Sunteți pe pagina 1din 8

Pledoare pentru un spatiu urban al pietonilor

“La inceputurile sale , asezarea urbana era strabatuta per pedes, in lung si-n
lat(…). Mai tarziu, intre aceleasi ziduri si pe aceleasi strazi, populatia si transporturile
s-au aglomerat. Ritmul de viata a devenit mai agitat. Trecatorul n-a mai avut loc de
vehicule, a fost izolat, ba chiar alungat de mijloace tehnice care ar fii trebuit sa-i
ramana subordinate.
Atunci privind cu nostalgie experienta secolelor trecute, a inceput sa
reamenajeze locuri pe care sa le poata strabate in voie, la adapost de traficul
vehiculelor, de noxe si accidente. Locuri cu atmosfera specific urbana, propice pentru
intalniri si schimburi, pentru promenade si destindere, care incorporeaza miscarea,
pastreaza scara umana si pun in valoare monumente si fronturi constituite ale unei
arhitecturi traditionale. Si readuc adeseori natura in mijlocul metropolei, prin arbori si
jocuri de ape, sau cuprind opere de arta pe care le ofera privirii trecatorilor intr-un
cadru potrivit”.

Aurelian Triscu

Spatiul urban pietonal confera pietonului “miscarea”care creaza posibilitatea


inregistrarii dinamice, cinematografice a unor succesiuni de imagini, ale partilor care
compun cladirea inerta. Pereti si portice se desfasoara si se succed, arce si bolti se
rotesc deasupra trecatorului. Perspectiva din mers transforma simultaneitatea spatiului
intr-o secventa de timp. Implicarea miscarii in arhitectura priveste necesitatea
parcurgerii spatiului arhitectural de catre oameni, pentru perceperea si intelegerea sa.
Cadrul urban contemporan
Analizand dificultatile generate de circulatia vehiculelor si ponderea pietonilor in
oras, se constata ca spatiile pietonale nu privesc doar valorificarea unor zone istorice
sau a unui mediu reconfortant, ci ofera certe avantaje functionale si economice,
deoarece faciliteaza legaturi fluente intre punctele de interes major, invioreaza
activitatea comerciala prin afluenta turistilor si a populatiei locale.
Astfel locurile publice rezervate pietonilor se afla din nou in centrul
preocuparilor multor cercetatori ai vietii urbane, arhitecti si urbanisti. Vechile spatii
pietonale sunt reconsiderate si amenajate. Altele noi se alcatuiesc sub diverse forme:
ulite, scuaruri si scari, porticuri si galerii, alei in parcuri, cheiuri si poduri, piete, dale
urbane, retele de starzi, mari ansambluri urbane .
Fig 1,2- Spectacol perprtuu la Forum des Se apreciaza astfel tot mai mult claritatea, valoarea arhitecturala a locului liber dintre
Halles-Paris; centrul Pompidou cladiri, neglijat vreme indelungata si denumit in mod curent “ spatiu negativ”.

Domeniul pietonilor
In substata orasului se disting spatii construite si neconstruite. Intr-o cunoscuta
schema de reprezentere a acestora, spatiul construit este considerat pozitiv, iar cel
exterior -dechis, descoperit- negativ.
Yoshinobu Ashihara sustine insa ca spatiul neconstruit nu este un tipar negativ al
spatiului cladit, el fiind la randul sau poziti, avand functiuni proprii, fundamentale. “Un
spatiu in care se traieste si in care se vede orasul”.
Spatiul neconstruit este astfel un spatiu organic, omogen care (daca este corect
organizat) poate da o mai buna calitate vietii celor care il utilizeaza.
Un rol esential il au astfel spatiile publice pietonale, “incaperi luinoase ale orasului” ce
“conduc circulatia pedestra”.
Fig 3-Piata Sfatului, Brasov
Zonele pietonale, desi prezinta un anumit grad de asemanare si coeziune prin
trasaturile care le definesc,sunt foarte diversificate: de la peroanele garilor pentru
calatori, si salile de pasi pierduti in palatele de justitie (din interiorul cladirilor) pana la
strazi si piatete (situate in afara constructiilor).

Miscarea-componeneta esentiala a arhitecturii


Obiectul de arhitectura si cadrul urban construit se infatiseaza cu puternice
atribute statice si materiale. Cladirea, cu o greutate respectabila, este bine infatisata pe
sol, are o structura care-i garanteaza stablitatea si un echilibru determinant. Si totusi, la
o privire mai atenta se constata ca arhitectura nu poate fi deprinsa de miscare.
Corelata cu spatiul si timpul, miscarea este implicate in arhitectura in diferite moduri.
Mai intai se poate vorbi, si s-a vorbit de-a lungul vremurilor, despre miscarea
incorporata a obiectului de arhitectura, iar filozofi si esteticieni s-au aplecat asupra
trasaturii proprii ale arhitecturii sesizand adeseori caracterul dinamic, de relatie cu
timpul, al acestei arte. Astfel constructia arhitecturala cuprinde ritmuri, se desfasoara in
directii definite, orienteaza privirea se avanta. Liniile si formele au un sens, coboara sau
urca, pentru ca omul le imprumuta viata. Goller sustine ca fiecare monument ne ofera o
multitudine de reprezentari, ceea ce implica pentru vedere idea de succesiune. Un
dreptunghi este “in picioare” sau “culcat”, dupa cum il urmarim cu ochii o dat de jos in
sus, alta data de la dreapta la stanga. Wolfin accentuaza teza simpatiei corporale,
sustinand idea ca oamenii confera liniilor o miscare vie.
Fig. 4, 5- strada larga si piata totodata, In nenumarate edificii si ansambluri poate fi analizata calitatea de miscare pe
curtea palatului Uffizi din Florenta care aceasta o incorporeaza. Miscarea ondulatorie din cladirile perioadei Art nouveau,
cresterea biologica si organica din lucrarile lui Gaudi, dinamica viguroasa si
indrazneata a casei de pe cascada, conceputa de Wright, Traseul sinusoidal al peretilor
si ferestrelor imprimsat de Aalto la biblioteca din Seinajoki sau la sala congreselor din
palatal Finlandia, exploatarea dinamismului spatial de catre Hans Scharoun la
Philarmonia din Berlin “acesta noua relatie intre om, spatiu si muzica”. Alaturarea unor
cladiri care oglindesc epoci diferite de realizare arata trecerea timpului si istoria vremii,
conferind dinamism ansamblului.
Un cu totul alt mod de implicare a miscarii in arhitectura priveste necesitatea
parcurgerii spatiului arhitectural de catre oameni, pentru perceperea si intelegerea sa.
“Arhitectura” spune Zevi este “ca o sculptura mare, scobita, in interiorul careia
patrunde si umbla omul”. Miscarea devine deci un element constructiv al cunoasterii
arhitecturii. Si deplasarea succesiva a punctului de vedere face ca timpul sa fie
considerat“ ca o a patra dimensiune a spatiului”.
Miscarea pietonului creeaza posibilitatea inregistrarii dinamice, cinematografice
a unor succesiuni de imagini, ale partilor care compun cladirea inerta. Pereti si portice
se desfasoara si se succed, arce si bolti se rotesc deasupra trecatorului. Perspectiva din
mers transforma simultaneitatea spatiului intr-o secventa de timp.
Experienta spatiala proprie arhitecturii se extinde desigur deasupra orasului,
asupra spatiilor urbane din exteriorul cladirilor- strazi, piete, parcuri- conturate la
Fig. 6- Piata San Marco din Venetia randul lor de fronturi construite, de plantatii sau de elemente sculpturale.
Miscarea este implicata in arhitectura si sub forma unui neasemuit spectacol- uneori:
dramatic- care se desfasoara inauntrul spatiului architectural si il invaluie totodata.
Forfota pietonilor si a vehiculelor, clatinarea ambarcatiunilor in lungul
cheiureilor, jocul fantanilor arteziene si al reclamelor luminoase se construieste in ceea
ce Lawrence Halprin numeste “coregrafia orasului”.
Modelele trecutului
Piata a cunoscut o evolutie remarcabila in timp, ocupand un loc de prim ordin in
istoria cetatii si fiind destinata cu precadere pietonilor.
Daca la inceputuri asezarea tribala isi aduna coliba in jurul unui spatiu de sfat si
de ceremonii, o data cu trecerea timpului, locul de adunare a membrilor comunitatii-
agora, forumul, piata- devine un simbol al asezarii si un factor principal de ordonare a
spatiului urban. Pe aceasta scena se concentrau activitatile complexe ale vietii comune:
plimbari si intalniri, dezbateri publice , politice si filozofice, comert, jocuri, spectacole
sau ceremonii. Astfel multimea functiunilor conduce la diferentieri, la piete polivalente
Fig. 7- Piata comerciala din
sau specializate precum si la grupari de piete.
Dubrovic pe Coasta Dalmata
La Roma, si in marile orase a acelor vremuri, o buna parte din populatie, care
taieste in conditii de discomfort in cartiere cu o densitate excesiva, beneficiaza de
amploarea pietelor publice.
Pietele medievale evolueaza o data cu asezarile pe care le reprezinta; pentru ca
renasterea si , mai tarziu, barocul, sa determine trasaturi noi pietelor urbane, care
continua sa ramana in stapanirea pietonilor. Strada si piata vor fii in aceasta perioada
mai largi.
Piata baroca reprezinta spatial urban ca o arhitectura de interior, fiind cautate
elemente surpriza, accentuate axele secundare; organizarea pietei este realizata dupa
legile geometriei descriptive.
Propice circulatiei ordonate si rapide, ele vor fi preluate, cu timpul, de traficul
vehiculelor.
Strazile inguste sau largi, intortocheate sau drepte, ca si nenumaratele piete
realizate in decursul istoriei cuprind un element de valoare, factor comun characteristic,
cunoscut sub numele de portic si care foloseste in primul rand pietonilor.
Aceasta galerie exterioara, marginita de o colonada sau arcada, care marcheaza uneori
Fig. 8-Scara de acces la Piata
intrarea monumentala a unui edificiu, se desfasoara de-a lungul unor cladiri sau piete.
Capitoliului din Roma
Porticul insumeaza adeseori calitati functionale, sociale si estetice si contribuie la
individualizarea locului.
Lungimea porticurilor depasea 20 km pe strazile Romei. Porticul accentueaza
faptul ca strada nu este un simplu drum, ci un loc de intalniri si de lucru. Porticurile cu
arcade contribuie la unitatea si farmecul pietei San Marco din Venetia (Fig. 6) si
invioreaza rigoarea instaurata in Place de Vogues la Paris.

Fig. 9- 137 trepte in P-ta Spagna, Roma


Srazile-scari si pietele puternic denivelate sunt iarasi prin natura lor pietonale.
Determinate de relieful locului subliniaza trasaturi monumentale, dinamice sau
pitoresti.
Scara ramane unul dintre cele mai frumoase elemente arhitecturale, prin ritmul
impus de trepte.Urcusurile blande ori abrupte, realizate prin trepte, gradene sau rampe
dau o individualitate pregnanta strazilor; acestea pot conferi efecte neasteptat de
spectaculoase ( ex.in Latium la Sperlonga sau Abruzzi la Scanno, drumuri helicoidale,
Fig. 10- Masjd-E Djami, Isfahan; Sala a cu rampe de piatra,ce se rasucesc in spatiu; scara de la Trinita dei Monti din Roma cu
Moscheii de Vineri 137 de trepte- Fig. 9).
Deasemenea mai pot fii amintite curtile sau incintele publice, pasarelele si
pasajele sau galeriile, parcurile, unele chei si poduri precum si acele spatii pietonale
din cladiri publice.
Fara sa para, la prima vedere, de o insemnatate deoseita, curtile sau incintele
publice prezinta in evolutia lor o serie de relatii cu piata. Acestea constituie goluri in
textura densa a constructiilor orasului. ( ex Incintele moscheii albastre din Istambul-
Fig. 13).
Un domeniu pietonal cu insusiri variate si frecvent reprezentat in istorie este
constituit de cheiuri. Adevarate piete deschise catre apa, cheiurile largi sunt pardosite
cu dale de piatra si marmura. (ex chieurile de la Norra Esplanaden si Salutorga,
Helsinki; chaiurile Senei la Paris). Totodata cadrul natural este cel care contribuie la
personalizarea cheiurilor pietonale din lungul canalelor la Bruges, Amsterdam,
Copenhaga, cu oglidirea vechilor case colorate.
Accente importante in peisajul urban sunt podurile rezervate pietonilor, care
Fig. 11- Sirul canonicilor, Oradea prelungesc drumurile cheiurilor (ex podul de piatra din Mostar, Jugoslavia ce trece
Neretva cu un singur arc de 28 m lungime si inaltime; Ponte Rialto,Venetia, datand din
1592) Parcurile si gradinile publice orasenesti confera spatiului echilibru intre om si
natura, intre aspiratiile umane si unele trasaturi negative ale urbei: agitatia, zgomutul si
praful, aglomeratia de oameni si cladiri.

Fig. 12- Isfahan, Moscheia de Vineri


Experimente si solutii actuale
Intetirea, adeseori haotica, a traficului vehiculelor, acapararea teritoriului de catre
drumuri si parcaje, poluarea zonelor centrale si a cartierelor au diminuat calitatea
mediului urban. Acest lucru a dus la o orientare din punct de vedere architectural si
urbanistic spre dezvoltarea spatiilor pietonale prin recosiderarea spatiilor pietonale
vechi; dezvoltarea zonelor pietonale in cladirile publice (Atrium si Galerii); segregarea
circulatiilor in ansamblurilor de locuit; realizarea unor noi strazi si piete, dale urbane,
mari ansabluri pietonale, cat si de cheiuri, poduri sau drumuri pentru ciclisti.
Recosiderarea spatiilor pietonale vechi. In cele mai multe cazuri, actiunile
complexe prin care se reda pietonilor nucleul istoric al unor localitai, subliniaza faptul
ca “orasul de ieri poate deveni centrul orasului de azi”. (ex. Piata principala din Madrid
a fost recuperate pentru pietoni dup ce s-a oprit accesul auto si s-au realizat parcaje
subterane, Split si Dubrovnik pe Coasta Dalmata- Fig. 7)
Conjugata cu inmultirea populatiei si a vehiculelor, urbanizarea a determinat
aparitia atrumului si a galeriilor.
Atriumul ,curtea interioara a casei romane, a fost acoperit, in tarile cu un climat
mai aspru, si a devenit holul casei engleze. In intelesul curent folosit in America,
atriumul este cea mai importanta incapere a cladirii, care se rezolva de obicei pe mai
multe nivele. Astfel marele hol inconjurat de galerii, realizat de Frank Lloyd Wright in
Larkin Building in 1905 devine un element de compozitie obisnuit. Galeriile interioare
Fig. 13- incintele Mocheii Albastre si exterioare stabilesc legaturi intre diverse corpuri. Activitati variate de comert si de
destinate pietonilor; lantul de la intrarea cultura, de informare si de destindere si-au gasit in incinta acestora un cadru potrivit.
in prima curte nu lasa calaretul sa treaca Asemenea galerii deriva adeseori din strazi comerciale acoperite ( ex. Cea realizata la
Gotenborg, Suedia) si pot deveni uneori surprinzator de ample, ca si in aczul centrului
Easton din Toronto-Canada (are o lungime de 275m, fiind situate intre doua cladiri
turn).
Spatiile pietonale din cladirile publice sunt deasemenea de o mare varietate de
forme si progarme. Traseele din incinta acestora cuprind pe parcursul lor zone de
intalniri si odihna, sau pentru comert, cultura si destindere, intocmai ca si in obisnuitele
spatii publice urbane.
Desi unele complexe de cladiri si spatiile lor pietonale nu sunt intotdeauna
accesibile pentru intreaga populatie, ele pastreaza caracterul si trasaturile specifiice
teritoriului public.
Segregarea circulatiilor in ansamblurilor de locuit. Odata cu inceputul secolului
al XX-lea incepe sa se constituie o stiinta a urbanismului. In lucrarile sale Ebenezer
Howard preconizeaza crearea “oraselor gradina: (primul dintre acestea:
Letchworth,langa Londra, 1930).
Apartamentele din blocuri sau din ansamblul de locuite sunt accesibile uneori
prin adevarate strazi pietonale, situate la diferite niveluri. In marile sale unitati de
locuit, din Marsilia, Briey-la-foret sau Nantes-Reze, Le Corbusier foloseste, inca din
Fig. 14 P-ta Sfantul Petru din Roma
anii `50, strada interioara. La Marsilia un astfel de coridor( lat de 3 m) este amplasata
din trei in trei etaje. Si ofera acces la 58 de apartamente duplex.
Cand sunt situate lateral si deschise inafara, asemenea cursive sau galerii suspendate
stabilesc, in cadrul urban arhitectural, o legatura stransa intre exterior si interior.
Pe o baza realista- alaturi de aspecte tehnice, economice, de trafic si de
exploatare- isi fac loc multe alte preocupari si mijloace care conduc la organizarea
deplina a spatiului pietonal. Se doreste in primul rand evidentierea spiritului local,
stabilirea unui dialog pe care opera implinita trebuie sa o continue cu idei din jur.
Astfel trebuie sa se tina cont de fronturile constructiilor si de echiparea si amenajarea
ambientala- de la pardoseli la mobilier urban- care dau continuitate spatiului si ofera
Fig. 15- Atrium in Pfortzheim, Germania confort vizitatorului.
In sfarsit, intergrarea artelor in spatial pietonal readuce arhitectura si urbanismul
in ipostaza lor maxima de inflorire, cand reusesc sa cuprinda celelalte creatii artistice si
asemenea unui catalizator, sa le faca sa fuzioneze; in primul rand arta monumentala si
ata peisajului, artele plastice, cele decorative, dar si teatrul, muzica si dansul.
Dorinta manifestata de a reinvia sinteza artelor s-a exprimat la inceputul
secolului al XX-lea, de catre unele curente –cubism, futurism, constructivism, de Stijl,
Bauhaus- care nu au reusit insa sa restabileasca dialogul natural de alta data dintre cel
ce construieste si artist. In ultima vreme noi curente cauta sa redea arhitecturii si
celorlalte arte locul hotarator in societate si oras, nu numai prin implinirea cladirilor dar
si a valorificarii spatiului urban.

Cine nu vrea sa redescopere locurile ascunse ale orasului? Strada sa devina din
Fig. 16- Galeria Vittorio Emanuelle III, Milano nou actuala, sensibila si atragatoare. Spatiile libere in mijlocul plinurilor sa ia parte la
respiratia orasului. Daca ai satisfactia de a te aseza pe o banca sub un arbore, sau pe
terasa unei cafenele pentru a observa miscarea multimii sau ca sa regasesti un prieten,
nu esti niciodata pierdut, te orientezi, apartii comunitatii, simti orasul. In acest cadru o
buna parte dintre obiectele fizice au calitatea de a produce o imagine forte asupra unui
vizitator. Forme, materiale, culori suscita astfel de imagini mentale care dau sens
mediului, usurand intelegerea sa profunda. In alcatuirea scenografiei este nevoie sa se
recurga la toata gama de elemente si de mijloace specifice arhitecturii: planuri
successive, ritm, dominante si contraste, rapoarte si contraste, rapoarte controlate- intre
dimensiunile constructiilor, intre zonele de umbra si cele de lumina- proportii, elemente
de scara, efecte de perspective, vegetatie, mobilier urban.

Fig. 17- Centrul IDS Minneapolis, SUA


Bibliografie:
 Laurian Radu, Probleme de estetica orasului, Editura Tehnica, Bucuresti,
1962
 Derer Petre, Mobilier urban- Elemente de mobilare a spatiilor orasenesti,
 Editura Tehnica, Bucuresti,1974
 Derer Petre, Traiectoriile pietonului in structura urbana, In Arhitectura
nr.4/1973
 Aurelian Triscu, Spatii urbane pietonal, Editua Tehnica, Bucuresti, 1985