UNIVERSITATEA TEHNICA FACULTATEA DE ARHITECTURA G.M.

CANTACUZINO

O POVESTE IN RAMA
ATRIUM. CURTE INTERIOARA

Frunza Ina Emima Onita Cristina AN II 2011-2012

Cuprins:

1. Povestea din spatele formei: simbol, relatie, comunicare

2. Totul are un inceput: model grecesc, model roman

3. Materializari in secolul XIX

4. Protagonistul lumina: a insufleti, semnificatie

5. Concluzii

6. Bibliografie

1. Povestea din spatele formei

Cladiile vorbesc. Ne vorbesc despre dispozitiile pe care le impima si le induc locuitorilor lor, despre deschidere sau aroganta, ureaza bun-venit sau ameninta, isi declara simpatia pentru viitor sau dorul de trecut. Pe langa rolul de baza pe care il indeplinesc, ele ne invita totodata sa facem parte din anumite categorii de oameni. Ne ofera viziuni ale fericirii. Aceasta notiune (de cladiri care vorbesc) ne ajuta sa asezam, in centrul oricaror dileme privind arhitectura, problema valorilor dupa care vrem sa ne ducem viata, in loc sa spunem doar cum am vrea sa arate lucrurile. Aceste valori sunt transmise prin simboluri care sunt prezente, fie ca le constientizam sau nu, in tot ceea ce ne inconjoara. Omul traieste intr-o lume de simboluri, iar o lume de simboluri se afla inlauntrul sau. Vechii greci asociau termenului de simbol verbele: a uni, a lega, a reuni cele despartite sau a cauta sa ghicesti eul unei enigme. Ahitectura evolueaza deseori intre repoducerea de semantic preexistenta, unanim acceptata si inovatie a acesteia din urma, in paralel cu dezvoltarea complexa a societatii. Se semnaleaza tot felul de incercari de a comunica cuiva un anume continut prin arhitectura. Trebuie discutat cum si ce comunica arhitectura si in ce rezida semnificatia. La asemenea acte de comunicare prezinta interes intrebarea daca ceea ce se comunica este si inteles, perceput ca atare de catre receptorul accidental sau vizat, in mod constient. In orientarea ei catre destinatari singulari sau grupuri de destinatari, arhitectura trebuie sa satisfaca nevoi de natura materiala, dar si ideatica. Ea este mediul in care se propaga cauze, dorinte, idealuri ale unor indivizi singulari sau ale unor grupuri de indivizi pentru a se cristaliza in concretitatea materiei. Meisenheimer tatifica latura ideatica in felul urmator: una de evocare intoarsa spre trecut (arhitectura ca expresie a ceva preexistent) una de orientare spre viitor (arhitectua ca expresie-replica a ceva) si cea ca enuntare simbolica (arhitectura ca semn pentru ceva). Esential este ca, in conceptia lui Meisenheimer, arhitectura nu poate fi definita in intentionalitatea sau receptarea ei, altfel decat prin raportarea ei la viata (lumea) extraarhitecturala, care la randul ei se reflecta in arhitectura. In acest sens, Joedicke atragea atentia ca spatiul si forma din arhitectura trimit intotdeauna la altceva, functia arhitecturii putand fii caracterizata ca fiind in interrelatia ei cu societatea atat reflectorie cat si generativa. Taut considera ca arhitectura nu este numai o arta care vizeaza in cea mai mare masura societatea, ci ca insasi realizarea ei este una de natura sociala, astfel incat ea poate fi privita, fara indoiala, si ca arta colectiva. Kahler considera ca nu este suficient ca un simbol sa fie inteles la nivel strict individual. In el trebuie sa se oglindeasca o comunitate umana. Aceasta capacitate deosebeste simbolul de acele semne care se pot gasi in fiecare element arhitectonic care se autoexplica si este in relatii cu
4

contextul. Kahler considera ca in continuare trebuie sa fie satisfacuta o conditie: legatura simbolului arhitectonic cu procesul istoric; in simbol, prezentul este conectat la trecut si la viitor. Modul de perceptie asupra valorii unui obiect arhitectural, fie aceasta formala sau la nivel semantic, se modifica odata cu noi, perceptorii, cu epoca si cu valorile in care aceasta crede. Astfel, putem defini niste obiecte ca fiind cu adevarat frumoase daca sunt inzestrate cu suficiente calitati interioare pentru a face fata proiectiilor noastre pozitive sau negative. Ele intrupeaza virtuti, nu ni le amintesc doar. Ele pot, astfel, sa supravetuiasca originilor lor temporale sau geografice si sa-si comunice intentiile si dupa ce publicul lor initial a disparut. Isi pot afirma atributele independent de fluxul si refluxul asociatiilor noastre nedrept de generoase sau de critice. Indiferent unde te aflii, in exteriorul sau interiorul cladirii, aceasta trebuie sa cante acelasi mesaj. In ciuda potentialului expresiv al obiectelor si cladirilor, rareori se discuta despre ceea ce ne comunica. Ne simtim, se pare, mai in siguranta daca ne referim la originile lor istorice si la artificiile stilistice, decat daca le analizam intelesurile antropomorfe, metaforice sau evocatoare. Este, in continuare, ciudat sa initiezi o conversatie despre ceea ce are de spus o cladire. Poate ar fi mai usor daca trasaturile arhitectuale ar fi legate intr-un mod mai explicit de afirmatiile pe care le fac daca ar exista un dictionar, de pilda, care sa coreleze sistematic materialele si formele cu emotii si idei. Un asemenea dictionar ar oferi analize foarte utile ale materialelor (aluminiu si otel, teracota si beton), precum si ale stilulilor si dimensiunilor (pentru fiecare unghi de acoperis imaginabil si fiecare grosime si tip de coloana). Ar include paragafe despre semnificatia liniilor convexe si concave, despre intelesul sticlei reflectorizante si al celei simple. In preocuparea sa pentru detaliu, dictionarul ar recunoaste faptul ca modificarea unui singur cuvant poate schimba tot sensul unui poem si, in mod similar, impresia pe care ne-o poduce o casa poate fi transformata cand un buiandrug simplu de calcar este inlocuit cu unul cu curbura fractionata, am putea deveni cititori- si scriitori- mai constienti ai mediului in care traim. Oricat de folositor ar fi, insa, un astfel de manual, care sa ne traduca despre ce vorbeste arhitectura, el nu va fi niciodata in stare sa explice de ce anumite cladiri par sa vorbeasca frumos. A numi frumoasa o opera de arhitectura sau design inseamna a o recunoaste ca redare a unor valori esentiale pentru inflorirea noastra, o transsubstantiere a idealuilor noastre individuale intr-un mediu material. Arhitectura poate sa contina mesaje morale, insa nu are puterea de a le pune in aplicare. Ofera sugestii, in loc sa faca legi. Ea nu ne ordona, ci ne invita sa ii impartasim spiritul, dar nu poate evita incalcarea acestui spirit.
5

Cladirile care ne ofenseaza gusturile nu ne violenteaza o preferinta vizuala intima si misterioasa, ci vin in conflict cu modul in care intelegem sensul corect al existentei- asa se explica seriozitatea si cruzimea cu care par sa se desfasoare disputele in arhitectura. Ne bazam indirect pe lucrurile din jur si le cerem sa intrupeze dispozitiile si ideile pe care sa le respectam, si apoi sa ni le reaminteasca. Ca un fel de mulaj psihologic, cladirile noastre trebuie sa ne tina legati de o viziune pozitiva a eului nostru. Asezam in jurul nostru forme materiale care sa ne comunice de ce avem nevoie pe dinauntru. Pretuim anumite cladiri pentru capacitatea lor de a ne reechilibra firile prost construite si de a ne starni emotiile pe care angajamentele noastre predominante ne silesc sa le sacrificam. Sentimentele de competivitate, invidie si agresivitate nu prea au nevoie de explicatii, dar senzatia de umilinta in mijlocul unui univers imens si sublim, dorinta de liniste la venirea serii sau aspiratia catre profunzime si blandete niciuna dintre ele nu isi gaseste vreun corespondent stabil in peisajul nostru interior, o absenta dureroasa care ar putea axplica de ce dorim sa impregnam asemenea emotii in stuctura caselor noastre. Arhitectura poate retine tendinte tranzitorii si timide, le poate amplifica si le poate da consistenta, inlesnindu-ne astfel accesul la o gama de tesaturi emotionale pe care altfel le-am fi trait doar accidental si ocazional. Nu trebuie sa fie nimic nefiresc de dulce sau de casnic in starile sufletesti ale spatiilor domestice. Aceste spatii ne pot vorbi cu aceeasi promptitudine despre lucruri gratioase sau sumbre. Conceptul de acasa sau de frumusete nu sunt neaparat legate intre ele; numim acasa orice loc care reuseste sa ne ofere intr-un mod mai consistent adevarurile importante pe care lumea larga le ignora sau de care eurile noastre neatente si nehotarate se agata cu dificultate. Construim asa cum scriem: pentu a tine socoteala lucrurilor care conteaza pentru noi. Teama de a nu uita ceva pretios poate sa declanseze in noi dorinta de a inalta o structura care sa tina laolalta amintirile sub greutatea sa. Ceea ce cautam, la nivelul cel mai profund, este sa semanam pe dinauntru cu obiectele si locurile care ne misca prin frumusetea lor, mai degraba decat sa le posedam fizic. Contradictiile si tansformarile pe care le-a parcurs sentimentul nostru de frumos pot fi dureroase si costisitoare, dar avem putine sanse sa ne izolam de ele in intregime. Ciocnirile dinte gusturi sunt produsul secundar inevitabil al unei lumi in care actioneaza forte care ne fragmenteaza si ne epuizeaza in continuu, in moduri noi. Atata timp cat societatile si indivizii au o istorie, adica o evidenta a luptelor si ambitiilor lor schimbatoare, si arta are o istorie, care va avea intotdeauna victimele ei, sub forma unor canapele, case si monumente neiubite. Pe masura ce dezechilibrele noastre se modifica, atentia ne este atrasa de parti noi din spectrul de gusturi,
6

spre stiluri noi pe care le declaram frumoase fiindca materializeaza, in forma concentrata, ceva ce zace in umbra, in interiorul nostru. Curtea interioara vorbeste despre o relatie de intimitate intre mediul natural si cel antropic. Exista o confesiune intre cele doua, o incercare de contopire si redescoperire reciproca. Se spune povestea raportului intre cadrul natural si cel ce poarta amprenta fiintei umane. Din cauza sentimentului de acaparare si coplesire pe care le induceau si inca le mai induc enigmele naturii, omul, prin inchiderea unui tablou natural in cadrul locuintei, incerca sa controleze necunoscutul, sa-si contopeasca esenta cu cea a naturii. In cazul atriumului, raportul om cosmos e in favoarea naturii ce domina spatiul construit prin intermediul luminii zenitale.

2. Totul are un inceput

Zona centrala neacoperita dintr-un domus roman era denumita atrium. Astazi folosim in general termenul de curte interioara pentru a defini un astfel de spatiu, cuvantul atrium capatand noi conotatii, dup cum vom observa pana la sfarsitul acestei lucrri. Casele romane cu atrium erau construite una langa cealalta de-a lungul strazii. Vatra, care obisnuia sa se afle in centrul locuintei, a fost repozitionata, atriumul roman avand, de cele mai multe ori, in centru, un bazin (impluvium) de colectare a apei de ploaie. Aceste locuinte incoporau in mod frecvent inca o zona descoperita, gradina, inconjurata de colonade in stil grecesc, formand peristilul, care crea o circulaie perimetral curtii interioare, de-a lungul lui desfurandu-se colonade. Acest element a influentat structurile monarhice secole mai tarziu. Ca piesa centrala a unei locuinte, atriumul a fost cea cea mai decorata si mobilata incinta. Ea continea deasemenea micuta capela dedicata spiritelor ancestrale (lararium), cella de pastrare a lucrurilor de valoare (arca) si, uneori, bustul capului de familie. Deasemeni, termenul de atrium a fost folosit pentru a defini o varietate de spatii publice si edificii religioase, majoritatea forme de curti cu arcade, versiuni mai mai ale spatiilor domestice. Bisericile bizantine erau de foarte multe ori accesate prin intermediul unor asfel de spatii (precum si alte multe moschee, desi temenul nu e folosit in arhitectura islamica).

n cazul culturii elenistice, densitatea mare a zonelor rezidentiale urbane fcea ca locuintele invecinate sa aiba ziduri comune. Din strada, prin intermediul unei tinde ( prodomus), se accedea intr-o curte interioara marginita de un portic pe una sau doua laturi catre care se deschideau incaperile. Aceasta curte interioara reprezinta germenele viitoarei curti cu peristil. Produs al unei dezvoltari spontane, locuinta antica greaca ajunge la concretizari tipologice printro treptata elaborare functionala care reprezenta raspunsul dat unor nevoi de viata conditionata de mediul natural (clima si relief) si cel social (traditii, relatii, clasa). Absenta unor deschideri catre exterior permitea orientarea incaperilor dupa punctele cardinale, independent de pozitia parcelei fata de stada. Incaperile de la parter erau organizate cu ajutorul unei curti interioare ( aula) care reprezenta 1/5 1/10 parte din suprafata parcelei, accesibila dinspre strada prin intermediul unui vestibul (prothyron). Pe latura de sud a parcelei se afla incaperile de primire rezervata barbatilor, andron, prevazuta cu o banca perimetrala si pardoseli de mozaic, si o incapere de lucru (atelier). Pe latura de nord a parcelei se afla partea gospodareasca compusa din camera de zi, in acelasi timp sufragerie (oikos), bucatarie, inzestrata cu vatra si un sistem de evacuare a fumului, si baie. Partea gospodareasca a casei era precedata de un spatiu numit pastas, cu o latura deschisa catre curte print-un portic. Acest spatiu era destinat unor variate activitati casnice care se extindeau si in curte, fapt explicabil in conditiile climatice ale Greciei. Deseori, porticul se dezvolta de-a lungul a trei sau chiar a celor patru laturi ale curtii, apropiind tipul de casa cu pastas de la Olynthos de tipul cu peristil atribuit in general perioadei elenistice.
8

Curtea asigura legaturile pe orizontala intre partea de primire si cea gospodaeasca, dand acces prin intermediul unei scari la etaj unde se aflau dormitoarele si partea rezervata femeilor, gynaicon. Pentru a nu impiedica insorirea in timpul iernii, etajele erau partiale, fiind ridicate numai peste corpul nordic al parterului. Casa italica cu atrium are i influente elenistice. Avand compluviul ca unica sursa de lumina, casa traditionala beneficia de putine posibilitati de dezvoltare pe orizontala si pe verticla, din cauza lungimii limitate a grinzilor atriumului si a dezvoltarii sale numai pe parter. Adoptarea peristilului de factura elenistica a permis extinderea casei prin inglobarea gradinii, hortus, pana la adancimea unei insule. Intunecimii atriului i se substituie astfel jocul de umbre si lumini al poticului, incaperilor dispuse rigid in jurul bazinului ( impluvium) flexibilitatea marita a peristilului, curtii utilitare - o gradina cu fantani si plante decorative. Centrul vietii familiale se deplaseaza din atrium in peristil. Un exemplu interesant de regenerare a atriului italic il prezinta Casa Samnita de la Herculaneum. Ideea logiei cu coloane, dinauntrul atriului, va fi frecvent reluata ulterior. Importante ca etape in elaboraea tipologiei caselor orientate net spre interior, dar avand spre strada spatii comerciale (tabernae) sunt unele case din Pompeii (Casa Faunului si Casa Pansa) si din Herculaneum. Transformarile intervenite in viata economica si sociala, incepand cu secolul al II-lea i.e.n., si mai ales constituirea de intinse latifundii au dus la diferentierea tot mai accentuata intre villa rustica, simpla ferma agrara, si villa urbana, resedinta somptuoasa reproducand in linistea naturii, departe de tumultul vietii citadine, facilitatile si decorul locuintelor bogate de oras. Villa rustica va mentine functiunile si distributia planimetrica a villelor din faza initiala, similare caselor de tip domus, orientate, ca si acestea, spre exterior si inchise catre exterior. Villa urbana va prezenta diferentieri nete intre curtile cu peristil si cele de serviciu. Caracterul de intimitate si izolare, dorit deseori de proprietari, era accentuat prin inchiderea spre exterior si orientarea spre interior, unde camerele de zi, diaetae, porticurile, aleile de promenada si gradinile ornamentale, xysti, creau un adevarat peisaj artificial.

4. Protagonist - lumina
Soarele nu a stiut niciodata cat de minunat este pana nu a cazut pe paretele unei cladii Louis Kahn. Arhitectura si lumina sunt dependente una de cealalta. Bruno Zevi a numit lumina o forma arhitecturala, iar Le Corbusier, pionierul modernismului a militat pentru statutul inalt al acesteia. El spunea despre arhitectua ca e jocul savant, corect i magnific al volumelor reunite sub lumin; lumina i umbra reveleaz aceste forme ... Definiia dat de Le Corbusier arhitecturii include, nu ntmpltor, lumina ca factor determinant al organizrii spaiului. ntreaga plastic a spaiului, structura sa, depind esenialmente de prezena luminii, de intensitatea strlucirii sale. Descifrarea discursului arhitectural nseamn i a urmri decupajele luminilor i umbrelor care progreseaz, formeaz i deformeaz, nlnuind aparenele. n absena luminii, materia, culoarea, forma chiar, nu ar putea prindevia.Orice genez implic i gestul primordial al iluminrii Orice lumin, prin natura ei, posed o orientare, o intensitate, se poates pune chiar o culoare, astfel c orice iluminare, prin aciunea sinergic a acestor caliti diferite, are un caracter particular. James Turrell considera ca lumina este o substanta puternica. Avem o conectare de ordin primar cu ea. Dar, pentru ceva atat de puternic, situatiile in care ii simtim prezenta sunt destul de fragile. O formez pe atat de mult pe cat imi permite materialul. Imi place sa lucrez cu ea atat incat sa o simti fizic, sa simti cum prezenta ei locuieste spatiul. Imi place calitatea sentimentului ca nu e simtita doar vizual. Dupa spusele arhitectului Mies van der Rohe, istoria arhitecturii este istoria luptei pentru lumina, a luptei pentru fereastra. Oamenii s-au straduit sa imbunatateasca iluminatu, temperatura si umiditatea locuintelor poiectand diverse tipuri de ferestre si sfidand limitarile metodelor si ale materialelor de constuctie. Ca urmare a acestei lupte s-au conturat atriumul si curtea interioara. O deschidere ctre lumina zenital aduce maximum de lumin i de cldur solar n orice moment al zilei i n orice anotimp. De asemenea , ea poate fi orientat independent de orientarea dominant a cldirii. Atunci cand lumina este folosita cum trebuie, fie ea cea din timpul zilei sau nocturna, naturala sau artificiala, ca factor determinant sau de baza in configuratia spatiului arhitectural, creeaza un spatiu mai confortabil, mai uman, mai genuin, mai sustenabil, prin urmare, mai bun. Spatiul atriumului si a curtii inteioare ofera opotunitatile unei expoatairi inteligente a luminii. Lumina cea mai buna e aproape intotdeauna cea pe care nu o remarci. Atunci cnd beneficiem de
10

lumina soarelui are un efect terapeutic i importana accesului la lumina natuala n timpul zilei se simte cel mai bine atunci cand acesta este refuzat. Nu ar trebui sa consideram lumina ca pe un lucru care ni se cuvine. Fiind sunetul ce da viata muzicii obiectelor, lumina e cea care face legatura intre cer si pamant, e instrumentul prin care putem vedea o farama din modul din care se raporteaza divinitatea la natura. Astfel, putem spune ca lumina nu e atat de mult ceva care reveleaza, pe cat e o revelatie in sine (a divinitatii). Este astfel evidentiat faptul ca aceasta este cel mai expresiv element al compozitiei, lucru observat si din modul in care se dozeaza; e nevoie de putina lumina pentru a sporii emotia; e parte din instinctul nostru uman. Lumina zenitala are un caracter de uniformizare al iluminarii spatiilor, de unificare in planul semnificatiilor. Oamenilor le place sa se uite la soare. Le inspira sentimentul de libertate intr-un spatiu inchis, ii indeamna sa spere, ii incurajeaza sa se dezvolte si sa descopere tainele si misterele ascunse in ei insisi si in lumea ce ii inconjoara. Lumina a cptat nc din antichitate nsemntate simbolic n e x p r i m a r e a ambianei spiritualizate. Dac la templele egiptene apruse contrastul dintre lumin i ntuneric, elementul sacru ascunzndu-se n obscuritate, iar n arhitectura greac erau puse n valoare detaliile arhitecturale prin iluminare potrivit cu ajutorul parcursuluisolar, n arhitectura forumurilor romane care accentuau spaiul, interiorul era bordat de c o l o n a d e s a u z i d u r i ( c a l a a t r i u m ) , i a r l u m i n a d i u r n p u n e a n v a l o a r e c o l o a n e l e i colonadele printr-o continu descompunere a materialitii vzut din interiorul centrului de aciune, considerat ca ambian negativ, crend senzaia de transparen neobturat d e z i d u r i s a u a l t e o b s t a c o l e o p a c e . L a P a n t e o n , l u m i n a z e n i t a l c o n c e n t r a t c a p t caracter transcendental care ne transfer gndurile i n Evul Mediu, dar i n arhitectura contemporan unde lumina, alturi de culoare, este o component prioritar i esenial aambianei arhitecturale laice sau religioase. Exploatarea corect a efectelor iluminrii permite att realizarea confortului interior al spaiilor ct i exprimarea plastic expresiv a ideii majore care le guverneaz. Catedralele gotice erau astfel construite nct, prin vitalii ct mai nalte i mai largi, s exprime belugul de lumin i b o g i a c a r a c t e r i s t i c e Ierusalimului ceresc. Bisericile bizantine mizeaz pe lumina din cupol pentru a puncta locul sacru al rugciunii permanente, capabil s cheme transcendentul care coboar. Coloraia vitraliilor ,fragmentarea obinut nu numai prin numeroasele diviziuni ale osaturii, dar i prin compartimentarea necesar meninerii pe poziie multiplelor elemente de sticl, multiplic i mai activ oglindirea suprafeelor luminoase difuzate, ntresc caracterul dat de aceast repartiie special a luminii. Aceasta nu mai
11

acioneaz ca animatoare a modelajului formelor; dimpotriv ea le disociaz, n avantajul cutrii exclusive a unei atmosfere din care trebuie s se degaje , pentru spectator, un marcat sentiment al imaterialitii formelor i spaiilor. O vibraie generalizat a luminii nlocuiete calmul i uniformitatea obinuite ale repartiiei sale; zidurile vitrate nu se m a i p r e z i n t i n u acioneaz ca o ieire de-a lungul creia se gsesc sau se presupun spaiile exterioare, ea acioneaz ca o suprafa aproape la fel de consistent ca un perete, a crui soliditate aparent provine nu att din opacitatea relativ a m a t e r i a l u l u i d i n c a r e e c o n s t i t u i t c t d i n e f e c t e l e i l u m i n r i i n s c u t e d i n juxtapunerea i interpenetrarea diferitelor sale culori. Atmosfera interiorului asfel tratat este impresionant: aerul spaiilor vibreaz n toate zonele traversate de lumin; formele arhitecturale snt att d e p r o f u n d t r a n s f o r m a t e n a s p e c t u l l o r , n c t o r i c e e f e c t plastic se vede alterat i uneori chiar anihilat. Caracterul imaterial al acestei atmosfere p a r t i c u l a r e e s t e m a i puternic n t r i t d e a c e a s t f r a g m e n t a r e i a c e a s t colorare extins a razelor luminoase, dar este n detrimentul unei juste e x p r e s i i a a r h i t e c t u r i i n s e i . E a n u m a i p o a t e , n a c e s t e c i r c u m s t a n e excepionale ale iluminrii, s obin esenialul efectelor sale din jocul f o r m e l o r i d i n a n i m a r e a s p a i i l o r , c i d i n m i j l o a c e p e c a r e l e p u t e m considera ca exterioare ei nsei n f i e c a r e c a z a v e m d e a f a c e c u o t r a n s f o r m a r e a a t m o s f e r e i i n t e r i o a r e m a i m u l t s a u m a i p u i n p r o f u n d , uneori chiar o disociere marcat a formelor arhitecturale.

12

5. Concluzii
In ahitectura moderna, un atrium este un spatiu deschis de mari dimensiuni, de cele mai multe ori dezvoltat pe mai multe etaje si prevazut cu un acoperis de sticla sau ferestre mari, deseori situat in interiorul unei cladiri mari, cu multe niveluri si pozitionat in imediata apropiere a intraii principale. Atriumurile sunt un design frecvent utilizat si apreciat deoarece ofera cladirilor un sentiment de spatiu si lumina. Valorile arhitectonice sunt valori ale prezentului si numai prin raportarea la prezent ele isi mentin actualitatea.

13

6. Bibliografie

ILIESCU, Octavian Alexandru, Simbol in arhitectura, Universitara Ion Mincu, Bucuresti, 2002 BOTTON, Alain de, Bucuresti, 2009

Editura

Arhitectura fericirii, Editura Vellaut,

CURINSCHI VORONA, Gheorghe, Istoria universala a arhitecturii ilustrata, vol. 2, Editura Tehnica, Bucruesti, 1982 LEWIS, Miles (coordonator), Arhitectura Elemente de stil arhitectonic, Editura Litera International, Bucuresti, 2010

14