Curs 1 IAE - Ro

ISTORIA AȘEZĂRILOR ÎN EUROPA
lect. dr. arh. Toader POPESCU

Istoria așezărilor în Europa UAUIM / DITACP/ Facultatea de Arhitectura / anul I / 2020-2021
I storia A șezărilor în E uropa Cursul 1
INTRODUCERE.
ELEMENTE DE TEORIE ȘI METODĂ.

Așezarea umană și orașul
Urbanismul și procesele urbanistice
FORMAREA PRIMELOR AȘEZĂRI UMANE.
ORAȘELE ÎN ORIENTUL MIJLOCIU ȘI APROPIAT.

Mesopotamia
Valea Indusului
Asia Mică
Levantul
Egiptul
INTRODUCERE
a. Obiectivele cursului: de ce un curs de istoria așezărilor?
b. Relația cu alte cursuri (trecute / prezente / viitoare)

EFA 1, EFA 2, IAC, ALO, Secolul XIX, IAM...
c. Obiectul și conținutul cursului

C1. Introducere. Elemente teoretice și de metodă. Orașul și urbanismul în istorie. Așezări preistorice. Orientul Mijlociu
C2. Orașul antic - Grecia, spațiul egeean
C3. Orașul antic - orașul roman
C4. Orașul medieval
C5. Orașul Renașterii
C6. Orașul clasic. Orașul baroc
C7. Orașul industrial al sec. XIX
C8. Orașul în prima jumătate a secolului XX
C9. Orașul în a doua jumătate a secolului XX
C10. Verificare de parcurs
C11. – C14. Morfo-tipologie urbană: o perspectivă istorică
d. Modalitatea de evaluare
verificare pe parcurs (la cursul 10, 50%) + examen final scris (50%)

INTRODUCERE
e. Bibliografie
Bibliografie minimală
BENEVOLO, Leonardo, The History of the City, MIT Press, Cambridge MA, 1980
HAROUEL, Jean-Louis, Istoria urbanismului, Ed. Meridiane, București, 2001 (ed. orig. Paris, 1981)
KOSTOF, Spiro, The City Shaped. Urban Patterns and Meanings through History, Thames&Hudson, Londra, 1991
KOSTOF, Spiro, The City Assembled. Elements of Urban Form through History, Little Brown, Boston, 1992
BENEVOLO, Leonardo, Orașul în istoria Europei, Ed. Polirom, București, 2003 (ed. orig. Roma, 1993)
HALL, Peter, Orașele de mâine. O istorie intelectuală a urbanismului în secolul XX, Ed. All Educational, București, 1999 (ed. orig. Oxford, 1988)
Bibliografie suplimentară
MUMFORD, Lewis, The City in History, Harcourt, San Diego, 1961
MORRIS, A.E.J., History of Urban Form, Halsted Press, New York, 1979
GHEORGHIU, Teodor Octavian, Așezări umane, Artpress, Timișoara, 2009-2010 (3 vol.)
CHOAY, Françoise, Urbanismul, utopii și realități, Ed. Paideia, București, 2002 (ed. orig. Paris, 1965)
BLANQUART, Paul, Une histoire de la ville, Ed. La Découverte, Paris, 1997
KOTKIN, Joel, The City. A Global History, Modern Library, New York, 2006
CURINSCHI-VORONA, Gheorghe, Istoria universală a arhitecturii, Ed. Tehnică, București, 1976-1986 (3 vol.) [părțile referitoare la așezări]
PINOL, Jean Luc (coord.), Histoire de l’Europe urbaine, Ed. Seuil, Paris, 2003 (2 vol.)
CALABI, Donatella (coord.), seria Storia della città, Ed. Laterza, Roma, 2001-2013 (10 vol.)

ELEMENTE DE TEORIE ȘI METODĂ
a. Așezarea umană și orașul: definiții și clasificări posibile
Fenomene extrem de complexe - nu există o singură definiție cuprinzătoare și universal valabilă.
Direcții posibile de definire: socio-economică, funcționalistă, culturală, antropologică, estetică, cantitativ-
statistică, filosofică ș.a.m.d.
Posibile definiții operaționale în contextul cursului IAE:

Așezare umană = Formă de existență stabilă a populației în teritoriu, alcătuind un nucleu de viață umană, cu structuri și mărimi
variabile, diferențiate în funcție de modul de producție al societății și specificul activității de producție dominante
(Mic lexicon ilustrat al noțiunilor de sistematizare, 1983)
Rezultat al acțiunii conștiente a unui grup uman asupra mediului natural în scopul adăpostirii și protejării
comunității respective și activităților acesteia (T.O. Gheorghiu, Așezări umane, vol. I, 2009)
Oraș = Forma cea mai completă și cea mai integrată de așezare, conținând și justificând toate așezămintele minore
(subansambluri) – cartiere, edificii etc., înțelese ca părți ale întregului (L. Benevolo, History of the City, 1980)
Ansamblu locuit în care o parte notabilă a populației trăiește din activități neagricole (J.L. Huot, „Annales”, 1970)
Așezare cu caracter complex, de dimensiuni diverse și cu funcțiuni variate; treaptă superioară a unei evoluții în
care ansamblul construit s-a modelat odată cu comunitatea (T.O. Gheorghiu, Așezări umane, vol. I, 2009)
Places sacred, safe and busy (J. Kotkin, The City. A Global History, 2006)
Criterii de clasificare posibile: dimensiune și statut socio-economic (rurale / intermediare / urbane), relief
(șes / deal / munte / vale....), istoric (după geneză sau perioada dominantă), regiune geografică / culturală,
funcțiune dominantă (industriale / agricole / turistice), rol în teritoriu, populație (număr, densitate, etnie),
structură planimetrică ș.a.m.d.
ELEMENTE DE TEORIE ȘI METODĂ
b. Urbanismul și procesele urbanistice: definiții, tipologii, componente
Urbanism – termen / disciplină „inventate” ca atare în sec. XIX (XX), deși activitatea apare odată cu orașul
= Acțiune conștientă destinată să conceapă, să amenajeze, să organizeze sau să transforme orașul și spațiul urban (J.L.
Harouel, Istoria urbanismului, 1981)
= Disciplină care se distinge de artele urbane anterioare prin caracterul său reflexiv și critic, ca și prin pretenția sa științifică
(F. Choay, L’urbanisme, 1959)
= [sistematizare] Știința cu caracter pluridisciplinar care se ocupă cu organizarea și remodelarea complexă a structurilor
teritoriale și ale localităților (Mic lexicon ilustrat al noțiunilor de sistematizare, 1983)
Oscilează între două extreme – reglarea și controlul proceselor existente vs. gest major politic
Tipuri de procese urbanistice: evoluție liberă / „organică” / spontană vs. evoluție dirijată / planificată. În
realitate, de cele mai multe ori se întrepătrund, co-există sau se succed (spațial sau temporal)
Actorii urbani: comunitatea, administrația (puterea politică locală sau centrală), tehnicianul / proiectantul,
inițiatorul / promotorul, finanțatorul, beneficiarul, utilizatorul ș.a.m.d. Unele categorii se pot uneori
suprapune.
Factori care condiționează evoluția urbană: naturali (relief, climă, hidrografie, sol, vegetație...), sociali,
politici, culturali, religioși, economici, tehnologici ș.a.m.d.
Complexitatea și imprevizibilitatea proceselor urbanistice.

FORMAREA PRIMELOR AȘEZĂRI UMANE
Periodizare:
EPOCA PIETREI:
Paleolitic (cca 1.000.000 – cca 10.000 î.Chr.)
(Mezolitic)
Neolitic (cca 10.000 – cca 3.000 î.Chr.)
EPOCA METALELOR:
Epoca bronzului
Epoca fierului
Periodizare foarte schematică – în realitate depinde foarte

mult de contextul geografic (ex. unele civilizații / grupuri
umane sunt și acum – sau au fost până recent – în faza
neolitică)
Viața în Paleolitic
Viață nomadă sau semi-nomadă

Vânători / culegători
Hrana și adăpostul se caută în mediul
înconjurător, fără modificarea radicală a
acestuia
Utilizarea focului (din Paleoliticul mijlociu)
Această formă de viață s-a întâlnit

(similar) în amplasamente și condiții
geografice extrem de variate.

„Neolitizarea” /
revoluția agricolă
Transformarea din vânători-

culegători în cultivatori și
sedentarizarea (după ultima
glaciațiune, ex. în Orientul Apropiat - Precondiții ale reușitei unei civilizații agricole sedentare:
cca 10.000-8.000 î.Chr.)
mediu favorabil (apă, sol, climă, materiale, transport)
Schimbarea relației cu natura de la capacitatea de inovare tehnologică
una de dependență totală la una de susținerea creșterii demografice prin diversificarea relațiilor sociale
dependență parțială.
Caracteristicile primelor așezări
Paleolitic Pușkari, Ucraina
Adăposturi naturale (ex. peșteri, râpe, scorburi,

eventual cu amenajări minimale – îngrădiri etc)
Adăposturi rudimentare colective din piei, oase...
„Proto-așezări”
Lascaux, Franța
Caracteristicile primelor așezări
Neolitic
Așezări mici – sate semi-permanente de

câteva zeci / sute de locuitori (adesea se
mutau după epuizarea solului, sau „roiau”);
cuprind terenurile de cultură, adăposturile
pentru oameni și animale, depozitele pentru
hrană; așezate în zone ușor de apărat, cu
spațiu liber ne-ordonat
Cf. T.O. Gheorghiu, „așezare [neolitică]” =

ansamblu de construcții stabile, dintre care o
parte sunt locuințe, care întrețin o relație de
vecinătate, cu întindere finită (eventual
delimitată), cu spații libere utilizate comunitar.
Jerf el Ahmar, Siria

Caracteristicile primelor așezări Inițial construcții tip tolos (circulare, în general piatră, pământ), apoi
construcții ortogonale (în general lemn, cărămidă nearsă)
Neolitic
Kirokitia, Cipru
Hallstatt, Austria
Sat în Camerun Hăbășești, România

Progresul către nivelul urban
Îmbunătățirea tehnicilor agricole = surplus de hrană =
diversificarea activităților (meșteșugari, războinici,
preoți, negustori…)
Inițial în „Semiluna Fertilă” - Mesopotamia, Anatolia,

Siria, Valea Nilului, Valea Indusului, Persia
În Orient se trece relativ rapid la faza urbană / „proto-

urbană”. În Occident există un decalaj de câteva
secole / milenii

Cf. T.O. Gheorghiu, „oraș / proto-oraș” = așezare
stabilă și durabilă, cu populație mare [de ordinul
sutelor / miilor de locuitori], din care o parte având
ocupații ne-agricole, cu sistem de apărare /
delimitare și cu spațiu amenajat pentru viața
colectivă Dimini, Grecia
Elemente morfo-tipologice de trecere către nivelul

urban: delimitarea, densificarea, planificarea și
Tepe Gawra, Irak
compoziția, segregarea, organizarea spațiului liber
și gruparea construcțiilor în jurul lui, axe sau trasee
continue de circulații…
Poliochni, Grecia (M. Egee)
.
Byblos, Liban

Çatal Höyük, Turcia Ierihon, Iordania

„REVOLUȚIA URBANĂ” ÎN ORIENT
Sistem permanent și dezvoltat de centre
urbane și administrative
Instituții politice, economice și sociale
evoluate
Taxare și legi
Diviziunea și specializarea muncii
Dezvoltarea artelor, științei și inovației
tehnologice (ex. scrisul, matematica,
astronomia, irigațiile, roata, plugul,
canalele navigabile…)
Comerț intern și extern
Sistem de clase / ierarhie socială
Decalaje foarte mari (1-2 milenii) între
diferite regiuni

„REVOLUȚIA URBANĂ” ÎN ORIENT
Caracteristicile orașelor
Amplasare: de obicei pe malul mării sau pe râuri
navigabile (apă+transport+irigații)
Programe urbane / de arhitectură curente:

apărarea (ziduri, uneori în mai multe incinte), cultul,
reședințele conducătorilor, stocarea hranei,
locuirea de masă…
Populație și structură socială inițial omogene, apoi

din ce în ce mai ierarhizate (lideri politici și militari /
preoți, negustori și meșteșugari, agricultori, sclavi
și alți paria)
Economie complexă (agricultură, meșteșuguri,

comerț)
Viață religioasă – în general politeiști (cu excepția

evreilor), program religios evoluat în oraș

MESOPOTAMIA
Elemente istorice și geografice
Terenuri fertile, râuri importante – Tigru, Eufrat
Inițial orașe-state, apoi marile imperii succesive (sumerieni, akkadieni, regatele
babiloniene și asiriene, perși)
Organizare despotică, regele este reprezentantul zeilor pe pământ și autoritatea
absolută.
Instabilitate politică, cuceriri și distrugeri frecvente ale orașelor

MESOPOTAMIA
Caracteristicile așezărilor
Importanța mare a programelor defensive: ziduri (uneori mai
multe centuri), porți și șanțuri defensive (uneori
supradimensionate, pentru adăpostirea populației în caz de
atac)
Peisaj transformat și în afara orașului (irigații, vii, pășuni…).
Funcțiuni religioase – temple-ziggurat (în general,
funcțiunea urbană principală); aulice – palate; uneori au
fortificație proprie și plan prestabilit, plasate pe o terasă
dominantă
Fără programe publice cunoscute
Locuințe (în general locuințe covor) cu 1 și 2 niveluri, uneori
incluzând ateliere
Imagine urbană compactă, dominată de volume masive
În general, multe niveluri de locuire suprapuse – tell
Mai târziu, în mileniul I, fondarea de orașe noi „rezidențiale”,
unde structura dominantă devine palatul regal, nu templul (ex.
Dur Sarrukin – regele asirian Sargon II; Pasargades,
Persepolis – perșii)
Orașe capitală, de dimensiuni foarte mari – „metropolele”
vremii, modele de urmat pentru câteva secole (Ninive, Babilon
– posibil peste 200.000 locuitori)
MESOPOTAMIA
Uruk
Așezare fondată cca 5000 î.Chr.
Caracteristici urbane cca 3500 î.Chr.
Oraș sumerian, inițial oraș-stat, cu perioade succesive
de glorie și declin până cca 250 î.Chr.
Fortificație exterioară neregulată
Dezvoltat în timp, cu mai multe complexe centrale de
sanctuare și palate (Eanna, Anu, Iștar...)

MESOPOTAMIA
Haffaga
cca 3500 – 2500 î.Chr.
Citadela fortificată conținând templul – două incinte
succesive (va deveni model)
Cartier locuințe – probabil cu plan prestabilit (prima
dată în Mesopotamia)

MESOPOTAMIA
Ur
Oraș sumerian, inițial oraș-stat, fondat cca
3000 î.Chr., apoi capitală de imperiu
Ziduri exterioare + 2 porturi + citadelă
fortificată (templu + palate; refăcută de
babilonieni 600 î.Ch. după plan prestabilit) +
locuințe relativ tipizate în țesut compact.
Cca 20-25000 loc.

MESOPOTAMIA
Assur
Oraș asirian (cca 1900-600 î.Chr.), capitală a
imperiului.
Tramă neregulată – oraș dezvoltat în timp
Citadela (palat + temple) este pentru prima
dată deplasată către margine – devine model.

MESOPOTAMIA
Babilon
Hammurabi, cca 2000 î. Chr: 2500x1500m (400 ha); Nabucodonosor – reconstrucție sec. VIII.
Nucleu central fortificat (orașul interior) - temple, palat, ierarhie de fortificații succesive (probabil 5 în final), străzi principale
ortogonale, artera majoră „Calea Procesiunilor”
Probabil peste 200000 loc. la apogeu.

MESOPOTAMIA
Dur-Sarrukin (Khorsabad)
Sargon II (asirieni, sec. VIII î. Chr.). Oraș nou („rezidențial”) cu plan prestabilit, structură geometrică, axe de compoziție.
Nucleu dublu fortificat la NV (palatul cu ziguratul pe o terasă înălțată, apoi locuințele demnitarilor) și la SE (palat princiar).
Sistem ortogonal de străzi

MESOPOTAMIA
Ninive
Capitala imperiului asirian – Sennacherib (sec. VIII î. Chr.). Oraș existent (cca
3000 î. Chr.), remodelat – incintă fortificată și citadelă interioară. Cu siguranță
inspirat din modelul Dur-Sarrukin.
Atinge max. 120000 loc. – metropolă a lumii antice.

MESOPOTAMIA
Orașele medo-persane: Suza, Pasargades, Persepolis
Urbanismul medo-persan este foarte puțin cunoscut, cercetarea a fost
focalizată pe obiect (palate). Suza și Pasargades reiau modelul citadelei.
Persepolis – palatul.

VALEA INDUSULUI
Elemente istorico-geografice
Văile Indusului și Gangelui – câmpii aluvionare fertile; civilizație probabil
teocratică, avansată tehnologic, izolată și stabilă (cca 2200-1750 î.Chr. –
„civilizația Harappa”)
Așezările:
Inițial sate neolitice pe terasele fluviului, apoi, odată cu avansul tehnologic
(irigații, tehnici de cultivare…) coboară în câmpia aluvionară și formează
orașe
Orașe importante: Mundigak (ante civ. Harappa, cca 3500), Harappa,
Mohenjo Daro, Kalibangan, Lothal
Două părți separate și distanțate – citadela și orașul de jos. Probabil

primele orașe planificate la scară mare.
Citadela pe platformă înălțată și cu ziduri (protecție în primul rând la
inundații). În citadelă nu sunt palate și temple, ci în principal construcții
de uz civil (grânare, băi publice, săli de adunare, locuințe colective…)
Orașul de jos are plan regulat (grid).
Case de tipuri variate, de la locuințe individuale la colective.
Sistem de canalizare (primul atestat în lume).
VALEA INDUSULUI
Mohenjo Daro

VALEA INDUSULUI
Harappa

ASIA MICĂ
Zona de influență troiană / egeeană / cicladică în vest,
începând cu cca 3000 î.Ch.
Din 1900 î.Chr până în 1200 î.Chr. – civilizația hitită, apoi

colonizări grecești, feniciene și asiriene, apoi cucerire
persană.
Așezări hitite și post-hitite:

Orașe cu incinte succesive folosind terenul.
Multe orașe de plan prestabilit, bazate pe forme simple,
indiferente la terenul accidentat.
Prima planimetrie carteziană din istorie

ASIA MICĂ
Troia
Tell
Troia I – Troia IX
Fondată cca 3000 î.Chr., citadelă cu megaron - Tr. I, II
Cca 1500 î.Chr. - Tr. VI
Homer - Tr. VII
Perioada elenistică – Tr. VIII-IX

ASIA MICĂ
Orașe hitite
Orașe cu mai multe incinte fortificate, delimitând citadela, orașul interior și orașul exterior.
Adaptare la teren
Hattusa Karkemiș

ASIA MICĂ
Orașe post-hitite
Zernaki Zincirli
Primul plan perfect cartezian Incintă perfect circulară, indiferentă la teren,
cu porți echidistante, în jurul unei citadele mai vechi

LEVANTUL
Zonă la contactul multor civilizații și influențe: egipene,
assiriene, babiloniene, persane, hittite etc.
Fenicieni (cca 1200-500 î.Chr.) – civilizație comercială,
colonizează Mediterana, rol important în diseminarea
cunoștințelor și modelelor în lumea greacă. Colonizează Sicilia,
Cipru, nordul Africii, sudul Spaniei etc.
Fenicienii difuzează modelul cartezian (preluat de la hittiți și
egipteni) în Mediterana, de unde e preluat de greci, etrusci,
romani…
Fenicienii și israeliții cuceresc orașe existente foarte vechii
(canaanite), fondate 7000-3000 î.Chr. (Ugarit, Byblos, Meggido,
Tyr, Sidon...)
Fenicienii: Amenajări portuare de mari dimensiuni. Fortificare
puternică (mai slabă în colonii), organizare riguroasă,
densitate mare.
Israeliți cuceresc orașe canaanite (ex. Ierihon, Ierusalim,
Meggido etc) și le modifică. Orașe mici fortificate.

LEVANTUL
Orașe feniciene
Tyr Cartagina
Fondat 2700 î.Chr., cucerit de fenicieni. Fondat 714 î.Chr., colonie feniciană.
Oraș continental + insular, legate de dig și Fortificare puternică și mari amenajări portuare
dominate de amenajări portuare

LEVANTUL
Orașe israelite
Meggido Ierusalim
Fondat 4200 î.Chr., ocupat de israeliți cca 1000 î.Chr. Fondat cca 2000 î.Chr., ocupat de israeliți cca 1000 î.Chr.
Puternică citadelă (regele Solomon cu meșteri fenicieni) Capitală
Zid de incintă, templu, palat

EGIPTUL
Nilul și inundațiile sale periodice, sol fertil, protecție naturală (deșert, munți) – banda de așezări în
lungul fluviului
Unificare la finalul mil. IV; Regatul Vechi (2686-2181), Regatul de Mijloc (2055-1650), Regatul Nou
(1550-1069), Perioada Târzie (661-332)

EGIPTUL
Orașele egiptene nu sunt atât de „autonome” ca în Mesopotamia, și în general nefortificate
Faraonul ESTE zeul, iar Regatul e deservit de o foarte complexă structură administrativă.
Religia are un rol determinant în societatea egipteană; credința în supraviețuire, cultul morților extrem de important;
orașul viilor vs. orașul morților
- orașul morților (morminte, temple, piramide…) mai important, autonom și etern, la altă scară, din piatră;
orașul morților reproduce orașul viilor și îl eternizează. Această dihotomie e valabilă mai ales în Regatul
Vechi (ex. Memphis + Saqqara). În Regatul de Mijloc (ex. Teba + Valea Regilor), contrastul se atenuează.
-orașul viilor (inclusiv palatul, funcțiunea urbană principală) din cărămidă, efemer;. De cele mai multe ori, nu
se păstrează (abandonat rapid sau suprapus de așezările ulterioare și actuale)
Funcțiuni urbane importante:

- politico-administrativă (reședința faraon + aparat administrativ), abandonată și mutată de fiecare faraon;
un motiv pt care f puține orașe au putut fi identificate (nu se creează tell-uri)
- religioasă – temple – ori în orașul morților (inițial), ori al viilor (mai târziu); spații destinate procesiunilor
- apărare – slabă, doar împotriva unor amenințări interne; orașele nu sunt dense, terenul nu are valoare de
apărare
- locuire + activități economice (agricole, meșteșuguri…); locuințe temporare (tabere de muncă) de mari
dimensiuni
Urbanismul egiptean – precursor al orașului de plan prestabilit în bazinul mediteranean.
.
EGIPTUL
Teba
Capitala Regatului de Mijloc: mormintele în stânga Nilului, orașul viilor + templele Luxor, Karnak în dreapta

EGIPTUL
Tell el Amarna / Akhetaton
(capitală efemeră a lui Amenofis IV, cca 1380 î.Chr.):
Plan prestabilit, trei artere majore NS – temple, palate și locuințe grupate, zonificare funcțională
Cartier central (palat + construcții administrative)
Cartierul muncitorilor - cu planimetrie regulată

EGIPTUL
Tabere de muncă și cartiere meșteșugărești
Deir el Medina (cca 1400 î.Chr) + El Lahun / Kahun (cca 1800 î.Chr.) + colonia muncitorilor de la Tell el Amarna
Dimensiuni modeste, formă regulată, rețea stradală geometrică. Structură carteziană și rațională.
La Kahun se deosebesc locuințele muncitorilor de ale supraveghetorilor. La Deir el Medina – 3 faze de extinderi succesive planificate

EGIPTUL
Necropole regale
Saqqara, Gizeh, Abu Gurab, Abu Sir, Deir el Bahri ș.a.
Principii compoziționale complexe – axialitate, ierarhie, gradare, ritm, trasee, relief…

EGIPTUL
Medinet Habu
Ocuparea spontană (în sec. VIII î.Chr.) a incintei templului lui Ramses III (sec. XII î.Chr.) cu locuințe – model de utilizare ce va
apărea și în lumea post-romană

CONCLUZII
1. apariția așezărilor umane este indisolubil legată de sedentarizare și de practicarea
agriculturii
2. apariția așezărilor și saltul la palierul urban nu se fac în mod uniform, ci gradual și

progresiv geografic și istoric, cu decalaje mari
3. apariția orașelor reprezintă un salt calitativ ce decurge din acumularea unor factori
favorizanți
4. evoluția orașului este condiționată de mulți factori, însă într-un anume context istorico-
geografic unii factori sunt determinanți
5. dezvoltarea „spontană” și cea dirijată / planificată se împletesc și se completează încă

din primele secole de viață urbană
6. modelele urbane circulă încă de foarte devreme și pe distanțe surprinzător de mari

Curs 1 IAE - Ro

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Curs 1 IAE - Ro

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

ISTORIA AȘEZĂRILOR ÎN EUROPA

lect. dr. arh. Toader POPESCU

ELEMENTE DE TEORIE ȘI METODĂ.

FORMAREA PRIMELOR AȘEZĂRI UMANE.

ORAȘELE ÎN ORIENTUL MIJLOCIU ȘI APROPIAT.

b. Relația cu alte cursuri (trecute / prezente / viitoare)

c. Obiectul și conținutul cursului

Istoria așezărilor în Europa UAUIM / DITACP/ Facultatea de Arhitectura / anul I / 2020-2021

Istoria așezărilor în Europa UAUIM / DITACP/ Facultatea de Arhitectura / anul I / 2020-2021

Posibile definiții operaționale în contextul cursului IAE:

Complexitatea și imprevizibilitatea proceselor urbanistice.

Istoria așezărilor în Europa UAUIM / DITACP/ Facultatea de Arhitectura / anul I / 2020-2021

Periodizare foarte schematică – în realitate depinde foarte

Viață nomadă sau semi-nomadă

Această formă de viață s-a întâlnit

Istoria așezărilor în Europa UAUIM / DITACP/ Facultatea de Arhitectura / anul I / 2020-2021

Transformarea din vânători-

Adăposturi naturale (ex. peșteri, râpe, scorburi,

Adăposturi rudimentare colective din piei, oase...

Așezări mici – sate semi-permanente de

Cf. T.O. Gheorghiu, „așezare [neolitică]” =

Istoria așezărilor în Europa UAUIM / DITACP/ Facultatea de Arhitectura / anul I / 2020-2021

Sat în Camerun Hăbășești, România

Istoria așezărilor în Europa UAUIM / DITACP/ Facultatea de Arhitectura / anul I / 2020-2021

Inițial în „Semiluna Fertilă” - Mesopotamia, Anatolia,

În Orient se trece relativ rapid la faza urbană / „proto-

Istoria așezărilor în Europa UAUIM / DITACP/ Facultatea de Arhitectura / anul I / 2020-2021

Elemente morfo-tipologice de trecere către nivelul

Istoria așezărilor în Europa UAUIM / DITACP/ Facultatea de Arhitectura / anul I / 2020-2021

Çatal Höyük, Turcia Ierihon, Iordania

Istoria așezărilor în Europa UAUIM / DITACP/ Facultatea de Arhitectura / anul I / 2020-2021

Programe urbane / de arhitectură curente:

Populație și structură socială inițial omogene, apoi

Economie complexă (agricultură, meșteșuguri,

Viață religioasă – în general politeiști (cu excepția

Istoria așezărilor în Europa UAUIM / DITACP/ Facultatea de Arhitectura / anul I / 2020-2021

Istoria așezărilor în Europa UAUIM / DITACP/ Facultatea de Arhitectura / anul I / 2020-2021

Istoria așezărilor în Europa UAUIM / DITACP/ Facultatea de Arhitectura / anul I / 2020-2021

Istoria așezărilor în Europa UAUIM / DITACP/ Facultatea de Arhitectura / anul I / 2020-2021

Istoria așezărilor în Europa UAUIM / DITACP/ Facultatea de Arhitectura / anul I / 2020-2021

Istoria așezărilor în Europa UAUIM / DITACP/ Facultatea de Arhitectura / anul I / 2020-2021

Istoria așezărilor în Europa UAUIM / DITACP/ Facultatea de Arhitectura / anul I / 2020-2021

Istoria așezărilor în Europa UAUIM / DITACP/ Facultatea de Arhitectura / anul I / 2020-2021

Istoria așezărilor în Europa UAUIM / DITACP/ Facultatea de Arhitectura / anul I / 2020-2021

Istoria așezărilor în Europa UAUIM / DITACP/ Facultatea de Arhitectura / anul I / 2020-2021

Două părți separate și distanțate – citadela și orașul de jos. Probabil

Istoria așezărilor în Europa UAUIM / DITACP/ Facultatea de Arhitectura / anul I / 2020-2021

Istoria așezărilor în Europa UAUIM / DITACP/ Facultatea de Arhitectura / anul I / 2020-2021

Din 1900 î.Chr până în 1200 î.Chr. – civilizația hitită, apoi

Așezări hitite și post-hitite:

Istoria așezărilor în Europa UAUIM / DITACP/ Facultatea de Arhitectura / anul I / 2020-2021

Istoria așezărilor în Europa UAUIM / DITACP/ Facultatea de Arhitectura / anul I / 2020-2021

Istoria așezărilor în Europa UAUIM / DITACP/ Facultatea de Arhitectura / anul I / 2020-2021

Istoria așezărilor în Europa UAUIM / DITACP/ Facultatea de Arhitectura / anul I / 2020-2021

Istoria așezărilor în Europa UAUIM / DITACP/ Facultatea de Arhitectura / anul I / 2020-2021

Istoria așezărilor în Europa UAUIM / DITACP/ Facultatea de Arhitectura / anul I / 2020-2021

Istoria așezărilor în Europa UAUIM / DITACP/ Facultatea de Arhitectura / anul I / 2020-2021

Istoria așezărilor în Europa UAUIM / DITACP/ Facultatea de Arhitectura / anul I / 2020-2021

Funcțiuni urbane importante:

Istoria așezărilor în Europa UAUIM / DITACP/ Facultatea de Arhitectura / anul I / 2020-2021

Istoria așezărilor în Europa UAUIM / DITACP/ Facultatea de Arhitectura / anul I / 2020-2021

Istoria așezărilor în Europa UAUIM / DITACP/ Facultatea de Arhitectura / anul I / 2020-2021

Istoria așezărilor în Europa UAUIM / DITACP/ Facultatea de Arhitectura / anul I / 2020-2021