Disertatie Final

Conversia clădirilor industrial-tipuri de intervenție și resuscitarea clădirilor moarte-
Abstract
Scopul acestei lucrări este acela de a explora metodele de lucru asupra spațiului industrial din
România având în vedere lipsa unor politici de reabilitare la nivel administrativ și modul în care
acestea se prezintă astăzi. Precum celelalte țări ale lumii, România a avut o perioadă de creștere
industrială urmată, după o renunțarea la o economiei centralizate, de o prăbușire bruscă.
Rezultatul acestui parcurs este concretizat astăzi în relicvele industriale din interiorul orașului
sau în zonele industriale abandonate din imediata vecinătate.Majoritatea clădirilor din
patrimoniul industrial par a fi neapreciate de către comunitățile în care sunt integrate și deseori s-
a ajuns la demolarea acestora. Această acțiune conduce la eliminarea unor oportunități de a
reabilita economic și social prin compoziții arhitecturale care să pună în valoarea aceste clădiri,
orecum curioase.Lucrarea își propune să afle importanța clădirilor industriale într-o epocă post-
industrială urmărind semnificația pe care acestea o pot avea asupra societății, din punct de vedere
socio-cultural și analizează posibilitatea unei dezvoltări durabile. Studiul are în vedere modul
prin care conversia acestor clădiri le poate transforma în niște catalizatori socio-economici. Prin
examinarea studiilor de caz se poate observa impactul intervenției asupra spațiului public și s-a
putut pune baza unui set de valori universal valabile când vorbim despre intersecția nou-vechi.
Studiul are în vedere posibilitatea de metamorfoză a peisajului industrial din Cluj Napoca
Argument
Orașul definit complet este o așezare umană, un punct geografic complex, o scenă pentru
acțiuniile economice și culturale. Acesta deține cadrul desfășurării activităților fizice citadine dar
și ample documente istorice materializate în fondul construit, modelat de o serie de acțiuni
semnificative și impulsuri ale culturii umane.
Supus unui proces perpetuum de transformare el “ a fost marcat întodeauna în evoluție de

raportul continuitate/discontinuitate”1.
Tiberiu Florescu, Formă și Trans-formare urbană, editura universitară “Ion Mincu”, 2009, pg. 11
1
Omul, creatorul acestui peisaj antropic, se află în mijlocul tuturor acestor metamorfoze ca
entitate individuală dar și colectivă.
Începând cu epoca modernă, această entitate colectivă, este prinsă în mijlocul mutațiilor atât de
rapide încât procesul de asimilare al valorilor culturale devine anevoios. În acest context negarea
istoriei dorită de modernitate devine un act fals, dezbătut de Ortega y Gasset în cartea sa Revolta
Maselor care își începe argumentul cu fraza : “Pe scurt omul nu are natură, are...istorie”. El
vorbește despre abilitatea distictivă a omului de a putea să-și aducă aminte de situații și
evenimente pe care nu le mai are înaintea ochilor, spre deosebire de celelalte viețuitoare care au
o memorie redusă și care în fiecare zi trebuie să învețe(pe baza instinctelor) legiile supraviețuirii.
Totodată Ortega y Gasset face o trimitere la teoria evoluției a lui Darwin susținând importanța
memorie în progresul nostru :“Ruperea continuității cu trecutul reprezintă o degradare a omului
și un plagiat al urangutanului.” 2
Prin urmare istoria este un element primordial în dezvoltarea noastră iar orașul purtător al istoriei
sălăsluiește în zidurile ridicate de noi continuitatea exitenței noastre.
Astăzi, în România țesutul urban prezintă disfuncții cauzate de activitățiile radicale ale perioadei
socialiste. Noile intervenții arhitecturale au condus la apariția unui mediu al contrastelor
caracterizat de o imagine contemporană comercială, cartiere din epoca comunistă și spații
marginale ( sau marginalizate). Orașul încorporează în trama sa, în urma acestor experiențe,
spații destructurate dintre care o importanță semnificativă o deține peisajul industrial inserat în
cartierele de locuit sub forma unor “relicve arhitectonice” Acestea marchează trecerea la un cu
totul alt nivel al evoluției omenești. Ele sunt martore ale revoluției industriale care, după cum îî
spune și numele avea să revoluționeze viața societății pe toate planurile sale, de a produs la
urbanizare.
Spațiul industrial a atras atenția specialiștilor datorită valoarii sale culturale și contribuiției aduse
la bogăția comunitară dar și pentru posibilitatea de regenerare a acestuia și integrare în cadrul
orașului precum o entitate bine definite.
ORTEGA Y GASSET, Jose, Revolta maselor, Bucureşti, Editura Humanitas, 2007, pag.57
2
Cu toate acestea, pe teritoriul României, intervențiile asupra clădirilor industriale au avut la bază
acțiuni negative optându-se demolarea acestora. Motivul începerii unui asemenea demers
distructiv se regăsește în factori psihologici întrucât imaginea clădirilor industriale este asociată
cu cea a perioadei comuniste sau etichetată precum “fiare vechi” și dar și în facturii economici
impuși de piața imobiliară.
Abordarea unei atitudini pozitive care să aibă ca scop regenerarea spațiului industrial prin
reabilitare, restaurare sau conversie devine din ce în ce mai iminentă dacă dorim să păstrăm
mărturiile tehnologice ale unei ere apuse. Regenerarea acestor “zone gri” este un proces complex
care trebuie să țină cont de toți factori implicați: socio-culturali, economici.
Plan de idei
1.1 Abstract
Realizarea unei sinteze a lucrării întreprinse în care este prezentată ipoteza de la care se
pornește și ceea ce e urmărește să fie demonstrat.
1.2 Argument
Motivarea alegerii subiectului și introducerea în problematica sa.
I.Introducere
În capitolul de introducere se va stabili scopul lucrării și se va defini metodologia de lucru

precum și termenii folosiți în cadrul lucrării.
Scopul lucrării
Sintetizează obiectivul urmărit în cadrul lucrării.
Metodologie
Prezentarea metodelor de cercetare
Motivarea alegerii studiilor de caz.
Concepte și cuvinte: terminologie
Definirea termenilor folosiți în lucrare.
3
II Studiu teoretic
1. Industrializarea și orașul postindustrial
1.1 Perspectiva identitară a industriei- de la necesitate la imaginea orașului
Tratează relația stabilită între industrie și oraș și dezbate tranziția acestei funcțiuni de la un
element de subzistență la o problemă de identitate.
1.2 Introducere în procesul de industrializare
Evoluția industriei pe teritoriul României atinge apogeul în perioada socialistă. Acest capitol
urmărește progresul industriei în funcție de factorii culturali și politici și se raportează la celelalte
țări din Europa.
1.3 Industrializarea generator al planului de urbanism
Odată cu industrializarea orașelor, după cel de-al doilea Război Mondial, apare și procesul de
urbanizare generat de migrația masivă a oamenilor din mediul rural spre cel urban. Proiectele de
urbanism urmăresc realizarea cuplului urban locuire-industrie ceea ce va conduce la apariția
micro-raionelor muncitorești în proximitatea zonelor industriale.
1.4 Orașul postindustrial raportat la peisajul industrial
După anul 1990 a început o perioadă de dezindustrializare care a lăsat în urmă clădirile
industriale, niște relicve arhitectonice, care stârnesc reacția publicului. Atitudinea oamenilor față
de aceste spații abandonate este influențată de experiențele personale existând între aceștia atât
adepți ai distrugerii peisajului industrial cât și adepți ai conservării acestuia și valorificarea lui
prin proiecte de conversie, reabilitare.
2. Transformarea peisajului industrial
2.1 Identificare potențialului peisajului industrial
4
Siturile industriale constituie o resursă pentru orașul post-industrial, întrucât acestea dispun de
suprafețe generoase cu accesibilitate și mobilitate bună. Folosirea acestor situri ar putea conduce
la încetinirea procesului de expansiune a orașului și ar participa la îmbunătățirea calității vieții
urbane.
Atitudini față de peisajul industrial
În prezent peisajul industrial se află la intersecția a două direcții majore de acțiune: demolare și
reconstruirea, conservarea și conversia. Cele două evocă cuplul antagonic de concept : genius
loci vs. tabula rasa. Prin studierea efectelor precedente a proiectelor din perioada modernă,
fondate pe conceptul de tabula rasa, se pot stabili efectele distrugerii peisajului industrial.
2.2 Analiza continuității peisajului industrial
Continuitatea poate fi asigurată prin proiecte de restaurare, reabilitare dar și de conversie. În

ultimul caz vorbim explicit de o continuitate a imaginii urbane și o discontinuitate a formei
urbane. Pentru peisajul industrial, conversia devine singura opțiune de supraviețuire a acestor
clădiri abandonate care prin absența unei activități prezintă deja o discontinuitate a formei
urbane. Totodată, neralaționarea lor la nivelul orașului induce un sentiment de înstrăinare.
2.3 Analiza discontinuității peisajului industrial
Dezbate apariția proiectelor imobiliare pe terenurile de tip brownfield care se bazează pe

distrugerea clădirilor abandonate și densificarea lor excesivă.
3. O preocupare asupra clădirilor industrial
Identifică problemele cu care s-au confruntat clădirile industriale și stabilește statutul lor de-
alungul anilor în raport cu societatea.
3.1 Arhitectura clădirilor industrial
Pe baza unei evocări a istoriei clădirilor industriale și a exemplelor pentru fiecare etapă în parte
se căută o clasificare a acestora.
5
3.2 Avantajele intervențiilor asupra clădirilor industriale
Subcapitolul enumeră avantajele intervențiilor asupra clădirilor industrial în vederea justificării

procesului de conversie al acestora. Se stabilește că aceste tipologii de clădiri dețin niște
caracteristici care le fac ușor adaptabile oricărei funcțiuni. Refolosirea materialelor existente
este motivul sustenabilității de păstrare a acestor clădiri.
Capitolul III- Identificarea tipurilor de intervenție
4.Tipuri de intervenție
Se definesc tipurile de intervenție cunoscute în proiectele de intervenție asupra patrimoniul

cultural: restaurarea, reabilitarea, conversia
4.1 Aspecte ale compoziției arhitecturale:
În acest subcapitol sunt analizate și definite diferite aspecte compoziționale ale proiectelor de
conversie: Transfuzii transgenetice, hibiridizări și anti-tipuri,Intervenția, Inserția, Instalația,Haine
noi ( new cloths), adăugarea, inside-out, fațadismul,Extinderea, acoperirea, altoirea,Plombe
urbane, clonarea
4.2 Rapoartul obținut între clădirea veche și cea nouă
Între clădirea veche și cea nouă apar diferite realții sub raportul de co-existență:stratificare,
comensalism, ingambament;
4.3 Studii de caz
Studiile de caz urmăresc modul de inter-relaționare a clădirii vechi cu cea nouă și modul de
integrare în contextul urban a noii intervenții.
Capitolul IV: concluzii
Stabilirea valorii clădiriilor industriale și evidențierea potențialului de utilizare în cadrul orașului.
6
Capitolul I: Introducere
1.1 Scopul lucrării
Această lucrare urmărește să demonstreze importanța intervenției asupra peisajul industrial și să

stabilească un set de valori și direcții de transformare a acestuia.
Argumentarea necesității de a interveni va urmării toți factorii implicați sociali, culturali,

economici și ecologici și va fi realizată în contrast cu ideea de tabula rasa.
Se dorește observare constrângerilor existente date de către spațiului industriilor ușoare și

exploarea posibilităților de regenerare urbană în cadrul acelor spații care au glisat de la condiția
lor perifierică la cea centrală o data cu evoluția orașului.
Întrucât studiul realizat va fi folosit pentru concretizare lucrării de diplomă: revitalizarea

platformei industriale Napochim, din Cluj Napoca acesta se va concentra asupra peisajului
industrial din localitatea menționată și va cerceta modalitățile de transformare a halei Napochim
prin analogie cu modalitățile de intervenție asupra unei clădiri din patrimonial cultural folosind
exemple naționale și internaționale. Analiza întreprinsă urmărește să dovedească flexibilitatea
acestor clădiri în procesul de reutilizare adaptivă.
1.2 Metodologie
Demersul conține un studiu teoretic din care sunt exatrase informațiile necesare care să
demonstreze importanța de a interveni asupra spațiului industrial urmărind reacția societății
actuale și modul de interacțiune al acesteia cu peisajul industrial cât și investigarea importanței
istorice a acestor situri. Totodată, lucrarea conține și o component analitică în care sunt analizate
mai multe studii de caz în vederea înțelegerii situației actuale.
Lucrarea este structurată în patru capitole:
Capitolul I: Introducere
Capitolul II : studiul teoretic- în care se pun bazele premisei de intervenție asupra clădirilor
industriale și a siturilor industriale
7
Capitolul III: Identificare tipurilor de intervenție- se analizează tipurile de intervenție stabilite

pentru clădirile protejate și aplicabilitatea lor în cazul clădirilor industriale. Studiile de caz au
fost alese pentru a vedea modul de implementare a diferitelor tipuri de intervenții.
Capitolul IV: Concluzii
Așadar, prin studierea situațiilor precedente se pot realiza o serie de premise care să deservească
unor intervenții similare. Conversia siturilor industriale care deși au trăsături comune prezintă
diversitate prin raportul lor cu societate, relația în raport cu orașul și necesitatea programului
functional cerut de către amplasament. Factorii enumerație contribuie la unicitatea soluție și la
diferențierea formei folosind totuși metode sau detalii abordate în proiectele studiate.
1.3 Concepte și cuvinte: terminologie
Reutilizare adaptivă este traducerea directă din limba engleză a cuplului de cuvinte adaptive
reuse. Pentru definirea acestui concept vom studia definițiile oferite în cadrul mai multor lucrări
de cercetare.
Dicționarul merriam-webster definiște acest concept ca fiind o acțiune ce se ocupă de renovarea

și refolosirea unei structuri existente (de exemplu un depozit) –the renovation and reuse of pre-
existing structures3.
O altă definiție întâlnită face referire la procesul de refolosire a unui sit sau o clădire pentru o
funcțiune diferită față de cea pentru care a fost realizată construcția ințial sau proiectată
(Adaptive reuse refers to the process of reusing an old site or building for a purpose other than
which it was built or designed for)4.
Fiind un process care a luat amploare în ultimii ani subiectul a acaparat atenția mai multor spații
academic, astfel MIT definește termenul ca fiind o activitate de prelungire a perioadei de viață a
unei clădiri prin menținerea integrală sau într-o proporție majoră a structurii existente precum și
a elementelor care intră în alcătuirea anvelopantei. ( to prolong the period from cradle-to-cgrave
3
http://www.merriam-webster.com/dictionary/adaptive%20reuse accesat la data 03.20.2015 ora 8.40 PM

4
http://en.wikipedia.org/wiki/Adaptive_reuse accesat la data 03.20.2015 ora 9.28 PM
8
for a building by retaining all or most structural system and as much as possible of other
elements, such as cladding, glass, and interior partitions).5
Originea etimologică a cuvântului conversie, conform Oxford English Dictionary, este cuvântul
latin convertĕre care semnifică schimbarea unei direcții (con-împreună iar vertĕre - întoarcere,
rotire). Urmărind evoluția acestui cuvânt el este folosit în secolul al XIV-lea în Franța sub forma
conversion din latină conversionem utilizat de către biserica medievală pentru a marca trecerea
de la viața obișnuită la cea religioasă sau intrarea în viața monahală. Ulterior acest cuvânt în
perioada pre-modernă primește mai multe semnificații care oscilează în jurul sensului primordial
de întoarcere sau rotație: 1666 Philos. Trans. 1665–6 (Royal Soc.) 1 143 The conversion of
Jupiter about his own axis6 sau de schimbarea gândirii unei persoane față de un anumit lucru:
1712 Spectator No. 524. 5 An habitual inclination and conversion of his sight towards it.
În perioada modernă cuvântul conversie este perceput general cu noțiunea de transformare iar
din anul 1921 acesta este atribuit clădirilor.7
Astăzi conceptul de conversie este abordat în lucrările teoretice de arhitectură fiind căutată o
definiție acurată a acestui cuvânt în perioada contemporană. Astfel, găsim definiția adusă de
Augustin Ioan “Conversia este în primul rând o schimbare de funcţiune, dar una în care există o
tensiune, uneori chiar una acută, între funcţiunea-plecare şi funcţiunea-sosire. Această schimbare
de funcţiune aduce cu sine modificări importante ale partiului, ale organizării spaţiului, uneori
ale materialelor de finisaj sau a culorilor acestora. Ceea ce este însă esenţial este că, în final, cele
minimum două straturi ale clădirii sunt recognoscibile ca atare, sunt, aşadar coprezente.”8 Tiberiu
Florescu în lucrarea sa “ Formă și Trans-formare Urbană” vorbește despre conversie/reconversie
urmărind relațiile spațiale implicate: “reconversia,prin schimbarea funcțiunii produce o
discontinuitate în manifestarea de până atunci a formei arhitecturale și a relațiilor acesteia cu
5
http://www.archinode.com/lcaadapt.html accesat la data 03.20.2015 ora 9.36 PM

6
http://earlymodernconversions.com/wp-content/uploads/2013/06/OED-research-usage-for-conversion.pdf
7
http://www.etymonline.com/index.php?term=conversion
8
http://atelier.liternet.ro/articol/9361/Augustin-Ioan/Despre-conversii.html accesat la data 03.21.2015 ora 12.45 AM
9
contextul și cu utilizatorii. Deși anvelopa, conturul formei arhitecturale rămâne același ( masa
construcției) relațiile din interiorul sistemului socio-spațial se schimbă, elementele lui se schimbă
prin schimbarea categoriei de utilizatori, și relațiile între elemente se schimbă, prin schimbarea
funcțiunii și a programului arhitectural. Avem de a face deci cu un sistem socio-spațial nou, deci
cu o altă formă urbană. ”9
În concluzie conversia, ca procedeu, implică păstrarea totală sau parțială a formei obiectului
alături de inserarea unei funcțiuni diferite de cea originală ce aduce cu sine schimbări ale
caracterului formei.
Reabilitare conform dicționarului explicativ al limbii române versiunea online(dexonline.ro)

aceasta este “Acțiunea de a restabili prestigiul pierdut și rezultatul acesteia”.
Oxford Dictionary definește acest cuvânt precum o reîntoarcere la condiția inițială “Return
(something, especially a building or environmental feature) to its former condition.” 10
Etimologia acestui cuvânt datează de la sfârșitul secolului XV, începutul sec. XVI și este
cunoscut sub forma rehabilitation derivând din cuvântul latin rehabilitare ( prefixul re- care
semnifică din nou și habilitare, a face să se potrivească, sensul initial al acestuia însemnând a
trăi, a locui). Cunoscând valențele acestui cuvânt putem afirma că reabilitare poate ține locul
unei acțiuni de reluarea a locuirii într-un anumit spațiu.
În lucrările de specialitate acest termen desemnează îmbunătățirea unei clădiri având în vedere
ameliorarea condițiilor de confort. Rodica Crișan oferă o definiție a reabilitării “Înainte de toate
reabilitarea înseamnă utilizarea eficientă a resurselor existente având finalitate ameliorarea
globală a calității vieții. Dacă reabilitarea are ca subiect clădiri și/sau zone istorice, la rezultatele
scontate se adaugă și contribuția la conservarea identității culturale a orașelor.”11
Tiberiu Florescu, Formă și Trans-formare urbană, pag 46

10
http://www.oxforddictionaries.com/definition/english/rehabilitate
11
Rodica Crișan. Reabilitarea locuirii urbane tadiționale, editura Paideia, colecția Spații Imaginate, București 2004,
10
Andrei Lakatoș în lucrarea sa “Spațiile cu valență culturală în contextual conversiei funcționale a

patrimoniului industrial” atrage atenția asupra implicațiilor acestei acțiuni la nivel urban. Astfel,
zonele părăsite sunt reabilitate printr-un proces de “ecologizare și reintegrare în țesutul
orașului.”12
În concepția generală, în domeniul construcțiilor, reabilitarea este asociată cu noțiunea de

consolidare daca operațiunea este efectuată asupra elementelor structurale și nestructurale de
partiție iar în cazul în care se vorbește despre anvelopantă acesta se transformă în reabilitare
termică fiind o necessitate des întâlnită în cadrul construcțiilor vechi.
În consecință, reabilitare desemnează un proces de prelungire a duratei de viață a unei clădiri cu

scopul de a prezenta continuitate în forma urbană și de a atinge standardele de confort actuale.
Sustenabilitate
În ultimii ani tema sustenabilității a acaparat atenția publică devenind un criteriu cheie pentru cei
preocupați de calitatea mediului iar în ziua de azi a trecut de la un trend la o necesitate. Una
dintre cele mai des citate definiții ale sustenabilității ale dezvoltării sustenabile este cea propusă
de către Comisia Mondială a Mediului și Dezvoltării, condusă de către Gro Harlem Brundtland,
primul-ministru al Norvegiei, în 1987, conform raportului Brutland sustenabilitatea presupune: “
asigurarea unei dezvoltări care să permită satisfacerea nevoilor generațiilor prezente, fără a
compromite generațiile viitoare de a-și satisface abilitatea propriilor nevoi.”
Patrimoniul industrial
Noțiunea de Patrimoniu Industrial începe să fie folosită din anul 1970 când TICCIH(Comitetul
Internaţional pentru Conservarea Patrimoniului Industrial şi consultantul de specialitate al
ICOMOS) oferă prima definiție. Astfel prin patrimoniu industrial “se înțelege mărturiile culturii
industriale care au semnificaţie istorică, tehnologică, socială, arhitecturală şi ştiinţifică. Aceste
mărturii pot fi clădiri, maşini şi instalaţii, laboratoare, mori şi fabrici, mine şi situri pentru
procesare şi rafinare, depozite, locuri în care energia este generată, transmisă şi folosită, structuri
12
Andrei Lakatoș, Spațiile cu valență culturală în contextual conversiei funcționale a patrimoniului industrial, editura universitară
Ion Mincu, București 2013, pg. 29
11
şi infrastructuri de transport, precum şi locuri folosite pentru activităţi sociale legate de industrie
cum ar fi locuinţe, lăcaşuri de cult, clădiri pentru educaţie.”
VolkerWollmann în cartea sa Patrimoniu preindustrial și industrial din România adaugă acestei

definiții o serie de materiale care constituie mărturii ale acestei perioade “proiecte, documentații
tehnice,fotografii, înregistrări viedo și audio,documente juridice,alte documente legate de istorie
constituite în arhive de întreprindere sau fonduri documentare de stat ori private.”13
Arheologia industrială
este o metodă interdisciplinară de studiu a tuturor mărturiilor, materiale sau imateriale a

documentelor, a artfactelor, a stratigrafiilor şi a structurilor, a aşezărilor omeneşti şi a peisajelor
urbane sau naturale14, create pentru sau de către procesele industriale. Aceasta se foloseşte de
metodele de investigaţie cele mai potrivite pentru a creşte gradul de înţelegere a trecutului şi
prezentului industrial
Capitolul II: Studiul teoretic
Peisajul industrial în relație cu societatea și orașul
Necesitate și imaginea orașului
Găsim în dicționar explicativ al limbii române următoarea definiție a orașului: “formă complexă
de așezare omenească cu dimensiuni variabile și dotări industriale…”. Definirea orașului precum
o de așezare umană dependentă de o activitatea industrială amintește de modul primordial de
formare al așezărilor care se conturează în jurul unor activități cu rolul de a asigura subzistența.
13
VolkerWollmann, Patrimoniul Preindustrial și Industrial din România, editura Honterus Sibiu, Hermannstadt, 2010, pg 11.
14
În înţelesul prezentului document, termenul “situri” se referă la peisaje, ansambluri, clădiri, structuri, instalaţii şi maşini, dacă
aceşti termeni nu sunt menţionaţi explicit.
12
“Prima funcțiune urbană și cauza determinării a modului de viață ce constituie rațiunea de a fi a

orașului sunt mijloacele de existență. De accea, în planul oricărui oraș, prima problemă este
alegerea industriilor.”15
Acest principiu a generat ulterior asocierea unui oraș cu activitatea pe care o întreprinde. Astfel,
dacă privim primele așezări urbane încă din perioada antichității observăm cum orașul Piraeus își
păstrează definiția de oraș portuar.
Analogia dintre oraș și activitatea întreprinsă devine un instrument de trasare a hărților cognitive
pentru oameni. Astfel, chiar și orașele cu dimensiuni modeste a căror istorie nu a întâmpinat
evenimente importante rămân în memoria orașului sub sintaxa “…acolo unde se face…”fără a ști
localizarea exactă pe hartă. Un astfel de exemplu este orașul Motru care a luat naștere odată cu
industria minieră din zonă și care astăzi apare în conversațiile oamenilor sub termenii de “oraș
minier” sau “acolo unde se extrage cărbunele”.
Această analogie transformă funcțiunea primară a industriei aceea de subzistență, în o funcțiune

de reprezentare prin intermediul căreia se formează structura imaginară a orașului și a
locuitorilor acestuia. Cu toate că industria a intrat în declin iar astăzi ea este prezentă prin niște
“relicve arhitectonice” ,ea participă la definirea unui oraș printr-un mecanism al nostalgiei.
Istoria industriei sub factorii socio-economici și politici.
Industria, sub toate formele ei, are o tradiție milenară pe teritoriul României. Dovezile acestei
activități timpurii le găsim la Roșia Montană, sub forma unor galerii miniere, unde extracția
minereurilor neferoase este atestată documentar în sec. al II-lea d.H, când localitatea era
cunoscută sub numele Alburnus Maior.
Evoluția industriei a cunoscut un proces natural, atingând punctul culminant în “faza

industrializării” care în Europa a fost marcată de introducerea mașinii cu aburi, acest moment
definind începutul "revoluției industriale". Această etapa urma să aducă modificări majore în
structura societății începând un moment de ruptură în care apare o“ ireductibilă falie între două
15
Percival și Paul Goodman, Comunitas, University, of Chicago Press, Chicago, 1947)
13
perioade ale creației umane.”16Cronologic această perioadă este marcată de începutul sec. al
XVIII-lea și sfârșitul sec. al XIX-lea.
În cazul României această fază industrailizării nu coincide cu lumea Europeană întrucât din
diferite motive tehnologice ( în cazul industriei grele) 17, economice (în cazul industriei ușoare)18
și politice se continua modul preindustrial de activitate. Astfel, marcarea acestei perioade apare
în a doua jumătate a sec. al XVIII-lea după reformele instaurate de Alexandru Ioan Cuza și
guvernul Brătianu care pun bazele unei industrii capitaliste.
Transilvania, aflată încă sub suzeranitatea imperiului Hasburgic, resimte această trecere spre
sfârșitul secolului al XVIII-lea odată cu apariția primelor exemple din industria manufacturistă,
semnele trecerii de la industria feudală meșteșugărească la cea capitalistă.
O altă etapă definitorie a procesului de industrializare este adusă de perioada interibelică, după
formarea României Mare.
“Desăvârșirea după primul Război Mondial a statului unitar român a contribuit la crearea unui
nou cadru socio-economic, favorabil progresului general și în special dezvoltării economiei
naționale.”19
Dintre toți factorii care au influențat dezvoltarea industriei sfera politicului a avut cel mai mare
aport. Astfel, după terminarea celui de-al Doilea Război Mondial și instaurarea regimului
comunist România se afla sub influența politică a Rusiei. După refuzul lui Gheorghiu Dej de a
participa la planul Valev prin care România urma să fie cuprinsă într-un grânar al spațiului
16
Francoise Choay, Alegoria Patrimoniului, București, editura Simeria, 1998, pg.93

17
Wolker Wollmann dezbate în cartea sa Patrimoniu Preindustrial și industrial în România întârzierea folosirii mașinii cu aburi ca
o consecință a tehnicii avansate de prelucrare a lemnului care au condus la o serie de inovații în industria extracției și prelucrării a
minereurilor. Un alt motiv invocat introducerea întârziată a pompelor cu coloană de apă, care au fost ulterior folosite concomitent
cu mașinile de aburi și înlocuite în cele din urmă cu energia electrică.
18
În aceasta perioadă industria ușoară urma să înlocuiească atelierele meșteșugărești. Procesul a fost frânat de refuzul breselelor
meșteșugărești care nu doreau să renunțe la formele tradiționale întrucât urmau să le scadă vaolarea produselor. În Cluj Napoca,
conform lui Ștefan Pascu, acest refuz a afectat serios economia orașului deoarece breslele de meșteșugari au înaintat o serie de
activități ca să-și păstreze notorietatea produselor.
19
Ștefan Pascu, Istoria Clujului,pg. 385
14
sovietic, s-a urmărit realizarea independeței energetice a țării continuând modernizarea prin
industrializare din perioada interbelică. Astfel, pe lângă titanii industriei prelucratoare de energie
se dezvoltă în ritm alert și industriile ușoare ca o consecință a progresului economic.
Procesul de industrializare a modificat profund structura orașelor și viața locuitorilor acestora. Pe

lângă modificările fizice ale peisajului urban acesta a afectat și configurația societății prin
creșterea demografică produsă odată cu migrarea populației rurale către mediul urban. Societatea
se confruntă cu șocul rupturii de lumea pe care o știa întrucât peisajul urban avea să se schimbe
ireversibil iar comunitățile restrânse și bine închegate aveau să își modifice scara considerabil.
Trecerea de la o etapă la altă se resimte considerabil în perioada socialistă când industria a
devenit un pol care coordona întreaga activitate, obținut prin implementarea unor noi spații de
interacțiune a comunității: cantine, cluburi muncitorești, etc.
Mutațiile la nivel urban aduse de industrializare în sec al XX-lea
În perioada socialistă industrializarea avea să transforme complet dinamica peisajului urban prin
înglobarea micilor localități deținătoare de reusurse exploatabile în mediul urban. Ulterior prin
avântul urbanizării s-a produs o delocalizare a peisajului industrial în alte locații care beneficiau
de forța de muncă numeroasă și calificată intrând într-un sistem complet prin asocierea și
integrarea alături de peisajul infrastructurii și cel rezidențial competent.
În perioada anilor ’50 și ’70 pentru a putea adăposti numărul mare de persoane din zona rurală se
construiesc locuințe colective la periferia orașelor pe terenurile virane și de-alungul bulevardelor
de centură și al șoselelor de acces în oraș. ( ex. Cartierul Drumul Taberei). După anii ’70 țesutul
urban tradițional a fost supus demolărilor fiind inadecvat noului oraș. Tramele stradale au fost
lărgite iar pe suprafața acestei tabula rasa au răsărit locuințele colective care aveau să răspundă
problemelor de densificare aduse de industrializare. Procesul a fost realizat prin strămutări
forțate, oamenii evacuați din propiile locuințe urmând să trăiască precum chiriași în noile
apartamente. În acest proces al distrugerii au fost șterse din imaginea orașului și clădiri
reprezentative, cu valoare istorică. Întreagă acțiune devastatoare a condus la pierderea identității
orașului și a lăsat în urmă spații care nu răspund scarei umane.
În orașul Cluj Napoca procesul de industrializare și implicit odată cu acesta cel de urbanizare nu
a avut efecte atât de dramatice ca în cazul Bucureștiului. Industrializarea în acest oraș
15
( considerat capitala Transilvaniei) era o etapă în dezvoltarea regională dar și o problemă

identitară, care viza imaginea nonromânească.20
Găsim în cartea lui Ștefan Pascu, Istoria Clujului, detalii ale procesului de industrializare și
modificărilor aduse în structura orașului care ne pot ajuta să înțelegem amploarea fenomenului și
importanța acestuia în dezvoltarea comunității în continuare.
Deoarece populația aproape își dublează numărul de locuitori în intervalul 1948 și 1974, ajugand
de la 121.753 de locuitori la 214.812 apar probleme de salubritate, densitate și mobilitate. Pentru
a răspunde acestor puncte orașul va cunoaște un proces de expansiune.
În acest sens apar cartierele de locuit amplasate de-alungul valei Someșului în paralel cu zona
industrială. Zona de locuit s-a conturat pe versantul Feleacului și Dâmbul Rotund fiind
dezvoltate 10 cartiere, unități urbanistice complexe.
Prima etapă de urbanizare folosește spațiul vacant pentru realizarea raioanelor și microraioanelor
protejând centrul vechi al localității. Cu toate acestea se încep activitățiile demolatoare și în
fondul tradițional al orașului Cluj, de factură modestă și catalogat ca “necorespunzător,insalubru
și cu densitate redusă”21. În urma acestor intervenții străzile Horea, Dragalina și Mamaia au fost
dotate cu noile blocuri de locuințe colective.
Regimul de înălțime al acestora a fost variat ajungând să se realizeze și blocuri de zece etaje
depășidu-se cu mult caracterul tradițional al orașului.
Noua structură de organizare a orașului aplică principiile fundamentale ale mișcării moderne
astfel sectorul economic reprezentat preponderant de industrie este separate de restul
funcțiunilor. În cazul orașului Cluj Napoca sectorul industrial a fost realizat de-alungul căilor
ferate, în zona de N a acestora. Paralel cu sectorul industrial în partea de sud se desfășoară
cartierele de locuit amintite.
20
Ștefan Pascu, Istoria Clujlui, pg 448

21
Ștefan Pascu, Istoria Clujului, pg.448
16
Pe lângă această arie colosală de industrie au mai rămas câteva industrii isolate în zonele de
locuit, reminescențe ale cooperativelor de producție meșteșugărească, urmând să fie comasate în
viitorul apropiat și strămutate în cazul în care acțiunea lor produce “nocivități și aduc prejudicii
zonei de locuit.”22
Localizările geografice polarizate de tipul „cuplurilor“ urbane uzină-cartier de locuințe au

concurat în ultimele decenii cu centrul orașului, cu Piața Libertății (actuală Unirii) și
universitatea (devenită după război exclusiv românească, prin desființarea în anii ’50 a celei
maghiare), și tindeau să „dilueze“ din punct de vedere simbolic spațiile tradiționale.
Orașul postindustrial și reacția față de industrie
Trăim într-o eră postindustrială bazată pe tehnologie, cea mai semnificativă fiind tehnologia
informațională și cea a comunicării. Prin intermediul acestora circularea informației se realizează
cu o rapiditate care a făcut posibilă apariția fenomenului de globalizare. În lucrarea sa
Arhitectura Industrială Urbană De la Geometrie Fizică la valoare Arhitecturală, Anca Oțoiu,
desemnează acest fenomen ca element determninat al dezindustrializării. Argumentul este dat de
strămutarea industriei în alte zone mai atractive, industralizare primind un caracter nomad și
flexibil.
În urma procesului de dezindustrializare structura orașului a fost profund afectată. Dinamica

cuplului locuire-producție este schimbată prin întreruperea activității industriale, funcția care a
generat apariția locuirii. Schimbarea dinamicii a condus la destructurarea orașului din punct de
vedere social , economic și ambiental. Orașul a rămas deținătorul unor arii impresionante care la
nivelul percepției umane sunt doar niște bariere, spații de discomfort fizic și psihic.
Această evoluție creează noi reacții, impactul asupra peisajului urban fiind semnificativ, prin
schimbarea folosinței tradiționale atât a siturilor industriale, cât și a zonelor limitrofe.
Una dintre acestea este aceea de negare prin asocierea cu perioada comunistă. Astfel aceste spații
sunt văzute ca niște obiecte de discomfort care trebuiesc înlăturate întrucât ele au rămas doar
niște fiare vechi. Găsim în această situație multe situri industriale din București care ulterior au
primit funcțiuni comerciale sau de serviciu.
22
Idem. Pag.449
17
O altă reacție este adusă de pătura intelectuală a societății care a făcut din acest peisaj o temă de
dezbatere și de cunoaștere a unui peisaj inestetic. Acest subiect de estetica urâtului este surprins
într-o serie de lucrări a artiștilor contemporani fotografi, pictori, scriitori. În ultimii ani au apărut
un număr considerabil de expoziții în mai multe localități care se confruntă cu peisajul industrial
și initiative de documentare fotografică a structurii sociale din aceste localități.
Dezindustrializarea este atât un fenomen economic, cât şi unul cultural, cel puțin în măsura în
care stimulează preocupări artistice, transformări ale spațiului urban şi ale practicilor sociale.
Aceste procente impresionante din suprafaţa oraşelor, ariile industriale destructurate, foste
industrii de marcă, sunt văzute ca o imensă rezervă urbanistică în aşteptare de noi destinaţii.
Orașul postindustrial se află în căutarea unei soluții care să răspundă deconstructivismului
industrializării și postindustrializării.
2.Transformarea peisajului industrial și impactul său în orașul postindustrial
2.1 Potențialul peisajului industrial în cadrul orașului
Odata cu trecerea timpului spațiile industriale au migrat de la condiția lor perferică la cea de
teren intravilan ocupând astăzi suprafețe importante în cadrul orașului care cer să fie reutilizate.
Siturile industriale dețin avantajul de a putea fi ușor reintegrate în structura orașului și
reconectate la viața acestuia. Ele pot genera noi comunității care ar distruge bariele impuse acum
de aceste spații abandonate.
Neutilizarea acestor spații vacante a condus la expansiunea orașelor, proces care a creat mai
multe probleme pentru dezvoltarea durabilă a acestora. Efectele negative s-au resimțit în sfera
socială, economică dar și ecologică. Mutarea unor zone de locuit sau amsambluri de birouri spre
periferia orașului a generat dificultăți în mobilitatea orașului, a condus la o creștere a amprentei
de CO2, a distrus fauna și vegetația periferică. Totodată, datorită rutinei zilnice generate de
traiectoria loc de muncă-locuință, comunitățile care s-au realizat în perioada industrializării și-au
pierdut simțul colectiv locuitorii confruntându-se cu un sentiment de înstrăinare. Cu alte cuvinte,
reutilizarea siturilor industriale deține avantaje economice, sociale, culturale și ecologice.
2.2 Atitudini față de peisajul industrial
18
Folosirea țesutului abandonat și integrarea sa în cadrul orașului prezintă două direcții majore cea
de continuitate, prin folosirea unei metode de intervenție care permite reutilizarea fondului
construit, și cea de-a doua de discontinuitate, care presupune un proces de demolare și
reconstrucție. Ambele metode de intervenție se găsesc astăzi în orașul postindustrial stârnind
diferite reacții.
Cele două metode de intervenție pot fi rezumate prin următoarele succesiuni de cuvinte cheie:
Abandon-Dezintegrare-Adaptare-Reutilizare-Cultură-Memorie-Societate
Abandon-Dezintegrare-Demolare-Construire-Memorie absentă-Societate.
Aceste sintagme dezvoltă conflictul dintre cele două concepte de genius loci și tabula rasa. Atât
conceptul de genius loci cât și cel de tabula rasa sunt noțiuni dobândite din antichitate. Primul îl
găsim în mitologia romană și se referă la spiritual protector al unui loc.În perioada contemporană
aceasta se referă la atmosfera distictivă a unui loc la contextual și memoria acestuia. Cel de-al
doiela concept, cel de tabula rasa, provine din Antichitatea greacă însemnând tablă ștearsă și este
caracterizarea intelectului uman la naștere din punct de vedere al empiriștilor. 23În arhitectură
acesta a fost folosit preponderant în perioada modernistă unde conceptul “însemna utopia
locului/terenului gol,liber,necompletat, pe care clădirea nouă era construită.” 24 Acesta a fost
folosit în discursul moderniștior care urmăreau eliberarea orașului de “compromisul sau
complicațiile istoriei”. Unul dintre cele mai bune exemple este Planul Voisin al arhitectului Le
Corbusier ce propunea distrugerea unei suprafețe din centrul Parisului și construitrea unui nou
oraș bazat pe principiile modernismului. În România acestă metodă de demolare- construire din
perioada fazei de industrializare, a adus adevărate traume pentru locuitorii orașului care se aflau
într-o perioadă de tranziție rapidă.
„Casa noastră nu era încă demolată și i-am zis lui Paul: vino, o să petrecem ultima noapte
împreună, pentru că știam cînd în dimineața următoare trebuiau să sosească buldozerele. Cu Paul
23
Andrei Lakatoș, pg. 67

24
ibidem
19
am spart ferestrele cu plăcere, ca să nu lăsăm plăcerea buldozerelor. Ne-am despărțit, cu Paul, ca

într-un film indian: era ca și cum ar fi plecat pe altă lume… Îmi făcea semne cu mîna, plîngeam
ca nebunii. Ne-am îmbrățișat, casele erau demolate.“25
Emblematic pentru starea de spirit a locuitorilor și pentru modul în care s-a realizat urbanizarea
în perioada comunistă, fragmentul de mai sus este o mărturie despre dispariția unei lumi și crea-
rea alteia. Despre cum o intervenție bazată pe conceptual de tabula rasa poate afecta locuitorii
orașului. Totodată acest fragment este dovada faptului că un teren eliberat de construcții nu poate
fi eliberat și de istoria sa întrucât aceasta va coexista cu noile clădiri prin memoria locuitorilor.
Exemple ale traumelor personale în literatură bazate pe acest proces de dezrădăcinare sunt
multiple și continuă și în perioada contemporană unde orașul un colaj de imagini stârnește
nostalgia locuitorilor care au fost martori tuturor schimbărilor și care își lasă moștenire
următoarelor generații amintirile lor despre oraș. Noile construcții trebuie să învețe să trăiască
împreună cu trecutul.
2.3Analiza continuității peisajului industrial
Continuitatea poate fi asigurată prin proiecte de restaurare, reabilitare dar și de conversie. În

ultimul caz vorbim explicit de o continuitate a imaginii urbane și o discontinuitate a formei
urbane.26 Pentru peisajul industrial conversia devine singura unealtă de supraviețuire a acestor
clădiri abandonate care prin absența unei activități prezintă deja o discontinuitate a formei
urbane. Totodată, neralaționarea lor la nivelul orașului induce un sentiment de înstrăinare.
Reintroducerea peisajului industrial în cadrul orașului ca un organism funcțional presupune un

studiu multidisciplinar care are rolul de a evalua “cerințele” sitului în funcție de context. În
cadrul acestui studiu minițios care urmărește identificarea valoarii socio-culturale, economice și
implicațiile ecologice. În procesul de conversie implicarea opiniei publice presupune o
25
http://idea.ro/revista/?q=ro/node/40&articol=185
26
Tiberiu Florescu,opcit. Pag. 58
20
conștientizare la nivelul societății a importanței trecutului și este un demers vital pentru succesul
proiectului.
Aceste zone industriale trebuie private ca o resursă și nu ca un obstacol în dezvoltarea orașelor.

Există multiple exemple de conversii care au dovedit că aceste construcții cărora le este
reabilitată valoarea au puterea de a revitaliza și de a deveni simboluri pentru oraș. Exemple
internaționale CaixaForum din Madrid și cea din Barcelona, Museul Tate Modern din Londra sau
parcul la Viette sunt mărturi ale impactului conversiei spațiilor industriale în viața publică.
Primele sunt niște exemple de revitalizare prin cultură generând efecte mult mai puternice la
nivel social decât proiectele de conversie a siturilor industriale în servicii sau locuințe. Cu toate
acestea noua funcție care va fi implementată în cadrul clădirilor industriale este oferită de analiză
contextului și de cerințele orașului.
Alegerea funcţiunii culturale este, în contextul local al Clujului, o oportunitate de a sprijini

economia locală a cărei identitate, strâns legată de valorile socio-culturale va induce transformări
pozitive și de lungă durată în zonă.27
Initiative de conversie a clădirilor industriale au apărut în ultimii ani, un exemplu important în

cazul Clujului îl constituie Fabrica de Pensule care a luat nastere in anul 2009, ca o initiativă de a
coagula evenimentele, ideile si proiectele organizatilor culturale, galeriilor si artistilor. Institutia
dorește să ofere comunității un program cultural unitar; sa functioneze ca un spatiu de dezbatere
a temelor relevante pentru societatea românească si pentru oras; sa se implice in proiectele
strategice ale orașului si in formularea de politici publice si nu in ultimul rand sa fie un loc de
referinta pentru orașul Cluj- Napoca.28 Un alt exemplu de revitalizare prin cultură a unei clădiri
industriale este oferit de către fabrica Flacăra unde o parte din spații au fost închiriate de către
artiști și transformate în ateliere. Cu toate că nu a fost realizat niciun proiect pentru această
clădire, ea a început să primească viață prin activitățile întreprinse de numărul mic de chiriași.
27
Ana Maria Rusu,

28
http://cluj.com/locatii/fabrica-de-pensule/
21
. Aici s-au instalat și lucrează zeci de chiriași, care fac aproape de toate: pe platformă există de
la service-uri auto la ateliere unde se pictează, se face sau se restaurează mobilă, se face
sculptură, se creează obiecte de ceramică şi cam orice altceva – de la sobe la instrumente
musicale.29
Clădirea continua să fie o ruină însă a atras atenția artiștilor și meșteșugarilor prin valoarea
spațiului interior , prin ferestrele mari și încăperile înalte abundente în lumină. Chiar dacă ea a
început să fie folosită încă nu are potențial de a se integra la nivel urban.
Revitalizarea unor astfel de spații presupune și o regenerare urbană care să se preocupe de

mediul înconjurător, a spațiilor verzi, pentru calitatea vieții urbane și a spațiilor publice.
imagine
2.4Analiza discontinuității peisajului industrial
Siturile industriale sunt puse în permanență în pericolul de a fi demolate pentru a permite noilor
investirori să profite de terenul deținut. Sub influența acestor dorințe de valorificare a
pontențialului economic s-au distrus clădiri industriale importante pentru înțelegerea și
cunoașterea istoriei noastre. Amintim aici Fabrica de Ulei Muntenia, Fabrica de Ulei Solaris,
Fabrica de pâine și Moara Dâmbovița, toate din București.
Un exemplu recent este cel al fabricii Flacăra din Cluj Napoca. În anul 2008 primăria a aprobat
un proiect de dezvoltare a unor turnuri de birouri și locuințe pe situl industrial. Proiectul se baza
pe demolarea actualei fabrici și densificarea absurdă a zonei, neechipată cu o structură
intravilană de amploarea acestuia. Fabrica începuse deja să fie ocupată cu diferite ateliere și
devenea încet un loc cunoscut pentru comunitatea artiștilor și a meșteșugarilor. Ulterior
proiectul nu a mai fost realizat întrucât a început criza economică fiind astăzi propusă pentru un
proiect de conversie.
29
http://actualdecluj.ro/reportaj-fotovideo-cum-a-supravietuit-in-criza-imobiliara-fosta-fabrica-flacara-ruina-traieste-cu-artisti-si-
mesteri-in-chirie/
22
Astfel de proiecte care mizează pe construirea unor turnuri immense în locul edificiilor
industriale au fost propuse preponderant în București. Un astfel de caz este situl Fabricii de Ulei
Solaris. În locul frumoasei fabricii de cărămidă, aflăm, că urmează să fie construite niște imobile
de treizeci de etaje.30
O preocupare asupra clădirilor industriale
Primele clădiri industriale au apărut în a doua jumătate a secolului XVIII-lea în Anglia, în

perioada revoluției industriale. Clădirile care au deservit activitățile de extracție și
manufacturiere precedente acestei perioade au fost clasificate precum clădiri
preindustriale.Necesitatea industrializării a condus la răspândirea acestui program de clădire în
întreaga lume însă aflate sub influența progresului clădirile industriale au suferit un proces de
îmbătrânire rapid. Ele au fost cele care trebuiau să țină pasul cu ritmul de modernizare a tehnicii,
devenind periodic victima proceselor de retehnologizare. Un factor important care a participat la
modernizare a fost introducerea energiei electrice ce a condus la reechiparea cu noi mijloace de
producție.
Noile tehnologii de extracție sau prelucrare deseori nu se puteau adapta la spațiul existent ceea ce
a condus la apariția unor noi spații care să le adăpostească. Cu alte cuvinte, clădirile industriale
dar și alte artefacte care constituie patrimoniul industrial se caracterizează printr-o anumită
“fragilitate și vulnerabilitate” 31tocmai datorită procesului continuu de transformare ireversibilă.
Arhitectura clădirilor industriale
Arhitectura industrială cuprinde o paletă variată de tipologii de clădiri, ea răspunzând mai multor
tipuri de activități, cu toate acestea este foarte puțin analizată. Lipsa de interes generală pentru
astfel de clădiri este o consecință a modului de proiectare a acestora, edificiile industriale fiind
considerate mai mult niște documentații tehnice decât un exemplu de arhitectură.32
30
http://www.hotnews.ro/stiri-administratie_locala-16493177-proiect-imobiliar-ansamblu-blocuri-30-etaje-cartierul-baicului-
terenul-fostelor-fabrici-solaris-sintofarm.htm
31
Volker Wollmann, Patrimoniul preidustrial și industrial în România,editura Honterus Sibiu, 2010, pg 10

32
23
Evoluția arhitecturii industriale este marcată de modul în care societatea a perceput aceste spații
ca fiind strict utilitare. De aceea arhitectura este una sobra, realizată din linii simple și lipsită de
decorații.
Fabrica, elementul reprezentativ al construcțiilor industriale, își are originea în simplele fabrici
de morărit de la sfârștul sec. al XVIII-lea din Anglia. Fabrica modernă a preluat de la acestea
forma rectangulară de tip navă, registrul simplu și rigid al fațadelor caracterizate prin repetiția și
ritmul golurilor dar și configurația spațiului interior. Structura realizată din zidărie deseori era
ranforsată cu elemente de lemn pentru a permite deschideri mai mari.Principiile preluate au fost
dictate de nevoia unei iluminări adecvate și de necesitatea unui spațiu interior flexibil care să
asigure o continuitate a fluxului de muncă. 33
Până la începutul secolului XX edificiile industriale se aflau doar în sfera de interes a inginerilor
care au avut ocazia să exploreze limitele noilor materiale descoperite: oțelul și betonul. Astfel
clădirile industriale timp de un secol sunt rezultatele unor exerciții de inginerie realizându-se o
trecere de la aspectul rudimentar al clădirilor preindustriale la o arhitectură modernă a oțelului,
betonului și a sticlei.34 Arhitecții preocupați încă de elementele estetice ale clădirilor rămân în
zona programelor de locuințe, civile și comerciale.
F. C. Merciu, G. L. Merciu., D. Stoian, Patrimoniul arhitectural industrial românesc,pg.5

33
Maria Cristina Grillo, Life Cycle Thinking: Renovation of Existing Buildings, Universitatea Trento,2010,pg.25
34
24
Secolul XX găsește lumea arhitecturii într-un impas de identitate în care se caută un nou stil
arhitectural care să reprezinte omul modern. În aceaste circumstanțe simplitatea clădirilor
industriale devine un subiect atractiv pentru comunitatea arhitecților fiind deja prezente exemple
remarcabile de fabrici sau infrastructră industrială .
Fig. 2 Abraham Darby, Iron Bridge, 1777
De atunci arhitectura şi estetica fabricilor a înregistrat înnoiri şi schimbări permanente, ingineri şi

arhitecţi precum Henry Bessemer, Julien Gaudet, August Choisy, Tony Garnier, Le Courbusier,
Antonio Sant’Elia, Mies Van de Rohe, Louis Klan, introducând noi tehnici pentru a dezvolta o
arhitectură menită să armonizeze estetica şi ingineria.
fig. 3 Le Corbusier, Usine Duval,1946
În prima etapă a asimilării clădirilor industriale de către arhitecți se trece printr-o fază a
ecletismului cu motive de o expresivitate bogată şi comunicativă, proprie unui ecletism
celebrativ şi autoreprezentativ, ce a condus la construirea “catedralelor muncii”, frecvent
reutilizând şi modificând arhitectura precedentă cu caracter civil şi religios.35 Ulterior după anii
35
25
36
‘30 să se alinieze la arhitectura modernă depășindu-se conceptul strict funcțional. În urma
acestei perioade au rămas mărturie exemple remarcabile ale patrimoniul industrial din România:
Uzinele Malaxa, Uzinele Ford,etc.
Fig.4 Horia Creangă, Uzinele Malaxa
După terminarea celui de-al doilea Război Mondial noile construcții industriale sunt realizate în
conformitatea stilului internațional folosindu-se materialele deja consacrate pentru industrie
(oțelul, betonul și sticla) dar și noi materiale realizate din mase plastice sau azbest. Construcțiile
din această perioadă caută să fie cât mai economice, să reziste la o încărcare mai mare, să fie
puternic iluminate natural pentru a reduce consumul de energie electrică și să prezinte un spațiul
flexibil pentru a putea să acomodeze noi tehnologii. Datorită lipsei de interes a publicului și a
trecerii timpului aceste clădiri se află într-un stadiu avansat de degradere. Lipsa unei intervenții
de menținere a acestora în cadrul orașului ar fi un dezavantaj din punct de vedere cultural
întrucât edificiile industriale din a doua jumătate a secolului XX contribuie la cel mai mare și cel
mai comun patrimoniu industrial din lume.37
36
Nicolae Lascu, Arhitectura și construcțiile industrial între cele două Războaie Mondiale, în revista Arhitectura,
Arhitectură/Industrie, nr.1/2000, pg.11
37
Maria Cristina Grillo, Life Cycle Thinking: Renovation of Existing Buildings, Universitatea Trento,2010,pg.28
26
Avantajele conversiei clădirilor industriale
Clădirile industriale deși aflate în paragină continuă să influențeze viața socială prin prezența lor
în cadrul orașului și prin rolul important ocupat în viața locuitorilor. Înlăturarea acestora ar
conduce la o discontinuitate abuzivă și violentă a identității locului. Aspectul cultural devine un
argument primordial pentru păstrarea și reutilizarea acestor clădiri abandonate susținut de
valoarea istorică, valoarea artistică dar și valoarea de noutate. Cea din urmă se raportează la
manierele de intervenție asupra clădirilor industriale, indiferent dacă acestea se reduc la
restaurare sau presupun metode invazive. Proiectele rezultate au potențialul de a activa întreaga
zonă și de a repara țesutul urban devenint adevărate puncte de interes pentru comunitate și pentru
turism. Exemplele internaționale de conversii în muzee sunt cele mai bune exemple de a
demonstra potențialul de catalizator socio-economic.
Motivarea intervenției este adusă și de perspectiva economică întrucât aceste clădiri ocupă niște
situri generoase în interiorul orașului, prezintă o accesibilitate bună dar și un partiu interior
flexibil și o structură supradimensionată. Prin aceste caracteristici clădirile industriale pot să se
adapteze la orice funcțiune contemporană iar dacă această funcțiune ar înceta curând
posibilitățile de reconversie sunt uriașe. Un alt aspect important în sfera economică este dată de
reducerea necesarului de materiale prin folosirea existentului.
Pe lângă reducerea materialelor necesare construcției se va diminua și consumul de terenuri

greenfield ceea ce va influența în mod pozitiv calitatea vieții urbane. “Reducerea” alături de
reciclare și reutilizare formeză cei trei R ai sustenabilității .38Din acest punct de vedere putem
adăuga la acest capitol și reducerea emisiilor de substanțe volatile și a amprentei de CO2. Însă
pentru a acționa cu adevărat responsabil față de mediul înconjurător proiectul trebuie să cuprindă
strategii pasive și să adopte soluții tehnice inovatoare care să contribuie la optimizarea
consumului de energie.
38
Andrei Lakatoș, opcit. Pag.36
27
Capitolul III- Tipuri de intervenție
4. Tipuri de intervenție
Clădirile industriale sunt supuse unui proces continuu de degradere, datorat lipsei de interes a
publicului asupra acestora..Lipsa de interes este dată de estetica acestor clădiri care nu au o
imagine primitoare fiind construite după niște principii pur funcționaliste. Integrarea acestora în
cadrul orașului presupune transformarea acestor relicve în niște spații atractive.
Metodele prin care vom reuși să transformăm un spațiu rezidual într-unul atractiv sunt
împrumutate din studiile efectuate asupra monumentelor. Acestea, indiferent de cât de invazive
sunt, au ca scop menținerea în viață sau învierea acestor clădiri. Așadar vom analiza ce înseamnă
restaurare, reabilitarea și conversia pentru clădirile industriale.
Restaurarea
Restaurarea este o acțiune care se asociază cu intervenția asupra monumentelor, însăși definiția
dată de către dicționarul explicativ al limbii române cuprinde această referință: a repara, sau a
reconstitui o lucrare de artă, un monument de arhitectură respectând forma inițială,stilul
originar. Restaurarea conform Cartei de la Veneția are ca scop conservarea și readucerea la
valoarea sa istorică și estetică a monumentului și se bazează pe respectul față de materialul
original și documentarea autentică.
Restaurarea privită precum o preocupare asupra prelungirii vieții unei clădiri, apare încă din
antichitate însă termenul este folosit pentru prima data pentru a desemna o acțiune de reparare,
sau readucere la forma inițială în a doua jumătate a sec. al XV-lea. 39 Restaurarea capătă atenția
lumii arhitecților odată cu stabilirea termenului de monument istoric.
"În restaurare există o condiţie esenţială care trebuie întotdeauna să fie ţinută minte. Este cea
conform căreia orice porţiune îndepărtată trebuie înlocuită cu materiale mai bune, mai
39
http://earlymodernconversions.com/wp-content/uploads/2013/06/OED-research-usage-for-restoration.pdf
28
puternice şi într-o manieră fără greşeală. Ca rezultat al operaţiunii căreia i-a fost subiect,
clădirea restaurată trebuie să capete o nouă speranţă de viaţă, mai mare decât cea care tocmai
s-a scurs.
E.E. Viollet-le-Duc, Restaurarea, Dictionnaire raisonné de l'architecture française du XIe au

XVIe siécle
Viziunea modernă împarte restaurarea în conservare și restaurare propiu-zisă. Prin conservare se

înțelege întregul șir de măsuri care au drept obiectiv păstrarea monumentului în bună stare
prelungind astfel viața sa. Prin restaurare se înțeleg acele categorii de lucrări care înglobând și
obiectivele conservării, umăresc să-l readucă fie la înfățișarea inițială, fie la o formă pe care a
căpătat-o în cursul unei dintre etapele valoroase, ale existenței sale.
Reabilitarea
Reabilitarea arhitecturală s-a născut în anii ‘60 ,ca o reacție adversă față de distrugerile cauzate
de al Doilea Război Mondial. Reabilitarea presupune nu doar o îmbunătățire a existentului ci și o
prelungire a unor clădiri degradate.
Reabilitarea, definită precum o acțiune de a restabili prestigiul pierdut subordonează ca metodă

restaurarea, ea înglobând un sens mai larg.
Conversia
Șerban Cantcuzino susține în lucrarea sa “New Uses for Old” Buildings următoarele:
“…datorită faptului că structural or tinde să trăiască mai mult decât funcțiunea, clădirile au fost
tot timpul adaptate pentru noi utilizări, lucru ce a permis ca generații după generații să găsească
sensul continuității și stabilității în mediul ambiant.”40
40
 Șerban Cantacuzino, New Uses for Old Buildings Editura Artes Graficas Toledo S.A., Toledo, Spania, 1989, pg.8
29
Conversia apare ca o metodă firească de supraviețuire a clădirilor și de adaptare la schimbările

din societate. Acesta apare ca un demers integrator, care ține cont de toți factorii implicați pentru
a putea genera viață acolo unde nu mai este.
Cele trei metode au același scop final însă prin mijloace diferite, ele trebuie să asigure
continuitatea clădirilor.
“Aceste operațiuni de arhitectură și urbanism pot fi factori importanși care să contribuie la

regenerarea orașului și la îmbogățirea, sau în unele cazuri, la apariția, traseelor culturale.”41
Aspecte ale compoziției arhitecturale
Înţelegerea nevoii de intervenție şi a principiilor directoare ale conversiei şi reabilitării ne aduc la

momentul în care privirea se refocalizează pe metodele contemporane de aboradare a
patrimoniului industrial.
Arhitectura contemporană s-a confruntat cu conservarea țesutului existent și introducerea unor

noi funcțiuni care să răspundă corespunzător la schimbările din societate. Primele exemple de
acest fel apar în conversiile clădirilor clasate precum monumente. În urma tuturor acestor
exerciții și proiecte au apărut o serie de tehnici ale reutilizării adaptive care vizează aspectele
compoziției și coexistența dintre vechi și nou.
Deși fiecare caz este diferit datorită contextului local care pretinde o anumită funcțiune dar și a
siluetei clădirii pe care se intervine putem pune baza unor tehnici care se pot modela pe cerințele
clădirii respective. Conversia presupune o coexistență între o clădire veche și o nouă intervenție,
ea este un proces de alterare a spațiului în vederea pregătirii acestuia pentru noi funcțiuni.Dintre
cele două componente ale proiectului final,clădirea veche și intervenția, una ar putea să
caracterizeze orașul nou iar cea de-a doua pe cel vechi. Între cele două ar trebui să existe o
condiție de echilibru în care niciun participant nu este învins. În această idee putem introduce o
41
Andrei Lakatoș,opcit. Pg 50.
30
varietate rudimentară de strategii posibile. “Altoirea, asimilarea, distorsiunea, provocarea,

reacția, impunerea, supra-impunerea, concilierea; le putem da orice nume…”42
Procedeele găsite în carea Collage City pot fi încadrate în categoria de transfuzii transgenetice
(“transgenetic transfusions”43).Metoda sondează încrederea actuală într-o posibilă mutaţie sau
hibridizare a obiectului de arhitectură în noi structuri ce au la bază cuplarea mai multor ipostaze
ale acestuia. Expusă în dicţionarul Metapolis, această metodă încearcă să înţeleagă direcţiile
cercetările actuale asupra « naturii proiectului ».Urmărind aceeaşi diversitate în ceea ce priveşte
coexistenţa generală a multor situaţii diferite, uneori anacronice, generatoare de « tensiune,
mixtură, simultaneitate şi, uneori, absenţa armoniei »44 ne face să realizăm normalitatea acestui
fapt. Normalitatea coexistenţei se regăseşte în toate aspectele vieţii, la nivel cultural şi social, în
mediul animal, şi poate fi regăsită cu uşurinţă în ţesutul urban. În era decriptării genomului
uman, când laturile ştiinţei se întrepătrund apărând gândiri şi produse hibride în toate ramurile
ştiinţei, arhitectura se aliniază în mod natural teoretizând această direcţie. « Trebuie să ne plasăm
în inima mutaţiei, în fiecare val al procesului . »45
Transfuziile transgenetice în arhitectură pot exista sub forma hibridizării sau a anti-tipurilor.
Diferența între cele două este dată de modul de percepție a obiectului finit. Astfel:
Hibridizarea -termenul apare pentru prima data în anul 182446 și desemnează acțiunea de
amestecare a două specii de animale sau plante pentru a obține un produs hibrid.47
Hibridizare trebuie privită ca un act creator al imaginației umane care sfidează legile naturii în
căutarea creației perfecte. Aceasta urmează să fie definită printr-un cumul de forțe care lucrează
împreună pentru a contura un produs mai bun.
42
Rowe-Fred Koetter, Orașul Colaj,editura universitară Ion Mincu, 2013, pg.83
43
Manuel Gausa, Vicente Gullart, Willy Muller, Federico Soriano, Fernando Porras, Jose Moralles, The Metapolis Dictionary of
Advanced Architecture, Barcelona, Editura Ingoprint SA, 2003. pag. 636, traducere proprie
44
45ibidem
idem,
46 637
47
31
În cazul arhitecturii aceasta este o ipostază de coexistență. Proces greu de controlat, el definește
un lucru nenatural care poate să devină dizgrațios.
“În funcţie de context, noţiunea de mixtură poate fi înțeleasă în mai multe feluri : coexistenţă,
(trans)fuziune, etc. Poate de asemeni funcţiona la varii nivele de analiză. Totuşi, este de obicei
legată de pierderea purităţii care este adeseori interpretată drept un compromis sau o trădare a
« principiilor esenţiale ». De aici pertinenţa categoriei impurului ca un compromis operativ în
arta contemporană ”.48
În urma hibridizării se obține o relație de inter-dependeță între clădirea gazdă și cea nouă,
obiectul rezultat aflându-se sub coprezența celor două elemente. Această coexistență se apropie
de conviețuire în direcția eficienței și incluziunii reciproce. Cele două elemente, cel nou și cel
vechi, nu mai pot di percepute individual.
Anti-tipuri (anti types)49

Prin întrepătrunderea a două componente individuale şi distincte, fiecare având caracterul
propriu se crează un produs de comuniune care va îndeplini funcţiile fiecăruia dintre participanţii
la acest proces. Exemplul dat de dicţionarul Metapolis este acela al « avionului-maşină », un
compus în care « Maşina doreşte să alerge ; avionul poate să zboare. Noul obiect vrea, şi poate,
atât să alerge cât şi să zboare. »50 Nu este o tipologie, ci , după cum este definită mai degrabă un
« mecanism a-tipologic, un anti-tip.»
Aplicabilitatea în materie de conversie vine din înţelgerea modului în care cele două părţi
pot veni impreună fără a-şi anula trăsăturile definitorii. Aceste trăsături trebuie indetificate şi în
urma înţelegerii lor, părţile trebuie astfel aduse împreună încât să nu îşi reprime reciproc
specificul. Dacă în loc de a plasa maşina sub avion o plasăm deasupra vom obţine poate un
obiect care poate să zboare dar vrea să alerge şi nu poate.
48
Manuel Gausa, Vicente Gullart, Willy Muller, Federico Soriano, Fernando Porras, Jose Moralles, The Metapolis Dictionary of
Advanced
49 Architecture, Barcelona, Editura Ingoprint SA, 2003. Pg 293
Manuel Gausa, Vicente Gullart, Willy Muller, Federico Soriano, Fernando Porras, Jose Moralles, opcit, pg. 50
50
ibidem
32
În termeni de conversie, dacă aducând împreună organismul nou al unei arhitecturi

contemporane în corpul fără suflu al unei clădiri industriale vom putea obţine o combinaţie care
încă arată ca o fabrică dar este, spre exemplu un muzeu. Fabrica îşi păstrează dintre valorile
monumentale pe toate cele pe care le avea înainte de a fi adusă în procesul de unificare iar
organismul nou o va învia. « Mecanismele acestea traduc dorinţa de a concepe forme şi structuri
mai expresive în armonie cu interpretarea spaţiului curent. Anti-tipurile sunt capabile de a fi
reprezentate eficient numai prin suprapunerea de straturi diverse şi diferenţiate », cum este cazul
imaginilor şi caracterelor anacronice ale vechiului şi noului care apar în ecuaţie ca straturi
temporale distincte.
Anti-tipurile îşi dovedesc eficienţa în contexte în care nu există o tipizare formală, care se
dezvoltă prin suprapunerea obiectivelor nu prin căutarea armoniei şi coerenţei formale. Relaţia
este una de susţinere reciprocă şi întrajutorare. Participanţii îşi pun în comun forţele pentru ca
rezultatul să fie unul al însumării valorilor, după o relaţie de tip simbiotic.
Pornind de la strategiile întâlnite în lucrarea Colage City care fac referire la modul de coexistență
între țesutul vechi și cel nou am căutat să definim posibile metodele de intervenție asupra
clădirilor existente.În această direcție s-a realizat un studiu comparativ între două lucrări care
abordează subiectul dorit Rereadings : interior architecture and the design principles of
remodelling existing buildings, Brooker și Sally Stone, Build-on : converted architecture and
transformed buildings, Robert Klanten și Lukas Feireiss. Ulterior după identificarea metodelor
de intervenție,cu ajutorul dicționarului The Metapolis Dictionary of Advanced Architecture s-a
realizat o completare a acestora.
Astfel, găsim în cele două lucrări menționate trei categorii principale de acțiune care vom
observa că oferă aceleași intervenție denumiri diferite. În lucrarea lui Brooker și Stone cele trei
categorii se numesc: intervenție( intervention), inserție ( insertion), instalație ( installation) iar
Robert Klanten și Lukas Feireiss denumesc aceste categorii: haine noi ( new clothes), inside out,
adaugă ( add on). Brooker și Stone se axează preponderant pe schimbările realizate în interiorul
clădirii pentru aceștia cel mai important lucru în conversia clădirilor este păstrarea originalității
acestora. Cu toate acestea principiile pe care se bazează pot fi regăsite și în lucrarea lui Robert
33
Klanten și Lukas Feireiss care abordează această temă preponderant din perspectiva compoziției
exterioare a obiectului studiat.
Intervenție, inserție, instalație
Prima categorie se referă la o abordare în care se realizează o fuziune

integrală între noua arhitectură și clădirea veche. Aceasta presupune un
studiu amănunțit al clădirii vechi pentru a-i descoperi potențialul.Natura
acestei remodelării realizează un obiect în care noul și vechiul sunt
interconectate ajungând să nu poată să existe unul fără altul.
Fig.5 Intervenția
Inserția în mod general se referă la acțiunea de a implementa o nouă formă în

sau lângă vechea clădire. Relația stabilită în acest caz este una intensă însă
care permite existența fiecărui caracter, cel al clădirii vechi și cel al formei
adăugate, independent.
Fig.6 Inserția
Instalația se adresează acelor categorii de remodelare a clădirilor vechi

carectarizate de o atingere ușoară, în urma căreia obiectul supus
transformării nu are de suferit iar după înlăturării obiectului străin clădirea
ar rămâne nemodificată. O astfel de procedură tinde să facă o declarație
șocantă pentru a evidenția clădirea veche.
Fig.7
Instalația
34
Acestă metodă se referă la o situație în care exteriorul

clădirii este modificat. Metoda poate să cuprindă un
proces de hibridizare în urma căruia sunt adăugate
elemente care să contrasteze cu vechea clădire. Acest
concept implică schimbări nu doar în interior ci și în
exterior, schimbându-i aparența complet. O altă situație
valabilă pentru această ipostază este dată de necesitate fig.8 new clothes
obținerii unei performanțe termice mai mare care nu ar
putea fi realizată în această ipostază.
Un exemplu îl constituie proiectul realizat de Peter Zumthor în orașul

industrial De Meelfabrick, Leiden.Unde anvelopanta exterioară este
înlocuită : “ vechiile spații industrial slab încălziet și neizolate la
exterior, erau închise de fațade delicate cu ferestre cu o singură foaie
de geam, ce erau foarte dificil de păstrat.” 51Noile fațade au fost alese
cu atenție pentru a putea pune înevidență, prin transparență și
transluciditate, structura interioară. În acest fel se poate crea o
comunicare între elementele vechi și cele noi, ele punându-se în
valoare reciproc.
Fig.9 Peter Zumthor, De Meelfabrick
Un alt exemplu întâlnit în această ipostază este proiectului lui

Nicolas Gaudard și
Nicolas Hugoo din orașul Calais. Intervenția are loc într-un cartier
industrial iar dorința arhitecților a fost să îmbrace anvelopanta cu
51
Andrei Eugen Lakatoș, Spațiile cu Valență Culturală În Contextul Conversiei Funcționale A Patrimoniului Industrial, editura
Universitară Ion Mincu, București, 2013, pg. 83
35
un nou material care să contrasteze cu ce e în jur. Pentru aceștia cel mai important aspect al
conversie este transformarea clădirii într-un reper la nivel local.
Fig.10
Categoria inside-out presupune o schimbare în interiorul

clădirii gazdă. Această schimbare urmărește să nu afecteze
imaginea exterioară. În cazul în care ea va afecta imaginea
exterioară a clădirii vechi se va face sub un raport de
subordonare între vechi și nou.
Fig. 11- inside-out
Un exemplu autohton pentru acest proces îl poate constitui proiectul

The Ark, București unde schimbarea configurației interioare se
percepe și la exterior prin volumul inserat.
Fig.12-The Ark
În cazul în care noua intervenție nu afectează exteriorul clădirii

ci modifică agresiv doar interiorul putem vorbi de un caz de
fațadism.În aceste ipostaze clădirea este golită în interior
36
păstrând ca elemente doar fațada.Ca relaţie stabilită între existent şi intervenţie, faţadismul se
focalizează pe maniera intruzivă de inter-relaţionare şi stabileste o amplasare spaţială de exterior
și interior în care exteriorul-elementul vechi-protejeză interiorul-noua intervenție. Un exemplu
celebru în acest caz este Caixa Forum, fig.13- CaixaForum
Madrid unde Herzog și De Meuron
Principiile de proiectare în cazul add-on includ toate tipurile de adăugare care pot fi executate în,
pe sau lângă clădirea existent. Această categorie este foarte cuprinzătoare întrucât include atât
proiecte care restaureză clădirea prin consolidarea structurii dar și proiecte care schimbă complet
imaginea clădirii. În esență această categorie vorbește despre modul de conectare a unei noi
forme noi cu cea veche. Spre deosebire de inserție aceasta permite o abordare mult mai agresivă
asupra clădirii gazdă. Deosebim în această categorie posibilitatea de a adăuga în lateral-extensie,
deasupra-acoperire sau în interior-altoire.
Altoirea52 desemnează introducerea unui corp străin în structura

existentă care are menirea de a crea o simbioză între vechi și
nou, ambele oferind “hrană” una alteia.
Fig.14- altoirea
52
Conform http://dexonline.ro/definitie/altoire ALTOÍ2, altoiesc, vb. IV. Tranz. 1. A introduce o ramură a unei plante în țesutul

alteia, stabilind astfel un contact între țesuturile lor generatoare pentru a da plantei altoite însușirile altoiului.
37
Extinderea este o acțiune de a ocupa mai mult spațiu. Obiectul sursă este generatorul extinderii
care tinde să cotropească spațiul exterior. Este o varinantă de a aduce exteriorul în interior.
Fig.15-extinderea
Extinderea poate să păstreze mai mult sau mai puțin caracterul obiectului sursă în schimb aceasta
este legată functional de elementul generator. Clădirea veche are nevoie de spațiul creat de
extindere pentru a putea acumula noua funcțiune iar cea din urmă nu se poate îndepărta de sursa
care i-a dat viață întrucât urmează, asemenea unei plante care a crescut din sămânța roditoare, să
se ofilească.
Un caz particular al extinderii este acoperirea care după cum îi

desemnează denumirea urmează sa realizeze un raport a obiectului
situat deasupra și a celui dedesubt. Acoperirea în forma sa
primordială este printe primele forme căutate de om pentru protecție.
Ea își asumă rolul de creatoare de peisaj prin asocierea cu forma
arhetipală.
Fig.16-acoperire
Un exemplu foarte bun îl constituie Muzeul Tate Modern din Londra.

Conversia iniţială care trece clădirea industrială la funcţiunea de
muzeu este una rezervată care, prin adăugarea de volume cu o
materialiate mult mai uşoară decât cea a volumului gazdă subliniază
textura şi linia puternică a acestuia.
Fig.17-Tate Modern, Londra
Pe baza analizei realizate putem preciza similaritatea procedurilor. În tabelul următor sunt
trecute metodele de intervenție dezbătute în cele două lucrări și sunt poziționate în funcție de
similaritatea principiilor adoptate.
38
Fig.18- table comparativ între cele două lucrări
Ca raport de relații stabilite între cele două corpuri, adăugarea favorizează apariția aniti-tipurile
întrucât se poate distinge clar o stratificare a informației. În categoria aceasta de anti-tipuri
amintim și metodele uzuale de a lucra cu țesutul existent: umplerea unui spațiu liber- crearea de
plombe urbane, reproducerea elementelor caracteristice zonei- relaționarea printr-un mecanism
de mimare mai exact de clonare.
Procedeul de plombă sau grefă urbană este utilizat pentru a restructura un

ţesut care şi-a pierdut coerenţa, pentru a-i schimba scara sau pentru a lega
între ele obiecte reprezentative al unui fost ansamblu.
Fig. 19- plombă

urbană
Un exemplu reprezentativ îl constitue MAXXI

Museum, proiectat de către Zaha Hadid. Intervenţia este
una de tip « grefa urbană », volumul strecurându-se prin
spaţiul intersiţial, foarte vast dealtfel, într-un mod care
nu neagă contextul şi nici nu-l ignoră. El se racordează
atât la gabaritul clădirilor, la maniera longitudinală în
care ele se dezvoltă la o înălţime redusă şi face o
legătura fluidă cu acestea uzitând de curburi pentru a
face legătura între cele două direcţii permendiculare pe
care este dispus ţesutul existent.
39
Fig. 20- MAXXI Museum
Clonarea în termeni arhitecturali este un proces de preluare a trăsăturilor definitorii sau

considerate în urma analizei drept imporante şi reintroducerea lor în stare pură sau reinterpretate
în viitorul edificiu. Relaţia creată se bazează pe similaritate şi suscită interesul prin diferenţe.
Este fascinant de observat cum, un obiect cu aceleaşi rădăcini evoluează diferit sub influenţa
factorilor temporali, tehnologici, cultural-artistici. Procesul are la bază înţelegerea atât a
obiectului-referinţă cât şi a raportului acestuia cu factorii care îşi exercită influenţa asupra sa
pentru a obţine un derivat care, deşi îşi are rădăcinile clare în « părintele » său, este racordat la
cotextul actual.
Clonarea face parte din altă subfamilie a hibridizării faţă de manierele de raportare trecute în
revistă până acum. Ea se focalizează pe raporturile de asemănare şi evoluţie divergentă în funcţie
de context şi nu la un raport de forţe dintre participanţi sau la o amplasare spaţială a acestora
unul faţă de altul. Clonele pot fi entităţi diferite care au o relaţie intrinsecă (din geneză) cu pre-
existentul şi nu este necesar să se afle într-un raport de suprapunere cu acesta.
Proiectul Docks Dombasles din Le Havre, Franța
al biroului de arhitectură Harmonic+Masson
este un exemplu de intervenție prin clonare.
Intervenția constă în alăturarea a cinci structuri
noi unei clădiri noi care repeta silueta celei inițiale
fig.22- Docks Dombasles
Toate metodele de intervenție dezbătute dezvoltă o serie de

relații între obiectul nou și clădirea veche. Acestea pot fi de
ingambament, comensalism-specifice hibirdizării sau stra
40
Comensalism este o reție stabilită între două organisme dindiferite specii din care una are
anumite beneficii de pe urma existenței celeilalte fără să o rănească.53
În dicționarul Metapolis, comensalismul apare ca o relație stabilită în proiectele de

hibridizare și cele de anti-tipuri. El presupune extinderea unui edificiu prin procedee de inserție,
acoperie, alăturare. Obiectul prin intermediul căruia se face estinderea poate fi de o cu totul
natură însă acesta nu trebuie să strivească vizual clădirea veche ci să o complimenteze și să o
întregească. O altă relație de comensalism poate fi găsită în procedura de tipul new cloths, care
cum am observat anterior se aplică și în cazurile în care se dorește îmbunătățirea anvelopantei
termice.
Ingambament conform dicționarului explicativ este un “ Procedeu poetic cerut de

necesități prozodice sau de dorința de a scoate în relief anumite cuvinte, care constă în trecerea
unei părți de frază ori propoziție sau a unor cuvinte dintr-un vers în versul următor.”
Eu nu strives corola de minuni a lumii
Și nu ucid
Cu mintea tainele, ce le-întâlnesc
În calea mea
În flori, în ochi, pe buze ori morminte.54
Ingambamentul în arhitectură, ca şi în literatură, domeniu de unde-şi împrumută numele,

are la bază experimentul formal. Măiestria întrebuinţării sale stă în ruperea canoanelor formale,
la fel cum încearcă şi poezia să iasă din canoanele formei fixe, amândouă cu aceeaşi limită, aceea
a păstrării coerenţei funcţionale (a clădirii / logicii ideii).
53
http://www.thefreedictionary.com/commensalism
54
Lucian Blaga, Eu nu strivesc corala de minuni a lumii, 1919
41
“Ingambamentul este o strategie parazitară de ocupare a existentului, în care se realizeză o

potrivire cu clădirea veche; amplificare și extensie sunt procedee care vor fi implicate.”55
Exemplul prezentat în dicționarul Metapolis,

Alberto Martinez CastilloThe Woolstore, proiect
de reabilitare a unui vechi magazin din Dublin.
Fig. 23
Cu alte cuvine ingambamentul desemnează o relație de inegalitate între vechi și nou, fiind
potențată noua intervenție pentru a a crea un contrast puternic între cele două elemente.
Studii de caz
Studiile de caz urmăresc să evidențieze cum metodele de intervenție discutate aterior pot fi
implementate în cadrul unui proiect. Totodată, în capitolul acesta, sunt expuse modificările aduse
în structura socio-culturală a țesutului urban prin regenerarea peisajului industrial.
Caixa Forum Barcelona
Locație: Barcelona, Spania,
Arhitecți: Arata Isozaki,

Francisco Javier Asarta,
Roberto Luna și Roberto
Brufau;
An finalizare: 2002
Suprafață: 2028 m2
55
The Metapolis Dictionary of Advanced Architecture, pg 195
42
Fig.24
Proiectul lui Arata Isozaki, Caixa Forum Barcelona, este un exemplu semnificativ al modului de
intervenție asupra unei clădiri existente și de transformare a acesteia într-un edificiu
contemporan.
Clădirea generatoare, Fabrica de textile Casaramona, a fost construită în anul 1911 și a fost
proiectată de către Joseph Puig y Cadalch56. În momentul inaugurării sale, clădirea a fost
premiată de către Consiliu Local, fiind considerată cea mai bună clădire industrială a perioadei
respective57. Este un exemplu reprezentativ de arhitectură art-nouveu în Barcelona și aparține
patrimonial industrial din anul 1976.58 De-alungul timpului acesta a fost supusă mai multor
proiecte de reconversie, fiind folosită precum un depozit în 1929 pentru Târgul Internațional de
la Barcelona iar în 1940 a fost folosit precum garaj pentru Forțele Naționale ale Poliției.
Datorită poziției sale nefavorabile, în zona de sud a Barcelonei, în proximitatea portului maritim
și datorită funcțiunilor adăpostite de-alungul timpului sau a lipsei de funcțiuni în anumite
perioade, clădirea nu a prezentat interes la nivel local, fiind “invizibilă” pentru locuitorii
orașului.59
În 1992 fosta frabrică de textile Casaramona este preluată de Banca LaCaixa pentru a fi
transformată într-unul din centrele culturale pe care aceasta le încadrează în Obra social.
56
Sursa http://www.otis.edu/sites/default/files/Pollari_Sabbatical_Report_2011.pdf Joseph Puig y Cadalch este contemporan cu

Antonio Gaudi și Domènech i Montaner, deținând alături de aceștia statutul de arhitecți reprezentativi ai arhitecturii art-nouveu în
Spania.
57
Linda Pollari, Cultural Hybrids in Spanish Architecture, Sabbatical October 2009,pg 5

58
http://www.arataisozaki.org/ENGLISH/span-project1.html
59
http://elpais.com/diario/2001/10/24/catalunya/1003885664_850215.html traducere personală.
43
Proiectul dezvoltat de Arata Isozaki constă în o reabilitare a construcției existente și o conversie

funcțională a acesteia transformând clădirea existentă într-un centru cultural cu o amplă ofertă
socială, educativă și culturală.
Intervenția constă într-o extindere a clădirii pentru a crea dispozitivul de intrare și printr-o
instalație care marchează intrarea. Ea dorește să aibă o influență discretă asupra existentului și se
ancorează puternic în contextul local de unde își primește inspirația.
Extinderea este realizată prin crearea unui nou subsol pe întreaga suprafață a clădirii. Această
abordare a plecat din aprecierea spațiilor existente care răspund corespunzător noii funcțiuni dar
care nu au capacitatea de a adăposti toate spațiile necesare unui proict de asemenea avengură.
44
45
46
47
Fig.25
Discretă, extinderea crează o relație de comensualism cu vechea clădire întrucât nu concurează

cu acesta ci o pune în evidență prin contrastul oferit. Ea este vizibilă în zona de intrare acționând
ca un filtru între exterior și interior. Astfel, extinderea iese din perimentrul clădirii pentru a crea
o piață urbană pe care Arata Isozaki a proiectat-o ca un element de legătură cu Pavilionul lui
Mies Van De Rohe, situat peste drum. Curtea interioară apare între două edificii reprezentative
una aparținând arhitecturii industriale moderne iar cea de-a doua aparținând mișcării moderniste
între ele exitând un contrast imens. Arata Isozaki a dorit să surprindă tensiunea dintre cele două
clădiri prin această piață urbană îngropată care pleacă de la planimetria pavilionului.
48
Fig.26
“Este o inspirație metaforică, dar sunt câteva elemente care se relaționează direct cu pavilionul,
în special în plan.”60
Relația de comensualism este susținută prin două mijloace de interlaționare: contrastul și

stratificarea. Cele două sunt atinse prin alegerea materialelor, curtea interioară este realizată din
din piatră bej bine șlefuită. Acest finisaj este folosit atât pentru pereți cât și pentru pardoseală. El
crează un contrast evident și dorit cu cărămida aparentă a fabricii anunțând această nouă etapa în
60
http://elpais.com/diario/2001/10/24/catalunya/1003885664_850215.html, traducere personală
49
existența clădirii vechi.61 Liniile simple și lipsite de ornamente sunt de asemenea elemente care
contribuie la contrastul urmărit.
Fig. 27
Instalația realizată în fața clădirii are rolul de a marca intrarea în patio și de a proteja scările
mecanice. La fel ca și extensia realizată instalația deține o relație de comensualism cu vechea
clădire fiind o structura arborescentă cu o acoperire de sticlă.
Intervenția folosește un limbaj contemporan iar prin utilizarea sticle, oțelului și a marmurei dar și
a geometriei simple se realizează un dialog intrigant între paleta caldă de culori a clădirii lui Puig
y Cadafalch.
Frac Dunkerque
61
Andrei Lakatoș, pg 127
50
Locație: Dunkerque, Franța
Arhitecți: Lacaton& Vassal
An finalizare: 2013
Suprafață: 11129 m2
Fig.28
Proiectul a fost propus de către fundația Frac 62 și are ca obiectiv realizarea unui centru cultural și
expozițional al artei contemporane. El este rezultatul unui concurs la care au participat 85 de
birouri de arhitectură dintre care Lacaton& Vassal au fost desemnați câștigători. Cu toate
aceastea organizatorii au păstrat încă un proiect al biroului de arhitectură de Alzua+ în cazul în
care proiectul câștigător s-a fi dovedit a fi imposibil de realizat din punct de vedere financiar.63
Clădirea generatoare a proiectului este un vechi depozit de nave maritime cunoscut sub numele
de AP2. Acesta este printer puținele exemple relevante care a rămas mărturie a activităților
industriale și încorporează în silueta sa 90 de ani de memorie a industriei maritime din acea zonă.
Depozitul a fost construit în anul 1949 și a fost cunoscut în rândul locuitorilor sub denumirea
“catedrala” datorită înălțimii sale dominante a peisajului înconjurator.64
Plecând de la statul iconic al depozitului și a configurației spațiale impresionante

Locaton&Vassal au intervenit minimal asupra edificiului vechi propunând o clonare a clădirii
care să adăpostească noua funcțiune. În acest mod clădirea și-a păstrat integritatea și a devenit un
62
Conform sursei http://www.frac-centre.fr/les-missions-72.html, Frac este o funație care urmărește crearea unui patrimoniu
cultural ce vizează arhitectura și artele din anul 1950 până în prezent.
63
http://www.architectural-review.com/buildings/frac-nord-pas-de-calais-dunkirk-france-lacaton-and-vassal/8656699.article
64
http://www.architectural-review.com/buildings/frac-nord-pas-de-calais-dunkirk-france-lacaton-and-vassal/8656699.article
51
obiect expozițional pentru noul centru cultural. Un rol important în abordarea acestui concept l-a
avut spațiul interior al clădirii, care are o înălțime liberă maximă de 30m, puternic iluminată prin
prezența elementelor vitrate atât de pe fațade dar și de pe acoperiș.
"Hala AP2 este un obiect singular și symbolic. Volumul interior este imens, luminous,
impresionant: potențialul său de exploatare este excepțional." 65
Noua intervenție se alătură clădirii vechi fără a o agresa ci o complimentează prin repetiție
pornind de la procesul enunțat anterior de clonare. Intervenția repeat în exactitate silueta halei
AP2 într-o manieră contemporană. Distincția se realizazează în momentul alegerii materialelor și
a raportului plin-gol. Duplicarea printr-un obiect transparent este un proces de dematerializare și
deconstrucție iar prin tenta gri a policarbonatului intervenția nu este intrusivă. Se realizează în
acest mod o relație de comensualism între cele două, noua clădire se alătură delicat fără să
65
http://www.dezeen.com/2013/12/11/art-gallery-and-archive-by-lacaton-vassal-mirrors-the-former-shipyard-building-next-to-it/
52
concureze sau să fie suprimată de prezența halei. 66 Astfel, noua anvelopantă transparentă,
realizată din policarbonat și pe alocuri sticlă permite un dialog sincer între interior și exterior și
dezvăluie spațiile programului. Acestea din urmă sunt percepute precum niște cutii închise de
această imensă seră. Anvelopanta, pe lângă rolul său simbolic, este folosită și precum un buffer
termic. Interiorul noii clădiri încearcă să surpindă măreția volumului vechi, concentrând spațiile
de expoziție, depozitare și administrative într-un mare bloc detașat de anvelopantă. Între blocul
masiv destinat funcțiuniilor necesare și anvelopantă își fac apariția circulațiile. Acestea se înscriu
într-o promenadă care are scopul de a oferi participanților acces la priveliștea mării.
Hala AP2 rămâne fără o funcțiune exactă, arhitecții au profitat de spațiul flexibil întâlnit în
această clădire industrial pentru a crea o sală multifuncțională care poate să adăpostească diferite
evenimente sau instalații artistice de dimensiuni foarte mari. Cu toate că aceasta se adaptează la
diferite cerințe ea este descrisă de către arhitecți ca fiind “fără program.”67
Proiectul crează un spațiu public care poate să adăpostească evenimente ambițioase datorită
flexibilității sale. De la expoziții zilnice la evenimente artistice de amploare reginoală, națională
și chiar internațională această intervenție urmărește să consolideze regenerarea portului
Dunkerque.
fig.29
Mediatheek
66
http://www.lacatonvassal.com/index.php?idp=61#
67
http://www.lacatonvassal.com/index.php?idp=61#
53
Locație: Delft, Olanda
Arhitecți: Dok Architecten
An finalizare: 2006
Clădirea Mediatheek din Delft, este rezultatul

conversiei unei foste clădiri industriale
Hoogoven68,construită în anii 70, ea
adăpostind pentru o perioadă de timp centrul
administrativ al firmei și câteva activități legate
de topirea metalelor neferoase. Cu trecerea
timpului clădirea a câștigat un loc mai
favorabil în cadrul orașului dezvoltându-se în
dreptul ei o piațetă Cuulturplein ( Piața
Culturii)69 ceea ce a condus inevitabil la
integrarea ei în context prin schimbarea
funcțiunii în Librărie Media. Succesul
proiectului a fost răsunător primind în anul
2009 un premiu pentru cea mai bună Librărie
Media din Olanda.70 Fig.30
Procesul de conversie a fost ușurat de structura flexibilă a clădirii care a permis transformarea
spațiilor industriale cu ușurință în spații ample, deschise care să adapostească librăria. În cadrul
funcțiunilor prezente în clădire întâlnim și cafenele, magazine, o parcare pentru bicilete.
Conversia acestei clădiri într-un spațiu public care atrage un număr uriaș de vizitatori a fost
posibilă datorită rezistenței structurii vechi, proiectată să preia încărcări mult mai mari.
68
Este un producător olandez de oțel

69
http://www.archdaily.com/266672/mediatheek-delft-dok-architecten/
70
http://www.slideshare.net/dokarchitecten/dok-mediatheek-delft
54
Observăm în acest proiect că majoritatea transformărilor au fost realizate în interior. Tipul de

transformare folosit este inserția, fiind realizat un atrium care face legătura între diferitele
niveluri. Atriumiul merge pe înălțime întregii clădiri și se termină cu un iluminator care
traversează clădirea pe toată lungimea atriumului. Acest spațiu impresionant a fost creat pentru a
asigura o iluminare naturală în a cea parte a clădirii care nu a cunoscut înainte căldura razelor de
soare.
fig.31
Am mai putut identifica în acest proiect un proces de extindere prin

adăugarea unui corp în . lateral. Corpul atașat clădirii este realizat
din suprafețe vitrate de mari dimensiuni facilitând citirea clădirii
vechi prin transparența materialului nou. Deși extensia are niște
dimensiuni mari, ea nu reușește să concureze cu clădirea veche
apărând ca o structură fragilă, care protejează cărămida veche a
clădiri. Extensia, asemnea atriumului, deține un spațiu dezvoltat pe
verticală în care se încadrează câteva instalații, mărturii a industriei
din acest sit, dar și o circulație verticală periferică edificiului. Ea are
un rol de expoziție, expune coexistența dintre trecut și prezent.
Fig.32
55
Un al treilea tip de intervenție este altoirea vizibil pe fațada scurtă a clădirii. Volumul de sticlă
inserat în cadrul clădirii vechi iese în consolă anunțând intrarea în edificiu. El se remarcă ușor în
imaginea finală a clădirii datorită materialelor folosite. Textura caldă a cărămizii contrastează cu
imaginea rece a volumului de sticlă reușind să anunțe dispozitivul de intrare.
fig. 33
Cele trei tipuri de intervenție dezbătute: inserția, altoirea și extinderea susțin o relație de
comensualism între noile corpuri și clădirea gazdă. Ele nu sufocă și nu alterează imaginea vechii
clădiri industriale ci au scos-o din ruină prin micile inflexiuni de contrast realizate.
La momentul actual Librăria Media din Delft este una dintre cele mai apreciate librării din lume,
ea a fost trecută într-un clasament al celor mai impresionante biblioteci din lume. Prin integrarea
funcțiunilor complementare: cafenea, magazine, restaurante și locuințe spațiul public a fost
revitalizat și s-a reușit integrarea acestui sit brownfield, cu succes, în structura orașului.
56
Metropolis Center, București
Localitate: București, România,
Arhitecți:Peter Tornov, Ștefan Petkov, Letiția Barbuica,
Suprafață: 27.000 mp
An finalizare: 2010
Clădirea Metropolis Center este unul din

primele proiecte de conversie industrială din
România. Clădirea care a generat proiectul
este fosta Tipografie „Cartea Românească”.
Aceasta a suferit mai multe modificări de-
alungul timpului. Primul corp construit a fost
în anul 1913 urmând ca după opt ani să fie
supraînălțat și să i se adauge alte anexe.
Fig.34
Amsamblul era format dintr-o hala destinată tipografiei și locuința patronului. Tipografia Carta
Românească s-a modificat continuu de-alungul timpului, o dată cu creșterea construcțiilor a
crescut și amplasamentul acesteia. În perioada celui de-al doilea Război Mondial, tipografia a
fost bombardată însă ea continua să antreneze spațiul public-în o fotografie din 1944 apare scris
pe unul din stâlpii gardului Apă bună de băut.
57
Într-un articol din anl 2006 realizat de către Simina Stan pentru Jurnalul Național, clădirea apare
în atenția publicului pentru a fi salvată Ce se poate face cu aceste mosteniri industriale?71.
Descrierea făcută clădirii evocă nostalgie, o nostalgie cauzată de neglijența cu care a fost tratată
clădire.
Dupa 1990, tipografia a fost impartita mai multor beneficiari si a fost consolidata punctual pe
corpuri, nefiind consolidata in ansamblu. Din ceea ce a fost odata Societatea "Cartea
Romaneasca" nu au ramas decat cladirile ruine, martore ale functiunilor pe care le adaposteau
odinioara.72
În cazul fostei tipografi răspunsul avea să vină de la arhitecții Peter Tornov, Ștefan Petkov și
Letiția Barbuica,: care a reușit să reînvie această relicvă și să o transforme într-un spațiu
multifuncțional ce cuprinde comerț, birouri și locuire.
Intervenția realizată constă în crearea unei grefe urbane în partea de N a parcelei astfel încât
vechea tipografie să rămână în continuare interfața între funcțiunea adăpostită și Bulevardul
Iancu de Hunedoara. Noua clădire implementată înălțându-se elegant în spatele tipografiei, fără
să o domine, ci oferindu-i un fundal contrastant chromatic cu cărămida caldă a acesteia. Între
cele două se realizează o relație clară de stratificare.
71
http://jurnalul.ro/timp-liber/casa/vechea-tipografie-din-soseaua-bonaparte-6967.html
72
Ibidim.
58
Un alt tip de intervenție folosit este clonarea, aceasta este implementată prin repetarea unor
elemente specifice clădirii vechi. Aici amintim repetarea registrului orizontal accentuat deliberat
și structura clădirii vechi “ Trama constructiva a zonei spatiilor pentru birouri corespunde cu cea
a zidului istoric si este modulata dupa dimensiuni multiplu de 130 cm. Modul de amplasare a
elementelor portante oferă flexibilitate functională, spațiul putând avea o configurație liberă,
deschisa sau putand fi imparțit in birouri individuale.”73
Combinatia dintre fațada de caramidă existentă si noua fațadă din sticlă cu caracter de
orizontalitate pronunțat si juxtapunerea lor contrastantă au rolul de a promova valoarea cladirii
istorice, precum si caracterul contemporan al ansamblului.
Aflată în centrul sectorului economic și comercial al capitalei, clădirea Metropolis Center a

devenit un bun exemplu al potențialului de revitalizare a unei construcții industriale prin
integrarea acesteia în structura orașului. Aceasta a ajuns de la un spațiu abandonat la un
polarizator al activităților urbane.
ie
Fenomenul de industrializare a reprezentat în istoria omenirii o perioadă de avangardă în care s-a

produs o ruptură de lumea tradițională, la nivel de obiceiuri dar și de arte, arhitectură, urbanism.
Industrializarea, marcată de introducerea mașinii cu aburi, a început decalat în România față de
celelalte țări europene cu toate acestea procesul în sine a creat un peisaj industrial destul de vast,
o moștenire a perioadei de modernizare a țării. Co-dependența dintre industrie și oraș a favorizat
tranziția de la valoarea de subzistență la cea de identitate a orașului, ajungând în perioada de aur
să devină un pol generator de comunități.
După 1990 acesta se află într-o continuă degradera și devalorificare ajungând un factor de
discomfort.Construit în proximitatea așezărilor urbane ele au devenit cu timpul integrate în
structura acestora. Astăzi spațiul industial este o mărturie a unei ere apuse și prezintă o problemă
identiară dar și o oportunitate de dezvoltare durabilă a orașelor.
73
http://pmaa.ro/gallery/metropolis-center/
59
Clădirile industriale- “ambalaje umplute cu amintirile unor generații întregi, ce și-au păstrat încă
farmecul lor poetic74”- sunt instrumente ale nostalgiei și romantismului. Ele vorbesc despre
trauma unei întregi generații, despre dez-rădăcinarea și despre formarea unor noi comunități pe
proaspetele ruine a celei vechi. Aceste edificii au devenit subiectul unei dispute continue despre
modul de intervenție care vizează două direcții majore de acțiune demolare și crearea unui nou
context sau conservare și creare unui spațiu con-locuit, aflat la “confluența” dintre trecut și
prezent. Păstratrea acestor clădiri și integrarea lor în cadrul orașului este o dovadă a evoluției
noastre și constituie un prim pas de împăcare cu trecutul.
Pe lângă încărcarea puternic emoționată pe care acestea le dețin, spațiile industriale sunt resurse
veritabile în cadrul orașului care pot rezolva probleme de actualite legate de expansiunea
orașului, mobilitate și calitatea vieții. Ele au potențialul de a se transforma iar în catalizatori
socio-economici și să ajute la vindecare țesutului urban.Conversia spațiilor industriale este un
subiect internațional care a oferit rezultate pozitive transformând spațiile reziduale într-un pol de
interes la nivel loc și un punct de atracție pentru turism ajutând la dezvoltarea economiei acelei
localități. Aceasta s-a demonstrat a fi o modalitate eficientă de regenerare urbană.
Modul de realizare a conversiei poate fi invaziv cum întâlnim în cadrul proiectului CaixaForum
din Madrid s-au să își aducă intervenția cu blândețe integrând noi elemente care pun în evidență
valoarea clădirii vechi, cum putem observa și în cazul Muzeului Tate Modern din Londra. Acest
lucru depinde de aspectele compoziționale alese și de studiul contextului realizat care oferă
premisele unui proiect de natura aceasta. Pentru a realiza un proiect de succes, intervenția trebuie
fundamentată de un studiu multi-disciplinar și trebuie să se raporteze și la opinia publică. Între
elementele noi inserate și clădirea cea veche se crează o anumită relație care trebuie să
evidențieze valorile țesutului vechi.
Tipurile de intervenție prezentate în lucrare urmăresc să stabilească un cod de valori care să ofere
soluții oricărui tip de clădire, sit industrial. Ele reprezintă o unealtă de cunoaștere și înțelegere a
modului de lucru cu fondul existent.
74
Andrei Lakatoș,opcit.pg.42
60
Clădirile, care nu sunt încadrate în patrimoniul industrial, supuse unei transformări sunt mai
flexibile în a primi schimbări asupra imaginii lor. Flexibilitatea acestor de a se adapta unei noi
forme deschide noi orizonturi pentru lumea arhitecturii, peisajul industrial devine un teren
propice pentru experimentarea unui nou limbaj arhitectural.
BIBLIOGRAFIE
CĂRŢI
ANDRESOIU, Bruno, CHELCEA, Liviu, IOAN , Augustin, OTOIU, Anca Nicoleta,

SIMION, Gabriel, Kombinat, ruine industriale ale epocii de aur, Bucuresti, Editura Igloo,
2007
CANTACUZINO , G. M., Despre o estetică a reconstrucţiei, Bucureşti, Editura Paideia,
2001
CANTACUZINO , Sherban, Re/architecture Old BuildingS /New Uses, Editura Artes
Graficas Toledo S.A., Toledo, Spania, 1989
CHOAY, Françoise, Alegoria patrimoniului, Bucureşti, Editura SIMETRIA, 1998
Şapte propoziţii despre conceptul de autenticitate şi folosirea acestuia
în parctica patrimoniului istoric, Bucuresti, Editura SIMETRIA, 1998
GAUSA, Manuel, GUALLART, Vicente, MULLER, Willy, SORIANO, Federico, PORRAS,

Fernando, MORALLES, Jose, The Metapolis Dictionary of Advanced Architecture,
Barcelona, Editura Ingoprint SA, 2003
IOAN, Augustin, Conversia spatiilor: Limitele conceptului de “funcţie” în Khora, Bucureşti,
Editura Paideia, 1998
Arhive in O (noua) « Estetica a reconstruciei , Bucureşti, Editura Paideia,
2002
Despre monument: de la monumentalitate inapoi la memorie in O (noua)

« Estetica a reconstruciei , Bucureşti, Editura Paideia, 2002
Lakatoș, Andrei Eugen, Spațiile cu Valență Culturală în Contextul Conversiei Funcționale a

Patrimoniului Industrial, editura universitară Ion Mincu, 2013
61
ORTEGA Y GASSET, Jose, Revolta maselor, Bucureşti, Editura Humanitas, 2007

Despre idei si blocaje, Bucureşti, Editura Humanitas, 2007
Oțoiu, Anca, Arhitectura industrială urbană de a geometrie fizică la valoare arhitecturală,

ed. Universitară Ion Mincu, București,2002
Pascu, Ștefan, Istoria Clujului, 1974
SANDU, Alexandru, Despre regenerare în Eseuri de urbanism şi arhitectură, Bucureşti,

Editura Fundatiei Arhitext Design, 2007, vol 2: Sâmburele care face să crească
Stone, Brooker și Sally Rereadings : interior architecture and the design principles of
remodelling existing buildings, ,
Klanten Robert și Feireiss Lukas, Build-on : converted architecture and transformed
buildings,
Wollmann, Volker, Patrimoniul Preindustrial și Industrial în România, vol.1, editura
Honterus Sibiu, 2010
Documente şi Publicații periodice
Arhitectura , Arhitectură/Industrie, Nr. 1/200
Arhitectura Nr. 2/2013
TICCIH - Comitetul Internaţional pentru Conservarea Patrimoniului Industrial,

Carta Patrimoniului Industrial, în cadrul celui de-al XII-lea Congres Internaţional al
TICCIH, Moscova, 2003
IAMANDESCU, Irina Ioana, Arheologia industrială, Despre soarta patrimoniului industrial

în România, în revista Arhitectura, nr 61/februarie 2008
Arheologia industrială–repere internaţionale şi contribuţii
româneşti www.cimec.ro/patrimoniuindustrial/ProtectiaPIN
The Association for Industrial Archaeology, A major change in human evolution,
Strategic Vision for the Effective Stewardship of
Industrial Heritage 2008-2013, www.industrial-
archaeology.org/ihstrategy2.doc
62
RUCAREANU, Costin, Articol: Patrimoniul industrial energetic,

http://www.agir.ro/univers-ingineresc/patrimoniul_industrial_energetic__1247.html
Rodica Zafiu, atricolul Păcatele Limbii: Ingambament extrem, în revista România Literară,
nr. 15/1990
63
64
65
Conversia clădirilor industrial-tipuri de intervenție și resuscitarea clădirilor
moarte-
66
Conversia clădirilor industrial-tipuri de intervenție și resuscitarea clădirilor
moarte-
67

Disertatie Final

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Disertatie Final

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Conversia clădirilor industrial-tipuri de intervenție și resuscitarea clădirilor moarte-

Supus unui proces perpetuum de transformare el “ a fost marcat întodeauna în evoluție de

În capitolul de introducere se va stabili scopul lucrării și se va defini metodologia de lucru

Sintetizează obiectivul urmărit în cadrul lucrării.

Concepte și cuvinte: terminologie

Definirea termenilor folosiți în lucrare.

1. Industrializarea și orașul postindustrial

1.1 Perspectiva identitară a industriei- de la necesitate la imaginea orașului

1.2 Introducere în procesul de industrializare

1.3 Industrializarea generator al planului de urbanism

1.4 Orașul postindustrial raportat la peisajul industrial

2. Transformarea peisajului industrial

2.1 Identificare potențialului peisajului industrial

Atitudini față de peisajul industrial

2.2 Analiza continuității peisajului industrial

Continuitatea poate fi asigurată prin proiecte de restaurare, reabilitare dar și de conversie. În

2.3 Analiza discontinuității peisajului industrial

Dezbate apariția proiectelor imobiliare pe terenurile de tip brownfield care se bazează pe

3. O preocupare asupra clădirilor industrial

3.1 Arhitectura clădirilor industrial

3.2 Avantajele intervențiilor asupra clădirilor industriale

Subcapitolul enumeră avantajele intervențiilor asupra clădirilor industrial în vederea justificării

Capitolul III- Identificarea tipurilor de intervenție

Se definesc tipurile de intervenție cunoscute în proiectele de intervenție asupra patrimoniul

4.1 Aspecte ale compoziției arhitecturale:

4.2 Rapoartul obținut între clădirea veche și cea nouă

4.3 Studii de caz

Capitolul IV: concluzii

Stabilirea valorii clădiriilor industriale și evidențierea potențialului de utilizare în cadrul orașului.

1.1 Scopul lucrării

Această lucrare urmărește să demonstreze importanța intervenției asupra peisajul industrial și să

Argumentarea necesității de a interveni va urmării toți factorii implicați sociali, culturali,

Se dorește observare constrângerilor existente date de către spațiului industriilor ușoare și

Întrucât studiul realizat va fi folosit pentru concretizare lucrării de diplomă: revitalizarea

Lucrarea este structurată în patru capitole:

Capitolul III: Identificare tipurilor de intervenție- se analizează tipurile de intervenție stabilite

Capitolul IV: Concluzii

1.3 Concepte și cuvinte: terminologie

Dicționarul merriam-webster definiște acest concept ca fiind o acțiune ce se ocupă de renovarea

http://www.merriam-webster.com/dictionary/adaptive%20reuse accesat la data 03.20.2015 ora 8.40 PM

http://en.wikipedia.org/wiki/Adaptive_reuse accesat la data 03.20.2015 ora 9.28 PM

http://www.archinode.com/lcaadapt.html accesat la data 03.20.2015 ora 9.36 PM

http://atelier.liternet.ro/articol/9361/Augustin-Ioan/Despre-conversii.html accesat la data 03.21.2015 ora 12.45 AM

Reabilitare conform dicționarului explicativ al limbii române versiunea online(dexonline.ro)

Tiberiu Florescu, Formă și Trans-formare urbană, pag 46

Andrei Lakatoș în lucrarea sa “Spațiile cu valență culturală în contextual conversiei funcționale a

În concepția generală, în domeniul construcțiilor, reabilitarea este asociată cu noțiunea de

În consecință, reabilitare desemnează un proces de prelungire a duratei de viață a unei clădiri cu

VolkerWollmann în cartea sa Patrimoniu preindustrial și industrial din România adaugă acestei

este o metodă interdisciplinară de studiu a tuturor mărturiilor, materiale sau imateriale a

Capitolul II: Studiul teoretic

Peisajul industrial în relație cu societatea și orașul

Necesitate și imaginea orașului

“Prima funcțiune urbană și cauza determinării a modului de viață ce constituie rațiunea de a fi a

Această analogie transformă funcțiunea primară a industriei aceea de subzistență, în o funcțiune

Istoria industriei sub factorii socio-economici și politici.

Evoluția industriei a cunoscut un proces natural, atingând punctul culminant în “faza

Percival și Paul Goodman, Comunitas, University, of Chicago Press, Chicago, 1947)

Francoise Choay, Alegoria Patrimoniului, București, editura Simeria, 1998, pg.93

Ștefan Pascu, Istoria Clujului,pg. 385

Procesul de industrializare a modificat profund structura orașelor și viața locuitorilor acestora. Pe

Mutațiile la nivel urban aduse de industrializare în sec al XX-lea

( considerat capitala Transilvaniei) era o etapă în dezvoltarea regională dar și o problemă