Arhitectura

www.cartiaz.
ro – Carti,referate,articole online de la A la Z
ARHITECTURA
ARHITECTURA – este definită ca o activitate umană ce îmbină caracteristici şi practici ale

producţiei materiale – cu valenţele creaţiei artistice. Istoria şi teoria arhitecturii, ca instrumente
ale cunoaşterii ştiinţifice, sunt componentele de bază ale ştiinţei arhitecturii.
Sub aspect teoretic şi practic arhitectura reprezintă materializarea intervenţiei umane
asupra mediului natural, iar componentele fenomenului arhitectural: funcţiune, structura şi
plastica, reflectă armonizarea “comenzii sociale” cu posibilităţile materiale, cu gradul de
civilizaţie, în contextul unor condiţii de mediu natural, sociale şi politice date. Arhitectura este o
expresie şi un document al civilizaţiei umane.
“Arhitectura este fizionomia naţiunilor” – afirmă A. de Custine, iar Balzac o considera
“… până la un punct, expresia civilizaţiei unui popor”. Pierre Vago o defineşte ca “arta, ştiinţa,
tehnica, expresie a societăţii, expresia personalităţii; fenomen deopotrivă social şi plastic,
limbajul estetic al unei etici”.
Vago Pierre (n.20august 1910, Budapesta), important arhitect funcţionalist francez, toeretician şi
publicist. Studiază la Scoala Specială de Arhitectură din Paris cu celebrul arhitect August Perret.
Arhitect şi urbanist consacrat, devine redactor şef al revistei “L’ Architecture d’ajourd-hui”,
secretar general al Uniunii Internaţionale a Arhitecţilor (1948), profesor onorific al Politehnicii
din Budapesta şi al Universităţii din Stuttgart
Într-o definiţie simplă, arhitectura este arta de a construi sau arta construirii edificiilor, în
proporţii şi conform unor reguli determinate. Marele arhitect francez de origine elveţiană, Le
Corbusier definea arhitectura ca:“.. Un joc savant, corect şi magnific al volumelor, combinate în
lumină”.
Amploarea fenomenului constructiv, caracterul său larg, atotcuprinzător, definesc
arhitectura ca “Regină a artelor”, E. Pelleton considera că “Arta începe prin arhitectură, baza şi
cadrul celorlalte arte, cărora le este suport şi adăpost totodată”.
Arhitectura nu a fost niciodată socotită o “artă liberă”, în sine, ci dimpotrivă, profund
condiţionată de mediul social. Concepţia funcţionalistă îşi are rădăcinile în gândirea antică
greacă, după care: “Nu este un monument perfect decât cel ce este frumos, confortabil şi solid
totodată”. Ea se dezvoltă continuu până în timpurile noastre, împletindu-se cu tehnica în aşa
măsură încât invenţia tehnică şi materialele noi – îşi disputa nu de puţine ori – întâietatea, cu
modelarea plastică. Orice proces artistic include un anumit procentaj de tehnică, dar opera
arhitecturală rămâne rezultatul unei creaţii artistice.
ARHITECTUL – acel “Archos – Tecton”, (în greaca veche: şeful echipei de constructori), este,
conform unui text vechi, acela care conduce construcţiile după regulile artei de a clădi, care
desenează planurile şi întocmeşte devizele. Vitruviu, cere arhitectului să ştie tot, nu numai să fi
studiat în profunzime desenul, geometria, optica aritmetica, fizica şi toate ştiinţele ce au
raporturi cu construcţia, - dar să ştie şi astronomia, pentru a putea construi cadrane solare –
medicina, pentru a şti să aleagă cel mai bun amplasament al clădirii – din punct de vedere al
higienei, istoria, pentru a cunoaşte stilurile şi ornamentele, muzica, pentru a putea asigura
acustica teatrelor, - jurisprudenţa pentru a respecta legislaţia construcţiilor, - literatura,
pentru a-şi putea redacta memoriile şi a expune limpede proiectele sale şi, în sfârşit filozofia, care
îl va apăra împotriva speculaţiilor sordide, nedemne de o profesiune atât de onorabilă şi care îi
www.cartiaz.ro – Carti,referate,articole online de la A la Z
va da mărinimia, spiritul de dreptate, de dezinteresare – într-un cuvânt, toate virtuţile care să-i
aducă încrederea şi stima concetăţenilor săi.
VITRUVIU (Marcus Vitruvius Pollio n.85a.C. - ) arhitect şi inginer militar roman, părintele
istoriei şi teoriei arhitecturii. Capodopera sa este tratatul de teoria arhitecturii “De
Architettura”, în care sunt concentrate cunoştinţele şi concepţiile epocii lui Augustus. Format din
zece cărţi, doar primele şapte se ocupă propriu-zis de arhitectură: ce calităţi trebuie să aibă
arhitectura, despre alegerea terenului de construcţie, materiale, cum se extrag pietrele, tăierea şi
ecarisarea lemnului, despre temple, ordine arhitecturale, ornamente şi decoraţie, etc. Cartea a
opta se ocupă de hidraulică, a noua de gnomonica (trasarea cadranelor solare) şi a zecea de
mecanică aplicată la arhitectură şi maşini de război. Primul exemplar a fost regăsit, se pare în
secolul XIII la Mănăstirea din Monte Cassino; prima tipărire s-a făcut la Veneţia (1497), apoi la
Roma în anul 1511 de Fra Giovanni Giocondo da Verona. Este tradus (1678-84) şi în limba
franceză de Cl. Perrault.
Numele majorităţii arhitecţilor din antichitate şi din Evul Mediu s-a pierdut în anonimat. Azi
creşterea importanţei şi a numărului arhitecţilor – este direct proporţională cu dezvoltarea
procesului de urbanizare, fenomen ce atinge acum dimensiuni incredibile. Încă în anul 1980, -
existau 20 de metropole cu peste 7 milioane de locuitori. Parisul are mai mulţi locuitori decât
Suedia sau Belgia; Tokyo depăşeşte populaţia statului Chile, New-York-ul pe cea a Ungariei sau
a Ghanei, iar Calcutta are tot atâţia locuitori ca şi Grecia.
Arhitectura, ca şi urbanismul, au devenit ştiinţe pluridisciplinare, care reunesc activitatea
arhitecţilor, inginerilor, urbaniştilor, peisagiştilor, cu cea a economiştilor, sociologilor,
psihologilor, a ecologilor, etc.
În ultimii zece ani, arhitectura a înregistrat o mutaţie radicală a cărei rapiditate şi amploare sunt
fără egal în Istorie. De la dogmatismul mişcării Moderne şi de la faza reconstrucţiei care a urmat
celui de-al doilea Război Mondial, se ajunge la o ideologie pluralistă, care a îmbrăţişat avangarda
High-Tech, tradiţia clasică şi toate şcolile intermediare.
A da nobleţe obişnuinţelor omeneşti, făcându-le să participe armoniei, a distribui şi a limita în

mod ingenios spaţiile în care ei se mişcă, a propune premize gândirii, iată care a fost întotdeauna
rolul arhitecturii. Imagine a tuturor simbolurilor războinice, religioase sau familiare, arhitectura
le-a exprimat cu o egală măiestrie, cu aceleaşi mijloace şi cu aceeaşi disciplină. (G.M.
Cantacuzino).
George Matei Cantacuzino (n.11 mai 1899, Viena – 1 nov. 1960 Bucureşti) arhitect român, figura
proeminentă a arhitecturii româneşti interbelice, practicând un funcţionalism uneori cu
rezonanţe neoclasice. Studiază la Şcoala de Arte Frumoase din Paris (1929). Publicist,
restaurator (Palatul Mogoşoaia), teoretician.
ARHITECTURA ŞI TURISMUL
a). Patrimoniul cultural, obiectul de arhitectură, situl, localitatea, regiunea;
Evoluţia şi stilurile creaţiei arhitecturale (E.S.1.): preistoria, antichitatea greacă;
• E.S.2. – antichitatea romană;
• E.S.3. – stilul romanic;
• E.S.4. – stilul gotic; goticul târziu în Ţările Române;

• E.S.5. – de la Renaştere la Art Nouveau;
• E.S.6. – arhitectura modernă şi contemporană.
b). Programe de arhitectură în turism:
1. Ce este programul de arhitectură, structurile turistice de primire, clasificarea structurilor
turistice; unităţi de alimentaţie publică: tipuri şi clasificare;
2. Hotel, motel, botel, hipotel;
3. Turismul urban, turismul rural, eco-turismul;
4. Camping, caravaning;
5. Infrastructuri turistice, turismul şi teritoriul.
c). Legislaţia în turism şi amenajarea teritoriului.
HOTELUL URBAN “MANDARIN ORIENTAL” Kuala Lumpur – Malaezia

643 locuri de cazare, 40 apartamente + 51 apartamente “business”, salon de bal 2000 locuri, 5
restaurante, tenis, bazine de înot, fitness, băi.
HOTELUL URBAN “ATLANTIS” – Paradise Island, BAHAMAS
2300 locuri de cazare, 38 restaurante, 3 bazine de înot, cazino, aquarium, parc, jocuri de apă
HOTELUL SPECIALIZAT “Grand Hyatt Bali” – INDONEZIA
HOTELUL SPECIALIZAT “RITZ – CARLTON HOTEL” – Florida, Naples, USA
463 camere incluzând 28 apartamente, health club, 7 terenuri de tenis, bazin de înot, 9 restaurante,
spaţii pentru întâlniri şi banchete, grădini.
HOTELUL SPECIALIZAT “Grand Hyatt Bali” – INDONEZIA
Are capacitatea de 750 locuri de cazare, incluzând 35 de apartamente şi 4 vile de lux, un complex
cultural, fitness, indonesian food court, sques court, beach court, 3 bazine de înot, business center, săli
de conferinţe.
HOTELUL DE VACANŢĂ – CASE DE VACANŢĂ Bend, Oregon, USA
GOLF – HOTEL, HOTEL BALNEAR “Four Seasons Resort Area”, Carlsbad, California, USA
331 locuri de cazare în hotel şi case de vacanţă, club de golf, tenis, spa center, bazine de înot adulţi şi
copii, salon de bal 12000 locuri, 5 restaurante.
HOTELUL DE VACANŢĂ – CASE DE VACANŢĂ “Fiesta Americana Grand” – Los Cabos,
Mexic
GOLF – HOTEL, HOTEL BALNEAR “Hyatt Regency Kauai Resort/ Spa – Hawaii, USA
600 locuri de cazare, golf – club, 5 restaurante, salon banchete, conferinţe, spaţii de recreere.
GOLF – HOTEL, HOTEL BALNEAR “Oak Valley Destination Resort”, Koreea de Sud
800 unităţi de cazare, pavilion recepţie, cluburi de golf şi tenis, fitness, turnuri bel-vedere.
HOTEL TEMATIC “Disney-s Grand Floridian Resort and Spa” – Florida, USA
900 locuri de cazare, băi termale, centru de conferinţe cu saloane de bal, business – center, 8
restaurante specializate, piscină, fitness club, centru comercial, capelă.
HOTEL TEMATIC “Palace of the Golden Horses”, Kuala Lumpur MALAEZIA
481 locuri cazare, 80 apartamente, centru de conferinţe cu saloane de băi, business – center, 8
restaurante specializate, piscină, fitness club.
HOTEL TEMATIC “Disneyland Hotel” şi DISNEYLAND Marne-la-Vallee, FRANŢA
HOTEL – BOUTIQUE “HOTEL BORA – BORA” – Polinesia Franceză
80 bungalow-uri cu arhitectură specific haitiană, spărturi acvatice, vedere spre lagună şi plajă privată,
terenuri de tenis.
HOTELUL VIITORULUI – “AIRSHIP HOTEL”
Este un luxos hotel zburător supranumit “EXPRESUL AERIAN” a cărui mobilitate este asigurată de
două baloane dirijabile cu heliu de care este suspendată “nacela” – hotelul propriu zis fiind prevăzut cu
hublouri şi pardoseli transparente, care permit o vedere panoramică.
HOTELUL VIITORULUI “AMERICA WORLD CITY SHIP”
Este conceput ca un oraş plutitor cu restaurante, magazine, cluburi de noapte, teatre, studio de
televiziune, băi, piscine. Are o capacitate de 6000 locuri, mobilitatea turiştilor fiind asigurată de un
mare număr de ambarcaţiuni rapide ce pornesc dintr-un “port” propriu situat la pupa.
HOTELUL VIITORULUI – CONSTELLATION CITY
Ansamblu conceput ca un centru de loisir, care asigură turiştilor o “constelaţie” de dotări pentru
activităţi recreative: sporuri nautice, parc tematic, aquarium, muzee, cazinouri, hoteluri, bungalow-uri,
restaurante.
HOTELUL VIITORULUI – HOTEL SUBACVATIC
Cazare 80 camere confort, alimentaţie publică, spaţii loisir, observator subacvatic, laboratoare, dotări
sportive.
HOTELUL VIITORULUI – HOTELUL SPAŢIAL

Va fi amplasat pe o orbită la distanţa de 200 mile de la suprafaţa planetei, turiştii vor
experimenta un mare număr de activităţi spaţiale şi pot admira Terra de la distanţă.
“WATG-S SPACE RESORT” cuprinde o staţie de bază modulată, pregătită pentru evoluţii
spaţiale. Pasagerii vor ajunge la “HOTEL” utilizând o nouă generaţie de vehicule spaţiale.
Ordinul Nr.61/27.04.1999
Pentru aprobarea Normelor Metodologice şi a Criteriilor privind clasificarea structurilor de Primire
turistice (M.Of. Nr.242 bis/31.05.1999)
SCHEME CONVENŢIONALE
Ordinul Nr.61/27.04.1999
Pentru aprobarea Normelor Metodologice şi a Criteriilor privind clasificarea structurilor de Primire

turistice (M.Of. Nr.242 bis/31.05.1999)
SCHIŢA PRIVIND AMPLASAREA ŞI ADRESA UNITĂŢII
• Se va prezenta partea din Planul Urbanistic General care conţine obiectivul turistic;
• Dacă obiectivul turistic este situat în extravilan, se va prezenta amplasamentul raportat la
elemente caracteristice: drumul de acces, un curs de apă, etc. Se va prezenta extras din Planul
Urbanistic de Zonă;
• Amplasarea cabanelor se face în funcţie de traseele montane sau alte căi de acces, văile cele mai
apropiate şi drumurile carosabile de acces. Se va prezenta extras din Planul Urbanistic de Zonă;
• Schiţa amplasării unităţilor de alimentaţie publică se realizează separat, dar numai dacă nu fac
parte dintr-un complex hotelier.
PROGRAME TURISTICE
1. ZONARE TURISTICĂ
• Împărţirea unui teritoriu vast în zone relativ omogene din punct de vedere al activităţii de
turism sau al potenţialului turistic.
2. ZONĂ TURISTICĂ
• Teritoriu de mare întindere, de o anume complexitate geomorfologică, care
include mai multe obiective, localităţi sau complexe turistice şi care prezintă
o caracteristică pregnantă, deosebită de alte zone.
3. ACORD TURISTIC INTERNAŢIONAL
• Act bi- sau multilateral , semnat în numele sau din împuternicirea guvernelor, care
constituie cadrul juridic de colaborare în domeniul turismului: dezvoltarea
echipamentelor, promovarea turismului, protecţia mediului, schimburi de experienţă şi
informaţii, etc.
4. ADĂPOST (rest house)
• Mijloace simple de cazare, create de organizaţii particulare sau instituţii publice pentru a
compensa lipsa hotelurilor în regiuni puţin frecventate. Termen folosit şi pentru popasuri
de tip han pentru tineret, instalate şi administrate de organizaţii de tineret pentru
membrii lor.
5. AGREMENT (loisir, entertainment)
• Distracţie în timpul liber, plăcere.
• Ansamblul mijloacelor, echipamentelor, evenimentelor, puse la dispoziţia turiştilor unei
unităţi de cazare, staţiuni sau zone turistice, pentru plăcere, relaxare, distracţie.
6. ANALIZA S.W.O.T.
(Strengths, Weekness, Opportunities and Threats)
• Analiza forţelor, slăbiciunilor, oportunităţilor şi ameninţărilor. Cadru de analiză a
informaţiilor, pentru realizarea strategiei şi tacticii de marketing. Forţele şi slăbiciunile se
referă la avantajele, respectiv dezavantajele prezente şi viitoare ale subiectului faţă de
competitori. Oportunităţile şi ameninţările sunt identificate în mediul de operare prezent
şi viitor.Acest cadru poate fi utilizat la analiza unui proiect de dezvoltare şi promovare a
potenţialului turistic al unui sit, arie sau regiune turistică.
7. APARTAMENT (suite)
• Spaţiu de cazare cu unul sau maximum 5 dormitoare, loc de luat masa, vestibul, grup
sanitar propriu.
8. ASOCIAŢIA INTERNAŢIONALĂ A HOTELURILOR ŞI RESTAURANTELOR
,, Association Internationale de l-Hotellerie et de la Restauration”
• Organizaţie non-guvernamentală mondială creată în anul 1946 cu sediul la
Paris.Cuprinde 4300 membri din 147 ţări, asociaţii naţionale de profil, lanţuri hoteliere,
hoteluri, etc., reprezentând în total 300.000 de hoteluri. Statutul în vigoare datează din
1996, când actuala denumire a luat locul celei iniţiale de: ,,Asociaţia Internaţională a
Hotelurilor”.
9. BAR DE NOAPTE
• Unitate cu caracter de divertisment, cu orar de noapte, cu un program variat de music-
hall,dans,etc. – oferind o gamă variată de băuturi fine, cocteiluri, băuturi nealcoolice,
specialităţi de cofetărie şi îngheţată asortată, fripturi reci, fructe şi salate de fructe, cafea,
etc. De regulă spaţiul interior este organizat în amfiteatru, pentru o bună vizibilitate. Este
dotat cu staţie de amplificare, orgă de lumini, instalaţie de proiecţie, aer condiţionat.
10. BAR DE ZI
• Funcţionează în cadrul hotelurilor şi restaurantelor, dar şi independent; oferă o gamă
variată de băuturi alcoolice sau răcoritoare, simple sau în amestec, gustări, dulciuri,
ţigări, etc. Muzică discretă, T.V., etc.
11. BISTRO
• Unitate de alimentaţie de dimensiuni reduse, care se adresează clienţilor grăbiţi, cu
băuturi şi gustări calde şi reci puse la dispoziţie direct, prin barman sau vânzător. În
spaniolă: loc de păstrare a vinurilor.
12. BOTEL
• Vas dormitor de tip şlep amenajat, care stă ancorat la loc fix sau se poate deplasa, oferind
cazare şi alte servicii turistice. Poate desemna un hotel amplasat în apropierea unui port şi
care oferă servicii turistice numai celor care călătoresc cu ambarcaţiuni.
13. BUNGALOW
• Unitate de cazare turistică de capacitate redusă, între căsuţă şi vilă, realizate din lemn
sau alte materiale: cărămidă, piatră,etc.; dispune de grup sanitar propriu. Este amplasat
în perimetrul unui camping, sat de vacanţă, ca unitate independentă în cadrul unei
staţiuni sau zone turistice – sau ca spaţiu complementar pe lângă o unitate hotelieră. De
regulă cu funcţionare sezonieră.
14. CABANĂ TURISTICĂ
• Unitate cu activitate turistică de capacitate redusă, funcţionând într-o clădire
independentă, în general din lemn cu fundaţii de piatră, cu arhitectură specifică. Asigură
cazarea, alimentaţia şi alte servicii necesare turismului de drumeţie sau de odihnă într-o
zonă montană, rezervaţie naturală, în apropierea unei staţiuni balneare sau a unui alt
obiectiv de interes turistic.
15. CABARET
• Night club.
• Restaurant cu program nocturn, în care se dansează, se serveşte cina şi se asistă la un
program de varietăţi, adesea de înaltă ţinută.
16. CAMPING
• Unitate care asigură camparea în aer liber, în mijlocul naturii, într-un adăpost
transportabil, personal (cort sau rulotă) a turiştilor sosiţi cu mijloace de transport
proprii, precum şi cazarea în căsuţe sau bungalow-uri. Terenul este amenajat şi
dotat, oferind turiştilor posibilitatea să-şi pregătească masa + alte servicii specifice. Are
un caracter sezonier.
17. CARAVANING
• Formă de turism caracterizată prin utilizarea - ca mijloace de cazare a unor vehicule
speciale, rulote, tractate auto şi amplasate pe un teren de camping.
18. CASH-FLOW
• Termen anglo-saxon = flux de lichidităţi într-o perioadă de timp, calculată ca diferenţă
între încasările şi cheltuielile curente. Reflectă posibilităţile maxime de autofinanţare ca
raport între venitul net şi amortizarea imobilizărilor.
19. CATERING
• Servicii de asigurare a servirii mesei pentru pasageri în timpul voiajului în mijlocul de
transport + vânzarea unor produse.
20. CAZINOU
• Stabiliment profilat pe jocurile de noroc. De regulă cuprinde o sală de jocuri, unul sau
mai multe restaurante şi un cabaret. Unele hoteluri includ un cazinou.
21. COMPLEX TURISTIC
• Suprafaţă de teren pe care sunt amplasate mai multe obiective şi localităţi turistice având
o anumită omogenitate.
22. DRUMEŢIE
• Deplasare pe jos de la un obiectiv la altul în scop de relaxare, întreţinerea condiţiei fizice,
educaţională, de regulă pe un traseu marcat.
23. DUPLEX
• Spaţiu de cazare pe două niveluri, care comunică între ele printr-o scară interioară. Pot
conţine două dormitoare sau un dormitor şi o cameră de zi.
24. FERMĂ AGROTURISTICĂ

• Unitate cu activitate hotelieră, cu capacitatea de până la 20 de camere, în cadrul unei
gospodării ţărăneşti, care asigură alimentaţia turiştilor cu produse proaspete din surse
locale.
25. HAN
• Tip tradiţional de unitate, relativ modestă, cu arhitectură specifică, cu restaurant şi un
număr redus de locuri de cazare.
26. HOTEL
• Unitate amenajată în clădiri sau corpuri de clădiri, care pune la dispoziţia turiştilor, prin
recepţie, camere, garsoniere sau apartamente dotate corespunzător, dispune de spaţii de
alimentaţie + servicii specifice.
• Hotel de clasă economică, de lux, de zi, rustic pavilionar, sezonier, turistic, apartament.
27. LOCALITATE TURISTICĂ
• Aşezare rurală sau urbană dezvoltată care prezintă un interes turistic deosebit, cu
obiective şi echipamente turistice.
28. MICROTEL
• Hotel de tip economic introdus în anii 1980 în S.U.A., are camere cu paturi duble, şi baie
cu duş. Nu are piscină, saună, sală de întruniri, restaurant. Oferă micul dejun şi este cu 10
– 20% mai ieftin de construit şi întreţinut. În varianta franceză are chiuvete în camere,
grupuri sanitare şi duşuri comune.
29. MOTEL
• Motor – hotel.
• Unitate hotelieră de capacitate mică sau mijlocie, aşezat înafara localităţilor, în
apropierea şoselelor şi autostrăzilor şi a dotărilor specifice ale acestora. Oferă cazare şi
masă turiştilor automobilişti, în cadrul unui sejur foarte scurt. Asigură parcarea în
siguranţă a autoturismelor.
30. PENSIUNE TURISTICĂ
• Unitate cu activitate hotelieră cu capacitatea de 3-20 camere, funcţionând într-o clădire
independentă sau în locuinţa proprietarului, care asigură cazarea turiştilor, pregătirea şi
servirea mesei la preţuri moderate.
31. PUB
• Public house.
• Unitate de alimentaţie de origine engleză. Oferă un sortiment redus de preparate culinare
şi băuturi (bere).
32. REFUGIU MONTAN
• Dotare turistică montană, echipată şi dotată sumar, fără pază, destinată să adăpostească
alpiniştii în cursul unei ascensiuni.
33. RESTAURANT DRIVE-IN
• Unitate de alimentaţie publică în care preparatele sunt comandate şi servite direct în
autoturism.
34. TURISM
Ansamblul relaţiilor şi fenomenelor ce rezultă din deplasarea şi sejurul persoanelor, în afara
locului de reşedinţă şi care nu presupune o stabilire permanentă sau o activitate lucrativă
oarecare.
TIPURI DE TURISM
• Cultural • Itinerant
• De afaceri • Independent
• De cunoaştere • Rural
• De masă • Sezonier
• De sejour • Social
• De soare • Verde
• Intern • De cult
• Internaţional
35. CASA DE VACANŢĂ

Locuinţă sezonieră, proprietate privată sau introdusă în circuitul public, amplasată în zone cu
potenţial turistic, destinate satelor de vacanţă sau microstaţiunilor.
PROGRAME DE ARHITECTURĂ
Programele de arhitectură reprezintă totalitatea normelor, a prescripţiilor tehnice si
funcţionale pentru o anumită clasă de construcţii. În domeniul arhitecturii pentru turism
principalele programe de arhitectură se referă la :
- Pensiunea rurală
- Pensiunea urbană
- Cabana, refugiul alpin
- Hotelul cu subclasele:
1. hotel pentru tineret;
2. hotel urban;
3. hotel alpin;
4. motel ( botel, hipotel)
5. satul de vacantă;
6. staţiunea turistică
Programele de arhitectură pentru turism cuprind şi amenajarea unor nave fluviale sau
maritime, vagoane sau garnituri de tren. Toate aceste unităţi de primire turistică au trei
componente obligatorii: spaţiul pentru cazare, pentru alimentaţie publică şi pentru serviciile
conexe.
Dimensionarea acestor spaţii, gradul de dotare, calitatea finisajelor precum şi gama
serviciilor oferite conferă confortul fiecărei unităţi turistice. Gradul de confort se oglindeşte
implicit în cost şi este reprezentat prin semne standardizate distinctive: stele – de la una la cinci
pentru unităţile hoteliere, brazi, flori de colţ – pentru pensiunile rurale.
STRATEGII
DE VALORIFICARE A POTENŢIALULUIRURAL ŞI DE DEZVOLTARE A
AGROTURISMULUI
Turismul rural şi componenta sa, agroturismul au cunoscut în ultimii 30 – 40 ani o continuă

dezvoltare în ţările europene, unde se estimează o piaţă de peste 370 milioane turişti.
În studiul de faţă se încearcă să se dea o nouă orientare dezvoltării turismului în mediul
rural, pornindu-se de la implicarea directă a populaţiei şi a comunităţii locale.
CONŢINUT:
Ø concepte şi definiţii privind turismul în mediul rural;

Ø turismul rural în ţările Uniunii Europene;
Ø turismul rural în România;
Ø strategia de dezvoltare a turismului rural în ţara noastră.
Concepte şi definiţii
În ţările Uniunii Europene „Turismul rural este un concept care cuprinde activitatea
turistică organizată şi condusă de populaţia locală, care are la bază o strânsă legătură cu mediul
ambiant, natural şi uman”. Agroturismul se află în legătură directă cu activităţile agricole, fiind
susţinut de micii fermieri, activitatea în gospodăria proprie rămânând principala sursă de venit.
Mai există şi alte concepte ca „farm-tourism”, „agroturism”, „turism verde” care au acelaşi
conţinut.
În România turismul rural este o formă de turism care se desfăşoară în mediul rural,
valorificând resursele turistice locale (naturale, culturale şi umane) ca şi dotările şi
echipamentele turistice, inclusiv pensiunile şi fermele agroturistice. Utilizează diverse spaţii de
cazare: hanuri şi hoteluri rurale, adăposturi, sate de vacanţă etc. şi îmbracă forme variate de
sejur, cu un spectru larg de motivaţii, de tranzit sau itinerant cu valenţe cultural-cognitive, etc.
Turismul rural constituie o alternativă la turismul tradiţional, clasic, desfăşurat în
staţiuni şi centru turistice, precum şi la oferta turistică „standard” – de tip industrial.
Agroturismul este o formă a turismului rural care utilizează pentru cazare şi servirea mesei
numai pensiunile turistice şi fermele agroturistice, beneficiind de un mediu nepoluat şi pitoresc,
de atracţiile turistice naturale şi de valorile cultural-istorice, de tradiţiile şi obiceiurile prezente în
mediul rural.
Spaţiul rural satisface o paletă largă de motivaţii: odihnă şi recreare, cunoaştere, cultură,
practicarea sportului, cură de aer sau balneară, vânătoare şi pescuit, oferind agroturismului o
arie mare de cuprindere a posibilităţilor de loisir.
Agroturismul este un mijloc de valorificare integrală a mediului rural cu potenţialul său
agricol, turistic, uman şi tehnico-economic.
Caracteristicile agroturismului:
Ø serviciile turistice se desfăşoară în mediul rural cu accent pe: calitatea pensiunii şi

serviciilor de primire la fermieri, cunoaşterea mediului natural, uman şi cultural, precum şi
originalitatea produselor turistice;
Ø ofertă turistică autentică, diferenţiată, multiplă în diversitatea sa, organizată şi condusă
de fermieri;
Ø activitate economică complementară exploataţiei agricole şi nu o alternativă sau o
substituţie a acesteia;
Ø oferă posibilitatea de odihnă şi reconfortare, de petrecere a timpului liber din vacanţe
sau weekend-uri, în peisajul pitoresc al mediului rural, cu valori cultural – educative şi cu o
ospitalitate specifică;
Ø nu necesită investiţii foarte mari pentru amenajări de infrastructură şi suprastructură
turistică sau pentru alte dotări de profil;
se evită marile aglomerări turistice de pe litoral sau din staţiunile balneare sau montane;
Ø este un turism „difuz” prin specificul ofertei sale diversificate şi de mare diseminare în
spaţiu; astfel, aparent, nu aduce prejudicii prea mari mediului natural şi al celui construit, dar
trebuie să se ţină seama de un anumit „prag ecologic” şi „prag fizic”. Pentru ca această trăsătură
să se înscrie foarte bine în conceptul de ecoturism, trebuie avută în vedere „capacitatea de
primire” a satului şi a arealului limitrof, mai ales în condiţiile unui turism de sejur, în lunile de
vară (dotări, amenajări, servicii conexe, raportul cu populaţia autohtonă, etc.);
Ø nu este compatibil cu turismul de masă.
Ø agroturismul este o formă de turism unde iniţiatorul reprezintă elementul esenţial şi
central; fermierul, teritoriul – deci satul şi „produsul turistic” reprezintă elementele de bază ale
agroturismului;
Ø asociaţia locală şi fermierii asigură atractivitatea acestei forme de turism prin calitatea
primirii, cunoaşterea mediului local natural, uman şi istoric precum şi autenticitatea produselor;
Ø participarea comunităţii locale este strict necesară în parteneriatul cu asociaţia de
turism a colectivităţii în asigurarea dezvoltării rurale, în general şi a turismului, în special;
Ø asocierea fermierilor înlesneşte alcătuirea ofertelor, urmărirea pieţei, promovarea şi
comercializarea acestora, ceea ce nu ar putea realiza o singură persoană;
Ø posibilitatea dezvoltării în comun a unor oferte de agrement costisitoare, ca pârtii de
schi, piscine, piste pentru cicloturism, alei pentru turism ecvestru, terenuri sportive, etc.;
Ø realizarea unor studii de inventariere a resurselor şi de creare a unor oferte specifice

acestora, studii de piaţă şi respectiv de marketing, studii de impact agroturism – mediu, etc;
Ø realizarea de programe de formare şi perfecţionare a membrilor asociaţiei;
stimularea identităţii comunităţii, asumarea responsabilităţilor şi favorizarea creativităţii şi
cooperării pentru asigurarea dezvoltării agroturismului cu specific local.
Turismul rural şi agroturismul în ţările Uniunii Europene

Instituţiile şi organismele europene abordează pe multiple planuri dezvoltarea turismului
rural şi rolul acestuia în viaţa socio-economică a spaţiului rural.
Se remarcă multe iniţiative, astfel:
Ø Consiliul Europei a lansat campania „Lumea Rurală” şi promovarea unui turism
ecologic, ca sursă complementară de venituri;
Ø Comisia U.E. a elaborat, în conceptul de dezvoltare durabilă, mai multe programe
regionale sau locale de dezvoltare a turismului rural şi a altor asociaţii create ad-hoc
(EUROTER, EUROGITES) care, conduc la ideea subvenţionării regiunilor rurale, încurajarea
turismului, pregătirea profesională, promovare, etc.;
Ø Programe europene privind dezvoltarea turismului rural în spaţiul comunitar şi alte
ţări europene;
Ø Măsuri stimulative ca: subvenţii, credite avantajoase, scutiri de impozite şi TVA, etc.
Turismul rural în România

Turismul în mediul rural se practică de peste 60 de ani, dar abia în 1973, s-au pus, pentru
puţin timp, bazele legale, prin identificarea a 118 sate şi omologarea ca „sate turistice” a 13
localităţi în care trebuiau să fie cazaţi turişti. Prin interzicerea turiştilor străini în case
particulare acţiunea a fost stopată, rămânând doar două „sate turistice” (neomologate printr-un
act normativ) Lereşti – judeţul Argeş şi Sibiel – judeţul Sibiu, care să fie utilizate în circuitul
turistic internaţional. Se înregistrau anual circa 6 – 7 mii de turişti străini din Europa, Japonia,
America.
După 1990, turismul rural şi îndeosebi, agroturismul a luat amploare în zone tradiţionale
ca: Bran – Moeciu, Bucovina, Maramureş, Sibiu, Argeş, etc. Prin înfiinţarea ANTREC, în anul
1994, s-a impulsionat această formă de turism în 26 de areale turistice rurale, fenomenul luând
amploare şi prin crearea Comisiei Zonei Montane (1991) şi apoi FDRM (1993) care au extins
aria, cu precădere în munte.
Prin Programul PHARE – OVR se pun bazele unei dezvoltări temeinice a agroturismului
în contextul general al economiei rurale în patru sate – pilot din zone etnofolclorice renumite.
Strategia de organizare şi promovare a turismului rural şi agroturismului
În stabilirea acestei strategii se porneşte de la analiza valenţelor turistice
ale spaţiului rural românesc evidenţiindu-se vocaţia acestuia pentru turism.
În această strategie, un loc central îl are:
- definirea şi cercetarea zonei etnografice ca bază pentru stabilirea specificaţiei satului
românesc; în acest scop s-au enunţat criteriile de determinare a zonelor etnografice (6) şi
metodologia de analiză a acestora;
- „satul turistic” este un produs turistic de mare originalitate şi de marcă pentru turismul
rural; s-au analizat criteriile de identificare a „satelor turistice”; în „satele turistice” se pot
încadra pensiunile şi fermele agroturistice (etnofolclorice, de creaţie artizanală, climaterice şi
peisagistice, de interes pescăresc sau vânătoresc, viti-pomicole, pastorale, pentru practicarea
sporturilor) precum şi metodologia de cercetare a acestora; s-au mai analizat posibilităţile de
amenajare şi echipare precum şi promovarea „satelor turistice”. Desigur, s-a punctat şi
experienţa europeană în domeniu.
Introducere în turismul rural

Dimensiunea la care s-a ajuns prin expansiunea fenomenului turistic în spaţiul rural, se
explică pe de o parte prin relansarea dezvoltării regiunilor rurale şi pe de altă parte prin
diversificarea formelor de practicare a turismului de masă. De aceea, regiunile rurale ale
Europei înscriu turismul, rând pe rând, în cadrul politicilor de dezvoltare locală pe viitor.
Turismul rural se bazează pe trei coordonate: spaţiu, oameni, produse:
Ø spaţiul fără existenţa oamenilor nu poate fi suport al convieţuirii; un spaţiu fără
produse nu poate răspunde tuturor nevoilor consumatorilor de turism;
Ø oamenii în lipsa spaţiului sau a produselor dispun numai de o capacitate de primire
redusă;
Ø produsele care nu au ca bază spaţiul şi oamenii nu au decât o existenţă efemeră şi nu

pot asigura dezvoltarea durabilă pe plan local.
Spaţiul rural s-a format prin juxtapunerea mai multor entităţi, care au, fiecare în parte, trecut,
prezent şi viitor proprii, iar exploatarea lor în interes turistic nu se face deci pe un teren, uniform
pe aceeaşi bază geografică, socială, economică sau culturală.
Variabilele geografice, atracţiile turistice diverse, datele economice variate, resursele
umane diferite din punct de vedere calitativ şi cantitativ fac ca ceea ce este dorit sau posibil într-
un anumit loc sa nu fie într-un altul; ceea ce este benefic sau tolerat într-un loc sau pentru un
anumit grup uman poate deveni nociv sau intolerabil într-un alt loc sau pentru alt grup.
Spiritualitatea tradiţională a ţăranului trebuie însoţită de o pregătire specifică activităţii de
cazare turistică, iniţiativa privată trebuie să se integreze într-un plan colectiv de dezvoltare
globală, iar aportul fiecăruia trebuie să se integreze într-un plan colectiv de dezvoltare globală,
iar aportul fiecăruia trebuie să contribuie la montajul produselor turistice, oferind vizitatorului –
consumator satisfacţia unei cazări civilizate, însoţite de restauraţia adecvată şi în acelaşi timp
posibilitatea descoperirii unor locuri şi oameni noi.
Ecuaţia fundamentală a produsului turistic rural este: cazarea la fermă = vacanţa petrecută în
sat + petrecerea timpului liber în spaţiul rural.
Ferma, satul, spaţiul rural sunt imagini, deci sunt motivele pentru care turiştii vin să îşi
petreacă vacanţele la ţară.
În contrast , cu concentrarea, anonimatul, rapiditatea schimbărilor, absenţa valorilor de
referinţă ce caracterizează marile oraşe, orăşenii consideră din ce în ce mai mult spaţiul rural ca
o rezervă de spaţiu, de bogăţii naturale fundamentale, de structuri sociale de primire. Ei vor ca,
folosindu-se de aceste bunuri (la care de cele mai multe ori se adaptează), să le păstreze, să le
salveze de poluarea şi distrugerea ce se manifestă din ce în ce mai mult şi care pun sub semnul
întrebării integritatea şi perenitatea planetei.
Ferma rămâne un simbol foarte puternic pentru citadin; este casa fermierului, a
ţăranului, a celui ce cunoaşte secretele naturii, dar ştie şi locurile de pescuit, de cules ciuperci;
este locul unde trăiesc animalele domestice cu care orăşeanul a pierdut contactul, este locul unde
se pot mânca fructe proaspete, locul unde se succed generaţii fără a se schimba modul de viaţă
etc. Această imagine pe care şi-o face turistul tinde să se îndepărteze din ce în ce mai mult de
realitatea economică, de exploatarea mecanizată a agriculturii şi de monoproducţie. Totuşi

cererea rămâne masivă, însă oferta riscă a se deprecia calitativ. Aceasta este problema
agroturismului care nu poate fi definit simplu printr-un statut juridic, sau un nivel al venitului,
dar care trebuie să rezulte dintr-o primire şi un cadru particular în spaţiul rural.
Satul, de asemenea, ocupă un loc important în imaginaţia orăşeanului. Semnifică
dimensiunea umană, intimitatea socială, animaţia locală; evocă primăria, şcoala, cafeneaua,
biserica, aceste locuri care au marcat viaţa oamenilor de-a lungul secolelor. Satul grupează
artizani comercianţi, mici întreprinzători, acei actori locali care fac mai uşoară viaţa la ţară.
Satul este locul unde găsim serviciile publice, indispensabile tuturor, locul unde se desfăşoară cele
mai frumoase sărbători.
Spaţiul reprezintă întregirea activităţii de cazare la fermă şi a vieţii satului în slujba
turismului rural; vacanţierii vor să parcurgă spaţiul sau să acţioneze în cadrul acestuia. Spaţiul
reprezintă simbolul libertăţii, respiraţiei, apei pure, verdeţii, florilor, culorilor, parfumurilor,
cânturilor; el invită la contemplaţia peisajelor, dar şi la activităţi fizice de-a lungul potecilor, pe
malul râurilor, traversând dealurile, munţii, aflându-se pe înălţimile falezelor, pe lacuri, etc.
Aceste activităţi în plină natură constituie un criteriu important în alegerea petrecerii vacanţelor
la ţară.
Ferma, satul şi spaţiul, împreună şi separat, dau turismului rural atractivitate,
dimensiune economică, socială şi culturală.
Turismul rural e fundamental integrat în cadrul mijloacelor rurale de primire unde pune
în valoare potenţialul natural, cultural şi uman pe baza căruia se elaborează şi promovează
produsele turistice la nivel local, regional, naţional şi internaţional, se regăsesc motivaţii şi
obiective identice în ceea ce priveşte găsirea unui mod de dezvoltare socio-economică prin
valorificarea turistică a potenţialului natural şi cultural al spaţiului rural.
Dubla preocupare:
Ø pentru o dezvoltare turistică la nivel local, durabilă, cu consecinţe economice şi sociale
pozitive;
Ø pentru satisfacerea şi, deci, obţinerea unei aşa-numite fidelităţi a consumatorului, prin
calitatea primirii şi a serviciilor şi produselor, se impune ameliorarea (aceasta fiind necesară
pentru ţările U.E.) scoaterii pe piaţă şi vânzării produselor turistice rurale printr-o mai bună
organizare pe plan local şi printr-o cooperare la nivel european.
Oferta turistică se exprimă la fel de bine pornind de la un sejour, de la o activitate de

petrecere a timpului liber, de la un circuit pe o anumită temă sau într-o regiune, în funcţie de
sezonul ales, clientela potenţială, reţele folosite etc.
În cazul excursiilor de aproximativ o zi, produsul turistic „verde” include întotdeauna
cazarea la un locuitor, într-un han sătesc, într-un camping rural sau într-un sat de vacanţă
familial unde se pot distinge particularităţile primirii şi cazării turiştilor în cadrul rural.
Astfel, motivaţia călătoriilor turistice în zonele rurale este reprezentată, aşadar de cadrul
natural nealterat, de tradiţii şi obiceiuri, de activităţile practicate în aceste areale. Ca atare,
procesul de amenajare turistică a spaţiilor rurale vizează crearea condiţiilor pentru prezenţa
turiştilor şi satisfacerea nevoilor lor, pe de o parte, şi pentru desfăşurarea nestingherită, chiar
pentru stimularea activităţilor economice specifice, pe de altă parte.
În această concepţie, amenajarea zonelor rurale înglobează un ansamblu de acţiuni care
se desfăşoară pe 3 planuri:
1. realizarea unor rezervaţii funciare;
2. dezvoltarea serviciilor de găzduire a turiştilor şi a activităţilor
de agrement;
3. crearea unor oglinzi de apă.
Turismul rural şi EUROGITES
Într-o Europă unită şi prin deschiderea graniţelor, în Anul Turismului – 1990 – a fost
înfiinţată EUROGITES, organizaţie care acoperă întreaga Europă geografică. Programul de
acţiune al C.E. pentru perioada 1990-1992 a oferit acestei organizaţii mijloacele necesare pentru
a putea transpune obiectivele, stabilite prin statut. Acţiunile 1-5 din Programul Comisiilor C.E.
corespund cu următoarele obiective ale EUROGITES:
Ø Definirea ofertelor turistice în mediul rural şi stabilirea criteriilor unitare de calitate în
turismul rural din Europa.
Ø Crearea băncii de date cu informaţii despre fiecare organizaţie membră.
Ø Codificarea produsului „Turismul rural”, astfel încât să fie inteligibil pentru client
(prin marcă sau logo) şi în aşa fel încât clientul să poată recunoaşte produsul la prima vedere.
Ø Atragerea de noi clienţi pentru turismul rural şi descoperirea spaţiului rural prin
turismul în mediul rural.
Ø Să construim Europa înseamnă să fim solidari. Deci, trebuie să ajutăm ţările în care
turismul rural se află în faza de organizare, punând la dispoziţie experţi, astfel încât să se
realizeze un produs omogen, de calitate, bun, care să poată fi oferit pe piaţa turistică.
Din anul 1993, România este membră EUROGITES.
Oferte:
Oferta „Echitaţie”. În cazul acestei oferte, principala activitate se referă la echitaţie şi la
lecţii de călărie, cu condiţia să existe spaţii optime de cazare, asistenţă profesionistă şi cai buni.
Oferta „Vacanţă pentru copii”; activităţile trebuie gândite de aşa natură încât să ofere
condiţii optime pentru copii, atât în ceea ce priveşte cazarea cât şi existenţa asistenţilor de
specialitate pentru cei mici.
Oferta „Satul de vacanţă”. Unităţile de primire oferă facilităţile necesare pentru familii, iar
activităţile sunt gândite în aşa fel încât să vină în întâmpinarea familiilor care îşi petrec vacanţa
în acest cadru. De regulă, satele de vacanţă sunt administrate de organizaţiile bisericeşti şi de
structurile instituţionale.
Oferta „Camping”. Se referă la locuri de campare în gospodăria ţărănească şi în spaţiul
rural, în general. Campingurile mari, profesioniste îşi desfăşoară activitatea conform ordinii
interioare proprii, precum şi corespunzător normelor, emise de autorităţi şi de Asociaţia
Administratorilor de Campinguri.
Analiza comparativă a ofertei din mediul rural
În prezent, în ceea ce priveşte cazarea în mediul rural se constată anumite evoluţii şi
inovaţii care pun următoarele probleme:
Ø în multe regiuni europene se constată o diminuare şi o îmbătrânire a populaţiei care
riscă să diminueze dezvoltarea locală şi să reducă efectele economice ale cazării turiştilor în
spaţiul rural;
Ø programe de reconstrucţie şi renovare a caselor ţărăneşti, pentru primirea turiştilor,
propun, pentru o productivitate optimă, regrupări de locuinţe şi o ofertă colectivă pentru
serviciile locale (cunoscute sub denumirea de „adăposturi”, fără să fie prevăzute neapărat pentru
activitatea de primire a turiştilor, personalizate pentru fiecare locuitor al satului în parte);
Ø aplicarea şi folosirea acestor denumiri de „adăpost” pentru locuinţe mobilate care nu
fac obiectul nici unui control sau standardizări (etichetări) comportă un risc de diminuare a
importanţei numelui şi a garanţiilor sale de calitate, ce decurge din folosirile injuste (neadecvate)
ale acestuia;
Ø iniţiativele sunt luate de organizaţiile turistice teritoriale pentru a regrupa ofertele
turistice sub o etichetă unică în vederea aplicării unei strategii pentru a promova un produs
turistic global, ceea ce poate conduce la o banalizare a ofertei turistice în detrimentul mijloacelor
de primire specifice mediului rural, dar şi la o standardizare a satelor din punct de vedere
turistic;
Ø o multitudine de strategii şi etichete pentru oferta turistică rurală există în diverse ţări
vest-europene, fiecare regiune dorind sa-şi singularizeze produsele proprii în raport cu alte
produse regionale similare. Aceste iniţiative îşi găsesc justificarea în căutarea unei „identităţi
turistice” regionale, însă sunt, totodată, surse de confuzie pentru consumatori.
Conceptul de cazare la sătean

În ceea ce priveşte conceptul de cazare la sătean, acesta se regăseşte pe ansamblul
spaţiului UE cu toate variantele de aplicare (este conceptul adoptat de Federaţia Europeană de
Cazare în Mediul Rural AUROGITES, în 1990).
GERMANIA
v Singura formă de cazare în mediul rural este locuinţa pentru turişti din cadrul fermei
agricole.
DANEMARCA
Conceptul „rural” nu există pentru că aici nu se distinge ruralul de urban.
SPANIA
v Ameliorarea condiţiilor din mediul rural, diversificarea ofertei turistice rurale;
v „Agrotourisme Basque”: ameliorarea condiţiilor de viaţă ale agricultorilor
prin combinarea activităţilor acestora cu altele complementare (turism, artizanat etc.).
FRANŢA
vTurism difuz în mediul rural, cu o amploare redusă, cu echipamente aparţinând
particularilor;
v „Nids Vacances” a reînălţat ştafeta imaginii de marcă a imobilelor săteşti pentru cazarea
turiştilor şi a garantat calitatea acestora;
v International Café – Connette; club internaţional ce pune la dispoziţie camere cu confort şi

posibilităţi de petrecere a timpului liber;
v „Fédération Nationale des Gîtes de France” – pune la dispoziţia turiştilor camere în mediul
rural;
v „Cleconfort France” – valorifică şi selecţionează locuinţe de calitate;
v „Rendonnées Pyrénéennes” – dezvoltarea mijloacelor de primire prin punerea la dispoziţie a
echipamentelor necesare;
v „Maison de la Rendonnée” – dezvoltarea mijloacelor de primire prin punerea la dispoziţie a
echipamentelor necesare;
v „Assemblée Permanente des Chambers d’Agriculture” susţine agricultura prin dezvoltarea
turismului în cadrul fermelor.
MAREA BRITANIE
„Farm Holiday Bureau” reprezintă şi apără interesele agricultorilor care au o activitate turistică
şi asigură promovarea agroturismului.
GRECIA
„Oficiul Naţional de Turism din Elada”; în regiunile nonurbanizate, primirea turiştilor se face de
către persoane ce se ocupă în special cu agricultura, în scopul obţinerii unui venit suplimentar
prin cazarea şi vânzarea de produse agricole şi artizanale turiştilor.
IRLANDA
Valorificarea în scopuri turistice a caselor din mediu rural (din ferme şi sate).
ITALIA
Promovarea agroturismului în scopul creşterii veniturilor agricultorilor şi valorificării
produselor agricole şi artizanale locale.
LUXEMBURG
Creşterea capacităţii de primire, mai ales în regiunile defavorizate pe plan hotelier, dând
o nouă utilizare caselor rurale şi menţinând ocupată forţa de muncă ce riscă să intre în şomaj.
OLANDA
v „Stichting Vrije Recreate” – cazare la fermă;
v Ministerul Turismului – doreşte ca o definiţie a turismului rural, în plan european, să fie

adoptată.
PORTUGALIA
v„Turihalle” reuneşte proprietarii vechilor conace oferind un contact cu istoria şi vechile
tradiţii ale Portugaliei. Activează în păstrarea moştenirii arhitectonice şi culturale a ţării.
Conceptul de primire la locuitor este fundamentat pe trei constante de bază:

1. prestaţie turistică fondată (bazată) pe un „adăpost privat”;
2. contactul direct între persoana care primeşte (gazda) şi persoana care este primită
(oaspetele). Aceasta se referă la bivalenţa ospitalităţii tradiţionale care este în acelaşi timp oferită
şi acceptată;
3. nevoia turistului de a descoperi ţări noi (peisajele lor, obiceiurile lor, produsele,
tradiţiile, cultura, locuitorii lor).
Intervenţiile publice variază în funcţie de stat sau/şi regiune în ceea ce priveşte:
v reglementările;
v fiscalitatea;
v mijloacele de promovare;
v modalităţile de instruire şi educaţie;
v controlul şi clasamentele folosite;
v stabilirea tarifelor.
Clientela ţărilor UE este dominată de cea naţională în ţări ca: Germania, Belgia, Olanda, Marea
Britanie, Italia. În ţări ca Franţa şi Italia se observă o creştere a turiştilor europeni.
Ca profil, clientela provine din:
Ø clasa mijlocie în Germania, Danemarca, Italia;
Ø clasa superioară în Belgia, Franţa, Spania, Irlanda;
Ø familii cu copii în Germania, Belgia, Danemarca.
Se observă un flux al turiştilor din nord spre regiunile rurale din sud (excepţie Irlanda).
Hotelăria rurală
În cele mai multe ţări UE (mai ales în sudul Europei) dispoziţiile reglementate sunt luate
în favoarea hanurilor şi hotelurilor rurale, considerate ca: „locuri ale vieţii sociale şi nuclee ale
dezvoltării locale.
Dezvoltarea diferitelor forme de restaurare în spaţiul rural, de la „table d’hotels” la
fermele tip hanuri şi la hanurile săteşti, impune stabilirea şi respectarea unor norme tehnice
pentru fiecare formulă în scopul evitării supra-comercializării şi a concurenţei arhaice care nu
poate decât să prejudicieze pe fiecare în parte sau, în cel mai rău caz, dezvoltarea turistică
globală.
Dezvoltarea durabilă a turismului
Dezvoltarea durabilă a turismului:
Ø cererea turistică este proporţională cu calitatea mediului înconjurător al destinaţiei
turistice;
Ø turismul este deseori activitatea ce protejează mediul rural mai mult decât industriile
consumatoare de resurse ca: mineritul, construcţiile etc.;
Ø turismul face să crească numărul populaţiei din zonele de destinaţie;
Ø condusă în mod corespunzător, activitatea de turism poate fi o forţă puternică în ceea
ce priveşte conservarea mediului ambiant şi a moştenirii culturale;
Ø turismul durabil a devenit un cult pentru turişti, mai ales când acesta se desfăşoară
sub forma ecoturismului.
Turismul poate avea un impact pozitiv şi unul negativ, direct sau indirect, tangibil sau intangibil
asupra mediului. Şi, de aici, efortul de a defini şi măsura ceea ce limitează implicarea unor
domenii, ale unor discipline ştiinţifice şi profesionale. A aborda aceste expertize şi a înţelege
foarte bine impactele sale, este foarte necesară o grupare a factorilor implicaţi în categorii ce
corespund acelor discipline ştiinţifice profesionale:
• factori fizici, în particular, resurse naturale, spaţiul şi facilităţile;
• factori ecologici, în particular, flora fauna şi ecosistemul;
• factori sociali, priviţi din două puncte de vedere:
- din punct de vedere al gazdelor, cuprind toţi acei factori care
corespund nivelului de trai al acestora;
- din punct de vedere al vizitatorului, cuprind toţi acei factori care
definesc nivelul de viaţă şi experienţa acestora;
• factori culturali, în particular, tradiţiile, limba religia, obiceiurile, cultura.

TURISMUL ÎN JUDEŢUL CLUJ
Potenţialul turistic al unei comunităţi a fost, nu de puţine ori, introdus în cercetările privind
dezvoltarea comunitară. Aceasta întrucât potenţialul turistic contribuie în primă instanţă la
constituirea sectorului serviciilor ce deservesc infrastructura necesară turismului, deci la crearea
de noi locuri de muncă şi implicit la creşterea veniturilor populaţiei.
RESURSELE TURISTICE ALE CADRULUI NATURAL

Relieful judetului Cluj este in majoritate deluros, restul, mai putin de o treime fiind
constituit din munti. Campiile lipsesc in totalitate, acestea fiind suplinite de luncile raurilor
Somes si Ariesul inferior. Campia Transilvaniei este o regiune cu aspect colinar. Prezenţa unui
relief dominant de podiş (Podişul Someşan, Câmpia Transilvaniei, culoarele hidrografice ale
Someşului Mare, Someşului Mic, Someşului şi Arieşului) cu morfologie variată. Existenţa, în
partea vestică a judeţului, pe o suprafaţă de peste 25 % din suprafaţa sa, a unor masive
muntoase precum Munţii Trascăului (ramificaţia sa estică, din Culmea Petreşti), Masivul Gilău-
Muntele Mare (1826 m altitudine), Munţii Vlădeasa (1839 m, cota altimetrică maximă a
judeţului) şi a unei mici suprafeţe din extremitatea estică a Munţilor Plopiş (Dealul Ponorului).
În judeţul Cluj exista un număr de 284 peşteri şi avene ceea ce înscrie spaţiul său între cele care
pot dezvolta o formă de turism recreativ extrem de incitantă şi benefică economic, speoturismul.
Repartiţia pe zone geografice a potenţialului speoturistic este următoarea: Munţii Vlădeasa - 44;
Podişul Someşan – 10; zona Cheilor Turzii-22; zona Cheilor Turului - 29; Munţii Plopiş - 3,
bazinul Someşului Cald (Munţii Bihorului) - 176.
Propunerile de amenajare şi includere a unor peşteri în circuitele turistice vizează, cum este şi
firesc, cavităţile subterane cu potenţial de atractivitate ridicat, dar şi cavităţile naturale cu
potenţial de poziţie ridicat (localizate în zone uşor accesibile, lângă căi de acces intens circulate)
sau cele amplasate în zone lipsite de alte peşteri mai valoroase (Podişul Păniceni).
POTENŢIALUL TURISTIC HIDROGRAFIC

Pe lângă obiectivele morfologice analizate anterior, Judeţul Cluj dispune de un potenţial turistic
hidrografic ridicat, constituit, în primul rând, din acvifere cu ape minerale (sărate), lacuri sărate
şi cu apă dulce, reţele hidrografice de suprafaţă, cascade.
Judeţul posedă în interiorul limitelor sale, în primul rând, o serie de resurse hidrominerale,
reprezentate prin acvifere preponderent clorosodice dar şi cu un conţinut sulfuros (la Băile
Băiţa, de exemplu). De prezenţa acestor acumulări sunt legate apariţia izvoarelor şi lacurilor
sărate, precum şi a nămolurilor terapeutice întâlnite la Băile Someşeni, Băile Cojocna, Băile
Băiţa, Sic, Ocna Dej, Băile Turda, dar şi în alte areale ale bordurii Câmpiei Transilvaniei.
Reţelele hidrografice ce traversează teritoriul judeţului generează un complex „efect de margine”
în structura căruia intră activităţi recreative din categoria înotului, navigaţiei de agrement şi
pescuitului.
Lacurile de acumulare (artificiale) amenajările hidrotehnice care au dus la individualizarea
lacurilor susmenţionate s-au dezvoltat în bazinul superior al Someşului Mic, incluzând ambii
afluenţi ai acestuia: Someşul Cald şi Someşul Rece, cât şi afluenţi de ordin inferior ai acestora.
Barajele lacurilor de acumulare reprezintă, de asemenea, obiective atractive prin înălţimea,
lăţimea sau configuraţia lor. Deosebit de spectaculoase sunt barajele în dublu arc ale Lacului
Drăgan (120 m înălţime, 447 m lungime) şi Lacului Tarniţa (97 m înălţime, 232 m lungime)
incluse, tipologic, în categoria resurselor de provenienţă antropică.
Lacurile (iazurile) din Câmpia Transilvaniei, în majoritatea absolută de origine antropică,
au o funcţie turistică conţinută în rolul lor peisagistic, amplificat, parţial, şi de morfologia mai
puţin spectaculoasă a teritoriului. Ele devin însă spaţii ideale pentru derularea turismului
recreativ piscicol (pescuitul de agrement sau sportiv), a navigaţiei de agrement cu ambarcaţiuni
uşoare, respectiv, în anumite sectoare, a înotului.
Astfel de lacuri şi heleşteie sunt: Suatu, Aruncuta,Berchieş, Cătina, Lacul Chinteni,
Feiurdeni (Câmpeneşti), Filea (pe Hăşdate), Stejăriş, Mărtineşti, Tureni ş.a.
Pentru extensiunea, adâncimea şi pitorescul lor, se detaşează Lacul Ştiucii (considerat de unii
autori de origine carsto-salină, 57,6 ha, 1,6 km lungime, 6,8 m adâncime), Ţaga, Geaca (I-III),
Cătina, Sucutard, Tăul Popii, Suatu, etc.
POTENTIALUL TURISTIC BIOGEOGRAFIC

Potenţialul turistic biogeografic se referă la cele două componente ale învelişului

biogeografic: componenta vegetală şi componenta faunistică.
Funcţia turistică a pădurilor
Din punct de vedere turistic, în cadrul judeţului Cluj se impune pădurea, acest ecosistem complex
având extensiunea maximă în zona montană.
Funcţia recreativă a pădurilor Judeţului Cluj este întregită de existenţa unor produse
secundare, a căror culegere devine o activitate extrem de atractivă pentru numeroşi turişti, cum
ar fi:
- fructe de pădure: zmeură, afine, mure, măceşe, porumbe ş.a.;
- ciuperci comestibile: hribi, gălbiori, ghebe;
- plante medicinale şi aromatice: sunătoarea (Herba Hyperici), arnica (Arnica Montana),
brânduşa de toamnă (Colchicum autumnale), cimbrişor (Thimus sp.), brusturele (Petasites
hibridus), zburătoarea (Chamenerion angustifolium), urzica (Urtica dioica) ş.a.;
- seminţe, conuri de răşinoase, coajă de copaci, cetină, nuiele, ferigi, flori (culese pentru
realizarea de produse artizanale) ş.a.
Vegetaţia, în general, forestieră sau de pajişte, devine un element atractiv şi prin compoziţia sa,
respectiv prin prezenţa unor plante endemice sau relicte.
Pe teritoriul judeţului Cluj, în conformitate cu prevederile Ordonanţei de Urgenţă 236/2000,
adnotată ca Legea 462/2001, articolul 5 anexa 1, s-au definit următoarele categorii de arii
naturale protejate: parcuri naturale, monumente ale naturii, rezervaţii naturale.
STRATEGIA DE DEZVOLTARE A TURISMULUI IN JUDETUL CLUJ

Analizele efectuate în PATR (2004) au pus în evidenţă următoarea configuraţie a ierarhizării
tipurilor şi formelor de turism ce trebuie promovate cu prioritate în această regiune de
dezvoltare:
• Turism curativ (balnear şi climateric)
• Turism rural
• Speoturism
• Turism cinegetic
• Turism cultural (centrat pe aşezările urbane şi situurile istorice)
• Turism recreativ montan
ARHITECTURA ŞI URBANISMUL ÎN ROMA ANTICĂ

CUPRINS
1. LEGENDA – ÎNFIINŢAREA ROMEI
2. ISTORIA ROMEI ÎN DATE
3. URBANISMUL ROMAN
3.1. Principiile urbanismului roman
3.2. Planimetria oraşelor
3.3. Elemente compoziţionale urbane
4. ARHITECTURA ROMANĂ
5. VITRUVIUS
6. ADMINISTRAŢIA
7. JUSTIŢIA ŞI LEGISLAŢIA ROMEI
8. VATICANUL
1. LEGENDA …
…Enea, în urma războiului cu grecii, scăpând din asediul Troiei împreună cu familia sa
şi cu câţiva supuşi credincioşi, a părăsit Asia Mică rătăcind timp îndelungat pe Marea
Mediterană. După multe peripeţii, pe apă şi pe uscat, au ajuns în Peninsula Italică, aşezându-
se pe câmpia întinsă numită Latium, aflată la miazăzi de râul Tibru, între mare şi Munţii
Apenini. După numeroase lupte, Enea a întemeiat aici cetatea Lavinium, iar fiul său Ascanius
sau Iulius, o a doua cetate, Alba- Longa.
Peste aceste cetăţi au domnit mulţi regi, descendenţi direcţi ai lui Ascanius. Mezinul
ultimului rege, Amulius, l-a alungat pe fratele său mai mare, Numitor, iar pe fiica acestuia,
Rea – Silvia, a făcut-o preoteasă a zeiţei Vesta, obligând-o astfel să nu se mai căsătorească. În
acest mod, nici un urmaş al fratelui alungat de pe tron nu se mai putea naşte pentru a
răzbuna nelegiuirea.
Dar zeul Neptun a răpit-o pe tânăra vestală, care i-a dăruit doi fii gemeni, pe Romulus şi
Remus. Aflând cele întâmplate, Amulius a pus să fie prinşi cei doi gemeni şi aruncaţi în apele
Tibrului. Un slujitor milos a aşezat cei doi prunci într-un coş de nuiele, care a plutit pe apele
învolburate, până când valurile l-au arucat la mal şi l-au adăpostit sub ramurile unui măslin.
Aici a apărut lupoaica, animalul lui Marte, care i-a adăpostit pe copii în peştera Lupercal şi
i-a alăptat pentru a le astâmpăra foamea. Un păstor al regelui, pe nume Faustulus, i-a
descoperit şi i-a dus soţiei sale Acca Laurentia, care le-a devenit doică şi i-a îngrijit.
Când au crescut, cei doi gemeni au devenit conducătorii păstorilor care atacau şi prădau
împrejurimile. Remus a fost prins pe când încerca să prade turmele regelui Amulius şi a fost
dus la palat. Faustulus l-a trimis pe Romulus în ajutorul fratelui său, dezvăluindu-i secretul
descendenţei lor nobile. Romulus a atacat cetatea, şi-a eliberat fratele, l-au ucis pe Amulius şi
l-au pus pe tron pe bunicul lor Numitor.
După aceste fapte, cei doi fraţi au hotărât să înfiinţeze o nouă cetate în ţinutul în care
crescuseră, acolo unde Tibrul ieşit din munţi, se îndrepta spre mare.
Cei doi fraţi s-au certat însă, fiecare dorind ca numele său să fie dat noii cetăţi. Nu s-au
înţeles nici asupra locului unde urma să fie ridicată cetatea: pe dealul Palatin sau pe Aventin.
Au întrebat atunci zeii, care le-au răspuns că acela peste care vor zbura mai mulţi vulturi,
acela este ales pentru a decide. A doua zi în zori, deasupra capului lui Romulus au zburat
doisprezece vulturi, iar de-asupra capului lui Remus au zburat numai şase. Cetatea a fost
numită de Romulus - Roma şi cea dintâi colibă acoperită cu paie a fost ridicată pe Palatin.
Romulus a tăiat prima brazdă în jurul Palatinului cu un plug tras de un taur şi de o vacă,
marcând astfel traseul zidurilor cetăţii. Supărat de hotărârea zeilor, Remus a sărit peste linia
viitoarelor ziduri şi a fost înjunghiat de Romulus care a spus: ,,Aşa să moară toţi cei care, ca
şi tine, vor sări peste zidurile mele”.
Romulus, rămas singurul stăpân al cetăţii, a populat-o cu păstorii din împrejurimi, cu
sclavi fugiţi, datornici şi exilaţi. Pentru că lipseau femeile, Romulus a cerut cetăţilor vecine ca
fetele lor să se mărite cu noii locuitori ai Romei, dar nimeni n-a dorit să intre în legături de
familie cu aceştia. Atunci, Romulus a recurs la un vicleşug: a organizat o mare serbare în
cinstea zeului Consus, la care a invitat locuitorii din cetăţile sabine şi latine din vecinătate. La
un semn al lui Romulus, bărbaţii Romei s-au repezit şi fiecare a răpit câte o femeie. Bărbaţii
străini, neînarmaţi n-au putut să le apere şi au fugit, blestemându-i pe cei ce încălcaseră legile
ospitalităţii.
Aşa a început războiul cu cetăţile învecinate. Latinii au fost învinşi uşor de romani, dar
sabinii în frunte cu regele lor Titus Tatius au pornit împotriva Romei. Luptele s-au desfăşurat
în mlaştinile dintre Capitoliu şi Palatin, au durat timp îndelungat fără a se decide victoria
vreunei din părţi. Au intervenit femeile sabine, legate acum de bărbaţii din ambele tabere,
împăcându-i pe bărbaţii şi pe fraţii lor. Popoarele s-au unit, iar Romulus şi Titus Tatius au
domnit împreună.
Acesta este mitul despre întemeierea şi primele acţiuni ale cetăţii Roma, peste care au
domnit încă şase regi. Conducerea statului era în mâinile vechilor cetăţeni, a patricienilor
dintre care se alegea Senatul (Sfatul Bătrânilor), iar regele era obligat să respecte hotărârile
Senatului în problemele importante.
Ultimul rege, Lucius Tarquinius Superbus a fost izgonit şi s-a retras în cetatea etruscă
Caere, iar locuitorii Romei au hotărât ca în fiecare an să fie aleşi în locul regelui doi consuli,
înfiinţându-se Republica Patricienilor, în care plebeii erau reprezentaţi de tribuni.
2. ISTORIA ROMEI ÎN DATE

Vicenzo Camuccini – Asasinarea lui Iulius Cezar – Muzeul Capodimonte – Neapole
(1773-1884)
SEC.XIV Î.C. - TRACII OCUPĂ REGIUNEA UNDE VA APARE ROMA;
SEC. VIII Î.C. - CIVILIZAŢIA ETRUSCĂ – APAR SATE PE PALATIN;
735 Î.C. - DATA LEGENDARĂ A FONDĂRII ROMEI DE ROMULUS
609 Î.C. - EXPULZAREA DIN ROMA A LUI TARQUINIUS SUPERBUS –
ULTIMUL REGE ETRUSC ŞI INSTAURAREA REPUBLICII;
390 Î.C. - NĂVĂLIRI ALE TRIBURILOR GALILOR. CAPITOLIUL ESTE
SALVAT DE STRIGĂTUL GÂŞTELOR SACRE;
338 Î.C. - ROMA DOMINĂ REGIUNEA LATIUM. ÎNCEPE CUCERIREA
BAZINULUI MEDITERANEAN;
219-202 Î.C. - REPUBLICA ROMANĂ DOMINĂ PENINSULA IBERICĂ, SICILIA,
SARDINIA, CORSICA ŞI O PARTE DIN AFRICA DE NORD;
58-44 Î.C. - CEZAR SUPUNE GALIA ŞI DEVINE STĂPÂNUL ROMEI;
27 Î.C. - IANUARIE: OCTAVIAN FONDEAZĂ IMPERIUL, MEDITERANA
DEVINE UN „LAC” ROMAN. ÎNCEPE „SECOLUL LUI AUGUSTUS” (OCTAVIAN).
LITERATURA CLASICĂ LATINA CUNOAŞTE O MARE DEZVOLTARE PRIN
HORAŢIU, VIRGILIU, OVIDIU, TITUS – LIVIUS. SE DEZVOLTĂ ARTA ROMANĂ, SE
CONSTRUIESC TERME, APEDUCTE;
ANUL 30 - CRUCIFICAREA LUI ISUS DIN NAZARET;

ANUL 64 - INCENDIUL ROMEI ŞI PRIMELE PERSECUŢII ALE CREŞTINILOR;
ANUL 70 - CUCERIREA IERUSALIMULUI DE CĂTRE ROMANI;
ANUL 72 - ÎNCEPE CONSTRUCŢIA COLISEUM-ULUI;
117 – 138 - ÎMPĂRATUL HADRIAN; - ÎNCEPE CONSTRUIREA PANTHEONULUI
(123) ŞI A UNUI MAUSOLEU – VIITORUL CASTEL SAN-ANGELLO;
212 - EDICTUL LUI CARACALLA PRIN CARE TOŢI LOCUITORII LIBERI DIN
IMPERIU DEVIN CETĂŢENI ROMANI
274 - CONSTRUCŢIA FORTIFICAŢIILOR ROMEI („ZIDUL LUI AURELIAN”);
293 - SUB DIOCLEŢIAN – CONDUCEREA IMPERIULUI ESTE ÎMPĂRŢITĂ
ÎNTRE APUS ŞI RĂSĂRIT;
3 . URBANISMUL ROMAN
Continuatoare a culturii grecilor şi a etruscilor, civilizaţia romană îşi extinde treptat
influenţa asupra teritoriilor europene din jurul Mediteranei, de la limes – ul ce separă Anglia
de Scoţia până în Egipt, din Asia Mică la ţinuturile germanice, de la nord de Danubiu la
Atlantic.
Sistemul legislativ, arta militară şi a conducerii, a organizării teritoriilor cucerite,
toleranţa religioasă şi nu în ultimul rând ştiinţa construcţiilor, au asigurat pentru mai mult
de un mileniu existenţa şi supremaţia în aceste teritorii, mai întâi a Republicii, apoi a
Imperiului Roman. Această civilizaţie bazată pe spaţiul rural, dar tipic urbană este jalonată
de apariţia a numeroase oraşe care ating apogeul dezvoltării lor în primele două secole ale
Mileniului I : Ostia, Herculanum, Pompei, Timgad şi altele. Dar mai ales aici - şi nu în
celebra Romă, în oraşele cetăţi care nu depăşesc câteva zeci de mii de locuitori - urbanismul
roman atinge nivelul său maxim de dezvoltare.
3.1. Pricipiile urbanismului roman:

Cu începere de la Cetatea Eternă, fondarea unui oraş este la romani un act sacru, marcat
de un ritual arhaic preluat de la etrusci. Ritualul cuprinde patru secvenţe:
- Luarea auspiciilor – destinată să asigure acordul zeilor pentru înfiinţarea noului oraă;
- Orientatio – trasarea celor două axe majore ale viitoarei localităţi: decumanus (est – vest)
şi cardo (nord – sud), care înscriu oraşul în ordinea generală a Universului;
- Limitatio – marcarea cu brăzdarul plugului a perimetrului, întrerupt în dreptul
viitoarelor porţi, care marchează o linie de protecţie magică: pomerium, în afara căreia se va
construi zidul de apărare;
- Consacrarea – plasarea oraşului sub protecţia zeilor, în special a triadei capitoline:
Jupiter, Junona şi Minerva.
Principiile urbanismului roman sunt aplicate vizibil în structura oraşelor nou înfiinţate ca:
Torino, Aosta, Florenţa în peninsula italică, Timgad, Volubilis, Leptis Magna, Sabatha în
Africa, dar se regăsesc şi în modernizarea şi remodelarea unor aglomerări urbane existente.
Vechile ,,oppida” din Galia amplasate pe înălţimi sunt completate cu structuri romane
rectangulare ca la Autun şi Trier, iar peste târgul galic al Lutetiei se suprapune un oraş
modern care va deveni nu mai puţin celebrul Paris.
3.2. Planimetria oraşelor romane se caracterizează prin utilizarea tramei stradale

rectangulare, orientată după cele două axe majore: cardo şi decumanus, trasee ortogonale ce
răspund unor cerinţe vădit practice, fără semnificaţie religioasă. Oraşul tipic roman primeşte
astfel în plan forma unui pătrat sau a unui dreptunghi - în care străzile secundare delimitează
insule asemenea ca formă. Această operaţiune poartă numele de ,, limitare internă”, iar
tratatele de topometrie contemporane epocii imperiale o consideră ca parte integrantă a
ritualului fondării oraşului. Aceste trasee rectangulare sunt însă adaptate declivităţilor
terenului, tradiţia fiind preluată de la etrusci şi greci.
3.3. Elementele compoziţionale urbane sunt:

Incinta: are o valoare simbolică şi religioasă ce trimite la ritualul limitării oraşelor. După
instaurarea cunoscutei ,,pax romana” fortificaţiile au fost neglijate în favoarea extinderii
aşezărilor, dar năvălirile barbare din secolul al III-lea obligă reconstruirea zidurilor de
apărare, pentru care adeseori sunt utilizate ca material de construcţie părţi din monumentele
epocilor anterioare.
Străzile: aveau dimensiuni bine stabilite: 12 m lăţime pentru cardo şi decumanus ( la
Corint lătimea arterelor atinge 24 m) şi nu mai puţin de 6 m pentru străzile laterale, erau
dalate şi mărginite de trotuare. Adeseori strada era flancată de portice spre care se deschid
magazine şi care protejează cetăţenii de ploaie sau de arşiţă.
Forum–ul: este amplasat la intersecţia dintre cardo şi decumanus, este un centru al vieţii
publice, piaţă şi loc de reuniune în acelaşi timp, constituie inima oraşului roman. Este locul
unde sunt amplasate edificiile publice (sala curiei romane, bazilica – un vast edificiu ce
adăposteşte tranzacţiile comerciale şi activităţile oficiale de exercitare a justiţiei), adeseori
legate prin portice după modelul agorelor greceşti. Forum – ul este centrul vieţii religioase,
aici este amplasat templul închinat triadei capitoline în timpul Republicii, ulterior templul ce
serveşte cultul imperial. Până la apariţia amfiteatrelor, în forum se desfăşurau şi luptele
gladiatorilor. Alături de forum–ul propriu-zis, în oraşele romane vor apare şi fora – pieţe
specializate, destinate exclusiv activităţilor comerciale.
4. ARHITECTURA ROMANĂ
Dotările publice: edificii destinate petrecerii timpului liber: teatre, circuri, amfiteatre,
terme, ocupă un loc privilegiat în structura oraşului roman. Spre deosebire de greci, care
utilizau pantele naturale ale terenului pentru amenajarea teatrelor, romanii construiesc
teatre monumentale pe teren plan. Pentru circuri, de obicei piste lungi destinate întrecerii
carelor, înconjurate cu gradene este utilizat terenul denivelat pentru o mai bună vizibilitate
(Circus Maximus din Roma este amplasat în depresiunea dintre colinele Palatin şi Aventin).
Amfiteatrele, (dintre care cel mai renumit este Colosseum–ul) sunt destinate întrecerii între
gladiatori şi spectacolelor, sunt construcţii monumentale de mari dimensiuni, specifice
civilizaţiei romane.
Termele, sunt edificii gigantice cu lux ostentativ construite în epoca imperială, care
regrupează băi calde şi reci, săli pentru sport, biblioteci, săli de lectură, locuri pentru servirea
mesei. Palatele, edificiile administrative, cazărmile, închisorile, sunt construcţii cu funcţiuni
urbane amplasate în zonele centrale ale oraşelor.
Un loc esenţial îl ocupă amenajările şi dotările edilitare: castelele de apă, apeductele,
fântânile. Peisajul urban este înnobilat cu numeroase grupuri statuare şi arce de triumf
amplasate în capetele de perspectivă ale arterelor importante. Canalizarea apelor uzate era
asigurată de o reţea subterană care urmărea traseul stradal.
Locuinţele: sunt de două feluri: domus – tipul clasic al locuinţei unifamiliale din care se
dezvoltă programul arhitectural al palatelor patricienilor şi - insulae – case de raport cu mai
multe etaje cuprinzând un anumit număr de apartamente.
5. VITRUVIUS
Principiile urbanismului roman se regăsesc în ,,De architettura” – tratatul de urbanism al
lui Vitruvius, inginer şi arhitect contemporan cu Augustus. Inspirat din operele urbaniştilor
greci, în tratatul său Vitruvius pune accent pe alegerea sitului, pe salubritate, expunerea la
factorii climatici, la amplasarea edificiilor publice şi a locuinţelor. Se recomandă a se face
orientarea străzilor pe baza unui studiu aprofundat al regimului local al vânturilor, iar
confortul şi estetica urbană sunt preocupări importante ale celebrului teoretician.
6. ADMINISTRAŢIA
Imperiul Roman s-a extins pe teritorii întinse - de la Marea Britanie până în Persia, între
Germania şi Egipt, de la vest de Rhin - la nord de Dunăre, până la munţii estici ai Anatoliei –
(Armenia de astăzi) - reunind tradiţii, limbi şi religii din cele diverse şi o populaţie de 70,0
milioane de locuitori.
Timp de cinci secole, acest teritoriu imens a fost administrat, controlat aprovizionat şi
apărat de Roma. Pe acest teritoriu incomensurabil romanii avansau, se retrăgeau, dispuneau
de state – tampon. Pe perimetrul Imperiului au fost fixate posturi de frontieră şi fortificaţii.
Din punct de vedere administrativ, în primele secole ale Imperiului, existau două feluri de
provincii:
- cele vechi şi bine pacificate, plasate la interior, numite ,,provincii ale poporului” – ale
poporului roman, pentru care guvernul local era numit de Senat, cauză pentru care erau
denumite şi provincii senatoriale.
- ,,provincii de frontieră” – în care împăratul, şeful armatelor îşi exercita direct puterea
prin guverne formate din funcţionari militari care depindeau direct de suveran.
Membrii guvernelor provinciilor senatoriale beneficiau de o pregătire specială în
domeniul administraţiei, erau magistraţi aleşi care proveneau din familiile patricienilor şi
care puteau succesiv să lucreze în administraţie sau să conducă o legiune, parcurgând cursus
honorum – spre cele mai înalte funcţii în conducerea Imperiului. Această elită forma o
minoritate restrânsă care administra eficient economia Imperiului. O ordine similară se

regăsea şi în maniera modernă şi eficace în care era condusă imensa armată romană: 450.000
oameni pentru care existau înscrisuri şi repertoare, tabele de avansare, ordine de promovare.
Civilizaţia romană a fost o civilizaţie birocratică.
7. JUSTIŢIA ŞI LEGISLAŢIA ROMEI

Justiţia romană era o ,,civilizaţie a pledoariilor”, o civilizaţie care a inventat dreptul, un
drept care nu considera membrii societăţii egali: fiecare avea un statut personal, era înserat
într-o ierarhia bine codificată de-asupra căreia se situau cei care deţineau cetăţenia romană.
Sub Imperiul Târziu, circa 6 milioane de persoane aveau cetăţenia romană, putând fi
fictiv asimilaţi ca Romani, o populaţie mai numeroasă decât populaţia Republicii Romane.
Cel ce a dobândit cetăţenia romană, putea accede la cele mai înalte funcţii publice. Astfel,
împăraţii din dinastia Sever–ilor erau de origine punică.
Cetăţenia romană era acordată la cerere, funcţie de o serie de criterii: averea,
onorabilitatea, cunoaşterea limbii latine, (respectiv limba greacă pentru partea de răsărit a
imperiului).
În anul 212, prin edict, împăratul Caracalla hotărăşte: toţi locuitorii Imperiului sunt
cetăţeni romani. Fără îndoială, această decizie se bazează pe sistemul de impozite aplicat
cetăţenilor romani, (noii cetăţeni erau în continuare supuşi impozitelor care le plătiseră şi
până atunci dar mai ales pe un sistem juridic unic în întreg teritoriul. Majoritatea locuitorilor
din imperiu au dorit să acceadă la noul statut, o mică parte au opus rezistenţă, mai ales din
motive religioase (poporul evreu nu a acceptat cu adevărat cetăţenia pe motiv că nu admiteau
ideea existenţei altor zei decât ai lor).
În timpul imperiului, Roma devine o mare metropolă, cu o populaţie de peste un milion de
locuitori pentru care funcţionează un sistem administrativ asemănător cu cel al provinciilor:
servicii specializate conduse de un înalt funcţionar numit de împărat. Acesta supervizează
acţiunile prefecţilor care se ocupă de: trupele din garda imperială şi de securitate, de incendii
şi inundaţii, de dezvoltarea urbană sau de infrastructura edilitară. În epoca imperială, Roma
era administrată după cum, peste secole sub conducerea lui Haussmann a fost administrat
Parisul.
Regimul juridic al urbanismului roman este asigurat şi urmărit de adevărate servicii de

urbanism create în timpul Imperiului şi puse sub controlul unor înalţi demnitari numiţi de
împărat, precum curatorul apelor şi procuratorul străzilor.
Legea celor XII Table reglementează distanţele între construcţii şi faţă de limitele parcelei
pentru asigurarea accesibilităţii şi pentru a reduce pericolul extinderii incendiilor. (Se
interzice construirea la o distanţă mai mică de 2 picioare şi jumătate faţă de proprietatea
vecină, ceea ce conduce la o distanţă de 5 picioare între construcţii –cca. 1,5m, amplificată
ulterior la 10 picioare datorită frecventelor incendii din Roma). Legea interzice construirea
balcoanelor deasupra străzilor, permite acoperirea caselor cu olane şi nu cu material lemnos,
impune traseul străzilor şi regimul de aliniere al construcţiilor, limitează regimul de înălţime.
Demolările sunt strict reglementate pentru protejarea patrimoniului construit. În anul 127
împăratul Hadrian, preocupat de estetica urbană, ordonă ca fiecare locuitor al oraşului să-şi
repare casa sau să o vândă.
Exproprierea – este prevăzută în edictele imperiale şi declarată necesară pentru realizarea
unor construcţii şi amenajări de interes public: (apeducte, forum–uri). După caz, prefectul
Romei ( pentru valori echivalente a 50 livre de argint) sau împăratul, (pentru sume mai mari)
- dispun acordarea despăgubirilor pentru proprietarii clădirilor desfiinţate.
8. VATICANUL
GRECIA ANTICA
Grecia sau Hellas – stat in sud estul Europei, cu suprafaţa de 132.000 kmp, ţară continentală,
peninsulară (Pelopones) şi insulară (insulele Ioniene, Ciclade, Sporade, Creta). Este o ţară
muntoasă (Muntele Olimp 2.917m), cu relief fragmentat.
Primele aşezări umane apa în mileniul VII î.Hr. Începând cu mileniul II î.Hr., indoeuropenii
(ahei şi dorieni) se stabilesc în regiune. Civilizaţia miceniană se dezvoltă după anul 1600
î.Hr., iar anul 1200 î.Hr. când are loc invazia dorienilor, marchează începutul „Evului
Mediu” grec. În oraşe, regimul oligarhic este înlocuit de monarhii, în sec. î.Hr. Poemele
homerice datează din anul 776 î.Hr., perioadă în care se organizează şi primele jocuri
olimpice. Expansiunea colonială înaintează spre occident, în nordul Mării Egee, până la
Marea Neagră.
În anii 490-479, au loc Războaiele Medice cu perşii, care se retrag în Asia Mică. Se
înfiinţează Liga de la Delos, condusă de Atena, creată pentru izgonirea perşilor din Marea
Egee. Civilizaţia clasică greacă cunoaşte o etapă de vârf la Atena, în timpul lui Pericle, în anii
431-404. Războiul Peloponesiac se poartă între Sparta şi Atena, se încheie cu victoria Spartei,
iar Atena capitulează în 404. Sparta instituie hegemonia în Hellalda, dar este învinsă în Teba
în 371, care îşi extinde hegemonia asupra Greciei continentale.
În anii 359-336, Filip al doilea al Macedoniei repurtează o mare victorie asupra Tebei în
luptele de la Cheroneea (338) şi îşi extinde dominaţia asupra cetăţilor greceşti. În anii 336-
323, Alexandru cel Mare cucereşte Imperiul Persan. În anii 216-168, Macedonia luptă contra
Romei, dar Filip al V-lea este învins la Cynoscephales (197). Între 196146, Grecia cunoaşte o
semiindependenţă sub control roman. În anul 146, coaliţia cetăţilor greceşti este învinsă de
Roma, Corintul este distrus, iar Grecia devine o provincie romană.
Mitridate, are o tentativă de a elibera Asia Mică, trecută sub stăpânire romană, dar este
învins.
Cultura Greciei exercită o puternică influenţă asupra Romei. În 330 d.Hr. este fondat
oraşul Constantinopol care devine noul centru cultural al Orientului Grec. În 395, după
moartea lui Theodosiu, Imperiul Roman este definitv împărţit, iar Grecia este integrată în
Imperiul de Răsărit. În anul 630, Heraclius adoptă ca limbă oficială limba greacă în Imperiul
Bizantin.
În sec VI-VII d.Hr. slavii se instalează în Grecia, împing populaţia greacă spre insule. În
sec. X-XI d.Hr., bulgarii întreprind numeroase incursiuni în peninsulă. În 1204 (Cruciada a
IV-a) Bizanţul este distrus, se înfiinţează Imperiul Latin al Constantinopolului, regatul
Thessalonic, principatul Moreea şi mai multe ducate. În secolele XIV-XV, veneţienii,
genovezii şi catalanii îşi dispută teritoriile greceşti, timp în care Imperiul Otoman ocupa
Tracia, Thessalia si Macedonia. In 1456, turcii cuceresc Atena şi Peloponesul.
CULTURĂ ŞI CIVILIZAŢIE
3000-2000 î.Hr. – Epoca I a Bronzului. Se răspândeşte civilizaţia cicladică.
2000-1500 î.Hr. – Civilizaţia Minoică din Creta ( palatele Knossos,

Phaistos, Malia, Zakros, Santorin).
1600-1200 î.Hr. – Civilizaţia Miceniană. Cetăţi cu fortificaţii de tip ciclopian (Micene,
Tirynt) palate (Micene, Pylos) cu megaron rectangular; morminte în formă de tolos.
900-700 î.Hr. – stilul geometric, riguros şi schematic. Se construiesc numeroase
temple cu formă rectangulară, cu un singur naos, dintre care Templul Herei din Samos este
unul dintre cele mai vechi.
PERIOADA ARHAICĂ (700-480 Î.HR.)
În construcţii se foloseşte piatra cu apareiaj poligonal (Delphi – zidul terasei templului lui
Apolo). Se generalizează planul clasic al templului: peripter, cu peristil (coloane pe toate cele
4 laturi), cu coloanele rezemate pe stylobat (soclu cu trei gradene). Apare ordinul doric,
urmat de ordinul ionic. Se construiesc templele: Heraionul din Olimp, Sanctuarul de pe
Acropole, Templul zeiţei Artemis din Corfu, Templul C din Selimunte, Templul Herei din
Pestum, Templul lui Zeus Olimpianul din Agrigente, primul templu Dydimes. În aproprierea
marilor sanctuare se construieşte Tezaurul din Olympia, Sifnos, Tezaurul Atenienilor din
Delphi şi Agora din Atena.
ARTA CLASICĂ (480-323 Î.HR.)
În arhitectură se înregistrează o evoluţie a ordinelor Doric şi ionic spre armonie şi
perfecţiune. Este reconstruită Acropola din Atena. Ictinos şi Callicrates construiesc
Parthenonul, Minesicles construieşte Propyleele, în aceiaşi perioadă este construit Templul
Atenei Nike şi Erehteionul. În stilul artei clasice se construiesc în această perioadă templele
lui Apollon din Delphi şi Bassae, al concordiei la Agrigento, Templul lui Poseidon la Sunion,
Templul lui Hephaistos de la Athena, Tolosul Marmaria din Delphi.
Spre anul 380 î.Hr. ia naştere şi se dezvoltă arhitectura civilă şi urbanismul
(Priene, Epidaur, este terminată agora din Atena, Pella).
În perioada clasicismului târziu este construit Mausoleul lui Halicarnas şi
Monumentul Nereidelor din Santhos.
ARTA ELENISTICĂ (322-50 Î.HR.)
Se înregistrează expansiunea greacă spre Orient, se dezvoltă oraşe ca Pergamul, Antiohia
şi Alexandria. Apare şi se dezvoltă ordinul Corintic, se construiesc temple mari la Pergam,
Ephes, Sardes. Se dezvoltă urbanismul (Pergam, Milet, Alexandria). În marile oraşe apar
numeroase construcţii civile, cum ar fi Porticul Attale din Athena, Biblioteca din Alexandria,
Teatrul din Pergam, Farul din Alexandria.
ETRUSCII
REFERINTE BIBLIOGRAFICE
Claudius ( 41 – 54 d.C.) împarat roman, autor al operelor literare cu caracter istoric:
,,Carhedoniaca” (Istoria Cartaginii) şi ,,Tyrhenica” (Istoria Etruscilor), utilizează bogatele
mărturii istorice ale epocii.
Scrierile sale dispar in incendiul Bibliotecii din Alexandria, anumite informaţii se preiau
in tratatele unor istorici contemporani;
Gaius Clinius Maecenas sfetnic de seamă al lui Augustus, devotat susţinator al artelor şi al
artistilor, este de origine etruscă, descendent de stripe regală;
Diodor ( sec.I - i.d.C.) istoric grec, descrie etruscii ca un popor care:
,, … s-a remarcat prin bărbăţie, au pus stăpânire pe un teritoriu întins şi au întemeiat
multe cetăţi celebre... Au excelat ca o puternică forţă maritimă şi multă vreme au dominat
apele mării, astfel că, datorită lor mare ace se învecinează cu Italia a primit denumirea de
Marea Tyrheniană (Marea Etruscă)…
La perfecţionarea armatei pedestre ei au contribuit printre altele şi prin utilizarea
goarnei, un instrument foarte folositor în război şi care se numeşte ,, goarna tyrenă”.
Comandanţilor supreme ai armatei l I se consfinţea şi li se consolida autoritatea şi rangul
prin aceea că li se atribuiau lictori,jilţuri de fildeş şi toge cu dungă purpurie.
Casele erau prevăzute cu peristiluri ingenioase, menite să atenueze zgomotul produs de
numeroşii servitori aflaţi în slujba lor…. Cele mai multe din aceste obiceiuri au fost preluate
de romani care le-au introdus în cetăţile lor şi le-au perfecţionat…S-au dedicat în primul
rând ştiinţelor naturii şi învăţăturii privind zeităţile, cei mai mulţi dintre ei s-au ocupat cu
ştiinţa interpretării fulgerelor… Întrucât locuiesc şi lucrează un pământ ce dă de toate, ei se
bucură de o bogăţie de roade menite nu numai unei hrane îndestulătoare, ci şi de desfătări
îmbelşugate, cu huzurul şi destrăbălarea cuvenită… Puterea, care din timpuri străvechi le-a
atras invidia celor din jur, au pierdut-o cu desăvârşire…”
Titus Livius: strălucit istoric roman de la începutul erei noastre, în tratatul:
,, De la fondarea Romei ” afirmă:
,, … Până la naşterea Imperiului Roman puterea etruscilor s-a întins departe pe mare şi
pe uscat. În măsura în care au stăpânit Marea de Jos ( Tyhreniană) şi Marea de Sus
(Adriatica), stau mărturie chiar denumirile lor: una a fost botezată de triburile italice ,,
Marea Etruscă” după numele generic dat acestei seminţii, iar cealaltă ,,Hadriatica” după
aşezarea etruscă Hadria. Au populat uscatul şi au construit douăsprezece cetăţi, mai întâi de
partea noastră a Apeninilor, de-a lungul Mării de Jos, apoi dincolo de Apenini, înfiinţând
acolo tot atâtea colonii câte erau şi oraşele lor de baştină; acestea cuprindeau toată întinderea
de dincolo de Pad până în Alpi, cu excepţia Capului pe care în prejma golfului îl populează
veneţienii…”
Strabo: geograf contemporan cu Titus Livius:
,, … atâta timp cât etruscii s-au aflat uniţi sub un singur conducător – au fost foarte
puternici, dar cu trecerea vremii, se vede că organizarea lor s-a destrămat, s-au supus
presiunii exercitate de populaţia învecinată, căci altfel ei n-ar fi renunţat la pământurile
fertile şi s-ar fi năpustit după pradă pe mare, unii într-o parte, alţii în cealaltă parte a apelor;
se ştie doar că de câte ori s-au unit au fost în stare nu numai să-i respingă pe agresori ci să-i şi
atace, ba să întreprindă chiar şi expediţii îndepărtate…”
Dionisie din Halicarnas:
,, … se aduceau (regelui etrusc Tarquinius – la Roma) douăsprezece securi, câte una din
fiecare cetate …Era un obicei etrusc ca în faţa fiecăruia dintre regii cetăţilor să păşească un
lictor, care în afara mănunchiului de nuiele mai poartă în mână şi o secure; şi ori de câte ori
cele douăsprezece cetăţi porneau într-o expediţie comună, depuneau cele douăsprezece securi
în mâna unui dintre regi care în felul acesta era investit cu puteri nelimitate în comanda
oştilor…De aici originea istorică a simbolului puterii la funcţionarii romani care atesta
dreptul lor de a aplica vinovaţilor nu numai pedeapsa corporală ci şi pedeapsa decapitării…”
Thomas Dempster: profesor scoţian, predă la Universităţile din Pisa şi Bologna. Între anii
1616 – 1619 scrie cele ,, Şapte tomuri despre Regatul Etruriei”
ISTORIC
Epoca pietrei:
Ø urme de locuire în peninsula Italică;
Epoca brozului ( cca.1800 î.d.C.):
Ø imigranţi din nord populează Italia, prelucrează bronzul şi practică o

agricultură primitivă, îşi construiesc colibe din pari de lemn, locuiesc cu predilecţie în
locuinţe lacustre.
Epoca fierului (2000 î.d.C.):

Ø noi valuri de imigranţi din nord care aduc o cultură superioară celei autohtone,
cunosc prelucrarea fierului, roata olarului, practică agricultura şi creşterea vitelor, au o
organizare socială diferenţiată pe stări. Centrul acestei culturi este la Villa Nova lângă
Bologna de astăzi.
Sec. VIII î.d.C. :
Ø Apar primele oraşe cu o viaţă economică şi socială dinamică. Un rol deosebit îl joacă
grecii – care colonizează Sicilia şi litoralul italic, înfiinţând porturi, centre economice şi
comerciale puternice.
Ø În Toscana etruscii întemeiază pe baza tradiţiilor villanoveze o nouă civilizaţie. La
Tarquinia, în Etruria Meridională este descoperit un obiect – simbol, o urnă villanoveză din
argilă acoperită cu un coif etrusc din bronz, care atestă prezenţa noii civilizaţii şi marchează
trecerea la o nouă epocă în istoria Italiei Antice.(istoricii compară aceste începuturi modeste
din Italia cu civilizaţii mult mai avansate: în 1728 – 1686 î.d.C. - Hammurabi, regale
Babilonului, supranumit ,,Uraganul celor patru puncte cardinale”, adopta cel dintâi Cod de Legi
cunoscut în istorie, iar în anul 1296 î.d.C.- Ramses al II-lea încheia primul Tratat de Pace
cunoscut, prin care se consfinţea victoria sa asupra Imperiului Hitit).
Ø Oraşele etrusce luate în parte alcătuiau ansambluri de sine stătătoare, un fel de state –
cetăţi, cu strânse relaţii economice, dar autonome una faţă de celelalte. Iniţial oraşele etrusce
erau conduse de un rege, cu timpul devin republici orăşeneşti aristocratice. Douăsprezece
cetăţi: Veii, Caere, Tarquinia, Vulci, Ruselly, Vetulonia, Velletri, Arretium, Cartona, Perusia,
Volsinii şi Clusium - se unesc într-o formă federativă liberă, asemănătoare federaţiilor
greceşti.
Ø Etruscii o venerează pe zeiţa Voltumna, căreia îi ridică în comun un sanctuar în
apropiere de Volsinii (lângă Bologna de azi). O dată pe an se organizau aici jocuri festive în
cinstea zeiţei, ocazie cu care se alegea un rege, reprezentant formal al Federaţiei etrusce.
Ø Oraşele etrusce erau dominate de familiile aristocrate, membrii lor de frunte –

lucomonii – asigurând administrarea treburilor publice, formând un colegiu de funcţionari
numiţi ziltath.
Sfârşitul sec.VII î.d.C. :

Ø Oraşele etrusce sunt foarte puternice şi încep să ducă o politică de expansiune pe
teritoriul Italiei. În Italia septentrională coloniştii porniţi din Clusium, Volsinii, Velletri,
întemeiază oraşele Felsina (Bologna), Mantua, Spina, Atria şi altele, controlând regiunea
fertilă a Padului. La rândul lor, aceste oraşe din nordul Italiei se unesc într-o federaţie liberă.
Ø Expansiunea se extinde la sud de Tibru, în Latium şi Campania, apar noi oraşe: Capua
şi Nola.
Ø În 600 î.d.C. etruscii ocupă Corsica şi intră în conflict cu coloniştii greci. Pentru a-i
înfrânge, etruscii se aliază cu rivalii acestora, cartaginezii. Confruntarea are loc în 540 - 538
î.d.C., când flota greacă câştigă o victorie pe care nu o poate fructifica din cauza pierderilor
suferite.
Sec. VI î.d.C. :
Ø Marchează perioada de apogeu a puterii etrusce, aceştia dominând Mediterana în
egală măsură cu grecii şi cu cartaginezii.
Ø Cuceresc Latium, o regiune cu populaţie puţină, primitivă, ocupată cu agricultura şi
cu creşterea vitelor. Pe locul viitoarei Rome, se aflau pe vârful celor şapte coline cătune
despărţite de mlaştini, locuite de triburi latine şi sabine. Etruscii unifică aceste aşezări şi
creează un adevărat oraş, cu o formă arhitecturală şi administrativă fermă şi stabilă. Se
construieşte un canal imens, boltit, numit Cloaca Maxima, drenând astfel apele şi desecând
mlaştinile. Se edifică Forum Romanum, vestita piaţă romană, inima Romei, apoi a Italiei,
devenind punctul central al Imperiului Roman.
Ø Pe Capitoliu se edifică templul închinat zeităţilor Jupiter, Junona şi Minerva. Noua
cetate este înconjurată cu ziduri de apărare puternice.
Ø În fruntea Romei s-au aflat regii etrusci Tarquinius, Priscus, Servius Tulius şi
Tarquinius Superbus.
Sec. V – III î.d.C. :
Ø Puterea etruscă decade ( expulzarea lui Tarquinius Superbus din Roma), Roma îşi
extinde influenţa în Latium, cucereşte oraşul etrusc Veii.
Ø 480 î.d.C. – are loc o confruntare armată între cartaginezi şi grecii sicilieni care ies
învingători marcând astfel slăbirea puterii maritime a etruscilor, aliaţi ai cartaginezilor.
Ø 474 î.d.C. – are loc bătălia navală de la Cume (lângă actualul Neapole) unde flota
greacă o învinge pe cea etruscă, marcând sfârşitul perioadei de dominaţie a acestora în
Mediterana.
Ø 453 – 452 î.d. C. – etruscii pierd insula Ilva (Elba), cu o poziţie strategică deosebită şi
cu bogate zăcăminte de fier.
Ø 424 î.d.C. – are loc o răscoală în Campania, etruscii sunt învinşi, iar Capua devine oraş
– cetate liber, de sine stătător.
Ø 406 î.d.C. – romanii asediază şi cuceresc definitiv oraşul Veii, apoi Capena, având
deschis drumul spre Etruria.
Ø Etruria este atacată din nord de triburile celtice şi de gali; celţii cuceresc cetatea
Melpum (la est de Milano), îşi extind stăpânirea pe întreaga regiune de nord a Italiei, în anul
390 cuceresc Clusium.
Ø În anul 387 î.d.C. celţii atacă şi cuceresc Roma, cu excepţia Centrului sacru de pe
Capitoliu ai cărui apărători au fost treziţi – conform legendei, de gâştele sacre din templu.
Ø 295 î.d.C. – etruscii sunt învinşi de romani; ultimul oraş – cetatea Volsinii este cucerit
în 268, marcând sfârşitul civilizaţiei etrusce. Romanii se răspândesc în Etruria şi asimilează
populaţia autohtonă. Etruscii rămaşi primesc cetăţenie romană, dovedesc loialitate, dar îşi
pierd definitiv identitatea culturală.
,,Episodul” etrusc caracterizează o perioadă istorică de mare însemnătate pentru viitorul
peninsulei Italice, premerge şi influenţează civilizaţia Romei republicane şi imperiale căreia îi
transmite cunoştinţele tehnice şi rafinamentul artei sale.
REGIUNILE ITALIEI
În Italia sunt 20 de Regiuni Politico-Administrative (cu Preşedinţi aleşi), 110 Provincii şi
8.100 Comune. Spre deosebire de România, nu există departajare între comune, oraşe,
municipii: toate unităţile subprovinciale sunt clasificate sub titulatura de “Comune”. De
asemenea, nu există o clasificare administrativă a localităţilor în “urbane” şi “rurale”.
Funcţiile administrative sunt atribuite comunelor exceptand anumite functii care, pentru
a asigura un exercitiu unitar sunt conferite Provinciilor, Oraşelor Metropolitane, Regiunilor
şi Statului, pe baza principiilor de subsidiaritate, diferenţiere şi adecvare.
Comunele, Provinciile şi Oraşele Metropolitane sunt titularele unor funcţii administrative
proprii sau conferite prin legea naţională sau regională, potrivit competenţelor aferente.
Statul, Regiunile, Oraşele Metropolitane, Provinciile şi Comunele favorizează iniţiativa
autonomă a cetăţenilor, individuală sau a comunităţilor, pentru desfăşurarea de activităţi de
interes general, pe baza principiului subsidiarităţii.
ITALIA
• 20 DE REGIUNI
• 110 PROVINCII
• Suprafaţa: 301.230 km2
• Număr de locuitori : 57.998.353 (2003)
• Densitatea: 196 loc/km2
•
1.VALLE D’AOSTA
• Nici o provincie
• 74 de comune
• Suprafaţa: 3.262 km
• Număr de locuitori : 119.548 (2003)
2. PIEMONTE
• 8 provincii, 1206 comune
• Provincia Alessandria (190 comune)
• Provincia Asti (118 comune)
• Provincia Biella (82 comune)
• Provincia Cuneo (250 comune)
• Provincia Novara (88 comune)
• Provincia Torino (315 comune)
• Provincia Verbano Cusio Ossola (77 comune)
• Provincia Vercelli (86 comune)
3.LIGURIA
• Provincia Genova (67 comune)
• Provincia Imperia (67 comune)
• Provincia Spezia (32 comune)
• Provincia Savona (69 comune)
• Densitatea: 330 km2
4. LOMBARDIA
• Provincia Bergamo (244 comune)
• Provincia Brescia (206 comune)
• Provincia Como (163 comune)
• Provincia Cremona (115 comune)
• Provincia Lecco (90 comune)
• Provincia Lodi (61 comune)
• Provincia Mantova (70 comune)
• Provincia Monza e Brianza (50 comune)
• Provincia Milano (189 comune)
• Provincia Pavia (190 comune)
• Provincia Sondrio (78 comune)
• Provincia Varese (141 comune)
5.TRETINO ALTO ADIGE
• 2 provincii autonome,
339 comune
• Provincia autonomă Bolzano (116 comune)
• Provincia autonomă Trento
(223 comune)
6.VENETO
• Provincia Belluno (69 comune)
• Provincia Padova (104 comune)
• Provincia Rovigo (50 comune)
• Provincia Treviso (95 comune)
• ProvinciaVenezia (44 comune)
• Provincia Verona (98 comune)
• Provincia Vicenza (121 comune)
• Densitatea: 246 loc/ km2
7. FRIULI VENEZIA-GIULIA
• Provincia Gorizia (25 comune)
• Provincia Pordenone (51 comune)
• Provincia Trieste (6 comune)
• Provincia Udine (137 comune)
8. EMILIA-ROMAGNA
• Provincia Bologna (60 comune)

• Provincia Ferrara (26 comune)
• Provincia Forli’ -Cesena (30 comune)
• Provincia Modena (47 comune)
• Provincia Parma (47 comune)
• Provincia Piacenza (48 comune)
• Provincia Ravenna (18 comune)
• Provincia Reggio nell’Emilia (45 comune)
• Provincia Rimini (20 comune)
• Densitatea: 181loc/ km2
9. TOSCANA
• Provincia Arezzo (39 comune)
• Provincia Grosseto (28 comune)
• Provincia Firenze (44 comune)
• Provincia Livorno (20 comune)
• Provincia Lucca (35 comune)
• Provincia Massa-Carrara (17 comune)
• Provincia Pisa (39 comune)
• Provincia Pistoia (22 comune)
• Provincia Prato (7 comune)
• Provincia Siena (36 comune)
10. UMBRIA
• Provincia Perugia (59 comune)
• Provincia Terni (33 comune)
11. MARCHE
• Provincia Ancona (49 comune)
• Provincia Ascoli Piceno (73 comune)
• Provincia Macerata (57 comune)
• Provincia Pesaro e Urbino (67 comune)
12. LAZIO
• Provincia Frosinone (91 comune)
• Provincia Latina (33 comune)
• Provincia Rieti (73 comune)
• Provincia Roma (121 comune)
• Provincia Viterbo (60 comune)
13. ABRUZZO
• Provincia Aquila (108 comune)
• Provincia Chieti (104 comune)
• Provincia Pescara (46 comune)
• Provincia Teramo (47 comune)

14. MOLISE
• Provincia Campobasso (84 comune)
• Provincia Isernia (52 comune)
15. CAMPANIA
• Provincia Avellino (119 comune)
• Provincia Benevento (78 comune)
• Provincia Caserata (104 comune)
• Provincia Napoli (92 comune)
• Provincia Salerno (158 comune)
• Densitatea: 419,4 loc/km2
16. PUGLIA
• Provincia Bari (48 comune)
• Provincia Brindisi (20 comune)
• Provincia Foggia (64 comune)
• Provincia Lecce (97 comune)
• Provincia Taranto (29 comune)
17. BASILICATA
• Provincia Matera (31 comune)
• Provincia Potenza (100 comune)

18. CALABRIA
• Provincia Cantanzaro (80 comune)
• Provincia Cosenza (155 comune)
• Provincia Crotone (27 comune)
• Provincia Reggio di Calabria (97 comune)
• Provincia Vibo Valentina (50 comune)
19. SICILIA
• Provincia Agrigento (43 comune)
• Provincia Caltanissetta (22 comune)
• Provincia Catania (58 comune)
• Provincia Enna (20 comune)
• Provincia Messina (108 comune)
• Provincia Palermo (82 comune)
• Provincia Ragusa (12 comune)
• Provincia Siracusa (21 comune)
• Provincia Trapani (24 comune)
20. SARDINIA
• Provincia Cagliari (60 comune)
• Provincia Carbonia-Iglesias (23 comune)

• Provincia Medio Campidano (28 comune)
• Provincia Nuoro (73 comune)
• Provincia Olbia-Tempio (26 comune)
• Provincia Ogliastra (23 comune)
• Provincia Oristano (80 comune)
• Provincia Sassari (66 comune)

Arhitectura

Încărcat de

Informații document

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Arhitectura

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

www.cartiaz.

ARHITECTURA – este definită ca o activitate umană ce îmbină caracteristici şi practici ale

A da nobleţe obişnuinţelor omeneşti, făcându-le să participe armoniei, a distribui şi a limita în

• E.S.4. – stilul gotic; goticul târziu în Ţările Române;

HOTELUL URBAN “MANDARIN ORIENTAL” Kuala Lumpur – Malaezia

HOTELUL DE VACANŢĂ – CASE DE VACANŢĂ Bend, Oregon, USA

HOTELUL VIITORULUI – HOTELUL SPAŢIAL

Pentru aprobarea Normelor Metodologice şi a Criteriilor privind clasificarea structurilor de Primire

24. FERMĂ AGROTURISTICĂ

35. CASA DE VACANŢĂ

Turismul rural şi componenta sa, agroturismul au cunoscut în ultimii 30 – 40 ani o continuă

Ø concepte şi definiţii privind turismul în mediul rural;

Ø serviciile turistice se desfăşoară în mediul rural cu accent pe: calitatea pensiunii şi

Ø realizarea unor studii de inventariere a resurselor şi de creare a unor oferte specifice

Turismul rural şi agroturismul în ţările Uniunii Europene

Turismul rural în România

Introducere în turismul rural

Ø produsele care nu au ca bază spaţiul şi oamenii nu au decât o existenţă efemeră şi nu

realitatea economică, de exploatarea mecanizată a agriculturii şi de monoproducţie. Totuşi

Oferta turistică se exprimă la fel de bine pornind de la un sejour, de la o activitate de

Conceptul de cazare la sătean

v International Café – Connette; club internaţional ce pune la dispoziţie camere cu confort şi

v Ministerul Turismului – doreşte ca o definiţie a turismului rural, în plan european, să fie

Conceptul de primire la locuitor este fundamentat pe trei constante de bază:

• factori culturali, în particular, tradiţiile, limba religia, obiceiurile, cultura.

RESURSELE TURISTICE ALE CADRULUI NATURAL

POTENŢIALUL TURISTIC HIDROGRAFIC

POTENTIALUL TURISTIC BIOGEOGRAFIC

Potenţialul turistic biogeografic se referă la cele două componente ale învelişului

STRATEGIA DE DEZVOLTARE A TURISMULUI IN JUDETUL CLUJ

ARHITECTURA ŞI URBANISMUL ÎN ROMA ANTICĂ

2. ISTORIA ROMEI ÎN DATE

ANUL 30 - CRUCIFICAREA LUI ISUS DIN NAZARET;

3.1. Pricipiile urbanismului roman:

3.2. Planimetria oraşelor romane se caracterizează prin utilizarea tramei stradale

3.3. Elementele compoziţionale urbane sunt:

minoritate restrânsă care administra eficient economia Imperiului. O ordine similară se

7. JUSTIŢIA ŞI LEGISLAŢIA ROMEI

Regimul juridic al urbanismului roman este asigurat şi urmărit de adevărate servicii de

2000-1500 î.Hr. – Civilizaţia Minoică din Creta ( palatele Knossos,

Ø imigranţi din nord populează Italia, prelucrează bronzul şi practică o

Epoca fierului (2000 î.d.C.):

Ø Oraşele etrusce erau dominate de familiile aristocrate, membrii lor de frunte –

Sfârşitul sec.VII î.d.C. :

• Provincia Bologna (60 comune)

• Densitatea: 120 loc/km2

• Provincia Potenza (100 comune)

• Provincia Carbonia-Iglesias (23 comune)

S-ar putea să vă placă și