FACULTATEA DE ARHITECTURĂ SI URBANISM

UNIVERSITATEA TEHNICĂ CLUJ-NAPOCA, 2016

ROLUL SOCIETĂȚII ÎN REAPRINDEREA

PATRIMONIULUI INDUSTRIAL
Lucrare de disertație

Autor: Fodor Tamás

Îndrumător: Conf. Dr. Arh. Virgil Pop

1
ROLUL SOCIETĂȚII ÎN REAPRINDEREA PATRIMONIULUI INDUSTRIAL

2
 ROLUL SOCIETĂȚII ÎN REAPRINDEREA PATRIMONIULUI INDUSTRIAL

CUPRINS

ARGUMENT ......................................................5

PARTEA I: INTRODUCERE

METODOLOGIE ................................................6
CONTEXT ISTORIC-SOCIAL .....................................6
EVOLUȚIA CADRULUI LEGISLATIV.............................7

PARTEA II: STUDIU TEORETIC

CONVERSIA - MOTORUL REPORNIRII PATRIMONIULUI ...............9

CONSERVAREA..............................................9
REABILITAREA.............................................9
CONVERSIA................................................10
INFLUENȚA COMUNITĂȚII ÎN DEMARAREA CONVERSIILOR ..............11
TOP-DOWN.................................................11
BOTTOM-UP................................................11
ACCESIBILITATE...........................................12
TURISMUL - FACTOR DE VALORIFICARE A PATRIMONIULUI ............13
TURISM INDUSTRIAL........................................13
FACTORI DE SUCCES........................................14

PARTEA III: STUDII DE CAZ

OKHTA CENTER - ST.PETERSBURG ...............................16

FRUNZA35 - KIEV ............................................19
HALELE CAROL - BUCUREȘTI ...................................24
START-UP - PETRILA .........................................30
MINA DE IDEI - ANINA .......................................35

PARTEA IV: CONVERSIA CENTRALEI AGHIREȘU-FABRICI

CONTEXTUL ISTORIC ȘI ACTUAL ................................40

VIZIUNE DE INTERVENȚIE .....................................42

CONCLUZII .....................................................44

BIBLIOGRAFIE ..................................................46
SURSE IMAGINI .................................................48

3
 ROLUL SOCIETĂȚII ÎN REAPRINDEREA PATRIMONIULUI INDUSTRIAL

”The heritage of the past is the seed that brings forth the harvest of the future”

(Wendell Phillips)

4
 ROLUL SOCIETĂȚII ÎN REAPRINDEREA PATRIMONIULUI INDUSTRIAL

ARGUMENT

Sub educația unui n număr de ani de facultate, un viitor arhitect devine sensibilizat
la mărturiile fizice ale diferitelor epoci din evoluția omenirii și a civilizației. Iar când este
spectatorul distrugerii unei asemenea mărturii, el simte o înțepătură obtuză cauzată de
conflictul interior între neputință și o dorință de salvare a edificiului.

Deseori aceste elemente distruse, demolate, dispărute fac parte din sfera patrimoni-
ului industrial, mai ales în contextul post-industrial român și european în general. Acest
patrimoniu cuprinde “clădiri, mașini și instalații, laboratoare, mori și fabrici, mine și situri
pentru procesare și rafinare, depozite, locuri în care energia este generată, transmisă și
folosită, structuri și infrastructuri de transport, precum și locuri folosite pentru activități so-
ciale legate de industrie cum ar fi locuințe, lăcașuri de cult, clădiri pentru educație”4.

O tendința actuală este implicarea a tot mai multor actori din sfera publică și privată
în promovarea și protejarea acestui patrimoniu, atrăgând atenția asupra beneficiilor eco-
nomice și sociale generale rezultate în urma unei eventuale conservări sau convertiri. Însă
un element vital ce rămâne în multe cazuri neglijat, în favoarea formei estetice și fizice,
este partea imaterială a moștenirii industriale, componenta umană - comunitatea locală,
membri activi ai industriilor și familiile lor. care în urma dezindustrializării se confruntă cu
pierdere a identității și a modului de viață. Aceaste comunități au suferit cel mai mult, dar
în același timp au cel mai mult de câștigat în urma valorificării viabile a patrimoniului, care
ar însemna reintegrarea acestuia în beneficiul comunităților respectând în același timp
contextul local5.

Scopul acestei lucrări este de a sublinia rolul imperativ al comunităților în revitaliza-

rea moștenirii industriale prin reincluderea în circuitul lor funcțional, devenind din nou
un motor al dezvoltării urbane și economice de odinioară6. Totodată această teorie spri-
jină intenția proiectului de diplomă: reactivarea centralei termo-electrice din localitatea
Aghireșu-Fabrici în județul Cluj.

1. Carta Patrimoniului Industrial de la Nizhny Tagil, elaborată de TICCIH, 2003, p. 1.

2. DIACONU Ioana, DIN Alexandra, “Inițiative de salvgardare a patrimoniului indutrial românesc”
în: Igloo, Nr. 155/2014, p. 28.
3. Ibid., 28.
5
 ROLUL SOCIETĂȚII ÎN REAPRINDEREA PATRIMONIULUI INDUSTRIAL

PARTEA I: INTRODUCERE

METODOLOGIE

Pentru a prezenta într-o manieră cât mai clară premiza lucrării, în prima parte se va
releva contextul istoric și social al țărilor post-industriale din Europa Centrală și de Est, și
o dezvoltare a fenomenului de valorificare a patrimoniului industrial. Pe lângă o prezen-
tarea succintă a metodelor convenționale de valorificare: conservare și reabilitare, tema
lucrării se va orienta asupra conversiei ca și metoda principală de regenerare a țesutului
industrial.

A doua parte va însuma diferite ipostaze care pot fi preluate de comunități și efectul
lor teoretic asupra conversiei patrimoniului industrial, respectiv vor fi prezentate idei si
demersuri privind posibile metode cuprinzătoare de integrare a unui sit industrial în viața
unei comunități. Studiul se va referi și la realități post-industriale urbane la nivelul orașelor
mari, însă subiectul tratat are valență mai ales in situația orașelor și localitătilor mono-in-
dustriale, cu un număr scăzut de locuitori. Cea de-a treia parte va cuprinde investigarea
unor situații reale, atât locale cât și din Europa de Est având un context similar, prin care
se vor exemplifica punctele teoretice studiate.

În concluzie, prin intermediul analizei teoretice si a exemplelor studiate se pot for-

mula ipoteze aplicabile la posibile situații viitoare de regenerare a siturilor industriale cu
ajutorul și în sprijinul unei comunități , mai concret puse în practică prin subiectul proiect-
ului de diplomă.

CONTEXT ISTORIC-SOCIAL

Majoritatea siturilor industriale actuale, considerate ca făcând parte din patrimoniu

cultural, au rădăcinile în sec. XIX perioada ”revoluției industriale”, pornind din Marea Bri-
tanie și dezvoltându-se inițial in Europa de Vest. Perioadă caracterizată de noi tehnologii,
metode de organizare a muncii, noi metode de generare și aplicare a energiei în noi tipuri
de clădiri, și nu în ultimul rând noi tipuri de așezări. Aceste așezări erau populate de co-
munități care s-au dezvoltat sub o nouă cultură industrială prin care s-au negat tradițiile
de mii de ani ale economiilor agrare, caracterizate de sezonalitate și incertitudine4.

4. COSSONS, Neil, ”Why preserve the industrial heritage”, în: Industrial Heritage Re-Tooled,
DOUET James (ed.), Ed. Carnagie Publishing, Lancester, 2012, p. 7.
6
 ROLUL SOCIETĂȚII ÎN REAPRINDEREA PATRIMONIULUI INDUSTRIAL

Astfel nu este de mirare că, după eventualele dezindustrializări ale orașelor din varii
motive financiare și sociale, în majoritatea țărilor vestice puternic industrializate, conser-
varea și promovarea acestor mărturii ale culturii industriale este esențială în formarea
unei identitați naționale puternice, deoarece demonstrează prezența și contribuția țării
respective în dezvoltarea civilizației5.

Situația patrimoniului industrial din țările post-socialiste al Europei Centrale și de

Est nu este chiar atât de favorizată de soartă. Industriile ușoare și patrimoniul aferent din
perioada sec. XIX și început de XX, ridicate în regim capitalist, au răspuns cu suficiență
nevoilor contemporane, tocmai din acest motiv multe încă există și reprezintă valori is-
torice importante. Însa dezvoltările forțate, cu precădere în favoarea industriei grele, din
perioada socialistă produc reacții mixte, deoarece acestea nu deserveau nevoile reale ale
țării, ci funcționau ca o unealtă a puterii politice.
Pe deoparte, în imediata vecinătate a siturilor industriale din blocul sovietic s-au dez-
voltat aproximativ 1000 de localitați care acționau ca oale de topire din punct de vedere
social, muncitorii fiind din diferite straturi sociale și din diferite părți ale țării, din cauza lor
s-au format comunități diversificate.
Pe de altă parte, odată cu democratizarea din anii ‘90 și realizarea nevoilor reale ale
economiei, majoritatea activităților din sfera industrială, care erau în supraproducție, au
încetat brusc să funcționeze6. Asta a dus la o reevaluare a pieței imobiliare, urmată de
privatizarea fondului construit din industrie.

EVOLUȚIA CADRULUI LEGISLATIV în vederea protejării acestor situri s-a dezvol-

tat mult mai lent decât ritmul transformărilor care au avut ca rezultat dispariția multora
din ele. Deseori s-au văduvit spații urbane și comunități de componente, mărturii constru-
ite ale evoluției lor identitare sub formulări menite să eschiveze realitatea ca ”ecologizare,
decontaminare, dezvoltare urbană, retehnologizare, creșterea confortului termic, recalifi-
carea spațiilor industriale”7.

5. URBÁN Erzsébet, VUKOSZÁVLYEV Zorán, ”Közép-Kelet-Európa ipari örökségének kortárs újra-

hasznositási lehetőségei”, în: Architectura Hungariae, vol. 13, nr. 1, 2014, p. 17,
http://arch.et.bme.hu/wp-content/uploads/epaper/AH_vol13_no1_pp15-32_UrbanVukoszavl-
yev/index.html
6. Ibid., p. 17-18.
7. IAMANDESCU Irina et. al., Patrimoniul industrial ca resursă, proiect de Asociația pentru
Arheologie Industrială România cu Asociația Zeppelin, București, 2011, p. 6,
7
 ROLUL SOCIETĂȚII ÎN REAPRINDEREA PATRIMONIULUI INDUSTRIAL

Pentru a preveni escalarea degradării continue a patrimoniului, și în vederea reme-

dierii situației existente, a luat naștere în anul 2003 Carta Patrimoniului Industrial în cadrul
unei conferințe organizate de TICCIH (Comitetul Internațional pentru Conservarea Pat-
rimoniului Industrial) în orașul Nizhny Tagil, de unde își primești și numele. Documentul
este semnificativ atât prin definirea concretă a ceea ce înseamnă patrimoniu industrial,
prin stabilirea direcției politicilor europene și internaționale către o cercetare și conservare
integrată a acestuia, cât și prin denumirea ei după orașul gazdă, unul dintre orașele Rusiei
cu cele mai mari situri de industrie grea, demonstrând relevanța țărilor post-socialiste cu
privire la industriile lor si mărturiile păstrate8.

În România primul act legislativ care conține definirea practicii conservării a apărut în
anul 2000 (L.5/2000 S.III- Zone Protejate) prin care s-a introdus noțiunea de zonă prote-
jată într-un context mai amplu din punct de vedere arhitectural si urbanistic, iar într-un
decurs de încă un an s-a introdus Legea Monumentelor Istorice (L.422 / 2001). Aceste
două legi marchează primii pași vitali în practica prezervării patrimoniului cultural româ-
nesc, astfel ca în contextul actual să fie disponibile o varietate de instrumente de protecție
și conservare din cadrul legislativ al țării9.

Pe parcursul ultimilor ani diferiți actori din varii domenii, de la arhitecți la sociologi,
și multiple organizații non-guvernamentale devin mai activi în promovarea patrimoniului
industrial ca sursă de revitalizare economică și socială mai ales pentru comunitățile afec-
tate de procesul de dezindustrializare10, printre care putem aminti de eforturile depuse
de asociația PLUSMINUS pentru efectuarea unui atelier participativ în vederea conversiei
unor clădiri din incinta Minei Petrila, fondarea Asociației pentru Arheologie Industrială
România care urmărește cercetarea și punerea în valoare a patrimoniului prin diferite
proiecte11, ateliere internaționale de arheologie industrială12, precum și Mina de idei Ani-
na ,un proiect interdisciplinar inițiat de Asociația Alba Verde, care propune diferite scenarii
de revitalizare post-industrială prin turism cultural.

8. URBÁN, VUKOSZÁVLYEV, ”Közép-Kelet-Európa ipari örökségének kortárs újrahasznositási

lehetőségei”, p. 17,
9. ȚIGANEA Oana et. al., Mina de idei Anina, proiect de Asociația Alba Verde cu Ordinul Ar-
hitecților România și Primăria orașului Anina, 2014, p. 5.
10. Ibid., p. 6.
11. DIACONU, DIN, “Inițiative de salvgardare a patrimoniului indutrial românesc”, p. 29-30.
12. Ateliere la București 2001 si 2007, Banatul Montan 2002, Cluj-napoca 2003, Baia Mare 2004
8
 ROLUL SOCIETĂȚII ÎN REAPRINDEREA PATRIMONIULUI INDUSTRIAL

PARTEA II: STUDIU TEORETIC

CONVERSIA - MOTORUL REPORNIRII PATRIMONIULUI

Restaurarea obiectelor sau ansamblurilor arhitecturale istorice implică diferite tipuri

de intervenții, de ordin tehnic și artistic, în funcție de rezultatul dorit. Ele pot fi ori conser-
vate în starea lor actuală de ruină sau de integritate, ori reabilitate într-o ipostază istorică
și estetică, iar într-un ultim stadiu ele pot fi modernizate, sau convertite, clădirea păstrân-
du-și aspectul istoric reabilitat dar schimbându-și funcțiunea.

CONSERVAREA presupune păstrarea clădirii în starea în care este și în același timp

asigurarea condițiilor de prezervare prin îndepărtarea cauzelor de degradare. Tehnica este
într-o legătură directă cu conceptul de monument istoric, apărut tot în secolul XIX odată
cu declanșarea industrializării. Această revoluție produce o schismă prin care stilul arhi-
tectural trecut, al monumentelor și edificiilor, va fi condamnat spre calea de dispariție.
Fapt care se conștientizează în rândul specialiștilor vremii care încep treptat promovarea
concepției muzeologice de conservare a acestor edificii, care rămân instalate ”într-un tre-
cut definitiv și irevocabil”13. Tocmai din acest motiv fenomenul conservării intră în conflict
cu contextul industrial al dezvoltării, inovației, tehnologiei și trecutului recent.

REABILITAREA presupune refacerea imaginii istorice a clădirii, desigur folosind

materiale și tehnici proprii perioadei din care provine obiectul de arhitectură. Această
abordare are valență deosebită în cazul în care mașinăriile și instalațiile originale sunt
încă prezente. În situațiile respective ”intersecția” mașinii cu clădirea ajută la citirea facilă
a adaptării lor la tehnologia prevăzută, dar în același timp ajută în redobândirea memoriei
sociale pierdute prin dezindustrializare, transformând mărturiile industriale în muzee teh-
nice demonstrative. Însă costurile unei astfel de investiții sunt de obicei prea mari pentru
a valida funcțiunea, un sit industrial poate fi extrem de valoros în ochii unui academician
și inutil pentru comunitate și publicul general. Meritele unui astfel de proiect trebuiesc
studiate in prealabil pentru a justifica viabilitatea lui14.

13. CHOAY Francoise, trad. KOVÁCS Kázmér, Alegoria patrimoniului, Ed. Simetria, București, 1998,
p. 153
14. SCHERRER Guy, ”The building and machines conjunction”, TICCIH Bulletin, nr. 38, 2007, p.4-5
9
 ROLUL SOCIETĂȚII ÎN REAPRINDEREA PATRIMONIULUI INDUSTRIAL

Ne oprim asupra operațiunii de CONVERSIE, ca principal motor de regenerare a fon-

dului construit din patrimoniul industrial. Aceasta practică constă din schimbarea formei
și conținutului unui edificiu, care și-a pierdut funcțiunea inițială, însă ea se supune mai
multor constrângeri. Ca și practică a valorificării unui patrimoniu, conversia implică rein-
troducerea acestuia într-un circuit curent și este ”fără îndoială forma cea mai paradoxală,
îndrăzneață și dificilă de punerea în valoare a patrimoniului (..) monumentul este sustras
în acest fel riscurilor dezafectării, pentru a fi expus uzurii și uzurpărilor uzitării”15.

Conversia presupune un demers interdisciplinal, al cărui prim pas constă în stud-

ierea și înțelegerea contextului, atât arhitectural cât și economic și social. Acesta este cel
care face legătura între trecut, prezent și viitor, ea înglobează diferitele straturi istorice
înregistrate în conștiința comunității. Astfel putem afirma că analiza contextului istoric
arhitectural este de fapt o reflexie asupra tradițiilor și culturii locului și a societații care a
determinat formarea și dezvoltarea ei16. Rezultatul acestui demers este identficarea auten-
ticității, și implicit a valorilor culturale, reprezentate de concept și design, materiale de
construcție, tehnicile constructive aplicate în diferitele perioade istorice, deci substanța
obiectului construit și, firește, semnificația amplasamentului17.

Procesul se finalizează valorificând obiectul arhitectural spre folosul prezentului și

a viitorului prin protejarea clădirii și a memoriei, atât a obiectului cât și a colectivității, și
schimbarea conținutului, integrându-l în contextul actual. Această recuperare funcțională
prin conversie reprezintă un echilibru între muzeificare, ceea ce ar însemna înghețarea
obiectului arhitectural într-un stadiu istoric al dezvoltării18, și satisfacția nevoii de profit
imediat al dezvoltatorilor prin demolarea și refolosirea proprietății imobiliare în scopul
noilor proiecte de un progres ”îndoielnic”19.

15. CHOAY, Alegoria patrimoniului, p. 165

16. LAKATOS Andrei Eugen, ”Recovering the Memory: Conversion within the Context”, în Acta
Technica Napocensis: Civil Engineering & Architecture, vol. 58, nr. 4, 2015, p. 167.
http://constructii.utcluj.ro/ActaCivilEng/download/special/15_LAKATOS-Andrei_Eugen_Recov-
er ing%20the%20Memory_14.09.15.pdf
17. DERER Hanna, interviu cu titlul ”Ceva ce nu este autentic nu poate fi o valoare și, în con-
secință, nu are cum să prezinte interes”, Observatorul Urban, data postării 27 Februiarie 2014,
http://www.observatorulurban.ro/hanna-derer-ceva-ce-nu-este-autentic-nu-poate-fi-o-
valoare.html data accesării Mai 2016.
18. LAKATOS, ”Recovering the Memory: Conversion within the Context”, p. 168-169.
19. IAMANDESCU et. al., Patrimoniul industrial ca resursă, p. 6.
10
 ROLUL SOCIETĂȚII ÎN REAPRINDEREA PATRIMONIULUI INDUSTRIAL

INFLUENȚA COMUNITĂȚII ÎN DEMARAREA CONVERSIILOR

Promisiunea atragerii interesului asupra unei zone sau clădiri degradate, aparținând
patrimoniului industrial, determină declanșarea procesului de regenerare prin conversie,
însă atât acest prim impuls cât și demararea proiectului în sine diferă de la o situație la
alta. Diversitatea acestora poate porni de la eventuale mici intervenții punctuale la dez-
voltări urbanistice cuprinzătoare, singurul element comun este prezența unei comunități
care este ”proprietarul spiritual” al acestor situri. Pentru a înțelege și exemplifica gradul
de influență pe care îl poartă o asemenea comunitate în cadrul acestor proiecte, el va fi
descris folosind termeni din aria urbanismului.

Astfel putem deosebi două tipologii de planificare, prima TOP-DOWN reprezentând

metoda consacrată de sistematizare, procesul de aplicare treptată, pe zone mici, al unui
plan urbanistic cuprinzător, realizat la nivelul întregului oraș sau unei zone mai mari și
dezvoltat de autoritățile competente. O critică generală a acestei modalități este exclu-
derea unor straturi ale societății din procesul de proiectare, realizarea planului final având
drept rezultat soluții deseori inadecvate nevoilor reale20. În contextul patrimoniului indus-
trial aceasta se manifestă prin mari proiecte de conversie și modernizare din sfera privată
ori de stat care zdruncină realitatea socială, economică și politică fragilă a localităților
dezindustrializate, simplificând în același timp cadrul legal prin care proiectele mai mici
pot fi la fel de distructive.21

Drept răspuns la criticile amintite mai sus amintim procesul BOTTOM-UP de plan-
ificare, în sensul literal semnificând o etapizare cu intervenții mici intr-un prim stadiu,
urmate progresiv de intervenții medii și apoi mari la final. Diferența constă în faptul că
dezvoltarea este inițiată local, dintr-un capital definit de o arie locală la nivelul unui cartier
sau a unei localitatăți. Resursele limitate ale părților interesate împiedică investirea unor
sume mari inițiale, explicând necesitatea refolosirii fondului construit existent22.
20. KARGE Toni, MAKARENKO Andriy, ”Bottom-Up transformation of Frunze 35 in Kiev: Role
of NGOs for Industrial heritage”, în Industrial Heritage Sites in Transformation: Clash of Dis-
courses, MIEG Harald, OEVERMAN Heike (ed.), pub. Routledge, 2015, Kindle edition, cap. 7.1
”Bottom-Up Planning and Re-Use of heritage”.
21. VOROKBYEV Dmitry, SHTIGLITZ Margarita, ”Industrial heritage issues in a conflict case: Okhta
Center in St. Petersburg”, în Industrial Heritage Sites in Transformation: Clash of Discourses,
MIEG Harald, OEVERMAN Heike (ed.), pub. Routledge, 2015, Kindle edition, cap. 8.7 ”Conclu-
sions”.
22. KARGE, MAKARENKO, ”Bottom-Up transformation of Frunze 35 in Kiev: Role of NGOs for
Industrial heritage”, cap. 7.1 ”Bottom-Up Planning and Re-Use of heritage”.
11
 ROLUL SOCIETĂȚII ÎN REAPRINDEREA PATRIMONIULUI INDUSTRIAL

Soluțiile rezultate de pe urma proceselor bottom-up răspund într-un mod adecvat

nevoilor actuale deoarece acestea implică procese participative în demersul proiectă-
rii. Prin această participare și angajament din partea cetățenilor situl este redobândit în
mentalitatea colectivă , iar treptat spațiul reintră în circuitul activ al locuitorilor23. Această
creștere a scării intervenției simbolizează creșterea voinței financiare și puterii decizionale
a părților interesate24, care cuprinde într-un final și comunitatea. Faptul că acest gen de
proiect de revitalizare are o durată mult mai lungă de finalizare decât cel menționat ante-
rior este rezultatul direct al unei analize aprofundate, prin care se câștigă o afectivitate în
abordarea temei prin nevoia reintegrării sitului în viața colectivității. Această sensibilitate
nu este deloc prezentă in procesele de conversie top-down. Ele fiind demarate în major-
itatea cazurilor de mari corporații, scopul lor principal este câștigul financiar imediat, o
întoarcere profitabilă a investiției, condus de o judecată birocratică. În același timp aceste
mari proiecte se definesc de orgoliul investitorilor din sfera privată, conducând la excese
formale prin care obiectul valorificat este înstrăinat în ochii comunității generale25.

Gradul de succes și dezvoltare sustenabilă a unei conversii depinde în mare măsură

de acceptarea acestuia de către societatea atinsă. Proiectele realizate după metoda în
cauză au rezultate reușite nu doar printr-o proiectare participativă, ci folosindu-se de
contextul mai larg al participării prin creșterea ACCESIBILITĂȚII patrimoniului studiat.
Acest proces de accesibilizare implică pe lângă accesul vizual și fizic al sitului, prin care
se percepe existența acestuia respectiv se garantează experiența senzorială pentru vizita-
tori, și un acces teoretic și virtual. Conceptul de acces teoretic înseamnă o informare a
publicului despre istoricul patrimoniului și semnificația acestuia în devoltarea comunității.
Primele trei categorii alcătuiesc bazele informației publice generale în majoritatea ex-
emplelor. Însă, grație revoluției informatice a sec XXI, unealta care permite o participare
aprofundată în rândul cetățenilor este accesul virtual. Rețelele de socializare permit orga-
nizarea în prealabil a implicării unei comunități investite în redobândirea unui loc și a unei
memorii pierdute de pe urma procesului dezindustrializării.26

23. DIACONU, DIN, “Inițiative de salvgardare a patrimoniului indutrial românesc”, p. 31.

24. KARGE, MAKARENKO, ”Bottom-Up transformation of Frunze 35 in Kiev: Role of NGOs for
Industrial heritage”, cap. 7.1 ”Bottom-Up Planning and Re-Use of heritage”.
25. OROKBYEV, SHTIGLITZ, ”Industrial heritage issues in a conflict case: Okhta Center in St. Pe-
tersburg”, cap. 8.6 ”The Gazprom Tower Project: Everything Changes for the Better?”.
26. Ibid., cap. 7.7.2 ”Principles and Values”
12
 ROLUL SOCIETĂȚII ÎN REAPRINDEREA PATRIMONIULUI INDUSTRIAL

Dimensiunea virtuală este o unealtă folosită nu doar în cazul demersurilor bottom-up,

ci cu precădere și în cazurile top-down, unde informarea publicului tinde să fie limitată.
Găsim nenumărate cazuri în care, pentru a împiedica demolări ireversibile sau dezvoltări
inadecvate, diferiți actori din sfera civilă, cu precădere organizații non-guvernamentale,
organizează inițiative de salvgardare, prin cale virtuală, menite să informeze și să motiveze
publicul afectat de a acționa în intersul lor27.

TURISMUL - FACTOR DE VALORIFICARE A PATRIMONIULUI

”Trebuie să conștientizăm faptul că industria și clădirile ei impozante nu mai sunt o

prezență deranjantă în imaginea orașelor și a peisajelor noastre, ci sunt mai degrabă un
simbol al muncii, monument pentru orașe, pe care oricare cetățean ar trebui să îl arate
străinilor cu aceeași sau poate chiar mai multă mândrie decât cea cu care arată clădirile
publice”
Martin Kremmer și Fritz Schupp, 1932
Numeroase date statistice atestă faptul că turismul este primul sector de activitate,
conținând 8.1% din locurile de muncă la nivel mondial și 9.2% din totalitatea investițiilor
mondiale28.Din diversitatea experiențelor generate de fețele multiple ale turismului, ne
vom axa pe particularitațile TURISMULUI INDUSTRIAL.
Activitațile sectorului de turism de patrimoniu sunt în contiună creștere, iar creșterea
interesului în valorile siturilor industriale este un factor major. Turismul industrial este
reprezentat ca ”fiind orice sit industrial dezafectat oferit ca destinație turistică”29 și Europa
este polul principal al manifestării ei la nivel global. Exemplele cele mai relevante sunt
grupate în Europa de Nord și Vest, zona nașterii ”revoluției industriale”, dar în ultimii ani
s-a apreciat o creștere a proiectelor de succes din acest sector și pe teritoriul Europei
centrale, de Est și Sud30.

27. OROKBYEV, SHTIGLITZ, ”Industrial heritage issues in a conflict case: Okhta Center in St. Pe-
tersburg”, cap. 8.6.2 ”Rising Conflicts”.
28. DEBOS Franck, ”Dezvoltarea Turismului: Factor de valorizare a patrimoniului industrial”, în Re-
conversia și reabilitarea patrimoniului industrial, proiect de Filiala N-V a Ordinului Arhitecților
din România cu Filiala Baia Mare a Uniunii Artiștilor plastici din România, Ed. Eikon, Cluj Na-
poca, 2012, p. 24.
29. Ibid., p. 24.
30. LANE Bernard et. al., Patrimoniul industrial și agroturismul/turismul rural în Europa, docu-
ment solicitat de Comisia pentru transport și turism Parlamentul European, Bruxelles, 2013, p.
3.
http://www.europarl.europa.eu/RegData/etudes/etudes/join/2013/495840/IPOL-TRAN_
ET%282013%29495840%28SUM01%29_RO.pdf
13
 ROLUL SOCIETĂȚII ÎN REAPRINDEREA PATRIMONIULUI INDUSTRIAL

Gestionarea patrimoniului industrial într-un mod centralizat și competențele din

acest domeniu al turismului sunt slab dezvoltate, deseori proiectele turistice sunt mult
mai resușite și rafinate la nivel local decât regional și național31. Ca și explicație al acestui
fenomen trebuie notată prezența actorilor locali în inițierea și propagarea acestui tip de
turism, în ciuda adminstrațiilor indiferente sau lipsite de experiență32.

Prezența turismului tehnic și industrial conferă un plus de atractivitate unei destinații,

conferindu-i autenticitate în ochii vizitatorilor33. Din moment ce se consideră istoria so-
cială și contextul social, imaterialitatea cunoștințelor tehnice transmise de la o generație
la alta, ca facând parte din autenticitatea patrimoniul industrial, valorificarea lui contribuie
la întărirea sentimentului de apartenență culturală a locuitorilor34. Creșterea potențialului
turistic este direct proporțională cu creșterea gradului de prosperitate la nivel local și chiar
național35, valorizând elementul uman în fața unui public36 și conservând patrimoniul.

Nivelul reușitei unui proiect de turism industrial depinde de respectarea unei anumite
sume de ”FACTORI DE SUCCES”37, dintre care vom identifica și elabora cele mai reprez-
entative. Astfel este nevoie de :

1. crearea unei identități specifice pentru situl industrial în cauză, pe care se va clădi o
rețea comprehensivă de comunicare comercială și instituțională. Acest demers va exploa-
ta valorile contextuale ale locului și va conduce la punctul următor,
2. găsirea și dezvoltarea unor atracții noi, care să respecte și să simbolizeze autentic-
itatea câștigată din primul punct,
3. subliniază o capacitate promptă de reacție și de anticipare a pieței pentru a răspunde
evoluției acestuia în context fie legislativ, tehnologic sau în trend-ul turiștilor, ale căror
nevoi și așteptări sunt mereu în schimbare,
4. Gestionarea riguroasă și responsabilă a atracțiilor respectând mediul înconjurător,
comunitatea locală și turiștii,

31. Ibid., p. 3.
32. DEBOS, ”Dezvoltarea Turismului: Factor de valorizare a patrimoniului industrial”, p. 30.
33. Ibid., p. 31.
34. Ibid., p. 35.
35. LANE et. al., Patrimoniul industrial și agroturismul/turismul rural în Europa, p. 5.
36. DEBOS, ”Dezvoltarea Turismului: Factor de valorizare a patrimoniului industrial”, p. 36.
37. Ibid., p. 32.
14
 ROLUL SOCIETĂȚII ÎN REAPRINDEREA PATRIMONIULUI INDUSTRIAL

5. în ultimul rând, dar cu importanță ridicată asigurarea unui grad ridicat de colabo-
rare între participanții expliciți și impliciți la proiect, asta înseamnă o abordare pluridisci-
plinală dezvoltată cu aportul comunităților afectate38.

Raportarea la acești factori poate aduce nenumărate beneficii atât pentru proprietarii
și dezvoltatorii proiectelor, dezvoltarea unei cifre de afaceri și refolosirea respectiv valori-
zarea unui imobil, pentru colectivitațile implicate asigură o dezvoltare a economiei locale
, stagnante după dezindustrializare, și implicit cresterea veniturilor prin creerea locurilor
de muncă. Pentru teritoriul general în care se localizează situl industrial un proiect turistic
bine integrat ar însemna creșterea atracției culturale și sociale, astfel ducănd la reîntiner-
irea lui. Iar pentru turiști și locuitori conduce la o sensibilizare pentru patrimoniu, o edu-
care în meritul păstrării lui, și o întărire a identității colective.

Efectele negative rezultate de pe urma abordării necorespunzătoare a factorilor

menționați sunt semnificative și nu ar trebui neglijate. Una dintre cele mai mari piedici
o reprezintă ”riscul de apariție al unor tensiuni între elementele implicate în reconversia
sitului și populația locală”39, mai ales în momentul în care rolul celui din urmă în procesul
de proiectare, realizare și refolosire a patrimoniului este diminuat sau chiar marginalizat.
Implicarea comunităților înseamnă o reciprocitate în viața unui obiect turistic aparținând
patrimoniului industrial, comunitatea beneficiază de aportul economic și cultural al obiect-
ului, iar obiectul beneficiază de autenticitatea asigurată de comunitatea care a ajutat la
dezvoltarea sa până în momentul de față, ambele ajutând în reactivarea celuilalt, și în
repornirea unui ciclu nou de viată.

38. Ibid., p.32-33

39. Ibid., p. 35.
15
 ROLUL SOCIETĂȚII ÎN REAPRINDEREA PATRIMONIULUI INDUSTRIAL

PARTEA III: STUDII DE CAZ

Punctele studiate prin partea de analiza teoretică a lucrării sunt evidențiate în partea
ce urmează cu ajutorul diferitelor exemple, atât autohtone cât și externe, care au ca și
numitor comun realitatea socială și economică a dezindustrializării.
Aceste exemple constau din diverse proiecte și inițiative de conversie postindustrială,
unele reușite altele mai puțin reușite în funcție de gradul de acceptare din partea comu-
nităților. Toate sunt analizate din prisma rolului pe care l-au acordat societății, nivelului de
implicare din partea comunităților afectate și membrii ale societății civile în demersul lor
respectiv aportului adus vieții sociale și culturale de pe urma sau în cursul demarării lor.

OKHTA CENTER - ST. PETERSBURG

desfășurarea proiectului: 2004-2010

funcțiunea proiectului: centru business și agrement

Primul exemplu prezintă cu claritate neajunsurile unei abordări de tip top-down în

conversia patrimoniului industrial, prin excluderea societății civile din procesul de proiec-
tare. În același timp se observă puterea accesului virtual în organizarea protestelor împo-
triva implementării schimbărilor propuse de beneficiari.

Proiectul ia naștere din inițiativa unuia din cele mai mari corporații rusești, Gazprom,
în orașul Sankt-Petersburg, susținută și de administrația publică locală. Propunerea viza
inițial eliberarea de structurile existente a unui sit aflat în zona industrială istorică a orașu-
lui, pe o insulă aflată la confluența râurilor Okhtaa cu Neva, și construirea unui centru de
business de mari dimensiuni care ar fi recunoscută la nivel internțional.

Pentru a percepe impactul unei asemenea investiții asupra societății, trebuie înțeleasă
structura urbană a orașului. Aceasta este compusă din trei straturi construite majore,
reprezentative în dezvoltarea istorică și culturală a ei, și anume primul strat sub dezvol-
tare țaristă datând din secolul XVIII și XIX, constituit din arhitectura istorică a palatelor,
catedralelor și promenadelor, al doilea strat reprezentat de zonele industriale apărute la
sfârșitul secolului XIX și început de XX, un strat important care semnifică expresia arhi-
tecturală avangardistă a noii puteri sovietice, însumând fabrici, școli și locuințe ale noului
colectivități muncitorești, realizate în stilul constructivismului.
16
 ROLUL SOCIETĂȚII ÎN REAPRINDEREA PATRIMONIULUI INDUSTRIAL

fig. 1, 2, vizualizări ale proiectului Okhta Center

fig. 3, vizualizare interioară a proiectului Okhta Center

17
 ROLUL SOCIETĂȚII ÎN REAPRINDEREA PATRIMONIULUI INDUSTRIAL

Iar ultimul strat este cel al dezvoltărilor masive, post-belice, în sectorul locuirii. Toate
acestea contribuie la identitatea culturală a orașului, exemplificând modurile diferite de
viață a cetățenilor din diferite epoci reprezentate de modurile de abordare a spațiului
urban40.

Inițiativa a fost marcată de controverse încă din primul moment, cu lansarea unui
concurs internațional pentru realizarea proiectului, având ca scop implicarea comunității
în selectarea câștigătorului. Însă această putere decizională era nesiceră, doar de fațadă,
ultimul cuvânt în alegerea proiectului l-a avut un juriu indiferent de finele concursului.
Acesta era format din membrii corporației proprietare, din reprezentanți ai administrației
locale și arhitecți renumiți precum Norman Foster, Rafael Viñoly și Kisho Kurokawa. In-
compatibilitatea proiectelor și a inițiativei de tabula rasa cu contextul istoric puternic al
zonei s-a subliniat de către membrii arhitecți ai juriului care au și demisionat din poziția
lor41. Proiectul finalist a fost selectat în ciuda acestor fapte. Unul dintre elementele cele
mai impunătoare din proiectul câștigător este un turn de mari dimensiuni (fig. 1,2,3),
descrisă de firma britanică RMJM ca simbolizând caracterul mereu schimbător al apei,
pornind de la o concepție organică ajungând la forma cristalină de gheață, dar în același
timp ea se inspiră din istoria urbană a orașului42. În realitate acesta ar fi străpuns brutal
imaginea urbană și orizontul liniștit al orașului, și ar fi deprivat o zonă istorică aparținând
patrimoniului industrial de semnificația ei intrinsecă.

Proiectul a fost intens criticat de către societățile civile și membrii influenți ai sferei
culturale. Acești actori au implicat și comunitatea locală și națională în organizarea mai
multor proteste împotriva realizării proiectului, până la urmă situl ajungând să fie declarat
parte a Patrimoniului Mondial. În acel moment administrația locală, din frica de repercur-
siuni, și-a încetat suportul organizațional și financiar în beneficiul proiectului, iar dezvol-
tatorii, în ciuda disponibilității și voinței proprii de investiție au concis mutarea proiectului
pe un alt sit din oraș, pa malul râului Lakhta, însă acesta rămâne nefinalizat în prezent43.

40. OROKBYEV, SHTIGLITZ, ”Industrial heritage issues in a conflict case: Okhta Center in St. Pe-
tersburg”, cap. 8.1 ”St Petersburg Context: Three Cities in One”.
41. Ibid., cap. 8.6.1 ”Gazprom and St Petersburg”
42. http://www.rmjm.com/portfolio/lakhta-center-russia/ , firma de arhitectură RMJM, descriere
a proiectului Lakhta Center, accesat Mai 2016.
43. OROKBYEV, SHTIGLITZ, ”Industrial heritage issues in a conflict case: Okhta Center in St. Pe-
tersburg”, cap. 8.7 ”Conclusions”.
18
 ROLUL SOCIETĂȚII ÎN REAPRINDEREA PATRIMONIULUI INDUSTRIAL

Acest proces ilustrează puterea decizională a unei comunități și în situația în care este
aparent deprivată de ea din demersul unui proiect de revitalizare a patrimoniului. Dar
aceste eforturi organizatorice de cercetare, critică și protest depuse de membrii societății
civile înseamnă consumarea totală a atenției lor care ar fi mai bine utilizată în scopul altor
proiecte constructive care ar putea ajuta comunitățile și ar îmbunătăți nivelul de trai44.

FRUNZE 35 - KIEV

desfășurarea proiectului: 2013

rezultatul proiectului: realizarea unor scenarii de refolosire a patrimoniului

Al doilea exemplu prezintă o situație antitetică cu prima, tot din Europa de Est, în care
beneficiarul recunoaște avantajele colaborării cu societățile civile, și implicit a comunității.
Aceasta abordare a rezultat, pe lângă un studiu aprofundat al sitului și al posibilelor in-
tervenții, și într-o însușire a locului de către comunitate ceea ce va garanta succesul pro-
gramului ales de proprietar în urma convertirii.

Obiectul arhitectural în cauză este o fostă fabrică de bere din capitala Ucrainei. Ans-
amblul a trecut prin mai multe stadii constructive, înglobând diferite stiluri arhitecturale,
începând cu 1849 când s-a întemeiat prima berărie de pe sit. Dintre celelalte corpuri
valoroase de pe sit putem aminti de furnalul introdus în 1895, iar clădirea principală a
fost ridicată în anul 1909 după stilul Art-Noveau (fig. 4). Fiind una dintre primele de acest
gen din țară ea marchează o modificare a arhitecturii industriale din zona Europei de Est.
Prin diversitatea clădirilor istorice și prin locația ansamblului (zona marchează incipitul
dezvoltărilor industriale din oraș) situl reprezintă aproape întreaga istorie a industrializării
țării45.

Proprietarul imobilului, deși un membru al oligarhiei ucrainene, a dat dovadă de sen-

sibilitate pentru situl respectiv prin tentative anterioare de a converti fabrica în muzeu de
artă modernă, însă nu a reușit strângerea unei finanțări necesare intervenției.

44. Ibid., cap. 8.7 ”Conclusions”

45. KARGE, MAKARENKO, ”Bottom-Up transformation of Frunze 35 in Kiev: Role of NGOs for
Industrial heritage”, cap. 7.4 ”Frunze35 Area”.
19
 ROLUL SOCIETĂȚII ÎN REAPRINDEREA PATRIMONIULUI INDUSTRIAL

fig. 4, starea clădirii principale a fabricii de bere înainte de proiectul de revitalizare

fig. 5, 6, pașii scenariului de revitalizare a fabricii de bere

20
 ROLUL SOCIETĂȚII ÎN REAPRINDEREA PATRIMONIULUI INDUSTRIAL

fig. 7, pas al scenariului de revitalizare a fabricii

fig. 8, pas al scenariului de revitalizare a fabricii

21
 ROLUL SOCIETĂȚII ÎN REAPRINDEREA PATRIMONIULUI INDUSTRIAL

Urmând acel moment a intervenit organizația non-guvernamentală Heinrich Böll cu

organizarea unui workshop internațional având intenția de analiză a situației existente și
propunerea unor măsuri de intervenție pentru salvgardarea și reactivarea sitului indus-
trial. Proprietarul a acordat accesul în incintă și a căzut de acord cu inițiatorii proiectului
asupra țelului final de a servi comunitatea locală cu programul arhitectural adoptat spre
conversie, arătând astfel intenția lui de a urma rezultatele workshopului. Această proiec-
tare participativă a dus la o implicare serioasă din rândul localnicilor, chiar și după termi-
narea atelierului, și o adevărată readoptare a sitului, acesta fiind închisă din anii 1990, și
inaccesibilă până în mometul inițiativei de valorificare, era inexistentă în memoria colec-
tivității locale.

După un demers interdisciplinal al atelierului s-au identificat principalele slăbiciuni ale

sitului, starea fizică precară a construcțiilor, în special a clădirii principale al cărui acoperiș
era compromis accentuând procesul degradării, și lipsa conștientizării publice cu privire
la importanța ansamblului. Rezolvarea acestor probleme s-a propus prin urmarea a patru
pași, demersul cărora s-a detaliat într-un manuscris prezentat la incheierea workshopului
în cadrul unui festival de artă contemporană46.

Cele patru faze se bazează pe un proces tip bottom-up, și au ca obiectiv fuzionarea

activităților economice cu o restaurare sensibilă și cu îmbunătățirea percepției publice
asupra patrimoniului industrial.
prima fază de - INIȚIERE - atrage o conștientizare a publicului asupra sitului, orga-
nizând evenimente în curte acestuia, inițial fără a se folosi de clădiri (fig. 5)
a doua fază - ACTIVAREA - implică folosirea acestei inițieri a publicului în mici pași de
restaurare a clădirilor dezafectate, accentul fiind pe voluntariat și înființarea unui mic grup
organizatoric care se va ocupa de aceștia și de continuarea evenimetelor culturale (fig. 6)
a treia etapă - CONSOLIDAREA - propune convertirea unui număr mai mare de spații
industriale și creșterea numărului de activități culturale și creative din ansamblu (fig. 7)
ultimul pas - INFUZIA - are cel mai lung termen de completare deoarece implică-
convertirea clădirii principale, atingând astfel potențialul economic maxim prin folosirea
întregului ansamblu și prin creșterea farmecului în ochii publicului general (fig. 8)47

46. Ibid., cap 7.5.3 ”Workshop Result: A Concept”.

47. Frunze 35 - The Site of Continuing Innovation, proiect realizat de Fundația Heinrich Böll de pe
urma workshopului ”Rethinking the Industrial Zone”, 2013
https://ua.boell.org/sites/default/files/downloads/Final_presentation_430h_EN_corrected.pdf
22
ROLUL SOCIETĂȚII ÎN REAPRINDEREA PATRIMONIULUI INDUSTRIAL

fig. 9, vizualizare interioară, conversia unei

clădiri in curtea posterioară, galerie de artă

fig. 10, vizualizare interioară, conversia han-

garului în spațiu de evenimente

fig. 11, vizualizare curtea posterioară, transfor-

mată în grădină urbană

23
 ROLUL SOCIETĂȚII ÎN REAPRINDEREA PATRIMONIULUI INDUSTRIAL

În concluzie putem afirma că proiectul Frunze 35, inițiat de o organizație non-guver-

namentală, s-a folosit de metodele proceselor bottom-up pentru a întări societatea civilă
din vecinătatea sitului. Printr-o prezență mărită a agenților locali s-a întărit probabilitatea
conservării sitului într-o manieră cât mai sustenabilă48.

Exemplul ilustrează o conexiune fertilă între proiectarea participativă, patrimoniul in-

dustrial și dezvoltarea sustenabilă a acestuia. Totodată dimensiunea virtuală a jucat un
rol major în popularizarea proiectul și în motivarea voluntarilor. Diferiți actori din sfera
creativă au contribuit prin această cale la o dezvoltare continuă a proiectului, după final-
izarea atelierului inițial, discutând și propunând metode de implementare a proceselor
împreună cu fundația și proprietarul. Din păcate situația politică precară din Ucraina a
împiedicat până în prezent posibilitatea realizării investițiilor în demararea proiectului,
singurele elemente active din cadrul acestiua au rămas grupurile dezvoltate pe rețelele de
socializare, prin care s-au format adevărate comunități creative49.

HALELE CAROL - BUCUREȘTI

desfășurarea proiectului: 2014-prezent
funcțiunea proiectului: valorificarea financiară a patrimoniului prin cultură

Ne orientăm atenția către exemple autohtone, și anume asupra unui proiect de re-
vitalizare a patrimoniului industrial din capitală, regenerea actualelor fabricii deținute de
Hesper S.A. (fig. 11-14). Concepția care a stat la baza reactivării zonei a fost crearea unui
centru urban pentru industriile creative, oferind programe și evenimente culturale în per-
manență cu care se autofinanțează procesele de restaurare50.

Situl se afla în proprietate privată, însă prezenta un potențial deosebit prin amplasa-
mentul acestuia într-o zonă centrală a orașului, în apropierea Parcului Carol. Această fostă
zonă viticolă a fost transformată la începutul secolului XX într-un spațiu urban avangard-
ist, simbolizând progresul tehnologic și social din acel moment al țării.

48. KARGE, MAKARENKO, ”Bottom-Up transformation of Frunze 35 in Kiev: Role of NGOs for
Industrial heritage”, cap. 7.8 ”Conclusions”.
49 . Ibid., cap. 7.6 ”Initiated Development”.
50 . GOAGEA Cosmina, ”Grădina Post Industrie la Halele Carol: spațiu public deschi prin artă”, în
Zeppelin, Nr. 135/2015, p. 51.
24
 ROLUL SOCIETĂȚII ÎN REAPRINDEREA PATRIMONIULUI INDUSTRIAL

fig. 11, 12, 13, 14, situația fabricilor Hesper înainte de intervenția
proiectului de revitalizare ”Halele Carol”

25
 ROLUL SOCIETĂȚII ÎN REAPRINDEREA PATRIMONIULUI INDUSTRIAL

Inițiatorii proiectului, asociația Zeppelin și Eurodite, au conceput un plan de afaceri

bazat pe o platformă de evenimente culturale, folosindu-se de resurse inițiale minime,
implicând pași mici în reabilitarea halelor. Astfel au convins proprietarul, interesat să val-
orifice situl cât mai profitabil, să colaboreze în realizarea ideilor propuse51.

Fostul sit industrial s-a transformat într-un loc atractiv pentru comunitate, cu rol de
pol urban, prin diverse activități realizate din momentul inițierii proiectului. Spațiul a fost
gazda mai multor concerte de muzică electronică și rock, gale de premiere, târguri de
design și artă, proiecții de film, seminarii52 (fig. 15-17) dar și ateliere pentru copii, având în
vedere necesitatea unor abordări non-conformiste de captivare și educare a generației ce
vine din urmă (fig. 18-20). Acest eveniment educațional a constat în crearea unui joc ex-
plorator și detectivist pentru situl halelor, dar și în implicarea copiilor în imaginarea unor
posibile destinații viitoare ale spațiilor, atelierele contribuind la asimilarea patrimoniului
în conștiința comunității53.

Un pas important în cadrul proiectului a fost câștigarea unor fonduri culturale pent-
ru finanțarea unor proiecte de design și artă în spațiile grădinii halelor. În parteneriat cu
un centru de artă și cultură USF din Norvegia artiștii români și norvegieni au realizat o
serie de instalații din lemn specifice anumitor părți ale sitului, care în același timp poartă
semnificații metaforice în relație cu situația patrimoniului. De exemplu instalația ”Sări!”
formulează o paralelă cu conceptul general al Halelor Carol, stimularea dezvoltării urbane
prin artă și arhitectură - rampa oferă un impuls suplimentar în trecerea peste obstacole iar
prin supradimensionare acesta necesită cooperare (fig. 33,34), ”Poarta” amplasată la in-
trarea unei clădiri oferă posibilitatea simbolică de a ieși din familiar și a intra în ceva inedit
(fig. 23-27), ”Banca” este locul de întâlnire în arena socială a halelor (fig. 30-32), ”Rampa”
accesibilizează diferite zone ale sitului (fig. 21,22), iar ”Prismele” ademenesc vizitatorii și
semnalează ruta în spațiul ansamblului (fig. 28,29). Prin obiectele propuse s-a reușit ani-
marea spațiilor și stârnirea dorinței de interacțiune a publicului cu aceste spații54.

51 . GOAGEA Constantin, ”Halele Carol - începutul”, în Zeppelin, Nr. 131/2015, p. 70.

52 . Ibid., p.70,
53 . FERCHEDĂU Ștefania, ”Uzina de poveti Carol sau placemaking pe înțelesul copiilor”, în Zep-
pelin, Nr. 136/2015, p. 60-62.
54 . GOAGEA Cosmina, ”Grădina Post Industrie la Halele Carol: spațiu public deschi prin artă”,
p. 58-60.
26
 ROLUL SOCIETĂȚII ÎN REAPRINDEREA PATRIMONIULUI INDUSTRIAL

fig. 15, 16, 17, programe culturale si evenimente de

agrement in Halele Carol

fig. 18, 19, 20, atelier educațional pentru copii

27
 ROLUL SOCIETĂȚII ÎN REAPRINDEREA PATRIMONIULUI INDUSTRIAL

fig 21, 22, RAMPA

1-RAMPA
2-PRISME
3-BANCA
4-SĂRI!
5-POARTA

fig 23,24,25,26,27, POARTA

28
 ROLUL SOCIETĂȚII ÎN REAPRINDEREA PATRIMONIULUI INDUSTRIAL

fig 28, 29, PRISME

fig 30,31,32, BANCA

fig 33, 34, SĂRI!

29
 ROLUL SOCIETĂȚII ÎN REAPRINDEREA PATRIMONIULUI INDUSTRIAL

Proiectul reprezintă o modalitate reușită de capitalizare sustenabilă a patrimoniului

industrial, evitând transformările inadecvate care ar fi distrus valorile esențiale ale sitului,
respectiv a componentelor sale, și redefinind identitatea zonei în sens pozitiv prin activi-
tăți culturale și educaționale desfășurate în permanență până în prezent.

START-UP - PETRILA
desfășurarea proiectului: 2014
funcțiunea proiectului: inițiative de salvgardare a minei de cărbune

Dacă în primul exemplu local proiectul s-a născut din dorința de valorificare financia-
ră a unui sit industrial din sfera privată, acest al doilea exemplu s-a înființat din necesitatea
de a se opune demolării iminente a unei mine aflate sub proprietatea statului.

Dezvoltarea Văii Jiului s-a datorat industriei miniere puternice din zonă, începând mai
ales în sec XIX. Orașele din această regiune, având un caracter mono-industrial cu major-
itatea activităților locuitorilor concentrate direct sau indirect pe minerit, au trebuit să-și
reinventeze rațiunea de a exista ca efect al dezindustrializării. Printre acestea se numără
și Petrila (fig. 35-37), cu o industrie semnificativă în exploatarea zăcămintelor de cărbune
care și-a restrâns în mare măsură activitatea, având în anul 2012 7.500 de angajați com-
parativ cu anul 1990 când înregistra 50.000 de muncitori55. Această reducere de aproape
80 % a locurilor de muncă a condus la un declin drastic al nivelului de trai și al numărului
de locuitori din oraș, neexistând o strategie coerentă de redresare economică ce putea fi
adaptată situației create. Închiderea minelor a condus la pierderea semnificației acestuia
în rândul generației tinere iar majoritatea acestora optează pentru migrarea din oraș. Ceea
ce nu a fost înțeles de autorități este că pentru a avea succes orice renaștere economică
și imobiliară trebuie să țină cont de identitatea puternică a locului, definită de patrimoniul
industrial și modul de viață aferent acestuia. ”Menținerea și conservarea acestor structuri
poate ușura acceptarea și apropierea noilor spații de către locuitori”56, iar acest nou strat
de identitate socială și construită trebuie să completeze mărturiile perioadei anterioare,
nu să o înlocuiască.

55 . Studiu de prefezabilitate privind păstrarea, punerea în securitate și conversia funcțională a

structurilor cu valoare patrimonială din cadrul Exploatării Miniere Petrila, studiu elaborat de
Asociația pentru Arheologie Industrială România, București - Cluj-napoca, 2013, p. 5.
56 . Ibid., p. 5.
30
 ROLUL SOCIETĂȚII ÎN REAPRINDEREA PATRIMONIULUI INDUSTRIAL

fig 35,36,37, vederi ale orașului Petrila și ale Exploatării Miniere

31
 ROLUL SOCIETĂȚII ÎN REAPRINDEREA PATRIMONIULUI INDUSTRIAL

fig. 38,39,40,41,42, conversia unei stații de pompe într-o clădire cu destinație culturală
- Centrul POMPAdou -

32
ROLUL SOCIETĂȚII ÎN REAPRINDEREA PATRIMONIULUI INDUSTRIAL

fig 43,44, lucrare artistica ca simbol al proiectului de conservare

și demolarea acestuia în 2015

fig 45,46,47,48, activități socio-culturale organizate în centrul

comunitar POMPAdou și în cadrul sitului industrial E.M.Petrila

33
 ROLUL SOCIETĂȚII ÎN REAPRINDEREA PATRIMONIULUI INDUSTRIAL

Soluția adoptată inițial de autorități, la nivel național, în urma închiderii minei face
parte dintr-un proiect mai amplu cu finanțare de la Banca Mondială ce presupune o re-
generare a mediul și o regenerare socio-economică a zonei. Acest demers prescria lăsarea
terenului în condiții stabile și sigure, ce consta în demolarea clădirilor de pe sit și o replan-
tare a vegetației, și generarea unor locuri de muncă prin întărirea infrastructurii regiunii57.

În vederea salvării situației mai multe organizații, printre care Asociația PlusMinus
și Asociația pentru Arheologie Industrială România, împreună cu Exploatarea Minieră și
autoritățile locale au adunat o serie de inițiative prin care au explicat importanța păstrării
patrimoniului în asigurarea dezvoltării sustenabile pe termen mediu și lung a orașului. Pri-
ma acțiune a implicat o analiză consistentă a sitului minier în 2012, urmată de întocmirea
unui studiu de prefezabilitate în cadrul căruia s-au propus 5 direcții distincte de reutilizare
a clădirilor și a sitului în vederea regenerării sociale și economice a zonei58. Argumentul
împotriva demolării și ecologizării a fost faptul că acestea ar fi profitabile doar pe termen
scurt și ar elimina posibilitatea dezvoltării pe termen mediu și lung59. Însă prin apelarea la
valorile memoriale și culturale a patrimoniului acesta ar funcționa ca o resursă de dezvol-
tare, ușurând tranziția regiunii de la una mono-industrială la una de activitați diversificate,
devenind atractivă pentru locuitori și potențiali investitori. Toate aceste rezultate ar duce
la diminuarea semnificativă a depopulării și îmbătrinirii zonei și ar oferi un câștig echilibrat
și constant la nivel local și național60.

Elaborarea acestui studiu a fost urmată în 2014 de o intervenție reală la scară mică
asupra unei clădiri din ansamblul industrial cu scop experimental, de a demonstra po-
tențialul conversiei în regenerarea locului. Astfel în decursul a cinci zile s-a transformat o
fostă stație de pompe într-un centru comunitar, denumit Centru POMPAdou , ce urma să
fie gestionat de Clubul Copiilor din Petrila. Acțiunea a implicat modernizarea fațadei clădi-
rii, schimbarea tâmplăriilor și o restaurare a interiorului asigurând un spațiu amplu pentru
evenimente, cu o dinamică aparte atât prin desenele de pe fațadă cât și prin suprafețele
decalate vertical din interior (fig. 38-42). Intervenția a fost realizată de 15 arhitecți, un in-
giner, voluntari dedicați din oraș și angajați ai E.M. Petrila61.
57 . Ibid., p. 7
58 . ȚIGANEA et. al., Mina de idei Anina, p. 19.
59 . Studiu de prefezabilitate privind păstrarea, punerea în securitate și conversia funcțională a
structurilor cu valoare patrimonială din cadrul Exploatării Miniere Petrila, p. 9.
60 . Ibid., p 10-11.
61 . DIACONU, DIN, “Inițiative de salvgardare a patrimoniului indutrial românesc”, p. 29.
34
 ROLUL SOCIETĂȚII ÎN REAPRINDEREA PATRIMONIULUI INDUSTRIAL

Evenimentul realizării proiectul a apropiat populația din Petrila de ideea păstrării

minei, i-a ajutat să observe orașul și patrimoniul într-o lumină pozitivă și măcar pentru
un moment succint acesta a devenit dintr-un simbol al eșuării unul de renaștere. Pașii
următori, după demonstrația impactului refuncționalizării asupra societatății locale, im-
plică redirecționarea fondurilor alocate demolării către reabilitarea și conversia întregului
ansamblu, mai ales că acesta a fost introdus pe lista monumentelor clasate începând din
Ianuarie 201662.

MINA DE IDEI - ANINA

desfășurarea proiectului: 2014-prezent

rezultatul proiectului: propunerea unor scenarii de revitalizare prin turism

Cazul minei din orașul Anina, aflat în regiunea Banatului Montan, este unul fericit în
comparație cu cel din Petrila. Localitatea este renumită pe plan național și internațional
pentru valorile patrimoniale din teritoriu, conținând o gamă variată de obiecte arhitectur-
ale, clasate ca și monumente istorice, și situri protejate63 (fig. 49).

În pofida acestor recunoașteri, orașul se confruntă cu aceiași realitate economică și

socială a rezultatelor dezindustrializării ca celelalte cazuri similare, dar în care patrimoniul
nu este considerat valoros. Acestă situație, și potențialul reprezentat de comorile naturale
și antropice din regiunea Aninei, au condus la inițierea unui concept de valorificare a zonei,
sub coordonarea asociației Alba Verde cu suportul Ordinului Arhitecților din România.
Proiectul avea intenția de a propune scenarii de intervenție în vederea revitalizării zonei
prin conceptul de turism industrial și cultural64. Diferența majoră în cazul acestui proiect
constă tocmai din această abordare dintr-o perspectivă mai largă a patrimoniului indus-
trial, analizată ca un peisaj cultural ”ce reprezintă evoluția societății și a așezărilor în timp
sub influența (..) oportunitaților prezentate de mediul natural și de succesiunea forțelor
sociale, economice și culturale, atăt externe cât interne”65.

62 . SUCALA Cristina, ”Rebirth of the Petrila coal mine”, TICCIH Bulletin nr. 72, 2016, p. 2.
63 . ȚIGANEA et. al., Mina de idei Anina, p. 8.
64 . Ibid., p. 9-10
65 . Operational Guidelines for the Implementation of the World Heritage Convention, elaborat de
UNESCO, 2008, p. 85.
35
 ROLUL SOCIETĂȚII ÎN REAPRINDEREA PATRIMONIULUI INDUSTRIAL

fig 49, simbolul Aninei pe un deal al orașului

fig 50, imagine sala de comandă fig 51, imagine centrala electrică

36
 ROLUL SOCIETĂȚII ÎN REAPRINDEREA PATRIMONIULUI INDUSTRIAL

fig 52, panoramă cu zona industrială dezafectată, cu locuințe de mineri în plan secund

fig 53,54, peisaje de pe traseul căii ferate Anina-Oravița

fig 55, imaginea structurii din ferme metalice fig 56, imagine puțul 1

37
 ROLUL SOCIETĂȚII ÎN REAPRINDEREA PATRIMONIULUI INDUSTRIAL

Astfel prima fază a implicat cartarea nu doar a obiectelor arhitecturale din incinta
minei ci și a ansamblurilor contruite, realizate preponderent în sec XIX și început de XX,
pentru a răspunde nevoii generate de o economie minieră în creștere constantă: ansam-
blurile locuitorilor muncitorești așezate în șiruri în fața minei (fig. 52), biserici de diferite
rituri care amintesc de diversitatea coloniștilor stabiliți, dar și calea ferată Oravița-Anina,
finalizată în 1863 și denumită afectiv ”Semmeringul Bănățean” după omonimul austriac66
(fig. 53,54).

Procesul interdisciplinar de proiectare a soluțiilor a fost împărțit în patru arii diferite,

una prin care s-a propus valorificarea puțului principal prin crearea unui muzeu al minerit-
ului (fig. 56), alta concentrată pe punerea în evidență și conectarea obiectivelor cu țesutul
urban și viața socială din Anina prin utilizarea gării, a centralei electrice (fig. 50,51) și a
unui puț secundar, iar prin îmbinarea acestor prime idei și a fondului construit aferent s-ar
forma un muzeu în aer liber (fig. 58). A treia activitatea s-a axat pe propunerea reabilitării
și transformării locuințelor muncitorești în servicii turistice de cazare, iar ultima orientată
spre definirea traseelor turistice din imediata vecinătate a orașului, îmbunătățind infra-
structura de informare turistică aproape inexistentă și valorificănd astfel două parcuri na-
turale protejate67.

Scopul acestor acțiuni propuse nu a fost doar de o remodelare fizică a zonei și nici o
conservare arhitecturală clară, mai degrabă reprezintă intervenții de re-apropiere a locului
și o însuflețire a peisajului contemporan apelând la trecut și împiedicând dispariția aces-
tuia68. Până în momentul de față atelierul nu a avut rezultat tangibil însă a fost succedat de
alt workshop în 2015, urmând încă unul în vara 2016, care vor clădi pe cel inițial noi idei și
direcții, demonstrând faptul că interesul pentru aceste proiecte este în creștere, lipsa unor
fonduri consistente fiind singurul impediment major în calea spre reactivarea integrală a
patrimoniului.

66 . http://www.oravita-anina.eu/ro/istoric.php, site turistic Oravița-Anina, scurt istoric al căii

ferate. accesat Mai 2016
67 . ȚIGANEA et. al., Mina de idei Anina, p. 52.
68 . Ibid., p.48.
38
 ROLUL SOCIETĂȚII ÎN REAPRINDEREA PATRIMONIULUI INDUSTRIAL

fig 57, simbolul minei la intrarea acestuia

fig 58, harta orașului cu evidențierea zonelor propuse valorificării și integrării într-un muzeu

39
 ROLUL SOCIETĂȚII ÎN REAPRINDEREA PATRIMONIULUI INDUSTRIAL

PARTEA IV: CONVERSIA CENTRALEI AGHIREȘU-FABRICI

CONTEXTUL ISTORIC ȘI ACTUAL

Scopul proiectului de diplomă este de refuncționalizare a unei centrale termo-elec-

trice situate în localitatea Aghireșu-Fabrici, reședința comunei Aghireș, formată 11 sate.
Comuna, situată în județul Cluj, este străbătută de pârâul Nadăș și are o bogată tradiție a
mineritului, de la manufactura de carbonat de calciu (potasa) datând din 1820, la extracția
de cărbune din 1850 până 1957 și de extracție și producție de ipsos, argile, caolin si nisip
cuarțos, singurele care functioneaza și în prezent. Localitatea în sine este una de tip col-
onie cu inserții de locuințe colective prin care s-a încercat urbanizarea acestuia. Mineritul
intens de cărbune din sec XIX a condus la construirea unei centrale termo-electrice care
urma să alimenteze Clujul, funcționând cu regie mixtă și finanțată de conducerea orașului
împreună cu societatea minelor ”Șorecani” și societatea belgiană ”Electrobel”69.

Clădirea centralei (fig. 60) datează din anul 1932 împreună cu un ansamblul de locuit,
ce conține casa directorului centralei, o clădire cu 4 locuințe împreunî cu una de 12 locu-
ințe pentru personal. Centrala a fost concepută pentru a produce în final 50.000 kW, din
care în prima faza urma să intre în funcțiune o capacitate de 8.400 de kW. Însa din cauza
apei (necesare într-o cantitate semnificativă pentru a produce aburul) obținute din sol
care trebuia tratată printr-un procedeu greoi si costisitor clădirea a rămas doar în prima
fază de construcție iar la sfârșitul anilor 1950, începutul anilor 1960 a fost dezafectată70.

Închiderea centralei și epuizarea zăcămintelor de cărbune au avut ca urmare oprirea

bruscă a dezvoltării regiunii, care a rămas într-un stadiu stagnant. Deși în comună se
regăsește o varietate de comori patrimoniale și din cadrul natural, cum ar fi ruinele Cas-
telului Bocskay din satul Aghireș care a fost construit în perioada renașterii, și o multitu-
dine de biserici tradiționale de lemn și piatră, toate clasate ca monumente istorice și de
cult, respectiv lacurile antropice apărute între haldele de steril ale exploatării de nisipuri
cuarţoase şi caolinoase, și rezervația naturală ”Ghipsurile de la Leghia”71, indică un po-
tențial enorm de valorificare al zonei, lipsa unei infrastructuri de turism cultural împiedică
dezvoltarea în acest sens.

69 . Un secol de lumină la Cluj, studiu realizat de Electrica S.A., 2004, p.77.

70 . Ibid., p.78-79.
71 . http://www.aghiresu.ro/Istorie.html , pagina oficială a primăriei Aghireșu, scurtă prezentare
istorică, accesat Mai 2016
40
 ROLUL SOCIETĂȚII ÎN REAPRINDEREA PATRIMONIULUI INDUSTRIAL

fig 59, harta a comunei Aghireșu ce prezintă valorile cu potențial turistic ale zonei

fig 60, vedere istorică cu centrala termo-electrică din Aghireșu-Fabrici

41
 ROLUL SOCIETĂȚII ÎN REAPRINDEREA PATRIMONIULUI INDUSTRIAL

VIZIUNE DE INTERVENȚIE

Ținând cont de istoria unei dezvoltări bogate a comunei de pe urma industriei, ce a

rezultat într-un patrimoniu inedit atât construit și cât și ca peisaj industrial rezultat, putem
afirma că o valorificare a sitului centralei electrice poate semnifica un impuls important în-
tr-o nouă direcție de reînsuflețire a zonei. Clădirea în momentul de față este folosită drept
spațiu de depozitare (fig. 62,63), pe terenul aferent funcționând o crescătorie de ciuperci
și legume (fig. 61), astfel putem spune că ea este utilizată, însă într-un mod inadecvat și
ingorând potențialul patrimonial reprezentat de acesta.

Devotamentul arătat de muncitorii centralei în protejarea imobilului în timpul celui

de Al Doilea Război Mondial72 atestă semnificația acestuia în mentalitatea comunității.
Această atașare a colectivitații este sugerată și azi prin nostalgia demonstrată, pe o rețea
de socializare, de membrii unui grup intitulat ”Familia Șorecani”, toți locuitori ai comunei
sau având strămoși din regiune. Aceștia încearcă recuperarea memoriei prin străngerea
unui material fotografic cât mai consistent din perioada de aur a comunei, cea industrială.
Aceste fapte indică nevoia de a reintroduce în ciclul activ al locuitorilor clădirea centralei
prin conversia funcțională a acestuia.

Propunea încearcă să răspundă acestei nevoi și capacități de dezvoltare a zonei, dar

și a lipsei de funcțiuni publice care a negat localitatea de la titlul de oraș. Funcțiunea prin-
cipală a intervenției va fi de casă a culturii, dotată cu o sală de spectacole de peste 300 de
locuri și anexele necesare, prin care s-ar susține activități de dezvoltare comunitară prin
cultură și arta spectacolului. Proiectul va avea și o altă componentă din industria creativă,
o manufactură de ceramică (fig. 65), prin care s-ar răspunde nevoii de susținere a unor ac-
tivități pentru crearea locurilor de muncă prin reconversia profesională a forței de muncă
și acordarea de sprijin pentru intrarea pe piața muncii a membrilor familiilor minierilor.

În realitate rezolvarea proiectului ar implica un proces cu o multitudine de pași mici

cu implicarea comunității dornice de a recâștiga memoria locului, și în vederea convingerii
autorităților și a obținerii unei finanțări continue, însă imaginea finală de ansamblu susține
viabilitatea propunerii pe termen mediu și lung. Centrala și povestea de succes a conver-
siei va acționa ca un motor al valorificării potențialului cultural și turistic al zonei.

72 . Un secol de lumină la Cluj, p.96-97.

42
 ROLUL SOCIETĂȚII ÎN REAPRINDEREA PATRIMONIULUI INDUSTRIAL

fig 64, propunerea în perspectivă-secțiune

fig 62, 63, vederi interioare actuale din centrală

fig 61, vedere actuală cu centrala fig 65, fluxurile manufacturii de ceramică

43
 ROLUL SOCIETĂȚII ÎN REAPRINDEREA PATRIMONIULUI INDUSTRIAL

CONCLUZII

Tema conversiilor, mai ales a spațiilor ex-industriale, este abordată în numeroase stu-
dii, dintr-o perspectivă largă, iar lucrarea aceasta a adăugat un nou strat prin analizarea
acestui concept din prisma rolului imperativ pe care îl are societatea, fie civilă, fie cea a
comunităților locale, asupra dezvoltării ei, menționând în același timp și inversarea acestui
rol când societatea beneficiază de refuncționalizarea patrimoniului industrial.

Prin analiza contextuală istorică a condiției patrimoniului, din Europa Centrală și de

Est, rămas de pe urma perioadei progresive a industrializării, am constatat nevoia implicită
a păstrării lui, și mai ales a reintroducerii în ciclul activ al vieții de zi cu zi prin conversie.
Doar în acest caz putem realiza potențialul lor maxim în beneficiul omului, și putem evita
premiza înghețării obiectelor într-un timp trecut, permanent, prin muzeificarea lui.

S-au prezentat două metode contrastante de abordare a conversiei, în funcție de

dorința și capacitatea financiară a titularului obiectului sau sitului. Una dintre aceste con-
cepte este top-down în care deciziile sunt luate fără o considerare a contextului social
implicând mari investiții în proiecte de orgoliu. Aceste intervenții însă pot fi foarte ușor
răsturnate de o societate unită în această direcție, și care nu este de acord cu intențiile
prevăzute. În funcție de reușita sau nereușita proiectului acesta poate avaria situația deja
delicată a unei economii și societăți post-industriale sau o poate întări prin coagularea
acestuia asupra unui scop comun de împotrivire.

Al doilea concept, bottom-up, întruchipează proiectarea participativă, se naște ca o

inițiativă de salvgardare a patrimoniului prin redarea ei către societate, care la urma ei o
re-asimilează în concepția colectivă, o hrănește și o susține financiar și creativ. Implicarea
activă a comunităților este factorul decisiv în această abordare, care se dezvoltă cu pași
mici inițial după care, din moment ce se popularizează în răndul oamenilor, crește în an-
vergură până la realizarea ei completă. De asemenea un actor puternic în acest demers
este accesibilizarea într-o dimensiune virtuală, ținând părțile interesate informate în per-
manență, lucru ce lipsește din motive evidente din abordarea top-down, unde accesul
este restricționat la minim sau la un grad aparent mai ridicat dar tot ambiguu. Singurul
punct negativ ar fi resursele limitate de care dinspun cei ce inițiază aceste proiecte, iar în
cazul în care nu există o coordonare eficientă proiectul pieri.

44
 ROLUL SOCIETĂȚII ÎN REAPRINDEREA PATRIMONIULUI INDUSTRIAL

Lucrarea face referire și la ideea turismului cultural, o valorificare în mod interdisci-

plinal al patrimoniului, prin care acesta este privit dintr-o perpectivă mai largă a peisajului
industrial. Deși propunerile care se bazează pe turismul industrial sunt mai complexe și
greu de implementat, din cauza lipsei unei infrastructuri generale atât la nivel local cât
și național, ele pot fi cele mai fructuase metode de regenerare a unei regiuni care suferă
de pe urma realității post-industriale. Gradul de izbândă al unui astfel de proiect depinde
anumiți factori de succes, și anume crearea unei identități veritabile bazate pe autentic-
itatea comunitații locale care au contribuit la dezvoltarea zonei în stadiul în care se află.
Printre alți factori sugerați cel mai important de reținut ar fi nevoia implicării comunității în
fiecare față a proiectului, prin folosirea ei se restabilizează situația economică precară, iar
fără folosirea ei autenticitatea mult căutată va deveni un fals nefiresc, deoarece cele două
părți, industria și comunitatea, nu pot exista unul fără celălalt.

Exemplele preluate din contextul stabilit la începutul lucrării sunt relevante prin expli-
carea fiecărui aspect teoretic analizat anterior. Astfel Okhta Center ilustrează cazul nere-
ușit al unui mega-proiect împiedicat de societatea civilă, activată de disprețul față de
conceptul proiectului și o dedicare spre conservarea memoriei industriei. Cazurile Frunze
35 și Halele Carol, prezintă doua situații în care proprietarul este convins să valorifice
financiar siturile industriale prin conversie, utilizând metode top down de implicare a co-
munităților urbane. Exemplul Petrilei arată puterea vointei unei comunitați defavorizate
de efectele dezindustrializării de a se regenera prin inversarea unei hotărâri de demolare
și ecologizare a patrimoniului, desigur cu ajutorul unor asociații cu dibăcie organizatorică,
în decizia de a le clasa ca și monumente asigurând o dezvoltare viitoare a conversiei spre
beneficiul lor. Iar Mina de idei Anina ilustrează posibilitatea unei regenerări de succes
printr-un proiect consistent de turism cultural, conceput într-o manieră interdisciplinară.

Scenariile de intervenții pot fi multiple și variate, ridicând astfel dezbateri legate

de problematica eticii de intervenție și de transmitere a mărturiilor patrimoniale, însă
ce rămâne indiscutabil în oricare situație este respectul față de mediul construit și mai
ales față de elementul uman, societatea prin care s-a dezvoltat patrimoniul industrial și
care o va forma în continuare, indiferent dacă alegem sau nu să o includem în demersul
proiectării.

45
 ROLUL SOCIETĂȚII ÎN REAPRINDEREA PATRIMONIULUI INDUSTRIAL

BIBLIOGRAFIE

CĂRȚI - STUDII

1. BERENS Carol, Redeveloping Industrial Sites: A guide for Architects, Planners, and
Developers, Ed. Wiley, New Jersey, 2011
2. CHOAY Francoise, trad. KOVÁCS Kázmér, Alegoria patrimoniului, Ed. Simetria, Bucureș-
ti, 1998
3. DOUET James (ed.), Industrial Heritage Re-Tooled, Ed. Carnagie Publishing, Lancester,
2012,
4. IAMANDESCU Irina, ȚUGUI Emilia, POPOVICI Ioana, BĂLTEANU Adrian, Patrimoniul in-
dustrial ca resursă, proiect de Asociația pentru Arheologie Industri-
ală România cu Asociația Zeppelin, București, 2011
5. LAKATOS Andrei Eugen, ”Recovering the Memory: Conversion within the Context”, în:
Acta Technica Napocensis: Civil Engineering & Architecture, vol. 58,
nr. 4, 2015
6. LAKATOS Andrei Eugen, Spațiile cu valență culturală în contextul conversiei funcțio-
nale a patrimoniului industrial, Ed. Universitară ”Ion Mincu”,
București, 2013
7. LANE Bernard, WESTON Richard, DAVIES Nick, KASTENHOLZ Elizabeth, LIMA Joana,
Patrimoniul industrial și agroturismul/turismul rural în Europa,
document realizat de Comisia pentru transport și turism Parlamen-
tul European, Bruxelles, 2013
8. MIEG Harald, OEVERMAN Heike (ed.), Industrial Heritage Sites in Transformation:
Clash of Discourses, pub. Routledge, 2015, Kindle edition
9. ȚIGANEA Oana, BARBIERI Marius, DAMIAN Alexandru, DAMIAN Laura, ROTARU Irina,
TOSO Francesco, WATSON Mark, Mina de idei Anina, proiect de
Asociația Alba Verde cu Ordinul Arhitecților România și Primăria
orașului Anina, 2014
10. URBÁN Erzsébet, VUKOSZÁVLYEV Zorán, ”Közép-Kelet-Európa ipari örökségének
kortárs újrahasznositási lehetőségei”, în: Architectura Hungariae,
vol. 13, nr. 1, 2014
11. * * * Carta Patrimoniului Industrial de la Nizhny Tagil, elaborată de TIC-
CIH, 2003
12. * * * Frunze 35 - The Site of Continuing Innovation, proiect realizat de
Fundația Heinrich Böll de pe urma workshopului ”Rethinking the Industrial
Zone”, 2013
46
 ROLUL SOCIETĂȚII ÎN REAPRINDEREA PATRIMONIULUI INDUSTRIAL

13. * * * Operational Guidelines for the Implementation of the World Heri-

tage Convention, elaborat de UNESCO, 2008
14. * * * Reconversia și reabilitarea patrimoniului industrial, proiect de Fil-
iala N-V a Ordinului Arhitecților din România cu Filiala Baia Mare a
Uniunii Artiștilor plastici din România, Ed. Eikon, Cluj Napoca, 2012
15. * * * Studiu de prefezabilitate privind păstrarea, punerea în securitate
și conversia funcțională a structurilor cu valoare patrimonială din
cadrul Exploatării Miniere Petrila, studiu elaborat de Asociația pen-
tru Arheologie Industrială România, București - Cluj-napoca, 2013
16. * * * Un secol de lumină la Cluj, studiu realizat de Electrica S.A., 2004

PERIODICE

1. ARHITECTURA nr. 3 TRANS-FORMĂRI 2012

2. IGLOO nr. 155 noiembrie, 2014
3. GAZETA ILUSTRATĂ nr.9-10 septembrie, octombrie 1936
4. ZEPPELIN nr. 131 februarie, 2015
5. ZEPPELIN nr. 135 iunie, 2015
6. ZEPPELIN nr.136 iulie, august 2015
7. TICCIH Bulletin nr. 38 iarna 2007
8. TICCIH
Bulletin nr. 72 trimestru 2 2016

WEBOGRAFIE

1. http://www.observatorulurban.ro/hanna-derer-ceva-ce-nu-este-autentic-nu-
poate-fi-o-valoare.html , Observatorul Urban, interviu cu titlul ”Ceva ce nu
este autentic nu poate fi o valoare și, în consecință, nu are cum să prezinte
interes”, data postării 27 Februiarie 2014, data accesării Mai 2016.
2. http://www.rmjm.com/portfolio/lakhta-center-russia/ , firma de arhitectură RMJM,
descriere a proiectului Lakhta Center, accesat Mai 2016
3. http://www.oravita-anina.eu/ro/istoric.php, site turistic Oravița-Anina, scurt istoric
al căii ferate. accesat Mai 2016
4. http://www.aghiresu.ro/Istorie.html , pagina oficială a primăriei Aghireșu, scurtă
prezentare istorică, accesat Mai 2016

47
 ROLUL SOCIETĂȚII ÎN REAPRINDEREA PATRIMONIULUI INDUSTRIAL

SURSE IMAGINI

copertă - imagine originală de Ioana Cîrlig și Marin Raica - reinterpretare de autor

fig. 1, 2, 3 - Archdaily - http://www.archdaily.com/84249/update-okhta-center-rmjm
(accesat 27 Mai 2016)
fig. 4 - Panoramio - http://www.panoramio.com/photo/68828287 (accesat 3 Iunie
2016)
fig. 5-11 - Heinrich Böll Foundation - https://ua.boell.org/sites/default/files/down-
loads/Final_presentation_430h_EN_corrected.pdf (accesat 3 Iunie 2016)
fig. 11-14 - Halele Carol - http://halelecarol.ro/en/the-place/vision/ (accesat 14 Mai
2016)
fig. 15-20 - Halele Carol - https://www.facebook.com/HaleleCarol/photos?ref=page_
internal (accesat 14 Mai 2016)
fig. 21-34 - Halele Carol - http://halelecarol.ro/en/exhbitions/ (accesat 14 Mai 2016)
fig. 35-48 - Planeta Petrila - https://www.facebook.com/PlanetaPetrila/photos (acce-
sat 5 Mai 2016)
fig. 49-55,57,58 - Mina de Idei Anina - https://issuu.com/asociatiaalbaverde/docs/
anina_mine_of_ideas___2014_ (accesat 6 Iunie 2016)
fig. 56 - Urban Synapse - Alexandru Damian - http://www.urbansynapse.com/#!-
copy-of-11/c282 (accesat 4 Iunie 2016)
fig. 60 - Gazeta Ilustrată - http://documente.bcucluj.ro/web/bibdigit/periodice/gaze-
tailustrata/1936/BCUCLUJ_FP_279699_1936_005_009_010.pdf (accesat Ianuarie
2016)
fig. 59,61-65 - arhiva personală

48