Aldo Rossi- "Structur artefactelor urbane"

Aldo Rossi considera artefactele urbane o modalitate de a intelege orasul,intrucat

acestea sunt caracterizate de o arhitectura si de o forma specifica,recognoscibila la
nivel urban. Statutul de artefact urban presupune mai multe calitati, dupa cum
urmeaza:
-Individualitatea artefactelor urbane;
-Calitatea de opera de arta;
-Complexitatea;
-Ideea de permanenta.

Individualitatea artefactelor urbane: este o calitate care reiese in primul rand din
forma obiectului si nu din functionalitatea sau semnificatia acestuia, dar si din
modul in care forma este dezvoltata si organizata in spatiu si timp.
Despre individualitatea obiectului se poate discuta prin prisma memoriei generale
legata de aceasta cladire,asadar,prin prisma raportului pe care il avem cu
comunitatea,prin intermediul ei(al cladirii),deoarece artefactul,ca parte
componenenta a spatiului public,este trait sub forma unor experiente ce formeaza
aceasta memorie generala.
In ceea ce priveste strict forma artefactului,descrierea acesteia se bazeaza in
totalitate pe date reiesite din experienta personala,insa se limiteaza la aceasta si nu
introduce in structura artefactului, si anume in esenta acestora in sensul calitatilor
si semnificatiilor sale.
CALITATEA DE OPERA DE ARTA: rezulta din individualitatea obiectului,din
capacitatea acestora de a fi unice. Avand in vedere ca unicitatea este data de
modul in care se experimenteaza artefactul se poate spune ca un concept bazat pe
un artefact va fi diferit intotdeauna, in functie de persoana pe baza a carei
experienta se vorbeste.
Artefactele urbane ca opera de arta pun in chestiune orasul ca opera de arta si
trebuie subliniata importanta raportarii artefactelor la operele de arta propriuzise,cu care au in comun faptul de a fi provenit din viata inconstienta,ca un demers
natural, si faptul de a avea publicul ca numitor comun( ele sunt produse de catre
public si pentru public).
Este important sa amintim viziunea lui Carlo Cattaneo despre caracterul artistic al
artefactelor urbane,fiind definita in stransa legatura cu gandirea sa artistica si
stiintifica. El considera orasul un principiu ideal al istoriei si ca parte a lucrurilor
construite de om.

El intelege orasul prin descifrarea individualitatii acestuia,a locuitorilor lor si a

cadrului construit care-l compune. Pentru Cattaneo,originea orasului sta in actul
edificarii,care marcheaza interventia omului pe cadrul natural,ceea ce se va
transforma in istorie.
Calitatea artistica a artefactelor urbane are in vedere o conceptie estetica,iar
arhitectura formeaza si configureaza realitatea conform acestei conceptii
estetice,ea desenind o parte a conditiei umane.( conceptie estetica= dorinta de a
modela cadrul ambiant intr-o maniera care sa incite vizual, sa se urmareasca un
rezultat estetic)
Considerand orasul ca fiind un obiect creat de om,se poate discuta despre
"frumusetea" acestuia si despre calitatea de obiect de arta, dupa cum o face
Camillo Sitte, pentru care conceptia orasului depaseste simplele date tehnice.
Pentru acesta,natura artistica a orasului nu se refera la componentele propriu zise,
ci la capacitatea acestora de a evoca imagini.
O chestiune importanta pentru concretizarea statutului de obiect de arta al
artefactelor urbane este chestiunea tipologica,insa nu in sensul uniformizarii si
constituirii "tipului" ca matrita reproducatoare,ci in sensul articularii unor elemente
universal prezente in stuctura artefactelor.
Tipologia ,in contextul artistic, se refera la germenele preexistent in orice demers
artistic. Tipul este o constanta ce se refera la individualitatea artefactelor urbane si,
deci , este intalnit la toate. Tipul nu se identifica cu forma,chiar daca forma poate fi
redusa la tipuri.(Ex: planul de tip central este constant in arhitectura religioasa, insa
fiecare utilizare trebuie justificata de cerintele efective ale bisericii,adica functiune,
tehnica,simbolistica)
Aldo Rossi sustine ca functiunea nu este relevanta in randul parametrilor care
definesc artefactele urbane deoarece aceasta se schimba in timp sau nu este
neaparat specifica si,deci, analiza artefactelor pe baza functiunii impiedica
intelegerea formelor pentru adevaratele lor semnificatii.
Rossi nu respinge functiunea in sensul sau algebric,in care valorile sunt posibil de
cunoscut una fata de cealalta,ci in sensul in care functiunea determina forma si
constituie astfel artefactul urban.
Functiunea astfel negata se refera la restrictionarea unor motivatii mai complexe ale
formei si reducerea la o schema pur distributiva,pentru care arhitectura nu ar mai
avea,in concret,nicio valoare autonoma. Astfel,intentia artistica nu mai are niciun
motiv de existenta si intrebarea"la ce foloseste" ajunge sa faca loc unei justificari
simple,care blocheaza analiza a ceea ce este defapt real.

In cazul orasului,functiunea devine motivul de existenta al acestuia si,de multe

ori,morfologia se reduce la studiul functiunii,iar orasele pot fi clasificate in :
comerciale, industriale,culturale,militare etc.
Aceasta clasificare data prin functiune este superficiala si presupune o valoare
identica pentru toate tipurile de functiuni,ceea ce,in conceptia lui Rossi,nu este
adevarat.
Totusi, avand in vedere existenta acestei clasificari pe baza functiunii,cea
comerciala este privita ca fiind cea mai convingatoare pentru explicarea
multiplicitatii artefactelor urbane si se poate corela cu teoriile urbane cu caracter
economic.
Acest functionalism ingenuu ofera o varianta comoda pentru clasificari
elementare,insa aceste clasificari elementare schimba semnificatia tipului in
modelul de organizare a respectivei functiuni.
Daca artefactele urbane ar fi o simpla problema de organizare,nu s-ar mai putea
vorbi nici despre continuitate,nici despre indvidualitate. In concluzie,criteriul
functional de clasificare se accepta ca regula practica in paralel cu criteriile legate
de asociativitate,constructivitate,de exploatare a terenului etc.
In continuare,analiza lui Rossi priveste punctele de vedere ale lui Tricart,Marcel
Poete si Milizia, deoarece sunt fondate pe o lectura continua a orasului si subinteleg
o teorie generala a artefactelor urbane.
Studiile lui Tricart vizeaza in primul rand componenta sociala,deoarece premerge
formelor si functiunii si le cuprinde.
Analiza lui Tricart are in vedere in primul rand limitele locului si stabileste 3 scari
diferite:
-a strazii( cu spatiile aferente)
-a cartierului( cu insulele cu calitati comune)
-a orasului(ca un intreg format din cartiere)
Obiectia lui Rossi se refera la explicarea localizarii prin scara sau extinderea ei,deci
este de neconceput ca artefactele urbane sa se schimbe in functie de dimensiunile
lor.
* Scara strazii- este important de considerat ca element fundamental imobilul de
locuinte colective,lot cadastral in care ocuparea principala a solului consta in
suprafete construite. O clasficare a acestor imobile porneste de la consideratii
planimetrice,care privesc organizarea acestora unele fata de celelalte si fata de
spatiul public.

Totodata,Tricart acorda o atentie speciala parcelarului urban si evolutiei acestuia in

timp., din care poate reiesi o concluzie foarte clara referitoare la lupta sociala
pentru clasa. Graitor in acest sens este exemplul Romei Antice,care permite
observarea evolutiei unui oras de tip agrar la marile spatii publice, casa cu patio
republicana si marile insulae ale plebei(model de casa cartier).
Analiza sociala ofera o cunoastere mai completa a orasului si poate fi aplicata si in
cazul artefactelor urbane.
In continuare, analiza lui Rossi priveste opera lui Marcel Poete,care priveste
artefactele urbane ca indicatori ai conditiilor organismului urban si adauga la datele
existente pe cele geografice,economice si statistice,insa fara a neglija importanta
trecutului.
Poete se concentreaza in primul rand pe planul orasului,care are caracteristici
formale precise. Forma orasului are o semificatie proprie si identitatea nevoilor lui
tinde sa se exprime in costructii cu afinitati incontestabile.
Analiza lui Poete cuprinde initial raportul strazii cu orasul,finalizandu-se intr-o
clasificare a strazilor remarcabile in harta regiunii geografice. Ulterior, trece la
terenul urban,care e atat un dat natural, cat si o opera civila,care se caracterizeaza
prin persistenta.
Conceptul de persistenta este fundamentat de Poete si va influenta si analiza lui
Pierre Lavedan,unde persistenta devine generatoarea planului si se extinde si la
structurile fizice ale orasului, strazi si monumente urbane.
( adica, pe scurt, Rossi crede ca Poete vede artefacte urbane si la nivel regional
adica la o scara mai maaaare. E artefac acea strada din oras care se bucura de
persistenta,adica e importanta si acum, a fost si in trecut si va fi si in viitor. Lavedan
e de acord si extinde teoria si la structurile componente ale orasului.=> ramane
ceea ce e important: strazi importante, case importante, monumente etc. restul nu
se catalogheaza ca artefacte)
Un alt teoretician( da, mai e inca unul) pe care il are in vedere analiza lui Aldo Rossi
este Milizia,a carui critica se refera la clasa(publica si privata),la situarea
elementului in oras si la organizarea cladirii.
Orasul dezbatut de Milizia este unul ipotetic,care se construieste impreuna cu
arhitectura sa, cele doua fiind interdependente in calitati( oras frumos=arhitectura
frumoasa si viceversa)
Dupa stabilirea conceptului de clasa, Milizia aseaza fiecare cladire-tip in interiorul
unei idei generale si o caracterizeaza printr-o functiune inteleasa ca finalitate a
cladirii.

Rossi sprijina abordarea lui Milizia deoarece considera orasul ca o alcatuire

complexa,unde se regasesc bucati de oras, intelese ca opere de arta pentru ca
valideaza un discurs tipologic general al artefactelor urbane si pentru ca utilizeaza
constanta tipologica in constituirea modelului. Milizia foloseste 3 factori de analiza a
unui monument(destinatie, amplasare,constituire).
O a treia trasatura a artefactelor urbane este, dupa Rossi, complexitatea acestora,
in argumentarea careia utilizeaza discursul critic al lui Chabot,pentru care orasul e o
totalitate ce se construieste din ea insasi si in care elementele componente
formeaza "spiritul orasului".
Pentru Chabot,orasul se exprima pe sine insusi.
Ulterior, Rossi se refera la termenii "organic" si "rational",care nu servesc la
clasificarea conceptelor si la intelegerea artefactelor urbane, termeni pe care ii
considera purtatori de expresivitate poetica, dar nimic mai mult.
A spune ca artefactele urbane sunt complexe inseamna a recunoaste valoarea
distincta a fiecarei componente in parte. Complexitatea organismului urban da
nastere intrebarii:"Cat de posibila este o stiinta urbana autonoma?",pentru care se
admite constructia orasului in totalitatea sa, adica prin participarea tuturor
componentelor la constructia artefactului urban.
Ultimul punct dezbatut de Rossi se refera la teoria permanentei si la
monumente,unde se ocupa in primul rand de contributiile istorice ale stiintei
urbane.
Consideratiile lui Rossi privesc critica lui Lavedan si Poete si leaga teoria
permanentei de faptul ca orasul este facut de om. Astfel, trebuie avut in vedere
mereu diferenta dintre trecut si viitor,deoarece trecutul este partial experimentat in
prezent.
Ecplicatia permanentei pare a fi urmatoarea: Artefactele urbane par sa fie absorbite
de permanenta,dar nu este asa deoarece acestea nu raman ,sau raman in moduri
prea diferite spre a mai fi comparate.
Problema permanentei prezinta doua linii:
-elemente permanente considerate pe masura elementelor patologice;
-elemente propulsoare.
De exemplu: Alhambra- nu mai gazduieste familii regale,dar functioneaza in
continuare pentru orasul sau, Granada,fiind cel mai important obiect al acestuia,
fapt ce apropie palatul de statutul de artefact urban.