CONVERSIA SITURILOR INDUSTRIALE - Adam Boboc

PLAN DE IDEI
1. Baze teoretice privind fenomenul conversiei
1.1. Arhitectura ca proces
- motivatia conversiei
- fertilitatea contrariilor
1.2. Arheologie industriala
- definitie si istoric al conceptului
1.3. Patrimoniu si valoare
- definirea patrimoniului industrial
- valoarea patrimoniului
a. valoare stiintifica
b. valoare istorica
c. valoare afectiv-memoriala
d. valoare sociala
e. valoare estetica
f. valoare arhitecturala
g. valoare urbanistica
h. valoare peisagera
i. valoare economica
1.4. Patologie si diagnoza
- probleme si rezolvari generice ale siturilor industriale
1.5. Oportunitatea conversiei industriale in Romania
- situatia patrimoniului industrial in Romania
- intentii de valorificare a acestuia
2. Evolutia istorica a fenomenului conversiei
2.1. Dezvoltarea industriala - motor al evolutiei urbane
2.2. Arhitectura industriala in Romania
- infaptuiri industriale importante
- contextul epocii
- declinul industriei romanesti
2.3. Analiza actuala a fenomenului - paraginile industriale
3. Comunism vs consumism
 3.1. Functiuni compatibile mostenirii industriale romanesti 0 moartea arhitecturii
- etica si estetica (manipularea ideologica a eticii)
- cosmetizarea arhitecturii?
3.2. Alterarea arhitecturii - doua proiecte (Sarajevo project vs. Casa Poporului)
- Lebbeus Woods - contaminarea arhitecturii

a. injecţia

b. cicatricea

c. crusta
- Bucuresti 2000 - proiect manifest, Bourdese Jean Claude
- Concluzii aplicabile in cazul exploatarii de sulf din Calimani

a. asumarea trecutului

b. consumul si procesul istoriei

4. Conversia centrelor industriale dezafectate

4.1. Gazometrele vieneze

- istoria sitului
- strategia de dezvoltare
- gazometrele lui Jean Nouvel si Coop Himmelb(l)au (metoda analizei
ordinii existente cea a desaturarii funcţiunilor)
4.2. Uzinele Borsig
4.3. Paraginile militare
4.4. Grand Hornu (Mac's), Hainaut, Belgia
- rolul muzeului ca suport pedagogic
4.5. Intervenţiile din bazinul Ruhr-ului ca exemplu pentru o abordare personala
- scara intervenţiei

- Emscher parc

a. peisaj
b. habitat
c. terenuri industriale pustii
d. clădirile industriale (probleme generice)
 - Zollverein project (fragmentare si insignifianta)

- Cocseria Zollverein - un alt muzeu

- Sarcini si reacţii asupra sitului

O utopie necesara — motivatia necesitatii intervenţiei din Calimani

(problemele sitului)

- Etapizarea strategiei de interventie

a. ecologizare
b. elaborarea strategiilor
c. amenajari prioritare
d. reteserea de legaturi
e. implementarea

5. Conceptul de dezvoltare durabila, abordari ecologice ale conversiei

5.1. Conceptul de dezvoltare durabila

5.2. Un proiect durabil — centrul tehnic al lemnului

 5.3. Exploatarea miniera "Negoiu Romanesc" - aspecte ecologice. Posibile rezolvări
in acord cu principiile dezvoltării durabile1. Baze teoretice privind fenomenul
conversiei

1.1. Arhitectura ca proces

Arhitectura este un organism viu care se naşte si se transforma odata cu evoluţia

mediului in care exista. Mai devreme sau mai târziu arhitectura moare sau devine
emisarul unei epoci cu care se identifica.

Am putea transpune mitul păsării Phoenix in arhitectura? Atunci cand moartea nu

este una fizica si cand aceasta nu este bastardizata de ignoranta prezentului, da.

Un fenomen controversat, dar si o soluţie pentru pastrarea arhitecturii, altfel decât

prin mumificare, este conversia.

Controversa se naşte atunci cand ruptura dintre funcţiunea de baza si cea obtinuta
este majora. Cu cat mai bine este ilustrata in spatialitatea unei clădiri funcţiunea ei
iniţiala, cu atat mai evidenta este tensiunea generata de raportul limbaj/tema, care
creaza ambiguitati la nivelul comprehensibilitatii.
O casa in forma de casa este banala, o casa in forma de biserica este o provocare.
Astfel arhitectura ajunge sa acumuleze elemente de limbaj din epoci diferite devenind o
mixtura de funcţii, uneori structurate in mai multe etape, imagini stroboscopice ale
transformării. Palimpsestul este preferat de deconstructivisti chiar daca nu are loc o
schimbare majora de funcţiune. Se evidentiaza in acest fel evoluţia locului (Wexner
University - Ohlo). Alteori obiectul se transforma treptat, involuntar prin adaugare /
desfiinţare de spatii pentru a corespunde cerinţelor momentului (cazul bisericilor
transilvănene sau a uzinelor industriale in care tehnologia se schimba perpetuu.)
Spatii insuficiente funcţiunii, dar cu un caracter de reprezentare ideologica sunt
optimizate de proprietari pentru a îndeplini cerinţele existentei, nascand polemici la un
nivel proporţional cu importanta ideologiilor asumate arhitecturii (a se vedea moştenirile
epocii de aur).
Arhitectura care nu se transforma este o arhitectura moarta. Ea isi pierde treptat
caracterul de ostensil (Heidegger) devenind cel mult opera de arta (ca mormânt sau ca
monument - A.Loos) atunci când valoarea supravieţui este timpului. Ea nu poate fi doar
memorie — exponat criogenizat al unei istoriei.
Concluzionând, arhitectura trebuie transformata pentru o răspunde momentului prin
implementarea de strategii de dezvoltare viabile si durabile, in compatibilitate cu natura si
valoarea acesteia. Conversia trebuie privita ca o oportunitate.

1.2. Arheologia industriala

Despre "Arheologie industriala" începe sa se vorbească pentru prima data in Anglia

anilor 50, unde revoluţia industriala a lăsat cele mai prezente urme, răspândite pe tot
teritoriul tarii. Prima definiţie a acestui termen aparţine lui Michael Rix: "Arheologia
industriala se ocupa cu descoperirea vestigiilor timpurii produse de revoluţia industriala*.
începe astfel o cercetare sistematica a edificiilor industriale ca urme ale unei epoci trecute
- fabrica cu toate infrastructurile ei, cai ferate, poduri, gări, cartiere muncitoreşti, hale
comerciale, lucrări care nu numai ca au modificat teritoriul, ci au condiţionai modul de viata
al colectivităţii.
Contradicţia sintagmei de arheologie industriala este generata de alăturarea celor
doi termeni in aparenta conflictuali. Arheologia desemnează o ştiinţa care se ocupa cu
studiul vestigiilor trecutului, luandu-le in considerare (mai ales) ca opere de orto -
kunstarcheologie, in timp ce industria ca fenomen ol devenirii societăţii si proceselor
macroeconomiei este un proces relativ nou. Antagonismul ("rumoare semantico" cum o
numeşte teoreticianul Franco Borsi) este dat de anacronismul termenilor.
Inţelegerea arheologiei ca ştiinţa a istoriei, precum si renunţarea esteticii
contemporane la statutul antiartistic al utilului apropie cei doi termeni. In realitate,
arheologia industriala, asa cum se contureaza ea in prezent este o coroborare intre mai
multe ramuri ale stiintei, luând in calcul istoria ca stiinta contemporana In care flecare
factor (politic, economic si social) formeaza premixele unei epoci. Arheologia Industriala
este loc fertil de întâlnire si lucru interdisciplinar (primul atelier de arheologie industriala din
Romanla a avut loc in Bucureşti - Hotel Caro, 3-4 decembrie 2001).

1.3. Patrimoniu si valoare

Termenul de arheologie industriala este astazi folosit In primul rand de cercetătorii

constlentl de importanta memoriei epocii industrializării, a modernizării oraşelor incepand
cu a doua jumătate a secolului XIX.
Arheologia industriala devine un domeniu de care sunt interesati din ce in ce mai
mulţi factori. Se pune astfel problema cuantificării înfăptuirilor industriei. Patrimoniul de
arheologie industriala este definit de către TICCIH (The International Committee for the
Conservation of the Industrial Heritage) ca fiind format de totalitatea de obiecte mobile si
imobile legate de industrie, documentele pastrate despre aceasta, memoria oamenilor
implicaţi. Cele mai frecvente initiative vis-à-vis de arhitectura industriala sunt:
.- inventarele {la nivel urban, regional si national)
- studiile monografice (asupra obiectivelor cu o importanta deosebita) studiile
comparative (dintre realitati europene convergente sau divergente)
- muzeele teritoriale - ecomuzeele (care exploateazo turistic centre industriale
abandonate)
- asociaţiile culturale (care se lupta pentru protejarea mărturiilor)
Mobilul acestor initiatiative ne face sa privim interogativ valoarea obiectelor de
patrimoniu industrial ( acesta nefiind diferentiat dupa definiţia TICCIH ). Clasarea dupa
varsta construcţiilor fiind nedreapta se impun structuri teoretice de ierarhizare a valorilor:
- valoare ştiinţifica a tehnologiei, ca rezulat al procesului de transformare a
factorilor de producţie
- valoare istorica considerând cumulul de factori care au impulsionat sau nu
progresul oraşului, fabricile fiind un generator al evoluţiei urbane circumscrisa
fenomenului de producţie.
- valoare afectiv-memoriala legata de efectul dezvoltării industriale asupra
memoriei individuale sau colective
- valoare sociala - existenta in situu a motoarelor dezvoltării societatii, ale migratiei
sociale dintr-un loc sau altul sau ale conflictelor epocii.
- valoare estetica - din punct de vedere al esteticii ca stiinta si din punct de vedere
al istoriei esteticii si artei
- valoare arhitecturala - matura in care arhitectura industriala. Poarte formele
contemporaneitatii, fiind exponentul epocii prin gradul in care ncorporeaza tendinte,
materiale si tehnici de constructie specifice.
- valoare urbanistica (privind urbanismul ca actiune si proces)
- valoare peisagera - situri mari, minerale, peisaje industriale, high-tech
- valoare economica - arhitectura ca resursa, capital material al conversiilor,
evaluabila financiar; generatoare a unei vieti economica nou say adaptabila continuu

1.4. Patologie si diagnoza

Revitalizarea centrelor industriale pune o serie de probleme legate mai cu seama de

o reincadrare in actualitate si de depasire a problemelor obiectivelor industriale care de cele
mai multe ori sunt improprii activitatilor umane de orice natura. Ele ocupa suprafete intinse
care adesea sunt poluate, iar cladirile sunt inutile.
Privind alegerea strategiior corecte de reabilitare existe ample dezbateri
internationale, cele mai importante directii de actiune generica (corespunzatoare
problemelor generice) asupra siturilor industriale fiind:
1. Decontaminări si depoluări ale soiurilor si apelor infestate cu agenţi chimici rezultati
din procesul industrial propriu-zis, sau factori utili producţiei
2. Abordarea unei atitudini noi fata de mediul natural - de multe ori cadrul natural este
renaturalizat si reconstituit bucata cu bucata ca un puzzle.
3. Vindecarea locului prin asumarea existentului ( decizii privind conservare /
restaurare / reabilitare / conversie / desfiinţare ), funcţiunea nu poate fi intretinuta artificial
daca ea a expirat. Trecutul nu trebuie banalizat, uitat chiar daca el este inferior prezentului.
Istoria este o paradigma necesara.
4. Ţeserea si reteserea legaturilor intre funcţiuni, intre obiectiv si oras, uneori la
scara macrourbana presupune recorelarea infrastructurilor, reconfigurarea legaturilor cu
caile de comunicaţii si transport sau a reţelelor edilitare.
5. Configurarea unei noi arhitecturi pornind de la context si traditie in sensul
coabitarii lor (contextul pune in evidenta traditia si invers), presupune anumite tensiuni
amplificate de schimbarea cu 180° a funcţiunii clădirii. Munca este înlocuita de loisir
(Zollverein - Valea Ruhr-ului)
6. Prin pierderea caracterului de implicare in viata economica si sociala a
comunitatii, ca rezultat al dezindustrializarii, se produce o devalorizare afectiva. Legătura cu
oraşul trebuie retesuta in principal datorita scării intervenţiilor. Prin funcţiune, "noua uzina"
trebuie să faca parte din viata oraşului nu doar ca participant, ci ca motor al devenirii
urbane.
Prin amploare si complexitate fenomenul antrenează o serie de actori ale căror
acţiuni sunt convergente:
1. Cadrul legal care stabileste reguli de interventie conforme cu tipologia siturilor
industriale
2. Administraţia publica elaboreaza strategii de dezvoltare st finanţare a programelor
si proiectelor de intervenţie in siturile industriale, stabilind prioritati si ierarhii in cursul
acţiunii de intervenţie
3. Profesioniştii au rolul de a fundamenta deciziile si de a analiza suportul stiitific
necesar elaborarii strategiilor
4. Organizaţiile sunt cele care protejeaza, ridica probleme, găsesc soluţii, participa
cu capital economic in funcţie de interesele lor si ale comunitatii (Ele pot fi orientate spre
profit si non-profit)
5. Comunitatea ca opinie publica, sursa de finanţare si beneficiar
 1.5. Oportunitatea conversiei in Romania

România păstrează inca importante resurse de patrimoniu industrial cele mai vechi
fiind cele de secol) XVII. Dupa al doilea război mondial, regimul comunist a confiscat dar nu
a distrus grav aceste dotări din dorinţa de a le exploata cu investiţii minime. Din nefericire
preocupările pentru recuperarea acestui patrimoniu sunt cvasi-inexistente.
Situaţia economica precara in care se afla multe din societatile detinatoare ale
patrimoniului industrial le determina pe acestea fie să abandoneze patrimoniul,
tronsformandu-l in sursa de materiale si materii prime pentru micii întreprinzători, fie sa-l
"refunctionalizeze" cu investitii ieftine si de slaba calitate.
Mari centre industriale aflate acum in oras sau in proximitatea acestora sunt văzute
ca Burse urbane in cautarea de noi destinaţii. Investitorii interesati de amplasamente
avantajoasa nu doresc insa sa faca investiţii in conversie simtindu-se condiţionaţi de
restrictii si probleme de restaurare pentru ceea ce ei socoteau ca teren propice oricărei
interventii profitabile.
Pe langa aceasta, opinia publica nu acorda susţinere, nefiind receptiva la un astfel
de subiect. Oamenii nu sunt atasati de "fabrica", ci mai degraba o considera un simbol al
îngrădirii libertăţii personale, al subordonării.
Reinfiintata dupa 1990, Comisia Monumentelor Istorice a clasat o parte din
patrimoniul industrial romanesc, dar iniţiativele de recuperare ale acestuia sunt cvasi-
inexistente.
Desi exista numeroase studii privind Fabrica de Hârtie *C. Schiel" - Buşteni, Fabrica
de bere 'Bragadiru* — Bucureşti, Uzinele “Malaxa" — Bucureşti, Uzina de gaz "Filaret" -
Bucureşti, Farul din Sulina, exista puţine interventii de acest tip.
Dintre ele amintim fosta Fabrica de Glucoza - Bucureşti, actualul Hotel Caro si fosta
Fabrica de Bere - Timişoara transformata in pub (beraria "La Fabrica").
Moşteniri mai noi ale "epocii de aur" sunt tratate cu si mai mare indiferenta pentru ca
valoarea lor actuala este redusa la partea ei economica. Neavand caracteristici
arhitecturale deosebite (mai ales cele de dupa '70) nu stârnesc interesul organismelor de
specialitate.
In realitate acestea sunt o si mai mare problema datorita tensiunilor negative pe care
le transmit cadrului natural — urban necesitând o analiza lucida si o interventie prompta.

2. Evolutia istorica a fenomenului conversiei

2.1. Dezvoltarea industriala - motor al evoluţiei urbane

 Fenomenul industrial a constituit întotdeauna un motor al evoluţiei urbane.
Dezvoltarea industriei a sustînut si impulsionat apariţia asezarilor umane, ajungand treptat
sa exprime identitatea unei societatî. Ea a participat activ la structurarea teritoriului, si la
mobilitatea forţei de munca si a capitalului.

2.2. Arhitectura industriala in Romania

Sfârşitul secolului XIX si începutul secolului XX, a reprezentat pentru Romania o

perioada cu mari realizari in domeniul industriei, dupa război, patrimoniul industrial al
României marindu-se cu 235% fata de cel anterior.
Necesitati economice, de execuţie rapida a constructiîllor si de rentabilitate, alaturî
de cele funcţionale, ou dus Io o arhitectura noua care renunţa la interpretarea stilurilor
istorice.
Dintre edificările cele mai importante menţionam, fora a ne opri asupra lor, Fabrica
de hârtie "C Schlel", din Buşteni, Uzinele "Astra Vagoane", din Braşov, construite intre
1933-1934, Uzinele "Malaxa", Bucureşti, Intre 1928-1930, fabrica de tevi "Republica",
Bucureşti, 1936* 1938, Uzina de avioane IAR, Braşov, 1937-1938.
In perioada '66-'75 investitiile in industrie au devenit cele mal semnificative
reprezentând jumatate din întreaga investitie economica a României, volumul noilor clădiri
industriale precum si extinderile siturilor industriale naţionalizate fiind uriaş. Constructia
celor noi s-a relizat foarte rapid fiind un adevarat "challenge" arhitectural. Astfel sunt
construite pana in 1978 peste 500 de unitati industriale, printre ele aflandu-se uriaşe
complexe cum ar fi cel petrochimic de la Borzesti - 620 ha. Planul de 10 ani pentru
planificarea energiei era format din numeroase proiecte cu investitii substanţiale
(hidrocentrale, baraje) cu schimbări spectaculoase in fizionomia peisajului natural. Insotite
de importante distorsiuni in sistemele sociale locale, au dus la transformări drastice ale
teritoriului (Ex.: scufundarea insulei Ada Kaleh, stramutarea oraşului Orşova datorita
construirii hidrocentralei de la Porţile de Fier).
Natura a fost invadata de noi statiuni turistice pe langa lacurile de acumulare de la
Bicaz sau Lotru.
Cele mai interesante aspecte ale arhitecturii industriale constau in statutul lor
privilegiat. Pe de o parte erau plasate in miezul ideologiei, cu o importanta valoare
propagandistica (Ex.: Combinatul de la Galaţi, hidrocentrala de la Porţile de Fier), fiind
imagini ale politicii "dizidente" a lui Dej in opoziţie cu ceo de la Moscova, iar pe de alta
parte erau aparate de motivatia tehnica, prin sistemul de valori comuniste. Ca rezultat,
acest domeniu de proiectare a avut de la inceput un statut de imunitate care il transforma
pentru o perioada intr-un fel de zona tampon intre aspiraţiile libertăţii de expresie
arhitecturale si interpretările estetice ale conducătorilor.
Arhitectura industriala a perioadei comuniste reprezenta un fel de "free zone" in care
formele si ideile moderne ou fost puse in practica, aceasta fiind modernista in sensul
continuării traditiei modernismului romanesc interbelic care produsese remarcabile clădiri
industriale.
In martie 1971 declinul a inceput odata cu cea de-a lll-a conferinţa a Uniunii
Arhitecţilor in care Ceausescu critica "extravaganta* clădirilor industriale, prea
monumentale si cu materiale
pre scumpe. El a afirmat ca arhitectura industriala "nu trebuie sa fie opera de arta,
ci trebuie sa gazduiasca producţia operelor de arta". Seriile de limitări sau chiar
interziceri a folosirii metalului precum si reducerea importantei acordata finisajelor au pus
capat forţei arhitecturii industriale.

2.3. Analiza actuala a fenomenului - paraginile industriale

Dezindustrializarea începută cu anii '90 creaza dezechilibre sociale, economice si

de mediu. Suprafeţe mari apartinand exploatărilor sau industriei grele nu mai sunt
rentabile si sunt abandonate. Kilometri de teren au astazi un peisaj dezolant, care ne
aduce in memorie fantoma trecutului. Acest fenomen este prezent in toata tara, iar
gasirea de funcţiuni noi pentru astfel de spatii este uneori foarte dificila. Daca in oraşe,
aceste centre industriale ar putea fi impartite si închiriate micilor industriasi, acolo unde
aceste situri se afla departe de localitati, acest lucru nu este posibil datorita problemelor
mult mai variate pe care le ridica. Soluţia poate fi gasita doar printr-o analiza cazuala.

3. Comunism vs. consumism

3.1. Moartea arhitecturii prin ideologie. Soluţii privitoare la arhitectura

industriala romaneasca

Augustin loan scrie ca "in arhitectura realist-socialista se citeşte victoria jumatatii

"stângi" a istoriei împotriva celei drepte. Folosind aceste stiluri, realismul socialist
reitereaza aceasta victorie supra-temporala, legitimandu-se pe sine".
Arhitectura moare pentru ca ea este "despovărată" de "camasa" esteticii, in
viziunea momentului, aceasta avand o explicaţie etica - functionalista (in realitate si
ideologica). Desi tema raportului estetica / etica este rediscutat si cu prilejul Bienalei de la
Veneţia, in 20002, acest aspect include o problema de logica. Estetica este modalitatea
principala de extrovertire a arhitecturii. Cum poate o arhitectura estetic negativa, banala
sau urata sa transmită un sentiment pozitiv? Parerea mea este ca etica nu poate exista
fara estetica, ele fiind strans relationate. In plus etica este mai labila ideologic, fiind
exponentul epocii sau al arhitectului.

Arhitectura moare in momentul in care ea devine exclusiv o carcasa.

Arhitectura industriala romaneasca de dupa 1970 se afla aproape toata in aceasta

situatie. Crn poate fi ea exploatata in contextul in care reprezentativitatea clădirilor unei
organizaţii are un rol important in imaginea acesteia?

Khora - Cap1 - Moartea [arhitecturii] prin ideologie (totalitara) sau

arhitectura post-apocaliptica Layoutul desfasurarii bienalei de arhitectura fiind
"Less aesthetics, more ethics"

3.2. Alterarea arhitecturii - doua proiecte

'Războiul este arhitectura, iar arhitectura este război", declara Lebbeus Woods in
cartea sa 'Război si arhitectura". Distrugerea oraşului Sarajevo ii prilejuieşte acestuia
folosirea unui nou limbaj, in care 'injecţia', 'cicatricea', sau 'crusta' sunt modurile de a altera
arhitectura. "Injecţia" este stuctura 'injectată' in spatiile disponibile in urma distrugerii.
'Crusta' este de fapt un organism nou, un spaţiu vizibil, dar protejat permanent pe perioada
in care arhitectura se transforma. 'Cicatricea' este un nivel mai adanc al construcţiei, in
care fuziunea dintre vechi si nou le conciliaza si le face sa coabiteze. Aceasta da naştere
la tensiuni, la traume ale clădirii. Arhitectura suferă, deci exista.
Neil Leach considera aceasta interventie, un mijloc de cosmetizare contemporan,
intr-o lume in care drogul vizual este privit si administrat obsedant, in care senzaţionalul
motorizeaza procesele de marketing.

Observam acest drog etic, manifest al arhitecturii ca o tendinta contemporana.

Regăsim aceeasi paradigma a apocalipsei si in proiectul 125 - manifest, din concursul
Bucureşti 2000, Bourdese Jean Cloude, " distruge inima palatului detestat, pentru a fi oferit
simbolic copiilor in Bucureşti; a distruge simetria monumentala si morbida a acestui
"Champs Elysees" derizoriu, dul sau colosal (...), a construi, a adauga... Oraşul consuma
istoria oraşului. El şterge, reumeazo, supraincarca, reînnoieşte'...
Proiectul vede arhitectura ‘un proces, nu un produs", reprezentand simultan sarcinile
si reacţiile
In ideea asumarii trecutului consideram acest proces de reînnoire a istoriei aplicabil
si in cazul proiectului de conversie a exploataţii miniere Calimani. Paradigma societatii
suferă o schimbare majora. Noul nu poate coexista cu vechiul fara tensiuni, fara lupta (a
existat o lupta, nu?), arhitectura trebuie controlata ca organism care se dezvolta, care se
hrăneşte cu istorie si care naşte istorie.

4. Conversia centrelor industriale dezafectate

4.1. Gazometrele vieneze

Proiectul de transformare a gazometerelor vieneze se afla printre cele mai

discutate interventii asupra arhitecturii industriale.
Cele patru gazometre sunt construite intre anii 1869-1899, in prezent integrate in
cea mai mare uzina de gaz din Europa. Atipic, exteriorul nu tradeaza funcţiunea, pentru
stocarea de combustibil fiind suficiente rezervoare metalice. In realitate, particularitatea
acestor clădiri se trage dintr-o dorinţa a împăratului Franz Josef, care detestând
imaginea tehnica a arhitecturii industriale, a impus un invelis care sa camufleze
funcţiunea.
Gazometrele au funcţionat pana in 1985, penetrarea in rândul consumatorilor a
instalaţiilor cu gaz metan dovedindu-le inutilitatea. Cu timpul, instalatia interioara a
dispărut lasand din acestea doar învelişul exterior. Fiind clasate ca monumente de
arhitectura, problema demolării lor nu putea intra in discuţie.
Municipalitatea a luat hotararea utilizării lor intr-un mod cat mai profitabil, lucru cu
atat mai greu de realizat cu cat nu se gaseau investitori pentru gazometre. Ceea ce
oferea oraşul era foarte atractiv;
1. O foarte buna rezolvare a transportului public prin crearea unei noi linii de
metrou (deschisa In decembrie 2000), cu ajutorul careia se poate ajunge in centrul
oraşului in doar zece minute.
2. Prestigiul sitului si peisajul spectaculos, cunoscut de orice vlenez
3. Subscripţii publice foarte generoase

Noile funcţiuni se doreau a fi: sala de concerte, birouri, shoping-mall, locuinţe.

 Asociatiile de interes public alaturi de arhitecti reputati au fost invitate sa participe
la un concurs, in urma caruia au fost selecţionate doua dintre ele. Pentru ca aceste
asociaţii se ocupau in mod curent de investiţii orientate spre locuinţe, au cerut ca peste
50% din spaţiul util sa fie destinat locuirii. Arhitectii aleşi sa realizeze aceste proiecte au
fost Jean Nouvel, Coop Himmelb(I)au, Manfned Wehdom, Wilhelm Holzbauer.

Pentru proiectarea extinderilor si a schemelor de adaptare a structurilor originale,

arhitectii implicaţi nu au cautat sa copie, sa interpreteze sau sa fie complet diferiţi fata de
arhitectura existenta. Ei au cautat răspunsuri pentru pastrarea valorii — care vorbeşte
generaţiilor despre un anumit moment al istoriei.

Dintre proiectele realizate nu vor fi supuse analizei decât cele apartinand lui Jean
Nouvel, respectiv Coop Himmelb(l)au.

Gazometrul A (Jean Nouvel):

O prestatie convingătoare raportată la ansamblul proiectului vine din partea Iul Jean
Nouvel, care a dezvoltat principiul sau de organizare interioara pornind de la o analiza fina
a ordinii geometrice preexistente. Pentru a răspunde ritmicitatii faţadelor, el a repartizat
locuinţele in turnurile înalte, din care se degajau perspective asupra zidului interior.
Suprafeţele laterale ale turnurilor sunt imbracate in placi de inox care reflecta fragmente de
cer in centrul curţii.
O varianta iniţiala presupunea elevaţia a 18 turnuri independente in funcţie de
repartiţia originala a ferestrelor, acestea oferind spaţiului o verticalitate aproape gotica. In
acesta varianta locuinţele erau concepute ca duplexuri orientate spre curtea interioara.
Tensiunea particulara proprie acestei configuraţii rezida in contrastul dintre individualizarea
fiecărui apartament si convergenta către un spaţiu central comun. In final s-a renuntat la
aceasta varianta, din motive pragmatice, construindu-se un număr de 9 turnuri duble, care
accentueaza radicalitatea soluţiei.
Gazometrul lui Nouvel este singurul care lasa sa transpara nu numai
dimensiunea intrinseca a spaţiului interior, ci si afectarea originii, aceste turnuri
evocând pistoanele unei masini extrem de elegante, gata sa se puna in mişcare in orice
moment.

Gazometrul B (Coop Himmelb(l)au):

Asa cum ne arata Gazometrul B, un dezacord aparent iritant poate forţa

diferentele intre diferite perioade arhitecturale, intre concepţiile trecute si viitoare a ceea
ce este un complex rezidential. El este unul din cele mai ambiţioase proiecte
propunandu-si o deconcentrare in interiorul gazometrului prin realizarea unui alt corp de
clădire in care erau plasate o serie de functiuni. Firma de inginerie si arhitectura Fritsch
Chiari & Partners, concepe o structura complet separata, din beton, pentru a susţine cele
13 etaje de apartamente, magazine & birouri. Un perete structural masiv include o sala
de spectacole cu 3000 de locuri. Enorma greutate a ...elelor este suspendata deasupra
sălii de spectacole prin pereţii dispusi radial, legaţi la nivelul fundatiei printr-un inel
precomprimat.

Prin proiectul de conversie al gazometrului B, Coop Himmelb(l)au se ridica peste

hiper- expresivele embleme care "ornamenteaza" adesea intervenţiile contemporane.

4.2. Berlin - Uzinele Borsig, Claude Vasconi 1997 -1999

Uzinele Borsig, situate in partea vestica a Berlinului, au fost create in 1898 pe un sit
de circa 50 ha. Recent acesta a fost răscumpărat de societatea Herlitz, care in acord cu
Senatul Berlinului, a dezvoltat un nou tip de concept urbanistic in toata partea de nord-est,
pe o suprafaţa de cca. 20 ha, transformând fiecare din funcţiunile industriale in locuinţe.

A fost realizat un concurs pentru a realiza o legătura urbana care sa uneasca

zonele Tegel Nord si Tegel Sud, rupte timp de un secol propunând toate echipamentele si
serviciile specifice unui centru urban. Concretizând spatii comerciale, complex
cinematografic, loisir, birouri, hotel si locuinţe, soluţiile nu neglijeaza redinamizarea
economica, propunând centre de cercetare sau tehnologice.

C. Vasconi, castigatorul concursului de urbanism a avut responsabilitatea unei parti

prestigioase care acopera jumatate din sit: Halele Borsig.

Caracteristica proiectului lui Vasconi a fost cea de transformare a istoriei prin

asimilarea de repere. Proiectul este ancorat in contemporaneitate, gestul cel mai
spactaculos fiind intentia de prelungire spre vest a galeriilor vechi cu noi hale si acoperirea
ansamblului cu o membrana din sticla si metal, care unifica formal si asigura protectia
solara necesara. Limbajul arhitectural utilizat realizeaza o punte intre vechi si nou.

Fiecărei transformări profunde a societatii ii corespunde o reorganizare a spaţiului.

Daca in urma fenomenului dezindustrializarii prezent in Europa au rezultat situri industriale
diverse disponibile intervenţiilor, ultimii 15 ani au fost scena apariţiei unei noi categorii de
spatii abandonate, siturile militare.
 Aceasta situatie izvorăşte dintr-o dubla evoluţie: cea a războiului si a armatei in
ultimul sfert de secol. Odata cu sfarsitul războiului rece aceasta evoluţie a fost accelerata
pe de o parte de schimbarea radicala a noilor concepte strategice, iar pe de alta parte de
profesionalizarea armatei, ducând la reducerea numărului de unitati militare prin inchiderea
a numeroase situri militare.
Dupa ce iniţial au fost privite doar ca actualitate industriala, in actualitate, se pune
problema conversiei si amenajarii acestor situri.
Anticipând amploarea fenomenului, Ministerul Apărării din Franţa a creat in 1987 o
structura administrativa - Misiunea Realizării Activelor Imobiliare - al cărei prim scop era
cesionarea excedentelor funciare si imobiliare.
Operaţiunile au inceput cu vanzarea terenurilor cazarmei Duplex din Paris,
continuând in provincie.
Generalizandu-se in Europa, Uniunea Europeana a infiintat in 1993 un program
special de conversie a siturilor militare numit Konver. Daca iniţial s-a aplicat o politica
stricta de vanzare a acestora, in ultima decada s-a trecut la o noua strategie prin care se
realizeaza un studiu de proiect, precedand cesiunea. Acesta analizeaza probleme
specifice avand in prim pion interesele comunitatii.
Caracterul proiectelor este adesea unul strategic, atat din punct de vedere urban
cat si peisager. SituatiiIe sunt extrem de diverse, de la situri urbane (cazarmi in plin
centru oraşului) la altele suburbane (forturi de aparare) sau la cele extra-urbane (baze
aeriene sau situri portuare cu tot cu arsenal). Diversitatii contextelor li se adauga
marea varietate de epoci constructive ale acestor clădiri.
In ceea ce priveşte siturile de secol XVII-XVIII proiectele au evidential valoarea
lor patrimoniala si turistica unele fiind chiar novatoare (Ex.: Amenajarea fortului Marie-
Christine din Alpi, sau conversia Fortului Carre de Nimes in universitate). Multe din
transformări au vizat realizarea unor echipamente culturale printre care muzee dar si
universitati (fortul din Nimes, Arhivele Centrului National de Cinematografie in cadrul
bateriei Bois d'Arcy). Fortul din Auberville poate găzdui un proiect foarte ambiţios cum ar
fi "oraşul artelor".
Desi, in ceea ce priveşte aspectul urban, utilizarea acestor situri nu pune foarte
multe probleme putând fi uşor transformate in locuinţe sau birouri, la periferie, problema
este mai dificila mai ales daca acestea sunt izolate sau adevarate enclave, integrarea in
oras fiind necesara, iar intrarea in memoria afectiva a locuitorilor fiind un fenomen de
lunga durata, datorita caracterului lor initial puternic negativ.

4.4. Grand Hornu (Mac's), Hainaut, Belgia

 In timpul Bienalei de Arhitectura de la Venetia, 2002, Belgia a expus printre
proiectele sale noul muzeu de arta contemporana (Mac's) conceput de arhitectul Pierre
Hebbelinck. Acesta a transformat ruinele unei foste exploatari miniere de carbuni de la
Grand Hornu, contruita in 1825, folosind toate trasaturile specifice acestui tip de conversie:
minimalism, contextualism si expresionism in articularea vechi-nou.

Dezafectat in 1954 si propus spre demolare in 1969 printr-un decret regal, Grand
Hornu provinciei Hainaut care il inscrie in 1993 pe lista monumentelor belgiene. Uniunea
Europeana il claseaza de doua ori consecutiv ca obiectiv nr. 1 si obtine pentru acesta
fonduri de dezvoltare regionala (FEDER), fonduri social europene (FSE), fonduri de
dezvoltare rurala (IFOP) si finantari private (Dexia, Duval, Coca-Cola). Proiectul a fost
sustinut la scara locala (provincia Hainaut) si regionala (regiunea Wallone), acesta
reprezentand produsul tipic al politicii europene in ce priveste dezvoltarea regionala prin
urmatoarele puncte atinse: conservarea si valorizarea patrimoniului (memoria si identitatea
Europei), dezvoltarea culturala si educativa (muzeul ca unealta si suport pedagogic intr-o
regiune privata de evenimente culturale) si dinamizarea economica (turism, locuri de
munca, parteneriat public-privat).

Situl industrial de Ia Grond Hornu, convertit in muzeu de arta contemporana nu este

un caz unic si izolat in Belgia. In aceeasi provincie Hainaut, se afla un alt sit minier, Ia
Crachet, dezafectat din 1960. Din tot complexul industrial au mai ramas doar dispozitivele
de extragere, compuse dintr-o roata si un turn metalic, si o galerie aeriana periferica
suspendata pe stâlpi. Valoarea arhitecturala si memoriala a sitului a fost recunoscuta in
1989, cand a fost si clasat. Conversia a început in 1994, datorita succesului expoziţiei
temporare "Curio-Cite" (1993 - peste 40000 vizitatori), programul articuland cultura si
patrimoniul, educaţia si turismul.

Situl minier a devenit in 2000, “Parc al aventurilor stiintifice"- Pass, arh. Laurent
Niget. Aici ştiinţa a devenit o aventura, o experienţa interactiva, jucausa pe care publicul o
experimentează pe tot parcursul vizitei. Departe de sferele academice, proiectul Pass
reduce ştiinţa la propriul sau spectacol, un simplu pretext pentru petrecerea timpului liber,
tema potrivita pentru un parc.

Aceste conversii, care incearca sa reconcilieze cultura academica cu cultura de

masa, au mai multe in comun cu tema parcului din secolul XX decât cu tema muzeului
moştenit din secolul XIX.

4.5. Intervenţiile din bazinul Ruhr-ului, Westfalen, Germania ca exemplu

pentru o abordare personala

La mijlocul anilor '80, industria cărbunelui si otelului din zona Rheinland-Westfalen,

Germania a intrat in declin. In 1988, compania Emscher Park IBA, a primit un "mandat*
de zece ani pentru a dezvolta aceasta regiune. Atat tesutul cat si peisajul bazinului râului
Ems (800 km2, 70 de orase dintre care Dordtmund si Duisbourg) trebuiau reorganizate.
Compania a avut o politica speciala pentru obţinerea fondurilor, doua treimi din
acestea provenind din finantari publice (Comunitatea Europeana, RFG) si doar o treime
din fonduri private.
Problemele acestei zone au fost rezolvate printr-o politica de dezvoltare cuprinsa
din 120 de proiecte conturate in funcţie de urmatoorele interventii:
1. Peisaj- Renaturalizarea cadrului natural care este reconstruit si recompus ca un
puzzle pe mai multe layere (cadrul natural, industria existenta, intervenţiile noi)
2. Habitat. Au fost reabilitate 5000 de proprietati si au fost construite altele noi
3. Terenurile industriale pustii (in special minele) au fost transformate in parcuri
industriale destinate plimbărilor si odihnei. Râurile si mlastinile au fost depoluate si
decontaminate.
4. Cladirile industriale au fost transformate in atractii turistice. Filosofia campaniei a
fost de a incita, a stimula, coordona, ajuta si chiar participa.

Obiectivele majore ale celor 90 de proiecte lansate, a căror valoare de investitie a

fost de 90 miliarde de mărci germane, au fost de a transforma ecologic râul Ems si
canalele sale pe o distanta de 350 km, reconstituind gradual peisajul si de a moderniza
vechile hale muncitoreşti, convertind zone abandonate ale industriei grele spre alte scopuri
cum ar fi industria uşoara, serviciiie, activitatile stiintifice sau parcurile. Indiferent ca au fost
conservate, restaurate sau reconvertite, principalele momente industriale ale epocii fac
parte in continuare din moştenirea si istoria zonei Ruhr. Nu comentam decât cateva din
intervenţiile pe acest sit necesare explicitarii demersului arhitectural propriu.

Un parc pentru loisir: Duisbourg Nord

Vazut de sus, peisajul regiunii Emscher pare verde, in timp ce parcurgandu-l din
mers sau cu automobilul observam anumite "obstacole" industriale caracteristice Ruhr-ului.
Aceste zone industriale părăsite formeaza un peisaj fragmentat. Din acest motiv 17 oraşe
din Valea Emscher sunt grupate pentru o crea un mare parc peisager de 300km2 care
incearca sa conecteze entitatile participante. Se creaza astfel culoare verzi pe axele nord-
sud si est-vest care incearca sa exploateze reminiscenţele pozitive ale industriei - cariere
gigantice sau furnale foarte inalte.
IBA a încercat sa păstreze elementele cu o valoare patrimoniala, fie
conservandu-le in starea lor, fie reutilizandu-le prin transformare in locuinţe, spatii pentru
diferite activitati culturale, recreative sau locuri de munca.
Conceput intr-o noua maniera, acest parc destinat loisirului propune un cadru
mecanic imbogatit de vegetatie, o mare reţea de piste pentru biciclete, invitând la
promenade in padurea salbatica.
In parc sunt practicate îndeosebi activitati sportive cum ar fi trasul cu arcul sau
bungee jumping in vechiul rezervor de gaz, centru de alpinism pe pereţii vechii uzine, iar
copiii dispun de fosta hala a maşinilor transformata acum in loc de joaca — cu tobogane
amenajate in vechile conducte.
Totodata si centru artistic, parcul găzduieşte spectacole de teatru, dans, concerte
care se desfasoara intr-un decor atipic. Furnalul nr.5 a fost transformat in turn panoramic,
oferind o vedere de ansamblu asupra zonei de vest a Ruhr-ului.
Zollverein project:

Un alt proiect remarcabil al companiei IBA este reabilitarea sitului Zollverein. Pe

acest sit de 100 ha au fost pastrate douăzeci din clădirile care iniţial serveau pentru
extragerea minereului si fabricarea cocsului, aceste clădiri fiind adaugate in 2002
patrimoniului UNESCO.

Contrar practicii curente din 1932, in care arhitectii nu faceau decât "a aranja"
clădirile, a căror funcţiune fusese deja stabilită, arh. Schupp si Kremmer au fost
adevarati sefi de proiect, concepand totul, de la fluxuri tehnologice pana la poziţionarea
clădirilor si proiectarea anvelopantelor. Structura acestora a fost conceputa din profile de
otel, ior pereţii de umplutura din zidărie de cărămida. Ordonarea acestor volume drepte,
abstracte exprimau organizarea riguroasa a funcţiunilor, dar in acelaşi timp articulau
masele in jurul a doua axe monumentale intersectate in unghi drept formând o ampla
piaţa. Mina si-a incetat activitatea si a fost închisa in 1982.
Aşteptările in ce priveşte viitorul acestui sit au fost numeroase si variate, in funcţie
de grupul interesat, Zollverein putând deveni un peisaj monumental, martir al trecutului
eroic, centru de cercetare si instruire in domeniul designului sau un pol de atractie
intemationala, plin de evenimente. Alţii, mai preocupaţi de contextul local, ar vedea acest
nou si urias complex integrat cartierelor, chiar daca acestea au evoluat dupa alta regula.
Mai exista si visătorii care vad Zollverein ca "miezul si laboratorul" miticului Ruhrstadt,
conturandu-i noul profil.
Situl si edificiile sale imense pun numeroase probleme: fragmentarea acestui loc
monumental sau insignifianta noilor funcţiuni pierdute intr-un imens labirint industrial.
Prima etapa din reabilitarea complexului minier a constituit-o creaţia centrului de
design. Situata in fosta centrala electrica a minei, centrul expune, alaturi de fostele
maşinalii, o colecţie permanenta de obiecte de creaţie industriala. Amenajarea
urmăreşte ideea de "cutie in cutie” si a fost conceputa de agenţia Fostner & Partners
intre 1992 si 1997.

Cocseria Zollverein:

Cocseria Zollverein cu cele 6 furnale inalte de aproape 100m sunt un reper al

peisajului plat din nordul oraşului Essen — Germania. In 1993, cocseria si-a încetat
activitatea, dar fiind considerata de IBA si alte institutii un simbol al regiunii Ruhr, este
salvata si renovata cu grija intre 1998-1999 si convertita in muzeu, iar minele de cărbuni
in expoziţii ale culturii, artei si stiintei.
In 1999 s-a desfasurat in acest loc expoziţia 'Soare, Luna, Stele' având ca tema
cultura si natura energiei. Partea cea mai importanta a expoziţiei a constat intr-un
acoperiş fotovoltaic, care plasat sub vechea cocserie, materializeaza trecerea intre trecut
si modem. Minereul nu este altceva decât stocarea energiei solare care a transformat
substantele organice vegetale; prin tehnologie, celula fotovoltaica fiind alternativa
contemporana de producere a energiei, simbolizeaza schimbarea structurala a Ruhr-ului
si incarneaza modul de gândire contemporan.

Reabilitarea sitului industrial Zollverein poate fi considerata un proiect utopic.

Poate si alte regiuni din Europa au experimentat dificultati similare, nu exista nici un
model de conversie la acesta scara si cu ambiţii similare. Dar cum va reacţiona acest
sit la un influx de funcţii urbane post-industriale? Nu va deveni doar un alt sit?
Arhitectura lui Schupp si Kremmer a fost proiectata cu un scop precis. A doua viata a
Zollverein-ului se va naşte sub semnul loisirului si culturii, nu al trudei si transpiraţiei.
Va fi insa mult mai greu sa proiectezi aceste funcţiuni, aparand noi sinteze născute de
intretaierea nenaturala a comerţului cu monumentalul, a loisirului cu munca.

O utopie necesara poate fi considerata si interventia personala pentru

conversia exploatarii miniere Negoiu Romanesc — Munţii Calimanl, unii dintre putinii
munţi vulcanici din Romania, unici prin formele de relief spectaculoase (caldera
vulcanica majora si minora, sau cei 12 Apostoli).
 Numeroase probleme ale industrializării bazinului Ruhr din Germania, generice
pentru exploatarile miniere dezafectate, fac ca politicile si metodele teoretice aplicate in
acele conversii sa constituie un model pentru un studiu comparativ, aplicabil si in cazul
exploatarii de sulf Negoiu Romanesc.
Lucrările pentru valorificarea zăcămintelor de sulf din Munţii Calimani au demarat
in 1970, fiind finalizate odata cu constructia uzinei de prelucrare a minereului, care a
devenit operaţionala in 1977. Urmând celui de-al treilea congres al Uniunii Arhitecţilor
(1971) - care a constituit o etapa marcanta a declinului industrial Romanesc (prin
conferinţa lui Ceausescu care a criticat "extravaganta costisitoare” a clădirilor industriale
romaneşti), fabrica este unul din obiectivele ce marcheoza declinul industriei romaneşti.
Aceasta si-a incetat activitatea in 1997 din cauza neproductivitatii si a poluării ridicate,
fiind preluata de Institutul de Cercetări si Proiectări Miniere — Baia Mare in vederea
ecologizarii si a dezvoltării sale turistice. Prin Hotararea de Guvern 236/2000, M.O. 190,
26 martie 2003 incinta carierei este înscrisa in Parcul National Calimani — care este
redelimitat cu acest prilej (anexa 2, litera k).

Dupa părerea mea astfel de situri au importanta istorica si sociala (datorita

numărului mare de personal implicat efectiv - unii stramutati in regiune in acest scop),
marcand puternic memoria locului si a locuitorilor, chiar daca valoarea lor patrimoniala
se rezuma de cele mai multe ori la valoarea materiala.
principalele probleme actuale ale sitului sunt:
1. Poluarea solului si apelor datorita scurgerilor de la haldele de steril.
2. Peisajul: Distrus in urma exploatarii, Vf. Negoiu Romanesc nu mai poate fi
refăcut.
Cadrul natural este fragmentat si agresat de prezenta exploatarii. Tensiunea
este cu atat mai acuta cu cat Parcul National inconjoara exploatarea, formând un
context virgin, iar caldera vulcanica dezvăluie uzina de preparare a sulfului din aproape
orice punct
3. Habitatul: Numărul mare de unitati de cazare abandonate sunt intr-o stare
materiala relativ buna, constituind un avantaj material. Inchiderea uzinei si migratia
muncitorilor înapoi la sate a produs un deficit economic in zona.
4. Terenuri industriale pustii: Cariera, înscrisa actual in Parcul National
Calimani este in paragina fiind distrusa de ploi si contribuind in ocest fel la
menţinerea poluării. In timp peretii excavatiei sunt ameninţaţi de prăbuşire
5. Cladiri industriale dezafectate care prezintă reziduuri ale procesului de
producţie. Unele sunt in stare relativ buna iar altele sunt deteriorate pana la ruina.
 O strategie rnatura de interventie ar necesita in primul rand gasirea de utilizări
profitabile si atragerea de investirii. Programul de reabilitare ar trebui sa cuprindă mai multe
proiecte dezvoltate in urmatoarele etape:

1. Ecologizarea zonei prin plantarea haldelor de steril si redarea suprafatelor

acoperite de acestea cadrului natural, ecologizarea iazului de decantare
2. Elaborarea unei strategii de dezvoltare pentru incinta sociala si pentru uzina de
prelucrare a minereului. Decizii mature privind demolare / conversie - clădiri noi
integrate în ansamblu.
3. Amenajarea excavatiei carierei astfel incat sa constituie un centru de interes
pentru zona.
4. Reteserea de legaturi atat in plan orizontal (in cadrul funcţiunilor) cat si in plan
vertical (intre funcţiuni), intrucât raportul construit / natural este neechilibrat (insignifianta
funcţiunilor), iar peisajul este fragmentat se propun structuri nucleare dispuse in funcţie de
ierarhizarea actuala a incintei.
Implementarea strategiei prin gasirea de organizaţii interesate de investitii in zona cel
mai probabil in sectorul turistic.

5. Conceptul de dezvoltare durabila, abordari ecologice ale conversiei

5.1. Conceptul de "dezvoltare durabila"

Conştientizarea problemelor referitoare la degradarea continua si progresiva a

mediului a început sa se manifeste internaţional la începutul anilor '70, prima reuniune
cu participare internaţionala importanta desfasurandu-se in cadrul conferinţei ONU
asupra mediului in 1972, Ia Stockholm, cu scopul de a defini drepturile la un ambient de
calitate.

Intr-o prima faza aceasta a dus la formularea unei "prime generaţii de politici
ambientale" caracterizate printr-o preocupare sectoriala (aer, apa, sol) de acţiune
concretizata in interventii ecologice punctuale.
Acestei faze i-a urmat o a doua in care politicile au fost globalizate, ONU creând in
1983 o Comisie Mondiala pentru Mediu si Dezvoltare, cu sarcina de a întocmi un raport
asupra situatîei ambientale mondiale, raport care a fost publicat in 1997 si a fost numit
Raportul Brundtland.'
Aspectele analizate in acest raport, duc la concluzia necesitatii "unui alt tip de
dezvoltare”, capabila sa asigure pe termen lung creşterea economica, imbunatatirea
mediului si
 1 Raportul Brundtland sesizeaza: "Tarile industrializate produc si consuma resurse
si bunuri naturale intr-un raport disproporţionat la nivel mondial, permitandu-si distrugeri
ambientale, pentru ca isi pot asuma de asemenea soluţii costisitoare pentru remedierea
lor, in timp ce tarile in curs de dezvoltare pun deocamdata problema supravieţuirii
populaţiei si a satisfacerii unor nevoi esenţiale, ceea ce conduce la o exploatare excesiva
a mediului, cu consecinţe de asemenea negative."

Conditiile de sinteza carora trabuie sa răspundă conceptul sunt:

1. Menţinerea calitatii vieţii in general
2. Asigurarea unui acces permanent la resursele naturale
3. Evitarea oricăror distrugeri ale mediului cu caracter definitiv.
Reglementari finale au fost stabilite prin Tratatul de la Maastricht, semnat in
februarie 1992, prin care Comunitatea Europeana prevede intre obiectivele sale
principale asigurarea unei dezvoltari durabile, si formularea unor politici ambientale in
definirea si punerea in opera a diferitelor altor politici sectoriale.

Centrul tehnic ai lemnului - un proiect realizat din perspectiva dezvoltării

durabile
Proiectul este o reflectare exemplara a culturii tehnice a lemnului. Fiind realizat
din materiale ecologice, este unul de proiectele de referinţa ale Congresului asupra
Ecologiei din Maastricht. Terenul pe care s-a construit proiectul a fost unul cu destinaţie
militara ("friche militaire”), avand funcţiunea de fabrica de baterii — poluante.
Poluarea nu tinea doar de sit, ci si de funcţiunile clădirilor, laboratoarele
mecanice, fizice, chimice si biologice in care era cercetat materialul lemnos, derivaţii
acestuia si a produselor anexa, fiind generatoare de zgomot, praf si diverse deşeuri.

3 - Sustainable development si High quality environment

Complexul e bine integrat contextului sau. Taluzul si marea copertina metalica,

redau prin renovare confortul acustic si vizual.
Clădirile cele mai sensibile, spatiile de primire sunt protejate de vant si zgomot
prin intermediul altor clădiri si prin restructurarea golurilor care accentueaza fenomenul
de continuitate si face ca terenul sa para mult mai vast.
Plantaţiile de stejar si de mesteacan din parkingul pavat cu calcar poros,
imprastierea de pini plantarea de bambusi pana sub clădire, contribuie la ameliorarea
vecinatatilor negative, facand din ansamblu o insula privilegiata.
 Dintre cele sase edificii ale complexului, doua atrag privirea: biroul administrativ si
hala mecanica, prima fiind o corabie ridicata cu 6 m deasupra solului prin intermediul unor
stâlpi înclinaţi oparent aleatoriu.
La interior consumul energetic si emisiile asociate au fost limitate prin folosirea
gazului. Ca materiale de constructie predomina lemnul, sticla si metalul, iar betonul folosit cu
atentie este lăsat aparent sau vopsit direct.

5.3. Exploatarea miniera - Negoiu Romanesc, aspecte ecologice. Posibile

rezolvări in acord cu principiile dezvoltării durabile.

Suprafaţa de sol afectata activitatii de exploatare si preparare a sulfului tehnic din

Calimani a fost de circa 325 ha teren silvic ce aparţinea Parcului National Calimani.
La proiectarea acestei activitati antropice nu s-a tinut seama nici ca obiectivul se
afla amplasat într-un parc naţional, fiind afectata întreaga biocenoza terestra, nici ca în
apele curgatoare de suprafata (specifice cresterii păstrăvului si lostritei) a disparut viata sa U
ca în atmosfera pe un areal întins (inclusiv statiunea Vatra Dornei) va creste semnificativ
caracterul acid al precipitatiilor.
Contextul national a fost complet diferit de cel international la nivelul anului 1977,
cand s-a dat in folosinta exploatarea.
Chiar daca masurile de reconstructie ecologica sunt costisitoare si greu de realizat,
refacerea zonei respective, distrusa de om, nu poate fi lasata pe seama naturii careia i-ar
trebui zeci sau chiar sute de ani.
Din anul 2002 s-a pus problema conversiei centrelor miniere dezafectate, o
peremiera ce necesita studii pluridisciplinare pentru ecologizarea acestor zone.

Prin investitiile in zona pentru transformarea acesteia in statiune cu profil sportiv se

urmareste ecologizarea intregului areal astfel: stabilizarea holdelor de steril prin plantare
(operatiune in curs de desfasurare), acoperirea terasarilor muntelui (care s-ar trasforma in
promenade) si profitarea de formatiunile deja existente pentru sporturi gen snowboard, ski.

Realizand o schimbare radicala prin conversia cladirilor existente si construirea

altora noi bazate pe principiile dezvoltarii durabile. Intreaga zona trebuie privita ca un
organism viu, al carui crestere si trasnformare trebuie estimata si controlata. Un mod de
interventie ar presupune asumarea trecutului si conturarea unei solutii complet diferite din
punct de vedere al utilizatii resurselor, premize vizibile la nivelul arhitecturii atat prin solutiile
tehnice adaptate cat si prin alegerea materialelor naturale.
 BIBLIOGRAFIE
Carti:
- BERNFELD, Dan - LASCU, Nicolae - "Privire crilica asupra reabilitării si
valorificării patrimoniului arhitectural: arhitectura industriala si patrimoniul sacru rural”
(Actele celui de-al lX-lea colocviu european, Bucureşti, 19-21 oct. 2001), Editura
Universitara 'Ion Mincu" Bucureşti, 2003
- CHOAY, Francoise, "Alegoria patrimoniului", Bucureşti, 1993
- GOCIMAN, Cristina-Olga, "Tipologia hazardului si dezvoltarea durabila:,
Editura 'Ion Mincu', Bucureşti, 2002
- IOAN, Augustin — 'Khora: teme si dificultati ale relaţiei catre filosofie si
arhitectura'. Editura Paideia, Bucureşti, 1999
- IONESCU, Grigore - 'Istoria arhitecturii in Romania', Editura Academiei,
1965, Bucureşti
- LEACH, Neil - 'Anestetica - Arhitectura ca anestezic', Editura Paideia, 1999,
Bucureşti
- RIEGEL, Alois - 'Cultul modern al monumentelor', Tempus-Phare, Leuven -
Bucureşti, 1998,
- ZAHARIADE, Ana-Maria + Tom Sandqvist - 'Dacia 1300 my generation'.
Editura Simetria, Bucureşti, 2003,
- Catalogul concursului BUCUREŞTI 2000, Editura Simetria
- Contemporary American Architects, voi. III, Editura Taschen, 1997
Periodice:

- L'Architecture d'Aujourd'hui, nr.331, nov. - dec. 2000

- L'Architectured'Aujourd'hui, nr. 348, sept.-oct. 2003

- Techniques & Architecture, nr. 432, iulie 1997
- Cree nr. 289
- Cree nr. 294
- Cree nr. 302
- Cree nr. 283
- AMC nr. 75, 1996
- Arhitectura nr. 14, 2002
- Arhitext Design, nr. 3/1997