Universitatea Babeș Bolyai Cluj-Napoca Facultatea de Geografie

Specializarea: Geografia Turismului Extensia Bistrița

Referat Practică 2
Student: RUS ADRIAN (anul I)

Valorificare turistică a cetăților bisericești din Țara Bârsei

Țara Bârsei ocupa geografic aproximativ același areal ca al județului Brașov de astăzi, o
importantă parte a istoriei sale fiind legată și de Ordinul Cavalerilor Teutoni, care a stăpânit-o din
anul 1210 și până în 1225. Când aceste pământuri le-au fost date de către regele Ungariei și luate
înapoi când pretențiile lor au crescut peste măsură și au vrut să formeze un stat independent de ju-
risdicția regală.
Prea puțin timp spun unii istorici pentru ca de numele lor să fie legate atâtea și atâtea cetăți
și fortificații construite în Țara Bârsei, unele dintre ele în picioare și acum – Feldioara, Prejmer,
Hărman, Sânpetru, Codlea, Bran, Râșnov altele doar ruine – Orăția, Brașovia, Cetatea Neagră de
lângă Codlea etc. ceea ce au început cavalerii teutoni, au terminat oamenii muncitori din comu-
nitățile locale. În ciuda trecerii timpului și timpurilor, unele dintre ele sunt în continuare în picioare,
astfel că pot fi vizitate de către turiștii curioși sau pasionați de istorie și de istorii. Prezența lor pe
aceste meleaguri, deși una de scurtă durată, este folosită în special în scop turistic, renumele teu-
tonilor lor păstrându-se până în zilele noastre.
Denumirea Feldioare vine din cea maghiară „Föld-Vár”, cu semnificația de „cetate de
pământ”, așa cum au găsit-o coloniștii unguri. A fost reconstruită din piatră de către cavalerii teu-
toni după anul 1210, devenind cea mai importantă cetate a lor din țara Bârsei. A fost distrusă de mai
multe ori, de turci sau de oștile lui Vlad Țepeș și ale lui Petru Rareș. Teutonii au numit-o Marien-
burg, Cetatea Fecioarei Maria, aceasta fiind protectoarea acestui ordin cavaleresc.
Practic, în anul 2012 era o ruină, așa că tot ceea ce vedem în ziua de astăzi acolo sunt noi
construcții, după planurile fortificațiilor din secolul XVII. Lucrările s-au desfășurat din 2013 și până
în anul 2017. Acum sunt vizibile zidurile de apărare și turnurile din nord, sud, est, vest, precum și
zidul Zwinger. De asemenea, sunt conturate planurile bisericuței și ale mănăstirii cisterciene, acest
ordin călugăresc preluând mare parte din mănăstirile teutone după expulzarea lor. De asemenea, în
timpul lucrărilor de restaurare a fost descoperită și fântâna cu o adâncime de aproape 70 de metri.
Ca și Feldioara, Hărman este o altă localitate strâns legată de venirea cavalerilor teutoni dar
și a coloniștilor de orgine germană. Și, la fel ca la Feldioara, și Cetatea din Hărman a fost dăruită or-
dinului monastic cistercian prin anul 1240.
Biserica Sf. Nicolae, ce păstrează în partea ei estică înfățișarea vechii basilici din sec. XIII.
La interior am văzut altarul baroc din anul 1787, precum și orga ce datează din anul 1888. Turnul
clopotniță are o înălțime de 56 de metri, de altfel fiind cel mai înalt din Țara Bârsei. Se ajunge
destul de greu până sus la clopot, lângă care ar fi bine să nu te afli când bate (din 15 în 15 minute).
Construcția acestuia a început în anul 1300 iar ultimele modificări i-au fost aduse în anul 1794, cu
scări strâmte eliptice din piatră sau altele mai abrupte din lemn. În curte, se poate descoperi turnul
capelă, parte integrantă a structurilor de apărare și cu picturi murale ce datează din sec. XV,  acestea
descriu calea dobândirii mântuirii veșnice.
Ca și în cazul celorlalte două cetăți prezentate înainte, și construcția cetății de la Prejmer a
fost începută de către cavalerii teutoni în 1218, iar după expulzarea acestora a fost finalizată de
către călugării cistercieni. Actualmente se pare că este una dintre cele mai bine păstrate fortificații
din Europa, aceasta nefiind mai deloc distrusă de către comuniști, ba din contră, pe timpul acestora
a fost restaurată între anii 1960 și 1973. Zidul de apărare înalt de 14 metri si cu grosimi și de până la
6 metri a fost construit în secolul XV de către comunitatea săsească pentru a se proteja de năvălirile
turcești. Se pare că cetatea ar fi fost atacată de aproape 50 de ori de către năvălitori și niciodată
cucerită prin luptă. Doar o singură dată, prin viclenie, când au intrat în cetate ca prieteni și apoi au
schimbat foaia. Cum intri în curtea interioară impresionează camerele și dependințele așezate pe 3
nivele, fiecare ușă fiind numerotată. Sunt 274 de cămăruțe, fiecare aparținând unei familii din sat,
care locuia la același număr. În vremuri de restriște se retrăgeau în cetate și aveau unde locui. Nu
am mai întâlnit genul ăsta de organizare nicăieri până acum. De asemenea, în câteva dintre
cămăruțe sunt amenajate expoziții cu diverse obiecte de patrimoniu local, ba chiar și o clasă de
școală. Primii dascăli sunt menționați în anii 1460 și 1556, iar această clasă de școală a funcționat
până în 1853, când a fost construită o școală în centrul comunei. Biserica este decorată simplu, cu
altarul triptic, cea mai veche piesă de acest gen in țară, pictată pe ambele părți între anii 1450-1460
în Transilvania. Pe lângă aceasta se poate admira și un memoriu în cinstea soldaților austrieci sau
germani căzuți în primul război mondial.
Biserica din Hărman, la fel ca și cele din Prejmer, Feldioara și Sânpetru, poartă amprenta or-
dinului cistercian, care le- a primit în dar de la regele maghiar Bela al IV- lea la 15 ani după alun-
garea teutonilor, în anul 1240. De altfel aceasta este prima atestare documentară a satului Hărman
care este menționat în limba latină sub denumirea de  Mons Mellis, Muntele Mierii (denumirea în
limba germană Honigberg, însemnând același lucru). Legenda spune că pe aceste meleaguri existau
mult prisăci de albine, de care se ocupau localnicii, mierea fiind o monedă valoroasă la începuturile
Evului Mediu. Cistercienii au construit biserica- cetate, care se pare că era deja în construcție când
au preluat Hărmanul.
Două secole mai târziu s- a construit și fortificația care o înconjoară, un zid înalt de 12 metri
prevăzut în partea de sus cu un drum de strajă. De acolo apărătorii cetății puteau turna smoală
încinsă sau puteau arunca cu pietre, în atacatori, prin găurile special făcute în zid. Arcașii trăgeau de
pe niște metereze care se închideau cu niște panouri de lemn ce- i protejau. Proviziile necesare pe
timpul asediilor erau păstrate în niște cămări construite în interiorul zidului, la care accesul se făcea
cu ajutorul unor scări mobile.
Nu e de mirare că de- a lungul timpului, Cetatea Hărman nu a putut fi cucerită niciodată, în
ciuda celor ce au supus- o la numeroase asedii. Pe lângă numeroasele invazii ale tătarilor, turcilor,
muntenilor, moldovenilor, secuilor, comunitatea și biserica din Hărman a pătimit și de pe urma epi-
demiilor de ciuma, a catastrofelor naturale, incendii și cutremure. Fortificațiile și- au pierdut scopul
lor de apărare în secolul al XVII- lea, ele fiind folosite în continuare ca spații de depozitare, mai
ales a proviziilor. Biserica- cetate din Hărman cu zidurile ei impunătoare, cu cele șapte turnuri de
apărare și cu turnul clopotniță înalt de 56 de metri (cel mai înalt din Țara Bârsei), vizibil de la dis-
tanța este o bijuterie printre numeroasele biserici fortificate ale sașilor din Transilvania.
Este un crâmpei din istoria acestui ținut, pe care localnicii îl prețuiesc, dovadă felul în care
arată, în ciuda perioadei de criză în care ne zbatem de ceva vreme. În interiorul Cetății, în mijlocul
căreia tronează biserica ce poartă hramul Sf. Nicolae, se ajunge trecând printr- o boltă susținută de
niște coloane. Aspectul sumbru al acesteia se îndulcește imediat ce la capătul celălalt observi oaza
de verdeață din mijlocul căreia răsare o clădire cu pereți albi, bine întreținuți, etajată, cu niște bal-
coane la care ai acces din exterior cu ajutorul unor scări din lemn, și o fântâna cu cumpănă.  Abia
după ce traversezi și bolta ce străpunge zidul gros al cetății, vezi turnul înalt al clopotniței. Este
chiar clădirea bisericii.
Spre deosebire de bisericile ortodoxe, a căror pereți sunt pictați, aceasta te încântă prin simplitatea
ei. Austeritate cred că ar fi cuvântul potrivit. Câteva inscripții în limba germană și câteva covoare
orientale ornează pereții, balustrada de la balconul unde se află orga și primele bănci din față.  Băn-
cile femeilor sunt simple fără spătar, modeste de altfel, pe care niște pernuțe le decorează discret.  
Fiecare etaj este consolidat cu niște structuri de lemn, întărite la rândul lor cu bare metalice.
Ochiurile din ziduri, permit să pătrundă câteva raze de lumină, numai cât să nu te împiedici de
aceste structuri și să întrețină un aer misterios, până ajungem la ultimul etaj. Destul de incomode,
mai ales la partea superioară, când ajungi la următorul etaj, scările duc până la cele două clopote
vechi de peste opt decenii, care le- au înlocuit pe cele originale care au fost topite la începutul
primului război mondial.
Multe alte lucruri demonstrează că acest loc minunat din Țara Bârsei a fost locuit de oameni
harnici, destoinici ce au încercat dintotdeauna să păstreze vii în memoria noastră aceste pagini de is-
torie.