UNIVERSITATEA DE ARHITECTURĂ ŞI URBANISM „ION MINCU”

BUCUREŞTI

TEZĂ DE DOCTORAT

PARADIGMA FEMININĂ
ÎN ARHITECTURA DIN ROMÂNIA
1989-2014

Doctorand: arh. Raluca Livia NICULAE

Coordonator ştiinţific: Prof. dr. arh. Augustin IOAN

2014
 CUPRINS

INTRODUCERE
1. Definirea problematicii cercetării
2. Scopul studiului
3. Oportunitatea cercetării
4. Formularea ipotezelor de lucru
5. Delimitările cercetării
6. Structura studiului
7. Metodologie
7.1. Direcţii de cercetare
7.2. Sinteza metodelor de cercetare
7.2.1. Cantitative
7.2.2. Calitative

CAPITOLUL I CADRU TEORETIC

I.1. Privire generală asupra surselor documentare
I.2. Cuvinte cheie

CAPITOLUL II ANALIZA DATELOR DOCUMENTARE

II.1. PERSPECTIVE ASUPRA DIMENSIUNII DE GEN ÎN ARHITECTURĂ

II.1.1. GENUL, CATEGORIE ANALITICĂ ÎN ARHITECTURĂ

II.1.1.1. Direcţii de cercetare

II.1.2. PROBLEMATICA GENULUI ÎN EDUCAŢIA DE

ARHITECTURĂ
II.1.2.1. Critica sistemului patriarhal de valori
II.1.2.2. Principiile pedagogiei feministe cu aplicabilitate în educaţia de
arhitectură
II.1.2.3. Integrarea dimensiunii de gen la nivelul educaţiei de
arhitectură

II.1.3. SEGREGARE OCUPAŢIONALĂ ÎN FUNCŢIE DE GEN

II.1.3.1. Statistici la nivel european, referitoare la segregarea
ocupaţională şi sectorială în funcţie de gen
II.1.3.2. Factori de influenţă asupra segregării ocupaţionale de gen
II.1.3.3. Particularităţi ale femeilor/ feminine pe piaţa muncii
II.1.3.4. Feminizarea ocupaţiilor
II.1.3.4.1. Feminizarea profesiei de arhitect

II.1.4. PROBLEMATICA GENULUI ŞI PROFESIA DE ARHITECT

II.1.4.1. Egalitate/ diferenţă/ diversitate în practica de arhitectură
II.1.4.1.1. Diferenţe de gen şi abilităţile cognitive
II.1.4.1.2. Stereotipuri de gen
II.1.4.2. Cultura profesională
II.1.4.2.1. Obstacole profesionale
II.1.4.2.2. Balanţa muncă-viaţă privată
II.1.4.2.3. Forme de exercitare a profesiei

2
 II.2. TEORII ŞI INTERVENŢII FEMINISTE/ FEMININE ÎN ARHITECTURĂ
II.2.1. Evoluţia discursului feminist
II.2.2. Practici feministe/ feminine
II.2.3. Valoarea de gen in proiectarea de arhitectură (Gender design values)
II.2.3.1. Gen- spaţiu- analiză şi planificare urbană
II.2.3.1.1. Tipare de utilizare a spaţiului în funcţie de gen
II.2.3.2. Abordări contemporane ale dimensiunii de gen în urbanism şi
amenajarea teritoriului: gender mainstreaming, inclusive (sensitive) planning
II.2.3.2.1. Studiu de caz: Frauen Werk Stadt, Viena

II.3. SCURT ISTORIC CU PRIVIRE LA PREZENŢA FEMEILOR ÎN

PRODUCŢIA DE ARHITECTURĂ. CONTEXT INTERNAŢIONAL
II.3.1. Patronaj feminin în artă şi arhitectură (sec. XVI- XX)
II.3.2. Pionierat feminin în arhitectură (sfârşitul sec. XIX- începutul sec. XX)
II.3.3. Progresia femeilor în arhitectură (sec. XX- sec. XXI)
II.3.4.Studii internaţionale cu privire la statutul profesional al arhitectelor
II.3.4.a Marea Britanie
II.3.4.b. Franţa
II.3.4.c. Architects Council of Europe
II.3.5. Politici de gen în domeniul arhitecturii
II.3.5.a. Marea Britanie (RIBA)
II.3.5.b. Australia (AIA)
II.3.5.c. Statele Unite ale Americii (AIA)

CAPITOLUL III. PREZENŢE FEMININE ÎN ARHITECTURA ROMÂNEASCĂ.

REZULTATELE CERCETĂRII

III.1. RETROSPECTIVĂ FEMININĂ ÎN PRODUCŢIA ROMÂNEASCĂ DE

ARHITECTURĂ
III.1.1. Două personalităţi feminine ale sf. sec. XIX - înc. sec. XX: Regina
Maria şi Martha Bibescu
III.1.2. Cronologia progresiei femeilor în arhitectura românească
III.1.3. Pionierat feminin în arhitectura autohtonă
III.1.4. Imaginea şi rolul femeii în perioada comunistă. Duplicitatea egalităţii
de gen
III.1.5. Arhitectura, arhitecţii şi regimul comunist
III.1.6. Intervenţii alternative/ feminine în arhitectura românească
III.1.7. Tinere arhitecte în ascensiune (2000-prezent)
III.1.8. Cupluri de arhitecţi

III.2. O PERSPECTIVĂ ASUPRA STATUTULUI CONTEMPORAN AL

FEMEII ARHITECT IN ROMÂNIA
III.2.1. Analiză numerică de gen la nivelul educaţiei de arhitectură
III.2.1.a Absolvenţi
III.2.1.b Cadre didactice
III.2.2. Analiză de gen la nivelul profesiei
III.2.2.a. Membri în foruri profesionale
III.2.2.b. Ancheta sociologică (chestionar)

3
 III.2.2.c. Interviuri semistructurate

CAPITOLUL IV. CONCLUZII

IV. 1. Sumarul descoperirilor majore

IV. 2. Posibilităţi pentru cercetări viitoare

REFERINŢE BIBLIOGRAFICE

Anexa 1
CHESTIONAR: Statutul femeii arhitect în România

Anexa 2
Comentarii respondenţi chestionar
Interviul cadru

Anexa 3
Interviuri semistructurate

Anexa 4
Dicţionar al personalităţilor feminine în arhitectura din România sec XX-XXI

Cuvinte cheie: arhitectură, arhitecte, gen, studii de gen, stereotipuri de gen, perspectivă de
gen, analiza de gen, feminism, metodologii feministe, gender mainstreaming

4
REZUMAT

1. Definirea problematicii cercetării

Conform statisticilor la nivel internaţional, barometrul de gen înclină în arhitectură, în
favoarea părţii masculine - considerând aspecte istorice, socio-economice (diferenţă de
remunerare între femei şi bărbaţi) şi profesionale (balanţă de gen, segregare orizontală şi
verticală), iar atribuirea uni-direcţională a meritelor nu este o practică neapărat depăşită, deşi
contravine promovării egalităţii de oportunităţi1.
Ne aflăm în pragul unui veac al prezenţei şi creaţiei feminine în arhitectura
românească, marcat de admiterea Henrietei Delavrancea (1894-1987) în cadrul Şcolii
Superioare de Arhitectură din Bucureşti şi absolvirea aceleiaşi instituţii în anul 1919 de către
Virginia Andreescu (1894-1962). Se poate identifica recent, pe de o parte, o preocupare
crescută din partea arhitecţilor şi cercetătorilor în domeniul istoriei artei şi arhitecturii asupra
reliefării portretelor şi creaţiilor autohtone ale femeilor arhitect iar, pe de altă parte, interesul
femeilor în ceea ce priveşte profesia este materializat prin creşterea constantă începând în
urmă cu un deceniu, a procentului de absolvente ale studiilor universitare de profil. Cu toate
acestea, nu există un precedent autohton constituit din cercetări interdisciplinare referitoare la
conexiuni între domeniile studiilor de gen şi al arhitecturii (fie că ne referim la exercitarea
profesiei - egalitate de oportunităţi, ocupare procentuală a profesiei în funcţie de gen - studii
sociologice concentrate asupra conturării statutului femeii arhitect în România, studii
istoriografice asupra progresiei femeilor arhitect la nivel naţional, monografii ale
personalităţilor feminine din arhitectura românească). De asemenea, nu se poate vorbi, în
arhitectura românească, despre o tradiţie a criticii şi practicilor feministe în arhitectură, prin
termenul „feminist” înţelegând comentariul arhitecturii tradiţionale, definită (în termenii
proprii doctrinei) ca oglindire a societăţii de factură patriarhală2.
În acest context este necesar studiul asupra contribuţiei istorice a femeilor în
arhitectura autohtonă, vizibilităţii acestora la nivel profesional şi social, statutului lor conturat
prin anchetă sociologică şi interviuri semistructurate şi legiferat prin intenţii legislative ce
promovează egalitatea de oportunităţi, identificării (dacă este cazul) particularităţilor creaţiei
feminine în arhitectura românească.
Tabelul următor (fig. 1) structurează principalele direcţii de cercetare din cadrul
interdisciplinar constituit din legături şi determinări existente între domeniul studiilor de gen
şi cel al arhitecturii.

1
Vz. cazul arh. Denise Scott Brown care, deşi face parte, cu drepturi egale, din echipa Scott Brown- Venturi,
premiul Pritzker a fost acordat în anul 1991 exclusiv partenerului său, Robert Venturi.
2
Conform definiţiei din Dicţionarul explicativ al limbii române, Patriarhatul reprezintă un anume tip de relații
sociale, bazate pe dominația masculină și poziția de supunere, secundară a femeilor. De asemenea, se referă la
un sistem de guvernare alcătuit dintr-o majoritate masculină, precum și poziția dominantă a bărbaților în
sistemele sociale sau culturale.

5
Fig 1: Direcţii de cercetare. Arhitectură şi Studii de gen

2. Scopul studiului
Scopul cercetării este de a investiga locul femeii şi feminităţii în domeniul arhitecturii
(în instanţele diferite ale acestuia: educaţie, cercetare, istorie şi teorie, critică, practică
profesională) pornind de la contextul internaţional, avansând spre cel european (în
particular, ţările fostului bloc comunist) şi accentuând asupra cazului României aflate sub
semnătura (pseudo)democraţiei post-socialiste.

3. Oportunitatea cercetării
Realitatea condiţiilor sociale şi de inferioritate psihologică ce constrângeau femeia
începutului de secol XX este în mod excepţional surprinsă în volumul Le Deuxième Sexe (de
Beauvoir, Simone, 1949), prima încercare de structurare a tematicii feministe. Dezideratul
echităţii şi a echilibrului de gen pare la prima vedere un subiect soluţionat la începutul
secolului trecut (dreptul femeilor de a vota este statuat în 1918 în Anglia, și în 1920 în Statele
Unite urmând revendicări specifice, vizând drepturi salariale, civice ș.a.m.d.). Feminismul
însuşi evoluează de la stipularea în constituţie a egalităţii de drepturi, mergând până la

6
exacerbarea şi exploatarea diferenţelor în folosul societăţii. Mai mult sau mai puţin curios
este faptul că, lăsând la o parte drepturile pe deplin câştigate în termeni legali, discursul
feminist continuă până în ziua de astazi atât la nivel internaţional, cât şi local. Contextul
particular al României, ca membră a blocului ex-socialist ce regla în mod brutal statutul
social al femeii ca “muncitor socialist egal” cu bărbatul, corespunde unui proces de osmoză
între imaginea femeii ca mama a naţiunii, soţie, muncitor şi credincios apărător al patriei.
Cât de tributară rămâne societatea actuală comportamentelor tradiţionale şi în
ce măsură imaginea femeii de carieră este asimilată în România contemporană
constituie teme de reflecţie pe parcursul discursului ştiinţific influenţând în mod direct
domeniul nostru de interes: arhitectura în particular şi mediul construit în general.

Literatura de specialitate, de origine anglo-saxonă, invocă genul drept pretext pentru

analiza critică asupra modului în care arhitectura şi aranjamentele spaţiale influenţează
relaţiile la nivel social. Pe de altă parte, reconsiderând conceptele şi canoanele tradiţionale
(împrumutând şi aplicând metodologia feministă) se ajunge în mod inevitabil la dialogul
dihotomic dintre public/ privat, masculin/ feminin şi ierarhiile existente atât în plan construit,
cât şi socio-profesional.
În contextul în care la nivel european politica de gender mainstreaming are caracter
obligatoriu începând cu anul 1997 (anul semnării Tratatului de la Amsterdam), integrarea
dimensiunii de gen în domeniul arhitecturii se reflectă la nivel profesional prin analiza de gen
cu scopul identificării şi corectării eventualelor probleme ce contravin egalităţii, echităţii şi
emancipării feminine în domeniu. În România studiile Mihaelei Miroiu şi Laurei Grunberg
sunt printre primele încercări de abordare a problematicii feminismului însă, cu toate că
subiectul a fost dezvoltat semnificativ în jurul anului 1995, aplicaţii în domeniul arhitecturii
încă lipsesc. Coroborând acest lucru cu efervescenţa studiilor istorice internaţionale cu privire
la debutul feminin, traiectoria profesională feminină în arhitectură, structura demografică a
profesiei cu accent pe domeniile şi activităţile desfăşurate de arhitecte, considerăm necesară
evaluarea în termeni de gen a profesiei de arhitect în context naţional.
Interesul crescut al femeilor în ceea ce priveşte profesia de arhitect, materializat prin
creşterea procentului de absolvente în ultimii ani, nu este susţinut de numărul, încă inferior
omologilor de sex opus, al femeilor arhitect înscrise în Ordinul Arhitecţilor din România. De
asemenea, contrar interesului acordat dezvoltării carierei în domeniul arhitecturii,
reprezentarea femeilor în rândul cadrelor didactice (conferenţiari şi profesori) şi forurilor de
conducere ale universităţilor de profil sau la conducerea firmelor de arhitectură este încă
minoritară. În acest context, este potrivit studiul asupra oportunităţilor femeilor în ceea ce
priveşte cariera în domeniul arhitecturii, studiu care nu poate fi întocmit fără o incursiune
asupra istoricului prezenţei feminine în cadrul profesiei, cercetarea/ întocmirea datelor
statistice cu relevanţă asupra traseului profesional, reliefarea posibilelor obstacole
întâmpinate în exercitarea profesiei.

4. Formularea ipotezelor de lucru

“Să fie recunoscut:
Mediile înconjurătoare construite de om consolidează definiţiile convenţionale,
patriarhale ale rolului femeii în societate şi imprimă spaţial aceste mesaje sexiste asupra
fiicelor şi fiilor noştri. Ne-au condiţionat la o miopie a mediului înconjurător care ne
limitează conceptele de sine…care limitează viziunile şi alegerile noastre în ceea ce priveşte
modul de a trăi şi munci…care ne limitează prin faptul de a nu asigura mediile de care avem
nevoie pentru a ne sprijini autonomia sau a restricţiona accesul la acestea. Este timpul să

7
deschidem ochii şi să vedem natura politică a opresiunii acestui mediu înconjurător!”
(Weisman, 1981)3
Pasajul de mai sus poziţiona rolul femeii în societatea patriarhală a anilor ‟80 şi
amenda relaţiile ierarhice inscripţionate în cadrul construit şi perpetuate de la o generaţie la
alta. Plecând de la premisa conform căreia cadrul construit este expresia ordinii sociale şi
ranforsează relaţiile existente de putere, Leslie Kanes Weisman (profesor emerit, fost decan
al Şcolii de Arhitectură din cadrul New Jersey Institute of Technology, autoarea cărţii
premiate drept contribuţie de excepţie la drepturile omului în SUA (1994): Discrimination by
design: A feminist critique of the man-made environment) promova în anii ‟90 ideea
designului universal adresat tuturor categoriilor sociale, de vârstă, gen, etnie sau condiţie
fizică/ dizabilitate. Sigur, istoria femeii în România are propriile momente de emancipare ce
se supun contextului ideologic local. Considerând patriarhatul regimului socialist (v. Prof.
Mihaela Miroiu) şi regresia imaginii sociale a femeii ce a avut loc în perioada post-
decembristă şi continuă în prezent (v. Studiul Altfem cu privire la imaginea femeilor şi
bărbaţilor în mass-media şi publicitate) este interesant de cercetat specificul domeniului
arhitecturii şi evoluţia prezenţei feminine în profesie (debutând cu începutul sec. XX).
Drept urmare, ipoteza cercetării avansată ca punct de plecare a lucrării este: lipsa
vizibilităţii femeii în cadrul profesiei şi controlul patriarhal încă predominant şi
reprezentând statu quo-ul profesiei de arhitect. Corelând situaţia femeii active în domeniul
arhitecturii cu statutul la nivel social al femeii de carieră şi raportând prezenta cercetare la
studii internaţionale, lucrarea îşi doreşte să răspundă problematicii referitoare la
(in)vizibilitatea profesională a arhitectelor în producţia post-socialistă de arhitectură. Studiul
întrebuinţează metode de cercetare consacrate în domeniul ştiinţelor sociale (ancheta
sociologică, interviul semistructurat, observaţia participativă) pentru a analiza din perspectivă
numerică şi calitativă raportul de gen şi gradul de notorietate la nivel profesional.

5. Delimitările cercetării
Cercetarea de faţă se află la confluenţa dintre domeniile: studii de gen şi arhitectură, şi
propune reflecţia interdisciplinară asupra conexiunilor acestora. Posibilităţile de cercetare
sunt complexe şi pot lua forma analizei critice (din perspectiva genului) a cadrului construit
bazată pe experienţele şi necesităţile utilizatorilor, deconstrucţiei mijloacelor şi metodelor
tradiţionale de proiectare (sau educaţie) şi propunerea alternativelor bazate pe ideologia
feministă, interpretării în termeni dihotomici a spaţiului public-privat etc. În acest context se
integrează subiectul prezentei teze care răspunde în termeni autohtoni studiilor efervescente
desfăşurate la nivel internaţional şi având ca grup-ţintă femeile arhitect.
Analiza aspectelor diverse (socio-culturale, profesionale, economice) legate de
experienţa profesională a arhitectelor se situează în contextul mai larg al integrării
dimensiunii de gen în arhitectură. Astfel, studiul cuprinde analize statistice şi
istoriografice urmărind conturarea statutului femeii în cadrul profesiei, dar şi evidenţierea
parcursului profesional al acesteia.
În ceea ce priveşte cercetarea istoriografică asupra prezenţei feminine în domeniu,
aceasta nu poate fi luată în considerare fără raportare la sfera internaţională, accentuând însă

3
Be it acknowledged:The man-made environments which surround us reinforce conventional patriarchal
definitions of women‟s role in society and spatially imprint those sexist messages on our daughters and sons.
They have conditioned us to an environmental myopia which limits our self-concepts…which limits our visions
and choices for ways of living and working…which limits us by not providing the environments we need to
support our autonomy or by barring our access to them. It is time to open our eyes and see the political nature of
this environmental oppression! (Weisman Kanes, Leslie(1981). “Women‟s Environmental Rights: A
Manifesto”. În Heresies: A Feminist Publication on Art and Politics.(vol 3, no.3, pp. 6–8))

8
cazul particular al ţărilor membre ale fostului bloc comunist. Analiza statistică furnizează
informaţii cantitative asupra absolvenţilor (viitori arhitecţi) şi profesioniştilor de gen feminin,
la fel şi ancheta sociologică realizată asupra unui eşantion reprezentativ de arhitecte, iar
interviurile semistructurate oferă o imagine personalizată asupra profilului personal,
educaţional şi al carierei intervievatelor.

6. Structura studiului
Lucrarea debutează cu un capitol introductiv ce defineşte tema majoră de cercetare,
prezenţa feminină în arhitectura autohtonă contemporană conturată de indicatori cantitativi
(demografici) şi calitativi (reprezentativitate, notorietate în cadrul profesiei şi la nivel
social). În contextul mai larg al analizei şi integrării dimensiunii de gen în domeniul
arhitecturii, statutul profesional al femeii arhitect (corelat vizibilităţii acesteia în cadrul
breslei şi la nivel public) constituie una dintre temele ofertante de discuţie la nivel
internaţional, mai ales având în vedere o modificare relativ recentă a structurii corpului
profesional.4 Istoria feminină în arhitectură avea să debuteze în România, la începutul
secolului al XX-lea, până la acel moment existând doar încercări conexe domeniului, mai
mult sau mai puţin diletante. În contextul unui cadru profesional care a cunoscut o tradiţie
exclusiv masculină până în urmă cu 100 de ani, dublat de o precaritate a documentaţiei
referitoare la creaţia arhitecturală feminină, este oportun studiul cronologic cu accent asupra
condiţiei contemporane a arhitectelor. Un studiu al Centrului Parteneriat pentru Egalitate
(Managementul angajaţilor, femei şi bărbaţi, 2006) constata persistenţa tendinţelor
stereotipale la nivel social:
- de a considera că femeile şi bărbaţii au abilităţi şi competenţe diferite;
- de a angaja femeile şi bărbaţii în domenii şi ocupaţii diferite (segregare
ocupaţională);
- de a categorisi profesiile în feminine şi masculine. Consecinţele studiului pot fi
resimţite la nivelul restricţionării accesului la diferite ocupaţii, dar şi la nivelul veniturilor,
profesiile puternic feminizate fiind de regulă mai slab remunerate. Conectând capacităţile
“înnăscute” la specificul anumitor profesii se generalizează şi se speculează asupra abilităţilor
de gen (definite în mod dihotomic) conform cărora femeile deţin din “oficiu“ capacităţi legate
de grijă, comunicare şi empatie, asociate unui statut socio-profesional mai scăzut. Conform
studiului amintit mai sus, majoritatea managerilor atribuie femeilor funcţii în domeniile:
resurse umane, relaţii cu publicul sau financiar, în timp ce în posturi tehnice (sau la
conducerea organizaţiilor) sunt preferaţi bărbaţii. La ce nivel societatea românească a
acceptat pe deplin prezenţa feminină în domeniul arhitecturii şi domenii conexe, în ce
măsură arhitectele se implică sau îşi fac resimţită prezenţa în cadrul breslei, care sunt
mecanismele (dacă există) care se constituie drept obstacole în cariera feminină sau în ce
măsură stereotipurile de gen influenţează deciziile de promovare, sunt câteva dintre temele
de cercetare ce analizează nivelul contemporan de integrare profesională a femeii arhitect.
Odată definite problematica, scopul şi oportunitatea studiului şi formulată ipoteza
referitoare la proliferarea stereotipurilor de gen la nivel social şi influenţa acestora asupra
breslei arhitecţilor şi în particular asupra vizibilităţii profesionale a arhitectelor, se are în
vedere descrierea metodologiei aplicate. Pe parcursul studiului, în afara studiului documentar
bibliografic şi biografic, a observaţiei participative (cu implicarea directă a cercetătorului) sau
a interviurilor semi-structurate aplicate grupului ţintă (metode de cercetare calitativă),
cercetarea presupune documentarea cantitativă, statistică, la nivelul educaţiei şi practicii de
arhitectură. Scopul cercetării cantitative este de a verifica ipoteza vizibilităţii/lipsei

4
Modificarea demografică a profesiei a fost constatată prin studii întreprinse la nivel european (Consiliul
European al Arhitecţilor, 2012) dar şi occidental (SUA, Canada, Noua Zeelandă).

9
vizibilităţii profesionale a femeii arhitect în România contemporană, analizând numeric
ponderea feminină în rândul absolvenţilor sau corpului profesional de profil, implicarea
feminină în funcţii decizionale, gradul de notorietate înregistrat la nivel social etc.

Capitolul I, Cadrul teoretic oferă o perspectivă centralizatoare asupra literaturii de

specialitate, amplasând tema cercetării în contextul mai larg al studiilor de gen corelate
arhitecturii şi domeniilor conexe. Pornind de la conceptualizarea diferenţei, a noţiunii de
feminin înţeleasă ca celălalt, continuând cu valorificarea deosebirilor de gen şi schimbând
accentul pe relaţia dintre gen-spaţiu-arhitectură, teoria feministă alimentează literatura
domeniilor diverse (sociologie, antropologie, geografie, ştiinţe politice sau arhitectură)
criticând starea de fapt şi deconstruind sisteme valorice tradiţionale. În arhitectură,
metodologia feministă îşi găseşte aplicabilitate în militarea pentru o istorie feminină a
arhitecturii (de multe ori constituită în paralel), construirea şi proliferarea practicilor
alternative (la început ca mişcare de rezistenţă), integrarea analizei de gen la nivelul cadrului
construit, organizarea de campanii în scopul egalizării balanţei de gen în rândul arhitecţilor şi
al promovării femeii în posturi de conducere. Considerând necesară o sintetizare a informaţiei
documentare, sursele bibliografice au fost structurate în următoarele categorii: a. Teorie şi
critică feministă; a.1. “Feminin” vs. “masculin”; a.2. Gen-spaţiu-arhitectură; a.3. Practici
alternative; b. Integrarea dimensiunii de gen în educaţia şi practica de arhitectură; c.
Egalitate/ inegalitate de gen. Legislaţie. Leadership; d. Iniţiative pentru promovarea femeilor
arhitect. Studii cu privire la prezenţa feminină în arhitectură/alte domenii. Politici de gen,
initiative ale organizaţiilor profesionale; e. Condiţia femeii în România (evoluţie istorică).
Studii cu privire la femeia de carieră; f. Istoria arhitecturii în România; f.1. Pioniere ale
arhitecturii româneşti; f.2. Arhitecţii şi regimul comunist; f.3. Arhitecte de tranziţie; arhitecte
în capitalism.
În urma sintetizării principalelor direcţii teoretice din litaratura de specialitate, o serie
de termeni împrumutaţi din domeniul studiilor de gen vor fi explicaţi în legătură cu domeniul
în care îşi găsesc aplicabilitate, domeniul arhitecturii.

Capitolul II, Analiza datelor documentare, introduce conceptul de gen (înţeles

drept construct social nu cumul înnăscut de informaţii) şi defineşte valenţele (critice ale)
acestuia în discursul arhitectural (II.1. Perspective asupra dimensiunii de gen în
arhitectură). Prezentul studiu constituind prima intenţie de abordare şi reflecţie asupra
relaţiei gen-arhitectură am considerat necesară descrierea sumară a direcţiilor de cercetare
conturate prin dialogul celor două domenii: studiile de gen şi arhitectura. La nivelul educaţiei
de arhitectură, spre exemplu, se analizează modul în care ideologia şi metodologia feministă
sunt prezente (sau măcar amintite) în cursurile de teorie a arhitecturii, din compendiile de
istorie a arhitecturii pe de altă parte fiind omise frecvent personalităţi de gen feminin5. O altă
abordare se bazează pe tradiţia unei profesii masculine precum arhitectura (un gentelmen’s
club exclusivist până la începutul sec. XX), critică sistemul patriarhal de valori şi cultura
profesională de tip macho ce promovează competitivitatea şi individualismul în defavoarea
colaborării (însăşi esenţa profesiei). Metodologia feministă oferă o perspectivă alternativă
asupra sistemului educaţional acuzând relaţia unidirecţională profesor (maestru)- student şi
accentuând asupra beneficiului schimbului de informaţii bazat pe experienţa individuală.

5
Reflectând asupra istoriei arhitecturii româneşti, prea puţine informaţii se cunosc despre viaţa şi creaţia
arhitecturală a doamnelor arhitect, fără a include în discuţie pe Virginia Haret sau Henrieta Delavrancea a căror
creaţie a fost recent comemorată. Dacă ne referim spre exemplu la perioada socialistă, puţine sunt arhitectele a
căror creaţie a reuşit să răzbată principiile uniformităţii devenind cunoscută şi recunoscută. Intenţii de rezistenţă
împotriva sistemului sunt puţin cunoscute.

10
 Problematica genului la nivelul breslei arhitecţilor aduce în discuţie (in) egalitatea de
gen, analizând modul în care stereotipurile de gen (diseminate la nivelul societăţii)
influenţează alegerea şi dezvoltarea carierei sau în ce mod diferenţele de gen îşi găsesc
corespondent în abilităţi cognitive influenţând apetenţe personale asupra domeniilor
profesionale. Discursul occidental enunţă dificultăţi în ceea ce priveşte echilibru dintre viaţa
privată şi cea profesională (un dezechilibru greu de reglat de către partea feminină indiferent
de profesia aleasă de altfel), mai ales ţinând cont de specificul profesiei: program prelungit de
lucru, muncă de şantier, stress şi responsabilitate ridicată, competitivitate etc. Sigur, cazul
profesiei de arhitect este subordonat contextului socio-cultural şi economic local, iar
segregarea orizontală şi verticală în funcţie de gen este o realitate a societăţii româneşti (şi nu
numai). O serie de studii autohtone scot la iveală persistenţa fenomenului de segregare
ocupaţională, profesiile feminine/ masculine fiind în continuare corelate “abilităţilor”
înnăscute. O analiză asupra statutului femeii arhitect în societatea românească trebuie
raportată cazului altor profesii din aceeaşi arie geografică şi bineînţeles, contextului
european. Este interesant de evaluat dacă segregarea ocupaţională a avut loc în mod
tradiţional în România şi în ce măsură se manifestă vreo schimbare în prezent ce poate
denunţa atitudini de acceptare şi promovare a femeii de carieră6.
Cel de-al doilea subcapitol (II.2. Teorii şi intervenţii feministe/ feminine în
arhitectură) analizează evoluţia discursului feminist corelat domeniului arhitecturii pornind
de la susţinerea vehementă a egalităţii de gen 50:50 (atât prin echilibrarea balanţei de gen în
rândul practicienilor, dar şi a forurilor decizionale) şi acuzarea controlului patriarhal asupra
profesiei până la acceptarea diferenţelor ca sursă a diversităţii atât de necesare în peisajul
construit. Subcapitolul prezintă o serie de practici feminine (coordonate de femei) şi
feministe (manifestări ale ideologiei feministe) oferind perspective alternative de practicare a
profesiei. Integrarea dimensiunii de gen (gender mainstreaming) reprezintă dezideratul
european adoptat în cadrul Tratatului de la Amsterdam cu aplicabilitate în toate domeniile
socio- profesionale. Fie că ne referim la planificarea urbană, la mobilierul urban, utilităţile
publice, la obiectul de arhitectură sau mobilier, dimensiunea de gen este necesar a fi
integrată în toate etapele proiectului de la studiul de fezabilitate, concept, proces de
dezvoltare a proiectului până la evaluare şi follow-up. Proiectarea incluzivă se referă la
adaptarea cadrului construit tuturor aşteptărilor şi necesităţilor tuturor categoriilor de
utilizatori indiferent de vârstă, gen, capacităţi sau deficienţe fizice etc. Exemple de
implementare a conceptului de gender mainstreaming pornind de la nivelul macro al
planificării teritoriale la amenajarea unei zone rezidenţiale respectând principiile proiectării
incluzive, există în prezent dezvoltate cu succes în cadrul european (Austria, Germania,
Spania). În prezenta cercetare va fi ales şi analizat un exemplu de bună practică din Viena:
proiectul pilot Frauen Werk Stadt, un ansamblu rezidenţial proiectat în contextul
implementării politicilor de gen la nivelul administraţiei locale şi direcţiilor de urbanism
aferente.
Cel de-al treilea subcapitol (II.3. Scurt istoric cu privire la prezenţa femeilor în
producţia de arhitectură. Context internaţional) prezintă o cronologie succintă a prezenţei
feminine în practica de arhitectură la nivel internaţional pornind de la intenţiile diletante ale
sec. XVI-XX (gestionate îndeosebi în cadre burgheze) la primele manifestări feminine
specializate (sf. sec. XIX- înc. Sec. XX). Începând cu sec. XX, femeile nu mai reprezintă
prezenţe excentrice în domeniu, studiile statistice relizate la nivel internaţional constatând o

6
La o primă vedere, modelul femeii de carieră nu este unul preferat şi promovat de mass-media, ca formatoare a
opiniei publice. În contextul unei societăţi contemporane democratice survine paradoxul regresiei imaginii
publice feminine prin exacerbarea calităţii acesteia de principal consumator (în defavoarea imaginii de
profesionist).

11
creştere stabilă şi chiar o inversare a balanţei demografice a corpului profesional în favoarea
părţii feminine.
Efervescenţa studiilor internaţionale (începând cu anii 2000) cu privire la statutul
profesional al arhitectelor denotă actualitatea preocupărilor ştiinţifice validând oportunitatea
unor cercetări similare în context naţional. Acuzând inegalităţi severe de gen (în ceea ce
priveşte angajarea, salarizarea, distribuirea funcţiilor în cadrul firmelor de proiectare,
promovabilitatea etc), cercetări realizate în Australia spre exemplu (v. Parlour) au condus la
formularea şi implementarea politicilor de gen la nivelul organizaţiei profesionale Australian
Institute of Architects.

Capitolul III. Prezenţe feminine în arhitectura românească post-socialistă.

Rezultatele cercetării constituie punctul de interes maxim al prezentei cercetări. Pornind de
la metodologia studiilor internaţionale prezentate anterior, analiza din prezentul capitol
urmăreşte să evidenţieze similitudini şi diferenţe între cadrul internaţional şi cel autohton.
Pentru a evalua în mod corespunzător prezenţa feminină în arhitectura românească post-
socialistă trebuie cercetată traiectoria profesională a acestora de la debut (începutul sec. XX)
până în prezent (subcapitolul III.1. Retrospectiva feminină în producţia românească de
arhitectură). Cu toate că anterior secolului XX nu se poate vorbi decât despre amatorism (şi
patronaj feminin în artă şi arhitectură, apanaj nobiliar), startul activităţii arhitectelor este unul
hotărât, manifest parcă, în totală contradicţie cu ceea ce se întâmpla în aceeaşi perioadă la
nivel internaţional. Atât Virginia Andreescu Haret (prima femeie care a obţinut diploma de
arhitect,1919) sau demna reprezentantă a modernismului, Henrieta Delavrancea, au avut
privilegiul şi priceperea de a fi implicate în proiecte de anvergură în contradicţie cu Lilly
Reich, Charlotte Perriand sau Eileen Gray care au rămas în umbra celebrilor Le Corbusier şi
Frank Lloyd Wright (debutând, de altfel, cu amenajări interioare sau design de mobilier).
Cazul particular al ţărilor foste comuniste constituie un prilej de introspecţie asupra
rolului pe care îl deţinea femeia în “construcţia” realismului socialist. Respectivei perioade
istorice şi doctrinei comuniste i se datorează o majorare a forţei feminine de muncă şi
emanciparea profesională a femeii care de multe ori devenea “egală” bărbatului (din punct de
vedere al dreptului la educaţie şi la angajare). Egalitatea de gen declarată la nivel oficial,
ascundea însă realitatea dublului rol (şi dublei poveri) pe care îl săvârşea femeia: productiv şi
reproductive, fără a acorda mai puţin credit îndatoririlor domestice şi sociale ale acesteia.
Împovărarea femeii a fost preţul plătit de aceasta pentru emanciparea sa social, iar faptul că
România, asemeni altor membre ale fostului Bloc comunist, prezintă un raport de gen
aproape echitabil în ceea ce priveşte prezenţa feminină în domeniul nostru de activitate se
datorează în mare parte perioadei respective.
Discuţia despre încadrarea femeii în structurile de proiectare ale statului este una
extrem de ofertantă prin faptul ca naşte întrebări referitoare la modul în care principiul
egalităţii era aplicabil şi în contextul delegării sarcinilor şi al segregării verticale în cadrul
institutelor de proiectare. Subiectul vizibilităţii feminine în domeniul arhitecturii este corelat
cu relevanţa şi reprezentativitatea creaţiei arhitecturale drept urmare, într-o perioadă a
uniformizării sociale şi profesionale este interesant de analizat (in)existenţa personalităţilor
de gen feminin care s-au remarcat printr-o activitate remarcabilă şi tipologia lucrărilor
acestora. Asimilând această perioadă unei moşteniri demografice generoase în ceea ce
priveşte corpul profesional feminin în arhitectura românească, fenomen diferit contextului
occidental, o posibilă întrebare de cercetare vizează impactul promovării femeii în profesii
tehnice asupra situaţiei contemporane.
Cercetând literatura de specialitate şi căutând răspunsuri prin interviurile
semistructurate adresate arhitectelor ce au traversat atât perioada comunistă cât şi perioada de
tranziţie, activând şi în prezent, am reuşit să desluşesc mecanismul dosarului sănătos ce avea

12
să crească vertiginos numărul studentelor la arhitectură sau să constituie un criteriu de
promovare. O serie de poveşti de viaţă şi rememorări ale perioadei institutelor de proiectare
sunt evocate în seria de interviuri anexate prezentei lucrări.
Dacă în perioada comunistă intervenţiile alternative erau constituite ca mişcare de
rezistenţă şi condamnau o serie de nedreptăţi ce aveau loc în cadrul construit (precum
demolările abuzive), în prezent generaţii recente de absolvente aleg să se manifeste creativ în
domenii conexe proiectării de arhitectură sau militează pentru cauze diverse precum:
sustenabilitate, conservarea patrimoniului, indexarea monumentelor uitate, întoarcerea la
valorile, materialele şi meşteşugurile tradiţionale etc.
Subcapitolul III.2. O perspectivă asupra statutului contemporan al femeii arhitect
in România propune o radiografiere a poziţiei ocupate de femeile arhitect în interiorul breslei
şi la nivelul macro al societăţii româneşti post-socialiste. Pe de-o parte, prin intermediul
analizei statistice, sunt sintetizate informaţii privind procentele de absolvente (date
înregistrate cronologic) şi cadre didactice de gen feminin (inclusiv gradul de calificare şi
funcţia din cadrul instituţiei) pentru a concluziona asupra ponderii feminine la nivelul
educaţiei de arhitectură. Relevanţa studiului constă în determinarea interesului feminin
referitor la această profesie (şi identificarea posibilelor fluctuaţii generate de contexte socio-
culturale şi politico-economice), accesibilitatea gradelor didactice şi a funcţiilor de
conducere (având în vedere studiile sociologice ce reflectă o predominanţă masculină când
este vorba despre leadership indiferent de aria de activitate). Comparând graficul
absolvenţilor şi analizând balanţa de gen cu cel al practicienilor (conform registrelor OAR şi
UAR) se poate stabili dacă în cadrul autohton se poate discuta despre o rată mare a
abandonului profesional din partea arhitectelor (concluzia unui studiu britanic organizat de
RIBA, Why do women leave architecture?, 2003).
Ancheta sociologică având ca grup ţintă arhitectele practiciene constituie un
instrument extrem de util, un barometru al orientării, aşteptărilor şi satisfacţiei profesionale.
Concluziile anchetei corelate cu răspunsurile interviurilor semistructurate aplicate unui
eşantion divers al grupului ţintă oferă o imagine asupra percepţiei actuale a arhitectelor
asupra poziţiei profesionale a acestora.

Concluziile prezentei cercetări oferă o replică rezultatelor barometrului de gen aplicat

profesiei la nivel internaţional. S-a avut în vedere o prezentare comparativă (context
internaţional vs. context local) a rezultatelor cercetării asupra istoriei, prezenţei contemporane
şi perspectivelor profesionale doamnelor ce activează în domeniul arhitecturii. Capitolul IV
Concluzii prezintă sumarul descoperirilor majore ale cercetării conturând posibilităţi pentru
studii viitoare. Conexiunea celor două domenii: studii de gen şi arhitectură deschide multiple
posibilităţi de a analiza un exemplu fiind cercetarea implicaţiilor sociale ale arhitecturii (prin
analiza de gen asupra cadrului construit şi conformarea acestuia în funcţie de necesităţile
utilizatorilor).

7. Metodologie
7.1. Direcţii de cercetare
Lansarea întrebării de cercetare cu privire la gradul de vizibilitate profesională a
femeii arhitect în România contemporană implică o discuţie asupra statutului acesteia
surprins în două ipostaze: interiorul breslei şi exteriorul (reprezentat de societate). Discuţia în
cadrul breslei poate fi condusă în direcţia identificării nivelului de egalitate, echitate şi
emancipare profesională a arhitectei, iar analiza în acest sens cuprinde factori cantitativi
(statistici demografice profesionale, machetă socială) şi calitativi (cu caracter personalizat,
individual). Notorietatea arhitectului/ei la nivel social constituie pe de-o parte un subiect
delicat corelat situaţiei socio-economice actuale, iar pe de altă parte particularitatea prezenţei

13
feminine (în general) la nivel public poate fi corelată statutului social al acesteia. Se pune
astfel problema gradului de absorbţie al imaginii femeii de carieră în societatea post-socialistă
şi totodată promovării acestui model la nivel social.
Identificând în cadrul etapei documentare o serie de studii realizate la nivel
internaţional în direcţia identificării (in)egalităţii de gen în domeniul arhitecturii (Anglia,
Franţa, SUA, Canada, Noua Zeelandă - ţări de provenienţă), prezentul studiu se constituie
drept barometru naţional şi încearcă să ofere o replică adaptată contextului socio-economic
(şi politic) autohton. Multitudinea studiilor provenite din ţări anglofone şi în special
rezultatele acestora ce acuză situaţii de abandon profesional feminin, slabă participare
numerică la nivelul practicării profesiei şi o şi mai mică reprezentare la nivel de conducere
constituie prerogativele unui studiu comparativ. Cadrul geografic reprezentat de ţările foste
socialiste, cu manifestări particulare la nivel cultural dar şi politic, ar putea manifesta tendinţe
diferite în ceea ce priveşte reprezentarea feminină în arhitectură (reminiscenţă a ideologiei
comuniste de promovare a egalităţii de gen şi de încurajare a participării femeii în profesii
tehnice până atunci, tradiţional masculine). Prezenta cercetare va identifica asemănări şi
deosebiri mai mult sau mai puţin predictibile între ţările fostului bloc comunist şi cele
occidentale, accentul fiind localizat asupra cazului particular al României.

7.2. Sintetiza metodelor de cercetare

7.2.1. Cantitative
Cercetarea cantitativă oferă o perspectivă obiectivă asupra balanţei de gen
(contorizată statistic) la nivelul educaţiei de arhitectură la nivel academic urmăreşte să
evidenţieze şi să argumenteze tipare ale demografiei în rândul studenţilor, absolvenţilor şi
cadrelor didactice în funcţie de gen. La nivelul corpului studenţesc, se vor identifica statistic
potenţiale apetenţe spre domenii specifice ale arhitecturii ( în funcţe de gen) şi posibile
fluctuaţii în graficul absolvenţilor (identificate în ordine cronologică, începând cu anul 1951
până în prezent). În ceea ce priveşte corpul profesoral, o observare cantitativă asupra ponderii
feminine/masculine în cadrul universităţilor la nivel naţional oferă indicii asupra componentei
de gen şi gradului de influenţă la nivelul formării specialiştilor, iar pe de altă parte, reflectă
echitatea de gen la nivelul sistemului educaţional. O astfel de analiză va cuprinde şi date
despre ponderea feminină/masculină şi avansarea în carieră reflectată în grade didactice şi
funcţii de conducere la nivel academic.

Analiza statistică la nivelul practicii profesionale se concentrează asupra

identificării balanţei de gen la nivelul membrilor organizaţiilor profesionale, o raportare la
numărul de absolvenţi constituind o imagine asupra ratei de abandon profesional. Pe lângă
raportul de gen la nivelul practicienilor (cu reflectare directă asupra vizibilităţii profesionale)
se doreşte identificarea modului de exercitare al profesiei cu accent asupra dimensiunii de
gen (atât domeniul de specializare - arhitectură, urbanism, design interior, peisagistică,
restaurare etc. cât şi forma de exercitare - salariat al unei societăţi comerciale, salariat
administraţie publică, BIA, asociat societate comercială etc). Se urmăreşte profilul carierei
feminine în domeniu conturat prin frecvenţa unui anumit domeniu de specializare (dacă este
cazul) sau unei forme de exercitare profesională (tipar tradiţional al carierei vs. traiectorie
alternativă). Statutul de lider, fie că ne referim la educaţia de arhitetcură, funcţii în
administraţia publică sau rolul de director al unei societăţi private oglindeşte oportunităţile de
dezvoltare a carierei, iar în contextul unui procent feminin redus în ceea ce priveşte
reprezentativitatea în funcţii de conducere la nivel naţional este oportună o analiză, din
această perspectivă, a particularităţilor domeniului arhitecturii.

14
 Un criteriu de măsurare a notorietăţii profesionale la nivelul breslei îl constituie
numărul de premii şi distincţii obţinute pentru întreaga activitate sau ca rezultat al unor
competiţii profesionale. Din punct de vedere statistic este relevantă o privire prospectivă
asupra raportului de gen la nivelul câştigătorilor concursurilor de profil cu menţiunea că
tabloul celor premiaţi în astfel de competiţii reflectă participarea benevolă respectiv dorinţa
fiecăruia de promovare, vizibilitate profesională, recunoaştere a activităţii.

În contextul prezentei cercetări, realizarea unei anchete sociologice (v. Anexe) asupra
unui eşantion reprezentativ al femeilor arhitect doreşte să identifice aprecierea personală cu
privire la locul acesteia în cadrul breslei (păstrând totodată anonimatul respondentelor).
Chestionarul indirect, ca instrument folosit în cadrul anchetei sociale, cuprinde trei părţi
majore: profilul personal, profilul educaţional şi profilul carierei. La capitolul profil
personal în afara vârstei respondentelor (cu posibilitatea de corelaţie cu răspunsurile
ulterioare) întrebarea referitoare la maternitate (existenţa copiilor în îngrijire) a vizat un
aspect dezbătut în discursul occidental, şi anume identificarea impactului pe care creşterea
copilului îl are asupra dezvoltării carierei. Viaţa armonioasă de familie este declarată deseori
incompatibilă cu avansarea carierei profesionale, în special în cazul femeilor al căror statut
este conturat de triplul rol: reproductiv, productiv şi de gestionare a comunităţii.7 Profilul
educaţional este considerat de interes în cadrul anchetei în vederea analizei importanţei
acordate învăţării pe toată perioda vieţii şi unei formări continue care poate coincide cu
specializarea într-un anumit domeniu aflat sub “umbrela” arhitecturii sau a urbanismului
(restaurare, design interior, educaţie, peisagistică etc). Este interesant de evaluat dacă există o
legătură între abilităţile tipic feminine (conform predefinirilor biologice şi conceptelor
sociale) şi abordarea anumitor ramuri ale profesiei, iar acest lucru se poate analiza procentual
(participare feminină în cadrul anumitor cursuri de specializare).
Un capitol consistent în structura anchetei urmăreşte conturarea profilului carierei
respondentelor prin identificarea procentuală a ramurii de exercitare a profesiei, tipului de
organizaţie în care activează şi statutului în cadrul acesteia, orarul de lucru vs. timp alocat
vieţii familiale, motivaţii în cazul întreruperii carierei şi posibile urmări ale acestui fapt,
gradul de satisfacţie profesională etc. Având în vedere faptul că istoria arhitecturii româneşti
nu a cunoscut până la începutul sec. XX figuri feminine, iar perioada socialistă a estompat şi
uniformizat menţinând sub un con de umbră arhitecţi valoroşi (indiferent de gen), o parte
importantă a anchetei s-a orientat spre identificarea punctului de vedere al eşantionului cu
privire la acceptarea autorităţii feminine în cadrul profesiei, existenţa diferenţelor între modul
feminin/ masculin de profesare, existenţa obstacolelor în desfăşurarea activităţii sau la
avansarea în carieră.

7.2.2. Calitative
Cercetarea calitativă este instrumentată cu ajutorul următoarelor metode de
investigaţie ştiinţifică: cercetarea, sinteza şi analiza documentară, bibliografică; observaţia
participativă; metoda biografică; interviul semi-structurat; studiul de caz.
Metoda cercetării documentare constând în colectarea informaţiilor bibliografice,
sinteza şi analiza acestora a urmărit, în cadrul prezentei teze, mai multe direcţii, şi anume:
cercetarea studiilor interdisciplinare de specialitate referitoare la integrarea dimensiunii de
gen în domeniul arhitecturii (cu accent asupra fenomenului social reflectat prin demografia
feminină a corpului profesional autohton, cu raportare la contextul apropiat al fostelor ţări
membre ale Blocului comunist şi contextul occidental); cercetarea asupra istoricului profesiei

7
European Commission (2004), Toolkit on Mainstreaming Gender Equality in EC Development Cooperation.
Glossary of gender and development terms European Commission.

15
şi a modului în care grupul ţintă (femeile arhitect) a fost şi este reprezentat în literatura de
specialitate (cu raportare la contextual occidental); documentarea cercetărilor teoretice asupra
conceptului de gen (gender) corelat domeniului arhitecturii. Subiectele în cauză, fie că este
vorba despre dialogul gen – spaţiu - arhitectură, analiza şi integrarea dimensiunii de gen la
nivelul procesului de proiectare, teoria şi critica feministă cu implicaţiile acesteia asupra
canoanelor tradiţionale ale arhitecturii sau studiul asupra fenomenului demografic al
profesiei, sunt bogat documentate în literatura de specialitate de origine anglo-saxonă.
Dificultăţile majore ce apar la acest nivel constau în precaritatea surselor documentare
autohtone referitoare la femei arhitect şi emanciparea profesională a acestora. Recent (anii
2000), câteva studii asupra pionierelor arhitecturii româneşti moderne (Henrieta Delavrancea
Gibory şi Virginia Andreescu Haret) acoperă o zonă tematică ce nu a mai fost investigată.
Acesta este în fapt unul dintre motivele pentru care o anexă a prezentei lucrări va
sintetiza într-un mod succint activitatea reprezentativă a femeilor arhitect, centralizând date
despre educaţia, activitatea profesională (în proiectare, publicistică, educaţie de arhitectur[
etc.), recunoaşterea profesională (premii, distincţii) într-un dicţionar al personalităţilor
feminine din arhitectura românească sec. XX-XXI.
Procedeul observaţiei participative a constat în implicarea directă a cercetătorului,
ca reprezentant activ al eşantionului analizat, în definirea comportamentelor şi evenimentelor
ce au avut loc în mediul social aflat în discuţie.
În ceea ce priveşte metoda biografică, documentarea s-a bazat pe consultarea
arhivistică a fişelor de membru în organizaţiile profesionale din România şi analiza
monografiilor de arhitect existente. Scopul acestui procedeu a fost de a culege date relevante
asupra prezenţei feminine în cadrul profesiei începând cu perioada modernistă a primei
jumătăţi de secol XX (care a coincis cu debutul profesional al arhitectelor, ca profesioniste,
pe meleaguri româneşti), continuând cu perioada dificilă a corsetului comunist (şi ideologiei
egalitariene), tranziţia spre o cultură capitalistă (şi o regresie a statutului social al femeii)
până la momentul prezent. O astfel de cercetare cronologică a fost absolut esenţială pentru a
defini fenomenul social şi a răspunde întrebării de cercetare referitoare la vizibilitatea
profesională a femeii arhitect în România post-socialistă.
O serie de interviuri semi-structurate au fost realizate având la bază întrebări
predefinite referitoare la profilul profesional, educaţional şi al carierei intervievatului, iar
scopul aplicării acestei metode a constat în detalierea şi personalizarea rezultatelor obţinute în
urma interpretării răspunsurilor anchetei sociologice. Criteriile de selecţie a eşantionului ales
au vizat o serie cât mai diversă a preocupărilor profesionale (arii specifice: educaţie şi
cercetare ştiinţifică, restaurare şi conservarea patrimoniului, amenajări de interior, urbanism,
proiectare de arhitectură etc.), diversitatea traiectoriilor profesionale, reprezentativitatea
activităţii desfăşurate etc.
Corelat metodei interviului semi-structurat, studiul de caz aprofundează instanţe
particulare în care se află doamne ale arhitecturii româneşti în calitate de conducătoare ale
firmelor de specialitate, femei arhitect cu bogată activitate publicistică, arhitecte în foruri de
conducere ale organizaţiilor profesionale, tânăra generaţie de arhitecte, arhitecte ce
profesează în afara graniţelor etc.

16
 Fig. 2: Metodologia cercetării

8. Sumarul descoperirilor majore. Raportarea situaţiei autohtone la contextul

internaţional

În contextul efervescenţei contemporane a studiilor interdisciplinare8 ce vizează

problematica genului raportată la domeniile arhitecturii şi planificării urbane, 9 prezenta
cercetare a sintetizat principalele direcţii de abordare ale temei dezvoltând subiectul statutului
profesional al femeii arhitect în România post-socialistă.
În ceea ce priveşte afilierea la principalele atitudini posibile raportate la tema
prezenţei feminine în domeniul arhitecturii:
1. combativă (acuzând faptul că abordarea tematicii adânceşte starea de fapt),
2. neutră (preferând pasivitatea şi continuarea practicării profesiei în contextul
profesional existent) şi
3. proactivă, cercetarea propune o expunere a problematicii genului în arhitectură,
încadrându-se celei de-a treia posibile abordări identificate anterior.
Justificarea alegerii acestei poziţii se regăseşte în credinţa de a iniţia o discuţie ce
poate conduce la un câştig atât în sensul proiectării incluzive (dacă avem în vedere aplicarea
analizei de gen la nivelul propiectării mediului construit), dar şi al reconsiderării istoriei,

8
Diverse studii aplicate corpului profesional (inţiate în ţările anglofone: SUA, Australia, Noua Zeelandă dar
preluate treptat în arealul european şi adaptate contextului specific): RIBA (2003). Why do women leave
architecture?, Architect‟s Journal: ancheta sociologică întreprinsă în ani consecutivi (2013, 2014), ARVHA (
2012). Egalité professionnelle Femmes / hommes dans les agences d’architecture
9
Direcţiile de cercetare urmăresc filoane multiple: relaţia complexă gen-spaţiu-arhitectură, practici
alternative/feministe în arhitectură care au la bază o critică a canoanelor patriarhale ale arhitecturii sau
analizează statutul socio-profesional şi cultural al femeii arhitect.

17
teoriei, educaţiei şi practicii de arhitectură militând pentru recunoaşterea şi vizibilitatea
personalităţilor feminine.
Beneficiind de avansul cercetărilor occidentale, prezentul studiu a pornit pe urmele
identificării principalelor concluzii generate de acestea în vederea raportării la situaţia
profesională naţională descrisă în termenii socio-culturali autohtoni. Astfel, principalele
puncte de plecare ale cercetării (având la bază analiza datelor documentare şi conducând la
formularea ipotezei de lucru) au fost următoarele: A. Înregistrarea procentelor
demografice scăzute; B. Identificarea procentelor mici de arhitecte având funcţii de
conducere; C. Procente scăzute de cadre didactice de gen feminin în universităţile de
profil; D. Rata (feminină) mare de abandon profesional; E. Feminizarea profesiei; F.
Absenţa/ omisiunea cu bună ştiinţă în ceea ce priveşte reprezentarea feminină în istoria
şi teoria arhitecturii şi implicit absenţa mentorilor de gen feminin; G. Persistenţa
imaginii arhitectului proliferată prin conştiinţa colectivă.
În cele mai multe cazuri, rezultatele cercetărilor asupra statutului profesional (dar şi
socio-cultural) al femeii arhitect au condus la definirea şi implementarea, de către forurile
profesionale respective, a politicilor de gen (gender policies10) adresate angajatorilor
(egalitate în ceea ce priveşte oportunităţile de angajare sau promovare), arhitecţilor (în sensul
respectării principiilor diversităţii şi egalităţii în proiectare), forurilor profesionale (tratament
egal pentru toţi membrii, indiferent de gen, dizabilităţi, etnie, religie etc.; accent pe
promovarea femeii arhitect), instituţiilor de învăţământ superior (egalitate de gen în ceea ce
priveşte forul profesoral, promovare pe baza competenţelor, tratament echitabil al studenţilor
) etc.
Analizând rezultatele cercetărilor occidentale şi menţinând o rezervă în ceea ce
priveşte raportarea acestora la contextul autohton, prezentul studiu a pornit de la premiza
importanţei punerii în discuţie a necesităţii analizei de gen la nivelul producţiei de
arhitectură (referindu-ne aici la efectele sociale ale mediului construit11) identificând
posibilitatea dezvoltării de cercetări ulterioare pe această temă şi încercând, pe de altă parte,
o conturare a identităţii feminine a femeii arhitect în România post-socialistă. Un studiu
asupra statutului femeii arhitect în România eliberată de corsetul comunist nu putea fi
posibilă fără o identificare a principalelor etape de emancipare a femeii în spaţiul profesional
în general, şi în domeniul arhitecturii (şi conexe) în special.
Cu toate că o raportare la contextul occidental poate părea străină de istoria naţională
mai apropiată de cea a fostului bloc estic, am considerat că prezentarea studiilor
internaţionale poate scoate la iveală importanţa cu care este tratat subiectul prezenţei
feminine nesemnificative în practica de arhitectură, îndeosebi prin contrast paradoxal cu
procentele tot mai mari de absolvente.
Provocarea a constat în a analiza evoluţia prezenţei feminine în arhitectura autohtonă,
în toate instanţele profesionale: educaţia de arhitectură, istoria, teoria şi critica arhitecturii,
practica profesională.
Principalele concluzii desprinse în urma cercetării documentare asupra contextului
internaţional (şi dezvoltate în capitolul Concluzii) au fost raportate situaţiei autohtone, iar
rezultatele sunt următoarele:

10
Politica echităţii de gen (Gender Equity Policy) a Australian Institute of Architects (decembrie 2013), Politica
şi procedurile pentru oportunităţi egale (Equal Opportunities Policy and Procedures, RIBA (2001); în Planul de
acţiune formulat de AIA pentru perioada 2009-2013 (Diversity Action Plan) implementat de American Institute
of Architects.
11
Merită studiate în profunzime iniţiative europene cu privire la integrarea dimensiunii de gen (gender
mainstreaming) în domeniile arhitecturii şi planificării urbane. Analiza de gen în toate etapele proiectului se
referă pe scurt la menţinerea egalităţii în echipele de proiectare şi considerarea necesităţilor tuturor categoriilor
sociale, de vârstă, de gen, etnice etc şi proiectarea în conformitatea cu acestea.

18
 A. România, asemeni marii majorităţi a ţărilor fostului bloc estic, se plasează la polul
opus în ceea ce priveşte balanţa de gen în domeniul arhitecturii (Bulgaria şi Croaţia (55%),
Polonia (45%), România (44%) şi Slovenia (43%)) media europeană fiind de 36%
reprezentând procentul de femei ce practică arhitectura (cu menţiunea că aceste statistici
ilustrează statutul de membru în foruri profesionale de profil);
B. În ceea ce priveşte avansarea în carieră şi ocuparea de funcţii cheie în structuri de
conducere ale firmelor din domeniu, situaţia statistică din România nu este departe de cea
identificată de studiile britanice sau americane (în ceea ce priveşte învăţământul universitar,
funcţiile de conducere în învăţământul superior sunt ocupate în procent de 73% de bărbaţi,
şcoala românească de arhitectură neînregistrând nici un rector de gen feminin până în acest
moment);
C. Analiza procentelor feminine/masculine din rândul cadrelor didactice din
învăţământul superior de arhitectură nu relevă o diferenţă majoră, procentul cadrelor
didactice de gen masculin fiind uşor superior: 56,3% ;
D. Diferenţa dintre numărul de absolvente12 (cu diploma de arhitect) şi arhitectele
înregistrate în OAR (41%, 2013) nu constituie o problemă majoră precum semnalează studiul
britanic organizat de RIBA;
E. Din punct de vedere strict cantitativ, procesul de feminizare al domeniului
arhitecturii este semnalat de creşterea constantă în ultimii 10 ani a procentului de absolvente
ajungând în anul 2012 la 64%13, creştere ce se oglindeşte şi la nivelul membrilor OAR;
F. Doamnele arhitecturii româneşti moderne au debutat cu lucrări exclusiv din sfera
construcţiei de clădiri, în comparaţie cu nume celebre din apusul Europei precum: Lilly
Reich, Charlotte Perriand, Eileen Gray ce s-au lansat cu lucrări din domeniul amenajării de
interior sau designului de mobilier (secondând arhitecţi precum Le Corbusier sau Frank
Lloyd Wright şi fiind deseori omise din compedii de teorie şi istorie a arhitecturii);
G. Imaginea arhitectului în România contemporană este un subiect delicat (iar statutul
social al femeii arhitect se supune acestui context) („Profesia de arhitect înregistrează
totodată, cea mai mare rată de non-răspunsuri, respectiv de necunoaştere de către populaţie,
în comparaţie cu celelalte ocupaţii evaluate”, Arhitect în România. Studiu de fundamentare a
politicilor naţionale pentru arhitectură- coord. Dan Chiribucă şi Şerban Ţigănaş, 2010).

Ipoteza acestui studiu pune sub semnul întrebării vizibilitatea profesională a femeii şi
controlul patriarhal încă predominant şi reprezentând statu quo-ul profesiei de arhitect. O
serie de factori influenţează vizibilitatea profesională a arhitectului: socio-geografici sau
economici dar nu în ultimul rând, liberul arbitru dictează asupra gradului de implicare
influenţând şi sfera recunoaşterii profesionale. În mod evident, performanţa profesională se
bazează în oarecare măsură pe talent, dar creşte direct proporţional cu implicarea şi efortul
personal. Pentru a răspunde problematicii vizibilităţii femeii arhitect în cadrul profesiei s-a
urmărit stabilirea implicaţiilor genului ca dat biologic şi construct socio-cultural asupra
valenţelor feminine pentru domeniul arhitecturii aflat la confluenţa artelor şi tehnologiei. S-au
pus în discuţie abilităţile înnăscute ce ţin de gândirea analitică, vederea tridimensională sau
formaţia tehnică şi s-au oferit exemple concludente (studii de specialitate) cu rolul de a
clarifica posibilele preconcepţii referitoare la gen, capacităţi individuale şi segregarea
ocupaţională. Pornind de la poziţia socio-culturală a femeii (ce îi atribuie în continuare sarcini
din cele mai diverse), imaginea acesteia în societate (dovedită a fi o preluare stereotipă a
constructelor patriarhale) şi continuând cu identificarea potenţialilor factori perturbatori din

12
Datorită procentelor mari de absolvente înregistrate în ultimii ani în universităţile de profil (în intervalul 1990-
2012 procentul feminin de absolvente ale Facultăţii de Arhitectură UAUIM - universitatea cu cel mai mare
număr de absolvenţi din ţară - fiind de 55%), balanţa de gen se apropie de raportul 1:1.
13
Procent înregistrat în cazul Facultăţii de Arhitectură a UAUIM.

19
cadrul culturii profesionale (obstacole profesionale, balanţa muncă - viaţa privată) s-a
încercat conturarea contextului de identificare a aportului feminin/vizibilităţii feminine în
arhitectură.
Teoria feministă de sorginte occidentală a întregit cadrul teoretic oferind o coerenţă
metodologică discursului. Se face aici referire îndeosebi la modul în care este pusă problema
prezenţei feminine în arhitectură atât ca profesionist, cât şi drept utilizator al cadrului
construit. Diverse exemple din sfera occidentală, şi nu numai, clarifică asupra potenţialului
creator al femeii exploatat în căutarea alternativelor profesionale, aşa numite alternative
practice (feminist practice14) născute de multe ori drept critica sistemelor patriarhale de
valori, dar şi din nevoia de diversificare a preocupărilor şi abordări integratoare (muf, Atelier
d‟architecture autogérée). Fără a specula asupra originilor conceptuale a diverselor practici
feminine autohtone, au fost prezentate câteva tendinţe actuale ce se pot constitui într-o nouă
orientare de a căuta alternative modelului tradiţionalist de practicare a arhitecturii (Elyza
Yokina- casa Minei, 11 case, De-a arhitectura; Cătălina Grigore - casa din baloţi din paie;
Silvia Demeter Lowe - atelier internaţional la Mesendorf; Klara Veer - Lutopia; Ana Maria
Goilav - Şcoala de la Buneşti, Diana Nitreanu şi Cristina Stroe - Parametrica). Cu toate că
diverşi cercetători identifică o predilecţie feminină asupra domeniilor specifice ale
arhitecturii: amenajări interioare, design de mobilier/obiect, restaurarea şi conservarea
patrimoniului, educaţia şi cercetarea în domeniul arhitecturii (istoria şi teoria arhitecturii) sau
domeniul publicistic, aş nuanţa (fără a generaliza) adăugând faptul că nu puţine doamne din
domeniu aleg să se alăture unei cauze fie că este vorda despre sustenabilitate şi construcţii
ecologice, fie duc o luptă pentru salvarea patrimoniului construit15 sau comemorează creatorii
acestora16.
În vederea cercetării problematicii vizibilităţii femeii arhitect în România au fost
stabilite următoarele paliere de studiu:

Cercetare cantitativă
- Cercetări de factură statistică menite să evidenţieze ponderea feminină
cantitativă/numerică în: educaţia de arhitectură (cadre didactice, absolvenţi) şi
practica profesională (membri OAR, UAR, RUR);
- Prezenţa feminină în funcţii de conducere: la nivelul educaţiei de arhitectură, în
proiectare, poziţii decizionale în cadrul forurilor profesionale etc.
- Recunoaşterea profesională prin obţinerea de premii acordate în mod public.17

Cercetare calitativă
- Prezenţa feminină în istoria arhitecturii, modul în care este reprezentată
contribuţia arhitectelor în literatura de specialitate, dar şi în conţinutul cursurilor
de profil din cadrul academic;
- Existenţa menţiunilor referitoare la critica feministă în teoria arhitecturii şi
materializarea acesteia la nivelul practicii;
- Ancheta sociologică orientată spre evaluarea, din interiorul profesiei, a statutului
femeii arhitect din România.
14
Brown, Lori (2011). Feminist practices. Interdisciplinary approaches to women in architecture. London:
Ashgate.
15
http://monumenteuitate.org/ro/, proiect coordonat de Prof. Dr. Arh. Anca Brătuleanu.
16
Arhitecţi români creatori de patrimoniu cultural, expoziţie coordonată de Prof. Dr. Arh. Cristina Olga
Gociman.
17
Reprezentarea arhitectului în mass-media, cu excepţia publicaţiilor de specialitate este un subiect destul de
delicat, iar distincţiile de gen nu pot fi luate în considerare în contextul în care atât creaţia cât şi creatorul de
arhitectură suferă de o oarecare ignoranţă şi lipsă de publicitate.

20
 Rezultatele analizei cantitative nu scot la iveală o diferenţă majoră între numărul de
absolvente şi arhitectele înscrise în foruri profesionale, iar procentul feminin de 41%
înregistrat în anul 2013 în rândul membrilor OAR (sau 43% femei în cazul membrii RUR) nu
pot constitui un argument suficient în sensul unei vizibilităţi profesionale precare a
arhitectelor. În schimb modul de exercitare al profesiei (pe cont propriu sau ca angajat) şi
funcţiile de conducere atât în sfera publică cât şi privată pot înlesni, fără îndoială, gradul de
notorietate profesională. Prezenta cercetare scoate la iveală faptul că într-un procent de peste
70% , funcţiile de conducere din învăţământul superior de arhitectură sunt deţinute de bărbaţi.
Competiţiile de proiecte organizate de OAR (Anuala de Arhitectură) şi UAR (Bienala de
Arhitectură) sau alte concursuri de idei iniţiate la nivel local, public sau privat sau
internaţional constituie un indicator relevant în sensul recunoaşterii performanţei
profesionale. Câţi bărbaţi depun proiecte şi câte femei; tematica proiectelor este
comparabilă?
Dacă ne referim la reprezentarea publică a profesiei se pot face cu siguranţă afirmaţii
cu privire la lipsa de vizibilitate fără diferenţiere de gen a arhitectului şi creaţiei acestuia. În
acest context este evidentă sub-reprezentarea femeii arhitect fie datorată alegerii personale a
acesteia, fie unei preocupări mass- media legată de spectaculozitatea creaţiei arhitecturale, de
cele mai multe ori legată de amploarea lucrării, impactul vizual, mai puţin cel social.
Implicarea feminină în domeniu dobândeşte de multe ori valenţe complementare proiectării
propriu-zise a obiectelor arhitecturale. Interesele arhitectelor susţin deseori o anumită cauză
fie că este vorba despre didactica şi pedagogia de arhitectură (în cadru instituţional sau
nonformal) fie proiectarea sustenabilă, sau protejarea patrimoniului construit fără a pierde din
vedere studii importante teoretice şi istorice ce le poartă semnătura. Nivelul de performanţă
profesională şi în acelaşi timp de celebritate este legat însă, în conştiinţa publică influenţată
de mijloacele media, de scara şi reprezentativitatea proiectului din sfera arhitecturii,
urbanismului, restaurării etc. Nu puţine sunt cazurile în care arhitectele stau în umbra
autorului principal al proiectului, fiind menţionate drept colaboratori cu statut secundar. Din
interiorul profesiei lucrurile nu sunt la fel de tranşante, cultura profesională fiind cunoscută şi
acceptată drept colaborativă. Tot la nivel profesional, formele de recunoaştere depind de o
serie de factori, iar numărul inferior de premii acordate arhitectelor (spre exemplu) se poate
datora lipsei de intenţie a acestora de a-şi promova activitatea. Similar, prezenţa redusă a
acestora în funcţii de conducere nu poate purta calificarea discriminării, ci cel mult, a lipsei
de implicare, a manifestării precare a dorinţei de afirmare în acest mod a calităţilor
profesionale. De multe ori trasee alternative celor tradiţionale, ierarhice, caracterizate ca
patriarhale sunt preferate de către arhitecte datorită nevoii de conformare socială.

Studiile occidentale semnalează controlul patriarhal în arhitectura contemporană

(RIBA, AIA etc.). Modul de manifestare a acestui control este semnalat prin informaţiile
reduse cu privire la creaţia feminină în acest domeniu, prin subordonarea domeniului în cauză
contextului societăţii la nivel macro, prin dominaţia masculină numerică clar delimitată în
rândul practicienilor şi în foruri de conducere la nivelul profesiei. Societatea autohtonă post-
socialistă trădează în mod paradoxal o retrogradare în ceea ce priveşte reprezentativitatea
femeii pe baza criteriilor valorice profesionale şi adoptă o retrospectivă stereotipă şi
tradiţionalistă a acesteia înfăţişând-o ca principal consumator şi devorator al beneficiilor
capitalismului. Corelând acestei imagini rezultatele anchetei sociologice desfăşurate în rândul
arhitectelor, aş putea avea reţineri cu privire la asimilarea completă a aportului feminin în
cadrul profesiei. Iar acest fapt se poate datora încă multitudinilor de sarcini pe care femeia,
indiferent de profesie, le are în contextul unei societăţi încă puternic tradiţionaliste.

21
Bibliografie selectivă
a. Teorie şi critică feministă

a.1. “Feminin” vs.“masculin”

[1] Agrest, Diana, Conway, Patricia şi Weisman, Leslie (1996). The sex of architecture. USA: Harry N. Abrams.
[2] de Beauvoir, Simone (1949, traducere 2011). The Second Sex.N.Y: Knopf Doubleday Publishing Group.
[3] Bloomer, Jennifer (1992). “Abodes of Theory and Flesh: Tabbles of Bower”. În Assemblage(no. 17).
[4] le Bon, Gustave (1879). Recherches anatomiques et mathématiques sur les variations de volume du cerveau
et sur leurs relations avec l'intelligence. Paris.
[5] Butler, Judith (1990).Gender Trouble: Feminism and the Subversion of Identity. London: Routledge.
[6] Butler, Judith (1993). Bodies that matter: On the discursive limits of sex. London: Routledge.
[7] Battersby, Christine (1989).Gender and Genius:Toward a Feminist Aesthetics. Bloomington, Indiana:
Indiana University Press.
[8] Burns, Karen (2012). “A girl‟s own adventure.Gender in contemporary architectural theory anthology “.În
Journal of Architectural Education. (pp.125-134).
[9] Deux, K şi Lewis L. (1984).“Structure of gender stereotypes: interrelationships among components and
gender label”. În Journal of Personality and Social Psychology. (no. 46, pp.991-1004)
[10] Henley, N. M. (1985).“Psychology and gender”. În Signs: Journal of Women in Culture and Society. (vol.
11, no.1, Pp: 101-119).
[11] Hines, Melissa (2004). Brain Gender.USA: Oxford University Press.
[12] Kennedy, I. Margrit (1981).“Towards a rediscovery of feminine principles in architecture and
planning”.ÎnWomen’s studies Int. Quart. Great Britain: Pergamon Press Ltd. (Vol.4, no.1, pp. 75- 81).
[13] Kimmel, Michael (1991). „Reading Men: Men, Masculinity, and Publishing.” În Feminist Collections(vol.
13, no. 1, pp. 11-17).
[14] Moir, A. şi Jessel, D. (1992). Brain Sex: The Real Difference Between Men and women. New York: Dell
Publishing.
[15] Ruedi Ray, K. (2001).“Bauhaus Hausfraus: Gender formation in design education.” În Journal of
Architectural Education.(vol. 55, no. 2, pp.73-80).
[16] Shibley Hyde, Janet (1990). "Meta-analyses and the Psychology of Gender Differences." În Signs.(vol.6 no.
l, pp. 55-73).
[17] Stossel, J. (1998). Boys and Girls are Different. ABC Special Transcript.
[18] Szekely, Eva Monica (2007). “Depăşirea stereotipurilor culturale. Imaginea celuilalt în jurnale şi note de
călătorie”. În The preceedings of European integration- between tradition and modernity congress.(no 2,pp.
156- 166).
[19] Trogal, Kim (2003). “Feminine” tactics in architecture. University of Sheffield, School of Architecture
(MA).
[20] Weisman Kanes, Leslie (1981). “Women‟s Environmental Rights: A Manifesto”. În Heresies: A Feminist
Publication on Art and Politics. (vol3 (3), no 11).

a.2. Gen-spaţiu-arhitectură

[21] Beatriz, Colomina(1992).Sexuality and Space. N.Y: Princeton Architectural Press.

[22] Burns, Karen (2000). A. “A feminist approach to architecture: acknowledging women‟s ways of knowing”.
În Rendell, Jane, Penner, Barbara şi Borden, Iain (ed.). Gender, Space, Architecture: an interdisiplinary
introduction. London: Routledge.
[23] Cheung, EstherM. K. (2009). Fruit Chan's Made in Hong Kong. Hong Kong University Press. (pp. 110).
[24] Coleman, Debra, Danze, Elizabeth şi Henderson, Carol (ed). (1996).Architecture and Feminism. New
York: Princeton Architectural Press.
[25] Hayden, Dolores (1982).The Grand Domestic Revolution: A History of Feminist Designs for American
Homes, Neighborhoods, and Cities. USA: MIT Press.
[26] Lefebvre, Henri (1991). The Production of Space.Wiley-Blackwell.
[27] Lico, Gerard Rey A. (2001) “Architecture and Sexuality: The Politics of Gendered Space”. În Humanities
Diliman.(vol.2, no.1).
[28] Lin, Xiaoping (2010). Children of Marx and Coca-Cola: Chinese Avant-Garde Art and Independent
Cinema. USA: University of Hawaii Press. (pp. 46).
[29] Rendell, Jane, Penner, Barbara şi Borden, Iain (ed). (2000).Gender space architecture: an interdisciplinary
introduction. London: Routledge.

22
 a.3. Practici alternative

[30] Awan, N, Schneider, T.şi Till., J. (2011).Spatial Agency: other ways of doing architecture. Abington:
Routledge.
[31] Bradshaw, Frances (1984). “Working with women”.În Matrix, Making Space: Women and the man- made
environment. London: Pluto Pr.
[32] Brown, Lori (2011). Feminist practices. Interdisciplinary approaches to women in architecture. London:
Ashgate.
[33] Grillner, Katya. “Feminism as Architecture.” Accesat la 13.06.2012..
Sursa: http://www.youtube.com/watch?v=RxrKYFGE5lg.
[34] Hughes, Francesca (ed.). (1996).The Architect: reconstructing Her Practice. Cambridge: MIT Press.
[35] Joel Sanders (ed.) (1996).Stud: Architectures of Masculinity. New York: Princeton Architectural Press.
[36] Morton, Patricia (2000). “The social and the poetic- feminist Practices in Architecture 1970-2000”. În
MAMA (Magasin for Modern Architecture). Stockholm.
[37] muf ( 2000). This is what we do: A muf manual. London: Ellipsis.
[38] Petrescu, Doina (2007). Altering practices: Feminist politics and Poetics of Space. London: Routledge.
[39] Rüedi, Katerina, Wigglesworth, Sarah şi McCorquondale, Duncan (ed). (1996). Desiring Practices.
Architecture, Gender and the Interdisciplinary. London: Black Dog Publishing.
[40] Stratford, Helen (2008).” Form-Trans-Inform: the poetic resistance in architecture”. În Theory. (vol 12,
no.2).
[41] Torre, Susana. “Claiming the Public Space: The Mothers of Plaza de Mayo”.În Rendell, Jane, Penner,
Barbara şi Borden, Iain (ed). (2000).Gender space architecture: an interdisciplinary introduction. London:
Routledge.

b. Integrarea dimensiunii de gen în educaţia şi practica de arhitectură

Educaţia de arhitectură

[42] Ahrentzen, S. (1996). “Reconceptualising Architectural Education for a more Diverse Future: Perceptions
and Visions of Architectural students.” În Journal of Architectural Education.(vol. 49, no. 3).
[43] Ahrentzen, Sherry şi Anthony, Kathryn H. (1993). „Sex, Stars, and Studios: A look at the gendered
educational practices in Architecture”. În Journal of Architectural Education. (Vol. 47, no1, pp.11-29).
[44] Biggs, J. B. (2003). Teaching for quality learning at university. Buckingham: The Open University Press.
[45] Education Sciences Institute. UNICEF (2004). “Perspective asupra dimensiunii de gen in educatie”.
Bucureşti.
[46] European Commission. Eurydice report. Education, Audiovisual and Culture Executive Agency.(2010).
Gender differences in educational outcomes. Study on the measures taken and the current situation in Europe.
[47] Kingsley,Karen (1991). "Rethinking Architectural History from a Gender Perspective." În Dutton , Thomas
A. (ed). Voices in Architectural Education.Cultural politics and pedagogy. New York: Bergin and Garvey.
[48] Koch, Aaron, Schwennsen,Katherine, Dutton, Thomas A. şi Smith, Deanna (2002). The Redesign of Studio
Culture. A Report of the AIAS Studio Culture Task Force.American Institute of Architecture Students.
[49] Mirza şi Nacey (2001). RIBA Centre for architectural Education. “RIBA Education Statistics 2000/01”.
[50] Niculae.Raluca (2012). “Gender issues in architectural education: feminine paradigm”. În Review of
Applied Socio- Economic Research. Bucharest: Pro Global Science Association. (vol3, no1, pp.144- 152).
[51] Sara, Rachel. „Feminising architectural education?A review of current trends in UK architecture studio”.
Accesat aprilie 2013. Sursa: http://cebe.cf.ac.uk/aee/pdfs/sararj.pdf.
[52] Stratigakos, D. (2001)„ Architects in skirts”. În Journal of Architectural education.(vol.55, no2, pp. 90-
100).
[53] Webb, Lynne M, Allen, Myria W, şi Walker, Kandi L. „Feminist pedagogy: identifying basic principles”.
Accesat iunie 2012.
Sursa: http://findarticles.com/p/articles/mi_hb3325/is_1_6/ai_n28914616/.

Practică

[54] Cuff, D. (1991). Architecture: the story of practice. Cambridge, Mass: MIT Press.
[55] Greed, Clara H.(1994).“Women and Planning: Creating Gendered Realities”. UK: Taylor & Francis.
(pp. 119–120).
[56] Hayden, Dolores (1980). "What Would a Non-Sexist City Be Like? Speculations on Housing, Urban
Design and Human Work".În Signs.(Vol. 5, no. 3, pp. S170-S187).
[57] INS.(2013).“Utilizarea timpului liber”.

23
[58] Hayden, Dolores (1982). The Grand Domestic Revolution: A History of Feminist Designs for American
Homes, Neighborhoods, and Cities. London:MIT Press.
[59] Minaca, Moniqueşi Mayerl, Roland (1997).La Charte européenne des femmes dans la cité. Jodoigne
:Imprimerie Genicot.
[60] Schiebinger, L., Klinge, I., Sanchez de Madariaga, I. şi Schraudner, M. (ed). (2011). Gendered innovations
in Science, Health & Medicine and Engineering.Accesat iunie 2014. Sursa: genderedinnovations.eu.
[61] Scott, Joan şi Gender, W.(1986).“A useful category of historical analysis”. În The American Historical
Review. (vol 91, no 5, pp. 1053-1075)
[62] Stratigakos, Despina (09.12.12). “Why architects need feminism”. Accesat : mai 2013.Sursa:
http://places.designobserver.com/feature/why-architects-need-feminism/35448/.
[63] Urban Development and Planning, Vienna. (2013). Gender mainstreaming in urban planning and urban
development. Manual.
Accesat iunie 2014. Sursa: http://www.wien.gv.at/stadtentwicklung/studien/pdf/b008358.pdf
[64]Weisman Kanes, Leslie (1994).Discrimination by Design: A Feminist Critique of the Man-Made
Environment. USA: University of Illinois Press.
[65] Women‟s Advisory Committee of the Senate Department for Urban Development. (2011). Gender
mainstreaming in urban development.Berlin handbook.Accesat iunie 2014. Sursa:
http://stadtentwicklung.berlin.de
[66] Worthington, J. (2000). ”The changing context of professional practice.” În Nicol, D şi Pilling, S.Changing
Architectural Education: towards a new professionalism. London: Spon Press.

c. Egalitate/ inegalitate de gen. Legislaţie. Leadership.

Legislaţie

[67] Carta Europeană pentru Drepturile Omului (CEDO) (adoptată de AG în 1950 , intrată în vigoare în 1953)
(Legea nr. 30/1994);
[68] Carta Socială Europeană Revizuită (Legea nr. 74/1999);
[69] Carta Europeană pentru Drepturile Omului (CEDO) adoptată de AG în 1950 , intrată în vigoare în 1953
(Legea nr. 30/1994)
[70] Carta Socială Europeană Revizuită (Legea nr. 74/1999).
[71] Directiva 75/117/CEE din 10 februarie 1975.
[72] Directiva 76/207/CEE din 9 februarie 1976.
[73] Directiva 79/7/CEE din 19 decembrie 1978.
[74] Directiva 86/378/CEE din 24 iulie 1986.
[75] Directiva 86/613/CEE din 11 decembrie 1986.
[76] Directiva 92/85/CEE din 19 octombrie 1992 (sursa: Parlamentul european, www.circa.europa.eu ).
[77] Directiva 96/97/CEE din 20 decembrie 1996.
[78] Directivele Parlamentului European. Accesat la 15.02.2011. Sursa: www.circa.europa.eu.
[79] European Commission (2004).Toolkit on Mainstreaming Gender Equality in EC Development
Cooperation.Glossary of gender and development terms.
[80] European Comission (2008).Directorate general for Employment, Social Affairs and Equal
opportunities.Unit G1.Manual for gender mainstreaming.Empolyment, social inclusion and social protection
policies. Luxembourg: Office for Official Publications of the European Communities.
[81] European Commission's Expert Group on Gender and Employment (EGGE) (2009).Gender segregation in
the labour market: root causes, implications and policy responses in the EU.
[82] Legea privind egalitatea de şanse între femei şi bărbaţi 202/2002, republicată în Monitorul Oficial 150 (1
martie 2007).
[83] ***Strategia națională pentru egalitate de șanse între femei și bărbați, 2010-2012 (HG237/2010).

Leadership

[84] Cortis, R. şi Cassar, V. (2005).“Perceptions of and about women as managers: investigating job
involvement, self esteem and attitudes”. În Women in management review. (vol. 20, no.3, pp. 149-164).
[85] Dale Woosnam, Margaret(15-18 April 2009). “Built leadership: women administrators in architectural
education”.În ARCC 2009 - Leadership in Architectural Research, between academia and the profession, San
Antonio, TX.
[86] Duehr, E.E. şi Bono, J.E. (2006). |”Men, women, and managers: are Stereotypes finally changing?”În
Personnel Psychology. (vol.5, no9, pp.815-846).

24
d. Iniţiative pentru promovarea femeilor arhitect

Studii cu privire la prezenţa femininăîn arhitectură/ alte domenii. Politici de gen, initiative ale
organizaţiilor profesionale

[87] Adams, A. şi Tancred, P. (2000).Designing Women: Gender and the Architectural Profession.Toronto,
Canada: University of Toronto Press.
[88] Adezemi, A. Y. (2006).“Empirical evidence of women under-representation in the construction industry in
Nigeria.” În Women in Management review. (vol. 21, no 7, pp. 567/577.
[89] Architects Accreditation Council of Australia: http://www.aaca.org.au/national-registration/
[90] Architects‟ Council of Europe (2012).“The Architectural profession in Europe 2012- A sector study
comissioned by the Architects‟ Council of Europe”
[91] Architect‟s Journal. Studiul Women in Architecture. 2013, 2014.
[92] ARVHA (20 mai 2011).“L‟egalite professionnelle entre les homes et les femmes dans les agences
d‟architecture en IDF”. Prezentare în cadrul Centre Hubertine Auclert.
[93] ARVHA (Asociation pour la Recherche sut la Ville et l‟Habitat): http://www.femmes-archi-
euromed.org/http://www.egalite-pro-femme-archi.eu/
[94] Butler, Cornelia H., Schwartz, Alexandra. (2010). “With, Or Without You”. În Modern Women: Women
Artists at the Museum of Modern Art.
[95] Caven, Valerie (2004).“Constructing a career:women architects at work.”În Career development
international.(vol 9, no4/5, pp. 518-531).
[96] Caven, Valerie (2006). „Career building: women and non-standard employment in architecture”. În
Construction management and Economics.(vol 24, no 5, pp. 457-464).
[97] Caven, Valerie (2006), “Choice, diversity and false consciousness in women‟s careers”. ÎnInternational
Journal of Training and Development. (vol10, no 1).
[98] Caven, V. şi Raiden, A. (2010). „Work- life balance among architects”. În Egbu, C. (ed.). Procs 26th
Annual ARCOM Conference, Leeds, Anglia. (pp. 533-542).
[99] Caven, V., Navarro Astor, E. şi Diop, M. (2012). “A cross-national study of accommodating and
'usurpatory' practices by women architects in the UK, Spain and France”. În Architectural Theory Review. (Vol
17,no 2-3, pp. 365-377).
[100] Caven, Valerie şi Navarro Astor, Elena (2013).“The potential for gender equality in architecture: an
Anglo-Spanish comparison”. În Construction management and economics. N.Y: Taylor and Francis.
[101] Chadoin, O. (2007).Être architecte : les vertus de l'indétermination. Limoges: Presses Universitaire de
Limoges.
[102] Clausen, Meredith. (2010) “The Ecole des Beaux Arts: Towards a gendered history”. În Journal of Society
of Architectural Historians. (vol. 69. no 2. pp.153-161).
[103] Cochran, W. G. (1963). Sampling Techniques( a 2-a ediţie). New York: John Wiley and Sons, Inc.
[104] Constant, Caroline (2007).Eileen Gray. London: Phaidon Press.
[105] Correll, Shelley (2006). “Gender stereotypes and the career choice process: Implications for graduate
education in computer science”.Accesat la 15.02.2011.
Sursa: http://people.virginia.edu/~jlc6j/gradrr/wkshp/Correll.pdf.
[106] Corrotto, Carla. „The architecture of choice: re-framing feminism”. Accesat nov. 2013.
Sursa: http://www.archiparlour.org/the-architecture-of-choice-re-framing-feminism/. 18.07.2013.
[107] Engler, Herald (2014).“Emancipation and professional obstinacy: GDR women architects”. În Ideological
equality: women architects in socialist Europe.Conference proceeings EAHN 2014.
[108] ffolliott, Sheila (2008). “European women patrons of art and architecture, c. 1500-1650.Some patterns”.În
Renæssanceforum. (no4).
[109] Forsyth, A. (2006). "In Praise of Zaha: Women, Partnership, and the Star System in Architecture." În
Journal of Architectural Education. (Vol. 60, no 2, pp. 63-65).
[110] Fowler, B. şi Wilson, F.M. (2004).“Women Architects and Their Discontents”. ÎnSociology. (Vol.38, no1,
pp.101-119).
[111] Frangos, Alex. (5 nov.2003). “More women design their way to the top. Female architects take on firm
leadership, big projects.” În Wall Steet Journal.
Sursa: http://online.wsj.com/news/articles/SB106799319035388800
[112] Friedman, T. Alice. (2007). Women and the Making of the Modern House: A social and architectural
history. USA:Yale University Press.
[113] de Graft-Johnson, A., Manley, S. şi Greed, C. (2003).“Why do women leave
architecture?”.RIBA/University of West of England Research Project.RIBA, London, UK.
[114] de Graft-Johnson, A., Manley, S. and Greed, C. (2005).“Diversity or the lack of it in the architecture
profession”.În Construction Management and Economics. (Vol. 23, no.10, pp. 1035- 1043).

25
[115] Haarhoff, E.J. (2001). Women and the Architecture Profession in New Zealand: A Survey of Architecture
Graduates 1987-1999. Auckland: Auckland Uniservices Ltd.
[116] International Archive of Women in Architecture (IAWA) Sursa: http://spec.lib.vt.edu/iawa/
[117] Kahn, Eve M. „Maybe a Lady taught Christopher Wren”. Accesat 07.04.2013.
Sursa: http://www.nytimes.com/2012/03/09/arts/design/the-case-for-a-17th-century-female-british-
architect.html?_r=0.
[118] Kingsley, Karen.(1991) “Rethinking architectural history from a gender perspective”. În Dutton, Thomas
(ed.). Voices in Architectural Education: Cultural Politics and Pedagogy. New York: Bergin & Garvey.
(pp.255-256).
[119] Marcinak, Piotr (2014).“Women architects in the People‟s Republic of Poland”. În Ideological equality:
women architects in socialist Europe. Conference proceeings EAHN 2014.
[120] McLeod, Mary. (ed.) (2003). Charlotte Perriand: An Art of Living. New York: Harry N. Abrams with The
Architectural League of New York.
[121] McQuaid, Matilda. (1996). Lilly Reich, designer and architect. Museum of Modern Art.
[122] Millar, John.“The first woman architect.”Accesat 07.04.2013. Sursa:
http://www.architectsjournal.co.uk/culture/the-first-woman-architect/8608009.article.
[123] Miranda, A. Carolina (05.04.2013).“Denise Scott Brown.”
Sursa: http://www.architectmagazine.com/design/denise-scott-brown-interview.aspx. Accesat aprilie 2013.
[124] Moravcikova, Henrieta (2014). „Emancipated but still accompanied: Slovak Women Architects”. În
Ideological equality: women architects in socialist Europe. Conference proceedings EAHN 2014.
[125] Moussavi, Farshid. “Agenda bender: the case for the abolition of female role models”.Accesat aprilie
2013.
Sursa:http://www.architectural-review.com/viewpoints-farshid-moussavi-on-women-in-
architecture/8630800.article. Postat 28 mai 2012.
[126] Orzeł, Mateusz Jakub (2010). Males and females in the architectural profession. Female
underrepresentation, male dominance and stereotypes removal process. Welsch School of Architecture (MA)
[127] Ourousoff, N. (2007). „Keeping Houses, Not building them‟.Accesat aprilie 2013.Sursa:
http://www.nytimes.com/2007/10/31/arts/design/31woma.html.
[128] Sang, K.J.C., Dainty, A.R.J. and Ison, S.G. (2007). “Gender: a risk factor for occupational stress in the
architecture profession?”.ÎnConstruction Management and Economics.(vol25, no12, pp.1305-1317).
[129] Scott Brown, D. (1989). "Room at the Top?Sexism and the Star System in Architecture."În Berkeley, E. şi
McQuaid, M. (ed). Architecture:A Place for Women. Washington and London: Smithsonian Institution Press.
[130] Standing, G. (1999) “Global Feminization through Flexible Labor: A Theme Revisited.”În World
Development.(Vol. 27, no. 3).
[131] Stoilova, Lyublinka(Nov 2006). „Pioneer women architects in the modern architecture of Bulgaria”. În
Genova, Irina, Stoilova, Lyubinka. Presences/ absences. Women artists and architects in the modern art of
Bulgaria. Sofia Art Gallery.
[132] Stratigakos, D. (2001). “Architects in skirts: The public image of women architects in Wilhemine
Germany”. În Journal of Architectural Education.(vol. 55, no2, pp. 90-100).
[133] Stratigakos, Despina (09.12.12.). “Why architects need feminism”. Accesat : mai 2013. Sursa:
http://places.designobserver.com/feature/why-architects-need-feminism/35448/.
[134] Torre, Susana (1977).Women in American Architecture: A Historic and Contemporary Perspective. USA:
Watson-Guptill Pubns.
[135] Uniunea Internaţională a Femeilor arhitect (UIFA) Sursa: http://www.uifa.fr/
[136] Waite, Richard şi Corvin, Ann-Marie. (16.01.2012). “ Shock survey results as the AJ launches campaign
to raise women architects‟ status”. Accesat aprilie 2013.
Sursa: http://www.architectsjournal.co.uk/news/daily-news/shock-survey-results-as-the-aj-launches-campaign-
to-raise-women-architects-status/8624748.article.
[137] Walker, Lynn. „Golden Age or False Dawn? Women Architects in the Early 20th century”. Accesat
07.04.2013.Sursa: http://www.english-heritage.org.uk/content/imported-docs/f-j/women-architects-early-20th-
century.pdf.
[138] Whitman, P. (2005).“Going Places: The Career progression of Women in the Architectural
Profession.Findings of a national study examining the careers of women in architectural profession in
Australia”.Accesat iunie 2014.
Sursa: http://www.archiparlour.org/wp-content/uploads/2012/04/Whitman_going_places.pdf
[139] Willis, Julie (1998). “Invisible contributions: The problem of history and women architects”. În
Architectural theory review. (Vol 3, no2, pp.57-68).
[140] Winston, Anna (9.12. 2013).”The top five countries in the world to be a female architect” Sursa:
http://m.bdonline.co.uk/5064651.article?mobilesite=enabled

26
[141] ***(2013). „Women in Legal Profession 1970-2000: A study of the global supply of lawyers”.În Indiana
Journal of Global Legal Studies.(vol 20. No 2).
[142] *** “Infographic: Women in Architecture”.Accesat 07.04.2013.
Sursa: http://www.archdaily.com/216844/infographic-women-in-architecture/.
[143] ***Planul de acţiune formulat de AIA pentru perioada 2009-2013 (Diversity Action Plan) implementat de
American Institute of Architects.
[144] ***Politica echităţii de gen (Gender Equity Policy) a Australian Institute of Architects (decembrie 2013).
[145] ***Politica şi procedurile pentru oportunităţi egale (Equal Opportunities Policy and Procedures, RIBA
(2001).
[146] *** (2010).“Social inclusion at Monash: gender equity strategy 2010–2015.” Monash University.
[147] *** (1985). „Conversation: Norma Sklarek, FAIA”. În Architecture California. (no 23).
[148] *** http://archiparlour.org/about/research/

e. Condiţia femeii în România (evoluţie istorică). Studii cu privire la femeia de carieră

[149] AltFem(2011).Imaginea femeilor şi bărbaţilor în mass- media şi publicitate. Sursa:

http://www.altfem.ro/stiri/imaginea-femeilor-si-barbatilor-in-mass-media-si-publicitate.
[150] Apostol, Corina (22.11.2011) “Ce poziţii pot ocupa femeile în arta şi cultura contemporană din
România?”.
Sursa:http://www.criticatac.ro/10903/ce-pozitii-pot-ocupa-femeile-in-arta-si-cultura-contemporana-din-romania/
[151] Andronie, Maria şi Făinaşi, Florin (coord) (2012).Studiu privind segregarea de gen pe piaţa muncii.
Bucureşti: Ed. Fundaţia România de Mâine.
[152] Băluţă, Ionela şi Ioana, Cîrstocea (coord.) (2002). Direcţii şi teme de cercetare în studiile de gen din
România. Bucureşti: Ecole Doctorale Régionale en Sciences Sociales, Colegiul Noua Europă.
[153] Beta, Lavinia (2006). “The Woman in the communist regime. Meta - analysis about a gender study”. În
Journal for the Study of Religions and Ideologies. (nr.14, pp. 31-41).
[154] Cancea, P. (1976).Mişcarea pentru emanciparea femeii în România.1848-1948. Bucureşti: Editura
Politică.
[155] Centrului Parteneriat pentru Egalitate (2006). Managementul angajaţilor, femei şi bărbaţi.Sursa:
http://www.cpe.ro/resurse/cercetari?start=8.
[156] Chelcea, Septimiu (1975). Chestionarul în investigația sociologică.Bucureşti: Editura Științifică și
Enciclopedică.
[157] Chiribucă, Dan şi Ţigănaş, Şerban (coord.)(2010). “Arhitect în România.Studiu de fundamentare a
politicilor naţionale pentru arhitectură.”
Sursa: http://www.scribd.com/doc/184706370/Arhitect-in-Romania-Studiu-2010.
[158] Fundaţia pentru o societate deschisă (2000).Barometrul de gen.
[159] Grunberg, Laura(2010). “Gendering research: from skepticism to trust.General contexts, local
comments.”În Journal of comparative research in anthropology and sociology. (vol.1, no1, pp.1-10).
[160] INSSE. (2013). Comunicatului de presă nr 159/4 iulie 2013.
[161] Institutul Naţional de Statistică (2011).Comunicat de presă nr 208, 30 septembrie 2011: Costul forţei de
muncă în anul 2010.
[162] Mihăilescu, Ştefania (2002). Din istoria feminismului românesc. Antologie de texte (1838-1929).
Iaşi:Polirom.
[163] Miroiu, Mihaela (2002).Lexicon feminist. În colecţia Studii de gen.Iaşi: Ed. Polirom.
[164] Miroiu, Mihaela (2004). Drumul către autonomie.Teorii politice feministe.În colecţia Studii de gen. Iaşi:
Polirom.
[165] Milhăilescu, Şt. (2002). “Procesul doamnei Ella Negruzzi.“ În Din istoria feminismului romanesc.
Antologie de texte. Colecţia Studii de gen. Iaşi: Poliron.
[166] Mihăilescu, Ştefania (2006).Din istoria feminismului românesc. Antologie de texte (1929-1948). În
colecţia Studii de gen. Iaşi: Polirom.
[167] Mincu, Mioara şi Mironescu, Elena.(1995). Dicţionar Mondofemina. Femei române vol I. Confederaţia
naţională a femeilor din România. Bucureşti: Alcor Edimpex.
[168] Miroiu, Mihaela (2006). Nepreţuitele femei. Publicistică feministă. În colecţia Studii de gen. Iaşi: Ed.
Polirom.
[169] Pasti, Vladimir (2003).Ultima inegalitate. Relaţiile de gen în România. În colecţia Studii de gen. Iaşi:
Polirom.
[170] ***Art. 83, Cap. 7, în Constituţia din 1952 publicată în “Buletinul Oficial al Marii Adunări Naţionale a
Republicii Populare Române” nr. 1 din 27 septembrie 1952, în temeiul articolelor 38 şi 104 din Constituţia
Republicii Populare Române.
[171] ***Hotărâri ale Plenarei CC a P.C.R. din 18 iunie 1973, în Femeia, iulie, 1973, p. 12.

27
[172] ***Eurostat, 2009
[173] ***“De ce lipsesc femeile în arta românească”. (5 feb. 2010). Sursa: http://www.evz.ro/de-ce-lipsesc-
femeile-din-arta-romaneasca-885452.html.
[174] ***“Femeile care marchează arta contemporană românească”. (16.03.2011).
Sursa: http://www.elle.ro/lifestyle/femeile-care-marcheaza-arta-contemporana-romaneasca-6576/3/.
[175] ***”Hotărâri ale Plenarei CC a P.C.R din 18 iunie 1973”. În Femeia. iulie 1973. pp. 12.
[176] *** “Istoria feminismului politic românesc 1815-2000”.
Sursa:http://ro.wikipedia.org/wiki/Istoria_feminismului_politic_rom%C3%A2nesc_1815_-
_2000#Publica.C8.9Bii_feministe_rom.C3.A2ne.C8.99ti.

f. Istoria arhitecturii în România

[177] Celac, Mariana, Carabela, Octavian şi Marcu Lapadat, Marius. (2005). Bucureşti arhitectură şi
modernitate. Un ghid adnotat. Bucureşti: ed Simetria.
[178] Chiliman Juvara, Alexandra (2001).” Restaurarea palatului Mogoşoaia 1912-1915-decoraţia interioară.“
ÎnMonumentul.(pp 127-130).
[179] Chiliman Juvara, Alexandra (2003).” Restaurarea grădinilor istorice de la Mogoşoaia. “În Monumentul.
[180] Constantin, Paul (1986). Dicţionar universal al arhitecţilor. Bucureşti: Editura Ştiinţifică si
Enciclopedică.
[181] Criticos, Mihaela (2009). Art Deco sau Modernismul bine temperat.Bucureşti: Editura Simetria.
[182] Curinschi Vorona, Gheorghe (1981). Istoria arhitecturii în România. Bucureşti:Editura Tehnică.
[183] Curinschi Vorona, Gheorghe (1991). Introducere în arhitectura comparată. Bucureşti:Editura Tehnică.
[184] Curinschi Vorona, Gheorghe (1996). Arhitectură. Urbanism. Restaurare. Bucureşti:Editura Tehnică.
[185] Duculescu Mirela (ed.) (2011).Fondul documentar de arhitectură din România.Bucureşti: Editura
Simetria.
[186] Fundatia VideoMedia (Romania) şi Fundatia Aspera (USA).filmul documentar "A Passion for Beauty -
Queen Marie of Romania", regizor: Sorin Iliesiu.
[187] Gold, Michail (1910).În munţii Sinaei, Rucărului şi Branului : călăuză practică şi descriptivă a munţilor
şi localităţilor cuprinse între ei. Bucureşti: ed. Carol Gobl.
[188] Hannah, Pakula (2003). Ultima romantică.Viața reginei Maria a României.Bucureşti:Editura Lider. (vol.
II)
[189] Ionescu, Grigore (1969). Arhitectura in Romania 1944-1969. Bucureşti:Editura Tehnică.
[190] Ionescu, Grigore (1982). Arhitectura pe teritoriul României de-a lungul veacurilor.Bucureşti:Editura
Academiei
[191] Ionescu, Grigore (1986). Arhitectura românească - Tipologii,creaţii,creatori. Bucureşti:Editura Tehnică.
[192] Ispir, Mihai (1984). Clasicismul în arta românească.Bucureşti:Editura Meridiane.
[193] Lăzărescu, Cezar, Cristea, G. şi Lăzărescu, E. (1972). Arhitectura românească în imagini. Bucureşti: ed.
Meridiane.
[194] Lupu, Mircea. (1977). Şcoli naţionale în arhitectură. Bucureşti:Editura Tehnică.
[195] Machedon, Luminiţa (2001). Mişcarea modernista interbelică românească în arhitectura Bucureştiului
(teza de doctorat). Bucureşti: UAUIM.
[196] Mărgineanu-Cârstoiu, Monica (1990). Romantismul în arhitectură.Bucureşti:Editura Meridiane.
[197] Mitrache, Georgică (2008). Tradiţie şi modernism în arhitectura românească. Bucureşti: Ed. Ion Mincu.
[198] Moiceanu, Marian (2006).Despre un secol de arhitectură modernă românească. Bucureşti: ed.
Universitară Ion Mincu.
[199] Monda, Jean (1986). Stilul arhitecturii contemporane. Bucureşti: Edit. Albatros.
[200] Nemţeanu, Ruxandra (2010). Stilul neoromânesc, un stil regional European. Bucureşti: Editura Renaissance.
[201] Narcis, Dorin Ion (2003). Bucureşti-În căutarea Micului Paris. Ed Tritonic.
[202] Niculae, Raluca (2012). „Architecture, a career option for women? Romania case.”În Review of Applied
Socio/ Economic Research. (vol 4, nr 2).
[203] Popescu Carmen (coord.) (2010).Spaţiul modernitatii româneşti 1906-1947.Bucureşti: Ed. Arhitext.
[204] Regina Maria.My dream houses. 1920.
[205] Socolescu, Toma T. (2004).Fresca arhitecţilor care au lucrat în România în epoca modernă, 1800-1925.
Bucureşti: Editura Caligraf.
[206] Tabacu, Gabriela (2008).Revista Arhitectura: studiu monografic şi indici: (1906-1944).Bucureşti: Editura
Humanitas.
[207] Ţelea, Vasile (2005).Arhitectura secolului 20. Bucureşti: ed. Capitel.
[208] Ţelea, Vasile (2014). Personalităţi ale arhitecturii româneşti 1880-2000. Bucureşti: Rentrop & Straton.
[209] Zahariade, Ana-Maria et al. (2003).Teme ale arhitecturii din România în secolul XX. Bucureşti: Editura
Institutului Cultural Român.

28
[210] *** (1971). Mari arhitecţi. Bucureşti: Editura Meridiane.
[211] *** “Expoziţia Arhitecţii români creatori de patrimoniu”. Sursa: https://www.bnab.ro/2012/expo-arh-rom/
[212] ***International Archive of Women in Architecture.
Sursa: http://spec.lib.vt.edu/IAWA/news/news19.pdf

f.1. Pioniere ale arhitecturii româneşti

[213] Bădescu, Emanuel (18 iulie 2013).“Virginia Andreescu Haret, prima femeie arhitect din România” Sursa:
http://www.zf.ro/ziarul-de-duminica/virginia-andreescu-haret-prima-femeie-arhitect-din-romania-i-de-emanuel-
badescu-galerie-foto-11129062
[214] Boştenaru Dan, Maria(18 nov 2013). “Virginia Haret – The First Woman Architect in the World”. Sursa:
http://www.ccsenet.org/journal/index.php/res/article/viewFile/30102/18654.
[215] Delavrancea- Gibory, Henrieta. “Virginia Haret. Cine are ceva de spus?”.În Arhitectura. Sursa:
http://arhitectura-1906.ro/2013/06/virginia-haret-cine-are-ceva-de-spus/.
[216] Marinache, Oana (17 04 2013). Sursa: http://adevarul.ro/news/bucuresti/foto-virginia-andreescu-haret-
femeie-arhitect-romania-i-1_516d8939053c7dd83f15d8cf/index.html.
[217] Patrulius, Radu (1980). Horia Creangă: Omul şi opera. Bucureşti: Ed. Tehnică.
[218] Sion, Militza (2012). Horia Creangă.Crezul Simplitaţii. Bucureşti: Ed. Simetria.
[219] Sion.Miliţa (coord.)(2011). Henrieta Delavrancea Gibory. Arhitectură 1930-1940. Bucureşti: Ed.
Simetria.
[220] ***Henrieta Delavrancea Gibory (1894-1987). Sursa: http://arhitectura-1906.ro/2011/07/henrieta-
delavrancea-gibory-1894-1987/Postat 17.07.2011.
[221] ***Iunie- Anul arhitecturii- Virginia Andreescu-Haret. Sursa: http://www.icr.ro/praga/arhitecti-
omani/iunie-anul-arhitecturii-virginia-andreescu-haret.html
[222] ***arhiva Henrieta-Delavrancea Gibory de la M.N.Ţ.R.
[223] ***arhiva UAR
[224] *** “Buletinul Oficial al Marii Adunări Naţionale a Republicii Populare Române” .nr. 1/ 27 septembrie
1952.
[225] *** “Prima femeie arhitect din lume a fost româncă.” Sursa: http://www.spatiulconstruit.ro/articol/prima-
femeie-arhitect-din-lume-a-fost-romanca-object_id=12243). Postat 14.09.2012.

f.2. Arhitecţii şi regimul comunist

[226] Curea, Viorica (coord.) (2005). Arhitecţi în timpul dicaturii. Amintiri. Bucureşti: ed. Simetria.
[227] Derer, Hanna (2003). „Spațiul Identității”ÎnIoan, Augustin.(coord). Lost in space (cap.Specialiștii și
Bucureștiul, pp. 388-390).București: New Europe College.
[228] Jugurică, Constantin (2012). Memoria carnetelor cu însemnări. Bucureştiul cutremurat 1977-1989.
Bucureşti: ed Arhilibra.
[229] Mahu, Adrian (2011). Arhitecţii şi exilul. Oneşti: Editura Magic Print.
[230] Marinescu, Veronica (02.03.2004). “Ioana Grigorescu, un nume pe nedrept uitat.”Sursa:
http://www.curierulnational.ro/Specializat/2004-03-02/Ioana+Grigorescu,+un+nume+pe+nedrept+uitat.
[231] OAR Bucureşti (2012). Laudatio Solange d "Herbez de la Tour
[232] Panaitescu, Alexandru (2012). De la Casa Scânteii la Casa Poporului. Patru decenii de arhitectură în
Bucureşti 1945-1989. Bucureşti: ed. Simetria.
[233] Senilă- Vasiliu. “Mariana Eugenia Greceanu, în apărarea vechiului Piteşti”. Accesat 03.2014. Sursa:
http://www.centrul-cultural-pitesti.ro/index.php?option=com_content&view=article&id=96:eugenia-greceanu-
n-aprarea-vechiului-pitesti&catid=29:revista-arges-august-2006&Itemid=112.
[234] Zahariade, Ana Maria. (2011)Arhitectura în proiectul comunist. România 1944-1989. Bucureşti: ed.
Simteria.

f.3. Arhitecte de tranziţie; arhitecte în capitalism

[235] Arhive: UAR, ANR, ANDMB, PMB (dupa 1913), Academia Română: Cabinetul de stampe, manuscrise.
[236] Buică, Viorica (2013). “Despre arhitectură pe înţelesul copiilor. De-a arhitectura”. În Igloo. (Nr. 135)
[237] Cataloagele Anualelor de Arhitectura din Bucureşti (2003-2011)
[238] Cataloagele Bienalelor de Arhitectura din Bucureşti (1994-2010)
[239] Goilav, Ana Maria,Guran, Petre şi Elian, Tudor (2013). „Şcoala de la Buneşti. rotostructuralism”. În
Arhitectura. (nr 2).
[240] Revista Arhitectura (1906-2012)
[241] Revista "Arhitectura"(nr. jubiliar). Semicentenarul Societăţii Arhitecţilor Români. 1891-1941.

29
[242] Revista Arhitext (1992-2012)
[243] Revista Igloo (2001-2012)
[244] Stancu, Iulia (21.03.2014). “30 sub 30: Zâmbetul caselor”. Sursa: http://www.forbes.ro/articles/30-sub-
30-zambetul-caselor_0_10360
[245] ***A50- 50 de birouri de arhitectură, volum alcătuit de BICAU în colaborare cu Business Week, 2008.
[246] ***”Muntenia la pas.Interviu cu Silvia Demeter Lowe”. Sursa: http://muntenialapas.ro/mai-ales-in-
contextul-actual-cand-vorbim-din-ce-in-ce-mai-mult-despre-sustenabilitate-si-ecologie-in-domeniul-
constructiilor-cred-ca-ar-trebui-sa-ne-aplecam-asupra-lectiei-pe-care-arh/
[247] *** “Reabilitare gospodărie ţărănească”. Sursa: http://www.arhiforum.ro/proiecte/reabilitare-gospodarie-
taraneasca
[248] ***Tabloului Naţional al Arhitecţilor . În MO 4 bis/ 7 ianuarie 2002
[249] ***Tabloului Naţional al Arhitecţilor . În MO 824 bis/ 7 septembrie 2004
[250] ***Tabloului Naţional al Arhitecţilor . În MO 516 bis/ 17 iunie 2005
[251] ***Tabloului Naţional al Arhitecţilor . În MO 88 bis/5 februarie 2007
[252] ***Tabloului Naţional al Arhitecţilor . În MO 660 bis/ 19 septembrie 2008
[253] ***Tabloului Naţional al Arhitecţilor . În MO 433 bis/ 22 iunie 2009
[254] ***Tabloului Naţional al Arhitecţilor . În MO 344 bis/ 25 mai 2010
[255] ***Tabloului Naţional al Arhitecţilor . În MO 464 bis/ 1 iulie 2011
[256] ***Tabloului Naţional al Arhitecţilor . În MO nr. 222 3 aprilie 2012

30