6 Locuire

LOCUIREA URBANĂ
TRADIŢIONALĂ
IN TERITORIUL ROMÂNESC
EXTRACARPATIC
Locuinţele joacă un rol esenţial
în definirea identităţii culturale
a oraşelor – prin ponderea lor
mare în cadrul fondului
construit, dar şi prin calitatea
lor de martori ai vieţii cotidiene
în diverse epoci.
Locuirea
„A locui înseamnă mai mult decât a avea un acoperiş şi
nişte metri pătraţi la dispoziţie. Semnifică a întâlni alţi
oameni [...] a putea experimenta viaţa ca o multitudine de
posibilităţi. [...] Putem spune şi că locuirea se produce prin
orientare şi identificare. Trebuie să descoperim unde
suntem şi cine suntem pentru ca existenţa noastră să
capete o semnificaţie.”
Christian Norberg-Schulz, The Concept of Dwelling, Electa, 1984

Locuirea include și „vecinătatea imediată” – „locul în care
«construitul» şi «trăitul» se intersectează la un nivel urban
elementar.”
Ana-Maria Zahariade, Arhitectură-Locuire-Oraș
Locuirea
Ţesuturile urbane istorice româneşti evidenţiază modalităţi

specifice de organizare a locuirii proprii unui anumit model
cultural (definit de manifestările rutiniere ale activităţilor
sociale şi ale vieţii cotidiene). Acestea exprimă tradiţia
locală de locuire.
Studiu de caz:
Bucureşti
Locuirea tradiţională
Caracterul specific al zonelor

de locuit tradiţionale este
determinat de:
⚫ parcelar şi traseul străzilor

⚫ tipul clădirilor (formă, dimensiuni, materiale, stil, culori)
⚫ relaţiile între clădiri, spaţii verzi şi spaţii libere

Spaţiile libere - străzi, curţi,

grădini, scuaruri, pieţe -
contribuie la calitatea şi
specificitatea locuirii urbane
tradiţionale.
Fizionomia şi viaţa curţilor, a

străzilor, a scuarurilor şi pieţelor,
constituie poate „expresia cea
mai vie a oraşelor, expresia
acestui suflet colectiv în sânul
căruia se nasc civilizaţiile”.
G. M. Cantacuzino, Pieţele oraşelor, în Arcade, firide şi lespezi, Cartea Românească,

Bucureşti 1932
Piața Sfântul Ștefan
Parcul Luigi Cazzavillan
Parcul Luigi Cazzavillan
In majoritatea oraşelor extracarpatice, caracteristicile

locuirii tradiţionale au fost influenţate de un anumit tip de
ordine urbanistică născută spontan și proprie unei
dezvoltări organice.
Până în a doua jumătate a
secolului al XIX-lea se
construiește spontan: poziţia
caselor este stabilită în raport
cu clădirile existente şi cu
reţeaua stradală neregulată
configurată de parcelar.
Primează casele individuale

izolate pe loturi mari
(500...5000 mp) și înconjurate
1846
de grădini. (Planul Borroczyn)
LOCUINŢA URBANĂ ARHAICĂ
are o organizare spaţială
similară cu cea a casei
ţărăneşti, dezvoltându-se de o
parte şi de alta a unui spaţiu
central (tinda) ce se
prelungeşte către exterior cu
un foişor orientat spre curte
şi/sau cu un pridvor relativ
îngust, uneori desfăşurat pe
trei laturi.
Casă de târgoveţ, str. Mircea Vodă 51, sfârşitul sec. XVIII
Casă de târgoveţ, str. Mircea Vodă 51 / sfârşitul sec. XVIII (demolată în anii ‘80)
Casă de târgoveţ, str. Şerban Vodă 33 / sfârşitul sec. XVIII
Casă de târgoveţ, str. Şerban Vodă 33 / sfârşitul sec. XVIII (restaurată în anii ‘90)
Casă de târgoveţ, str. Şerban Vodă 33 / sfârşitul sec. XVIII (restaurată în anii ‘90)
Casă de târgoveţ, str. Orzari 63 / 1859
CASA VECHE BOIEREASCĂ
cuprinde un spaţiu central
amplu (12 - 14 mp)
corespunzând 'tindei' de tradiţie
rurală, amplificată în spiritul
influenţelor post-bizantine
balcanice. Din acest spaţiu
central se accede în celelalte 4
– 5 încăperi.
Spaţiul central se prelungeşte

spre exterior printr-un pridvor
deschis cu foişor pătrat.
Casa A. Ciurcu, str. Labirint 13 / sec. XVIII
Casa D. Moruzi - Cantacuzino, Calea Victoriei 117-119 / 1750 (demolată în 1941)
Casa Melik, str. Spatarului 17, 1750-1760
In prima jumătate a secolului XIX, arhitectura caselor
boiereşti şi de târgoveţi evidenţia - atât la exterior cât şi la
interior - o puternică influenţă constantinopolitană.
Mahalaua Stelea în 1841

„casele de zid din ce în ce mai
numeroase încep să fie
împodobite în stil ţarigrădean,
cu arcade şi ferestre în formă
de treflă şi cu balcoane închise
ce ieşeau afară din corpul casei.
Stradă în Bucureşti, 1841
(...) locuinţele încep să fie mobilate cu divane mari şi cu

saltele”.
GEORGESCU, Florian, Regimul construcţiilor în Bucureşti în deceniile patru şi cinci din secolul al XIX-lea, 1967
Boierul Iordache Filipescu, cca 1843
Bucureştiul era „aproape în
întregime un oraş oriental,
fără nici un împrumut de la
stilul oraşelor apusene, de
la care de altfel
maimuţăream modă, port,
obiceiuri, limbă şi limbuţie,
dar mai nimic din bunurile
civilizaţiei lor.”
BILCIURESCU, Victor, Bucureşti şi bucureşteni de ieri şi

de azi. Ed. Universul, 1945
Schimbările politice petrecute în a doua jumătate a secolului
XIX au stimulat dorinţa de occidentalizare (îndeosebi după
modelul francez) manifestată la nivelul elitelor.
Incoronarea primului Rege al

României, Carol I, în Palatul
Regal din Bucureşti, 10 mai 1881
Intervalul 1880 – 1910 a reprezentat o perioadă
de mare avânt constructiv care a configurat
caracterul urban modern al Bucureştiului, ca şi al
altor oraşe româneşti extracarpatice.
Caracterul „afânat” al spaţiului construit preexistent
a facilitat modificările majore de structură urbană a
oraşului modern:
- tăierea marilor bulevarde,

- regularizarea cursului
Dâmboviţei,
- implantarea unor edificii
publice reprezentative,
- noi cartiere şi parcuri.
1911
În zonele rezidențiale, se observă
efectele modernizării oraşului, ale
intensificării activităţii constructive
şi ale introducerii regulamentelor
urbanistice care încearcă să
atenueze iregularul moştenit, fără
însă a-i contrazice legitatea.
1846 1911
Iregularul moştenit este cel care generează caracteristicile de
spaţialitate ale zonelor urbane rezidențiale.
Perspectivele scurte şi efectele de surpriză prin care elemente

importante (ex. bisericile) se dezvăluie trecătorului,
caracterizează ţesutul urban interior.
Perspective scurte și efecte de surpriză
Vocabularul arhitectural este
înlocuit aproape integral.
La noile construcţii
reprezentative se
generalizează utilizarea
stilurilor europene „la
modă”.
Predomină eclectismul în
forme caracteristice
academismului de şcoală
franceză.
In numai câteva decenii,
interioarele caselor
bucureştene îşi schimbă
radical înfăţişarea, de la
atmosfera tipic orientală,
la o eleganţă franţuzească
„care la prima vedere nu
se deosebea cu nimic de
aceea a altor reşedinţe”.
KUNISCH, Richard, Bucureşti şi Stambul. Ed.
Saeculum I.O., Bucureşti 2000

Casa Macca, 1891 - 1900
In a doua jumătate a secolului XIX, boierii şi mica
burghezie, „clasele urbane cele mai dinamice, mai
creatoare şi mai intelectuale”, îşi construiesc case
frumoase, adecvate stării sociale: „boierii case boiereşti,
negustorii case negustoreşti, construcţii de o remarcabilă
civilizaţie”.
PALEOLOGU, Alexandru, Moartea caselor, Prefaţă la Povestea caselor. Ed. Simetria, Bucureşti 1999
Casele boiereşti erau „mari, frumoase, de regulă
hochparter, cu un salon în rotondă, podit cu marchetărie,
restul, de obicei, cu scândură băiţuită sau parchet, dar
niciodată mai presus de un nivel uman şi curtenitor,
niciodată arogante şi strivitoare, mai ales nu cu scări de
marmoră ci scări de lemn, esenţe de soi, bineînţeles, dar
de lemn”.
Marea burghezie (constituită spre sfârşitul secolului XIX) a
construit şi ea, conform rangului social „case opulente,
somptuoase, evident impunătoare, dar nu ostentative”.
Casa Monteoru, 1887-1889, arh. Ion Mincu şi Nicolae Cuţarida
Casa Monteoru, 1887-1889, arh. Ion Mincu şi Nicolae Cuţarida
Casa Gradisteanu-Ghica, 1898
Palatul Kretzulescu, 1902, arh. Petre Antonescu (modernizare a vechii case de secol XVIII)
Palatul Cantacuzino, 1903, arh. I. Berindey
Casa Filitti – Golescu, cca 1908
Casa Filitti – Golescu, cca 1908
Casa Brătianu, 1909, arh. Petre Antonescu
Casa Asan, 1914
Casa Kretzulescu, 1910-1915
Plan etaj 1

Casa Raicoviceanu, 1914
Casa Raicoviceanu, 1914
Casa Jean Canatti, 1919-1921
Dar marea majoritate a
fondului locativ realizat în
secolul XIX şi până la
primul război mondial a
avut drept comanditari
familii din păturile sociale
medii: negustori,
funcţionari publici,
avocaţi, medici, profesori,
clerici etc.
Clădirile reiau (sau
interpretează) stilurile „la
modă” - surprinzând uneori
prin raportul neaşteptat între
dimensiunile modeste şi
tentaţia monumentalului.
In locuirea tradiţională, relaţiile casă-curte-stradă şi public-
privat îmbracă forme specifice în legătură cu moduri
particulare de aşezare a clădirilor în teren.
Str. Căderea Bastiliei (a doua jumătate a sec. XIX)
Str. Căderea Bastiliei (a doua jumătate a sec. XIX)
Str. Popa Tatu (a doua jumătate a sec. XIX)
București (a doua jumătate a sec. XIX)
Str. Radu Calomfirescu 11 (cca 1890)
Str. Radu Calomfirescu 11 (cca 1890)
Str. Gladiolelor 5 (sfârşitul sec. XIX)
Str. George Georgescu 16 (sfârşitul sec. XIX)
Str. Radu Calomfirescu 12 (sfârşitul
Str. Radusec.
Calomfirescu
XIX) 13 (fine XIX secolo)
Str. Radu Calomfirescu 13 (sfârşitul sec. XIX)
Str. George Enescu 19 (sfârşitul sec. XIX)
Str. Argentina 4 (sfârşitul sec. XIX): casă-vagon
Str. Argentina 9 (sfârşitul sec. XIX): casă-vagon
București (sfârşitul sec. XIX): casă-vagon
In zonele rezidenţiale - unde construcţiile alternează cu
grădinile - problema utilizării raţionale a terenului este
rezolvată prin forma alungită a clădirilor (case-vagon),
dar şi prin modalităţi particulare de grupare a clădirilor în
profunzimea lotului.
Se nasc astfel diverse formule tradiţionale de locuire

urbană colectivă organizate în jurul unor spaţii exterioare
comunitare ce fac tranziţia între public şi privat:
locuinţele-oglindă, curtea-stradă, fundăturile.
LOCUINŢELE-OGLINDĂ constituie un
prim exemplu de construcţie planificată
şi coordonată arhitectural a unei grupări
de locuinţe pe o aceeaşi parcelă.
Această formulă de aşezare în teren a unor construcţii

(parter sau etajate, grupând două sau mai multe unităţi
de locuit) va genera în timp o întregă filiaţie tipologică.
București, locuințe „oglindă” (sfârşitul sec. XIX)
Str. G-ral Budișteanu: locuinţe „oglindă” (sfârşitul sec. XIX)
Str. G-ral Budișteanu: locuinţe „oglindă” (sfârşitul sec. XIX)
Str. Luca Stroici: locuinţe „oglindă” (sfârşitul sec. XIX)
Str. Luca Stroici: locuinţe „oglindă” (sfârşitul sec. XIX)
Str. Dionisie Lupu 64-66 : locuinţe „oglindă” (1870-1879)
Str. Dionisie Lupu 64-66 : locuinţe „oglindă” (1870-1879)
Bd. Regina Maria 44-46: locuinţe „oglindă” (1897). Arh. Dimitrie Maimarolu
Bd. Regina Maria 44-46: locuinţe „oglindă” (1897). Arh. Dimitrie Maimarolu
Str. Anton Pann 23-27: locuinţe-tip (sfârşitul sec. XIX)
Intrarea Polona (cca.1890)
Intrarea Polona (cca. 1890)
In zonele cu caracter comercial şi mare densitate (ex.
centrul istoric), dezvoltarea intensivă a făcut să se adopte
rapid regimul de construcţie în front continuu pe două sau
mai multe niveluri.
Funcţiunea de locuire se
asociază frecvent cu spații
pentru activități meşteşugăreşti
şi negustoreşti.
Aceste cerinţe au generat o
tipologie particulară: clădirile
CU GANG DE ACCES şi curte
interioară lotului.
Str. Mendeleev 41: clădire în front continuu, cu gang de acces și coridor interior (cca 1860)
Str. Mendeleev 35: construcţie între calcane, cu gang de acces şi cursivă închisă (1871)
Str. Mendeleev 1-3: clădiri în front continuu cu gang de acces (1885, arh. G. N. Duca)
Str. Mendeleev 1-3: clădiri în front continuu cu gang de acces (1885, arh. G. N. Duca)
Str. Sfintilor 13: clădire de locuit cu prăvălii la parter, gang de acces și cursivă (a doua jumătate a sec. XIX)
Str. Sfintilor 13: clădire de locuit cu prăvălii la parter, gang de acces și cursivă (a doua jumătate a sec. XIX)
Str. Franceza 32-38: clădiri de locuit cu prăvălii la parter (a doua jumătate a sec. XIX)
La sfârşitul secolului XIX se
extinde construcţia de
locuinţe cu mai multe
niveluri şi a imobilelor de
raport: tot mai multe clădiri
de locuit înglobează mai
multe apartamente.
Locuinţa pierde treptat din individualitate, fără însă a se
uniformiza: într-o aceeaşi construcţie se încearcă o
anumită variaţie a partiurilor pentru a satisface diferite
gusturi şi nevoi.
Calea Dorobanţi 27-29: clădire cu mai multe apartamente (1886)
Calea Dorobanţi 27-29: clădire cu mai multe apartamente (1886)
Materiale şi
tecnici constructive
In secolul al XVIII-lea
majoritatea construcţiilor au
schelet din lemn, de tip
paiantă sau „paiantă de zid”
Pereţi din paiantă de zid (locuinţă de târgoveţ, Bucureşti, sec. XVIII)

Planşeu din lemn peste pivniţă (locuinţă de târgoveţ, Bucureşti, sec. XVIII)
Construcţiile din zidărie sunt sporadice, întâlnindu-se cu
mai mare frecvenţă numai în anumite zone (Curtea
Domnească, mahalaua Colţei).
CONSTRUIREA CASELOR DIN ZIDĂRIE DEVINE

OBLIGATORIE „PE ANUMITE STRĂZI” LA ÎNCEPUTUL
SECOLULUI AL XIX-LEA – DUPĂ INCENDIUL DIN 1804.
In perioada 1880-1910 tehnica de construcţie
predominantă este zidăria portantă din cărămidă.
In a doua jumătate a secolului XIX începe producţia

industrială a cărămizilor cu format 27 x 13 x 6 cm.
Utilizarea lor se extinde considerabil după 1880.
Cărămizile sunt asociate în zidării cu mortare de var,

înlocuite ulterior (după 1910) cu mortare pe bază de
ciment Portland.
Planşeele sunt de regulă realizate din lemn. Peste pivniţe
se întâlnesc frecvent bolţi din cărămidă.
Către sfârşitul secolului XIX se utilizează planşee cu grinzi

din profile laminate de oţel.
La începutul secolului XX (cca 1910) încep să fie utilizate

planşee de beton armat.
Planşeu curent din lemn (locuinţă cca 1900)
Planşeu din lemn - intrados (locuinţă cca 1900)
Planşeu din lemn (locuinţă cca 1900)
Planşeu din lemn (locuinţă cca 1910)
Bolţi din cărămidă peste pivniţă (locuinţă cca 1890)
Planşeu cu profile laminate şi bolţişoare de cărămidă (locuinţă cca 1890)
Sursa: Analele arhitecturii şi ale artelor cu care se leagă, 1890 - 1893
Planşeu şi scară cu profile laminate şi bolţişoare de cărămidă

Planşeu cu profile laminate şi bolţişoare de cărămidă (începutul sec.XX)
Sursa: Analele arhitecturii şi ale artelor cu care se leagă, 1890 - 1893
Planşeu cu profile laminate şi bolţişoare din corpuri ceramice

Planşeu cu grinzi din profile laminate şi dale de beton simplu (locuinţă cca 1910)
Sursa: ASQUINI, Victor, Directive în construcţii. Ed. Cartea Românească, Bucureşti 1925
Planşee din beton armat şi planşee ceramice (începutul sec. XX)

Elemente decorative
din fier forjat și sticlă
Elemente decorative din fier forjat
Calea Calarasilor
Str. Ionescu Gion67
x Logofat Udriste Str. Ionescu Gion 17A

Calea Calarasilor 67

Str.
Str.Gramont
Calea Calarasilor
Ionescu Gion67
x Logofat Udriste Str. Ionescu Gion 17A

Str. Ionescu Gion 17A

Str.Str. Ionescu37Gion
Romulus 17A
(1888)

Vechimea
şi starea actuală
Materialele puţin rezistente, calamităţile naturale, dar şi
unele cauze antropice (ample transformări urbanistice,
utilizare improprie, lipsa lucrărilor de întreţinere etc) au
făcut ca fondul locativ să nu fie foarte vechi.
In zona extracarpatică, numărul locuinţelor urbane
construite înainte de 1800 este infim.
Cele mai vechi locuinţe păstrate aparţin cu precădere
secolului XIX; majoritatea sunt construite în perioada
1880-1910 – perioadă care a conturat imaginea orașului
modern.
Modernizarea oraşului la finele secolului al XIX-lea a adus
unele corecţii ţesutului urban existent fără a-i contrazice
însă legitatea.
Intervenţiile urbanistice de mare amploare de la sfârşitul

secolului XX au avut ca urmare o ruptură fizică majoră a
oraşului contemporan faţă de cel istoric şi pierderea unei
părţi importante din fondul locativ istoric.
1846 1911 1998
In 1992 clădirile de locuit construite înainte de 1915
reprezentau cca 13% din numărul total de clădiri de
locuit urbane din România.
(Obs. Statistica include Banatul şi Transilvania, unde fondul construit este

mult mai vechi!).
Conf. Comisia Naţională pentru Statistică, Recensământul populaţiei şi locuinţelor ianuarie 1992
In 2002 locuinţele urbane construite înainte de 1910
reprezentau sub 4% din numărul total.
Conf. Comisia Naţională pentru Statistică, Recensământul populaţiei şi locuinţelor martie 2002
Peste 70% din locuinţele anterioare anului 1910
înregistrate în 2002, sunt construite din zidărie de
cărămidă de bună calitate.
De cele mai multe ori degradarea vizibilă se datorează

lipsei de întreținere.
Rămase extrem de puţine ca urmare a masivelor demolări
din anii ’70-’80, locuinţele istorice sunt acum cele mai
ameninţate de presiunea imobiliară.
Ele sunt considerate „demolabile”, fără a acorda

importanţă calităţilor lor materiale şi imateriale,
potenţialului lor de reutilizare … şi nici atât contribuţiei lor
la identitatea culturală a oraşului.
O analiză atentă a acestor
clădiri poate pune în
evidenţă un potenţial de
adaptabilitate şi elemente de
confort (îndeosebi de ordin
psihologic) ce nu se întâlnesc
cu uşurinţă în producţia
actuală de locuinţe.
Clădirile de sfârşit de secol
XIX – chiar modeste –
constituie mărturiile
materiale ale unei etape
semnificative pentru cultura
şi civilizaţia urbană
românească: perioada în
care s-a configurat ORAŞUL
ROMÂNESC MODERN.
Clădirile de locuit
istorice compun țesuturi
urbane care exprimă
TRADIȚIA LOCALĂ DE
LOCUIRE URBANĂ.
„Când mediul construit de om are semnificație, omul este
«acasă».
Alienarea se datorează întâi de toate pierderii identificării

omului cu lucrurile naturale și construite care formează
mediul său.”
Christian Norberg-Schulz, Genius Loci, Rizzoli, New York 1980

“Acest patrimoniu este în pericol. Este ameninţat de ignoranţă,
de uzură morală, de degradare de orice fel, de neglijare.
Planificarea urbană poate fi

distructivă atunci când
autorităţile cedează prea ușor
presiunilor economice şi
cerințelor traficului auto. [...]
Mai presus de toate, specula
funciară şi imobiliară este
alimentată de toate erorile și
omisiunile [...].”
Council of Europe, European Charter of the Architectural Heritage, Amsterdam, 1975.

?
București, str. G-ral Budișteanu 28 bis, arh. Iulia Stanciu, arh. Florian Stanciu, 2012
București, str. Frumoasă 16, arh. Gabriela Tabacu, 2006
Releveu

6 Locuire

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

6 Locuire

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

LOCUIREA URBANĂ

Christian Norberg-Schulz, The Concept of Dwelling, Electa, 1984

Ţesuturile urbane istorice româneşti evidenţiază modalităţi

Caracterul specific al zonelor

⚫ parcelar şi traseul străzilor

⚫ relaţiile între clădiri, spaţii verzi şi spaţii libere

Spaţiile libere - străzi, curţi,

Fizionomia şi viaţa curţilor, a

G. M. Cantacuzino, Pieţele oraşelor, în Arcade, firide şi lespezi, Cartea Românească,

In majoritatea oraşelor extracarpatice, caracteristicile

Primează casele individuale

Spaţiul central se prelungeşte

Mahalaua Stelea în 1841

(...) locuinţele încep să fie mobilate cu divane mari şi cu

BILCIURESCU, Victor, Bucureşti şi bucureşteni de ieri şi

Incoronarea primului Rege al

- tăierea marilor bulevarde,

Perspectivele scurte şi efectele de surpriză prin care elemente

KUNISCH, Richard, Bucureşti şi Stambul. Ed.

Saeculum I.O., Bucureşti 2000

Casa Kretzulescu, 1910-1915

Se nasc astfel diverse formule tradiţionale de locuire

Această formulă de aşezare în teren a unor construcţii

Pereţi din paiantă de zid (locuinţă de târgoveţ, Bucureşti, sec. XVIII)

CONSTRUIREA CASELOR DIN ZIDĂRIE DEVINE

In a doua jumătate a secolului XIX începe producţia

Cărămizile sunt asociate în zidării cu mortare de var,

Către sfârşitul secolului XIX se utilizează planşee cu grinzi

La începutul secolului XX (cca 1910) încep să fie utilizate

Planşeu şi scară cu profile laminate şi bolţişoare de cărămidă

Planşeu cu profile laminate şi bolţişoare din corpuri ceramice

Planşee din beton armat şi planşee ceramice (începutul sec. XX)

Elemente decorative din fier forjat

Elemente decorative din fier forjat

Elemente decorative din fier forjat

Elemente decorative din fier forjat

Elemente decorative din fier forjat

Intervenţiile urbanistice de mare amploare de la sfârşitul

(Obs. Statistica include Banatul şi Transilvania, unde fondul construit este

De cele mai multe ori degradarea vizibilă se datorează

Ele sunt considerate „demolabile”, fără a acorda

Alienarea se datorează întâi de toate pierderii identificării

Christian Norberg-Schulz, Genius Loci, Rizzoli, New York 1980

Planificarea urbană poate fi

Council of Europe, European Charter of the Architectural Heritage, Amsterdam, 1975.

S-ar putea să vă placă și