurie.
Materialul descoperit în nivelul de cultură este prea puţin semnificativ, însă
deosebit de bogat este cel descoperit în complexele dezvelite până în momentul de
faţă: o locuinţă semiadâncită, două vetre şi o groapă.
IV.3.1. Locuinţa 1/2004.
În S I şi S III au fost surprinse limitele unei locuinţe semiadâncitc, de mari
dimensiuni (cca. 5,50 m pe una din lungimi şi cca. 7 m pc diagonală), prevăzută pe
latura de vest cu o laviţă, cruţată în lutul galben. Fiind în curs de cercetare, nu avem
date despre suprastructura complexului. Remarcăm doar descoperirea unor bucăţi
mari de chirpici şi a unei bârne carbonizate, la cca. 3 m est de locuinţă, cc pot aparţine
acesteia. Se parc că pe latura <;ie NE locuinţa era prevăzută cu o instalaţie de încălzit,
lucru sugerat de o alveolare cc conţinea multă ceramică cu urme de cărbune şi ardere
secundară, ce putea constitui cenuşarnl. În această zonă au apărut şi fragmente dintr-
un platou de lut. Părţi din partea inferioară a locuinţei erau pavate cu material de
construcţie roman sau pietre.
IV.3.1.1. Ceramica se găseşte în cantităţi impresionante. Ornamentaţia este
compusă, fo general, din benzi orizontale formate din linii vălurite şi linii orizontale
paralele, apropiate sau distanţate. Un element de decor mai rar întâlnit în acest complex
este cel format prin imprimare cu rotiţa, în şiruri paralele orizontale. Forma predominant
întâlnită este oala fără toarte, cu marginea trasă afară şi şănţuită uşor la interior. Ca
rarităţi, semnalăm fragmentele unor vase cu marginea exterioară canelată orizontal,
castroane şi străchini, fragmente de capace şi fragmentul unei amforctc lucrate la
roata rapidă.
IV.3.1.2. Obiecte de os
În complex au fost găsite două străpungătoare lucrate din os, ca şi o patină cu
urme evidente de folosire.
IV.3.1.3. Obiecte de bronz
Obiectele lucrate din bronz constau dintr-o verigă şi un mic fragment de tablă
perforată la un capăt.
IV.3.1.4. Obiecte de fier
Relativ numeroase sunt piesele lucrate din fier. S-au descoperit fragmente de
cuţitaşe, un fragment de pumnal (?) în teacă de bronz, un vârf de săgeată romboidală
ca şi alte mici fragmente cu destinaţia greu de precizat.
IV.3 .1.5. Obiecte din plumb.
De aici provine şi o piesă de podoabă de formă sferică, lucrată din plumb.
IV.3.1.6. Obiecte de sticlă.
Intereantă este prezenţa în locuinţă a unor fragmente de sticlă medievală, cu
,,patină" albă sau policoloră.
211
IV.3.2. Groapa I . . .
În cadrul s IV a fost cercetată o groapă de formă aprox1mat1v circulară, _cu
· t Id
d iamc ru c cca. ,
o 80 m , în care au fost depuse fragmente din mai multe vase
. ceramice
.
şi bucăţi dintr-un platou de mari dimensiuni, ce fusese, iniţial, aşezat pe mstalaţ1a de
încălzit.
IV.3.3. Vatra I
A fost surprinsă în S IV, în vecinătatea G /, fiind formată dintr-o pată mare de
arsură, de formă circulară. Este lipsită de orice piesă de inventar.
IV.3 .4. l/2Jtra 2
În S III a fost cercetată o vatră de formă circulară, cu diametrul de cca. 0,70 m,
pe care se aflau fragmentele vitrifiatc ale unui vas întreg, decorat cu incizii orizontale
şi vălurite.
Vestigiile prezentate se pot data, pe baza formelor şi ornamentaţiei ceramicii în
sec. al X-lea, cel mai probabil, în a doua sa parte. Acest lucru este sugerat şi de
prezenţa unor clemente decorative care anunţă ceramica arpadiană.
În S II, cu o prelungire în CI a fost surprins un mic şanţ, cu adâncimea de 0,10
m ce reprezintă, cel mai probabil, talpa unei locuinţe. În conţinutul său a fost găsită
ceramică ce se poate data în sec. XIII-XIV. Ceramică de acelaşi tip a fost, de altfel,
descoperită şi în cursul cercetărilor în S III.
O locuire mai târzie, cc atinge sec. al XV-lea este reprezentată prin fragmente
ceramice sporadice, fragmente de cahle şi de sticlă şi un posibil element sculptural
din piatră.
În concluzie, se poate afirma că cercetările de salvare efectuate pc 8-dul Horea
au adus noi date, esenţiale în primul rând pentru cunoaşterea istoriei perioadei
migraţiilor şi medievale din Alba Iulia. Necropola de înhumaţic gepidică este prima
de acest gen cunoscută în teritoriul actual al Albei lulii, cofinnând mai vechile supoziţii
cu privire la o prezenţă gepidică în zona ruinelor fostului castru apulens. Nu în ultimul
rând, merită subliniată bogăţia inventarului locuinţei medievale (sec. X), aducând noi
precizări în direcţia cunoaşterii Bălgradului la cumpănă de milenii.
212
Fig. l . Plan g_eneral cu plasarea obiectivului cercetat (Alba Iulia str H 22

proprietatea Staicu Doru) ' · orea, nr. -
213
Proprietatea
STAICU DORU
Proprietatea Proprietatea
NANU VIRGIL TODORAUREL
______________ -
..___
alee
.- ·- ·- ·- .
(____a_l_ee_ _ __
Bd.HOREA
Fig. 2. Plan cu situarea săpăturii de salvare (Alba Iulia, str. Horea nr. 22 _
proprietatea Staicu Doru)
214
ALBA IULIA-Proprteutn Stalcu Doru
s 1/2004 - prom nntJanlk (perete NNE)

perete NV
2„
. o• )
'
? ~
V/.
I
I
I
li
I
I
I
I
I fi
I
I
I
I
Ir I
I
I j I ',I,
111 • 11
,illr
,fWJ r,r,r,i
,833 ,ITO '~
.~
ll!J.JJJ.J
15] a0 9G] m0
.,,
!::
:a
Fig. 3. Alba Iulia, str. Hoream. 22 (Proprietatea Staicu Doru) - S I 2004 - Profil stratigrafic
i!
C
z
=
B
.,,
:Di
C
~
I\J z
fn
~
01
"'
N
.....
.,,
!;
o,
=
i:
=
z
=
~
.,,
-
J:11
C
ALBA IULIA-ProprlmlH SWcu Doru
I li
'
S I. S D, S m. S IV, C 1/2004 - pundr111
(i •
'C__,,/I ~~
?
v.•
.
..~- -~ ,
\ ~ ;- ;,:--t\-·,'•••
. , ...
. . ', , :1-
~ ·,~"'ţ-1 . ..,. ~-·· •

;:
:~> .. 1
.•
-·
,.. ·~
.!4. Î"
. ,-
"Î>
~
SI I
•
l
!
r:::ar: :I ' .
=
; •
. ..... : •. ~
1·,,
-t ·.• 11 ~ \/ 1 I, -
I >< I ~-- ·•.. ••

·,. ...·--~:
' . '
' ·. . . .- ,< ,./_./ /
o
IL___ _ ___________ _________ sm _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ __
c,.: -..~.: . _
·-..~•·
Legend•
so
-~-" m- ,!iJ ,..... ,m=:::s
,[i]~ -~--· ., m:11:i..•.-11....... ·eG!J=_,J"'
Fig. 4. Alba Iulia, str. Horea nr. 22 (Proprietatea Staicu Doru) - Plan general al săpăturii
.>
NECROPOLA MEDIEVALĂ TIMPURIE DE LA ALBA IULIA

STR. BRÎNDUŞEI (III)
AUREL DRAGOTĂ, GABRIEL T RUSTOIU, VALENTIN DELEANU,

CORDOŞ CRISTINA, CRIŞAN MONICA, COSMIN M URJAN,
ADELA KUDLER
Cercetarea necropolelor medievale timpurii din spaţiul Transilvaniei, continuă

să ofere elemente suplimentare legate de această perioadă. în special cu privire la ritul
şi ritualul comunităţilor prezente sau stabilite aici. În anumite zone, cum este şi cazul
de faţă, cercetarea cimitirului se va putea realiza şi pc viitor doar prin intermediul
săpăturilor de salvare. Necropola a fost descoperită cu prilejul unor lucrări edilitare
din anul 1997 pc proprietatea D-lui Ştef Gheorghe. Cercetările în această necropolă s-
au reluat în anii 1999 şi 2001 fiind dezvelite un număr de 56 de morminte de înhuma ţie
din secolul al X - lea. În perioada 18. VIII - 8. IX. 2004 a fost studiat un alt perimetru
al acestei necropole, pe proprietatea D-lui Bodea Ioan (Autorizaţie de săpătură
arheologică preventivă Nr. 211/2004), după ce anterior au fost practicate două secţiuni
pe laturile de N-V şi S-E de către dl. Radu Ciobanu. Pentru continuitatea cercetării,
complexele funerare s-au numerotat în prelungirea celor descoperite în anii anteriori.
Mormintele sunt dispuse în şiruri, iar scheletele sunt orientate V( capul) - E cu
unele deviaţii. Defuncţii (bărbaţi, femei şi copii) au fost depuşi în decubit dorsal, cu
craniul căzut pe stanga sau dreapta. Poziţia braţelor este diferită: ambele antebraţe
aşezate pe bazin, antebraţul stâng pe lângă corp iar dreptul pe bazin sau ambele braţe
întinse pe lângă corp. Uneori groapa sepulcrală era bordată cu material litic inform (
pseudo-cistă ), iar alteori mormintele erau acoperite cu bucăţi de calcar (5 cazuri ).
Majoritatea mormintelor acoperite cu material litic, cu o singură excepţie, sunt de
copii. Într-un singur caz s-au întâlnit morminte suprapuse ( M. 59 şi M. 89 ). Sau mai
observat situaţii în care materialul litic este aşezat lângă cap, bazin sau membrele
inferioare. O situaţie mai particulară a oferit M. 63 care avea sub calotă o bucată
de lemn.Resturile de lemn ars sunt frecvente în cele mai multe dintre morminte.
Foarte pronunţate sunt urmele de arsură în M. 89, unde apar pc toată lungimea
gropu.
Inventarul funerar:
Colan. Un exemplar din bronz a fost descoperit în M. 63. Piesa a fost
confecţionată din fir de sârmă de bronz, împletit în patru ( forma l Gieslcr ). Sistemul
de închidere este de tipul buclă-cârlig.
217
Inele di~i,ule. Toate inelele digitale descoperite sunt simple, confecţionate

din fir de bronz.'circular sau lenticular în secţiune. Singura deosebire constă în faptul
că uncie sunt de dimensiune fixă, iar altele sunt deschise, cu capetele mult mai subţiate.
Inele de buc/ii. Ele sunt reprezentate de 3 exemplare descoperite în zona craniului
din M. 89. Au fost realizate din fir de sârmă dubţirc de argint.
Inele.: de păr cu o extremitate JÎ1doită în fonnă de - S Este tipul de artefact
descoperit cel mai frecvent în morminte. Ele sunt confecţionate din argint sau bronz
şi apar în morminte câte unu, două sau şapte.
Aplic/i. La curăţirea M. 59 s-a identificat o aplică din bronz în formă de «umbo»
cu motiv cruciform.
M/irge/c realizate din ceramică sau sticlă de tipul cubic, pepene şi segment.
Denari. La demontarea M. 67 s-a prelevat un denar emis de Petru (1038 -
1041; I 044 - 1046 ). Din M. 59 şi M. 70 sau recuperat două emisiuni monetare de la
Andrei I ( I 046 - I 060). Ambele exemplare aparţin tipului H 8 Kovacs. Acest tip, are
pc avers inscripţia + REX ANDREAS, delimitată de două şiraguri de perle, unul pe
marginea monedei iar celălalt în zona centrală. În interiorul şiragului din zona centrală,
se află o cruce al cărui braţ superior, corespunde în general cu cealaltă cruciuliţă care
desparte textul. Uneori, aversul a fost foarte bine bătut, astfel încât se observă şi pe
revers. Pc revers, care se caracterizează prin faptul că nu a fost bine centrat, se află
legenda + REGIA CIV/TAS.
Spre deosebire de înmormântările apărute în anii precedenţi, pc lângă inventarul
specific, acum se poate observa o organizare a spaţiului sacru, în sensul dispunerii
monnintclor în şiruri. În plus scheletele sunt orientate est-vest, iar datarea lor poate fi
plasată mai târziu, în sec. XI. În stadiul actual al cercetărilor putem constata, în cimitirul
de pe strada Brânduşei, o modificare a ritualului funerar şi o continuitate de
înmormântare începând cu secolul al X-lea şi terminând în cel următor.
218
I+ I *i
'
~ I
I
~
t:::l
cd]
2)
t:::l
~
~
Fig. 1. Localizarea punctului cercetat (•)
219
Fig. 2. Imagine de ansa mblu asupra sapa

~ ~turi i
F1.g. 3. Planul ă păturii
220
CERCETAREA ARHEOLOGICĂ DE LA SÂNTIMBRU-

,,BISERICA REFORMATĂ"
MARIUS-MIHAI CIUTĂ, CĂLIN ANGHEL
Cercetarea arheologică a acestui obiectiv a făcut parte, şi în acest an, din grantul
cu tema „Biserica medievală din Sân timbru. Studiu ist01ic, de artă şi problcm,1tica
conservării" şi a fost realizată cu sprijinul logistic şi material al Universităţii „ 1
Decembrie 1918 din Alba Iulia şi al Ministerului Educaţiei şi Cercetării. Campania
anului 2004 1, desfăşurată între 28 iunie-7 iulie, în baza Autonzaţici de săpăturii
sistematică nr. 179/2004., a avut ca obiective principale cercetarea, prin intermediul
unităţilor de control şi informare stratigrafică, a arealului învecinat laturii sudice
(portalul romanic - contrafortul C2) a navei bisericii şi a îmbinării navei cu altarul
gotic de pe latura nordică, în vederea surprinderii nivelurilor de fundare şi, pe cât
posibil, a unor situaţii stratigrafice nederanjate, care să ofere indicii despre fazele de
construcţie, respectiv reparaţii, parcurse de monument.
În urma unei prealabile documentări bibliografice şi la faţa locului -
legată de rezultatele etapelor anterioare ale eercetării 1 - s-au deschis două
casete-suprafeţe:
- S IV /2004?.. cu dimensiunile de (4 x 3 m), suprafaţă executată
în zona portalului
romanic de pe peretele sudic al navei, în dreptul contrafortului al doilea (C2) pe care
l-a suprapus pc jumătate, în scopul surprinderii planimetrice a succesiunii depunerilor
(fig. 1-2);
- S V /2004 cu dimensiunile de (3 x 2 m), suprafaţă executată în zona de îmbinare,
pe latura nordică, între nava şi altarul bisericii (fig. 4). Aceste casete au avut ca scop
surprinderea raporturilor şi relaţiilor dintre diferite sectoare ale monumentului, în
scopul stabilirii cronologiei relative a fazelor de construcţie.
Secţiunile IV şi V nu au avut, ca urmare a dimensiunilor lor, posibilitatea
surprinderii unei succesiuni stratigrafice, ele nedepăşind, în plan perpendicular, groapa
de realizare a centurii de manşonare a fundaţiilor (fig. 1). În secţiunea V a fost surprins
zidul vestic al sacristiei (fig. 4).
1
La săpături au participat studenţii: Horiana Raica, Cristina Cordoş, Mihai Paul, precum şi alţii, de la
specializarea Istorie-Arheologie a Facultăţii de Istorie şi Filologie a Universităţii mai sus-amintite.
2
M. Simina, Raport privind cercetarea arheologică de la Sântimbru-,,Biserica Reformată': campania
2002, în Cronica Cercetărilor Arheologice, 2003 (Covasna), 274; M. Ciută, C. Anghel, I. Burnichioiu,
Raport privind cercetarea arheologică de la Sântimbru-,,B1'.r;erica Refonnat:1', campania 2003, în
Cronica Cercetănlor Arheologice, 2004 (Cluj-Napoca), 296-297, 253;
221
Suita · 1-1ca- d e butcaza- pc întreaga suprafaţă a~ secţiunilor

· strallgra . prin ~stratul
_ de
- • · . · .
parnant ms1pos negnc1 . , · ·os şi· care reprezintă solul
_ _vegetal. In
._ sccţmnca IV, mea de la
prnnu· 1111ve
· I d e saparc
:- ~ (O , 1o_ o,30) , a apărut vq pnma_ lentila
_ de mortar
_ amestecat
_ cu
r:
1ragmen t,e de ti.glc
, , olane , cărămizi etc. _ Dealtfel,
_ ~ mvelunle. urmatoare de sapare,. .
au relevat straturi şi lentile succesive, conţmand materiale de ~onstrucţ1e ŞI
provenind de la frecventele restaurări şi rcconstru~ri pc care le-a sufe~1t ~o~umen~ul
în ultimele două secole. Aceste lucrări au dcranJat profund straturile ŞI nivelurile
arheologice anterioare, până la aproximativ 0,50 - 0,60 m (pe alocuri chiar către
0,80 - 0,90 m).
Centura de beton cc manşonează fundaţiile bisericii, lată de 0,40-0,50 m, a fost
surprinsă în toate secţiunile deschise, la diferite adâncimi - de la -0,30 m în SIV, la
0,45 în la 0,60 în SV - şi coboară în final până la adâncimile de-1,50 - -1,75 m. (fig.
3-4 ). Groapa realizată pentru construirea centurii s-a caracterizat printr-o culoare
închisă, distinctă, pigmentată puternic cu mortar şi cărămizi, şi a distrus toate nivelurile
şi straturile anterioare, adâncindu-se în sterilul arheologic galben loessoid cu cel puţin
50 de centimetri (fig. 3). Pe fundul gropii s-a surprins o peliculă consistentă de ciment
amestecat cu alte materiale de construcţie.
Diferenţele de adâncime la care a fost surprinsă au ca explicaţie atât diferenţa
de nivel, de peste 0,30m pc care o arc nivelul de călcare actual, mai ridicat pe
latura de nord, unde terenul este mai bine consolidat, fără tendinţe de alunecare,
spre deosebire de latura de sud, unde terenul antrenat de atracţia gravitaţională şi
de apele meteorice, arc tendinţa să „alunece". Diferenţa de adâncime la care se
profilează centura mai este explicabilă şi printr-o situaţie surprinsă în SV, respectiv
în care diferenţa de adâncime dintre centura executată pe ductul fundaţiei navei,
romanice, se află la doar -0,20 m faţă de nivelul actual de călcare, în vreme ce
adâncimea la care se profilează pe ductul altarului gotic este de -60 m (fig. 4).
Prin urmare, o diferenţă de cca. 0,40-0,50 m, explicabilă prin faptul că centura de
manşonare - ce are aceeaşi înălţime, cca. 1 m - a avut ca scop depăşirea în adâncime
a fundaţiilor existente, iar cele ale altarului sunt cu aproximativ 0,40 m mai adânci
decât cele ale navei (fig. 4). Betonul care compune centura se prezintă într-o stare
foarte bună, lipsind cu desăvârşire orice fisuri sau crăpături care să ateste procese
de degradare, dovedind o compoziţie echilibrată şi un aport optim de ciment (fig.
3-4 ). Pentru consolidarea terenului din imediata apropiere a centurii pe întreaga
circumferinţă a bisericii, s-a depus în jurul acesteia un strat masiv de pământ, amestecat
cu lut, care a fost intens bătătorit. Groapa de dezvelire a zidului necesară pentru cofrare
şi manşonare, a fost realizată pe distanţe de aproximativ 1,60 - 2,50 m de la peretele
bisericii, de regulă în trepte, având o adâncime ce depăşeşte, pe alocuri, 2,30 - 2,40 m,
adâncindu-se în sterilul arheologic cu aproape 0,50 m. Pe fundul gropii s-a surprins,
în repetate rânduri, o peliculă consistentă de ciment, amestecată cu alte materiale de
construcţie. Peste această groapă se regăseşte un nivel masiv de construcţie, rezultat
al ultimei reparatii, contemporane, a bisericii. Pe baza observaţiilor stratigrafice se
222
poate conchide că aceste lucrări au avut loc destul de recent, probabil că la începutul
secolului XX. Prezenţa acestei manşonări masive nu este singulară la lăcaşurile de
cult din Transilvania. Cazuri similare sunt cunoscute la Catedrala Romano-Catolică
din Alba Iulia (restaurată în jurul anului 1900 de arhitectul Istvan Mo!lcr 3), bisericile
româneşti din Densuş4, Almaşu Marc 5 etc.
Situaţia stratigrafică relevată î:1 cele cinci secţiuni de control şi informare
stratigrafică executate în cele trei campanii (2002-2004) de la Sântimbru-,,Biserica
Reformată", dovedeşte faptul că pe ariile exterioare navei şi corului bisericii straturile
arheologice sunt puternic deranjate de amenajări recente (secol XIX - XX),
surprinderea unei situaţii stratigrafice clare, ncdisturbate, care să prczerve etapele
realizării/modificării monumentului fiind astfel imposibilă. Cu ocazia aceasta s-au
realizat măsurătorile asupra zidurilor sacristiei, aflate sub nivelul de călcare actual
dar vizibile prin observarea indicilor revelatori sciografiei şi vegetali. S-a constatat
faptul că lungimea sacristiei (zidul de nord al ei) a fost de 6 m., practic pe întreaga
lungime a peretelui drept al altarului, în vreme ce pereţii perpendiculari s-au dovedit
a fi avut aproximativ 3,50 m (fig. I).
Odată cu surprinderea sterilului arheologic loessoid de culoare galbenă, la
adâncimea de aproximativ l ,40-l ,50m, s-au profilat (conturat) patru gropi. Cca mai
recentă (G I), de formă dreptunghiulară, s-a dovedit a fi asociată monnântului 2, fiind
relativ recentă, realizată probabil cu puţin timp înaintea manşonării. Cca de a doua
(G2), de dimensiuni mai mari şi formă neregulată, a fost tăiată de prima groapă. S-a
caracterizat prin prezenţa materialelor de construcţii, motiv pentru care nu excludem
apartenenţa ei la o groapă mai veche, ocazionată de unele reparaţii din secolul XIX
sau mai timpurii. Groapa l a tăiat şi un alt complex adâncit, aparţinând mormântului
3, din care a rămas doar extremitatea sa estică. În fine, sub nivelul inferior al centurii,
în sterilul galben, s-a profilat groapa 4, de mici dimensiuni, care nu a prezentat nici un
inventar, nefiind exclusă golirea ei la momentul construirii centurii.
Mormintele: În campania anului 2004 a fost surprinse două morminte:
M37 = M2/2004 6 - în zona vestică a secţiunii-casetă SIV, orientat est-vest
(extremitatea vestică a mormântului intrând sub profil), aflat la o distanţă de doar
1,50 m de fundaţia navei. Nu a putut fi identificată adâncimea de la care se profilat
aceasta deoarece partea superioară a gropii a fost distrusă de groapa centurii de
manşonare. Sicriul din lemn s-a păstrat în bune condiţii, fiind recuperate chiar elemente
1
R. Hei tel, Principalele rezultate ale cercetărilor arheologice din zona sud-vestică a cetăţii de la Alba
Iulia, în Studii Cercetări de Istorie Veche, 36, 1985, 3, 215-23 I
Săpături inedite A.A. Rusu.
4
5
D. Marcu, Biserica ortodoxă "Buna Vestire" din A Imaşu Mare-Joseni, jud Alba, în Parrimo11iwn
Apulense, II, 2002, p. I I 3.
6
Anterior descoperirii acestui mormânt a mai fost descoperit un schelet deranjat de aceeaşi groapă a
centurii, notat cu MI, dar care nu a avut un context primar.
223
. bronz. d c pc capacul acestuia

ornamenta Ic d111 • precum şi o parte din. şuruburile
. . . .metalice.
. _
. · ·1 · • ului -111 ropicrca de zidul bisericii, bogăţia s1cnulu1, md1ca un
D 111H!nSIUI11 C SICI 1 , < • , • • • • _ ( ?
monnânt cc aparţine, probabil, unui personaj cu rang m_i_crarhia b1scnccasca preot.),
- - tal cu putin timp înainte de realizarea ccnturn de manşonare. Starea foarte
mmorman . · ·· ·
bună de conservare a lemnului sicriului a determinat ncderanjarea conţmutu 1Ul mtenor.
Datare: secolul XIX, probabil cca de a doua jumătate a acestuia.
M38 = MJ/2004 - în zona estică a secţiunii casetă SIV, din acest mormânt au
fost surprinse doar picioarele defunctului (tibiile şi peroneul şi, parţial, f~murul ~e~t),
pai1ca de mijloc şi superioară a scheletului fiind distruse de ~2'.2004). ~1pseşte s1cnul
~i orice inventar. Prin poziţia sa, el dovedeşte certa antenontate faţa de M2/2004.
Datare: epoca modernă(?).
Materialul arheologic
În cadrul campaniei 2004, în SIV, în pământul scos din groapa de realizare_ a
centurii de manşonare, a fost descoperită o monedă de argint, de mici dimensiuni. In
urma identificărilor rcalizatc 7 , s-a dovedit a fi vorba de un denar unguresc, bătut în
vremea lui Maximilian al Ii-lea, la Kărmăs Banya (Kremnica) în anul 1577. Pe avers
se află un blazon iar pc revers apare Fecioara Maria cu Pruncul, încadrată de iniţialele
atelierului monetar8 (fig. 5 a-b).
Concluzii
Biserica reformată de la Sântimbru este un monument ale cărui origini trebuie
căutate în evul mediu timpuriu, care a suferit numeroase intervenţii, adaosuri şi
modificări, încă din epoca imediat următoare construcţiei, precum şi ample lucrări de
restaurare şi consolidare în epocile IlJ.Odemă şi contemporană, fapt relevat de studiul
de parament a monumentului şi confirmat, din păcate într-o mică măsură, de cercetarea
arheologică. Situaţia stratigrafică relevată în cele cinci secţiuni de control şi informare
stratigrafică executate până la ora actuală dovedeşte faptul că pe ariile exterioare
navei şi corului straturile sunt puternic deranjate de amenajări recente (secol XIX -
XX), iar surprinderea unei situaţii stratigrafice concrete în ceea ce priveşte etapele
realizării fundaţiei monumentului este aproape imposibilă.
Cercetarea arheologică a monumentului Biserica Reformată de la Sântimbru -
ca parte integrantă a temei de grant amintite - s-a încheiat'.!, urmând a fi continuată în
alte campanii, ocazionate de alte proiecte şi/sau planuri de cercetare. În această
eventualitate, recomandăm abordarea, cu precădere, a spaţiilor interioare ale bisericii,
cele care, cel mai probabil, au păstrat situaţiile stratigrafice şi contextuale nederanjate.
Îi mulrumim pe această calc d-nei Angela Mureşan de la Muzeul Naţional al Unirii din Alba Iulia
7
pcnlru amabililalca cu care ne-a sprijinit în acesl demers.

"Unger E. MaR_,w· Eremhat<iroz6 Ujlap. I ( I 526-1657), Budapesta, 1958. Conform acestuia piesa are
ca nr. de catalog 99 (Ungaria. Dinar, 1577, Maximilian li, K. B., U I, nr. cat. 99).
'I La momentul C(mccpcrii acestui raport, volumul ocazionat de sfărşitul demersurilor grantului de
cercctar.i:, cc conpnc rezultatele complete ale celor trei ani de săpături arheologice (2002-2004), se
află sub 11par.
224
S111
O 5m
SIIA
Fig. 1. Planul bisericii cu precizarea unităţilor de cercetare (secţiunile) efectuate.
Fig. 2, Biserica Reformată din Sântimbru, vedere dinspre sud

(detaliu cu zona partalului romanic sudic).
225
"
Fig. 3. Secţiunea IV/2004, cu portalul Fi g. 4. Vedere de ansamblu asupra SV/2004:

romanic, centura de ci ment centurile navei ş i altarului, cu diferenţa
şi stratul steril arheologic.
de cca. 0,60-0,70 m ., zidul vestic al
sacristiei.
Fig. 5. Dinar un gar de la Max imili an al II-lea, descoperit în SIV: a. avers, b. re vers.
226
ISTORIE - CULTURĂ
COLECŢIA DE MONEDE MEDIEVALE „PROF. ALEXANDRU BORZA"

AN(iFLA MUREŞAN
Bota11iqul Al. Bor1,a s-a născut în 1.iua de 21 mai a anului 1887 în Alha
Iulia. unde î~i pl'lrece copilăria ~i adolescenta. În ora~ul natal urmea1.ă cur..;urilc
-:,colii primare -:;i ale liceului romano-catolic pc care l-a ahsolvit cu succes în
anul I lJO-f. Este pasionat de ~tiin\elc naturii ceea cc duce la colaborarea strânsă
dintre Al. Bor1.a - elevul ~i Adalhcrt Cscrni - prorcsorul de ~tiinţclc naturii al
liceului şi primul Jirel'lor - custode al Mu1.cului de istoric şi ~tiintclc naturii din
Alha Iulia. Acc ...;ta îi dc1.voltă cu precădere calităţile de hotanist dar ~i pc cele
de arheolog - astrei că elevul ~i mai apoi profesorul Borza î~i alcătuieşte pc
1,îngii multele colecţii de plante ( ierharc) ~i o colecţie numismatică cc conţine
monede romane. medievale ~i moderne.
În studiul de faţă ne ocupăm de colcqia monedelor medievale, intrată în
rnlccţia mu1.eului din Alba Iulia în anul l 971.
LISTA MONEDELOR
BULGARIA
Asan I ( l /86-//%)
I. gros. E-s~. II p. 894.
Ioan al li- !ea Asan (/217-1241)
2-J. gros (2). E S. II p. 894. fig. 1418
UNGARIA
l.11dovic 1( 1342-1382)
4. Denar 1373-1382.U 1 II. nr. 44 l.CNH-l. nr. 89A
Wladislan· al ll-lea (I..J()()_J5'J6)
5. Denar, K-H, 1506, U II nr. 648, CNH, nr. 278A
6. Denar, K-H. L an, linia orizontală de la H- frântil în sus, U II,
nr.647. CNH nr. 272C
'I lfr,mrnt[1, li"!".,, 1111er1111r11/ .li. /J11r:,1, m". 197:l. Cluj. 1•)7J
,\ Eng.l'I - R Snnirl:. Trc111e dl' 11111111s11w1Ic111e 11111dl'nll' l'/ ct11/ll'lll/Jt1rllille. I XlJ-1. p,. 11 .1·,.
r HlJ-1. 'l' \,1 l'lla „E-S". \'lll. III,
' 1·11:,:n E . ,\/aJ.:1,ir
· Fr,·111ha1,im:.11 · LI ·1k11r I · BL1·,.1p•"l·i
u, ~., • • I l)""l)
:- . .,r v.i n1·1
· LI"
· I lfrlhy - Ci. P111h,11. ( "11r1111.1 ,'\'11111111uri1111 H1111,.,1r1,t,· (', 1.11 ll),u ' "
... · ' ·• .,n, ,r va l'lla „CNH".
228
:\Iotei Corvin (/458-/490)

7. Denar. K-P. I. an, U .. 11, nr 574 : CNH, nr 232,
/,udovicol II-iea (/516-15.:6)
8. Denar. K-B,1523, U 11, nr 673, CNH, nr 306A
Fc:rdi11a11d I ( 15.:6-I 564)
9-16. Denar, K.B, 1531, U I, nr 55
Denar, K.B. 1544(2). U I, nr 55
Denar. K.B, 1546. U I. nr 55
Denar. K.B. 1549, U I, nr 55
Denar, K.13, 1558, U I. nr 55
Denar, K.B, 1560, U I. nr 5()
Denar. K.B, 1562, U I, nr 56
,\/uxi111ilia11 al II-iea ( 1564-15 77)
17-20. Denar. K.B. 1571, U.I, nr 94.tip 98
Denar, K.B, 157Z. U.I, nr 94,tip 98
Denar, K.B, 1572, U.I, nr 94,tip 98
Denar, K.B, 1573, U.I. nr 94.tip 98
.'\,fotei iii lf-leil ( I 608-/ 619 J
21. Denar. KB. 161:\. U I. nr 229
11 Gros. NB. 1()15, U I, nr 218
Leopold I ( I 65 7-1705)
23. Denar, K-B, 1676, CNA~ V. p. 43 - k-15
24. Poltura, CB/ ':,-.'~J ,1699,CNA V p. 102-d-l 2
.\li1riil There::.ia ( I 740-1780)
25-2(). Denar. l76J. Cra1g'•. p. 21 nr. 2
Denar, 1767, Craig, p 21 nr. 2
27. Poltura, K-M!P-H,1763, Craig, p 22 nr. 4
AUSTRIA
Leopold I (1657-17051
2~. Gri)schcl, 1696, MB, CNA V, p. 89-k- I 5
29. l creitar, 1701, C.B, CNA V. p. 107-i-14
30. 3 crcţari, 16- .. , GE, CNA V, p. 100-c-lO
31. 6 creiţari, 167(), GC. CNA V, p. 43-m-12
32. 15 creitari, 1662, GH, CNA V, p. 15-g-l I
losi/1(1705-/711)
33. 3 cn:iţari. 1710. CB, CNA V, p.146-d-13
'. 1-1 Jun,!wirlh. Cor1111sN0111111or11111.·lus1riucon1111. BanJ V I 1(157-17-l<ll. Viena. ILJ75. ,c va c1t:1

Cl',A.
'· W D. Craig .. Co111.,·o/lhe lfor/cl !750-{X5tJ, R;1cinc. Wisconsis. 196-1 se va cita „Cr;1ig".
229
PATRIMDNIUM APVLENSE
(·om/ol l'!-/eo ( 17 //-/ NO)

3-l. Gros. 17D. CNA V. p.161-m-13
35. 3 cr~itari ,1733 .Av .CAROL(us).Vl .D(ei).G(ratia) ./ROM( anorum).IM
(pcrator).S(cmper).A(ugustus)l7/l3.ln camp pa_jura bicefală. pc piept în
scul ro1urn.l un tap în două picioan:. Rv.S(anctus)LUCIUS.M(artyr)EP.
(iscopus) CURIE(nsis) Bustul împăratului purtând pc cap coroana.iar în
mâini tine sceptrul si glohul crucigcr.
Moria T/1ere::ia ( 1740-1780)
36-37. phcnnig. 1764, C-A.Craig. p. 8. nr. 8
phcnnig. r. an. C-A.Craig, p. 8. nr. 8
38-39. 1/2 crcitar. 1780. W. Craig. p. 8, nr. 13a
½ creitar. 1764. K. Craig. p. 8, nr. 12
-l0-46. creiţar, 1762 (3), K. Craig. p. 8, nr. 16
l creitar. 1762 (2), K, Craig, p. 8, nr. 16
l creitar, 1763, W. Craig, p. 8, nr. 16
creiţar, 1780, N. Craig, p. 8, nr. 17
Francisc! (1745-1765)
47. ½ creitari. 1764, K. Craig. p. 11. nr. 76
48. 1 creitar, 1762, C , C I,··11· g, p. 11 , nr. 78
/osU al 11-lea ( ! 780-1790)
49-51. 1/4 creitar. 1781(2). S. Craig, p. 13. nr. 126
1/4 creitar. 1782, A. Craig. p. 13. nr. 126
52. ½ crcitar, 1781, S. Craig, p. 13. nr. 127
53-54. I crcitar. 1790(2). S. Craig. p. 13, nr. 128
55. 20 creitari. 1769 '?. E/H-G. Craig. p. 12. nr. 116
Francisc al !!-/ea ( !) ( 1792-1806)
56. ½ creitari. 1800. E. Craig. p. 14. nr. 148
57-60. l crcitar, 1800, (2).E. Craig. p. 14. nr. 149
I creitar. 1800. A. Craig. p. 14. nr. 149
creitar, 1800, S, Craig. p. 14. nr. 149
61-62. 3 crcitari. 1800(3). E. Craig. p. 14. nr. 150
63-64. 6 crcitari. 1800(3). E. Craig. p. 14. nr. 151
65. 6 creitari, 1800 . B. Cra·1g. 1
p. I ➔, nr. I s
_I
66. 20 crcitari. 1803, B, Craig. p. 14, nr. 166
Frnncisc I (li) (1806-1835)
67. 1/4 crcitar, 1812. A. Craig. p. 15, nr. 171
68. ½ crci\ar. 1812. S. Craig. p. 15. nr. 172
h9. ½ creiţar. 1816. O. Craig, p. I 5. nr. 176
70. l creiţar. 1812. S, Craig, p. 15, nr. 173
7 I. c re itar , I 8 l 6 . F. Craig, p. 15. nr. J75
7'2. creiţar. 181 '1, E Craig. p. 15, nr. 175
230
T!i. 3 crci\ari, 1812, E, Craig, p. 15, nr. 174

74. 15 crcitari. 1807, 13. Craig, p. 15, nr. 178
7':l. 20 crci\ari. 1808, A, Craig, p. 15, nr. 183
76. 30 crcitari. 1807, S, Craig, p. 15, nr. 179
77. Taler, 1812, C, Craig, p. 16, nr. 185a
POLONIA
Sigis1111111d ol lll-leo ( I 587-l 63.:)
78. I groş, 1606, G7, p. 121, nr 938
79-92. l j gros, 1621 (2), G, p. 122, nr 971
1,5 gros, 1622 (3), G, p. 122, nr 972
l.5 gros, 1623 (4), G, p. 122, nr 973
1,5 gros, 1624 (2), G, p. 122, nr 974
1,5 gros, 1625, G, p. 122, nr 975
1,5 gros, 1626 (2), G, p. 122, nr 976
93-95. 3 gros, 1598, I-F, G, p. 126, nr 1076
3 gros, 1601, K. G. p. 126, nr 1123
3 gros, 1621, G, p. 128, nr 1138
Ioan Ca::.i111ir ( I 64CJ-f 668)
96. 6 gros, A-T, 1663, G, p. 149, nr 1707
Stanislav A11g11slus ( I 764-1795)
97. 3 gros, 1794, G, p. 177, nr 2442
POLONIA
98. groş, I.B, 1816, G, p. 178, nr 2483
Oraşul ELBING
Sigismund I f I 506-f 548)
99. I groş, L an. G, p.108, nr 582
SUEDIA
Gustav Adolf"( 161 / - / 632 l
100. 1,5 groşi, 1632, E-S\ p. 526
101. l,5 groşi, 1633,
PRUSIA
George Wilhelm (/6/CJ-/640)
102. 1,5 groşi, 1624
M. Gumonski. Hanclhuch iler Po/11ische11 N11111i.,111C1tik. GraL. 1960 se va cila„G"

• .-\. Eni::cl - R Scrrurc, op. cil., tom. III p. 77
231
BAVARIA
Co,·/ Theodor ( J 777-/ 7()9} ,..,~
l(U. 2() nci\ari. 17XI. A. Craig. p. l .;.._1, nr. 71
13RABANT
Alhl'l't s1 Uisohetu ( 1598-/ 6:l. I)
J04. 1/4 talcr.E-S .I 11. p. 77
DAÎ'EMARCA
Chrislion al V-lrn (/670-/69<))
105. l crcitar. 1(180, G.C .,. p. 67
OLOMOUC
Cam/ V vo11 Uchl<!IISl<.:in ( / 66-1-1695)
106. 3 crci\ari. 1670
SILEZlA - WURTENBERG - OELS

Christian L'lrich ( ! 66../-170../)
107. 3 crci\ari. 16 ... , Auktion 1", 95/1999,nr.773, p. 55
TRANSILVANIA
Gahrit!I Batlwr_1· (/608-/6/3)
108. Gros, 1612, U I, nr. 231/230
Gabriel Bethlen ( I 613-161.<)J
109-112. Grn~ lat. 1625,N-B, R 11 • p. 107, nr. 289
Gro~ lat, 1625,N-B, R, p. 107, nr. 289, dar la Rv. RA ~1 nu RAT
Grn~ lat, 1626,N-B, R, p. 110. nr. 33lJ
Gro~ lat. 1626. C-C, R p. 110. nr. 329, U I, nr. 344
Francisc Rakoc:i al II-iea( 1703-17 I I)
113-115 Poltura, 1705.(2) K-B. U, II,nr..592, CNA.V.p.126-a-12
Pnltura, 1706, K-B. U ,II, nr.592, CNA.V .p.127-f- l 2
116-118 10 Polturi. 1706, C-M, U,11, nr.580, CNA.V.p.127-h-9
10 Polturi, 1705 (2),U. II, nr.579,
},!aria There:ia ( 1740-1780)
119. l gn.:schl. 1764. Craig, p. 26, nr. 3
·• W. D Crn1g. (1l.'m1,1111cC1111111gl.'s. 1959, p. <17 Se vu cita „GC".

11
' A11k1 il•ll 95/1 lJ<Jl). M111elc1/ra llll(/ Ne11I:l'II ,\hi11:,·11 1111cl Afrclc1ille11. m. 77 J. p. 55
11
Adolf Rc,ch. Stl'he11hi11):i.,che Mii11:e11 u11d .\fedc1ill,·11 1·1111 15 38 hi,· :11r (j<'ge 111 rc1rt. Hcrmann,tuJt
I lJ() I. Se va cita .. R". •
232
:-.IOLDOVA
flclm :\111\ul ( 13 75- / 3<) J)

12tl. I gni~. cu 2 Jlori Jc n111 în ,cut. ~IBR 1
:. p. 54. m . .:5h
TARA ROMÂNEASCĂ
.\!il"CL'U cel !J1ilr1i11 ( 138(}-/ ./ I SJ

121. Ducat muntean. K. MBR. p.23. nr.168
l\'IOLDOV A ~i MUNTENIA suh ocupaţia rusă ( 17()8-1774 l
FcalL'l"ina a //-11 a Rusiei

122. 2 PARALE= 3 KOPEICI. 1772. Craig. p. 45. nr. 3
123. 3 DENGI. 1772. Craig. p. 45. nr. 3
12--1-. mo11cJă Jc hronz ncitkntilicahilă
Monedele prc1cntatc constituie o colecţie monetarft care redă un tahlou

istoric ~i documentar al prezentei acestor valori numismatice ln Transilvania Je
la srnrşitul secolului al XII-iea şi până la începutul secolului al XIX-iea.
Prezentată cronologic remardim monedele ungun:sti emise Je regii
Ungariei.piese Je l denar.ale lui Ludovic I. WlaJislav al II-iea. Matei Corvin
~i Ludovic al I1-lea hatu te în monetăria de la Krcmnica.
Emisiu11ilur regilor Ungariei Ic succed, încep~înd cu prima _jumfttate a
secolului al XVI-iea nHinedele emise Je împăratii Austriei.ca regi ai Ungariei.
piese OL' Jenari apartin:rnd lui FerJinaml I. Maximilian al Ii-lea. Matei al II-iea.
Leopold I şi MariciTcrczia. toate provenind din oficina Je la Kremnica. exceptic
făC:mJ piesa Jc I gros a lui Matei al II-iea hătutii la Baia Marc.
Numeroase în colecţie sunt monedele austriece. emisiuni ale împăratilor
imperiului începând cu Leopold I ~i încheind cu Francisc I.
Leopold este prezent cu piese de I griischel. I, 3. 6 şi 15 creiţari emise
în monetăriile imperiului. Piesele de I gri\schcl şi I creiţar sunt emise la Bricg
purt:1nd siglele C.B =Cristoph BrcttschnciJer. cca Je 3 creitari prnYine Jin
monetăria de la Praga. monetar fiind Gregor Egerer (GE), iar cele de 6 ~i 15
creitari provin Jin monetăriile de la Presshurg şi Brcslau monL·tari t"iind Gregor
Cello (GC), respectiv Gregor Hi.ihncr (GHl. Acestora Ic succed cmi,iunilc lui
lo,il 1-3 creipri-o singură piesă ~i Carol al VI-lca cu douft piese de I groş
~• 3 creiţari. Maria Terezia. Francisc al II-iea ~• fiul lor, Insif al 11-ka. sunt
1
~ G. BuzJugan. O Luchian. C.C. Opn:scu. A/011ecl.: -~' ht111cnole roJJ1,i11e.yti. EJ. SplHI Turisn1.
Bui:urc~ti. ILJ77. Sl· va <:i!a MBR.
233
· 1/24 1/ I crcitar s,·i o singură

1\·prl'll'nla\i Lk pic.'-l' u1 nominal mic te r
I I I1cnn1g, , •:,
pil''-ă de 20 creiţari emiS:1 de Iosif al Ii-lea. . .

i>il'sl'k suni l·misc în nw11c1ăriilc din Carlshurg (Alha Iulia), Krcmnica.
H,tia Marc. \'icna si Schmiillnill.
Scria cmi-.iu;iilm austriece din colcqic se încheie cu cmi-,iunile lui
l-ranci1,c al II-iea devenit apoi Francisc I. împărat al Austriei, cu piese de ¼. 1.:'.
1
I. 3. h. 15. 20. şi 30 crci\ari şi o piesă de I thalcr, emise toate între anii

1800-1812 în nwnetăriilc din Alha Iulia, Viena, Krcmnica, Praga şi în cele din
Schmiillnill (S) şi Ora\'ita (O) monedele din bronz.
Reprezentative numeric în colecţie sunt şi piesele poloneze. emisiuni ale
lui Sigismund I. Sigismund al Ill-lca Wasa şi Ioan Cazimir, piese de l. l½ . .1
şi (1 g~·oşi, iar Stan(slaus Augustus este prezent cu o piesă de 3 groşi. Colecţia
conţine şi o piesă de I groş de cupru, emisă 1816, cc poartă siglele l.B .=Johann
Bcnik - cc funcţionează în monetăria din Varşovia între anii 1811-1827.
Transilvania este reprezentată de emisiunile monetare ale principilor G.
Bathory. G. I3cthlcn cu piese de I groş şi respectiv groşi laţi, Francisc Rakoczi
al II-iea cu piese de I şi I O polturi şi Maria Terezia cu o piesă.
Tabloul este completat de câte o emisiune a Prusiei, Bavariei, Brabantului,
Silezici, Episcopatului Ok>mouc, Danemarcei şi două emisiuni ale lui G. Adolf
regele Suediei. Acestor emisiuni li se alătură două emisiuni ale Bulgariei, două
monede provenite din {ărilc române-Moldova şi Ţara Românească- din
timpul lui Petru Muşat şi Mircea cel Bătrân şi de asemenea două piese emise
de Ecaterina a li-a a Rusiei, pentru Muntenia şi Moldova în perioada ocupatiei
ruse dintre 1768-1774.
Analizând din punct de vedere al compoziţiei colecţia monetară medievală
a profesorului Alexandru Borza - ohscrvăm d este o colecţie formată din piese
cu nominale mici, din broz şi argint, datate în perioada de sfârşit a secolului al
XII-iea şi începutul de sec. al XIX-iea aşa cum am menţionat mai sus, cu
l'mitcnti slah reprczcnta\i, cei mai mulţi. prin 1, 2, 3 monede, excepţie făc..înd
Maria Terezia, Francisc li (I), Sigismund al III-iea Wasa. care sunt prezenţi cu
un număr mai marc de piese, predomină piesele cu nominale foarte mici şi mici
cxcepiie făcând câteva piese printre care şi talerul. emis de Francisc I. datat
1812.
Meritul profesorului Alexandru Borza a fost că nu a lăsat ,;;[1 se piardă
aceste piese. chiar dacă nu cunoaştem locul lor de provenienţă. hfmuim că cca
mai marc parte a lor a fost adunata de pc teritoriul ora~ului unde a copilfirit si
ne-a ufcrit un tahlou al prezentei şi circulatiei lor în zonă.
234
STEMĂ $1 SIGILIU.
CONTRIBUTII HERALDICE LA ISTORIA SEBESULUI*
' '
Memoriei A cad Ştefân Pascu ( 1914 - 2004)
DORIN OVIDIU DAN
lnsemnele heraldice ale Sebeşului -stema şi sigiliul -nu au făcut obiectul unui
studiu special, deşi în literatura de specialitate 1 au fost consacrate în acest sens spaţii
largi unor oraşe 2 ori comune 1 ardelene sau de peste munţi 4 .
• Studiu prezentat în cadrul Sesiunii Muzeului Naţional al Unirii, « Unitate, continui ta te, indepcnden_tă
În istoria poporului român. 86 de ani de la Marca Unire>>. Alba Iulia, 25-26 noiembrie 2004.
1
I. N. Mănescu, Zur geschichte des Landf'.nrnppens von Siebenhiirgen (im XVI. lahrlwndert), (referat
la al X-lea Congres Internaţional al Ştiinţelor de Gencaologie şi Heraldică, Viena, 14-19 septembrie
1970), în Genealogica şi Heraldica, Wien, 1972. pp. 533-538; I. Pleşa, Sig1/Jj/e din co/ec_tia filialei
Arhivelor Statului ajude,tului Alba, În Apulum. 12. 1974, pp. 405-430; M. Kovacs, Colec_tia de sig1/Ji
a Filialei Arhivelor Statului jude.tul Arad, În Ziridav.1. 6, 1976, pp. 499-504: M. Dogaru, Sigiliile
mărtuni ale trecutului J~<,toric, Ed. Şt. şi Encicl., Buc., 1976; D. Cernovodeanu, .,'>tiin_ta şi arta heraldică
În România, Ed. Şt. şi Encicl., Buc., 1977, pp. 529-542; M. Dogaru, Aspir,1ţ1;1poporu/uiromânspre
unitate şi independen_tă oglindită În s1mbol. Album heraldic, Ed. şi Encicl., Buc., 1981, pp. 250-255;
Idem, Contribu_t1i la cunoaşterea sigiliilor comitatt'lor din Transi!lla111;1, În RMM, Muzee, 2, 1986,
pp. 47-58; Idem, Din heraldica României. Album, Ed. Jif, Buc., 1994, pp. 174-178;
! I. Frăţilă, I. Jivan, Sigiliul oraşului Deva de la 1618, În Sargeţia, 11-12, 1974-1975, pp. 411-413: A.
Arz von Straussenburg, Beitrage zur Siebe11bii1Jtische11 Wappenkunde, în Siebenhiirgisches Archiv,

AVSL, Bd. 16. Koln Wicn, 1981, pp. 58-164, cu bibl. rcsp.
J M. Andriţoiu, M. Cerghedean, Sigilii săteşti ÎTJ comitatu/ Hunedoara şiZarand, in Rev. Arh., XXXIII,
I, 1971, pp. 3-26; M. Dogaru, Sigilii ţărănc,.,ti din Ţara Românească şi Moldov,1 (/600-1650), in
Revista de Istorie, 4, 1981, pp. 333-337; C. M. Bama, Sigilii săteşti În comitatul Hunedoara ( / 85 /-
1856), În BCŞS, A. Iulia, JO, 2004, pp. 123-133.
4
V. A. Urechi a, Sigiliul târgului Petrei ((iude_tul Nt·amf). Notiţă istorică., În Anal. A cad Rom., Mcm.
Sec/. ist., s. II, t. X. 1887-1888, pp. 235-245; E. Vârtosu, Sigilii de târguri şi oraşe din Moldova şi
Ţara Românescă, În An. Univ., "C. I. Parhon", seria Ştiinţelor Sociale, 5, 1956, pp. 131-155; Idem,
Sigilii Împărţite şi sigilii săteştr; În S. C N, I. 1956, pp. 357-366; D. Cernovodeanu, I. Vătămanu,
Consideraţii privitoare la peceple oraşului Bucureşti În secolele al XVI-iea şi al XV/l-/ca, În Materiale
de Istorie şi Muzeografie, 4, 1966, pp. 3-14; D. Ciurea, Sigiliile medievale ale oraşelor din Moldova,
În Studii şi Cercetări Ştiinţifice., VII, I 956, fasc. 2, pp. 157-162 ; Ghe. Ungureanu, Sig1Jiul oraşului
Iaşi În secolul al XIX-iea, in Rev. Arh., IX. 2, 1966, pp. 83-100; E. Vârtosu, Bucureştii in sigilografic,
În Materiale de Istorie şi Muzeograli"e, Bucureşti, IV, 1966, pp. 123-129; D. Cernovodeanu,
Contribuţiuni la studiul stemei municipiului Bucureşti Î11 secolul XIX, in Maten~1/e de Istorie şi
Muzeografie, Bucureşti, VIII, 1971, pp. 159-177.
235
Transilvania încadrată cu un statut aparte în cadrul regatului maghiar şi suportând

rigorile acestui sistem heraldic, nu a beneficiat de steme provinciale ori districtuale -
spre deosebire de Tara Românească şi Moldova - decât abia în secolul al XVI-iea,
când devine - cu un statut special - Principat autonom sub suzeranitatea Porţii\ In
schimb, oraşele- cetăţi şi celelalte centre urbane de aici s-au bucurat - lucru neântâmplat
peste munţi, în celelalte provincii istorice româneşti - de numeroase privilegii regale 6
-economice, politice, comerciale,juridice, etc., - şi de dreptul regal-« civitatis regis »
-inclusiv de dreptul de a avea însemne heraldice. În cazul Sebeşului, concedarca calităţii
de oraş regal a oferit urbci şi locuitorilor o autonomie şi dezvoltare economico-
comercială şi politico-administrativă rapidă şi durabilă.
Importată şi adaptată din regiunile de colonizare săsească, impusă prin
numeroase privilegii regale şi generalizată în întreaga provincie, practica sigilară
regională sau municipală va fi consemnată de timpuriu în Transilvania, în contextul
binecunoscut al apariţiei şi evoluţiei administrativ teritoriale de aici7, în comitate,
districte, scaune săseşti 8 şi secuieşti.
Sigiliile municipale şi orăşeneşti din Transilvania apar începând cu sfârşitul
secolului al XIII-iea şi începutul celui următor, cu precădere în cazul oraşelor cu
populaţie săsească, acestea fiind comune şi folosite în general cu cele ale unităţilor
administrative mai mari care le includeau 9 •
Stema reprezintă 10 ansamblul însemnelor distinctive şi simbolice care alcătuiau
blazonul unei instituţii (unităţi administrative-teritoriale) şi exprimă atributele acesteia
şi îşi are începuturile în dreptul i; conferit-în baza acelui dominium plenum - de
autoritate de a avea şi expune stemă şi de a aplica sigiliu.
Stemele oraşelor săseşti transilvănene apar menţionate astfel: Sibiu -1367 12 ,
5
D. Cernovodeanu, Ştiinţa şi arta heraldică În România, p. 128 sqq.
S. Jăko, Sig1Jografia cu referire la Transilvania (până la sf secolului al XV-iea). În DIR. Introducere,
6
voi. 11, Buc., 1956, pp. 605-606.

ŞI. Pascu, Voievodatul Transilvaniei, IV, Cluj-Napoca, 1989, pp. 13-66; D. Ccrnovodeanu, op. cit.,
7
pp. 189-190, cu b1bl. rcsp.

G. E. Miiller, Stiihle und Distrikte als Unterteilungen der Siebenbiirgisch-De111sc/ie 11 Nationswiiversităt
8
ll4l_-l875, Sibiu_, 1941; I. Bcnkă. Transsilmnia sive Magno Transsilvaniae Principatus, o/im Dacia
M_ed1tera1111ae, Vmdobona, 1788, I hb .. IV, p. 462 şi II lib. IV, p. 43 7; V. Mcrutiu, Judete/e din Ardeal
t/:1aramureş, până i'n Banat. Evolufia teritorială, Cluj, 1929. pp. 14-16. Şt. Pascu, c;p. cit., pp. 72-
~ D. Cernovodeanu. np. cit., p. 189.

1
°Cf. Dicfion,1r
li •
al :u1inţelor speciale ale istoriei: Ed. Şt şi Ene ici., Buc. 198_1
'
112
'p. -- .
E. Vartosu. Despre dreptul de sigiliu. în S. C. N., III. 1960, pp. 343-344.
12
FR. Zimmcrmann. C Werner, C. Mul_ler. llrk1mde11b11c/r wr Gec/riclrte der deutschen in Siebenbiirgen,
11, 1897, pi. V, nr. 19; S. Jako. op. cit., p. 606,611; A. Arz von Straussenburg, 0 ,. cit, . 58-107
cu b1bl. resp. 1 pp ·
236
Braşov-1368 1 -', Sighişoara- 1498. 1509 1\ Mcdiaş-1448, 1492, 1549 1'.i, Bistriţa-1367 16 •
Cincu Mare -1413 17, Rupea -1444 1x, Miercurea -1639 19 , Nocrich -1578 20 ; Orăştie -
1464 21 şi Sebeş 1303, 1345. Acestea funcţionează şi preced pc cele ale comitatelor sau
funcţionează în unele cazuri concomitent.
Saşii înţelegând valoarea probatorie a acestor însemne au introdus folosirea
acestora, care preced folosirea stemelor comitalelor transilvănene, apărute mult mai
târziu, aici folosindu-se până târziu în secolul al XVI-iea însemnele proprii -sigiliile
particulare ori de familie --ale conducătorilor acestor unităţi administrative-teritoriale.
Până la patenta din anul 1435, care permitea juzilor nobiliari să autentifice cu
sigiliul lor -"pecetea autentică", actele erau emise de comitale, existând şi fiind
consemnate numeroase abuzuri, neclarităţi ori falsuri în exercitarea acestui drept de
putere regală, recunoscut şi cu aplicativitate practică juridică.
Scaunele şi districtele săseşti au introdus şi folosit însemnele heraldice
municipale -steme şi sigilii -pc teritoriul Transilvaniei, fiecare dintre acestea având
compoziţii heraldice specifice. Stemele acestora reflectă simboluri heraldice cu vechi
tradiţii, personalizate în cadrul fiecărei localităţi. .
Stema oraşului şi scaunului Sebeş apare semnalată pentru prima dată pe sigilii
datate în anii 1303 şi 1345.
Descrisă aceasta-cea mai veche - se prezintă de forma unui scut argintiu, pe
care se află un leu rampant de culoare roşie, ridicat pe labele din spate, văzut din
profil spre stânga. Acesta are coada bifurcată, trecut_ă spre dreapta şi terminată în
formă de frunze. Pe cap acesta poartă o coroană aurie (Fig. 1). Aceasta reprezintă
simbolul inteligenţei, puterii şi generozităţii, leul reprezentând în heraldică expresia
forţei şi autorităţii urbei şi comunităţii de aici.
Stema Sebeşului apare separat, o întâlnim şi pe sigilii ori tipare sigilare, dar şi
în cadrul unor steme ale Transilvaniei, alătmi de cele aparţinând unor scaune ori
oraşe-cetăţi.
Prezentăm mai jos câteva dintre acestea:
1
~ Fr. Zimmennann, Die mittelalterlichen Siegel der Stadt Kronstadt und des Burzelander Distriktes, în
KVSL, I, 1878, p. 108; S. Jako, op. cit., p. 607.
14
Urkundenbuch, II, pi. V, nr. 20; Urkundenbuch, III, pi. III, nr. 7 şi I O; A. Arz von Straussenburg, op.
cit, pp„ 110-134, cu hibl. rcsp.
15
A. Grăser, Umrisse zur Geschichte der Stadt Mediasch, Sibiu. 1862; S. Jako, op. cit., p. 613 ; D.
Cemovodeanu, op. cit, p. 191, nota 35; A. Arz von Straussenburg, op. cit, pp. 134-140;
~ Ibidem, pp. 140-148; S. Jako, op. cit., p. 607 şi 612; DIR. C, voi. IV, documentul din 6 ianuarie 1367.
1
17
A. Arz von Straussenb.urg, op. cit., pp. 151-154, cu bibl. resp.
IR Ibidem, pp. 154-157, cu bibl. resp.
19
Ibidem., pp. 157-162, cu bibl. rcsp.
20
Ibidem, pp. 163-164, cu bibl. resp.
21
Ibidem, p. 164- I 68, cu bibl. resp.
237
I. Hlazmme.
I. La baza altarnlui poliptic din Biserica evanghelică din Sebeş, înalt de 13 m:
se află O predelă (h- J 65 cm) de forma unui scrin- nişă. Acesta este flancat d~ doua
console formate din mănunchiuri de acant tratate sub forma unor volute aunte, cu
extrcmitătilc modelate ca nistc rozete cu buton central. Pc fiecare dintre acestea se
află cîtc ~m scut heraldic. Pe unul dintre acestea -din dreapta - (Fig. 2) avem
reprezentată stema !ocalitf1ţii. Icul rampant de culoare roşie, încoronat, pe un seu~
auriu. Ne aflăm, se parc în faţa unei comenzi a comunităţii, strânsă în jurul preotului
paroh şi personalizată prin stema urbci. Piesa se datează din perioada regelui Sigismund
de Luxemburg (1387-143 7). cu a cărui blazon regal face pandant.
22
2. Stema oraşului apare reprezentată şi gravată şi pc o inscripţie cu dimensiunile

O, 66 x0, 46 m, datată în anul 1716 şi aplicată pc două din laturile de nord şi est ale
locuinţei clopotarului 21 (Fig. 3), aflată la intrarea în curtea bisericii evanghelice. Aceasta
are pe latura de est unnătorul text: HOC. AEDIFICIVM. / FVNDITVS. ERECTVM.
SVB / OFFICIO. AMP. (LISSIMI) DOMININI. MICH. (AELIS) GEBELII. JVDICIS
REGII./ ANNO M DCC. XVI. Pe latura de nord, inscripţia arc textul: INSIGNIA
CIVITATIS SABESIENSIS. Sabesi, robur, laudes. et mascula Facta, Numque coronatus
signat ut ante Leo. (În traducere : Arată leul, puterea laudele şi faptele bărbăteşti ale
Sebeşului şi acum şi mai înainte).
3. O altă stcmă 24 a urbei se află la Muzeul «Ioan Raica» din Sebeş (lnv. nr.
1217, cu dimensiunile 0,94 x 0,66 x O, 13 m). Alcătuită dintr -o piatră calcaroasă (Fig.
4), are într-un cartuş stilizat leul, simbolul heraldic al Sebeşului, timbrat cu coroana
regală, textul înscris mai jos pe 7 rînduri fiind următorul: CVRIA CIVITATIS I
SABESIENSIS ANNO M. DCCLXVII. I FVNGENTIBVS D. ANDREA. I WELTER
GEBEL SEDIS IVDICIBVS ET / D. IOHANNE BINDER VILLICO / RESTAVRATA.
4. O altă stemă a Sebeşului, reprezentând un Icu încoronat roşu, pe un scut din
piatră auriu, de afla aplicată pc latura de vest -spre strada care duce la piaţă -a zidului
Primăriei din Sebeş (Fig. 5), fără a avea însă nici o inscripţie, azi înlocuită.
5-6. Două steme ale oraşului -una pictată (Fig. 6) alta nu (Fig. 7)- se află în
lapidariumul Muzeului «Ioan Raica» din Seb.eş 2 5.
7. O altă reprezentare a stemei Sebeşului datează din anul 1848 26 • Scutul este
încărcat la partea sa superioară cu vreji care îi ornează şi împodobesc colţurile, unindu-
se pe centru. Pe scut, leul binecunoscut, încoronat şi bine conturat27 (Fig. 8).
1
' /hidem, pp. 148-149.
1
' Cf şi Forlsc1::.1111g der Topograp/ric 1•011 Miilr/baclr, în Siebenbiirger Zeitw, .~,
274. a nr. l5 'i
.•• mai· 1785 • p.
)~ Idem, nr. 36. 9 mai I 785. p. 282.
1
' cu dimensiunile 6Rx38x6 cm.
)o Cf. /Jer nlir:/ic/rr Ra1lrgd1t'1: Ein Kalenderflir iedt•n Hmu-rmd La ndll"irtlr ,·,, d
.. . cn G.1nss..,.. I
1 11rsrenr ,wns
.S1ehc11lnfrRl'II, I O. Jg. Kronstadl. 1848. p. 124.
7
: A. Art von Strausscnhurg. op. cil., p. 150. li)!. 105: D. Ccmovodcanu. op. cil., p. 499, pi. CXLVI /1.
238
II. Sigilii. lnsemnclc Scbqului au fost gravate apoi pc sigilii sau tipare sigilare
mai vechi. iar mai târziu pc matrice sigilare metalice, pc care Ic prcze11tf1m succint
mai _1os:
1-2. Stema oraşului şi scaunului Sebeş mcntionaUi pentru prima dalfl pc sigilii
datate în anii 1303 (pecetea scaunului) ex_ şi 1345 (pecetea oraşului)-" 1 • Acestea sunt
imprimate pc ceară roşie, apărând şi în anii 1606, I 664, I MQ şi 1702, stema avrmd
sau nu inscripţie sau scutlt'.
3. O matrice sigilară bine stilizatf1 şi de marc rafinamclll artistic datată 1716
(Fig. 9), aparţinând scaunului şi oraşului Sebeş se află la Arhivele Naţionale, filiala
Alba Iulia 11 , tăc,lnd parte din categoria sigiliilor iconografice cu însemne heraldice şi
lcgcndf1 12 • Arc înscrisul SIGILLVM ClVITATlS SABESJENSIS 171 (1.
4. Pe un document datat 29 aprilie 1791 (Fig. 10), aflat în colecţiile bogate ale
Muzeului« Ioan Raica » din Scbcş - rcprczcnt,lnd un act prin care comuna Lancrăm
11
cerc Magistratului şi prctindc 1·1 aleâmul (păşunatul oilor de iarnă) încasat de oraşul
Sebeş pentru terenul de la Râpa Roşie - se află imprimat pc ceară roşie, cu diametrul
de 3 cm, sigiliul oraşului Sebeş, având în centru într-un cartuş-ornat cu vrejuri - Icul
rampant ridicat pc labele din spate, stilizat şi încoronat, iar pc margine, în excrgf1
înscrisul SIGILLVM CIVITATIS SABESIENSIS. Sigiliul este datat 1709, anul fiind
imprimat între scutul stilizat şi înscrisul amintit.
5. Pc un contract de vânzare-cumpărare- Kauf-Yertrag, datat 12 martie 1864
(Fig. 11) aflat la Muzeul amintit 1\ încheiat între Gcorg Kl aster şi Jose fa Grăf, pentru
525 florini, se află pc prima pagină, alături de un timbru de 50 koroanc ştampila
rotundă a oraşului Sebeş, imprimată cu cerneală verzuie, cu înscrisul serviciului de
impozite: MUHLBACH K. K STEUER AMT. iar pe ultima filă o ştampilă ovală,
având Icul -simbolul urbci -în mijloc şi înscrisul MUHLBACH GRUN AMT. ...
)H DIR. C. Tra11silva11ia, voi. I. nr. 103, p. 99; lfrk1111tle11l111d1, I, p. 243; S . .lako. "/1. cit. p. (,13. şi voi.
11., nr. 319, p. 246.
lQ DIR., veac XIV. C Tra11.1·ilw111ia, voi. II. p. 613; A. Arz von S!rausscnhurg, Die hi.1·1orisdlt'11 Wap111•11
des ehemaliRell sil'l,enhiirRi,1-ch-.1·iicl,si.1cher G1,bi,,1.1·kh1per.1·clui/ien, î11 A VSL, XLIX, 1938, p. 35 ;

vezi şi lndnmuitor in Arhivele Stiitului. Jude/ul 1/uncdoarll, Buc., 1972, p. 40. Arc în ccnlnt Icul pc
un scut stilizat şi înconjurat de jur împrejur de ornamente lauri.
10
Idem, Beitrage ... , p. 149.
11
cu diametrul de 3 cm, face parte din categoria sigiliilor mici şi rotunde, fiind imprima! pc ceară roşie,
I. Plcşa, Sigiliile din co/ecfi:1 Arhivelor Statului .1juclc/1tlui Alhc1, În Apulum, XI I, 1974, p. 409, fig.
3 ; Idem, Prirmiria omşului Scbqi, in lnclrwmilor i'n Arhivele St.1wlui. Judeţul Alh.1, lndrum;Ito:irc
,1rhivh>'tice, nr. 24, Bucureşti, 1989, p. 163.
') Arhivele Naţionale liliala ./11dcţ11/uiAlhll, Jnvcntaru/sipiliilor mel.1/ic:c, fond nr. 40, i11v. nr. 93, nr. I.
11
lnv. 244 /137, scris, cu cerneală neagră pc hârtie cu dimensiunile 39 x 24 cm, I filă, gcrm.
14
Prin luon Koman jude, Michelle Szopal şi Juon nukur ·
'~ lnv. nr. 132 /1, scris cu cerneală neagră pc hâ11ic cu dimensiunile 34 x 21. 3 cm, 4 J"ilc, gcrm.
239
6. în colecţiile Arhivelor Naţionale, filiala Alba Iulia, se află '' o matrice sigilar~
1
-, datată a doua jumătate a secolului al XIX-iea, aparţinînd Dirccţici_de poliţie_ a ?raşulu1

liber săsesc Scbq. Arc în centru Icul stilizat, iar în exergă înscrisul : SZASZEBES
SZ. K. VĂROS RENDOR IGAZGATOSAGA.
7. În colcctiik Muzeului «Ioan Rai ca» din Sebeş, se află o matrice sigilară~ -
7
datată la sfârşitul ~ecolului al XIX-iea şi începutul secolului XX - rotundă, cu diametrul

de 3 cm (Fig. 12). In centru apare simbolul oraşului -leul- în poziţia binecunoscută,
cu coroana pc cap şi sprijinit pe picioarele din spate, cu coada răsucită spre dreapta,
iar în exergă înscrisul SZĂSZSEBESZ. SZ. K. VĂROS. POLGARMESTERI
HI VATALA.
8. În aceleaşi colecţii ale muzeului amintit, apare într-o serie de statute ale
oraşului, redactate la sfărşitul secolului al XIX-iea şi începutul celui următor şi StatutuPH
oraşului Sebeş privind acordarea de sporuri de vechime pentru funcţionari şi alte
categorii care se află în slujba oraşului. Adoptat la şedinţa consiliului orăşenesc, datat
13 mai 1903 şi purtând semnătura primarului de atunci-Conrad, documentul respectiv
(Fig. 13)-cuprinzând 6 articole - este important şi prin faptul că poartă pe ultima
pagină -ştampila de atunci a oraşului imprimată cu cerneală neagră. Rotundă, cu
diametrul diametrul de 3, 5 cm aceasta are în centru într-un cerc leul cu coroană,
stilizat, stând pe labele din spate, iar în cartuş înscrisul Consiliului orăşenesc : SZĂSZ
SEBES SZ. K. V ĂROSNAK*TANĂCSA *39 • Actul este întărit şi de ştampila cu înscrisul
SZEBEN VĂRMEGYE ALISPANJA şi de semnătura subprotopopului Sebeşului.
III. Alte reprezentări. Pe lângă apariţiile singulare, personalizate, stema sau
sigiliul Sebeşului apar şi într-o serie de reprezentări legate de stema Transilvaniei,
astfel :
I. Într-o gravură din lucrarea sasului Georg Reichersdorfer, Chronographia
Transsylvaniae 40 -datată 1550 -unde apare sub reprezentarea inedită a unui plug de
lemn pe un scut 41 (Fig. 14), alături de însemnele altor 6 oraşe ardelene : Cibinium,
Coronae, Coloswar, Megies, Segeswar şi Bistricia.
2. Pe o medalie din argint bătută în anul 188642 (Fig. 15), în cinstea oraşului
Braşov, unde apare - pe un scut - stema Sebeşului-leul încoronat -alături de stemele
~fi Cf. I. Pleşa, op. cit. p. 164; Arhivele Naţionale. lilia/ajude,tuluiAlba, /nventarttl sigiliilor metalice,
fond 111: 40, i11v. 111: 93, 111: 7, cu diametrul de 3, 4 cm.
'
7
lnv. nr. I 1848 / 2419, confecţionată din alamă, cu mâner le lemn pentru ceară roşie, întrată în
colecliile muzeale în 1959 (act. 108)., cu dimensiunile h = 10 cm şi cI>= 3, 3 cm.
' lnv. nr. I 09 /19, scris cu cerneală neagră, pe hârtie cu dimensiunile 34 x2 l cm, 4 file, germ.
8
'~ V şi D. Cemovodeanu, op. cit., p. 501, pi. CXLVII / I.

4
° Chronographia Tra11.uyll'a11iae, q11ae Dacia o/im appelata aliarumq11e ,,,.o,•illciarum et regionarum
succinta descriptio et explicatio, Viena, 1550, fila 6 versus.
41
A. Vercss, Bibliliografiaromâno-maghiară, I, 1473-1780, Buc., 1931, p. XVI; Dan Cernovodeanu,
op. cil., p. 497, 1977, pi. CLLX / 3.
42
A. Resch, Sielwrbiirgische Mii11ze11 und Medaillen von 1538 ;:11r Gegenll'art, Sibiu 1901 I g-, D
' 'p. -· .
Ccrnovodcanu. op. cit., pi. CXLV /4.
240
PATRIMUNIUM APVLENSE
altor 15 localităţi, majoritatea oraşe transilvănene : Hennannstadt, Klausemburg,

Bistritz, Broos, Leschkrch, Mediasch. Săchsisch Rcgen, Schăssburg, Fogarasch, Reps,
Nagy Enyed, Grossschenk, Reussmarkt, Maros V asarhely, Karlsburg.
3. De numele Sebeşului este legată şi Dicta ţinută aici la 24 mai 1659, care
instituie oficial primul blazon pentru Ardeal 4 '. Acesta reprezintă doar pc cele trei
naţiuni privilegiate din provincie, reprezentate-în cazul de faţă - prin saşi ( cele şapte
cetăţi), unguri (vulturul ncgrn înjumătăţit şi încoronat) şi secuii (so:irclc şi luna).
4. Stema principelui M. Apaffi apare şi pc pagina de titlu şi pe versoul «Sicriului
de Aur»-cartc de propovedanie pentru morţi-apărută la Sebeş în 1683 4·1 (Fig. 16).
În aceeaşi categoric poate fi încadrat şi sigiliul târgului de vite al Sebeşului
Săsesc aflat în colecţiile Arhivelor Naţionale, filiala Alba Iulia 1.\ cu înscrisul
SZĂASZEBES ALATY ĂSĂRTAR, iar în centru 19 ...
Deşi nu au beneficiat de steme şi sigilii proprii, localităţile din scaunul Sebeşului
au avut totuşi însemne pentru marcarea vitelor din localităţile respective, care le
personalizau. Acestea-editate de Institutul de litografii din Sibiu, în 1826, reprezentau
în general în formă abreviată şi stilizată denumirea germană acelor 11 localităţi -
scara la care sunt redate desenele reprezentând l /4 din măsura şi suprafaţa
originalelor46 .
Din exemplele date se pot desprinde câteva concluzii şi anume: Sebcşul a avut
de timpuriu stemă, în virtutea şi baza privilegilor cu care a fost investit ca şi oraş
regal. Stema acestuia apare sub forma leului rampant roşu, încoronat, ridicat pe labele
din spate, pe un scut auriu (altarul biserici evanghelice). Alteori, în vremea regelui
Sigismund de Luxcmbrug, scutul era de culoare albă cu dungi albastre. Alteori apare
pe un fond alb, iar pe steagul batalionului de vânători din Sebeş la 1745 apare pe fond
auriu. În anul 1846 fondul scutului se modifică având culoarea verde, pentru ca în
secolul al XIX-leasă apară fără culori. În 1893 se revine la culorile tradiţionale, roşu
pe fond auriu. Stema oraşului a servit în anumite epoci şi pentru scaun, având sediul
aici începând cu anul 1308.
Sigiliile sau matricile sigilare apar de timpuriu şi la Sebeş, consemnând acelaşi
scut heraldic cu leul încoronat în poziţia cunoscută, aplicate fiind pe ceară roşie, iar
mai târziu cu tuş negru. În legendă apar sau nu înscrisuri realizate în limba latină,
germană sau maghiară, cu consemnarea sau nu a anilor respectivi.
41
Cf. I. Marţian, Contribuţii lc1 eraldica vechiului Ardeal, În AllN, IV, 1926-1927, Buc., 1927, p. 441
sqq; D. Cernovodcanu, op. cit., p. 307, pi. L / 6.
44
A. Veress, op. cit., pp. I 23-125 ; D. Cernovodeanu, op. cit., p. 309, pi. LI /5.
45
Inventarul sigiliilor metalice, fond nr. 40, inv. nr. 93, nr. 12, cu diametrul de 3 cm.
46
Cf. A. von Straussenburg, op. cit., p. 226 /I-Sebeş; p. 226 /2 - Deal; p. 227 /3-Câlnic p. 227 /4;
Lancrăm, p. 22715; Loman, p. 227 /6-Pianul Românesc (de Sus), p. 227 /7; Pctreşti, p. 227 /8 Răhău,
p. 227/9; ~ăchita, p. 227 /10 Strugar şip. 227 /I 1-Pianul Săsesc (de Jos).
241
Dacf1 în gravura lui G. Rerchcrsdorfer ( 1550) stema Sebeşului apare pe scut

sub forma unui plug din lemn- în medalia bătută în cinstea oraşului Braşov (1886)
aceasta se prezintă sub forma leului încoronat.
Am considerat utilă amintirea dietei de la Sebeş din anul 1659 care adoptă
primul blazon pentru Ardeal, localitatea mai jucând un rol important în istoria
Transilvaniei, cât şi aparţia- în 1683 - a <(Sicriului de Aur» - propovedanie pentru
morţi, în a cărui prefaţă apare stema principelui de atunci al Transilvaniei, M. Apaffi.
Stema Sebeşului dă personalitate şi nobleţe oraşului, coroana simbolizând
puterea urbci şi atributele de oraş regal. Pe stema din perioada interbelică s- a înlocuit
coroana regală cu o coroană murală din argint cu trei tumuri(specifică oraşelor), cca
actuală a municipiului avînd o coroană murală cu cinci turnuri (Fig. 17).
Sigiliile şi tiparele sigilare reprezintă însemnele cu care a fost investită autoritatea
orăşenească, scăunală sau comitatensă de a întări şi pecetlui actele emise.
Studiul de faţă se vrea un succint excurs în heraldica Sebeşului, cu câteva
exemplificări pc care le-am considerat edificatoare, o utilă contribuţie la cunoaşterea
localităţii şi sub acest aspect.
BLASON El SCEAU. CONTRIBUTIONS HERALDIQESA

L'HISTOIRE DE SEBES
RESUME
. . L' au~eur fait une interessante incursion dans l' histoire de la heraldique et
s1gilog~aph1e de, la Transylvanie et du Pays Roumains au cours du temps, en
c?_ncre~1sant _son etude_ avec Ies blasons et seaux et Ies signes heraldiques du Sebeş,
p1eces mned1tes trouvee au musee, eglises, archives.
, , ~' ~tude c' est une_ utile i_nc~r,ssion et contribution - heraldique sigilographique
- a I h1st01rc du Sebeş, viile qm celebrera en 2005, 760 ans de sa premiere attestation
documentai re.
242
Fig. l . Vechea stemă a

Sebeşului.
Fig.2. Stema S ebeşului de pe altarul Bisericii evanghelice.
Fig. 3. Inscripţii cu vechea

stemă a Sebeşului
(1716).
243
Fig . 5. Stema i nt erbe l ică

a Sebeşu lui .
Fig . 4. In scri pţi e cu vechea stemă a

Seb eş ului ( 1767).
Fi~. 6. Veche s te m ă a
Sebeşului
244
Fig. 7. Veche s temă a Sebeşului . Fig. 8. Stema din 1848 a Sebeşului .
Fig. 9. Stampila cu sigiliul din 1716 al Sebeşului .
245
I o. Docu ment din 179 1

cu ştampila oraş ului .
Fig . 11 . Act de ânzare-cumpărare

din 1864 u ş tampila
ebeşului .
...
246
Fig. 14. Reprezentarea din 1550 a

Fig. 12. Matrice sigilară aparţinând oraşului Sebeş . stemei Sebeşului.
/ •
~ • .,~··, 4 • , -
Fig. 13. Statut din 1903 cu

însemnele
oraşului Sebeş.
247
Fig. l5 . Medalie din 1886_unde apare

şi stema Sebeşulu1.
Fig . 16. Pagină de titlu din "Sicriul

de Aur" ( 1-683) .
Fig . 17. Actuala stemă a Sebeşului.
248
CONTRIBUTII
'
LA ISTORIA SCOLILOR
'
DIN SEBES'
(SECOLELE XIV - XIX)
Ma{?istrului meu, Radu Heitel ( 1928-1994)
DAN DORIN OVIDIU
Şcoala şi componenta educaţională au jucat alături de cultură un rol primordial

în propăşirea omenirii. Dezvoltarea economico-comercială, edilitar-urbanistică şi
demografică au permis Sebeşului - alături altor oraşe din Transilvania, precum
Braşovul, Sibiul, Orăştia ori Bistriţa- să întreţină de timpuriu şcoli în limba germană 1 •
Acestea au luat fiinţă în cadrul comunităţilor etnice de aici, fiind consemnate preocupări
pentru un învăţământ desfăşurat în jurul lăcaşelor de cult 2 • Scrisul şi cititul s-au
dezvoltat la început timid, în jurul bisericilor şi mănăstirilor fiecărei confesiuni,
influenţate fiind de cadrul politico-social al epocii, de interesul autorităţii, de starea
materială a enoriaşilor şi nu în ultimul rând de spiritul epocii 3 .
Şcolile din Sebeş vor avea o evoluţie paralelă, primele consemnate fiind ale
saşilor şi ungurilor, cele româneşti fiind amintite mai târziu, odată cu ieşirea din cadrul
strâmt şi prohibit al legislaţiei şi practicilor feudale
Parcurgând informaţiile istorice despre şcolile Sebeşului, putem consemna
următoarele:
În 1352 este amintită o şcoală latinească - funcţionând pe lângă mănăstirea
dominicană - avându-l pe „Johannes Scholasticus de Sebus"~ ca rector. Acesta este
primul şi cel mai vechi învăţător cu diplomă 5 cunoscut în documente aici şi în
Transilvania.
Puternica emulatie' datorată dezvoltării învătământului,
,
face ca în 1431 să fie
amintiţi 4 juraţi din capitulul Sebeşului ca înscrişi la facultatea de drept din Viena 6 •
1
Cf. Istoria Învăţământului În România, I, Ed .. Did. şi Pedagogică, Buc., 1971, p. 38.
2
cf. Academia Română. Istoria Români/o,; V O epocci de innoiri 1i1 spirit european ( I 601-171 / ). Ed.
Encicl., Buc., 2003, p. 873.
1
R. Cărpinişianu, în Vârstele oraşului. Sebeş 750dcani 1245-/995, Sebeş, 1995, p. 61.
4
Urkundenbuclz, II , pp. 668-685; F. Baumann, Geschicl,te der „terra Siculorw11 terme Sebus" des
Andreanischen Freibrifs oder des adligen GIiies Gies.s/11ibelbei Miih/bach, în MGP, 1873-1874, p. 30.
5
Idem, Geschichte des eva11gelische11 Gymnasi11111s A. B. in Miihlbach, În MGP, 1895-1896, Sibiu.
1896. p. 4.
' N. Afrapt, Un liceu în calea vremunlor. Colegiul Naţional "Lucian Blaga" Sebeş, Ed. Altip, A.
1
Iulia, 2003, p. 14.
249
în anul 14.18 apare înscris la aceeaşi şco~lă a or~i~ului ~ominica~-u~ el_e~ de 16

ani _ ,,studenti gratia··· - din Romos, vernt la Sebeş sa-ş1 continue studule a1c1, unde
existau cursuri pentru începători şi avansaţi •
9
„Magister Josephus" 10 este menţionat ca învăţător la Sebeş în 1458, plecând

apoi la Apoldul de Jos. .. .
La sfărşitul secolului al XV-iea este amintit Thomas Hoch, rectorul şcoln latine
din Sebeş 11 •
Confruntat cu bariere de ordin confesional, învăţământul umanist din
12
Transilvania cunoaşte un reviriment prin sprijinul unor principi, în condiţiile disputei
acute dintre partizanii Reformei ( exprimată prin curentul puritan de coloratură
prezbiteriană) şi Contrareformei (având adepţi din ordinele călugăreşti franciscan şi
iezuit). Este vremea pătrunderii reformei religioase în Transilvania şi adoptarea noii
religii luterane(evanghelice), tradusă printr-un nou model de biserică şi învăţământ.
Sinodul de Ia Mediaş (1545) 13 va propune reformare bisericii şi a sistemului de
învăţământ, misiune şi politică educaţională puse în practică la Sebeş de către preoţii
luterani Christian Kostius 14 şi Jakobus Mellemberger 15, cărora li se adaugă juristul
Bcncdikt Just I(', iar la Câinie de către preotul Martin Hentzius şi Lukas Unglerus.
Unul dintre elevii şcolii din Sebeş - Martin Sydonius - va ajunge după
completarea studiilor în străinătate la curtea înpăratului Carol al V-lea ( 1519-1556) şi
secretar al împăratului Ferdinand I de Habsburg ( 1556-1564) , implicându-se în lupta
pentru tronul Transilvaniei, ca adversar al lui Ioan Zapolya 17 • Numeroşi alţi tineri
sebeşeni sau din zonă vor studia de-a lungul timpului la prestigioase universităţi din
Europa: Roma, Viena, Frankfurt, Jena, Leyden Utrecht sau Cracovia 18 •
7
F. Baumann. Z11r Geschichre vo11 Muhlbach, în MGP, 1881-1882, Sibiu, 1882, p. 41 sqq.
H B. Capesius, C. Gollner. Dcr U11~e11a111e Miihlbache,: Leben 1md Werk, Sibiu, 1944, p. 10; N. Albu,
Istoria invăţământului românesc din Transilvania până la 1800, Blaj, 1944, p. 9; F. Baumann,
Geschichte des eva11gelische11 Gy11111asi11111s A. B. i11 Muhlbach , pp. 4-5.
Y Grupate în două cicluri trivium şi quadrivium, cf. Istoria invăţămantului din Romimia, I, 1971. p.
31; A. Junesch. în Vârstde oraşului Sebeş 750 de ,111i /245-/995, p. 47.

10
R. Cărpinişianu, în Vârstele oraşului. Sebeş 750deani /245-/995. p. 61.
11
N. M. Simina. Consideraţii asuprn invăţănuintului din Sebeş ,n perioad,1 medievală (ms), în
Biblioteca muzeului „ Ioan Raica" , Sebeş, p. 4.
12
Academia Română. Istoria Romanilor, V. 2003, p. 915.
"G. D. Teutsch, G,,sclrichte der Siebenbiirger Sachsen . I . Sibiu. 1921, p. 300.
Inmatriculat la Universitatea din Wietemberg în 1536-153 7, preot al oraşului între 1551-1560 cf.
14
Fr. Baumann, op. cit .. p. 8, nota 4. '

ii Inmatriculat în februarie I 553 la Universitatea din Wietemberg, preot între 1560-1562 , cf. Ibidem,
p. 8, nota 5.
1<, Decedat în 1572 . ihidem. p. 8, nota 6.
17
Fr. Baumann, op. cit., p. 9, nota 6, cu hibl. rcsp.
IH C~. ~- '?· Dan, Studenfi din Sebeş şi de pe meleagurik· Albei la universitJţtle Europei (secolele XIV-
,\/}..), m Apulum, XXXIX. 2002, pp. ~07-~ 11.
250
După cc are loc despărţirea luteranilor de calvini (1564) şi separarea (1568)

într-o nouă facţiune a unitaricnilor 19 , principele Transilvaniei, Ioan Sigismund, devine
începând cu 1567 un fanatic refonnat, dorind a înfiinţa la Sebeş ,.o şcoală înaltă, o
Universitatc" 20 , care din varii motive n-a mai putut lua fiinţă. Localitatea era socotită
la acea dată un adevărat şi veritabil centru de cultură românească, alături de Alba
Iulia şi Orăştie. Aici este tipărit de Coresi la 1580 - ,,din porunca preasfinţitului
mitropolit al Ardealului Ghenadie'· I ( 1579-1585) un Sbornic Slavonesc 21 , folosit ca
şi alte 14 titluri apărute în acea vreme, ca manuale de învăţământ 22 .
In prefaţa la cunoscuta Palie de la Orăştie( 1582), sunt amintiţi la loc de cinste
Ştefan Herce „un element preţios pentru propagarea calvinismului în Căvăran Sebeş
şi jur" şi Zăcan Efrem „dascălul de dăscălie al Scbcşului" 2 \ conducătorul spiritual şi
precursorul învăţământului superior românesc pc aceste mcleaguri 2~.
In noul climat de deschidere şi reformă sunt difuzate ideile lui Rene Descartes,
Ioan Koch şi Jan Amos Comcnius în domeniul metodologiei şi practicii pedagogice,
învăţământul românesc din Transilvania înregistrând un salt semnificativ.
Continuând iniţiativele şi politica religioasă a înaintaşului său, Ioan Sigismund,
Gabriel Bethlen, consfinţeşte - adaptând legislaţia ( 1624) - dreptul ca fii de iobagi
români să se poată instrui fără discriminare, inclusiv în limba matemă 25 . Spiritul său
reformator şi politica sa şcolară vor fi continuate de principii Gh. Rakoczi I , Gh.
Rakoczi II şi A. Barcsai. Românii frecventează colegiile din Alba Iulia, Aiud, Cluj,
Oradea, Baia Mare ori Tg. Mureş.
Activitatea tipografică este reluată la Alba Iulia de către principele A. Barcsai,
cu ajutorul protopopului filocalvin Ioan Zoba din Vinţ, care tipăreşte la Sebeş-la 1683
-Sicriul de Aur, o culegere de predici pentru morţi şi „Cărare pe scurt spre fapte bune
îndreptătoare"(l 685)2 6 • În paralel , accentul este pus şi pc larga difuzare a ideilor
novatoare şi traducerea operelor lui Comcnius 27 : Janua linguarum reserata (Poarta
deschisă a limbilor) şi Orbi sensualium pictus (Icoana lumii percepţiilor).
Subordonarea seculară a Transilvaniei - unde convieţuiau alături români, unguri
şi saşi - şi dependenţa sa de vechi şi anacronice legiuiri şi convenţii feudale, şi-a pus
amprenta pe configuraţia economico-socială şi cultural-educativă a provinciei până
19
Dr. Aug. Bunca, Episcopii Petru,Paul Aron şi Dionisie No vaco vie,; Blaj, 1902, p. 38.
20
N. Albu, op. cit., p. 30.
21
Ibidem, p. 35; Gh. Anghel, De la vechea Mitropolie Ortodoxă a Transilvaniei la episcopia de Alba
fulia, A. fulia, 1993, p. 27; E. Mârza, Tipografia de la Alba Iulia I 577-1702, Ed. Imago, Sibiu.
I 998, pp. 20-2 I; E. Pavel. Carte şi tipar la Bă/grad I 567-1702, Ed. Clusium, Cluj, 2001, p. 30.
22
Catechismul luteran ( Sibiu. 1544 ), Catcchismul de la Braşov-Intrebarea creştină, (Braşov, 1559),
Palia de la Orăştie ( 1582), cf. N. Albu, op. cit., pp. 32 -. 35.
21
N. Iorga, Istoria b,'.~ericii romaneşti, I, Buc., 1904, p. 172.
24
N. Albu, op. cit. , p. 27; Academia Română. Istoria Român,Jor, V, 2003, p. 917.
25
Idem, p. 916.
26
Idem, p. 920.
21
Idem, p. 928.
251
în veacul al XVIII-iea. în atari condiţii şi în spiritul vechiului Unio Trium Nationum

s-a menţinut şi perpetuat politica feudală de oprimare soc_ial~ şi naţ~onală a rom~nilor
şi pc tărâmul educaţiei, interzicându-li-se accesul la educaţie şt cultura, aceasta făcandu
se multă vreme doar pc lângă biserici şi mănăstiri.
Se dezvoltă gimnaziile săseşti din Braşov, Sibiu, Bistriţa, Sighişoara şi Mediaş.
Cel din Sebeş este puternic afectat de pustiitorul atac turcesc din anul 1661 H, rectorul
2
de aici fiind răsplătit cu 50 florini an 29 , spre deosebire de cei de la Sibiu sau Sighişoara,
care primeau 120 florini/an, respectiv 80 florini/an. O consemnare din anul 1667
arată că profesorii de Ia şcoala germană din Sebeş erau nemulţumiţi, reclamând salarile
mici şi ameninţând cu părăsirea (înstrăinarea) 30 .
Principele M. Apafi I Iasă veniturile moşiei sale de la Sebeş şcolii din Orăştie 31 •
Luând modelul ungurilor care aveau un Colegiu Academic la Alba Iulia, mutat
ulterior la Aiud, saşii transilvăneni cer cu ocazia întrunirii bisericeşti ( 1667) sau laice
( 1653) să-şi întemeieze şi ei un colegiu de rang universitar 32 •
Intrarea provinciei în sfera de influenţă austriacă şi refonncle iosefiniste au
deschis calea înnoirilor şi în acest domeniu. Prefaţate încă din deceniul 7 al secolului
al XVIII-iea de de iniţiativele piaristului Ignatius Felbinger, care propunea-începând
cu 1774 -înfiinţarea de şcoli principale , secundare şi normale şi o pregătire adecvată
în spirirtul didacticii iniţiatorului ·' 3, refonnele şi legiuirile din Imperiu s-au extins şi
aplicat ulterior şi în Transilvania: desfiinţarea ordinului iezuit ( 1773 ), care deţinea
impo11ante instituţii de învăţământ, modernizarea învăţământului gimnazial, planul
de reformă a învăţământului mediu şi gimnazial (1775) - operă a piaristului Graţian
Marx, precum şi planurile de restructurare a învăţământului superior34 •
Adoptarea-în august 1777-legislaţici complexe „Ratio Educationis (totiusque
Rei Litterariae per Regnum Hungariae et Provinciae eidem Adm~xas"), pentru toate
gradele de învăţământ, a atras după sine noi directive şi reglementări pentru
învăţământul transilvănean, tipărite în 177 l sub titlul „Norma Regia pro Scholis Magni
Principatus Transilvaniae", vizând organizarea gimnaziilor şi şcolilor „latine".
Răscoala lui Horea, Cloşca şi Crişan a tras semnalul de alarmă asupra stării
obiditului popor român din Ardeal, învăţământul ortodox de aici fiind lipsit de o bază
materială de îndrumare şi sprijinul statului şi aflat sub supravegherea unor restrânse
2
~ A. Amlacher, Zur Geschichre da ::weite Zerstor1111g Miihlbach durch die Tiirken im Jahre /66/, în
Korresponden::./Jla1f. IX, 1886. pp. I- 7; Arh. Naţionale. FJ/i:i/a Hunedoara, Scaunul săsesc Sebeş,
pachet I, an 1664 ( 2), nr. 13.
:a cf. Academia Rom:ină. Istoria Româmlor. V, 20m. p. 929.
'° F. Haumann, Geschiclue des emngelischen Gy11111asiu111s A. B. in Miihlbach, p. 21.
" N. Albu, Ofl. ât., pp. 81-82, nola 2.
,: Arndemia Română. Istoria Românilor, V , 2003. p. 930.
" cf. L. Protopopescu,
.
Contnbuf1i 1.11~Hon~1 i111"ă(ă111:i11tului din Transih-an,; 1 f 774 -ISO,
- •
Ed . o·d
I . ŞI
·
Pedagogică., Buc., 1966 , pp. 26-28.
14
Ibidem, p. 23.
252
cercuri clericale, grăbind aplicarea legislaţiei referitoare Ia învăţământ ş1 în

Transilvania.
În spiritul regulamentului „Norma Regia", a rescriptelor din anii 1783 şi 1785
şi a decretului din 28 aprilie 1784, se stabilesc reglementările principale în domeniul
învăţământului de aici-" 5 :
-şcolile elementare vor sta sub dependenţa comitatclor şi a magistratului.
-se va introduce pretutindeni metoda oficială.
-cărţile şcolare (manualele) vor fi traduse în limbile naţionale şi se vor adapta
legilor specifice Transilvaniei.
-imobilele şcolare vor fi supravegheate de către comunităţile respective, care
vor contribui cu bani şi în natură la susţinerea învăţământului pe plan local.
- retribuţia dascălilor- angajaţi cu contract - revenea şi patronilor.
Se constată un reviriment al învăţământului în limbile materne, paralel cu accentul
pus pe dezbateri şi capacitatea de înţelegere a elevilor şi cultivarea disciplinelor orale.
In direcţia reformării învăţământului românesc din Transilvania se înscriu şi
demersurile oculistului Ioan Molnar-Piuariu, care stăruia pentru înfiinţarea
învăţământului ortodox de stat3°, rămas în urma învăţământului celorlalte confcsiuni-17 ,
cât şi proiectele reprezentanţilor Şcolii Ardelene pe linia luminării poporului şi redării
acestuia a mândriei naţionale şi amplificării luptei acestuia pentru drepturi sociale şi
naţionale 38 •
Deşi s-a dezvoltat şi fundamentat relativ târziu în deceniul 1780-1790,
învăţământul românesc din Transilvania va cunoaşte noi oprelişti după moartea
împăratului Iosif al II-iea, măsurile restrictive „revocarea ordinelor" - cuprinzând
întreaga administraţie, încercându-se introducerea limbii maghiare ca limbă de
introducere în studiul limbii latine în învăţământ 39 . Legiuirile din perioada 1774-1781
vor fi înlocuite începând cu anul 1805 cu noi reglementări, noul cod şcolar-,,Politische
Verfassung der deutschcn Volksschulcn" 40 - fiind impus de schimbările socio-
economice şi politice din Transilvania, dar în spiritul creşterii şi consolidării statului
multinaţional austriac.
15
Ibidem, pp. 28-29. cu bibl. rcsp.
16
pledând pentru acesta în lucrările sale Economia stupilor, Viena, 1785, cf. B. R. V., II., nr. 493, pp.
307-309 şi Retorica adică Învăţătura şi intocmirea frumoasei cuvântări, Buda, 1798, cf. 8. R. V. 11,
pp. 403-404; Cf. şi ediţia critică cu acelaşi titlu, prefaţată şi adnotată de A. Sasu, Cluj-Napoca, Ed.
Dacia, 1976, passim
17
vezi în această direcţie şi eforturile în domeniul educaţiei întreprinse de R. Tempca, P. Iorgovici, C.
Diaconovici Loga D. Ţichindeal, care au oferit soluţii de principiu -teoretice şi practice -pentru
îmbunătăţirea şi reorganizarea pe baze naţionale a învăţământului şi educaţiei, cf. I. Mârza, Etape şi
momente din istoria Învăţământului În Transilvania (sec. XVIII-XIX), Ed. Imago, Sibiu, 2002, pp.
11-24.
lH Cf. A. Groza, E. Ionescu, R. Gulca, Şcolile Blajulw; Ed. Buna Vestire. Blaj, 2004, passim, cu bibl. resp.
19
Ibidem, p. 153.
40
Ibidem, p. 24.
253
Şcoala germană din Sebeş a evoluat după cum urmează: .

La J 70O11 şi fetele frecventau şcoala de aici, deşi preotul Michael Lang raporta
la 1712 că aceasta era „dărăpănată tare" 4 ~.
În 1723 sub judccătoml Michael Gobcl se strâng 2049 guldeni pentru a ridica
„cm scminarium rci publicae" 4 ', construcţie terminată anul următor , când se
44
menţionează şcoala scminormală transformată în Latcin Gramathikae Schule, iar în

jur de 1750 ( 1782) în şcoală primară şi gimnaziu luteran 4 5, având plan de şcolarizare
şi corp profesoral 4 <,_
Din iniţiativa prim- preotului oraşului Michael Lang şi a judelui regal Michael
Găbel, în 1727 se strâng fonduri pentru organizarea unei cantine şcolare, stabilindu-
se totodată statutele seminarului german din Sebeş care „ avea caracterul unei şcoli
inferioare latine sau al unui gimnaziu" 47 .
Epidemiile de ciumă şi holeră din Transilvania vor duce în prima jumătate a
secolului al XVIII-lca, la scăderea masivă a populaţiei şi a numărului de elevi la
gimnaziul din Sebeş 48 . În urma colonizărilor cu emigranţi din Durlach-30 familii în
perioada 1744-1748 şi 161 familii în 1749, cât şi cu 49 de familii de colonişti sosiţi
din Hanau (Baden-Wurtcnberg), li s-a construit acestora o şcoală în 1771 pe strada
Dorobanţilor, care a funcţionat până în 1877.
Între 1783-1788 rectorul Georg Marienburger încearcă reformarea şcolii, deşi
clădirea era dărăpănată, necesitând construcţia alteia noi în 178449 •
În acelaşi an , Dorotheea, văduva preotului paroh Mathias Lang , dăruieşte 150
de cărţi pentru biblioteca şcolii 50
Începând cu anul 1787 se pune problema adaptării învăţământului după
prevederile „Norma Regia (1782), aceasta fiind o şcoală latină numită gimnaziu51 -
,,Lateinische Gramatikalschulc" sau „Prătoriaschulc" , frecventată de 118 elevi.
În 1830 este introdus învăţământul în limba maghiară în Şebeş 52 •
Anul 183 8 marchează înfiinţarea unei clase de lucru pentru fete 53 , Amalia
Schuster fiind menţionată -în 1840 - ca profesoară de lucru de mână 54 •
41
cf. Mii/rlbaclrer Trawngsarrikel semnat de J. Schulmeister J. Graffius. cf. F. B aumann, op. cit.,
· p. 25 ,
nota 4.
42
Ibidem. p. 27.
4
) Ibidem . p. 29.
44
D~ Krasser, Ges~lrichte des Miil/1bac/rs Untergymnasiwns. î,1 M. G. P., 1857, p. J l.
•~ Varste/e ora$ulw. Sebe$ 750 de ani /245-/995, p. 61.
40
MGP, 1891-1892, p. 28.
47
Cf. Fr. Baumann, op. cit., pp. 28-29.
Academia Română. Istoria Românilor, V, 2003, p. 929.
4
"
4
" D. Krasser, op. cil.. p. 25.
~° Fr. Schusler, Aufgaben der gemranistisc/ren Studien in Siebenbiirgen. ;11 M. G. p 1858 29
~I MGP ' 1857 'pp. -30-32
- ' ., 'p. .
\l MGP, 1857. p. 38.
~, Idem, p. 88.
4
\ MGP, 1878-1879, p. 51.
254
Pe baza proiectului din 1849 pentru organizarea gimnaziilor şi şcolilor reale

din Austria, realizat de Franz Exner şi Herrnam1 Bonitz"", şcoala germană va funcţiona
sub tutela Parohiei evanghelice C. A. din localitate, până la desfiinţarea sa în 1948"6 •
Anul şcolar 1850-1851 marchează reorganizarea şcolii germane din Scbcş'i 7 ca
gimnaziu inferior, şi cu o secţie reală , având 4 clase subgimnazialc, 4 clase reale, 3
clase elementare şi 9 profesori.
Sub conducerea directorului Fr. W. Schustcr apare începând cu anul şcolar 1854
primul număr al revistei gimnaziului-"K, anuar care va fi publicat până în anul 1940,
numerele fiind tipărite la Sibiu până în 1903, iar după această dată la Sebeş, la tipografia
Stegmann. In biblioteca şcolii germane s-au aflat incunabule şi cărţi rare din varii
domenii 59 , multe dintre acestea regăsindu-se azi în colecţiile de carte veche ale Muzeului
,,Ioan Raica" din Sebeş.
În anul 1862 este consemnat ca predând - fără plată -limba română senatorul
Johann Bessanw.
Construcţia noii şcoli este începută la 27 aprilie 1864'" - când este pusă piatra
de temelie - şi tem1inată în 1866 62, având pe frontispiciu semnificativa inscripţie
,,BILDUNG IST FREIHEIT". Vechea şcoală-,,pcri ferică"- a fost abandonată în 1877 63 .
Cu sprijinul Universităţii Naţionale săseşti se deschide la Sebeş -în 1874 - o
şcoală de meseri{,.i.
Anul şcolar 1890-1891 - rector Johann Wolf - consemnează la Sebeş o şcoală
elementară cu 4 clase de băieţi şi fete (cu 1 profesor), gimnaziul inferior cu 85 elevi
(cu 12 profesori, 1 profesor de limba română şi 1 preot-Albert Amlacher), însumând
436 elevi, 65 din care 337 germani, 16 maghiari, 112 români şi 2 de altă naţie.
Dintre dascălii care au predat aici amintim doar pe câţiva, ilustre personalităţi
ale vieţii culturale şi ştiinţifice sebeşene şi transilvănene: Georg Friederich Marienburg
(1820-1881 ), Friedrich Wilhelm Schuster (1824-1914 ), Johann Wolf (profesor între
1870-1893 şi director între 1874-1993), Ferdinand Baumann ( 1826-1911), Hermann
Meuselbach ( 1858-1924), Viktor Roth ( 1874-1936), Christian Alfred Măckel ( 1885-
1954), Michael Acker ( 1889-1971 ), Theobald Bruno Streitfeld ( 1904-1985) etc.
55
„Das Projekt fi.ir die Organisation der Gyrnnasicn und Realschulen în bsterrcich".
56
Vezi şi lucrarea de licenţă a Elenei Bec-Groza, Das evavanghe/ische Gymnasium au.'i Miihlbach
( 1724 -1948), Universităt „Babcş-Bolyai", Klausenburg, 2 001, 95p.
57
MGP, 1857, p. 40.
58
MGP, 1855-1856, p. 50.
59
Katalog der Bibliothek des. ev. Gymnasiums A. B. ăn szasecbes (Miihlbach), Sebeş, 1911, 156 p.
wMGP, 1862-1863,p.19.
61
MGP, 1863-1864, p. 25.
62
A. Mt:ickel, Aus Muhlbachs Vergangenheit, Sebeş, 1922, p. 21.
61
MGP, 1891-1892, p. 36.
114
MGP, 1891-1892, p. 28.
65
MGP, 1890, p. 34.
255
Deşi legislaţia şcolară prevedea ca în învăţământ~l confcsi~nal_ limba de ?~c~arc

~:1 tic latina, germana ori maghiara, românii au rezistat presmrnlo~ au~?ntaţ~lor,
numerosi cărturari patrioţi susţinând o intensă acţiune de apărare a hmb11 romane.
Numcr~şi dintre aceştia -din Sebeş sau zonă, ca să cităm doar pc câţiva -au studiat la
şcoala germană de aici, afirmându-se apoi în diferite domenii ale spiritului: Vasile
Moga ( 1774-1845), P. S. Aurelian ( 1833-1909), Ioan Neagoe ( 1849-1910), Ioan Pavel
( 1880-1970), Oana Vasile ( 1890-1945), Dorin Pavel ( 1900-1979), Lucian Blaga ( I 895-
196 I).
Românii din Sebeş convieţuind alături de saşi şi unguri în împrejurări politico-
istorice şi într-un cadru economico-social şi etno-cultural dat, şi-au creat şi adaptat
învăţământul şi şcolile la spiritul epocii , acestea apărând şi funcţionând la început în
jurul mănăstirilor şi bisericilor. Dezavantajaţi material aceştia vor porni mai târziu la
dezvoltarea unor şcoli.
La 1779 este amintită prima şcoală românească întreţinută de biserica ortodoxă
în cartierul Joseni 6(,.
Anul 1786 aduce cu sine prin actul emis de Curtea de la Viena, dispoziţia ca în
fiecare comună cu peste l 00 de familii să se înfiinţeze şcoli, unde„ să se poată creşte
cetăţeni"f> 7 _ Întărit de Impăratul Iosif al II-iea, actul permitea românilor să frecventeze
şi şcolile germane, care le erau inaccesibile până atunci 6M.
La 1787 din cei l 18 elevi amintiţi ai gimnaziului evanghelic din Sebeş, 88 erau
localnici, iar din împrejurimi 19 erau români, 7 saşi şi 4 unguri 69 •
.
În 1807 învătământul ortodox transilvan face obiectul atentiei lui Martin .
Hochmeister70 • În scaunul Sebeşului sunt amintiţi cu această ocazie 5 preoţi: Ioan
Moga (Sebeş), Petru Costia (Lancrăm), Simion Beşea (Răhău), Ioan Popovici (Laz),
şi Iosif Bena(Pianu Săsesc) 71 •
În aceeaşi perioadă de început a secolului XIX, exista la Sebeş o şcoală trivială
a ordinului călugărilor franciscani 72 •
La amintitul gimnaziu inferior al saşilor învăţa şi Izidor, tatăl lui Septimiu Albini
din Cut73 .
Apropiat şi dezvoltându-se în preajma bisericii, învăţământul românesc cunoaşte
un reviriment prin punerea bazelor seminarului (cursului redus de 3 luni) pentru
M R. Cărpinişianu, în Vârstele oraşului Sebeş /245-/995, p. 61.

67
Ghc. Albu, Monografia Şcoale/or Primare Româneşti din Sebeş-A/ha, Sibiu, 1928, p. 13.
": R. Cărpinişianu,_în Vârstele oraşului Seheş 750 de ani. 12-15-1995, Sebeş, 1995, p. 62.
6
Gh. Albu, op. c11., p. 13; A. Junesch, în Vârstele oraşului 1245-1995, p. 47;
70
in Cale11dariu111 Nmwn, Cluj, 1087, la capitolul „Scholae Yalachicac gr. unitorum eorum
ludimagistri", apud Gh. Bogdan ~uid, Gheorg~e Lazăr, Buc., 1924, anexa VIII, pp. 126-129.
71
Cf. N. Albu, lstor,aşco/J/orromancşfldm Tr.1ns1h"aniaintre 1800-1867, Ed. Did. şi Pedagogică,
Buc., 1971, p. 77.
! Ibidem, p. 98; \/îrstele oraşului 1245-/995, p. 61.
7
7
' N. Albu, op. cit., loc. cit.
256
pregătirea preoţilor de la Sibiu 74 • Aici şi la şcoala normală au studiat şi tineri din

Sebeş şi din întreaga Transilvanic 7 \
La amintita şcoală ortodoxă amintită din Sebeş sunt amintiţi ca dascăli: Avram
Moga -,,Kir dascăl Avram al popii Ilie" ( 1807-1~ 17), Ştefan Moga ( 1817-1828), Vintilă
Vintilă ( 1822-1844). În 1850 sunt menţionaţi preoţii-dascăli Ştefan şi Zaharia Moga 76 .
Episcopul Vasile Mog:a ( 1774-1845), sebcşan de origine, a contribuit în perioada
celor 34 de ani ai pastoraţici sale ( 1811-1845), la reorganizarea bisericii ortodoxe
după 100 de ani de pastoraţie sârbească, militând pentru înfiinţarea de şcoli pc lângă
fiecare biserică. De asemenea, printr-o circulară recomandă ir:itroducerea în toate şcolile
ortodoxe săteşti a lucrării ,,Cărticica năravurilor" semnată de Cristian Salzmann 77 .
Într-un Conspect din 1858 78 sunt amintiţi şi învăţătorii din cercul Sebeşului, în
cadrul mai larg al Diocezei ortodoxe din Ardeal, act întocmit în baza ordinului gubernia!
nr. 28151. La Sebeş funcţiona Nicolae Sava cu 87 elevi şi Ştefan Moga cu I OI elevi.
Alături de aceştia, în celelalte localităţi din zonă funcţionau cu titlul (gradul) de
„capabiÎ": Daniel Machişilean (Lancrăm, cu 91 elevi), George Benescu (Răhău, cu
68 elevi), Nicolae Săcaş (Răhău, cu 87 elevi), Vasile Andreaş (Cîlnic, cu 57 elevi).
Sofronie Bogdan (Deal, cu 73 elevi), Petru Lăncrănjan (Petreşti, cu 34 elevi), Vasile
Simion (Loman, cu 35 elevi), Zaharia Dăncilă (Răchita, cu 30 elevi), Nicolae Bena
(Pianul Săsesc, cu 149 elevi) şi Simeon Gavrilă (Pianul Românesc, cu 98 elevi).
Şapte ani mai târziu, într-o circulară a gubemiului Transilvaniei, sunt amintite
şcolile „principale" şi „populare româneşti cu învăţătorii care Ic deserveau pe confesiuni
greco-orientale şi respectiv greco-catolice. Dacă cele 12 şcoli „principale"
(,,Hauptschulen") 79 le găsim în aşezări cu populaţie românească compactă, şcolile din
cercul Sebeşului intrau în categoria celor „populare" (,,Volksschulen")8° numite şi
triviale, deservite în general de câte I învăţător astfel: Savu Nicolae şi Moga Ştefan
(Sebeş) , Macsimilian Samoilă (Lancrăm), Secaşiu Nicolae (Răhău), Petrescu Lazar
(Petrcşti), Andreaşiu Vasile (Câinie), Opintia Vasile (Deal), Simion Nicolae(Loman)
, Raica Nicolae (Răchita), Stoica Istrate (Stmngari), Goţia Iuon (Pianu de Jos) şi
Lutiu Panfilie (Pianu de Sus). Evoluţiei şcolii ortodoxe româneşti din sebeş, care a
funcţionat pe lingă Biserica Mare i-au fost acordate pagini importante pentru anii
următori 81 •
74
Înfiinţat prin decretul gubernia) nr. 7985 30 august 1813 şi reconfirmat prin decretul 5807/1813, cf.
N. Albu, op. cit, p. 75; L. Protopopescu, op. cit., p. 44.
~ cf. N. Protopopescu, op .. cit., p. 67; I. Lupaş, Stud11; conferin_te şi comunicări istorice, I, Buc.,
7
1927, pp. 309-310.

76
Cf. Gh .. Albu, op. cit., pp. 14-15.
77
Cf. N. Albu, op. cit., p. 168.
7
K Ibidem, p. 230.
79
Ş. Polverejan, Contribuţii statistice privind şcolile româneşti din Trnns1Jvania in a doua jumătate a
secolului al XIX-iea, in Cumidava, II, Braşov, 1968, pp. 167-168.
1<0 1471 , din care 704 de confesiune greco-orientală(ortodoxe) şi 767 greco-catolice (unite), Ibidem, p. 176.
Kl cf. Ghe. Albu, op. cit., p. 19 sqq.
257
Dacă în 1851 erau în Transilvania 2164 şcoli populare din care 742 româneşti
2
(36 7 greco-orientale, 3 71 greco-catolice şi 4 de altă religie )K , n~mărul acest~ra va
creşte cu 234, ajungând în 1858 la 2398Kl_ Tot aşa numărul elevilor ortodocşi care
studiau la şcoala din Sebeş va creşte, ajungând de la 272 în anul şcolar 1886-1887 la
444 la sfârşitul sccoluluiK 4 •
La început şcoala a funcţionat în casa lui Nicolae Balomirean, folosind şi
pământurile dăruite de Panaiot Tudoran, elevii din Sebeş fiind obligaţă să plătească
30 creiţari, iar cei din satele din jur 3 florini. Salariul învăţătorilor era de 80 fl. pentru
cursul inferior (I) şi I 00 fl. pentru cursul superior (I Ir.
La 1 septembrie 1875 se inaugurează şcoala cca nouă -ortodoxă , de pe lângă
Biserica Marc, ridicată prin eforturile comune al comunităţii şi printr-un împrumut de
2000 florini contractat la scaunul săsescx 6 • Construcţia se află pe strada Ştefan cel
Mare, fostă Joseni, lângă Biserica Marc. Dintre dascălii de aici-unii şi membrii ai
ASTREI scbeşeneK 7 - amintim pe Nicolae Sava, Elisabeta şi Samuel Roşu, Ambrozie
Tătar, Gheorghe Hinţa, Vasile Zdrenghca, Gheorghe Albu, Ion Pavelx 8 • Mulţi se vor
regăsi ca participanţi la marile evenimente din istoria neamului care vor urma la sfărşitul
secolului al XIX-iea şi primele decenii ale celui următor.
In 4 octombrie 1887 se deschide şcoala ungurească, la început cu 2 dascăli,
numărul lor crescând apoi la 5, şcoală frecventată şi de elevii români. Primul director
a fost numit învăţătorul Carol Weinhold, ajutat de învăţătoarea Filtsch IuliaM9 • Deşi în
oraş trăiau doar 200 de cetăţeni maghiari, aceasta a fost înfiinţată ca să promoveze
politica de maghiarizare în spiritul legilor date în acest sens de statul austro-ungar.
Majoritatea elevilor care au studiat la această şcoală erau români 90 •
Biserica greco-catolică avea când protopop de Sebeş era Ioan Deac ( 1838-1886)
o şcoală aici, amintită în anii 1848 şi 1859 91 . În timpul acestuia se desfiinţează
protopopiatul greco-catolic de la Cut şi se reînfiinţează cel din Sebeş 9 ~. •
Conchizând putem afirma că la sfărşitul secolului al XIX-iea şi începutul celui

următor, în Sebeş existau 93:
81
Cf. E. A. Biclz, Handbuch der Landeskunde Siebenbiirgens. Eine phisikalisch-srarisrische-
ropographische Beschreibung dieses Landes, Sibiu, 1857, p. 200-202.
"
1
Ş. Polvcrejan, op. cir., p. 165, cu bibl. resp.
4
" cf. . Ghe. Albu, op. cir., pp. 28-29.
5
" lhidem, pp. 16-17.
6
" Ibidem, p. 38.
M A. Sârbu, Despărţământul Sebeş al Astrei" ( 1870-/918), ln Apulwn,

7
XXIII. 1986, pp. 333-338;
v. şi I. Raica, Sebeşul, Cluj-Napoca, 2002, pp. 282-284.
MM Ibidem., pp. 18-26; N. Afrapl, op. cir., p. 18.
9
" Gh. Albu. op. cir, pp. 41-42 ..
"IJ Ibidem, p. 30.
91
N. Dănilă, în Vârstele oraşului, p. 59.
1
" Cf. N. Polverejan, op. cir, p. I 90.
"' N. Afrapl, op. cit., p. 19.
258
-o şcoală confesională românească ortodoxă mixtă.

-o şcoală primară de stat.
-o şcoală primară confesională maghiară (romano-catolică).
-o şcoală elementară confesională lutherană cu patru clase pentru băieţi.
-o şcoală poporală superioară confesională evanghelică cu opt clase pentru fete.
-un gimnaziu inferior evanghelic cu patru clase.
Acestea s-au dezvoltat la începuturile lor pc lângă biserici şi mănăstiri, primele
consemnate fiind cele ale saşilor şi ungurilor. Încet, încet, o dată cu reformele înfăptuite
începând cu Gabriel Bethlcn şi scria principilor care i-au urmat şi cu cele realizate în
spiritul despotismului luminat de către împăratul Iosifal II-iea, rămânii să poată accede
la şcoli, educaţie şi cultură, ne mai fiind consideraţi toleraţi şi un pericol -cum se
preciza în articolul şase al Dietei din 1744 -pentru „privilegile, imunităţile celor trei
naţiuni recepte".
Şcolile Sebeşului s-au dezvoltat şi înscris pe linia cadrului general al
învăţă"mântului din Transilvania, cu specificităţi şi particularităţile lor. Studiul de faţă
se vrea o contribuţie la cunoaşterea şi surprinderea acestuia în diverse ipostaze, de la
începuturi şi până la finele secolului al XIX-iea, acesta trebuind să-i formeze pc elevi
în spiritul dreptăţii, adevărului, cumpătării şi a respectului faţă de cei mai mari. Încheiem
cu cuvintele lui N. Iorga, semnificative -ca un corolar - pentru rolul şi importanţa
învăţăturii văzută ca un foc nestins: ,,Poţi învăţa în patru feluri: pentru şcoală, pentru
viaţă, pentru tine şi pentru orişicine" .
CONTRIBUTIONS AL'HISTOIR~ DES ECOLES DE SEBE$

(XIV-XX SIECLES)
RE.SUME
L' auteur fait une courte incursion dans I' histoire d' ensegnement de la
Transylvanie, en concretisant avec des selectives et significatives donees concernant
son evolution aux ecoles du Sebeş. L' etude c' st une utile contribution ala connaissance
du sisteme d' ensegnement et des ecoles d' ici de cet point de vue entre XIV-e et
XIX-e siecle.
259
ÎNSEMNĂRI DIN CĂRŢI VECHI $1 DOCUMENTE

REFERITOARE LA RĂSCOALA LUI HOREA
DOINA DREGHICIU, GABRIELA MIRCEA
Prin intermediul studiului de faţă se încearcă aprofundarea cunoştinţelor istorice

actuale despre: 1. atmosfera Încărcată din zona de maximă confruntare dintre răsc~laţi
şi partida nobiliară adversă, cea din protopopiatul Trestiei, comitatul Hunedoarei; 2.
despre extinderea frământărilor soc1~1le, chiar înspre comunităţile care n-au fost
participante directe la manifestările răscoalei, cum a fost cea din Tiur, localitate care
făcea parte din componenţa domeniului bisericesc al Blajului; 3. despre perpetuarea
amintirii evenimentelor sociale respective, prin intermediul unor însemnări pe cărţi
vechi, realizate pe parcursul secolului al XIX-iea, în special după instaurarea
dualismului austro-ungar.
1. a. Pentru dezvoltarea primului punct al preocupărilor noastre enunţate ne
referim la o însemnare pe o carte veche românească deosebit de valoroasă, respectiv
la un exemplar al Bibliei, de Bucureşti din 1688, supranumită Biblia lui Şerban Vodă,
care se păstrează la Sibiu, dar provine de la parohia ortodoxă deveană, în inventarul
căreia o găsea Nicolae Iorga, în timpul periplului său transilvan, de la începutul
secolului al XX-iea, soldat cu editarea Scrisorilor şi inscrip,tiilor ardelene şi
maramureşene. Dar Nicolae Iorga n-a putut zăbovi îndelung asupra tuturor însemnărilor
marginale pe care volumul Ic conţinea, relevând, îndeosebi, o notă referitoare la
revoluţia românilor din Transilvania, de la 1848, care a stârnit interesul unor
personalităţi locale sau al specialiştilor 1 , meritul de-a semnala prezenţa, pe paginile
aceleiaşi tipărituri vechi, a notiţei care ne interesează cu deosebire în contextul
actualului studiu revenindu-i Doinei Braicu2, ea fiind reluată mai apoi, după transcrierea
celei dintâi, în cel puţin alte două lucrări ulterioare 3, de către Doina Dreghiciu şi
Maria Basarab. Mentionăm că Nicolae Edroiu, care a acordat atentia cuvenită
' '
însemnărilor de pc cărţi vechi referitoare la răscoala lui Horea, îmbogăţind astfel
posibilităţile de studiere al evenimentelor respective, în 1988, cu o metodă de lucru
1
Vezi în acest sens Nicolae Iorga. Scrisori ,'ii inscripfii ardelene şi maramureşene, II. Bucureşti, 1906,
p. 87 şi studiile citate în continuare ale Doinei Braicu şi Doinei Dreghiciu.
1
Doina Braicu, Câteva Însemnări de interes t~'>toric, consemnate pe filele unor cărfi româneşti ,,echi
păstrate la Sibiu. în Valori bibftofile din patrimoniul rnltural nafional. C,·rc,·tarc.· şi valorificare,
Bucureşti, 1983. p. 373-378.
' Doina Dreghiciu, Carte,1 românească v,:che şi cunoaşterea ,~.;torică, în Apulum, XXV, 1989. p 412;
Maria Basarah, Cui·intc mărtun~.;itoare. /nscmn:iri de pe c:irfi româm·şti 1·echi din jude{UI Hunexloara;
Deva. 200 I, p. 144.
260
consacrată4, nu a avut-o în atenţie, încât putem considera că reluarea sa în discuţie nu

este, şi din acest motiv, inutilă, sub aspect istoriografic, mai ales că noi ne-am propus
interpretarea ei amănunţită.
Textul însemnării respective este aşadar următorul, desigur fiind de dorit
reexaminarea transcrierii sale, prin confruntare cu originalul, pentru eventuale recitiri
ale unor pasaje ale sale şi reÎntreiirea ci, etape absolut posibile, la Sibiu, în urma
adâncirii cercetării istorice întreprinse în legătură cu ca:
"1784 octo<m>vrie in 16 zile când au venit Crişan Giurgea În Brad, de au
sorocit toate cea tele la Mest<e>acăn pe 20[!} de zile să Ic de<a> poruncă de la Hore<. a>
să meargă la Bălgrad la poruncă până la Curitău [Curechiu!] apoi În <v>anneghie s-
au sculat să prindă pă Crişan Giurgea, Nala,ti Gercaş şi cu al,ti nemişi şi cu Gal, carele
au fost la Curitău atunci in rebelie, apoi s-au Întors potera la Crişcior, la Brad, la
Ribi,ta, apoi la Câmpeni unii; al,tii au pornit pă ,tară, În toate păr,tile s-au lă,tit, până În
toate celea au stricat şi la Deva În 27 au pen"t mulţi; unii au tăiat, alţii au prins, unii au
sărit in Murăş de s-au inecat de tot, ca la 600. 1784 noiembrie in 26 au pen't den sus de
Mihăileni din jos de Chiralege Sarului [sic!} ca vreo 100 de oamini din Blejem; din
Buntu, din Stăni_ja, de Dupăpeatră, că s-au fost sculat Împotriva annadiei 1mpărăteştJ;
fiind fa,tă şi domnul Vlădică Ghedeon şi. .. mulţi preoţi; 1mpreună cu un obărăş la
imene(!) Domnu erai al Săcuilor şi toţi sătenii au fost annia sa. Scris-am eu ... protopop
neunit al Trestiei, 1784 ''.
Cu ajutorul amplei lucrări a lui David Prodan, Răscoala lui Horea, numele
protopopului ortodox al Trestiei poate fi restituit. Ca atare ştim acum că el era Iosif
Sânziana5 şi astfel se poate completa uşor comentariul istoric al textului editat de
Doina Braicu.
Vom începe analiza textuală a însemnării, care este de fapt o cronică concisă a
faptelor principale ale răscula,tilor, până la finele anului 1784, prin relevarea
conţinutului său de idei, cu încercarea de a-l in,telegeşi explicita. Astfel, prima idee şi
de fapt primul eveniment al răscoalei, la care face referire protopopul Trestiei este
conţinutul primului pasaj, după care, în concepţia noastră ar fi trebuit pus punct:
[Era în] "1784 octo<m>vrie in 16 zile cand au venit Crişan Giurgea În Brad, de
au sorocit toate ceate/c la Mest<e>acăn, pe 20[! J [de fapt peste 2, n.n.] de zile, să le
de<a> poruncă de la Hore< a> să meargă la Bă/grad''.
Este evident că pasajul se referea la începutul propriu-zis al răscoalei, data de
16 octombrie 1784, pc care o dădea protopopul pentru apartiţia lui Crişan în târgul de
joi de la Brad fiind deosebit de exactă, ea corespunzând, pe stil vechi, celei de 28
octombrie stil nou6, îndeobşte acceptată ca început al răscoalei, corectitudine care ni-
I recomandă pc autorul însemnării, de la început, ca pe unul dintre cei mai avizaţi,
cum se va vedea în continuare, pentru că el a observat evenimentele cu atenţie, de
4
Vezi Nicolae Edroiu, Pe urmele lui Horea, Bucureşti, 1988.
' David Prodan, Răscoala lui Horea, Bucureşti, 1979, I. p. 596; II p. 61, 91.
b Ibidem, I, p. 284.
261
destul de aproape şi a luat paitc la unele dintre cle,_ca personaj de primă însemnătate,
în chiar zona de maximă intensitate a răscoalei. Ş1 sub aspectul fapt~l~r pctrc~u_tc la
Brad relatarea sa era exactă, chiar plastică, protopopul ştiind că atunci ŞI acolo Cnşan,
în numele lui Horea "au sorocit", adică a întocmit şi a programat, cu un termen modem,
"toate aatde'', care urmau să se adune peste două zile la Mesteacăn, de unde, la
porunca lui Horea, trebuia ca ele să se îndrepte spre Alba Iulia, pentru a ocupa cetate~
şi a pune mâna pc arsenalele armatei, ceea ce relevă bun~ cunoaş~ere a pr~gramulu~
iniţial de luptă a răsculaţilor de către protopop, precum ŞI faptul ca oamen11 fuscscra
cu siguranţă de mai mult timp organizaţi, ci aşteptând doar semnalul pentru a pomi la
fapte. Relatarea analizată reflectă indirect, dar fără dubii, faptul că ţăranii se pregătiseră,
de bună scamă în taină, cc/ puţin unii dintre e1~ de mai mult timp, pentru a putea
începe lupta într-un mod atât de organizat! Este clar totodată că această primă secvenţă
a microcronicii evenimenţiale pe care o analizăm cuprindea şi o referire laconică la
adunarea de la Mesteacăn, următorul pas impo1tant întreprins de către răsculaţi, care,
cum se ştie s-a desfăşurat în interiorul şi în împrejurimile bisericii din Mesteacăn, în
31 octombrie, lăcaşul bisericesc respectiv având, la vremea aceea, o aşezare strategică
avantajoasă, la liziera pădurii.
Următoarea sintagmă a relatării: "la poruncă [s-au dus, n.n.] până la Curitău!
[Curechiu/}, care este greu de reaşezat ca exprimare, cu semnele de punctuaţie şi
întregirile necesare, pentru a decoda gândul întreg al protopopului, redă, cu mare
siguranţă, din nou, um1ătorul pas insemnat săvârşit de răsculaţi; respectiv era evocat,
deosebit de lapidar evenimentul care a constituit scânteia de aprindere a focului cel
mare, respectiv cel de la Curechiu. E interesant de subliniat faptul că şi descinderea
ţăranilor la Curechiu a avut loc tot confonn unuiplan bine stabilit şi din ordinul unor
căpetenii recunoscute, respectiv "la poruncă".
Faza imediat următoare a evenimentelor, surprinsă şi ea cu mare precizie se
referă la replica imediată a autorităţilor dată mişcărilor ţărăneşti, care până în acel
moment fuseseră paşnice: "apoi in <v>anneghie s-au sculat să prindă pă Crişan
Giurgea, Na/aţi Gercaş[dc fapt Farkaş]7, sau în corespondentul său german, pc care i-
i dădea Prodan, Wolfgang, forma transliterată de Doina Braicu, deşi pare denaturată,
putând fL chiar varianta românească populară a aceluiaşi nume, n.n.] şi cu alţi nemişi
şi cu Gal, carcfe au fost la Curitău atunci in rebelie".
Desigur, textul respectiv al însemnării se referă la episodul, iarăşi binecunoscut,
al acţiunii eşuate a subprefecţilor, sau juzilor nobiliari, Mihai Gal din Baia de Criş şi
"Wolfgang" Nalaczi din Brad, care, în fruntea unei trupe, de loc neglijabile, de vreo
400 de soldaţi, călăuziţi de gornicul din Crişcior, Petru Cara, au încercat anihilarea
din faşă a acţiunii ţăranilor prin prinderea căpeteniei lor, CrişanK.
7
//Jidt•m, I. p. 288.
• Nirnlac Edroiu, op. cit., p. 79-80.
262
Din nou relatarea este condensată, autorul ei ncscăpând nici un cuvânt despre
faptul că vicecomiţii cu pricina s-au numărat printre primele victime ale partidei
nobiliare, împreună cu gornicul implicat! Evenimentele se petreceau în 1-2 noiembrie
1784, stil nou, dar protopopul, în relatarea sa n-a mai considerat necesar să specifice
data în care s-au desfăşurat ele, preferând doar să Ic înlănţuie cronologic, la modul
general, cu marc exactitate, de altfel.
Relatarea sa continuă în acelaşi stil, cu exactitatea remarcată deja, fiind înseriate
următoarele secvenţe importante ale evenimentelor, protopopul urmărindu-i, în
continuarea textului analizat, doar pc răsculaţi şi nemairefcrindu-se la acţiunile partidei
nobiliare, pe care de asemenea le cunoştea foarte bine, pentru că a fost părtaş la bună
parte dintre ele, după cum urmează: ''apoi s-au Întors potera la Crişcior, la Bracf, la
RibJ/a1°, apoi la Câmpeni" unii". Se remarcă termenul folosit pentru a desemna armata
răsculaţilor, cel de "poteră", care, În subsidiar relevă faptul că fărami erau relativ bine
Înannafi şi organiza.fi; aproape cât şi nobilii; care şi ei se organizascrli În potere!
Dispersarea forţelor răsculate este tot mai amplă, aşa cum relata, în deplină
cunoştinţă de cauză şi având o remarcabilă viziune de ansamblu asupra evenimentelor,
autorul însemnării: "aftii au pornit pă /ară, il1 toate părfilc s-au lăfit' 11 . Nu se ignora,
aşadar în remarcabila relatare a protopopului extinderea spre poalele munţilor a
mişcării, inclusiv spre cursul Mureşului, în special înspre depresiunea transilvană,
respectiv înspre "ţară".
Protopopului din Trestia nu-i scapă nici unul dintre evenimentele majore ale
răscoalei, într-un text de căteva rânduri, aşternute pe-o carte, insistând, printr-o uşoară
inversare, mai întâi asupra asediului cetăţii Devei, care, conform cronologiei sale ar fi
avut loc în 27 noiembrie, stil vechi 13 , dacă transcrierea Doinei Braicu a fost corectă,
ceea ce corespundea datei de 8 noiembrie 1784: "până in toate celea au stricat şi la
Deva În 27[, unde] au perit muftJ;[pe] unii [i-]au tăiat, [pe] alţii[i-]au prins, unii au
sărit În Murăş de s-au Înecat de tot, [pierind în total] ca la 600 ". Numărul victimelor
atacului asupra Devei putându-se înscrie, cum restabilea cu prudenţă evenimentele
David Prodan, între 300 şi 800 de suflete. De remarcat în legătură cu evenimetele
respective este faptul că în tradiţia, sau legendarul contemporan ale evenimentelor,
figura şi relatarea că la Deva ar fi luptat în oastea ţărănească şi câteva femei îmbrăcate
în haine bărbăteşti!
Stilul extrem de concis, dar şi deosebit de sugestiv al protopopului, pare a releva
şi o compasiune a sa pentru mulţimea celor de acelaşi neam căzuţi la Deva, dar aceasta
numai indirect, pentru că în relatarea sa accentul cade pc ideea că răscula/ii au fost
q David Prodan, op. cit., p. 292.

10
Ibidem, p. 294-297.
11
Nicolae Edroiu, op. cit., p. 85-86.
12
Ibidem, p. 307: pe Mureş în jos trece în comitatul Aradului, pe valea Streiului în Ţara Haţegului, pe
Mureş în sus, în comitatul Alba, până aproape de Alba Iulia şi atinge şi cornitatul Sibiului.
" Primul atac în stil nou având loc în 6 noiembrie, stil nou. ele continuând până în 11 noiembrie.
263
- - - · • J • . ·I, d,·n Lllrnă, rânduielile statornicite

nw/;1caton. srr1n111l 111 cc c . . ..
şi prin asediul asupra
. . .
unui· ora~ ·111scmna t el. I v rc,,111· , puternic centru al nob1hm11 ! Semn. al. pos1b1le1
1·
.
sale
_
sensibilităţi faţă de dezastrul trupelor răsculate îl po~tc_ const1tu_1 JI faptul, ca,
impresionat oarecum de mulţimea celor căzuţi din~rc ro~a111 s-a r_cfcn~ 1~ relatarea sa
mai întâi la evenimentul amintit, pentru ca numa, dupa aceea sa rcvma la cel de ~a
Mihfiilcni, deosebit de sângeros şi ci şi nefast pentru răsculaţi, pc care-l aşeza c_ronol~g1_c
în 26 octombrie, deci în 7 noiembrie după cronologia nouă: "[în] 1784 no1embnc m
26 au perii Jen sus de MJ11ăilc11i din jos de Chiralcge Sarului [sic!] ca vr~o 100 ~e
oamini din Blcjcm; din Buntu, din Stăni_;".1, de Dupăpcatră, că s-au fost sculat 1mpotnva
amwdici impăditcştJ; fiind faţă şi domnul Vlădică Ghedeon şi. .. mulţiprcoţJ~ impreună
cu un obărăş la 1111ene ['?] Domnu crai al Săcwlor[ !] şi toţi sătenii au fost annia sa•: cu
care de altfel îşi şi încheie relatarea.
Veridicitatea celor relatate despre întâmplările din hotarul satului Mihăileni
este din nou admisibilă, ca şi cca a numărului victimelor din armata ţărănescă, precum
şi provenienţa lor, pentru că protopopul Trestiei, Sânziana, a fost unul dintre martorii
cei mai bine informaţi, în pofida, sau chiar datorită implicării sale reale, personale în
mai multe faze ale mişcărilor ţărăneşti şi ca urmare a faptului că a îndeplinit, într-un
fel şi rolul de mână dreaptă a episcopului Ghedeon Nichitici, în acţiunea oficială de
pacificare a ţăranilor, fiind implicat mai apoi şi în evaluarea pierderilor suferite de
către ambele tabere aflate în luptă. Dar în momentul în care Iosif Sânziana îşi redacta
însemnarea, datată în 1784, răscoala nu încetase.
Este clar la ora actuală că protopopul a redactat însemnarea analizată după
evenimentele de la Mihăileni, fiind foarte veridic şi faptul că înfrângerea li s-a
administrat ţăranilor în prezenţa înaltului ierarh pomenit, de către annadia impărătească,
cu participarea inclusiv a unei temute gărzi de secui, care a asigurat paza lui Ghedeon,
în timpul deplasărilor sale de pacificare a ţăranilor, al cărei comandant trebuie identificat
sub denumirea denaturată, probabil la transliterare, "un obărăş la imene Domnu erai
al Săcuilor''. Sigur este greu de înţeles semnificaţia ultimei sintagme a textului său,
referitor la lupta de la Mihăilcni:"şi toţi sătenii au fost annia sa·; el referindu-se fie la
faptul că sătenii din localitatea menţionată au fost de partea episcopului, fie, mai
puţin P!obabil, în forma actuală a textului, că ei au luptat in corpore alături de răsculaţi!
Insemnarca analizată o va fi aşternut protopopul menţionat pe filele Bibliei fui
Şerban din 1688, care putem crede că îi aparţinea şi în 1784 parohiei ortodoxe din
Deva, imediat după bătălia de la Mihăileni, ultimul eveniment pc care-l consemna în
însemnarea sa nedatată, în timpul uncia dintre relativ frecventele sale descinderi la
Deva, unde a fost ~e câteva ori mobilizat de către episcopul Ghedeon Nichitici pentru
~ pune ~a calc pacificarea răsculaţilor, cu ajutorul unor subordonaţi ierarhici pe care
mailul ierarh se putea baza şi printre care Iosif Sânziana îşi revendică un loc de
incontestabilă întâietate.
Cum se ştie din monografia răscoalei, datorată lui David Prodan, în a doua
jumătate a lunii noiembrie, protopopul se afla în centrul unor noi agitaţii puternice
264
din zona arondată arhipăstoriei sale, dar aceasta, probabil, se putea întâmpla şi înaintea
celor relatate în ultima parte a însemnării sale pc Biblia din 1688 (! ), căci el îi relata
atunci (prin 16 noiembrie) episcopului că îi "este greu să impacc poporul, c,fci
conducă toni lui l-au il1şclat zicând că ci protopopul, a primit două mic1:tc de galbeni
de la nobili ca să nu extrădeze cartea impăratului [probabil edictul de înlăturare a
şerbiei, sau alt document imperial!]. Au venit până acum de două ori la ci umi din
Crişcior de i-au cerut cartea pc care ar fi ascuns-o. Dacă mila lui Dumnezeu nu-l va
ocrotJ; nu ştie cc trebuie să fadi. Roagă prea plecat pc episcop să-i v111,i in ajutor cât va
fi cu putinţă, căci ci n-are unde să-şi plece capul, dccăt doar dacă iL1gc, altfel 111 casă FI
vor ucide oamenii; căci luclârca zi de zi creşte·; dar conţinutul documentului respectiv,
aşezat de David Prodan, în cursul celei de-a doua jumătăţi a lunii noiembrie, aşa cum
se poate deduce din ordinea relatării sale, care respectă o evidentă cronologic a faptelor,
fără a ni se specifica întotdeauna datarea documentelor uitilizatc, se plasează mai
bine pc la începutul frământărilor răscoalei, "cartea impăratulul' pc care i-o cereau
insistent ţăranii din Crişcior, lui Iosif Sânziana, fiind probabil chiar documentul cu
care Crişan îi pornise pc ţărani la luptă, vorbindu-Ic despre ca la Mesteacăn.
Biografia protopopului menţionat, legată de răscoală este dintre cele mai
interesante, cum se poate observa şi din pasajul anterior, viaţa lui fiind pusă în cumpănă,
probabil, pe la începutul mişcărilor ţărăneşti, care tocmai în protopopiatul Trestiei au
fost deosebit de puternice, aici înregistrându-se de altfel şi foarte mari pierderi de
vieţi omeneşti între ţărani, după cum şi pierderile materiale şi omeneşti cele mai mari
ale nobilimii au fost cauzate tot acolo, fiind aduse pagube apreciabile in special
reşedinţei generalului conte Francisc Gyulai.
Protopopul Iosif Sânziana a fost unul dintre pionii principali ai prinderii lui
Fârţală, personaj deosebit de interesant al răscoalei, care intenţiona să reînceapă
mişcarea după Paşti, în 1785, el nefiind, nici pc departe, paralizat de execuţia
căpetenii lor răscoalei!
Cu acest moment, zelul protopopului, care până la un moment dat parc a fi fost
justificat, din pricina faptului că însăşi viaţa sa fusese primejduită, începe a fi excesiv,
pentru că, dând dovadă de mare minuţie şi răbdare, împreună cu alţi copărtaşi a pus la
cale prinderea lui Ion Fârţală, de fapt a lui Ilic Ştef, din Săcărâmb, care îşi luase
pseudonumele de Ion Fârţală, o situaţie totuşi ciudată pcntrn un personaj cu descendenţă
socială atât de umilă, ca a sa, pentru că el n-a fost decât minier şi cizmar, fără să fi
ştiut să citească cu chirilice, dar fiind totodată, în mod paradoxal, un bun cunoscător
al limbii germane vorbite!
Pentru contribuţia sa primordială la prinderea lui Fârţală, de altfel, probabil,
pentru întreaga sa contribuţie la pacificarea răsculaţilor, protopopul Trestiei a fost
recompensat cu o pensie viageră de 200 de florini şi cu o distincţie imperială, respectiv
cu o cruce de aur. Protopopul Iosif Sânziana se alătură astfel, popii Moise din Cărpiniş
şi mai ales popii Moise cel tânăr, care au fost cei care l-au predat autorităţilor pc
Crişan şi ne alăturăm şi noi întrebării formulate de Maria Basarab dacă noi, ca oameni,
265
suntem. sau nu, ·111 masura

- - sa- Jll
· d ceam
.- •,a ptclc 0·1mcnilor
, , sau mai bine. suntem datori
.
sfi J;"is[im aceasta pc scama lui Dumnezeu, mai ales că în faptele respective de delaţmne
1
au fost implica\i oameni ai bisericii \ • _
h. A Joua însemnare contemporană cu răscoala pro~me de la Geamana ~asa:

unde pc un Octoih de Blaj din 1770 apărea următorul text: "/nanul _J 785 otto~vrt~ 2~
a 11 ,·cnit I/oria rn rehelie /a Ahrud" 1\ realizată, cu cerneală marome, prezentand msa
inerente inexacrită\i şi rememorată. la l l 3 ani după eveniment, respectiv prin 1898,
de un anonim din zonă.
Ea reflectă impactul puternic pe care atacul asupra Abrudului l-a avut asupra
opiniei publice româneşti din zonă, pentru că adnotarea ~st: contempora~ă
evenimentului, fiind redactată fie la câţiva ani după 1784, fie chiar m anul respectiv,
autorul însemnării, nccunoscând foarte bine slovele chirilice putând greşi slova-cifră
5 în loc de 4, deşi este greu să fie confundate!
c. Pe un Penticostar de Buzău din 1701, cercetat de Nicolae Iorga, la începutul
secolului al XX-iea în biserica din Zlatna, apărea însemnarea contemporană: "Să să
ştie cându au spartu Ţara Horea, era vă/eatulu 1784; atuncea s-au scrisu. Scris-amu
popa Ioan <a>şu din Fcnişu; 1784' 16 • Se remarcă sobrietatea stilului în care evenimentul
era înregistrat, global, în memoria colectivă a românilor. Popa Ioanaş din Feneş scria,
cu cc11itudine, pentru viitorime, cu cuvinte puţine, notiţa conţinând o anume detaşare
de evenimente, ilustrată de expresia "au spart ţara", dar şi consideraţie pentru nişte
întâmplări memorabile, reprezentative, care meritau a fi consemnate pe o carte
bisericească, pentru a nu fi uitate! Este de menţionat şi faptul că însemnarea respectivă
a putut fi redactată chiar în 20 decembrie 1784, când, episcopul Ghedeon Nichitici,
zăbovise în Feneş 1 7, probabil chiar în casa popii Ioanaş, care va fi resimţit atunci
necesitatea de-a consemna evenimentele tragice din anul în curs.
2. Al doilea tip de însemnări pc care încercăm să-l valorificăm, pentru a reînvia,
atât cât se poate, atmosfera din timpul răscoalei lui Horea este cel prin intermediul
căruia se relevă faptul că frământările, starea de tensiune au caracterizat şi zone relativ
îndepărtate de cea a confruntărilor principale. Ele reies şi dintr-o scrisoare pe care
locuitorii satului Tiur, aflat în componenţa domeniului episcopal blăjean, i-o adresau,
în 1785, vlădicii Ioan Bob. O redăm în întregime: Măria ta Prea luminate Doamne
Vlădica/ Doamne Noaă Prea milostive sănătate/ Aceasta ne chitelinim aşa Înaintea
Mării talc, fiind/ cii au avut obicinuite regule ln satul nostru, şipănă acum/ nu ni s-au
stricat, iară acum de totului prin orănduialc/e/ Domnului Solgăbirău ni s-au stricat, şi
mai l'ărtos prin/ supuşi Domnii sale rândmj1~ precum, Ioan Şcicean Flei şeariu,
1
~ Maria Rasar.Jb, Cuvinte mănuris1to;1re. lnsemnări de pe cărţi româneşti l'cchi dinjudeţul Hunedoara,
p. 146.
1
' Depozitul Arhiepiscopiei 011odoxc de Alba Iulia, Parohia Şasa-Geam~na, nr. inv. I 596.
1
" Nic.:ol.Je Iorga, op. cit .. p. 2 I I.
17
David ProJan. R.iscoa/,1 lui Horea, Rucurcşti. 1984, II. p. 127.
266
pus in sat lăr de vo1~1 satulw; pă carele l-am ailat1 stnimb. /?ir de aceaia noi ne i'ndcstulim
cu a nostru unul./ Fleşcariu, nu-i de lipsă de doi; un gornic anume Pătru Şeii ccan.
păs tă măsură sumcţ, sare cu băta la capu-ne, şi ne/ spurcă, pă bătriim; de Crncc, mord
şi Suflet, puri tănd cai sărăcimi<,> căte doaă, tr<e> i zile şi mai multei in treaba
sa ne avand ic/ c,1/. Ne asupreaşte pc noi cuiaceasta greutate; am avut obiceiu in legile
săteştJI Birăul Însuşi şi cu juraţi săi sli judece, şi s/i dc/JI bărăluiască, iară acum ne
conturbăluiaştc tot iuşul acel gornic, sumusdăndu-se mai mult ca un Cinstit tist/
varmeştesc; nice n-au zălc, nu să pot transmitălui IÎJ cin/ stila curte a Blajului dupii
obiceaiu, Înai11tea Cinstitului Pro visoratuş, ci ne 1npedţ:/uim pnn semeţia/gornicului
mai sus numit; Domnia sa Solgăbirăullprodeasuşului ne asupreaşte cu ;1nşpont mai
multidecât in treaba 1npărătcască, precum pentm muli te a noastre greutăţi ne plângem
cătră Domniia <sa> I Solgăbirău, 111să marc ne supării strigăndu-nc Horea, şi tă/bari
bătăr noipă cine ştim t/illwriul intre noi ii dăm inaintea Domnii sale s/i-1 canoneai scă
iară nu să ne numească pre toţ tă/bari, ş,/ Horea, pentru care ca să nu ne cbitJJinim
ma1/ 111ainte aşa ponos/u1.,·un; mai multe, cădem la/ mila şi graţia Măni tale ca pnn
m,Josl tiva judecată, şi mijlocire d111tr-aciastea greul tăţi a ne uşura mJ/ostiveaşte.
luundu-ne plănsoarel În vreadnică conz1dcraţie, ca un stăpăn al nostru/să te milostiveşti
rămă1nd şi aşteptând va/ost/ de măngăiere, a,I Măni talei Supuş slujii ton; comuml
taşu d1n Tturiu/Marginal, stânga, în lungul foii: N.B. incă ici mai mult Măn'a ta astă
toamnă au adusjupănul solgăbirăul oii i'ncă cu lapte fi1ndu, de le-au te1'at şi satul n-au
putut face/ came de vită, pănă n-au trecut oiilc lwl/Pe verso: Tiilj Cătră Mări.J'a sa
prea lum1natu/l Domnul Domnul Vladica Ioan Bob al nostru/ Prea milostiv Stăpănl
Umilit memoriial/ a numitilor d1nl lontru supuş ''. Textul relevă tensiuni locale
puternice şi o luare de atitudine curajoasă a comunităţii săteşti din Tiur, ai cărei
conducători, chiar dacă se detaşează de manifestările pline de cruzime ale răsculaţilor,
este totuşi tributară unei anumite atmosfere, specifică marilor frământări ale
momentului.
3. O categorie interesantă o reprezintă însemnările referitoare la răscoală,
necontcmporane cu aceasta, realizate, probabil nu întâmplător, precumpănitor, în a
doua jumătate a secolului al XIX-iea. cu predilecţie după instaurarea dualismului
austro-ungar, cum sunt, cu excepţia celei dintâi, exemplele de însemnări pe carte care
urmează:
a. Din Mogoş-Micleşti, pe un [Triod], [Râmnic], [ 1761 l: "Potera a fostu la anu
1784 tomna, scris-am eu Nicolae Kostinaş cantor 1841, 23 fevruarie, şi anu acesta
1841 o fostu ... "
b. Din comuna Întregalde, cătunul Modoleşti, pe un Penticostar de Blaj din
1768 se consemna : "În anulu 1784 s-au stârnitu potere dinu satului Curechi pnn
Horea şi Cloşca ... ", însemnarea necontemporană continuând cu re la tarea unor
evenimente din 1816 şi 1847-1848, publicată fiind în 1979 de Eva Mârza 1x_
IR Eva Mârza, Carte veche romanească pc V.1/cil Gălziijud. Alba (C1talog), în Apulum, XVII, 1979, p. 365.
267
c. Ik la Blandiana, pc un Molitvenic, Blaj, 1757:"Când au venit Horea din

Ardt'al la {lllltlu / 784 în luna ocrm-rie", sub semnătura popii Komya lacov m. p.
Semnatarul parc să rememoreze evenimentul cu care nu a fost contemporan,
întrucât ci redactează şi alte înscmnarări pc volumul Predicilor lui Petru Maior, apărut
în secolul următor: "/acohu Co mea m.p. parochu din Barcutu I 874 ", dar n-ar fi fost
exclus ca un preot omonim să fi trăit în acelaşi loc, în secolul al XVIII-iea, astfel încât
prima însemnare relevată să fie, în acest caz, contemporană cu evenimentele răscoalei!
d. Din parohia Sălişte (Cioara), pc un ARhiasmatar mic, Buzău, 1845, provine
însemnarea: "Vremea Horii au fost /795 (?f'(n.b.), semnatarul notei fiind Nicolae
Bena, "paroh în Cioara la 1869", anul denaturat oglindind faptul că preotul respectiv
nu cunoştea foarte bine slovele chirilice, fiindu-i mai familiar, putem crede, scrisul cu
litere latine, care se impunea tot mai mult, inclusiv în mediile ortodoxe, sau poate
reţinuse eronat faptul că răscoala ar fi avut loc în 179 5 !
c. La Prisaca, pc Valea Ampoiului, localitate aflată în apropiere de Meteş, pe
un Ceaslov de Braşov din 1835, s-a aşternut pe forzaţul I, al coperţii întâi, o însemnare
festivă, comemorativă, cu litere latine, din păcate mutilată, databilă probabil în a doua
jumătate a veacului al XIX-iea, sau poate, imediat după revoluţia de la 1848, în care
se făceau referiri la cele două evenimente fundamentale ale istorici românilor ardeleni,
respectiv la răscoala lui Horea şi adunarea naţională de pe Câmpia Libertăţii de la
Blaj, îngemănându-Ic, original, ca evenimente surori, ca şi cum răscoala lui Horea ar
fi constituit un preambul al revoluţiei române ardelene de la 1848!
Însemnările de pc cărţile vechi referitoare la răscoala lui Horea merită desigur
a fi cercetate şi în continuare, răbdarea de-a le evalua pe fiecare în parte şi de-a le
corela unui tablou evenimenţial tot mai amplu, nefiind lipsită de evidente foloase
pentru cunoaşterea istorică actuală.
QUELQUES NOTES DES ANCIENS LIVRES El DOCUMENTS

RELATIVES Ă LA REVOLTE DE HOREA
RESUME
Les auteurs ont interprete quelques notes redigees sur un Bible de Bucharest de
1688 et surd' autres livres anciens roumains et aussi ont attire J'attention sur un
document redige en 1784 aTiur, gui nous releve Ies tentions existentes a Ia base de la
societe, au moment de la revolte de Horea, tout pres de Blaj.
268
CONTRIBUŢII LA ISTORIA POMPIERILOR DIN BLAJ

!ULIA RAMONA DAN
Lupta împotriva focului a dus de timpuriu la luarea de măsuri contra acestuia.

Numeroase studii apărute de-a lungul timpului' s-au referit la acestea.
În curtea Primăriei municipiului Blaj se află două pompe de incendiu datate în
sec. XIX, care fac obiectul studiului de faţă.
Prima (Fig. I) . este o pompă manuală, având două roţi şi un mâner pentru
tragere. De dimensiuni relativ reduse 2 aceasta arc două braţe cu ajutorul cărora se
pompa manual apa care era absorbită de la o sursă şi apoi refulată spre focul ce trebuia
stins. O plăcuţă prinsă detaliază tipul de pompă şi datarea: ,.WILH. GOTTSCLING
HERMANNSTADT 1883".
Pompa a doua este aproape identică cu prima (Fig.2), de dimensiuni relativ
mai mari3. Arc acelaşi principiu de funcţionare prin absorbţie şi refulare, fiind pusă în
funcţiune manual prin intermediul a două braţe laterale. Tipul diferă,dc pc o plăcuţă
inscripţionată aflăm:"/ F.KERN .REUTER DRUKEN PUMPEN SPITZEN FABRIK.
WIEN HERNALS HAUPTSTR.115".
Pompele respective sunt de tip Benier4, prima fabricată la Sibiu.iar cea de-a
doua la Viena, de genul celor care erau folosite şi aflate în dotare la acea vreme5.
Pompele - prezentate succint mai sus - au servit la nivelul oraşului Blaj pentru
stingerea incendiilor - numeroase de-a lungul timpului - azi fiind simple obiecte ce
decorează curtea Primăriei din Blaj şi care ar putea fi interesante şi utile exponate la
Muzeul „Augustin Bunea" din municipiul de pe malul Tâmavelor.
Rândurile de mai sus se vor o utilă contribuţie la istoria pompierilor de pe
meleagurile Albei în general şi din Blaj în special.
1 R.Ardevan, Combaterea i11cendiilor î11 Dacia romană, În Pagini din i5toria pompierilor. Buc., 1978,
pp. 141-149; H.Medeleanu, D. Popovici, Organizarea serviciului de pompieri in ornşul Arad 111 anul
I 798, in Ziridava, 14, 1982, pp. 527-532; O.O. Dan, Contribuţii la i5toria pompierilor din Petreşti şi
Sebeş, În Apulum, XXXVI, 1999, pp. 5 I 9-526, cu bibl.resp.
2
L= 2,IOm. l=lm. h= Im.
~ L= 2m. 1=1,10 m. h=l.40 m.
4
cf. Meyers konversation-lexicon, VI, Leipzig und Wien, 1897, p. 375.
5
La Muzeul orăşenesc din Târgu Secuiesc se află o impresionantă colecţie de pompe de incendiu, de
la cele mari cu tracţiune animală şi până la cele mai mici, trase şi acţionate manual.
269
CONTRIBUTIONS AL'HISTOIRE DES POMPIERS DE BLAJ
RE UME
L' auteur pre ente deux pompes a incendie, pompe a pirante de fo ulante
du XIX-e iecle,qui e trouve dan s la cour de la M a ire ri e de viil e Blaj
L' etude c' e tune uti le contribution pour l' hi roire de pompie r de la
vi ile de Blaj .
Fig. I. Pompă de incendiu fabri cată la Si biu , 1886.
Fig.2. Pomp ă de incendiu fabricată la Viena. ec. XIX .
270
INVENTARE DE BUNURI ALE PAROHIILOR PROTOPOPIATULUI ORTODOX SEBES

(1854-1872) ,
!OANA GABRIELA RUSTOIU
Numeroasele reglementări şagunicnc referitoare la organizarea şi funcţionarea

bisericii ortodoxe române nu puteau ocoli problema averilor mobile şi imobile aflate
în proprietatea parohiilor.
Printr-un circular din 1854, Nr. Cons. 154 1, protopopii şi administratorii
protopopeşti erau însărcinaţi ca la moartea vreunui paroh „econom al bisericii şi sluga
ei", ,,mai înainte de întregirea staţi unei cu alt paroh sau / şi administratorc" să se
alcătuiască, în trei exemplare, un ,Jnvcntariu despre biserică şi toate ale Bisericii,
adeca despre starea în care se afla biserica, despre clopote, cărţi, odoare, icoane şi
despre toate celelalte unelte bisericeşti din lăuntru. despre capitalul bisericei, casa
parohiale şi despre toate moşiile bisericeşti sau parohiale" 2 (Anexa I).
Aşadar, momentul nefericit al decesului unui preot trebuia anunţat
Consistoriului de la Sibiu, împreună cu numele administratorilor provizorii ai parohiei
vacante, precum şi cu un inventar complet al averii bisericii rămase după moartea
păstorului sufletesc al parohiei. Şi protopopul Sebeşului, Ioan Tipeiu s-a conformat
circularei de la Sibiu. În perioada 1854-1873 s-a înregistrat decesul a 13 de preoţi din
Protopopiatul Ortodox Sebeş: preotul Ioan Breaz din Laz, în 1854, pr~tul din Săsciori
şi cel din Petreşti mor în 1855, Mihail Muntiu din Vurpăr şi preotul Vingardului în
1857, preotul din Drâmbar, Timotei Stanciu, în 1859, preotul Lanerămului, Simeon
Ionaşcu moare în 1860, decesul preotului din Loman este anunţat Consistoriului de la
Sibiu în 1863, preotul Ohabei Nicolae Moldoveanu, este înmormântat în 1864, Simeon
Moldoveanu preot în Oarda de Sus, moare în 1865, iar Ioan Radu, preotul Sărăcsăului
în 1866. În 1872 este anunţat decesul preotului din Răchita , Ioan Raica şi a celui din
Oaia, George Ciuca.
La moartea celor 13 preoţi s-au alcătuit inventare ale averii „mişcătoare" şi
„nemişcătoare" din parochiile în care au păstorit. În Fondul Protopopiatului Ortodox
Sebeş s-au păstrat doar l O inventare3, despre existenţa celorlalte aflăm doar din copia
adresei, trimisă la Sibiu. Deşi toate inventarele au fost alcătuite pe baza circularului
'Arhivele Naţionale. Direcţia Judeţeană Alba, în continuare ANDJA, Protopopiatul Ortodox Sebeş,
acte înregistrate, dos. 60/ 1854, f. 2v-3r.
1
Transcrierea ordinului şi la Ana Grama 1999, 206 sq. În atenţia acestui articol se află doar inventarele
determinate de acest ordin circular.
1
Transcrise în Anexa li.
271
din 1854, de Jiferfi din punctul de vedere al informaţiilor furnizat~, pent~ că _cei care
Ic-au aldituit sunt persoane diferite, în ciuda aceluiaşi stat~t s_ocial, um~ ~vand mai
multă, alţii mai puţină răbdare şi rigoare în enumerarea realităţilor paroh~~l. Anun~l
decesului, redactat de protopop este însă întotdeauna acelaşi: data morţii preotulm,
cauza mortii şi/sau informaţii despre familie, câteva cuvinte despre parohie,
administrat~rii temporari ai acesteia şi o recomandare referitoare la viitorul candidat
la parohia rămasă vacantă, întotdeauna fiul fostului paroh, dacă acesta arc un asemenea
fiu, la O vârstă potrivită pentru intrarea în cinul preoţesc ori un alt bărbat apt pentru
această funcţie din punctul de vedere al studiilor şi a moralităţii. Infonnaţiilc oferite
sunt interesante şi în marc parte incdite· •
1
Din 1OOctombrie datează un inventar al bisericii „Adormirea Maicii Domnului"

din Laz. Moartea preotului Ioan Breaz a fost neaşteptată, s-a produs „în urma unei
boale de vreo două săptămâni". Preoţii din Săsciori5, satul vecin Lazului au fost numiţi
administratori provizorii ai parohiei Laz, însărcinaţi „a alerga unde cere trebuinţa'',
„ca se nu pătimească poporul în cele sufleteşti". Pentru „întregirea stagiunei'" este
recomandat fiul răposatului preot „loann, carele numai în vara aceasta au absolvat
cursul Pedagogico-Teologico" 6 •
Inventarul oferă date puţine asupra edificiului de cult, construit în perioada
1830-1836, din cărămidă şi piatră7, prin purtarea de grijă a preotului Ioan Breaz,
consemnând doar ,.starea forte bună", ,,curăţenia" acestuia şi existenţa în turn a două
clopote mici, în stare bunişoarăK. La punctul 3 al inventarului sunt enumerate veşmintele
4Simpla numire a unor preoţi rămaşi până acum anonimi este de folos. Acolo unde, referitor la trecutul
acestora sau al urmaşilor lor direcţi am găsit infonnaţii, în alte documente păstrate în fondul
Protopopiatului Ortodox Sebeş, le-am menţionat pentru descifrarea personalităţii acestor mici, dar
atât de importanţi păstori de suflete ai comunităţilor rurale de pe Valea Sebeşului sau din vecinătatea
acesteia.
iMoartea preotului Ioan Breaz, în vârstă de 60 de ani este consemnată în Protocolul morţilor Parohiei
Ortodoxe Laz, pe anii 1815-1875 (ANDJA, Colecţia Registre de stare civilă), f. SO, de preotul
Săsciorului, Damian Moga.
"Protopopul Tipeiu 1-a susţinut pe Ioan Breaz junior în 185 I, când intervine pe lângă Episcopul Şaguna
să-l primească pc fiul preotului din Laz, absolvent doar al claselor nonnale şi a primei clase gramaticale,
„cu o purtare bună", la cursul de teologie de la Sibiu început deja. pentru „ca mai vârtos să se poată
pregăti pentru vreo stagie ... [ ... ] ... în părţile acestea muntoasă şi foarte sărace". Şaguna este cel care
se oferea însă pc sine exemplu al respectării regulilor sale „prin ascultarea recomandaciunei acestia
singur eu aş vătăma ordinea aceea carea am fost aşezat eu", şi îl refuză pe solicitantul întârziat
( ANDJA, Pr~topopiatul Ortodo_x Sebeş, acte înregistrate. dos. 15/ 1851, f. 1-3 ). Cursul teologic de la
S1b1u va fi pană la urmă ~bsolv1t de Ioan Breaz, printr-o recomandare a protopopului Sebeşului, din
1852 (ANDJA, Protopopiatul Ortodox Sebeş, acte înregistrate, dos. 95/1852, f. t. ).
1
ANDJA, Parohia Ortodoxă Laz, acte inventariate, 1/1837, f. 1-2., Protopopiatul Ortodox Sebeş, acte
mvcntanatc. dos 2/ 1943, f. 91.
"Clopotele mici au fost înlocui_tc doar ~n 1905 de preotul Ioan Mihu, fapt consemnat pe coperta unui
Protocol parohial al Lazului (Rusto1u 2002, 199 sq ), dar şi pc fila unui Minei al lunii iulie din
patrimoniul bisericii (Drcghiciu 1983, 269).
272
preoţeşti- ,,odăjdii se află 3 sfite 9 , stihare două, cpatrafire 3. poccări două, o părciche
mânecării, două cingători" 10 • Pentru săvârşirea sfintei liturghii se menţionează existenţa
a trei potire, ,,două mici şi unul marc de cositoriu", ,,un Di scos şi unu ticm de nafură 11 ,
o svcazdă 12 pre prietolu", un antimis „cam vechiu". Ca acoperământ al sfintelor vase
se aflau „3 pânze pre pretolu dintre care ceau de deasupra este de lână''. O „cruce
zugrăvită, o cutiuţă de cositoriu pentru S[fânta] Cuminecătură", 3 cădelniţi ,,de glajc",
precum şi ,,două clondir~ pentru untu de lemnu" completau obiectele necesare săvârşirii
sfintei slujbe.
Din inventarul bisericii din Laz nu lipseşte menţionarea cărţilor bisericeşti,
aflate într-un număr satisfăcător, preotul având la dispoziţie aproape toate cărţile de
cult necesare pregătirii şi susţinerii slujbei de dumineca şi de sărbători: ,, I Evanghelie,
Liturgie 2 13 , 12 Mineie de lună şi altu marc de prcste tote lunile, 2 Molitfenice, 1
Apostolu, 2 Octoice unu marc şi altu micu, 1 Cislovu micu, 2 Psaltirii, Predica lui
Maieru şi Cazanie, 1 Penticostariu, 1 Triodu" 1-1. Biserica avea Registre de stare civilă,
în Inventar sunt consemnate „Protocoalele Matriculare şi alu învoirilor" 15. În categoria
odoarelor sunt înregistrate 45 de icoane „icone sunt peste tot 45 dintre carii 4 sîntu
mari". Trei prapori, ,,doa bune şi unu vechiu", un „clopoţălu în sf[ântul] Iltariu",
precum şi „3 sfeşnice de lemnu mici şi unu marc" aflate „înaintea fruntariului", două
sfeşnice mici, 6 cruci de lemn mai mici şi zugrăvite, un „policandru" de .,glaje", şi o
funie pentru îngroparea morţilor completează averea bisericii.
La nici două săptămâni de la moartea tatălui, în 23 octombrie 1854, Ioan Breaz
Uunior) cere binecuvântare arhierească pentru a se putea căsători cu „Ioana fiica lui
Avram Cucuian" din Laz. Impedimentul legat de doliul cauzat de moartea tatălui nu
este amintit, ci doar cel determinat de legătura de sânge, ,,în a 7-a spiţă" dintre miri 16 •
La 20 Noiembrie 1854, episcopul Transilvaniei îl hirotoneşte „pre clericul din Laazu
"Sau feloane; sfita este veşmântul preoţesc larg şi fără mâneci, purtat în timpul slujbei reliogioase peste
stihar (Stoian 1994, 251 ).
rnsetul de veşminte preoţesc pare complet, aproape trei rânduri pentru un singur preot, dar nu se
menţionează materialul şi nici starea de uzură în care se aflau acestea.
11
Anafură, prescură.
12
Obiect liturgic din categoria vaselor sacre, plasat deasupra discului pc care este aşezată pâinea
euharistică, acoperită apoi cu aerul (Dicţionar 1998, 136; Stoian 1994, 260).
11
Menţionate la punctul 3 al inventarului, probabil găsite de curatorul bisericii din Laz, Toma Suciu pe
masa altarului.
1
~Cartea bisericească a Lazului s-a sporit, dar s-a mai şi pierdut până la noi. Despre cele 27 de cărţi
vechi ale bisericii Lazului, vechimea lor şi tipografiile de unde proveneau, Drcghiciu 1983, 263-270.
Mineicle „de lună", existente în inventarul din 1854, tipărite Ic Buda în 1805, au fost procurate pe
rând, începând din 1808, de către „părintele Luca Breaz" (Dreghiciu, 1983, 266 sqq. ).
11
În Registrele matricole, păstrate în cadml ANDJA, în fondul Parohia Ortodoxă Laz, de la 1793,
semnează antecesorul lui Ioan Breaz, Irimie Breaz, preot hirotonit la 1795, Josan ct ali, 1996, I 13.
16
ANDJA, Protopopiatul Ortodox Sebeş, acte înregistrate, dos. I 5/1851, f.1-3.
273
- 22 Noiembrie a.c.", în 23 noiembrie

Ioann Breazu de Diacon, car d c P reo t 111
înzestrându-l ,,~icu Singclic'· 17 • . .
în februarie ] 855 este anunţat Consistoriului de la Sibiu decesul preotului dm
Petrcşti, Nicolae Radu. Preoţii din Săsciori, nu cei din Sebeş sau Scbeşel localităţile
învecinate, au fost numiţi administratori vremelnici ai parohiei, motiv pentru care
protopopul cerc rcîntrcgin;a grabnică a parohiei vacante. Reîntregirea parohiei se putea
face repede, pentru că în localitate exista un candidat potrivit- dascălul Ioan Barb_-
care avea studiile necesare - ,,corsul teologicu" absolvit. Cantorul Ioan Stanca dm
Sebeş, absolvent şi ci al „cursului teologicu", cu „purtări bune şi morale" dorea
dcasemcnca ocuparea postului de paroh în Pctreşti ~.
1
La I O februarie, în conformitate cu prevederile circularului 154 din 1854, se

conscmncză atât bunurile mişcătoare cât şi cele nemişcătoare ale parohiei - în antetul
Inventarului se anunţă conscrierca doar a „averii bisericeşti mobilii" - cu informaţii
complete asupra situaţiei bisericii la 1855.
Despre biserica cu hramul „Născătoarei de Dumnezeu", construită din piatră,
la 1846 19 , inventarul consemnează faptul că „se afla în stare bună, dar neisbită din
afară 20 • Avea în turn două „clopoţele", doar unul bun , celălalt fiind „spartu". La
moartea preotului, biserica avea strâns un capital de 314 fi. 23 cr. În proprietatea
bisericii este menţionată doar „o vie", de „4 săpători", situată „lângă Tănase Răhovenu".
În ordinea în care au fost găsite în biserică sunt enumerate cărţile, obiectele şi veşmintele
liturgice, mobilier, odoare: un antimis, şase sfeşnice, cruci de lemn, un potir, un disc,
două linguriţe şi o cutiuţă pentru sfânta cuminecătură, o „suliţă" 21 , un rând de
„procoveţe", trei „pânzături albe" pe masa altarului, ,,un rând de cununi", două „aere
de carton", o cădelniţă „nouă de aramă" şi alte două ,.mai mici, vechi", tot pe sfânta
masă un „clopoţel de feru". Preotul avea doar un rând de veşminte preoţeşti - nu se
menţionează starea lor sau materialul din care erau confecţionate - ,,un felon, un
stihariu, două epatrafire, un rând rucaveţie 22 . Ca mobilier sunt consemnate „trei dulapuri
mici şi o lădiţă", precum şi trei „scaune albe".
Este greu de identificat din enunţul inventarului cât şi cu ce era împodobită
biserica, la 11 ani de la construcţie. Se menţionează doar faptul că, deasupra „tâmplei"
exista o icoană mare şi alte 13 mai mici, situate alături şi, probabil, dedesubtul celei ·
mari, un „policandru de aramă" şi trei „candele de glajă". Cărţile de cult erau nwneroasc
17
ANDJA, Protopopiatul Ortodox Sebeş. acte înregistrate. dos. 203/1854, f. I .Pedepsit pentru căutarea
crâşmelor şi desele. beţii, preotul îşi va pierde parohia pentru care nu se dovedise deloc potrivit
(ANDJA, Protopopian1I Ortodox Sebeş, acte înregistrate, dos. 113/1969, f. J ).
1
HANDJA, Protopopiatul Ortodox Sebeş, acte înregistrate, dos. 36/1855, f. J.
1
~ANDJA, Protopopiatul Ortodox Sebeş, acte inventariate, dos. 2/1843, f. 146. La 1943 se afla în stare
.,improprie".
10
probabil netencuită.
11
Copia pentru tăierea stăntului agneţ.
11
Mânccuţe, manşetele late, închise cu năsturei, pe care preotul Ic pune peste stihar pl!ntru săvârşirea
liturghiei (Dicţionar I 998, I 07).
274
şi variate'- în Inventarul alcătuit la 1855 sunt menţionate 32 de cărţi bisericeşti: o

Evang_helie, două Liturghii, un Minei pentru toate lunile, patru Minee de lună şi alte
două provenite din „tiparul Epp[ iseo ]pescu" de la Sibiu, două Octoice , două
Molitvenice, un Triod, un Penticostar, un Ceaslov marc, altul mic o Psaltire o Biblic
' ' '
o Predică şi o Cazanie, un Apostol, un volum de .,Învăţături creştineşti", o
,,Propovedanie la morţi de Clain Micu" şi „o carte numită Strasnicu". Împrăştiate,
pierdute sau donate 23 până în vremurile noastre au mai mai putut fi catalogate din
fondul parohiei, doar 11 volume 24.
Primul candidat recomandat de protopopul Tipeiu 25 a dobândit parohia Petreşti.
În martie 1855, la mai puţin de o lună de la moartea lui Nicolae Radu, ,,candidatulu
Ioan Barbu" a fost hirotonit preot şi „înzestrat cu singclie pre parohia din Pctrifalău"
de către Episcopul Şaguna, iar protopopul însărcinat să vegheze asupra purtării sale,
corespunzătoare jurământului depus 26 •
Preotul din satul învecinat Lazului, Săsciori27, moare în august 1855. În fondul
Protopopiatului Ortodox Sebeş s-a păstrat doar adresa care anunţă decesul parohului,
administrarea provizorie acordată celorlalţi preoţi ai Săsciorului 28 , încheierea unui
inventar al averii bisericii, dar nu şi fila acestui Inventar. Protopopul nu poate face
nici o recomandare, negăsind „nice un bărbat pregătit cu cele trcbuinciose" 29 • Săsciorul
avea o biserică de zid, construită din piatră şi cărămidă, la 1791, cu hramul „Sfintei
Treimi" 30 . Un succesor pentru parohie, în locul devenit vacant prin moartea preotului
Ioan Bogdan se găseşte greu, abia în 1859 fiind hirotonit „absolutul clericu Ioan
Stoicuţa" ca administrator, în "parohia vremelnicească" 31 •
21
Patru tipărituri blăjene. un Strasnic ( 1753), un Catavasier ( 1762). o Biblie ( 1795), un Apostol ( 1802),
precum şi un Antologhion tipărit la Bucureşti, în 1777, din fondul parohiei Petreşti au fost donate
Muzeului Municipal Ion Raica, în anii '60. ,,Nicolae Radu. paroh Petrifalău" a lăsat pe fila Bibliei o
însemnare legată de inundaţiile din anul 1834 (Lupan 1982, 508 sqq.).
24
Dreghiciu 1982, 491-494.
25
„Ioan Barb Dascăl" participă şi semnează alături de curatorul bisericii din Petreşti, Inventarul din I O
februarie, încheiat de protopopul Tipeiu (ANDJA, Protopopiatul Ortodox Sebeş, acte înregistrate,
dos. 36/1855, f. 2).
26
ANDJA, Protopopiatul Ortodox Sebeş, acte înregistrate, dos. 69/1855, f. I. Alegerea nu a fost una
potrivită. Acuzat de săteni şi confirmat prin ancheta protopopului de faptul că era dedat „pecatului
beţiei", Ioan Barb. va primi canon, fiind atenţionat asupra riscului pierderii parohiei, dacă mai continuă
cu „acele apucături nedemne de tagma preoţească" (ANDJA, Protopopiatul Ortodox Sebeş, acte
înregistrate, dos. 47/1867, f. I).
27
Săsciorul este astăzi centrul comunei de care aparţine şi Lazul.
28
La 1855, într-un raport al protopopiatului sunt înregistraţi 3 preoţi în Săsciori, ANDJA, Protopopiatul
Ortodox Sebeş, acte înregjstrate, dos. 67/1854, f. I.
29
ANDJA, Protopopiatul Ortodox Sebeş, acte înregistrate, dos. 15 7/1855, f. I.
10
ANDJA, Protopopiatul Ortodox Sebeş, acte inventariate, dos. 2/1943, f. 215. Atunci, ca şi acum
biserica se afla în stare „bună".
11
A fost sfinţit de diacon la 25 decembrie 1858, iar în 6 ianuarie 1859, de preot desăvârşit, ANDJA,
Protopopiatul Ortodox Sebeş, acte înregistrate, dos. 51 / I 859, f. I. Va rămâne titular al parohiei,
numirea sa fiind acceptată de săsciorcni:,,După aceasta [aflarea numirii tânărului preot] poporu întregu
275
Preotul din Vingard moare în ianuarie 1857. Administrarea provizorie a parohiei

va fi încredinţat[\ preoţilor din Oaia. Parohia era mare din p~nctul de vedere al ~umă~lui
crcstinilor, iar preoţii din Oaia, bătrâni. Era necesară, considera protopopul, remtreg1rea
urg~ntă a parohiei. Un candidat corespunzător ca studii şi morală era dascălul din
Vingard, Ioan Mihfilţan, care „sau purtat cu totu cuviinţa căutându de sânta biserică şi
de slujba sa prin care ni-au câştigat complăcerca mai marilor săi şi a întregului popor".
Conform prevederilor circularului din 1854, se încheie un Inventar al averii bisericii,
care, împreună cu ,.singclia adormitului paroh" se trimite la Sibiu·'~.
Vingardul avea o biserică de lemn, cu hramul „Cuvioasa Paraschiva" încă din
secolul al XVIII-iea, când apare în înregistrarea generalului Bucow împreună cu 143
de familii ortodoxe'3. Pe la I 820 românii din Vingard 34 reuşesc să târguiască o biserică
de lemn, dezafectată, de la Săsciori, pe care au instalat-o în mijlocul cimitirului. La
1822, pisania de deasupra intrării în naos menţiona terminarea bisericii - a
„reconstrucţiei" - şi împodobirea cu pictură 35 . Inventarul încheiat la 16 ianuarie 1857
nu pomeneşte nimic despre starea sau materialul din care a fost făcută biserica, înşiruind
doar cărţile bisericeşti, veşmintele preoţilor şi instrumentele liturgice. În averea
mişcătoare a bisericii se aflau un număr de 28 de volume, cărţi bisericeşti variate: trei
Evanghelii, două „Apostole", opt Minee, care se specifică că au fost tipărite în
,,Tipografia diecesană", un „Mincu mare de 12 luni", două „Octoice mare şi micu",
două Cazanii, dintre care una a fost tipărită la Bălgrad, o carte de predici, un ,.Pidalion
din tipografia diecesană", două Ceasloave - ,,mare şi micu" - un „Catavasieriu" şi un
„Pentecostariu", un Triod, două „Liturgii", un Molitvenic şi o Psaltire. Veşmintele
preoţeşti sunt doar enumerate, cu precizarea doar a numărului lor, nu şi a stării de
uzură sau a materialului din care erau confcctionatc,· patru sfite 3~ două stihare cinci
' ' '
epatrafire, două rânduri de mânecuţe - ,,rocaveţc". În altar se păstrau „3 cădelniţe", o
„procoveţc", un potir de cositor, un disc, o svezdă, două linguriţe şi un chivot folosite
pentru pregătirea sfintei cuminecături. Printre podoabeţe bisericii, de folos în timpul
slujbelor se aflau 9 sfeşnice de lemn şi aramă, 11 icoane, 4 prapori, 5 cruci, ,,3 mari, 2
mici", două policandre de lemn. Pe masa altarului erau aşezate „3 pânzături". Odăjdiile
bisericii de păstrau într-un „gardirop". În turnul bisericii, trei clopote anunţau
momentele importante din cadrul comunităţii. Naşterile, cununiile şi decesele erau
consemnate în 4 Registre - ,,protocoalele matricolare şi alu învoirilor". Exista şi un
registru al „ordinaţiunilor" primite de la Sibiu.
Ioan Mihălţan va obţine parohia Vingardului, fiind hirotonit la mai puţin de o lună
de la moartea lui George Creiţaru, la 2 februarie 1857, de către episcopul Andrei Şaguna,
a răspuns: Să trăiască Escelentia Sa şi părintele Stoicuţa" (ANDJA, Protopopiatul Ortodox Sebeş

acte înregistrate, dos. 57/1859, f. I.). · '
' ANDJA, Protopopiatul Ortodox Sebeş, acte înregistrate, dos. \ 0/1857, f. I.
2
''Christache - Panait, 1987, 132.

' Sat cu populaţie mixtă, români - saşi.
4
1
iFleşer, 200 I, 17.
'"Feloane. •
276
de la care primeşte şi singhelic. Tot la sfinţire a primit şi dreptul de a fi duhovnic al

credincioşilor săi 37 •
Moartea unui alt preot al Protopopiatului Ortodox Sebeş - Mihail Muntiu, din
Vurpăr - este anunţată în decembrie 1857. Administratori provizorii ai parohiei vor
fi numiţi preoţii din Câma.lH şi din Pianul de Jos - ,,pc preotu din Cârna, l-am însărcinat,
fiindu mai aprope, ca să alerge la lipsele cc se vor întâmpla prestc săptămână în poporu
din Vurperu ale înplini, iară pre cei din Pianul de Jos să slujască pre rându la biserică
ca să nu rămână fără dreapta liturgie". Concursul pentru ocuparea parohiei vacante
trebuia organizat urgent, protopopul aducând drept argumente numărul mare al
credincioşilor din Vurpăr - ,,prcste 200 de familii", existenţa în parohiile învecinate
doar a câte unui preot, care trebuia să vegheze la soarta propriilor credincioşi, dar şi
aşezarea risipită a dealului, ,,parte pre aşea n'.lmita Vale a Vinţii, parte pre Dealu !arului,
parte pre râpa dreaptă a Murăşului". Protopopul găsise şi un candidat corespunzător,
pe fiul preotului din Oarda de Sus, Ioan Munteanu, absolvent al studiilor clericale,
finalizate în 1851, dascăl al pnmcilor din satul natal3 9 •
Inventarul bisericii ortodoxe din Vurpăr, încheiat în 15 decembrie 1857 este
sumar, nefcrindu-sc deloc la lăcaşul de cult 40 , la veniturile preotului sau moşiile
bisericii. Capitalul bisericii număra la anul 1867, 131 fi. 18 cr. În posesia bisericii se
afla o casă parohială şi o alta a cantorului 41 • 18 cărţi puteau fi folosite de preot pentru
desfăşurarea slujbelor: două Octoice, unul marc, altul mic, un Minei mare, un
„Pentecostariu", un Strasnic, trei „Molitfelnice", un Triod, două Cazanii, două
Ceasloavc, două Liturghii, un ,,Tesalonicu", o Psaltire, precum şi un „Octoihu sârbesc".
Botezul pruncilor, cununiile, decesul unor creştini erau înregistrate în Registrele
matricole. Biserica din Vurpăr avea 5 asemenea registre, ,,vechi şi nouă". Evenimentele
importante ale satului, sărbătorile, chemarea la slujbă erau anunţate cu cele „3 clopote"
aflate „în turnu".
Informaţiile referitoare la veşmintele preotului şi a acoperămintelor vaselor
liturgice se limitează la aceeaşi simplă enumerare, fără descrierea stării lor sau a
materialului din care sunt croite: ,,epatrafire 3, stihariu 1, rucaviţe păreichii 3, poiasuri 42
3, aere 2, anti mi su l ". Biserica mai avea 5 „prapore bune 3 vechii 2". Ultimele pe lista
de Inventar sunt consemnate vasele folosite în timpul sfintei liturghii: un „potiru de
aramă", un „discu cu cu stea", o lingură, un acoperământ pentru potir, trei cădelniţe o
17
ANDJA, Protopopiatul Ortodox Sebeş, acte înregistrate, dos. 138/1863, f. 3v.-4r.
'~Blandiana (jud Alba).
w ANDJ A, Prot. Ort. Sebeş, acte înregistrate, dos. 203/1857, f. I r-v.
4
°Construit în 1823. prin contribuţia credincioşilor din Vurpăr (Corncscu 1998, 113).
41
Nu se menţionează din cc material sunt construite, nici starea lor.
41
Poias, brâul cu care se încingeau preoţii ortodocşi, peste stihar (Stoian 1994, 213 ).
4
'ANDJA, Protopopiatul Ortodox Sebeş, acte înregistrate, dos. 68/1858, f. 2r.-v.
277
„covaţia pentru sfânta cuminecătură", .,4 cruci, 6 sfeşnice, 3 de aramă. 3 de lemnu, 3

candele una marc, două mici".
Recomandarea protopopului Tipeiu este luată în considerare la Sibiu, l-a 1858
fiind sfinţit preot în Vurpăr, Ioan Munteanu 41 . În 1867 preotul Vurpă~lui e~~e j~de_cat
în fata Consistoriului pentru ,.neregulata ducere a protocolelor matriculare , pnmmd
cano~ 20 de florini „pe seama bisericii catedrale, ear ca diurne pentru membrii scaunului
protopopescu I O florini" 4 \ Ioan Munteanu se justifică pentru fapta sa, ·Ia început
acuzând lipsa banilor din lada bisericii. neavând cu cc cumpăra protocoale liniate
folosind coli albe, lipite de protocoalele vechi. Biserica avea însă bani pentru registre
şi preotul îşi va recunoaşte în final vina, iar pentru a fi iertat enumeră câteva din
realizările sale ca preot al Vurpărului, care completează - deşi nu ştim cât de real, dacă
nu a fost sincer nici în faţa Consistoriului - imaginea situaţiei bisericii din Vurpăr,
lăsată de fostul preot: ,,Eu ca paroh al Vurperului cătră Prea meritul Consistoriu
Arhidieccsan şi mitropolitan, mc rog se te milostiveşti a lua la pertractare şi pociu sta
şi cu alţi[i] pentru purtările mele, în privinţa dregătoriei Prcaceştii încredinţcată
chiemării mcale. În anul 1858 cându am venitu la Vurperu am găsitu biserica toată
cămară ca de porci, amu podito şi am intogmito casa bisericii, cu schola am grigito,
amu copcrito, stihariu, patrafire şi mai multe candile biserici[i], cărţile le-amu adunatu,
45
şi Ic amu organisatu după ordul cuvenitu".
Una dintre parohiile despre care în fondul Protopopiatului Ortodox Sebeş
se păstrează informaţii puţine este Drâmbarul. 46 Preotul Timotei Stanciu moare
în aprilie 1859. Preotul din Hăpria, satul învecinat, va fi numit de protopopul
Tipeiu administrator provizoriu al parohei vacante. Tot el va fi însărcinat cu luarea
inventarului averii bisericii rămase după decesul preotului 47 . Conştiincios, preotul
Iosif Lobonţ alcătuieşte un inventar concis 48, dar complet referitor la biserica din
Drâmbar, cu informaţii preţioase referitoare la starea bisericii de lemn de la anul
1859, adică la edificiul vechi, inclus în lăcaşul refăcut la 1878, când nava de lemn
a fost tencuită şi i s-a adăugat o absidă de piatră, biserica primind şi o nouă pictură
la 1892 4 ~.
Biserica din Drâmbar este consemnată de preotul din Hăpria ca fiind „în stare
de a putea sluji lui O-zeu", deci într-o stare bună, din „lemnu [de] bradu, zugrăvită, cu
turniu de lemnu acoperită cu şisă şi are doaă clopote". La punctul doi sunt consemnate
obiectele aflate în altar, cărţi şi obiecte necesare desfăşurării liturghiei: prestolul cu
44
ANDJA, Protopopiatul Ortodox Sebeş, acte înregistrate, dos. 25/1867, f. I
45
ANDJA, Protopopiatul Ortodox Sebeş, acte înregistrate, dos. 25/ 1867, f. 4r.-v.
ANDJA, ~rotopop_iatul Ortodox Sebeş avea la mijlocul secolului al XIX-iea 37 de parohii. în raportul
46
pr~topopiatulu1_ din 1882, sunt m_enţ1onate doar 32 de parohii, printre care continuă să se afle şi
Drambarul. La mceputul secolului XX, parohia Drâmbar a trecut la Protopopiatul Bălgradului.
47
!'NDJA, Protopopiatul Ortodox Sebeş, acte înregistrate, dos. I 0211859, f. I.
4
K)n 32 <.le puncte.
4
~Chrislache Panait 1987, 60.
278
sfeşnice, un antimis, o Evanghelie, două Liturghii, un potir, un disc, o „zvezdă", trei

,,procoveţie" şi o lingură pentru sfânta cuminecătură, un tetrapod acoperit cu carton,
o cruce. Veşmintele preoţeşti erau puţine şi doar enumerate: ,,stihariu unu, sfite trei,
patrafire trei, mânacări una părechic, cingătoare una". În naosul bisericii se aflau 12
icoane, 3 sfeşnice, 3 prapori, două teprapoade acoperite, doar două strane şi două
scaune. Cărţile bisericeşti erau în număr de 14, mai puţine decât la alte biserici : un
Apostol, un Minei bogat, un „Pentecostariu", un Ceaslov, un Triod, despre care
precizează „stricatu no să mai pote întrebuinţa", un Strasnic, o Cazanie, un
Chiriacodromion, un volum de predici, un Catavasier, alte două cărţi de predici pentru
morţi şi o Biblie 50 •
Protopopul nu poate recomanda Consistoriului de la Sibiu nici un candidat,
pentru că în parohie „nu este nici un bărbat pregătit cu cele de lipsă pentru suplinirea
stagiunii acestea". În plus Drâmbarul era una dintre parohiile cele mai „slăbuţe", din
punctul de vedere al veniturilor preoţeşti şi deci mai greu de găsit un candidat şi un
titular al parohiei.
Deşi parohie mixtă din punct de vedere confesional, lipsa unui preot titular nu
a determinat o depărtare a ortodocşilor de biserică. În octombrie 1859, 1O greco-
catolici trec la religia greco-orientală, atestatele lor fiind trimise la Sibiu 51 • În raportul
protopopiatului din 1863, parohia Drâmbar este consemnată ca fiind vacantă 52 . Abia
în 1865 este ales cu unanimitate de voturi 53 de către reprezentanţii bisericii din Drâmbar,
un titular al parohiei - Ioan Magda. În octombrie 1865 „candidatul la preoţia şi clericulu
absolutu Ioan Magda a fost sfinţit şi numit preot al Drâmbarului 5~.
Din parohia Lancrăm s-a păstrat în fondul Protopopiatului Ortodox Sebeş un
inventar al bisericii, determinat de moartea preotului Simcon Ionaşcu, la 16 august
1860. Un administrator provizoriu care să vegheze asupra creştinilor a fost uşor de
găsit, Lancrămul fiind o parohie care a funcţiona cu doi preoţi, ,,celălalt paroh de
acolo", Ioan Laşiţă, ,,până la altă părintească dispunere", suplinind lipsa „bătrânului
paroh" trecut la cele veşnice. Protopopul nu poate recomanda nici un candidat la
preoţia Lancrămului, în localitate neexistând nici un absolvent al studiilor clericale
necesare ocupării acestui post 55 . În Inventarul încheiat la 18 august 1860, sunt
50
ANDJA, Protopopiatul Ortodox Sebeş, acte înregistrate, dos. 102/1859, f. 2. În fondul Protopopiatului
Ortodox Sebeş s-a păstrat fila cu Inventarul scris şi semnat de preotul din Hăpria, ataşată adresei
protopopului referitoare la moartea parohului din Drâmbar.
51
ANDJ A, Protopopiatul Ortodox Sebeş, acte înregistrate, dos. 187/1859, f. 1-10.
52
ANDJA, Protopopiatul Ortodox Sebeş, acte înregistrate, dos. 138/1863, f. 3v.-4.
53
46 de votanţi, 46 de voturi pentru candidatul Ioan Magda. Contracandidaţii acestuia, fără o cât de
mică şansă, au fost Ioan Cosiuţa şi Nicolae Lobonţ (ANDJA, Protopopiatul Ortodox Sebeş, acte
înregistrate, dos. 94/1865, f. 1-2).
54
ANDJA, Protopopiatul Ortodox Sebeş, acte înregistrate, dos. 99/1865, f. I. Şaguna completează
recomandarea obişnuită referitoare la citirea Sf. Scripturi, cu indicarea unei alte lecturi „scrierea S.
Ioannu Gura de Auru despre preoţia din care mai lămuritu va putea cunosce însemnătatea chiamărei
sale preoţeşti.
' ANDJA, Protopopiatul Ortodox Sebeş, acte înregistrate, dos. 119/1866, f. 2.
5
279
enumerate doar obiectele „mişcătoan;'' din biserică, realităţile ncmişcfttoarc-edificiul

de cult sau casa parohială - nefiind deloc amintite. Biserica avea în turn trei clopote,
iar în altar şi naos trei policandn: de aramă, 7 candele de aramă şi una de glajă, 15
candelabre de aramă şi lemn, două potire, unul aurit, celălalt de argint, discuri, linguriţe
şi cununi de metal, un chivot de aramă, două „blide de metalu'', o cruce de metal şi 5
de lemn. în categoria veşmintelor îmbrăcate de preot şi a celor folosite pentru acoperirea
vaselor liturgice sunt consemnate 6 feloane, ,,mai bune 4 şi 2 vechi", 3 stihare, două
procoveţc, pentru acoperirea discului şi a potirului, două mânecare vechi, 3 epitrafire,
două brane, 5 pânzături cu feţe, alte 3 de pânză albă şi cu vârgi, 6 ştergare, un antimis,
57
o plaştaniţă'f>, 4 prapori. Parohia Lancrăm avea cărţi numeroase şi valoroase , la 1860,
43 de volume, Evanghelii, Biblii, Liturghii, Minee, Molitvenice, Psaltiri 5~, trei volume
de predici, Octoice, Ceasloave şi 7 protocoale matriculare, ,,vechi şi nouă". În
patrimoniul bisericii se aflau 30 de icoane: 12 icoane reprezentând praznicele, 4 icoane
împărăteşti, care trebuiau să constituie iconostasul, 6 „iconiţe", 4 "la femei", alte 4
„oscbite" 59 . Ultimele puncte ale Inventarului enumeră în amănunt toate obiectele
aflătoare în biserică, folosite în timpul slujbei de dumineca sau de sărbătoare, dar şi
pentru îngroparea morţilor: 5 cădclniţi, un vas de aramă pentru apă, 4 ciocane pentru
îngropători, 8 belciuge, o funie, ciocănele mici 60 •
Dacă potopopul Tipeiu, cel care semnează Inventarul bisericii Lancrăm este
foarte atent la enumerarea averii mişcătoare a bisericii, în privinţa realităţilor
nemişcătoare ale bisericii informaţiile sunt absente. Lancrămul avea la în momentul
încheierii inventarului o biserică de zid, cu hramul „Adormirii Maicii Domnului",
construită încă din secolul al XVIII-iea, pe la 1760 sau 1797 61 • În timpul reparaţiilor
din 1899, Consistoriul de la Sibiu cere protopopului Tipciu informaţii despre vechimea
bisericii din Lancrăm. Protopopul de atunci al Sebeşului, Sergiu Medean, nu poate da
informaţii exacte, dar după antimisul sfinţit de episcopul Gherasim Adamovici, probabil
acelaşi cu cel menţionat în Inventarul încheiat la 1860, antimis „din care an nu să ştie
că s-au şters", deduce că biserica s-ar fi sfinţit de accsta 6 ~.
5
~Epitaf cu icoana înmom1ântării lui Iisus, Dicţionar 1995, 169 sq.
::Remarcate şi de Nicolae__Iorga, în pel~rinajul său prin Ardeal, ~orga 1906. 121 sq ..
Preotului Sumon Ionaş II datorăm o msemnare pe o Psaltire t1păntă la Bucureşti în 1780: ,.Această
Evanghelie dată .... parohului Simeon Ianoş din Lancrăm şi am scris eu Simion Ionaş. Proh Lancrăm.
preotul Simion Ionaş", Lupan I 982, 514.
În răspunsul _chestionarul~,i ~in 1943 se consemnează la obiectele din muzeul parohial: ,,icoane _
59
pictură pe st1~lă d111 I 860 ş1 „un potir de metal din 1860", ANDJA, Protopopiatul Ortodox Sebeş,
acte mventanate, dos. 2/1943, f. 78. Câteva din icoanele vechi ale bisericii din Lancrăm au fost
publicate de Dancu-Dancu 1975, 87.
00
ANDJA, Protopopiatul Ortodox Sebeş. acte înregistrate, dos. 119/1866, f. I r-v.
~ Dan 2000, 15; anul 1760 este consemnat şi în răspunsul adresei din 1943, ANDJA, Protopopiatul
1
Ortodox Sebeş, acte inventariate, dos 2/1943, f. 28.

r,lANDJA, Protopopiatul Ortodox Sebeş, acte înregistrate, dos. 113/1899, f. 3v.
280
Un titular al celei de a doua parohii a Lancrfunului a fost gftsit în persoana lui

Simion Blaga. În august 1860, protopopul Sebeşului primeşte răspunsul dat de Consistoriu
unei cereri a locuitorilor Lancrămului, care doreau „să li se sfinţească de Preotu, Notarul
comunalu Simeonu Blaga". Episcopul Şaguna, din motive întemeiate- ,,neavându notari ul
pomenitu studiile de lipsă pentru trapta preoţiei" - refuză această cererd'3 • La 7 noiembrie
1860 Andrei Şaguna îl anunţă totuşi pc protopopul Tipciu despre hirotonirea „candidatului
Simconu Blaga" de diacon, apoi de preot absolut.
În aprilie 1864 se anunţă Consistoriului de la Sibiu moartea parohului din Ohaba,
Nicolae Moldoveanu. Situaţia parohiei, dar şi a familiei preotului era una specială.
Familia celui răposat era numeroasă. Doar o fată se măritase. restul - şase copiii -
rămâneau în grija preotesei. Preotul Nicolae Munteanu avusese parohie mare, cu peste
800 de credincioşir14 . Era greu de întreţinut o familie numeroasă - copiii preotului -,
dar greu era şi pentru numeroşii credincioşi, rămaşi fără păstor suiletcsc. Organizarea
unui concurs pentru ocuparea parohiei vacante era absolut necesar. Protopopul numise
administratori provizorii, din Vingard şi Bcrghin care să ţină locul titularului decedat,
dar aceştia erau departe, ,,calc de două orc". Era greu de ajuns la un bolnav pentru
împărtăşanie ori pentru alte servicii creştineşti, iar lipsa preotului din mijlocul credincioşilor
săi, nu era dătătoare de linişte. Şi în acest caz, protopopul face episcopului de la Sibiu o
recomandare: în parohia rămasă vacantă să fie numit „fiulu celu mare alu repasatului
carele de presentu studiazia clasa a III-a la gimnaziul din Blasiu", pe care îl dorea de altfel
şi comunitatea, ,,precum am simţit [îl] doresc dânşii"r, 5 _
Despre biserica din Ohaba din secolul al XIX-lca avem informaţii puţine.
Lăcaşul construit din lemn, înregistrat de Conscripţia generalului Bucov la 1861-
18626<' a fost înlocuit la 1818 prin altul, construit din acelaşi material, sfinţit de episcopul
Vasile Moga67 . Amplasat în cimitirul satului, lăcaşul de cult era împodobit cu pictură
şi avea, după sistemul vechi, clopotniţă separată. Considerînd-o neîncăpătoare,
deteriorată, ohăbcnii şi-au demolat biserica în 1927, construindu-şi alta de zid. 68
6
~ANDJA, Protopopiatul Ortodox Sebeş, acte înregistrate, dos. 113/1899. f. 3v.
Mîn Protocolul Protopopiatului pc anii I 863/ I 864 în Ohaba sunt consemnaţi 829 de credincioşi
ortodocşi, 409 "suflate partea bărbătească", 420 "partea femeiască" (ANDJA, Protopopiatul
Ortodox Sebeş, acte înregistrate, dos. I 38/1864, f. 3v-4r.
65
ANDJA, Protopopiatul Ortodox Sebeş, acte înregistrate, dos. 146/1860. f. Iv.
6
°Christache Panait 1987, I 04.
67
Hârdălău 1982, 370.
MChristache-Panait 1987, I 04. În 1872 se intenţionase conslmirea unei biserici de zid, ,,din materie
solidă şi corcspundietore". S-au strâns peste 7000 de cărămizi, dar acţiunea credincioşilor s-a oprit
doar la atât. Preotul va vinde cărămida, iar banii obţinuţi vor fi împnnnutaţi creştinilor din sat , cu
camătă (ANDJA, Protopopiatul Ortodox Sebeş, acte înregistrate, dos. 72/1872, f. I, dos. 8/ 1871, f. I,
dos. I 00/1872, f. I r.-v). Un raport din 1905 al Protopopiatului Ortodox Sebeş, publicat în „Telegraful
român", nr. 27 din I 0/23 martie 1905, p. 11 O consemnează starea lăcaşurilor de cult din Protopopiat:
"Edificile bisericeşti preste tot sunt în stare bună şi bine îngrijite. Escepţiune fac comunele: Şugag,
unde biserica e prea mică, şi Pianul de Jos unde interiorul e neglijat. Şi mai rău stau comunele:
Tărtăria, Cioara, Berghin şi Ohaba, unde bisericile sunt de lemn, mici şi aproape minate."
281
Inventarul încheiat la 8 aprilie 1864 este complet, conţinând şi o informaţie

preţioasă. referitoare la stare bisericii - ,,biserica de lemnu ma! ruinată': _- Comun!ta_tea,
69
săracă, nu si-a permis \a 1818 construirea unei biserici de zid, dar mc1 una solida de
kmn sau c~I puţin bine construită, dacă după doar patru decenii de existenţă edificiul
se afla într-o stare precară.
Printre „edificatele" parohiei era consemnată „casa parohiale bunicică",
construită de „reposatul", care rămânea în proprietatea familiei acestuia. Averea
,,nemişcătoare" - imobilă - era puţină: o vie de 78 de stânjeni şi 5 iugăre de fânaţ,
veniturile rezultate din valorificarea vinului şi a fânului obţinut de pe acestea intra în
vistieria bisericii. Preotul avea o porţie canonică de „20 galele de semănătură" şi un
fânaţ de două iugăre, de pc care obţinea „4 care de fân". Ca avere mişcătoare a bisericii,
inventarul consemna capitalul acesteia- 1112 florini şi 50 de creiţari, obiectele utilizate
în timpul serviciului religios, veşmintele preoţeşti, cărţile de cult şi icoanele aflate în
biserică.
Dacă în privinţa solidităţii edificiului de cult existau probleme serioase, dotarea
materială era totuşi satisfăcătoare. Pentru împărtăşanie preotul avea un „potiru de
sticlă",pentru vin, două „ta[l]ere de cositoru", pentru aşezarea pâinii, o „stea/ svezda",
,,unu rendu de procoveţie" 70 pentru acoperirea potirului şi a discului, un „antimisiu",
obiect necesar săvârşirii sfintei liturghii, o „copie", folosită la proscomidie pentru
tăierea sfăntului agneţ şi două „pansatorii de carton". Pe masa din altar, pentru păstrarea
împărtăşaniei pc tot anul, în cazul cuminecării grabnice a copiilor şi bolnavilor se afla
un „chivot de cositoriu", alături de „trei sfeşnice de lemnu şi patru de alamă" 71 , iar în
turn două clopote. Veşmintele preotului erau din materiale ieftine: două „epatrafire"
şi o „rocaveţie 72 de cartonu", două feloane, două „brane / cingători". Trei steaguri
bisericeşti „prapori", o cădelniţă de alamă şi zece „icone de lemnu şi sticlă" puteau fi
folosite pentru diferite solemnităţi religioase, alături de „6 cruci de lemnu". 25 de
cărţi completau averea bisericii: două Evanghelii, două „Liturghii", un Apostol, o
Biblie, un Minei „marc I de pre 12 luni", nouă Mineie pe o lună, Predici şi „unu
Iblatacist", un Penticostar, un Octoih bogat, o Psaltire, un Ceaslov, un „Prologieriu /
Ceasvislovu" şi un „Molitfelnicu".
Recomandarea protopopului şi voinţa obştei referitoare la noul preot a fost
ascultată la Sibiu. Administrarea parohiei vacante se prelungise prea mult, în lipsa
unui alt candidat potrivit din punctul de vedere al studiilor. Încă din 1864 o parte a
09
Protopopiatul Ortodox Sebeş, acte înregistrate, dos. 47/1864, f. 2.
Acoperâmânt al sfintelor vase. Inventarul bisericii Ohaba nu dă amănunte asupra materialului din
70
care era făcut procovăţul, dar în general acesta era compus din două bucăţi de stofă fină brodate cu
cruci şi un aer pentru acoperirea ambelor vase (Stoian 1994, 212). La calculul final se consemnează
corect 3, acrul nefiind trecut separat în coloana „realităţilor".
71
„pc pristolu''.
Faptul că rocavcţilc, mânecuţele preo_t_ul~i din Oh~ba erau din carton, deci cele mai ieftine posibile.
72
demonstrează starea precară a b1ser1c11 ş1 a comunităţii creştin-ortodoxe.
282
credincioşilor din Ohaba au cerut ca preotul din Mcscntca, Zcvedci Corău, născut în
satul lor, să fie transferat în parohia vacantă. Susţinătorii lui Codău constituiau o
minoritate, din moment ce comitetul parohial a decis totuşi alegerea fiului răposatului
preot. Reproşurile care i se aduceau lui Ioan Munteanu era că acesta ,.nu ştia nici
cântările, podoaba bisericii noastre" şi în plus, ,,mai avea de studiat încă vreo 4 ani",
timp în care „s-ar putea risipi turma, trecând în ocolu streinu··. Un argument solid al
trecerii la uniaţie era starea bisericii: ,,biserica încă ne tem emu că se va ruina cu
totului, care dealtumentrca dobândindu pc prcotulu adese menţionatu [cel unit] se va
repara negreşit" 7 '. Consistoriul de la Sibiu şi protopopul Sebeşului refuză transferul
lui Zevedei Codău. În faţa ameniţărilor la uniaţic, protopopul sugerează numirea
provizorie, până când Ioan Moldoveanu î~i finalizează studiile, a „monarhului de la
Episcopie, P. Ghermanu Bogdan, [... ] pentru ca numai în modulu acesta s-ar putea
alunga dintre creştinii noştri din Ohaba şi satele învecinate indiferentismul şi nepăsarea
confesionale ruinătoria şi dăunăcioasa" 7 ~.
În 3 aprilie 1866 „reprezentaţii comunei Ohaba de religia greco-orientale" trimit
la Sibiu o scrisoare în care susţin familia fostului lor preot, Nicolae Munteanu. Văduva
preoteasă, era „o muerc neputincioasă, avendu 6 copii în viaţia toţi mitiutei şi mama
fostului parochu bctrână aprope de 90 ani, aşia câtu ncce unu nu-i în stare cclu puţinu
de a potca ceva mişca în privinţa economici şi susţinerea averii remase de parintelc
loru, afară de loanu care este la theologia în Sibiu, şi totu odată şi poftitu de comuna
ca alu nostru parochu pentru a căruia aşteptare multe sufcrim" 75 • Moartea tatălui său
l-a determinat pe Ioan să plece de la Blaj, la Sibiu pentru studiile clericale de care
avea nevoie pentru a se putea instala în parohia Ohaba. După trei săptămâni, la 21
aprilie Consistoriul de la Sibiu primeşte o altă cerere venită din Ohaba, Savcta, văduva
repasatului paroh al Ohabei cere o dispensă de căsătorie pentru fiul ci Ioanu Moldovanu,
„clericu în a II-a[ ... ] pentru a se putea însora şi sânţi de preotu" 76 . Conform circularei
Nr. 142 din 1854, căsătoria clericilor nu se putea face decât după tem1inarea studiilor
teologice 77 , astfel preoteasa este refuzată şi ohăbenii nevoiţi să mai aştepte numirea
unui preot al lor, în parohie.
Într-un raport asupra situaţiei preoţilor din protopopiat din anul 1882, în satul
Ohaba funcţiona preotul Ion Moldoveanu, hirotonit în 1O martie 1868 de către
Escelenţia Sa Andrei Baron de Şaguna, care l-a înzestrat şi cu singhelie 78 •
71
ANDJA, Protopopiatul Ortodox Sebeş, acte înregistrate, dos. 113/1864, f. 4r-v.
74
ANDJA, Protopopiatul Ortodox Sebeş, acte înregistrate, dos. 113/1864, f. 7.
75
ANDJ A, Protopopiatul Ortodox Sebeş, acte înregistrate, dos. 48/ 1866, f. 3. În antet apare titulatura
„adeverinţă", fiind semnată de 16 credincioşi. în frunte cu curatorul şi judele comunal Nicolae
Ştefu.
76
ANDJ A, Protopopiatul Ortodox Sebeş, acte înregistrate, dos. 48/ 1866, f. I.
77
ANDJA, Protopopiatul Ortodox Sebeş, acte înregistrate, dos. 65/1854, f. 1v.; Lupaş 191,130.
7
",,10/3, 862, Escelenţia sa And: B. De Şaguna, [singhelie] are de la acesta/ nu este [hirotesit de
duhovnic]", ANDJA, Prot. Ort. Sebeş, acte înregistrate, dos. 402/ I 882, f. 3v.-4. Protocolul parohial
283
Preotul Lomanului, Grigore Filimon moare în 1863. Despre situaţia creată în

parohie de acest moment nu am,m nimic, nici scrisoarea_care a fost trimisă d_in ~arohi:,
nici adresa trimisă către Consistoriu cu anunţul acestui deces, nu s-au mai pastrat m
fondul Protopopiatului Ortodox Sebeş. Informaţia din registru_! de int_r~re ieşi~c
corespondenţă este lapidară: ,,Se anunţă moartea preotului Grigore F1hmon dm
Loman " 7').
Decesul parohului din Oarda de Sus, Simeon Moldoveanu este anunţat, în
iunie 1865. Al doil,ea preot al Oardei, Ioan Muntean va fi răspunzător de credincioşii
rămaşi de preotul Moldoveanu. Nu se fac recomandări de candidaţi, nu se pomeneşte
nimic despre necesitatea sau amânarea reîntregirii parohiei vacante, nici despre
Inventarul care a fost luat'0 •
Enumerarea averii bisericii din Oarda este concisă, cu informaţii referitoare la
starea bisericii, cimitir, averea în bani, veşminte şi obiecte liturgice, cărţi şi alte odoare.
Biserica din Oarda, cu hramul Sf. Ap. Petru şi Pavel, era construită din „materialu
solidu", avea un turn cu două clopote 81 şi un cimitir îngrădit cu gard. În iunie 1865,
biserica avea un capital activ de 100 fl .. Veşmintele preoţeşti sunt puţine şi „unile sunt
şi slabe": două stihare, două feloane, două epitrahile, două perechi de mânecuţe, două
cingători. Un rând de procovcţe, un antimis, un potir, o copie, o stea, un "taicriu" şi o
lingură erau folosite în timpul serviciului religios, pentru pregătirea sfintei
cuminecături. 25 de cărţi formau biblioteca de carte religioasă a bisericii, cărţi pentru
slujbele de dumineca şi de sărbători şi de alinare a celor în nevoie: 12 minee de lună
şi un altul pe toate lunile, două Octoice, un Catavasier, o Psaltire, o Cazanie, un Triod,
un Pentecostar, un Ceaslov, un Strasnic, un Apostol, o Evanghelie şi o Liturghie.
Inventarul menţionează printre obiectele de podoabă ale bisericii 19 icoane, dintre
care 8 mari şi 11 mici, 6 cruci de lemn, ,,dintre carii 2 mai mari" şi 8 sfeşnice. Biserica
era destul de încăpătoare pentru comunitatea ortodoxă din Oarda, având 40 de strane
- .,scaone" - în jurul biscricii 8 ~.
După moartea preotului Simion Moldovan, fiul preotului al doilea din Oarda,
Ioan Muntean, numit preot în Vurpăr din 1859, cerc mutarea în parohia natală, dar
înregistrează ca an al hirotonirii preotului Ohabei 1862. tatăl lui Ioan Moldoveanul murise în aprilie
1864. Probabil s-a transcris greşit 2 în loc de 8 sau protopopul nu fusese infonnat corect asupra
momentului hirotonirii acestuia. Aceleaşi date apar însă şi în Protocolul parohial din 1886 (Prot. Ort.
Sebeş, acte inventariate, dos 488/1886, f. 4v.-5. ). Lipsa dreptului de a fi duhovnic. obţinut prin
hirotesie poate fi explicată prin vârsta tânără pc de o parte. dar şi a unei pregătiri teologice insuficiente,
în graba cu care a fost introdus în parohia vacantă a Ohabei, după moartea a tatălui său.
NANDJA, Protopopiatul Ortodox Sebeş, Registru de intrare - ieşire corespondenţă, 1851-1871, nr.
curent 27 din 1863.
Mo~NDJA. Protopopiatul Ortodox Sebeş, acte înregistrate, dos. 6 l /1865. f. I.
"'In răspunsul chcstionamlui din 1943. se !nenţionează ca material al bisericii „cărămida nearsă şi
piatra", vechimea ei fiind de .,~23" de ani. ln 1943 biserica era în stare „slabă", ANDJA. Protopopiatul
Ortodox Sebeş, acte mventanate, dos. 2/1943, f. 138.
•~ANDJA, Protopopiatul Ortodox Sebeş, acte înregistrate. dos. 61/1865, f. 3.
284
este refuzat 8'. Peste patru ani este numit capelan al bisericii George Munteanu, fiind
hirotonit de episcopul Şaguna la 17 noiembrie 1869. Tânărul hirotonit nu a primit
singclic şi nu a fost nici hirotesitx-1 _
Preotul Sărăcsăului, Ioan Radu moare în mai 1866. Ioan Armeanu preotul
Acmariului, localitatea cea mai apropiată Sărăcsăului (Anexa III), este numit
administrator provizoriu al parohiei. Parohia vacantă era greu de reîntregitx", din punctul
de vedere al protopopului existând trei „împrejurări" serioase care menţineau starea
de provizorat: configuraţia geografică a aşezării - ,,parte în dreapta Murăşului cu
hotariu forte puţinu, precum şi parte pre nişte coste dclurosc"; credincioşii - ,,cam la
70 de familii'' - foarte săraci şi lipsa unui candidat ridicat din mijlocul lor, ori a unuia
străin, dar cu posibilităţi materiale de subzintcnţă, doar veniturile puţine ale parohiei
neputându-i asigura traiulxr,_ Protopopul considera ca oportună amânarea organizării
concursului pentru ocuparea postului de paroh, pentru un timp mai favorabil, amânare
aceptată şi de Episcopul de la Sibiu, atâta timp cât „administratorul de la Acmariu va
mulţumi poporul, altu cum se va vedea ncvioitu a întregi acea parochie" 87 .
Inventarul averii bisericii rămase după păstorirea parohului Ioan Radu a fost
întocmit la zece zile de la decesul acestuia, de către preotul Ioan Armeanu. Inventarul
din Sărăcsău seamănă mai mult cu un jurnal de casă, fiind notate cu o oarecare atenţie
doar operaţiunile financiare ale bisericii, nu şi obiectele aflate în folosinţa preotului şi
a credincioşilor sau situaţia edificiului de cult. La sfârşitul anului 1865, biserica avea
un capital de 386 fl. 36 cr. din care îi împrumutase pc săteni cu 307 fl. 70 cr. De la un
alt datornic în lada bisericii s-au mai strâns 5 fl., venitul de pe vin a fost de 14 florini
şi s-au chicltuit - nu se precizează pc ce anume - 8 fl. La fel de sumar sunt descrise
„odoarele sfintii b[iserici]: Nu sunt enumerate obiectele care alcătuiesc veşmântul
preoţesc, ci doar faptul că „sau aflatu haine trei rânduri", din care un rând sunt noi,
celelalte două slabe. Cel mai întrebuinţat veşmânt liturgic- epitrahilul - simbol al
jugului preoţiei 88 - nu este inclus de preotul Acmariului în categoria veşmintelor
proţeşti, ci într-un alt punct al inventarului, alături de cădelniţe şi cărţi. În biserica din
Sărăcsău se aflau „6 epatrafire doa bune şi 4 veci", două „cadealniţi" şi 18 cărţi: două
Evanghelii, două Liturghii, două Molitvenice, un Minei pc toate lunile, un Triod, un
Penticostar, un Apostol, o Cazanie, un Chiriacodromion, o Psaltire, un Ceaslov şi un
Catavasier. Biserica avea şi Registre matricole, menţionate doar ca „protocoale", alături
de - o asociere neintenţionată - ,,doa butii de 100 de ferii amândoa v[ cehi]" pentru
păstrarea vinului.
1
" ANDJA, Protopopiatul Ortodox Sebeş, acte înregistrate, dos. 1/1865, f. 1-2.
4
H ANDJA, Protopopiatul Ortodox Sebeş, acte înregistrate, dos. 402/1882, f. 2v.-3r.
" Parohul Ioan Radu slujise mult în parohie, fiind sfinţit la 31 mai 1828 de către episcopul Vasile
5
Moga, ANDJA, Protopopiatul Ortodox Sebeş, acte înregistrate, dos. I 38/1863, f. 3v. 4r.
80
ANDJ A, Protopopiatul Ortodox Sebe~, acte înregistrate, dos. 53/1866, f. I.
R7ANDJA, Protopopiatul Ortodox Sebeş, acte înregistrate, dos. 55/1866, f. I.
RRDionisie din Fuma 2000, 264; Stoian 1994, 98.
285
Averea ncmiscătoarc a bisericii era constituită dintr-o casă parohială cu grădină,

situată h'ingă biserică, la 1866 închiriată, pc o sumă mică - I fl. 50 cr. - şi un teren arabil,
puţin proJuctiv, de „4 flerdcr]i scmanature", care aduc~a un ve~it de doar 50 cr! • ~
9
în august 1866 crqtinii din Sărăcsău cer numirea unui preot al lor, pe das~a~ul
din sat Tit Frâncu. Protopopul Tipeiu trimite scrisoarea cu rugarea acestora la S1bm,
cu observarea că „dascălul acesta n-a învăţat încă cursule clericale, prelenga aceasta
numai O clasă Gimnasială a absolvat, prin urmare cererii lom anevoie se poate face
îndestulu; ci înse se bazează pc aceea că unu preot strcinu nu poate să se ducă acolo" •
90
Un candidat a fost totuşi găsit, un străin şi nu un om al locului, în condiţiile în care 1O

familii trecuseră la unire şi altele ameninţau să părăsească biserica ortodoxă, în lipsa
unui preot al lor. În decembrie 1866, comitetul parohial l-a ales cu unanimitate de
voturi, pe Iosif Calimanu, cleric absolut din Homorod 91 . În ianuarie 1867 IosifCalimanu
a fost chemat la Sibiu, pentru a fi hirotonit de preot în Sărăcsău •
92
La 6 iunie 1872, protopopul de Sebeş, Ioan Tipeiu, anunţă Consistoriului de la

Sibiu decesul preotului din Oaia, George Ciuca. Până la primirea altor dispoziţii
protopopul a „încredinţat rămasului în viaţă preot George Kişbacu spre administrare",
biserica şi pe credincioşii fostului preot. Cel de al doilea păstor de suflete al parohiei
nu era însă demn de încredere. Avea „puţină calificaţiune", şi în plus, era „dedat şi
spre patima beţiei şi înaintat în ani". Săvârşirea celor necesare creştinilor din Oaia
puteau fi greu îndeplinite de preotul Kişbacu, asfcl încât protopopul cere reîntregirea
grabnică a parohiei.
Conform prescriselor ordinului circular din 1854, se încheie „cu ocasiunea
îngropărei pomenitului preotu inventarul averii bisericeşti" 9 3. Comunitatea ortodoxă
din Oaia avea o biserică de lemn, de plan dreptunghiular, cu pereţii de joasă înălţime,
fără prispă, a cărei construcţie a început după 1762. La 1786 biserica era gata şi se şi
pictase 9~. Inventarul este destul de amănunţit în privinţa obiectelor aflate în biserică.
HYLa acest capitol al averii imobile din inventar nu este menţionată biserica. Mai târziu, într-o adresă
din 1881, trimisă la Sibiu, protopopul Tipeiu informează Consistoriul asupra intenţiei celor din
Sărăcsău de a vinde casa parohială, biserica fiind doar localizată, dependentă de configuraţia satului
- ,.într-o vale strâmtă şi râpoasă mult". Locuitorii din Sărăcsău şi-au mutat casele "de pe locurile
cele rele şi nestatornice, pe pământurile ce le aveau la gura văi[i]". Neavând un alt loc al ei ,
„bisericuţia" şi casa parohială rămân pe acelaşi loc râpos, de pe vale, afectat de ploi. Surpătura
detenninată de aceste ploi puternice au afectat casa care ameninţa să se dărâme, astfel încât comitetul
parohial propune vinderea ei pentru 58 de florini (ANDJA. Protopopiatul Ortodox Sebeş, acte
înregistrate, dos. 85/ 1881. f. I). ln raportul protopopiatului din 1882, Sărăcsăul nu mai este consemnat
printre parohiile aparţinătoare Sebeşului.
Q() AN DJ A. Protopopiatul Ortodox Sebeş, acte înregistrate, dos. 9211866, f. I.
" ANDJA, Protopopiatul Ortodox Sebeş, acte înregistrate, dos. 3/1867, f. 1-3. Localitatea se află la
1
4,5 km de Sărăcsău
" ANDJA, Protopopiatul Ortodox Sebeş, acte înregistrate, dos. 29/1867, f. I.
1
9
'ANDJA. Protopopiatul Ortodox Sebeş, acte înregistrate, dos. 93/1872. f. I.
" Christachc Panai I 1987, 60 sq. Biserica a fost demolată în anul 1926, când s-a construit biserica de
4
zid actuală, C'hristache Panait 1982, 135. De la acest monument se conservă în Colecţiile
286
Nu se menţionează starea edificiului de cult din acel an, doar materialul din care era
construită şi locul unde era aşezată: ,,Biserica de lemnu cu cimitiriu în jur". Capitalul
bisericii era de 425 de florini. Este singurul Inventar în care este consemnată şi şcoala,
în averea nemişcătoare a bisericii - ,,edificiulii şcolarii cu curte" 9 ~. În turnul bisericii
se aflau două clopote. Treizeci şi nouă de icoane „de picture ordinare pre lemnu ~i
glaje" şi „ 1 Iconostas", precum şi „5 cruci de lemnu zugrăvite" sunt menţionate la
punctele 8, 1Oşi 11 ale inventarului. Trei stihare, trei feloane şi trei epatrafirc, ,,rocavcţie
2 renduri, 2 cingători'' constituiau veşmintele preotului. În biserică, pentru slujbă
existau 28 de cărţi bisericeşti: două Evanghelii, un Apostol, 12 Minee, un Liturghier,
3 cărţi de predici, ,,Pentecostare 2, Triodu l, Psaltire 1, Ceaslovu l, Octoice 2, Bucovne
2. Catavasieru l ". Instrumentele liturgice erau cele obişnuite; ,,potiru l, discosu l,
stea l, copie 1, linguri 1, 1 cădclniţie şi 9 candele de metalu şi glaje, 2 steaguri, 12
pansaturi de ca11onu şi pânză albă". Biserica avea 75 de strane pentru credincioşi, un
dulap pentru veşminte şi o ladă.
În 29 august 1872, protopopul trimite la Sibiu şi recomandarea unui potenţial
preot al parohiei Oaia. Ioan Ciuca, ,,fiulu repasatului Preotu din Oaia", absolvent a
trei clase la Gimnaziul din Blaj, dorea să fie „primit la ascultarea studiilor clericale 96 •
Probabil dăienii nu l-au aştept trei ani, cât durau studiile teologice de la Sibiu, pentru
că în raportul protopopiatului din 1882 este înregistrat preot în Oaia, Eustatie Cib,
hirotonit la 11 martie 1874, de Episcopul Ioan Popasu, fără a fi însă înzestrat şi cu
singhelie. A doua parohie era vacantă 97 •
În 1890 biserica se afla într-o stare precară, astfel încât Consistoriul de la Sibiu
cere închiderea ei, datorită riscului surpării peste credincioşi. La 29 mai se trimite de
la Sibiu, protopopului de Sebeş „arătarea vicecomitelui Albei inferioare referitor la
starea ruinoasă a bisericii nostre din Oaia română spre.a raporta Consistoriului în ce
stare se află amintita biserică şi ce paşi s-au întreprins pentru repararea, eventual
reedificarea aceleia" 9x. Protopopul considera că biserica nu mai putea fi reparată şi
„fiind comuna aceasta o comună mare şi în stare bună", se putea ridica un alt edificiu
de cult. Biserica ortodoxă a dăienilor a ajuns în această stare datorită „napăsarei şi
napăşirei cu energie la mijloc a conducătorilor în afacerile bisericeşti din comună" 99 •
Concluzia protopopului Tipeiu concorda cu ceea ce exprimase Şaguna în circularul
din 1854.
Pentru „încungiurarea unei catastrofe", Consistoriul de la Sibiu cere ca „până
la ridicarea unei biserici noue să se afle un local acomodat pentru serviţele bisericesci,
Arhiepiscopiei Ortodoxe de Alba-Iulia icoanele împărăteşti ale tâmplei realizate în anul 1785 de
către Petru Popovici Zugrav, Porumb 1998, 98.
95
96
ANDJA, Protopopiatul Ortodox Sebeş, acte înregistrate, dos. 117/1872, f. I.
97
ANDJA, Protopopiatul Ortodox Sebeş, acte înregistrate, dos. 402/1882, f. 3v.-4. Eustatie Cib nu a
fost şi hirotesit la sfinţire.
nANDJA, Protopopiatul Ortodox Sebeş, acte înregistrate, dos. 413/1890, f. I.
99
287
can: spre acel scop să se ajusteze după cuviinţă I1 Ki_ Comitetul paro~ial hotă~ă~~~
amenajarea şcolii ca lăcaş provizoriu de cult. Descrierea acestei „ad_aptan ,
preschimbarea a două odăi din clădirea şcolii este interesantă: .. f „._J altan~I să se
aşeze în uşa dinprc răsărit a gangului cc desparte edificiul în două părţi egale ŞI carele
este de ciară 3 metri de larg, lăsându-se intrarea elevilor în clasă şi a creştinilor care
voiesc se asculte serviţi ul divin prin uşa gangului de către avus şi astfcliu creştini[i] în
zile de duminecă şi serhători vor putea cu înlesnire folosi aşa nu numai odaia despre
resarit. ci şi clasa şcolci precum şi cele două odăi despre apus. Adaptarea s-a şi început
şi nu va costa mult" 10I • Închiderea bisericii, chiar dacă foarte motivată, nu a însemnat
mobilizarea comunităţii pentru găsirea de mijloace pentru reconstruirea acestea, ci un
motiv de ameninţare de trecere la unire .. ,Ne dăm uniţi" îi strigau protopopului, dacă
biserica nu va fi reparată. Un „inginer în lipsă de arhitect'' va evalua biserica de lemn,
în februarie 1891, sub 100 de florini, găsind că „nu numai tălpile păreţi lor ce zac pe
pământ sunt putrede, dar şi părţile celelalte şi coperişul ar fi vetămatc în aşa mesură
dec mirare că n-a căzut până acum". Totuşi se putea face o reparaţie radicală, considera
inginerul adus la faţa locului, o .,cârpitură" după părerea protopopului. care costa
comunitatea peste 600 de florini şi era în stare doar „de a se mai folosi biserica 6-7 ani" 102 •
În faţa ameninţărilor de trecere la altă confesiune, Consistmiul de la Sibiu acceptă să se
facă bisericii din Oaia ,.reparaturile de lipsă" 101 • Probabil în acel an, 1891 biserica s-a mărit
cu un pronaos de piatră, de circa 4 m 1()4. Reparată, biserica a rezistat mai mult de 6 ani.
fiind demolată abia în anul 1926, când s-a construit biserica de zid actuală JOs_
Ioan Raica, preot al Răchitei şi al filiei Strungari moare în mai 1872. Capelanul
din Scbeşel, George Hinţa va fi administratorul temporar al parohiei vacante. Din nou
configuraţia terenului pc care este aşezat satul - ,,fiindu parohia impresciată spre
deosebite coline" - este principalul argument adus de protopop pentru organizarea
într-un timp cât mai scurt a unei candidaţi uni de preot, dar nu face nici o recomandare
pentru ocuparea postului vacant."lnventariulu averii bisericeşti mişcătore şi
nemişcătore aflate cu ocaziunea îngropării numitului preotu"ll)(l a fost luat, dar fila cu
acest Inventar nu se mai păstrează în fondul Protopopiatului Ortodox Sebeş.
***
Circularul din 1854. îşi pierde încet valabilitatea, după moartea lui Şaguna, la
Consistoriu trimiţându-se doar adresa cu anunţul morţii preotului, cine sunt
administratorii provizorii, precum şi recomandarea protopopului referitoare la canditatii
apţi a ocupa parohia vacantă. În 1874 la moartea preotului din Deal, Ioan Dobre' -
101
w,ANDJA.Protopopiatul Ortodox Sebeş, acte înregistrate. dos. 413/1890, f. 8.
in: ANDJA, Protopopiatul Ortodox Sebeş, acte înregistrate, dos. 413/1890, f. 11.
1
"'ANDJA, Protopopiatul Ortodox Sebeş, acte înregistrate. dos. 413/1890, f. 15.
1
'1lChristache Panait 1987. 61.
1t1'Chnstache Panait I 982. I 35.
11
k',ANDJA. Protopopiatul Ortodox Sebeş, acte înregistrate. dos. 90/1 R72, f. I.
288
cauzată „de un morbu de câteva zile" - se consemnează că „Inventarul'' nu a mai fost

luat, pentru că s-a încheiat unul cu puţin timp în urmă şi cum averea bisericii nu s-a
schimbat, o altă înregistrare a realităţilor parohiei nu îşi arc rostul 1117 • În noiembrie
1875 este consemnată moartea preotului din Loman, Lazăr Petraşcu. Încheierea unui
inventar nu mai este nici măcar pomenită 1° 8 .
După 1873, la moartea unui preot, încheierea unor Inventare ale averilor
bisericeşti se justifică prin capitolul 7 al Regulamentului de organizare al parohiilor.
O situaţie de aplicare explicită a acestui articol apare pentru Protopopiatul Ortodox
Sebeş, ddar la 1881, la moartea preotului din Pianul de Jos, Nicolae Bena, în luna
septembrie. Protopopul Tipeiu este invitat la slujba de înmormântare. Din motive
neprecizate acesta nu se poate deplasa în Pianul de Jos, dar trimite o scrisoare preotului
din Pianul de Sus, Simeon Ghib, cu recomandări asupra a ceea ce arc acesta de îndeplinit
în această împrejurare: ., ... [... ] ... După înmormcntarc se iai împreună cu capelanul şi
cu comitetulu parohialu inventariu despre întreaga averii a bisericii nostre. Vei lua de
la reposatulu ori ce obiectu cunoscut al Bisericei, via crua cât datorcscc reposatulu
casei bisericei, apoi vei îndatora pre capelanul Ion Bena şi comitetulu se grijască a
încasa lesamentulu acestuia. A verca remasc şi inventata cu tote obiectele o vei
încredinţia supravegherii capelanului care are se urmeze reposatului parochu, iar unu
inventaru subscrisu de onorat Dta şi mcmbri[i] comitetului parochialu lu vei aşterne
încoace spre alu înainta preavcneratului Consistoriu arhidiecesan 109 • În fondul
Protopopiatului Ortodox Sebeş se consemnează doar trimiterea acestui inventar la
Consistoriu, uneori se păstrează şi adresa prin care Consistoriul de la Sibi:.i confirmă
trimiterea acestuia, dar nu şi copia sau originalul Inventarului trimis de parohie.
Cele I O Inventare determinate de prevederile circularei şaguniene din 1854
reuşesc să ofere o imagine asupra stării materiale a satelor româneşti ortodoxe
aparţinătoare Protopopiatului Ortodox Sebeş, din a doua jumătate a secolului al XIX-
lea110. Starea edificiilor de cult era în marea majoritate a acestora, precară, puţine
comunităţi reuşind să-şi ridice biserici trainice de zid. De asemenea, veşmintele
preoţilor erau din pânză ieftină, uzate, cu mânecuţe din carton, icoanele, pe „glajă",
mai ieftine în epocă şi oricum puţin apreciate de alcătuitorii inventarelor. Obiectele
absolut necesare desfăşurării liturghiei existau în biserici, dar calitatea lor corespundea
stării edificiului şi a comunităţii. Desele ameninţări cu trecerea la uniaţie a creştinilor
din satele cu comunităţi religioase mixte erau cauzate şi de starea materială a bisericii,
de nevoia unor reparaţii pentru care trebuiau bani sau de edificarea unei noi biserici,
cea veche ne mai putând să suporte prea desele intervenţii. În privinţa cărţilor, situaţia
era mai bună. Răspunsul pe care Şaguna l-a dat insinuărilor ministrului Thun, la 1857,
pare argumentat dacă privim înşiruirea cărţilor acestor inventare:,,[ ... ] preoţimea mea,
101
ANDJA, Protopopiatul Ortodox Sebeş, acte înregistrate, dos. 41/1874, f.l.
108
ANDJ A.Protopopiatul Ortodox Sebeş, acte înregistrate, dos. 195/1875, f. I.
'i
11
ANDJA,Protopopiatul Ortodox Sebeş, acte înregistrate, dos. l 57 /1881, f. 2.
11
°Cele I OInventare ale Protopopiatului Ortodox Sebeş nu oferă atât de multe amănunte ca cele descrise
289
despre care se zice că este nccultă [ ... ] nu citeşte gazetele şi broşurile cele nenumărate,
care aşa sunt de multe, încât se poate zice despre ele, că cresc ca ciupercile din pământ,
însă ca arc alte căqi care cctcştc şi aceste cărţi sunt mai bune pentru ca, decât gazetele
şi broşurile veacului nostru: ca citeşte pc sf. Yasilie, pe sf. Ioan Gură de aur, pc sf.
Grigoric, pc sf. Efrcm Siriacul, biblia şi celelalte cărţi, de care biserica noastră este
foarte bogată" 111 . După hirotonire, tinerii preoţi erau îndemnaţi să citească aceste cărţi,
adresa de înştiinţare a săvârşirii sfinţirii de către Şaguna avea întotdeauna la final
această recomandare: ,, ... ca să se îndeletnicească întru cctirea Sf. Scripturi, precum
este Sf. Evangelie şi Apostolulu pentru mai dcpartea lui săvârşirc" •
112
Vrcdinicia preoţilor şi-a spus cuvântul în toate aceste cazuri. Din nimic, cu un
preot ataşat credinţei sale, comunitatea puţină şi săracă a Lazului a ridicat în doar şase
ani o biserică de zid care este şi astăzi în picioare, spre folosul credincioşilor. Asemenea,
bisericile din Lancrăm şi Săsciori, mai vechi decât edificiul de cult al Lazului au
rămas şi astăzi singurele biserici ale satului. Biserica din Petrcşti, deşi contruită din
zid, a rămas netencuită şi în stare de ruină, nemaiputând fi deloc folosită la mijlocul
secolului al XX-iea, necesind construirea alteia, noi. Circularul lui Şaguna a avut şi
un astfel de rost, de cointeresare a preotului şi implicit a comitetului parohial, a
credincioşilor, în administrarea averilor bisericeşti.
INVENTORY OF THE CHURCHES IN THE ORTHODOX PROTOIERIE SEBES (1854-1872)
SUMMARY
Requested by the Archdiocesan Council of Sibiu or determined by unfortunate

causes (i.e., the death of a priest), the inventory of movables and fixed property of
parishes offer interesting and objective information about the state of affairs in an
orthodox rural community at a certain point in time.
The death of the priest would be reported to the bishop. sometimes with details
regarding the cause of death and information about the priest's family. The protopope
would then make recommendations with regard to the future candidate to the vacant
position in the parish. This would be followed by a list of "movable and unmovable
goods": the state of the church, the capital possesssed, objects of rite, church clothes,
church books, icons, crosses.
de protopopul Sighişoarei, Zaharia Boiu. pe baza ordinului circular 580/1854 (Grama 1996, 151-
197). Informaţiile incomplete din inventarele încheiate pe baza prevederilor circularului 154/1854
au fost determinate de necunoaşterea cu exactitate a conţinutului acestuia de către preoţii
Protopopiatului Sebeş.
111
Lupaş 1911, 124.
111
Protopopiatul Ortodox Sebeş, acte înregistrate, dos 69/ 1855, f. I.
290
The present study analyses four inventories resulting from the death of the
pricsts of Laz, Petreşti, Vingard, Vurpăr, Drâmbar, Lancrăm, Ohaba, Oarda de Sus,
Sărăcsău, Oaia all of them parishes bclonging to the Orthodox Protoierie Scbes.
Translated by ALEXANDRA JACOBSEN
BIBLIOGRAFIE
Christache - Panait 1982 - Christache Panait Ioana, Monumentul românesc

de fa Daia (jud Alba). Valoarea sa arti5tică şi
istoncă, în IÎ1dmmător Pastoral, VI, 1982, p.130-136.
Christache - Panait 1987 - Christache Panait Ioana, Biserici de lemn,
monumente 1~5tonce din Epicop1~1 Afba-lu/ie1;
mărtuni de continuitate şi creaţie românească, Alba-
Iul ia, 1987.
Cornescu I 998 - Cornescu Albu, Monografia comunei Vinţu de Jos.
Repere geografice şi istorice, Alba-Iulia, 1998.
Dan 2000 - Dan Dorin Ovidiu, Lancrăm veşnicia s-a născut la
sat, Alba-Iulia, 2000.
Dicţionar 1995 - Dicţionar de artă. Forme, te/mici; stiluri artistice,
(coord. Mircea Popescu), Bbucureşti 1995.
Dicţionar 1998 - Dicţionar de artă. Forme, tehnici, stiluri artistice,
( coord. Mircea Popescu), vol. II, Bucureşti 1998.
Erminia 2000 - Dionisie din Fuma, Erminia picturii bizantine,
Bucureşti, 2000.
Dan cu - Dancu 197 5 - Dancu Iuliana, Dancu Dumitru, Pictura ţărănească
pc stJclă, Bucureşti 1975.
Dreghiciu 1982 - Dreghiciu Doina, Carte românească veche de pe
Valea Sebeşului, II (Catalog), în Apulum, nr. XX,
1982, p. 491-506.
Dreghiciu 1983 - Dreghiciu Doina, Carte românească veche de pe
Valea Sebeşului III (Catalog), în Apulum, XXI,
1983, p. 263-278.
Fleşer 2001 - Fleşer Gheorghe, Biserica de lemn „Cuvioasa
Paraschiva" din Vingard - un moment în ruină, în
Apulum, XXXVIII/2, 2001, p. 17-22.
Grama 1999 - Grama Ana, Inventare de bunuri ale bisericllor
româneşti ortodoxe din Transilvania. Protopopiatul
Sighişoara, 1864-1855, în Marisia, XXV, 1996,
p.151-197.
Grama 1999 - Grama Ana, Inventare de bunuri ale comunităplor
ortodoxe din spaţiul Arcului lntracaqJatic in a doua
291
jum/itate a secolului al XIX-iea, în Angusria, 4,

1999, p. 205-250.
Hârdălău I 9X2 - Hârdălău Gelu Mihai, Simion Zugravul din
Bă/grad, în Apulum, XX, p. 365-376.
Iorga 1906 - Iorga Nicolae, Scrisori şi inscripţii ardelene şi
maramureşene, voi II, Bucureşti, 1906.
Josan ct ali I 996 - Josan Nicolae. Flcşer Gheorghe, Dumitrean Ana,
Oameni şi f:1ptc din trecutuljudeţului Alba in
memoria urmaşilor, Alba - Iulia, 1996.
Lupan 1982 - Lupan Doina, Carte românească veche in colecţia
Muzeului mixt Sebeş (Catalog), în Apulum,
XX, 1982, p. 507-528.
Lupaş 1911 - Lupaş Ioan, Mitropolitul Angrei Şaguna. Monografic
istorică, Sibiu, 1911.
Porumb 1998 - Porumb Marius, Dicţionar de pictură veche
românească din Transilvania, sec XIII - XVIII,
Bucureşti, 1998.
Rustoiu 2002 - Rustoiu Purcar Ioana, Zuf?ravii din Laz în surse
arhivistice, în Patrimonium Apulense, II, 2002,
p. 199-229.
Stoian 1994 - Stoian Ioan, Dicţionar religios, Bucureşti 1994.
ANEXA I
Protopopiatul Ortodox Sebeş, acte Înregistrate, dos. 65/1854, f. 2v-3.
Nr. Cons. 154/1854

Un economu bun se străduieşte a spori din zi în zi şi din annu în annu economia
sa, şi acela numeritaeză numele de gazdă bună, carele după unu şiru de ani trăgându
şi sama cu cine, află averea sa totu în starea de le începutu, ca poate şi mai rea. Slugă
bună şi credincioasă pre acela-I aflămu în Sfinta Evangelie, care suma talanţiloru dela
domnul său primită o au întorsu aceluia îndoită; rea şi vicleană însă sau numitu sluga,
care au îngropoatu talantul şi n-au neguţătoritu cu el.
Preotul este economul avcrei bisericei şi sluga ei, deci de lipsă este a şti şi a se
cunoaşte, cum au economisitiu preotul acea avere? Spre acesta sfărşitu am aflatu de
lipsă a rândui, şi rânduiescu următoarele care toţi Pp protopopi şi administratori
protopopeşti, sânt strânsu îndatoraţi a le observa, şi adecă: de câte ori moare vreunu
paroh, mai înainte de întregirea staţiunei cu altu parohu sau administratore, Pp protopopi
şi administratori protopopeşti, se îndatorează a face un inventariu despre biserică şi
despre toate ale bisericii, adccă despre starea în care se află biserica, despre clopote,
cărţi, odoare, icoane şi despre toate cele late unelte bisericeşti din lăuntru, despre capitalu
292
biscricci, casa parohiale, şi despre toate moşiile bisericeşti sau parohiale. Inventarul
acesta să se facă cu titorii bisericei în trei exemplare, dintre care unul să se trimită la
Scaonul episcopcscu, altul să se păstreze în arhivul scaonului protopopescu, şi al
treilea în lada biscricci. Toate ale bisericci câte se voru afla, să se încredinţeze apoi
noului paroh, şi de câteori ar aduce cu sine trebuinţa, să se potă cunoşte atragerea
fiecăruia către biserică, şi sporirea sau împuţinarea averci bisericeşti mişcătoare şi
nemişcătoare, din lăuntru şi din afară.
Adaugu în sfârşitu şi aceea, că neîmplinirea acesli rânduieli ori ce parte s-ar
întâmpla nu va avea urmări plăcute, pentru a căror încungiurare, şi pentru uniformitate,
Pp protopopi şi administratori protopopeşti vor fi îndetoraţi a cşi în faţa locului şi a
face inventariul acesta, numai decât, la primirea ştirci despre moartea unui sau altui
parohu, şi totdeuna atunci îl vor aşterne încoace, când vor relaţiona scaonului
episcopescu despre devenirea în vacanţie a unei sau altei parohii,- sau dcacă P
protopopu sau administratorc protopopesc respectivu, din orice pricină binecuvântată
ar fi împedecatu a cşi singuru în faţa locului, se îndctorczc pre doi parohi învecinaţi a
merge în faţa locului şi cu ctitorii bisericei a face inventariul poruncitu.
Spre încungiurarca scrierilor zadarnice mc văd silitu a observa şi a rindui şi mai
departe, că nu e destul a relaţiona Scaonului cpiscopcsc despre moaitea cutărui paroh, şi a
cere îndreptare mai departe precum cam de obşte se face, ci Pp protopopi şi administratori
protopopeşti, cărora mai bine trcbuc să le fie cunoscute toate stările din prejuru în asemenea
parohie vacante remasă, să descopere totdeodată, cc rândueală au făcutu pentru administrarea
interimale a cestei parohii, încât cere trebuinţa grabnica întregire a celuia, şi cum şi prin
cine se poate întregi? Ca apoi aşea să se poată urma cele mai departe de lipsă.
ANEXA II
Protopopiatul Ortodox Sebeş, acte înregistrate, dos. 150/1854 - LAZ
fila 1:
În urma unei boalc de vreo două săptămâni trecu din viţa aceasta Parohul nostru
din Laazu Ioann Breazu în 8 ale acestei luni şi în l Ose înmormântă. A şea eu Es[ celenţia]
Ta să nu pătimească poporul în cele sufleteşti am însărcinat pre Preoţi[i] din Săsciorie
a alerga unde va cere trebuinţa pâna la altă părintească orânduială. Pentru întregirea
staţiunei acestiea Ecelenţia Ta am se află aci fiiul răposatului preot Ioann care le
numai în vara aceasta au absolvat cursul Pedagogico - Teologico. Pre lângă care
aşternându în totă supunerea inventariul sculelor bisericii de acolo sînt aşteptându
arhierească inviaţiune
Alu Eceelenţiei Tale
prea umilit servu
I. Tipei prot.
Sebeşu în 15 . Oct. 1854
293
.fila 2:
Inventariu • •
Averii bisericii greco-răsăritene din Lazu făcut la 1OOct. I 854 cu mmormantarca
Parohului Ioann Breazu
I. Biserica aceasta se a0ă într-o stare forte bună şi curăţenie. Capitalu arc biserica
521 fl. 40 cr.
2. În turnu sînt două clopote mici, în stare bunişoară. .
3. Odăjdii se află 3 sfi te, stihare, două, Epatrafirc 3, poecări ~ou~, o păr~1~hc d~
mânecării două cingătorii, potire 3, două mici, şi unul mai marc de cos1tonu, doua lmgun,
de cositoriu un discos şi un ticriu de nafură , o svcazdă, pe pristolu 4 sfeşnice mici de
aramă şi unu mai marc şi două de lemnu, l. Evangclie, Liturgic 2, o Antimisu cam vechiu,
3 pînze pre prctolu, dintre care cclu de deasupra este de lînă, o cruce zugrăvită, o cutiuţă de
cositoriu, pentru s. Cuminecătură, două clondire pentru untu de lemnu.
4. Icone sînt pe[s]te totu 45 dintre carii 4 sîntu marii.
5. un clopoţălu în sf. Altariu.
6. I 2 Mincc de lună şi altu marc de prcstc tote lunile, 2 Molitvesnice, 1 Apostolu,
2 Octoicc, unu marc şi altu micu, l Cislovu micu, 2 Psaltirii, Predica lui Maieru, şi
Cazanie, 1 Pcntccostariu, I Triodu, protocolelc matriculare şi ale Învoirilor, prapore
două bune şi unul vechiu, strane sînt în jurul bisericii peste totu.
7. Înaintea fruntariului sînt 3 feşnice de lemnu mici şi unu mare, eară la femei
şi zugrăvite sănt 6, candele 3 mici de cositoriu, cădelniţi 3, candile de glaje 5 şi unu
policandru de tot de glajc, şi o funie pentru îngroparea morţilor.
I. Tipeiu Toma Suciu curatot

Prot. I. Colhon jude
Protopopiatul Ortodox Sebeş, acte înregistrate, dos. 36/1855 - PETREŞTI
fila l:
După o boală.de puţine zile să mută din viiaţa acesta trecătoare la alta vecinică
Preotul nostru din Pctrifalău, Nicolae Radu. Aşea eu, pentru ca creştinii noştri de aci
să nu sufere în cele sufleteşti am renduit - până la altă părintească disposiţiune pre
preoţii din Săsciori se le slujească acestora în tote lipsele lor; pre lângă care umilită
arătare îndresnescu a aşterne şi Inventariul averii bisercceşti şi în tote supunerea observa
precum întregirea acestii staţiuni nu se pote amâna multu deoarece preoţii rânduiţi a
sluji creştinilor le vine cam peste mână despre o parte, iară despre altă parte suplinirea
acesteia se află atâtu Dascălu de acilc Ioan Barbu, carele dacă va fi absolvat după cum
mi-au spusu şi Corsul Teologicu aru fi destul pentru stagiunea despre care va produce
cuviinciosclc documinte; câtuşi cantorul nostru din S. Sebesu, Ioan Stanca carele du
cum este cunoscut EsTale [a] absolvat cursul teologicu şi are purtări bune şi morale.
294
Cu care aşteptându Arhiepăstorcasdi inviaţiune sărutându dreapta sânt

Alu Escelentiei Tale
prea supus fiu
I. Tipeiu prot.
S. Sebesu în 14./2. 1855.
fila 2:
Inventariul
Averii bisericeşti mobilii aflate după mortca parohului Nicolae Radu în 1O
fcvr[ uaric] a. c. urmată
I. Biserica se află în stare bună, dar neisbită din afară.
2. în turnu două clopoţcle, unul spartu
3. arc o vie din josu lângă Tănase Răhovcanu de 4 săpători şi capital de 314 fl. 23.
4. Evangelie, 2 Liturgic, Antimis, 4 sfeşnice mari, 2 mici de aramă, doa cruci
de lemnu, o cutiuţă de feru pentru S. Cuminecătură, potir, discos, stea, şi 2 linguriţă,
suliţă, unu rând de procovcţc, trei pânzături pc S. Masă 3 pânzături albe unu felonu,
stihariu, 2 cpatrafire, 2 ştergare I Cădelniţă noua de aramă şi 2 mai mici vechi.
3 Dulapuri mici şi o lădiţă, un rând rucavcţă, unu rând cununi, 2 acre de carton,
trei perdele la uşile ant. de carton. 1 Icoană mare desupra tâmplei şi alte 13 mai mici,
doa praporc, I policandru de aramă, 3 candele de glaje, I Mineiu mare şi 4 lunare,
nauo din tiparul Epp[iscop]escu, 2 Octoice mici, 2 Molitvenice, I Triod, I
Pentecostariu, Ceasoslov mare şi micu, Psaltire, I Biblie, Predică şi Cazanie, Protocole
matriculare, l Apostol, I carte numită Învăţături creştineşti, Propovedanie la morţi de
Clain Micu Propov. Marc 1 clopoţel pe S. Masă, 2 sfeşnice de feru 2 de lemnu afară
de altariu I masă de lemnu 7 pânzături, afară de altariu, l cruce marc de pleu pentru
turnu, 3 scaune albe.
l Carte numită Strasnicu
Acestu lnventariu sau încheiat prin
I. Tipeiu prot.
Fiind de faţă Ioan Barb dascăl
Todor corator
Todor Radu
Protopopiatul Ortodox Sebeş, acte înregistrate, dos. 10/1857 - VINGARD

fila I:
Ecselintie !
În sera din 13 ale acestii luni trecu din lumea aceasta Parohul nostru din Vingardu
Georgie Creiţaru iară în 16 trupul răposatului după cuviinţă să astrucă în pământu; Eu
Escelcnţie în privinţa administrării parohiei venite în vacanţie, până la altă părintească
dispunere am îndetoratu pre parohii din Oaia carii să află mai aprope; însă Ecselenţie,
fiindu că Vingardu este o parohie numerosă şi şi cevami cam izolată de alte parohii,
295
aşea administrarea acestiea prin parohii betrînu pre un restimpu mai îndelungatu vine
forte cu anevoie încât numerosul poporu polc în cele sufleteşti să pătimească;
îndrcsnescu în fiiască supunere din lipsa clericilor a recomanda la această staţiune.
după voia poporului de acolo, pre Dascălul loann Mihălţan, carele pre lângă studiile.
gimnaziale au absolvat cursul teologice şi precum mai nainte acelaşi să află Dascălu
la Vingardu sau purtat cu lotu cuviinţa căutându de sânta biserică şi de slujba sa prin
care niau câştigat complăccrca mai marilor săi şi a întregului poporu.
Ecsclcţic aici alăturu Inventariul averii bisericii nostre de acolo şi Singelia
adormitului Paroh
Sântu cu totă cuvenita supunere şi ascultare
Al Escelentii Tale
prea plecat fiu
I. Tipeiu prot.
S. Sebeşu în 19.1/1857.
fila 2
lnventariul
Averii bisericii nostre greco-răsăritene din Vingardu luat după mortea
Parohului de acolo Georgie Creiţariu la 16 Ian. 1857.
Nrul Numirea lucrurilor bisericeşti Numerul lor

crt.
. l. Evangelii 3.
2. Apostole 2.
3. Minee din Tipografia diecesană 8.
4. Minee mare de 12 luni l.
5. Octoice mare şi micu 2.
6. Kazanii una din Mitropolia Brlgradului 2.
7. Predică l.
8. Pidalion din tipografia diecesană l.
9. Ceaslove mare şi micu 2.
10. Catavasieru l.
11. Pentecostariu l.
12 Triod I
13. Liturgii 2.
14. Molitfelnice l.
15. Psaltire l.
16. Cădelniţe 3.
17. Sfite 4.
I 8. Stihare 2.
19. Epatrahire 5.
20 Rocavete rânduri 2.
21. Procovetie l.
22. Potire de cositoriu l.
296
~
23. .
Di scos
--·---·-·-,---------- - - - - - - ---· I.
24.- - -Sveazdă
~ -·--·-·-----
I.
25. Lingurite pentru S. cuminecăt~ră ·--- 2.
26. Chivot - - - - - - - - - - - - + - - - - - - -----
1.
Sfeşnice lemnu şi aran_1_ă__________ - - - - - - - -
27.
Sas Sebeşu în 19 1/1857.

I Tipeiu prot.
Protopopiatul Ortodox Sebeş, dos. 203/1857 - VURPĂR
fila 1
Ecselcnţie!
Preotul Mihai Munten din Vurpăru să mută în 3 ale acesteia la lăcaşurile cele
veşnice, iară în 15 după prescrisele ceremonii să astrucă în mormânt.
Escelenţie în privinţa administrării parohiei acesteca devenită vacantă prin
moartea atinsului Preot până la altă părintească orânducală am făcut următorca
disposiţie; prin Parohul din Cârna, l-am însărcinat fiindu mai apropc ca să alerge la
lipsele ce se vor întâmpla prcstc săptămînă în poporu din Vurpăru, a Ic împlini, iară
pre cei din Pianul de jos să slujească pre rându la o biserică, ca să nu rămână fără
dreapta liturgic. Această dispunere o am făcut din acea privinţă căci în satele de prin
apropierea Vurpărului să află câte un Preot, şi pre lângă aceasta cu poporu numeros şi
împuţinat încât Ic vine cu anevoe aşi lăsa poporenii în dumcnici şi sărbători fără
slujbă. Mai încolo îmi ieau fi iască îndrăsneală a observa şi aceasta cum că reîntreginrca
acestii parohii fără de a nu păşi scăderi păgubitore în cele sufleteşti nu să pote amâna
şi de s-ar putea cât mai îngrab să se întregească atâtu din privinţilc aduse, cât şi că
această parohie numeră un popor preste 200 de familii înprăştieate pre valea aşea
numita a Vinţi parte pre Dealu !arului parte pre râpa dreaptă a Murăşului, aci în
comm[ un ]a nu să află nicc un bărbat pregătit, ba mai nice aiurea, afară de Ioann
Muntean fiiul Parohului nostru din Oarda de sus carele au absolvat studiile clericale
în anul 1851 cu un sporiu bunu şi de atunci să cuprinde ca Dascălu cu învăţarea
pruncilor şi pruncelor din Oarda de sus amăsurat chiemării lui;
Prelângă care acludându în fiiască supunere Inventariul realităţilor bisericeşti
spre Arhierească cunoştinţă rămânu aşteptându părintească îndreptare.
Al Ecselenţiei Talc
prea umilit fiiu
I.Tipei prot.
S. Sebeşu în 19/12 1857
297
,ATRIMONIUM APVLENSE
fila 2r-v.
Inventariul
Averii şi lucrurilor bisericii nostre din Vurpăr aflate după înmormântarea
parohului de acolo Mihail Muntean savârşită la 15 Decern. 1857.
Nrlu Numirea lucrurilor bisericii Numerul Observări

...Eurent anatc acestora
I. Capitalul bisericii 131 fl. V. V.
18cr.
2. Case 2. Una parohiale
şi alta
cantori ale
Cărţi
I. Octoice mare si micu 2.
2. Mineiu mare I.
c.l__ Pentacostariu I.
4. Straznicu I.
5. Molitfelnice 3.
6 Triodu I
7. Căzanii 2.
8. Ceasloave, mare si micu 2.
9. Liturgii 2.
~-
Tesalonicu I.
11. Psaltire I
12. Protocolele matriculare 5. vechii si nouă
!_L ___ - lnvoirilor I.
--
14.
---- .___ Comisiunilor I.
15. Veniturilor bisericii I.
16. Octoihu sărbescu mancu. I.
17. Clopote în turnu bisericii 3
fila 2v:
Nrul Numirea bisericeşti Numerul Observări
curent Iucruri a fla te acestora
--
Vestminte
I. felone 3.
2. Eoatrahire 3.
3. Stihariu I.
4. Rucavite oăreichii 3.
5. Poiasuri 3.
6. aere 2.
7. Antimise I.
8. Prar,ore bune 3 vechii 2 5.
Vase
I. Potiru de aramă I.
... Discu cu stea I.
3. Linl'llră I.
4. acoperământ la ootiru I.
5. cădelnite 3.
6. Covaţia pentru S. I.
cuminecătură
7. Crucii 4.
8. Sfeşnice3 de aramă 3. 6.
de lemnu
9. Candele 1 mare 2 mici 3.
298
Protopopiatul Ortodox Sebeş, acte Înregistrate, dos. 102/ 1859 -

DRÂMBAR
fila I
În 17 spre 18 ale acestei luni să mută din viaţa aceasta Parohul nostru din
Drâmbariu Timotei Stanciu, iară în 19 ale curentei, după prescrisele S. nostre bisericii
să dedură trupul pământului, în urmarea căria întâmplări triste n-am întârziat a lua la
lnventariu tote lucrurile bisericii nostre de acolo, după cum aici alăturea urmează, şi a
îndetora pre parohul din Hăpria - Iosif Lobonţu a administra această parohie devenită
vacantă, până la altă Arhierească dispunere. Tot deodată Ec[selen]tie îndresnescu a
observa cum că în pomenita parohie nu este nici un bărbat pregătit cu' cele de lipsă
pentru suplinirea stagiuni acestea care este dintre cele mai slăbuţe.
Lângă care în aşteptarea părinteştii îndreptări rămân
Alu Escelentiei Tale
prea supus servu
I. Tipeiu prot.
S. Sebeşu în 24/4 1859
fila 2.
lnventariu
Efectelor biseri'cii greco - răsăritene din comuna Drâmbariu prot. S Sebeşu luat
la 19 Aug[ ust] 1859 cu ocaziunea înmormântări parohului de colo Timotei Stanciu
Prea Cinstite Domnule Protopope!
Prin aceasta îţi fac cunoscută stare[ a] Sf[ in ]tei beserici nostre din parohia greco-
răsăriteană Drâmbaru, dinpreună cu toate odoarele ci, scriendu-lc pcrendu după
numerul curentu.
I 'u Să află bcserica în stare de a putea preotu jerfi lui O-zeu făcută din lemnu
bradu, zugrăvită, cu tumiu din lemnu acoperită cu şisă şi are 2 doaă clopote.
2,u_ În altariu să află prestolul înpodobitu cu 3 trei[ .. ? .. ]* două feşnice antemisul
şi plaştaniţia, un sfeşnicu la procoveţu
3,u_ Evangelie 1 una
4;a_ Letu[r]gii 2 două
5 1". Potiru, discosiu, zvcazdă, procoveţic, 3 trei şi lingură una.
6'J. Tetrapodu pentru proscomedie acoperită cu carton
7'". Cruce una.
8'J. Haine pentru slujire stihariu I unu, sfite trei, patrafire 3 trei, mânecări I una
părechie, cingătoare 1 una
Afară de altariu, în biserică să află următorele:
• Cuvânt indescifrabil
299
I'·'. Icoane peste toiu cu ale praznicelor sântu I 2 doosprezece

2"' Sfanice mari sîntu 3 trei
3'". Prapori sîntu 3 trei
4'". Tetrapode 2 doao acoperite.
5"'. Strane 2 doao
6"'. Scaone 2
De acia cărţile bcscrecii urmează cu carele
7"'. Apostol I unu
8'·'. Minei bogatu I unu
9'". Octoihu bogat I unu
I 0'". Pentecostariu I unu
11 "'. Ceaslov I unu
12'". Triodu 1 unu însă stricatu no să mai pote întrebuinţa
13'". Strasnicu I unu
14'". Cazanie, Ciriacodromion şi Predici
15'". Catavasieru I unu
16'". Predici de morţi 2 două
17 Biblie I una
11
• •
18"'. Elementele dreptului canonicu unu

19". Molitvelnicu I unu
20". Policandru I unu
21 ". Cadelniţă 2 doaă
22". Candele 6 seasă
23;". Protocoale 4 patru a morţilor botezaţilor cununaţilor şi ale venitului besereci
24". Peretu beserecescu I unu.
Acestea sau scrisu înaintea curatorilor beserecesci Drâmbariu în 23 Aprilie

1959
. . .
scnsa pnn mme
Iosif Lobonţ
Curatori: paroh greco-răsăritean
Teodoro Magda din Hăpria
Teodoro Mărgineanu Cosma Vasili Dascălu Drămbariu
Dumitru Magda Todoru Magda cantoriu
Ştefan Danciu
Dumitru jiosan
Nicolae Ianoş
Petru Bercianu
Ioan Cosma
300
Protopopiatul Ortodox Sebeş, acte inventariate, dos. 119/1860 -

LANCRĂM
fila 1:
Prea Cinstite Consistoriu!
Mutânduse la 16 ale acesteia din lumea aceasta bătrânul nostru paroh din
Lancrămu Simeon Ionaşcu să şi înmormântă după prescrisele bisericii nostre, parohia
devenită vacantă s-au lăsat celuealaltu paroh de acolo Ioann Laşiţă, pînă la altă
dispunere spre administrare. Mai încolo nu întârziu cu fiiască plecăciune a aşterne
lnventariul averii bisericii de aci aflate la mutare atinsului şi a observa cum că în
atinsa parohie nu să află nice un bărbat carele să fie absolvat studiile clericale şi
pregătit pc deplinu spre ocuparea acestui postu. Cu care în profundă supunere rămân
Al Prea Cin. Consistoriu
prea plecat servu
I. Tipeiu Prot.
S. Sebeşiu în 19/8 1866.
fila 2:
lnventariul
Averei bisericeşti din Lancrăm, luată cu prilejul îmorrnântării Parohului Simcon
Ionaşcu, în 18 August 1860.
1. Clopote în turnu 3
2. Policandere de aramă 1
3. Candele de aramă 7 şi 1 de glaje 8
4. Candelabre mari şi mici de aramă 1O
5. Candelabre mari 1 şi 4 de lemnu 5
6. Potire unul aurit încontrul de argint şi altul plumb cu[ .. ? .. ]**
discuri de linguriţe cununi de aseminea metale 2
7. blide de metalu 2
8. Chivot de aramă 1
9. Cruci de metal 1 şi 6 de lemnu 6
Veşminte
l. Felone mai bune 4 şi 2 vechi 6
2. Stihare 3
3. Procovcţe 2
4. Mînecare părechi 2
5. Epitrafire 3
6. Brâne 2
7. Pânzături cu feţe 5
„ Cuvânt indescifrabil
301
X Pânz[1turi de pânză albă şi cu vărgi 3

6
9. Ştergare
10. Antimisu
11. Plaştaniţc
12. Prapore mari 3 şi l micu 4
Căqi
I. Evanghelii 2
2. Apostol 2
3. Biblii 2
4. Mincc de lună 12
5. Minee mare de preste anu l
6. Liturgii
7. Molitvenice 3
8. Psaltire 2
9. Pentecostariu
l O. Triodione 2
11. Predice feliurite 5
12. Învăţătură pentru mărturisire
13. Predice la morţi 2
14. Octoice mari 2
15. Ceasoslove 3
16. Catavasieriu l
17. Protocolc matriculare vechi şi noua 7
Icone
I. Praznice 12
2. Împărăteşti 4
3. Alte la famei 4
4. alte iconiţe 6
5. osebite 4
6.Cădelniţi 5
7. Vasu de aramă pentru apă 1
8. fote de suflat în cădelniţă 1
9. Ciocane pentru îngropători 4
10. Funii 2
11 . Belciuge 8
12. lemne de dus morţii 4
13. funii 1
14. Ciocănele mici 2
15. Mucări 3
prin I. Tipeiu prot.
302
Protopopiatul Ortodox Sebeş, acte înregistrate, dos. 47/1864 - OHABA:
fila 1:
Ecsellentie !
La înccputulu acestii luni se mută din lume parochul nostru din Ohaba Nicolae
Moldoveanu lesându dupe sine o vcduve negăjită şi însărcinată cu 7 fiii dintra carii
numai o fiie o are căsătorită. Dicccndu acesta trista şi simţitorc intcrnplarc la Înalta
cunoşciinţie trebue se amintescu prccâtu de durerosu pentru moşccnire atâta va deveni
mai simţitoru pentru întreaga obşte, care va trebui se sufere deosebite scăderi pena la
rcintregirea aceleia din privinţia sau Parochilor din satele învecinate Bcrginu şi
Vingardu, avendu cela şi filia Colibi spre păstorire, era cesta unu poporu închcodată
aşea de numerosu cu greu se voru putea înlesni a inplini tote cele de trcbuinţia şi în
veduvitulu poporu privindulu la acestea jurstării despre una parte era din alta sciindu
cum că chiaru acum în acestea sf. paresimi este de ncicungiurată trcbuinţia mai multu
ca în altu timpu prcsinţia pastoriului sufletescu am renduit pre preoţii din Daca fiindu
doi în aceea Parochie deşi sunt departe de amintita parochic calc mai de doue orc ca
se administre pena la alta archiereasca dispcsaţiunc astă staţiune.
Escellentie deşi parochia acista este una dintre cele mai bune, totuşi n-are nicc
unu bărbatu pregăti[t] spre carii în graba dupc cum pote mai mult circumstării cerc se
se întregească poporulu înse precum am simţit dorinsci voiescu pre fiiulu cclu mai
mare alu reposatului carele de prescntu studiazia clasa a Illa în Gimnasiulu din Blasiu.
Acesta tote remanu la Înalta Escclelentiei Tale Părinteasca îngrijire. Lenga care
aştemendu Inventariulu averei bisericesci reman în profunda vencaţiune.
Alu Ecselentiei Tale
pre plecat fiiu
I. Tipeiu Prot.
Sebeşiu în 8/1864.
fila 2
Inventariulu
Averii Bisericei mişcătore şi nemişcătore din Ohaba luat la înmormentarea
parochului de acolo Nicolae Moldovean din 4 Aprilie 1864
303
Numerulu Capitalu Observări

Nrnlu Numirea rcalită\ilor
curentu acestora
I. Realită\i mişcătoare
I. Biserica de lemnu mai rumată şi alte
suoeredificatc I.
2. Casa parochiale bunicică I. Superedificate
le-a tăcut
repasatu era s-a
rcscumperat de
la b[ iserică].
3. Una vie a Nr. particlu 633 de 78 n
4. Fâna\ie sub nr. part. 3132 de3 jugere I OI Venitulu
11 şi altulu sub Nr. part. 3168 de 2 Jugere 2. acestora intră în
105 n visteria Bisericii
5. Porţiune canonică de 20 galele
semanaturc 3.
6. fenatie de 4 care, doue jugere I.
li Mişcătore
7. Capitalu clocat şi în bani gata 1112 fl.
50 cr.
8. Potiru de sticlă I.
9. Taere de cositoriu 2.
10. Stea / zvesda I.
11. Procovetie unu rendu 3.
12. Aantimisu I.
13. Cooie I.
14. Pansatorii de cartonu 2.
15. Stihare de oenza 2.
16. Eoatrafire de cartonu 2.
17. Rocavetie de cartonu parechiie 2.
18. Felone 2.
19. Brane / Cingători/ 2.
20. Praoorc/ Steaguri/ 3.
21. Chivot de cositoriu I.
22. Icone de lemnu şi sticlă 10.
23. Cruci de lemnu 6.
24. Feşnice de lemnu 3 şi 4 mici pe pristol de
alame 7.
25. Candi!e 4 de alame şi 4 de sticlă 8.
26. Cadelnitie de alamă I.
27. Evan!!elii 2.
28. Liturl!ii 2.
29. Aoostole I.
30. Biblie I.
31. Minee mare/ de oe 12 luni I.
32. Minee fde lună! 9.
33. Predici si unu lbatacist 4.
34. Penlecostariu I.
35. Octoicu bogat I.
36. Psaltire I.
37. Prolo!!icriu / Ceasvislovu/ I.
38. Molitfelnicu I.
39. Clooote 2.
304
Protopopiatul Ortodox Sebeş, acte inventariate, dos. 61/1865 -

OARDA DE SUS
fila I:
Prelcnga astemcrca acestei aclusa, mc grabescu în fiiască supunere a aduce la
Înalta Esclenţiei Tale cunoştinţia cum ca Paruhulu al doilea din Orda de susu Simion
Moldoveanu sau mutat la cele eterne şi în 5 ale curentei, amesurat prescriseloru biscricei
nostre s-a inmormentat era parochia cu mortea acesta devenită vacantă pana la alta
Părintescă dispunere o am încredinţiat spre administrare celuialantu Parochu de acolo
Ioann Muntciu. Tot în acesta lună în 17 dile se dedură pamentului remaşiţelc pamenteşi
ale capelanului din Inuri Danail Sevastian prin care durerose întemplare betrânulu
Parochu Ioann Vlad remascră fără ajutoriu. Lenga care deosebita reverenţie şi devoţiune
sunt
Al Etale
umilit fiu
I.Tipei Prot.
Sebeşiu în 21/6 1865.
fila 2: Inventarul original este ataşat inventarului transcris de protopop. Martori

au fost „Clement Munteanu parohul Limbi[i] şi al Ciugudului" , împreună cu alţi 4
credincioşi, membrii ai comitetului parohial.
lnventariu
Averei mişcătore şi nemişcătore a bisericiei gr. or. din Orda de Sus luat dupe
înmormentarea Parochului Simeon Moldovean intemplată la 5 iuniu 1865.
Nume- Numirea objertelora Numerulu Observari

rulu acestora
oostalu
I. Biserica din Materialu solidu şi în Turnu cu 2.
clopote
2. Cinterimu îngrAdit cu gardu I.
3. Capitalu elocat şi în bani_g_ata 100 11. v.a.
4. Vetuminte, Stihare 2, sfite 2, epatrafire 3, Dintre cari unile
vocavecie 2 perechi, cingatori 2 Procoveţie in sunt şi slabe
rmdu J, la olaltA 14
5. Antimisu I
6. Pcnsaturi de cartonu pe pristolu 2 pre
iconostasu 2 4.
7. Potiru I copie I stia I taieriu I laolallA 4.
8. Lenguri I
305
9. Cadclni1ic 3.
10 Candilc 3 Policandru de 8.J'llmA I Dcstc tot 4.
11 CA.rţii Minee 12. şi altu betrânu. Octoicc 2.
Ciastavasicnu I. Psaltire I. Casanic 1. Triodu
I. Pcn1ccos1ariu 2. Ceslovu I. Strasinicu I.
Aoostolu I. Evan2ilcliil lituraice I laolaltA 25.
12. Praoore 4. cu unu mai reu 4.
----
13. lcone mari 8 mici 11 la olaltâ 19.
14. Cruci de lemnu 6 dintre carii 2 mai man 6.
15. Sfctnicc 8. dintre carii 2. mai mari şi douc de 8.
arame
16. Lăzi 2.
17. Scaune în juru lu bisericiei 40.
-- . . -
Sebesiu în 20/1865.
Protopopiatul Ortodox Sebeş, acte înregistrate, dos. 53/1866 -

SĂRĂCSĂU.
fila 1:
Eselentie!
La 16 ale curentei luni se inmonnenta dupe prescrisele bisericcşci Preotulu
nostru din Seracseu Ioan Radu, era parochia prin mortca acestui a devenita vacantă o
am încredinţiat spre administrare parochului din Acmariu Ioan Annenu ca celui mai
aprope de aceea pâna la alta Archiereasca orenduială. Eselenţie trebue se amintescu
în tote supunerea şi umile împreugiurări carii potu îngreună şi amâna întregirea
veduvitei parochii, şi acestea sunt unnătorile:
1. Parochia acesta se află în dreapta Muraşiului cu hotariu forte pucinu precum
şi parte mare pre nişte coste delurose, se suscine mai multu din cultivarea viitoru.
2. Parochia dupe conscrierea cia mai recentă numeră numai 294 suflete, cam la
70 familii tare serace.
3. din sinulu loru n-au nice unu barbat pregătit pentru cinulu preoţiescu, era
unu strainu şi făra ceva prindere nu sciu că aru subsista aci.
Lenga care aleturendu în adenca rcverinţia Inventariulu averei bisericeşti sunt
în tota devoţiunea.
Al Eselentiei Tale
umilit fiu
I. Tipeiu Prot.
Sabesiu în 25/5 I 866.
306
fila 2:
lnventarium. Sfintii B. Gr. Orentale a Serecseului
Sau luatu cn Scrisu avcria mişcătoare
De la Socotiala Domni Tale din 23/1 O 1865 a remasu capitalu 386 fl. 60 cr.
La seteni seau aflatu Datorie 307 fi. 70 cr.
În bani gata au fostu 78fl. 90 cr.
Suma fi. 386. 60
În anu acesta 1866 au entratu venitu en lada

1. De la Fi lipu Opra din suma de 1O fi. au m[aij intratu 5.
2. De la sigeti pe vin au entratu • 14.
Sau celtuitu peste totu 8.
Sau luatu enscrisu toate odoarele sfintii B[iserici].
1. sau aflatu haine 3 rinduri, un rindu noa şi doa slabe
2. 6 cpatrafire doa bune şi 4 vechi, o panzc niagra care se pune la morţi pe
coparşeu, doa pontirc, doa cadialniţi, doa Evangclii, doa Liturgii, doa molivtaenici,
un minei mare, un triodu un penticostariu, un Apostolu şi Cazanie predica şi
Kiriacodromion, ăstai mare Saltire, caslov, Katavasicr.
Doa Buti de I 00 ferii amandoa v[ echi] protocoale
Avere nemişcătoare
1 Casa cu gradina lângă Beserică sau datu pc tacsc pe un anu se pletiasca 1fl. 50 cr.
2. un pamântu aretori de 4 f[erder]i semanature care aduce venitu curatu 50 cr.
Lada Biserici[i] cu ce se află adica Banii şi 11 contracturi s-a datu in grizsia lui
Avram Frîncu nepotu repasatului apoi odoarele Biserici[i] sau datu en grigia Kriznicului
la acesta lnventarcm au fostu de faţe titori[i] sfintii Beserici
1. Suciu Ioan cel Batrinu corateru
2. Suciu Avram
3. Radu George
4. Suciu Ioan Kriznicu
5. Suciu Sava
6. Suciu Ioan Bireu
7. Frâncu Avram
8. Marcu Petru
9. Kisteintan George
10. Savu Iacobu
11. Suciu Aron Senioru
12. Suciu Aron Junior
13. Suciu Petru
Seracseu din 26 Mai 1866
Ioan Armeanu
Paroh en Acmariu şi Administrator en Serecseu
307
Protopopiatul Ortodox Sebeş, acte Înregistrate, dos. 93/1872 - DAIA

fila I:
Escclcntic!
La 3 ale curentei îngroparăm duprc prescrisele biscricesci şi pre mutatulu din
accastie lume 1 lca parochu din comuna Oaia, Georgic Ciuca. Vcduvita parochie până
la urmanda alta archicrcasca dispuscciune o amu incrcdinţiat rcmasului în viaţia preot
Gcorgic Kişbacu spre administrare. Acesta înse prelcnga aceea că arc puţiena
calificaţiunc mai este dedat şi spre patima beţiei şi naintat în ani, pucicnu s-au ocupat
de afacerile parochialc scicndu pre rcposatulu seu colega, carele severşia precatu şi
dcnsulu cc se cer. Cu tote acestea până la întregirea vacantei parochii cu greu se voru
esecuta. lnvcntariulu avcrici bis<!riccsci luat cu ocasiunca ingropari pomenitului
prcotulu alăturu în fiasca supunere aci spre Înalta Eselentiei Tale cunoscintia.
Lcngă care sunt sarutanda binecuventânda drepta
Alu Eselentiei tale
umilit fiu
I. Tipeiu prot
Sabeşiu în 6/6 1872.
fila 2:
Inventariulu
Averei nemişcătore şi mişcătore a Bisericii din Comuna Oaia luat la 3 Iunie
1872 cu ocasiunea inmormcntării parochului 1 lea Georgie Ciuca
NumAru Numirea realitAţilor şi obiectelor Cite cu ObservAri

I numenal'!
curent
I. Biserica de lemnu cu cimitiriu în iur I.
2. Edificiulu scolariu cu cune I.
8) Misc.Atore
I. Caoitalulu Bisericiei 425 n.
2. Stihare 3 felone 3 Eoatrafire 3 laolaltA 9.
3. Rocavetie 2 renduri cin2Atori 2 6.
4. Panl.Bturi de canonu şi pani.a albi 12.
5. Prapore - Stea2uri - 2 2.
6. Potiru I Discosu I stea I cooie I limruri 5.
7. Cadelnitie I candele de metale si 2laie I O 11.
8. Cruci de lemnu zu2rAvite 5 5.
9. Fesnice de lemnu 7 dintre cari 2 mici 7.
10. Clooote în turnul Biserici 2 si pristolu I 3.
li. lcone de Dicture ordinare ore lemnu si 2laie 39.
12. Policandru de lemnu llconostasul 2.
13. Strane în iuru 75 75.
14. Dulanu nentni ve!lminte I ladA I 2.
15. Clrti. Evan°ht-lie 2, Aoostolu I, Mince 12 15.
16. Liturllhieru I, Predici 3 Pentccostare 2 6.
308
17. Triodu I Psaltire I Ceaslovu I Octoice 2 5.

18. Bucovne 2 Cavasieriu 3.
19. Protocolele Matriculare 3 Ordinat I învoiri I 5.
20. Cime de oAntî albi si vlnrati 16. 16.
Daia 1872
I. Tipeiu Prot.
ANEXA III
Harta parohiilor aparţinând Protopopiatului Ortodox Sebeş aflate sub

incidenţa circularului 154/ l 854
1. Acmariu; 2. Berghin; 3. Blandiana; 4. Colibi; 5. Daia; 6. Drâmbar; 7. Hăpria; 8. Lancrăm;

9. Laz; 10. Loman; 11. Oarda de Sus; 12. Ohaba; 13. Petreşti; 14. Pianul de Jos; 15. Răchita;
16. Sărăcsău; 17. Săsciori; 18. Strungari; 19. Vingard; 20. Vurpăr.
309
PATRIMDNIUM APVLENSE
TIPARUL SIGILAR AL TRIBUNULUI MIHAIL ANDREICA

(1827-1902)
/ULIA RAMONA DAN
Muzeul „AVRAM IANCU" din Câmpeni este o instituţie reprezentativă'

pentru Ţara Moţilor şi funcţionează de la înfiinţarea sa - mai 1989 - în clădirea
monument istoric a fostului cartier general şi comandament al Legiunii „
AURARIA GEMINA" condusă de Craiul Munţilor aici, în perioada Revoluţiei
de la 1848-1849.
In colecţiile sale bogate şi diverse se află, între altele, tiparul sigilar (Fig. I)
aparţinând tribunului Mihail Andreica ( 1827-1904 ).
Născut la 9 noiembrie 1927 la Câmpeni, acesta 1 va fi un apropiat al lui Avram
Iancu, participând de la începutul Revoluţiei la înarmarea moţilor, fiind numit - datorită
credinţei şi vitejiei sale - prefect al Zarandului. S-a remarcat în luptele eroice din
mai-iunie 1849 din preajma Câmpeniului: Roşia Montană, Sohodol şi Suhar.
După Revoluţie îl întâlnim la Câmpeni, unde s-a distins în 1877-1848 prin
colectarea de ajutoare pentru armata română ce lupta în Războiul pentru cucerirea
independenţei de stat a României, fiind ales în 1892 membru al delegaţiei care a
înaintat Memorandumul la Viena. Locuieşte până la stingerea sa - la 15 decembrie
1902 - în casa de pe Strada Caselor,nr.16, după cum reiese din textul înscris pe placa
memorială pusă aici: "ln această casă a locuit cel mai viteaz tribun din oastea lui
Avram Iancu şiprefect al Zarandului În 1849, MIHAIL ANDREICA ( /827 -/902) ". 3
În cimitirul central din Câmpeni (,,Deal") se află mormântul său alături de cele ale
ale tribunilor Clemente Aiudeanu (1820-1913) şi Nicolae Corcheş (181 O- 1885)4.
Piesa la cerc se referă studiul de faţă a aparţinut tribunului-prefect Mihail
Andreica, cel care a condus Legiunea „Crişana" a Zarandului, după moartea eroică a
prefectului Petru Dobra în aprilie 1849.
De formă ovală\ sigiliul este confecţionat din bronz, având un mâner cilindric,
uşor profilat6, având gravat caligrafic şi lizibil înscrisul M. Andreica, încadrat sus şi
1
Cf. M. Bara, în Breviar. Alba Iulia, 1993, pp. 86-92.
2
Documentar. Istorie. Literatură. Ştiinţă. Artă. Biografia unor destine, Alba Iulia, 1993, p. 15.
J D.O. Dan, în Breviar. Alba Iulia. 1993, p. 256.
4
Idem, ltiner.:mi şi biografii eroice. I 848.Judeţul Alba, Alba Iulia, 1998, p.14.; N. Josan, Gh. Fleşer,
A. Dumitran , Oameni şi fapte din trecutu/judeţului Alba in memoria unnaşilor. in Bibliotheca Musei
Apulensis. 111, Alba Iulia, 1996, pp. 310-311, fig. 72.
~ Cu diametrul aproximativ = 3 x 2,5 cm.
'' H= 7,5 cm ; G= 60 gr. Se păstrează într-o cutie profilată, bleu-marin cu pluş la interior.
310
jos de ornamente acoladă stilizate (Fig. 2). Piesa se aplica pe ceara documentelor,
textul fiind incizat artistic de un meşter bijutier.
Tiparul sigilar a intrat în colecţiile muzeului amintit fiind donat - se pare - de
către cunoscutul cercetător şi om de cultură, născut la Sohodol, Titus Furdui ( 1925-
1991 )7, împreună cu o serie întreagă de obiecte inedite şi reprezentative pentru arealul
istorico-cultural şi etno-folcloric al Munţilor Apuseni.
Considerăm că publicarea piesei de faţă se constituie într-o inedită contribuţie
la cunoaşterea oamenilor, locurilor şi evenimentelor istorice- numeroase şi tulburătoare
- din zona capitalei Munţilor Apuseni - Câmpeni - care se impune a fi incluse într-o
monografie a oraşului şi a zonei.
LE SCEAU DU COMMANDANT MIHAIL ANDREICA (1827-1902)
RESUME
L' auteur presen te la presse d ' un sceau qui appartient aMichele Andreica, tribune
et lutteur sur le comandament du Avram Iancu dans la Revolution de 1848-1849.
La piece -trouvee au Musee „Avram Iancu" de Câmpeni - c' est innnedite
pour la connaissance de la personalite dx Andreica et pour l ' histoire de la zone,qui a
besoin d' une monographie complexe.
Fig.1. Tipar sigilar aparţinând tribunului

Mihail Andreica (1827-1902).
Fig.2. Tiparul sigilar. Detaliu.
7 Cf. O.O.Dan, în Documentar. .. , Alba Iulia, 1993, pp. 82-83 .
311
ÎNVĂTĂMÂNTUL PRIMAR GRECO-CATOLIC ÎN JUDETUL ALBA

LA SFÂRŞiTUL SECOLULUI AL XIX - LEA ŞI ÎNCEPUTUL SECOLULUI XX
ZECHERU ALEXANDRA DANA
După terminarea revoluţiei din 1848, modificări importante apar în societatea

românească din Transilvania. Învăţământul, ca toate celelalte domenii, a fost puternic
influenţat de aceste schimbări. Perioada de până la 1918 poate fi divizată în două, în
funcţie de implicarea statului în viaţa şcolară. Scăpat de „incendiul" revoluţionar,
guvernul de la Viena parc că doreşte să reducă vechea discriminare politică a naţiunii
majoritare. O scrie de decizii ale Gubcmiului aduc noutăţi în domeniul învăţământului:
în 1850 se afirmă principiul educaţiei în limba maternă , în 1853 se avansează planul
unirii forţelor a două sau mai multe sate pentru ridicarea şi întreţinerea şcolilor
confesionale, în 1858 se prevede donarea unor terenuri din pământurile comunale
pentru învăţători, iar în 1866, printr-o circulară a Cancelariei Aulice, organele statului
împreună cu cele ecleziastice urmau a supraveghea îndeaproape funcţionarea şcolilor
confesionale 1•
După încheierea pactului dualist, legile refcriioarc la învăţământ încep să
marcheze opoziţia nobilimii maghiare, revenite la putere, privind dezvoltarea
şcolarizării în limba maternă şi încercarea de transformare a şcolilor confesionale în
şcoli de stat, cu predare în limba maghiară. Legile lui Josef Eotvos din 1868, cele ale
lui Augustin Trefort din 1879, culminând cu legea lui Appony din 1907 sunt
instrumente de maghiarizare a învăţământului în limba română. Cu toate strădaniile
autorităţilor, şcolile confesionale au continuat să existe, de pe porţile lor ieşind generaţii
întregi de elevi ce au ridicat, chiar şi în mică măsură, nivelul intelectual al populaţiei
româneşti din Transilvania.
Localul de şcoală
Până la apariţia articolului de lege XXXVIII din 1868, şcolile confesionale

funcţionau în clădiri improprii, sau chiar în casa învăţătorului. În 1860, în parohia
grcc~atolică Dobârca, prin contractul încheiat între Eforia scolastică a parohiei şi
învăţătorul Nicolae Begiu, acesta din urmă se obliga să înveţe elevii în casa proprie 2 •
Retegan.Simion, S,w,/ românesc din Transili·ania cr itor de şcoa/.i ( J8S0-/ 867), Cluj Napoca, Editura
1
Echinocţiu, 1994, p. 16-17.
Direqia Judeţeană Alba a Arhivelor Naţionale(în continuare abreviată DJAN Alba), Fond Protopopiat
2
greco-catolic Sebeş, dos. 3/ 1850-1860, f. I 06.
312
Au fost şi cazuri, destul de rare, de „sponsorizare": în 1864 Iosif Ciura. paroh şi

inspector şcolar în parohia greco-catolică Bucium Şasa, mulţumeşte Direcţiunii
Montane Salinare din Cluj pentru banii alocaţi reparaţiei şcolii şi roagă suplimentarea
fondurilor, pentru procurarea unor scaune noi pentru elevi şi a unei mese pentru
învătător, cele vechi fiind stricate3.
Legea din 1868 face precizări clare referitoare la condiţiile în care poate
funcţiona o şcoală confesională: să fie situată într-un loc „sănătos•: "uscat", să aibă
un număr suficient de clase "largi, luminoase şi uşor de vcn!Jlat ''. O şcoală trebuia să
fie frecventată de minim 30 elevi, fiecărui elev urmând a-i corespunde un spaţiu de „
8-10 unne pătrate' 11 • Legea acorda un termen de 6 ani pentru ca şcolile confesionale
să fie modificate. După terminarea acestei perioade, în cazul în care şcoala nu
corespundea, urmau trei avertismente din partea Ministerului Cultelor şi Instrucţiunii
Publice, după care şcoala confesională putea fi transformată în şcoală de stat. Din
Şematismul anului 1871 aflăm că pc teritoriul judeţului Alba situaţia învăţământului
confesional primar era următoarea:
► În protopopiatul greco-catolic Aiud: 889 elevi şi 1O şcoli, toate din lemn;
► În protopopiatul greco-catolic Alba Iulia: 1020 elevi şi 1O şcoli, din care
două din piatră;
► În protopopiatul greco-catolic Blaj: 925 elevi şi 14 şcoli, din care două din
piatră;
► În protopopiatul greco-catolic Roşia: 506 elevi şi 8 şcoli, din care două din
piatră 5.
Avem descrierea unei astfel de şcoli din parohia greco-catolică Căpâlna de Jos:
şcoală din piatră, formată dintr-o singură cameră, acoperită cu ţiglă. De aceasta erau
lipite bucătăria, cămara şi „casa de şedinţe''. Sub cameră era depozitul de cereale<'.
În ceea ce priveşte dotarea materială, legea din 1868 este foarte precisă.
Articolul 30 prevedea ca şcoala să fie dotată cu glob pământesc, tablă, mese, scaune,
tabele parietale, hărţi, desene din istoria naturală, toate într-un număr corespunzător.
Însă situaţia în teritoriu era mult mai sumbră. Astfel, în parohia greco-catolică Căpâlna
de Jos, în anul 1876 în şcoală se afla o hartă a Imperiului, o tablă, desene din istoria
naturală, ,,toate celelalte lipsesc " 7• În 1888 inventarul se îmbogăţeşte cu 6 bănci,
masă şi scaun pentru învăţător şi un cuptor din fier 8 • Numai spre sfârşitul secolului
observăm o îmbogăţire a situaţiei dotărilor din şcolile confesionale. Cu ocazia
1 DJAN Alba, Fond Parohia greco-catolică Bucium Şasa, dos. I /1864, f. 2.

4
Circulare 1876, în Biblioteca documentară DJAN - Alba f. 1-2.
5 Sematismulu veneratului cleru alu Archidiecesei metropolitane greco-catolice a Alba Juliei şi
Făgăraşiului pre anulu /871. Blasiu, cu Tiparulu Scminariului Archicdecesan, 1871, passim.
6 DJAN Alba, Fond Parohia greco-catolică Căpâlna de Jos, dos. 1/1876, f. 19.
1
Ibidem.
"Idem, dos. 1/1888, f. 7.
313
inventarului prilejuit de instalarea unui al doilea învăţător în parohia greco-catolică

Bucium Şasa aflăm urmf1toarca situaţie:
)o' Pentru clasa I: 16 bănci, o masă, un scaun, o tablă, o maşină de calculat, o
hartă a Ungariei, o laviţă, un cuier, un cuptor de fier, un burete, un registru
de note, un protocol de primire a elevilor;
, Pentru clasa II-a: 13 bănci, 3 hărţi (a Ungariei, a Europei, a Comitatului Alba
lnfcrioară), o masă, un scaun, o tablă, un cuier, un cuptor de fier, un burete,
o călimară, o pană, un metru, un registru de note, un protocol de primire a
elevilor. 9
Datorită lipsurilor mari pc toate planurile, autorităţile bisericeşti au încercat să
obtină date referitoare la acele parohii care îşi puteau susţine singure şcolile
co~fcsionalc, urmând ca în cazul celorlalte să se găsească o modalitate de a nu fi
transformate în şcoli de stat. În acest scop, în cadrul Congresului şcolar ţinut la Blaj în
anul 1873, pc temeiul declaraţiilor făcute de participanţi au fost menţionate comunele
care îşi puteau susţine singure şcolile confesionale: 6 în protopopiatul Aiud, 9 în
protopopiatul Alba Iulia, 8 în protopopiatul Blaj, 7 în protopopiatul Roşia. 10 Pentru
celelalte comune se încearcă gruparea lor, pentru ca două sau mai multe parohii să
poată înfiinţa o şcoală. Iar în cazul în care acest lucru nu era posibil, elevii greco-
catolici vor trebui să urmeze cursurile şcolilor confesionale existente în acele comune. 11
Din cauza reticenţei de a-şi trimite copiii la şcolile de stat, cu predare în limba
maghiară, în ciuda unor conflicte între enoriaşii greco-catolici şi ortodocşi, sunt
încercări de a uni şcolile confesionale. În anul 1866, se încheie un protocol între
comunităţile ortodoxă şi greco-catolică din comuna 8oz, prin care şcolile confesionale
se uneau, cele două comunităţi urmând a suporta în mod egal cheltuielile. 12
Consistoriul Greco-Catolic şi Consistoriul Ortodox reuşesc să ajungă în 1894
la o înţelegere privind înfiinţarea şi susţinerea şcolilor române în comunele în care
nici una din cele două confesiuni, greco-catolică şi ortodoxă, nu-şi putea susţine propria
şcoală. Această înţelegere avea I O puncte:
1. Dacă o parohie doreşte, din lipsă de mijloace materiale, să susţină împreună
cu altă parohie o şcoală confesionalâ, aceasta din unnă se obligă a menţine
colaborarea pe o perioadă de minim 1O ani.
2. În comunele unde cele două confesiuni nu vor putea susţine fiecare o şcoală,
şcoala va avea caracterul confesiunii ce are un număr mai mare de enoriaşi.
~ DJAN Alba, Fond Parol11;1 gnxo-catolică Bucium Şasa, dos. 2/1898, f. 95-96.
1
° Circulara 1798/ 24 iunie 1873.
11
R,•i11/ame11t11 pentru vrRanisarea scoleloru poporali greco-catolice elcmentarie din Archidi,:ces 'a
grcco-catolic,i de Alb 'a Iulia, in consonantia cu desprcsetiumlt· Anicliloru de lege XXXVIII din
1868 şi XXVIII din 1876 rcferitorie J,1 scolele confesionali (în conlinuare abreviai Regulamenlu ... ),
Edi1ura seminarului Teolog grcco-ca101ic, Blaj, 1876, p. 5.
12
DJAN Alba, Fond Protopopiat greco-catolic Sebeş, dos. 6/1881-1890, f. 240.
314
3. Pentru susţinerea acestei şcoli, confesiunea minoritară urma să contribuie

proporţional cu numărul enoriaşilor săi.
4. Această colaborare nu se putea încheia mai devreme de l O ani de la demararea
ei.
5. Predarea religiei se va face separat, de către preoţii fiecărei confesiuni, în orc

separate.
6. Ambii preoţi puteau vizita şcoala când vor dori. Data examenelor se va stabili
de comun acord, preşedinţia şi componenţa comisiei de examinare urmau a
fi numite de protopopul confesiunii majoritare.
7. Dacă nu există edificiu şcolar şi se hotăra construirea unuia, ambele confesiuni
trebuiau să contribuie proporţional cu numărul credincioşilor. Dacă această
colaborare interconfesională se încheia, confesiunea majoritară va restitui
confesiunii minoritare partea cu care aceasta din urmă a contribuit la ridicarea
şcolii.
8. Dacă una din confesiuni deţine o clădire corespunzătoare, aceasta va fi folosită,
rămânând în proprietatea confesiunii care a zidit-o, chiar dacă şcoala nu va
avea caracterul confesional al acesteia.
9. Fondurile cu care contribuie confesiunea minoritară la susţinerea şcolii vor
fi acordate confesiunii majoritare în două rate egale: prima la începutul lui
octombrie, a doua la începutul lui februarie.
1O. Modalitatea susţinerii unei şcoli în condiţiile stipulate de punctele 1-9 va fi
de competenţa protopopilor ambelor confesiuni. 13
Imediat, numeroase comunităţi româneşti îşi unesc eforturile pentru susţinerea
şcolilor confesionale. În comuna Berghin, reprezentanţii bisericilor ortodoxă şi greco-
catolică decid ca elevii greco-catolici să frecventeze şcoala ortodoxă. Confesiunea
greco-catolică urma să suporte jumătate din salariul învăţătorului, o treime din
cheltuielile legate de procurarea rechizitelor, lemnelor pentru încălzirea pe timp de
iarnă şi din contribuţia la fondul de pensii. 1~
Pentru susţinerea şcolii confesionale din comuna Certcge se încheie un
protocol de colaborare între protopopul greco-catolic şi cel ortodox din Câmpeni,
motivându-se această hotărâre prin numărul marc de elevi ai celor două confesiuni -
de peste 120- şi prin existenţa unui edificiu şcolar corespunzător prevederilor legale. 15
În comuna Sângătin, protocolul din 29 iulie 1894, arată că datorită numărului
scăzut de locuitori, care nu puteau susţine două şcoli confesionale, pc viitor se va
susţine o singură şcoală, cu caracter confesional ortodox. 16
11
DJAN Alba, Fond Parohia Greco-Catolică Căpâlna de Jos, dos. 2/1894, f. 27.
14
DJAN Alba, Fond Protopopiat Greco-C1tolic Sebe~ Pwvhia Berghin, dos. 2/1894-1936, f. 4.
11
DJAN Alba, Fond Protopopiat Ortodox Câmpeni, dos. 1/1894, f. 45-46.
1
~ DJAN Alba, Fond Protopopiat Greco- Catolic Sebeş - P,1rohia Boz, dos. 4/1894-1928, f. 8-9.
315
În acdaşi an se încheie protocoale de colaborare în comunele Şpălnaca şi

10
Ciugud 1~. În ambele cazuri urma să se asigure învăţătorului salariul minim prevăzut
de lege.
În parohia 8oz se încheie la 11 iulie 1898 un ,.act de învoia/ii', menţionându-
se că ambele confesiuni au prea puţini enoriaşi pentru a edifica şi susţine separat şcoli
confesionale. Deoarece până în acel moment cursurile s-au ţinut cu elevii de ambele
confesiuni în casa parohială greco-catolică, fapt cc a atras protestele organelor civile
competente, s-a decis edificarea unei şcoli corespunzătoare, cu caracterul majorităţii
greco-catolice. Biserica greco-catolică urma să cedeze terenul pentru construirea şcolii,
în condiţiile în care materialele de construcţie trebuiau să fie cumpărate de ambele
confesiuni, iar când relaţiile de colaborare vor înceta, greco-catolicii vor restitui
ortodocşilor partea cu care au contribuit la zidirea şcolii. 19 După ridicarea şcolii, în
anul 1900, într-un memoriu adresat protopopului Sebeşului, credincioşii greco-catolici
formulează consideraţii despre rostul general al învăţământului, motivându-şi
acţiunile:" În împrejurănle de astăzi; cultura e cea maiputemică am1ă a unuipopor.
Ştim că numai cu învăţătură putem progresa şi omul fără carte e ca gardul fără proptele,
e avizat tot cu ajutorul altuia. Pătrunşi de aceasta am voit să ridicăm o şcoală
corespunzătoare timpului de acum, însă neavând putere de a o ridica singun; ne-am
unit cu fraţii greco-orientali şipunând umăr la umăr am ridicat o şcoală măreaţă de n-
are pereche în jurul acesta. Am ridicat un lăcaş ştiinţei; l-am prevăzut cu toate cele
necesare copiIJor noştri să poată învă,ta în el toate cele bune şi folositoare în viaţă. •~o
Creşte astfel numărul şcolilor
confesionale şi al elevilor, după cum reiese din
studiul Şematismelor. Dacă în 1880 în cele patru protopopiate, Aiud, Alba Iulia, Blaj,
Roşia, erau 4348 elevi ce frecventau 42 şcoli 2 1, din care 6 de piatră, numărul lor creşte
în anul 1896 la 6152 elevi ce frecventează 64 şcoli, din care 36 de piatră 22 , ajungând
în 1906 la 8785 de elevi ce frecventează 65 şcoli din care 47 de piatră.23
Învătătoni
Înainte de 1893 puţine reglementări fac referire la învăţători. În 1858 se prevede

donarea unor terenuri din pământurile comunale pentru învăţători, iar în 1866 se
17
DJAN Alba. Fond Mitropolia Greco-Catolică Blaj- registratura generală. dos. 3940/1894, f. 2.
1
~ Idem, dos. 3683/1894, f. I.
19
DJAN Alba, Fond Protopopiat Greco- Catolic Sebeş Parohia Boz. dos.4/1894-1928, f. 21-22.
20
Ibidem. f.44-45
Sematismulu veneratului cleru alu Archidiecesei 111etropolita11t• greco-catolice a Alba Iuliei şi
21
Făgăraşiuluipre a11ulu 1880, Blasiu, Tipografia Seminariului gr.-cat, 1880, passim.

Sematismulu veneratului cleru alu Archidi,·ccsei metropolitane greco-catolice.• a Alba Iuliei şi
22
Făgăraşiului pre anulu 1896, Blasiu, Tipografia Seminariului gr.-cat. 1896, passim.
21
Scmatismulu veneratului cleru alu Archidiecesei metropolitane greco-catoliL·e a Alba Iuliei şi
Făgăraşiuluipre anulu 1906, Blasiu, Tipografia Scminariului Arhidiecizan, 1906, passim.
316
încearcă instituirea, prin protocoale sau acte de donatie a unei remuncratii

corespunzătoare şi statornice. 2J Cu toate acestea, cei mai n~ul\i învăţători nu ave;u
absolvită Şcoala Normală şi erau prost plătiţi, atât în bani cât şi în produse. Astfel, în
1856, învăţătorului greco-catolic din Bucium Şasa, absolvent al Şcolii Nonnale, pcntm
perioada martie-august i se plătesc 30 fl v.a. şi i se asigură cazarea şi lemnele de focY
În 1867, în aceeaşi parohie se stabileşte un salariu anual de 120 fl v.a. pc an, dintre
care 75 fl v.a. prin contribuţia Fiscului ca „domn de pământ şipatron ··şi din repartiţiuni
individuale 45 fl v.a 26, pentru ca în 1892 să se scoată la concurs postul de învăţător cu
un salariu de 350 fl v.a., 5 orgii lemne de foc din pădurea bisericii, casă cu două
camere, bucătărie şi cămară.27 Nu toate parohiile îşi puteau însă permite să plătească
aceste sume. În 1884, în parohia greco-catolică Presaca salariul învăţătorului era de
105 fl v.a., în plus lângă aceştia o contribuţie în produse „după fiecare prunc" o
mertic de porumb, iar din fondul scolastic realizat din donaţii , la fiecare trei fcrcdele
câte una pentru învăţător. 28
Această stare de fapt, în care parohiile plătesc cum pot şi cu cât pot învăţătorii
din şcolile confesionale durează până în 1893 când se adoptă legea XXVI privind
reglarea salariilor învăţătorilor. Articolul 1 prevede că salariul unui învăţător ordinar
este de cel puţin 300 fl v.a, în afară de locuinţă şi grădină de minim 0,25 jugăre, iar al
unui învăţător adjunct de 200 fi v.a. Articolul 9 specifică faptul că autorităţile şcolare
sunt obligate ca în decurs de 9 luni de la intrarea în vigoare a legii să asigure salariul
minim. Dacă acest lucru este imposibil, se acordă suplimentar trei luni pentru a cere
ajutorul Ministerului Cultelor şi Instrucţiunii Publice, în scopul asigurării sumei lipsă.
Acest „ajutor" din partea statului se acordă după îndeplinirea unor condiţii:
► (;alificarea învăţătorului să corespundă cerinţelor legii;
► Dacă ajutorul statului depăşea 60 fi v.a. numirea învăţătorului depindea de
aprobarea ministrului;
► Ministrul putea refuza un învăţător ales de senatul şcolar parohial, iar dacă şi
al doilea învăţător ales era respins, ministrul, fără a mai avea permisiunea
susţinătorului de şcoală, putea alege un învăţător.
Articolul I 2 prevedea ca în comunele cu mai multe confesiuni, care fiecare
susţine o şcoală cu ajutor de la stat, sau acolo unde o şcoală confesională are nevoie
de ajutor, dar acesta reclamă interese importante de stat, ministrul poate desfiinţa
şcolile confesionale şi înfiinţa şcoli de stat. Devine astfel şi mai clar motivul pentru
care, lăsând deosebirile la o parte, credincioşii greco-catolici şi ortodocşi încearcă
ridicarea unor şcoli confesionale comune. În comuna Boz se decide ca salariul să fie
în valoare de 300 fi v.a., completat de cazare sau echivalentul de 25 fi v.a. şi o grădină,
24
Retegan, Simion, op. cit .• p. 16-17.
25
DJAN Alba, Fond Parohia greco-catolică Bucium Şasa, dos. I /1856, f. I.
26
Idem, dos. I /1867, f.1-2.
27
Idem, dos. I /1892, f. 4.
28 DJAN Alba, Fond Protopopiat greco-catolic Sebeş, dos. 6/1881-1890, f. 142-145.
317
toate acestea urmând a fi împărţite de credincioşii celor două religii in mod proporţional
cu n11111f1rul lor.:•i
în J 907. prin Legea XXVII, cunoscută după numele ministrului cultelor şi
instructiunii care a elaborat-o, Appony, se mărea salariul minim până la suma de 1OOO
de con~anc. 111 Puţine au fost şcolile confesionale care au putut rezista acelor cerinţe.
Din Şematismul anului 1911 vedem că numărul elevilor a ajuns la 8988 şi numărnl
şcolilor Ia 64, din care 54 de piatră 31 , adică cu doar 203 elevi şi o şcoală mai mult
decât în 1906.
An şcolar. fi-ccvcntă, materii studiate
Referitor la durata anului şcolar, articolul de lege XXXVIII din 1868 stabilea
o perioadă minimă de şcolarizare de cel puţin 8 luni. Cursurile începeau la 1 octombrie
şi se încheiau la sfârşitul lui mai. Erau două tipuri de vacanţe: cele mari (4 zile de
Crăciun şi Rusalii şi 6 zile de Paşti) şi cele mici ( miercuri şi sâmbătă după amiază,
duminicile şi sărbătorile legale, plus 3 zile la latitudinea directorilor, care zile nu
puteau fi consecutive). 32
Existau două categorii de cursuri: cele ordinare, la care participau elevi între 6-
12 ani, şi cele de repetiţie, la care participau elevi între 12-15 ani. Se mai preciza că
părinţii, tutorii şi stăpânii care nu îşi trimit copiii la şcoală vor fi amendaţi prima oară
cu 30 de creiţari, a doua oară cu un florin, a treia oară cu trei florini, a patra oară cu
patru florini, iar când situaţia se repeta, senatul şcolar parohial trebuia să sesizeze
inspectoratul şcolar eparhial, care putea interveni pc lângă autorităţile comunale în
numirea unui tutore separat. 33 Din păcate, nici amenzile, nici avertizările preoţilor la
predicile de duminică nu i-au hotărât pe părinţi să-şi trimită copiii la şcoală. În parohia
greco-catolică Bucium Şasa, în 1878 frecventau cursurile 25 elevi, 5 fiind absenţi·1 \
în 1885 din 41 elevi obligaţi a frecventa şcoala au participat la examen 34 35 , iar în
1909 din 94 elevi 23 nu au frecventat cursurile 36 •
Prin Legea XXXVIII din 1868 se stabileau materiile ce urmau a fi predate în
şcolile confesionale elementare:37
10
DJAN Alba, Fond Protopopiat greco-catolic Sebeş - Parohia 8oz, dos. 4/1894-1928, f. 3.
)o P. Roşca, Învăţământul primar ardelean, în Tr.1nsilvania, Banatul, Crişana, Maramureşul (/9/8-
1928), II, Bucureşti, Cultura Naţională 1929, p. I 025.
;i Sematismulu veneratului cleru alu Archidiecesei metropolitant' greco-catolice a Alb 'a fuliei şi
Făgăraşiuluipre anulu 191 I, Blasiu, Tipografia Scminariului Teologic gr.-cat., 1911, passim.
1
' Regulamentu ... , p. 7.
11
Ibidem, p. 13.
"D.J.A.N. Alba, Fond Parohia greco-catolică Bucium Şasa, dos. 1/1878, f. 5.
1
' Idem, dos. 2/1885, f. 13.
"' Idem, dos. 2/1909, f. 124.

17
RcRulamnrtu ... , p. 6.
318
❖ Religia
❖ Citirea şi scrierea
❖ Matematica
❖ Gramatica limbii materne
❖ Vorbirea
❖ Geografia şi istoria patriei
❖ Elemente din geografia şi istoria universală
❖ Fizica
❖ Istoria naturală
❖ Economie rurală şi grădinărit
❖ Drepturi şi obligaţii civice
❖ Muzică
❖ Educaţie fizică
În 1879, Legea XVIII dispune ca în toate şcolile demcntare să se introducă

studiul limbii maghiare, în măsura şi în modul în care va stabili ministerul, iar învăţătorii
care nu aveau calificarea pentru predarea limbii maghiare trebuiau să-şi dobândească
acea calificare, supunându-se în timp de patru ani unui examen special. Din 30 iunie
1882, nimeni nu mai putea obţine diploma de învăţător fără a fi calificat şi pentru
predarea limbii maghiare. 3H În lumina acestei dispoziţii prin ordinul circular 3687 din
1885 se declară nule toate alegerile de învăţători care au obţinut din 30 iunie 1882
atestate de calificare, cu toate că nu şi-au însuşit limba maghiară în vorbire şi scriere,
astfel încât să o poată preda. 19
Dispoziţiile legii lui Appony agravează situaţia, introducând limba maghiară
ca limbă obligatorie de predare în acele şcoli nemaghiare care erau frecventate de
copii maghiari .-111 În articolul 19 se precizează că un elev cu limba maternă ncmaghiară,
după terminarea anului patru de şcoală, trebuie să fie capabil a se exprima oral şi în
scris în limba maghiară. 41 Intervenţia statului şi dorinţa de maghiarizare a societăţii
apar prin precizările ordinului circular 5625 din 1907 pentru şcolile confesionale. Nu
este necesar a exista o inscripţie care să ateste caracterul şcolii. dar dacă această
inscripţie există, ca trebuie să fie în limba maghiară. Hotărârea Mitropoliei Române
Unite de la Blaj este fermă: toate inscripţiile în limba română urmau a fi înlăturate,
fără a fi înlocuite de altele. 42
În ciuda piedicilor puse de autorităţi, beneficiind de sprijinul firav al
credincioşilor, şcolile confesionale româneşti au supravieţuit grelei perioade
,K Roşca, P., op.cit., p. 1024.

39
DJAN Alba, Fond Parohia grecocatolică Căpâlna de Jos, dos. 2/1885, f. 19.
40
xxx, Din Istoria Transilvaniei, voL II, Bucureşti, Editura Academiei RPR, 1961, p. 40 I.
41
Roşca, P., op.cit., p. 1026.
42
DJAN Alba, Fond Parohia grecocatolică Căpâlna de Jos, dos. 2/1907, f. 87.
319
dualiste şi au aşteptat sfârşitul primului război mondial pentru a intra într-o

perioadf1 de înflorire o datf1 cu crearea statului român unitar.
THE GREEK-CATHOLIC ELEMENTARY INSTRUCTION IN ALBA COUNTY AT THE END OF

THE 19™ CENTURY ANO THE BEGINNING OF THE 20™ CENTURY
SUMMARY
In a period of struggle for the asseltion of thc national identity, the instruction
represented onc of the most important areas of action.
The confesional instruction succeded to keep the Romanian language as an
instruction language, against all the attempts made by the authorities to impose the
Magyar language.
Because of the common aim, has been tried and sometime has been succeded
too, the interconfesional colaboration between the Greek-Catholics an the Orthodoxes.
The confesional elementary schools thus become small supporting centers for the
national conscience's feeling, a beginning which awarded the nation's cultural
developement expectation.
320
EVOCAREA PERSONALITĂŢII LUI ŞTEFAN CEL MARE

PRIN SCRISUL ISTORICULUI ALEXANDRU LAPEDATU
DANMAZĂLU
Istoria scrisă prin studierea personalităţilor care au tăcut-o şi influenţat-o a

reprezentat o preocupare constantă în evoluţia istoriografică universală, redescoperirea
unor figuri ale trecutului capabile să insufle energii, sa ofere modele şi direcţii de
urmat pentru întreaga societate, asigurând de multe ori clemente de legitimitate ale
discursului istoric, aflat în continuă transformare.
Istoria antică cât şi cea a Evului Mediu a constituit de fapt o evocare a elitelor,
scrisul istoric al acestor perioade înregistrând caracteristicile vieţii publice şi private
ale reprezentanţilor unor categorii privilegiate, deasupra cărora suveranii se distingeau
cu autoritate. Alături de suveran, intelectualul, persoana erudită, era cel care prin
scrisul său îi asigura acestuia o dublă reprezentare, imaginea lui fiind transpusă în
două planuri: cel contemporan, cu o funcţie pragmatică care îi asigura o bună guvernare
şi cei al istorici, cel cc scria istoria având permanent calitatea de creaţie, cât şi una de
transmitere a propriilor capacităţi de investigare. 1
Cei doi protagonişti ai trecutului: suveranul, principala figură a societăţii şi
eruditul, au devenit un cuplu etern al istoriei, spiritualitatea, manifestată sub semnul
unei ideologii oficiale sau a gândirii libere fiind inseparabilă de arta guvernării.
Prin apropierea faţă de om, Renaşterea şi Iluminismul au reluat tema
personalităţilor, acum într-o manieră diferită, în concordanţă cu spiritul vremii,
imaginea acestora fiind desacralizată şi extinsă la dimensiunile întregii societăţi.
Începând cu secolul al XVI-iea, întreaga omenire cunoaşte un proces de unificare
prin care, treptat, insulele de umanitate izolate dispar, întreaga societate omenească
ajungând, printr-o evoluţie sinuoasă, să aibă caracteristici comune, principala fiind
legată de modul de exercitare a puterii, unii suveranii începând să aibă inflluenţe de
dimensiuni globale. 2
Procesul de personalizare a istorici, prin studierea acesteia punându-se accent
pc impactul realizat de către marile figuri care au creat-o, a devenit unul caracteristic
şi pentru perioada romantică. Acum, în plin proces de formare a naţiunilor, amprenta
pusă de către personalităţi asupra acestei evoluţii a devenit una decisivă. Fiind un
proiect ideologic, naţiunea îşi aşteaptă geniul creator al personalităţilor sale, pentru a
1
Maria Teresa Fumagalli Beonio Brocchieri, Intelectualul, în Jacques le Goff, Omul medieval, Iaşi,
"Polirom", 1999, p.169.
2 Jose Ortega y Gasset, Revolta maJelo,; Bucureşti, "Humanitas", 1994, p. 148.
321
se putea na~tc, elitele fiind singurele care reuşeau să asigure cu succes sinteza
clementelor caracteristice acesteia: limba, istoria, cultura, tradiţiile, etc.'
În acest sens, reprezentantul romantismului englez, Thomas Carlylc, vedea în
"Oamenii Mari" factorii decisivi în evoluţia omenirii, istoricul trâind într-o societate
care reuşise să rezolve în urmă cu 150 de ani, printr-o "Revoluţie glorioasă" împăcarea
nevoilor celor mulţi cu interesele elitelor, prin inspirata formulă a monarhiei
constituţionale. Având modelul unei societăţi stabile, autorul îşi exprima totala
încredere în rolul formator al personalităţilor: "Aceştia erau conducătorii de oameni,
erau plăsmuitorii, a tot ceea cc marca masă a oamenilor s-a străduit să facă sau să
dobândească; toate lucrurile pc care Ic vedem săvârşite în lume sunt, la drept vorbind,
rezultatul material exterior, realizarea practică şi materializarea gândurilor care
sălăşluiau în Oamenii Mari trimişi în lume. Am putea foarte bine să admitem faptul că
4
sufletul întregii istorii a lumii ar fi istoria lor.".
Realizarea unei istorii a personalităţilor politice care şi-au pus amprenta asupra
trecutului românilor s-a înscris în ultimele două secole într-un dublu efort de natură
istoriografică: de a recupera o evoluţie istoricâ organicâ, realizatâ în special prin aportul
acestora şi totodată, de a justifica discursul istoric pus în sprijinul ideii naţionale, prin
raportarea continuâ la personalităţi, constituite în modele perfecte pentru contemporani.
Caracteristică unui discurs de tip romantic, prin care istoricul folosea
reconstituirea trecutului pentru fondarea edificiului naţional, înlocuind uneori
argumentaţia ştiinţifică printr-un ton exaltat, deschiderea pentru o istorie a
personalităţilor părea necesară şi Şcolii critice de la cumpăna secolelor XIX-XX.
Astfel, într-un discurs ţinut în Academia Română în 17 mai 1911, unul din simbolurile
pozitivismului românesc, Nicolae Iorga, chema la un efort susţinut de realizare a unui
şir de biografii domneşti, momente de istorie naţională şi totodată lecţii moralizatoare
pentru naţiune: "Naţia română, creştină, vitează, bună, dreaptă, călăuzită de croi, cărora
nici un păcat omenesc nu li se poate pune în seamă, orice om în viaţa unei ţări are o
viaţă individuală care poate sluji ca lecţie." 5
Realizarea acestor biografii era cu atât mai necesară, cu cât evoluţia istorică
fiind văzută de către savant ca o sinteză eternă dintre rolul formator al eroilor, "hlamida
albă ori veştmântul de purpură" şi cel al colectivităţilor, " neagra gloată a celor mulţi
şi mici:', între cei doi factori existând un proces de influenţare reciprocă. ti
Inainte de acest apel la o ''istoric prin cei mari", un alt reprezentant al
istoriografiei româneşti aflată sub spiritul pozitivismului, A.D. Xenopol, accepta
necesitatea realizării unor studii dedicate personalităţilor istorici românilor. În anul
'Alexandru Zub, Carlyle sau spiritul eroic în istorie, în Thomas Carlyle, Cultul eroilor. laşi, "Institutul
European". 1998, p. 8.
4
Thomas Carlyle, op.cit., p. 8.
j Nicolae Iorga, Două concepţii istorice, în Idem, Ge11eralitâţi cu privire la stud11Je istorice, Ed. a-li-a,
Bucureşti. 1933, p. 82.

0
Ibidem, p. 90.
322
1871, acesta aprecia personalitatea formatoare a istoricului cât şi dimensiunile morale

ale operei sale, din care noile generaţii s-ar putea oricând inspira. 7
Excepţii de la necesitatea reconstituirii trecutului prin personalitaţile istorici
naţionale au existat în scrisul istoric românesc, cca mai celebră fiind reprezentată de
Ioan Bogdan, a cărui operă a fost pusa încă de la început sub semnul Şcolii critice.
Astfel, în anul 1905, ci nega în lucrarea sa "Istoriografia română şi problemele ci
actuale", importanţa personalităţilor istorici românilor, argumentându-şi poziţia prin
lipsa izvoarelor istorice referitoare la voievozi, chiar şi a celor despre marile figuri ca
Ştefan cel Marc sau Mihai Viteazul, acuzând generaţia romantică de
supradimensionarea rolului lor, aceştia fiind transfonnaţi în croi. Istoricul pozitivist
considera importanţa acestora ca irelevanta, cel puţin în stadiul respectiv de cercetare
a surselor istorice. 8
În contradicţie cu acesta, un alt reprezentant al "triadei criticiste", Dimitrie
Onciul, acorda o importanţă deosebită personalităţilor prezente în istoria românilor,
realizând în sinteza sa "Din istoria României", o prezentare a evoluţiei organice a
trecutului, în funcţie de marile domnii, suveranii de la împăratul Traian, la regele
Carol I fiind principalele momente ale acestei evoluţii. 9
Recuperarea personalităţilor istorici naţionale a reprezentat şi una din
preocupările istoricului Alexandru Lapedatu, acesta înscriindu-se prin metodă, discurs
şi finalitate, caracteristice scrisului său, printre reprezentanţii pozitivismului românesc,
având ca şi element definitoriu redarea trecutului de pc poziţii crititicc, ştiinţifice. 10
Membru al unei pleiade de istorici, care a dat un avânt istoriografiei româneşti
de după anul 1918, atât prin opera de cercetare istorică, cât şi prin cea de
instituţionalizare a scrisului istoric, atât de necesare în condiţiile existente după Marea
Unire, Lapedatu avea încredere totală în posibilităţile formatoare ale ştiinţei istorice
asupra conştiinţei civice a românilor în cadrul noilor realităţi politice. 11
Pe această direcţie, a efortului de recuperare a unui şir de biografii ale suveranilor
români, ca o preocupare constantă a scrisului istoric, s-a înscris şi Alexandru Lapedatu,
un istoric prin excelenţă al trecutului naţional. Înarmat cu o viziune şi o metodă de tip
junimist, dar caracterizat şi prin unele tonuri romantice, inerente în prezentarea
procesului de formare a edificiului naţional românesc, istoricul dădea dovadă de
constantă în scrisul său, integrat pe deplin în universul istoriografic contemporan lui.
Peste timp, astăzi pare firesc apetitul istoricului pentru o istorie personalizată,
prin prezentarea principalelor figuri ale trecutului românilor, datorită procesului de
instituţionalizare realizat de acestea în diferite domenii, prin care au fost consolidate
7
Alexandru Zub, Strategie melioristă, în Idem, Chemarea istoriei, laşi, "Junimea", I 997, p. 42.
8
Lucian Boia, Istoric şi mit in conş{Jinţa româncascii. Bucureşti, "Humanitas,", 2000, p. 283.
9
Ibidem.
10
Pompiliu Teodor, Alexandru Lapedatu istoric al ro111â11ilo1; în ldcm. /11rnrsiu11i în istoriografia română
a secolului XX. Oradea, Fundaţia Culturala "Cele Trei Crişuri", 1995, p. 184.
11
Alexandru Zub, De la istoria critică la criticism, Bucureşti, Editura "Enciclopedicâ", 2000, p. 221.
323
statele româneşti în diferite perioade. La rândul său o personalitate, istoricul îşi inspira
acţiunile prezentului din trecut, Lapedatu fiind un neobosit om al "începuturilor de
drum", caracterizat printr-o intensă activitate de recuperare a istorici cât şi de organizare
a scrisului istoric românesc. Astfel, istoricul, a fost unul din întemeietorii sau membrii
de bază a unor instituţii de referinţă pentru cercetarea istorică românescă: Comisia
Monumentelor Istorice, Institutul de Istorie Naţională, Biblioteca Academiei Române,
Arhivele Statului ctc. 12
Redescoperirea istoriei românilor prin personalităţile sale se înscria pc deplin
în scrisul istoric pozitivist de tradiţie junimistă, prin studierea suveranilor istoriei
naţionale Lapedatu tratând aspecte de fond ale spaţiului istoric românesc, recuperate
de către istoric prin neobosita sa activitate în cadrul arhivelor. În acest sens încă de la
începutul activităţii ştiinţifice, din anul 1904, Alexandru Lapedatu a contribuit prin
activitatea sa în cadrul Bibliotecii Academiei la naşterea Şcolii bibliografice româneşti,
condusă de Ioan Bianu, prin munca depusă în domeniul descoperirii şi publicării
izvoarelor istorice. 13
În paralel cu comemorările dedicate unor personalităţi ale trecutului sau
contemporane lui, Lapedatu a realizat în decursul carierei sale ştiinţifice un mare
număr de studii şi monografii dedicate domnitorilor români din Moldova şi Ţara
Românească, demonstrând o unitate organică a spaţiului românesc posibilă şi prin
acţiunile comune făcute de către domnii celor două state: apărarea independenţei sau
autonomiei, participarea la cruciada târzie, politica instituţională, sprijinirea culturii,
etc.
În ultima parte a vieţii, istoricul s-a aplecat asupra perioadei domniei lui
Alexandru Ioan Cuza, realizând numeroase studii despre domnul Unirii, multe dintre
acestea oferind informaţii inedite, devenind astfel surse obligatorii pentru studierea
perioadei. Cum interesul pentru perioada domniei lui Cuza a început după 1930, anul
restauraţiei carliste, Lapedatu îşi punea pe deplin în acord scrisul istoric cu opţiunile
sale politice. Treptat a devenit un sprijinitor al regimului carlist, înscriindu-se în anul
1938 în Frontul Renaşterii Naţionale, şi pentru faptul că între cei doi suverani,
domnitorul Cuza şi regele Carol II, istoricul vedea numeroase asemănări, considerând
domniile acestora ca fiind benefice pentru dezvoltarea societăţii româneşti. 14
Constituind principalele caracteristici ale suveranităţii sau autonomiei româneşti
din perioada medievală, voievozii au reprezentat subiecte preferate ale scrisului istoric,
a căror introspecţie nu este nici astăzi terminată pe deplin. Înscriindu-se în această
direcţie, istoricul Alexandru Lapedatu a realizat, după cercetări încununate de succes
în arhive, un şir de biografii ale voievozilor români, Evul Mediu reprezentând o
perioadă favorită de cercetare a acestuia.
12
Pompiliu Teodor, Introducere în istoria istoriografiei din România, Cluj-Napoca, Editura '"Accent",
2002, p. 184.
t) Alexandru Zub, Istorie şi istorici în România interbelicii, Iaşi. Editura "Junimea". 1989. p. 32.
14
Ion Mamina, Ioan Scurtu, Guvemeşiguvema11ţi /916-1938, Bucureşti, Editura "Silex", 1996, p. 195.
324
Astfel, astăzi au rămas contribuţiile valoroase aduse de către istoric la o bună

cunoaştere a eroului medieval, studiile sale constituindu-se în surse de documentare
pentru cercetarea secolelor XIV-XVI, prin recuperarea sau redefinirea domniilor unor
voievozi români: Ştefan cel Mare, Mihnea cel Rău, Radu cel Mare, Neagoe Basarab,
Mihai Viteazul etc.
Pasiunea manifestată pentru studierea suveranilor români l-a apropiat pe
Lapedatu mai mult ca pe alţi istorici români de la începutul secolului XX, de instituţia
regalităţii, cunoştiinţele acestuia fiind materializate în timp prin acţiuni realizate în
serviciul monarhilor României. Astfel la 30 iulie 1922, programul propus de către
istoric Comisiunii de încoronare din care făcea parte, cu privire la ceremoniile
desfăşurate la 25 octombrie 1922 la Alba Iulia, au fost aprobate de către aceasta, regii
României Mari, Ferdinand şi Maria beneficiind de capacitatea de organizare riguroasă
prin care era caracterizat istoricul. 15
Realizată în anul 1904, cu prilejul marilor serbări comemorative legate de
împlinirea a 400 de ani de moartea marelui voievod al Moldovei, monografia "Ştefan
cel Marc" a fost prima lucrare de acest tip a istoricului Alexandru Lapedatu. Momentul
a constituit o etapă importantă în cariera tânărului istoric, datorită recunoaşterii
meritelor sale ştiinţifice de către mediul istoriografic al vremii. Memoriile sale
dezvăluie naşterea proiectului şi satisfacţia trăită de Lapedatu pentru încrederea de
care dădea dovadă printre contemporani: "Om tânăr mi se părea că orice pagină tipărită
este un titlu pentru reputaţia mea ştiinţifică [ ... ]. Dovadă, Societatea culturală
<<Steaua>>, de sub preşedenţia lui Spiru Haret, mi-a făcut cinstea de a mă însărcina
în legătură cu marile serbări naţionale cc se pregăteau pentru comemorarea a 400 de
ani de la moartea lui Ştefan cel Marc, să scriu eu, şi să public în Biblioteca sa, istoria
populară a marelui voievod, pe care am şi făcut-o, în preajma serbărilor, în zeci de mii
de exemplare.''. 16
Astfel celebrările legate de marile figuri ale istoriei românilor se bucurau de
aportul istoricului Alexandru Lapedatu, prin a cărui scris trecutul se întâlnea cu
prezentul, importanţa acordată unor astfel de evocări fiind pe măsura celor doi suverani
ai românilor: Ştefan cel Mare şi regele Ferdinand.
Alegerea personalităţii lui Ştefan cel Mare nu a fost legată doar de momentul
comemorării, dar şi de vastul domeniu de cercetare istorică oferit, voievodul moldovean
fiind suveranul român cu cea mai lungă domnie, reprezentând totodată, imaginea
principelui ideal: bun conducător al ţării, capabil să asigure stabilitatea şi progresul
acesteia, recunoscut de către marii săi contemporani ca un spirit european, de apărător
al continentului în faţa pericolului otoman. 17
15 Ioan Opriş. Alexandru Lapedatu şi contemporanii săi. Cluj-Napoca, Editura "Albastrâ", 1997, p. 37.
16
Alexandru Lapedatu, Amintiri, în Idem, Scrieri alese. Articole, rnvântâri, amintiri, Cluj-Napoca,
Editura "Dacia", I 985, p. 183.
17
Lucian Boia, op. cit., p. 285.
325
~ATRIMONIUM APVLENSE
Domnia lui Ştefan a însemnat şi intensificarea legăturilor cu românii

transilvăneni, proces legat de lupta antiotomană a secolului XV, constituind unul din
factorii care au favorizat Unirea lui Mihai Viteazul. 1~ Încrederea în realizarea unei
uniri politice a tuturor românilor îl făcea pe istoric să se aplece asupra figurilor din
trecut care au favorizat-o, ci însuşi participând în mod activ încă din timpul facultăţii,
la mişcări politice în favoarea unirii Transilvaniei cu România.
Marele voievod a fost principalul factor evolutiv al societăţii sale, într-o perioadă
când aceasta se afla sub influenţa totala a autorităţii centrale, puterea reprezentând
structura fundamentală a politicului şi a constituit principalul mijloc de realizare a
istoriei, împreuna cu întregul sistem de relaţii dintre guvernant şi cei guvernaţi, sistem
care o caractcriza. 19
Lucrarea lui Lapcdatu, reprezentând o etapă în activitatea sa istorică, a constituit
şi un mijloc de popularizare a trecutului, de difuzare a imaginii voievodului şi a epocii
sale printre contemporani. Încă din cuvântul introductiv, istoricul îşi anunţa cititorii
asupra caracterului "popular" al monografici, aceasta având în consecinţă dimensiunile
şi structura caracteristice: "Cel cărui i-a fost dat să aducă aceasta, în fapt, scriind
paginile cc urmează, a căutat să împlinească gândul zeloşilor sprijinitori ai culturii
poporului român, [ ... ] să alcătuiască o poveste scurtă şi simplă, totodată întreagă şi
adevărată, care prin eftinătatea ci, să-şi poată face drum până în cea mai îndepărtată şi
săracă casă românească.". 20
Viziunea personalizată a istorici, transmisă istoricului şi de participarea în timpul
facultăţii la seminariile ţinute de către Dimitrie Onciul, pentru care principalele etape
în evoluţia poporului român erau reprezentate de domniile emblematice pe care le-a
avut acesta, este susţinută de către Lapedatu la începutul monografiei, în cadrul unei
prezentări generale a istoriei naţionale: "Românii din Ţara Românească şi Moldova
cresc şi se întăresc, în cât curând ajung culmea măririi lor în timpul lui Mircea cel
Bătrân, pe la 1400, a lui Ştefan cel Mare, către 1500, şi a lui Mihai Viteazul, la l 600~
Căci în vremea acestor Mari Voievozi, Ţara Românească şi Moldova au atins hotare
pe cari nici până atunci şi nici de atunci încoace nu le-au mai atins şi au câştigat pe
câmpul luptelor de la Rovinc, Podul Înalt, Călugăreni, Şelimbăr sau Guruslău, biruinţele
cele mai strălucite pe care le poate râvni un popor pe lume." 21
Prezentarea domniei lui Ştefan era realizată prin încadrarea sa cronologică în
dinastia Muşatinilor, familie domnească care a reuşit să asigure cel mai important
deziderat politic al vremii: statalitatea Moldovei. Această politică a avut o continuitate
încă din timpul descălecatului lui Bogdan, străbunicul lui Ştefan fiind prezentat în
opoziţie cu regele Ungariei Ludovic de Anjou: "Fruntea îndrăzneţului şi mândrului
1
" Victor Papacostca. Voievozi şi cnezi'. în Idem. Ci1·i liza/ic romaneasai şi ci,·ili=afie balcanicii., Bucureşti,
Editura "Eminescu", 1983, p. 230.
~ Paul Ricoeur, Istorie şi adewi,; Bucureşti, Editura :"Anastasia", 1996, pp. 132-133.
1
20
Alexandru Lapedatu, Ştefan cel M.1re, Bucureşti, "Institutul de arte grafice Gabi, I 904, pp. 5-6.
21
Ibidem, pp.11-12.
326
Domn nu s-a plecat, câci el descălicata în ţară nouă, pe care era dator s-o ţină pentru
sine şi s-o hărăzească urmaşilor neatâmată.". 22
Întreaga dinastic a Muşatinilor, "urmaşii lui Bogdan până la Alexandru cel
Bun", îşi legitimase puterea printr-un şir îndelungat de victorii militare, învinşii fiind
''cele două crăii de la apus şi răsărit: cea ungurească şi cca leşească", apărându-se
astfel, libertatea ţării. Politica militară dusă de către aceşti voievozi asiguraseră
independenţa ţârii, în epocă, războiul reprezentând o confruntare dintre două
suveranităţi egale în pretenţii, pe un teren pe care ele nu puteau fi posibile în acelaşi
timp. 23
Într-o perioadă prin excelenţă râzboinică, principalele victorii militare
reprezentau momentele de referinţă a tuturor domniilor, acestea fiind receptate în
mentalul colectiv ca elemente definitorii ale puterii centrale şi în final ale statalităţii,
statul fiind sinonim cu monarhul. 24
Afectată de luptele pentru tron, Moldova ajunsese după stingerea lui Alexandru
cel Bun într-o criză profundă, care îi afecta stabilitatea: "Iată ce se alese din Moldova
Bunului şi Înţeleptului Alexandru!' În lăuntru: zavistie, sfezi şi veşnică temere în loc
de dragoste, pace, linişte şi siguranţa biruinţei, în afară: umilinţe şi închinări la toţi, în
loc de cinste şi vazâ pretutindene." 25
Personalitatea providenţială reprezentată de mareic voievod reuşea să asigure
atât stabilitatea internă a ţârii, atât de necesară, cât şi continuarea luptei de apărare a
neamului românesc şi a întregii creştinătăţi, ameninţate de pericolul otoman: "Într-
adevăr, când Ştefan urcă treptele scaunului domnesc din Suceava, nime dintre creştinii
de la Dunăre nu mai putea ţine piept Turcilor." 20
Politica de cruciadă dusă de Ştefan a reprezentat, în viziunea lui Lapedatu, o
constantă de-a lungul întregii sale domnii, fiind scopul principal pentru care tânărul
voievod îşi începea în anul 1457 lunga sa stăpânire: "Astfel cerea încrederea ţării
tânărul voevod în a cărui înaltă minte şi mare inimă desigur că şi încolţise acel plan
măreţ şi dibaci, pe care avea să-l urmăreascâ întreaga-i viaţă, şi prin care avea să-şi
mântuie poporul şi patria; ca apoi înălţându-o, zid tare să zidească împotriva păgânităţii,
cu piepturile ostaşilor săi la <<Poarta Creştinătăţii>>[ ... ], cu adevărat Ştefan toate le-
a fâcut după o aleasă socoteală şi în vederea unui înalt scop." 27
Ştefan devenea astfel una dintre cele mai importante figuri ale vremii sale,
bucurându-se de o autoritate totalâ asupra poporului pe care îl conducea, popor care
supunându-i-se cu loialitate, vedea în el un erou. În această ipostază, suveranul devenea
21
Ibidem, pp. 15-16.
2
' Paul Ricoeur, op. cit., p. 261.
24 Michael Mc.Comick. Împâratul, în Guglielmo Cavallo, Omul bizantin, Iaşi, Editura "Polirom", 2000,
p. 266.
:, Alexandru Lapcdatu. Ştefan cel Mare, p. 19.
26
Ibidem, p. 20.
21
Ibidem, p. 25.
327
o "ultima forma de eroism", cca mai importanta, a carci caii taţi erau percepute în mod
direct de catrc supuşi, contemporani ai domniei şi ai faptelor suvcranului. M
2
Asigurarea stabilitâţii interne, prin eliminarea pretendenţilor la tron, pretendenţi

care după moartea lui Alexandrn cel Bun au adus Moldova într-un şir de lupte dinastice,
a fost o necesitate a începutului de domnie a lui Ştefan. Dând dovadă de autoritatea
necesară, cu care a fost caracterizat întreaga viaţâ, Ştefan reuşea printr-o acţiune
energica să asigure aceasta stabilitate, pâstrând un echilibru necesar în orice guvernare
între dificila sarcina de a-i conduce pe ceilalţi şi pofta de dominare, specifică suveranilor
29
vremii. capatând pentru aceasta, noi dimensiuni eroice în mentalul colectiv.
Pc plan intern Ştefan dâdea autoritate domniei sale, prin eliminarea tuturor
pretendenţilor la tron, măsură considerată de câtrc Lapcdatu atât un exemplu de
pragmatism politic, dar şi un act cu caracter justiţiar: "După aceasta, întâia-i grije a
fost sa împace toate nemulţumirile şi să strângă în juru-i cu dragoste şi credinţă toată
ţara, apoi sa stârpeasca, cum s-a mai spus, acea rădăcină a pricinilor rele care erau
peţitorii tronului, şi astfel, să strângă supra-şi toate drepturile la stăpânirea Moldovei.".3<)
Personalitatea echilibrată a lui Ştefan era prezentată în comparaţie cu cea a
altui voievod român, Vlad Ţepeş, care prin acţiunile sale împotriva Imperiului otoman,
crease o situaţie periculoasă la graniţa Moldovei: "Domnul de aci, curajosul şi
îndrăzneţul până la nesocotinţă Vlad Ţepeş, ridicase asupră-i toată puterea strajnicului
cuceritor al Ţarigradului, Mohamed al-11-lca, prin purtarea faţă de el şi prin două
năvăliri de jaf şi pradă făcute peste Dunăre.". Lapedatu punea în seama lipsei de tact
a voievodului muntean, principala cauză a nefirescului conflict dintre cei doi domni
români, conflict care putea pune în pericol ideea de cruciadă antiotomană: "În aceste
fapte nesocotite ale lui Vlad Ţepeş [ ... ] se poate căuta şi găsi pricina luptei dintre
Domnul Moldovei şi cel al Ţării Româneşti, care începuse în maitic 1462, fără însă ca
pe urma ei să cunoască vre-un câştig oare-carc." 31
Prezentând marile confruntări militare ale lui Ştefan şi având ca principală sursă
scrierile lăsate de Grigore Ureche, Lapcdatu sublinia prestigiul extern câştigat de
către voievod, scrisul său dezvăluind acum unele tonuri romantice: "Faima vitejiei
acestuia trecuse mările şi ţările în cât nu numai creştinii din Europa îl ştiau şi-l preţuiau,
dar încă şi păgânii din Asia s-ar fi bucurat dacă le-ar fi fost prieten şi Ic-ar fi stat într-
ajutor. "32
Viziunea romantică, explicabilă şi prin pasiunea care o avea Lapedatu în acea
perioadă pentru scrierile lui Nicolae Bălcescu, caracterizează prezentarea luptei de la
Vaslui, descrisă în termeni apoteotici: "[ ... ] ai noştrii însă, în frunte cu Domnul lor,
18
Thomas Carlyle, op. cit., p. 218.
1
~ Michcl Scncllarl. Artele g1wa11ării, Bucureşti, Editura „Meridiane", I 998. p. 283.
~ Alexandru Lapcdatu, Ştefan cel Mare, p. 27.
0
)I Ibidem, pp. 29-30.

11
//,idem, p. 46.
328
luptându-se ca leii, stau faţă până-n sfârşit, când bărbăţia lor fără pereche în istoria
bătăliilor celor mari trage izbânda de partea lor." 3.l
Cum întotdeauna un suveran medieval era şi un călăuzitor spiritual, reprezcntfmd
pentru mentalul colectiv o putere politică grefată pc un fundament religios, "unsul lui
Dumnezeu" avea astfel asigurate pârghiile psihologice necesare
pentru a-şi realiza scopurile practice, legate de guvernarea supuşilor săi. 34
Aceeaşi atitudine o avea şi Ştefan după victorii, acestea fiind puse sub semnul
intervenţiei divine, realizându-se astfel o legătură între domn şi Dumnezeu: "Pc când
lumea creştină se bucura de această strălucită victorie, Ştefan, << [ ... ) îndată alergă
cu mâinile întinse la altarul lui Dumnezeu, îngcnunchic şi zise: Tu ai biruit Doamne,
a Ta este izbânda! >>. Drept pentru care porunci ca toată lumea să postească patru zile
cu pâine şi sare[ ... ]." 35
Caracteristice unei perioade în care lupta pentru păstrarea suveranităţii era dusă
în paralel cu cea de centralizare statală, acţiunile politice ale principilor europeni, cât
şi caracterul sacru al acestora, au influenţat mentalul colectiv prin realizarea unui
ciclu de legende care le legitimau statutul de eroi. 36
Procesul a caracterizat şi domniile voievozilor români, Lapedatu prezentând
revenirea lui Ştefan după bătălia de la Războieni, într-o manieră în care istoria se
împletea cu legenda, istoricul evocând, în alte studii, şi personalitatea doamnei Oltea:
"Nu rămânea altceva de făcut Puternicului Padişah decât să iasă cât mai repede din
această ţară, unde totul i se ridica cu furie împotrivă. Şi grăbi peste Dunăre. Dar
Ştefan îl ajunse din urmă şi lovindu-l cu setea răzbunării îi nimicii aproape cu totul
armia rămasă şi astfel curăţi şi răcori Moldova de păgâni." 37
Pentru sublinierea dramatismului momentului şi virtuţilor morale ale marelui
voievod, istoricul folosea astfel din nou elemente ale discursului romantic, scena
prezentată fiind parcă desprinsă din paginile "Scrisorii a-III-a", a lui Mihai Eminescu.
Ultima parte a domniei lui Ştefan era prezentată de către Lapedatu din
perspectiva luptelor cu polonii, duse pentru asigurarea statalităţii Moldovei, proces
legitim, bazat pe realităţi istorice, voievodul păstrând până la sfârşitul vieţii imaginea
unui suveran de dimensiuni europene: "[ ... ] alipirea Pocuţiei la Moldova, căreia i se
cuvenia, de oare-ce Leşii zălogiseră această ţară lui Alexandru cel Bun, pentru nişte
bani luaţi cu împrumut de la ci, bani pc care nu s-au mai gândit a-i înapoia." 38
Pe lângă o marc personalitate politică, Ştefan fusese de asemenea şi un sprijinitor
al Bisericii şi culturii, rămânând celebru pentru generaţiile viitoare prin numărul mare
13
Ibidem, p. 48.
14
Thomas Carlyle, op. cit., p. 221.
15
Alexandru Lapedatu, Ştefan cel Mare, p. 50.
16
Marc Bloch, Societatea feudalii, voi. 11, CluJ-Napoca, Editura"Dacia", 1998. p. 119.
17
Alexandru Lapcdatu, Ştefan cd Mare, p. 55.
1
" lbidem,p. 63.
329
de aşezamintc n:ligioase ridicate. Importanţa voievodului pentru dezvoltarea

spiritualitftţii rom.încşti medievale era subliniatâ şi de câtre Lapedatu: "Prin mânăstinlc
şi bisericile de frunte cc erau şcoli în care învăţau caric cei cc voiau să se facâ preoţi
şi unde [ ... l câlugfirii făceau însemnări despre întâmplările de seamă ale ţării şi astfel
alcatuiau pentru um1aşi şi noi cei de astăzi acele frumoase letopiseţe şi cronici, cari
sunt mărturii ale vremurilor bătrâne pline de credinţă multă şi isprâvi vitcjcşti." '1
1
Aceste opere ale culturii medievale deveniseră în prezent izvoare istorice

referitoare la trecutul românilor, reprezentând pentru tânărul istoric Alexandru Lapedatu
obiectul unei intense munci de cercetare, realizată în cadrul secţiei manuscrise a
Bibliotecii Academici, unde acesta era angajat în momentul publicării monografiei,
muncă prin care au fost descoperite numeroase documente de arhivă, necesare realizării
studiilor de mai târziu. 411
Întreaga domnie a lui Ştefan reprezenta pentru istoric o perioadă cu adânci
valenţe educative pentru generaţiile viitoare, mai ales pentru cca care intrase de curând
într-un secol cc se anunţa la fel de important ca cel al marelui voievod: "Căci cu
adevărat vremurile pc cari Ic trăim noi astăzi se pot asemăna în mărire cu cele ale lui
Ştefan cel Mare. Şi precum noi cei de astăzi povestim cu multă înălţare sufletească
despre acele, aşa cei cc vor urma nouă, după trecerea anilor, vor povesti despre aceste.
Căci precum atunci războiul era tot rostul vieţii, aşa acum pacea şi siguranţa ce ne-a
dat-o un război glorios, în această pace şi siguranţă s-a clădit cu temeiu, sârguinţă şi
înţelepciune mărirea şi puterea română de azi, care va fi temelia celei de mâne.". 41
Astfel cultul eroilor, susţinut de către majoritatea reprezentanţilor spiritualităţii
unui popor, era o necesitate, datorită valorii moralizatoare pc care o avea evocarea
acestora, prin care se renăştea speranţa reapariţiei printre contemporani unor
personalităţi comparabile cu aceştia, care să îşi asume sarcina de conducere a societăţii
în perioade dificile. 42
Importanţa modelelor trecutului asupra generaţiilor prezente, mai ales pentru
cei ce decideau istoria unui popor, era subliniată şi de către marele savant Nicolae
Iorga, acesta insistând asupra valorii formatoarei a istoriei şi a scrisului istoric în
societatea românească: "( ... ]Oamenii politici ai timpului participă la interesul general,
prin intermediul unei asemenea ştiinţe istoricul îi influenţează, Ie impune judecata sa
asupra trecutului, le strecoară idealul său. " 43
w Ibidem, p. 82.
40
Idem, A111i11tiri, p. 181.
41
Idem, Ştefan cel Mare, p. 94.
4
! Thomas Carlylc, op, cit., p. 224.
4
) Nil:olae Iorga, Frumus,·ţea i'n scrierea istoriei.în Idem, op. cit„ p. 41.
330
THE EVOCATION OF ŞTEFAN CEL MARE'S PERSONALITY BY THE HISTORIAN

ALEXANDRULAPEDATU
SlJMMARY
The evocation of thc moldavian princc's pcrsonality Ştefan cel Marc, was a
favourite subject for almost all the romanian historians. Onc of thesc was the pozitivist
historian, Alexandru Lapedatu, who wrote in 1904 a monograph dedicated to the
romanian sovran's life. Nowdays, his study represcnts an important contribution for
the historiography of thc medieval period.
331
ARTĂ - ETNOGRAFIE
PATRIMONIUM APVULENSE
SIMBOLISTICA APEI SI OBICEIURILE DE LA NASTERE

' '
ADRIANA ŢUŢUIANU
Moto:
"Apa reprezintă totalitate:, virtualităţilor. matricea
tuturor posibilitii_ttlor cxi,tentc ... substanţa primordială din
care iau fiinţă toate formele şi În care ele revin prin
regresiune. Încorporând in ca toate virtualit,i_t!lc. apa devine
un simbol al vieţii. Bogată Fn germeni ca fecundează
pămantul. animalele. femeia ''(Eliadc /992, 183-184).
Odată cu apariţia şi dezvoltarea agriculturii, se creează un "complex simbolic":

femeie-agricultură-pământ-apă, principalele coordonate ale ale universului imaginar
din epoca neolitică fiind fcrtilitarea şi fecunditatea. Conform opiniei unor cercetători,
aceste coordonate mai puteau fi întâlnite încă la mijlocul secolului al XX-iea, în
practicile de invocarea ploii (Paparuda, Caloianul), sau în ritualurile de fertilitate
·(udarea cununii, udarea buzduganului, stropirea câmpurilor înainte de arat, Drăgaica,
etc) (Dorondel 1998, 59).
Pentru omul culturii tradiţionale, lumea materială se întrepătrunde cu o lume
spirituală, însă chiar în calitatea sa de locuitor al unui cosmos dominat de spirite, ci nu
a renunţat niciodată la încercarea de a-şi proiecta propria f011ă creatoare asupra materiei,
pentru a o transforma şi a o putea lua astfel în stăpânire. Tentativa de a-şi exercita
acţiunea asupra materiei l-a obligat la un demers de identificare a elementelor sale
constitutive, acestea au fost considerate de la început: aerul, apa, focul şi pământul.
Alcătuind lumea materială în ansamblul ei ele puteau fi regăsite atât ca elemente
distincte, individuale cât şi în compoziţia tuturor corpurilor materiale, prin combinaţia
lor în diferite proporţii (Sălăgean 1997, 251 ).
Potrivit cosmogoniei, aerul şi apa au fost cu adevărat primordiale, ele existând
înaintea Facerii Lumii. Apa fiind elementul primordial prin excelenţă, primordialitate
ce-i conferă o poziţie ambiguă inclusiv faţă de divinitate, nefiind creată de acesta
primeşte arareori calificativul de sfântă, folosit frecvent în legătură cu pământul şi
focul. Ea reprezintă în schimb elementul magic universal ce asigură legătura între
această lume şi celelalte tărâmuri imaginare (Pamfilie 1916, 1, 20).
Încorporând însuşiri germinative apa este simbol al vieţii, chiar şi în simbolismul
erotico-cosmogonic cerul îmbrăţişează şi fecundează pământul prin ploaie. Fiind
purtătoarea embrionului vieţii, ea devine substanţă magică şi medicinală, care vindecă
şi întinereşte (Eliade 1993, 125).
333
Apa în calitate de principiu cosmic, r{1mf1nc în miezul preocupărilor _omului.

dar/chiar în interiorul unor societ{tţi apropiate riturile care însoţesc sau care difuzează
gfrndirea simbolică variază considerabil, într-o măsură stât de marc încât parc cu
neputinţă să fîc invocată o simbolistică unică a apei (Hidiroglu 1997, 197).
În accepţiunea ciclic roditoare a timpului arhaic moartea şi naşterea nu sunt
decât feţe ale unuia şi aceluiaşi lucru, adică regenerarea periodică. Prima nu este
decât etapa premergătoare necesară celei de-a doua, iar între aceste două stări ale
onticului (despărţire doar de conştiinţă), viaţa curge etern, asemeni circuitului apei în
natură, uzându-se treptat în aspectul diurn dar reîmprospătându-se în misterioase filtre
subterane (Filip 1999, 187).
Folosirea apei purificatoare în cadrul obiceiurilor rituale de la naştere îşi arc
cu siguranţ{1 originia înaintea apariţiei şi răspândirii creştinismului. Acest clement
fluid, insesizabil care aduce puritate, este "substanţă de viaţă dar şi de moarte, adică
marchează trecerea de la spaţiul profan spre locul sacralizat şi în sfârşit terccrca de la
timpul obişnuit la timpul sacru", sau de la exterioritate la interioritate, de la individual
la colectiv (Hidrioglu 1997, 66).
Apa neîncepută joacă un rol foarte important în medicina magică a românilor,
cele mai multe descântece se fac într-o astfel de apă. Cc este de fapt apa neîncepută?.
Aceasta este o apă obişnuită, dar pentru a avea leac, ca trebuie să fie consacrată, adică
să îndeplinească diverse condiţii cc variază după regiuni şi câteodată de la o
descântătoare la alta: să fie adusă de o femeie, de o fată su de un om curat, în zori de
zi până să răsară soarele, când poteca pc care se ducea era încă plină de rouă (Olteanu
1998, 217-218).
Se ştie că apa joacă un rol excepţional în cadrul ceremoniilor de iniţiere, ne
referim aici la baia pe care trebuie să o facă tinerii când păşeau pragul maturităţii, cc
însemna pentru ci o renaştre sau o reînviere a vieţii, cu alte cuvinte baia este pentru ci
un adevărat botez. Am putea spune că creştinismul a confiscat vechiul cult al apei,
într-o formă sau alta, fie din fântână, izvor sau ape curgătoare, cultul apei a fost pus
sub protecţia unei noi autorităţii de data aceasta creştină (Chekca 1971, 589).
Există credinţe care leagă fecunditatea umană de unele aspecte ale vieţii
colective, şi anume fecunditatea agrară. Starea de sarcină este implicată în riturile de
producerea ploii, stropirea cu apă a femeilor însărcinate fiind de fapt o practică foarte
cunoscută, confundându-se chiar cu "paparuda". În Gorj se crede că stropirea cu apă
a femeii provoacă moartea copilului prin înec, aici funcţionează probabil principiul
compensaţiei, adică în locul fecundităţii agrare este solicitată cea umană (Lorinţ
1969, 104).
Purificatoare şi regeneratoare, apa este de asemenea regeneratoare, de unde şi
baia rituală a logodnicilor şi cufundarea femeilor sterpe în bazinul unui izvor sacru,
practică atestată de la Mediterană până în Extremul Orient, timp de mai bine de trei
mii de ani. (Chevalier, Ghecrbrant 1994, 107).
334
Femeia care a ajuns în starea binecuvântată. adică simte cft i se apropie sorocul
să nască ia apă dintr-o oală şi o aruncă peste striaşi na casei, o trece printr-un ciur, care
avea legat la partea de jos un blid sau alt vas, şi zice: "Cât pcstcştc apa pc streaşină, şi
cât pesteşte apa în ciur, atît să pcstcască şi băiatul sau fata" sau "cum nu stă apa pc
streaşină aşa să nu poată sta băiatul sau fata'' apoi o bea de trei ori. fădndu-şi înainte
cruce, şi din care îşi udă puţin şi pântecele (Marian 1995, 31 ).
Dacă femeia este pusă în situaţia de a pierde copilul, se aşează o coasă cu
vârful îndreptat spre pământ şi se toarnă apă peste pânza ci de trei ori. în aşa fel ca
aceasta să se scurgă într-un vas. Se crede despre această apă că a dobândit proprietăţi
magice şi trebuie să fie consumată neapărat de către femeile gravide pentru a nu naşte
înainte de termen (Olinescu 1944, 204 ).
Este foarte greu de delimitat momentul naşterii ca '"trecere" dintr-o lume într-
alta, de momentul integrării noului născut în lumea noastră. Naştcra-primul eveniment
din ciclul vieţii familiale-îi priveşte pc alţii pe plan biologic, social, ceremonial şi
ritual (Eliadc 1992 b, 132).
În simbolismul erotico-cosmogonic cerul îmbrăţişează şi fcc undează pământul
prin ploaie. Fiind purtătoarea embrionului vieţii, apa devine substanţa magică şi
medicinală, purtătoare de viaţă şi vindecătoare, când naşterile erau foa11c grele,
femeilor li se dădea să bea apă de pc o lăcată descuiată sau li se despletea părul
(Pavclescu 1944, 13 ).
Foarte importantă este prima scaldă, deoarece multe credinţe sunt legate de
acest prim moment din viaţa copilului şi multe dorinţe sunt exprimate acum.
Îndeplinirea actului magic îi revine de obicei moaşei, care arc grijă ca apa să fie
curată şi neîncepută, adusă înainte de apusul soarelui, ca nu cumva duhul nopţii şi mai
' ales "ăl din baltă"' să apuce apa. Nu trebuie încălzită apa prea tare, ca nu cumva să fie
copilul desfrânat, şi viaţa sa agitată ca apa care clocoteşte (Scvastos 1990, 178; Văcaru,
1969, 572; Nicolau, Popescu 1983, 43; Simionescu 1978, 149).
Locuitorii din zonele cu climă rece, au obiceiul de a scălda copilul cu apă rece
imediat după naştere, fără să Ii se întâmple nimic. Laponii lasă copiii în omăt, până
când frigul Ic opreşte respiraţia, şi atunci îl scaldă cu apă caldă de trei ori pc zi timp de
un an, iar când cresc mai mari li se face baie săptămânal de trei ori (Sevastos 1990,
177-178).
În Dobrogea după scăldatul copilului, moaşa împreună cu alte femei, iau această
apă şi înconjoară un pom tânăr roditor, şi varsă pe el apa din scăldătoare cu mir, apoi
încing o horă sub copac (Sevastos 1990, 206-207). Uncie neveste se spală cu apa din
scăldătoare, ca să fie drăgălaşe, ca să nu aibă dureri de cap, ochi şi urechi (Sevastos
1990, 206-207).
Prima scaldă nu este numai o apă lustrală, ci una contaminată de contactul cu
copilul şi conţinând grăsime, fragmente epiteliale. Scalda prin urmare, se arunca pc
lumină, cât timp e soare pe cer, iar vineri copilul nu se scălda (Pavelcscu 1945; Nicolau,
Popescu).
335
ATRIMONIUM APVULENSE
1
Primă mf1surf1 luată în dimineaţa zilei dup[J naştere era spălatul hainelor lehuzei
în rau, obligaţie care îi revenea moaşei, ş1 tot ca umplea o găleată cu apă pc care o
ducea la b1scrid pentru citirea "molidvei". Din acea apă mama se spăla pc mâini iar
restul o păstra pentru a pune din ca în scalda copilului până la botez, ca nu cumva
duhurile rele să se lege de noul născut (Chclcca 1958, 55 ).
Dacf1 se întâmplă ca după botez să moară cineva din casă, copilul nu se scaldă
până nu se scoate mortul. Când se mai întârzie scăldăciunea de mir, copilul acela va
ţinc legea mai frumos dcct°1t alţii (Scvastos 1990, 206-207).
Apa din scăldătoare se aruncf1 timp de nouă zile după naştere în loc curat casei
ca nu cumva să se verse peste albele sau hărsitclc. Nu se aruncă niciodată după asfinţit,
iar în timpul zilei se aruncă în jos şi nu spre soare, cum ar fi: la coteţul porcilor, să aibă
somnul liniştit, sau în urzici să fie aspru (Văcaru 1969, 572-575), la rădăcina pomilor,
în grădină şi pc ţarină, aceasta avea menirea să fie o forţă stimulatoare a vieţii, a
regenerării şi a vegetaţiei (Bocşe 1977, 267).
Aproape la toate popoarele fie ele creştine sau nu femeia lăuză este privită ca
impură, impuritate cc se transmite în mod nonnal şi la copil, care drept um1arc este
supus unui anumit număr de tabuuri, şi rituri de apărare împotriva deochiului. a
contagiunilor, a bolilor şi a demonilor de tot felul.
Lăuza practică ritul purificator întâi printr-o imersiune la patruzeci de zile după
naştere unui fiu, şi la optzeci după naşterea unei fete, iar după aceea oferă cajertîa un
miel sau în lipsa acestuia două păsări. Despre aceasta ne transmite şi Luca, în legătură
cu Maria, care a săvârşit acest rit după naştcrcra fiului său (Hidrioglu I 997, 26 ).
Scalda cu sens purificator în apă neîncepută se realizează la fiecare ritual de
trecere, naşterea fiind intrarea în lumea albă, nunta fiind trecerea de la feciorie la fetie
în rândul lumii, înmormântarea pentru a fi curat în lumea de dincolo, astfel încât ziua
învierii de apoi să-l găsească curat (Suciu 1998, 63).
Din cauza dispariţiei unor rituri sacralitatea apei s-a diminuat, deşi unele practici
îşi menţin valabilitatea în cadrul ceremoniei botezului, când noul născut este stropit
cu apă pe diferite părţi ale corpului. Cu toate că în ritualul botezului creştin au fost
asimilate uncie elemente ale religiilor anterioare referitoare la vocaţia purificatoare a
apei, totuşi creştinismul conferă o semnificaţie nouă botezului: de sacrament, de
sfântă taină a mântuirii de păcatul originar (Stoian 1994, 17).
Momentul în care simbolistica apei dobândeşte o mare bogăţie este cel al
botezului, acesta este un rit unanim practicat de către 011odoxşi, catolici, şi reformaţi
în bisericile din apus şi răsărit. Ritul se bazează întotdeauna pe referinţe din Scriptură
şi interpretarea lor teologică, dar modalităţile sale sunt diverse: imersiune, stropire,
turnare. Diverse sunt şi sensurile atribuite ritului de către diferiţi practicanţi, deoarece
obiceiurile şi ceremoniile nu constituie în mod obligatoriu o entitate (Hidiroglu 1997,
77, 85).
Fie că este rit de legământ sau practică de mântuire, botezul trebuie să fie însoţit
de o formulă sacramentală, altfel, botezul n-ar fi de cât o separare sau o purificare
336
materială, însă în toate cazurile acest act iniţiatic este o relaţie, un schimb care se
întemeiază pc acelaşi nucleu de semeni pentru toţi creştinii (Hidiroglu 1997, 102).
În fiecare cultură apa continuă să fie supusă unor modificări, dar semnif'icaţia
acestora nu apare decât dacă este dcscriptat ansamblul credinţelor şi riturilor practicate
în cursul istorici sale de către grupul respectiv. De la un capăt la ccWlalt al planetei, în
numeroase locuri, clementul mineral continuă şi astăzi să fie subiect al reprezentărilor
simbolice şi obiect al unor ceremonii religioase (Hicliroglu 1997. 195 ).
THE SYMBOL OF THE WATER ANO SOME BIRTH CUSTOMS

IN ROMANIAN POPULAR CULTURE
SUMMARY
The originis of using the puoiting water among the birth rituals can be found
somewhere before the appearance and spearding thc christianity. This subtle fluid
element brings purity and it is a substance connected both with life and death, which
means that is symbolises the transition from the profane spacc to the sacred place.
Doing the time, the syrnbolical richncss of the divine water been reduced. It is
kept as part of christing ceremony, wher the new- born child is sprinkled with water
over different parts of of the body.
ABREVIERI BIBLIOGRAFICE
AAF - Anuarul Arhivei de folclor, Cluj Napoca

AMET - Anuarul Muzeului Etnografic al Transilvaniei, Cluj Napoca
REF - Revista de Etnografie şi Folclor, Bucureşti
RF - Revista de Folclor, Bucureşti
BIBLIOGRAFIE
Bocşe 1977 - Maria Bocşe, Grâul-finalitate şi simbol in obiceiunle cu

caracter agrar din Valea Barcăulw; AMET, IX, 1977.
Chelcea 1958 - Ion Chelcea, Obiceiuri in legătură cu viaţa omului în Părtaş
şi Borlovenii- Vechi; Caraş, RF, 3, 1958.
Chelcea I 971 - Ion Chelcea, Cu priv irc la cultul lăntâmlar. izvoarelor şi
apei din ţara noastră, Apulum, VIII, 1971.
Chevalier,
Gheerbrant 1994 - Chevalier, Gheerbrant, Dicţionar de simbolun; v. I, Buc., 1994.
337
,ATRIMONIUM APVULENSE
Dorondcl 1998 - Ştefan Dorondcl, Simholism acvatic şi ritualuri funerare

in cultura populară româncasdi. Studii şi comunicări de
etnologic, XII, Sibiu, 1998.
Eliade 1992 a - Mircea Eliade, Tratat de istoria reli~iilor, Buc., 1992.
Eliade 1992 b - Mircea Eliade, Sacrul şi profanul. Buc., 1992.
Eliade 1993 - Mircea Eliade, Mrn:fologia religiilor. Prelegomene, Buc.,
1993.
Filip 1999 - Vasile Filip, Universul colindei româneşti in perspcctJva
unor structuri de mentalitate arhaică, Buc., 1999.
Hidiroglu 1997 - Patricia Hidiroglu, Apa divină şi simbolistica ei, Buc., 1997.
Lorinţ 1969 - Florica Lorinţ, Obiceiuri de la naştere din Oltenia de nord.
în REF, 2, tom 1969.
Marian 1995 - Simion Florea Marian, Naşterea, Buc., 1995.
Olinescu 1944 - Marcel Olinescu, Mitologie românească, Buc, 1944.
Nicolau, Popescu 1983 - Irina Nicolau, Ioana Popescu, Introducere in etnologia
primei copJ/ări1; REF, 1, 1983.
Olteanu 1998 - Antoaneta Olteanu, Ipostaze ale maleficului În medicina
magică, Iaşi, 1998.
Pamfilie 1916 - Tudor Pamfilie, Mitologia românească, I. Duşmanii şi
prietenii omului, Buc., 1916.
Pavelescu 1945 - Gheorghe Pavelescu, Cercetăâ folclorice injudeţul Bihor,
AAF, VII, 1945.
Pavelescu 1994 - Gheorghe Pavelescu, Aspecte din spiritualitatea românilor
transnistrieni, Craiova, 1944.
Sălăgean I 997 - Tudor Sălăgean, Arta manipu/ăni elemente/or in cultura
tradiţională. Te/mica magică şi te/mica pozitivă., AMET, 1997.
Sevastos 1990 - Elena Sevastos, Literatura populară. Poveşti: Naşterea la
Româm; v.11, Buc., 1990.
Simionescu 1978 - Paul Simionescu, Prima Scaldă, Atlasul Etnografic al
României, 4, 1978.
Stoian 1994 - Ion M.Stoian. Dicţionar religios, Buc., 1994.
Suciu 1998 - Alexandru Suciu, Nevoia actuală de ceremonial şi ritual.
Braşov, 1998.
Văcaru 1969 - Maria Văcaru, Contributiila studiul obiceiunlordin Munhi
' '
Apuseni. Obiceiuri legate de naştere, în AMET, IV, 1969.
338
SPAŢIUL $1 CALENDARUL PASTORAL AL MĂRGINENILOR SEBEŞULUI
RADU TOTO/ANU
România dispune de o zonă a fâneţelor relativ întinsă, dar dispersată în regiunea

periferică a Carpaţilor. Zone compacte cu astfel de fâneţe întâlnim în Valea Jiului, în
partea de nord a Moldovei şi în partea periferică a Munţilor Sebeşului 1, locuitorii din
această zonă fiind vestiţi oicri 2 . De altfel, specialiştii consideră că Munţii Şurianu şi
Parâng la un loc au cca mai întinsă suprafaţă de păşuni alpine din toţi Carpaţii 3 • În
aceste condiţii, nu este de mirare că Emmanuel de Martonnc, la începutul secolului
XX apreciază că tocmai această arie este cca mai potrivită pentru a studia păstoritul
româncsc 4 . Numai în masivul Parâng, după calculele sale, exista atunci o populaţie de
420 ciobani şi de 5000 ~' rezultând o densitate de 16 locuitori şi 200 oi/ km 2 • 5
Etapele ciclului ~astoral se desfăşoară de-a lungul unui an calendaristic
respectându-se date precise în ceea cc priveşte urcatul pc păşunea alpină şi coborâtul
de la munte. În prezent se practică în toate satele de pc Valea Sebeşului un păstorit de
pendulare periodică. Primăvara până la Sf. Gheorghe cel vechi, cam până pc la 1 mai,
oile pasc pc proprietăţile particulare din zona ~atclor. Urcă apoi în zona ,.colibilor" la
fâneţele de acolo unde rămân până la Sânziene (24 iunie) când trec în zona alpină, de
unde coboară după Sf. Maria Mică (8 septembrie) şi cel mai târziu până la Ziua Crucii
( 14 septembrie). Se opresc la coborâre iarăşi în zona fâneţelor unde rămân până la Sf.
Dumitru (26 octombrie) când se rcântorc în sat. De la Sf. Nicolae (6 decembrie),
turmele pleacă la iernat sau „la câmp". Pentru vărat, fiecare sat arc stâni proprii pe
care Ic păstrează prin tradiţie. Astfel Şugagul arc stâni în Comanu, Stânişoara, Balele,
Prcsaca, Fetiţa, Slimoiul de jos, Pârva, Gura Potccului, Smida Marc, Smida Mică,
Sălanc şi Diudiu, Lazul arc stână în muntele Fata, Lomanul în Cârpa, Clăbucct, Măgura
Haţegană, Auşel şi Canciu, Căpâlna în muntele Puru, Săscioriul în Dosul lui Brad şi
Purcărcţiul în Titiana, Gruişor, Gropşoara şi Canciu. Pc lângă aceşti munţi satele din
zona Sebeşului îşi vărau turmele în Retezat, Parâng Munţii Lotrului şi Gorjului 6 •
Ciobanii se tocmesc de la Sângcorz (Sf. Gheorghe, 23 aprilie) până la Vinerea
marc(l4 octombrie) sau la Sumctru (26 oct). Din Şugag şi Loman se angajează ciobani
1
Vuia 1980, 272.
2
Vuia 1980, 283.
' Conea I 984. 39.
~ de Martonnc 1904, 229.
~ de Martonnc 1904, 227.
'' Pavclcscu 2004, 58 - 59.
339
şi băciţe şi de d1trc alte sale, în „sezon'', în fiecare duminică se publică la „strigările"

de la biserică sau primărie, solicitările de ciobani şi băciţe pentru diferite satc .
7
Despre prezenţa tunnclor din satele Văii Sebeşului în aceşti munţi, ne-au rămas
dovezi documentare începând cu secolul al XVII-lca, când pc cei 61 de munţi de
păşunat din domeniul Hunedoarei veneau la vărat şi turme din Mărgini mea Sibiului şi
Valea Scbcşuluix.
În urbariul domeniului Hunedoara se specifică că aceşti munţi care se întind
din hotarul scaunelor Orăştici, Sebeşului şi Sibiului, până la graniţa cu Ţara
Românească, sunt arendaţi, păstrându-se pentru oile şi vitele proprii doar 3 munţi.
Prin 1681 - 1682 majoritatea acestora sunt luaţi de oieri sau păstori de oi din satele
scaunelor Sebeşului şi Orăştici: Răchita, Loman, Scbcşel, Pianu de Sus, Cut, Deal,
Pctrcşti, Săsciori, Oaia, Cugir, Vinţ, Vaidcei, Căstău şi Scriu. Munţii sunt luaţi de
obicei de mai mulţi oieri împreună, unele sate luând chiar şi mai mulţi, în această
situaţie aflându-se Lomanul cu opt munţi, Cugirul cu cinci şi Cutul şi Scbcşclul cu
câte trei munţi. Pe aceştia se găsesc două sau mai multe stâni, oierii trebuind să plătească
o sumă de bani care varia între 20 şi 50 florini în funcţie de mărimea şi calitatea
păşunii. Cel mai scump este Şurianul şi Curmătura Şurianului pentru care se plăteau
80 de florini. Sumei de bani i se adăuga şi dijma muntelui, achitată de către fiecare
stână, care consta în ,, ... 3 caşi mari, buni, câte 3 berbeci sau pentru ei c~tc 3 florini,
câte 3 caşi în scoarţă de brad, câte 3 tiocuri mari de răşină, câte 3 cupe de sămânţă de
brad ... " 9 • Pe lângă acestea, gornicul marc şi cei cinci gornici care supravegheau buna
rânduială în munţii domeniului, obişnuiau să ia pentru ei de fiecare stână câte un caş
mare ş1 o pogace.
Dacă toamna turmele mai întârziau pe munţii respectivi, se plătea o taxă de 50
dinari. Se face referire şi la o „dare de secure" în valoare de 1 florin, care însă a fost
anulată ne mai fiind permis nimănui,, ... să facă pagubă cu securea sau să-şi ţină acolo
caprele de pe urma securii. Oi pot să fie pentru că ele pot să pască şi fără ajutorul
securii" 10 •
De altfel văratul în munţii din această zonă s-a păstrat până în zilele noastre,
anumite sate mergând în mod tradiţional în anumiţi munţi. Un cioban din Tonca, îmi
spunea: ,, ... Mercam în Retezat cu mioarele cu mieii şi berbecii. Cîn să iasă la Recea
(în zona c~libelor), aicea pe la Constantin şi Elena, la două tri zâle după, plecam spre
Retezat. .. In Retezat Pianu de Sus are Drăgşanu. Stănulctelc-i al răchitenilor şi
purcăreţenii au Paltina. Şi lomănarii merg, iau muntele, că sunt munţi de ăia pustii,
iau munţii de la comunele de pe-acolo de la Hunedoara. Or avut probleme acolo acum
după revoluţie, s-or bătut. Ăia or vrut să-şi ia munţii şi ăştia i-or avut cumpăraţi de pe
timpuri ... Drumu merge pc la Şurianu, pe Şmidă, că nu grăbim să-ajungem prea repede,
7
Pavelescu 2004, 60.
M Dunăre 1975, 387.
9
Prodan 1992, 80- 81.
111
Prodan 1992, 82.
340
mergem pe la Şurianu. Pc urmă ţinem munţii ăştia-ncolo peste Şinca, peste Ştcaua
ncolo şi coborâm la Pui şi de-acolo-ncep Custurile, Muchea Şirelului încolo cătră
Stâna de Râu şi imediat ajungem. Nu-i chiar departe tarc ... " 11 •
Date importante despre spaţiul pastoral ocupat în timpul verii de către locuitorii
satelor din zonă, ne sunt oferite cu prilejul unor neînţelegeri iscate la sfârşitul secolului
al XVIII- lea, şi care s-au prelungit până în a doua jumătate a secolului al XIX-iea.
Fiind iniţial o colonie de spălători de aur, aşezaţi pc teritoriul Sebeşului şi al
Pianului de jos, pienarii de sus plăteau taxe teragiale şi alte impozite către aceştia 12 •
Dintr-un decret semnat de împăratul Iosif al II-iea şi contrasemnat de Carl, grof
de Palfy şi Johan von Polotasi, datat Viena 6 decembrie 1787 13, aflăm că în urma
plângerilor făcute de locuitorii din Pianul de Sus referitor la,, ... restrângerea în măsură
foarte mare a dreptului păşunatului de primăvară pe teritoriul liber de păşunat al satului,
permiţându-se însă păşunatul oilor străine .. •·, a existat un decret anterior care reglementa
acest lucru, încă din 1777 şi care prevedea ca să li se pună la dispoziţie pienarilor de
sus un teritoriu suficient de păşunat 14 •
Prin decretul din 6 decembrie 1787, se pune în vedere acuzaţilor (Scaunului
Sebeş şi Pianului de Jos), că admiterea animalelor străine pc acest teritoriu este în
contradicţie cu decretul din 1777 şi prin urmare părţile trebuie constrânse prin
autorităţile competente să-l respecte. Iar dacă în viitor părţile nu mai doresc să-şi
folosească în comun beneficiile teritoriale ci preferă să distribuie acest teritoriu în
părţi proporţionale ,, ... în cazul acesta veţi afla prin comisari de încredere numărul
locuitorilor din Sebeş, Pianul de Jos şi de Sus, precum şi lipsa lor teritorială, având în
vedere justă modul lor de hrănire, apoi veţi împărţi pădurile, munţii şi păşunile folosite
până acum în comun, în proporţii echitabile locuitorilor din cele trei localităţi şi veţi
dispune şi eliberarea documentelor potrivite de hotare pentru fiecare localitate în
parte." 15
Se face referire în decret şi la păşunile alpine „Măgura" şi „Făget" (Dealul
Lung), pentru care s-au perceput taxe pe nedrept locuitorilor din Pianul de Sus, taxe
care le vor fi restituite dacă vor putea dovedi că le-au cumpărat aşa după cum susţin,
cu 40 de florini 16 •
Decretul face referire şi la dreptul pc care-l susţin locuitorii Lancrămului, de a
tăia lemne şi a-şi păşuna animalele în pădurile de la muntele Dealul Lung, drept pc
11
Informator Vasile Olar, 43 ani din Tonea.
12
Bena 1925, 11.
1
~ Copia decretului lui Iosif al Ii-lea din 6 decembrie I 787 privitor la plângenle comune/or Pianul de
Sus, Răchita, Strung,1r1; Lancrăm, Loman, Deal etc. contra Magistratului şi Scaunului de Sebeş, cu
privire la datoriile de sc,wn şi interesele aferente, Viena, 6 decembrie 1787. Muzeul Municipal „ Ion
Raica" Sebeş, Biblioteca documentară, nr. inv. 146/0. 41.
14
Copia decretului lui Iosif al II-iea din 6 decembrie I 787 .... fila 19.
11
Copia decretului lui Iosif al II-iea din 6 decembrie 1787.... fila 19.
1
° Copia decretului lui Iosif al II-iea din 6 decembrie I 787 .... fila 16.
341
,ATRIMONIUM APVULENSE
care-l au „din vrcmun îndepărtate" şi care Ic-a fost nesocotit de doi ani. lucru negat
bine înţeles de Magistratul Sebeşului, dar în privinţa cărui împăratul decide: ,, ...
comuna trebuie apărată în această privinţă de orice procedură forţată şi va fi lăsată în
folosinţa acestui munte şi în viitor, mai ales dacă arc lipsă de ci pentru întreţinerea
sa".
În acelaşi spirit împăratul rezolvă şi disputele cu privire la terenul „La
Râpi'"(Râpa Roşie), în acest caz specificând însă că trebuie luate toate măsurile ca şi
locuitorilor din periferia oraşului Şcbcş să li se pună la dispoziţie gratuit păşunea
necesară pentru întreţinerea vitelor pc teritoriul oraşului, cu precizarea ca ,, ... locui tarii
Lancrămului vor fi lăsati în folosirea liniştită a teritoriului "La Râpi" •
17
Se parc că neînţelegeri Ic au continuat, astfel că în 1789 împăratul Iosif al II -

!ca dispune ca românii din Pianu de Sus, fiindcă se găsesc pc pământ regesc să nu mai
facă robotc. să fie eliberaţi de plătirea oricăror taxe şi să capete hotar propriu separat
de cel al Pianului de Jos şi Sebeşului. Totodată de acest privilegiu urmau să se bucure
şi comunele Strungari, Răchita şi Loman situate tot pc teritoriul Sebeşului săsesc.
În urma respectivului decret, după cum rezultă dintr-un document dat la Sebeş
în „Vigilia Dominica sanctissimac Trinitatis {ll1IlO 1789" pentru executarea dispoziţiilor
imperiale, au venit la faţa locului, Antoniu Donath de Palos, asesor tabular la Târgu
Mureş împreună cu secretarul Sandor de Domokos, care au remăsurat şi marcat hotarul
pentru comunele amintite, dispoziţia fiind însă revocată de împăratul Iosif al II - lca
printr-un rescript din 20 ianuarie 1790. Urmează o scrie de procese cu Pianul de Jos
care Ic câştigă în 12 noiembrie 1808. Profitând de situaţie, Pianul de Jos ia de la
Pianul de Sus un teritoriu mai marc decât avea dreptul, printre care şi o parte din
„Lunca din sus" împreună cu moara şi câteva fâneţe particulare. Plângându-se din
nou, guvernul dispune Universităţii Săseşti să investigheze cazul. La faţa locului vin
Simion Schochtcrus, senator din Sibiu şi Ioan Nagy, secretar din Orăştie, care stabilesc
în 8 ianuarie 1811, dreptul locuitorilor din Pianu de Sus de a-şi îngrădi fânaţele situate
pe hotarul cu Pianu de Jos cu spini din pădurea acestuia. Tot acum se stabileşte ca
păşune, tot ce li s-a acordat locuitorilor din Pianu de Sus prin măsurătoarea din 1789.
însă datorită numărului marc de animale pc care-l aveau şi pentru că aceste păşuni Ic
erau insuficiente şi erau nevoiţi a arenda noi suprafeţe în hotarul comunei Cioara, li se
permite să treacă cu animalele peste hotarul Pianului de Jos pe la ,.Coasta Răchiţii" de
la „Vraniţă" până la ,.Dosul lui Stan"'K.
În ciuda tuturor acestor eforturi disputele continuă, conflictul încercând să fie
aplanat de însuşi guvernatorul Transilvaniei, baronul Samuel von Bruckenthal, care
se deplasează însoţit de doi comisari la Pianul de Jos în 1812. Din raportul trimis
Magistratului de Sebeş, aflăm printre altele că neînţelegerile dintre cele două aşezări
sunt alimentate pe de o parte, de credinţa locuitorilor din Pianul de Jos care în majoritate
17
Copia decretului lui Iosif al II-iea din 6 deccmbrit• 1787... , fila 33.
1
"Bena 1925, 15-17.
342
sunt români, la acea dată existând aici doar circa 60 de familii de saşi, că ci sunt
stăpâni, iar pe de altă parte de faptul că locuitorii din Pianul de Sus dintre care la acea
dată doar o mică parte se mai ocupau cu spălatul aurului, cred că au întâietate în faţa
picnarilor de jos, bazându-se pc protecţia Camerei Regale de Comerţ, făcând apel la
imunitatea băieşilor. Printre recomandările făcute Magistratului din Sebeş privitoare
la această situaţie se numără şi sugestia de a cerceta modul prin care s-ar putea introduce
paşterea vitelor în ciurde şi tratarea pădurilor în conformitate cu „legile silvane" 19 •
Pianul de Jos constrânge însă în continuare dreptul Pianului de Sus la lemnărit
şi păşunat, iscându-se o scrie de procese care au durat până în 1855 şi încheiate în
defavoarea Pianului de Sus. În acestea Pianul de Sus susţinea că a posedat şi folosit
„Coasta Răchiţii", ,,Dosul lui Stan", ,,Dealul Pianului" şi" Sentca" anterior măsurătorii
din 1789, însă Pianul de Jos dovedeşte că a cumpărat respectivele terenuri încă din
1485 20 .
Un alt proces încheiat în 1863 a fost cel pentru păşunea „Cornu", pentru care
Pianul de Sus a cedat fâneţele pe care le avea în pădurea „Văratec", aflată pe teritoriul
Pianului de Jos, care la rândul său a cedat pădure şi păşune la ,,Năsâpuri" şi o parte
din dealul ,.Zăpodie", până la „Via Bobului" 21 •
Tot acest excurs prin procesele comunităţilor din această zonă nu arc alt scop
decât acela de a scoate în evidenţă stricta necesitate a acestui teritoriu desemnat prin
numeroasele toponime expuse mai sus, teritoriu care şi în prezent, cu mici excepţii,
îndeplineşte aceiaşi funcţie ca în secolele XVIII - XIX, aceea de păşune.
Revenind la calendarul pastoral, în satele aflate pc Valea Sebeşului, tocmitul
ciobanilor începe a doua zi de Paşti. Se păstrează tradiţia ca anumite familii să meargă
numai în anumiţi munţi:,, ... Să păstra familiile care mereau la un munte. Da acum pe
urmă s-o mai schimbat. Că o fost neamuri, cumnaţi, ba cutare, ba hai cu mine. S-o mai
schimbat. S-o dus în muntele cutare, din Măgură o venit în Clăbucet, din Căbucet s-o
dus în Ghilele, da tot cei mai mulţi s-o mai păstrat de merg aceleaşi familii" 22 •
Întoarse de la iernat, cât timp rămân însă în gospodăria şi hotarul satului de
origine al proprietarilor, două, maxim trei săptămâni, oile sunt tunse. În perioada 20-
22 mai sunt scoase în partea a doua a satului, ,,la colibi", la Recea, Cărări, Hurdubeu
etc. Aici se stă maxim o lună,, ... mulgem, facem şi noi o brânză să-avem peste vară
acasă şi de-acolo mergem amunte" 23 .
Cârdurile de sterpe se fac în această zonă şi de aici pleacă la munte în special în
Retezat şi Parâng. Sterpele pleacă mai repede cu două- trei săptămâni decât mînzările.
„Cân pleacă la munte s-aleje turma, micii dintre oi de marnă. Şi mielu mere cu ăilalţi
miei de anu trecut, deci care o-mplinit anu. Ăia-s noatini, îs mioare. Şi să duc la
19
Bena 1925, 18 - 20.
w Bena 1925, 22 - 21.
21
Bena 1925, 24.
22
Informator Vasile Olar. 43 ani din Tonea.
2
' Informator Roman Constantin n. 1925, din Tonea.
343
ATRIMONIUM APVULENSE
1
munte. __ "c 1 În vara anului 2003, multe din sterpele şi mioarele lomănarilor au fost
duse în Parâng la stâna din muntele „Mândra", berbecii rămânând la „Puru" \ Un alt
2
cioban îşi aminteşte că şi ci în tinereţe mergea către Parâng: ,, ... am fost şi pân aproape
de Parâng. într-un munte sub Drăgşanu. De la Obârşia Lotrului o iei în sus aşa în vârf
peste un munte, Ştcfanu-i spune ... şi am avut şi cu o dată sterpele în Mândra" r,_
2
Mânzările se întâlnesc de obicei la stână, pentru că nu sunt aduse de toţi

proprietarii în aceiaşi zi, se numără şi se ţinc o evidenţă strictă a lor. La munte oile
sunt mulse de băci sau băciţe dacă sunt mai tinere, pc „paturi", fiecare mulgând numai
oile stăpânului sau stăpânilor care au angajat-o. În general o bace pricepută poate
mulge zilnic până la 150 de oi şi I O - 15 vaci. Laptele este prelucrat sub formă de
brânză „de burduşi" şi telemea, aceasta din urmă făcându-se pc Valea Sebeşului numai
de circa 20 de ani. O caracteristică specifică Văii Sebeşului, este amestecarea laptelui
de oaie cu cel de vacă, şi producerea brânzei din lapte smântânit. Laptele nu se măsoară
şi nici nu s-a măsurat vreodată: ,, ... La noi nu să măsoară. Aşa s-o pomenit de cân îi
lumea pentru că cu măsurcala nu iasă. Lucru cel mai bun îi aia ca să cântăre să
mpartc"27, ,, ... Aşa o fost de cân lumea! Cred că aicea nu s-o măsurat niciodată deşi ar
fi bine. Au oamenii încredere că nu-i mai bună oaia lui de lapte ca ailaltă sau cine
Ştie?"cK.
Şiîn prezent se plăteşte pentru perioada văratului, aşa numita taxă de munte
care anul trecut pentru muntele Auşel era de 20 OOO Ici/oaie, 150 OOO lei/vacă, 75 OOO
Ici / de junincă, 130 OOO Ici / cal. La acestea se adaugă lemnăritul 1 500 OOO lei şi
trecerea la apă 500 OOO Ici/ stână 2 Y.
Într-un munte pot fi adunate între 300 şi 1OOO oi în funcţie de mărimea lui. La
Tăierea Capului Sf. Ioan merg proprietarii şi cântăresc brânza sus la stână." ... Numără
câtă s-o făcut la 150 de oi la o bace şi 2-3-4-5-1 Ovaci. No vacile atâta dau una, oile ca
o oaie, şi să-mparte brânza 1kg - 2 de cap de oaie, unt atâta, ie un kg sau 800g. Na-şi
iau brânza şi după aia pleacă fiecare cu treaba lui" 30 .
Tomnatul începe în jurul datei de 14 septembrie cînd după încheierea socotelilor
legate de cheltuielile văratului şi împărţirea produselor turma se destramă fiecare
proprietar luându-şi oile şi plătind „aruncuşul''(cheltuielile văratului)-11 • Plata ciobanilor
se face la destrămarea turmei, fie sus la stână în cazul în care proprietarul îşi ia oile
direct de acolo, fie după 8 septembrie când oile revin în partea a doua a satului „la
coli bi": ,, ... oile îs duse la păşune până către 8 - 9 septembrie, maxim 12, cân vin jos
cu oile. No atunci plăteşti simbria în natură la ciobani. La noi aicea nu se dau bani. Tot
24 Informator Macatie Nazarie, din Tonea.

25
Informator Jinar Petru, 40 ani din Loman. cioban la stâna Auşel în 2003.
26
Informator Roman Constantin n. 1925, din Tonea.
n Informator Vasile Olar. 43 ani din Tonea.
iH Informator Macatie Nazarie, din Tonca.
Q lnfonnator Jinar Petru. 40 ani din Loman. cioban la stâna Auşel în 2003.
2
0
' Informator Roman Constantin n. 1925, din Tonea.
344
aşa o fost şi aşa-i şi acum. No io vreau să merg cioban astă vară, simbria-i I O sau 12
oi .... No atuncia cân vin de amuntc aicea la coli bi îşi alege fiecare pc-ai lui şi plăteşte
simbria. Acela care răspunde de munte şi el zice avem 24 de oi simbrie pentru 1800
sau 1900 de oi. La cîtc capete de oi vine una, să face calculul, no alcgcti fiecare oile şi
să numără oile, dacă le-o adus toate sau nu le-o adus toate, că amunte or mai murit or
le-o mai mâncat lupii. Şi atunci plăteşti suma după câte ai ... " 32 •
La Şugag se plătea pentru fiecare sută de oi păzite câte două oi mari sau 3 - 4
noateni, însă tradiţia aminteşte şi un obicei arhaic conform căruia ciobanul lua câte oi
putea să arunce peste gard 33 .
Nu în toate cazurile oile sunt vărate la munte. În ultimii ani a început să prindă
contur obiceiul ca oamenii să ducă oile primăvara din partea a doua a satului „la ţară'',
adică în împrejurimile Sebeşului, la Oaia, Cut, Gârbova sau chiar la Pctrcşti. Motivaţia
este simplă: ,,. .. Nu-i mai bună iarba amuntc. Îi bună un pic aşa primăvara, da de cu
toamnă îi greu că iarba să-ntărcşte, şi toamna trăbă să mă duc să le-aduc la 1 septembrie,
da io acolo le ţân până la 1 decembrie. Mic-mi convine dacă le dau aşa că toamna
începe lucrul mai mult, începe otava, încep cartofii. Da aşa îs date şi mi Ic ţânc după
cum mă tomniesc cu el primăvara cân i le duc. Iasă pentru mine avantajul mai marc
toamna că-i iaca încă trei luni de zâle ... Io nu plec cu ele la Constantin şi Elena, io Ic
duc mai iute cam prin 1O aprilie le duc" 14 •
Am întâlnit de asemenea şi un caz mai aparte al unui întreprinzător şugăjan
care şi-a aşezat o stână permanentă în hotarul Sebeşului la „Trişca", şi care pc lîngă
oile sale adună şi oile câtorva consătcni care pasc din mai până în decembrie pc dealurile
din preajma Sebeşului şi după recoltarea produselor agricole pe mirişti.
Acestor cazuri, încă izolate, li se adaugă forma de păstorit local agricoP:;
practicată în prezent în Petrcşti, Sebeş şi Lancrăm, unde proprietarii oilor (în general
3 - 1O capete), le duc începând din luna mai şi până în decembrie, la stânele aflate în
apropierea localităţilor, pe dealul „Alunei" şi la „Pădurea Marc" în cazul Petreştiului,
la „Râpile Roşii", ,,Valea lanului", ,,Rcbcş'' şi „Coasta Cutului" în cazul Sebeşului şi
în hotarul Lancrămului cu Oarda de Jos, într-un larg teritoriu marcat de două braţe
fosile ale râului Sebeş în cazul Lancrămului. Lăncrănjcnii, mari crescători de vite şi
în prezent, îşi pasc cornutele mari pc un izlaz larg aflat la vest de sat, către „Viile
Lăncrănjenilor", unde am întâlnit un alt întreprinzător din Şugag care a cumpărat mai
multe hectare de teren pe care şi-a aşezat o stână cu cca. 300 oi.
Din luna decembrie, la Sf. Nicolae, oile se reîntorc în gospodăriile proprietarilor
care le iernează prin mijloace proprii, putând fi întâlniţi adeseori în zilele de iarnă mai
blânde şi pe miriştile din împrejurimi.
)i Popa 1984, 141.

12
11
Pavelescu 2004, 60.
)~ Informator Vasile Olar, 43 ani din Tonea.
15
Pentru detalii privind acest tip de păstorit şi a subtipurilor a se vedea: Vuia 1980, 217 - 248.
345
Fxistf1 pc teritoriul Sebeşului şi două fcnnc în toată puterea cuvântului, una

dmtre acestea. mai marc, deţine 800 de oi împărţite în două ciopoare, 420 mânzări
care pasc la „Rcbcş" şi 370 sterpe care pasc pc platoul de deasupra „Râpilor Roşii",
şi 120 capre şi 50 vaci, ţinute aici permanent.
Revenind la păstoritul de pendulare dublă' 1 ' practicat de satele de pc Valea
Sebeşului şi din regiunea de munte, după coborârea în partea a doua, începând din 15
septembrie sunt băgaţi berbecii în oi, care după perioada de gestaţie fată la începutul
lunii februarie.
De la sr Dumitru (26 octombrie), oile coboară de „la colibi" în sate unde
rărrnîn până la Sf. Nicolae (6 decembrie), când turmele pleacă la iernat sau ,,la câmp"
în satele de pc Valea Mureşului, până înspre Zam, trecând adesc ori în Banat sau spre
Teiuş şi Târnăvcni unde stau până la „fătatul oilor" când se întorc iarăşi în satele de
originc 17 .
Iernatul se face şi ,,la colibi" de către proprietarii care au animale mai puţine şi
suficient nutreţ. Aceştia duc animalele în partea a doua a satului de unde coboară doar
în preajma fătatului deoarece s-a constatat că micii mici se îmbolnăvesc dacă sunt
ţinuţi la o altitudine mai marc de 600 m-'K_
Practicarea unui păstorit de pendulare dublă, cu iernatul la sălaşele din zona
fâneţelor de pădure a constituit o soluţie care-i scutea de o transhumanţă obositoare,
acest tip de păstorit practicându-se însă şi în prezent în paralel cu celelalte tipuri de
păstorit 1 9, în plus mai mult decât oricare altă formă de viaţă pastorală caracterizată
prin mişcarea turmelor, păstoritul de pendulare dublă a implicat numeroase procese
ccomomicc prin care satele care l-au practicat s-au legat tot mai durabil de zonele
vccine 411 •
Iernatul „la câmp" în apropierea satelor începea prin licitarea terenului pe care
oierul urma să petreacă iama. Turmele se constituiau atât din oile proprii cât şi din
cele ale unor vecini. Plata terenului se făcea în două tranşe, una pe loc la încheierea
contractului între comună şi oier, cealaltă jumătate, primăvara. Satele de pe valea
Sebeşului, Pian, Loman, Purcăreţi, Răchita, Strungari etc. preferau zona Pianului,
ducând oile la Ghindă. Iernatul în această zonă înainte de 1940 este amănunţit descris
de profesorul Gh. Pavelescu 41 • Interlocutorul său povesteşte modul în care a decurs
licitaţia, cum s-a constituit turma şi cum a decurs viaţa de zi cu zi a ciobanilor care şi
au „dat rând" la paza oilor câte două săptămâni fiecare. În tot acest răstimp petrecut
„la câmp" au fost invitaţi de numeroşi localnici să poposească cu animalele pe loturile
lor ca să le târlească:,, ... Deci, de-acasă plecarăm ... Ne fiind departe pe la avecemea
''' Pentru detalii privind acest tip de păstorit a se vedea Dunăre 1969.
n Pavelescu 2004, 58.
'" Popa 1984, 141 nota 13.
w Dunăre 1969, 123 i24.
'" Dunăre 1979, 673.
1
• Pavelcscu 2004, 67 - 75.
346
am şi ajuns la loc. Când am ajuns în Pian, ecî.nd am fost în capu satului din sus ne iasă
în cale unu Ghica lu Andronică, om cunoscut ca om de omenie, ne cunoşteam noi toţi
cu el şi ne întrebă unde mergem cu oile. Noi îi spunem că aici în pământul Chicnarilor
din jos, la Margini. Ne spune ci că arc o grădină în vale lângă hotaru nost. Nu i-am
pute-o gunoi, să durmim cu oile în ca ... Noi zicem de cc să nu. Bine, zice omu nost.
las că de ciobani ţin cu scama, ştiu cu cc Ic trăbă lor. Ne-am dus prin sat la vale. Ne-
au mai întrebat şi alţii, noi Ic-am spus că mai târziu durmim şi pe la ci, dar acum stăm
vreo săptămână la acesta ... "-Ic .
. Turme de oi din aceste zone au iernat de sute de ani în felul descris nu numai în
apropierea Pianului de Jos ci şi a Sebeşului unde puteau sta cu animalele lor pc finaţurilc
din zonă şi chiar pc mirişti după recoltat.
Dintr-o listă cu aceste locuri destinate păşunatului de iarnă precum şi perioada
în care era permis păşunatul aflăm că oraşul Sebeş a scos la licitaţie în toamna anului
1878 următoarele zone: ,,Râpa Roşie", ,,Obreja Mică", ,,Şermagul" şi „Cutina", din
11 noiembrie 1878 până în 17 martie 1879 şi „Gusu", ,,Răstoaca", ,.Cîmpul Vinţului"
şi ,,Câmpul Pianului", din 11 noiembrie 1879 până în 6 aprilie 1879. Se specifică şi
faptul că plata păşunatului se face la casieria oraşului în două rate egale, până la I
februarie şi 23 aprilie. Atât în problemele financiare cât şi în altele, oierii sunt supuşi
poliţiei. Se specifică şi posibilitatea ca pc teritoriul oraşului să poată ierna oieri din
afara districtului Sebeş-1 3 • Din aceiaşi sursă aflăm că unui oarecare Toma Vlad din
Loman îi revine locul dintre „Râpa Roşie" şi vii, cunoscut sub denumirea de „Trişca",
din 2 decembrie 1878 până în 24 martie 1879, pcntrn care a plătit 30 de guldeni, iar la
„Obrcja Mică", Onea Stoica a Chivii din Strungari îşi paşte animalele din 14
noiembrie} 878 până în 24 martie J 379-1-1_
Alţi oieri prezenţi în iarna anului 1878 în zonă sunt: Toma Nistoru din Răchita,
cu 260 de oi; Petru Lazăr Vlad, Ioan Vlad şi Nechitu Albu din Loman, cu 380 de oi;
Ştefan Albu din Loman cu 260 de oi; Mihăilă Mirion şi Ion Filimon tot din Loman cu
360 de capete, toţi între 11 noiembrie 1878 şi 6 aprilie 1879, perioadă pentru care
plătesc câte 40 de coroane pentru fiecare oaie. Lor li se alătură Onea Paştiu şi Ion
Stănilă din Răchita cu 600 capete pentru perioada 13 noiembrie 1878 - 6 aprilie 1379-15 .
Conform unui document din 2 septembrie 1878, la „Râpile Roşii", ,,Holda
Ordenilor" şi „Şanţul lui Beliman", iernează între 1Onoiembrie 1876 şi 8 aprilie 1877
Toma Vlad din Loman. La „Obreja Mică" în aceiaşi iarnă este prezent Onea David
din Răchita, iar la „Rcbeş" Toma Maxim din Loman.
La „Valea lanului", ,,Gusu", ,,Ruzga", ,,Câmpul Vinţului", ,,Răstoaca",
„Ţiglărie" (păşunea de sus şi de jos) şi „Slatină" sunt prezenţi Toma Nistor din Răchita
42
Informator Petru Pavelescu 20 ani în 1940, dupâ Pavelcscu 2004, 68.
4
~ Sebeş. Biblioteca
Protocoll, Miihlbach 24 October 1878, fila I - 2. Muzeul Municipal ..Ioan Raica"
documentară, document 218 nr. 188.
44
Protocol/, MUhlbach 2 December 1878, fila 3 , Muzeul Municipal ,,Ioan Raica" Sebeş, Biblioteca
347
şi Ion Mihăilescu din Strungari cu 250 capete pentru care au plătit I 00 de florini; Ion
şi Simion Luca din Loman cu 250 de oi, care pentru perioada 11 noiembrie 1877 - I
ianuarie 1878, pentru care au plf1tit 50 Oorini.
Ulterior au venit pentru a ierna în hotarul Sebeşului, Ioan Coman Ghişoiu din
Răchita cu 80 de oi pentru care au plătit din 25 noiembrie până în 11 ianuarie I 877,
suma de 80 Oorini; Andreiu Oni Ghişoiu din Răchita cu 72 de capete din I 5
decembrie I 877 până la I ianuarie 1878, perioadă pentru care a plătit I O florini şi 80
kreutzeri: Ion şi Nicolae Mihăilescu din Răchita cu 300 de oi din 4 ianuarie în 8
aprilie 1878 plătind 60 florini; Ion Avram din Loman cu I 35 de animale, plătind din 4
ianuarie 1787 până în 8 aprilie 1788 suma de 27 florini; Simion Stoica, Dumitru Stan
Cocină şi Nicolae David toţi din Răchita, care pentru aceiaşi perioadă au plătit, primul,
pentru I 05 oi 21 de florini, ceilalţi doi, 56 florini pentru 280 de capetc 41'.
În iarna anului 1874, alături de numeroşi oieri din Loman şi Răchita întâlnim şi
un Ioan Rodean din Poiana·17 .
O alăt zonă de păşunat în hotarul Sebeşului este „Coasta Cutului", dată oierilor
spre păşunat împreună cu,, ... parcelele privaţilor de sub şi din dosul Rebeşului" ~. 4
Se întâmpla dese ori ca ciobanii să fie împiedicaţi de vremea rea să plece de pe

păşunile arendate, în aceste situaţii adresau poliţiei o cerere prin care specificau cât
vor mai rămâne, achitând totodată taxa cuvenită acestor zile.
Un astfel de act aminteşte de ,, ... rogarca cconomiloru de oi tocmiţi la
păsiunatulu de iarnă cu oile pe hotaru lu Sabesiului, ca din causa tempului ncfavoritoriu
se li se conceda a remenea cu oile pre hotaru batăru patru dile peste terminu,
oblcgândusc a plăti pre dî de darabu de oic câte ½ curceriu.
Din considerare, că acestoru economi de oi mai în tatu anului li-s-au concesu a
remanea cate o dî seau doue preste termin fără rebonificare şi din considerare că în
estu anu tocmai pre candu se termina tcmpulu păsiunatului acordatu, c tcmpulu ploiosu
si forte rece asia în catu deca acesti economi ar fi siliţi asi misca turmele de pre locu,
atunci mncii cei de curcndu fataţi" li-s'ar prapadi si li-s'ar causa o daună forte mare-
subscrisii în sperantia aprobării aprobării mai înainte prolungescu tcrminulu
pasiunatului încă cu patru dile si anume din 6 până în 1O apriliu a.c. cu unnătoriulu
acordu:
I. Petru Vladu din Lomanu plateste pentru 300 oi a 1/2 cr. 6 fl.(orini)
2. Ioanu M. Vladu si Stefanu Albu din Lomanu plateste pentru 300 oi a ~i cr. 6 fl.
Jj Accord - Protocol/, Mi.ihlbach 31 Octomber 1878, Muzeul Municip:.11 „Ioan Raica"' Sebeş, Biblioteca
h Protocol/, Mi.ihlhach 2 Septcmbcr 1878, Muzeul Municipal „Ioan Raica" Sebeş, Biblioteca
4

47
Protoco/1, Mi.ihlbach 27 April 1876. Muzeul Municip:.11 ..Ioan Raica" Sebeş, Biblioteca documentară,
document 218 nr. 174.
4
H Computulu alcâ11111/ui oilor de pro a. 1875, Scbesiu 29 nov. 1876, Muzeul Municipal ,.Ioan Raica"
Sebeş, Biblioteca documentară, document 218 nr. 169.
348
3. Toma Nistom din Rechita plăteşte pentrn 200 de oi a½ cr. 4 fi.

4. Mihai Mirion din Lomanu plăteşte pcntrn 290 oi a ½ cr. 5 fl şi 80 cr.
5. Onea Pastiu din Rechita plateste pentru 500 oi a½ cr. I O fl.
6. Danu Ciucum şi Nicol. Mihfolcscu plătcste pentru 600 oi a½ cr. 12 fi." ~9 •
Sunt înregistrate in zonă şi situaţii în care datorită timpului favorabil oile nici
nu mai pleacă la iernat din satele de origine. O astfel de menţiune este fl'lcută în
manuscrisul dascălului Nicolae Aloman din Săsciori care ne spune că în anul 1866
" ... toata iama aceasta au fostu fără ploae, fără vaentu. vreme foarte atocmită dela
Dumnedicu în câtu au remasu mai toate noatrcaţicle la oameni nemencate ca numai
cc au mencatu carba cca marc, iar Şugejienii şi Lomănarii şi alţi oameni care au oi
toată iarna au ematu cu ialc în munţi aproape die Munţi ţieri Romanesti". A fost un
caz fericit deoarece de obicei iernile în această zonă sunt aspre, iar verile uneori sunt
reci şi ploioase, astfel că fânul de multe ori este puţin:i 0 .
Din toate aceste menţiuni a unor economi de oi care iernează în aceste zone
putem observa pe lângă modalitatea de arendare prin licitaţie publică la care participau
toţi oierii interesaţi şi faptul că în fiecare an veneau cam aceleaşi persoane, deci putem
concluziona spunând că şi atunci se păstrau în mod tradiţional anumite destinaţii pentru
iernat, la fel cum se utilizează şi astăzi obiceiul ca în timpul văratului anumite familii
să frecventeze anumiţi munţi. Numărului relativ marc de ovine provenite din satele
scaunului Sebeş, li se adăugau în anumite situaţii şi turme venite din afara scaunului,
cum a fost cazul acelui Ioan Rodean din Poiana, zona Sebeşului ne fiind prin tradiţie
spaţiu de păstorit pentru turmele din Mărginimea Sibiului. Prin faptul că autorităţile
oraşului organizau bine această activitate de iernat şi răspundeau cu solicitudine chiar
şi cererilor de prelungire a şederii turmelor aici, avem convingere că oraşul beneficia
de un aport substanţial de capital din partea acestor oieri care totodată prin activitatea
lor contribuiau la ameliorarea calităţii terenului agricol din zonă, prin târlire.
În ceea ce priveşte banii proveniţi din „alcâmul oilor", cum era numită această
taxă de iernat, au constituit un permanent obiect de dispută între Magistratul oraşului
şi Biserica Ortodoxă din Sebeş, pe o parte, şi Biserica Ortodoxă din Sebeş şi anumiţi
particulari, pe de altă parte.
Guvernul hotărăşte ca oraşul să dea banii proveniţi din alcâmul oilor
proprietarilor terenurilor pe care au iernat animalele. Dintr-un document aflăm că :
,, ... proprietarii români de lege gr.ort .... din pietate cătră sânta lor biserică şi cătră
cultura poporului s-au învoitu ca această a loru competiţiune să cadă în folosul Bisericii
şi a şcoalei gr.ort. din Sebesiu ... " 51 •
49
Protocolu luatu din partea dregătoriei politianc a Sabesiului in 5 apnliu I 879, Muzeul Municipal
,,Ioan Raica" Sebeş, Biblioteca documentară. document 218 nr. 200.
10
Totoianu 200 I, 186.
51 Rogămintea representanţilor Besericci p:ort din Sebcsiu cătni Înaltul Magi~tratu din Sebesiu, Sebeş
28 februarie 1869, Muzeul Municipal „Ioan Raica" Sebeş, Biblioteca documentară, document 2 I 8
nr. 7.
349
În aceste condiţii, în repetate rânduri preotul paroh Gheorghe Tipciu, solicitf1

alocarea acestor sume bisericii şi şcolii româncşti' 2 • Lucrurile sunt tergiversate astfel
că reprezentaţii bisericii cer,, ... socoteală referitoare la acest venit despre cspiraţii
doi ani ... "'-1 .
Într-un fi.nai, reprezentantul bisericii a fost chemat la „Casia" oraşului în I 3
februarie I 869 şi i s-a înmânat alcâmul pc iarna anului I 867/68, în sumă totală de 759
tlorini şi 6 krcutzcri. După consultarea registrelor de casă, s-a constatat că suma era
mult mai mică decât cc trebuia Biserica să primească, lucru motivat de Magistratul
oraşului prin plata „provisorilor" (paznicii de câmp), fapt cc duce la proteste din partea
Bisericii care apreciază că doar casa oraşului,, ... singură este datoare a plăti lefc" 5~.
În alte situaţii Magistratul anunţă că unii cetăţeni au depus cerere de a primii ci
banii din alcâm şi nu biserica, care ripostează spunând că ,, ... alcâmul oilor este o
donaţiune ca toate donaţiunile legale şi întărită de locurile competente .. " şi întrucât o
parte din terenurile pentru care oierii plătesc alcâmul, au fost moştenite de actualii
proprietari de la părinţii lor, care au consimţit la respectivele donaţii, biserica cerc ca
Magistratul să-i îndrume pc cei nemulţumiţi ,, ... la judecătoria locală competcntă" 5 5.
După comasaţia din I 900, când a fost reamenajat teritoriul oraşului, scbeşenii
au renunţat treptat la a mai ţinc multe oi 5<'. De altfel încă din 1885 începe să fie schimbată
destinaţia terenurilor. În partea de est a oraşului rămânând pc mai departe ca spaţiu
destinat păşunatului doar „Coasta Cutului" care,, ... fiind o păşune orăşenească, având
o aşezare nefavorabilă nu se schimbă" 57 .Tot acum pentru a împiedica animalele să
producă pagube recoltelor se fixează un număr de adăpători până la care se construiesc
,, ... drumuri de o lărgime de 3 stânjeni". Se specifică şi faptul că terenurile trebuie
împărţite în aşa fel încât fâneţele să aparţină mai multor proprietari ale căror posesiuni
au hotar cu fânaţul respectiv, iar drumurile spre păşuni se lărgesc pentru ca animalele
)! Scrisoarea comitetului bisericiigr. Ort. Din Sebeş către Prea lăudabilul Magistrat, Sebeş 19 februarie
I 876. Muzeul Municipal ,,Ioan Raica" Sebeş, Biblioteca documentară, document 218 nr. I; Scrisoare
către Mag,~'itratul urbanu ,'ii scăwwlu in Sabesiu, Sebeş 26 februarie 1868, Muzeul Municipal „Ioan
Raica" Sebeş, Biblioteca documentară, document 218 nr. 3.
51
Cererea comitetului Bisericiigr. Ort. Din Sabcsiu pentru responderea Competin_tiei Alcâmului Bisericei
şi darea rationcinului despre această competinţie pe aceşti doi am; Sebeş 20 august 1868, Muzeul
Municipal „Ioan Raica" Sebeş, Biblioteca documentară, document 218 nr. 6.
,~ Rogămintea reprcscntan_tJ/or Besericeigr.ort din Sebesiu cătră Îrwltul Magistratu din Sebesiu, Sebeş
28 februarie 1869, Muzeul Municipal ,,Ioan Raica" Sebeş, Biblioteca documentară, document 2 J 8
nr. 7.
'' Răspunsul comitetu/uiparohial ort. din loc. la hotărârea inaltului Magistrat nr. 1085 de la 24 februare
1884, Sebeş, 6 april 1884, Muzeul Municipal ,,Ioan Raica" Sebeş, Biblioteca documentară: document
2 I 8 nr. 9.
50
Pavelescu 2004, 57.
'
1
Sentin_ta Tribunalului Regal din Sibiu 111:3360/ I R85, Sibiu 30 iunie 1885, în Acte in legătură cu
comasarea la Sebeş, Muzeul Municipal ,,Ioan Raica" Sebeş, Biblioteca documentară, document 219/
D.112, nr. 58, fila 4.
350
să nu strice semănăturilc-;x_ În această situaţie, împrejurimile Sebeşului au devenit

accesibile oierilor doar după recoltare şi iarna.
După Primul Război Mondial, păstoritul s-a redus treptat şi în satele Scbcşcl,
Deal, Cacova, Răchita şi Strungari, sate pastorale rămânând Pianul de Sus, Purcărcţiul,
Lomanul şi Şugagul5 9 •
Nu toţi oierii iernau cu animalele în aceste zone din apropierea satelor de origine
în zonă practicându-se şi un păstorit transhumant căci este cunoscut faptul că de sute
de ani păstorii ardeleni obişnuiau să-şi conducă toamna turmele pc drumurile
transhumanţei spre Moldova şi Ţara Românească la iernat, iar primăvara să Ic aducă
înapoi, activitate care i-a făcut cunoscuţi în întreaga Peninsulă Balcanicăw.
Pentru a ne face o idee despre numărul turmelor care păşteau vara în Munţii
Sebeşului şi care plecau pc drumurile transhumanţei, odată cu venirea toamnei,
amintim câteva date statistice din lista vitelor coborâte la iernat prin punctul Novaci
şi Curmătura Olteţului în anul 183 7. Conf01m acesteia, în 31 august 183 7, Mănăilă
Marian din Săsciori a trecut cu 1169 oi, 416 berbeci, 9 capre, 4 cai, 1 măgar şi 7
ciobani. Din Loman, satul vecin, în două zile respectiv 9 şi 1O septembrie au fost
înregistrate 5 turme însumând 6859 oi şi berbeci însoţiţi de 26 de ciobani. Din Sebeşel,
Moise Stăncuş a trecut peste munţi în ziua de 20 septembrie a aceluiaşi an 902 oi, 250
berbeci, 22 capre şi 16 cai, însoţiţi de 6 ciobani1> 1• Locuitorii din satul Pianu, trimiteau
în plaiul Vâlcan cel mai marc număr de oi în comparaţie cu celelalte sate, iar stăpânii
de turme din acest centru pastoral apar în 1831 cu ciobani angajaţi din satele Loman,
Romos, Sibişcl, Poieni şi Mihăileşti. Lomănarii angajau la rândul lor ciobani din
Boşorod şi Pianu. Toate aceste date sunt o dovadă a dimensiunilor şi a caracterului
comercial al transhumanţei practicate de aceste comunităţi<,".
În conditiile dominatiei otomane de la sfârtitul secolului al XVI-iea, se constată
' ' '
un anumit regres al creşterii oilor datorită preţului de monopol la care Poarta cumpăra
animalele 63 •
O parte din oi, dar mai ales berbecii erau vânduţi pentru cu lina turcească. Sagii,
cum erau numiţi cumpărătorii de oi ai turcilor, creau frecvent neplăceri ciobanilor,
luându-le oile „cu sila", astfel că aceşti oieri se grupau în tovărăşii pentru a-şi apăra
interesele. Intr-o astfel de tovărăşie sunt amintiţi şi Toma şi Oprea Tatu din Sebcşul
Săsesc, încheind la 25 aprilie I 794 la Bucureşti o „învoială" cu Nicolae sagiul, în
prezenţa unui trimis al Consulatului Austriac şi al Domnului român •
64
' Sentinţa Ttribunalului Rregal din Sibiu nr. 33601 I 885. Sihiu 30 iunie 1885. în Acte in legătură cu
8
comasarea la Sebeş, Muzeul Municipal ,.Ioan Raica" Sebeş. Biblioteca documentară, document
219/ D.112, nr. 58, filele 8 - 29.
19
Pavelescu 2004, 57.
60
Yeress 1927, I.
61
C. Constantincscu-Mirceşti 1976, 157 158.
'' C. Constantinescu-Mirceşti 1976, 91 nota 40.
2
61
Istoria Românilor 200 I. 65.
Mcteş 1925, 60 - 61.
114
351
Ffirf1 a insista asupra originii păstoritului transhumant, se parc că ci datează cel

mai devreme din secolele XIII - XIV, când o dată cu promovarea unei noi politici
economice şi comerciale de către dinastia angcvină, creşterea animalelor ia o amploare
5
fără prccedent 1' .
Procesul de naştere al transhumaţci pastorale prin extinderea teritorială a
păstoritului de pendulare dublă constituie un fenomen de înaltă semnificaţie etnologică.
Trecerea de la o formă la alta se producea când dezvoltarea patrimoniului zootehnic
pretindea aceasta 1'1'.
Oricum ar sta lucrurile cert este faptul că transilvănenii au iernat cu turmele lor
în Ţara Românească de multă vreme, primul document care face referire la aceştia
fiind un privilegiu domnesc datat 1403 - 1408 67 . În zona Brăilei sunt atestaţi încă din
perioada stăp„înirii turceşti după 1540, Brăila a constituind şi o punte de trecere spre
Dobrogea, dar de cele mai multe ori turmele rămâneau în Câmpia Brăilei foarte bogată
în păşuni, sau în Balta Brăilei foarte bogată în vegetaţie 6 x. În sudul Moldovei, păstorii
ardeleni erau figuri familiare pc cursul inferior al Siretului 69 • iar Oltenia a fost asaltată
de oierii transilvăneni în perioada cât s-a aflat sub stăpânire austriacă ( 1718 - 1739) 70 .
Păstorii ardeleni în raporturile lor cu Principatele nu cunoşteau graniţă, de multe .
ori treceau direct peste vârfurile munţilor pentru a scăpa de vamă 71 •
Pentru a ne face o idee despre numărul marc de poteci existente, menţionăm că
doar în plaiul Argeşului existau după o situaţie întocmită în 1839, 41 poteci pe care
păstorii Ic puteau folosi pentru a merge în Tara Româncascăn. Începând din sec XVIII
sunt impuse restricţii la trecerea frontierei, oierii fiind obligaţi să treacă doar pe la
punctele unde existau cincovnicii. Judeţul Gorj avea şapte poteci deschise dintre care
cinci se află în plaiul Novaci şi două în plaiul Vâlcan 7', acesta din urmă deschis în
1774 7 ➔• În Plaiul Novaci sunt menţionate în anul 1845 încă două poteci, una numită
,,Vârfu lui Pătru" între „Larga Vlădeanului" şi ,,Slimoiul", iar a doua „Poiana Miuerii"
între „Slimoiul" şi „Piatra Scacă" 75 .Evidenţa vitelor transhumante era trecută în aşa
numitele ,.rcghii". Acestea se eliberau de către vameşul de la punctul de frontieră pc
unde treceau oierii în baza „biletului de oi", o adeverinţă de la primăria de care ţinea
oierul7 6 •
M Bucur 1978, 134.

66
Dunăre 1979, 675.
67
Panaitcscu 1973. 63.
k Cloşcă 1999, 61.
6
~ Vlădutiu 1965, 83.

6
70
Papacostea I 998, 78.
Metcş 1925, 17.
71
71
Constantinescu - Mirceşti 1976, 11.
' Constantinescu - Mirceşti 1976, 29 - 30.
7
Giurcăneanu 1988, 74.

74
~ Constantinescu - Mirceşti 1976, 30 nota 7.

7
70
Dragomir I 926, 32.
352
Astfel de ,,bilete de oi" cunoaştem din zona Sebeşului, de la Pianul de Sus. Un

asemenea bilet vorbeşte,, ... despre guldeni imperiali 33 şi 1O 2/4 în monedă, pc care
Gheorghe Gavrilă, picnar de sus, crescător de animale, i-a plătit ca taxă pentru vitele
gospodărite în Yalahia în anul 1849, sumă cc reprezintă impozitul regal la cursul
zilei" 77 . Într-un alt astfel de bilet se specifică,, ... să se elibereze un paşaport celui de
mai sus pentru 8 săptămâni" 7 x_
Aceste paşapoarte pentru animale dovedeau că o anumite persoană este
proprieterul animalelor, consemna starea lor de sănătate şi destinaţia pc care o aveau.
Se cunosc şi cazuri în care unii oieri din Răchita şi Loman mergeau la „iernatic"
în Ţara Românească „cu soroc de şase luni", din noiembrie până în mai 79 .
Revenind la numărul turmelor care plecau din această zonă, printre cele 312
711 oi şi alte vite care au fost înregistrate în 183 7 ca trecând prin plaiurile Arfcu,
Novaci şi Curmătura Olteţului, sunt înregistrate şi 9 turme din Loman, 5 din Săsciori
şi 4 din Scbcşelx _ Tot prin plaiul Novaci se întorc spre Transilvania în primăvara lui
11
1831 turme din Loman şi Răchita, care aveau ca destinaţie stânele din munţii „Prisaca"
„Clăbucet" şi „Gruişor" 81 , pentru ca cinci ani mai târziu, în 1836, prin acelaşi plai să
· se întoarcă spre vărat alături de turme din satele deja amintite şi oieri şi animale din
Sebeş şi Lancrăm 82 •
Nici plaiul Yâlcanului nu este ocolit de oierii din zona Sebeşului, unde întâlnim
aici între 1831 - 1837 turme provenite din Pianu, Loman, Sebcşel Săsciori şi Dea1x 3 _
În tot decursul secolului al XIX-iea, oierii din Şugag, Căpâlna, Răchita,
Strungari, Purcăreţi, Săsciori, Scbeşel, Loman plecau din munţii Ţării Haţegului,
din Retezat: ,,Drăgşanu", ,,Galbina", ,,Borăscu Mare", ,,Borăscu Mic", ,,Păpuşa"
peste Lotru, şi uneori peste muntele „Şurianu", prin trecătoarea Câineni 8 ➔• După
ce treceau munţii, urmau cu stricteţe drumurile pastorale, care au fost trasate şi
utilizate în secolele anterioare uneori în mod oficial, alteori clandestin. Drumurile
aveau de-o parte şi de alta „fraiuri", fâşii late de cca 8 m. lăsate special pentru
păşunatul din mers al turmelor. Aceste drumuri în vechime nu se opreau la Dunăre
ci treceau în Serbia şi Bulgaria şi duceau spre văile cu climă mediteraneană din
zona sud -dunăreană 85 .
77
QuittunR, Mi.ihlbach 3 Sept. 1849, Muzeul Municipal „Ioan Raicu" Sebeş, Biblioteca documentară,
document 174 nr. 5.
7" Quit11111g, Mi.ihlbach 18 Juli. 1839, Muzeul Municipal „Ioan Raica" Sebeş, Biblioteca documentară,
document 174 nr. 4.

79
Constantinescu - Mirceşti 1976, 92.
"° Constantinescu -- Mirceşti 1976, 83.
Mi Constantinescu - Mirceşti 1976, 90.
" Constantinescu - Mirccşti 1976, 89.

2
HJ Constantinescu - Mirceşti 1976, 90.
Dunăre 1956, 491.

4
"
" Vulcănescu 1964, 29.

5
353
Destinatia turmelor era 13ărf1ganul şi bălţile Dunării, bogate în vegetaţie. Din

zona Sebcşulu·i sunt semnalate tcîrlc ale lomănarilor în judcjul Gorj şi Dolj, aşezaţi cu
precădere în plăşilc Bălţiix".
Pc o listă a satelor ardelene, din care plecau oierii cu turmele la iernat în Tara
Românească şi Dobrogea, întocmită pc baza unor documente din arhiva vechii Vistierii
în perioada 1831 - 1855, din zona Sebeşului sunt prezente satele Cacova, Căpâlna,
Deal, Lancrăm, Loman, Pianu, Răchita, Săsciori, Şcbcşcl şi Şugag păstorii din acest
ultim centru pastoral trecând cu turmele lor până în Dobrogcax 7 •
Nu se cunoaşte cu siguranţă când aceşti oieri au început să treacă în Dobrogea,
însă se parc că doar după pacea de la Passarovitz ( l 7 l 8)xx, numărul lor înmulţindu-se
abia după 1855, când o convenţie dintre Austria şi Turcia permite şi favorizează
păşunatul în Dobrogea, mai mult autorităţile locale dobrogene au încurajat chiar
stabilirea lor aici, din câteva statistici, rezultând că la 1878 existau deja peste 500 de
familii ardelene stabilite în Dobrogcax 9 •
Trecerea se făcea fie pe gheaţă, fie cu „caiacele", în acest ultim caz fiind destul
de anevoioasă datorită numărului mic de animale care puteau fi trecute într-un singur
transport. După traversarea Dunării se împrăştiau unii spre Tulcea alţii spre Constanţa'}()_
Nu numai şugăjcnii treceau Dunărea în Dobrogea, ci şi turme din Pianu de Sus,
sat care practica un păstorit la nivelul celor mai însemnate centre pastorale din
Transilvania 91 • Şi din Loman turmele treceau Dunărea, profesorul Gh. Pavelescu
intervievând în anul 1937 un octogenar, află de la acesta că: ,,Mai demult lumea se
ducea cu oile în Dobrogea, că acolo nu se plătea nimic pentru păşunat. Numai la
trecerea Dunării plătea ceva pentru trecut. Atunci nu era pod. Plătea ceva la
guvernatorul ţării şi putea umbla pe unde voia ... "n. Acest lucru probabil că i-a
determinat pc mai mulţi să treacă Dunărea ştiut fiind faptul că în sec. XIX toţi păstorii
erau nevoiţi să încheie învoieli temporare cu stăpânii de păşuni sau să le ia la licitaţie'13 •
În periplul lor pastoral ciobanii se confruntau cu numeroase dificultăţi, ocupaţia
de cioban fiind una serioasă, care implica răspunderi mari. Viaţa de zi cu zi a acestora
este departe de imaginea „traiului patriarhal" pe care-l duce păstorul rezemat Î!'} bâta
sa, lipsit de griji. Aveau de înfruntat o serie de abuzuri la graniţe, aveau de înfruntat de
multe ori ierni cu vânturi violente, molimi şi de foarte multe ori cădeau pradă tâlharilor,
şi este suficient să amintim un caz care a făcut senzaţie în epocă, furtul din iama
anului 1809, când câţiva \âlhari rămaşi necunoscuţi au trecut din Ţara Românească,
Kh Constantinescu - Mirceşti 1976, 116.

87
Constantinescu - Mirceşti 1976, 98- I 00.
8
" Dragomir 1926, 43.
89
Ursu 1997, 94 - 95.
w Dragomir 1926, 43 - 44.
~ Constantinescu - Mirceşti 1976, 91.
1
2
~ Pavelescu 2004, 57.
~) Vlăduţiu 1969, 201 ..
354
peste Dunăre, în Bulgaria, 9303 oi cu 198 mici, 51 cai şi un măgar, din turma câtorva
sate ale scaunului Sebeşului Săscsc 9 4.
Un cioban din Tonca îşi aminteşte: ,, ... Moşu o fost pc acolo. Sandu Nazarie,
ici era din Şăsciori. O fost mult în Ţara Românească ... Era mai greu pc acolo ca Banatu
acesta. Erau multe vânturi. Se întâmpla de venea Crivăţu de mai lua oile la destui şi
rămânea fără. Vântu le lua şi Ic ducea în Dunăre ... N-aveau cizme numai cu opinci
iama cân toate erau desfundate, uzi la picioare. Să-ncălţau cu paic că n-aveau
oghicle! " 9 5.
Transhumanţa a continuat să fie practicată până în zilele noastre datorită
numărului mare de animale pc care aceste comunităţi îl deţine. La jumătatea secolului
trecut, Şugagul avea circa 14 - 15 OOO oi, care înainte de cooperativizarea impusă de
regimul comunist erau grupate în 30 de ciopoare. După Şugag urma Lomanul cu
aproximativ 13 OOO oi, iar apoi Căpâlna, Scbcşelul, Răchita, Strungarul şi Purcărcţi
care toate împreună aveau cam cât Şugagul'i 6 _
În prezent satele din Valea Sebeşului practică transhumanţa în vestul
Transilvaniei, pe lîngă Timişoara, Arad, Oradea, aceste rute fiind frecventate în mod
regulat abia începând din deceniul trei al secolului XX 97 .
. Ca o reminiscenţă a obişnuinţei ciobanilor din această zonă de a merge la iernat
în Bărăgan, unii îşi amintesc că între anii 1950 - 1980 încă mai exista tendinţa de a
merge în acele părţi: ,, ... Am fost şi-n partea ailaltă pc la Ploieşti, la Mizil în partea
aia. Acolo am mers pe la Rupea, pc la Braşov. Am mers cu oile tot pc sub munte până
la Rupea la Săcele, de acolo am trecut pc la Cheia şi la Vălenii de Munte şi iernam
aproape de Ploieşti. De la noi nu să mai duc acum pe acolo" 9 x_ Un altul mai practic
spune: ,, ... am fost şi pe la Bucureşti cu ele. Le-am dus cu trenu şi tot cu trenu le-am
adus. Am fost până aproape de Bucureşti cu ele, am stat două luni de zâlc la Ploieşti
prin 1957, or fost vre-o 4-500 de oi" 99 •
Un alt cioban afirmă că până în toamna lui 1977 întotdeauna mergea în Bărăgan.
Trecea pe la Obârşia Lotrului, urca peste vârful Ştefanu şi Rânca coborând la Novaci.
De aici peste Dealul Muierii mergea spre Baia de Aramă, de unde se îndrepta spre
Craiova, după care cobora pe malul Dunării la vale, ajungând frecvent până în zona
Bucureştiului, la Bolintini ,, ... era bine că era câmpurile largi, da-i departe şi-i rău
primăvara de venit că trăbă să treci munţii şi-i zăpadă " 100 •
Astăzi ciobanii din zona Sebeşului frecventează doar câmpia de Vest. Începând
de la jumătatea lunii noiembrie, rând pe rând turmele care nu rămân să ierneze în
9
Veress 1927, 67.
~
5
Y Informator Macatie Nazarie. din Tonca.
96
Dunăre 19656, 486.
97
Vlăduţiu 1964, 154.
YM Informator Jinar Petru, 40 ani din Loman, cioban la stâna Auşel în 2003.
w Informator Roman Constantin n. 1925, din Tonea.

100
Informator Jinar Petru, 40 ani din Loman, cioban la stâna Auşel în 2003.
355
vecinătatea satelor pornesc spre Banal ,, ... până la Timişoara facem între 18 şi 22 de
zâlc ... loamna mergi pc unde-i mai scurt, primăvara vi pc unde-i mai lung"" •
11
Ciobanii vorbesc lotuşi cu o oarecare umbră de nostalgic de numărul marc de

turme care iernau în Banat. Stând de vorbă cu un sătean din Găunoasa \ unul din
10
satele prin care se întorceau turmele spre vărat, un cioban îşi aminteşte că omul i-a
spus că în primăvara respectivă au trecut mai mult de 400 de cârduri şi adaugă spunând:
,.... Da şi cred. Că veneau vaidcni, novăccni, de la noi de pc aici, poicnari, tilişcani de
toţi. Acum îi numeri pc degetele de la o mână ... " Explicaţia acestui fenomen nu
întârzie mult:,, ... unii s-or localizat, alţii s-or lăsat de sportu acesta. Mercai pc acolo,
apă începând de la un paznic dă-i, la brigadiru dă-i, la ingincriu dă-i, la cine ştie ce şef
de tractorişti dă-i, la toţi tractoriştii cân veneau dă-Ic. Ai! F ... oaia lu'dumnccat! Şi
atunci să câştiga, să câştiga cu oaia, da acum nu să mai câştigă. Era mai plătit produsu ...
tune dracu-n venitu oii! Nu să mai câştigă cu oile." im_
Se duc în toată Câmpia de Vest. Pc lângă Timişoara, Salonta, Oradea, Satu
Marc, Carei, Arad, Sânnicolau Mare etc.
Cei care au oi mai puţine se asociază câte doi -trei pe criterii de rudenie ,
vecinătăţi sau prietenie: ,, ... no şi-atunci, io cu „Stan Păpuşă'' cu cutare şi cutare fiind
şi neamuri sau chiar prctcni, ne asociem laolaltă şi plecăm cu icle-n pustă" 104 . În iama
anului 2002 unul din interlocutorii mei a fost la Lomici şi şi-a petrecut sărbătorile la
Brcslovăţ. Până acolo merg pc la Cugir - Romoşel - Orăştioara - Beriu - Ocoliş -
Călan - Hunedoara - Găunoasa - Muncelu Roşcanilor- Roşcani - Mihăileşti - Teiu
de unde o apucă pc deasupra pădurii coborând la Birchiş. Drumul continuă pc la
Rostov - Vercşmord - Barcanizău - Cornăţel - Abata - Zăbalţ - Doldoş - Lipova -
Alioş - Sccea - Orţişoara - Bile - Şandroş răspândindu-se în întreg Banatul. ,, ... Ca
în timpul lui Ceauşescu acum-i mai uşor şi tot aşa pc o parte. Tratăm acum cu primarii
ori cu inginerii de la asociaţii ... Mai vin cu oile acolo din Sibiu, Gorj, Vâlcea şi
Hunedoara. Toţi merg acolo" 10 5. ·
Viaţa cotidiană în Banat decurge conform canoanelor ciobăniei transhumante
de sute de ani,, ... dormim în cojoc pe lângă turmă. Îi iama mai moale, mai găsesc pe
sub zăpadă, ciupesc mai bine şi tuleie de porumb îs până-i lumea." 100 •
Cu aproximativ două săptămâni înainte de „fătatul oilor", acestora li se dă să
mănânce boabe de porumb în total: ,, ... să cam vine acia cum zâccm noi Ardelenii,
cam o felderă şi o mierţă de cap de oaie" 107 •
După l februarie oile încep să fete turmele rămânând în Banat până se
înzdrăvenesc un pic mieii, pornind înapoi pe drumul mai lung, pentru a ajunge în
101
Informator Jinar Petru, 40 ani din Loman, cioban la stâna Auşel în 2003.
102
Astăzi Dumbrava, jud. Hunedoara.
101
Informator Macatie Nazarie, din Tonea.
1
™Informator Roman Constantin n. 1925, din Tonea.
~ lnfonnator Jinar Petru, 40 ani din Loman, cioban la stâna Auşel în 2003.
10
JOt, Informator Roman Constantin n. 1925, din Tonea.

107
356
satele de origine prin luna aprilie, să reia din nou ciclul primăvăratului, văratului,
tomnatului ca apoi să se întoarcă iarăşi toamna târziu, pc drumurile transhumanţei în
Câmpia de Vest.
Concluzionând, putem afirma că de-a lungul timpului, şi oierii din zona
Sebeşului au practicat păstoritul în aceleaşi forme ca şi cei din Mărginimca Sibiului,
ocupând la fel ca aceştia un teritoriu vast, din Dobrogea şi până în Câmpia de Vest.
Încă din secolul al XVII - !ea îi găsim vara cu turmele lor pc munţii domeniului
Hunedoarei, destinaţii în perioada văratului care se păstrează şi în prezent, fiind
frecventaţi munţi din masivele Retezat, Şurianu şi Parâng. Iama, la fel ca în secolele
XVIII - XIX, turmele umplu terenurile şi dealurile din apropierea Sebeşului, Pianului
şi Vinţului. S-a renunţat însă la o transhumanţă grea şi obositoare în Bărăgan, la Bălţile
Dunării sau chiar în Dobrogea, din deceniul trei al secolului trecut începându-se
frecventarea Banatului. Dintr-un conservatorism la care în prezent s-a renunţat, vechile
drumuri ale transhumanţei peste carpaţii Meridionali au fost folosite sporadic de unii
ciobani pînă prin deceniul 7 - 8 al secolului XX, astăzi prcferindu-se pentru iernat
Banatul.
L'ESPACE El LE CALENDRIER PASTORALE DES BERGERS

DE LA VALEE DE SEBEŞ
RESUME
Dans cet article on analyse la calendrier pastorale et )'arie d'extension des

bergers de la zone de Sebeş.
On Ies trouvent des le XVI cmc siecle, en occupant pendant I' ete, avec leurs
troupeaux plusieurs montagnes appartenant a Hunedoara, et pendant l'hiver en
remplissant Ies colii nes autour de Sebeş, Pian et vin', en passant meme Ies Carpathes
Meridionaux dans un processus de transhumance, conduisant leurs troupeaux vers Ies
ctangs du Danube ou vers le Dobrogea.
Apres Ies annees '30 du XX cmc siecle, ces routes sont changees, la principale
destination devenant la plai ne d' ouest, Ies alcntours de Timişoara, Arad, Oradea, vers
la plai ne de Bărăgan, se dirigeant sporadique d 'un impulse „conservatorist" jusqu' aux
annees 70 - 80 du siecle passe quand ils rennoncent definitivement a la plaine de
Bărăgan pour la plaine d' ouest.
Les destinations pendant I' ete sont restees Ies memes, Ies masifs de Retezat,
Şurianu et Parâng.
357
BIBLl<)GRAFIE
I. Lucrări şi articole:
Bena 1925 - Ioan A. Bena, Contribuţii la monografia comunei Pianul de

Jos, Cluj. 1925.
Bucur 1978 - Corneliu Bucur, Invarianţă şi variabilitate in păstoritul
trad1jio1w/în Anuarul Muzeului EtnoRrafic al Transilvaniei,
X, Cluj, 1978, pp.125 - 146.
Cloşcă 1999 - Gabriela Cloşcă, Date referitoare la păstoritul transhumant
111 zona Brărleiîn Analc/e Brăilei serie nouă, III, nr. 3, Brăila,
1999, pp. 71 - 76.
Conea 1984 - Ion Conea, Plaiuri Carpatice, Bucureşti, 1984.
Constantinescu -
Mirceşti 1976 - C. Constantinescu - Mirceşti, Păstoritul transhumant şi
implicaţiile lui în Transilvania şi Ţara Rom:inească în
secolc/e XVIII -XIX, Bucureşti, 1976.
Dragomir 1926 - Nicolae Dragomir, Din trecutul oienlormărgineni din Şălişte
şi comunele din jur, Cluj, 1926.
Dunăre 1956 - Nicolae Dunăre, Probleme de etnografie în ţinutul Alba -
Julia, în Apulum, V, 1956, pp. 480 - 493.
Dunăre 1961 - Nicolae Dunăre, Păstoritul de pendulare dublă pe teritoriul
Românie/în Anuarul Muzeului Et110Rrafic al Transilvaniei.
1969, pp. 115 - 138.
Dunăre 1975 - Nicolae Dunăre, Continuitate etnocufturală românească in
pădurenii Hunedoarei: în Sargetia XI - XII, 1974 - 1975,
Deva, 1975, pp. 383 - 389.
Dunăre 1979 - Nicolae Dunăre, Statutul şi rolul păstoritului trad1jional in
convergenţă cu continuitatea şi unitatea etnoculturalăin
Apulum XVII, Alba Iulia, 1979, pp. 67 l - 680.
Giurcăneanu 1988 - Claudiu Giurcăneanu, Populaţia şi aşezănle din Carpaţii
româneştJ; Bucureşti, 1988.
Istoria
Românilor 2001 - ***, Istoria Românilor, voi. IV, Bucureşti, 2001.
de Martonne 1904 - Emmanuel de Martonne, La vie pastorale et la
transhumance dans Ies Karpathes Meridionales; leur
importance geographique et historique în Zu Friedrich
Ratzels Gedăchtnis. Leipzig, 1904.
Meteş 1925 - Ştefan Meteş, Păston" ar.deleni in Pnncipatelc Române, Arad,
1925.
Panaitescu 1943 - Petre P. Panaitescu, Mircea cel Bătran. Bucureşti 1943.
358
Papacostea 1998 - Şerban Papacostea, Oltenia sub stăpa111rc austriacă ( 1718 -

1739), Bucureşti, 1998.
Prodan 1992 - David Prodan, Transilvania şi iar TransJ/vania, Bucureşti , 1992.
Pavelescu 2004 - Gheorghe Pavelescu, Valea Sebeşului: monografic etno-
folclorică, voi. I, Sibiu, 2004.
Popa 1983 - Constantin Popa, Contribuţii etnografice la cunoaşterea
păstoritului În Munţii Scbeşuluiîn Cibiniun 1979 - 1983,
Sibiu, 1984, pp. 139 - 151.
Totoianu 200 l - Radu Totoianu, Mărturii de viaţă pastorală În„ Cronica"
dascălului Nicolae Alaman din Săscioriîn Studii
şi Comunicări de Etnologie, XV, Sibiu, 200 I, pp. 185 - 190.
Ursu 1997 - Nicolina Ursu, Ştki din presa vremii despre aşezarea
mocamlor În Dobrogea la sfarşitul secolului al XIX - Jea în
Analele Dobrogei, serie nouă, an II, nr. 1, Constanţa, 1997,
pp. 94 - 98.
Veress 1927 - Andrei Verress, Păstoritul Ardelemlor În Moldova şi Ţara
Romanească(până la 1821), Bucureşti, 1927.
Vlăduţiu 1956 - Ion Vlăduţiu, Aspecte etnografice ale păstoritului În
Moldova de Sud în Revista de Etnografie şi Folclor, tom
I O, nr. I, Bucureşti 1965, pp. 81 - 88.
Vlăduţiu 1964 - Ion Vlăduţiu, Nofiunea de „Mocan "in păstoritul romanesc
în Revista de Etnografie şi Folclor, IX, nr.2, Bucureşti 1965,
pp. 143 - 158.
Vlăduţiu 1969 - Ion Vlăduţiu, Con tribu/ii la cunoaşterea structurii sociale a
păs ton/or transhumanţi În secolul al XIX - lea în Biblioteca
Muzeelor, V, Bucureşti 1969.
Vuia 1980 - Romulus Vuia, Tipuri de păstorit la româniîn R. Vuia, Studii
de etnografie şi folclor, vol. II, Bucureşti, 1980.
Vulcănescu l 964 - Romulus Vulcănescu, Cartografierea etnografică a
transhumantei 111 Oltenia de vestîn Revista de Etnografie şi
Folclor, IX, nr.1, Bucureşti 1964, pp. 17 - 33.
II. Documente:
* Copia decretului lui Iosif al Ii-lea din 6 decembrie 1787privitor la plangenle

comunelor Pianul de Sus, Răchita, Strungan~ lancrăm, Loman, Deal etc. contra
Magistratului şi Scaunului de Sebeş, cu priv1r~ la. datoriile de scaun şi interesele
aferente, Viena, 6 decembrie 1787, Muzeul Municipal „Ion Raica" Sebeş, Biblioteca
documentară, document 146/D. 41.
* Quittung, Mi.ihlbach 18 Juli. 1839, Muzeul Municipal „Ioan Raica" Sebeş,
Biblioteca documentară, document 174 nr. 4.
359
* (!11inw1g, Mlihlbach 3 Sept. 1849, Muzeul Municipal „Ioan Raica" Sebeş,

* Scrisoare c,itrc Mc1g1'.'ilra!UI urbanu şi sc/iunc1lu in Sc1bcsiu, Sebeş 26 februarie
J868, Muzeul Municipal ,Juan Raica" Sebeş, Biblioteca documentară, document 218
nr. 3.
* Cercr<'ll co111itet11/ui Bisericii g,: Ort. Din Sa/Jcsiu pentru rcsponderea
Compc/111,tici A/câmului Biscricci şi darea rationcinului despre această competin,tic
pc aceşti doi am; Sebeş 20 august 1868, Muzeul Municipal „Ioan Raica" Sebeş,
* Rogămintcc1 representanţilor Besericei gr. ort din Scbesiu cătră !naltul
Mc1g1:'itrntu d111 Sebcsiu, Sebeş 28 februarie 1869, Muzeul Municipal „Ioan Raica"
* Scrisoarea comitetului bisericii gr. Ort. Din Sebeş către Prea lăudabilul
Magistmt, Sebeş 19 februarie 1876, Muzeul Municipal „Ioan Raica" Sebeş, Biblioteca
documentară, document 218 nr. I
* Protocol!, Mi..ihlbach 27 April 1876, Muzeul Municipal „Ioan Raica" Sebeş,
* Computulu alcâmului oilor de pro a. 1875, Sebesiu 29 nov. 1876, Muzeul
Municipal „Ioan Raica'' Sebeş, Biblioteca documentară, document 218 nr. 169.
* Protocol!, Mi..ihlbach 2 Septcmber 1878, Muzeul Municipal „Ioan Raica"
* Protocol/, Mi.ihlbach 24 October 1878, Muzeul Municipal ,,Ioan Raica" Sebeş,
* Accord - Protocol/, Mi..ihlbach 31 Octomber 1878, Muzeul Municipal ,,Ioan
Raica" Sebeş, Biblioteca documentară, document 218 nr. 178.
* Protocoll, Mi.ihlbach 2 December 1878, , Muzeul Municipal „Ioan Raica"
* Protocolu luatu din partea dregătorieipolitiane a Sabesiului ln 5 apnliu 1879,
Muzeul Municipal „Ioan Raica" Sebeş, Biblioteca documentară, document 218 nr.
200.
* Răspunsul comitetului parohial ort. din Joc. la hotărarea inaltului Magistrat
nr. 1085 de la 24 februare 1884, Sebeş,6 april 1884, Muzeul Municipal ,,Ioan Raica"
* Senfln,ta tribunalului regal din Sibiu nr.3360/ 1885, Sibiu JO iunie J885, in
Acte IÎ1 legătură cu comasarea la Sebeş, Muzeul Municipal „Ioan Raica'' Sebeş,
Biblioteca documentară, document 219/ D.112, nr. 58, fila 4.
360
UN ZUGRAV AL LAZULUI, IOAN MORAR

/OANA GABRIELA RUSTO/U
Un zugrav cc aparţine Lazului, cel puţin ca origine, dar greu de apropiat ca stil
acestui centru a fost Ioan Morar. Încadrat în general în grupul zugravilor din Săliştea
Sibiului, localitate în care şi-a petrecut ultima parte a vieţii 1, Ioan Morar a activat
timp de aproape trei decenii în Laz.
, Informaţiile asupra parcursului artistic, dar ~i datele sale biografice sunt puţine.
In prima jumătate a secolului al XIX-iea pictura sa a atras atenţia cercetătorilor Onisifor
Ghibu 2 şi Ştefan Meteş 3 • Activitatea desfăşurată la biserica din Laz şi icoanele pc
sticlă pictate la Sălişte au fost în atenţia cercetătorilor Iuliana şi Dumitru Dancu-1.
Câteva dintre piesele sale, realizate în bisericile de pc Valea Sebeşului au fost semnalate
de Gelu Mihai Hârdălău 5 .
Nici sursele documentare nu sunt foarte multe. Dacă asupra Poienarilor, la care
a ucenicit şi Ioan Morar actele fondului Parohiei Ortodoxe Laz 6 ne oferă date
consistente, în cazul lui Morar orice informaţii, inclusiv cele legate de botez şi căsătorie
sunt greu de identificat, datorită ramificaţiilor acestei familii în comunitatea Lazului.
Bibliografia de specialitate indică ca dată a naşterii lui Ioan Morar, anul 1815,
iar ca an al morţii 1890. Gheorghe Pavelescu precizează astfel că "Ionu Tomii" s-a
născut în Laz, în 1815 şi a murit la Sălişte, în 1890 7 . Cornel Irimic, fără a preciza anul
naşterii, nici pc cel al morţii, îl localizează pc Ioan Morar în Săsciori~. Dumitru Dancu
aduce o altă informaţie, interesantă pentru identificarea acestuia în Protocolul
botezaţilor, faptul că era numit în sat "Ion al Măriuţci" 9 • Protocolul boteza/Ilar din
Parohia Ortodoxă Laz înregistrează botezul unui prunc Ioan Morar în anul 1815, dar
1
Porumb 1998, 352; Stoica-Petrescu 1997, 502.
2 Ghibu 1905, 486, apud Pavelcscu 1998, 195. Octavian Ghibu menţionează două articole publicate de
tatăl său, Onisifor Ghibu în numerele 115 şi 116 ale "Telegrafului român" din 1905, Ghibu 1995, 59.
Undeva s-a strecurat o eroare, în numerele publicate în 1905 din "Telegraful român" nu am găsit
aceste articole. Iuliana şi Dumitru Dancu deşi îi dedică lui Ioan Morar câteva pagini în lucrarea
"Pictura ţărănească pc sticlă" nu mai amintesc nimic despre existenţa unui alt articol referitor la acllSt
zugrav.
1
Meteş 1949, 11 sq., apud Meteş 1964, 750.
4
Dancu-Dancu 1975, 113-115.
i Hârdălău 1978, 502; Hârdălău 1981, 41 O.
~ Documente păstrate în cadrul Arhivelor Naţionale. Direcţia Judeţeană Alba, în continuare ANDJA.
7
Pavelescu 1942, 290.
"lrimie 1969, 575.
Y Dan cu 1964, 499.
361
p:irinţii pruncului sunt Vasik ~i Ana 1". Doar zece ani mai târziu, la I august 1825, este
consemnat botezul unui prunc Ioan "al căruia tatăl este Toma Morar, iară mama
Maria" 11 • Ioan era al doilea din cei zece născuţi ai familiei Morar (Anexa I).
Protocolul câs/itori_lilor oferă informaţii nesigure. Un Ioan Morar apare
înregistrat în calitate de mire la anul 1848 1:>_ Nefiind precizat numele tatălui sau vârsta
tânărului "junc", nu ştim dacă este vorba despre Ioan Morar născut în 1815 sau de Ion al
Măriuţei d.in 1825. După Nicolae Iorga, Ioan Morar a fost dascăl în satul său natal, Laz' 3.
Activitatea sa artistică este foarte puţin cunoscută. Şcoala Lazului, unde
învăţători i-au fost Simion şi Toma Poienaru'4, nu i-a fost suficientă. Ioan Morar a
avut "o pregătire mai înaltă", a învăţat să picteze de la un meşter din Viena 15, trimis
acolo pentru trei ani de preotul din Laz'<>, care l-a găsit desenând cu cărbune pereţii de
bârne ai unei casc sărăcăcioasc 17 •
Piese aparţind pictorului au fost identificate, pe teritoriului judeţului Alba, la
Cacova, la Petreşti, Răchita, Laz, Lancrăm, Săsciori şi Cugir 18 •
O icoană pc lemn, datată 1845 şi semnată "Ioan Zugrav din Laz" aflată în
patrimoniul bisericii "Sf. Treime" din Dumbrava-Marga (corn. Săsciori, jud. Alba.
vechea denumire, Cacova) marchează, cel puţin deocamdată, începutul activităţii
artistice a lui Ioan Morar, la vârsta de 20 de ani. Reprezentarea Arhanghelului Mihail,
plasat sub o arcadă sculptată în relief pe care sunt pictaţi trandafiri roşii şi galbeni, pe
un fond albastrn, este corectă din punct de vedere iconografic. În haine militare, cu
drapaje realizate cu precizie, arhanghelul ţine în mâna dreaptă sabia, iar în stânga
potirul. De sub cămaşa de zale cu ornamente metalice, se zăreşte tunica verde. Faţa
prelungă. dar cu obraji puţin rotunjiţi, ochii foarte mari, nasul trilobat, gura mare,
părul căzând pe umeri, corespund descrierilor Erminiilor. Zugravul a fo<,t foarte ordonat
şi precis la realizarea aripilor albe ale arhanghelului. O privire atentă dovedeşte faptul
că iconarul nu-şi desăvârşise încă studiile - mâna dreaptă a arhanghelului a fost realizată
corect, redă carnaţia, este proporţionată anatomic, dar mâna stângă este încă tributară
tiparului folosit de iconarii modeşti de la ţară. Semnătura cu litere chirilice din partea
dreaptă, inferioară este foarte preţioasă pentru a delimita această icoană de stilul
caracteristic zugravi lor pe sticlă şi lemn ai Lazului (fig. 1).
10
ANDJA, colecţia Registre de stare civilă, Parohia Ortodoxă Laz. Protocolul botezaţilor pe anii I 815-
1875, fila I.
11
ANDJA, colecţia Registre de stare civilă, Parohia Ortodoxă Laz. Protocolul botezaţilor. anii 1815-
1875, f. 22.
12
ANDJA, colecţia Registre de stare civilă. Parohia Ortodoxă Laz. Protocolul cununaţilor, 1816-1891,
f. 16.
1
'Iorga 1906, 190.
1
'Dancu 1965, 499; Dancu-Dancu 1975. 113; Pavelescu 1943. 210.
11
Pavelescu 1943. 210.
1
"Dancu-Dancu 1975, 113.
17
Pavclescu 1943, 21 O.
1
~Hârdălău 1981, 41 O.
362
În perioada 1845-1854 trebuie situate studiile vieneze ale lui Ioan Morar. Asupra
lor nu avem date documentare 1'\ dar sunt vizibile în calitatea operei sale artistice şi pot fi
unnărite şi certificate pc baza analizei evoluţiei stilistice a pieselor realizate de acesta.
Credincioşii din Răchita îi solicită lui Ioan Morar, în anul 1850, pictarea stranelor
cântăreţilor 20 . Cele două reprezentări ale sfinţilor melozi protectori ai muzicii - Ioan
Morar a optat pentru Proorocul David şi Sf. Ioan Damaschinul - încadrate de un chenar
din trei benzi colorate în negru, argintiu şi galben sunt remarcabile.
Scena în care l-a plasat pc "Proorocul şi împăratul David" semnată în stânga
jos "iulie în 22 anu 1850 Ioan Z[ u ]g[ ra ]v din Laz" este cca din Regi I. I O, 23 - "Regele
Saul, bătrân, şezând cu mâinile întinse către David şi ostaşii lângă el, iar David foarte
. tânăr, ţinând în mâini o alăută, cântă cu ea înaintea lui" 21 • Pe strana de la Răchita
( 110,5 x 83,5 cm.) este reprezentat doar David, tânăr, fără barbă, în haine împărăteşti,
cu tunică roşie, mantie îmblănită albastră, cu pantaloni strânşi pc picior şi cizme lungi,
negre. Pe cap poartă coroana regească, dar şi aureola de prooroc. Are părul lung, până
la linia umerilor şi mustaţă castanie. Şade pe un scaun îmbrăcat în catifea roşie, cu
rame aurite 22 , sprijind pc picior harpa. Întreaga scenă se desfăşoară în camera unui
palat, interiorul acesteia fiind sugerat de recuzita din jurul proorocului: baza şi o
porţiune din fusul a trei coloane, un covor gros roşu, pe un fond auriu (fig. 2).
Sfântul Damaschin este reprezentat pc cea de a doua strană (111 x 84 cm.), în
calitatea sa de imnograf, ţinând în mână o carte, probabil OctoihuF3, al cărei autor
este sfântul. Imaginea Sf. Damaschin este întâlnită frecvent pc bolta pronaosului
bisericilor de tradiţie bizantină"➔• În viziunea lui Ioan Morar imaginea este scoasă din
1~se cunosc numele unor tineri români aflaţi la Academia de Arte Frumoase din Viena începând din
1797, printre ei nu-l aflăm însă şi pe Ioan Morar (Sigmirean 2000, 25~q.).
20 Pentru biserica a cărei construcţie s-a încheiat în 1818. (ANDJA, Prot Ort. Sebeş, acte inventariate,
dos. 31/1943, f 191.). Stranele s-au conservat excelent. Recent au fost achiziţionate de Muzeul
Naţional al Unirii din Alba-Iulia. Din Laz mai venise la Răchita, Savu Poienaru. pentm a picta aici
un triptic, la 1818.
21 Dionisie de Fuma 2000, '78; calitatea sa de autor al psalmilor din Vechiul Testament (Stoian 1994, 77)
este cea care a determinat reprezentarea sa pc strana de la Răchita.

21 Croiala scaunului este foarte simplă, datorită spătarului cu linii drepte, a picioarelor dispuse oblic şi
a culorii naturale. Bratele în acoladă, cu volute şi tapiseria albastră dau eleganţă acestuia.
1 )Cartca de cult ortodox.' care cuprinde cântările bisericeşti, ce st: interpretează pc opt glasuri, câte una
pe săptămână, Stoian 1994, 190.

24 Tatai-Baltă 2003, 13. Sfântul Damaschin este reprezentat în pronaos, de obicei alături de Cosma
Melotul "făcătorul de cântări", pe pandantivi, aşezaţi pe scaune şi scriind (Dionisie din Fuma 2000.
237). Împreună apar şi de o parte şi de alta a casei reprezentată în scena "Adonnirii Maicii Domnului''
(Dionisie din Fuma 2000, 139). Alături de un alt "făcăt_or de cântări", Teofan Monahul (Dionisie din
Fuma 2000, 194), Andrei Critonul şi Iosif Monahul, Ioan Darnaschin este reprezentat de zugravul
Vasile Munteanu pe pandantiv ii cupolei naosului bisericii "Adonnirca Maicii Domnului" din Cărpiniş
(Fleşer 2004, 443 ). Zugravul din Laz a optat totuşi pentru reprezentarea lui David alături de Ioan
Darnaschin, poate şi pentru că figura acestuia era mai mult cunoscută de credincioşii bisericii din
Răchita.
363
contextul barocizat al multor produc\ii ale perioadei. Este preferată varianta fără glugă,
obiect - recuzită cc-I deosebea. de obicei dintre sfinţii mclozi. doar cu aureolă, cu
chipul împodobit de o barbă al hă, lungă=~. Aşezat pc un scaun tapiţat cu catifea albastră,
la O mas[1 rotundă. sprijinită pc un singur picior, pc care călimara stă parcă să cadă,
datorită lipsei de perspectivă a tăbliei, Sf. Damaschin ţinc în mâna stângă o carte
deschisă. iar in dreapta pana de scris. Este îmbrăcat asemenea apostolilor, cu chiton
roşu şi hlamidă albastră. Corpul stă drept pc scaun, dar picioarele sunt desenate din
profil. Cutele hlamidei cad artistic peste marginea scaunului şi ating, frumos ordonate,
covorul. În colţul din dreapta jos. autorul picturii se semnează "Ioan Z[u]gf ra]v din
Laz 1850 iulie 22" (fig. 3).
Din 1854 s-a păstrat un portret în ulei, pe panou de lemn al preotului Ioan
Breaz (70 x 60 cm.). În veşminte negre, preoţeşti, cu capul descoperit, personajul
ţinc în mână o carte, probabil Biblia. Faţa puţin rotundă, fină, cu o calviţie
pronunţată este a unui bărbat matur. Ochii inteligenţi, negri, barba deasă, albă,
tăiată rotund, mustaţa cenuşie, sprâncenele groase, negre, frumos arcuite, nasul
fin şi drept, sunt trăsături care fac din Ioan Breaz, sub penelul lui Ioan Morar, un
model de preot în adevăratul sens al cuvântului (fig. 4). În legătură cu acest tablou,
informaţii interesante au fost culese de la Maria Poienaru 26 . Portretul lui Ioan
Breaz a fost pictat după moartea preotului. Solicitat de binefăcătorul său, Ioan
Morar a tot amânat lucrarea, până când, survenind moartea, s-a văzut obligat să
I picteze când era aşazat pc catafalc, dar cu ochii deschişi. Informaţiile arhivistice
susţin această tradiţie orală. Protocolul morţilor Parohiei Ortodoxe Laz
înregistrează moartea preotului Ioan Breaz la 5 noiembrie 1854 2 '. Că moartea a
survenit brusc o demonstrează semnăturile din Protocoale, ultima datând din 4
octombrie 28 • În momentul realizării tabloului Ioan Breaz avea conform înregistrării
din Protocolul morf1lor, 60 de ani. În tablou, preotul pare a fi într-un moment de
cugetare determinat de lectura unui text biblic. Pc dosul tabloului păstrat multă
vreme în firida unei ferestre a bisericii din Laz, autorul a însemnat numele celui
reprezentat, vârsta şi s-a semnat, cu litere chirilice mari, maro: "Cinstitul Preot
Ioan Breaz, în vârstă de 60 de ani prin Ioan Morariu din Laz Zugrav". Portretul se
află încă în patrimoniul parohiei, dar nu mai este expus crcdincioşilor 29 •
1
'modul de reprezentare al Sf. Damaschin după Enninia lui Dionisie de Fuma: "bătrân cu barba despărţită
în două, purtând pc cap o învăluitoare (ca o glugă). Cu învelitoare pe cap este reprezentat şi Cosma
Melotul (Dionisie din Fuma 2000, 163); despre reprezentarea Sfântului Damaschin în xilogravurile
româneşti Tatai-Baltă 2003, 13-30-.
1
''Dancu 1975, 134.
17
ANDJA. Colecţia Registre de stare civilă, Parohia Ort. Laz. Protocolul morţilor, I 8 I 5-1875, f. 50.
1
"ANDJA, Colecţia Registre de stare civilă, Parohia Ort. Laz, Protocolul morţilor, 18 I 5-1875, f. 45.
2<10 încercare nereuşită de conservare a acestui tablou a fost aplicarea unei sticle şi încadrarea cu o ramă aurie.
364
În acelaşi an, 1854, Ioan Morar era ocupat cu realizarea unei lucrări importante,
tâmpla bisericii din Laz. Motiv serios poate, de a nu mai avea timp pentru realizarea
portretului susţinătorului său, dar şi o obligaţie totodată de al imortaliza totuşi pc cel
care ctitorise, prin eforturi considerabile, o biserică. Pictarea tâmplei din Laz la 1856 311
sau I 860 este consemnată de bibliografia de specialitate. O pisanie descoperită în
31
altar şi documente arhivistice din fondul Protopopiatului Ortodox Sebeş aduc informaţii
inedite legate de pictarea acestei tâmple.
Biserica construită între anii 1830 şi 1836, prin strădania preotului Ioan Breaz,
a înlocuit o alta mai veche, din lemn. Pentru noua construcţie preotul a donat o grădină
din proprietatea sa-' 2 . Într-o adresă din 25 august 1854 protopopul de Sebeş, Ioan
Tipeiu anunţă Consistoriului de la Sibiu intenţia creştinilor ortodocşi din Laz de "a-şi
vedea şi fruntariul, tâmpla zugrăvită". Pentru acest scop, în urma unei colecte, s-au
adunat bani de la comunitatea Lazului, dar suma era insuficientă. Mai erau necesari
I 00 de florini, bani care existau în lada bisericii, dar pentru cheltuirea cărora trebuia
aprobare de la episcopul Transilvaniei, Andrei Şaguna. Zugravul ales pentru pictarea
tâmplei era ''unu tânăru din mijlocul loru, cu numele Ioan Moraru carele prin propria
strădanie au făcut unu pasu foarte îmbucurător în acesta artă frumoasă 11 •
Pentru episcopul de la Sibiu, zugravul Ioan Morar era necunoscut. Nici
protopopul nu a fost foarte explicit. Acel pas făcut în arta zugrăvelii însemna că se
ridicase prin talent şi studii deasupra meşterilor populari, că depăşise stadiul de
meşteşug al consătenilor săi, dar nu precizează exact - şi poate era în măsură să ştie -
studiile pe care acesta le făcuse. În răspunsul trimis la 1 septembrie, Şaguna îl numeşte
pe zugrav Ioan Breazu, confundându-l cu slujitorul altarului din Laz. Protopopului îi
face unele recomandări: să se încheie contract cu zugravul, icoanele iconostasului să
fie făcute "nu după capul său sau după nişte forme ale vreunei biserici streine, ci să-şi
ieie forme de la iconele care sânt pe le bisericile nostre••.i-1_ Plata trebuia împărţită în
trei rate, iar la terminarea tâmplei, o comisie numită de la Sibiu, urma să vină "la faţa
locului spre cercetarea icoanelor, de sânt după învăţătura bisericii nostre şi cu inscripţiile
obişnuite în biserica nostră, adeca cu litere bisericeşti " 35. Contractul încheiat între
comunitatea ortodoxă a Lazului şi zugravul Ioan Morar trebuia trimis spre verificare
$i aprobare Consistoriului de la Sibiu 3n.
30
Dancu-Dancu 1975, 113.
1
) Pavelescu 1998, 195.
J2ANDJA, Parohia Ortodoxă Laz, acte înregistrate, dos. 20/1921, f. 4; motivul ridicării unui nou
edificiu de cult la 1830 era serios: "fiindu-ne sfânta bisearică foarte slabă ş.i hui ită cât debe stă în loc
fiind de toate părţile răzimată", ANDJA; Parohia Ort. Laz, acte inventariate, dos. 1/1837, f. I.
JJANDJA, Prat. Ort. Sebeş, acte înregistrate, dos. l l 7/ 1854, f. I.
J4 ANDJA; Prot Ort. Sebeş, acte înregistrate, dos. 129/1854, f. I.
Js ANDJA; Prat Ort. Sebeş, acte înregistrate, dos. l 29/ 1854, f. I r-v.
' "contractul făcut mi-l vei trimite spre revizie şi întărire", ANDJA, Prat Ort. Sebeş, acte înregistrate,
6
dos. 129/ 1854, f. I r-v.
365
Protopopul de Sebeş transmite toate aceste recomandări zugravului şi

reprezentanţilor bisericii din Laz. Contractul încheiat la 7 septembrie 1854 respecta
toate imperativele episcopului. Zugrf1virca tâmplei, executată "cu voinţa a tot poporul",
costa 320 de Oorini. Ioan Morar "din Laz Zugrav" se obliga să picteze tâmpla '·cu
coloarc de uleiu şi după stilul oriental sau după zugrăvirea cca veche obiginuită a
bisericii de orient, cu auritura şi cu inscripţiile". Zugravul îşi dorea şi ci o pictură
trainică, de calitate~ "şivoiu lucra spre îndestularea nu numai a poporului de comun,
ci a tuturor celor ce vor privi acest lucru" 17 . Ultima recomandare a episcopului,
referitoare la modalitatea încheierii obligaţiilor contractuale este şi ca cuprinsă în
contract - efectuarea celei de a treia plăţi, datorate de comunitate zugravului nu se
putea face decât după numirea de către episcop, a unei comisii de specialitate.
În această fonnă contractul este acceptat la Sibiu. Şaguna, cunoscând poate
Lazul ca un sat al iconarilor pc sticlă şi asociindu-i pc aceştia cu iconarii niculeni,
suspicios, întăreşte recomandările anterioare: "Prea Cinstia Ta să priveciezi subt cea
mai gră răspundere, ca zugrăfeala să fie după tipul bisericii nostre, cu inscripţiuni cu
litere bisericeşti". Mai mult, protopopul Tipeiu trebuie să fie atent la un articol de
drept canonic - "te fac băgătoriu de samă la paragraful 74 punct 3 din Elementele
Dreptului Canonic" 1H (Anexa II).
La 8 octombrie 1854, "în urma unei boale de vreo două săptămâni" 39 , vrednicul
preot al Lazului moare. Parohia sa a rămas vacantă doar pentru câteva luni. A fost
numit un nou titular. fiul lui Ioan Breaz. cu acelaşi nume, dar nu cu aceeaşi vrednicie.
Zugrăvirea tâmplei a continuat în timpul păstoririi acestuia, dar nu fără probleme. Din
pisania lăsată de zugrav în altar, în dreapta uşilor diaconeşti, nemulţumirea acestuia
este clar mărturisită:
„Supt stapânirea pre ÎnăNatului Împărat al Austriei Francisc IosifC(ra1) fiind

arhiereu Excelen,tia sa d.d. Andrei Baron de Şaguna iară protopop reverendisimul
domn Ioan Ţipeiu şi fiind paroh comunei Ioan Breaz (Junior).
Încă inceputul acestui lucni sau făcut fiind incă in via,tă vreadnicul de pomenire
răpousatul preot Ioan Breaz- (Senior) această tamplă săi fie spre aducere prea aminte
la acest părinte pe11tn1 zelul şi râvna ce avea cătră Împodobirea S(finte1) bisearic1~
numai prin indcmnarca dânsului sau pus in lucrare pre lângă toata intriga comunală
pentni acest laborament.
17
ANDJA, Prot. Ort. Sebeş, acte înregistrate, dos. 135/1854, f. 2r-v.
JHANDJA, Prot. Ort. Sebeş, acte înregistrate, dos. I 35/1854, f. I. Episcopul citase din propria sa carte,
"Elementele dreptului canonic", publicată la Sibiu, în ace laş an; prevederile paragrafului 74, alineatul
3: "Nu pot [presbiterii] ei face încredinţarea sau predarea acelor care după întelesul poruncilor
bisericeşti, mai cu seamă de la al 1-lea până la 6-lea, se cuvin puterii arhiereşti, precum sâni: tipicul,
cinul rugăciunei la slujbele sfinţite, precum şi chipul, limba şi tipul rugăciunilor" (Şaguna 1854,
103).
1
YANDJA, Prot. Ort. Sebeş, acte înregistrate. dos. 15011854, f. I.
366
Asemenea şi laborantul. pre Mngă muftii dcsonornrca dânsului din partia

comunc1; În timpul acestei lucrăn; voind ca dcprcmcmoric acest lucru fiind din w::,.
Ioan Morariu Pictor, Octombrie 1856 ".
Susţinătorul său murise, unnaşul acestuia, fără chemare către tagma preoţească,
dezinteresul comunităţii pentru cheltuielile necesare împodobirii bisericii, un efort
financiar prea greu pentru o comunitate săracă, au determinat această izbucnire a
zugravului, dezamăgit de proprii consătcni. care nu i-au ştiut aprecia efortul şi talentul
artistic 40 •
Terminarea zugrăvirii tâmplei a fost anunţată protopopului Tipeiu atât de preotul
Lazului, cât şi de pictor care solicita ultima rată din suma cerută la încheierea
contractului. Se aştepta "rânduirea" unei comisii pentrn cercetarea picturii, în cazul în
care Şaguna nu accepta aprecierea făcută de directorul şcolilor, "consilieriul Dlu.
Pavelu Vasici", care găsise "cercetând mai de aproape zugrăvitura ca fiind conformă
ritului besericii nostre" 41 • Pentrn că Vasici relatase concluzia sa Episcopului, acesta
acceptă ca Ioan Morar să-şi primească banii: "[ ... ] fiindcă am auzit desigur că
zugrăvitura săvârşită de cătră zugravul Ioan Morariu e bună, să-şi mijloceşti a i se
plăti banii tocmiţi" 1 ". Un raport al unei comisii special alcătuită pcntrn verificarea
tâmplei din Laz ar fi fost desigur mai interesant pentru noi astăzi, decât ceva ··auzit".
Pentru episcopul Şaguna, ţinând cont că infom1aţia asupra corectitudinii picturii - faptul
că stilul promovat de biserica ortodoxă coincidea cu cel practicat de Ioan Morar - venea de
la Vasici, era suficientă şi lămuritoare totuşi asupra talentului pictornlui din Laz.
Ce anume s-a mai păstrat până la noi din tâmpla realizată de Ioan Morar între
1854 şi 1856? Biserica din Laz are astăzi un iconostas de lemn realizat recent, în
1990-1991, în timpul păstoririi actualului preot Ilic Haida (Anexa IV). Întreaga biserică
a fost pictată. Din vechile icoane pe lemn şi sticlă, doar patru pictate pe lemn de
Simion Poienaru se mai află astăzi pe tetrapoduri. Conform cercetătorilor Iuliana şi
Dumitru Dancu, "icoanele lui Ioan Morar din 1856 le-au înlocuit pe cele ale lui Simion
Poienaru din 1839"43 • În momentul pictării tâmplei bisericii din Laz, în patrimoniul
acesteia se aflau deja 45 de icoane- "icoane sunt preste tot 45, dintre carii patru sunt
mari" 44 • Cele patru icoane mari ar fi putut face parte dintr-un iconostas, dar care ar fi
fost raţiunea înlocuirii acestuia, după doar 15 ani?
Câteva documente din fondul Parohiei Ortodoxe Laz şi din cel al Protopopiatului
Ortodox· Sebeş conţin informaţii interesante, inedite referitoare la pictura lui Ioan
40
În pisanie Ioan Morar se numeşte "pictor", nu zugrav, titulatura din contract şi de pe piesele de până
la acea dată.
41
ANDJA, Prot Ort. Sebeş, acte înregistrate, dos. 142/1854, f. I ."Consilierul de şcoale" Pavel Vas ici a
călătorit prin Ardeal în 1856 inspectând şcolile româneşti (Lupaş 1909, 160).
41
ANDJA, Prot Ort. Sebeş, acte înregistrate, dos. 154/1854, f. I.
43
Dancu-Dancu 1975, 113; Necula 1978, 211; Stoica-Petrescu 1997, 327.
44 Numărul icoanelor din biserică este consemnat într-un inventar al averii bisericii întocmit după moartea
preotului Ioan Breaz, ANDJA, Prot. Ort. Sebeş, acte înregistrate, dos. 150/1854, f. 2.
367
Morar ~i a bisericii din Laz. Pc coperta unui Protocol parohial al Parohiei Ortodoxe
Laz se păstrcad1 o însemnare din anul 1905 a preotului Ioan Mihu, "un bun nepot al
vrednicului paroh Ioan Breaz", care enumeră lucrările care au avut loc în biserică sub
pf1storirca sa: "am continuat lucrările începute la 1853, adecă am angajat pc pictorul
H inţcscu ~i dupf1 curf1ţirea picturei fruntariului frumos am continuat cu pictura cupolelor
1Tirf1 spese din vistieria bisericii, ci numai prin contribuiri bcncvole" 4 \ Din informaţiile
oferite de preotul Mihu, în intervalul 1856-1905 în biserica din Laz nu au fost efectuate
alte lucrări de împodobire cu pictură. Cât a intervenit pictorul Hinţcscu prin acea
"curfiţire" este greu de precizat. Intervenţia sa, inclusiv asupra cupolelor bisericii a
trecut neobservată la Sebeş, nici un act referitor la lucrările din anul 1905 nefiind
înregistrat în registrele protopopiatului. Pc un Minei al lunii iunie din inventarul bisericii
Laz s-au consemnat lucrările efectuate în biserică la 1905, pictarea bisericii 4 ti şi
cumpărarea clopotelor: ''Din I iulie 1905 au sositu preotulu nostru ales Ioan Mihu în
parochia Laz şi îndată s-au pictat sfânta Biserică şi s-au procurat clopote nouă şi turn
la străduinţa parohului au ajutat toţi creştinii cu daruri benevole în suma de peste
2000 coroane " 47 .
În 1921, într-o mică monografie cerută de Ministerul cultelorH, preotul Lazului
menţionează referitor la biserica pe care o păstorea: "Forma ca atare, stilul bizantin cu
cel gotic se combină. Zugrăvită a fost la anul 1854 prin pictorul Ioan Morar de origine
de aici" 49 • Un alt chestionar cerut de Consiliul Arhiepiscopesc al bisericii ortodoxe
române, din anul 1928, le solicita preoţilor informaţii precise asupra parohiilor şi
bisericilor. Slujitorul altarului bisericii ortodoxe din Laz, Partenie Colhon s-a conformat
şi a răspuns întrebărilor Consiliului. În legătură cu averea bisericii cu hramul "Adormirii
Maicii Domnului" şi a valorilor sale bisericeşti preotul consemnează: "Obiecte de
valoare artistică sunt câteva icoane şi o cruce, precum şi tâmpla bisericii lucrată de un
pictor cu numele de Ioan Morar, lucrată între anii 1842 şi 1856, de o valoare artistică
remarcabilă. Acest artist este din parohie de naştere şi de un talent extraordinar pe
timpul acela" 50 •
În starea actuală a bisericii doar o cercetare comparativă a stilurilor din
zugrăveala ce împodobeşte astăzi intrarea în altar poate duce la identificarea a ceea ce
a mai rămas din pictura lui Morar. Biserica a avut o tâmplă de zid - preotul Colhon
precizează "câteva icoane şi tâmpla" - şi aceea trebuie să fi fost pictată de Ioan Morar.
În contractul său zugravul spune doar că va picta în "coloare de uleiu, cu auritura şi
4
'ANDJA, Parohia Ortodoxă Laz, Protocol Parohial pe anii 1903-1960.
4
"întreaga biserică?
47
Dreghiciu 1983, 269. .
4
"Micile monografii trebuiau realizate la timp, altfel apăreau consecinţe pecunire, pierderea unei părţi a
congruei, a salariului de către preoţi.
'' ANDJA, Parohia Ortodoxă Laz, acte înregistrate, dos 20/1921, f. 4; chiar dacă nu toate informaţiile
4
sunt exacte, strădania preotului este totuşi de apreciat.

'
0
ANDJA, Parohia Ortodoxă Laz, acte înregistrate, dos 28/1928, f. 2.
368
inscripţiile", menţionează suma pentru care pictează tâmpla, dar nu şi numărul icoanelor
sau dacă este vorba de icoane, deşi· "auritura" ar putea însemna, nu doar fondul
icoanelor, al scenelor ce urmau a fi pictate, ci chiar o poleială, o aurire a scheletului de
lemn al unui iconostas. Urmărind termenii contactului şi indicaţiile episcopului
constatăm o preluare a indicaţiilor acestuia în totalitatea lui. Pentru zugrav acesta
trebuie să fi fost la primul său contract, la prima înţelegere scrisă pentru realizarea
unei lucrări.
Nici un document de până la 1950 nu menţionează tranformări ale tâmplei
bisericii din Laz, nici informaţii asupra materialului din care era constituită aceasta.
În 1990, Ilic Haida, preotul de astăzi al Lazului a montat scheletul de lemn al
iconostasului peste catapeteasma de zid. pc care a găsit-o împodobită la acel moment,
cu pictură. Tot atunci s-a intervenit - reintervenit? - asupra timpanului de deasupra
iconostasului de lemn cu reprezentarea "Botezului lui Iisus")! şi a ''Rugăciunii din
grădina Ghetscmanii", astfel încât din ceea cc a pictat Ioan Morar la 1854-1856, sigură
a mai rămas doar pisania de la intrarea din altar (Anexa V). Pictura de pe intradosul
arcului triumfal, ce leagă naosul de pronaos, cu reprezentările patimilor: "Cina cea de
pre urmă", "Când l-au prins", "Când l-au dus la Anna Arhiereul", "La Caiafa", "La
Pilaf', "Când l-au bătut", "Când l-au înfipt pe cruce", "Punerea în mormânt", "Învierea
lui Iisus", înconjurate de un chenar alcătuit din trei benzi colorate cu negru, galben şi
argintiu, cromatica alcătuită din culorii vii, deschise, clementele arhitectonice,
reprezentarea ultimei cine a lui Iisus, alături de apostolii săi după iconografia întâlnită
în icoanele pc sticlă ale Lazului, inscripţiile cu chirilice foarte îngrijite, asemănătoare
pisaniei din altar ar putea atribui aceste scene lui Ioan Morar. Să fie aceste scene
realizări ale zugravului, ulterioare pictării tâmplei? Dezamăgirea exprimată în pisania
din octombrie 1856, face greu de crezut o revenire cu o nouă comandă în biserica
natală. În lipsa unor date documentare certe este greu de identificat, cu certitudine,
autorul ciclului patimilor de pe intradosul arcului triumfal. În starea actuală a lăcaşului
de cult, aceasta pare a fi suprafaţa cu cea mai veche pictură păstrată în interiorul
bisericii din Laz.
Nu cunoaştem încă activitatea lui Ioan Morar dintre anii 1856 şi 1859, nefiind
deocamdată identificate piese semnate în acest interval. În 1859 îl întâlnim din nou în
actele Protopopiatului Ortodox Sebeş. În luna decembrie a acestui an, credincioşii
bisericii ortodoxe noi din Sebeş - biserica cu hramul "Învierea Domnului", construită
între anii 1819 şi 1828 - hotărăsc să-şi zugrăvească şi aurească tâmpla. Scheletul de
lemn al iconostasului fusese montat în biserica încă din 1826 52 , dar din motive financiare
j'Scena 1-a inspirat pe Partenie Poienaru, unul dintre zugravi Lazului, activ la sfârşitul secolului al
XIX-iea şi începutul secolului XX, care a pictat pe acelaşi spaţiu al bisericii din Dumbrava-Marga,
sat învecinat Lazului, 0 scenă identică, dealtfel conformă cu Enninile, ca număr de personaje şi cadru
natural.
2
j Stanca 1926: 14.
369
se întf1rziasc împodobirea lui cu icoane. La şedinţa comitetului parohial ale cărei

concluzii sunt trimise episcopului este prezent şi "zugravul loann Morariu din Lazu".
Intenţia sebcşcnilor, aşa cum rezultă din corespondenţa trimisă de protopopul Tipciu,
episcopului Andrei Şaguna era de a încheia cu zugravul un contract pentru pictarea
icoanelor, dacă "dânsul se simte în stare şi harnicu de a se apuca de acestu lucru marc
şi cu preţu". Ioan Morar acceptă oferta făcută de sebcşcni - "[ ... ]ne răspunse cum că
dânsul socoteşte a putea face destul dorinţei noastre". Preţul lucrului său era 3000 de
florini. Zugravul accepta ca banii să-i fie plătiţi în rate- "dânsul după împrejurări va
scoate totdeauna câte atâta din preţul zugrăvirii cât omenii să nu simtă mare greutate".
Nu talentul ai1istic, nici renumele nu au stat la baza alegerii de către comitetul parohial
al bisericii scbcşene a zugravului Ioan Morar. Protopopul Sebeşului motivează această
alegere: "zugravirea aceistca [a iconostasului] prin altu zugravu din afară m-ar costa pote
cu mult mai mult" 51. Se cere de la Sibiu "Arhiereasca îndreptare "asupra celor hotărâte la
Sebeş, dacă Şaguna este de acord cu zugravul, dar şi eliberarea a 2000 de florini din fondul
lăsat pc seama bisericii de fostul episcop, originar din Sebeş, Vasile Moga.
Alegerea lui Morar de către obştea sebeşeană, dincolo de raţiunile financiare
invocate de protopop, demonstrează totuşi o recunoştere artistică a acestuia, cel puţin
la nivel local. La Sibiu însă, studiile sale vieneze - dacă acestea sunt sigure! - nu erau
cunoscute, cum nu erau nici realizările sale artistice de până atunci din bisericile
modeste ale Văii Sebeşului. Văzut doar ca un modest meşter rural, simplu iconar pe
sticlă, Ioan Morar este refuzat de Şaguna. Protopopului nu i se mai pun condiţii, nu i
se mai fac recomandări cu ton imperativ în legătură cu termenii contractului, ci i se
cere respectarea procedurilor care trebuie urmate într-o asemenea situaţie: intenţia
zugrăvirii tâmplei trebuie publicată în Telegraful român, iar zugravul ales prin selectarea
mai multor oferte. Şaguna îşi motivează refuzul: "Voi vă înşelaţi dacă gândiţi că 3000
fl. nu e mult pentru zugrăvirea şi auritul, ce cere zisul zugrafu; preţul acesta după
convingerea mea este destul de mare, căci ştiu desigur că, după puţini ani iconele care
le-ar face Morariu vor pierde din frumuseaţa lor, colorelc vor cădea despre icone şi
făţelc lor vor arăta a tablă de sminteală, dar nu icona vreunui sfânt, care să ridice pre
creştinul spre evlavie " 54 . Vine totuşi şi cu o sugestie, de care protopopul nu putea să
5
~ANDJA, Prot Ort Sebeş, acte înregistrate, dos 202/1859, f. I.
54
ANDJA, Prot Ort Sebeş, acte înregistrate, dos. 209/1859, f. I r-v. Numărul 65 din I 853 al ziarului
Telegraful român, înfiinţat de Şaguna, găzduise un articol al poetului Andrei Mureşan, referitor la
icoanele pc sticlă. Aprecierile poetului sunt negative, icoanele pictate pe dosul sticlei fiind considerate
„monstruoase şi sperietoare de pruncii cei mici". Cititorii ziarului sibian erau îndemnaţi să-şi „îndrepte
niţel gustul în ceea ce priveşte pictura şi să nu se facă de batjocură în faţa unor popoare cultivate"
(Irimic 1965, 570). Într-o perioadă în care distincţia dintre icoanele unui centru sau altul nu exista,
toate fiind considerate „niculene", Şaguna merge pe aceeaşi linie a opoziţiei împotriva acestui gen de
pictură. Opinia sa este aceeaşi cu a altor feţe bisericeşti care se opun colportajului dincolo de munţi.
Episcopul Calinic de la Râmnicu Vâlcea confiscă marfa adusă de patru iconari transilvăneni, cerând
Ministerului Cultelor din Bucureşti, măsuri împotriva acestora. spunând că aceste imagini pricinuiesc
.,sminteala poporului împuţinând evlavia către cele bisericeşti" (Meteş I 964, 754).
370
nu ţină seama- "Prea Cinstia Ta poţi lăţi lucrul acesta al bisericii vostre prin cunoscuţii
tăi din Braşov, unde acum de curând doue biserici sau zugrăvit şi a te pune apoi în
coînţelegere cu vreunul din zugrafii renumiţi de acolo" 55 .
Data plecării lui Ioan Morar din Laz, la Sălişte nu este certă. Este sigur doar că
în 1859 se mai afla în Laz. Un portret de bărbat pictat în ulei pe panou de lemn, aflat
în patrimoniul Muzeului Municipal "Ion Raica" din Sebeş (inv. nr. I 00) a fost
achiziţionat de la Săsciori, satul învecinat Lazului 56 . Nici pe stratul pictural, nici pe
dosul tabloului nu apare o semnătură sau datare de autor. Doar o etichetă de pc spatele
panoului de lemn, atrage atenţia asupra personajului reprezentat şi a autornlui acestui:
''Portretul lui Damian Moga sen[ior] din Săsciori, lucrat pc lemn după natură, de Ioan
Morariu din Laz la an 1860. Expunătorul: Ilic Moga, paroch din Săsciori"" 7 (fig. 5).
1mbrăcat în haine ţărăneşti, de sărbătoare, cu cămaşă, pieptar şi cojoc de oaie
specifice zonei, cu capul gol, cu plete brunete, puţin grizonatc, tabloul îl reprezintă pe
Damian Moga ca pe un bărbat cu trăsături puternice, bine proporţionate. Un început
de calviţie îi măreşte fruntea şi îi lumineaza faţa de om sănătos, de la ţară. Fiind vorba
de o reprezentare masculină, p011retul a fost realizat într-o cromatică redusă. Predomină
albul costumului, puţin verde a fost folosit la broderia cojocului, negrul şi câteva
nuanţe de maro, culoare care alcătuieşte şi fondul tabloului, sunt variantele cromatice
la care a apelat pictorul din Laz.
Cine era acest personaj care seamănă mult, dacă excludem veşmintele ţărăneşti,
cu portretele de primari realizate mai târziu de Sava Henţia? Damian Moga era în
1860 curatorul biserici ortodoxe din Săsciori şi un reprezentat de seamă al obştii, un
om credincios şi cu stare materială foarte bună. Din februarie 1860 datează o scrisoare
a protopopului de Sebeş către Episcopul Şaguna, prin care îl informează despre o
suplimentare a lefei învăţătorului din Laz cu 50 de florini. Banii proveneau dintr-o
donaţie. Curatorul bisericii din Săsciori lăsase pe seama bisericii un fond de 7000 de
florini, din dobânda acestuia putându-se creşte salariul învăţătorului "spre a ajutora şi
înlesni după putinţă creştere a tinerimei şi propăşireai" 58 . Gestul săscioreanului este
''ANDJA, Prot. Ort. Sebeş, acte înregistrate, dos. 209/ 1859, f. I .Zugravul ales pentru pictarea tâmplei
a fost Constantin Lecca, Rustoiu 2004, 503-524.
'hSăsciorul este centrul comunei de care aparţine actualmente Lazul. Tabloul s-a aflat o perioadă în
posesia Luciei Opincariu, probabil o urmaşă a celui reprezentat, care l-a donat apoi Muzeului din
Sebeş.
' Dancu - Dancu 1975, 113, menţionează că acest tabloul este semnat şi datat 1862.
7
' ANDJA, Prot Ort. Sebeş, acte înregistrate, dos 52/1860, f. I. Unul dintre cei cinci copii ai curatorului,
8
cu acelaşi nume, a fost paroh al Săsciorului. În I 857, pentru că se recăsătorise, Şaguna îi primeşte
demisia, iar „preotul bigam nu mai are voe a sluji nici o slujbă preoţească ci are a se purta ca un
mirean, dând poporului în tote slujbă bună" (ANDJA, Prot. Ort. Sebeş, acte înregistrate, dos.151/
1857, f. I). La 1860 Damian Moga, preotul bigam, avea 40 de ani (în Protocolul morţilor, la anul
1888, este înregistrată vârsta de 68 de ani.) Starea de bigamie în care se afla ar fi permis reprezentarea
acestuia în alte veşminte decât cele preoţeşti, dar vârsta modelului lui Ioan Morar este mai înaintată,
iar precizarea de pe eticheta tabloului - ,,Damian Moga Senior", confinnă reprezentarea curatorului,
nu a fostului paroh.
371
apreciat de Şaguna: "Prea Cinstia Ta să vesteşti mărinimosului bfirbat, binecuvântarea

arhierească spunându-i că răsplata faptei sale va fi o cunună neveştejită de sus, care
va străluci nu numai pc creştetul lui, ci spre următorii lui, tot crescând cu luminarea
obştei ajutată de bunătatea lui"~' •
1
În aceste împrejurări trebuie să fi fost cerută comanda pentru portret de către

Damian Moga. Curatorul avea şi resursele financiare necesare pentru a-şi permite
imortalizarea sa, dar şi motivaţia morală, ca vrednic credincios al bisericii şi mai ales
ca ocrotitor al şcolii satului natal. După trăsăturile din tablou, curatorul avea pe atunci
în jur de 60 de ani 6°, o vârstă onorabilă şi onorată prin gestul său. Tabloul a fost expus
la expoziţia "Astrei" din 1905, atrăgând atenţia în mod deosebit" 1•
În 1860 Ioan Morar pictează şi o icoană pentru biserica ortodoxă din Pianu de
Sus, reprezentând-o pc Maica Domnului cu Pruncul. Este o icoană cu influenţe catolice
certe, care susţine studiile vieneze ale lui Ioan Morar. Mama lui Isus este reprezentată
bust, cu Isus copil pe braţul stâng, în mâna dreaptă, cu care binecuvâtează ţinând o
floare albă. Faţa rotundă, cu obraji plini, cu trăsături frumoase - nas drept, ochi căprui
senini, gura mică - închipuiesc o Marie fericită alături de fiul ei, neprevestind nimic
din momentul Răstignirii. Pe fondul albastru deschis al icoanei, zugravul s-a semnat
simplu, cu litere chirilice negre "Ioan Z[u]gr[a]v", renunţând a-şi mai susţine
apartenenţa la satul natal Laz (fig.7).
Icoana de la Pianu de Sus" 2 este ultima piesă a creaţiei lui Ioan Morar identificată,
cel puţin deocamdată, pe teritoriul judeţului Alba, ca pictor al Lazului. Va pleca la
Sălişte, datorită concurenţei exercitată aici de familia Poienaru, "unde nu se cunoaşte
un zugrav pe sticlă'' 6 \ din alt motiv, poate o căsătorie cu o sălişteancă ori chiar pentru
a nu mai fi comparat cu iconarii pe sticlă, comparaţie care nu îi aducea decât prejudicii.
Fetele sale Emilia ( 1861-1931) şi Elisabeta ( 1866-1939)6-1 nu au fost înregistrate în
Protocolul botezaţilor bisericii ortodoxe din Laz, probabil ele s-au născut în SălişteM.
Data plecării sale din Laz este aproximativă. În icoana pictată la 1860 nu mai este
menţionat faptul că este din Laz, deci plecase din satul natal şi nu se înrădăcinase încă
în satul de adopţie. După Gheorghe Pavelescu, Morar s-ar fi stabilit în Sălişte abia din
187066 •
59
ANDJA, Prot Ort. Sebeş, acte înregistrate, dos. 66/ I 860, f. I
60
Din colecţia de Registre de stare civilă păstrate în cadrul ANDJA, nu putem afla vârsta lui Damian
Moga. Protocolul morţilor din Săsciori s-a păstrat doar cu înregistrările de la 1869. Probabil curatorul
a murit până la această dată, pentru că nu apare în acest registru.
61
Ghibu 1905, 486: "chipul unui ţăran din Laz, probabil portretul popii Breazu din Laz" (apud Pavelescu
1998, 195). Preotul Ioan Breaz a fost pictat în straie preoţeşti, nu ţărăneşti.
62
1coana nu se mai află în patrimoniu bisericii din Laz, ci în colecţia Arhiepiscopiei Ortodoxe de Alba-
Iulia, inv nr. 2; menţionată de Hârdălău 1978, 502. Dancu-Dancu 1975, 113.
6
'Dancu-Dancu 1975, 113.
64
")Purcar 1997, 625; Rustoiu 2002, 217.
""Pavclescu 1998, 195.
372
Din cei cincisprezece ani de activitate artistică desfăşurată la Laz, de la Ioan

Morar s-au păstrat doar icoane şi tablouri realizate în ulei pc panou de lemn sau pe
zid. Nici o icoană pc sticlă semnată şi datată de zugrav nu a fost încă identificată pc
teritoriul judeţului Alba sau în bisericile de pe Valea Sebeşului. Dacă a pictat icoane
pe sticlă şi la Laz, în stilul caracteristic acestui centru, nefiind semnate, aceste icoane
sunt imposibil de identificat. Este totuşi greu de crezut că ar fi rezistat unei simple
şablonări, fără a aduce ceva personal în pictura pc dosul sticlei. La Sălişte se ştie că a
p,ictat şi pe acest material fragil 67 . Şi aici însă, în lipsa unor exemplare datate, activitatea
sa de iconar pe sticlă este greu de urmărit. Astfel de icoane, nesemnate, i-au fost
atribuite "prin tradiţia orală şi deducţie" de către cercetătorii Iuliana şi Dumitru Dancu.
Pictura pe sticlă a lui Ioan Morar este considerată "fastuoasă, somptuoasă, atât prin
colorit, cât şi prin desenul liber, agitat, dar destul de sigur în caligrafiatul elementelor
de decor şi al detaliilor ornamentale. Aurul ocupă o marc suprafaţă din economia
cadrului [ ... ] În icoanele lui Morar, chenarele sunt compuse din ornamente tipic baroce,
în auriu şi alb, iar ramele apar invariabil colorate în roşu şi prevăzute cu nişte grătare
negre cuprinse între paranteze, amintind împletitura spetezelor de scaune de stil
rococo "liX. Roşul garance şi verdele de China este specific lui Ioan Morar şi familiei
sale din Mărginimea Sibiului 69 . Printre temele abordate de Ioan Morar în pictura pe
sticlă se află "Judecata de apoi", alcătuită după "forma" preluată de la iconarii din
Laz, "Cina cea de taină", cu apostolii adunaţi de-a lungul mesei, într-o singură latură,
"Maica Domnului cu Iisus Copil'" 70 , Sf. Ilie, Sf. Nicolae, Sf. Haralambie, Deisis, Sf.
Ioan Botezătorul7 1 • O icoană reprezentând o temă iconografică foarte complexă -
"Cei trei Ierarhi, Sfânta Treime şi Încoronarea Fecioarei", atribuită lui Morar şi
Mărginimii Sibiului fost identificată într-o colecţie particulară din Bucureşti 72 .
Ca pictor de zid, lui Ioan Morar îi sunt atribuite un număr apreciabil de biserici:
Săcărâmb ( 1860), Balomir, Buci umani (lângă Abrud), Ocna Sibiului, Galeş, Gruiu 7-\
şi Brata (1873), Poiana, Vinerea, Pianul de Sus, Cristian, Apoldu de Sus 74 .
La Sălişte Ioan Morar şi-a continuat activitatea de portretist. După 1870 şi
până la sfârşitul vieţii a realizat o serie de portrete interesante, executate după fotografii
sau după natură, care imortalizează câteva figuri din trecutul apropiat al Săliştei, precum
67 Dancu-Dancu 1975, 113; nu se precizează în ce colecţii au fost identificate icoane pe sticlă pictate de
Ioan Morar pe acest suport.
6
KDancu-Dancu 1975, 113.
69
lonescu 1994, 53.
70 În registrul inferior al icoanei apar cei trei sfinţi sub capiteluri înflorate (Dancu-Dancu 1975, 114 );
capitel înflorat întâlnim şi în icoana pe lemn semnată de Ioan Morar la 1845, din patrimoniul bisericii
Dumbrava Marga (com.Săsciori, jud. Alba). Dancu-Dancu 1975, 113-114. ·
71
Dancu-Dancu 1975, 113-114.
72 Ionescu 1994, 52; este singura reproducere a unei icoane pe sticlă atribuită lui Ioan Morar.
BPictarea bisericii din Grui la 1873 este menţionată şi de Dancu - Dancu 1975, 114. Ştefan Meteş îi
atribuie lui Ioan Morar pictura bisericii din Brat, Meteş 1964, 748.
74
Pavclescu 1998, 195.
373
şiport un şi chipuri de ţf1rani" Tot acolo a pictat câteva cruci de piatră situate la
întret,îierca drumurilor, precum cele de la Brata sau crucea Rodeanului, de la intrarea
în comună. Crucile au fost reITicutc <le fiicele sale Emilia şi Elisabeta Morariu 7 <•_
Piesele realizate <le Ioan Morar pc teritoriul judeţului Alba, demonstrează fără
echivoc talentul artistic al acestuia. S-a născut este drept într-un sat care nu era străin
de meşteşugul zugrăvirii de icoane, dar cât de mult a reuşit să-i depăşească pc iconarii
din Laz!
Identificarea pieselor realizate după stabilirea sa la Sălişte, precum şi a unor
noi informaţii documentare în legătură cu acest zugrav, devine o necesitate pentru o
meritată includere în rândul pictorilor ardeleni ai secolului al XIX-iea.
Este incert momentul părăsirii satului natal. Poate alegerea unei alte destinaţii
- opţiunea cel puţin pentru o atmosferă urbană - i-ar fi fost mai favorabilă parcursului
artistic. Raţiunea alegerii satului din apropierea Sibiului a fost totuşi, credem, una
personală, dar faptul că şi-a continuat şi acolo activitatea, cu aceleaşi mijloace artistice,
înclină spre existenţa la Salişte a unui mediu care i-a fost în în cele din urmă prielnic.
APAINTER OF LAZ, IOAN MORAR
SUMMARY
Born in a village renowed for its icon paintings, especially on glass, Ioan Morar
turns oul to distinguish himself from the traditional style right from the beginning of
his professional career. Talented and given the opportunity to study art in Vienna by
the village priest who provides the financing, the icon painter from Laz soon becomes
a well-established artist.
His artistic activity begins in 1845 when he paints an icon on wood for the
church in Dumbrava-Marga (Sasciori, Alba). Until 1860 he continues to paint for the
churches along the Sebes Valley - the ones in Rachita ( 1850), Laz ( 1854-1856), Pianu
de Sus ( 1960). Two portraits he paints in 1854 (the portrait of priest Ioan Breaz from
Laz) and in 1860 (the portrait of Damian Moga from Sasciori) are proofs of his
academic traning.
After 1860 he moves to Saliste (Sibiu county) where he continues his career as
a glass and portrait painter.
Translated by ALEXANDRA JACOBSEN
nPavelescu 1998, 195.

7
''
374
BIBLIOGRAFIE
Dancu 1965 - Dancu Dumitru, Cinci generaţii de iconari În comuna Laz,

în Arta plastică, anul XII, nr. I O, Bucureşti, 1965, p. 498-503.
Dancu-Dancu 1975 - Dancu Iuliana, Dancu Dumitru, Pictura ţărănească pe sticlă,
Bucureşti, 1975.
Dionisie din
Fuma 2000 - Dionisie din Fuma, Cartea de pictură, Bucureşti, 2000.
Dreghiciu 1983 - Dreghiciu Doina, Cartea românească veche de pe Valea
Sebeşului (lll) (Catalog), în Apulum, nr. XXI, 1983, p. 263-278.
Fleşer 2004 - Fleşer Gheorghe, Biserica "Adonnirca Maicii Domnului"
din Cărpiniş - un monument care şi-a păstrat originalitatea,
în Apulum, XLI, p. 459-454.
Ghibu -
Mircioiu 1985 - Ghibu Octavian O., Mircioiu Crişan l., Repere privind viaţa
lui Picu Pătruţ, în Picu Pătruţ miniatură şipoezie, Bucureşti
1985, p. 32- 59.
Hârdălău 1978 - Hârdălău Gelu Mihai, Noi date privind activitatea unor
zugravi din centrul Laz, în Apulum, nr. XVI, 1978, p. 498-504.
Hârdălău 1981 - Hârdălău Gelu Mihai, Zugravi din secolele al XVIII-iea şi
al XIX-lc,1 În jude.tul Alba, în Apulum, XIX, 1981, p. 395-414.
Ionescu l 994 - Ionescu Adrian S ii van, Meşten~ teme iconografice şi analiza
estetică a pictunipe dosul sticlei cu mijoacc/e criticii de artă,
în Revista muzeelor, nr. I, Bucureşti, 1994, p. 35-55.
Irimie 1969 - [rimie Cornel, Pictura populară, în voi. Arta populară
românească, Bucureşti, 1969, p. 476-479.
Iorga 1906 - Iorga Nicolae, Studii şi documente privitoare la istoria
roma111Jor, XIII, Bucureşti, 1906.
Lupaş 1909 - Lupaş Ioan, Mitropolitul Andrei Şaguna. Scriere
comemorativă, Sibiu, 1909.
Meteş 1964 - Metcş Ştefan, Zugravii şi icoanele pe hârtie (xilogravuri-
stampe) şi sticlă din Transiivania, în Biserica Ortodoxă
Română. nr. 7-8, 1964, p. 730-774.
Necula 1978 - Necula Marcela, Un ansamblu de picturâ al zugravului
Simion de la lina, în SCIA, tom 25, 1978, p. 210-219.
Pavelescu 1942 - Pavelescu Gheorghe, Contribuţ1ipentru cunoaşterea picturii
pe sticlă la româmi din Trans,lvania, în Apulum, nr. I, 1939-
942, p·. 285-295.
Pavelescu 1943 - Pavelescu Gheorghe, Un caz de creditate artistică Fn mediul
rural, în Sociologia românească, nr. V, 1943, p. 206-21 O.
375
Pavelcscu 1998 - Pavclcscu Gheorghe, Pictura populară din Mărgimmca

Sibiului, în voi. Ethnos. Studii de clliografie şi folclor, l,
Sibiu, 1998. p. 190-196.
Porumb 1998 - Porumb Marius, Dicţionar de pictură veche românească din
Transilvania (sec XIII-XVIII), Bucureşti, 1998.
Purcar 1997 - Purcar Ioana, Rectificări asupra cronologici zugravilor din
Laz, în Apulum, XXXIV, p. 621-628.
Rustoiu 2002 - Rustoiu-Purcar Ioana, "Zugravii din Laz (jud.Alba) În surse
arhivistice", în Patrimonium Apulense, II, Alba-Iulia, 2002,
p. 199-229.
Rustoiu 2004 - Rustoiu Ioana, Constantin Lccca, pictorul iconostasului
bisericii <Învierea Domnului> din Sebeş, în Apulum, XLI,
2004, p. 503-521.
Sigmirean 2000 - Sigmirean Comei, Istoria fonnăni intclectualită{1iromâneşti
din Transilvania şi Banat in epoca modemă, Cluj-Napoca, 2000.
Stanca 1928 - Stanca Radu, Biserica ortodoxă din Sebeş, Cluj, 1928.
Stoian 1994 -Stoian Ioan, Dic,tionar religios, Bucureşti, 1994.
Stoica - Petrescu 1997 -Stoica Georgeta, Petrescu Paul, Dic,tionar de artă
populară românească, Bucureşti, 1997.
Şaguna 1854 - Şaguna Andrei, Elementele dreptului canonic, Sibiu, 1854.
Tatai-Baltă 2003 - Tatai-Baltă Comei, Reprezentarea Slăntului Damaschin in
Octoihunle romaneşti vechi~ în voi. Interferente cultural
artistice europene, Blaj, 2003, p.13-30.
376
('I
Ol
"' a:i
·c: ...
r ~~
"' ,
...
~
a:i
Eo
I-
;~
<( ...
~a,
~ ·- M
>~ ...(0
a, (O
c: M
'-
...
re, a:i
~
- ~ re,~
~ '-
C: M
C: a:i
o
~ <( e
re,
·c:
~ '-
8
+
re,
E
-
{=. ...
re, .....
'- EM
oa:i
t- ...
a,
- ·- Ol
:'.jc-,i
CI) a:i
<( ..... . N
JJC?Dr--
- .8 ~a:::_
C u,
iii=.;,!~
~
... . .
- .... - ... ...j
'- C'CI N
o 00
.., ....
= cn :::
- ·- ~
E .-
w
an"'
Ir--
l-
~..,
a,
g,N
co
CIO
... O>
~
· - a:i
c'.3---
Anexa I. Genealogia familiei de zugravi Morar.

The genealogy ofthe glass painters Morar.
377
PATRIMO~IUM APVULENSE
A DJ , Proto popi at ul Ortodox ebeş, acte înregistrate, dos. l 17/18 54, f. l.
Anexa II. Corespondenţa protopop-episcop referitoare la zugrăvire·a tâmplei bisericii din

Laz. Contractul încheiat de Ioan Morar cu comunitatea Lazului.
The correspondence between the protopope and the bishop about the painting of
the iconostasis of the church in Laz. The contract signed between Ioan Morar and
the community of Laz.
378
ANDJA, Protopopiatul Ortodox Sebeş, acte înregistrate, dos. 135/1854, f. 1.-2r. v.
Anexa II
379
AN DJA, Protopopiatul Ortodox Seb eş , acte înregi strate, dos. 135/ 1854, f. 2. r.-v.
o t7/ J
Vt. tr.H.•o/a.R..rrz I
/,-'~,.., /4";/' & ,N <.Arc.- f6--<.. ·e..,..,e7' ,._,,..,._,/7...,ţ'
.l{,ţ ~ ,. 7 .._/ ,a_,,_ -~ ,.,.7 .. ,.. - ,,,_~,, ~ ,.,.,_,
/,9,._, e,~ r?,'~.r---:1/ 72Z.vn.~ t?~-;-J
d:rj-,,. ~i. ~,{;/2',,_,f ,,. oc/-J.-.J d.
1 A~,_.,....,,,.~
~ K.-.< r , , · t/~, . ~---

✓-- t';.,:'•~ -,._,,'i':-:~,,/
:,,,t_tf!/ '·· ~ - ~~-b-,_,,_ ~ ,..;'L, ă,.._~, ~&,-.
,--J"~L /o/,._,..__ ~.--uzv.J /.:-#7_,._.,._;1,
·d-R..,,,~r3 tFr ,,.-..-,c,.;fL--- .A',..,..,,,_.,;}/·7 :

/,t_p., n, ~-"r4--- -~, ~~ ~A./~ .,/f,,_
1/U~ cP ,:. ~--4, ..i!Jâ:b,..-~ ~-----~~
~ . 4-_~.-i,r.dc:J}'?;Jo/eft' ,,,!~ tF'.t-K-L-,t'Î4'l •
.:/;-,,,,J d cg:_,~-2:.,._ -,: 'J'-~-, ff, i7't,.
~?_.,,, :a,,L- -;/>7~~'~, <2,_,,_ ~ .,,,. ~
.tyJ. ~~~~ .__,.o/-c:,,__,, ,,,;,r-· cl"f,rnt ..."°~•
~o/:...,..r%oc. 'M,.._,.,. PN, " ~, vÎo:r.r-::,,-7 --

'& .o/ ~ :· o/·?f",._#'.._. i!!Zt.i:~--= d,...~6'.·
~..... A~,._ C,,,._,._ _., /-'L4.,._ ere.,, vf,,,....,._,,,
-Z::U,~--~ -a ~~ - VtÎ·/~'"•!'·V P.~-~ra✓~~
67-8 '1--'~~..,. ~;;.,.,~ c-11.r-- ~z..--
ANEXA II
380
ANDJA, Protopopiatul Ortodox Sebeş, dos. 142/1856, f. 1.

~JJ:1f.
a~./
p_ &..-.=--< -c:;;tk·-.FT .
p/)pţ[':
~
--::ţ-. ~
ANDJA, Protopopiatul Ortodox Sebeş, dos. 154/1856, f. 1.

ANEXA li
381
.•
-·
,1
I,
I
I
.
'
.·,. l'•
I
j
I '•
. I
I\ I
'îI \.
....~-.
1 •. -·
✓'
-'"t<.. ., .-·
~-lI - \ .•
. - -- ·- -- -- -·Okm 20
Anexa III. Harta de raspândire a pieselor semnate de Ioan Morar în jud. Alba.
The map of locations of different paintings signed by Ioan Morar in Alba county.
382
Anexa IV. Iconostasul actual al bisericii "Adormirea Maicii Domnului" din Laz.
The iconostasis of the orthodox church in Laz, "Assumption of the Virgin", in its
present appearance.
383
Anexa V. Pisania semnată în 1856 de Ioan Morar aflată, la intrarea în altarul bisericii
din Laz.
Inscription signed by Ioan Morar in 1856, which is located at the entrance of the
church altar in Laz.
384
Fig. l. '. 'Arhanghelul Mihail", icoană pe lemn din patrimoniul bisericii Dumnbrava - Marga,
semnată şi datată "Ioan Zugrav din Laz 1845".
"The, Archangel Michael", icon on wood from the patrimony of the church in
Dumbrava-Marga signed and dated "Ioan Zugrav (Painter) from Laz 1845".
385
Fig. 2. "Proorocul şi împăratul David", pictură pe strana bisericii din Răchita, senmată şi
datată " iulie în 22 anu 1850 Ioan Z[u]g[ra]v din Laz".
"The Prophet and David", painting on the pew of the church in Rachita, dated and
signed "July 22 nd year 1850 Ioan Z[u]g[ra]v from La z". '
386
Fig. 3. "Sfântul Ioan Damaschin", pictură pe strana bisericii din Răchita, datată şi semnată
"Ioan Z[u]g[ra]v din Laz 1850 iulie 22".
"Saint John from Damascus", painting on the pew of the church in Rachita, signed
and dated " Ioan Zugrav from Laz 1850 Jul y 22 nd ".
387
Fig. 4. Portretul preotului Ioan Breaz din Laz, ulei pe lemn, din patrimoniul bisericii Laz; pe
spatele suportului: "Cinstitul preot Ioan Breaz, în vârstă de 60 ani prin Ioan Morariu
din Laz Zugrav".
The portrait of pri est Ioan Breaz from Laz, painting in oii on wood from the patrimony
of the church Laz; on the back of the frame: "The honest priest Ioan Morariu from
Laz Painter".
388
Fig. 5. Portret de bărbat - Damian Moga din Săsciori , ulei pe lemn, Muzeul Municipal "Ion
Raica", inv. nr. 100, nesemnat, nedatat, atribuit lui Ioan Morar şi anului 1860.
Portrait of a man, Damian Moga from Sasciori; oil on wood, The Municipal Museem
"Ioan Raica", inventory no. 100, not signed, not dated, attributed to Ioan Morar and
the year 1860.
389
Fig. 6. "Maica Domnului cu pruncul", icoană pe lemn din Pianu de Sus, în colecţia
Arh iepiscopiei Ortodoxe de Alba Iulia, inv. nr. 2, semnată şi datată "1860 Ioan
Z[u]g[ra]v".
"The Virgin with the Child", icon on wood from Pianu de Sus in the collection of the
Othodox Archiepiscopate, inventory no. 2, dated and signed " I 860 Ioan Zugrav" .
390
Fig. 7. Semnături ale lui Ioan Morar dintre anii 1845- I 860.
The sig natures of Ioan Morar from 1845 to 1860.
391
MUZEOLOGIE - RESTAURARE -
CONSERVARE
VALORIFICAREA PATRIMONIULUI CULTURAL - NATIONAL

ÎN CADRUL CASELOR MEMORIALE "CRISAN" SI "VLAICU BÂRNA"
' ' '
DIN SATUL CRIŞAN (JUDETUL HUNEDOARA)
IOACHIM LAZĂR
În depresiunea Bradului, din Ţara Zarandului, pc malul drept al Crişului Alb,

se află satul Crişan, cu o bogată istoric, cc poartă numele lui Gheorghe Crişan,
conducător al răscoalei din 1784, alături de Horea şi Cloşca 1 • Satul Crişan a fost
amintit pentru prima dată, în documentele medievale, în anul 1439 2, sub numele Vaca.
În anul 1525, satul făcea parte din mareic domeniu al cetăţii Şiria 3 • de care aparţine
până la desfiinţarea sa în anul 1613. La această dată se afla în posesia soţiei nobilului
Ştefan Petnehazy4. În secolul al XVII-iea satul era aservit mai multor nobili din familiile
Gyulai, Farkas, Imrc, Nalatzi, Bethlcn şi Horvath 5 . Aici s-a născut, în anul 1732,
Gheorghe Crişan, cel de-al treilea căpitan al răscoalei ţăranilor din I 784, conduşi de
Horea, Cloşca şi Crişan 6 .
Deşi s-a stabilit, în urma căsătoriei, în satul Cărpiniş, de lângă Abrud, Gheorghe
Crişan va acţiona, în timpul răscoalei, în Zarand, unde convoacă adunarea de la
Mesteacăn din 31 octombrie 1784. El îndeamnă ţăranii, în urma incidentului din
satul Curechiu, să stârpească toţi nobilii şi după izbucnirea răscoalei conduce atacul
răsculaţilor asupra curţilor nobiliare din Crişcior, Brad, Ribiţa şi Mihăileni 7 • Alături
de el au participat la răscoală numeroşi locuitori din satul natal, între care amintim
numele lui Toma Bârna, Toma Buzdugan, Onu Lupei, Gabor Lupei, Truţ Marta, Ilie
Ianoş, Nicolae Manea, Gheorghe Lupei şi Ioan Tulea 8 .
După înfrângerea răscoalei, Gheorghe Crişan a pribegit îmbrăcat în haine de
cerşetor, încă o lună de zile după prinderea lui Horea şi Cloşca. A fost arestat, la 29
ianuarie 1785, şi dus la Alba Iulia împreună cu soţia şi fiui său. Din cauza tratamentului
inuman aplicat în închisoare şi pentru a scăpa de groaznica pedeapsă ce-i aştepta pe
conducători, Crişan s-a sinucis în 13 februarie 1785. A doua zi asupra corpului său
neînsufleţit a fost pronunţată sentinţa frângerii cu roata. Corpul său a fost dus la locul
1
Satul a primit numele lui Crişan în anul 1930.
2 Coriolan Suciu, Dicţionarul istoric al localităţilor din Transilvania. voi. I. Bucureşti, 1966, p. 176.
J David Prodan, Domeniul cetăţii Şiria la 1525. în AIIA, Cluj-Napoca, III, 1960, p. 13- 74.
4
Adrian Andrei Rusu, Mănăstirea Vaca, în Steaua, nr. 2/1993, p. 21-23.
5
Ioachim Lazăr, Eugen Pescaru, Crişan, un sat istoric din Zarand. Pliant. Deva, 2004.
6
David Prodan, Răscoala lui Horea, voi. I, Bucureşti, 1984, p. 447.
7
Ştefan Pascu, Revoluţia populară de sub conducerea lui Horea, Bucureşti, 1984, p. 230-246.
8
Ioachim Lazăr, Eugen Pescaru, loc. cit.
393
de supliciu unde dilăul l-a decapitat şi i-a despicat corpul în patru părţi. Capul i-a fost
pus în ţeap{1 la domiciliul său din Cfirpiniş, iar celelalte patru bucăţi au fost puse pc
roată, pentru înspăimantarca poporului, în localităţile Abrud, Bucium. Brad şi
Mihăilcni 9 • În semn de cinstire pentru memoria sa şi a luptătorilor ţărani căzuţi în
luptă în timpul răscoalei de la 1784, în anul 1930, la solicitarea locuitorilor de aici
satul Vaca a primit numele de Crişan.
La intrarea în sat, pc partea stângă a drumului comunal cc duce spre Dumbrava,
la locul numit "Mănăstire'', se află ruinele vechiului aşezământ monahal Vaca.
Mănăstirea Vaca a fost construită de către credincioşii ortodocşi din satele Ribiţa şi
Vaca, după cc nobilii din Ribiţa au trecut la Reformă împreună cu biserica ctitorită la
începutul secolului al XV-iea de către cnezii Vladislav şi Miclăuş 10 • Mănăstirea a
servit ca loc de închinare tuturor locuitorilor ortodocşi din cele două sate până la
Unirea unei părţi a românilor din Transilvania cu Biserica Romei. La mijlocul secolului
al XVIII-iea mănăstirea se afla într-o stare jalnică. Cu ocazia vizitei canonice întreprinse
în Zarand, în anul 1759, de către episcopul de la Blaj, Petru Pavel Aron, înaltul prelat
greco-catolic a însemnat: "Fiindcă şi noi inşinc cu prilejul acestei canoniccşti vizitaţii
cercetând mai sus numita mănăstire o am găsit aşa de grozăvită şi negrijită cât fără lacrimi
nimica am putut de acolo avea de bucurie, care lucru de jale vrednic arătându-l
poporenilor din Vaca şi Ribiţa şi îndemnându-i în domnul spre întemeierea acelui
bine de obşte, cu o inimă şi o voie, cu toţii s-au făgăduit că or sta în ajutor cu lucrători
şi cu cc or putea" 11 • La îndemnul său s-a încheiat un contract de reparaţie, la 19 februarie
1759, cu meşteml zidar Ioan din Zlatna, prin care s-a reparat mănăstirea şi s-au construit
şi 2 săli pentru şcoală 12 • În urn1a cercetărilor arheologice întreprinse la ruinele mănăstirii,
în anii 1990 şi 1991, Episcopia Aradului şi Hunedoarei a decis reactivarea mănăstirii,
sfinţirea pietrei de fundaţie a noului aşezământ monahal având loc la 29 iunie 1992.
Dar satul Crişan este şi locul de naştere a două personalităţi remarcabile din
domeniul culturii şi ştiinţei româneşti, poetul şi scriitorul Vlaicu Bârna ( 1913-1999) 13
şi geologul Viorel Bran a ( 1907-1998) 14 • Vlaicu Bârna s-a născut, în satul Crişan, la 4
decembrie 1913. Numele său de botez era Virgil-Victor 15 • Şcoala primară o frecventează
în satele Crişan şi Valea Bradului 16 • Apoi urmează cursurile Liceului "Avram Iancu"
9
Ştefan
Pascu, op. cit.. p. 379.
10
Silviu Dragomir, Vechile biserici din Zarand şi ctitorii lor în sec. XIV şi XV. în ACMIT, Cluj, I 930,
p. 246-264.
11
Iacob Radu, Istoria vicariatului greco-catolic al Haţegului, Lugoj, I 9 I 3, p. 369-3 7 I; Dcmetriu Radu,
Dieccsa Lugojului. Scmatism istoric, Lugoj, I 903, p. 4 7 I.
12
Ibidem.
13
Ioachim Lazăr, Vlaicu Bârna ( 1913-1999), necrolog, în Sargetia, XXVIl/2, I 997-1998, p. 755-757.
14
lbidem, In Memoriam Dimitrian-Laurenţiu-Viorel Brana ( 1907-1998), în Sargctia, XXVll/2, p. 743-
745.
Direcţia Judeţeană Hunedoara a Arhivelor Naţionale (în continuare DJHAN), Protocolul botezaţilor
15
satului Vaca (Crişan) pc anii 1889-193 I, p. 63.

16
Ioachim Lazăr, Vlaicu Bârna ... p. 755.
394
din Brad şi ale Facultăţii de Litere din Bucurcşti 17 • Vlaicu Bârna debutează, în anul
1934, publicând o scrie de poezii în revistele "Azi", "Viaţa literară", "Familia", ''Litere··
etc. I se acordă, în anul 1935, premiul "Ionel Pavclcscu" al Socicţăţii Scriitorilor
Români~ Debutează editorial în anul 1936, publicând volumul de poezii "Cabane
albe" 18 • In îndelungata sa activitate scriitoricească a publicat 21 de volume de poezie
19
şi proză . A condus o scrie de reviste între care amintim "Astra" (1941 ), "Astra nouă"
( 1942-1943 ), "Câmpia libertăţii" (1944 ), Viaţa nouă" (1942-1943). La 24 iunie 1998,
i se acordă, de către "Academia Carpatica" din Bucureşti. Medalia "Academia
Carpatica", pentru merite culturale excepţionale, împreună cu premiul "Cultura
Militans". Încetează din viaţă la 11 martie 1999, fiind înhumat, conform dorintci. în
cimitirul satului natal, alături de părinţii săi 20 .
Pentru cinstirea memoriei lui Gheorghe Crişan şi a ţăranilor din satul Vaca
căzuţi în timpul răscoalei, precum şi a activităţii pc tărâm cultural al poetului şi
scriitorului Vlaicu Bârna, în localitatea amintită au luat fiinţă două muzee memoriale,
Casa memorială Crişan şi Casa memorială "Vlaicu Bârna".
Casa memorială Crişan.
Din iniţiativa Muzeului judeţean Deva şi cu sprijinul Unităţii militare de vânători
de munte din Brad, în anul 1979, s-a reconstituit casa în care s-a născut căpitanul
răscoalei din 1784. Pentru reconstituire s-a folosit imaginea casei publicată în volumul
"Răscoala ţăranilor din Transilvania la anul 1784", de către profesorul Ioan Lupaş 21 •
Casa este compusă din 2 odăi având dimensiunea de 5 x 3,60 m, respectiv 3,70 x 3,60
m, o anexă ( cămară) de 3,00 x 3,00 m, prin faţa cărora trece un coridor lung de 13,80
m şi lat de 1,30 m. În sala de dimensiuni mai mici a fost amenajat un interior de casă
moţesc iar în a doua o expoziţie foto-documentară privind personalitatea lui Crişan,
rolul şi locul său în răscoala ţăranilor de la 1784. În anul 2004, cu ocazia împlinirii a
565 de ani de la prima atestare documentară a satului, a 245 de ani de la restaurarea
Mănăstirii Vaca şi a 25 de ani de la înfiinţarea Casei memoriale Crişan, expoziţia a
fost refăcută într-o concepţie modernă.
Prima cameră prezintă un interior de casă moţesc, însă mult îmbogăţit, faţă de
expoziţia iniţială, cu noi piese achiziţionate în anii din urn1ă. Se disting în mod deosebit
17
Maria Razba, Personalităţi hunedorene (sec. XV-XIX). Dicţionar, Deva, 2000, p. 51-54.
18
Ibidem.
19 Ibidem. Dintre volumele publicate amintim: "Brume" - poeme. Sighişoara, 1940: Idem. "Turnuri'",
Bucureşti, 1945; Idem, "Minerii din satul lui Crişan", Bucureşti, 1949; Idem, "Tulnice în munţi",
Bucureşti 1950; Idem, "Cerbul roşu", Bucureşti, 1956: Idem, "Romanul Caterinei Varga", Bucureşti,
1960; Idem, "Arcul Aurarii'', Bucureşti, 1962; Idem, "Când era Horia împărat", Bucureşti, 1962:
Idem, "Ceas de umbră", Bucureşti, 1966; Idem, "Cupa de aur", Bucureşti, 1970; Idem. "Corabia de
fum", Bucureşti, 1971; Idem, "Auster", Bucureşti. 1973; Idem, "Grăuntele timpului". Bucureşti,
1976; Idem, "Patria mea, plai al Mioriţei", Bucureşti, 1977; Idem, "Sandala lui Empedocle", Bucureşti,
1980; Idem, "Poligonul de tir", Bucureşti, 1984; Idem, "Monotonia metronomului'', Bucureşti, 1985;
Idem, "Cântec despre ţară", Cluj-Napoca, 1987; Idem, "Între Capşa şi Corso", Bucureşti, 1998.
20
Maria Razba, op. cit., p. 51-54.
21
I. Lupaş, Răscoala ţăranilor din Transilvania la anul 1784, Cluj, 1934, P· 84.
395
tindcclc cu motive geometrice. lucrate din câncpf1, precum şi mobilierul. O icoană

fcrccat:1 în argint. dcscopcritf1 în podul bisericii din sat, este adăpostită în noua expoziţie.
Sunt prezentate aici şi diverse obiecte de uz gospodăresc: blide, cancec, doniţe, căucc,
linguri de lemn, o sărăriţă, un lingurar, un dulap de colţ, o ladă de zestre bogat
ornamentată cu motive geometrice.
Concepţia expoziţiei din a două cameră a plecat de la ideea prezentării satului
sub genericul "Crişan, un sat istoric din Zarand".
Panoul I prezintă principalele obiective pc care turiştii ajunşi aici au ocazia să
Ic viziteze. Câteva date despre istoricul satului apoi prezentarea obiectivelor:
Mănăstirea actuală şi ruinele conservate ale vechii mănăstiri, Şcoala primară ridicată
în anul 1899 (azi demolată), Casa memorială "Vlaicu Bârna", Casa "Brana", Căminul
cultural "Viorel Brana", Şcoala primară "Vlaicu Bârna", Biserica ortodoxă şi cimitirul
ctc 22 .
Panoul II se referă la viaţa bisericească din satul Crişan şi vecinătatea sa. La loc
de frunte sunt redate aspecte privind activitatea vechii mănăstiri, ca loc de închinare
şi linişte sufletească, de promovare a cărţii bisericeşti în satele din Zarand, dar mai
ales ca loc de şcoală pentru copiii dornici de învăţătură 23 . Este menţionat numele
acelui călugăr Pahomie, care a lăsat pe o carte bisericească (Noul Testament de la
Bălgrad, 1648) următoarea însemnare: "Scris-am eu Monah Pahomie, în Mănăstirea
Vacii, văleat 1701. Mesiaţa noiembrie 21 zile'' 2~. Pe acelaşi panou este expus un mulaj
după cahla descoperită cu ocazia săpăturilor arheologice întreprinse la mănăstire în
anii 1990-1991 25 . Cahla cuprinde unnătorul text: "VALEAT 1676 PISAL OLAR IOAN
MESTER MESŢA MARTIE DENI 16", atestând puternicele legături dintre românii
din Transilvania şi cei din Ţara Românească.
După trecerea călugărilor de la Mănăstirea Vaca la Unirea cu Biserica Romei
cea mai marc parte a credincioşilor ortodocşi din sat şi-a ridicat o biserică din lemn,
distrusă în timpul revoluţiei din 1848 26 •
Între anii 1846 şi 1852 27 comunitatea a ridicat o biserică impunătoare care şi în
prezent domină aşezarea. Un valoros prapur tricolor a fost donat bisericii din sat, în
anul 1921, de către un grup de locuitorii stabiliţi în America. Pentru păstrarea acestui
valoros cadou, credincioşii Mihail Magdalina, Ioan Golda, Lazăr Gheorghe, Iezan
Nicolae, Niaga Lazăr, Indrei Dionisie, Avram Ioan Bcnz(inaru) şi Niţia Ioan, au
22
Vezi planşa I.
21
Vezi Planşa III.
24
Adrian Andrei Rusu, Ioachim Lazăr, Gheorghe Petrov , Mănăstirea Vaca, în Ars Transsilvaniae, II/
1992, p.145-167.
is Ibidem.
26
În anul 1760-1762, în sat existau 2 preoţi uniţi şi 115 familii ortodoxe (Cf. Virgil Ciobanu. Statistica
romnânilor ardeleni din anii 1760-1762, Cluj, 1926, p. 54 ).
:, DJHAN, Fond Protopopiatul ortodox Brad, Dosar I /1855, f. 74. Preotul Ioan Manea cerea, în vara
anului 1852, protopopului Iosif Başa să intervină la episcopul Andrei Şaguna pentru a pennite sfinţirea
noului lăcaş.
396
restaurat, în anul 1980, prapurul primit, ci păstrându-se şi astăzi, în bună stare, în

biserica parohială. Pentru cinstirea eroilor moţilor, a lui Horea, Cloşca, Crişan şi Avram
Iancu, un locuitor din sat cu numele Tănase Bârna a lucrat un steag pc care a pictat
numele lor şi a înscris cuvintele "Eroii neamului românesc", şi l-a donat biscricii 28 .
Panoul III cuprinde date referitoare la învăţământul din sat de la înfiinţarea
primei şcoli cc funcţiona pc lângă Mănăstirea Vaca şi până la reforma învăţământului
din 1948. Pentru ilustrarea acestei teme s-au executat copii color după documente
păstrate în arhiva parohială sau în fondul Protopopiatului ortodox Brad, din cadrul
Arhivelor din Deva. Menţionăm documentul referitor la Contractul privind repararea
Mănăstirii Vaca, încheiat în anul 1759, care prevedea ridicarea şi a două odăi pentru
şcoală 29 • Un alt document de marc valoare îl reprezintă înţelegerea preoţimii din Zarand
pentru ridicarea Gimnaziului din Brad, unde apare şi semnătura preotului Ioan Manca,
care contribuia, în numele comunităţii Vaca, cu suma de 50 florini 30 . Cu prilejul
inaugurării Gimnaziului din Brad, din anul 1869, reprezentanţii de frunte ai comunităţii
Crişan participă cu un falnic tricolor pe care era înscris textul "Trăiască Dr. J. Hodoşiu,
1869"31 •
Panoul IV este dedicat secolului al XVIII-iea, Secolul Luminilor, cum este
cunoscut în literatura de specialitate. Este secolul în care monarhi luminaţi ai Europei,
iau o serie de măsuri pentru adoptarea unui reformism modcrat 32 . În Imperiul habsburgic
primele reforme s-au adoptat încă sub Maria Tereza, fiind continuate de fiul său, Iosif
al Ii-lea. Printre măsurile adoptate amintim reglementarea raporturilor dintre iobagi
şi nobili, "Certa Puncta" ( 1769), "Edictul de toleranţă" ( l 781) şi "Patenta de desfiinţare
a iobăgiei" (1785).
O atenţie deosebită s-a acordat personalităţii lui Inochentie Micu şi acţiunilor
sale de susţinere a revendicărilor românilor în faţa reprezentanţilor Dietei ardelene 33 .
Pe acelaşi panou este redată evoluţia demografică a populaţiei satului Crişan, folosind~-
se datele cuprinse în conscripţiile din l 733 34, 1760-1762 3\ 1766 36 şi l 784-1787 . In
37
1764 se înfiinţează şi cele două regimente de graniţă româneşti, urmând a fi completate

cu noi unităţi. Anularea conscripţiei militare din anul 1784, va constitui una dintre
cauzele care au dus la declanşarea răscoalei conduse de Horea, Cloşca şi Crişan.
2
Vezi Planşa IV.
R
29
Iacob Radu, op. cit., p. 369-3 71.
30 DJHAN, Fond Protopopiatul ortodox Brad, Dosar I /1855, f. 191.
11
Vezi Planşa IV.
12 David Prodan, Supplex Libellus Valachorum, Bucureşti, 1984, p. 151-187.
31
Ibidem.
J• Augustin Bunea,Episcopul Ioan Inocenţiu Klein, 1728-1751, Blaj, 19_00, p. 360.
Js Virgil Ciobanu, Statistica românilor ardeleni din anii 1760-1762, Cluj, 1926, p. ~4.
Jb Statistica românilor ortodocşi din Transilvania din 1766, în Mitropolia Banatului, nr. 7-9, an. XXII,
iulie-septembrie, p. 535.
37 Danx Dezso, David Zoltăn, Az elso magyarorszăgi napszamlalăs, 1784-1787, Budapest, 1960.
397
Panounlc V, VI şi VII au ca tcmf1 principală marca răscoală din I 784. În plan

central sunt prczcntate figurile celor trei conducători, în copii lucrate în ulei după
t.Jblorurilc pictorului Johann Martin Stock ( 1746-1800). Scria documentelor şi a
imaginilor foto se deschide cu prezentarea planului vechii biserici din Mesteacăn,
cercetată de către profesorul Nicolae Edroiu 3H_ Sunt prezentate apoi imaginile bisericilor
din Curechiu, Crişcior. Ribiţa şi Mihăilcni. localităţi în care s-au desfăşurat principalele
actiuni ale tăranilor din Zarand.
· Un l~c central îl ocupă textul Ultimatumului lui Horea înaintat nobilimii refugiate
în cetatea Devei, însoţit de o traducere în limba română 39 . Sunt expuse de asemenea
textele reproducând porunca lui Crişan pentru reînceperea răscoalei, după expirarea
armistitiului încheiat la Valea Bradului cu medicul Ioan Molnar-Piuariu şi scrisorii
locuitc;ilor din satul Vaca pentru a fi înaintată guvernului. În partea finală sunt expuse
scenele prinderii lui Horea şi Cloşca, întemniţarea lor la Alba Iulia şi a supliciului din
28 februarie 1785.
Panoul VIII se intitulează "Memoria răscoalei lui Horea în conştiinţa
posterităţii". În primul rând sunt expuse fotografiile lui Avram Iancu, Nicolae Bălcescu,
Nicolae Densuşianu şi regelui Ferdinand I. Avram Iancu invoca fapta lui Horea ca
soluţie la problema ţărănească, marcând saltul de la gândirea politică reformistă la
ideea de revoluţie, exprimând celebra frază: "Nu cu argumente filozofice şi umanitare
se pot convinge tiranii, ci doar cu lancea lui Horea" 40 • La rândul său Nicolae Bălcescu
considera răscoala lui Horea o importantă acţiune pentru emanciparea românilor,
spunând: "Horia luă securea în mână ... şi scrise cu dânsa drepturile naţiei române şi
programa politică şi socială a revoluţiilor ei viitoarc" 41 . La împlinirea a 100 de ani de
la marele eveniment, Nicolae Densuşianu a publicat una dintre cele mai valoroase
monografii ale răscoalci 42 . În anul 1924, cu prilejul aniversării centenarului naşterii
lui Avram Iancu, regele Ferdinand I făcea referire, în cuvântul său rostit la Ţebea, la
numele lui Horea, spunând: "Cu înaltă însufleţire am venit împreună cu familia mea
spre a ne închina împrejurul legendarului gorun al lui Horea, la mormântul lui Avram
Iancu, marele luptător peptru drepturile naţionale" 43 . În continuare au fost expuse
fotografiile troiţelor ridicate la Mesteacăn, Curechiu, Crişcior, Ribiţa şi Mihăileni, la
11
Adunarea ţărănească de la Mesteacăn-Brad (3 I octombrie 1784 ), în Răscoala lui Horea ( 1784 ).
Studii şi interpretări istorice, Cluj-Napoca, 1984, p. 124-140.
19
· După originalul păstrat la Direcţia judeţeană Hunedoara a Arhivelor Naţionale, Fond Societatea de
istoric şi arheologic a comitatului Hunedoara. Textul în limba română s-a transcris după David Prodan,
Ultimatumul ţăranilor adresat nobilimii în Răscoala lui Horea, în Răscoala lui Horea ( 1784 ). Studii şi
interpretări istorice, Cluj-Napoca, 1984, p. 141-154.
40
Silviu Dragomir, Avram Iancu, Bucureşti, 1968, p. 36. ·
41
David Prodan, Supllex Libellus Valachorum, ... p. 271.
: Nicolae Densuşianu, Revoluţiunea lui Horia în Transilvania şi Ungaria. 1784-1785. Scrisă pe baza
4
documentelor oficiale, Bucureşti, 1884.

41
Transilvania, an. 55, nr. 9-9, august-septembrie 1924, p. 299.
398
împlinirea a 150 de ani de la răscoală, însoţite de textul înscris pc ele. Alte imagini
prezintă aniversarea modestă a biccntenamlui răscoalei din anul 1984. Pc cele trei
podiumuri sunt etalate ustensile şi unelte meşteşugăreşti şi de uz casnic. Noua expoziţie
memorială din cadrul Casei Crişan, a valorificat într-un mod superior patrimoniul
cultural existent şi corespunde atât exigenţelor specialiştilor cât şi ale publicului
vizitator.
Casa memorială "Vlaicu Bârna".
Părinţii poetului şi scriitomlui Vlaicu Bârna au fost printre puţinii locuitori mai
înstăriţi ai satului Crişan. Mărturie este şi casa constmită la începutul secolului al
XX-lca de către tatăl scriitorului Ioan Bârna. La 191 O ca făcea parte dintre cele două
casc construite din piatră şi acoperite cu ţiglă·14 _ Casa este situată într-un peisaj mirific,
pc o colină situată la mai puţin de 50 m de Pârâul Bănesc. În această casă a văzut
lumina zilei şi a copilărit viitorul scriitor Vlaicu Bârna. După moartea sa, în anul
1999, familia şi rudele apropiate (fratele Ioan Bârna şi sora Marioara Bota) au decis
amenajarea casei părinteşti în casă memorială în memoria scriitorului. Evenimentul a
fost precedat de atribuirea, în octombrie 200 l, la iniţiativa Muzeului Civilizaţiei
Dacice şi Romane din Deva, a numelui său, şcolii din sat care se întitulează "Şcoala
primară Vlaicu Bârna". La puţin timp după acest eveniment s-a inaugurat şi casa
memorială în prezenţa familiei scriitorului, a rudelor şi prietenilor apropiaţi.
La această decizie a contribuit şi faptul că scriitorul, la dorinţa sa, a fost înhumat
în cimitirul satului natal, lângă părinţii săi dragi. Casa a fost reparată şi pregătită prin
grija familiei. Pc lângă mobilierul păstrat aici, datând încă de pc vremea copilăriei
scriitorului, au fost aduse alte câteva piese din biroul său de lucru. Casa dispune de
două încăperi spaţioase precedate de un coridor închis. În prima cameră sunt expuse
fotografii de familie, icoane pc sticlă, piese din mobilierul tradiţional, câteva vitrine
în care sunt expuse manuscrise, corespondenţă şi fotografii ale scriitorului cu diverse
personalităţi ale culturii româneşti. Atrage atenţia, în mod deosebit, impunătoarea
lampă cu petrol ce domină încăperea.
În cea de-a doua cameră a fost adus şi expus biroul scriitorului, la care şi petrecut
o mare parte din viaţă. Tot aici se mai păstrează şi un scaun multifuncţional ce se
poate transforma şi în măsuţă pentru copii, adus de către tatăl său de la Viena.
În coridor, o fotografie a scriitorului domină spaţiul expoziţional, care mai
cuprinde, tindec şi un număr important de fotografii de familie. Se mai impun câteva
lucrări pentru punerea în valoare a Casei memoriale : amenajarea unei alei care să
permită accesul vizitatorilor direct din uliţă şi sistematizarea drumului, de la cel
comunal pe o porţiune de 250 m. Tot în spiritul cinstirii memoriei poetului şi scriitorului
Vlaicu Bârna, începând din anul 1994, are loc, la Brad, festivalul de poezie care-i
poartă numele. Casa memorială "Vlaicu Bârna" a devenit un atractiv punct turistic
spre care se îndreaptă, an de an, vizitatori din toate regiunile ţării.
44
Recensământul din I 9 I O. Transilvania, 1999, p. 356-359.
399
În proiectele noastre privind valorificarea patrimoniului cultural-naţional din

Zarand se înscrie ~i organizarea unui muzeu pc l[mgă Mfmăstirca Crişan şi amenajarea
unei expoziţii memoriale Viorel B.îma. În acest fel satul Crişan ar deveni unul dintre
cele mai bogate în obiective turistice, oferind spre admiraţie vizitatorilor: Casele
111emorialc "Crişan" şi '"Vlaicu Bârna", Mănăstirea Crişan, Bustul lui Gheorghe Crişan,
opcrii a sculptorului Marcel Olinescu, şi în pcrspcctivf1 Muzeul mănăstirii şi Expoziţia
memorială "Viorel B.îrna".
LA VALORISATION DU PATRIMOIN CULTUREL·NATIONAL DANS LE CADRE DES

MAISONS MEMORIALES "CRIŞAN" El "VLAICU BÂRNA" DU VILLAGE CRIŞAN
(DEP. HUNEDOARA)
RESUME
L'etudc c'est une utile contribution a la connaisance de deux maisons memoriales

du departement Hunedoara.
400
Crişan - un sat istoric din Zarand
Vedere generală a satului Ruinele 1nănăstirii Vaca
Casa 1ne1norială Crişan l\1ănăstirea Crişan
Casa "Viorel Brana" C"asa -~ Vlaicu Bârna '

Planşa 1
401
Casa tnetnorială Crişan
Inaugurarea casei Cri şan Casa C ri şan - prid ·or
Casa 111c111orial ă Crişan - interior 1noţesc
Ţărani în costum popular Acoperirea casei - 2003

Planşa 2
402
Casa Crişan - expoziţia documentară
Planşa 3
403
Expozi,ia e ta ă - detalii
f nteriorul bisericii ortc do ·e Cri ş an
Prapur tri co lor - 192 1
Steag tricolor - 1869 Pra pur cu .chipurile lui

Planşa 4 I-for a C loşca ş i Cri an
404
Casa memorială Vlaicu Bârna
Fatada casei i\ne x ă.

'
,:-
Planşa 5
405
GRĂDINA BOTANICĂ $COLARĂ DIN BLAJ:

REPERE ISTORICE (1881-1918)
ZEVEDEI-IOAN DRĂ GHIŢĂ
În Transilvania, ca urmare a preluării ideilor cc circulau în spaţiul european,

încă de la începutul secolului al XIX-iea intelectualii români au simţit nevoia înfiinţării
unui muzeu românesc. Pentru aceasta, au militat în presă şi au acţionat în mod efectiv
George Bariţiu, Timotei Cipariu, Simion Mihali-Mihalescu, Ioan Micu Moldovan
etc. Primul a lansat astfel de apeluri încă din 1839 când sugerează folosirea
manuscriselor şi obiectelor muzeale în cercetarea istorică, pentru ca în 1845 să propună
constituirea, de urgenţă, a unui fond arhivistic-muzeal 1• Aceste apeluri nu se vor
materializa decât abia după Revoluţia de la 1848, când se înfiinţează, pc lângă şcolile
Blajului 2, primul muzeul românesc din Transilvania-\ Chiar dacă la înfiinţare ( 1851 ),
acest muzeu a avut ca menire optimizarea procesului de învăţământ, ulterior, prin
donaţiile efectuate pc seama lui, dar şi prin munca depusă de Timotei Cipariu (în
4
calitate de director al gimnaziului), Simion Mihali-Mihalescu5, Aron Boier, Alexandru

Uilăcanu, Ambrosic Cheţianu\ Ioan Micu-Moldovan, Aron Deac, Octavian Bonfiniu-
Banfi, Alexandru Ciura, Alexandru Borza şi alţii, muzeul şi-a diversificat colecţiile
(de ştiinţe naturale, numismatică, antichităţi) devenind, pe drept cuvânt, muzeu naţional
pentru românii transilvăneni, care şi prin· acest mijloc doreau să-şi ilustreze
individualitatea şi naţionalitatea.
1
I. Drăgocscu, George Ban/iu, pionier al muzeografiei româneşti, în Re,·ista Muzeelor, 6/ 1966. p. 517.
2
Întemeierea, evoluţia şi dezvoltarea instituţiilor şcolare de la Blaj sunt discutate în: I. Antonelli,
Breviaru istoric al şcolilor din Blaj; în Programa Gimnasiului superioru, preparandie,; normei şi
şcoaleipopulare de fetitie dein Blasiu pre a1111/u scolastic 187617, Blaj, 1877; A. Caliani, Liceul din
Blaj, în Anuarul institutelor de învăţământ gr. c,1t. din Balazsfâlva - Blaş: Gimnasiul superior. institutul
pedagogic, şcoala civ,Jă şi elementară de fete. ,\·coala de aplica_tie, şcoala învă_tăce1lor de meserii şi
negustorii pe anul şcolastic I 941/42, Blaj, I 942: N. Albu, Istoria şcoalelor romaneşti din Transilvania
între I 800-/ 867, Bucureşti, 1971; I. Mârza, Şcoală şi na_tiune (Şcohle Blajului in epoca renaşterii
naţionale), Cluj-Napoca, 1987.
3
C. Petranu, Muzeele din Transilvania, Banat, Crişana şi Maramureş. Trecutul, prezentul şi administran·a
lor, Bucureşti, 1922, p. 171-172; Şt. Manciulea. Mu::.eul Blajului, Blaj. 1940, 30 p.; V. Netea. lm/iative
şi realizări muzeografice romaneşti în Transilvania până la 1918, în Revista Mu::.eelor, I/ 1965 .
4
C. Tatai-Baltă, Timotei Cipariu precursor al muzeograth·i româneştJ; în Apulum, XVI, 1978, p. 367-
371; M. Blăjean, L. Palihovici, Documente de ,1rhivă cu privire la colecţia numismatică a lui Timotei
Cipariu, în Studias Universitatis Babcş-Bolyai, Historica. 1-2/1999, p. 159-196.
~ V. Netea, Un precursor al muzeografici româneşti: Simion MJ/1.1/i-1\flha/c•scu, în Rei•ista Mu::.,•t'lor, 4/
1965, p. 317.
h A. Cheţianu, Istoria naturală şi Afuscul d,· la şco/Jle Blc1j11/11i, Blaj. 1902.
406
Fără îndoială că, în legătură strânsă cu eforturile pentru dezvoltarea scctici de

naturale a muzeului blăjcan se înscriu şi începuturile grădinii botanice şcolare din
orăşelul de la confluenţa Tâmavclor. De la început trebuie să subliniez faptul că prin
acest material am dorit să reliefez demersurile dăscălimii blăjcnc de a asigura o bună
educaţie elevilor, inclusiv în domeniul ştiinţelor naturale ( care se putea compara cu
orice şcoală din Imperiul Austro-Ungar), iar pc de altă parte, să aduc unele informaţii
relative la evoluţia acestei instituţii - venite din partea unui istoric - fără a avea pretenţia
de exhaustivitate.
Aşadar, constituirea grădinii botanice din Blaj se leagă de străduinţa lui
Alexandru Uilăcanu 7 care, în calitate de profesor de naturale, a simţit necesitatea
întemeierii unei asemenea instituţii absolut necesară pentru metoda „intuitivă" de
învăţare. În perioada demersurilor efectuate pentru întemeierea ci, grădini botanice
existau doar pe lângă universităţi, institute agronomice sau medico-farmaceutice. Iată
de ce, putem afirma că grădina botanică de la Blaj - fondată în 1881 - este una dintre
cele mai vechi grădini botanice şcolare din Europa 8 •
Demersurile pentru fondarea ci s-au demarat încă din 1877, când Alexandru
Uilăcanu solicită Consistoriului mitropolitan, prin cererea din 12 octombrie, acordarea
banilor necesari acestui proiect. Înaltul for cerc o documentaţie din care să reiese
modul de organizare a grădinii, terenul necesar (acesta urma să se aloce din grădina
gimnaziului), estimarea cheltuielilor şi în cc fel îi va fi asigurată paza9 • După limpezirea
acestor aspecte, este încuviinţată punerea în practică a proiectului, hotărâre transmisă
şi direcţiunii gimnaziului 10 •
Alături de grădina botanică s-au pus bazele şi unei „şcoli de pomărit' şi
,/ragariei", ultima necesară creşterii viermilor de mătase. Din cele 9 table „in mănme
de 186 de 01gl' (arii?), preluate din grădina gimnaziului, 6 au fost destinate amenajării
gr~dinii botanice. Restul terenului s-a pregătit „şcoalei de pomărit" şi „fragariei",
săpându-se 366 de găuri „de patru urme în periferie şi două in afund1me'. S-au plantat
340 de „flagari" (duzi) şi 26 de pruni. În terenul hotărât grădinii botanice s-au sădit
plantele necesare ,,[ ... /la propunerea botanicii[ ... ]", foarte puţine cumpărate, cele
mai multe - după cum mărturiseşte Alexandru Uilăcanu în darea de seamă înaintată
mitropolitului - le-a procurat „numai cu osteneală'' (vezi Anexa I). Eforturi}e i-au
fost recompensate material cu 50 de florini primiţi din fondul basilitan 11 • In anii
7 Fiu de preot, s-a născut în 1846. După efectuarea studiilor la Târgu Mureş, Blaj şi Cluj, a fost numit
profesor la liceul din Blaj, unde a susţinut cursurile de limba maghiară şi mai ales de ştiinţele naturale.
Disciplina care l-a atras cel mai mult a fost botanica, realizând chiar un manual pentru clasa a V-a
(Nicolae Comşa, Teodor Seiceanu, Dascălii Blajului 1754-1 '! 18, Bucureşti, 1994, p. I 05-106 ).
8
I. Popa, Blajul - dialoguri subiective. Blaj. 2002. p. 181-186.
9 Direcţia Judeţeană a Arhivelor Naţionale Alba. Fond Mitropolia Română Unită Bl:ij. Acte înregistrate
(mai departe DJAN Alba.Fond M.R. V. Blaj}, dosar 3252/1877.

10
Ibidem, dosar 3118/ 1881.
11
Ibidem, dosar 1864/1882, f. 1-3.
407
urmă ton, remuneraţia i s-a ridicat la I 00 florini anual 1~. Buna rânduială a grădinii
botanice o constat{1 şi Ioan Antonclli care, în calitate di; director al gimnaziului,
ckctucad!, în 1884, o scurtă vizită, când notează că ., / ... /a aflat-o (grădina botanică
n. n.) plinii de toate .!>pcciJ/c de plante, provcdiute cu etiquctte pentru instrucţiunea
intuitiv..i a şcolanloru, apoi cu arbori ornamentali; fi-agari, pomi, vitiu de v1111a
f. .. j'P(Ancxa II). Extinderea grădinii botanice a dus la înmulţirea operaţiunilor, a
muncii necesară întreţinerii, pc care nu o mai putea îndeplinii doar conducătorul ci,
care oricum avea şi alte obligaţii. Iată de cc, în 1884, Consistoriul a acceptat angajarea
unui lucrător cc urma să primească (din fondul bazilitan) I 5 florini lunar 14 • Ulterior,
în 1893, Alexandru Uilăcanu revine asupra chestiunii grădinarului, solicitând aceluiaşi
for, angajarea ca grădinar - cu data de 24 februarie 1893 - a lui Nicolae Ciufudean,
care urma să fie retribuit cu 12 florini lunar, tot lui trebuia săi se achite aceiaşi sumă
pentru perioada restantă de 8 luni ( I martie - 1 octombrie). Aşadar, din informaţiile pe
care Ic deţinem, a existat, probabil până în preajma primului război mondial, un grădinar
angajat care ajuta conducătorul grădinii la întreţinerea (spre exemplu repararea gardului,
aşezarea etichetelor din zinc sau lemn etc.) şi îmbogăţirea colecţiilor, plata lui
stabilindu-se, în cele din urmă, la 12 fl., apoi la 24 coroane 15. Nu trebuie neglijate nici
eforturile elevilor (mai ales clasele a IV-a şi a V-a) pentru îngrijirea grădinii, constatate
şi în a doua jumătate a secolului al XIX-iea, dar mai sistematice odată cu începutul
secolului trecut.
Grija tinerimii pentru grădina botanică, pe lângă întreţinerea ei efectivă, putem
să o ilustrăm şi prin adunarea de fonduri cu ocazia „petrecerilor [ ... J tinerimii
gimnasiale". Un asemenea demers l-am constatat în timpul anului şcolar 1891 /1892,
când s-a adunat suma de 38 florini utilizată pentru împrejmuirea grădinii ,,/ ... ] În
partea dinspre campu / ... /" 16 • Această atitudine are un caracter ambivalent întrucât
grădina reprezintă, fără îndoială, un mijloc de instruire esenţial pentru elevi ajutând
,,[ ..} în mare măsură la propunerea intuitivă a botanicii şi ca prin unnare aduce venite
morale ponderoasc / ... }17 •
Evoluţia colecţiilor grădiniibotanice, pe care dorim doar să o schiţăm, este
oglindităîn semnalările cuprinse în programele gimnaziului. Astfel, în anul şcolar
1883/1884, sunt achiziţionate noi plante şi arbori, în anii următori s-a dezvoltat flora
ornamentală, iar în cadrul celei economice s-au constituit grupe noi (Avena elatior,
12
Ibidem, dosar 2270/1884; 2018/1888; 2436/1890; 3219/1897.
n Ibidem, dosar 2270/1884.
14
Ibidem, dosar 2353/1884.
15
Raport despre institutele de inveţemant greco-catolice din Ba/;izsfâlva - Blaş: Gimnasiul superior,
institutul pedagogic, şcola de aplicaţie, şcola de fete şi şcola invăţăce1Jor de meseni şi negustoriipe
anul şco/astic /904-/905, Blaj, 1905, p. 45.
~ Programa G1111nasiului superioru, Preparandie,; Nom1ei şi şcoa/eipopulare de fetitie de in Blasiu
1
preanulusco/astic /89/-92, Blaj, 1892, p. 45.

17
Ibidem, 1889-90, Blaj, 1890, p. 45
408
Lolium perenne etc.) 1K. În anul şcolar 1892/1893 s-au achiziţionat I O arbori
ornamentali, 30 arbuşti ornamentali şi cca. 2.000 de plantc 19 • Construirea aripii noi a
gimnaziului ( 1895/1896), a afectat grădina botanică ceea ce a determinat o reorganizare
a ci, în acea parte, unde s-au plantat trandafiri, arţari şi tufe ornamcntalc 20 . Anul 1898/
1899 a adus ca noutate, organizarea, în memoria reginei Elisabeta, a unui frumos
aranjament în formă eliptică, chiar în centrul grădinii 21 •
Din 1900, ca urmare a vârstei şi numeroaselor însărcinări pc care le avea,
Alexandru Uilăcanu cedează - după cc a renunţat la custodia colecţiei de naturale
( 1891) - şi conducerea grădinii botanice mai tânărului Ambrosiu Cheţianu cu care s-
a aflat în relaţii strânse încă din perioada studiilor pc care cel din urmă le-a efectuat la
Cluj. S-a născut la Ercca (jud. Mureş) în 1868; şi-a efectuat studiile în satul natal,
apoi la Târgu Mureş şi Blaj, iar la Budapesta a absolvit facultatea de teologic. Manifestă
înclinaţii speciale spre ştiinţele naturale, ceea ce determină conducerea gimnaziului
să-l trimită, ca bursier, la Universitatea din Cluj pentru aprofundarea lor. Dornic de a
cunoaşte cât mai multe, Ambrosiu Chcţianu cere mitropoliei blăjenc stipendii pentru
,,invaţarea maestriei de a impie animale" 22 . Suma de 30 de florini pe care a solicitat-o,
i s-a alocat din fondul muzeului, după cum se constată din scrisoare datată la 30 iulie
1889, a mitropolitului Ioan Vancea 23. Pentru a i se verifica dexteritatea în împăiere,
muzeul îi trimite la Cluj o gâscă sălbatică achiziţionată cu trei florini în vederea
,,împlcrii" 24.
După obţinerea licenţei ( 1890), Ambrosiu Chcţianu a fost numit asistent la
catedra de botanică a universităţii din Cluj, pentru ca în 1891 să susţină cu succes teza
de doctorat. Cu toate că, la Cluj, i s-au deschis frumoase perspective, totuşi preferă să
profeseze la Blaj unde susţine cursurile de ştiinţe naturale şi geografic în cadrul liceului
din acel orăşel. A scris mai multe lucrări, dintre care amintim: Istoria naturală şi
Museul şcolilor din Blaj; Blaj, I 902; Bureţii comum; Blaj, 1905; Florian Porcius
Cato ca botanist, Blaj, 1908 etc. Printre realizările sale în timpul cât a fost custode al
colecţiei de naturale din cadrul muzeului şcolar blăjcan se numără, de pildă, şi
realizarea, împreună cu elevii săi (pe care a încercat în acest fel să-i capaciteze), a trei
colecţii: I. plantele în poezia populara, 2. plantele medicinale, 3. plantele utilizate
de femei pentru vopsit 25 . Acestea au fost prezentate, alături de alte exponate
18
Ibidem, p. 44.
19
Ibidem, /892-93, Blaj, 1893, p. 38.
20
Ibidem, /895-96, Blaj, 1896, p. 63.
21
Ibidem, /898-99, Blaj, 1899, p. 61.
22 DJAN Alba. Fond M.R. U. Blaj, dosar 2539/1889, f. 1-5 şi dosar 3682/1892.
23
Ibidem.
24
Ibidem.
25
N. Comşa, T. Seiceanu, op. cit., p. 120-123.
409
semnificative pentru istoria şi viaţa Blajului, în cadrul Expoziţiei jubiliare din Bucureşti
() 906fh.
Noul conducător al grădinii înlocuieşte tăbliţele din zinc cu altele din ,.{ ..]
şindnlc colomtc pc c.1rc pc lângă denumirea tehnică, au pus şi numirea românească a
plc111tei'~ 1 . Operaţiunea aceasta o continuă (pentru încă 100 de specii) şi în anul următor,
adăugând, pc tăbliţă, pentru plantele otrăvitoare ,,{ . .] un cap de.moarte, pentru a se
deosebi mai uşor de altele neveninoase " 2K. În anul şcolar 1902/1903 colecţia s-a
îmbogăţit cu specii noi achiziţionate sau donate. Dintre donatori îi amintim pe Iosif
Hossu (directorul gimnaziului) - iasomie, Ambrosie Cheţianu - smochin, Traian
Dcnghcl (elev)- macriş, Cornel Mctcş (elev)- rosmarin. Să mai semnalăm că iama
grea a dist~s două tufe ornamentale şi cinci trandafiri nobili 2'1. Donaţiile au continuat
şi în anul următor: Iuliu Bardoşi - ,,6 pomi de soiu nobil, 3 meri şi trei perl', Ludovic
Walz (inspectorul grădinii botanice universitare din Cluj) - mai multe specii de plante 30 •
Anul şcolar 1906/ 1907 a adus pentru grădina botanică o îmbogăţire consistentă prin
sădirea unor plante şi arbori (stânjenel, castan, arborele tulipan etc) achiziţionate, dar
şi prin donaţii (Iosif Hossu, Ioan Crişan, Nicolae Vidrighin)3 1• Donaţiile şi achiziţiile
s-au continuat şi în anii următori ca şi alocarea sumei anuale de 242 coroane necesară
retribuirii grădinarului şi efectuarea diferitelor cumpărături.
Din anul şcolar 1911 / 1912, conducerea grădinii a trecut în sarcina lui Alexandru
Borza 32 , care a organizat-o pc mai multe grupe sistematice: - plante de ornament (55
de specii), - plante de economie (61 de specii), -pomi (16 specii) încropindu-se şi un
„terarium" pentru câteva broaşte ţestoase. Tot acum s-au strâns legăturile cu grădinile
botanice universitare din Breslau, Budapesta şi Cluj 33 • În anul şcolar următor s-a
20
Despre expozifia din Bucureşti de la 1906, vezi: Enciclopedia României, voi. IV, Bucureşti, f. a., p.
291-292; Silvia Păduraru, M. Dumitrescu, Preliminarii la o viitoare istorie a muzeografiei româneşti
(VIII), în Revista Muzeelor şi Monumentd.01: Seria Muzee, 3 /1985, p. 74-82; I. Bulei, Atunci când
veacul se năştea ... , Bucureşti, 1990 (capitolul Capitala neamului românesc), p. 371-398; A. F. Sora,
Expoziţia jubiliară din I 906. Consideraţiipreliminani, în Eras11111s, 12, 200 I, p. 178-185. Participarea
Blajului la această manifestare expoziţională a fost schiţată în articolul nostru Participarea Mitropoliei
Române Unite la Expoziţia jubiliară de la Bucureşti ( 1906), în Amzales U11iversitatis Apule11sis,
series Historica, 611, 2002, p. 177-185.
27
Raport/ ... / 1900-1901, Blaj, 1901, p. 106.DJAN Alba. Fond M.R.U. Blaj, dosar 2539/1889
28
Raport[ ... ] 1901-1902, Blaj, 1902, p. 31.
29
Ibidem, /902-1903, Blaj, 1903, p. 64.
10
Ibidem. 1903-/904, Blaj, 1904, p. 40.
31
Ibidem, /906-/907, Blaj, 1907, p. 68.
12
S-a născut, în 1887, la Alba Iulia, unde efectuează studiile primare şi secundare, iar cele teologice în
Budapesta, unde a frecventat şi cursurile de ştiinţe naturale. În 1911 este numit profesor de ştiinţe
n~turale la liceul din Blaj, deţinând totodată şi alte atribuţii precum cea de cµstode a muzeului şcolar
(secţia de ştiinţe naturale). Din 1919 este numit profesor la Universitatea din Ouj ocupându-se cu
reorganizarea Grădinii Botanice şi a Muzeului Botanic. A scris cca. 240 de lucrări de specialitate şi
nu numai şi a condus publicaţii precum: Buletinul Grădimi şi Muzeului Botanic, Contribuţii botanice
din C'luj, Buletinul Comisi1111ii Monumentelor Naturale, Co111isi1111ea Mo111m1entelor Nat11rale.
11
Anuarul[ ... / 1911/12, Blaj, 1912, p. 38-39.
410
realizat o altă împărţire a plantelor: - veninoase, - medicinale. - culinare, - economice,

- ornamentale (seminţele au fost donate de grădinile botanice din Bucureşti şi
Budapesta, iar unele achiziţionate de la pepiniera Fischer et comp.). De asemenea, s-
au confecţionat 20 tăbliţe „mari, eliptice" şi 325 pentru „plantele sinxuratice"' ...
Îmbogăţirea grădinii botanice a continuat şi în timpul războiului. Se constituie
„pădurea noastră" ca primă grupare naturală ecologică, are loc schimburi cu grădinile
botanice din Cluj, Breslau, Budapesta şi Bucureşti, s-au amenajat două coline, una cu
vegetaţie specifică câmpiei ardelene, iar cealaltă, mai mare, cu floră montană şi alpină,
s-a organizat „ţinutul mediteranean" cu vegetaţia specifică şi altele. Toate s-au realizat
prin entuziasmul neobositului Alexandru Borza cu ajutorul elevilor din clasa a IV-a
care au suplinit cu succes lipsa unui grădinar (concediat din motive financiare) 35.
După război, ca urmare a transferării lui Alexandru Borza la Universitatea din
Cluj, conducerea grădinii (şi a muzeului de naturale) a fost încredinţată lui Ioan Popu
Câmpeanu care, din 1919, funcţionează ca profesor (ştiinţe naturale şi geografic) la
liceul de băieţi. Timp de 22 de ani, până în 1941 când se pensionează, a vegheat
grădina botanică cu multă pricepere şi inteligenţă publicând anual rapoarte - în acest
sens - în anuarele liceului.
LE JARDIN BOTANIQUE DIDACTIQUE DE BLAJ:

REPERES HISTORIQUES (1881 •1918)
RESUME
La creation du jardin botaniquc de Blaj est le resultat des efforts d' Alexandru
Uilăcanu, travaux continues par Ambrosic Chcţianu et Alexandru Borza qui, en tant
que profcsseur de sciences naturelles a compris la necessite de I' existence d'une tel
etablissement absolument necessaire comme methode intuitive d'enseignement. A
l'epoque des demarches respectives pour la mise en oeuvre du projet, Ies seuls a
detenir des jardins botaniques etaient Ies universites on Ies instituts agronomiques on
pharmaceutiques. Voici Ies raisons qui nous permanent d'affirmer que le jardin
botanique de Blaj - fonde en 1881 - est un des plus anciens jardins didactiques
d'Europa. Notre article contient quelques aspects d'ordre historique de l'evolution de
cet etablissement pour mettre en valeur Ies preoccupations du corps enseignant de la
viile de Blaj afin d' assures une educat ion modeme dans le domaine des sciences
naturelles, comparable aux autres institutions similaires de l'Empire Austro-Hongrois.
14
Ibidem, /9/2/13, Blaj, 1913, p. 59. .
1' Ibidem, /9/3//4, Blaj, 1914, p. 56; /9/4/1915. Blaj, 1915, p. 91; /9/5/1916, BlaJ, 1916, p. 43. 1916/
1917, Blaj, 1917, p. 21, /917/1918, Blaj, 1918, p. 11, /918/1919, Blaj, 1919, p. 20.
411
ANEXA
I
Escelentlslme Domnule Ahleplscope şi Mltropollte şi Prea Venerat Consistoriu
Mllropolltan,
În toamna anului 1881 am fost subştcrnut una cerere pentru a mi se da din

grădina gimnazială loc în care să se înfiinţeze grădina botanică, şcoala de pomărit şi
una frăgaria pentru cultivarea viermilor de mătase ce mi s-a rezolvat pozitiv, zicându-
mi-sc să stăruicscspre împlinirea celor propuse.
În mma acestei rcsoluţiuni favorabile m-am şi apucat îndată de pregătirea locului,
şi anume s-au săpat 9 table în mărime de 186 orgi (arii), dintre care 6 au fost ţelină,
acestea pentru grădina botanică.
S-au săpat - pc coastă - 366 găuri de 4 urme în periferie şi 2 în afundimc,
pentru plantarea frăgarilor (duzilor n. n.). S-a săpat loc pentru şcoala de pomărit.
În cele 9 table amintite mai sus, plantele necesare la propunerea botanicii, înainte
de a se săpa, s-au mai săpat o dată locul astă primăvară. Puţine plante s-au cumpărat
cu bani; cele mai multe Ic-am procurat numai cu osteneală.
Conspectul alăturat arată numărul şi modul procurării lor. În cele 366 de găuri
s-au plantat 340 frăgari şi 26 pruni, în ordinea cca mai regulată, adică după prescripte.
În scala de pomărit s-au semănat sâmburi de pere, mere şi prunc, mai într-o parte chiar
şi de măceşe, chiar şi trandafiri sălbatici, din care cu timpul se va face garduri vii.
Apoi am plantat 41 O exemplare de peri, meri, pruni, cireşi şi 200 ccpuri de vitia
de vinia (viţă de vie n. n.). În luna mai am semănat ½ seminţe de frăgari care au
răsărit foarte bine şi astfel peste un an, doi se pot trimite şcolilor poporale de cumva
se va introduce matasaritul (creştere viermilor de mătase n. n.). Am plantat atâţia
frăgari nu numai că din frunzele lor se vor nutri bombicii (viermii n. n.), ci că din
fructele lor cu timpul se va culege sămânţa care să se răspândească pe la şcolile
poporale, şi astfel aici, ca un loc central, să fie una frăgarie, din care să se poată
provedea şi şcolile din afară.
Am semănat şi acăţi, care au răsărit foarte şi se vor putea folosi la garduri vii
sau în alt mod. Deci în grădina botanică se află la 180 specii în mai mute exemplare.
În şcoala de pomărit, la 13 72 pomi. În frăgaria 340 de frăgari, lângă care se află şi 26
de pruni. Sămânţa ( l /2 litra) ce am fost căpătată gratis s-a semănat după prescrise
într-o tablă de 20 orgi pe rigoletă. Numărul frăgarilor răsăriţi e foarte mare. Pentru a
putea face toate acestea am sacrificat în cele mai multe zile câte 4 până la 6-8 ore.
Acestea mi-am ţinut de datorinţă a le aduce la înalta cunoştinţă, după care
sărutându-vă sfânta dreapta sunt_ al Excelenţei Voastre şi Prea Veneratului Consistoriu.
Blaj în 26 iunie 1882
Ce mai obediente fiu,
Alexandru Uilăcanu, profesor gimnazial
(DJAN Alba. Fond M.R. V. Blaj, dosar 1864/1882, f. 2)
412
II
Prea Venerat Consistoriu,
În urma Comisiei Consistoriale de astăzi, am ieşit în grădina botanică a

gimnaziului de aici; aceea am aflat-o plină de toate speciile de plante, provcdiutc cu
etichete pentru instrucţiunea intuitivă a şcolarilor, apoi cu arbori ornamentali, frăgari,
pomi, vitia de vinia tec. Celea sporite în anul curent sunt induse la pagina 71 a
programei gimnaziale din anul curent, iar altele se pot vedea din programele anilor
trecuţi, pe lângă acestea sunt meri, peri, pruni, piersici etc., parte crescuţi, parte numai
altoiţi. Frăgari, afară de cei din şcoala de seminţia, sunt 5000 care în primăvara viitoare
se pot vinde, iar 5000 de pomi sălbatici se pot altoii; din vitia de vinia cc se află în
şcoală încă se pot vinde 1200 de bucăţi. Uncie dintre cărări sunt prunduite, iar pentru
altele prundul e plătit înainte. Cu un cuvânt, grădina botanică c plină de tot felul de
arbori şi plante, din a căror intuiţiune şcolarii îşi pot câştiga foloase însemnate. Din
iarba cosită s-a câştigat un car de fân, a cărui lucrare a costat 4,50 fl.
Frăgarii, pomii şi viticlc de vinia precum şi seminţele de flori cc vor fi de
vândut la timpul său se vor publica în foaia scolastică. Prin urmare, se vede cum că
domnul Alexandru Uilăcanu s-a ocupat mult cu grădina botanică şi a făcut foarte
multe pentru instrucţiunea intuitivă în ştiinţele naturale şi în anul curent şi aşa ar
merita o remuncraţiunc de una sută florini, cc o cerc, precum şi plusul de 33,75 fl.
spcsaţi de dânsul, după cum arată hârtiile cc Ic-am admanuat Revendisimului Domn
Ioan Moldovan şi ar fi absolut necesar să se constituie un lucrător ca să grijească şi să
curăţească grădina în timpul vacanţiunii
Blaj, 12 iulie 1882
Plecat servu,
I. Antonelli
canonic şi director gimnazial
(DJAN Alba. Fond M.R. U. Blaj, dosar 2270/1884, f. l)
III
Custozii grădinii botanice:
1. Alexandru U ilăcanu, 1881-1900

2. Ambrosiu Cheţianu, 1901-191 O
3. Alexandru Borza, 1911-1918
4. Ioan Popu-Câmpeanu, din 1919
413
IV
Colecţia grădinii botanice in anul şcolar 1881/1882
I. Cryptogamae Orchis militaris - 2 ex.

I. Filicex. 6. Similaceae
Aspidium Filix mas - 2 ex. Asparagus officinalis - 4 ex.
Pteris aguilina - 3 ex. Convallaria majalis - 8 ex.
Polzpodium vulgare - I ex. Convallaria polygonatum - 6 ex.
I I. Gymnospermae b. Dicotileae
I. Conif"erae 1. Aceraceae
Pinis abies - 12 ex. Acer campcstre - 2 ex.
Pinis picea - 6 ex. Acer opulifolium - I ex.
Pinus silvestris - I ex. 2. Amaranthaceae
Ginko biloba -- I ex. Amarathus caudatus - 5 ex.
III. Angiospemae 3. Amentaceae
a. Monocotyleae Fagus sylvatica - 4 ex.
1. Cannaceae Aesculus hyppocastanum - 2 ex.
Canna indica - I ex. 4. Apocyneae
Canna warscewizi - 2ex. Asclepias camasiva - 3 ex.
2. Graminaceae Asclepias Vincetoxicum - 2 ex.
Avena elatior, planta sponte cresc. Vinca minor - 2 ex.
Dactylis glomerate, planta sponte cresc. Periploca greca - 2 ex.
Zea (mays) caragua Malina - I O ex. Nerium oleander - 5 ex.
3. Iridaceae 5. Balsamineae
Iris germanica - mai multe ex. Balsamina inpatiens - I O ex.
Iris Iutea - 2 ex. 6. Begoniaceae
Iris pumilis - 2 ex. Begonia froebeli - I ex.
Iris syberica - 2 ex. 7. Betulaceae
Gladiolus gandavensis - I ex. Alnus glutinosa - 2 ex.
4. Liliaceae 8. Bignoniaceae
Polianthus tuberosa - I ex. Bignonia catalpa - 1 ex.
Hyacintus candicans - I ex. Tecoma radicans - I ex.
Lilium longiflorum - I ex. 9. Boraginaceae
Lilium bulbiferum - I ex. Borago oficinalis - I ex.
Lilium Marthagon - 5 ex. Symphitum officinale - I ex.
Tulipa gesneriana -6 ex. Cynoglossum officinale - 1 ex.
Omitogallum umbellatum - 4 ex. Anchusa officinalis - I ex.
Narcisus poeticus - mai multe ex. Cerinthe minor - I ex.
Scylla bifolia - mai multe ex. Myosotis hybrida - I ex.
5. Orchidaceae 1O. Cactacem'
Orchis morio - 5 ex. Cactus monstruosus - .3 ex.
414
Eschewria metallica - 2 ex. Cucurbita pepo - mai multe ex.

11. C ameliaceae Lagenaria elongata - mai mute ex.
Camelia japonica - 1 ex. Bryonia alba - I ex. pi. spont cresc.
12. Campanulaceae Cytrnllus vulgaris -- 2 ex.
Campanula persicifolia - 1 ex .. Cytrnllus Cetron-confitur - 2 ex.
13. Caryophillaceae Cytrnllus Early montani sprout - 3 ex.
Dianthus caryophillus - 2 ex. Cytrullus Long. lsland - 6 ex.
Dianthus germanicus - 5 ex. 19. Cupu/~fercae
Saponaria officinalis - 2 ex. Quercus pedunculata - 2 ex.
Silene inflata - 2ex. pl. spont. Cresc. Quercus robur - I ex.
14. Chenopodiaceae Corylus avellana - I ex.
Artiplex hortensis - pl. spont. cresc. Carpinus bctulus - 2 ex.
15. Compositae 20. Dip.rnccae
Aster chinensis - mai multe ex. Dipsacus sylvestris - I ex.
Bellis perennis - 6 ex. Scabiosa arvensis - I ex. pi. spont. cresc.
Cyneraria hybrida - mai multe ex. 21. Cornaceae
Senecio vulgaris - 1 ex. pi. sp. Cresc. Comus mas. - 2 ex.
Bupleurum longifolium - 2 ex. 22. Euphorbiaceae
Zinia elegans - mai multe ex. Euphorbia helioscopum - I ex.
Helichrisum album - mai multe ex. Buxus sempervirens - I ex.
Centaurea atropurpurea - mai multe ex. Ricinus communis - 3 ex.
Centaurca moschata - mai multe ex. 23. Fwnariaceae
Pyrethrum aureus - mai multe ex. Corydalis solida - I ex.
Pyrethrum odoratum - mai multe ex. Fumaria officinalis - 1 ex. pi. spont. cresc.
Pyrethrum inodornm - mai multe ex. 24. Gloxiniaceae
Pyrethrum tartaricum - mai multe ex. Gloxinia hibrida - 2 ex.
Tagetes erecta -mai multe ex. 25. Geraniaceae
Tagetes patula - mai multe ex. Tropaeolum majus - 5 ex.
Dahlia variabilis - 3 ex. 26. Juglanclaceae
Heliantus annuus - 2 ex. Juglans regia - 5 ex.
Achillea milefolium - 2 ex. pi. spont. 27. Labiatae
Tragopogon pratense - 2 ex. pi. spont. Salvia officialis - 1 ex.
cresc. Salvia argentea - I ex.
16. Crassulaceae Salvia pratensis - 1 ex.
Sedum ~ele phium - 2 ex. Hysopus officinalis - I ex.
17. Crucifera Betonica officinalis - I ex.
Cheiranthus annuus - mai multe ex. Melissa officinalis - 1 ex.
Cheiranthus incanus - mai multe ex. Satureja hortensis - l ex.
Brassica botrytis - I ex. Mentha crispa - 1 ex.
Thlaspi bursa pastoris - 1 ex. pi. spont cresc. Leonurus vulgare - I ex.
18. Cucurbitaceae Ocymum basilicum - mai multe ex.
415
AJu~a rcptaus - I ex. Adonis vcrnalis - 5 ex.

28. /.ociccmceae Anemone pulsatilla - 2 ex.
Lonicera caprifolium. Dclphinium Ajacis - I ex.
Viburnum opulus Delphinium nudicaule - mai multe ex.
29. Ma!,·e('('a<' Heleborus niger - 3 ex.
Allhaea officinalis - I ex. Heleborus viridis - 4 ex.
Allhaea rosea - mai multe ex. Hepatica nuhilis - I O ex.
Malva sylvestris - 2 ex. Anemone alba - 2 ex.
Malva rolundifolia (crispa) - 4 ex. Anemone coleur de sang. - 2 ex.
30. Mimosaceae Anemone - ornament de la natură - 2 ex.
Mimosa pudica - 5 ex. (cultivate în olu). Rerunculus acris flore pleno- mai multe ex.
31. M\'rtacea Ranunculus scelcratus - 2 ex.
Eucalyptus globulus. Clematis vitalba - 3 ex.
32. Nyctaginaceae Aquilcgia vulgaris - 3 ex.
Mirabilis hybrida - mai multe ex. 44. Resedaceae
33. Onagraceae Reseda adorata - 4 ex.
Ocnothera biennis - I ex. 45. Rutaceae
34. Papilionaceae Dictamnus alba - I ex.
Lupinus albus - mai multe ex. Dictamnus Fraxinella - I ex.
Onobrychis Hedisarum - 1 ex. 46. Scopulariaceae
35. Phytolacaceae Antirrhinus majus - mai multe ex.
Phytolaca decandra - 6 ex. Verbena hybrida - mai multe ex.
36. Portulacaceae Oryganum majorana - I ex.
Portulaca oleracea - mai mite ex. Verbascum thapsus - I ex.
37. Plantaginaceae 47. Solonaceae
Plantago major media et minor - pi. Solonum Dulcamara - 4 ex.
spont cresc. Atropa Belladona - 1 ex.
38. Platanaceae Petunia Hybrida - mai multe ex.
Platanus orientalis - 3 ex. Physalis alkakengi - 2 ex.
39. Palemoniaceae Nicandra phisaloides - 2 ex.
Phlox drumondi - mai multe ex. 48. Spiraeaceae
40. Polygonaceae Spiraea sorbifolia - 2 ex.
Rumex acetosa - 1 ex. Spiraea filipendus - 2 ex.
4 I. Pomaceae 49. Thymelaeaceae
Mespillus germanica - 1O ex. daphne mezereum - 2 ex.
Sorbus aucuparia - I ex. 50. Umbel/iferae
42. Primulaceae Daucus carota - 4 ex.
primula veris - 3 ex. Levisticum officinalis - I ex.
Cyclamen europeum - I ex. 51. Violaceae
43. Ranunculaceae Vil oa odorat a - 4 ex.
Poeonia hybrida - 2 ex. Viola hyrta - 2 ex.
416
Viola tricolor - 3 ex. 53. Salicinaceae

52. Tiliaceae Populus piramidalis - mai multe ex.
Tilia argentea - 6 ex. Salix babilonica - I ex.
Tilia parvifolia - 14 ex.
(Informaţii preluate din Programa Gimnasi11lui superioru. Preparandiei; Nonnci
şi şcoa/eipopularc de fetitie de in Blasiu pre anulu scolastic 1881-8]. Blaj, 1882, p.
74-77.)
•
V
. colectiei
Cresterea . grădinii botanice in anul scalar
. 1883/1884
Aesculus sippostaum, familia Hippocastaneac

Betula alba, familia Bctulaccae
Celtis occidentalis, familia Ulmaceae
Juglans nigra, familia Junglandaccae
Corylus colurna, familia Amentaceae
Platanus vulgaris, familia Platanaceae
Salix aurea pendula, familia Amentaceae
Ulmus americana pendula, familia Ulmaceae
Mespilus gemanica (altoitu), familia Pomaceae
Gleditschia triacanthos, familia Papilionaceae
Ribes grossularia (altoiu), familia Ribeaceae
Ribes rubrum (altoiu), familia Ribeaceae
Ribes aureum, familia Ribeaceae
Somus abba, familia Cornaceae
Spiraea Ravesii, familia Rosaceae
Spiraea Ravesii, familia Rosaceae
Aristolochia Sipho, familia Aristolochiae
Gingko bilabe, familia Taxineae
Lobelia erin graciliserecta, familia Lobeliaceae
Rosmarinus officinalis, familia Labiatae
Arthemisie sativa, familia Compositaceae
Alonsoe Warscewizi, familia Labiatae
Mesembrianthemum, familia Crassullaceae
Salria cocinea, familia Labiatae
Pyretrum inodorum, familia Compositaceae
Calliopsis semiplena, familia Compositaceae
(Informaţiipreluate din Programa Gimnasiuluisupcrioro, Preparandiei; Normei

şi şcoa/eipopulare de fetitie de in Blasiu pre anulu scolastic 1881-82, Blaj, 1882, p.
74-77)
417
DIN ACTIVITATEA MUZEISTICĂ ALUI ENEA ZEFLEANU: PROIECTUL DE

REORGANIZARE ASECTIEI ARHEOLOGICE A „MUZEULUI UNIRII" (1937)
ZEVEDEI-IOAN DRĂGHIŢĂ,
CĂLIN ANGHEL
Enca Zcflcanu ( 1885-1963) s-a născut în localitatea Abrud-sat, fiind fiu al unei
familii mai puţin înstărite (tatăl său era fierar). Situaţia sa socială l-a obligat să depună,
încă din tinereţe, o muncă neobosită pentru că a fost conştient de faptul că numai
astfel putea să se realizeze. A urmat, ca bursier, cursurile liceului greco-catolic din
Blaj şi apoi pc cele ale facultăţilor de litere din Cluj, Graz şi Budapesta (susţinându
sc material prin predarea de lecţii particulare) specializându-se în filologia clasică
greacă şi latină, fără a neglija studiul istorici. A participat la primul război mondial (a
fost mobilizat şi trimis pc frontul din Galiţia), dar şi la actul de la l decembrie 1918.
Temeinica sa pregătire profesională l-a recomandat pentru activitatea de
organizare a învăţământului secundar românesc din Transilvania, punându-se la
dispoziţia Consiliului Dirigent. Astfel, la 27 februarie 1919 a fost însărcinat cu
organizarea şi conducerea şcolii medii din Abrud, pentru ca, după câteva luni, să fie
numit director al Liceului „Mihai Viteazul" din Alba Iulia, unde a susţinut cursurile
de latină şi clină până în august 1945.
Pc lângă activitatea didactică strălucită, energia nestăvilită şi dorinţa de
cunoaştere, împletite cu pasiunea pentru lumea antică, l-au determinat să se aplece
aspra problemelor arheologici clasice romane şi a muzeelor. A contribuit în mod
temeinic la reorganizarea instituţiilor care aveau menirea de a salva antichităţile din
zona oraşului Alba Iulia, la elaborarea a zeci de mii de fişe ştiinţifice a monumentelor
şi obiectelor muzeale, în general, la protejarea patrimoniul naţional.
A fost membru corespondent a Comisiunii Monumentelor Istorice, secţiunea
pentru Transilvania (alături de alţii, precum Virgil Cucuiu, Constantin Economu) 1,
calitate în care a oferit, forurilor competente, informaţii asupra descoperirilor
arheologice din zona oraşului Alba Iulia şi din judeţ. De asemenea a organizat, în
colaborare au neobositul Virgil Cucuiu, muzeul din cadrul Liceului „Mihai Viteazul"
ale cărui colecţii (arheologică şi etnografică) au fost cedate, prin grija sa, Muzeului
Unirii.
Activitatea organizatorică pusă în folosul înv~ţământului şi protejării
patrimoniului naţional a fost dublată printr-o necontenită muncă ştiinţifică. Enca
1
I. Opriş, Protejarea mărturiilor cu/tural-am:~tice din Transilvania şi Banat dupa Marea Unire, Bucureşti,
1988, p. 259 (anexa I).
418
Zcflcanu a realizat numeroase fişe pentru autorii antici, pentru inscripţiile descoperite
la Apulum şi Ampelum, sau cu referire la documentele privind Alba Iulia şi Vinţu de
Jos, la acestea adăugându-se traduceri ale documentelor din colecţiile Muzeului Unirii
şi a Arhivelor Naţionale Alba. O parte din ceea cc a cercetat a reuşit să valorifice prin
publicarea unor studii. din care amintim: O descoperire arhcologic/f 1n Apulum, în
Anuarul Liceului Mihai Viteazul, 1933/1934. p. 10-14, fig.I (este vorba despre un
altar votiv): O descoperire ad1eologică 1Î1 Apulum, în Anuarul Liceului Mihai Viteawl,
I 934/1936, p. 10-12, fig. I (prezintă o stelă funerară), în acelaşi număr din anuarul
amintit a publicat şi studiul Zeiţa Ncmcsis 1n Apulum, p. 13-16, ·fig.2; Note epigrafice
în Apulum ( I), în Apulum, Il, 1943-1945, p. 95-1 O1 (sunt luate în discuţie patru
inscripţii); Note epigrafice în Apulum (li), în Apulum, III, 1947-1949, p. 170-179 2 •
Un capitol special al activităţii profesorului Enca Zcflcanu a fost închinat
Muzeului Unirii din Alba Iulia, al cărui angajat şi colaborator a fost, sprijinindu-I în
toate momentele mai mult sau mai puţin fericite. A participat la revitalizarea Socictăţii
de istorie, arheologic şi ştiinţele natuni cc funcţiona la începutul deceniului patru al
secolului al XX-iea destul de greoi. În 1930, îl găsim, alături de Rcithofcr Eugen,
Bukai Dominic, Lconte Opriş, în calitate de sccrctar 1 . A depus eforturi consistente
pentru dinamizarea activităţii muzeistice a acestei societăţi, mai ales în contextul
regândirii - în cadrul adunării generale desfăşurată, joi 23 aprilie 1936, la orcic 3,30
după masa, în sala I. L. c·aragialc - a conducerii acesteia. S-a ales un nou comitet de
direcţie (în care s-a regăsit şi Enca Zcflcanu) şi s-a decis ca acestei societăţi ,,[ ... ] să
i se dea posibilitatea de acţiune în raport cu importanţa pc care o arc în pământul
acestui judeţ şi activitatea ci nu trebuie să se oprească aici, la îngrijirea acelor obiecte,
ci la o continuă orientare prin săpături pentru îmbogăţirea muzeului precum şi la
cercetări şi scrieri ştiinţifice deoarece în puţine localităţi sunt urme istorice atât de
importante ca în unele părţi la judeţului nostru" 4 •
Enea Zcfleanu, împreună cu Eugen Hulea şi Iustin Sava5, efectuează o sinteză
asupra situaţiei Societăţii de istoric, arheologic şi ştiinţele na tuni şi a deciziilor luate
la adunarea generală a ci din 1936, care a fost aşezată într-un document înaintat
consiliului Prefecturii Alba. Se arată că în judeţul Alba a existat „încă din timpul
fostei stăpâniri" Societatea de istorie, arheologic şi ştiinţele naturii~ membrii şi
conducătorii căreia au fost „exclusiv minoritari, îndeosebi maghiari", elementul
românesc nefiind reprezentat. După Unire, societatea nu a mai activat, probabil - se
arată în document - din motivul ,,[ ... ] că conducătorii ei se vor fi cugetat că din
moment în altul se va prelua de conducători ai acestei stăpâniri. Este probabil, ca de
2 Ion Berciu, /n memoriam Enea Zejleanu ( 8 VI 1885.- 13 XII 1963 ), în Apulum, X, 1972, p. 881-883.
·' Leonte Opriş, Muzeul Unirii. Călăuză pe ami /929-1930, Alba Iulia, 1931, p. XXX.
4
Arhivele Naţionale Direcţia Judeţeană Alba. Fond Prefectura Alba. Acte înregistrate (mai departe
ANDJ Alba. Fond Prefectura Alba), dosar 4518/1936, f. 5.
i O scurtă trecere în revistă a vieţii şi activităţii lui Iustin Sava, vezi la I. Berciu, Iustin Sava ( 1897-
/973), în Apulum, XII. 1974, p. 660-664.
419
atunci sfi se fi înstrf1inal, fie neglijat sau din alte motive, anumite obiecte de valoare
din muzeul ci"''. Prin votarea noilor statute, muzeul societăţii s-a contopit cu secţia
Unirii (constituită dupi'1 1918) sau altfel spus, din muzeul societăţii va face parte şi
această secţie 7 .
Reorganizarea însemna şi reamenajarea şi extinderea localului, aspect sub care
muzeul a avut multe neajunsuri pc care conducătorii proaspăt aleşi ai societăţii care-
I tutela, unnărcau să Ic rezolve cu sprijinul prefecturii. Se solicită noi spaţii în Catedrala
Încoronării. În întâlnirea dintre delegaţii Inspectoratului Militar Clerical şi
reprezentanţii societăţii, din 15 mai 1937, s-a cerut de către aceştia din um1ă punerea
la dispoziţia muzeului a întregii aripi din partea stângă a catcdraleiM_ Această revendicare
a fost inclusă şi în adresa înaintată Ministerului Apărării Naţionale, din 17 mai 1937,
solicitându-se: ,,[ ... ] clădirile Bisericii Încoronării din Alba Iulia, începând cu localul
de la poartă să fie cedat pentru Muzeul Unirii din Alba Iulia", argumentându-se că
acea parte a fost anume ridicată pentru instalarea unui muzeu ,,[ ... ] deoarece nicăieri
ca în acest judeţ nu se găsesc urme romane şi îndeosebi pe teritoriul oraşului Alba
Iulia, unde odinioară se înălţa falnic oraşul Apulum. De asemenea, nicăieri nu se
poate înălţa un muzeu care să reprezinte trecutul nostru istoric şi îndeosebi dovezi
privitoare la unirea tuturor românilor într-o Românie Mare decât la Alba Iulia, care
constituie simbolul unităţii noastre naţionale şi aceasta în legătură cu Biserica
Încoronării, monument menit a rămâne eterna mărturie a calvarului românismului şi
al realizării aspiraţiilor noastre naţionale, în care a fost încoronat primul rege al
României Mari, Ferdinand I-ul". Pe lângă aceste consideraţii, excluşiv de ordin naţional
şi politic, sunt aduse şi alte argumente de această dată de utilitate ştiinţifice:,,[ ... ] din
cauza lipsei de încăperi, o parte din obiecte nu pot ca să fie expuse, apoi acest muzeu
nu are local de bibliotecă şi pentru birou [ ... ]. Arhiva şi biblioteca muzeului este
aşezată într-o pivniţă (acte şi documente de mare valoare istorică) încât sunt expuse
ca să fie roase de şoareci şi mucegăeli". În final se subliniază că muzeul este zilnic
vizitat de numeroşi oameni, iar,,[ ... ] sub fosta stăpânire, renumele Muzeului Societăţii
de archeologie din judeţul Alba a ajuns departe peste hotarele ţării" • Starea de 9
provizorat în care se găsea muzeul, de câţiva ani buni, a fost principala cauză a furtului
din 1 martie 193 7, când s-au sustras, după cum mărturiseşte supraveghetoarea muzeului
Maria Şibotean, ,,[ ... ] două petri, anume două ca puri de leu [ ... ]" 10 • Cu ocazia sesizării
furtului, aceeaşi Maria Şibotean atrage atenţia asupra situaţiei mai mult decât delicată
a localului: coridorul de la etaj, ca urmare a greutăţii pieselor arheologice, a crăpat, se
propune transportarea lor la parter şi repararea fisurilor; instalaţia de apă este defectă,
6
ANDJ Alba. Fond Prefectura Alba, dosar 4518/1936, f. 52.
7
Zevedei-Joan Drăghiţă, Evolu,tia structurală a Muzeului Unirii din Alba Iulia în deceniul patm al
secolului trecut, în Patri111011iw11 Apulense, III, 2003, p. 284.
K ANDJ Alba. Fond Prefectura Alba, dosar 4518/1936, f. 49.
Q Ibidem, dosar 9332/ I 937.

10
420
iar multe ferestre nu se închid existând posibilitatea ca în caz de furtună să se spargă

(nu mai vorbim de faptul că lipsa de etanşeitate asigură prafului şi noxelor drum
liber). De asemenea, la parter în ,.salonul de archiologie" dulapurile-vitrină nu sunt
asigur~tc cu cheie, piesele de acolo puteau fi oricând furate 11 •
In acest context, se înscrie proiectul lui Enea Zcflcanu pentru reorganizarea
secţiei arheologice, aflată, ca dealtfel întreg muzeul, în clădirea Catedralei Încoronării.
Din conţinutul lui se poate constata situaţia în care se afla această secţie la 17
ani de la redeschiderea muzeului din Alba Iulia. Ea pare că a rămas într-un fel de
provizorat, piesele fiind expuse fără a se respecta unele reguli impuse de caracteristicile
acestora, obiecte cu funcţii şi destinaţii diferite erau concentrate în acelaşi spaţiu
expoziţional.
Existau două „secţii" principale:
I .,,Secţia industrială şi a obiectelor aparţinând vieţii casnice" şi
2.,,Secţia monumentelor epigrafice, sculpturale, arhitectonice şi funerare".
Prima dintre ele va rămâne în aceeaşi formă, într-o încăpere separată, la parterul
imobilului, iar obiectele aşezate în vitrine şi dulapuri de sticlă. Pentru cea de a doua
propune selecţionarea şi reaşezarea obiectelor astfel încât să se constituie patru „secţii"
de mai mici dimensiuni:
a. ,,Secţia arhitectonică"
În cadrul ci trebuiau concentrate piese provenind din dezmembrarea unor
construcţii romane din vechiul Apulum (temple, locuinţe ş.a.). Exista o bogată colecţie
de capiteluri antice (dorice, ionice, corintice, toscane, compozite), de fusuri de coloane,
de arhitrave şi alte asemenea elemente specifice arhitecturii romane. Alături de acestea
urmau să fie expuse elemente provenind de la un hipocaust (stâlpi şi tuburi), piese de
mozaic dintr-o pardoseală, bucăţi de tencuieli şi replica în ghips a unei băi romane,
descoperită în săpătură arheologică. Ea urma să se amenajeze în sala cea mai mare de
la parter, în partea dreaptă de la intrare.
b. ,,Secţia sculpturală"
Aici se expuneau piesele sculptate de tipul rond-boss sau basorelief, păstraw
atât în întregime, cât şi în stare fragmentară. Existau multe statui reprezentând cetăţeni
romani, bărbaţi sau femei, soldaţi sau personaje mai importante din imperiu şi chiar
împăraţi. De asemenea erau statui şi reliefuri reprezentând zeităţi romane, şi nu numai,
ca Jupiter, Apollo, Mithras sau un zeu trac 12 • Ea se amenaja în aceeaşi sală cu cealaltă
,,secţie", chiar în faţa intrării.
c. ,,Secţia epigrafică"
Era alcătuită, în primul rând, dintr-o bogată colecţie de altare închinate zeilor
adoraţi în provincia romană Dacia ca: Jupiter, Minerva, Apollo, Mithras? Silvanus
etc. Alături de ele trebuiau aşezate socluri pentru statui, cu inscripţii dedicatorii şi
11
12
Leonte Opriş, op. cit., p. XIV.
421
monumente funerare de forma altarelor. Urma să ocupe restul spaţiului rămas liber
din sala marc. altarele mari fiind aşezate lângf1 pereţi, iar piesele mai mici în centrul
sălii.
d. ,.Secţia monumentelor funerare"
Reunea stelele, leii şi coloanele funerare, alături de care erau expuse şi
sarcofagele din piatră. Se preconiza să fie organizată pa11ial în curte, iar restul în
porticul care leagă clădirea muzeului de turnul clopotniţă.
Piesele cu dimensiuni mai mici, um1au să fie aşezate pc postamente confecţionate
din lemn. Pentru ca expoziţia să fie mai atractivă şi accesibilă publicului larg, dc~tul
de numeros şi atunci, şi, intuind importanţa funcţiei educative a muzeului, propune ca
obiectele să fie însotitc
'
de materiale
. auxiliare şi complementare. Alături de obiectele
muzeale se etalau fotografii ale acestora şi imagini surprinse cu prilejul descoperirii
lor în săpătura arheologică.
Piesele care aveau inscripţii (altare, pietre funerare, socluri de statui sau cărămizi
ştampilate) trebuiau să fie însoţite şi de etichete care să conţină transcrierea şi traducerea
acestora în limba română.
Fiecare exponat trebuia să aibă o etichetă, scrisă citeţ, care cuprindea informaţiile
cele mai importante referitoare la ci.
A fost preocupat şi de asigurarea securităţii bunurilor muzeale, având în vedere
furtul obiectelor din 1 martie 193 7. Propune închiderea cu gratii a golurilor din foişorul
de pc latura de nord a ansamblului de clădiri al Catedralei Încoronării.
Dorinţa lui Enea Zcflcanu a fost să înlăture senzaţia de provizorat care caracteriza
secţia de arheologie la acea dată. Prin reorganizarea acesteia a urmărit să mulţumească
atât exigenţa cercetătorilor străini şi români cât şi pc cca a publicului vizitator. Ţinând
cont de resursele de care muzeul dispunea la acea dată şi de situaţia în care acesta se
afla, considerăm că reorganizarea secţiei a fost un succes. Concepţia expunerii şi
soluţiile muzcotchnice sunt modeme, iar punerea în practică trebuia să se realizeze
cu costuri minime.
Se pot constata şi uncie scăpări, datorate, în special dorinţei de a grupa obiectele
cât mai corect, în funcţie de clementele pe care le au în comun. Probabil, piese care
proveneau din construcţii romane şi ar fi trebuit regăsite în „secţia arhitectonică",
dacă erau decorate cu basoreliefuri (frizele templelor), erau încadrate în „secţia
sculpturală", sau monumente funerare cu inscripţii puteau ajunge în „secţia epigrafică".
Nu întâmplător Enea Zcflcanu s-a apropiat de secţia de arheologie a muzeului
din Alba Iulia; afirmăm aceasta pentru că, pe de o parte chiar formaţia sa intelectuală
l-a îndreptat acolo, iar pc de alta, secţia în discuţie a fost cca mai reprezentativă şi mai
bogată. În calitatea sa de preşedinte al Societăţii de istorie, arheologie şi şflinţelc
naturii care patrona muzeul a sesizat foarte bine lipsa de organizare din cadrul secţiei
într-un spaţiu nu tocmai adecvat pentru o expoziţie muzeală.
Propunerile sale au fost condiţionate de câteva clemente practice şi teoretice.
În primul rând, trebuie remarcat faptul că a propus soluţii plecând de la situaţia concretă
422
existentă, urmărind să pună în valoare patrimoniul existent cu efort minim, mai ales
financiar. În acelaşi timp, nu a dorit şi nici nu a putut să facă abstracţie de orizontul de
idei în care era aşezat atunci conceptul de muzeu. Cu siguranţă, nu a fost străin de
discuţiile din epocă referitoare la această temă, şi de care a ţinut cont atunci când a
elaborat proiectul, respectând ideile unui cunoscător în domeniu - Al. Tzigara-
Samurcaş - care vede în dezvoltarea muzeelor provinciale o etapă importantă a
progresului general în domeniul muzeistici româneşti 13 . De asemenea, nu a omis nici
sugestiile lui Nicolae Iorga care în articolele sale (de pildă, Ce sunt az.i muz.eele noastre,
Muzeele; ce sunt şi cc trebuie să fie. Exemplul Americii) susţine ideea muzeului viu
care „trebuie să fie nu numai la dispoziţia oricui, dar să întindă mâna către oricine,
pentru a şi-l atrage, a-l reţine cât se poate de mult" 14 •
Nu ştim, la momentul acesta al documentării noastre, dacă proiectul lui Enea
Zeflcanu a fost pus în aplicare. Important, însă, este faptul că prin eforturile
intelectualilor români din Alba Iulia, la mijlocul deceniului patru al secolului al XX-
lca, viaţa muzeului a început să se însufleţească, iar proiectul lui Enca Zcflcanu face
parte din acest proces. Pc de altă parte, aceste schimbări prefigurează transformările -
de anvergură - pc care instituţia din Alba Iulia le cunoaşte, mai ales, după instalarea
la conducerea ci a lui Ion Bcrciu.
FROM THE MUSEUM ACTIVITY OF ENEA ZEFLEANU: THE REORGANIYATION PROJECT

OF THE UNION MUSEUM' ARCHAEOLOGICAL SECTION (1937)
SUMMARY
Enea Zefeanu followed as a scholar the classes of Greek Catholic College from
Blaj and then, those of the Faculty of Letters from Cluj, Graz and Budapest, making
a special study of de classical Greek and Latin, without ignoring the study of history.
He was head master of Mihai Viteazul College, Alba Iulia, where he held lectures in
Latin and Elen till August 1945.
Beside his brilliant didactic career, hawing into account his enormous passion
for the ancient world, he began to make researches in the domain of the classical
Roman archaeology and of museums. He played a great part, in the reorganisation of
the Museum from Alba Iulia, especially of the Department of Archaeology, during
the 4 th decade of the 20 th century.
D Al. Tzigara-Samurcaş, Scrieri despre arta românească, Bucureşti, 1987, P- 303.

14 Zcvedei-loan Drăghiţă, Despre conceptul de muzeu /a Nicolae Iorga, în Annales U11iversitatis Apulensis.
Series Historica, 4 - 5, 2000-2001, p. 237.
423
Proiect de lucrări pentru secţia arheologlcă din „Muzeul Unirii"
Obiectele care formcazfl secţia arheologică a „Muzeului Unirii" sunt aşezate în

două grupuri mari:
I. Secţia industrială şi a obiectelor aparţinând vieţii casnice, şi
2. Secţia monumentelor cpigraficc, sculpturale, arhitectonice şi funcrarc.
Grupa artei industriale este aşezată într-o încăpere separată, la parter, unde
obiectele sunt aranjate în mai multe dulapuri de sticlă.
Grupa monumentelor de piatră însă este într-o stare primitivă, având aspectul
unei simple înmagazinări. Pentru ca bogatul material, cc formează această grupă să
fie accesibil cercetărilor specialiste şi pentru ca ci să devină instructiv şi pentru
vizitatorii de toată mâna, c necesar ca obiectele să fie selecţionate şi aranjate ÎD patru
(4) secţii:
a. secţia arhitectonică;
b. secţia sculpturală;
c. secţia cpigrafică;
d. secţia monumentelor funerare.
Încăperea, din parter, unde sunt aşezate monumentele acestea, este destul de
spaţioasă pentru ca să se poată fo1ma secţiile amintite mai sus.
Cheltuieli mai mari s-ar face numai cu plata lucrătorilor angajaţi pentru mişcarea
pietrelor şi aşezarea lor la locurile cele mai potrivite.
ţn special, secţiunile vor fi aranjate în felul următor:
a. Secţia arhitectonică va cuprinde colecţiunea capitelurilor de coloane antice,
stâlpii şi ţevile de la hypocaustum (încălzirea centrală subterană), cărămizi de clădit
şi de acoperit, colecţiunea bucăţilor de pardoseală în mozaic, colecţiunea bucăţilor de
tencuială, precum şi copia în ghips a băii romane, descoperită cu prilejul săpăturilor
arheologice.
Pentru a da mai multă putere atractivă acestei secţii şi pentru a o face mai
instructivă, se vor aşeza pe pereţi fotografiile luate cu prilejul săpăturilor arheologice,
precum şi o colecţiune de ştampile de cărămizi romane, având inscripţiile transcrise
astfel ca să se poată uşor citi. Spre acest scop este de lipsă a se curăţa şi vopsi din nou
masa pe care se află copia de ghips a băii romane, iar pentru fixarea fotografiilor şi a
ştampilelor e necesar a se face la un tâmplar 1O(zece) bucăţi de table din lemn de brad
subţire, vopsite cu negru, în mărime de 90X 150 cm. În sfârşit, atât la fotografii cât şi
la ştampile sunt necesare etichete lămuritoare în limba română, scrise de mână cu
scriere rondă pe carton alb. Astfel de etichete se vor aplica, după trebuinţe, şi la celelalte
obiecte ale secţiunii acesteia. Întreaga secţiune arhitectonică va fi aşezată în sala cca
mare (Lapidarium) de "ta intrarea spre dreapta (unde se află acum colecţiunea
capitelurilor).
b. Secţia sculpturală se alcătuieşte din statui, capete, fragmente de statui, reliefuri
mai mici, Mithree.
424
Cheltuielile necesare cu aranjarea acestei secţii ar fi următoarele: Fotografierea

fiecărui obiect, inscripţii lămuritoare în limba română scrise de mână în scriere rondă.
Pentru aşezarea obiectelor mai mărunte se vor face câteva stative de brad vopsite în
negru, iar pentru reliefurile de marmură se va confecţiona un dulăpior cu uşile şi
pereţii latetali de sticlă. În sfârşit, pentru aşezarea celor două Mithrec mari, se va face
din materialul aflător la muzeu, un postament corespunzător. Această secţie va fi
aranjată în partea dinspre curte a sălii din parter (Lapidarium) de la intrarea drept
înainte.
c. Secţia cpigrafică cuprinde altare închinate zeilor, piedestale de statui cu
inscripţii dedicatorii, monumente funerare de forma altarelor, table votive sau onorifice.
Cheltuielile necesare se vor face cu fotografierea monumentelor, cu scrierea
cu mâna în scriere rondă a inscripţiilor, care vor cuprinde şi traducerea lor în limba
română şi cu ajustarea unor postamente necesare pentru altarele de dimensiuni mai
mici din materialul aflător la muzeu.
Secţia epigrafică va ocupa restul Lapidariului, şi anume altarele mari vor fi
rânduite de-a lungul pereţilor având fiecare deasupra fotografia şi inscripţia explicativă,
iar altarele mai mici, aşezate pc un postament, vor cuprinde mijlocul sălii. Tablele
votive vor forma o grupă separată, iar fragmentele - foarte numeroase - au şi fost
aşezate pe rafturi mutate aici din coridorul de la etaj, unde se aflau până acum:
d. Secţia monumentelor funerare se compune din stele funerare, coloane
funerare, precum şi fragmente funerare, Ici funerari, sarcofage, precum şi fragmente
din monumente funerare. Ea este adăpostită parte în curte, parte în foişorul deschis,
care leagă muzeul cu locuinţele de lângă clopotniţă: formând latura de miazănoapte a
bisericii de încoronare. Pentru a scuti aceste monumente de eventuale alterări, ar trebui
ca acest coridor să fie închis prin gratii de fier aşezate între stâlpii lui, lăsându-i-sc o
uşă de intrare. Numai după ce se va face această lucrare, se vor putea mai sistematic şi
monumentele funerare punându-li-se şi inscripţii lămuritoare şi fotografii.
Alba Iulia, la 12 Iulie /937

ENEA ZEFLEANU
Profesor secundar
(ANDJ Alba. Fond Prefectura Alba, dosar, 4518//936, f 55-56)
425
PRELEVAREA UNUI MORMÂNT DE COPIL

DE EPOCĂ ROMANĂ
DAN ANGHEL
Cercetările arheologice de salvarea întreprinse în anul 2002 în partea de nord a

oraşului Alba Iulia, în vederea construirii unei staţii de carburanţi, a dus la identificarea
a 192 de morminte, romane şi medieval timpurii 1•
Mormintele de epocă romană corespund ambelor rituri de înmormântare:
incineraţie şi înhumaţic în gropi simple sau cu cistă de cărămidă."
Între acestea s-a evidenţiat un mormânt de copil, înhumat într-un sicriu de lemn,
din care s-au conservat porţiuni ale fibrei lemnoase. Importanţa mormântului, lipsit
de inventar funerar, constă tocmai din păstrarea materialului lemnos care, în marca
majoritate a cazurilor, se degradează odată cu trecerea timpului în urma proceselor
fizico-chimice din sol.
Acest caz unic din cadrul mormintelor descoperite în această zonă a necropolei,
a impus ridicarea din situ a mormântului, acesta urmând să fie transportat la Muzeul
Naţional al Unirii.
Prelevarea mom1ântului a implicat o seric de operaţii suplimentare, în acest caz
fiind necesară ridicarea scheletului împreună cu gropa în care a fost depus, întrucât
marginile acesteia sunt cele care păstrează urmele sicriului din lemn.
Singura metodă care să permită ridicarea mormântului constă din fixarea lui în
bloc de ipsos, care deşi îngreunează piesa şi o face greu de manipulat, conferă suportul
necesar transportului şi expunerii acesteia.
În primul rând mormântul a fost fotografiat, desenat şi înregistrat pe plan, după
care a fost prelevată o mică bucată din sicriul de lemn şi învelită în folie de aluminiu
în vedere realizării ulterioare a unor eventuale analize dendrologice sau de datare,
pentru a se evita contaminarea probei în urma operaţiilor de prelevare.
Pentru început a fost necesară adâncirea secţiunii în jurul mormântului la o
distanţă de cca. l O cm. de marginile gropii şi 40 de cm. sub fundul acesteia. Bordura
exterioară va fi cca care va menţine marginile gropii, iar spaţiul de jos este necesar
pentru introducerea suportului de ipsos. În timpul operaţiilor mormântul a fost acoperit
cu o folie de nailon pcntm a se evita uscarea excesivă a solului, degradarea resturilor
funerare şi a materialului lemnos ca urmare a expmwrii la radiaţiile solare. Ulterior
1
Necropolele oraşului Alba Iulia-din preistorie în zorii evului mediu, Catalogul expoziţiei, Alba Iulia
2003, p. 7.
1
În cazul nostru mormântul la prelevare a avut o greutate de cca 60- 70 kg.
426
degajării gropii a fost observată o slabă rezistenţă a pereţilor exteriori, pământul având
o structură granulară cu o slabă coeziune fapl care a impus încadrarea întregului
ansamblu în cofraj de gips. Pentru a reduce din greutate a fost necesară reducerea
grosimii bordurii la o lătime de 6 cm. cofrajul u1m,înd să preia greutatea.
Realizarea cofrajului s-a făcut prin tehnica bandajelor de pânză îmbibate cu
ipsos, aplicate în jurul brodurii începând de la o adâncime mai marc cu I O cm. decât
fundul gropii.
Au fost aplicate succesiv patru straturi de benzi din pânză de formă
.
dreptunghiulară, cu o lungime de 50 de cm. şi o lătime de 1O cm. Între ultimele două
'
straturi au fost intercalate stinghii de lemn cu scopul obţinerii la ridicare a unei tensiuni
uniforme asupra părţilor laterale ale cofrajului.
Cea mai dificilă etapă a constat în realizarea părţii inferioare a cofrajului. Pentru
aceasta s-a început îndepărtarea solului de la capetele mormântului şi aplicarea de
benzi transversale pc sub acesta. Acoperirea marginilor şi a capetelor a fost realizată
într-o singură zi după care lucrările au fost întrerupte pentru a se permite întărirea
ipsosului şi consolidarea cofrajului.
Următoarea etapă a impus îndepărtarea solului din centrul suportului, capetele
fiind sprijinite pc doi suporţi din lemn fixaţi forţat între fundul secţiunii şi cofrajul
realizat în ziua precedentă. Şi aceasta opcraţiic a fost realizată în două etape, la interval
de câteva orc, existând riscul de prăbuşire a fundului gropii mormântului. Au fost
intercalate şi aici, între bczilc de pânză îmbibată cu ipsos, stinghii de lemn pentru o
armare suplimentară.
Ridicarea din secţiune a putut fi efectuată în ziua următoare, iar mormântul a
fost transportat în laboratorul de restaurare al muzeului.
Aici s-a putut continua munca de îndepărtare parţială solului care fixează oasele
şi acoperea fragmentele din lemn, operaţie realizată în mai multe etape după o prclabilă
umezire locală a porţiunilor în care s-a intervenit. Pământul rezultat a fost păstrat în
vederea plombării ulterioare a eventualelor crăpături care pot apărea în urma contractării
prin uscare a solului.
Mormântul a fost păstrat timp de 6 luni acoperit cu folie de nailon, la temperatură
şi umiditate constantă, pentru a se evita pierderea bruscă a apei aborbitc de sol şi
apariţia unor crăpături profunde care ar fi putut duce la deteriorarea ansamblului. La
anumite intervale de timp au fost urmărite transformările (respectiv gradul de contragere
a solului) în urma uscării, fără a se interveni asupra acestuia prin reumezire în urma
apariţiei unor crăpături. În momentul când a fost observată o stagnare a apariţiei de noi
crăpături, sau lărgire a acestora, s-a putut considera că mormântul se găseşte în stare
de echilibru cu noul mediu.
A putut fi observată o desprindere a pc.rcţilor gropii de cei ai cofrajului în urma
contractării, fapt care a dus la scăderea rezistenţei. Prin urmare a fost necesară turnarea
în golului creat a unei soluţii foarte lichide de ipsos până la umplerea întregului spaţiu,
aceasta pătrunzând şi in interiorul crăpăturilor exterioare. La o uşoară ciocănire a
427
pereţilor o fost observată o schimbare a rezonanţei, fapt care indică o mărire a

consoli<lf1rii acestora.
Crăpăturile din interior au fost acoperite cu pământ, uşor umezit, rezultat de la
curfiţirea momântului.
A fost remarcată o slabă rezistenţă a pereţilor gropii datorate structurii solului,
fapt cc a impus căutarea unei soluţii de impregnare a întregului ansamblu care să nu
afecteze aspectul şi să permită totodată o consolidare în profunzime.
Operaţia a fost realizată prin pensulare cu o soluţie diluată de aracet fără
plastifiant, care datorită uscării puternice a solului a fost absorbită în pereţii gropii,
realizând şi o fixare mai puternică a oaselor de solul pe care sunt aşezate. Impregnarea
a fost realizată în două straturi la un interval de 2 orc după fiecare aplicare.
Pentru expunerea mormântului este necesară confecţionarea unei lăzi din lemn
acoperite cu sticlă care să mascheze părţile laterale inestetice ale cofrajului, îndepărtarea
acestuia nefiind posibilă fără degradarea ansamblului.
În urma operaţiei de prelevare şi conservare a acestui mormânt au putut fi
observate mai multe aspecte ale tehnologici de lucru foarte utile şi de care trebuie ţinut
cont în cazul unor situaţii similare.
- îndepărtarea unei părţi cât mai mari din solul care susţine asamblul duce la
scăderea greutăţii, factor important la transport şi manipularea ulteriorară\
- tehnica nu permite identificarea unor eventuale obiecte de inventar funerar
aflate sub schelet;
- metoda permite expunerea mult mai fidelă decât în cazul demontării şi refacerii
lui la locul de expunere;
- confecţionarea cofrajului din straturi succesive de pânză îmbibată cu ipsos,
conferă o bună rezistentă, o viteză mare de lucru, iar blocul obtinut este mult
' '
mai uşor decât în cazul turnării unui cofraj masiv, monobloc, între pereţii
ansamblului şi o delimitare exterioară;
- în timpul operaţiei pot fi incluse mânere sau agăţatori care să permită o
ridicare mai uşoară, respectiv mecanizată, din cadrul săpăturii;
- uscarea lentă, în regim de carantină, este esenţială pentru integritatea
asamblului;
- în cazurile în care este implicat material organic este necesară prelevarea în
primele momente ale intervenţiei de probe pentru analize fizico-chimice sau
de altă natură, în urma operaţiilor putând interveni diferite contaminări şi
pierderea unor informaţii esenţiale. Dacă resturile de material organic au
mici dimensiuni sau reprezintă piese întregi sau fragmentare, aceastea vor fi
protejate suplimentar la faţa locului fără a fi prelevate sau recoltate probe,
ele urmând să fie anâlizate doar prin metode nedistructive;
- orice prelevare se face doar după înregistrarea exactă a informaţiilor oferite
de respectivul obiect sau ansamblu.
428
DRAWING OF AROMAN AGE TOMB
SUMMARY
The tomb eas forund during the rescue excavation carried out at OMV gas station,
in the northwestem part of Alba Iulia.
It is special because it has preserved some wood remains of the coffin.
In order to draw, it was necessary to dig at IOcm. around the grave hole and the
cover it in a grips frame with textile stripes. The same technique was employed for the
inferior part as well.
Museum conservation was achieved after 6 months - period necessary for the
ensemble to adjust the new microclimate. It was consolided by impregnation with
polyinyl acetate solution, witch applied in severa! layers.
The tomb will be exposed within the Union National Museum from Alba Iulia.
429
Foto. I . Vedere ge n era l ă dup ă preleva re. General view of the drawing.
Foto. 2. Detaliu dup ă prelevare. Details of the drawing.
430
RECENZII SI NOTE DE LECTURĂ
'
Angela Groza, Elena Ionescu, Rozalia Gulea, $colile Bla/ulul Izvor de

daruri, Ed.Buna Vestire, Blai, 2004
Motto:
« Podoabele nu fac jiwnos ci mai frumos.
in văţ/itura nu face Înţelept ci mai Înţelept».
NICOLAE IORGA
Lucrarea « Şcolile Blajului izvor de daruri» apărută cu ocazia evenimentului

din octombrie prezent este o sinteză strălucită a tot ceea cc au însemnat şi reprezintă
pentru noi Mica Romă, oraşul şcolilor şi al Şcolii Ardelene, oraşul monumentelor şi
al inscripţiilor de neam şi ţară, urbea de la confluenţa Tâmavclor unde a răsunat pentru
prima oară «Noi vrem să ne unim cu Ţara !» . oraşul Bisericii Unite cu Roma şi al
martirilor acesteia.
Structurată pc opt capitole şi cuprinzând 480 pagini. lucrarea adună aproape tot
ceea ce se putea scrie despre Blaj la o aniversare ca aceasta, sub semnătura autoarelor,
dar şi a unor prestigioşi oameni de cultură, clerici, scriitori, profesori, artişti plastici,
etc., care au avut sau au ceva comun din existenţa lor cu Blajul.
În primul capitol intitulat sugestiv „File din istoria Blajului" sunt prezentate
selectiv principalele momente şi etape din istoria urbei, începând cu vestigiile
arheologice, prima sa atestare documentară din anul 1313, transformarea sa în târg
( 1739) şi până la zi, cu marcarea evenimentelor numeroase şi semnificative pentru istoria
sa, comune totodată cu cca naţională. Momentului deschiderii şcolilor sale ( 11 octombrie
1754), cel al activităţii lui Timotei Cipariu în cadrul anului revoluţionar şi al adunărilor din
1848 de aici, creionarea portretului Craiului Munţilor, Avram Iancu sau ecourile Revoluţiei
de la 1848 în literatura contemporană sunt câteva pagini demne de reţinut.
Rolului şcolilor Blajului în dezvoltarea culturii române îi este consacrat capitolul
al doilea al lucrării, consemnându-se contribuţia reprezentanţilor Şcolii Ardelene la
dezvoltarea învăţământului românesc, contribuţia şcolilor blăjene la dezvoltarea limbii
române, rolul ASTREI, al corifeilor săi şi al şcolilor din Ardeal în imprimarea culturii
şi credinţei în conştiinţa poporului. Importante rânduri sunt acordate lucrării„ Blaj ul
în imagini"- opera distinsului prof. univ. dr. Cornel Tatai-Baltă sau spiritualităţii
blăjene,văzută ca o unică şi inconfundabilă ipostază a ,Jocalismului creator", model
şi pentru alte localităţi ale ţării ..
Capitolul III al lucrării intitulat sugestiv „Potrete şi evocări" cuprinde imaginea
compozită, dioramată a 42 personalităţi din varii domenii ale spiritului - clerici,
istorici, scriitori, poeţi, artişti plastici, filologi, oameni de cultură şi ştiinţă - de la
432
episcopul Inochentie Micu Klein la Monica Anton -văzuţi ca o unitate în diversitate,

cu rol semnificativ în propăşirea Blajului şi a culturii şi ştiinţei naţionale.
În ,,Traiectorii contemporane" - capitolul al IV-iea al lucrării - sunt consemnate
şi evocate 28 de personalităţi de azi care ţin sus steagul românismului la Blaj şi nu
numai, contribuind prin munca şi activitatea lor- diversă şi laborioasă - la continuitatea
şi perenitatea spiritului aici şi preluat de aici, văzut ca o nobilă moştenire de la înaintaşi
către viitorime.
Trecerii lui Eminescu -,, miracol al poeziei româneşti" - în 1866 prin Blaj,
urmele paşilor lui Ion Agârbiceanu, ale poetului Ion Alexandru ori ale lui Ion Budai -
Deleanu sunt tot atâtea clişee adânc întipărite în istoria Blajului şi a aducerilor aminte,
evocate cu căldură în capitolul următor - al V-lea - al cărţii, intitulat sugestiv „Un
popas sfânt la Blaj".
Rolului şcolii în educaţia tineretului din perspectiva lumii moderne îi sunt
consacrate importante pagini al capitolului al VI-lea al cărţii.văzută prin prisma relaţiei
dintre credinţă şi educaţie, profesor - elevi şi prin evidenţierea rolului educaţiei în
spiritul unei comportări civilizate.
Capitolul VII al lucrării dedică pagini însemnate evoluţiei şcolilor din Blaj de
la începuturi şi până în prezent. Este evidenţiat rolul învăţământului în procesul
instructiv-educativ, el! marcarea tuturor detaliilor de specialitate. Sunt prezentate şcolile
Blajului în prezent, de la Colegiul Naţional ,,Inochentie Micu Clain", la Liceul Teologic
Greco-Catolic „Sfântul Vasile cal Mare", Grupul Şcolar Agricol, Grupul Şcolar
,.Timotei Cipariu", Clubul Sportiv Şcolar, Colegiul Universitar de institutori „Gheorghe
Şincai", Institutul Teologic Greco-Catolic, Colegiul Universitar" Tehnologia vinului
şi produsele derivate", Universitatea „Spiru Haret", Şcoala Sanitară Postliceală „Carol
Davila" şi încheind cu celelalte şcoli generale, speciale sau grădiniţe din municipiul
Blaj sau din localităţile suburbane.
O bibliografie selectivă îndrumă pe cei interesaţi spre câteva dintre cărţile scrise
de-a lungul timpului - de referinţă - pentru „Mica Romă".
Anexele fotografice dau culoare unei cărţi apărută în condiţii grafice de excepţie,
scrisă apăsat, cu acribie ştiinţifică, dar şi cu căldura sufletului autoarelor şi
colaboratorilor, lumină din lumină, dar şi har divin dintru trecut întru şi înspre prezent
şi viitorime, model de abordare complexă şi pentru alte localităţi.
DORIN OVIDIU DAN
Cornel Tatai Baltă, /uliu Moga /1906-1976/, BlaJ, Ed. Astra, 2004, 6! p.
(42 llustratll color)
Sărbătorirea a 250 de ani de la înfiinţarea Şcolilor Blajului s-a constituit într-un

moment favorabil şi necesar evocării unui pictor devenit prin adopţie, un cetăţean al
433
urbci de pc Lîrnavc. Într-un album editat în condiţii grafice deosebite, un alt blăjan -
Cornel Tatai-Balt:1 - adun[1 risipitele opere şi date biografice ale lui Iuliu Moga,
înccrcând o rnlicarc a accstora din uitarea nu a anilor, prea puţini trecuţi de la moartea
artistului, ci mai mult din gândurile contcmporanilor, a oamenilor zilelor noastre.
În pagini Ic cc prefaţează albumul dedicat lui Iuliu Moga - ,,Bucurie şi melancolic
în creaţia pictorului Iuliu Moga'' - ne este descoperită personalitatea complexă a
artistului, în fapt. un erudit cu diplomă şi totodată un autodidact în domeniul care l-a
consacrat. Diversitatea studiilor sale - Şcoala superioară de comerţ ( 1921-1924),
Academia de Înalte Studii Comerciale şi Industriale ( 1924-1928) absolvite la Cluj,
Academia de teologic greco-catolică română din Blaj ( 1931-1936 ), Facultatea de
Teologic Catolică a Universităţii din Strasbourg ( 1939-1941) - îi definesc căutările
găsite în final în pictură, unde se refugiază din 1948 - un refugiu impus de istoria
acelor vremi - până la moartea sa, în 1976.
Peregrinările sale legate de studiile teologice şi nu numai, călătoriile prin Italia
şi Franţa îşi vor pune amprenta asupra operei sale plastice. Prea puţin expuse publicului
în timpul vieţii, tablourile sale au fost totuşi, de atunci remarcate. Autorul albumului,
profesorul Comei Tatai Baltă a fost organizatorul a două expoziţii postume Iuliu Moga
şi proprietar al câtorva dintre tablourile sale. Observaţiile şi comentariile acestuia
sunt ale unui cunoscător al operei concetăţeanului său. Iuliu Moga este considerat un
continuator al filonului realist al picturii româneşti, un continuator al liniei trasate de
Nicolae Grigorescu, Ion Andrccscu, Ştefan Luchian şi Gheorghe Petraşcu. În tablourile
sale sunt asimilate procedee din pictura franceză, ale şcolii de la Barbizon, ale picturii
şcolii realiste, de impresionism şi postimprcsionism, este apropiat tematic şi stilistic
de Camille Pissaro şi Alfred Sisley (p. 8). A avut ca teme predilecte peisajele, inspirate
de zona văii Mureşului şi Tâmavelor, florile, portretele, a abordat cu insistenţă desenul,
acuarela, tempera, guaşa, pastelul şi uleiul. Tablourile sale, câteva scrii cu aceeaşi
tematică sunt comentate, exemplificate, comparate, vorbindu-se de o manieră Iuliu
Moga, manieră care poate identifica un tablou al artistului, fără semnătura acestuia.
Sfârşitul vieţii, a însemnat apropierea de un destin asemănător cu cel al lui
Ştefan Luchian ori a lui Pierre Auguste Renoir. Paralizia suferită asupra părţii drepte
a corpului, nu l-a făcut să renunţe, continuând să picteze doar cu mâna stângă.
O „Bibliografie prezentată cronologic (Texte apărute în reviste, cărţi şi ziare)"
(p. 15-17), începând din 1958 şi până astăzi, mai mult de jumătate aparţinând prof.
Cornel Tatai Baltă însoţeşte textul referitor la viaţa şi creaţia artistică a lui Iuliu Moga,
text tradus, în rezumat, în limba franceză.
Printr-o selecţie riguroasă, valorică şi tematică, 42 din cele câteva sute de tablouri
aflate în posesia Muzeului de Istorie „Augustin Bunea" din Blaj şi ale unor colecţionari
din Cluj (colecţia Viorica Cordoş), Alba (colecţia dr. Gabriela Boilă, dr. Ioan Boilă,
colecţia Tiberiu Popa) şi Blaj (colecţia dr. Vasile Cristoloveanu, colecţia Cornel Tatai
Baltă, dr. Ioan Boilă, colecţia Silvia şi Ioan Pop) sunt reproduse color, chiar dacă într-
un format mic, în paginile albumului. Selecţia a însemnat de fapt o ilustrare a celor
434
mai semnificative tablouri, din toate temele şi tehnicile abordak de artist, printre care
se află şi portretul mai bine cunoscut decât autorul său, ,,Episcopul Inochcntic Micu",
peisaje pariziene şi româneşti, flori, multe flori şi un autoportret al artistului, păstrat
într-o colecţie clujeană, însoţite de o listă cu mcntionarea titlului tabloului a
' '
dimensiunilor acestuia, a tehnicii folosite. semnătură şi/sau datare.
În faţa unui periplu blăjan, printre numeroasele personalităţi ale acestui oraş
mic ardelean nu trebuie uitat acest artist complex şi surprinzător prin imaginea creată
în tablourilor sale.
/OANA RUSTOIU
Marius Porumb, $/etan celMare şi Transilvania. Legături culturale şi artistice

moldo-transilvane ln sec. .XV-.XVI, Cluj Napoca, Institutul Cultural Român, 2004,
123 p., 88 ilustraţii color.
O ediţie de excepţie apărută la Cluj, sub patronajul Institutului Cultural Român,

o constituie volumul album „Ştefan cel Mare şi Transilvania. Legături culturale şi
artistice moldo-transilvane în sec. XV-XVI", apărut într-un an jubiliar - 500 de ani
de la moartea marelui voievod moldovean. Albumul al cărui autor este academicianul
Marius Porumb abordează un aspect interesant şi important al domniei lui Şefan, cel
al influenţei, a ceea ce a lăsat moştenire voievodul moldovean Transilvaniei, prin
patronajul asupra ctitoriilor sale înzestrate cu odoare de preţ, de pc teritoriile aparţinând
Arhiepiscopiei Feleacului şi Episcopiei Vadului.
„Din ceea ce a adus Moldova epocii ştefaniene, Transilvaniei ni s-a păstrat
până în ziua de azi foarte puţin" (p. I O). Fiecare piesă aparţinând acestei epoci este
astfel enumerată de autorul volumului dedicat anului jubiliar, comentată, însoţită de
un desen, o schiţă sugestivă, pusă în valoare în legătură cu evenimentul care a
determinat amplasarea ei şi a influenţelor exercitate. Un relief de piatră cu imaginea
bourului pc un scut heraldic, din parapetul amvonului bisericii reformate din Uriu
(jud. Bistriţa - Năsăud), bourul ştefanian de pe poarta carosabilă de la fortificaţia
bisericii evanghelice din Boian (jud. Sibiu), clopotul bisericii unitariene din Dâmbău
(jud. Mureş) sunt doar câteva vestigii simbol lăsate de stăpânirea lui Ştefan. Apelul
făcut de voievod la resursele artistice locale - planimetria bisericii episcopale din
Feleac este legată de un şir mai vechi de ctitorii cneziale transilvane din secolul al
XV-iea şi utilizarea unui atelier de constructori clujeni, colaborarea unui meşter
moldovean cu meşterii pietrari transilvăneni în cazul bisericii din Vad- sunt elemente
de legătură, de influenţe reciproce între două lumi artistice, doar aparent separate.
Consideraţiile referitoare la iradierea picturii moldoveneşti ajunsă la apogeu în
epoca lui Ştefan cel mare, continuată şi în epoca rareşiană, în mediul artistic transilvan,
în pictura murală exterioară (cazul cel mai concludent fiind cel al bisericii evanghelice
din Dârlos), dar şi în cea de icoane - domeniu de referinţă, incontestabil al autorului
435
albumului - aduc noi punctL: dl: vedere, noi interpretări asupra dimensiunii acestor
inllurn\c. Icoanele Mănăstirii Plosca, păstratL: în bisL:rica Sf. Nicolae din Hunedoara -
ne-am oprit doar la un exemplu 0111 alte câtL:va argumentate <le Marius Porumb - au
fost atribuite unui pictor moldovean, Gavril Ieromonahul, autorul picturilor murale
ale ctitorici logofătului Tăutu de la Bălincşti, pictură în care apar contaminări cu
pictura gotică, dobândite prin contactul cu Transilvania. Elemente ornamentale
proveniw din ambianţa artistică moldoveană sunt identificate în icoane transilvănene.
Din scriptoriilc de Ia Putna şi Neamţ au ajuns pc domeniile deţinute de Ştefan,
manuscrise liturgice valoroase prin miniaturi şi ferecături, donate de voievod sau de
demnitari ai Moldovei, cărţi care au constituit un model veritabil pentru copiştii ardeleni
de atunci şi de mai târziu.
Concluzia autorului asupra semnificaţiei domniei lui Ştefan cel Marc pentru românii
transilvăneni este aceea că a fost o "epocă de revitalizare a mai vechilor tradiţii cultural-
artistice din ambianţa ctitoriilor cneziale, o regenerare spirituală, ce sublinia tendinţele de
unitate ale ţinuturilor româneşti din jurul arcului carpatic" (p. 34 ).
Cele 92 de ilustraţii color ce însoţesc textul, tradus integral în limbile engleză,
franceză şi germană sunt sugestive şi complete, împlinind scopul propus de autor,
destinaţia de fapt a albumului, acela de a „ilustra vizual cele câteva vestigii rămase
dintr-o acţiune pornită din iniţiativă religioasă şi voievodală şi devenită peste timp
românească şi naţională" (p. 11 ). Bibliografia cxaustivă - 121 de titluri - cc însoţeşte
volumul, este un auxililiar şi un îndreptar al problemei analizate.
IOANA RUSTOIU
Aurelian Sacerdoţeanu. Corespondenfă (1928-1974). Coordonator: Corneliu

Mihail Lungu, Bucureşti, (Arhlvele Naţlonale), 2004, 358 p.
De-a lungul celor peste 170 de ani de existenţă, Arhivele Naţionale au editat
numeroase albume, cataloage de documente, instrumente de lucru, şi altele. Această
tradiţie a fost îmbogăţită cu un nou volum care aduce un omagiu celui ce a fost o
personalitate marcantă a ştiinţei şi culturii: Aurelian Sacerdoţeanu.
Coordonatorul volumului, Corneliu Mihail Lungu, director general al Arhivelor
Naţionale, punctează într-un „Studiu introductiv" personalitatea lui Aurelian
Sacerdoţeanu, istoric, arhivist şi profesor.
Născut la 20 decembrie 1904 în comuna Costeşti, judeţul Vâlcea, Aurelian
Sacerdoţeanu a urmat şcoala primară în satul Ferigile, gimnaziul în Râmnicu-Vâlcea
şi liceul„ Gheorghe Şincai;, din Bucureşti, absolvind apoi cursurile Facultăţii de Litere
şi Filosofie ale Universităţii din Bucureşti. După ce a activat ca profesor la mai multe
instituţii de învăţământ: Seminarul Teologic „Kesarie Episcopul" din Buzău, Şcoala
Superioară de Arhivistică, Şcoala Comercială Elementară de Băieţi ''Nicolae Bălcescu",
436
Şcoala Normală de Băieţi şi Seminarul Pedagogic Universitar „Titu Maiorescu" din

Bucureşti, în 1938 a fost numit director general al Arhivelor Statului, funcţie pc care
a deţinut-o până în 1953. A fost membru al Comisiei Monumentelor Istorice, profesor
şi decan la Institutul de Arhivistică, Bibliologic şi Muzeografic, apoi profesor la
Facultatea de Istoric a Universităţii din Bucureşti. A publicat numeroase lucrări, din
c~rc amintim: "Marca invazie tătară şi sud-estul european'', Bucureşti, 1933, 92 p.,
"lndrumări în cercetări istorice", Bucureşti, Editura Casa Şcoalclor, 384 p.,
'"Arhivistica", Bucureşti, Editura Didactică şi Pedagogică, 267 p. şi altele. S-a preocupat
de reluarea activităţii Şcolii de Arhivistică, a iniţiat editarea revistei "Hrisovul", primul
buletin al acestei instituţii de învăţământ. A donat întreaga sa bibliotecă Arhivelor
Naţionale, care a pus-o la dispoziţia Facultăţii de Arhivistică. S-a stins din viaţă la 7
iunie 1976, la Bucureşti.
Volumul omagial cuprinde 199 de documente, scrisori trimise şi primite de către
Aurelian Saccrdoţcanu, de la personalităţi de scamă ale epocii: Nicolae Iorga, p1incipesa
Martha Bibescu, Ştefan Berechet, David Prodan, Gheorghe Teodorescu Kirileanu, Gheorghe
Duzinkievici, Emil Condurachi, Alexandru Lapedatu, Ion Moga şi alţii.
Documentele provin din fondul personal Aurelian Saccrdoţcanu aflat la Direcţia
Arhivelor Naţionale Istorice Centrale şi din fondurile personale Mihai Costachescu şi
Constantin Turcu, aflate la Direcţia Judeţeană Iaşi a Arhivelor Naţionale.
Editorii acestui volum au selectat dţn bogata corespondenţă purtată de Aurelian
Saccrdoţeanu, cele mai reprezentative scrisori, ncincluzând între acestea corespondcţa
deja publicată 1 , cu excepţia scrisorilor primite de la Ştefan S. Gorovei, publicate in
Revista Arhivelor~.
Volumul are următoarea structură: Studiu introductiv, rezumat (în limba engleză),
Notă asupra ediţiei, Tabel cronologic, Lista documentelor, documentele, Bibliografie, Indice
antroponimic. Sunt incluse 9 xerocopii după documentele publicate şi 4 fotografii.
Volumul debutează cu o scrisoare din 7 iunie 1928, primită de către Aurelian
Sacerdoţeanu de la Nicolae Iorga, patriarhul istoriografici române, dovedind
apartenenţa tânărului Saccrdoţeanu la elita ştiinţifică românească.
Corespondenţa purtată după numirea sa în funcţia de director general al Arhivelor
Statului, demonstrează preocuparea lui Aurelian Sacerdoţeanu pentru soarta arhivelor
româneşti din teritoriile cedate, dorinţa de afirmrc a rolului instituţiei arhivelor atât pe
plan intern cât şi pe plan internaţional, precum şi dorinţa constantă de valorificare a
documentelor deţinute, prin apariţia constantă a „Revistei Arhivelor" şi a „Hrisovului".
La aniversarea a 100 de ani de la naşterea lui Aurelian Sacerdoţeanu, Arhivele
Naţionale dedică volumul Aurelian Sacerdoţeanu. Corespondenţă ( 1928-1974)
istoricul~i, arhivistului şi profesorului, celui care scria parcă profetic: "ţn parte, socot
1
Vezi Ioan Dordca şi colaboratorii, Karl Kurt Klein ( 1897-1997). Corespondenţă, Cluj Napoca,
Editura Clusium, 1997, 571 p.
2 Elena Istrăţescu, Din corespondenţa profesorului Aurelian Sacerdoţeanu, director general c1I
Arhive/orStatului(l938-/953), în "Revista Arhivelor", nr.1-2, 1998, p. 167-177.
437
di am avut ~i eu un loc la masa rotundf1 mondială <a Arhivelor>. Şi aceasta se va spune

d111d\'a, poate la un centenar, poale în anul 2004! Atenţie! Nu mă tem de timp!"l
DANA ZECHERU
ACTA MUSEI APULENSIS XLI. 2004
Salulflm apariţia celui de-al 41-lca număr al anuarului APULUM, apărut la

finele trimestrului III al anului 2004. Volumul este dedicat regretatului fondator al
periodicului, profesor Ion Bcrciu la centenarul naşterii, căruia, chiar în debutul revistei,
îi este dedicat un amplu material biografic menit să surprindă atât formaţia sa
intelectuală, preocupările sale ştiinţifice dar şi greutăţile de început prin care a trecut
Muzeul Naţional al Unirii din Alba Iulia, la temelia căruia un stâlp de nădejde a fost
marele Om - Ion Berciu.
După cum ne-a obişnuit, revista se organizează pe cele 4 secţiuni consacrate:
arheologic, istoric, restaurare-conservare, respectiv recenzii şi note de lectură.
Periodicul beneficiază şi de indice de autori pentru ultimele 1O numere ale revistei,
instrument atât de necesar în munca de documentare.
Secţiunea arheologie este foarte amplă, prezentând specialiştilor şi publicului
larg, materiale arheologice, consideraţii şi interpretări asupra descoperirilor arheologice,
din neolitic la epoca romană. Amintim doar câteva studii care sperăm să incite interesul
tuturor cititorilor, la fel cum îl ridică între specialişti: Raport preliminar asupra
invcstiga,tii/or arheologice de la Gligoreşti-,,Holoame'; cam.Luna (/994-1996)
(Fl.Gogâltan, I.Al.Aldea, A.Ursuţiu), Identificarea macrorestunlor vegetale descoperite
Într-un sit apar,tinând neoliticului dezvoltat(B.Daisa-Ciută, B.Zach-Obmann, M .Ciută),
Ceramica glazurată de la Tibiscum (D.Benea), Cercetări arheologice in castrul Alei I
Batavorum M1J/iaria de la Războieni-Cctate(E.Bota, L.Ruscu, D.Ruscu, C.Ciongradi).
Viaţa spirituală În mediul rnral din Dacia Superioară (I) (C.Pop).
Două articole fac trecerea de la partea de arheologie la cea de istorie, este vorba
de studiul dedicat rolului oraşului Alba Iulia în istoria plutăritului (Gh. Anghel.
V.Suciu), respectiv, de prezentarea tezaurului monetar de la Vinerea, aflat acum în
colecţia muzeului din Orăştie (M.Coza).
Studiile din secţiunea istoric sunt dedicate prezentării unor documente ori piese
de patrimoniu [ O diplomă de fa Ferdinand I de Habsburg (A.Dumitran)], studii
monografice ori prezentări inedite ale unor monumente ecleziastice [B/andiana-
monogra.ic i,;torică (li) (N.Josan)], dar şi preocupărilor în domeniul carte veche
românească şi consideraţii istorice asupra câtorva aspecte istoriografice [ Politica şcolară
a gu veme/or maghiare 1n perioada I 867-19 I 8( D .Giurgiu}, RoluljustJ/iei i'n organizarea
1
Documentul nr. 180.
438
şi desfăşurarea alegerilor din România. Modalită_ti specifice de influcn_tarc a

clectomtului ( 1926-1937) (S.Radu)]. ,
La compartimentul restaurare-conservare sunt publicate două studii: unul dedicat
restaurării materialului arheologic de la Roşia Montană (D.Ciugudcan, O.Anghel
S.Şerban), respectiv, cel de-al doilea dedicat unui exemplar al Biblici de la Bucureşti,
din 1688 (S.Ştirban, Al.Ştirban).
La finalul acestui număr al revistei Apulum apar câteva recenzii şi note de
lectură cc tratează cărţi de specialitate recent publicate. De asemenea, memoriei eterne
îi sunt dedicate două secvenţe biografice care ne readuc pc buze numele a două
personalităţi ale municipiului Alba Iulia: Nicolae Josan - istoric şi distins om de
cultură, plecat dintre noi la 6 martie 2004, şi Abraham Geza - prieten apropiat al
muzeului albaiulian, stins din viaţă la 4 noiembrie 2003.
Volumul se aşează cuminte în raftul bibliotecii, strângând între coperţile sale
rodul muncii a numeroşi truditori pe tărâmul cercetării istorice, el se pune alături de
celelalte zeci de numere anterioare, şi ne aşteaptă pe toţi să-l răsfoim, pe îndelete!
CONSTANTIN INEL
Eva Mârza, Ileana Burnichioiu, Biserica medievală din Sântimbru,

Bibliotheca Universltatis Apulensis, XI, Ed. Aeternitas, Alba Iulia,
2004, 77p., XXXIX pi.
Lucrarea apărută în condiţii grafice demne de menţionat, este rezultatul câştigării

unui grant - proiectul 331 /2002 - "Biserica medievală din Sân timbru. Studiu Istoric,
de artă şiproblematica conscrrăn/'- finanţat de către Ministerul Educaţiei şi Cercetării
prin C.N.C.S.I.S, sprijinit logistic şi de către S.C.Bastion S.R.L.Alba Iulia.
Realizată în urma a aproximativ trei ani de cercetări înterdisciplinare la care au
participat cercetători din Alba Iulia, Cluj-Napoca şi studenţi de la Universitatea« I
Decembrie 1918 » , cartea se vrea o monografie ştiinţifică a monumentului.
Structurată pe şapte capitole, aceasta prezintă tot atâtea etape urmărite în cadrul
documentării şi cercetării: I. Cercetarea arheologică (N.M.Simina,Marius Ciută), I.
Repere ale surselor scrise referitoare la funcţionarea bisericii (E.Mârza.I.Burnichioiu),
III. Arhitectură şi componente artistice (1.Burnichioiu), IV. Materialele de construcţie
din perspectiva analizelor de laborator (V.Duca,M.Duca), V. Studiul experimental al
ceramicii de construcţie (V.Duca,M.Duca) , VI. Raport geotehnic (P.V.Prcda),
VII.Observaţii privind starea de conse_rvare a monumentrului; propuneri de conservare
restaurare ( T.Goronea,C.Anghel).
Cunoscut şi abordat în literatura de specialitate, monumentului i-au fost acordate
importante spaţii - de la prima sa atestare documentară, la sfinţirea sa din 1488 şi
până tîrziu în sec. XX,când nu s-au mai oficiat slujbe aici - datorită valorii şi
439
mnifi a\i i ' ale imb li . In ceea c ne pri c~te con id răm lucra rea o reu ită cu
atât mai mult cu ât -a înce rcat cer etarea ace tuia interdi ciplinară urm ă rindu- e i
ump lerea unor g Juri , i dându- c ră pun suri la unele întrebări - ip teze de lucru.
impun în ă câteva preci zări ş i anume: on iderăm că cele şa e ecţiuni şi
ca. te-un i tăţi de cercetare arheologi că - practicate puteau fi cxtin e ş i la e t de
bi crică , o ecţi une magi trală ve t-est prin acea ta c larificând multe alte probi me
d trati grafie faze şi etape de con trucţie ,etc. Era apoi intere antă de făc ut relaţia şi
imilitudinile cu biserica mănă tire romano-catolică de la Teiuş. u ar fi fo t lip it de
intere dacă la capitolu l de arhitectură ş i componente arti tice -ar fi cerut ş i părerea
unor reputaţi istorici ş i arhi tecţi în domeniu . De a emenea picturii i se acordă puţin
paţiu . Capitolele IV-VI dau rigoare şi tenhicitate lucrări i , iar ultimul capitol vine cu
intere ante observaţii şi utile soluţii care să contribuie - cu tudiul de parament - la
acţi un ea b enefică, nece ară ş i imp erioa să de conservare-re taurare şi prezer are a
monumentului . Un capitol final de concluzii s-ar fi impus ca o s inteză a cărţii . De
asemenea şi o li s tă cu bibliografia se l ectivă folo si tă .
Scrisă apăsat cu acribie ştiinţifică , bogat ilu strată şi apărută în seria - care
onorează Bibliotheca Universithatis Apulensis -, lucrarea cercetătorilor alba-iulieni
şi clujeni vine să umpl e un gol în literatura de pecialitate, con tituindu- e într-un
model demn de urmat, nece ar, util şi pentru alte numeroase şi valoroase monumente
istorice - laice sau de cult - din judeţul Alba şi nu numai .
DORIN OVIDIU DAN
P.S. Omagiu spre neuitare colegului Nicolae Marcel Simina ( 1971-2003).
INMEMORIAM
TAMAŞ ARPAD (17 li. 1946 - 19 VI. 2004)
Motto:
„ El slujba sa niciodată nu şi-a
socotit-o o profesie
ci o vocatie
, ':
I. HELIADE RĂDULESCU
Cuvintele au fost incapabile să exprime tristeţea

şistupoarea şi să alui:ige durerea şi jalea când am aflat consternaţi că a plecat prematur,
uimitor de repede dintre noi , un coleg şi prieten adevărat, Arpi Tamaş . ·
Era mai trecut de jumătatea lui Cireşar, într-o călduroasă zi de luni , când am
luat drumul !ghiului, "bătut" zilnic de El, ca să-l conducem pe ultimul drum-prieteni
cunoştinţe , străini şi nu numai -pe cel care ne-a fost până mai ieri omul de lângă noi,
440
profesionistul desăvârşit, fiinţă de aleasă nobleţe spirituală, care prin munca şi faptele
sale a contribuit şi dat o nouă dimensiune actului cultural în general, personalizând
manifestările organizate sub îndrumarea sa.
Fiul lui Irina şi Arpad s-a născut la Oiejdea, în apropierea Gaidei de Jos, la 17
februarie 1946. Farmecul şi istoria locurilor l-au atras de timpuriu, fiind un împătimit
în a cunoaşte şi a dărui cât mai mult .
Începe şcoala generală din sat, urmând apoi - în perioada 1956 - 1964 - cursurile-
inferior şi superior - ale Liceului nr.2-,,Bethlen Gabor" din Aiud, unde dobândeşte
temeinice cunoştinţe ce au stat la baza viitoarei sale cariere.
În perioada 1964-1967 este student la Facultatea de fizică-chimic a Universităţii
„Alexandru Ioan Cuza" din Iaşi, ani fructuoşi despre care îşi amintea de fiecare dată
cu plăcere.
Revenit pe meleagurile natale îl găsim profesor la Almaşu Mare ( 1967-1970)
şi Mcteş ( 1970-1972). A dăruit elevilor săi clipe de neuitat, îndemnându-i să-şi iubească
istoria, meleagurile natale, Patria. Oameni şi locurile l-au urmărit mereu, fiind adânc
legat de acestea .
Îl întâlnim apoi instructor la Comitetul judeţean UTC între 1972-1978. După o
scurtă perioadă ( 1978-1980) când a activat la Comitetul de Cultură şi Artă al
proaspătului reînfiinţat judeţ Alba, se transferă la Centrul Creaţiei Populare Alba,
unde a funcţionat ca referent şi instructor de la I decembrie 1980 şi până la moartea
sa prematură la 19 iunie 2004.
Deşi era mic de statură Arpi avea un mare caracter, o nobleţe sufletească şi o
înfăţişare caldă, prietenoasă ce inspira de fiecare dată încredere. Fin observat~r al
realităţilor de ieri şi de azi ale judeţului şi ţării, era un bun cunoscător şi interpret al
arealului istorico - cultural- artistic regional, transilvan şi naţional.
Exact prin formaţie, profesionist sută la sută, s-a dovedit în nenumărate rânduri
un manager de nădejde şi organizator din umbră - căci alţii culegeau aplauzele şi
laurii - al marilor manifestări cultural-artistice cu caracter judeţean, naţional sau
internaţional. Şi-a pus cinstea, corectitudinea şi profesionalismul, priceperea şi dăruirea
pe altarul slujirii cu sfiinţcnie a culturii şi artei.
A fost instructor, regizor şi coregraf al unor interpreţi individuali, formaţii ori
ansambluri de teatru popular profesionist de cântece sau dansuri populare. Elocvente
- să ne reamintim - sunt activitatea şi premiile obţinute de către colectivele de teatru
de la Alba Iulia şi Aiud sau mult apreciatele expoziţii de artă populară de la Muzeul
Naţional al Unirii la care a colaborat.
Rodul eforturilor sale de iniţiator sunt şi azi Reuniunea corală interjudeţeană
„Iacob Mureşianu" de la Blaj, Concursul interjudeţean de inte~retare a cântecului
popular românesc „Sus,sus,sus la munte sus" de la Câmpeni sau Spectacolul de colinde
şi obiceiuri de iarnă de la Alba Iulia, câteva - dintre numeroasele -manifestări
emblematice pentru meleagurile Albei.
441
Sti"'1pâm:a cu harul profesionistului domeniile cc i-au fost încredinţate la nivelul

culturii judeţului: literatura, teatrul, brigăzile artistice, coregrafia, arta populară.
Şi-a pus condeiul în slujba unor generoase iniţiative şi idei imortalizate în
paginile a diverse publicaţii culturale judeţene, fiind autorul unor articole, studii şi
chiar a unei micromonografii a comunei Rimctca.
A însoţit - ducând faima meleagurilor lui Horea şi Avram Iancu- ansamblurile
de cântece şi dansuri „Târnavclc" din Blaj sau „Cununa Grâului" din Uioara-Ocna-
Murcş la Festivalul ţărilor dunărene de la Baja, Kalocsa şi Szckzard din Ungaria,
obţinând premii şi aprecierea celor cc i-au urmărit.
A fost deopotrivă interpret - translator cu ocazia vizitelor unor delegaţii oficiale
a unor oraşc,judcţc ori regiuni din Ungaria, aflate în parteneriat sau înfrăţite cu localităţi
din judeţul Alba.
Şi-a pus amprenta prin stilul, metodele de muncă şi dăruirea -i totală pc
activitatea Teatrului de stat de păpuşi „Prichindel" din Alba Iulia, unde a funcţionat o
perioadă ca director interimar, lăsând cu modcstia-i caracteristică locul altora, care i
s-ar fi cuvenit de drept, pentru câte a făcut şi cu câtă dăruire a slujit cultura Albei.
Din păcate Omul şi eforturile sale nu au fost apreciate de cei în măsură la
justa lor valoare. Numele şi faptele sale îşi vor găsi - suntem siguri - locul cuvenit
într-o viitoare istorie a culturii şi artei pe mioriticele meleaguri ale Albei .
A fost purtat pe ultimul său drum de colegi, cunoştinţe şi de întreaga comunitate
din Ighiu -localitatea sa de adopţie - într-un ceremonial impresionant. S-a întors „la
obârşic,la izvor" să-şi doarmă somnul alături de înaintaşi, scrutând de aici scurgerea
vremii şi plinirea veacului ce va să vină.
Ne-am luat adio de la un coleg adevărat - rara avis - cu care petreceam de
fiecare dată clipe de neuitat şi a cărui memorie şi fapte le vom păstra alături de
contemporani mereu în amintire, meditând la cuvintele lui Brâncuşi: ,,Săpând
necontenit făntâni interioare, am dat de izvorul tinereţii fără bătrâneţe şi al vieţii fără
de moarte".
Prin plecarea Ta prematură dintre noi pierdem un prieten şi colaborator de
nădejde, model de profesionalism, pasiune, dăruire, cinste şi corectitudine rar întâlnite.
,,lată secerişul este mult - vorba evanghelistului - iar secerătorii tot mai puţini!".
SIT TIBI TERRA LEVIS !
DORIN OVIDIU DAN
442
lipirii la:
S.C. "ALTIP" S.A.
Str. Dimitrie Cantemir - 510151 nr. 2A, Alba lulla
tel/lax: 0258/811047, 0258/811744
Comanda 42/A 2004

Patrimonium Apulense 4 2004 PDF

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Patrimonium Apulense 4 2004 PDF

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

PATRIMONIUM APULENSE

Dat la cules: 20.11.2004

Orice corespondenţă se va adresa:

Alba Iulia - 2004

CONTRIBUTIONS REGARDING THE KNOWLEDGE OF THE BEGINNING

discoveries up to present days. We consider this historiographical approach to be

2. Occupations and Tradcs

characteristic of this culture beside other specific elements (decorating techniques,

I. ABBREVIATIONS ANO BIBLIOGRAPHY

B. Serial Publications, Volumes, Dictionaries, Encyclopaedias.

CPNE - Contribuţii privind neoliticul şi eneoliticul din regiunile est-carpatice

Aslanis 1992 - I. Aslanis, / proistoria tes Makedonias I. I Neolitiki epohi.

Boroneanţ 1996 - V. Boroncanţ, La 30 de ani de la inceperea săpăturilor

Gimbutas 1974b - M. Gimbutas, The Gocls mul Godclesses of Old Europe,

Nikolov 1995 - V. Nikolov, Bcmcrkungen zur gema/ten Omamcnticnmg

Teocharis 1973 - D. Teocharis, Neolithic Greece. Athen, 1973.

CONTRIBUTII LA REPERTORIUL DESCOPERIRILOR APARTINÂND

Studiul de faţă aduce în atenţia celor interesaţi de studiul fenomenului vincian

Deşi cercetările arheologice au

Tr,msilvaniei, de la: Limba-,,Vărar"7, Limba-,,Bordane"H; Limba-,,Vărăria" ; Alba lulia-

,,Lumea Nouă" 10 , Sebeş-,,Podul Pripocului" 11 ; Miercurea Sibiului-,,La Pietriş" ;

Balomir-,,Gura Văii Cioarei" 13, Tărtăria-,,Gura Luncii" 14, Vurpăr 1 \ Aiud-,,Cetăţuie" •

~ Ylassa 1967. 406-408, Fig. 5; Luca el alii. 2000, 46

I(,Luca CI alii 2000, n-38.

'"Lazarovici I 979, PI. XYI/F/25.

CONTRIBUTION TO THE ARCHAEOLOGICAL REPERTORY REGARDING

BIBLIOGRAFIE ŞI ABREVIERI BIBLIOGRAFICE

Aldea, Ciută 1996 - I. Al. Aldea, M. Ciută, Şantierul arheologic Limba-Bordane,

/a Şcuşa-L,1 cărarea mani (cam. Ciugud,jud Alba), în

stratigrafic dintre cu/twile Starccvo-Cn~, şi Vinca. Corelaţia

DOUĂ NOI PIESE DE PLASTICĂ PREISTORICĂ

Obiectul prezentului studiu îl constituie două pise de plastică preistorică

TWO NEW PREHISTORIC CLAY STATUETTES

Banner 1956 - Banner J ., Die Peceler Kultur, Archaeologia Hungarica,

Paul 1969 - Paul I., A.;,ezarca nco-cncolitiCci de la P1~wul de Jos (Podc1),

Fig. I. 1-igurina aparţin,ind culturii Petreşti de la Războieni.

Fig. 2. Figurina apaiţinând culturii Petreşti de la Războieni .

Fig. 3. Plastică zoomorfă aparţinând culturii Petreşti (după Paul 1995).

Fig. 4. Plastică zoomorfă aparţinând culturii Cucuteni ( după Dumitrescu 1979)

DESCOPERIRI COTOFENI DIN PERIEGHEZĂ

CRISTIAN D/1\fA. CRISTINA CJARGĂ

Aria maximă de răspândire a culturii Coţofoni a cuprins Muntenia, Oltenia,

O scrie de toporaşc miniaturale confecţionate din lut de dmincsiuni mici, sunt

NEW OISCOVERIES AT $EU$A ANO DRÂMBAR

CIUGUDEAN 1996 - H. Ciuguden, Epoca timpuâe a bronzului În centrul şi sud-

.·.·.· ·- . ·.•:.' ... · .

PI. I Ceramică Coţofeni lll - Şeuşa-,,Groapa Răcurelelor"

PI. II Ceramică Coţofeni lil - Şeuşa- ,,Groapa Răcurelelor"

Pl. Ill Ceramică Coţofeni III - Şeuşa-,,Groapa Răcurelelor"

PI. I V Ceramică Cotofeni Ul - Şeuşa- ,Groapa Răcurelelor"

PI. VII Ceramică Coţofeni III - Drîmbar - ,,În Peri"

PI.Vlll Ceramică Coţofeni IU - Drîmbar - ,.Din sus de cale'

PI. IX - Harta satului Drîmbar

PI. X - Hart a satulu1· ş e u şa

DESCOPERIRI DIN EPOCA FIERULUI

CRISTIAN IOAN POPA

Aşezarea preistoricăde la Petreşti-Groapa Galbenă, situată pe prima terasă de

nr. 441, PI. 27/1-3, 7; 28/2, 4-5, 7-8; 29/7-9.

cu un nou punct harta descoperirilor din Ha B pc cursul acestui important afluent al

_ Fragment dintr-un vas de capacitate marc, lucrat cu m~_a, p~c~ăz~t pc d~ame~l

Descoperirile dacice de la Petreşti-Groapa Galbenă fac dovada existenţei unei

că demararea unor cercetări sistematice pc Cetatea de la Săsciori, unde se află şi o

DISCOVERIES FROM THE IRON AGE AT