UNIVERSITATEA DE ARHITECTURĂ ȘI URBANISM

”ION MINCU” BUCUREȘTI

ȘCOALA DOCTORALĂ DE URBANISM

TEZĂ DE DOCTORAT

SPAȚIUL PUBLIC URBAN

DIN ZONELE CENTRALE ALE LOCALITĂȚILOR,
INSULA URBANĂ DE CĂLDURĂ ȘI REGLEMENTAREA URBANISTICĂ

urb. Mihai – Radu VÂNTURACHE

coordonator științific prof. dr. arh., habil. urb. ADRIAN IANCU

București 2021
 „Imaginea unui oraș provine în mare parte din calitatea tărâmului său – străzile,
bulevarde, parcuri, piețe, plaja cu nisip...”1

1 (Paumier, 2004)

TEZĂ DE DOCTORAT Coordonator științific

urb. MIHAI RADU VÂNTURACHE prof. dr. arh., habil. urb. ADRIAN IANCU
1
 CUPRINS

ABREVIERI .............................................................................................................................. 4
FIGURI ...................................................................................................................................... 5
A. REZUMAT .................................................................................................................... 9
B. METODOLOGIA DE CERCETARE ......................................................................... 15
B.1 Întrebări și metoda de cercetare ........................................................................................ 16
B.2 Rezultat.............................................................................................................................. 17
C. PRIVIRE DE ANSAMBLU ........................................................................................ 21
C1. Argument ........................................................................................................................... 21
C.2 Introducere ........................................................................................................................ 24
CAPITOLUL I – INSULA URBANĂ DE CĂLDURĂ .......................................................... 29
1.1 Ce este insula urbană de căldură? ................................................................................ 32
CAPITOLUL 2 – SPAȚIUL URBAN ..................................................................................... 43
2.1 Spațiul public urban ..................................................................................................... 47
2.2 Elementele spațiului urban ........................................................................................... 50
2.2.1 Forma ........................................................................................................................... 50
2.2.2 Peisajul ......................................................................................................................... 55
2.2.3 Elemente de cadru construit ......................................................................................... 61
2.2.3.1 Suprafața permeabilă – impermeabilă ......................................................................... 61
2.2.3.2 Materialele finisajelor exterioare ale fațadelor ............................................................ 63
2.2.3.3 Volumul ....................................................................................................................... 68
2.2.3.4 Compunerea volumelor ................................................................................................ 69
2.2.4 Elemente de cadru natural ............................................................................................ 72
2.2.4.1 Spațiul verde amenajat ................................................................................................. 72
2.2.5 Compoziția ................................................................................................................... 75
CAPITOLUL 3 – REGLEMENTAREA URBANISTICĂ ..................................................... 81
3.1 Parcela – Parcelarul...................................................................................................... 84
3.1.1 Exemplu ....................................................................................................................... 88
3.2 Reglementarea urbanistică ........................................................................................... 91
3.2.1 Exemplu ....................................................................................................................... 96
CAPITOLUL 4 – STUDIU DE CAZ .................................................................................... 106
4.1 Pietonalul Ștefan cel Mare ......................................................................................... 106
4.1 G.E.S. ......................................................................................................................... 119

TEZĂ DE DOCTORAT Coordonator științific

urb. MIHAI RADU VÂNTURACHE prof. dr. arh., habil. urb. ADRIAN IANCU
2
4.2 Modele ....................................................................................................................... 123
CAPITOLUL 5 – GHIDURI DE REGENERARE URBANĂ .............................................. 130
5.1 Regenerare urbană – Constanța ................................................................................. 133
5.1.1 Ghid de regenerare urbană a cartierelor din municipiul Constanța ........................... 133
5.1.2 Ghid de regenerare urbană a stațiunii Mamaia .......................................................... 137
5.1.3 Ghid de regenerare urbană a zonei istorice – Constanța ............................................ 142
CAPITOLUL 6 – RECOMANDĂRI..................................................................................... 145
6.1 Recomandări privind finisajele exterioare ale clădirilor ............................................ 148
6.2 Recomandări privind elementele de infrastructură rutieră......................................... 150
6.3 Recomandări privind programele de plantare ............................................................ 152
6.4 Recomandări privind implementarea surselor de energie „verde” ............................ 154
6.5 Recomandări privind măsurile de reducere a emisiilor de gaze cu efect de seră ...... 155
CONCLUZIE ......................................................................................................................... 161
GLOSAR DE TERMENI ...................................................................................................... 172
BIBLIOGRAFIE .................................................................................................................... 175

TEZĂ DE DOCTORAT Coordonator științific

urb. MIHAI RADU VÂNTURACHE prof. dr. arh., habil. urb. ADRIAN IANCU
3
 A. REZUMAT

De la festivalurile stradale, mobilier urban, clădiri, grădini și parcuri, spațiul urban este
utilizat astăzi ca parte a unei tendințe generalizate, de un curent internațional, în diferite
domenii unde sunt investite speranțe, resurse și energie, ca fiind inovatoare și la modă.
Orice intenție, a acestor tendințe, este rezultatul exprimării artistice prin forma de
utilizare a spațiului la un moment dat, pentru o perioadă limitată de timp. Indiferent de
funcțiunea spațiului și rolul său sunt necesare a fi identificate două răspunsuri legate de calitatea
mediului urban și climă. Identificarea acestor răspunsuri poate fi o preocupare constantă care
poate umple lacune economice pe termen scurt sau poate fi o reflectare asupra schimbărilor
caracterului generativ al spațiului urban, pe termen lung. Dacă aceste schimbări reprezintă
suma tuturor efectelor evenimentelor care au avut, au și vor avea lor în cadrul acestui spațiu
sau dacă timpul alocat s-ar regăsi în cadrul unui fenomen, oare cum v-a reacționa comunitatea?
Care va fi tendința? Utilizarea spațiului, în acest context, conduce către o calitate precară sau
creativă? Definesc acestea un „loc”?
În ultimii 20 de ani, spațiile publice au dobândit o vizibilitate reînnoită în lumea
planificării urbane. Pe scurt, opinia generală este că spațiile publice sunt un ingredient esențial
pentru sustenabilitatea orașelor din motive politice, sociale, economice, de sănătate publică și
biodiversitate. Cu toate acestea, tendința dominantă este mai degrabă una de scădere decât de
creștere a suprafețelor aferent domeniului public. Diverse procese de privatizare au dat naștere
în ultima jumătate de secol, la o serie de forme de orașe din ce în ce mai puțin corespunzătoare
coprezenței diversității sociale. Urbanizarea și infrastructura rutieră, „dezvoltarea parcurilor
tematice”, tehnologiile de supraveghere, centrele comerciale, comunitățile închise și
condominii, toate fac trimitere și definesc „incinte” permanente în cadrul structurii urbane. În
consecință, apar segregări la nivelul compozițional (urbanistic) respectiv separări din ce în ce
mai accentuate la nivel mondial, a diferitelor categorii de populație. Astăzi, pentru o serie de
urbaniști, spațiul public apare astfel ca un mijloc important de atenuare a acestor rezultate,
abordând în același timp probleme emergente, cum ar fi imperativul dezvoltării durabile și
rezilienței.
Această lucrare propune revizuirea diverselor mișcări care contribuie la reînnoirea
interesului față de spațiul public.

TEZĂ DE DOCTORAT Coordonator științific

urb. MIHAI RADU VÂNTURACHE prof. dr. arh., habil. urb. ADRIAN IANCU
1
 În cadrul activității de planificare urbană, spațiul public a fost istoric descris ca „spațiu
deschis”, adică străzile, parcurile și zonele de recreere, piețele și alte spații exterioare,
aparținând domeniului public. Cu toate acestea, evoluțiile recente ale formelor de așezare
urbană, numărul și varietatea tot mai mare de spații semi–publice gestionate de parteneriate
private–publice sau în totalitate private, pun sub semnul întrebării această noțiune moștenită,
dintr-o perspectivă juridică. Astăzi, spațiul public trebuie să fie înțeles ca diferit de domeniul
public al statului și subdiviziunile sale, și mai degrabă ca un spațiu permanent deschis și
accesibil publicului. În ceea ce privește dreptul, este probabil mai aproape de conceptul mai
vechi al „bunurilor comune”, deși trebuie să recunoaștem că astăzi, cel puțin în lumea
occidentală, fiecare bucată de pământ este acum reglementată de legile proprietății, ceea ce
face dificilă reconsiderarea statutului juridic al spațiului public.
De fapt, noțiunea de spațiu public este poate mai bine surprinsă de științele sociale.
Conceptul de public este extras din noțiunile de agoră grecească și forul roman, luate ca modele
ideale de arene publice în care nevoile și dorințele așezării umane sunt discutate de către o
adunare de cetățeni egali. În prezent civilizațiile occidentale, în „laboratoare” de inovare, au
create contexte de identificare a unor instrumente cadru, care să propună și să permită
implementarea modelelor de reactivare a funcției spațiului public, într-un context politic
democratic.
Oricum, democrația, mai ales în zone emergente, nu se mai bazează pe spațiile publice
fizice ale orașului. Acestea s-au mutat în săli de ședințe sau în mediul online. Singura
incursiune pentru accesibilizarea spațiul publicului a fost poate motivul unei conversații „la o
cafea”. De exemplu, astăzi populația tânără (cu vârsta cuprinsă între 14 și 18 ani) se identifică
cu o simplă întrebare. De ce să mă deplasez într-un „loc” când pot să-mi validez opinii în
mediul online? Pot fi considerate „publice” locuri de adunare, de la piețe până la cafenele,
restaurant, HUB–uri sau Clustere?
Sociologia a acordat mai multă atenție interacțiunilor zilnice ale cetățenilor. Mai mult
decât posibilitatea unei dezbateri sau a unui discurs, spațiul public este măsurat în funcție de
accesibilitatea sa, atât fizic, cât și psihologic. Această noțiune extinde semnificativ sfera
considerentelor de natură publică pentru orice spațiu accesibil persoanelor fizice, cu condiția
ca accesul să nu se bazeze pe anumite calități de membru. Astfel, pe lângă spațiile clasice, cum
ar fi străzile și parcurile, sunt spații de mobilitate ce facilitează transport (stații de tren și
metrou, aeroporturi, autostrăzi, parcări) sau spații de consum în masă (centre comerciale, în

TEZĂ DE DOCTORAT Coordonator științific

urb. MIHAI RADU VÂNTURACHE prof. dr. arh., habil. urb. ADRIAN IANCU
2
cele mai multe cazuri), putând fi analizate conform criteriului sociologiei. Accesibilitatea este
cea care garantează libera circulație a persoanelor și a mărfurilor. De asemenea, este ceea ce
permite apariția unor reprezentări colective din care sunt produse impresii și percepții ale
imaginii unei localități. Prima impresie despre un loc contează foarte mult atunci când
utilizatorul trebuie să aleagă dacă mai dorește să ajungă în acel loc.
Impresia este o provocare pentru planificatori și cercetători, la nivel de Conceptor în
identificarea bazelor a două tipuri de viziuni, aferent sferei publice și spațiilor accesibile
publicului. Prima poate fi conceptul de dezbatere și conversație, în timp ce al doilea tip de
viziune poate fi o chestiune de mobilitate.
Prima viziune ridică problema importantă și mereu presantă a democrației participative,
în timp ce a doua viziune poate acorda o atenție sporită ideii libertăților individuale, în special
sub forma unui „drept la localitate”. Ambele abordări se referă, de asemenea, la problema
formei spațiului și a reprezentării sale atât pentru locuitori, cât și pentru vizitatori, în ceea ce
privește calitatea dar și în domeniul antreprenorialului și al managementului orașului, sub
presiunea concurenței imobiliare.
Cele două viziuni sunt detaliate în cadrul acestei lucrări din prisma accesibilității și
calității ca prime impresii ale spațiului public în raport cu schimbările climatice.
Un subiect destul de des utilizat și analizat, privind schimbările climatice, este efectul
insulei urbane de căldură (UHI), efect întâlnit cel mai des în zone urbane cu densitate mare de
construcții și clădiri.
Evoluția speciei umane și implicit evoluția așezărilor umane au determinat apariția
schimbărilor climatice, la diferite scări, din ce în ce mai vizibile și resimțite de către populație,
în special populația din mediu urban. Fenomenele meteorologice se manifestă diferit la scară
mică, la nivelul spațiului urban ca urmare a apariției unor disfuncții (specifice după formă și
manifestare) transpuse în disconfort termic, de exemplu, ce pot fi asociate fenomenului – insula
urbană de căldură (UHI1). Acest fenomen este indus antropic, fiind identificat, perceput la nivel
macro și studiat de către diverse domenii și paliere de analiză multicriterială.
Cauzele apariției și efectele acestui fenomen, asupra spațiului urban, reprezintă obiectul
cercetării și studierii în cadrul acestei lucrări. Concluzii despre relația dintre spațiul urban și
reglementarea urbanistică vor fi identificate, centralizate, detaliate și analizate în contextul
posibilității formării insulei urbane de căldură.

1 UHI – urban heat island – insula urbană de căldură

TEZĂ DE DOCTORAT Coordonator științific

urb. MIHAI RADU VÂNTURACHE prof. dr. arh., habil. urb. ADRIAN IANCU
3
 În acest context structura tezei este axată pe problematica disfuncției creată de prezența
UHI, la nivelul spațiilor în zone urbane și efectele predictibile și probabile ale disconfortului
termic la nivelul utilizatorului. Acțiunile acestor efecte sunt rezultatul activităților umane din
prisma planificării urbane a teritoriului, simplificate la nivel de formă.
Primul capitol este alocat fenomenului UHI, o prezentare a acestei disfuncții ca
rezultat al dezvoltării localităților în perioada anilor 1883, o perioadă caracterizată de creșterea
bruscă a industriei implicit a demografiei sub aspectul extinderii localităților sub formă
planificată. UHI este pentru prima dată consemnat în cadrul lucrării de pionierat a lui Luke
Howard. Howard a fost un chimist și meteorolog amator. În 1815 el a condus prima activitate
a studiului climatic urban sistematic care măsoară ceea ce se numește în prezent efectul UHI2.
Intuiția și activitatea de cercetare i-a permis să identifice cauzele care au stat la baza apariției
fenomenului UHI pentru perioada caracterizată de marea industrializare a Londrei. Concluzia
acestui studiu a fost consemnată după anul 1930 care oferă prima revizuire a influenței
așezărilor urbane asupra climei în raport cu temperatura aerului și poate cu densitatea
funcțională și volumetrică la nivel de teritoriu.
Teritoriul este o componentă generală, un element suport în domeniul urbanismului.
Astfel că, am ales spațiul public urban ca subiect punctual de analiză, în această teză, în raport
cu UHI și reglementarea urbanistică. Demersul urbanistic de a defini spațiul public urban și
funcția sa pentru o localitate are conotații sociale dar și compozițional spațiale. Aceste conotații
alcătuiesc forma spațiului.
În cadrul capitolului II este definit și prezentat spațiul urban după funcție și statutul
juridic respectiv elementele care compun acest loc. Elemente sunt antropice și naturale. Cele
antropice au fost centralizate și denumite ca elemente de cadru construit (ECC) iar cele naturale
ca fiind elemente de cadrul natural (ECN). Cele două elemente definesc forma și peisajul
spațiului public deoarece modul de compunere a acestora determină formarea sau nu a
fenomenului UHI.
Elementele de cadru construit, în raport cu UHI, sunt detaliate din punct de vedere
urbanistic și arhitectural fiind grupate și analizate pe două categorii:
- Volumul și compunerea volumelor, componenta urbanistică;
- Materiale și finisaje, componenta arhitecturală.

2 Howard l., 1818, vol. I

TEZĂ DE DOCTORAT Coordonator științific

urb. MIHAI RADU VÂNTURACHE prof. dr. arh., habil. urb. ADRIAN IANCU
4
 Ambele categorii au legătură directă cu impresia și percepția locului. De aceea, ECC a
fost analizat în raport cu elementele de cadru natural (ECN), care vin să elimine sau să
diminueze disfuncțiile efectelor fenomenului UHI. Așadar, ECC3 și ECN4 sunt aduse în același
context și compuse după reguli5 sau spontan, în funcție de necesitățile și dorințele utilizatorilor.
Compunerea este rezultatul activității unui Conceptor care se adresează clientului și a unui
consumator care este validatorul rezultatului compunerii. Acest demers este o compoziție
analizată, la nivelul spațiului public, axată pe o activitate de urbanizare spontană sau
planificată.
Capitolul III prezintă mecanismul și efectele acestuia în contextul urbanizării
planificate care are ca rezultat reglementarea urbanistică a teritoriului. În cadrul acestui capitol
sunt prezentate instrumentele legale de planificare, la nivelul României, cu referire la rolul
spațiului public din punct de vedere social. Este prezentată componenta de reglementare
urbanistică, din prisma indicatorilor urbanistici ca instrumente de bază în compoziția urbană
respectiv evoluția cadrului legal cu modificările și completările aferente începând cu anul 2001
și importanța documentațiilor de urbanism în procesul de modelare a spațiului public. În acest
context a fost prezentată concluzia dezvoltării urbane, din perioada anilor 2001–2017, a unei
zone din centrul municipiului Constanța, ca studiu de caz. Am centralizat toate documentațiile
de urbanism aprobate în această zonă, conform tipului de reglementare, stabilită prin Legea
350 din 2001, am prezentat efectele implementării reglementărilor urbanistice și modul cum
au schimbat forma de utilizare și funcția spațiilor publice.
Reglementarea urbanistică, cuprinde concluzii ale unor studii de fundamentare care
analizează și compară cel puțin problematici de natură juridică, administrativă, socială și
economică.
Durata de viață a unui spațiu public este legată, în primul rând de gestionarea
accesibilității, în contextul actual al mobilității dar și atractivității („oferta” unui spațiu). Din
aceste considerente spațiul poate fi unul de tranzit sau de staționare. Acest aspect l-am prezentat
în cadrul capitolului IV analizând un spațiu public pietonal care a suportat modificări ale
funcției dar și funcționării corecte în raport cu reglementările urbanistice aprobate, care au
modificat regulamentul documentației de urbanism P.U.G. În contextul multiplelor modificări

3 ECC – elemente de cadru construit

4 ECN – elemente de cadru natural
5 Reglementări urbanistice și regulamente locale de urbanism, așa cum prevede Legea 350/2001 privind amenajarea teritoriului

și urbanismului

TEZĂ DE DOCTORAT Coordonator științific

urb. MIHAI RADU VÂNTURACHE prof. dr. arh., habil. urb. ADRIAN IANCU
5
ale indicatorilor urbanistici am prezentat importanța existenței suprafețelor permeabile dar și
corecta utilizare a ECN în procesul de compunere și realizare a formei spațiului public.
Accesibitatea este o componentă care poate atrage utilizatori dar și determinarea
formării UHI. Aceste efecte sunt rezultatul utilizării corecte și sustenabile a instrumentelor de
deplasare. În cadrul subcapitolului 4.2 sunt detaliate elementele G.E.S. în raport cu spațiul
public pietonal „Ștefan cel Mare”6 din municipiul Constanța respectiv am aplicat modele de
recompunere și reactivare a acestui spațiu modificând raportul ECC–ECN.
Acest exercițiu l-am utilizat în paralel cu activitatea de coordonare a elaborării unor
ghiduri de regenerare urbană pentru municipiul Constanța. Am ales ca subiect acest oraș
deoarece baza de date urbane este una complexă integrată și centralizată în GIS7. Am avut
acces la această sursă de informației respectiv la instrumente GIS. Le-am utilizat pentru a valida
modele de compoziție urbană și pentru a identifica soluții de reactivare a funcției spațiului
public conform nevoilor și dorințelor actuale ale utilizatorului.
Ghidurile de regenerare urbană, prezentate la capitolul V, au o componentă de analiză
multicriterială bazată pe activități participative și chestionare pe diferite tematici. Astfel că,
ideile de regenerare urbană, consemnate, au conotații sociale și tehnice pentru îmbunătățirea
formei urbane, diminuarea efectelor G.E.S. sau a factorilor care determină, într-un plan secund,
formarea fenomenului UHI.
Fiecare ghid prezintă o formă simplificată, dar adaptabilă, a modului de intervenție
unitară asupra spațiului public urban, pe termen scurt, mediu sau lung. Ghidurile pot fi
considerate ca centralizatoare de bune practice și modele pentru conceptori, validatori și
utilizatori.
Elaborarea tezei și coordonarea acestor ghiduri au permis identificarea, de la macro la
micro, a necesității existenței unor ECN sub forma unor sisteme integrate formate din zone
verzi interconectate mari, medii și mici. Un astfel de sistem constituie un instrument strategic
într-un efort de a încorpora utilizările culturale și recreative în rețeaua urbană, la nivelul
spațiilor publice.
Sistemele integrate, în general, pentru un utilizator, sunt ușor de înțeles dacă devin
aplicabile, testabile, cuantificabile astfel încât produsul (planul urbanistic) să răspundă acelor
condiții de loc și timp. Sunt mai multe posibilități și instrumente ce permit reducerea efectelor

6 Pietonal localizat în zona centrală a municipiului Constanța

7 Geographic Information System – Sistem informațional geografic

TEZĂ DE DOCTORAT Coordonator științific

urb. MIHAI RADU VÂNTURACHE prof. dr. arh., habil. urb. ADRIAN IANCU
6
insulelor urbane de căldură, cât și a emisiilor de gaze cu efect de seră. Totuși modelele trebuie
să fie testate atât în etape premergătoare (încă din faza de concept – creație a proiectului) cât și
în etapele de implementare sau administrare (post–implementare, exploatare). În cadrul
capitolului VI am alocat câteva exemple cu caracter de recomandare pentru a fi înțeleasă mai
bine relația dintre planificarea și reglementarea urbană în raport cu schimbările climatice.
Probabil că într-o privire de ansamblu, aspecte generale și efectele încălzirii globale par a nu
avea nici o legătură cu planurile de urbanism ca instrumente de gestionare a teritoriului, acestea
având concept și principii diferite de la o zonă la alta. Totuși, indiferent de zonă, teritoriul este
planificat mai mult sau mai puțin. Deci, putem considera, în acest context, că fenomenul UHI
are conotații în plan compozițional–volumetric (modul cum sunt poziționate spațial ECC și
ECN) deoarece poate fi „rezultatul” implementării planurilor de urbanism, planuri ce conțin
reguli și reglementări. Capitolul VI l-am dedicat exemplelor de bune practici în diferite domenii
(urbanism, arhitectură, inginerie, sociologie, etc.), exemple care au avut ca obiectiv
implementarea unor soluții care au demonstrat, în timp, că pot fi instrumente facile pentru
micșorarea valorilor de temperatură din zone cu disfuncții climatice.

B. METODOLOGIA DE CERCETARE
Forma urbană este un subiect provocator. Este omniprezent și relevant pentru toți cei
care trăiesc în lumea creată sau amenajată de om – pentru toți cei care trăiesc pe această planetă.
Un mediu sănătos construit aduce contribuții semnificative asupra vieții umane. Îndeplinește
nevoile și valorile umane; extinde și mărește confortul, productivitatea și plăcerea. Un spațiu
urban de calitate poate favoriza formarea unui sentiment mai mare de apartenență, implicare și
mândrie. Un spațiu urban creat fără calități de susținere poate avea influențe nefericite asupra
oamenilor, scăzând capacitatea de a învăța, de a efectua și de a se bucura de activitățile vieții.
Un spațiu urban construit nesănătos generează niveluri ridicate de infracțiuni, vandalism și boli.
Elementele construite și naturale sunt modelate de mulți factori umani, de inovare și
tehnologii. Caracterul și calitatea unui spațiu urban depind de toată lumea, iar proiectarea și
planificarea eficientă sunt esențiale pentru un proces incluziv și proactiv. Este important ca
toată lumea să fie conștientă, implicată și responsabilă. Fiecare dintre noi este o parte influentă
a poveștii continue despre ce reprezintă și prezintă un loc.
Spațiile sau zonele care nu prezintă urme vizibile ale omului sunt rare – posibil unele
țărmuri ale oceanului, deșerturi sau vârfuri montane. Acolo, amprenta omului poate părea

TEZĂ DE DOCTORAT Coordonator științific

urb. MIHAI RADU VÂNTURACHE prof. dr. arh., habil. urb. ADRIAN IANCU
7
absentă, dar cu toate acestea, aceste zone au renunțat la toate calitățile magice ale termenului
„primordial”. Lumea este acum spațiul creat de om – un spațiu construit.
Caracterul spațiului urban s-a schimbat în timp. Funcțiile sale diverse au inclus piața,
scena teatrală, locul de execuție, cadrul pentru revoluții, răscoale, încoronări, masacre,
sărbători, lista este lungă. Fie că cineva are sau nu o noțiune prea romantică despre spațiul
urban, fără îndoială, acesta a fost mult timp fundalul multor activități umane. În ultimele
decenii, schimbările climatice și sociale ale tiparelor activităților umane au fost evidențiate și
dezbătute, cu sugestia că amenajările și reglementările urbanistice actuale sunt nesustenabile.
Această lucrare oferă o perspectivă asupra modurilor în care funcția și forma „locului”
s-au schimbat de-a lungul anilor. De asemenea, subliniază modul în care puterea și
responsabilitatea s-au adaptat pe măsură ce funcționarea spațiului s-a modificat. Rolul spațiului
urban nu trebuie demis în favoarea unei alte forme alternative, mai durabile. Dimpotrivă,
caracteristicile ar trebui recunoscute, valorificate și reconstruite. Spațiile urbane publice
transmit și evidențiază specificul unei civilizații care nu ar trebui să rămână fără conținut și
redus la o întindere banală, fără viață, fără sfârșit.

B.1 Întrebări și metoda de cercetare

Când orașul dă semne de nepotrivire, în raport cu un context dat, creat de un curent la
modă, sunt necesare utilizarea unor măsuri de corecție și poate rescrierea viziunii de planificare
și reglementare urbană. Acesta este riscul meseriei de urbanist atunci când programarea
utilizării spațiului urban nu a fost calibrată pentru o perioadă îndelungată. Este posibil să nu
existe o rețetă de succes dar sunt modele și bune practici care au demonstrat că regenerarea
este instrumentul adecvat atunci când spațiul public nu mai este atractiv.
Pentru validarea celor menționate anterior am desfășurat o activitate de cercetare
privind identificarea mecanismului de formarea a UHI și o activitate aplicativă în ceea ce
privește suprapunerea acestui mecanism cu forma urbană a unui spațiu public din municipiul
Constanța.
Rezultatul acestui exercițiu l-am utilizat în sintetizarea complexă a cadrului legal,
privind aprobarea documentațiilor de urbanism și regulamentul local de urbanism pentru a
evidenția importanța utilizării corecte a indicatorilor urbanistici în cadrul proiectelor de
urbanism. Este important acest exercițiu deoarece, în cazul de față au fost evidențiate reguli

TEZĂ DE DOCTORAT Coordonator științific

urb. MIHAI RADU VÂNTURACHE prof. dr. arh., habil. urb. ADRIAN IANCU
8
nepotrivite de construire și redefinire a formei urbane cu implicații asupra tipurilor de percepții
la nivelul spațiului public.
Componenta climatică este importantă în contextul de regenerare urbană, determinând
două tipuri de zone. Într-un climat cald și uscat ar trebui să existe spații urbane de dimensiuni
mici și dispersate, de preferat a fi încadrate în sisteme integrate. Pe de altă parte, un oraș situat
într-un climat cald și umed ar trebui să asigure spații urbane deschise, de mari dimensiuni care
au asigurate canale de ventilație suplinite de spații verzi liniare și compacte. Cu toate acestea,
în ciuda aparenței, logica acestei recomandări și efectul climatului asupra comportamentului
utilizatorilor, este neclar. Pietonalul Ștefan cel Mare, din municipiul Constanța corespunde
celui de al II-lea caz.
Unele studii arată că microclimatele specifice pot încuraja prezența și schimbarea
impresiei, percepției și emoțiilor utilizatorilor. Alții, susțin existența doar a celor două cazuri
precizate anterior, dar în același timp susțin adaptarea diversă, fiziologică și psihologică a
comportamentului utilizatorului, prin urmare, sunt promovate și reglementate urbanistic spații
și locuri diverse, ca tip.
Din acest motiv, pentru tipului II de spațiu s-a aplicat metodologia cea mai frecvent
utilizată pentru evaluarea efectului confortului termic la nivelul spațiului public urban „Ștefan
cel Mare”. S-au efectuat măsurători în „situ”, ce au fost centralizate și comparate cu datele
statistice din alți ani, din aceeași perioadă, pentru stabilirea valorilor medii de temperatură și
eventual diferențele de temperatură înregistrate oficial, la nivel național.

B.2 Rezultat
Subiectul principal al acestei lucrări este spațiul public ca loc de formare a opiniei unei
comunități despre ce reprezintă valorile și cultura locală adunate într-un singur loc, chiar dacă
acesta este de tranzit sau de staționare. Cele două funcții primordiale au legătură cu un anumit
tip de confort, de exemplu confortul dat de componente climatice – temperatura. Este cunoscut
faptul că în perioada de vară, în funcție de geomorfologia terenului, apare un disconfort termic
accentuat dacă ansamblul de elemente care formează spațiul public, nu este construit într-un
echilibru dintre elementele construite și cele naturale. Astfel, am ales un astfel de spațiu public
care îndeplinea condițiile favorabile formarii fenomenului UHI și l-am analizat pe următoarele
paliere (în cadrul activității aplicate – cercetarea în situ):

TEZĂ DE DOCTORAT Coordonator științific

urb. MIHAI RADU VÂNTURACHE prof. dr. arh., habil. urb. ADRIAN IANCU
9
 A. Componenta urbanistică: efectele reglementărilor urbanistice, modul de
utilizare a indicatorilor urbanistici (P.O.T.8 și C.U.T.9), periodicitatea
modificării reglementărilor urbanistice de construire prin documentații de
urbanism de rang inferior față de documentația de bază a unei localități (planul
urbanistic general);
B. Componenta arhitecturală ce a presupus o activitate de cercetare, incluzivă, de
descoperire, centralizare și adaptare a bunelor practici privind îmbunătățirea
calității spațiului prin reducerea valorilor de temperatură. Aceste exemple de
bune practici fac referire la necesitatea modificări finisajelor exterioare ale
anvelopantelor prin utilizarea unor materiale naturale, culori deschise și
asamblate astfel încât capacitate mare de căldură înmagazinată în timpul zilei
să fie eliminată într-un timp cât mai scurt, pe timpul nopții. Cu alte cuvinte,
temperatura suprafeței unui fațade trebuie să scadă odată sau în același timp cu
temperatura aerului din acel spațiu;
C. Spațiul verde: s-a subliniat importanța existenței vegetației sub forme integrate
și amplasate corespunzător. În acest context au fost prezentate exemple care au
condus la apariția fenomenului UHI, exemple care au contribuit la diminuarea
efectelor fenomenului UHI sau exemple în care nu au existat, încă din etapa de
concept al proiectului, condiții favorabile formării fenomenului UHI deoarece
ECN a fost distribuit și conexat la spații verzi amenajate existente;
D. Schimbările climatice au fost analizate la nivelul spațiului public în raport cu
rolul acestuia în viața unei comunități. Astfel că, s-a utilizat cel mai simplu
model de identificare a factorilor propice de formare a UHI pornind de la
activitatea de teren (măsurarea temperaturii cu un termometru clasic, la umbră
și la soare, la o anumită distanță față de sol) în timpul verii. Datele culese din
teren au fost introduse în GIS și suprapuse cu harta G.E.S. și harta de zgomot,
elaborate pentru municipiul Constanța în anul 2018. Concluzia acestei activități
a relevat informații primare despre calitatea urbanistică a spațiului public studiat
dar si informații secundare despre dezinteresului comunității privind utilizarea

8 P.O.T. – procentul de ocupare al terenului

9 C.U.T. – coeficientul de utilizare a terenului

TEZĂ DE DOCTORAT Coordonator științific

urb. MIHAI RADU VÂNTURACHE prof. dr. arh., habil. urb. ADRIAN IANCU
10
 acestei zone. Cele două tipuri de informații au ajutat la formarea unui
diagnostic.
Ipoteza generală, conform căreia nenumăratele modificări a reglementărilor
urbanistice, eliminarea definitivă a spațiilor verzi, creșterea necontrolată a densității
volumetrice și dispunerea spațială a acestora, a permis stabilirea unor măsuri de corecție care
să ajute la validarea unui model de regenerare a spațiului public. Operațiunea de regenerare
este evidențiată în cadrul capitolului IV. Totuși, rezultatul este unul cu caracter informativ în
sensul că modelul de regenerare, privind diminuarea sau eliminarea efectelor fenomenului
UHI, depinde de factorii externi dincolo de politica locală urbană care determină drepturile de
utilizare sau protejează interesele comune ale unei comunități (componenta socială).
Ipoteza specifică, referitoare la accesibilitatea și atractivitatea spațiului public, este
legată de condiționalitate – condiția ca spațiul public să fie:
- înnobilat corect cu elemente de cadru natural;
- abordare urbanistică sustenabilă (reglementare urbanistică dinamică ca rezultat al
activității participative dintre conceptor, validator și utilizator);
- elemente inovative în cadrul activității de elaborare a proiectelor de arhitectură prin
utilizarea corectă a materialelor de construcții.
Suprapunerea celor două ipoteze a ajutat la crearea unei viziuni de resuscitare a funcției
spațiului public și pregătirea acestuia pentru viitorii utilizatori. Acest demers implică o
abordare programată și imperios aplicată în raport cu caracterul zonei și a vecinătăților din care
face parte spațiul public.
Spațiile publice sunt, în general, esențiale pentru o bună calitate a vieții urbane. Cu toate
acestea, puține studii încearcă să examineze contribuția spațiile publice la viața locuitorilor din
diferite zone climatice. Această cercetare a folosit două piste diferite pentru a evalua calitatea
spațiile publice în zona centrală din municipiul Constanța:
- importanța și aplicarea reglementărilor urbanistice;
- apartenența comunității la spațiul public, creșterea atractivității prin diminuarea
factorilor ce contribuie la formarea fenomenului UHI.
Concluzia cercetării a relevat două categorii de spații publice:
- spațiul public de tranzit;
- spațiul public de staționare.

TEZĂ DE DOCTORAT Coordonator științific

urb. MIHAI RADU VÂNTURACHE prof. dr. arh., habil. urb. ADRIAN IANCU
11
 Spațiul public de tranzit este un instrument care nu trebuie să fie „prietenos” și trebuie
să aibă rolul minim de a fi accesibil, sigur și să faciliteze, într-un timp cât mai scurt, deplasarea
dintr-un punct într-un alt punct.
Spațiul public de staționare este un spațiu cu funcții complexe deoarece trebuie să
îndeplinească cel puțin două obiective:
- să fie accesibil;
- să fie atractiv.
În momentul în care unul din obiective nu mai este asigurat acest spațiu devine
marginalizat, neatractiv, îndeplinește doar funcția de tranzit dacă este imperios necesar a fi
utilizat. În final, acest spațiu devine unul rezidual, o povară pentru comunitate deoarece
generează disfuncții majore în plan social, demografic și economic.
Această metodă a demonstrat că o posibilă reglementare urbanistică neaplicată
corespunzător din punct de vedere social, compozițional (climă) și economic conduce la
transformarea spațiului public într-o componentă uitată a orașului. Tot această metodă prezintă
și demersul salvator care a fost validat empiric la nivel de conceptor prin identificarea unor
soluții, idei și concepte de planificare, în planul compozițional, prin distribuirea și amplasarea
corectă a ECC și ECN, în cadrul proiectelor de urbanism.

TEZĂ DE DOCTORAT Coordonator științific

urb. MIHAI RADU VÂNTURACHE prof. dr. arh., habil. urb. ADRIAN IANCU
12