THE ARK

Etichete: Bursa de Mărfuri, cărămidă aparentă, Centru de Cultură și Creație, extindere, funcțiuni

mixte, metal, monument, profilit, reabilitare, restaurare, The ARK, proiect executat

Tipul proiectului: proiect executat

Autor: RE-ACT NOW
Localitate: Bucureşti
Echipa de proiectare: Mario KUIBUȘ, Roxana DUMITRIU, Irina PLESNILĂ, Cristina CHIVU, Elena
TOADER, Ioan MĂRCEAN, Adela ANTONIU, Valentin VARLAN
Proiectant general: RE-ACT NOW STUDIO
Proiectant structură: MC DESIGN CONSTRUCT, CAZA IMPEX
Proiectant instalații: DAMIRO ENGINEERING, AMS INSTAL
Alți colaboratori: QUATTRO DESIGN (Studiu Istoric)
Antreprenor general: OCTAGON, DORIS ART, AXIMA, LARA EXIM, SLIDE
Client: THE ARK
Anul proiectării: 2004
Anul execuției/finalizării: 2008
Suprafața desfășurată: 3000 mp
Valoarea investiției: 3.5 milioane euro
Fotograf: Andrei MĂRGULESCU
Ce am putea face în contextul unei revitalizări arhitecturale spre a păstra o imagine cât mai vie
a unei clădiri vechi cu trăsături (chiar şi parţiale) speciale? Este o întrebare la care se poate
răspunde în două feluri. Partea valoroasă – specială – o restaurăm, iar cea nevaloroasă o
reconstruim, completăm, reliefăm – într-o primă variantă – absolut în aceeaşi poveste stilistică
cu cea veche, valoroasă, ori o îmbrăcăm – într-o a doua variantă – într-un concept complet nou,
în contrast major cu existentul. Am ales cea de-a doua variantă, pe de o parte pentru că
provocarea pe care astfel o primeam era mai îndreptăţită în contextul bucureştean unde astfel
de abordări lipsesc, dar şi prin faptul că noile funcţiuni de care casa avea nevoie se bazau pe o
flexibilitate deosebită şi o transparenţă generală, aspect la care prima variantă nu-i putea
răspunde.
Programul-temă al construcţiei este unul neobişnuit. Proprietarul, un parteneriat a două firme,
care sub iniţiativa unui om de PR – Teodor Frolu – (de asemeni arhitect), a avut «nebunia»
conceperii unei asemenea teme pline de riscuri, unde zone publice deschise se îmbină cu zone
private semideschise ce se află într-o relaţie de utilizare funcţională reciprocă, unde acţiuni şi
nevoi similare pe anumite momente pun la comun anumite dotări funcţionale nou create (sala
de conferinţe şi multimedia, spaţiu pentru tenis de masă, terasa circulabilă pe casă). De
asemenea, era cu totul nouă şi intenţia de a crea la final un Centru de Cultură şi Creaţie,
alternativă care să reprezinte un contrapunct în contextul cultural bucureştean, unde – în zona
publică – să poată avea loc evenimente şi expoziţii care să fie dublate de o cafea şi un croissant
bun sau un meal fusion sau un slow food românesc pur, unde – în zona privată – să existe de
asemeni activitatea unor firme ce pot activa creativ fie că sunt ele de advertising, PR, producţie
media sau eventuri, etc.
Partea de clădire existentă este desenată la origini de un arhitect italian, la modă în cultura
arhitecturală românească de la sfârşitul secolului al XIX-lea şi începutul secolului al XX-lea, pe
nume Giulio Magni. Giulio Magni, printre altele fost arhitect şef al Bucureştilor, a construit
obiecte de arhitectură precum: Hala Traian, Ansamblul Vama-Bursa de Mărfuri-Antrepozite (V-
BM-A) unde se pare că şi Angel Saligny a avut un aport structural, Şcoala Comunală de la
Şosea, etc.
Clădirea existentă – fosta Bursă de Mărfuri – face parte din cadrul Ansamblului V-BM-A şi este
cea mai «la stradă» şi cea mai cochetă dintre casele ce aparţin acestuia. Starea avansată de
degradare în care se afla clădirea la momentul începerii abordării noaste de proiectare, rezultă
din faptul că de foarte mulţi ani era abandonată, neîntreţinută. Mai mult, un incendiu devastator
i-a ars între timp şi tot acoperişul şi i-a slăbit pereţii. În acest context se cerea din partea
noastră o intervenţie suplimentară în abordarea detaliului şi a metodologiei de refacere a
fondului valoros.
Anii trăiţi de mine în Viena m-au marcat în mod deosebit. Viena este un oraş al contrastelor
absolute. Oraş stindard al culturii clasice europene dar şi al celei avangardiste, acţioniste, de tip
manifest. Oraş al filozofiilor wittgensteiniene, al psihologiilor freudiene, al detaliilor loosiene, al
bolnăviciunilor schieleiene, al socialismeloranarhice, al burgheziilor imperiale, al elucubraţiilor
hundertwasseriene, al paradigmelor educaţional-tehniciste, al cafenelelor mondene, al
tehnicismelor ottowagneriene, al melodicităţii boemiene, al rebeliunii prixiene, al simplităţii
pragmaticului, al strudelului, schnitzelului, wurstelului, al…, al…, al…, Viena reuşeşte pentru cei
ce i-au desluşit toate «adevărurile» să devină: MIRODENIA. Povestea oferită de noi casei de la
fosta Bursă de Mărfuri trăieşte de fapt în mic MIRODENIA vieneză unde melancolia imperială e
pusă în cadru de contextul anarhic al sincerităţii şi simplităţii frumosului tehnic virgin. Altfel
spus, relaţia dintre cele două «lumi» pe care casa o relevă odată cu parcurgerea pragului său
nou este în speţă microcosmosul vienez inrămat, mistificat, vulgarizat, mondenizat, tehnicizat,
manelizat, idolatrizat, caricaturizat, sublimat, sodomizat, sintetizat, filozofat, tabuizat,
telenovelizat, cronicizat, melangeizat, academizat, liberalizat, otv-izat, valsat, metafizicizat,
poemizat…
Clădirea nouă de fapt a devenit o sintagmă «alba-neagra» senzitivă. Umanul transcede stări
ambigue în clipa întâlnirii cu locul, cu cartierul, cu oamenii, cu memoriile locale deja ştiute sau
doar intuite…