Sunteți pe pagina 1din 5

CURS 9 I. 1. CONTINUITATE SI DISCONTINUITATE URBANA DEFINIREA FENOMENULUI URBAN 3.

- fenomenul urban are o desfasurare continua, infinita prin multitudinea tipologica, spatiala, temporala a succesiunilor sale fenomenologice - forma urbana are momente de stagnare, discontinuitate. FENOMENUL URBAN CA SISTEM CARACTERISTICILE LEGITATII URBAN FENOMENULUI

- proces evolutiv - conceptul de Societate urbana - deplasarea contradictiilor din interiorul spre exteriorul fenomenului urban, -> proces evolutiv - forma urbana este concretizarea in timp si spatiu a fenomenului urban S-au incercat definiri ale fenomenului urban: a. sprijinite pe relevarea functiunilor urbane, cresterea urbana si forma/imaginea urbana b. determinarea fenomenului urban pornind de la coroborarea functiunilor interne si esterne ale orasului c. pe baza structuralista: - structurile urbane sunt intr-o continua transformare - exista mai multe directii de determinare structurala: - structura morfologica-functionala - structura spatial volumetrica Fenomenul urban este diferit de forma pe care o imbraca orasul, fiindca forma si structura pot fi privite din mai multe puncte de vedere (plastic, matematico-geometric, topologic) Fenomenul urban se definete pornind de la determinarea esenei sale si substanei sale. 2. CARACTERUL FENOMENULUI URBAN

- Fenomenul urban are dubla referinta 1. Referinta la logica formei, care se refera la toate aspectele cuantificabile ale fenomenului urban (cresterea ppopulatiei, suprafata, intinderi, deschideri de spatiu, densitati). - este o forma a logicii gemetrice, care se refera la spatialitate configuratie spatiala, topologie, forma volumelor construite, directii de interes 2. Referinta la dialectica continutului - componentele atat de diverse ale fenomenului urbansunt rezultaul unui conflict , sau conduc la un conflict (exemplul cu vecinii). Intre forma si continut exista o anumita independenta. Referirile fenomenului urban catre logica formei si catre dialectica continutului justifica intelegerea lui ca un sistem. Aceste referiri impun relatii intre componentele componentele fenomenului urban, astfel incat acestea se realizeaza in sisteme si in subsisteme. Fenomenul urban poate fi: - unitar/mai putin unitar - dens/mai putin dens - intens/mai putin intens Fenomenul urban ca sistem se defineste numai prin intermediul formei urbane; fapt care ne conduce la ideea cunoasterii si dirijarii fenomenului urban (a proceselor si actelor sale) prin analiza atenta, coroborata a manifestarilor de orice fel ale formei urbane. 4. DIALECTICA FORMEI URBANE. CARACTERUL ACTIV SI DETERMINAREA SPATIO-TEMPORALA

1. Centralitate 2. Conflictualitate 3. Simultaneitate 1. Centralitate- fenomenul urban se manifesta printr-o grupare de obiecte, actiuni, fenomene intr-un spatiu mai mult sau mai putin delimitat. 2. Conflictualitate- fenomenul urban asociaza consumul si productia => o stare de conflictualitate 3. Simultaneitate- toate aceste elemente asociate cu fenomenul urban se desfasoara simultan. De exemplu: strada - loc de manifestare a fenomenului urban in timp si spatiu; il releva pe un anumit plan al complexitatii sale; pentru ca 1, 2 si 3 se exprima pe mai multe niveluri de spatialitate si pe mai multe directii de interes (economic, social, politic, material, spiritual) -> fenomenul urban = realitate globala (Lefebvre) Situatia este exprimarea, in esenta , a fenomenului urban. EXISTENTA URBANA: - exprimare materiala si spirituala a fenomenului urban - inseamana: cadru construit, oamenii aflati acolo la un moment dat, automobilele, plantatiile - este o concretizare complexa, evidenta, a unei anumite structuri urbane. CONCULZII: 1. EXISTENTA URBANA este o manifestare a formei urbane, aceasta fiind inclusa conceptual si practic fenomenului urban. 2. FORMA URBANA (nu inseamna doar volumetric urbana) inseamna orice concretizare in static/dinamic a fenomenului urban, putand include: forme spatiale, forme de organizare teritoriala, forme de viata urbana. 3. STRUCTURA URBANA are rol: - pasiv - de intermediere de la esenta spre substanta fenomenului urban - activ - canalizarea pe cai favorabile a proceselor fenomenului urban 4. EXISTENTA URBANA releva o evolutie impusa de procesul firesc de transformare a structurii urbane. Observatie:

Observatie: forma urbana are un caracter dialectic, care reflecta evolutia fenomenului urban TRASATURI: 1. Capacitatea de a se exprima foarte diferit fie a. in concret in cadrul unei anumite existente urbane, prin imagine, miscare, sunet, b. in abstract imaginativa in cadrul reprezentarii existentei urbane ante sau post-existent: 1. grafic, prin mijloace matematico-geometrice, tehnice, plastice 2. verbal, prin concept psiho-sociologic sau matematico-statistic. - forma urbana are capacitatea de a trece de la o manifestare logica, dar abstracta (printr-un anumit limbaj) intr-o forma de actiuni eficace, din care rezulta o anumita existenta urbana 2.CARACTERUL ACTIV evidentiaza 3 laturi: a. O selectivitate cu caracter istori: orice forma urbana, orice existent urban este rezultatul unei evolutii istorice. Forma urbana are capacitatea de a evolua, selectatnd in decursul timpului diversele valori in cadrul existentei urbane respective. b. O capacitate de reunire a unor continuturi vechi sau noi intr-o totalitate c. O posibilitate de a indica o strategie urbana: la nivelul deciziei sau al conceptiei, o rezolvare pentru o anumita existenta urbana daca se iau in considerare datele caracteristice privind modul de manifestare in locul respectiv a formei urbane. 3.DETERMINAREA SPATIO-TEMPORALA A FORMEI URBANE Forma urbana nu este indiferenta de spatiu-timp, dar nu luate ca atari, fiindca ele sunt elemente transformabile, imprimand existentei urbane o succesiune de stari. Determinarea spatio-temporala a formei urbane se situeaza intre inovatie si traditie.

Forma urbana nu trebuie sa se contureze la un moment dat absolutizand spatiul, timpul, sau un model conventional.

CURS 10 II. DIFERENTIERE SPATIALA URBANA

1. Concept Prima problema referitoare la forma urbana este diferentierea spatiala. Diferentierea spatiala este o modalitate care explica existenta in cadrul oricarei situatii urbane a unor spatii diferite intre ele. Diferentierea spatiala este rezultanta dialecticii in procesul de constituire a formei urbane, in sensul ca forma urbana este exprimarea spre o finalitate a fenomenului urban, finalitate care este intr-o continua desavarsire. Explicatie: O anumita existenta urbana exprima la un moment dat o anumita finalitate, dar acea existenta urbana nu ramane definitiva, pentru ca existenta urbana este definita de o serie de factori care suporta modificari. In urma acestor modificari poate rezulta o deteriorare partiala sau totala a existentei urbane. In urma acestui proces de transformare se ajunge la o noua forma, constituindu-se ca o noua existenta urbana, adica un nou moment de finalitate. -> forma urbana ca finalitate a fenomenului urban este intr-un proces de continua desavarsire. acest proces de continua desavarsire creaza diferentierea spatiala care apare: 1. in cadrul aceluiasi spatiu urban (element=cadru pentru o existenta urbana de la un moment la altul al evolutiei lui). 2. in cadru teritorial: cand un spatiu urban ajunge la o finalitate de moment, diferita de ce a unui spatiu urban in acelasi moment. In interiorul orasului, analiza diferentierii spatiale se face: 1. Intr-o sectiune temporala orizontala constituirea in cursul timpului a spatiilor urbane respective. (analiza structuralista) 2. Intr-o sectiune temporala verticala se insista pe caracterul evolutiv al spatiului urban respectiv. Diferentierea spatiala este pentru oras o necesitate evolutiva. In interiorul orasului distingem: 1. Spatii omogene 2. Spatii heterogene 1. Spatiul urban omogen - este defapt un spatiu care presupune uniformitate, lipsa de elemente particularizatoare, practic un spatiu fara topie, (Lefebvre) topie- configurare complexa (spatiala, functionala, sociala, cinetica), care se refera la toate manifestarile formei urbane pe un anumit plan de esentializare. Este o schema a formei urbane care se realizeaza mintal pornind de la identitatea existentei urbane. 2. Spatiul urban heterogen spatiu diferentiat (in interioruol lui sau fata de alt spatiu din cadrul aceluiasi organism urban). - Aceasta diferentiere rezulta pe mai multe planuri; a. diferentiere de functiune: fiecare spatiu urban poate sa aiba o anumita dominanta functionala, chiar daca el cuprinde localizari ale mai multor functiuni. b. diferentiere de pozitie: aceasi funciune asezata in pozitii diferite genereaza rezolvari si dezvoltari spatiale diferite. c. diferentiere de conceptie: spatii urbane care au aceeasi functiune si aceeasi pozitie, dar sunt concepute pentru oameni, sau grupari diferite de oameni, sunt diferite. Un rol important in diferentierea spatiala o are modelarea spatiului urban de catre grupuri sociale: - Grupuri sociale: 1. clase sociale sau paturi sociale 2. organizatii si institutii care au caracter de stat. De exemplu:

- Diferentiere spatiala la Paris N - axul E-V, axul Senei - axul N-S, axul care s-a dezvoltat mai inatai

S
- orice deplasare de interese in teritoriul urban are un traseu pe care il preia pana in momentul in care isi gaseste un loc propriu. - Traseul are 3 zone: 1.,2. doua marginale distinct diferentiate; 3. zona mijlocie, diferentiata prin interferenta celor doua particularitati. 2. Categorii topice spatiale In cadrul formei urbane distingem 3 categorii de spatii in raport cu conceptul general de diferentiere spatiala: 1. spatii izotopice 2. spatii heterotopice 3. spatii utopice 1. Spatii urbane izotopice: - spatii concepute in acelasi fel, spatii care sunt legate intre ele prim aceleasi trasaturi caracteristice, spatii care pot fi identice. 2. Spatii urbane heterotopice: - spatii care releva locuri diferite, sustinandu-se fiecare prin caracteristici functionale, spatiale si de cuprindere diferite. - spatii urbane heterotopice pot exista si in cadrul aceluiasi spatiu. Observatie: o stare heterotopica/izotopica confera unui spatiu omogenitate/heterogenitate. 3. Spatii urbane utopice: - spatii care unesc atat ordinea departata cat si cea apropiata, realizand la nivelul conceptului o legatura intre izotopia si heterotopia urbana. - spatiul utopic este subiectiv, aprecierea sa fiind legata de psihic. - spatiul utopic este un spatiu simbolic, spatiu cu disponibilitati de imaginar. Exemple de spatii utopice: - in cadrul orasului, o piata organizata, dar extrem de ampla, ale carei limite ies din firescul perceptiei umane. In determinarea unei anumite ambiante intervine psihismul nostru (cele doua filtre, imagine reala si imagine mentala) - orice spatiu urban in timpul noptii, atunci cand o serie de aspecte si configuratii se estompeaza, chiar daca in timpul zilei el este un spatiu izotopic sau heterotopic. Observatie: - spatiul utopic este un spatiu real, utopicul fiind o rezultanta a perceptiei, a senzatiei. - spatiul utopic este diferit de utopia urbana - asocierea in cadrul organismului urban a unor spatii izotopice, heterotopice si utopice reflecta o complexitate multifunctionala, realizandu-se la nivelul spatiului urban. Spatii urbane amorfe: - pot fi spatii neorganizate inca, spatii atrofiate - spatii care trebuie mentinute chiar prin restructurare spatii amorfe spatii indiferente. (Strada nu este un spatiu indiferent). Simti un spatiu atunci cand el are o functie care te chiama spre el. Spatiul urban trebuie utilizat conform unei organizari spatiale si functionale care are in vedere necesitati prezente, dar si posibilitati viitoare. Spatii urbane neutre: - echivalentul in zona urbana a spatiului interstitial din structura urbana. - are rolul de a mentine echilibrul in teritoriu.

Selectia topica in spatiul urban: -selectia topica este mijlocul fundamental, obiectiv sau subiectiv, in conturarea trasaturilor organismului urban. - este posibil ca la un anumit moment dat o existenta urban sa rezulte ca rezultat al selectiei topice: De exemplu: piata San Marco Venetia. - in cursul dezvoltarii orasului (a unui ansamblu, a unei zone) particularitatile sale se retin prin filtrul spatiului omogen, rezultand un spatiu unitar. PROCESUL=UNITATEA SPATIULUI URBAN - se realizeaza - in afara contextului initial (Targu Mures intregirea esplanadei necesita o noua unitate) - in contextul initial (Sibiu - unitate - de stil - originara (cladirile sunt realizate in acelasi stil) - artificiala (realizam in continuare cladiri in acelasi stil.) - de convenienta unitate evolutiva imbina configuratia de elemente initiale cu noile rezolvari in cadrul ansamblului. se poate vorbi de unitate intre nou si vechi numai atunci cand ansamblul prezinta o alcatuire functionala complexa si elementele noi nu se rezuma la a fi doar un simplu cadru. integrarea formala poate opera - la nivelul spatialitatii generale - la nivelul plasticii particulare un spatiu urban unitar este un spatiu urban particular, iar celelalte atribute care pot sa apara conduc intr-o anumita directie valoarea particulara. 3. Valoare particulara: Caracter si spacificitate. valoarea particulara a unui spatiu urban - este o trasatura sau graup de trasaturi care-l deosebesc in cadrul formei urbane, inscriindu-se astfel intr-o anume tipologie spatiala ca generalitate de grup, sau ca singularitate. - reprezinta determinarea sa calitativa, individualitatea sa incorporand generalul reflectare a esentei intr-o forma proprie care se exprima prin caracter si specificitate. - caracterul este diferit de specificitate. - in aprecierea spatiului urban ne intereseaza: 1. efect 2. cauza mijloace de realizare 3. adaptarea la un existent material inventivitatea / asimilarea experientei anterioare. 4. timpul si spatiul, ca loc al selectiei topice. DEFINITIE: Valoarea particulara a spatiului urban este o rezultanta a interferentei unor participari de natura unei generalitati restranse, conferind caracter, si a unor participari de natura singularului, conferind specificitate. Caracter: caracterul unui spatiu urban inseamna calitate verificata. -se determina prin descoperirea in cursul perceptiei a trasaturilor si elementelor functionale, spatial-volumetrice si comportamentale care delimitand o anumita grupare tipologica restrang sfera de analiza , apreciere, incadrare a spatiului sau a zonei in care exista.

Specificitate: nu este numai rezultatul unei existente singulare - exista spatii urbane care evidentiaza specificitatea printr-un element (Ex. Campanilul pentru ansamblul San Marco) - exista spatii in care specificitatea rezulta ca sinteza a elementelor componente, ce pot fi de natura izotopica sau heterotopica. (Ex. Zona centrala din Bologna succesiunea porticelor din lungul strazilor de la parterul cladirilor) campanilul element de specificitate unic porticul element de specificitate comun

Elemente de specificitate: sunt elemente care subordoneaza functional , spatial volumetric si comportamental, asigurand in acest fel unicitatea ansamblului. - o specificitate se realizeaza in cadrul unitatii prin contrast , cealalta prin similitudine. Legatura intre specificitate dominanta unitate de ansamblu poate fi apreciata numai in contextul de ansamblu al spatiului urban respectiv (ex.: blocul turn din piata Salii Palatului) Nu se poate face o delimitare clara intre caracter si specificitate, existand intotdeauna o zona de suprapunere. Prin procesul de selectie topica, trasaturile de generalitate devin trasaturi de caracter care, retinute in timp, se constituie apoi ca elemente de specificitate. - Sunt cazuri in care procesul este invers: elemente de specificitate -> trasaturi de caracter -> trasaturi de generalitate. Ex.: constructia urbana industrializata. - Se poate ca ceea ce este caracterisitic pentru un spatiu restrans sa fie un element specific pentru un teritoriu mai mare. - Pentru desprinderea caracterului si specificului unui spatiu urban este necesara atenta lui incadrare in spatiu-timp. Specificitatea spatiului urban se situeaza pe drumul de la functie la simbol, impunand spontaneitatea si premeditarea logica, creativitatea artistica si creativitatea tehnico-stiintifica, insa trecute prin filtrul selectiei topice. Fenomenul urban este un subsistem in sistemul general al dezvoltarii societatii. 4. Particularizare prin segregare: In domeniul urbanisticii, diferentierea este diferita de separare-segregare. Atributele segregat/nesegregat, diferentiat/nediferentiat reflecta doaua dimensiuni: calitative si cantitative, dimensiuni distincte ale formei urbane; doua aspecte posibil a fi luate separat in considerare pentru o aceeasi existenta urbana, o dimnesiune relevand aspecte pozitive, iar cealalta, aspecte negative. Afirmarea unei valori particulare (caracter, specificitate) nu este compatibila cu segregarea, oricat de categorica ar parea aceasta in definirea unor trasaturi distincte -> segregarea nu ofera o minima zona de trasaturi distincte, iar diferentierea nu ofera o infinitate. diferentierea este: -informanta (capacitate mare de a infatisa ceva) -informata (incarcatura informativa mare) Ex.: Strada spatiu urban unde se afirma cel mai bine caracterul specificitatea. Strada: 1. ingusta si sinuoasa in orasul medieval 2. monumentala si pretentioasa in orasul baroc 3. scoasa din drepturile sale in orasul postbelic (urbanism organic) 4. astazi repusa in drepturi. Important in definirea configuratiei: 1. relatia de functionalitate intre strada si teritoriul adiacent strada isi evidentiaza interesele proprii 2. functia prioritara care afecteaza strada impune scara si caracterul spatiului 3. rezolvarea corespunzatoare a cladirilor ce se inscriu in fronturile strazii: - aceeasi cladire nu se poate amplasa cu aceleasi sanse calitative pe: - o strada de mica/mare circulatie - o strada pietonala - pe un splai Imagine urbana (curs Sandu Grasu) - elementele imaginii urbane: obiectivele unui sit, punctele de observare si observatorul. - termeniii unei imagini urbane: privirea si vederea - raport observator/punct de observatie - tipuri de perceptie Strada este: -spatiu estetic

-existenta urbana cu ample disponibilitati pentru semnificativ/simbolic, in sensul ca imaginile mentala si reala nu pot fi separate. Reclama: -reda cosmetica urbana. Strada, in intregul ei, trebuie sa ofere oamenilor un mediu educational. Imaginea urbana: o imagine caracteristica care ea insasi prezinta interes: 1. ca valoare informativa (restransa, dar legata) 2. ca valoare informativ-selectiva mai complexa, conclusiva 3. ca valoare informativ-memorativa suprapunere de imagini partiale contractate in timp esentializata, retinand astfel specificitatea. Specificitate se contureaza calitativ/cantitativ Specificitatea este diferita de specific (esentializarea unui loc comun mai multor locuri, o esenta a esentelor) Specificul organizarii spatiale intr-un teritoriu este constituit dintr-un grup de trasaturi caracteristice generale centralizate intr-un timp indelungat.

d if e r e n t e r e a im p u n e

u n s p a t iu s e g r e g a t

u n s p a t iu n e d if e r e n t ie r e a n e s e g r e g a t
Specific: o esentializare a unui loc comun mai multor locuri (o esenta a esentelor. CONDITIONARE FORMEI URBANE Semne urbanitatii se situeaza in planul calitativ/cantitativ. Ele au rol in definirea globala a calitatii vietii. Caliattea vietii reflecta, de faptcalitatea unui mediu de viata. In conditiile actuali dezvoltari a societatii umane, forma urbana se constituie ca factor fundamental de mediu -> preocupari pentru 1. mediul functional mediul in care se realizeza anumite functiuni privind existrenta omului 2. mediul natural-microclimatic mediul in care conditiile naturale sunt folosite rational, puse in valoare, si modul cum realizarile pot influenta conditile de clima. 3. mediul artificial-fizic modul in care se realizeaza constructia si amenajarea teritoriului conteaza aspectul aspectul vizual 4. mediul socio-cultural modul in care imbinarea naturalului cu artificialul, a traditiei cu inovatia, a interesului individual cu cel colectiv duc catre forme pozitive de manifestare psiho-sociala a locuitorilor. Orasul nu mai poare ramane la stadiul de produs. El este inteles ca opera urbana; insusita, si nu suportata de om. Lefebvre considera orasul : a. obiect (spatial) b. mediatie (intre ordinea departata/apropiata) c. opera Forma urbana sae situeaza intotdeauna in contextul unor conditii: 1. interventia structuranta (conditii obiective naturale si functionale) 2. formatia comportamentala (conditii obiective psiho-sociologice) 3. constrangere conceptuala (conditii obiectivsubiective, etice, estetice, politice. Aceste conditii asigura formei urbane stabilitate in timp si spatiu, si valoare ca produs social. Forma urbana esentiala componenta a culturii urbane. ORASUL ACT DE SINTEZA AL FORMEI URBANE. Orasul estre o manifestare coroborata, organizata a formei urbane. Intelsuri in evolutia istorica: 1. Orasul era apreciat ca opera de la inceputurile dezvoltarii urbanistice, pana la revolutia industriala. Asa

putem explica de ce din orasele vechi ne-au ramas marturii zonele reprezentative (piete) si nu locuinte. (Piata capitoliului) 2. Orasul se transforma din opera in produs acest lucru se intampla o data cu aparitia burgheziei premisele revolutiei industriale - orasul capata sensul unei valori de intrebuintare, pierzandusi valoarea artistica. In constructia urbana conteaza ocuparea terenului cu cladiri cu randament maxim, -> SPATIUL OMOGEN proces de omogeizare pe mai multe niveluri (social economice) in paralel cu un proces de crestere a decalajului calitativ intre aceste niveluri. procesul de omogenizare se accentueaza datorita: 1. distrugerilor din al doilea razboi mondial 2. migrarii masive spre oras trecerea de la orasul opera la orasul produs => constrangeri urbane => criza orasului => criza a formei urbane Forma urbana se constituie dintr-o convergenta de spatii, obiecte, produse si interese care se releva intr-o existenta urbana materala si o constinta sociala urbana. Din integrarea acestora rezulta semnele urbanitatii. SEMNELE DE URBANITATE nu sunt componente ale formei urbane, ci produse ale sintezei pew care aceasta o realizeaza. Relatia dintre structura urbana si forma urbana implica o relatie de conditionare intre sistemele texturilor urbane si convergenta prezentelor si faptelor urbane care obiectiv si subiectiv se inteleg spatial in tiparul acestor texturi. Ex.: construirea pietonalului in spatiul urban. Intervin: 1. Densitatea de interese interesul functional raportat la functionalitate interesul pentru infomare, raportat la imaginea urbana. Interesul pentru contact social raportat la calitatea socioculturala a zonei si structura functionala si spatiala. 2. Formarea pietonalului.