INTRODUCERE - RĂDĂCINI ȘI CARACTERISTICI ALE ARHITECTURII DACICE

Până la începutul celei de-a doua perioade a fierului, Dacia se arată istoricilor și arheologilor prin
așezări de tip sătesc și case construite pe schelet de pari, lipiți cu lut sau rareori din bârne orizontale.
Odată cu evoluția civilizației dacice, arhitectura a urmat modificări pozitive datorită apariției de
orașe-sate, în care se punea accent pe modul de construire a locuințelor, mai ales în privința clasei ‘’bune’’
din ierarhia societățîi de atunci. Rămășițele arhitecturii dacice se descoperă cu precădere în centrele
economice cu caracter pregnant de orașe, ce poartă denumirea de poleis ( exemple de orașe: Arcobadava,
Singidava, Zurobara, Arcina, Sornun, Carsidava sau Piroboridav).
Caracterul puternic economic al acestor orașe este dat de legătura facilă cu orașele grecești de pe
țărmul Mării Negre prin schimburile de bunuri locale cu cele de import. Se observă că la aceste centre
fortificațiile sunt mai bune, la cele de câmpie fiind realizate din palisade și valuri de pământ, iar la cele
de munte, fortificarea este reprezentată de ziduri groase de piatră, mai importantă fiind poziționarea
strategică pe înălțimi muntoase greu accesibile, natura devenind aici un element folosit în favorul dacilor.
Caracterul așezărilor dacice este asemănător celor de tip celtic care poartă denumirea de oppidum, denu-
mit ulterior de geto-daci în ‘’dave’’.

DE LA PEȘTERĂ LA TEMPLU

Evoluția spațiului în care ritualurile religioase aveau loc pornește de la cea mai veche formă de
locuire, găsită în natură. Peștera este bine închegată în mitologia dacică, fiind menționată în izvoarele
istorice că loc în care zeul dacilor, Zalmoxis, s-a retras în anii târzii ai vieții, peștera care
marchează simbolul de munte sfânt în mitologia dacă. „Muntele a fost socotit sfânt şi s-a numit aşa. I se
zicea Kogaionon şi la fel a fost şi numele râului care curgea pe lângă el", relata geograful antic Strabon, în
urmă cu peste două milenii. În privinţa locului unde se află peştera lui Zamolxis, opiniile istoricilor diferă.
Vârfurile Gugu şi Godeanu, Sfinxul din Bucegi, Munţii Retezat sau Ceahlău au fost doar câteva dintre
locaţiile indicate ca vechi aşezări sacre pentru divinitatea dacilor. Pornind de la aceste informații, mai
multe peșteri cu caracter de templu au fost găsite și clasificate după modul lor de plasare, apropiat de
cetăți dacice militare.
Peștera Cioclovina din parcul Natural Grădiştea Muncelului, Hunedoara, este un astfel de exemplu
spectaculos. Se intuiește că aceasta ar fi găzduit ceremonii religioase întrucât se află în apropierea cetății
dacice din Munții Orăștiei și de vârful Godeanu. Vorbind despre Zamolxis, divinitatea venerată de daci,
Strabon afirmă că „mai întâi, Zamolxis s-ar fi făcut preot al zeului cel mai slăvit la ei, iar după aceea a
primit şi numele de zeu, petrecându-şi viaţa într-o peşteră, pe care a ocupat-o el şi unde ceilalţi nu puteau
intră. Se întâlnea rar cu cei din afară, cu excepţia regelui şi a slujitorilor acestuia".
Alte exemple se situează în muntele Gugul, întrucât acesta este singurul munte înalt care prezintă
în vârf o peşteră locuibilă, departe de sate şi oraşe, totuşi accesibilă, cu o privelişte largă peste vai. Se
presupune că acesta ar fi vestitul munte Kojyawvov, odată pornind de la etimologia numelui Gugu, dar și
de la caracterul dominant și atot-văzător al poziției alese, menționat în izvoare istorice ca loc pentru un
‘’căutător al semnelor cereşti din locuri cu largă vedere, trăind pentru binele poporului o viaţă sobră şi
aducând jertfă la timpul potrivit".
Un alt exemplar al ceremoniei în arhitectură naturii îl prezintă peșterile din apropierea Vârfului
Godeanu deoarece acesta se află înconjurat de cea mai mare concentrare de aşezări civile militare şi
religioase reperate şi cercetate din toată Dacia; la poalele Godeanului se află cele mai multe sanctuare din
toată Dacia, opt la Sarmizegetusa, trei la Feţele Albe şi alte câteva zeci la Pustiosu, Rudele, Meleia şi
Tâmpu. Totodată, acesta este singurul vârf care este vizibil de pe culmile tuturor cetăţilor dacice din zonă
inclusiv de pe cetatăţile Căpâlna şi Golu aflate la o distanţă apreciabilă de acesta. Conţine toate
elementele descrise de Strabon şi Herodot în ceea ce priveşte relaţia vârf - sanctuare religioase - peşteră -
apă sacră.
 Citat din Vladimir Brilinsky în „Dacia Magazin” :
„ Niciunde pe teritoriul de astăzi al Daciei nu există atâta concentrare de conservare a moştenirii dacice
că în acestă zonă care înconjoară Godeanul; gradul înalt de antropizare conferit de arealul din care face
parte vârful Godeanu a permis permanent,pe tot parcursul anului o stabilitate şi chiar o dezvoltare
demografică şi spirituală faţă de condiţiile climaterice oferite de celelalte locaţii amintite a fi pretenden-
te la titulatura de Muntele Sfânt.”

Trecerea mai evidentă de la peșteră la templu că așezare religioasă alăturată unei cetăți o face
templul Ursitelor de la Șinca Veche. Acesta se află la o distanță de 60km față de orașul Bran, în orașul
Șinca Veche, și se distinge prin forma stranie, fiind săpată în piatră. Aceasta nu este construită nici din
lemn și nici din piatră, semn că, civilizația care a construit-o cunoștea proprietățile gresiei și avea
măiestria de a săpa în ea. Nisipul fin din interiorul lăcășului conține cristale de cuarț și siliciu. Mănăstirea
rupestră din interiorul grotei este compusă din cinci încăperi, două altare şi un turn înalt de 10 metri.
Acest turn a fost săpat în gresie moale şi seamănă cu o turlă fără acoperiş, unde razele de lumină răzbat
direct în altar, fiind de fapt un ochi de lumină prin care se vede cerul (Fig.1 , Fig. 2).
Fig. 1 Fig. 2

IDENTIFICAREA SANCTUARULUI ÎN INTERIORUL SATELOR DACICE

Desfășurarea țării dace era una modestă, cu așezări alcătuite din numeroase sate, de dimensiuni
mici, care nu depășeau mai mult de două hectare. Acestea aveau fortificații de apărare în zonele cu o
accesibilitate mai ușoară față de punctele vitale ale satului,fiind deoseori poziționate strategic pe ‘’ un
pinten de deal’’ sau în apropierea unei ape.
Arhitectura acestor vremuri se distinge mai degrabă în așezările de tip cetăți, cu funcție militară.
Acestea erau poziționate în regiuni muntoase, erau greu accesibile, grupate la distanțe mai mici față de
satele de câmpie și formau un adevărat sistem de apărare prin modul de plasare. Se poate observa în
maniera de organizare a obiceiului de ‘’alarmare’’ o rețea de turnuri cu rol de punct de veghe și sprijin de
unde se semnalau posibile pericole. Așezarea avea în interiorul sau o strategie de poziționare astfel încât,
în cazul unui atac, lupta să poată fi etapizată, iar în caz de eșec, să existe posibilitatea de retragere către
cetatea principală a ținutului.
Dealul Grădiștei este un exemplu de regiune în care au fost descoperite astfel de urme de așezări,
printre care se pot distinge așezările-cetate și așezările cu caracter religios. Cetățile se disting prin carac-
teristici precum : grosimea zidurilor de împrejmuire, care ajuns până la330 cm, lipsa turnurilor în interior-
ul incintei și închidere a curții în formă ovoidală neregulată, forma curții fiind de regulă după conturul
tăpșanului pe care se ridică. Așezările religioase aveau un caracter modest in interiorul satelor de câmpie,
fiind usor de confundat cu locuințile gospodărești, impresionante la nivelul cetăților regale și ușor de
identificat la nivelul celor militare, ce se disting prin plasarea la 150m spre răsărit față de cetate, legătura
dintre cele două așezări fiind realizată de un drum pietruit cu o lățime de 5 metri. Scările ce apăreau pe
acest parcurs aveau un aspect monumental, cu urcări line și pauze spațioase de urcare.
TIPURI DE SANCTUARE DACICE

Sanctuarele dacice ce se aflau în proximitatea cetăților fortificate, în interiorul satelor sau a

cetăților regale, deseori , pot fi catalogate după planimetria dictată de amplasament. De exemplu,
urmărind aliura sanctuarelor lineare, se remarcă faptul că acestea au evoluat din locuințele dacice,
ajungând la forma abisală ce a generat modelul bazilicilor paleo-creștine și se diferențiază de cele circu-
lare prin zonele în care sunt frecvent găsite, anume zonele rurale. Sanctuarele circulare par a fi o versiune
mai bogată din punct de vedere arhitectural, frumusețea acestora fiind, totodată, oferită autorităților
politice și localizate în cetățile regale.
În cele din urmă, sanctuarele patrulatere erau menite oastei militare și erau plasate în afară incinte
cetăților. Acestea induc ideea unor clădiri cu rol inițiator în artă războiului, forma dreptunghulară a aces-
tora fiind foarte asemănătoare cu templele grecești. În rândurile următoare vor fi detaliate caracteristicile
celor 3 tipuri de sanctuare dacice identificate:

I SANCTUARUL LINIAR

Acest tip de sanctuar inițiază clădirile de cult din arhitectura geto-dacică, prezentând un plan
înscris într-un dreptunghi închis, cu una sau mai multe încăperi desfășurate dealungul unui ax central,
orientat NV-SE. Latura orientată NV este absidată, accesul fiind facilitat prin latura opusă acesteia.
Tipul poate fi subcategorizat în sanctuare liniare absidate cu o singură încăpere sau cu mai multe
încăperi și se găsesc în zone rurale, fiind o formă mai modestă de clădire de cult.
Absidele sanctuarelor liniare par a fi mai mult o modificare datorată unor cerințe ritualice. La
originea sanctuarelor liniare stau locuințele de tip megaroon din neoliticul mijlociu, asemănarea fiind dată
de relația dintre încăperea principală și prispă, însă nu se pune problema unor importuri arhitecturale
datorită faptului că regiunea în care acestea au fost găsite nu oferea posibilitatea.
Planul sanctuarului liniar cu o singură încăpere a fost, la un moment dat, despărțit în două com-
partimente prin mobilierul altarului, diferențiate și pe înălțime prin intermediul unei trepte. Aceasta este o
prima formă a sanctuarului liniar care se manifestă prin construirea unui perete despărțitor și în care
camera opusă intrării își rotunjește latura orientată NV și devine absidă. Intrarea plasată pe latura îngustă
era deobicei iluminată la partea superioară. Se mai poate observa această manifestare volumetrică în
viitoarele biserici paleocrestine din secolul IV. Perioada în care aceste sanctuare sunt identificate au că
tip de edificiu monumental de cult , bazilica trinavată cu absidă centrală. Exemple clare ale acestor mani-
festări sunt date de bazilica de la Sucidava, ce prezintă o singură nava și absidă și biserica de la Slaveni
( fig.3 sanctuar liniar din Piatra Roșie, fig.4 locuință dacică comparativă din Grădiștea Muncelului).
Sanctuarele liniare sunt un important tip de sanctuar dacic datorită prezenței continuela celelalte
forme a subspațiilor interioare, fiind un punct de plecare pentru viitoarele biserici de lemn sau zid.

II SANCTUARUL PATRULATER

Acesta prezintă un ax longitudinal central, care marchează orientarea, ax perpendicular pe lantura

scurtă. Forma patrulaterului oferă relații volumetrice și funcționale diferite față de cel liniar prin
împărțirea dată de cele două axe principale centrale, ierarhia spațiilor fiind una egală. Această egalitate în
mărime și poziție a spațiilor oferă capacitatea fiecăreia de a devenit front principal de intrare, alt argument
al acestui gest fiind dat de modul de închidere cu multiple caroiaje-modul, în care orice axă poate fi
principală.
Orientarea generală, găsită și la tipurile de sanctuare liniare sau circulare, cu o latura orientată NV
și un ax longitudinal N- V se intuiește că fiind o unificare a orientării sanctuarelor dacice. Poziționarea
discurilor în caroiaj, cu ușoare schimbări, se menține per total în același interax, oferind ritm clădirii,
lucru neîntâlnit la sanctuarele altor civilizații vecine. Exemple ale acestor tipuri de sanctuare se găsesc la
Sucidava, la Bazilica paleocreștină, în Grădiștea Muncelului, la Slaveni, sau Popești.( fig. 5, fig. 6)
Edificiile geto-dacicese rafinează acum cu ajutorul acestei tehnici de amplificare a senzației
 arhitecturale, anume ritmul și repetarea. Elementele îmbunătățesc durata de viață a clădirii, fiind ușor de
observat, chiar și peste mii de ani, acest tipar în săpăturile arheologice. Astfel, Dacii au avut înclinația de
a controla arhitectura locală prin intermediul coloanei, element arhicunoscut de la alte civilizații.
Sanctuarul patrulater, inițial integral din lemn, inspiră imaginea unei păduri prin intermediul acestor
coloane fibroase, natură devenind puternic pronunțată în mitologia dacică.
Acoperișul sanctuarelor patrulatere era în două ape, avea streașină și la terminațiile capetelor,
timpare triunghiulare. Materialul învelitorii era tot lemnul iar acesta se asemăna sindrilei, fiind aplicat sub
formă de scânduri groase prinse în cuie. Există suspiciuni privind invelitorile din paie sau stuf întrucât
aceste sanctuare erau deseori anexate cetăților fortificate de munte, având un caracter puternic militar și
de inițiere a războinicilor, iar materialul prim îl reprezenta lemnul în aceste zone.
Apare aici și simbolistica lupului dacic, războinic transformat în soldat dac. Aceste practici mili-
tare aveau nevoie de un cadru cât mai apropiat naturii, simbolizat de mediul din care se retrăgea lupul,
anume pădurea redată de coloanele din lemn.
Atât dispunerea elementelor ritmate la partea exterioară a sanctuarelor patrulatere cât și lipsa
compartimentărilor interioare indică modul de desfășurare a ritualurilor sacre; acestea se petreceau în
masă și aveau o puternică legătură cu cetatea fortificată, fiind argumentată de acel drum lat și
monumental ce face legătură între cele două tipuri de așezări.

III SANCTUARUL CIRCULAR

Sanctuarele circulare se localizau în interiorul cetăților regale, având un caracter aparte datorită
volumetriei interesante și multiplelor roluri în interiorul așezării. Acestea puteau fi citite ca un calendar,
având un mare impact astrologic asupra culturii geto-dacice, sau erau desfășurate astfel încât să se închine
unei zeități astrale prin maniera de ornamentare a discului central ( soarele de andezit).
Planimetria concentrică aduce un plus de valoare arhitecturii geto-dacice, fiind,totodată, ritmată de
coloane asemănătoare sanctuarelor patrulatere, deseori comparate cu faimosul edificiu Stonehenge.
Acestea se disting în două subcategorii: sanctuare circulare simple cu o singură încăpere sau sanctuare
circulare complexe cu încăperi concentrice. Exemple ale primei categorii se găsesc în Grădiștea
Muncelului, în incita sacră a cetății și în Pecica, județul Arad, pe când a două categorie este
exemplificată de sanctuarul circular de andezit și de marele sanctuar circular din aceeași rezervație -
Grădiștea Muncelului.
Exemplul de la Pecica din Arad se caracterizează printr- o platformă circulară, îngrădită cu un inel
format din coloane de lemn, pe când cel de la Grădiștea Muncelului are incinta înconjurată de coloane și
lespezi de piatră sau marmură albă dolomitică. Sanctuarele acuză centralitatea prin poziționarea unei vetre
în in punctul 0 al edificiului, destinată ritualului. Un alt detaliu al sanctuarelor circulare este prezența unei
ușoare pante la nivelul plăcii circulare, ce coboară din centru către extremități pentru evacuarea apelor
pluviale.
Un al doilea exemplu de sanctuar simplu, cu altar din andezit, este suprins tot în cadru Grădiștea
Muncelului și prezintă o incintă rotundă, înălțată cu jumătate de metru pe un soclu de blocuri de piatră,
interior fiind pavat cu lespezi de andezit, poziționați radial în jurul unui disc central, făcând trimitere la
razele soarelui ( soarele de andezit - fig. 7).
În a două grupă de sanctuare circulare se pot remarca trei încăperi concentrice , cea centrală fiind
absidată. Cea mai reprezentativă contructie ce marchează arhitectură geto-dacică este templul circular
complex de la Grădiștea Muncelului, având elemente derivate din planul circular simplu dar la care sunt
mai pronunțate elementele centrale, reprezentate de vatra-altar închisă. Sanctuarul prezintă un diametru
de aproximativ 30 de metri, delimitat la exterior de două rânduri de coloane de piatră concentrice.
Planimetric, accesul este evidențiat foarte clar, fiind marcat de o treaptă mai joasă față de cota perimetrală
dată de fundație și de un șir de coloane ce pătrund concentric împrejurul rotondei, încadrând astfel uși ce
pătrund în prima galerie circulară. Din această galerie se pot remarca 4 intrări centrate pe axele cercului,
ce coboară o treaptă către interior, în cea de a două galerie, după care urmează încăperea sfânta efectivă.
Primul rând de galerii, lat de aproximativ 3,7m mai are caracterul de spațiu tranzitoriu, ce face legătură cu
dimanica socială exterioară, fiind spațiu de trecere perimetral către cele interioare dar și spațiu de
ceremonii religioase. Cele 30 de treceri realizate de blocurile de piatră din această primă galerie joacă
ritmatic cu o balustradă formată din grupuri de câte 6 baluștri, fiecare având o secțiune dreptunghiulară.
Această tranziție de 6 balustri și 1 stâlp creează un efect arhitectural original în cadru așezărilor
geto-dacice. Tot prin intermediul acestora se identifică o interpretare a calendarului dacic.
Închiderea sanctuarului circular complex este realizată din scânduri groase de lemn denumite blăni, fixate
la partea interioară a blocurilor de piatră doar în zonele de intrare, marcându-le. Exteriorul
sanctuarului avea pereți realizați din bârne de lemn venticale, angajate perimetral pe structură, acoperiți
fiind de plăci ceramice. Închiderea edificiului acuză nevoia de iluminare zenitală, fapt ce amplifică și
atmosfera mistică a acestui program de cult ( fig. 8).

Fig. 3

Fig. 4

Fig. 5 Fig. 6

Fig. 7

Fig. 8

Fig.3 - Sanctuar liniar simplu cu 2 camere

Fig.4 - Megaroon simplu rural, cu 2 camere-exemplu comparativ cu sanctuarul liniar
Fig.5 - Sanctuar patrulater cu altarul in absida - Bazilica paleocrestina, Sucidava, Olt
Fig.6 - Sanctuar patrulater - Gradistea Muncelului
Fig.7- Sanctuar circular de andezit - Gradistea Muncelului
Fig.8 - Reconstruire sanctuar circular - imprejmuirea exterioara din stalpi de lemn acoperiti cu placi de ceramica si invelitoarea
din scanduri de lemn batute cu cuie + iluminator zenital