DIZERTATIE-Reconversia Arhitecturii Industriale - Centre Culturale Moderne

`
PROFESOR COORDONATOR: LECTOR UNIV. DRD. NEMEANU RUXANDRA

3/17/2011
UNIVERSITATEA SPIRU HARET FACULTATEA DE ARHITECTURA 2

RECONVERSIA ARHITECTURII INDUSTRIALE CENTRE CULTURALE
LUCRARE DE DIZERTATIE
RECONVERSIA ARHITECTURII INDUSTRIALE

CENTRE CULTURALE
INTOCMIT: STUD.ARH. ONCEA IOANA

PROFESOR COORDONATOR: LECTOR UNIVERSITAR DRD. NEMTEANU RUXANDRA

ARGUMENT
Cum arhitectura fiecarei epoci istorice s-a nascut, s-a dezvoltat si a inflorit totdeauna pe
baza prelucrarii in mod critic a mostenirii culturale a epocilor anterioare, tot asa, arhitectura
zilelor noastre nu poate ignora experienta acumulata anterior in acest domeniu si nu se poate
dispensa de a culege din aceasta experienta, invataminte pretioase si chiar unele elemente
permanent valabile, susceptibile de a fi prelucrate si de a satisface prin aceasta cerinte
materiale si estetice actuale. Numai in felul acesta o arhitectura noua poate, asa cum trebuie,
pe de o parte sa fie inteleasa si apreciata de poporul pentru care se realizeaza, iar pe dea alta
parte sa dea opere originale de interes general, demne sa ocupe un loc de cinste in cadrul
culturii mondiale.
Prof. Acad. Arh. Grigore Ionescu, 1961, Curs
Reconversia arhitecturii industriale...
Traim intr-un ritm care ne oblige sa fim constienti ca principiile vietii se schimba.
Sa construim, sau sa traim ecologic nu mai reprezinta un concept ci o necesitate perceputa
de majoritatea, intr-un prezent in care se consuma mai mult decat se produce.
Reabilitarea constructiilor existente urmeaza o atitudine ecologica fata de mediul urban.
Printre constructiile existente, cele industriale ocupa un loc important, datorita dimensiunilor si
procentului mare al cladirilor abandonate necesitand noi functiuni pentru a putea supravietui.
Siturile industriale beneficiaza de mediu natural de exceptie. Legatura lor cu zonele istorice
ale orasului, determina o reala transformare asupra amenajarii urbane, in spiritual unei dezvoltari
durabile a orasului in secolul al XXI-lea. Realizarea reconversiei constituie una dintre cele mai
importante actiuni de punere in valoare a arhitecturii industriale.
Exemple sunt numeroase. Toate reprezinta cladiri simple, facute din material simple, dar sunt
remarcabile pentru rationalitatea compozitiei si a spatiului. Fara concesii estetice, ele trebuiau sa
deserveasca scopului pentru care au fost construite, nimic mai mult. Tot acesta este motivul pentru
care arhitectura industriala a fost subapreciata si chiar uitata peste tot in lume.
Din fericire, in ultimii ani, a fost dezvoltata o sensibilitate privind aprecierea si protejarea
acestei arhitecturi industriale, care o salveaza de la uitare si desconsiderare. Este clar ca trebuiesc
restaurate, dar reconversia lor este o prioritate.
Astazi majoritatea arhitecturii industriale, reprezinta temelii pentru facilitati culturale.

PLAN DE IDEI
1. Definire termeni
2. Doctrinele internationale cu rol de definire si reglementare a tipologiilor de
interventie in restaurare
3. Reabilitarea zonelor istorice

4. Integrarea arhitecturii moderne in zonele protejate
5. Integrarea patrimoniului in contextul orasului contemporan
6. Arhitectura industriala in romania in perioada 1920-1940
7. Diversitatea spatiului cultural studiul formelor de arta
8. Exemple de reconversie a arhitecturii industriale
9. Studiu de caz
10. Concluzii
11. Bibliografie
12. Anexe
1. DEFINIRE TERMENI :
a. Zona istorica(zona construita protejata)
Zonele istorice (zone construite protejate) sunt acele zone ale oraselor, delimitate de repere cu
caracter urbanistic, arhitectural sau arheologic, care includ in interiorul lor vestigii importante pentru
istoria urbanismului si a arhitecturii. Prin valorile pe care le contin, zonele istorice sunt, totodata,
marturii ale istoriei poporului si ale dezvoltarii culturii sale.
b. Monument istoric
Notiunea de monument istoric are, conform art. 1 din Carta internationala a restaurarilor
(adoptata la Venetia, in mai 1964, la cel de-al doilea Congres al arhitectilor si tehnicienilor de
monumente), urmatorul continut: Notiunea
de
monument
istoric
cuprinde
atat
creatia
arhitecturala izolata, cat si asezarea urbana sau rurala, care aduce marturia unei civilizatii anumite,
a unei evolutii semnificative sau a unui moment istoric. Totodata notiunea de monument istoric se
extinde si asupra operelor modeste care au captat cu timpul o semnificatie culturala.

In clasificarea lui Alois Riegl monumentele sunt monumente intentionale si monumente
neintentionale si nu au un sens obiectiv ci numai unul subiectiv. Nu destinarea lor initiala confera
acestor opere semnificatia de monument: noi, subiectii contemporani le-o atribuim.(Alois Reigl,
Cultul modern al monumentelor).
De la aceasta constatare, urmand firul analizei valorilor monumentale, Alois Riegl va ajunge
la concluzia ca interventia asupra monumentelor istorice nu poate porni de la norme si doctrine
imuabile, ci trebuie sa fie in concordanta cu semnificatiile pe care fiecare civilizatie le acorda
patrimoniului sau cultural.
Semnificatiile care formeaza edificiul ontologic al monumentului istoric, valorile
monumentale sunt clasificabile in valori de rememorare si valori de contemporaneitate. Din
amestecul, ponderea si contradictia dintre ele, Alois Riegl desprinde caracterul specific al fiecarui
monument, precum si logica si etica interventiei omului asupra sa.
Actualitatea analizei lui Alois Reigl in acest domeniu este probata prin amploarea luata de
cultul monumentelor. Monumentele istorice si patrimoniul cultural joaca un rol din ce in ce mai
important in viata oamenilor. Valorile patrimoniale cuprind bunuri a caror valoare devine un fel de
rezervor de energii milenare (Jean-Pierre Babelon, Andre Chastel, La notion de patrimoine, Liana
Levi, Paris, 1994, p. 57).
Valorile de rememorare sunt esentiale pentru un monument istoric. In cadrul monumentului
se disting trei valori de rememorare: valoarea de vechime, valoarea istorica si valoarea de
rememorare intentionala.
Valoarea de vechime
Valoarea de vechime a unui monument se manifesta la prima vedere prin aspectul sau
ne-modern () Maniera in care valoarea de vechime se opune valorilor de comtemporaneitate
rezida mai degraba in imperfectiunea operelor, in lipsa lor de integritate, in tendinta de disolutie a
formelor si culorilor lor, adica in trasaturile in mod riguros opuse caracteristicilor operelor
moderne, stralucitor de noi. (Alois Riegl, Cultul modern al monumentelor)
Valoarea istorica

Valoarea istorica a unui monument rezida in faptul ca el reprezinta pentru noi stadiul
particular, intr-un anumit fel unic, in care s-a dezvoltat intr-un anumit domeniu creatia umana. Din
acest punct de vedere ceea ce ne intereseaza la un monument nu este marca fortelor distructive ale
naturii, asa cum se vor fi exercitat ele din momentul nasterii sale, ci stadiul sau initial avut ca opera
a omului. (Alois Riegl, Cultul modern al monumentelor)
Valoarea de rememorare intentionala
Functia valorii de rememorare intentionala tine de edificarea insasi a monumentului: ea
impiedica cvasi definitiv ca acel monument sa se scufunde in trecut, si il pastreaza pentru totdeauna
viu in constiinta generatiilor viitoare.
Aceasta a treia clasa de valori de rememorare constituie astfel tranzitia spre valorile
actuale. (Alois Riegl, Cultul modern al monumentelor)
Alois Reigl constata ca in timp ce valoarea de vechime este fondata exclusiv pe degradare,
in timp ce valoarea istorica doreste stoparea oricarei degradari din clipa interventiei sale, valoarea de
rememorare intentionala nu revendica nimic mai putin de la monument decat imortalitatea, prezentul
etern, perenitatea in stare originara. Restaurarea este deci postulatul de baza al monumentelor
intentionale. Caracterul de valoare de contemporaneitate prezentat de catre valoarea de rememorare
intentionala tine si de faptul ca ea a fost dintotdeauna protejata de catre legislatii impotriva
interventiilor omului.
Valoarea de contemporaneitate
In loc de a considera monumentul ca atare, valoare de contemporaneitate va tinde sa-l
echivaleze cu o creatie similara moderna, recenta si a astepta ca de asemenea momentul (vechi) sa
prezinte acele aspect caracteristice oricarei opera umane odata cu aparitia sa: astfel spus, sad ea
impresia unei perfecte integritati, neantamante de catre actiunea distructiva a naturii. (Alois Riegl,
Cultul modern al monumentelor)
Valoarea de utilizare
Valoarea artistica:
- valoarea de noutate;

- valoarea de de arta relativa;
c. Patrimoniu
Patrimoniu. Acest frumos si stravechi cuvant era legat, la origine, de structurile familiale,
economice si juridice ale unei societati stabile, inradacinate in spatiu si timp. Astazi el urmeaza un
alt destin de mare rasunet, cand, modificat de diverse adjective (genetic, natural, istoric ) a devenit
un concept nomad. (Francoise Choay, Alegoria Patrimoniului)
Patrimoniu istoric. Expresia desemneaza un fond menit sa delecteze o comunitate largita la
dimensiuni planetare, constituit prin acumularea continua a unei diversitati de obiecte care
impartasesc apartenenta lor comuna la trecut: opere si capodopere ale artelor frumoase si aplicate,
lucrari si produse apartinand tuturor stiintelor si maiestriilor omenesti. In societatea noastra
ratacitoare, pe care mobilitatea si ubicuitatea (insusirea de a fi prezent peste tot) prezentului nu
inceteaza sa o transforme, patrimoniul istoric a devenit unul dintre cuvintele cheie ale tribului
mediatic. (Francoise Choay, Alegoria Patrimoniului)
Conservarea patrimoniului prin planificare urbana este o preocupare care a aparut inca din
anii 60. Pamela Ward, in anul 1968, punea in cartea sa (Conservation and development in historic
towns and cities, 1968) problema conservarii patrimoniului ca fiind cel mai bun mijloc de a asigura
individualitatea mostenirii urbane. Aceasta legatura cu ceea ce era mai bun in trecut prin cladiri,
strazi, modul prin care orasul se incadra in peisajul natural, toate acestea dau personalitate unui loc.
Christian Norberg Schultz vorbeste despre apartenenta unui om la un anumit loc, despre
nevoia si despre asumarea acestei apartenente. De asemenea, acesta defineste genius loci ca fiind
imaginea asupra unui loc pe care o au majoritatea locuitorilor acelui spatiu. Individul trebuie sa
apartina unui loc din care pleaca si la care se intoarce. Desi orasul modern are tendinta de a-si pierde
identitatea, conceptele de casa, oras, tara sunt inca valabile.
d. Cei trei R restaurare, reabilitare, reconversie
Restaurarea consta intr-o interventie tehnica si artistica ce urmareste, fie conservarea
obiectivelor in stare de ruina sau de integritate, prin lucrari de intretinere si consolidare, fie
reabilitarea lor istorica si estetica sub aspect functional, constructiv si plastic prin lucrari de eliberare,

reintregire si reconstituire. Scopul principal al restaurarii este stoparea procesului de degradare.
Monumentele istorice sunt obiecte de identificare umana ce redau valorile fundamentale ale unei
societati pe parcursul istoriei ei
Monumentele si siturile istorice care constituie obiectul restaurarii reprezinta cele doua
trepte ale fenomenului de arhitectura: cea de obiect si cea de asezare umana.
In restaurare, la fel ca in proiectarea de arhitectura si urbanism, autorul este arhitectul
secondat de un colectiv pluridisciplinar.
() popoarele devind din ce in ce mai constiente asupra valorilor umane si privesc
monumentele istoriei ca pe un patrimoniu comun. Este recunoscuta responsabilitatea comuna in
pastrarea lor pentru generatiile viitoare. Este datoria noastra a le inmana mai departe in deplina lor
bogatie si autenticitate. Este esential ca principiile ce ghideaza protejarea si restaurarea cladirilor
istorice sa fie stabilite si agreate pe plan international, fiecare tara fiind responsabila de aplicarea
acestora in contextul propriei culturi si traditii.(Carta de la Venetia, 1964)
Reabilitarea in sens arhitectural inseamna aducerea unui lucru la o etapa de mare
importanta arhitecturala. Aceasta prioritate acordata trecutului nu este doar o forma de limbaj, ci
introduce si alte aspecte ale intelesului, printre care notiunea de mostenire.(Adam Yedid, Conaitre
pour creer, Techniques&Architecture, no 475, Metamorphoses, 2005)
Reabilitarea se aplica constructiilor sau ansamblurilor care prezinta o anumita valoare
istorica sau arhitecturala. Problemele ridicate de reabilitarea urbana sunt legate de disfunctionalitati
urbane, sociale, imobiliare. Se impune un proces de revitalizare, o viziune globala integrata a
patrimoniului, a politicilor locuintelor prin intelegerea proceselor sociale din zona respectiva.
Reconversia presupune repunerea in valoare a arhitecturii vechi prin schimbare de
functiune. Interventia este o modalitate de transmitere a patrimoniului arhitectural, de a-i da
continuitate, reprezentand o recunoastere a valorii, generatiilor viitoare.
Aceasta provoca existenta a doua straturi: trecut si prezent ce coexista in structura si
morfologia zonei asupra careia s-a actionat. Ea creaza un context devenind o sursa de creatie, ce
compune o noua arhitectura pornind de la cea veche.

2. DOCTRINELE INTERNATIONALE CU ROL DE DEFINIRE SI
REGLEMENTARE A TIPOLOGIILOR DE INTERVENTIE IN RESTAURARE
Eu prefer restaurarile facute prost celor facute bine. In timp ce primele, gratie
binefacatoarelor ignorante, lasa sa se distinga, in mod clar, partea veche de cea moderna, celelalte,
cu o admirabila stiinta si dibacie, facand sa para vechi ceea ce e nou, ma pun intr-o atat de
salbateca ne dumerire de judecata, incat placerea de a contempla monumentul istoric dispare, si,
privindul simti oboseala suparatoare.(Camillo Boito)
Modificarea in timp a mentalitatii oamenilor, in ceea ce priveste frumosul adauga pe scara
valorilor noi principii, dogme de viata in ceea ce priveste perceperea vechiului.
Timpul nu aduce doar invechirea fizica a arhitecturii, a unei constructii, ci si diminuarea
rolului pe care il avea aceasta, la un moment dat. Pentru adaptarea la contemporaneitate acesteia i se
fac mici adaptari la noul mod de viata. Aceste adaugiri trebuie sa o reintegreze intr-un nou mod de
viata si intr-o noua societate cu principii estetice noi si cerinte functionale noi. Si totusi, de ce
pastram si nu reconstruim ?
Distrugerea a tot ceea ce nu intelegem si a tot ceea ce nu ni se potriveste estetic si
functional duce la distrugerea propriilor noastre persoane. Odata cu aparitia acestui punct de vedere
se dezvolta dorinta de a pastra pentru a ne cladi pe noi insine din punct de vedere cultural. Cerintele
fiecarei epoci cu privire la folosirea cladirilor, modificarea gusturilor estetice si-au pus amprenta
asupra monumentelor, ducand la schimbarea aspectului lor initial din cele mai vechi timpuri.
Incepand din timpul domniilor lui Matei Basarab, Constantin Brancoveanu, Petru Rares,
Alexandru Lapusneanu, s-au deschis noi drumuri in ceea ce priveste arhitectura, reconstructia,
refacerea, ori impodobirea unor edificii mostenite.
Perioada de destramare a feudalismului si de aparitie a relatiilor captaliste (perioada
secolului al XVIII-lea, si primele decenii ale secolului urmator) au adus noi cerinte materiale si
ideologice ale societatii care se caracteriza printr-o lipsa de intelegere a valorii patromoniului
monumental mostenit.
Cu mult timp mai inainte, imparatii Augustus si Adrian au fost primii care au fost preocupati
de pastrarea monumentelor antice grecesti.

Procesul de formare a culturii nationale, corespunzator perioadei moderne a istoriei
Romaniei, determina o conturare a unei pozitii in favoarea pastrarii monumentelor, pozitie sustinuta si
de poeti si literati ca Gheorghe Asachi, Alecu Russo, Grigore Alexandrescu.
Dar perioada formarii doctrinelor cu privire la protectia patrimoniului construit incepe de
fapt, odata cu secolul al XIX-lea.
Artistul trebuie sa-si stearga in intregime, sa-si uite gusturile, instinctele pentru a studia
subietul (restaurarii), pentru a urmarii gandirea ce a prezidat executia operei pe care vrea sa o
restaureze; caci nu este vorba de a face arta, ci doar de a te supune artei unei epoci disparute. (E.
E. Viollet-le Duc despre restaurarea catedralei Notre Dame Paris)
Prima lege a monumentelor se naste in anul 1882, The Ancien Monument Arc, ce se referea
cu precadere la situri arheologice si la castele ruinate iar John Rukin si W Morris sunt promotorii unei
doctrine de restaurare numita Metoda Antiinterventionista: Monumentul istoric nu ne apartine. El
apartine in parte celor care l-au edificat si in parte generatiilor ce-l vor urma.
In 1902, Carta del Restauro Italiana - ca efect al conceptiilor promovate de Camillo Boito,
aducea nou in principiile de restaurare contemporane vremii, noi puncte de vedere cu privire la ne
excluderea din componenta unui monument a nici uneia din fazele istorice de interventie asupra sa ori
atingerea unitatii formale si nu a celei stilistice.
In anul 1931 are loc Organizatia de Cooperare Intelectuala a Societatilor Natiunilor, cu
ocazia incheierii lucrarilor de restaurare si anastiloza a Acropolei Atenei, care va duce la aparitia unei
Carte ce va cumula si internationaliza activitatea de restaurare si interventie asupra siturilor ori
constructiilor istorice.
In anul 1964, Congresul arhitectilor si tehnicienilor de monumente, desfasurat la Venetia,
a elaborat o noua Carta internationala privind conservarea si protejarea monumentelor istorice. Noua
carta mentinea principiile Cartei de la Atena dar elimina unele prevederi mult prea detaliate, oferind
posibilitati mai largi, in ceea ce priveste aplicarea principiilor de restaurare la caracterul specific al
patrimoniului arhitectural din diferite tari, evitand unele nuante dogmatice ale documentelor
premergatoare.
La fel ca si Carta de la Atena, noul document priveste restaurarea ca o operatie ce trebuie
sa aiba indeobste un caracter exceptional. Ea are ca scop, conservarea si punerea in evidenta a
valorii istorice si estetice a monumentului si se bazeaza pe respectul ramasitelor trecutului si pe

documente autentice. Ea se opreste acolo unde incepe ipoteza, dincolo de aceasta, orice lucrare de
completare considerata indispesabila, va fi inteleasa ca o compozitie arhitecturala si va trebui sa
poarte pecetea epocii noastre.(Carta de la Venetia, Art. 9). Cateva din principiile Cartei de la
Venetia:
- carta accepta folosirea tuturor mijloacelor moderne de conservare si constructie pentru
consolidarea unui monument, atunci cand mijloacele tehnice traditionale se dovedesc inadecvate;
- carta pretinde contributiile valabile ale diferitelor epoci, respingand ideea revenirii la o
unitate de stil. Inlaturarea unei etape se accepta numai atunci cand unele elemente indepartate
reprezinta un risc minor, iar prin degajarea celorlalte se pun in valoare aspecte arheologice, istorice
ori estetice;
- carta pretinde ca elementele destinate a inlocui partile lipsa () sa se integreze armonios
ansamblului, deosebindu-se totusi de partile originale pentru ca restaurarea sa nu falsifice
documentul de arta si de istorie;
-Adaugirile nu pot fi tolerate decat in masura in care ele respecta toate partile interesante
ale edificiului, cadrul sau traditional, echilibrul compozitiei si legatura monumentului cu peisajul
inconjurator.
Confruntarea conceptiilor de restaurare, privite in evolutia lor, cu practica corespunzatoare
este in masura sa conduca la o apreciere critica a diverselor orientari teoretice, la sesizarea aspectelor
progresiste si a limitelor lor. Practica completarilor stilistice sau limitarea interventiei arhitectului in
functie de existenta unei baze documentare certe arunca dintr-o data lumina asupra caracterului
doctrinei unitatii de stil si a principiului de restaurare.
Carta de la Venetia, reia tezele formulate de Carta de la Atena, dar vadeste dorinta autorilor
sai de a pune ordine prin promovarea catorva principii directoare intr-o activitate care se diferentiaza
continuu.
Ca stat membru al Uniunii Europene, al ONU si UNESCO Romania respecta si pune in
practica politicile culturale promovate de aceste organizatii, precum si toate documentele referitoare
la protectia si punerea in valoare a patrimoniului arhitectural.
Romania a ratificat urmatoarele conventii si tratate internationale:
- Conventia pentru protectia bunurilor culturale in cazul unui conflict armat (Conventia de la
Haga, 1954),

- Conventia privind masurile de urmat pentru interzicerea importului, exportului si
transferului propritatilor castigate in mod ilicit si a bunurilor culturale (Paris, 1970),
- Conventia privind protectia patrimoniului cultural si natural mondial (1972),
- Conventia privind protectia patrimoniului arhitectural european (Conventia de la Granada,
1985),
- Conventia privind protectia patrimoniului arheologic (Conventia de la Valetta, 1992),
- Conventia privind bunurile culturale furate sau exportate in mod ilicit UNIDROIT
(Roma, 1995),
- Conventia europeana a peisajului (Florenta, 2000).
Principalele conventii care determina liniile doctrinare pentru protejarea patrimoniului
cultural, respectiv patrimoniul arhitectural in Romania sunt Conventia de la Granada privind
salvgardarea patrimoniului arhitectural european, Consiliul Europei, 3 octombrie 1985 - ratificata prin
Legea nr. 157/07.10.1997 si Conventia privind patrimoniul cultural si natural mondial, UNESCO,
16.11.1972 ratificata prin Decretul nr. 187/30.03.1990.
3. REABILITAREA ZONELOR ISTORICE
Reabilitarea zonelor istorice si mai mult, a intregului fond costruit a devenit o activitate
extrem de solicitanta. La nivel european, cercetatorii in domeniu au estimat pentru viitor ocuparea
proiectantilor in domeniul reabilitarii fondului construit si, in general, al reproiectarii existentului in
raport cu proiectarea din nou.
Categoriile fondului construit
Reabilitarea se aplica distinct unor doua mari categorii ale fondului construit: cladirilor si
siturilor vechi care nu au valoare de monument si siturilor, monumentelor si ansamblurilor istorice cu
valoare istorica sau arhitecturala.
In primul caz, al cladirilor care nu sunt considerate monumente si nu au semnificatie
istorica, reabilitarea intervine atunci cand se urmareste ridicarea nivelului de performante al cladirii
sau zonei. In cazul reabilitarii monumentelor si siturilor istorice exista o experienta indelungata care
se manifesta mai ales ca renovareconservare a cladirii punctuale. S-a constatat ca implicatiile

ulterioare se rasfrang mult mai amplu, nu numai la nivelul vecinatatilor imediate, dar si la nivel zonal
sau chiar al localitatii, in unele cazuri.
In ultimele decenii s-a petrecut o schimbare importanta bazata pe logica urbanistica: trecerea
de la conceptia protectiei unei singure cladiri sau a unui perimetru la o protectie de ansamblu.
Problemele ridicate de reabilitarea urbana sunt legate de disfunctionalitati urbane, sociale, imobiliare.
Se impune un proces de revitalizare, o viziune globala integrata a patrimoniului, a politicilor
locuintelor prin intelegerea proceselor sociale din zona respectiva.
Motivatia reabilitarii
Motivatia reabilitarii comporta trei aspecte: modificarea fizica, sociala si simbolica. Acestea
se intemeiaza pe principiile formulate in Carta conservarii integrale promulgata de Consiliul
Europei in cadrul reuniunii de la Amsterdam, in 1975:
- marturia trecutului atestata de patrimoniul arhitectural constituie un ambient esential
pentru echilibrul si formatia culturala a omului;
- fiecare generatie dispune de patrimoniul arhitectural doar temporar si este responsabila de
transmiterea lui catre generatiile urmatoare;
- exigenta economisirii resurselor se impune, iar in acest sens, departe de a fi un lux pentru
colectivitate, utilizarea patrimoniului este sursa de energie;
- patrimoniul arhitectural si urbanistic este actualmente in pericol fiind amenintat de
ignoranta, timp, degradare si abandon;
- conservarea integrata presupune mijloace juridice, administrative, financiare si tehnice.
In cazul monumentelor, siturilor si ansamblurilor istorice nu se pune problema daca este sau
nu rentabila operatia de recuperare revitalizare, ea trebuind sa fie intreprinsa ca o datorie si un semn
de respect fata de pastrarea patrimoniului. Problema eficientei se pune in modul de aplicare a
reabilitarii si in modul de valorificare a acestui patrimoniu, mergand pana la strategii de revitalizare.
Din acest punct de vedere exista trei tipuri de zone istorice care solicita interventii: cele abandonate,
cele subdezvoltate si cele amenintate de agresivitatea vietii moderne.
In situatia zonelor istorice abandonate, reabilitarea se face, de regula, prin transformarea
lor in zone de agrement. In cazul celor subdezvoltate economic revitalizarea acestora se poate face

prin recuperarea unor meserii traditionale, crearea unui comert specific, organizarea unor manifestari
artistice si stiintifice. In cazul zonelor istorice amenintate de agresivitatea vietii contemporane, este
necesara intreprinderea unor masuri de protectie, legiferate concomitent cu adaptarea acestor centre
istorice la o viata moderna fara producerea de disonante.
Moduri de reabilitare
Reabilitarea zonelor istorice se poate face in mai multe moduri: prin conservarea
constructiilor si refacerea identica a elementelor de constructie deteriorate; prin reconstructia identica
a unor sectoare de mare valoare arhitecturala si istorica distruse sau complet desfigurate, prin
implantarea de constructii noi, in bloc. Astfel de interventii au fost facute cu succes in multe orase ale
Europei.
Orasul medieval Bruges din Belgia a fost reabilitat in anii 70. Dupa cel de al doilea razboi
mondial, acesta suferea de disfunctionalitate, lipsa de industrializare si somaj. S-a produs o
depopulare a orasului vechi, precum si multe demolari. Din initiativa pictorului Marcus Gerards s-a
creat, in 1965, Fundatia cu acelasi nume care isi propunea sa conserve patrimoniul cultural si sa
adapteze orasul vechi exigentelor moderne.
Pentru aceasta a fost adoptat un plan de masuri cu urmatoarele obiective:
repunerea in valoare a locuirii;
crearea de functiuni adaptate structurii orasului modern;
eficientizarea centrului comercial;

valorificarea patrimoniului arhitectural istoric prin functiuni economice rentabile si
prin integrare urbana;
rezolvarea circulatiei in functie de diferite zone urbane.

4. INTEGRAREA ARHITECTURII MODERNE IN ZONELE PROTEJATE
Readucerea vietii active in zonele istorice care au fost odata centre cu mare activitate sociala
si economica reprezinta o problema de mare actualitate. Dezvoltarea este esentiala dar este respectata
si integritatea zonei istorice, proiectantii incercand sa realizeze cladiri noi care sa se armonizeze cu
cladirile istorice din jur.
Demolarea a fost necesara pe multe spatii din aceste zone istorice din motive de igiena si
siguranta publica. Pe aceste situri trebuie imaginate cladiri potrivite arhitectural pentru a le inlocui pe
cele demolate. Aceste cladiri nu trebuie sa fie imitatii moderne ale cladirilor vechi, rezultand astfel
lamentabile aparente ale artificialitatii, cea mai buna solutie fiind crearea unei mase si detalii, pentru a
nu strica armonia grupului.

Coexistenta arhitecturii traditionale si contemporane pune o problema serioasa, cea a
esteticii si tehnologiei.
Raportul dintre vechi si nou
Conflictul apare in momentul in care noul intra in dialog cu vechiul. Ar putea fi evitat
daca arhitectura veche si siturile in care este plasata ar fi conservate iar toate cladirile noi ar fi plasate
in zone fara un trecut istoric semnificativ. Pretul unei astfel de solutii ar fi o ruptura in continuitatea
istorica. In fiecare moment de timp dat istoria poate fi absorbita si continuata din punctul in care
istoria s-a intamplat. Nu numai prezentul are nevoie de radacini in trecutul istoric ci si trecutul istoric
are nevoie sa fie continuat in prezent.
Astfel zonele istorice vechi au devenit camp al unei dispute asupra insertiei unei arhitecturi
actuale in locuri de memorie colectiva.
In ultimele decenii incepe sa se acorde in mod egal atentie atat modernizarii unei cladiri
vechi cat si restructurarii sa. Ramane problema valorii culturale pe care arhitectul trebuie sa o ia in
seama pentru a construi in relatie directa cu locurile de memorie colectiva.
Pentru schitarea unei teorii asupra acestui subiect trebuie aratate realizarile indiscutabile din
ultimele decenii si regulile care au ghidat arhitectii in alte perioade ale arhitecturii si cercetata
coerenta a ansamblului in care acestia isi insereaza proiectul sau cladirea.
Banca Populara din Verona, proiect al lui Carlo Scarpa, terminat de asociatul sau, Arrigo
Rudi, in 1981, ilustreaza aceasta coerenta pe fatada din Piazza Nogara. Desenul este ordonat dupa o
asimetrie, orizontalitatea modernitatii este combinata cu verticalitatea istorica prin ornamentatie.
Radacinile locului sunt prezentate pe compozitia fatadei. Materialul prin textura sa asigura coerenta.
Exista o corespondenta intre materialele de astazi si cele de altadata, ele apartin prin textura si
proprietati constructive, aceleiasi familii: piatra beton, lemn metal in banda, gol sticla, plin
metal in foi.

Aceasta corespondenta de materiale este una din regulile de compozitie ale proiectului de
extindere a muzeului Fogg de la Universitatea Harvard, proiect realizat de James Stirling, unde
intrarea este pusa in relatie cu semnele deschiderilor monumentelor vecine.
Strategia spatiala este ilustrata in doua proiecte: Amfiteatrul facultatii de Stiintele Educatiei
la Urbino (Italia) de Giancarlo di Carlo si Centrul Public Hall (Urban EGG) la Nakanoshima
(Osaka), proiectat de Tadao Ando. Cele doua opere creaza o ruptura de forme, spatii autonome, o
confruntare cu istoria.

Scopul esential al arhitecturii este acela de a organiza si modela spatiul pentru folosinta,
pentru a-l reda experientei colective sau individuale, de a-l expune efectelor timpului. Pe masura ce
imbatraneste devine stratificat, imbogatit cu sensuri noi, pana la un anumit punct cand incepe sa se
remodeleze pe sine insusi. Rolul arhitecturii este acela de a inregistra cele mai elocvente evenimente
umane. Aceste idei au fost sustinute de Giancarlo di Carlo in editorialul sau din Spazio e Societa .
Muzeul de arta din Graz Austria proiectat de arhitectii Peter Cook si Colin Fournier
reprezinta un exemplu de cladire care contrasteaza puternic cu cadrul istoric al orasului, atat prin
forma, cat si prin materialele folosite.

Jocul indraznet dintre noua structura biomorfica si turnul cu ceas, faimosul Schlossberg,
tinde sa creeze o tensiune productiva intre traditie si avangarda. Atat in context, cat si din punct de
vedere urbanistic, muzeul se comporta ca interfata intre trecut si viitor. Totusi, aceasta interventie are
parte si de critici in ceea ce priveste relatia cu zona istorica..
Proiectele amintite aici au tendinte arhitecturale foarte diferite dar au ceva in comun, refuzul
de intoarcere in urma.
Diferitele lor abordari pun problema integrarii arhitecturii contemporane in mijlocul celei
vechi, constituind astfel o grila de analiza pentru acest tip de demers:
Inscrierea in sit:
- volum, scara, silueta in peisajul urban;
- mod de inscriere in trama urbana (asemanare conforma, decalata);
Coerenta cu mediul inconjurator:
raspunsul modest in prelungirea trecutului sau raspunsul manifestului, ruptura;
Prezenta istoriei:
semne (aluzii sau directe) ale trecutului in materiale, texturi, traiectorii;

Afirmarea modernitatii:
dialogul cu istoria articulat cu afirmatia unui demers contemporan (spatii, tehnologie, inovatii)
refuzul copierii, parodiei sau pastisei.
5. ARHITECTURA INDUSTRIALA IN ROMANIA IN PERIOADA 1920-1940
In aparenta mai putin spectaculoasa pentru creatia de arhitectura, arhitectura industriala

beneficiaza de un impuls creator.
Noul curent al tehnologiilor industriale devine o necesitate. Marii industriasi, dornici de a
beneficia de spatii moderne, cerute de noile procese tehnologice, de progresul si evolutia stiintei,
accepta propunerile tinerilor arhitecti, al caror concept prezinta noi cerinte legate de utilizarea
eficienta a spatiului de productie fara concesii estetice.
Printre lucrarile notabile ce au permis inscrierea constructiilor industriale in randul
adevaratelor creatii de arhitectura se numara si cele realizate de Horia Creanga pentru firma Malaxa,
in Bucuresti. Este vorba de Intrarea principala, 1931-31, Fabrica de tevi, 1935-36, Pavilionul
Administrativ, 1936. Merita consemnat si aportul altor arhitecti la transformarea si evolutia cladirilor
industriale spre lucrari ce le confera statutul de arhitectura industriala moderna.
Tendinta functionalista si inovatia estetica se regasesc intr-un sir important de lucrari cu
tematica industriala: Atelierele si anexele Grivita, Bucuresti, 1930-40, arh. Maria Cotescu; Uzinele
IAR, Bucuresti, 1937, arh. P.M. Cantacuzino; Uzinele Metalurgice Brasov, 1936-37, arh. L.
Constantinescu; Uzina de anvelope - Banloc, Floresti Prahova, 1937, arh. O. Doncescu; Halele
Fabrica Tohanul Vechi si Orastie, 1937-38, arh. R. Bordenache; Uzinele IOR, Bucuresti, 1938-40,
arh. R. Bordenache.

Aceasta arhitectura, impusa la cote superioare de valoare de catre promotorii Miscarii

Moderne in arhitectura mondiala, cunoaste si in Romania interbelica o reevaluare si o inscriere a ei in
randul adevaratelor opere de arhitectura. Dezvoltarea economica a tarii, urmata de expansiunea si

diversificarea spatiilor industriale, a condus la necesitatea aparitiei unei noi structurari a spatiului
industrial si mai ales a unei sincronizari cu tehnologia si stiinta moderna. Toate acestea vor avea ca
efect aparitia unei estetici noi, capabila sa raspunda cerintelor functionale diverse. Efortul si aportul
arhitectilor la solutionarea acestor cerinte se vor indrepta si spre proiectele dedicate designului
industrial, ce se va dezvolta ca ramura importanta in preocuparile legate de industrie pe parcursul
urmatoarelor decenii. (sursa www.ici.ro)
6. INTEGRAREA PATRIMONIULUI IN CONTEXTUL ORASULUI

CONTEMPORAN
O problema deosebit de importanta este problema incadrarii ansamblurilor istorice,

constituite si completate in diferite perioade, in contextul orasului contemporan, alta problema la fel
de importanta este cea a crearii unui echilibru intre vechi si nou in obtinerea unor ansambluri
caracteristice, individualizate.
La Consiliul European din 1973 s-a evidentiat situatia dezastruoasa care a dus la distrugerea,
dupa 1945, a mai multor monumente si ansambluri istorice ca rezultat al intelegerii gresite a
modernizarii oraselor, decat in cursul celui de al doilea razboi mondial.
Integrarea patrimoniului construit valoros in cadrul noilor ansambluri centrale si
reconectarea la circuitul retelei de dotari usureaza contactul colectivitatii cu acesta. Conservarea
acestor elemente cu valoare de patrimoniu cultural care-i leaga afectiv pe oameni de aceste locuri din
centrul vechi si aplicarea conceptelor de revitalizare si reconversie ca o cale de diversificare a
interesului in zona corespunde tendintei generale de creare a unor centre de activitate sociala.
Functiunea de centru cultural corespunde nevoii de schimburi culturale si necesitatii sociale
de comunicare intre oameni.
7. DIVERSITATEA SPATIULUI CULTURAL STUDIUL
FORMELOR DE ARTA
Un centru cultural se caracterizeaza prin faptul ca:

a. Este un ansamblu pentru public, pentru comunitate, permitand largirea relatiilor si a
schimbului de idei dintre oameni, in scopul completarii propriei lor personalitati.
Este un forum al colectivitatii (Le Corbusier)
Este o cale a culturii (Rene Allio)
Este un mijloc de comunicare (Hans Hollein) *
Este o sursa de viata, un izvor de viata, viata insasi (Emile Biasini).**
b. In al doilea rand, central este expresia, simbolul comunitatii, a ideii de reprezentare a
comunitatii.
Evolutia centrului cultural de-a lungul timpului
Printr-o parcurgere succinta a principalelor perioade definitorii pentru specificul formelor de
arta se pot schita cateva modele caracteristice acestor moment semnificative.
Modelul Antic
Reprezentarile mitologice ale artelor au fost primele manifestari de analiza morfologica,
desi termenul de arta nu era inca definit. Cele 9 muze din mitologia greaca, patronate de Apollo (zeul
poeziei, muzicii si dansului) simbolizeaza particularitatile tipurilor de arta, care interesau societatea
antica: Kalliope muza epopeei si elocintei, Erato muza poeziei retorice, Polyhymnia muza
poeziei lirice, Eutherpe muza muzicii, Clio muza istoriei, Urania muza astronomei, Melpomene
muza tragediei, Thalia muza comediei, Terpsichore muza dansului.
Semnificativ pentru modelul de gandire antic este firescul trecerii de la muzica la filozofie,
de la muzica la matematica si interesant este de asemnea incadrarea in randul artelor a istoriei si
astronomiei.
Modelul Renascentist
In perioada renasterii se formeaza conceptual de arta prin separarea artelor frumoase de
meserii si stiinte.
Spatial este conceput perfect geometrizabil, specificand continuitatea, omogenitatea. Dorinta
de rationaliatate a arhitectilor renascentisti a condus la unificarea spatiulu, prin creearea spatiului de
tip central, omogenizarea spatial reprezentand o incercare de instaurare a unui echilibru cu efecte
modelatoare asupra ordinii sociale. Actul de edificare se defineste prin construirea unei armonii intre
spatiu sit imp.
Modelul Baroc
Arta renasterii degenereza in a doua jumatate a secolului al XVI-lea intr-un stil retoric,
excesiv ornamentat.

Spatial nu mai este static, ci dinamic, omul receptioneaza imaginile campului visual numai
in miscare, prin parcurgerea acestui spatiu.
De la omogenitatea unui spatiu finit se trece la progresiunea intr-un spatiu infinit, unde sunt
descoperite treptat cadre mobile precum si multitudinea structurilor vizibile. Arhitectura baroca
sugereaza miscarea in dauna stabilitatii; folosirea elementelor curbe si contrastul dintre acestea
reprezinta modalitati eficace pentru crearea imaginilor cinetice.
Modelul Clasic
Succesul clasicismului s-a datorat ideii de armonie.
Imitarea modelelor Greco-romane, coordonarea imaginatiei si sensibilitatii de catre ratiune,
cultul pentru adevar si natural, respectarea consecventa a anumitor regului : ordine, echilibru si
calitate, reprezinta principalele caracteristici definitorii ale clasicismului.
Modelul Romantic
In arhitectura se contureaza o sensibilitate aparte pentru spatiu, care incepe sa se dilate sis a
modifice interiorul, cu anumite scopuri expersive.
Functiu arhitecturii este de a face clara conexiunea dintre rigiditate si gravitate, de a ilustra
natura luminii. In interiorul unei cladiri lumina este interceptata, oprita si reflectata de marile mase
de piatra opace, cu contururi net delimitate si cu forme diverse Arthur Schopenhauer Istoria
esteticii
Modelul modern
Prezinta formule ingenioase de iluminare naturala a salilor, principii noi de functionare prin
relationarea corecta a spatiilor.
Bogata diversitate a formelor de arta existente intr-un ansamblu cultural, rezulta din
unicitatea formei de arta, iar pe de alta parte din intrepatrunderea si conexiunea lor.
Tematica centrelor culturale
Sectorul informativ
In cadrul sectorului informative, isi defasoara activitatea diferite forme de difuzare artistic si
de cultura generala, differentiate in:
Spatii de comunicare Sali de spectacole
Spatii de expunere
Spatii de acumulare biblioteca, videoteca, diateca etc.

Sectorul formativ (creativ)
Reprezinta central, inima centrului cultural, spre care se dirijeaza toate artele, valorile si
mesajele sectorului informativ. Totalitatea spatiilor sale proiectate pentru activitati artistice sau
stiintifice contureaza acest spatiu modelator.
Centrul formativ configureaza un complex artistic-stiintific care preconizeaza modelarea unei
noi generatii cultural cu o viziune globala, deschisa asupra universului si valorilor.
Sectorul recreativ
Activitatile de relaxare, de loisir, care compenseaza efervescenta cultural a sectorului
informative si formative se desfasoara in zona de club compusa din:
Spatii ce permit organizarea de reuniuni, expozitii, lectrura, sala multifunctionala;

Zona de alimentatie publica;
Galerii comerciale;
Agora culturala
Reprezinta un spatiu in aer liber, acoperit sau neacoperit, in care pulseaza activitatea spiritual
a centrului, un spatiu deschis al schimbului de idei si informatii, un spatiu deschis dialogului si
disputei dintre generatii.
8. EXEMPLE DE RECONVERSIE A ARHITECTURII INDUSTRIALE
In orasele europene care detin importante valori istorice, arhitecturale si culturale, zonele
istorice cu cladirile si monumentele lor ,exprima cel mai pregnant specificul epocii careia ii apartine,
reprezinta o imagine a cadrului construit si social, a specificului fiecarui oras.
Patrimoniul industrial este constituit din mrturiile culturii industriale care au semnificatie
istoric, tehnologic, social, arhitectural si stiintifica.
In orasele europene care detin importante valori istorice, arhitecturale si culturale, zonele
istorice cu cladirile si monumentele lor ,exprima cel mai pregnant specificul epocii careia ii apartine,
reprezinta o imagine a cadrului construit si social, a specificului fiecarui oras. Iata cateva exemple de
reconversie a arhitecturii indutriale:

FABRICA DE BERE RAHOVA, Bucuresti, Romania complex commercial;
FABRICA DE BERE EL AGUILA, Madrid, Spania centru cultural;

MOARA STUCKY, Venetia, Italia complex hotelier;
FILATURA DE BUMBAC DIN VENETIA, Italia facultatea de chimie si institutul

de arhitectura;

SILOZ, Oslo, Danemarca cazare student;

9. STUDIU DE CAZ FABRICA DE TIGARETE BELVEDERE
Cu toate cedrile de teren, fcute dup ultimul rzboi, incinta fabricii de igarete pstreaz
mare parte a nucleului iniial instituit la sfritul secolului al XIX-lea aa cum apare menionat n
Planul oraului Bucureti, lucrat la Institutul Geografic al Armatei pentru Primria Capitalei, 18851899, sc. 1:100000.
Cu toat evoluia urbanistic a cartierului Giuleti, insula format de arterele Bd. Regiei,
os. Orhideelor, calea Giuleti, str. Boioara, a rmas nealterat cu toate reparcelrile fcute n

ultimele decenii. Nu au fost modificate semnificativ nici conturul, nici accesele, nici ansamblul
productiv cldirea principal.
Zonificarea incintei rmne, practic, nealterat, funciunile productive se menin n nucleu
iniial edificat ncepnd din 1888 nucleu ce formeaz un H orientat est-vest (a se vedea Devizul
din 1888 pentru pavilionul A,B,C,D). Zona productiv a fabricii este alctuit de pavilioanele A,
B, C, D, Depozitul de fermentaie, Garajul, Depozitele de tutun. Aceasta este situat spre
oseaua (Calea) Giuleti. terenul preluat de I.F.M.A., cca 2,44 ha, ocolete nucleul originar.
Elementele de legtur stilistic se percep n imagini ale Manufacturii de Tutun Belvedere
de la nceputul secolului al XX-lea (fotografia fcut n curtea de onoare dinspre calea Giuleti) sau
din timpul celui de-al doilea rzboi mondial (ante 1948). Se percepe volumul unitar, articulat al
nucleului de producie din faza iniial 1888.
Nucleul productiv iniial apare dealtfel ca o constant n toate planurile oraului care au fost
consultate de noi; 1895-1899; 1911; 1914; 1923.
Cedrile de teren s-au fcut n zone ale incintei (reperul este planul din 1926: pe latura de
nord terenul destinat parcelrii pentru case (vile) locuine de serviciu, pe latura de vest spre str. Pascal
Cristian, zon funcional auxiliar; curtea de onoare din faa pavilionului C (ntre pavilioanele A i
B) i din colul sud-estic unde se pstreaz castelul de ap.
Manufactura de la Belvedere merit atenia noastr deoarece acolo, poate, ca nicieri n
Romnia modern aspectul social a avut o mare pondere n gospodrirea ntreprinderi.
Partea social inclus n perimetrul (parcela) Manufacturii a ocupat cca. 50% din suprafa,
spre vest ctre valea rului Dmbovia.
Prevederea unor spaii destinate locuinelor personalului difereniate prin alctuirea
ierarhizat a locurilor i locuinelor, reflect atenia acordat socialului reiese examinnd planul
general din anul 1926 (i cele ulterioare). Locuinelor li se adaug crea, staionarul, dispensarul,
cooperativa, maternitatea, cantina (dup bombardamentele anglo-americane din 1944). Nu n ultim
rnd semnalm preocuparea administraiei pentru agrementarea incintei, fie cu peluza de iarb, fie cu
plantaii i amenajri peisagistice (resturile unor atri amenajri se mai vd n colul de sud-est a
incintei n apropierea Castelului de ap).
Preocuparea pentru social i calitatea mediului s-a diminuat n perioada postbelic a se
vedea terenurile dinspre cartierul C.A.M (parcelare RMS Grant /1913) cedate.

Condiii privind permisivitile i condiionrile
Fiind o construcie industrial, Manufactura de tutun Belvedere, este n firea lucrurilor ca s
sufere intervenii n decursul timpului. industria este cea mai strns legat de evoluia tehnologic.
nevoile tehnologice determin continue modificri ale echipamentelor, recompartimentri, adaptarea
la cerinele normelor i normativelor (a celor speciale i a celor republicane). toate acestea se adaug
unor necesiti fireti de a ntreine i de a consolida cldirile.
Supraetajrile i modificarea acoperiurilor, nlocuirea componentelor structurale (planee
de beton n locul altora de lemn), refacerile dup bombardamentele din cel de-al doilea rzboi
mondial, schimbarea instalaiilor, a finisajelor i a elementelor de nchidere / compartimentare toate
acestea nu au modificat volumul general al cldirii principale (pavilioanele A, B, C, D). Tot n
forma iniial se pstreaz cile de circulaie din incint (n principal aleea transversal nord-sud
actualul acces n incint).
n ceea ce privete zona de incint I.F.M.A., subiectul studiului respectiv colul de sud-est
al incintei originare facem cuvenitele remarci.
Hala cu eduri laminatoare I.F.M.A. (ntreprinderea de mecanic agricol secia
ambalaje) construit n perioada postbelic este dezafectat i vandalizat, i fr valoare, din punct
de vedere al criteriilor de operare a M.I.
Pavilionul A se poate caracteriza prin stare avansat de degradare i descompunere (n
sensul lipsei n prezent a unor componente arhitecturale) ce au fost sustrase n ultimii ani
nvelitoarea, arpanta tmplria, pardoselile, elementele de compartimentare interioar, instalaii
interioare). Fiind n timp supraetajat, unit cu alte tronsoane, modificat n mod necesar ca organizare
funcional i estetic (modificare faade). Dintre elementele originare se pstreaz la demisol,
ancadramentele golurilor i a tencuielei (asize, bosaje, culoare).
Ceea ce se pstreaz, aparent n stare utilizabil, este componenta structural fundaiile,
zidurile portante, planeele, stlpii i grinzile (ct i dac structura mai are capacitate portant se
poate stabili doar prin expertizarea structurii), a unui corp solidar legat de Pavilionul C i B prin
simultaneitate la construire (1888).
Se apreciaz ca de valoare meninerea formei de plan de H a Pavilioanele (A,B,C),
existente la nivelul solului din etapa iniial, formnd nucleul principal productiv.

Deasemnea se recomand meninerea pe ct este posibil structural a braului Estic al !h
corpului Manufacturi, prin pstrarea simetriei braelor (Est Vest).
Casa scrii ridicat pe locul de junciune a tronsoanelor construite la 1911, s constituie
limita de dezafectare.
Castelul de ap este dezafectat n prezent, i lipsesc elemente de tmplrie, balustradele
scrii, instalaiile. La o prim evaluare turnul nu i-a pierdut capacitatea portant, nu a fost afectat
(vizibil) de seismele din 1940, 1977 i 1986. Acest castel de ap poate fi reabilitat prin reconversie
ntr-o nou funciune. Turnul face parte din copurile ce trebuie protejate obligatoriu.
n zona din spre oseaua Orhideelor se mai vd urmele unor construcii anexe mai recente
pstrate fragmentar sau la nivelul infrastructurii.
n ceea ce privete incinta actual a Societii Naionale a Tutunului Romnesc S.A. cu
excepia unor construcii postbelice (punctul termic, depozitul Corp H, depozitele Corp E, Corp
L) se pstreaz conservate i modernizate vechi pavilioane ale Manufacturii: fostul laborator, fosta
Cre, fostul garaj (etajat), birourile construite peste Uzina electric, centrul medical i de calcul
(fosta locuin a efului depozitului central), registratura respectiv corpurile P, N, J, I, R, M,
maternitatea (maternitatea Giuleti).
Aprecieri generale din punct de vedere a exigenelor i procedurilor de protecie i reabilitare a
patrimoniului arhitectural
Un document important, Declaraia de la Amsterdam din anul 1975 privind patrimoniul
arhitectural jalona principiile de gestiune i politica european menit a proteja i conserva fondul
construit valoros, avertiznd i asupra pericolelor ce amenin viitorul aezrilor umane: degradarea
fizic a materialelor de construcie i a instalaiilor, presiunea factorului economic, specula funciar,
proasta utilizare i ntreinere. Aceti factori sociali i financiari, la care se adaug vicii legislative
contribuie la degradarea fondului construit tradiional.
Carta Alb a arhitecturii, declaraie-manifest de la nceputul anilor 90 atrgea atenia
asupra pericolului reprezentat n sfera activitii constructive, de fenomenul globalizrii care n
domeniul edilitar conduce spre uniformizare i spre dispariia caracterelor regionale cu efect
imprevizibil asupra identitii culturale la scara continentului. Un terci de aezri, calificau n anul
1986 semnatarii Cartei de la Viena asupra viitorului oraelor europene, tendina de a face tabula

rasa oraelor i satelor europene. Rspndirea aproape necontrolat fr discernmnt a pereilorcortin sau a tmplriilor din material plastic bunoar, fr a ine seama de condiiile de clim i nu
n ultimul rnd de riscul seismic, diferite de la regiune la regiune (proliferare ce are ca motor
argumentul economic, nu neaprat economicitatea) a produs deja grave alterri ale patrimoniului
arhitectural. Din aceste motive societatea european consider necesar a se ncuraja utilizarea
materialelor locale i tradiionale, pentru a conserva identitile culturale naionale i regionale.
Precizm c normele ce guverneaz monumentele istorice, nu exclud folosirea unor
tehnologii i materiale noi, acolo unde mijloacele tradiionale nu sunt suficiente pentru a proteja,
conserva i pentru a asigura funcionalitatea. Sau acolo unde traiul modern cere adaptarea funcional
i dotarea cu instalaii pentru mbuntirea iluminrii, confortului termic, izolarea fonic (ntreaga
istorie a arhitecturii este un tablou al unor necontenite modificri funcionale, extinderi, refaceri
cerute de nevoile, aspiraiile i gustul artistic al utilizatorilor).
Recomandri
Deoarece ansamblul format de pavilioanele (Corpurile) articulate funcional i volumetric ce
alctuiesc cldirea principal de producie se pstreaz aproape neschimbat ca amprent n
incint, considerm c pavilionul A (ramura est) pstreaz nc memoria primei etape istorice
n consecin, fa de cele de mai sus, pstrarea acestei etape, cel puin ca amprent,
constituie o servitute.
Sugerarea volumului ce constituie etapa istoric monumentabil se poate face pstrnd
amprenta la nivelul solului prin ritmul vechii cldiri (ex. pasul determinant de deschideri i travei)
i nlimea la corni a pavilionului A i eventual, deasupra, unor posibile viitoare cldirii noi.
10. CONCLUZII
Pornind de la stabilirea functiunilor zonei istorice, in raport cu zonificarea functionala a

intregului oras, remodelarea functionala consta in reconversia cladirilor si ansamblurilor industriale,
in sensul de a reactiva functiile lor traditionale prin atribuirea de functiuni noi, contemporane.
Concomitent cu reconversia functionala se realizeaza sarcinile reabilitarii estetice printr-un ansamblu
de interventii care duc la degajarea, reintregirea sau reconstructia unor componente ale ansamblului

industrial. Procesul de reconversie functionala presupune, adesea, insertia de edificii noi care intra in
relatie de natura functionala si estetica cu arhitectura preexistenta. Astfel, prezenta noii arhitecturi nu
trebuie privita ca o agresare. Procesul suprapunerii sau alaturarii etapelor stilistice a constituit un
fenomen caracteristic dezvoltarii asezarilor omenesti, caruia multe ansambluri sau orase ii datoreaza
specificul si personalitatea.
Reconversia ansamblurilor industriale prin integrare in sit istoric se plaseaza la intersectia
intre trecut si prezent, si asigura un dialog permanent intre acestea, dialog ce are capacitatea de a
aduce istoria sub forma valorilor mediului construit in cadrul vietii moderne a omului contemporan,
tinand cont de nevoia acestuia de raportare la memorie. Are astfel loc un dialog continuu intre vechi si
nou, ceea ce duce la solutii arhitecturale cu calitati estetice, spatiale si functionale deosebite.
Interventiile se fac in sensul de extensii, includeri si se bazeaza pe cunoasterea trecutului si
compunerea prezentului.
11. BIBLIOGARFIE:
Babelon, Jean-Pierre si
Chastel, Andre
- La notion de patrimoine, Liana Levi, Paris, 1994
Biciusca, Florin,
- Centrul lumii locuite, Ed. Paideia, Bucuresti, 2000

Boito Camillo
- Conservare o restaurare, 1893
Cantacuzino,George Matei -Despre o estetica a reconstructiei, Ed. Paideia, Bucuresti,

1999
Choay, Francoise
- Alegoria Patrimoniului, Ed. Simetria, 1998
Curinschi, Vorona Gh.
Arhitectura,
Urbanism,
Restaurarea,
Ed.
Tehnica,
Bucuresti, 1996
Ioan, Augustin
- Despre o (noua) estetica a reconstructiei,Ed. Paideia,

Bucuresti, 2002
Nistor, Sergiu
- Protectia patrimoniului cultural in Romania, Ed. Univ. Ion

Mincu, Bucuresti, 2002
Olteanu, Toma
Ansambluri
urbane
multifunctionale
integrate,
Ed.Universitara Ion Mincu, 1997

Daniela Radulescu
- Arhitectura centrelor culturale moderne, Editura Tehnica,

Bucuresti, 1996
Reigl, Alois
- Cultul modern al monumentelor,
Ward, Pamela
-Conservation and development in historic towns and cities, Ed.

Oriel Press Limited, 1968
Yedid, Adam,
-Conaitre pour creer, Techniques&Architecture, no 475,

Metamorphoses, 2005
12. ANEXE

PLANUL BUCURESTIULUI DE MAIOR BARON RUDOLF ARTUR BORROCZYN, ANUL 1852 (EXTRAS)

PLANUL COMISIEI DE CULOARE VERDE DIN CAPITALA BUCURESCI,ANUL 1875, DE LOCOT.COL. D.A. PAPPASOGLU (EXTRAS)

PLANUL ORASULUI BUCURESTI , 1895 1899 (EXTRAS)

PLANUL ORASULUI BUCURESTI , 1911 (EXTRAS)

PLANUL DE SITUATIE AL PROPRIETATILOR MANUFACTURII DE TUTUN BELVEDERE SI CARTIERUL R.M.S. , 1926
PLANUL DE SITUATIE AL PROPRIETATILOR MANUFACTURII DE TUTUN BELVEDERE, 1937

PLANUL DE SITUATIE AL PROPRIETATILOR MANUFACTURII DE TUTUN BELVEDERE. , 1948

PLANUL DE SITUATIE AL PROPRIETATILOR MANUFACTURII DE TUTUN BELVEDERE. , 1958
PLANUL DE SITUATIE AL FABRICII DE TIGARETE BELVEDERE, 1997

PLANUL DE SITUATIE AL FABRICII DE TIGARETE BELVEDERE, ACTUAL

DIZERTATIE-Reconversia Arhitecturii Industriale - Centre Culturale Moderne

Încărcat de

Informații document

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

DIZERTATIE-Reconversia Arhitecturii Industriale - Centre Culturale Moderne

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

`

PROFESOR COORDONATOR: LECTOR UNIV. DRD. NEMEANU RUXANDRA

UNIVERSITATEA SPIRU HARET FACULTATEA DE ARHITECTURA 2

RECONVERSIA ARHITECTURII INDUSTRIALE

INTOCMIT: STUD.ARH. ONCEA IOANA

UNIVERSITATEA SPIRU HARET FACULTATEA DE ARHITECTURA 3

UNIVERSITATEA SPIRU HARET FACULTATEA DE ARHITECTURA 4

UNIVERSITATEA SPIRU HARET FACULTATEA DE ARHITECTURA 5

UNIVERSITATEA SPIRU HARET FACULTATEA DE ARHITECTURA 6

UNIVERSITATEA SPIRU HARET FACULTATEA DE ARHITECTURA 7

UNIVERSITATEA SPIRU HARET FACULTATEA DE ARHITECTURA 8

UNIVERSITATEA SPIRU HARET FACULTATEA DE ARHITECTURA 9

UNIVERSITATEA SPIRU HARET FACULTATEA DE ARHITECTURA 10

UNIVERSITATEA SPIRU HARET FACULTATEA DE ARHITECTURA 11

UNIVERSITATEA SPIRU HARET FACULTATEA DE ARHITECTURA 12

UNIVERSITATEA SPIRU HARET FACULTATEA DE ARHITECTURA 13

Categoriile fondului construit

UNIVERSITATEA SPIRU HARET FACULTATEA DE ARHITECTURA 14

UNIVERSITATEA SPIRU HARET FACULTATEA DE ARHITECTURA 15

repunerea in valoare a locuirii;

crearea de functiuni adaptate structurii orasului modern;

eficientizarea centrului comercial;

rezolvarea circulatiei in functie de diferite zone urbane.

UNIVERSITATEA SPIRU HARET FACULTATEA DE ARHITECTURA 16

4. INTEGRAREA ARHITECTURII MODERNE IN ZONELE PROTEJATE

UNIVERSITATEA SPIRU HARET FACULTATEA DE ARHITECTURA 17

UNIVERSITATEA SPIRU HARET FACULTATEA DE ARHITECTURA 18

UNIVERSITATEA SPIRU HARET FACULTATEA DE ARHITECTURA 19

UNIVERSITATEA SPIRU HARET FACULTATEA DE ARHITECTURA 20

Coerenta cu mediul inconjurator:

raspunsul modest in prelungirea trecutului sau raspunsul manifestului, ruptura;

semne (aluzii sau directe) ale trecutului in materiale, texturi, traiectorii;

UNIVERSITATEA SPIRU HARET FACULTATEA DE ARHITECTURA 21

refuzul copierii, parodiei sau pastisei.

5. ARHITECTURA INDUSTRIALA IN ROMANIA IN PERIOADA 1920-1940

In aparenta mai putin spectaculoasa pentru creatia de arhitectura, arhitectura industriala

UNIVERSITATEA SPIRU HARET FACULTATEA DE ARHITECTURA 22

Aceasta arhitectura, impusa la cote superioare de valoare de catre promotorii Miscarii

UNIVERSITATEA SPIRU HARET FACULTATEA DE ARHITECTURA 23

6. INTEGRAREA PATRIMONIULUI IN CONTEXTUL ORASULUI

O problema deosebit de importanta este problema incadrarii ansamblurilor istorice,

UNIVERSITATEA SPIRU HARET FACULTATEA DE ARHITECTURA 24

UNIVERSITATEA SPIRU HARET FACULTATEA DE ARHITECTURA 25

UNIVERSITATEA SPIRU HARET FACULTATEA DE ARHITECTURA 26

Spatii ce permit organizarea de reuniuni, expozitii, lectrura, sala multifunctionala;

UNIVERSITATEA SPIRU HARET FACULTATEA DE ARHITECTURA 27

FABRICA DE BERE RAHOVA, Bucuresti, Romania complex commercial;

FABRICA DE BERE EL AGUILA, Madrid, Spania centru cultural;

UNIVERSITATEA SPIRU HARET FACULTATEA DE ARHITECTURA 28

MOARA STUCKY, Venetia, Italia complex hotelier;

FILATURA DE BUMBAC DIN VENETIA, Italia facultatea de chimie si institutul

UNIVERSITATEA SPIRU HARET FACULTATEA DE ARHITECTURA 29

SILOZ, Oslo, Danemarca cazare student;

UNIVERSITATEA SPIRU HARET FACULTATEA DE ARHITECTURA 30

UNIVERSITATEA SPIRU HARET FACULTATEA DE ARHITECTURA 31

UNIVERSITATEA SPIRU HARET FACULTATEA DE ARHITECTURA 32

UNIVERSITATEA SPIRU HARET FACULTATEA DE ARHITECTURA 33

Pornind de la stabilirea functiunilor zonei istorice, in raport cu zonificarea functionala a

UNIVERSITATEA SPIRU HARET FACULTATEA DE ARHITECTURA 34

- La notion de patrimoine, Liana Levi, Paris, 1994

- Centrul lumii locuite, Ed. Paideia, Bucuresti, 2000

UNIVERSITATEA SPIRU HARET FACULTATEA DE ARHITECTURA 35

- Conservare o restaurare, 1893

Cantacuzino,George Matei -Despre o estetica a reconstructiei, Ed. Paideia, Bucuresti,