Stilul Arhitectural Neoromanesc

Arhitectura neoromanesca s-a concretizat în România în contextul istorismului european de

la sfârșitul secolului al 19-lea și a continuat până către cel de-al doilea război mondial. Reprezentanții
de seamă ai acestei mișcări, precum Ion Mincu, au receptat formele stilului brâncovenesc, pe care l-
au folosit în operele lor.

Stilul neoromanesc reprezintă un amestec de elemente răsăritene bizantine (de exemplu,

arcada scurtă, coloanele mici și groase etc.) și motive arhitecturale și etnografice țărănești locale,
precum și de anumite modele de artă otomană, la care se adaugă și teme de renaștere italiană târzie,
preluate din arhitectura palatelor construite pentru domnitorul Constantin Brâncoveanu (1688-1714)
de către arhitecți italieni, într-o manieră care a împrumutat mult din vilele de Renaștere târzie din
nordul Italiei.

Grigore Cerchez, Palatul Institutului de Arhitectură din București (1912-1927)

Arhitectul Ion Mincu este considerat de drept și de fapt inițiatorul mișcării arhitecturale, în
1886 cu Casa Lahovari, care adăpostește azi o anexă a spitalului Cantacuzino, precum și
promotorul celor mai cunoscute clădiri realizate în această manieră estetică.

Arhitectura neobrâncovenească a fost mai

degrabă o mișcare programatică decât un
stil unitar. Ea s-a aplicat îndeosebi tipurilor
de clădiri ale structurilor administrației
locale (administrații financiare, primării,
vămi, etc.), construcțiilor din investiții
publice (locuințe ieftine, școli rurale,
muzee, facultăți, biserici - mai ales
catedralele ortodoxe construite în Ardeal
după 1918), dar a fost preluată și de
locuințele luxuoase (vile și chiar imobile de
raport) și de unele construcții
monumentale private, în special bănci.
Aspectul tipic al unei case în stil neoromanesc este ilustrat in imaginea de mai jos:

Aici se pot sesiza clar elementele arhitecturale

bizantine (de exemplu, arcada scurta,
coloanele mici si groase etc) si aspectul masiv,
de cetate, al cladirii, care, impreuna, alcatuiesc
o metafora arhitectonica romantica, prin care
creatorii ei au dorit sa exprime rezistenta
eroica a romanilor din timpurile medievale, ca
popor crestin, impotriva inaintarii de nestavilit
a Imperiului otoman.

Astazi, o casa in stil neoromanesc constituie un

Casa stil neoromanesc, bun imobiliar valoros, pentru care un proiect
Calea Calaaşi, Bucureşti de restaurare ar fi extrem de interesant, de
provocator si scump, insa totodata si o
initiativa plina de satisfactii din partea celui care se incumeta sa o duca la indeplinire.

Stilul a ajuns la zenit in perioada interbelica, incheindu-se brusc in forma lui culta, dupa venirea
la putere a comunismului in România, in 1948. A fost oarecum readus la viata in timpul
exploziei de constructii din ultimii zece ani, insa intr-o maniera minimalist-modernista, de cele
mai multe ori puerila, fara motivele eclectice si grandoarea caracteristice perioadei
interbelice.

Romanii sunt, la origini, un popor de tarani agricultori si pastori. Locuintele lor aveau o
ornamentatie elementara, constand, in principal, din simboluri etnografice, caracteristice
comunitatilor europene aborigene stravechi, care au supravietuit in zonele mai putin
accesibile ale continentului (de exemplu, etnografia romaneasca contine multe motive care
prezinta o asemanare izbitoare cu cele ale comunitatilor celtice irlandeze, sau ale celor din
Muntii Pirinei sau Caucaz).

Locuinta taraneasca servea, de

obicei, unor scopuri imediate si
foarte practice, ale unui popor
nevoit sa duca un trai greu intr-un
mediu natural aspru. Aspectul tipic
al unei locuinte de taran sarac din
zona de ses din sudul tarii era
precum cel din ilustratia de mai jos,
realizata undeva la sfarsitul
secolului al XIX-lea.

Tipul de cladire care sta la baza stilului neoromanesc este „cula”, un tip de casa fortificata,
construita de mica boierime si de taranii instariti din Oltenia incepand cu a doua jumatate a secolului
al XVII-lea. Acest tip de cladire contine elemente de rezistenta structurala si de stil arhitectonic
bizantin, imprumutate din arhitectura bisericeasca locala, precum si caracteristici etnografice
taranesti. Exemplificam mai jos una dintre cele mai reprezentative cladiri de acest gen:

Cula din Maldaresti: tip de casa de tara fortificata,
emblematic pentru regiunea Olteniei
prabusirea acestuia, două secole si jumatate mai tarziu.
Cuvantul „cula” deriva, de fapt, din
termenul turcesc „kale” sau „kule”,
care inseamna cetate sau loc
fortificat. Localnicii l-au adoptat de la
mai-marii lor otomani, pentru a
desemna acest tip specific de locuinta
fortificata, care avea un scop foarte
practic in perioadele de instabilitate:
apararea familiei stapanului si a
bunurilor acestuia. Secolul al XVII-lea,
cand au fost ridicate primele cule,
corespunde cu inceputul unei epoci
lungi de instabilitate a Imperiului
Otoman, care, in final, a dus la

O alta sursa de inspiratie a stilului neoromanesc este arhitectura palatelor construite pentru
domnitorul valah Constantin Brancoveanu (1688-1714) de către arhitecti italieni, intr-o
maniera care a imprumutat mult din vilele de Renastere tarzie din nordul Italiei. Fotografia de
mai jos prezinta Palatul Potlogi, aflat acum intr-o stare foarte proasta, in care se pot observa
numeroase elemente care seamana izbitor cu arhitectura fundamentala a culelor (unele
elemente fiind adaugate cu ocazia lucrarilor de restaurare ulterioare). Acesta este motivul
pentru care, uneori, stilul neoromanesc este numit „brancovenesc”. Cu toate acestea,
termenul „neoromanesc” este mai cuprinzator din punctul de vedere al amestecului de stiluri
si motive decat cel brancovenesc, fiind, deci, mai potrivit pentru a desemna acest stil
arhitectonic.

Palatul Potlogi, construit la sfarsitul secolului al XVII-

lea de catre Domnitorul Constantin Brâncoveanu
Una dintre primele cladiri in stil neoromanesc clasic, care se afla si astazi in picioare in
Bucuresti, este cea a restaurantului „Doina” (fostul „Bufet de la Sosea”), conceputa in 1892 de
catre arhitectul Ion Mincu. Aici se poate observa clar in centrul edificiului arhetipul culei, cu
bastionul fortificat ca principal element de diagnostic structural si componentele decorative
bizantine, motivele etnografice taranesti, precum si modelele decorative otomane.

Restaurantul „Doina”, Bucuresti: una din

primele cladiri avand cula ca centru de
conceptie, si care anunta aparitia stilului
arhitectural neoromanesc