I.

ELEMENTE DEFINITORII ALE PROCESULUI COMPOZITIONAL

COMPOZITIE – totalitatea elementelor care alcatuiesc o unitate

Compositionem, composition, componere – a pune impreuna, a aranja, a conecta, a obtine un intreg din
parti distincte

COMPOZITIA URBANA:

- Dispune
- Organizeaza
- Conformeaza

Spatii urbane si mase construite pentru:

- Orase
- Zone
- Cartiere
- Ansambluri

Urmarind principii si reguli specifice.

PLANIFICAREA URBANA:

- Stabileste directiile strategice de dezvoltare la scara orasului

- Impune un cadru director si reglementar pentru realizarea planurilor de urbanism.

COMPOZITIA URBANA:

- Stabileste froma fizica a unui fragment de tesut urban

- Impune reguli de design urban pentru proiectarea constructiilor si spatiilor dintre acestea.

UN ANSAMBLU COMPOZITIONAL URBAN cuprinde:

- ELEMENTE URBANISTICE: constructii si amenajari de orice fel, spatii libere dintre caldiri, cai de
circulatie, plantatii, mobilier urban, etc.
- ELEMENTE DE MEDIU NATURAL: frome de relief, paduri, plantatii, ape, etc.
- RELATIILE dintre elementele urbanistice si cele de mediu natural.

A compune un ansamblu urbanistic inseamna a ordona o serie de elemente urbanistice urmarind

stabilirea unor diferite tipuri de relatii:

- Intre fiecare dintre ele si ansamblu

- Intre fiecare dintre ele si tesutul urban din imediata vecinatate
- Intre ansamblu intreg si contextul urban.

Forma si dispunerea elementelor ce compun un ANSAMBLU COMPOZITIONAL URBAN exprima:

1. Importanta si calitatea relatiilor dintre elementele urbanistice

2. Importanta si calitatea relatiilor dintre emelentele urbanistice si cele ce apartin mediului natural
sau contextului urban din vecinatate.
Transpunerea spatiala a acestor relatii cofera oricarui ansamblu compozitional urban o anumita ordine
formala.

Formele spatiale urbane ale unui ansamblu compozitional sunt percepute ca rezultat al unui proces de
interventie voit si nu al unei evolutii aleatorii.

Carcateristici definitorii ale COMPOZITIEI URBANE:

1. Ofera o imagine globala a spatiilor urbane* dintr-un anumit tesut urban

*spatii urbane: - strazi, bulevarde, alei

- Piete, piatete, explanade

- Squar-uri, parcuri
2. Evidentiaza regulile generale pentru: localizarea, implantarea si conformarea constructiilor care
delimiteaza aceste spatii.

II. INTERPRETARI ESTETICE IN COMPOZITIA URBANA – interpretarile estetice traditionale (clasiciste si

monumentaliste)

1. Pun accentul pe exprimare in forme vizuale concrete a interdependentei si unitatii dintre:

- Functiuni
- Mod de constructie
- Expresie plastica

2. Compozitia unui ansamblu este subordonata principiului unitatii:

- Nici unul dintre elementele incluse in compozitie nu este perceput ca fiind independent ci
subordonat compozitiei generale prin diferite tipuri de relatii cu celelalte elemente

A compune inseamna a grupa o serie de elemente arhitecturale, urbanistice si de mediu alese astfel
incat sa respecte urmatoarele conditii:

1. Sa formeze un intreg unitar, complet si clar exprimat

2. Sa existe un element dominant de interes comun
3. Nici un element sa nu poata fi considerat total independent de celelalte, ci sa fie subordonat mai
mult sau mai putin elementului dominant.

Caracteristicile, particularitatile si specificul compozitiei vor fi determinate de identificarea si

evidentierea gradului de importanta acordat urmatoarelor aspecte (considerate totodata si mijloace
compozitionale):

1. ORDINE – pozitionarea elementelor conform unor cerinte si reguli practice sau estetice (exagerarile
duc la uniformitate si monotonie).

2. UNITATE – ansamblul elementelor constituie un intreg coerent.

3. SIMETRIE – dispunerea elementelor de o parte si de alta a axei principale de compozitie urmarind

corespondente formale si spatiale.
4. PROPORTIE – raporturi si relatii dimensionale favorabile armonioase atat intre elemente car si intre
elemente si ansamblu.

5. SCARA – raport dimensional intre un element si cele din vecinatate: un obiect este „la scara”
ansamblului daca dimensiunile sale sunt apropiate de cele ale elementelor invecinate sau este „iesit din
scara” daca dimensiunile sale sunt fie prea mari, fie prea mici fata de cele ale elementelor invecinate.

6. CLARITATE – dispunerea elementelor astfel incat exprimarea intentiilor si scopurilor sa poata fi

perceputa cu usurinta (exagerarile duc la simplism si lipsa de interes).

7. VARIETATE – diferentierea elementelor atat in privinta expresiei formale cat si a modalitatilor de

asociere; exagerarile – aglomerarile necontrolate de forme, volume, stiluri, puncte de reper, contraste –
devin obositoare si distrug compozitia.

8. IERARHIE – dispunerea si amplasarea elementelor in raport cu importanta lor.

9. ECHILIBRU – amplasarea si repartizarea relativ egala a unor elemente cu carcateristici si nivele de

importanta diferite.

10. CONTRAST – diferentiere intre: mase construite – spatii libere, orizontal – vertical, deschidere-
inchidere, natural – construit, vegetal – mineral, zone luminoase – zone umbrite, etc. Un contrast
exagerat conduce la discontinuitate, opozitie si ruptura morfologica.

11. RELATIONARE – asigurarea de legaturi si raporturi functionale sau estetice intre elemente.

12. SUBORDONARE – asigurarea unor relatii de dependenta a unor elemente (considerate secundare)
fata de altele (considerate principale).

CRITERII DE APRECIERE in estetica traditionala:

1. coerenta si logica ansamblului

2. evidentierea elementului dominant al ansamblului

3. complexitatea si ierarhizarea relatiilor dintre elemente

VALORILE ESTETICE CLASICE:

- Unitatea
- Simetria
- Proportia
- Scara
- Stilul
- Caracterul
- Reprezentativitatea

Principii compozitionale traditionale:

1. unitate si armonie; 2. Echilibru; 3. Ierarhizare; 4. Scara si proportie; 5. Dominanta si evidentiere; 6.

Similaritate si contrast

ESTETICA TRADITIONALA DE TIP MONUMENTALIST:

 - Accentueaza reprezentarea simbolurilor
- Apreciaza calitatea compozitiei prin impactul global al obiectelor vazute de la distanta
- Lizibilitatea imediata a continutului nu este posibila decat intr-un sistem arbitrar de simboluri.

INTERPRETARI ESTETICE IN SEC AL XX-LEA

Interpretarile traditionale sunt modificate prin:

- Largirea cadrului de referinta

- Renuntarea la pretentia impunerii a priori a unor forme unice dominante
- Acceptarea coabitarii spatiale a unor elemente formale diferite

Problema compozitionala este re-definita drept o modalitate de:

- Dispunere
- Grupare
- Ordinare

In spatiu a unor elemente diferite confrom unor anumite modalitati de ansamblare ce respecta o asa-
numita regula a jocului.

Modalitatile de ansamblare si regulile jocului raman insa direct legate de planul semnificatiei estetice.

In aceasta interpretare, tipurile estetice traditionale – clasice sau monumentale – devin cazuri
particulare, alaturi de alte tipuri estetice – functionaliste, structuraliste, etc., pentru fiecare din ele
putand fi evidentiate modalitati diferite de ansamblare (reguli ale jocului).

ESTETICA DE TIP FUNCTIONALIST

- Pune accentul pe rationalitate – adecvarea schemei volumetrice la schema functionala

- Compozitia este considerata un fel de „organigrama” a volumelor exprimate prin forme
geometrice clare si simple.

VAOLORILE ESTETICE:

- Puritate a formelor
- Noutate
- Tehnicitate
- Transparenta
- Polivalenta

ESTETICA DE TIP STRUCTURALIST

Compozitia este considerata un limbaj ale carui proprietati esentiale sunt:

- De a comunica prin:
o Eficacitate
o Lizibilitate
o Semnificatie
- De a emotiona prin:
o Simplitatea si
 o Materialitatea formelor arhitecturale si urbane incluse in compozitie.

Procesul compozitional este privit ca un proces de aditionare dinamica si evolutica a unor elemente
folosind reguli si relatii codificabile in care notiunile de „frumos” si „urat” – considerate variabile
culturale – dispar si sunt inlocuite cu notiunea de „ameliorabil”.

Valorile estetice urmarite:

- Complexitate
- Profunzime
- Integrare
- Multiplicitate
- Evolutivitate

Acracteristicile morfologice ale sistemelor urbane sunt considerate obiective compozitionale calitative.
La baza metodei de lucru structuraliste sunt situate conceptele de sistem, regula a jocului,
dimensionare.

III. ELEMENTE SI MIJLOACE CIMPOZITIONALE

A. ELEMENTE COMPOZITIONALE FORMALE PRIMARE

Elementele formale „punctuale”: sunt percepute ca obiecte independente, in functie de

scara, dispersare sau asociere.

Elementele formale „liniare”: sunt forme alungite – drepte, curbate, indoite – cu diferite
orientari si directii.

B. FORME PLANIMETRICE COMPOZITIONALE PRIMARE (forme geometrice punctuale sau liniare)

Deschise – orienteaza sau concentreaza interesul catre un obiect sau un spatiu exterior.
 Inchise – cuprind un spatiu interior.

C. PRIN COMBINAREA ELEMENTELOR SI FORMELOR PRIMARE SE OBTIN VOLUME SI SPATII INCHISE,

SEMI-DESCHISE SAU DELIMITATE.

D. PRIN “EXTRUDAREA” VOLUMELOR PRIMARE SE OBTIN VOLUME SI SPATII INCHISE, SEMI-DESCHISE

SAU DELIMITATE COMPLEXE

INSTRUMENTE, MIJLOACE SI EFECTE COMPOZITIONALE

AXE

Asambleaza si structureaza o compozitie, imprima directii, conduc si orienteaza miscarea

dela/catre un spatiu, obiect sau ansamblu. Sunt materializate prin amenajarea planului orizontal,
dispunerea maselor construite si a elementelor vegetale. Pot fi „virtuale” sau „concrete”.

DOMINANTA

Exprimarea importantei prin caracteristici legate de marime, forma, culoare, etc. atat separat
cat si in diferite combinatii.

REPETITIE

Utlizarea aceleasi forme cu variatii de dimensionare si de dispunere.

ALTERNANTA
 Asocierea a doua sau mai multe elemente diferite dupa un ritm sau
cadenta proprie. Repetarea si combinarea unor modalitati de asociere a unor grupuri diferite de
elemente.

ARMONIE

Combinarea unor „familii” de elemente formale diferite a caror coexistenta este benefica
atat pentru ansamblu cat si pentru fiecare element (sau grup) in parte.

GRADARE

Repetarea aceleasi forme cu variatii de dimensionare sau complexitate – crestere sau

descrestere – in plan si in inaltime.

REPETITIE cu VARIETATE si RITM

Acelasi tip de elemente volumetrice dar cu dimensiuni diferite.

MORFOLOGIE URBANA

Morfologie = studiul formei

Priveste atat studiul formei exterioare, cat si studiul alcatuirii si al structurii interne.

MORFOLOGIE URBANA = studiul formei fizice a oraselor si a zonelor urbane.

Studiul FORMEI FIZICE a unui oras sau a unei zone urbane releva:

1. Tipuri diferite de forme fizice – „tesuturi urbane”

2. Serii asemanatoare de elemente in cadrul diferitelor forme fizice – „elemente morfologice urbane”

3. Combinatii particulare de elemente – „forme urbane”

1. TESUT URBAN

- domeniul construit si amenajat al oraselor

- ansamblu de forme fizice si spatiale cu caracteristici urbane

ELEMENTE CONSTITUTIVE

1. Cai de circulatie

2. Constructii – cladiri si mase construite

3. Spatii libere amenajate si neamenajate

4. Retele edilitare

5. Elemente naturale: relief, cursuri si oglinzi de apa, spatii plamtate

Ocupare – activitati, constructii, amenajari

Retele utilitati – edilitare, circulatie, transport calatori, marfuri, energie

Teren natural – caracteristici geografice

NIVELURILE DE ANALIZA ALE UNUI TESUT URBAN

TRANSECTUL URBAN-RURAL

Prezinta ierarhia si tranzitia zonelor – de la tesutul rural rarefiat la tesutul urban central dens si
aglomerat. Fiecare zona in parte prezinta o tranzitie similara cu tranzitia de la margine catre centrul
orasului”

- Rarefiata catre zona interioara ierarhic

- Densa catre zina superioara ierarhic
Modalități de a realiza aceeași densitate în cadrul unui țesut urban folosind forme urbane diferite.

2. ELEMENTE MORFOLOGICE

2.1. Cai de circulatie (trasee) – auto si pietonale: strazi, bulevarde, esplanade, alei pasaje, portice

2.2. Parcelar

2.3. Constructii si mase construite

2.4. Spatii libere urbane amenajate – piete publice, curti interioare, squar-uri – spatii naturale – zone
verzi, elemente de relief

SPATIUL URBAN

SPATII URBANE – Totalitatea tipurilor de spatii exterioare dintre elementele construite ale unui oras.

Un oras este compus din mase construite, cladiri reprezentative si spatiile libere dintre acestea:

- Strazi
- Piete
- Curti
- Parcuri

SPATII PUBLICE URBANE:

1. Traditionale (strazi, piete si scuaruri) – evidentiaza continuitatile fronturilor, aliniamentele maselor

construite, forme, delimitari, functiuni, clar exprimate si usor perceptibile.

2. Interstitiale – fragmente si „resturi” spatiale situate intre ansambluri, constructii si amenajari, fara
forme, delimitare si functionalitate clar definite.

Spatiu uban interstitial neutru (spatiu verde si curs de apa) – asigura perceptia lui atat ca element de
separare (vizuala), cat si ca element de legatura (functionala) intre cele doua ansambluri.

1. SPATII PUBLICE URBANE „TRADITIONALE”

- tip „coridor”: strazi, bulevarde, esplanade, pasaje;

- tip „incapere”: piete, piatete, curti interioare, scuaruri, aprcuri;

Lizibilitatea clara a caracteristicilor geometrice si a calitatilor estetice permite perceperea si aprecierea

valorica a spatiilor publice drept SPATII URBANE REPREZENTATIVE

CALITATILE SPATIULUI PUBLIC URBAN „TRADITIONAL”:

1. Imagine favorabila

2. Lizibilitate

3. Delimitare

4. Scara umana

5. Transparenta

6. Conectivitate

&. Complexitate

8. Coerenta

2. SPATII URBANE „INTERSTITIALE”

- spatii urbane amorfe situate intre ansambluri, constructii si amenajari edilitare

- nu au forme, delimitare (functiuni) clar definite

a. Spatii urbane interstitiale neutre

- sunt incluse premeditat in procesul de proiectare

- nu deranjeaza din punct de vedere functional sau vizual

- sunt percepute ca spatii de separare intre constructii sau ansambluri

- au functiuni restranse – zone verzi, recreere, sport

b.spatii urbane interstitiale reziduale

- sunt spatii incomode vizual

- sunt percepute ca fragmente si „resturi” spatiale intre ansambluri, constructii si amenajari edilitare

- prezinta ambiguitati si dificultati in perceperea formelor, delimitarilor si functionalitatii

- statutul juridic si forma de proprietatea sunt adesea incerte, fiind percepute drept „no man’s land”

- au un caracter „vag” urban datorita statutului functional si funciar nedefinit sau neclar

- sunt spatii „relativ” urbane – apartin orasului dar nu functioneaza conform normelor urbane datorita
lipsei prescriptiilor, reglementarilor sau interesului diferitelor autoritati

- atunci cand nu sunt inchise sau atunci cand nu sunt „apropiate” de locuitori (pentru agricultura,
depozitare constructii provizorii) sunt folosite ca locuri de trecere, de stationare auto, etc.

b.1. spatii interstitiale reziduale ABANDONATE

- Dupa dezafectarea unor cladiri sau ansambluri perimate

- Dupa distrugerea unor cladiri sau ansambluri in urma unor calamitati
 - Au ramas in afara proceselor de planificare urbana din diferite motive (statut juridic neclar,
conditii dificile de construire, probleme economice)
- Au un caracter temporar, constituind o situatie urbana de tranzitie intre doua etape de
constructie planificate

b.2. spatii interstitiale reziduale INFORME – fragmente si „resturi” spatiale rezultate intre si dedesubtul
elementelor de suprastructuri de circulatie:

- Bretele autostrazi
- Limii de metrou si cale ferata
- Poduri si pasaje aerene

In ciuda acestor caracteristici, spatiile urbane reziduale prezinta in multe situatii un potential ce poate fi
valorificat pozitiv.

Modalitati de valorificare:

- Evitarea ocuparii lor intamplatoare

- Operatii de integrare in structura functionala si spatiala urbana zonala

SPATIUL PUBLIC

ASPECTE JURIDICE

DEFINIRE: Spatiu deschis, de folosinta publica, in care oamenii au acces liber si neconditionat indiferent
de varsta, sex, handicap fizic, etnie, religie, convingeri politice, apartenenta la un grup sau comunitate

Folosinta publica priveste in principal activitati de loisir:

- Plimbare
- Odihna
- Discutii
- Festivaluri
- Concerte
- Parade

Spatiul public urban constituie si un loc de desfasurare (pasnica sau violenta) a manifestarilor de protest
sau de revendicare a unor drepturi. Din punct de vedere juridic, spatiul public apartine domeniului
public al administratiei locale (primariilor localitatilor).

DOMENIUL PUBLIC priveste trei categorii diferie:

1. al statului

2. al judetului

3. al comunelor, oraselor si municipiilor

SPATIILE PUBLICE PRIVATE – spatii si cladiri aflate in proprietatea privata a unir corporatii in care accesul
publicului poate fi conditionat, proprietarii acestor spatii avand dreptul de a refuza sau descuraja
intrarea unor segmente ale populatiei.
Exemple: ansambluri, strazi si galerii comerciale, piete, scuaruri sau parcuri.

ANALIZA VIZUALA A SPATIULUI URBAN

IMAGINEA URBANA

Spatiul orasului ofera succesiuni diferite de imagini urbane – secvente vizuale ce pot cuprinde spatii,
constructii, amenajari edilitare, elemente artificiale sau naturale, etc.

O imagine urbana are un dublu caracter:

- Obiectiv: exprima modalitatile prin care o serie de forme fizice urbane ocupa static sau dinamic
un spatiu urban
- Subiectiv: constituie suportul apropierii spatiului urban pe cale senzoriala, aprecierea si
retinerea diferentierilor spatiale si functionale este influentata de modalitatile de perceptie, de
locul in care este situat privitorul, de experienta si memoria sa vizuala.

Preocupat de studiul reprezentarilor mentale pe care si le construiesc locuitorii oraselor asupra spatiilor
urbane, K. Lynch a evidentiat o serie de categorii vizuale ce intereseaza direct proiectarea urbana:

- Elemente ce definesc imaginile vizuale – trasee (cai de circulatie), noduri, limite, sectoare
(cartiere), puncte de reper
- Aspectele de apreciere a calitatii vizuale urbane – lizibilitate, coerenta, structura, identitate,
capacitatea de a evoca imagini (semnificatie)
- Carcateristici ale formelor urbane – singularitatea, simplitatea, continuitatea,
dominanta,calitatea imbinarii si articularii, diferentierea directionala, orizontul vizual,
constientizarea miscarii, seriile temporate, nume si semnificatii.

ANALIZA VIZUALA

Priveste diagnoza componentelor urbane pentru determinarea valorii si semificatiei fiecareia si in acelasi
timp pentru evidentierea tipurilor de relatii dintre ele.

Analiza vizuala este o examinare a formelor urbane, a modului in care acestea sunt percepute, a
asocierii si compunerii lor in cadrul orasului – o evaluare a calitatilor si a „punctelor slabe”.

Analiza vizuala permite identificarea spatiilor urbane in care sunt necesare interventii de imbunatatire a
cadrului urban.

Cuvinte cheie: activitate, densitate, cartier, zona, imagine, traseu, scara, silueta, tip si modalitate de
trafic, structura urbana, analiza vizuala, vocabular al formelor urbane.
 spatiu urban atractiv spatiu urban neatractiv

spatiu cu textura urbana clar definita

ELEMENTE DE INVENTAR pentru ANALIZA SIT-ULUI

1. Topografie

2. Microclimat – insorire, temperatura, vanturi dominante

3. Forme de dispunere/organizare planimetrica generala

4. Modele si tipuri de tesut/textura urbana

5. Drumuri si strazi

6. Cartiere

7. Noduri de circulatie si puncte de reper

8. Spatii libere

9. Vederi si perspective favorabile/defavorabile

10. „Magneti”, „generatori” si „condensatori” de activitati

11. Centre cu activitati de interes general sau special

12. Zone ce ofera experiente vizuale intense

13. Elemente cu puternic/slab caracter de orientare

14. Zone si elemente considerate puncte de reper

15. Puncte de conflict

16. Zone cu caracter istoric, ambiental sau special

17. Structuri comunitare

18. Zone ce necesita protectie, remodelare sau inlocuire

19. Locuri ce necesita interventii de design

20. Schite si harti cu elemente, forme si caracteristici urbane considerate repere importante de catre
„omul de pe strada”

IMAGINILE LOCALE pe care le ofera orice tip de spatiu urban sunt strict legate de parcursul urmat de
observator. Aceste imagini apar ca succesiuni de secvente vizuale percepute din fiecare punct al
traseului si releva, prin modificarea campului vizual al parcursului, calitati sau defecte ale spatiului
urban.

ANALIZA SECVENTIALA a unui parcurs prsupune astfel „decupajul” unui anumit numar de secvente
vizuale, fiecare constrituita dintr-o succesiune de „tablouri” in care campul vizual, constant sau cu
modificari minime, poate fi analizat si caracterizat.

SECVENTA VIZUALA – concept ce asociaza lectura unui spatiu printr-o suita de cel putin trei vederi
(imagini) ce releva un anume interes in prezentarea unui traseu sau ansamblu natural/urban.

Se pot distinge trei tipuri de secvente vizuale:

1. secvente liniare

2. secvente panoramice

3. film urban

COMPONENTE INTUITIVE ALE APRECIERII ESTETICE

SIMILARITATE – repetarea unor elemete identice sau asemanatoare, cu forme sau caracteristici comune

PROXIMITATE – apropierea in spatiu a unor elemente percepute ca un grup diferit de alte grupuri

BAZA COMUNA (COMMON GROUND) – suprafata de teren cu caracteristici unitare (delimitata sau
deschisa) pe care este amplasat un ansamblu sau un grup de obiecte ce devin astfel distincte fata de cele
situate in afara ei

ORIENTARE – gruparea elementelor dupa directii ce evidentiaza paralelism sau convergenta catre spatii
libere sau volume construite

INCHIDERE – ansamblu de elemente asemanatoare sau diferite in jurul unui spatiu liber cu diferite
caracteristici formale

CONTINUITATE – recunoasterea unor caracteristici asemanatoare in modul de dispunere a elementelor

ELEMENTE DE APRECIERE A SUCCESULUI UNEI INTERVENTII URBANE

1. CARACTER URBAN
2. IDENTITATE LOCALA

3. RESPECT PENTRU PATRIMONIUL CONSTRUIT

4. SPATII PIETONALE ATRACTIVE

5. TRAFIC AUTO OPTIM

6. UTILITATI SI ECHIPARE EDILITARA

7. POSIBILITATI DE ADAPTARE

CARACTERUL spatiului urban – ceea ce confera IDENTITATE unui spatiu urban prin forme fizice si
spatiale, activitati si functiuni in relatie cu un anumit context natural si cultural.

CONTINUITATE SI DELIMITARE

- Evidentierea cu claritate a limitelor spatiale ce marcheaza separarea dintre domeniul public si

cel privat
- Fronturi construite, elemente de mobilier urban, imprejmuiri

LIZIBILITATE

- Perceperea si intelegerea usoara a caracteristicilor spatiale urbane ce asigura orientarea si

localizarea
- Strazi, intersectii, piete, puncte de reper

ACCESIBILITATE SI PERMEABILITATE – usurinta perceperii legaturilor dintre un spatiu urban si cele

adiacente prin intermediul tipurilor si modalitatilor de circulatie catre, dinspre si in cadrul acestui spatiu

ADAPTABILITATE – posibilitatea de a interveni si de a modifica amenajarea unui spatiu urban pentru a

permite activitati diverse sau pentru a raspunde unor noi conditii sociale, tehnice sau economice

DIVERSITATE – varietatea amenajarilor, activitatilor si folosintelor compatibile ce raspunde unei game

diverse de nevoi si ofera posibiltati de alegere variate

Impreuna aceste aspecte asigura: CALITATEA SPATIULUI PUBLIC – atractivitatea unui spatiu public urban
atat in ceea ce priveste aspectele fizice – estetice si functionale – cat si aspectele sociale – mod de
folosire, confort si siguranta – pentru toate categoriile de varsta, precum si pentru persoanele cu
dizabilitati.

CALITATILE SPATIULUI URBAN

- LIZIBILITATE
- DELIMITARE
- SCARA UMANA
- TRANSPARENTA
- CONECTIVITATE
 - COMPLEXITATE
- COERENTA

Multe dintre spatiile publice par sa fi fost proiectate doar pentru a fi privite si admirate, nu si pentru a fi
utilizate. Sunt curate, estetice dar pustii, ca si cum scopul urmarit ar fi fost „nu sunt oameni, nu sunt nici
probleme”.

Daca un SPATIU PUBLIC ramane pustiu, este vandalizat sau folosit incorect inseamna ca ceva nu este in
regula cu modul in care a fost proiectat si/sau realizat.

Elementele ce asigura ATRACTIVITATEA spatiilor publice:

1. accesibilitate si relationare cu spatii urbane invecinate

2. folosinte si activitati

3. confort si imagini favorabile

4. sociabilitate

CRITERII DE ANALIZA a proiectelor de urbanism

1. Tipul de interventie:
a. Creatie
b. Extindere
c. Suvstitutie
d. Modificare
2. Folosirea explicita a modurilor de compozitie:
a. Simetrie
b. Diviziune
c. Aditionare
d. Multiplicare
e. Substractie
3. Recursul la elemente morfologice istorice cunoscute:
a. Insula, piata, piateta, scuarul, curtea
4. Importanta acordata instrumentelor compozitionale:
a. Trasee (linii si directii virtuale sau concrete ce definesc si roganizeaza distributia spatiala
a elementelor compozitionale), circulatii si axe vizuale
b. Decupaje (fragmente sau subdiviziuni urbane spatiale sau functionale distincte) si
parcelar
c. Mase construite, limite de ocupare, fronturi si aliniamente
5. Importanta instrumentelor structurale:
a. Topologia
b. Geometria
c. Dimensionarea
6. Evidentierea modalitatilo compozitionale „temporale”:
a. Tipologii si modele urbane
b. Context, etape si faze de realizare
 7. Corespondentele dintre criterii:
a. Tipurile de interventie
b. Modurile de compozitie
c. Elementele morfologice
d. Instrumentele compozitionale
e. Instrumente structurale
f. Modalitatile compozitionale „temporale”

GRILA DE ANALIZA:

1. Comanda si program – prezentarea sit-ului si a datelor de tema

2. Continutul proiectului – precizarea tipurilor de interventie – substitutie, extindere, creatie

3. Folosirea instrumentelor compozitionale – trasee, decupaje, limite de ocupare si materializarea lor

prin circulatii, parcelar, mase construite si spatii libere

4. Elemente morfologice – evidentierea formelor urbane

5. Moduri de compozitie – simetrie, diviziune, aditionare, multiplicare sau substractie

6. Instrumente structurale – topologie, geometrie, dimensionare

7. Modalitatile temporale – context, modele, tipuri, faze

8. Concluzii si evaluari

9. Prezentarea sumara a altor proiecte cu acelasi program si pe acelasi sit.

SUBIECTE

1. Asemanari si deosebiri intre compozitia urbana si compozitia de arhitectura.

Asemanari:

Compozitia urbana reprezinta pentru oras ceea ce compozitia de arhitectura semnifica pentru cladire.
Ambele conduc la o forma care va relationa cu contextul si care va accepta alte forme in viitor, mai mult
sau mai putin previzibile.

Compozitia urbana stabileste forma fizica a unui fragment de testut urban, impune reguli de design
urban pentru proiectarea constructiilor si spatiilor dintre acestea, stabileste diferite tipuri de relatii
pentru a ordona o serie de elemente urbanistice.

Compozitia in arhitectura este efortul de organizare unitara pe care-l face arhitectul in incercarea lui
creatoare de forme utilitare si estetice cu care isi compune opera. Formele incluse trebuie sa fie supuse
unor legi care vor justifica ansamblul lor: legea unitatii, a ordinii, a echilibrului si a contrastului.

Deosebiri:
Cele doua nu au acelasi ritm temporal. Opera de arhitectura prezinta perioade scurte de actualitate,
reinoindu-se destul de repede, insa structurile urbane au o durata de existenta mult mai mare. Astfel,
daca proiectul arhitectural poate avea ca finalitate pastrarea imaginii unei cladiri deteriorate excesiv si
inlocuirea ei cu o alta fara o modificare totala a contextului, proiectul urban trebuie sa aiba ca finalitate
un proces care sa poata primi o serie de imagini succesive, cele ale diferitelor forme arhitecturale.
Orasul trebuie sa fie capabil sa primeasca aceste imagini printr-un mod deosebit de proiectare a
formelor urbane, forme care vor dura mult mai mult decat edificiile din care sunt compuse.

Compozitia urbana se ocupa cu interventia suprafetelor mari de teren, arhitectura se ocupa cu spatii
mici.

2. Prezentati principalele caracteristici comune unei compozitii arhitecturale si unei compozitii

urbane. Alegeti cate un exemplu reprezentativ pentru fiecare tip de compozitie si reprezentati
grafic caracteristicile comune.

Principalele caracteristici comune sunt:

- Ordinea
- Unitatea
- Simetria
- Proportia
- Dominanta
- Echilibrul
- Constrastul

Compozitia urbana reprezinta pentru oras ceea ce compozitia de arhitectura semnifica pentru cladire.
Ambele conduc la o forma care va relationa cu contextul si care va accepta alte forme in viitor, mai mult
sau mai putin previzibile.

Compozitia urbana stabileste forma fizica a unui fragment de testut urban, impune reguli de design
urban pentru proiectarea constructiilor si spatiilor dintre acestea, stabileste diferite tipuri de relatii
pentru a ordona o serie de elemente urbanistice.

Compozitia in arhitectura este efortul de organizare unitara pe care-l face arhitectul in incercarea lui
creatoare de forme utilitare si estetice cu care isi compune opera. Formele incluse trebuie sa fie supuse
unor legi care vor justifica ansamblul lor: legea unitatii, a ordinii, a echilibrului si a contrastului.

3. Prezentati si exemplificati principalele elemente ce asigura constituirea imaginilor urbane.

Elementele ce definesc imaginile urbane sunt:

- Trasee (cai de circulatie):

o Canale prin care observatorul circula in mod obisnuit, ocazional sau potential
o Pot fi strazi, linii de tranzit, canale, cai ferate
- Noduri:
o Puncte strategice ale unui oras in care observatorul poate intra
 o Poli intesivi catre si din care acesta calatoreste
o Pot fi: zone de legatura, de pauza in transport, o intersectie sau o convergenta de trasee
o Centrele polarizatoare ale sectoarelor
- Limite:
o Elemente liniare, nefolosite ca trasee
o Fisuri liniare in continuitate: maluri, debleuri de cale ferata, periferii ale unor zone,
ziduri
o Bariere mai mult sau mai putin penetrabile, care izoleaza o zona de alta
- Sectoare (cartiere):
o Sectiuni ale orasului, de dimensiuni medii pana la mari, dezvoltate in doua dimensiuni
o Caracter comun, au o identitate
- Puncte de reper:
o Referinte punctuale externe, observatorul nu patrunde in interiorul lor
o Un obiect fizic: o cladire, un semn, un magazin/un munte.

4. Prezentati o lista cu 10 dintre exemplele de compozitii urbane (ansamblu urban sau piata
publica) considerate reprezentative pentru istoria oraselor (7 apartinand perioadelor anterioare
sec al XX-lea si 3 apartinand perioadei „moderne”). Pentru fiecare exemplu prezentati cateva
elemente grafice caracteristice (schite, scheme, crochiuri).

A. Piazza del Campidoglio

Am ales acest exemplu deoarece este piata este situata pe o dominanta naturala. Unitatea ansamblului
este de tipul unitatii in armonie realizata de-a lungul axei compozitionale, care are orientare catre Vest si
al carei capat de perspectiva il reprezinta Palazzo Senatorio.

Forma trapezoidala degaja perspectiva si amplifica valoarea cladirii principale, iar compozitia riguroasa,
dispozitia clara si proportiile ferme ofera caracter monumental ansamblului.

Simetria relativa, exprimata prin simpla repetare a elementelor in raport cu axa principala, exprima
calm, solemnitate, oferind totodata senzatia de monumentalitate si grandoare. Fiind insa o rezolvare
rigiad, expresivitatea artistica a acesteia rezulta din modul de tratare a detaliilor.

Registrele puternice, orizontale, si ingustarea perspectivei catre latura deschisa marcheaza si evidentiaza
si mai puternic directia principala a pietei. De asemenea, se realizeaza astfel o ierarhizare a spatiului si a
elementelor componente ale acesteia.

Cladirea principala domina prin inaltime si modul simetric in care a fost tratata fatada.

B. Piata del Campo

Fronturile ce inconjoara perimetral piata, la nivel de compozitie urbana, sunt subordonate si grupate
volumului turnului cu ceas, ce are rol si caracter dominant pentru aceasta.
Aceasta diferentiere si ierarhizare se datoreaza diferente de scara, pozitiei turnului si modului de tratare
a acestuia. Caracterul de monumentalitate este sustinut si de tratarea grafica a pavajului, precum si de
forma de semicers a incintei, care determina o concentrare a perspectivei catre turn.

Echilibrul este sustinut de faptul ca perimetral cladirile au acelasi regim de inaltime, insa comparativ cu
dimensiunile in plan ale pietei, inaltimile acestora determina atat o senzatie de acaparare, cat si efectul
de element surpriza, intrucat accesul in piata se face prin pasaje inguste.

5. Definiti comentati si exemplificati (prin reprezentari grafice, schite, crochiuri) principalele

elemente, caracteristic si modalitati de realizare ale unui proces compozitional in domeniul
proiectarii de urbanism.
a. elemente compozitionale formale primare
- „punctuale”: obiecte independente concentrate, in functie de scara, dispersare sau asociere
- „liniare”: forme alungite – drepte, curbe sau indoite – cu diferite orientari si directii
b. Forme planimetrice compozitionale primare
- Deschise: orienteaza sau concentreaza interesul catre un obiect sau un spatiu exterior
- Inchise: cuprind un spatiu interior
c. Prin combinarea elementelor si formelor primare se obtin volume si spatii inchise, semi-deschise
sau delimitate
d. Prin „extrudarea” volumelor primare se obtin volume si spatii inchise, semi-deschise sau
delimitate complex
e. Axe: asambleaza si structureaza o compozitie, imprima directii, conduc si orienteaza miscarea;
pot fi „virtuale” sau „concrete”
f. Repetitie: utilizarea celeiasi forme cu variatii de dimensionare si de dispunere
g. Alternanta: asocierea a doua sau mai multe elemente diferite dupa ritm sau cadenta proprie;
repetarea si combinarea unor modalitati de asociere a unor grupuri diferite de elemente
h. Armonie: combinarea unor „familii” de elemente formale diferite a caror coexistenta este
benefica pentru ansamblu cat si pentru fiecare element in parte
i. Gradare: repetarea aceleasi forme cu variatii de dimensionare si complexitate – crestere sau
descrestere – in plan si inaltime
j. Repetitie cu varietate si ritm: acelasi tip de elemente volumetrice dar cu dimensiuni diferite.

6. Instrumente compozitionale: topologie, geometrie, dimensionare.

Topologia, prin modul de pozitionare si tipul legaturilor dintre elementele compozitiei, priveste toate
elementele acesteia. Modul de poziitonare a elementelor (departe, aproape, alaturare, suprapunere,
includere) intereseaza in mod particular realizarea decupajelor, modul de ocupare a terenului, tipul
legaturilor (directe sau indirecte, arborescente sau radiale, in bucla, in retea sau in trama, in scara)
precum si realizarea traseelor.

Geometria, prin forma figurilor: regulate, neregulate, deformate, reziduale, organize, si prin directiile
impuse: paralelism, perpendicularitate, convergenta, subordonare laterala, auxiliara sau totala, priveste
atat formele spatiale, cat si traseele si conturul decupajelor. Joaca, de asemenea, un rol important in
integrarea formelor si directiilor.

Dimensionarea priveste dimensiunile absolute si proportiile la toate nivelele de interventie si este in

principal un criteriu de ierarhizare. Largimea si/sau lungimea strazii privilegiaza un traseu, marimea unei
limite intareste sau micsoreaza importanta unui anumit decupaj, iar diferentele dintre marimea
formelor sau figurilor compozitiei contribuie la integrarea sau separarea lor.

7. Criteriile de analiza in compozitia urbana:

- Tipul de intterventie: creatie, extindere, substitutie, modificare etc, cu toate nuantele dorite
- Existenta traseelor: virtuale sau concrete, a decupajelor – fragmente sau diviziune parcelara,
limite de ocupare clar definite
- Gradul de definire a nivelelor de interventie: circulatii, parcelar, mase construite
- Recursul la elemente cunoscute: morfologice si istorice
- Folosirea expleicita a modalitatilor de compozitie: simetrie, diviziune, aditionare, multiplicare,
etc.
- Rolul pe care il joaca instrumentele compozitionale si componentele structurale: topologia,
geometria, dimensionarea
- Folosirea modalitatilor temporale: tipuri, modele, context, faze de constituire, modificari.

Sau sunt ultimele chestii din suportul de curs.

8. Elemente compozitionale urbane (trasee, decupaje, aliniamente) si moduri concrete de ocupare

a terenului retea stradala, parcelar, mase construite).

Traseele:

- Instrumente majore ale compozitiei

- Linii care unesc sau despart diverse spatii urbane, asigurand coerenta si regularitatea
compozitiei
- Cele concrete: cai de circulatie
- Cele virtuale: sunt supuse unor procese de transformare, degajare, abateri

Decupajele:

- Diviziuni ale spatiului urban dupa modul de folosinta

- Materializate prin linii de separare
- La inceput: evidentiate prin parcelarul funciar, apoi au fost inlocuite de zonarea functionala
- Asigura coeziunea dintre trasee si limitele spatiilor construite

Aliniamentele:

- Reprezinta proiectia pe sol a modurilor spatiale de ocupare a terenului

- Materializate prin linii de o cu totul alta natura decat limitele traseelor si decupajelor

Reteaua de strazi
 - Reprezinta nivelul de interventie urbanistica ce materializeaza traseele intr-o maniera
privilegiata
- Structureaza compozitia si nu se limiteaza la asigurare circulatiilor propriu-zise, participand de
asemenea la stabilirea decupajelor si a limitelor ocupate

Parcelarul:

- Reprezinta un mod de ocupare al terenului ce a fost aproape in totalitate neglijat de urbanismul

modern
- Disparitia acestuia a avut consecinte de disociere dintre topologia arhitecturala si morfologia
urbana, din cauza lipsei acelei verigi intermediare dintre limitele construite si traseele de
circulatie, dintre masele construite si forma urbana

Masele construite:

- Nu au reprezentat doar o simpla ocupare a spatiilor lobere dintre caile de circulatie sau a
tramelor parcelare
- Desi au legatura cu acestea, poseda un grad de autonomie care transpare din orice forma
traditionala de compozitie

9. Principalele elemente morfologice urbane: strada, insula, piata, scuarul, curtea, constructiile
izolate.

Strada este sinteza punctuala a unui fragment din reteaua de circulatie, a laturilor unui sistem parcelar si
a unor constructii aliniate. Rolul strazii in compozitie este cel de traseu. Pana la inceputul secolului al XX-
lea, strada, impreuna cu piata, constituia principalul nivel de interventie in compozitia urbana, fie ca
aliniaza marginile cladirilor, fie ca prelungeste un traseu existent sau ca strapunge si traverseaza un
tesut deja construit. Se refera atat la strazile obisnuite, cat si la marile artere.

Insula cuprinde fragmente din reteaua de circulatie, decupaje funciare cu diferite tipuri de parcelar,
precum si mase construite. Sunt spatii dens construite delimitate de strazi, fie independente si
supunandu-se doar partial traseelor tramei de baza, fie costruite chiar din imobile insula.

10. Criterii de apreciere a calitatii spatiilor publice urbane:

a. Criteriul integralitatii modurilor de interventie:

- Fiecare mod de interventie joaca un rol specific in cadrul oricarei compozitii

- Traseele definesc figuri urbane lizibile si interpretabile din punct de vedere spatial, ocupand
pozitii clare in cadrul sitului si stabilind legaturi cu contextul
- Decupajele asigura definirea ocuparii si afectarii teritoriului
- Limitele de ocupare definesc ocuparea reala a solului

b. Criteriul coerentei componentelor:

 - Legat de compozitiile conventionale in care nu exista vid topologic
- Se regaseste atat la nivelul fiecarei componente, cat si la cel al relatiilor dintre ele
- Coerenta geometrica se exprima prin jocul subordonarilor, al regulilor geometrice comune unui
nivel de interventie (circulatii sau parcelar) sau mai multe nivele (perpendicularitatea
parcelarului fata de caile de circulatie)

c. Criteriul fazajului:

- Un proiect poate sa ramana „deschis”, nefiind necesara realizarea tuturor formelor, insa
conditia e aceea ca modificarile aduse ulterior sa nu-i puna in cauza calitatile initiale
- Ideea urmarita este inlaturarea pericolului ca un program considerat definitiv sa conduca la un
impas sau la contradictii in urma modificarilor cerintelor pe parcursul fazelor de executie