Raportul Forma si fenomen urban

Orasul purtator al istoriei, dens, delimitat, marcat de congruenta intre spatii si practice sociale,
a suferit in ultimele secole unele mutatii profunde, fiind caracterizat de transformari
permanentela nivelul elementelor ce compun structura urbana.

Constituit inca de la aparitia sa ca o forma de organizare a teritoriului, orasul nu mai
reprezinta astazi un spatiu fizic clar delimitat, ce consacra noi raporturi intre spatiu distanta
si timp; existenta urbana capatand valori generale.

Forma urbana reprezinta manifestarea existentiala a organismului urban prin prisma
caracteristicilor sale definitorii ca sistem socio-spatial.

Fenomenul urban exprima evolutia formei urbane in timp, gradul de complexitate al
acestora fiind caracterizat de o relatie de directa proportionalitate.

Forma urbana poate fi abordata atat sicronic (ca materialziare spatiala, la un moment
dat, a unor elemente ale structurii urbane) cat si diacronic (ca etapa a unui process cu diferite
stadii de evolutie).

Conceptul de forma reprezinta o spatializare a unui sistem de elemente, abstracte sau
reale. Forma insasi se defineste ca o discontinuitate a unui context general, fata de care se
detaseaza intr-un anumit mod, devenind astfel perceptibila.

Materialitatea formelor ofera posibilitatea definirii unui spatiu formal, cu anumite
legitati; evolutia acestora presupune existenta unui proces formalizabil.

Forma poate fi interpretata ca fiind pe de o parte forma de exprimare aparenta a unei
entitati (obiect architectural sau urban) si din alt punct de vedere dar in acelasi timp ca o
rezultanta de stare a acesteia (suma de conditionari specifice transpuse real, determinari de
factura functionala sau spatiala exprimate la un moment dat).

Conceptul de forma urbana poate fi privit din punct de vedere formal, al apartenentei
la lumea generala a formelor, supunand forma urbana legitatilor acesteia si teoriilor
morfologice (indeosebi cele contemporane); atributul urbana asociat notiunii de forma face
ca discursul asupra evolutiei formale sa aduca permanent in discutie caracteristicile si
particularitatile organismului urban, intelegand aceasta evolutie ca fenomen urban, stabilind
astfel elementul de raportin interpretarea calitatilor si caracteristicilor formale. sau a teoriilor
morfologice.

Intelegerea formei urbane din punct de vedere al abordarii formale face posibila
definirea a doua paliere constitutive ale acesteia, privita ca sistem socio-spatial: forma urbana
elementara si forma urbana complexa.

Orice forma urbana are in componenta sa una sau mai multe forme urbane elementare
a caror manifestare exterioara o face perceptibila si dfierita de alte forma urbane. Aceasta
posibilitate de diferentiere este consecinta existentei caracterului formei urbane complexe, iar
forma urbana elementara are un rol determinant in stabilirea identitatii pentru forma urbana
complexa.

Existenta urbana reprezinta o manifestare a continuitatii si discontinuitatii relatiilor
intre forma urbana si context.

Continuitatea, manifestata prin linearitatea relatiilor ce se stabilesc intre forma urbana
si context, duce la evolutia armonioasa a acesteia in raport cu contextul, la continuitatea
spatiala de la forma arhitecturala la forma urbana globala sau la evolutie manifestata prin
dezvoltare echilibrata, previzibila, planificata, dezvoltare controlata, dezvoltare durabila.

Aparitia perturbatiilor ce modifica aceste relatii de schimb conduce la modificarea
formei prin adaptarea la noile conditii de existenta si, de cele mai multe ori, la deformare si
morfogeneza, la nasterea unor noi forme urbane.