GIS Asandulesei 29.11 Coperta

ANDREI ASĂNDULESEI
GIS (Geographic Information System),

fotogrametrie și geofizică în arheologie
Investigații non-invazive în așezări Cucuteni din România
BIBLIOTHECA ARCHAEOLOGICA MOLDAVIAE XXV
Ediderunt
VICTOR SPINEI et VIRGIL MIHAILESCU-BÎRLIBA
Volum finanțat din Grant nr. 314/01.07.2014, PN-II-PT-PCCA-2013-4-2234,

Investigații non-distructive în situri arheologice complexe.
Un model integrat de cercetare aplicată a patrimoniului cultural imobil
Referenți științifici:
Prof. univ. dr. Nicolae URSULESCU
Conf. dr. Vasile COTIUGĂ
Redactor: Dana ZĂMOSTEANU

Coperta: Manuela OBOROCEANU
Traducere rezumat în limba engleză: Ștefan CALINIUC
ISBN: 978-606-714-215-0
© Editura Universităţii „Alexandru Ioan Cuza”, 2015

700109 – Iaşi, str. Pinului, nr. 1A, tel. /fax: (0232) 314947
http://www. editura. uaic.ro e-mail: editura@uaic. ro
ACADEMIA ROMÂNĂ – INSTITUTUL DE ARHEOLOGIE DIN IAȘI
UNIVERSITATEA „ALEXANDRU IOAN CUZA”, IAŞI
ANDREI ASĂNDULESEI
GIS (Geographic Information System),

fotogrametrie și geofizică în arheologie
Investigații non-invazive
în așezări Cucuteni din România
Cuvânt înainte de Nicolae Ursulescu
EDITURA UNIVERSITĂŢII „ALEXANDRU IOAN CUZA” DIN IAŞI

2015
Andrei Asăndulesei este cercetător în cadrul Departamentului de Cercetare Interdis-
ciplinară – Domeniul Științe, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași. A finali-
zat studiile de doctorat, în domeniul Istorie, în anul 2012, la aceeași universitate, sub
îndrumarea prof. univ. dr. Nicolae Ursulescu. Domeniile de interes vizează arheo-
logia preistorică, prospecţiunile geofizice, topografia şi cartografia arheologică,
fotografia aeriană, aplicațiile GIS în arheologie. A beneficiat de stagii de cercetare
la mai multe centre academice din Europa, între care Universitatea din Viena –
„Ludwig Boltzman Institute for Archaeological Prospection and Virtual Archaeo-
logy” sau Universitatea „Ludwig Maximilian” din München, Departamentul de
geofizică. Este autor principal sau coautor al unor lucrări publicate în reviste de
specialitate sau volume de studii din domeniul cercetărilor interdisciplinare în
arheologie.
Descrierea CIP a Bibliotecii Naţionale a României

ASĂNDULESEI, ANDREI
GIS (Geographic Information System), fotogrametrie şi geofizică în arheologie.
Investigaţii non-invazive în aşezări Cucuteni din România/ Andrei Asăndulesei;
cuv. înainte de Nicolae Ursulescu. - Iaşi: Editura Universităţii „Al. I. Cuza”, 2015
ISBN 978-606-714-215-0
I. Ursulescu, Nicolae (pref.)
004:91
902(498)
CUPRINS
Content ....................................................................................................................................................7
Cuvânt înainte (Nicolae Ursulescu) ......................................................................................................9
Notă preliminară .................................................................................................................................13
I. Introducere .......................................................................................................................................17
I.1. Repere metodologice și teoretice. Definirea conceptelor ........................................................17
I.1.1. Arheologia mediului (Environmental Archaeology) .......................................................18
I.1.2. Arheologia peisajului (Landscape Archaeology) ............................................................19
I.1.3. Geoarheologia (Geoarchaeology) ...................................................................................20
II. Sistem Informațional Geografic (SIG) / Geographic Information System (GIS)
în arheologie .........................................................................................................................................23
II.1. Aspecte teoretice ....................................................................................................................24
II.1.1. GIS – definiții și scurt istoric .........................................................................................24
II.1.2. Principalele componente ale unui GIS ...........................................................................26
II.1.3. Gruparea principalelor funcții ale unui GIS ...................................................................27
II.1.4. Definirea structurilor de date: Raster-GIS/Vector-GIS ..................................................28
II.2. Analiza spațială a așezărilor culturii Cucuteni din bazinul hidrografic al râului Bahluieț .....29
II.2.1. Prezentarea zonei de studiu: bazinul hidrografic al râului Bahluieț. Cadrul
geografic și influența sa asupra locuirii eneolitice .........................................................30
II.2.2. Paleomediul comunităților Cucuteni din bazinul Bahluiețului ......................................36
II.2.3. Catalogul descoperirilor aparținând culturii Cucuteni din bazinul Bahluiețului ...........41
II.2.3.1. Baza de date arheologice și spațiale ......................................................................41
II.2.3.2. Repertoriul așezărilor cucuteniene din bazinul hidrografic al Bahluiețului ..........47
II.2.4. Metodologia analizelor spațiale .....................................................................................87
II.2.4.1. Analiza indicatorilor hidro-geomorfologici ...........................................................87
II.2.4.2. Analiza spațială ......................................................................................................90
II.2.4.3. Vizibilitate și teritorialitate ....................................................................................91
II.2.5. Habitatul culturii Cucuteni din bazinul Bahluiețului .....................................................93
III. Fotografie aeriană și fotogrametrie în arheologie. Studii de caz aparținând culturii
Cucuteni din bazinul hidrografic Bahluieț ......................................................................................119
III.1. Aspecte teoretice .................................................................................................................120
III.1.1. Scurt istoric .................................................................................................................120
III.1.2. Tehnici de fotografiere ...............................................................................................122
III.1.3. Planificarea zborului ...................................................................................................122
III.1.4. Interpretarea fotografiilor aeriene ...............................................................................123
III.2. Arheologie aeriană în bazinul hidrografic Bahluieț ............................................................126
III.2.1. Metodologie ................................................................................................................127
III.2.1.1. Fotografie aeriană ...............................................................................................127
III.2.1.2. Fotogrametrie .....................................................................................................128
III.2.1.3. Light Detection and Ranging – LIDAR / Airborne Laser Scanning – ALS ......129
III.2.2. Studii de caz și rezultate ..............................................................................................131
III.2.2.1. Studiul de caz nr. 1 – Situl arheologic Războieni, Dealul Mare / Dealul
Boghiu, com. Ion Neculce, jud. Iași ...................................................................131
III.2.2.2. Studiul de caz nr. 2 – Situl arheologic Fedeleșeni, Dealul Cânepăriei,
com. Strunga, jud. Iași .......................................................................................142
III.2.2.3. Alte studii de caz din bazinul hidrografic Bahluieț ............................................150
IV. Metode geofizice de cercetare în arheologie ............................................................................157
IV.1. Scurt istoric .........................................................................................................................158
IV.2. Metode geofizice de prospectare în arheologie ..................................................................166
IV.2.1. Metode pasive ............................................................................................................167
IV.2.1.1. Prospecțiuni magnetometrice .............................................................................167
IV.2.2. Metode active .............................................................................................................173
IV.2.2.1. Metoda rezistenței electrice a solului .................................................................174
IV.2.2.2. Ground Penetrating Radar (GPR) .....................................................................181
IV.3. Metodologia aplicării metodelor geofizice ....................................................................188
IV.3.1. Planificarea unui proiect de prospectare nedistructivă ..........................................189
IV.3.2. Achiziționarea datelor cu magnetometrul fluxgate și magnetometrul cu vapori de cesiu ....190
IV.3.3. Procedeul de colectare a datelor pentru măsurătorile de rezistența electrică a solului ...191
IV.3.4. Metodologia de prospectare în cazul măsurătorilor GPR .....................................192
IV.3.5. Procesarea și interpretarea datelor .........................................................................192
IV.4. GIS – Interfața dintre prospecțiunile geofizice și săpătura arheologică ........................193
IV.5. Studii de caz aparținând culturii Cucuteni din România ...............................................194
IV.5.1. Studiul de caz nr. 1 – Războieni, Dealul Mare / Dealul Boghiu, com.
Ion Neculce, jud. Iași (Cucuteni A) .......................................................................194
IV.5.2. Studiul de caz nr. 2 – Ripiceni, Holm / La Telescu, jud. Botoşani (Cucuteni A-B) ......203
IV.5.3. Studiul de caz nr. 3 – Brăteşti, Chicerea, com. Stolniceni-Prăjescu,
jud. Iași (Cucuteni B) ............................................................................................210
V. Considerații finale ........................................................................................................................217
Abstract (translated by Ștefan Caliniuc) ............................................................................................227
Bibliografie .........................................................................................................................................241
Abrevieri ............................................................................................................................................255
Lista ilustrațiilor ................................................................................................................................257
List of illustrations .............................................................................................................................263
Indice general .....................................................................................................................................269
CONTENT
Foreword (Nicolae Ursulescu) ...............................................................................................................9

Preliminaries ........................................................................................................................................13
I. Introduction ......................................................................................................................................17
I.1. Methodological and theoretical aspects. Defining concepts ...................................................17
I.1.1. Environmental Archaeology ............................................................................................18
I.1.2. Landscape Archaeology ..................................................................................................19
I.1.3. Geoarchaeology ..............................................................................................................20
II. Geographic Information System (GIS) in archaeology ..............................................................23
II.1. Theoretical aspects .................................................................................................................24
II.1.1. GIS – definitions and historical overview ......................................................................24
II.1.2. Principal components of a GIS ......................................................................................26
II.1.3. The main groups of tasks of a GIS .................................................................................27
II.1.4. Defining data structures: Raster-GIS/Vector-GIS ..........................................................28
II.2. Spatial analysis of Cucuteni settlements from Bahluieț river catchment ...............................29
II.2.1. Study area: Bahluieț river catchment. Geographical framework and its influence
on Eneolithic habitation .......................................................................................................30
II.2.2. Paleo-environment of cucutenian communities from Bahluieț river catchment ............36
II.2.3. Catalogue of Cucuteni archaeological findings from Bahluieț river catchment ............41
II.2.3.1. GIS and archaeological database ...........................................................................41
II.2.3.2. Catalogue of Cucuteni archaeological findings from Bahluieț river catchment ....47
II.2.4. Methodological framework of spatial analysis ..............................................................87
II.2.4.1. Hydro-geomorphological analysis .........................................................................87
II.2.4.2. Spatial analysis ......................................................................................................90
II.2.4.3. Visibility and territoriality .....................................................................................91
II.2.5. The hinterland of Cucuteni culture from Bahluieț river catchment ...............................93
III. Aerial photography and photogrammetry in archaeology. Case studies belonging to
Cucuteni culture from Bahluieț river catchment ....................................................................119
III.1. Theoretical aspects ..............................................................................................................120
III.1.1. Historical overview ....................................................................................................120
III.1.2. Aerial photography techniques ...................................................................................122
III.1.3. Flight plan organization ..............................................................................................122
III.1.4. Principles of archaeological photo-interpretation .......................................................123
III.2. Aerial archaeology in Bahluieț river catchment .................................................................126
III.2.1. Methodology ...............................................................................................................127
III.2.1.1. Oblique and vertical aerial photography ............................................................127
III.2.1.2. Photogrammetry .................................................................................................128
III.2.1.3. Light Detection and Ranging – LIDAR / Airborne Laser Scanning – ALS ......129
III.2.2. Case studies and results ..............................................................................................131
III.2.2.1. Case study no. 1 – Archaeological site from Războieni, Dealul Mare /
Dealul Boghiu, Ion Neculce commune, Iași county ..........................................131
III.2.2.2. Case study no. 2 – Archaeological site from Fedeleșeni, Dealul Cânepăriei,
Strunga commune, Iași county ...........................................................................142
III.2.2.3. Other case studies from Bahluieț river catchment ..............................................150
IV. Geophysical research methods in archaeology .........................................................................157
IV.1. Historical overview ............................................................................................................158
IV.2. Geophysical research techniques in archaeology ...............................................................166
IV.2.1. Passive methods .........................................................................................................167
IV.2.1.1. Magnetic prospections .......................................................................................167
IV.2.2. Active methods ...........................................................................................................173
IV.2.2.1. Resistance survey ...............................................................................................174
IV.2.2.2. Ground Penetrating Radar (GPR) .....................................................................181
IV.3. Geophysical research – Acquisition data ............................................................................188
IV.3.1. Planning a non-invasive research project ...................................................................189
IV.3.2. Caesium vapour and fluxgate magnetometer survey ..................................................190
IV.3.3. Electrical resistance survey ........................................................................................191
IV.3.4. GPR survey ................................................................................................................192
IV.3.5. Data and image processing .........................................................................................192
IV.4. GIS – The interface between archaeological prospection and excavation .........................193
IV.5. Case studies belonging to Cucuteni culture from Romania ................................................194
IV.5.1. Case study no. 1 – Războieni, Dealul Mare / Dealul Boghiu, Ion Neculce
commune, Iași county (Cucuteni A phase) ................................................................194
IV.5.2. Case study no. 2 – Ripiceni, Holm / La Telescu, Botoşani county
(Cucuteni A-B phase) ................................................................................................203
IV.5.3. Case study no. 3 – Brăteşti, Chicerea, com. Stolniceni-Prăjescu, jud. Iași
(Cucuteni B phase) ....................................................................................................210
V. Concluding remarks .....................................................................................................................217
Abstract (translated by Ștefan Caliniuc) ............................................................................................227
Bibliography ......................................................................................................................................241
Abbreviations .....................................................................................................................................255
List of illustrations .............................................................................................................................263
General index .....................................................................................................................................269
CUVÂNT ÎNAINTE
Cercetarea arheologică din centrul academic Iaşi, cu tradiţii îndelungate, a cunoscut o evoluţie
relativ constantă, în consens cu noutăţile apărute pe plan universal, deşi cu unele întârzieri,
datorate, în cea mai mare parte, limitării relaţiilor internaţionale în anii regimului comunist,
precum şi cadrului organizatoric inadecvat, menţinut multă vreme în inerţie de către autorităţi
prea puţin competente în promovarea spiritului interdisciplinar în ştiinţă. Astfel, multă vreme
cercetarea pluri- şi interdisciplinară în arheologia românească s-a realizat mai ales datorită
eforturilor personale ale unor promotori, dornici de a realiza un progres real în cercetare,
printr-o deschidere cât mai largă spre domenii conexe, aceştia folosind relaţiile pe care le
aveau cu specialişti din alte ramuri. Desigur, asemenea realizări în domeniul cercetărilor inter-
disciplinare s-au aflat inexorabil sub semnul hazardului, mărginindu-se la cazuri punctuale,
fără a se consolida într-un flux continuu al colaborării. Merită subliniate în mod deosebit,
pentru această perioadă, eforturile depuse în această direcţie de ctitorul şcolii arheologice
moderne din Iaşi, acad. prof. Mircea Petrescu-Dîmboviţa – eforturi care s-au materializat prin
unele rezultate remarcabile, mai ales în domeniul arheozoologiei şi paleoantropologiei (disci-
pline ilustrate la Iaşi de acad. prof. Olga Necrasov şi continuate cu succes, şi în prezent, de
colaboratori).
Lucrurile au început să ia o turnură favorabilă din punctul de vedere al institu-
ţionalizării demersului interdisciplinar mai ales la începutul acestui secol/mileniu, când, odată
cu trecerea cercetării în structura Ministerului Educaţiei, s-a constituit şi organul diriguitor al
acestui domeniu – CNCSIS (Centrul Naţional al Cercetării Ştiinţifice din Învăţământul
Superior), care a demarat o amplă iniţiativă de constituire a unor centre de cercetare şi de
acordare de subvenţii (granturi) pentru diferite teme, selectate prin concurs naţional.
Cercetarea arheologică de la Alma Mater Iassiensis a fost şi ea beneficiara acestui nou
cadru organizatoric, constituindu-se, în anul 2000, Centrul Interdisciplinar de Studii Arheo-
istorice (CISA), care şi-a propus ca, pe baza unor programe şi proiecte, să stimuleze
colaborarea dintre arheologi şi cercetători de la alte departamente ale Universităţii, care,
printr-o abordare specifică, puteau să contribuie la aprofundarea înţelegerii şi interpretării
descoperirilor arheologice. Un pas important s-a făcut în 2006, când CISA a câştigat un
important grant, lansat de Ministerul Educaţiei şi Cercetării, pentru dotarea cu echipamente
moderne a unor laboratoare interdisciplinare. Aşa a fost posibil ca, în câţiva ani, să se pună
bazele unei reţele de asemenea laboratoare, cuprinse într-o platformă unitară, care a primit
numele simbolic de ARHEOINVEST (Investigaţii arheologice), în cadrul căreia, alături de
arheologi, activează specialişti din domeniile geografiei, biologiei, geologiei, fizicii şi
chimiei. Desigur, la fel de importantă ca şi dotarea tehnică a fost formarea specialiştilor care
să utilizeze eficient noile aparate – problemă rezolvată prin selectarea unor tineri pasionaţi de
arheologie, care au beneficiat atât de cursuri de instruire (oferite de furnizorii echipa-
mentelor), cât şi de perfecţionare prin masterate şi doctorate. O atenţie deosebită s-a acordat,
9
Nicolae Ursulescu
în acest sens, pregătirii specialiştilor pentru investigaţii arheologice non-invazive – o etapă
importantă în realizarea cercetărilor moderne din domeniu, prin care se obţin, înainte de
efectuarea săpăturilor, imagini de ansamblu asupra siturilor, înlesnind înţelegerea planimetriei
acestora. În aceeaşi direcţie, s-a realizat şi instruirea tinerilor specialişti în domeniul cercetării
aeriene, prin obţinerea şi interpretarea imaginilor satelitare şi a aerofotogramelor. Astfel, s-au
deschis noi posibilităţi de cercetare, mai ales în privinţa arheologiei spaţiale sau, chiar, a celei
sociale.
Printre tinerii cercetători care s-au remarcat în mod deosebit în acest domeniu de
investigaţie interdisciplinară se află şi autorul lucrării de faţă, domnul dr. Andrei Asăndulesei,
care a susţinut, în 2012, teza de doctorat, tocmai cu aspecte teoretice şi practice ale acestor
probleme. În anii care au urmat, aspectele teoretice au fost îmbogăţite cu mai multe date
concrete, ca urmare a asiduelor cercetări de teren pe care le-a efectuat. Un factor important în
reuşita acestor cercetări l-a constituit lăudabila iniţiativă a conducerii Universităţii „Alexandru
Ioan Cuza” de a crea un Departament de Cercetare Interdisciplinară, tocmai pentru a oferi
tinerilor specialişti posibilitatea de a efectua cercetări la un înalt nivel calitativ şi prin colaborare
între diferite domenii. Dl. Asăndulesei a ştiut să folosească din plin această oportunitate,
acţionând cu succes în compartimentul Ştiinţe al Departamentului. Mărturie stă, printre altele,
faptul că a devenit director al unui grant (cu durata de trei ani), pe care l-a finalizat cu succes,
coordonând activitatea unui colectiv numeros. În acelaşi timp, a fost mereu preocupat de
perfecţionarea cunoştinţelor sale, prin participarea constantă la activitatea unor importante
instituţii academice de cercetare arheologică non-invazivă din Austria (Viena) şi Germania
(München).
Cartea pe care ne-o propune este rezultatul întregii sale activităţii din ultimii ani, fiind
sensibil îmbogăţită faţă de teza din 2012. Cunoştinţelor teoretice dobândite le-a găsit
aplicabilitatea practică mai ales în domeniul culturii Cucuteni, folosind aparatura din dotarea
Platformei Arheoinvest pentru investigarea completă (prin metode GIS, GPR, rezistivitate
electrică, fotogrametrie, LIDAR ş.a.) a unor situri, care au fost cercetate parţial şi prin
metodele clasice ale arheologiei. Prelucrarea ulterioară a datelor obţinute pentru aceste situri
(prin modelarea planurilor cu ajutorul programelor computerizate) conferă lucrării un caracter
net de originalitate, reprezentând un important pas înainte, ca modalitate de investigaţie, în
cercetarea civilizaţiei cucuteniene. Rezultatele sale au fost confirmate şi printr-o nouă serie de
investigaţii magnetometrice, realizate de o echipă germană în cadrul mai multor staţiuni
cucuteniene din România şi Republica Moldova. Unele dintre rezultatele cercetărilor proprii
au fost deja valorificate de dl. Asăndulesei prin elaborarea unor studii, publicate în reviste de
specialitate, bine cotate pe plan intern şi internaţional.
Lucrarea d-lui Andrei Asăndulesei este logic structurată în trei mari capitole (GIS,
aerofotografia şi metodele geofizice), fiecare cu mai multe subcapitole şi paragrafe (în care se
regăsesc aspectele teoretice şi practice ale cercetării), la care se adaugă capitolele de
Introducere şi Concluzii, precum şi un bogat material ilustrativ (hărţi, planuri, fotografii
aeriene, grafice, tabele) şi ampla bibliografie generală.
În ceea ce priveşte concluziile autorului despre modelul de locuire din bazinul râului
Bahluieţ, acestea pot fi extinse şi la alte zone ale arealului cucutenian, bineînţeles, cu
adaptările de rigoare la particularităţile de mediu, astfel că elaborarea acestui model de analiză
reprezintă o contribuţie de seamă a lucrării pentru cercetarea în viitor a culturii Cucuteni pe
zone naturale, bine determinate din punct de vedere geografic.
10
Cuvânt înainte
Concluziile lucrării scot în evidenţă importanţa conexiunii dintre cele trei metode şi
categorii de date, utilizate în această lucrare, printr-o abordare ştiinţifică unitară, care să ajute
săpăturii arheologice şi să fie confirmată de aceasta.
Lucrarea domnului Andrei Asăndulesei, prin consideraţiile teoretice şi datele practice
pe care le prezintă, aduce o contribuţie reală şi originală la cunoaşterea istoriei comunităţilor
civilizaţiei eneolitice Cucuteni. Suntem siguri că autorul va merge în continuare pe acest drum
şi îi urăm deplin succes în viitoarele investigații multidisciplinare.
Prof. univ. dr. Nicolae Ursulescu
11
NOTĂ PRELIMINARĂ
Afirmarea noilor paradigme în cercetarea arheologică, în cea de-a doua jumătate a secolului
trecut, a determinat abordarea și, ulterior, implementarea tot mai intensivă a unor noi mijloace
de analiză a spațiului natural și antropic locuit odinioară, la scară locală sau regională. Carac-
terul profund interdisciplinar manifestat de acestea a fost evidențiat prin apariția numeroaselor
colaborări dintre arheologi și reprezentanți ai altor științe, multe dintre ele menite să subli-
nieze relația de interdependență dintre om și mediul înconjurător.
Descifrarea și interpretarea analitică a echilibrului geosistemic în perioada eneolitică,
la est de Carpați, constituie unul dintre principalele obiective ale lucrării de față. Pentru ca
dezideratul nostru să poată fi dus la bun sfârșit am făcut apel, în principal, la metodele prove-
nite din geografie și fizică, direcționate spre achiziționarea, stocarea, gestionarea, manipu-
larea, modelarea și vizualizarea datelor spațiale, grupate, în special, sub denumirea Geo-
graphic Information Systems (GIS). Tehnologiile spațiale amintite se bazează în cercetarea
modernă, cu precădere, pe aplicații automate computerizate, bine-venite pentru arheolog, care
se confruntă cu un volum considerabil de informații cu caracter spațial.
Avantajul de a fi cea mai răspândită manifestare culturală preistorică din spațiul est-
carpatic, precum și marea diversitate ce o caracterizează reprezintă doar unele dintre motivele
pentru care cercetarea noastră vizează studii de caz aparținând culturii Cucuteni. Considerată,
pe bună dreptate, a fi the last great Chalcolithic civilisation of Old Europe (Gimbutas 1974;
Ellis 1984; Monah, Monah 1997; Lazarovici, Lazarovici, Țurcanu 2009), beneficiază de o
tradiție îndelungată în ceea ce privește cercetarea arheologică, ce coboară în timp până la
finalul secolului al XIX-lea. Acest fapt se datorează apartenenței sale la renumitul complex
Ariușd-Cucuteni-Tripolie, ce se întinde din sud-estul Transilvaniei spre nord-estul României,
Republica Moldova și până în zona de silvo-stepă a Ucrainei, acoperind o suprafață de
aproximativ 350000 km2 (Lazarovici, Lazarovici, Țurcanu 2009). Din punct de vedere crono-
logic, în spațiul românesc, evoluția culturii se încadrează în intervalul 4600-3600/3500 CAL.
B.C. (Mantu 1998; Bem 2000; 2001a). Este recunoscută îndeosebi pentru ceramica, prepon-
derent pictată policrom, de foarte bună calitate, și datorită plasticii, antropomorfe în special,
ce denotă un profund simț artistic și estetic al acestor comunități (Monah 2015). Doar pe
teritoriul României sunt menționate mai bine de 1800 de așezări, de înălțime sau amplasate pe
forme joase de relief, compacte sau dispersate, permanente sau sezoniere, principale sau
secundare, de dimensiuni mici, medii sau mari (>40-50 ha), lucru ce demonstrează un caracter
extrem de dinamic al acestor comunități (Monah, Cucoș 1985; Monah 1992; Lazarovici,
Lazarovici 2007).
Deși istoricul cercetărilor acestei culturi este unul destul de îndelungat și cu toate că,
de-a lungul timpului, au fost sondate (din păcate doar restrâns) numeroase stațiuni distribuite
cronologic pe parcursul celor trei mari faze de evoluție ale acesteia (A, A-B, B), doar pentru
puține au fost epuizate săpăturile arheologice (Hăbășești, Târpești, Trușești) în urma cărora să
13
GIS, fotogrametrie și geofizică în arheologie
poată rezulta, astfel, o dispunere planimetrică completă (Dumitrescu et alii 1954; Marinescu-
Bîlcu 1981; Petrescu-Dîmbovița, Florescu, Florescu 1999). De asemenea, extrem de rare sunt
și situațiile în care cercetarea a fost extinsă în afara barierelor naturale ce limitează așezările
sau în exteriorul sistemelor complexe considerate a fi de fortificare sau delimitare. Din acest
motiv, doar pe baza informațiilor minimale, provenite aproape exclusiv din săpătura arheo-
logică, este dificil a se formula ipoteze ce țin de complexitatea peisajului cultural din perioada
eneolitică. Concret, deși au existat discuții în aceste direcții (Bem 2001; Lazarovici 2014;
Brigand et alii 2012; Brigand, Asăndulesei, Nicu 2014), nu sunt nici pe departe elucidate o
serie de problematici, esențiale în înțelegerea comportamentului comunităților cucuteniene în
anumite condiții de mediu, ce țin de organizarea internă a așezărilor – în spațiul românesc
sunt cunoscute până în acest moment următoarele tipuri: în șiruri, grupuri, cercuri sau disper-
sate (Monah, Cucoș 1985, Sorochin 1993) –, de tipologia sistemelor de fortificare/delimitare
sau de prezența unor locuiri exterioare structurilor defensive sau cu caracter ritualic.
În aceste condiții, considerăm că generalizarea investigațiilor non-invazive în cerce-
tarea culturii Cucuteni, bazate pe integrarea în mediu GIS, alături de analiza spațială, a princi-
palelor metode de prospectare (fotografie aeriană, măsurători LIDAR, prospecțiuni geofizice)
reprezintă, în mod cert, o alternativă fezabilă pentru deslușirea unor asemenea chestiuni,
generând noi oportunități de a înțelege complexul fenomen al evoluției așezărilor cucuteniene
și, de ce nu, chiar preistorice.
Inițiative premergătoare demersului nostru pentru cultura Cucuteni au mai existat,
unele întreprinse tot de echipa noastră (Asăndulesei et alii 2012; Asăndulesei 2014; 2015), de
echipe de cercetători germani în colaborare cu specialiști din România (Mischka 2008) sau de
grupuri din cadrul altor centre academice din țară (Dumitroaia et alii 2012; Micle et alii
2010). Cu toate acestea, nu s-a reușit trasarea unor concluzii clare legate de problematicile
enunțate, în mare parte din cauză că numărul unor astfel de inițiative este încă unul redus,
măsurătorile au fost efectuate doar parțial (în funcție de accesibilitatea zonei) sau așezările
prospectate sunt multistratificate, acest din urmă aspect îngreunând, evident, încadrarea
culturală a anomaliilor detectate și interpretarea planimetrică.
*
Volumul de față reprezintă rodul preocupărilor noastre cu privire la cercetarea
interdisciplinară a culturii Cucuteni din Podișul Moldovei, tematică abordată în cadrul tezei
de doctorat, finalizată în anul 2012 și care, de altfel, stă la baza prezentei lucrări. Textul pe
care îl punem aici la dispoziția specialiștilor din domeniul arheologiei reprezintă o variantă
revizuită, completată cu informații și rezultate mai noi, obținute în cadrul unor burse post-
doctorale desfășurate în țară (POSDRU) sau în centre universitare din străinătate (DAAD),
precum și prin intermediul unui grant de cercetare (UEFISCDI-PARTENERIATE, Investi-
gații non-distructive în situri arheologice complexe. Un model integrat de cercetare aplicată
a patrimoniului cultural imobil), coordonat de subsemnatul, începând cu anul 2014.
Metodele de lucru, precum și structura lucrării ne-au fost dictate de problemele
principale care privesc cercetarea culturii Cucuteni în spațiul est-carpatic al României. Unele
dintre aceste aspecte, cu precădere referitoare la diversitatea sau dinamica locuirii cucute-
niene, la organizarea internă și impactul asupra hinterlandului, au făcut, după cum am arătat
mai sus, subiectul unor studii deja publicate.
14
Notă preliminară
Instrumentele pe care se bazează abordarea metodologică a lucrării noastre se regăsesc
adesea în sfera studiilor de arheologia mediului, arheologia peisajului sau geoarheologice,
motiv pentru care am considerat oportună o scurtă introducere asupra domeniilor de cercetare
amintite, în debutul lucrării. Intenția noastră a fost de a trata de la general la particular comu-
nitățile cucuteniene din estul României. Capitolul întâi, prin secvențele teoretice prezentate,
dar mai ales prin aspectele practice relevate de analizele GIS propuse, vizează obținerea unei
imagini de ansamblu asupra caracteristicilor principale care definesc locuirea cucuteniană în
condițiile de mediu, oferite de bazinul hidrografic al râului Bahluieț. Cea de-a doua mare
parte a lucrării, ce privește arheologia aeriană, restrânge ferestrele de studiu la nivelul unor
microzone, tot din cadrul aceluiași bazin hidrografic, prin tratarea unor studii de caz în
condițiile de relief actuale, cu accent deosebit pe stadiul de degradare a siturilor, dar și pe
identificarea unor indicatori distinctivi ce ar putea argumenta prezența unor structuri
arheologice în sol. Diversele tipuri de fotografie aeriană alături de măsurătorile tridimen-
sionale laser aeriene (LIDAR) reprezintă secvențele metodologice abordate. Analizele intra-
sit fac obiectul celui de-al treilea capitol. Unele dintre cele mai uzitate instrumente geofizice,
ce și-au dovedit eficiența în contextul arheologic, sunt prezentate aici pe larg, urmate de trei
studii de caz din arealul est-carpatic al României, distribuite cronologic pentru fiecare mare
fază a culturii Cucuteni.
Precizăm încă de la început că lucrarea noastră propune reevaluarea și nuanțarea unor
discuții deja existente în literatura de specialitate, cu referire la dinamica comunităților
cucuteniene în anumite condiții de mediu, organizarea internă, elementele de fortificare,
delimitare sau ritualice, precum și legate de existența locuirilor exterioare, înaintând, totodată,
noi ipoteze nevalorificate până în acest moment. Alături de cele menționate, demersului
nostru i se poate atribui și un obiectiv specific prin care vizăm armonizarea coerentă a unui
fond de date consistent, rezultat din apelul la tehnici diverse de prospectare, în vederea creio-
nării unui model deschis, integrat, de cercetare non-invazivă, eficient în studierea stațiunilor
preistorice din România.
Departe de a fi epuizat toate direcțiile de cercetare și fără a avea pretențiile unui studiu
exhaustiv, cu ipoteze general valabile, lucrarea se prezintă ca fiind avocatul manifestărilor
interdisciplinare moderne, cu implicații valoroase în cercetarea arheologiei preistorice.
*
Nu putem să încheiem această introducere fără a ne exprima gratitudinea față de cei
care ne-au ajutat pe parcursul cercetărilor doctorale și în elaborarea acestei lucrări. Cu acest
prilej adresăm respectuoase mulțumiri domnului prof. univ. dr. Nicolae Ursulescu, condu-
cătorul științific al lucrării, pentru profesionalismul cu care ne-a ghidat în definitivarea tezei
de doctorat, pentru numeroasele sfaturi, explicații și sugestii oferite pentru înlesnirea unei
documentări riguroase. Mulțumim, de asemenea, domnului prof. univ. dr. Nelu Zugravu pen-
tru bunăvoința de a accepta realizarea lucrării de doctorat în cotutelă și pentru recomandările
adresate de-a lungul timpului. Ne simțim îndatorați și față de referenții acestei lucrări, CS I dr.
Magda Lazarovici, prof. univ. dr. Attila László și CS I dr. Cristian Schuster.
Un rol deosebit în definitivarea proiectului de doctorat îl atribuim domnului
prof. univ. dr. Wolfgang Neubauer și echipei sale. Stagiul de pregătire în Viena, la „Ludwig
Boltzmann” Institute for Archaeological Prospection and Virtual Archaeology, ne-a fost de un
real ajutor, pentru care ne exprimăm recunoștința și adresăm sincere mulțumiri întregului
15
colectiv. De un deosebit folos ne-a fost și cooperarea cu domnul prof. univ. dr. Joerg
Fassbinder de la Universitatea „Ludwig Maximilian” din München, căruia îi suntem recu-
noscători pentru implicarea noastră în numeroase proiecte de cercetare internațională, în baza
cărora am căpătat o mai bună experiență în tratarea subiectului abordat.
Mulțumim, de asemenea, domnului conf. univ. dr. Vasile Cotiugă, precum și colegilor
din cadrul Platformei Arheoinvest (CS III dr. Felix-Adrian Tencariu, ACS. dr. Ionuț-Cristi
Nicu, ACS. dr. Alin Mihu-Pintilie, ACS drd. Radu-Ștefan Balaur), pentru baza logistică pusă
la dispoziția noastră și ajutorul acordat, în special, în realizarea aplicațiilor practice. Recu-
noștința noastră se îndreaptă, de asemenea, către domnul conf. univ. dr. Dumitru Boghian
pentru disponibilitatea domniei sale, precum și pentru numeroasele clarificări și sugestii
oferite. Pentru suportul oferit în ceea ce privește realizarea analizelor GIS mulțumim, pe
această cale, și domnului dr. Robin Brigand, de la Universitatea Franche-Comté (Besançon) și
doamnei dr. Florina Vătafu, de la ESRI Romania.
Mulțumim domnului acad. Victor Spinei pentru materialul bibliografic pus la dispo-
ziția noastră, ori de câte ori a fost necesar, precum și membrilor comisiei de specialitate
(prof. univ. dr. Attila László, conf. univ. dr. Neculai Bolohan, conf. univ. dr. Vasile Cotiugă)
pentru răbdarea cu care au evaluat referatele depuse pe parcursul lucrării și pentru indicațiile
formulate. Gânduri de mulțumire se îndreaptă și către domnul conf. univ. dr. Marius-Tiberiu
Alexianu pentru sugestiile referitoare la structurarea textului, iar doamnei lect. dr. Roxana-
Gabriela Curcă îi suntem recunoscători pentru atenția deosebită cu care a revizuit acest text.
În final, dar nu în ultimul rând, țin să mulțumesc soției mele pentru suportul acordat în
toată această perioadă și pentru încurajările, atât de necesare, în momentele dificile.
16
I. INTRODUCERE
I.1. Repere metodologice și teoretice. Definirea conceptelor

Metodele moderne de cercetare interdisciplinară, preluate din sfera științelor exacte,
selectate de noi pentru a fi utilizate în această lucrare, nu pot fi aplicate în arheologie inde-
pendent de studiile complexe de arheologia mediului (Environmental Archaeology) sau de
arheologia peisajului (Landscape Archaeology). Topografia arheologică, cartografia digitală,
analiza distribuției spațiale, fotografia aeriană, măsurătorile LIDAR sau prospecțiunile nedis-
tructive, ale căror rezultate sunt integrate, procesate și interpretate în mediul GIS (Fig. 1),
reprezintă instrumente operative, indispensabile unei analize geosistemice, direcționate spre
identificarea relațiilor dintre comunitățile preistorice și mediul înconjurător în care au viețuit.
Figura 1. Propunere a unui model de cercetare non-invazivă.
17
Cu precădere în cea de-a doua jumătate a secolului trecut, numeroasele colaborări
dintre reprezentanți ai științelor naturale și arheologi au determinat apariția unor noi termeni
precum arheogeologia (Archaeogeology), arheometria (Archaeometry), geoarheologia (Geo-
archaeology), geologia arheologică (Archaeological Geology) sau prospecțiunile arheologice
(Archaeological prospection), fiecare având rolul de a descrie interacțiunea dintre cercetarea
arheologică și științele exacte. Rezultatele obținute, uneori spectaculoase, au impulsionat, în
mod evident, apariția de noi reviste specializate. Astfel, Universitatea din Oxford publică, în
anul 1958, unul dintre primele editoriale de acest gen, Archaeometry, urmat la începutul
anilor ’70 de Journal of Archaeological Science (1973), Advances in Archaeological Method
and Theory (1977), Geoarchaeology (1986) sau Archaeological Prospection (1995), acestea
fiind doar o parte dintre cele mai reprezentative (Herz, Garrison 1998, 4). Cercetările pluri-
disciplinare în domeniul arheologiei au reprezentat fundamentul noilor abordări de arheologie
a mediului sau de arheologie a peisajului, precum și al subramurilor acestora.
I.1.1. Arheologia mediului (Environmental Archaeology)

Consacrată în literatura de specialitate internațională sub denumirea de Environmental
Archaeology, această disciplină a devenit, în ultimele trei decenii, una de sine stătătoare, cu o
largă utilizare în probleme de natură arheologică. Intențiile noastre, în secțiunea de față, nu se
îndreaptă către o tratare exhaustivă a acestui amplu concept, ci, mai degrabă, au ca scop
realizarea unei scurte introduceri, necesară unei argumentări solide în alegerea temei noastre.
În afară de câteva cazuri, în general, arheologii nu au acordat o prea mare atenție eco-
factelor, cu excepția ultimelor decade. Siturile arheologice erau privite, mai mult sau mai
puțin, ca seturi de date independente, fără a se concentra cercetarea spre integrarea
informațiilor din cadrul unei așezări în contextul mediului înconjurător în care se află
(Renfrew, Bahn 2012, 223).
Arheologia mediului, sau mai bine zis arheologia paleomediului, se definește ca fiind
studiul mediului înconjurător în care au viețuit comunitățile vechi, al relației dintre indivizi și
spațiul locuit, precum și al schimbărilor ecologice manifestate de-a lungul perioadelor
istorice. Această disciplină trebuie înțeleasă prin intermediul unei perspective istorice,
dezvoltarea ei fiind strâns legată de evoluția gândirii arheologice teoretice (Evans 2003, 1,
19). Principalele probleme abordate prin prisma conceptului de Environmental Archaeology
privesc reconstrucții din punct de vedere ecologic, social și economic ale mediului
înconjurător, examinate în relație cu schimbările ce au loc de-a lungul timpului, dovezile unor
evenimente și activități specifice, precum și prin interacțiunile cu peisajul contemporan (Jones
2002, 6). Termenul environment, confundat adesea cu cel de ecologie, cuprinde totalitatea
elementelor fizice și biologice, precum și relațiile ce influențează o ființă. De cealaltă parte,
prin ecologie sau, în cazul nostru, paleoecologie se înțelege acea ramură a științei preocupată
cu studiul raporturilor dintre organisme și mediul în care au trăit (Dincauze 2000, 3). Pornind
de la noţiunile de ecologie și paleoecologie, se dezvoltă conceptul de ecologie culturală,
folosit în studiile de specialitate pentru a descrie relațiile dintre componenta umană și peisajul
discret în care a trăit (Grant, Gorin, Fleming 2008, 202).
Renumitul geograf american de origine germană Karl Butzer, în lucrarea sa Archaeo-
logy as human ecology: Method and theory for a contextual approach (Butzer 1982, 4),
subliniază faptul că mediul înconjurător nu trebuie privit ca un fond descriptiv de date statice,
ci ca un factor dinamic, o variabilă demnă de luat în seamă în procesul de analiză a
18
Introducere
contextului arheologic. Deoarece arheologia contextuală se concentrează pe expresiile
multidimensionale ale deciziilor umane luate în cadrul unui geosistem, fără a încerca să
trateze direct fenomene ecologice, aceasta are menirea de a stimula cercetarea holistică prin
atragerea atenției asupra interacțiunilor sistemice complexe dintre procesele și factorii
culturali, biologici sau fizici. Astfel, este pus accentul, în special, pe cinci mari concepte
preluate din geografie și biologie, ce încorporează dimensiuni spațiale și temporale cu directe
implicații în antropologie și arheologie. Fiecare dintre proprietățile prezentate mai jos este
măsurabilă și, prin urmare, poate fi utilizată în orice studiu științific:
Spațiul. Foarte rar găsim fenomene dispuse uniform în spațiu. Caracteristicile
topografice, clima, comunitățile biologice și grupurile umane exprimă anumite
modele și, prin urmare, pot fi supuse unei analize spațiale.
Scara. Analiza spațială este folosită pentru a identifica modele de locuire la scară
mică, medie sau mare, toate necesare unei interpretări cât mai cuprinzătoare.
Complexitatea. Mediul înconjurător și comunitățile ce îl ocupă nu sunt omogene.
Acest lucru determină o anumită dificultate în caracterizarea și delimitarea
acestora, fiind necesare abordări flexibile multiscalare și temporale.
Interacțiunea. Într-un mediu complex, caracterizat de o distribuire inegală a
resurselor, comunitățile umane și cele non-umane interacționează între ele, la
diferite niveluri, la diferite grade de proximitate și la frecvențe diferite.
Stabilitatea sau Echilibrul. Diversele comunități din cadrul unui mediu înconjurător
sunt afectate, într-o oarecare măsură, de răspunsul negativ rezultat din desfășura-
rea unor procese interne sau externe. În consecință, readaptarea la condițiile unui
nou mediu de viață devine una dintre principalele reguli (Butzer 1982, 7-8).
În încercarea sa de a înțelege ecologia comunităților umane trecute, arheologia
mediului apelează la informații și tehnici aparținând științelor naturale, vizând, în special,
determinarea interacțiunilor manifestate între indivizi și mediul în care au trăit, folosind în
permanență dovezi organice și anorganice obținute din siturile arheologice. La fel cum am
menționat mai sus, mediile culturale și non-culturale sunt factori cu caracter dinamic în
formarea siturilor arheologice. Deși multe dintre cercetările legate strict de mediul
înconjurător urmăresc raporturile ecologice din cadrul unui sit sau a unei regiuni, arheologia
mediului, pe de altă parte, interpretează comportamentul uman într-un cadru ce include
parametrii social, spațial, temporal, fizic și biotic. Disciplina în cauză este împărțită, cel puțin
în teorie, în patru subramuri: științele naturale, arheobotanica, zooarheologia și bioarheologia.
Caracterul profund interdisciplinar al acestui concept se reflectă în experiența celor ce
practică această disciplină: ei pot fi arheologi, zoologi, biologi, chimiști, geografi, botaniști,
antropologi, geologi etc. (Reitz et alii 2008, 3-5).
I.1.2. Arheologia peisajului (Landscape Archaeology)

Asocierea în lucrările de specialitate dintre peisaj (Landscape) și arheologie, ce a
generat, ulterior, conceptul de Landscape Archaeology nu are o istorie foarte veche. A fost
utilizat pentru prima dată în Anglia la jumătatea anilor ’70, probabil de către Mick Aston și
Trevor Rowley, care publică, în anul 1974, lucrarea Landscape Archaeology: an Introduction
to Fieldwork Techniques on post-Roman Landscapes. Evident, sensul noului termen nu era
același cu cel de astăzi, suferind de-a lungul timpului critici și modificări esențiale. Motivul
19
pentru care a fost introdus pare să fie încercarea de a crea o legătură între mai vechiul concept
de Field Archaeology și cel de Landscape History (Fleming 2006, 267; David, Thomas 2008,
27).
Începând cu Luis Binford, încă de la debutul anilor ’80, arheologia peisajului a fost
caracterizată astfel: a landscape archaeology is an archaeology of place (Binford 1982;
Bowser 2004; Branton 2009). Dezvoltând ideea, putem defini acest concept ca reprezentând
un cadru conceptual care permite abordarea trecutului uman în toate contextele sale, motiv
pentru care depășește strictele analize de arheologie a mediului. Printr-un pachet diversificat
de tehnici și metode, această disciplină nu se preocupă numai de cadrul fizic în care oamenii
au trăit, ci se concentrează, în egală măsură, și pe semnificația pe care o exprimă locul ales de
comunitățile vechi pentru a-și trăi viața. Cu alte cuvinte, accentul pus pe o anumită
dimensiune socio-simbolică și asupra componentei umane, cu activitățile ei
caracteristice, reprezintă scopul sau esența studiilor de arheologie a peisajului (Knapp,
Ashmore 1999, 1; David, Thomas 2008, 38).
Diversitatea sensurilor termenului landscape cu care arheologii se confruntă a deter-
minat formarea unei adevărate paradigme de cercetare în jurul acestui concept (Anschuetz,
Wilshusen, Scheick 2001, 160). Astfel, din punct de vedere arheologic, peisajul poate fi privit
și definit ca fiind:
- un fundal dinamic în cadrul căruia se desfășoară toate activitățile umane;
- un construct al minții sau o entitate fizică măsurabilă;
- o imagine culturală, o modalitate de a reprezenta, structura sau simboliza împre-
jurimile;
- un produs social și cultural;
- o modalitate de interpretare sau gândire asupra cadrului fizic (Anschuetz,
Wilshusen, Scheick 2001, 161; Johnson 2007, 3).
La fel ca în cazul proiectelor de arheologie a mediului, pentru un plus de coerență, cele
de arheologia peisajului trebuie să țină cont de scara la care se realizează, operând permanent
cu limite clare (Lock, Molyneaux 2006, 1). Suprafața de interes a unei stațiuni arheologice nu
poate fi restrânsă la nivelul locuirii efective a acesteia, spațiul exploatat și controlat de comu-
nitate fiind unul mult mai larg. În funcție de obiectivele proiectului demarat, zona cercetată
prin intermediul conceptului de landscape poate varia de la una de mici dimensiuni, precum o
grădină, până la zone întinse, corespunzătoare limitelor unui sat, oraș sau chiar imperiu
(Branton 2009, 53).
I.1.3. Geoarheologia (Geoarchaeology)

Dintre toate științele aplicate în cercetarea arheologică modernă, geologia beneficiază
de cea mai îndelungată istorie în acest sens, rădăcinile unor astfel de interacțiuni interdisci-
plinare mergând până la sfârșitul secolului al XIX-lea, când cele două domenii (geologia și
arheologia, dar mai ales arheologia preistorică) aveau să colaboreze intens, dezvoltându-se în
paralel. Deși definitivarea și recunoașterea ei ca o subdisciplină aparte s-a realizat mai greu
decât în cazul altora (bioarheologia, de exemplu), geoarheologia s-a afirmat cu un real succes
în elucidarea problemelor de arheologie, chiar dacă sensul termenului nu este, nici până
astăzi, pe deplin înțeles, existând încă diferențe legate de aria de cuprindere a sa, cu precădere
între spațiul european și cel american (Pollard 1999, 7).
20
Introducere
Totuși, într-o încercare de definire, geoarheologia reprezintă totalitatea tehnicilor,
metodelor și conceptelor provenite din sfera geoștiințelor, aplicate de specialiștii în domeniu
pentru a înțelege contextul caracteristicilor arheologice identificate (Butzer 1982, 35; Pollard
1999, 7; Jones 2002, 2; Ghilardi, Desruelles 2009, 2). Nu trebuie confundată cu geologia
arheologică și nu este neapărat legată de geologie. Din perspectiva comunității științifice de
peste Ocean, acestei subramuri de cercetare conexă arheologiei i se pot atribui numeroase
subdomenii proprii unui studiu geoarheologic: geomorfologia, sedimentologia, geochimia,
stratigrafia, geofizica, pedologia, hidrologia, climatologia și analiza spațială (Butzer 1982,
35). De cealaltă parte, perspectiva europeană, separând ramurile individualizate deja în
circuitul științific, precum teledetecția, prospecțiunile geofizice și geochimia, identifică și
încadrează doar patru mari categorii de metode și tehnici aparținând geoarheologiei:
geomorfologia, sedimentologia, pedologia și stratigrafia (Pollard 1999, 7).
Aplicațiile științifice ale conceptului discutat în arheologie au fost și sunt în continuare
dintre cele mai diverse, concretizându-se, în timp, în importante lucrări de specialitate ce
tratează independent principalele ramuri ale sale (Herz, Garrison 1998; Holliday 2004). În
ceea ce ne privește, varietatea metodelor de investigare cuprinse și oferite, în special, de
geofizică și analiza spațială au direcționat traseul cercetărilor noastre, ce pot fi încadrate în
sfera conceptelor prezentate aici.
21
II. SISTEM INFORMAȚIONAL GEOGRAFIC (SIG) /
GEOGRAPHIC INFORMATION SYSTEM (GIS)
ÎN ARHEOLOGIE
Noua Geografie dezvoltată la nivelul anilor ‘60 ai secolului trecut, ce determină abordarea
pozitivistă pentru așa-numita Noua Arheologie, urmărește interpretarea comportamentului
uman al comunităților vechi prin intermediul unei gândiri logice, ce reflectă esența para-
digmei procesuale. Curentul pozitivist este combătut începând cu anii ‘80, odată cu apariția
arheologiei post-procesuale, prin respingerea noțiunilor potrivit cărora metodele de cercetare
specifice științelor naturale sunt potrivite pentru studierea vieții sociale, concentrându-se în
schimb pe ideea că acțiunile umane pot fi deslușite doar prin înțelegerea perspectivei celor
implicați, înlocuind, astfel, abordările asupra dimensiunilor ecologice și economice ale
comunităților umane cu unele ce pun accent deosebit pe semnificația și simbolistica spațiului
în care au viețuit (Conolly, Lake 2006, 7-9). Evoluția Sistemelor Informaționale Geografice
de-a lungul timpului se aliniază și se adaptează abordărilor teoretice mai sus amintite, fie că
sunt privite ca o unealtă eficientă în probleme de arheologie sau chiar ca o știință de sine
stătătoare.
Deși accentul pe spațialitatea datelor arheologice începe să se pună, îndeosebi, odată
cu introducerea conceptelor de ecosistem și ecologie culturală – mai ales datorită lucrării lui
Julian Steward (1955) – la jumătatea secolului trecut (Aldenderfer, Maschner 1996, 7) și
continuă promițător în debutul anilor ’60 cu afirmarea Noii Arheologii (Renfrew 1981;
Hodder 1995, 82; Binford 2011), abia după anul 1990 vorbim despre adoptarea și o reală
afirmare a instrumentelor GIS în arheologie, facilitate de un important progres tehnologic în
această direcție.
Cu toate acestea, promovarea cu succes a metodelor preluate din geografie în
cercetarea arheologică (Gaffney, Stančič 1991) nu a atras după sine și o instruire adecvată a
specialiștilor în ceea ce privește aplicarea GIS în contextul disciplinei, diverse etape în
achiziționarea și înregistrarea datelor nefiind făcute după o metodologie standard, motiv
pentru care, de multe ori, sunt constatate erori în interpretare. Acest decalaj poate fi pus pe
seama bibliografiei lacunare cu referire la studii de caz reprezentând situații din sfera arheolo-
giei. Este drept, că până la apariția unor manuale dedicate special aplicării GIS în arheologie,
redactate într-o manieră aparte, care au mai redus din caracterul sumar al materialului biblio-
grafic (Allen, Green, Zubrow 1990; Gaffney, Stančič 1991; Lock, Stančič 1995; Aldenderfer,
Maschner 1996; Westcott, Brandon 2000; Wheatley, Gillings 2002; Conolly, Lake 2006),
cercetătorul, în documentarea sa, era nevoit să apeleze la lucrări introductive din alte disci-
pline sau la diferite articole disparate publicate în reviste nespecializate. Trebuie notat, de
asemenea, că, exceptând ultima lucrare menționată mai sus, dedicată arheologilor aflați în
faza de debut în aplicarea acestor metode, restul necesită un bagaj minim de cunoștințe
23
referitoare la sisteme de proiecție universale sau locale, transformarea coordonatelor și
reproiectarea acestora sau achiziționarea datelor în teren cu stația totală sau GPS-ul.
Rândurile următoare vin în întâmpinarea cititorului printr-o încercare, sperăm noi
reușită, de a prezenta câteva informații relevante, de ordin teoretic, ce țin de aplicațiile GIS în
arheologie, precum și implicațiile acestora în sfera principiilor și aplicațiilor de landscape
archaeology, notate succint în capitolul introductiv. Ne vom limita în a puncta câteva aspecte
referitoare la istoricul Sistemelor Informaționale Geografice, în general, sau cu privire
specială în aplicațiile din arheologie, precum și la componentele și funcțiile principale ale
unui GIS sau tipurile de date folosite. Tot în această secvență a lucrării se regăsește o
expunere metodologică (despre topografie arheologică, cartografie digitală, analiză spațială)
pe care se bazează aplicația practică dezvoltată de noi în cadrul bazinului hidrografic
Bahluieț.
Vom vedea cum apelul la diversitatea uneltelor GIS în probleme de arheologie, susți-
nute de o bază logistică adecvată, poate reprezenta un mod de lucru eficient în mâna cercetă-
torului, asigurând, prin documentare și spirit analitic, succesul demersurilor întreprinse.
II.1. Aspecte teoretice

II.1.1. GIS – definiții și scurt istoric
Geographic Information Systems reprezintă un set divers de instrumente de lucru de
dată relativ recentă, dar deja cu tradiție în multe domenii, printre care și istoria sau, mai bine
zis, arheologia. O încercare de definire a acestui acronim (GIS) poate fi uneori dificilă,
deoarece fiecare disciplină a adoptat și adaptat tehnologia cerințelor proprii. Cu toate acestea,
există în literatura de specialitate numeroase lucrări care prezintă definiții ale unui sistem GIS
(Kvamme 1989, 144-145; 1999, 157; Savage 1990, 22-23; Aldenderfer 1996, 4; Clarke 1999,
3; Fisher 1999, 5; Gillings 2001, 672; Wheatley, Gillings 2002, 8).
Reputatul cercetător american Kenneth Kvamme (Kvamme 1989, 144; 1999, 154)
caracterizează sistemele informaționale geografice ca fiind colecții de softuri destinate colec-
tării, gestionării, modelării și raportării datelor spațiale referențiate. Pe de altă parte, abordarea
pe care o propune Keith Clarke (Clarke 1999, 3) este una mai complexă, prezentând sistemul,
inițial ca un set de unelte pentru analiza datelor spațiale, apelând pentru aceasta la definiția lui
Peter Burrough: „un puternic set de unelte pentru stocarea, transformarea și vizualizarea
datelor spațiale preluate din lumea reală, direcționate în diferite scopuri”. O altă propunere
înaintată de același autor privește această tehnologie atât ca un sistem informațional repre-
zentând o bază de date spațială, având capacitatea de a lucra cu date spațiale referențiate, cât
și ca un sistem de operații complexe care se aplică volumului de date. Prezentarea sistemelor
informaționale geografice ca o abordare către știință (Geographic Information Science) este
cea de-a treia propunere a lui Clarke, bazată în special pe abilitatea GIS-ului de a-și găsi
utilitatea în contextul a numeroase discipline (Clarke 1999, 5). Această caracteristică a sa,
deosebit de importantă, a determinat un soi de dispută în rândul cercetătorilor din toate
domeniile, ajungându-se la următoarea întrebare: GIS-ul poate fi considerat știință sau este
doar o unealtă în folosul disciplinelor în care se aplică?
În opinia noastră, una dintre cele mai elaborate definiții o găsim la Mark Gillings și
David Wheatley (Wheatley, Gillings 2002, 8; Gillings 2001, 672): „Un Sistem Informatic
Geografic reprezintă un ansamblu de echipamente, programe, metode și norme având ca scop
24
Sistem Informațional Geografic (SIG) / Geographic Information System (GIS) în arheologie
înregistrarea, stocarea, verificarea, integrarea, analiza și vizualizarea datelor geografice”. Este
evident că toate definițiile în cauză au același numitor comun și ar putea fi aplicate pentru mai
multe tipuri de tehnologii, cum ar fi CAD (Computer-Aided Design), deoarece componentele
individuale care alcătuiesc un GIS nu sunt noi, o parte din rădăcinile sale putând fi regăsite în
cartografia sau grafica computerizată (Arnold III 1982; Kvamme 1995, 1).
Despre originile aplicațiilor de tip GIS putem vorbi încă din anii ’50 ai secolului
trecut. The Institute of Terrestrial Ecology din Huntingdon, Anglia, folosea un dispozitiv
intitulat „Power-Samas Card Calculating System” pentru a manipula date cartografice cu
ajutorul calculatorului. Mai precis, s-a reușit sortarea, procesarea și cartografierea a 2000 de
plante. Pe parcursul următoarelor două decade au fost gândite o varietate de programe care
aveau capacitatea de a crea simple hărți din date digitale. Grație acestor pachete de softuri s-a
reușit, pentru prima dată, vizualizarea rezultatelor pe ecranul unui calculator și imprimarea lor
(Wheatley, Gillings 2002, 12). The Harvard Laboratory for Computer Graphics este una
dintre instituțiile care a proiectat asemenea programe (GRID, Odyssey, unele dintre ele
folosite cu succes și în arheologie, cum ar fi SYMAP), utilizate pentru interpolarea unor
puncte cunoscute și obținerea unor modele tridimensionale brute sau a liniilor de contur pe
hărțile topografice (Clarke 1999, 8; Brimicombe 2010, 12).
Se constată apariția, într-adevăr, a unui GIS la începutul anilor ’60, mai exact în anul
1964, în Canada, când Regional Planning Information Systems Division din cadrul guvernului
avea să producă primul sistem de acest tip (Canadian Geographic Information System –
CGIS) la cerințele Canadian Department of Forestry and Rural Development, care se
confrunta cu o situație delicată, complexă, variată și cu numeroase implicații de ordin spațial,
legată de gestionarea resurselor forestiere și minerale, disponibilitatea apei în zonă, condițiile
de mediu propice faunei etc. (Wheatley, Gillings 2002, 12).
Cu toate că nu s-a constatat o adevărată atracție a arheologilor față de GIS decât în
ultimii douăzeci de ani, se observă în literatura de specialitate o multitudine de lucrări
destinate evoluției sale în cadrul disciplinei de-a lungul timpului (Aldenderfer, 1996; Harris,
Lock 1990; 1995; Kvamme 1995; 1999; Savage 1990; Stančič 1998). Programele pentru
cartografie și analiză spațială au început să fie utilizate în arheologie în debutul anilor ’70,
fiind considerate „avocații” abordărilor statistice ale Noii Arheologii (Rood 1982), găsindu-și
utilitatea în calcularea densității fragmentelor ceramice sau a oaselor, măsurarea dimen-
siunilor unei așezări (Bove 1982), întocmirea de modele tridimensionale necesare prezentării
rezultatelor etc. (Kvamme 1989, 142). Introducerea GIS-ului modern în arheologie s-a făcut,
în adevăratul sens al cuvântului, la începutul anilor ’80, mai întâi în SUA (Kvamme 1995) și
Canada, mai apoi în Anglia (Harris, Lock 1990; 1995), Olanda și restul Europei (Wheatley,
Gillings 2002, 16). Evoluția tehnologiei în discuție, mult mai dinamică pe continentul
american, poate fi pusă pe seama atracției arheologilor din această zonă față de una dintre cele
mai importante ramuri ale GIS-ului: modelarea predictivă (Westcott, Brandon 2000; Kvamme
2006a, 2; Verhagen, Whitley 2012).
Ultima decadă a secolului trecut constituie o perioadă prolifică pentru dezvoltarea
tehnologiilor spațiale în cercetarea arheologică, situație datorată mai ales impactului major al
industriei informaticii (Richards 1998; Zubrow 2006). Sunt organizate conferințe pe această
temă (Santa Barbara, SUA, 1992; Ravello, Italia, 1993) care se concretizează în elaborarea
unor volume colective de studii (Allen, Green, Zubrow 1990; Lock, Stančič 1995), majo-
ritatea îndreptate către aplicații practice în probleme de arheologie. Comunitatea științifică
25
europeană se arată tot mai interesată de diversitatea posibilităților de analiză a „noii unelte”,
care începe să câștige teren, rezultatele notabile neîntârziind să apară (Gaffney, Stančič 1991).
Odată cu începutul noului mileniu constatăm o continuă creștere a „tehnicilor spațiale” (care
se menține până astăzi) în contexte arheologice, indiferent de perioada istorică. Acest fapt nu
este de mirare din moment ce s-au manifestat destul de intens în gestionarea resurselor
culturale (CRM = cultural resource management), mai ales peste ocean, dar și în Europa (în
special în Olanda) (Wheatley, Gillings 2002, 17).
Chiar dacă majoritatea comunității științifice nu a ezitat în a face din GIS un instru-
ment de lucru indispensabil pentru volumul imens de informație cu care se confruntă
arheologul, au existat și critici la adresa acestei tehnologii, mai ales din partea post-moder-
niștilor. Principalele acuze sunt îndreptate către lipsa integrării coerente a fundamentului teo-
retic și absența unor principii de organizare a informației care să dea posibilitatea reprezentării
clare a entităților spațiale colectate în aplicațiile de teren. De asemenea, concentrarea anali-
zelor excesiv pe factorul de mediu, insistând pe determinismul geografic și neglijând elemen-
tele culturale și sociale, constituie un alt reproș adus comunității utilizatoare de GIS (Barceló,
Pallarés 1996; Kvamme 1999, 183-181). Cu alte cuvinte, în afara procedeelor de localizare și
cartografiere, nu cu mult diferite de cele ce se executau în urmă cu 50 de ani, obiectivul gene-
ral al unui proiect GIS ar trebui să se axeze pe identificarea relației dintre mediu și factorul
ecologic, geografic, geologic, dar mai ales arheologic, într-o analiză sincronică și diacronică
(Barceló, Pallarés 1998, 49). Considerăm că nu poate fi vorba de o atitudine radicală, pro sau
contra, în privința acestei tehnologii, ci mai degrabă de o focalizare a elementului cultural prin
angrenarea, în analize, a unui bagaj de informații divers și cât mai complet.
În România, istoria aplicării GIS în arheologie este una recentă, declanșată, în special,
în contextul finanțărilor europene care au dat posibilitatea achiziționării unor baze logistice
necesare departamentelor de cercetare și nu numai. Bineînțeles că putem vorbi de o aplicare a
metodelor preluate din geografie și înainte de această perioadă (Micle et alii 2010; Micle
2011; Ștefan, Sârbu 2010; Ștefan, Ștefan, Cavruc 2012), însă proiectele demarate au fost de
cele mai multe ori punctuale sau cel mult extinse la nivel local. Ca inițiativă notabilă,
existentă la nivel național, trebuie să menționăm Repertoriul arheologic național sau proiectul
eGISpat întocmit pe platformă GIS, împreună cu reprezentanța ESRI din România (Oană et
alii 2006).
În ceea ce privește arealul nostru de studiu, rezultate importante în ceea ce privește
aplicarea metodelor GIS, cu precădere în arheologia preistorică de la est de Carpați, au fost
obținute, de asemenea, prin colaborările dintre cercetătorii români și cei străini (Weller et alii
2007; Weller, Brigand, Nuninger 2008; Weller et alii 2011; Brigand et alii 2012; 2013).
II.1.2. Principalele componente ale unui GIS

Am vorbit deja în rândurile de mai sus despre dependența tehnologiei GIS față de
calculator (Lock 2003). Alături de acesta, se mai pot distinge câteva componente ale unui
asemenea proiect, dintre care le vom nota pe cele mai importante: software, hardware și
componenta umană (Kvamme 1989, 145-147; Gaffney, Stančič 1991, 8-14; Conolly, Lake
2006, 15).
Componenta software trebuie să conțină obligatoriu o bază de date spațiale care
stochează și gestionează entitățile spațiale, un mecanism de legătură dintre acestea și atribu-
tele acordate, precum și un motor de geoprocesare a informațiilor. Desigur, aici se pot adăuga
26
toate modulele care ajută la colectarea datelor și, în mod evident, și la diseminarea lor. Dintre
cele mai renumite pachete disponibile în comerț putem menționa ArcGIS, Idrisi, MapInfo și
QGIS, dintre care cel din urmă este gratuit (Conolly, Lake 2006, 15).
Partea hardware constă în calculatorul propriu-zis, alături de toate componentele sale,
la care se adaugă instrumentele de înregistrare a datelor (Stație Totală, GPS, echipamente
destinate prospectărilor non-invazive) și accesoriile necesare pentru vizualizarea și impri-
marea rezultatelor (Gaffney, Stančič 1991, 8-11).
Ultima componentă, cea umană, este crucială pentru un proiect de GIS, ținând cont că
este responsabilă de proiectarea și analiza datelor spațiale. Important de menționat este
angrenarea obligatorie a personalului din proiect, pe cât posibil, în toate fazele de derulare
(proiectare, colectare, digitizare, procesare) pentru a crea un material unitar și bine structurat
(Conolly, Lake 2006, 15).
II.1.3. Gruparea principalelor funcții ale unui GIS

Interoperabilitatea a numeroase tipuri distincte de date, precum și lucrul cu un pachet
de informații extrem de bogat impun o logică riguroasă în ceea ce privește inserarea,
gestionarea și analiza acestora în cadrul unei platforme GIS. Caracterul spațial al vestigiilor
arheologice îndeamnă ca definirea acestor entități să se facă în funcție de următoarele
elemente: poziția, atributele anexate pentru a reprezenta anumite caracteristici ale obiectelor,
topologia sau relațiile spațiale cu celelalte entități și momentul când a fost observată,
înregistrată sau cartată entitatea (Conolly, Lake 2006, 12-14). În cadrul unei platforme GIS
putem distinge patru mari categorii de activități sau subsisteme, după cum urmează:
II.1.3.1. Achiziționarea, integrarea și verificarea datelor

Informațiile arheologice spațiale, înainte de integrarea lor într-un proiect GIS, trebuie
transformate într-o formă utilizabilă de program. De obicei, formele de bază ale datelor
arheologice sunt reprezentate de hărți, desene, tabele, fotografii aeriene, imagini satelitare etc.
Odată introduse în sistem, urmează etapa de acordare a atributelor. Cea mai comună metodă
de introducere a datelor într-un sistem GIS este digitizarea. Hărțile, planurile, schițele etc. pot
fi, de asemenea, scanate, georeferențiate și importate sub formă de raster. Informațiile obți-
nute din aplicațiile de teren în care sunt utilizate Stația Totală sau GPS-ul pot fi introduse în
GIS sub formă de vector (Wheatley, Gillings 2002, 10). Aceste două tipuri de date la care am
făcut referire (raster și vector), asupra cărora vom insista mai jos, reprezintă formatele de bază
pentru alcătuirea unui proiect GIS.
II.1.3.2. Întocmirea și gestionarea bazei de date spațiale

Baza de date spațiale este considerată una dintre principalele subramuri ale sistemului
care face diferența dintre GIS și alte programe de cartografiere sau grafică. Într-un proiect de
tip GIS, volumul de informație este structurat în straturi (layers) și stocat în DBMS-uri
(Database Management System) sub formă de tabele și hărți tematice. O bază de date spațială
trebuie să cuprindă funcții pentru actualizare, editare și manipulare ale datelor de tip atribut și
ale celor de tip grafic (Conolly, Lake 2006, 13).
II.1.3.3. Modelarea și analiza datelor

În această etapă se oferă posibilitatea arheologului de a efectua analize, interogări,
transformări și modelări ale datelor. Cu ajutorul acestui subsistem utilizatorul poate accesa
27
funcțiile necesare analizelor pentru cercetarea sa, având posibilitatea, permanent, să fie conec-
tat la baza de date, efectuând interogări în baza informației existente. Pe scurt, manipularea
informației în GIS oferă posibilitatea creării de noi hărți tematice pe baza celor deja stocate,
rezultând straturi primare și secundare (Kvamme 1989, 145; Wheatley, Gillings 2002, 11).
II.1.3.4. Vizualizarea și diseminarea rezultatelor

Rezultatele finale pot fi vizualizate într-o formă mult mai explicită pe calculator
(vizualizări tridimensionale în cazul determinării rutelor de comunicație dintre două puncte
sau pentru evidențierea potențialului de vizibilitate al unei stațiuni etc.), exportate sub formă
de hărți, tabele sau grafice, precum și prin alcătuirea unor medii interactive ce pot fi încărcate
pe internet (Kvamme 2000, 245; Conolly, Lake 2006, 13).
Figura 2. Principalele subsisteme ale unui GIS (după Wheatley, Gillings 2002, 10).
La principalele categorii prezentate anterior, Wheatley și Gillings (2002, 9) adaugă

Interfața programului (Fig. 2) de care beneficiază utilizatorul, considerată la fel de importantă
deoarece facilitează crearea și trimiterea comenzilor către sistem, precum și receptarea și
vizualizarea rezultatelor. Conolly și Lake (2006, 13), la rândul lor, introduc o nouă sub-
categorie, de această dată referitoare la baza de date, și anume managementul datelor spațiale.
Motivația creării distincte a acestei ultime subcategorii provine din operațiunile sofisticate de
georeferențiere și transformare ale datelor pentru a fi integrate în sistem.
II.1.4. Definirea structurilor de date: Raster-GIS/Vector-GIS

Activitățile de transpunere și reproducere digitală, sub formă de hărți, a realității
înconjurătoare cu ajutorul GIS-ului se fac pe baza atributelor entităților geografice existente
(dimensiuni, culoare, formă) și a unui sistem de coordonate ce definește spațial poziția acestora.
Grafic, entitățile pot fi reprezentate sub formă de punct (poziția unui artefact), linie (râu, drum)
și poligon (suprafața unui sit arheologic) la care se adaugă etichetele ce conțin explicații în
legătură cu definirea respectivelor reprezentări. În aplicațiile dedicate cercetării arheologice
există două tipuri de simbolizări ale datelor, fiecare cu avantaje și dezavantaje, ce diferă
28
fundamental prin modelul spațial pe care îl implementează: Vector-GIS și Raster-GIS (Fig. 3)
(Kvamme 1989, 150; 1999, 158; Wheatley, Gillings 2002, 28; Conolly, Lake 2006, 24).
Sistemul de reprezentare raster stochează informația sub forma unei matrice rectangu-
lare alcătuite din celule sau pixeli,
fiecare conținând date referitoare la o
poziție geografică anume. Astfel, o
suprafață afișată sub formă de raster
va fi definită în funcție de numărul de
coloane și rânduri dintr-un grid, pre-
cum și de mărimea fiecărui pixel.
Valorile deținute de celulele rasteru-
lui pot fi dintre cele mai diverse. În
cazul unui model numeric al terenu-
lui, spre exemplu, acestea trebuie să
afișeze informațiile legate de poziția
și altitudinea în zona respectivă, pe
când în situația unei hărți a pantelor,
valorile vor fi exprimate în grade
(Kvamme 1989, 151; Gaffney, Stančič
1991, 15-18; Gillings 2001, 28). Figura 3. Reprezentări vector (stânga) și raster
Într-o structură de tip vector (dreapta) (după Wheatley, Gillings 2002).
însă, entitățile geografice înconjurătoare sunt reprezentate prin puncte, linii și poligoane, ele-
mente grafice denumite și primitive. Fiecare dintre acestea este definită, la rândul său, folo-
sind una sau mai multe perechi de coordonate x, y, intitulate vertexuri. Într-un sistem vector,
pentru a putea manipula și gestiona cât mai bine elementele grafice ce alcătuiesc un strat
tematic (layer) în proiectul de GIS, trebuie stabilite anumite relații topologice pentru acestea
(Gaffney, Stančič 1991, 15-18; Fisher 1999, 5; Kvamme 1999, 158; Conolly, Lake 2006, 25).
Majoritatea programelor GIS oferă posibilitatea lucrului cu ambele tipuri de date și
pune la dispoziție funcții de transformare din raster în vector și invers. Această capacitate se
dovedește a fi una esențială pentru utilizator, deoarece are posibilitatea alegerii sistemului
potrivit necesităților sale. Ca exemplu, putem menționa programe precum Idrisi sau GRASS,
privite, în general, ca operând cu sisteme raster, dar care pot manipula și date vector. De
cealaltă parte, suita de aplicații ArcInfo a fost văzută inițial ca preferând datele vector, cu
toate că oferă redutabile module de procesare a informațiilor de tip raster (Wheatley, Gillings
2002, 51).
II.2. Analiza spațială a așezărilor culturii Cucuteni din bazinul

hidrografic al râului Bahluieț
Atunci când vorbim despre cultura Cucuteni, considerată, pe bună dreptate, una dintre
cele mai importante și, totodată, impresionante manifestări culturale eneolitice, cercetarea
arheologică din România beneficiază de o tradiție îndelungată, ce coboară în timp până la
finalul secolului al XIX-lea. Pentru spațiul de la est de Carpați, dar mai ales pentru județul
Iași, a existat o aplecare deosebită pentru studiul stațiunilor neolitice și eneolitice ce s-a
concretizat în apariția unor importante lucrări de sinteză, adevărate instrumente de lucru
29
(Așezări...; RAJI I, II; Monah, Cucoș 1985; Popovici 2000; Văleanu 2003; Boghian 2004).
Numeroasele așezări repertoriate (mai bine de 1800 de așezări pe teritoriul României), de
înălțime sau amplasate pe forme joase de relief, compacte sau dispersate, permanente sau
sezoniere, principale sau secundare, de dimensiuni mici, medii sau mari, demonstrează un
caracter extrem de dinamic al acestor comunități.
Cu toate acestea, în stadiul actual al cercetărilor, ipoteze asupra unor elemente
determinante, ce țin de complexitatea peisajului cultural din perioada eneolitică, asupra unor
problematici, precum modul de amplasare și organizare a așezărilor în spațiu, teritorialitate și
ierarhizare, sau dinamica acestor comunități, sunt, în continuare, dificil de formulat. Deși au
existat discuții în aceste direcții (Bem 2001, Lazarovici 2014), nu sunt nici pe departe eluci-
date o serie de chestiuni, esențiale în înțelegerea comportamentului comunităților cucuteniene
în anumite condiții de mediu, referitoare, îndeosebi, la organizarea internă a așezărilor – în
spațiul românesc sunt cunoscute până în acest moment următoarele tipuri: în șiruri, grupuri,
cercuri sau dispersate (Monah, Cucoș 1985) –, la tipologia sistemelor de fortificare/delimitare,
la prezența unor locuiri exterioare structurilor defensive sau cu caracter ritualic, precum și
asupra relațiilor inter-sit dintre stațiunile contemporane. Această realitate se constituie dintr-o
lipsă de uniformitate a cercetărilor de teren, dar mai ales din cauza puținelor săpături sau
sondaje arheologice. Având în vedere cele de mai sus, considerăm că apelul la unele dintre
cele mai uzitate, eficiente și de actualitate unelte GIS, propus de noi în acest capitol, devine
unul necesar într-o încercare îndrăzneață de caracterizare a societăților preistorice cucuteniene
localizate în arealul bazinului hidrografic al râului Bahluieț.
Avem în vedere pe parcursul acestei secvențe a lucrării, pentru început, o prezentare a
cadrului geografic în care se desfășoară aplicația dată, cu trimiteri concise la paleomediul
teritoriului studiat sau către analogii pe aceeași temă din alte zone cercetate în spațiul est-
carpatic. Este prezentat în continuare fundamentul de date arheologice, reprezentat în text sub
forma unui repertoriu, iar în mediu GIS sub forma unei baze de date spațiale, ce înglobează
totalitatea siturilor cucuteniene de pe cuprinsul bazinului hidrografic alături de atributele
caracteristice fiecăruia. Instrumentele de lucru GIS inspirate din Noua Geografie a secolului
trecut, ce ar putea fi valorificate cu succes în probleme de arheologie, sunt numeroase, însă
stabilirea strategiei proiectului nostru a fost condiționată de lipsa informațiilor (în special fond
cartografic digital) ce caracterizează ambele discipline, în arealul vizat. Așadar, din punct de
vedere metodologic, am recurs în cadrul aplicației noastre la calculul indicatorilor geomorfo-
metrici (altitudine, pante, orientarea versanților etc.), la analize de densitate, vizibilitate sau de
determinare a teritoriului exploatat (aria de captare a siturilor).
II.2.1. Prezentarea zonei de studiu: bazinul hidrografic al râului Bahluieț –

Cadrul geografic și influența sa asupra locuirii eneolitice
Cunoașterea unei culturi arheologice sau a modului de viață al unei comunități nu
poate fi decât incompletă în lipsa unor studii care să vizeze paleomediul dintr-o anumită
perioadă preistorică, atunci când este cert că realitățile naturale din prezent nu corespund
perioadei în care comunitățile vechi au trăit. De aceea, studiile de geomorfologie, pedologie,
cercetările de arheobotanică și arheozoologie vin să completeze tabloul în care comunitățile
eneolitice și-au desfășurat activitatea. Deși cercetările care vizează paleomediul sunt în
general axate pe descoperiri mai mici (stațiuni, locuințe, eșantioane), lucrările de sinteză fiind
30
mai rare (Cârciumaru, Monah 1987; Haimovici 1987; Cârciumaru 1996), ele oferă totuși, deși
trunchiată, o imagine veridică a timpurilor străvechi.
II.2.1.1. Relief și geologie

Arealul de studiu se află pe teritoriul județului Iași, la zona de contact a Câmpiei
Moldovei cu Podișul Sucevei și Podișul Central Moldovenesc (Fig. 4a, b). Este mărginit la
vest (Șaua Ruginoasa–Strunga) și sud (Coasta Iașilor) de versanți abrupți cu altitudini ce depă-
șesc 300 m (Fig. 4c, d).
Figura 4. Localizarea zonei de studiu în cadrul României (A) și a județului Iași (B); C – Harta
hipsometrică a bazinului hidrografic Bahluieț; D – Profiluri topografice pentru sectoarele
superior, mijlociu și inferior ale bazinului (săgețile dispuse în afara limitei bazinului
semnifică direcția pe care au fost trasate profilurile).
31
La limita dinspre nord-vest, în proximitatea localităților Vascani, Todirești, Stroești,
relieful capătă un aspect de podiș, cu morfologie relativ plană (Platoul Laiu). Cea mai mare
suprafață a bazinului este parte integrantă a Câmpiei Jijiei inferioare și a Bahluiului, ce ocupă
jumătatea de sud a Câmpiei Moldovei și prezintă unele particularități morfosculpturale care
justifică întru totul delimitarea sa ca subunitate aparte (Băcăuanu 1968, 199). Dispune de o
constituție geologică în care predomină marnele, mai puțin argiloase decât în partea de nord,
cu intercalații nisipoase, aparținând Basarabianului (Fig. 5).
Figura 5. Harta geologică a bazinului Bahluieț

(extras din Harta geologică a României scara 1:200000).
Relieful deluros este mai coborât; înălțimile medii sunt cuprinse între 100 și 150 m, iar
cele maxime, de peste 200 m, apar cu totul izolat (Dealul Dumbrava–Hodora, 240 m, Dealul
Turia, la sud de Rădeni, 230 m, Dealul Coada Stâncii, 222 m) (Băcăuanu et alii 1980, 297).
Spre deosebire de partea nordică a Câmpiei Moldovei, relieful de acumulare (șesurile,
terasele, glacisurile) are o extindere mult mai mare (Băcăuanu 1968, 199). Pe fondul acestei
înfățișări de ansamblu se conturează: Câmpia Iașilor, sau subunitatea centrală a Câmpiei Jijiei
inferioare și a Bahluiului, pentru care sunt valabile caracteristicile amintite, cu o frecvență mai
mare a formelor sculpturale și depresiunile de contact (câteva subunități mici, situate la baza
ramei înalte din vest și sud), cu dezvoltate forme aluvio-coluvio-proluviale joase, cu bogate
ape freatice, o rețea hidrografică, adeseori ezitantă, însoțită de mlaștini și bălți sau de lăcoviști
cu vegetație mezohigrofită. Mai bine individualizate sunt Depresiunea Frumușica, Depresiu-
nea Hârlău–Hodora și Depresiunea Voinești–Bârnova (Băcăuanu et alii 1980, 297).
32
Subunitatea centrală a Câmpiei Jijiei inferioare și a Bahluiului înglobează partea sudică
a interfluviilor Prut – Jijia și Sitna – Miletin, apoi interfluviile Miletin – Jijia – Bahlui, Bahlui
– Bahluieț, precum și suprafața sculpturală de la sud de Bahlui și Bahluieț. Dat fiind faptul că
această subunitate ocupă cea mai mare parte a Câmpiei Jijiei inferioare și Bahluiului, cu
excepția zonei de contact cu ramă înaltă, ea prezintă aceleași particularități geomorfologice ca
și unitatea mare din care face parte, fără însă a se suprapune acesteia. Altitudinile sale medii
au valori de 125 m, cele maxime ating 230-240 m în Dealul Turia și, respectiv, Dealul
Dumbrava; altitudinile de pe șesul inferior al Bahluiului oscilează în jur de 35 m, iar energia
medie a reliefului are valori de 50-60 m. Relieful apare larg ondulat, cu văi largi, predominând
cele subsecvente, cu șesuri întinse și terase bine dezvoltate, cu cueste și versanți afectați de
procese geomorfologice dominate de spălări și alunecări (Băcăuanu 1968, 199-200).
II.2.1.2. Rețeaua hidrografică

Depresiunea de la Podu Iloaiei este o piață de adunare a apelor, de aceea, din cauza
pantelor mici din incinta fundului depresiunii, atât Bahluiul, cât și afluenții săi se despletesc și
formează înmlăștiniri locale. Aici primește Bahluiul pe afluentul său cel mai mare: Bahluiețul
(Ujvari 1972, 542).
Figura 6. Fotografie aeriană efectuată asupra bazinului superior al Bahluiețului (vedere dinspre nord).
Bahluiețul (S=558 km²; L=50,1 km) își are obârșia în arealul Porții Ruginoasa, la
capătul sudic al Dealului Mare, de la altitudinea de 310 m. Până la Târgu Frumos are pante
destul de mari, în medie de 7,8o/km (Fig. 6). Pe acest sector superior colectează câteva pâraie
mici din stânga, cum sunt: Pășcănia (Chetrosu) (S = 12 km2, L = 10 km), Probota (Valea
Bunei) (S = 14 km2, L = 6 km) și Cucuteni (Valea Oardei) (S = 16 km2, L = 10 km), iar din
dreapta Rediul (S = 42 km2, L = 11 km), toate cu obârșia din Șaua Ruginoasa–Strunga.
Bahluiețul este colectorul principal al afluenților ce vin dinspre Podișul înalt al Bârladului.
33
Aceste cursuri sunt în general mici, au pante mari și scurgere intermitentă sau semiper-
manentă. Șirul lor începe cu Ciunca (Cristești) (S = 82 km2, L = 13 km) și continuă cu Albești
(S = 54 km2, L = 15 km), Sinești (S = 97 km2, L = 17 km), cu afluentul Gâmboasa, și
Hărpășești (Dudău) (S = 28 km2, L = 11 km), iar restul se varsă în Bahlui ca: Valea Voinești,
cu afluentul său din stânga, Săuzeni, și afluentul de ordinul II, Căsuța Mare, apoi Pârâul Mare
și Nicolina, cu afluenții Locii sau Șesul Bârca și Iezăreni, din stânga. Singurul afluent mai de
seamă al Bahluiețului din stânga este Pârâul Oii (Broscăria/Recea) (S = 91 km2, L = 31 km)
cu izvoarele în Dealul Mare – Hârlău (Ujvari 1972, 542-543). Acesta poartă pe diferite
sectoare denumirea de Trestiana, Filiași sau Băiceni. Bahluiețul creează o vale destul de largă,
care debușează în cursul inferior al Bahluiului, în piața de ape de la Podu Iloaiei.
II.2.1.3. Clima
Omul a învățat încă din preistorie să adapteze activitățile sale la regimurile de
precipitații și temperatură existente. Adaptarea omului la climat face parte din însăși viața sa;
climatul l-a fixat într-o regiune sau alta, evenimentele climatice blânde l-au făcut să
progreseze și să dezvolte o cultură, o civilizație, după cum evenimentele climatice aspre l-au
făcut să migreze în alte regiuni favorabile din punct de vedere climatic. În trecut, la fel ca în
prezent, s-au produs evenimente meteorologice catastrofice în fața cărora omul a fost și a
rămas fără apărare (Drăgan, Airinei 1993, 295).
În Holocen s-au produs oscilații climatice de mai mică amploare decât cele din
Pleistocen. Cea care ne interesează pe noi este perioada Atlantică (6500-3500 ani BC) cu o
climă mai umedă, dar caldă. O ușoară răcire și îndeosebi o scădere a umidității au caracterizat
clima perioadei Subboreale (3500-1700 ani BC); din perioada Boreală și până la sfârșitul celei
Subboreale clima a fost mai caldă decât cea actuală, temperaturile fiind cu cca. 2-3ºC mai
ridicate, acesta fiind considerat primul „climat optim” (Donisă 1993, 87-88; Drăgan, Airinei
1993, 157-158). Episodul culturilor neolitice și eneolitice reprezintă un moment interesant cu
deosebite schimbări de ordin climatic.
Din mileniul al IV-lea se face tranziția de la un climat cald și umed, din „perioada
atlantică”, spre climatul arid, mult mai fluctuant, din „regimul subboreal”. În jurul intervalului
3500-3000 BC s-a produs o declanșare în lanț a fluctuațiilor climatului, reprezentată prin așa-
numita „oscilație Piora”, care a provocat avansări mari ale ghețarilor, fenomen însoțit de
perturbări severe cu temperaturi scăzute și ploi reci (Drăgan, Airinei 1993, 163-165).
II.2.1.4. Solurile
Învelișul de soluri din bazinul hidrografic Bahluieț este dominat net de prezența
cernoziomurilor, care ocupă podurile de terasă, culmile largi interfluviale și versanții de tip
revers de cuestă din partea central-estică a bazinului. Faeoziomurile apar la periferia zonei
forestiere și în silvostepa înaltă, în condiții climatice ceva mai umede și cu un regim hidric
periodic percolativ, la altitudini de 250-350 m. Luvisolurile sunt prezente pe rama deluroasă
înaltă din vestul și sudul bazinului, cu precipitații mai ridicate și o vegetație predominant
forestieră. O largă extindere o au și solurile intrazonale de tipul aluviosolurilor, gleiosolurilor
și solonceacurilor, specifice șesului Bahluiețului și afluenților mai importanți ai acestuia și
versanților dezvoltați pe roci sarmatice salifere. Pe versanții puternic înclinați și cu utilizare
predominant agricolă sunt prezente soluri erodate de tipul antrosolurilor erodice.
34
În structura învelișului de sol din bazinul Bahluiețului, un caz aparte îl constituie
prezența faeoziomurilor cambice din înșeuarea Ruginoasa–Strunga, care au caracteristicile
unui cernoziom profund humifer, dar sunt întâlnite în condițiile fito-climatice ale zonei
forestiere, sub forma unor areale disjuncte pe fondul zonal al luvisolurilor. Datorită faptului că
morfologia și proprietățile fizico-chimice ale acestor soluri reprezintă o asociere a caracterelor
de cernoziom cambic cu cele ale solurilor forestiere, cercetările privind geneza, denumirea și
încadrarea lor taxonomică au generat în timp o mare diversitate de opinii. N. Barbu (1992)
considera că aceste soluri s-au format în Subboreal, în condițiile unei bogate vegetații
ierboase, într-un areal considerat de unii botaniști ca fiind o veche insulă de silvostepă în zona
forestieră. Ulterior, în Subatlantic, aceste soluri au fost înglobate în fito-climatul general
forestier, astfel încât, peste caracterele relicte s-au suprapus efectele pedogenetice specifice
zonei silvestre. Ulterior, autorul reia și nuanțează ipoteza precedentă, admițând că aceste
soluri „și-au putut începe evoluția din timpul Subatlanticului, în poienile primare sau
secundare (rezultate prin defrișări cu multe secole în urmă), caracterul humifer fiind pus pe
seama prezenței unei vegetații ierboase și substratului argilo-marnos, neconvenabil instalării
pădurii. Desigur, unele investigații sporopolinice, arheologice și diverse datări paleocro-
nologice ar putea aduce lumină în această problemă” (Barbu 1992).
Cercetări pedologice mai recente, realizate în șaua Ruginoasa–Strunga, au arătat că
distribuția faeoziomurilor cambice nu este condiționată de litologie sau de relief, iar unele
dintre proprietățile acestora nu reflectă condițiile climatice actuale. Analizând distribuția
spațială a așezărilor neo-eneolitice în raport cu cea a solurilor, se constată că majoritatea
siturilor preistorice sunt situate la contactul dintre arealul ocupat de faeoziomuri cambice și
cel ocupat de solurile specifice zonei forestiere, poziție optimă, atât pentru valorificarea
vegetației forestiere, cât și a terenurilor agricole (Pîrnău, sub tipar).
II.2.1.5. Vegetația
În faza Atlantică se constată o expansiune viguroasă a pădurilor, aceasta fiind oarecum
încetinită în neolitic, când are loc o reducere în suprafață a pădurii, atribuită în principal
omului. La începutul Atlanticului s-a manifestat subfaza alunetelor (maximumul absolut al
alunului cu stejăriș mixt și molid). În restul Atlanticului s-a produs subfaza molidișurilor
(maximumul absolut al molidului, cu răspândire moderată a stejărișului mixt și a alunului pe
dealuri). În acest timp, molidul a devenit dominant în regiunea montană (70-80%), dar au
început să apară și carpenul, bradul și fagul, acesta din urmă începând spre sfârșitul
Atlanticului să se răspândească, dar în proporții reduse (Donisă 1993, 242-243).
Din ceea ce se cunoaște până în prezent, este probabil ca cel puțin în prima parte a
eneoliticului să fi existat o climă ceva mai caldă decât cea actuală (perioada atlantică), dar
care nu a putut influența prea mult caracteristicile covorului vegetal, ce nu putea fi decât unul
nemoral (păduri de foioase), format din stejărișuri mezofile, având ca specie dominantă pe
Quercus robur (stejarul pedunculat). Stejărișurile, mai ales cele de joasă altitudine (denumite
popular dumbrăvi), sunt păduri cu arbori mai rari și, de aceea, mai luminoase, ce permit
existența, în afară de etajul arbustiv, atât a unui bogat etaj de arbuști și tufe lemnoase, cât și a
unuia ierbos, foarte împestrițat, alcătuit din plante anuale și perene. Aspectele de mai sus sunt
întărite prin luarea în considerare a materialului faunistic studiat (Haimovici 2001, 27).
35
II.2.1.6. Fauna
Holocenul a provocat o sărăcire a faunei pe teritoriul țării noastre. Trecerea la Holocen
a fost marcată de dispariția mamutului, a rinocerului lânos și a marilor carnivore de peșteră.
Unele elemente, care mai trăiesc și azi, au avut în Holocen areale mai extinse, așa cum este
cazul ursului, râsului, jderului, cerbului, care trăiau în pădurile din Câmpia Română.
Toponimul Brebu atestă că și castorii au trăit până în vremurile istorice (Haimovici 2001, 27).
Mediul geologico-geografic din Holocen, raportat la regiunea studiată, a favorizat foarte mult
evoluția comunităților umane neolitice și eneolitice, deoarece marile civilizații au înflorit
acolo unde natura a fost mai darnică cu indivizii. Astfel, Câmpia Moldovei, prin formele sale
de relief, rețeaua hidrografică, tipurile de sol, vegetație, faună, a favorizat locuirile umane pe
parcursul evoluției complexului cultural Precucuteni–Cucuteni–Tripolie, constatându-se o
extraordinară densitate a așezărilor omenești, subliniind încă o dată interacțiunile dintre natură
și comunitățile preistorice. Optimul climatic de la sfârșitul Atlanticului și începutul Sub-
borealului (aprox. 4600-2500 BC) a favorizat locuirea cucuteniană, contribuind, în bună
măsură, la înflorirea acestei civilizații (Boghian 2004, 52).
II.2.2. Paleomediul comunităților Cucuteni din bazinul Bahluiețului

Reconstituirea paleomediului pentru o perioadă atât de îndepărtată nu este un lucru
tocmai ușor; analiza materialului osteologic și a macroresturilor vegetale presupune un volum
însemnat de muncă și un număr important de specialiști, de aceea numărul analizelor
efectuate nu a fost unul important cantitativ. Pentru a contura o imagine cât mai completă am
apelat și la alte stațiuni din afara zonei noastre de studiu.
În analiza paleomediului sunt utilizate dovezile directe (macroresturi vegetale consti-
tuite din semințe, fragmente de tije, cortex, amprente ale acestora pe ceramică, oase și alte
resturi de animale) și dovezile indirecte (uneltele din piatră și alte materiale pentru care s-a
stabilit utilizarea în cultivarea și prelucrarea plantelor și prelucrarea produselor animale:
brăzdare, săpăligi, râșnițe, seceri etc.).
Cercetările din așezarea Cucuteni de la Hăbășești au dus la descoperirea unor dovezi
de cultivare a grâului din speciile Triticum vulgare, Triticum compactum și Triticum
compactum globiforme (Comșa 1996, 26). În stratul atribuit fazei A3 au fost descoperite 56 de
componente ale secerilor (Păunescu 1970, 187); nu este exclus ca lamele mari și curbate să fi
fost folosite ca seceri întrucât nu au fost descoperite părțile din os în care să fi fost introduse
lamele mici de silex (Dumitrescu et alii 1954, 236). Nu lipsesc din această așezare nici
râșnițele și frecătoarele de dimensiuni variate (Dumitrescu et alii 1954, 259-261). Uneltele din
corn sunt reprezentate doar de două fragmente de săpăligă, dintre care una în curs de
prelucrare (Dumitrescu et alii 1954, 265).
Clasificarea materialului arheozoologic de la Hăbășești s-a făcut exclusiv pe baza
resturilor descoperite în gropile eneolitice pentru a se evita confuziile și a stabili cu certitudine
faptul că animalele de la care provin resturile au fost ucise de către comunitatea acestei
culturi; studiile dovedesc marea răspândire a bovideelor, ca și în alte așezări, urmate de
porcine și ovicaprine (Gheție 1954, 601-605).
Din așezarea de la Bălțați, aparținând fazei A4 a culturii Cucuteni (Dinu, Marin 2003,
75), au fost determinate 99 de resturi osoase, toate aparținând mamiferelor; situația relevă:
Bos taurus (42; 42,42%), Sus scrofa domesticus (24; 24,24%), ovicaprine (13; 13,13%), Canis
familiaris (1; 1,01%), Sus scrofa ferus (8; 8,08%), Cervus elaphus (9; 9,09%), Capreolus
36
capreolus (2; 2,02%). Concluzionând, mamiferele domestice dețin o pondere de 80,80% (80
de resturi osoase), în timp ce mamiferele sălbatice dețin 19,19% (19 resturi osoase)
(Haimovici 1997, 31). Din datele de mai sus se observă că ocupația principală a comunității
de la Bălțați era creșterea animalelor, situație asemănătoare cu a altor situri cucuteniene;
dintre animalele vânate erau preferate artiodactilele mari, cerbul și mistrețul. Indivizii vânați
erau maturi, bine dezvoltați, surprinzătoare fiind lipsa carnivorelor (Haimovici 1997, 36).
Așezarea de la Cucuteni–Cetățuie a fost mai intens cercetată, așa că despre aceasta
avem mai multe informații. Materialul arheozoologic provine din campaniile dintre anii 1961
și 1966 (Tabel 1); în total au fost analizate 1400 de piese, dintre care 1217 au fost determinate
(toate resturile aparțin mamiferelor și provin din toate fazele culturii Cucuteni: A, A-B și B)
(Haimovici 1969, 317-319). Determinarea resturilor osoase arată astfel: Bos taurus (587;
56,82%), ovicaprine (120; 11,61%), Sus scrofa domesticus (67; 6,48%), Canis familiaris (6;
0,58%), Bos primigenius (14; 1,36%), Cervus elaphus (130; 12,58%), Capreolus capreolus
(11; 1,06%), Sus scrofa ferus (67; 6,48%), Lepus europaeus (1; 0,09%), Canis lupus (2;
0,19%), Castor fiber (1; 0,09%), Ursus arctos (3; 0,29%), Equus caballus (24; 2,32%). În
total, s-au determinat 780 de resturi osoase de mamifere domestice (75,49%) și 329 de
mamifere sălbatice (22,16%) (Haimovici 1969, 317-319).
Tabelul 1. Repartiția și frecvența speciilor determinate pe cele 4 nivele de la Cucuteni

(lotul din campania 1961, Haimovici 1969; Petrescu-Dîmbovița, Văleanu 2004)
Specia Total Cucuteni A Cucuteni A-B Cucuteni B1 Cucuteni B2
nr. % nr. % nr. % nr. % nr. %
Bos taurus 416 60.03 92 58.60 167 77.67 61 44.85 96 51.89
Ovicaprinae (Ovis et 68 9.81 20 12.74 5 2.33 22 16.18 21 11.35
Capra)
Sus scrofa domesticus 51 7.36 6 3.82 15 6.98 14 10.29 16 8.65
Canis familiaris palustris 3 0.43 1 0.64 1 0.47 1 0.74
Cervus elaphus 73 10.53 21 13.38 16 7.44 13 9.56 23 12.43
Sus scrofa ferus 45 6.49 11 7.01 9 4.19 10 7.35 15 8.11
Capreolus capreolus 5 0.72 1 0.64 4 2.94 0.00
Bos primigenius 5 0.72 2 1.27 1 0.74 2 1.08
Lepus europaeus 1 0.14 1 0.64
Canis lupus 2 0.29 1 0.74 1 0.54
Castor fiber 1 0.14 1 0.54
Ursus arctos 2 0.29 2 1.08
Equus cabalus 21 3.03 2 1.27 2 0.93 9 6.62 8 4.32
Total fragmente: 693 155 213 127 177
Din recentele săpături din așezarea de la Costești, Cier / Vatra satului a fost analizat
un eșantion arheozoologic care conține 4454 de resturi faunistice (Fig. 7). Frecvența resturilor
de mamifere domestice (aprox. 74 %) evidențiază clar creșterea animalelor ca activitate prin-
cipală a acestei comunități, acestea constituind cea mai importantă sursă de hrană. Lista
animalelor domestice identificate la Costești include cele cinci specii de mamifere caracte-
ristice neoliticului de pe teritoriul României: bovina domestică (Bos taurus), oaia (Ovis aries),
capra (Capra hircus), porcul (Sus domesticus), precum și câinele (Canis familiaris) – pentru
care însă nu au fost identificate semne că ar fi fost consumat. Vânătoarea este relativ bine
reprezentată, constituind o sursă suplimentară pentru hrană, dar și pentru alte produse (piei,
materii prime de prelucrare). Spectrul speciilor de animale sălbatice identificate este variat,
incluzând păsări și mamifere – acestea din urmă numărând 11 taxoni. Cerbul apare ca vânat
37
preferat, fiind urmat ca frecvență a resturilor, de mistreț. Bourul și căpriorul intrau, de aseme-
nea, constant în interesul vânătorilor, dar cu o pondere mai redusă. Moluștele sunt slab repre-
zentate, acestea necontribuind decisiv la hrana indivizilor. Resursele animale ale economiei
locale, identificate din punct de vedere arheozoologic pentru situl de la Costești sunt creșterea
animalelor, vânătoarea și culesul. În ansamblul său, eșantionul arheozoologic de la Costești se
individualizează în contextul cultural și geografic imediat apropiat printr-o pondere crescută a
ovicaprinelor în cadrul șeptelului și o rată relativ importantă a speciilor vânate – în special
cerb (Boghian et alii 2014).
Tot din situl de la Costești au fost prelevate patru probe, provenite din interiorul unor
vase, în vederea analizelor polinice. Se pare că, nu prea departe de situl arheologic, existau
arbori cu frunze căzătoare, precum teiul și stejarul. Este posibil ca esențe lemnoase precum
salcia, aninul și mesteacănul să fi populat malurile Bahluiețului, al cărui curs trece pe lângă
sit. În ceea ce privește plantele erbacee, sunt prezenți atât taxoni spontani, dar și taxoni care ar
fi putut fi cultivați. Indicatorii polinici de activitate antropică sunt prezenți în toate spectrele
analizate, situație firească având în vedere proveniența eșantioanelor (Danu 2014).
Figura 7. Distribuția procentuală a resturilor de animale, grupate pe categorii paleoeconomice

(după Boghian et alii 2014, 107).
Chiar dacă nu fac parte din arealul supus cercetării, credem că este important să
prezentăm spre comparație și câteva situații din mediul cucutenian cu un specific natural
asemănător. Astfel, la Drăgușeni–Ostrov (jud. Botoșani), într-o stațiune Cucuteni din faza A4,
determinarea celor 4300 de resturi osoase (provenind din campaniile 1970-1985), dintre care
3383 aparțin clasei Mamiferelor, indică: bovine (Bos taurus – 1225; 35,21%), bour (Bos
primigenius – 13; 0,38%), zimbru (Bos bonasus – 3; 0,09%), Bos taurus/Bos primigenius
(136; 4,02%), oaia (Ovis aries – 38; 1,12%), capra (Capra hircus – 42; 1,24%), ovicaprine
(133; 3,93%), porc (Sus domesticus – 288; 8,51%), mistreț (Sus scrofa attila – 205; 6,06%),
38
suine (Sus – 476; 14,07%), cerb (Cervus elaphus – 436; 12,89%), căprior (Capreolus
capreolus – 50; 1,48%), câine (Canis familiaris – 23; 0,68%), cal/cal sălbatic? (Equus sp. – 4;
0,12%), urs (Ursus arctos – 5; 0,15%) (Marinescu-Bîlcu et alii 1984, 41).
La Scânteia–Dealul Bodeștilor (jud. Iași), într-o așezare Cucuteni A3, materialul
paleofaunistic provine din anul 2005, fiind analizat de Maria Știrbu și cuprinde 263 de piese
osoase, dintre care au fost determinate doar 163; 2 piese aparțin gasteropodelor (Helix), iar
restul mamiferelor (domestice – 157; 96,27% și sălbatice – 6; 3,72%). Dintre piesele
determinate, 78 (47,82%) aparțin speciei Bos taurus, 40 (24,22%) Sus scrofa domesticus, 36
(22,08%) ovicaprine, 3 (1,86%) Canis familiaris, 3 (1,86%) Bos primigenius și 2 (1,22%)
Cervus elaphus (Lazarovici et alii 2006, 318-320). %%
La Dumești (jud. Vaslui), în așezarea Cucuteni A3, din groapa 7 au fost recoltate 155
de piese, dintre care au fost determinate 124, toate aparținând mamiferelor (domestice –108
piese; 87,08 % și sălbatice – 11; 8,84 %); analiza indică: Bos taurus (47; 37,90%), Sus scrofa
domesticus (38; 30,64%), ovicaprine (19; 15,32%), Canis familiaris (4; 3,22%), Cervus
elaphus (4; 3,22%) etc. (Haimovici 1989, 83).
De la Trușești–Țuguieta (jud. Botoșani) materialul arheozoologic provine din
campania de săpături din anul 1959 (Petrescu-Dîmbovița, Florescu, Florescu 1999, 13). Din
lotul faunistic ce are aproape 1000 de resturi și care a fost analizat de către Sergiu Haimovici,
circa jumătate este alcătuit din cochilii de melci (Helix) și valve de scoici (din speciile Unio).
Cele 402 resturi de mamifere (domestice – 174; 44,74% și sălbatice – 215; 55,26%) sunt
repartizate astfel: Bos taurus (69; 17,17%), Cervus elaphus (103; 25,62%), Sus scrofa ferus
(66; 16,42%), Capreolus capreolus (27; 6,73%), Sus scrofa domesticus (53; 13,18%),
ovicaprine (37; 9,20%), Bos primigenius (13; 3,23%) (Haimovici 1999, 679-682).
La Mitoc – Valea lui Stan (jud. Botoșani), așezare Cucuteni B, s-au descoperit 1100 de
resturi ce aparțin moluștelor și mamiferelor; moluștele dețin o treime (340 piese) din totalul
resturilor determinate. Dintre cele 340 resturi de moluște, 260 aparțin gasteropodelor, speciile
Helix (melcul comun) și Cepaea vindobonensis (o specie de melc, dar de talie mai mică).
Restul de 80 de piese aparțin lamelibranhiatelor, speciilor Unio (scoica de râu), în special
Unio crassus. Dintre cele 760 de piese ce aparțin mamiferelor (domestice – 273; 70,54% și
sălbatice – 114; 29,46%), numai 387 de piese au putut fi determinate: Bos taurus (233;
60,20%), Sus scrofa domesticus (21; 5,42%), ovicaprine (17; 4,40%), Canis familiaris (2;
0,52%), Capreolus capreolus (4; 1,03%), Cervus elaphus (86; 22,22%), Sus scrofa ferus (19;
4,91%) (Haimovici 1986, 80).
Din datele de mai sus se observă că predomină numărul pieselor de animale domestice
și în principal a bovinelor, ceea ce arată una din îndeletnicirile acestor comunități. La mare
distanță, dacă avem în vedere numărul resturilor osoase, erau crescute ovicaprinele și suinele,
animale de talie mai mică. Vânătoarea ocupa un rol secundar în ocupația și alimentația
comunităților; principalele animale vânate erau cervideele și mistreții; celelalte specii, deși
comestibile, au fost vânate numai sporadic.
Având în vedere ambientul preferat al speciilor sălbatice descoperite în aceste săpături,
deducem că în zonă au existat întinse zone forestiere, formate din amestecuri de Quercus,
alături de stejar apărând și fagul.
Săpăturile arheologice de la Valea Lupului, așezare situată pe partea vestică a terasei
Bahluiului, au dus la descoperirea unui strat de semințe carbonizate pe fundul unei gropi
atribuite fazei B. Deasupra stratului de cereale au fost așezate fragmente ceramice de la peste
39
zece vase pictate. În urma analizării unei mostre formată din 796 de semințe s-a constatat
apartenența acestora la speciile: Triticum monococcum (56,5%), Triticum dicoccum (43,3%),
Hordeum vulgare (0,1%), Agrostemma githago (0,1%) (Cârciumaru, Monah 1986, 351-352;
Cârciumaru 1996, 124-125).
Analizele paleoclimatice au demonstrat că populațiile eneolitice, și implicit cele
cucuteniene, au avut parte de o climă puțin mai caldă și mai umedă decât cea din prezent; este
cunoscut că analizele de polen făcute pentru două așezări din cultura Cucuteni (Târpești și
Drăgușeni) au demonstrat faptul că, între straturile Precucuteni și Cucuteni, clima era într-o
continuă deteriorare, probabil pentru că se începea trecerea de la Atlantic la Subboreal (după
cronologia Blyzz-Sernander). De aceea, precum comunitățile umane din zilele noastre, și cele
din eneolitic au căutat să ocupe diverse medii geografice.
În arealul propus pentru studiere, hrana acestor populații, în marea lor majoritate, era
obținută prin creșterea animalelor. Erau crescute, în special, taurinele, animale de talie mare,
furnizoare, în afară de carne și lapte, și de piei. În afară de acestea, ei mai creșteau ovicaprine
și porcine, care, de asemenea, erau furnizoare de carne, dar și de grăsimi, folosite la hrană. În
bazinul Bahluiețului, vânătoarea avea un rol mai puțin important în asigurarea hranei decât
creșterea animalelor, această ocupație fiind mai ales complementară creșterii animalelor,
având probabil rolul de a completa rezervele de hrană ale acestor comunități. Principalele
animale sălbatice vânate erau cervideele (cerbul și căpriorul), bourul (astăzi dispărut),
mistrețul, dar și carnivore (lupul și vulpea), deși în număr mic.
În afară de mamifere, în săpătura arheologică s-au mai descoperit și piese ce aparțin
moluștelor (scoici și melci), și, foarte rar, resturi de pește (pescuitul este demonstrat, mai
degrabă, prin descoperirea acelor), ceea ce indică prezența și valorificarea resurselor unor
cursuri de apă.
Atlanticului, perioada în care au evoluat comunitățile Cucuteni, îi este caracteristică o
pădure formată din Quercetum mixtum (stejar cu speciile sale adiacente). Marginile de pădure
erau defrișate pentru a face loc agriculturii primitive, pentru a obține lemnul necesar la
ridicarea locuințelor și combustibilul pentru foc. Aceste zone de lizieră (sau în refacere) sunt
mediul favorabil pentru animalele domestice, dar și al speciilor sălbatice ierbivore (bourul și
căpriorul).
În privința plantelor cultivate, se observă un număr relativ mare de specii, dar și o
productivitate ridicată datorită numeroaselor depozite descoperite. În ansamblu, din datele de
care dispunem, se poate spune că planta cea mai frecvent cultivată a fost grâul, iar dintre
speciile de grâu, alacul (Triticum monococcum), tenchiul (Triticum dicoccum), grâul comun
(Triticum aestivum) și grâul spelta (Triticum spelta). Datorită faptului că alacul prezenta unele
deficiențe (bobul îmbrăcat necesita îndepărtarea paleelor înainte de depozitare oferind o
productivitate scăzută) nu credem că a fost specia cultivată cu predilecție de comunitățile
eneolitice; explicația prezenței sale în aproape toate culturile neoliticului și eneoliticului se
datorează mai ales capacității sale de adaptare în aproape orice condiții de mediu.
În bazinul Bahluiețului comunitățile cucuteniene au preferat cultivarea speciilor de
Triticum monococcum și Triticum dicoccum, specii ale căror urme au fost descoperite frec-
vent. Despre rolul leguminoaselor în economia și alimentația comunităților cucuteniene, în
acest moment al cercetării nu se pot formula decât simple ipoteze, așa că nu insistăm. În ceea
ce privește frecvența, în general a speciilor de plante cultivate, sau frecvența unor specii
40
într-un anumit spațiu, considerăm că nu se poate ajunge la nici o concluzie, datorită
inegalității cercetării, operându-se din această cauză mai mult cu ipoteze.
Așadar, un ambient în care găsim toți factorii propice dezvoltării vieții umane: apă,
pădure, animale sălbatice, un sol favorabil agriculturii primitive, dar și factorul climatic, a
favorizat crearea și extinderea acestui mare complex cultural, cum este Cucuteni, pe teritoriul
cuprins între sud-estul Transilvaniei, munții Carpați și dincolo de râul Prut.
În ceea ce ne privește, toate aceste variabile, puse în legătură cu zonele intens locuite
ale acestei culturi și integrate în analizele GIS, ar putea genera un model predictiv de locuire
al comunităților cucuteniene, ce ar putea fi extins la scară mult mai mare.
II.2.3. Catalogul descoperirilor aparținând culturii Cucuteni din bazinul

Bahluiețului
II.2.3.1. Baza de date arheologice și spațiale

Arealul bazinului Bahluieț a beneficiat de-a lungul timpului de o atenție deosebită din
partea comunității arheologice. Acest fapt se datorează localizării sale, în apropierea celui mai
important centru academic din zona Moldovei, orașul Iași. De asemenea, descoperirea și apoi
cercetarea intensivă a stațiunii eponime a culturii Cucuteni (Petrescu-Dîmbovița, Văleanu
2004) în cuprinsul acestui bazin hidrografic a determinat școala de arheologie ieșeană să
intensifice inițiativele de acest gen. Numeroase întreprinderi perieghetice (Așezări...; Monah,
Cucoș 1985) la nivelul județului (RAJI I, II) sau concentrate pe regiuni geografice (Popovici
2000; Văleanu 2003; Boghian 2004), s-au concretizat în lucrări de importanță deosebită ce
reflectă diversitatea patrimoniului cultural al zonei aflate în discuție.
Consultarea materialului de specialitate în vederea repertorierii așezărilor cucuteniene
din bazinul Bahluiețului și întocmirea bazei de date spațiale a evidențiat multitudinea de
puncte arheologice și, totodată, diversitatea informațiilor provenite din simple semnalări,
cercetări de suprafață, sistematice sau rezultate în urma unor sondaje restrânse. Într-o
suprafață de aproximativ 550 km2 se regăsește un număr de 104 stațiuni (Fig. 8) aparținând
culturii Cucuteni, dintre care 16 sunt cercetate prin săpătură arheologică:
 Bălțați, La iaz (Iazul 3–Dealul Mândra) este sondată în anul 1981 de către Marin Dinu
(Dinu, Marin 2003).
 Costești, Cier (Vatra satului–Lângă școală) a fost sondată de Vasile Ciurea și
Constantin Matasă în anii 1937 și 1939, iar în 1942 de către Meluța Marin. Din anul
2012, Universitatea din Suceava, prin intermediul profesorului Dumitru Boghian,
întreprinde săpături sistematice (Boghian 2004).
 Giurgești, Dealul Mănăstirii (Chetrosul = Sub pădure) a fost sondată în anul 1942 de
un colectiv al Muzeului Național de Antichități, condus de Ecaterina Vulpe (Boghian
2004).
 Băiceni, Dâmbul lui Pletosu este sondată de către Victor Spinei între anii 1967 și
1969.
 La Băiceni, Dâmbul Morii, după săpăturile lui Hubert Schmidt din anul 1910, Marin
Dinu efectuează, de asemenea, cercetări în anii 1977-1978 și 1989 (Boghian 2004).
 Stațiunea Băiceni, Dealul Mănăstirii (= La Dobrin = Dealul Gosanu) a fost
prospectată de către Mircea Petrescu-Dîmbovița în anul 1981.
41
 Băiceni, Hurez este o așezare sondată, de asemenea, de către Mircea Petrescu-
Dîmbovița în anul 1978.
 La Băiceni, Siliște, între anii 1963 și 1968, au loc săpături sistematice conduse de Ion
Ioniță (Boghian 2004).
 Cucuteni, Cetățuie, așezarea eponimă, este sondată între anii 1885 și 1888 de către
Nicolae Beldiceanu și Grigore Buțureanu. În anul 1888, realizează și George
Diamandi un sondaj. Săpăturile sistematice, conduse de H. Schmidt, au loc în perioada
1909-1910, reluate ulterior de către Mircea Petrescu-Dîmbovița între anii 1961 și 1966
(Petrescu-Dîmbovița, Văleanu 2004).
 În punctul Săcărești, Suhat, Dumitru Boghian efectuează un sondaj în anul 1980
(Boghian 2004).
 Buznea, Siliște (După Grădini), așezare sondată de C. Mihai între anii 1971 și 1972
(Boghian 2004).
 La Războieni, Dealul Mare (Dealul Boghiu), în anii 1934 și 1935, Orest Tafrali,
Vasile Manoliu, Emil Condurachi realizează mici sondaje (Tafrali 1935-1936).
 Hăbășești, Holm este singura stațiune cercetată integral din aria noastră de studiu de
către un colectiv condus de Vladimir Dumitrescu, în două campanii de amploare din
anii 1949 și 1950 (Dumitrescu et alii 1954).
 Fedeleșeni, La Cruce în Fundoaie este sondată în perioada celei de-a doua campanii
de la Hăbășești (1950).
 În punctul Fedeleșeni, Dealul Cânepăriei, Ion Andrieșescu și Ion Nestor realizează în
anul 1927 un sondaj.
 Se pare că și așezarea Stroești, Pietrărie ar fi fost sondată de către Grigore Buțureanu
și Nicolae Beldiceanu în 1897.
Dintre stațiunile repertoriate, cele mai numeroase, în număr de 56, se încadrează în
faza A (4600-4100 BC) a civilizației Cucuteni. Pentru 41 dintre acestea, raportându-ne la
stadiul actual al cercetărilor, nu s-a identificat vreun nivel cultural aparținând unei faze
ulterioare a culturii (Fig. 8). Punctele arheologice cuprinse în intervalul cronologic 4100-3850
BC, aferent fazei A-B sunt mult mai reduse ca număr, însumând doar opt atestări. Pentru
patru dintre acestea se constată un caracter de continuitate, fiind identificate materiale din
toate fazele principale ale culturii; doar un punct atestă material arheologic încadrabil numai
în faza A-B, un altul deține și material de tip A, iar două sunt urmate de locuiri aferente fazei
B (Fig. 8). Ultima fază a culturii (3850-3500 BC) însumează 42 de situri, pentru 26 dintre
acestea documentându-se numai materiale de tip B, zece dețin și materiale de tip A, două
atestă și material A-B, iar pentru patru s-au identificat fragmente ceramice specifice tuturor
fazelor culturii (Fig. 8). Un număr de 19 stațiuni nu au putut fi încadrate cronologic în vreuna
dintre faze (fază neprecizată). La acestea, deși au fost luate în calculul inițial al analizelor, s-a
renunțat ulterior, la nivel statistic (dar nu și în interpretarea distribuției spațiale), preferând a
ne axa pentru obținerea indicatorilor morfometrici, cât și a potențialului de vizibilitate, doar
pe așezările clar determinate.
După cum am menționat, ne raportăm la momentul actual al cercetărilor, convinși
fiind că intensificarea studiilor pentru această zonă poate modifica, atât numărul punctelor,
precum și încadrarea lor cronologică.
42
Figura 8. Distribuția pe faze a siturilor cucuteniene din bazinul Bahluieț. Reprezentarea grafică, pe
faze, a stațiunilor în raport cu intervalul cronologic aferent fiecărei secvențe a culturii (A, A-B, B).
Baza de date arheologică utilizată în lucrarea noastră este una actualizată față de
momentul publicării unor rezultate preliminarii în anii 2012, respectiv 2014 (Brigand et alii
2012; Brigand, Asăndulesei, Nicu 2014), motiv pentru care sunt reluate analizele de distribuție
spațială și, mai important, abordarea din punct de vedere metodologic a acestora a fost pusă în
acord cu rezultatele provenite din interpretarea fotografiilor aeriene, împreună cu cele din
măsurătorile laser tridimensionale aeriene (LIDAR), precum și ținând cont de cercetările punc-
tuale geofizice efectuate în cuprinsul zonei de studiu. Detalii se regăsesc în capitolele urmă-
toare. Facem referire, mai exact, la posibilitatea, destul de redusă, de propunere a unei cate-
gorisiri a siturilor repertoriate în vederea unei diferențieri în funcție de caracteristicile acestora.
Rezultate recente amintite anterior, magnetometrice intra-sit sau cu privire la hinter-
landul așezărilor (fotografie aeriană și măsurători LIDAR), nu mai susțin o discriminare a
așezărilor cucuteniene după vreun criteriu. Există încercări în literatura de specialitate de
clasificare a acestora, cu precădere, pe baza valorilor de altitudine sau a formelor de relief pe
care sunt amplasate (Monah, Cucoș 1985; Văleanu 2003); la acestea se adaugă și lucrarea
noastră publicată în colaborare în anul 2012 (Brigand et alii 2012). S-a constatat că doar
identificarea parametrilor geomorfologici nu este suficientă într-o încercare de determinare a
unui tip de comportament al comunităților eneolitice în anumite condiții de mediu, fiind
43
necesare mult mai multe variabile de luat în calcul, dar care, din păcate, momentan nu sunt
disponibile decât parțial.
Concret, deși s-a încercat în numeroase rânduri o împărțire a stațiunilor cucuteniene în
funcție de dimensiunile acestora (Monah, Cucoș 1985), cercetările geofizice de dată relativ
recentă (după cum se poate vedea în capitolul aferent prospectărilor non-invazive) demon-
tează inițiativele de acest gen bazate doar pe cercetările de suprafață. Unul dintre cele mai
elocvente cazuri se referă la așezarea eponimă pentru care, deși cercetată sistematic prin mai
multe campanii de săpătură, nu s-au stabilit limitele clare. În urma măsurătorilor magneto-
metrice concentrate pe zona relativ plană din partea de vest, se pare că situl se extinde în
această direcție cu cel puțin 2 hectare. Aceeași situație a fost documentată prin intermediul
fotografiilor aeriene, dar mai ales pe bază de geofizică, pentru „așezarea din vale” de la
Dâmbul Morii. În ambele cazuri existau indicii conform cărora stațiunile s-ar extinde în afara
elementelor de fortificare, dar fără a se ști cât de mult. Războieni, Dealul Mare, constituie un
alt exemplu unde situl se întinde considerabil, probabil într-o fază de dezvoltare ulterioară, în
afara elementelor principale de fortificare. Cu atât mai dificil este de trasat un perimetru
pentru un sit arheologic atunci când terenul este înțelenit. În acest registru se înscrie așezarea
de la Rediu, Dealul Ruginii (Ruginoasa), unde, în urma perieghezelor, nu s-a reușit colectarea
nici unui fragment ceramic sau a altui tip de vestigiu, dar care, în urma măsurătorilor magne-
tometrice, a produs o imagine planimetrică deosebită, în care se regăsesc anomalii magnetice
de forma și intensitatea celor detectate în situri cucuteniene. În aceste condiții, am preferat să
nu efectuăm o astfel de repartizare a siturilor noastre pentru a fi luată în calcul în analizele
GIS.
Un alt criteriu de clasificare a așezărilor la care s-a apelat inițial se referă la sistemele
de fortificare ce pot sugera posibile indicii despre un anumit tip de ierarhizare a acestora într-o
microzonă cu densitate mare. Tot prospecțiunile non-invazive demarate pentru microregiunea
Bahluieț au demonstrat că acestea pot fi dintre cele mai diverse și pot apărea în condiții de
relief diferite. Peisajul istoriografic cu privire la această chestiune este unul bine reprezentat
(Bem 2001, Lazarovici 2014). S-a constatat că nu există o regulă potrivit căreia așezările de
înălțime, apărate natural cu pante abrupte, să fie fortificate pe latura deschisă cu unul, două
sau chiar trei șanțuri de apărare (cum este cazul așezării Războieni, Dealul Mare). Există
situații în care așezări aflate pe forme joase de relief (terase, revers de cuestă) sunt întărite cu
șanțuri de apărare sau sisteme de palisadă (Băiceni, Dâmbul Morii; Costești, Cier; Hândrești,
Dăiceni; acesta din urmă se află în afara zonei noastre de studiu, dar foarte aproape de limita
de vest). De asemenea, s-a constatat că sistemele de apărare sunt de cele mai multe ori dublate
în urma dezvoltării comunității și extinderii așezării. Având în vedere cele de mai sus, nu vom
opta nici pentru un asemenea tip de diferențiere a siturilor noastre pentru analiza spațială
prezentată mai jos, urmând a le trata în mod egal pe toate cele încadrate clar într-una dintre
fazele culturii, evidențiindu-se faptul că fiecare dintre acestea deține un potențial aparte ce nu
trebuie neglijat prin presupuneri teoretice lansate în baza unui fundament de date trunchiat.
În concluzie, considerăm că nu se mai justifică diferențierea tipurilor de locuire doar
pe baza materialului colectat în cercetările de suprafață, fără o abordare integrată non-
invazivă. Deși lucrarea noastră propune un asemenea model de cercetare, nuanțând în acest
sens problematica tipurilor de așezări, numărul de studii de caz prospectate pentru zona de
studiu rămâne încă unul redus pentru a propune soluții generale.
44
*
Baza de date GIS în care au fost introduse punctele arheologice din cuprinsul zonei de
studiu conține, de asemenea, și fondul cartografic digital necesar pentru verificarea, analiza și
reprezentarea lor. Acesta este alcătuit din hărți topografice ale Direcției Topografice Militare
(scara 1:25000), planuri directoare de tragere (scara 1:20000) prelucrate, georeferențiate și
disponibile pe www.geo-spatial.org, hărți geologice (scara 1:200000), planuri topografice
(scara 1:2000 și scara 1:5000), harta solurilor, imagini aeriene ortorectificate (din anii 2005,
2010 și 2012), fotografii aeriene oblice (mai multe zboruri efectuate dintr-un avion de mici
dimensiuni sau din dronă), model numeric al terenului obținut prin digitizarea și interpolarea
curbelor de nivel de pe planurile topografice scara 1:5000 (rezoluție de 5x5 m) și, pentru
analize punctuale, model numeric al terenului derivat din norii de puncte obținuți în urma
măsurătorilor laser tridimensionale aeriene (datele LIDAR aparțin Administrației bazinale de
apă Prut-Bârlad).
Localizarea siturilor s-a făcut în mai multe etape prin cercetări de teren în cadrul
studiilor noastre de doctorat începând cu anul 2010 și continuând în anii următori, cu
precădere primăvara și toamna, cunoscut fiind că în aceste anotimpuri șansele de a descoperi
material arheologic la suprafața solului sunt mai mari. La multe dintre aceste periegheze au
participat și cercetătorul francez înscris la studii post-doctorale (pe atunci) Robin Brigand și
geograful Cristi Nicu, doctorand în cadrul laboratorului de Geoarheologie al Platformei
Arheoinvest, Departamentului Interdisciplinar de Cercetare – Domeniul Științe, Universitatea
„Al. I. Cuza” din Iași. Metodologia din teren s-a bazat pe înregistrarea coordonatelor siturilor
cu ajutorul unui GPS diferențial de mare precizie (model Leica 1200), încercarea de
delimitare a unui perimetru, realizarea de fotografii de la sol, de pe sit sau din afara acestuia,
și colectarea materialului arheologic. Pentru unele dintre stațiunile identificate, ce s-au
constituit ulterior în studii de caz în cadrul lucrării de față, au fost realizate și ridicări topo-
grafice de detaliu în vederea obținerii unei imagini cât mai relevante asupra microreliefului.
Dintre cele 104 situri indexate, pentru 62 au fost înregistrate coordonatele GPS în
urma identificării clare în teren, în baza vestigiilor aflate la suprafața solului. Treizeci și trei
au fost plasate cu precizie ridicată apelând la analiza hărților topografice, a ortofotoplanurilor,
dar mai ales ajutându-ne de datele LIDAR (rezoluție de 0,5x0,5 m/pixel), coroborate cu
descrierile provenite din repertorii sau în baza propriilor observații din cercetările de supra-
față. Această situație a survenit deoarece în unele cazuri nu s-a reușit localizarea siturilor în
teren conform indiciilor de poziționare formulate în cercetările anterioare, cel mai adesea din
cauză că terenurile erau înțelenite, cu alunecări mari de teren, plantate cu vii sau livezi, sau
din cauza regimului de proprietate privat. Pentru nouă stațiuni din baza noastră de date
localizarea nu a fost una foarte exactă din cauza descrierilor destul de lapidare și a lipsei
materialului arheologic din zonele cercetate. Menționăm că acestea din urmă nu au fost
incluse în analizele GIS.
Repertoriul așezărilor cucuteniene întocmit pentru arealul bazinului Bahluieț este
structurat pe comune, în baza împărțirii administrativ-teritoriale actuale (Fig. 9). Siturile
indexate sunt împărțite la rândul lor în funcție de principalele faze ale culturii (A, A-B și B),
iar cele neîncadrate cronologic reprezintă o categorie aparte (fază neprecizată). Pentru fiecare
comună s-a realizat grafic distribuția spațială a punctelor, pe faze și pe clase de altitudine,
doar pentru zona înscrisă în cuprinsul bazinului hidrografic (Fig. 10-24). Am optat pentru
45
această variantă deoarece aspectele geomorfologice sunt cele care primează în cadrul
analizelor noastre. Poziția stațiunilor poate fi determinată cu ajutorul seturilor de coordonate
disponibile. Comunele și orașele, ordonate alfabetic, care se regăsesc, parțial sau integral, în
interiorul ferestrei de studiu și pe teritoriul cărora au fost identificate așezări cucuteniene sunt
următoarele: Balș, Bălțați, Brăești, Costești, Cucuteni, Heleșteni, Ion Neculce, Lungani,
Oțeleni, Podu Iloaiei, Popești, Ruginoasa, Strunga, Târgu Frumos și Todirești (Fig. 9).
Figura 9. Reprezentarea comunelor și orașelor din cuprinsul bazinului hidrografic Bahluieț

pe teritoriul cărora au fost identificate situri arheologice cucuteniene.
Repertoriul centralizează siturile din fereastra de studiu, acestea fiind ordonate

alfabetic, după cum am menționat deja, după denumirea comunei sau a orașului pe teritoriul
cărora se află, dar și după toponimul înregistrat. Numărul atribuit în catalogul descoperirilor
se regăsește și în baza de date spațiale. Pentru fiecare punct repertoriat s-a atribuit o intrare în
baza de date GIS, creându-se, astfel, o relație între acestea și straturile tematice spațiale
generate pe baza modelului altitudinal. Structura pe baza căreia au fost indexate stațiunile
documentate este alcătuită din următoarele câmpuri: Toponim, Comună / Oraș, Județ, Autorul
și anul cercetării, Tipul cercetării, Localizare, Descoperiri, Bibliografie, Apartenență cultu-
rală, Faza, Coordonate geografice (Latitudine, Longitudine și Altitudine).
46
II.2.3.2. Repertoriul așezărilor cucuteniene din bazinul hidrografic al Bahluiețului
A. Comuna Balș
1. Toponim: Mamelon
Localitate: Balș; Comună: Balș; Județ: Iași.
Autorul și anul cercetării: D. Boghian, 1985; Tipul cercetării: De suprafață.
Localizare: Situl a fost identificat în partea de vest a satului Balș, în stânga șoselei Tg.
Frumos–Hârlău, la 250 m vest de sediul fostului CAP Balș, în via aflată pe pantele ușor
terasate ale Dealului Mamelon.
Descoperiri: S-au descoperit materiale ceramice confecționate din pastă cretoasă, roșiatică,
aparținând unei locuiri cucuteniene, fază neprecizată.
Bibliografie: Văleanu 2003, 136; Boghian 2004, 205.
Apartenență culturală: Cultura Cucuteni; Faza: Neprecizată.
Coordonate geografice: Lat.: 47°17'13.357"N; Long.: 26°58'12.582"E; Alt.: 152 m.
Figura 10. Localizarea așezărilor Cucuteni în cadrul comunei Balș.
47
B. Comuna Bălțați
2. Toponim: La iaz (Iazul 3–Dealul Mândra)

Localitate: Bălțați; Comună: Bălțați; Județ: Iași.
Autorul și anul cercetării: M. Dinu, 1981; Tipul cercetării: Sondaj.
Localizare: Așezarea se află la circa 2 km NNV de sat, pe malul stâng al pârâului Recea
(Valea Oii) și al iazului numărul 3 (Mădârjești) în punctul numit La Gorciu, pe panta lină a
dealului cu înclinație SSE.
Descoperiri: A fost identificată o întinsă așezare Cucuteni A3b.
Bibliografie: RAJI I, 45, pct. IV.1.D(4); Monah, Cucoș 1985, 186; Popovici 2000, 106, pct.
4.1.3; Văleanu 2003, 140; Boghian 2004, 180.
Apartenență culturală: Cultura Cucuteni; Faza: A3b.
3. Toponim: Livada Stațiunii Pomicole Iași

Autorul și anul cercetării: N. Zaharia, L. Boambă, 1959; Tipul cercetării: De suprafață.
Localizare: Stațiunea se găsește în livada fostei gospodării de stat, situată pe terasa inferioară
a Bahluiețului.
Descoperiri: Au fost descoperite materiale ceramice atribuite fazelor Cucuteni A și B.
Bibliografie: Așezări..., 169; RAJI I, 45, pct. IV.1.A(1); Monah, Cucoș 1985, 59; Popovici
2000, 106, pct. 4.1.4; Văleanu 2003, 140; Boghian 2004, 180.
Apartenență culturală: Cultura Cucuteni; Faza: A, B.
4. Toponim: Movila Hârtopeanu

Autorul și anul cercetării: A. Asăndulesei, R. Brigand, C. Nicu, R. Balaur, 2011; Tipul
cercetării: De suprafață.
Localizare: Punctul se află la circa 1 km nord de localitatea Bălțați, în locul numit Movila
Hârtopeanu.
Descoperiri: A fost identificată o așezare Cucuteni.
Bibliografie: Brigand, Asăndulesei, Nicu 2014, 91.
5. Toponim: Cantonul CFR nr. 38-39

Autorul și anul cercetării: I. Șandru, 1950; N. Zaharia, 1955; V. Chirica, 1983; Tipul
Localizare: Situl a fost identificat pe terasa inferioară din stânga Bahluiețului, în dreapta
cantonului CFR nr. 38. Acest punct a fost recartat de V. Chirica, care a găsit materiale până în
dreptul cantonului CFR nr. 39, între sat și calea ferată.
Descoperiri: Au fost descoperite materiale ceramice aparținând culturilor Starčevo-Criș,
Cucuteni A, B și ceramică Cucuteni C, la care se adaugă un fragment de idol zoomorf și un
fragment ceramic ce pare să aparțină culturii Precucuteni.
48
Bibliografie: Așezări..., 168, 4a; RAJI I, 45, pct. IV.1.C(3); Monah, Cucoș 1985, 59; Popovici
2000, 106, pct. 4.1.1; Văleanu 2003, 20; Boghian 2004, 180.
Apartenență culturală: Culturile Starčevo-Criș, Precucuteni, Cucuteni; Faza: Cucuteni A, B
6. Toponim: Confluența Bahluieț–Pârâul Gugii

Autorul și anul cercetării: N. Zaharia, L. Boambă, 1959; Tipul cercetării: De suprafață.
Localizare: Așezarea se află la aproximativ 1,2 km VSV de sat, pe suprafața conului de
dejecție aflat pe terasa inferioară a Bahluiețului, la confluența acestuia cu pârâul Gugii și la
nordul lizierei și căii ferate Târgu Frumos–Iași.
Descoperiri: S-au descoperit materiale arheologice aparținând unor niveluri Cucuteni A și B.
Bibliografie: Așezări..., 169; RAJI I, 47, pct. IV.1.E; Monah, Cucoș 1985, 59; Popovici 2000,
106, pct. 4.1.2; Văleanu 2003, 140; Boghian 2004, 180.
7. Toponim: Dealul Cotârgaci

Localitate: Cotârgaci; Comună: Bălțați; Județ: Iași.
Autorul și anul cercetării: N. Cucu, 1980; Tipul cercetării: De suprafață.
Localizare: Stațiunea se găsește în fața gării Sârca, pe partea dreaptă a Bahluiețului, pe
Dealul Cotârgaci, la circa 500 m est de gară. Zona este afectată de alunecări de teren.
Descoperiri: A fost descoperită o așezare Cucuteni A.
Bibliografie: RAJI I, 47, pct. IV.2.A(6); Monah, Cucoș 1985, 168; Popovici 2000, 106, pct.
4.2.1; Văleanu 2003, 155; Boghian 2004, 180.
Apartenență culturală: Cultura Cucuteni; Faza: A.
8. Toponim: Cantonul CFR 40 (= Marginea de sud-vest a satului)

Localitate: Mădârjești; Comună: Bălțați; Județ: Iași.
Autorul și anul cercetării: N. Zaharia, 1958; M. Tanasachi, 1983; Tipul cercetării: De
suprafață.
Localizare: Punctul se află în dreptul cantonului 40, la circa 1 km sud-vest de stația CFR
Sârca, pe terasa inferioară din stânga Bahluiețului. M. Tanasachi recartează zona și plasează
așezarea în marginea de sud-vest a satului Mădârjești, începând din grădina locuitorului
Bejenaru I. Vasile și până spre un canton CFR dintre Sârca și Târgu Frumos, pe o lungime de
400 de metri, lângă șoseaua Mădârjești–Lungani, pe terasa inferioară din stânga Bahluiețului.
Descoperiri: A fost descoperită ceramică Cucuteni B.
Bibliografie: Așezări..., 217, pct. 70b; RAJI I, 47, pct. IV.4.A și B(8); Monah, Cucoș 1985,
145, 168; Văleanu 2003, 192; Boghian 2004, 181.
Apartenență culturală: Cultura Cucuteni; Faza: B.
9. Toponim: Tarlaua Pădure I

Localitate: Podișu; Comună: Bălțați; Județ: Iași.
Autorul și anul cercetării: D. Boghian, 1984-1986; Tipul cercetării: De suprafață.
49
Localizare: D. Boghian plasează situl la aproximativ 600 m sud-vest de sat.
Descoperiri: A fost identificată o așezare Cucuteni A3.
Bibliografie: RAJI I, 47-48; Boghian 2004, 181.
Apartenență culturală: Cultura Cucuteni; Faza: A3.
10. Toponim: Tarlaua Pădure II

Localitate: Podișu; Comună: Bălțați; Județ: Iași.
Autorul și anul cercetării: A. Asăndulesei, V. Cotiugă, N. Ursulescu, 2011; Tipul
Localizare: Situl este la sud de satul Podișu, pe promontoriul afectat de alunecări de teren din
spatele crescătoriei piscicole.
Descoperiri: A fost identificată o așezare Cucuteni A3.
11. Toponim: La Lutărie

Localitate: Sârca; Comună: Bălțați; Județ: Iași.
Autorul și anul cercetării: N. Zaharia, 1954; Tipul cercetării: De suprafață.
Localizare: Așezarea se află pe terasa inferioară din stânga Bahluiețului, la 2 km sud-est de
stația CFR, în lutăria din dreptul iezăturii vechi.
Descoperiri: Au fost descoperite fragmente ceramice atribuite culturii Starčevo-Criș și
culturii Cucuteni, faza B.
Bibliografie: Așezări..., 217, pct. 70d; RAJI I, 48, pct. IV.6.A; Monah, Cucoș 1985, 145;
Văleanu 2003, 75; Boghian 2004, 181.
Apartenență culturală: Culturile Starčevo-Criș, Cucuteni; Faza: Cucuteni B.
12. Toponim: La movilă

Localizare: Stațiunea se găsește pe panta lină a terasei inferioare a Bahluiețului, aflată la sud-
est de sat, în jurul unei movile.
Descoperiri: Au fost identificate fragmente ceramice atribuite culturii Cucuteni, faza B.
Bibliografie: Așezări..., 217, pct. 70e; RAJI I, 48, pct. IV.6.C; Monah, Cucoș 1985, 145;
Văleanu 2003, 205-206; Boghian 2004, 181.
13. Toponim: La sud de Valea Oii

Autorul și anul cercetării: N. Zaharia, 1954, 1956; Tipul cercetării: De suprafață.
Localizare: Punctul a fost identificat pe terasa inferioară din stânga Bahluiețului, la
aproximativ 1 km sud-vest de confluența acestuia cu pârâul Valea Oii, în dreptul unor ruine.
Descoperiri: S-au descoperit materiale atribuite culturii Cucuteni, faza B.
50
Bibliografie: Așezări..., 217, pct. 70f; RAJI I, 48, pct. IV.6.D; Monah, Cucoș 1985, 145;
Văleanu 2003, 206; Boghian 2004, 181.
Figura 11. Localizarea așezărilor Cucuteni în cadrul comunei Bălțați.
C. Comuna Brăești
14. Toponim: La curte = Pe Dealul Cier

Localitate: Brăești; Comună: Brăești; Județ: Iași.
Autorul și anul cercetării: M. Tanasachi, 1983; Tipul cercetării: De suprafață.
Localizare: Situl a fost identificat la circa 1 km NNV de sat, pe un martor de eroziune
orientat nord-sud, care domină valea pârâului Albești și pe cea a unui afluent de-al său, în care
se varsă două izvoare (gârla La Dohonică și Izvorul din Ciuncești).
Descoperiri: Au fost descoperite diverse materiale cucuteniene, fază neprecizată. Tot de pe
Dealul Cier provin fragmente ceramice, un toporaș de piatră, piese de silex, plastică
antropomorfă, fusaiole atribuite fazei A.
Bibliografie: RAJI I, 63, pct. VIII.1.A(1) și pct. VIII.6.A; Monah, Cucoș 1985, 169; Popovici
2000, 109, pct. 9.5.1; Văleanu 2003, 145-146; Boghian 2004, 183.
Apartenență culturală: Cultura Cucuteni; Faza: Neprecizată, A.
51
15. Toponim: Cristoaia
Localitate: Cristești; Comună: Brăești; Județ: Iași.
Autorul și anul cercetării: V. Chirica, M. Tanasachi, 1983; D. Boghian, C. Mihai, 1984;
Tipul cercetării: De suprafață.
Localizare: Așezarea se găsește la aproximativ 1,5 km nord-vest de sat, pe panta de sud-vest
a Dealului Cristoaia, aflat pe partea dreaptă a drumului Cristești–Târgu Frumos, spre est de
Podul lui Iliescu. Această stațiune a mai fost numită și Via lui Iliescu.
Descoperiri: A fost semnalată o așezare Cucuteni B.
Bibliografie: RAJI I, 65, pct. VIII.4.D(9); Monah, Cucoș 1985, 171; Văleanu 2003, 156;
Boghian 2004, 183.
16. Toponim: Dealurile Porcăreț și Călugărul

Localitate: Cristești; Comună: Brăești; Județ: Iași.
Autorul și anul cercetării: I. Andrieșescu, 1927; Tipul cercetării: De suprafață.
Localizare: Stațiunea se află pe dealurile cu acest nume din partea de sud a satului Cristești.
Descoperiri: A fost descoperită o stațiune preistorică cu ceramică bandată și incizată, iar în
RAJI se menționează, în paranteză, Cucuteni, fază neprecizată.
Bibliografie: RAJI I, 65, pct. VIII.4.C; Monah, Cucoș 1985, 171; Văleanu 2003, 156;
Boghian 2004, 183.
17. Toponim: Lacurile–Izvoare

Localitate: Cristești; Comună: Brăești; Județ: Iași
Autorul și anul cercetării: V. Chirica, M. Tanasachi, 1983; Tipul cercetării: De suprafață.
Localizare: Punctul a fost semnalat la aproximativ 0,5 km NNV de sat, pe partea dreaptă a
drumului Cristești–Târgu Frumos, pe versantul de est al dealului Izvoarele. Așezarea se
prelungește până la baza versantului, spre șesul numit Lacurile, dar și pe versantul de vest.
Descoperiri: A fost descoperită o așezare Cucuteni A, parțial distrusă de lucrările agricole,
care au adus la lumina zilei materiale ceramice pictate, unelte de piatră și plastică
antropomorfă.
Bibliografie: RAJI I, 65, pct. VIII.4.B(8); Monah, Cucoș 1985, 171; Popovici 2000, 108;
Văleanu 2003, 157; Boghian 2004, 183.
18. Toponim: Via Cristești

Localitate: Cristești; Comună: Brăești; Județ: Iași
Localizare: Situl a fost identificat la circa 1,5 km VNV de satul Cristești, pe partea stângă a
drumului Cristești–Târgu Frumos, pe un platou înalt, plantat cu vii. Punctul se află la circa 3
km VNV de satul Brăești.
Descoperiri: A fost identificată o așezare Cucuteni B, distrusă de plantarea butucilor de vie.
52
Bibliografie: RAJI I, 65, pct. VIII.4.A(7); Monah, Cucoș 1985, 171; Văleanu 2003, 157-158;
Boghian 2004, 183.
Figura 12. Localizarea așezărilor Cucuteni în cadrul comunei Brăești.
53
D. Comuna Costești
19. Toponim: Cier (Vatra satului – Lângă școală)

Localitate: Costești; Comună: Costești; Județ: Iași.
Autorul și anul cercetării: V. Ciurea, 1937; C. Matasă, 1939; C. Mateescu, N. Zaharia,
1954; D. Boghian, C. Mihai, 1985-1991; D. Boghian, S.C. Enea, 2012-prezent; Tipul
cercetării: Sondaj, săpătură sistematică.
Localizare: Așezarea este pe terenul din jurul școlii generale din satul Cristești, aflat pe un
mic promontoriu fragmentat din terasa situată într-un meandru al pârâului Bahluieț.
Descoperiri: S-au descoperit materiale arheologice cucuteniene aparținând fazelor A, A-B și
B. Au fost sesizate suprapuneri de locuire și au fost adunate fragmente ceramice provenind de
la cupe, boluri, vase-suport, vase de provizii, pictate sau nu, plastică antropo- și zoomorfă,
fusaiole, greutăți de lut ars, unelte de silex și piatră, precum și morminte în poziție întinsă,
considerate medievale, și chircite, considerate eneolitice, toate aflându-se la adâncimi
cuprinse între 0,70-1,20 m. Cercetările mai noi, efectuate de D. Boghian, întreprinse între
1985 și 1991, au permis realizarea unor observații mai atente, recuperându-se o cantitate
însemnată de ceramică pictată, încadrată în fazele Cucuteni A2, A-B2 și B1. S-a putut preciza
apartenența înmormântărilor din acest punct la cultura Horodiștea–Erbiceni și existența ele-
mentelor de fortificare antropică a așezării, cel puțin din nivelul Cucuteni B.
Bibliografie: Așezări..., 181, pct. 22b; RAJI II, 418, pct. LXXIX.6.B(29), pct.
LXXIX.6.C(30); Monah, Cucoș 1985, 78, pct. 261, 263; Popovici 2000, 150-151, pct. 83.3.1
și pct. 83.3.2; Văleanu 2003, 154; Boghian 2004, 206; Boghian et alii 2014.
Apartenență culturală: Cultura Cucuteni; Faza: A2, A-B2, B1.
20. Toponim: Podișu I

Autorul și anul cercetării: D. Boghian, C. Mihai, V. Chirica, 1985; Tipul cercetării: De
suprafață.
Localizare: Stațiunea a fost identificată la aproximativ 1 km sud-est de satul Costești și 1 km
nord de satul Dădești, pe partea stângă a pârâului. D. Boghian localizează așezarea pe pantele
line de sud-est ale Dealului Olmiș, la vest de pârâul Probota (Valea Bunei).
Descoperiri: S-au recoltat fragmente ceramice din pastă fină și grosieră, provenind de la
cupe, castroane, vase mari de provizii. Ceramica fină a fost pictată cu negru pe fondul roșiatic
sau crem al vasului. Este o așezare Cucuteni B.
Bibliografie: RAJI II, 418, pct. LXXIX.6.D(31); Văleanu 2003, 154-155; Boghian 2004, 206-207.
21. Toponim: Pietrăria din Valea Hainei

Localizare: Punctul se găsește la 0,5 km vest de satul Costești, pe pantele estice ale Dealului
Pietrăriei (Dealul Viei).
Descoperiri: Odată cu extragerea pietrei sarmațiene, au fost recuperate materiale arheologice
încadrate în faza Cucuteni A.
54
Bibliografie: Așezări..., 181; RAJI II, 417-418, pct. LXXIX.6.A(28); Monah, Cucoș 1985, 78;
Boghian 2004, 206.
Figura 13. Localizarea așezărilor Cucuteni în cadrul comunei Costești.
22. Toponim: Dealul Mănăstirii (Chetrosul = Sub pădure)

Localitate: Giurgești; Comună: Costești; Județ: Iași.
Autorul și anul cercetării: E. Vulpe, 1943; D. Boghian, C. Mihai, V. Chirica, 1984; Tipul
cercetării: Sondaj.
Localizare: Situl se află în partea de nord-est a satului Giurgești, pe Dealul Mănăstirii, situat
la marginea de sud-vest a pădurii ce se prelungește până la Bărbătești (Cucuteni), în apro-
pierea pârâului Pășcănia (Chetrosu, Bărbătești).
55
Descoperiri: A fost identificată o bogată stațiune Cucuteni A2-3 de înălțime, care a avut, pe
lângă fortificația naturală, și una antropică. Au fost recuperate numeroase materiale arheo-
logice: lipituri masive, provenind de la platforme de locuințe, ceramică fină pictată tricrom,
prezentând ca forme vase piriforme, amfore, cupe, boluri, vase-suport, vase cu picior, cas-
troane. De asemenea, au fost descoperite statuete antropo- și zoomorfe, piese litice, greutăți de
lut ars, fusaiole, obiecte de podoabă din lut.
Bibliografie: RAJI II, 419, pct. LXXIX.9.A(41); Monah, Cucoș 1985, 78; Popovici 2000,
151, pct. 83.6.1 și pct. 83.6.2; Văleanu 2003, 173; Boghian 2004, 207; Boghian et alii 2014.
Apartenență culturală: Cultura Cucuteni; Faza: A2-3.
23. Toponim: Vatra satului

Localitate: Giurgești; Comună: Costești; Județ: Iași.
Autorul și anul cercetării: C. Mateescu, N. Zaharia, 1953; Tipul cercetării: De suprafață.
Localizare: Așezarea este în marginea de nord-est a vetrei satului Giurgești.
Descoperiri: Este semnalată o stațiune Cucuteni A, cu multă ceramică și o fusaiolă globulară.
Bibliografie: Așezări..., 288, pct. 236; RAJI II, 419, pct. LXXIX.9.B(42); Monah, Cucoș
1985, 78; Popovici 2000, 151, pct. 83.6.3; Văleanu 2003, 173; Boghian 2004, 207.
E. Comuna Cucuteni
24. Toponim: Dâmbul lui Pletosu

Localitate: Băiceni; Comună: Cucuteni; Județ: Iași.
Autorul și anul cercetării: V. Spinei, 1967-1969; Tipul cercetării: săpături sistematice.
Localizare: Stațiunea a fost identificată pe mamelonul aflat în partea de NNV a satului
mărginit la ENE de pârâul Recea.
Descoperiri: Au fost descoperite sporadice materiale arheologice atribuite culturii Cucuteni,
faza A.
Bibliografie: Spinei 1970, 62-67; RAJI I, 114-115, XX.2.N; Monah, Cucoș 1985, 58;
Popovici 2000, 115-116, pct. 20.2.4; Văleanu 2003, 138; Boghian 2004, 186.
25. Toponim: Dâmbul Morii

Autorul și anul cercetării: H. Schmidt, 1909-1910; M. Dinu, 1961-1966 / 1977-1978; Tipul
cercetării: Săpături sistematice.
Localizare: Punctul se află pe partea ridicată a martorului de eroziune din partea de est a
satului Băiceni, între pârâul Recea și pârâul Morii.
Descoperiri: A fost descoperită și cercetată o stațiune cucuteniană, cu mai multe niveluri de
locuire: Cucuteni A2, Cucuteni A-B1 și A-B2. Săpăturile arheologice în această așezare au dus
la identificarea unui șanț de apărare care separă două etape de locuire ale fazei Cucuteni A-B.
Bibliografie: RAJI I, 112, pct. XX.2.H (9); Monah, Cucoș 1985, 84; Popovici 2000, 115, pct.
20.2.3; Văleanu 2003, 138; Boghian 2004, 186.
56
Apartenență culturală: Cultura Cucuteni; Faza: A2, A-B1, A-B2.
26. Toponim: Dealul Mănăstirii (= La Dobrin = Dealul Gosanu)

Autorul și anul cercetării: M. Petrescu-Dîmbovița, 1979; D. Boghian, E. Tudose, C. Chiriac,
1981; Tipul cercetării: De suprafață, sondaj 1979.
Localizare: Situl se găsește pe platoul din partea de SSV a satului, la nord de râpa ce se
deschide între Dealul Gosanu (punctul Mlada) și Dealul Mănăstirii, la sud-est de Cetățuie.
Descoperiri: A fost descoperită o stațiune Cucuteni A3 de înălțime, cu materiale provenind
de la platforme de locuințe, ceramică pictată tricrom sau plastică antropomorfă.
Bibliografie: RAJI I, 170, pct. XX.2.D(5); Monah, Cucoș 1985, 58; Popovici 2000, 115, pct.
20.2.2; Văleanu 2003, 139; Boghian 2004, 185.
27. Toponim: Hurez

Autorul și anul cercetării: M. Petrescu-Dîmbovița, 1978; Tipul cercetării: Sondaj.
Localizare: Așezarea se află la nord-est de Cetățuia de la Cucuteni, sub panta platoului, la
vest de drumul ce duce spre Băiceni–Baia, în preajma locuinței lui Bodai Gheorghe.
Descoperiri: S-au descoperit materiale ceramice Cucuteni A.
Bibliografie: RAJI I, 112, pct. 2.XX.G(8); Monah, Cucoș 1985, 168; Popovici 2000, 116, pct.
20.2.5; Văleanu 2003, 139; Boghian 2004, 186.
28. Toponim: La Bazin (fost Gostat).

Autorul și anul cercetării: V. Chirica, D. Boghian, 1979; Tipul cercetării: De suprafață.
Localizare: Stațiunea este la aproximativ 700 m VNV de școala generală Băiceni, pe partea
dreaptă a pârâului Mitoc.
Descoperiri: Au fost descoperite materiale ceramice Cucuteni B.
Bibliografie: RAJI I, 112, pct. XX.2.F(7); Monah, Cucoș 1985, 168; Văleanu 2003, 140;
Boghian 2004, 186.
29. Toponim: Siliște

Autorul și anul cercetării: I. Ioniță, 1963-1968; Tipul cercetării: Săpături sistematice.
Localizare: Punctul a fost identificat pe terasa joasă de pe partea dreaptă a pârâului Recea, în
apropiere de Dâmbul lui Pletosu.
Descoperiri: Au fost descoperite foarte puține materiale ceramice cucuteniene.
Bibliografie: RAJI I, 115, pct. XX.2.O(16); Monah, Cucoș 1985, 58; Văleanu 2003, 140;
Boghian 2004, 186.
57
30. Toponim: Tarlaua Grajd

Localitate: Bărbătești; Comună: Cucuteni; Județ: Iași.
Localizare: Situl se găsește în partea de est și sud-est a satului, pe terasa din partea stângă a
pârâului Chetrosu, la nord și la sud de drumul de țară Bărbătești–Cucuteni.
Descoperiri: A fost descoperită o întinsă stațiune cu materiale cucuteniene, fază neprecizată.
Bibliografie: RAJI I, 116, pct. XX.3.A(18); Monah, Cucoș 1985, 168; Văleanu 2003, 141;
Boghian 2004, 187.
31. Toponim: Cetățuie

Localitate: Cucuteni; Comună: Cucuteni; Județ: Iași.
Autorul și anul cercetării: N. Beldiceanu, Gr. Buțureanu, 1885-1888, 1895; G. Diamandi,
1888; H. Schmidt, 1909-1910; M. Petrescu-Dîmbovița, 1961-1966; Tipul cercetării: Săpături
sistematice.
Localizare: Așezarea se găsește în partea de nord-vest a satului Băiceni, la circa 400 m nord-
vest de clădirea școlii generale din sat, pe un martor de eroziune (pinten), desprins spre est din
întinsul platou Laiu, mărginit pe trei laturi (sud, est și nord) de pante râpoase.
Descoperiri: Săpăturile arheologice din perioada 1961-1966 au evidențiat nivelurile de
locuire atribuite fazelor A3, A-B și B1a, B1b, B1c și B, și au condus la dezvelirea a 53 de
locuințe, dintre care cinci din faza A, una din faza A-B și 47 din faza B. Așezarea are două
șanțuri de apărare sub formă de pâlnie, dintre care cel interior a fost construit în faza A și cel
exterior în faza B, fiind prevăzut și cu val.
Bibliografie: Schmidt 1932; Petrescu-Dîmbovița 1966, 5-32; RAJI I, 107-111, pct.
XX.2.E(6); Monah, Cucoș 1985, 82-84; Văleanu 2003, 160; Boghian 2004, 185-186;
Petrescu-Dîmbovița, Văleanu 2004.
Apartenență culturală: Cultura Cucuteni; Faza: A3, A-B, B1a, B1b, B1c.
Coordonate geografice: Lat.: 47°17'55.372"N; Long.: 26°54'55.981"E ; Alt.: 325 m.
32. Toponim: Ismiceanu

Localizare: Stațiunea este la 1 km de satul Cucuteni, pe panta orientată spre ESE a Dealului
Tomarului, la sud și la nord de drumul de țară Cucuteni–Balș.
Descoperiri: Au fost descoperite materiale ceramice cucuteniene, fază neprecizată.
33. Toponim: La sud de sat

58
Localizare: Punctul a fost identificat la aproximativ 400 m sud-vest de sat, pe un etaj de
alunecare ce se ridică deasupra pârâului Cucuteni, în dreapta drumului spre Săcărești, alături
de proprietatea familiei Petraru (Cantea).
Descoperiri: Au fost descoperite materiale ceramice și litice cucuteniene, fază neprecizată.
34. Toponim: Târla Luncanului

Localizare: Situl se află la aproximativ 2,5 km sud-est de satul Băiceni și 1,5 km nord-est de
satul Cucuteni, în partea de sud-est a locului Coasta Nucului, pe un mamelon orientat est-vest,
generat de succesive alunecări de teren spre pârâul Recea.
Descoperiri: Au fost descoperite fragmente ceramice confecționate dintr-o pastă roșiatică,
cretoasă, lame de silex și numeroase așchii, încadrate probabil în faza A a culturii Cucuteni.

Localizare: Așezarea este în partea de sud a vetrei satului, pe terasele râpoase ale pârâului
Cucuteni.
Descoperiri: Au fost culese materiale ceramice și piese litice aparținând culturii Cucuteni,
fază neprecizată.
Bibliografie: Văleanu 2003, 161-162; Boghian 2004, 186.
36. Toponim: Laiu

Localitate: Săcărești; Comună: Cucuteni; Județ: Iași.
Autorul și anul cercetării: D. Boghian, 1979, 1981; V. Chirica et alii, 1979; Tipul
Localizare: Stațiunea se găsește la aproximativ 1 km nord de satul Săcărești, în zona
izvoarelor pârâului Probota, în partea de est a acestora.
Descoperiri: Au fost identificate fragmente ceramice Cucuteni B și lipitură masivă de
locuință.
Bibliografie: RAJI I, 116, pct. XX.4.C(21); Văleanu 2003, 204; Boghian 2004, 187.
37. Toponim: Suhat

Autorul și anul cercetării: D. Boghian, 1980; Tipul cercetării: Sondaj.
59
Localizare: Punctul a fost identificat la circa 500 m nord-vest de sat, în punctul Suhat, pe
malul înalt al pârâului Probota (Valea lui Mihai), delimitată la ENE de acest pârâu și la NNV
și sud-vest de râpe torențiale.
Descoperiri: A fost semnalată o stațiune Cucuteni A-B2 în care s-a descoperit un complex
gospodăresc-vânătoresc, cu multe unelte de silex, o locuință de suprafață, fără platformă, două
gropi menajere, dintre care una cu pereții arși pentru păstrarea rezervelor de hrană. Ca forme
ceramice se remarcă: vasele cu umăr șănțuit, cupele, vasele-suport, amforele, iar plastica este
reprezentată de câțiva idoli antropomorfi fragmentari.
Bibliografie: RAJI I, 116, pct. XX.4.A(19); Monah, Cucoș 1985, 172; Popovici 2000, 116,
pct. 20.6.1; Văleanu 2003, 204; Boghian 2004, 187.
Apartenență culturală: Cultura Cucuteni; Faza: A-B2.
Figura 14. Localizarea așezărilor Cucuteni în cadrul comunei Cucuteni.
60
38. Toponim: Tuioasa (Tinoasa)
Localizare: Acest punct se află în partea de nord a satului, la aproximativ 1 km, pe marginea
înaltă din stânga pârâului Probota (Valea lui Mihai).
Descoperiri: A fost descoperită o stațiune Cucuteni A4.

Localizare: Situl se găsește în vatra satului Săcărești, pe un mic pinten orientat spre sud-vest,
ce se ridică pe partea stângă a pârâului Probota, în dreptul gospodăriei familiei Brânză Petruț.
Descoperiri: Au fost descoperite materiale ceramice Cucuteni A, cu decorul pictat corodat și
lipituri masive de platformă de locuință.
F. Comuna Heleșteni
40. Toponim: La movile (Între cele două movile mici de la Movileni)

Localitate: Movileni; Comună: Heleșteni; Județ: Iași.
Localizare: Așezarea a fost semnalată pe culmea dealului Crivești, în partea de nord-vest a
satului, pe suprafețele unor mici movile.
Descoperiri: Au fost descoperite materiale arheologice atribuite fazelor A și B ale culturii
Cucuteni.
Bibliografie: Așezări..., 291, pct. 274a; RAJI I, 169, pct. XXXIV.3.C(12); Monah, Cucoș
1985, 121; Văleanu 2003, 194; Boghian 2004, 191.
41. Toponim: Marginea de nord-est a satului

Localizare: Stațiunea se află pe podișul din partea de nord-est a satului, la 400 m est de cele
două movile mari, în lungul drumului ce duce la carierele de piatră de la Pietriș.
Descoperiri: Au fost descoperite materiale arheologice Cucuteni B.
Bibliografie: Așezări..., 291, pct. 274b; RAJI I, 169, pct. XXXIV.3.D(13); Monah, Cucoș
1985, 121; Văleanu 2003, 194; Boghian 2004, 191.
61
42. Toponim: Muchia Dealului
Autorul și anul cercetării: A.C. Florescu, 1949; Tipul cercetării: De suprafață.
Localizare: Punctul se află pe un martor de eroziune ce se desprinde din Muchia Dealului, la
200 m nord-est de sat.
Descoperiri: Au fost recuperate piese arheologice provenind dintr-o întinsă așezare Cucuteni
B, cu elemente Cucuteni C. S-ar putea ca această așezare să se răspândească și în punctul
menționat anterior.
Bibliografie: RAJI I, 169, pct. XXXIV.3.E(14); Monah, Cucoș 1985, 121; Văleanu 2003,
194; Boghian 2004, 191.
43. Toponim: Hârtopul de la est de sat

Localizare: Situl se întinde în hârtopul care se deschide la est de sat.
Descoperiri: A fost identificată o așezare Cucuteni B.
Bibliografie: RAJI I, 169, pct. XXXIV.3.G(16); Văleanu 2003, 194; Boghian 2004, 191.
44. Toponim: În livada de meri de la est de sat = Dealul Crivești

Autorul și anul cercetării: M.C. Văleanu, R. Alaiba, 2000; M.C. Văleanu, 2001; Tipul
Localizare: Așezarea se află în livada de meri de la est de sat, pe Dealul Crivești, și la circa
600 m ESE de movila mică de la est de complexul tumular.
Descoperiri: A fost semnalată o așezare din faza A a culturii Cucuteni.
Bibliografie: Văleanu 2003, 194.
45. Toponim: Dealul Fântânilor

Autorul și anul cercetării: I. Gugiuman, 1952; Tipul cercetării: De suprafață.
Localizare: Stațiunea se găsește la SSV de sat, pe panta vestică a Dealului Fântânilor.
Descoperiri: Au fost descoperite fragmente ceramice, atribuite unei faze neprecizate a culturii
Cucuteni.
Bibliografie: Așezări..., 292, pct. 274d; RAJI I, 169, pct. XXXIV.3.F(15); Monah, Cucoș
1985, 121; Văleanu 2003, 195; Boghian 2004, 191.
62
Figura 15. Localizarea așezărilor Cucuteni în cadrul comunei Heleșteni.
G. Comuna Ion Neculce
46. Toponim: Livadă

Localitate: Buznea; Comună: Ion Neculce; Județ: Iași.
Autorul și anul cercetării: N. Zaharia, E. Zaharia, 1953; D. Boghian, C. Mihai, 1991; Tipul
Localizare: Punctul a fost identificat pe panta sud-estică a Dealului Buznei, către valea
Bahluiețului, la vest de fosta gospodărie agricolă de stat Războieni, în apropierea drumului
care duce spre Prigorenii Mici (Ion Neculce). Punctul Livadă este situat la aproximativ 1,5 km
est de satul Buznea și la vest de livada fostului CAP, pe panta lină a unui deal care coboară
spre sud-est spre pârâul Lupului (Recea).
Descoperiri: S-au descoperit fragmente ceramice atribuite culturii Precucuteni și fazei
Cucuteni A. În zonă s-au descoperit și fragmente ceramice cucuteniene, fază neprecizată.
Bibliografie: Așezări..., 213, pct. 63a; RAJI II, 417, pct. LXXIX.4.B(20); Monah, Cucoș
Apartenență culturală: Culturile Precucuteni, Cucuteni; Faza: Cucuteni A și fază neprecizată.
63
47. Toponim: Valea Lupului II–Recea II
suprafață.
Localizare: Situl a fost identificat pe botul unui deal ce coboară spre iazul Recea, la SSV de
acesta și la sud de punctul Valea Lupului (Recea I) – situat la 3,5-4 km SSV de Buznea, în zona
de VNV a iazului Recea, pe pantele inferioare ale dealului. D. Boghian plasează așezarea la
SSV de iazul Recea, la sud de punctul Valea Lupului I, pe panta lină ce coboară spre apă.
Descoperiri: Au fost găsite materiale ceramice Precucuteni III și Cucuteni A (numeroase
piese litice și statuete zoomorfe).
Bibliografie: RAJI II, 417, pct. LXXIX.4.C(21); Văleanu 2003, 124-125; Boghian 2004, 206.
Apartenență culturală: Culturile Precucuteni, Cucuteni; Faza: Precucuteni III, Cucuteni A.
48. Toponim: Dealul Brocea

Autorul și anul cercetării: D. Boghian, C. Mihai,1981; Tipul cercetării: De suprafață.
Localizare: Așezarea se află la 250 m SSE de punctul Siliște–După Grădini (în partea de sud-
est a vetrei satului Buznea, pe versantul estic al Dealului Buznea–În Lungul Vântului, ce
coboară spre pârâul Bahna), pe un martor de eroziune orientat est-vest, ridicat deasupra
pârâului Bahna, la 150 m est de drumul de țară Buznea–Gănești.
Descoperiri: A fost identificată o stațiune Cucuteni B, care pare a fi o extindere a așezării din
punctul Siliște.
Bibliografie: RAJI II, 417, pct. LXXIX.4.E(23); Văleanu 2003, 147-148; Boghian 2004, 206.
49. Toponim: Dealul Buznei

Autorul și anul cercetării: N. Zaharia, 1953; D. Boghian, C. Mihai, V. Chirica, 1985; D.
Boghian, C. Mihai, 1989-1990; Tipul cercetării: De suprafață.
Localizare: Stațiunea se găsește pe două din suprafețele plate, situate pe panta estică a
Dealului Buznei, în dreptul fostei stațiuni experimentale agricole Târgu Frumos.
Descoperiri: N. Zaharia a descoperit materiale ceramice corodate, de tip Cucuteni B. Colectivul
RAJI a descoperit materiale ceramice Cucuteni A, pictate tricrom sau decorate cu motive incizate.
Bibliografie: Așezări..., 221, pct. 77b; RAJI II, 413, pct. LXXIX.1.A(1); Monah, Cucoș 1985,
152; Văleanu 2003, 148; Boghian 2004, 205.
50. Toponim: Dealul Beci

Autorul și anul cercetării: I. Gugiuman, 1952; D. Boghian, C. Mihai, V. Chirica, 1985; D.
Boghian, C. Mihai, 1989-1990; Tipul cercetării: De suprafață.
Localizare: Punctul este pe panta nordică a Dealului Beci, aflat în marginea sudică a orașului
Târgu Frumos.
64
Descoperiri: S-au descoperit materiale ceramice corodate, de tip Cucuteni A, pictate tricrom
sau decorate cu motive incizate.
Bibliografie: Așezări..., 222, pct. 77d; RAJI II, 413-415, pct. LXXIX.1.B(2); Monah, Cucoș
1985, 152; Văleanu 2003, 148; Boghian 2004, 206.
51. Toponim: Siliște (După Grădini)

Autorul și anul cercetării: C. Mihai, 1971-1972; Tipul cercetării: Sondaj.
Localizare: Situl se află în imediata apropiere a grădinilor sătenilor (la vest) și pe panta de
est, înclinată spre un teren mlăștinos, situat pe un platou. RAJI face mențiunea că așezarea se
află în partea de sud-vest a vetrei satului Buznea, pe versantul estic al Dealului Buznea–În
Lungul Vântului, ce coboară spre pârâul Bahna.
Descoperiri: A fost descoperită și cercetată parțial o stațiune Cucuteni B, din care provine o
importantă cantitate de ceramica pictată și grosieră, piese litice, o locuință sanctuar de 10x16
m, în care s-au găsit două vase cu decor ornitomorf, un complex de cult alcătuit dintr-un vas
mare, înconjurat de șase vase mai mici, un altar și un vas cu tub de scurgere, plastică
antropomorfă și zoomorfă, ceramică Cucuteni C.
Bibliografie: RAJI II, 417, pct. LXXIX.4.D(22); Monah, Cucoș 1985, 72, pct. 194; Văleanu
2003, 148-149; Boghian 2004, 205.
52. Toponim: Nisipărie

Autorul și anul cercetării: M.C. Văleanu, S. Văcaru, 2000; Tipul cercetării: De suprafață.
Localizare: Așezarea se găsește pe pantele dealului Buznei aflate pe partea dreaptă a DN 28
Roman–Iași, la 300 m sud, la km 24+800 m.
Descoperiri: Au fost descoperite fragmente ceramice Cucuteni, fază neprecizată.
Bibliografie: Văleanu 2003, 214-215; Boghian 2004, 205.
53. Toponim: Draga II. Via lui Prutinică

Localitate: Gănești; Comună: Ion Neculce; Județ: Iași.
Autorul și anul cercetării: C. Prutinică, 1984; D. Boghian, C. Mihai, 1987; Tipul cercetării:
De suprafață.
Localizare: Stațiunea a fost identificată la aproximativ 5 km SSE de orașul Târgu Frumos,
între satele Gănești și Cristești (Brăești), pe versantul estic al Dealului Draga și probabil pe
platoul acestuia.
Descoperiri: La realizarea săpăturilor adânci pentru plantarea viței-de-vie au fost afectate mai
multe locuințe Cucuteni A, din care s-au recuperat fragmente ceramice din pastă cărămizie,
unelte din piatră șlefuită, fusaiole, elemente de plastică.
Bibliografie: RAJI II, 464, pct. LXXIX.8.H(60); Văleanu 2003, 172-173; Boghian 2004, 207.
65
54. Toponim: Siliște

Localitate: Gănești; Comună: Ion Neculce; Județ: Iași.
suprafață.
Localizare: Punctul se află la 1,5-1,7 km sud-vest de biserica satului Gănești, la 700 m de
locuința cetățeanului Rusu Gh. și la aproximativ 700 m vest de drumul Gănești–Hândrești.
Descoperiri: A fost semnalată o așezare a culturii Precucuteni suprapusă de o bogată așezare
Cucuteni A, din care s-a adunat o însemnată cantitate de ceramică pictată tricrom, plastică
antropomorfă și zoomorfă.
Bibliografie: RAJI II, 419, pct. LXXIX.8.B(35); Văleanu, 2003, 125; Boghian 2004, 207.
Apartenență culturală: Culturile Precucuteni, Cucuteni; Faza: Cucuteni A.
55. Toponim: Fosta Livadă cu Vișini

Localitate: Ion Neculce/Prigorenii Mici; Comună: Ion Neculce; Județ: Iași.
Autorul și anul cercetării: D. Boghian, C. Mihai, V. Chirica, 1977-1985; Tipul cercetării:
De suprafață.
Localizare: Situl a fost indicat la aproximativ 3 km ESE de orașul Târgu Frumos, la circa
900 m nord-vest de satul Ion Neculce, pe platoul și panta estică a dealului ce se ridică
deasupra Bahluiețului, în locul unde se afla o livadă cu vișini (tăiată după 1992).
Descoperiri: A fost identificată o așezare Cucuteni B, distrusă de lucrările de plantare a
pomilor. S-au recoltat fragmente ceramice pictate, unelte de piatră, os și silex, precum și idoli
feminini fragmentari.
Bibliografie: RAJI II, 420, pct. LXXIX.10.B(44); Văleanu 2003, 186; Boghian 2004, 207.
56. Toponim: La cimitir

Localitate: Ion Neculce; Comună: Ion Neculce; Județ: Iași.
Autorul și anul cercetării: Colectivul șantierului Valea Jijiei, 1952; N. Zaharia, N. Berlescu,
1955; Tipul cercetării: De suprafață.
Localizare: Așezarea se găsește în lutăria din marginea de nord a cimitirului și satului Ion
Neculce, situată pe un martor din terasa inferioară de pe dreapta Bahluiețului. D. Boghian
plasează așezarea aproape de confluența cu pârâul Ciunca.
Descoperiri: Au fost descoperite vestigii arheologice Cucuteni A și B.
Bibliografie: Așezări..., 213, pct. 61; RAJI II, 420, pct. LXXIX.10.A(43); Monah, Cucoș
57. Toponim: La curte

Localitate: Prigoreni; Comună: Ion Neculce; Județ: Iași.
66
Localizare: Stațiunea este în marginea de nord-vest a fostului sat Prigorenii Mari, pe panta de
nord-est a dealului La curte ce se ridică în dreapta Bahluiețului.
Descoperiri: S-au descoperit materiale arheologice aparținând unei locuiri Cucuteni B. Stratul
Cucuteni B a fost puternic afectat de lucrările agricole, prilej cu care au fost distruse mai
multe locuințe de suprafață, cu platformă.
Bibliografie: RAJI II, 465, pct. LXXIX.11.B(62); Văleanu 2003, 200; Boghian 2004, 207.
58. Toponim: La curte II

Autorul și anul cercetării: D. Boghian, C. Mihai, 1984; Tipul cercetării: De suprafață.
Localizare: Punctul se află în prelungirea de nord-est a punctului La curte I, pe platoul
dealului și pe panta care coboară spre est și sud-est spre sat.
Descoperiri: S-a descoperit o așezare Precucuteni II-III și Cucuteni A.
Bibliografie: RAJI II, 464, pct. LXXIX.11.A(61); Văleanu 2003, 128; Boghian 2004, 208.
Apartenență culturală: Culturile Precucuteni, Cucuteni; Faza: Precucuteni II-III, Cucuteni A.
59. Toponim: La sud-vest de Boghiu (Dealul Mare)

Localitate: Războieni; Comună: Ion Neculce; Județ: Iași.
Autorul și anul cercetării: D. Boghian, A. Asăndulesei, R. Brigand, 2011; Tipul cercetării:
De suprafață.
Localizare: Situl a fost identificat la sud-vest de Dealul Boghiu.
Descoperiri: A fost semnalată o așezare Cucuteni A.
Coordonate geografice: Lat.: 47°15'0.252"N; Long.: 27°1'55.477"E ; Alt.: 115 m.
60. Toponim: La vest de Dealul Mare

Autorul și anul cercetării: R. Brigand, 2012; Tipul cercetării: De suprafață.
Localizare: Stațiunea a fost semnalată la vest de așezarea de înălțime situată pe Dealul Mare /
Dealul Boghiu.
Descoperiri: A fost indicată existența unei așezări Cucuteni, fază neprecizată.
61. Toponim: Holm

Localizare: Așezarea a fost identificată pe holmul de la est de satul Prigoreni.
67
62. Toponim: Dealul Mare (Dealul Boghiu)
Autorul și anul cercetării: O. Tafrali, V. Manoliu, E. Condurachi, 1935; N. Zaharia, N.
Berlescu, 1955; D. Boghian, C. Mihai, 1984-1986; Tipul cercetării: Sondaj.
Localizare: O. Tafrali localizează așezarea la aproximativ 8 km nord de Târgu Frumos, între
acest oraș și satul Cotnari, pe un deal care domină câmpia înconjurătoare, fiind punctul cel
mai ridicat din regiune. N. Berlescu localizează așezarea pe Dealul Boghiu, de pe teritoriul
satului Războieni, el aflându-se la 4 km nord-vest de acest sat și la 6 km nord-est de Târgu
Frumos. Peste pârâul Valea Oilor, către est, la o distanță de 2 km, este satul Podișu, iar spre
nord este satul Filiași.
Descoperiri: A fost descoperită o stațiune Cucuteni A3 de înălțime care a furnizat un bogat
material arheologic, din care se remarcă ceramica pictată tricrom, utilaj litic, plastică
antropomorfă, numeroase lipituri de platformă, cu impresiuni de butuci despicați. Se remarcă
un idol en violon și un scaun miniatural.
Bibliografie: Așezări..., 193; RAJI I, 47-48, pct. IV.5.A(11); Monah, Cucoș 1985, 130; Popovici
2000, 107, pct. 4.3.1, 4.5.1, 152, pct. 83.9.1; Văleanu 2003, 196-197; Boghian 2004, 181.
63. Toponim: Cantonul 24 (sau 28)

Autorul și anul cercetării: L. Boambă, 1958; D. Boghian, C. Mihai, 1983; Tipul cercetării:
De suprafață.
Localizare: Punctul a fost semnalat la sud de sat și de cantonul CFR 28, pe terasa inferioară a
Bahluiețului. În RAJI se face mențiunea că este vorba de cantonul 24 (și nu 28, așa cum apare
în Așezări...), plasând punctul la nord de sat și de cantonul CFR. D. Boghian menționează că
așezarea este la sud de sat și la nord-vest de cantonul CFR 24, pe terasa inferioară.
Descoperiri: S-a descoperit o așezare cucuteniană cu niveluri de locuire din fazele A și B.
Bibliografie: Așezări..., 213-214, pct. 63b; RAJI II, 420, pct. LXXIX.12.D(48); Monah,
Cucoș 1985, 138; Văleanu 2003, 201; Boghian 2004, 208.
Apartenență culturală: Cultura Cucuteni; Faza: A, B .
64. Toponim: La vest de sat

Autorul și anul cercetării: C. Mihai, D. Boghian, V. Chirica, 1983; Tipul cercetării: De
suprafață.
Localizare: Situl este localizat la vest de satul Războieni, la 1 km est de Târgu Frumos, în
fața fermei de centru a fostului IAS, între șosea și calea ferată.
Descoperiri: A fost descoperită o bogată așezare cu materiale specifice culturii Starčevo-Criș,
culturii Precucuteni, faza III și culturii Cucuteni, faza A.
Bibliografie: RAJI II, 420, pct. LXXIX.12.B(46); Văleanu 2003, 73-74; Boghian 2004, 208.
Apartenență culturală: Culturile Starčevo-Criș, Precucuteni, Cucuteni; Faza: Precucuteni
III, Cucuteni A.
68
Figura 16. Localizarea așezărilor Cucuteni în cadrul comunei Ion Neculce.
H. Comuna Lungani
65. Toponim: La nord-vest de sat

Localitate: Goești; Comună: Lungani; Județ: Iași.
69
Localizare: Așezarea se află la circa 1 km nord-vest de biserica satului Goești, pe un bot de
deal, care se desprinde din platoul de deasupra satului, orientat spre sud-est.
Descoperiri: S-au descoperit materiale ceramice provenind dintr-o stațiune cucuteniană
afectată de alunecări de teren. A fost găsit și un fragment Cucuteni C.
Bibliografie: RAJI I, 224, pct. XLII.3.B(7); Monah, Cucoș 1985, 172; Văleanu 2003, 174;
Boghian 2004, 195.
66. Toponim: La sud-est de sat

Localitate: Goești; Comună: Lungani; Județ: Iași.
Localizare: Stațiunea este localizată pe marginea vestică a podișului dinspre partea de sud a
satului, la aproximativ 700 m est de ultimele case ale uneia dintre marginile de sud ale satului.
Descoperiri: Se află o stațiune cu niveluri de locuire Cucuteni A și B, de unde s-au recuperat
materiale ceramice pictate și un vârf de săgeată nefinisat.
Bibliografie: RAJI I, 224, pct. XLII.3.A(6); Monah, Cucoș 1985, 172; Popovici 2000, 129,
67. Toponim: După Biserică

Localitate: Lungani; Comună: Lungani; Județ: Iași.
Localizare: Punctul este pe partea de sud-vest a unui mic platou ce se găsește între pâraiele
Albești și Goești, la est de bahna Cerbolea, în preajma bisericii satului.
Descoperiri: Au fost recuperate materiale ceramice și plastică Cucuteni A.
pct. 42.1.2; Văleanu 2003, 190-191; Boghian 2004, 195.
68. Toponim: La Gostat–Sărături

Localitate: Lungani; Comună: Lungani; Județ: Iași.
Localizare: Situl se găsește la aproximativ 1,5 km VSV de Lungani și 2 km ESE de Albești
(com. Brăești), pe culmea cea mai înaltă a platoului de pe partea dreaptă a pârâului Albești,
numit pe această porțiune și Cerbolea.
Descoperiri: Au fost găsite materiale arheologice Cucuteni B.
Bibliografie: RAJI I, 222, pct. XLII.1.B(2); Monah, Cucoș 1985, 173; Văleanu 2003, 191;
Boghian 2004, 196.
70
Figura 17. Localizarea așezărilor Cucuteni în cadrul comunei Lungani.
71
69. Toponim: Dealul Pandele
Localitate: Zmeu; Comună: Lungani; Județ: Iași.
Localizare: Stațiunea este localizată la circa 1 km est de sat, pe un promontoriu afectat la
bază de alunecări de teren, cu poziție dominantă între văile pâraielor Sinești și Prisăcii.
Descoperiri: S-a descoperit o stațiune cucuteniană de înălțime, cu niveluri de locuire A, A-B
și B.
Apartenență culturală: Cultura Cucuteni; Faza: A, A-B, B.
I. Comuna Oțeleni
70. Toponim: Tarlaua Bahna

Localitate: Hândrești; Comună: Oțeleni; Județ: Iași.
Autorul și anul cercetării: V. Chirica, I. Vasile, 1984; Tipul cercetării: De suprafață.
Localizare: Punctul se află la aproximativ 2,5 km nord-vest de sat, pe podișul la poalele
căruia începe pădurea.
Descoperiri: Au fost recuperate: un fragment ceramic Cucuteni A, trei topoare trapezoidale,
lustruite pe toate fețele, din silex de Nistru, patru topoare din marnă, de același tip, două
dăltițe fragmentare din marnă, un toporaș din rocă neagră, dură, plat, lustruit pe toate fețele,
un toporaș din gresie dură, cenușie, cu pigmentație alburie, două topoare-ciocan, unul întreg și
altul fragmentar, perforate, patru fusaiole bitronconice, încadrate toate în eneolitic (cultura
Cucuteni).
Bibliografie: RAJI II, 297-298, pct. LIII.2.C(12); Popovici 2000, 133, pct. 53.1.1; Văleanu
2003, 175-176; Boghian 2004, 197-198.
71. Toponim: Zgâia II

Localitate: Hândrești; Comună: Oțeleni; Județ: Iași.
Autorul și anul cercetării: V. Chirica, C. Mihai, 1983; Tipul cercetării: De suprafață.
Localizare: Situl este la aproximativ 1,5 km nord-est de punctul anterior, pe culmea dealului
Zgâia.
Descoperiri: A fost identificată o așezare Cucuteni, faza A, din care provin două topoare
fragmentare din gresie.
Bibliografie: RAJI II, 297, pct. LIII.2.B(11); Popovici 2000, 133, pct. 53.1.2; Văleanu 2003,
176; Boghian 2004, 197.
72
Figura 18. Localizarea așezărilor Cucuteni în cadrul comunei Oțeleni.
J. Oraș Podu Iloaiei
72. Toponim: La intrare în satul Budăi dinspre Sârca

Localitate: Budăi; Oraș: Podu Iloaiei; Județ: Iași.
Autorul și anul cercetării: M.C. Văleanu, V. Chirica, 2000; Tipul cercetării: De suprafață.
Localizare: Stațiunea este localizată la intrarea în satul Budăi dinspre Sârca, la primele case,
după pod, pe partea stângă a drumului național DN28 Roman–Iași.
Descoperiri: Au fost descoperite fragmente ceramice diverse, atribuite unei faze neprecizate a
culturii Cucuteni.
73. Toponim: Marginea de est a satului

Localitate: Cosițeni; Oraș: Podu Iloaiei; Județ: Iași.
Autorul și anul cercetării: V. Chirica, 1983; Tipul cercetării: De suprafață.
73
Localizare: Situl a fost identificat la aproximativ 500 m est de biserică, între ramificațiile de
nord-est și sud ale satului, pe un mic platou orientat spre sud-est și afectat de alunecări de
teren.
Descoperiri: S-a descoperit o stațiune Cucuteni A, cu locuințe de suprafață, cu platformă,
fragmente ceramice pictate și de tipul Cucuteni C.
Bibliografie: RAJI II, 311, pct. LVI.3.A(19); Monah, Cucoș 1985, 170; Popovici 2000, 135,
pct. 56.2.1; Văleanu 2003, 153-154; Boghian 2004, 198.
Figura 19. Localizarea așezărilor Cucuteni în cadrul orașului Podu Iloaiei.
74. Toponim: Dealul Budăi

Localitate: Scobâlțeni; Oraș: Podu Iloaiei; Județ: Iași.
Localizare: Punctul se găsește în marginea de nord-vest a satului, spre iazul Scobâlțenilor, la
baza Dealului Budăi.
Descoperiri: S-au descoperit materiale ceramice atribuite culturii Cucuteni, faza B.
Bibliografie: Așezări..., 215, pct. 68a; RAJI II, 312, pct. LVI.5.C(25); Monah, Cucoș 1985,
143; Văleanu 2003, 206; Boghian 2004, 199.
74
75. Toponim: La VSV de sat
Localitate: Scobâlțeni; Oraș: Podu Iloaiei; Județ: Iași.
Autorul și anul cercetării: V. Chirica, 1983; Tipul cercetării: De suprafață.
Localizare: Stațiunea este localizată la aproximativ 1 km VSV de sat, pe al doilea
promontoriu de pe partea dreaptă a iazurilor, la SSE de margine sudică a orașului Podu
Iloaiei.
Descoperiri: S-au recoltat puține fragmente Cucuteni A.
Bibliografie: RAJI II, 311, pct. LVI.5.B(24); Monah, Cucoș 1985, 176; Popovici 2000, 136,
K. Comuna Popești
76. Toponim: Dealul Armanca.

Localitate: Doroșcani; Comună: Popești; Județ: Iași.
Autorul și anul cercetării: M. Tanasachi, N.I. Costin, 1983; Tipul cercetării: De suprafață.
Localizare: Situl este semnalat la aproximativ 2 km NE de satul Doroșcani, pe culmea
Dealului Armanca, la circa 300 m nord-vest de o movilă.
Descoperiri: S-a descoperit o stațiune cucuteniană, fază neprecizată.
Bibliografie: RAJI II, 316, pct. LVII.2.F(13); Văleanu 2003, 166; Boghian 2004, 200.
77. Toponim: Dealul Sărături I

Localizare: Așezarea a fost identificată în zona nordică a culmii Dealului Sărături, la
aproximativ 3 km NNV de sat, pe partea dreaptă a șoselei Podu Iloaiei–Popești.
Descoperiri: Au fost descoperite fragmente ceramice Cucuteni A.
Bibliografie: RAJI II, 316, pct. LVII.2.C(10); Monah, Cucoș 1985, 171; Văleanu 2003, 166;
Boghian 2004, 199.
78. Toponim: Dealul Sărături II

Localizare: Punctul se află în zona sudică a platoului Dealul Sărături.
Bibliografie: RAJI II, 316, pct. LVII.2.D(11); Monah, Cucoș 1985, 171; Văleanu 2003, 166-
167; Boghian 2004, 199.
75
Figura 20. Localizarea așezărilor Cucuteni în cadrul comunei Popești.
79. Toponim: Dealul Viilor

Localizare: Punctul este la aproximativ 3 km NNE de satul Popești, la 400-500 m nord de
Dealul Sărături, pe partea stângă a șoselei Podu Iloaiei–Popești, pe Valea Iugani.
Descoperiri: A fost distrusă o așezare cu niveluri Cucuteni A.
76
Bibliografie: RAJI II, 316, pct. LVII.2.E(12); Monah, Cucoș 1985, 133; Popovici 2000, 136,
80. Toponim: Vatra satului nou

Autorul și anul cercetării: N. Zaharia, 1953; N.I. Costin, 1981; Tipul cercetării: De
suprafață.
Localizare: Situl este indicat în vatra nouă a satului, în grădina locuitorului Tincu Dumitru.
Descoperiri: A fost identificată o așezare Cucuteni A, cu plastică antropomorfă și zoomorfă.
Bibliografie: Așezări..., 190, pct. 31b; RAJI II, 316, pct. LVII.2.G(14); Monah, Cucoș 1985,
171; Văleanu 2003, 167; Boghian 2004, 200.
81. Toponim: În Țigănime

Localitate: Popești; Comună: Popești; Județ: Iași.
Autorul și anul cercetării: N. Zaharia, 1954; M. Tanasachi, N.I. Costin, 1983; Tipul
Localizare: Stațiunea a fost identificată la 3 km sud-vest de satul Popești, pe marginea
podișului de deasupra pârâului Sineștilor, în locul numit Țigănime. RAJI identifică situl la
SSV de spitalul din Popești și la 1,5 km SSE de Obrijeni.
Descoperiri: În acest punct a fost identificată o întinsă așezare cu fragmente ceramice
atribuite culturii ceramicii liniare și culturii Cucuteni, faza B.
Bibliografie: Așezări..., 212, pct. 59a; RAJI II, 314, pct. LVII.1.C(2); Monah, Cucoș 1985,
133; Văleanu 2003, 101; Boghian 2004, 200.
L. Comuna Ruginoasa
82. Toponim: Dealul Ruginii

Localitate: Rediu; Comună: Ruginoasa ; Județ: Iași.
Autorul și anul cercetării: A. Asăndulesei, F.-A. Tencariu, 2014; Tipul cercetării: De
suprafață.
Localizare: Stațiunea a fost identificată la est de satul Rediu și pe partea dreaptă a pârâului cu
același nume, pe un platou întins, situat la sud-est de Iazul Ruginii (astăzi secat), foarte
aproape de calea ferată. A fost semnalată o așezare cucuteniană, pentru care nu s-a putut
determina faza.
Descoperiri: A fost identificată o stațiune Cucuteni, fază neprecizată.
83. Toponim: Tarlaua Pășcănia

Localitate: Vascani; Comună: Ruginoasa; Județ: Iași.
77
Localizare: Punctul se află în stânga pârâului Drăgoteni, deasupra suhatului cu același nume,
în partea de nord a satului, pe Tarlaua Pășcănia.
Descoperiri: A fost identificată o stațiune Cucuteni, faza B, care se pare că se extinde și
deasupra suhatului Pășcănia, la 300-400 m de locurile anterioare, de unde s-au cules piese din
silex și unelte șlefuite.
Bibliografie: RAJI II, 353, pct. LXIV.4.D(14); Monah, Cucoș 1985, 177; Văleanu 2003, 219;
Boghian 2004, 203.
84. Toponim: La Lutărie

Localitate: Vascani; Comună: Ruginoasa ; Județ: Iași.
Autorul și anul cercetării: N. Zaharia, C. Mateescu, 1953; M. Tanasachi, 1980; Tipul
Localizare: Stațiunea se găsește în partea de est a satului, între pârâul Puiului și pârâul
Drăgoteni (Varnița), pe partea dreaptă a drumului Vascani–Giurgești, pe un mic promontoriu.
Descoperiri: S-au observat urme de locuire, gropi menajere, ceramică și plastică
antropomorfă, încadrate în cultura Cucuteni, fazele A-B și B.
Bibliografie: Așezări..., 296, pct. 261a; RAJI II, 353, pct. LXIV.4.C(13); Monah, Cucoș 1985,
161; Văleanu 2003, 219; Boghian 2004, 203.
Apartenență culturală: Cultura Cucuteni; Faza: A-B, B.
85. Toponim: Podiș

Localizare: Situl a fost indicat pe platoul înalt, aflat la nord-est de sat, numit Podiș, situat
între pâraiele Drăgoteni (Varnița) și Bahluieț (Răgoaza, Pădureni), la nord de fabrica de
telemea.
Descoperiri: A fost descoperită o așezare cucuteniană de înălțime, fază neprecizată, apărată
natural pe laturile de vest și est.
Bibliografie: RAJI II, 353, pct. LXIV.4.B(12); Monah, Cucoș 1985, 177; Popovici 2000, 140-
141, pct. 64.4.2; Văleanu 2003, 219-220; Boghian 2004, 203.
86. Toponim: Vatra satului (Cetățuia)

Localizare: Așezarea se găsește în vatra satului, în jurul grădinii lui Ion Iorgu (în 1955).
Descoperiri: A fost descoperită o stațiune cucuteniană cu niveluri de locuire Cucuteni A și B.
Bibliografie: Așezări..., 296, pct. 261b; RAJI II, 353, pct. LXIV.4.A(11); Monah, Cucoș
78
Figura 21. Localizarea așezărilor Cucuteni în cadrul comunei Ruginoasa.
87. Toponim: Tarlaua Grindu

Localizare: Punctul a fost identificat la aproximativ 1 km nord de sat, în marginea unui izvor,
al doilea afluent de dreapta al pârâului Drăgoteni, pe platoul înalt.
Descoperiri: Au fost descoperite două nuclee de silex eneolitice, probabil cucuteniene.
79
Bibliografie: RAJI II, 353, pct. LXIV.4.E(15); Boghian 2004, 203.
M. Comuna Strunga
88. Toponim: La Holm

Localitate: Crivești; Comună: Strunga; Județ: Iași.
Autorul și anul cercetării: H. Dumitrescu, 1950; N. Zaharia, 1954; Tipul cercetării: De
suprafață.
Localizare: Situl se află în partea de sud-est a satului, pe holmul cuprins între pâraiele Criva
și Găureana, terminat cu un mic platou distrus în cea mai mare parte prin exploatarea nisipului
și a pietrei de carieră. Așezarea se întinde până în prelungirea Dealului Viilor.
Descoperiri: A fost identificată o așezare Cucuteni A-B. În zona de prelungire a Dealului
Viilor s-au descoperit și fragmente Cucuteni B.
Bibliografie: Așezări..., 185, pct. 25d; RAJI II, 379, pct. LXXI.3.B(8), 383, pct. LXXI.9.E;
Monah, Cucoș 1985, 81; Văleanu 2003, 159; Boghian 2004, 204.
Apartenență culturală: Cultura Cucuteni; Faza: A-B, B.
89. Toponim: În Hârtop–Spre Budăi

Localitate: Crivești; Comună: Strunga; Județ: Iași.
Localizare: Stațiunea a fost semnalată pe partea dreaptă a drumului care duce din Crivești la
Movileni, la vest de Crivești și de carierele de piatră, pe mamelonările hârtopului cu mai
multe etaje de alunecare și pe marginea podișului, desprins din Dealul Petriș, situat în partea
stângă a pârâului Criva.
Descoperiri: S-a descoperit o bogată stațiune arheologică cu mai multe nivele, aparținând
culturii Cucuteni, fazele A(?), A-B și B, cu ceramică pictată și Cucuteni C.
Bibliografie: Așezări..., 185, pct. 25f; RAJI II, 379, pct. LXXI.3.A(7), 383, pct. LXXI.9.E;
Monah, Cucoș 1985, 81; Văleanu 2003, 159; Boghian 2004, 204.
Apartenență culturală: Cultura Cucuteni; Faza: A, A-B, B.
90. Toponim: La Cruce în Fundoaie

Localitate: Fedeleșeni; Comună: Strunga; Județ: Iași.
Autorul și anul cercetării: Colectivul șantierului Hăbășești, 1950; Tipul cercetării: Sondaj
Localizare: Punctul se află la nord-est de sat, pe drumul ce duce spre pădurea Buznea, la
încrucișarea drumului ce vine din șosea și merge spre islaz.
Descoperiri: Au fost descoperite materiale ceramice Cucuteni B.
Bibliografie: RAJI II, 380, pct. LXXI.6.A(16); Văleanu 2003, 171-172; Boghian 2004, 204
91. Toponim: Dealul Cânepăriei

Localitate: Fedeleșeni; Comună: Strunga; Județ: Iași.
80
Autorul și anul cercetării: I. Andrieșescu, 1927; Tipul cercetării: Sondaj.
Localizare: Stațiunea se găsește spre sud-est de punctul La Cruce în Fundoaie, dincolo de
vâlcea.
Descoperiri: A fost descoperită o așezare Cucuteni A, cu ceramică pictată decorată cu pictură
în bandă îngustă, de unde provin și materiale ceramice Cucuteni C timpurii și un sceptru din
piatră în formă de cap de cal.
Bibliografie: Dumitrescu et alii 1954, 554-580; RAJI II, 383, pct. LXXI.9.C; Monah, Cucoș
1985, 94; Văleanu 2003, 172; Boghian 2004, 204; Ursulescu et alii 2015.
92. Toponim: Dealul Găureana I

Localitate: Gura Văii; Comună: Strunga; Județ: Iași.
Localizare: Situl a fost identificat pe suprafața unei frânturi din platoul numit Dealul
Găureana, cu pante râpoase, situat lângă pădurea aflată la 2 km nord-est de sat.
Descoperiri: S-au recuperat fragmente ceramice Cucuteni B.
Bibliografie: Așezări..., 194, pct. 38b; RAJI II, 381, pct. LXXI.7.B(18); Văleanu 2003, 174;
Boghian 2004, 204.
93. Toponim: Lutărie

Localitate: Gura Văii; Comună: Strunga; Județ: Iași.
Autorul și anul cercetării: N. Zaharia, 1953; V. Chirica, 1983; Tipul cercetării: De
suprafață.
Localizare: Așezarea se află în lutăria din marginea de ESE, pe un platou înalt, lângă drumul
Crivești–Strunga.
Descoperiri: Au fost descoperite fragmente ceramice Cucuteni B.
Bibliografie: Așezări..., 194, pct. 38a; RAJI II, 380-381, pct. LXXI.7.A(17); Monah, Cucoș
1985, 172; Văleanu 2003, 174; Boghian 2004, 204.
94. Toponim: Holm

Localitate: Hăbășești; Comună: Strunga; Județ: Iași.
Autorul și anul cercetării: Vl. Dumitrescu, M. Petrescu-Dîmbovița și colab., 1949-1950;
Tipul cercetării: Săpături sistematice.
Localizare: Situl a fost identificat la nord de sat, pe un martor de eroziune care se desprinde
din Dealul Holm.
Descoperiri: A fost descoperită stațiunea Cucuteni A3, cercetată integral în anii 1949 și 1950,
descoperindu-se 44 de locuințe de suprafață cu platformă, numeroase gropi, vetre, cuptoare,
un bogat inventar litic, osteologic, unelte și podoabe de aramă, un însemnat material ceramic
decorat prin pictare și adâncire, numeroase statuete antropomorfe și zoomorfe. Această
așezare a fost fortificată cu două șanțuri de apărare.
81
Bibliografie: Dumitrescu et alii 1954, 5-254; RAJI II, 381-383, pct. LXXI.8.A(24); Monah,
Cucoș 1985, 102-103; Popovici 2000, 144-145, pct. 71.7.1; Văleanu 2003, 175; Boghian
2004, 204.
95. Toponim: Cornișa Dealului Dârmoxa

Localitate: Strunga; Comună: Strunga; Județ: Iași.
Autorul și anul cercetării: N. Zaharia, M. Florescu, E. Neamțu, 1957; V. Chirica, 1983;
Localizare: Așezarea se află pe platoul Dealului Dârmoxa și sub cornișa care se întinde în
plantația de pomi de la 1 km nord de sat.
Descoperiri: S-au recuperat materiale ceramice încadrate în cultura Cucuteni (fazele A și B).
Se menționează în acest punct și materiale ceramice ce pot fi atribuite culturii Precucuteni.
Bibliografie: Așezări..., 295, pct. 255b; RAJI II, 377, pct. LXXI.1.A(1) și 1.C.3; Monah,
Cucoș 1985, 149; Popovici 2000, 145-146, pct. 71.8.1; Văleanu 2003, 128-129; Boghian
2004, 204.
Apartenență culturală: Culturile Precucuteni, Cucuteni; Faza: Cucuteni A și B.
96. Toponim: Dealul Găureana (Indicator kilometric 152)

Autorul și anul cercetării: M. Văleanu, S. Văcaru, 2000; Tipul cercetării: De suprafață.
Localizare: Punctul este localizat pe panta estică a Dealului Găureana, pe partea stângă a
pârâului Strunga și a pârâului Bogdănești (Dârmoxa), în stânga drumului Strunga–Târgu
Frumos.
Descoperiri: Au fost descoperite materiale ceramice atribuite culturilor Precucuteni și
Cucuteni, faza A.
Bibliografie: Așezări..., 295, pct. 255c; Văleanu 2003, 129; Boghian 2004, 205.
97. Toponim: Dealul Dârmoxa

Localizare: Punctul Dealul Dârmoxa se află în lungul șoselei Târgu Frumos–Strunga, pe
panta estică a Dealului Dârmoxa, în dreptul pietrei de marcare 156.
Descoperiri: S-au recuperat materiale ceramice încadrate în cultura Cucuteni (fazele A și B).
Se menționează în acest punct și materiale ceramice ce pot fi atribuite culturii Precucuteni.
Bibliografie: Așezări..., 295, pct. 255b; RAJI II, 377, pct. LXXI.1.A(1) și 1.C.3; Monah,
Cucoș 1985, 149; Popovici 2000, 145-146, pct. 71.8.1; Văleanu 2003, 128-129; Boghian
2004, 205.
Apartenență culturală: Culturile Precucuteni, Cucuteni; Faza: Cucuteni A și B.
82
98. Toponim: Marcaj 156 (Dealul Dârmoxa 2)
Localizare: Punctul Marcaj 156 este plasat la 100-150 m nord-vest de piatra de marcaj, în
apropierea punctului Dealul Dârmoxa.
Descoperiri: S-au recuperat materiale ceramice încadrate în cultura Cucuteni, faza A. Se
menționează în acest punct și materiale ceramice ce pot fi atribuite culturii Precucuteni.
Bibliografie: Așezări..., 295, pct. 255e; RAJI II, 377, pct. LXXI.1.B(2); Monah, Cucoș 1985,
149; Popovici 2000, 146, pct. 71.8.2; Văleanu 2003, 77.
Figura 22. Localizarea așezărilor Cucuteni în cadrul comunei Strunga.
83
99. Toponim: Calda I
Autorul și anul cercetării: V. Chirica,1983; D. Boghian, 1992-2003; Tipul cercetării: De
suprafață.
Localizare: Situl se află la circa 1,5 km nord-est de Strunga, pe partea stângă a șoselei Târgu
Frumos–Strunga, pe panta lină din apropierea iazului, la sud de acesta și de așezarea de secol
IV d.Hr., pe care D. Boghian o desemnează drept Calda II, într-un teren cu hârtoape și
succesive alunecări de teren.
Descoperiri: S-au recuperat materiale ceramice încadrate în cultura Cucuteni, faza B.
Bibliografie: RAJI II, 377, pct. LXXI.1.F(5); Monah, Cucoș 1985, 149 (toponimul Caldar);
Văleanu 2003, 213; Boghian 2004, 205.
100. Toponim: Indicator kilometric 23

Autorul și anul cercetării: N. Zaharia, M. Florescu, E. Neamțu, 1957; M.C. Văleanu, S.
Văcaru, 2000; Tipul cercetării: De suprafață.
Localizare: Stațiunea este localizată la circa 1,5 km nord-est de Strunga, pe partea stângă a
șoselei Târgu Frumos–Strunga, în malul râpos al livezii cu meri, aflat în dreptul indicatorului
kilometric 23.
Descoperiri: S-au recuperat materiale ceramice încadrate în cultura Cucuteni, faza B.
Bibliografie: Așezări..., 295, pct. 255d; RAJI II, 377, pct. LXXI.1.D; Monah, Cucoș 1985,
149 (toponimul Caldar); Văleanu 2003, 213; Boghian 2004, 205.
N. Oraș Târgu Frumos
101. Toponim: Dealul Hârtop (Hârtochi)

Localitate: Boureni; Oraș: Târgu Frumos; Județ: Iași.
Localizare: Așezarea este la aproximativ 2 km sud-est de satul Boureni, pe pantele estice ale
Dealului Hârtop, afectate de alunecări de teren.
Descoperiri: Au fost adunate fragmente ceramice aparținând unei așezări cucuteniene, fază
neprecizată.
102. Toponim: Capu Calului–Adâncata

Localitate: Târgu Frumos; Oraș: Târgu Frumos; Județ: Iași.
Autorul și anul cercetării: C. Mihai, D. Boghian, 1984; Tipul cercetării: De suprafață.
Localizare: Stațiunea se găsește în parte de NNE a orașului, la aproximativ 500 m nord de
abatorul de păsări, lângă lizieră, pe un martor de eroziune orientat nord-sud, mărginit la sud și
la vest de pârâul Adâncata.
84
Descoperiri: A fost descoperită o așezare Cucuteni B, din care provin piese litice, frecătoare
și râșnițe, ceramică pictată și Cucuteni C.
Bibliografie: RAJI II, 415, pct. LXXIX.1.C(3); Văleanu 2003, 214; Boghian 2004, 205.
Figura 23. Localizarea așezărilor Cucuteni în cadrul orașului Târgu Frumos.
O. Comuna Todirești
103. Toponim: Bârghici

Localitate: Stroești; Comună: Todirești; Județ: Iași.
85
Localizare: Situl este plasat pe un platou relativ înalt, situat la sud-vest de sat, delimitat spre
nord-est de pârâul Recea.
Descoperiri: A fost descoperită o stațiune cucuteniană, fază neprecizată.
Bibliografie: RAJI II, 403, pct. LXXVI.6.B(16); Monah, Cucoș 1985, 176; Văleanu 2003,
212; Boghian 2004, 208.
104. Toponim: Pietrărie

Localitate: Stroești; Comună: Todirești; Județ: Iași.
Autorul și anul cercetării: Gr. Buțureanu, N. Beldiceanu 1897; V. Chirica, 1967; V. Chirica,
M. Tanasachi, 1983; D. Boghian, 1986; Gh. Puiu, 1997; Tipul cercetării: Sondaj.
Localizare: Punctul se află pe un platou înalt, situat la aproximativ 500 m est de sat.
Descoperiri: A fost descoperită o așezare Cucuteni A, distrusă în bună măsură prin lucrările
agricole.
Bibliografie: RAJI II, 403, pct. LXXVI.6.A(15); Monah, Cucoș 1985, 149; Văleanu 2003,
212; Boghian 2004, 208.
Figura 24. Localizarea așezărilor Cucuteni în cadrul comunei Todirești.
86
II.2.4. Metodologia analizelor spațiale
Evoluția teoretică intensă din secolul trecut, atât a arheologiei, cât și a geografiei, dar
mai ales transferul neîntrerupt de cunoștințe dintre acestea au determinat trecerea treptată de
la perioada romantică a anticarilor diletanți (preocupați, de altfel, de reprezentarea pe hartă și
descrierea diferitelor zone de interes) către etapa caracterizată de influența profundă dinspre
geografia umanistă, urmată de intensificarea abordărilor fenomenologice și culminând cu apa-
riția arheologiei peisajului (Landscape Archaeology). Odată cu dezvoltarea Noii Arheologii
este înlocuită analiza clasică corologică, întemeiată pe dezbaterea caracteristicilor unor
elemente aparținând unei manifestări culturale dintr-un spațiu dat, cu analiza spațială,
fundamentată pe descifrarea unor modele regulate de comportament socio-economic al
comunităților într-un areal determinat de un intens proces de interacțiune (Conolly, Lake
2006, 209).
Pe acest tip de viziune se bazează și demersul nostru prezentat în rândurile următoare
ce are în vedere recunoașterea unor indicii referitoare la comportamentul comunităților cucu-
teniene în cuprinsul bazinului hidrografic Bahluieț. Am urmărit în mod deosebit surprinderea
unor parametri determinanți ce țin de amplasamentul siturilor arheologice din această zonă
(morfometrici, hidrologici, pedologici), dar mai ales a dinamicii locuirii pentru întreaga durată
a culturii. Delimitarea unui hinterland în care locuitorii își desfășurau activitățile zilnice
caracteristice (așa-numitul rezervor de resurse), prin simularea deplasării indivizilor în funcție
de efortul depus în anumite condiții de relief, a reprezentat un alt obiectiv specific direcționat
către identificarea principalelor resurse disponibile în zona de lucru (ex. soluri fertile, resurse
de materie primă).
Studiul tipologiei habitatului eneolitic din arealul dat este propus, în continuare, pe
baza unei metodologii complexe ce apelează la unele dintre cele mai uzitate, de tradiție și
eficiente instrumente de lucru GIS în probleme de arheologie, fie că vorbim despre proiecte
extinse la scară largă sau restrânse la nivelul analizelor intra-sit:
- calculul parametrilor hidro-geomorfologici sau interogări bazate pe morfometria
formei de relief (altitudine, pantă, orientarea versanților, indicele topografic de
poziție, gradul de insolație și iluminare; calcularea distanței până la cea mai apro-
piată sursă de apă);
- gradul de agregare a siturilor;
- analize de densitate;
- identificarea potențialului de vizibilitate;
- determinarea teritoriului exploatat (aria de captare a resurselor).
II.2.4.1. Analiza indicatorilor hidro-geomorfologici

Geomorfologia, una dintre cele mai importante ramuri ale geoarheologiei, se definește
ca fiind studiul formelor de relief prezente, precum și a evoluției acestora în timp
(Romanescu, Romanescu, Romanescu 2007, 205). Pentru a permite caracterizarea fidelă a
reliefului, această ramură operează cu o multitudine de așa-numiți indicatori morfometrici.
Caracterizarea parametrilor geomorfologici, analiza spațială, dar și studiile de vizibilitate sau
delimitarea ariei de captare a siturilor au fost făcute cu ajutorul softului ArcGIS 10.2. Toate au
avut la bază datele altimetrice procesate, constituite de modelul numeric al terenului (rezoluție
de 5 m/pixel) obținut în urma digitizării și interpolării curbelor de nivel de pe planurile
topografice scara 1:5000. Nu vom insista decât într-un spațiu restrâns asupra aspectelor
87
tehnico-metodologice referitoare la obținerea, procesarea și aplicarea analizelor menționate,
acestea fiind prezentate pe larg în publicații de specialitate renumite (Wheatley, Gillings
2002; Conolly, Lake 2006). Deși suntem convinși că morfologia reliefului în zona noastră de
studiu a suferit modificări de-a lungul timpului din cauza proceselor morfodinamice active, nu
credem că aspectul acesteia s-a schimbat dramatic. Tocmai pentru a preîntâmpina obținerea
unor rezultate alterate de aspectul actual al bazinului Bahluieț a fost calculată automat, în baza
modelului altitudinal, limita bazinului și rețeaua hidrografică densă, alcătuită din cursuri
permanente și semipermanente, dar fără prezența amenajărilor lacustre, a îndiguirilor și
regularizărilor recente.
Altitudinea. Indicatorul altitudine a reprezentat întotdeauna un criteriu de clasificare
și interpretare la care arheologii au apelat în cercetările lor (Monah, Cucoș 1985). Acest factor
poate genera informații viabile referitoare la treapta de altitudine pe care se află o așezare,
trăsătură în directă legătură cu regimul climateric, de vegetație sau faună, permițând în același
timp identificarea unor caracteristici de ordin economic (specificul agrar al unei comunități,
creșterea animalelor, păstoritul) sau geostrategic (ex. fortificație de înălțime, punct de obser-
vație). Formatul vector al siturilor arheologice (de obicei de tip punct, dar și sub formă de
poligon atunci când se cunosc limitele așezării) este suprapus peste modelul raster altitudinal
de unde sunt extrase ulterior valorile ce vor sta la baza calcului statistic.
Panta. Analiza geomorfologică a unei regiuni necesită calculul unuia dintre cei mai
importanți indicatori morfometrici, și anume panta. Identificarea exactă a unghiului pantelor
dintr-o zonă poate genera informații utile legate de opțiunea comunităților umane de a se
așeza într-un anumit sector. Pantele abrupte ale unui versant, ce necesită un efort considerabil
pentru a le urca, reprezintă un criteriu pentru care platoul acestuia este locuit, asigurând, fără
îndoială, un caracter defensiv aparte. Pe de altă parte, pantele prea accentuate sunt supuse
deseori proceselor de eroziune, ajungându-se uneori până la ravenare (Romanescu et alii
2012), cursurile intermitente de apă putând afecta terasele propice locuirii umane.
Orientarea versanților. Determinarea orientării versanților pe care așezările sunt
amplasate constituie un factor extrem de necesar unei analize geomorfologice. În general, la
fel cum vom vedea și în studiul nostru de caz, stațiunile vechi sunt amplasate pe versanții
nordici, cu expunere spre est și sud, pentru a beneficia cât mai mult de lumina solară de peste
zi, precum și de aportul caloric. Într-o perioadă în care nu exista o altă sursă de iluminare,
identificarea exactă a orientării versanților dintr-un areal poate constitui un factor util de
interpretare a peisajului arheologic (Micle 2011, 187).
Indicele topografic de poziție. Numeroase procese biologice și fizice ce se manifestă
în cadrul unei regiuni caracterizate de un anumit tip de relief sunt strâns corelate cu indicele
topografic de poziție (promontorii, văi, talveguri, revers de cuestă, câmpie etc.). Unele dintre
acestea includ procesele de eroziune a solului, de acumulare, hidrologice, gradul de insolație
etc. Aceste atribute bio-fizice reprezintă criterii de predictibilitate pentru instalarea habitatului
uman în cadrul unei regiuni geografice propice și dezvoltarea acestuia, condiționând, totodată,
distribuția și abundența resurselor (vegetație, faună). Indicele topografic de poziție (Topo-
graphic Position Index – TPI) compară altitudinea fiecărei celule din modelul numeric al
terenului cu media altitudinilor dintr-o regiune determinată (pentru analizele noastre, după
mai multe încercări experimentale, s-a utilizat un cerc cu raza de 500 m). Valorile pozitive ale
TPI sunt reprezentate de zone dominante, mai ridicate decât media din vecinătate (creste,
promontorii), pe când un indice negativ evidențiază forme de relief situate mai jos decât ceea
88
ce se găsește de jur împrejur (văi). Valorile TPI apropiate de zero sunt atribuite zonelor plane,
dacă și valorile de pantă tind spre zero, sau pot reprezenta pante continue acolo unde
înclinația este mai mare decât zero. Coroborând valorile indicelui TPI (la scară mică și scară
mare) cu cele ale pantei, se poate efectua o clasificare automată a principalelor forme de relief
din zona studiată (Weiss 2001) (Fig. 25a, b).
Figura 25. Calcularea indicelui topografic de poziție (A) și clasificarea formelor de relief (B)
(după Weiss 2001).
Gradul de insolație. Radiația solară a constituit, în mod cert, un factor determinant

pentru locuirea eneolitică din zona noastră de studiu, cunoscut fiind faptul că orientarea
suprafețelor înclinate în raport cu durata insolației condiționează repartiția regimului caloric,
al precipitațiilor atmosferice, al umidității aerului și solului, influențând în mod diferit
procesele morfodinamice, repartiția solurilor și a vegetației (Micle 2011). Calculul radiației
solare este reprezentat de gradul de insolație determinat în funcție de latitudinea regiunii
pentru care se întreprinde analiza. O pantă orientată către sud-vest beneficiază de temperaturi
mai ridicate decât o pantă cu orientare spre sud-est, chiar dacă cantitatea de radiație solară
primită este aceeași. Metoda propusă de McCune și Keon (2002) condiționează calculul
gradului de insolație în acord cu valorile de pantă astfel încât cele mai mari temperaturi să se
regăsească în sectorul sud-vestic al unui versant, iar cele mai mici valori în partea de nord-est.
Valorile gradului de insolație (Heat Load Index – HLI) se situează între 0 (valori scăzute) și 1
89
(valori ridicate). Acest indicator poate fi coroborat cu cel ce estimează gradul de iluminare
(Sky View Factor – SVF) a unui areal sau nivelul de deschidere a unui punct dat limitat de
linia orizontului (Fig. 26) (Zakšek, Oštir, Kokalj 2011).
Figura 26. Calculul gradului de deschidere în anumite condiții de relief (Sky View Factor),
dintr-un punct dat (după Zakšek, Oštir, Kokalj 2011).
Distanța până la apă. Calcularea distanței minime până la sursa de apă pentru siturile
arheologice poate evidenția un model de distribuție a acestora în spațiu, amplasarea lor fiind,
evident, condiționată de prezența apei în zonele din imediata apropiere. Datorită importanței
sale majore pentru comunitate, a fost mereu un criteriu definitoriu în alegerea locului de
înființare a unei noi așezări, iar dacă în proximitatea acesteia prezența apei nu se constată,
acest lucru poate fi, de asemenea, explicat invocând alte criterii, poate mai importante (de
exemplu, o zonă cu un caracter defensiv mai mare).
II.2.4.2. Analiza spațială

Analiza spațială reprezintă principala metodă de studiere a siturilor arheologice
cucuteniene din bazinul Bahluiețului. Se poate defini simplu, ca fiind un set de tehnici ale
căror rezultate sunt direct dependente de poziția obiectelor aflate în analiză (Goodchild 1996,
241). Datorită posibilităților sale de a prelucra informația spațială, atât din punct de vedere
cantitativ, cât și din punct de vedere calitativ, soluția aleasă se dovedește a fi un instrument
indispensabil în cercetarea arheologică în general, și a stațiunilor eneolitice, în special
(Djindjian 1991, 113-114). Cu toate că bazele ei sunt puse încă de la sfârșitul anilor ’60,
analiza spațială își găsește utilitatea în arheologie și începe a se afirma vertiginos, abia în
ultimii 30 de ani, și, mai ales, odată cu dezvoltarea domeniului informatic și al tehnicilor de
tip GIS.
Gradul de agregare a siturilor. Cercetarea de teren furnizează ca fond de date
utilizabil în mediu GIS, de obicei, fișiere de tip vector sub formă de punct, opțiunea
determinării unor limite a siturilor arheologice preistorice care ar putea fi reprezentate ca
poligon fiind rareori posibilă. În aceste condiții, analiza spațială a modelelor de distribuție de
tip punct a devenit o unealtă nelipsită pentru asemenea inițiative, contribuind la descrierea,
interpretarea și explicarea unor caracteristici spațiale, ale unor fenomene culturale. O tehnică
favorită, considerată de tradiție, utilizată de arheologi în analiza distribuției spațiale a unui
grup de puncte (aplicată la diferite scări, de la analize intra-sit pentru artefacte, până la relația
dintre siturile arheologice răspândite într-o zonă) se referă la analiza distanței față de cel mai
apropiat vecin (nearest neighbour). Utilizată inițial în ecologie și dezvoltată ulterior de Noua
Geografie, metoda de analiză ajunge la începutul anilor ’70 să fie aplicată și în arheologie
90
(Rood 1982). Pentru arealul nostru de studiu, tehnica a fost aplicată cu ajutorul programului
ArcGIS. Softul calculează media distanțelor între toate punctele introduse în analiză, stabilind
pentru fiecare distanța față de cel mai apropiat. În funcție de valorile obținute (coeficientul se
notează cu litera R) repartiția punctelor în spațiu poate fi agregată (< 1), aleatorie (> 1) sau
regulată (max. 2,15) (Conolly, Lake 2006).
Estimarea densității. Funcția Kernel Density Estimation (KDE) (Bailey 1994;
Beardah, Baxter 1996; Weller et alii 2011), aplicată pentru probleme de arheologie, permite,
în cazul nostru, estimarea densității așezărilor din zona dată. Executarea acestor analize pentru
fiecare fază în parte și calcularea ulterioară a diferențelor dintre acestea oferă posibilitatea
extragerii unor informații legate de dinamica stațiunilor în spațiul cercetat. Astfel, pot fi
identificate zonele de abandon, de stabilitate și arealul în care s-au dezvoltat noi așezări pentru
toată durata locuirii cucuteniene. Precizia rezultatelor depinde, în mod evident, de
corectitudinea datelor arheologice avute la dispoziție (ex. cronologia siturilor), dar și de
parametrii utilizați în analiză (mărimea ferestrei de calcul/lungimea de bandă).
II.2.4.3. Vizibilitate și teritorialitate

Analize de vizibilitate. Calcularea potențialului de vizibilitate a unor așezări se
manifestă deja în arheologie ca fiind o unealtă clasică, cu o largă răspândire, mai ales în
studiile privitoare la teritorialitate, zone de influență, accesibilitate etc. (Wheatley 2004).
Considerăm că delimitarea spațiului vizibil pentru fiecare componentă a analizei noastre este
în legătură și poate fi coroborat cu teritoriul exploatat de acestea. Nu ne referim la un teritoriu
asupra căruia se exercită un anumit tip de autoritate, definind spațiul, mai degrabă, din
perspectiva studiilor de ecologie culturală (Bolomey 1973), ca un teritoriu ce poate furniza
diferite materii prime, poate pune la dispoziție surse de hrană și în limitele căruia se desfă-
șoară majoritatea activităților cotidiene. Așadar, prin apelul la acest gen de interogare se
încearcă obținerea de informații relevante referitoare la elemente de ierarhizare socială, cum
ar fi relațiile de interdependență dintre așezările principale și cele secundare.
Calitatea rezultatelor obținute depinde, în special, de acuratețea modelului numeric al
terenului folosit. Pentru analizele noastre a fost utilizat modelul altitudinal amintit anterior a
cărui rezoluție de 5 m/pixel a furnizat un plus de precizie datelor noastre. Un al doilea aspect
ce ar trebui luat în calcul se referă la vegetație (Llobera 2007). Deoarece analizele de
paleomediu în zona noastră de studiu, acolo unde există, au un caracter local, nu am putut
cuantifica acest parametru. Pentru efectuarea tuturor etapelor de prelucrare a datelor, cât și
pentru calculul vizibilității, a fost utilizat programul ArcGIS.
Plecând de la un observator cu înălțimea de 1,7 m și un câmp vizual de 12 km,
determinat de observațiile din teren, au fost efectuate mai multe tipuri de analize. Prima
modalitate de calcul, și cea mai simplă, se referă la o hartă binară ce distinge domeniul vizibil
de cel invizibil, al unui singur observator. Având în vedere că domeniul vizibil poate fi
cuantificat, de aici pot fi extrase informații cu privire la posibile indicii legate de ierarhizarea
așezărilor, fiind posibilă identificarea siturilor vizibile din acel punct și viceversa.
Suma algebrică a două sau mai multe hărți de vizibilitate rezultă într-o hartă de
vizibilitate cumulată (cumulative viewshed) (Wheatley 1995). În acest caz, fiecărei celule a
hărții îi este atribuit un număr de la 0 (vizibilă de 0 observatori) la o valoare n, care
corespunde cu numărul total de observatori. Mai exact, putem cuantifica procentual
potențialul de vizibilitate pentru toate așezările stabilite ca observator, având posibilitatea de a
91
surprinde zonele de interes vizibile doar dintr-o stațiune sau vizibile din mai multe. Calculul
suprafeței vizibile de un număr dat de observatori permite identificarea unor relații de intervi-
zibilitate între stațiuni. A treia modalitate de calcul, vizibilitatea multiplă (multiple viewshed)
provine din asocierea mai multor hărți de vizibilitate simplă sau binară, rezultatul final fiind o
hartă cu valori de 0 sau 1 (vizibil de cel puțin un observator) (Wheatley, Gillings 2002, 185).
Determinarea ariei de captare a resurselor. Cost surface analysis – CSA reprezintă
o suită de tehnici aplicabile în mediul GIS, destinate identificării teritoriului exploatat de una
sau mai multe așezări omenești, a celor mai accesibile rute dintre stațiunile învecinate sau a
timpului necesar parcurgerii unui traseu dat, în anumite condiții de relief. Își are rădăcinile în
mai vechea tehnică intitulată Site Catchment Analysis (SCA), introdusă în arheologie de Vita-
Finzi și Higgs (1970), care urmăreau studierea bazelor economice ale siturilor preistorice prin
intermediul resurselor aflate într-o arie determinată a unei așezări (o oră de mers pentru socie-
tățile sedentare, echivalentul a aproximativ 5 km). Tehnica utilizată în cercetarea noastră este
una îmbunătățită față de SCA sau poligoanele lui Thiessen, Central Place Theory, Xtent Model-
ing (Renfrew, Bahn 2012, 175-176). Aceste metode din urmă propun delimitarea unui teri-
toriu economic sau politico-administrativ atribuit unei așezări prin trasarea unor zone în jurul
acesteia, fără a ține cont de configurația terenului. Este drept că suprafețele ariilor delimitate
sunt determinate pe baza datelor etnografice sau geografice și a experimentelor practice în
teren, însă considerarea teritoriul ca fiind unul plat reprezintă un dezavantaj al acestor tehnici.
Metoda Cost Surface Analysis (CSA), aplicată cu ajutorul programelor GIS, pe baza
unui model numeric al terenului și în combinație cu mai multe straturi tematice specifice
(harta pantelor, rețeaua hidrografică etc.), vine să elimine această problemă. De asemenea,
CSA, pe baza aceluiași model digital, poate identifica și lua în considerare cele mai accesibile
rute sau efortul depus de o persoană pentru a ajunge de la o destinație la alta. Prin intermediul
acestor analize, în delimitarea teritoriului exploatat al așezării, metoda din discuție folosește,
ca și SCA, date de natură etnografică, informații provenite din studiile de ecologie culturală
sau experimentale (Tobler 1993; Leusen 2002, 6-4). Determinarea unor zone de exploatare în
jurul stațiunilor arheologice este propusă prin aproximarea timpului necesar de a ajunge de la un
punct la altul în teren și nu prin intermediul distanțelor. Pentru a calcula, în modelul digital, o
oarecare distanță, având ca punct de plecare una dintre așezările noastre, a trebuit să utilizăm
tabelul lui Waldo Tobler (1993) ce estimează timpul (exprimat în ore) necesar parcurgerii unui
traseu în funcție de dificultatea pantelor (exprimate în grade), direcția de mers (dinspre sau
înspre sit) și în condiții climaterice normale. În funcție de acest tabel, o persoană poate parcurge
o distanță de 5.03 km într-o oră, dacă panta este de 0º, fiind calculați o serie de coeficienți
(intitulați factori verticali) pentru fiecare valoare a pantei, pozitivă sau negativă.
Stabilirea unei arii de captare pentru siturile arheologice cucuteniene din zona noastră
de studiu vizează completarea cu noi date a volumului de informație obținut din calculul
parametrilor hidro-geomorfologici și din analizele spațiale, pentru a fi coroborate cu cele
legate de potențialul de vizibilitate al așezărilor noastre, cu scopul de a identifica posibilități
pertinente de interpretare a tipologiei habitatului preistoric și descifrare a comportamentului
acestor comunități. Ne-am propus să evidențiem modul în care topografia terenului a repre-
zentat, sau nu, o barieră în delimitarea și exploatarea unui anumit spațiu, impactul avut asupra
comunității cucuteniene și cum au fost influențate și adaptate activitățile zilnice ale acesteia.
92
II.2.5. Habitatul culturii Cucuteni din bazinul Bahluiețului
Înțelegerea cât mai cuprinzătoare a problematicilor social-economice și culturale ale
comunităților cucuteniene din bazinul Bahluiețului necesită o bună cunoaștere a tipologiei
habitatului, precum și a tipurilor diverse de așezări ce se regăsesc în cadrul regiunii descrise.
După cum reiese din secțiunea dedicată descrierii geografice a sectorului avut în vedere, zona
noastră de studiu, prin diversitatea formelor de relief, a geologiei sau prin varietatea tipurilor
de sol, reprezintă, în esență, un biotop unitar, dar care beneficiază, totodată, de numeroase
inflexiuni constituite de microregiuni în care interacțiunea omului preistoric cu mediul s-a
dovedit a fi evidență, remarcându-se, atât o adaptare, cât și o modelare a peisajului antic.
Deslușirea proprietăților acestui mecanism complex, prin apelul la tehnicile spațiale
amintite anterior, constituie esența demersului nostru. Pe baza relației spațiale, creată în mediu
GIS, între siturile cercetate și numeroasele date raster generate propunem, în continuare,
analiza rezultatelor obținute, coroborarea și interpretarea integrată a acestora. Vizăm, într-o
primă secvență, caracterizarea așezărilor din punct de vedere geomorfologic pe baza hărților
de distribuție, altitudine, pante, orientarea versanților, indicele topografic de poziție, gradul de
insolație și iluminare. Cel de-al doilea palier al abordării noastre urmărește distribuția spațială
a stațiunilor cucuteniene în cadrul arealului cercetat prin identificarea unor caracteristici
definitorii, precum distanța minimă până la o sursă de apă, gradul de agregare al siturilor sau
dinamica acestora pentru principalele faze ale culturii (A, A-B și B); o încadrare cronologică
mai clară care să evidențieze contemporaneitatea așezărilor fiind, în actualul stadiu al
cunoașterii culturii, imposibilă. O discuție cu privire la teritorialitatea sau ierarhizarea
așezărilor cucuteniene este propusă în partea de final, pe baza interpretării hărților de
vizibilitate și a celor obținute din aplicarea metodei CSA. Vom încerca delimitarea ariei de
captare a siturilor sau posibile căi de legătură dintre acestea.
II.2.5.1. Analiza parametrilor geomorfologici

Determinarea caracteristicilor morfologice ale peisajului locuit de comunitățile
eneolitice s-a efectuat prin producerea de hărți și analiza statistică a rezultatelor pentru fiecare
grup aparținând principalelor faze ale culturii Cucuteni.
În ceea ce privește treapta de altitudine preferată (Fig. 27a), observăm că în prima fază
a culturii (Fig. 27b) majoritatea stațiunilor este situată între 100 și 200 m altitudine (58,9%, cu
altitudine medie de aprox. 142 m), dispuse oarecum de-a lungul Bahluiețului, cu precădere pe
partea sa dreaptă, în bazinele mijlociu și inferior. Doar șase situri se află la altitudini mai mici
de 100 m (10,7%, altitudine medie de 87 m), acestea fiind amplasate aproape de zona de
luncă a Bahluiețului, la confluența acestuia cu alte cursuri semi-permanente de stânga, în
sectorul dintre Târgu Frumos și Bălțați. De asemenea, regăsim o situație asemănătoare pe
panta lină de pe stânga Pârâului Oii (nr. 2, Dealul Mândra), aproape de Sârca, iar o alta în
apropiere de confluența pâraielor Albești și Goești. Așezările cu elevație ce depășește 200 m
(30%, altitudine medie de ~279,5 m) se regăsesc, în special, în sectorul de podiș al bazinului
dinspre NV, încadrat de localitățile Vascani – Cucuteni – Stroești, caracterizat de întinse zone
de platou (Dealul Laiu, Dealul Tinos, Dealul Ulmișului). Stațiuni din aceeași categorie
coboară mai spre sud, pe ramele estice ale unităților de relief Șaua Ruginoasa–Strunga și
Colinele Bârei, aproape de cumpăna de ape a bazinului. Media valorilor pentru fiecare fază în
parte a culturii se modifică sensibil, pornind de la aproximativ 178 m în faza A, 211 m în cea
de-a doua etapă și coborând până la 171 m pentru faza B (Fig. 27e).
93
Figura 27. A. Harta hipsometrică a bazinului Bahluieț peste care sunt suprapuse siturile arheologice
aparținând principalelor faze ale culturii Cucuteni; B. Graficul valorilor de altitudine pentru faza A a
culturii; C. Graficul valorilor de altitudine pentru faza A-B a culturii; D. Graficul valorilor de
altitudine pentru faza B a culturii; E. Media valorilor de altitudine pentru fazele culturii.
Numărul stațiunilor cucuteniene ce aparțin intervalului cronologic aferent fazei A-B

este cu mult redus față de cel din faza anterioară, însă suntem convinși că nivelul actual al
94
cercetării, caracterizat de un procent scăzut al săpăturilor arheologice, nu reflectă realitatea. În
acest caz trebuie să avem în vedere și durata mult mai scurtă a perioadei. Șapte dintre cele opt
situri sunt situate în sectorul înalt, descris anterior, al bazinului, în partea de nord-vest (de aici
și media valorilor de altitudine aferente acestei faze, de aproximativ 211 m). O singură
așezare este localizată în bazinul inferior (nr. 69, Dealul Pandele), pe un promontoriu la est de
satul Zmeu, cu altitudinea absolută de 120 m, iar cea relativă de aproximativ 50 m (Fig. 27c).
Pentru faza B (Fig. 27d) se constată aceeași preferință a comunităților de a se instala în etajul
altitudinal cuprins între 100 m și 200 m (52,3%, cu media altitudinală de ~144,8 m), formând
un grup principal în sectorul Târgu Frumos – Buznea – Crivești. Opt așezări sunt dispuse de-a
lungul Bahluiețului, în bazinele mijlociu și inferior, pe forme joase de relief ce nu depășesc
100 m (19%, altitudine medie 84 m). 12 dintre acestea (28%, altitudine medie 279 m) sunt
repartizate pe forme de relief ce depășesc 200 m altitudine absolută remarcându-se, ca și în
cazul celor din faza A, o preferință pentru zonele înalte nord-vestice și vestice ale bazinului.
Înclinația pantei (Fig. 28a) poate fi pusă în directă legătură cu altitudinea. Observăm
pentru stațiunile din faza A (Fig. 28b) a culturii o predispoziție pentru forme de relief cu pante
line, ce nu depășesc 5o (58,9%, media pantelor ~3o). Următoarea categorie se înscrie în
intervalul cuprins între 5-10o (32%, media pantelor 7o), și doar cinci (8,9%, media pantelor
~14o) dintre acestea se situează în zone cu valori de pantă ce depășesc 10o. Pentru faza A-B
(Fig. 28c), se constată aceeași tendință de ocupare a zonelor cu pante ce nu trec de 10. Din
nou, în ultima secvență a culturii (Fig. 28d) surprindem același trend de amplasare majoritară
a așezărilor pe unități de relief joase, cu valori de pantă de până în 5 (59,5%). Se distinge, de
asemenea, un grup cu gradul de înclinație al versanților de până în 10 (35%) și doar două
stațiuni ce depășesc această din urmă valoare. La modul general, în graficul cu valorile medii
ale înclinației (Fig. 28e), observăm o creștere ușoară a acesteia în faza A-B, urmată de o
diminuare în faza B. În ceea ce privește acest indicator, trebuie să menționăm faptul că
suntem conștienți că valorile sunt exprimate exclusiv pentru punctul cartat în teren, măsurat,
acolo unde a fost posibil, în centrul aglomerării de material arheologic, și nu pentru întreg
perimetrul sitului. Cu toate acestea, statistica întocmită ne oferă o posibilitate facilă de a
observa că sunt preferate pantele line, stabile, care nu manifestă procese erozive accentuate ce
ar putea schimba brusc morfologia reliefului. În rândurile următoare, analiza noastră va fi
completată de indicele topografic de poziție, menit să aducă lămuriri asupra unei zone extinse
în jurul punctului cartat și cu privire la forma de relief pe care s-au instalat comunitățile
cucuteniene.
Analizând harta în care este reprezentată orientarea versanților (Fig. 29a), observăm,
pentru etapa de debut a culturii (Fig. 29b), o aplecare a comunităților pentru versanți a căror
direcție de înclinare a pantei este îndreptată, în special, către nord-est, est și sud-est (55,3%).
Această opțiune este menținută și pe parcursul celei de-a doua faze (Fig. 29c), fiind, de altfel,
bine reprezentată și în faza B (59,5%) (Fig. 29d). Per total, de la faza A la faza B, evoluția
orientării versanților suferă modificări minore (Fig. 29e).
În cadrul analizei parametrilor geomorfologici a fost calculat și indicele topografic de
poziție (Fig. 30a). Am prezentat în secțiunea dedicată metodologiei modul în care această
tehnică poate fi aplicată, explicând, de asemenea, modul de interpretare a rezultatelor. Așadar,
cu cât valorile TPI sunt mai mari, cu atât poziția respectivă este una dominantă. În contrast,
evident, valorile negative ale TPI se identifică cu forme joase de relief.
95
Figura 28. A. Harta valorilor de pantă peste care sunt suprapuse siturile cucuteniene; B. Graficul
valorilor de pantă aferente siturilor din faza A; C. Graficul valorilor de pantă aferente siturilor din faza
A-B; D. Graficul valorilor de pantă aferente siturilor din faza B; E. Media valorilor de pantă pentru
cele trei faze ale culturii.
96
Figura 29. A. Harta orientării versanților cu siturile cucuteniene suprapuse; B. Graficul orientării
versanților pentru faza A; C. Graficul orientării versanților pentru faza A-B; D. Graficul orientării
versanților pentru faza B; E. Evoluția orientării versanților pentru fazele culturii Cucuteni.
97
Pentru zona noastră de studiu, în faza A (Fig. 30b), se distinge un grup de așezări al
cărui indice topografic pozitiv tinde spre zero. Acest lucru înseamnă că forma de relief pe care
siturile sunt amplasate este una relativ plană (platformă structurală), cum este cazul așezării
numărul 21, Pietrăria din Valea Hainei, ce beneficiază de un întins platou înspre nord-vest, vest
și sud. De asemenea, valorile TPI pozitive apropiate de zero, coroborate cu gradul de înclinație,
sugerează o pantă lină continuă (revers de cuestă) și întinsă pe o suprafață considerabilă. Cele
două cazuri însumează 39,2% dintre situri și le găsim dispuse, preponderent, în bazinele
superior și mijlociu. O altă clasă de stațiuni ce cuprinde 48,2% dintre punctele aferente fazei A,
este caracterizată de un indice topografic ridicat ce subliniază amplasamentul dominant al
acestora în cadrul reliefului, reprezentat de promontorii înalte cu un câmp vizual larg și o
deschidere mare. Șapte situri dintre cele analizate (12,5%) comportă un TPI negativ, fapt ce se
poate traduce prin localizarea acestora în cadrul unui microrelief de acumulare reprezentat de
terase joase aluvionare, șesuri și văi înguste. În faza A-B (Fig. 30c) cele mai multe stațiuni (4)
se găsesc în zone de platou sau pe pantele line continue ale versanților, dar și pe poziții
dominante (2) sau pe monticuli de alunecare (Costești, Cier) sau terase joase (Băiceni, Dâmbul
Morii). Pentru faza B (Fig. 30d) constatăm un procent ridicat al așezărilor (~62%) situate pe
platouri structurale sau pante line continue. Aproximativ 31% sunt amplasate pe poziții
dominante și doar 3 situri sunt așezate pe forme joase de relief. Observăm că tendința TPI la
nivelul întregului interval cronologic al culturii este de scădere, de la o fază la alta (Fig. 30e).
Rezultatele obținute în urma calculării gradului de insolație (Heat Load Index) (Fig. 31a-
e) au fost coroborate cu cele relevate de orientarea versanților și cu cele provenite din analiza
deschiderii formei de relief (Sky View Factor) pe care sunt amplasate stațiunile eneolitice în
raport cu linia orizontului (Fig. 32). Evoluția de la o fază la alta nu este una semnificativă.
Pentru toate etapele mari ale culturii s-a documentat o predispoziție a așezărilor pentru zone ce
beneficiază de un aport ridicat al radiației solare. Acest lucru asigura, atât un confort termic, cât
și o perioada mai lungă de iluminare pe parcursul zilei. De asemenea, după cum vom vedea mai
jos, amplasamentul în locuri cu lumină solară deplină, alături de paleosolurile fertile,
documentate, în special, pentru sectorul înalt dinspre nord-vest al bazinului, la care se adaugă
procentajele ridicate de potasiu și fosfor (ambele elemente indicând o activitate antropică
intensă) reafirmă o serie de activități agricole specializate practicate de comunitățile din zona
cercetată.
Ultimul indicator calculat din categoria parametrilor hidro-geomorfologici se referă la
distanța până la cea mai apropiată sursă de apă (Fig. 33a). Această resursă reprezintă elementul
natural indispensabil vieții. Orice comunitate umană, în căutarea unui loc pentru a înființa o
așezare, ține cont de prezența apei în zonă. Pentru arheolog, acest factor, coroborat, de
asemenea, și cu alți indicatori (altitudinea, panta medie a bazinului), reprezintă o sursă viabilă
de informații menite să completeze analiza predictivă a unei comunități. Așa cum am menționat
în debutul acestei secțiuni, rețeaua hidrografică a fost generată automat, în baza modelului
altitudinal, pentru a se elimina intervențiile moderne din cuprinsul bazinului. De asemenea,
această modalitate de calcul ne-a oferit posibilitatea detectării unor cursuri sezoniere
semipermanente ce ar putea indica prezența unui izvor în vechime.
Harta cu reprezentarea distanțelor până la cea mai apropiată sursă de apă, alături de
graficele adiacente relevă o predispoziție de amplasare pentru comunităților din faza A (Fig.
33b) pentru zone aflate în apropierea unei resurse de apă. Se poate distinge un grup majoritar
98
(80%) pentru care cea mai apropiată sursă de apă nu depășește 500 m. Situația se menține
valabilă și pentru celelalte două faze (Fig. 33c, d).
Figura 30. A. Harta indicelui topografic de poziție cu siturile cucuteniene suprapuse; B. Graficul TPI
pentru așezările din faza A; C. Graficul TPI pentru așezările din faza A-B; D. Graficul TPI pentru
așezările din faza B; E. Evoluția TPI pe parcursul fazelor principale ale culturii.
99
Figura 31. A. Harta gradului de insolație peste care sunt suprapuse siturile arheologice; B. Graficul
gradului de insolație pentru siturile din faza A; C. Graficul gradului de insolație pentru siturile din
faza A-B; D. Graficul gradului de insolație pentru siturile din faza B; E. Evoluția gradului de
insolație pentru întreg intervalul cronologic al culturii.
100
Figura 32. Gradul de iluminare sau de deschidere a formelor de relief pe care sunt amplasate siturile
în raport cu linia orizontului (zonele deschise la culoare beneficiază de un grad ridicat de iluminare).
Constatăm chiar o scădere a distanței până la sursa de apă pentru siturile din faza B (Fig.
33d, e), fapt ce poate fi pus în legătură cu preferința acestor comunități, așa cum am văzut mai
sus, pentru forme joase de relief, cu pante line sau pentru terase aluvionare din apropierea
râurilor. Apropierea de cursurile de apă, pentru majoritatea așezărilor, poate fi raportată la
activitățile de olărit ale cucutenienilor. Nu credem că acolo unde există distanțe de până la
1000 m, acest lucru putea reprezenta un impediment în calea alimentării cu apă potabilă sau
pentru uz casnic. În analiza acestui factor nu sunt luate în calcul eventualele izvoare aflate în
proximitatea stațiunilor, lucru ce ar putea explica, poate, distanța mai mare la care se află
poziționate unele dintre ele. Un alt argument solid, ce poate explica această apropiere a așeză-
rilor față de sursele de apă, în afara nevoii cotidiene pentru consum sau treburi gospodărești,
poate fi diferența mică de nivel, în sectoarele mijlociu și inferior ale bazinului, dintre amonte și
aval a principalelor râuri din zonă, motiv pentru care apa nu are o viteză foarte mare și tinde, pe
alocuri, să băltească (Fig. 34a, b).
Chiar dacă, de-a lungul timpului, cursurile râurilor au avut un rol deosebit de important
în modelarea reliefului, bazinul Bahluiețului, prin geomorfologia sa, a oferit condiții favorabile
stabilirii comunităților cucuteniene, îmbinând zone înalte, cu caracter defensiv natural, cu zone
joase și pante line, propice agriculturii. De aici și preferința clară a comunităților eneolitice
documentată mai sus de a se așeza în locuri cu versanți ale căror pante sunt domoale, ușor de
urcat și, de asemenea, propice activităților zilnice specifice. Excepțiile care există sunt repre-
zentate, în special, de așezări de înălțime cu fortificații antropice care, cu certitudine, dețineau
un important rol de apărare. Nu este exclusă practicarea lucrărilor agricole și de către
locuitorii din aceste stațiuni, însă, în mod evident, zonele mai joase, cu surse de apă în
imediata apropiere, ofereau un randament crescut.
101
Morfologia terenului, fie că beneficiază de pante abrupte, fie că este exprimată prin
pante line, fiecare cu avantajele și dezavantajele sale, a constituit, cu siguranță, un factor decisiv
în alegerea locului pentru înființarea unei noi așezări.
Figura 33. A. Harta cu reprezentarea distanței minime până la sursa de apă; B. Reprezentarea
distanțelor până la sursa de apă pentru faza A; C. Reprezentarea distanțelor până la sursa de apă pentru
faza A-B; D. Reprezentarea distanțelor până la sursa de apă pentru faza B; E. Evoluția distanței până
la sursa de apă pentru întreg intervalul cronologic al culturii Cucuteni.
102
Figura 34. A. Profil longitudinal al pârâului Valea Oii; B. Profil longitudinal al Bahluiețului.
II.2.5.2. Analiza spațială a siturilor Cucuteni din bazinul Bahluieț

Analiza distribuției spațiale a siturilor cucuteniene în cadrul bazinului Bahluieț, pentru
fiecare secvență a culturii în parte, este propusă, în continuare, prin identificarea gradului de
agregare a stațiunilor și cu ajutorul hărților de densitate.
Coeficientul de agregare a siturilor în zona cercetată poate fi observat, cu ușurință, și
prin simpla analiză vizuală a hărților de distribuție spațială (Fig. 8), suficiente pentru a defini
caracteristicile distribuției geografice a acestora. După cum am văzut mai sus, se găsesc
amplasate, fără câteva excepții, pe terasele aluviale sau erozive și pe promontorii, în apropierea
cursurilor de apă. Valorile gradului de concentrare a siturilor din faza A (R < 1) evidențiază un
mod de organizare al comunităților cucuteniene, în zona noastră de studiu, prin alcătuirea unor
grupuri mari de așezări concentrate aflate, probabil, în relație (Fig. 35).
Figura 35. Coeficientul de agregare al așezărilor din faza A a culturii Cucuteni
103
În mod surprinzător, se poate constata o locuire superficială în partea de sud a zonei
noastre de cercetare, caracteristică pentru toate cele trei faze de evoluție ale culturii (Fig. 36a, b,
c), cu doar câteva așezări localizate, în special pe cursurile afluenților de dreapta ai Bahluiețului,
Ciunca (Cristești) și Albești. Principalul factor care a determinat acest lucru ar putea fi
morfologia terenului compus din numeroase văi drepte și simetrice, cu pante accentuate, ale
căror creste domină cu înălțimi între 150 și 200 m, relief ce nu pare a constitui unul dintre
mediile cele mai propice acestui tip de locuire. Un alt motiv posibil ce pare să fi determinat
lipsa așezărilor din această zonă îl constituie, după cum vom vedea mai jos, vizibilitatea și
intervizibilitatea redusă de care beneficiază așezările din această zonă sudică; alături de
topografia terenului (caracterizată de o fragmentare mare a reliefului), acestea par să fi cauzat
abandonul stațiunilor de către comunitățile cucuteniene, în special, în faza A-B. Ultima
afirmație se bazează pe diferența dintre hărțile de densitate întocmite pentru toate fazele.
Evident, nu trebuie să uităm că faza de mijloc a culturii are o existență mult mai scurtă, iar
numărul așezărilor nu poate fi comparat cu cel al celorlalte două faze. Bineînțeles că lipsa
așezărilor din acest sector ar putea fi pusă și pe seama cercetărilor de suprafață care, ori nu s-au
efectuat, ori posibil să nu fi dat rezultate pozitive, din moment ce perieghezele locale întreprinse
de noi în zonă, precum și harta utilizării terenului evidențiază aici o întindere mare a pășunilor și
pădurilor. Există, într-adevăr, posibilitatea ca zonele forestiere și necultivarea intensă a
pământului să fi fost cauzele pentru care nu există artefacte la suprafața solului (Brigand et alii
2012; 2013).
O situație cu totul diferită o întâlnim în partea de nord a zonei de studiu, mai exact în
bazinul râului Valea Oii și pe valea Bahluiețului. Aici, analizele de densitate ne înfățișează o
locuire intensă, organizată în funcție de mai multe așezări-nucleu, stabile, ce apar în toate
etapele culturii (Fig. 36a, b, c). Astfel, putem vorbi în primul rând de văile râurilor Trestiana–
Valea Oii și Probota, respectiv de arealul descris de satele Băiceni, Cucuteni și Săcărești. În aval
sesizăm existența unui alt areal cu densitate mare, reprezentat de valea Bahluiețului, între
localitățile Târgu Frumos și Podu Iloaiei, având ca punct maxim zona de confluență dintre
râurile Crivești, Ciunca și Bahluieț. În sfârșit, ultima zonă care, în raport cu analizele efectuate,
beneficiază de un ridicat grad de densitate a așezărilor este cea din împrejurimile satelor
Hăbășești și Strunga. Geomorfologia terenului în această zonă oferă opțiuni importante privind
intervizibilitatea dintre așezări și controlul vizual și teritorial al acestora. Valabil pentru toate
perioadele culturii Cucuteni, acolo unde nu a fost determinat un control vizual al teritoriului
foarte extins, acest lucru poate constitui, de asemenea, un avantaj. Uneori, dacă o stațiune nu
este vizibilă, cu siguranță acest fapt poate atrage o serie de avantaje.
Evoluția și dinamica așezărilor a fost foarte bine surprinsă datorită folosirii în paralel a
hărților de distribuție și a celor de densitate. Se constată schimbări majore între fazele A, A-B și
B, conforme cu literatura de specialitate (RAJI I, II; Monah, Cucoș 1985, 42-43; Boghian 2004,
55-61). Față de faza A, în faza A-B se observă o reducere drastică a numărului de așezări, pusă
pe seama variațiilor climatice din perioada respectivă (Fig. 36d, e). De asemenea, conform
bibliografiei, dacă în prima fază există numeroase așezări de înălțime, cu sau fără fortificații
antropice, în cea de-a doua fază se constată amplasarea stațiunilor, mai ales pe forme de relief
mai joase; nu există diferențe majore surprinse între faza A, respectiv faza B a culturii în arealul
supus cercetării. Conform cu literatura recentă (Boghian 2004), în urma studierii rezultatelor
obținute din analizele efectuate se observă caracterul unitar al așezărilor cucuteniene, din
perspectiva amplasamentului, pe toată durata culturii, cu modificări minore între fazele A și B.
104
Excepție face perioada de mijloc, însă numărul mic de stațiuni identificate, precum și lipsa
săpăturilor arheologice sau a datărilor radiocarbon, îngreunează demersurile de acest gen.
Figura 36. A. Harta de densitate calculată pentru faza A a culturii Cucuteni; B. Harta de densitate
calculată pentru faza A-B a culturii Cucuteni; C. Harta de densitate calculată pentru faza B a culturii
Cucuteni; D. Evoluția așezărilor între faza A și faza A-B; E. Evoluția așezărilor între faza A-B și B. În
hărțile în care este reprezentată dinamica locuirii cucuteniene în zona de studiu (D, E) pot fi observate
zonele de stabilitate, de abandon, precum și cele în care sunt înființate noi așezări.
105
II.2.5.3. Potențialul de vizibilitate și aria de captare
Tipologia habitatului comunităților cucuteniene este dezbătută în continuare pe baza
analizelor de vizibilitate și prin încercările de determinare a ariei de captare a așezărilor.
Se pare că așezările din faza A beneficiază de un ridicat potențial de vizibilitate ce
însumează o suprafață de aproximativ 110 km2 din arealul întregului bazin hidrografic, vizi-
bilă de cel puțin un observator (Fig. 37a, b; 38a). Acest lucru se datorează numeroaselor așe-
zări de înălțime localizate în zona de podiș dinspre nord-vest, pe rama estică înaltă a arealului
de studiu sau pe promontoriile orientate spre nord de pe partea dreaptă a Bahluiețului sau a
pârâului Valea Oii. De asemenea, există suprafețe în cuprinsul bazinului care sunt vizibile din
poziția mai multor observatori, fapt ce poate sugera un control ridicat pentru domeniile cu
vizibilitate comună sau acestea pot reprezenta o serie de puncte intermediare cu rol strategic.
S-au identificat teritorii vizibile pentru maximum 16 dintre cele 56 de așezări din faza A, însă
de dimensiuni reduse, fenomen ce poate sugera, totuși, un anumit tip de centralizare a așeză-
rilor, în acord cu gradul de vizibilitate și intervizibilitate. Clasificarea siturilor în funcție de
numărul observatorilor (vizibil de 1, 2 sau mai mulți observatori) vine să întărească cele men-
ționate anterior, observându-se clar că există stațiuni ce pot fi văzute din poziția altor maxi-
mum 10 vecini (cum este cazul Holmului de la Hăbășești sau a stațiunii de pe Dealul Beci).
Figura 37. Evoluția domeniului vizibil pentru întreg intervalul cronologic al culturii Cucuteni.
106
Figura 38. Potențialul de

vizibilitate calculat pentru
fiecare dintre principalele
faze ale culturii (A, A-B, B);
scara de culori exprimă
teritoriul vizibil de 1, 2 până
la n observatori (A-C).
Sunt exprimate, de
asemenea, prin simboluri
graduale raporturile de
intervizibilitate dintre
stațiunile din fiecare interval
cronologic.
Graficele anexate relevă
suprafața (km2) domeniului
vizibil de către 1, 2 sau n
observatori.
107
În faza A-B (Fig. 37a, b; 38b) se constată o reducere drastică a domeniului vizibil
(doar 71 km2 vizibili de cel puțin un observator), însă, după cum am mai spus, numărul redus
al așezărilor nu reprezintă, neapărat, realitatea.
În ceea ce privește faza B a culturii, deși indicele topografic reprezentând formele de
relief dominante scade, câmpul vizual al acestor stațiuni nu se modifică decât sensibil față de
situația corespunzătoare fazei A. Observăm că se menține un nivel ridicat al domeniului vizibil
din poziția a cel puțin unui observator, ce însumează 109 km2, și cu un grad ridicat de
intervizibilitate (Fig. 37a, b; 38c). Pe de altă parte, în ceea ce privește dinamica populațiilor, din
consultarea hărților de distribuție și densitate (Fig. 8; 36a-e), alături de cele de vizibilitate (Fig.
38a-c), constatăm dispariția grupului de așezări localizat în bazinul mijlociu al pârâului Valea
Oii, în proximitatea stațiunii de înălțime Dealul Mare. Nu se mai regăsește în faza B nici punc-
tul de pe panta lină a Dealului Mândra, aflat inițial în aval de cele menționate anterior, pe partea
stângă a pârâului. Constatăm aceeași situație pentru grupul de așezări din zona Hăbășești–
Strunga. Pe de altă parte, este evidentă apariția unor noi așezări, dezvoltate în proximitatea
unora abandonate din fazele anterioare, fapt ce indică, mai degrabă, o mișcare a populației în
căutarea de noi resurse. Această pendulare a comunităților se realizează pe scheletul organizării
spațiale implementate inițial în prima perioadă a culturii, mișcările de populație făcându-se în
acord cu o rețea de situri polarizatoare bine definită distribuită, cu precădere, în sectoarele
central, estic și nord-vestic ale ferestrei de studiu, în aceste zone evidențiindu-se un grad ridicat
de agregare a siturilor în faza B, ce denotă un posibil caracter ierarhic.
Aria de captare sau teritoriul exploatat al unei stațiuni este înțeleasă în cadrul studiilor
noastre ca un spațiu în care comunitățile eneolitice își desfășurau activitățile cotidiene, de
unde își asigură necesarul de hrană și resurse. În lipsa unei cronologii precise prin care să
poată fi deslușită contemporaneitatea stațiunilor din zona de studiu, teritorialitatea acestora nu
se poate determina decât printr-o încercare de analiză a tipului de locuire, din care să reiasă,
ulterior, indicii referitoare la funcționalitatea acestora. Analizând îndeaproape caracteristicile
locului în care comunitățile s-au așezat (parametri geomorfologici, solurile, gradul de insolație
etc.), am văzut că pot fi surprinse zone cu un grad ridicat de concentrare a așezărilor. Dintre
acestea, cele ce dăinuie pe întreaga durată a culturii, au reprezentat, în mod cert, poziții cheie
în dezvoltarea teritoriului proxim și asupra dinamicii populațiilor.
Așezarea eponimă se înscrie în situația expusă anterior, fiind documentate aici toate
cele trei mari faze ale culturii Cucuteni, motiv pentru care a fost selectată ca studiu de caz
pentru a încerca să delimităm și să argumentăm limitele unei arii de captare. În baza infor-
mațiilor de natură arheologică și în acord cu datele reprezentând limitele ariilor de subzistență
pentru societățile agricole preistorice (Vita-Finzi, Higgs 1970; Bolomey 1973), aria de captare
a unei așezări cucuteniene poate fi stabilită prin determinarea unui teritoriu delimitat de par-
curgerea, în orice direcție, a unei distanțe de aproximativ 5 km, echivalentul, în linii mari, a
unei ore de mers, în condiții de relief plan. Cetățuia, prin poziția sa, domină cursul superior al
pârâului Valea Oii, beneficiind de un ridicat potențial de vizibilitate, polarizând, totodată,
multe stațiuni așezate pe forme joase de relief, în apropierea cursurilor de apă, dar cu care
manifestă raporturi de intervizibilitate. Un caz asemănător este reprezentat de grupul așeză-
rilor de pe cursurile mijlociu și inferior ale Văii Oii, unde, de asemenea, în jurul unei așezări
de înălțime fortificată (Dealul Mare), sunt concentrate mai multe stațiuni aflate pe terase joase
sau pante line, lângă sursa de apă. Revenind la situl eponim, putem afirma că așezările
dispuse în interiorul amfiteatrului dezvoltat de Valea Oii în bazinul superior pot fi considerate
108
ca având un specific agricol, poate chiar sezoniere (cu excepția Dâmbului Morii), iar cele de
pe culmile înalte ale platoului Laiu să fi fost specializate în exploatarea lemnului, însă fără
informații pedologice sau palinologice susținute sunt greu de demonstrat asemenea ipoteze.
Aria de cuprindere a așezării de pe Cetățuie, delimitată, după cum am menționat mai
devreme, în acord cu efortul necesar, transformat în timp, pentru a parcurge o distanță de
aproximativ 5 km în jurul acesteia, în condițiile de relief din proximitate, se pare că
însumează mai bine 6000 de hectare (Fig. 39a, b). Din acest total, 4775 ha sunt cuprinse în
interiorul bazinului hidrografic, iar restul aflându-se peste cumpăna de ape, înspre nord-est.
Figura 39. A. Aria de captare a așezării de pe Cetățuie delimitată prin izocrone reprezentând timpul
necesar parcurgerii unei distanțe în condițiile date de relief, din așezare către exterior; B. Aria de
captare a așezării de pe Cetățuie delimitată prin izocrone reprezentând timpul necesar parcurgerii unei
distanțe în condițiile date de relief, de la periferia zonei de influență a sitului spre interiorul acestuia;
se observă diferențe între cele două teritorii, în special în zonele cu relief caracterizat de pante abrupte;
C. Domeniul vizibil calculat de pe întreg perimetrul sitului; D. Potențialul de vizibilitate calculat
pentru întreg traseul rutei Cetățuia – Dealul Mănăstirii (Giurgești).
109
Deși un bazin hidrografic reprezintă o microregiune ce oferă un relief divers, potrivit
pentru amplasarea așezărilor, terenuri propice practicării agriculturii, precum și alte tipuri de
resurse (apă, lemn, pajiști), nu credem, totuși, că populațiile eneolitice considerau cumpăna de
ape o limită (poate doar la nivel simbolic, având în vedere că, de multe ori, poate fi asociată cu
linia orizontului). Din acest motiv, trebuie avut în vedere în astfel de cazuri așa numitul edge
effect (efectul de trunchiere) (Conolly, Lake 2006, 229) valabil, de altfel, și pentru calculul
domeniului vizibil. Concret, analizele nu trebuie trunchiate de limita geomorfologică sau
hidrologică a unei zone de studiu, mai ales dacă se are în vedere propunerea unor comparații
între așezări. Cele de la periferia zonei vor fi mereu dezavantajate, rezultatul statistic al unor
asemenea inițiative fiind unul neveridic. În cazul demersului nostru, studiul pedologic propus
mai jos, precum și analiza relațiilor dintre Cetățuie și stațiunile ce polarizează în jurul ei sunt
limitate la nivelul ferestrei de cercetare din motive ce țin de disponibilitatea datelor geo-pedo-
arheologice.
În faza A a culturii, în interiorul ariei de captare a sitului considerat studiu de caz, se
regăsesc opt așezări cucuteniene (Fig. 39a); alte două sunt situate, în partea de sud-vest, în
imediata apropiere a izocronei de 60 de minute (Giurgești, Dealul Mănăstirii și Rediu, Dealul
Ruginii). La acestea se adaugă alte opt situri ce nu beneficiază de o cronologie precisă (fază
neprecizată), dar care ar putea aparține primei faze a culturii, la fel cum s-ar putea încadra și
celorlalte două etape, motiv pentru care vor fi analizate pentru fiecare secvență cronologică în
parte. Dintre cele aparținând cu certitudine fazei A, observăm prezența a două stațiuni de
înălțime (Stroești, Pietrărie și Giurgești, Dealul Mănăstirii). Dacă ne uităm la domeniul
vizibil de care dispune așezarea eponimă (Fig. 39c), observăm distribuția acestuia în bazinul
superior al Văii Oii, fără teritorii vizibile înspre sud-vest și vest. Cu toate așezările din bazinul
pârâului menționat, Cetățuia deține și raporturi de intervizibilitate. Pe de altă parte, harta cu
reprezentarea potențialului de vizibilitate pentru o posibilă cale de legătură dintre Cetățuie și
așezarea de pe Dealul Mănăstirii (Giurgești) relevă un domeniu vizibil extrem de larg (Fig.
39d). De asemenea, constatăm că traseul acestei rute ține cont de dificultatea terenului, con-
centrându-se pe segmentele relativ plane sau pe văi, fără a traversa abrupt bariere naturale.
Pentru faza A-B situația se modifică, doar trei așezări aparținând acestui nivel cronologic,
alături de cele opt neprecizate, fiind documentate în interiorul ariei de captare a Cetățuii. Și în
faza B, numărul stațiunilor din cuprinsul teritoriului delimitat se reduce. Se observă un număr
de cinci situri, dintre care doar unul se află în câmpul vizual al acesteia.
Cu ajutorul studiilor pedologice întreprinse în arealul Cetățuii vom încerca, în cele ce
urmează, să evidențiem gradul de antropizare a zonei în timpul eneolitic prin cuantificarea
unor însușiri ale solului, precum fosforul, pH-ul, potasiul sau cantitatea de humus (Fig. 40a-
d), coroborând, astfel, limitele teritoriului trasat pe baze etnografice și analize de vizibilitate,
cu argumente concrete din cuprinsul ariei delimitate.
Cercetări pedologice recente, realizate în șaua Ruginoasa–Strunga, au arătat că distri-
buția faeoziomurilor cambice nu este condiționată de litologie sau de relief, iar unele dintre
proprietățile acestora nu reflectă condițiile climatice actuale. Analizând distribuția spațială a
așezărilor eneolitice în raport cu cea a solurilor, se constată că majoritatea siturilor preistorice
sunt situate la contactul dintre arealul ocupat de faeoziomuri cambice și cel ocupat de solurile
specifice zonei forestiere, poziție optimă, atât pentru valorificarea vegetației forestiere, cât și a
terenurilor agricole (Pîrnău, sub tipar).
110
Figura 40. Indicatori ai activităților antropice determinați pe baza analizelor pedologice: A. Fosfor
mobil; B. Potasiu mobil; C. pH-ul; D. Cantitatea de humus.
Densitatea mare de așezări, datând din această perioadă, pe rama înșeuării, induce
ideea că populațiile eneolitice au întâlnit aici soluri de tipul cernoziomurilor, într-un spațiu
ocupat de o bogată vegetație de pajiști. Utilizarea agro-pastorală a acestor terenuri a împie-
dicat instalarea pădurii, dar evoluția ulterioară într-un fito-climat general forestier a imprimat
noi însușiri acestor soluri, precum grosimea orizontului humifer și conținutul mare de humus,
alungirea profilului, îndepărtarea carbonaților și accentuarea acidității. Pe de altă parte, pre-
zența peliculelor organo-minerale pe fața agregatelor structurale din orizontul Bv și absența
formațiunilor biogene, particularități specifice faeoziomurilor cambice actuale, pot fi consi-
derate caractere relicte, dobândite ca urmare a proceselor de argiloiluviere anterioare, mani-
festate într-un climat mai umed și sub o vegetație forestieră, procese atenuate ulterior ca
urmare a defrișării pădurii de către populațiile preistorice. Reconstituirea impactului antropic
exercitat asupra solurilor din șaua Ruginoasa–Strunga și din bazinul superior al Bahluiețului,
privit, fie ca o întrerupere în procesul natural al evoluției acestor soluri, fie ca parte integrantă
111
a acestui proces, necesită o abordare interdisciplinară, în care un loc important îl ocupă
cercetarea pedo-arheologică (Pîrnău, sub tipar).
Plecând de la considerentul că analiza distribuției spațiale a solurilor și a variabilității
caracteristicilor fizico-chimice ale acestora poate contribui la înțelegerea mecanismelor care
controlează dinamica și tipologia așezărilor preistorice și la localizarea altor situri prin extrapo-
larea rezultatelor în regiuni adiacente, au fost analizate caracteristicile solurilor din câteva peri-
metre-eșantion din bazinul superior al Bahluiețului, caracterizate printr-o mare densitate a situri-
lor arheologice și bine documentate din punct de vedere pedologic. Astfel, cercetările au vizat
analiza integrată a datelor pedologice și arheologice din două areale cu o suprafață cumulată de
125 km2 situate în bazinul râului Bahluieț (Pîrnău et alii 2015) (Fig. 41).
Figura 41. Limita analizelor pedologice.
Datele pedologice utilizate au fost extrase din studiile realizate în cadrul Oficiului pentru
Studii Pedologice și Agrochimice Iași, la scara 1:10.000 (Curea 2003; Pîrnău 2003), iar locali-
zarea și inventarierea siturilor au fost realizate în timpul cercetărilor proprii de teren și pe baza
materialului bibliografic (Așezări...; RAJI I, II; Monah, Cucoș 1985; Popovici 2000; Văleanu
2003; Boghian 2004).
112
Într-o primă etapă, pentru delimitarea unor zone omogene, au fost trasate zone buffer
cu raza de 1 km în jurul siturilor arheologice, iar prin intersectarea rezultatelor s-au conturat
două areale distincte: (1) în partea nordică, un areal cu o densitate mai mare de așezări
eneolitice (22 situri) și un număr de 69 de profile de sol, denumit convențional Cucuteni și
care corespunde, în linii mari, cu aria de captare delimitată prin CSA (Fig. 40a-d); (2) în
partea sudică un areal mai restrâns, la nord de localitatea Strunga, care cuprinde 15 situri și 26
de profile de sol (Fig. 41). Variația valorilor pH-ului, conținutului de humus, fosfor și potasiu
mobil, parametri considerați ca posibili indicatori ai influenței antropice îndelungate, este
prezentată în tabelele de mai jos (Tabel 2, 3).
Tabelul 2. Valorile statistice pentru arealul Cucuteni – 69 profiluri de sol (după Pîrnău et alii 2015)
Parametru Min. 1st Qu. Median Mean 3rd Qu. Max.
pH 4.5 6.1 6.8 6.893 7.8 8.8
P (ppm) 1 10 18.5 50.54 51.25 400
K (ppm) 74.0 148.0 196.5 213.5 260 500.0
Humus (%) 0.42 1.882 2.62 2.731 3.435 9.18
Tabelul 3. Valorile statistice pentru arealul Strunga – 26 profiluri de sol (după Pîrnău et alii 2015)
Parametru Min. 1st Qu. Median Mean 3rd Qu. Max.
pH 5.5 7.2 8 7.649 8.2 9.3
P (ppm) 4 9.75 19 34.89 48.75 200
K (ppm) 20.8 148.0 192 217.1 285.5 418.0
Humus (%) 0.88 2.02 2.605 2.98 3.432 8.83
Dacă în cazul reacției solului și conținutului de humus se constată o distribuție

normală a valorilor pe profil, valorile fosforului și potasiului mobil prezintă o anomalie în
relație cu distribuția normală a valorilor acestor parametri într-un profil de sol obișnuit (Fig.
42). Astfel, în primii 20 cm, valorile sunt mai mari decât media, fapt care poate fi datorat
practicilor agricole recente (fertilizare). În adâncime însă, sub valoarea de 50 cm, se observă o
creștere însemnată a concentrațiilor, pentru fosfor în ambele areale, iar pentru potasiu în
arealul nordic. Acest fapt poate fi pus pe seama unei utilizări agricole îndelungate a terenu-
rilor respective în vechime și relevă potențialul utilizării acestor parametri ca indicatori ai
prezenței siturilor arheologice.
Au fost realizate, de asemenea, hărți privind distribuția spațială a parametrilor analizați
anterior (pH, humus, fosfor mobil, potasiu mobil), folosind metode geostatistice și o bază de
date cuprinzând 145 profile de sol (Fig. 43, 44). Prin modelarea reacției solului, rezultatele
arată că valorile pH-ului descresc odată cu scăderea altitudinii (cu 0.9 unități/100 m), pe
măsură ce climatul devine mai umed și mai rece și de aceea se constată o tendință spațială
generală de creștere a valorilor pH-ului de la vest la est, concomitent cu scăderea altitudinilor
(Fig. 43). Distribuția spațială a fosforului mobil prezintă valori maxime (> 100 ppm) în partea
de nord-vest a regiunii de studiu, în proximitatea mai multor situri arheologice, ceea ce
sugerează că această concentrație ridicată poate fi explicată, cel puțin parțial, de prezența
acestor așezări. Potasiul prezintă o corelație slabă, dar semnificativă statistic, cu distanța față
113
de siturile arheologice, evidențiind o creștere în proximitatea acestora, explicată pe baza
activităților antropice (Fig. 44).
Prezentând numeroase anomalii în proximitatea siturilor arheologice, valorile
parametrilor analizați indică faptul că solul actual este în mare măsură rezultatul intenselor
transformări antropice care au avut loc din neolitic până în prezent, ca urmare a dezvoltării
agriculturii și a fazelor succesive de defrișare și reîmpădurire.
Figura 42. Variația în adâncime a parametrilor de sol analizați (după Pîrnău et alii 2015).
114
Figura 43. Distribuția spațială a pH-ului și humusului (după Pîrnău et alii 2015).
Figura 44. Distribuția spațială a fosforului și potasiului (după Pîrnău et alii 2015).
115
Având în vedere cele prezentate mai sus, propunerea noastră de delimitare a unui areal
de captare a unei așezări capătă relevanță, bineînțeles, dacă rezultatele sunt supuse unei
analize serioase și, mai ales, critice. Se pare că trasarea rezervorului de resurse doar pentru o
așezare eneolitică este destul de dificil de făcut; mai facilă, și poate mai plauzibilă, ar fi
determinarea unei arii de captare a unui ansamblu de situri ce se grupează în cadrul unei
microregiuni geografice.
Am văzut că în cuprinsul bazinului Bahluieț a existat pentru întreg intervalul
cronologic al culturii Cucuteni un schelet al organizării în spațiu a așezărilor format din
stațiuni atestate în toate fazele manifestării culturale. Nu mai reluăm aici problema fazei A-B,
insuficient cercetată. Există așadar, centre polarizatoare, constituite de așezări întinse,
fortificate, localizate pe poziții dominante, în jurul cărora pendulează stațiuni aflate pe forme
joase de relief, unele probabil sezoniere sau tranzitorii, toate constituind o arie de captare a
resurselor. O rețea de așezări grupată nu deține în componența sa, în mod obligatoriu, doar un
singur sit fortificat sau amplasat pe promontorii apărate natural.
O abordare mai nuanțată, ce poate fi considerată o viitoare direcție de cercetare,
trebuie avută în vedere, dar numai susținută de o determinare cronologică precisă din care să
reiasă contemporaneitatea stațiunilor ce alcătuiesc un grup, alături de cercetările non-invazive
geofizice, menite să evidențieze planimetria siturilor.
Documentarea temeinică a modului de viață a unei culturi arheologice preistorice nu

reprezintă un țel ușor de atins, mai cu seamă din cauza unor lipsuri inerente de care arheologul
se poate lovi adesea. Ne referim aici, din punct de vedere teoretic, la curentele paradigmatice
care au propus, de-a lungul timpului, numeroase metode de cercetare în această direcție, dar
care nu au convins majoritatea comunității științifice. Cu toate acestea, promovarea tehnicilor
spațiale, cu implicații interdisciplinare, în arheologie s-a constituit progresiv într-un domeniu
de nișă indispensabil, fără de care astăzi nu se poate concepe demersul arheologic.
În această direcție se încadrează și inițiativa noastră ce are în vedere identificarea unor
manifestări comportamentale ale comunităților cucuteniene în condițiile habitatului oferit de
bazinul hidrografic Bahluieț. Concluzionând, se pare că, statistic, populațiile eneolitice
studiate preferă o treaptă altitudinală ce se încadrează între 100 și 200 m altitudine absolută,
dar cu altitudine relativă mare, cu pante line (până în 5) reflectate strict de suprafața pe care
sunt amplasate așezările și nu de întreaga formă de relief, orientate, îndeosebi, către nord-est,
est și sud-est. Indicele topografic confirmă pozițiile dominante, cu altitudine relativă mare,
specifice culturii Cucuteni, evidențiind, totodată, într-un procent destul de ridicat, o predis-
poziție pentru formațiuni precum reversul de cuestă sau pante line continue ale unor terase
aluvionare. Gradul de insolație și deschiderea formei de relief în raport cu linia orizontului
subliniază, de asemenea, importanța luminii solare pentru comunitate. Resursa de apă se pare
că nu lipsea din proximitatea așezărilor, aceasta situându-se la maximum 500 m distanță
pentru faza A și chiar mai scăzută pentru faza B. Cazurile în care distanța se apropie de
1000 m sunt reduse, însă chiar și în asemenea situații considerăm că populația beneficia de o
sursă de apă în apropiere, care nu mai există astăzi. Un exemplu bine-cunoscut în acest sens îl
reprezintă așezarea de pe Cetățuie, situată pe un promontoriu dominant, apărat natural, cu
altitudine relativă mare, dar și cu izvor în apropiere.
Se pare că există un coeficient de agregare a siturilor în zona noastră de studiu, acestea
concentrându-se, cu precădere, în sectoarele mijlociu și superior ale bazinului. Dinamica
116
așezărilor de la o fază la alta se produce în arealul descris de scheletul dezvoltat în zonele
menționate anterior, cu extindere spre bazinul inferior în faza B. Are loc, mai degrabă, o
relocare a unor populații din cadrul grupului, în cuprinsul unei microregiuni, impusă probabil
de disponibilitatea unor soluri fertile și în condițiile unei explozii demografice. Controlul
vizual al teritoriului ocupat de stațiunile cucuteniene este unul foarte bine dezvoltat, cu un
grad ridicat de intervizibilitate, excepție făcând zona sudică a bazinului, insuficient populată,
probabil din cauza unei fragmentări foarte puternice a reliefului.
Pentru așezarea de pe Cetățuie a fost delimitată o arie de captare a resurselor ce
depășește 6000 de hectare în jurul sitului. Prezența în cuprinsul acesteia a mai multor situri de
înălțime, dar, în special, a unora localizate pe forme joase de relief, ar putea sugera un mod de
exploatare comun al resurselor disponibile, specific unui grup de așezări, care poate comporta
un anumit grad de ierarhizare. În mod cert, este documentată o activitate antropică intensă în
proximitatea siturilor din interiorul teritoriului delimitat, ce se reflectă în transformările
suferite de solurile din zonă. Activitățile agro-pastorale, dar și cele în vederea exploatării
lemnului par să fi fost caracteristice comunităților cucuteniene din bazinul superior al
Bahluiețului. Nivelul ridicat de potasiu reflectă adesea arderi puternice de lemn și prezența
cenușii sau a cărbunelui degradat în nivelul organic, lucru ce poate fi pus în legătură cu
obiceiul de ardere a locuințelor, pentru care erau folosite cantități mari de materii lemnoase.
Din discuția pe marginea analizelor noastre cu privire la aria de captare a stațiunilor
cucuteniene se desprinde o idee care ar necesita o mai largă dezbatere. Se pare că deter-
minarea unui teritoriu exploatat de comunitățile acestei culturi nu trebuie să se facă printr-o
delimitare abruptă a unor zone în jurul așezărilor fără o analiză prealabilă din punct de vedere
cultural a artefactelor, ecofactelor sau a resurselor naturale (paleosoluri) aflate în proximitatea
acestora, delimitarea unui rezervor de resurse plecând din interiorul sitului către habitatul
dinamic de interacțiune al comunităților eneolitice.
117
III. FOTOGRAFIE AERIANĂ ȘI FOTOGRAMETRIE ÎN
ARHEOLOGIE. STUDII DE CAZ APARȚINÂND CULTURII
CUCUTENI DIN BAZINUL HIDROGRAFIC BAHLUIEȚ
Fotografia aeriană se manifestă pregnant în arheologia secolului trecut, cu precădere pe fondul

curentului pozitivist, ce caracterizează paradigmele cultural-istorică și procesuală, căpătând
ulterior o conotație semiotică prin prisma arheologiei post-procesuale (Rączkowski 2001).
Face parte din gama tehnicilor aparținând teledetecției (Remote Sensing), termen ce desem-
nează o paletă largă de metode și tehnici de detectare a siturilor arheologice prin măsurători
efectuate de la diferite distanțe deasupra solului (Palmer 2009, 9). Este utilizată, cu predi-
lecție, pentru identificarea unor noi situri arheologice, însă nu trebuie neglijat rolul important
pe care îl are în celelalte etape ale cercetării, cum ar fi cea de documentare, monitorizare sau
interpretare. Altfel spus, este o metodă nedistructivă utilizată în identificarea, fotografierea,
cartarea și interpretarea urmelor ce indică prezența unor caracteristici antropice vechi
(Oberländer-Târnoveanu, Bem 2009, 62). Pentru mai bine de un secol, aplicațiile teledetecției
în cercetarea arheologică au fost, într-o foarte bună măsură, reprezentate de achiziția și
interpretarea fotografiilor aeriene, motiv pentru care această tehnică este considerată a fi una
dintre cele mai eficiente metode de prospectare în arheologie.
Pe parcursul acestui capitol avem în vedere prezentarea unor aspecte teoretice cu
privire la istoricul fotografiei aeriene în arheologie, atât în plan internațional, cât și pe plan
național, legate de tehnologia de achiziție a datelor și interpretarea acestora, precum și detalie-
rea unor studii de caz din cuprinsul bazinului Bahluieț, alături de metodologia aplicată în
cercetările acestora. Vom pune accent deosebit pe determinarea stadiului de degradare a
siturilor arheologice prospectate prin identificarea factorilor naturali (procese hidro-geomor-
fologice active) sau antropici, care afectează integritatea acestora. De altfel, fotografia aeriană
este cuprinsă în metodologia standard de identificare și monitorizare a alunecărilor de teren, a
proceselor de ravenare și eroziune etc.
Un caracter de originalitate rezidă din interpretarea coroborată a aerofotogramelor
alături de datele provenite din scanările laser tridimensionale aeriene (LIDAR – Light
Detection and Ranging), lucru ce facilitează considerabil această secvență analitică a datelor,
oferind o imagine extrem de detaliată asupra microreliefului caracteristic habitatului eneolitic
din zona noastră de studiu.
Vizăm, astfel, trecerea de la o privire de ansamblu – propusă în capitolul anterior prin
analizele întreprinse pentru un cadru larg, la nivelul întregului bazin, și pentru un număr mare
de stațiuni arheologice (104) – spre studiul unor microregiuni din interiorul zonei de
cercetare, în cadrul cărora sunt analizate în detaliu unele așezări din perspectiva peisajului
caracteristic, acestea fiind totodată puse într-o relație spațială cu celelalte monumente
prezente în proximitate.
119
III.1. Aspecte teoretice

III.1.1. Scurt istoric
Interesul pentru fotografia aeriană în arheologie urcă în timp până la finele secolului al
XIX-lea, cu multe exemple, rezumându-ne aici în a puncta doar câteva momente de referință
în evoluția acestei tehnici de prospectare. La început, fotografiile erau efectuate din balon,
urmând ca abia după cel de-al Doilea Război Mondial, progresul tehnicii de fotografiere și a
avioanelor de mici dimensiuni să reprezinte cu adevărat dezvoltarea metodei (Wilson 1982,
10; Bewley 2000, 3; Giardino, Haley 2006, 48; Grant, Gorin, Fleming 2008, 19). Una dintre
primele inițiative de imortalizare ale unor zone de interes arheologic are loc în anul 1874 la
Persepolis, în Iran, avându-i în prim plan pe F. Stolze și F.C. Andreas. În plan european,
episodul următor este reprezentat de fotografierea din balon, pentru prima dată în anul 1899, a
Forului roman sau, mai exact, a săpăturilor arheologice conduse aici de renumitul arheolog
Giacomo Boni (Petre 1966, 199; Musson, Palmer, Campana 2013, 19). Tot în Italia, acestei
prime acțiuni de pionierat îi urmează altele, în preajma anului 1908, când sunt fotografiate
zone localizate de-a lungul Tibrului, în apropierea Romei, sau alte obiective celebre, precum
Ostia sau Pompei (Ceraudo 2013, 11). În perioada dinaintea Primului Război Mondial,
probabil una dintre cele mai renumite aplicații de acest tip pentru un sit arheologic a fost
efectuată de P.H. Sharpe, dintr-un balon al armatei, în anul 1906, pentru monumentul de la
Stonehenge (Wilson 1982, 10).
Odată cu declanșarea primei mari conflagrații mondiale, fotografia aeriană devine una
dintre principalele metode de recunoaștere pentru combatanți, fapt ce îi determină o
dezvoltare tehnică extrem de alertă. Din experiența căpătată în timpul războiului în ceea ce
privește interpretarea aerofotogramelor realizate în scopuri militare derivă, ulterior, un interes
aparte pentru utilizarea acestei metode la identificarea structurilor arheologice. O contribuție
substanțială în acest sens aduce, începând cu anul 1921, Ostbert G.S. Crawford. Acesta,
împreună cu Alexander Keiller, publică în 1928 o lucrare intitulată Wessex from the air,
fundamentală pentru fotografia aeriană, în care ilustrează și interpretează imagini preluate din
sudul Angliei, unele chiar din zone intens locuite, subliniind, totodată, principiile de aplicare
(cum ar fi momentele propice pentru fotografiere, clasificarea indicatorilor cromatici) și utili-
tatea acestei tehnici de prospectare. Cam în aceeași perioadă (1929, mai exact), pe continentul
american, Charles Lindberg fotografiază mai multe așezări Maya, printre care Tikal, Tulum și
Chichén Itzá (Parrington 1983, 108; Bewley 2003, 275; Donoghue 2005, 555). Perioada
dintre cele două războaie mondiale este una deosebit de prolifică pentru fotografia aeriană,
aplicații de acest gen fiind efectuate în locuri dintre cele mai diverse, precum Orientul
Mijlociu (Antoine Poidebard) sau nordul Africii.
Declanșarea celui de-al Doilea Război Mondial întrerupe inițiativele demarate în scop
arheologic, dar compensează printr-un nou val tehnologic de perfecționare a metodei și prin
volumul mare de aerofotograme rezultate din zborurile de recunoaștere, multe dintre acestea
reprezentând materiale inedite, reliefând realitatea nealterată de urbanizarea în creștere, dezvol-
tarea infrastructurii sau lucrările agricole intensive ce au urmat (Musson, Palmer, Campana
2013). În perioada următoare, în special pe plan european, se manifestă un interes tot mai
crescut pentru aplicațiile fotografiei aeriene în arheologie. Astfel, în 1949, Cambridge Univer-
sity Committee for Aerial Photography (CUCAP) începe programul de survolare a teritoriului
Angliei și a altor țări din Europa, pentru diverse scopuri, printre care și cele destinate arheo-
120
Fotografie aeriană și fotogrametrie în arheologie
logiei (Bewley 2000, 4). Cu toate acestea, în mod neobișnuit, suportul consistent în promovarea
unor asemenea demersuri nu are un caracter instituțional, ci se bazează mai degrabă pe inițiative
private; putem menționa în acest sens contribuțiile lui John Bradford, Peter Williams-Hunt,
Roger Agache sau Otto Braasch (Agache 1975; Christlein, Braasch 1982; Braasch 2005).
Maturizarea fotografiei aeriene ca metodă de cercetare în arheologie este determinată
de apariția, în cea de-a doua jumătate a secolului trecut, a mai multor tehnici de prospectare,
fapt ce conduce la creionarea termenului de teledetecție/Remote Sensing – introdus în circuitul
științific pentru prima dată de geograful Evelyn L. Pruitt) –, asociat ulterior conceptului mai
larg de arheometrie. Așa cum am văzut în partea introductivă, precum și în cuprinsul celui de-
al doilea capitol, într-o perioadă în care paradigma procesuală se manifesta extrem de activ în
arheologie, unul dintre factorii principali care au jucat un rol deosebit în implementarea noilor
direcții de cercetare-dezvoltate se referă la implementarea tot mai largă a Sistemelor Informa-
ționale Geografice (SIG/GIS) în actul cercetării. Posibilitatea integrării, gestionării și anali-
zării a numeroase rezultate provenite din aplicarea unor tehnici complementare s-a dovedit a
fi una benefică demersului științific, reprezentând o opțiune fezabilă și pentru interpretarea
conjugată a aerofotogramelor.
În ultimii ani, evoluția acestei discipline s-a manifestat activ, nu atât din punct de
vedere metodologic, cât în sensul accesibilității la noi platforme de zbor (drone) sau aparate
de fotografiat performante, precum și prin prisma colaborărilor de natură interdisciplinară ce
au determinat o diversificare în ceea ce privește terminologia utilizată; apar termeni noi, unii
fără corespondent clar în limba română, precum Landscape Archaeology, Field Survey, Total
Archaeology (Musson, Palmer, Campana 2013, 367-369).
Asocierea, în etapa de interpretare, a aerofotogramelor cu modele numerice ale
terenului de mare rezoluție, obținute prin tehnologia LIDAR, utilizată în ultimii ani destul de
intens în arheologie, precum și cu rezultate provenite din prospectările geofizice, vine să com-
pleteze unele limitări ale fotografiei aeriene în studiul micro-topografiei așezărilor vechi și a
structurilor nedetectabile la suprafața solului ale acestora.
Deși istoria fotografiilor aeriene efectuate în scopuri arheologice are, în plan interna-
țional, o vechime de mai bine de un secol, pentru România, inițiativele care se pot încadra în
acest domeniu nu pot fi caracterizate decât ca fiind izolate. De-a lungul timpului, încercările
de a crea structuri organizatorice cu rol în pregătirea arheologilor și de a dezvolta programe de
investigații aeriene complexe au fost sortite eșecului. Pentru perioada interbelică, în România,
este cunoscută o fotografie aeriană din anul 1938, efectuată deasupra șantierului în derulare,
condus de Scarlat Lambrino, la Histria. Acest lucru nu este întâmplător, deoarece un student
de-al său, Dinu Adameștenu, plecat cu bursă în Italia, în 1939, avea să joace un rol important
în promovarea fotografiei aeriene în Italia și, apoi, în țara noastră (Oberländer-Târnoveanu,
Bem 2009, 62). Arheolog, profesor și un înfocat promotor al arheologiei aeriene, acesta este
invitat în anul 1965, alături de alte nume mari din Italia, și nu numai, să susțină o prelegere în
cadrul cursului anual internațional organizat de Fundația Lerici, cu tema Fotografia aeriană și
cercetarea arheologică (Petre 1966, 198). Prin grija profesorului Adameșteanu, care obține
sprijinul autorităților pentru întocmirea unei arhive de fotografii destinate arheologiei și, mai
important, acceptul de a pregăti un tânăr student arheolog în tainele acestui domeniu în Italia,
fotografia aeriană începe să prindă rădăcini și în România, în anii următori noua metodă de
prospectare cunoscând progrese notabile (Oberländer-Târnoveanu, Bem 2009, 64).
121
Pentru estul României, și implicit pentru zona noastră de studiu, proiectele de
survolare prin intermediul fotografiei aeriene oblice sunt reduse ca număr, cu atât mai mult
atunci când vorbim de arheologia preistorică (Asăndulesei 2014). Există mai multe serii de
imagini ortorectificate disponibile pentru întreg arealul de la est de Carpați, însă rezoluția
acestora nu permite decât interpretarea unor structuri arheologice de mari dimensiuni (valuri,
ziduri, uneori șanțuri).
III.1.2. Tehnici de fotografiere

Există două tehnici de fotografiere a siturilor arheologice: realizarea de imagini
verticale și oblice. Prima se referă la o serie de activități calificate, care se adresează, atât
arheologilor, cât și geografilor sau geologilor, fiind în același timp și mult mai costisitoare,
necesitând echipament special montat pe un aparat de zbor. Tehnica de fotografiere în plan
oblic este, de obicei, mai accesibilă pentru cercetarea arheologică, fiind executată doar cu
ajutorul unei camere de fotografiat digitale obișnuite, de la bordul unui avion de mici
dimensiuni, cum ar fi Cessna 150/152 sau 172 (Bewley 2000, 6; Grant, Gorin, Fleming 2008,
18). Și cele verticale, și cele oblice pot fi, de asemenea, realizate cu ajutorul dronelor, fiind,
pe cât posibil, recomandată utilizarea ambelor tipuri de date în procesul de interpretare.
Imaginile oblice sunt efectuate la un unghi de aproximativ 45, oferind o perspectivă mult mai
clară arheologului asupra zonei fotografiate față de imaginea verticală. Aceasta din urmă are,
totuși, avantajul de a înregistra suprafețe mult mai extinse (Ceraudo 2013, 27; Musson,
Palmer, Campana 2013, 58). Cele oblice se împart la rândul lor în două categorii: fotografii în
care apare linia orizontului (high oblique) sau în care aceasta nu este prezentă (low oblique),
unghiul de realizare în acest caz fiind mult mai închis (Fig. 45).
Figura 45. Clasificarea imaginilor aeriene oblice (low oblique și high oblique) și recomandări de
realizare a fotografiilor (după Stefano Campana, https://www.academia.edu/2549244/
Archaeological_aerial_survey_oblique_photography_and_archaeological_mapping).
III.1.3. Planificarea zborului

Un zbor destinat realizării de fotografii oblice pentru siturile arheologice necesită mai
multe etape de pregătire. Așa cum o să vedem mai jos, trebuie să ne asigurăm că momentul
zborului este unul potrivit, deoarece vizibilitatea marcajelor în imaginile aeriene depinde de
122
acest lucru. Este necesară, totodată, obținerea unor permise de zbor pentru zona survolată cu
menționarea traseului și a altitudinii la care se va zbura (o altitudine situată între 400 și 500 m
ar trebui să fie suficientă pentru arheologie). Din acest motiv, avem nevoie de o foarte bună
documentare prealabilă a zborului, atât cu privire la topografia arealului vizat, cât și asupra
potențialului arheologic de fotografiat. Pentru planificarea traseului, ca și pentru deplasarea în
timpul zborului de la o stațiune arheologică la alta poate fi folosit un dispozitiv GPS. Foarte
important este și echipamentul cu care se efectuează fotografierea. Pentru capturarea de
imagini în plan oblic, un aparat de fotografiat DSLR cu un obiectiv de 35 mm poate
reprezenta o alegere bună. De asemenea, utilizarea unui accesoriu GPS pentru camera digitală
folosită ușurează considerabil munca de sortare a imaginilor, premergătoare înmagazinării lor
în baza de date; în acest fel, în metadatele fotografiei este înregistrată poziția din care s-a
efectuat fotografierea, precum și direcția în care s-a realizat. Traseul de zbor este, la rândul
său, stocat în memoria dispozitivului GPS mobil și poate fi ulterior folosit pentru vizualizare
în platforme media, cum ar fi Google Earth. Aparatul de zbor este de preferat a fi unul cu aripi
înalte, pentru a nu obtura câmpul vizual al obiectivului. Posibilitatea unui zbor la o viteză
redusă este, de asemenea, importantă. Întotdeauna este bine să se realizeze cel puțin două
fotografii dintr-o anumită poziție, la fel cum este de dorit ca un sit arheologic să fie fotografiat
din mai multe unghiuri. Pentru a fi cât mai eficienți, o discuție cu pilotul înainte de zbor pe
baza documentației traseului este bine-venită.
III.1.4. Interpretarea fotografiilor aeriene

Caracteristicile arheologice din imaginile aeriene pot fi identificate datorită umbrelor,
diferențelor de pigment al solului, datorită umezelii, semnelor detectabile în zăpadă sau în
culturile agricole (Scollar et alii 1990, 33-75; Renfrew, Bahn 1991, 70). Este neobișnuit ca,
pentru orice tip de cercetare arheologică, o singură fotografie să furnizeze toate informațiile
despre un sit sau o întreagă zonă. Vizibilitatea semnelor depinde de schimbarea de direcție și
înălțime a soarelui, chiar și în cazul siturilor vizibile la suprafața solului, de multe ori umbrele
adânci mascând informația. La fel de important este și anotimpul în care se efectuează
fotografia, arheologii întocmind hărți pe baza imaginilor aeriene în diferite momente ale zilei
și din an, pentru a extrage maximumul de informații privind obiectivul cercetat (Douglas,
Nickens 1991, 87-88; Palmer 2009, 28-29).
Formarea semnelor distinctive în vegetație sau pe baza diferențelor de culoare a
solului este destul de ușor de explicat. Spre exemplu, un șanț săpat în roca de bază se va
umple ulterior cu sedimente, care, în compoziție, sunt diferite de mediul din jur, porozitatea
acestei zone determinând acumularea de apă și substanțe nutritive și, în mod evident, culturi
fertile, de culoare mai închisă decât restul și mai bine dezvoltate. Această situație se întâl-
nește, de obicei, în anii secetoși deoarece plantele de pe traseul unui șanț sau aflate deasupra
unei gropi primesc o cantitate mai mare de apă, lucru care facilitează dezvoltarea lor în
înălțime și coacerea mai târzie, căpătând astfel o culoare mai închisă decât restul. Diferența de
culoare, dar și de înălțime, poate fi surprinsă de la altitudine, mai ales în lunile de vară, când
culturile păioase sunt aproape coapte. Vizibilitatea semnelor în vegetație (termenul înrădă-
cinat în literatura de specialitate este crop mark) este de scurtă durată, variind de la două
săptămâni până la maximum opt, și depinde de mai mulți factori: nivelul de precipitații,
radiația solară, temperatura solului, porozitate, densitate, gradul de umiditate etc. (Jones,
Evans 1975; Stanjek, Fassbinder 1995). Semnele observabile în vegetație se pot împărți în
123
două categorii: pozitive sau negative. Cele pozitive vor apărea, cu precădere, în culturile
păioase, având o culoare mai închisă (verde închis) față de restul plantelor care au culoarea
galbenă. Dintre structurile arheologice exprimate, de obicei, de semnele pozitive putem
menționa șanțurile sau gropile. Semnele negative apar, în cele mai multe cazuri, de culoare
galbenă pe un fond verde, în zone cu un grad de umiditate redus și cantitate scăzută de
substanțe nutritive și pot sugera prezența unor structuri dure, de piatră, cum ar fi: zidurile,
drumurile sau alte materiale impermeabile (Fig. 46).
Figura 46. Explicarea semnelor distinctive în vegetație din fotografiile aeriene

(după Musson, Palmer, Campana 2013, 67).
În cazul indiciilor sesizabile prin diferențele de culoare ale solului (soil mark), acestea
pot fi cel mai bine surprinse în imaginile preluate iarna, toamna sau primăvara, fiind facilitate
adesea de arătura și nivelarea terenului, executate pentru cultivarea plantelor agricole (Bewley
2000, 7). Ca urmare a acestei activități, mai ales dacă este executată la mare adâncime, textura
solului este perturbată, apărând o modificare de culoare acolo unde sunt prezente structuri
arheologice, datorită diferențelor dintre solul compact și materialul organic depozitat într-un
șanț, spre exemplu. O situație asemănătoare se poate constata și în cazul în care un zid
îngropat este distrus, în partea de sus, de arătură. La fel ca în cazul anterior, prezența unor
astfel de marcaje este dependentă de o serie de factori climatici, precum și de momentul în
care este efectuat zborul.
O altă categorie de indicatori vizibili în fotografiile aeriene o constituie cei evidențiați
de prezența umbrelor (shadow marks). Dacă altitudinea la care se află soarele este una redusă,
pot fi detectate o serie de structuri ale microreliefului pe baza umbrelor pe care le creează
124
lumina solară (Fig. 47). Acestea sunt prezente la suprafața solului, însă nu pot fi identificate în
teren, prin cercetarea de suprafață. O condiție pentru ca asemenea semne distinctive să poată
fi surprinse în imagini este ca terenul să nu fi fost nivelat mecanic (Ceraudo 2013, 29).
Momentul fotografierii trebuie să aibă loc dimineața devreme sau seara, aproape când soarele
apune.
Figura 47. Explicarea caracteristicilor distinctive datorate umbrelor în imaginile aeriene

(după Braasch 2005).
Indicatori ai prezenței unor structuri arheologice în sol pot fi detectați, de asemenea,

atunci când terenul este acoperit de un strat nu foarte gros de zăpadă (snow marks). După cum
am văzut în rândurile de mai sus, temperatura este unul dintre factorii care facilitează apariția
unor asemenea indicii. Structurile arheologice conservă diferit temperatura, fapt ce facilitează
apariția indicatorilor menționați (Ceraudo 2013, 29). Dacă momentul fotografierii are loc la
finalul toamnei sau la începutul iernii, zăpada așezată într-un strat subțire se va topi în zonele
unde există structuri arheologice îngropate, deoarece acestea vor menține o temperatură mai
ridicată pentru o perioadă mai lungă de timp, datorită proprietăților de sol diferite. Pe de altă
parte, la finalul iernii, când zăpada începe să se topească, în zonele în care există vestigii
arheologice, datorită perioadelor lungi de îngheț, temperatura scăzută conservată de acestea va
menține pentru o perioadă mai lungă stratul de zăpadă (Fig. 48).
Figura 48. Explicarea mecanismului prin care sunt evidențiate în fotografiile aeriene caracteristicile
arheologice în zăpadă (adaptat după Christlein, Braasch 1982).
Este important de știut că oricare dintre aceste tipuri de marcaje pot indica, uneori,
complexe care nu reprezintă obiective arheologice, din moment ce orice modificare la nivelul
rocii de bază poate fi evidențiată în fotografiile aeriene (Palmer 2009, 29). Din acest motiv, se
recomandă ca arheologul să fie cel care survolează o anumită zonă cu un specific arheologic,
fiind cel mai în măsură să selecteze obiectivele de fotografiat, precum și cel ce face
125
interpretarea imaginilor. Preluarea de imagini aeriene ale zonelor cu potențial arheologic și
stocarea lor în interiorul unor baze de date, fără a beneficia de o etapă analitică, face ca obiec-
tivul cercetării să nu poată fi finalizat. Esențial este ca arheologul să extragă toată informația
din aceste imagini și să întocmească rezultate standard, integrabile într-un viitor proces de
interpretare alături de alte rezultate obținute în urma aplicării unor metode complementare.
Odată ce sunt georeferențiate, analizate și interpretate, imaginile aeriene devin fondul carto-
grafic de bază, la care sunt raportate alte tipuri de rezultate.
Cu toate că fotografia aeriană poate furniza importante informații cu privire la
amplasamentul, forma sau suprafața unui sit are, ca orice metodă, limitele sale: doar prin foto-
grafierea aeriană siturile nu pot fi datate, cu excepția situațiilor în care sunt posibile analogii;
de asemenea, nu poate fi surprinsă, în detaliu, planimetria unei așezări, fiind necesare metode
complementare non-invazive geofizice (vezi capitolul IV).
Alături de fotografia aeriană clasică, oblică sau verticală, arheologul mai poate apela la
alte tipuri de prospectare fotografică, referindu-ne aici la alte două posibilități (fotografia
infraroșu și cea termală), ce reprezintă viitoare direcții de cercetare ale demersului nostru cu
privire la cercetarea habitatului eneolitic din bazinul Bahluieț.
III.2. Arheologie aeriană în bazinul hidrografic Bahluieț

Este bine-cunoscut faptul potrivit căruia patrimoniul cultural este supus unei constante
amenințări, atât din partea factorilor naturali, cât și din cauza impactului antropic. Cu atât mai
mari sunt amenințările atunci când vorbim despre patrimoniul arheologic imobil constituit,
într-o foarte bună măsură, de situri arheologice preistorice, fără urme de locuire proeminente
la suprafața solului. Încă din anul 1999, International Council on Monuments and Sites
(ICOMOS) a demarat programul intitulat Heritage@Risk ce are în vedere identificarea
patrimoniului aflat sub amenințare, analizarea acestei problematici, diminuarea fenomenului
prin dezbateri pe această tematică și propuneri de diminuare a acestor manifestări distructive
(www.icomos.org).
În categoria patrimoniului invizibil la suprafața solului se înscriu și stațiunile
eneolitice din cuprinsul bazinului Bahluieț. Pentru multe dintre siturile cucuteniene din zona
menționată este cunoscută poziția, înregistrată, adesea, cu ajutorul GPS-ului, însă nu sunt
îndeajuns cunoscute informații, cum sunt limitele acestora, dimensiunile sau micro-topografia
arealului în care sunt amplasate, precum și relația spațială dintre ele. Pentru asemenea dezi-
derate este necesară aplicarea unei metodologii complexe prin care să fie evidențiate carac-
teristici particulare ale obiectivelor cercetate și, de ce nu, să ofere posibilitatea detectării de
noi monumente.
După cum reiese și de mai sus, fotografia aeriană poate reprezenta o modalitate
eficientă de identificare și cartare a unor noi situri arheologice pe baza caracteristicilor vizi-
bile în imagini, însă nu poate, decât rar, să ofere posibilitatea încadrării cronologice a aces-
tora. Acest dezavantaj poate fi suplinit prin cercetarea de suprafață care, în baza materialului
colectat, poate determina intervalul cronologic relativ al obiectivului (Doneus et alii 2007).
Ambele metode își ating limitele în cazuri în care zona cercetată este împădurită sau proprie-
tățile solului nu favorizează apariția indicatorilor cromatici în fotografiile aeriene. În astfel de
situații, un instrument redutabil poate fi reprezentat de scanarea laser tridimensională aeriană
126
(LIDAR) ce poate furniza informații cu privire la posibile structuri arheologice distinctibile în
variațiile minore ale micro-topografiei reliefului.
Prin integrarea celor trei metode menționate (cercetare de suprafață, fotografie aeriană
oblică și verticală, măsurători LIDAR), la care se adaugă contribuțiile fotogrametriei, intențio-
nam să întregim volumul de informație obținut în urma analizelor spațiale, cu scopul de a
diversifica rezultatele prin obținerea unor date referitoare la stadiul de degradare a siturilor
cucuteniene, dar și referitoare la caracteristicile planimetrice ale acestora. Studiile de caz fac
parte din bazinul râului Bahluieț, zona de studiu descrisă în detaliu în capitolul anterior.
III.2.1. Metodologie
Baza de date spațiale, întocmită pentru derularea analizelor GIS, conține cele 104
situri arheologice repertoriate de noi, fiecare punct beneficiind de câmpuri specifice de atri-
bute descriptive, spațiale, cantitative sau calitative. Au fost indexate, atât stațiunile reperto-
riate pe baza bibliografiei, ulterior verificate în teren, cât și siturile cucuteniene inedite apărute
în urma cercetărilor de suprafață (ex. Războieni, La sud-vest de Dealul Boghiu; Bălțați,
Movila Hârtopeanu; Rediu, Dealul Ruginii). Straturile tematice înmagazinate aici, de aseme-
nea, sunt reprezentate de: hărți și planuri topografice, ortofotoplanuri, hărți geologice, modele
numerice ale terenului (obținute din interpolarea curbelor de nivel digitizate de pe planurile
topografice scara 1:5000, prin fotogrametrie sau prin procesarea norilor de puncte proveniți
din măsurătorile aeriene laser), fotografii aeriene oblice și verticale.
III.2.1.1. Fotografie aeriană

Pe baza hărților de distribuție a siturilor arheologice, în cadrul bazinului Bahluieț au fost
stabilite mai multe trasee de zbor sau au fost selectate stațiuni pentru efectuarea unor zboruri
punctuale cu drona. Deoarece apariția semnelor distinctive în fotografiile aeriene depinde de
mulți factori, printre care și momentul în care este făcută fotografierea, au fost întreprinse mai
multe zboruri în cuprinsul bazinului, în perioada 2011-2015, primăvara, vara sau toamna,
dimineața sau după-amiaza. În urma acestora au fost obținute peste 1000 de imagini aeriene,
pentru mai bine de 30 de situri cucuteniene, și nu numai, din zona de studiu. Survolarea zonei s-a
realizat în acord cu metodologia expusă în subcapitolul anterior, din avion sau dronă (Fig. 49,
50). A fost utilizat un aparat de fotografiat modelul Canon 5D Mark III, dotat cu un obiectiv de
24 mm.
Cele mai relevante imagini aeriene în care se puteau distinge posibile structuri arheo-
logice, precum și elemente morfologice, hidrologice, dar îndeosebi paleo-hidrologice (paleo-
canale) au fost selectate pentru a fi raportate la sistemul național de coordonate (georeferen-
țiate). Această activitate s-a realizat cu ajutorul softurilor AirPhoto3 și ArcGIS 10.2.2, prin
ortorectificarea imaginilor și identificarea unor puncte de corespondență între ortofotoplanu-
rile disponibile pentru zona de lucru și aerofotogramele oblice sau verticale. În cazul fotogra-
fiilor obținute în urma zborurilor cu drona, pentru georeferențiere s-au folosit puncte de con-
trol plasate la nivelul solului și măsurate cu GPS-ul. Imaginile au fost stocate în baza de date,
iar cele georeferențiate au fost interpretate, caracteristicile identificate fiind clasificate, la rân-
dul lor, în funcție de natura indicatorului detectat (crop mark pozitiv sau negativ, soil mark,
shadow mark). Semnele din imagini considerate a fi de natură arheologică au fost, ulterior,
verificate în teren, prin cercetare de suprafață și analiza materialului arheologic, pentru a
putea fi încadrate cu certitudine în intervalul cronologic aferent culturii Cucuteni.
127
Figura 49. A. Aparat de zbor ultra-ușor folosit pentru survolarea siturilor din cuprinsul
bazinului Bahluieț; B. Dronă utilizată pentru zboruri punctuale în vederea obținerii
modelelor tridimensionale și a modelelor altitudinale.
Figura 50. Traseul de zbor efectuat în primăvara anului 2012.
III.2.1.2. Fotogrametrie
Cercetarea unui obiectiv arheologic eneolitic, fără urme de locuire deasupra solului,
necesită o cartografiere extrem de detaliată. Acesta este și motivul pentru care am optat în
cercetarea noastră la aplicarea unor metode fotogrametrice de analiză, procesare și generare
de noi straturi tematice reprezentând microrelieful obiectivelor vizate. Fotogrametria oferă
posibilitatea utilizării unui număr mare de imagini realizate pentru același obiectiv, din
diferite unghiuri, asupra cărora sunt aplicate metode de rectificare pentru a se reduce distor-
siunile cauzate de unghiul de fotografiere. Procesarea aerofotogramelor prin această tehnică
asigură un grad ridicat de precizie. Fiind la origine un proces analog, datorită dezvoltării
tehnologice computerizate, fotogrametria se transformă într-o tehnică digitală cunoscută sub
denumirea de structure from motion, cu posibilități deosebite de manipulare a datelor (sute de
fotografii) și de identificare a punctelor comune din acestea, pentru obținerea modelelor
tridimensionale ale obiectivelor fotografiate, a imaginilor ortorectificate (ortofotoplanuri), a
modelelor terenului (Digital Elevation Model – DEM) sau a suprafeței terestre (Digital
128
Surface Model – DSM). Pentru ca identificarea și relaționarea punctelor comune din fotografii
să fie posibilă, acestea trebuie să se suprapună cel puțin 60%. Aplicațiile fotogrametrice din
arheologie, pe baza imaginilor aeriene, precum și aspectele tehnice din spatele acestei metode
au făcut subiectul a numeroase lucrări apărute în reviste de specialitate (Verhoeven 2011;
Verhoeven et alii 2012; Remondino 2013; Fernández-Hernandez et alii 2015), motiv pentru
care nu vom dezvolta această secvență, limitându-ne în a prezenta metodologia aplicată pentru
studiile noastre de caz.
Pentru mai multe stațiuni arheologice din zona noastră de studiu, pe lângă fotografie-
rea din avion, s-au întreprins și zboruri punctuale cu un octocopter în vederea obținerii unor
modele tridimensionale ale zonelor, precum și a modelelor altitudinale de mare precizie
(rezoluția unor asemenea modele numerice o depășește pe cea a modelului altitudinal obținut
din vectorizarea curbelor de nivel). Georeferențierea acestora s-a realizat pe baza punctelor
fixe amplasate la sol, măsurate în prealabil cu GPS-ul (Fig. 51a). Planificarea zborurilor a
avut în vedere acoperirea în întregime a siturilor arheologice, dar și a proximității acestora.
Camera fotografică utilizată a fost aceeași ca și în survolurile din avion (Canon 5D Mark III
cu obiectiv de 24 mm). Fotografiile procesate cu ajutorul programului PhotoScan (Fig. 51b)
au fost folosite la generarea straturilor tematice amintite anterior, importate, ulterior în proiec-
tul GIS. Trebuie să menționăm că această tehnică de lucru este dependentă de capacitățile
aparatului de zbor (drona). Acesta trebuie să fie foarte stabil, aparatul de fotografiat să fie
instalat pe un cardan care să elimine mișcările provocate de vibrațiile dronei sau de vânt, iar
traseul în aer să poată fi determinat de la sol și poziția identificată în timpul zborului.
Figura 51. A. Punct de control amplasat la sol, vizibil în imaginile aeriene și măsurat cu GPS-ul
diferențial în vederea georeferențierii; B. Reprezentarea traseului de zbor cu drona în vederea
obținerii imaginilor pentru fotogrametrie.
Un dezavantaj al acestei metode de achiziționare a unor seturi de date extrem de deta-

liate este reprezentat de imposibilitatea obținerii unor modele numerice ale terenului în zone
împădurite sau cu vegetație densă, motiv pentru care demersul nostru se referă, în continuare,
la datele LIDAR, integrate abordării noastre metodologice pentru a depăși această limitare.
III.2.1.3. Light Detection and Ranging – LIDAR / Airborne Laser Scanning – ALS
Măsurătorile LIDAR reprezintă una dintre cele mai mari inovații apărută în ultimii ani
în materie de teledetecție, iar utilitatea acestora pentru arheologie a fost imediat recunoscută.
Tehnica are la bază posibilitatea de măsurare a distanțelor prin intermediul unui fascicul laser,
aplicată deja de mai bine de 20 de ani pentru instrumente precum stația totală sau scanerul
tridimensional terestru. În cazul scanărilor laser aeriene, distanța este calculată prin măsurarea
129
precisă a timpului de parcurgere a razei laser până la țintă și înapoi. În traseul său, raza laser
poate întâlni obstacole din care se reflectă, denumite răspunsuri (clădiri, copaci, vegetație,
suprafața solului), înregistrând pentru fiecare dintre acestea câte un set de coordonate (Optiz
2013; Shell 2013). Dispozitivul de măsurat este instalat la bordul unui avion și este permanent
conectat la un sistem GPS de mare precizie (Fig. 52). Fișierul brut rezultat este de tip vector
(nor de puncte) și conține răspunsurile pentru fiecare obstacol întâlnit de impulsul laser. Pe
baza valorilor altitudinale deținute de fiecare dintre acestea, multitudinea de puncte înregis-
trate poate fi clasificată, prin selectarea doar a ultimelor răspunsuri, reflectate de suprafața
terestră, obținându-se un model altitudinal al terenului extrem de detaliat. Interpolarea între-
gului vector va produce un model al suprafeței. Softurile GIS oferă posibilitatea manipulării
unor asemenea cantități de date, precum și vizualizarea sub diverse forme ale acestora. Preci-
zia deosebit de mare a acestor tipuri de date, ce poate merge până la mai puțin de jumătate de
metru pentru fiecare pixel, precum și posibilitatea de a penetra zonele împădurite sau cu vege-
tație densă pentru a atinge suprafața solului, facilitează evidențierea celor mai mici variații ale
topografiei unui sit arheologic, nereperabile cu ochiul liber sau prin fotografia aeriană, chiar și
atunci când zonele prospectate au fost nivelate (Doneus, Kühteiber 2013).
Figura 52. Principiile de achiziționare a datelor LIDAR (după Lillesand, Kiefer, Chipman 2004).
Pentru aplicațiile noastre, datele LIDAR au fost furnizate de către Administrația

bazinală de apă Prut-Bârlad, atât sub formă de vector, cât și interpolate într-un raster cu
rezoluția de 0,5 m/pixel. Posibilitatea de a beneficia și de datele vector a îmbunătățit calitatea
modelului numeric folosit în analizarea siturilor constituite ca studii de caz. Fondul de date
LIDAR disponibil a fost analizat pentru fiecare zonă abordată în parte cu ajutorul softului
Relief Visualization Toolbox – RVT (Kokalj, Zakšek, Oštir 2011; Zakšek, Oštir, Kokalj
2011), rezultatele relevante fiind ulterior integrate în proiectul GIS alături de cele provenite
din interpretarea fotografiilor aeriene sau fotogrametrie. Instrumentele de vizualizare a datelor
LIDAR, grupate sub denumirea RVT, prin uneltele propuse (sky view factor, hillshade în
multiple direcții, openness pozitiv și negativ), facilitează considerabil identificarea variațiilor
topografice minore, provocate de prezența unor posibile structuri arheologice în sol.
130
III.2.2. Studii de caz și rezultate
III.2.2.1. Studiul de caz nr. 1 – Situl arheologic Războieni, Dealul Mare/Dealul

Boghiu, com. Ion Neculce, jud. Iași
Cunoscută în lucrările de specialitate mai noi sub denumirea de Filiași – Dealul Mare
sau Dealul Boghiu, așezarea figurează, în lucrările mai vechi, ca aparținând de satul Făcuți
(actualul Podișu), de satul Făgeți (nume nou: Filiași), actualmente ambele în componența
comunei Bălțați, sau de satul Războieni (astăzi, în componența comunei Ion Neculce). Prin
organizarea administrativă actuală, situl se află pe teritoriul satului Războieni, chiar la hotarul
cu satul Filiași, comuna Ion Neculce, județul Iași. Așezarea este amplasată pe un promontoriu,
orientat NV – SE, puternic afectat de alunecări de teren, situat la aproximativ 500 m sud de
satul Filiași, pe partea dreaptă a pârâului Valea Oilor/Recea (afluent de stânga al râului
Bahluieț), din bazinul hidrografic al Prutului. Pârâul face aici o buclă, înconjurând promon-
toriul pe trei laturi (Fig. 53a-c; 54a, b). Coordonate geografice: 47°15’07” lat. N, 27°02’27”
long. E; altitudine absolută: 185 m. Altitudinea relativă este de aproximativ 85 m. Orest
Tafrali (1935-1936) localiza așezarea la vreo opt kilometri nord de Târgu Frumos, pe locul
denumit de locuitori Dealul Boghiu, iar Natalia Berlescu (1955) o încadra pe teritoriul satului
Războieni, la 4 km NV de acesta și la 6 km NE de Târgu Frumos. Așezarea a fost sondată de
către O. Tafrali, V. Manoliu și E. Condurachi în anul 1935. Autorii menționează că au fost
descoperite, la mai puțin de jumătate de metru adâncime, bucăți din pereții prăbușiți ai
locuințelor (Tafrali 1935-1936). Ulterior au mai fost întreprinse campanii de periegheză în
anul 1955 (N. Zaharia, N. Berlescu) și 1984-1986 (D. Boghian, C. Mihai). Bogatul material
arheologic rezultat din cercetările de suprafață, alcătuit din numeroase fragmente ceramice
pictate tricrom, utilaj litic sau figurine antropomorfe, încadrează situl în subfaza A3 a culturii
Cucuteni (Fig. 54c). Se remarcă, totodată, un idol en violon și un scaun miniatural.
Începând cu anul 2009, un grup de cercetători din cadrul Platformei Arheoinvest,
Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, a demarat aici o serie de cercetări non-inva-
zive. Alegerea prezentei stațiuni s-a făcut în baza analizelor de tip GIS întreprinse pentru bazi-
nul Bahluiețului, prezentate în capitolul anterior, care au reliefat importanța deosebită și rolul
strategic de care aceasta se bucura în perioada eneolitică. Pe de altă parte, gradul ridicat de
degradare a sitului, puternic afectat de riscuri naturale (alunecări de teren, eroziune) și antro-
pice, constituie un argument adițional ce ne-a ghidat în demersul nostru. Situl a fost cercetat,
până la momentul demarării investigațiilor noastre, doar sub aspect superficial, nefiind foarte
deranjat, acesta fiind un alt motiv pentru care a fost selectat.
Obiectivul principal al inițiativei noastre a fost de a surprinde cât mai precis distribuția
structurilor arheologice îngropate, de a interpreta și determina, în măsura în care este posibil,
funcționalitatea acestora, cu scopul de a înțelege cât mai bine interdependența relației om-
mediu într-un areal definit de comunitatea prezentă în așezare.
Abordarea metodologică se compune din aplicarea tehnicilor descrise anterior la care
se adaugă un studiu de cartografie și topografie arheologică ce are în vedere o mai bună
înțelegere a dinamicii reliefului în zona studiată. În capitolul următor, același studiu de caz va
fi reluat și reanalizat din perspectiva prospectărilor geofizice, cu accent pe organizarea internă
a acestuia, urmând ca în capitolul final să discutăm rezultatele obținute prin toate secvențele
metodologice propuse în lucrarea de față.
131
Figura 53. Amplasarea stațiunii Războieni, Dealul Mare/Dealul Boghiu în cadrul României (A),
al județului Iași (B) și în cadrul bazinului hidrografic Bahluieț (C).
132
Figura 54. Situl arheologic Războieni, Dealul Mare/Dealul Boghiu: A – vedere dinspre vest;
B – vedere dinspre nord (foto: Cristi Nicu); C – fragmente ceramice și de silex provenite din
cercetarea de suprafață.
Studiu de cartografie și topografie arheologică. Hărțile și planurile topografice

disponibile pentru studiul nostru de caz, unele dintre acestea întocmite încă de la începutul
secolului XX, reprezintă fondul cartografic de bază, fără de care emiterea unor ipoteze asupra
evoluției peisajului pentru arealul studiat ar fi dificil de formulat. Nu vom insista foarte mult pe
acest aspect, însă considerăm că se impune o privire diacronică cu privire la modificările
produse de-a lungul timpului asupra formei de relief pe care este amplasat situl arheologic
eneolitic. De asemenea, preferința comunităților cucuteniene (în special pentru cele din faza A a
culturii) pentru forme de relief asemenea celei în studiu, descrise de promontorii înalte, cu un
ridicat potențial de vizibilitate și cu cel puțin trei dintre laturi apărate natural de pante abrupte,
constituie un alt argument care poate susține relevanța acestei analize cartografice. Seturile de
hărți analizate au fost următoarele: Hărțile austriece scara 1:200000 (ediția 1910), Hărțile
sovietice scara 1:50000 (ediția 1942), Planurile directoare de tragere scara 1:20000 (ediția
1958), Planurile topografice scara 1:5000 (ediția 1979), Hărțile topografice scara 1:25000
(ediția 1984). Scara la care au fost întocmite acestea diferă, motiv pentru care analiza noastră s-a
bazat, în special, pe coroborarea hărților detaliate cu imaginile aeriene oblice și ortorectificate.
Toate au fost georeferențiate și introduse în proiectul GIS (Fig. 55a-e).
Ridicarea topografică a constituit, și încă se constituie, ca o activitate necesară și
obligatorie în cadrul unui demers ce are ca scop principal cartarea și reprezentarea structurilor
arheologice. Furnizează indicii importante cu privire la micro-topografia arealului studiat, la
scară locală, mult mai detaliat decât hărțile și planurile întocmite, în cel mai bun caz la nivel
regional, oferind, totodată, posibilitatea creionării unei imagini clare asupra locului pe care
comunitățile preistorice s-au așezat. Pentru studiul nostru de caz, utilizând o stație totală Leica
model 1200, încă din anul 2012, a fost înregistrată o rețea de puncte geodezice, raportate la
sistemul național de referință (Stereografic 1970), ce cuprinde un număr de 3160 de puncte și
acoperă o suprafață de aproximativ 88 ha (Fig. 56a). Ulterior, pe baza acestora, au fost generate
curbele de nivel și modelul numeric al terenului (Fig. 56b). Informațiile referitoare la topografia
terenului au fost completate cu date din scanările laser aeriene (LIDAR) furnizate de către
Administrația Națională Apele Române, mult mai detaliate decât ridicarea topografică (Fig.
56c, d). Acestea au adus o contribuție esențială la calcularea parametrilor geomorfologici
(hipsometrie, pante – Fig. 57a, b) ai zonei și la identificarea anomaliilor culturale vizibile pe
suprafața sitului.
133
Figura 55. A – Hărțile austriece, scara 1:200000 (ediția 1910); B – Hărțile sovietice, scara 1:50000
(ediția 1942); C – Planurile directoare de tragere, scara 1:20000 (ediția 1958); D – Planurile
topografice, scara 1:5000 (ediția 1979); E – Hărțile topografice, scara 1:25000 (ediția 1984).
134
Figura 56. A – Rețeaua de puncte geodezice din ridicarea topografică; B – Modelul numeric al
terenului obținut prin interpolarea punctelor din ridicarea topografică; C – Harta umbririi terenului
(hillshade) pe baza datelor ALS; D – Model numeric al terenului (MNT/DEM) pe baza datelor ALS.
Totodată, cu precădere prin procesarea modelului LIDAR, dar și coroborând

rezultatele analizelor cu cele din monitorizările cu stația totală, GPS-ul diferențial sau foto-
grametrie au fost identificate și clasificate riscurile naturale și antropice care afectează acest
sit. Înregistrarea periodică a unor seturi de date în vederea obținerii modelelor altitudinale se
justifică prin activitățile de monitorizare a riscurilor naturale ce afectează stațiunea în studiu
în vederea estimării unei rate de eroziune a sitului.
135
Figura 57. A – Harta pantelor; B – Profil topografic transversal pe direcția VSV-ENE și

profil topografic longitudinal pe direcția SSE-NNV.
Pe baza suportului cartografic avut la dispoziție, precum și conform morfometriei

realizate prin măsurători topografice directe s-a observat că evoluția reliefului din această
zonă ține strict de morfosculptura exercitată de rețeaua hidrografică în condițiile zonei de
monoclin. După cum am menționat deja, așezarea ocupă o frunte de cuestă modelată pe
laturile vestică, nord-estică și nordică de un amplu meandru al cursului Văii Oii. Flancurile
sud-estic și estic sunt modelate de evoluția regresivă a unei văi torențiale captate în decursul
timpului de colectorul principal. Alunecările de teren, alături de procesele de ravenare au
afectat și, conform monitorizărilor întreprinse, continuă să afecteze puternic versanții dinspre
est, nord și nord-est. În aceste zone, părți considerabile din așezare au fost deja distruse
ireversibil. Versantul sud-estic face legătura dintre platoul structural pe care este amplasată
136
așezarea și culmile interfluviale ce compun cumpăna de ape dintre Valea Oii și bazinul
Bahluiețului. Acest sector este cel mai puțin afectat de procesele geomorfologice actuale. La
sud, legătura dintre platoul structural, pe care se află amplasată așezarea, și interfluviile din jur
se face prin intermediul unui versant foarte îngust (3-5 m), puternic afectat de alunecări de
teren. La factorii de risc amintiți anterior se pot adăuga eroziunea în suprafață și intervențiile
antropice care amenință stațiunea arheologică (Fig. 58a, b; Fig. 59a-f).
Din punct de vedere arheologic, prin analiza integrată a celor trei seturi de date
(cartografice, topografice și LIDAR), dar mai ales pe baza celor din urmă, s-a putut observa o
structură antropică (un val), cu elevație de maximum 15-20 cm, care delimitează acest promon-
toriu (A1) (Fig. 58a, b). Forma și dimensiunile acesteia sunt neobișnuite pentru stațiunile
cucuteniene din România, motiv pentru care suntem rezervați cu privire la apartenența sa cultu-
rală. În această zonă s-au desfășurat lupte în cel de-al Doilea Război Mondial, iar structura
vizibilă în datele LIDAR ar putea fi din această perioadă. Totodată, o serie de anomalii recti-
linii, transversale și longitudinale (anomaliile A2, Fig. 58b), dispuse în interiorul acesteia, nu
par a se încadra în tipicul eneoliticului din arealul nostru. O altă caracteristică de mari dimensi-
uni surprinsă în zona nord-estică a așezării, este reprezentată de o intervenție antropică recentă,
apărută în urma exploatărilor de lut (anomalia A3, Fig. 58b). De interes, și posibil de prove-
niență arheologică, este și anomalia liniară, orientată întrucâtva pe direcția nord-sud, aflată în
partea de vest a sitului (A4) (Fig. 58a, b; Fig. 59a-f; Fig. 60a, b). Menționăm că în această zonă
stratul cultural este la vedere și totodată se găsește mult material arheologic la suprafața solului.
Imaginea panoramică tridimensională, cu vedere dinspre nord (Fig. 61), înfățișează
așezarea de pe Dealul Mare flancată de alte stațiuni din aceeași perioadă cronologică, mult mai
expuse decât situl discutat. În mod cert, putem vedea o legătură între acestea, mai ales că tot
acest grup amplasat în bazinul mijlociu al Văii Oii, nu mai dăinuie în celelalte faze ale culturii.
Figura 58. A – Modelul altitudinal al terenului obținut din datele LIDAR; B – Interpretarea
caracteristicilor vizibile în modelul numeric al terenului.
137
Figura 59. Modalități de vizualizare a datelor LIDAR prin intermediul softului RVT.
138
Figura 60. Imagine reprezentând diferența dintre modelul numeric obținut din datele LIDAR, cu
rezoluția de 50 cm/pixel (A) și modelul altitudinal realizat prin fotogrametrie, pentru care s-a obținut
rezoluția de 2,7 cm/pixel (B).
Figura 61. Perspectivă tridimensională asupra microzonei Dealul Mare.
Fotografie aeriană și fotogrametrie. Analiza multifațetată, în mediu GIS, a

fotografiilor aeriene oblice și verticale, precum și a modelelor fotogrametrice, prelucrate prin
diferite procedee grafice, ortorectificate și georeferențiate, a evidențiat prezența mai multor
anomalii de forme și dimensiuni diferite. Așadar, găsim din nou prezentă, printr--o anomalie
de tip crop mark, incinta care delimitează marginile promontoriului (anomalia P1), precum și
celelalte caracteristici, sau perturbații, deja identificate (anomaliile P2, P3) (Fig. 62a, b). Spre
deosebire de datele LIDAR, în fotografiile aeriene oblice, precum și în cele verticale, latura
NNV a acestei împrejmuiri este mult mai bine reprezentată (Fig. 63, 64). Se evidențiază, de
asemenea, o serie de marcaje în vegetație (marcate cu verde) pentru care există posibilitatea să
fie generate de structuri arheologice (Fig. 62a, b). Acestea par să se concentreze, cu precădere,
înspre partea centrală și nordică a incintei vizibile, fără a avea un aranjament clar, la prima
vedere. Sunt în general de dimensiuni reduse și fără o formă regulată, ce ne-ar putea induce o
tipologie a acestora. Trebuie să menționăm că eroziunea puternică de suprafață, sub acțiunea
139
unor factori mecanici, poate afecta contrastul indicatorilor cromatici vizibili în fotografiile
aeriene. Sunt vizibile foarte clar, de asemenea, cornișele de desprindere și treptele alunecărilor
de teren, care afectează puternic situl pe laturile de vest, nord și est.
Figura 62. A. Imagine ortorectificată obținută din prelucrarea fotografiilor aeriene;

B – Interpretarea indicatorilor cromatici vizibili (în special marcaje în vegetație).
Figura 63. Războieni, Dealul Mare – fotografie aeriană oblică realizată dinspre nord-est.
140
Figura 64. Războieni, Dealul Mare – fotografie aeriană oblică realizată dinspre sud.
Se pare că așezarea de pe Dealul Mare a reprezentat un punct-cheie în dezvoltarea

comunității cucuteniene din bazinul Văii Oii. Cu o dispunere strategică evidentă, polarizând
stațiuni mai mici în jurul său, deținea un real control asupra cursului mijlociu al pârâului.
Interpretarea datelor topografice și a fotografiilor aeriene aduce noi lămuriri legate de dimen-
siunile acesteia. Este limpede că mare parte a fost distrusă de procesele hidro-geomorfologice,
multe încă active și astăzi, cele mai însemnate distrugeri fiind consemnate în extremitatea
vestică a sitului, dar și în zonele de nord și nord-est. Stratul cultural vizibil în cornișa de des-
prindere, precum și treptele alunecării, confirmă întinderea stațiunii până pe vârful promon-
toriului, înspre nord. Luptele din cel de-al Doilea Război Mondial și-au lăsat amprenta asupra
sitului nostru, de asemenea. Sunt vizibile multe gropi de obuz sau traseele unor tranșee, fapt
ce favorizează instalarea unor procese distructive (eroziune, ravenare).
Incinta vizibilă, constituită de un mic val aproape aplatizat, nu credem că face parte
din planimetria sitului, fapt confirmat de prospecțiunile geofizice (vezi capitolul IV). De ase-
menea, anomaliile liniare identificate, nu par a fi decât niște perturbații recente, alături de
distrugerile din zona centrală, pe punctul cel mai înalt, provocate de instalarea unei antene
radio și a unei borne topografice. Există posibilitatea, însă, ca indicatorii în vegetație să fie
favorizați de prezența unor vestigii arheologice în sol. Așa cum am văzut mai sus, multe
dintre aceste anomalii distinctive sunt dispuse în zona centrală și nordică a promontoriului.
Aplecarea asupra acestui studiu de caz a evidențiat necesitatea integrării mai multor
metode de prospectare non-invazivă în vederea obținerii unor rezultate fezabile. Am văzut, de
altfel, că toate aceste tehnici de lucru prezintă numeroase puncte forte, dar și că fiecare are limi-
tele sale. Nu putem vorbi despre cercetare arheologică „totală”, însă coroborarea metodelor
abordate anterior cu prospectările geofizice pot oferi un set de unelte utile arheologului ce pot
favoriza protejarea și punerea în valoarea a patrimoniului cultural prin evidențierea acestuia.
141
III.2.2.2. Studiul de caz nr. 2 – Situl arheologic Fedeleșeni, Dealul Cânepăriei, com.
Strunga, jud. Iași
Situl arheologic Dealul Cânepăriei reprezintă următorul studiu de caz descris în acest
capitol (Fig. 65). Multe dintre așezările cucuteniene din perimetrul bazinului Bahluieț ar putea
face subiectul unor dezbateri pe marginea prospectărilor non-invazive, însă alegerea stațiunii
de la Fedeleșeni nu este întâmplătoare, în primul rând pentru importanța deosebită din punct
de vedere arheologic pe care aceasta o deține – săpăturile arheologice de aici au relevat un
aspect distinct al fazei A a culturii Cucuteni, aspectul Fedeleșeni (Ursulescu 2015; Ursulescu
et alii 2015) –, dar și din rațiuni ce țin de stadiul de conservare a sitului.
Menționată în multe dintre repertoriile arheologice ce cuprind și arealul discutat (RAJI
II; Popovici 2000; Văleanu 2003; Boghian 2004), nu este plasată cartografic, decât târziu, pe
locul unde la finalul anilor ’20 s-au desfășurat săpăturile arheologice conduse de I. Nestor
(Ursulescu 2015).
Figura 65. Amplasarea în cadrul județului Iași și al bazinului Bahluieț

a așezării Fedeleșeni, Dealul Cânepăriei
Actualmente, așezarea se găsește pe teritoriul comunei Strunga, în partea de est a satu-

lui Fedeleșeni, pe un promontoriu ce apare pe hărțile topografice (scara 1:25000, ediția 1985)
denumit Dealul Dan (Fig. 66a). Acesta este mărginit la nord de Valea Vacilor, iar la sud este
despărțit de dealul Zgâia, prin Valea Humăriei (Fig. 66a, b). Cursurile semipermanente ale
celor două văi se unesc în Valea Poienii, ce se revarsă în pârâul Lunca. Acesta din urmă este
142
afluent de stânga al pârâului Buda, care continuă, tot din stânga, în Cristești (Ciunca) și apoi
în Bahluieț. Spre vest se întinde un platou larg, care reprezintă interfluviul dintre bazinele
Bahluieț și Siret. Coordonatele absolute ale așezării, precum și mai multe informații despre
istoricul cercetărilor sau descoperirile de aici, pot fi consultate în repertoriul așezărilor din
capitolul anterior (punctul 91, comuna Strunga). Caracterizarea stațiunii în cauză a vizat
determinarea gradului de distrugere a acesteia, identificarea principalilor factori perturbatori,
precum și o încercare de surprindere a unor urme de locuire în fotografiile aeriene sau trasarea
unei limite a acesteia, înspre vest, celelalte fiind descrise de marginile promontoriului.
Studiu de cartografie și topografie arheologică. Așezarea studiată este amplasată
într-o zonă caracterizată de o fragmentare mare a reliefului, unde izvoarele de coastă și văile cu
pâraie ce dețin curgere semipermanentă amplifică procesele geomorfologice prezente. Pe
laturile de vest, nord și est ale promontoriului, cu înclinare mare, se observă alunecări mari de
teren, astăzi cele mai multe dintre acestea fiind stabilizate (Fig. 66c). Înspre vest, așezarea se
întinde pe platoul larg din spatele promontoriului dacă avem în vedere distribuția materialului
arheologic în această zonă. Acest front de cuestă pe care a fost amplasat situl este distrus
aproape în totalitate, porțiunile plate rămase fiind extrem de reduse ca suprafață (lățime de
maximum 10 m înspre vârful promontoriului și aproximativ 40 m la conexiunea cu zona de
platou dinspre vest) (Fig. 67). Apariția unui drum de țară chiar pe centrul promontoriului și
implicit al așezării, adâncit de șiroirile apelor pluviale, amplasarea unor stâne sau pășunatul din
această zonă au contribuit, de asemenea, la accelerarea proceselor distructive. Pe datele LIDAR
sunt vizibile mai multe trepte de alunecare care în mod cert sunt desprinse din forma inițială a
promontoriului. Având în vedere că procesele erozive par a fi stabile, se poate afirma că actuala
formă de relief, așa cum se găsește astăzi, nu s-a modificat considerabil în ultima sută de ani.
Afirmația noastră se bazează pe prezența tranșeelor militare din cel de-al Doilea Război
Mondial, mai ales în extremitatea estică (Fig. 67-2; Fig. 69). De asemenea, un deranjament
vizibil în măsurătorile laser aeriene, precum și în fotografiile aeriene oblice, de formă oarecum
rectangulară, cu dimensiunile de circa 30x40 m (Fig. 67-1; Fig. 69), ar putea fi atribuit săpătu-
rilor arheologice întreprinse aici în anul 1928 de I. Nestor (Ursulescu 2015). Se apreciază că
așezarea, în configurația inițială a formei de relief, ocupa o suprafață de aproximativ 1,5 ha, din
care astăzi se mai păstrează doar 0,25 ha, pe când treapta de alunecare sudică atribuită stațiunii
însumează circa 0,8 ha, iar cea nordică 0,45 ha (Ursulescu et alii 2015). Limita așezării dinspre
vest nu se distinge pe modelele altitudinale analizate, fiind vizibilă în schimb o vâlcea orientată
NV-SSE, lucru ce ne face să credem că locuirea probabil se extindea până în această zonă.
La extremitatea estică a formațiunii de relief Șaua Ruginoasa-Strunga se regăsesc
nenumărate promontorii, precum cel de față, ce avansează în interiorul bazinului Bahluieț.
Multe dintre acestea au fost locuite încă din preistorie, cu precădere în perioada culturii
Cucuteni. Astfel, sunt menționate la sud de Dealul Cânepăriei alte două așezări cucuteniene din
aceeași fază a culturii (Zgâia II și Tarlaua Bahna). La nord, pe versantul următor, se află
stațiunea denumită La Cruce în Fundoaie, aparținând fazei B – sit probabil fortificat după cum
se pare că s-ar vedea în fotografiile aeriene –, iar mai spre NNV, nu foarte departe, este
amplasată celebra stațiune de la Hăbășești (A3) (Fig. 68). Densitatea de așezări și dinamica
locuirii cucuteniene în această microzonă este destul de mare și dincolo de cumpăna de ape a
Bahluiețului. Se poate menționa în acest sens grupul de așezări aflat la sud de localitatea
Hândrești, pe partea stângă a pârâului Dăiceni.
143
Figura 66. A. Harta topografică, scara 1:25000, ediția 1984; B. Plan director de tragere, scara
1:20000, ediția 1940; C. Ridicare topografică reprezentând limitele inițiale ale așezării
(după Ursulescu et alii 2015).
144
Figura 67. Imagine LIDAR (hillshade/umbrire) în care este reprezentată micro-topografia sitului.
În partea de sus a imaginii se află detalii ale complexelor identificate (1, 2).
Figura 68. Perspectivă tridimensională a microzonei Fedeleșeni. Sunt punctate principalele situri din
zonă, precum și limitele inițiale ale stațiunii de pe Dealul Cânepăriei.
145
Figura 69. Modalități de

vizualizare a datelor LIDAR
pentru a putea fi evidențiate
principalele variații ale
micro-topografiei existente.
Schimbarea de direcție a
luminii, la care se adaugă
multiplicarea direcțiilor de
iluminare a modelului sau
calcularea detaliată a
valorilor de pantă, oferă
posibilitatea unei interpretări
mult mai exacte.
146
Fotografie aeriană și fotogrametrie. Imaginile aeriene, prin realismul ce le caracteri-
zează și îl exprimă, oferă, pe de o parte, o imagine obiectivă actuală a zonei studiate, consti-
tuindu-se, totodată, într-un adevărat document ce atestă consumarea unor evenimente și pro-
cese naturale sau a unor determinări antropice. Situația curentă în care se găsește situl de la
Fedeleșeni a fost surprinsă destul de bine prin imaginile realizate (Fig. 70-73). Acestea recon-
firmă starea avansată de degradare a așezării, prezentată și mai sus în baza modelelor topogra-
fice, prin evidențierea factorilor distructivi, cu precădere naturali, din această zonă. Versanții
înțeleniți ai promontoriului, cu multă vegetație, confirmă stabilitatea majorității proceselor
hidro-geomorfologice care au modelat relieful zonei (Fig. 70). Este mult mai clar prezentă în
aerofotograme activitatea antropică recentă din partea estică a sitului, care se traduce prin
drumuri de exploatare, stâne cu construcții sezoniere sau chiar zone cultivate agricol (Fig. 71).
De asemenea, un contrast deosebit este afișat de urmele lăsate de cea de-a doua mare confla-
grație mondială. Anomalia rectangulară, despre care considerăm că reprezintă săpătura arheo-
logică a lui Nestor, manifestă și în aceste imagini un contrast destul de bun.
Nici în partea vestică a sitului, mult mai bine conservată, situația nu este una îmbucu-
rătoare. Lucrările agricole mecanizate intense, cu arături adânci, întreprinse în extinderea de
pe platou a așezării au distrus nivelul cultural superior (Fig. 72, 73). Multitudinea de frag-
mente ceramice, dar mai ales a bucăților mari de chirpici confirmă acest lucru. Pe de altă
parte, parcelarea terenului în loturi foarte înguste și cultivarea acestora diferit reduce consi-
derabil posibilitatea surprinderii unor indicatori distinctivi specifici fotografiei aeriene. Cu
toate acestea, se poate vedea sub forma unui indicator soil mark o diferență cromatică de
formă semicirculară ce diferențiază suprafața sitului de restul platoului (Fig. 73). Aceasta se
întinde aproximativ 120 m (Ursulescu et alii 2015) și este posibil să se datoreze unor ele-
mente de delimitare sau fortificare. Prospectările geofizice, ce reprezintă viitoare direcții de
cercetare ale noastre în acest sit, vor elucida această problematică. În imaginile cu unghi larg
de cuprindere pot fi observate foarte bine și celelalte așezări vecine, de la nord și sud, din
microzona noastră, menționate anterior, cu care așezarea în cauză comportă un grad de inter-
vizibilitate ridicat, după cum s-a putut vedea și din capitolul anterior (Fig. 70, 73).
În concluzie, este evidentă o stare de degradare avansată a sitului cauzată de procesele
erozive naturale, momentan stabile, dar care au dus la distrugerea a mai bine de jumătate din
suprafața acestuia. În același timp, intervențiile antropice actuale continuă încă să afecteze inte-
gritatea așezării. În ceea ce privește identificarea unor indicii legate de prezența unei locuiri
cucuteniene, nu putem menționa decât delimitarea surprinsă pe latura vestică a sitului. Orice
alți indicatori care ar putea evidenția alte tipuri de complexe arheologice nu sunt vizibili, în
mare parte din cauza condițiilor în care se găsește stațiunea. Suntem convinși că această
microzonă, cu locuire densă cucuteniană, are multe lucruri de oferit în continuare, motiv pen-
tru care intensificarea cercetărilor în acest areal, aflat într-o zonă strategică, dacă avem în
vedere poziția sa geografică (la contactul dintre Câmpia Moldovei, Podișul Sucevei, Podișul
Central Moldovenesc și Culoarul Siretului prin Șaua Ruginoasa-Strunga), trebuie menținută.
Interesul manifestat de comunitatea arheologică, și nu numai – pedologii realizează
numeroase studii în acest areal cu privire la relația dintre parametrii de sol și poziția stațiu-
nilor arheologice preistorice (Pîrnău et alii 2015) –, pentru această zonă, prin contactul cu
locuitorii satelor din apropiere, sperăm că va asigura un grad mai pronunțat de conștientizare a
comunității, dar mai ales a autorităților locale, care sunt obligate să propună măsuri construc-
tive imediate pentru stoparea distrugerii și protejarea obiectivului.
147
Figura 70. Fedeleșeni, Dealul Cânepăriei – Vedere aeriană dinspre SV. În fundal, mai la nord,
se poate vedea așezarea cucuteniană de fază B, La Cruce în Fundoaie.
Figura 71. Fedeleșeni, Dealul Cânepăriei – Vedere aeriană dinspre est. Săgeata indică
locul unde I. Nestor a desfășurat săpătura arheologică în anul 1928.
148
Figura 72. Fedeleșeni, Dealul Cânepăriei – Vedere aeriană dinspre NE.
Figura 73. Fedeleșeni, Dealul Cânepăriei – Vedere aeriană dinspre NV.
149
III.2.2.3. Alte studii de caz din bazinul hidrografic Bahluieț
În finalul acestui capitol am ales să mai prezentăm, pe scurt, o serie de studii de caz
cuprinse, de asemenea, în bazinul Bahluiețului. Acestea au menirea de a întări cele relatate
mai sus, prin aportul lor asupra problemelor ce țin de planimetria siturilor cucuteniene sau de
stadiul de degradare al acestora.
Prima stațiune este cea de pe Dealul Hârtop (Hârtochi), situată la sud-est de satul
Boureni, pe un versant de pe partea dreaptă a pârâului Valea Oii, la sud de lacul Lipovanului
(Fig. 74d). Așezarea pare să se concentreze pe reversul de cuestă dinspre partea estică a versan-
tului, însă există numeroase artefacte la suprafața solului și înspre partea nordică a formațiunii
de relief. Deși inițial am considerat că materialul arheologic din vârful promontoriului ar putea
constitui o așezare distinctă (Brigand et alii 2012; Brigand, Asăndulesei, Nicu 2014), recentele
cercetări nu mai susțin această ipoteză, fiind din ce în ce mai clar că este vorba despre unul și
același punct. Starea de degradare a sitului este una foarte avansată, puternice alunecări de teren,
unele active, manifestându-se, în special, pe partea estică a versantului, dar și în zonele nordică
sau vestică ale promontoriului (Fig. 74c). Suprafața este intens cultivată agricol, acesta fiind și
motivul pentru care există numeroase fragmente arheologice la suprafață. La momentul
efectuării fotografiilor aeriene, terenul fusese nivelat mecanizat, fapt ce ne-a oferit posibilitatea
surprinderii unor indicatori distinctivi la suprafața solului (Fig. 74a, b). Se poate observa un
contrast destul de bun în partea de est a așezării, unde sunt vizibile mai multe anomalii ce par a
avea un aranjament semicircular. Nici dimensiunile acestora și nici forma nu sunt relevante,
lucrările agricole perturbând considerabil nivelul cultural în partea sa superioară.
Un alt exemplu adus în discuție este constituit de așezarea inedită denumită Dealul
Ruginii. Este localizată pe teritoriul comunei Ruginoasa, la est de satul Rediu, pe partea dreaptă
a pârâului cu același nume (Fig. 75d). Formațiunea de relief este reprezentată de o terasă plană
întinsă, cu pante abrupte la extremitățile nord-estice, nordice și vestice. Materialul arheologic
redus cantitativ nu a permis încadrarea cronologică a stațiunii. Procesele hidro-geomorfologice
identificate nu sunt active și nici așezarea nu pare a fi suferit distrugeri masive din cauze
naturale. Situl este totuși perturbat de tranșeele din cel de-al Doilea Război Mondial, care
străbat terasa în mai multe direcții (Fig. 75a-c). De asemenea, cercetările de teren au identificat
numeroase gropi de braconaj. Atât pe imaginile aeriene, dar mai ales în datele LIDAR, este
evidentă o anomalie ce ar putea proveni de la un mic val ce încadrează stațiunea, cu excepția
laturii de sud-est (Fig. 75c). Nu ne putem pronunța cu privire la apartenența culturală a acesteia.
Așezarea de pe Dealul Pandele, de la est de localitatea Zmeu, constituie următorul
nostru studiu de caz. Este amplasată pe un versant de pe partea dreaptă a pârâului Sinești,
aproape de confluența acestuia cu un mic afluent de dreapta ce colectează apele revărsate din
Dealul Juganii Mici, Coasta Ulmului, Dealul Banari sau Dealul Prisăcii (Fig. 76d). Este o așe-
zare Cucuteni de înălțime, cu altitudine relativă de aproximativ 40 m, pentru care s-au docu-
mentat materiale arheologice specifice tuturor fazelor principale ale culturii (A, A-B, B). Par-
tea nordică, dar și zona dinspre nord-vest ale promontoriului sunt puternic afectate de procese
de alunecare (Fig. 76a-c), stratul cultural în aceste sectoare fiind la vedere. O mică ravenă
activă împarte promontoriul în două. Suprafața așezării este intens cultivată agricol, fapt ce a
dus la distrugerea stațiunii în porțiunile periferice de pe pantă. Nu s-au putut identifica indicii
clare legate de planimetria acestui sit, ca în alte situații, din cauza perturbațiilor existente, însă
distribuția materialului la suprafața solului ne face să credem că platoul promontoriului era
locuit în întregime.
150
În contextul interpretării aerofotogramelor alături de datele LIDAR, în direcțiile atinse
mai sus (riscuri, elemente de organizare internă), este bine-venită și analiza informațiilor
topo-arheologice pentru așezarea de pe Dealul Osoi, denumită Pietrărie. Sondat arheologic
oarecum în aceeași perioadă cu așezarea eponimă, la finele secolului al XIX-lea (Petrescu-
Dîmbovița, Văleanu 2004), situl nu mai manifestă un interes ulterior deosebit în această direc-
ție, deși este inclusă în majoritatea repertoriilor ce cuprind și zona noastră de studiu. Pozițio-
nată pe un platou înalt de la est de Stroești, așezarea domină cursul superior al pârâului Valea
Oii (Fig. 77d), fiind totodată în contact vizual cu multe dintre stațiunile amplasate în amfitea-
trul natural din zona Băiceni. Promontoriul este orientat către sud-est și este afectat de alune-
cări de teren (Fig. 77a-c). Excepție face latura deschisă dinspre nord-vest, de pe platou. D.
Boghian (2004) menționează, de asemenea, că așezarea este în mare parte distrusă de lucrările
agricole. Analiza măsurătorilor LIDAR a evidențiat prezența unor variații minore ale micro-
topografiei (mici alveolări sau ușoare proeminențe) ce se concentrează în general către vârful
promontoriului (Fig. 77c). Acestea ar putea face parte din planimetria sitului, dacă avem în
vedere gradul ridicat de eroziune în suprafață a acestei zone care poate facilita uneori apariția
unor complexe arheologice.
Studiul de caz propus în continuare reprezintă o descoperire inedită, ce nu a fost inclusă
în repertoriul întocmit în capitolul anterior, fiind un punct descoperit recent. Se pare că avem
de-a face cu o așezare cucuteniană dintr-o fază neprecizată a culturii; materialul nu a oferit posi-
bilitatea încadrării cronologice clare. Amplasată în nord-vestul comunei Lungani, a fost denu-
mită Dealul Badașca, deși se află puțin mai la nord-est de acesta (Fig. 78d). Zona ne-a atras
atenția în urma unor zboruri întreprinse în primăvara anului 2015, datorită unor anomalii
semicirculare, oarecum paralele, localizate în partea de est a așezării (Fig. 78a, b). Acestea apar
în datele LIDAR sub forma unor valuri aproape aplatizate (Fig. 78c). Analiza hărților topogra-
fice sau a planurilor directoare de tragere nu a indicat asocierea acestora cu eventuale amenajări
recente ale terenului, însă doar prospecțiunile geofizice sau sondajul arheologic sunt posibili-
tățile prin care aceste structuri ar putea fi determinate cultural. Din nefericire, atât zona de pla-
tou a așezării, cât și reversul de cuestă dinspre est sunt afectate de puternice alunecări de teren.
Ca o concluzie preliminară a acestui capitol, se observă destul de clar că majoritatea
stațiunilor cucuteniene, prin modul acestora de amplasament, sunt, din păcate, afectate irever-
sibil de intense procese hidro-geomorfologice erozive. Acolo unde acestea nu au distrus por-
țiuni din sit sunt consemnate intervenții antropice recente (exploatări de piatră sau lut, gropi
de braconaj) sau din perioada celui de-al Doilea Război Mondial (tranșee sau găuri de obuz).
Elementele de peisaj în cadrul cărora așezările cucuteniene s-au așezat observăm că sunt din-
tre cele mai diverse, având posibilitatea, prin intermediul fotografiilor aeriene, de a docu-
menta mai în detaliu unele microzone din arealul de studiu. Rămâne clară preferința cucute-
nienilor pentru forme de relief înalte (promontorii cu câmp vizual mare și intervizibilitate),
dar sunt observate și extinderi ale acestora către pantele line ale versanților, probabil în cazu-
rile în care stațiunea beneficiază de mai multe etape de dezvoltare. Organizarea internă este
greu de surprins doar din fotografiile aeriene sau din micro-topografia terenului în condițiile
de relief (fragmentare mare) din bazinul Bahluiețului. Cu toate acestea, au putut fi identificate
unele posibile limite ale siturilor, în afară de cele impuse de configurația terenului, precum și
o serie de indicatori, uneori dispuși regulat, ce ar putea fi asociați cu prezența unor structuri
arheologice în sol.
151
Figura 74. Situl arheologic Boureni, Dealul Hârtop (Hârtochi) – A. Imagine aeriană, vedere dinspre
nord; B. Imagine ortorectificată (Google Earth); C. Hillshade (harta umbririi terenului) după modelul
altitudinal LIDAR; D. Harta topografică, scara 1:25000 (ediția 1985).
152
Figura 75. Situl arheologic Rediu, Dealul Ruginii – A. Imagine aeriană, vedere dinspre sud-est;
B. Imagine aeriană, vedere dinspre nord-est; C. Hillshade (harta umbririi terenului) după modelul
153
Figura 76. Situl arheologic Zmeu, Dealul Pandele – A. Imagine aeriană, vedere dinspre est;
B. Imagine aeriană, vedere dinspre nord-vest; C. Hillshade (harta umbririi terenului) după modelul
154
Figura 77. Situl arheologic Stroești, Pietrărie – A. Imagine aeriană, vedere dinspre nord-vest;
B. Imagine aeriană, vedere dinspre sud; C. Hillshade (harta umbririi terenului) după modelul
155
Figura 78. Situl arheologic Rediu, Dealul Badașca – A. Imagine aeriană, vedere dinspre sud;
B. Imagine aeriană, vedere dinspre nord; C. Hillshade (harta umbririi terenului) după modelul
156
IV. METODE GEOFIZICE DE CERCETARE
ÎN ARHEOLOGIE
Orice demers de cercetare non-invazivă în arheologie, ce vizează interpretarea habitatului

preistoric al comunităților vechi, nu poate fi decât incomplet fără aportul consistent,
demonstrat, al prospectărilor geofizice. Considerate inițial ca fiind analize restrânse, la nivelul
unor secvențe reduse ale unui sit, se manifestă astăzi, sub impulsul oferit de avansul
tehnologic, ca unelte veritabile de studiu ale peisajului arheologic în totalitatea sa. Rezultatele,
din ce în ce mai precise, de care cercetarea geofizică dă dovadă, se pot constitui într-o serie de
inferențe deductive, ce pot avansa interpretări asupra unui comportament socio-cultural al
populațiilor preistorice în anumite condiții de mediu.
Analiza profundă a habitatului eneolitic a reprezentat elementul central al lucrării
noastre în capitolele anterioare, drept care ne vom referi în cele ce urmează la aspecte conexe,
fundamentate de rezultate punctuale oferite de măsurătorile geofizice întreprinse pentru situri
cucuteniene din România. Este propusă o discuție axată pe organizarea internă a așezărilor
cucuteniene, precum și asupra factorilor care au determinat un anumit tip de planimetrie. Vom
încerca, de asemenea, o încadrare tipologică a caracteristicilor geofizice identificate într-o
stațiune, care să ne permită sublinierea unor expresii legate de funcționalitatea acestora. O
problemă larg dezbătută în literatura de specialitate, ce ține de fortificarea sau delimitarea
siturilor cucuteniene, va reprezenta un alt palier al discursului propus.
La nivel de structură, capitolul de față debutează cu un scurt istoric cu privire la
apariția, dezvoltarea și impunerea ca metode indispensabile de cercetare în arheologie a
tehnicilor geofizice, mai ales pe plan internațional, dar și prin menționarea inițiativelor locale.
O discuție pe marginea principiilor științifice din spatele acestor metode este necesară, fiind
propusă pentru o mai bună înțelegere a acestora, dar mai ales pentru o interpretare corectă a
hărților geofizice. Tot aici sunt prezentate metodele principale de prospectare în arheologie
(magnetometria, măsurătorile de rezistența electrică a solului și tehnologia GPR – Ground
Penetrating Radar), cu eficiență dovedită, aplicate, totodată, pentru studiile noastre de caz.
Este subliniat atât caracterul complementar al metodelor geofizice, cât și necesitatea coro-
borării datelor obținute astfel cu cele provenite din topografia și cartografia arheologică sau
din fotografiile aeriene, precum și integrarea acestora în GIS, constituit ca element de legătură
dintre cercetarea non-invazivă și săpătura arheologică. Stațiunile selectate pentru a fi înca-
drate cercetării noastre au fost alese în funcție de gradul de conservare a acestora, de
accesibilitate sau de regimul de proprietate, fiind distribuite cronologic pentru fiecare mare
secvență a culturii Cucuteni (A, A-B, B). Vor fi tratate independent, urmând ca interpretarea
rezultatelor să fie făcută integrat, în încercarea de a identifica unele caracteristici definitorii cu
privire la organizarea internă, manifestate de comunitățile cucuteniene din estul României.
157
IV.1. Scurt istoric

The Research Laboratory for Archaeology and the History of Art din cadrul centrului
universitar Oxford a fost probabil prima instituție care a inventat, în anul 1958, cuvântul
arheometrie, în încercarea de a descrie aplicațiile universale ale fizicii în problemele
nesoluționate ale arheologiei. Termenul, deși poate puțin imprecis, a supraviețuit, producând o
sub-disciplină distinctă în cadrul arheologiei, care, pe măsură ce s-a dezvoltat, a dat
denumirea unei prestigioase reviste (Archaeometry), publicată de editura Blackwell. Sfera
activităților de cercetare pentru arheometrie este destul de largă, cuprinzând, în special,
tehnicile de datare bazate pe principii ale fizicii, analiza materialului și prospecțiunile
arheologice. Termenul de prospecțiuni/prospectare, la fel ca și cel de arheometrie, a fost, de
asemenea, introdus în terminologia științifică din necesitatea de a descrie o zonă unică, care
acoperă o gamă largă de activități, împărtășind același scop comun: să dezvăluie cât mai mult
din trecutul îngropat al comunităților vechi (László 2006, 75; Linford 2006, 2207). Chris
Gaffney și John Gater propun următoarea definiție pentru expresia Archaeological
Geophysics: „The examination of the Earth’s physical properties using non-invasive ground
survey techniques to reveal buried archaeological features, sites and landscapes” (Gaffney,
Gater 2003, 12). [Examinarea proprietăților fizice ale Pământului prin tehnici terestre de
cercetare nedistructivă pentru identificarea vestigiilor arheologice îngropate].
Astfel, recent, în lumea științifică, expresia prospecțiuni arheologice a devenit sino-
nimă cu tehnica cercetărilor geofizice, însă aceasta deține deja un precedent în cercetarea
arheologică încă de la începutul secolului trecut, mai exact anul 1921, când au avut loc
primele săpături sistematice la Stonehenge, descoperindu-se atunci de către colonelul William
Hawley o distribuție circulară a mai multor gropi, nesesizate la suprafața solului (Linford
2006, 2207). Este puțin probabil ca aceasta să fi fost prima încercare de aplicare a cercetărilor
geofizice în arheologie, deoarece generalul-locotenent Augustus Pitt Rivers, unul dintre
pionerii arheologiei din Anglia, în volumul IV din lucrarea Excavations in Cranborne Chase,
în care relatează activitatea sa de la Handley Down Dorset, desfășurată între 1893 și 1895,
menționează folosirea cu succes a unei rudimentare metode de prospectare geofizică,
intitulată bosing sau bowsing, bazată pe interpretarea sunetelor produse de lovirea cu un baros
a unei bucăți plate de lemn așezată pe suprafața solului (Clark 1990, 11). Probabil că metoda
s-a inspirat din vechea tehnică de căutare a gropilor (în care se ascundeau comori sau
alimente) cu ajutorul unui lanț greu, cu care se bătea pământul din jurul unei case.
O altă tehnică de prospectare relevantă, practicată la începutul secolului trecut și
inspirată din geochimie, este legată de detectarea fosfaților din sol. Dezvoltată în jurul anilor
1920, de către agronomul suedez Arrhenius, se pare că potențialul acestei metode fusese
apreciat încă din 1911, în Egipt, de către F. Hughes. Bazându-se pe detectarea aglomerărilor
de fosfați din sol, rezultați de la resturile produse de om sau animale, metoda poate identifica
zone ale locuirii umane și, în unele cazuri, chiar poate da informații detaliate despre natura
activităților din cadrul sitului (Clark 1990, 11).
Odată cu dezvoltarea tehnologiei și adaptarea metodelor pentru arheologie, se dezvoltă
un mecanism de interacțiune între proprietățile fizice ale resturilor vechi îngropate și
mijloacele de detectare ale acestora de la distanță, cu ajutorul geofizicii. Interesul pentru
această ramură a crescut foarte mult odată cu dezvoltarea fotografiei aeriene, cu ajutorul
căreia au fost descoperite numeroase situri arheologice, care până atunci se identificau numai
158
Metode geofizice de cercetare în arheologie
prin cercetările de suprafață, în urma efectuării lucrărilor agricole intensive sau datorită
dinamicii reliefului (Linford 2006, 2207).
În timp ce primele aplicații ale metodelor de prospectare nedistructivă în arheologie se
pare că au, mai mult sau mai puțin, legătură cu Marea Britanie, prima utilizare a unei
metodologii moderne de cercetare geofizică se pare că s-a consumat, de fapt, peste Ocean, în
Williamsberg, Virginia (Bevan 2000), în anul 1938 și a fost executată de către canadianul
Mark Malamphy, angajatul unui geofizician suedez, Hans Lundberg. Acesta din urmă, cu o
activitate deosebită în materie de geofizică, a fost cel care, în 1921, a realizat prima scanare
aero-magnetică dintr-un balon, urmând ca, mai apoi, la scurt timp după terminarea celui de-al
Doilea Război Mondial, să facă prima scanare electromagnetică de la înălțime (Bevan 2000,
57-58). Proiectul Williamsberg a pornit la inițiativa Mariei Bauer Hall care, în urma cerce-
tărilor sale cu privire la Bruton Parish Church, a descoperit că în apropierea bisericii din 1715
se afla una mai veche, cu o criptă de piatră, care conținea mai multe documente din secolul al
XVII-lea. Identificarea poziției acestei cripte a fost motivul principal pentru care aceasta a
apelat la prospecțiunile geofizice, și anume utilizarea metodei echipotențiale, descrisă de
Bevan astfel: „Se încadra zona de interes prin poziționarea a două linii paralele de electrozi
înfipți în sol. Un generator electric trimitea un curent electric care conținea o audiofrecvență
prin pământ, urmând ca ulterior, cu ajutorul unui detector cu audio-amplificator și o pereche
de căști, să se noteze tensiunea. Aceasta, în cazul în care era diferită, producea un semnal
audio care se auzea în căști.” (Bevan 2000, 53) (Fig. 79).
Figura 79. Harta schematică a primelor cercetări geofizice efectuate pentru arheologie. Concentrarea
liniilor echipotențiale către partea stângă a scanării sugerează prezența unei rezistențe ridicate în zona
respectivă (după Bevan 2000).
159
Rezultatul nu a fost cel așteptat, anomalia, descoperită de Malamphy în partea vestică
a bisericii, dovedindu-se a fi una geologică, confirmată de însuși Bruce Bevan aproximativ 50
de ani mai târziu (Bevan 2000, 55).
O lucrare apărută tot în anul 2000 (Hesse 2000) tratează un al doilea studiu geofizic,
mai puțin cunoscut, petrecut în Franța. Subiectul este documentat de către Albert Hesse, el
însuși un pionier al teoriei și aplicării cercetărilor geofizice în arheologie și autorul primului
manual de specialitate pe această temă (Hesse 1966). Prin această lucrare, el încearcă să
scoată în evidență, în special, importanța studiilor publicate în alte limbi decât engleza. În
același timp, tratează aplicațiile electromagnetice, îndeosebi utilizarea detectoarelor de metal,
cu ajutorul cărora se pot identifica nu doar obiectele metalice, deoarece și fragmentele de țiglă
sau cărămidă provoacă semnale semnificative asupra acestor dispozitive. Afirmația din urmă
aparține de fapt Contelui Robert du Mesnil du Buisson și se regăsește în lucrarea La
Technique des fouilles archéologiques, din 1934, unde autorul dezvoltă această problemă,
menționând metode precum cea seismică, electrică sau magnetică, a căror aplicabilitate, cu
precădere, în acea perioadă, în industria minieră, ar fi putut da rezultate notabile și în
arheologie (Hesse 2000, 45-46).
Chiar dacă primele prospectări geofizice sistematice se pare că au avut loc în Statele
Unite ale Americii, cu siguranță primele cercetări nedistructive care au avut un adevărat impact
asupra arheologiei rămân aplicațiile de rezistivitate electrică ale lui Richard Atkinson, efectuate
la Dorchester-on-Thames, în 1946, în Anglia (Gaffney, Gater 2003, 16). Anthony Clark (1990,
11-16) prezintă detaliat desfășurarea evenimentelor și analiza rezultatelor obținute și publicate
pentru prima dată în lucrarea editată de Annette Laming (1952), în limba franceză. Prima
relatare în limba engleză avea să apară în cartea lui Atkinson din 1953, în care detectarea
structurilor îngropate și metoda rezistivității electrice, în special, dețin un subcapitol important
în prima parte a lucrării, intitulată Field work (Atkinson 1953, 29-41). Dispozitivul utilizat, pe
care Atkinson l-a adaptat pentru arheologie, a fost un Megger Earth Tester (Fig. 80), folosit mai
ales în construcțiile civile. Rezultatele obținute
erau reprezentate grafic, fiind sugerată astfel
prezența unor șanțuri și gropi (Clark 1990, 12).
Acest succes a determinat, în următoarea peri-
oadă, nenumărați arheologi să apeleze la metoda
rezistivității electrice pentru identificarea zone-
lor cu potențial arheologic, care urmau a fi
excavate (Gaffney, Gater 2003, 16).
Un alt eveniment care a revoluționat
măsurătorile geofizice în arheologie s-a petre-
cut tot în Anglia, în timpul săpăturilor de
salvare conduse de arheologul Graham Webster
pe traseul drumului A1, foarte aproape de ora-
șul roman Durobrivae. În urma unei conferințe
a fizicianului canadian John Belshe despre
datările magnetice, Webster și-a pus întrebarea
dacă această tehnică nu ar putea fi transferată Figura 80. Dispozitivul Megger Earth Tester
în arheologie, pentru identificarea cuptoarelor adaptat pentru măsurători de rezistivitate în
in situ. Acest lucru fusese deja demonstrat de arheologie (după Clark 1990).
160
Belshe, în urma unui proiect de arheologie experimentală, când a reușit detectarea unui
răspuns magnetic asociat cu reconstrucția unui cuptor de tip romano-britanic (Aitken 1958,
24; 1986, 15). Căutând soluții practice la problema sa, Webster apelează la Martin Aitken și
Eduard Hall de la Laboratorul de cercetare pentru arheologie și istoria artei, de la
Universitatea Oxford, cei doi fiind deja interesați de această problemă. În pofida faptului că
nu au avut decât două luni la dispoziție pentru o asemenea provocare, aceștia reușesc, până în
martie 1958, proiectarea și construirea unui instrument care să poată fi folosit în detectarea
structurilor arheologice îngropate (Fig. 81) (Gaffney, Gater 2003, 16-17). În primul volum din
primăvara aceluiași an al revistei Archaeometry (Aitken 1958) și într-un articol apărut în 1986
în publicația italiană Prospezioni Archeologiche (Aitken 1986), Aitken relatează experiența și
problemele întâmpinate de-a lungul cercetării. Cu excepția unei conducte de apă și a unor
fragmente de metal, în primele șapte zile nu a fost detectată nici o altă anomalie care să poată
fi atribuită unui cuptor, lucru care a
determinat echipa să-și îndrepte atenția
către o altă zonă, în care, în cele din urmă,
avea să fie identificat unul (Aitken 1958,
24; 1986, 16). În lucrarea din 1986 autorul
își aminteşte surprinderea și dezamăgirea
sa inițială, în momentul când a identificat o
groapă menajeră și nici un cuptor. Mai
târziu, reflectând asupra acestui eveniment,
realizează adevărata valoare a cercetării
magnetice, ca un instrument care poate
detecta nu doar cuptoare, ci o paletă largă a
structurilor antropice îngropate dintr-o
așezare (Aitken 1986).
Consecințele acestui experiment
reușit au fost extraordinare. În următorul
deceniu, prospecțiunile nedistructive au
constituit un domeniu în care tinerii cerce-
tători și-au afirmat dorința de a lucra. Încă
din anii 1961-1962, în paginile revistei
Archaeometry, se observă un interes pe
scară largă, manifestat prin raportări din Figura 81. Martin Aitken utilizând prototipul
diferite țări, precum Elveția, SUA (în magnetometrului cu protoni (după Clark 1990).
particular activitatea lui Elizabeth Ralph la
Museum Applied Science Center for Archaeology = MASCA; Fig. 82), Franța, Germania și
Italia. În ultimele trei ţări au apărut centre de cercetare, care au contribuit esențial la
dezvoltarea multor aspecte teoretice și practice ale prospecțiunilor arheologice. Astfel, în
Franța, Centre National de la Recherche Scientifique, CNRS-Garchy a elaborat multe lucrări
importante, prin efortul depus de Albert Hesse și Alain Tabbagh; în Germania, Irwin Scollar
de la Rheinisches Landesmuseum din Bonn a desfășurat o activitate prolifică în acest
domeniu, iar în Italia, Carlo Lerici a avut, împreună cu Richard Linington, în cadrul Fundației
Lerici (care a funcționat la Politehnica din Milano), o valoroasă implicare în acest sens, în
partea de sud a Europei și nu numai, prin organizarea de cursuri internaționale pentru
161
implementarea metodelor moderne de investigație (Lerici 1965; Petre 1966; 1966a; Clark
1990, 17-19; Gaffney, Gater 2003, 17-18).
Figura 82. Graficul cercetărilor geofizice în America de Nord și de Sud. Elizabeth Ralph a efectuat
cea mai mare parte dintre aceste cercetări în anii ’60 ai secolului trecut (după Bevan 2000).
Fundația mai sus menționată a contribuit la dezvoltarea acestui vast domeniu, precum
și la valorificarea cunoștințelor prin editarea revistei Prospezioni Archeologiche, dedicată
special utilizării cercetărilor geofizice în arheologie. Toţi marii autori ai timpului, cum ar fi
Martin Aitken, Arnold Aspinall, Albert Hesse, Richard Linington, Irwin Scollar, Alain
Tabbagh, M.S. Tite sau John Weymouth, au publicat în această prestigioasă revistă, diversi-
tatea subiectelor abordate și rigorile publicației obligând, chiar și astăzi, cercetătorii să o
includă în documentarea lor (Gaffney 2008, 314).
Un pas important în istoria măsurătorilor nedistructive în arheologie, instituțional
vorbind, s-a făcut în Marea Britanie prin înființarea în 1967, de către John Musty, a secției de
geofizică în cadrul Ancient Monuments Laboratory (AM Lab), cu rol în testarea noilor instru-
mente și metodologii, realizarea de prospecțiuni în siturile arheologice și consiliere privind
aplicarea acestui tip de cercetare (Clark 1990, 20; Gaffney, Gater 2003, 19).
În 1964, volumul VII din revista Archaeometry prezintă două articole, semnificative
prin caracterul lor inovator, în peisajul istoriografic din acea perioadă. Elizabeth Ralph de la
162
Universitatea din Pennsylavania descrie cea dintâi aplicație în arheologie a magnetometrului
cu rubidiu, capabil să achiziționeze datele cu o rezoluție de 0,01 nT, adică o sensibilitate de o
sută de ori mai mare decât cea a magnetometrelor cu protoni la acea dată (Ralph 1964). Prima
aplicație practică avea să se desfășoare în vechiul oraș grecesc Sybaris, din sudul Italiei
(Breiner 1965). Cel de-al doilea articol vine din partea laboratorului de la Oxford, prin
intermediul lui John Alldred (1964), care face publică invenția magnetometrului cu poartă de
flux (fluxgate), perfecționată ulterior prin contribuția lui Frank Philpot (Philpot 1973) în
colaborare cu Ancient Monuments Laboratory.
Puternicul impact pe care măsurătorile nedistructive de suprafață l-au avut asupra
arheologiei se datorează și adaptării tehnologiei GPR (Ground Penetrating Radar) pentru
acest tip de cercetare. Folosită sistematic în alte domenii încă de la începutul secolului trecut
(Annan 2002), metoda își face debutul în arheologia nedistructivă la mijlocul anilor ’70,
imediat după ce apare primul instrument destinat sectorului comercial, prin aplicația de la
Chaco Canyon, New Mexico, una dintre primele de acest fel (Conyers, Goodman 1997, 18-
19; Conyers 2004, 17; Goodman et alii 2009, 480). Perfecționată în următorii ani, aplica-
bilitatea tot mai largă în arheologie a metodei de față produce numeroase publicații, redactate
în urma efectuării unor studii de caz pe continentul american și în Japonia, dar și în țările din
Europa (Bevan, Kenyon 1975). Considerate adevărate succese ale metodei în arheologie, două
studii de caz de la sfârșitul anilor ’70, Hala Sultan Tekke din Cipru și Ceren din El Salvador
merită menționate, atrăgând atenția în acea perioadă prin reușita identificării unor ziduri și a
unor platforme de locuință printre mai multe alte structuri arheologice îngropate (Conyers
2004, 18).
Cu toate că o nouă metodă de cercetare nedistructivă fusese aplicată cu succes în arhe-
ologie (ce-i drept, cu precădere în spațiul nord-american), la sfârșitul anilor ’70 – începutul
anilor ’80 ponderea publicațiilor începe să se diminueze, mai ales din cauza apariției noilor
curente din arheologie, care influențează destul de mult comunitatea științifică, îndeosebi în
Marea Britanie, atenția mutându-se, în această perioadă, din sfera prospecțiunilor către dife-
rite tipuri de analize și procedee de datare. Moartea lui Lerici și Linington duce la încetarea
activității grupului italian – o altă cauză a reducerii numărului de articole pe această temă, ală-
turi de lipsa din acel moment a unei reviste specializate în care cercetătorii să-și poată publica
lucrările (Gaffney, Gater 2003, 19). Totuși, au existat zone în care, în această perioadă, s-au
sesizat importante aporturi în materie, cum ar fi constanta creștere a studiilor de natură geo-
fizică din America, unde autori precum John Weymouth și Bruce Bevan au fost prolifici
(Bevan 2000, Fig. 10).
Pe plan educațional, putem vorbi de o dezvoltare alertă odată cu punerea în program,
în anul 1971, a unui curs postuniversitar condus de Arnold Aspinall, intitulat Metode știin-
țifice în arheologie, în cadrul unei școli postuniversitare de fizică de la Universitatea Bradford
și, mai târziu, în 1975, prin înființarea unui curs de licență (Clark 1990, 22; Gaffney, Gater
2003, 19). Partea de software a instrumentelor a suferit și ea îmbunătățiri remarcabile, prima
reușită notabilă în acest sens fiind posibilitatea conectării la noua generație de computere
portabile, nou apărute (Kelly, Dale, Haigh 1984).
În a doua jumătate a anilor ’70 schimbările încep să se manifeste în afara univer-
sităților, mai exact în sectorul comercial. Ca un exemplu, putem menționa compania British
Gas, care, pentru a demara un amplu proiect de extindere a conductelor de gaz, a fost nevoită
să-și angajeze propriii arheologi și chiar să-și formeze propria echipă de geofizicieni. S-a
163
estimat că, în anul 1980, au fost întreprinse 60 de aplicații ale cercetărilor geofizice, dintre
care aproape 40 au fost efectuate de AM Lab și British Gas, spre deosebire de anul 1990, când
au fost înregistrate peste 250 (Fig. 83)
(Gaffney, Gater 2003, 20). Acest salt este
foarte vizibil în Marea Britanie și se
datorează mai ales puternicului avans al
tehnicii, dar și schimbării mentalității în
rândul arheologilor, care încep să includă
măsurătorile geofizice în procesul de
cercetare arheologică. Și în restul Europei
sunt înființate centre importante de cerce-
tare geofizică, în țări precum Austria,
Franța, Germania, Olanda, Italia, Elveția,
Polonia și Grecia, ultimele două cu o
activitate intensă în zona țărilor est-
europene. În Japonia și SUA se constată o
creștere a utilizării acestor tehnici, în
special a metodei georadarului (Gaffney,
Gater 2003, 23).
Debutul anilor ’90 este unul pro-
lific, îmbogățind materialul bibliografic
Figura 83. Grafic cu aplicațiile geofizice
pe această temă cu două lucrări de o mare
în arheologie pentru Marea Britanie, până în anul 2000
însemnătate științifică. Prima, mai cunos- (după Gaffney, Gater 2003).
cută, este a lui Anthony Clark, apărută în
1990 și revizuită în 1996 și 2000, iar cea de-a doua, publicată într-o manieră mai tehnică, în
același an, este semnată de Irwin Scollar, împreună cu Alain Tabbagh, Albert Hesse și Irmela
Herzog (Scollar et alii 1990). În 1995, English Heritage publică un ghid pentru aplicarea
cercetărilor geofizice în arheologie (Jones 1995), iar din 1994 editura Wiley începe editarea
jurnalului internațional Archaeological Prospection, care a dat din nou posibilitatea cercetă-
torilor să-și publice lucrările într-o revistă de specialitate. Alături de aceasta, mai putem men-
ționa Archaeometry, Journal of Field Archaeology, Geophysics și Journal of Archaeological
Science, publicații care nu sunt dedicate exclusiv prospecțiunilor arheologice, dar în care apar
destul de multe articole referitoare la acest subiect. Pentru perioada de după anul 2000, nu se
poate să nu menționăm o lucrare de sinteză, apărută în spațiul englezesc prin contribuția lui
Chris Gaffney și a lui John Gater (2003).
Nu putem trece mai departe în demersul nostru fără o trecere în revistă a contribuțiilor
privind cercetarea geofizică terestră în arheologia preistorică din România, evidenţiind astfel
necesitatea incontestabilă a unor asemenea inițiative, într-un peisaj istoriografic de specialitate
modest. Afirmarea metodelor moderne, începând cu cea de-a doua jumătate a secolului trecut,
și impactul deosebit asupra cercetării arheologice în plan internațional au provocat un ecou și
în rândul specialiștilor din țara noastră. Astfel, într-un material al lui Hadrian Daicoviciu din
SCIVA (1960), inspirat din volumul editat de Annette Laming la Paris (1952), este prezentată
măsurarea rezistenței electrice a solului, una dintre principalele metode de prospectare în
arheologie, până în zilele noastre. Autorul evidențiază aici meritele incontestabile ale studiilor
de această natură și necesitatea standardizării acestor aplicații în arheologia românească,
164
subliniind avantajele de care poate beneficia arheologul prin intermediul acestor intervenții
non-invazive.
Următoarele afirmări istoriografice în acest sens provin de la Aurelian Petre (1966,
1966b; Petre, Apostol 1970), un bun cunoscător al acestui subiect, care, în urma inaugurării în
anul 1964 a cursurilor internaționale anuale de prospecțiuni arheologice, organizate de Poli-
tehnica din Milano, ia parte la una dintre aceste întruniri. Primele două articole ale autorului
mai sus menționat prezintă sintetic și într-o formă accesibilă arheologului metodele dezbătute
pe durata cursului din anul 1965, de la Roma. Cu toate că nu face obiectul perioadei noastre
de studiu, merită să facem referire în prezentarea noastră și la ultimul material, care are în
vedere una dintre primele aplicații practice ale metodelor magnetice și electrice în arheologia
din România, mai exact în perimetrul castrului antic Beroe (Petre, Apostol 1970).
În perioada următoare, din varii motive, aplicarea tehnicilor recent apărute se mani-
festă în arheologia românească mai degrabă ca un deziderat. Se pot face referiri, pentru
perioada anilor ’80, la inițiative precum cea a profesorului Gheorghe Lazarovici, care aplică
metoda rezistivității electrice în tumulul de la Tureni (Dragomir, Lazarovici, Târnovan 1987-
1988) sau își manifestă, în perioada 1988-1992, interesul pentru organizarea unor seminarii
naționale de arheometrie.
O nouă abordare în arheologie, manifestată în perioada anilor ’90, direcționată prepon-
derent spre interdisciplinaritate și determinată, în special, de numeroasele colaborări cu spe-
cialiști din străinătate, dă naștere unei timide intensificări a utilizării metodelor nedistructive
în România, vizibilă atât prin apariția unor lucrări științifice bazate pe aplicațiile de teren –
cum ar fi cele de la Scânteia–Dealul Bodești (Ghiță et alii 2000) –, cât și prin instituționali-
zarea unor centre de cercetare. Problema care, din păcate, caracterizează fundamental această
perioadă este reprezentată de lipsa unei baze logistice adecvate, a personalului calificat și a
materialului bibliografic, rezultatele, acolo unde există, nedepășind cadrul unor încercări
izolate. Cu toate acestea, în anul 1996 este înființat, la inițiativa unui colectiv din cadrul
Muzeului Național de Istorie a României, Centrul Național de Cercetări Pluridisciplinare
(Popovici et alii 2002, 4). Universitatea „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia, în urma obținerii
unui grant de cercetare, desfășurat în perioada 2001-2003, demarează cea de-a doua încercare
de înființare a unui organism instituțional. Denumit inițial Bază de Cercetări cu Utilizatori
Multipli (B.C.U.M.) și având ca obiectiv specific dezvoltarea unui sistem de pregătire
teoretică și practică în domeniul arheologiei, conservării și restaurării materialelor și siturilor
arheologice, va fi transformat, din 2004, în Institutul de Arheologie Sistemică, care, în
prezent, poartă numele inițiatorului acestui proiect de avangardă, regretatul profesor și arheo-
log Iuliu Paul (http://www.bcum.uab.ro/index.html).
Datorită numeroaselor instituții universitare și de cercetare pe care le deține, Iașiul a
promovat de timpuriu aplicarea cercetărilor interdisciplinare în arheologie, materializată prin
introducerea, din anul 1987, în prestigioasa revistă Arheologia Moldovei, la inițiativa fonda-
torului revistei, profesorul Mircea Petrescu-Dîmbovița, a unei rubrici intitulate „Cercetări
interdisciplinare în arheologie”.
În anul 2000, sub egida Catedrei de Istorie veche și Arheologie a Facultății de Istorie,
din cadrul Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, a fost creat Centrul Interdisciplinar de
Studii Arheoistorice (CISA), care și-a propus „să stabilească contacte și colaborări cu toți cei
care pot și doresc să contribuie la progresul cercetării arheologice prin interdisciplinaritate”
(Ursulescu 2006, 35-36). Fondarea acestui centru, precum și activitatea ulterioară dedicată
165
problemelor legate de pluri- și interdisciplinaritate (uniformizarea limbajului, explicația terme-
nilor etc.) a reprezentat eșafodajul pe care se va întemeia, câțiva ani mai târziu, Platforma de
formare și cercetare în domeniul arheologiei Arheoinvest. Aceasta din urmă, înființată în urma
obținerii unui grant de cercetare, vine să rezolve una dintre cele mai stringente probleme din
arheologia românească – alinierea standardelor de cercetare la cele europene prin achiziționarea
unei baze logistice adecvate demersului interdisciplinar (http://arheoinvest.uaic.ro/).
Alături de aceste trei exemple principale, mai putem enumera Centrul Național de
Cercetări Pluridisciplinare din cadrul Universității „Valahia” din Târgoviște, Departamentul
de Arheologie Informatizată din cadrul Muzeului Național de Istorie a Transilvaniei din Cluj-
Napoca sau Institutul de cercetări eco-muzeale Tulcea, implicat prin proiectul „Cercetări
Arheologice și Prospecțiuni cu Mijloace Optoelectronice (CARPO)” în cartarea tuturor
siturilor arheologice de pe teritoriul județului, toate contribuind la obținerea unor progrese
notabile în domeniu și înscrierea pe o direcție ascendentă a cercetării arheologice românești,
din care rezultatele nu întârzie să apară. Astfel, în ultimii ani, putem constata o evidentă creș-
tere a aplicării tehnicilor nedistructive în arheologia preistorică, bazate, în special, pe colabo-
rări cu colective din străinătate, dar și prin aportul specialiștilor autohtoni (Maillol, Ciubotaru,
Moravetz 2004; Scurtu 2005; Mischka 2008; Micle et alii 2010; Asăndulesei 2011;
Asăndulesei, Tencariu, Cotiugă 2011).
Integrarea progreselor științei în arheologie a devenit, în ultimii ani, o chestiune obiș-
nuită, toate marile universități deținând un departament pentru cercetări geofizice sau având
un program de masterat pe această temă, lucru deosebit de important pentru formarea tinerilor
arheologi.
IV.2. Metode geofizice de prospectare în arheologie

Aplicate inițial cu precădere în geologie, metodele geofizice pot măsura diferite
proprietăți fizice ale solului și rocilor, dar în același timp sunt sensibile și la modificările
antropice. Acestea au trebuit adaptate deoarece elementele cu caracter arheologic se găsesc la o
scară mult mai mică, de centimetri sau câțiva metri cel mult, față de cele geologice, care pot fi
uneori de ordinul kilometrilor, astfel că doar o parte dintre ele s-au dovedit a fi potrivite pentru
acest tip de cercetare (Weymouth 1986, 313; Wynn 1986, 245).
În cele ce urmează, vom realiza o prezentare a celor mai utilizate metode geofizice în
arheologie, care au dat rezultate notabile până în acest moment, luând în considerare teoria și
principiile științifice de bază pentru aceste tehnici, scopul principal fiind o introducere a
cititorului și mai ales a arheologului în acest domeniu de nișă. O listă completă a tuturor
metodelor de cercetare nedistructivă în arheologie este prezentată în tabelul numărul unu, însă,
în lucrarea noastră, acordăm o atenție deosebită metodelor aplicate în studiile de caz, ce fac
parte din prezentul demers. Este drept că numeroasele informații provenite din fizică pot părea
redundante pentru un studiu al cărui principal obiectiv este o cercetare în arheologie, însă
deontologia unei abordări interdisciplinare impune apelul la științele exacte și nu numai. Pentru
arheolog considerăm că o prezentare sumară a științei din spatele metodelor poate clarifica
anumite aspecte legate de managementul cercetării (alegerea unei metode pentru a fi aplicată în
cunoștință de cauză) și poate ajuta enorm la interpretarea rezultatelor. Pe de altă parte, pentru
cei interesați, putem recomanda studii specializate, manuale standard în geofizică, care oferă
166
detalii și descrieri excelente ale metodelor prezentate, precum și studii de caz reprezentative
(Telford, Geldart, Sheriff 1990; Kearey, Brooks 1991; Musset, Khan 2000; Lowrie 2007).
De obicei, metodele geofizice sunt clasificate, în funcție de tipul de instrument folosit, în
două grupe principale (Tabel 4): pasive și active. În cazul celor din prima grupă este măsurată
direct amplitudinea semnalului generat de caracteristicile arheologice, pe când în cea de-a doua,
un impuls artificial este introdus în sol și receptat ulterior mai mult sau mai puțin modificat
(Weymouth 1986, 313-314; Piro 2009, 28).
Tabelul 4. Metodele geofizice de cercetare în arheologie (după Gaffney 2008)

Method
Active or passive Frequency of use
Magnetometry Passive High

Electrical resistance/resistivity Active High
Ground penetrating radar Active High-middle
Electromagnetic Active Middle
Magnetic susceptibility Active Middle
Metal detectors Active Low
Seismic Active Low
Microgravity Passive Low
Induced polarisation Active Low
Self-potential Passive Low
Thermal Passive Low
IV.2.1. Metode pasive

În categoria metodelor pasive cu diverse aplicații în arheologie se încadrează, în
special, prospecțiunile magnetice (Aitken 1974; Scollar et alii 1990; Becker 1995; Neubauer,
Eder-Hinterleitner 1997; Neubauer 2001), metoda gravitațională (Linington 1966) și cea
intitulată Self-potential (Wynn, Sherwood 1984), ultimele două nefiind foarte sensibile la
caracteristicile arheologice şi putând fi aplicate doar în anumite contexte. În continuare, ne
vom axa pe metoda magnetică, una dintre cele mai flexibile utilizate în arheologie și cu
rezultate deosebite în situații diverse.
IV.2.1.1. Prospecțiuni magnetometrice

Magnetometria este una dintre cele mai productive metode aplicate în arheologie
datorită combinației dintre rata deosebit de rapidă de achiziție a datelor, în perioade relativ
scurte de timp, și rezoluția spațială foarte bună a rezultatelor obținute, ce depășesc cu mult
orice altă metodă de cercetare geofizică terestră. Posibilitatea acoperirii unei suprafețe întinse,
în zonele adiacente, prin utilizarea dispozitivelor mobile multi-senzor, crește probabilitatea ca
eventualele caracteristici arheologice identificate, cu forme geometrice regulate, și nu numai,
să fie mai ușor interpretate într-un anumit context. Acest fenomen stă la baza unui procedeu
de recunoaștere fundamental în interpretarea fotografiilor aeriene și satelitare unde cercurile,
pătratele, dreptunghiurile și liniile drepte sunt în general produse de om, fiind rare cazurile în
care acestea să fie un produs al naturii (Kvamme 2006, 205; Becker 2009, 135-136).
Este o metodă pasivă deoarece cu ajutorul ei se pot cartografia variațiile ușoare ale
câmpului magnetic al Pământului, fără a utiliza nici un alt semnal artificial pe care să-l
introducă în sol. Rezultatele obținute reprezintă contrastele dintre resturile arheologice și
167
mediul lor înconjurător, denumite anomalii, care pot fi interpretate direct, în cazul în care
există un model suficient de clar exprimat (de exemplu, un dreptunghi care poate semnifica
fundația unei case) și o suprafață cercetată, destul de largă, care să permită interpretarea ca un
întreg (Kvamme 2006, 206).
Interacțiunea dintre metoda magnetică și caracteristicile arheologice. Atunci când
Martin Aitken, la Water Newton, în 1958, a utilizat pentru prima dată un magnetometru cu
protoni pentru detectarea resturilor arheologice, a vizat cuptoarele puternic arse de tip
romano-britanic, deoarece instrumentul răspunde foarte bine la schimbările produse atunci
când un material este ars la o temperatură destul de ridicată încât să-i modifice proprietățile
magnetice. Tot atunci s-a constatat că magnetometria este folositoare nu numai pentru
cartarea cuptoarelor și vetrelor puternic arse, ci și a unor anomalii, uneori negative, cum ar fi
șanțurile și gropile, pe care le găsim deseori în siturile arheologice (Aitken 1986).
Probabilitatea ca resturile arheologice îngropate să poată fi detectate de magnetometrie
depinde de interacțiunea mai multor factori:
- contrastul dintre caracteristicile arheologice și mediul înconjurător în care se află;
- mărimea caracteristicilor arheologice în raport cu densitatea măsurătorii;
- adâncimea la care se află;
- zgomotul magnetic care s-ar putea suprapune cu anomalia vizată;
- dispunerea obiectivelor arheologice într-un model regulat;
- sensibilitatea instrumentului și calitatea achiziției datelor.
În general, obiectele mici sunt dificil de detectat, o excepție în acest sens fiind
reprezentată de cele din metal, care sunt mai ușor de intuit. Masele mari de obiecte ceramice
sau o concentrare mare de cioburi la o adâncime mică ar putea fi și ele identificate cu ajutorul
magnetometriei. Resturile de la clădiri sau alte tipuri de construcții sunt mai ușor de detectat
deoarece contrastul de susceptibilitate magnetică este mult mai puternic în acest caz, iar
formele, de obicei regulate, le fac mult mai ușor de recunoscut ca fiind anomalii culturale.
Adâncimea mare, resturile metalice de pe suprafața solului, lucrările agricole, construcțiile
moderne din imediata apropiere și perturbațiile produse de diferite animale sălbatice în sol,
toate produc zgomot magnetic care creează dificultăți în interpretarea datelor. Complexitatea
depozitelor arheologice cu stratigrafie densă și ocupație intensivă, cu construcții suprapuse,
poate, de asemenea, pune probleme la identificarea clară a unor anomalii și interpretarea lor
(Kvamme 2006, 221-222).
Adâncimea la care se pot detecta anomaliile produse de resturile arheologice depinde
de contrastul de susceptibilitate magnetică a acestora, dar nu depășește, de obicei, doi metri
sau trei metri, în foarte puține cazuri. Masele mari de structuri arse sau de metal pot fi
detectate la adâncime mult mai mare (Kvamme 2006, 222).
Principiile științifice ale metodei magnetometrice. Principiul fundamental pe care se
bazează metoda de prospectare magnetică este legat de prezența oxizilor de fier, slab magne-
tizați în sol. Gradul de magnetizare a solului este cunoscut sub denumirea de susceptibilitate
magnetică și este determinat de cantitatea de oxizi existentă în sol, în special hematit și
magnetit (Weymouth 1986, 342; Clark 1990, 64; Gaffney, Gater 2003, 37; Kvamme 2006,
207; Schmidt 2007, 23; Oswin 2009, 22; Piro 2009, 31).
Există două fenomene relevante care trebuie discutate când vorbim despre anomaliile
magnetice: magnetismul termoremanent și susceptibilitatea magnetică. Magnetismul termo-
168
remanent descrie materialele slab magnetice care au fost încălzite la o temperatură ridicată și
au dobândit o magnetizare permanentă asociată cu direcția câmpului magnetic în care s-au
răcit. Pentru ca acest lucru să fie posibil, materialul trebuie mai întâi încălzit astfel încât
temperatura să treacă peste o anumită valoare, cunoscută sub numele de punctul Curie, care
poate varia în funcție de mineralele prezente în compoziție. Spre exemplu, valoarea pentru
hematit este de 675°C, pe când pentru magnetit este de 565°C. Peste aceste valori, conținutul
de oxid de fier din compoziția unui material este demagnetizat. După răcire, mineralele sunt
remagnetizate datorită prezenței câmpului magnetic al Pământului, dobândind o nouă proprie-
tate magnetică, de această dată permanentă, și care constituie baza pentru datările arheomag-
netice, denumită magnetism termoremanent. Această schimbare fundamentală în proprietățile
mineralelor este adesea legată și de modificări substanțiale chimice și fizice. Dintre carac-
teristicile arheologice care au trecut prin acest procedeu putem menționa, în special, vetrele de
lut ars și cuptoarele de ars ceramică, ușor identificabile în hărțile magnetice ca reprezentând
anomalii culturale (Weymouth 1986, 342; Clark 1990, 64-65; Gaffney, Gater 2003, 37;
Evans, Heller 2003, 231; Kvamme 2006, 207).
Susceptibilitatea magnetică reprezintă cheia în obținerea de rezultate coerente în
cadrul unei cercetări magnetice și este definită în funcție de magnetismul indus pe care îl
capătă materialul în momentul când este introdus în interiorul unui câmp magnetic. Cu cât
materialul devine mai magnetic, cu atât susceptibilitatea magnetică crește. Este important de
știut că această proprietate este un răspuns temporar care poate fi măsurat doar în prezența
unui câmp magnetic. Cum câmpul magnetic al Pământului este mereu prezent și solul deține
un anumit grad de susceptibilitate (Tabel 5), contrastul manifestat de caracteristicile arheo-
logice față de mediul în care se află poate fi măsurat cu ajutorul unor dispozitive pasive, cum
ar fi magnetometrul.
Tabelul 5. Valorile de susceptibilitate magnetică pentru diferite materiale

(după Smekalova, Voss, Smekalov 2008, 9)
169
La fel ca magnetismul termoremanent, susceptibilitatea magnetică depinde de canti-
tatea de oxizi existentă în componența resturilor arheologice sau în sol. E. Le Borgne a arătat,
pentru prima dată, că susceptibilitatea redusă a hematitului poate crește prin ardere sau
fermentație, acesta transformându-se în magnetit printr-o reacție de reducere (pierdere de
oxigen) și apoi în maghemită, prin oxidare. Un lucru deosebit de important este că, în absența
arderii, se pot produce, de asemenea, caracteristici arheologice, detectabile prin intermediul
magnetometriei, cum ar fi umplerea unui șanț cu strat vegetal mult mai bogat în oxizi decât
solul în care este săpat sau prin depozitarea gunoiului în gropi, în aceste cazuri mecanismul de
creștere a susceptibilității magnetice fiind de natură pedogenetică și mult mai complex
(Weymouth 1986, 342; Gaffney, Gater 2003, 38; Kvamme 2006, 208; Linford 2006, 2220;
Dalan 2006, 162).
Există atât cauze naturale, cât și cauze antropogene ale creșterii susceptibilității
magnetice. Locuirea umană poate duce la o creștere a acestei proprietăți, formând un contrast
cu matricea solului din jur, motiv pentru care caracteristicile arheologice pot fi detectate. În
concluzie, putem distinge cinci căi principale prin care susceptibilitatea magnetică a solului
poate crește:
1. Încălzirea la temperaturi mari. Transformarea oxizilor de fier slab magnetizați în
forme mult mai magnetice prin încălzire. Temperatura la care acest proces începe nu este
foarte bine definită, fiind raportate valori între 150° C și 570° C (după cum am menționat mai
sus, această posibilitate a fost discutată pentru prima dată de către E. Le Borgne).
2. Aportul mediului microbian. Microbii, în anumite condiții de sol, pot declanșa o
conversie a oxizilor de fier în forme mai puternic magnetizate. Acest proces este denumit
fermentare.
3. Bacteriile magnetotactice. Unele bacterii active pot crea, intracelular, magnetit în
formă cristalină pentru a putea naviga în câmpul magnetic al Pământului. Aceste cristale
magnetice rămân în sol după ce bacteriile mor și, astfel, conduc la o susceptibilitate crescută
(Fassbinder, Stanjek, Vali 1990).
4. Contribuția materialului magnetic. Susceptibilitatea magnetică ridicată a solului se
datorează și materialului magnetic răspândit la suprafață (fragmente metalice, ceramice sau de
cărămidă arsă, spre exemplu).
5. Pedogeneza. Procese de creștere a susceptibilității magnetice au loc și în timpul
formării solului, fără vreun aport din partea omului. Există studii care au raportat formarea de
granule ultrafine de magnetit în sol, în ciuda absenței oricăror microorganisme (Weston 2002;
Schmidt 2009, 75-76; Fassbinder, Gorka 2009, 53).
Magnetismul termoremanent și cel indus ale unor caracteristici arheologice, cu o
susceptibilitate magnetică mare, arată la fel pentru orice tip de magnetometru, de aceea
contrastul dintre resturile arheologice și depozitele adiacente trebuie să fie suficient de mare
pentru a fi detectat, iar sensibilitatea aparatului să permită acest lucru.
Principalele instrumente utilizate în prospecțiunile magnetometrice. Există trei
tipuri de magnetometre care sunt frecvent utilizate în arheologie: magnetometrul cu protoni,
gradiometrul cu poartă de flux (fluxgate gradiometer) și magnetometrul cu cesiu. Toate
măsoară același lucru: amplitudinea câmpului magnetic al Pământului. Unitatea de măsură
pentru câmpul magnetic este nanotesla, abreviată nT, sau, cum este numită în lucrările mai
vechi, gamma (1 gamma = 1 nT). Media câmpului magnetic este de 50.000 nT, iar ampli-
tudinea anomaliilor de origine arheologică se poate încadra între 1 și 100 nT, variații minore,
170
care, pentru a fi detectate, au nevoie de instrumente de mare precizie. Dintre acestea, astăzi,
magnetometrul cu protoni nu mai este folosit decât foarte rar în aplicațiile de teren, din cauza
timpului îndelungat de achiziție a datelor și a rezoluției modeste, fiind preponderent utilizat ca
material didactic. Fiecare dintre aceste tipuri de instrumente prezintă avantaje și dezavantaje.
Toate pot fi configurate în două moduri diferite: un singur senzor care măsoară câmpul
magnetic total al Pământului sau doi senzori instalați în modul gradiometru, vertical sau
orizontal, în acest caz fiind necesară calcularea diferenței dintre aceștia. Instrumentele de tip
fluxgate sunt aproape întotdeauna configurate în modul gradiometru, însă celelalte pot fi
utilizate și în alte moduri (Bevan 1998, 19; Kvamme 2006, 210). Operatorul, pentru ambele
modalități de colectare a datelor, trebuie să aibă în vedere variațiile diurne ale câmpului
magnetic. În cazul înregistrării câmpului magnetic total, cu un singur senzor, avem nevoie de
un al doilea instrument care să înregistreze, la rândul său, variațiile diurne, ceea ce presupune
o cheltuială în plus, de cele mai multe ori nu tocmai la îndemâna arheologului. Avantajul la
dispozitivele configurate din fabrică în modul gradiometru vertical este că nu necesită un al
doilea instrument, variațiile diurne fiind înregistrate în același timp, cu un compromis minor
în ceea ce privește sensibilitatea aparatului.
Ca și alte instrumente geofizice, cele mai multe dintre magnetometre sunt destinate
aplicațiilor geologice, militare, în inginerie sau protecția mediului, de aceea trebuie avut în
vedere acest lucru în momentul achiziționării unui asemenea aparat și, mai ales, la utilizarea
lui în cercetarea arheologică. Manualul de instrucțiuni, de cele mai multe ori, oferă consiliere
privind instalarea și manipularea pentru aplicațiile în geologie și nu pentru arheologie, lucru
care, cu siguranță, ar putea pune probleme în identificarea caracteristicilor îngropate
(Kvamme 2006, 211).
După cum am văzut mai sus, magnetometrul cu protoni a fost pentru prima dată folosit
cu succes de către Martin Aitken în aplicația din 1958, de la Water Newton (Aitken 1958).
Acest prim instrument avea o rezoluție de 0,1 nT, însă era foarte lent, necesitând între 3 și 7
secunde pentru o măsurătoare (Weymouth 1986, 343; Clark 1990, 66). Modelul firmei
americane Geometrics, G-856 (Fig. 84), a fost unul dintre cele mai utilizate echipamente în
perioada anilor 1970-1980 datorită îmbunătățirilor aduse, în special la înregistrarea datelor
(Kvamme 2006, 211).
În Marea Britanie, cu precădere, și în multe alte părți ale lumii, cel mai frecvent tip de
magnetometru folosit în cercetarea arheologică
se bazează pe senzorul cu poartă de flux (flux-
gate). Aceste instrumente măsoară componenta
verticală a câmpului magnetic al Pământului, de
aceea necesită calibrare, și sunt configurate în
ceea ce este cunoscut ca modul gradiometru,
adică doi senzori unul deasupra celuilalt, cu o
distanță, în mod normal, de 0,5 sau 1 m între ei.
Ambii senzori măsoară același câmp magnetic,
însă cel de jos este mai sensibil la caracteristicile
îngropate deoarece sunt mai aproape de el. În
faza de procesare trebuie făcută diferența dintre
senzori pentru a se elimina perturbațiile magne- Figura 84. Magnetometrul cu protoni,
modelul Geometrics G-856.
tice și pentru ca anomaliile produse de resturile
171
arheologice să poată fi mai ușor calculate. Un alt aspect pozitiv în cazul folosirii unui
gradiometru este că perturbațiile geologice sunt filtrate, lucru benefic pentru prelucrarea
datelor, care scutește mult timp. Dezavantajul, pentru instrumentele cu distanță fixă între
senzori, ar fi că nu se poate regla profunzimea la care dispozitivul să acționeze. Cu cât
distanța dintre senzori este mai mică, cu atât și adâncimea de căutare va fi mai mică (Gaffney,
Gater 2003, 40-41; Milsom 2003, 61; Oswin 2009, 47).
Sistemul fluxgate FM256 (Fig. 85), prezentat de noi în acest subcapitol, a fost
conceput special pentru a fi utilizat în arheologie, dar poate fi folosit cu succes și în alte
domenii, cum ar fi geologia sau aplicațiile militare. Este construit pentru a putea fi utilizat de
către un singur operator, beneficiind,
în același timp, de o rată de achiziție
a datelor deosebit de rapidă, la o
rezoluție de 0,1 nT. Spre deosebire
de alte instrumente care permit
modificarea distanței dintre senzori,
modelul produs de firma Geoscan
Research, din Marea Britanie, nu are
această posibilitate, senzorii fiind
instalați, într-un modul compact, la o
distanță fixă de 0,5 m. Poate fi
utilizat și în pereche cu un al doilea
sistem FM256, pentru a dubla ritmul
Figura 85. Sistemul FM256 (sursa: Geoscan Research).
de achiziție a datelor sau pentru a
crește densitatea măsurătorilor. Procesarea informației se poate face cu softul Geoplot 3.0,
care oferă diverse funcții pentru descărcarea, analiza grafică și interpretarea datelor. Dintre
obiectivele arheologice care pot fi detectate cu acest instrument putem enumera cuptoarele,
vetrele, structurile cu o susceptibilitate magnetică ridicată, cum ar fi gropile, șanțurile de
fundație sau sistemele de fortificație (palisade, valuri, șanțuri), cu condiția ca adâncimea la
care se află acestea să nu fie mai mare de aproximativ doi metri (FM256 Manual de utilizare
2004, 1; Oswin 2009, 51-52).
Magnetometrele cu vapori de cesiu sunt instrumente populare în arheologie datorită
capacității lor de a produce zece măsurători pe secundă la o rezoluție de 0,1 nT sau 0,01 nT,
într-un ritm mult mai lent de achiziționare a datelor (aproximativ o măsurătoare pe secundă).
Există numeroase companii care pro-
duc acest tip de magnetometru, însă
noi vom face doar o scurtă prezen-
tare a unuia dintre cele mai utilizate
instrumente în arheologie, și anume
modelul G-858 al firmei Geometrics
(Fig. 86). Sistemul poate fi folosit cu
un singur senzor, măsurându-se
câmpul magnetic total și în modul
gradiometru orizontal sau vertical, Figura 86. Magnetometrul model Geometrics
având posibilitatea ca distanța de G-858 – Consola electrică și senzorul.
separare dintre senzori să poată fi
172
reglată, lucru care permite detectarea unor caracteristici arheologice puternic magnetizate,
aflate la adâncime mai mare. Datorită sensibilității senzorilor la câmpurile electromagnetice,
aceștia au trebuit să fie separați de instrument și acumulatorul acestuia. Soluția a fost insta-
larea senzorilor pe un schelet din aluminiu la aproximativ doi metri distanță de operator.
O altă posibilitate de configurare a sistemului este cu ajutorul unui dispozitiv mobil
special construit (Fig. 87), care asigură poziția verticală permanentă a senzorilor, astfel fiind
eliminate perturbațiile cauzate de defectuoasa manipulare a operatorului. Metoda de stocare
este similară cu cea de la sistemul fluxgate, datele fiind înregistrate automat în memoria
aparatului. Modalitatea de înregistrare a datelor poate fi continuă sau discontinuă, operatorul
având posibilitatea să acopere, într-un ritm normal și în modul gradiometru orizontal, o
suprafață de până la zece ori mai mare decât magnetometrele mai vechi din aceeași categorie.
G–858 MagMapper folosește o interfață
grafică pentru a înlesni realizarea planu-
lui cercetării și de achiziționare a datelor,
făcând aceste etape mult mai rapide și
mai eficiente. Operatorul poate, de ase-
menea, să stabilească limitele unui grid
complet de scanare cu ajutorul funcției
Map Mode sau poate folosi un dispozitiv
de tip GPS, conectat la instrument, pen-
tru localizarea precisă a măsurătorilor.
Datele colectate în memoria aparatului
pot fi descărcate și procesate ulterior cu
ajutorul softurilor specifice (MagMap200
și MagPick) asigurate de firma produ-
cătoare (Reynolds 1997, 147; Geometrics
G-858 Manual de Utilizare 2001; Larson,
Lipo, Ambos 2003, 54-55; Kvamme
Figura 87. Sistemul Geometrics G-858 instalat pe
2006, 212; Smekalova, Voss, Smekalov
dispozitivul mobil.
2008, 18).
Interesul crescut pentru cercetarea geofizică din ultimii ani a cunoscut dezvoltarea
unei tehnologii impresionante. Astfel, trecerea de la măsurătorile în nanotesla la măsurători de
o mai mare finețe, în picotesla (Becker 1995), și apariția noilor echipamente multi-senzor,
instalate pe un dispozitiv mobil (Becker 2001, Neubauer 2001), au determinat abordarea a
numeroase studii nedistructive de arheologia peisajului. Sigur că diversitatea instrumentelor
de prospectare magnetică este mult mai mare, dar prezentarea acestora nu face obiectul
demersului nostru, o analiză pertinentă pentru cei interesați, în special a noilor modele apă-
rute, fiind realizată de Chris Gaffney într-un articol publicat în Archaeometry (Gaffney 2008).
IV.2.2. Metode active

În paragrafele anterioare am realizat o scurtă prezentare pentru cea mai importantă
metodă de cercetare geofizică pasivă, aplicată în arheologie. Mai departe vom menține
traiectoria propusă în debutul acestui subcapitol, continuând cu descrierea principalelor
metode active utilizate pentru detectarea caracteristicilor arheologice: rezistivitatea electrică și
173
tehnologia GPR (Ground Penetrating Radar), dar nu înainte de a face câteva referiri și la
celelalte metode active.
Metodele seismice implică introducerea în sol a unui puls de sunete și măsurarea
timpului de întoarcere a acestuia, reflectat de discontinuitățile existente sau din cauza
proprietăților elastice ale solului. Poate fi aplicată cu succes în cercetarea geofizică explo-
ratorie, însă, deoarece resturile arheologice se găsesc la o scară mult mai mică și mai detaliată,
nu s-au raportat rezultate deosebite (Aitken 1974, 201; Piro 2009, 29). Următoarea categorie
este cea a metodelor electromagnetice, denumite adesea de inducție și prescurtate EM. În
acest caz, o bobină emițător trimite un semnal, considerat primar, în sol, cauzând emiterea
unui al doilea semnal secundar, care este preluat de o altă bobină receptor. Natura semnalului
secundar este modificată dacă acesta întâlnește obiecte, un sol puternic magnetizat sau cu o
conductibilitate electrică crescută (Tite, Mullins 1971; Bevan 1983; Piro 2009, 29).
IV.2.2.1. Metoda rezistenței electrice a solului

Măsurarea rezistenței electrice a solului a fost prima metodă modernă utilizată în
cercetarea arheologică (Atkinson 1953). Poate fi adaptată pentru detectarea unei game foarte
largi de vestigii arheologice, în diferite situații, în care celelalte metode geofizice nu ar putea
da rezultate, un exemplu în acest sens fiind magnetometria, care poate fi ușor afectată de
prezența unor obiecte metalice, sau tehnologia GPR, condiționată de existența unor soluri cu o
rezistivitate electrică redusă sau cu salinitate ridicată (Somers 2006, 110). Discuțiile dintr-un
studiu de peste ocean, axat pe cercetarea geofizică în contexte arheologice (Bevan 1998, 7-8),
recomandă utilizarea rezistivității electrice ca primă metodă în debutul unei cercetări, deoa-
rece este relativ simplu de utilizat, instrumentele sunt ieftine, iar rezultatele obținute, în unele
cazuri, pot fi mult mai bune în comparație cu alte metode.
Rezistența electrică a solului și arheologia. Ideea generală care stă la baza rezis-
tivității electrice a solului este destul de simplă: un curent electric introdus într-un sol omogen
se răspândește uniform. În cazul în care acesta întâlnește obstacole sub forma caracteristicilor
arheologice, își schimbă cursul, provocând efecte măsurabile la suprafață. Prin cartarea
zonelor cu rezistență mică sau mare, din sol se pot identifica anomalii care ar putea reprezenta
obiective arheologice. Datorită acestui principiu de funcționare este încadrată în clasa meto-
delor active (Gaffney, Gater 2003, 26; Somers 2006, 109; Schmidt 2009, 67).
Interpretarea datelor rezultate în urma măsurătorilor de rezistență poate fi, uneori,
foarte dificilă datorită multitudinii de factori care pot influența această metodă. Cu toate
acestea, a fost identificat răspunsul la rezistența electrică pentru principalele anomalii de
natură arheologică (Tabel 6). Un exemplu tipic pentru explicarea acestui mecanism este un
șanț, anomalie întâlnită adesea în contextele arheologice. După încetarea utilizării, acesta este
reumplut de-a lungul timpului cu sedimente, rareori mai putând fi observat la suprafață, însă
fluxul de curent introdus în sol va fi afectat, deoarece umplutura mai poroasă a șanțului, va
reține apa, generând o anomalie cu rezistență mai mică față de configurația solului ce-l
înconjoară (Fig. 88).
Ceea ce trebuie reținut din exemplul dat este că nu rezistența scăzută a solului face ca
anomalia să fie detectabilă, ci faptul că proprietățile fizice ale solului, în acest caz diferite de
mediul ce-l înconjoară, afișează un contrast care permite detectarea lor. Principiul este similar
cu cel din arheologie, unde interpretarea se poate face, uneori, doar pe baza contrastului de
culoare sau textură dintre caracteristicile îngropate și mediul în care se află. Din păcate, este
174
deseori dificil de identificat care dintre proprietățile fizice ale solului răspunde cel mai bine,
fiind necesare numeroase încercări, în prealabil, pentru a stabili care dintre metode este potri-
vită, atât pentru un anumit tip de sit, cât și pentru condițiile de mediu (Gaffney, Gater 2003,
27; Schmidt 2009, 68-69).
Tabelul 6. Clasificarea principalelor anomalii de natură arheologică în funcție de răspunsul la

metoda rezistenței electrice a solului (după Gaffney, Gater 2003, 26)
Anomalii cu rezistență electrică ridicată Anomalii cu rezistență electrică scăzută
Ziduri Șanțuri / Gropi
Pietriș Canale / Rigole
Suprafețe artificiale Instalații de canalizare
Drumuri Morminte
Cavouri de piatră Conducte de metal
Una dintre problemele extrem de importante pe care trebuie să le avem în vedere când
executăm măsurători de rezistență electrică este legată de comportamentul anomaliilor de
natură arheologică în diferite condiții de mediu. Cunoscându-se că metoda în cauză este
puternic influențată de gradul de umi-
ditate a solului, în continuare vom
expune un scenariu care poate trans-
forma o anomalie, cunoscută ca fiind,
de regulă, negativă, într-una pozitivă,
datorită influenței mai multor factori
climatici precum temperatura, ploaia,
vântul sau soarele. Pentru analiza
noastră vom lua în discuție, din nou, o
anomalie arheologică, reprezentată de
un șanț.
 Astfel, într-o vară călduroasă,
solul va fi unul uscat, doar șanțul
fiind acela care mai menține ume-
zeala, lucru care conduce la o rezis- Figura 88. Exemplu de contrast dintre o anomalie
tență electrică scăzută și, prin urmare, arheologică, reprezentată de un șanț, și configurația
anomalia rezultată va fi una negativă. solului din jur (după Schmidt 2009).
 Dacă vremea secetoasă continuă, șanțul își va pierde treptat din gradul de umezeală și,
în mod normal, și contrastul puternic va dispărea.
 Continuând acest scenariu fictiv, începe o ploaie puternică, iar umplutura mai poroasă
a șanțului absoarbe apa mult mai repede decât solul din jur, conducând, din nou, la apariția
unei anomalii negative.
 Ploaia continuă mai multe zile, iar solul este foarte umed, motiv pentru care contrastul
dintre resturile arheologice și solul în care se află nu mai poate fi detectat aproape deloc.
 Vremea se îmbunătățește și datorită soarelui puternic și a vântului umezeala din șanț
se va evapora mult mai repede decât în jur, efectul fiind detectarea, de această dată, a unei
anomalii pozitive (Schmidt 2009, 70).
175
Acest scenariu fictiv al condițiilor de mediu, care rar poate fi întâlnit, ajută la
înțelegerea mecanismului de detectare a anomaliilor de natură arheologică și influența pe care
o exercită factorii climatici asupra contrastului dintre acestea și mediul în care se află.
Factorul geologic este aproape la fel de important și poate influența la fel de mult ca și cel de
mediu o anchetă geofizică bazată pe rezistența electrică a solului, deoarece, în funcție de
permeabilitatea sa, apa se poate infiltra mai mult sau mai puțin. Spre exemplu, o permeabi-
litate ridicată o prezintă calcarul, iar la polul opus, se află solurile cu un bogat conținut de
argilă. În cazul unei structuri de piatră, rezistivitatea nu poate, în mod normal, să fie mai mică
decât cea a mediului din jur, exprimând, prin urmare, întotdeauna un contrast pozitiv puternic,
în condițiile unui sol umed, sau aproape de zero, în cazul unui sol preponderent uscat.
O altă problemă care poate interveni în decursul acestui tip de măsurători geofizice
este legată de dimensiunile anomaliilor vizate. De exemplu, în cazul unui șanț cu o lățime
foarte mare, acesta se comportă ca un imens canal pe fundul căruia se restrânge umezeala,
partea superioară rămânând uscată, lucru care poate îngreuna semnificativ identificarea sa
(Gaffney, Gater 2003, 27; Schmidt 2009, 70).
Principiile științifice ale metodei. Metoda rezistenței electrice se bazează pe capacitatea
solului de a conduce curentul electric, proprietate aflată în directă legătură cu conținutul de
apă și săruri existente în componența sa (Fig. 89). Principiul după care se aplică metoda este
Legea lui Ohm, definită după cum urmează: curentul care trece printr-un material este
proporțional cu diferența de
potențial sau de tensiune uti-
lizată. Astfel, rezistența (R)
poate fi stabilită prin măsu-
rarea intensității curentului
electric (I) (măsurată în
amperi) care trece printr-un
corp și monitorizarea schim-
bărilor de tensiune (U)
(măsurată în volți): R=U/I.
Condiția ca rezistența
să fie calculată prin schim-
bările de tensiune este ca flu-
xul de curent electric să fie
menținut constant. Unitatea
de măsură pentru exprimarea Figura 89. Răspândirea curentului electric printr-un sol
rezistenței electrice este omogen. Liniile continue reprezintă curentul electric, iar
cele discontinue liniile echipotențiale rezultate
ohm-ul și se notează cu Ω. (după Schmidt 2009).
Foarte important de înțeles
este că rezistența electrică este o mărime fizică prin care se exprimă proprietatea unui
conductor electric de a se opune trecerii curentului electric, fiind caracteristică pentru toate
materialele prin care curentul circulă, pe când rezistivitatea electrică (notată cu litera
grecească ρ rho) este mărimea ce caracterizează comportamentul distinct al materialelor sub
acțiunea unui curent electric, fiind proprietatea specifică unui anumit material de a se opune
trecerii curentului electric. Este caracteristică fiecărui tip de material și stă la baza calculării
rezistenței electrice a diferitelor corpuri făcute din materialul respectiv. Poate fi calculată în
176
ohm-metri și este opusul conductivității, la fel cum rezistența este inversul conductibilității.
Pentru majoritatea aplicațiilor simple din arheologie măsurarea rezistenței electrice a solului
poate fi suficientă, însă în cazurile când sunt făcute modelări și comparații între diferite
configurații ale instrumentului este recomandată calcularea rezistivității (Weymouth 1986,
319; Scollar et alii 1990, 307; Clark 1990, 27; Dalan 1995, 9-11; Gaffney, Gater 2003, 27-28;
Linford 2006, 2211; Somers 2006, 111; Schmidt 2009, 68; Oswin 2009, 17).
Pentru a măsura rezistența electrică a solului, un curent electric este injectat în sol prin
intermediul a doi electrozi din oțel. Deoarece fluxul de curent circulă prin sol, este dezvoltată
o anumită tensiune, vizualizată prin intermediul liniilor echipotențiale care leagă punctele cu
aceeași valoare a potențialului electric, similare cu liniile de contur dintr-un studiu topografic
(Fig. 89). Orice apariție a unor caracteristici arheologice în sol, care manifestă un contrast de
rezistivitate, distorsionează aceste linii (Fig. 90, 91). De obicei, curentul electric va tinde să
circule prin solul umed (un șanț spre exemplu), dar în același timp va fi dirijat și în jurul
caracteristicilor arheologice care nu sunt caracterizate de un grad ridicat de umiditate (ziduri,
structuri de piatră etc.). Modificările pronunțate manifestate în sol vor avea doar un efect
minor la suprafață, unde liniile potențiale modificate sunt măsurate de alți doi electrozi; cu
toate acestea, rezultatele pot oferi informații indirecte legate de prezența unor caracteristici
arheologice îngropate (Schmidt 2009, 70).
Astfel, pentru măsurătorile de rezistența solului avem nevoie de patru electrozi (doi
pentru injectarea curentului electric și doi pentru măsurarea liniilor potențiale), care pot fi insta-
lați în mai multe configurații, denumite după pionerii măsurătorilor geofizice (Schlumberger,
Wenner) sau doar după descrieri ale modului cum sunt aranjați pe cadrul mobil sau în teren
(Double Dipole) (Fig. 92). În funcție de configurația utilizată, comportamentul unei caracte-
ristici îngropate poate varia, însă, din fericire, diferențele pot fi anticipate și interpretate.
Experimentată pentru prima dată în anul 1961, în Elveția (Schwarz 1961), cea mai
întâlnită configurație în prospecțiunile arheologice este așa-numita twin-probe array, unde un
electrod care injectează curent electric și unul care măsoară potențialul sunt instalați pe un
cadru mobil împreună cu un aparat ce măsoară rezistența solului. Ceilalți doi vor fi instalați la
distanță de dispozitivul de măsurat, fiind conectați cu acesta prin intermediul unor cabluri
electrice lungi.
O regulă substanțială în cazul configurației discutate de noi este că distanța dintre cei
doi electrozi mobili, instalați pe cadrul cu care se efectuează măsurătoarea, și ceilalți doi
electrozi, stabiliți într-o poziție anume, trebuie să fie de cel puțin 30 de ori mai mare decât
distanța de separare dintre electrozii de pe cadru (Fig. 90) (Aspinall, Lynam 1970). Datele
colectate vor fi ulterior reprezentate grafic, astfel încât harta măsurătorilor de rezistență a
solului să ofere indicii despre zonele în care se manifestă un contrast de rezistivitate și
implicit informații legate de existența unor posibile resturi arheologice. În cele mai multe
cazuri, rezultatele obținute prin intermediul acestei configurații vor avea o rezoluție mai bună
decât cele provenite din utilizarea unei dispuneri Wenner, fapt deosebit de important dacă
aplicațiile vizate urmează a fi executate în așezări pluri-stratificate sau cu stratigrafie
complexă (Clark 1990, 44; Gaffney, Gater 2003, 28-29, 32; Somers 2006, 113; Linford 2006,
2215; Schmidt 2009, 70; Tsokas, Tsourlos, Papadopoulos, 2009, 83-84; Oswin 2009, 34-37).
177
Figura 90. Schemă a unei măsurători în care este utilizată configurația twin-probe. Cele trei
figuri indică traseul curentului electric prin sol în diferite cazuri (după Gaffney, Gater 2003).
Figura 91. Schemă a unei măsurători în care este utilizată configurația Wenner. Cele trei
figuri indică traseul curentului electric prin sol în diferite cazuri (după Gaffney, Gater 2003).
178
Figura 92. Posibile configurații utilizate în prospecțiunile arheologice (după Gaffney, Gater 2003).
Am văzut mai sus că rezistivitatea electrică este calculată și afișată de dispozitivul de

măsurat ca fiind raportul dintre potențialul electric înregistrat la suprafață și curentul injectat
în sol (R=U/I). Această rezistență depinde de doi parametri: rezistivitatea solului și
configurația întrebuințată. Deoarece curentul circulă printr-un mediu eterogen, va întâlni
valori distincte de rezistivitate, atribuite diferitelor caracteristici îngropate sau a diferitelor
tipuri de sol. În acest caz, o singură măsurătoare de rezistența solului va fi, de fapt, o medie a
tuturor valorilor de rezistivitate întâlnite (Fig. 93). Pentru a descrie acest comportament a fost
introdus conceptul de rezistivitate aparentă (Weymouth 1986, 323; Clark 1990, 46; Somers
2006, 113; Schmidt 2009, 71).
Figura 93. O singură măsurătoare de rezistență a solului va fi influențată de toate valorile

de rezistivitate (ρ) ale corpurilor întâlnite (după Schmidt 2009).
179
Un ultim aspect necesar de discutat din această secțiune, cu privire la rezistența sau
rezistivitatea electrică, este adâncimea până la care metoda acționează. Aceasta este în directă
legătură cu distanța de separare dintre electrozii mobili, altfel spus poate crește dacă distanța
dintre aceștia este mărită (Fig. 94). Astfel, cu distanța de separare de 0,5 m putem atinge
adâncimea de 0,75 m, iar cu 1 m este posibilă identificarea anomaliilor de natură arheologică
de până la 1,5 m (Gaffney, Gater 2003, 32; Somers 2006, 113; Schmidt 2009, 72).
Figura 94. Creșterea distanței dintre electrozi determină fluxul de curent electric să
pătrundă mai în adâncime (după Schmidt 2009).
Instrumente utilizate în arheologie. O scurtă prezentare asupra primelor instrumente

utilizate în prospecțiunile arheologice a fost făcută deja în secțiunea dedicată istoricului cerce-
tării geofizice din această lucrare, unde, pentru rezistența electrică, am descris Megger Earth
Tester-ul folosit de Atkinson (Atkinson 1953). Merită să amintim, tot în aceeași categorie, și
cel dintâi instrument conceput special pentru aplicațiile în arheologie, dispozitivul Martin-
Clark, apărut în anul 1960 (Clark 1990, 30). Continua dezvoltare a electronicii și experi-
mentele efectuate cu diferite configurații de electrozi au condus la apariția unei noi clase de
aparate pentru măsurarea rezistenței în arheologie, prin intermediul firmei Geoscan Research.
Există pe piața internațională multe alte firme care produc asemenea echipamente, însă aplica-
bilitatea lor de bază este direcționată, în special, către geologie (Somers 2006, 112).
Urmaș al vechiului RM4, dispozitivul RM15 (Fig. 95) de la Geoscan va reprezenta
principalul subiect al discuției în continuare, nu doar datorită faptului că este proiectat special
pentru prospecțiunile arheologice, ci mai ales pentru că studiile noastre de caz se bazează pe
aplicarea acestui sistem. Conceput pentru a fi utilizat mai ales în configurația twin-probe,
echipamentul standard al instrumentului este format din doi electrozi ficși aflați la distanță de
alții doi instalați împreună cu un dispozitiv de înregistrare, pe un cadru mobil. Nu vom relata
toate aspectele tehnice ale acestui instrument axându-ne doar pe cele mai importante caracteris-
tici care au determinat larga răspândire a sa în arheologie. Beneficiază, în primul rând, de o
deosebită posibilitate de stocare a datelor (până la 30.000 de citiri), dispune de un mini ecran
LCD, are posibilitatea executării măsurătorilor în zigzag sau în suprafețe cu forme neregulate și,
cel mai important, deține o funcție de auto înregistrare a măsurătorilor. Astfel, operatorul tre-
buie doar să introducă cei doi electrozi, instalați pe cadrul mobil, în sol, iar aparatul va deter-
mina singur când măsurătoarea a fost efectuată și înregistrată, semnalând trecerea la următoarea
măsurătoare printr-un semnal sonor. În acest mod, un carou de 20x20 m, cu intervalul dintre
linii de 1 m, poate fi terminat în doar 15 minute. Datele pot fi descărcate în câteva secunde pe
180
calculator, pentru procesare fiind recomandată utilizarea softului Geoplot 3.0. Pentru a crește
viteza de colectare a datelor și pentru obținerea unei rezoluții mai bune la diferite adâncimi, în
același interval de timp, se poate adăuga o unitate Multiplexer (MPX15), cu ajutorul căruia se
pot instala mai mult de doi electrozi pe un cadru (Gaffney, Gater 2003, 57-58).
Figura 95. Dispozitivul destinat măsurătorilor de rezistența electrică a solului,

model Geoscan RM15 – consola și cadrul mobil.
IV.2.2.2. Ground Penetrating Radar (GPR)

Tehnologia GPR sau georadarul a câștigat, recent, o deosebită apreciere în rândul
comunității arheologice datorită capacității sale de a identifica și reprezenta, cu exactitate,
caracteristicile îngropate. Are reputația de a fi cea mai complexă metodă geofizică aplicată în
arheologie deoarece implică colectarea unui volum mare de informație și generarea unei baze
de date tridimensionale impresionante. Capacitatea de a produce imagini cu foarte bună
rezoluție la diferite adâncimi, interpretarea uneori delicată a acestora, precum și dificultatea
corelării profilurilor în cadrul unui carou sunt câteva aspecte care pot face din această metodă
una anevoioasă pentru cei neinițiați (Conyers, Goodman 1997, 11; Conyers 2004, 11; 2006,
131; 2009, 245).
Metoda este una activă și constă în măsurarea timpului scurs (în nanosecunde) de la
momentul trimiterii, prin intermediul unei antene, a unor impulsuri electromagnetice în sol și
receptarea acestora mai mult sau mai puțin modificate, în funcție de discontinuitățile întâm-
pinate. Abilitatea de a furniza informații mai precise decât celelalte metode de prospectare,
legate de adâncimea la care se află resturile arheologice, este de mare interes pentru arheologi,
cărora informațiile dispuse în plan și pe diferite adâncimi le sunt de un real ajutor. În pofida
procesului de colectare a datelor pe secțiuni în adâncime, principalul avantaj al GPR-ului este
capacitatea de a oferi o imagine tridimensională a sitului arheologic prospectat atunci când
mai multe secțiuni sunt înregistrate (Conyers, Cameron 1998; Leckebusch, Peikert 2001;
Leckebusch 2003). Pentru ca acest lucru să fie posibil, distanța dintre profilurile caroului tre-
buie să fie cât mai mică pentru ca ulterior să poată fi aranjate și dispuse într-un cub, rezulta-
tele obținute fiind sub forma unor felii aflate la adâncimi diferite, cunoscute în limbajul de
specialitate sub denumirea de time slices (Gaffney, Gater 2003, 47; Neubauer et alii 2002,
139; Conyers 2004, 11; 2009, 246).
Interacțiunea dintre metoda GPR și caracteristicile arheologice. Metoda GPR poate
fi aplicată în așezările arheologice a căror stratigrafie nu depășește doi sau trei metri, dar s-au
raportat rezultate notabile și la adâncimi mai mari, de până la cinci metri (Conyers 2009, 245).
181
Recent, grație adaptării și dezvoltării noilor instrumente, metoda poate fi considerată, alături
de alte metode geofizice, ca parte integrantă a aplicațiilor de teren, în cadrul cercetărilor de
arheologia peisajului, rezultatele obținute fiind determinante în stabilirea locațiilor viitoarelor
săpături arheologice, în încadrarea și interpretarea obiectivelor într-un context mai larg sau în
determinarea planimetriei unei așezări, toate acestea direcționate către identificarea și înțele-
gerea fenomenului de interacțiune dintre om și mediul înconjurător (Kvamme 2003, 436).
Succesul măsurătorilor cu GPR-ul în arheologie depinde, într-o oarecare măsură, de
următorii factori: tipul de sol existent, conținutul de argilă, umiditatea, adâncimea la care se
află caracteristicile îngropate, topografia solului și vegetația. În ciuda acestei multitudini de
factori care pot influența măsurătorile, totuși GPR-ul se poate folosi foarte bine, în special
acolo unde este identificat un contrast de rezistență electrică. Nu este o metodă care să fie
aplicată imediat în toate contextele geografice sau arheologice, dar cu ușoare modificări în
metodologia de achiziționare a datelor se poate adapta la o mai mare varietate de condiții de
lucru. În trecut, se considera că metoda în discuție se pretează foarte bine în soluri foarte
uscate și, prin urmare, cu o conductibilitate redusă. Deși acest mediu este considerat prielnic
când vine vorba de acest tip de prospectare, rezultate bune s-au obținut și în soluri cu umidi-
tate mare sau cu un conținut abundent de argilă, la fel cum, în soluri uscate și nisipoase, une-
ori rezultatele nu sunt cele așteptate (Conyers 2004, 14-15).
O problemă întâmpinată în prospecțiunile arheologice, în care se utilizează tehnologia
GPR, este diferențierea anomaliilor geologice detectate de cele arheologice. Toate straturile
de sedimente și sol, precum și elementele cu caracter arheologic au proprietăți electrice și
magnetice specifice, care afectează diferit undele emise de instrument. Astfel, viteza de pro-
pagare a undelor radar depinde de o serie de factori, dintre care cele mai importante sunt
proprietățile electrice și chimice ale materialelor străbătute. Spre exemplu, viteza de propa-
gare a undelor radar în aer este de 30 cm pe nanosecundă, pe când la parcurgerea unui sol
uscat este de 15 cm pe nanosecundă, iar printr-un sol cu umiditate ridicată sau cu un conținut
bogat de argilă viteza va scădea la numai 5 cm pe nanosecundă sau chiar mai puțin (Conyers
2006, 139).
Sfera aplicațiilor pentru GPR se referă, în special, la mediile urbane, unde alte metode
geofizice (cum ar fi magnetometria) nu pot fi aplicate, și are în vedere mai ales aplicații de
salvare a unor situri arheologice, însă, recent, după cum am văzut mai sus, această metodă
poate furniza rezultate de calitate și în studiile de arheologia peisajului. Dintre caracteristicile
arheologice ce pot fi detectate cu ușurință cu ajutorul acestei metode putem menționa, în spe-
cial, fundațiile de cărămidă sau piatră (Gaffney, Gater 2003, 48; Goodman et alii 2009, 479).
La fel ca oricare procedeu de prospectare geofizică, deși este una dintre cele mai
productive metode, această tehnologie se confruntă cu o serie de limite. În aplicațiile desfășu-
rate pentru detectarea și gestionarea resurselor culturale arheologice, principala restricție a
instrumentului este legată de adâncimea până la care poate oferi rezultate pertinente. Astfel,
trebuie avut în vedere un compromis între rezoluția hărților provenite din aceste anchete și
adâncimea la care este setat instrumentul. Mai jos de circa doi sau trei metri, pentru detectarea
oricăror obiective arheologice este necesară folosirea unei antene cu frecvență mică (300 MHz
sau mai joasă), calitatea imaginilor produse având de suferit în acest caz. Geologia solului,
precum și proprietățile fizice și chimice ale mediului prin care unda de energie trebuie să
treacă pot fi, de asemenea, un factor limitator în studiile de GPR. Orice mediu cu o con-
ductibilitate bună a curentului electric sau cu puternice proprietăți magnetice va atenua undele
182
radar, de cele mai multe ori rezultatele fiind inutilizabile. La fel de importantă este și diferența
de umiditate a solului, care poate afecta destul de grav calitatea datelor prin producerea unor
reflexii dificil de interpretat, estompând astfel unele zone care ar putea reprezenta interes
arheologic.
Una dintre principalele probleme care poate interveni în anchetele GPR este legată de
momentul aplicării acestei tehnologii și timpul scurt alocat interpretării datelor pentru o cerce-
tare arheologică. Aproape în toate cazurile (nu doar în România), se apelează la această
metodă cu puțin timp înainte de efectuarea unei săpături arheologice. Uneori, abordarea mai
sus menționată poate avea rezultate imediate precise, caracteristicile arheologice fiind detec-
tate cu foarte mare ușurință, chiar și de cineva fără prea mare experiență în interpretarea
profilurilor GPR, însă adesea, obiectivele de interes arheologic sunt mult mai greu de identifi-
cat și cu o notă de ambiguitate mare, lucru care determină o abordare corelativă a datelor GPR
cu cele topografice, geologice și mai ales arheologice disponibile (Conyers 2006, 144-145).
Principiile științifice ale metodei. Tehnologia GPR, datorită principiului de funcțio-
nare, poate fi privită ca făcând parte din grupa metodelor electromagnetice. Astfel, undele radar
sunt propagate în sol sub forma unor impulsuri electromagnetice distincte (Fig. 96), prin inter-
mediul unei antene, iar reflexiile provocate de existența unor vestigii arheologice, a unor
formațiuni geologice sau a oricăror altor obiecte îngropate sunt receptate, ulterior, la suprafață
(Fig. 97). Deoarece impulsurile de energie radar traversează mai multe tipuri de materiale,
viteza se va modifica în funcție de proprietățile fizice și chimice ale acestora, producând, în
final, reflexii direcționate către antena receptor. Cu cât contrastul de rezistență electrică sau,
uneori, magnetic, dintre resturile arheologice și mediul înconjurător este mai puternic, cu atât
intensitatea semnalului reflectat va fi mai intensă și, în mod evident, amplitudinea anomaliilor
detectate va fi mai mare.
Viteza distribuirii în sol a undelor radar este deosebit de importantă, întrucât, în
momentul în care timpul parcurs de acestea prin sol este măsurat, iar viteza de propagare este
cunoscută, se poate stabili cu exactitate distanța sau adâncimea caracteristicilor îngropate și, de
asemenea, există posibilitatea realizării unui model tridimensional (Conyers, Goodman 1997,
27; Conyers 2004, 99; 2006, 136; 2007, 330; 2009, 245; Annan 2009, 13). Metodologia măsură-
torilor de GPR presupune stabilirea unor carouri în interiorul cărora se trasează linii paralele, iar
din multitudinea de reflexii detectate de-a lungul acestora rezultă profiluri verticale bidimensio-
nale (Fig. 98) (Goodman et alii 2009, 481). Rezoluția hărților obținute şi, mai ales, propagarea
semnalului radar în adâncime depind parțial de frecvența antenei utilizate, aceasta fiind cea care
controlează lungimea de undă a semnalului și răspândirea sa în sol. În concluzie, cu cât frec-
vența este mai mare, cu atât dimensiunile antenei vor fi mai mici și adâncimea de propagare a
semnalului va fi mai redusă. În prezent, în comerț există o gamă largă de asemenea produse,
frecvența lor încadrându-se între 10 și 1.200 MHz, dintre care cele mai uzitate în aplicațiile
arheologice sunt cele cu frecvențe cuprinse între 80 și 1000 MHz (=1 GHz). Alegerea unei
antene cu frecvență potrivită, în funcție de obiectivele-țintă, este un pas important, de multe ori
acest lucru putând face diferența dintre succesul și eșecul prospecțiunilor cu GPR-ul (Conyers
2006, 138; 2009, 247). Astfel, pentru a lua o decizie corectă trebuie să luăm în considerare o
serie de factori: proprietățile fizice și chimice ale solului, adâncimea aproximativă la care se
află stratul arheologic, dimensiunile caracteristicilor arheologice care reprezintă obiectivele cer-
cetării, topografia zonei de studiu, existența unor factori perturbatori reprezentați de diferite
dispozitive fixe sau mobile care utilizează aceeași frecvență (Conyers, Goodman 1997, 46).
183
Figura 96. Propagarea undelor electromagnetice în sol (după Conyers 2004).
Figura 97. Distribuirea frecvenței semnalului GPR în sol (după Conyers 2004).
Figura 98. Profil vertical rezultat în urma măsurătorilor cu o antenă cu frecvența de 250 MHz.
184
De asemenea, un aspect substanțial dependent de frecvența antenei instrumentului în
cazul măsurătorilor de GPR este calitatea imaginilor reprezentând nivelul arheologic la dife-
rite adâncimi. Spre exemplu, o antenă cu frecvența cuprinsă între 10 și 120 MHz va genera un
semnal care poate pătrunde până la o adâncime de 50 m în condiții normale, însă nu va putea
detecta decât anomalii geologice de dimensiuni foarte mari. În contrast, adâncimea maximă
de penetrare a unei antene cu frecvența de 900 MHz va fi de aproximativ 1 m sau chiar mai
puțin, dar este capabilă să identifice vestigii arheologice de mici dimensiuni, de până la câțiva
centimetri, rezoluția imaginilor rezultate fiind, de asemenea, foarte bună. Prin urmare, pentru
anchetele de GPR în arheologie trebuie reținut acest compromis, determinat de frecvența
antenei utilizate, dintre adâncime și rezoluția imaginilor, la fel cum nu trebuie neglijați nici
ceilalți factori, menționați mai sus, care pot influența considerabil calitatea rezultatelor
(Conyers 2006, 139).
Un alt fenomen important de știut, de care trebuie să se țină cont în interpretarea
profilurilor de GPR, este că semnalul electromagnetic radiază, fiind distribuit în sol sub formă
de con, cu vârful în centrul antenei (Fig. 99). Acest lucru poate influența datele, având în
vedere că antena receptor va primi informații distribuite spațial pe o zonă mult mai largă, însă
amprenta semnalului la adâncime poate fi calculată prin intermediul frecvenței și al permiti-
vității dielectrice relative a materialelor pe care le traversează (Conyers 2004, 62; 2009, 247).
Figura 99. Distribuirea sub formă de con a undelor radar în sol (adaptat după Conyers 2004).
Am făcut referire în paragrafele anterioare la importanța aparte pe care o dețin

proprietățile electrice și magnetice ale materialelor în studiile de GPR. În directă legătură cu
acestea și cu influență apreciabilă asupra metodei din discuție, vom dezvolta în continuare
câteva date despre permitivitatea dielectrică relativă (Relative Dielectric Permittivity – RDP),
o măsură particulară care se definește ca fiind starea de polarizație a unui material în urma
aplicării asupra sa a unui câmp electromagnetic sau, cu alte cuvinte, determină cât de bine este
transmisă energia radar în adâncime. Cu cât permitivitatea dielectrică relativă este mai mare,
cu atât undele radar se vor propaga mai lent în sol, și bineînțeles, reflexiile provocate de
vestigiile arheologice și transmise spre suprafață, către antena receptor, vor fi la rândul lor
atenuate. Pentru a estima exact adâncimea caracteristicilor care au provocat reflexiile, trebuie
calculată cât mai precis viteza de propagare a semnalului în sol, lucru nu de puține ori
185
anevoios, din moment ce aceasta se schimbă pe măsură ce energia radar traversează materiale
cu permitivitate dielectrică relativă diferită (Tabel 7, 8). Problema se poate rezolva printr-o
serie de experimente practice în teren, cu ajutorul cărora se poate stabili această constantă
particulară a fiecărui material (Conyers 2004, 45-46).
Tabelul 7. Calculul adâncimilor pentru măsurătorile de GPR în funcție de

permitivitatea dielectrică relativă (după Conyers 2004)
Tabelul 8. Valorile permitivității dielectrice relative pentru principalele materiale geologice

(după Conyers 2004)
Material Permitivitatea dielectrică relativă
Aer 1
Nisip uscat 3-5
Aluviuni uscate 3-30
Gheață 3-4
Asfalt 3-5
Cenușă vulcanică / piatra ponce 4-7
Calcar 4-8
Granit 4-6
Sol înghețat 4-5
Cărbune 4-5
Șist 5-15
Argilă 5-40
Beton 6
Aluviuni cu nivel de umiditate ridicat 10-40
Teren nisipos de coastă 10
Soluri bogate în substanțe organice 12
Soluri mlăștinoase / Soluri de pădure 12
186
Material Permitivitatea dielectrică relativă

Terenuri agricole 15
Nisip umed 20-30
Apă dulce 80
Apă de mare 81-88
Instrumente utilizate în prospecțiunile arheologice. În subcapitolul dedicat istori-

cului cercetării metodelor geofizice în arheologie am subliniat începuturile utilizării GPR-ului
pentru astfel de aplicații, mai ales pe continentul american, încă de la jumătatea anilor ’70 ai
secolului trecut (Bevan, Kenyon 1975). Standardizarea acestui tip de prospectare nedistructivă
pentru cerințele arheologice a fost, inițial, destul de lentă din cauza costurilor mari necesare
pentru aplicarea acestei metode, însă lucrurile aveau să se schimbe radical, odată cu puternicul
avans al tehnicii și apariția informației în format digital.
Există în acest moment, în sectorul comercial, numeroase modele de GPR, majoritatea
funcționând oarecum în aceeași manieră și având echipamentul standard alcătuit din trei
componente majore: unitatea de control, antena și dispozitivul de vizualizare, montate de
multe ori, pentru un plus de rapiditate, pe un cărucior dotat cu odometru pentru măsurarea
distanței (Gaffney, Gater 2003, 74). Toate aceste sisteme beneficiază de baterii reîncărcabile
sau alimentare la 12 V și o memorie internă pentru stocarea programului de achiziție a datelor
și pentru înregistrarea acestora. Datele culese se pot transfera cu ușurință prin intermediul
unei memorii externe sau prin cablu de transfer către calculator, pentru etapa de procesare și
modelare. Datorită dispozitivului de vizualizare, care poate fi un ecran sau un calculator mobil
în unele cazuri, instrumentul poate fi setat înainte de începerea măsurătorilor și, mai
important, se pot afișa datele în timp real. Multe dintre modelele noi sunt destul de compacte,
lucru care dă posibilitatea unei singure persoane să poată executa măsurătorile (Milsom 2003,
171-172; Conyers 2004, 83).
Malå Geoscience, GSSI și compania Sensors and Software sunt doar câteva exemple
de producători de sisteme GPR. Majoritatea acestora utilizează pentru fabricarea instru-
mentelor două metode de achiziționare a datelor: în mod continuu și prin impulsuri la distanțe
fixe de-a lungul liniei (Koppenjan 2009, 74). În continuare, vom face o scurtă descriere a
sistemului utilizat în studiile noastre de caz, și anume echipamentul Ramac X3M produs de
compania Malå Geoscience.
Prospecțiunile arheologice nedistructive în arheologie, alături de cele în inginerie și
geologie, sunt doar câteva dintre numeroasele posibilități de aplicare ale acestui sistem. Este
ușor de folosit și dovedește o flexibilitate deosebită, putând fi echipat cu orice tip de antenă cu
frecvența cuprinsă între 100 MHz și
2,3 GHz. Echipamentul utilizat este, de
asemenea, alcătuit din trei componente
principale: unitatea de control sau
centrală (Fig. 100), dispozitivul de vizua-
lizare (Fig. 101), ce constă într-un mini-
calculator adaptat pentru lucrul în teren,
responsabil cu înregistrarea, procesarea
și afișarea datelor, și antenele de diferite Figura 100. Unitatea de control radar X3M.
187
frecvențe, protejate într-o carcasă izolatoare
menită să reducă eventualele perturbații.
Pentru măsurătorile efectuate de noi în
siturile arheologice stabilite ca puncte de
interes, am folosit patru antene: de 100, 250,
500 și 800 MHz (Fig. 102). Dimensiunile și
adâncimea la care acționează variază, iar
aplicabilitatea în funcție de frecvența lor este Figura 101. Monitorul Malå XV.
direcționată, în special, către arheologie și
geologie (în condiții normale, antena cu frecvența de 100 MHz poate trimite impulsuri până la
20 m adâncime). Metodologia de colectare a datelor impune, de cele mai multe ori în cazul
siturilor din Moldova, utilizarea unei platforme mobile, dotată cu odometru, pe care sunt
montate cele trei componente ale sistemului. Transferul către calculator se face cu ajutorul
unei memorii externe, iar procesarea și modelarea datelor cu softurile specifice ale instru-
mentului, RadExplorer și Easy 3D (Malå X3M Broschure; Malå XV Monitor; Malå Shielded
Antennas).
Figura 102. Antenele sistemului GPR, model Malå Ramac X3M.
IV.3. Metodologia aplicării metodelor geofizice

Detectarea caracteristicilor de interes arheologic prin intermediul tehnicilor nedis-
tructive reprezintă, încă, o provocare dependentă de numeroase variabile. De aceea, arheologii
trebuie să înțeleagă că nu există un singur instrument care poate furniza toate informațiile
despre existența vestigiilor străvechi, fiecare dispozitiv măsurând doar anumite structuri, care,
la rândul lor, ar putea fi interpretate ca aparținând, sau nu, unui complex arheologic.
Este recunoscut și lesne de înțeles faptul că integrarea în cadrul unui sit a mai multor
metode de prospectare crește considerabil posibilitatea de a raporta rezultate pozitive, însă, în
lipsa unui echipament specializat complet, un prim pas important în demararea proiectului de
cercetare nedistructivă ține de alegerea metodei potrivite. Bine de știut este, de asemenea, că,
indiferent de metoda aleasă, există o serie de factori care trebuie luați în considerare:
188
- Perturbațiile. Utilizatorul trebuie să știe că dispozitivul de măsurat poate fi
influențat de un anumit nivel de „zgomot”, care nu are nimic în comun cu resturile
arheologice, provocat de straturile geologice, topografia terenului, lucrările
agricole efectuate pe suprafața sitului sau chiar de cel care manipulează instru-
mentul (Gaffney, Gater 2003, 55).
- Contrastul. Indiferent de caracteristicile arheologice vizate trebuie să existe o
minimă diferență măsurabilă între acestea și zona înconjurătoare în care sunt
localizate. Fenomenul este cunoscut sub denumirea de contrast, acest lucru
determinând producerea anomaliilor (Clark 1990, 124).
- Mărimea. În momentul stabilirii unei strategii de prospectare trebuie luată în
considerare mărimea obiectelor vizate și corelarea acesteia cu metoda aleasă și
parametrii de scanare. Dacă ținta este prea mică, sensibilitatea instrumentului ar
putea să nu permită detectarea semnalului generat de aceasta.
- Adâncimea la care se află resturile arheologice reprezintă, de asemenea, un factor
important în identificarea acestora (Gaffney, Gater 2003, 55-56).
În rândurile ce urmează vom sublinia câteva aspecte generale importante, legate de
metodologia standard aplicată pentru fiecare dintre metodele utilizate de noi în studiile de caz.
IV.3.1. Planificarea unui proiect de prospectare nedistructivă

Prospectarea geofizică reprezintă, în mod normal, o etapă indispensabilă a unui proiect
de cercetare arheologică, fără a avea un caracter exhaustiv, dar care, alături de informațiile
rezultate din periegheze, plus un material cartografic și arheologic foarte bine documentat,
contribuie decisiv la rezolvarea scopului general propus. Orice demers de asemenea natură ar
trebui să debuteze cu o discuție clară, pe marginea obiectivelor specifice vizate, între arheo-
logul responsabil și operatorul ce urmează a efectua măsurătorile. Este necesară dezvoltarea
unei strategii de lucru care să ia în considerare natura obiectivului ce urmează a fi prospectat,
metoda sau metodele ce vor fi utilizate, perioada în care se va desfășura cercetarea și, nu în
ultimul rând, aspecte de natură financiară și resursa umană disponibilă.
Înaintea debutului cercetării este obligatorie verificarea condițiilor în care se află situl
printr-o deplasare în teren, pe durata căreia trebuie avuți în vedere mai mulți factori:
- Geologia. Natura straturilor geologice, precum și apropierea lor față de suprafața
solului vor avea, cu siguranță, un efect asupra oricărei tehnici de cercetare geo-
fizică (în special asupra magnetometriei).
- Vegetația joacă un rol important în menținerea umidității solului, lucru care acțio-
nează direct asupra măsurătorilor geofizice (în special electrice). Un alt impedi-
ment ar putea fi mărimea vegetației existente, care poate afecta etapa de colectare
a datelor.
- Condițiile climaterice. Majoritatea instrumentelor sunt proiectate să reziste la
utilizarea în condițiile unui teren accidentat și la contactul cu apa (cu excepția
GPR-ului care necesită o baterie externă). Cu toate acestea, se recomandă evitarea
condițiilor meteorologice extreme. Intervalul de temperatură în care instrumentele
pot fi folosite se înscrie între −5 și 40ºC (Gaffney, Gater 2003, 80).
La cele prezentate mai sus se mai pot adăuga, ca făcând parte din gama elementelor
perturbative pentru prospecțiunile geofizice, următoarele: garduri de împrejmuire din metal,
189
liniile de înaltă tensiune, linii de cablu îngropate, conducte, stâlpi metalici, releuri de telefonie
mobilă sau radio, căi ferate electrificate, automobile, clădiri moderne etc.
Având toate informațiile adunate cu privire la cele prezentate mai sus, se poate trece la
următorul pas al proiectului de prospectare geofizică. Activitățile acestei etape constau în
obținerea unui fond cartografic necesar raportării spațiale a datelor procesate și în trasarea
zonelor de scanare. Cu aceste etape consumate se poate avansa către principala activitate, și
anume scanarea propriu-zisă.
IV.3.2. Achiziționarea datelor cu magnetometrul fluxgate și magnetometrul cu

vapori de cesiu
Procedeul de înregistrare a datelor în teren, utilizând magnetometrul fluxgate sau
magnetometrul cu vapori de cesiu, implică efectuarea mai multor pași obligatorii pentru
obținerea unor rezultate pozitive. În cazul primului instrument menționat, o metodologie
standard impune, înainte de toate, calibrarea aparatului. După ce instrumentul a fost pornit,
trebuie lăsat aproximativ 20 de minute pentru a se încălzi. În acest timp se pot stabili carourile
ce urmează a fi scanate cu ajutorul dispozitivelor destinate măsurătorilor topografice men-
ționate în secțiunea anterioară. Odată instrumentul pregătit pentru calibrare, operatorul trebuie
să se retragă într-o zonă în care nu există nici un factor care ar putea perturba procedeul
(prezența autoturismelor, garduri de metal etc.). De asemenea, echipamentul celui care va
manipula instrumentul nu trebuie să conțină nici un obiect metalic (capse, monede, inele,
ochelari etc.).
Suprafața de scanare pentru magnetometrul fluxgate se stabilește, de obicei, în carouri
de 40x40 m. Datele pot fi colectate în zigzag sau în paralel, cu mențiunea că ultima poate fi
mai utilă, mai ales în cazurile când arealul vizat nu este unul plat, deoarece operatorul este
nevoit să mențină același ritm pe toată durata scanării. Acest instrument oferă, de asemenea,
posibilitatea selectării distanțelor dintre citiri, precum și intervalul dintre linii. Un standard
promovat de comunitatea de geofizică britanică pentru arheologie recomandă un interval de
1 m și o distanță între citiri de 0,5 m (Gaffney, Gater 2003, 65), lucru cu care nu suntem de
acord că ar putea furniza rezultate satisfăcătoare în așezările preistorice din arealul nostru de
studiu. Deoarece majoritatea așezărilor cercetate de noi sunt multistratificate, iar structurile
arheologice, foarte rar, le găsim dispuse sub forme regulate, am considerat că o rezoluție mai
mare (0,5 m între linii și aproximativ 0.1 între citiri) poate furniza informații mai detaliate.
Înregistrarea datelor cu un magnetometru cu vapori de cesiu diferă de cea menționată
mai sus prin mai multe aspecte. În primul rând, colectarea informațiilor impune stabilirea în
memoria instrumentului a distanțelor dintre citiri și a intervalului dintre linii înainte de a
începe măsurătoarea. În timpul scanării, operatorul va indica începutul și sfârșitul liniei,
precum și o serie de puncte de reper (în cazul în care liniile sunt mai lungi), instrumentul
colectând informații la un interval prestabilit pe toată suprafața caroului (nu mai mare de
40x40 m). Pe durata aplicațiilor practice demarate de noi, în urma a numeroase teste efectuate
în așezări cucuteniene, pentru a obține rezultate bune, am stabilit că intervalul și frecvența
citirilor trebuie să fie de 0,5 m între linii și 0,1 m în linie (Fig. 103). Această rezoluție spațială
este obligatorie pentru a obține rezultate clare în așezările menționate, deoarece multe sunt
multistratificate, caracterizate de un zgomot magnetic puternic, motiv pentru care interpre-
tarea poate deveni una anevoioasă.
190
Figura 103. Dispunerea măsurătorilor magnetometrice în cadrul unei casete prospectate.
IV.3.3. Procedeul de colectare a datelor pentru măsurătorile de rezistența

electrică a solului
Executarea unor măsurători de rezistență sau rezistivitate electrică, folosind echipa-
mentele moderne poate fi considerat un procedeu relativ simplu și ușor de îndeplinit.
Înregistrarea automată a datelor în format digital oferă posibilitatea unei localizări precise
pentru fiecare măsurătoare în parte. Una dintre cele mai comune metode de achiziționare,
adoptată și de noi pe parcursul
aplicațiilor practice, constă în împăr-
țirea suprafeței sitului arheologic în
carouri, de obicei de 20 x 20 m,
informațiile fiind ulterior colectate
pentru fiecare carou în parte. Această
etapă necesită utilizarea unei Stații
Totale sau a unui dispozitiv GPS,
care asigură trasarea exactă a liniilor
carourilor, precum și georeferen-
țierea zonei prospectate. Procedeul
cel mai elaborat este cel al măsu-
rătorilor efective. Operatorul trebuie
să se deplaseze în interiorul caroului
de-a lungul unei linii (spre exemplu
o ruletă întinsă dintr-un capăt în Figura 104. Sistemul de coordonate al unor măsurători
celălalt) și să efectueze măsurători la de rezistența electrică a solului (după Schmidt,
distanțe prestabilite (0,5 m în cazul Ernenwein 2011).
191
nostru) și, de asemenea, cu intervale fixe între linii. Această schemă de achiziționare a
informațiilor reprezintă tocmai sistemul de coordonate cartezian (x și y) al scanării respective
(Fig. 104). Trebuie acordată o atenție deosebită acestei etape deoarece poziționarea corectă în
spațiu a anomaliilor identificate asigură o interpretare precisă în contextul arheologic al zonei
(Schmidt, Ernenwein 2011, 5). Odată măsurătorile finalizate, acestea pot fi descărcate în
memoria unui computer, de unde poate începe faza de procesare a datelor.
IV.3.4. Metodologia de prospectare în cazul măsurătorilor GPR

Privitor la modalitatea de colectare a datelor cu ajutorul unui sistem GPR, trebuie să
menționăm că există un anumit grad de dificultate în aceste cazuri. Este nevoie de o pregătire
intensă în domeniu pentru a putea configura sistemul corespunzător anomaliilor existente.
Sistemul utilizat de noi, după cum am văzut mai sus, este compus din unitatea centrală și
patru antene de diferite dimensiuni și frecvențe. Este foarte importantă alegerea antenei cu
care se vor executa măsurătorile, deoarece de frecvența acesteia depinde detectarea ano-
maliilor. O alegere greșită s-ar putea să nu ofere rezoluția necesară pentru a detecta anomalii
de dimensiuni reduse. Metodologia în teren nu diferă prea mult de a celorlalte instrumente,
pentru efectuarea lucrărilor fiind necesari minim trei oameni. De obicei, cu sistemul deținut de
noi sunt prospectate suprafețe de 50x50 m, lungimea profilurilor fiind acceptabilă, erorile de
poziționare a acestora nedepășind 0,5 m atunci când instrumentul este manipulat cores-
punzător. Datele brute pot fi vizualizate în timp real și apoi descărcate în calculator, unde vor
suporta etapa de procesare.
IV.3.5. Procesarea și interpretarea datelor

O regulă generală în domeniul arheofizicii se referă la modul de colectare a datelor în
teren. Cu cât acestea sunt achiziționate mai corect, cu minime erori din partea operatorului, cu
atât rezultatele vor fi mai precise, iar timpul acordat etapei de procesare va fi mai scurt. Este
bine-cunoscut faptul că filtrarea excesivă a datelor poate afecta considerabil veridicitatea
acestora, de aceea prelucrarea informațiilor trebuie să se rezume la câțiva pași standard și, în
permanență, să se realizeze corelarea rezultatelor derivate cu produsul original. Un prim pas în
analiza datelor colectate este reprezentat de combinarea acestora într-o formă coerentă pentru a
putea genera ulterior imaginea necesară procesului de interpretare. De asemenea, în debutul
fazei de prelucrare trebuie eliminate toate erorile a căror natură este cunoscută. Trebuie mențio-
nată aici diferența dintre procesarea datelor descărcate din instrument și procesarea de imagine.
În cazul primului tip de prelucrare, în urma aplicării unor filtre (high pass filter, low pass filter),
pot fi afișate informații ce se află în conținutul datelor brute, pe când în cazul procesării de
imagine, indiferent de operațiile matematice aplicate, produsul își va schimba doar forma
(Gaffney, Gater 2003, 103). Există în comerț o varietate largă de softuri disponibile pentru pro-
cesarea datelor (cele utilizate de noi sunt: Geoplot, MagMap, MagPick, RadExplorer, Easy 3D,
Surfer, ArcGIS), fiecare cu avantajele și dezavantajele sale, însă produsul final va depinde în
special de cunoștințele și experiența celui care execută interpretarea. În ceea ce privește
rezultatele obținute în urma procesării computerizate, acestea pot fi afișate sub diferite forme.
Cele mai comune sunt imaginile în tonuri de gri, alb-negru sau sub forma liniilor de contur.
192
IV.4. GIS – Interfața dintre prospecțiunile geofizice și săpătura

arheologică
Prospecțiunile nedistructive, ca și clasica săpătură arheologică, prin natura lor, dețin
direcții comune de cercetare. Cu toate că au principii diferite de abordare, ambele domenii
mențin ca obiectiv specific identificarea, analiza și interpretarea vestigiilor vechi îngropate.
Arheologia, în demersul său științific, este dependentă de procesul de documentare și integrare a
tuturor aspectelor ce caracterizează un obiectiv arheologic, specialiștii încercând în permanență
să adune cât mai multe informații care să permită o interpretare finală, precisă. În afara
procedeelor clasice de investigare, pentru atingerea acestui țel în cercetarea modernă se face
apel la metodele de prospectare nedistructivă, în special fotografia aeriană, tehnicile geofizice și
scanarea laser tridimensională. Săpătura arheologică este costisitoare din mai multe puncte de
vedere (timp, bani) și are un caracter distructiv, drept care aplicarea noilor metode de
documentare asupra unui sit arheologic este esențială, iar rolul acestei etape nu mai trebuie
privit doar ca un pas complementar demersului cercetării arheologice, care identifică concen-
trarea de material, în vederea stabilirii poziției noilor secțiuni, ci trebuie văzut ca un adevărat
instrument destinat interpretării vestigiilor antice.
Pentru ca demersul științific de cercetare să aibă un caracter unitar este necesară o bună
colaborare între arheologii care efectuează prospecțiunile și cei responsabili de săpătură, ambele
tabere fiind nevoite să-și înțeleagă reciproc
metodele aplicate și obiectivele vizate (Fig.
105). Ca acest lucru să fie posibil, o metodo-
logie standard, atât de desfășurare a
cercetării, cât și în ceea ce privește schimbul
de date dintre cele două colective, este
fundamentală. Informațiile obținute din
prospecțiuni, la fel ca și cele din săpătura
arheologică sunt spațiale și pot fi stocate în
Figura 105. GIS – interfața dintre
baze de date, transformate și vizualizate în prospecțiunile nedistructive și săpătura
format digital, sub formă de hărți sau desene arheologică (după Neubauer 2004).
pe înțelesul tuturor, raportate la un sistem
geografic. Pentru standardizarea modului de lucru în arheologie, cercetarea modernă impune
folosirea unui sistem geografic informațional, instrument analitic extrem de util (Fig. 106)
(Neubauer 2004, 160-161).
Figura 106. Geographic Information System – instrument comun pentru prospecțiunile nedistructive
și săpătura arheologică (după Neubauer 2004).
193
Vestigiile arheologice au, de asemenea, un caracter spațial, aceste entități fiind definite
prin următoarele elemente: poziția, atributele atașate pentru a reprezenta anumite caracteristici
ale obiectelor, relațiile spațiale cu celelalte entități și momentul când a fost observată, înregis-
trată sau cartată entitatea. Rezultatele prospecțiunilor geofizice, brute și prelucrate, de cele mai
multe ori exprimate printr-un volum masiv de informație, integrate, procesate și interpretate
într-un proiect de tip GIS, împreună cu fotografia aeriană și datele obținute din săpătură oferă
arheologului contextul necesar emiterii unor ipoteze plauzibile.
IV.5. Studii de caz aparținând culturii Cucuteni din România

Studiile de caz prezentate în continuare au fost selectate pentru a acoperi întregul
interval cronologic al culturii Cucuteni, fiind oferite exemple din fiecare fază în parte. Sunt
localizate în nord-estul României, în județele Iași și Botoșani, areal recunoscut pentru densitatea
ridicată a stațiunilor cucuteniene și pentru care s-au observat o serie de mutații apărute în
dezvoltarea cronologico-spațială, intra- și inter-sit a culturii, în drumul comunităților din sud-
estul Transilvaniei, către Republica Moldova și mai departe spre stepa ucraineană.
Pentru studiul acestora s-au consumat toate etapele de lucru prezentate mai sus, atât în
prezentul capitol, cât și în cele anterioare. Astfel, putem spune că a fost definitivat un set de
secvențe operaționale (workflow), mereu perfectibil, specific cercetărilor non-invazive în arheo-
logie ce cuprinde următoarele etape principale de lucru: documentare din punct de vedere
arheologic, cartografic și topografic, localizare GPS, analiza micro-topografiei sitului, efec-
tuarea de fotografii aeriene, prospectarea geofizică și integrarea datelor în mediul GIS. Măsură-
torile geofizice aplicate studiilor noastre de caz se bazează pe cele trei metode descrise anterior
(magnetometria, rezistența electrică a solului și GPR), cu accent pe cele două tipuri de magneto-
metrie deoarece, după cum am văzut mai sus, este poate cea mai eficientă posibilitate de
prospectare, mai ales datorită suprafețelor întinse ce pot fi acoperite în intervale relativ scurte de
timp. Numeroasele teste întreprinse pentru stațiunile eneolitice din estul României întăresc
afirmația de mai sus, fiind observat un răspuns mult mai bun al structurilor arheologice caracte-
ristice acestei perioade decât în cazul celorlalte metode menționate. Acest fapt ne-a determinat
să procedăm în consecință, acoperind integral suprafețele siturilor prin metode magnetometrice
(cesiu sau fluxgate) și verificarea unor zone restrânse, fără un contrast magnetic deosebit, cu
măsurători de rezistență electrică sau GPR. Rezultatele geofizice obținute au fost verificate și
coroborate cu cele din studiul microreliefului sau a fotografiilor aeriene.
Astfel s-a reușit uniformizarea unui set de date generat în baza unor abordări diverse,
dar, în același timp, complementare. O astfel de metodologie complexă, bazată pe integrarea
principalelor metode de prospectare non-invazivă, este extrem de timid reprezentată în
cercetarea românească, dar considerată, pe bună dreptate, ca fiind de tradiție în cea mondială.
IV.5.1. Studiul de caz nr. 1 – Războieni, Dealul Mare / Dealul Boghiu, com. Ion
Neculce, jud. Iași (Cucuteni A)
Așezarea de pe Dealul Mare (Războieni) a reprezentat laboratorul de lucru (test site)
al prezentului demers, din mai multe considerente, aici fiind testate și verificate toate meto-
dele de lucru aplicate de noi. Secțiunea dedicată prospecțiunilor geofizice reprezintă pilonul
central al studiului de față. Aceasta include măsurători de rezistența electrică a solului, mag-
netometrie cu vapori de cesiu și magnetometrie fluxgate, cunoscute, alături de tehnologia
194
GPR, după cum am văzut mai sus, ca fiind unele dintre cele mai eficiente metode de pros-
pectare în arheologie.
Măsurătorile de rezistență electrică a solului. Cercetarea noastră a debutat cu
măsurătorile de rezistență electrică a solului în zona centrală a sitului în care orice altă metodă
nu ar fi dat rezultate din cauza prezenței unei antene radio metalice; aceasta a fost ulterior
îndepărtată de pe suprafața așezării. Măsurătorile au fost efectuate cu ajutorul unui instrument
marca Geoscan, model RM15, probabil unul dintre cele mai utilizate în astfel de demersuri,
instalat în configurația twin-probe. Au fost trasate și măsurate 16 carouri cu dimensiunea de
20x20 m, iar distanța dintre probe a fost stabilită la 0,5 m, obținându-se în final o rezoluție de
0,25x0,5 m/pixel. Suprafața acoperită a fost de aproximativ 0,63 ha, dispusă în zona centrală a
stațiunii în care se regăsesc perturbații puternice din cauza antenei radio și a unor fragmente
metalice mari (Fig. 107). Datele au fost prelucrate cu ajutorul programului Geoplot, aici
utilizându-se metode de filtrare precum despike, pentru eliminarea valorilor extreme, edge
match sau high pass filter pentru a înlătura perturbațiile de natură geologică.
Magnetometria. Magnetometria este recunoscută ca fiind cea mai eficientă metodă de
prospectare în arheologie datorită avantajului de a acoperi o suprafață extinsă într-un timp
relativ scurt. Aceasta oferă indicații precise cu referire la poziția structurilor arheologice din
sol, în special, pentru cele supuse arderii. În categoria celor din urmă se încadrează și caracte-
risticile arheologice identificate prin săpătură în siturile cucuteniene. Le găsim arse puternic,
la o temperatură foarte ridicată, în unele cazuri până la vitrificare. Acest lucru a favorizat
intervenția noastră, contrastul identificat prin cele două tipuri de magnetometrie fiind unul
foarte bun. Pentru început au fost efectuate o serie de teste pentru a determina configurația
potrivită pentru zona noastră de studiu. În final, pentru magnetometria cu cesiu, s-a optat
pentru configurația cu doi senzori așezați orizontal la distanța de 0,5 m, iar înălțimea față de
sol de aproximativ 0,2 m. S-a folosit un magnetometru model Geometrics G-858. Dimensiu-
nea carourilor a fost de 40x40 m, iar măsurătorile au fost efectuate în zigzag, instrumentul
fiind configurat să înregistreze zece citiri pe secundă. Datele au fost procesate utilizând softu-
rile MagMap și MagPick ale firmei Geometrics, pentru alinierea profilurilor și îndepărtarea
zgomotului magnetic, precum și programul Geoplot pentru combinarea tuturor casetelor
măsurate. Tot în Geoplot au fost eliminate variațiile diurne ale câmpului magnetic pentru
toate gridurile măsurate folosind funcția deslope. Zona acoperită este de aproximativ 1 ha și
este delimitată de partea nord-vestică a așezării, unde densitatea fragmentelor ceramice este
foarte mare (Fig. 107).
După ce au fost comparate rezultatele măsurătorilor cu cesiu cu cele obținute în urma
utilizării, pe parcursul testelor, a două configurații diferite pentru magnetometrul fluxgate
(produs de firma Sensys), ce are în componență cinci probe, s-a hotărât, pentru a obține o
rezoluție cât mai bună, ca senzorii instrumentului să fie instalați cu un interval de 0,25 m între
ei. Probele au fost instalate pe un dispozitiv mobil, iar distanța față de sol a fost de 0,2 m.
Dimensiunea carourilor a fost de 40x40 m. Măsurătorile s-au făcut, de asemenea, în zigzag,
ajutându-ne de odometrul din dotarea sistemului Sensys. Datele au fost exportate către
Geoplot unde s-a făcut procesarea finală. Datorită celor cinci probe separate de o distanță de
0,25 m, acest sistem este unul foarte rapid, reușindu-se prospectarea unei suprafețe de
aproximativ 3 ha ce cuprinde practic întreaga anomalie surprinsă în fotografiile aeriene și
după care ne-am ghidat în stabilirea zonelor de lucru (Fig. 107).
195
Figura 107. Amplasarea suprafețelor prospectate geofizic.
Rezultatele prospectărilor geofizice. Rezultatele prospectărilor geofizice se referă

mai întâi la măsurătorile de rezistivitate a solului. În zona centrală a așezării au fost identifi-
cate mai multe anomalii (12 la număr) cu rezistență ridicată a căror formă sau dispunere este
destul de greu de definit (grupul de anomalii R1). De asemenea, pe traseul valului surprins în
datele LIDAR și fotografiile aeriene, pe laturile de ENE și VSV, au fost detectate două
structuri liniare (grupul R2), caracterizate tot de rezistență ridicată (>5 Ω-m) (Fig. 108a, b, c).
196
Figura 108. Interpretarea anomaliilor identificate în măsurătorile de rezistența electrică a solului:

A – Harta cu valorile de rezistivitate suprapusă peste modelul numeric din ALS;
B – Structuri identificate; C – Distribuirea structurilor în cadrul suprafeței cercetate.
Rezultatele obținute în urma magnetometriei cu cesiu executată în jumătatea nordică a

promontoriului, în zona cu o concentrație mare de fragmente ceramice, evidențiază o multitu-
dine de anomalii pozitive (cel puțin 15 la număr) și doar câteva negative sau dipol. Acestea
afișează un contrast explicit de susceptibilitate magnetică, intensitatea semnalului depășind
20 nT. Deoarece cunoaștem numeroase exemple provenite din săpăturile arheologice între-
prinse în situri cucuteniene în care toate vestigiile descoperite sunt puternic arse, considerăm
că această situație se aplică și în cazul sitului nostru, anomaliile pozitive neputând fi altceva
decât locuințe, vetre sau alte anexe ale locuințelor. Forma, la cele mai multe dintre acestea,
pare să fie rectangulară, cu dimensiuni ce variază (pentru majoritatea, latura lungă se situează
între 10-13 m, iar lățimea între 5-7 m). Menționăm că există și o a doua categorie de anomalii
pozitive de intensitate mai redusă, ce pot fi asociate cu prezența unor gropi umplute prepon-
derent cu material organic.
Organizarea internă a acestei stațiuni pare să fie una bine definită, cu locuințe dispuse
aparent semicircular în zona de NNV a sitului. Așezarea este apărată natural prin pante
abrupte pe toate laturile, cu excepția celei de SSE. Această porțiune deschisă este delimitată
sau, cel mai probabil, fortificată prin două șanțuri (anomaliile C1 din figura 109b) semicircu-
lare, paralele, de mari dimensiuni (lățimea nu este identică pe traseul acestora, situându-se
aproximativ între 2 și 5 m deschidere). În interior, foarte aproape de șanțul nordic, pare să mai
existe un al treilea șanț, mult mai îngust decât celelalte două, conservat doar în jumătatea de
vest, care ar putea reprezenta traseul unei palisade (anomalia C1′ din figura 109b). Există în
literatură exemple cu astfel de sisteme de fortificare ale așezărilor cucuteniene descoperite în
săpătura arheologică. Șanțurile ce închid latura deschisă a așezării sunt întrerupte de două
posibile căi de acces către zona nordică a promontoriului, considerată a fi nucleul inițial al
locuirii (anomaliile C2 din figura 109a). Există posibilitatea ca intrările în așezare să fi fost
prevăzute cu porți. De altfel, cele două structuri rectangulare aflate între cele două mari
șanțuri, de o parte și de alta a căii de acces dinspre est, pot fi considerate ca având rolul unor
bastioane (anomaliile C3 din figura 109b). Bazându-ne pe evidențe incontestabile susținute de
explicații științifice din fizică putem afirma că porțiunile șanțurilor aferente zonelor de
pătrundere în așezare au fost umplute intenționat pentru a facilita accesul (Fig. 110).
197
Figura 109. A – Harta magnetometrică (−15+15 nT, alb/negru) cu valorile totale ale câmpului
magnetic suprapusă peste modelul numeric al terenului; B – Interpretarea anomaliilor magnetice.
Figura 110. Reprezentarea grafică a unui profil magnetometric ce străbate mai multe structuri arse și
două șanțuri. Valorile reprezentate corespund săgeții roșii din figura 109A.
Acest fapt este argumentat de o diferență mare de susceptibilitate magnetică între

aceste zone și restul șanțului. Astfel, șanțurile rămase deschise vor acumula, în timp, un grad
198
mult mai mare de oxid față de cele intenționat umplute (Fig. 110). Prin urmare, individua-
lizarea clară a tuturor structurilor ce compun un posibil sistem de fortificare complex al
acestei așezări poate argumenta contemporaneitatea caracteristicilor detectate. De asemenea,
existența unui grup de anomalii, în mare parte similare, detectat la sud de zona fortificată
dinspre NNV susține ideea potrivit căreia locuirea s-a extins la un moment dat.
Datorită unei rate de acoperire mult mai rapide a gradiometrului fluxgate, s-a reușit
prospectarea unei zone accesibile mult mai întinse, ce cuprinde suprafețele deja măsurate prin
intermediul celorlalte două metode, precum și porțiunea de SSE, rămasă nemăsurată, delimitată
de incinta detectată în ridicarea topografică, datele LIDAR și fotografiile aeriene. În arealul
prospectat prin intermediul magnetometriei cu cesiu (zona de NNV) nu există diferențe semnifi-
cative în ceea ce privește poziția, forma, dimensiunile sau numărul anomaliilor descrise ante-
rior, față de cele surprinse prin utilizarea magnetometrului fluxgate. Totuși, prin extinderea
cercetărilor către limitele alunecate ale promontoriului au putut fi identificate alte anomalii noi.
Dintre acestea se remarcă, în partea de vest, una pozitivă, de formă liniară cu lungimea de
aproximativ 25 m (anomalia F1, fig. 111a, b), care pare să se suprapună peste una detectată în
măsurătorile ALS și fotografia aeriană. Aceasta reprezintă, probabil, o delimitare mai veche a
sitului, distrusă de procesele hidro-geomorfologice în timpul locuirii. În partea opusă, în zona de
NE a sitului, se poate observa o anomalie liniară de aproximativ 30 m (anomalia F2, fig. 111b),
cu intensitate redusă, ce se identifică cu incinta vizibilă în fotografiile aeriene și datele ALS. În
prelungirea structurilor deja identificate, spre SSE, este evidentă continuarea a trei șiruri, bine
individualizate, de anomalii pozitive, din nou multe de formă rectangulară, despărțite de cele
două posibile căi de acces (anomaliile F3, fig. 111a) menționate anterior, care taie șanțurile de
formă semicirculară ce delimitează grupul dinspre NNV. Aceste rânduri de structuri, orientate
pe direcția NNV-SSE, sunt împrejmuite de trei anomalii curbilinii pozitive (anomaliile F4, Fig.
111b), destul de înguste (aproximativ între 0,5-1,5 m lățime). Acestea reprezintă, cel mai proba-
bil, șanțuri de delimitare pentru extinderea așezării, cu caracter mai degrabă ritualic sau parte
dintr-un complex sistem de palisadă. În zona de SSE, în exteriorul împrejmuirii, găsim puține
anomalii pozitive, dar numeroase anomalii de tip dipol generate de fragmente metalice. Acesta
din urmă este și cazul anomaliilor F5 (Fig. 111b) care sunt prezente și perturbă zona structurilor
înșiruite din grupul sud-estic. Transversal pe zona de sud a așezării mai pot fi observate patru
anomalii liniare pozitive (F6) care considerăm că nu aparțin sitului eneolitc, acestea constituind
cel mai probabil perturbații recente. Deși ele apar în magnetograme sub structurile încadrate ca
aparținând stațiunii cucuteniene, putând fi considerate mai vechi, credem că doar intensitatea
mult mai puternică a acestora din urmă face să suprapună aceste anomalii generate de niște
șanțuri liniare înguste, săpate la mică adâncime, nederanjând astfel structurile arheologice.
Interpretarea, în mediu GIS, a tuturor anomaliilor identificate prin una sau mai multe
metode utilizate a furnizat, în final, o imagine detaliată reprezentând dispunerea, forma și
dimensiunile acestora în zona de studiu. Suprafața așezării, determinată în special în baza
rezultatelor geofizice, este de aproximativ 2,6 hectare (suprafața poate merge către trei hectare
dacă avem în vedere vârful distrus de alunecări al promontoriului). Deși situl pare a fi unul uni-
stratificat, numeroase intervenții recente perturbă imaginea cu referire concretă la structurile
aparținând perioadei eneolitice. Totuși, ținând cont de ceea ce se găsește în săpătura arheolo-
gică, pe baza unei analize riguroase a tuturor tipurilor de anomalii detectate, au fost selectate o
parte dintre acestea și catalogate ca făcând parte din planimetria sitului cucutenian. În mod
evident, interpretarea noastră este caracterizată de un anumit grad de subiectivism, săpătura
199
arheologică fiind singura care poate furniza detalii concrete asupra caracterului funcțional al
acestor anomalii.
Figura 111. A – Harta magnetometrică fluxgate suprapusă peste modelul numeric al terenului;
B – Interpretarea anomaliilor magnetice detectate.
Figura 112. A – Distribuția tuturor anomaliilor detectate prin intermediul metodelor de

prospectare utilizate; B – Reprezentarea anomaliilor posibil de interes arheologic ce
alcătuiesc organizarea planimetrică a sitului.
200
Pe baza rezultatelor obținute remarcăm o organizare planimetrică a sitului complet
nouă, diferită de ceea ce cunoaștem, până în acest moment, din literatura de specialitate, atât
pentru spațiul românesc, cât și pentru Republica Moldova sau arealul tripolian din Ucraina.
Existența unei zone întărite în partea de NNV, cu o densitate mare de structuri arheologice, a
reprezentat, în mod cert, nucleul inițial al așezării, de unde locuirea s-a extins spre SSE pe
măsură ce numărul locuitorilor creștea, fără a exista vreun hiatus între cele două momente
(Fig. 112a, b). O evoluție asemănătoare, la rândul ei inedită, s-a putut observa, recent, tot
datorită prospectărilor magnetometrice întreprinse de echipa noastră, în așezarea din cea de-a
doua fază a culturii Cucuteni (A-B) de la Ripiceni, Holm din județul Botoșani, prezentată pe
larg în următoarele rânduri ale acestui capitol.
Locuințele din grupul dinspre NNV al sitului nostru sunt organizate în semicerc, cu
densitatea cea mai mare în partea de SV, dispuse pe traseul șanțurilor. Această dispunere ar
putea argumenta o situație potrivit căreia elementele de delimitare sau fortificare aferente
acestei zone au fost săpate înaintea structurilor de locuire, la fel cum se regăsește, în spațiul
românesc, în situl de la Hăbășești (Dumitrescu et alii 1954), ce aparține aceleiași perioade
cronologice. Un sistem de fortificare alcătuit după aceeași structură, cu două șanțuri paralele –
chiar dacă nu sunt contemporane în acest caz – la care se adaugă prezența unui val, a fost
documentat în așezarea eponimă a culturii, Cucuteni, Cetățuie (Florescu 1966; Petrescu-
Dîmbovița, Văleanu 2004). Un alt exemplu foarte apropiat și relevant pentru acest sector este
cel de la Brătești, Chicerea unde au fost detectate prin magnetometrie tot două șanțuri late,
paralele și un al treilea mai îngust, spre interiorul așezării, perfect paralel cu celelalte două.
De asemenea, trei șanțuri paralele, detectate prin metode geofizice, întâlnim și în așezarea de
la Fulgeriș, La trei cireși din Județul Bacău, România (Asăndulesei et alii 2012).
Introducând ca argument intensitatea puternică a semnalului magnetic pentru cele
două mari șanțuri ce apără zona aglomerată dinspre NNV, care afișează, totodată, un contrast
foarte bun de susceptibilitate, putem afirma că acestea erau periodic întreținute de către
locuitori, prin lucrări de curățare, umplerea lor producându-se după ce locuirea încetează,
natural, în timp, motiv pentru care cantitatea de oxid de fier a crescut considerabil. Prin
comparație, observăm că cele două porțiuni ale șanțurilor aferente căilor de acces către
nucleul dinspre NNV nu prezintă aceeași intensitate puternică, fapt ce ne determină să credem
că aceste segmente au fost umplute intenționat pentru a facilita accesul. Pe de altă parte, cele
două structuri rectangulare poziționate între cele două mari șanțuri, de o parte și de alta a căii
de acces dinspre NE, aveau rolul unor bastioane sau puncte de observație. Există posibilitatea
ca în această zonă de acces să fi existat o poartă. O situație întrucâtva asemănătoare a fost
documentată prin săpătură arheologică în așezarea de la Traian, Dealul Fântânilor unde apar
urmele unor așa-numite puncte de observație, precum și a unei punți peste șanț (Bem 2007).
Deși așezarea beneficiază de pante abrupte pe laturile de nord, est și vest, conferindu-i,
astfel, o izolare sau apărare naturală, aceste zone se pare că au fost, totuși, împrejmuite,
probabil cu palisade, posibil din cauza riscului de a cădea la care erau supuși locuitorii sau
pentru a limita accesul turmelor în aceste zone. Rezultatele noastre confirmă chiar relocarea
unor asemenea împrejmuiri distruse de alunecările de teren. De altfel, spațiile libere de
locuințe existente în secțiunea de NNV a așezării, aflate tocmai pe traseul căii principale de
acces, pot fi explicate, de asemenea, prin prezența unor turme de animale ce erau adăpostite
aici. Remarcăm unele similitudini în privința șanțurilor de palisadă aflate pe buza platoului, în
zonele cu pante abrupte, cu situația întâlnită în situl de la Bodești, Frumușica (Matasă 1946).
201
Un alt element substanțial de originalitate pentru cultura Cucuteni, adus în discuție pe
baza rezultatelor noastre, îl constituie, de asemenea, prezența unei consistente locuiri exteri-
oare zonei fortificate, cu o dispunere a locuințelor pe trei șiruri, diferită față de ce se regăsește
în partea dinspre NNV. Asemenea locuire exterioară sistemului defensiv a fost surprinsă, doar
parțial, în situl de la Cucuteni, Cetățuie (Petrescu-Dîmbovița, Văleanu 2004) fără a fi eviden-
țiate, însă, limita, planimetria sau eventuale lucrări de izolare ale acesteia.
Dacă pentru arealul dinspre NNV orientarea locuințelor este mai greu de surprins din
cauza aglomerărilor intense datorate mai multor faze de locuire, pentru zona exterioară situa-
ția pare a fi îndeajuns de clară. Se disting cel puțin zece structuri rectangulare, bine indivi-
dualizate, puternic arse, orientate pe direcția NE-SV. Tot pe direcția NE-SV sunt orientate și
locuințele a două dintre stațiunile cucuteniene cercetate exhaustiv în România: Hăbășești și
Târpești (Dumitrescu et alii 1954; Marinescu-Bîlcu 1981). Singura anomalie identificată de
noi care face excepție este locuința aflată în extremitatea estică a sitului, dispusă pe direcția
NV-SE. Poate fi, la o scară mult mai mică, o construcție specială la fel cum sunt cele întâlnite
în așezările tripoliene din Ucraina (Chapman et alii 2014a).
Locuirea exterioară zonei fortificate este la rândul ei delimitată de trei șanțuri curbi-
linii paralele. Funcționalitatea acestora este greu de definit, cert fiind faptul că, dimensiunile
acestora (sunt înguste și puțin adânci) nu le confereau atribute defensive. Se poate ca rolul
acestora să fi fost unul simbolic, apotropaic, de izolare a așezării. Pe de altă parte, dacă șan-
țurile provin de la un sistem complex de palisade am putea vorbi tot despre o modalitate de
fortificare a stațiunii. O situație asemănătoare s-a constatat în așezarea de la Ariușd, unde este
atestată o cvadruplă palisadă plasată în zona nordică a sitului apărată, de altfel, și prin pante
extrem de abrupte (László 1914).
Prezentul studiu de caz, prin natura rezultatelor obținute, documentează cu ajutorul
unor tehnici integrate de teledetecție (Remote Sensing), pentru prima dată, un mod inedit, prin
complexitatea și diversitatea pe care o afișează, de organizare spațială a așezărilor eneolitice
aparținând complexului cultural Cucuteni-Tripolie. Astfel, sunt introduse în literatura de spe-
cialitate aspecte novatoare ce țin de înțelegerea comportamentului comunităților eneolitice din
estul României, Republica Moldova și Ucraina cu privire la modalitățile de organizare internă
a comunităților cucuteniene, tipologia sistemelor de fortificare, existența șanțurilor ritualice
sau de delimitare ori legate de prezența unor locuiri exterioare zonelor fortificate. Interpre-
tarea hărților magnetometrice evidențiază foarte clar evoluția acestei stațiuni pe parcursul
fazei A a culturii Cucuteni prin identificarea unei zone ce poate fi asemănată cu o „acropolă”,
cu mai multe etape de locuire, fortificată, ce a reprezentat nucleul inițial ce se extinde, în urma
creșterilor de populație, acoperind aproape în totalitate zona de platou a versantului.
Acest mod riguros de structurare a topografiei interne a sitului, cu construcții foarte
bine individualizate, căi de acces către „acropolă”, spații deschise bine delimitate, elemente de
fortificare etc. care implicau un volum impresionant de muncă, evidențiază, totodată, existența
unui mod de organizare socială bine definit, după un set de reguli, al comunităților cucute-
niene. Rezultatele aparținând acestui studiu de caz, la care se adaugă cele obținute de echipa
noastră pentru alte situri cucuteniene, precum Ripiceni–Holm, Brătești–Chicerea, Fulgeriș–La
trei cireși, Hândrești–Dăiceni etc., prin tipologia variată a organizărilor interne documentate,
prefigurează evoluția mega-siturilor și a așezărilor gigant din Republica Moldova și Ucraina.
Existența pentru studiul nostru de caz a unei incinte fortificate cu șanțuri semicirculare
și palisadă spre interior, precum și prezența unei locuiri exterioare împrejmuită de trei șanțuri
202
curbilinii înguste argumentează o distincție clară ce trebuie făcută între elementele cu rol
defensiv și cele executate în scop simbolic. Astfel spus, stațiunea noastră documentează o
primă situație ce poate aduce lămuriri cu privire la funcționalitatea acestor lucrări, problema-
tică cu păreri împărțite, în mare parte nefondate, dar intens dezbătută în literatura de
specialitate.
Considerăm că un asemenea tip de planimetrie nu a fost atestat până la acest moment
în arealul cucutenian deoarece săpăturile arheologice, cu câteva excepții, n-au depășit carac-
terul unor sondaje, concentrându-se pe zonele centrale, cu aglomerare de material arheologic
ale sitului. În aceste condiții, se impune generalizarea investigațiilor non-invazive în cerce-
tarea siturilor eneolitice din arealul complexului cultural prin creionarea unui model integrat
deschis de cercetare aplicată, care poate contribui semnificativ la prioritizarea principalelor
direcții de cercetare și reevaluarea strategiilor de săpătură arheologică.
IV.5.2. Studiul de caz nr. 2 – Ripiceni, Holm / La Telescu, jud. Botoşani

(Cucuteni A-B)
Prezentul studiu de caz se înscrie, de asemenea, în încercarea noastră de a releva un
anume tip de comportament al comunităților cucuteniene în anumite condiții de mediu, prin
identificarea unor noi date referitoare la modul de organizare internă al așezărilor, dezvoltarea
și evoluția spațială a acestora în estul României.
Din punct de vedere geografic așezarea se găsește în partea de nord-est a satului
Ripicenii Noi, pe malul drept al Prutului (azi Lacul de acumulare Stânca–Costești), la 1,2 km
SSE de situl Ripiceni, Stânca și 300 m SSE de situl Ripiceni, La Monument (Fig. 113a, b).
Este amplasat pe un revers de cuestă cu elevația aproximativă de 82 m (Fig. 113c). Din punct
de vedere geomorfologic, așezarea preistorică (Cucuteni A-B) se găsește pe cea de-a doua
terasă din dreapta Prutului (20-30 m altitudine relativă, ante-1968, aprox. 80-100 m altitudine
absolută), cu soclu de vârstă sarmațiană de 8-10 m grosime și o cuvertură de aluviuni de 3-
15 m grosime). Reversul de cuestă, desprins din această terasă, este înclinat dinspre E spre
SSV. Situația geomorfologică actuală este mult modificată în zonă din cauza construirii, la
sfârșitul secolului al XIX-lea, a Fabricii de zahăr Ripiceni, a unor cuptoare de cărămidărie, a
barajului si lacului de acumulare de la Stânca–Costești, precum și a unor exploatări de pietriș
sau din cauza lucrărilor agricole intensive (Boghian et alii 2012) (Fig. 114a-c). Analiza
cartografică pentru zona proximă sitului de pe Holm, precum și numeroasele cercetări de teren
întreprinse în zonă, cu reprezentări ale distribuției materialului arheologic în suprafață, au
condus către ipoteza potrivit căreia așezarea se întindea altădată pe o suprafață de 200x300 m,
pe direcțiile NNE-SSV și VNV-ESE. Latura de NNE este puternic afectată de inundațiile
anuale, care au dus la distrugerea acestei părți de sit (mai bine de jumătate din suprafața aces-
tuia), cea mai mare parte a complexelor și materialelor arheologice fiind „spălate” și decon-
textualizate în timpul inundațiilor periodice. Se estimează că în câteva decenii, fără realizarea
unor lucrări de apărare contra inundațiilor, situl se va distruge continuu și ireversibil (Boghian
et alii 2012). Constituția geologică, configurația reliefului sau amenajările recente dintr-o
zonă ce urmează a fi prospectată sunt importante pentru planificarea proiectului de cercetare
non-invazivă, stabilirea unei tehnici de prospectare făcându-se în acord cu situația din teren în
care se găsește situl arheologic. Stabilirea gradului de distrugere a sitului, monitorizarea în
vederea stabilirii unei rate de degradare a acestuia, dar mai ales obținerea unor date plani-
203
metrice relevante din punct de vedere arheologic pentru stațiunea eneolitică au reprezentat
obiectivele demersului nostru.
Figura 113. A. Amplasarea stațiunii pe harta topografică scara 1:25000 (sursa: Direcția
Topografică Militară); B. Amplasarea așezării pe planurile directoare de tragere din
perioada interbelică, înainte de amenajarea zonei pentru construcția barajului
Stânca–Costești; C. Ripiceni, Holm – Ridicare topografică.
Metodologia de lucru. Din punct de vedere metodologic, pe baza informațiilor rezul-

tate din etapa de planificare a măsurătorilor non-invazive, ne-am orientat către aplicarea
metodelor de prospectare magnetometrică. Suprafața așezării a fost împărțită în casete de
204
40x40 m, măsurătorile fiind înregistrate pe direcția nord-sud. Prospecțiunile au debutat inițial
prin utilizarea magnetometrului cu cesiu de la Geometrics, cu doi senzori așezați orizontal,
0,5 m spațierea dintre probe și 0,2 m deasupra solului, într-o zonă restrânsă, accesibilă a
sitului, cu încărcătură mare de material arheologic. Ulterior, metoda de lucru a fost schimbată,
întreaga suprafață a stațiunii fiind acoperită cu ajutorul gradiometrului Sensys.
Figura 114. Ripiceni, Holm – A. Imagine ortorectificată din anul 2010 (Google Earth); B. Imagine
ortorectificată din anul 2012 (ancpi.ro); C. Imagine ortorectificată color infraroșu (geomil.ro).
205
Cei cinci senzori ai acestuia din urmă au fost instalați pe dispozitivul mobil la o
distanță de 0,5 m între ei și la aproximativ 0,2 m deasupra solului. Casetele măsurate au fost
înregistrate cu GPS-ul diferențial Leica. Programele furnizate de compania producătoare a
echipamentului (DLM-GPS, Magneto-ARCH) au fost utilizate pentru procesarea preliminară
a datelor, interpolarea acestora și exportul către alte softuri conexe. Rezultatele geofizice au
fost integrate și interpretate într-un program GIS (ArcGIS) alături de cele cartografice și
topografice. De altfel, ridicarea topografică de detaliu a furnizat o imagine mult mai clară a
micro-topografiei din zona cercetată. Planșele rezultate au fost reprezentate grafic conform
standardului agreat de comunitatea științifică (Schmidt et alii 2015), folosind culoarea albă
pentru valorile negative ale semnalului magnetic, iar culoarea neagră pentru valorile pozitive.
Caracteristicile identificate, denumite uneori anomalii magnetice, am încercat să le clasificăm
în funcție de intensitatea semnalului afișat, forma, orientarea sau dimensiunile lor, precum și
încercând a surprinde o relație între acestea sau în cadrul unui grup compact individualizat în
cuprinsul sitului.
Rezultatele măsurătorilor magnetometrice. Pentru suprafața sitului nederanjată de
procesele erozionale s-au identificat 104 anomalii magnetice ce pot fi atribuite unor structuri
supuse unei arderi puternice (Fig. 115d; 116a-c). Dintre aceste caracteristici ce manifestă un
magnetism termoremanent intens, majoritatea provin de la locuințele și anexele incendiate.
Unele care afișează un semnal magnetic mai slab, dar sunt de formă rectangulară, reprezintă
construcții nearse în totalitate sau slab conservate de-a lungul timpului. Structurile puternic
arse atribuite caselor cucuteniene, nu par a avea un aranjament predefinit în partea dinspre
NNV a sitului, dar afișează, atât cât ne putem da seama din ce s-a mai păstrat, un aranjament
semicircular (probabil circular în vechime), axial și pe rânduri, în exteriorul primului șanț ce
delimitează grupul menționat anterior. În unele zone ale sitului se pot distinge în organizarea
generală a acestuia, pe lângă aceste șiruri radiale, și grupuri de locuințe (Fig. 115a). La prima
vedere, se pare că avem de-a face cu mai multe stagii evolutive ale așezării, dacă considerăm
prima delimitare sau fortificare a sitului (partea de NNV) ca fiind nucleul inițial al așezării.
Aici structurile identificate sunt mai mici ca dimensiune (cu o medie de  42 m²) față de cele
din exteriorul primului șanț, iar intensitatea semnalului magnetic, fără câteva excepții, ușor
mai redusă (maximum 30 nT). Intensitatea semnalului poate sugera indicii ce țin de complexi-
tatea arhitecturală a construcțiilor detectate. Cu cât semnalul este mai intens, cu atât arderea
caselor a fost mai puternică, intensitatea acestuia fiind dependentă de cantitățile de materiale
folosite la construcție, sau de modul de dispunere a încăperilor. Dimensiunile locuințelor din
afara nucleului dinspre NNV sunt, în general, mai mari (având o medie de  81,3 m²).
Se distinge o mega-structură așezată în imediata apropiere a șanțului interior, de formă
rectangulară, împrejmuită de un șanț în care, pe alocuri, se evidențiază prezența unor materiale
arse (Fig. 115b; 116d). Acest ansamblu de construcții acoperă o suprafață de aproximativ
1000 m² în total, iar interiorul delimitat constituie aproximativ 350 m². Latura dinspre sud-est
nu închide dreptunghiul descris anterior, lucru ce ne face să credem că prin această zonă se
făcea accesul în mega-structură. Tot în dreptul laturii de sud-est, foarte aproape de intrare, se
observă o altă anomalie rectangulară, mult mai mică, orientată pe direcția NE-SV, care pare să
facă parte din acest ansamblu al structurii de mari dimensiuni. De altfel, interiorul acesteia pare
că nu este compus doar dintr-o singură anomalie, observându-se destul de clar cel puțin patru
complexe arheologice adosate. Spațiul din fața intrării în mega-structură este lipsit de construc-
ții, reprezentând, probabil, un fel de piață. Tot prin sud-est, pe aceeași direcție cu intrarea în
206
mega-structură și prin zona liberă de locuințe se făcea accesul în așezare. Probabil din acest
motiv există în această zonă un sector al șanțului în care nivelul de susceptibilitate nu este foarte
ridicat, pe fondul umplerii sale intenționate din timpul locuirii, pentru a facilita accesul.
Figura 115. Ripiceni, Holm – A. Grup de locuințe aflat în partea estică a suprafeței măsurate;
B. Mega-structura detectată în proximitatea primului șanț al așezării; C. Construcție cu
dispunere diferită amplasată în preajma intrării principale în așezare (bastion);
D. Harta magnetometrică a sitului (−15+15/alb-negru).
207
În apropiere de o posibilă intrare principală în așezare, se află o altă structură ce se
deosebește de restul celor de pe rândul său, prin orientare. Este dispusă NE-SV, având o
suprafață de aproximativ 155 m², arsă doar parțial și blochează practic parțial accesul în sit
(Fig. 115c; 116d). Dacă avem în vedere cazul asemănător de la Războieni, Dealul Mare,
prezentat anterior, în ceea ce privește dispunerea acesteia, credem că-i putem atribui același
rol de bastion al intrării în așezare, documentându-se încă o dată o situație care ne permite
formularea unor ipoteze asupra elementelor complexe de fortificare a stațiunilor cucuteniene.
În cuprinsul sitului, în exteriorul primului șanț, la sud și sud-vest de acesta, mai există alte trei
construcții de dimensiuni mult mai mari (150 m², 205 m² și 230 m²) față de majoritatea
celor detectate, puternic arse, dispuse diferit, al cărui rol este dificil de interpretat.
Figura 116. Ripiceni, Holm – A. Harta magnetometrică amplasată peste ridicarea topografică și
ortofotoplan; B. Interpretarea tuturor anomaliilor magnetice; C. Amplasarea caracteristicilor
magnetice identificate peste harta topografică și ortofotoplan; D. Selectarea și reprezentarea
anomaliilor magnetice ce alcătuiesc planimetria sitului cucutenian.
208
Gropile reprezintă o altă categorie de complexe arheologice detectate prin intermediul
măsurătorilor noastre. Câteva dintre acestea ce se disting mai clar în harta noastră, le găsim
prezente în apropierea locuințelor (Fig. 116d). Unele dintre ele sunt caracterizate de un semnal
destul de redus, fapt ce ne face să le atribuim unor gropi de extracție a lutului. O altă categorie
beneficiază de o intensitate mai crescută a semnalului magnetic, însă incomparabil mai mică
decât valorile pe care le posedă locuințele, posibil datorită prezenței în umplutura acestora a
resturilor menajere degradate sau a unor fragmente de materiale arse.
Tot din categoria anomaliilor de mici dimensiuni fac parte și cele generate de prezența
unor posibile cuptoare de ars ceramică, caracterizate de un puternic magnetism termoremanent
și de formă circulară (Fig. 116d). Orientarea dipolului magnetic cu valorile negative către nord
ne oferă posibilitatea unei identificări mult mai facile a acestora. Două dintre acestea se regăsesc
în apropierea grupului de locuințe aflat în zona estică a suprafeței măsurate, iar una este
poziționată în partea de sud-est, foarte aproape de șanțul exterior.
Grupul de locuințe dinspre NNV al așezării este delimitat / fortificat de un șanț de
aproximativ cinci metri lățime. Acesta speculează o alveolare a terenului, conturând ceva
asemănător unei acropole în această zonă. Șanțul exterior este ușor mai îngust, cu o lățime de
aproximativ patru metri.
În harta magnetometrică mai sunt vizibile și alte anomalii neaparținând perioadei eneo-
litice, provocate de prezența unor cenușare din Epoca Bronzului pe suprafața sitului, dintre care
unul destul de evident în extremitatea estică, chiar pe traseul șanțului exterior (116d). Nume-
roase alte caracteristici magnetice cu semnal extrem de puternic reprezintă perturbații recente în
urma intervențiilor antropice sau fragmente metalice de la suprafața solului.
Așezarea eneolitică de la Ripiceni, Holm aduce un caracter de noutate în peisajul
istoriografic de specialitate cu privire la evoluția culturii Cucuteni în spațiul dintre Carpați și
râul Prut. Cu o suprafață, păstrată astăzi, de aproximativ 6 hectare (mai bine de 10 hectare în
vechime, pe baza hărților de dinaintea amenajării lacului), așezarea reprezintă prima dovadă
conform căreia dezvoltarea organizării interne, extrem de complexe, a mega-siturilor circulare
prezente, mai puțin în Republica Moldova, dar mai ales în stepa ucraineană, pornește de pe
teritoriul țării noastre. Acesta este și motivul pentru care identificăm numeroase asemănări
între stațiunea în cauză (și nu numai) și așezările gigant cercetate dincolo de Prut sau pe teri-
toriul Ucrainei. Deși la o scară mult mai mică, organizarea internă a sitului de pe Holm deține
aceleași caracteristici: organizare circulară a locuințelor; dispunere, totodată, radială a aces-
tora; gruparea mai multor locuințe în cadrul așezării; prezența construcțiilor de mari dimen-
siuni cu dispunere diferită în apropierea căilor de acces în așezare; variație în ceea ce privește
dimensiunile locuințelor (Fig. 117); prezența căilor de acces și orientarea acestora către spa-
țiul liber de locuințe; prezența șanțurilor de delimitare sau fortificare; posibila organizare
funcțională a construcțiilor desprinsă din amplasamentul cuptoarelor (Rassmann et alii 2015).
Diferențele dintre nucleul inițial al așezării și zona exterioară, în ceea ce privește
dimensiunile și aranjamentul locuințelor, reflectă etapele de evoluție a așezării. De asemenea,
variația în dimensiune a locuințelor din zona extinsă a sitului, prezența unei mega-structuri ce
beneficiază de un fel de piațetă chiar în fața intrării, poziționarea căii de acces în așezare
perpendicular pe ansamblul de mari dimensiuni, cu trecere prin zona liberă de locuințe, grupa-
rea unora dintre construcții alături de posibile cuptoare de ars ceramică, precum și amplasa-
mentul construcțiilor de tip bastion din preajma intrărilor în așezare, pledează pentru un mod
de organizare ierarhic a societății cucuteniene și pe criterii de funcționalitate.
209
Figura 117. Variația dimensiunilor locuințelor din cuprinsul sitului Ripiceni, Holm.
IV.5.3. Studiul de caz nr. 2 – Brăteşti, Chicerea, com. Stolniceni–Prăjescu, jud.

Iași (Cucuteni B)
Situl este menționat în Repertoriul Județului Iași ca fiind amplasat pe versantul de
ENE al Dealului Chicerea, situat în marginea de sud a satului (RAJI II, 375). Cercetările
recente, întreprinse în această zonă de o echipă din cadrul Platformei Arheoinvest de la
Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi, plasează cea mai mare parte a așezării cucute-
niene pe platoul întins al Dealului Chicerea, promontoriu cu pante abrupte spre vest, nord şi
est, orientat N-S, situat la SE de satul Brăteşti (Fig. 118a, b). Dealul Chicerea se află pe partea
dreaptă a pârâului Părul, care, după confluența cu un alt pârâu (Zmeul), se varsă direct în
Siret. Coordonate geografice: 47°11’01” lat. N, 26°42’32” long. E; altitudine absolută: 335 m.
Altitudinea relativă este aproximativ 60 m.
Din punct de vedere cronologic, staţiunea a fost încadrată în faza B a culturii Cucuteni,
menționându-se și materiale aparținând culturii Horodiştea-Erbiceni (RAJI II, 375). În urma
săpării unor gropi-siloz în această zonă, autorii repertoriului au identificat în stratul de cultură
eneolitic, aflat la adâncimea de 0,60-0,70 m, ceramică roşiatică, corodată şi o dăltiţă de
piatră. O încadrare mai precisă a sitului, bazată doar pe cercetări de suprafaţă, nu poate fi
făcută în acest moment, deoarece zona este înierbată, iar fragmentele ceramice sunt sporadice
şi extrem de corodate. De menţionat că, la poalele dealului, pe aceeaşi parte a pârâului
Părului, se află o aşezare din faza Cucuteni A (RAJI II, 375, nr. 3).
210
Figura 118. Brătești, Chicerea – Harta topografică, scara 1:25000 (A) şi planul director de tragere,
scara 1:20000 (B); Imaginea ortorectificată (www.ancpi.ro) cu zona extinsă a sitului (C) și
reprezentarea acestuia pe imaginea infraroșu (D) (geomil.ro).
Metodologia de lucru. Etapele de lucru pentru acest studiu au implicat utilizarea

echipamentelor de cercetare non-invazivă, prezentate mai sus în cadrul acestui capitol,
precum și secvențele de procesare a datelor în laborator. După consultarea materialului
cartografic și topografic disponibil pentru această zonă, la care se adaugă analiza imaginilor
aeriene ortorectificate (Fig. 118c, d), clasice sau infraroșu, în teren, metoda magnetometrică a
fost dublată de această dată de măsurătorile GPR. După cum am văzut mai sus, această
211
tehnologie oferă un volum de informație mult mai diversificat, cu referire, atât la dispunerea
planimetrică a unor posibile structuri arheologice, cât și la adâncimea la care acestea se află.
Prin intermediul magnetometriei am încercat să acoperim o suprafață cât mai mare din sit,
chiar dacă, pe alocuri, există zone greu accesibile. O pădure tânără de salcâm, dar și prezența
unor stâne în cuprinsul sitului au constituit principalele impedimente, prospectarea exhaustivă
a așezării nefiind posibilă. În aceste condiții, suprafața maximă măsurată prin magnetometrie
însumează 2,1 ha. Prin utilizarea tehnologiei GPR am vizat verificarea unor anomalii detec-
tate în urma aplicării metodei magnetometrice, în vederea stabilirii adâncimii la care acestea
se găsesc. Suprafața măsurată se rezumă la o casetă de 50x50 m corespunzătoare chenarului
roșu din figura 119, dispusă în sectorul de sud al locuirii, în zona elementelor de fortificare/
delimitare. Pentru măsurătorile magnetometrice s-a utilizat atât un magnetometru cu vapori de
cesiu, cât și un gradiometru fluxgate. Variațiile diurne ale câmpului magnetic, pentru măsură-
torile de câmp total, au fost eliminate prin utilizarea unei stații de referință, plasată în exte-
riorul sitului, într-o zonă fără perturbații. Prospectările magnetometrice au fost finalizate cu
ajutorul gradiometrului Sensys. Măsurătorile de GPR s-au efectuat cu ajutorul sistemului
Ramac (antenă de 500 Mhz), prezentat în acest capitol.
Rezultatele măsurătorilor non-invazive. Cu toate că nu s-a reușit surprinderea
întregii planimetrii a sitului, constatăm că avem de-a face, totuși, cu o situație extrem de inte-
resantă din punct de vedere arheologic. Platoul întins pe care se află amplasată așezarea, bine
reprezentat în hărțile și planurile topografice, sugerează, la prima vedere, o posibilă stațiune
de mari dimensiuni. Este evidentă în fotografiile aeriene ortorectificate limita sitului dinspre
sud, ce apare aici prin intermediul unor diferențe cromatice în vegetație (crop marks), repre-
zentate de două șanțuri dispuse sub formă de arc de cerc, paralele, ce închid această latură
deschisă a așezării, situație des întâlnită de altfel, mai ales, în cazul stațiunilor de înălțime
cucuteniene (Fig. 118c, d). Ne-am fi așteptat ca locuirea să se extindă și în afara acestor
elemente, probabil de fortificare, ca în cazul celorlalte două studii de caz prezentate în acest
capitol. Limitările ce au intervenit pe parcursul cercetării nu permit expunerea unor ipoteze cu
privire la o posibilă locuire exterioară, chiar dacă se pare că astfel de situații încep a creiona
un comportament specific pentru comunitățile studiate.
Nici pe harta magnetometrică nu sunt vizibile, în exteriorul șanțurilor, anomalii clare
ce ar putea fi asociate cu posibile structuri arheologice. Apare, însă, spre deosebire de situația
consemnată în ortofotoplanuri, un al treilea șanț, mult mai redus ca dimensiune, spre interiorul
sitului, paralel și de formă asemănătoare cu precedentele, dar mult mai îngust și nu foarte
adânc (Fig. 119). Cele mai late segmente ale primelor două șanțuri sunt de aproximativ 3 m,
pe când șanțul interior depășește rar dimensiunea de 1 m. Distanța dintre cele două mari șan-
țuri variază între minimum 10 m și maximum 17 m, iar cel de-al treilea este amplasat, spre
interior, la o distanță de aproximativ 4,5 m față de cel aflat la sud de acesta. Este destul de
greu de determinat o adâncime exactă, din moment ce formațiunea de relief pe care este
amplasată așezarea este reprezentată de o terasă a Siretului, cu mult pietriș în compoziție, fapt
ce cauzează o propagare neuniformă a energiei radar în sol, fiind, totodată, dificil de calculat
permitivitatea dielectrică relativă pe baza căreia s-ar putea stabili o valoare cât mai exactă în
profunzime. Primele reflexii ale impulsului electromagnetic receptate de antena GPR, pentru
cele două șanțuri mari ale așezării, apar la o adâncime de aproximativ 0,5-0,6 m și continuă
până la aproximativ 1 m (Fig. 120a, b, c). O activitate antropică discretă poate fi sesizată între
cele două mari șanțuri, constituită doar de prezența unor mici gropi. Sunt evidente
212
întreruperile de pe traseul șanțurilor, rezultate în urma umplerii intenționate în timpul locuirii
pentru a facilita accesul, precum și zonele cu susceptibilitate magnetică crescută în proximi-
tatea acestor intermitențe, ce reflectă o umplutură diferită a șanțurilor față de restul traseului,
ce conține mult material organic sau ars (Fig. 119). Considerăm că prin aceste zone se făcea
intrarea în așezare, amplasarea lor fiind pe traseul aleilor dintre șirurile de locuințe sau
perpendicular pe o construcție de mari dimensiuni, aflată în dreptul intrării.
Interiorul așezării este ocupat de numeroase anomalii ce manifestă un extrem de
puternic magnetism termoremanent, ceea ce se traduce prin prezența unor structuri supuse
arderii ce pot fi asociate, în mod cert, unor locuințe. Intensitatea semnalului variază, multe
apropiindu-se de 150 nT (Fig. 119). Profilurile GPR confirmă prezența unor structuri dure
compacte ce apar imediat după șanțul interior. Se observă că acestea au dispunere continuă,
mai ales pe secțiunile din jumătatea vestică, documentând un nivel arheologic situat între 0,6
și 1,2 m adâncime (Fig. 120a-c).
Organizarea clară a locuințelor pe trei șiruri, orientate pe direcția nord-sud, prin
individualizarea a două căi de acces între ele, precum și conturarea relativ bună a construc-
țiilor detectate, ne face să credem că situl deține un singur nivel cultural consistent. Locuințele
sunt la rândul lor orientate vest-est, pe axa lor longitudinală. Dimensiunea acestora nu este
posibil a fi determinată pentru toate anomaliile prezente, multe dintre ele fiind perturbate, cu
precădere, de lucrări militare din perioada celui de-al Doilea Război Mondial. De asemenea, o
parte dintre acestea sunt doar parțial arse, lucru ce face mai dificilă posibilitatea de calculare a
suprafeței. Se evidențiază, totuși, două structuri de pe rândul estic de locuințe, aflate spre
capătul sudic, de aproximativ 180 și, respectiv, 250 m². O posibilă mega-structură sau un
ansamblu de locuințe adosate, se distinge în partea de sud a rândului din mijloc de construcții.
Dimensiunea acesteia se apropie de 800 m². Este localizată pe direcția uneia dintre întreru-
perile șanțului exterior, în zona de acces în sit, motiv pentru care credem că deținea un rol
deosebit în organizarea așezării (Fig. 119). Următoarele case de pe acest rând sunt greu de
distins din cauza condensării construcțiilor, fiind probabil arse la un loc. Rândul de case
dinspre est se poate doar intui, fiind prezente câteva anomalii pozitive în această zonă, dar
având în vedere configurația platoului, putem crede că se continuă către vârful promonto-
riului. Acestea se constituie, de asemenea, într-un grup de locuințe de dimensiuni reduse, a
căror suprafață, individual, nu depășește 35 m2 (Fig. 119). Diferența de mărime a locuințelor
de pe rândul estic față de celelalte două poate sugera un caracter funcțional diferit, fiind niște
anexe sau chiar un sector al meșteșugarilor. În apropiere de majoritatea locuințelor sunt
vizibile unele gropi menajere, cu semnal magnetic crescut, de provizii sau extracție a lutului.
Deoarece măsurătorile noastre nu sunt complete, există posibilitatea ca structurile
detectate să facă parte din locuirea exterioară a așezării, iar nucleul acesteia să fie amplasat
către vârful promontoriului, o situație asemănătoare fiind documentată foarte clar în situl de la
Războieni. În oricare dintre situații, chiar pe baza imaginii trunchiate cauzată de imposibilita-
tea finalizării măsurătorilor, se observă în mod clar o organizare internă foarte bine structurată
a așezării (estimăm, totuși, că așezarea ar avea aproximativ 4 ha). Distincția vădită dintre șiru-
rile de locuințe demonstrează existența unui plan bine definit după care localnicii se ghidau.
Se pare că au fost construite mai întâi elementele de fortificare și, ulterior, locuințele au fost
aranjate în raport cu acestea. Sectoarele de pe traseul șanțurilor, ce manifestă valori negative
sau pozitive foarte scăzute (apropiate de zero) ale semnalului magnetic față de restul traiecto-
riei, reprezintă un argument în acest sens. Umplerea acestor sectoare cu aproximativ același
213
tip de material, oarecum imediat după săpare, dar în mod cert în timpul locuirii, nu mai oferă
posibilitatea acumulării materialului organic ce determină, prin procese pedogenetice com-
plexe, potențarea gradului de susceptibilitate magnetică a solului. De altfel, acest ansamblu de
trei șanțuri paralele de dimensiuni variate și dispuse la distanțe diferite, dar constante, unul
față de altul pledează pentru existența unui sistem de fortificare complex, la care erau
adăugate valuri (imposibil de reperat astăzi, mai ales în condițiile de eroziune a prezentei
forme de relief) și palisade. Șanțul interior este posibil să provină de la un asemenea element
de apărare.
Figura 119. Brătești, Chicerea – Harta magnetometrică (−20+20 nT, alb/negru) suprapusă peste
modelul digital al terenului; în dreapta sus este reprezentată suprafața măsurată magnetometric peste
modelul altitudinal al zonei extinse a sitului; chenarul roșu delimitează suprafața măsurătorilor GPR.
214
Figura 120. Brătești, Chicerea – Reprezentări ale datelor GPR: A – Profil GPR corespunzător săgeții
roșii din figura 120B, în care sunt reprezentate valorile de adâncime ale structurilor detectate;
B – Imagine în plan (rotită 90o) obținută prin interpolarea tuturor profilurilor de GPR (adâncime =
−0,5 m) în care sunt vizibile fragmente din traseul șanțurilor de apărare; C – Modelare tridimensională
a profilurilor de GPR și secționarea modelului pe axele x, y și z.
215
V. CONSIDERAŢII FINALE
Aplecarea spre interpretarea modului de viață, sub cât mai diverse și mai cuprinzătoare
aspecte, al unei comunități preistorice, dintr-un cadru geografic dat, se constituie ca un
deziderat ce se manifestă din ce în ce mai pregnant în peisajul istoriografic din ultimele
decenii. Mult discutata interacțiune dintre om și mediu a reprezentat, și încă reprezintă,
direcția principală în încercarea de a desluși, cât mai minuțios posibil, acele expresii ce țin de
comportamentul uman adaptiv în condiții de relief specifice. Pe această relație complexă,
insuficient cercetată, exploatată și, implicit, înțeleasă, s-a bazat și lucrarea noastră, prin care
am urmărit o mai bună înțelegere a particularităților care au definit prezența populațiilor eneo-
litice în zona de est a României. Ne-am concentrat asupra comunităților cucuteniene deoarece
sunt cele mai numeroase și beneficiare ale unui caracter extrem de divers în spațiul est-
carpatic, dar, în continuare, inegal și insuficient studiate.
Contribuția noastră considerăm că impune trasarea a două tipuri de concluzii, pe de o
parte, din punct de vedere metodologic (I), într-o încercare de creionare a secvențelor obliga-
torii unui model eficient de prospectare non-invazivă în arheologie, iar pe de altă parte, de
ordin arheologic (II), din care să se poată desprinde un comportament specific comunităților
cucuteniene care au viețuit în condițiile de mediu oferite de bazinul hidrografic Bahluieț, sau
asemănătoare, în intervalul aferent epocii cuprului din estul României (4600-3600/3500 B.C.).
Prin intermediul unor ferestre de studiu, ce abordează microzone delimitate la nivelul unui
bazin hidrografic (bazinul Bahluieț în cadrul analizelor GIS) sau constituite de hinterlandul
unor situri-cheie din estul României (Războieni–Dealul Mare; Fedeleșeni–Dealul Cânepăriei;
Boureni–Dealul Hârtop; Rediu–Dealul Ruginii; Ripiceni–Holm; Brătești–Chicerea etc. –
pentru interpretarea fotografiilor aeriene, a datelor LIDAR și/sau a măsurătorilor geofizice),
am obținut informații relevante cu privire la modul de ocupare a spațiului de către aceste
comunități în anumite condiții de relief, dinamica lor pe parcursul intervalului cronologic sau
organizarea internă a așezărilor acestora, caracteristici ce s-ar putea extinde la nivelul întregu-
lui areal dintre Carpați și râul Prut și care, în mod cert, reprezintă originea unor metamorfoze
apărute pe parcursul dezvoltării spațio-temporale a ansamblului cultural Cucuteni-Tripolie.
I. Metodologia după care ne-am ghidat în cadrul acestui demers s-a axat pe integrarea
principalelor metode de prospectare non-invazivă în cercetarea arheologică, care implică
succesiunea următoarelor secvențe de lucru:
1. Documentarea din punct de vedere arheologic;
2. Cercetarea de suprafață și localizarea GPS a obiectivului arheologic;
3. Analiza suportului cartografic și topografic existent;
4. Procesarea, analiza și interpretarea datelor LIDAR;
5. Fotografierea aeriană, în plan oblic și vertical, a obiectivului arheologic, procesa-
rea fotogrametrică a aerofotogramelor și interpretarea indicatorilor distinctivi;
217
6. Prospectarea geofizică (magnetometrie cu vapori de cesiu sau fluxgate, măsurători
de rezistența electrică a solului sau GPR) a zonei extinse a sitului și interpretarea
caracteristicilor detectate;
7. Analiza spațială, interpretarea datelor în mediu GIS și diseminarea rezultatelor.
Am constatat necesitatea unei aplicări conjugate a metodelor de lucru, revendicată de
complementaritatea de care dau dovadă. De asemenea, s-a putut observa o eficiență aparte a
metodei magnetometrice în cazul prospectării stațiunilor cucuteniene, în mod cert, facilitată
de multitudinea de structuri arse, mult mai ușor de detectat prin intermediul acesteia. Volumul
mare de informație rezultat a impus includerea sa într-un program GIS în vederea obținerii
unei punți de legătură între rezultatele cu caracter spațial, provenite din prospectarea
nedistructivă, și latura intruzivă, reprezentată de săpătura arheologică. Unitatea demersului
științific astfel obținută a facilitat uniformizarea discursului arheologic prin documentarea
unui context amplu, multifațetat, necesar unei etape analitice finale pertinente. Rezultatele
obținute argumentează constituirea secvențelor metodologice sub forma unui model de
cercetare non-invazivă aplicabil, cu precădere, siturilor arheologice preistorice, dar și pentru
alte epoci istorice. Acest model, ce reprezintă o adevărată revoluție metodologică (Chapman
et alii 2014), poate fi, categoric, îmbunătățit, spre exemplu, prin aportul tomografiei electrice
sau a imaginilor infraroșu și termale, aplicații ce constituie viitoare direcții de cercetare.
II. Reperele de natură arheologică ce se desprind din lucrarea noastră se bazează, cu
precădere, pe rezultatele obținute pentru studii de caz din cadrul microzonei Bahluieț, dar și
pe exemple, ce îmbină condiții geomorfologice diferite, din afara acestei delimitări artificiale.
Intenția noastră a fost de a sublinia trăsăturile comune pe care un grup de așezări le comportă
într-un spațiu dat, precum și de a compara, la nivelul analizelor intra-sit, situații din medii
geografice diferite, aflate la distanță unele de altele.
Baza de date arheologice utilizată în lucrarea noastră este una actualizată (atât poziția
stațiunilor, cât și numărul acestora, prin identificarea unor situri inedite) față de momentul
publicării unor rezultate preliminarii în anii 2012, respectiv 2014 (Brigand et alii 2012;
Brigand, Asăndulesei, Nicu 2014), motiv pentru care sunt reluate analizele de distribuție
spațială. Mai important, abordarea din punct de vedere metodologic a acestora a fost pusă în
acord cu rezultatele provenite din interpretarea fotografiilor aeriene împreună cu cele din
măsurătorile laser tridimensionale aeriene (LIDAR), precum și ținând cont de cercetările
punctuale geofizice efectuate în spațiul est-carpatic al României. În baza informațiilor obți-
nute, trebuie subliniată imposibilitatea împărțirii siturilor repertoriate pe categorii (pe criterii
ce țin de amplasamentul în cadrul etajului altitudinal, forma de relief, dimensiunea, elemen-
tele de fortificare etc.) în vederea unei ponderări, în cadrul analizelor spațiale, în funcție de
caracteristicile acestora.
Rezultate recente ale măsurătorilor geofizice, intra-sit sau cu privire la hinterlandul
așezărilor (prin intermediul fotografiei aeriene și al măsurătorilor LIDAR), nu mai susțin o
diferențiere a așezărilor cucuteniene pe nici un criteriu. Există în literatura de specialitate
încercări de clasificare a acestora, cu precădere pe baza valorilor de altitudine sau a formelor de
relief pe care sunt amplasate (Monah, Cucoș 1985; Văleanu 2003); la acestea se adaugă și
lucrarea noastră publicată în colaborare în anul 2012 (Brigand et alii 2012). Astfel, s-a constatat
că doar identificarea parametrilor geomorfologici nu este suficientă într-o încercare de deter-
minare a unui tip de comportament al comunităților eneolitice în anumite condiții de mediu,
218
Considerații finale
fiind necesare mult mai multe variabile de luat în calcul, dar care, din păcate, momentan, nu
sunt disponibile, decât parțial. Concret, deși s-a încercat în numeroase rânduri o împărțire a
stațiunilor cucuteniene în funcție de dimensiunile acestora (Monah, Cucoș 1985), cercetările
geofizice de dată relativ recentă demontează inițiativele de acest gen, bazate doar pe cercetările
de suprafață. Unul dintre cele mai elocvente cazuri se referă la așezarea eponimă pentru care,
deși cercetată sistematic prin mai multe campanii de săpătură, nu s-au stabilit limitele clare ale
acesteia. În urma măsurătorilor magnetometrice concentrate pe zona relativ plană din partea de
vest, se pare că situl se extinde în această direcție cu cel puțin 2 hectare (Fig. 121a). Aceeași
situație a fost documentată prin intermediul fotografiilor aeriene, dar mai ales pe baza
prospectărilor geofizice, pentru „așezarea din vale” de la Dâmbul Morii (Fig. 121c). În ambele
cazuri existau indicii conform cărora stațiunile s-ar extinde în afara elementelor de fortificare,
dar fără a se ști cât de mult. Războieni–Dealul Mare, constituie un alt exemplu unde situl se
întinde considerabil, probabil într-o fază de dezvoltare ulterioară, în afara elementelor principale
de fortificare. Cu atât mai dificil este de trasat un perimetru pentru un sit arheologic atunci când
terenul este înțelenit. În acest registru se înscrie așezarea de la Rediu–Dealul Ruginii (Fig.
121d), unde, în urma perieghezelor, nu s-a reușit colectarea nici unui fragment ceramic sau a
altui tip de vestigiu, dar care, în urma măsurătorilor magnetometrice, a produs o imagine
planimetrică deosebită, în care se regăsesc anomalii magnetice de forma și intensitatea celor
detectate în situri cucuteniene.
Un alt criteriu de clasificare a așezărilor la care am apelat inițial, și pe care îl regăsim
în bibliografie, se referă la sistemele de fortificare sau delimitare ce pot sugera posibile indicii
despre funcționalitatea siturilor sau cu privire la un anumit tip de ierarhizare a acestora într-o
microzonă cu densitate mare. Tot prospecțiunile non-invazive demarate pentru microregiunea
Bahluieț, și nu numai, au demonstrat că acestea pot fi dintre cele mai diverse și pot apărea în
condiții de relief diferite. Peisajul istoriografic cu privire la această chestiune este unul bine
reprezentat (Bem 2001, Lazarovici 2014). S-a constat că nu există o regulă potrivit căreia doar
așezările de înălțime, apărate natural cu pante abrupte, să fie fortificate pe latura deschisă cu
unul, două sau chiar trei șanțuri de apărare (cum este cazul așezării Războieni–Dealul Mare
sau Brătești–Chicerea). Există situații în care așezări aflate pe forme joase de relief (terase,
monticuli de alunecare, revers de cuestă,) sunt întărite cu șanțuri de apărare sau sisteme de
palisadă (Băiceni–Dâmbul Morii; Ripiceni–Holm; Costești–Cier; Hândrești–Dăiceni – Fig.
121b). De asemenea, s-a constatat că sistemele de apărare sunt de cele mai multe ori dublate
în urma dezvoltării comunității și extinderii așezării. Având în vedere cele de mai sus,
considerăm că nu se poate opta pentru un anume tip de diferențiere a siturilor arheologice în
cadrul analizelor spațiale, mai precaut și, totodată, mai corect fiind a le trata deopotrivă pe
toate cele încadrate clar într-un interval cronologic, evidențiindu-se faptul că fiecare dintre
acestea deține un potențial aparte ce nu trebuie neglijat prin presupuneri teoretice, lansate în
baza unui fundament de date trunchiat. În concluzie, apreciem că nu se mai justifică
diferențierea tipurilor de locuire doar pe baza materialului colectat în periegheze, fără un
studiu integrat de cercetare non-invazivă.
Această abordare, prin care analiza spațială în mediu GIS nu este condiționată de nici
un criteriu, fiecare intrare din baza de date fiind tratată egal, a oferit următoarele rezultate. Se
pare că, statistic, populațiile eneolitice studiate preferă o treaptă altitudinală ce se încadrează
între 100 și 200 m altitudine absolută, dar cu altitudine relativă mare, cu pante line (până în
5) în zonele în care este amplasată așezarea, orientate, îndeosebi, către nord-est, est și sud-
219
est. Trebuie menționat că, pentru indicatorul pantă, valorile sunt exprimate exclusiv pentru
punctul cartat în teren, măsurat, acolo unde a fost posibil, în centrul aglomerării de material
arheologic, și nu pentru întreg perimetrul sitului. Cu toate acestea, statistica întocmită ne oferă
o posibilitate facilă de a observa că sunt preferate pantele line, stabile, care nu manifestă
procese erozive accentuate, ce ar putea schimba brusc morfologia reliefului. Indicele
topografic confirmă pozițiile dominante, cu altitudine relativă ridicată, specifice culturii
Cucuteni, evidențiind, totodată, într-un procent destul de ridicat, și o predispoziție pentru
formațiuni precum reversul de cuestă sau pante line continue ale unor terase aluvionare.
Gradul de insolație și deschiderea formei de relief în raport cu linia orizontului subliniază, de
asemenea, importanța luminii solare pentru comunitate. Resursa de apă se pare că nu lipsea
din proximitatea așezărilor, aceasta situându-se la o distanță de maximum 500 m pentru faza
A și chiar mai scăzută pentru faza B. Cazurile în care distanța este de aproape 1000 m sunt
reduse, însă chiar și în asemenea situații considerăm că populația beneficia de o sursă de apă
în apropiere, care nu mai există astăzi. Un exemplu bine-cunoscut în acest sens îl reprezintă
așezarea de pe Cetățuie, situată pe un promontoriu dominant, apărat natural, cu altitudine
relativă mare, dar și cu izvor în apropiere.
Este evident un coeficient de agregare a siturilor în zona constituită ca studiu de caz
pentru analizele GIS (bazinul Bahluiețului), acestea concentrându-se, cu precădere, în
sectoarele mijlociu și superior ale bazinului. Dinamica așezărilor de la o fază la alta se
produce în arealul descris de scheletul dezvoltat în zonele menționate anterior, cu extindere
spre bazinul inferior în faza B. Are loc, mai degrabă, o relocare a unor populații din cadrul
grupului, în cuprinsul unei microregiuni, impusă probabil de specificul agrar și disponibi-
litatea unor soluri fertile, în condițiile unei explozii demografice.
Controlul vizual al teritoriului ocupat de stațiunile cucuteniene este unul foarte bine
dezvoltat, cu un grad ridicat de intervizibilitate, excepție făcând zona sudică a bazinului,
insuficient populată, probabil din cauza unei fragmentări foarte puternice a reliefului. Motivul
pare să fie în directă legătură cu preocupările agrare ale acestor comunități, evidențiate, foarte
clar, de studiile pedologice și de paleomediu efectuate până în acest moment. Arealul sudic al
bazinului, prin morfologia terenului, caracterizată de prezența văilor drepte și simetrice, cu
pante accentuate, pare să nu fi oferit un mediu propice activităților agricole.
Pentru așezarea de pe Cetățuie a fost delimitată o arie de captare a resurselor ce
depășește 6000 de hectare în jurul sitului. Prezența în cuprinsul acesteia a mai multor stațiuni
de înălțime, dar, în special, a unora localizate pe forme joase de relief, ar putea sugera un mod
de exploatare comun al resurselor disponibile, specific unui grup de așezări, care poate
comporta un anumit grad de ierarhizare. Dacă ne uităm la domeniul vizibil de care dispune
așezarea eponimă (Fig. 39c), observăm distribuția acestuia în bazinul superior al Văii Oii, fără
teritorii vizibile înspre sud-vest și vest. Cu toate așezările din bazinul pârâului menționat,
Cetățuia deține și raporturi de intervizibilitate. Pe de altă parte, harta cu reprezentarea
potențialului de vizibilitate pentru o posibilă cale de legătură dintre Cetățuia și așezarea de pe
Dealul Mănăstirii (Giurgești) relevă un domeniu vizibil extrem de larg (Fig. 39d). De
asemenea, constatăm că traseul acestei rute ține cont de dificultatea terenului, concentrându-se
pe segmentele relativ plane sau pe văi, fără a traversa abrupt bariere naturale.
220
Figura 121.
A. Cucuteni, Cetățuie
– Harta magnetometrică (–15+15 nT/alb-negru)
alături de planul săpăturilor arheologice vechi,
suprapuse peste imaginea aeriană ortorectificată;
B. Hândrești, Dăiceni
– Harta magnetometrică (–20+20nT/alb-negru)
suprapusă peste planul topografic al zonei;
C. Băiceni, Dâmbul Morii
reprezentând sectoarele accesibile măsurate,
suprapusă peste ortofotoplan;
D. Rediu, Dealul Ruginii
suprapusă peste ortofotoplan.
221
În mod cert, este documentată o activitate antropică intensă în proximitatea siturilor
din interiorul teritoriului delimitat, ce se reflectă în transformările suferite de solurile din
zonă. Activitățile agro-pastorale, dar și cele în vederea exploatării lemnului, par să fi fost
caracteristice comunităților cucuteniene din bazinul superior al Bahluiețului. Nivelul ridicat
de potasiu reflectă adesea arderi puternice de lemn și prezența cenușii sau a cărbunelui
degradat în nivelul organic, lucru ce poate fi pus în legătură cu obiceiul de ardere a
locuințelor, pentru care erau folosite cantități mari de materii lemnoase.
Din discuția pe marginea analizelor noastre cu privire la aria de captare a stațiunilor
cucuteniene se desprinde o idee care ar necesita o mai largă dezbatere. Se pare că deter-
minarea unui teritoriu exploatat de comunitățile acestei culturi nu trebuie să se facă printr-o
delimitare abruptă a unor zone în jurul așezărilor fără o analiză prealabilă din punct de vedere
cultural a artefactelor, ecofactelor sau a resurselor naturale (paleosoluri) aflate în proximitatea
acestora, delimitarea unui rezervor de resurse plecând din interiorul sitului către habitatul
dinamic de interacțiune al comunităților eneolitice.
În general, putem afirma că evoluția și dinamica comunităților cucuteniene, în zona
descrisă de bazinul hidrografic Bahluieț, deține un caracter unitar, excepție făcând faza de
mijloc, însă durata mult mai scurtă a acesteia, precum și stadiul cercetărilor ar putea explica
situația apărută.
Ca rezultat al abordării metodologice a lucrării noastre, ce a vizat studiul comunităților
cucuteniene, de la general la particular, s-a reușit diversificarea datelor obținute din analizele
GIS, cu unele punctuale, referitoare la organizarea internă a așezărilor. Aportul fotografiei
aeriene, al măsurătorilor LIDAR, dar mai ales al prospectărilor geofizice a contribuit la
înțelegerea tipologiei stațiunilor cucuteniene din estul României, prin evidențierea unor
caracteristici distincte, de ordin planimetric. Amprentele deosebite, din punct de vedere fizic,
vizibile, atât în fotografiile aeriene, cât și în hărțile magnetometrice, generate de prezența
structurilor arheologice eneolitice în sol, pot fi clasificate, având în vedere forma și
intensitatea semnalului magnetic, în funcție de caracterul funcțional al acestora: locuințe arse
sau nearse, gropi de extracție a lutului, menajere sau de provizii, șanțuri ale elementelor de
fortificare, delimitare sau ale palisadelor, cuptoare de ars ceramica etc.
În ceea ce privește dispunerea locuințelor în interiorul așezărilor, se pare că se
creionează un model cu totul nou de aranjament al acestora, diferit de ce se cunoștea până în
acest moment în literatura de specialitate cu referire la spațiul dintre Carpați și Prut, compus
din două zone principale cu densitate mare de structuri arheologice, distincte, dar care, în
final, alcătuiesc un tot unitar. Așezarea din faza A a culturii Cucuteni de pe Dealul Mare
(Războieni) este una dintre cele cercetate care atestă un asemenea mod de organizare, alcătuit
dintr-un nucleu inițial al locuirii, fortificat, și o zonă exterioară, mult mai degajată, la rândul
ei izolată de lucrări de împrejmuire, de această dată cu un ansamblu de trei șanțuri paralele
mult mai înguste. În faza A-B, pentru așezarea Ripiceni–Holm, este consemnată același tip de
organizare a locuirii, cu două delimitări ale structurilor arheologice, constituite de două
șanțuri de formă semicirculară. Această demarcație dintre nucleul așezării și locuirea
exterioară a fost documentată arheologic și, recent, surprinsă prin magnetometrie, și în
așezarea Băiceni–Dâmbul Morii. De asemenea, pentru stațiunea eponimă erau cunoscute
indicii potrivit cărora situl s-ar întinde în afara celor două șanțuri documentate prin săpătură,
dar fără a se ști cât de mult. Prospecțiunile geofizice au confirmat extinderea așezării, cu cel
puțin două hectare, către vest.
222
Evidenta succesiune a mai multor faze de locuire în zona-nucleu a așezărilor,
subliniată de prezența a numeroase structuri arse puternic, de dimensiuni diferite, și care, în
multe cazuri, se suprapun, nu permite interpretarea clară a aranjamentului locuințelor. În mod
cert, acestea sunt dispuse în relație cu elementele de fortificare/delimitare și beneficiază de
unele suprafețe libere de construcții ce ar putea fi interpretate ca niște locuri de întâlnire sau
de efectuare a unor activități ceremoniale sau, cum s-a mai vehiculat în alte cazuri, cu rol de
adăpostire pentru turmele de animale. În cazul locuirilor exterioare, situația este complet
diferită, identificându-se orânduiri clare ale elementelor de arhitectură. Așezarea de la
Războieni a generat și de această dată o situație inedită prin consemnarea a trei șiruri de
locuințe, despărțite de două căi de acces ce se îndreaptă către așezarea-nucleu și împrejmuite
de cele trei șanțuri amintite anterior. O situație similară constatăm în cazul așezării de pe
Cetățuie, dar și pentru așezarea de la Brătești–Chicerea, aceasta din urmă, deși nu foarte
exact, încadrată în faza B a culturii. Remarcăm o organizare cu totul deosebită, pentru arealul
estic al României, în cazul sitului de pe malul Prutului, de la Ripiceni–Holm. Aici locuințele
sunt aranjate semicircular (probabil circular în vechime), totodată, axial și pe rânduri,
amintind, pentru prima dată foarte clar, de organizarea în cercuri concentrice a mega-siturilor
din Republica Moldova sau Ucraina (Sorochin 1993).
Forma locuințelor este, în general, rectangulară, iar dimensiunile, pentru majoritatea
dintre acestea, se situează între 40 și 70 m2. Întâlnim, totodată, și locuințe construite în forma
literei L, precum și construcții a căror suprafață depășește 150, 200 sau chiar 300 m2.
Dimensiunea locuințelor este mai mare în zona locuirii exterioare față de nucleul așezării.
Între acestea se disting unele construcții speciale, cu orientare diferită spre deosebire de majo-
ritate, uneori nearse, dar fără a se suprapune cu alte structuri detectate. De asemenea, trebuie
să menționăm și prezența unor megastructuri (cum este cea descrisă în capitolul de geofizică,
pentru situl de la Ripiceni–Holm), poziționate strategic în contextul planimetric al siturilor,
beneficiind de spații deschise, fără construcții, în apropiere de intrare. Tot în categoria
structurilor cu caracter special trebuie încadrate și cele localizate în apropierea posibilităților
de acces în interiorul așezărilor. Amplasamentul acestora de o parte și de alta a căilor de acces
(Cucuteni–Cetățuie; Războieni–Dealul Mare; Brătești–Chicerea) sau parțial în dreptul
acestora (Ripiceni–Holm), ne face să credem că dețineau un rol defensiv, probabil asemănător
cu cel al bastioanelor, alături de sistemele complexe de șanțuri. Asemenea tipuri de construcții
sau megastructuri sunt larg răspândite în spațiul tripolian, observate foarte clar la Talianki sau
Nebelivka (Chapman et alii 2014a; Rassmann et alii 2014; Rassmann et alii 2015).
Pe baza rezultatelor noastre, putem vorbi de mai multe tipuri de șanțuri ce
împrejmuiesc așezările cucuteniene. S-au înregistrat cazuri în care prima etapă de dezvoltare a
așezării beneficiază de prezența a două șanțuri paralele, adânci și cu deschidere mare în partea
superioară. La acestea se adaugă un al treilea, mult mai îngust și nu foarte adânc, dar cu o
traiectorie asemănătoare celorlalte două (Războieni–Dealul Mare; Brătești–Chicerea;
Fulgeriș–La trei cireși). O altă situație atestată în urma cercetărilor noastre, documentează un
ansamblu de două sau trei șanțuri, perfect paralele, foarte înguste și puțin adânci, ce
delimitează locuirea exterioară (Războieni–Dealul Mare; Cucuteni–Cetățuie). Șanțurile
identificate pentru așezarea de pe Holm (Ripiceni) exprimă o situație aparte, cu câte unul
singur construit pentru delimitarea zonelor principale de locuit, apropiindu-se mai mult de
organizarea planimetrică specifică spațiului tripolian. Chiar și în cazurile în care siturile sunt
amplasate pe promontorii cu pante abrupte, constatăm prezența a cel puțin un șanț ce
223
împrejmuiește așezarea pe toate laturile formei de relief. Din cauza diversității acestora, este
greu de determinat funcționalitatea tuturor șanțurilor detectate. Există posibilitatea, totuși, ca
cele adânci, dublate de un posibil șanț de palisadă, să reprezinte un complex sistem defensiv.
Șanțurile înguste, săpate superficial, ar putea, mai degrabă, să fi avut un caracter ritualic și rol
apotropaic, la fel cum pot să indice urmele unor trasee de palisadă. De menționat sunt
întreruperile de pe traseul acestora, pe direcția posibilităților de intrare în așezare, pentru
facilitarea accesului, situație surprinsă pentru toate studiile de caz analizate. Observăm că
unele dintre aceste posibilități de pătrundere în așezare dau în zona spațiilor libere de locuințe
(piațete) sau sunt orientate pe unele structuri speciale. Referitor la diversitatea tipurilor de
șanțuri, situații întru câtva asemănătoare sau unde se pot identifica o serie de analogii regăsim,
tot în spațiul est-carpatic, la Scânteia–Dealul Bodești (Mischka 2008) sau Ruginoasa–Dealul
Drăghici (Lazarovici, Lazarovici 2012). Se pare că tradiția acestor modalități de izolare a
așezărilor este mai veche, fiind documentate diverse tipuri de delimitare sau fortificare, în
câteva cazuri, și în neoliticul din arealul transilvănean, dintre care putem menționa stațiunile
de la Turdaș–Lunca sau Iclod (Mischka 2012).
O altă categorie a caracteristicilor magnetice detectate, parte a planimetriei așezărilor
cucuteniene, este reprezentată de gropi. Acestea se regăsesc pentru toate studiile de caz
prospectate, fiind, probabil, menajere sau de provizii; nu par a beneficia de o dispunere
regulată. Unele anomalii de formă circulară, cu intensitatea semnalului magnetic de aproxi-
mativ 50-60 nT și cu un explicit magnetism termoremanent, ar putea proveni de la cuptoarele
de ars ceramica. Nu s-au identificat asemenea structuri pentru toate studiile de caz, o
posibilitate crescută de existență a acestora documentându-se pentru siturile Ripiceni–Holm și
Cucuteni–Cetățuie. Prezența cuptoarelor poate constitui un mod de diferențiere pe criterii
funcționale, pentru unele grupuri de locuințe din cadrul așezării.
Dimensiunile stațiunilor cercetate non-invaziv se referă la locuirea propriu-zisă,
condensată, confirmată prin metode geofizice, fără a lua în calcul unele structuri periferice
disparate. Suprafața totală a siturilor variază de la aproximativ 2,5 ha pentru situl de la
Hândrești–Dăiceni, 3 ha pentru Războieni–Dealul Mare, 3,8 ha pentru Cucuteni–Cetățuie,
4 ha pentru Brătești–Chicerea și poate merge până la mai bine de 10 ha, cât se estimează că ar
fi avut stațiunea de la Ripiceni–Holm (aria determinată prin măsurătorile geofizice, păstrată
până astăzi, este de 6 ha).
Observăm o diferență în ceea ce privește dimensiunea siturilor cucuteniene, evidentă
pe măsură ce ne îndreptăm dinspre terasele înalte de pe partea dreaptă a Siretului (de la sud de
Pașcani) și partea sudică a Câmpiei colinare a Moldovei către terasele dinspre nord-est, mult
mai largi și cu suprafețe întinse de platou, ale aceleiași formațiuni de relief. Fragmentarea
mult mai mare a reliefului în Câmpia Jijiei Inferioare și a Bahluiului, față de jumătatea
nordică a Câmpiei Moldovei, nu a oferit multe posibilități de fondare a unor așezări de mari
dimensiuni, spre deosebire de arealul nord-estic al României. Aceste caracteristici par să fi
determinat și modul de organizare internă al așezărilor cucuteniene. Dacă în arealul central al
Podișului Moldovei comunitățile sunt condiționate de forma de relief pe care și-au amplasat
așezările, fiind nevoiți să se dezvolte în funcție de limitele naturale impuse de acestea, pe
măsură ce se deplasează către nord-est, situația se modifică destul de mult, fiind preferate
terase întinse, cu pante line sau zone de platou care, deși nu mai confereau un caracter
dominant sau defensiv, permiteau extinderea mult mai facilă a comunității. Acest posibil
determinism geografic alături de alți factori socio-culturali (creștere demografică, nevoia de
224
exploatare a resurselor) par să fi fost unele dintre principalele motive care au determinat
trecerea de la aranjamentul locuințelor în șiruri sau grupate, spre implementarea organizării în
cercuri concentrice în spațiul est-carpatic românesc, structurare mult mai bine reprezentată în
arealul dintre Prut și Nistru sau în stepele ucrainene.
225
ABSTRACT
GIS (Geographic Information System), Photogrammetry and

Geophysics in Archaeology. Non-invasive investigation in
Cucuteni settlements from Romania
I. Introduction
The entrenchment of the new paradigms in archaeological research during the second half of
the last century has prompted an approach and then an increasingly intensive employment of a series
of new methods for analyzing the natural and anthropic space that was once inhabited, on a local or
regional scale. The profoundly interdisciplinary character shown by these methods has been
highlighted by the numerous collaborations between archaeologists and representatives of other
sciences, many of which meant to underline the relation of interdependence between man and the
environment.
The deciphering and analytical interpretation of the geosystemic equilibrium during the
Eneolithic period in the area east of the Carpathians constitutes one of the main objectives of the
present work. In order for my goal to be met, I have resorted mainly to methods from Geography and
Physics, used for collecting, storing, managing, manipulating, modelling and visualizing spatial data,
grouped, especially, under the term Geographic Information Systems (GIS). The aforementioned
spatial technologies rely in modern research foremost on automated computerized applications,
welcomed by the archaeologist, who is faced with a considerable volume of spatial information.
The advantage of being the most extensive prehistoric cultural manifestation from the Eastern
Carpathian area, as well as its extremely varied character, constitute some of the reasons for which my
research is concerned with case studies belonging to the Cucuteni culture. Rightly considered the last
great Chalcolithic civilization of Old Europe (Gimbutas 1974; Monah, Monah 1997; Lazarovici,
Lazarovici, Țurcanu 2009), the Cucuteni culture has enjoyed a long tradition with respect to
archaeological research, going to the end of the 19th century. This is due to its belonging to the renown
Ariușd-Cucuteni-Tripolye complex, which covers an area from SE Transylvania to NE Romania, the
Republic of Moldova, and the forest-steppe area of Ukraine, covering an area of approx. 350,000 km2
(Lazarovici, Lazarovici, Țurcanu 2009). From the chronological point of view, in the Romanian
section, the evolution of the culture falls between 4600 and 3600/3500 CAL. BC (Mantu 1998; Bem
2001). The Cucuteni culture is known particularly for its ceramics, which is generally polychrome
painted, of a high quality, and for its coroplastic art, especially anthropomorphic, which reveal a deep
artistic and esthetic sense (Monah 2015). More than 1800 settlements have been found in Romania
alone, located on high or low landforms, compact or dispersed, permanent or seasonal, main or
secondary, small, medium or large (>40–50 ha), which demonstrate an extremely dynamic character of
these communities (Monah, Cucoș 1985).
Even though the history of research of this culture is quite long, and even if numerous sites
have been investigated by means of trial excavations (unfortunately on a limited scale), from across all
the three major evolutionary phases of this culture (viz., A, A-B and, respectively, B), only few have
227
been investigated exhaustively (Hăbășești, Târpești, Trușești), from which we can produce a complete
planimetry (Dumitrescu, Petrescu-Dîmbovița, Gostar 1954; Marinescu-Bîlcu 1981; Petrescu-
Dîmbovița, Florescu, Florescu 1999). Similarly, there are also very few cases in which research has
been extended neither outside the natural boundaries that limit the settlements, nor outside the
complex systems considered fortification or delineation works. For this reason, only on the basis of the
meagre information provided exclusively by the archaeological excavation, it is difficult to formulate
hypotheses that concern the complexity of the landscape from the Eneolithic period. In a nutshell,
though there were approaches in this regard (Bem 2001; Lazarovici 2014; Brigand et alii 2012;
Brigand, Asăndulesei, Nicu 2014), a number of issues are still far from being elucidated, essential in
understanding the behavior of the Cucutenian communities in certain environmental conditions, which
concern the internal organization of the settlements — in the Romanian area, the following types are
known: in rows, groups, circles, or dispersed (Monah 1995; Sorochin 1993) —, the typology of the
fortification/delineation works, or the presence of habitation structures outside the structures of a
defensive or ritual character.
In these circumstances, I hold that the generalization of non-invasive investigations in the
research of the Cucuteni culture, based on the integration in a GIS environment, alongside spatial
analysis, of the main prospecting methods (air photography, LIDAR surveys, geophysical prospecting)
undoubtedly represent a feasible alternative for elucidating the issues underlined above, also
generating new opportunities for understanding the complex phenomenon of the evolution of the
Cucutenian and, further on, even prehistoric settlements. Previous undertakings in the case of the
Cucuteni culture include those carried out by our team (Asăndulesei et alii 2012; Asăndulesei 2015;
Asăndulesei 2014), by teams of German researchers collaborating with Romanian specialists (Mischka
2008) or with groups from other Romanian academic centers (Dumitroaia et alii 2012; Micle et alii
2010). However, these projects have not advanced clear conclusions regarding the aforementioned
problematics, largely because of the small number of such initiatives, the limited character surveys
(depending on the accessibility of the study area) or the fact that the investigated settlements are multi-
stratified, which hinders the assignment of the detected anomalies to specific cultural contexts and the
planimetric interpretation.
The present volume is the fruit of my work on the interdisciplinary research of the Cucuteni
culture from the Moldavian Plateau, which constitutes the theme of my doctoral thesis defended in
2012 and which provided the stock for this book. The contents of this volume, meant for the use of
specialists from the field of archaeology, is a revised version that adds new information and results
obtained during post-doctoral stages carried out in Romania (POSDRU) or abroad (DAAD) as well as
a research grant (UEFISCDI-PARTENERIATE, Non-Destructive Approaches to Complex Archaeo-
logical Sites. An Integrated Applied Research Model for Cultural Heritage Management) I have been
coordinating since 2014.
The work methods, as well as the structure of the volume were guided by the main issues
facing the research of the Cucuteni culture in the Eastern Carpathian area of Romania. Some of these
aspects, foremost concerning the diversity or dynamics of the Cucutenian occupation, the internal
organization of the settlements and the impact on the hinterland, have been, as already mentioned, the
topic of published studies.
The instruments on which the methodological approach of this work relies are often found in
studies of environmental archaeology, landscape archaeology or geoarchaeology, for which reason I
have considered it opportune to provide in the opening part of the volume a small introduction on the
aforementioned research fields. My intention was to address from the general to the particular the
Cucutenian communities from Eastern Romania. Chapter I, through the theoretical sequences
presented, but particularly through the practical aspects revealed by the GIS analyses, aims to obtain a
general view of the main characteristics that define Cucutenian habitation in the environmental
conditions provided by the catchment basin of the Bahluieț River. The second part of the book, which
228
Abstract
concerns aerial archaeology, narrows down the study area to the level of microzones, likewise from
the Bahluieț basin, by investigating a number of cases studies in present-day conditions, stressing the
state of degradation of the sites, as well as focusing on identifying distinctive indicators that could
argue for the presence of archaeological structures underground. Various types of air photography,
alongside airborne laser 3D (LIDAR) surveys, constitute the methodological sequences employed. The
intra-site analyses are the topic of the third chapter. Some of the most used geophysical instruments,
which have proven their efficiency in the archaeological context, are presented at large in this chapter,
followed by three case studies from the Eastern Carpathian area of Romania, distributed chrono-
logically for each great phase of the Cucuteni culture.
This work proposes a reassessment and nuancing of previous debates found in the specialized
literature concerning the dynamics of the Cucutenian communities in certain environmental
conditions, internal organization, fortification, delineation or ritual works, as well as the existence of
external occupation, and also advances new hypotheses that have not been valorized so far. Alongside
the above, my approach also has a specific objective, namely to harmonize in a coherent manner a rich
dataset resulting from the employment of various prospecting methods in order to outline an open
integrated model of non-invasive research, efficient in investigating prehistoric sites from Romania.
Far from having elucidated all the research directions, and without claiming to be an
exhaustive study, with generally valid hypotheses, this work is an advocate for modern
interdisciplinary methods as a valuable approach for prehistoric archaeological research.
II. Geographic Information Systems (GIS) in Archaeology

This chapter presents relevant information of a theoretical nature concerning GIS applications
in archaeology, as well as their implications for the field and applications of landscape archaeology,
briefly mentioned in the opening chapter. The chapter stresses a number of aspects concerning the
definition and history of Geographical Information Systems, in general, or with special focus on
archaeological applications, as well as concerning the main components and functions of a GIS or the
types of data used. This part of the volume also presents a methodological exposition (on
archaeological topography, digital cartography, spatial analysis) on which the practical application
developed for the Bahluieț basin case study relies. It shows how the employment of the wide array of
GIS tools in archaeological problems, supported by an adequate logistical base, can be an efficient
work strategy for a researcher, ensuring through documentation and analytical spirit the success of any
endeavor.
The spatial analysis of the Cucuteni settlement from the Bahluiet catchement basin. For
the area east of the Carpathians, and particularly for Iasi County, there has been a notable proclivity
for the investigation of Neolithic and Eneolithic sites, which materialized in the publication of
important synthesis works that constitute true research instruments (Zaharia, Petrescu-Dîmbovița,
Zaharia 1970; Chirica, Tanasachi 1984; 1985; Monah, Cucoș 1985; Popovici 2000; Văleanu 2003;
Boghian 2004). The numerous registered settlements (more than 1800 on Romanian territory),
elevated or located on low landforms, compact or dispersed, permanent or seasonal, main or
secondary, of small, medium or large sizes, all demonstrate the extremely dynamic character of the
Cucuteni communities. Nonetheless, at the current state of research, hypotheses on determining
elements, referring to the complexity of the cultural landscape during the Eneolithic period,
concerning certain problematics, such as how the settlements were placed and organized in space,
territoriality and hierarchization, or the dynamics of these communities, are still difficult to formulate.
This reality is due to a lack of uniformity in field research and especially due to the limited
number of archaeological excavations or sondages. Considering the above, I hold that the employment
of some of the most used, efficient and relevant GIS tools became mandatory for the bold attempt I
have made to characterize the prehistoric Cucutenian communities from the Bahluieț basin. In this
229
section of the work I present the geographical setting in which the application is carried out, with
concise references to the paleo-environment of the study area, or to analogies on the same theme from
other areas in the Eastern Carpathian area that have been investigated. This is followed by the
presentation of the archaeological data foundation, provided in text form as a repertoire and in GIS as
a spatial database, which contains all the Cucutenian sites from the Bahluiet basin alongside the
attributes of each site. There are numerous GIS tools inspired by New Geography of the last century
that could be successfully valorized in archaeological issues, but figuring out a strategy for the case
study was conditioned by the same scarcity of information that characterizes both disciplines.
Therefore, from the methodological point of view, I have resorted to the computation of the
geomorphometric indicators (elevation, slopes, aspect, etc.), to analyses of density, visibility or
determining the territory exploited (i.e. the sites’ catchment areas).
By consulting the specialized material in order to register all Cucutenian sites from the
Bahluieț basin, and by developing the spatial database, it was possible to highlight the multitude of
archaeological sites and, at the same time, the diversity of information originating from simple
mentions, field surveys, systematic excavations or limited sondages. Thus, in an area of approximately
500 km2, there are found 104 sites belonging to the Cucuteni culture, 16 of which have been dug.
From the registered sites, most (56) can be assigned to the A phase (4600–4100 BC) of the
Cucuteni civilization. For 41 of them, at the present state of research, no cultural layer belonging to a
subsequent phase has been identified (Fig. 8). The archaeological sites falling in the timespan 4100–
3850 BC, corresponding to the A-B phase, are much fewer, with only eight instances. Four of these
show habitation continuity, yielding materials from all the main phases of the culture; only a single
site produced materials datable only to the A-B phase, another has only A-phase materials, and two are
followed by phase B occupation (Fig. 8). The last phase of the culture (3850–3500 BC) gathers 42
sites, 26 of which with only B-phase remains, ten also with A-phase materials, two with A-B–phase
materials, and four with ceramic fragments specific to all the phases (Fig. 8). For 19 of the sites it was
not possible to ascertain a definite chronological context (unclear phase); these sites were later
dropped, preferring to focus only on the clearly assigned settlements for obtaining the morphometric
indicators and establishing the visibility potential. As mentioned, this work has been carried out by
reference to the current state of research, leaving open the possibility that further research in this area
could increase both the number of sites and increase the accuracy of the chronological data.
The archaeological database used for this work is an up-to-date version of the ones used for
publishing preliminary results in 2012 and, respectively 2014 (Brigand et alii 2012; 2014), for which
reason the spatial distribution analyses have been redone and, most importantly, their approach from
the methodological point of view has been brought into agreement with the results from the
interpretation of the aerial photographs alongside the airborne three-dimensional laser surveying
(LIDAR), as well as the targeted geophysical surveys carried out in the study area. Specifically, I am
referring to the rather low possibility to propose a categorization of the registered sites in order to
produce shares according to their characteristics.
Thus, even though there have been numerous attempts to categorize the Cucutenian sites
according to their size (Monah, Cucoș 1985), relatively recent geophysical research has dismantled
such initiatives based only on field surveys. One of the most eloquent cases is the eponymous site,
whose definite limits have not been established despite the systematic investigations during several
excavation campaigns. From the magnetometric surveys carried out predominantly in the relatively
flat sector from the western part of the site, it seems that the site extends in this direction for at least 2
hectares. The same situation has been found by means of air photography in the case of the “settlement
from the valley” from Dâmbul Morii. In both cases, there were clues according to which the sites
extended beyond the line of fortification works, but without knowing how far. Războieni–Dealul
Mare, is another example where the site extends considerably, probably during a later development
phase, outside of the main fortification works. When the terrain is fallow it is even more difficult to
230
Abstract
delineate the area occupied by a settlement. This is the case of the site from Ruginoasa– Dealul
Ruginii, where the field surveys failed to produce any ceramic fragment or other artefact, but the
magnetometric survey produced a rich planimetric image with magnetic anomalies of the shape and
intensity as from those detected in Cucutenian sites.
Another criterion for classifying the settlements that was initially used refers to the
fortification systems that can suggest possible clues about a certain type of hierarchizing them in a
microzone with a high density. Again, the non-invasive surveys in the Bahluieț microregion have
demonstrated that they can be among the most diverse and can appear in different landform
conditions. It was found that there is no rule according to which elevated settlements, defended
naturally by steep slopes, are fortified along the open side by one, two or even three defense ditches
(such as the settlement Războieni–Dealul Mare). There are cases in which settlements located on low
landforms (terraces, backslopes) are fortified with ditches or palisades (Băiceni–Dâmbul Morii;
Costești–Cier; Hândrești–Dăiceni).
The GIS database into which the archaeological sites from across the study area were included
also contains the digital cartographic data necessary for verifying, analyzing and representing the sites.
It consists of topographic maps of the Military Topographic Direction (scale 1:25,000), the so-called
fire guiding plans (scale 1:20,000), which are available processed and georeferenced on www.geo-
spatial.org, geological maps (scale 1:200,000), topographic plans (scale 1:2000 and scale 1:5000), soil
maps, orthorectified air photographs (from 2005, 2010 and 2012), oblique air photographs (several
flights in a small plane or from a drone), the digital terrain model obtained by digitizing and
interpolating the contour lines on the scale 1:5000 topographic plans (resolution 5×5 m), and, for
punctual analyses, the digital terrain model derived from the pointclouds obtained from the airborne
three-dimensional laser surveys (LIDAR).
The localization of the sites was carried out in several stages by means of field research as part
of my doctoral work starting with 2010 and continuing in the following years, foremost in spring and
autumn, since during these seasons the chances of discovering archaeological materials scattered
across the ground are higher. The methodology of the field work consisted of registering the
coordinates of the sites using a high-precision differential GPS (model Leica 1200), attempting to
delineate a site area, taking photographs from the ground level, from the site or outside, and collecting
the archaeological materials. For some of the identified sites, which later became case studies for the
present work, there were also carried out detailed topographic surveys in order to obtain an image as
relevant as possible on the microrelief micro-landforms.
The repertoire of Cucutenian settlements elaborated for the Bahluiet basin is structured on
communes, according to the current territorial-administrative structure (Fig. 9). The registered sites are
further divided according to the main phases of the culture (A, A-B and B), while those without a clear
chronological context comprise a separate category (undetermined phase). For each commune, the
spatial distribution of the sites was graphically presented, along phases and elevation classes, only for
the area inside the basin (Fig. 10-24). I have selected this method because the geomorphological
aspects take precedence for the analyses carried out for this work. The location of the sites can be
determined using the available sets of coordinates. The communes and cities, ordered alphabetically,
which are located entirely or partially within the study area and on the territory of which Cucutenian
sites have been identified are the following: Balș, Bălțați, Brăești, Costești, Cucuteni, Heleșteni, Ion
Neculce, Lungani, Oțeleni, Podu Iloaiei, Popești, Ruginoasa, Strunga, Târgu Frumos și Todirești (Fig.
9). The repertoire centralizes the sites from the study area, ordered alphabetically after the name of the
commune or town on the territory of which they are found, but also according to the toponym
recorded. The number assigned in the catalogue of discoveries is also found in the spatial database.
For each registered site, an entry was assigned in the GIS database, thus creating a relationship
between them and the thematic spatial layers generated on the basis of the elevation model. The
structure on which the sites were registered contains the following fields: Toponym, Commune/Town,
231
County, Author and year of research, Type of research, Localization, Discoveries, Bibliography,
Cultural attribution, Phase, Geographic coordinates (Latitude, Longitude and Altitude).
The study of the typology of Eneolithic habitat in the study area is proposed, in this chapter,
on the basis of a complex methodology that resorts to some of the most used, established and efficient
GIS instruments for archaeological issues, whether we speak about projects extended to a wide scale
or restricted to the level of intra-site analyses:
- the computation of the hydro-geomorphological parameters or interrogations based on the
morphometry of the landform (elevation, slope, aspect, topographic position index, heat load index
and illumination; distance to the nearest water source);
- degree of aggregation of the sites;
- density analyses;
- identifying the visibility potential;
- determining the exploited territory (resource catchment area).
III. Aerial Photography and Potogrammetry in Archaeology

Air photography became part-and-parcel of 20th century archaeology, particularly on the
backdrop of the positivist current, which characterizes the cultural-historical and processual
paradigms, later acquiring a semiotic connotation in view of post-processual archaeology (Raczkowski
2001). It is part of the array of remote-sensing techniques, a term designating a wide range of methods
and techniques for detecting archaeological sites by means of surveys carried out from various
distances above ground (Palmer 2009, 9). It is foremost used for identifying new archaeological sites,
but its important role in other stages of research—documenting, monitoring, interpreting—must not be
overlooked. In other words, it is a non-destructive method used for identifying, photographing,
charting, and interpreting the traces that indicate the presence of old anthropic characteristics
(Oberländer-Târnoveanu, Bem 2009, 62). For more than a century, the uses of remote sensing in
archaeological research were, to a very large degree, consisted in acquiring and interpreting aerial
photographs, for which reason this technique can be considered one of the most efficient methods for
archaeological prospecting.
This chapter presents a number of theoretical aspects concerning the history of air
photography in archaeology, both on the international and national levels, as well as on the technology
for acquisitioning and interpreting data, and details several case studies from across the Bahluieț basin,
alongside the methodology employed in their investigation. I will dwell on determining the state of
degradation of the prospected sites by identifying the natural (active hydro-geomorphological
processes) or anthropic factors that affect their integrity. In point of fact, air photography is part of the
standard methodology for identifying and monitoring mass movements, gullying and erosion
processes, etc. The original character comes from interpreting in a conjoint manner the
aerophotograms and the data from the air-borne three-dimensional laser scans (LIDAR – Light
Detection and Ranging), facilitating considerably this analytical sequence of the data, providing an
extremely detailed image of the microrelief characterizing the Eneolithic habitat in our study area.
I thus aim to move from the general view presented in the previous chapter by means of the
analyses carried out for a wider setting, to the level of the entire basin, and for a large number of
archaeological sites (104), towards the study of several microregions from inside the study area. In the
latter case, I make detailed analyses of a number of settlements in terms of characteristic landscape,
simultaneously putting them into a spatial relationship with other monuments located in the proximity.
Aerial archaeology in the Bahluieț catchment basin. It is well known that cultural heritage
is constantly under threat, both from natural and anthropic factors. This is even more crucial in the
case of the immovable archaeological heritage comprising, to a very large degree, prehistoric sites
without conspicuous archaeological traces on the surface. Since 1999, the International Council on
232
Abstract
Monuments and Sites (ICOMOS) has been running the program entitled Heritage@Risk, which aims
to identify the heritage under threat, to analyze these problematics, to curtail and mitigate the effects of
this phenomenon by means of debates (www.icomos.org). The category of heritage invisible on the
surface of the ground includes the Eneolithic sites from the Bahluiet basin. Many of the Cucutenian
sites from the Bahluiet basin have their location, often registered using the GPS, but we lack sufficient
information regarding their limits, sizes, the micro-topography of the area in which they are located, or
the spatial relationship between them. For such goals, it is necessary to apply complex technologies
through which the particular characteristics of the sites are brought to light and, even better, to allow
the possibility of detecting new monuments. As can be drawn from the above, air photography can
constitute an efficient way to identify and chart new archaeological sites on the basis of the
characteristics visible in the images, but it seldom can allow their chronological setting. This drawback
can be overcome by surface research, which, on the basis of the collected materials, can determine the
relative chronological interval of the objective (Doneus et alii 2007). Both methods reach their limits
in cases in which the area under investigation is forested or the properties of the soil do not favor the
manifestation of chromatic indicators in air photographs. In such situations, a formidable instrument
can be airborne three-dimensional laser scanning (LIDAR), which can provide information on any
possible archaeological structures discernible in the minor variations of the micro-topography. By
integrating the three aforementioned methods (viz. surface research, oblique and vertical air
photography, LIDAR surveying), with contributions from photogrammetry, I will complete the body
of data obtained from the spatial analysis, in order to diversify the results by obtaining data on the
state of degradation of the Cucutenian sites, and also on their planimetric characteristics. The case
studies are part of the Bahluieț basin.
On the basis of the sites’ geographic location, several flight paths and sites from the Bahluiet
basin were selected for localized drone flights. Because the presence of distinctive marks in air
photographs depends on multiple factors, among which the date and time of acquisition, the flights
were carried out in the period 2011–2015 during spring, summer and autumn, in the morning or
afternoon. More than 1000 air photographs were taken of more than 30 Cucutenian and other sites
from the study area. The flights were conducted according to the methodology presented in the
previous subchapter, in a plane or by a drone (Fig. 49, 50). The camera was a Canon 5D Mark III with
a 24 mm lens. The most relevant air photographs, namely those in which possible archaeological
structures as well as the morphometric, hydrologic and especially paleo-hydrological (paleochannels)
were distinguishable, were selected for georeferencing with the national coordinate system. This was
done using the AirPhoto3 and ArcGIS 10.2.2 software programs, by orthorectifying the images and
identifying correspondence points between the orthophotoplans available for the work area and the
oblique/vertical aerophotograms. The georeferencing in the case of the photographs obtained from the
drone flights was done with the help of ground control points whose coordinates were registered by
GPS. The images were stored in the database, and the georeferenced ones were interpreted and the
identified characteristics were further classified according to the nature of the detected indicator
(positive or negative crop mark, soil mark, shadow mark). The marks considered to be of
archaeological nature were subsequently identified by field work and analysis of the archaeologic
materials in order to confirm or not the assignment to the Cucuteni culture.
The investigation of an Eneolithic archaeological site without ground-level occupation traces
requires an extremely detailed charting. This is also the reason why I have chosen for this research to
employ photogrammetric methods of analysis, processing and generating new thematic layers
representing the microrelief of the targeted areas. Photogrammetry offers the possibility to use a
greater number of images of one objective, from various angles, which are later rectified as to reduce
the distortions caused by the acquisition angle. The processing of the aerophotograms by this
technique ensures a high level of precision. Originating as an analog process, photogrammetry
emerges on the backdrop of technological development as a digital technique known as ‘structure from
233
motion’, with notable possibilities for manipulating data (hundreds of photographs) and to identify the
common points in them in order to produce three-dimensional models of the photographed objectives,
orthorectified images (orthophotoplans), digital elevation models (DEM), and digital surface models
(DSM). For the identification and relationing of the common points in the photographs to be possible,
they must overlap at least 60%. The photogrammetric applications in archaeology, on the basis of air
photographs, as well as the technical aspects behind this method, have been the topic of numerous
works published by specialized journals (Verhoeven 2011; Verhoeven et alii 2012; Remondino 2013;
Fernández-Hernandez 2015), a reason for which I will not develop this sequence, and only present the
methodology applied for our case studies.
A disadvantage of this method of acquiring extremely detailed datasets is the impossibility to
obtain digital elevation models in forested areas and with dense vegetation, a reason for which I will
refer, in the following, to the LIDAR data, integrated into our methodological approach as to
overcome this limit.
LIDAR surveying represents one of the greatest innovations of the last years in terms of
remote sensing, and its utility for archaeology was quickly acknowledged. The technique is based on
the possibility to measure distances using a laser beam, applied for more than two decades for other
instruments such as the total station or the terrestrial three-dimensional laser scanner. In the case of the
laser scans, the distance is computed by measuring the precise time it takes for the laser beam to reach
the target and back. Along its path, the laser beam can encounter obstacles that reflect it, called
responses (buildings, trees, vegetation, soil surface), registering for each of them a set of coordinates
(Optiz 2013; Shell 2013). The measuring device is installed onto an airplane and is permanently
connected to a high-precision GPS system (Fig. 52). The resulting raw file is of a vector type
(pointcloud) and contains the responses for each obstacle encountered by the laser impulse. On the
basis of the altitudinal values held by each of them, the multitude of recorded points can be classified,
by selecting only the last responses, reflected by the terrestrial surface, producing an altitudinal model
of the terrain that is extremely detailed. The interpolation of the whole vector will produce a surface
model. The GIS softwares allow the possibility to manipulate such quantities of data, as well as to
visualize them in various forms. The very high precision of such data types, which can reach less than
half a meter for each pixel, as well as the possibility to penetrate forested areas or those with thick
vegetation and reach the surface of the soil, facilitates highlighting the smallest variations in
topography of an archaeological site, which are otherwise undiscernible with the naked eye or from air
photographs, even when the prospected areas were leveled (Doneus, Kühteiber 2013).
For our applications, the LIDAR data were provided by the Prut-Bârlad Basin Water
Administration, both as vector and interpolated into a raster with a resolution of 0.5 m/pixel. The
possibility to also benefit from the vector data has improved the quality of the digital model used for
analyzing the sites serving as case studies. The available LIDAR dataset was analyzed for each area
under scrutiny using the software Relief Visualization Toolbox – RVT (Kokalj, Zakšek, Oštir 2011;
Zakšek, Oštir, Kokalj 2011), with the relevant results being subsequently integrated into the GIS
project alongside those originating from the interpretation of the aerial photographs or
photogrammetry. The instruments for visualizing the LIDAR data, grouped under the name RVT,
through the tools proposed (sky view factor, hillshade in multiple directions, positive and negative
openness), facilitates considerably the identification of minor topographic variations caused by the
presence of possible archaeological structures in the ground.
IV. Geophysical Methods of Research in Archaeology

Any project of non-invasive research in archaeology, which aims to interpret the prehistoric
habitat of ancient communities, can only be incomplete without the consistent, demonstrated input
from geophysical prospecting. Initially considered as confined analyses, to the level of limited
234
Abstract
sequences of a site, they are today, under the momentum provided by technological development, as
genuine tools for studying the archaeological landscape in its entirety. The increasingly precise results
of geophysical research can constitute a series of deductive inferences that can advance interpretations
on a socio-cultural behavior of prehistoric populations in certain environmental conditions.
The profound analysis of the Eneolithic environment was the central element of this work in
the previous chapters, a reason for which I will refer in the following to related aspects, substantiated
by results on a case by case basis from the geophysical surveys carried out for Cucutenian sites from
Romania. I open a discussion on the internal organization of the Cucutenian settlements, as well as on
the factors that determined a certain type of planimetry. I also attempt a typological assignment of the
geophysical characteristics identified in a site, that will allow underlining certain expressions related to
their functionality. A widely debated issue in the specialized literature, concerning the fortification or
delineation of the Cucutenian sites, has also been addressed.
At the level of structure, the present chapter starts with a brief history on the appearance,
development and establishment as indispensable tools of archaeological research of geophysical
techniques, particularly on the international level, but also by mentioning local initiatives. A
discussion over the scientific principles behind these methods is necessary for a better understanding
of them, but particularly for a correct interpretation of the geophysical maps. I also present on this
occasion the main methods of prospecting in archaeology (magnetometry, soil electrical resistivity
measuring, and the GPR technology – Ground Penetrating Radar), with proved efficiency, also applied
for our case studies. Stressed are both the complementary character of the geophysical methods, and
the necessity to corroborate data obtained in this way with those from topography and archaeological
cartography or from aerial photographs, as well as integrating them in GIS, which serves as the bridge
between non-invasive research and archaeological excavation. The sites selected for this research were
chosen according to their state of preservation, their accessibility and the ownership type. They are
distributed chronologically for each large sequence of the Cucuteni culture (A, A-B, B). The sites are
treated independently, with the interpretation of the results being made in an integrated manner, in the
attempt to identify some of the defining characteristics with respect to the internal organization,
manifested by the Cucutenian communities from Eastern Romania.
Initially applied foremost in geology, the geophysical methods can measure various physical
properties of the soil and rocks, but at the same time are also sensitive to anthropic changes. They had
to be adapted, since the elements of an archaeological nature are found on a much smaller scale, of
centimeters or a few meters at most, than the geological ones, which can sometimes be of the order of
kilometers (Weymouth 1986, 313; Wynn 1986, 245).
Chapter IV presents the most employed geophysical methods in archaeology, which have so
far yielded notable results, by considering the basic theory and scientific principles for these
techniques, with the main aim of introducing the reader and particularly the archaeologist into this
niche field. A complete list of all non-destructive research methods in archaeology is presented in
Table 1; however, I will dwell more on those methods employed for the case studies of this research.
The numerous information from physics can indeed seem redundant for a study the main objective of
which is an archaeological research, but the deontology of an interdisciplinary approach demands the
recourse to the exact sciences and not only. Of use for the archaeologist is a brief review, presented in
a simplified manner, of the science behind the methods; it can clarify certain aspects related to the
management of research (selecting a method for applying it wittingly), and can help tremendously in
interpreting the results. On the other hand, those interested can find more in specialized studies,
standard geophysical manuals, which provide details and excellent descriptions of the methods
presented, as well as representative case studies (Telford et alii 1990; Kearey, Brooks 1991; Musset,
Khan 2000; Lowrie 2007). Customarily, the geophysical methods are classified according to the type
of instrument used, into two main groups (Table 4): passive and active. In the former case, the
amplitude of the signal generated by the archaeological characteristics is measured directly, while in
235
the latter case an artificial impulse is inserted into the soil and subsequently read back more or less
distorted (Weymouth 1986, 313-314; Piro 2009, 28).
The detection of the archaeological characteristics by means of nondestructive techniques still
constitutes a challenge dependent on numerous variables. For this reason, archaeologists must
understand that there exists no single instruments that can provide all the information on the existence
of ancient remains; each instruments measures only certain structures, which, in their turn, could be
interpreted as belonging or not to an archaeological complex. It is known and easy to understand that
the integration for a certain site of several prospecting methods increases considerably the possibility
to report positive results, but in the absence of a complete specialized equipment, a first important step
in starting the nondestructive research project consists of selecting a suitable method. Likewise, as a
takeaway is that irrespective of the selected method, there is a series of factors that must be
considered:
- Perturbations. The user must be aware that the measuring implement can be influenced by
a certain level of “noise”, which is not connected in any way to the archaeological
remains, but is caused by the geological layers, the topography of the terrain, the
agricultural works on the surface of the site, or even by the operator of the instrument
(Gaffney, Gater 2003, 55).
- Contrast. Irrespective of the archaeological characteristics targeted, there must exist a
minimal measurable difference between them and the surrounding area in which they are
found. The phenomenon is known as contrast, which is what causes the anomalies (Clark
1990, 124).
- Size. When establishing a prospecting strategy, the size of the targeted objects must be
considered and correlated with the method selected and with the surveying parameters. If
the target is too small, the sensitivity of the instrument may be inadequate for detecting the
signal generated by the target.
- Depth. The depth at which the archaeological remains are found is likewise an important
factor when attempting their identification (Gaffney, Gater 2003, 55-56).
The case studies presented in this chapter are located in northeastern Romania, in the counties
of Iași and Botoșani, an area known for the high density of Cucutenian sites and for which a series of
mutations in the culture’s intra- and inter-site chronological-spatial development has been observed, as
the Cucutenian communities moved from southeastern Transylvania towards the Republic of Moldova
and beyond into the Ukrainian steppe. For their investigation, all the work stages presented above
were covered, both in the present chapter and in the previous ones. Thus, we can argue that a set of
operational sequences (workflow) has been defined, open to improvements, which is specific to non-
invasive research in archaeology and contains the following main work stages: documenting from the
archaeological, cartographic and topographic point of view, GPS localization, analysis of the micro-
topography of the site, collecting air photographs, geophysical surveying, and integrating the datasets
in a GIS environment. The geophysical surveys applied for our case studies are based on the three
main prospecting methods (magnetometry, soil electrical resistivity and GPR), with an emphasis on
the two types of magnetometry, since it is possibly the most efficient prospecting method, particularly
since it can cover extensive tracts of land in relatively short time periods. The numerous tests carried
out for the Eneolithic sites from eastern Romania substantiates the statement above, as there was a
much better response on part of the archaeological structures characteristic to this period than in the
case of the other methods mentioned. Accordingly, the sites were covered entirely using
magnetometric methods (cesium or fluxgate) and specific limited areas, without a marked magnetic
contrast, were verified using soil electrical resistivity measuring or GPR. The resulting geophysical
data were verified and corroborated with those from the microrelief study or from air photographs. It
was thus possible to set up a dataset generated on the basis of diverse but at the same time
236
Abstract
complementary approaches. Such a complex methodology, based on integrating the main methods of
non-invasive prospecting, is extremely underrepresented in Romanian research, but, rightly so, at the
core of the worldwide one.
Concluding remarks
The concern for interpreting the life, in its most varied and encompassing aspects, of a
prehistoric community in a certain geographical setting, has become increasingly present in the
historiographical landscape of the last decades. The much discussed interaction between man and
environment continues to represent the main direction for untangling as minutely as possible those
expressions related to the adaptive human behaviour in specific landscape conditions. This
insufficiently investigated, exploited and, accordingly, understood complex relation, has been the
focus of this work, in which I set out to better understand the particularities that defined the Eneolithic
occupation in the eastern part of Romania. The focus fell on the Cucutenian communities because they
were the most numerous and availed themselves of an extremely diverse character of the eastern-
Carpathian area, but nevertheless unequally and insufficiently studied.
The archaeological findings of this work rely foremost on the results obtained for case studies
from the Bahluieț microzone, but also on examples that combine different geomorphological
conditions, from outside of the aforementioned arbitrary limits. The overall aim was to underline the
common features that a group of settlements share for a given spatial area, as well as to compare, at
the level of intra-site analyses, situations from different geographical settings, located at a distance
from eachother.
It would appear that, statistically speaking, the Eneolithic populations preferred high
elevations, between 100 and 200 m absolute elevation, but with high relative altitude, with gentle
slopes (up to 5) in the areas where the settlement is located, aligned especially towards the NE, E and
SE. With respect to the indicator slope, the values are expressed exclusively for the point charted on
the field, where the situation allowed, in the centre of the agglomeration of archaeological materials,
and not for the entire perimeter of the site. Despite this, the resulting statistical analysis easily provides
the opportunity to observe that gentle, stable slopes are performed, which do no witness advanced
erosion processes that could suddenly change the morphology of the landscape. The topographic index
confirms the dominant positions, with a high relative elevation, specific for the Cucuteni culture,
highlighting at the same time and to a sufficiently high degree a predilection for landforms such as
backslopes or continuous gentle slopes of alluvionary terraces. The degree of sun exposure and the
openness of the landform in relation with the horizon likewise stressed the importance of the sunlight
for the community. The water resource seems to have not been absent from the proximity of the
settlements, being located at a distance of maximum 500 m for the A phase and even closer than for
the B phase. There are few cases in which the distance is closer to 1000 m, but even in these cases the
assumption is that there were other water sources in the close proximity, which are no longer existing
today. A well-known example in this sense is constituted by the settlement from Cetățuie, located on a
jutting promontory, naturally defended, with a high relative elevation, but with a spring nearby.
An aggregation coefficient is conspicuous in the study area for the GIS analyses (the Bahluieț
basin), with the sites clustering foremost in the middle and upper sectors of the basin. The dynamics of
the settlements from one phase to the other occurs in the area described by the incipient cluster
developed in the aforementioned areas, extending towards the lower basin in the B phase. It rather
coincides with a relocation of populations from inside the group, within a microregion, probably
demanded by the agrarian specificity and availability of fertile soils, on the backdrop of a demographic
explosion.
The visual control of the territory occupied by the Cucutenian sites is very developed, with a
high degree of intervisibility, save for the southern part of the basin, sparsely populated, probably on
237
account of the high fragmentation of the landscape. The reasons seems to be connected with the
agrarian preoccupations of these communities, clearly evinced by the pedological and
paleoenvironmental studies. The southern area of the basin, on account of the morphology of the
terrain, characterized by the presence of straight and symmetric valleys, with strong slopes, seems to
have not been propitious to agricultural work.
For the settlement from Cetățuie, a resource catchment area was delimited, which exceeds
6000 hectares around the site. The presence in this area of several elevated settlements, but
particularly of those located on low landforms, could suggest a communal exploitation of the available
resources, specific to a group of settlements that could imply a certain degree of hierarchization.
Looking at the visible domain available to the eponymous settlement (Fig. 39c), we notice its
distribution in the upper basin of the Oii Valley, without visible territories towards the south-east and
west. The site from Cetațuia also enjoys inter-visibility with all the settlements from the Oii Valley.
On the other hand, the map with the visibility potential for a possible connection route between
Cetățuia and the settlement from Dealul Mănăstirii (Giurgești) reveals an extremely wide visible
domain (Fig. 39d). Likewise, find that the path of this route takes into consideration the difficulty of
the terrain, availing itself of the relatively flat segments or along valleys, without crossing abruptly
natural barriers.
There is a definite intense anthropic activity in the proximity of the sites inside the study area,
which is reflected in the transformations undergone by the soils from the area. Agro-pastoral activities,
as well as forest exploitation seem to have been characteristic to the Cucutenian communities from the
upper basin of the Bahluieț. The high level of potassium often reflect strong wood fires and the
presence of ash or charcoal degraded in the organic level that can be connected with the habit of
burning dwellings, which involved the use of large quantities of timber.
This discussion on the analyses concerning the catchment area of the Cucutenian sites prompts
an idea that needs further debating. It would seem that determining a territory exploited by the
communities of this culture must not be carried out through an abrupt delimitation of definite areas
around settlements without a preliminary analysis from a cultural point of view of the artefacts,
ecofacts or natural resources (paleosoils) found in their proximity, with the delimitation of a resource
reservoir starting from inside the site towards the dynamic interaction habitat of the Eneolithic
communities.
In general, the evolution and dynamics of the Cucutenian communities in the area described
by the Bahluieț hydrographic basin has a unitary character, with the exception of the middle phase, but
this situation could be explained by the much shorter timespan of this phase, as well as the state of
research.
As a result of the methodological approach of this work, which aimed to study the Cucutenian
communities from the general to the particular, it was possible to diversify the data obtained from the
GIS analyses with specific ones concerning the internal organization of the settlements. The
contribution of air photography, LIDAR surveying and particularly of geophysical prospecting, has
contributed to understanding the typology of the Cucutenian sites from Eastern Romania, by
highlighting distinct characteristics, of a planimetric nature. The striking marks, from the physical
point of view, visible both in the air photographs and the magnetometric maps, generated by the
presence of Eneolithic structures underground, can be classified, with respect to the form and intensity
of magnetic signal, in terms of their functional character, into: fired or unfired dwellings, clay
extraction, debris or storage pits, ditches of the fortification, delimitation or palisade works, kilns for
ceramics, etc.
With respect to the arrangement of the dwellings inside the settlements, it seems that an
entirely new model can be ascertained, different from what has been known so far in the specialized
literature for the area between the Carpathians and the Prut, comprising two main areas with a high
density of archaeological remains, distinct, but which eventually form a unitary whole. The Cucuteni
238
Abstract
A-phase settlement from Dealul Mare (Războieni) is one of the sites that have been investigated and
which reveal such an organization, composed of an initial habitation core, fortified, and an exterior
area, much less cluttered, in its turn isolated by delineation works, this time with an assemblage of
three parallel rows, much narrower. In the A-B phase, the same type of spatial organization is found in
the case of the settlement from Ripiceni–Holm, with two delimitations of the archaeological structures,
constituted by two semicircular ditches. This demarcation between the core of the settlement and the
exterior habitation has also been registered archaeologically and, recently, magnetometrically in the
settlement from Băiceni–Dâmbul Morii. Likewise, for the eponymous site there were clues that the
site extended beyond the two ditches documented by diggings, but without known how far. The
geophysical prospections confirmed that the settlement extended westward for at least two hectares.
The obvious succession of several occupation phases in the core-area of the settlements,
underlined by the presence of numerous strongly-fired structures of various sizes and which in many
cases overlap, does not allow for the clear interpretation of the dwellings’ arrangement. They are
definitely arranged in relation with the fortification/delineation works, and benefit by some areas free
of buildings that can be interpreted as grounds for meeting or for conducting ceremonies or, as
speculated for other cases, for housing animal herds. In the case of external occupation habitation, the
situation is entirely different, with clear arrangement of the architectural elements. The settlement
from Războieni has produced this time a novelty, in the form of three rows of dwellings divided by
two access ways that ran towards the core-settlement and surrounded by the three aforementioned
ditches. A similar situation is found in the case of the settlement from Cetățuie, but also at Brătești–
Chicerea, the latter assigned, though not very precisely, to the B phase. A remarkable organization for
the eastern part of Romania is found in the settlement from the left bank of the Prut, Ripiceni–Holm.
Here the dwellings are arranged semi-circularly (probably circularly in ancient times and, at the same
time, axially and in rows, evoking, for the very first time very clearly, the concentric circle
organization of the mega-sites from the Republic of Moldova and Ukraine (Sorochin 1993).
The shape of the dwellings is generally rectangular, and the sizes, for the majority of them,
range between 40 m2 and 70 m2. Also found are L-shaped dwellings, as well as buildings with surface
areas over 150, 200 or even 300 m2. The size of the dwellings is larger in the area of the exterior
habitation than in the core area. Among them are a number of special buildings, with different
alignments than the majority, sometimes unburnt, but not overlapping other detected structures.
Likewise noteworthy are the megastructures (as the one described in the chapter on geophysics, for the
site from Ripiceni–Holm), strategically placed in the planimetric context of the sites, benefiting from
open areas, without buildings, close to the entrance. Also in the category of structures of a special
character must be assigned those found near the possibilities of access into the settlements. Their
location on both sides of the access ways (Cucuteni–Cetățuie; Războieni–Dealul Mare; Brătești–
Chicerea) or partially in their area (Ripiceni–Holm) suggests that they had a defensive role, probably
similar to that of bastions, alongside the complex systems of ditches. Such buildings or megastructures
are widely found in the Trypillia area, as in the clear examples from Talianki and Nebelivka
(Chapman et alii 2014a; Rassmann et alii 2014; Rassmann et alii 2015).
On the basis of our results, we can talk about several types of ditches that surround the
Cucutenian settlements. There are cases in which the first stage of development of the settlement
benefits from the presence of two deep parallel rows with wide openings in the upper part. They are
joined by a third, much narrower and not too deep, but with a trajectory similar to the other two
(Războieni–Dealul Mare; Brătești–Chicerea; Fulgeriș–La trei cireși). Another situation encountered is
that of an assemblage of two or three perfectly parallel ditches, very narrow and shallow, which
delineate the exterior habitation (Războieni–Dealul Mare; Cucuteni–Cetățuie). The ditches identified
for the settlement from Holm (Ripiceni) reveal a particular situation, with one ditch dug for delimiting
the main habitation areas, being thus closer to the planimetric organization specific to the Trypillia
area. Even when the sites are located on promontories with steep slopes, there is at least one ditch
239
encompassing the settlement along all the sides of the settlement. Because they are diverse, it is
difficult to determine the functionality of all the ditches detected. Still, there is the possibility that the
deep ones, doubled by a possible palisade ditch, represent a complex defensive system. The shallow
narrow ditches could rather have had a ritual character and apotropaic role, as well as being the
remains of palisade works. Mention-worthy are the gaps along their course, in the direction of the
possibilities to enter the settlement, for facilitating access, a situation found in all the case studies. We
find that some of these entrance possibilities open into the areas free of buildings (plazas) or are
aligned on certain special structures. With respect to the diversity of types of ditches, somewhat
similar situations or analogies can be found also in the eastern Carpathian area at Scânteia–Dealul
Bodești (Mischka 2008) or Ruginoasa–Dealul Drăghici (Lazarovici, Lazarovici 2012). It seems that
the tradition of such ways to confine settlements is older, with various types of delimitation or
fortification works being documented in a number of cases also in the Transylvanian Neolithic, for
example at Turdaș–Lunca and Iclod (Mischka 2012).
Another category of magnetic characteristics detected, part of the planimetry of the
Cucutenian sites, is that of pits. They are found in all the case studies surveyed, and probably had
waste or storage purposes. They do not appear to have had a regulated placement. Some circular
anomalies, with the intensity of the magnetic signal of approximately 50–60 nT and with an explicit
termoremanent magnetism, could originate from the kilns for firing ceramics. Such structures have not
been identified in all the case study settlements; a high possibility of existing is warranted by the
surveys in the case of Ripiceni–Holm and Cucuteni–Cetățuie. The presence of kilns can serve as the
criterion for differentiating along functional lines, for some groups of dwellings inside the settlement.
The sizes of the settlements that were investigated non-invasively refer to the actual habitation
are, condensed, as confirmed by geophysical methods, regardless of the presence of scattered
peripheral structures. The total surface of the sites vary from approx. 2.5 ha for the site from
Hândrești–Dăiceni, 3 ha for Războieni–Dealul Mare, 3.8 ha for Cucuteni–Cetățuie, 4 ha for Brătești–
Chicerea, and can reach more than 10 ha, as has been estimated in the case of the site from Ripiceni–
Holm (the area determined through geophysical surveying that has been preserved is of 6 ha).
We notice a difference with respect to the size of the Cucutenian sites, which becomes
conspicuous as we move from the high terraces on the right of the Siret River (from south of Pașcani)
and the southern part of the Moldavian plain towards the terraces of the NE, much wider and with
extensive plateaus, of the same landform unit. The much higher fragmentation of the terrain in the
Lower Jijia Plain and the Bahlui Plain than in the northern half of the Moldavian Plain meant that
there were fewer possibilities present for establishing large settlements, unlike in the north-eastern
corner of Romania. These characteristics seem to have also accounted for the type of internal
organization of the Cucutenian settlements. If in the central area of the Moldavian Plateau the
communities were conditioned by the landform on which they founded their settlements, forcing their
development in relation to the natural limits imposed by the landform, as they moved northeastwards
they selected the extensive terraces with gentle slopes or plateau areas, which despite not providing a
dominant or defensive character, allowed a much easier expansion of the community. This possible
geographic determinism, alongside other socio-cultural factors (demographic growth, the need to
exploit the resources) seem to have been one of the main reasons for moving from an arrangement of
dwellings in rows or clusters, towards implementing an organization in concentric circles in the
eastern Carpathian area of Romania, a structuring that is much better represented in the area between
the Prut and the Dniester or in the flatlands of Ukraine.
240
BIBLIOGRAFIE
Agache Roger 1975 – Aerial reconnaissance in northern France, in: Aerial reconnaissance for
archaeology (ed. David Raoul Wilson), Council for British Archaeology Research Report
No. 12, Derry and Sons Limited, London, p. 70-80.
Aitken Martin J. 1958 – Magnetic prospecting. I. The Water Newton survey, Archaeometry, 1, p. 24-
29.
Idem 1974 – Physics and archaeology, Clarendon Press, Oxford.
Idem 1986 – Proton Magnetometer prospection: Reminiscences of the first year, Prospezioni
Archeologiche, 10, p. 15-17.
Aldenderfer Mark, 1996 – Introduction, in: Anthropology, Space, and Geographic Information
Systems (eds. Mark Aldenderfer, Herbert D.G. Maschner), Oxford University Press,
Oxford, p. 3-18.
Aldenderfer Mark, Maschner Herbert D.G. (eds.) 1996 – Anthropology, Space, and Geographic
Information Systems, Oxford University Press, Oxford.
Alldred John C. 1964 – A fluxgate gradiometer for archaeological surveying, Archaeometry, 7, p. 14-19.
Allen Kathleen M.S., Green Stanton W., Zubrow Ezra B.W. (eds.) 1990 – Interpreting Space: GIS and
Archaeology, Taylor & Francis, London.
Annan Peter A. 2002 – GPR–History, Trends, and Future Developments, Subsurface Sensing
Technologies and Applications, 3, 4, p. 253-270.
Idem 2009 – Electromagnetic principles of ground penetrating radar, in: Ground Penetrating Radar:
Theory and Applications (ed. Harry M. Jol), Elsevier, Amsterdam, p. 3-40.
Anschuetz Kurt F., Wilshusen Richard H., Scheick Cherie L. 2001 – An Archaeology of Landscapes:
Perspectives and Directions, Journal of Archaeological Research, 9, 2, p. 157-211.
Arnold III Barto J. 1982 – Archaeological Applications of Computer Graphics, Advances in
Archaeological Method and Theory, 5, p. 179-216.
Asăndulesei Andrei 2011 – Geophysical prospecting techniques used in archaeology. Magnetometry,
Studia Antiqua et Archeologica, XVII, p. 5-17.
Idem 2014 – Oblique Air Photography for Chalcolithic Sites from Eastern Romania. Analysis and
Interpretation. Some Examples, Studia Antiqua et Archaeologica, XX, p. 69-89.
Idem 2015 – Magnetic prospecting on Chalcolithic sites in north-eastern Romania: some consi-
derations regarding intra-site spatial organisation, Archaeologia Polona, 53, p. 189-194.
Asăndulesei Andrei, Tencariu Felix-Adrian, Cotiugă Vasile 2011 – L’utilisation des méthodes non-
invasives dans la recherche archéologique. Applications de la magnétométrie au césium
sur les sites Gumelniţa de Dobroudja, in: Société et environnement dans la zone du Bas
Danube durant le 5ème millénaire avant notre ère (eds. Laurent Carozza, Cătălin Bem,
Cristian Micu), Editura Universităţii „Alexandru Ioan Cuza”, Iaşi, p. 115-130.
Asăndulesei Andrei, Istina Lăcrămioara-Elena, Cotiugă Vasile, Tencariu Felix-Adrian, Caliniuc
Ştefan, Balaur Radu, Creţu Ana-Petronela, Nicu Cristi, Venedict Bogdan 2012 – Cesium
magnetometer survey in the Cucuteni settlement of Fulgeriş - La Trei Cireşi, Bacău
County, Romania, Romanian Reports in Physics, 64, 3, p. 878-890.
Aspinall Arnold, Lynam John T. 1970 – An induced polarization instrument for the detection of near-
surface features, Prospezioni Archeologiche, 5, p. 67-75.
241
Atkinson Richard J.C. 1953 – Field Archaeology, Methuen, London.
Bailey Trevor C. 1994 – A review of statistical spatial analysis in geographic information systems, in:
Spatial analysis and GIS, (eds. Stewart Fotheringham, Peter Rogerson), Taylor & Francis,
London, p. 13-44.
Barbu Neculai 1992 – Considerații sintetice asupra solurilor cernoziomoide, Lucrările Seminarului
Geografic „Dimitrie Cantemir”, 11-12, p. 103-109.
Barceló Juan A., Pallarés Maria 1996 – A critique of GIS in archaeology. From visual seduction to
spatial analysis, Archeologia e Calcolatori, 6, p. 327-335.
Iidem 1998 – Beyond GIS: The archaeology of social spaces, Archeologia e Calcolatori, 9, p. 47-80.
Băcăuanu Vasile 1968 – Câmpia Moldovei. Studiu geomorfologic, Editura Academiei Române,
Bucureşti.
Băcăuanu Vasile, Ungureanu Alexandru, Barbu Nicolae, Pantazică Maria, Chiriac Dumitru 1980 –
Podişul Moldovei. Natură, om, economie, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti.
Beardah Christian, Baxter Mike 1996 – The archaeological use of kernel density estimates, Internet
Archaeology, 1, http://intarch.ac.uk/journal/issue1/beardah_index.html (accesat 15.01.2012).
Becker Helmut 1995 – From nanotesla to picotesla. A new window for magnetic prospecting in
archaeology, Archaeological Prospection, 2, p. 217-228.
Idem 2001 – Duo- and quadro-sensor configuration for high speed/high resolution magnetic
prospecting with caesium magnetometer, in: Magnetic prospecting in archaeological sites
(eds. Helmut Becker, Jörg W.E. Fassbinder), ICOMOS, Munich, p. 20-25.
Idem 2009 – Caesium-magnetometry for landscape-archaeology, in: Seeing the unseen: geophysics
and landscape archaeology (eds. Stefano Campana, Salvatore Piro), Taylor & Francis
Group, London, p. 129-165.
Bem Cătălin 2000 – Elemente de cronologie radiocarbon. Ariile culturale Boian–Gumelniţa–Cernavoda
I şi Precucuteni–Cucuteni, Cercetări Arheologice, XI, 1 (1998-2000), p. 337-369.
Idem 2001 – Les fortiﬁcations de l’aire Precucuteni et Cucuteni. Entre les axiomes et archétypes,
Cultură și Civilizație la Dunărea de Jos, XVI-XVII, p. 53–98.
Idem 2001a – Noi propuneri pentru o schiţă cronologică a eneoliticului românesc, Pontica, XXXIII-
XXXIV (2000-2001), p. 25-121.
Idem 2007 – Traian–Dealul Fântânilor, fenomenul Cucuteni A-B, Editura Cetatea de Scaun,
Târgoviște.
Berlescu Natalia 1955 – Aşezările cucuteniene de la Războieni şi Prigorenii Mici, Studii și Cercetări
Ştiințifice–Iaşi, VI, 3-4, p. 151-165.
Bevan Bruce W. 1983 – Electromagnetics for mapping buried earth features, Journal of Field
Archaeology, 10, p. 47-54.
Idem 1998 – Geophysical Exploration for Archaeology: An Introduction to Geophysical Exploration,
University of Nebraska-Lincoln, Midwest Archeological Center, Lincoln, Nebraska, U.S.
National Park Service Publications and Papers, 91, Special Report No. 1.
Idem 2000 – An early Geophysical Survey at Williamsburg, USA, Archaeological Prospection, 7, p.
51-58.
Bevan Bruce, Kenyon Jeffrey 1975 – Ground-penetrating radar for historical archaeology, MASCA
Newsletter, 11, 2, p. 2-7.
Bewley Robert H. 2000 – Aerial photography for archaeology, in: Archaeological method and theory:
an encyclopedia (ed. Linda Ellis), Garland Publishing, New York – London, p. 3-10.
Idem 2003 – Aerial survey for archaeology, Photogrammetric Record, 18, 104, p. 273-292.
Binford Luis R. 1982 – The archaeology of place, Journal of Anthropological Archaeology, 1, 1, p. 5-31.
Binford Luis 2011 – Processual Archaeology (essays) https://www.academia.edu/33415959/
BINFORD_L._2011._Processual_Archaeology_Essays (accesat 2013).
242
Bibliografie
Boghian Dumitru 2004 – Comunităţile cucuteniene din bazinul Bahluiului, Editura Bucovina Istorică,
Suceava.
Boghian Dumitru, Melniciuc Aurel, Vornicu Măriuca-Diana, Vornicu Andreea 2012 – Ripiceni, com.
Ripiceni, jud. Botoșani, Punct: Holm (La Telescu), in: Cronica… Campania 2011,
Bucureşti, p. 268-269.
Boghian Dumitru, Enea Sergiu Constantin, Ignătescu Sorin, Bejenaru Luminiţa, Stanc Simina
Margareta 2014 – Comunităţile cucuteniene din zona Târgului Frumos. Cercetări
interdisciplinare în siturile de la Costeşti şi Giurgeşti, Editura Universităţii „Alexandru
Ioan Cuza”, Iași.
Bolomey Alexandra 1973 – Noi moduri de abordare a cercetării preistoriei, Studii şi Cercetări de
Istorie Veche, 24, 4, p. 621-631.
Bove Frederick J. 1982 – Trend Surface Analysis and the Lowland Classic Maya Collapse, American
Antiquity, 46, 1, p. 93-112.
Bowser Brenda J. 2004 – Prologue: Toward an Archaeology of Place, Journal of Archaeological
Method and Theory, 11 (1), p. 1-3.
Braasch Otto 2005 – Vom heiteren Himmel: Luftbildarchäologie, Porträt Archäologie 1, Gesellschaft
für Vor- und Frühgeschichte in Württemberg und Hohenzollern, Esslingen, Baden-
Württemberg.
Branton Nicole 2009 – Landscape Approaches in Historical Archaeology: The Archaeology of Places,
in: International Handbook of Historical Archaeology (eds. Teresita Majewski, David
Gaimster), Springer Science & Business Media, p. 51-65.
Breiner Seldom 1965 – The Rubidium [Cesium] Magnetometer in Archaeological Exploration,
Science, 150, p. 185-193.
Brigand Robin, Asăndulesei Andrei, Weller Olivier, Cotiugă Vasile 2012 – Notes préliminaires sur le
peuplement chalcolithique des bassins hydrographiques du Bahluieţ et du Trestiana–
Valea Oii (Iaşi), Dacia N.S., tom LVI, p. 5-32.
Iidem 2013 – Chalcolithic territorial patterns in central Moldova (Iași County, Romania), in:
CAA2012 Proceedings of the 40th Conference in Computer Applications and Quantitative
Methods in Archaeology, Southampton, United Kingdom, 26-30 March 2012 (eds.
Graeme Earl, Tim Sly, Angeliki Chrysanthi, Patricia Murrieta-Flores, Constantinos
Papadopoulos, Iza Romanowska, David Wheatley), vol. II, Amsterdam University Press,
Amsterdam, p. 624-635.
Brigand Robin, Asăndulesei Andrei, Nicu Ionuț-Cristi 2014 – Autour de la station eponyme de
Cucuteni: paysage et peuplement (Valea Oii, Iași, Roumanie), Tyragetia s.n., VIII
[XXIII], 1, p. 89-106.
Brimicombe Allan 2010 – GIS, environmental modelling and engineering, Taylor & Francis, Boca
Raton – London – New York.
Butzer Karl W. 1982 – Archaeology as human ecology: Method and theory for a contextual approach,
Cambridge University Press, Cambridge – New York – Melbourne – Madrid – Cape
Town – Singapore – São Paulo.
Campana Stefano, https://www.academia.edu/2549244/Archaeological_aerial_survey_oblique_photo
graphy_and_archaeological_mapping (consultat 2014).
Cârciumaru Marin 1996 – Paleoetnobotanica. Studii în preistoria și protoistoria României, Editura
Glasul Bucovinei–Helios, Rădăuţi–Iaşi.
Cârciumaru Marin, Monah Felicia 1986 – Reconsiderări asupra determinărilor de seminţe
carbonizate de la Frumuşica şi Valea Lupului, Studii şi Cercetări de Istorie Veche şi
Arheologie, 38, 4, p. 352-354.
Iidem 1987 – Déterminations paléobotaniques pour les cultures Precucuteni et Cucuteni, in: La
civilisation de Cucuteni en contexte européen. Session scientifique dédiée au centenaire
243
des premières découvertes de Cucuteni (Iaşi-Piatra Neamţ, 24-28 septembre 1984) (eds.
Mircea Petrescu-Dîmboviţa, Nicolae Ursulescu, Dan Monah, Vasile Chirica), Bibliotheca
Archeologica Iassiensis, I, Iaşi, p. 167-174.
Ceraudo Giuseppe 2013 – Aerial Photography in Archaeology, in: Good Practice in Archaeological
Diagnostics. Non-invasive Survey of Complex Archaeological Sites (eds. Cristina Corsi,
Božidar Slapšak, Frank Vermeulen), Springer International Publishing Switzerland.
Chapman John, Videiko Mikhail, Hale Duncan, Gaydarska Bisserka, Burdo Natalia, Rassman Knut,
Mischka Carsten, Müller Johannes, Piotrovskiy Korvin-Aleksey, Kruts Volodymyr 2014 –
The second phase of Trypillia mega-site methodological revolution: A new research
agenda, European Journal of Archaeology, 17, p. 369–406.
Chapman John, Videiko Mikhail, Gaydarska Bisserka, Burdo Natalia, Hale Duncan 2014a –
Architectural differentiation on a Trypillia mega-site: Preliminary report on the
excavation of a mega-structure at Nebelivka, Ukraine, Journal of Neolithic Archaeology,
16, p. 135-156.
Christlein Rainer, Braasch Otto 1982 – Das unterirdische Bayern. 7000 Jahre Geschichte und
Archäologie im Luftbild, Theiss, Stuttgart.
Clark Anthony 1990 – Seeing beneath the soil. Prospecting methods in archaeology, B.T. Batsford,
London.
Clarke Keith C. 1999 – Getting started with Geographic Information Systems, Prentice Hall, New
Jersey.
Comşa Eugen 1996 – Viaţa oamenilor din spaţiul carpato-danubiano-pontic în mileniile 7-4 î.Hr.,
Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti.
Connoly James, Lake Mark 2006 – Geographical Information Systems in Archaeology, Cambridge
University Press, Cambridge.
Conyers Lawrence B. 2004 – Ground-Penetrating Radar for Archaeology, AltaMira Press, Walnut
Creek – Lanham – New York – Toronto – Oxford.
Idem 2006 – Ground-Penetrating Radar, in: Remote sensing in archaeology: an explicitly North
American perspective (ed. Jay K. Johnson), University of Alabama Press, Tuscaloosa, p.
131-159.
Idem 2007 – Ground-penetrating radar for archaeological mapping, in: Remote sensing in
archaeology (eds. James Wiseman, Farouk El-Baz), Springer, New York, p. 329-344.
Idem 2009 – Ground-penetrating radar for landscape archaeology: Method and applications, in:
Seeing the unseen: geophysics and landscape archaeology (eds. Stefano Campana,
Salvatore Piro), CRC Press – Taylor & Francis, London, p. 245-255.
Conyers Lawrence B., Cameron Catherine M. 1998 – Ground-Penetrating Radar Techniques and
Three-Dimensional Computer Mapping in the American Southwest, Journal of Field
Archaeology, 25, 4, p. 417-430.
Conyers Lawrence B., Goodman Dean 1997 – Ground-Penetrating Radar. An Introduction for
Archaeologists, AltaMira Press, Walnut Creek, California.
Curea Daniel 2003 – Studiu pedologic și de bonitare a terenurilor agricole aparținând teritoriului
administrativ Ruginoasa, județul Iași. Arhiva O.J.S.P.A. Iași.
Daicoviciu Hadrian 1960 – O nouă metodă de prospectare arheologică: măsurarea rezistenţei
electrice a solului, Studii şi Cercetări de Istorie Veche, 11, 2, p. 442-446.
Dalan Rinita A. 1995 – Geophysical surveys for archaeological research. Electromagnetic
conductivity surveys, manuscript prepared for Steven L. De Vore, National Park Service.
Eadem 2006 – Magnetic Susceptibility, in: Remote sensing in archaeology: an explicitly North
161-203.
244
Bibliografie
Danu Mihaela Aurelia 2014 – Analiza unor probe sporo-polinice de la Costești-Cier, in: Comunităţile
cucuteniene din zona Târgului Frumos. Cercetări interdisciplinare în siturile de la
Costeşti şi Giurgeşti (eds. Dumitru Boghian, Sergiu Constantin Enea, Sorin Ignătescu,
Luminiţa Bejenaru, Simina Margareta Stanc), Editura Universităţii „Alexandru Ioan
Cuza”, Iași, p. 132-138.
David Bruno, Thomas Julian 2008 – Landscape Archaeology: Introduction, in: Handbook of
landscape archaeology (eds. David Bruno, Julian Thomas), Left Coast Press, Walnut
Creek, California, p. 27-43.
Dincauze Dena Ferran 2000 – Environmental archaeology: principles and practice, Cambridge
University Press, Cambridge – New York – Melbourne – Madrid – Cape Town –
Singapore – São Paulo.
Dinu Marin, Marin Tamilia 2003 – Une découverte appartenant à la culture de Cucuteni à Bălţaţi
(dép. de Iaşi), Studia Antiqua et Arheologica, IX, p. 75-96.
Djindjian François 1991 – Méthodes pour l’archéologie, Armand Colin, Paris.
Doneus Michael, Briese Christian, Fera Martin, Fornwagner Ulrike, Griebl Monika, Janner Martin,
Zingerle Maria-Christina 2007 – Documentation and Analysis of Archaeological Sites
Using Aerial Reconnaissance and Airborne Laser Scanning, XXI International CIPA
Symposium, 1-6 October 2007, Athens, Greece, Anticipating the Future of the Cultural
Past, The ISPRS International Archives of the Photogrammetry, Remote Sensing and
Spatial Information Sciences, Vol. XXXVI-5/C53, XXXVI-5/C53 p. 275-280.
Doneus Michael, Kühteiber Thomas 2013 – Airborne laser scanning and archaeological interpre-
tation – bringing back the people, in: Interpreting Archaeological Topography : Airborne
Laser Scanning, 3D Data and Ground Observation (eds. Rachel S. Opitz, David C.
Cowley), Oxbow books, Oxford and Oakville, p. 32-50.
Donisă Ion 1993 – Paleogeografia Cuaternarului, Editura Universităţii „Alexandru Ioan Cuza”, Iaşi.
Donoghue Danny N.M. 2005 – Remote sensing, in: Handbook of archaeological sciences (eds. Don R.
Brothwell, A. Mark Pollard), John Wiley&Sons, Chichester – New York – Weinheim –
Brisbane – Singapore – Toronto, p. 555-563.
Douglas Scott D., Nickens Paul R. 1991 – Nonintrusive Site Evaluation and Stabilization
Technologies for Archaeological Resources, The public historian. Preservation
technology, 13, 3, p. 85-96.
Dragomir Nicolae, Lazarovici Gheorghe, Târnovan Ion 1987-1988 – Măsurarea rezistivităţii în
tumulul de la Tureni, Acta Musei Napocensis, 24-25, p. 919-924.
Drăgan Iosif Constantin, Airinei Ştefan 1993 – Geoclima şi istoria, Editura Europa Nova, București.
Dumitrescu Vladimir, Dumitrescu Hortensia, Petrescu-Dîmbovița Mircea, Gostar Nicolae 1954 –
Hăbăşeşti. Monografie arheologică, Editura Academiei Române, Bucureşti.
Dumitroaia Gheorghe, Ștefan Dan, Munteanu Roxana, Garvăn Daniel, Nicola Dorin 2012 –
Rezultatele cercetărilor non-intruzive de la Poduri–Dealul Ghindaru, Memoria
Antiquitatis, XXVIII, 167-184.
Ellis Linda 1984 – The Cucuteni-Tripolye Culture. A Study in Technology and the Origins of Complex
Society, BAR International Series 217, Oxford.
Evans John G. 2003 – Environmental archaeology and the social order, Taylor & Francis, London –
New York.
Evans Michael E., Heller Friedrich 2003 – Environmental Magnetism. Principles and Applications of
Enviromagnetics, Academic Press, Amsterdam – San Diego – Boston – London – New
York – Oxford – Paris – San Francisco – Singapore – Sydney – Tokyo.
Fassbinder Joerg W.E., Gorka Tomasz H. 2009 – Beneath the Desert Soil – Archaeological
Prospecting with a Caesium Magnetometer, in: New Technologies for Archaeology
245
Natural Science in Archaeology (eds. Markus Reindel, Günther A. Wagner), Springer
Verlag, Berlin, Heidelberg, p. 49-69.
Fassbinder Joerg W. E., Stanjek Helge, Vali Hojatollah 1990 – Occurrence of magnetic bacteria in
soil, Nature, 343, p. 161-163.
Fernández-Hernandez Jesus, González-Aguilera Diego, Rodríguez-Gonzálvez Pablo, Mancera-
Taboada Juan 2015 – Image-Based Modelling from Unmanned Aerial Vehicle (UAV)
Photogrammetry: An Effective, Low-Cost Tool For Archaeological Applications,
Archaeometry, 57, 1, p. 128-145.
Fisher Peter F. 1999 – Geographical Information Systems: Today and Tomorrow, in: Geographical
Information Systems and Landscape Archaeology (eds. Mark Gillings, David Mattingly,
Jan van Dalen), Oxbow Books, Oxford, p. 5-11.
Fleming Andrew 2006 – Post-processual Landscape Archaeology: a Critique, Cambridge
Archaeological Journal, 16, p. 267-280.
Florescu C. Adrian 1966 – Observații asupra sistemului de fortificare al așezărilor cucuteniene din
Moldova, Arheologia Moldovei, IV, p. 23-37.
Gaffney Chris 2008 – Detecting trends in the prediction of the buried past: a review of geophysical
techniques in archaeology, Archaeometry, 50, 2, p. 313-336.
Gaffney Chris, Gater John 2003 – Revealing the Buried Past. Geophysics for Archaeologists, Tempus
Publishing, Gloucesternshire.
Gaffney Vincent, Stančič Zoran 1991 – GIS approaches to regional analysis: a case study of the
island of Hvar, prefaţă de Kenneth Kvamme, Research Institute Faculty of Arts and
Science University of Ljubljana, Ljubljana.
Gheţie Vasile 1954 – Date asupra oaselor de animale descoperite la Hăbăşeşti, in: Hăbăşeşti.
Monografie arheologică (eds. Vladimir Dumitrescu, Hortensia Dumitrescu, Mircea
Petrescu-Dîmbovița, Nicolae Gostar), Editura Academiei Române, Bucureşti, p. 601-605.
Ghilardi Matthieu, Desruelles Stéphane 2009 – Geoarchaeology: where human, social and earth
sciences meet with technology, Surveys and Perspectives Integrating Environment &
Society, 2, 2, (http://sapiens.revues.org/422, accesat 10.02.2012).
Ghiţă Mihaela, Mantu Cornelia-Magda, Manea Gina, Rogobete Mihai 2000 – Micromagnetic
Research at the Cucuteni Settlement of Scânteia, Iaşi, in: CAA ‘96, Computer Applications
and Quantitative Methods in Archaeology (eds. Kris Lockyear, Timothy J.T. Sly, Virgil
Mihailescu-Bîrliba), BAR International Series 845, Archaeopress, Oxford, p. 174.
Giardino Marco, Haley Bryan S. 2006 – Airborne remote sensing and geospatial analysis, in: Remote
sensing in archaeology: an explicitly North American perspective (ed. Jay K. Johnson),
University of Alabama Press, Tuscaloosa, p. 47-77.
Gillings Mark 2001 – Spatial Information and Archaeology, in: Handbook of Archaeological Sciences
(eds. Don R. Brothwell, A. Mark Pollard), John Wiley & Sons, Chichester – New York –
Weinheim – Brisbane – Singapore – Toronto, p. 671-683.
Gimbutas Marija 1974 – The Gods and Goddesses of Old Europe: 7000 to 3500 BC Myths, Legends
and Cult Images, University of California Press, Berkeley.
Goodchild Michael F. 1996 – Geographic Information Systems and Spatial Analysis in the Social
Sciences, in: Anthropology, Space and Geographic Information Systems (eds. Mark
Aldenderfer, Herbert D.G. Maschner), Oxford University Press, Oxford, p. 241-250.
Goodman Dean, Piro Salvatore, Nishimura Yasushi, Schneider Kent, Hongo Hiromichi, Higashi
Noriaki, Steinberg John, Damiata Brian 2009 – GPR Archaeometry, in: Ground Penetrating
Radar: Theory and Applications (ed. Harry M. Jol), Elsevier, Amsterdam, p. 479-508.
Grant Jim, Gorin Sam, Fleming Neil 2008 – The archaeology coursebook. An introduction to themes,
sites, methods and skills, Routledge, London – New York.
246
Bibliografie
Haimovici Sergiu 1969 – Studiul preliminar al resturilor de faună descoperită în săpătura din 1961 în
staţiunea neolitică de la Cucuteni-Băiceni, Arheologia Moldovei, VI, p. 317-319.
Idem 1986 – Studiul preliminar al materialului faunistic din aşezarea cucuteniană de la Mitoc-Valea
lui Stan (jud. Botoşani), Hierasus, VI, p. 77-82.
Idem 1987 – Quelques problèmes d’archéozoologie concernant la culture de Cucuteni, in: La
civilisation de Cucuteni en contexte européen. Session scientifique dédiée au centenaire
des premières découvertes de Cucuteni (Iaşi-Piatra Neamţ, 24-28 septembre 1984) (eds.
Mircea Petrescu-Dîmboviţa, Nicolae Ursulescu, Dan Monah, Vasile Chirica), Bibliotheca
Archaeologica Iassiensis, I, Iaşi, p. 157-166.
Idem 1989 – Studiul materialului paleofaunistic găsit în groapa nr. 7 din aşezarea cucuteniană de la
Dumeşti, jud. Vaslui, Acta Moldaviae Meridionalis, IX-XI (1987-1989), p. 83-89.
Idem 1997 – Observaţii cu privire la resturile animaliere descoperite în staţiunea cucuteniană din
faza A4 de la Bălţaţi (jud. Iaşi), Cercetări Istorice, XV, p. 31-37.
Idem 1999 – Studiul arheozoologic al materialului din aşezarea Cucuteni A de la Truşeşti–Ţuguieta,
in: Truşeşti – monografie arheologică (eds. Mircea Petrescu-Dîmboviţa, Adrian C.
Florescu, Marilena Florescu), Editura Academiei Române–Complexul Muzeal Naţional
„Moldova” Iaşi, Bucureşti–Iaşi, p. 679-682.
Idem 2001 – Problema unui caz: studiul faunei din groapa 25 a sitului precucutenian de la Târgu
Frumos, prin perspectiva metodologiei arheozoologice, Codrii Cosminului. Serie Nouă, 6-
7 (16-17), p. 21-35.
Harris Trevor M., Lock Gary R. 1990 – The diffusion of a new technology: a perspective on the
adoption of geographic information systems within UK archaeology, in: Interpreting
Space: GIS and Archaeology (eds. Kathleen M.S. Allen, Stanton W. Green, Ezra B.W.
Zubrow), Taylor & Francis, London, p. 33-53.
Iidem 1995 – Toward an evaluation of GIS in European archaeology: the past, present and the future
of theory and applications, in: Archaeology and Geographical Information Systems: A
European Perspective (eds. Gary Lock, Zoran Stančič), Taylor & Francis, London, p.
349-365.
Herz Norman, Garrison Ervan G. 1998 – Geological methods for archaeology, Oxford University
Press, New York – Oxford.
Hesse Albert 1966 – Prospections géophysiques à faible profondeur. Applications à l’archéologie,
Dunod, Paris.
Idem 2000 – Count Robert du Mesnil du Buisson (1895-1986), a French Precursor in Geophysical
Survey for Archaeology, Archaeological Prospection, 7, p. 43-49.
Hodder Ian 1995 – Theory and practice in archaeology, Routledge, London – New York.
Holliday Vance T. 2004 – Soils in archaeological research, Oxford University Press, Oxford – New
York – Auckland – Bangkok – Buenos Aires – Cape Town – Chennai – Dar es Salaam –
Delhi – Hong Kong – Istanbul – Karachi – Kolkata – Kuala Lumpur – Madrid – Melbourne
– Mexico City – Mumbai – Nairobi – São Paulo – Shanghai – Taipei – Tokyo – Toronto.
Johnson Matthew 2007 – Ideas of Landscape, Blackwell Publishing, Oxford.
Jones David M. 1995 – Geophysical Survey in Archaeological Field Evaluation, English Heritage,
Research and Professional Services Guideline, London.
Idem 2002 – Environmental Archaeology. A guide to the theory and practice of methods, from
sampling and recovery to post-excavation, English Heritage, Swindon.
Jones Robert J. A., Evans Robert 1975 – Soil and crop marks in the recognition of archaeological
sites by air photography in: Air photo interpretation for archaeologists (ed. David Raoul
Wilson), The Council for British Archaeology, London, p. 1-11.
Kearey Philip, Brooks Michael 1991 – An introduction to geophysical exploration, Blackwell
Publishing, Oxford.
247
Kelly M.A., Dale P., Haigh J.G.B. 1984 – A microcomputer system for data logging in geophysical
survey, Archaeometry, 26, 2, p. 183-191.
Knapp Bernard A., Ashmore Wendy 1999 – Archaeological Landscapes: Constructed,
Conceptualized, Ideational, in: Archaeologies of Landscapes. Contemporary Perspectives
(eds. Wendy Ashmore, Bernard A. Knapp), Blackwell Publishers, Oxford, p. 1-30.
Koppenjan Steven 2009 – Ground penetrating radar systems and design, in: Ground Penetrating
Radar: Theory and Applications (ed. Harry M. Jol), Elsevier, Amsterdam, p. 73-97.
Kokalj Žiga, Zakšek Klemen, Oštir Krištof 2011 – Application of Sky-View Factor for the
Visualization of Historic Landscape Features in Lidar-Derived Relief Models, Antiquity,
85 (327), p. 263-273.
Kvamme Kenneth L. 1989 – Geographic Information Systems in Regional Archaeological Research
and Data Management, Archaeological Method and Theory, 1, p. 139-203.
Idem 1995 – A view from across the water: the North American experience in archaeological GIS, in:
Archaeology and GIS: A European Perspective (eds. Gary Lock, Zoran Stančič), Taylor &
Francis, London, p. 1-14.
Idem 1999 – Recent Directions and Developments in Geographical Information Systems, Journal of
Archaeological Research, 7, 2, p. 153-201.
Idem 2000 – Geopraphic Information Systems, in: Archaeological method and theory: an
encyclopedia (ed. Linda Ellis), Garland Publishing, New York – London, p. 244-251.
Idem 2003 – Geophysical Surveys as Landscape Archaeology, American Antiquity, 68, 3, p. 435-457.
Idem 2006 – Magnetometry: Nature’s Gift to Archaeology, in: Remote sensing in archaeology: an
explicitly North American perspective (ed. Jay K. Johnson), University of Alabama Press,
Tuscaloosa, p. 205-233.
Idem 2006a – There and Back Again: Revisiting Archaeological Locational Modeling, in: GIS and
archaeological site location modeling (eds. Mark W. Mehrer, Konnie L. Westcott), Taylor
& Francis Group, Boca Raton – London – New York, p. 2-35.
Laming Anette 1952 – La découverte du passé, A. et J. Picard, Paris.
Larson Daniel O., Lipo Carl P., Ambos Elizabeth L. 2003 – Application of advanced geophysical
methods and engineering principles in an emerging scientific archaeology, Environmental
and engineering geoscience, 21, Alexandria, SUA, p. 51-62.
László Ferencz 1914 – Ásatások az erősdi őstelepen (1907-1912) – Fouilles à la station primitive de
Erősd (1907-1912), Dologozatok, V, 2, p. 279-417.
László Attila 2006 – Introducere în arheologie, Editura Demiurg, Iaşi.
Lazarovici Cornelia-Magda 2014 – Fortiﬁcațiile culturii Cucuteni în lumina cercetărilor mai vechi și
mai noi, in: Studii de arheologie. Studia in honorem Doina Ignat (coord. Gruia Fazecaș),
Editura Muzeului Ţării Crişurilor, Oradea, p. 113-123.
Lazarovici Cornelia-Magda, Ellis Linda, Ştirbu Maria, Țurcanu Senica, Geba Maria, Hușleag Arina
2006 – Scânteia, com. Scânteia, jud. Iaşi, in: Cronica… Campania 2005, p. 318-320.
Lazarovici Cornelia-Magda, Lazarovici Gheorghe 2007 – Arhitectura neoliticului și epocii cuprului
din România, II, Epoca cuprului, Editura Trinitas, Iaşi.
Iidem 2012 – Ruginoasa–Dealul Drăghici. Monografie arheologică, Editura Karl A. Romstorfer,
Suceava.
Lazarovici Cornelia-Magda, Lazarovici Gheorghe, Ţurcanu Senica 2009 – Cucuteni. A Great
Civilization of the Prehistoric World, Palatul Culturii Publishing House, Iaşi.
Leckebusch Jürg 2003 – Ground-penetrating Radar: A modern three-dimensional prospection
method, Archaeological Prospection, 10, p. 213-240.
Leckebusch Jürg, Peikert Ronald 2001 – Investigating the True Resolution and Three-dimensional
Capabilities of Ground-penetrating Radar Data in Archaeological Surveys: Measure-
ments in a Sand Box, Archaeological Prospection, 8, p. 29-40.
248
Bibliografie
Lerici Carlo Maurilio 1965 – Una grande avventura della archeologia moderna (1955-1965) Dieci
anni di Prospezioni archeologiche, Lerici, Torino.
Leusen Pieter Martijn van 2002 – Pattern to process: methodological investigations into the formation
and interpretation of spatial patterns in archaeological landscapes (PhD thesis),
Rijksuniversiteit Groningen, Groningen.
Lillesand Thomas, Kiefer Ralph, Chipman Jonathan 2004 – Remote sensing and image interpretation,
5th edition, John Wiley, New York.
Linford Neil 2006 – The application of geophysical methods to archaeological prospection, Reports
on Progress in Physics, 69, p. 2205-2257.
Linington Richard E. 1966 – Test use of a gravimeter on Etruscan chamber tombs at Cerveteri,
Prospezioni Archeologiche, 1, p. 37-41.
Llobera Marcos 2007 – Modeling visibility through vegetation, International Journal of Geographical
Information Science, 21, 7, p. 799-810.
Lock Gary 2003 – Using computers in archaeology: towards virtual pasts, Routledge, Taylor &
Francis, London – New York.
Lock Gary, Molyneaux Brian L. 2006 – Introduction: Confronting Scale, in: Confronting Scale in
Archaeology. Issues of Theory and Practice (eds. Gary Lock, Brian L. Molyneaux),
Springer Science & Business Media, New York, p. 1-11.
Lock Gary, Stančič Zoran (eds.) 1995 – Archaeology and Geographical Information Systems: A
European Perspective, Taylor & Francis, London.
Lowrie William 2007 – Fundamentals of geophysics, ediţia a II-a, Cambridge University Press,
Cambridge – New York – Melbourne – Madrid – Cape Town – Singapore – São Paulo.
Maillol Jean-Michel, Ciubotaru Dan Leopold, Moravetz Iosif 2004 – Electrical and Magnetic
Response of Archaeological Features at the Early Neolithic Site of Movila lui Deciov,
Western Romania, Archaeological Prospection, 11, p. 213-226.
Mantu Cornelia-Magda 1998 – Cultura Cucuteni. Evoluţie, cronologie, legături, Bibliotheca Memoria
Antiquitatis, V, Editura Nona, Piatra-Neamţ.
Marinescu-Bîlcu Silvia 1981 – Tîrpești. From Prehistory to History in Eastern Romania, BAR
International Series 107, Archaeopress, Oxford.
Marinescu-Bîlcu Silvia, Bolomey Alexandra, Cârciumaru Marin, Muraru Adrian 1984 – Ecological,
economic and behavioural aspects of the Cucuteni A4 community at Drăguşeni, Dacia
N.S., XXVIII, p. 41-46.
Matasă Constantin 1946 – Frumușica. Village préhistorique à céramique peinte dans la Moldavie du
Nord, Roumanie, Imprimeria Națională, București.
McCune Bruce, Keon Dylan 2002 – Equations for potential annual direct incident radiation and heat
load, Journal of Vegetation Science 13, p. 603-606.
Micle Dorel 2011 – Un model practic de aplicare a topografiei şi cartografiei arheologice în analiza
spaţială a habitatului post-roman din Dacia de sud-vest între sfârşitul secolului al II-lea
şi începutul secolului al V-lea p. Chr., Excelsior Art, Timişoara, 2011.
Micle Dorel, Măruia Liviu, Török-Oance Marcel, Lazarovici Gheorghe, Lazarovici (Mantu) Cornelia-
Magda, Cîntar Adrian 2010 – Archaeological geomorphometry and geomorphography.
Case study on Cucutenian sites from Ruginoasa and Scânteia, Iaşi County, Romania,
Annales d’Université Valahia Târgovişte, Section d’Archéologie et d’Histoire, XII, 2,
Târgovişte, p. 23-37.
Milsom John 2003 – Field geophysics, ediţia a III-a, John Wiley & Sons, Chichester.
Mischka Carsten 2008 – Geomagnetische Prospektion neolithischer und kupferzeitlicher Siedlungen in
Rumänien, Eurasia Antiqua. Zeitschrift für Archäologie Eurasien, 14, p. 101-115.
Idem 2012 – Late Neolithic Multiphased Settlements in Central and Southern Transilvania: A
Geophysical Survey and Test Excavation, in: Tells: Social and Environmental Space.
249
Proceedings of the International Workshop “Socio-Environmental Dynamics over the
Last 12,000 Years: The Creation of Landscapes II (14th–18th March 2011)” in Kiel,
Volume 3 (eds. Robert Hofmann, Fevzi-Kemal Moetz, Johannes Müller), Verlag Dr.
Rudolf Habelt GmbH, Bonn, p. 153-166.
Monah Dan 1992 – Les villages de la civilisation de Cucuteni-Tripolye en Roumanie. Typologie et
organisation interne, in: Habitat et l’occupation du sol à l’âge du Bronze en Europe (eds.
Claude Mordant, Dominick Richard), Editions du Comité des travaux historiques et
scientifiques, Paris, p. 391-406.
Idem 2015 – Anthropomorphic Representations in the Cucuteni–Trypolie Culture (ed. Ștefan
Caliniuc), Archaeopress, Oxford.
Monah Dan, Cucoş Ştefan 1985 – Aşezările culturii Cucuteni din România, Editura Junimea, Iaşi.
Monah Dan, Monah Felicia 1997 – The Last Great Chalcolithic Civilization of Old Europe, in:
Cucuteni. The Last Great Chalcolithic Civilization of Old Europe (eds. Cornelia-Magda
Mantu, Gheorghe Dumitroaia, Aris Tsaravopoulos), Athena Publishing & Printing House,
Bucharest, p. 15-98.
Musset Alan E., Khan Aftab M. 2000 – Looking into the Earth: an introduction to geological
geophysics, Cambridge University Press, Cambridge.
Musson Chris, Palmer Rog, Campana Stefano 2013 – Flights into the past. Aerial photography, photo
interpretation and mapping for archaeology, Aerial Archaeology Research Group
(Occasional Publication No. 4) in partnership with the ArchaeoLandscapes Europe
(ArcLand).
Neubauer Wolfgang 2001 – Images of the invisible-prospection methods for the documentation of
threatened archaeological sites, Naturwissenschaften, 88, p. 13-24.
Idem 2004 – GIS in archaeology – the interface between prospection and excavation, Archaeological
Prospection 11, p. 159-166.
Neubauer Wolfgang, Eder-Hinterleitner Alois 1997 – Resistivity and Magnetics of the Roman Town
Carnuntum, Austria. An example of combined interpretation of prospection data,
Archaeological Prospection, 4, p. 179-189.
Neubauer Wolfgang, Eder-Hinterleitner Alois, Seren Sirri, Melichar Peter 2002 – Georadar in the
Roman Civil Town Carnuntum, Austria: An Approach for Archaeological Interpretation
of GPR Data, Archaeological Prospection, 9, p. 135-156.
Oană Cristina, Vasile Cristian, Angelescu Mircea, Mihai Dana, Ichim Laurenţiu 2006 – A Centrally
Managed GIS System for Protection of the Romanian Archaeological Sites and Historical
Monuments, Proceedings of the XXIII FIG Congress, Shaping the Change, Munich,
Germany, October 8-13, 2006, TS 47 – GIS Applications – Special Issues, TS-47, p. 1-15.
Oberländer-Târnoveanu Irina, Bem Carmen 2009 – România: un viitor pentru trecut. Fotografiile
aeriene în repertorierea siturilor arheologice, in: Arheologie aeriană în România şi în
Europa (eds. Rog Palmer, Irina Oberländer-Târnoveanu, Carmen Bem), CIMEC-Institutul
de memorie culturală, Bucureşti, p. 62-88.
Optiz Rachel 2013 – An overview of airborne and terrestrial laser scanning in archaeology, in:
Interpreting Archaeological Topography : Airborne Laser Scanning, 3D Data and
Ground Observation (eds. Rachel S. Opitz, David C. Cowley), Oxbow books, Oxford and
Oakville, p. 13-31.
Oswin John 2009 – A field guide to geophysics in archaeology, Praxis Publishing, Chichester.
Palmer Rog 2009 – Implicaţii ale arheologiei aeriene pentru arheologia din România, in: Arheologie
aeriană în România şi în Europa (eds. Rog Palmer, Irina Oberländer-Târnoveanu, Carmen
Bem), CIMEC-Institutul de memorie culturală, Bucureşti, p. 8-61.
Parrington Michael 1983 – Remote sensing, Annual review of anthropology, 12, p. 105-124.
250
Bibliografie
Păunescu Alexandru 1970 – Evoluţia uneltelor şi armelor de piatră cioplită descoperite pe teritoriul
României, Editura Academiei, Bucureşti.
Petre Aurelian 1966 – Noi metode tehnice de prospecţiuni arheologice, Studii şi Cercetări de Istorie
Veche, 17, 1, p. 198-209.
Idem 1966a – Noi metode tehnice de prospecţiuni arheologice (partea a II-a şi a III-a), Studii şi
Cercetări de Istorie Veche, 17, 3, p. 165-182.
Petre Aurelian, Apostol A. 1970 – Prospecţiuni geofizice - magnetice şi electrice - experimentale,
aplicate în perimetrul arheologic al castrului antic de la Beroe (Piatra Frecăţei), Studii şi
Cercetări de Istorie Veche, 21, 1, p. 165-182.
Petrescu-Dîmboviţa Mircea 1966 – Cucuteni, Editura Meridiane, Bucureşti.
Petrescu-Dîmboviţa Mircea, Florescu Adrian C., Florescu Marilena 1999 – Truşeşti-monografie
arheologică, Editura Academiei Române–Complexul Muzeal Naţional „Moldova” Iaşi,
Bucureşti-Iaşi.
Petrescu-Dîmboviţa Mircea, Văleanu Mădălin-Cornel 2004 – Cucuteni–Cetăţuie. Monografie
arheologică, Editura „Constantin Matasă”, Piatra Neamţ.
Philpot F.V. 1973 – An improved fluxgate gradiometer for archaeological surveys, Prospezioni
Archaeologiche, 7-8, p. 99-105.
Piro Salvatore 2009 – Introduction to geophysics for archaeology, in: Seeing the unseen: geophysics
and landscape archaeology (eds. Stefano Campana, Salvatore Piro), CRC Press – Taylor
& Francis Group, London, p. 27-64.
Pîrnău Radu Gabriel 2003 – Studiu pedologic și de bonitare a terenurilor agricole aparținând
teritoriului administrativ Heleșteni, județul Iași, Arhiva O.J.S.P.A. Iași.
Idem – Faeoziomurile din Șaua Ruginoasa-Strunga. Cercetări pedo-arheologice, sub tipar.
Pîrnău Radu Gabriel, Patriche Cristian Valeriu, Vasiliniuc Ionuț, Roșca Bogdan, Asăndulesei Andrei
2015 – Spatial variability of soils properties in areas affected by prehistoric human
occupation, 15th International Multidisciplinary Scientific Geoconference SGEM 2015,
18-24 June, Albena, Bulgaria, Conference Proceedings, Volume II, Soils, Forest
Ecosystems, Marine and Ocean Ecosystems, p. 325-332.
Pollard Mark A. 1999 – Geoarchaeology: an introduction, in: Geoarchaeology: exploration,
environments, resources (ed. Mark A. Pollard), Geological Society, London, Special
Publications, 165, p. 7-14.
Popovici Dragomir Nicolae 2000 – Cultura Cucuteni, faza A. Repertoriul așezărilor, 1, Editura
Constatin Matasă, Piatra Neamț.
Popovici Dragomir Nicolae, Bălăşescu Adrian, Haită Constantin, Radu Valentin, Tomescu Mihai,
Tomescu Iulia 2002 – Cercetarea arheologică pluridisciplinară. Concepte, metode şi
tehnici, Editura Cetatea de Scaun, Târgovişte.
Rączkowski Włodzimierz 2001 – Science and/or art: aerial photographs in archaeological discourse,
Archaeologia Polona, 39, p. 127-146.
Ralph Elizabeth K. 1964 – Comparison of a proton and rubidium magnetometer for archaeological
prospecting, Archaeometry, 7, p. 20-27.
Knut Rassmann, René Ohlrau, Robert Hofmann, Carsten Mischka, Nataliia Burdo, Michail Yu.
Videjko, Johannes Müller 2014 – High precision Tripolye settlement plans, demographic
estimations and settlement organization, Journal of Neolithic Archaeology, 2014, p. 97-
134.
Rassmann Knut, Korvin-Piotrovskiy Aleksey, Videiko Mykhailo, Müller Johannes 2015 – The New
Challenge for Site Plans and Geophysics: Revealing the Settlement Structure of Giant
Settlements by Means of Geomagnetic Survey, in: Trypillia-Megasites and European
Prehistory 4100-3400 BCE (eds. Johannes Müller, Knut Rassmann, Mykhailo Videiko),
European Association of Archaeologists, London, Routledge, p. 29-54.
251
Reitz Elizabeth J., Newsom Lee A., Scudder Sylvia J., Scarry Margaret C. 2008 – Introduction to
Environmental Archaeology, in: Interdisciplinary Contributions to Archaeology. Case
Studies in Environmental Archaeology (eds. Elizabeth J. Reitz, Margaret C. Scarry, Sylvia
Scudder), ediţia a II-a, Springer, New York – London, p. 3-19.
Remondino Fabio 2013 – Worth a thousand words – Photogrammetry for archaeological 3D
surveying, in: Interpreting Archaeological Topography: Airborne Laser Scanning, 3D
Data and Ground Observation (eds. Rachel S. Opitz, David C. Cowley), Oxbow books,
Oxford and Oakville, p. 117-124.
Renfrew Colin 1981 – Space, Time and Man, Transactions of the Institute of British Geographers, 6,
3, p. 257-278.
Renfrew Colin, Bahn Paul 1991 – Archaeology. Theories, methods and practice, Thames and Hudson,
London.
Iidem 2012 – Archaeology. Theories, methods and practice, ediţia a III-a, Thames and Hudson,
London.
Reynolds John M. 1997 – An introduction to applied and environmental geophysics, John Wiley &
Sons, Chirchester – New York – Weinheim – Brisbane – Singapore – Toronto.
Richards Julian D. 1998 – Recent Trends in Archaeology, Journal of Archaeological Research, 6, 4, p.
331-382.
Romanescu Gheorghe, Cotiugă Vasile, Asăndulesei Andrei, Stoleriu Cristian-Constantin 2012 – Use
of the 3D scanner in mapping and monitoring the dynamic degradation of soils. Case
study of the Cucuteni-Băiceni Gully on the Moldavian Plateau (Romania), Hydrology and
Earth System Sciences, 16, p. 953-966.
Romanescu Gheorghe, Romanescu Gabriela, Romanescu Ana Maria 2007 – Dicţionar de geografie
fizică, Editura Terra Nostra, Iaşi.
Rood Ronald J. 1982 – Spatial Analysis in Archaeology: Historical Developments and Modern
Applications, Lambda Alpha Journal of Man, 14, p. 21-55.
Savage Stephen H. 1990 – GIS in archaeological research, in: Interpreting Space: GIS and
Archaeology (eds. Kathleen M.S. Allen, Stanton W. Green, Ezra B.W. Zubrow), Taylor &
Francis, London, p. 22-32.
Schmidt Armin 2007 – Archaeology, magnetic methods, in: Encyclopedia of Geomagnetism and
Paleomagnetism (eds. David Gubbins, Emilio Herrero-Bervera), Springer, Encyclopedia
of Earth Sciences Series Heidelberg, New York, p. 23-31.
Idem 2009 – Electrical and magnetic methods in archaeological prospection, in: Seeing the unseen:
geophysics and landscape archaeology (eds. Stefano Campana, Salvatore Piro), CRC
Press – Taylor & Francis Group, London, p. 67-81.
Schmidt Armin, Ernenwein Eileen 2011 – Geophysical Data in Archaeology: A Guide to Good
Practice, ediţia a II-a revizuită, ADS: Archaeology Data Service, Oxbow, Oxford.
Schmidt Armin, Linford Paul, Linford Neil, David Andrew, Gaffney Chris, Sarris Apostolos,
Fassbinder Jörg 2015 – EAC Guidelines for the use of Geophysics in Archaeology:
Questions to Ask and Points to Consider, Europae Archaeologia Consilium (EAC).
Schmidt Hubert 1932 – Cucuteni in der oberen Moldau, Rumänien. Die befestigte Siedlung mit
bemalter Keramik von der Steinkupferzeit bis in die vollentwickelte Bronzezeit, Verlag
von Walter de Gruyter & co., Berlin –Leipzig.
Schwarz G. Theodor 1961 – „The Zirkelsonde”: A New Technique for Resistivity Surveying,
Archaeometry, 4, p. 67-70.
Scollar Irwin, Tabbagh Alain, Hesse Albert, Herzog Irmela 1990 – Archaeological prospecting and
remote sensing, Cambridge University Press, Cambridge.
Scurtu Florin 2005 – Imagini geofizice ale aşezării cucuteniene Scânteia (jud. Iaşi), in: Scripta
praehistorica. Miscellanea in honorem nonagenarii magistri Mircea Petrescu-Dîmboviţa
252
Bibliografie
oblata (eds. Victor Spinei, Cornelia-Magda Lazarovici, Dan Monah), Editura Trinitas,
Iaşi, p. 403-423.
Shell Colin 2013 – Digital Airborne Remote Sensing: Lidar, in: Flights Into The Past. Aerial
photography, photo interpretation and mapping for archaeology (eds. Chris Musson, Rog
Palmer, Stefano Campana), Aerial Archaeology Research Group Occasional Publication
No. 4, Axel Posluschny for ArchaeoLandscapes Europe & AARG, p. 430-456.
Smekalova Tatiana N.,Voss Olfert, Smekalov Serghey L. 2008 – Magnetic surveying in archaeology.
More than 10 years of using the Overhauser GSM-19 gradiometer, a II-a ediţie revizuită,
Alpha Kannike A/S, Århus, Wormianum.
Somers Lewis 2006 – Resistivity Survey, in: Remote sensing in archaeology: an explicitly North
109-129.
Sorochin Victor 1993 – Modalități de organizare a așezărilor complexului cultural Cucuteni-Tripolie,
Arheologia Moldovei, XVI, p. 69-86.
Spinei Victor 1970 – O psalie din corn descoperită la Băiceni, Cercetări Istorice, I, p. 62-67.
Stančič Zoran 1998 – GIS in Eastern Europe: Nothing New in the East?, Archeologia e Calcolatori, 9,
p. 237-249.
Stanjek Helge, Fassbinder Jörg 1995 – Soil aspects affecting archaeological details in aerial
photographs, Archaeological Prospection, 2, p. 91-101.
Steward Julian Haynes 1955 – Theory of Culture Change: The Methodology of Multilinear Evolution,
University of Illinois Press, Urbana.
Ștefan Dan, Sârbu Valeriu 2010 – Statistical tools in landscape archaeology, Archeologia e
Calcolatori, 21, p. 339-356.
Ștefan Maria-Magdalena, Ștefan Dan, Cavruc Valeriu 2012 – ArheGIS: arheologie digitală și
spațială: manual teoretic și exemple de aplicare, Editura Istros a Muzeului Brăilei, Brăila.
Tafrali Orest 1935-1936 – Staţiunea preistorică din punctul Boghiu, Arta și Arheologia, 5, 11-12, p.
51-53.
Telford William M., Geldart Lloyd P., Sheriff Robert E. 1990 – Applied Geophysics, Cambridge
University Press, Cambridge.
Tite M.S., Mullins C. 1971 – Enhancement of the Magnetic Susceptibility of Soils on Archaeological
Sites, Archaeometry, 13, p. 209-219.
Tobler Waldo 1993 – Three Presentations on Geographical Analysis and Modeling. Non-Isotropic
Geographic Modeling. Speculations on the Geometry of Geography. Global Spatial
Analysis, Technical Report 93-1, National Center for Geographic Information and
Analysis, California.
Tsokas Gregory N., Tsourlos Panagiotis I., Papadopoulos Nikos 2009 – Electrical resistivity tomo-
graphy: A flexible technique in solving problems of archaeological research, in: Seeing
the unseen: geophysics and landscape archaeology (eds. Stefano Campana, Salvatore
Piro), CRC Press – Taylor & Francis Group, London, p. 83-104.
Ujvari István 1972 – Geografia apelor României, Editura Ştiinţifică, Bucureşti.
Ursulescu Nicolae 2006 – Cercetarea arheologică interdisciplinară în centrul universitar Iaşi şi unele
probleme actuale şi de perspectivă ale arheologiei, in: Cercetarea arheologică pluri-
disciplinară în România. Trecut, prezent, perspective (eds. Dragomir Popovici, Mircea
Anghelinu), Editura Cetatea de Scaun, Târgovişte, p. 34-38.
Idem 2015 – Noi date despre cercetările arheologice din 1928 în așezarea cucuteniană de la
Fedeleșeni, jud. Iași, in: Orbis Praehistoriae Mircea-Petrescu Dîmbovița – in memoriam
(eds. Victor Spinei, Nicolae Ursulescu, Vasile Cotiugă), Editura „Alexandru Ioan Cuza”
Iași, Iași, p. 157-196.
253
Ursulescu Nicolae, Cotiugă Vasile, Asăndulesei Andrei, Vasilencu Mihai-Gabriel 2015 – Unele
considerații privind habitatul cucutenian de la Fedeleșeni și Hândrești (județul Iași), în:
Miscellanea Historica et Archaeologica in Honorem Vasile Ursachi Octogenarii (eds.
Costin Croitoru, George Dan Hânceanu), Editura Istros, Brăila, p. 177-191.
Văleanu Mădălin-Cornel 2003 – Omul şi mediul natural în neo-eneoliticul din Moldova, Editura
Helios, Iaşi.
Verhagen Philip, Whitley Thomas G. 2012 – Integrating Archaeological Theory and Predictive
Modeling: a Live Report from the Scene, Journal of Archaeological Method and Theory,
19, p. 49-100.
Verhoeven Geert 2011 – Taking Computer Vision Aloft – Archaeological Three-dimensional Recon-
structions from Aerial Photographs with PhotoScan, Archaeological Prospection, 18, p.
67-73.
Verhoeven Geert, Doneus Michael, Briese Christian, Vermeulen Frank 2012 – Mapping by matching:
a computer vision-based approach to fast and accurate georeferencing of archaeological
aerial photographs, Journal of Archaeological Science, 39 (7), p. 2060-2070.
Vita-Finzi Claudio, Higgs Eric 1970 – Prehistoric Economy in the Mount Carmel Area of Palestine:
Site Catchment Analysis, Proceedings of the Prehistoric Society, London, 36, p. 1-37.
Weiss Andrew D. 2001 – Topographic position and landforms analysis, ESRI Users Conference
(Poster Presentation), San Diego, CA.
Weller Olivier, Brigand Robin, Nuninger Laure, Dumitroaia Gheorghe, Monah Dan 2007 – Analyses
et modélisation spatiale autour des sources salées de Moldavie précarpatique durant la
Préhistoire roumaine (6000-3500 BC), in: Las salinas y la sal de interior en la historia:
economía, medioambiente y sociedad, colloque international, Sigüenza, 2006 (ed. Nuria
Morère Molinero), Universidad Rey Juan Carlos-Dykinson, Madrid, p. 165-184.
Weller Olivier, Brigand Robin, Nuninger Laure 2008 – Spatial Analysis of salt springs exploitation in
Moldavian pre-carpatic prehistory (Romania), in: Archaedyn. 7 millenia of territorial
dynamics. Settlement pattern, production and trades from Neolithic to Middle Ages (eds.
Cristina Gandini, François Favory, Laure Nuninger), University of Burgundy, Dijon, p.
225-229.
Weller Olivier, Brigand Robin, Nuninger Laure, Dumitroaia Gheorghe 2011 – Spatial Analysis of
Prehistoric Salt Exploitation in Eastern Carpathians (Romania), in: Archaeology and
Anthropology of Salt: A Diachronic Approach (eds. Marius Alexianu, Olivier Weller,
Roxana-Gabriela Curcă), BAR International Series 2198, Archaeopress, Oxford, p. 69-80.
Westcott Konnie L., Brandon R. Joe (eds.) 2000 – Practical Applications of GIS for Archaeologists: A
Predictive Modeling Kit, Taylor & Francis, London.
Weston David G. 2002 – Soil and susceptibility: aspects of thermally induced magnetism within the
dynamic pedological system, Archaeological Prospection, 9, 4, p. 207-215.
Weymouth John W. 1986 – Geophysical methods of archaeological site surveiyng, in: Advances in
archaeological method and theory (ed. Michael B. Schiffer), Academic Press, Orlando –
San Diego – New York – Austin – London – Montreal – Sydney – Tokyo – Toronto, p.
311-389.
Wheatley David 1995 – Cumulative viewshed analysis: a GIS-based method for investigating inter-
visibility, and its archaeological application, in: Archaeology and geographic information
systems: a European perspective (eds. Gary Lock, Zoran Stančič), Taylor & Francis,
London, p. 171-185.
Idem 2004 – Making space for an archaeology of place, Internet archaeology, Archaeological
Infomatics – beyond technology, 15, (http://intarch.ac.uk/journal/issue15/wheatley_index.
html, accesat 17.03.2012).
254
Bibliografie
Wheatley David, Gillings Mark 2002 – Spatial Technology and Archaeology. The archaeological
applications of GIS, Taylor & Francis, New York.
Wilson David Raoul 1982 – Air photo interpretation for archaeologists, B.T. Batsford, London.
Wynn Jeffrey C. 1986 – A Review of Geophysical Methods Used in Archaeology, Geoarchaeology, 1,
3, p. 245-257.
Wynn Jeffrey C., Sherwood Susan I. 1984 – The Self-Potential (SP) method: an inexpensive
reconnaissance and archaeological mapping tool, Journal of Field Archaeology, 11, 2, p.
195-204.
Zaharia Nicolae, Petrescu-Dîmboviţa Mircea, Zaharia Emilia 1970 – Aşezări din Moldova. De la
paleolitic pînă în secolul al XVIII-lea, Editura Academiei, Bucureşti.
Zakšek Klemen, Oštir Kristof, Kokalj Žiga 2011 – Sky-View Factor as a Relief Visualization
Technique, Remote Sensing, 3, p. 398-415.
Zubrow Ezra B.W. 2006 – Digital Archaeology. A historical context, in: Digital archaeology:
bridging method and theory (eds. Thomas L. Evans, Patrick Daly), Routledge, Taylor &
Francis Group, London – New York, p. 8-27.
Surse web
Arheoinvest – http://arheoinvest.uaic.ro/ (consultat 2011).
Institutul de arheologie sistemică „Iuliu Paul”, Alba Iulia – http://www.bcum.uab.ro/index.html
(consultat 2011).
International Council on Monuments and Sites (ICOMOS) – www.icomos.org (consultat 2014).
Manuale de utilizare
Geoscan Research 2004 – Fluxgate gradiometer FM256, Instruction Manual, versiunea 1.6.
Geometrics G-858 Manual de Utilizare 2001.
Malå X3M Broschure.
Malå XV Monitor Broschure.
Malå Shielded Antennas Broschure.
ABREVIERI
AM Lab Ancient Monuments Laboratory, London.
ANCPI Agenţia Naţională de Cadastru şi Publicitate Imobiliară, Bucureşti.
CIMEC Institutul de memorie culturală, Bucureşti.
CNRS Centre National de la Recherche Scientifique, Paris.
Cronica… Campania… Cronica cercetărilor arheologice din România. Campania..., Comisia
Naţională de Arheologie, Bucureşti.
Dacia N.S. Dacia. Revue d’archéologie et d’histoire ancienne, Nouvelle Série,
Institutul de Arheologie „Vasile Pârvan” Bucureşti.
GIS Geographic Information System.
GPR Ground-Penetrating Radar.
ICOMOS International Council on Monuments and Sites, Paris.
MASCA Museum Applied Science Center for Archaeology, Pennsylvania.
nT nanotesla.
RAJI Vasile Chirica, Marcel Tanasachi, Repertoriul arheologic al judeţului Iaşi,
vol. I, 1984, vol. II, 1985, Iaşi.
SCIV(A) Studii și Cercetări de Istorie Veche și Arheologie, Institutul de Arheologie
„Vasile Pârvan”, București.
255
LISTA ILUSTRAȚIILOR
I. Tabele
1. Repartiția și frecvența speciilor determinate pe cele 4 nivele de la Cucuteni.
2. Valorile statistice pentru arealul Cucuteni – 69 profiluri de sol.
3. Valorile statistice pentru arealul Strunga – 26 profiluri de sol.
4. Metodele geofizice de cercetare în arheologie.
5. Valorile de susceptibilitate magnetică pentru diferite materiale.
6. Clasificarea principalelor anomalii de natură arheologică în funcție de răspunsul la metoda
rezistenței electrice a solului.
7. Calculul adâncimilor pentru măsurătorile de GPR în funcție de permitivitatea dielectrică
relativă.
8. Valorile permitivității dielectrice relative pentru principalele materiale geologice.
II. Figuri
1. Propunere a unui model de cercetare non-invazivă.
2. Principalele subsisteme ale unui GIS.
3. Reprezentări vector (stânga) și raster (dreapta).
4. Localizarea zonei de studiu în cadrul României (A) și a județului Iași (B); C – Harta
hipsometrică a bazinului hidrografic Bahluieț; D – Profiluri topografice pentru sectoarele
superior, mijlociu și inferior ale bazinului (săgețile dispuse în afara limitei bazinului semnifică
direcția pe care au fost trasate profilurile).
5. Harta geologică a bazinului Bahluieț.
6. Fotografie aeriană efectuată asupra bazinului superior al Bahluiețului (vedere dinspre nord).
7. Distribuția procentuală a resturilor de animale, grupate pe categorii paleoeconomice.
8. Distribuția pe faze a siturilor cucuteniene din bazinul Bahluieț. Reprezentarea grafică, pe faze,
a stațiunilor în raport cu intervalul cronologic aferent fiecărei secvențe a culturii (A, A-B, B).
9. Reprezentarea comunelor și orașelor din cuprinsul bazinului hidrografic Bahluieț pe teritoriul
cărora au fost identificate situri arheologice cucuteniene.
10. Localizarea așezărilor Cucuteni în cadrul comunei Balș.
11. Localizarea așezărilor Cucuteni în cadrul comunei Bălțați.
12. Localizarea așezărilor Cucuteni în cadrul comunei Brăești.
13. Localizarea așezărilor Cucuteni în cadrul comunei Costești.
14. Localizarea așezărilor Cucuteni în cadrul comunei Cucuteni.
15. Localizarea așezărilor Cucuteni în cadrul comunei Heleșteni.
16. Localizarea așezărilor Cucuteni în cadrul comunei Ion Neculce.
17. Localizarea așezărilor Cucuteni în cadrul comunei Lungani.
18. Localizarea așezărilor Cucuteni în cadrul comunei Oțeleni.
19. Localizarea așezărilor Cucuteni în cadrul orașului Podu Iloaiei.
20. Localizarea așezărilor Cucuteni în cadrul comunei Popești.
21. Localizarea așezărilor Cucuteni în cadrul comunei Ruginoasa.
22. Localizarea așezărilor Cucuteni în cadrul comunei Strunga.
23. Localizarea așezărilor Cucuteni în cadrul orașului Târgu Frumos.
257
24. Localizarea așezărilor Cucuteni în cadrul comunei Todirești.
25. Calcularea indicelui topografic de poziție (A) și clasificarea formelor de relief (B)
26. Calculul gradului de deschidere în anumite condiții de relief (Sky View Factor), dintr-un punct
dat.
27. A. Harta hipsometrică a bazinului Bahluieț peste care sunt suprapuse siturile arheologice
aparținând principalelor faze ale culturii Cucutei; B. Graficul valorilor de altitudine pentru
faza A a culturii; C. Graficul valorilor de altitudine pentru faza A-B a culturii; D. Graficul
valorilor de altitudine pentru faza B a culturii; E. Media valorilor de pantă pentru fazele
culturii.
28. A. Harta valorilor de pantă peste care sunt suprapuse siturile cucuteniene; B. Graficul valorilor
de pantă aferente siturilor din faza A; C. Graficul valorilor de pantă aferente siturilor din faza
A-B; D. Graficul valorilor de pantă aferente siturilor din faza B; E. Media valorilor de pantă
pentru cele trei faze ale culturii.
29. A. Harta orientării versanților cu siturile cucuteniene suprapuse; B. Graficul orientării
versanților pentru faza A; C. Graficul orientării versanților pentru faza A-B; D. Graficul
orientării versanților pentru faza B; E. Evoluția orientării versanților pentru fazele culturii
Cucuteni.
30. A. Harta indicelui topografic de poziție cu siturile cucuteniene suprapuse; B. Graficul TPI
pentru așezările din faza A; C. Graficul TPI pentru așezările din faza A-B; D. Graficul TPI
pentru așezările din faza B; E. Evoluția TPI pe parcursul fazelor principale ale culturii.
31. A. Harta gradului de insolație peste care sunt suprapuse siturile arheologice; B. Graficul
gradului de insolație pentru siturile din faza A; C. Graficul gradului de insolație pentru siturile
din faza A-B; D. Graficul gradului de insolație pentru siturile din faza B; E. Evoluția gradului
de insolație pentru întreg intervalul cronologic al culturii.
32. Gradul de iluminare sau de deschiderea a formelor de relief pe care sunt amplasate siturile în
raport cu linia orizontului (zonele deschise la culoare beneficiază de un grad ridicat de
iluminare).
33. A. Harta cu reprezentarea distanței minime până la sursa de apă; B. Reprezentarea distanțelor
până la sursa de apă pentru faza A; C. Reprezentarea distanțelor până la sursa de apă pentru
faza A-B; D. Reprezentarea distanțelor până la sursa de apă pentru faza B; E. Evoluția
distanței până la sursa de apă pentru întreg intervalul cronologic al culturii Cucuteni.
34. A. Profil longitudinal al pârâului Valea Oii; B. Profil longitudinal al Bahluiețului.
35. Coeficientul de agregare al așezărilor din faza A a culturii Cucuteni.
36. A. Harta de densitate calculată pentru faza A a culturii Cucuteni; B. Harta de densitate
calculată pentru faza A-B a culturii Cucuteni; C. Harta de densitate calculată pentru faza B a
culturii Cucuteni; D. Evoluția așezărilor între faza A și faza A-B; E. Evoluția așezărilor între
faza A-B și B. În hărțile în care este reprezentată dinamica locuirii cucuteniene în zona de
studiu (D, E) pot fi observate zonele de stabilitate, de abandon, precum și cele în care sunt
înființate noi așezări.
37. Evoluția domeniului vizibil pentru întreg intervalul cronologic al culturii Cucuteni.
38. Potențialul de vizibilitate calculat pentru fiecare dintre principalele faze ale culturii (A, A-B,
B); scara de culori exprimă teritoriul vizibil de 1, 2 până la n observatori (A-C). Sunt expri-
mate, de asemenea, prin simboluri graduale, raporturile de intervizibilitate dintre stațiunile din
fiecare interval cronologic. Graficele anexate relevă suprafața (km2) domeniului vizibil de
către 1, 2 sau n observatori.
39. A. Aria de captare a așezării de pe Cetățuie delimitată prin izocrone reprezentând timpul
necesar parcurgerii unei distanțe în condițiile date de relief, din așezare către exterior; B. Aria
de captare a așezării de pe Cetățuie delimitată prin izocrone reprezentând timpul necesar par-
curgerii unei distanțe în condițiile date de relief, de la periferia zonei de influență a sitului,
258
Lista ilustrațiilor
spre interiorul acestuia; Se observă diferențe între cele două teritorii, în special în zonele cu
relief caracterizat de pante abrupte; C. Domeniul vizibil calculat de pe întreg perimetrul
sitului; D. Potențialul de vizibilitate calculat pentru întreg traseul rutei Cetățuia – Dealul
Mănăstirii (Giurgești).
40. Indicatori ai activităților antropice determinați pe baza analizelor pedologice: A. Fosfor mobil;
B. Potasiu mobil; C. pH-ul; D. Cantitatea de humus.
41. Limita analizelor pedologice.
42. Variația în adâncime a parametrilor de sol analizați.
43. Distribuția spațială a pH-ului și humusului.
44. Distribuția spațială a fosforului și potasiului.
45. Clasificarea imaginilor aeriene oblice (low oblique și high oblique) și recomandări de realizare
a fotografiilor.
46. Explicarea semnelor distinctive în vegetație din fotografiile aeriene.
47. Explicarea caracteristicilor distinctive în imaginile aeriene datorate umbrelor.
48. Explicarea mecanismului prin care sunt evidențiate în fotografiile aeriene caracteristicile
arheologice în zăpadă.
49. A. Aparat de zbor ultra-ușor folosit pentru survolarea siturilor din cuprinsul bazinului Bahluieț;
B. Dronă utilizată pentru zboruri punctuale în vederea obținerii modelelor tridimensionale și a
modelelor altitudinale.
50. Traseul de zbor efectuat în primăvara anului 2012.
51. A. Punct de control amplasat la sol, vizibil în imaginile aeriene și măsurat cu GPS-ul
diferențial în vederea georeferențierii; B. Reprezentarea traseului de zbor cu drona în vederea
obținerii imaginilor pentru fotogrametrie.
52. Principiile de achiziționare a datelor LIDAR.
53. Amplasarea stațiunii Războieni, Dealul Mare/Dealul Boghiu în cadrul României (A), a
județului Iași (B) și în cadrul bazinului hidrografic Bahluieț (C).
54. Situl arheologic Războieni, Dealul Mare/Dealul Boghiu: A – vedere dinspre vest; B – vedere
dinspre nord; C – fragmente ceramice și de silex provenite din cercetarea de suprafață.
55. A – Hărțile austriece, scara 1:200000 (ediția 1910); B – Hărțile sovietice, scara 1:50000 (ediția
1942); C – Planurile directoare de tragere, scara 1:20000 (ediția 1958); D – Planurile
topografice, scara 1:5000 (ediția 1979); E – Hărțile topografice, scara 1:25000 (ediția 1984).
56. A – Rețeaua de puncte geodezice din ridicarea topografică; B – Modelul numeric al terenului
obținut prin interpolarea punctelor din ridicarea topografică; C – Harta umbrii terenului
(hillshade) pe baza datelor ALS; D – Model numeric al terenului (MNT/DEM) pe baza datelor
ALS.
57. A – Harta pantelor; B – Profil topografic transversal pe direcția VSV-ENE și profil topografic
longitudinal pe direcția SSE-NNV.
58. A – Modelul altitudinal al terenului obținut din datele LIDAR; B – Interpretarea caracte-
risticilor vizibile în modelul numeric al terenului.
59. Modalități de vizualizare a datelor LIDAR prin intermediul softului RVT.
60. Imagine reprezentând diferența dintre modelul numeric obținut din datele LIDAR, cu rezoluția
de 50 cm/pixel (A) și modelul altitudinal realizat prin fotogrametrie, pentru care s-a obținut
rezoluția de 2,7 cm/pixel (B).
61. Perspectivă tridimensională asupra microzonei Dealul Mare.
62. A. Imagine ortorectificată obținută din prelucrarea fotografiilor aeriene; B – Interpretarea
indicatorilor cromatici vizibili (în special marcaje în vegetație).
63. Războieni, Dealul Mare – fotografie aeriană oblică realizată dinspre nord-est.
64. Războieni, Dealul Mare – fotografie aeriană oblică realizată dinspre sud.
259
65. Amplasarea în cadrul județului Iași și a bazinului Bahluieț a așezării Fedeleșeni, Dealul
Cânepăriei.
66. A. Harta topografică, scara 1:25000, ediția 1984; B. Plan director de tragere, scara 1:20000,
ediția 1940; C. Ridicare topografică reprezentând limitele inițiale ale așezării.
67. Imagine LIDAR (hillshade/umbrire) în care este reprezentată micro-topografia sitului. În
partea de sus a imaginii se află detalii ale complexelor identificate (1, 2).
68. Perspectivă tridimensională a microzonei Fedeleșeni. Sunt punctate principalele situri din
zonă, precum și limitele inițiale ale stațiunii de pe Dealul Cânepăriei.
69. Modalități de vizualizare a datelor LIDAR pentru a putea fi evidențiate principalele variații ale
micro-topografiei existente. Schimbarea de direcție a luminii, la care se adaugă multiplicarea
direcțiilor de iluminare a modelului sau calcularea detaliată a valorilor de pantă, oferă posibi-
litatea unei interpretări mult mai exacte.
70. Fedeleșeni, Dealul Cânepăriei – Vedere aeriană dinspre SV. În fundal, mai la nord, se poate
vedea așezarea cucuteniană de fază B, La Cruce în Fundoaie.
71. Fedeleșeni, Dealul Cânepăriei – Vedere aeriană dinspre est. Săgeata indică locul unde I.
Nestor a desfășurat săpătura arheologică în anul 1928.
72. Fedeleșeni, Dealul Cânepăriei – Vedere aeriană dinspre NE.
73. Fedeleșeni, Dealul Cânepăriei – Vedere aeriană dinspre NV.
74. Situl arheologic Boureni, Dealul Hârtop (Hârtochi) – A. Imagine aeriană, vedere dinspre
nord; B. Imagine ortorectificată (Google Earth); C. Hillshade (harta umbrii terenului) după
modelul altitudinal LIDAR; D. Harta topografică, scara 1:25000 (ediția 1985).
75. Situl arheologic Rediu, Iazul Ruginii – A. Imagine aeriană, vedere dinspre sud-est; B. Imagine
aeriană, vedere dinspre nord-est; C. Hillshade (harta umbrii terenului) după modelul
76. Situl arheologic Zmeu, Dealul Pandele – A. Imagine aeriană, vedere dinspre est; B. Imagine
aeriană, vedere dinspre nord-vest; C. Hillshade (harta umbrii terenului) după modelul
77. Situl arheologic Stroești, Pietrărie – A. Imagine aeriană, vedere dinspre nord-vest; B. Imagine
aeriană, vedere dinspre sud; C. Hillshade (harta umbrii terenului) după modelul altitudinal
LIDAR; D. Harta topografică, scara 1:25000 (ediția 1985).
78. Situl arheologic Rediu, Dealul Badașca – A. Imagine aeriană, vedere dinspre sud; B. Imagine
aeriană, vedere dinspre nord; C. Hillshade (harta umbrii terenului) după modelul altitudinal
LIDAR; D. Harta topografică, scara 1:25000 (ediția 1985).
79. Harta schematică a primelor cercetări geofizice efectuate pentru arheologie. Concentrarea
liniilor echipotențiale către partea stângă a scanării sugerează prezența unei rezistențe ridicate
în zona respectivă.
80. Dispozitivul Megger Earth Tester adaptat pentru măsurători de rezistivitate în arheologie.
81. Martin Aitken utilizând prototipul magnetometrului cu protoni.
82. Graficul cercetărilor geofizice în America de Nord și de Sud. Elizabeth Ralph a executat cea
mai mare parte dintre acestea în anii ’60 ai secolului trecut.
83. Grafic cu aplicațiile geofizice în arheologie pentru Marea Britanie, până în anul 2000.
84. Magnetometrul cu protoni, modelul Geometrics G-856.
85. Sistemul FM256.
86. Magnetometrul model Geometrics G-858 – Consola electrică și senzorul.
87. Sistemul Geometrics G-858 instalat pe dispozitivul mobil.
88. Exemplu de contrast dintre o anomalie arheologică, reprezentată de un șanț și configurația
solului din jur.
89. Răspândirea curentului electric printr-un sol omogen. Liniile continue reprezintă curentul
electric, iar cele discontinue liniile echipotențiale rezultate.
260
Lista ilustrațiilor
90. Schemă a unei măsurători în care este utilizată configurația twin-probe. Cele trei figuri indică
traseul curentului electric prin sol în diferite cazuri.
91. Schemă a unei măsurători în care este utilizată configurația Wenner. Cele trei figuri indică
traseul curentului electric prin sol în diferite cazuri.
92. Posibile configurații utilizate în prospecțiunile arheologice.
93. O singură măsurătoare de rezistență a solului va fi influențată de toate valorile de rezistivitate
(ρ) ale corpurilor întâlnite.
94. Creșterea distanței dintre electrozi determină fluxul de curent electric să pătrundă mai în
adâncime.
95. Dispozitivul destinat măsurătorilor de rezistența electrică a solului, model Geoscan RM15 –
consola și cadrul mobil.
96. Propagarea undelor electromagnetice în sol.
97. Distribuirea frecvenței semnalului GPR în sol.
98. Profil vertical rezultat în urma măsurătorilor cu o antenă cu frecvența de 250 MHz.
99. Distribuirea sub formă de con a undelor radar în sol.
100. Unitatea de control radar X3M.
101. Monitorul Malå XV.
102. Antenele sistemului GPR, model Malå Ramac X3M.
103. Dispunerea măsurătorilor magnetometrice în cadrul unei casete prospectate.
104. Sistemul de coordonate al unor măsurători de rezistența electrică a solului.
105. GIS – interfața dintre prospecțiunile nedistructive și săpătura arheologică.
106. Geographic Information System – instrument comun pentru prospecțiunile nedistructive și
săpătura arheologică.
107. Amplasarea suprafețelor prospectate geofizic.
108. Interpretarea anomaliilor identificate în măsurătorile de rezistența electrică a solului: A –
Harta cu valorile de rezistivitate suprapusă peste modelul numeric din ALS; B – Structuri
identificate; C – Distribuirea structurilor în cadrul suprafeței cercetate.
109. A – Harta magnetometrică (–15+15 nT, alb/negru) cu valorile totale ale câmpului magnetic
suprapusă peste modelul numeric al terenului; B – Interpretarea anomaliilor magnetice.
110. Reprezentarea grafică a unui profil magnetometric ce străbate mai multe structuri arse și
două șanțuri. Valorile reprezentate corespund săgeții roșii din figura 109A.
111. A – Harta magnetometrică fluxgate suprapusă peste modelul numeric al terenului; B –
Interpretarea anomaliilor magnetice detectate.
112. A – Distribuția tuturor anomaliilor detectate prin intermediul metodelor de prospectare utili-
zate; B – Reprezentarea anomaliilor posibil de interes arheologic ce alcătuiesc organizarea
planimetrică a sitului.
113. A. Amplasarea stațiunii pe harta topografică scara 1:25000; B. Amplasarea așezării pe
planurile directoare de tragere din perioada interbelică, înainte de amenajarea zonei pentru
construcția barajului Stânca–Costești; C. Ripiceni, Holm – Ridicare topografică.
114. Ripiceni, Holm – A. Imagine ortorectificată din anul 2010; B. Imagine ortorectificată din
anul 2012; C. Imagine ortorectificată color infraroșu.
115. Ripiceni, Holm – A. Grup de locuințe aflat în partea estică a suprafeței măsurate; B. Mega-
structura detectată în proximitatea primului șanț al așezării; C. Construcție cu dispunere
diferită amplasată în preajma intrării principale în așezare (bastion); D. Harta magneto-
metrică a sitului (–15+15/alb-negru).
116. Ripiceni, Holm – A. Harta magnetometrică amplasată peste ridicarea topografică și
ortofotoplan; B. Interpretarea tuturor anomaliilor magnetice; C. Amplasarea caracteristicilor
magnetice identificate peste harta topografică și ortofotoplan; D. Selectarea și reprezentarea
anomaliilor magnetice ce alcătuiesc planimetria sitului cucutenian.
261
117. Variația dimensiunilor locuințelor din cuprinsul sitului Ripiceni, Holm.
118. Brătești, Chicerea – Harta topografica, scara 1:25000 (A) şi planul director de tragere, scara
1:20000 (B); Imaginea ortorectificată cu zona extinsă a sitului (C) și reprezentarea acestuia
pe imaginea infraroșu (D).
119. Brătești, Chicerea – Harta magnetometrică (–20+20 nT, alb/negru) suprapusă peste modelul
digital al terenului; în dreapta sus este reprezentată suprafața măsurată magnetometric peste
modelul altitudinal al zonei extinse a sitului; chenarul roșu delimitează suprafața măsură-
torilor GPR.
120. Brătești, Chicerea – Reprezentări ale datelor GPR: A – Profil GPR corespunzător săgeții
roșii din figura 120B, în care sunt reprezentate valorile de adâncime ale structurilor detec-
tate; B – Imagine în plan (rotită 90o) obținută prin interpolarea tuturor profilurilor de GPR
(adâncime = –0,5 m) în care sunt vizibile fragmente din traseul șanțurilor de apărare; C –
Modelare tridimensională a profilurilor de GPR și secționarea modelului pe axele x, y și z.
121. A. Cucuteni, Cetățuia – Harta magnetometrică (–15+15 nT, alb/negru) alături de planul
săpăturilor arheologice vechi, suprapuse peste imaginea aeriană ortorectificată; B. Hândrești,
Dăiceni – Harta magnetometrică (–20+20 nT, alb/negru) suprapusă peste planul topografic al
zonei; C. Băiceni, Dâmbul Morii – Harta magnetometrică (–15+15 nT, alb/negru) repre-
zentând sectoarele accesibile măsurate, suprapusă peste ortofotoplan; D. Rediu, Iazul Ruginii
– Harta magnetometrică (–20+20 nT, alb/negru) suprapusă peste ortofotoplan.
262
LIST OF ILLUSTRATIONS
I. Tables
1. Repartition and frequency of species along the four levels from Cucuteni.
2. Statistical values for the Cucuteni area — 69 soil profiles.
3. Statistical values for the Strunga area — 26 soil profiles.
4. Geophysical methods for archaeological research.
5. Magnetic susceptibility for various materials.
6. Classification of the main archaeological anomalies according to the response to the method
of soil electrical resistivity.
7. Calculating depths for the GPR readings according to the relative dielectric permittivity.
8. Values of the relative dielectric permittivity for the main geological materials.
II. Figures
1. Proposal for a non-invasive research model.
2. The major subsystems of a GIS.
3. Vector (left) and raster (right) data structures.
4. Location of the study area within Romania (A) and Iasi County (B); C – Hypsometric map of
Bahluieț river basin; D – Topographic profiles for the upper, middle and lower sectors of the
basin (the arrows disposed outside the boundary of the basin signify the direction on which the
profiles were drawn).
5. Geologic map of the Bahluieț river basin.
6. Aerial photo captured over Bahluieț’s upper basin (view from the North).
7. Percentage distribution of animal remains grouped by paleoeconomic categories.
8. Spatial distribution of the main phases of Cucuteni sites within the Bahluieț river basin.
Graphical representation of sites relative to the chronological frame of each phase of the
culture.
9. Map with the administrative units with Cucutenian sites from the Bahluieț river basin.
10. Location of Cucuteni settlements in Balș commune.
11. Location of Cucuteni settlements in Bălțați commune.
12. Location of Cucuteni settlements in Brăești commune.
13. Location of Cucuteni settlements in Costești commune.
14. Location of Cucuteni settlements in Cucuteni commune.
15. Location of Cucuteni settlements in Heleșteni commune.
16. Location of Cucuteni settlements in Ion Neculce commune.
17. Location of Cucuteni settlements in Lungani commune.
18. Location of Cucuteni settlements in Oțeleni commune.
19. Location of Cucuteni settlements around Podu Iloaiei town.
20. Location of Cucuteni settlements in Popești commune.
21. Location of Cucuteni settlements in Ruginoasa commune.
22. Location of Cucuteni settlements in Strunga commune.
23. Location of Cucuteni settlements in Târgu Frumos surroundings.
263
24. Location of Cucuteni settlements in Todirești commune.
25. Topographic position index calculation (A) and landform classification (B).
26. Positive Openness and Sky View Factor calculation.
27. A – Hypsometric map of the Bahluieț river basin overlapped by Cucutenian sites from the
main phases of the culture; B – Graph of elevation values for the Cucuteni A phase; C – Graph
of elevation values for the Cucuteni A-B phase; D – Graph of elevation values for the
Cucuteni B phase; E – The average of elevation values for the entire chronological frame of
the Cucuteni culture.
28. A – Slope map overlapped by Cucutenian sites; B – Graph of slope values for Cucuteni A
phase; C – Graph of slope values for Cucuteni A-B phase; D – Graph of slope values for
Cucuteni B phase; E – The average of slope values for the entire chronological frame of the
culture.
29. A – Aspect map overlapped by Cucutenian sites; B – Graph of aspect for the Cucuteni A
phase; C – Graph of aspect for the Cucuteni A-B phase; D – Graph of aspect for the Cucuteni
B phase; E – Aspect evolution for the entire chronological frame of the culture.
30. A – Topographic Position Index map overlapped by Cucutenian sites; B – TPI graph for
Cucuteni A phase; C – TPI graph for Cucuteni A-B phase; D – TPI graphic for Cucuteni B
phase; E – TPI evolution for the entire chronological frame of the culture.
31. A – Heat Load Index map overlapped by Cucutenian sites; B – HLI map for the Cucuteni A
phase; C – HLI map for Cucuteni the A-B phase; D – HLI map for Cucuteni B phase; HLI
evolution for the entire chronological frame of the culture.
32. Sky View Factor calculated for landforms where the sites are located.
33. A – The minimal distance map to the water source; B – Distance to the water source for the A
phase; C – Distance to the water source for the A-B phase; D – Distance to the water source
for the B phase; E – Water source distance evolution for the entire chronological frame of the
Cucuteni culture.
34. A – Longitudinal profile for the Valea Oii River; B – Longitudinal profile for the Bahluieț
River.
35. Degree of settlement pattern for the Cucuteni A phase.
36. A – Density map for Cucuteni A phase; B – Density map for the Cucuteni A-B phase; C –
Density map for the Cucuteni B phase; D – Settlements dynamics between the A and A-B
phases; E – Settlements dynamics between the A-B and B phases. In the last two maps, the
abandonment, stability or development of sites can be observed.
37. Evolution of visibility domain for the entire chronological frame of the Cucuteni culture.
38. Visibility domain calculated from each of the main phases of the culture (A, A-B, B); the
colour scale indicate the territory visible to 1, 2 up to n observers (A–C). The invervisibility
relationships between the sites from each chronological span are shown by the gradual marks.
The annexed graphs show the surface (km2) of the domain visible to 1, 2 up to n observers.
39. A – The catchment area of the settlement from Cetățuie delimited by isochrones representing
the time necessary for travelling a distance in certain terrain conditions, starting from the
settlement; B – The catchment area of the settlement from Cetățuie delimited by isochrones
representing the time necessary for travelling a distance in certain terrain conditions, from the
periphery of the site’s area of influence towards it; differences between the two territories can
be observed, particularly with respect to the terrain characterised by steep slopes; C – The
visible domain computed from the entire perimeter of the site; D –The visibility potential
computed for the entire route Cetățuie–Dealul Mănăstirii (Giurgești).
40. Indicators of the anthropic activities determined on the basis of pedological analyses: A –
mobile phosphorus; B – mobile potassium; C – quantity of humus.
41. The limits of the pedological analyses.
264
List of illustrations
42. Depth variation of the analysed soil parameters.
43. Spatial distribution of the pH and humus.
44. Spatial distribution of phosphorus and potassium.
45. Classifying of the low oblique and high oblique air photos, and recommendations for
capturing photographic imagery.
46. Explanation for distinctive marks in vegetation in air photographs.
47. Explanation for distinctive characteristics caused by shadows in air photographs.
48. Explanation for the mechanism by which archaeological characteristics are highlighted in
snow.
49. A – The ultra-light aerial vehicle used for surveying the sites from across the Bahluiet basin; B
– The UAV used for pinpointed flights for producing three-dimensional and digital elevation
models.
50. The path of the 2012 Spring flight.
51. A – Ground control point, visible in the air photographs and georeferenced using the
differential GPS; B – The UAV flight path for capturing imagery to be used in
photogrammetry.
52. The principles of LIDAR data collecting.
53. Location of the site from Războieni–Dealul Mare/Dealul Boghiu in Romania (A), Iași County
(B) and the Bahluiet basin (C).
54. The Războieni–Dealul Mare/Dealul Boghiu: A – view from the West; B – view from the
North; C – chert and ceramic fragments yielded by the surface research.
55. A – Austrian maps, scale 1:200,000 (1910 edition); B – Soviet maps, scale 1:50,000 (1942
edition); C – Army guiding plans, scale 1:20,000 (1958 edition); D – Topographic plans, scale
1:5000 (1979 edition); E – Topographic maps, scale 1:25,000 (1984 edition).
56. A – Network of geodesic points from the topographic survey; B – The digital terrain model
produced by interpolating the points from topographic survey; C – Map of hillshade on the
basis of the ALS data; D – Digital terrain model (DTM) on the basis of the ALS data.
57. A – Map of slopes; B – Transversal topographic profile on the WSW–ENE direction, and the
longitudinal topographic profile on the SSE–NNW direction.
58. A – The digital elevation model produced from the LIDAR data; B – Interpreting the
characteristics visible in the digital elevation model.
59. Ways of visualising LIDAR data using the RVT software.
60. The difference between the LIDAR-based digital terrain model, with a resolution of
50cm/pixel (A), and the digital elevation model produced by photogrammetry, for which a
resolution of 2.7cm/pixel was achieved (B).
61. Three-dimensional perspective on the Dealul Mare microzone.
62. A – Orthorectified imaged produced from the air photographs; B – Interpreting the visible
chromatic indicators (particularly vegetation marks).
63. Războieni–Dealul Mare — oblique air photograph from the NE.
64. Războieni–Dealul Mare — oblique air photograph from the South.
65. Location in Iasi County and the Bahluiet basin of the settlement from Fedeleșeni–Dealul
Cânepăriei.
66. A – Topographic map, scale 1:25,000 (1984 edition); B –Army guiding plans, scale 1:20,000
(1940 edition); C – Topographic survey with the limits of the initial settlement.
67. LIDAR image (hillshade) in which the micro-topography of the site is represented. At the top
are the details of the identified complexes (1, 2).
68. Three-dimensional perspective of the Fedeleșeni microzone. Featured are the main sites of the
area, as well as the initial limits of the site from Dealul Cânepăriei.
265
69. Ways to visualise the LIDAR data in order to highlight the main variations in the existing
micro-topography. The light’s change of direction, alongside multiplying the illumination
direction of the model, or the detailed computation of the slope values, allow for a much more
accurate interpretation.
70. Fedeleșeni–Dealul Cânepăriei — Air view from the SW. The Cucuteni B-phase settlement
from La Cruce în Fundoaie can be seen in the background, towards the N.
71. Fedeleșeni, Dealul Cânepăriei — Air view from the E. The arrow points to the location of the
first archaeological excavation by I. Nestor in 1928.
72. Fedeleșeni–Dealul Cânepăriei — Air view from the NE.
73. Fedeleșeni–Dealul Cânepăriei — Air view from the NW.
74. The archaeological site from Boureni–Dealul Hârtop (var. Hârtochi): A – air image, view
from the N; B – orthorectified image (Google Earth); C – hillshade map, from the LIDAR
elevation model; D –Topographic map, scale 1:25,000 (1985 edition).
75. The archaeological site from Rediu–Iazul Ruginii: A – air image, view from the SE; B – air
image, view from the NW; C –hillshade map, from the LIDAR elevation model; D –
topographic map, scale 1:25,000 (1985 edition).
76. The archaeological site from Zmeu–Dealul Pandele: A – air image, view from the E; B – air
image, view from the NW; C – hillshade map, from the LIDAR elevation model; D –
77. The archaeological site from Stoești–Pietrărie: A – air image, view from the NW; B – air
image, view from the S; C – hillshade map, from the LIDAR elevation model; D –
78. The archaeological site from Rediu–Dealul Bodașca: A – air image, view from the S; B – air
image, view from the N; C – hillshade map, from the LIDAR elevation model; D –
79. Schematic map of the first geophysical investigations for archaeological purposes. The
concentration of equipotential lines towards the left side of the survey suggests the presence of
a high resistivity in the respective area.
80. The Megger Earth Tester unit adapted for resistivity measurements in archaeology.
81. Martin Aitken using the prototype of the proton magnetometer.
82. Graph with the geophysical research carried out in North and South America. Elizabeth Ralph
carried out most of these works, in the 1960s.
83. Graph with the geophysical applications in archaeology in Great Britain until 2000.
84. The proton magnetometer, model Geometrics G-856.
85. The FM256 system.
86. The Geometrics G-858 magnetometer: the electrical console and the sensor.
87. The Geometrics G-858 system installed on the mobile unit.
88. An example of a contrast between an archaeological anomaly, represented by a ditch, and the
configuration of the surrounding soil.
89. The spread of the electrical current through a homogeneous soil. The continuous lines
represent the electrical current, and the discontinuous ones the resulting equipotential lines.
90. Schema of a survey in which the twin-probe configuration is employed. The three figures
indicate the path of the electrical current through the soil in different cases.
91. Schema of a survey in which the Wenner configuration is employed. The three figures indicate
the path of the electrical current through the soil in different cases.
92. Possible configurations employed in archaeological prospecting.
93. A single soil resistivity reading will be influenced by all resistivity values (ρ) of the bodies
found.
94. By increasing the distance between the electrodes, the electrical current flow reaches deeper.
266
List of illustrations
95. The unit used for the soil electric resistivity surveying, model Geoscan RM15 — the console
and the mobile rack.
96. The propagation of electromagnetic waves in the soil.
97. The distribution of the GPR signal into the soil.
98. Vertical profile resulting from the survey with a 250Mhz antenna.
99. The cone-like distribution of the waves into the soil.
100. The X3M control unit.
101. The Malå XV monitor.
102. The antennae of the Ramac X3M GPR system.
103. The arrangement of the magnemetric readings inside a prospected set area.
104. The coordinate system of a magnetometric survey.
105. GIS — the interface between the non-destructive surveys and the archaeological excavation.
106. Geographical Information System — a common instrument for non-destructive prospecting
and archaeological digging.
107. The location of the areas investigated geophysically.
108. The interpretation of the anomalies identified in the soil resistivity surveys: A – map with the
resistivity values overlapping the digital model from the ALS; B – identified structures; C –
distribution of structures inside the investigated area.
109. A – magnetometric map (-15+15 nT, white/black), with the total values of the magnetic field
overlapping the digital terrain model; B – interpretation of the magnetic anomalies.
110. Graphic representation of a magnetometric profile across multiple burnt structures and two
ditches. The values correspond to the red arrow from figure 109A.
111. A – the fluxgate magnetometric map overlapping the digital terrain model; B – interpretation
of the detected magnetic anomalies.
112. A – distribution of all anomalies detected by means of the prospecting methods employed; B
– representation of the anomalies with possible archaeological value that comprise the
planimetric organisation of the site.
113. A – location of the site on the topographic map, scale 1:25,000; B – the location of
settlement on the army guiding plans from the interwar period, before the area underwent
hydrographic work at the Stânca Costești dam; C – topographic survey of Ripiceni–Holm.
114. Ripiceni–Holm: A – orthorectified image from 2010; B – orthorectified image from 2012; C
– infrared orthorectified color image.
115. Ripiceni–Holm: A – group of dwellings located in the eastern part of the surveyed area; B –
megastructure detected in the proximity of the first ditch of the settlement; C – building with
different orientation, located near the main entry into the settlement (bastion); D – the
magnetometric map of the site (-15+15/ white/black).
116. Ripiceni–Holm: A – the magnetometric map overlapping the topographic survey and the
orthophotoplan; B – interpreting all magnetic anomalies; C – placing the identified magnetic
characteristics over the topographic map and the orthophotoplan; D – selecting and
representing the magnetic anomalies that constitute the planimetry of the site.
117. Variation in the size of the dwellings from Ripiceni–Holm.
118. Brătești–Chicerea: the topographic map, scale 1:25,000 (A) and the army guiding plan, scale
1:20,000 (B); the orthorectified image with the extended area of the site (C) and its
representation on the infrared image (D).
119. Brătești–Chicerea — the magnetometric map (-20+20 nT, white/black) overlapping the
digital terrain model; at the top-right is the area surveyed magnetometrically overlapping the
digital elevation model of the extended site; the red frame delimits the area with GPR
surveys.
267
120. Brătești–Chicerea — representations of the GPR data: A – GPR profile corresponding to the
red arrow from figure 120B, with the depth values of all detected structures; B – plane image
(rotated 90°) obtained by interpolating all the GPR profiles (depth = -0.5 m), in which
fragments of the defensive ditch are visible; C – three-dimensional modelling of the GPR
profiles, and sectioning along the x,y and z axes of the model.
121. A – Cucuteni–Cetățuia: magnetometric map (-15+15 nT, white/black) alongside the plan of
the old archaeological diggings, overlapping the orthorectified air image; B – Hândrești–
Dăiceni: magnetometric map (-20+20 nT, white/black) overlapping the topographic plan of
the area; C – Băiceni–Dâmbul Morii: magnetometric map (-15+15 nT, white/black) showing
the accessible areas that were surveyed, overlapping the orthophotoplans; D – Rediu–Iazul
Ruginii: magnetometric map (-20+20 nT, white/black) overlapping the orthophotoplans.
268
INDICE GENERAL
INDICE DE LOCURI
Budăi–La intrare în satul 201-202, 220-221,

B
Budăi dinspre Sârca 223-224
Balș–Mamelon 47
73 Cucuteni–Ismiceanu 58
Băiceni–Dâmbul lui Pletosu
Buznea–Dealul Beci 64, 106 Cucuteni–La sud de sat 58
41, 56, 57
Buznea–Dealul Brocea 64 Cucuteni–Târla Luncanului
Băiceni–Dâmbul Morii 41,
Buznea–Dealul Buznei 64 59
44, 56, 98, 109, 219,
Buznea–Livadă 63 Cucuteni–Vatra satului 59
221-222
Buznea–Nisipărie 65
Băiceni–Dealul Mănăstirii D
Buznea–Siliște (După
(= La Dobrin = Doroșcani–Dealul Armanca
Grădini) 42, 64-65
Dealul Gosanu) 41, 75
Buznea–Valea Lupului
57 Doroșcani–Dealul Sărături I
(Recea I) 64
Băiceni–Hurez 42, 57 75
Buznea–Valea Lupului II–
Băiceni–La Bazin (fost Doroșcani–Dealul Sărături
Recea II 64
Gostat) 57 II 75
Băiceni–Siliște 42, 57 C Doroșcani–Dealul Viilor 76
Bălțați–Cantonul CFR nr. Cosițeni–Marginea de est a Doroșcani–Vatra satului
38 39, 48 satului 73 nou 77
Bălțați–Confluența Bahluieţ- Costești–Cier (Vatra Drăgușeni–Ostrov 39
Pârâul Gugii 49 satului–Lângă școală)
F
Bălțați–La iaz (Iazul 3– 38, 41, 44, 54, 98, 219
Fedeleșeni–Dealul
Dealul Mândra) 41, Costești–Pietrăria din Valea
Cânepăriei 42, 80,
48, 93 Hainei 54, 98
142-143, 145, 148-
Bălțați–Livada Stațiunii Costești–Podișu I 54
149, 217
Pomicole Iași 48 Cotârgaci–Dealul Cotârgaci
Fedeleșeni–La Cruce în
Bălțați–Movila Hârtopeanu 49
Fundoaie 42, 80-81,
48, 127 Cristești–Cristoaia 52
143, 148
Bărbătești–Tarlaua Grajd Cristești–Dealurile Porcăreț
Fulgeriș–La trei cireși 201-
58 și Călugărul 52
202, 223
Bodești–Frumușica 201 Cristești–Lacurile-Izvoare
Boureni–Dealul Hârtop 52 G
(Hârtochi) 84, 150, Cristești–Via Cristești 52 Gănești–Draga II. Via lui
152, 217 Cristești–Via lui Iliescu 52 Prutinică 65
Brăești–La curte = Pe Crivești–În Hârtop-Spre Gănești–Siliște 66
Dealul Cier 51 Budăi 80 Giurgești–Dealul Mănăstirii
Brătești–Chicerea 201-202, Crivești–La Holm 80 (Chetrosul = Sub
210-211, 214-215, Cucuteni–Cetățuie 37, 42, pădure) 41, 55, 109-
217, 219, 223-224 57-58, 108-110, 116, 110, 220

269
Giurgești–Vatra satului 56 Movileni–Muchia Dealului Sârca–La movilă 50
Goești–La nord-vest de sat 62 Sârca–La sud de Valea Oii
69 50
P
Goești–La sud-est de sat 70 Scânteia–Dealul Bodești 39,
Podișu–Tarlaua Pădure I 49
Gura Văii–Dealul Găureana 165, 224
Podișu–Tarlaua Pădure II
I 81 Scobâlțeni–Dealul Budăi 74
50
Gura Văii–Lutărie 81 Scobâlțeni–La VSV de sat
Popești–În Țigănime 77
75
H Prigoreni–Holm 67
Stroești–Bârghici 85
Hăbășești–Holm 14, 36-37, Prigoreni–La curte 66
Stroești–Pietrărie 42, 86,
42, 80-81, 104, 106, Prigoreni–La curte II 67
110, 151, 155
108, 143, 201-202
R Strunga–Calda I 84
Hândrești–Dăiceni 44, 202,
Războieni–Cantonul 24 (sau Strunga–Calda II 84
219, 221, 224
28) 68 Strunga–Caldar 84
Hândrești–Tarlaua Bahna
Războieni–Dealul Mare Strunga–Cornișa Dealului
72, 143
(Dealul Boghiu) 42, Dârmoxa 82
Hândrești–Zgâia II 72, 143
68, 108, 131-133, Strunga–Dealul Dârmoxa
I 137, 139, 140-141, 82-83
Iclod–Pământul Vlădicii 194, 208, 217, 219, Strunga–Dealul Găureana
224 222-224 (Indicator kilometric
Ion Neculce/Prigorenii Războieni–La sud-vest de 152) 82
Mici–Fosta Livadă cu Boghiu (Dealul Mare) Strunga–Indicator
Vișini 66 67, 127 kilometric nr. 23 84
Ion Neculce–La cimitir 66 Războieni–La vest de Dealul Strunga–Marcaj 156
Mare 67 (Dealul Dârmoxa 2)
L
Războieni–La vest de sat 68 83
Lunca–Turdaș 224
Lungani–După Biserică 70
Rediu–Dealul Badașca 151,
T
Lungani–La Gostat-Sărături 70 156
Târgu Frumos–Capu
Rediu–Dealul Ruginii 44,
M Calului-Adâncata 84
77, 110, 127, 150,
Mădârjești–Cantonul CFR Traian–Dealul Fântânilor
153, 217, 219, 221
40 (=Marginea de 201
Ripiceni–Holm / La Telescu
sud-vest a satului) 49 Trușești–Țuguieta 39
201, 203-205, 207-
Mitoc–Valea lui Stan 39 210, 217, 219, 222- V
Movileni–Dealul Fântânilor 224 Vascani–La Lutărie 78
62 Ripiceni–La Monument 203 Vascani–Podiș 78
Movileni–Hârtopul de la est Ruginoasa–Dealul Drăghici Vascani–Tarlaua Grindu 79
de sat 62 224 Vascani–Tarlaua Pășcănia
Movileni–În livada de meri 77
de la est de sat = S
Vascani–Vatra satului
Dealul Crivești 62 Săcărești–Laiu 59
(Cetățuia) 78
Movileni–La movile (Între Săcăreşti–Suhat 42, 59
cele două movile mici Săcărești–Tuioasa (Tinoasa) Z
de la Movileni) 61 61 Zmeu–Dealul Pandele 72,
Movileni–Marginea de Săcărești–Vatra satului 61 95, 150, 154
nord-est a satului 61 Sârca–La Lutărie 50

270
Indice general
INDICE DE PERSOANE
Boambă L. 48-49, 68 Conolly J. 23, 26-29, 87-88,

A
Boghian D. 16, 30, 36, 38, 91, 110
Adameșteanu D. 122
41-42, 47-70, 72-78, Conyers L.B. 163, 181-187
Agache R. 121
80-82, 84-86, 104, Costin N.I. 75, 77
Airinei Șt. 34
112, 131, 142, 151, Cotiugă V. 16, 50, 166
Aitken M.J. 161-162, 167-
203 Crawford O.G.S. 120
168, 171, 174
Bolomey A. 91, 108 Cucoș Șt. 13-14, 30, 41, 43,
Alaiba R. 62
Boni G. 120 48-58, 61-65, 67-70,
Aldenderfer M. 23-25
Bove F.J. 25 72, 74-78, 80-84, 86,
Alldred J. 163
Bowser B.J. 20 88, 104, 112, 218-219
Allen K.M.S. 23, 25
Braasch O. 121, 125 Cucu N. 49
Ambos E.L. 173
Bradford J. 121 Curea D. 112
Andreas F.C. 120
Brandon R.J. 23, 25
Andrieșescu I. 42, 52, 81 D
Branton N. 20
Annan P.A. 163, 183 Daicoviciu H. 164
Breiner S. 163
Anschuetz K.F. 20 Dalan R.A. 170, 177
Brigand R. 14, 16, 26, 43,
Apostol A. 165 Dale P. 163
45, 48, 67-68, 104,
Arnold III B.J. 25 Danu M.A. 38
150, 218
Asăndulesei A. 14, 43, 48, David B. 20
Brimicombe A. 25
50, 67-68, 77, 122, Desruelles S. 21
Brooks M. 167
150, 166, 201, 218 Diamandi G. 42, 58
Burrough P. 24
Ashmore W. 20 Dincauze D.F. 18
Butzer K. 18-19, 21
Aspinall A. 162-163, 177 Dinu M. 36, 41-42, 48, 56
Buțureanu Gr. 42, 58, 86
Aston M. 19 Djindjian F. 90
Atkinson R.J.C. 160, 174, C Doneus M. 126, 130
180 Cameron C.M. 181 Donisă I. 34-35
Campana S. 120-122, 124 Donoghue D.N.M. 120
B
Cavruc V. 26 Douglas S.D. 123
Bahn P. 18, 92, 123
Cârciumaru M. 31, 40 Dragomir N. 165
Bailey T.C. 91
Ceraudo G. 120, 122, 125 Drăgan I.C. 34
Barbu N. 35
Chapman J. 202, 218, 223 Dumitrescu H. 80
Barceló J.A. 26
Chipman J. 130 Dumitrescu Vl. 14, 36, 42,
Bauer Hall M. 159
Chiriac C. 57 81-82, 201-202
Baxter M. 91
Chirica V. 48, 52, 54-55, 57, Dumitroaia Gh. 14
Băcăuanu V. 32-33
59, 64-66, 70, 72-75,
Beardah C. 91 E
81-86
Becker H. 167, 173 Eder-Hinterleitner A. 167
Christlein R. 121, 125
Beldiceanu N. 42, 58, 86 Ellis L. 13
Ciubotaru D.L. 166
Belshe J. 160 Enea S.C. 54
Ciurea V. 41, 54
Bem C. 13-14, 30, 44, 119, Ernenwein E. 191-192
Clark A. 158, 160-164, 168-
121, 201, 219 Evans J.G. 18
169, 171, 177, 179-
Berlescu N. 66, 68, 131 Evans M.E. 169
180, 189
Bevan B. 159-160, 162-163, Evans R. 123
Clarke K. 24-25
171, 174, 187
Comșa E. 36
Bewley R.H. 120-122, 124
Condurachi E. 42, 68, 131
Binford L. 20, 23

271
F I M
Fassbinder J.W.E. 15, 123, Ioniță I. 42, 58 Maillol J.M. 166
170 Malamphy M. 159-160
J
Fernández-Hernandez J. 129 Manoliu V. 42, 68, 131
Johnson M. 20
Fisher P.F. 24, 29 Jones D.M. 18, 21, 164
Mantu C.M. 13
Fleming A. 20 Jones R.J.A. 123 Marin M. 41
Fleming N. 18, 120, 122 Marin T. 36, 41
Florescu A.C. 14, 39, 62, K Marinescu-Bîlcu S. 14, 39,
201 Kearey P. 167 202
Florescu M. 14, 39, 82-84 Keiller A. 120 Maschner H.D.G. 23
Kelly M.A. 163 Matasă C. 41, 54, 201
G Kenyon J. 163, 187 Mateescu C. 54, 56, 78
Gaffney C. 23, 26-27, 29, Keon D. 89 McCune B. 89
158, 160-164, 167- Khan A.M. 167 Micle D. 14, 26, 88-89, 166
170, 172-182, 187, Kiefer R. 130 Mihai C. 42, 52, 54-55, 63-
189-190, 192 Knapp B.A. 20 68, 70, 72, 84, 131
Garrison E.G. 18, 21 Kokalj Ž. 90, 130 Milsom J. 172, 187
Gater J. 158, 160-164, 168- Koppenjan S. 187 Mischka C. 14, 166, 224
170, 172, 174-182, Kühteiber T. 130 Molyneaux B.L. 20
187, 189-190, 192 Kvamme K. 24-26, 28-29, Monah D. 13-14, 30, 41, 43,
Geldart L.P. 167 167-171, 173, 182 48-58, 61-65, 67-70,
Gheție V. 36
L 72, 74-78, 80-84, 86,
Ghilardi M. 21
Lake M. 23, 26-29, 87-88, 88, 104, 112, 218-219
Ghiță M. 165
91, 110 Monah F. 13, 31, 40
Giardino M. 120
Lambrino S. 121 Moravetz I. 166
Gillings M. 23-29, 88, 92
Laming A. 160, 164 Mullins C. 174
Gimbutas M. 13
Larson D.O. 173 Musset A.E. 167
Goodchild M.F. 90
László A. 15-16, 158 Musson C. 120-122, 124
Goodman D. 163, 181-183
László F. 202 Musty J. 162
Gorin S. 18, 120, 122
Gorka T.H. 170 Lazarovici C.M. 13-15, 30, N
Grant J. 18, 120, 122 39, 44, 219, 224 Neamțu E. 82-84
Green S.W. 23, 25 Lazarovici Gh. 13, 165, 224 Nestor I. 42, 142-143, 147-
Gugiuman I. 62, 64 Le Borgne E. 170 148
Leckebusch J. 181 Neubauer W. 15, 167, 173,
H Lerici C. 162, 163 181, 193-194
Haigh J.G.B. 163 Leusen P.M. 92 Newton W. 168, 171
Haimovici S. 31, 35-37, 39 Lillesand T. 130 Nickens P.R. 123
Haley B.S. 120 Lindberg C. 120 Nicu I.C. 43, 45, 48, 67-68,
Hall E. 161 Linford N. 158-159, 170, 133, 150, 218
Harris T.M. 25 177 Nuninger L. 26
Hawley W. 158 Linington R. 161-163, 167
Heller F. 169 Lipo C.P. 173 O
Herz N. 18, 21 Llobera M. 91 Oană C. 26
Herzog I. 164 Lock G. 20, 23, 25-26 Oberländer-Târnoveanu I.
Hesse A. 160-162, 164 Lowrie W. 167 119, 121
Higgs E. 92, 108 Lundberg H. 159 Optiz R. 130
Hodder I. 23 Lynam J.T. 177 Oštir K. 90, 130
Holliday V.T. 21 Oswin J. 168, 172, 177
Hughes F. 158

272
Indice general
P Sârbu V. 26 Ț
Pallarés M. 26 Scheick C.L. 20 Țurcanu S. 13
Palmer R. 119-124, 125 Schmidt A. 168, 170, 174-
U
Papadopoulos N. 177 177, 179-180, 191-
Ujvari I. 33-34
Parrington M. 120 192, 206
Ursulescu N. 15, 50, 81,
Paul I. 165 Schmidt H. 42, 56, 58
142-144, 147, 165
Păunescu A. 36 Schuster C. 15
Peikert R. 181 Schwarz G. 177 V
Petre A. 120-121, 162, 165 Scollar I. 123, 161-162, 164, Vali H. 170
Petrescu-Dîmbovița M. 14, 167, 177 Văcaru S. 65, 82, 84
37, 39, 41-42, 57-58, Scurtu F. 166 Văleanu M.C. 30, 37, 41-43,
81, 151, 165, 201-202 Sharpe P.H. 120 44, 47-54, 56-70, 72-
Philpot F.V. 163 Shell C. 130 78, 80-86, 112, 142,
Piro S. 167-168, 174 Sheriff R.E. 167 151, 201-202, 218
Pitt Rivers A. 158 Sherwood S.I. 167 Vătafu F. 16
Pîrnău R.G. 35, 110, 112- Smekalov S.L. 169, 173 Verhagen P. 25
115, 147 Smekalova T.N. 169, 173 Verhoeven G. 129
Poidebard A. 120 Somers L. 174, 177, 179- Vita-Finzi C. 92, 108
Pollard M.A. 21 180 Voss O. 169, 173
Popovici D.N. 30, 41, 48-49, Sorochin V. 14, 223 Vulpe E. 41, 55
51-52, 54, 56-57, 61, Spinei V. 16, 42, 56
W
64, 67-68, 70, 72-75, Stančič Z. 23, 25-27, 29
Webster G. 160-161
77-78, 82-83, 112, Stanjek H. 123, 170
Weiss A.D. 89
142, 165 Steward J. 23
Weller O. 26, 91
Pruitt E.L. 121 Stolze F. 120
Westcott K.L. 23, 25
Puiu Gh. 86
Ș Weston D.G. 170
R Șandru I. 48 Weymouth J. 162-163, 166-
Rączkowski W. 119 Știrbu M. 39 171, 177, 179
Ralph E. 161-162 Wheatley D. 23-29, 88, 91-
T
Ralph K. 163 92
Tabbagh A. 161-162, 164
Rassmann K. 209, 223 Whitley T.G. 25
Tafrali O. 42, 68, 131
Reitz E.J. 19 Williams-Hunt P. 121
Tanasachi M. 49, 51-52, 58,
Remondino F. 129 Wilshusen R.H. 20
69-72, 75, 77-79, 85-
Renfrew C. 18, 23, 92, 123 Wilson D.R. 120
86
Reynolds J.M. 173 Wynn J.C. 166-167
Târnovan I. 165
Richards J.D. 25
Telford W.M. 167 Z
Romanescu A.M. 87
Tencariu A.-F. 77, 166 Zaharia E. 63
Romanescu G. 87
Thomas J. 20 Zaharia N. 48-50, 54, 56,
Romanescu Gh. 87-88
Tite M.S. 162, 174 61-64, 66, 68, 74, 77-
Rood R.J. 25, 90
Tobler W. 92 78, 80-84, 131
Rowley T. 20
Tsokas G.N. 177 Zakšek K. 90, 130
S Tsourlos P.I. 177 Zubrow E.B.W. 23, 25
Savage S.H. 24-25 Tudose E. 57

273
INDICE DE TERMENI
194-195, 212-215,
A E
218
Aerial Photography 121 Environmental Archaeology
GPS, 24, 27, 45, 123, 126,
Airborne Laser Scanning 6, 17-18
128-130, 135, 173,
8, 129
F 191, 194, 206, 217
ArcGIS 27, 87, 91, 127, 192,
Field Archaeology 20
206 L
Field Survey 121
Archaeological Geology 18 Landscape Archaeology 17,
Fotogrametrie 119, 127-
Archaeological Geophysics 19-20, 87, 121
129, 131, 135, 139,
158 Landscape History 20
147
Archaeological Prospection
R
18, 164 G
Remote Sensing 119, 121,
Archaeometry 18, 158 Geoarchaeology 18, 20
202
ArcInfo 29 Geoarheologia 18, 20-21, 87
GPR, 6, 8, 10, 157, 163, T
D
174, 181-188, 192, Total Archaeology 121
Digital Elevation Model 128
Digital Surface Model 128

274

GIS Asandulesei 29.11 Coperta

Încărcat de

Informații document

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

GIS Asandulesei 29.11 Coperta

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

ANDREI ASĂNDULESEI

GIS (Geographic Information System),

Volum finanțat din Grant nr. 314/01.07.2014, PN-II-PT-PCCA-2013-4-2234,

Redactor: Dana ZĂMOSTEANU

© Editura Universităţii „Alexandru Ioan Cuza”, 2015

GIS (Geographic Information System),

Cuvânt înainte de Nicolae Ursulescu

EDITURA UNIVERSITĂŢII „ALEXANDRU IOAN CUZA” DIN IAŞI

Descrierea CIP a Bibliotecii Naţionale a României

I. Ursulescu, Nicolae (pref.)

Foreword (Nicolae Ursulescu) ...............................................................................................................9

Prof. univ. dr. Nicolae Ursulescu

I.1. Repere metodologice și teoretice. Definirea conceptelor

Figura 1. Propunere a unui model de cercetare non-invazivă.

I.1.1. Arheologia mediului (Environmental Archaeology)

I.1.2. Arheologia peisajului (Landscape Archaeology)

I.1.3. Geoarheologia (Geoarchaeology)

II.1. Aspecte teoretice

II.1.2. Principalele componente ale unui GIS

II.1.3. Gruparea principalelor funcții ale unui GIS

II.1.3.1. Achiziționarea, integrarea și verificarea datelor

II.1.3.2. Întocmirea și gestionarea bazei de date spațiale

II.1.3.3. Modelarea și analiza datelor

II.1.3.4. Vizualizarea și diseminarea rezultatelor

La principalele categorii prezentate anterior, Wheatley și Gillings (2002, 9) adaugă

II.1.4. Definirea structurilor de date: Raster-GIS/Vector-GIS

II.2. Analiza spațială a așezărilor culturii Cucuteni din bazinul

II.2.1. Prezentarea zonei de studiu: bazinul hidrografic al râului Bahluieț –

II.2.1.1. Relief și geologie

Figura 5. Harta geologică a bazinului Bahluieț

II.2.1.2. Rețeaua hidrografică

II.2.2. Paleomediul comunităților Cucuteni din bazinul Bahluiețului

Tabelul 1. Repartiția și frecvența speciilor determinate pe cele 4 nivele de la Cucuteni

Figura 7. Distribuția procentuală a resturilor de animale, grupate pe categorii paleoeconomice

II.2.3. Catalogul descoperirilor aparținând culturii Cucuteni din bazinul

II.2.3.1. Baza de date arheologice și spațiale

Figura 9. Reprezentarea comunelor și orașelor din cuprinsul bazinului hidrografic Bahluieț

Repertoriul centralizează siturile din fereastra de studiu, acestea fiind ordonate

Figura 10. Localizarea așezărilor Cucuteni în cadrul comunei Balș.

2. Toponim: La iaz (Iazul 3–Dealul Mândra)

3. Toponim: Livada Stațiunii Pomicole Iași

4. Toponim: Movila Hârtopeanu

5. Toponim: Cantonul CFR nr. 38-39

6. Toponim: Confluența Bahluieț–Pârâul Gugii

7. Toponim: Dealul Cotârgaci

8. Toponim: Cantonul CFR 40 (= Marginea de sud-vest a satului)

9. Toponim: Tarlaua Pădure I

10. Toponim: Tarlaua Pădure II

11. Toponim: La Lutărie

12. Toponim: La movilă

13. Toponim: La sud de Valea Oii

Figura 11. Localizarea așezărilor Cucuteni în cadrul comunei Bălțați.

14. Toponim: La curte = Pe Dealul Cier

16. Toponim: Dealurile Porcăreț și Călugărul

17. Toponim: Lacurile–Izvoare

18. Toponim: Via Cristești

Figura 12. Localizarea așezărilor Cucuteni în cadrul comunei Brăești.

19. Toponim: Cier (Vatra satului – Lângă școală)

20. Toponim: Podișu I

21. Toponim: Pietrăria din Valea Hainei

Figura 13. Localizarea așezărilor Cucuteni în cadrul comunei Costești.

22. Toponim: Dealul Mănăstirii (Chetrosul = Sub pădure)

23. Toponim: Vatra satului

24. Toponim: Dâmbul lui Pletosu