Arhitectura de Aparare in Transilvania Secolului XV

Cuprins:

Notiuni generale despre fortificatiile transilvanene............................................2

Castele feudale....................................................................................................3
Incinte fortificate de orase..................................................................................5

Cetati de refugiu si aparare satesti......................................................................6

Studenti:

Vieru Sebastian-Ionut
Dobrea Alexandru-Adrian

1
 PARTEA 1 – NOTIUNI GENERALE DESPRE FORTIFICATIILE TRANSILVANENE

Spatiul geografic al Transilvaniei a favorizat foarte mult construirea de fortificatii,

regiunea insasi fiind un bastion ce inntra in zona campiei euro-asiatice, barand caile de acces
spre centrul si spre vestul Europei.
Prin numarul lor destul de mare si prin pozitiile strategice pe care le ocupau, au trezit
inca de la inceput interesul istoricilor si arheologilor.
Daca ar fi sa cautam ceva mai emblematic pentru perioada Evului Mediu, nu cred ca am
putea gasi ceva la fel de ilustrativ precum fortificatiile, fie ele de lemn si pamant sau de piatra,
care sa ilustreze prin ele insele tocmai ideologia societatii medievale, fie ca le privim ca
monumente in sine, fie ca institutii fortificate.
Arhitectura cu caracter militar si civil s-a facut remarcata, pe langa cea cu caracter
religios de zid, tocmai prin faptul ca a dus la ridicarea unor constructii care au devenit
adevarate opere arhitecturale, atat cu valoare din punct de vedere tehnic, cat si din punct de
vedere artistic.

Cladirile din categoria arhitecturii de aparare se pot repartiza pe pe doua mari tipologii.
Avem tipul fortificatiilor in sistem castral, unde vorbim despre cetati regale si nobiliare,
precum Castelul Bran de la Brasov, Castelul Corvinestilor din Hunedoara, Castelul Lazar si altele,
inclusiv fortificatii claziale hategane.

A doua tipologie de fortificatii ar fi cea a fortificatiilor colective, unde se incadreaza

fortificatiile punctuale si perimetrale urbane, cetatile taranesti de refugiu si bisericile fortificate.
Cu alte cuvinte, cand vorbim de arhitectura de aparare in Transilvania, vorbim de castele
feudale intarite, de cetati de aparare si refugiu satesti si de incinte fortificate de orase.
Mai toate castele feudalilor erau amplasate in locuri strategice, ferite, izolate, fie la
marginea unor rauri, pentru a beneficia de partea de aparare pe care il reprezinta o asemenea
prtiune de apa, fie erau construite in zone cu inaltimi mai mari, folosinduse de terenul ca un
avantaj impotriva atacatorilor, ingreunandu-le astfel viteza si randamentul in situatii de lupta.

Aceste constructii, pe langa avantajele pe care le ofereau terenurile pe care erau

construite, se foloseau si de gradul de soliditate ale zidurilor de incinta, dar si de acele elemente
specifice oricarei fortificatii de aparare, adica porti ferecate, poduri suspendate care puteau fi
ridicate si coborate la nevoia, turnuri de paza, metereze, creneluri si drumuri de circulatie si de
paza de-a lungul curtinelor.

2
 PARTEA 2 – CASTELE FEUDALE

Castele precum cel de la Râu de Mori, ridicat in secolul al XV-lea in jurul unui vechi turn
de locuinta transformat cu aceasta ocazie, precum castelul de la Deva, al carui nucleu a fost la
inceput o mica cetate de munte care a fost transformata si marita destul de mult si precum
multe alte castele, mai sunt pastrate si vizitate in ziua de astazi doar sub forma de ruine.
Unele dintre ele, care s-au pastrat intregi si au devenit iconice si despre care o sa
elaboram in cele ce urmeaza sunt Castelul Bran din judetul Brasov, Castelul Corvinestilor de la
Hunedoara si cetatea sateasca de la Câlnic cu donjonul care dateaza inca din secolul XIII.

CASTELUL CORVINILOR

Castelul Corvinilor, numit și Castelul Huniazilor sau al Hunedoarei, este cetatea

medievala a Hunedoarei, unul din cele mai importante monumente de arhitectură gotică din
România.Primele fortificatii din piatra din Hunedoara au fost datate de majoritatea
cercetatorilor in domeniu in secolul al XIV-lea, desi exista specialisti care atribuie tabara regala
orimei jumatati a secolului al XV-lea (Elemér Mályus, Adrian Andrei Rusu, Radu Lupescu).

Această primă fortificație a avut o formă elipsoidală, cu capete ascuțite spre nord și sud
delimitate de o piatră înaltă. Zidurile de până la 2 m grosime au fost construite din blocuri de
calcar dolomitic și din blocuri de piatră de râu, direct pe stânca nativă. Cercetările dinaintea
Primului Război Mondial au arătat că în zona de nord erau două camere triunghiulare, dintre
care una era probabil un turn de păstrare, cu analogii în zonele franceză și germană din secolele
al XIII-lea și al XIV-lea.

3
 Ioan de Hunedoara a inițiat
construcția la scară largă după
anul 1440 cu scopul de a
transforma cetatea într-un
castel. Prima etapă a inclus
ridicarea a două curtine în jurul
vechii cetăți. Cetatea este
construită din blocuri de piatră-
calcar cu creneluri. Aceste
ziduri cortină sunt flancate de
turnuri circulare și
dreptunghiulare, dintre care
primul reprezintă o noutate a
arhitecturii militare
transilvănene din secolul al XV-lea. Turnurile circulare (Turnul Capistrano, Turnul deșertului,
Turnul Tobosarilor), cu excepția turnului pictat (Turnul Buzdugan), sunt echipate cu un parter
din zidărie solidă, urmat de două etaje, etajul inferior este folosit drept camera puștilor.
Turnurile de forma rectangulara dispuse în zonele de nord-vest, respectiv sud-est ale castelului
(turnul vechi de poarta, turnul nou de poarta) au fost prevazute cu intrari carosabile si niveluri
de aparare, gândite atât pentru arme cu coarda cât si pentru arme de foc. Intrarile concrete în
castel se faceau prin parcurgerea unor poduri, sustinute pe piloni de piatra, ultimele tronsoane
ale podurilor fiind mobile. Alta constructie de factura militara este reprezentata de turnul Nje
Boisia. Turnul propriu-zis, alcatuit din 5 niveluri de aparare, a fost prevazut cu deschideri mari
pentru arme de foc. Legatura cu castelul este asigurata prin intermediul unei galerii
suspendate,dispusa pe o lungime de peste 33 m, ce se sprijina pe stâlpi masivi, din calcar
dolomitic.
De pe teritoriul Roamaniei, Castelul din
Hunedoara a ramas ansamblul cel mai
complet si reprezentativ pentru
arhitectura civila medievala. Elemente ale
goticului transilvanean matur si tarziu sunt
intalnite in compozitia sa decorativa si
structurala, impreuna cu detalii timide ale
vremii lui Matei Corvin si inceputurile
renasterii. Castelul Bran, ca un alt exemplu,
desfasoara in jurul unei curti de forma
neregulata si dimensiune redusa, o multime de incaperi, dintre care unele destinate inca de la
inceput corpului de garda, altele destinate sa adaposteasca locuinta castelanului. Pe masura ce
cladirea se inalta si se desprinde de stanca la care este alipita, incaperile, dispuse in inaltime pe
mai multe caturi, isi maresc suprafata si numarul.

4
 PARTEA 3 – INCINTE FORTIFICATE DE ORASE

Spre deosebire de castelele feudale si cetatile fortificate, care reprezentau puncte de

sprijin si de aparare aflate in subordinea conducatorilor feudali, nobilimii si statului care le
ocupau, orasele intarite prin fortificatii si cetatile satesti aveau o cu totul alta functie sociala.
Orasele transilvanene, care erau construite la inceput pe suprafete reduse, au fost cu timpul
extinse si fortificate, prin inconjurarea asezarii cu ziduri rezistente si puternice, fie acestea de
piatra sau de caramida. Aceste ziduri de aparare prezentau pe interiorul partii superioare
drumuri de straja, pentru patrulare, iar in loc de turnuri se gaseau flancate.
Diferit fata de cetatile cu rol strict militar este si modul de aparare in fata unui atac din
exterior. Daca cetatile si castelele erau pazite de garnizoane permanente, in cazul oraselor
fortificate, apararea se facea, atunci cand era cazul, de catre cetateni, barbati in stare sa poata
tine armele si lupta, cu sau fara pregatire militara, grupati pe meserii.
Clujul, de exeplu, avea zidurile construite exclusiv din piatra si aveau un drum de straja
amenajat pe console din piatra faltuita in fata panzei de creneluri care le incorona.Insa cel mai
bun exemplu pentru a ne inchipui cum arata orasul fortificat transilvanean este probabil
Sighisoara. Orasul a fost dezvoltat pe o zona tipica cetatilor, pe o colina, in jurul unui burg
bisericesc, si pana si in ziua de azi pastreaza intregi zidurile vechi si turnurile de aparare pe care
le protejau diferite familii sau bresle, cum ar fi fierarii, croitorii, tesatorii, cizmarii etc.
In cazul Sibiului, satul care s-a dezvoltat si s-a fortificat se intindea la poalele unei coline,
in varful careia era pozitionata. Prin aparitia unei a doua incinte, anume spetiul pentru negot, si
prin nevoia de a se uni acestea doua si din nevoia de a crea o intindere mult mai mare de
aparat, s-au daramat o parte din vechile ziduri si s-au construit altele. Acest lucru a dus la
aparitia unei a treia incinte, care sa le uneasca pe celelalte doua, precum si la aparitia a
numeroase pravalii si case noi.
Daca stam sa analizam planurile generale de organizare ale tuturor aceste orase
medievale fortificate – Sibiu, Sighisoara, Cluj, Brasov etc. - o sa observam ca acestea sunt
rezultatul adaptarilor la teren, deseori mestesugite si atent gandite, a unor principii
arhitecturale simple, cum ar fi cel de aparare, de circulatie si de igiena urbana. De asta mai
toate orasele prezinta cam aceleasi trasaturi: drumuri inguste, care urmaresc curbele de nivel
sau linia de cea mai mica panta a terenului, parcele stramte si atnci, adesea de forme si
dimensiuni variate, marcarea centrului orasului de o piata, pe langa care se gaseste de regula
cel mai important edifiu al asezarii, precum biserica. Pe langa acestea mai intalnim si cladiri
izolate cu caracter public, care seamana de cele mai multe ori cu donjoane sau anexe de
castele, alaturi de alte doua edificii specifice oraselor fortificate: “Hala”, care deservea pentru
desfacerea si comercializarea marfurilor, si “Casa sfatului”, cu rolul de a adaposti consiliul si
intrunirile acestuia.

5
 PARTEA 4 – CETATI DE REFUGIU SI APARARE SATESTI

CETATEA DE LA CÂLNIC

Fata de celelalte constructii fortificate din transilvania, Cetatea de la Câlnic are un

aplasament destul de atipic. In loc sa domine imprejurimile prin pozitionarea pe varful unei
coline, cetatea este situata intr-un punct de joasa altitudine, in imediata proximitate a raului
Câlnic. Desi aflata la desitanta destul de mica de strada principala si de centru, fata de
majoritatea cazurilor din mediul sasesc, evolutia urbanistica a localitatii nu a ajuns sa o
inglobeze tramei stradale.
Cetatea este construita din doua randuri de ziduri (incinte), dispuse concentric si cu
traseu oval, intarite cu elemente de flancare, adica doua turnuri si un bastion. Cetatea este
realizata in cea mai mare parte din piatra de cariera (calcar) inecata in mortar, insa pe alocuri s-
au folosit piatra de rau si caramida, in jurul unor ferestrelor si gurilor de tragere. Poarta de
intrare, cadrele deschiderilor de la camari si galeria de aparare sunt facute din lemn. Poarta de
intrare este aparata de un coridor fortificat, centurile de ziduri protejeaza curtea interioara,
inima cetatii, in care se afla capela, fantana si donjonul, care domina intregul complex prin
inaltimea si masivitatea sa.

6
 Camarile sunt functionale pana si in ziua de astazi,
fiind adapostite de acoperisul in doua ape ce
urmeaza traseul incintei. Accesul in capela – capela
fiind o constructie de tip sala, care se incheie catre
rasarit cu o absida semicirculara usor decrosata –
se face prin partea de vest, printr-un portal de tip
gotic, singurul element de piatra profilata din
intreaga constructie. Fundatia absidei capelei
presupune vestigii ale unei constructii mai vechi, al
carei rost nu este clar nici pana acum. Un alt lucru
cu un caracter incert este reprezentat de niste
deschideri inguste de tipul meterezelor pe peretele sudic al navei, la mica inaltime fata de cota
terenului. O ipoteza luata in calcul este ca aceste deschideri indica o alta functionalitate a
edificiului, anterioara celei de cetate militara. Cateva ferestre de diferite forme si marimi se
gasesc pe peretii de la sud, vest si est. Intreaga cladire, incepand de la frontonul triunghilar si
pana la absida altarului este invelita si protejata de un acoperis unic.

Donjonul, ultima constructie care compune ansamblul cetatii de la Câlnic, insa prima din
punct de vedere al vechimii constructiei, este cel mai reprezentativ element al intregii
fortificatii. Avand initial alta functie, si anume cea de turn-locuinta si depozit pentru familiile
nobiliare, intalnim aici cateva detalii constructive speciale, si anume faptul ca parterul turnului
este o ampla incapere boltita, cu o bolta semicilindrica din piatra inecata in mortar, si care si
pana astazi pastreaza urmele cofrajului din lemn. Desi astazi intrarea este directa, printr-o
poarta protejata printr-o copertina de tigle, in acea perioada accesul se facea exclusiv pritr-o
scara practicata in grosimea zidului, care cobora de la etajul 1. Etajul intai era camera de locuit,
luminata prin mai multe deschideri ample, care aveau probabil ancadrament de piatra, cu
semineu, al carui urme inca se mai abserva pe peretele vestic.
Asa cum pot fi vazute astazi, elementele constructive
ale cetatii de la Câlnic nu apartin doar unei periode
de edificare, ci mai degraba sunt rezultatul unor
etape succesive, a unor adaptari si refunctionalizari.
Atunci cand este considerata in ansamblul sau,
fortificatia nu este una care sa impresioneze prin
sistemele defensive elaborate sau prin dimensiunile
enorme, ci este una mica, cu elemente de fortificare
de baza si tehnici constructive simple. Insa,
fortareata de la Câlnic, chiar dac nu poate concura cu
marile castele, este considerata reprezentativa
pentru o civilizatie locala si o epoca particulara.

7
 BISERICA FORTIFICATA DIN BIERTAN

Biserica evanghelică fortificată din Biertan, județul Sibiu, a fost construită în secolul al
XII-lea. Complexul arhitectural medieval din Biertan este alcătuit din biserica și centura de
fortificații, toate amplasate în centrul așezării, pe un deal. Biserica de tip hală ocupa partea
centrală a complexului, fiind construită între anii 1490 și 1520 în stilul gotic târziu, fiind ultima
din Transilvania înălțată în acest stil. Construcție monumentală, de mari dimensiuni, are trei
hale de înălțimi egale. Intrarea se face prin trei porți: de vest, de nord și de sud. Altarul poliptic
al bisericii, cel mai mare din țară cu cele 28 de panouri pictate ale sale, a fost realizat între
1483 și1513.

La partea superioară are un coridor de apărare, ceasul și clopotele. Turnul „mausoleu”

este amplasat la nord-est și are la parter un mausoleu care adăpostește, din 1913, mormintele
prelaților acestei biserici. Pe vremuri, în bastionul estic se afla „carcera”, unde erau închiși,
timpde două săptămâni, cuplurile (soț și soție) care se certau și intenționau să divorțeze. În
camera de mici dimensiuni, având o masă mică și un singur pat, comunitatea sașilor le punea la
dispoziție o singură farfurie, un singur tacâm și o singură cană pentru apă. Se spune că, în acele
circumstanțe, doar o singură pereche a rămas neclintită în hotărârea inițială de a divorța, toate
celelalte cupluri ieșind de acolo împăcate, fără a se mai apela la justiție. În partea de sud-vest
se afla Turnul Slăninilor. În secolul al XVI-lea s-a construit cea de-a treia centură de ziduri pe
laturile de est, vest și sud ale cetății. Turnul Închisorii era situat în partea de nord-vest, dar
în 1840 a fost demolat pentru a se construi o școală. Pe centura a treia au fost ridicate Turnul
de Poartă pe latura sudică și Turnul Țesătorilor în partea de vest. Accesul în interior spre
biserică se face printr-o scară acoperită, lungă de 100 m, care pornește din piața centrală a
satului, de lângă turnul paznicului.

8
9