Sunteți pe pagina 1din 7

Universitatea Tehnică “Gh.

Asachi ”
Facultatea de Arhitectură “G. M. Cantacuzino”

Responsabilitatea socială
în arhitectură

Profesor univ.: Student:

Iaşi, 2018

1
Întroducere

Concepte cheie: arhitectură socială, responsabilitate socială, stil arhitectural, locuire

Într-un sens foarte general, termenul de sociologie este folosit pentru a desemna ştiinţa
socialului.
In decursul timpului, sociologia a fost definită în diverse moduri, în funcţie de nivelul de
cunoaştere şi de explicare a socialului.
Max Weber a apreciat sociologia drept ştiinţa care studiază acţiunea socială. Dimitrie
Guşti a definit sociologia ca fiind” ştiinţa realtiilor sociale”. Pentru Traian Herseni “Sociologia
este ştiinţa societăţilor omeneşti, este o disciplină ce se ocupă cu studiul vieţii sociale, al
fenomenelor de comunicare umană, de convietuire socială”
Sociolgia se manifestă atât ca ştiinţă a socialului, ca formă generală de existenţă a vieţii
umane, cât şi ca ştiinţă a societăţii globale, a organizării şi dinamicii sale, a subsitemelor din care
se compune societatea globală a relaţiilor atât cu sistemul socio-global, cât şi cu celelalte
susbsiteme ale acestuia.
Arhitectura se poate defini ca o activitate umană ce îmbină caracteristici şi practici ale
producţiei materiale – cu valenţele creaţiei artistice. Atat istoria cat şi teoria arhitecturii, sunt
elemente de baza ale stiintei arhitecturii, ca instrumente ale cunoaşterii ştiinţifice.
Sub aspect teoretic şi practic arhitectura reprezintă materializarea intervenţiei umane
asupra mediului natural, iar componentele fenomenului arhitectural: funcţiune, structură, şi
plastică, denota armonizarea “comenzii sociale” cu posibilităţile materiale, cu gradul de
civilizaţie, în contextul unor condiţii de mediu natural, sociale şi politice date. Arhitectura este o
expresie şi un document al civilizaţiei umane.
Responsabilitatea este caracterizată prin obligația de a efectua un lucru, de a răspunde
sau de a da socoteală de ceva şi a suporta consecințele, reprezintă o atitudine conștientă şi un
simț de răspundere față de obligațiile sociale.
Responsabilitatea socială în arhitectură este o concepţie sau o asumare referitoare la
contribuţia pe care trebuie să o aibă arhitectura, prin urmare arhitectul, la dezvoltarea societăţii
din care face parte.
Lucrarea de față propune un studiu calitativ cu scopul de a contura componenţa şi
responsabilitatea socială a arhitecturii în mediul urban, precum și modalitatea prin care aceasta se
răsfrânge asupra elementelor vitale ale unei comunități și/sau societăți.
Unul dintre principalele motive care stau la baza creionării acestui eseu este faptul că
arhitectura urbană a fost abordată mai degrabă din perspectivă tehnică, prin prisma urbanismului
științific. În plus, arhitectura este prin excelență un fapt social, importanța sa din această
perspectivă fiind evidențiată încă din anii ’60 de către Pierre Henri Chombart de Lauwe, care
concentrează discuția despre arhitectură asupra conceptului de „locuire” 1. Din acest motiv ia
naștere necesitatea unui studiu aflat la intersecția dintre știința socială și arhitectură.

1
Lauwe, 1985

2
Principalul concept abordat în proiectul de față este cel de arhitectură socială, a cărui
dimensiune se referă la rolul construcțiilor în interacțiunile umane, responsabilitatea socială a
acestora, depozitare a memoriei colective, ca și componentă a vecinătății. În acest sens,
conceptul reprezintă un mit între considerații sociologice și arhitecturale privind spațiul urban,
din punct de vedere al locuirii şi spațiului public.

Cuprins
Arhitectura nu a fost niciodată socotită o “artă liberă”, în sine, ci dimpotrivă, profund
condiţionată de mediul social.
O analiză a arhitecturii şi a oraşului prezintă o cercetare a caracterului societăţii în
ansamblul său.
Arhitectura este caracterizată prin efemeritate, care se explică prin legatura directa cu
specificul social, dar şi prin dependenţă de evoluţia tehnologiei caracterizată de un ciclu accelerat
de reînnoire. Societatea contemporană devine din ce în ce mai complexă pe toate planurile: avem
de-a face cu revoluții tehnologice, noi procese și fenomene economice, inovații artistice etc. Cea
mai vizibila schimbare, in toate statele lumii, este cea a stilului arhitectural. În ceea ce privește
mediul urban, noile concepte de locuire au apărut ca urmare a inovațiilor din domeniul
construcțiilor și în urma dezvoltării funcționale a arhitecturii, astfel că fiecărei perioade stilistice
îi corespunde un set de transformări ale spațiilor locative individuale sau colective. Prin urmare,
putem spune că arhitectura are un impact asupra societății ca întreg şi are sau ar trebui sa aibă o
atitudine responsabilă şi conştientă faţă de aceasta.
Secolul al XX-lea, ca urmare a faptului că a fost zdruncinat de calamități naturale și
artificiale, a fost vrăjit de mirajul dezvoltării tehnologice. Arhitectul-emblemă al acestui secol,
Le Corbusier2, reprezentant de seamă al modernismului arhitectural, a propus prin intermediul
Cartei de la Atena (redactată în 19333 și publicată în 1943) o modernizare a stilului arhitectural
care presupunea ca noile construcții să ia locul celor vechi, restaurarea pierzând teren.
Secolul XXI este în căutarea unui stil și unui echilibru între acest progres tehnologic care
a avut loc și menținerea relațiilor sociale, a legăturilor fizice cu celălalt. Un astfel de exemplu
sunt încercările de integrare a monumentelor arhitecturale în modelele noi. În acest sens,
arhitecții încearcă să-și imprime un stil propriu, să își lase amprenta, prin opere care de cele mai
multe ori dislocă spațiul, acest lucru dovedind inexistența unui stil concret.
Noua cartă de la Atena, publicată în 20034, încearcă să reglementeze noile tendințe ale
postmodernismului în arhitectură, care se referă în linii mari la crearea unui nou tip de oraș.

2
Pe numele său adevărat: Charles-Édouard Jeanneret-Gris.
3
The Getty Conservation Institute (s.a.) Cultural Heritage Policy Documents. Charter of Athens (1933) [online]
Disponibil la: http://www.getty.edu/conservation/publications_resources/research_resources/charters/charter04.html
Accesat 15.01.2018)
4
Consiliul European al Urbaniștilor (20 noiembrie 2003). Noua cartă de la Atena 2003. Viziunea Consiliului
European al Urbaniștilor Asupra orașelor din secolul al XXI-lea. [Online] Disponibil la:
http://webcache.googleusercontent.com/search?q=cache:G0lQSVN8cn0J:rur.ro/download/677+&cd=3&hl=ro&ct=c
lnk&gl=ro

3
Conceptul noului oraș a fost descris și definit la origini în limbile engleză și franceză. În
timp ce francezii vorbesc de la ville en réseau (oraşul reţea), englezii optează pentru Connected
City (oraşul conectat). În limba română însă, traducătorii au ales să folosească termenul de oraș
coerent5. Conceptul se referă la faptul că orașele se transformă în sisteme ale căror elemente sunt
într-o conexiune coerentă, astfel că putem vorbi de apariția unui oraș global, ceea ce facilitează
mobilitatea indivizilor, însă afectează profund relațiile sociale, scoțând în evidență impasul în
care se află arhitecții privind echilibrul dintre progresul tehnologic și menținerea relațiilor
sociale6.
O posibilă soluție vine din partea arhitectului James Kunstler, care explica faptul că
responsabilitatea arhitecților în creionarea stilului este aceea de a avea un simț al spațiului
(„sense of space”), „abilitatea de a crea spații semnificative, spații calitative și cu caracter
depinzând total de abilitatea de a defini spațiul prin intermediul clădirilor și de a folosi
vocabulare, gramatici, sintaxe și modele de arhitectură cu scopul de a ne informa cine suntem”7.
Plecând de la premisa încercării de a creiona caracterul social al arhitecturii și cu ajutorul
scurtei istorii a stilului arhitectural realizată în secțiunea anterioară, ne vom folosi de câteva
concepte pentru a putea tranșa realitatea socială în cercetarea de față.
Pornind de la ideea că spațiul este un depozitar al memoriei si conceptul de „memorie
socială” se referă la „sistemul de stocare şi regăsire mintală a informaţiilor de către colectivităţile
umane (grupuri, comunităţi, popoare)”8. Totodată, ținând cont de mediul vizat de către analiza
noastră, avem în vedere existența unei „memorii urbane”, definită ca „reprezentarea socială a
unei anumite interpretări a istoriei9. Memoria urbană este reprezentarea subiectivă a istoriei,
prezentă la nivel social, care se construieşte prin intermediul spaţiului urban şi al monumentelor,
determinând, în acelaşi timp, imaginea urbană şi spiritul colectiv”10.
Arhitectura, așa cum am relevat în secțiunile anterioare, are efecte importante asupra
elementelor de bază ale societăților și/sau comunităților. Unul dintre aceste elemente este
vecinătatea, definită ca „acel spațiu simbolic, determinat de proximitatea spațială a inșilor și a
gospodăriilor aferente, bazat pe relaţii mutuale de sprijin reciproc afectiv şi material” 11. Astfel,
arhitectura ca stil și construcție ar putea influența într-o măsură importantă însăși relațiile sociale
dintre indivizi.
Henri Lefebvre argumentează că producerea socială a spaţiului urban este fundamentală
pentru reproducerea societăţii.12 Prin urmare, arhitectura, prin existenţa ei, oferă spaţii urbane cu
rol esenţial în crearea relaţiilor sociale. Arhitectura reprezintă o punte transcendentă între individ

5
Acasandre, 2015, p.75.
6
Idem
7
„a sense of place: your ability to create places that are meaningful and places of quality and character depends
entirely on your ability to define space with buildings and to employ the vocabularies, grammars, syntaxis, rithyms
and patterns of architecture in order to inform us who we are”, Kunstler, J. (s.a.) James Kunstler: How bad
arhcitecture wreked cities [Video] Disponibil la: https://www.youtube.com/watch?v=Q1ZeXnmDZMQ
8
Chelcea, 2007, p.221.
9
Bulot, Veschambre, 2005: p.204.
10
Acasandre, 2015, p. 22.
11
Baltasiu, Bulumac, Săpunaru, 2010, p.11.
12
Lefebvre, 1991, p 26.

4
singur şi individ împreună cu ceilalţi. Cum fiecare societate produce propriul său spaţiu, orice
“existenţa socială”, care aspiră să fie reală sau se declară a fi reală, dar care nu produce propriul
său spaţiu, ar fi o entitate stranie, o abstracţiune foarte ciudată, incapabilă să evadeze din sferele
ideologice şi chiar culturale.
Spaţiul arhitectural, ca mod de viaţă "împreună cu ceilalţi", poate fi privit şi ca echilibru dintre
două tipuri de "spaţii mentale":
 Un spaţiu al "anonimatului", specific oraşului, căutat chiar în măsura în care nu devine
exclusiv, şi care dă măsura participării la viaţa de ansamblu a oraşului: spaţiul marilor
artere şi pieţe, al transportului în comun, marilor magazine, săli de spectacol, birouri etc.,
şi care nu presupune cunoştinţe personale reciproce şi nu angajează direct. El se
suprapune în mare măsură peste spaţiul oraşului văzut din perspectiva monumentală.13

 Un spaţiu al "familiarului", care presupune alt tip de relaţii de la om la om (mergând de


la cumpărăturile cotidiene, salutul între vecini, până la jocul copiilor şi "bandele" de
adolescenţi), este spaţiul unei convivialităţi, care face că în interiorul anonimatului să
apară "insule cunoscute" (illot de connaissance). Aici, socializarea se produce treptat, de
la sentimentul de a evolua într-o ambianţa simpatică, mai întâi în cadrul locuinţei, apoi în
vecinătatea ei, dezvoltând, în final, sentimentul unei apartenenţe care va constitui baza
relaţiilor pozitive cu oraşul şi societatea. La cest nivel (că se numeşte cartier, vecinătate
imediată sau altfel) se constituie un "trăit" (un fel de a trăi/a locui), un comportament pe
care cei care locuiesc sfârşesc prin a şi-l însuşi şi care crează sentimentul de apartenenţa
la un grup pe o arie determinată. Aceasta poate duce la transformarea spaţiului în "loc" şi
dă sentimentul că te afli "acasă" într-o anume parte a oraşului.14
Atât timp cât omul este creatorul obiectelor de arhitectură şi că ceea ce proiectăm
urmează a fi folosit tot de oameni, atât condiţia umană în esenţa ei, cât şi manifestările culturale
pe care le îmbracă, joacă un rol hotărâtor în cum se conformează toate aspectele care
caracterizează modul de viaţă social.
Oamenii, în aceleaşi circumstanţe, sunt capabili să producă construcţii sociale foarte
diferite ale aceleaşi realităţi. Limbajul, comunicarea şi discursul sunt considerate drept mijloace
de interacţiune dintre indivizi care construiesc relaţii multiple.
Analizând o serie de “documente” arhitecturale din România, precum și literatura de
specialitate, am constatat faptul că există un fenomen aparte privind stilul arhitectural, și anume
faptul că acesta nu este concret definit de către societate. Caracteristice perioadei postmoderniste
în arhitectură sunt încercările de integrare a monumentelor arhitecturale în modele noi. În acest
sens, arhitecții încearcă să-și imprime un stil propriu, să își lase amprenta, prin opere pe care
uneori le integrează fără succes. Acest lucru dovedește inexistența unui stil arhitectural, care
provoacă confuzie la nivel social și dislocarea reperelor memoriei colective.

13
http://www.scritub.com/stiinta/arhitectura-constructii/ARHITECTURA-LOCUIRE-ORAS135165612.php
14
Idem

5
Un alt aspect care trebuie luat în considerare este rolul arhitecților şi responsabilitatea
care trebuie asumată în construcția clădirilor care, pentru a nu disloca spațiul social, trebuie să fie
clădiri (sau parcuri) „de care să ne pese” („Building places to care about”), pentru a evita
degradarea spațiului public (public realm) și, implicit, a vieții civice.

Concluzii
O concluzie importantă a unei prime analize a documentelor este faptul că mix-ul
arhitectural este, mai presus decât o amprentă personală a arhitecților, un import de formă
occidentală pe un fond cultural românesc, rezultatul fiind unul nenatural.
Consider faptul că arhitectura, ca rezultat, dar nu numai, are de suferit datorită percepției
societății. Nu consider această percepție eronată, ci mai degrabă una datorată insuficienţei
înțelegeri a rolului arhitecturii, nu că artă și/sau ştiinţă ci ca necesitatea ei și implicit a
arhitectului. Cred că ultimii douăzeci de ani au adus cu sine o dispariție treptată a acestei
înțelegeri, în ciuda faptului că arhitectul ca actor al scenei publice este însărcinat prin calificarea
sa întocmai cu responsabilitatea socială.
Concluzionez că arhitectul are obligația morală de a-și face înțelese intențiile benefice
pentru fiecare dintre destinatarii serviciilor sale. Merg pe premisa că fiecare arhitect își asumă
responsabilitatea socială de care este răspunzător și își exercită meseria astfel să indeplinească
cerințele societății. Astfel, arhitecții au datoria, dar și puterea de a îmbunătății percepția breslei
pe care o reprezintă în fața societății şi, pe termen lung, arhitectura să crească sau să revină ceea
ce este cu adevărat pe scena socială.

6
Bibliografie
1. Acasandre, A. (2015). Memoria Bucureștilor. Locul memoriei în procesul de regenerare
urbană - studiu de caz: proiectul pilot de regenerare urbană "Diametrala N-S Buzesti- Berzei-
Uranus". Teză de doctorat. Universitatea din București.
2. Baltasiu, R. (2007) Introducere în sociologie. Craiova, Editura Beladi.
3. Chelcea, S. (2001) Metodologia cercetării sociologice. Bucureşti, Editura Economică.
4. Consiliul European al Urbaniștilor (20 noiembrie 2003). Noua cartă de la Atena 2003.
Viziunea Consiliului European al Urbaniștilor Asupra orașelor din secolul al XXI-lea.
[Online]:
5.http://webcache.googleusercontent.com/search?q=cache:G0lQSVN8cn0J:rur.ro/download/67
7+&cd=3&hl=ro&ct=clnk&gl=ro
6. de Lauwe, P.H. (1971) Ştiinţe umane, planificare şi urbanism, în: Sociologia franceză
contemporană. Antologie. București, Editura Politică.
7. Giurescu, D. (2010) Arhitectura Bucureștilor – încotro?. București, Editura Vremea.
8. Kunstler, J. (s.a.) James Kunstler: How bad arhcitecture wreked cities [Video] Disponibil la:
https://www.youtube.com/watch?v=Q1ZeXnmDZMQ
9. LeGates, R., Stout, F. (ed.) (2000/1996) The City Reader – Second edition, Routledge, New
York.
10. The Getty Conservation Institute (s.a.) Cultural Heritage Policy Documents. Charter of
Athens (1933) [online] Disponibil la:
http://www.getty.edu/conservation/publications_resources/research_resources/charters/charte
r04.html
11. http://cyd.ro/ce-este-arhitectura/
12.http://www.scritub.com/stiinta/arhitectura-constructii/ARHITECTURA-LOCUIRE-
ORAS135165612.php