Sunteți pe pagina 1din 87

Universitatea Spiru Haret Facultatea de Arhitectură

Str. Ion Ghica nr. 13, sector 3, Bucureşti Tel. +4021 3122301 Fax. +4021 3149525

Specializarea:

ArhitecturăArhitecturăArhitecturăArhitectură

Forma de învăŃământ:

cursuricursuricursuricursuri dededede zizizizi

Disciplina de studiu:

IstoriaIstoriaIstoriaIstoria arteiarteiarteiartei şişişişi arhitectarhitecturiiarhitectarhitecturiiuriiurii

Anul de studii: 3333

Anul universitar: 20112011-20112011--2012-201220122012

Titularul cursului:

AncaAncaAncaAnca SanduSanduSanduSandu TomaşevschiTomaşevschiTomaşevschiTomaşevschi

Email: ancatomasevschi@yahoo.com

Universitarea Spiru Haret

AncaAncaAncaAnca SanduSanduSanduSandu TomaşevschiTomaşevschiTomaşevschiTomaşevschi

IstoriaIstoriaIstoriaIstoria arteiarteiarteiartei şişişişi arhitecturiiarhitecturiiarhitecturiiarhitecturii

Note de curs

2

Cuprins general

AnulAnulAnulAnul IIIIIIIIIIII IstoriaIstoriaIstoriaIstoria ArhitecturiiArhitecturiiArhitecturiiArhitecturii

PaşiPaşiPaşiPaşi premergătoripremergătoripremergătoripremergători aiaiaiai modernităŃiimodernităŃii,modernităŃiimodernităŃii,,,

Arhitectura până la 1900 şi cel fel de gând asupra ei a însoŃit-o, 3

ParteaParteaParteaPartea IIII

ContradicŃiaContradicŃiaContradicŃiaContradicŃia dintredintredintredintre intenŃiiintenŃiiintenŃiiintenŃii şişişişi expresiexpresiexpresiexpresiiiii

Spiritul romantic, 10 Simbolismul liric, 11 Arhitectura romantică, 16 Istoricismul, 21 Eclectismul şi stilurile naŃionale, 30

ParteaParteaParteaPartea aaaa IIII-IIII--a-aa.a

RedescoperireaRedescoperireaRedescoperireaRedescoperirea dimensiuniidimensiuniidimensiuniidimensiunii pragmaticepragmaticepragmaticepragmatice

aaaa arhitecturiiarhitecturiiarhitecturiiarhitecturii Structurile metalice, 38 Oraşul secolului 19, 50 Arts and Crafts, 60 Art Nouveau, 65 Auguste Perret, 77 Henrik Petrus Berlage, 80 Tony Garnier, 82 Adolf Loos, 86

AnulAnulAnulAnul VVVV DoctrineDoctrineDoctrineDoctrine

ParteaParteaParteaPartea aaaa IIIIII-IIIIII--a-aa.a

AvangardaAvangardaAvangardaAvangarda ––––

Futurismul italian 90 Avangarda rusă 94 Deutscher Werkbund, 105 Bauhaus, 113 Design, 122 Expresionismul, 126 De Stijl, 136 Oraşul industrial real

ParteaParteaParteaPartea aaaa IVIV-IVIV--a-aa.a

Marele Stil InternaŃional Stilul InternaŃional secund După război VremuriVremuriVremuriVremuri noinoinoinoi Postmodernitatea Poststructuralismul de criză

ModernismulModernismulModernismulModernismul maturizatmaturizatmaturizatmaturizat

3

Paşi premergători ai modernităŃii

ArhitecturaArhitecturaArhitecturaArhitectura pânăpânăpânăpână lalalala 1900190019001900 şişişişi celcelcelcel felfelfelfel dededede gândgândgândgând asupraasupraasupraasupra eieieiei aaaa însoŃitînsoŃit-însoŃitînsoŃit--o-ooo

FrumuseŃea arhitecturală a fost creată de antichitate, probabil fără să-şi imagineze cât de mult caracter de exemplaritate va căpăta ea peste secole.

caracter de exemplaritate va c ă p ă ta ea peste secole. Cine s ă fi

Cine să fi fost teoreticienii ei? Poate Platon şi Aristotel. Altminteri, arhitectura era un meşteşug, ea nu se studia din cărŃi.

era un me ş te ş ug, ea nu se studia din c ă r Ń

La început a fost… Vitruvius, cu cele 10 cărŃi de ahitectură şi cele trei categorii ale ei: Utilitas Firmitas Venustas - din anul 13 î. Ch.

Pe vremea lui Vitruviu, arhitectura era considerată un meşteşug. Dar despre un meşteşug se spune că “meseria se fură“. Se pare însă că lui Vitruviu nu i s-a părut că arhitectura se poate “fura“, pentru că a simŃit nevoia să-i transmită învăŃăturile printr-un text. Iar acesta i-a necesitat până la urmă un volum mare. Ele cuprindeau atât latura estetică, cât şi determinanŃii anestetici ai arhitecturii. La baza acestui tratat a stat experienŃa practică a lui Vitruviu, pe care apoi a problematizat-o. Teoria lui a stat la baza tuturor dezbaterilor despre arhitectură de la Renaştere încoace. Care este deci relaŃia dintre teorie şi practică? Răspuns: ele se interrelaŃionează, se fecundează reciproc, conducând la momentele fericite din istorie, numite “epoca de aur“.

În Evul Mediu, arhitectura era considerată şi practicată tot ca meşteşug, supusă cel mult teoriei teologice. Pentru intelectuali, existau scrieri, ca de exemplu ale unor Sfântul Augustin sau Toma de Aquino. Arhitectura însă continua să fie un meşteşug.

4

De aceea în Ńările occidentale fără trecut greco-latin, ea şi-a păstrat organicitatea. Tratatul lui Vitruviu nu se pierduse, el exista în biblioteci, dar era doar la îndemâna teologilor. Astfel, arhitectura a evoluat până în secolul al 15-lea independent de orice teorie – cel puŃin despre frumos.

independent de orice teorie – cel pu Ń in despre frumos. Caietul de schi Ń e

Caietul de schiŃe al lui Villard de Honnecour, cam pe la 1230t. Să fi fost o teorie?

Secolul al XV-lea: Două fenomene paralele în cele două emisfere europene. Organicitatea nordică şi “designul“ urmaşilor greco-romani. O chestiune de temperament artistic? De moştenire culturală?

de temperament artistic? De mo ş tenire cultural ă ? În parantez ă fie spus îns
de temperament artistic? De mo ş tenire cultural ă ? În parantez ă fie spus îns

În paranteză fie spus însă: fuseseră stilurile medievale chiar atât de omogene pe tot cuprinsul Europei? Nu. Iată exemple din stilurile romanic şi gotic.

medievale chiar atât de omogene pe tot cuprinsul Europei? Nu. Iat ă exemple din stilurile romanic
medievale chiar atât de omogene pe tot cuprinsul Europei? Nu. Iat ă exemple din stilurile romanic

5

medievale chiar atât de omogene pe tot cuprinsul Europei? Nu. Iat ă exemple din stilurile romanic
medievale chiar atât de omogene pe tot cuprinsul Europei? Nu. Iat ă exemple din stilurile romanic

În Italia, arhitecŃii continuau să viseze la frumuseŃe, în termenii geometriei, mai ales după ce l-au regăsit pe Vitruviu.

geometriei, mai ales dup ă ce l-au reg ă sit pe Vitruviu. Cetatea ideal ă în

Cetatea ideală în viziunea lui Alberti

sit pe Vitruviu. Cetatea ideal ă în viziunea lui Alberti Cetatea ideal ă , definit ă

Cetatea ideală, definită acum de ziduri stelate, în acord cu noile tehnici militare – a la Vauban. (Sébastien le Prestre – Vauban, mareşal al FranŃei, 1633-1707)

ştigătoare: DirecŃia intelectuală. Cel puŃin pentru cinci secole. (Spusese Platon: “o compoziŃie este unitară atunci când orice element adăugat ori eliminat deranjează ansamblul“) Leon Battista Alberti fundamentează teoretic noua tendinŃă a arhitecturii europene – De re aedificatoria (FlorenŃa, 1486) şi-i consolidează astfel victoria. Apoi dă şi exemple practice: Santa Maria Novella şi Sant Andreea din Mantova. Renaşterea a reevaluat şi valorificat tratatul lui Vitruviu, mediatizându-l, apoi rescriin-du-l în acord cu noile timpuri. Ceea ce revoluŃionat Alberti a fost în primul rând concepŃia de spre arhitectură. A scos-o din rândul meşteşugurilor (cu natură empirică) şi a inclus-o în rândul artelor. De- acum încolo, cel puŃin arhitectura publică şi orice arhitectură cu aspiraŃii de reprezentare, se înscria în rândul disciplinelor intelectuale. Asta înseamnă că ea nu trebuie practicată spontan, doar cu ajutorul bunului simŃ, al exerciŃiului practic şi al simplei perpetuări a tradiŃiei, ci trebuie concepută raŃional şi necesită cunoştinŃe specifice, dar şi din multe cunoştinŃe din alte discipline. Astfel, se vede că arhitectura Renaşterii, spre deosebire de cea medievală, nu s-a dezvoltat din practica curentă, ci din cărŃi. Renaşterea a scos arhitectura de sub tutela cuvântului teologic şi a autonomizat-o. Atunci s-a dovedit că ea este mai mult o disciplină intelectuală, decât un meşteşug. Chiar celelalte arte, cum ar fi pictura şi sculptura, sunt realizate de autor. Arhitectura nu. De aceea teoria arhitecturii nici nu s-a născut în minŃile arhitecŃilor, ci a unor intelectuali cu spectru cultural mai larg. Membrii nobilimii, oameni ai cărŃii, s-au putut implica cu succes în conceperea arhitecturii. Magia exercitată de Vitruvius asupra Renaşterii se explică prin respectul Renaşterii pentru cuvântul scris şi vocaŃiei arhitecturii pentru a se constitui în disciplină, relevată de Vitruvius. Această natură intelectuală se va manifesta, în mod firesc, mai mult în latura estetică a arhitecturii, decât în dimensiunea ei pragmatică. Şi atunci, deşi prin intelectualizarea arhitecturii Renaşterea a însemnat un uriaş salt în evoluŃie, acelaşi lucru a condus în timp şi la artificializarea arhitecturii, la îndepărtarea ei de dimensiunea umană senzorială, pragmatică. Unele reacŃii romantice şi începuturile Mişcării Moderne au vizat tocmai formalizarea arhitecturii clasiciste şi îndepărtarea ei de realitate – natură, climă, om,

6

funcŃiune, logică statică, înŃelegerea comună etc. Spiritul romantic a urmărit, în acest sens, întoarcerea la organicitate.

Alte tratate de estetică, vizând arhitectura:

Leonardo da Vinci, un interpret al lui Vitruvius, relativizează discret gustul pronunŃat pentru grafică şi retorică, amintind de componentele uitate – omul, funcŃiunea şi tehnica. Dar el nu era arhitect. Vincenzo Scamozzi: L'idea della architettura universale Giacomo da Vignola: Cinque ordini d'architettura Giorgio Vasari: VieŃile picturilor, sculptorilor şi arhitecŃilor moderni Andrea Palladio: Quatro libri d'architettura Prima cea mai mediatizată casă din lume - o fructuoasă colaborare între Palladio şi Gutenberg. Rotonda a devenit repede o nouă paradigmă a frumuseŃii universale. Totuşi, azi nu ne putem opri să ne punem întrebări în legătură cu funcŃionalitatea şi confortul fizic pe care le oferă utilizatorului o astfel de capodoperă. O culme a formalismului renascentist. Dar se va putea şi mai rău.

În Renaştere, proporŃiile (structurale) definite de antici au devenit principii (nu le- aş spune încă legi) ale frumosului. Ei le considerau desprinse din legile naturii. Le-au exprimat în compoziŃii planimetrice, în compoziŃii ale faŃadelor şi în decoraŃie.

Apoi, marea arhitectură din Secolul Luminilor s-a îndepărtat din ce în ce mai mult de logica structurală iniŃială. Atât decoraŃia parietală barocă (cu originea în Italia), cât şi compoziŃia clasicistă (cu orginea în FranŃa), au atins o culme a formalismului.

Aceste grafisme excesive, această îndepărtare de logica firescului, această artificializare a formelor arhitecturii au determinat, încă de atunci, critici.

Arhitectura a evoluat aspre decorativism şi artificialitate. A evoluat, adică, fie spre baroc, fie spre clasicism. Afirmarea cuvântului despre arhitectură s-a petrecut în forma criticii. În primul rând, a existat încă din sec. 17, un prim moment de disidenŃă la dogmatizarea arhitecturii de către clasicism. El s-a numit Claude Perrault. Claude Perrault, 1613-1688, a fost contem-poran cu epoca de glorie culturală, civiliza-Ńie paşnică, ştiinŃă şi obsesia bunului gust a lui Louis XIV (1643-1715), dar şi cu fonda-rea Academiei des Beaux Arts (1671), sub directoratul lui Francois Blondel. I s-a cerut o traducere comentată a tratatului lui Vitruviu, pentru a fundamenta o doctrină arhitecturală solidă şi stabilă, capabilă să producă o creaŃie emblematică pentru FranŃa. Totodată, această arhitectură profund culturală trebuia înŃeleasă de toată lumea. În loc să ofere însă repere sigure ale frumo-sului şi bunului gust, Perrault a interpretat subiectiv categoriile estetice, relativizând ceea ce trebuia să fie un regulament. În principiu, două au fost tezele lui Perrault: 1) nu pot exista legi absolute pentru propor- Ńionarea elementelor şi 2) doar societatea decide ce trebuie considerat frumos. Mai precis, el afirma că proporŃia – cea mai preŃuită categorie estetică - nu e o categorie obiectivă a frumuseŃii, ci o chestiune de obişnuinŃă. ProporŃiile utilizate de greci erau frumoase, dar nu unicele acceptabile. Ceea ce sunt considerate proporŃii corecte nu sunt descoperiri ştiinŃifice, ci un consens social asupra unei logici

7

arhitecturale. Însăşi frumuseŃea este un concept relativ, care Ńine de spiritul vremii şi de nivelul de educaŃie al judecătorului. Pentru a afla legile profunde şi raŃionale ale frumosului nu trebuie să te opreşti la proporŃiile coloanei, ci să le cauŃi şi în alte temeiuri pe care le furnizează Vitruviu. Deci, frumos este ceea ce majoritatea oamenilor educaŃi consideră că e de bun gust, dar nu se poate dovedi că acest frumos derivă din natură, şi, de altfel, de nicăieri. Putem totuşi formula principii obiective ale frumosului, cum ar fi relaŃia bună dintre destinaŃia casei şi decoraŃia ei, igiena, confortul, materiale frumoase şi execuŃie exemplară. Restul este frumuseŃe subiectivă, pe care o hotărăşte arhitectul, în calitatea lui de om de bun gust. Ea nu este nici stabilă, nici ideală, nici generalizabilă. Francois Blondel, comanditarul, a fost profund iritat de această interpretare, care era opusul expectaŃiilor lui. Cu spiritul său normativ de militar de carieră şi matematician, el interpreta arhitectura ca o disciplină care trebuia să plece de la baze ştiinŃifice. El considera antichitatea grecească drept un canon fără echivoc al frumuseŃii absolute în arhitectură. În al său “Cours d‘architecture“ îl combate punct cu punct pe Perrault, făcând el ceea ce-i ceruse ilustrului coleg: pune la punct un sistem de măsurare derivat din ordinele greceşti, pentru că aceste, la rândul lor, derivau din legile naturii – credea el. Doar aşa, arhitectura se va putea dezvolta în ordine, pe baze solide. (Ideea o vom regăsi la începutul secolului 20, atât în interiorul, cât şi în afara Werkbundului, sub numele de Typisierung.) Charles Perrault, fratele literat, a numit această polemică Querelle des anciens et des modernes“. În aceeaşi vreme, Claude Perrault câştigă, la concurenŃă cu Lorenzo Bernini, concursul pentru faŃada de est a Louvrului, unde îşi exprimă ideile “eretice“.

a Louvrului, unde î ş i exprim ă ideile “eretice“. Coperta la traducerea comentat ă a

Coperta la traducerea comentată a lui Vitruviu Dix livres d'architecture de Vitruve (1673). Este un elogiu la adresa epocii de absorbŃie şi realizări culturale a lui Louis Soleil. În fundal e colonada Louvrului, iar în stânga, peste o clădire imaginară se află statuia ecvestră a regelui.

El atacă trei categorii estetice. 1. Dacă în timpul grecilor simetria însemna proporŃie care implică un modul şi o regulă de progresie ce reglează corespondenŃa între părŃi, Perrault i-a dat interpretarea valabilă şi azi, de echilibru al maselor de-o parte şi de alta a unui ax. 2. El invocă dreptul de a se delimita de tradiŃia greco-latină şi introduce coloanele duble, motiv de inspiraŃie medievală – epocă dispreŃuită din punct de vedere artistic cel puŃin. 3. Refuză să aplice corecŃiile optice susŃinute de Vitruviu, justificându-se prin studiile lui fiziologice. Acestea i-au arătat că nu vederea înşală, ci judecata vederii. (Claude Perrault era medic şi cercetător în anatomie fizică şi istorie naturală. De altfel, a

8

şi murit din cauza unei infecŃii provocate de o cămilă pe care a disecat-o în Jardin des Plantes.)

Francois Blondel, 1618-1686, exponentul cultivat al direcŃiei conservatoare. Blondel îşi începe cariera în arhitectura civilă şi teoria ei abia în 1669, la 51 de ani. Începe prin a proiecta Porte Saint Denis şi continuă cu publicarea teoriilor lui. După o activă perioadă de militar, matematician, genist, diplomat, inginer, profesor la Academia Franceză de ŞtiinŃe şi arhitect, a fost numit de Colbert director şi profesor la nou înfiinŃata Academie de Arhitectură. Trebuia să instituie normele frumosului şi să afirme supremaŃia FranŃei în arhitectură. Şi-a dedicat eforturile în a demonstra că reperele obiective pentru o teorie a frumuseŃii arhitecturale absolute se află în ordinele greceşti. Pornind de aici, stabileşte un nucleu numeric constant, de la care se pot dezvolta oricâte variabile ale arhitecturii. Admite drept criterii ale calităŃii arhitecturale funcŃiunea şi statica, dar din punct de vedere estetic propune în elaborarea arhitecturii principiul imitaŃiei, urmat însă obligatoriu de rafinare. Maniera sa normativă de a interpreta arhitectura va avea urmaşi.

Carlo Lodoli 1690-1761 O altă voce, printre primele critice. Încă înainte de 1730, Lodoli reproşează arhitecturii contemporane lui nesinceritatea şi artificialitatea. Iar vina pleacă de la antichitatea însăşi: chiar romanii au produs breşa dintre raŃiunea structurală a clădirii şi decoraŃia ei. Ei au inventat parietalul cu coloane şi pilaştri adosaŃi. E un nonsens ca proporŃiile decoraŃiei să nu se suprapună cu structura construcŃiei. Rezultatul este o arhitectură falsă, nesinceră. (vezi Pantheonul la interior) În 1730, acest călugăr condamna designul de origine renascentistă pentru artificialitatea lui, existentă de fapt încă din antichitatea romană. Astfel, el a fost probabil primul în istorie, care a enunŃat ca principii estetice în arhitectură, logica structurală şi sinceritatea.

Epoca iluministă care, prin Lodoli, a emis ideea schismei dintre structură şi decoraŃie, răspândeşte tema, revizuită şi adăugită. Prin:

Marc Antoine Laugier, 1711-1769. Epoca iluministă care, prin Lodoli, a emis ideea schismei dintre structură şi decoraŃie, răspândeşte prin el tema, revizuită şi adăugită. El aduce în discuŃie receptarea publică a arhitecturii şi o adaogă principiilor logicii structurale şi sincerităŃii.

Coperta la "Essai sur

l'Architecture“, Paris,

1753.

9

logicii structurale ş i sincerit ăŃ ii. Coperta la "Essai sur l'Architecture“, Paris, 1753. 9

Chiar şi Partenonul a ajuns criticat pentru lipsa lui de adevăr: Sistemul constructiv pe schelet este specific colibei primordiale din lemn şi nu pietrei. În 1753, Marc Antoine Laugier, tot călugăr (iezuit), condamna şi el tot ce e nefiresc în logica constructivă - pilaştrii, frontoanele peste intrare, aflate la rândul lor sub cornişă, deci absurde din punct de vedere funcŃional etc. Arhitectura trebuie să conŃină relaŃii de viaŃă înŃelese de toată lumea, cum este logica constructivă. De aceea ea nu trebuie contrazisă de decoraŃie. Adevărul estetic şi sinceritatea se vor dovedi atunci când se va depăşi discuŃia despre structura constructivă şi decoraŃie, ca două capitole separate din istoria construcŃiei. El aduce astfel în discuŃie receptarea publică a arhitecturii şi o adaogă principiilor logicii structurale şi sincerităŃii. Laugier a criticat artificialitatea discursului arhitectural, începând chiar cu vechii greci. Ei au reprodus în piatră, cea ce la coliba primordială, apoi la primele temple arhaice, era din lemn. Jean-Nicolas-Louis Durand, 1760-1834, a insistat în teoria sa, pe funcŃionalitatea şi economia arhitecturii. A încercat o sistematizare şi standardizare a

conceptelor arhitecturale, pentru a-l sprijini pe arhitect să îndeplinească principalul scop al arhitecturii: folosul societăŃii. Pentru asta, credea el, e necesar un proiect economic şi raŃional, cu soluŃii tehnice clare şi apoi o execuŃie logistică.

A scris două cărŃi:"Receuil et parallele des édifices en tout genre, anciens et

modernes“, în care e prezentată o colecŃie de edificii exemplare din istoria arhitecturii, toate la aceeaşi scară. În volumul întâi a celei de-a doua carte - "Precis des lecons d'architecture données à l'ecole polythechnique“ - el expune metoda completă de a întocmi un proiect, pornind de la ansamblu la detaliu, apoi metoda de a-l analiza, pornind de la detaliu, pentru a-i cuprinde în final complexitatea.

Johann Bernhard Fischer von Erlach, 1656-1723, face parte din prima generaŃie de arhitecŃi care a surpat suveranitatea triadei vitruviene, în favoarea naturii istorice a clădirii. AtenŃia lumii a rămas centrată pe calităŃile formale ale arhitecturii. "Entwurf einer historischen Architektur" a fost opera sa, însoŃită de proiecte care reproduceau cele şapte minuni ale lumii, templul lui Solomon ş.a.

Am ajuns la jumătatea secolului 18. La sfârşitul secolului avea să aibă loc RevoluŃia franceză. Ideile care au dus la ea şi care au însoŃit-o au influenŃat şi idei în arhitectură. Erau ideile marilor enciclopedişti francezi şi altor umanişti iluminişti.

Urmarea: energiile se acumulează şi bastionul clasicismului se destabilizează. Începe era căutărilor. Se caută criterii noi ale arhitecturii şi noi forme pentru ele.

În cultură, spiritul întregii epoci se numeşte romantism.

10

Partea I. - ContradicŃia dintre intenŃii şi expresii

SpiritulSpiritulSpiritulSpiritul romanticromanticromanticromantic

Romantismul ca stare de spirit dominantă în secolului al 19-lea, prefigurat încă din secolul al 18-lea.

"Cine spune romantism, spune artă modernă" (Baudelaire)

Romantismul, ca stare se spirit caracteristică epocii, este expresia tensiunii spirituale determinate de revoluŃiile burgheze şi zorii lumii capitaliste. În discursul despre arte, a fost o reacŃie la raŃionalitatea excesivă a iluminismului. Poate fi interpretat ca o reacŃie a sentimentului faŃă de raŃiune. În artă, el s-a manifestat într-o primă fază, ca o reacŃie fie la clasicismul rigid şi lipsit de fantezie, canonic, fie la frivolitatea rococoului, care atinsese un apogeu al decorativismului. Romanticii au manifestat un caracter polemic faŃă de clasicism, care devenise dogmatic. Romantismul are deci un caracter anticanonic, eliberator. Ca urmare, este caracterizat şi de aspiraŃia la originalitate şi libertatea formelor. Întâlnim frecvent iregularul. Clasicismul aspira la descoperirea adevărurilor universale, căuta repere estetice fixe, certitudini cu valabilitate globală şi eternă.

Ca reacŃie, romantismul viza individualul, particularul, ineditul. Primul care a lansat pledoaria pentru legitimitatea subiectivităŃii a fost Claude Perrault. Clasicismul viza frumuseŃea văzută ca armonie, echilibru, seninătate, stabilitate, toate acestea fundamentate pe simetrie, structura unitară şi alte legi în directă legătură cu aparenŃa. Categoriile estetice ale clasicismului fuseseră proporŃiile, armonia, simetria, euritmia, ritmul etc. Pe ele romantismul se găsea plicticoase şi tocite. În locul lor a propus categorii estetice noi ca tragicomicul, fantasticul, grotescul, exoticul, macabrul, bizarul, pateticul, feericul, pitorescul. Romantismul respins simpla frumuseŃe vizuală şi a revelat şi alte valori, cu tendinŃe de profunzime abisală, inedită, particularizatoare: caracterul, atmosfera, expresivitatea. Romantismul viza caracterul propriu sau caracterul naŃional, văzut ca expresie a unor universuri profunde. Aceste afirmaŃii sunt valabile în toate artele. În arhitectură, teoreticienii raŃionalişti (în fond şi ei pătrunşi de spiritul romantic revoluŃionar) combăteau estetismul şi aminteau insistent de categoriile pragmatice ale arhitecturii (utilitas, firmitas, dimensiunea socială, economică etc.) Insistau, de asemenea, pe concordanŃa dintre toate aceste componente ale arhitecturii şi expresia ei estetică.

De la Jean Jacques Rousseau, romantismul a preluat cultul naturii. Iar sentimentul prevalent era dorul Sehnsucht. Starea romantică, în cultură în general şi în arhitectură în particular, poartă în sine semnificaŃia eliberării:

- de costrângerile normative ale clasicismului (proporŃii “desprinse de greci din legile naturii“), - de excesele decorative ale barocului,

11

(acestea fiind considerate amândouă ca retorice, artificiale, ipocrite, ostentative, universaliste şi plicticoase – în plus deplasate într-o societate din ce înce mai capitalistă şi care făcea eforturi de a se democratiza.) - de corsetele sociale (vezi influenŃa iluministă în teatrul din Besencon al lui Ledoux), - de dezumanizarea prefigurată deja de zorii societăŃii preindustriale capitaliste. Ca o contrareacŃia la certitudinile doctrinei neoclasice, romanticii se refugiau în lumi

îndepărtate, în spaŃiu, timp şi alte dimensiuni: în lumi exotice, natură fabuloasă, în trecut,

în mitologie, vis, lumi imaginate, pitorescul vieŃii câmpeneşti. Astfel, primul val de

invazie a sentimentului, nonconformismului şi evadării din realitate a născut bizarerii, fabulaŃii gigantice şi teatrale, importuri exotice, extravaganŃe.

A urmat etapa de căutare a raŃionalităŃii arhitecturii, utilizând limbajul istoricist – căci

altul încă nu se formase şi avea să se nască destul de greu.

Când romantismul şi-apierdut vocaŃia libertăŃii şi a început să-şi inventeze canoane, a cedat stufoaselor cărări ale eclectismului. Tot ca reacŃie la şocanta realitate prozaică a vieŃii în oraşul capitalismului timpuriu, soluŃiile arhitecturale propuse de romantism vizau raŃionalitatea. Ea avea însă alte înŃelesuri acum, care depăşeau geometria compoziŃiei şi alte criterii grafice, vizuale. RaŃionalitatea viza relaŃia arhitecturii cu realitatea existenŃială a individului şi cu condiŃiile naturale. SoluŃiile propuse vor fi studiate în arhitectură, sub numele curentelor consacrate – Arts and Crafts, modele utopice, Garden City, Socialism Paternalist, Art Nouveau. Unele s-au manifestat doar ca reacŃii adverse, altele au avut oarece tendinŃe de adaptare la noua realitate. Toate stăteau însă sub semnul romantismului, ca stare de spirit dominantă în sec. 19.

SimbolismulSimbolismulSimbolismulSimbolismul liricliricliricliric şişişişi demiurgicdemiurgicdemiurgicdemiurgic

În ultimul sfert de secol 18, energii s-au acumulat şi, chiar în FranŃa, bastionul clasicis-

mului a început să se destabilizeze. În-cepea era căutărilor. Se cautau criterii noi ale

arhitecturii şi noi forme pentru ele.

În cultură, spiritul întregii epoci s-a numit romantism.

cultur ă , spiritul întregii epoci s-a numit romantism . În imagine: Evadarea în lumi abstracte,
cultur ă , spiritul întregii epoci s-a numit romantism . În imagine: Evadarea în lumi abstracte,

În imagine: Evadarea în lumi abstracte, geometrice, cu înŃelesuri misterioase. Este o tendinŃă manifestată în FranŃa, în perioada revoluŃiei.

Claude Nicolas Ledoux, 1736-1806 Arhitect vizionar genial, scăpat cu greu de eşafod. Considerat la vremea lui drept un exaltat, un megaloman dereglat, un om al extremelor. Studii la Academia lui Blondel (1705-1774). A fost influenŃat de clasicism, de Piranesi şi de romantismul englez. În general, Ledoux este asemănat cu contemporanii lui Etienne-Louis Boullée şi Jean Baptiste Rondelet. ToŃi trei au fost contemporani cu RevoluŃia Franceză din 1789, cu “contractul social“ al lui Rousseau, marcaŃi de iluminism şi de respectul faŃă de

12

arhitectura clasică imprimată de Académie des Beaux Arts, dar au fost spirite originale şi fanteziste. Simbolismul formelor lor trimit la asociaŃie cu organizaŃiile ezoterice.

În

1764 a fost numit arhitect-inginer al Apelor şi Pădurilor. Din această perioadă Ledoux

se

va împărŃi între şantierele lui din provincie şi clientela sa pariziană, pentru care

proiecta în stil pur clasicist.

În 1771 a fost numit inspector al salinelor din Lorraine şi Franche-Comté. În 1774 a fost

însărcinat să construiască o fabrică la Chaux, pentru modernizarea procedeului de extracŃie şi prelucrare a sării. El a propus un proiect megaloman – salinele şi colonia din

Chaux - care a fost totuşi aprobat de rege. Astfel a devenit şeful imensului şantier teritorial Salinele regale de la Arc şi Senans, pentru care a devenit celebru mult după moartea sa.

A avut o viziune arhitecturală foarte largă care, împreună cu contemporanul său Boullée,

l-a consacrat drept precursorul utopiştilor secolului al 19-lea – o tradiŃie stabilizată în secolul 20 de Tony Garnier. Tema acestei utopii: Arhitectura ca proiect social. Ultimul şantier al lui Ledoux a fost cel al zidurilor de incintă ale Parisului, punctate cu 54 de pavilioane. Unul din ele este Rotonde de la Villette, în piaŃa Stalingrad, Paris, 1784-87, una din aşa numitele Barrières de Paris, pentru care Ledoux a devenit în preajma revoluŃiei l‘architecte maudit (arhitectul blestemat).

Ledoux şă-a propus, cu un patos extraordinar, să desfiinŃeze barierele sociale ierarhice tradiŃionale. Un exemplu este şi teatrul din Besencon, în care nu a respectat amplasarea scaunelor în acord cu poziŃiile sociale prestabilite, ci i-a aşezat pe toŃi spectatorii cot la cot, de-a valma. Sigur că a stârnit reacŃii de indignare din partea nobilei aristocraŃii.

Încă din 1773, el începuse să facă gravuri cu proiectele sale, pe care apoi le-a modificat permanent, în acord cu evoluŃia stilului şi concepŃiilor lui vizionare. Pe când se afla în închisoare, a început să lucreze la tratatul său L'Architecture considérée sous le rapport de l'art, des mœurs et de la législation, în care a cuprins gravurile cu teatrul din

Besancon, fabricile din Arc-et-Senans şi oraşul Chaux . În timpul vieŃii şi-a văzut pubicat doar primul volum.

În locul celei tradiŃionale, Ledoux a propus o altă structurare socială, şi anume pe

criteriul activităŃilor economice. Despre sistemul economic avea de asemenea o teorie:

era un sistem ciclic continuu de producŃie şi schimburi naturale. Arhitectura avea un rol major în această socieetate: Ea nu mai reprezenta pretenŃiile finanŃatorului, ci activitatea productivă pe care o adăpostea şi relevanŃa ei socială. Ea se înscria în conceptul de architecture parlante, sugerând eduxcaŃia socială în spiritul muncii.

sugerând eduxca Ń ia social ă în spiritul muncii. Casa g ă rzilor de câmp, 1790
sugerând eduxca Ń ia social ă în spiritul muncii. Casa g ă rzilor de câmp, 1790

Casa gărzilor de câmp, 1790

Casa directorului Apelor – casa conductă, prin care curgea râul

13

La Chaux, departe de lumea academică a Parisului, unde era în contact mai mult cu chestiuni inginereşti, forestiere, de construcŃii de canale, logistică şi organizare, a folosit prilejul de a-şi realiza ideile nvatoare. Chaux, în viziunea lui Ledoux, era un fel de cité ideale. Clădirile erau monumente care simbolizau activitatea pe care o includeau.

monumente care simbolizau activitatea pe care o includeau. Proiect pentru ora ş ul ideal Chaux, cuprinzând

Proiect pentru oraşul ideal Chaux, cuprinzând salinele Arc et Senans.

1774-1779

Étienne Louis Boullée 1728-1799 S-a născut la Paris, a studiat cu Jacques Francois Blondel, Germain Boffrand and Jean- Laurent Le Geay. A cunoscut arhitectura clasicistă franceză din secolele 17 şi 18 şi neoclasicismul care începuse să se dezvolte începând cu mijlocul secolului. A fost ales membru al Academiei Regale de Arhitectură în 1762 şi a devenit arhitect şef la curtea lui Friedrich al II-lea al Prusiei – un titlu extrem de onorabil. A proiectat o serie de case particulare între 1762 - 1778, care, ca şi în cazul lui Ledoux, n-au rezistat în primul rând revoluŃiei franceze; supravieŃuitori credibili enumeră Hôtel Alexandre şi Hôtel de Brunoy, ambele la Paris. Împreună cu Claude Nicolas Ledoux, a fost una din personalităŃile cele mai influente ale arhitecturii neoclasice franceze. A fost teoretician şi profesor la Şcoala NaŃională de Poduri şi Şosele între 1778 – 1788. Dintre cei trei a fost ceva mai echilibrat. Totuşi, era şi el unpătimaş, când liric, când revoltat, adesea poetic – un adevărat spirit romantic. A crezut şi el în puterea demiurgică a arhitecturii şi în atributele prometeice ale arhitectului. Opera lui e un exemplu de expresie romantică, temperată totuşi de spirit raŃionalist. Era încă un om el epocii iluministe, un clasicist despărŃit de decoraŃie. Atunci a avut el impactul cel mai mare, când şi-a elaborat stilul propriu, abstract-geometric, inspirat totuşi de formele clasice. A renunŃat la formele inflaŃioniste ale vremii, considerându-le asaltate de formaŃiuni stilistice supraabundente. În schimb, şi-a expandat volumele la dimensiuni uriaşe şi a utilizat colonade ample. Boullée a promovat ideea unei arhitecturi care să-şi exprime elocvent scopul – cunoscută sub numele architecture parlante. Credea într-o arhitectură a formelor saturate de semnificaŃii, care astfel va ajunge la adevăr. (Ideea avea să fie reluată la Academie des Beaux Arts la sfârşitul secolui 19.) Cea mai remarcabilă lucrare a sa, vizionară, niciodată realizată, a fost Cenotaful pentru Newton, o sferă cu diametrul de 150 m, aşezată pe un postament circular, plantat împrejur cu chiparoşi.

Se pare că era un bun constructor, dar nu se ştie cum anume îşi imagina construirea ccenotafului. După proiect s-au executat gravuri – cum se făcea atunci – care au circulat intens în cercurile profesionale. Pasiunea lui Boullée pentru geometria grandioasă a făcut să fie numit megaloman, dar şi vizionar. În proiectele lui, a studiat polarităŃi, cum ar fi

14

lumina şi umbra, pe care le-a interpretat inovativ. Uitat, el a fost redescoperit abia în secolul 20 şi suscită în continuare interes. Aldo Rossi susŃinea că s-a lăsat influenŃat de Boullée în arhitectura lui. Lucrarea teoretică a lui Boullée s-a numit “Architecture, essai sur l‘art“.

Boullée s-a numit “Architecture, essai sur l‘art“. Bou llée Cenotaful pentru Newton 1784 Boullée, al II-lea
Boullée s-a numit “Architecture, essai sur l‘art“. Bou llée Cenotaful pentru Newton 1784 Boullée, al II-lea

Bou llée Cenotaful pentru Newton 1784

essai sur l‘art“. Bou llée Cenotaful pentru Newton 1784 Boullée, al II-lea proiect pentru Biblioteca regelui,

Boullée, al II-lea proiect pentru Biblioteca regelui, 1785

Boullée, al II-lea proiect pentru Biblioteca regelui, 1785 Jean Jacques Lequeu 1757-1825 Ledoux, Boullée ş i

Jean Jacques Lequeu 1757-1825 Ledoux, Boullée şi Lequeu au fost vizionarii care au imaginat fantezii arhitectu-rale neconstruibile, în preajma revoluŃiei franceze. Lequeu a fost şi el un excentric, cel mai nebun din galeria celor trei şi cel mai straniu. Spre deosebire de ceilalŃi doi, el nu a aprŃinut însă niciodată breslei arhitecŃilor. A lucrat ca desenator tehnic la Rouen, iar din 1779 la Paris, la Cadastru, la Şcoala Politehnică şi la Ministerul de Interne. InvenŃiile sale arhitecturale se caracterizează prin: faptul că suntcolorate şi faptul că motivele din

15

arhitecturile trecutului sunt atât dereinventate, încât aparŃin mai mult visului decât unui stil istoric determinat.

Lequeu a încercat să-şi prezinte lucrările la expoziŃiile Salonului, dar a fost sistematic respins. Mai târzu a încercat să-şi vândă lucrările prin poştă, în formă de publicitate prin ziarele Parisului, dar nici aceste eforturi n-au avut succes. A ieşit la pensie în 1815, după care imediat a publicat un inserat, în franceză şi engleză, în care afirma: ‘Mă retrag acum din instituŃiile în care n-am avut parte decât de nedreptate şi ingratitudine. Acum o să mă dedic susŃinerii altora.Şi alte scrieri ale sale trădează un temperament incomod, irascibil şi certăreŃ. Următarele ilustraŃii au fost incluse în cele două tratate ale sale:

Architecture Civile şi Nouvelle Méthode Appliqué aux Principes du Dessin.

ş i Nouvelle Méthode Appliqué aux Principes du Dessin. Într-unul din manuscrisele lui, a fost g

Într-unul din manuscrisele lui, a fost găsit următorul pamflet, care descrie firea lui dificilă:

You Artists who demand Justice, Awake! A clique has been formed in the Jury of the Arts set up by the National Convention […] A kind of architectural lunatic, the seventy- year-old Boullée is at the centre of it and has arranged everything to his advantage […] and keep an eye on that humbug Ledoux and the smug charlatan Le Roy.’ ‘Voi, artişti care vreŃi dreptate, treziŃi-vă! S-a format o clică în juriul Artelor creat de către ConvenŃia NaŃională. Un fel de lunatic al arhitecturii, septagenatul Boullée se află în centru şi face aranjamente in avantajul lui. […] Şi staŃi cu ochii pe impostorul de Ledoux şi pe Le Roy, şarlatanul spilcuit.’

de Ledoux ş i pe Le Roy, ş arlatanul spilcuit .’ Constat c ă istoria, în

Constat că istoria, în mod aparent nedrept, ni-i prezintă pentru imaginaŃia lor doar pe Boullée, Ledoux şi Lequeu - două personalităŃi celebre în epocă. Ne sunt necunoscuŃi Louis Silvestre Gasse şi Pierre Francois Leonard Fontaine şi probabil şi alŃii. Proiectele lor ne indică însă faptul că cei trei nu erau fenomene, ci se înscriau într-o modă a epocii.

16

ArhitecturaArhitecturaArhitecturaArhitectura romanticăromanticăromanticăromantică şişişişi bbucuriilebbucuriileucuriileucuriile evadăriievadăriievadăriievadării

1. Evadarea în natură

1. Evadarea în natur ă John Constale, parcul unui castel în Anglia Aici în

John Constale, parcul unui castel în Anglia

Aici în varianta idilică, pastorală. Nu neapărat ca reacŃie, ci ca expresie temperamentală doar, această lume engleză e departe de artificialitatea formală şi artificialitatea clasicismului francez.

Parcul englez a avut un rol în dezvoltarea ideilor despre libertatea formală şi iregular. Ele au alimentat reacŃia europenilor faŃă de grădinile de tip Le Nôtre. S-a făcut proces geometriei. DorinŃa era de a crea sentimente, stări şi impresii prin alte mijloace. Întreaga emisferă nordică a Europei s-a simŃit afină cu peisagistica engleză. Schloß Linderhof, în Germania e un exemplu de evadare în decoruri naturale fabuloase. Au fost create grădini paradisiace. Au fost create chioşcuri, colibe, peşteri, izvoare, ruine… lungi alei cu trasee şi destinaŃii misterioase, care în final se dovedesc a fi locuri cu perspective spectaculoase.

final se dovedesc a fi locuri cu perspective spectaculoase. Castelul Linderhof Romantismul peisager disemineaz ă în

Castelul Linderhof

Romantismul peisager diseminează în Europa. Ajunge şi în cercurile progresiste ale contelui Guell, din care făcea parte protejatul său, Antoni Gaudi. Un exemplu este parcul Guell, Barcelona.

17

2.

Evadarea în pitorescul rustic este o altă formă romantică de evadare din oraşul

invadat de urâŃenie şi impersonal. Reluarea, în alte forme, a temei cottage-ului tradiŃional exprimă lupta pentru liberalizarea gândirii arhitecturale de formalismul răspândit de Italia şi FranŃa.

de formalismul r ă spândit de Italia ş i Fran Ń a. 3. Evadarea în istorie

3. Evadarea în istorie şi mitologie, topite în fantastic

Evadarea în istorie ş i mitologie, topite în fantastic Piranesi, pictorul ruinelor, simbol al nonconformismului

Piranesi, pictorul ruinelor, simbol al nonconformismului romantic.

Giovanni Battista Piranesi, 1720-1778. Latura raŃionalistă a romantismului apare, paradoxal, cu claritate în gravurile lui Piranesi, ca expresie a admiraŃiei lui faŃă de arhitectura romană. O preŃuia pentru pragmatismul ei, pentru primordialitaea utilului şi a relaŃiei conceptuale directe cu tehnica de construcŃie. Exprimarea unui gând atât de realist îmbracă însă o formă originală, creatoare. Nu e o copie a arhitecturii antice valoroase, ci o expresie creativă, care şi-a găsit o formă percutantă. Piranesi este un apostol al originalităŃii creatoare.

De altfel, aceeaşi relaŃie dintre conŃinut şi formă pe care o descoperim la gravurile lui Piranesi, o găsim la arhitectura romantică însăşi. În ciuda primei impresii, starea romantică nu a fost niciodată incompatibilă cu ideea de raŃionalitate. Dimpotrivă, în arhitectură cel puŃin , romantismul a adus în discuŃie un alt fel de raŃionalitate. În fond, romantismul a fost primul veşmânt pe care l-a îmbrăcat fenomenul raŃionalist modern. Aşa se explică enunŃul lui Baudelaire - Cine spune romantism, spune artă modernă.

18

În arhitectură, repet, generic vorbind, raŃionalitatea readuce în discuŃie uitatele categorii vitruviene - utilitas şi firmitas. O arhitectură inventată, impregnată de simbolism literar. Scenografii alternative pentru sentimente, stări şi impresii.

4. Evadarea în mitologia naŃională

ri ş i impresii. 4. Evadarea în mitologia na Ń ional ă Richard Wagner, pe ş

Richard Wagner, peştera lui Lohengrin

5. Evadarea în vis şi în fabulosul închipuit

Reveria era un antidot împotriva rigorii monotone şi lipsite de fantezie a neopalladianismului, dar şi împotriva ostentaŃiei baroce. Clasicismul, la început doar o elegantă manifestare a gustului cultivat, devenise rigid şi tiranic. Cum să nu stârnească reacŃii contrare, vocea doctrinară care afirma: “A renunŃa la imitarea antichităŃii, fără a o putea înlocui cu resursele viguroase de care numai grecii dispuneau, înseamnă a renunŃa la artă.“? Acest ideal clasicist a născut contrareacŃii romantice. Au fost provocări la căutare. Căutare în lumea fanteziei. SemnificaŃiile acestei lumi sunt simbolice, poetice, istorice. Oricum, ele sunt evocatoare. Acesta e scopul, pe care de altfel îl enunŃase Herder:

cunoaşterea lumii prin sentiment. De aceea, cade zidul între realitate şi ficŃiune, între trecut şi prezent, între aici şi aiurea. Una din puŃinele consecvenŃe ale romantismului este astfel libertatea de a alege.

Ń e ale romantismului este astfel libertatea de a alege . 19 Arhitectura de tip clasic

19

Arhitectura de tip clasic a fost esenŃialmente statică. Ori momentul de criză a umanităŃii survenit în secolul 19. s-a manifestat printr-o stare dinamică, exact aşa cum era şi arhitectura gotică – dinamică şi verticală.

6.

Evadarea în lumi exotice, îndepărtate

6. Evadarea în lumi exotice, îndep ă rtate John Nash, Brighton Pavilion, 1815-23. Opulent ă re

John Nash, Brighton Pavilion, 1815-23. Opulentă reşedinŃă regală pe malul oceanului

O veche construcŃie existentă a fost complet remodelată de arhitectul John Nash pentru prinŃul regent care avea să devină regele George al IV-lea. În general, regii englezi erau mai puŃin extravaganŃi, cu excepŃia lui George al IV-lea. Marea lui follie a fost palatul oriental de poveste, o construcŃie cu ziduri crenelate şi minarete, făcut parcă pentru Alladin. Aspectul său indian, dar şi cu arome islamice şi chinezeşti, apare straniu şi inedit în paşnicul Brighton. Este unul dintre primele exemple de exotism în arhitectură, apărut ca alternativă la Regency style, de factură clasicistă. Doar la interior regăsim mobilier în stil Regency, completat cu chinezării. De remarcat este faptul că Nash utilizează aici din plin elemente metalice. Totuşi, ele nu apar vizibile decât în casa scării.

Alături de izvoare, stânci şi grote, ruinele, pavilioanele şi chioşcurile, exprimau noua stare de spirit care desfiinŃa regularitatea academică.

În secolul al 19-lea, lumea a început să circule, datorită noilor mijloace de transport – trenul şi vapoarele cu abur. DestinaŃiile cle mai îndepărtate cu care a venit în contact au fost coloniile. RevelaŃia trăită de artişti la contactul cu valori culturale necunoscute până atunci ne e transmisă în toate artele – poezie, muzică, arhitectură. Apelul la astfel de motive corepundea şi nevoii de refugiu în lumi iluzorii, şi dorinŃei de originalitate, şi aceleia de a crea atmosferă şi de a conferi locului un caracter aparte, de a avoca, emoŃiona, de a crea stări aparte.

7. Evadarea în trecutul medieval de basm

de a crea st ă ri aparte. 7. Evadarea în trecutul medieval de basm Replica romantic

Replica romantică: Castelul Straberry Hill

20

Sir Horace Walpole - conte de Orfod, fiu de prim ministru al Angliei, scriitor, politican, văr cu amiralul Nelson, homosexual şi mai ales inovator în ale arhitecturii – a fost un personaj extravagant. A cumpărat proprietatea Strawberry Hill, cu construcŃia care se afla pe ea, a imaginat şi a construit acest castel de basm, în care a îmbinat atât elemente medievale, cât şi chinezeşti, apoi şi-a dedicat toată viaŃa completării lui şi colecŃionării de tot felul de accesorii medievale.

i colec Ń ion ă rii de tot felul de accesorii medievale. Neuschwanstein castelul lui Ludwig

Neuschwanstein castelul lui Ludwig al II-lea al Bavariei, construit în 1869, arhitect Eduard Riedel.

În secolul al 19-lea, secolul eliberator, secolul căutărilor şi încercărilor, până la urmă totul era posibil, în numele creaŃiei descătuşate şi al nevoii de atmosferă evocatoare. Neuschwanstein şi Hohenschwanstein (castelul tatălui său) sunt alăturate, Hohenschwanstein fiind pe un deal vecin, mai jos.

ă turate, Hohenschwanstein fiind pe un deal vecin, mai jos. Karl Friedrich Schinkel, ulei pe pânz

Karl Friedrich Schinkel, ulei pe pânză

Natura nu e întotdeauna senină şi idilică. Ea poate fi dramatică şi tulburătoare. În asociere cu evul mediu misterios, rezultă atmosfera onirică.

21

Curente cu natură "ştiinŃific"-paseistă în arhitectură.

IstoricismulIstoricismulIstoricismulIstoricismul –––– oooo expresieexpresieexpresieexpresie romanticăromanticăromanticăromantică

Formele lui de manifestare au fost: Neogotic (Gothic Revival), Neoromanic; Elenism, Neoroman, Neobizantin, Neorenaştere, Neoclasicism, Neobaroc.

Separarea dihotomică clasicism versus romantism provine de la Schlegel şi am schiŃat în

câteva cuvinte trăsăturile lor caracteristice antinomice. (În 1925 au fost numărate 150 de definiŃii ale romantismului).

În

arhitectură, lucrurile respectă numai parŃial contradicŃiile clasic-romantic din cultură.

În

arhitectură, interpretarea generală, simplificatoare, a celor două concepte, este una în

relaŃie cu stilul: clasică (resp. clasicistă sau neoclasică) este arhitectura de inspiraŃie antică, cu precădere grecească, romantică este cea inspirată din formele medievale, cu precădere gotice. Acceptăm această definiŃie încetăŃenită, dar o vom depăşi, pentru că şi analiza stilistică este depăşită. Şi atunci, ne amintim că am văzut cum starea romantică a debutat în FranŃa în paralel cu

neoclasicismul, fără să se excludă reciproc. (vezi Boullée şi Ledoux). Romantică în arhitectura lor era mai mult atitudinea nonconformistă, eliberatoare.

Realitatea este că, în arhitectură, clasicul şi romanticul se interferează într-un strat de adâncime. Iar expresia acestei interferenŃe o constituie Istoricismul. Dovada o constituie, cum vom vedea, opera unor arhitecŃi ca Heinrich Hübsch, Karl Friedrich Schinkel, John Nash ş.a., ale căror căutări au evoluat în ambele direcŃii stilistice. Ceea ce au în comun ambele variante de istoricism – cea de inspiraŃie clasică şi cea de inspiraŃie medievală – este efortul de căutare a raŃionalităŃii. Iar raŃionalitate, repet, înseamnă în concepŃie romantică esenŃialmente potrivirea structurii cu forma, a formei cu funcŃiunea şi a tuturor acestor componente cu mediul – natural şi social. N-are importanŃă că uneori forma era clasică şi respecta proporŃiile templului grec.

În operele arhitecŃilor valoroşi, fizionomia istoricistă nu înseamnă copiere mimetică, ci

un transfer de semnificaŃie în formele cunoscute, al căror spirit e respectat. Iată cum, până când, în fine se va naşte alt limbaj, fără origini în trecut, ideile (filozofia) i-au luat-o înainte.

Cuvântul despre arhitectură: Heinrich Hübsch, 1795-1863

A studiat mai întâi filozofia şi matematica la Universitatea din Heidelberg. După aceea a

studiat însă arhitectura la Roma şi în Germania şi după ce a obŃinut diploma a lucrat atât

ca arhitect, cât şi ca profesor şi funcŃionar cu răspundere (arhitect şef al Ńinutului Baden).

Ca teoretician al arhitecturii, cea mai cunoscută lucrare a lui este “În ce stil să construim?“ (“In welchem Stil sollen wir bauen?“) Întrebarea este retorică, pentru că în 1828 Hübsch era total izbăvit de maniera clasicistă. El chiar începea tratatul afirmând că pictura şi sculptura s-au eliberat de mult din năvodul antichităŃii, au încetat de mult să mai imite o arhitectură devitalizată. Numai arhitectura, ca întotdeauna, se comportă imatur, afirma el, şi se complace într-o dependenŃă anacronică. “Dacă vrem să dezvoltăm un stil de calitate, aşa cum apreciem la alŃii din trecut, el trebuie să emane din realitatea curentă, nu din cea trecută.

Întregul tratat e traversat de termenul ADEVĂR, cel mai înalt principiu în artă, care în arhitectură e pus în relaŃie cu acordul dintre formă şi funcŃiune. El mai afirmă că există

22

condiŃii care n-au de-a face cu estetica şi care produc arhitectura de calitate:

hmaterialele de construcŃie durabile, hstadiul cunoştinŃelor de inginerie structurală, hprotecŃiile adecvate climatului şihexpectaŃiile utilizatorilor, care sunt de natură geografică, dar şi culturală. Criteriile lui de judecată sunt: icircumstanŃele naturale sub

care se construieşte o casă,

i nivelul social-cultural al mediului. El insistă pe adecvarea dintre structură, funcŃiune şi stil, pe care o numeşte Adevăr. Iar adevărul, spunea, el se recunoaşte atunci când percepŃia este aceeaşi, la arhitect ca şi la omul de rând. În acelaşi sens, condamnă faptul că tradiŃia de a utiliza elementele constructive pe post de decoraŃie (semnalată încă de Carlo Lodoli!), în loc să fie temperată, e din ce mai entuziast practicată.(Atrag atenŃia asupra extraordinarei valabilităŃi a acesto teze, pe care le von regăsi la Werkbund şi la Bauhaus. Şi recomand studenŃilor să-şi amintească comentariul asupra porticului grecesc, utilizat de arhitectura istoricistă în Germania.)

i materiale accesibile, i cunoştinŃe tehno-statice,

Apreciind arhitectura RevoluŃiei Franceze (pe care tocmai am prezentat-o), el acorda atenŃie proporŃiilor stereometrice, ignorând detaliile şi eliminând decoraŃiile. Prezint în continuare câteva realizări ale lui Heinrich Hübsch, din care se vede că el a pus bazele stilului Revival în arhitectură – o etapă mult mai creativă în comparaŃie cu imitaŃia stilurilor. Iar Pugin, al cărui nume e legat de Gothic Revival, iată că a avut precursori.

Gothic Revival

Pentru arhitectură, poate cel mai spectaculos reflex romantic a fost pasiunea pentru Evul

Mediu. A acumulat, într-o fericită alianŃă, toate trăsăturile structurale ale romantismului:

- evadarea în lumi necunoscute,

- sentimentul naturii,

– conştiinŃa istorică. În final, acesta a fost şi marele merit al secolului: a dezinhibat imaginaŃia creatoare. Totul era posibil, chiar dacă nu rezultau mari victorii arhitecturale.

De fapt, în Anglia goticul nu apucase să se stingă cu adevărat, ci hiberna. Gothic Revival-ul a purtat deci, într-un fel, aura unei treziri naŃionale. În plus, aflaŃi în căutarea raŃionlităŃii, romanticii au găsit în structura constructivă a catdralei gotice argumentul ccel mai bun împotriva bastionului academist. Goticul “barbar“ îşi lua revanşa.

tentaŃia exotismului,

- - spiritul culturii naŃionale şi

Augustus Welby Northmore Pugin 1812-1852 Este considerat precursor al lui Ruskin şi Morris. Mare admirator al structurilor gotice, pentru raŃionalitatea lorstatică şi constructivă. Din filozofia lui făcea parte şi teza funcŃionalistă conform căreia forma clădirii trebuie să se potrivească destinaŃiei ei.

cl ă dirii trebuie s ă se potriveasc ă destina Ń iei ei. Augustus Welby Northmore

Augustus Welby Northmore Pugin, Westminster Palace.

23

Parlamentul londonez este probabil cea mai importantă operă a sa. E cunoscut faptul că şi după încheierea contractului, Pugin s-a preocupat de amenajarea interioară şi de mobilier, până în cele mai mici detalii. Planul palatului Westminster este clasicist, elevaŃiile şi decoraŃiile sunt gotice.

Cuvântul despre arhitectură: John Ruskin (1819-1900) John Ruskin a fost, după părerea mea, un erudit mai mult admirat, decât citit. A fost un mare amator, personalitatea care a făcut cinste acestui statut. A fost un autodidact, preocupat de arte. ConcepŃiile despre arhitectură au avut în vedere nu doar simplele principii arhitecturale în sine, cât mai mult relaŃia arhitecturii cu etica socială, cu filozofia şi cu morala.

A fost şi el preocupat de adevăr şi corectitudine în stabilirea principiilor arhitecturii. A

mers până într-acolo, încât a considerat că restaurările sunt în sine ceva incorect, fiindcă

simpla atingere prin orice fel de intervenŃie prezentă asupra unei construcŃii făcute în altă epocă, îi distruge autenticitatea. Că intervenŃia e inevitabil efectuată de oameni supuşi unei epoci cu alte idei, valori morale şi idealuri, iar astfel adevărul istoric este alterat.

În timp, sigur că şi concepŃiile lui John Ruskin au suferit nuanŃări, dacă nu modificări.

Într-o primă etapă, de exemplu, în prima jumătate a secolului 19, el declara că o discuŃie despre noi stiluri este sterilă, pentru că nu ne trebuie stiluri noi. Istoria arhitecturii ne-a furnizat suficiente valori. Acestea trebuie acum filtrate prin proba de foc a adevărului şi organicităŃii.

Iar organicitate înseamnă – ceea ce dintotdeauna a însemnat pentru toate minŃile reflexive ale arhitecturii - “arhitectura derivată din natură, ca o creaŃie a lui dumnezeu“ – numai că fiecare emisferă europeană a descoperit în natură legi ale lui dumnezeu în raport cu propriile afinităŃi. John Ruskin, de exemplu, a înŃeles că legile lui dumnezeu se relevă prin două aspecte: arhitectura trebuie produsă de mâna meşteşugarului, cu materiale de construcŃie naturale, adecvate. (Această atitudine sentimentală e firească în perioada zorilor industrializării, care se manifesta prin produse industriale stângaci executate de maşini, din materiale încă insuficient cercetate, şi concepute în graba capitalismului condus de oameni prgmatici.) În al doilea rând, cerea onestitate, adică o structură de rezistenŃă raŃională, sincer exprimată. În acest sens, catedralele gotice erau cel mai bun exemplu. Materialele sale preferate, pe care susŃinea, erau lemnul şi piatra. Cât priveşte atitudinea faŃă de metal, el considera că în arhitectură el constituie o violare a naturii. Şi atunci, accepta ca mediul construit să fie alcătuit din două feluri de construcŃii:

1. Arhitectura, ca expresie a frumuseŃii, adevărului şi organicităŃii, evoluând din cea tradiŃională şi 2. “purpose oriented architecture“ Astfel a privit John Ruskin soluŃionarea problemei morale a adevărului arhitectural. Cât priveşte problema estetică, el considera că arhitectura trebuie să fie expresivă, să ofere efecte picturale şi condera că romanicul şi goticul o fac. Arhitectura clasică era. După părerea lui, artificială, “construită“, dogmatică, nenaturală, în plus monotonă şi plicticoasă. Îi admira creaŃia pictorului Turner, pentru trăirile puternice pe care le trezea prin dramatismul expresiv al tablourilor sale.

Marele merit al catedralei gotice, recunoscut de romantici, a fost acordul dintre structură, formă şi funcŃiune simbolică, crescute toate simultan, dintr-un impuls organic sincer. Şi, evident, toate elementele îşi au originea în natură.

24

Votivkirche, Heinrich von Ferstel, V i e n a , 1 8 5 4 -

Votivkirche, Heinrich von

Ferstel, Viena, 1854-59

von Ferstel, V i e n a , 1 8 5 4 - 5 9 Notre

Notre Dame de Paris, sec. 11-12

Gothic revival-ul şi-a încheiat prima etapă, cea mai valoroasă, pe la jumătatea secolului. Până atunci s-a manifestat ea la biserici, după care, aşa cum se întâmplă de obicei cu ideile, a difuzat în mod empiric la arhitectura civilă. Fibra puternică s-a diluat şi, încăpând pe mâna tuturor, a degenerat curând în eclectism. Exemplele de aici încolo nu mai sunt Gothic Revival, ci pot fi numite arhitectură eclectică de natură romantică.

arhitectur ă eclectic ă de natur ă romantic ă . Formele goticizante sunt proprii naturii germane
arhitectur ă eclectic ă de natur ă romantic ă . Formele goticizante sunt proprii naturii germane

Formele goticizante sunt proprii naturii germane şi engleze, unde ele sunt aproape tradiŃionale. În oraşul Hamburg, ele par că aparŃin locului de când lumea.

Casa Liebrecht Filipescu

25

Un arhitect al vremii, Wilhelm Stier spunea: În mod fundamental, pentru arhitectură ar trebui să rămână modelul antic, dar pentru cosntrucŃii mari şi verticale se potriveşte totuşi goticul.

Stilul antic grecesc. Stilul antic roman.

Reproduceri ştiinŃifice după lumile greceşti şi latine.

Karl Friedrich Schinkel, 1781-1841

grece ş ti ş i latine. Karl Friedrich Schinkel, 1781-1841 Gilly, proiect de monument pentru Friedrich

Gilly, proiect de monument pentru Friedrich al II-lea, modelul care declanşat în copilul Schinkel pasiunea pentru arhitectură. De remarcat cum, în Germania cel puŃin, este utilizat limbajul antichităŃii greceşti, dar cu o total diferită atitudine – una eroică, nu una de armonie şi seninătate.

Istoricismul în Germania a avut trăsăturile lui particulare. Ideile au germinat aici într-o stare romantică şi voiau să-şi găsească o formă potrivită, dar nu ca reacŃie anticlasică. Sub aspect polemic, era deci neutră în raport cu clasicismul. Două erau însă frustrările germanilor, şi ele Ńineau de condiŃia lor istoric-politică. În primul rând, nu se închidea rana provocată şi mereu activată de războaiele napoleoniene. În al doilea rând, mocnea o nemulŃumire a intelectualilor faŃă de realitatea îngustă şi plată din provinciile germane. Aşa s-a născut o ideologie naŃională, cu întoarcere către propriul trecut. Aceste idei s-au împăcat bine cu lexicul clasic.

Karl Friedrich Schinkel, orfan de tată de la şase ani (tatăl lui murise ajutând la stingerea unui incendiu), a vizitat la vârsta de treisprezece ani o expoziŃie cu desenele arhitectului Friedrich Gilly (un arhitect genial, dar care a murit la 28 de ani) şi a decis să devină arhitect.

A studiat la Bauakademie în Berlin. A lucrat cu Friedrich Gilly, căruia după moarte i-a

preluat lucrările. A fost în acelaşi timp arhitect şi pictor. A fost o fire reflexivă, un

intelectual profund.

Schinkel e considerat un arhitect clasicist. Monumentul lui Gilly… clasicist… formă de templu, dar nu seninătate şi armonie… ci eroism, solemnitate. Noua semnificaŃie se potriveşte cu forma, iar Gemania era tocmai Ńara în care s-a conturat cel mai bine ideea

că anumite stiluri se potrivesc anumitor programe.

ÎncercaŃi să înŃelegeŃi acest tip de sensibilitate dezvoltată în Prusia, expresie a unui spirit

filozofic şi perfecŃionist. Clădirile lui sunt ca nişte teoreme, au eleganŃa unei demonstraŃii ştiinŃifice şi rafinamentul unei pietre preŃioase bine şlefuite. Limbajul structural este limpede, rigurozitatea e încălzită de o decoraŃie Ńinută în frâu. Berlinul, atât profesionist, cât şi laic, îl preŃuieşte.

26

"Arhitectura istorică nu înseamnă să repeŃi lucrurile vechi, căci asta înseamnă să ucizi însăşi istoria. A acŃiona într-o manieră istorică înseamnă să introduci ceva nou, care în acelaşi timp continuă istoria.“ (Schinkel)

care în acela ş i timp continu ă istoria .“ (Schinkel) Perspectiv ă de-a lungul bulevardului

Perspectivă de-a lungul bulevardului Unter den Linden. În prim plan: Neue Wache, Berlin, Schinkel, 1818

Linden. În prim plan: Neue Wache, Berlin, Schinkel, 1818 Parthenon Schinkel, Schuspielhaus am Gendarmenmarkt, Berlin,

Parthenon

În prim plan: Neue Wache, Berlin, Schinkel, 1818 Parthenon Schinkel, Schuspielhaus am Gendarmenmarkt, Berlin, 1818
În prim plan: Neue Wache, Berlin, Schinkel, 1818 Parthenon Schinkel, Schuspielhaus am Gendarmenmarkt, Berlin, 1818

Schinkel, Schuspielhaus am Gendarmenmarkt, Berlin, 1818

Berlin, Schinkel, 1818 Parthenon Schinkel, Schuspielhaus am Gendarmenmarkt, Berlin, 1818 Walhalla – Leo von Klenze 27

Walhalla – Leo von Klenze

27

Leo von Klenze, 1784-1864, a fost arhitectul favorit al regelui Ludwig I. al Bavariei. A fost un arhitect deosebit de cultivat, mai ales în istorie, arheologie şi religie. A fost şi pictor şi scriitor. Arhitectura istoricistă pe care a practicat-o a fost elaborată foarte serios şi ştiinŃific, ceea ce l-a consacrat, alături de Schinkel, drept un redutabil reprezentant al Greek Revival. Un exempu de problematică pe care şi-a pus-o a fost dacă bazilicile creştine timpurii ar trebui interpretate în manieră clasicistă sau romantică. (Într-adevăr, vouă ce vă inspiră estetica formală a bazilicilor timpurii?) A dat interpretări subtile relaŃiei dintre arhitectură şi epocă, pentru a le aplica apoi creativ pe arhitectura epocii sale. De pildă, a considerat că limbajul clasic, chiar dacă la vremea lui exprima armonia şi seninătatea, se potrivesc şi unor timpuri eroice. Un exemplu este felul în care a acŃionat la Walhalla. Pentru noi, o astfel de problematică pare astăzi anacronică, dar a avut o deosebită importanŃă în evoluŃia ideologiei ahitecturale şi mai ales a modului serios, conceptual, de a aborda arhitectura.

Walhalla este casa zeilor în mitologia scandinavă. Walhalla de lângă Regensburg, este un memorial închinat de Leo von Klenze marilor figuri şi evenimente ale germanilor în decursul unei istorii de 1800 de ani. Ideea i-a venit în 1807 lui Ludwig I., într-o vreme când Ńările germane erau ocupate de Napoleon. (Ludwig I. A fost un rege cu o domnie foarte grea, care a dus în spate o perioadă dintre cele mai dificile, măcinate de tensiuni şi războaie. Şi-a găsit totuşi timp să fie un mare protector al artelor şi arhitecturii.) Leo von Klenze a câştigat lucrarea în urma unui concurs. Monumentul a fost construit între 1831-42, după înfrângerea lui Napoleon la Leipzig, în 1813. Figurile reprezentate nu sunt însă numai de războinici, ci şi de mari personalităŃi, inclusiv femei, oameni de ştiinŃă, scriitori, clerici etc. Ca şi monumentul lui Gilly, limbajul antic grecesc este utilizat pentru o atitudine eroică, înălŃătoare – cea ce apare ca o asociere potrivită.

Stilul Evului Mediu timpuriu

Vechea bazilică romană San Piedro, sec. 4

timpuriu Vechea bazilic ă roman ă San Piedro, sec. 4 Biserica Sankt Bonifacius, Muenchen, arh. Georg

Biserica Sankt

Bonifacius,

Muenchen, arh.

Georg Friedrich

Ziebland,

construită 1830-

50

Bazilica San Paolo Fuori le Mura, sec.4

Neorenaşterea
Neorenaşterea
arh. Georg Friedrich Ziebland, construit ă 1830- 50 Bazilica San Paolo Fuori le Mura, sec.4 Neorenaşterea

28

Neorenaştere

Neorena ş tere Palazzo Pitti, sec. 15 Arhitectura Neoclasică Residenz München, sec. 19 Plan şă cu

Palazzo Pitti, sec. 15

Arhitectura Neoclasică

ş tere Palazzo Pitti, sec. 15 Arhitectura Neoclasică Residenz München, sec. 19 Plan şă cu un

Residenz München, sec. 19

Planşă cu un proiect executat la Académie des Beaux Arts. Aici, motivul arcului de triumf, combinat cu proporŃii din epoca manieristă a renaşterii, ajung, iată, la un neoclasic specific academismului francez. Când barocul şi Rococo-ul n-au mai găsit loc pe lume, rezultatul a fost reeditarea clasicismului – numit din secolul al 18-lea Neoclasicism. Modelul era Palladio. ArhitecŃii au adaptat Neoclasicismul tuturor destinaŃiilor – spre exasperarea funcŃionaliştilor avant la lettre.

spre exasperarea func Ń ionali ş tilor avant la lettre. Fa Ń ad ă tipic ă

FaŃadă tipică neoclasicismului francez

func Ń ionali ş tilor avant la lettre. Fa Ń ad ă tipic ă neoclasicismului francez

Französischer Dom, Berlin

29

Neobarocul

Şi barocul are replici neobaroce. Nu putea să scape tema ovalului.

are replici neobaroce. Nu putea s ă scape tema ovalului. Bernini, Sant Andrea al Quirinale, sec.
are replici neobaroce. Nu putea s ă scape tema ovalului. Bernini, Sant Andrea al Quirinale, sec.

Bernini, Sant Andrea al Quirinale, sec. 17

Bernini, Sant Andrea al Quirinale, sec. 17 Hotel Amelot, sec. 19

Hotel Amelot, sec. 19

s ă scape tema ovalului. Bernini, Sant Andrea al Quirinale, sec. 17 Hotel Amelot, sec. 19

Berliner Dom, 1894-1905

30

EEclectismEEclectismclectismclectismulululul şişişişi StilurileStilurileStilurileStilurile naŃionalenaŃionalenaŃionalenaŃionale

Ca urmare a ahitecturii istoriciste, nu e de mirare insistenŃa cu care teoreticienii raŃionalişti scriau despre dimensiunile practice ale arhitecturii, ancorarea ei în realitatea socială, politică şi economică şi se opuneau estetismului şi mimetismului istoricist.

Cuvântul despre arhitectură: Gottfried Semper, 1803-1879 Una din marile autorităŃi critice ale secolului 19, alături de Ruskin şi Viollet-le-Duc. A studiat istoria şi matematica la Göttingen, apoi arhitectura la München. A călătorit şi a făcut stagii de cercetare la Paris (unde s-a implicat în revoluŃia din iulie 1830; a construit baricade), apoi în Italia şi a participat la cercetări arheologice în Grecia. A făcut parte din generaŃia care a descoperit policromia din arhitectura clasică grecească şi, spre deosebire de lumea clasicistă franceză, oripilată, el a acceptat ideea ca pe orice adevăr istoric. A publicat în 1834 Vorläufige Bemerkungen über bemalte Architectur und Plastik bei den Alten (ObservaŃii preliminare despre arhitectura şi sculptura policromă în antichitate). Între 1834-49, în timp ce era profesor la Academia din Dresda, a participat (cu prietenul lui Richard Wagner) la revoluŃia democratică, după care, acuzat ca agitator (el era membru în garda civilă, republican convins şi cu principii democratice), a fost nevoit să fugă.

Nu înainte de a fi construit Hoftheater, care însă a ars. Tot el a făcut proiectul pentru reconstrucŃia lui, dar urmărirea a lăsat-o pe seama fiului său. A mai lăsat şi alte opere construite la Dresda, care au legat numele său de acest oraş care l-a gonit. De exemplu sinagoga, bombardată la război. S-a refugiat întâi în sud-vestul Germaniei, apoi la Paris, unde a luat parte activ şi la revoluŃia din 1848 (cu Heinrich Heine). Când se construia Crystal Palace la Londra, Semper se afla în acest oraş, ca profesor. N-a găsit acolo de lucru în mod consecvent, în

schimb a fost perioada lui cea mai fertilă din punct de vedere teoretic. A cunoscut mişcarea Arts and Crafts. A publicat în 1951 Die vier Elemente der Baukunst (Cele patru elemente ale arhitecturii) şi în 1852 Wissenschaft, Industrie und Kunst (ŞtiinŃa, Industria şi Arta). Ele au deschis calea celei mai renumite scrieri a lui Semper Der Stil in den technischen und tektonischen Künsten oder Praktische Ästhetik (Stilul în artele tehnice şi tectonice sau estetica practică), care au fost publicate în două volume, în 1861 şi 1863.

În 1869 i-au fost comandate lucrări la Viena, datorită cărora s-a stabilit acolo în 1871.

Dar numai până în 1876, când s-a retras. A murit în timpul unei călătorii spre Italia.

În tratatul său Cele patru elemente, Gottfried Semper ne spune că estetica arhitecturii

derivă din stadiul primordial al societăŃii umane, şi are deci la bază elemente primordiale:

împrejmuirea, vatra, acoperişul şi structurarea din lemn a construcŃiei. La ele, omul a adăugat meşteşugurile tehnice – metalurgia, tehnologia apei, ceramica şi utilizarea altor şi altor materiale. De aici, din logica meşteşugului tot mai tehnologizat, se trage şi artisticitatea arhitecturii. Aceasta a fost tema principală a primului său tratat.

În

alt text a criticat arhitectura contemporană lui ca fiind rigidă şi lipsită de originalitate.

O

acuza că este o construcŃie intelectuală, fără legătură cu timpurile moderne. De fapt, el

critica istoricismul pentru lipsa lui de curaj şi fantezie. Simpla piratare a stilurilor istorice este un act steril, pentru că readuce un element al trecutului într-un mediu care îi este străin. De ce să ne inspirăm tot din antichitatea clasic