1. Asemanari si diferente intre compozitia urbana si compozitia de arhitectura.

Asemanari

Pentru oras, compozitia urbana reprezinta ceea ce compozitia de arhitectura reprezinta pentru
o cladire. Compozitia conduce la o forma care va avea relatii cu alte forme, o forma care, alaturandu-se
celor existente, mai vechi sau mai noi, va accepta deasemenea si alte forme in viitor, mai mult sau mai
putin previzibile. Aceasta conceptie privind compozitia este comuna atat arhitecturii cat si orasului. Este
dealtfel remarcabil ca in compozitia de arhitectura exista componente urbane.

Deosebiri

Dincolo de similaritatile dintre compozitia de arhitectura si cea urbana exista o diferenta

fundamentala datorita faptului ca arhitectura si orasul nu au acelasi ritm temporal. Daca arhitectura se
reinoieste destul de repede, cea contemporana chiar mai repede decat cea veche, structurile urbane
dureaza perioade mult mai mari de timp. Astfel, daca proiectul arhitectural poate avea ca finalitate
pastrarea imagini unei cladiri condamnate la disparitie si inlocuirea ei cu o alta fara o modificare totala a
contextului, proiectul urban trebuie sa aiba ca finalitate un proces care sa poata primi o serie de imagini
succesive, cele ale diferitelor forme arhitecturale. Orasul trebuie sa fie capabil sa primeasca aceste
imagini printr-un mod deosebit de proiectare a formelor urbane, forme care vor dura mai mult decat
edificiile din care sunt compuse.

Compozitia urbana se ocupa cu interventia suprafetelor mari de teren, arhitectura se ocupa cu

spatii mici.

2. Elemente compozitionale urbane (trasee, decupaje, limite de ocupare/aliniamente) si

moduri concrete de ocupare a terenului (retea stradala, parcelar, mase construite).

Traseele , decupajele si aliniamentele sunt elemente fundamentale in compozitia urbana, fiecare cu un

rol indispensabil la toate nivelele de interventie.

Traseele, sunt instrumente majore ale compozitiei, sunt linii care unesc sau despart diverse
spatii urbane, asigurand coerenta si regularitatea compozitiei. Traseele desemneaza un ansamblu de linii
care ofera o schema a compozitiei. In sistemul traseelor concrete, liniile sunt materializate prin
elemente urbane in principal cai de circulatie, in timp ce in sistemul traseelor virtuale, aceste linii sunt
supuse unor procese de transformare, decalaje, disparitii, abateri etc. .

Decupajele reprezinta diviziuni ale spatiului urban dupa modul de folosinta, diviziuni
materializate prin linii de separare. La inceput au fost evidentiate prin parcelarul funciar dupa care au
fost inlocuite de zonarea functionala. La fel de mult ca si traseele, decupajele determina efectele
compozitiei, asigurand coeziunea dintre trasee si limitele spatiilor construite.

Aliniamentele reprezinta proiectia pe sol a modurilor spatiale de ocupare a terenului,

materializandu-se prin linii de o cu totul alta natura decat liniile traseelor sau decupajelor. Ocuparea
terenului, redusa la aliniamente, joaca un rol deosebit in special in compozitiile de detaliu, in cazul
anumitor proiecte fiind aproape singurele instrumente de constructie a formelor compozitiei.

Traseele, decupajele si limitele de ocupare a terenului servesc la determinarea modurilor contrete ale
ocuparii terenurilor prin reteaua stradala, parcelar si mase construite. Exista un fel de corespondenta
privilegiata intre moduri, instrumente si folosinte: traseele construiesc reteaua de strazi, decupajele
parcelarul iar limitele de ocupare masele construite.

Reteaua de strazi reprezinta nivelul de interventie urbanistica ce materializeaza traseele intr-o

maniera privilegiata. Structureaza compozitia si nu se limiteaza la asigurarea circulatiilor propriu-zise,
participand deasemenea la stabilirea decupajelor si a limitelor ocupate.

Parcelarul reprezinta un mod de ocupare al terenului ce a fost aproape in totalitate neglijat de

urbanismul modern. Neintelegerea importantei parcelarului in istoria urbana si a sistemului limitelor de
ocupare a ce conserva memoria formelor urbane a condus la considerarea lui fie ca o trasatura
insignifianta si neglijabila, fie ca o constrangere, o limita a planificarii urbane. Disparitia acestuia a avut
consecintele de disociere dintre tipologia arhitecturala si morfologia urbana datorita lipsei acelei verigi
intermediare dintre limitele construite si traseele de circulatie, dintre masele construite si forma urbana.

Masele construite nu au reprezentat niciodata o simpla ocupare a spatiilor libere dintre caile de
circulatie sau a tramelor parcelare. Desi sunt legate de acestea, poseda un grad de autonomie care
transpare din orice forma traditionala de compozitie.

3. Instrumente compozitionale: Topologie, Geometrie, Dimensionare.

O compozitie urbana nu este reductibila doar la caracteristicile sale geometrice, deci geometria
sta la baza stabilirii traseelor , a decupajelor funciare si a conturului maselor construite. Topologia si
dimensionarea joaca si ele roluri importante, compozitia urbana rezultand astfel dintr-o sinteza a unor
instrumente de natura diferita.

Topologia, prin modul de pozitionare si tipul legaturilor dintre elementele compozitiei, priveste
toate instrumentele compozitiei. Modul de pozitionare a elementelor ( departare, apropiere, alaturare,
suprapunere, includere) intereseaza in mod particular realizarea decupajlor, si modul de ocupare a
terenului, tipul legaturilor (directe sau indirecte, arborescente sau radiale, in bucla, in retea sau in
trama, in scara) precum si realizarea traseelor.

Geometria, prin forma figurilor: regulate, neregulate, deformate, reziduale, organice si prin
directiile impuse: paralelism, perpendicularitate, convergenta, subordonare laterala, auxiliara sau totala,
priveste atat forme spatiale cat si traseele si conturul decupajelor. Geometria joaca deasemenea un rol
important in integrarea formelor si directiilor.

Dimensionarea priveste evident dimensiunile absolute si proportiile la toate nivelele de

interventie si este in principal un criteriu de ierarhizare. Largimea si/sau lungimea strazii privilegiaza un
traseu, marimea unei limite intareste sau micsoreaza importanta unui anumit decupaj iar diferentele
dintre marimea formelor sau figurilor compozitiei contribuie la integrarea sau separarea lor.

4. Principalele elemente morfologice urbane: strada, insula, piata, piateta, squar-ul, curtea,
constructiile izolate.

Strada este sinteza punctuala a unui fragment din reteaua de circulatie, a laturilor unui sistem
parcelar si a unor constructii aliniate. Rolul strazii in compozitie nu este in mod traditional unul in sine.
Rolul fundamental este cel de traseu. Pana la inceputul sec. XX, strada, alaturi de piata, constituie
principalul nivel de interventie in compozitia urbana, fie ca aliniaza marginile cladirilor, fie ca
prelungeste un traseu existent sau ca strapunge si traverseaza un tesut deja construit. Se refera atat la
strazile obisnuite cat si la marile artere.

Insula cuprinde fragmente din reteaua de circulatie, decupaje funciare cu diferite tipuri de
parcelar precum si mase construite. Sunt spatii dens construite delimitate de strazi, fie independente si
supunandu-se doar partial traseelor tramei de baza, fie construite chiar din imobile insula (locuinte
colective).

5. Modalitati principale de compozitie: Aditionare, Multiplicare, Diviziune, Insertie, Substractie.

Compozitie prin Diviziune.

Obiectivul urmarit este realizarea unei trame ale carei spatii sa aiba calitati comparabile
(topologice, geometrice, dimensionale) sau chiar egale. Este evident o impartire relativ egala a spatiului,
fiind totusi posibile si variatiile dimensionale. Exemplu cel mai clar este lotizarea cu trama stradala
refigurata in care insulele au pozitii similare, sunt supuse acelorasi reguli geometrice si au dimensiuni
apropiate. Ca si in compozitia de arhitectura diviziunea este o opreratie de baza. Se recurge la aceasta
pentru a decupa tesutul urban in unitati minimale, fiecare la nivele distincte: zone, insule, parcele.

Compozitie prin Aditionare.

De aceasta data se urmareste asamblarea unor figuri sau forme diferite ale caror moduri de
articulare prezinta o mare varietate. La limita, aditionarea este un colaj. Un exemplu ar fi propunerea lui
J. Stirling pentru “Roma Interrotta” o serie de unitati diferite- strazi, spatii inchise, fragmente de trama –
sunt juxtapuse dupa anumite reguli ce variaza de la o zona la alta. In mod traditional, aditionarea este
considerata a fi modalitatea cea mai raspandita de extindere a oraselor.

Compozitie prin Multiplicare

Acest mod de compozitie consta in elaborarea unei forme sau a unei figuri geometrice – un
fragment de tesut urban – care este apoi repetata de un numar de ori pe o anumita suprafata.
Repetitivitatea pura are drept consecinta negarea contextului.

6. Criterii de apreciere a calitatii spatiilor publice urbane.

Criteriul integralitatii modurilor de interventie

Acest criteriu este unul fundamental deoarece fiecare mod de interventie joaca un rol specific in cadrul
oricarei compozitii. Astfel, traseele definesc figuri urbane lizibile si interpretabile din punc de vedere
spatial, ocupand pozitii clare in cadrul sitului si stabilind legaturi cu contextul, decupajele asigura
definirea ocuparii si afectarii teritoriului, iar limitele de ocupare definesc ocuparea reala a solului.

Criteriul coerentei componentelor

Este legat in mare masura de compozitiile conventionale in care nu exista vid topologic. Aceasta
coerenta se regaseste atat la nivelul fiecarei componente cat si la cel al relatiilor dintre ele. Coerenta
geometrica se exprima prin jocul subordonarilor, al regulilor geometrice comune unui nivel de
interventie (circulatii sau parcelar) sau mai multe nivele (perpendiclaritatea parcelarului fata de caile de
circulatie).
 Criteriul fazajului

Un proiect poate ramane “deschis”, nefiind necesara realizarea tuturor formelor, insa conditia e aceea
ca modificarile aduse ulterior sa nu-i puna in cauza calitatile initiale. Ideea urmarita este inlaturarea
pericolului ca determinare a unui program considerat definitiv sa conduca la un impas sau la contradictii
in urma modificarilor cerintelor pe parcursul fazelor de executie.

7. Elemente constitutive ale imaginii urbane

Continutul imaginilor oraselor, care se refera la forme fizice, poate fi clasificat in mod convenabil in cinci
tipuri de elemente: trasee, limite, sectoare, noduri si repere.

Traseele sunt canale prin care observatorul circula in mod obisnuit, ocaziunal sau potential. Pot
fi strazi, poteci, linii de tranzit, canale, cai ferate. Pentru multi traseele reprezinta elemente
predominante ale imaginii lor. Locuitorii observa orasul in timp ce se deplaseaza pe aceste trasee, iar
celelalte elemente ale ambientului sunt organizate si relationate de-a lungul lor.

Limitele sunt elemente liniare, nefolosite ca trasee sau considerate astfel de catre observator.
Sunt plasate intre doua faze, fisuri liniare in continuitate: maluri, debleuri de cale ferata, periferii ale
unor zone, ziduri. Ele reprezinta mai degraba referinte laterale decat axe de coordonate. Astfel de limite
pot fi bariere mai mult sau mai putin penetrabile, care izoleaza o zona de alta.

Sectoarele sunt sectiuni ale orasului, de dimensiuni medii pana la mari, dezvoltate in doua
dimensiuni, in interiorul carora observatorul patrunde la nivel mental, si care pot fi recunoscute ca
avand un caracter comun, o identitate. Intotdeauna indentificabile din interior, sectoarele pot fi utilizate
si ca referinta exterioara, atunci cand sunt vizibile din afara.

Nodurile sunt puncte strategice ale unui oras in care observatorul poate intra, poli intensivi
catre si din care aceasta calatoreste. Ele pot fi in primul rand zone de legatura, de pauza in transport, o
intersectie sau convergenta de trasee. Conceptul de nod este legat in mod similar de conceptul de
sector, deoarece nucleele sunt de obicei polii sectoarelor, centrele lor polarizatoare.

Reperele sunt un alt tip de referinta punctuala, dar in acest caz externe, observatorul nu
patrunde in interiorul lor. Ele sunt de obicei un obiect fizic definit relativ simplu: o cladire, un semn, un
magazin sau un munte. Utilizarea lor ca repere presupune extragerea unui singur element dintr-o
multitudine de posibilitati.

8. Criterii de analiza in compozitia urbana

- Tipul de interventie – creatie, extindere, substitutie, modificare etc. cu toate nuantele dorite
- Existenta traseelor – virtuale sau concrete, decupajelor – fragmente sau diviziuni parcelara,
limite de ocupare clar definite
- Gradul de definire a nivelelor de interventie – circulatii, parcelar, mase construite
- Recursul la elemente cunoscute – morfologice si istorice
- Folosirea explicita a modalitatilor de compozitie – simetrie, diviziune, aditionare, multiplicare
etc.
- Rolul pe care il joaca instrumentele compozitionale si componentele structurale – topologie,
geometria, dimensionarea
- Folosirea modalitatilor temporale – tipuri, modele, context, faze de constituire, modificari
 - Corespondenta intre moduri, nivele de interventie, componente, moduri de compozitie si
limitele de ocupare
- Posibilitatea de a crea variatiuni tipologice

Avand in vedere faptul ca nu toate aceste criterii au aceeasi importanta, nefiind implicate in aceeasi
masura in forma compozitiei finale este necesara stabilirea uneiierarhii.

9. Exemple semnificative de compozitie urbana.

Atlanpole – Nantes 1988

- Obiectiv : creearea unui nou tip de oras-tehnopol

- Traseele joaca rol foarte important, fiind chiar denumite
- Trama din axe si linii, spatiul dintre doua linii fiind impartit in cate 4 fasii paralele
- Traseele subordonate geometric tramei
- Traseele diagonale ce se instriu tramei de baza
- Traseele curbe sunt continue, sinuoase, traverseaza liber trama de baza
- Sunt puse in evidenta strazi si insule, desi definirea lor se face intr-o maniera specifica

Pasajul descoperit Sergelgatan

Tratat ca o esplanada marginita de cinci lame de birouri cu 18-20 de etaj si de constructii cu

magazine pe doua niveluri, stabileste relatia pietonala intre doua piete: Hoterget, cu teatru si targ in aer
liber si Sergels Torg, cu o casa e cultura si magazine de primul rang. Piata Sergels Torg are o larga zona
adancita la circa 5 metri sub nivelul strazilor vecine, care este rezervata pietonilor. Ea inlesneste accesul
direct la spatiile comerciale de pe fronturile sale precum si la o retea de galerii care conduc la statii de
metrou, la parcaje si al gara centrala.

Noto – Sicilia

- Trama regulata si traseele concrete

- Trama funciara este un model, incare ansamblul limitelor parcelelor este in general materializat
prin liniile ce separa suprafete afectate ale diverselor culturi sau prin garduri, sau in cazul
oraselor prin ziduri si garduri intre gradini sau prin peretii si calcanele dintre cladiri

Proiectul lui R. Boffil – Montpellier

O piata a urbanismului modern, ce nu are nici o legatura cu tesutul urban propus prin
compozitia respectiva, sunt concepute ca forme geometrice in sine.