Pierre von Meiss - De la forme au lieu-Une introduction a letude de

l`architecture
Spatiul
Spatiul este ratiunea de a fi a creatiei arhitecturale. Arhitectul da spatiului o forma
concreta
Orice critica sau istorie a arhitecturii trebuie sa tina cont de acest dublu aspect al formei
golului si a plinului edificiilor.
O opera arhitecturala care nu este conceputa sau considerata decat din exterior inceteaza sa fie
arhitectura si devine scenografie.
Tratatele anterioare secolului XIX nu vorbesc despre spatiu decat in forma indirecta .
Teoreticienii vorbesc mai ales despre elementele fizice ale edificiilor si modul de compunere a
formelor.
Discursul asupra spatiului se dezvolta de la inceputul secolului XIX (prin Philosophie der Kunst
a filosofului german FWJ Schelling) si ia amploare prin opera istoricilor de arta de la sfarsitul
secolului XIX Riegl, Wolfflin, Schmarsow.)
Toate dispozitiile statice sau mecanice , ca si materializarea anvelopantei spatiale nu sunt
decat mijloace pentru realizarea unei idei vag presimtite sau clar imaginate in creatia
arhitecturala.......Arhitectura este arta atunci cand proiectul spatiului primeaza net asupra
proiectului obiectului. Vointa spatiala este spiritul viu al creatiei arhitecturale. (August
Schmarsow in Barock und Rokoko)

Secolul XX dezvolta o arhitectura definita prin spatialitate si relatia spatiului arhitectural cu

alte spatii.

Pierre von Meiss - De la forme au lieu-Une introduction a letude de

l`architecture
Elemente de definire spatiala
Spatiul arhitectural se naste din relatia intre obiecte sau intre borne si planuri care nu au ele
insele caracter de obiect, ci care definesc limite .
Limitele sunt mai mult sau mai putin explicite:
-suprafete continue fara intreruperi (pereti, ziduri de incinta)
-repere (coloane intre care observatorul stabileste relatii ce determina o limita
virtuala.

Punctele suprafetelor limita nu sunt identice ca importanta. Limitele suprafetelor izolate si

intersectiile de suprafete
Sunt elemente primordiale in intelegerea spatiilor.

Exemplul spatiului cubic poate fi definit fara existenta materiala a celor 6 planuri care il
compun , numai prin reperele esentiale (muchiile) sau prin materializarea bornelor. Prin
aceste repere observatorul recompune planele virtuale.

Forta elementelor spatiale delimitante creste atunci cand converg spre acelasi scop spatial.

Omul nu inregistreaza totalitatea elementelor construite pentru a trai spatiul . Ideea spatiala nu
e un fapt obiectiv .
Spatiul traiteste trecut prin filtrele subiective ale perceptiei( conditionata de : experienta

Pierre von Meiss - De la forme au lieu-Une introduction a letude de

l`architecture
Elemente de definire spatiala
Spatiul se poate defini si printr-o serie de plane paralele perforate. In aceasta situatie limita
spatiului principal e definita de deschideri le care creeaza un plan virtual.
Perceperea profunzimii:
- prin efectul de perspectiva si gradientul de textura.
- fenomenul perceptiv determinat de relatia de suprapunere dintre obiecte (obiectul
care il acopera pe celalat se gaseste in fata)
In pictura se folosesc ambele procedee pentru a crea iluzia spatiului profund sau putin profund.
(ex- Renasterea cu preferinta pentru perspectiva si Evul mediu si pictura moderna cu preferinta
pentru tehnica suprapunerii).
Arhitectii modernismului opereaza deseori cu spatii putin profunde suprapuse.
Densitatea spatiului
Pentru arhitect spatiul se defineste numai prin profunzime ci si prin densitate
Exemple de spatii profunde caracterizate prin densitate interiorul moscheei din Cordoba
Spatui profund caracteriza de absenta densitatii - proiectul lui Boulee pentru biblioteca
nationala.
Senzatia de spatiu dens (ritmat si modulat)se poate obtine si prin subdiviziuni (modenatura a
peretilor, solului sau plafonului).
Alegerea densitatii spatiale se face in acord cu situl, programul si obiectivele filosofice.
-spatiile unitare , lipsite de densitate stabilesc o tensiune exceptionala intre observator si
limitele spatiului.

Pierre von Meiss - De la forme au lieu-Une introduction a letude de

l`architecture
Deschideri ale spatiului
Tipuri de spatii arhitecturale:
- Inchise, introvertite, centripete
- deschise , extravertite, centrifuge
Gradul de inchidere al unui spatiu nu depinde numai de numarul si dimensiunea deschiderilor.
Spatiul deschis spre exterior este mai putin explicit.
Deschiderea spatiului se poate realiza prin
-reducerea gradului sau de definire
- prezenta unor elemente apartinand atat interiorului cat si exteriorului
Deschiderile clasice in zidaria portanta sunt fereastra si usa pozitia si dimensiunile acestor
goluri structureaza spatiul. Marirea acestor goluri desemneaza o absenta a peretelui
fenomen si mai accentuat in cazul ferestrei de colt. Prin introducerea structurilor de metal si
B.A. si suprimarea dependentei structura-inchidere spatiul se deschide.
Deschiderea vitrata, fereastra in bandou, fereastra in unghi, peretele vitrat introduc noi
dimensiuni spatiale.
Notiunile de spatiu inchis sau deschis nu se asociaza celor de acoperit sau descoperit (ex;
spatiile urbane percepute ca spatii inchise)
Relatiile interior- exterior se stabilesc si nuanteaza prin intermediul juxtapunerii si
interpenetrarii.

Pierre von Meiss - De la forme au lieu-Une introduction a letude de

l`architecture
Juxtapunerea si interpenetrarea
Tipurile de relatii spatiale (gradul in care spatiul este autonom sau legat de alte spatii) sunt
caracterizate de elementele de definire spatiala si de deschideri.
Juxtapunerea Insista asupra autonomiei spatii inchise, bine definite, comunicand cu spatiile vecine prin
treceri inguste controlate .Unghiurile spatiului sunt intacte. Cand nu coincide cu anvelopanta
cladirii, un astfel de spatiu ne face sa presupunem existenta altor spatii similare. Maniera de a
distribui aceste spatii (anfilada, coridor simplu sau dublu tract, hol central)structureaza
ansamblul.
Compozitiile dinaintea Modernismului , bazate pe un sistem de pereti portanti au condus la
ansambluri celulare cu definitia explicita a spatiilor juxtapuse
Interpenetrarea spatiala Realizeaza continuitatea spatiala printr-un element important de definire a spatiului perete
,plafon,pardoseala apartinand mai multor spatii. Planul separator al celor doua spatii devine
astfel virtual. Mijloacele de diviziune implicita a spatiului (stalpi, tamplarii, diferent de textura)
joaca un rol de indice, suscitand diferite interpretari ale spatiului
Exista exemple de interpenetrare spatiala si in arhitectura clasica, dar este de natura statica
fondata pe ierarhie.
(Barocul- o exceptie in care are loc o eliberare de caracterul static al spatiului)
Posibilitatile nelimitate ale mijloacelor tehnice create la sfarsitul secolului XIX permit generarea
inventiilor spatiale si arhitecturale ale secolului XX.
Creatorii noii poetici, caracterizate prin spatiul arhitectural dinamic si asimetric :
Frank Lloyd Wright (distrugerea cutiei, disolutia unghiului, ancorarea in
peisaj)

Pierre von Meiss - De la forme au lieu-Une introduction a letude de

l`architecture
Geometria planurilor, taieturi si spatii
Geometria o necesitate a proiectului de arhitectura (datorata economiei structurale)
Caracteristici spatiale ale figurilor geometrice elementare
Patratul- contine campuri de forte - unghiuri, periferie, diagonale, mediane, centru.
In cazul unghiurilor explicite rezulta implozia spatiului.
In cazul unghiurilor implicite spatiul expandeaza catre exterior
Extensia verticala a patratului = cubul 9datorita perceptiei, cubul perfect pare de multe ori mai
inalt.
Edificiul cu plan patrat a fascinat arhitectii prin caracterul sau compact
Deturnarea patratului prin elemente care ii dau o orientare (serii de pereti paraleli
- erodarea formei originare prin deschideri si dispunerea camerelor
Octogonul si Cercul
Se definesc prin contrariile centrului si periferiei.
Deschiderea simetrica a cercului nu gebereaza implozia ca in cazul patratului (pentru ca
suprafelele rezultate nu sunt copii ale figurii mama)
Extensii le spatiale ale cercului - cilindrul, sfera, emisfera sunt forme cu caracter universal .
Poate ar trebui rezervate edificiilor exceptionale a caror semnificatie publica o merita intradevar
Deturnarea cercului pereti paraleli
- transferul ierarhiei spre alte puncte decat centrul
-creerea de fragmente
Octogonul mijloc de tranzitie intre patrat si cerc (caracterizate ambele prin concentrare si

Pierre von Meiss - De la forme au lieu-Une introduction a letude de

l`architecture
Geometria planurilor, taieturi si spatii
Triunghiul echilateral centru ascuns , datorita lipsei diagonalelor. In consecinta e mai putin
centralizant decat patratul sau cercul, generand insa un spatiu cu caracter inchis marcat
datorita unghiurilor ascutite.
Prin goluri in centrul peretilor i se accentueaza centralitatea.
Prin disparitia unghiurilor poate sugera, in functie de terminatii, un hexagon implicit sau
untriunghi.
Prisma si piramida sunt corolarele spatiale ale triunghiului..
Asamblarea spatiilor
Principii de baza
Organizarea liniara forma de grupare spatiala elementara foarte frecventa (strada, coridorul)
Orce organizare liniara are un inceput si un sfarsit, care trebuiesc tratate diferentiat.
Organizarea centrala organizare compacta implicand o ierarhie, cu spatiul central dominant.
Organizarea radiala combina centralitatea si linearitatea. Spatii lineare izvorasc dintr-un
centru ce capata o importanta exceptionala. Adecvata doar programelor ce suporta o ierarhie
univoca (inchisori, spitale, sedii administrative)
Organizarea in coroana organizare liniara fara inceput si sfarsit, rezultand in obtinerea unui
spatiu suplimentar : curtea centrala.
Organizarea in esichier asambleaza elemente sau ansambluri intr-o grila. Se aplica
ansamblurilor de mari dimensiuni.
Ierarhia poate fi introdusa in grila prin: - exceptie de dimensiune
- oblica
- schimbare de directie

Pierre von Meiss - De la forme au lieu-Une introduction a letude de

l`architecture
Asamblarea spatiilor
Organizarea in fagure asambleaza piesele prin proximitate. Este topologica- independenta de
forma si dimensiune. Sugereaza o crestere aditiva neplanificata.
Planul liber valorizeaza interpenetrarea spatiilor in detrimentul juxtapunerii. Facut posibil de
descoperirea betonului armat , dar nu neaparat indatorat acestei descoperiri (ex.: casele lui
Frank Lloyd Wright)

Lumina si umbra
Spatiul arhitectural exista prin luminarea obiectelor si suprafetelor
Desenul (planuri, sectiuni, perspective) si chiar macheta la scara mica nu redau perfect aceasta
realitate .
Experienta rezultata din observarea situatiilor reale poate duce la constituirea unui catalog de
referinte
Cantitate si calitate
Perceptia spatiala ramane relativ constanta in interiorul inei marje foarte largi a nivelului de
iluminare. Spatiile percepute astfel sunt mai mult sau mai putin luminoase insa nu diferite
calitativ.
Perceptia spatiului se schimba cand facem sa difere iluminarea anumitor obiecte si elemente
care il definesc. Rezulta astfel schimbari de ambianta mutatie calitativa in care cantitatea de
lumina nu intra decat de maniera secundara
Parcursul spatial creat de arhitect se defineste si in termenii ambiantei luminoase.
Ritmul orelor si anotimpurilor puncteaza perceperea spatiului.
Lumina si spatiu
Spatiul-lumina - spatiu fictiv care se creeaza atunci cand o zona spatiala este iluminata restul

Pierre von Meiss - De la forme au lieu-Une introduction a letude de

l`architecture
Lumina si umbra
Lumina seriilor de obiecte - serii de ferestre, spoturi , aplice . Participa in mod activ la definirea
spatiului.
Iluminarea suprafetelor Pardoselile, peretii, plafonul pot fi iluminate prin fante invizibile.
Suprafata luminata devine ea insasi osursa de lumina gradata.
Corolarul plafonului luminos veriera .
Deschiderea vitrata are ca rol primar extinderea spatiala sau vederea panoramica
Umbra
Gradatia intre suprafetele umbrite si luminoase ne ofera senzatia de volum.
In cazul contrastului dur (iluminare unidirectionala ) informatia spatiala este incompleta.
Iluminarea din surse multiple creste plasticitatea obiectului.
Lumina uniforma aplatizeaza.
Umbra purtata perceputa mai degraba ca o emanatie a obiectului . Umbra purtata
pronuntata accentueaza greutatea si plasticitatea.
Raportul intre umbra si lumina defineste si ordoneaza utilizarea spatiului.
Pardoseala, pereti, plafon
Limitele spatiale nu sunt definite numai de geometrie. Pardoseala, peretii, plafonul sunt locuri
particulare in interiorul locului.
Pardoseala- Solul - cu o marcata semnificatie practica: asigura deplasarea si stabilitatea . Are
un caracter stabilizant, unificator.
Peretii - separa si structureaza spatiul arhitectural.