SINTEZA LITERATURII DE SPECIALITATE

Omul este nucleul lumii,cel care a proiectat și adaptat toate obiectele și lucrurile cu care
intră în contact, astfel încât să își creeze un mediu în care să trăiască liniștit. Oamenii se
adaptează la un stil de comunicare prin mișcări, distanțe și anumite norme comune. Pentru a
intra în contact cu cei din jur și a iniția relații este necesar un spațiu propriu în care ne simțim în
siguranță. Din dorința de cunoaștere și găsire a unor răspunsuri în sensul proiectărilor urbane
și spațiilor destinate omului, găsim diverse abordări ale orașului, toate căpătând sens prin
motivul și ideea pe care urbanistul a dorit să o pună în aplicare.
Peisajul este într-o continuă transformare, iar omul se află într-o continuă căutare de
soluții și forme noi, pe care le poate adapta într-un mediu adecvat
Spațiul urban este dincolo de limitele teritoriale, un spațiu potrivit pentru oameni, locul în
care aceștia își pot desfășura activitățile, iar prin modul în care este proiectat ajunge să capete
diverse semnificații atât din punct de vedere istoric, social și cultural. Lucrarea de față își
propune să aducă în prim plan ipostazele omului în diferite momente ale vieții, în relația cu
cadrul urban, cu mediul său de viață și cu felul în care acesta modelează locurile din oraș.

REFERINȚE BIBLIOGRAFICE
1. Kun N.A., Legendele şi Miturile Greciei Antice, Bucureşti, Editura Ştiinţifică 1964.
2. Werner Fuchs, Die Skulptur der Griechen. Hirmer, München 1983
3. BEAZLEY, ELISABETH, DESIGN FOR RECREATION, EDITURA FABER AND
FABER, 1998
4. CARLSON, ALLEN, AESTHETICS AND THE ENVIRONMENT
5. NOTE DE CURS, "ARHITECTURA CONTEXT PEISAJ", PROF. DR. ARH. ANA
MARIA ZAHARIADE
6. BIRKSTED, JAN, "RELATING ARCHITECTURE TO LANDSCAPE", E&FN
SPON, 1999
7. Zevi, Bruno,Codul anticlasic – limbajul modern al arhitecturii, Colectia „Spatii
imaginate“, Editura Paideia, Bucuresti 2000
8. Ghyka, Celia, Ghid de educatie urbana, Bucuresti, 2011
9. Gehl, Jan, Orase pentru oameni, Editura Igloomedia , Bucuresti, 2012
10. Hall, Peter - Orasele de maine, Editura ALL Educational, 1999;
11. Florescu, Tiberiu, Forma si trans-formare urbana, Ed. Ion Mincu, Bucuresti, 2009
12. Sitte, Camillo – Arta construirii oraselor, Ed Tehnica, Bucuresti, 1982
13. Hall, Peter - Orasele de maine, Editura ALL Educational, 1999;
 Legătura Om – Natură – Arhitectură
și relația cu orașul
Rucsandra Mihaela IVAN
Universitatea de Arhitectură și Urbanism ”Ion Mincu”, Facultatea de Urbanism

REZUMAT
Omul se află într-o comuniune cu mediul încă din cele mai vechi timpuri. Ființa care dă
viață acestei lumi, omul este acela care a mers dincolo de limite, reușind prin studiu și
cunoastere să transforme spațiul și l-a adaptat la nevoile acestuia. El folosește de-a lungul vieții
toate resursele pe care i le oferă natura pentru a-şi clădi locuințe, spaţii, orașe și trebuie pe cât
posibil ca legătura dintre ele să aducă cât mai puține prejudicii naturii, bunul cel mai de preţ pe
care îl putem lăsa ca moștenire generaţiilor următoare. Astfel, lucrarea de față își propune să
aducă în prim plan ipostazele omului în diferite momente ale vieții, în relația cu cadrul urban, cu
mediul său de viață și cu felul în care acesta modelează locurile din oraș. De asemena,
studiem relația dintre mediul social și spațiul public, ca loc de interacțiune .

Cuvinte cheie : forma urbană, spațiul public, calitatea vieții, teoreticieni, omul,
compoziție urbană, creator, reguli, actori urbani

ABSTRACT
The man has been in communion with the environment since ancient times. The being
who gives life to this world, he is the one who has gone beyond the boundaries of learning and
knowing to transform space and adapted it to its needs. That is why it is said that "man is not
the center, but the center of the world."
He uses throughout life all the resources that nature offers him to build dwellings,
spaces, cities, and as far as possible the link between them must bring as little as possible
damage to nature, so we can leave it as dowry to the next generations.
Thus, the present paper aims to bring to the fore the man's hypostases at different
moments of his life, in relation to the urban framework, with his living environment and the way
in which he shapes the places in the city. We also study the relationship between the social
environment and the public space as a place of interaction.

1.INTRODUCERE
Orașul este un sistem complex care are un centru; caracterizat de o densitate, o
varietate de activități, având o formă complexă. Elementele care alcătuiesc orașul se
relaționează și creează un sistem dinamic în permanentă transformare. Orașul de astăzi, cu
toate cerințele și nevoile oamenilor, nu poate exista fără spații publice, așa cum nu poate exista
nici fără spații private. Spațiul public este o componentă a întregului urban, constituind centrul
în jurul căruia gravitează componenta privată a orașului.
Fiind un subiect de interes pentru crearea unei imagini urbane și nu numai, spațiul
public urban are un caracter interdisciplinar și este interpretat și analizat în diverse moduri de
filosofi și teoreticieni, având ca scop conștientizarea importanței acestuia în contextul uman
actual. Astfel, spațiul public și felul în care este organizat constituie elementul primordial în
formarea unei imagini și a unui peisaj urban, stabilind identitatea locului și, totodată contribuie
la calitatea vieții în oraș.

2.ROLUL FIINȚEI UMANE

Omul s-a născut, a trăit timp de secole şi şi-a procurat hrana din natură; aceasta fiindu-i
gazdă primitoare chiar şi în momentele grele, când l-a adăpostit, ori la apărat. Omul sfințește
locul prin existenta lui şi prin faptele sale, motiv pentru care în zilele noastre avem parte de
tehnologii avansate în toate domeniile şi trăim viața mult mai ușor decât se întâmpla în urmă cu
milioane de ani.
Dincolo de această strânsă legătură, apare omul creator (omul numit “Regele creației”) ,
care se inspiră din toate cele văzute în mediul în care a trăit şi care devine atotputernic în faţa
naturii. Desigur, această putere a omului poate deveni distructivă pentru natură şi provocă
prejudicii majore.
Vorbind despre omul romantic, omul cu suflet bun, apare omul – geniu, bine cunoscutul
Mihai Eminescu, poetul şi scriitorul care a avut ca inspirație natura, satul său natal, locul de
unde au izvorât zeci de poeme romantice.
Dintr-un alt punct de vedere, omul cercetător şi creator, a descoperit în lume şi a
dezvoltat științe ale naturii, ca biologia, chimia, geografia , fizica şi multe altele care derivă din
acestea. Toate cercetările şi experimentele făcute de oamenii de știință au la bază fenomene
ale naturii.
O altă ipostază în care găsim omul este aceea de om meșter,constructor, creator, acela
care se inspiră din natură pentru a crea forme, structuri şi geometrii variate. Arhitectura este o
creație a minţii şi presupune pricepere, răbdare şi multă imaginație. “Cum arhitectura este o
pură creație umană, iar omul fiind un produs al naturii, arhitectura va fi ca un logaritm al naturii.”
afirmă Le Corbusier.
Prin intermediul artei, natura şi arhitectura capătă sens împreună şi apare o
interdependența între ele, creând un peisaj, un ansamblu estetic.
Însumând omul romantic cu omul de știință rezultă omul arhitect,acela care prin creație
şi o disciplină riguroasă reușește să aducă în viețile noastre mai mult decât o simplă
construcție. El este creatorul de frumos, motiv pentru care caută soluții şi rezolvări pentru
sufletul fiecărui om în parte. Arhitectul este acela care face legătura între creația sa, clădire şi
situl, respectiv peisajul în care încadrează construcția.

3.INFLUENȚA UMANĂ ÎN CREAREA MEDIULUI URBAN SI A ARHITECTURII

Având în vedere reguli de compoziție care se aplică la orice lucru, obiect proiectat, în
accepțiunea arhitectului Bruno Zevi, o compoziție urbană simetrică nu reprezintă o atracție
pentru oameni și nici nu aduce un plus unei situații dintr-un țesut urban. Astfel, acesta critică
inițiativa artiștilor de a crea compoziții simetrice și contestă funcționalitatea lor în mediul urban.
Spre deosebire de acesta, analizând din punct de vedere istoric si cultural, în perioada
Renașterii, în Italia secolului al XVII-lea, apare Filippo Brunelleschi, Michelangelo Buonarroti,
care prin proiectarea piațelor la Florența și Roma contestă ideile enunțate de arhitectul Zevi.
(Brunelleschi – Piazza Santissima Annunziata, Florenta ; Michelangelo – Campidoglio, Roma)
Nu de puține ori întâlnim în istoria arhitecturii, construcții care se bazează pe forme
preluate din natură şi care reflectă legătura omului cu diverse volumetrii din mediul înconjurător.
Începând din Antichitate, apar templele renumite ale Greciei antice ,(Partenon, Templul lui Zeus
din Olympia, Templul Zeiței Atena Nike, Templul lui Apollo Epicurius) , aflate într-o armonie
fermecătoare cu natura, amplasate la altitudini mai mari decât restul așezărilor, pentru a fi puse
în valoare şi a fi observate de la distanță.
Trecând într-o etapă mai complexă a arhitecturii, goticul s-a impus prin tendințe
ascendente, o greutate mare a formelor şi o stare de echilibru fragil, instabil; toate acestea pun
în valoare bisericile din secolele al XII-lea al XVI-lea. Toată dantelăria şi nervurile goticului sunt
dovada preluării din natură a unor forme ce imită florile ori ramurile unui copac care susțin
acoperământul bisericii la interior, iar la exterior contraforții susțin construcția, precum o tulpina
susține coroana copacului.
Din dorința de a obține un rezultat spectaculos, omul arhitect pornește de la forme
simple, forme ale naturii, cum ar fi o frunză, un copac, o picătura de apă sau o formă de relief şi
desenează, experimentează diverse structuri şi geometrii, pentru ca în final să rezulte
capodopere care se impun prin expresivitate şi devin parți componente ale sitului în care sunt
integrate.
Arhitect japonez, Tadao Ando, a integrat armonios piese de arhitectura în mijlocul naturii
prin procedeul de “pierdere” a arhitecturii în peisaj; proiectul Naoshima Contemporary Art
Museum, Japonia în anii 1990-1992. Muzeul aflat pe un deal, în apropierea unei plaje liniștite,
reprezintă o modalitate de folosire a peisajului, în scopul armonizării construitului cu naturalul.
În zilele noastre, apar tendințe îndrăznețe în arhitectură care leagă strâns elemente din
natură cu volumetria construcțiilor. Un exemplu elocvent este capodopera arhitectului Javier
Senosiain, acela care preia forma unei cochilii de melc, geometria unui peste sau a unui șarpe
şi le interpretează într-un stil propriu, transformându-le în locuințe. Practic îmbină forme
spectaculoase la exterior şi creează spaţii bune de locuit la interior. Javier Senosiain afirmă:
“Pentru mine, natura este cea mai mare sursă de inspirație, însă respectul faţă de ea implică nu
o simplă copiere, ci extragerea esenței şi principiilor sale, o reinterpretare.”

4.ASPECTE ALE FORMEI URBANE ȘI COMPOZIȚIA URBANĂ

Regulile de compozitie ajuta la directionarea, orientarea in teritoriu si lectura sensibila a
urbanului. De aceea, necesitatea unei ordini si a unor spatii publice destinate oamenilor vor
crea nuclee sau centre de interes in care se pot petrece o serie de evenimente necesare intr-un
oras. Spatiile publice devin astfel puncte de reper in cadrul urbanului.
Evoluția formelor urbane se desfășoara concomitent cu evoluția umană, fapt ce va
duce la transformări în timp. Însă, omul, actorul principal al situației actuale urbane poate
adapta felul în care se desfășoară evoluția prin păstrarea continuității țesutului urban și nu prin
insertia unor elemente straine, care duc la pierderea semnificatiei orasului.
Ceea ce afirma teoreticienii in scrierile lor, sunt diverse idei care uneori se potrivesc cu
contextul, alteori nu, datorita subiectivismului. Insa, ideea de baza a intelegerii modului de
functionare a unui oras proiectat, durabil si sigur este modul in care noi, actorii urbani
interactionam si generam anumite situatii in cadrul orasului.
Asadar,apare intrebarea :« Ce este spatiul public ? » conform
teoreticienilor este : « scena pe care se desfasoara drama vietii comune ».
« Oraşele sunt locuri unde oamenii se intalnesc pentru schimburi de idei, schimburi
economice sau, pur şi simplu, pentru a se relaxa şi a se simţi bine. [...] Oraşele – ca şi cărţile –
pot fi citite, iar Jan Gehl le inţelege limba. »1

5.CONCLUZII
Arta creației nu poate fi înțeleasă de oricine şi nici nu poate fi “furată”; ea trebuie însă
cultivată prin studiu permanent al formelor, al naturii şi al cerințelor care se schimbă periodic.
Teritoriul unui oraș este alcătuit dintr-un mozaic de peisaje urbane și mai presus de influențele
vremurilor și ale indivizilor, spațiul public urban rămâne locul de întâlnire, locul în care se petrec
activități specifice umane, locul în care ne îmbogățim spiritual, cultural și participăm la istorie.

BIBLIOGRAFIE
1. Kun N.A., Legendele şi Miturile Greciei Antice, Bucureşti, Editura Ştiinţifică 1964.
2. Werner Fuchs, Die Skulptur der Griechen. Hirmer, München 1983
3. BEAZLEY, ELISABETH, DESIGN FOR RECREATION, EDITURA FABER AND
FABER, 1998
4. CARLSON, ALLEN, AESTHETICS AND THE ENVIRONMENT
5. NOTE DE CURS, "ARHITECTURA CONTEXT PEISAJ", PROF. DR. ARH. ANA
MARIA ZAHARIADE
6. BIRKSTED, JAN, "RELATING ARCHITECTURE TO LANDSCAPE", E&FN
SPON, 1999
7. Zevi, Bruno,Codul anticlasic – limbajul modern al arhitecturii, Colectia „Spatii
imaginate“, Editura Paideia, Bucuresti 2000
8. Ghyka, Celia, Ghid de educatie urbana, Bucuresti, 2011
9. Gehl, Jan, Orase pentru oameni, Editura Igloomedia , Bucuresti, 2012
10. Hall, Peter - Orasele de maine, Editura ALL Educational, 1999;
11. Florescu, Tiberiu, Forma si trans-formare urbana, Ed. Ion Mincu, Bucuresti, 2009
12. Sitte, Camillo – Arta construirii oraselor, Ed Tehnica, Bucuresti, 1982
13. Hall, Peter - Orasele de maine, Editura ALL Educational, 1999;
14. ASSUNTO, ROSARIO, "PEISAJUL SI ESTETICA", EDITURA BUCUREŞTI,
1986